Capitolul 2. INTRODUCERE IN PROIECTAREA SISTEMELOR TEHNICE.

2.1. Realizarea unui produs nou. Proiectare creativă – proiectare reproductivă

Orice proces de fabricaţie are drept scop realizarea unui produs finit, adică a
unui sistem tehnic. Pentru desfăşurarea sa în cele mai bune condiţii, de la proiectare
până la producţia de serie este necesară parcurgerea etapelor prezentate în figura 2.1.
Succesiunea şi dezvoltarea lor în timp şi spaţiu dovedesc posibilitatea perfecţionării
acestei activităţi tehnico-economice pe baza informaţiilor receptate şi analizate la
sfârşitul fiecărei etape, ceea ce arată că proiectarea unui produs industrial este un
proces iterativ.

TEMA DE NECESITATE STUDIU DE FEZABILITATE

• Cercetare fundamentală
• Cercetare aplicativă
• Dotare materială
DECIZIE • Forţa de muncă
NU DE • Posibilităţi tehnologice
REALIZARE

DA • Cercetare fundamentală şi
aplicativă
MODEL EXPERIMENTAL • Analiza produselor similare

• Cercetare tehnologică
PROTOTIP • Design

• Întocmirea documentaţiei de
omologare
• Avizarea omologării
SERIE ZERO • Pregătirea fabricaţiei şi a
controlului de calitate

• Organizarea fabricaţiei
• Organizarea controlului de
PRODUCŢIE DE calitate
SERIE • Organizarea urmăririi
produsului
Fig. 2.1. Etapele realizării unui produs nou

25
 Activitatea de fabricare a unui produs nou are ca punct de plecare tema de
necesitate. Pentru realizarea ei sunt iniţiate acţiuni de marketing (prospectare a pieţii),
materializate prin fişe de sondaj a cererii şi a ofertei. In paralel, este elaborat şi un
studiu de fezabilitate, pentru a stabili premizele de executare practică a viitorului
produs.
Pe baza acestor considerente se ia decizia de realizare, ale cărei concluzii pot
conduce fie spre completarea cu noi informaţii a temei de necesitate şi a studiului de
fezabilitate (decizia NU), fie spre parcurgerea etapelor următoare (decizia DA).
Modelul experimental este realizat în laborator din combinarea unor sub-
ansamble funcţionale, cu scopul de a demonstra posibilităţile performante ale noului
produs. Dacă acestea sunt apreciate ca fiind corespunzătoare temei de necesitate, se
trece la cercetarea tehnologică a noului produs.
Aceasta are drept scop, pe de o parte, realizarea prototipului, iar, pe de altă
parte, proiectarea variantelor de proces tehnologic în vederea desemnării variantei
optime.
Prototipul este un ansamblu unitar de repere (piese), realizat pe baza unui
proiect, care a luat în considerare principiile esteticii industriale al cărui rol este de a fi
supus unor încercări în vederea îmbunătăţirii caracteristicilor sale înaintea omologării.
Întocmirea documentaţiei de omologare implică obţinerea de vize din partea unor
organisme abilitate în acest sens, din diferite domenii de activitate, aflate în strânsă
legătură cu acela în care urmează să funcţioneze produsul proiectat.
Seria zero implică realizarea unui lot de 3…50 produse, prin tehnologia
considerată optimă, desemnată în urma cercetărilor tehnologice. Cu această ocazie se
pune la punct pregătirea fabricaţiei şi metodologia controlului tehnic de calitate
(C.T.C.), în vederea trecerii la ultima etapă: producţia de serie. În această ultimă fază se
asigură organizarea corectă a activităţii de producţie, de controlul tehnic şi de urmărire a
comportării noului produs la beneficiar.Dezideratele amintite în finalul subcapitolului
1.2. impun desemnarea procesului tehnologic optim din punct de vedere tehnico-
economic, în urma analizării mai multor variante ale procesului tehnologic, capabile să
corespundă cerinţelor înscrise în tema de proiectare a produsului, să asigure
productivitatea necesară şi condiţii de muncă în conformitate cu normele de protecţia
muncii, toate acestea raportate – bineînţeles – la dotarea tehnică a întreprinderii (fig
2.2.)
De remarcat faptul că există o determinare biunivocă, reciprocă, între
proiectarea formei produsului şi tehnologia de fabricaţie adoptată, relaţie exprimată
prin conceptul de formă tehnologică. Conform acestuia, un produs este construit
tehnologic numai în raport cu un anumit proces tehnologic, considerat optim. Aceasta
poate să însemne că, în cazul considerării unui alt proces tehnologic drept optim, este
necesară modificarea formei tehnologice a produsului, în vederea adaptării ei la noile
condiţii de fabricaţie.
Importanţa acestui principiu este cu atât mai semnificativă în prezent cu cât –
din cauza progresului tehnic – se impune tot mai intens analiza critică a tehnologiilor
utilizate până acum. Aceasta va avea ca efect folosirea pe o scară tot mai largă a
metodelor proiectării creative în detrimentul proiectării reproductive.

