Horia Nasra

Adrian Cadar

SOLIDARITA
TE

1
 Program Politic

TSD Cluj, Octombrie

2010

De ce Solidaritate?

Implicarea tinerilor în dezbaterea politică după revoluţia din 1989 a fost

insuficientă, acest fenomen datorându-se lipsei unei forme de asociere civică
la nivel naţional. Fie că vorbim de partide politice, ONG-uri, asociaţii culturale
sau ligi studenţeşti, tinerii au fost mereu trataţi doar ca speranţe pentru
viitor şi luaţi în considerare doar în cazuri conjuncturale.

Până nu demult, organizaţiile de tineret ale partidelor politice erau

considerate cenuşăresele formaţiunilor mamă şi de ce nu, tinerii erau văzuţi
în multe cazuri, doar ca simplii lipitori de afişe. Această situaţie a determinat
puţine ascensiuni la vârful partidelor pe linie normală (tineret-seniori) şi
poate fi explicată şi prin tinereţea partidelor politice post-revoluţionare dar şi
datorită imobilităţii politice a unor lideri ancoraţi în trecut.

Tinerii erau ţinuţi în vitrină pentru a se arăta că totuşi partidele erau

preocupate de problemele generaţiilor care vin. În realitate, aceştia primeau

2
prea puţine funcţii în organismele de conducere luând parte minimal la
mecanismul decizional.

În ultimii ani însă, societatea românească supusă unui flux modernizator

accelerat a facilitat apariţia unor voci proaspete în politică, mediu de afaceri,
cultură dinamizând dezbaterea publică şi generând noi teme sociale,
economice.

Un impuls puternic în rândul activităţii tinerilor în politică s-a petrecut în anul

2002, atunci când Victor Ponta, sprijinit de premierul Adrian Năstase a
câştigat preşedenţia Tineretului Social - Democrat, care anterior îl numise şi
şel al Corpului de Control al Guvernului. Ulterior TSD a explodat ca
manifestare şi greutate în cadrul PSD, tinerii fiind permanent sprijiniţi de
foştii preşedinţi ai PSD (în aceeaşi perioadă 14 membrii TSD au fost cooptaţi
în biroul executiv şi 40 în Consiliul Naţional).

O istorie sumară a realizărilor TSD în ultimii ani arată eficienţa acestei

structuri, rezultatele ei putând fi concluzionate printr-un simplu raport: 19
tineri parlamentari, 2 tineri europarlamentari şi 9 tineri în executiv (scurtul
mandat din 2009).

România de azi are nevoie de implicarea tinerilor în politică. Este necesar să

fim solidari cu experienţa seniorilor, nevoile cetăţeanului, urmărind să fim
parte decizională pentru viitorul nostru.

Tinerii din politică au acumulat în ultimii ani o experienţă ideologică şi

organizatorică substanţială. Desele schimburi de experienţă cu organizaţii
frăţeşti la conferinţele europene au stimulat tinerii politicieni, determinându-i
să fie mai activi, mai dinamici. Comunicarea, feedback-ul online a apropiat
mult tinerii de seniori şi le-a facilitat participarea la răspândirea mesajului
politic.

3
Programul Politic Solidaritate îşi propune să abordeze teme politice recente
şi să ofere soluţii pentru viitorul nostru, ieşirea din criză. Ne declarăm din
start îndepărtaţi de populismul retoric şi de ofertele maximale cu care mulţi
politicieni ne-au obişnuit în ultima perioadă.

Solidaritate este un proiect adresat membrilor TSD, PSD dar şi societăţii

civile din România. Sperăm ca demersul organizaţiei noastre să fie urmat de
alţi colegi din teritoriu şi de ce nu şi de alte organizaţii de tineret ale
partidelor din România.

Autori:

Horia Nasra,
Adrian Cadar.

Solidaritate,
Responsabilitate, Comunitate!

I. Solidaritate

Resuscităm Solidaritatea

4
În ultimii 20 de ani, cetăţeanul român s-a transformat din producător de
idealuri în consumator de sloganuri. Majoritatea cetăţenilor nu acţionează
civic în agora ignorând potenţialul social ce-l reprezintă.

Guvernarea de dreapta D.A. apoi guvernările PNL, PD-L au destructurat

societatea civilă, prin comunicare defectuoasă, politici sociale paupere,
printr-o izolare administrativă de neînţeles.

Nu puţini sunt astăzi cetăţenii, care consideră angajarea publică un domeniu

a discreditării, a compromisului şi a renunţării la activităţile intelectuale şi
spirituale. Mulţi tineri dezavuază politica dar şi implicarea socială în
comunitate. Ca viitori reprezentanţi ai administraţiei trebuie să încurajăm
inserţia tinerilor în viaţa socială (asocieri de idei, ONG-uri, asociaţii culturale)
şi în politică, cointeresându-i, explicându-le că prin implicare obţin
autoadministrare. Este una din căile ce duc la responsabilizarea şi
modernizarea României – investiţia în cultura civică.

În România, comunitatea este lipsită de conţinut. Subiecţii comunităţii nu

realizează importanţa socială proprie, îngreunând procesul democratic prin
letargia socială. Această stare se datorează eşecurilor repetate în actul de
guvernare dar mai ales populismului şi demagogiei.

Mulţi cetăţeni se întreabă ce beneficiu aduce activismul civic? Răspunsul

poate fi dezamăgitor: nimic. Activismul civic este o stare normală într-un stat
sănătos. Activismul presupune atitudine, atitudine socială, comunitară,
sindicală, culturală, spirituală.

Într-o Românie corectă, comunitatea ar trebui să ia parte la relaţia cu

unitatea politică al cărei rezident legal este. Implicarea comunităţii în politică
5
trebuie să evolueze continuu, de la o formă simbolică la una funcţională, de
la stări emotive la manifestări concrete.

Democraţia presupune participarea cetăţenească în polis. Formula

contractuală dintre cetăţean-stat, stat-cetăţean propunând în esenţă, ca
fiecare dintre noi să pună în comun persoana sa sub conducerea voinţei
generale iar ca societate, stat, să primim în corpore pe fiecare membru, ca
parte indivizibilă a întregului.

Eronat, societate civilă şi politica sunt deseori privite, ca realităţi aflate în

raporturi de excludere reciprocă. Acestea de fapt, sunt două laturi
complementare ale societăţii moderne. Trăsătura dominantă pentru o
asociere politică constă în relaţia sa cu o parte semnificativă a societăţii
civile pe care se străduieşte să o mobilizeze şi să o cointerezese în vederea
„cuceririi” şi exercitării puterii de stat.

Partidele instituţionează „conflictul” existent în societatea civilă şi sunt

factori de administrare a acestuia (partidele au funcţii de reprezentare şi
mediere în societate).

Cetăţenii trebuie să înţeleagă, că în primul rând politica înseamnă

autoadministrare. Cetăţenii cointeresaţi de administrarea comunităţii
formează segmente sociale cu diferite interese. Partidul devine astfel un
canal de exprimare a unor interese, concepţii proprii unui/or

segment/e din societatea civilă, un mod instituţional al raportului

comunitate-stat, stat-comunitate.

Funcţia de reprezentare a unei asocieri politice, echivalează cu o proximitate

ideologică, constituită între doctrină şi predispoziţiile cultural-sociale ale
comunităţii respective.

6
Într-o societate aflată în criză financiară şi morală, în care standardele
economice minime ale cetăţeanului nu sunt asigurate, începe să se
fractureze contractul social, scăzând totodată şi interesul pentru drepturile
civile şi politice. Cetăţeanul hrănit cu iluzii, promisiuni electorale
neconcretizate devine ori indiferent (societăţile în care societatea civilă este
aproape inexistentă) ori revoltat (occident).

