Sunteți pe pagina 1din 50

RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

6. BIODIVERSITATEA A, STAREA
A, BIOSECURITATEA
PĂDURILOR

6.1. BIODIVERSITATEA

Valorile biodiversităţii fac parte integrantă din patrimoniul natural care, în contextul
dezvoltării durabile, trebuie folosit de generaţiile actuale fără a mai periclita şansa
generaţiilor viitoare de a se bucura de aceleaşi condiţii de viaţă. Biodiversitatea reprezintă
o particularitate specifică a planetei noastre, care asigură funcţionalitatea optimă a
ecosistemelor, existenţa şi dezvoltarea biosferei în general. De aceea, biodiversitatea
este „o poliţă de asigurare a mediului” ce favorizează capacitatea de adaptare a acestuia
la schimbările cauzate de orice activitate umană distructivă.
Prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, specii de plante
(floră), animale (faună), microorganisme.
Conservarea biodiversităţii reprezintă în perioada actuală una din problemele
importante la nivel internaţional. Însă, în ultimul timp, problema conservării biodiversităţii
la nivel de ecosisteme, specii, populaţii şi chiar la nivel de gene devine din ce în ce mai
acută din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context,
menţinerea biodiversităţii este necesară nu numai pentru asigurarea vieţii în prezent, dar
şi pentru generaţiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional şi global,
garantează regenerarea resurselor biologice şi menţinerea unei calităţi a mediului
necesare societăţii.
Studiul biodiversităţii s-a realizat de-a lungul anilor în mai multe etape. La sfârşitul
anilor 60 se realizau studii numai la nivel local. Speciile studiate erau cele periclitate,
endemice sau rare (Liste Roşii). În această perioadă a fost semnată Convenţia referitoare
la comerţul internaţional cu specii periclitate (CITES). În anii 80 studiul s-a extins de la
nivel local la nivel regional. Tot în decursul acestor ani este recunoscută importanţa
economică a plantelor şi animalelor. Anii 90 sunt caracterizaţi de dezvoltarea unei
perspective globale asupra biodiversităţii. Începutul acestui deceniu s-a caracterizat prin
două evenimente importante: înfiinţarea Fondului Global de Mediu, în cadrul Naţiunilor
Unite şi Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992.
Mediul natural al Europei este deosebit de bogat, deţinând printre altele un mare
număr de ecosisteme şi habitate. În România a existat, dintotdeauna, un interes socio-
economic pentru conservarea diversităţii biologice valoroase, interes iniţiat şi susţinut de
diverşi specialişti. Conservarea şi protecţia naturii se realizează, în special, prin
declararea şi constituirea la nivel naţional a unei reţele de arii protejate de diferite
categorii.
Ca o consecinţă a poziţionării sale geografice, România se bucură de existenţa
unei biodiversităţi unice atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor, cât şi la nivel genetic. Pe
teritoriul României se reunesc nu mai puţin de cinci regiuni biogeografice, dintre care
două, cea stepică şi cea pontică, reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea
Uniunii Europene, marcând introducerea a numeroase noi tipuri de habitate şi specii. Cele
cinci regiuni biogeografice sunt: continentală (53%), alpină (23%), stepică (17%),
panonică (6%) şi pontică (1%) (Figura nr. 6.1.1.).

112
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Figura nr. 6.1.1. Regiunile biogeografice ale României

În anul 1928 a avut loc primul Congres Naţional al Naturaliştilor din România, în
cadrul căruia s-au dezbătut probleme referitoare la ocrotirea naturii în ţara noastră,
instituirea unei legi pentru crearea rezervaţiilor naturale şi pentru ocrotirea monumentelor
naturii şi constituirea primului Parc Naţional.
În anul 1935 se înfiinţează Parcul Naţional Retezat, cu o suprafaţă de 100 km2.
Prin includerea sa în Lista Naţiunilor a parcurilor naţionale şi a rezervaţiilor analoage,
întocmită de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a resurselor sale
(IUCN), Parcul Naţional Retezat a dobândit un binemeritat prestigiu (Botnariuc, 1985).
România a participat continuu la politica internaţională de mediu, semnând şi
ratificând cele mai importante convenţii, rezoluţii, declaraţii şi acorduri de mediu. Astfel, a
participat la: Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului Înconjurător, Stockholm
1972, în 1992 la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro, ratificând în 1994
Convenţia Diversităţii Biologice, în 2002 la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Johanesburg.
Totodată, România a ratificat Convenţia privind Importanţa Internaţională a Zonelor
Umede (Ramsar, 1991), Convenţia de la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice şi
habitatelor naturale (1993), Convenţia de la Bonn privind Conservarea Speciilor Migratoare
(1998), Convenţia Carpatică (2003). A aderat la Strategia şi Planul de Acţiune Pan –
European privind Conservarea Diversităţii Biologice şi a „landscape-ului”, la Directiva
Habitate 92/43/CEE, Directiva Păsări 79/409/CEE, Acordul privind Conservarea Cetaceelor
Mici din Marea Mediterană şi Marea Neagră.
România a devenit membră a multor foruri şi componente structurale din reţeaua
ocrotirii şi conservării mediului: BIRDLIFE, ECONET, EMERALD, GREEN CROSS etc.
Cu excepţia marilor zone agricole şi a unor ecosisteme terestre şi acvatice, aflate
sub impactul negativ al unor surse de poluare, în care se înregistrează modificări ale
structurii şi dinamicii diversităţii biologice, restul mediului natural se păstrează în
parametrii naturali de calitate, oferind condiţiile necesare conservării diversităţii biologice
specifice.
Deoarece sistemele ecologice sunt sisteme funcţionale cu organizare complexă,
în general, modificările structurale la nivelul acestora nu sunt sesizabile de la un an la

113
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

altul (decât în cazul unor accidente ecologice majore şi pe termen scurt). Ulterior, prin
eliminarea factorului perturbator, mediul natural se poate reface.
Din cauza lipsei punerii în practică a sistemului de monitoring integrat care să
includă şi monitorizarea diversităţii biologice, nu există date concrete pe baza cărora să
se poată face o analiză reală a stării acesteia, cu excepţia unor specii sălbatice, care fac
obiectul unor programe şi proiecte de cercetare ale structurilor universitare, muzeelor,
institutelor de cercetare, precum şi ale unor organizaţii neguvernamentale specializate.
Conservarea diversităţii calitative a naturii vii corespunde celor mai înalte interese
ale omenirii, determinând posibilitatea lărgirii gamei de “utilităţi” obţinute de la natură şi
automat lărgirea gamei de produse naturale în agricultură, medicină, industrie.

6.1.1. Habitatele naturale. Flora şi fauna sălbatică din


România

6.1.1.1. Habitatele naturale

Habitatele din ţara noastră sunt caracterizate de o anumită compoziţie a florei şi a


faunei, componente ale biocenozelor şi sunt influenţate de diferiţi facori climatici sau
edafici.
Influenţele climatice, ale zonelor aride din partea estică, la cele oceanice din partea
vestică a ţării, precum şi diferenţele climatice între câmpie şi munte impuse de altitudinea
reliefului, au determinat apariţia unui mare număr de habitate. Alt factor care determină
marea varietate de habitate din România este reprezentat de compoziţia chimică a rocilor
din substrat (sol, subsol).
În România, habitatele naturale şi speciile sălbatice au fost inventariate prin
utilizarea a două tipuri de baze de date: baza BIMS (Sistemul de Management al
Informaţiei privind Biodiversitatea) şi a bazei EMERALD (stabilită sub Convenţia de la
Berna) compatibilă cu „Natura 2000”.
Ţara noastră este gazda unor tipuri unice şi extinse de habitate, de la păduri
mature aproape virgine, pajişti şi stepe bogate în specii floristice, la mlaştini întinse,
posibil, fără echivalent în Uniunea Europeană. De asemenea, lanţul carpatic reprezintă un
bastion vital al carnivorelor mari. România deţine 5.500 exemplare de urs brun, 3.500
exemplare de lup şi 1.600 exemplare de râs eurasiatic, reprezentând procente ridicate din
efectivele acestor specii de carnivore mari, la nivelul continentului european. Aceasta
situează în mod ferm ţara noastră pe harta Uniunii Europene, ca o importantă zonă
naturală. Delta Dunării reprezintă probabil, zona deltaică cea mai puţin afectată din
Europa. Mlaştinile sale constituie un patrimoniu natural unic, caracterizat prin prezenţa
unei bogate biodiversităţi, fiind, de asemenea, un puternic bastion al unor importante
populaţii de păsări. Datorită existenţei acestei zone unice şi a trăsăturilor sale specifice,
prin aderarea României la Uniunea Europeană, mai mult de 3.000 de perechi de pelicani
–reprezentând peste 80% din efectivul european – vor fi protejate prin Directiva Uniunii
Europene privind păsările.
În România, vegetaţia se manifestă prin următoarele unităţi zonale pe latitudine şi
altitudine: zona de stepă, între 0 şi 100 m, în câmpiile şi podişurile din sud-estul României,
unde se disting două subzone: stepă cu graminee şi stepă cu graminee şi dicotiledonate;
zona de silvostepă, între 50 şi 150 m, în câmpiile şi podişurile din estul, sudul şi vestul
României, unde se disting două subzone: silvostepă nordică cu stejari mezofili şi
silvostepă sudică cu stejari xerofili; zona pădurilor de foioase(nemorală), între 100 -400
m, în câmpiile, piemonturile şi podişurile periferice regiunii muntos-deluroase(aceasta
întinzându-se între 300 - 400m şi 1.300 -1 .450 m şi se caracterizează prin păduri de
gorun şi păduri de fag), aici se disting două subzone: păduri de stejari mezofili şi păduri
de stejari termofili-submezofili; zona pădurilor de conifere (boreală), între 1.300 - 1.450 m
şi 1.750 - 1.850m cu păduri de molid montane şi păduri de molid subalpine; zona
subalpină, 1.750 - 1.850 m şi 2.000 - 2.200 m, cu rarişti de molid, zâmbru şi tufărişuri de

114
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

jneapăn şi rododendron şi zona alpină, 2.000 -2.200 m, cu tufărişuri pitice de Salix,


Loiseleuria şi pajişti de Festuca supina, Carex curvula şi Juncus trifidus;
Ecosistemele naturale şi seminaturale din România totalizează aproximativ 47%
din suprafaţa ţării. În figura nr. 6.1.2. sunt prezentate ecoregiunile din România.

Figura nr. 6.1.2. Ecoregiunile din România

Carpaţii Meridionali; 2. Carpaţii Orientali; 3. Munţii Apuseni; 4. Munţii Banatului; 5. Subcarpaţii


Getici; 6. Subcarpaţii de Curbură; 7. Dealurile Banatului; 8. Dealurile Crişanei; 9. Podişul Getic;
10. Podişul Transilvaniei; 11. Podişul Sucevei; 12. Podişul Central Moldovenesc; 13. Podişul
Dobrogei; 14. Câmpia Moldovei; 15. Câmpia Someşului; 16. Câmpia Banatului şi Crişurilor; 17.
Câmpia Găvanu-Burdea; 18. Silvostepa Câmpiei Române; 19. Stepa Câmpiei Române; 20.
Lunca Dunării; 21. Delta Dunării.

Noţiunea de "habitat natural”, aşa cum este definită în Directiva Habitate


nr.92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, se referă
la zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice,
în întregime naturale sau seminaturale. Habitatele naturale şi seminaturale, întâlnite la
nivel naţional caracterizează mediul acvatic, terestru şi subteran. Acestea sunt habitate
acvatice – habitate marine, costiere şi de apă dulce; habitate terestre – habitat de pădure,
de pajişti şi tufărişuri, habitat de turbării şi mlaştini, habitat de stepă şi silvostepă; habitate
subterane – habitat de peşteră.
În 2005 a fost elaborată lucrarea „Habitatele din România”, apărută la Editura
Tehnică Silvică, Bucureşti, lucrare în care sunt descrise principalelor tipuri de habitate
existente în ţara noastră.
Au fost descrise 357 de tipuri de habitate, mare parte dintre acestea având
echivalente în principalele sisteme de clasificare utilizate la nivel european (Figura nr.
6.1.3.):

115
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Figura nr. 6.1.3. Numărul de habitate din România care au echivalenţe în principalele
sisteme de clasificare utilizate la nivel european
400
350
300
250
200
150
100
50
0
1

Natura 2000 199


Emerald 213
Corine 170
Palearctic 367
Eunis 263

199 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Natura 2000; 213
habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Emerald; 170 habitate au
echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Corine; 367 habitate au echivalent în
habitatele din sistemul de clasificare Palearctic; 263 habitate au echivalent în habitatele din
sistemul de clasificare Eunis.
În figura nr. 6.1.3. este prezentat numărul de habitate din România care au
echivalente în principalele sisteme de clasificare utilizate la nivel European

6.1.1.2. Flora şi fauna sălbatică

Flora şi fauna sălbatică constituie un patrimoniu natural de valoare estetică,


ştiinţifică şi culturală. Datorită poziţiei geografice a României flora şi fauna prezintă
influenţe mediteraneene, oceanice şi continentale. Diversitatea florei şi faunei, constă în
existenţa unor extinse habitate forestiere şi alpine nealterate, asociate lanţului muntos al
Carpaţilor, precum şi în existenţa unor populaţii de lupi, urşi, capre negre şi râşi, care sunt
considerate a fi cele mai mari din Europa. România are cea mai mare diversitate biologică
din Europa comparativ cu ţările Uniunii Europene, de exemplu, România deţine 5.500 din
populaţia europeană de urs brun (Ursus arctos), 3.500 din populaţia europeană de lup
(Canis lupus), 1.600 din populaţia europeană de râs (Lynx lynx).
Ţara noastră este renumită prin diversitatea floristică adăpostind circa 3.630 specii
de plante, din care până în prezent 23 de specii sunt declarate monumente ale naturii,
precum şi 688 specii de alge.
Lista Roşie a plantelor superioare din România (1994) cuprinde un număr de
1.438 de taxoni şi infrataxoni (1.235 specii şi 203 subspecii) distribuiţi pe grupele
taxonomice mari astfel: 26 Pteridofite, 7 Gimnosperme, 1.062 Dicotiledonate, 343
Monocotiledonate (Figura nr. 6.1.4.)

116
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Figura nr. 6.1.4. Grupele taxonomice mari ale plantelor superioare

Dicotiledonate

Monocotiledonate

Gimnosperme Pteridofite

Pteridofite Gimnosperme Dicotiledonate Monocotiledonate

Din taxonii mai sus menţionaţi, 110 sunt taxoni endemici şi 79 sunt taxoni
subendemici. Încadrând aceşti taxoni în categoriile IUCN de ameninţare avem 74 specii
extincte, 39 specii periclitate, 171 specii vulnerabile şi 1.256 specii sunt rare (Figura nr.
6.1.5.).

Figura nr. 6.1.5. Speciile de floră din România statutul de conservare


Specii rare

Specii vulnerabile

Specii periclitate Specii extincte


Specii extincte Specii periclitate Specii vulnerabile Specii rare

Datorită habitatelor sale foarte diverse, România are o faună deosebit de bogată
adăpostind 105 specii de mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii de reptile, 216 specii
de peşti, 410 specii de păsări, 30.000 specii de insecte, 860 specii de crustacee, 688
specii de moluşte.
Din cele 105 specii de mamifere identificate în România 26 specii sunt periclitate,
7 specii sunt critic periclitate, 35 specii sunt vulnerabile, 25 specii sunt în declin (Figura nr.
6.1.6.).
Dintre speciile de insecte existente în România, 188 specii sunt periclitate, 108
specii sunt critic periclitate, 446 specii sunt vulnerabile, 800 specii sunt în declin (Figura
nr. 6.1.7.).
Din cele 25 specii de reptile identificate în România, 7 specii sunt periclitate, 6
specii sunt critic periclitate, 6 specii sunt vulnerabile, 20 specii sunt în declin. În cazul
speciilor de amfibieni, 4 specii sunt periclitate, 7 specii sunt vulnerabile şi 19 specii sunt în
declin.

Figura nr. 6.1.6. Speciile de mamifere din România statutul de conservare

117
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Vulnerabile
Declin

Critic periclitate

Alte

Periclitate

Periclitate Critic periclitate Vulnerabile Declin Alte

Figura nr. 6.1.7. Speciile de insecte din România statutul de conservare

Alte

Periclitate
Declin Vulnerabile Critic periclitate

Periclitate Critic periclitate Vulnerabile Declin Alte

În ţara noastră există 216 specii de peşti, din care 11 specii sunt periclitate, 10
specii sunt critic periclitate şi 18 specii sunt vulnerabile. Din cele 860 specii de crustacee
45 sunt periclitate, 22 specii sunt critic periclitate, 85 specii sunt vulnerabile, 100 specii
sunt în declin.
Dintre speciile de moluşte 38 specii sunt periclitate, 16 specii sunt critic periclitate,
21 specii sunt vulnerabile, 62 specii sunt în declin (Figura nr. 6.1.8.).
Au fost identificate în ţara noastră 410 specii de păsări, din care 40 specii sunt
periclitate, 25 specii sunt critic periclitate, 30 specii sunt vulnerabile, 16 specii sunt în
declin (Figura nr. 6.1.9.).
Pe teritoriul României au fost identificate specii de interes comunitar, care
necesită desemnarea de arii special de conservare (SAC) şi a ariilor de protecţie specială
avifaunistică (SPA) şi specii de interes naţional, care necesită o strictă protecţie.
Un principiu de bază al protecţiei mediului este acela că prevenirea este
întodeauna mai bună şi mai economică decât tratarea, şi de aceea conservarea pe
termen lung a celor mai valoroase specii de floră şi faună sălbatică are ca scop oprirea
declinului biodiversităţii. O preocupare comună a umanităţii o constituie conservarea
diversităţii biologice, fiind necesare investiţii majore în acest sens.

Figura nr. 6.1.8. Speciile de moluşte din România. Statutul de conservare

118
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Alte

Declin

Vulnerabile
Critic periclitate Periclitate
Periclitate Critic periclitate Vulnerabile Declin Alte

Figura nr. 6.1.9. Speciile de păsări din România. Statutul de conservare


Alte

Declin Periclitate
Vulnerabile Critic periclitate
Periclitate Critic periclitate Vulnerabile Declin Alte

6.1.2. Specii din flora şi fauna sălbatică valorificate


economic, inclusiv ca resurse genetice

Valorificarea plantelor şi animalelor sălbatice aparţinând speciilor a căror


prelevare din natură şi exploatare, fac obiectul măsurilor de management, precum şi a
altor specii cu acelaşi regim de protecţie se va face în condiţii compatibile cu menţinerea
acestor specii într-o stare de conservare favorabilă, luându-se, după caz, următoarele
măsuri: reglementarea accesului în anumite zone şi/sau anumite perioade; interdicţia
temporară şi/sau locală a recoltării şi capturării anumitor specii; reglementarea
perioadelor, a modurilor şi a mijloacelor de recoltare/capturare, în conformitate cu
prevederile legislative în vigoare; instituirea unui sistem de autorizare a
recoltării/capturării plantelor şi animalelor sălbatice în scopuri comerciale, inclusiv
stabilirea de cote; încurajarea cultivării şi creşterii în captivitate a speciilor de floră şi
faună sălbatică de interes economic, în vederea reducerii presiunii asupra populaţiilor
natural.
Pe teritoriul României avem o mare varietate de specii de floră şi faună, valoroase
din punct de vedere economic şi social, fiind utilizate în diverse sectoare. Datorită
habitatelor sale foarte diverse România are o faună deosebit de bogată, adăpostind 105
specii de mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii de reptile, 216 specii de peşti, 410
specii de păsări, 30.000 specii de insecte, 860 specii de crustacee, 688 specii de moluşte.
În anul 2007 au fost eliberate, 991 autorizaţii (365 pentru faună şi 626 pentru floră)
pentru activităţi de recoltare, capturare, şi/sau achiziţie şi comercializare pe piaţa internă
a plantelor si animalelor din flora şi fauna sălbatică (Fgura nr. 6.1.10. şi nr. 6.1.11.).

