Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biblia Si Imaginea
Biblia Si Imaginea
1
În timpurile Noului Testament îi găsim pe iudei la cealaltă extremă. Nici pe monede nu erau admise
imagini umane. Care a fost însă atitudinea creştinilor ? În timp ce orice compromis cu idolatria păgână era
descurajat în bisericile ascultătoare de apostoli,5 în ciuda faptului că unele grupuri pre-gnostice îşi
permiteau libertăţi mai mari în numele teologiei pe care o promovau (Ap 2:14.20), Noul Testament nu are
nici o urmă de iconodulie, de cult al imaginii: nici adorare, nici venerare, nici slujbă, nici cinstire, nici
măcar o simplă menţiune. Şi nu era doar o continuare a tradiţiei mozaice, în virtutea inerţiei: era urmarea
legitimă a faptului că apostolii au descurajat atât închinarea la sfinţii vii sau morţi, cât şi închinarea la
îngeri.6
În secolele care au urmat, diversitatea teologică şi politică infiltrată în creştinism, sub semnul
„gnozei”, şi nevoia de a oferi compensaţii spirituale maselor rapid încreştinate au adus inovaţii care nu sunt
nici păgâne în formă, nici creştine în spirit. Totuşi, primele reacţii împotriva icoanelor în creştinătate vin din
partea unor clerici, învăţători şi păstori ai Bisericii Ortodoxe, atât din Apus, cât şi din Răsărit. În primul său
volum de Istorie bisericească universală, Prof. Euseviu Popovici afirmă că în jurul anului 300 „majoritatea
învăţătorilor bisericii încă nu admiteau icoane religioase”, şi citează exemplul Sinodului de la Elvira
(Spania), care pe la anul 306 „interzice astfel de chipuri pe pereţii bisericilor”, după care adaugă: „iar unii
învăţători ai bisericii, chiar istoricul Euseviu [...] caracterizează imaginile ca o datină păgână, pe care
creştinii nu trebuie să o urmeze.”7 În al doilea volum, Euseviu Popovici arată că spre sfârşitul sec. IV uzul
icoanelor era deja foarte extins, deşi încă se auzeau în Biserică voci care dezaprobau acest cult sau cel puţin
îi scoteau în evidenţă riscurile. Unul dintre cei mai porniţi adversaţi ai icoanelor, din acea perioadă, citat de
Prof. E. Popovici, a fost Părintele Epifanius din Cipru, care avea chiar porniri iconoclaste: a rupt cu propria
mână icoana pe pânză de la uşa unei biserici. Dar adevăratul cult al imaginilor, numite icoane (< eikon,
chip) avea să înflorească mult mai târziu şi în primul rând în Răsărit, unde s-a dezvoltat un cult al icoanelor,
cu venerarea sfinţilor zugrăviţi, care primeau astfel plecăciuni, sărutări, tămâieri, aprinderi de lumânări.
Când moda folosirii imaginilor s-a dezvoltat şi în Occident, la început a trezit reacţii vehemente. Este citat
cazul episcopului Serenus de Marsilia care se opunea acestei inovaţii, în timp ce contemporanul său,
Grigore I, episcopul Romei, susţinea că icoanele ar putea servi drept „mijloc de intuiţie religioasă şi ca [...]
biblia laicorum et pauperum”. Prof. E. Popovici arată că şi în Răsărit, icoanele erau folosite iniţial cu rol
pedagogic şi ornamental, şi că bisericile care s-au separat de ortodoxia imperială (ex. nestorienii, iacobiţii
etc.) au rămas la tradiţia austeră a Bisericii vechi de a nu încuraja uzul icoanelor. 8 După cum se ştie, în
ciuda protestelor, marile Biserici din Răsărit şi din Apus au validat în cele din urmă, nu doar prezenţa
icoanelor, ci un cult al lor, atribuindu-le minunate binefaceri spirituale şi fizice, iar Occidentul a mers
consecvent cu această logică până la uzul statuilor sacre. Şi merită s-o spunem, triumful politic al
iconoduliei în sec. VIII se datorează şi iconoclaştilor, care prin zelul lor netemperat au stârnit reacţia
adversă a mulţimior superstiţioase.9
5
FA 15:20.29, 21:25, Rom 1:22-25, 1 Cor 5:10-11, 6:9, 10:7.14, Gal 5:19-20, Ap 21:8, 22:15.
