GOROON W AtlPQRl PEDAGOGIA SECOLULU!

XX TRUCTURA Şl DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

-1 Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" Secţia de împrumut Aceasta publicaţie trebuie returnata înainte de ultima data marcata mai jos 2 NO 2001 V. 1 7 NO 2004 V. 6 DE 2004 C. 11 OE ?001 C i 1 î /0Q5 7005 s

15/ÂLL GQRDON W. ALLPORT

au. STRUCTURA Şi DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII Tiaducere şi note de IOANA HERSENI t Să nu iling si cţiunile PINOZA

EDITURA DIDACTICA Şl PEDAGOGICĂ Bucureşti, 1991 < Traducerea s-a făcut după : Gordon W. Allport, Harvard Universitj Pattern and Grozoth in Personality Hoit, Rinehart and Winston New York, Chicago, San Francisco, Toronto, London Copyright 1937, © 1961. Colecţia „Pedagogia secolului XX", iniţiată de NADIA NICOLESCU, este coordonată de dr. VIOREL NICOLESCU si MIRELA CONSTANTIN ISBN 973-30-1151-7 Redactor : Ştefan Westfried Tehnoredactor : Elena Stan Coperta colecţiei : Constantin Guluţă M-am străduit neîncetat să nu ridiculizez, să nu deplîng si nici să dispreţuiesc acţiunile umane, ci să le înţeleg. SPINOZA Prefaţa i într-un sens acest volum este revizuirea lucrării mele Personality : A Psychological Interpretation (1937), în alt sens el reprezintă o lucrare complet noua. <■*■ Ca şi volumul anterior, cel de faţă prezintă o trecere în revistă a celor mai importante rezultate ale cercetărilor despre personalitate. De asemenea, oferă o teorie pentru a coordona rezultatele acestor cercetări. Concepţia, scopul şi accentul nu s-au schimbat prea mult. Totodată, prezentul volum este incontestabil diferit. Numai eî-teva fraze şi paragrafe sîm retipărite identic. Cercetările citate aici sînt, în cea mai mare parte a lor, de dată recentă. Spre deosebire de lucrarea precedentă, cartea de faţă este destinată studenţilor care au puţine sau nici un fel de cunoştinţe de psihologie. Ediţia anterioară pleda pentru o psihologie a persoanei normale, şi integrate. Majoritatea şcolilor de gîndire existente apăreau ca fiind inadecvate, indiferent dacă susţineau teoria stimul-răspuns, psihanaliza, psihologia diferenţială,? tipologia sau analiza facto-rială. Inadecvarile exTstă îrîcainTr^e măsură considerabilă şi sînt subliniate din nou. Totuşi, în acest interval s-a produs un progres binevenit. Mulţi autori de dată recentă ni s-au alăturat pentru a susţine că psihologia nu trebuie să se mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie să descrie şi să explice omul real. în ultimii ani cîteva mişcări noî au avut o influenţă binefăcătoare — printre ele existenţialismul, fenomenologia, terapia centrată pe client şi aşa-numita psihologie a eului. Datorită acestora, unor noi cuceriri ştiinţifice şi, de asemenea, criticilor mei, sper că mi-am îmbunătăţit expunerea. Capitole noi privesc roiul factorilor culturali implicaţi în formarea personalităţii, cogniţia, eul. Am

revizuit argumentarea privitoare la autonomia funcţională. Atîtea lucruri s-au produs în domeniul învăţării, evaluării şi în „percepţia persoanei" încît am pregătit o expunere complet nouă despre aceste probleme Problema, de bază a rămas neschimbată. Această problemă, aşa cum o văd eu, este aceea de a descoperi echilibrulftadecvat între factorii comuni şi factorii morfogenetici individuali ai personalităţii. Să explic ce înţeleg prin aceasta, referindu-mă la ştiinţa biologiei. Biologia moleculară rcievăloT moi mult că substanţele vieţii sînt identice~*Ţnaiferent de_jşppcîî~~' Eli-11 ffenfele de construcţie "ale vielii"— Vegetale si anijnakT— se dovedesc uimitor de uniforme în termeni de acizi nucleici., molecule de proteine şi reacji^->enzirnati£e*s.Totuşi, o vrabie se deosebeşte de un pin, un orrfae o vra-b~Tc\iar un om este foarte diferit de alt om. Problema morfogenezet (care explică structura) devine din ce în ce mai acută pe măsură ce descoperim elementele comune de la baza vieţii. Acelaşi fenomen se produce şi în psihologie. Cu cît cercetăm mai mult şi descoperim ceea ce este uniform în natură, cu atît ex-plii area unicităţii formei si structurii întregului devine mai urgentă. Aşa cum biologia morfogenetică rămîne în urma biologiei ar ilitice şi moleculare, tot astfel psihologia morfogenetică rămîne în urma psihologiei analitice şi moleculare. -Un obiectiv important al acestui volum este să atragă atenţia asupra acestui decalaj şi asupra căilor posibile de a-1 elimina.^ — Prin urmare punem acceat pe organizarea injgrnă arnoliyelor^ trasaturilor şi a stilului personaLIn ciuda unor vii atacuri difTpar-le i "CTUicllor, stărui în credinţă'-mea că individualitatea structurată ar trebui să fie şi poate fi un dat pentru ştiinţa personalităţii. Această convingere mă face să mă opun teoriei care reduce perso-nalitatea la elementele comune constatate la toţi oamenii. "~~" Mă face, de asemenea, să mă opun modalităţii obişnuite în <iiiiiţpb FDP'Hle. care ar reduce personalitaiffla la-Q manifestare cje roluri, la relaţii interpersonale, la incidente în cadrul sistemului sorio'cUllUTliŢ Pricit de ilnpuT'tarile âr li cultura şi societatea, nu ar trecui'sa "H se-permită să eclipseze sistemul intern coerent care constituie esenţa personalităţii. Este adevărat, desigur, că personalii iţea este modelată de mediul social şi se exprimă pe sine în cadrul acestuia. Totuşi, ea este şi un sistem în sine şi merită să fie Această carte se depărtează şi într-o altă privinţă de tendinţele curente. Ea este indiferentă faţă de modelele care traduc per-sonalitafea în termeni specifici calculatoarelor uriaşe, constructelor matematice şi statistice şi ai altor simulatoare. Nu obiectez împotriva utilizării unor asemenea modele pentru cercetarea 'exploraţi vă. Prejudiciul apare numai cînd partizanii acestora pretind că abordarea lor permite evaluări „mai fundamentale" decît abordarea empiric-umanistă. De exemplu, statistica poate să ofere un, instrument valoros pentru simbolizarea unor argumente temeinice ;j dar dacă un argument nu este în mod fundamental valabil (sau lipseşte) prelucrarea statistică nu face decît să mărească confuzia, în ciuda acestor rezerve, sper şi cred că cititorul va găsi îr aceste pagini o expunere cuprinzătoare a studiilor ştiinţifice asupra personalităţii. în momentul de faţă nu avem dreptul că îngrădim sau să descurajăm nici o cale de abordare a investigaţiei naturii umane. Dogmatismul îngust este deplasat. în acelaşi timp este legitim fteniru un autor să testeze contribuţiile pe care le aduce din-tr-un punct de vedere sistematic. Prezintă aceste contribuţii, ne întrebăm, o legătură clară cu personalitatea concepută ca sistem structurat şi în dezvoltare ? Sînt deplin conştient că domeniul cel mai slab al cercetării empirice actuale este acela pe care acest volum îl subliniază în special, adică studiile asupra structurii concrete interne a unei personalităţi unice. Multe din ceea ce trebuie afirmat despre acest subiect rănim de domeniul viitorului. Şi totuşi acest lucru nu este în întregime adevărat. în majoritatea capitolelor putem să atragem atenţia asupra unor rezultate ale cercetării care vizează structura şi dezvoltarea internă şi avînd de aceea o legătură cu viaţa umană concretă, care reprezintă singurul mod în care viaţa umană este trăită. Toate lucrările de psihologia personalităţii sînt în acelaşi timp lucrări de filozofia persoanei. Nu ar putea fi altfel. Un autor care decicle-eă-^ţeorie a învăţării sau a motivaţiei g^te^raai bună decît alta, ^adoptă astfel o anumită concepţie despre* natura umană în cteiavgSTeiJ allOr concepţii. In majoritatea textelor psihologice, fî-iczOîia epte totuşi ascunsă. Numai un cititor albii o poate detecta în această privinţă, volumul de faţa este mai sincer. Ei invită pe cititor să observe consecinţele filozofice ale susţinerii unei anumite interpretări psihologice şi nu a alteia. Părerea mea este că, în ansamblu, dovezile de care dispunem nu descriu omul ca pe un robot reactiv. Ele demonstrează mai curînd o concepţie asupra omului ca fiinţă cu un potenţial unic de creştere. Mj^Qpiaiea^potentialitătiloc-"r"1111" .r"i fînt rpalJLa*t-& "^înfiptă si P^^■£L_£ÎHri n" le-1îvtelegem mai bine, ele nu pot fi puse în mişcare. Originile acestei lucrări se află în cercetările întreprinse acum patruzeci de ani. Chiar de atunci a început procesul scrierii sau revizuirii, ei. Ediţia din 1937 a fost, în general, bine primită şi poate că a ajutat la definirea ştiinţei psihologice a personalităţii. După publicarea ei multe probleme speciale mi-au reţinut atenţia. Rezultatul a fost o serie de cărţi, privite corect ca suplimente ale volumului originar : The Use of Personal Documents in Psycholo-gical Science (Utilizarea documentelor personale în ştiintiL-psiho-logiei, 1942), The Individual and his neligion [Individul si religia scŢri950), The Nature of Prejudice (Mgtyrr, ■prejudecăţi^ 1954), Becoming : Basic Considerations for a Psychology of Personality (Devenirea : criţezii^fundampnţa\e pşntru o psihologie a personali-tăţii, 1955). în plus, multe articole, din care unele au fost retipărite Tnlf-un volum de

eseuri, Personality and Social Encounter (Personalitatea şi conflictul social, 1955). în volumul de faţă am încercat să reformulez într-un mod simplificat esenţa tuturor acestor scrieri, în lumina cercetării şi teoriei psihologice contemporane. Materialul a fost prezentat de multe ori studenţilor mei. Prin interesul lor şi prin discuţii, precum şi prin participarea la experimente, studenţii au contribuit la forma şi conţinutul actual al cărţii mai mult decît ei înşişi o ştiu. De aceea le dedic lor acest volum, şi, de asemenea, studenţilor din toată lumea, care în viitor vor căuta să rezolve enigmele personalităţii umane. Pentru un ajutor special în pregătirea prezentului volum doresc să mulţumesc următoarelor persoane : Ada L. Allport, Kathe-rine F. Bruner, James H. Laue, Carol C. Seltzer, Doris C. Simpson, Ilarold E. Allport, Renato Tagiuri şi Luberta H. McCabe. Sînt în mod special îndatorat lui Theodore Newcomb, care a citit întregul manuscris şi a făcut observaţii critice valoroase şi lui Eleanor D. Sprague al cărei sfat şi ajutor practic au fost mereu indispensabile. Cambridge, Massachusetts 1 iulie 1961 G.W.A. Cuprins Prefaţă............ 7 Partea I. UN MOD DE ABORDARE A PERSONALITĂŢII ............. 13 CAPITOLUL » ^ ^^ *. _ 1. Psihologie şi individualitate..... 15 P' *jp *i^. Personalitate, caracter, temperament . . 34 jT"1ntuiţii din trecut ._....... 48 Partea a Ii-a. DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ... 67 CAPITOLUL 4. Fundamentele personalităţii..... 69 X5. Principiile învăţării....... 94 J<^T Elaborarea eululj)........ 119 7. StrăîttiThconştient....... 148 8. Cultură, situaţie, rol....... 172 9. Dezvoltarea motivelor...... 202 10. Transformarea motivelor...... 224 |T—11. Cogniţie şi personalitate...... 261 -J12. Personalitatea matură...... 278 Partea a IlI-a. STRUCTURA PERSONALITĂŢII .... 311 CAPITOLUL 13. în căutarea elementelor...... 313 14. Teoria trăsăturilor comune..... 334 15. Dispoziţiile personale....... 358 16. Unitatea personalităţii.....* 377 n Partea a IV-a. EVALUAREA PERSONALITĂŢII .... 393 CAPITOLUL 17. O trecere în revistă a metodelor . . . 395 18. O ti ecere în revistă a metodelor (continuare ........... 420 ^.19. Comportamentul expresiv..... 457 Partea a V-a. ÎNŢELEGEREA PERSONALITĂŢII '. . . 491 CAPITOLUL 20. Percepţia persoanei....... 493 21. Natura înţelegerii....... 519 22. Persoana m psihologie...... 544 Indice de nume .....-■ 569 PARTEA I un mod de abordare a Personalităţii CAPITOLUL 1 Psihologie şi individualitate EREDITATE « INDIVIDUALITATE BIOCHIMICA « INDIVIDUALITATE STRUCTURATA « ŞTIINŢA ŞI UNICITATE : DILEMA m SEMNIFICAŢIA „LEGII" * SOLUŢII PROPUSE » TREI SERII DE NORME » PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ « TIPURI 0 PSIHOLOGIE CLINICA * REZUMAT începem prin a compara două enunţuri : (1) „Ce personalitate interesantă are Walter'' şi (2) ,,Ce lucru interesant este personalitatea". ____ In primul enunţ îi ^Kcludjpe Sam, Jim şi Ruth ; îmi îndrept atenţia spre structura psihologică singulară carel_£aracterizează pe Walter ca individ. în cel de-al doilea enunţ îi i/icluă} pe Walter, Sam, Jim, Ruth şi pe oricare altul din lume~

Cele două enunţuri sînt polare în ceea ce priveşte sfera lor de cuprindere : un om şi milioane de oameni.^însă ambele enunţuri sînt adevărate în egală măsură. /Termenul fpersonălitam se referă atît la psihic^în-particular, cît şi la psihici-în generaL^Dacă dorim să studiem personalitatea în mod integral trebuie să ne îndreptăm rapid atenţia de la particular la general, de la persoana concretă la persoana abstractă şi invers. Acest du-te-vino este util. Ceea te aflăm despre Walter ne ajută să cunoaştem omul-în-general ; şi ceea ce ştim despre omul-în-generai este în parte aplicabil la Walter Paginile acestei cărţi conţin multe exemple de acest fel. Scopul nostru este să descoperim principiile generale ale dezvoltării, or15 gâriizării şi exprimării personalităţii, chiar atunci cînd subliniem iaptul că principala caracteristică a omului este individualitatea sa. El este o creaţie unică a forţelor naturii. Nu au existat niciodată doi oameni la fel şi nici nu vor mai exista. Să ne amintim de amprentă, chiar şi ea este unică. Toate ştiinţele, inclusiv psihologia, tind să neglijeze acest fapt fundamental al individualităţii pentru motive pe care le vom examina în continuare. Pe de altă parte, în viaţa cotidiană nu ne aflăm in pericol să uităm faptul că individualitatea este indiciul suprem al naturii umane. De-a lungul întregii noastre vieţi conştiente şi chiar în visele noastre, recunoaştem şi avem de-a face cu oameni ca indivizi separaţi, distincţi şi unici. Ştim că s-au născut şi mor în momente diferite şi că în decursul vieţii îşi manifestă structura lorspecifică, prnprip^de trăsături fizice şi mentaleT~bi nici ritf^ar putegfi altfel, atîta vreme cît ereditatea si mediii) soane sînt unice.

Mei oda de reproducere, sexuală a naturii garantează la modul superlativ un echipament genetic nou pentru fiecare muritor care se naşte. Teoretic, jumătate din ceea ce se transmite ereditar provine de la mamă şi jumătate de la tată. Să ne gîndim mai întîi la unicitatea împreunării. Un mascul distinct din peste un miliard de masculi se uneşte cu o femelă distinctă din peste un miliard de femele. Nici o altă combinaţie nu ar produce această dublă sursă, distinctă a eredităţii. -j-y Fiecare celulă somatică umană conţine 46 de cromozomi. Fiecare celulă posedă aproximativ 30 000 de j^ene~jF~nevoie de una sau mai multe gene pentru o trătialUTct muşlemta. într-un anume stadiu de dezvoltare celulele somatice suferă o „fisiune de reducere1' şi apar celule cu numai 23 de cromozomi (gârneţi), înlăturând astfel multe posibilităţi ereditare, deoarece cromozomii posedă combinaţii diferite de diverse gene. Ulterior hazardul — unul enorm — afectează şansa ca un anumit spermatozoid (din cei 300 000 000 depozitaţi în vagin în cursul actului sexual), conţinînd propriile sale variante specifice de gene, să se unească cu un ovul dat pentru a da naştere unei vieţi noi. Este absurd să presupui că doi indivizi de pe pămînt (cu excepţia numai a gemenilor mono-zigoţi, formaţi din acelaşi ovul şi acelaşi spermatozoid) pot avea o structură ereditară comună. Numărul de combinatiL^jpsib.ile de gene umane cu mutaţiile lor posibile este apreciat de Dobzhansk~\ ca fiind „cu mult mai mare decît numărul atomilor din întregul univers^ In mod evident numai o fracţiune infinitezimală de com-|b"înaţii posibile de gene este, sau chiar poate fi, realizată oriunde j în lume... Fiecare fiinj3_jjpiiariăeste^nj&n&p^ euatip__unic" ^. Pe baza acestor fapte impresionante conchidem că nu există ! două fiinţe omeneşti (cu excepţia posibilă a gemenilor monozi-goţi) care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare, mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experienţelor fiecărui muritor. Totuşi, revenim şi încercăm să nu uităm că genele creează pentru toţi reprezentanţii speciei Homo sapiens anumite trăsături caracteristice globale comune. Toţi au postură verticală, doi ochi şi două urechi, mîini şi picioare, sînt simetrici bilateral (mai mult sau mai puţin). Ei au aceleaşi elemente chimice în corp şi capacitatea de a simţi şi gîndi, de a vorbi şi imagina, de a-şi aminti şi a reproduce. Excepţiile sînt rare. Individualitate biochimică Ştim că glaxidelecu secreţie internă au un efect profund asupra temperamentului, asupTSTcursului creşterii, asupra motivaţiei. Variaţia lor în greutate şi mărime este mare, chiar în limite normale. Williams ne redă următoarele exemple2 : glanda pituitară tiroida paratiroidele testiculele * ovarele adrenalînele greutatea variază de la 350 la 1 100 mg ; greutatea variază de la 8 la 50 gr ; greutatea variază de la 50 la 300 mg ; numărul lobilor variază de la 2 la 12 ; greutatea variază de la 10 la 45 gr ; greutatea variază de la 2 la 10 gr ; conţin (la naştere) 30 000—400 000 de ovule ; ' greutatea variază de la 7 la 20 gr ; va- riaţie de 10 cute în stratul cortexului. Factorul de variaţie nu se limitează la glande. Normele metabolice _ale indivizilor fluctuează mult, ca şi reacţia lor la droguri,

