“Să se veselească cerurile şi să se bucure pămîntul (Psalmul 91,11) căci a fost înlăturat zidul

din mijloc care separa Biserica Apuseană şi Biserica Răsăriteană şi a revenit la pacea prin
piatra din capul unghiului Hristos (Efeseni 2;20), care a făcut din cele două una (Efeseni 2;14)
unind amândoi pereţii prin puternica legătură a dragostei şi a păcii şi menţionându-i prin
afecţiunea unei unităţi veşnice; şi după acea îndelungată negură a descurajării şi neagră şi
dureroasă ceaţă a unei lungi despărţiri, a strălucit pentru toţi raza senină unirii mult dorite.

Să se veselească şi Biserica Mamă care vede pe fii ei până acum despărţiţi unii de alţii care
vin la unitate şi la pace; şi ea care mai înainte plângea amarnic din cauza despărţirii lor, să
aducă mulţumiri Atotputernicului Dumnezeu, cu nespusă bucurie, pentru minunata lor
înţelegere.

Să se veselească împreună toţi creştini din toată lumea şi să se bucure cei numiţi cu numele lui
Hristos împreună cu Biserica Mamă universală.

Căci, iată, Părinţi apuseni şi răsăriteni, după acel timp foarte îndelungat de neînţelegere şi
despărţire, expunându-se la primejdii pe mare şi pe uscat şi învingând toată oboseala au venit
plini de bucurie şi de zel la acest sfânt sinod ecumenic din dorinţa sfintei uniri şi ca să
restaureze vechea dragoste; şi ei şi-au atins scopul. Căci după cercetare lungă şi obositoare, cu
ajutorul Sfântului Duh, au realizat această prea dorită şi prea sfântă unire. Cine ar putea deci
să mulţumească după vrednicie pentru binefacerile lui Dumnezeu? Cine nu ar rămâne uimit în
faţa bogăţiei milostivirilor dumnezeieşti? A cărui inimă, fie ea chiar de piatră nu se va înmuia
de o milostivire dumnezeiască atât de mare? Într-adevăr, aceste lucruri sunt dumnezeieşti, nu
descoperiri ale neputinţei omeneşti, de aceea trebuie să fie primate cu deosebită evlavie şi
întâmpinate cu imne dumnezeieşti.

Ţie laudă, Ţie mărire, Ţie se cuvine mulţumire, Hristoase, izvorul milelor, Care ai dăruit un
bine atât de mare Miresei Tale, Bisericii universale, şi ai arătat în vremea noastre minunile
milei Tale ca toţi să vestească minunăţiile Tale. Într-adevăr, mare şi dumnezeiesc dar ne-a
dăruit nouă Dumnezeu şi am văzut cu ochii ceea ce mulţi înainte de noi, deşi au dorit, n-au
putut să vadă.

Căci reunindu-se latini şi grecii în acest venerabil şi sfânt sinod ecumenic s-au străduit şi unii
şi alţii cu mare zel ca împreună cu alte puncte să fie discutat cu toată grija şi cu o cercetare
asiduă şi acel articol despre dumnezeiasca purcedere a Sfântului Duh.

După ce am adus în faţă marturii din dumnezeiasca Scriptură şi foarte multe locuri din Sfinţii
Părinţi răsăriteni şi apuseni, unii spunând că Sfântul Duh purcede de la Tatăl şi de la Fiul, iar
alţii spunând că purcede de la Tatăl afirmând că ceea ce spun ei, că Sfântul Duh purcede de la
Tatăl şi de la Fiul ca de la două principii şi două suflări, de aceea s-au abţinut să spună că
Sfântul Duh purcede şi pe Tatăl şi pe Fiul.

Latinii au afirmat că ei spun că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul nu cu intenţia de a

nega că Tatăl este izvorul şi principiul întregii Dumnezeiri, adică al Fiului şi al Sfântului Duh;
sau că dacă Duhul Sfânt purcede de la Fiul, Fiul nu are (aceasta) de la Tatăl; sau că ei spun că
sunt două principii şi două suflări ci ca să arate că este un singur principiu şi numai o singură
suflare a Sfântului Duh, după cum au afirmat până acum. Iar pentru că din toate acestea reiese
unul şi acelaşi înţeles al adevărului în cele din urmă au căzut de acord în acelaşi sens şi în
acelaşi spirit şi s-au înţeles cu sfânta şi lui Dumnezeu plăcuta unire care urmează mai jos.

