Familia si migratia externă

Fenomenul migratiei a existat dintotdeauna, “nici o ţară din lume nu rămâne în afara
fluxurilor migratorii internaţionale” (acestea sunt fie ţară de origine, fie ţară de tranzit sau de destinaţie
pentru migranţi, ori deţin toate cele trei atribute simultan).
Se face distincţia între migraţia internă, atunci cînd deplasarea se face în interiorul ţării
respective, şi migraţia externă sau internaţională.
Migraţia internaţională din zilele noastre se realizează sub câteva forme mai importante: migraţia
forţei de muncă, migraţia membrilor familiilor lucrătorilor anterior emigranţi, migraţia forţată de
calamităţi naturale, de persecuţii politice sau religioase, de războaie etc.
Societatea românească se confruntă cu o serie de transformări care sunt conexe cu migraţia ea
desemnează deplasarea populaţiei unei regiuni în altă regiune, îndeosebi din zonele rurale către cele
urbanizate, dar şi dinspre o societate spre alta. În ambele cazuri cei care se deplasează nu sunt cei mai
săraci, ci indivizii capabili să sesizeze decalajul dintre aspiraţiile lor şi posibilitatea de a le realiza.

În România înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare : migrarea permanentă care
avea drept principale motivaţii pe cele politice şi pe cele etnice şi migrarea temporară pentru a studia
sau lucra în străinătate care se baza numai pe acorduri inter-guvernamentale ale României cu alte ţări.
După 1989, principalele motivaţii ale migrării s-au transformat din cele etnice şi politice în motive de
ordin economic. O consecinţă este faptul că migraţia temporară a crescut în cifre absolute cât şi ca
pondere în special către ţările Uniunii Europene. Distingem:
 Migraţia permanentă legală : pleacă din România către terţe ţări pentru a se stabili acolo prin:
- pe baza obţinerii unor vize de emigrare în cadrul unor programe speciale de încurajare a emigrării unor
persoane ce deţin calificări ce sunt deficitare în ţara primitoare sau alte tipuri de programe (gen loteria
vizelor). Cetăţenii români care emigrează permanent se îndreaptă către ţările ce au astfel de politici şi
programe de emigrare cum ar fi Canada, Australia, Noua Zeelandă, SUA ;
- prin căsătoria cu un cetăţean dintr-o ţară membră UE şi schimbarea locului de rezidenţă în ţara
partenerului de viaţă ;

 Migraţia temporară legală : cei ce se deplasează pe teritoriul unei ţări din UE pe o perioadă
delimitată de timp (de la câteva luni la câţiva ani). Aceştia sînt:

1
 - Studenţii care merg la studii în ţările Uniunii Europene şi care ulterior se vor
întoarce (cel puţin o parte din ei) în ţările lor de origine.
- Lucrătorii care pleacă să muncească cu contracte de muncă încheiate pe baza
acordurilor bilaterale dintre state. Astfel în anul 2002, prin intermediul Oficiului pentru Migraţia Forţei
de Muncă din România au emigrat temporar pentru a munci în UE un număr total de peste 35.000
persoane.

 Migraţie ilegală: persoanele ce pleacă din România şi rămân ilegal într-o ţară UE – după
expirarea duratei legale de şedere (de 3 luni), persoane care pleacă în calitate de turişti dar când
ajung în ţara de destinaţie desfăşoară activităţi lucrative pe piaţa neagră sau persoanele care intră şi
rămân ilegal pe teritoriul unei ţari UE.

 Migraţie circulatorie cu ajutorul reţelelor migratorii (legală sau ilegală) : mişcarea pendulară
între ţara de origine şi una sau mai multe ţări de destinaţie. Migranţii merg şi muncesc o perioadă în
străinătate, se reîntorc în ţară, stau o perioadă după care pleacă din nou să muncească în străinătate.
În acest context se formează reţelele migratorii, reţele prin care cei ce doresc să migreze temporar în
străinătate sunt ajutaţi şi susţinuţi de migranţi anteriori.
Intenţia de a migra în străinătate pentru un loc de muncă este mai probabilă la persoanele din
comunităţile cu o rată mare a migraţiei circulatorii. În zonele de unde au mai plecat şi alţii vor pleca
mai multe persoane, acolo unde alţi migranţi au avut succes şi se văd semnele succesului migraţia va fi
mai mare. În acest fel se formează reţele de migraţie când migranţi anteriori se adresează membrilor
familiilor lor sau pritenilor şi cunoştinţelor pentru a munci în străinătate, ei susţinându-i în procesul de
migraţie.