la aceeaşi dietă un marinar face scorbut datorită carenţei de vitamina C şi altul nu. emoţiile mele. Dar individualitatea sa nu este suma tuturor acestor deviaţii separate. 17 2 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. arată că indivizii încep viaţa cu creiere care diferă enorm între ele ca structură . in timp ce la alţii este relativ expus. fiecare persoană individuală deviază în mii de feluri de la omul mediu ipotetic. ba chiar fiecare funcţie psihologică cunoscută să varieze foarte mult. H e r r i c k. 56. la boală variază foarte mult. Mulţi oameni au. trei serii de nervi splanhnici în loc de două . 4 nu au reacţionat la nici una din concentraţiile încercate3. p. Mass. M. Din nefericire. cit şi pentru democraţie". memoria. Goethe a exclamat : „Natura pare să fi mizat totul pe individualitate"7. nevoia de potasiu. sexual* care surprinde pe acei care au crezut că uniformitatea prevalează în acest domeniu al motivaţiei6. Heredity. Williams.1 T. T. în mod obişnuit.. Să luăm pentru o clipă plămînii — ai dumneavoastră şi ai mei. Vezi şi C. în „Psychol. Rev. Unii indivizi au nervul sciatic atît de încastrat încît e bine apărat. D e a r b o r n şi J. 11 la 30 părţi . anatomice. 1 a prezentat iritaţia pielii cînd s-a utilizat o soluţie de o parte la 100 000 . Nu există o relaţie directă între plămînii dumneavoastră şi plămînii mei. temperamentul meu.ca şi efectele deprivării diToxîgen şi capacitatea de a gusta diferite substanţe. Morfologia sistemului nervos nu este mai puţin variabilă. Dunn. The biological basis of human freedom. 1947. construit din diverse subsisteme. aflate la îndemînă. Biochemical individuality. diferenţă care se referă atît Ia numărul. Lashlc y. După ce a examinat această problemă. 4 K. Nevoia mea de potasiu interacţionează cu nevoia mea de sodiu. 115. Susceptibilitatea. Dobzhansky. . Austin. ele alcătuiesc un sistem. Terapeutul nu poate urma cu succes numai metodele empirice. 1956. New York. Atît anatomia macro. Aceeaşi afirmaţie tradusă în termeni metafizici şi politici este fundamentală atît pentru etică. capacitatea creierului. Penguin. Biochemical individuality. de asemenea. 265 consumul de apă. calciu. New York. New York. ea studiază arareori înălţimea mej^^pulsul meu. Dar plămînii mei influenţează metabolismul meu cortical şi la fel ai dumneavoastră. J. nervoase. precum şi intensitatea şi direcţia diferitelor motive se vor distribui într-o largă varietate. L. p 110. de-a lungul întregului peisaj uman. structurală şi biochimică ne putem aştepta ca" temperamentul şi motivaţia. Studii bine cunoscute despre sexualitate indică o variaţie în intensitatea şi expresia impulsului 3 R J. Wilcy. dar ele nu au o relaţie organică de funcţionare cu necesităţile dumneavoastră. cititorul nu va reuşi să sesizeze esenţa acestei cărţi. Wiley. Unii indivizi par predestinaţi să considere viaţa drept o povară chinuitoare . 46. După ce a examinat problema pe care o discutăm. The evolution of human naturc. 'Cambridge. totuşi indicii difereau atît de mult de la un copil la altul încît autorii conchid că „nu s-au constatat două cazuri care să aibă exact aceeaşi schemă de dezvoltare"5. Rothney. emoţiile mele ca diferite de ale dumneavoastră. cît şi la trăsături mai grosiere"4. Nimeni nu este normal (în sensul mediei) cu excepţia cîtorva atribute. medicală sau psihologică. Ereditatea mea. 1956. înălţimea mea ca deviantă de la normă . Lashley scrie : „chiar dovezile limitate. iod şi amino-acizi. Dobzhansky. SciArt. biografia culturală şi imaginaţia sînt cele care sînt unite laolaltă într-o funcţionare. Columbia Univ. nici între metabolismul dumneavoastră cortical şi al meu. individuală . Press. variabile . of Texas Press. Dunn şi Dobzhansky adaugă : „Biologul trebuie să susţină unicitatea" absolută a fiecărui individ uman. Să ne gîndim un moment la implicaţiile acestei variaţii foarte mari a individualităţii pentru terapie — fie chirurgicală. Williams. frecvenţa pulsului. într-un experiment s-a testat cântitatea^de clorură de mercur necesară pentru a produce lrTtiţră~pielîi^ L)m~~35 de~ subiecţi. Aceste necesităţi chimice pot fi comparate cu ale dumneavoastră.'New York. 1956. mărimea şi dispoziţia neuronilor.. Deşi toţi copiii creşteau şi majoritatea prezentau un puseu preadolescent în ritmul creşterii. Acest lucru este de extremă importanţă — şi pînă cînd nu e înţeles. 54. structurile nervilor faciali sînt aproape tot atît de diferite ca şi sistemul de rîuri de pe diferite continente. F. 1941.". 5 au reacţionat la 10 părţi . Structural variation in the nervous systcm in rela-iion to behavior. Formele personale de inteligenţă. p. ~ De aceea sînt cu totul împotriva unui punct de vedere cart este curent în psihologie. corticale şi motivaţionale. sodiu. S. Individualitate structurată Astfel. ştiinţa studiază în primul rînd ritmul pulsului meu în comparaţie cu al dumneavoastră. p. 2 R. W. Cerinţele de vitamine sînt. Cu un asemenea evantai de variabilitate genetică. emoţiile. Univ. race and society. Timp de 12 ani Dearborn şi Rothney au măsurat anual ritmul de creştere al unui număr de peste 3 000 de copii. 1956. Predicting the child's development. ca implicate într-o structură cu valori mteracţionale. experienţa mea primară. [Eysencî^ îl declară după . 1946. Evident că e sigur să spui că nimeni nu se încadrează în valoarea medie prin toate capacităţile sale endocrine. Cam 15Vo din oameni nu au traiecte directe de nervi piramidali în măduva spinării. J. 325—334. 5 W. C. cît şi cea microscopică a creierului dezvăluie mari diferenţe. pentru alţii ea poate fi la fel de ameţitoare ca şampania.

fărtr*nici o structură internă. 1948 .. intelectului şi fizicului unei persoane. dar dominant. Windelband. O moleculă de apă şi una de peroxid au aceleaşi elemente universale — hidrogen şi oxigen . 20 Di. ci idiogra-fiee. Că ştiinţa înclină spre universal şi nu spre parti-[cular este. Ştiinţă şi unicitate : dilema E uşor de văzut însă că sîntem în faţa unui impas. care. idiosincrazie. temperamentului. (Individul. de preferinţă universale. 1904'. introversiunea) ale dumneavoastră şi ale mele . Berlin. Geschichte und Naturwissenschaft. E greu de înţeles cum poate autorul să împace această concepţie a individualului cu propria sa definiţie a personalităţii ca „organizarea mai mult sau mai puţin stabilă şi durabilă a caracterului. Dar nu poate calitatea A să interacţioneze cu calitatea B în aşa fel încît să se formeze un nou element ? Nu poate fi John un discipol inteligent. Adică. ele diferă numai cantitativ (H2O şi H2O2). un fapt. dar o mică diferenţă cantitativă duce la produse total neasemănătoare. ci numai de dimensiunile comune. Originea sa se află în grecescul ţSioş (care înseamnă propriul. ştiinţa este o disciplină nomotetică. Să luăm numai două universale şi să vedem cum se realizează aceasta : Individ John Henry Calitatea A Inteligenţă 900/0 ' 10o/0 Calitatea B Dominanţă 10% 90o/0 Ni se spune că John este un individ foarte inteligent.9^ Chiar şi scolastica medievală a perceput problema şi a declarat Scientia non est individuorum. S-a spus că ştiinţa se ocupă numai de legi generale. C. p. specificul).. 8 H. Ea afirmă că toţi oamenii sînt alcătuiţi din aceleaşi calităţi (universale). personalitatea însăşi este |n fenomen universal. omul de ştiinţă nu este interesat cîtuşi de puţin de sistemul personalităţii. Methuen. care determină adaptarea sa unică la mediu". ^ntrucît ea este un fenomen universal. A. cu valorile dumneavoastră. London. în aşa fel încît nu estei predictibilă pornind de la universale. Macmillan. p. p. o formă). Sexual behavior in the human rnale. Totuşi. Sexual behavior in the human female. Ce semnifică această afirmaţie ? Exprimă faptul că savantul nu se interesează de interdependenţa reciprocă a subsistemelor din cadrul sistemului total al personalităţii. ale căror metode nu sînt nomotetice (nu caută legi universale). 2. Mittler. Philadelphia. afirmaţia însăşi induce în eroare. Heitz. dar azi sînt larg răspîndiţi.(de exemplu. 19 pentru omul de ştiinţă individul unic este numai punctul de inter-'şecţie al unui număr de variabile cantitative8. ştiinţa îl consideră un impediment. ştiinţa trebuie să o studieze. Este interesat de unele trăsături. Henry este prost. The scientific study of personality. ca unii oameni de ştiinţă. dar nu-1 interesează modul în care introversiunea dumneavoastră inter-acţionează cu alte trăsături ale dumneavoastră. deşi se găseşte numai în forme individuale. Kinsey et âl. 1904 şi R. Henry un agresor stupid ? Şi specificul conduitei lor va fi ulterior modificat de alte calităţi care le aparţin. Că individul este un sistem al unicităţii structu-jrate este un fapt. Incercaţi-le pe părul dumneavoastră şi veţi vedea. Eisler.punct de intersecţie". Dar întrucât el este unic. 512. 1953. că acceptăm această dogmă privind scopul şi limitele ştiinţei va trebui să abandonăm persoana ca persoană. cu planurile vieţii dumneavoastră. coerenţă sau viaţă. a IlI-a. The structure of human personality. Philadelphia. Conform acestei viziuni. nu sîntem [încă descurajaţi. Termenul nomotetic vine din uojxoGsTixbs — nomothotikos (promulgarea legii). J. 9 Aceşti termeni au fost iniţial stabiliţi de W. Saunders. orice altceva ar mai putea fi. ed. Individualitatea nu poate fi studiată de ştiinţă. de asemenea. New York. C. Strassburg. Saunders. artă sau biografie. El este interesat numai de dimensiuni separate prin care poate să compare multe persoane. 7 Afirmaţia Sie scheint alles auf Individualităt angelegt cu haben apare în fragmentul intitulat Die Natur. dar combinaţia lor se îndreaptă spre unicitate. Pînă aici toate bune. derivă din tSea — idee (ceea ce este văzut. ca şi ideologie.. Atunci problema individualităţii nu este modul în care se compară inteligenţa . Aceeaşi rădăcină se găseşte la idiom. E y s e n c k. că particularul este ceea ce este în virtutea faptului că este o combinaţie complexă de universale ? Chiar dacă ignorăm faptul că expresia „combinaţie complexă" presupune problema la care ne referim.. 18.cum urmează : 6 A. Atragem atenţia cititorului asupra ortografiei termenului idiografic. Worterbuch cler philosophischen Begriffe. Nu trebuie confundat cu ideografia. este o organizare unică şi cu consistenţă internă a unor procese fizice şi mentale. dar obedient. Persoana este considerată numai ca . Putem să nu spunem. ci numai de istorie. 1953. Este interesat de inimi (a dumneavoastră şi a mea) sau de plă-mîni (ai dumneavoastră şi ai mei) dar nu de interacţiunea reciprocă a inimii mele cu plămînii mei sau a inimii dumneavoastră cu plamînii dumneavoastră. Totuşi. 1952. Kinsey et al. Nu pot fi de acord cu acest punct de vedere. iar nu o poate studia corect dacă nu cercetează individualitatea structurării ! Aceasta este dilema.

O asemenea soluţie este acceptată de mulţi savanţi şi probabil de toţi umaniştii. i. W. Presupuneţi că un grup de o sută de delincvenţi dintr-o închisoare aud pe directorul închisorii spunînd aceste cuvinte : „Viaţa voastră în închisoare este "o pregătire pentru întoarcerea în societate". Psihologii statisticieni ar spune că este o lege ca acest îndemn pios să nu aibă efect. comportamentul fiecărui individ are propriile sale legi. Explorations in personality. în Personality and social encounter. Acesta nu prescria o metodă. desigur. de exemplu. Beacon. Mulţi scriitori germani au favorizat această opinie. această propunere reprezintă o soluţie disperată. de valorile sale. 265. 1938. 21 Semnificaţia „legii" Ştiinţa convenţională este zdruncinată deoarece nu poate vedea modul în care organizarea internă a particularului se poate insera în cercetarea nomotetică a legilor generale. Aceasta din urmă ar lucra. Murray et al. Bailey. Dar presupuneţi că pentru un singur om se întîmplă ca la aceste cuvinte să „sune un clppoţel" şi să-1 îndrepte pe calea unei transformări adevărate. cealaltă poziţiei idiografice. O asemenea opinie a avut Samuel Bailey care acum un secol critica psihologia pentru că acorda aproape în întregime atenţie la ceea ce este „comun omenirii" şi pentru că se interesa de caracterul individual „numai în mod incidental şi pe scurt — prea pe scurt pentru importanţa subiectului"11. putem căuta plini de speranţă printre multele principii generale ale biologiei şi psihologiei dinamice acele procese care generează unicitatea. de conştiinţa sa şi • de restul personalităţii sale. 10 H. Şi presupuneţi. dată fiind structura internă a persoanei pentru care cuvintele respective au avut rezonanţă. ci modul în care inteligenţa lui John •este legată de dominanţa sa. în această privinţă. şi de aceea cu valoare de lege. New York. căci el ridică problema regularităţilor statistice în raport cu regularităţile legice ale unei persoane individuale. Principiile generale ale geneticii. Nu trebuie să studiem fiecare existenţă pentru a descoperi regularităţile legice ale vieţii. 1960. nu la un singur caz. tinde să favorizeze pe cele dinţii şi să le neglijeze pe celelalte. Letters on the philosophy of ihe human mină. comportamentul său în viitor. 11 S. °xford. II. Trebuie să păstrăni individul în cadrul ştiinţei. in cazul cel mai bun. Şi într-un anume sens au dreptate.. nU numai ceea ce este convenabil sau tradiţional. aşa cum pare probabil. aşa cum am spus. Ştiinţa este neîndurătoare în ceea ce priveşte excluderea particularităţilor. cu psihologia vîslind pe urmele sale. cap. Dacă aveţi un prieten apropiat. în primul rînd. Ce va spune statisticianul ? Că acest fapt „se datorează hazardului" sau că acest eveniment nu este „semnificativ statistic" ? Un asemenea răspuns ar fi absurd. atît abstracte. 716. în felul acesta conchidem că nu trebuie să fim speriaţi de definiţiile înguste ale „legii" sau. este aceea că structurile personale ale individualităţii sînt unice. London. 1855—1958. exista un înţeles străvechi al termenului scientia. Totuşi. A. mînă în mînă cu istoria. „Sistemul intern" este cel care răstoarnă ştiinţa convenţională a universalelor. Este datoria ştiinţei să explice ceea ce este. Prin însăşi natura sa. Măsurătorile sale cu semnificaţie statistică sînt raportabile la o populaţie mare de indivizi. nu stabilea limite . iar individualitatea artei. de definiţiile înguste ale ştiinţei. Vezi şi G. Psihologia personalităţii ar face bine să admită această afirmaţie ca prima sa lege. ştiinţa nu poate face niciodată dreptate individualului intact — numai drama. Dar cîteva idei pot fi aici de ajutor. Chestiunea e că în acest caz există o relaţie cau22 zala importantă. Desigur că soluţia cea mai clară este aceea de a declara că generalitatea aparţine ştiinţei. 23 O altă soluţie este să te declari în favoarea a două psihologii separate şi distincte — una devotată poziţiei nomotetice. Este prematur a o circumscrie exclusiv la un mod nomotetic de gîndire. Green. AII port. Cu mult înainte ca metoda ştiinţelor naturii să atingă poziţia sa predominantă. atribuind ^psihologia . poezia. cît şi concrete. Personality a problem for science or for art ?. în al doilea rînd. şi parţial să controlaţi. ştiinţa este. mulţi autori sensibili au remarcat această dilemă ce ţine de raportul dintre ştiinţă — unicitate. p. Longmans. în consecinţă. „numai un accesoriu al înţelepciunii"10. Ştiinţa nomotetică. numai pentru că aţi ajuns să cunoaşteţi acele regularităţi din viaţa sa care sînt raportabile la legg^ Nu aveţi nevoie de cunoaşterea naturii umane în generai pentru a face acest lucru.sau dominanţa lui John cu aceleaşi calităţi abstrase de la alţi oameni. biografia pot s-o facă. dar este în întregime legată de lege — adică este un eveniment inevitabil. că 99 de deţinuţi rîd pe tăcute de banalitatea acestor cuvinte şi imediat le uită. o afirmaţie universal adevărată. Acest ultim punct este important. în al treilea rînd. Această propunere vizează de fapt admiterea unor limite ale ştiinţei. de asemenea. puteţi şti foarte bine de ce se comportă aşa cum se comportă şi. literatura şi poate nu s-ar deosebi de ele. Poate fi o întîmplare rară (chiar unică). semnifica pur şi simplu cunoaştere: Soluţii propuse După cum este de aşteptat. biografia. Psihologia este o disciplină tînără şi în mod ideal ar trebui să tindă spre stapînirea desăvîrşită a fenomenelor. Boston. puteţi să prevedeţi. sînt legi care evidenţîaza modul în care se produce unicitatea.

S p r a n g e r. VI. by P. nici prin individualităţi. 1887. El pune puternic în opoziţie metoda analizei prin care imobilizăm anumite relaţii elementare şi ignorăm fluxul sau continuitatea vieţii.|| \m\r abruptă. un baptist in-ansigent f. 1928. D. sau energică. în mod esenţial aceeaşi distincţie este susţinută şi de Bergson. Nu am examinat încă toate soluţiile dilemei ştiinţă-unicitate Să privim mai îndeaproape cîteva sugestii suplimentare. Separarea psihologiei în două ramuri opuse . 1912. Knopf. Trebuie să utilizăm toate căile de abordare în dezvoltarea ştiinţei psihologiei personalităţii. se atenuează grin normele de grup. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul 21.nomoteţică ştiinţelor naturii (Naturwissenscliajten) şi • psihologia idiografică ştiinţelor spiritului (Gelsteswissenschaften). Prima" utilizează metoda analizei şi a explicaţiei cauzale. Kluckhohn. aşa cum face psihologia. Typcs of men. Este. New york. care cu mulţi uni îrrurmă a scris că ştiinţa caracterului „nu poate proceda prin generalităţi. p. Pînă aici toate bune.nd vom lua m considerare o capcană pe care ea o conţine |entru cel imprudent. per--'jitiiea lui Sam este o rjrobjernă de conformitate cu. sau că are un coeficient de înteli-snţă de 110. Dar această dis-icţie nu trebuie să ne tulbure: remarcăm numai în trecere cu jrrnele universale. . ca nici un alt om (norme idiosincratice). society and culture.să nu difere irte mult de majoritatea membrilor grupului căruia îi aparţine iti cu care este comparat. 24 Psihologie gpnsrala pshcrfiiicâ Psjhdfizîdoşie psihobiologje. a doua o psihologie a „structurii". . transl. putem spune că Sam este iviant în cadrul propriului său grup : el nu este un doctor sau un rmier tipic. o comparăm cu populaţia generală de fiinţe umane care am cunoscut-o (sau măsurat-o). sau de le\>ţie de 1j fiinţa umană medie. Nu avem nici un motiv pentru care să nu învăţăm. cu metoda „intuiţiei" care ne dă posibilitatea să unim aspectele înrudite ale unei persoane în sensul dezvoltării lor continue. Remarcăm că Sam se sila valoarea medie.E greu de . dacă putem. Trei . Murray. aşa cum face arta.. Cînd spunem că o persoană este înaltă sau Ite. Norme de grup. Ea ocupă o poziţie intermediară"13. al lui Sam este de 110. Inlroduction to metaphysic. totuşi. Halle. 1953. Strict vorbind. Sînt de acord cu psihiatrul francez Azam. p. Prima este o psihologie a . Kluckhohn şi Murray pun problema în modul următor :14 12 Acest punct de vedere este prezentat de E. Această afirmaţie este adevărată şi utilă pînă la un punct. sau deasupra. individul reprezintă în natură o ordine legică. 14 C. Alean. invers. 13 E. După cum am văzut. Per-sonality in nature. sau veselă. 53. un tip loriiv sau un om din sud tipic. H. sau sub medie în ceea ce riveşte o anumită însuşire. Paris. probabil teste naţional americane. Am putea spune. Le caractere dans la sânte et dans La maladie. Dacă SarrT'este american e mai probabil că-1 vom judeca comparaţie cu alţi americani. "un tip maniaco-depresiv. P1 g o r s. In acelaşi timp trebuie să fim atenţi la conceptele şi metodele care ne dau posibilitatea să înţelegem individualitatea structurată. ca toţi ceilalţi oameni (norme universale) . M. „Noi explicăvi natura (prin analiză sau lege)". H.p. din fiecare generalizare despre natura umană. A. Norme individuale Idiodinamică Psihologia personalităţii h-cura 1 Trei serii de norme utilizate în psihologia personalităţii Fiecare om e*-ţe în anumite privmţe : a. „dar înţelegem oamenii" (în individualitatea lor structurată)12. Azam. adevărat că psihologia perso-aliiăţii utilizează toate aceste norme precum indică figura 1. Se linei dor.„elementelor". Propria mea poziţie privind această soluţie poate fi enunţată pe scurt. considerăm în mod real că se situează puţin peste media grupului care a fost examinat cu in mite ve^te. Sau. spun ei. In ir. într-un sens. nu în comparaţie cu englezi sau chi-2zi Dacă CI. Bergson. New York.. a doua metoda „înţelegerii (Verstehen). Normele de grup sînt importante în special cînd spunem că i reprezintă ceva tipic : un om de afaceri tipic. Niemeyer. Asemenea afirmaţii semnifică ţptul că Sam posedă un grup de calităţi^ care-1 fac. un irrtefectual. normele universale sînt grea atins. Putnam.serii de norme Cum cunoaştem o persoană ? Parţial pentru că îi comparăm caracteristicile cu trei serii de standarde (norme). Norme universale. Norme de grup Ştiinţe socioculturale.c. c. b ca unii oameni (norme de grup) .