119
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Figura nr. 6.1.10. Numărul autorizaţiilor emise pentru recoltarea speciilor de floră
şi faună
400

350

300

250

200

150

100

50

0
Persoane fizice Persoane juridice

Număr autorizaţii floră 265 361


Număr autorizaţii faună 14 351

Figura nr. 6.1.11. Numărul autorizaţiilor eliberate pentru recoltarea speciilor de


floră şi faună pe regiuni

250

200
număr total autorizaţii

150

100

50

0
5
8
1 Bacău 2 Galaţi 3 Piteşti 4 Craiova Timişoar 6 Cluj 7 Sibiu
Bucureşti
a

nr.total aut floră 34 106 39 47 38 123 237 2


nr.total aut faună 30 46 72 24 41 60 80 12

Floră sălbatică valorificată economic: coada şoricelului (Achillea millefolium), trei


fraţi pătaţi (Viola tricolor), păducel (Crataegus monogyna), urzică moartă albă (Lamium
album), ciuboţica cucului (Primula officinalis ), podbal (Tussilago farfara), sulfină
(Melilotus officinalis), soc (Sambucus nigra), tei argintiu (Tilia tomentosa), tei (Tilia
cordata), albăstrele (Centaurea cyanus), cununiţă (Spiraea ulmifolia), nalbă (Malva
sylvestris), sunătoare (Hypericum perforatrum), muşeţel (Matricaria chamomilla),
porumbar (Prunus spinos), salcâm (Robinia pseudacaccia) vătămătoare (Anthyllis
vulneraria), trifoi roşu (Trifolium pratense), trifoi alb (Trifolium repens), gălbenele
(Calendula officinalis), pătlagină (Plantago lanceolata), pin (Pinus sylvestris), arnica
(Arnica Montana)etc.

120
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Dintre ciuperci s-au autorizat următoarele specii: Albatrelus pescaprae, crăiţe


(Amanita caesarea), ghebe (Armillaria mellea), hribi (Boletus edulis), gălbiori
(Cantharellus cibarius), trâmbiţa piticilor (Craterellus cornucopioides), buretele ţepos
(Hydnum repandum), râşcovi (Lactarius deliciosus, Lactarius deterrimus), iuţari (Lactarius
piperatus), bureţi de rouă (Marasmius oreades), bureţi de prun (Rodophyllus clypeatus),
oiţe (Russula virescens) şi trufe (Tuber aestivum, Tuber mellanosporum).
Faună sălbatică valorificată economic: cerb comun (Cervus elaphus), căprior
(Capreolus capreolus), capra neagră (Rupicapra rupicapra), mistreţ (Sus scrofa), iepure
(Lepus europaeus), fazan (Phasianus colchicus), potârniche (Perdix perdix), cocoş de
munte (Tetrao urogallus), viezure (Meles meles), vulpe (Vulpes vulpes), jder de copac
(Martes martes), jder de piatră (Martes foina), dihor (Mustela putorius), nevastuică
(Mustela nivalis), hermelină (Mustela herminea), gâsca de vară (Anser anser), gârliţa
mare (Anser albifrons), Branta sp., raţa mare (Anas plathyrhynchos), raţa mică (Anas
crecca), raţa pestriţă (Anas strepera), raţă fluierătoare (Anas penelope), raţa cârâitoare
(Anas querquedula), lişiţa (Fulica atra), găinuşa de baltă (Gallinula chloropus), sitar de
pădure (Scolopax rusticola), cormoran mare (Phalacrocorax carbo), becaţina comună
(Gallinago gallinago), stârc cenuşiu (Ardea cinerea), râs (Lynx lynx), urs (Ursus arctos),
lup (Canis lupus), pisica sălbatică (Felix silvestris), marmota (Marmota marmota).
Avem datoria să asigurăm protecţia, conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului
natural faţă de presiunea crescândă a activităţii umane, deoarece de protecţia lor depinde
dezvoltarea durabilă a societăţii, pe plan naţional şi internaţional.

6.1.3. Starea ariilor naturale protejate

Arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru


legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de
plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice,
paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau
culturală deosebită.
Ariile protejate sunt percepute încă de foarte mulţi oameni doar în sensul lor
“conservaţionist”, fiind considerate adevărate „oaze” ale naturii sălbatice care trebuie protejate
numai pentru conservarea speciilor care le populează. Foarte puţin este recunoscut faptul că
zonele aflate în regim natural şi seminatural constituie de fapt suportul “vieţii” şi implicit al
dezvoltării socio-economice.
La nivel european, România deţine cel mai diversificat şi valoros patrimoniu natural;
suprafaţa ariilor naturale protejate de interes naţional, raportată la suprafaţa ţării, este de 7%,
iar suprafaţa totală a siturilor Natura 2000, raportată la suprafaţa ţării, este de 17,84%.
Ariile protejate, prin valoarea lor naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe
teritoriul lor, sunt cele mai bune exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi
seminaturale.
Înfiinţarea ariilor protejate şi managementul acestora constituie o necesitate
deoarece ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale şi seminaturale care
pot fi evaluate şi monitorizate, exprimând, într-o anumită măsură, starea acestora la un
moment dat. Ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă principalele componente
ale capitalului natural care asigură resursele şi serviciile ce stau la baza dezvoltării socio-
economice.
În ţara noastră există mai multe categorii de arii protejate, care se diferenţiază în
principal în funcţie de regimul de ocrotire, conservare şi utilizare. Acestea sunt: rezervaţii
ştiinţifice; parcuri naţionale; monumente ale naturii; rezervaţii naturale; parcuri naturale;
rezervaţii ale biosferei; zone umede de importanţă internaţională; situri naturale ale
patrimoniului universal; arii speciale de conservare; arii de protecţie specială avifaunistică;
situri de importanţă cominutară; geoparcul.
S-au constituit astfel arii protejate care conservă zone naturale de pe glob, unde
intervenţia omului este aproape inexistentă, dar şi zone în care intervenţia omului este
prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanţă peisagistică şi culturală

121
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

deosebită. Astfel, forul care şi-a propus să rezolve această problemă dificilă a fost
Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii (IUCN – The World Conservation Union)
care, prin misiunea sa, avea competenţa necesară să o facă.
Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii încearcă să influenţeze, să
încurajeze şi să asiste societăţile din toată lumea în procesul de conservare a integrităţii
şi diversităţii naturii, urmărind ca orice utilizare a resurselor naturale să fie echitabilă şi
durabilă.
Ca urmare a activităţii desfăşurate de Uniunea Internaţională de Conservare a
Naturii, în acest domeniu (timp de aproape un sfert de secol) a rezultat un sistem pentru
definirea şi clasificarea ariilor protejate. Acest sistem a fost adoptat de către guverne şi
explicat prin linii directoare. Eliminarea diferenţelor de terminologie se poate face doar
utilizând sistemul Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii de clasificare, care se
bazează pe principalul obiectiv de management al ariei protejate. Se folosesc astfel 6
categorii pentru ariile protejate, care implică şi o gradaţie a intervenţiei umane, variind de
la o intervenţie umană nulă (proprie categoriilor I-a şi I-b) până la o intervenţie umană de
un nivel mai ridicat (în cazul categoriei V). Categoria VI este singura care a fost adăugată
ulterior, astfel încât din punctul de vedere al intervenţiei umane se intercalează între
categoriile III şi IV. Toate categoriile sunt la fel de importante şi relevante pentru
conservarea biodiversităţii.
Este unanim recunoscut, pe întreg globul, faptul că ariile protejate sunt printre cele
mai eficiente mijloace destinate conservării biodiversităţii. Astfel, de-a lungul ultimului
secol, au fost investite resurse importante pentru constituirea de arii protejate în întreaga
lume. Aceste eforturi au avut ca rezultat pentru majoritatea ţărilor, crearea unui sistem
naţional de arii protejate. În prezent, există în lume peste 1.388 de arii protejate.
Baza de date a ariilor protejate realizată de către World Conservation Monitoring
Centre se actualizează periodic, aproximativ la fiecare trei ani pentru a asigura editarea
unei noi ediţii a Listei cu Arii Protejate a Naţiunilor Unite.
Monitorizarea creşterii reţelei globale a ariilor protejate, distribuţia lor şi obiectivele de
management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reală în
care se găseşte o anumită arie protejată şi mai ales cât este de eficient managementul ariei
protejate.
Pentru ţara noastră au fost declarate la nivel internaţional trei Rezervaţii ale Biosferei:
Delta Dunării (1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979) şi 5 situri Ramsar: Delta Dunării
(1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureşului(2006), Complexul Piscicol Dumbrăviţa
(2006), Lacul Techirghiol (2006).
Ariile naturale protejate pot fi încredinţate în custodie conform legislaţiei în vigoare.
Din totalul de 982 arii naturale protejate existente în România, 11 au fost atribuite în
custodie în 2007. Totalul ariilor naturale protejate pentru care s-au încheiat convenţii de
custodie este de 347, conform bazei de date existente la Agenţia Naţională pentru Protecţia
Mediului.
În figurile nr. 6.1.12. şi nr. 6.1.13. se pot observa situaţia ariilor naturale protejate,
atribuite în custodie care nu necesită constituirea de structuri de administrare în anul 2007,
cât şi evoluţia acestor arii în perioada 2005 - 2007.

Figura nr. 6.1.12. Situaţia ariilor naturale protejate atribuite în custodie în anul
2007

122
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

400
350
300
250
200
150
100
50
0
1
Total arii naturale protejate 347
atribuite în custodie
Total arii naturale protejate 11
atribuite în custodie în anul
2007

Figura nr. 6.1.13. Arii naturale protejate atribuite în custodie în anii 2005, 2006,
2007
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
1

2005 94
2006 36
2007 11

În România există 27 de parcuri naţionale, prezentate şi naturale: 13 parcuri naţionale


(prezentate în tabelul nr. 6.1.2. şi în figura nr. 6.1.15.) şi 14 parcuri naturale (prezentate în
tabelul nr. 6.1.1. şi în figura nr. 6.1.14.). Aceste parcuri se încadrează, conform clasificării
IUCN, în categoriile II respectiv V. Parcul naţional reprezintă o arie naturală protejată
administrată, în special, pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere, iar parcul natural
se constituie, în special, pentru conservarea peisajului.

Tabelul nr. 6.1.1. Parcuri naturale în România în anul 2007


Nr.crt. Denumirea parcului natural Judeţul Suprafaţa(ha)

123
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

1 Apuseni Alba, Bihor, Cluj 76.022,34


2 Porţile deFier Caraş - Severin, Mehedinţi 128.196,22
3 Grădiştea Muncelului - Cioclovina Hunedoara 38.116,34
4 Bucegi Argeş,Braşov, Dâmboviţa 32.597,8
5 Balta Mică a Brăilei Brăila 20.460,12
6 Vânători Neamţ Neamţ 30.840,87
7 Lunca Mureşului Arad, Timiş 17.428
8 Lunca Joasă a Prutului Inferior Galaţi 1.169,45
9 Comana Giurgiu 24.962,86
10 Geoparcul Dinozaurilor Ţara Hunedoara 100.486,72
Haţegului
11 Munţii Maramureşului Maramureş 133.418,96
12 Geoparcul Platoul Mehedinţi Mehedinţi 106.491,61
13 Putna - Vrancea Vrancea 38.190,01
14 Defileul Mureşului Superior Mureş 9.156
Suprafaţa totală 757.537,3

Figura nr. 6.1.14. Parcuri naturale în România în anul 2006


5% 1% 10%
14%
17%

19% 5%
4%
3%
13% 4%
3% 0%2%

APUSENI
PORŢILE DE FIER
GRĂDIŞTEA MUNCELULUI - CIOCLOVINA
BUCEGI
BALTA MICĂ A BRĂILEI
VÂNĂTORI NEAMŢ
LUNCA MUREŞULUI
LUNCA JOASĂ A PRUTULUI INFERIOR
COMANA
GEOPARCUL DINOZAURILOR ŢARA HAŢEGULUI
MUNŢII MARAMUREŞULUI
GEOPARCUL PLATOUL MEHEDINŢI
PUTNA - VRANCEA
DEFILEUL MUREŞULUI SUPERIOR

Tabelul nr. 6.1.2. Parcuri naţionale în România în anul 2007


Nr.crt. Denumirea parcului Judeţul Suprafaţa (ha)
Caraş-Severin, Mehedinţi,
1 Domogled - Valea Cernei 61.190,03
Gorj

124
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

2 Semenic - Cheile Caraşului Caraş-Severin 36.219,39


3 Cheile Nerei - Beuşniţa Caraş-Severin 36.706,99
4 Retezat Hunedoara 38.117,06
5 Piatra Craiului Argeş, Braşov 14.781,33
6 Cozia Vâlcea 16.720,65
7 Cheile Bicazului - Hăşmaş Harghita, Neamţ 6.933,23
8 Ceahlău Neamţ 7.739,05
Bistriţa-Năsăud, Harghita,
9 Călimani 23.915,37
Mureş, Suceava
Bistriţa-Năsăud, Maramureş,
10 Rodna 47.207
Suceava
11 Munţii Măcinului Tulcea 11.114,15
12 Buila - Vânturariţa Vâlcea 4.490,5
13 Defileul Jiului Gorj, Hunedoara 13.782
Suprafaţa totală 318.917

Figura nr. 6.1.15. Parcuri naţionale în România în anul 2007

1% 4%
3% 20%
16%

11%

7%
2%
12%
2% 5%
5% 12%

DOMOGLED - VALEA CERNEI SEMENIC - CHEILE CARAŞULUI


CHEILE NEREI - BEUŞNIŢA RETEZAT
PIATRA CRAIULUI COZIA
CHEILE BICAZULUI - HĂŞMAŞ CEAHLĂU
CĂLIMANI RODNA
MUNŢII MĂCINULUI BUILA - VÂNTURARIŢA
DEFILEUL JIULUI

Gestionarea parcurilor naţionale şi naturale se realizează prin structuri de


administrare special constituite, în baza unui contract de administrare, încheiat între Ministerul
Mediului şi Dezvoltării Durabile – ca autoritate responsabilă pentru protecţia mediului – şi o
persoană juridică, în calitate de administrator.
O modalitate de a conserva patrimoniul natural este aceea de a crea o reţea de arii
naturale protejate, reprezentativă pentru diversitatea speciilor şi habitatelor ce trebuie
protejate.
Conservarea diversităţii biologice se realizează prin intermediul Reţelei Ecologice
„Natura 2000”. Scopul Reţelei Natura 2000 este de a proteja biodiversitatea Europei şi de a
promova activităţi economice benefice pentru biodiversitate.
Reţeaua Ecologică Europeană NATURA 2000
Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000 oferă numeroase instrumente utile în
acest sens, iar extinderea reţelei prin includerea şi gestionarea ariilor naturale protejate din
România, reprezintă un pas important în direcţia conservării peisajului şi biodiversităţii. Cu

125
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

alte cuvinte, în ceea ce priveşte fondul natural, această reţea serveşte atât intereselor
României, cât şi celor ale Uniunii Europene.
Programul Natura 2000 reprezintă o structură de protejare a naturii, protejare care nu
înseamnă neapărat „limitări şi restricţii”. Natura 2000 permite atât conservarea cât şi
dezvoltarea pe mai departe a biodiversităţii României. Astfel, se observă oportunităţi în
numeroase direcţii: de la un turism durabil la o combinaţie între activităţile agricole şi
alternativele de protejare a naturii.
Înfiinţarea reţelei Natura 2000 reprezintă „fundamentul politicii comunitare de
conservare a naturii”. Toate statele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la
statutul de membru se confruntă cu problematica reţelei Natura 2000 şi cu necesitatea de a
adopta Directiva Păsări – 79/409/EEC şi Directiva Habitate – 92/43/EEC. Fiecare stat
membru poate alege propriile mecanisme pentru a se angaja în acest efort colectiv. Natura
2000 reprezintă o treaptă de temelie a politicii de conservare a naturii în cadrul Uniunii
Europene.
Reţeaua Natura 2000 este alcătuită din: arii speciale de conservare, pentru
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice incluse în Directiva Habitate şi arii
de protecţie specială avifaunistică, pentru conservarea păsărilor sălbatice incluse în Directiva
Păsări;
Directiva privind păsările (79/402/EEC), publicată în aprilie 1979, a fost primul act
legislativ menit să protejeze speciile de păsări şi mediile lor naturale şi prevede stabilirea la
nivel naţional a unor arii de protecţie specială (SPA – Special Protection Areas), iar Directiva
privind habitatele (92/43/EEC), publicată în 1992, solicită selectarea la nivel naţional şi
european a unor arii speciale de conservare (SAC – Special Areas of Conservation).
Ambele Directive au fost transpuse în legislaţia iar România, ca stat membru, are
obligaţia protejării şi conservării durabile a speciilor şi habitatelor periclitate.
Siturile Natura 2000 trebuie să includă activităţi umane care sunt compatibile cu
scopurile conservării, iar oamenii trebuie să fie capabili de a vedea prin propria lor
experienţă de ce un anumit sit merită protejat. Aşadar, obiectivele Natura 2000 sunt:
oprirea declinului biodiversităţii prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase şi
periclitate specii şi habitate de interes european; protejarea biodiversităţii Europei şi
promovarea activităţilor economice benefice.
Avantajele sunt următoarele: activităţile economice pot continua într-un sit Natura
2000, cu condiţia evitării activităţilor care ar putea afecta speciile sau habitatele specifice
sitului; sunt recunoscute şi protejate interesele localnicilor - natura 2000 nu înseamnă
scoaterea din uz a terenurilor, ci păstrarea practicilor tradiţionale agro-pastorale şi silvice
care nu dăunează patrimoniului existent; dezvoltarea turismului şi agro-turismului,
etichetarea de produse naturale locale ce pot deveni mărci recunoscute, preferate în locul
preparatelor artificiale; proprietarii de terenuri din siturile Natura 2000 vor fi scutiţi de plata
impozitului; posibilitatea de a atrage fonduri europene; locuri de muncă; relaxarea şi
petrecerea timpului liber; promovarea tezaurului natural şi cultural; statutul de sit Natura
2000 înseamnă un căştig de imagine şi recunoaştere europeană, ceea ce reprezintă un
motiv de mândrie pentru localnici; se creează un lanţ al locurilor din Europa cu o natură
ce merită păstrată în bună stare pentru că are multe de oferit şi generaţiilor viitoare;
Pentru declararea unui sit „Natura 2000” se ţine seama de caracteristicile naturale
ale sitului, de interesele economice, culturale şi sociale, fiind permise acţivităţi economice
care vin în sprijinul dezvoltării durabile şi nu afectează starea de conservare favorabilă a
sitului respectiv. Selectarea unei zone „Natura 2000” înseamnă recunoaşterea importanţei
zonei la nivel european, este o sursă de mândrie pentru localnici, dar le poate oferi şi
oportunităţi economice semnificative.
Între ţările membre şi candidate la Uniunea Europeană, România deţine cea mai
mare diversitate biogeografică contribuţia ei la realizarea Reţelei „Natura 2000” fiind
foarte importantă. Potenţialele situri „Natura 2000” sunt selectate după o evaluare
ştiinţifică la nivel naţional. Multe situri au fost deja identificate în România. Propunerile de
desemnare se vor încheia până la sfârşitul anului 2006 şi vor fi înaintate Uniunii Europene
pentru aprobare în 2007.