O ierarhie a judeţelor de plecare după numărul persoanelor emigrante în anul 2002 ne

permite următoarele aprecieri:
- Bucureştiul este principala sursă de alimentare a emigraţiei: 17,3% din total;
- Braşov, Timis, Cluj şi Mureş au alimentat fiecare cu cca. 6%
- Suceava , Sibiu, Bihor cu câte 4 %.
Din total emigranţi, evreii au reprezentat 0,3%, germanii 0,8% iar maghiarii aproape 6%.
Nu există o legătură directă şi intensă între numărul emigranţilor şi rata şomajului.

2
 Destinaţiile preferate s-au schimbat şi ele. Dacă în primii ani fluxurile cele mai importante
erau spre Germania (în jur de jumătate), Ungaria şi Austria (cca 10%), în 2002-2003 destinaţiile
preferate sunt SUA, Canada, Italia şi Germania cu cca 15-18% fiecare.
În perioada 2002-2003, cei mai mulţi cetăţeni români care au emigrat în spaţiul UE şi-au
stabilit domiciliul în Italia şi Germania, apoi Spania, Austria şi Franţa.

Atribute ale populaţiei emigrante :

- o proporţie însemnată şi în creştere a emigranţilor de 26-40 ani, respectiv circa 48,7% în
2002 şi 51% în 2003, deci persoane deja formate, care au şi cel mai înalt potenţial de muncă şi de
inovaţie sunt cei mai adaptabili şi mobili; se atestă capacitatea încă redusă a economiei şi societăţii de a
genera oportunităţi de muncă şi remunerare corespunzătoare.
- pleacă forţă de muncă de înaltă calificare, cu competenţe validate în domenii de vârf ale ştiinţei şi
tehnologiei, ca şi în unele servicii, cum sunt cele de învăţământ, sănătate.
- forţa de muncă cu un nivel mediu de calificare, de specializare care acoperă o gamă largă de activităţi
şi profesii, cum sunt: constructorii, asistentele medicale, personal hotelier şi de alimentaţie publică.
- forţă de muncă necalificată sau semicalificată în activităţi din agricultură (în perioade de recoltare), în
salubritate, construcţii etc.

Există şi o destul de puternică mişcare migratorie pentru muncă necontrolată, nici în ţara de
plecare (România) şi nici în cea de primire. Condiţiile de muncă şi viaţă oferite şi acceptate nu sunt
dintre cele mai bune, situându-se mult sub standardele oferite forţei de muncă autohtone.

Cauze ale emigrarii :

Cauzele migrarii fortei de munca sunt, aparent, simplu de identificat : prevalenta nevoilor
materiale.
Privind in profunzime, acest proces işi are rădăcinile adânc infipte in contextul social istoric
plasat in perioada industrializării forţate. Între 1965 şi 1990, populaţia urbană a României a crescut cu
52%. Cei mai mulţi locuitori de la sate s-au stabilit in mediul urban pentru a lucra in marea industrie de
stat. Odata cu demararea procesului de restructurare-lichidare a intreprinderilor considerate neviabile,
tendinţa s-a inversat. Astfel, satul a devenit un refugiu temporar in ... sărăcie pentru orăşenii
disponibilizaţi care se doreau a fi fermieri de succes. Sărăcia face ca munca in străinatate să fie privită

3
ca o necesitate, cel puţin pentru moment. Se poate observa că ponderea majoră a celor care pleacă la
muncă ’’afară’’ o deţin judeţele defavorizate. Alarmant este insă faptul că majoritatea celor care
părăsesc ţara provin din mediul rural şi sunt tineri cu varste sub 35 de ani.

Motivaţia principală a migraţiei pentru muncă este una economică : obţinerea unui venit
incomparabil mai mare decât l-ar fi obţinut în ţară. Salariul din România este de câteva ori mai mic
decât media UE. Analiştii economici au remarcat faptul că, jumătate din săracii României nu sunt dintre
excluşii sociali (şomeri, bolnavi cronici, persoane cu dizabilităţi) sau semiexcluşi (pensionari); ei sunt
oameni care au slujbe stabile dar atât de prost retribuite încât nu le pot acoperii necesităţile elementare
de viaţă. Castigurile din munca in strainatate asigură:
- consum pe piaţa internă din ţara gazdă;
- transferuri în ţară sub formă de valută pentru:
- pentru consum curent - întreţinerea familiei, inclusiv a educaţiei copiilor, îngrijirea
sănătăţii.
- economii şi investiţii în bunuri de folosinţă îndelungată: locuinţă, terenuri, alte
bunuri (dotarea gospodăriei, autoturism, maşini şi unelte agricole).
- iniţierea unor microafaceri sau constituirea unor asociaţii familiale cu scop
lucrativ (agroturism, turism cultural, folosirea resurselor naturale locale, reparaţii, întreţinerea,
colectarea unor produse agricole şi prelucrarea lor în microfabrici situate în mediul rural etc.).