Vor exista puţine profiluri sau niciunul exact la fel cu profilul lui Sam. Cînd cunoaştem rezultatele putem să le reprezentăm într-un profil (sau într-o psihogramă). Leipzig. a IlI-a. New York. Figura 2 ilustrează procedeul. Mâcmillan. Lucrurile stau altfel. dominanţa. îl putem îndruma spre un anume post dacă rezultatele corespund cerinţelor noastre. noi folosim norme de grup pentru a-i aprecia propria natură. pentru variabilele menţionate mai sus. în ultimul rînd şi tot timpul.". mulţi psihologi ar considera această disciplină ca fiind coextensivă cu psihologia personalităţii. The place of the indiv. 14. Ea a apărut la începutul acestui secol şi încă înfloreşte. tendinţa nevrotică.16 De fapt. ed. Un profil ne aduce aproape. Die differentielle Psychologie. Metoda are limite notabile. Psihologie diferenţială Psihologia diferenţială este un alt nume pentru psihologia diferenţelor umane. ci numai unul. dacă nu. O altă limită principală este faptul că un profil nu ne spune nimic despre organizarea calităţilor în discuţie. inteligenţa mecanică. Individualitatea nu este un sac de zdrenţe aruncate după ce ştiinţele nomotetice au spus ce au avut de spus. organizarea personalităţii sale constituie un standard pentru apreciere. 1958. Desigur că Sam are multe atribute caracteristice ale speciei umane şi multe care seamănă cu ale confraţilor săi culturali : dar el le împleteşte pe toate într-un sistem specific unic. Stern. Rosenzweig. Sam poate avea o trăsătură personală cardinală care să nu fie înregistrată deloc — poate el este mai întîi de toate un chirurg prin predilecţie şi aptitudine. în primul rînd. Profil reprezentativ pentru Sam resul pentru ştiinţă (sau alte dimensiuni măsurabile). Argumentul nostru. Anastasi. sau „Azi nu e el însuşi". 26 Aouitate Inteligenţa Dominanţi Tendinţd <nmrts ptnUnt auditivi mecanica nevrotici ştiinţă Figura 2. cum se arată în figura 1. un act se potriveşte cu aşteptările noastre spunem. este acela că psihologia personalităţii nu poate proceda numai prin generalităţi sau numai prin individualităţi. 16 Un important volum deschizător de drumuri a fost W. indiv. dar nu foarte aproape de scopul nostru — individualitatea. După ce ne-aim familiarizat cu Sacri. 1958. îi observăm forţele şi slăbiciunile.crezut că el este învă25 ţător".dual and of idiodynamics in psychology : a dialogue. Deşi acceptăm formula celor trei serii de norme. Organizarea vieţii individuale este în primul rînd. în „J. un fapt principal al naturii umane. Este util să ştim unde se situează Sam sau Jane în relaţie cu normele de grup astfel obţinute. fapt pe care bateria de teste îl omite. în cazul lui Sam. Un reprezentant modern este A. Dar fie că este asemănător sau nu cu ceilalţi din grupul său. a IlI-a. spunem : „Nu-i stă în fire". 3—21. Rosenzweig a utilizat în studiul acestei structuri personale termenul de idiodinamică1^. „Cît îi este de caracteristic" . Cu ajutorul acestuia îl putem sfătui şi informa . trebuie să ne ferim de o capcană. Trăsăturile sale proprii. Psycttol. Una din calităţile acestei abordări este aceea că centrează atenţia asupra lui Sam în relaţie cu o populaţie extinsă. Remarcăm că normele universale şi de grup constituie preocuparea ştiinţei nomotetice. ed. Differential psychology. Să presupunem că la o mie de oameni s-a testat acuitatea auditivă. nu aflăm nimic despre Sam care să nu fi fost anterior ales de investigator pentru testare. Barth. Cum interacţio-nează dominanţa lui Sam cu interesul său pentru ştiinţă ? Care este structura care rezultă din faptul de a avea un interes pronunţat pentru ştiinţă dar nu şi o inteligenţă mecanică puternică care să-1 sprijine ? îl face . inteljS. structura sa personală de interese. Norme individuale. ttp fixăm propriile noastre anticipări în ceea ce-1 priveşte. 1921. ci „ocupă o poziţie intermediară". Personalitatea sa nu conţine trei sisteme. Normele individuale ne conduc din nou înapoi la concepţia ştiinţei idiografice. un rest rămas după ce am explicat cea mai mare parte a comportamentului său în funcţie de norme universale sau de grup. Dacă. Această abordare ar putea implica în mod eronat faptul că individul ca atare este numai o mină de indiosin-crazii reziduale şi poate neglijabile.

ca şi psihologia diferenţială. există oameni extrovertiţi. ca şi psihologul diferenţialist este nesatisfăcut de „ceea ce este comun unui imbecil şi lui Aristoteî". Toulouse. cercurile cu linie continuă. Prietenul nostru Sam.- Figura 3. tipul. o tipologie validă dacă cineva se interesează de extroversiune şi introversiune. absent din profilul său psihologic. Un tipolog. e beatnik. oarecum în mod provocator. Aceasta este o tipologie validă dacă cineva se interesează de periuţele de dinţi. a încercat metoda psihogramej cu faimosul matematician Henri Poincare. Doctrinele tipologice. că aparţine tipului anal sau tipului oral sau tipului ge-Htal. un experimen-talist francez. care se opreşte la jumătatea drumului şi nimic mai mult. Spunem că o persoana este liberală. introvertiţi şi de ambele tipuri. Să numim cîteva la întîmplare. încît vom constata cu uşurinţă că lam situat pe Sam în sute de tipuri posibile. El a spus că nu a fost satisfăcut de normele universale. care utilizează uneori o formă. imaginaţie auditivă superioară. totuşi. Dar fie că baza clasificării este largă sau îngustă. De aceea el 1-a testat pe Poincare pentru a stabili deviaţiile de la medie în scopul de a descoperi secretul geniului său. Problema este că psiho-grama nu poate să sintetizeze. 2) utilizează una care e concavă. că este autoritară. Flammario. desigur. El a constatat că Poincare avea un volum al memoriei de 11 unităţi. dar nu vînătoarea. în mod similar. era obsedat de munca sa şi aşa mai departe. deoarece ele exprimă numai ceea ce 27 este „comun unui imbecil şi lui Aristoteî"17. Urmărindu-i eforturile. cît şi de extroversiune. sau un ajutor administrativ mulţumit al vreunui inginer ? Despre toate profilurile putem spune „Trăsăturile sînt acolo. nu susţin nimic mai mult decît că anumiţi oameni se aseamănă cu alţii într-o anumită privinţă. 28 ' ©. Toulouse admite nenorocit că geniul lui Poincare era. sau narcisistă. dar Organizarea lipseşte". 1910. 3) utilizează una dreaptă şi 4) nu utilizează deloc — şi. de asemenea. îi plăcea muzica. tipurile sînt . Cineva poate spune pe drept că există patru tipuri de oameni. Aceasta este. mixt. Fie-Kre indică o grupare (sindrom) de atribute care de obicei (dar nu întotdeauna) coexistă. Astfel de propuneri clasificatorii şi multe altele au fost făcute H speranţa unei categorisiri largi şi valide a fiinţelor umane. Dar presupuneţi că sînteţi interesaţi atît de periuţa de dinţi utilizată. alteori aîta. Există atît de multe criterii după care putem clasifica oamenii. fizic şi mental. Paris. | Ea nu poate decît să înşire mărgele Tipuri Tipologia. Desigur. cei care 1) utilizează periuţă de dinţi convexă. ar trebui să fie clasificat în două tipuri. sau cerebrotonică. Tipologie versus individualitate (Elipsele cu linie întreruptă semnifică tipurile . dormea prost. multe teorii tipologice urmăresc adîncimea şi extensiunea.sesc un tip de periuţe de dinţi sînt şi introvertiţi. Henri Poincare. Toulouse. că este apolinică.această opoziţie o persoană nefericită şi în conflict. care este o persoană. El preconizează o clasificare mai limitată şi mai discriminatorie a naturii umane. Schema nu mai funcţionează pentru că nu toţi cei care folo. nereuşind totuşi să surprindem structura sa internă unică de organizare. indivizii) ■re altul. Pe cînd psihologia diferenţială era la începuturi. că are o personalitate banală. orientată 17 E. este o abordare limitată a individualităţii.

închisori. vom atrage atenţia asupra unei forme speciale de doctrină tipologică. 285 . Presupuneţi că vreţi să alegeţi un coleg de cameră sau o soţie ori un soţ. nota 12 supra. dar situaţia este mult mai complexă. care încercă să le potrivească în tabloul clinic. B. Objectivity in systematic and „idiodynamlc" psychology. Ei lucrează în spitale. să aşeze piesele împreună pentru a vedea ce reprezintă cu adevărat sistemul şi capacităţile interne ale pacientului. Din păcate nu ştim încă în ce mod şi cît de bine îndeplinim această sarcină. centre de asistenţă socială. cărora speră să le faciliteze o adaptare mai bună şi o sănătate mentală ameliorată. Unii autori susţin utilizarea tipurilor ideale. în aproximativ jumătate din studii cele două metode au avut succes aproape în mod egal . simple „scheme de com-prehensibilitate"18. m şi R. biserici şi armată. în „Psychol. E." 3952. Sam se potriveşte tipului autoritar. Unii oameni. Dacă psihologul clinician lucrează într-un spital de psihiatrie. Această concepţie scapă criticii noastre. un creştin sau un personaj ideal cu consistenţă teoretică. au de-a face cu indivizi singulari. Astfel. Tipurile ideale nu au fost elaborate prin studiul exact al oamenilor concreţi. Nu rezultă oare de aici că soluţia dilemei noastre despre unicitate este simplă ? Nu este psihologul clinician un specialist idio-grafic. în cealaltă jumătate. de sintetizare a ceea ce se ^Rioaşte pentru a descoperi structura personală este extrem de complex. de exemplu. Şi acest fapt ne poate fi de ajutor cînd ajungem la evaluarea personalităţii. Figura 3 prezintă dilema. I şi D. pentru că ea nu intenţionează să cuprindă persoane reale. Tipurile ideale sînt. în opoziţie cu toate celelalte tipuri de psihologi care sînt nomotetici ? Acest lucru este parţial adevărat. sau numai să alegeţi un dar potrivit pentru ziua de naştere a mamei dumneavoastră. Psihologie clinică Mulţi psihologi lucrează astăzi în „domeniul clinic". în final. printre care W. Tipologiile sînt ^■tnode şi seducătoare.■suficiente pentru a zugrăvi individul în totalitate. în termenii lui Spranger. ca şi alţi indivizi A. Cum interacţio-. 59.19 în acest caz e clar că psihologii „ştiinţifici" au multe probleme. op. Se eman. Cunoştinţele dumneavoastră despre omenire în general nu vă vor ajuta prea mult. Mulţi psihologi clinicieni nu depăşesc stadiul psihologiei diferenţiale. 18 Spranger. se apropie în diverse grade de tipul ideal. iar individul ca atare este lăsat de o parte. el poate să transmită rezultatele sale unui psihiatru. Le-ar plăcea să considere că înţelegerea idiografică nu este mai bună decît rezultatele obţinute prin date statistice (adică prin referire la normele universale sau de grup).ftează oralitatea cu autoritarismul său ? "Ku ştim. Dar el poate fi clasificat şi împreună cu persoanele O. Să luăm un exemplu din domeniul delincventei. Dar tipurile ideale sînt inventate în bibliotecă şi nu în laborator. estetică sau politică. Galanter. 29 înainte de a părăsi acest subiect. P. Rev. dar Sam ca inBirid rărnîne necaracterizat. fără să presupunem că în realitate există vreun reprezentant perfect al tipului respectiv. desigur. Meehl. fără a fi însă corelate reciproc B cadrul cîmpului organic al propriei sale naturi. Ei testează şi transformă rezultatele într-un profil.20 Există acum teste şi scale accesibile care s-au bucurat de un oarecare succes în ceea ce priveşte predicţia reuşitei sau eşecului în colegiu. în prevederea delincventei şi chiar în predicţia fericirii în căsătorie. fabrici. Asemenea scheme comprehensive îşi au probabil utilitatea lor. putem descrie un italian tipic. El este redus la o simplă aglomerare de procente. Ele sînt derivate prin metode raţionale şi nu empirice. în felul acesta thulte domenii ale vieţii sale nu sînt explicate. a revenit asupra rezultatelor unor cercetări utilizînd atît date statistice '(scoruri pe scale obţi■ nute prin metoda psihologiei diferenţiale). de confruntare a unei dovezi cu alta şi. fiziologice. modul de predicţie (no-motetic) statistic era superior. un John Bull. mai ales în studiul „caracterului naţional". Munca lor e numită „clinică" deoarece. un om de afaceri american. şcoli. experimentale şi sociale — toate acestea ocupîndu-se cu norme universale sau de grup — atenţia sa principală se îndreaptă spre persoana concretă care se află în faţa sa. 30 Procesul de ponderare a rezultatelor fragmentare. cît şi predicţii idio-grafice („intuitive") ale comportamentului.. 19 Un antagonism vehement faţă de poziţia idiografică (pur clinică) este exprimat de mulţi autori. Deşi psihologul clinician are nevoie de o pregătire în domeniul psihologiei generale. şi nici chiar cunoştinţele despre normele de grup. dar nici una nu a fost inventată vreodată Pentru a explica individul în totalitate. dacă îl considerăm în raport cu sindromul freudian al trăsăturilor „orale". ca şi medicii. cit. (Calităţile sale au fost corelate cu ca-Ităţile similare ale altor în-erivîzi. Fiecare clasificare este corectă.

Taft. Sârb in. 379— 383 . Devierile de la normele universale sau de grup sînt instrumentul principal al clinicianului pentru studiul individului Totuşi. . E. normele universale şi de grup sînt folositoare. Bacă în acest capitol înclinaţia noastră este să subliniem aspectul Biografic. 1 struct"ra şi dezvoltarea personalităţii . T. 1960. Avem nevoie de Bgi ale învăţării. de asemenea. Rinehart and Win-ston. Legile generale conducînd la inferenţe (ajutate de statistică) explică toate cunoştinţele noastre despre persoane individuale. 4. dar ele nu acoperi întreaga distanţă pînă la atingerea lui. niciodată interrelaţionate în mod vital. / Psihologia personalităţii nu este exclusiv nomotetică. Watson : y{ln timp ce fiecare individ este o enigmă insolubilă. E. Jimmy. °i Minnesota Press. Dar aici există o greşeală. Năzuinţa aceasta spre completitudine este lăudabilă. R. Meehl. 21. 339—342 . are şansa de 85% să devină delincvent. Faptul că şi clinicienii care utilizează o metodă „intuitivă" pot greşi în pre-dicţia lor iese din discuţie. 1954. Dacă îl cunoaştem complet pe Jimmy şi mediul său vom fi capabili să îmbunătăţim previziunea statistică. statistical me-thods — an issue based on misunderstanding. E y s e n c k. D. 1954. psihologia generală şi socială şînt rădăcina şi B'lpJna din care creşte psihologia personalităţii. dar procentajele rămîn constante'-. R. Dar este mai uşor să construieşti un om artifidin norme universale şi de grup decît să ai de-a face în mod Bdecvat şi ştiinţific cu un om real. Problema în discuţie a fost exprimată odată de S>herlock Ilolmcs. Un asemenea B^lou lipsit de viaţă este distonant pentru cineva care simte că B^ividualitatea omului. Nu se poate admite aşa ceva. Companiile de asigurări sînt maestre în asemenea predîcţii statistice. va deveni sau nu delincvent. mulţi clinicieni simt ca fiinţele umane vii nu pot fi cunoscute exclusiv prin legi statistice. se poate spune în mod sigur că 85% vor intra în conflict cu autorităţile. New York. Multe manuale elementare de psihologie oferă un capitol de concluzii intituat „Personalita-Ba". Problema este complexă şi discutarea ei va ii amînată pentru cap. nu la o cunoaştere autentică a personalităţilor individuale. ^Adevăratul scop al psihologiei clinice nu este să elaboreze predicţii ce privesc grupul. > Aceşti autori (şi alţii) sînt sincer scandalizaţi de problema pe care îndrăznesc s-o ridic aici. Tristul adevăr este acela că psihologii nu au un succes evident ca judecători ai personalităţii. percepţiei. Aceşti autori sînt apărători adevăraţi ai tradiţiei anglo-americane a asocţaţionismului şi empirismului. Bailey. nici ex-Biîsiv idiografică. Clinteai inference and cognitive theory. totuşi susţin în acelaşi timp că ele pot duce la ' o codare grosolană şi rutinieră. care are o asemenea origine. Persoana este mai mult deci: „un punct de intersecţie" al acestor legi. Nu există nici o şansă de 85% care să-1 privească direct. Ea este o structură cu legi în sine şi prin sine. într-adevăr. H. Numai o cunoaştere completă a lui Jimmy ne va da posibilitatea să facem o predicţie sigură. Necazul poate rezida în viziunea lor unilaterală asu-Pra naturii cunoaşterii umane.cd. ci să prezică „ce va face un individ" în atingerea acestui ideal. G. 32 Rezumat individualitatea este o caracteristică principală a naturii Pentru a dezvolta o ştiinţă a personalităţii trebuie să acacest fapt. Rev. Minneapolis Univ. Deşi nu mă îndoiesc că unele cunoştinţe de acest gen există şi sînt de mare importanţă cînd sînt aplicate unui caz singular. Pînă astăzi metodele psihologice diferenţiale au prevalat. Lundberg. Indivizii variază. Lor li se pare de la sine înţeles că teoria epistemologică dominantă în psihologie este sacrosantă. W. care i-a spus prietenului său. P.' în „Psy-nhol. ca individ. in „Sociometry". înainte ca dilema să fie rezolvată va fi nevoie de noi metode şi de noi teorii. Dar avem nevoie. cogniţiei şi avem hevoie de o cu-Boaşfere a culturii şi societăţii pentru a explica dezvoltarea şi Beşterea individului. Hoit. dr.—289. 31 Despre băieţii care vagabondează. Clinical vs statistical prediction. Consta-Bm însă adesea că se oferă un tablou al personalităţii care este un Bozaic necimentat de elemente şi scoruri de teste. J. aceasta se explică prin încercarea noastră de a redresa ■hilateralitatea actuală a psihologiei. elanul îndreptat spre viitor al existenţei Bl° Şi întrepătrunderea sistematică a calităţilor sale cheie consti-B trăsăturile caracteristice centrale ale propriei personalităţi. Niciodată nu poţi prezice ce va face un individ. Vom reveni asupra acestei probleme în capitole ulterioare. The science of personality : nomothetic . dar poţi să spui cu precizie ce va face un număr mediu de persoane. Î65 . Case-studies vs.Concluzia noastră este că dilema unicităţii bîntuie domeniul psihologiei clinice. 61. Ea caută un echilibru între cele două extreme. de un punct de vedere special pentru a face ca aceste principii generale să Hînveargă spre individualitatea structurii care alcătuieşte perso-Balitatea. şi alte deficienţe. în grup el devine o certitudine matematică. uneori predicţîa statistică poate ajuta. 1941. care au o viaţă de familie dezorganizată. A spune că 85 din 100 de băieţi provenind din cutare sau cutare mediu vor deveni delincvenţi nu înseamnă să spui că Jimmy. care se aplică numai unor grupuri de indivizi şi nu indivizilor. sau de procese Bagmentare.". O asemenea predicţie statistică ne aminteşte de succesul recomandărilor privind prevenirea accidentelor de circulaţie care se produc într-o vacanţă de sfîrşit de sâptămînă.