6
FA 10:25-26, 14:13-18, Col 2:18, Ap 19:10, 22:8-9.
7
Euseviu Popovici, Istoria bisericească universală, (trad. de Athanasie Mironescu, fost mitropolit
primat), vol. I, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1925, p. 410-411.
8
Id. vol II, (Filiala din Mănăstirea Cernica) 1926, p. 222-223.
9
A se vedea şi extrasele din William Cathcart, The Papal System: From Its Origin to the Present
Time, Menace Publishing Company, Aurora, Mo., 1872, pp. 328-339;
http://www.aloha.net/~mikesch/worship_of_images.htm .
2
Scripturii; ea este doar un aditiv, însă unul foarte benefic, ceea ce este adevărat în mod special în cazul
copiilor. Iar dacă imaginea este vie, dramatizată, avantajele cresc.10
Acest mijloc educativ în materie de Biblie s-a folosit, cu toate riscurile şi limitările, chiar în
perioada comunistă, cu atât mai mult s-a putut dezvolta în anii tentativei democratice. În comparaţie cu
procentul lor numeric, evanghelicii din România au, după cum se vede, o bogată activitate educativă, în
care rolul Bibliei este central, iar ilustrarea ei în imagini, pe diferite căi, a fost şi rămâne un instrument
pedagogic major. Majoritatea publicaţiilor, inclusiv a desenelor, sunt de producţie străină, ceea ce ne obligă
la un tribut de recunoştinţă pentru fraţii noştri de peste hotare, care au contribuit astfel la educarea şi
evanghelizarea copiilor noştri,– fără îndoială, cea mai nobilă misiune !
Este, însă, momentul să recunoaştem că, pe viitor, ar merita să edităm mai mult publicaţii cu totul
româneşti, atât ca text, cât şi ca imagine, întrucât talente autohtone există în toate confesiunile evanghelice.
Şi, de ce nu, să încurajăm creativitatea copiilor şi tinerilor, de orice confesiune, prin festivaluri şi concursuri
de creaţie, în care ilustrarea subiectelor biblice să aibă un loc de frunte. Trebuie să mai recunoaştem, de
asemenea, că educaţia de inspiraţie seculară (umanistă, postmodernistă, New Age) este mult mai avansată şi
mai convingătoare pentru minţile multor copii şi tineri, prin intermediul mijloacelor vizuale. Aceasta este o
adevărată provocare pentru creştinism. Bătrâna, dar mereu actuala Biblie are nevoie de mijloace educative
în pas cu cele mai înalte posibilităţi moderne. Să sperăm că viitorul ne va pune la dispoziţie mai mult film
artistic, desene animate şi film creat pe calculator, precum şi hărţi, diagrame şi tot felul de mijloace vizuale
de o calitate care să-i atragă pe copii cel puţin la fel de mult ca şi cele seculare.
După unele estimări interne, în România ar exista între 300.000 -350.000 copii evanghelici de
vârste diferite. Înainte de a ajunge la vârsta credinţei conştiente, a responsabilităţii morale şi a botezului
biblic, pentru a intra în mod oficial în Biserică, educaţia religioasă a copiilor este considerată strict necesară
în mediul evanghelic. În acest context, învăţăturile istorice, religioase şi morale ale Bibliei sunt predate prin
povestiri, cântec, jocuri specifice, uneori dramă, lecţii şcolare, etc. Lângă acestea, imaginea (ca reproducere
artistică grafică, desen de colorat, creaţie de artă plastică, film clasic sau realizat pe calculator, etc.)
reprezintă o modalitate întotdeauna prezentă în educaţia evanghelică. Ilustraţia grafică se foloseşte ca mijloc
de educaţie religioasă în cămin, în biserică şi în şcoală.
10
O lucrare semnificativă care analizează rolul imaginii în legătură cu preocupările religioase şi
artistice este aceea a lui David Morgan, Protestants and Pictures: Religion, Visual Culture, and the Age of
American Mass Production, (New York: Oxford University Press, 1999).