În România cetăţeanul devine tot mai tentat să-şi abandoneze destinul în

faţa elitelor politice specializate în guvernare, chiar dacă acestea pot fi
oricând amendate, înlocuite sau selectate prin votul cetăţeanului. Ultimele
guvernări de dreapta au fost legitimate printr-o participare restrânsă la vot.
Practic o minoritate socială dictează majorităţii. Aceste guvernări nu au
reuşit să stabiliească angajamente sociale clare faţă de cetăţean provocând
incertitudine şi neîncredere împingând cetăţenii spre scepticism, apatie faţă
de cei ce administrează România.

A sosit timpul unei optici noi în relaţia partid – societate civilă, asocierea
civică fiind vitală pentru orice formă de manifestare politică.

Regula de bază a comportamentului comunitar este solidaritatea. Social-

democraţia îşi propune resuscitarea solidarităţii din comunitate, aceasta fiind
unul din obiectivele majore pe care le vom aborda în viitor. Prin solidaritate
ne propunem să sprijinim o democraţie socială reală pentru România,
cetăţeanul fiind în viziunea stângii subiect al vieţii publice. Cetăţenia
angajată nu trebuie să rămână la stadiul de concept teoretic.

Credem în Cetăţenia Angajată

În societatea noastră nu există isonomia (egalitatea în faţa legii) şi nici

isegoria (dreptul egal de a vorbi în spaţiul public) ci doar teoretic. Actuala

7
putere portocalie şi clientela sa deţin un monopol politic, instituţional şi pe
alocuri economic asupra României. Anii trecuţi au caracterizat guvernarea
României prin procesele discreţionare ale guvernelor ce administrau ţara cu
Ordonanţe de Urgenţă, rolul Parlamentului devenind decorativ. Treptat
demarcaţia între puterile statului a fost eludată, Curtea Constituţională
devenind factor de guvernare, fenomen unic în Europa secolului XXI.

Abuzul de putere a autorităţilor s-a manifestat în cele mai diverse forme:

hărţuirea aleşilor locali membri ai partidelor de opoziţie, demiteri ilegale pe
criterii politice, intimidarea sindicatelor şi demonizarea presei.

Reducerea numărului de angajaţi în structurile guvernamentale şi a anexelor

acestora: agenţii guvernamentale, autoriăţi şi comisii nu s-a realizat. În
schimb au fost disponibilzaţii zeci de mii de angajaţi din domenii cheie ale
economiei. Slaba infrastructuriă a transporturilor a provocat lipsa resurselor
financiare din străinătate. Situaţia actuală este alarmantă: există puţini
kilometri de autostradă, reţeaua feroviară este învechită, flota aeriană şi
fluvială deteriorate şi flota maritimă inexistentă.

Funcţionarea justiţiei a devenit un deziderat îndepărtat pentru români, lupta

împotriva corupţiei devenind doar un slogan lipsit de conţinut a celor ce l-au
promovat. Plimbările în zgardă jenante a unor oameni de afaceri au
discretizat instituţia Parchetului iar procesele îndelung amânate au slăbit
încrederea românilor în justiţie.

Stânga îşi propune să realizeze o politică socială puternică vizind

combaterea sărăciei şi a şomajului considerând că prin muncă (crearea de
locuri de muncă) putem depăşi mai uşor criza.

Optăm pentru un stat activ care să-şi asume rolul dezvoltării asigurând
servicii cu caracter social: educaţie, administraţie şi justiţie, ordine publică,
apărare. Considerăm ca misiuni fundamentale ale statului: şanse egale la
8
educaţie, securitate cotidiană, sanitără şi alimentară, protecţia mediului şi
afirmarea valorilor.

Toate aceste deziderate nu se pot realiza fără să reinventăm o cultură a

cooperării în România. Dorim să „gospodărim” împreună România cu ajutorul
unei societăţi civile interesate de buna administrare a ţării. Cultura cooperării
nu se poate realiza fără cointeresul cumunitar. Ordinea legitimă ce asigură
şanse egale pentru toţi nu poate rezulta decât dintr-o definire clară a
intereselor comune. Acest fenomen este o îndatorire generică a cetăţenilor
şi se poate realiza acolo unde există cel puţin în condiţii minime conştiinţa
apartenenţei la comunitatea politică statală şi a dreptului participării la viaţa
publică a acesteia.

Social-democraţia românească îşi propune să facă politică cu cetăţenii, în

comunitate.

II. Responsabilitate

9
O Românie fără populism

România secolului XXI, trebuie să fie o Românie fără populism. Timp de 20

de ani, populismul a fost o modalitate de a face politică, ce a ridiculizat
cetăţenii prin lipsa de respect a multora dintre noi faţă de nevoile reale ale
comunităţilor.

Rezultatul populismului este întotdeauna vizibil, el formând un

comportament politic menit să delegitimeze sistemul democraţiei
reprezentative, instituţiile şi valorile acesteia, cu unicul scop de a accede la
putere sau al asigurării menţinerii acesteia. Populismul poate fi susţinut de
orice politician dar de cele mai multe ori el este întâlnit la partidele
„milenariste” orchestratre cu mână de fier de un dirijor absolut. Un campion,
ce împreună cu camarila sa îşi consideră destinele ca reprezentări, unice
instanţe de putere în stat, legitimate de voinţa populara, de „demos“ şi drept
unici conducatori ai luptei pentru o acţiune economică benefică si pentru
dreptate şi echitate socială în cadrul naţiunii.

În România ultimilor şase ani, cel ce s-a erijat ca fiind campionul poporului, a
fracturat societatea de cei ce o reprezintă, de aleşii parlamentari, locali. A
funcţionat politica „bunului împărat” ce a atribuit succesul şi morala
campionului, iar responsabilitatea şi de ce nu eşecul, administraţiei,
opoziţiei, Parlamentului. Această tradiţie politică valabilă Europei de Est i-a
folosit preşedintelui, preluând totuşi şi formule mai recente ale altor
carismatici europeni gen Berlusconi (Italia) sau Le Pen (Franţa).

Stimaţi colegi, astăzi avem o şansă unică să reconstruim moral societatea.

Lupta noastră contra minciunii electorale şi a populismului trebuie susţinută.
Avem norocul astăzi, să fim conduşi de un lider, departe de istoria uneori
tenebroasă a vieţii politice din tranziţie. O Românie Corectă se poate realiza
10
printr-o solidaritate de partid, socială, comunitară. O Românie Corectă se
poate cristaliza dacă vom reuşi să eliminăm populismul retoric şi acţional.

Anii 2008-2009 au fost pentru mulţi dintre noi, cei tineri, botezul politic ratat
în agora. Am fost martori la apogeul populismului de dreapta, acţional şi
retoric. Societatea a fost martoră abuzului moral pe care guvernanţii l-au
exercitat asupra ţării.

Răsplătirea clientelei liberale şi promisiunile maximale ale puterii portocalii

au dus cetăţenii la o stare de nervozitate şi neîncredere în autorităţi unică în
epoca post-revoluţionară. S-a ascuns situaţia reală şi dramatică a economiei
României datorită pomenilor electorale ale anilor 2008-2009. Încrederea în
clasa politică este la cea mai scăzută cotă, acest fenomen fiind datorat de
activitatea întregii clase politice. Este necesar să construim relaţia cu
societatea civilă, cetăţenii, prin sinceritate, aducând ca argumente proiecte
mai puţin impunătoare dar sustenabile economic şi social.