Există un argument favorabil acestor definiţii bazate pe „efect extern". acestea se grupează în trei categorii pe care le vom numi definiţii prin efect extern. O învăţătoare cu „multă -personalitate" se dovedeşte a fi o persoană care pare să prezinte pentru ceilalţi opt calităţi atractive : „Ea este interesantă în conversaţie.^ieIZrlîlllte reputaţii. dar nimeni nu poate să o descrie precis : sute de definiţii sînt disponibile. e competentă. este inteligentă. Rinehart and Winston. deoarece nu produc efecte asupra celorlalţi ? Părerea noastră este că asemenea creaturi excepţionale dispun de calităţi personale care nu sînt mai puţin fascinante decît ale acelora care trăiesc în societatea Omenească. Cititorul care e interesat de o analiză mai completă poate consulta lucrarea mea : Personality: a psychological interpretation. 43. sau despre Robinson Crusoe înainte de apariţia tovarăşului său Vineri ? Sînt aceşti izolaţi lipsiţi de personalitate.CAPITOLUL 2 Personalitate. în „Teachers College Record". dar poate avea o personalitate mai puţin complexă decît un . dar ce se întîmplă dacă influenţăm oameni diferiţi în moduri diferite ? înseamnă că avem mai multe personalităţi ? Oare nu înseamnă mai curînd că un 2 E.eottyef-3ti'qT"Tt3lOÎL . XÎ^crpd a iţii despre tine.. desigur.1 dansul. trebuie să existe ceva înlăuntrul nostru care constituie „adevărata" noastră natură (deşi aceasta poate fi variabilă)^ Definiţiîle_| n__iuactie_. răspunsuri date do alţii unui individ considerat ca stimul . 2. Vorbind în sens larg. G. Dt&r pre un anumit ruj de buze sau ITToclTîeTnTîalîn^ feră personalitate". Adesea un formular de recomandare ne va cere 1 întrucît cercetătorul care se ocupă de personalitate nu este interesat In primul rînd de problemele etimologice şi istorice. şî~sîrît Ceva mai sofisticate. caracter. că persoana pe care o cunoaştem produce sau nu un efect asupra altor persoane._^[u_jDutem accepta afirmaţia că o persoană are „mai multă" sau „mai putirS^jDej^ojia^^ TrTseTS~psihologJe. 1942. conce£ţm_ L -a+i'iiirTjjd ci^j-g cj eficiente din lînd să vă ajute . cum putem fi noi cunoscuţi ? Acest lucru e adevărat. cap. Numai prin judecăţile altora despre noi. înţelegem prin aceasta.1 Efectul extern Spunem despre o cunoştinţă „Nu are personalitate" şi despre alta . prin structură internă şi pozitiviste. _după examinarea originilor termenului. 39—43. Un cercetător şi-a asumat sarcina de a determina care sînt calităţile necesare unei aprecieri superioare a „personalităţii" printre învăţătoare. temperament EFECTUL EXTERN » ORIGINILE TERMENULUI „PERSONALITATE' « STRUCTURA INTERNA « PUNCTUL DE VEDERE POZITIVIST » O DEFINIŢIE PENTRU LUCRAREA DE FAŢĂ 0 O OBIECŢIE FILOZOFICA e CARACTERUL o TEMPERAMENTUL * REZUMAT ue pare că toată lumea ştie ce este personalitatea. problema definiţiei este condensată în capitolul de faţă la un minimum ireductibil. 35 judecător poate avea o impresie corectă despre noi şi altul una proastă ? Dacă e aşa. 1937. şi este atît sinceră. 3 Acestea şi alte definiţii „biosociale" (exterioare) sînt înregistrate în • erso-nality : a psychological interpretation. în acest caz personalitatea nu este chiar superficială. L p ^ypj p pţ Ce se poate spune despre ermitul solitar sau despre copilul sălbatic (trăind printre lupi). atletică. New York.să vă de^^lteţi personarrEateaw~^nT~ca™"scop~'sa Tnfăf^âsca^îcTSnrTŢ^^ îh"""cge"ă" 'C(i"~priveşţg__vorDlFea in public. Dacă nu influenţăm oamenii. dar totuşi de aceeaşi inspiraţie sînt defi° vigiune socială jşau^exterioară" asupra tateă este : ' îuinu totală a efectului produs de un individ asupra societăţii . are interese largi. bună sportivă.pnale.E plină de personalitate''. Hoit.YJa_. . mijloacele ior „c°sm^^e piellml acesi lucru. 34 sa evaluăm un candidat în funcţie de „personalitate". pe celelalte două. cît şi adaptabilă".. Un actor de televiziune poate exercita influenţă asupra milioanelor de persoane._J_a fel_de_bogaţ_doţaţi_ca şi cei care ÎI au. The „halo" around „personalily".2 Astfel. Vom discuta pe scurt prima definiţie şi apoi. De obicei ceea ce se doreşte este o estimare a eficacităţii sociale sau a atracţiei solicitantului. l deprinderi sau acţiuni care influenţează cu succes alţi oameni . personalitatea noastră este cunoscută ca atare. pp. 1—6. pobluid.de efectele externe confundă personali3£. Fie m m i n g.

de asemenea.individ retras care trăieşte în obscuritatea unei mansarde. Ei_admit că perso.şle-. adică adevărata reunire a calităţilor interne şi personale. ca ceva care există „cu_adevarat". a^ajuns să semnifice altceva. să semnifice o persoană importantă (de unde personaj. Stern. domnule". p.vxeodatâ o unitate perfectă. M. sugerînd noi idei. Leipzig. nici femelă. ceea ce înseamnă „nimeni. Integritatea personalităţii trebuie respectată pentru totdeauna.dreapta. de exemplu. inclusiv actorul din spatele măştii. Toţi savanţii sînt de acord că acest cuvînt înseamnă la origine mască. Ei suprimă orice încercare de evaluare şi dau un simplu enunţ descrîptîv7 UrTexem-plu tipic este următorul. Ca substantiv nu reprezintă mai mult decît reprezintă a fi ca verb. pp. Green. tendinţelor. altele — definiţiile prin „structura internă". definiţiile lor sînt mai puţin exaltate. 4. ci doar tinde mereu spre p0 "*~~ Unii autori adaugă o notă de „valoare" acestui tip de definiţie Personalitatea "este ceva ce trebuie apreciat. t. Căci dacă întrebăm portăreasa la Paris. . . M ii 11 e r. Aparenţa şi nu organizarea internă este subliniată. Dar acest cuvînt persona a circulat între graniţe uimitoare. New York. PersonUchkeit. Personalitatea este : suma totală a tuturor dispoziţiilor.eJ_că este influenţată de ace"âlsta şî o""influenţează Ta B ^ şnţâ . în latina clasică era utilizat numai persona. dorinţelor şi instinctelor biologice înnăscute ale individului. (Acest fapt poate da oarecare satisfacţie acelora care preferă să 4 F. crezul 5 W. monsieur". Max Muller. 36 definească personalitatea în funcţie de efectul extern. Die menschliche.este deschisă conlurăţoiir. J923. personnallte în franceză şi personlichkeit în germană se aseamănă mult cu personalitas din latina medievală. precum şi a dispoziţiilor şi tendinţelor dobîndite prin experienţă6. ea va răspunde „Personne. Biographies of words.iadjxijiiială. paroh). in definitiv. Etica iudeo-creştină a iniţiat această linie de gîndire. în franceză poate ajunge chiar să însemne nimeni. 20.sJn±---f3ei0^~4mj3€«!ta«ţL în dezvoltarea personalităţii ^njaastrgi_Acestea sînt probleme la care vom reveni în capitole viitoare. Nu o nici mascul.impresia jp care o facem asupra__alţora_şi reacţia_lor ^IMâ_de_jiai„. Nimic n-ar putea fi mai abstract. nici tînăr nici bătrîn. Dar faptul de a confunda efectele externe ale personalităţii cu însăşi structura internă ar amăgi minţile noastre. Deşi. Desigur că . este entuziasmat de abstracţiunea acestor termeni şi de larga lor utilitate Să luăm un cuvînt ca persoană.ana-. dacă ne-a căutat cineva în lipsa noastră. William ŞT vorbeşte despre perso^ Cil nimeni nu dob|nde. denatura raţională^ Şi astfel vedem că termenul a avut chiar în latina clasică semnificaţii variate. de obicei. stimulînd nenumărate controverse. 37 democraţiei). bătînd în stînga şi-n. Barth. Unele din ele anticipau definiţiile actuale prin „efect extern". deşi puţini din cei care-1 folosesc ştiu cum a apărut4 Termenii personality în limba engleză. Şi dacă aceste personae reprezentau trei măşti ale unui singur Dumnezeu sau trei persoane egale a devenit dispută teologică de lungă duratăv_Poate__cea mai faimoasă defin a termenului i2£Z£<2na a_Jx>st dată jd&^Soeihuîs in secolul al~~ 2a_na_esţe_ o substanj^. impulsurilor. Astfel.arpersana. 32. Originile termenului „personalitate" Cuvîntul personalitate şi rădăcina sa persoană au fascinat îndelung pe cercetătorii limbii. c Structura internă Jâţ£ă_j££^^ excepţia pozitiviştilor moderni^ pe eare~"îi vonilui*"TulînărTK considerare) preferă să definească personalitatea ca o entitate obiectivă. A ajuns. . psihologii occidentali acordă o mare valoare şi integrităţii personalităţii (întrucît ea este. nu tr^Glue_£CjTtundaftă cu oameni Je au despre eă7 p ^j. si ocupînd pînă în zilele noastre un loc de frunte în toate discuţiile despre teologie şi fil6zofie. Longmans. chiar în antichitate. Termenul era utilizat şi pentru a desemna cele trei persoane ale Treimii. h gi£ o ^v filozofia morală a lui Kant sf> ^nTijlocîn vederea__unui P ajacă^de..) D. 1888.

Structura internă. Pentru a împinge lucrurile şi mai departe. Unele definiţii subliniază factorul cognitiv subiectiv care participă la organizarea internă. Ea îmbrăţişează fiecare aspect al caracterului uman : intelect. 1924. p. 532.^JlD—si. acestea sînt operaţiile noastre. Wiley. 84. p. rev. rev.Deşi/ această definiţie priveşte personalitatea ca un dat accesibil studiului. Ei argumentează că . Boston. care există cu adevărat şi are o compoziţie şi o structură pe care va încerca să le înţeleagă în mod ştiinţific. L i n t o n.. 1945. Self-consistency : a theory of personality. Nu putem cunoaşte „unitatea multiformă dina6 M. p.rn. C a r m i c h a e 1. 8 R. Conceptualizarea nu trebuie să treacă dincolo de metodele ştiinţifice pe care le utilizăm. el nu crede că structura şi fiziologia plantei constă numai în opera4 ţiile sale. fjr înţelege vreodată pe d epîinvreo__jDej^maIila±e~^In-411 -hi ~t^îr^^^^^^^^ 7 p^Ţ^^^^r^^^^^^^_^^^ "persOnâHtaţif.cu adevărat acolo"'. p. există psihologi care spun că ar trebui să nu folosim niciodată conceptul de personalitate^ Dacă am şti destul despre „stimul" şi despre „răspuns" (aşa-numita psihologie S-R) nu ar trebui să ne batem capul cu-vreo „variabilă intermediară".plu construct legat de un nume pro--jgnuj^Cel mai bun lucru pe care-1 putem face este să încercăm să '"formutăm ipoteze despre ea — să o „conceptualizării".„Unii psihologi contemporani obiectează energic împotriva definiţiilor. temperament. Următoarea definiţie e mai „structurală" : Personalitatea este întreaga organizare mentală a fiinţei umane în orice stadiu al dezvoltării sale. C. ci este percepţia altcuiva. Cînd un biolog disecă o plantă. Propria mea definiţie va fi. Deşi acesta este scopul unor psihologi. New York. numeroaselor părţi componente înregistrate. 2 nd. [sland. este problematic dacă ei urmează pilda ştiinţelor mai vechi. Appleţon — Century — Crofts. 69. Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinînd individului8. The cultural background of personaldy. New York. încercăm să înţele10 D. Thc unconscious. Lock y. 38 u jâ" care există . (Unii autori ar numi definiţiile de acest tip „esenţialiste". moralitate şi fiecare atitudine care s a format în cursul vieţii cuiva7. New York. Punctul de vedere pozitivist . pur şi simplu nu poate fi studiată direct. Termenii pot fi definiţi numai în modalităţi care sînt folositoare . 'ea nu reuşeşte să sublinieze integrarea în structură S.. esţg_Jin rr(?*:i. din punct de vedere pozitivisţ^^pgrsonalitatea ÎPternă. . 9 P. o organizare de valori caro sînt compatibile între ele9. adică metoda noastră. pentru acest astronom ea este un corp ceresc. 1945. 1951. a omului de ştiinţă. ed. Sloane. Asemănătoare este şi următoarea definiţie : . Ceea ce cunoaştem despre personalitate sînt numai „operaţiile" noastre.'~fca "şi astronomul sau biologul.structura internatr este inaccesibilă ştiinţei. esenţialiste. Personalitatea este chiar mai dificil de studiat-' decit stelele sau Plantele. Prince. New York. abilitate. ceva gîndit dar care nu există realmente „colo undeva". Personality. dacă există jntr-adevăr. Personalitatea ca atare se evaporează în negura metodei. Houghton Mifflin. S. dar situaţia este aceeaşi. . 7 H. Macmillan. 90. personalitatea este un „construct". New York. Problema în discuţie este studiată de C. Personalitatea nu este ceea ce cineva are. 39 gem un fapt existent din natură. Un exemplu de asemenea definiţie operaţională este următorul. Numai operaţiile externe.) Dar mai întîi trebuie să examinăm o abordare opusă.. Trebuie să ne adaptăm pe cît posibil mai mult metodele la obiect şi nu să definim obiectul în iuncţie de metodele noastre imperfecte. De aceea. Dacă administrăm un test de personalitate şi obţinem cutare şi cutare scor. J^iciimpsiholog şi nici un pro-. 333. p. formulată în termeni de structură internă. Elements of human psychology. Warren and L. . manevrabile sînt tolerate. de asemenea. 9. ca personalitatea. Cu alte cuvinte. ed.. Theones of personality. Definiţia e reprezentativă pentru cee-a ce putem numi definiţii ale personalităţii de tipul omnibus sau „sac de cîrpe". Mc C 1 e 11 a n d. Hali and G. Lindzey. p.. afirmînd că personalitatea este: o schemă unificată a experienţei. în cazul acesta. O definiţie pentru lucrarea de faţă Nu există desigur definiţii corecte sau incorecte. 1945. 1930. -Personalitatea este : conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. vizibile.. Notăm aici o asemănare cu definiţiile prin „efect extern". Aceasta este viziunea behaviorismului pozitivist extrem. Un astronom care studiază Arcturus consideră steaua un construct legat de un nume ? Puţin probabil . pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat10.

Individualitatea psihofizică a animalelor 11 R. . Fără îndoială animalele posedă forme rudimentare de sisteme psihofizice moştenite şi învăţate care conduc la o activitate caracteristică (unică). Comportament şi gîndire. un concept. Noi nu ne adaptăm numai la mediul nostru. Personalitatea este ceva şi face ceva. Este adevărat că unele acte şi concepte sînt mai idiosincratice decît altele. o trăsătură. după această definiţie. în contrast cu creierele mai 'simple ale altor vertebrate.. 1951. Sistemele sînt „potenţialul nostru de activitate"11. nici exclusiv nervoasă. Sears defineşte personalitatea ca „potenţial de activitate" i? A theoretical framework for personality and social behavior. mai ales la acele*personalităţi anormale care sînt marcate de o dezintegrare progresivă. ajută la sublinierea ideii.individual''. Aceşti doi termeni constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. Totuşi. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinante. Ele exercită o influenţă directoare asu-j3ra tuturor actelor adaptative şi expresive prin care personalitatea ajunge să fie cunoscută. totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră. O deprindere este un sistem. dar nici unul nu poate fi considerat ca fiind lipsit de un iz personal. animalele au pers'onalitate. dar. Acest termen ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală. Ia fel şi un sentiment. dar nu putem considera o astfel de structură izolată ca avînd personalitate. De aceea. Sistemele psihofizice latente motivează sau direcţionează o activitate şi o gîndire specifică atunci cînd intră în acţiune.. Ele sînt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală în care ne aflăm. Dar nu ar fi înţelepL să se definească personalitatea numai în funcţie de adaptare. Toate exprimările sînt pline de capcane. Problema centrală a psihologiei este organizarea mentală (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei şi deprinderi care ghidează în mod dinamic activitatea). De aceea comportamentul şi gîndirea înlesnesc atît supravieţuirea. Dar defectul său c°nstă în eşecul de a admite criteriul necesar al organizării. 6. posedând o structură internă specifică. Pentru scopurile prezentului volum pretindem o definiţie a personalităţii care este „esenţialistă". {Nu ştim nimic despre gîndirea lor. Sisteme. dar şi reflectăm asupra lui. R. Riscăm să afirmăm că diferenţa dintre oricare două specii de vertebrate submarine nu este atît de mare ca diferenţa dintre două fiinţe umane. iată definiţia noastră : r r ( PERSONALITATEA ESTE ORGANIZAREA DINAMICA IN f CADRUL INDIVIDULUI A ACELOR SISTEME PSIHOFIZICE | CARE DETERMINA GlNDIREA Şl COMPORTAMENTUL SAU CARACTERISTIC. Putem examina acum pe scurt conceptele-cheie din această definiţie : Organizarea dinamică. Se poate pune problema dacă. Am văzut că definiţiile de tip eom-nibus sau „sac de cîrpe" ml sînt adecvate. sînt (unice "pentru aceasta. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atît a „spiritului".nale sînt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii. Chiar actele şi conceptele pe care înTntîd aparent le „împărtăşim1' cu ceilalţi sînt la bază individuale şi caracteristice. Cine este acest „individ" în care rezidă personalitatea ? Oare nu admitem în mod secret un organizator — un „ego"' ? Nu avem în inimile noastre o entitate neexplicată care creează cumva o unitate a personalităţii ? Această obiecţie vine în special din partea filozofilor persona-îişti care consideră că în toate definiţiile . Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar cînd nu acţionează. Unii filozofi ar spune că noi comitem păcatul de neiertat de a considera problema rezolvată dinainte. Integrarea şi alte procese organizaţio-. Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente într-o interacţiune reciprocă. De aceea „organizarea" trebuie să apară în definiţie. cît şi creşterea. în „Amer. cît şi a „trupului" într-o unitate inextricabilă. 41 inferioare este extrem de primitivă şi nu poate servi drept prototip util al personalităţii umane. Ceea ce ci face în principal este să se adapteze mediului său.pentru un scop dat.) Dar această concesie nu ne duce prea departe. Psychologist". Termenul implică şi procesul reciproc de dezorganizare. 476—483. Răspunsul este un „da" prudent. precum a fost argumentat în primul capitol. ne străduim să-1 stăpînim şi uneori reuşim. orice s-ar întîmpla. Determină. pare sa îndreptăţească această afirmaţie. Caracteristic.. O obiecţie filozofică Un termen din definiţia noastră nu a fost încă explicat — acela de .redundanţa nu este în mod necesar ceva rău . De asemenea. Orice comportament şi orice gîndire sînt caracteristice persoangv-^si. Vom trata personalitatea ca o unitate existentă „acolo undeva". Complexitatea enormă a creierului omenesc. Un neuron are un potenţial de activitate. un sti] de 40 comportare. -Aforismul este lăudabil. într-un sens este redundant a se folosi termenul caracteristic în definiţia noastră. Psihofizic.

). Perspectives in personality theory. « a-conotaţie specială dincolo de sensul său originar de gravare. Din această cauză — şi pentru a fi consecvent cu propria noastră definiţie — preferăm să definim caracterul ca personalitate. Astfel.. care face ca adaptările acestuia la mediul său să fie unice12. deşi primul derivă din latină. Cap. New York. cum vom arăta mai tîrziu.). atitudini şi interese — orice semn important al individualităţii. Personality. de cîte ori vorbim desr^e_jN3£a£ti^^m'ai ca sigur implicăm un standard moral si emitem o judecata de ă:E7Aoe1^ care doresc 4ă apere structura reală şi funcţionarea personalităţii de judecăţile cu bază morală. îl vom considera util. evaluată . A. situaţia este diferită. 1957. (Cititorul perspicace poate spune : „Accentul dv. în timp ce rădăcina sa a aeumu-' lat mult iz moral. în special pentru acest motiv cartea de faţă favorizează termenul personalitate. dar rareori în America. Ego-ul cuiva este desigur un important (fără îndoială. European and American theories of personality. Ency-clopedia of psychology. Freud.personalităţii este implicat (sau este necesar) un factor de continuitate şi unificare.ter" "bTrn*"~ ne referîm'~lă~HesavTrşirea sa morală. pe ceea ce este adînc gravat şi relativ neschimbător. comportament vizibil.. drept caracter neevaluai. Azi. sînt dezirabile. cineva poate face o judecată de valoare privitoare la personalitate ca întreg. în P. alţii nu. în timp ce psihologii americani preferă pe cel de personalitate. 458. Dar pentru moment e suficient a spune că obiecţia prezintă greşit utilizarea de către noi a termenului individ. p. un elev "al lui Aristotel. înţelegem mai ales că ea rezidă în organism.gsie^jscela că orice calităţi ale persoanei sînt pur şi simplu ceea cesmtTJîTii ubsTJi valori (şi u^ete culturi) le pol. New York. sau la orice parte a personalităţii : „El este un individ nobil". 42 Caracterul Nu. Totuşi. Cînd spunem că organizarea dinamică se află înăuntrul individului. Ne grăbim să admitem că există o problemă presantă în a raporta ego-ul la personalitate. în capitolul 3 vom examina interesanta sa metodă. Psihologii americani au elaborat multe lucrări intitulate Personalitatea./Acum psihologia americană are preferinţă pentru environmentalism . 1946. pe structura internă corespunde perfect la n Pentru o discuţie mai completă asupra diferenţelor vezi G. Este modalitatea noastră de a nega faptul că personalitatea este numai o problemă de . „Ea are multe calităţi care o fac să fie îndrăgită". tinde să pună accent pe ceea ce este înnăscut în natura omului. Faptul psihologic brut .carac. termenul caracterologic este folosit în mod obişnuit. al doilea din greacă. Al-'port. Şi aşa şi este. Vom reveni la această problemă dificilă în capitolul 6. 7-apaxTT)p înseamnă gravare. L. Cînd spunem că cineva are . această problemă nu este necesar să ne reţină atenţia. von Bracken (Eds. pe de altă parte.efect extern". Personfy însemna.. calitate de suprafaţă. adică „în piele". (Dacă spunem că are o „personalitate bunău înţelegem mai ales că este eficient social — utilizare populară pe care am discutat-o la începutul acestui capitol. diferenţa antică de tonalitate dintre cei doi termeni pare să explice preferinţele regionale actuale13. ar modifica definiţia noastră după cum urmează : Personalitatea unui ego este organizarea dinamică a dorinţelor şi abilităţilor psihofizice unice. trăsături. cel mai important) sistem psihofizic în cadrul personalităţii. Bertocc'i. ttTajjratin_ fascinant. cum am spus. Basic Books.) _Asţfel. dar puţine intitulate Caracterul. psihologii europeni par să aibă preferinţă pentru termenul caracter. Ambele sînt adesea folosite unul în locul celuilalt. 1. David. E curios faptul că termenul „caracteristic" şi-a păstrat sensul primitiv. in ambele cazuri spunem că persoana în cauză are trăsături care cînd sînt examinate după standarde sociale sau morale externe. a fost autorul cel mai celebru care a utilizat acest termen în Grecia antică. a acţiunii vizibile. la origine. ^agsptrvjp. pentru că din fericire a scăpat de aura de valoare a cuyîntului înrudit. Psihologia europeană. A scris multe schiţe de caracter din care au supravieţuit treizeci. fixată şi de bază. în Europa. nu vedem necesitatea de a-1 include în definiţia noastră. Există un motiv interesant pentru a justifica diferenţa. pentru moment. mască. Nu se referă la vreo judecată morală. în ceea ce priveşte conceptul de ego. P. 43 ceea ce grecii antici înţelegeau prin caracter". Unul din aceşti filozofi. gravare. al doilea sugerează o structură adîncă (poate înnăscută). decît termenul personalitate este termenul caracter.) Desigur. Totuşi. înclinaţia sa behavioristă o conduce la subli-nier&a mişcării exterioare. iar personalitatea. socoti nobile şi de îndrăgit . Primul terrneTTsugerează" aparenţă. proprii acelui ego. Theofrast. dar rareori de personalitate. dar adaosurile ulterioare ale judecăţii de valoare ne fac -să ezităm în utilizarea lui. Va servi pentru a se referi la deprinderi. W. Bertocci. H. L-am utilizat în definiţia noastră despre personalitate. cei doi termeni sînt adesea utilizaţi în mod sinonim. Deoarece este apropiat de sensul originar al caracterului. In ceea ce priveşte termenul caracteristic. dacă vreţi. Philosophical Library. . 12 P. în H. Harriman (Ed. de exemplu. vorbeşte adesea despre structura caracterului. Este pecetea unui om — sistemul său de trăsături sau stilul său de viaţă.

