UTILIZAREA INFORMAŢIILOR CONTABILITĂŢII ÎN PREVENIREA

CRIMINALITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE ÎN CONTEXTUL

GLOBALIZĂRII

Nelu NIŢĂ**

Teoria economică subliniază rolul fundamental, pe care îl are siguranţa şi încrederea,

pentru creşterea şi buna funcţionare a economiei de piaţă, care este înţeleasă ca un ansamblu
de reguli şi proceduri, necesare pentru a permite o producţie şi un schimb eficient al
resurselor, într-o societate modernă şi democratică.
Din perspectivă socială, încrederea şi siguranţa operatorilor economici naţionali şi
internaţionali, se bazează numai pe convingerea că există un complex de reguli ale jocului,
garantate şi controlate de instituţiile publice, care astfel, direcţionează în sensul dorit
atitudinile şi comportamentele, şi în acelaşi timp rezolvă conflictele de interese şi
sancţionează comportamentele necinstite.
Dezvoltarea normală a unei economii moderne este însă permanent ameninţată de
cantitatea şi calitatea actelor şi faptelor ilicite şi criminale care sunt comise, iar instituţiile
publice sunt acelea care au răspunderea asigurării ordinii competiţionale pe piaţa bunurilor şi
serviciilor, să asigure transparenţa capitalurilor şi a muncii, să asigure eficienţa şi eficacitatea
justiţiei pentru apărarea drepturilor şi rezolvarea conflictelor.
În prezent, evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au
intensificat măsurile şi intervenţiile instituţiilor publice specializate de control împotriva
faptelor de criminalitate, se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a faptelor ilicite comise
în domeniul economico-financiar, bancar, inclusiv prin şantaj, corupţie, şi chiar cu violenţă şi
agresivitate. Astfel, actele de înaltă criminalitate comise prin violenţă şi corupţie tind să
devină deosebit de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor,
grupurilor şi indivizilor, fiind asociate de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi
violenţă instituţionalizată, specifice, ”subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.
Majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor în criminologie apreciază că sursele
recrudescenţei şi multiplicării actelor de înaltă criminalitate rezidă în perpetuarea unor
structuri politice, economice şi normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea
discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensificarea
conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.
Criminalitatea şi lupta pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, prin natura lor,
sunt concepte pluridisciplinare şi comportă multiple abordări conceptuale şi operaţionale. Ele
pot fi analizate din perspectivă juridică, criminologică, istorică, economică, social-politică,
filozofică, logico-sistemică, etică, biologică, etc..
Potrivit lui Emille Durkheim, unul din cei mai mari sociologi ai timpului,
„criminalitatea face parte din societate la fel de normal ca naşterea şi decesul, iar o societate
fără crimă ar fi patologic supra-controlată”, astfel că „teoretic crima ar putea să dispară cu
desăvârşire numai dacă toţi membrii societăţii ar avea aceleaşi valori, dar o asemenea
standardizare nu este nici posibilă şi nici de dorit”1.
Ca fenomen juridic, criminalitatea „cuprinde ansamblul comportamentelor umane
considerate infracţiuni, încriminate şi sancţionate ca atare, în anumite condiţii, în cadrul
unui sistem (subsistem) de drept penal, determinat concret geoistoric”2.