Ca formaţiune politică trebuie să ne delimităm categoric dar şi să-i

demascăm pe populiştii din afara „sistemului” ce încearcă să obţină suportul
popular prin demagogie.

În 2004 Băsescu a câştigat alegerile printr-un discurs justiţiar din afara

sistemului, reuşind să păcălească majoritatea societăţii civile, presa şi
mediile occidentale. Mai grav este faptul că dumnealui a continuat să
manifeste sindromul populismului: punerea în discutie a sistemului
democraţiei reprezentative si slabirea institutiilor acestui sistem (atacuri
repetate împotriva Parlamentului); instabilitatea politica si polarizarea
sociala (desele şicane dintre Palatul Cotroceni – Palatul Victoria); modificarea
Constituţiei în interesul întăririi puterii peşedintelui – din teza lui am reţinut
unele aspecte: „este singurul exponent al voinţei populare şi exponentul
intereselor poporului” – acel campion de care vă vorbeam.

11
În perioada 2004-2008 populismul a dus la slăbirea insituţilor statului, prin
discreditarea reprezentanţilor acestora. Agenda zilnică a principalului actor
politic a constat în maximalizarea puterii sale personale şi a consolidării
propriei sale baze de putere. Reprezentanţii administraţiei centrale au fost
deseori criticaţi de preşedinte, unii fiind demişi datorită unor supoziţii
nefondate.

Băsescu a continuat campania electorală începută în 2004 până astăzi. El

permanent a încercat să-şi mărească înfluenţa în administraţie. A schimbat
votul românilor din 2004 impunând o alianţă (D.A, UDMR şi PC) sortită încă
de la început eşecului.

Preşedintele a încercat formarea unui partid milenarist fără doctrină

reprezentant a conştiinţei colective populare. Partidul Democrat ales în 2004
pe o platformă politică comună cu PNL dar cu o ideologie şi deschidere
europeană de stânga şi-a schimbat doctrina politică peste noapte la dorinţa
fostului lider. Nu a contat că membrii săi îmbrăţişau valorile stângii, nu a
contat că PD-ul era membru a Internaţionalei socialiste. În trei luni PD s-a
redefinit (2005) ca partid popular conservator şi a aderat la Partidul Popular
European din cadrul Parlamentului European.

Tensiunile politice au fost transpuse socialului. Tactici populiste au fost

folosite ca strategii de creare a conflictelor sociale cu scopul de a menţine în
ţară o stare de spirit agitată, ce a dus la imposibilitatea realizării consensului
social. Atitudinea bonapartistă a preşedintelui Băsescu, a dus la crearea unei
false diviziuni între cetăţeni (popor) şi elite.

Nu ar fi corect să-l diagnosticăm doar pe domnul Traian Băsescu cu

sindromul populismului şi cred că suntem cu toţii deacord stimaţi colegi, că
toate partidele au mai mulţi sau mai puţini membrii cu atitudini învechite şi
greşite.

12
Ca reprezentanţi ai stângii şi a valorilor social-democrate suntem
condamnaţi să fim transparenţi şi solidari cu nevoile comunităţi, să ne
îmbunătăţim capacitatea oratorică şi de comunicare cu cetăţenii dar în limita
respectului reciproc. Trebuie să dăm semnalul unei schimbări operaţionale
prin încetarea promisiunilor pompoase fără conţinut.

Identitatea social-democrată

PSD trebuie să-şi consolideze identitatea social-democrată.

Istoria contemporană a legitimat ca partide istorice formaţiunile liberale şi

ţărăniste. Această atitudine a fost stabilită după crearea Frontului Salvării
Naţionale, când partidele de opoziţie s-au recomandat printr-o moştenire
istorică.

Stânga românească post-revoluţionară a fost etichetată de o parte a

societăţii civile (mai mult sau mai puţin angajată politic) ca fiind urmaşă a
fostului Partid Comunist. Nu putem delimita şi nu dorim să negăm,
moştenirea socialistă pe care FSN a preluat-o în 1990 aşa cum nu putem
accepta esenţa istorică a condamnării comunismului realizată de domnul
Tismăneanu la îndemnul administraţiei prezidenţiale. O analiză profundă a
regimului comunist se va putea face după 30-40 de ani de la revoluţie,
atunci când subiectivismul va lăsa loc obiectivităţii istorice, atunci când liberi
de emoţie vom putea scrie neangajat istoria.

Am revenit la culoarea roşie ce reprezintă stânga europeană şi la un discurs

mai pronunţat ideologic. Am adus în atenţia cetăţenilor că PSD este un partid
deschis colaborării cu marea familie europeană socialistă şi la ultimile

13
congrese, conferinţe, reprezentanţi de marcă a socialiştilor, social-
democraţilor europeni ne-au onorat cu prezenţa.

PSD îşi poate consolida identitatea prin întoarcerea la izvoare. Tradiţia

noastră politică nu datează nici din 1990 şi nici din 1944 ci de la sfârşitul
secolului al XIX-lea când ideile socialiste au pătruns în România prin
intermediul tinerilor studenţi români din occident. Drept dovadă a tradiţiei
noastre, stau editorialele din presa muncitorească, aici amintind publicaţii
precum Telegraful român (1865), Analele tipografice (1869), Uvrierul și
Lucrătorul român (1872). În această perioadă cercurile socialiste erau
coordonate de Titus Dunca, Zamfir Arbore, frații Ioan și Gheorghe Nădejde.

În 1886 apare primul manifest socialist scris de Dobrogeanu-Gherea – „Ce

vor socialiștii români?” Acest manifest era cel mai important produs a noii
mişcări socialiste reprezentate de Vasile Conta, Dobrogeanu-Gherea, Vasile
G. Morțun, Theodor Sperantia, Sofia Nădejde, Anton Bacalbașa, Constantin
Mille. Socialiştii români militau pentru vot universal, egalitate între sexe şi,
libertatea totală a presei.

Eforturile primilor socialişti români s-au concretizat în primăvara lui 1893 prin
crearea Partidului Social - Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR).
Programul politic al partidului era de inspiraţie social-democrată germană
fiind aprobat de conducerea partidului. Dintre liderii PSDMR amintim: Ioan
Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu,
Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe
Cristescu și Ilie Moscovici. Reforma sistemului agrar şi asigurarea
învăţământului primar obligatoriu gratuit, au venit ca, completări ale deja
mai vechilor deziderate social-democrate.

14
Mişcarea socialistă din vechiul regat dă naştere la 31 ianuarie 1910 Partidului
Social Democrat Român (PSDR) condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor,
Christian Racovski, Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu.

După Marea Unire PSDR şi-a schimbat denumirea în Partidul Socialist iar la 7
mai 1927 alături de alte grupări politice a participat la constituire Partidului
Social-Democrat (PSD). Istoria modernă a PSD va sfârşi în 1948 prin
fuzionarea cu PCR în cadrul Paritidului Muncitoresc Român. Mişcarea social-
democrată modernă a lăsat istoriei personalităţi de marcă precum: Ioan
Flueraş, George Grigorovici, Emil Racoviţă, Şerban Voinea, Constantin Titel
Petrescu, Constantin Dobrogeanu Gherea.

Această succintă istorie a tradiţiei social-democrate în România trebuie

explicată societăţii civile aşezându-ne cuvenit în cărţile de istorie. Nu suntem
un partid bazat pe o ideologie născută din neant şi nici nu avem o moştenire
istorică adusă de tancurile sovietice, aşa cum fals, unii adversari politici
afirmă.

Descentralizare

Politica românească contemporană a fost şi este centralistă din varii motive.