126
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

În anul 2007, România a declarat 273 Situri de Importanţă Comunitară 108 Situri
de Protecţie Specială Avifaunistică. Suprafaţa totală a siturilor Natura 2000 din România,
raportată la suprafaţa ţării, este de 17,84%.
Distribuţia siturilor de importanţă comunitară în România în 2007 este
reprezentată în figura nr. 6.1.16. iar distribuţia siturilor de protecţie specială avifaunistică
în România în 2007 este reprezentată în figura nr. 6.1.17.
Europa se dezvoltă tot mai intens economic, iar acest lucru aduce oamenilor
avantaje dar şi riscuri. Un risc este acela de a devni un continent tot mai artificial – de a
pierde natura şi tot ceea ce omul are de câştigat prin ea. Natura 2000 este soluţia prin
care Europa se străduieşte să îşi păstreze natura în toată diversitatea ei actuală şi să
promoveze activităţi economice care nu dăunează biodiversităţii.
Am putea spune că Natura 2000 încearcă să împace două nevoi ale oamenilor,
ambele vitale: nevoia de a câştiga venituri şi nevoia de a păstra natura vie.

Figura nr. 6.1.16. Distribuţia siturilor de importanţă comunitară în România – 2007

Figura nr. 6.1.17. Distribuţia siturilor de protecţie specială avifaunistică în


România2007

127
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

6.1.4. Rezervaţiile Biosferei

6.1.4.1. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa, izvorăşte din Munţii Pădurea
Neagră şi înainte de a ajunge la Tulcea, se desparte în trei braţe: Chilia, Sulina şi Sfântu
Gheorghe, după care se varsă în Marea Neagră. Cele trei braţe formează cea mai
importantă deltă din Europa, un ţinut exotic cu peste 1.200 de specii de arbori, cu cea mai
bogată faună ornitologică de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii
unice de pelicani) şi ihtiologică (reprezentată de circa 100 de specii, din care amintim
heringul de Dunăre, sturionii, de la care se obţine preţiosul caviar, ştiuca, bibanul, somnul,
crapul, linul, şi chiar ţiparul).
Din reţeaua naţională de arii naturale protejate Rezervaţia Deltei Dunării se distinge,
atât ca suprafaţă, cât şi ca nivel al diversităţii biologice, având triplu statut internaţional:
Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanţă internaţională), Sit al
Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural.
Conceptul şi denumirea de „Rezervaţie a Biosferei” au fost promovate cu peste 25
de ani în urmă (1971), prin Programul „Omul şi Biosfera” (MAB), sub auspiciile UNESCO.
Prin acest concept s-a avut în vedere conservarea unor zone naturale caracteristice,
ecosisteme reprezentative capabile de menţinere şi extindere a unor specii de plante şi
animale pe cale de dispariţie sau în pericol.
Prin Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (R.B.D.D.) trece paralela 45º latitudine
nordică ce marchează jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord şi de asemenea, are
influenţă majoră asupra traseelor păsărilor migratoare. Având o suprafaţă de 5.800 km2
ocupă 2,5% din suprafaţa României (locul 22 între deltele lumii şi locul 3 în Europa, după
Volga şi Kuban). Este cea mai întinsă arie compactă de stufărişuri şi una din cele mai întinse
zone umede, din lume, ca habitat al păsărilor acvatice.
Valoarea universală a „Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării” a fost recunoscută prin
includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul
Programului “Omul şi Biosfera” (MAB) lansat de UNESCO, prin recunoaşterea, în
septembrie 1990, ca Zonă umedă de importanţă internaţională, mai ales ca habitat al

128
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

păsărilor de apă – Convenţia RAMSAR; prin includerea în Lista Patrimoniului Mondial


Cultural şi Natural, în decembrie 1990 şi prin acordarea, în anul 2000, a Diplomei
Europene pentru arii protejate, recunoscându-se valoarea patrimoniului natural şi
eficienţa planului de management ecologic aplicat în teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării.
Delta Dunării propriu-zisă este cea mai mare componentă a rezervaţiei şi are o
suprafaţă totală de circa 4.178 km2, din care cea mai mare parte se găseşte pe teritoriul
României, circa 82%, restul (circa 18%), fiind situată pe partea stângă a braţului Chilia,
inclusiv delta secundară a acestuia, în Ucraina.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este unica arie protejată din România care
beneficiază de o lege proprie, o structură administrativă proprie şi un plan de management.
Conform statutului de organizare a rezervaţiei, se delimitează trei categorii de zone
caracteristice: zone cu regim de protecţie integrală (au fost delimitate 18 zone naturale, a
căror suprafaţă totală este de circa 50.600 ha – ce reprezintă 8,7% din suprafaţa totală a
rezervaţiei); zone tampon (cu o suprafaţă totală de circa 223.000 ha – 38,4% din suprafaţa
totală a rezervaţiei) şi zone economice sau zone de tranziţie (cu o suprafaţă de circa
306.100 ha – 52,9% din suprafaţa rezervaţiei). În această categorie sunt incluse şi zonele
degradate de impactul antropic, destinate reconstrucţiei ecologice (circa 11.425 ha – 2%).
Pe teritoriul rezervaţiei există o mare varietate de specii de floră şi faună sălbatică
cu importanţă economică şi socială, fiind un adevărat muzeu al biodiversităţii, cu 30 tipuri
de ecosisteme, 5.137 specii din care 1.689 specii de floră şi 3.448 specii de faună. Din
rândul acestora unele sunt protejate prin Convenţia de la Berna. Delta Dunării este un
adevărat paradis pentru păsări, fiind un loc de popas natural pentru păsările migratoare,
unele dintre ele fiind specii rare, ameninţate cu dispariţia în alte zone ale lumii: pelicanul
creţ, barza albă, egreta mare, egreta mică, gâsca cu gât roşu, cormoranul mic.
Pelicanul comun este pasărea cea mai reprezentativă din zona Deltei Dunării, el
fiind răsfăţatul acestui paradis al păsărilor.
În vederea asigurării durabilităţii mediului ca fundament al dezvoltării durabile a
României, pentru integrarea principiilor de dezvoltare durabilă în politicile şi programele
naţionale şi diminuarea pierderilor resurselor de mediu, se acţionează ferm, pentru
punerea sub protecţie a unor suprafeţe tot mai mari de arii naturale.

6.1.4.2. Rezervaţia Biosferei Retezat

Parcul Naţional Retezat, inclus în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei de


către Comitetul UNESCO "Omul şi Biosfera" (1979) este localizat în partea vestică a
României, (cel mai vechi parc naţional din România, fiind astfel declarat prin lege în anul
1935). El este destinat conservării frumuseţilor acestor munţi şi a florei endemice de aici.
Altitudinile variază între 794 m şi 2509 m. Inima rezervaţiei este circul glaciar al Bucurei,
unde s-a înfiinţat, în 1955, o zona ştiinţifică (rezervaţie integrală), în care păşunatul, pescuitul,
vânătoarea şi exploatarea forestieră sunt interzise.
Cuprinde aproximativ 40 de vârfuri ce trec de 2.200 m, în medie depăşind
altitudinea de 2.350 m. Zona de protecţie ocupă centrul masivului. Prima zonă de
protecţie integrală are caracter ştiinţific (11.466 ha), fiind interzisă orice exploatare
(minieră, păşunat, vânat, pescuit, culegerea fructelor, turism, camping). A doua zonă este
mai puţin riguroasă, păşunatul fiind permis 2 luni pe an, iar şeptelul este restrâns. In
prima zonă accesul este permis doar cu autorizaţie, pe anumite itinerarii şi teritorii.
În parc sunt 1.200 de specii vegetale. La poalele masivului se întind păduri de fag,
carpen şi mesteacăn; în văi creşte arinul negru. Mojdreanul şi teiul pot fi găsite pe Valea
Râului Mare. La peste 1.000 m găsim molid, scoruş, arţar, mesteacăn, apoi răşinoasele
formează un etaj propriu-zis până la 1.800 - 1.900 m.
Parcul Retezat este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1.190
specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute în România.

129
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Prezenţa în această zonă a mai bine de o treime din flora României este unul din
motivele pentru care a fost declarat Parc Naţional. La toate acestea se adaugă un număr
mare de specii inferioare.
În vegetaţia subalpină se mai remarcă, alături de juniperete şi jnepenişuri,
smirdarul. În zonele calcaroase se remarcă arginţica, orhideele – papucul doamnei, sângele
voinicului, crinul, vulturica (34 de specii).
Fauna Parcului Naţional Retezat, datorită habitatelor sale foarte diverse, naturale
sau puţin modificate de intervenţia umană, este una deosebit de bogată, atât în ceea ce
priveşte numărul de specii, cât şi numărului mare de exemplare care alcătuiesc populaţiile
acestor specii.
Fauna este reprezentată de cerb, căprioară, capra neagră, marmota, mistreţul,
ursul, jderul, pisica sălbatică, cocoşul de munte, ierunca, vulturul sur, acvila de munte.
În arealele calcaroase se întâlneşte vipera. Păstrăvii populează lacurile şi râurile.
În parc se fac cercetări asupra florei, vegetaţiei, faunei agropastorale şi cinegetice.
Pajiştile din regiunea alpină constituie o zonă de o importanţă aparte, aici regăsindu-se
majoritatea speciilor din flora alpină, printre acestea numărându-se şi diferite specii de
Genţiana, Potentilla, Pulsatilla, floarea de colţ (Leontopodium alpinum) şi altele. Proiectul
Managementul Conservării Biodiversităţii continuă să se deruleze pentru Parcul Naţional
Retezat, având ca obiective: creşterea sau menţinerea, cel puţin la nivelul lor actual, a
populaţiilor de animale şi plante din Parcul Naţional Retezat şi menţinerea habitatelor din
zona de protecţie integrală în starea lor naturală sau cât mai aproape de aceasta, precum şi
limitarea impactului uman asupra celorlalte zone din parc, la un nivel suportabil; menţinerea
şi conservarea caracteristicilor geologice şi a frumuseţii peisajului Munţilor Retezat;
reglementarea, monitorizarea şi controlul activităţilor de utilizare a resurselor din parc;
încurajarea comunităţilor locale în vederea dezvoltării unor activităţi economice în afara
Parcului Naţional Retezat, care, prin utilizarea durabilă a resurselor, să le aducă beneficii şi
să contribuie la reducerea presiunii asupra resurselor din parc, promovând împreună cu
comunităţile locale valorile culturale şi tradiţionale pentru creşterea valorii zonei şi a Parcului
Naţional; promovarea unui turism care să aducă venituri fără să afecteze negativ parcul;
conştientizarea şi educarea publicului şi a factorilor interesaţi pentru înţelegerea importanţei
conservării naturii şi pentru obţinerea sprijinului în vederea realizării obiectivelor parcului şi
asigurarea unui sistem integrat de gospodărire a Parcului Naţional Retezat pentru realizarea
obiectivelor pentru care a fost constituit, printr-un management eficient şi adaptabil.

6.1.4.3. Rezervaţia Biosferei Pietrosul Rodnei

Parcul Naţional Munţii Rodnei reprezintă cea mai mare arie protejată localizată în
grupul nordic al Carpaţilor Orientali, acoperind o suprafaţă de peste 46.399 hectare, din care
900 de hectare au fost declarate în 1979 Rezervaţie a Biosferei, în cadrul programului
UNESCO - MAB.
Rezervaţia a fost înfiinţată în anul 1932 – la început fiind protejat numai golul de
munte din jurul Vf. Pietrosu (183 ha). Mai târziu suprafaţa rezervaţiei a fost extinsă
ajungând la 3.300 ha. În prezent Rezervaţia Biosferei are o suprafaţă de 44.000 ha, dintre
care 8.200 ha este zonă de protecţie integrală, 11.800 ha zonă tampon şi 24.000 ha zonă
de tranziţie).
Flora este semnificativă datorită prezenţei endemitelor locale şi carpatice, împreună
cu o gamă largă de relicte glaciare. Fauna de vertebrate este extrem de variată, incluzând
păsări mari, cum ar fi cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn şi acvilele, cât şi carnivore
mari (urs brun, lup, râs). În interiorul parcului există nouă rezervaţii (categoria I şi IV IUCN) şi
un monument al naturii.
În ce priveşte baza legală actuală, Rezervaţia Biosferei se suprapune pe aceeaşi
suprafaţă cu Parcul Naţional Munţii Rodnei, care are 46.399 ha. Conceptul de Rezervaţie
a Biosferei a evoluat mult de la sfârşitul anilor 1970, obiectivele de management ale unei
rezervaţii ale biosferei diferenţiindu-se faţă de cele ale unui parc naţional. Parcul naţional,

130
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

cu obiectivele sale prioritare de conservare se poate constitui ca zonă centrală, de


protecţie maximă în interiorul unei rezervaţii a biosferei.
În ultimii ani, acest obiectiv natural, de o importanţă deosebită, este supus unor
presiuni antropice fără precedent, precum iniţierea unor lucrări/activităţi fără a fi obţinute în
prealabil avizele necesare, cum ar fi sustragerea de masă lemnoasă şi braconajul.
Începând din luna septembrie 2003 s-a demarat acţiunea de evaluare a caprelor
negre din Rezervaţia Pietrosul Rodnei, concluzia fiind aceea că populaţia de capre negre
a scăzut alarmant, impunându-se măsuri urgente de stopare a fenomenului. Înainte de
1990, populaţia de capre negre din Rodna depăşea 350 de indivizi. După ultimele
estimări, în aceşti munţi se apreciază că trăiesc mai puţin de 100 de exemplare. Acţiunea
de salvare a caprei negre din Munţii Rodnei a continuat cu activităţi de sensibilizare şi
conştientizare a comunităţilor locale privind importanţa estetică şi ştiinţifică a acestui
mamifer numit şi antilopa Carpaţilor. În octombrie 2005, s-a întreprins prima acţiune de
repopulare de la înfiinţarea acestui parc.
Parcul Naţional Munţii Rodnei - Rezervaţie a Biosferei nu a avut o administraţie
proprie până în anul 2004. După desemnarea ei, în rezervaţia biosferei au fost iniţiate
acţiuni specifice de conservare sau de dezvoltare durabilă a zonei. Administraţia Parcului
Naţional Munţii Rodnei a început, odată cu implementarea proiectului „Implicarea tinerilor
la realizarea planului de management al PNMR”, acţiuni de promovare a conceptului de
dezvoltare durabilă a zonei în imediata vecinătate a Parcului Naţional, în comunităţile
limitrofe, realizând astfel primii paşi spre fundamentarea unui plan de dezvoltare a zonei
în concordanţă cu statutul de rezervaţie a biosferei.
MAB UNESCO a stabilit ca obiective principale pentru rezervaţiile biosferei
următoarele: conservarea diversităţii biologice; menţinerea ecosistemelor în stare bună;
studierea sistemelor naturale şi a modului în care se schimbă; studierea modalităţilor
tradiţionale de utilizare a terenurilor; realizarea de schimburi de experienţă privind
gospodărirea durabilă a resurselor naturale; cooperarea în vederea soluţionării
problemelor legate de resursele naturale.
Obiectivul de management pentru următorii ani, poate fi definit astfel: promovarea
conceptului de rezervaţie a biosferei; reflectarea principiilor rezervaţiei biosferei în
activităţile de management ale Parcului Naţional Munţii Rodnei; începerea activităţilor
specifice Rezervaţiei Biosferei prin planificarea şi realizarea de activităţi în afara Parcului
Naţional, care să ducă treptat la realizarea obiectivelor principale ale Rezervaţiei
Biosferei.

6.1.5. Situri Ramsar

Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale
sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare,
dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte
şase metri.
Data de 2 februarie a fost stabilită ca Zi Mondială a Zonelor Umede prin semnarea
la Ramsar, în Iran–1971, a Convenţiei asupra zonelor umede de importanţă
internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.
Alegerea acestor zone, conform convenţiei, se bazează pe rolul internaţional din
punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic, hidrologic, ţinând seama de
importanţa lor internaţională pentru păsările acvatice în toate anotimpurile.
Convenţia stabileşte pentru statele părţi, în primul rând, cerinţa de a elabora şi
aplica planurile de amenajare, astfel încât să se favorizeze conservarea acestor zone prin
crearea de rezervaţii şi utilizarea raţională a rezervelor lor.
Documentul se înscrie printre primele mari convenţii referitoare la conservarea
patrimoniului natural.
În anul 1991, România a aderat la Convenţia asupra zonelor umede de importanţă
internaţională. Desemnarea unei zone umede ca sit Ramsar este o recunoaştere a
importanţei şi a gestionării adecvate a acelei zone pe plan mondial.

131
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

La nivelul anului 2007, România deţine 5 situri Ramsar: Delta Dunării, Insula Mică
a Brăilei, Lunca Mureşului, Complexul Piscicol Dumbrăviţa, Lacul Techirghiol. În afară de
Delta Dunării, care a fost declarată Sit Ramsar în anul 1991, în anul 2001, a fost declarat
cel de-al doilea Sit Ramsar şi anume Insula Mică a Brăilei.
Insula Mică a Brăilei este o rezervaţie complexă, situată în vestul şi sud - vestul
Bălţii Brăilei, între Dunăre la vest şi braţul Valciu la est fiind parte integrantă a Sistemului
Dunării Inferioare. Acest sit este un complex regional de sisteme ecologice ce include: 2
ecoregiuni, 16 tipuri majore de componente (complexe locale), cel puţin 67 tipuri de
ecosisteme şi 35 compartimente abiotice şi module trofodinamice în structura ecosistemelor,
ce asigură menţinerea a peste 1688 specii de plante şi 3.735 specii de animale.
Parcul integrează deci toate cele 10 ostroave situate între braţele Dunării: Vărsătura,
Popa, Crăcănel (Chiciul), Orbul, Calia (Lupului), Fundu Mare, Arapu, precum şi braţele
adiacente ale Dunării. Se poate spune că este o deltă interioară pe traseul inferior al Dunării
de Jos.
Conform legislaţiei în vigoare această arie protejată (Insula Mică a Brăilei) este
menţionată cu o suprafaţă de 17.529 ha. Conform ultimelor evaluări realizate prin proiectul
LIFE 99 NAT/RO/006400 suprafaţa Parcului Natural Balta Mică a Brăilei este de 21.074 ha
(inclusiv braţele Dunării), în diverse forme de proprietate. În ciuda modificărilor survenite,
atât în structura sistemelor ecologice integratoare, cât şi la nivelul ei, Balta Mică a Brăilei
conservă importante valori ecologice, fiind o importantă componentă a Sistemului Dunării
Inferioare, situată în amonte de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Este singura zonă rămasă în regim hidrologic natural (zonă inundabilă), după
îndiguirea, în proporţie de circa 75%, a fostei Bălţi a Brăilei şi crearea incintei agricole Insula
Mare a Brăilei.
Datorită atributelor sale – zonă umedă în regim hidrologic natural, complex de
ecosisteme în diferite stadii succesionale şi zona tampon – Balta Mică a Brăilei reprezintă un
sistem de referinţă a fostei delte interioare şi baza pentru reconstrucţia ecologică în Sistemul
Dunării Inferioare. Din suprafaţa totală, circa 53,6% o ocupă pădurile aluviale, 6% păşunile,
12,84% zonele umede şi 27,5% lacurile (iezere, bălţi).
Această zonă este bine cunoscută pentru importanţa ei ornitologică, deoarece se
situează pe cel mai important culoar de migraţie a păsărilor din bazinul inferior al Dunării
de Jos, la jumătatea rutelor de migraţie între locurile de cuibărit din nordul Europei şi
refugiile de iernat din Africa. Au fost observate un mare număr de păsări, dintre care 169
specii protejate pe plan internaţional, prin Convenţiile de la Berna, Bonn şi Ramsar,
acestea reprezentând jumătate din speciile de păsări migratoare caracteristice României.
Pentru că o mare parte dintre acestea sunt păsări acvatice, în anul 2001 Balta Mică a fost
declarată sit Ramsar (poziţia 1.074 pe lista Ramsar), al doilea după Delta Dunării.
Lunca Mureşului, cu o suprafaţă de 17.166 ha, situată în vestul ţării, pe teritoriile
judeţelor Arad şi Timiş reprezintă un ecosistem tipic de zonă umedă de mare diversitate,
cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri (stejar pedunculat, frasin), galerii de salcii şi
plopi, zăvoaie şi şleauri de câmpie. Există suprafeţe unde se întâlnesc plante erbacee
rare sau pe cale de dispariţie (pleviţa), un numar destul de mare fac parte din "Lista roşie
a plantelor superioare din România" ca specii vulnerabile: forfecuţa balsii, inariţa, chiminul
porcului, stupinisa, ştevia de baltă, cornaci. Ihtiofauna se caracterizeaza printr-o mare
diversitate; numai aici, pe Mureş, există cosacul cu bot, morunaşul, caracuda, somnul
pitic, fusarul mare. Toate cele 6 specii de reptile şi 9 de amfibieni identificate până acum
sunt specii protejate, inclusiv pe plan internaţional. Un numar de peste 200 de specii de
păsări îşi află în Parcul Natural Lunca Mureşului loc de cuibărit şi de pasaj, aproape toate
fiind cuprinse în anexele Convenţiei de la Berna ca specii ocrotite; acvila ţipătoare mică,
cormoran mare, stârc de noapte, precum şi efective mari de stârci cenuşii, pescăruşi
râzători, stârcul şi corcodelul mic, prigorii, cea mai mare colonie de lăstuni de mal de pe
întregul curs al râului. Dintre mamifere se remarca vidra, dar şi un numar mare de cerb
carpatin, lopatar, căprior, mistreţ.

