Curs introductiv anatomie

 Introducere în studiul anatomiei

 Istoria anatomiei universale și românești

 Introducere în anatomia descriptivă și

topografică
 Definiție

 Anatomia este o știință fundamentală a

medicinei care studiază forma și structura
corpului uman
 Anatomie ( anatemnein) provine din două
cuvinte:
- ̋ ana ̋ din latină
-̋ temnein ̋ din greacă
 Acestea au același înțeles: a tăia, a diseca
 Denumirea de anatomie provine mai ales din
termenul tehnic ̋ a diseca ̋ deoarece
multă vreme principala metodă de
cercetare și cunoaștere a structurii
corpului uman a fost disecția

 Bisturiul a devenit simbolul anatomiștilor la

început

 Irving Stone → ̋ Agonie și extaz ̋

Lecția de anatomie
 Evoluția anatomiei ca știință
 De-a lungul timpului odată cu dobândirea de noi
cunoștințe despre anatomia omului s-a dezvoltat și
anatomia comparată sau anatomia speciilor

 Investigația științifică a pătruns în paleontologie cu

rezultate și concluzii valoroase pe care ulterior s-a
dezvoltat biologia modernă

 Studiul omologiilor și al transformărilor organelor și

sistemelor de organe în filogeneză au constituit
substratul teoriri evoluției în lumea animală
 Teoria evoluționistă a lui Charles Darwin
 Originea cunoștințelor de anatomie a omului este
străveche deoarece preocupări despre cum este alcătuit
corpul omenesc și despre relația dintre corp și suflet le
întâlnim la cei mai vechi filozofi și cercetători cunoscuți

 Anatomia și-a dobândit adevăratul conținut științific mult

mai târziu și nu departe de epoca noastră

 Cercetarea stabilirii conținutului anatomic al corpului

uman a fost legată de dezvoltarea practicii medicale și a
evoluat în strânsă relație cu metodele de cercetare oferite
de societate dar și de gândirea filozofică a vremurilor
 Papirusul lui Erwin Smith: practica medicalǎ care
precede cu 2500 de ani codificǎrile hipocratice
 Practica medicalǎ din Mesopotamia se deduce din codul lui
Hammurabi: chirurgul era reprezentat ca un “ om cu cuțit de bronz”
cu obligații bine definite, efectua intervenții pentru care erau stabilite
anumite onorarii, pedepsele în caz de greşealǎ ( dacǎ murea un stǎpân
pedeasa era tǎierea mâinii chirurgului)
 Cǎrțile religioase ebraice ( Talmudul, Biblia) conțin informații despre
o serie de procedee rituale, menționeazǎ posibilitatea transmiterii
infecției prin atingerea plǎgilor cu mâinile murdare
 India anticǎ ( 1500-500 î e n) “ Colecția Susrata”: brahmani

- o greşealǎ sǎ separǎm chirurgia de medicinǎ

- ucenicul medic se angaja la meşter de la 12 ani, la 17 era examinat
probe teoretice şi practice
 Progresele realizate de medicina anticǎ greacǎ:

- Hipocrat ( Kos, 460-377 î e n) marea personalitate a antichitǎții care a

elaborat “ Corpus Hipocraticum”
- a sintetizat cunoştințele medicale
- principiul “ primum non nocere”
 Meritele lui Hipocrat
 A sintetizat cunoștințele medicale
 A descris amănunțit simptomele diferitelor boli
 A descris sintetic omul bolnav după principiul ̋de a trata bolnavul
și nu boala̋
 A pus la punct metoda de recunoaștere a bolilor pe baza
simptomatologiei, căutarea cauzelor bolilor, stabilirea
prognosticului și stabilirea tratamentului pe baza acestora
 Metoda hipocratică se baza pe observație și comparație
 Hipocrate descrie cum trebuie să se pregătească chirurgul de
operație, cum trebuie pregătit locul operator, instrumentarul,
ajutoarele operatorului
 A descris capelina efectuată cu două feșe ̋mitra lui Hipocrat̋
 Face sutura plăgilor recente în toate cazurile
 Cunoaște și practica intubația oro-traheală
 Practica repunerea fracturilor și luxațiilor
 Dezvoltarea medicinii datorită școlii
hipocratice continuă în secolele următoare
 Învățații greci sunt atrași spre Alexandria
 În medicină se fac studii temeinice de anatomie pe baza
disecției pe cadavre
 Herofil și Erasistrat redactează prima carte de anatomie
 Se practică intervenții chirurgicale:
- uretrotomia internă a lui Heliodoros
- operația lui Anttilus pentru anevrisme arteriale
 În sec.II en apare o mare personalitate medicală- Galenus
 A îmbinat practica cu teoria, trece la metoda experimentală
 Hipocrat și Galenus rămân cei doi mari medici ai
antichității
 Teoriile lor au dăinuit pînă în epoca Renașterii
 Renaşterea
 A venit ca o reacţie împotriva tuturor dogmelor dominante în
literatură, artă, ştiinţă şi desigur în medicină
 Paracelsus e primul dintre medicii de seamă ai tuturor timpurilor
care a pornit schimbarea prin repunerea pe calea observării şi a
ştiinţei
 A ţinut cursuri la Universitatea din Basel, iar în anul 1526 dă foc
operelor lui Galenus în piaţa mare a oraşului
 În timpul renaşterii apar figuri ilustre
 Leonardo da Vinci – disecţia cadavrelor
 Vesalius – părintele anatomiei moderne
 Ambroise Parre – considerat părintele chirurgiei
 În sec. XVII şi XVIII chirurgia se dezvoltă foarte mult: Chauffard,
Hunter, Pott, Dupuytrain, Lisfranc
 Sec.XIX era fiziologiei Claude Bernard
 1846 prima narcoză efectuată: dentistul Horace Wells
 Morton foloseşte eterul
 Obținerea datelor prin disecție despre forma și structura
corpului uman a determinat sistematizarea acestora
punîndu-se bazele anatomiei descriptive
( sau sistematice)

 Anatomia descriptivă se ocupă cu descrierea analitică a

organelor pe care le grupează în sisteme și aparate

 Dar datorită preocupării sculptorilor și artiștilor plastici din

epoca Renașterii de expresia exterioară a formelor și
structurilor corpului uman în statică și în mișcare a
determinat apariția anatomiei artistice
 Cercetarea și impulsionareadezvoltării anatomiei a
determinat în sec XVI lea punerea bazelor anatomiei
moderne, științifice de către belgianul Andreas Vesalius
(1514-1564)

 Datorită necesităților impuse de practica medicală care s-

a dezvoltat progresiv, în special chirurgia,au dezvoltat
anatomia topografică în care analiza structurilor din
alcătuirea corpului se realizează regional și stratigrafic

 Astăzi aceasta este întrgită de anatomia clinică care stă la

baza celor mai multe specialități medicale, nu numai a
celor chirurgicale
 Odată cu dezvoltarea și cercetarea părților
componente ale organismului în dinamica și
devenirea lor ontogeneticăs-au pus bazele
anatomiei dezvoltării umane care cuprinde :

- etapa dezvoltării intrauterine cu care se ocupă

Embriologia și

- etapa dezvoltării postnatale numită și anatomia

vârstelor sau ilikianatomia baza de mai târziu a
gerontologiei medicale ( sau geriatria)
 În epoca modernă odată cu studiul microscopic și
cunoașterea structurilor dincolo de limita vizibilității a
dat naștere anatomiei microscopice care stă la baza
histologiei și citologiei sau a biologiei celulare care
astăzi sunt ramuri independente ale științelor medicale
și biologice

 În raport cu anatomia veche pur descriptivă anatomia

actuală a devenit o știință morfologică de largă
concepție biologică funcțională și aplicată

 Anatomia contribuie la dezvoltarea gîndirii biologice a

medicului și a pregătirii sale temeinice pentru practica
medicală și cercetarea științifică
Colorație hematoxilină-eozină
 Conținutul modern al anatomiei integrează unitar anatomia pe
viu, anatomia radiologică, anatomia tomograf-computerizată,
anatomia ecografică