_§au_ deprindere a spiritului. ca „o dispoziţie psihofîzică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator". conştiinţă şi credinţe religioase este foarte important pentru studiul personalităţii sale. folosesc uneori termenul ca echivalent cu personalitatea —■ ca de exemplu cînd spun „teste de temperament" în loc de „teste de personalitate". fluctuaţiei şi irite.fortq şi viteza sa obişnuită de răspuns. mai ales din Marea Britanie. şi deci în mare măsura ereditare ca origine. Teoria etică este o ramură ■bportantă a filozofiei. S. ahnormal psychology. energic.. Vezi şi E. Baze biologice ale Personalităţii. calitatea dispoziţiei. şi încă înseamnă. Dar cunoştinţele noastre despre baza fizică nu sînt încă sigure. dar nu cuoaştem sursele exacte ale temperamentului însuşL^. sau „vremea interioară"" în care se dezvoltă personalitatea. dar încă nu s-a ajuns la o unitate finală de vederi. că are impulsuri sexu""" 45 ale puternice sau slabe. M. Cercetările privind temperamentul se fac azi sub numele de „psihologie constituţională1'. Tte psychology of character. aceste fenomene fiind considerate ca dependente de construcţia constituţională. Ne putem baza pe simpla noastră definiţie a Baracterului ca personalitate evaluată. Y Se poate spune că temperamentul. Lipsind cunoştinţele mai precise asupra acestui subiect oferim următoarea definiţie ca reprezentînd corect accepţia psihologică curentă şi servind în mod adecvat scopurilor acestei cărţi : f Temperamentul se referă la fenomenele caracteristice ale naturii ^_ejxuxţicmale a unui individ. Cu cît o dispoziţie este mai ancorată în solul constituţional nativ. New York. Harts-liorne. de asemenea. descriem un temperament' Au existat diverse încercări de a analiza dimensiunile de bază alo temperamentului cu ajutorul testelor psihologice. solicitudine. \' Ce include temperamentul ? Nu este posibil un răspuns clar. Asemenea studii tratează despre onestitatea copiilor. Dar această utilizare este rară şi în declin.p. Faptul 14 Prima definiţie citată este din W. 1956. Faptul că un copil sau un adult are idealuri morale. inclu. L i g o n. însemna atunci. din V A. Constituţiile intense în forţă şi energie pot avea ritmuri metabolice înalte şi o funcţionare puternică a tiroidei1-"1. New York. A doua. E. Character and >6. „Temperamentul ei înnăscut este vesel". p. că altul este excitabil. Ştim că personalitatea e în mare măsură condiţionată de temperament. cineva îl defineşte ca „gradul de organizare etică efectivă a tuturor formelor individului". Seriile din Studies in Character sînt rezumate în H. 1926. deoarece acestea sînt trăsături ale structurii sale interne. „El are un temperament lent şi apatic'^ Cîţiva autori. important a şti dacă o persoană are o „dispoziţie de a inhiba impulsuri în conformitate cu un principiu reglator". Shuttleworth. cînd spunem că cineva este prin natură lent şi letargic. sau că are o „dispoziţie posacă-'.zînd sensibilitatea faţă cjp. Roback. depinzînd mai ales de sau fiind legată de constituţia fizică". I Pentru a realiza necesarele progrese în studiul temperamentului avem nevoie de mult mai multe cercetări în genetica umană. Această definiţie nu are intenţia de a implica faptul că temperamentul este neschimbat de la naştere pînă la . soc. Dimensiqns of character.rfiriilnrit. Dar toate aceste tendinţe sînt în cadrul personalităţii. o sti. 1927.ă. abnorm. A. 450. Un anumit număr de cercetări a fost publicat sub titlul Studii asupra caracterului sau Dimensiunile caracterului14. Temperamentul se referă la climatul _chi mic. Brace. şi nici nu ştim de cîte dimensiuni suplimentare avem nevoie pentru a clasifica formele majore ale temperamentului16. endocrinologie şi antropologie fizică. sile predominante ai tonte ■pq.'*. F. Harcourt.înainte de a părăsi problema ar trebui să ne referim la încă o utilizare a termenului caracter. Macmillan. că are „o fire îngrozitoare*'. ^autocontrol. Toţi aceşti trei factori se bazează foarte mult pe determinarea genetică şi de aceea "constituie aspectele personali-taţii care sînt cele mai dependente de ereditate. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. -zation of character. Şi ■stfel noi preferăm să nu considerăm caracterul ca un domeniu spe-»al al personalităţii. Taylor. înd spunem că o persoană se sperie uşor. Psychol. 1930. j \ Temperamentul Doctrina conform căreia temperamentul unei persoane este ■pterminat în mare măsură de „umorile" (secreţiile glandulare) forpului s-a transmis din antichitate pînă azi. Termenul tempera-W&nt a intrat în limba engleză în evul mediu o dată cu doctrina celor îjgîru__umori (capitolul 3). Macmillan. Studies in the organ. nsităpi dispoziţiei. credinţă religioasă. o „constituţie. în „J. biochimie.le. desemnează o clasă de . Alţii. Iar unii autori care scriu des-pre subiectul limitat al temperamentului utilizează în mod greşit termeni mai largi. cu atît se va vorbi mai mult despre temperament. precum în următoarele titluri de cărţi : Glande care reglează personalitatea. M. New York. Unii psihologi îl consideră o parte specială a personalităţii. Fizic şi caracter. 21. May. 44 Bă ele sînt percepute şi judecate favorabil nu schimbă situaţia. sau de opusul lor — apatie. Astfel.materie primă" din care este modelată personalitatea. în toate aceste cazuri termenul „temperament" s-ar potrivi mai precis subiectului cărţii. K. dar nu trebuie confundată cu psihologia per-■snalitătii. Pare probabil ca un factor primar să fie legat de forţă şi energie.

171). 57. sau ceva similar-. Cu mult înainte de epoca endocrinologiei. The differentiation of temperament from personality. Ca şi constituţia fizică şi inteligenţa. indiferent de modul în care ceilalţi îi percep calităţile sau de metodele prin . •dar . temperamentul poate fi modificai (în anumite limite) de influenţe medicale. Galen a socotit umorile ca fiind nu numai . în acest capitol vom examina cîteva abordări instructive din epocile anterioare. 1957. J. dar nu nelimitată. Cele patru tipuri de temperamente ) ' Teoria psihologică cea mai veche despre care avem o mărturie este în acelaşi timp teoria care a avut cea mai mare influenţă de-a lungul secolelor. pămînt.. îşi păstrează ^sensul originar de gravare (o trăsătura în mod unic gravată) şi de aceea este folositor^ pentru scopurile noastre. Diamond e de părere că cercetările pe animale şi analizele factoriale asupra temperamentului uman „conţin asigurări repetate asupra importanţei dispoziţiilor spre comportament afiliativ. A doua etapă în teorie a fost curînd adăugată de Hippocrate. atribuită lui Empe-docle în secolul al V-lea î. Cercetarea e necesară în continuare 46 Rezumat Voltaire scria odată : „Dacă doriţi sa discutaţi cu mine. / 15 Vezi C. A d c o c k. în „J.n. Teoria începe cu credinţa grecilor antici. că întreaga natură este compusă din patru elemente : aer. sp rjpj?yr>|ţa Totuşi. subliniind semnificaţia lor pentru cercetarea si teoria actuală.e. Personalitatea înseamnă ceea ce o persoană estp în mori real". Harper. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. termeni variaţi. de asemenea. în secolul al II-lea e. desigur. Definiţia mea nu neagă. Temperamentul se poate modifica pe măsură ce personalitatea. Percepţiile şi metodele noastre pot fi eronate. caracter şi temperament reclamă în mod special definirea. gen. Totuşi este. Caracteristic.care le studiem. care 48 susţinut că această formulă pentru natura luată ca întreg (macro-osrnos) trebuie să se reflecte în construcţia proprie a omului /'microcosmos). rărnîne faptul că.determinabile) şi tocmai această structură sperăm s-o studiem. de teamă şi controlat (sau impulsiv)" (p. New York. cap. Cuvinte foarte abstracte ca personalitate. Temperamentul.n. Doctrina a fost mai tîrziu formulată de medicul roman Galen. Modificarea este posibilă. în anumite privinţe ea mai este încă apropiată de spiritul şi descoperirile ştiinţei moderne. Definiţia mea despre personalitate este „esenţialistă". 16 O trecere utilă în revistă a stadiului actual al cunoştinţelor se găseşte în S. Numeroşii' autori pe care-i citează utilizează. se referă ) la „materii prime" din care este modelată personalitatea. deşi pune limite în / dezvoltarea personalităţii. 1957. pe ele altă parte. metabolice. „părintele medicinei". decît dispoziţii constituţionale (temperament veritabil). tot aşa cum un astronom poate să nu-şi atingă scopul în studierea constituţiei unei stele. Psychol. joc şi apă. cu siguranţă. Personality and temperament. începînd de la naştereTîn dotarea noastră există niveluri constituţionale chimice. __J Intuiţii din trecut CELE PATRU TIPURI KE TEMPERAMENTE e FIZIOGNOMIA « CARACTEROLOGIA LITERARA « FRENOLOGIA 9 SFÎRŞITUL SECOLULUI Al' XIX-LEA 9 GALTON ŞI EXPERIMENTUL 9 REZUMAT l\u ne interesează aici un muzeu de antichităţi şi de ciudăţenii. Ea spune numai că persoana are o structură internă şi o scrie de caracteristici (variabile. dar pot exista dispoziţii fiziologice de bază care să sprijine clasificarea. pentru a face discuţia profitabilă. Capitolul următor se referă în continuare / la^-problema temperamentului. De-a lungul epocilor eforturile omului de a formula o ştiinţă sau o pre-ştiinţă a personalităţii umane au ajuns destul de frecvent în puncte moarte şi la absurdităţi. ca şi în cursul învăţării si al experienţei de viaţă. dar Diamond consideră că denumirile lor indică aceleaşi dimensiuni de bază ale temperamentului. Sînt lecţii importante pe care nu ne putem permite să le trecem eu vederea. desigur. mai jntii trebuie să vă definiţi termenii". Dar steaua este încă acolo. 5 şi 8. un obiect care incita la studiu. 103—112. cnirurgicale "şlnutriţionale. Dotarea / temperamentală a cuiva nu este invariabilă.". că o persoană se modifică cu scurgerea timpului sau că comportamentul ei se poate schimba de la o situaţie la alta. el a hotâ-ît că aceste elemente sînt reprezentate în corpul omenesc sub forma celor patru „umori" (hormones)/?Dacă o umoare este predominantă în corp ne vom aştepta să găsim o predominanţă corespunzătoare a unuia din temperamente. agresiv.tendinţelor în temperament.moarte.] oarece sjŢTfefexii (prin definiţia noastră) la evaluarea personalităţii. Critica pe care i-aş face-o ar fi aceea că denumirile sale sugerează mai curînd trăsături de personalitate. nervoase care stabilesc pentru noi un capital de bază caracteristic. de. Caracter este un termen de care ne putem lipsi în general. Diamond. adevărat că şi secolele trecute au produs comoara lor de intuiţii.

)1/' ţ * Cele patru modele descrise de această teorie se potrivesc în aproape orice schemă dimensională modernă de clasificare a temperamentului. Doubleday.e. 49 Structura ?i dezvoltarea personalităţii — cd. / ^M Să presupunem că un autor. ~f Proprietăţile acestora Umori corespunz'ito ire Temperamente corespunzătoare Empedocles. flegmatic — apatic. 1957. fundamentul emoţional al personalităţii este condiţionat de chimia corpului a fost din ce în ce mai muie confirmată de cercetarea modernă. ci şi a bolilor.n. cea 400 î.rădăcina temperamentului. ca de exemplu Wundt. pretind că tipologia în patru părţi a anticilor nu poate fi îmbunătăţită.n. depresie şi slăbiciune. melancolic — trist. Battle for the mină. cea 150 î. printre ei şi Pavlov. Aer Pâmînt Foc Apă Caid şi umed Rece şi uscat Cald şi uscat Rece şi umed Sînge Bilă neagra Bilă galbena Flegmă Sanguin Melancolic Coleric Flegmatic Deşi ştiinţa modernă a arătat că substanţele hormonale din corp sînt mult mai numeroase şi mai complexe decît ştiau anticii. în afară de norocoasa presupurţere legată de chimia corpului. Galen. în plus.e. (Unii autori moderni.e. totuşi fericita presupunere că temperamentul. cea 450 î. New York. consideră c« temperamentul variază în funcţie de viteza şi intensitatea reac1 Vezi W. prea multă bilă neagră.n. sanguin — optimist. mai există încă una şi mai puternică care a făcut ca această teorie să aibă o viaţă îndelungată şi tenace. Sargant. Hippocrate. Prea multă bilă galbenă poate produce febră. 2t5 Rapid Profund coleric Puternic me'ancolic sangvin coleric ■ Slab Larg flegmatic melancolic sangvin Restrins flegmatic A Excitabil Superficial B coleric -Wep'âcut" melancolic sangvin coleric Plăcut Retras flegmatic . Este adevărat că denumirea temperamentelor are un parfum calitativ : coleric înseamnă irascibil. Descoperim însă* imediat că aceste coloraturi calitative sînt conforme cu viziunea logică şi cantitativă asupra dimensiunilor posibile ale temperamentului.

Ross. Urmîndu-1 pe Galen. ed. 45 —64. Din nou cele patru tipuri se potrivesc (Figura 4 B). VI. Hoffding. Diamond. el 3 Istoria medicală a doctrinei este bine prezentată de C. regnant in nostro corpore suna un poem medical din secolul al Xl-lea. meritele ei constau atît în recunoaşterea chimiei ' corporale. Fiziognomia 7 Fiziognomia este arta (şi ştiinţa potenţială) descoperirii caracte. 1947. Deşi antic. frize. Cel mai vechi tratat asupra acestui subiect este intitulat Physiognomonica şi este atribuit lui . Klages. Să presupunem că cineva doreşte să pună accentul pe excitabilitate şi afect. menţionate în definiţia noastră (pagina 46) se pot potrivi cu una din acesie scheme dimensionale. în rapitnin] 1Q vnm reveni la eroarea diagnosticului „mono-simptomatic" pe baza actelor expresive. Teoria era folosită în toate felurile. în „J.melancolic cangvin Exteriorizat flegmatic Calm C Inactiv D Figura 4. Quattuor humores. S. Mai valoroase sînt trei aserţiuni care îşi găsesc un sprijin în cercetarea şi teoria modernă : 1) Deşi judecăţile poj fi bazate pe orice trăsătură mobilă. Medicina lui Galen şi-a supremaţia pînă clnd Harvey a descoperit circulaţia sane-a lungul secolelor. chiar şi stadiile vieţii : tinereţea era sanguină. Fiecare poate vedea în ea ceea ce do2 Cf. 1953 şi J. New York. Supleţea ei ajută la explicarea influenţei sale enorme şi a longevităţii sale. Destul de interesant este faptul că astăzi identificăm o distanţare de schema în patru părţi în favoarea unei scheme în trei părţi. Ed. £ft şi cea islamică au fost redactate aproape exclusiv în termenii acestei teorii. din Works of Aristotie (W. In mod virtual toate componentele temperamentului. Putem trece cu vederea presupunerea că dacă omul seamănă unui animal el trebuie să aibă şi calităţile animalului. Sherring-* o n.sînt expresia facială. Kiilpe. Wundt. în timp ce structura musculară şi mişcarea dezvăluie trăsăturile dobândite .~i risticilor personalităţii — în special ale temperamentului pe baza I aparenţei exterioare. 3) Cea maî valoroasă dintre' toate este sugestia că structura oaselor. voi. 2) „Este o prostie să te bazezi pe un singur semn . Putem oare să nu ne întrebăm ce este cu asemenea teorie atît de robustă ? Da. S. R. artele frumoase au produs faimoase sculpturi. ţesutul corpului şi corpul (constituţia) dezvăluie ceea ce este înnăscut şi relativ neschimbător (temperamentul). Clasificarea tripartită (identificată cu numele lui Kretschmer şi Sheldon) este descrisă în capitolul 4. Cele patru temperamente adecvate la diferitele caracteristici alo răspunsului emoţional ţiei emoţionale. S. portrete care proslăveau cele patru tipuri. I r-w i n. Psychol. mişcările şi gesturile. Clarendon. Printre psihologii care au utilizat pe larg împărţirea în patru tipuri de temperamente sînt Kant. gen. Multe manuale recente o acceptă favorabil. Galen on the temperaments. ca la toate tipologiile. : Oxford. Ebbinghaus. în acelaşi timp. Anatomia melancoliei de Burton se baza pe această doctrină ca si multe alte opere literare. Prietenii noştri flegmatici au momente colerice. Love-d a y şi E. 4 Acest tratat. Doctrina este la fel de elastică ca şi platforma unui partid politic. şi mai ales din configuraţia. Man on his nature. 1903). Ea explica patologia corpului. maturitatea tîrzie — melancolică.. jjf Nu e de mirare că nenumăraţi scriitori au utilizat cu convingere cele patru temperamente. adaptîndu-se. De exemplu. bătrîneţea — flegmatică.la cele patru tipuri umorale. un om care seamănă cu o vulpe trebuie să fie viclean. Personality and temperament. este tradus de T. ^individualitatea omului. Figura 4 A arată că nu avem nici o dificultate în a stabili cvartetul antic conform acestei dimensiuni logice. 129. D. O altă schemă dimensională plauzibilă consideră temperamentul în funcţie de puterea şi slăbiciunea activităţii şi de tendinţa de exteriorizare sau retragere ca în figura 4 D2. Să presupunem că un teoretician propune ca lărgimea şi profunzimea să fie dimensiunile fundamentale ale temperamentului. 51 se referă la sisteme de citire fiziognomică a caracterului practicate într-un trecut şi mai îndepărtat. 2 nd. vei avea mai mare încredere în concluziile tale cînd găseşti cîteva semne care împreună indică un singur drum". Harper. iar prietenii sanguini pot prezenta trăsături de melancolie. potrivirea este încă foarte bună (Figura 4 C). atît medicina apuseană. cuprinzînd numai 24 de pagini.". conformaţia sau^ expresia feţei. 36. F o r s t e r şi apare în „Opuscula". Doubleday.Aristotel4. New York. 50 reşte să vadă. Faptele specifice individualităţii biochimice fac dificilă acceptarea oricărei tipologii în raport cu o persoană concretă. 1957. p. cît şi în flexibilitatea ei care este conformă unor dimensiuni logice ale analizei. constatăm că ea nu reuşeşte să acopere individualitatea structurii. maturitatea — coJerică. Pavlov. Herbart. cele mai revelatoare .

cît şi din configuraţiile musculare dobîndite. cît şi de cea musculară. numărul 3 este somnoros. dar înzestrat cu o fire colerică. liniile feţei se datorează mai curînd grăsimii. După cum spune documentul grec antic. Asociaţii similare se ataşează celorlalţi. decît sentimentului. Mai ales acestea din urmă sînt de luat în considerare. 1 ilustrează pe tradiţionalul poet bolnav de dragoste care are reputaţia de a fi melancolic. atît de structura osoasă. Zvelteţea şi structura delicată a tipului melancolic este dată de natură. Faţa sanguină este destul de normală ca structură osoasă. (Majoritatea oamenilor (peste 80%) identifică corect tipurile desenate în figura 5. Aceste stereotipuri ni se dezvoltă din experienţa noastră de observare a structurii osoase şi musculare. Care sînt indicaţiile pe care le folosim ? Remarcăm că desenele depind.ale personalităţii. I 52 q . dar nu_e^ţeirîarc£tă__de_JiiiiLcare să indice o experienţă emoţională profunejă sau de durată. în ceea ce priveşte efectul lor. plus deprinderi dobîndite de reactivitate vigilentă faţă de mediu şi o ridarc bogată datorită unui sentiment emoţional intens. Aceste judecăţi se bazează pe indicaţii fiziognomice. numărul 4 datorită sugestiei de optimism este sanguin. faţa colerică trădează vigoare şi forţă natu-rală a Jizicului (temperamentului). Numărul 2 pare să.fie un luptător. moale şi flegmatic . Faţa flegmatică are o constituţie letargică şi neatentă ca deprindere . deşi şi celelalte sînt importante. Nr. La fel. Să examinăm această ultimă afirmaţie privind cîteva reprezentări fiziognomice foarte vechi ale celor patru temperamente. dar ochii aplecaţi şi cutele verticale de pe frunte reflectă deprinderi dobîndite de renunţare şi gîn-cluri neplăcute. obţinem indicaţii importante atît din construcţia anatomică.