132
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Lacul Techirghiol, cu o suprafaţă de 1.462 ha, situat pe teritoriul judetului


Constanţa, a fost declarat, la sfârşitul lunii martie 2006, sit Ramsar, fiind inclus pe Lista
zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă.
Lacul Techirghiol reprezintă o locaţie prioritară pentru conservarea a două specii
ameninţate la nivel global (Branta ruficollis şi Oxyura leucocephala), precum şi a altor
specii europene. În timpul iernii, lacul este utilizat ca loc principal de cuibărit de către
Branta ruficollis, deoarece apa nu îngheaţă. Numărul maxim de gâşte numărate pe Lacul
Techirghiol a fost de 27.000 de exemplare în ianuarie (31% din populaţia la nivel
mondial). În medie, 11.800 de exemplare de astfel de păsări (13,4% din populaţia la nivel
mondial) sunt prezente doar în această locaţie în luna ianuarie, când populaţia de gâşte
se concentrează aici. De asemenea, lacul reprezintă şi o zonă importantă de staţionare a
speciilor migratoare în drumul lor din Rusia către Africa.
Complexul piscicol Dumbrăviţa, având o suprafaţă de 414 ha, situat pe teritoriul
judeţului Braşov a fost declarat sit Ramsar în data de 2 februarie 2006.
Importanţa acestui sit constă în speciile şi populaţiile de păsări sălbatice care se
întâlnesc aici pe parcursul anului, dar şi în peisajele mirifice ce amintesc de un colţ al
Deltei Dunării. Zona a fost denumită pe bună dreptate „Delta Braşovului” sau „Delta dintre
munţi”. Scopul declarării sale ca arie protejată a fost în primul rând bogăţia speciilor de
păsări, însă s-a ţinut cont şi de alte componente de mediu, precum flora, alte specii de
animale, existenţa unor habitate importante etc.
Această arie naturală protejată se compune din două sectoare principale, care se
află în prelungire, respectiv un lac de acumulare şi un complex de eleştee piscicole.
Aşadar, originea sitului este în mare parte antropică, păstrându-se însă şi elemente ale
ecosistemelor naturale existente înaintea intervenţiilor antropice.
Lacul şi eleşteele Dumbrăviţa sunt aşezate între partea centrală a Depresiunii
Bârsei, în lunca Homorodului Perşanilor (Hamaradia) şi au o orientare relativă est-vest.
Administrativ, zona aparţine comunei Dumbrăviţa, judeţul Braşov.
Atât fauna nevertebrată cât şi cea vertebrată sunt bine reprezentate. Dintre
nevertebrate se remarcă prezenţa în număr mare a scoicii de lac (Anodonta cygnea).
Vertebratele cuprind reprezentanţi ai mai multor clase de animale, dintre care cele mai
importante sunt păsările. Dintre speciile de păsări pentru care zona a fost desemnată ca
arie protejată de interes avifaunistic fac parte în primul rând acelea care cuibăresc
(buhaiul de baltă, stârcul pitic, stârcul roşu etc); dintre speciile de pasaj importante sunt:
fundacul cu guşă roşie, fundacul polar, egreta mică, egreta mare etc.
Din punct de vedere al vegetaţiei, doar malul vestic este înconjurat de un „brâu”
de stuf şi papură. În această parte, vegetaţia se întinde sub formă de fâşii, de suprafeţe
diferite. În partea nord vestică a lacului s-a format o mlaştină eutrofă unde trăiesc şi specii
rare de plante, precum : daria (Pedicularis sceptrum-carolinum), trifoiştea (Menyanthes
trifoliata), şapte degete (Comarum palustre), bulbuci (Trolius europaeus) etc.
Dintre cele mai importante tipuri de habitate pentru păsări, fac parte: luciul de apă,
vegetaţia emersă inundată (mai ales stufărişul şi păpurişul), sectoarele de mâl apărute în
perioadele recoltării peştelui (în special toamna), fâneţele umede şi mlaştinile.

6.1.6. Presiuni antropice exercitate asupra biodiversităţii

Diversitatea biologică este într-o continuă ameninţare datorită intensificării activităţilor


economice ce exercită presiuni puternice asupra mediului.
Presiunile antropice se manifestă prin creşterea gradului de ocupare a terenurilor, a
numărului populaţiei, dezvoltarea agriculturii şi economiei, modificarea peisajelor şi a
ecosistemelor, distrugerea spaţiului natural, utilizarea neraţională a solului,
supraconcentrarea activităţilor pe zone sensibile cu valoare ecologică ridicată.
În Uniuniunea Europeană s-a pus în ultimul timp tot mai mult accentul pe reducerea
nivelului poluării şi pe conservarea naturii datorită conştientizării faptul că diversificarea şi
globalizarea activităţilor umane a generat o deteriorare accelerată a capitalului natural.

133
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Deteriorarea capitalului natural este un proces real cu manifestării complexe pe termen lung
şi cu o evoluţie ce este dependentă de ritmul, formele şi amploarea dezvoltării sistemelor
socio-economice.
Măsurile de protecţie a diversităţii biologice s-au dispus după ce declinul lor s-a
manifestat intens, iar factorii negativi s-au manifestat puternic, şi pe teritorii mari,
provocând degradarea unor însemnate zone naturale de pe glob.
Asigurarea unui regim de protecţie pentru speciile vulnerabile, endemice sau pe cale
de dispariţie se poate face prin instituirea de arii naturale protejate.
Printre principalii factori antropici care au dus la diminuarea efectivelor speciilor de
faună şi floră sălbatică se pot enumera: reducerea şi fragmentarea habitatelor din cauza
urbanizării, dezvoltarea intensă a activităţilor industriale şi de agrement, crearea lacurilor de
acumulare, desecarea luncilor inundabile ale râurilor, creşterea poluării apelor şi solului,
agricultura de tip industrial şi suprapăşunatul, creşterea folosirii pesticidelor, vânătoarea.
Supraexploatarea resurselor naturale, realizată prin minerit, păşunat excesiv ce
îngreunează regenerarea naturală a vegetaţiei arboricole, extragerea excesivă de masă
lemnoasă din pădurile private şi de stat, reprezintă o permanentă ameninţare la adresa
biodiversităţii, prin cantităţile exploatate, prin modul de extragere a arborilor din parchete pe
cursul pâraielor de munte etc.
Braconajul piscicol a atins cote alarmante, ducând la diminuarea populaţiei piscicole
(exemplu: practicarea necontrolată a vânătorii asupra păsărilor acvatice Podiceps grisegena,
Botaurus stellaris, Ardeola ralloides, Casmerodius albus, Ardea purpurea, Plegadis
falcinellus, Platalea leucorodia, Cygnus cygnus, Anser fabalis, Anser albifrons, Anser
erythropus, Tadorna tadorna, Anas crecirca, Anas acuta, Anas clypeata, Aythya marila etc.).
Poluarea cu erbicide administrate pe canale, diguri, căi de acces în câmp, păduri,
zone de baltă de către agenţii economici, poluările accidentale cu ţiţei şi apă sărată,
afectează pânza freatică, solul şi vegetaţia. Lucrările de amenajare a teritoriului au modificat
regimul de circulaţie al apei în unele bălţi, contribuind la fragmentarea habitatelor.
Turismul necontrolat practicat intens creează impact negativ de intensitate prin
deteriorarea şi degradarea florei sălbatice, neliniştirea speciilor de animale, degradarea
solurilor în pantă prin nerespectarea traseelor marcate, precum şi prin campări şi focuri
deschise în locuri nepermise, aruncarea de deşeuri menajere oriunde şi oricum. Toate
acestea au determinat o mare presiune asupra cadrului natural, ducând la degradarea
acestuia, fiind necesară astfel implementarea conceptului de ecoturism, nu numai în ariile
naturale protejate. Administrarea defectuoasă a facilităţilor turistice deja existente în
interiorul arii naturale protejate generează cantitati impresionante de deseuri.
Toate investiţiile mari, dar şi cele mici, amplasate în zone naturale, trebuie să ţină
cont, în primul rând, de impactul negativ asupra florei şi a faunei sălbatice. În acest sens
se impun studii de impact bine documentate, elaborate de către specialişti în domeniu,
punându-se accent pe efectele pe termen mediu şi lung.
Extinderea intravilanului în zonele din imediata vecinătate a ariilor naturale protejate
sau chiar în interiorul acestora cu scopul de realizare ulterioara a unor zone rezidenţiale
sau chiar staţiuni turistice generează o presiune puternică asupra ariilor naturale
protejate.
Ca urmare a acţiunii cumulative a factorilor de poluare cu deficitul de umiditate, atacul
dăunătorilor, păşunatul intensiv, s-a accentuat fenomenul de uscare parţială a pădurilor.
De multe ori efectele acţiunilor antropice sunt greu sesizabile, alteori afectează
interesele economice ale omului, iar în unele împrejurări, când afectează biocenoze întregi,
pot fi de-a dreptul catastrofale pentru existenţa populaţiilor umane, din zonele respective.
Dispariţia sau scăderea până la un nivel critic a speciilor se datorează
supraexploatării (vânătoare, pescuit, suprapăşunat), însă de multe ori este consecinţa
distrugerii habitatului lor prin construirea diverselor obiective urbane şi industriale.
Exploatarea excesivă a unor resurse naturale, precum şi fragmentarea unor habitate
naturale, duc la periclitarea vieţii sălbatice.
Impactul creşterii sistemului socio-economic se concretizează în simplificarea
capitalului natural asociat cu reducerea diversităţii biologice şi cu declinul ponderii resurselor

134
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

regenerabile produse în sistemele naturale şi seminaturale, respectiv perturbarea


mecanismelor de reglaj ale sistemului climatic. În zonele puternic industrializate, sunt
eliberate în atmosferă cantităţi de praf şi pulberi ca şi oxizi de sulf, azot şi carbon care
afectează flora şi fauna sălbatică din zonele limitrofe, dar şi starea de sănătate a populaţiei.
Acţiunile de desecare a luncii inundabile a Dunării, construirea de lacuri de
acumulare, defrişări masive ale suprafeţelor de pădure duc la schimbarea regimului viiturilor,
la sedimentarea mâlului, la reducerea fertilizării naturale a terenurilor inundabile, la
salinizarea, deşertificarea şi eroziunea terenurilor, perturbarea regimului hidrologic,
colmatarea lacurilor, modificări climatice.
Dacă se ţine seama că aceste fenomene de deteriorare a ecosistemelor se produc pe
suprafeţe imense, se poate înţelege şi faptul că ele afectează, nu numai echilibrele ecologice
locale, ci şi starea ecologică globală a ecosferei, şi implicit calitatea vieţii populaţiilor umane.
Problema efectelor deteriorării la nivel individual trebuie examinată diferenţiat, în
primul rând în ceea ce priveşte omul, pe de o parte şi celelalte specii, pe de altă parte.
Modificarea biotopului, însoţită de schimbarea unuia sau a tuturor factorilor abiotici (baraje,
poluare industrială, poluare organică, despăduriri, incendii) este urmată de desfiinţarea unor
sisteme şi înlocuirea lor cu altele simplificate (în medii poluate), artificiale (agrosistemele) sau
dispariţie fără înlocuire (deşertificare).
Conservarea biodiversităţii trebuie să fie realizată pe baza unei game largi de
strategii, programe şi a unui management eficient şi durabil al componentelor capitalului
natural.
Exploatarea excesivă a unor resurse naturale, fără a avea în vedere necesităţile
generaţiilor viitoare precum şi fragmentarea unor habitate naturale, duc la periclitarea
vieţii sălbatice.
Luând în considerare importanţa deosebită pe care o are capitalul natural pentru
dezvoltarea durabilă a colectivităţilor umane sub aspectul asigurării de resurse
regenerabile (apă, aer, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, regenerarea aerului şi apei
etc), a valorii peisagistice şi de recreare, de protecţie şi de asigurare a echilibrelor
ecologice necesare menţinerii unui mediu înconjurător sănătos, rezultă necesitatea
imperativă a conservării biodiversităţii ca o condiţie necesară pentru dezvoltarea
armonioasă a generaţiilor viitoare.

6.2. Biosecuritatea

Biotehnologia modernă este un domeniu relativ nou la nivel global şi a fost


promovată de rezultatele semnificative înregistrate în special în ultimii zece ani de
cercetare fundamentală şi aplicativă.
În termeni largi, biotehnologia modernă are ca obiect de studiu modificarea
genetică, respectiv organismele modificate genetic.
Biosecuritatea este reprezentată de un spectru larg de măsuri (politici de
biosecuritate, regim de reglementări, măsuri ştiinţifice şi tehnice) aplicate într-un cadru
organizat, necesar minimalizării riscurilor potenţiale pe care biotehnologia modernă le
poate aduce asupra echilibrului natural al mediului înconjurător şi sănătaţii umane.
Domeniul bisecuritaţii este indisolubil legat de cercetarea fundamentală şi
aplicativă impunându-se orientarea rapidă şi eficientă a politicii de cercetare spre
dezvoltarea capacităţilor de cercetare în domeniul biotehnologiilor moderne (resurse
umane, management performant, alocare de fonduri, sprijinirea prin programe
guvernamentale).

6.2.1. Reglementări în domeniul biosecurităţii

135
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Activităţile care implică OMG sunt supuse unui regim special de reglementare,
autorizare şi administrare, în conformitate cu legislaţia şi actele juridice internaţionale la
care România este parte.
La nivelul UE biosecuritatea este reglementată prin următoarele acte normative:
• Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind introducerea deliberată în
mediu și plasarea pe piață a organismelor modificate genetic care abrogă Directiva
Consiliului nr.90/220/CE;
• Directiva Consiliului nr.90/219/CEE privind utilizarea în condiţii de izolare a
microorganismelor modificate genetic, amendată prin Directiva nr. 98/81/CEE;
• Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului(CE) nr.1829/2003 privind
alimentele și furajele modificate genetic;
• Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului(CE) nr.1830/2003 privind
urmărirea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi urmărirea produselor
alimentare şi furaje produse din organismele modificate genetic şi care amendează
Directiva Consiliului nr.2001/18/CE;
• Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului(CE) nr.1946/2003 privind
transportul peste frontieră a organismelor modificate genetic.
Obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea organismelor modificate genetic
(plante, animale sau microorganisme) sunt supuse, în toate ţările, unui regim special de
reglementare, autorizare şi administrare, care stabileşte cadrul juridic şi instituţional menit
să elimine sau să reducă riscurile de producere a unor efecte negative asupra sănătăţii
oamenilor, diversităţii biologice, echilibrului ecologic şi calităţii mediului înconjurător.
Aceste reglementări au la bază principiul precauţiei şi includ proceduri detaliate
privind evaluarea şi managementul riscurilor.
România este practic una dintre primele ţări din S - E Europei care şi-a
reglementat propriul cadru naţional de biosecuritate. La nivel internaţional, România a
semnat în data de 11 octombrie 2000, în calitate de Parte la Convenţia privind
Diversitatea Biologică, Protocolul de la Cartagena privind Biosecuritatea, pe care l-a
ratificat în 30 iunie 2003.

6.2.2. Sistemul de autorizare în domeniul biosecurităţii

Autoritatea naţională competentă, responsabilă pentru primirea notificărilor


referitoare la introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a OMG precum şi
a celor vizând utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic este
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului conform legislaţiei în vigoare.

6.2.2.1. Cadrul instituţional

În România cadrul instituţional în domeniul biosecurităţii este asigurat de


Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului,
Comisia pentru Securitate Biologică şi alte autorităţi publice centrale.
Ministerul Mediului şi Dezvoltarii Durabile coordonează şi asigură aplicarea
principiului precauţiei pentru evitarea efectelor adverse potenţiale ale organismelor
modificate genetic asupra sănătăţii umane şi asupra mediului, asigură cadrul legislativ în
domeniul biosecurităţii, şi stabileşte proceduri de comunicare cu Comisia Europeană şi cu
alte state membre în funcţie de solicitările organismelor comunitare.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului gestionează procedurile de
notificare şi autorizare, emite autorizaţii/acorduri, conform prevederilor legale în vigoare,
le suspendă sau anulează, colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului, autorităţile implicate, notificatorul, Comisia pentru securitate biologică şi cu
organul de control, colaborează cu autorităţile naţionale şi comunitare în procesul de
autorizare a organismelor modificate genetic pentru utilizarea directă ca aliment sau
hrană pentru animale, sau ca produse medicamentoase de uz uman sau veterinar,

136
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

realizează şi gestionează baza de date pentru funcţionarea Biosafety Clearing-House


(BCH) la nivel naţional, asigură raportarea stadiului evoluţiei şi implementării legislaţiei în
domeniul microorganismelor şi organismelor modificate genetic atât către Comisia
Europeană (DG ENV) în contextul îndeplinirii obligaţiilor de natură comunitară ce revin
României în calitate de Stat Membru, cât şi în raportarea către Comisia pentru Diversitate
Biologică (CBD), respectiv către Biosafety Clearing House (BCH), în contextul îndeplinirii
obligaţiilor de natură internaţională ce revin României în calitate de stat Parte la
Protocolul de la Cartagena.
Comisia pentru Securitate Biologică este autoritatea ştiinţifică cu rol consultativ
în procesul de luare a deciziilor de M.M.D.D. – A.N.P.M.
Alte autorităţi publice centrale: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul
Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Educaţiei
Cercetării şi Tineretului, au atribuţii în procedura de notificare, stabilirea capacităţii
necesare de a primii şi evalua notificările, îndeplinirea/realizarea de către utilizatori, a
evaluării de risc, pentru evaluarea efectelor potenţial periculoase a OMG asupra
diversităţii biologice, luând in considerare de asemenea riscul asupra sănătăţii umane,
realizarea registrului locaţiilor introducerii deliberate in mediu a PSMG (plantelor
superioare modificate genetic), pentru testare în câmp sau pentru cultivare, informarea şi
participarea publicului referitor la introducerea deliberată în mediu si plasarea pe piaţă a
OMG şi asigurarea trasabilităţii şi etichetării produselor plasate pe piaţă.