*
* Lector.univ.dr., Universitatea “George Bacovia” Bacău.
*

1
Tudor Amza, Criminologie, Tratat de teorie şi politică criminologică, Ed. Lumina Lex, Buc. 2002, p. 420
2
Dr. N. Moldoveanu, Criminalitatea economico-financiară, Ed. Global Print, Buc. 1999, p. 13
 Infracţiunea este un eveniment, iar criminalitatea constituie un fenomen social de masă
care manifestă o anumită regularitate sau stabilitate a frecvenţelor.
Fiind legată de societate, criminalitatea a existat şi va exista întotdeauna, motiv pentru
care nu poate fi decât o utopie a ne gândi la stârpirea absolută a criminalităţii, „tot ceea ce
putem face este ca s-o reducem şi s-o îmblânzim”3. Aceasta cu atât mai mult, cu cât activitatea
criminală, indiferent de forma acesteia, conform aprecierii specialiştilor, nu este decât un
răspuns la ceea ce oamenii au dorit şi au căutat cu exasperare în toate timpurile: plăcere,
bogăţie, securitate, putere şi multă glorie. Tot ceea ce se poate face este, doar, limitarea
criminalităţii la dimensiuni acceptabile şi ţinerea ei sub control, astfel încât să nu se constituie
într-un real pericol la adresa politicilor macroeconomice ale statelor, şi mai ales, prin crima
organizată, să nu poată pune în pericol democraţia, independenţa şi stabilitatea statelor.
Pentru stabilirea măsurilor necesare de reducere şi „îmblânzire” a criminalităţii este
foarte importantă examinarea factorilor generatori de criminalitate şi a consecinţelor sociale,
economice, umane, psihologice, etc., care se produc efectiv sau sunt susceptibile a se produce
prin comiterea de infracţiuni, şi care pot fi măsurate şi evaluate prin mijloace ştiinţifice şi
diminuate în raport cu strategiile şi resursele alocate.
Ca şi concept, criminalitatea economică se pare că a apărut pentru prima dată în
literatura criminologică în anul 1872, când Edwin Hill a utilizat sintagma „criminalitatea
gulerelor albe”, sintagmă care a fost însă consacrată ulterior de Edwin Sutherland în celebra
sa lucrare „White-Collar Criminality”, apărută în anul 1939.
În dezvoltarea concepţiei sale cu privire la criminalitatea gulerelor albe, Edwin
Sutherland a avut în vedere trei planuri respectiv: infracţiunea, infractorul şi atitudinea
societăţii4.
Infracţiunea care face parte din criminalitatea gulerelor albe reprezintă un act al unei
persoane care are un statut socio-economic ridicat, respectabil şi respectat, act care încalcă o
regulă legală sau de altă natură referitoare la activităţi profesionale. Acest act constă în
exploatarea încrederii sau a credulităţii altora, fiind realizat de o manieră ingenioasă, care să
excludă ulterior descoperirea. Prin acest concept se atrage atenţia că în afaceri pot apare
comportamenete ilegale, care de multe ori nu sunt încriminate, iar în măsura în care
comportamentele sunt încriminate autorii nu sunt urmăriţi în justiţie, nefiind consideraţi
infractori în sensul clasic al termenului.
Infractorii, cei care săvârşesc infracţiuni în domeniul economic sunt, de regulă,
cetăţeni care prin statutul lor sunt deasupra oricăror suspiciuni. Ei comit actele criminale în
legătură cu afacerile, cultura şi mediul lor profesional, sunt conştienţi de caracterul legal ori
ilegal al conduitei lor, dar nu se consideră infractori, fiind convinşi că raţiunea şi rentabilitatea
primează în faţa legii. Astfel se poate spune că ei consideră că au un drept personal, în virtutea
poziţiei sociale pe care au dobândit-o, de a încălca legea. Sutherland constată că un asemenea
comportament este învăţat în interacţiunea cu alte persoane în procesul comunicării, iar
direcţiile specifice ale motivelor şi impulsurilor sunt învăţate din conţinutul legilor, care sunt
favorabile sau nefavorabile. În acest fel Sutherland susţine că sensul actelor criminale,
indiferent că este vorba de un furt dintr-un magazin, evaziune fiscală, prostituţie sau
delapidare, apare în principal ca urmare a sensurilor date acestor acte de către alte persoane
cu care individul se asociază în cadrul grupurilor intime de persoane (cercurile de prieteni)5.

3
Dr. Tr. Pop, Curs de criminologie, Cluj, 1928, p. 67
4
Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi şi Ioan Molnar, Drept penal al afacerilor, Ed. Rosetti, Buc.,
2002, p. 7
5
Tudor Amza, Criminologie, Tratat de teorie şi politică criminologică, Ed. Lumina Lex, Buc. 2002, p. 311
 Atitudinea societăţii şi reacţia sa faţă de acest gen de criminalitate deseori încurajează
pe infractori. Astfel scopul principal urmărit de infractori este reuşita, succesul social sau
financiar. În realizarea acestui scop, chiar dacă există şi mijloace legale, mijloacele ilegale sau
imorale nu sunt excluse, în măsura în care sunt eficace şi eficiente, astfel, vechiul principiu
machiavelic „scopul scuză mijloacele” este permanent în actualitate.
Reacţia societăţii faţă de infracţionalitatea în afaceri este una extrem de reţinută,
comparativ cu reacţia faţă de infracţionalitatea judiciară, clasică6. Infracţionalitatea economică
se desfăşoară în contextul vieţii economice, a afacerilor şi a finanţelor, prin metode şi
mijloace care nu fac, în principiu, apel la forţă şi la violenţă fizică, astfel că acest tip de
criminalitate nu este uşor de cunoscut, iar când este cunoscut este tratat cu indiferenţă şi/sau
multă toleranţă.
Pe fondul eludării deliberate a cadrului legislativ criminalitatea gulerelor albe implică
evaziuni şi fraude fiscale, corupţie şi şantaj precum şi alte violări ale legii ca o parte a unei
ocupaţii sau afaceri, în scopul de a-şi asigura profituri ilicite imense.
Caracteristicile contemporane recunoscute ale criminalităţii gulerelor albe, în
domeniul economico-finaciar sunt de natură a demonstra complexitatea fenomenului, dar mai
cu seamă trebuie luate în considerare pentru aprecierea posibilităţilor de descoperire şi
probare a faptelor ilicite comise.
Cei mai mulţi specialişti consideră însă că „societăţile moderne sunt caracterizate
printr-o stare de anomie, de lipsă a legilor şi a normelor morale, precum şi de distorsiune
între scopul declarat al unei societăţi şi mijloacele de acces la acel scop”7.
Principalele caracteristici ale criminalităţii gulerelor albe sunt:
 infracţiunile sunt comise în scopul maximizării profiturilor;
 implică relaţii strânse între participanţi, uneori chiar forme complexe de
organizare;
 presupun implicarea unor persoane care se bucură de poziţii sociale,
economice, politice şi profesionale dintre cele mai bune;
 au vizibilitate scăzută;
 implică difuziunea responsabilităţii;
 se comit într-o perioadă mare de timp, greu de circumscris;
 acoperirea lor este uşurată de complexitatea operaţiunilor financiare şi de
posibilităţile pe care le oferă ţinerea contabilităţii, pentru a disimula afacerile
frauduloase;
 autorii lor ştiu să inspire încredere prin atitudine şi comportament, sunt
inteligenţi, avizaţi şi versaţi;
 complexitate şi dificultate în acţiunea de descoperire şi de cercetare;
 implică sentimente de victimizare din partea persoanelor cercetate;