Stânga modernă, europeană este descentralizatoare sprijinindu-se pe

mecanisme ale „democraţiei locale”. Descentralizarea are în centrul
preocupării comunitatea iar solidaritatea comunitară este punctul de start şi
de final pentru orice politică socială.

Ce înţelegem prin descentralizare?

15
Activitatea politică trebuie accentuată la nivel local. Reprezentanţii locali
cunosc cel mai bine problemele comunităţilor respective iar cu expertiza de
la centru pot reglementa eficient problemele locale. Reglementarea se poate
face numai cu aportul resurselor financiare ce trebuie direcţionate la rându-
le la nivelul comunităţilor.

Dimenisiunea administrativă este o altă latură importantă a procesului.

Controlul parţial a autorităţilor locale asupra administraţiei şi personalului
administrativ trebuie finalizat. Avantajele generate de o administraţie locală
eficientă sunt numeroase: o calitatea mai bună a serviciilor care devin mai
apropiate de nevoile comunităţii respective, a cetăţenilor; delegarea
responsabilităţilor duce la stimularea şi creşterea eficienţei administrative;
accentuarea dezvoltării sociale şi economice.

Descentralizarea înseamnă şi deconcentrare. Deconcentrarea este procesul

de redistribuire de competenţe administrative şi financiare de către
ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

Social-democraţia sprijină acest proces considerând utile stabilirea unor

principii, reguli generale ce privesc etapele transferului de competenţă
(centru-local). Principiile subsidiarităţii, asigurării resurselor, responsabilităţii
sunt linii directoare pentru a finaliza acest proiect politic-instituţional.

Guvernele de dreapta ce au administrat România (Tăriceanu, Boc I, II, III, IV

etc) în ultimii 6 ani nu au grăbit procesul descentralizării chiar îngreunându-l
pe alocuri, în fiecare an multiplicându-se metodele prin care se iau banii de
la bugetele locale. Un exemplu de „haiducie” bugetară este cel al impozitului
de tranzacţiile imobiliare ce se virează şi se reţine integral la bugetul de stat.
În trecut impozitul pe tranzacţiile imobiliare se împărţea între bugetele locale
(50%), bugetul de stat (40%) şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate

16
Imobiliară (ANCPI) – 10%. Un alt exemplu este cel al încasării impozitelor
marilor contribuabili. Începând cu 1 ianuarie 2005 Direcţia Generală de
Administrare a Marilor Contribuabili a preluat administrarea contribuabililor
mari de pe întreg teritoriul ţării prin preluarea acestei activităţi de la
organele fiscale teritoriale. Acest tip de încasare a impozitului generează
inechitate financiară în redistribuire (judeţul Cluj -74 mari societăţi
contribuabile iar Ialomiţa 6) – sursa: anaf.ro

Descentralizarea deciziei politice este o altă temă pe care PSD a concretizat-

o în ultimii ani. Discursul politic s-a deplasat de la centru în teritoriu, partidul
nostru având în vedere maturizarea parteneriatului politic cu comunităţile şi
rezolvarea problemelor acestora, fiind interesaţi să consultăm, să asociem,
să responsabilizăm cetăţenii în administraţie. Dar despre aceste
considerente vă informăm în capitolul următor.

Un PSD reformat

Una dintre marile probleme ale partidelor politice din România este
centralismul organizatoric. În ultimii ani se încearcă o mediere între
componentele locale şi cele centrale ale partidelor parlamentare, singurul
partid rămas tributar vechiului regim organizatoric fiind PD-L.

Nu mai există o locomotivă politică în cadrul partidelor de opoziţie, PSD fiind

partidul cu cele mai multe voci credibile din teritoriu. Noua conducere PSD
intenţionează să democratizeze şi mai mult decizia politică în cadrul
partidului: “Alegerea Preşedintelui prin votul tuturor membrilor partidului,
pentru un mandat egal cu un ciclu electoral major, intr-un sistem cât mai

17
deschis şi stimulativ pentru cei din interiorul şi exteriorul Partidului” –
România Corectă, Victor Ponta.
Trebuie stabilit un nou mecanism de interacţiune politică centru-periferie
pentru alegerile locale şi parlamentare din 2012. Organizaţiile locale trebuie
să acţioneze tot mai aproape de cetăţean – comunitate, cartier, beneficiind
de autonomie politică.
Trebuie să devină o obligaţie pentru reprezentanţii partidului în teritoriu să
iasă în teren, să organizeze acţiuni politice. Comunicarea cu cetăţenii trebuie
să se facă în teritoriu şi la nivel local. Trebuie să schimbăm modalitatea în
care interpretăm politica, abandonând cadrul naţional în favoarea celui
comunitar, european.
În decursul celor 20 de ani de democraţie, FSN, PDSR, PSD şi-au atras cu
greu şi firav o societate civilă „universitară” (atât de des întâlnită alături de
stânga în occident). Dintre cele patru mari centre universitare (Bucureşti,
Cluj, Iaşi, Timişoara) doar Iaşi a beneficiat de un suport politic de stânga.
Demonizarea PSD-ului şi populismul dreptei au îndepărtat intelectualitatea
de umanismul nostru ideologic. Trebuie să construim o societatea civilă
partizană valorilor noastre, care să ne sprijine şi critice atunci când derapăm,
în fond să creăm un forum de discuţii, feedback între cei interesaţi de
dezbaterea publică şi cei ce administrează România.

Organizarea PSD pe departamente este de bun augur, responsabilizarea

valorilor partidului din orice domeniu fiind necesară. Departamentele social-
democrate vor constitui baza pentru viitorul cabinet din umbră care va
monitoriza acţiunile Executivului Boc.
Viitorul PSD este asigurat de TSD. Socialişti au în cadrul conducerii, peste tot
în Europa, tineri. Din cele 32 de partide membre ale Partidului Socialist
European, şase au preşedinţi sub 40 de ani, iar 10 sub 45 de ani! Tinerii au

18
preluat conducerea stângii europene venind cu o altă optică politică, mai
proaspătă, mai dinamică.
TSD are 19 reprezentanţi în Parlamentul României, 2 europarlamentari, iar în
2009, 9 tineri au ocupat înalte funcţii executive în guvern.
Activitatea tinerilor social-democraţi în campaniile electorale şi în viaţa de zi
cu zi a partidului a impulsionat substanţial PSD. Ca organizaţie de tineret am
promovat interesele generaţiei noastre, educaţionale, economice (piaţa
forţei de muncă) dar am rămas vigilenţi şi la deciziile eronate ale puterii de
dreapta ce ne pot afecta într-o mare măsură viitorul.
TSD trebuie să menţină o strânsă legătură cu „sindicalismul” universitar şi să
sprijine eforturile tinerilor de a-şi impune punctul de vedere asupra gestiunii
viitorului lor. Trebuie să amendăm încercările de intimidare a liderilor
asociaţilor studenţeşti şi să fim solidari cu revendicările lor ce privesc
proasta gestiune a educaţiei în România şi lipsa unei finanţări decente
alocate de la bugetul de stat.
TSD trebuie să îşi extindă legăturile frăţeşti cu alte organizaţii de tineret a
partidelor social-democrate, socialiste europene. Acestă legătură se poate
realiza prin ECOSY – grupul tinerilor socialişti europeni.
Ţelurile ECOSY sunt următoarele: promovarea valorilor de stânga; contribuţia
la constuirea unei Europe unite şi democratice; să apare interesele tinerilor
europeni;

Protecţia mediului

Schimbările climatice reprezintă una dintre preocupările esenţiale ale

societăţii zilelor noastre (inundaţii, incendii, cutremure, inundarea zonelor
amenajate sub nivelul mării, etc). Există o mare posibilitate ca schimbările
19
climatice să devină ireversibile în condiţiile creşterii temperaturii pământului
cu 2-3 °C.