3
Alte forme de educaţie biblică prin imagine
În afara şcolilor duminicale / de Sabat, sau a învăţământului de stat, uzul imaginii în educaţia
religioasă în cadrul Bisericilor Evanghelice este încurajat şi în unele activităţi social-culturale ale
departamentelor de tineret. De exemplu, în cadrul festivalurilor de interpretare şi creaţie ale tineretului
adventist, pe lângă creaţia muzicală şi literară a fost prezentată şi premiată arta fotografică şi creaţia plastică
(desen, grafică, acuarelă etc.) inspirată din viaţă sau din Scriptură.
Un important instrument de educaţie biblică printre evanghelici sunt mijloacele audiovizuale:
videocasete şi filme, cum este filmul Isus, adaptat pentru copii. Unele din acestea au început să circule încă
în perioada comunistă.
Adventiştii au folosit intens pentru preşcolari în Şcoala de Sabat: măsuţa cu nisip şi cu figurine,
flanelograful, cărţile de colorat, diapozitivele, diafilmul chiar. Educatorii talentaţi la desen folosesc tabla,
hârtia şi cărbunele, sau retroproiectorul, pentru a-şi ilustra lecţia biblică. Pentru vârstele mai mari se
foloseşte, ocazional, videoproiectorul, cu prezentări PPT sau videocasete.
______________________________________________________________
O lucrare deosebită printre copii o desfăşoară Liga Bibliei din Bucureşti, filială a Bible League
International, care a editat şi uneori chiar a tipărit numeroase traduceri, dar şi lucrări originale în ultimii ani.
Menţionăm în continuare pe cele mai importante:
• Biblia ilustrată pentru copii, repovestită de Sorin Berchez din România (400 pagini, cu
ilustraţii bogate de José Perez Montero), tipărită de Scandinavia Publishing House, 2000.
• Biblia mea cu ilustraţii, de Gilbert Beers, tradusă şi adaptată de Sorin Berchez (190
pagini) apărută în mai multe ediţii, ultima în 2001, tipărită în Germania de Druckhaus Gummersbach.
Ilustraţiile sunt ale artiştilor John Steel, Jack White, Charles McBarron, Cesar E. DeCastro, Darwin
Dunham.
• Credinţa creştină pe înţelesul celor mici, carte de învăţături biblice pentru copii (de
Marian M. Schoolland), folosită în urmă cu ani şi pentru orele de religie pentru copiii evanghelici la şcolile
primare.
• Minunata creaţie a lui Dumnezeu, calendar ilustrat.
• Andi – puiul de leu, serial (); cu diplome pentru parcurgerea cu succes a cursurilor de
cunoştinţe biblice.
ITM Oradea editează 4 periodice trimestriale pentru diferite vârste, ultima pentru adulţi. Broşurile
de circa 40 de pagini cuprind povestiri biblice pentru copii preşcolari şi de clasa întâi. Totodată, ITM a
editat pentru fiecare grupă de vârstă şi câte un manual pentru învăţătorii grupelor:
• Primii paşi (2000--2002), cu ilustraţii în desen, însoţite de manualul pentru educatori: Cum
să-i învăţăm pe copii (91 pagini).
4
Editura „Lumina Lumii”
A publicat încă din 1990 Biblia în 5 volume a câte 200-220 pagini (ex. vol. 2: Ţara Promisă), cu
ilustraţii artistice în acuarelă de Tony Morris. O prezentare excelentă.
Recent înfiinţată, cu sediul în Bucureşti, a publicat un Ghid de citire a Bibliei pentru copii (Clic !),
broşură ilustrată de 24 pagini; traducere, tipărită de Samuel SRL din Mediaş, cu grafică de Paul Airy. Tot
aici se tipăreşte şi revista „Oxigen”.
O publicaţie de viitor: Descoperirea comorii –revista tuturor copiilor (lunară, din ianuarie 2002),
conţine, adesea, ilustraţii biblice şi jocuri.
Editura Stephanus
• Vino şi vezi (Biblie Stephanus), de Evert Kuijt, cu imagini de Reint de Jonge, 1994. 330
pagini, cu ilustraţii, o publicaţie impresionantă prin calitatea ei artistică şi grafică.