Specific activităţilor ilegale ale criminalităţii economico-financiare este faptul că

acestea sunt realizate prin:
 procedee viclene, înşelătoare, cu abilitate şi ingeniozitate;
 procedee frauduloase, falsuri şi contrafaceri;
 abuzuri de putere şi corupţie;
 exploatarea secretelor comerciale sau a datelor confidenţiale;
Infracţiunile din domeniul criminalităţii economice presupun astfel cunoştinţe şi
competenţe profesionale ridicate din partea celor care le comit. Aceste infracţiuni impun şi
6
Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi şi Ioan Molnar, Drept penal al afacerilor, Ed. Rosetti, Buc.,
2002, p. 8
7
G. Gindicelli-Delage, Droit pénal des affaires, Dalloz, 1996, p. 2
necesitatea unei specializări rapide şi permanente a instanţelor de control, de urmărire şi de
sancţionare, deoarece asemenea fapte provoacă prejudicii patrimoniale considerabile, conduc
la lipsa de viabilitate a societăţilor şi implicit la pierderea locurilor de muncă şi, nu în ultimul
rând, afectează calitatea vieţii şi a mediului înconjurător.
Pentru a facilita înţelegerea mai precisă a fenomenului, Grupul Ad-hoc menţionează că
dacă un grup infracţional prezintă cel puţin şase din aceste caracteristici, între care obligatorii
cele referitoare la colaborarea dintre două sau mai multe persoane, comiterea de infracţiuni
grave şi urmărirea profitului şi a puterii, el poate fi considerat implicat în crima organizată.
Încă din anul 1998, Raportul Uniunii Europene asupra criminalităţii organizate
menţiona că: „grupurile criminalităţii organizate, la ora actuală, explorează şi exploatează
noi spaţii criminale cu aceeaşi vigoare ca şi întreprinderile legale care explorează şi
exploatează noi pieţe. La ora actuală criminalitatea organizată tinde spre o mai mare
implicare în acele activităţi criminale care generează mari profituri şi, în acelaşi timp,
prezintă riscuri mai mici pentru răufăcătorii implicaţi, datorită procentajului redus de
identificare din partea forţelor de ordine, datorată, în parte, complexităţii şi costurilor
anchetelor de lungă durată şi în acelaşi timp pedepselor aplicate”.
Conferinţa mondială din 1995 a Miniştrilor de Justiţie, pe problema crimei organizate
transnaţionale defineşte criminalitatea organizată ca fiind „acel grup de persoane dedate
permanent comiterii de infracţiuni împotriva patrimoniului sau de infracţiuni cu scop
economic şi care au o organizaţie structurată a cărei costuri, profituri, reangajări şi investiţii
sunt aplicate într-o măsură aproape managerială, care să permită acestor grupuri să obţină
o poziţie avantajoasă în cadrul unei pieţe ilegale”. În aceste condiţii nu putem decât să fim de
acord cu aserţiunea conform căreia: „adevăratul factor de poluare a economiei legale îl
constituie amestecul de afaceri legale, afaceri ilegale şi afaceri criminale”8.
Dificultatea demersurilor de contracarare a infracţionalităţii economico-financiare este
explicabilă şi prin aceea că în ultima perioadă s-a făcut puţin în această privinţă, legislaţia
destinată reprimării fiind deficitară, chiar stufoasă, cu multe încriminări şi dezincriminări, de
multe ori dictate de anumite interese, altele decât cele legate de interesul naţional. Legiuitorul
şi autoritatea publică au manifestat o anumită pasivitate, considerând că altele sunt priorităţile,
nefiind exclus să-şi fi făcut efectul şi o anumită gândire care capacitează activităţile ilegale,
pentru compensarea dificultăţilor create de trecerea la economia de piaţă.
De la „simpla criminalitate economico-financiară” şi până la „crima organizată”, nu
este decât un pas. Dacă şi când s-a produs acest pas, nimeni nu poate preciza. Sigur nu se va
recunoaşte producerea lui. Mai mult ca sigur, cei acuzaţi şi mediatizaţi ca făcând parte din
crima organizată, prin infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, nu vor recunoaşte acest fapt.
Criminalitatea economico-financiară şi crima organizată sunt asociate cu corupţia.
În prezenţa unei corupţii generalizate, asociată permanent cu criminalitatea
economico-financiară, nu poate exista o activitate economică şi de investiţii sănătoasă, în
condiţiile în care riscurile de ineficacitate şi ineficienţă ale fluxurilor de resurse financiare
sunt foarte mari şi, chiar aceste fluxuri financiare, pot conduce la alimentarea fenomenelor de
înaltă criminalitate.
Specialiştii apreciază că o parte importantă a reţelelor de crimă organizată nu ar putea
supravieţui, ori nu ar avea decât o eficacitate limitată, în absenţa sprijinului oferit, prin
corupţie, de persoane cu funcţii oficiale.
Fenomenul corupţiei constituie un indicator al stării morale a naţiunii şi o consecinţă a
lipsei de control social exercitat de cele mai importante instituţii ale statului, sau chiar a
implicării acestor instituţii într-o sferă ilicită privată.