Fenomenele meteorologice extreme pot duce la înregistrarea unor declinuri

economice, datorate pagubelor de natură materială şi psihică a numeroase
comunităţi.

Ecologia este născută şi din valorile stângii iar în România ea este slab
reprezentată. De-a lungul istoriei recente numeroşi lideri de stânga din
partide social-democrate, socialiste europene, au avut simpatii pentru cauza
ecologistă şi de multe ori partide verzi au participat în guverne alături de
partide de stânga, cel mai renumit exemplu fiind colaborarea dintre partidul
verde (The Alliance '90/The Greens) condus de domnul Joschka Fischer
(ministru de externe şi vice-cancelar în guvernul social-democratului Gerhard
Schröder, 1998-2005) şi social-democraţii germani.

În Parlamentul European, Partidul Verde European colaborează cu familia

politică a Partidului Socialist European a cărei membri suntem.

În România mişcarea ecologistă este încă în faza incipientă. Cu toate că

există o platformă politică specifică, aceasta are o aderenţă redusă în rândul
societăţii.

România are mari probleme de mediu, poluarea fiind un factor nociv pentru
aer şi ape. Despăduririle majore din ultimii 20 de ani dar şi dezafectările unor
obiective industriale făcute fără ecologizare au provocat pagube substanţiale
mediul ambiant.

PSD îşi propune să dezbată energic problemele ecologice din România:

„Construirea, în cadrul Partidului, a unei structuri ecologiste (similare TSD,
Organizaţiei de Femei şi celei de Seniori) care să dezvolte mesajul PSD în
această direcţie. Acceptarea, chiar încurajarea şi sprijinirea TSD şi a

20
Organizaţiei Ecologiste de a promova idei şi forme de acţiune chiar mai
evoluat-radicale (gen Brigăzi Verzi) faţă de linia oficiala a Partidului, în scopul
testării acestora ca efect politic şi social şi însuşirii lor ulterioare” România
Corectă, Victor Ponta. Iniţiativa preşedintelui Ponta a fost materializată deja
în Cluj, unde TSD-PES Cluj au organizat deja o dezbatere „Cum să salvam
Rosia Montana” în primăvara acestui an.

Trebuie să preluăm temele ecologiste, de stânga şi să creăm un cadru

propice în care le putem aplica. Toate eforturile noastre pentru un mediu mai
curat sunt necesare.

Eficienţa energetică este o certitudine win-win iar reglementarea pieţii

energetice este imperios necesară. România are o tradiţie seriosă în ceea ce
priveşte producţia de energie, beneficiind de un sistem organizat dar depăşit
tehnic şi slab evaluat economic.

PSD trebuie să dezvolte o ofertă politică ambiţioasă în prinvinţa energiei

regenerabile (aproximativ 33% din energia electrică ar trebuii să aibe
provenienţă din resursele regenerabile). Decalajul inovator, tehnologic al
României faţă de alte state membre ale UE este resimţit şi în acest domeniu.
Uniunea Europeană a început să dezvolte şi să promoveze încă din anii `90,
energie regenerabilă, pentru a înlocui combustibilii fosili.

Probabil că mulţi dintre noi se întreabă ce ar trebuii să facem concret în

acest demers ecologic. Soluţiile sunt numeroase: Utilizarea biomasei (lemn),
a deşeurilor biodegradabile şi a biogazului de către centralele electrice;
Folosirea boilerelor ce funcţionează pe bază de lemn în clădiri (ce înlocuiesc
încălzirea din clădiri bazată pe electricitate sau combustibili); Extragerea
căldurii din sol prin sursele geotermale sau energie solară; Generarea de
energie eoliană prin turbinele eoliene; Reducerea emisiilor de CO2 ca urmare
a creşterii carburanţilor regenerabili.

21
Biocombustibilul este o realitate a secolului XXI. Acesta a apărut datorită
câtorva factori: neuniformizarea combustibilului pe glob a dus la creşterea
preţului petrolului (începând cu 1973), apoi epuizarea combustibilului (ţiţei şi
gaze naturale) a dus la înlocuirea treptată a surselor neregenerabile cu cele
regenerabile; protejarea mediului ambiant.

Rolul viitoarei structuri ecologice a PSD este şi acela de a explica

cetăţeanului că reducerea „amprentei” de carbon a UE, nu este un proces ce
ţine doar de lideri politici şi transformări masive în industrie , ci însemnând şi
contribuţia individuală a fiecăruia dintre noi în ceea ce priveşte reducerea
emisiilor prin diferite modalităţi: izolarea locuinţelor şi a conductelor de apă
caldă (peste 50% din pierderea de căldură se datorează din cauza slabei
izolări a locuinţelor); stingerea becurilor din camerele unde nu locuim;
închiderea completă a electronicelor – scoaterea lor din standby; sortarea
deşeurilor pentru reciclare; verificarea presiunii în pneuri, utilizarea uleiurilor
de motor cu vâscozitate redusă; călătoria cu trenul.

România trebuie să se ralieze Strategiei Energetice Europene prin asigurarea

creşterii ponderii energiei alternative în producţia de energie. Acţiunea
coordonată la nivel european în privinţa energiei nu este o noutate, UE
având un cadru unic de reglementare a politicilor energetice. Aceast tip de
administrare a energiei va asigura resurse energetice competitive, durabile
şi mai ales sigure pentru mediu, urmărind reducerea emisiilor de CO2.
Direcţiile prin care UE doreşte să-ş atingă obiectivele energetice şi de mediu
propuse sunt: eficientizarea şi diversificarea pieţelor energetice; politică
ambiţioasă în privinţa energiei regenerabile; economisirea energiei (nivel
industrial şi rezidenţial); cooperare europeană şi internaţională.

Această raliere trebuie acompaniată cu protecţia ecosistemelor din România

şi reconstrucţia ecologică acolo unde este necesară. Protejarea tezaurului
natural (floră, faună) din Deltă, Dunăre, Parcuri Naţionale şi Marea Neagră,
22
îngrijirea ariilor şi siturilor protejate de lege sunt prioritare pentru România
(1121 Arii Naturale Protejate din care 27 sunt Parcuri Naţionale şi naturale; 3
rezervaţii ale biosferei incluse în patrimoniul Unesco – Delta Dunării, Retezat
şi Pietrosul Rodnei.

Problema deşeurilor, prevenirea generării, reciclarea şi valorificarea acestora

trebuie rezolvată. Colectarea selectivă, folosirea deşeurilor ca materie primă
în construcţie, valorificarea lor prin metoda tehnică şi depozitarea controlată
sunt soluţii eficiente pentru moment.

Partidul Social Democrat are deja o expertiză în domeniul ecologizării

României printr-un program lansat în guvernarea Năstase: „România Curată”
(Aprilie 2002) Esenţa acestui program cuprindea următoarele aspecte:
asigurarea protecţiei şi conservării mediului natural; asigurarea unui
management integrat al deşeurilor; creşterea nivelului de educaţie şi
conştientizare a populaţiei în spiritul protecţiei mediului.

III. Comunitate

România Europeană

Varietatea fenomenelor social-economice contemporan grupate sub

titulatura de „globalizare” ridică o serie de întrebări legate de posibilitatea
consolidării democraţiei în cadrul clasic al statului-naţiune.

23
Sporirea numărului de corporaţii multinaţionale şi creşterea influenţei lor în
economie, creşterea dimensiunii circulaţiei internaţionale a muncii şi a
capitalului, extinderea migraţiei

populaţiei, pericolele generate de schimbările climatice au dus la o

reconfigurare organizaţională, instituţională a statului naţiune.