6.2.2.2. Procedura de autorizare

Înainte de introducerea în mediu sau pe piaţă a unui OMG, orice persoană


juridică, trebuie să prezinte o notificare la A.N.P.M., prin care să solicite obţinerea
autorizaţiei şi/sau acordului de import privind activităţile care implică OMG. După primirea
notificării, A.N.P.M., pe baza informaţiilor cuprinse în dosarul tehnic, poate să începă
procedura de autorizare, care constă în: informarea şi consultarea publicului cu privire la
notificarea primită; transmiterea rezumatelor dosarelor de notificare depuse, la Comisia
Europeană – DG Joint Research Centre; consultarea CSB; solicitarea avizelor autorităţilor
publice centrale pentru agricultură, sănătate, siguranţa alimentelor, protecţia
consumatorilor.

După primirea avizelor de la CSB şi celelalte autorităţi implicate, precum şi după


consultarea publicului, ANPM emite Autorizaţia şi/sau Acordul de import privind activităţile
care implică OMG.

137
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

În anul 2007, au fost emise 12 autorizaţii şi 11 acorduri de import privind


introducerea deliberată în mediu, în scopul testării, companiilor Monsanto, Pioneer,
Syngenta şi S.C.D.P. Bistriţa.
Titularii acordurilor de import pentru OMG şi ai autorizaţiilor privind activităţile cu
OMG au obligaţia să se conformeze cerinţelor legale privind asigurarea trasabilităţii,
etichetării, monitorizării şi să raporteze autorităţii competente şi altor autorităţi, dupa caz,
rezultatele activităţii conform legislaţiei specifice în vigoare.

6.2.2.3. Evaluarea riscurilor

Obiectivul evaluării riscurilor asupra mediului îl constituie identificarea şi evaluarea


posibilelor efecte negative pe care OMG îl poate avea asupra sănătăţii umane sau asupra
mediului, pe parcursul introducerii deliberate în mediu sau pe piaţă, efecte ce pot fi directe
sau indirecte şi care pot apărea imediat sau cu întârziere. Evaluarea trebuie realizată
pentru a se stabili dacă este necesară sau nu dezvoltarea unui plan de management al
riscurilor, iar în cazul în care acesta este necesar se vor preciza cele mai bune metode de
aplicare.
Principiile şi liniile directoare pentru analiza riscului şi evaluarea siguranţei
alimentelor modificate genetic presupun investigarea efectelor directe asupra sănătăţii
(toxicitatea), a tendinţei de a provoca reacţii alergice (alergenitate), a componenţilor
specifici care ar putea avea proprietăţi antinutriţionale ori toxice, a stabilităţii genei
inserate, a efectelor nutriţionale asociate cu modificarea genetică specifică şi a oricăror
efecte neintenţionate care ar rezulta ca urmare a inserţiei transgenei.
În acord cu principiul precauţiei în elaborarea studiului de evaluare a riscurilor
asupra mediului, trebuie să se urmărească următoarele reguli generale: caracteristicile
identificate ale unui OMG şi ale utilizării lui, care pot avea efecte adverse, trebuie să fie
comparate cu cele prezentate de organismul nemodificat din care provine şi cu utilizarea
acestuia în situaţii similare; evaluarea riscurilor trebuie să se realizeze într-o manieră
transparentă, pe baza unei metode ştiinţifice fiabile şi pe baza datelor ştiinţifice şi tehnice
disponibile; evaluarea riscurilor trebuie să se realizeze pentru fiecare caz, ceea ce
înseamnă că informaţiile solicitate pot varia, în funcţie de tipul de organisme modificate
genetic implicate, de utilizarea preconizată şi de mediul potenţial receptor, ţinând cont,
printre altele, de organismele modificate genetic existente deja în mediu; realizarea unei
analize a efectelor cumulative pe termen lung în legătură cu introducerea deliberată în
mediu şi pe piaţă.
Efectele cumulative pe termen lung se referă la efectele cumulative ale
autorizărilor asupra sănătăţii umane şi asupra mediului, inter alia, asupra florei şi faunei,

138
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

asupra fertilităţii solului, asupra descompunerii în sol a materiei organice, asupra lanţului
trofic, diversităţii biologice, sănătăţii animalelor, precum şi la aspectele ce ţin de rezistenţa
la antibiotice.

6.2.2.4. Măsuri de monitorizare a riscurilor şi de


intervenţie în caz de accidente

Activităţile care privesc organismele modificate genetic sunt supuse procedurii de


monitorizare asupra potenţialelor efecte negative asupra sănătăţii umane şi mediului
înconjurător. Activitatea de monitorizare se desfăşoară după obţinerea autorizaţiei de
introducere deliberată în mediu sau pe piaţă a organismelor modificate genetic. Datele
colectate în urma monitorizării oferă noi informaţii privind impactul introducerii unui nou
organism modificat genetic în mediu sau pe piaţă. Dacă apar astfel de date noi, acestea
trebuie să fie luate în considerare în realizarea următoarelor studii de evaluare a riscurilor
asupra mediului.
Obiectivele planului de monitorizare sunt: confirmarea faptului că orice ipoteză
în cadrul evaluării riscurilor pentru sănătatea umană şi mediu, în ceea ce priveşte apariţia
şi impactul efectelor adverse potenţiale ale organismului modificat genetic sau ale utilizării
acestuia, este corectă; identificarea apariţiei acelor efecte adverse ale organismului
modificat genetic sau ale utilizării acestuia asupra sănătăţii umane ori asupra mediului
care nu au fost anticipate în evaluarea riscurilor asupra mediului.
Notificatorul are obligaţia de a elabora un plan de monitorizare care se depune la
autoritatea competentă, odată cu notificarea.
Interpretarea datelor colectate prin monitorizare trebuie să fie făcută în funcţie de
toate condiţiile de mediu existente şi de toate activităţile. În cazul în care se observă
modificări în mediu, trebuie să se aibă în vedere o evaluare suplimentară, cu scopul de a
stabili dacă aceste modificări sunt o consecinţă a organismului modificat genetic sau a
utilizării sale, precum şi dacă asemenea modificări pot fi un rezultat al factorilor de mediu,
alţii decât introducerea pe piaţă a organismului modificat genetic.
Monitorizarea caz – specifică reprezintă analiza efectelor potenţiale evidenţiate în
studiul de evaluare a riscurilor (verificarea corectitudinii prezumtiilor avansate pe baza
studiului de evaluare a riscurilor). Exemple: diseminarea prin intermediul polenului,
persistenţa, invazivitatea, compatibilitatea sexuală cu specii înrudite, apariţia formelor de
rezistenţă la anumite insecte etc.
Monitorizarea prin supraveghere generală reprezintă efectele neanticipate,
neprevăzute (perioadă de timp mai lungă, observaţii, zone mai extinse) – realizată cu
ajutorul fermierilor (recomandare EFSA). Exemple: efecte negative asupra ecosistemului,
biodiversităţii, modificarea biologiei plantei în timp.
Notificatorul are obligaţia de a transmite rapoartele de monitorizare, autorităţii
competente, Comisiei Europene şi autorităţilor competente ale statelor membre.
PRIN Ordinul M.M.G.A. nr. 606/2005 a fost aprobat Formularul pentru prezentarea
rezultatelor introducerii deliberate în mediu a plantelor superioare modificate genetic, în
alte scopuri decât introducerea pe piaţă. Acest ordin conţine proceduri clare: pentru
fiecare notificare va fi transmis un raport final sau un raport final şi unul intermediar de
monitorizare, după caz; raportul final trebuie transmis după ultima recoltare a plantelor
superioare modificate genetic; raportul final de monitorizare post–introducere se transmite
după finalizarea monitorizării post-introducere.
Experienţa acumulată şi datele obţinute prin monitorizarea introducerilor
experimentale ale organismelor modificate genetic pot să ajute la elaborarea planului de
monitorizarea postcomercializare, necesar pentru introducerea pe piaţă a organismelor
modificate genetic, ca atare sau componente ale unor produse.

139
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

6.2.3. Etichetarea şi trasabilitatea organismelor modificate


genetic

Etichetarea şi trasabilitatea sunt elemente importante ale activităţilor care


urmează după procedura de autorizare din cadrul sistemului de biosecuritate.
Actele normative care reglementează aceste activităţi sunt: Regulamentul
Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1830/2003 privind trasabilitatea şi etichetarea
organismelor modificate genetic şi trasabilitatea produselor alimentare şi furajere obţinute
din organisme modificate genetic, transpus prin H.G. nr. 173/2006 privind trasabilitatea şi
etichetarea organismelor modificate genetic şi trasabilitatea alimentelor şi hranei pentru
animale, obţinute din organismele modificate genetic şi Regulamentul Parlamentului
European şi al Consiliului nr. 1829/2003 privind alimentele şi furajele obţinute din
organisme modificate genetic, transpus în legislaţia românească prin H.G. nr. 256/2006.

6.2.3.1. Etichetarea.

H.G. nr.173/2006, are ca scop facilitarea etichetării corespunzătoare,


monitorizarea efectelor asupra mediului şi, după caz, asupra sănătăţii umane şi sănătăţii
animale şi aplicarea măsurilor corespunzătoare de management al riscului, ce includ,
dacă este necesar, retragerea de pe piaţă a produselor. Hotărârea prevede că, în prima
etapă a introducerii pe piaţă a unui produs constituit din sau care conţine organisme
modificate genetic, operatorii trebuie să transmită celorlalţi operatori care preiau
produsele că: produsul conţine sau este constituit din OMG şi codul/codurile unice de
indentificare atribuit/atribuite acestor OMG.
Etichetele produselor preambalate constituite din sau conţinând OMG trebuie să
aibă înscrisă menţiunea: "Acest produs conţine organisme modificate genetic" sau "Acest
produs conţine «numele organismului/organismelor» modificat/ modificate genetic". De
asemenea, pentru produsele nepreambalate, destinate consumatorului final, un afiş care
să însoţească expunerea la vânzare a produselor trebuie să includă menţiunea: "Acest
produs conţine organisme modificate genetic" sau "Acest produs conţine «numele
organismului/ organismelor» modificat/modificate genetic". De la această prevedere sunt
exceptate produsele, destinate utilizării directe ca alimente, hrană pentru animale sau
pentru prelucrare, care conţin urme de OMG într-o proporţie mai mică de 0,9%, cu
condiţia ca aceste urme să fie întâmplătoare sau inevitabile din punct de vedere tehnic.
În momentul în care produsele obţinute din OMG sunt introduse pe piaţă,
operatorii trebuie să se asigure că următoarele informaţii sunt transmise în scris
operatorului care primeşte produsul: o indicaţie despre fiecare dintre ingredientele
alimentare obţinute din OMG; o indicaţie despre fiecare dintre furajele sau aditivii furajeri
produşi din OMG; în cazul produselor pentru care nu există o listă a ingredientelor, o
indicaţie conform căreia produsul este obţinut din OMG.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în colaborare cu Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării
Durabile controlează modul de îndeplinire a prevederilor legale în vigoare din acest
domeniu.

6.2.3.2. Trasabilitatea.

Poate fi realizată numai în urma etichetării corespunzătoare de-a lungul întregului


lanţ, începând cu organismele modificate genetic din laboratorul amelioratorilor şi
continuând cu producătorii de seminţe, fermieri, procesatori şi/sau importatori/exportatori.
Elemente de trasabilitate s-au introdus prin Ordinul M.A.P.D.R. 471/2006 privind
autorizarea cultivatorilor de plante modificate genetic. Precizăm că în procesul de
autorizare privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a PSMG (plantelor

140
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

superioare modificate genetic) în 2007, M.A.D.R. a avizat importul şi introducerea


deliberată în mediu, pentru testare sau cultivare, numai cu condiţia respectării
prevederilor Ordinului de către toţi agenţii economici cultivatori.
M.A.D.R., în baza acestui ordin, este autoritatea naţională competentă pentru
evidenţa agenţilor economici care cultivă PSMG. Ordinul prevede obligativitatea agenţilor
economici (persoane fizice sau juridice, asociaţii fără personalitate juridică) de a declara
la Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, respectiv a municipiului Bucureşti,
suprafeţele cultivate cu PSMG şi producţiile realizate. Declaraţia se completează în 2
exemplare astfel, un exemplar se depune la DADR în decurs de 30 zile de la încheierea
semănatului.
După încheierea recoltatului agenţii economici sunt obligaţi să depună o declaraţie
privind producţia obţinută şi destinaţia acesteia, până la data de 15 decembrie.
Informaţiile se centralizează la DADR şi se transmit, electronic, la Centrul de Calcul al
MAPDR (Registrul de evidenţă al agenţilor economici care cultivă PSMG în România).
Pentru a asigura respectarea O.M. al M.A.P.D.R. nr. 471/2006, companiile transmit
clienţilor lor, o dată cu documentele de vânzare a seminţei, şi formularele de declaraţii, pe
care trebuie să le completeze şi să le transmită direcţiilor agricole. De asemenea,
companiile sunt obligate să transmită M.A.P.D.R., informaţii cuprinzând datele de
identifcare ale clienţilor, cantităţile de seminţe vândute, pe soiuri şi categorii biologice.
Aceste informaţii sunt necesare pentru verificarea datelor primite prin direcţiile agricole.
Importul seminţelor se face numai după obţinerea avizului de import eliberat de
M.A.D.R.. Marfa este ambalată în saci, iar pe etichetele şi documentele însoţitoare se
menţionează că soiul este modificat genetic. Pentru evidenţa seminţelor distribuite, clienţii
sunt obligaţi să restituie companiilor ambalajele goale după încheierea semănatului.
M.A.D.R. poate lua măsuri de interzicere a utilizării unui soi modificat genetic
pentru o parte sau pentru întreg teritoriul ţării, dacă se constată că soiul este dăunător
culturilor din alte soiuri sau alte specii, ori prezintă risc pentru mediu sau pentru sănătatea
umană. Un soi modificat genetic nu poate fi testat şi înregistrat fără ca solicitantul să
dovedească faptul că acesta îndeplineşte condiţiile legale privind protecţia mediului şi a
sănătătţii umane.

6.2.4. Controlul implementării legislaţiei

Controlul implementării legislaţiei este de o importanţă deosebită pentru


credibilitatea sistemului de biosecuritate. Funcţionarea unui corp de inspecţie de
biosecuritate şi a unor laboratoare acreditate în detectarea şi cuantificarea OMG, sunt
condiţii esenţiale pentru organizarea unui sistem funcţional în acest domeniu.
Autorităţile cu responsabilităţi de inspecţie şi control în domeniul biosecurităţii
sunt: M.M.D.D. prin Garda Naţională de Mediu (G.N.M.) în atribuţiile căreia intră
verificarea conformării cu prevederile legislaţiei specifice domeniului, respectarea
condiţiilor de autorizare, potrivit tipului de organism modificat genetic sau de combinaţii de
organisme modificate genetic sau de produse care conţin sau constau din organisme
modificate genetic, sau potrivit tipului de activităţi; M.A.D.R. prin Inspecţia de Stat pentru
Controlul Organismelor Modificate Genetic (ISCOMG), organism abilitat în executarea
controalelor oficiale pentru asigurarea trasabilităţii producţiei de plante modificate genetic
de la cultivator până în depozit; A.N.S.V.S.A., urmăreşte aplicarea cerinţelor privind
asigurarea trasabilităţii alimentelor şi a hranei pentru animale obţinute din OMG; A.N.P.C.,
urmăreşte aplicarea cerinţelor referitoare la etichetarea produselor obţinute din OMG, în
vederea informării corecte, complete şi precise a consumatorilor.
Pentru asigurarea funcţionării sistemului de control al organismelor modificate
genetic şi coordonarea adecvată a activităţilor de către autorităţile competente a fost
încheiat în anul 2006, un protocol de colaborare între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile – Garda Naţională de Mediu,
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea

141
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Prin semnarea protocolului de colaborare între


autorităţile mai sus menţionate, au fost delimitate, conform competenţelor,
responsabilităţile în domeniul controlului oficial al OMG pe întreg lanţul alimentar.
Autorităţile vor asigura schimbul de date în cadrul informaţional inter-institutional.
În anul 2007, G.N.M. a efectuat 237 controale, au fost aplicate 24 amenzi (în
valoare de 232.000 lei ~ 61.000 €) şi 29 avertismente.
A.N.S.V.S.A. a realizat pentru domeniul trasabilităţii şi etichetării alimentelor şi
furajelor modificate genetic un numar de aproximativ 1.200 controale, aplicându-se 9
amenzi şi 21 de avertismente operatorilor ce nu au respectat prevederile legale.
A.N.P.C. a efectuat un control tematic, la nivel naţional, în scopul de a stabili
gradul de respectare a prevederilor legale privind etichetarea produselor alimentare
modificate genetic. S-au controlat 57 operatori economici şi au fost aplicate 13 sancţiuni
(2 avertismente şi 11 amenzi, în valoare de 5.900 lei ~ 1.550 €). Au fost prelevate 20 de
eşantioane, care au fost analizate la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, Unitatea
de Biologie Moleculară şi OMG-uri. Aproape 2% din probele prelevate de reprezentanţii
A.N.P.C. au avut un conţinut în organisme modificate genetic mai mare decât limita
maximă admisă de legislaţia în vigoare (0,9%).

6.2.5. Suprafeţe cultivate pe plan mondial cu plante


modificate genetic

În ceea ce priveşte comercializarea de plante superioare modificate genetic, în


data de 8 septembrie 2004, Uniunea Europeană aprobă primul produs modificat genetic
(porumbul), pentru comercializare şi plantare, punând astfel capăt unui moratoriu de
aproape 6 ani.
În anul 2007, plantele modificate genetic au fost cultivate pe 143.7 milioane ha, în
23 de ţări de pe 6 continente, cu 26 milioane mai mult decât în anul precedent.
Pe parcursul celor 10 ani de la introducerea în cultură, pe scară largă, a plantelor
transgenice, această suprafaţă a crescut de la 1,7 milioane ha în anul 1996 la 143,7 milioane ha în
anul 2007 (figura nr. 6.2.1.).

Figura nr. 6.2.1. Suprafaţa mondială cultivată cu plante modificate genetic în


perioada 1996-2007

Sursa: Clive James, 2007

142
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Pe primul loc se află SUA cu 57,7 milioane de hectare, urmată de Argentina cu


19,1 milioane hectare, Brazilia cu 15 milioane hectare, Canada cu 7 milioane hectare,
India cu 6,2 milioane hectare şi China cu 3,8 milioane de hectare (figura nr. 6.2.2.).
Ponderea speciilor de plante modificate genetic cultivate pe plan mondial în anul
2007 sunt reprezentate în figura nr. 6.2.3.
În Europa, în anul 2007, numărul ţărilor care au cultivat plante modificate genetic a
crescut de la 22 la 23, incluzând şi Polonia, care a plantat pentru prima dată porumb
modificat genetic. Spania a cultivat 70.000 de ha cu porumb în anul 2007. Alte specii de
plante ca de exemplu: cartof, dovlecel, papaya, garoafe s-au cultivat pe suprafeţe foarte
mici.