fizid-gnomia a devenit populară şi a avut o istorie neîntreruptă de atunci încoace. Vom reveni la această problemă în capitolul 19. caută pînă şi în aşternuturi. Caracterologia literară Căutînd din nou în Grecia antică. îi scade din hrană. Urmă.Figura 5. 'Cele treizeci de caractere ale lui Teofrast care s-au* păstrat urmează un stil rigid de compoziţie. Chiar şi azi apare curent 53 un gen ieftin de fiziognomie. Uneori portretului Omu-I lui generos făcut de Aristotel însuşi i se atribuie inventarea stilului.) Este o particularitate a caracterelor lui Teofrast faptul că toate treizeci reprezintă tipuri vicioase sau cel puţin dezagreabile-Dacă el a considerat omul bun prea prost pentru a scrie despre el 5 Lucrarea sa principală Physiognomische Fragmente zur Beforderutm der Menschenkenntniss und Menschenliebe. Totuşi primele ediţii ale acestei lucrării au apărut în 1772 şi 1775 sub diferite titluri. la a fi biciuite în mod public sau la a fi trimise în case de corecţie. Johann Kaispar Lavater (1741—1801)1 El a fost un propâganJ dist energic şi un moralist care şi-a practicat arta în rîndul mulţimii* de pe stradă şi în biserici. Dar toate aceste practici obscure nu schimbă faptul cj oamenii au găsit întotdeauna un ajutor — de un fel încă nu pe del plin înţeles — judecind pe ceilalţi după indicaţii fiziognomieg Cel mai faimos fiziognomist din toate timpurile a fost un e]ve-| ţian. Zglrcit este omul care . cotrobăie prin oaie. Dacă are ceva de . Sfatul său este rî. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ. apărută în 1783—1787 în trei vo-j Iurte.J obicei înregistrat şi uitat. a fost de multe ori republicată.1 Ceea -ce este semnificativ pentru psihologia modernă este acceniulj pus de Lavater pe consistenţa personalităţii atît în aspectele ei inJ terne. căci natura practică. Fiecare începe cu o definiţie scurtă a trăsăturii dominante şi continuă cu exemple tipice ale acţiunii acestei trăsături. Sistemul nu prezintă un interes special pentru noi. de a fi servit „cu succes" prima corporaţie. iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin decît oricare altul dintre cei ezenţi. chiar i'a'câ aceasta nu face măcar o jumătate de obol. găsim primele descrieri literare ale personalităţii. nu se întîlnesej fără o gură veselă şi dacă sîntem destul de ageri pentru a observa. Deşi scris acum peste două je anjT portretul este aplicabil şi astăzi unora din persoanele pe e le cunoaştem : Zgîrcitul* Zgîrcenia este o economie ce întrece orice măsură. a interesului ei a adus-o de timpuriu sub patronajul vracilor şi şarlatanilor. Un „expert" poate fi angajat dt c ■ firmă pentru a rezolva probleme de personal. Ochii veseli.! Un „Caracter" reuşit este o descriere scurtă a unui tip comuni de om care poate fi recunoscut şi apreciat de cititorii de oricel vîrstă. în capitolul 2 am menţionat „Caractereie" scrise de Teofrast. zgîrcitul numără cîte pahare a băut fiecare. (De-a lungul timpului numeroşii imi-j tatori ai lui Teofrast pornesc în diferite grade de la acest formalism rigid.exemplu demonstrează stilul său. Cînd se află la o masă pregăt ta Pe socoteala celor ce iau parte la ea. zgîrcitul consideră că e îngrozitor de scump. Dacă sclavul i-a spart o oală ori o farfurie. Cantitatea de literatură despre acest subiect este mult mai frapantă decît calitatea sa.P festă în toate". cu excepţia unui punct asupra căruia el insista puîerJ nic : el susţinea că toate trăsăturile corpului sînt în cele din urmă consistente unele cu altele. spune el. Abuzurile sale au fost atît de mari îneît în secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea parlamentul britanic a pronunţat edicte pentru a condamna toate persoanele care Pretindeau să aibă* talent în fiziognomie. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut. 54 dacă multe din schiţele sale s-au pierdut nu putem şti. scrisul şi posturile corpului şi acestea vor reflecta dispoziţia veselă. lăzile. un elev al lui Aristotel. ainte de a fi împlinit luna bate la uşa datornicului şi-i cere dobînda. răscoleşte paturile. din orice ţară ca o imagine simplificată dar în mod esen-l ţial corectă. Reprezentări fiziognomice ale celor patru temperamente ^_ O dată ou renaşterea aristotelică din secolul al XlII-lea. dar fiziognomistul se îndreaptă sprJ următoarea slujbă cu un onorariu bogat în buzunar şi impresioj nează pe noul client cu reputaţia. unde din nefericire a rămas în mare măsură. cît şi în expresia ei externă : „Unul şi acelaşi spirit se mar.

41—43. într-adevăr. Cînd are la masă invitaţi din acelaşi demos cu el. E. faţă durdulie şi obrajii bucălaţi. La masă şi la plimbare ocupă mai mult loc decît alţii . Zgîrcitul.. C o n d e e s c u. înfumurat. Şi totuşi. se tunde la piele. Teof r a s t. consecventă cu sinp şi coercitivă. The characters of Theophrastus. o forţă dinamică şi directivă. îi place să discute politică şi face pe misteriosul în legătură cu chestiunile la ordinea zilei. 314—315. pp. Caracterele. Toţi sînt de aceeaşi părere cu el şi cred veştile pe care le deapănă el. în alegerea întâmplărilor ilustrative şi în economia de metafore. el nu ţi-ar da nici cordeluţe pentru jertfă si nici făină.. ca să nu vadă pe nimeni. Se duce în piaţă cu gîndul de a tîrgui. In toate epocile şi în toate ţările au existat oameni zgîrciţi. un adevărat mobil esenţial al rnndnitpi Este stabilă.P. umbletul energic şi hotărît. Deşi nu o spune explicit.. voi. Zi de zi este cu ochii pe semnele de hotar şi stă cu frica-n sîn să nu i le mişte careva din loc.T. li întrerupe şi îi muştruluieşte pe cei care vorbesc. Pentru el zgîrcenia este o trăsătură domin antă a unor oameni. P. F. B. îşi face socoteala că ele valorează mult la sfîrşitul unui an. 1902 . Stark Young. Teofrast descrie un „tip ideal" (p. îl vezi cum se afundă în fotoliu. maghiran ori orz . W. Hammond. George Eliot. dar se întoarce cu inîna goală. Teofrast propune o teorie importantă a personalităţii . e nerăbdător. privirea fixă şi sigură. cum stă picior peste picior. Bucureşti. fie că-şi primeşte prietenii sau * Cf. chiar dacă respingem exagerarea. The characters ol Theophrastus. 30). prefaţă de N. el zugrăveşte un stil individual de viaţă. prietenii. Arta lui Teofrast constă în alegerea tipurilor vii. o admirabilă traducere a Xafxxxwfyp . într-un sens. datornicii. cum încruntă din sprîncene şi cum îşi trage pălăria pe ochi. Nu îngăduie nevestei să dea cuiva cu împrumut sare ori un căpătîi de fitil. Samuel Johnson. Măcar că e vorba de nimicuri.) 6 Reprodus cu permisiune din R. E bogat7. pîntecul sus. Caracterele. Casetele zgîrciţilor de felul ăsta sînt doldora de bani ! Mucegaiul stă prins pe ele. B. GITON* Giton are tenul fraged. VI. cit. doarme şi noaptea ca un butuc. porneşti şi tu . 1925. traducere şi note de A u r e 1 T 11 a. Tocmai această intuire o putem în mod sigur adopta. din mîndrie şi din cutezanţă.vînz'are. (Nota trad. în cazul omului zgîrcit nouăsprezece mostre de conduită exemplifică împreună o trăsătură principală.P. Editura pentru Literatură. 83. Alte traduceri au fost realizate de R. Lista imitatorilor lui Teofrast este liingă incluzînd scriitorii cu faimă ca Ben Johnson. toate persoanele au trăsături centrale şi stiluri personale. pentru a selecta un exemplu. Crede că e înzestrat cu talente şi cu duh. iar cînd dă haina la curăţat îndeamnă pe meşter să întrebuinţeze argilă din belşug. and Transl. Scriitorul francez din secolul al XVII-lea Jean de la Bruyere a schimbat oarecum metoda. ca să nu se păteze prea repede6. J e b b. . A. C. X. Caracterele. în cazul lui Giton. A <>oofc o/ characters. 1-a urmat îndeaproape în mod special pe Teofrast intitulîndu-şi cartea de schiţe Encaustics. Scuipă departe şi strănută puternic. E. N. cinci se plimbă cu persoane^gale în rang. începe să urmărească pe datornic şi-i pune la socoteală dobîndă peste dobîndă. litoer-cugetă-tor. umerii laţi. Se opreşte dînsul. C. Dutton. predictibilă. iute la mînie. New York. are grijă să taie carnea în bucăţi cît mai mărunte. 1824 (ultimele două au schiţe fizio-Snoiniee) 55 îşi face toaleta. Aldington (Ed. pp. o structură consistentă de trăsături şi nu numai o singură dispoziţie cardinală. O asemenea consistenţă perfectă este greu de întîlnit în viaţa reală.T. Nici pomeneală să te lase să treci prin livada lui sau să ridici de pe jos o smochină On o curmală. Nu-1 întrerupe nimeni şi toată lumea îl ascultă oricît ar avea el chef să vorbească. Din grădina zgîrcitului nu poţi lua nici măcar o smochină. Despre bunurile materiale. fie că are de-a face cu soţia. Stai de vorbă cu el. îl pune pe cel cu care stă de vorbă să mai spună o dată ceea ce î-a spus si nu-i apreciază cine ştie cît spusele . Doarme si peste zi. lin imitator american. vecinii sau cu zeul. porneşrc dînsul la drum. H oe 11. E hazliu. Vorbeşte tu încredere. iar pe chei s-a pus rugina. Cum a trecut termenul dobînzii. pretinde un preţ atît de ridicat. The characters of Theophrastus. Se poate prezice cu siguranţă că în situţii noi el va reacţiona în acelaşi mod. Zgîrcitul poartă haina mai sus de genunchi. iar la baie aduce uleiul în sticle mititele . 1. Dacă se aşază. toţi se adaptează după el. traducere de Măria Marinescu-H i m u. Deoarece literatura şi psihologia asigură două metode foarte importante pentru studiul personalităţii. B e r n-nett. voi. John Donne. doar co-î auzi sforăind. despătureşte o amplă batistă şi îşi suflă nasul cu mare larmă. el prefigurează argumentul care va fi prezentat în capitolele 14 şi 15. Remarcaţi : omul nu are numai o „deprindere* de a-şi purta tunica scurt şi o altă deprindere de a examina stâlpii de hotar ai proprietăţii sale. sau cum o ridică mai pe urmă şi îşi descoperă fruntea. încîfc cumpărătorul abia nu are nici un folos. La Bruyere. deplasîndu-se de la tipuri la portrete. (Nota trad) 7 A 1 d i n g t o n.). cu servitorii. te opreşti şi tu . compararea lor este in* Ci. rîde în hohote. Fiecare activitate este numai o manifestare a unui motiv central. Bucureşti.afaceri sau acasă. omul este mînat de trăsătura sa de zgîrcenie. 1909. un vîrf de chimion. el merge la mijloc. 1. Fie că e cu . 1966. în La B r u y e r e. Editura pentru Literatură 1966. îl găseşti desculţ şi la prînz. op.

deşi nu în toate. H. Chesterton remarca odată „Ea bea. Aici să luăm în considerare o mişcare care a fost extrem i populară acum un secol şi numai cu greu şi-a pierdut favoarea i 9 O comparaţie mai completă a metodelor literare şi psihologice se a Sn colecţia mea de eseuri Personality ană social encounter. . frenologi. Un psiholog ar simţi . Press. Bull. un portret în ulei poate fi mai veridic decît o fotografie. Comentînd un „caracter" al lui Thackeray. scriitorul poate fi îndrăzneţ în atri-' buirea cauzelor. Dramaturgii. 1. Şi totuşi psihologul are dreptate cînd dojeneşte literatura pentru lipsa ei de precaufii. ltes Council. New York. Exageration ă propos nu c admisă. The interrelations of psychology and bîo-ţ*Phy. Şarlatania şi superstiţia înfloresc. trebuie să constituie o unitate plauzibilă. 51. Soc. Fiecare biograf realizează auto-c°nfruntarea în portretul său. a Cf J A. în timp ce fotografia prezintă în mod egal ceea ce este nesemnificativ şi ceea ce este semnificativ. Dar mahalalele psihologiei nu trebuie să ne reţină Sîmburele de adevăr care zace în unele. nici o subliniere artistică. ScriS itorul se străduieşte să fie amuzant. 58 e s_a bucurat. riscă sa piardă structura vitală a individualităţii. C. Pînă acum avem puţine tehnici pentru a descoperi modul în care un subsistem dintr-o personalitate stabileşte raporturi cu alte subsisteme. cum prefera el s-o . G. în „Psycholl. . O mînă poate ilustra 1 minunată lăcomie crudă". Cele două metode sînt ăm tinete şi complementare9. schera populare de „citire a caracterului" poate fi cu timpul eliberat prin-tr-o abordare ştiinţifică. să-şi exprime propriile sale înclinaţii." „Poate mai exact. Psihologia nu a învăţat să utilizeze metoda autoconfruntării. Asemenea metafore nedisciplinate dau ritm şi inspiră o crJ dulitate blîndă. nr. Unul din personajele sale poate avea „sînge seja vil în vinele sale". Cînd toate trăsăturile „sînt coerente" vorbim de autoconfruntare. Biografii se găsesc într-o încurcătură specifică. biografii. sita numai prin aplauzele cititorului. W. c enologia sau. Abordările nomotetice. totuşi ea dă precizie vechiloJ adevăruri. Două relatări ale aceleiaşi vieţi pot să difere foarte mult. dimpotrivă. Nimeni nu pretinde să-1 validăm pe Hamlet în mod ştiinţific. chiar clacă e selectiv." Şi această discuţie poate continua la nesfîrşit. să comunice propriile sale im^* gini. romancierii au aptitudini speciale. alte fapte relevante trebuie să urmeze. Literatura are •numai o singură cale de a „demonstra" potenţialul său. Reflection on the human uentifl New York Univ. este mai verificabilă . Bull. AII port. dar mai exact. ea este mai disciplinată . psihologul însă înclină să fie sceptic în privinţa produsului muncii lor Omul de litere spune : „Mi se pare clar că psihologia se mulţumeşte să spună ceea ce literatura a spus întotdeauna. nepotrivirile inj comode sînt înlăturate. Garraty. Vezi şi G. astrologi şi alţi experţi dubioşi care au o schena prefabricată pentru a vă spune ce sînteţi sau cum se va comporţi viitorul dumneavoastră angajat (sau logodnică)." Psihologul replică : „Poate mai puţin artistic. 569—582. Bumstead.nevoia unor verificări exterioare asupra trăiniciei interpretării sale8. El nu-şi poate asigura reu. Arta este selectivă . fi^e use of personal documents in psychological science. Liber de restricţiile ştiinţei. Dată fiind o serie de fapte despre o persoană. 57 Efectele literaturii sînt obţinute prin selecţie abilă şi prin exgM gerare. dar diferitele confruntări pot să nu c°respundă. ştiinţa exactă este numai fotografică. Psihologului. dar mai puţin adevărat . Puţini psihologi au încercat să coreleze intuiţiile literaturii cu cele & psihologiei.". 49. dar Thackeray nu ştia asta". Dar nici un psiholog nu ar putea scrie astfel îăM a fi sfîşiat bucăţică cu bucăţică de colegii săi. mai puţijj subtilă. Psihologia nu va înlocui literatura şi nici dispreţul artiştilor nu va împiedica dezvoltarea psihologiei. Mai puţin plăcută. numerologi. Unele indicaţii în acest sens vor fi date ii capitolul 19. este mai exactâl Frenologia Datorită lipsei unei ştiinţe adecvate a personalităţii. ehiro manţi. 1942. 1954. altul „un obraz subţire". iar un cap blond poate „iradia nestatornicie". numai că o spune mai puţin artistic. Acest portret puternic se validează prin el însuşi şi fiecare caracterizare reuşită face îa fel. cap. Dacă azi psihologia „descoperă numai ceea ce literatura a spus întotdeauna". nu i se permiţe. Un portret trebuie să fie coerent. oameni au fost totdeauna o bună pradă pentru ghicitori. Boston. Psihologului îi e permjs numai să descopere şi să înregistreze şi trebuie să muncească din greu pentru a exclude preferinţele sale. Iniţial enunţată de Franz Joseph Gali H758—1828).56 5truetîvă. Un important efort în această direcţie îl reprezintă lucrarea H. 1960. Această remarcă sarcastică reflectă cerinţa ca toate caracterizările b\me să aibă virtutea „autoconfruntării". mai puţin artistică. Les petits jaits vrais sînt scoase în relief. Cantril. Sci. căci portretul scoate în relief trăsături semnificative . Beacol 1960. după cum am văzut. -K. A proceda astfel cere o dezvoltare suplimentară a abordării idio-grafice.

cu toate erorile sale. S-a răspîndit rapid prin dibăcia întreprinzătoare a asistentului Iu. ] Numele de „frenologie" a fost inventat de dr. mai puţin . 1913. B e n 11 e y. „fiziologia creierului". considera el. care. Blondei. Cît de diferită este teoria sa despre localizările cerebrale faţă de viziunea modernă se vede în figura 6. totuşi. deşi nu foarte fructuoase.". s-a despărţit de maestrul său în 1815 şi a scris multe lucrări ipdependente. El a fost şi un rrecursor al psihologiei diferenţiale. care operau în birouri de afaceri. 59 se bucură de toate aceste facultăţi. din păcate. Ea trebuia să fie dej numită etoloaie. era un cercetător serios şi influent şi într-un fel unul din fondatorii psihologiei diferenţiale şi a psihofiziologiei. licee. M. De aceea trebuie să ne aşteptăm ca structura internă a perso-^aThăţ'i să aibă manifestări exterioare. Bascou. avec observations sur la posibilite de reconnaître plu-sieurs dispositions intellectuelles et morales de l'homme et des animaux par ?« confiquration de leur tete. Gali însuşi nu a folosit niciodată termenul. ^xpuneri interesante şi pline de discernămînt oferă lucrările lui Bonn g. pe baza unui bun spirit ştiinţific. The psychological ecedents of phrenology. deşi mai puţin adecvat. Dugald Stewart şi alţii). a bînţuit lumea. Heton—Century—Crofts. 1923 . care se baza pe principiul „facultăţilor" — deşi şi ?! a adoptat termenul facultate pentru a desemna cele douăzeci şi şapte de elemente primare ale sale. Alean. fiind o escrocherie rentabilă pentru promo-Ja^ii ei. El a criticat sever psihologia epocii sale. Căutările lui Gali. Ediţia americană corespunzătoare On the functions of the brain a fost publicată în 1835. Facultiex 1936 4 ts •' the s°lution of Franz Joseph Gali. întrucît creierul este cel mai important „organ al spiritului" putem căuta semne de diag-' nostic în forma învelişului creierului. etologi* va trebui să se bazeze pe o analiză a proverbelor. Totuşi. and Pers". cap. a trăsăturilor şi capacităţilor care vor explica diferenţele individuale ale personalităţii. 10 Popularitatea frenologiei a început o dată cu primele conferinţe ale lui Gali. conferenţiind mult în Anglia şi pe continent. Intre 1822—1825 Gali a publicat o ediţie revizuită în şase volume sub titlul Sur les fonctions du cerveau. ar desemna caracj terul uman într-un sens larg. Ca toate sistemele populare ea a avut sa dubioasă. se aseamănă foarte mult cu încercările ştiinţei psihologice de azi de a determina care „aptitudini mentale primare" sau care „trăsături sursă" formează cea mai bună schemă pentru a compara o persoană cu alta (cf. Joiin_Sluart-Mill a propus elaboj rărea „unei ştiinţe exacte a naturii umane11. Ea a început cu o încercare onestă He a descoperi elementele fundamentale care alcătuiesc personali-tatea^Lirnană. care studia atent oamenii. înţelejerea. trebuie admis faptul că întreaga sa listă de variabile caracterologice nu este în întregime diferită de lista tradiţională a facultăţilor universale. Thomas Reid.* oscută. tură. Totuşi nu toţi oamenii au acelaşi caracter intelectual sau moral". El a obiectat că facultăţile erau funcţii mentale universale ca percepţia. H. et du cerveau en particulier.SCW'"CV °f individuality. Paris. craniul. Lyon. din care nici una nu apare printre facultăţile universale ale predecesorilor săi (Christian Wolff. în aşa fel încît toate influenţele să poate fi cor-t'rolate. Această cale în ştiinţa boselor" a fost marea greşeală a lui Gali. Avem nevoie. toiul 13). bunătatea sufletească. biserici şi ujar în universităţi10. în 1796. dar rămîne faptul că Gali. organologia sau ~"oia. examinînd craniile lor şi încercînd.denumească. (Cerinţele sale pentru experiment erau mai riguroase decii cele din zilele noastre !) Lipsind metoda experimentului. Este. imaginaţia. adaugă el. spune el. în „Charact. Dar frenologia are şi o altă faţă. Gali era un empirist riguros. ar pretinde creşterea şi educarea copiilor într-o completă izolare. New York. care a venit în America în 1832. (în ultimii ani a fost adoptat chiafl acest termen. ac(es. 1929. de o clasificare a puterilor primare. Argumentele sale sunau aproximativ precum urmează : sufletul şi corpul sînt într-un fel în legă-. susţinea el. Mai importantă a fost căutarea de către Gali a elementelor primitive" care compun personalitatea. D. a ţinut conferinţe unui public larg şi a fost bine primit la Harvard. j-. Capi. „Fiecare om cu excepţia unui idiot. în opoziţie cu predecesorii săi.ine. „cranioscopie" sau. A murit la Boston. căci un experiment adevărat. Johann Gaspar Spurzheim (1776—1832). în „Psychol. Thomas Forster şi a fost «optat de Spurzheim în 1815. maximelor . să scrie o ştiinţă inductivă a personalităţii. fermitatea. i'er . cluburi. Nici lista sa de elemente primare. Gali. TJhopycll°phyvoIoqie de Gali. voinţa. M c Q. Spoerl. un termen care. singurul aspect al doctrinei sale care este amintit. JGalyera un spirit serios şi un teoretician critic. nr. nici cranioscopia sa nu au supravieţuit criticii moderne. C. Spurzheim. Monogr.) Propunerea lui Mill elimina metoda experimentului . Lista lui Gali include un amestec de calităţi ca respectul lată de s. A History of experimental psychology. Dar. De G r a n g e. aptitudinea mecanica^ inteligenţa. dar mai semnificativă. dorinţa. Principala lucrare a lui Gali a apărut în patru volume între 1810 şi 1819 si se întitula Anatomie et physiologie du systeme nerveux en general. 92 . ci referit la doctrina sa cu denumirea de „organologie". de către psihologi şi biologii pentru a desemna ştiinţa comportamentului instinctiv. Sfîrşitul secolului al XlX-lea Curînd după epoca lui Gali. 3 . 1916.