26
 Proiectarea creativă realizează un reper, sistem sau proces în condiţiile
restrictive determinate de o metodologie care asigură o rezolvare optimală a problemei
date, luând în considerare restricţiile impuse soluţiei înseşi (John Dixon).
Condiţiile restrictive ale metodologiei de rezolvare ţin seamă de timpul material
disponibil, de volumul cunoştinţelor proiectantului, de utilajele de laborator şi de cele
necesare pentru realizarea prototipului, de nivelul şi performanţele tehnicii de calcul
folosite etc.
Restricţiile impuse soluţiei problemei date se referă la forma tehnologică a
produsului, adică la materialele avute la dispoziţie, la tehnologiile aplicate până în
prezent, la utilajele din dotarea întreprinderii cu care se realizează producţia de serie, la
preciziile de execuţie posibile etc.

Nivelul tehnico- Procesul

Mărimea seriei economic al tehnologic
de fabricaţie întreprinderii nr.1

PROIECTARE
Procesul
Condiţii impuse procesului de producţie tehnologic
nr.K
Scopul procesului de producţie

Procesul
tehnologic
Economicitate

nr.N
Protecţia muncii
Calitatea

Productivitate

DECIZIE
DE
OPTIM

Fig.2.2. Schema de principiu a desemnării (alegerii) procesului optim de fabricare a

unui produs

Conform aceluiaşi John Dixon, proiectarea creativă are trei etape:

• generarea soluţiilor;
• analiza inginerească a soluţiilor propuse;
• luarea deciziilor.

27
 PROIECAREA CREATIVĂ PROIECTAREA REPRODUCTIVĂ

Informare asupra soluţiilor con- Informare asupra

structiv - funcţionale existente soluţiilor construc-
tiv – funcţionale
existente Analiza şi
sistemati-
Sistematizarea
zarea
informaţiilor Analiza şi
informaţiilor
sistemati- Sistematizarea
zarea informaţiilor
Analiza ingine- informa-
rească a soluţiilor ţiilor
existente
Analiza inginerească a
soluţiilor existente
Evidenţa lipsurilor generale ale
stadiului tehnic în domeniu
Alegerea soluţiei optime

Formularea temei de proiectare

Formularea temei de proiectare
sau reproiectare
Utilizarea metodelor de elabo-
rare a ideilor de creaţie tehnică
PROIECTARE
Elaborarea ideii noi

Prototip experimental
Analiza ingine- Model
rească a ideii noi experi-
mental Experiment

Decizia de
adoptare Proiectarea prototipului
industrial
PROIECTARE
Prototip
experimental Încercări în vederea
omologării
Experiment de
optimizare
Proiectarea
prototipului Fig. 2.3. Compararea fluxului
Încercări în ve- industrial proiectării creative cu cel al proiectării
derea omologării reproductive

28
 Informare asupra studiilor existente

Sistematizarea informaţiilor

Elaborarea Elaborarea matricelor Elaborarea obiecte-

diagramelor de idei morfologice ale ideilor lor generalizate

Analiza inginerească a soluţiilor existente

Stabilirea şi ordona- Compararea studiilor şi stabilirea Stabilirea lipsurilor

rea funcţiilor pro- soluţiilor optime existente generale ale
dusului tehnicii în domeniu

Formularea şi precizarea temei proiectului creativ

Folosirea modelelor şi tehnicilor de creaţie

Metode şi tehnici logice Metode şi tehnici psihologice (intuitive)

(deductive)