Trăim în era constelaţiilor post-naţionale în care organizaţii internaţionale se

manifestă cu ajutorul unei tineri societăţi civile globale în care rolul
democratizării nu mai este apanajul exclusiv al statului-naţiune teritorial.

Stânga contemporană propune o nouă abordare a dimensiunii sociale a

statului. Privind în trecut nu putem să nu remarcăm convergenţa istorică
între demosul politic (stat) şi o naţiune relativ omogenă însă în secolul XXI,
globalizarea schimbă natural raporturile internaţionale.

România ţară membră a Uniunii Europene din 2007 a intrat în era

constelaţiilor post-naţionale juridic, politic, însă social, economic şi cultural
suntem încă restanţi. Înţelegem beneficiile economice pe care le putem
fructifica ca ţară membră a U.E. dar avem totuşi un soi de reţinere
emoţională culturală. Mulţi dintre cetăţenii români simt o ameninţare,
anihilare culturală, a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti argumentând că U.E.
semnifică şi uniformizare.

Particularităţile regionale, diversitatea culturală a Uniunii Europene crează

plusul necesar, civilizaţiei noastre cosmopolite. Europa secolului XXI a intrat
sub zodia multiculturalismului etnic şi confesional.

În ceea ce priveşte conştiinţa de sine a românului ca cetăţean a Uniunii

Europene, social-democraţia românească trebuie să sprijine efortul de
integrarea emoţională a cetăţenilor în comunitatea europeană. Este de
datoria noastră să explicăm românilor că în actualele condiţii, România

24
trebuie să fructifice oportunităţile oferite de familia europeană, este de
datoria noastră se explicăm eşecul euroscepticilor europeni, eşecul
neîncrederii evaluat şi afişat de doctrinele de dreapta la nivel european, este
de datoria noastră să explicăm că noi europenii, împărţim aceleaşi valori de
bază într-o Europă mai sigura, cu standarde de viaţă ridicate, cu locuri de
munca decente şi stabile.

Înţelegerea proprilor realităţi româneşti de către cetăţeni nu a fost uşoară.

Raporturile stat-cetăţean, majoritari-minoritari s-au transformat de-a lungul
epocii post-revoluţionare.

România este un stat cu un nivel ridicat de toleranţă (juridică, politică şi

instituţională) în ceea ce priveşte politica faţă de minorităţi, prezenţa Uniunii
Democrate a Maghiarilor din România la guvernare în ultimii ani fiind
garanţia cea mai bună pe care minorităţile o au privind respectul pe care
majoritarii îl acordă democraţiei reprezentative. România nu se confruntă cu
pericole vădite generale de fustrări naţionaliste – separatisme.

Discursul unor formatori de opinie şi politicieni radicali nu a fost cenzurat de

fel, de toate guvernările din România, aceştia având o aderenţă limitată în
rândul intereselor cetăţeneşti. Practic România este lipsită de pericole reale
bazate pe tensiuni etnice. Imunizarea discursului naţionalist extremist s-a
datorat mai multor factori: intrarea României sub umbrela NATO, apariţia
unor strategii de dezvoltare regională.

Europa începutului de mileniu nu este ferită de discursul populist, naţionalist-

radical. În fostele state comuniste, paradoxal, discursul populist a revenit în
cotidian. În Polonia partide radicale precum Autoapărarea RP şi Liga
Familiilor Poloneze au intrat la guvernare într-o coaliţie de centru-dreapta.
Mai aproape de noi sunt recentele exemple ale Partidului Ungar al Justiţiei şi

25
Vieţii (MIEP-Jobbik) şi Ataka (din Bulgaria), partid condus de ultranaţionalistul
Volen Siderov.

De ce avem o ascensiune a populismului în cursul ultimului deceniu?

Mesajele naţionalist-populiste răspund unor frici sociale (de neînţeles):
cetăţeni ce se tem de schimbările aduse de globalizare; tensiuni interetnice
resuscitate; lupta împotriva corupţiei.

Social-democraţii români pot combate populismul autohton printr-o retorică

pro-democratică ce are ca ţel recâştigarea încrederii în instituţiile statului de
către români (atât de blamate de discursul actualului preşedinte), prin
sprijinirea ideii de Uniune Europeană. Trebuie explicat cetăţenilor ce
înseamnă globalizare, acest fenomen fiind ireversibil, cu bune şi rele.

Criza economică (Context global, istoric)

La începutul anilor 30, Europa și restul lumii, treceau printr-o criză financiară
și economică de dimensiuni incomensurabile.

Ce a început în New York ca o simplă zi de marți, octombrie 1929, s-a

răspândit rapid în economiile industrializate și a cauzat şomaj masiv, hiper
inflație și puternice dezechilibre politice și sociale.

Alături de alți factori, ceea ce a generat această criză a fost și sistemul

capitalist înțeles greșit, iar oamenii au văzut ca soluții două noi regimuri
politice: comunismul și fascismul. Desigur, marea întrebare era care regim
politic și ideologic ar putea rezolva mai bine criza intenațională, iar discuțiile
atingeau teme precum rolul statului în economie, reglementarea piețelor
financiare, atribuțiile guvernamentale, etc. A fost un conflict intens, inițial

26
dominat de teoriile fasciste, iar un răspuns democratic a venit abia după
alegerea lui Roosevelt în 1932 și aplicarea proiectului său, cu reale tente
socialiste, “New Deal”.

Soluțiile găsite pentru depășirea crizei au implicat o serie de politici publice

social democrate și mecaniste prin care statul putea intervenii în
reglementarea piețelor.

Astăzi trăim într-o hegemonie post liberală și trecem, din nou, printr-o criza
generată de aplicarea oarba a unor seturi de politici neo-liberale. Anul 1930
e departe, dar se pare că nu am invațat nimic sau aproape nimic din istorie.
Pentru a depași acest moment, avem nevoie de politici progresive și nu de
obsesii precum lupta împotriva deficitului sau planuri liberale de austeritate.

Cauzele apariției crizei în România

Trebuie precizat din start faptul că actuala criză este una de sistem și va
avea efecte greu de contabilizat atat pe termen scurt cât și pe termen mediu
și lung. Această criză este și o criză a statului, deoarece în forma în care se
prezintă statul azi nu mai susține interesele comunității, deci și-a pierdut
substanța existenței sale. Cauzele declanșării crize economice, începând cu
octombrie 2008, în România, sunt multiple și de natură diferită.

Astfel îi funcție de natura lor le putem grupa in două mari categorii:

a) Cauze comune:
- boom-ul creditării
- creditarea excesivă și necontrolată a agenților
economici insolvabili

27
 - creșterea prețurilor activelor pe piața imobiliară
- inexistența unui sistem de monitorizare și
reglementare a politicilor monetare
b) Cauze specifice:
- guvernare dezastruasă, începând cu anul 2005
- creştere economică nesustenabilă bazate pe
dezechilibre economico-financiare interne şi
externe
- volatilitatea capitalului străin
- extinderea modelului de origine şi distribuţie a
riscului transferabil
- apetit exagerat pentru profit, care a alimentat
creşterea cererii pentru active cu grad ridicat de
risc
- guvernare neadecvată a corporaţiilor şi
stimulente manageriale necorespunzătoare
- contribuţia factorilor de reglementare şi a
agenţilor de rating
- desincronizare între economia reală şi nominală,
necorelare între profit, dobândă şi creştere
economică
- distorsiuni pe piaţa muncii
- expansiunea sectorului imobiliar
Efectele apărute în urma acestor derapaje de la normalitate sunt multiple:
1) contracţia cererii şi a producţiei şi pieţei bursiere
2) subcapitalizarea băncilor
3) reducerea ocupării şi a exportului
4) creșterea costului creditelor
5) inflație

28
 6) creşterea vulnerabilităţii nivelului de trai pentru şomeri, neasistaților
social şi persoanelor cu venituri mici

Guvernarea dreptei 2005-2010

Este unanim acceptat faptul că guvernul 2000-2004, condus de Adrian

Năstase a fost de departe cel mai competitiv guvern post-decembrist și cu
realizările cele mai notabile. În perioada guvernului Năstase motorul
creșterii economice au fost exporturile și investițiile.