Figura nr. 6.2.2. Suprafaţa mondială cultivată cu plante modificate genetic

India; 6,2 mil ha Alte tari; 5,3mil


China; 3,8mil ha
Canada; 7 mil ha ha

Brazilia; 15 mil
ha

Argentina;
SUA; 57,7mil ha
19,1mil ha

SUA Argentina Brazilia Canada India China Alte tari


Sursa: Clive James, 2007

Fig. 6.2.3. Specii de plante modificate genetic cultivate pe plan mondial în anul
2007

Bumbac; 13,4mil
ha; 13%

Porumb;
25,2mil ha;
Soia; 58,6mil ha;
25%
57%

Soia Porumb Bumbac Rapiţă

Sursa: Clive James, 2007.

6.2.6. Locaţii şi suprafeţe cultivate cu plante modificate


genetic în România

143
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Guvernul României a decis interzicerea cultivării soiei modificate genetic,


începând cu data de 1 ianuarie 2007, conform reglementărilor în vigoare în Uniunea
Europeană.
La nivelul Uniunii Europene soia este autorizată doar pentru utilizarea ca aliment
sau furaj.
În conformitate cu prevederile Deciziei 98/294/EC, singurul soi de porumb
modificat genetic, acceptat pentru cultivare în Uniunea Europeană, este MON 810.
Întrucât deciziile Comisiei Europene cu caracter general sunt acte obligatorii pentru toate
statele membre şi pentru toate persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora,
această decizie se aplică de la data aderării şi în România.

6.2.6.1. Soia modificată genetic

Testare soia modificată genetic

În anul 2007 au fost autorizate pentru introducerea deliberată în mediu, numai


pentru testare, în reţeaua Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor
(ISTIS), din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, soiuri de soia
modificată genetic (Glycine max. L.) Roundup Ready (linia GTS 40-3-2).Testarea s-a
făcut în cinci centre din reţeaua ISTIS : Mircea Vodă, Tecuci, Târgovişte, Peciu Nou şi
Satu Mare, iar cantitatea de soia utilizată pentru testare a fost de 475 kg. Scopul testării
constă în înregistrarea soiurilor în Catalogul oficial al soiurilor din România.

Procesare soia modificată genetic

Guvernul României a decis interzicerea cultivării soiei modificate genetic,


începând cu data de 1 ianuarie 2007, conform reglementărilor în vigoare în Uniunea
Europeană.
Cultivatorii de soia modificată au fost informaţi , prin diferite mijloace de
comunicare, cu privire la noua legislaţie de interzicere a cultivării de soia modificată
genetic începând cu data de 1 ianuarie 2007 .
M.A.D.R. a elaborat un plan detaliat de inspecţie şi control pentru anul 2007.
Acest plan impune verificarea de către inspectorii D.A.D.R. de la nivelul judeţean a originii
seminţelor pentru campania de însămânţare din anul 2007. În cazul în care culturile nu
conţin buruieni şi se suspectează faptul ca aceste culturi ar fi modificate genetic, vor fi
prelevate probe în vederea analizei. Dacă probele vor fi pozitive, se va raporta numele
cultivatorului către G.N.M., astfel încât aceasta să poată impune sancţuinile
corespunzătoare. M.A.D.R. a testat toate cantităţile de seminţe convenţionale de soia
multiplicate în România, în vederea determinării contaminării cu seminţe modificate
genetic, în laboratorul Institutului de Bioresurse Alimentare. Datele finale referitoare la
analiza seminţelor de soia multiplicate în România au relevat faptul că, dintr-un total de
230 de probe, 33 de probe erau contaminate cu soia modificată genetic în proporţie de
peste 0,9%, şi a fost interzisă utilizarea acestora ca material săditor.
La nivelul Uniunii Europene sunt autorizate pentru utilizarea ca aliment şi furaj 1
tip de soia modificată genetic GTS-40-3-2.
România importă soia modificată genetic pentru utilizarea ca aliment şi furaj.
Legislaţia românească prevede explicit faptul că, operatorilor din domeniu le revine
obligaţia de a respecta prevederile legislative referitoare la trasabilitate şi anume să
deţină sisteme şi proceduri pentru a identifica provenienţa şi destinaţia produselor care
conţin soia.
Prin prelucrarea boabelor de soia se obţin: făina de soia, utilizată în industria
alimentară (lapte, brânză, fulgi, cafea, ciocolată, macaroane, biscuiţi, substituient al

144
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

cărnii); uleiul de soia, folosit la fabricarea margarinei, săpunurilor, lecitinei etc; şroturile de
soia, rezultate din procesarea uleiului, utilizate în hrana animalelor

6.2.6.2. Porumb modificat genetic

Testare hibrizi de porumb

În anul 2007 au fost testaţi hibrizi de porumb cu toleranţă la glifosat, cu toleranţă la


glifosat şi glufosinat şi hibrizi cu toleranţă la glifosat şi rezistenţă la insecte lepidoptere,
aparţinând companiilor Pioneer, Monsanto şi Syngenta. Testarea s-a făcut în cinci centre
ISTIS: Dâlga, Râmnicu Sărat, Satu Mare,Troianu, Luduş, în reţeaua SCDA Lovrin :Timiş,
Tecuci, Mircea Vodă, Caracal, Târgovişte şi în câmpurile experimentale din cadrul
USAMVB Timişoara.
Testarea se face în vederea înregistrării soiurilor de hibrizi în Catalogul Oficial.
S-au testat 39 de hibrizi de porumb modificat genetic, iar cantitate totală de
sămânţă folosită a fost de 154,5 kg.
Zonele unde s-a făcut testarea sunt cunoscute pentru cultivarea porumbului în
România şi nu se găsesc în apropierea unor arii protejate prin lege.
Sămânţa rămasă după semănat a fost recuperată în totalitate şi distrusă prin
ardere. Recoltarea s-a efectuat manual, ştiuleţii fiind puşi în saci de plastic etichetaţi
pentru a împiedica diseminarea. După recoltare, resturile vegetale au fost tocate şi
încorporate în sol, locul urmând a fi cultivat în anul 2008 cu altă plantă de cultură care va
fi supusă monitorizării.
Toate câmpurile de testare au fost înconjurate de câte o perdea de protecţie de 6
m lăţime care a fost tratată în mod similar cu plantele modificate genetic, iar pe toată
perioada cultura experimentală este atent monitorizată.
Producţia de porumb modificat genetic a fost nesemnificativă, masa vegetativă
fiind distrusă după recoltare.

Cultivare porumb

În conformitate cu prevederile Deciziei 98/294/ EC singurul soi de porumb


modificat genetic, acceptat pentru cultivare în Uniunea Europeană este MON 810.
Porumbul MON 810 este un porumb modificat genetic, obţinut prin introducerea
unei gene specifice din bacteria Bacillus thuringiensis care se găseşte în sol in mod
natural - într-un porumb convenţional. Această genă a fost introdusă cu ajutorul metodei
de accelerare a particulelor, unul din instrumentele biotehnologiei. Gena introdusă
protejează porumbul împotriva anumitor dăunători lepidopteri (molii şi fluturi), inclusiv
Sfredelitorul european al tulpinilor de porumb (Ostrinia nubilalis) şi Sfredelitorul
mediteranean al tulpinilor de porumb (Sesamia spp.) ale căror larve atacă porumbul
hrănindu-se cu boabe de pe ştiuleţi şi săpând galerii în interiorul tulpinilor. La nivel
european, porumbul MON 810 este autorizat atât pentru a fi cultivat, cât şi pentru a fi
utilizat în alimentaţia animalelor şi a oamenilor.
În Europa, culturile modificate genetic şi produsele derivate din acestea sunt
supuse unor evaluări amănunţite efectuate de Agenţia Europeană pentru Protecţia
Alimentelor (European Food Safety Agency - EFSA) şi de autorităţile locale înainte ca
U.E. să aprobe comercializarea acestora.
Porumbul MON 810 a fost comercializat pentru prima dată în 1997 în Statele Unite
şi în 2007, hibrizii de porumb MON 810 au fost cultivaţi în scop comercial în Statele Unite,
Canada, Argentina, Filipine, Chile, Uruguai, Africa de Sud precum şi în opt ţări din
Uniunea Europeană: Republica Cehă, Franţa, Germania, Polonia, Portugalia, România,
Slovacia, Spania.
În anul 2007, în România, au fost cultivate 331 ha cu porumb MON 810. (figura nr.
6.2.4.)

145
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Figura nr. 6.2.4. Suprafaţa cultivată cu porumb mon 810 în anul 2007, în România

6.2.7. Coexistenta

Coexistenţa se referă la abilitatea fermierilor de a face o alegere practică între


agricultura convenţional, ecologică sau cea care utilizeaza OMG, indeplinind obligaţiile
legale de etichetare şi / sau standarde de puritate.
Abilitatea de a menţine diferite sisteme de producţie agricolă este o precondiţie
pentru furnizarea unui inalt nivel de alegere a consumatorului. Conceptul de coexistenţă
este legat de potenţialele pierderi economice şi impactul amestecării producţiei modificate
genetic cu cea nemodificată genetic şi cele mai potrivite măsuri de management care pot
fi luate pentru a minimiza amestecarea.
Comisia Europeană consideră că măsurile de coexistenţă trebuie dezvoltate şi
implementate de Statele Membre.
Conform Recomandarii Comisiei nr. 556/2003, măsurile de coexistenţă trebuie să
fie: eficiente, specifice fiecărei culturi, să dea prioritate măsurilor de management al
fermelor şi să se bazeze pe practicile existente de separare, de exemplu cele privind
seminţele.
Fermierii care cultivă plante modificate genetic trebuie să aibă în vedere
următoarele: crearea unor zone tampon, eşalonarea in timp a semănatului, pentru
prevenirea impurificării prin polenizare incrucişată a culturilor ecologice sau convenţionale
aparţinând proprietarilor de terenuri situate in vecinătatea culturilor modificate genetic;
luarea tuturor măsurilor necesare pentru a preveni amestecul fizic al produselor
modificate genetic cu cele ecologice sau convenţionale pe parcursul operaţiunilor de
recoltare, transport, depozitare şi condiţionare a producţiei obţinute din culturile modificate
genetic; depozitarea separată a producţiei, curăţarea maşinilor de semănat, a instalaţiilor
de condiţionare, a mijloacelor de transport, conform prevederilor legislaţiei în vigoare
privind producerea seminţelor .

146
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Direcţiile Agricole pentru Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) sunt obligate să pună la


dispoziţia cultivatorilor care dovedesc un interes legitim pentru prevenirea impurificării
culturilor ecologice sau convenţionale, informaţii referitoare la tipul de agricultură practicat
de proprietarii terenurilor cu care se invecinează. În cazul impurificării dovedite cu OMG a
culturilor convenţionale sau ecologice, cultivatorii afectaţi vor depune plăngere, in scris, la
instanţele competente de drept comun.
Analizele pentru stabilirea gradului de impurificare vor fi făcute de laboratoarele
acreditate din ţară sau din Uniunea Europeană.
Specialiştii de la D.A.D.R. vor urmări modul in care cultivatorii de plante modificate
genetic aplică măsurile de asigurare a coexistenţei culturilor modificate genetic cu cele
ecologice sau convenţionale.

6.2.8. Perspective

Având în vedere numeroasele dezbateri la nivel european pe tema organismelor


modificate genetic (OMG), precum şi sensibilitatea politică a subiectului (majoritatea
statelor membre şi majoritatea consumatorilor europeni opunându-se cultivării plantelor
modificate genetic şi utilizării produselor obţinute din acestea), este necesară clarificarea
statutului plantelor modificate genetic în ţara noastră. În acest sens, trebuie organizate o
serie de dezbateri pe tema organismelor modificate genetic, la care să participe specialişti
din instituţii implicate în reglementarea OMG (M.A.D.R., M.M.D.D., A.N.P.M.,
A.N.S.V.S.A., A.N.P.C., M.S.), instituţii de cercetare şi învăţământ superior agricol din
România, parlamentari, reprezentanţi ai producătorilor de seminţe modificate genetic, ai
cultivatorilor şi procesatorilor de plante modificate genetic, ai asociaţiilor de agricultură
ecologică, ai unor organizaţii neguvernamentale pentru protecţia mediului. Trebuie făcută
o analiză riguroasă a tuturor aspectelor legate de acest sector, având în vedere
avantajele tehnico-economice, sociale, dar şi riscurile cultivării plantelor modificate
genetic pentru mediu, sănătate, pentru agricultura convenţională şi ecologică, aspectele
etice ale acestei tehnologii.
România va continua armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene,
construirea cadrului instituţional pentru implementarea acesteia, în vederea întăririi
sistemului de inspecţie şi control al activităţilor cu organisme modificate genetic. Trebuie
dezvoltată capacitatea de control la frontieră (a importurilor, exporturilor şi tranzitului
OMG) precum şi crearea de laboratoare pentru detecţia, identificarea şi cuantificarea
OMG.

6.3. Starea pădurilor

6.3.1. Fondul forestier naţional

Fondul forestier însumează totalitatea suprafeţelor pădurilor, terenurilor destinate


împăduririi suprafeţelor care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică.
În conformitate cu raportarea statistică SILV 1, fondul forestier naţional al
României ocupa, la data de 31.12.2006, suprafaţa totală de 6.427.678 ha. Suprafaţa
fondului forestier naţional reprezintă 26,86% din suprafaţa ţării (media europeană este de
32,4%).
Faţă de situaţia înregistrată la 31.12.2005, suprafaţa fondului forestier naţional a
crescut cu 37.142 ha, ca urmare a achiziţionării de 795 ha terenuri pentru împădurire de
Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA şi a 123 ha provenite din corecţiile operate cu
ocazia reamenajării unor ocoale silvice, includerii în fondul forestier naţional a unei
suprafete 5.883 ha terenuri cu destinaţie agricolă şi a identificării a 30.341 ha păşuni
împădurite şi includerea acestora în fondul forestier.
Suprafaţa fondului forestier naţional pe categorii de proprietate este reprezentată
în figura nr. 6.3.1.

147
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Figura nr. 6.3.1. Suprafaţa fondului forestier naţional pe categorii de proprietate

13% 0%

11%

14% 62%

Pădure proprietate publică a statului, administrată de R.N.P.


Pădure proprietate publică a unităţilor teritorial-administrative
Pădure proprietate privată a persoanelor juridice de drept privat
Pădure proprietate privată a persoanelor fizice
Alţi deţinători

Sursa M.A.D.R.

Fondul forestier din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (R.B.D.D.) se află în


administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor, Direcţia Silvică Tulcea, iar sistemul de
gospodărire şi întreţinere a pădurilor este planificat şi efectuat sub supravegherea
specialiştilor silvici.
În conformitate cu Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor încheiate în anul
2004 şi cu rapoartele Direcţiei Silvice Tulcea privind activitatea de silvicultură în anul
2006, suprafaţa fondului forestier din R.B.D.D. este de 23.204 ha.
Suprafaţa de teren acoperită cu vegetaţie forestieră (asociaţii de arbori sau arbuşti
reproduşi natural sau plantaţi) din cardul R.B.D.D. este de 15.558 ha. Din aceasta 45%
sunt păduri naturale şi 55% artificiale.
În arborete, ponderea este deţinută de foioase, răşinoasele fiind slab reprezentate
prin specii de pin negru şi chiparos de baltă, care vegetează pe nisipuri şi respectiv pe
malurile braţului Sfântu Gheorghe km. 63, fiind plantate artificial. Foioasele sunt
reprezentate în special prin clone de plop euroamerican, plop alb, plop negru, stejar,
frasin de Pensilvania, salcâm etc. Pe specii, structura pădurilor din R.B.D.D. este
prezentată în tabelul nr. 6.3.1., iar pe clase de vârstă în tabelul nr. 6.3.2.

Tabelul nr. 6.3.1. Structura pădurilor din R.B.D.D. pe speciI


Pe specii ha
salcie 2956
plop e.a. 2683
plop indigen 1179
salcâm 522
frasin 915
răşinoase 21
stejar 422
diverse tari 51
diverse moi 33
Sursa: Raport anual 2007, R.D.D.D.

Tabelul nr. 6.3.2. Structura pădurilor din R.B.D.D. pe clase de vârstă


Clasa de vârstă Procent %

148
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

I 7,5
II 13,2
III 18,1
IV 10,5
V 26
VI 24,7
Sursa: Raport anual 2007, R.D.D.D.

6.3.2. Funcţia economică a pădurilor.

Relaţiile silviculturii şi ale sectorului forestier în ansamblul său cu alte sectoare ale
economiei naţionale sunt de importanţă deosebită. Pădurea, cu multiplele funcţii
ecologice, economice şi sociale pe care le îndeplineşte, este un bun de interes naţional
care interesează şi condiţionează diverse domenii de activitate, de la protecţia mediului
până la cele legate de valorificarea resurselor naturale. Îmbinarea armonioasă a unor
asemenea preocupări, în aparenţă contradictorii, este de importanţă maximă. Lemnul
constituie principalul produs valorificabil al pădurilor. Acesta este deopotrivă materie
primă în industria de prelucrare şi industria materialelor de construcţii cât şi combustibil.
Printre produsele nelemnoase ale pădurii, cele mai importante sunt produsele vânătoreşti
şi piscicole (salmonicole), fructele de pădure şi ciupercile comestibile, produsele din
răchită, seminţele şi puieţii forestieri, plantele medicinale şi aromatice, răşină, miere etc.
Analiza participării silviculturii la PIB pune în evidenţă o diminuare importantă a acestei
participări, de la 0,8% la nivelul anului 1980 la 0,4% în prezent. Privatizarea unor activităţi
conexe din silvicultură şi din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului, precum şi
reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei mari părţi din terenurile forestiere
îngreunează evaluarea participării reale a întregului sector forestier la PIB, care în
prezent este estimat la 4,7%. Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii nou create au
înscris în autorizaţiile de funcţionare activităţi mixte, iar raportarea statistică a cifrei de
afaceri nu se face cu reflectarea fidelă a ponderii activităţilor cu caracter forestier.
Din punct de vedere ecologic şi economic, pădurile din R.B.D.D. au preponderent
funcţie de protecţie (73% din suprafaţă) funcţia de producţie fiind reprezentată mai puţin
(27% din suprafaţa totală). În ceea ce priveşte funcţia de producţie pe primul plan este
producerea de masă lemnoasă, iar pe plan secundar ciupercile, plantele medicinale,
vânatul şi altele. Pădurile de interes economic sunt concentrate în delta fluvială.
Indicele mediu de creştere pentru păduri este de 3,5 mc/an/ha pentru pădurile
naturale şi de 4,8 mc/an/ha pentru cele artificiale.
Potenţialul productiv al pădurilor din R.B.D.D. este structurat după cum urmează.
Posibilitatea anuală pe natură de produse şi grupe de specii:
• produse principale: 84 mc specii – qvercinee 0%
• produse secundare: 11 mc - tei 0%
• accidentale: 2 mc - diverse tari 0,5%
• igienă: 3 mc - diverse moi 99,5%
Economia forestieră absoarbe o mică parte din forţa de muncă disponibilă din
RBDD. Creşterea gradului de ocupare a populaţiei în acest domeniu se mai poate face
prin promovarea unor activităţi tradiţionale (împletituri din nuiele de răchită, etc).