Elaborarea noii soluţii

Analiza inginerească a noii soluţii Modelare

Model funcţional experimental

NU
DECIZIE DE
ADOPTARE Funcţional
Prototip
DA Organologic experi-
mental
Proiect de execuţie
Tehnologic
Experimentare în
vederea omologării Experiment
Proiect de execuţie optimizare
Prototip al prototipului
industrial şi industrial
Producţie de serie serie zero
Pregătire
tehnologică
Fig. 2.4. Fluxul general al proiectării creative în producţia de bunuri materiale

29
 În cazul proiectării creative, fazele dominante sunt cele de sinteză inginerească
şi de creare a unor soluţii constructive, funcţionale şi tehnologice superioare celor
cunoscute pe plan naţional şi mondial. Din schema prezentată în fig. 2.3 reiese că dife-
renţele dintre proiectarea reproductivă şi cea creativă apar în etapele de analiză şi
sistematizare a informaţiilor.
Aceste diferenţieri îşi au cauza în scopurile sensibil deosebite urmărite de cele
două maniere de proiectare. Astfel, în cazul proiectării reproductive, analiza ingi-
nerească urmăreşte stabilirea soluţiei optime dintre cele deja existente şi formularea –
pe această bază – a temei de proiectare/reproiectare; la proiectarea creativă, scopul
analizei inginereşti constă în evidenţierea lipsurilor generale ale nivelului tehnic al
soluţiilor existente în domeniul considerat, în vederea realizării unei teme de proiectare
capabilă să elimine aceste riscuri. Bazată pe acest gen de prelucrare a informaţiei,
proiectarea creativă asigură obţinerea de noi combinaţii de parametri, care vor
caracteriza noul produs. Cu cât este mai radicală soluţia adoptată, cu atât mai mult apare
necesitatea realizării unui model funcţional înaintea luării deciziei finale. In cazul în
care analiza inginerească şi experimentarea modelului conduc la concluzii favorabile, se
formulează tema de proiectare şi se trece la proiectarea propriu-zisă, după un flux care
conţine în mod obişnuit etapele prezentate în schema din fig. 2.4.

2.2. Criterii de alegere a materialelor la proiectarea sistemelor tehnice

In toate etapele activităţii de proiectare, problemele de material intervin

nemijlocit, cu un nivel de precizie tot mai ridicat, pe măsură ce aceasta avansează de la
faza conceptuală a temei de proiectare spre faza finală, de realizare a prototipului,
înainte de executarea seriei zero, înaintea omologării produsului finit. Dacă, la început,
proiectantul poate apela absolut la orice categorie de material (metal, polimer, ceramică,
sticlă, compozite etc.), pentru a nu pierde astfel din vedere soluţia optimă, ulterior - pe
baza complexului de solicitări rezultat din rolul funcţional - el se poate orienta rapid
spre materialul care oferă maximul de performanţă, utilizând în acest scop diverse
nomograme sau - mai nou - programe informatice (software) apte să determine nivelul
valoric şi tipul caracteristicilor pe care materialul trebuie să le îndeplinească. Acestea
iau în considerare proprietăţile mecanice (care împart materialele în ductile şi fragile),
termice (ca de exemplu: conductibilitatea, coeficientul de dilatare), electrice (materiale
conductoare şi materiale izolatoare) şi chimice.
In figura 2.5 este prezentată o asemenea nomogramă, cu ajutorul căreia se poate
alege un material, în funcţie de limita de elasticitate şi de greutatea sa specifică.
Dispunând de asemenea diagrame, proiectanţii produselor industriale pot
elimina materialele inadecvate (metoda filtrării), adică acele materiale care se situează
în afara restricţiilor impuse prin tema de proiectare.

Fig. 2.5. (a) Nomograma pentru alegerea unui material pe baza criteriului rigidi-
tăţii şi al greutăţii specifice (densităţii). (b) Folosind scări logaritmice
pe axele de coordonate, criteriul de selecţie corespunde unor linii drepte
(după M.F. ASHBY)

30
 (a)2Diagrama
1 6 4 lui
3 Ashby: Principiul
5 1 – Lemn

Limita de elasticitate (MPa)

7 2 – Spume
3 – Mater.
ceramice
4 – Mater.
Densitatea (Mg/m3) compozite
5 – Metale
6 – Polimeri
7 – Elasto-
(b) Indicele de performanţă al materialului meri

3
Modulul lui Young, E, (Gpa)

4 5
1

2 6

1 10
Densitatea, ρ, (Mg/m3)