Exporturile au fost susținute de competitivitatea obținută prin politica

guvernului și a Băncii Naționale de depreciere controlată a cursului de
schimb, iar investițiile în România au devenit atractive și datorita scaderii
perceptiei de risc situată în 2005 în jurul valorii de 50 de puncte, ceea ce ne
permitea realizarea de imprumuturi externe la o dobândă a pieței de 0,5
puncte procentuale.

Alte realizări notabile ale perioadei 2000-2004 au fost integrarea în N.A.T.O.

și finalizarea tratativelor privind aderarea la Uniunea Europeană în condițiile
în care la începutul anului 2001 România se afla, sub toate aspectele, în
urmă în raport cu toate celelalte ţări candidate.

Dupa 2005 însă, motorul creșterii economice a devenit consumul, iar

creșterea economică medie s-a situat peste nivelul potenţialului. Rezultatele
acestui fenomen au fost dezechilibrele macroeconomice (inflația și deficitul
extern).

Toate acestea în condițiile în care România a aderat la UE(1 ianuarie 2007),

investițiile străine directe au crescut, creditarea a fost excesivă prin urmare

29
în piață erau sume imense de bani care trebuiau să genereze implicit
prosperitate economică.

Aceste dezechilibre nu puteau fi controlate exclusiv de politica monetara, ci

era necesară, în primul rând, contribuţia politicilor fiscale şi a veniturilor. In
lipsa acestei cooperări, dezechilibrul extern s-a adâncit până în momentul în
care piaţa l-a corectat provocând însa o dureroasa recesiune.

Modificarea factorilor determinanți ai creșterii economice dinspre exporturi

spre consum a condus la excesul deficitului de cont curent, pentru că
România nu producea bunurile cerute de consumatori iar ele erau importate.

Creșterea economică, cuantibilizată ca și variație medie anuală, atingea în

anul 2004 8,5% fiind cea mai mare din Europa, depășind state precum
Germania, Franța sau Italia. La nivelul anului 2009 creșterea economică
înregistrată este una negativă cu o valoare de -7,1%. Aceste diferente
enorme între cifrele anului 2004 și cele prezente, denota o incapacitate
efectivă de a guverna sustenabil a cabinetelor ce au urmat guvernului
Năstase, o mediocritate nocivă și nu fac decât să evidențieze incompetența
unor lideri care au promis mult, dar nu au realizat nimic sau aproape nimic și
care au condus țara spre un colaps economic, social și instituțional.

România a înregistrat în 2004 cel mai redus nivel al deficitului bugetar din
ultimii 20 de ani (-1,5 procente din produsul intern brut). În perioada ce a
urmat, deficitul bugetar a crescut galopant, ajungând în anul 2009 la o
valoare ireală de -7,4% din PIB. În 2010 deficitul bugetar estimat va fi de
6,8% din PIB ca rezultat al deficitelor de pensii, de șomaj și de sănătate,
astfel:

• 2,5% din PIB – deficitul bugetului de pensii

• 0,6% din PIB – deficitul bugetului de șomaj

30
 • 0,3% din PIB – deficitul bugetului de asigurari
medicale
Ca și consecință directă a urmat împrumutul de la Fondul Monetar
International și o serie de politici de austeritate îndreptate împotriva
populației.

Tot în această perioadă s-a înregistrat o creștere accentuată a sistemului

bugetar, astfel, dacă la sfarșitul anului 2004 înregistram 900.000 de mii de
bugetari, la sfârșitul anului 2009 aveam 1.500.000. Cheluielile cu personalul,
în domeniul public, au crescut și ele, de la 4,8 ca procente din PIB in 2005 la
peste 9,2% în 2009. Pentru a contrabalansa aceste excese, în prezent,
România, conform înțelegerilor cu FMI, trebuie să-și reducă cheltuielile de
personal cu 15% în 2011 față de 2008, iar numărul de bugetari v-a scădea cu
aproxmativ 8% în 2011 față de 2008 și în 2013 numărul bugetarilor trebuie
să ajungă la nivelul din 2004.

Principala măsură economică care ne era propusă de alianța Dreptate și

Adevăr in campania electorală din 2004 a fost introducerea cotei unice de
impozitare de 16%. Pe parcurs aceasta s-a dovedit a fi un imens eșec, nu a
generat scăderea economiei subterane, încasările la bugetul de stat nu au
crescut, discrepanțele sociale s-au accentuat și în prezent avem o rată a
sărăciei de 7,4% adică 1,6 milioane de români trăiesc cu mai puțin de 250 de
lei pe lună. Economia subterană a ajuns in anul 2008 la valoarea de 21% din
PIB, față de 14,5% cât înregistra in 2004, iar evaziunea fiscală a crescut de la
7,4 miliarde de lei în 2004 la 24 de miliarde în prezent.

România a atras Investiții străine directe de 36,2 mld euro, în perioada 2004-
2008, totuşi acestea nu au sprijinit o creştere economică sustenabilă; numai
30% au fost localizate în industrie, 3% în sectorul tehnologiei informaţiei şi
comunicării, sectoare care au o valoare adăugată mai mare. Restul de două

31
treimi au fost direcţionate către sectoare care au determinat crearea unui
model nesustenabil de creştere: intermedierea financiară şi de asigurări,
construcţii şi tranzacţii imobiliare şi comerţ.

Actuala guvernare, în loc să-și asume răspunderea propriilor acte sau fapte și
să suporte concecințele acestora, chiar daca sunt neplăcute, incearcă mereu
să găsească vinovați atât in guvernările trecute , cât și in proprii cetățeni. Cu
cât vom încerca să scăpăm de aceste răspunderi cu atât ne vom apropia mai
repede de un faliment al statului. Mai grav, în mentalitatea portocalie,
bătrânii reprezintă o cheltuială, copiii reprezintă o cheltuială, salariații
reprezintă o cheltuială, bolnavii reprezintă o cheltuială, elevii și profesorii
reprezintă o cheltuială și în final, poporul ca un tot unitar este doar o
cheltuială.

Măsuri de creștere economică

Măsurile anti-criză adoptate până in prezent de către guvern nu sunt altceva

decât noi lovituri date economiei românești. Perspectiva imediată e doar una
a unei scăderi continue, diminuarea sectorului economic privat și prăbușire
necontrolată .

Potrivit experților FMI, România va înregistra în acest an cea mai severă

scădere economică din Europa emergentă, de 1,9%, și va avea în 2011 cea
mai slabă creștere a PIB, de numai 1,5%. Nici prognoza privind inflația nu
este foarte optimistă, aceasta având una dintre cele mai ridicate rate, doar
șomajul mai păstrându-se la o valoare relativ redusă.

În plină criză economică, rolul statului ar trebui să fie acela de a proteja

sectorul privat prin scăderea fiscalității, concomitent cu reducerea
32
cheltuielilor la buget, prin reducerea achizițiilor de bunuri și reducerea
cheltuielilor cu personalul, în principal cu cei din administrația publică
centrală și locală.