6.3.3. Masa lemnoasă pusă în circuitul economic

Pentru anul 2006, s-a aprobat recoltarea din pădurile României a unui volum de
masă lemnoasă de 18,5 mil. m3, repartizată pe categorii de proprietate sau deţinători,
conform situaţiei reprezentată în figura nr. 6.3.2. Pentru anul 2007 acest volum fost de
19,5 milioane m3.
Figura nr. 6.3.2. Volumul de lemn aprobat şi recoltat în 2006 (mil. m3)

149
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

20 18,5
18
15,684
16
14
12 10,65 10,371
10
8
6 4,4
4 2,75 2,886
2,082
2 0,7 0,365
0
Volum aprobat Volum recoltat

Total
Unităţi administrativ-teritoriale
Persoane fizice şi juridice de drept privat
Terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional
Regia Naţională a Pădurilor

Sursa M.A.D.R.
Din totalul de 15,684 mil. m3, pe specii şi categorii de specii, volumele recoltate
sunt reprezentate în figura nr. 6.3.3.

Figura. nr. 6.3.3. Volumul de lemn recoltat total pe specii şi categorii de specii în
anul 2006 (mil m3)

1,375
1,915
5,765

1,632

4,997

Total: 15,684 mil m 3

Răşinoase Fag Stejar Diverse tari Diverse moi

Sursa M.A.D.R.

150
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

În cadrul R.B.D.D. volumul de masă lemnoasă exploatat în anul 2007 este de


114,8 mii mc, conform tabelului nr. 6.3.3.

Tabelul nr. 6.3.3. Volumul de masă lemnoasă exploatat în anul 2007


Produse Cumulat de la începutul anului (mii mc)
principale 64
secundare 1
accidentale 0,3
igienă 0,5
Sursa: Raport anual 2007, M.A.D.R.

Exploatarea masei lemnoase se face preponderent prin firme private dar şi în


regie proprie de Regia Naţională a Pădurilor – pentru lucrările de igienizare şi pentru
masa lemnoasă neadjudecată la licitaţie/negocieri de catre agenţii economici. Beneficiarii
volumului de masă lemnoasă exploatată sunt agenţii economici cu capital privat. Pe
categorii de beneficiari, volumul de masă lemnoasă exploatat în anul 2007 este
reprezentat în tabelul nr. 6.3.4.

Tabelul nr. 6.3.4. Volumul de masă lemnoasă exploatat pe beneficiari în anul 2007
Agenţi
Cumulat de la începutul anului (mii mc)
economici
Cu capital de stat 0
Cu capital privat 64,0
Sursa: Raport anual 2007, R.B.D.D.

6.3.4. Distribuţia pădurilor după principalele forme de


relief

În figura nr. 6.3.4. este reprezentată distribuţia pădurilor, pe forme de relief la nivel
naţional. În zona de munte se află cel mai ridicat procent din totalul suprafeţei împădurite
(51,9%), în zona de câmpie se află cel mai scăzut procent al acestei suprafeţe (10,9%).

Figura nr. 6.3.4. Distribuţia pădurilor pe forme de relief la nivel naţional

10,9

51,9
37,2

Munte Deal Câmpie

Sursa M.A.D.R.

Pe teritoriul R.B.D.D. predomină formele negative de relief, concretizate,


geomorfologic, în depresiuni, conturate de grinduri, a căror altitudine variază între 0 - 12
m (în zonele dunelor înalte de pe grindurile Letea şi Caraorman) şi în Podişul Dobrogean,

151
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

în jur de 60 m din limita rezervaţiei. Urmare a acestor condiţii staţionale, pădurile sunt
situate în două zone fitoclimatice: zona silvostepei umede ce cuprinde arborete de pe
versanţii imediaţi din vecinătatea Braţului Tulcea şi în continuare pe Braţul Sf. Gheorghe
(partea dreaptă) şi numeroase trupuri mici de pădure în zona nisipurilor continentale de la
Dunăvăţul de Sus şi Dunăvăţul de Jos, foste perdele de protecţie.
Pădurile din delta fluvială se găsesc în cea mai mare parte de-a lungul celor trei
braţe ale Dunării, dar şi pe gârlele şi canalele de legătură dintre acestea. Păduri se
găsesc şi în unele areale din interiorul deltei. Acestea sunt reprezentate prin zăvoaie de
salcie care ocupă părţile mai joase şi plopişuri sau amestecuri de plopi şi sălcii pe părţile
mai înalte.
Speciile forestiere din pădurile deltei fluviale sunt: salcia albă (Salix alba), salcia
plesnitoare (Salix fragilis), plopul alb (Populus alba), plopul cenuşiu (Populus canescens),
şi cele mai extinse arborete de plopi euroamericani de înaltă productivitate, realizate prin
plantaţii (97% din totalul speciilor). Se găsesc şi resturi ale vegetaţiei naturale şi sunt
reprezentate prin exemplare de frasin comun (Frasinus angustifolia) şi de frasin pufos
(Fraxinus pallisae).
Pădurile din delta fluvio-marină sunt deosebite faţă de cele din luncă şi din delta
fluvială.
Aici se găsesc arborete naturale, pe grindurile Letea, Caraorman şi în luncile
braţelor Chilia şi Sfântu Gheorghe, precum şi plantaţii (plantaţii cu plopi negri şi sălcii), dar
şi unele plantaţii realizate pe nisipurile fluvio-marine de pe grindurile Sărăturile în
suprafaţă de 1.280ha. Pe suprafeţe restrânse, datorită diferenţierilor morfologice (dune şi
depresiuni interdune) şi ecologice pe grindurile Letea şi Caraorman, în repartiţia
vegetaţiei sunt caracteristice trecerile bruşte de la pădure la vegetaţia ierboasă psamofilă
şi chiar halofilă. Aproape 55% din păduri sunt artificiale şi 45% sunt naturale , iar cele din
ultima categorie provin din renişuri. Din pădurile naturale 16% se găsesc pe terenurile
joase din delta fluvială.

6.3.5. Starea de sănătate a pădurilor

6.3.5.1. Evaluarea stării de sănătate a pădurilor prin


sistemul de monitoring forestier

În anul 2006, acţiunea de monitorizare a stării de sănătate a pădurilor din


România prin reţeaua de sondaje permanente (4X4 km), s-a desfăşurat conform
Programului de monitorizare sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură aprobat şi finanţat
de M.A.P.D.R.
Din numărul total de arbori evaluaţi (100.718) în anul 2006, un procent de 91,9%
au fost practic sănătoşi (clasele de defoliere 0 - 1), iar 8,1% vătămaţi (clasele de defoliere
2 - 4).
La răşinoase, procentul arborilor încadraţi în clasele 0 - 1 de defoliere a fost de
95,3%, iar al celor vătămaţi (clasele de defoliere 2 - 4) de 4,7% (figura nr. 6.3.5.).
La foioase, 90,7% din arbori au fost practic sănătoşi (clasele de defoliere 0 - 1) şi
9,3%, vătămaţi (clasele 2 - 4 de defoliere). Se constată astfel că, faţă de anul 2005,
procentul arborilor vătămaţi (clasele de defoliere 2 - 4) s-a menţinut la 4,7% la răşinoase
şi respectiv, la 9,3% la foioase, pentru toate speciile, situaţia pe ansamblu în anul 2006
fiind asemanatoare cu cea din anul precedent. În figura nr. 6.3.6. este reprezentată
dinamica procentuală a arborilor vătămaţi (clasele de defoliere 2 - 4) în perioada anilor
1990 - 2006 (toate speciile).
În general, dinamica stării de sănătate a foioaselor este asemănătoare cu cea
înregistrată pe total specii, datorită ponderii ridicate a acestora din numărul total de arbori
evaluaţi la nivel naţional.
Pentru toate speciile, luate individual, această menţinere a stării de sănătate
înregistrată în 2005, poate fi explicată prin menţinerea, cu o intensitate mai mare sau mai

152
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

mică, după caz, a numărului arborilor în clasa de defoliere 1 (slab defoliat), ca efect al
anulării deficitului hidric în sol şi chiar al existenţei unui excedent de apă în sol datorat
cantităţii foarte mari de precipitaţii căzute pe întreg cuprinsul ţării în 2005. În 2006 deficitul
hidric s-a accentuat în perioada toamnă iarnă, fapt care s-a repercutat în dinamica starii
de sanatate pe 2007.

Figura nr.6.3.5. Dinamica procentuală a arborilor vătămaţi (clasele de


defoliere 2 - 4) în perioada 1990 – 2005 (răşinoase) (%)

16,6
15,5

11 10,9 10,4 10,4


9,7 9,8 9,6 9,9 9,8
9 9,1
7,6
7

4,7 4,7

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Sursa M.A.D.R.

Figura nr. 6.3.6. Dinamica procentuală a arborilor vătămaţi (clasele de


defoliere 2 - 4) în perioada 1990 – 2006 (toate speciile) (%)

21,3
20,5

16,7 16,4 16,8


15,1
14,3
13 13,3 13,5
12,3 12,7 12,6
11,7
9,7
8,1 8,1

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Sursa M.A.D.R.

La nivel altitudinal, dinamica înregistrată în cadrul fiecărui strat de la un an la altul


inclusiv situaţia rezultată în anii 2005 şi 2006 respectă aceeaşi tendinţă manifestată pe
ansamblu, la nivel naţional pentru toate speciile. Amplitudinea valorilor procentului
arborilor vătămaţi pe straturi altitudinale, înregistrate în perioada analizată scade pe
măsură ce altitudinea creşte, fapt explicabil, prin stabilitatea mai ridicată a stării de

153
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

sănătate a pădurilor din regiunile de dealuri înalte şi muntoase (4,1% - 7,1%) faţă de
regiunile de câmpie (8,3% - 15,4%).
La nivel internaţional, pe baza intensităţii vătămării dată de valorile procentului
arborilor vătămaţi (clasele de defoliere 2-4), România se încadrează în perioada analizată
(1990 - 2006) ca ţară cu păduri slab afectate în anii 1991, 2005 şi 2006, ţară cu păduri
moderat afectate în anii 1990, 1992, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002,
2003 şi 2004 şi ca ţară cu păduri puternic afectate în anii 1993 şi 1994. Anul 2006
reprezinta cel de-al treilea an în care pădurile României sunt slab afectate.
Starea de sănătate a arboretelor din cadrul R.B.D.D. este influenţată de dăunători
şi de condiţiile naturale nefavorabile. Principalul factor biotic negativ care acţionează în
pădurile şi vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, pe teritoriul R.B.D.D., îl
reprezintă omizile defoliatoare ale dăunătorului Lymantia dispar. Acest dăunător a fost
semnalat în aproape toate pădurile. În zonele unde infestările au fost puternice şi foarte
puternice iar arboretele, conform instrucţiunilor de combatere, au permis aceasta, s-au
combătut omizile defoliatoare aviochimic, pe suprafaţa de 478 ha cu substaţa Rimon. În
plantaţiile tinere de plop euramerican în vârstă de 2 - 4 ani, pentru combaterea omizilor
defoliatoare s-au aplicat tratamente cu Decis, de la sol, cu aparate portabile stihl, pe o
suprafaţă de 214 ha. Pe o suprafaţă de 248 ha combaterea defoliatorului a fost tratata cu
preparat viral Inf-LD.
Situaţia suprafeţelor afectate de dăunători vegetali este reprezentată în tabelul nr.
6.3.5. iar situaţia suprafaţelor de pădure tratate pentru combatere dăunători vegetali este
reprezentată în tabelul nr. 6.3.6.

Tabelul nr. 6.3.5. Suprafaţă afectată de dăunători vegetali


Zona S(ha) Dăunător Grad de atac
Păpădia 1500 Lymantria dispar Mediu
Crişan 90 Lymantria dispar Puternic
Sălceni 100 Lymantria dispar Slab
Sursa: Raport anual 2007, R.B.D.D.

Tabelul nr. 6.3.6. Suprafaţă de pădure tratată pentru combatere dăunători vegetali
Up/ua S(ha) Dăunător Substanţa de combatere doza
I Sălceni 102 Lymantia dispar Inf-Ld-preparat viral -
VI Letea 96 Lymantia dispar Inf-Ld-preparat viral -
Sursa: Raport anual 2007, R.B.D.D.

Dintre factorii abiotici vătămători, în anul 2007 inundaţiile au afectat plantaţii de


salcâm şi chiar a arboretelor mature. Fenomenul de uscare al arborilor s-a menţinut în
limite normale, manifestându-se mai accentuat în incintele îndiguite şi la specia salcâm
fenomen datorat apelor freatice, nivelului scăzut al apei, dar şi din cauza depăşirii vârstei
exploatabilităţii şi a limitelor fiziologice ale speciei. Suprafaţa afectată de fenomene de
uscare este 36 ha plantaţii de salcâm din cauza inundaţiilor din 2007 în zona Sălceni şi
Tudor Vladimirescu.

Tabelul nr. 6.3.7. Suprafaţa de pădure afectată de fenomene de uscare


Grupa de specii S(ha) Suprafaţa pe grade de uscare avansată
Răşinoase - -
Foioase 26,7 26,7
Sursa: Raport anual 2007, R.B.D.D.

154
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

Tabelul nr. 6.3.8. Suprafeţe de pădure inundate în anul 2007


UP/ua S(ha) Faza de degradare Factorul natural Specii afectate
I Sălceni ua 5 c 4,2 100% inundaţii salcâm
I Sălceni ua 5 f 1,4 100% inundaţii salcâm
I Sălceni ua 5b 1,0 100% inundaţii salcâm
I Sălceni ua 5 f 2,4 100% inundaţii salcâm
I Sălceni ua 5G 0,7 100% inundaţii salcâm
I Sălceni ua 42B 9,8 100% inundaţii salcâm
I Sălceni ua 47D 4,4 100% inundaţii salcâm
I Sălceni ua 51C 0,6 100% inundaţii salcâm
I Sălceni ua 51F 1,3 100% inundaţii salcâm
IIT.Vlad ua 55F 0,9 100% inundaţii salcâm
Sursa: Raport anual 2007, R.B.D.D.

Majoritatea arboretelor afectate de dăunători au fost exploatate în cadrul acţiunilor


de igienizare şi valorificare ca lemn de foc pentru populaţia locală. Suprafeţele defrişate
ca urmare a acţiunilor de igienizare urmează a fi împădurite.

6.3.5.2. Măsuri de protecţie a pădurilor

Suprafaţa totală infestată în anul 2006 de insecte defoliatoare, în păduri de stejari,


plopi, salcie şi alte foioase, a fost de 530.362 ha. Din această suprafaţă 42.435 ha au fost
incluse în zona de combatere şi 487.979 ha în zona de supraveghere. Majoritatea
pădurilor infestate au fost situate în zonele de câmpie, colinare şi pre-montane din Vestul
Nord – Vestul ţării, în zona colinară a Olteniei, în Lunca şi Delta Dunării. Faţă de anul
precedent, infestările produse în principal de dăunătorul Lymantria dispar, s-au restrâns
din Câmpia Română, Dealurile Subcarpatice ale Munteniei şi din Dobrogea, extinzându-
se în zonele menţionate, mai puţin favorabile.
Principalii defoliatori identificaţi în pădurile de foioase au fost: Lymantria dispar pe
250.851 ha, Lymantria dispar în combinaţie cu Tortix viridana şi Geometridae pe 58.339
ha, Tortrix viridana în combinaţie cu Geometridae pe 30.830 ha, şi Tortrix pe 25.195 ha.
Combaterea defoliatorilor foioaselor s-a desfăşurat în perioada 27 aprilie - 12 mai
2006, în păduri din raza a 22 direcţii silvice, în care s-au aplicat tratamente pe o suprafaţă
efectivă de 43.179 ha, din care: 38.244 ha în pădurile de stat, 1.578 ha în pădurile
administrate cu contracte, 2.624 ha în păduri private neadimistrate şi 733 ha în pădurile
ce aparţin persoanelor fizice. Cele mai mari suprafeţe s-au tratat în raza Direcţiilor Silvice
Arad – 13.955 ha, Baia Mare – 2.615 ha, Drobeta Turnu Severin 9.128 ha şi Satu Mare
8.896 ha. Din totalul suprafeţei tratate, pe 40.905 ha s-au aplicat tratamente de
combatere aviochimică şi aviobiologică, pe 565 ha s-au aplicat tratamente chimice cu
aparatură terestră şi pe 1.709 ha s-au aplicat tratamente experimentale cu preparate
virale.
Defoliatorii din pădurile de foioase împotriva cărora s-au aplicat tratamente de
combatere în anul 2005, au fost: Lymantria dispar pe 33.993 ha, Tortrix viridana – 423 ha,
Tortrix viridana în asociaţie cu cotarii (Geometridae) – 2.510 ha, Lymantria dispar în
asociaţie cu Tortrix viridana şi Geometridae – 4.884 ha, Lymantria dispar în asociaţie cu
Malacosoma neustria 1.142ha.
Din evaluările făcute pe teren în pădurile tratate rezultă că în anul 2006
eficacitatea tratamentelor a fost foarte ridicată în toate arboretele şi la toţi dăunătorii
combătuţi, procentele de mortalitate a insectelor fiind cuprinse între 95 şi 100%.
Totodată, în paralel cu aceste acţiuni, a continuat promovarea metodelor de
combatere biologică, prin stimularea înmulţirii păsărilor insectivore, protejarea furnicilor
folositoare şi a mamiferelor utile (lilieci, arici, etc).
Potrivit măsurilor stabilite, în arboretele de răşinoase infestate cu gândaci de
scoarţă, s-au amplasat curse feromonale de diferite tipuri, arbori cursă clasici, arbori

155
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

cursă trataţi chimic şi amorsaţi cu feromoni şi baterii de arbori cursă trataţi chimic şi
amorsaţi cu feromoni.
În total, s-au amplasat 101.636 arbori cursă clasici, 16.670 curse feromonale şi au
fost trataţi chimic arborii infestaţi doborâţi, situaţi în zone greu accesibile. Suprafaţa totală
pe care s-au executat lucrări de combatere a gândacilor de scoarţă este de 288.876 ha.
În plantaţii tinere de molid, brad şi larice, trombarul puieţilor Hylobius abietis a fost
combătut în timpul sezonului de vegetaţie, prin instalarea de scoarţe toxice, pe 4.252 ha.
În arborete de molid situate în afara arealului, a fost combătută viespea Pristiphora
abietina pe suprafeţe de pădure totalizând 318 hectare.
În pepiniere, insectele au fost combătute pe 705 ha, paraziţii vegetali (în principal
Microsphaera ab.) pe 996 ha şi rozătoarele pe 133 ha. De asemenea, au fost efectuate
tratamente împotriva dăunătorilor din răchitării pe 1.456 ha.
În plantaţiile tinere şi în regenerările naturale s-au aplicat tratamente împotriva
paraziţilor vegetali pe 4.858 ha.
Pentru prevenirea păşunatului ilegal s-au instalat 31,0 km de gard viu şi s-au
executat 50,0 km de şanţuri.
În total, în arborete, pepiniere şi răchitării s-au executat lucrări preventive şi
curative pe 296.492 ha.