Metoda filtrării ia în considerare indicele de performanţă (fig. 2.5.b) determinat

prin analizarea ansamblului de proprietăţi ale materialului, care prezintă interes pentru
proiectant în urma analizei funcţionale a produsului în cadrul sistemului tehnic din care
face parte. Acest indice nu are în vedere proprietăţile materialului în mod separat, ci
interdependenţa dintre ele, adică aşa-numitele proprietăţi “compuse” (a se vedea
relaţiile de calcul pentru modulul de elasticitate E, înscrise cu roşu în figura 2.5.b).
Maximizarea acestui parametru de evaluare a materialului are ca efect obţinerea unor
performanţe maxime pentru produsul proiectat.
Pentru a efectua alegerea unui material adecvat solicitărilor la care este supus
produsul în perioada de funcţionare este necesar ca proiectantul să dispună de o bază de
date, care să-i permită cunoaşterea intervalelor de valori ale caracteristicilor fizico-
chimice ale fiecărei categorii de material pe care îl poate lua în considerare atât în faza
iniţială de concepţie, cât şi la definitivarea proiectului, a posibilităţilor de prelucrare,
precum şi forma finală a produsului. De asemenea nu pot fi neglijate informaţiile despre
furnizorii materialelor ce urmează a fi utilizate sau cele referitoare la cei ce vor asigura
prelucrarea semifabricatelor. Schema prezentată în figura 2.6 arată corelaţiile ce se pot
face între toate aceste elemente ale bazei de date.

Referinţe

31
 materiale plastice,
ceramice, compozite
MATERIALE
Aliaje metalice

turnare, forjare,
agregare de pulberi
PROCEDEE
frezare,strunjire, Legături Furnizori
rectificare

Prismatică, circulară,
3D
FORMA
PRODUSULUI
placă, tablă

Utilizări

Fig. 2.6. Bază de date utilizabilă pentru alegerea materialului unui produs nou

32
 Forme ale produselor
Diferitele procedee de semifabricare permit obţinerea unor forme
simple sau complexe

Toate formele

Prismatic Plat

Circular Profilat Ştanţat Ambutisat Compact Tubular

Fig. 2.7. Exemple de forme ale semifabricatelor ce pot fi utilizate pentru fabricarea unui
produs industrial

Fiind vorba de a avea în vedere, simultan, caracteristicile şi tehnologia de

fabricare a unui produs industrial, adică de a desfăşura o activitate de inginerie
paralelă, aceasta nu se poate realiza cu rezultate satisfăcătoare decât în condiţiile
lucrului în echipă. Eforturile suplimentare depuse de cei ce proiectează produsul au ca
efect depistarea timpurie a eventualelor modificări/îmbunătăţiri necesare, ceea ce
înseamnă o micşorare a cheltuielilor de producţie. Astfel, în concepţia ingineriei
paralele, alegerea cuplului material - tehnologie este o problemă de cunoştinţe de
specialitate şi de informare, aşa cum reiese din schemele prezentate în figurile 2.7 ...
2.8. Bineînţeles că prin asemenea metodologii de lucru se pot obţine rezultate
satisfăcătoare dacă producţia este rentabilă. Alegerea procedeelor de fabricaţie (fluxul
tehnologic) este puternic legată de natura şi preţul materialului ales, în condiţiile
fabricării unei anumite cantităţi de produse, cu un anumit grad de finisare, toate acestea
corelate cu modul de asamblare a lor în cadrul sistemului tehnic din care fac parte.

33
 Tehnici pe bază de Norme, legislaţie, clienţi,
cunoştinţe Informaţii furnizori ai întreprinderii,
(alegerea materialului) (cunoştinţe concurenţă, materiale şi
specializate) prelucrări