Guvernul a acționat chiar pe dos, a crescut fiscalitatea prin accize si

eliminarea unor facilități fiscale, iar mediul privat a fost obligat să suporte
toate ajustările. Rezultatele politicii fiscale nocive practicată în ultimii ani se
simt din plin prin deficitul bugetar.

Impozitul forfetar, adoptat ca și măsura anti-criză, nu a dus decât la

închiderea a zeci de mii de intreprinderi mici si mijlocii astfel și încasările la
buget au scăzut drastic. O temă falsă dezbătută intens este cea privind
reluarea creșterii economice prin stimularea consumului și reluarea
creditării, în condițiile unei rate a șomajului care bate record după record.
Evidența demonstrează limpede că reluarea creșterii economice prin
stimularea consumului e imposibilă într-un mediu economic în scădere și în
care statul acționează ca o frână prin politica fiscală.

În momentul de față, e imperios necesară o cu totul altă abordare în toate

domeniile(agricultură, sistemul de protecție socială, fiscalitate, educație,
administrație, infrastructură, justiție, sănătate etc.) pentru a putea depași
acest moment economic nefericit.

Unul din domeniile care necesită o deosebită atenție în perioada imediat

următoare este cel social. În acest domeniu reforma rapidă nu este posibilă,
iar primele măsuri adoptate trebuie să se refere la educație unde până în
prezent am avut doar unele tentative nereușite de reformă și unde ne
confruntăm cu o degradare accentuată și evidentă a calității serviciilor
oferite. În orice societate, cu cât gradul de educație este mai scăzut, cu atât
actul de justiție se diluează, nivelul de corupție crește, societatea devine din

33
ce în ce mai polarizată, nivelul de trai scade, iar politicul tinde spre dictatură.
În România educația scade semnificativ ca și calitate, ceea ce ne

face tot mai puțin competitivi în cadrul UE și să nu uităm că principalul

avantaj al globarizării este libera circulație a forței de muncă. Prin urmare
este nevoie de o mai bună reglementare a instituțiilor de invățământ public
și privat, iar accentul să se pună pe calitate și nu pe bani.

O altă măsură pentru încurajarea muncii ar putea fi acordarea de deduceri

fiscale pentru categoriile de muncă pe care dorim să le încurajăm în
România, aici ne referim la locurile de muncă, chiar la privat, care se ocupă
de cercetare. Prin această măsură am încuraja companiile să investească în
cercetarea românească. O măsură similară a fost adoptată cu succes de
cabinetul PSD din perioada 2000-2004 în ceea ce privește angajatorii din
domeniul IT. De asemenea avem nevoie de măsuri care să favorizeze
creșterea ocupării (focalizări pe grupurile vulnerabile, tineri: 15-25 ani,
varstnici 50-64 ani, femei, muncitorii necalificati, persoanele cu dizabilități,
migranții etc).

O temă foarte actuală e în prezent legea pensiilor. Noi credem că e nevoie

de o serie de măsuri care să revitalizeze sistemul de pensii:

- încurajarea schimbarii locului de muncă la vârste

înaintate prin transferarea unor drepturi legate
de vechime
- s-ar putea gândi un sistem prin care cuantumul
efectiv al timpului muncii să scadă în funție de
vârsta angajatului, iar vârsta de pensinoare sa nu
fie o cifră absolută ci să se transforme intr-o
anumită perioada de timp lucrată

34
 - descurajarea pensionării anticipate, concomitent
cu incurajarea pensionarii la termen
- permiterea pensionarilor sa aiba venituri
suplimentare din munca, măsură ce ar duce la
creșterea populației active
- verificare strictă a pensionărilor anticipate pe
criterii medicale

O altă problemă intens dezbătută este cea a impozitării. Soluțiile propuse de

către membrii ai societății civile, ai partidului social democrat, ai partidului
socialist european prin vocea președintelui Poul Nyrup Rasmussen în
lucrarea “The New Social Europe” sunt numeroase:

- scutirea de impozit pe profitul reinvestit

- facilități pentru angajarea șomerilor și a tinerilor
- taxarea capitalului speculativ
- impozit progresiv cu cote începând de la 0%
pentru salariile și veniturile mici
- scăderea contribuțiilor sociale
- impozitare suplimentara pentru afacerile cu profit
apropiat de cifra de afaceri
- extinderea contabilității în simplă partidă pentru
cât mai multe firme
- posibilitatea impozitării sistemului bancar
- simplificarea legislației privind funționarea
generală a firmelor
- eficientizarea aparatului administrativ al statului
- un sistem de co-creditare a IMM-urilor și a
intreprizătorilor debutanti
- finanțarea dobânzilor mari actuale
35
 - creşterea transparenţei, prudenţialităţii,
îmbunătăţirii, reglementării şi supravegherii
financiare

În agricultură trebuie adoptate urgent niște măsuri simple dar eficiente,

precum:

- impozitarea suplimentară a suprafețelor agricole

lăsate nelucrate
- punerea la punct a unui sistem de irigații
performant (lucru început in guvernarea Năstase
dar abandonat ulterior)
- sprijinirea înființării asociațiilor de producători în
toate domeniile agriculturii
- analiza posibilității creării unei companii agricole
naționale care sa ia in lucru suprafața agricolă
nefolosită și care la rândul ei sa acorde redevențe
anuale proprietarilor

O problemă reală cu care ne confruntăm în prezent și pe care trebuie să o

reglementăm cât mai curând posibil este cea a absorbției fondurilor
europene. Totalul fondurilor alocate de către Uniunea Europeană României
conform proiecției bugetare 2007-2013 atinge suma de 19,6 miliarde de
euro. În același timp, România contribuie, pe aceeși perioadă, la bugetul
Uniunii Europene cu aproximativ 10 miliarde de euro. Printr-o simplă
decucție logică, observăm că dacă nu reușim să înregistrăm o rată de
absorbție de aproximativ 50% contribuim mai mult decât incasăm.

Potrivit ultimului raport publicat de către Autoritatea pentru Coordonarea

Instrumentelor Structurale (ACIS) din luna septembrie 2010, cu privire la rata

36
de absorbție a fondurilor europene, România înregistrează o rată de doar
13,48% din bugetul alocat pentru perioada 2007-2010.

Cei mai puțini bani absorbiți, raportat la alocarea din ultimii patru ani, rămân
în continuare pentru transport (1,85%), pentru dezvoltarea capacității
administrative (5,09%) și pentru asistență tehnică (5,88%), unde principalii
beneficiari sunt autoritățile locale și centrale.

În aceste condiții, faptul că infrastructura României e intr-o stare deplorabilă

nu cred că mai miră pe nimeni, iar măsurile privind o nouă abordare a
aborbției fondurilor europene nu ar trebui să mai fie amânată.

37
 CUPRINS

De ce
Solidaritate?.....................................................................
........... 2

I. Solidaritate...............................................................
................... 4
Resuscităm
Solidaritatea........................................................
4
Credem în Cetăţenia
Angajată................................................ 7

II. Responsabilitate........................................................
.................. 9

38
 O Românie fără
populism........................................................ 9
Identitatea social-
democrată.................................................12
Descentralizare......................................................
...............14
Un PSD
reformat................................................................
....16
Protecţia
mediului................................................................
.18

III. Comunitate............................................................
.....................22
România
Europeană.............................................................
..22
Criza
Economică..............................................................
.......24
Cauzele apariţiei crizei în
România........................................25
Guvernarea de dreapta 2005-
2010........................................27
39
Măsuri de creştere
economică..............................................30

40