Edituri penticostale
Revista penticostală Cuvântul Adevărului, a tipărit un supliment intitulat Lumina copiilor, având ca
subiect Biblia povestită copiilor. Primul număr a însemnat şi descrierea începutului lumii – Creaţia. Editura
specializată pentru copii se găseşte la Mediaş, unde apare şi revista trimestrială Prietenul copiilor, dar şi
multe alte cărţi şi broşuri pentru copii. Tot aici există şi o vastă bibliotecă cu cărţi şi reviste pentru copii.
Edituri adventiste
11
În cartea sus menţionată a lui Morgan se afirmă că, între alţi evanghelici, adventiştii au fost
preocupaţi de rolul educativ al imaginii. Printre primele ilustraţii adventiste apare tabloul The Way of Life
(James White, 1876), reeditat în formă modificată de Thomas Moran în 1883. Morgan afirmă, totuşi, că
imagistica adventistă din sec. XIX era predominant didactică, în comparaţie cu a celorlalţi evanghelici.
Abia după 1890, editurile adventiste au început să inunde piaţa cu publicaţii ilustrate, larg apreciate de toţi
americanii. Deşi adventiştii n-au publicat o traducere proprie a Bibliei, cu atât mai puţin una ilustrată, ei au
publicat, în schimb, multe cărţi, broşuri şi reviste, în care imaginea, ilustrând subiecte sau învăţături biblice
s-a folosit tot mai mult.
5
• Istoria biblică (CARD, 2 volume), de Arthur Maxwell, tradusă de Olga Irod, cuprinzând şi
postere color care ilustrează povestirile.
• Scara vieţii (CARD), 8 cărticele de colorat, ilustrând principiile biblice din 2 Petru 1:5-7, şi
incluzând povestiri relevante.
• Biblia descoperită copiilor (The Children’s Discovery Bible, Eagle’s Publications (Egypt)
& The Answer Foundation (Netherlands), prin Dorcas Aid Romania, Cluj-Napoca (2000), cu ilustraţii de
Drew Rose.
• Prima mea Biblie, de Kenneth Taylor, cu ilustraţii de Richard şi Frances Hook,
International Bible Society, Europe, 1992, prin Societatea Biblică Internaţională România, Timişoara,
tipărită în Slovacia.
• Extrordinare exemple de devotament din Biblia pentru copii, 1994, un proiect comun
realizat de Cook Communications Ministries International” şi „Operaţiunea Mobilizarea”, cu grafică de
Paul Mouw.
• Isus şi începutul Bisericii (cu desene multicolore), un proiect comun realizat de Association
Evangelique Slave şi David C. Cook Foundation, tipărită în Franţa. A apărut printre primele cărţi pentru
preşcolari, în 20.000 de exemplare, tipărită în 1990 şi difuzată gratuit (242 pagini).
• David, de Anne de Graaf, cu ilustraţii de José Perez Montero, editat de Scandinavia
Publishing House, 1999, prin Societatea Biblică Internaţională, filiala România, Timişoara, tipărită în Hong
Kong. De asemenea, alte broşuri ilustrate (circa 40 pagini fiecare), din seria „Cărţile Bibliei pentru copii”,
cel puţin 24 diferite subiecte.
_________________________________________________________
Lumea imaginii este lumea copilului. Să-i lăsăm şi pe această cale pe copii să vină la Iisus, „fiindcă
a lor este Împărăţia Cerului!”. Sau, parafrazând pe Apostol Pavel când vorbea despre prioritatea harismei
profetice asupra harismei limbilor, putem spune:
Aşadar, fraţilor, fiţi pasionaţi de textul Scripturii, fără să împiedicaţi uzul legitim al imaginilor. Dar toate să se facă în
mod decent şi în ordine. (Cf. 1 Cor 14:39-40).
Imaginea şi cuvântul, cuvântul şi imaginea, sunt doar forme de expresie şi transmitere ale aceluiaşi
mesaj divin. Ele sunt de aceeaşi natură, se explică una pe alta, dar imaginea pedagogică va sluji întotdeauna
cuvintele şi Cuvântul. În timp ce religia Bibliei nu-şi poate permite un cult al imaginii, ori un cult al
textului, ambele vor folosi la edificarea Bisericii în care toată slava aparţine lui Dumnezeu, Căruia Îi
aducem închinarea noastră în spirit şi adevăr, prin Iisus Christos.