 Anatomia este o știință fundamentală a medicinei

 Neuroanatomia prin datele de organizare structurală și

funcțională a sistemului nervos a contribuit alături de
dezvoltarea matematicii, informaticii și a electronicii ca
principală sursă de inspirație la fundamentarea ciberneticii
pornind de la studiul mecanismelor de feed-back sau
conexiune inversă în sistemul nervos

 Bazele acestei noi științe au fost puse în perioada 1943-1947

de Norbert Wiener în strânsă colaborare cu neurofiziologul
Arturo Rosenblueth
 Terminologie
 Poziția anatomică este postura corpului cu fața anterior, în picioare și cu
palmele înainte
 Descrierea pozițiilor relative :

- anterior reprezintă structurile din față

- posterior reprezintă structurile din spate
- superior și inferior explică poziția verticală între două părți ale
corpului
- medial și lateral descriu locația structurilor anatomice în relație cu
un plan imaginar care separă corpul în două părți dreaptă și stîngă
- superficial și profund:structurile superficiale sunt situate aproape
de suprafața corpullui față de cele profunde
- proximal și distal: acestea descriu poziția relativă a unei locații în
raport cu o parte a membrelor față de articularea acestora cu
trunchiul, cele care sunt mai aproape de corp sunt proximal situate
 Planurile de secțiune prin corp
 Pentru a vedea organele interne și a înțelege anatomia lor
trebuie cel mai adesea să le tăiem, să le secționăm

 Sunt trei planuri principale de secțiune:

- sagital care divide corpul sau organul în două părți
dreaptă și stîngă
- frontal caredivide structurile în anterior și posterioare
acestuia
- transversal care divide corpulpe linia mediană în două
porțiuni superioară și inferioară
 Împărțirea descriptivă a supafeței abdominale
 Așezarea organelor în cavitatea abdominală poate fi descrisă
folosind două tipuri de împărțire topografică a suprafeței
abdominale:
 Folosind o împărțire în 4 cadrane abdominale drept
superuior, drept inferior, stîng superior și stîng inferior
determinate de o origine a axelor la nivelul ombilicului
 Folosind împărțirea în 9 cadrane abdominale, cea mai
utilizată deoarece este mai specifică. Central se află regiunea
ombilicală, superior de aceasta se află regiunea epigastrică,
iar inferior hipogastru.Regiunile superioare laterale sunt
hipocondrul drept și stîng.Inferior celor două regiuni lateral de
regiunea ombilicală se află regiunile lombare dreaptă și
stîngă ( flancul lateral drept și stîng).Inferior regiunilor
lombare se află regiunile iliace dr. și stg.( fosele iliace dr. și
stg.)
 Cavitățile corpului
 Toate organele interne ( viscere) sunt localizate în cavitățile corpului
 Două cavități majore:
 - dorsală care se divide în cavitatea craniană și cavitatea
spinală
 - cavitatea ventrală care cuprinde cavitatea toracică situată
deasupra diafragmului și cavitatea abdomino-pelvină situată
inferior diafragmului. Cavitatea toracică se împarte în
cavitatea pleurală care conține plămînii și mediastin care
conține multe organe ( inima, glanda timus, traheea, esofagul
și multe vase de sânge)
 Cavitatea abdomino-pelvină cuprinde cavitatea abdominală și
cavitatea pelvină, planul de separare dintre acestea este unul
imaginar
 Membranele cavităților corpului
 Viscerele situate în cavitățile anterioare ale corpului sunt învelite de
membrane seroase care secretă fluideseroase. Membranele și
fluidele secretate umectează și lubrefiază suprafața viscerelor
 Sunt 4 membrane seroase:

- pericardul situat în jurul inimii

- peritoneul situat împrejurul majorității organelor abdomino-
pelvine
- pleura dr. și stg. care învelesc plămînii
 Fiecare membrană seroasă cuprinde două foițe

(parietală și viscerală) care delimitează cavitatea pleurală,

cavitatea abdominală, cavitatea pericardică
Membranele seroase