8
Costică Voicu, Georgeta Ştefania Ungureanu, Adriana Camelia Voicu, Investigarea criminalităţii financiar-
bancare, Ed. Polipress, Buc., 2003, p. 341
 Acolo unde este corupţie nu există credibilitate şi unde nu este credibilitate planează
corupţia. Ambele ipostaze se constituie în suport de dezvoltare perpetuă a criminalităţii
economico-financiare.
Din cele prezentate rezultă foarte clar, că natura multistratificată a criminalităţii
economico-financiare generează numeroase oportunităţi pentru a asigura coruperea
persoanelor oficiale din diferite instituţii, constituindu-se în adevărate mijloace de subminare
a întregului efort de aplicare a legii în vederea combaterii criminalităţii. Aceasta este
adevărata capacitate a acestui „cancer” reprezentat de corupţie.
Efectul distructiv cel mai puternic constă în aceea că criminalitatea economico-
financiară şi relaţia sa cu practicile corupte, ameninţă capacitatea sistemului justiţiei penale şi
încrederea societăţii civile în el.
Această paletă largă de ameninţări serioase ale corupţiei şi crimei organizate, cere un
răspuns rapid, viguros şi profesional din partea tuturor instituţiilor de control financiar-fiscal,
precum şi a organelor de aplicare a legii, atât la nivel naţional cât şi internaţional.
În contextul naţional şi internaţional actual de aplicare a legii se poate constata că
răspunsul legislativ, instituţional şi investigativ duce o acută lipsă de armonizare, de
coordonare şi de resurse. Există, de asemenea, multe nepotriviri în formularea unui răspuns
ferm de combatere la nivel statal, dar şi la nivelul angajamentului între state. De aceea
infractorul este primul beneficiar al acestor situaţii de confuzie şi toleranţă.
Nu este lipsit de importanţă faptul că societatea românească este caracterizată, în
primul rând, printr-o stare de anomie, de lipsă şi de perimare a legilor şi a normelor morale,
precum şi de distorsiune între scopul declarat al societăţii şi mijloacele de acces la acel scop.
Un rol important în analiza stării anomice îl prezintă manifestările de solidaritate în raport cu
infracţiunile care se comit în sfera criminalităţii economice. Solidaritatea este foarte evidentă
la nivelul anumitor categorii sociale privilegiate, situaţie în care se comit mari fraude
economico-financiare, beneficiind ulterior de tergiversarea proceselor, chiar până la
intervenirea termenelor de prescripţie. În mod discriminatoriu, în cazul unor infracţiuni
obişnuite producătoare de pagube mici, autorii sunt pedepsiţi penal prompt şi exemplar.
Asemenea tratamente diferenţiate dezvoltă anomia în plan social şi întăreşte convingerea că
societatea nu cultivă, în fapt, idealul de justiţie.
Rolul informaţiilor furnizate de contabilitate în descoperirea şi combaterea
infracţionalităţii economico-financiare este, cu certitudine, unul aparte. Valorificarea lor la
cele mai înalte cote, înţelegând prin aceasta nu doar cele două componente arătate
(descoperirea şi combaterea infracţionalităţii economico-financiare), ci şi prevenirea
fenomenului şi recuperarea, dacă s-au produs, a prejudiciilor respective, este însă afectată de
numeroşi factori.
Necesitatea crescândă de informaţie contabilă veritabilă, de informare continuă şi
sistematică, în vederea luării celor mai bune decizii strategice şi tactice, inclusiv antifraudă şi
antievaziune, este determinată şi de fenomenul de internaţionalizare a crimei, sub toate
aspectele sale, şi, în mod deosebit, de tehnicile infracţionale tot mai rafinate, ţinând de
pregătirea şi preocuparea excepţională în interesul fraudării avutului, în special a celui public.
Marile scandaluri financiare declanşate de practici contabile frauduloase fac ca
sistemul actual de contabilitate să pară desuet. Însă toate aceste scandaluri constituie, în mod
cert, mărturia subestimării necesităţii şi a importanţei calităţii informaţiei contabile.
Prevenirea şi înlăturarea abaterilor de la principiile şi normele contabile, cu
consecinţele de rigoare, se poate realiza numai printr-un profesionalism desăvârşit şi printr-o
etică ireproşabilă a tuturor slujitorilor şi profesiniştilor contabilităţii, în acord total cu
condamnarea şi reprimarea hotărâtă a oricăror practici ilegale.
Rezultatele cercetărilor ştiinţifice, dar mai ales practica judiciară, bazată pe activitatea
instituţiilor de control financiar-fiscal, pun în evidenţă, în mod clar şi indubitabil, că datele şi
informaţiile contabilităţii servesc la descoperirea şi combaterea infracţionalităţii economico-
financiare.
Contabilitatea ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea,
gestionarea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor
obţinute din activitatea persoanelor juridice şi fizice, este chemată să asigure înregistrarea
cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor privind poziţia şi
performanţa financiară, fluxurile de trezorerie interne şi externe, rezultate din relaţiile cu
investitorii, creditorii, furnizorii, debitorii, clienţii şi alţi parteneri.
O contabilitate completă şi la zi constituie elementul de control cel mai important în
lumea afacerilor. Fiecare comerciant este obligat să ţină registre de contabilitate, în care să
consemneze operaţiunile cu caracter patrimonial efectuate în cursul exerciţiului bugetar.
Verificarea competentă a contabilităţii constituie un instrument de control care serveşte la
prevenirea efectivă a criminalităţii în afaceri. În prezent, tot mai mult, organismele statale
recunosc că absenţa unui control eficace şi eficient, efectuat la timp, provoacă infracţionalitate
economico-financiară, care nu poate fi prevenită şi combătută decât printr-o cooperare
multiplă şi directă între autorităţile competente.
Informaţia contabilă serveşte astfel în măsură ridicată efectuării unor evaluări realiste
şi a corecţiilor ce se impun în privinţa unor indicatori naţionali, dar şi în fundamentarea
deciziilor necesare în cadrul strategiilor de prevenire şi limitare a fenomenului infracţional.
Contabilitatea este direct implicată şi influenţată de procese globale, situaţie care
presupune şi impune, în acelaşi timp, transformarea sistemelor naţionale contabile, într-un
eventual sistem unic de prezentare şi comunicare a informaţiilor financiar-contabile la nivel
mondial.
Realizarea unui sistem unic de contabilitate trebuie să asigure eficacitatea şi eficienţa
comunicării economice aflate în pragul globalizării totale. Producerea de informaţii
inteligibile, relevante, credibile şi comparabile, în timp operativ şi introducerea lor,
obligatorie, într-un sistem informaţional, pentru accesul, legitim, al utilizatorilor de informaţii
financiar-contabile, ar putea constitui un obiectiv major şi important al funcţiei de comunicare
a sistemului unic de contabilitate. Activitatea de studiere şi interpretare a datelor şi
informaţiilor comunicate, de către utilizatorii abilitaţi, care pe lângă, acţionari, manageri,
clienţi, pot fi şi toate instituţiile abilitate de control ale statului, precum şi, după caz, auditori
şi experţi, poate conduce la evidenţierea clară a unor indicii de fraudă, aspect ce poate sta la
baza planificării sau organizării unor inspecţii ori controale inopinate. În asemenea cazuri vor
trebui evitate şi eliminate total orice forme ale abuzului de drept.
În cadrul sistemului unic de contabilitate pot fi vizate ca direcţii de evoluţie a
contabilităţii financiare internaţionale, următoarele aspecte:

a) Un nou model de raportare financiară bazat pe următoarele elemente:

 un set de principii contabile, general acceptate la nivel global;
 standarde de măsurare şi raportare financiară specifice fiecărui domeniu
de activitate, aplicate în mod consecvent;
 asigurarea coordonării pentru toate necesităţile informaţionale ale
fiecărei companii, precum: strategii, planuri, practici de management, politici de compensare
financiară, sisteme viabile de măsurare a performanţei;

b) Un sistem informaţional de acces la situaţiile financiare ale companiilor, care

să permită accesul în mod direct şi rapid la informaţiile contabile standardizate;

Crearea, dezvoltarea şi perfecţionarea unui sistem unic de contabilitate, trebuie să

asigure, de asemenea şi:
 a) dezvoltarea corespunzătoare ca arie, conţinut şi operativitate a informaţiei
contabile, pentru a putea fi în măsură să furnizeze toate elementele strict necesare luării
oricărui tip de decizie, indiferent de amploarea acestora;
b) eliminarea principalelor obstacole în realizarea comparaţiilor internaţionale,
prin armonizare contabilă internaţională, în sensul perfecţionării şi adaptării regulilor şi
normelor naţionale cu cele internaţionale, pentru a fi comparabile;
c) activitatea de normalizare şi armonizare a contabilităţii să aibă ca obiectiv
final, tangibil, adoptarea unei legislaţii contabile, caracterizată prin supleţe, care să se
constituie într-un adevărat „drept contabil”, pentru a se asigura interpretarea pertinentă a
informaţiilor contabile de către toţi beneficiarii acestora, indiferent de ţara din care provin;