Estimări recente (2006) apreciază transferurile băneşti în jur de 3,5 – 5 miliarde euro anual.
Transferurile ilegale sunt comparabile cu cele legale.

Efectele migratiei fortei de munca :

Trecând dincolo de perspectiva optimistă si reală in acelaşi timp, ni se înfăţişează efectele
nedorite :
- copilul “cu părinţi de carton”, aşteptând sa vorbească la ’’celular’’ cu părinţii şi să primească
pachet,
-imbătrânirea populaţiei rurale din România cu efecte incomensurabil de păguboase asupra
agriculturii, scăderea natalităţii, creşterea ratei divorţialităţii, agravarea fenomenului de delincvenţă
juvenilă (si altele care vor fi scoase la iveală de timp).

4
Emigrarea tinerilor compromite ideea de familie, funcţiile acesteia intr-o societate.
Separarea părinţilor, emigrarea acestora pentru un ’’trai mai bun’’, declanşează o răsturnare a
valorilor.
Conform unui sondaj de opinie realizat pe un eşantion reprezentativ de 5000 elevi cu vârsta cuprinsă intre
15-18 ani, 36% dintre subiecţii care prezintă tulburări de comunicare, probleme emoţionale, absenteism
ridicat, atitudine sfidătoare, rezultate şcolare in scădere - provin din familii ai caror membri sunt emigranţi.
Copii din menajele monoparentale au o rată mai ridicată a morbidităţii, rezultate şcolare modeste,
mai puţine realizări economice de lungă durată, rata ridicată a comportamentului deviant, familiile
pe care le intemeiază au o stabilitate scăzută.Consecinţele sunt diferenţiate in raport cu sexul
copiilor : băieţii prezintă o rată mai mare a comportamentului deviant in raport cu fetele, in schimb,
căsătoriile fetelor au o stabilitate mai scazută decat a băieţilor.

Efectele negative ale migraţiei forţei de muncă atât la nivel microsocial cât şi la nivel macrosocial,
agravarea lor odata cu exodul forţei de muncă pot conduce la mari disfuncţii sociale şi economice. In
sfera socialului efectele se răsfrâng asupra ideii de familie, cadrul in care copilul se află in procesul de
socializare primară. Relaţiile de afectivitate inter/intrafamilială de cateva ori pe lună/an prin convorbiri
telefonice/pachete trimise acasă de cei plecati, separarea familiei, privarea copilului de comunicare
normală, de afectivitate primită in mod firesc denaturează socializarea primară a acestuia cu
repercusiuni grave asupra socializării secundare şi , implicit, cu disfuncţii in plan social. Emigrarea
părinţilor declanşează mai mult sau mai puţin conştient, o malformare a socializării primare a
copilului cu efecte grave asupra dimensiunii psihosocioafective a acestuia.
Conform studiilor efectuate separarea părinţilor in vederea accederii către un trai mai bun prin migrarea in

Occident conduce la o creştere a ratei divorţialităţii.

Familia deţine primul loc în ierarhia diferitelor domenii ale vieţii, la diferenţa destul de mare de
celelate. Aproximativ 85% dintre persoanele considera că familia este foarte importantă în viaţa lor.
Familia este cea care determina reproducerea si dezvoltarea mainii de lucru si a masei
consumatorilor.
Familia exercită influenta asupra nivelului de dezvoltare fizica, intelectuală şi morala a
copiilor şi tinerilor.
Familia este unul dintre principalii factori care asigura menţinerea identitaţii culturale
naţionale etc.