Alegerea Metode tehnice Creativitate

materialelor Organizarea
(tehnologii)
personalului

INGINERIE Coordonare proiect

PARALELĂ

Fig. 2.8. Optimizarea proiectării integrate (metoda ingineriei paralele),

după K. OLDHAM

In definitiv, alegerea materialului şi a fluxului tehnologic determină preţul

produsului. Dacă acesta este prea ridicat este necesară refacerea întregului proiect
(iteraţie), care să ia în consideraţie un nou material sau o nouă concepţie asupra
produsului, care să se bazeze pe un alt procedeu de obţinere a semifabricatului, urmat de
un flux tehnologic poate diferit pentru realizarea formei şi a dimensiunilor finale, pentru
atingerea valorilor impuse caracteristicilor fizico-chimice, necesare pentru o bună
funcţionare în interiorul ansamblului din care face parte (fig. 2.9).
Dar, o dată ce produsul se dovedeşte competitiv din toate punctele de vedere,
activitatea biroului de proiectare continuă cu evaluarea permanentă a performanţelor
sale, cu scopul de a le îmbunătăţi şi pentru a micşora costurile de producţie. Numai în
acest mod un produs îşi menţine competitivitatea pe piaţă.
De exemplu, pentru un produs care va lucra într-un mediu chimic agresiv, pe
baza caracterizării acestuia din urmă (capacitate de corodare, tipul dominant de
coroziune, gradul de agitare, temperatura mediului etc.), se va face o listă de materiale
posibil de utilizat (oţeluri carbon şi inoxidabile, aliaje pe bază de cupru sau de aluminiu
etc.) în vederea efectuării unor teste de laborator, ale căror rezultate vor fi confruntate
cu altele, cunoscute din literatură sau din experienţe anterioare. Corelate cu condiţiile de
formă a produsului şi cu tehnologiile de fabricaţie avute în vedere, pe baza cunoştinţelor
acumulate în practica de zi cu zi, specialiştii vor limita lista de soluţii propuse iniţial.
Similar se va proceda şi în cazul unor produse solicitate puternic la frecare sau care
trebuie să reziste la solicitări ciclice (oboseală) - v. figura 2.10.

ALEGEREA PROIECTAREA
MATERIALULUI PRODUSULUI

34
 ALEGEREA PRELIMINARĂ A PROIECTUL INIŢAL AL
MATERIALULUI PRODUSULUI (schiţă)

CARACTERIZAREA MATERIALULUI: ANALIZA APROXIMATIVĂ A

costuri, greutatea specifică, proprietăţile
elastice, limita de elasticitate, duritatea,
rezistenţa la rupere, ductilitatea, tenacitatea,
rezistenţa la oboseală, coeficientul de
dilatare, conductibilitatea termică, căldura
specifică, rezistenţa la şoc termic, parametrii
de fluaj, viteza de oxidare şi de coroziune
TENSIUNILOR: tensiunea medie,
momentele de încovoiere, sarcina de
flambaj, concentratorii de tensiuni,
presiunile de contact, săgeţile
admisibile, tensiuni de oboseală
ALTE SOLICITĂRI: din partea
mediului ambiant, din partea
temperaturii

ANALIZA PERFORMANŢELOR MATERIALULUI,

AŞA CUM REIES DIN PROIECTUL INIŢIAL:
Iteraţie reconsiderarea alegerii materialului sau a proiectului în Iteraţie
funcţie de necesităţi, pentru a obţine caracteristicile utile
unui produs viabil

PROIECT ŞI PROIECTARE DETALIATE: alegerea unui material;

analiza precisă a tensiunilor, proiectarea detaliată a produsului

ALEGEREA TEHNOLOGIEI DE FABRICARE: obţinerea

semifabricatului, tratament termic, asamblare, starea suprafeţei, controlul
Iteraţie calităţii, estimarea detaliată a costurilor.
Iteraţie
Repunerea în discuţie a alegerii materialului şi a proiectării, dacă este cazul

INCERCĂRI PE PROTOTIP : stabilirea performanţelor, analiza

disfuncţionalităţilor, optimizarea performanţelor şi a fabricării

PRODUCŢIA DE SERIE: supravegherea

disfuncţionalităţilor în serviciu, optimizarea
performanţelor şi costurile, în raport cu concurenţa

DEZVOLTĂRI ULTERIOARE:
Iteraţie Imbunătăţirea performanţelor şi reducerea costurilor Iteraţie
Noutate: material nou, proiectare complet diferită

Fig. 2.9. Metodologia de proiectare pe baza principiilor ingineriei paralele

SOLICITARE CICLICĂ

35
 Alegerea formei geometrice optime în raport cu concentratorul
de tensiune Kt < 3 , dacă este posibil

Concentrator de ten- Starea

siune efectivă, Kf suprafeţei
Definirea factorilor de
Mod de solicitare: Factori metalur-
influenţă şi evaluarea
tracţiune, torsiune, gici: forjare,
tensiunilor
încovoiere multi- turnare, defecte,
axială, amplitudine decarburare etc.
variabilă
Efect de treaptă
Influenţa mediului
ambiant Tensiuni reziduale