Reliefăm că, pentru prevenirea şi limitarea infracţionalităţii economice şi în special

pentru combaterea corupţiei, evaziunii şi fraudei fiscale, autoritatea publică a dezvoltat un
întreg sistem instituţional şi a conceput şi pus în aplicare o serie întreagă de politici şi strategii
specifice.
Măsurile de descurajare luate de către autoritatea statală, pot face ca balanţa avantaje-
costuri să încline mai mult în defavoarea infractorului, datorită costurilor ridicate pe care le
implică. Aceste costuri sunt reprezentate de riscurile pe care trebuie să şi le asume infractorul,
în vederea atingerii scopului propus şi care pot duce la eşec. În cazul în care avantajele
comportamentului criminal pot depăşi dezavantajele (riscurile), nu ne putem aştepta să scadă
criminalitatea sau să fie stopată.
De asemenea, atenuarea fenomenului economic informal nu poate fi conceput, dincolo
de fortificarea unor organisme special create, fără măsuri de relaxare fiscală, debirocratizare,
crearea cadrului competiţional şi concurenţial, reglementări şi instituţii caracterizate de
supleţe.
Opinia noastră este că un atribut de importanţă deosebită în realizarea laturii practice
a procesului cognitiv îl reprezintă competenţa. Ea este criteriul suveran al eficacităţii şi a
eficienţei economice, iar „prima” competenţă este cea profesională, care presupune însuşirea
excelentă a profesiei şi a practicii acesteia. Specialiştii, experţii în materie în domeniul de
activitate, trebuie să constituie garanţia fundamentală a eficacităţii şi eficienţei. Competenţa
profesională este eficientă numai dacă este dovedită prin rezultate.
Auditul previne contrariul competenţei, adică incompetenţa.
Aceste elemente capătă importanţă deosebită, atunci când auditul este unul al
conformităţii în materie financiar-bugetară, când se vizează cu prioritate prevenirea şi
descoperirea producerii infracţionalităţii economico-financiare.
În mod evident, trebuie să alăturăm aici şi necesitatea perfecţionării activităţii
organelor însărcinate cu aplicarea legii.
Cel mai adesea în contact cu fenomenul infracţional economic şi al firmelor fantomă
vin organele de control financiar, fiscal, vamal şi cele de cercetare penală. Primele chemate să
depisteze firmele fantomă ar trebui să fie organele de control financiar-fiscal care, fie prin
controlul la faţa locului, fie prin sesizarea nedepunerii unor raportări financiare obligatorii de
către contribuabili, ar trebui să conducă la luarea unor măsuri de urgenţă pentru stoparea
funcţionării în clandestinitate a unor asemenea societăţi.
Conştiente de existenţa criminalităţii în sfera afacerilor, şi mai cu seamă de efectele şi
consecinţele nefaste ale acesteia, tot mai multe guverne şi instituţii internaţionale se preocupă
de cunoaşterea acestui fenomen, precum şi de identificarea unor mijloace eficace şi eficiente
de combatere şi contracarare. Asemenea preocupări constituie elementul esenţial al unei
politici economice şi sociale care să asigure o dezvoltare durabilă a tuturor ţărilor.
Scandalurile economico-financiare în care au fost implicate personalităţi publice de
rang înalt şi acţiunile iniţiate de către guverne, evidenţiază preocuparea care există la ora
actuală pentru a preveni şi combate criminalitatea în sfera afacerilor, indiferent de poziţia
socială a persoanelor implicate.
Procesul de globalizare, precum şi procesul de intensificare a integrării economice şi
politice la nivel european, necesită o armonizare legislativă fără precedent şi un efort
permanent de cooperare internaţională, fără de care nu se poate contracara criminalitatea
afacerilor, criminalitate care nu poate fi oprită la frontiere.
Tendinţele principale manifestate în domeniul criminalităţii economico-financiare, de
structurare, organizare şi internaţionalizare a acesteia, obligă la o nouă viziune strategică, la o
abordare sistemică şi la o acţiune continuă şi concertată a instituţiilor abilitate şi implicate în
prevenirea şi combaterea fenomenului.
Prevenirea şi combaterea criminalităţii economico-financiare, reprezintă un proces
social neântrerupt, care implică un ansamblu complex şi coerent de măsuri sociale şi juridico-
penale, luate în temeiul legii, de instituţiile abilitate ale statului, în strânsă cooperare cu
diferite organizaţii şi asociaţii, pentru preîntâmpinarea şi eliminarea riscurilor eventuale de
comitere a unor infracţiuni generatoare de prejudicii. Această activitate se realizează prin
identificarea, neutralizarea şi înlăturarea surselor socio-umane care sunt susceptibile să
determine, să înlesnească sau să favorizeze săvârşirea de fapte antisociale şi prin constatarea
la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel încât, orice persoană
care a săvârşit o infracţiune să fie sancţionată penal, potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Diversitatea formelor de manifestare a criminalităţii economico-financiare şi aria largă
de cuprindere a domeniilor sociale, economice şi politice, au impus adoptarea la nivelul
tuturor statelor a unor strategii de luptă împotriva criminalităţii, mai mult sau mai puţin
eficace şi eficiente. Soluţiile adoptate în aceste strategii depind, pe de o parte de acurateţea