Combativitate 6 Destrucîcitate 7 Secretivitate fi Dorinţa de acaparare S. cap • 60 Fo~tele şi organele psihicului 1. n J.Tendmp de a locui mereu în acelaşi toc A Aderenţă 5./ Dorinţă de 1 Prudenţă 2 1 Burovomtă 3 /4 Vener aţie 1 Fermitate 5 1 Conştiinţă 5 1 Speranţa 7 1 Caracter 8 miraculos 1 Idealrtate 9 2 Voioşie 0 2 Imitaţie 1. Harper. Emotivitate . 2 Individualit 2 ate2 Configuraţi 3 e 2 Mănme ^ 2 G i euta'e ş b rezistentă 2 Colorit 6 . Bk. System of logic. Inventivitate 30 Respect faţă de sine Sinergii motorii suplementare Mişcările ochilor .si altor expresii ale înţelepciunii tradiţionale. 1846. New York. VI. S." 2 Dragoste ptr urmaşi 3. Mill. Prin această metodă .

autoumilirea.2 7 2 8 2 9 3 0 3 1 3 2 3 3 J 4 3 5 Orientare Calcul Ordine Eventualitat eTimp Melod e L tmbaj Comparai e Cauzalitate cor *'viate rufi Tractai climentar Figuia 6. iar pe creaturile mai umile —■ regi. Acestea includ instinctul de fugă. Toţi oamenii. 221. în timp ce G. Nu ne impresionează această metodă. El „a verificat" fiecare lege prin înţelepciunea vîrstelor. Pe regi îi face zei. Wurtz and Richter. Apoi el prezintă 144 de legi speciale care privesc influenţa unor sentimente variate asupra comportamentului şi gîndirii. o lege este : „Speranţa tinde totdeauna să facă viitorul să pară mai bun decît prezentul". instinctul activităţii parentale. susţine McDougall. autoafirmarea şi altele. Pehfield. London. Shand urmează sfatul lui Mill . Astfel. 1825. printre alţii : Speranţa adevărată este iute şi zboară cu aripi de rîndunică . B the doctrine of the mind. Goethe scria „Cel slab are adesea sentimente revoluţionare". Se spune „aşchia nu sare departe de pom" dar şi că „dracul cînd îmbătrîneşte se călugăreşte". B. Spurzheim în Phrenology. Abordarea sa nu subliniază diferenţele individuale cum o i'ăcuse Gali. Dar în . Mill este important pentru studiul personalităţii în principal prin influenţa pe care a exercitat-o asupra lui Alexander Shand. putem găsi adevăratele legi cauzale ale caracterului uman. Treuttel. instinctul gregar. Cam pe la începutul . p. Două concepţii asupra localizării cerebrale : secolul al XlX-lea şi ^■XX-lea. Contribuţia pozitivă a lui Shand constă în recunoaşterea elementului pe care el îl numeşte sentiment. care la sfîrşitul secolului al XlX-lea a lansat doctrina sentimentelor1''. termenul a fost adoptat cu entuziasm de McDougall13. Legea sa de baza este aceea că „fiecare sentiment tinde să formeze un tip de caracter care îi este propriu". Shaw susţinea că „un om care nu e revoluţionar la 20 de ani este un om inferior". Copvright 1950 by the Macmillan Company şi utilizat cu permisiunea acesteia 61 spera Mill. încep viaţa cu un set uniform de instincte (sau „înclinaţii"). în sprijinul acestei legi particulare îl citează pe Shakespeare. Harta frenologică a fost utilizată de G. Rasmussen.şi utilizează înţelepciunea proverbelor ca date (sau „premise pentru deducţie"). The cerebral cortex of man. Cineva poate alege din înţelepciunea proverbelor tot ceea ce sprijină propriul argument Aproape mi există un proverb care să nu aibă un contrariu valid în egală măsură. T. Ex-Binerea sumară a principalelor regiuni funcţionale ale cortexului uman este luată din W. secolului.

instinctul parental determină --la o persoană ataşarea de propria familie. 2. Şi astfel.. au o ocazie de invidiat de a calcula frecvenţa şi de a estima la elevii lor intensitatea răspunsurilor de frică. ^ltele părţi minore ale personalităţii. . 1896. 63 încărcătură sau presiune şi direcţia în care merge această energie depinde de care supape sînt de obicei deschise. ostilitatea şi "mii de alte sentimente apar.jurul unui sentiment principal. sentimentul „respectului faţă de sine". patriotismul. voinţa şi intelectul. deşi Bain doreşte să aducă această propunere „mai în acord cu starea actuală a cunoştinţelor noastre despre constituţia umană". 233—346.14 Mai trebuie menţionai un autor britanic. în termeni de „energie" şi direcţie. 62 s considerare o varietate nesfîrşită a individualităţii. 1937. 5. H. Boston. de asemenea. într-un sens. C. . canalizare sau altă utilizare a acesteia. Morgan. Shand. Teoria 12 A. 1945. Unele din acestea sînt părţi majore. nu s-a îndreptat la început spre personalitate Interesul pentru diterenţele individuale începuse să apară. El poate fi stăpînit {prin represiune) sau poate scăpa în mod indirect (sublimare. 13 W. Luce. omul are o anumită . loialitate şi ambiţie. 1908. A clinteai study °> sentiments. Trebuie stabilite norme pentru dezvoltarea personalităţii la vîrste succe* în tei-minologia psihanalitică utilizată în lucrările lui Freud traduse în limba română s-au adoptat termenii sine. Lcmdon. Acest volum reuneşte două din tendinţele pe care le-am descris. fiecare cu culoarea sa proprie. atunci nu este disponiBîîa pentru activităţi intelectuale . sau. El include traducerea originală de către Bain a Caracterelor scrise de Teofrast. CBainJa adăugat ceva doctrinei. D. Devine uşor să popularizezi 9 asemenea concepţie Şi chiar şi azi auzim adesea despre acestei trei „ultime" tipuri de caracter. este în principal o reformulare a unei foarte vechi teorii : aceea că natura omului e alcătuită din trei facultăţi primare : ejŢiQiia. iar canalizarea lor este problema principală a vieţii omului. Introduction to social psychology. dacă vitalitatea cuiva se îndreaptă predominant spre organele active. la o altă persoană de copii neajutoraţi sau oameni bolnavi. Unii autori cred că sentimentul ne oferă elementul cel mai adecvat dintre toate elementele posibile pentru analiza personalităţii. originea în propunerea de către Mill a unei „etologii". substituţie). 1914. se constată că acest flux de energie (ca un cazan de aburi cu supape) se finalizează într-o doctrină a tipurilor : oamenii tind să fie mentali (intelectuali). drenaj. în cazurile individuale. în „Mind". mînie. Foundation^ of character. cît şi agresivitatea se comportă foarte mult ca forţele cu presiune înaltă.". Alexander Bain. Murray. ea nu poate fi în aceeaşi măsură „emoţională" sau „intelectuală"'. ceea ce a realizat el. conceptul de sentiment — şi el poate fi utilizat fără doctrina instinctelor — este evident folositor. Deşi teoria de bază a lui McDougall despre instincte nu este larg acceptată azi. Galton şi experimentul în cursul secolului al XlX-lea literatura caracterologică a fost bogată în observaţii şi ipoteze. Character and the emotions.1:> O metodă de măsurare recomandată de el a fost evaluarea calităţilor complexe. Astfel. dar nu atît de dragul lor. O trăsătură caracteristică a teoriei lui Bain merită o atenţie-deosebită. Interesul rapid ascendent pentru psihologia experimentală. este raţional a încerca să-1 masori". motori (voliţionali) sau vitali (emoţionali şi senzitivi). 203—226. la alţii de pudelul favorit. este „plin cu energie". în teoria freudiană (capitolul 7) atît sexualitatea. „Acta psychoîogica". 3—311. 14 De exemplu. respectul. să-1 considerăm pe Bain ca unul dintre fondatorii psihologiei dinamice moderne. atunci se va îndrepta mai puţin spre alte părţi". Şi astfel noi putem. . McDougal 1. învăţătorii. E un pas mic de îa această metaforă hidraulică la teoriile mai moderne ale psihanalizei. F. care în 1879 s-a materializat în primul laborator de psihologie din Leipzig. now sor. religia.. De asemenea. El a propus (urmîndu-1 pe Her-bert Spencer) ideea că un om dat are o anumită cantitate de „energie".cursul dezvoltării a^sitf insiinptp ^^"" „ajta'sate unor anumite obiecte. Dacă ea circulă de obicei prin canalele emoţionale. Şir Erancis Galton (1822—1911). de exemplu. care ia forma unui devotament conştient de sine pentru anumite idealuri şi ţine sentimentele minore într-o ordine mai mult sau mai puţin sistematică conform cu natura acestui sentiment principal. El acordă o mare importanţă direcţiei fluxului de ener-&le psihică a omului. „Natura umană fiind limitată. care-în 1862 a publicat On the Stuăy of Character (Despre studiul caracterului). Astfel. cît pentru a indica direcţiile în care funcţiile nomotetice operează (de exemplu. Monogr. în mod obişnuit toate sînt organizate în. în „Genet. de asemenea. Totuşi. aceşti oameni dezvoltă sentimente care diferă. Alţi reprezentanţi ai psihologiei dinamice vorbesc. dacă o persoană este puternic „voliţională". dar nici un autor înainte de 1884 nu a propus jjplirnrqa metod0! experimentale non dezvoltate la studiul personalităţii. A. Ca un cazan de aburi. pionier în atît de multe domenii psihometrice" a "fost primul care a propus ca standardele experimentării să fie aplicate direct la studiul formelor personale de comportament : „Caracterul care modelează conduita noastră este «ceva» definit şi durabil şi de aceea. Psychol. îşi are. Elementul' truetural este' sentimentul. timpul de reacţie). Libido-ul sau id-ul*. 32. Această diviziune tripartită a sufletului omenesc a fost propusa de Platon şi se găseşte chiar şi azi în murfe-şeneri psihologice. Macmilliui. similar. după Freud. în consecinţă. Organization of the affective lifc : a criticai survey. De asemenea.

înzestrat cu un indicator şi un cadran. Leonard Gavriliu. 1884. 184. au fost principalele roade ale efortului lui Mill. cu conceptul lor util de sentiment. W. 64 sive Metoda corelaţiei. Mill a văzut clar interdependenţa psihologiei.) 15 F. Bucureşti. ca şi cele de ficţiune. îşi datorează longevitatea. El dă următorul exemplu : Astfel. Fiziognomia. Atît de artistice sînt producţiile lor. Measurement of character. analizele dimensionale ulterioare ale temperamentului. dramă. îşi are originea la Galton. în „Fortnightly Rev. dar fiind ocupat cu alte probleme. însă este dificil de a inventa un dispozitiv care să îndeplinească tripla condiţie de a fi eficient. Totuşi. Bain a anticipat fluxul dinamic al energiei în canalele variate ale expresiei personale Metafora sa hidraulică este o anticipare clară a teoriilor viitoare ale lui Freud. pare greoaie şi stupidă. capcanele. Shand Mc Dougall. Gali a anticipat atît disciplina viitoare a psihologiei diferenţiale. 1933. care să indice schimbările în presiune. p. Teofrast pretindea că actele cotidiene ale omului sînt congruente în mod remarcabil unul cu celălalt. 179—135. a măsurătorilor. Am făcut cîteva experimente rudimentare. Lavater susţinea că toate trăsăturile sînt compatibile una cu cealaltă — o ipoteză importantă de verificat cu metode moderne. dar nu opinia iui Mill. ele se înclină reciproc sau se apleacă vizibil cînd stau alături la o masă şi îşi lasă presiunea greutăţii lor pe picioarele apropiate ale scaunelor lor. Hypnosis and suggestibility. îneît psihologia. în special a fetei. în cîteva cazuri unele greşeli vechi şi persistente au prezentat interes pentru noi. traducere. Allport fondata credem şi pe necesitatea de a evita ambiguităţi terminologice în limba engleză. Opţiunea noastră pentru tripticul id. Fiecare. Desigur că paralela nu este ceea ce s-a gîndit Galton să fie. cînd două persoane au o „înclinaţie" una spre cealaltă. biografie. pe de altă parte. a evaluării. supraeu (vezi Sigmund Froud. este un proces lent. cum se spune. indispensabilă în studiile moderne despre personalitate. 265 Psihologia umorală. pretenţiei! sale necombătute că există o corespondenţă între chimia corpului şi structura emoţională. cum sperasem16. faptului că a anticipat. înclinarea inconştientă o corpului —• subiect care 1-a intrigat pe Galton — a fos măsurată în mod ingenios de Huli prin mijlocul simplu de a ataşa fire neobservabile de gîtul cuiva. cu ajutorul cărora se înregistra mişcarea corpului pe un kimograf — o invenţie şi mai simplă decît cea a lui Galton17. PARTEA A Ii-a dezvoltarea Personalita tii . Frenologia accentuează paralela dintre calităţile personale ale omului şi structura sa craniană. Hui 1. Iar propunerea lui Galton de a utiliza experimentul real este într-adevăr remarcabilă. Dar „urgenţele nu trebuie aşteptate . Mulţi imitatori au extins metoda descrierii de caractere. pot fi puse1'. pe de o parte. 65 5 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Dar exac-1 titatea greoaie este un antidot sănătos pentru o desfătare nedisciplinată. prin contrast. de a nu atrage atenţia şi de a fi aplicabil la mobila obişnuită. cît şi căutarea modernă a dimensiunilor primare din analiza personalităţii. a corelaţiei a fost inaugurată de Galton. Prelegeri de psihanaliză. mersul.etologia*'Ca ştiinţă exactă a naturii umane. 42. Era experimentării. superego. Editura Didactică şi Pedagogică. Nu se cere prea multă pricepere pentru a monta un aparat de măsurat presiunea. pretinde că există o relaţie între temperament şi structura scheletică şi musculară. Deşi experimentarea este numai o metodă a abordării ştiinţifice a personalităţii (cf. New York. ego. dar în ansamblu au fost înregistrate contribuţii pozitive. Propunînd . Toate acestea sînt contribuţii ştiinţifice de mare valoare. nu le-am dus la capăt. luată separat. Observaţia. ele pot fi inventate . literaturii şi a bunului simţ. dar nu mai puţin raţională marchează începutul experimentării în domeniul personalităţii. 1980). începe abia acum să folosească instrumente de măsurare analoage dispozitivului propus de Galton. Psihopatoloqia vieţii cotidiene. Appleton Cen-tury-Crofts. (Nota trad. Introducere în psihanaliză.eu.". El a căutat trăsătura dornic nantă care conferea unitate comportamentului în multe situaţii. « Această propunere amuzantă. este unilaterală . ci a lui Galton a prevalat. Problema specială de care se ocupă. ea este o metodă importantă şi originile ei merg fărâ~intrerupere pînă la Galton. studiu introductiv şi note de dr. Rezumat ' Din trecutul îndelungat şi bogat am selectat numai cîteva doctrine care au o semnificaţie specială pentru studiul contemporan al personalităţii. 16 Ibid. dar luate împreună cele două abordări înzestrează pe cel ce studiază personalitatea < u un echipament complet. cea mai veche din toate doctrinele natura umană. Mill a declarat experimentarea în domeniul personalităţii ca imposibilă. de asemenea. argumentează el. în căutarea elementelor primare ale personalităţii. capitolele 17 şi 18). Galton. are la bază preferinţa lui G. expresia facială au dus la măsurători mai mult sau mai puţin precise. Presiunea scrisului. mai ales cînd aştepţi apariţia perioadelor critice din viaţă. 17 C. L. mişcarea expresivă.

este încă acceptabil pentru ştiinţa modernă^Figura 7 reprezintă logica elementară a acestei poziţii. Am şi sugerat deja faptul ca constituţia fizică. Ideea că într-adeConstituti? Defcrmi^anti hormonali (umorali} şi olt' deteirninar'i genetici Figura 7.imite. Nu avea încredere în Cassius din cauza „înfăţişării sale uscăţive şi hămesite . în timp ce tulburări ale vieţii meintale (introverste extremă. I. psihoza imaniaco-. temperam pripii şi inteligenţa pot fi privite în mod justificat ca „materiile prime *' aI5~ţ"ensonalitaţii. Ne amintim din Shakespeare că lulius Caesar pre-tera în jurul său oameni care erau graşi şi binevoitori „oa somnari nopţii". el gîndeşte prea mult"1. de ce /din cele mai vechi timpuri figura lui Hristos a fost zugrăvită în arfă mai aurind slabă decît musculoasă sau grasă ? Un Hristos rotofei aau atletic ar părea oarecum nepotrivit. Dar pe ansamblu pare mai lînţelept să considerăm copilul noiu-născut mai curînd ca un . şi. de „introversie" aparţine în mod normal persoanelor slabe şi înalte ? Convingerea că această legătură există a persistat de'-a lungul epocilor. —- . în principiu. Dar de ce ? Oare nu datorită faptului că orice capacitate de interiorizare. 69 Constituţia fizică şi temperamentul ei In capitolul precedent am văzut că/vechii greci erau convinşi că forma corpului unei persoane trebuie să ne ofere indicii importante despre temperamentul său. In ca o dată e necesar să prevenim cititorul că noi nu ■legăm faptul că toţi cei trei factori pot fi afectaţi în timpul vieţii de ■nutriţie. Dar Kretsehmer nu avea o modalitate sigură de a măsura constituţia fizică şi a neglijat factorul vîrstă . Se.e şi (efnoţî^ (de exemplu. Dacă glandele şi alţi agenţi biochimici reglează creşterea şi dacă au o oarecare intluenţă asupra „vremii interne" a nivelurilor emoţionale şi ale activităţii.n. Ar putea fi citate un număr mare de studii care confirmă acest lucru.obiect psihologic" deeît oa o persoană. Nu există nici o înregistrare a înfăţişării fizice a lui Isus oontemporană cu el. Le ■mmim materii prime. depresivă) pot fi identificate mult mai frecvent la persoane rotofeie (picnice) . 2. die sănătate şi de boală. s^ Recent s-a acordat credit psihiatrului german Kretschmer. şi de învăţare — în cadrul unor' ■.. deoarece ele depind enorm (deşi nu exclusiv) Ide ceea ce este „dat" prin ereditate. Dintre cele trei. putem spune |că sugarul are o personalitate <jPbtefiţîqî£h: anumite capacităţi şi ■caracteristici sînt gata să se dezVolte.Sistemelor psihofizice — pagina 40). Nu este întâmplător că FaljStaff este zugrăvit atît gras. de retragere din lume. f dar există dovezi puternice pentru 'a considera fundamentele tem-Ipframentului şi ale inteligenţei ca fiind. cît şi blajin. 70 văr există o oarecare bază pentru această credinţă fiziognomică tradiţională este sprijinită de ştiinţa modernă. care a studiat unele categorii de boli mentale2. Dar In mod sigur putem spune Că personalitatea începe la naştere. Derivarea constituţiei fizice a temperamentului dintr-o sursă comună 1 lulius Caaar. Act.CAPITOLUL '4 Fundamentele personalităţii CONSTITUŢIA FIZICA ŞI TEMPERAMENTUL o INTELIGENTA .tinde să apară mai devreme în viaţă decît tulburările maniaeo-depresive şi într-un moment în care constituţia fizică tinde să fie zveltă. schizofrenia . de asemenea. de asemenea. Atunci. schizofrenie) se asociau unor ^onstitutii zvelte (astenice). constituţia mizică est? cel mai "vizibil legată "de ^ereditate într-un mod complex.ţ EREDITATEA • CONCEPŢIA BIOLOGICA ASUPRA PERSONALITĂŢII e PERSONALITATEA IN PRIMUL AN DE VIAŢA m PREDICTIA DEZVOLTĂRII a REZUMAT ti puţin probabil să se spună despre un nou-născut că are ipersonaEtate (deoarece li lipseşte o organizare caracteristică a . Demersul acestui raţionament este simplu şi. determinate •genetic. / Să luăm un exemplu destul de frapant. chiar dacă ele se maturizează lent în timp. atunci ar trebui să fim capabili să inferăm din constituţia fizică temperamentul şi invers. El <x constatat că tulburările de d_işf2Uziţj. Primele „portrete" cunoscute se află în catacombele Romei şi datează din secolul al II-lea sau al III-lea e.