Alegerea caracteristici-
lor mecanice în raport de
coeficientul de siguranţă
căutat

Coeficientul de
siguranţă este
insuficient? Alegerea materialelor şi a
tehnologiilor de prelucrare
a pieselor

Incercări de oboseală pe piese,

pentru confirmare
Fig. 2.10. Schema logică a activităţii de proiectare a unei piese
rezistente la oboseală

Optimizarea alegerii cuplului material - tehnologie prin metoda ingineriei

paralele (fig. 2.9 şi 2.10), pentru a realiza produse de calitate superioară, trebuie făcută
metodic, renunţându-se adeseori complet la vechile procedee de selectare. Astfel, în
cazul folosirii oţelurilor, pentru a fabrica un produs cu anumite caracteristici, poate fi
ales mai întâi tratamentul termic, care asigură starea structurală şi de tensiuni interne
necesară, şi abia după aceea se stabileşte categoria de oţeluri (de îmbunătăţire, de
cementare cu carbon, cu azot, cu carbon şi azot etc.). In ingineria paralelă, ar fi ideal ca
echipa de lucru să fie alcătuită din specialişti în materiale, dublaţi de specialişti în
tehnologie. Practic, însă, o asemenea situaţie nu se regăseşte de obicei în întreprinderi,
ceea ce le obligă să apeleze la serviciile unor centre de consultanţă specializate.

36
 Deşi activitatea de proiectare constructivă şi tehnologică a fost în mare măsură
automatizată, cea de alegere a materialelor a rămas oarecum în urmă, din acest punct de
vedere. Utilizarea unor instrumente informatice adecvate, cum ar fi programele de
calculator care au ca punct de plecare baze de date privind caracteristicile materialelor
utilizate, tratamentele lor termice etc., ce pot fi folosite pentru fabricarea unor produse
în construcţia de maşini, este încă într-o fază incipientă, fiind însă foarte necesară, din
următoarele motive:
• asigură proiectantului informaţii privind restricţiile impuse de material şi
de tratamentul termic ce i se poate aplica, pentru a îndeplini condiţiile
impuse prin tema de proiectare;
• permite o integrare reală a alegerii materialelor în procesul de concepţie,
dând posibilitatea de relua rapid acest proces ori de câte ori se ajunge la o
soluţie tehnică neconvenabilă;
• permite utilizarea în condiţii mai bune a experienţei acumulate de
colectivul angajat în proiectare, prin înmagazinarea/arhivarea în sistemul
informatic a soluţiilor deja aplicate în perioada precedentă.

MATERIAL:
Proprietăţi
Prelucrare
Costuri
Calitate

PROIECTARE:
Greutate PRODUS PRELUCRARE:
Condiţii de Echipamente
utilizare Efecte asupra
Prelucrări materialelor
disponibile Configurare
Alegerea S.D.V.
materialului Cantitate
Cantitate Calitate

Fig. 2.11. Legătura dintre material, proiectare şi prelucrare la fabricarea unui produs

In concluzie, alegerea materialelor şi a tehnologiilor de prelucrare sunt etape

de o importanţă deosebită în procesul de proiectare a unui produs, aflate în
interdependenţă, aşa cum reiese şi din figura 2.11. De aceea, tehnicienii care lucrează în
acest domeniu de activitate trebuie să beneficieze de o gamă complexă de servicii, atât
la nivel colectiv, cât şi individual, cum ar fi: stagii de studiu în cadrul universităţilor în
vederea perfecţionării şi actualizării cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice (formare continuă);

37
lucrări care să conţină experienţa acumulată în diverse întreprinderi; asistenţă tehnică
din partea unor universităţi şi institute de cercetare; activităţi de auditare, în primul rând
externă; acţiuni de prezentare a materialelor şi a tehnologiilor nou apărute pe piaţă sau
al căror domeniu de utilizare este susceptibil de a fi extins.

Intrebări recapitulative:

1. Care sunt etapele proiectării unui produs?

2. Ce se înţelege prin proiectare creativă şi proiectare reproductivă ?
3. Care sunt criteriile avute în vedere la alegerea variantei optime a unui process de
fabricaţie?
4. Ce este metoda filtrării şi la ce foloseşte ea în activitatea de proiectare a unui
produs ?
5. Ce este ingineria paralelă ?
6. Când se apelează la iteraţii în timpul proiectării unui produs ?

38