concepţiei, de programele, structurile şi metodele prin care se înfăptuiesc aceste strategii
naţionale şi internaţionale, iar pe de altă parte depind de mijloacele financiare pe care statele
le afectează luptei contra criminalităţii.
Strategia combaterii criminalităţii economico-financiare pe plan internaţional implică,
în mod obligatoriu, un amplu proces de restructurare şi adoptare a măsurilor de cooperare
internaţională, în vederea combaterii tendinţelor manifeste de dezvoltare a crimei organizate.
Printre obiectivele majore vizate de restructurare, trebuie avute în vedere:
 asigurarea unei politici internaţionale comune, armonizate, în domeniul justiţiei
penale şi a sistemelor penale;
 elaborarea unor politici de prevenire şi combatere a crimei organizate, flexibile
şi coordonate la nivel internaţional şi, după caz, la nivel regional;
 crearea unor mecanisme esenţiale pentru cooperarea efectivă în problemele
criminalităţii;
 înfiinţarea unor structuri specifice pentru a se asigura cooperarea între state
împotriva criminalităţii transnaţionale, inclusiv în ceea ce priveşte asistenţa mutuală legală în
investigaţii, urmăriri şi proceduri judiciare;
 promovarea schimbului deschis de informaţii, între structurile înfiinţate, pentru
întărirea capacităţii decizionale, operative, a acestora;
 asigurarea unor instrumente tehnice necesare cooperării internaţionale eficace
şi eficiente, inclusiv referitor la sprijinul acordat în anchete, cercetări, sechestrări şi confiscări
de profituri, în cazul tuturor infracţiunilor generatoare de mari profituri;
 asigurarea tuturor resurselor necesare pentru o acţiune globală şi concretă;
Pentru ca strategia naţională de prevenire şi combatere a criminalităţii economico-
financiare, parte a strategiei internaţionale de prevenire, să aibă succes, în sensul limitării
tendinţelor de dezvoltare a acestui fenomen, este necesar, mai întâi, să fie realizate, în mod
durabil, mai multe schimbări paradigmatice, şi în acelaşi timp să fie îndeplinite mai multe
premise.
Paradigma reprezintă o construcţie mentală, larg acceptată, care oferă unei comunităţi
sau unei societăţi, pe o perioadă îndelungată, o bază pentru crearea unei identităţi de sine şi
astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. Sunt idei cu mare forţă de cuprindere.
Unele paradigme pot fi considerate paradigme universale, având în vedere că ele
traversează şi influenţează cvasitotalitatea domeniilor profesionale şi/sau ale
comportamentului uman.
Tranziţia către societatea modernă, informaţională, supertehnologizată, determină
mutaţii fundamentale în toate domeniile de activitate. Mentalitatea oamenilor şi, deci,
paradigmele, se schimbă însă mai greu.
Succesul sau insuccesul profesional s-au constituit în deprinderi paradigmatice. Orice
deprinderi au la bază concepţii care condiţionează comportamentul şi conştientizarea
paradigmelor asimilate în subconştient.
Paradigme precum cele referitoare la: „lasă că merge şi aşa”, „eu am muncit destul, să
mai muncesacă şi alţii”, „este suficient cât muncesc, pentru salariul pe care îl primesc”, „nu
mai munciţi aşa mult, că oricum, dacă nu aveţi relaţii tot nu promovaţi”, „pune-i frâna, nu
vezi că nu se mai opreşte”, etc., sunt paradigme care ucid orice perspectivă de progres.
Noile paradigme profesionale, de mentalitate, atitudine şi comportament, trebuie să
corespundă cerinţelor sociale actuale de integritate şi competenţă profesională, ceea ce se
poate realiza prin:
a) ample programe de perfecţionare, centrate pe mutaţia paradigmelor
profesionale;
b) programe centrate pe motivarea profesională a specialiştilor care desfăşoară
activităţi eficace şi eficiente;
Premisele necesare pentru obţinerea succesului în prevenirea şi combaterea
criminalităţii economico-financiare, ca situaţii necesare şi obligatorii, fără a fi tratate
exhaustiv, se referă în special la:
a) existenţa unei voinţe politice şi administrative clar exprimate, în adoptarea şi
mai ales în aplicarea fermă şi permanentă a măsurilor de prevenire şi combatere, indiferent de
culoarea politică şi statutul persoanelor cercetate;
b) o nouă abordare, în orice domeniu de activitate, a resurselor umane, pe criteriul
integrităţii şi competenţei profesionale efective, practice şi nu numai afirmată, în mod
demagogic;
c) asigurarea neutralităţii politice şi aplicarea fermă a măsurilor anticorupţie
stabilite în cadrul administraţiei publice centrale şi locale;
d) responsabilizarea tuturor instituţiilor cu atribuţii în aplicarea fermă a strategiei
naţionale de prevenire a criminalităţii economico-financiare la nivel naţional;
e) transparenţa activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice în procesul aplicării
legilor, inclusiv prin accesul neângrădit la informaţiile cu caracter public;
f) analiza şi estimarea pertinentă a costurilor, identificarea, obţinerea şi alocarea
tuturor resurselor necesare combaterii eficace a criminalităţii economico-financiare;
g) orientarea către rezultate, prin introducerea mecanismelor de monitorizare şi
evaluare;
h) asigurarea continuităţii activităţii de prevenire şi combatere;