6.3.5.3. Evoluţia fenomenului de uscare anormală a


arborilor

Încă de la începutul secolului XX, în mai multe ţări europene s-au semnalat
fenomene de uscare prematură a arborilor pe picior. Începând din anul 1930, acest
fenomen s-a semnalat şi în pădurile de cvercinee din România. Treptat, fenomene de
uscare prematură a arborilor pe picior au apărut şi s-au accentuat în majoritatea ţărilor
europene, precum şi în unele ţări de pe continentul nord-american.
Fenomenul s-a agravat de la o etapă la alta, afectând la început stejăretele,
gorunetele şi şleaurile cu stejar pedunculat sau gorun. După anul 1980, s-au semnalat
uscări cu urmări grave şi în pădurile de brad, pin şi molid, iar în prezent fenomenul de
uscare a arborilor afectează practic toate speciile forestiere caracteristice climatului
temperat - continental.
Acest fenomen este prezent în arborete de vârste, provenienţe şi consistenţe
diferite, precum şi pe o arie largă de condiţii staţionale.
Referitor la cauzele principale care determină apariţia şi evoluţia fenomenului de
uscare prematură, cercetările au evidenţiat implicarea, în principal, a următorilor factori:
secetele succesive şi de lungă durată, poluarea industrială, păşunatul abuziv, exploatarea
masei lemnoase prin aplicarea unor tehnologii neecologice şi folosirea unor utilaje
neadecvate ş.a.
În ultimele decenii, în mai multe zone forestiere, poluarea s-a accentuat, afectând
mult starea de sănătate a arborilor din zonele respective. Poluarea industrială, atât cea
internă cât şi cea transfrontieră, generează apariţia ploilor acide. Pe arii extinse
acţionează şi se resimte efectul nociv al pulberilor rezultate din activitatea unităţilor
producătoare de materiale de construcţii (ciment şi var) precum şi a centralelor electrice şi
termice ce funcţionează pe bază de cărbune şi şisturi bituminoase.
Uscări anormale datorate poluării industriale se semnalează la toate speciile
forestiere aflate în zonele de impact ecologic precum Zlatna, Copşa Mică, Bocşa -
Crivina, Turceni- Rovinari, Bicaz-Taşca, Anina etc. Gazele toxice şi pulberile emanate în
atmosferă au determinat o diminuare a proceselor fiziologice ale arborilor, reducerea
sensibilă a creşterilor anuale de masă lemnoasă, uscarea şi degradarea calitativă a
lemnului, destructurarea solului urmată de fenomene de eroziune şi alunecare a
terenurilor în pantă.

156
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

6.3.6. Suprafeţele din fondul forestier naţional parcurse cu


tăieri în anul 2006

În 2006 în România, suprafaţa totală de pădure parcursă cu tăieri a fost de 86,1


mii ha din care 77,3 mii ha (90% din suprafaţa totală) au fost tăieri ce promovează
regenerarea naturală iar 6,8 mii ha au fost suprafeţe ce urmează a fi împădurite. Figura
nr. 6.3.7. reprezintă suprafeţele din fondul forestier naţional parcurse cu tăieri, pe
categorii de proprietate.

Figura nr. 6.3.7. Suprafeţele din fondul forestier naţional parcurse cu


tăieri, pe categorii de proprietate (ha)
982
11.116

14.534

59.535

Proprietate publica a statului Proprietate privata a persoanelor fizice si juridice

Proprietate publica a UAT Vegetatia din afara fondului forestier national

Sursa M.A.D.R.

Principalele tipuri de tăieri ale arborilor din cadrul R.B.D.D. sunt tăieri de
regenerare, tăieri de produse accidentale, operaţiuni de igienă şi curăţire a pădurilor şi
tăieri de îngrijire în pădurile tinere. Aceste lucrări au ca scop păstrarea stării de sănătate a
arboretelor, conservarea biodiversităţii, sporirea rezistenţei la acţiunea factorilor
dăunători. În 2007 s-au parcurs cu tăieri de regenerare 127 ha. Suprafaţa totală de pe
care în urma tăierilor s-a exploatat şi valorificat integral vehiul arboret este 492 ha.

6.3.7. Zone cu deficit de vegetaţie forestieră şi


disponibilităţi de împădurire
Judeţele în care pădurea ocupă suprafeţe reduse sunt: Ilfov + Bucuresti – 3%;
Călăraşi – 4%; Constanţa – 5%; Brăila – 5%; Teleorman – 5%; Ialomiţa – 6%; Galaţi – 8%;
Olt - 9%; Botoşani – 10%; Giurgiu - 11%; Timiş –11%; Dolj - 12%; Tulcea – 12%.
În noul Cod Silvic aprobat cu Legea nr. 46/2008, la Art. 88, alin. ( 3 ) se prevede o
majorare a suprafeţei ocupate cu vegetaţie forestieră cu 2 milioane hectare până în anul
2035, cu prioritate în aceste judeţe. Această majorare se va realiza prin împăduriri în
terenuri degradate inapte pentru agricultură şi prin împăduriri în vederea realizării
Sistemului naţional de perdele forestiere de protecţie.
Din suprafaţa totală a fondului forestier din R.B.D.D., 23.204 ha, sunt în clasa de
regenerare şi sunt prinse în programul de împădurire. Un program de refacere a pădurilor
din R.B.D.D. este în curs de derulare pentru o perioadă de 5 ani şi vizează toate
suprafeţele neplantate din fondul forestier.
Se constată dezvoltarea vegetaţiei forestiere în mod spontan în zone situate în afara
fondului forestier înregistrat. Zone cu deficit de vegetaţie forestieră sunt la Ocolul Silvic
Tulcea (suprafeţe goale – 1.260 ha), Ocolul Silvic Rusca (suprafeţe goale – 1.470 ha) iar
disponibilităţi de împădurire sunt la Ocolul Silvic Tulcea (130 ha) şi Ocolul Silvic Rusca (250
ha).

157
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

6.3.8. Suprafeţe de teren scoase din fondul forestier


pentru alte utilizări

În anul 2006, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi subunităţile


teritoriale au aprobat scoaterea definitivă pentru o suprafaţă de 179,6647 ha, cu 39,4 ha
mai puţin decât în anul precedent. În majoritatea situaţiilor, terenurile scoase definitiv din
fondul forestier au fost compensate cu terenuri echivalente ca suprafaţă şi bonitate –
79,8526 ha, oferite de beneficiari pentru a fi preluate în fondul forestier.
În cursul anului 2006, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a
aprobat schimbarea categoriei de folosinţă pentru suprafaţa totală de 55,7 ha. Din cele
55,7 ha, 53,1 ha (95,3%) sunt destinate construirii de drumuri auto forestiere pentru
accesibilizarea pădurilor, diferenţa fiind reprezentată de terenuri trecute de la alte
folosinţe la folosinţa pădure (1,9 ha), precum şi sedii administrative şi alte clădiri (0,3 ha),
depozite material lemnos (0,4 ha).

Tabelul nr. 6.3.9. Suprafeţe de teren scoase din fondul forestier din cadrul
R.B.D.D. pentru alte utilizări
Suprafaţa (ha) cauza
1,5 S.C. Silvodelta S.A. HJ 1524/10.11.2005
2,5 Ministerul Transporturilor Ordin 81/07.06.2004 MAPDR
1 S.C. Nav Trans S.A Focsani Nr.4385/14.11.2005
0,8 AGVPS HJ 2186/14.11.2005
Sursa: Raport anual 2007, R.B.D.D.

6.3.9. Suprafeţe de păduri regenerante

În anul 2006, s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor pe suprafaţa de


27.554 hectare, cu 496 hectare mai mult faţă de anul 2005 şi cu 1.132 hectare mai mult
faţă de media perioadei 2002 - 2006.
Din totalul suprafeţelor regenerate, 12.021 hectare au fost regenerări naturale
(43,6%), cu 648 hectare mai puţin decât în anul 2005 iar 15.533 hectare au fost
reprezentate de împăduriri (56,4%), cu 1.144 hectare mai mult decât în anul precedent.
Această situaţie este reprezentată în figura nr. 6.3.8.

Figura nr. 6.3.8. Lucrări de regenerare a pădurilor (ha)

30.000

25.000

20.000

15.000

10.000

5.000

0
regenerarea pădurilor regenerări naturale împăduriri

2005 27.058 12.699 14.389


2006 27.554 12.021 15.533

Sursa M.A.D.R.

158
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

În cadrul R.B.D.D. suprafeţele de păduri regenerate artificial în anul 2007


reprezintă 127 ha iar valoarea lucrărilor de împăduriri este de 341.515 lei.
Totalul suprafeţelor regenerate este de 127 ha, acestea fiind reprezentate în
întregime de regenerări artificiale.
Evoluţia suprafeţelor împădurite în perioada 1999 – 2007 este următoarea: 2003 -
168 ha, 2004 - 262 ha, 2005 - 114 ha, 2006 - 248 ha, 2007 - 127 ha.

6.3.9.1. Împădurirea terenurilor degradate

În vederea diminuării acţiunii factorilor climatici nefavorabili, a efectelor secetei, a


eroziunii de orice fel a solului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a acţionat pentru
identificarea şi delimitarea de terenuri degradate, inapte pentru agricultură, în vederea
ameliorării acestora prin împădurire.
Această acţiune a avut în vedere două categorii de deţinători ai terenurilor:
• identificarea terenurilor degradate aflate în proprietatea publică a statului şi în
administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi preluarea acestora de către Regia
Naţională a Pădurilor – Romsilva;
• identificarea terenurilor degradate deţinute de unităţile administrativ – teritoriale şi
de persoane fizice, în vederea împăduririi.
S-au întocmit de către comisiile de specialişti constituite la nivelul localităţilor fişe
ale perimetrelor de ameliorare pentru suprafaţa de 9.325 ha. Totodată, s-au realizat
documentaţiile tehnico-economice pentru împădurirea terenurilor degradate pentru
suprafaţa 6.357 ha.
În 2006 s-au plantat 5.325 ha terenuri degradate, din care 3.879 ha proprietate
publică a statului, preluate în administrare de R.N.P. – Romsilva de la Agenţia Domeniilor
Statului şi 1.446 ha pe terenurile deţinute de unităţile administrativ teritoriale şi persoanele
fizice.
Totodată, s-au realizat 14 ha perdele forstiere de protecţie a căilor de comunicaţie.
Anul 2006 este primul an când s-au realizat lucrări de reconstrucţie ecologică prin
împădurire şi pe terenurile deţinute de persoane fizice şi unităţi administrativ – teritoriale.
Aceste lucrări au fost derulate prin inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de
vânătoare, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat şi din Fondul de ameliorare a
fondului funciar cu destinaţie silvică.
În 2006 s-a realizat atestarea a 193 persoane fizice şi 152 persoane juridice
pentru efectuarea proiectării şi/sau executării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din
domeniul silvic.

6.3.9.2. Lucrările de plantare executate în baza


contractului privind Fondul prototip de Carbon

Contractul de vânzare – cumpărare a unor reduceri de emisii de CO 2 încheiat între


Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare, a constituit un obiectiv important în activitatea de împăduriri în anul 2006.
Proiectul de împădurire a terenurilor degradate se desfăşoară pe o suprafaţă de 6.496 ha,
din care 6.033 ha efectiv de împădurit, restul suprafeţelor din proiect fiind conservate ca
atare.
Activitatea principală desfăşurată în cadrul proiectului, de împădurire a terenurilor
degradate se încadrează în prevederile Art. 3.3. al protocolului de la Kyoto, conducând la
sechestrarea netă de gaze cu efect de seră, în proporţie covârşitoare dioxid de carbon
absorbit din atmosferă şi stocat sub formă de carbon organic în biomasa supraterană şi
subterană, cât şi în sol.
Cantitatea totală de CO2 acumulată este de 69.102,4 tone şi reprezintă 64,9% din
cantitatea programată iniţial de 106.455 tone, diferenţele fiind cauzate de inundaţiile
excepţionale care au afectat plantaţiile în judeţele Dolj, Olt şi Brăila. Apele de inundaţie au

159
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

avut caracter de calamitate naturală prin următoarele componente: nivelul apelor de


inundaţie a depăşit cu mult înălţimea plantaţiilor, viteza cu care apele au inundat a
imprimat o energie foarte mare care a distrus puieţii şi i-a luat cu sol cu tot, iar durata
inundaţiilor de peste 120 de zile a depăşit nivelul de suportabilitate a puieţilor.
Calamitatea a afectat 748 ha în judeţul Olt, 690 ha în judeţul Dolj şi 378 ha în judeţul
Brăila.

6.3.10. Presiuni antropice exercitate asupra pădurilor.


Sensibilizarea publicului

Deşi relativ diminuat faţă de anul precedent, fenomenul tăierilor ilegale a persistat
şi în anul 2006, fiind identificaţi următorii factori favorizanţi ai acestuia:
• Nivelul scăzut al veniturilor locuitorilor din zonele afectate cu tăieri ilegale, fapt ce a
determinat căutarea de surse de venituri pe seama pădurilor;
• Nefinalizarea cadastrului general şi a publicităţii imobiliare, ceea ce permite circuite
de tranzacţionare a terenurilor forestiere/masei lemnoase pe picior cu sustragerea
de la prevederile legale privind administrarea sau asigurarea de servicii în regim
silvic;
• Neasigurarea serviciilor silvice, respectiv a pazei fondului forestier privat de către
proprietari;
• Insuficienţa personalului de control al regimului silvic în raport cu gradul mare de
diversitate al categoriilor de proprietate forestieră, cu numărul foarte mare al
proprietăţilor şi cu gradul mare de dispersie şi fragmentare a proprietăţilor forestiere
aparţinând persoanelor fizice;
• Crearea circuitelor economice fictive;
• Dezvoltarea necontrolată a capacităţilor de prelucrare primară a lemnului, cu mult
peste mărimea resurselor forestiere constituite legal;
• Constituirea unor reţele de comercializare ilicită a lemnului în zonele deficitare în
păduri, de către întreprinzători care forţează resursa din judeţele cu suprafaţă mare
de pădure;
• Lipsa susţinerii la nivelul necesarului de la bugetul de stat a unor activităţi şi
compensări pentru proprietarii cărora nu li se permite recoltarea lemnului, aşa cum
este prevăzut de O.G. nr. 96/1998;
• Criza surselor convenţionale de energie, corelată cu lipsa strategiilor de valorificare
a lemnului mărunt şi a resturilor de exploatare în scopuri energetice, exprimată în
sustragerea şi risipirea resursei de lemn valoros. Printre altele, aceasta a condus la
debranşarea consumatorilor de la reţeaua de gaz natural şi trecerea la încălzirea pe
bază de lemn, de regulă apt pentru utilizări industriale;
• Neimplicarea autorităţilor statului în obligarea proprietarilor să împădurească, prin
cheltuială proprie sau prin titluri executorii, suprafeţele de pe care lemnul a fost
exploatat abuziv;
• Sustragerea şi risipirea resursei de lemn de către societăţi comerciale care
desfăşoară activităţi de exploatare a lemnului fără îndeplinirea condiţiilor de dotare
şi a condiţiilor de încadrare cu personal de specialitate;
• Lipsa de implicare a organelor locale, altele decât cele silvice;
• Lipsa de celeritate a instrumentării cazurilor penale din domeniul forestier şi al
comerţului cu materiale lemnoase;
• Neconcordanţa între unele reglementări privitoare la regimul silvic şi prevederile
Constituţiei României privitoare la dreptul de proprietate şi la modul în care aceasta
se manifestă.
În cadrul Programului de dezvoltare forestieră, care are ca obiectiv menţinerea şi
îmbunătăţirea gospodăririi durabile a pădurilor de stat şi private, pentru mărirea
contribuţiei acestora la economia naţională şi rurală s-au derulat următoarele activităţi:

160
RAPORT ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI ÎN ROMÂNIA PE ANUL 2007

• S-a semnat şi derulat în cea mai mare parte contractul privind sprijinirea înfiinţării
asociaţiilor locale de proprietari de păduri, fiind finalizată metodologia de înfiinţare a
asociaţiilor şi ghidul pentru demararea activităţii acestora;
• A fost depus şi analizat raportul de fundamentare a campaniei de conştientizare
realizându-se acordurile finale asupra mesajului campaniei şi asupra populaţiei ţintă
şi vectorilor de transmitere a informaţiei.
În cadrul R.B.D.D. presiunea antropică asupra pădurii şi fondului forestier se
manifestă pe mai multe căi. În primul rând este păşunatul necontrolat al vitelor
semisălbatice (bovine, cabaline), cu efective de mii de capete – estimate de D.S.V.S.A.
Tulcea, care produc pagube atât plantaţiilor nou înfiinţate de plop, salcie, salcâm, stejar,
în zonele Maliuc, Gorgova, Tudor Vladimirescu, Pardina, Chilia, Uzlina dar şi în pădurile
naturale cu specii valoroase autohtone cu regim de protecţie integrală Letea şi
Caraorman. S-au săpat şanţuri de minim sanitar, împotriva păşunatului abuziv şi a
sustragerilor de masă lemnoasă pe o lungime de 3,4 km.
Măsurile imediate ce se impun pentru remedierea situaţiei trebuie să vizeze
eliminarea animalelor lăsate fără supraveghere şi refacerea împrejmuirii zonelor strict
protejate Letea şi Caraorman. Un alt factor de presiune antropică sunt incendiile,
provocate sau iscate din neglijenţa pescarilor, crescătorilor de animale sau a turiştilor.
Incendiile constituie un factor de ameninţare a integrităţii fondului forestier. Multe incendii
au putut fi oprite la limita pădurii datorită benzilor de protecţie contra incendiilor create şi
întreţinute anual, prin arătură şi discuire la Ocolul silvic Tulcea şi Oculul Silvic Rusca.
S-au întreţinut prin arat şi discuit liniile izolatoare împotriva incendiilor pe o
suprafaţă de 126 ha.

6.3.11. Impactul silviculturii asupra naturii şi a mediului

Pornind de la conceptul că pădurea ca fenomen natural şi ca producătoare de


resurse economice este o parte a mediului, silvicultura este o activitate de ecologie
aplicată. Creşterea suprafeţei pădurilor şi a celorlalte terenuri acoperite cu vegetaţie
forestieră, pe lângă stăvilirea torenţialităţii, ameliorarea terenurilor degradate,
îmbunătăţirea condiţiilor de climă cu efecte favorabile asupra recoltelor agricole etc., vor
contribui şi la menţinerea echilibrului CO2 din atmosferă, prin sporirea considerabilă a
carbonului stocat în arbori şi în solurile forestiere, de la cca. 1.225 milioane tone, în
prezent, la circa 1.600 milioane tone în viitor, când s-ar realiza o structură adecvată a
ecosistemelor forestiere nou create.
În cadrul R.B.D.D. organele silvice în colaborare cu specialiştii din cercetare
elaborează norme tehnice cu caracter specific privind regenerarea pădurilor din cadrul
rezervaţiei, instalarea şi menţinerea vegetaţiei forestiere, asigurarea continuităţii
producţiei de masă lemnoasă, concomitent cu intensificarea funcţiilor de protecţie, lucrări
prevăzute prin amenajament silvic anual. Suprafeţele împădurite nu au fost modificate,
ocoalele silvice efectuînd doar lucrările de întreţinere şi exploatare planificate. Astfel,
suprafaţa exploatată de pădure este practic egală cu suprafaţa pe care s-au efectuat
plantări. Pentru arboretele artificiale din zonele Letea şi Caraorman planurile de
amenajament silvic includ executarea tăierilor de igienă. În zonele cu regim de protecţie
integrală nu se intervine cu lucrări de exploatare. Pentru protecţia fondului silvic dar şi
pentru evitarea delictelor, trebuie să se calculeze necesarul de lemn de foc şi de
construcţii şi să se realizeze plantaţii speciale în apropierea satelor. Au fost realizate deja
în R.B.D.D. două plantaţii pentru lemn pentru nevoi locale la Chilia Veche şi la Sf.
Gheorghe.

161