5
 Studiile de sociologie arată că ataşamentul faţă de familie rămâne ridicat, satisfacţia faţă de viaţa
de familie a înregistrat un declin mai ales datorită dificultăţilor materiale, a lipsei de bani.
Studiile privind reacţiile copilului, adolescentului în procesul de intercomunicare cu adultul, cu
pãrinţii, cu familia s-au diversificat. Cercetãrile lui Glueck şi E.T.Glueck (1950), H.G.Elder (1962),
T.Smith (1983), Riskin J. & E.Faunce (1976), F.F.Schachter (1983),Blok J. & Morrison A. (1981),
Freedman, J. (1978) etc. arată că:
- Pentru adolescent este apreciatã ca beneficã „supravegherea democraticã"; comportamentul
pãrinţilor caracterizat prin cãldurã afectivã, rãsplata acordatã pentru merite. Aceasta are consecinţe
favorabile în achiziţionarea de cãtre adolescent a unor itemi structurali ai personalitãţii lui, a
independenţei de a avea o identitate, auto-evaluãrii etc. În familiile cu dezvoltare normalã adolescenţii
sunt mult mai cooperanţi, sunt veseli, învaţã sã spunã glume, sã râdã şi sã se bucure. S-a constatat cã
aceşti adolescenţi învaţã cu mai multã uşurinţã sã stocheze şi sã distribuie informaţia, faţã de
adolescenţii cu tulburãri de comportament.
În orice formă ar fi, disoluţia familiei – afectată de factori sociali şi economici – poate avea
profunde consecinţe pentru membrii familiei.
Datele arată că creşterea presiunii economice creşte riscul disoluţiei maritale.
Sărăcia şi şomajul unuia dintre soţi exacerbează riscul eşecului familial, creşte probabilitatea
dezorganizării familiale şi a riscului abuzului fizic şi al neglijării copilului.

Potrivit estimarilor CURS pentru Romania, in martie 2003, 15% dintre gospodarii aveau cel
putin un membru plecat in strainatate – aceasta insemnand ca aproximativ 2,5 mil. de cetateni romani
se pot afla oricand la munca in strainatate.
De cele mai multe ori, cei care migrează o fac cu scopul de a asigura si de a mentine un standard
de viata decent familiilor din care fac parte.
Acest deziderat poate fi realizat, insa exista o serie de detalii prin intermediul carora aceasta
experienta schimbă vata de familie, comunitatea, societatea.
Astfel, sînt preluate şi adaptate anumite modele culturale sau anumite fractiuni din acestea, proprii
societatilor de destinatie (maniere de educatie a copiilor, a modului in care se desfasoara munca,
anumite viziunii despre lume, viata, societate etc.).
Influentarea anumitor roluri in cadrul familiei, care ajung sa se extinda la nivel comunitar si
societal.

6
 Teoria habitusului –Pierre Bourdieu ne arată că familia reprezintă agentul unei acţiuni pedagogice primare care
fixează in individ habitusul primar de clasă, primele scheme de percepţie ,de gândire şi de acţiune care vor funcţiona
ca fundament şi principiu de selecţie in procesul incorporarii tuturor experienţelor ulterioare, astfel incât experienţele
diferite trăite de un individ’’ se integrează in unitatea unei biografii sistematice care se organizează pornind de la
situaţia originară de clasă, experimentată intr-un tip determinat de structura familială. Familia este un grup particular
care construieşte o identitate particulară a individului. Educaţia in familie este, in cea mai mare parte, difuza şi
practică , familia utilizând, mai ales o pedagogie implicită costând in producerea unui habitus prin inculcare non-
distructivă , inconştientă a principiilor care nu se manifestă decât in stare practică.
Peter Berger şi Thomas Luckmann’’Construcţia socială a realităţii’’. Individul nu se naşte ci devine membru al unei
societăţi; socializarea primară este procesul prin care primul univers social al individului este construit ca univers de
semnificaţii şi ca realitate. Ea debutează o dată cu naşterea şi transformă o fiinţă biologică in fiinţă socială prin apropierea
lumii viaţă a primelor grupuri cu care se vine in contact, grupuri intre care familia ocupă un loc privilegiat. Realitatea cu
care copilul vine in contact şi pe care el o interiorizează, făcând-o asa, din primele clipe de viaţă este lumea-viaţă a
Celuilalt semnificativ. Apropierea este condiţionată de identificarea emoţională a copilului cu Altul semnificativ.
Preluând rolurile şi atitudinile acestuia, copilul le transformă in roluri şi atitudini proprii, adoptănd totodata şi imaginea
pe care Altul semnificativ o are cu privire la persoana sa (a copilului). El devine, astfel, capabil de identificare
/autoidentificare, dobândeşte o identitate subiectivă coerentă şi plauzibilă. In cursul unor experienţe diverse cu diferiţi
Alţi semnificativi, rolurile şi atitudinile apropiate parcurg un proces de abstractizare progresivă, de la cele asociate unui
context şi unei persoane concrete la cele generale şi impersonale (Altul generalizat).