Aşadar, în numele Sfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, având aprobarea
acestui sfânt sinod ecumenic din Florenţa, hotărâm pentru ca acest adevăr de credinţă să fie
crezut şi să fie primit de toţi creştinii şi astfel toţi să mărturisească că Duhul Sfânt este veşnic
de la Tatăl şi Fiul şi că esenţa lui şi fiinţa subzistentă o are totodată de la Tatăl şi de la Fiul şi
că purcede de la amândoi în mod veşnic ca de la un singur principiu şi dintr-o singură suflare.

Declarând ceea ce spun Sfinţii Părinţi şi învăţători, că Sfântul Duh purcede de la Tatăl prin
Fiul duce la aceeaşi înţelegere că prin aceste cuvinte se arată că şi Fiul este la fel ca şi Tatăl,
după greci, cauza iar după latini principiul existenţei Sfântului Duh. Şi pentru ca toate câte
sunt ale Tatălui, Tatăl Însuşi le-a dat Fiului Său Unul Născut la naştere, în afară de a fii Tată,
acest fapt, că Duhul Sfânt purcede de la Fiul , Fiul Însuşi îl are veşnic de la Tatăl de la Care s-
a şi născut din veşnicie.

Hotărâm iarăşi că explicaţia acestor cuvinte „şi de la Fiul” (Filioque) a fost adăugată la simbol
în mod legal şi raţional pentru a face mai clar adevărul din cauza unei necesităţii atunci
urgente. „de asemenea în azimă sau în pâine de grâu dospită, Trupul lui Hristos se preface cu
adevărat, iar preoţii trebuie să prefacă Trupul Domnului în una, sau, în alta, fiecare potrivit cu
obiceiul Bisericii sale, fie Apuseană, fie Răsăriteană.

Iarăşi, dacă cei care se pocăiesc cu adevărat şi mor în dragostea lui Dumnezeu, mai înainte de
a fi săvârşit roade vrednice de pocăinţă pentru cele ce au păcătuit ca şi pentru cele ce au omis,
sufletele acestora sunt curăţate după moarte, prin pedepse curăţitoare; ca să se uşureze ele de
astfel de pedepse, sunt folositoare ajutoarele credincioşilor vii, adică jertfele liturgice şi
rugăciunile şi milosteniile şi celelalte fapte de credinţă care se obişnuiesc să se facă de către
credincioşi pentru alţi credincioşi, după rânduielile Bisericii.

Iar sufletele acelora care după ce au fost botezaţi nu au căzu absolut deloc în întinăciunea
păcatului ca şi sufletele care după ce s-au pângărit întinăciunea păcatului au fost curăţate, fie
în timpurile lor, fie după ce au părăsit trupurile lor, după cum s-a spus mai înainte sunt primite
în dată în cer şi contemplă în mod clar pe Însuşi Dumnezeu Unul, întreit în Persoane, aşa cum
este, unul mai desăvârşi totuşi decât altul, potrivit cu vrednicia vieţii fiecăruia. 

Că sufletele acelora care mor în stare de păcat de moarte actual sau numai în păcatul
strămoşesc coboară în dată în iad unde vor fii pedepsite cu pedepse totuşi neegale.

De asemenea hotărâm că sfântul scaun apostolic şi Arhiereul roman este urmaş al Fericitului
Petru corifeul Apostolilor şi adevăratul locţiitor al lui Hristos şi capul întregii Biserici şi că
este tatăl şi învăţătorul tuturor creştinilor şi lui, prin Fericitul Petru i s-a dat de către Iisus
Hristos puterea deplină de a paşte, de a conduce şi de a guverna Biserica universală, după cum
se conţine în sinoadele ecumenice şi Sfintele canoane.

Pe lângă aceasta, reînnoind şi ordinea păstrată în canoane a celorlalţi venerabili Patriarhi,

hotărâm că patriarhul Constantinopolului să fie al doilea după Prea Sfinţitul Papă al Romei al
treilea să fie cel al Alexandriei, al patrulea să fie al Antiohiei şi al cincilea să fie al
Ierusalimului, fiind păstrate, adică toate privilegiile şi drepturile.

S-a dat în Florenţa şedinţa sinodală publică ţinută în mod sărbătoresc în biserica cea mare. În
anul întrupării Domnului una mie patru sute treizeci şi nouă, în ziua a şasea a lunii iulie, în
anul al nouălea al arhieriei noastre.