În final, opinia noastră este că, un atribut de importanţă deosebită în realizarea laturii
practice a procesului cognitiv, îl reprezintă competenţa. Ea este criteriul suveran al eficacităţii
şi a eficienţei economice, iar „prima competenţă” este „competenţa profesională”, care
presupune însuşirea excelentă a profesiei şi a practicii acesteia. Specialiştii, experţii în materie
în domeniul de activitate, trebuie să constituie garanţia fundamentală a eficacităţii şi
eficienţei.
Competenţa profesională este eficientă numai dacă este dovedită prin rezultate.

Bibliografie
1. Tudor Amza, Criminologie, Tratat de teorie şi politică criminologică, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2002.
2. Tudor Amza, Criminologie teoretică. Teorii reprezentative şi politică crimonologică,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
3. George Antoniu, Constantin Bulai, Rodica Mihaela Stănoiu, Practica judiciară
penală, Vol.III, Partea specială, Editura Academică, Bucureşti, 1992.
4. Dan Banciu, Sorin Rădulescu, Corupţia în crima organizată în România, Editura
Continent XXI, 1994.
5. Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Vasile Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi
criminalităţii în România, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
6. G. Berthès de Ruyter, G. Gèlard, L'ohus du droit: une arme contre la comptabilité
imaginative? Revue françoise de comptabilité, octombre, 1992.
7. Betrand de Jouvenel, Progresul în om, Editura Politică, Bucureşti, 1983.
8. Boulescu, M., Turcinschi, M., Contabilitatea mijloc de conducere şi control, Revista
de contabilitate nr. 9/1971.
9. Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucureşti, 1998.
10. Collase, B., Comptabilite generale, L’Economique, Paris, 1988.
11. Horia Cristea, Marin Toma, Doctrină şi deontologie în profesia contabilă din
România, Editura CECCAR, Bucureşti, 2001.
12. Vasile Dobrinoiu, Traficarea funcţiei şi a inflaţiei în dreptul penal, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
13. Vasile Dobronoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, Bucureşti,
1995.
14. Niculae Feleagă, Îmblânzirea junglei contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti,
1996.
15. Iamandi Luca, Cadrul conceptual şi organizarea controlului economic financiar,
Editura Evrika, Brăila, 1999.
16. Ion Ionaşcu, Dinamica doctrinelor contabilităţii contemporane, Editura Economică,
Bucureşti, 2003.
17. Ivan–Ungureanu, C., Concepte, metodologii şi aplicaţii de contabilitate naţională,
Ed. IRECSON, Bucureşti, 2003.
18. Klatzman, R., Le travail noir, PUF, Paris, 1999.
19. Nicolae Moldoveanu, Criminalitatea economico-financiară, Editura Global Print,
Bucureşti, 1999.
20. Călin Oprea, Mihai Ristea, Ilie Văduva, Bazele contabilităţii, Editura Bucureşti, 1995.
21. Gheorghe Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Editura
Ministerului de Interne, Bucureşti, 1991.
22. Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti,
1996.
23. Paraschivescu, M. D., Eficienţa informaţiilor contabilităţii în conducerea unităţilor
economice, Teză de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, 1984.
24. Paraschivescu, M.D.,(et. al.), Contabilitate şi modele de analiză economică, Ed. Gh.
Zane, Iaşi, 1993.
25. Paraschivescu M.D., Undele consideraţii asupra conceptului de eficienţă a
informaţiilor contabilităţii, Buletin ştiinţific, Universitatea „George Bacovia” Bacău,
nr. 1/1998.
26. Paraschivescu M. D. ş.a., Contabilitatea şi sistemele informaţionale, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 1999.
27. Tr. Pop, Curs de criminologie, Cluj, 1928.
28. Popa Şt., Cucu A., Economia subterană, Editura Export, Bucureşti, 2002.
29. Marius Profiroiu, Anton Parlagi, Eugen Crai, Etică şi corupţie în administraţia
publică, Editura economică, Bucureşti, 1999.
30. Mihai Ristea, Normalizarea contabilităţii – bază şi alternativ, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2002.
31. Florin Sandu, Contrabanda şi albirea banilor, Editura Trei, Bucureşti 1999.
32. Rodica Mihaela Stănoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranziţia şi
criminalitatea, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1994.
33. Voicu, C., Criminalitatea afacerilor, Tipografia IGP, Bucureşti, 1997.
34. Voicu, C., Banii murdari şi crima organizată, Editura Artprint, Bucureşti, 1995.
35. Voicu, C., Frauda în domeniul financiar, bancar şi al pieţei de capital, Editura Trei,
Bucureşti, 1998.
36. Costică Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Drept penal al
afacerilor, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002.
37. Costică Voicu, Georgeta Ştefania Ungureanu, Adriana Voicu Camelia, Investigarea
criminalităţii financiar-bancare, Editura Polipress, Bucureşti, 2003.
38. xxx – Ghidul experţilor contabili şi al experţilor autorizaţi în activitatea de prevenire
şi combatere a spălării banilor, Editura CECCAR, Bucureşti, 2002.