H. Harper. New York. atunci d^m fiecărui individ trei note : prima pentru numărul caracteristicilor endomorfe din constituţia sa.O metodă mai exactă a fost elaborată de Sheldon3. Physiqne and character. totuşi. 1942 . Dacă atribuim scoruri de la 1 la 7 fiecărui tip în aceeaşi ordine. Harper. Evident că 7—7—7 sau 1—1—1 ar fi o imposibilitate.que. el a imaginat o schemă pentru a determina în ce proporţie fiecare din cele trei tipuri fizice (somatotipuri) se găsesc la o per-» soană dată. C. S. W. The i a-rtetie? of human phys.. unui bărbat i se pot da scoruri pen2 E. sau aproace de combinaţia 4—4—4. dezvoltarea musculară e deficitară — o constituţie liniară''. deşi nu toate sînt constatabile. Mc Dermott. a doua şi a treia notă pentru caracteristicile mezomorfe şi respectiv ectomorfe.. B. Pe lîngă această analiză de bază. Rojut-ledge and Kegan Paul. De exemplu. 3 W. transl.S Stevens. dar este relativ slab ca dezvoltare a oaselor şi muşchilor .. în primul rînd. London.rotunjită". E. H. Măsurmd diverse lungimi.pătrată" . S. Harper. Atlas of . Sînt posibile multe combinaţii de scoruri. 1940. S. mezo-morful (atletic) are oasele şi muşchii mari şi o constituţie . W. Sheldon consideră că e importantă căutarea unor trăsături caracteristice speciale ale constituţiei corpului. New York. 1954. New York. zvelte dar cavităţile corpului sînt mici. Stevens. w. 1925. W. diametre şi proporţii putem da fiecărui individ un scor (de la 1 la 7) pentru fiecare din c ele trei structuri corporale : endomorful (picnicul la Kretsehmer) are organele digestive si alte cavităţi ale corpului mari. 71 l orf ori . Sheldon. The varieties of temperament. ectomorjul (astenic) are extremităţi lungi. II. o constituţie . Sheldon. Kretsehmer. Dupertius. Există. multe constituţii medii cu scoruri de. Sheldon. Tuikc r.

reacţii rapide. curaj.50—0. somn uşor tulburat. Absenţa oricărei relaţii da un coeficient de 0. 7. ascuns. nevoie de acţiune când are probleme .00 indică o relaţie inversa. conchidem că există ceva adevărat în formularea lui Sheldon (un fapt care confirmă numai credinţa noastră tradiţională în această paralelă fiziogniomică). Cîteva cercetări nu au găsit nici o corelaţie semnificativă. 1957. Figura 8. Personality and temperament. dragoste pentru mîncare. Harper.00. sociabilitate. dragoste pentru aventura. El numeşte această dimensiune gianandromor-jie. caracter zgomotos. ii place să domine. Sheldon pretindea că există un grad foarte inalt de asociere mire temperament şi tipurile constituţionale.49 = apreciabil dar scăzut 0. introvertit m gindire. dragoste pentru confort. Attitude consistency and body type. reacţie lentă. predispune băieţii la delincventă ? Cu alte cuvinte. Constituţia fizică a 500 de băieţi delincvenţi tindea spre mezoimorfism cel puţin de două ori mai mult decît la 500 băieţi nedelincvenţi6. Pers. Vezi •H Winthrop. Coeficienţi negativi mergînd de la — 1. Această constatare ridică o problemă importantă.". Urmează un ghid rudimentar pentru semnificaţia coeficienţilor : 0. Să luăm un băiat evident .99 = extrem de ridicat 0. Sheldon susţine că putem distinge în total peste 70 tipuri de structuri constituţionale. dragoste pentru risc si noroc. automulţumire. somn adînc. cerebroton (in mod normal asociat cu constituţia ectomorla) : reţinut în postură de mişcare. ' .19 = de obicei fără semnificaţie. maniere directe. precum uftnează visceroton (de obicei asociat ou constituţia endomorfă) : relaxare. Asemenea constituţii fizice sînt denumite dis-plastice. în prima sa cercetare. De asemenea.20—0. El exprimă relaţia dintre doua serii de măsura tori (în acest caz între scorurile pentru constituţia corporală si cele pentru temperament). inhibat. Glueck prezintă un studiu minuţios al acestei teorii realizat in domeniul delincventei juvenile.)4 Studii ulterioare au arătat că această pretenţie este excesivă. nevoie de exerciţiu. 25. Somatotipurilf1 fundamentale după Sheldon yu asemănarea sa fizica cu constituţia feminină.90—0. care după teoria lui Sheldon însoţeşte mezo-iriiOrfisinaul. 372— 382. Oare autoafirmarea puternică. O corelaţie sau o corespondenţă perfectă dă un coeficient (simbolizat prin r sau rho) de 1. cap.99 = ridicat 0.\ \ /. anxios. delincventa este o problemă oe ţine mai ales ae condiţii familiale nefavorabile iar predominanţa mezomorfismu-lui la delincvenţi se datorează numai faptului că unii băieţi sînt mai puternici şi >mai viguroşi. Am analizat destul constituţia fizică.00—0. D i a-Oiond.00. New York. ne întrebăm dacă asociaţia fundamentală dintre constituţia corpului şi temperament este ea însăşi o corelaţie înnăscută sau se datorează experienţelor de viaţă. Cumpănind lucru' * Coeficientul de corelaţie este o valoare statistica pe care vom fi nevoiţi s-o utilizăm în mod frecvent. pe de altă parte. sindromul fizic înnăscut al temperamentului duce la delincventă ? Sau.80. iar unei femei pentru „virilitate". Ce pai tem spune despre temperament ? Teoria susţine că fiecare somatotip major corespunde îndeaproape unui temperament de bază. diferite regiuni ale corpului pot prezenta diferite somatotipuri — un tors endamorf ar putea fi asociat cu picioare eotomiorfe. r> "Un raport serios asupra studiilor de validare se găseşte în S. nevoie de singurătate cmd are probleme.74 = pozitiv 0.7 -/ .75—0. are nevoie de ceilalţi când e tulburat . (Coeficientul de corelaţie era de peste 0. amabilitate. somatoton (in mod normal asociat cu constituţia mezomorfa) : autoafirmare puternică.00 la 0. ceea ce n împinge la conflicte mai vizibile cu legea ? Ducînd mai departe această concluzie. 73 rile. adică tendinţa ca un scor dintr-o pereche să fie mare in timp ce celălalt e mic. 1967. deşi multe au constatat o corespondenţă moderată în direcţia aşteptată5. în „J. încordat. ener-jie.

în mod obişnuit se pare ca un oopil inteligent devine un adult inteligent. O trăsătură caracteristică interesantă a acestui studiu rezidă în căutarea cauzelor creşterii sau scăderii de CI. în jur de 0. Glueck. . Stud. mai agitaţi şi mai meticuloşi deoît alte tipuri conaţionale7. Studiul istoriei unor familii arată că geniul sau cei apropiaţi de performanţei genială apar frecvent într-o linie do rudenie. deşi există excepţii. Există variaţii mari ale numărului de celule din creier : în structură. J. Atunci oe face ? Poate să nu dezvolte o natură care e încordată. G. W. 1940. Ştiinţa geneticii.) Din cercetările pe animale rezultă cu claritate că liniile „inteligente'' sau „stupide" de şobolani pot fi produse în cadrul cîtarva generaţii prin creştere selectivă8. Această problemă a „constanţei coeficientului de inteligenţă" a fost studiată extensiv. Nu e bun la sport şi e învins în luptele cu pumnii. la unsprezece şi doisprezece ani.". N. creştea s-au dovedit a avea o anumită constelaţie a trăsăturilor de personalitate : independenţă. Majoritatea autorilor o indică ca fiind potenţialul înnăscut al unei persoane de a face judecăţi adecvate. N e w m a n. Un om aproape genial nu are simţul direcţiei şi cu greu poate părăsi casa fără a se pierde fără speranţă. psychiatric. oa şi cel slab. 75 săi ani pînă intr-un stadiu mai avansat. de asemenea.eetomorf ca fizic şi mai fragil decît tovarăşii săi. Psychol. F. inteligenţe „speciale". Parnell. 1956. Cum ştim modul în care capacitatea intelectuală. învaţă că terenul de joc oferă recompense mezomorfului şi nu lui. Chiar şi o persoană în general stupidă poate avea domenii limitate de aptitudini speciale (savant idiot) şi multe genii sînt imbecili virtuali în anumite privinţe. conductibilitate. R. dar probabil că eu joacă un anumit rol. dar toate corelaţiile de la vîrsta de şase la doisprezece ani erau de 0. spirit de competiţie (un mănunchi de calităţi ce determină performanţe înalte). deoarece ea ieste într-am fel strâns legată de sis-+ mul nervos oen/tral. The distn-bution of personality traits seven-year-old children : a combined psychological. 111—119. ascunsă. Physiquc and delincvency. J. D a v i d s o n.. and somatdtype study. introvertită ? Precum Cassius. Holzinger. Univ. A. (Desigur că în acest caz mediul familial. Coeficientul lor de inteligenţă la doisprezece ani era mai scăzut .g"). Ele sânt materii prime perechi din oare ne modelăm în parte personalitatea prin învăţare. Ectomorfii la această virată par mai anxi-oşi. educ. a unui copil şi a unuia din părinţii săi. Studii pe gemeni monozigoţi (avînd probabil o ereditate identică) arată o corelaţie a inteligenţei în jur de 0.73 sau mai mari. cînd sînt nefavorabile.'-tinge un idiot de un geniu şi denumim acest factor „inteligenţă generală'' (uneori desemnat ca . Interpretarea opusă este susţinută de un studiu oare constată că copiii de 7 ani (care abia au avut de-a face cu lumea mai dură) prezintă deja constelaţia caracteristicilor pe care Sheldon le descrie. mai supuşi. Cînd combinaţiile sînt favorabile. Inteligenţa măsurată la trei ani nu ia fost un indicator toarte bun de predicţie a inteligenţei de la doisprezece ani (r=0. cu 15 puntete între trei şi zece ani. Nu putem dovedi că există numai o astfel de experienţă de viaţă care explică corespondenţa dintre constituţia fizică şi temperament. 7 M. de a profita de experienţă sau de a înfrunta adecvat probleme si condiţii noi de viaţă. într-un Situdiu s-au măsurat aceiaşi copii an de an de la trei ia doisprezece ani. Soc. Jlarpor. în „Brit. inhibată. Pentru a da un singur exemplu. Totuşi. nu cumva „gîndeşte prea mult" ? Copilul gras. Autorii au constatat că 62% din copii îşi modificau CI. doctrina privind corelarea somatotipurilor cu temperaimentul ne oferă un ghid promiţător.. Se pare că există. cu o inteligenţă scăzută şi cînd condiţiile sînt mixte. E. Mclnnes. metabolism. of Chicago Press. pagina 18). altfel debil mental.90 . 1957. rezultatele'sînt intermediare. Educ". generală sau specială se bazează pe înzestrarea nativă ? Există multe indicii.50 . R.y soană este dotată cu o inteligenţă superioară . 6 altă dovadă provine din studierea unui copil din primiâ 8 R C. Ereditatea animală şi umană sânt probabil similare din acest punat de vedere. poate fi un factor. spirit de iniţiativă. Genetic difference in maze-learning ability in tăts. Intre măsurătorile CI. ca şi ereditatea. Chicago. 1937. 48 —61.98.. Copiii cu calităţi opuse celor de mai sus pierdeau teren. U f ins : a study of heredity and environment.30 . Un băiat. Pentru a conchide. între copii neînrudiţi corelaţia este de 0. capacitatea de conexiune şi posibilitatea generală de utilizare (cf. Glueck. în timp ce în altă linie obtuzitatea şi debilitatea mintală constituie regula. K. 9 H. Conchidem că abilitatea intelectuală este relativ constantă. în timp ce inteligenţa fraţilor (avînd unele similitudini în ereditate) corelează în jur de 0. Freeman.46). mu ne putem îndoi de faptul că constituţia corporală şi temperamentul se află într^o relaţie strînsă. în -Yoarb nat. 39. Nimeni nu poate spune în cîte privinţe la începutul vieţii un sisteni nervos central poate fi diferit de un altul. 74 Inteligenţa Este necesar să incluidem inteligenţa printre materiile prime ie personalităţii. a biochimiei şi a măsurătorilor antropologice şi psihologice nu au progresat îndeajuns pentru a ne spune precis ce paralele există. Desigur că există ceva care dis. dar nu complet. deşi încă imperfect. iar acesta este în aceeaşi măsură o problemă Ae înzestrare nativă ca şi sistemul neuroglandular care se află la baza constituţiei corporale şi a temperamentului. este . H. acordul era de 0. New York. o per. 6 S. Inteligenţa este dificil de definit. Tryon.as" la mecanica. 27.009. Copiii al căror CI.

Terman. H. recompensele şi pedepsele cooperează în a determina un nivel mai înalt de funcţionare în cazul unui copil decît la altul. Oden. . «al psihologiei matematice şi al măsurării. Motivele şi trăsăturile modifică produsul. apreciaţi de partenerii lor ca fiind mai perseverenţi. Dacă cineva îl cunoaşte pe Peter. Care este atunci diferenţa ? Două trăsături sînt distinctive. 11 Pentru un studiu deosebit de clarvăzător al factorilor care intră în determinarea şi modificarea inteligenţei vezi : P. 26. Stud. un băiat de la ţară. alţii nu. Mental growth and personality development : a longitudinal study.decît la vîrste mai mici10. pp. El conferenţiază fluent despre psihologie — cel puţin în domeniul său. sociabile. 10 L. V. Lorge. Soc. El face acest lucru cu. nu pare să înţeleagă la ce se referă „psihologia dinamică".. putem fi siguri că ele interacţionează. aptitudinea „verbală" este ridicată. Nu are rezultate bune la şcoală. toate aceste aspecte curioase din inteligenţa sa au un sens şi sînt congruente . putem fi siguri că mediul familial. nr. ci o confundă cu propria sa viziune favorită asupra măsurării.11 Conioentrîndu-se pentru o olipă asupra relaţiilor dintre personalitate şi CI. Ndso n. Aceasta înseamnă că persoanele inteligente (sau proaste) au o şansă egală de a fi introvertite. mai ales la citire. dar este slab la bridge Poate repara echipamentul electric stricat. Se ştia că ambele grupuri sânt superioare în privinţa coeficientului general de inteligenţă. căile de realizare a scopurilor lor13. căci nu e defel. în „Bull. mai încrezători în sine şi mai bine integraţi în. 23. nu negăm faptul că pentru anumite scopuri o măsurare globală a lui . Joacă şah bine. Brit psychol. Dar el îşi poate „forma o părere" despre oameni. de 16 ani. în „Monogr. Analizînd 200 de studii relevante. raţionament)14. E. Sontag. 12 I. dar a căror influenţă nu a fost capabil să o aprecieze dinainte. istoria sau alt material „verbal" cât timp acesta este legat de mărcile poştale. în acest caz. furni-zînd primele impresii pe care adulţii iniţial le resping dar 13 L. după douăzeci de ani de la prima itestare. 275—281. repară cu succes întreg echipamentul din ferma tatălui său. dar nu şi motoare Deci ceea ce găsim la oamenii reali este o structurare personalistă a inteligenţei. calităţi de personalitate Aici apare o problemă de o importanţă considerabilă : structura inteligenţei unei persoane este idiografică. „g". Mai departe. într-un studiu longitudinal a 750 de copii foarte dotaţi. nevrotice sau altfel. scorurile sale la inteligenţa „verbală" sînt scăzute. dar face în aşa fel încît se opune multor oameni în relaţiile sale aimane. The psy-chology of intelligence and G. mai departe. dar în aparenţă nu există nici un model standard.". nat. că unii reuşiseră net în cariera lor. pentru o funcţionare intelectuală eficjej3tJL-(Qricare ar fi CI. Pentru a utiliza plenar „potenţialul înnăscut" este necesar sprijinul altar păr-ţi ale personalităţii. Membrii grupului care reuşise sînt mai „interesaţi de munca lor" . M. în mod fundamental unică. în parte din cauza eredităţii sale niciodată repetate şi în parte din cauză că inteligenţa este asociată în mod inextricabil cu personalitatea totală. El lucrează bine ca amator mobilă fină. 1-14. Calif. percepţie. principii mecanice. învăţare. Soc. un curios cinism caracteristic — cu înţelegere. B a k e r. Şi putem adăuga faptul că acuitatea sa nu se extinde deloc la înţelegerea propriilor părinţi. Terman şi Oden au constatat. 77 The giftted child groivs up. mecanice). El are un interes special pentru mărci poştale şi nu are nici o dificultate cu limba.g" poiata fi utilă. Cînd ajunge la alte domenii ale psihologiei el are „pete albe". ulterior îşi dau seama că sînt valide. 1958. Soc". Cazul profesorului Lowe. Stanford Univ. nr. 39. Este meticulos în ceea ce scrie şi editează. strîns corelată cu inlterese. Res. anxioase. 68. în „Yearb.) sînţ „necesare. Lorge nu a reuşit să găsească vreo relaţie uniformă intre măsurători ale inteligenţei şi măsurători ale trăsăturilor emoţionale şi personale12. Intelligence and personality as revealed in quesiion-naires and inventoHes. W. La testele de inteligenţă „mecanică" se plasează la un nivel superior. dominante.) sau scorurile la aptitudinile speciale (de exemplu. dar aptitudinile sale scapă metodelor grosiere de măsurare şi structura sa ca întreg nu st supune unei comparaţii directe cu alţi oameni. L. verbale. ChiLd Developm. există totuşi multe relaţii subtile între ele. număr. V e r n o n. Cînd spunem acest lucru. Press. el este în mod special dotat în domeniul „inteligenţei sociale". Dar oricît de fin am .. Şi. Uneori e util să cunoaştem nivelul lui „g" (CI. Nu că ar fi simpatic şi săritor. în anumite aspecte. Educ". ei sînt. C. dar nu poate conduce o maşină fără să-i izbească aripile şi să alarmeze toţi pietonii. dar nu gu simpatie. 1955. T. trasaturi şi o viziune asupra vieţii. sau să avem un profil al „aptitudinilor primare" (limbaj. Dar împărţirea aptitudinilor lui conform acestei scheme norao-tetice obişnuite (inteligenţa verbală — inteligenţa mecanică) nu face remarcată structurarea specifică care este caracteristică pentru Peter. De exemplu. stimularea provenind din mediul înconjurător. gîndire spaţială. 1940. 1947. dexteritate. Cazul lui Peter. E surprins cînd ei se opun comentariilor sale insultătoare — pe care nu le intenţionează ca atare. de asemenea. Dar măsurarea lui „g" sau chiar a „aptitudinilor speciale" nu indică unicitatea combinaţiei.. Acest studiu demonstrează că inteligenţa nu este determinată exclusiv de textura ţesutului nervos central. limbi şi ortografie . M. Ca atare. 70 Deşi nu există corespondenţe uniforme între inteligenţă şi personalitate.

Jenings scrie : Prin schimbarea oricăreia din cele cincizeci de gene ale musculiţei de oţet caro iau part? la producerea culorii ochiului. j sentimentul = f (ereditate)X('mediu). 1930.rează determinării genetice şi cît de mult influenţei mediului T^Rare I clar. se modifică şi culoarea . 1953. aşa cum am sugerat. yna_niu este exclusiv ambientală la origine. New York. dar nu un vals. J e n n i n g s. p.. ţjDejasemeniea. dar sîntem banali şi eonformişti în alte domenii. o. B. Nu putem 15 A n n e Roe. Measurements of human behavior. scorurile lor ar putea fi atinse sau depăşite de mii de muritori obişnuiţi. temperamentul. 17. 257. L. Dodd. dar cînd învăţarea este foarte uşoară presupunem că din dotarea nativă ne vine un ajuta i8 Să luăm exemplul lateralităţîi.' tatea să facem aşa. .I ire nici un câine nu va învăţa să vină atunci cînd e chemat17. se produc ochi de altă culoare . ce-i face să fie diferiţi ? Un factor important esite un devotament susţinut şi interes pentru munca lor. Norton. Pentru toate caracteristicile se constată aceeaşi situaţie la musculiţa de oţet sau la noi înşine16. De aceea o sugestie utilă este că uşurinţa în învăţare permite o definiţie satisfăcătoare a eredităţii. mult mai uşor să în-J veţe să utilizeze mai mult mâna stîngă decît dreapta (în ciuda tuturor presiunilor din mediu în favoarea contrariului). o întrebare persistentă se ridică : cit de mult din cutare sau cutare caracteristică se dato. ci relaţia lor e de la înmulţitor la deînmulţit. Atunci. I tatea sau oricare din subsistemele sale. Nici o activitate nu este lipsită de oarecare învăţare. pur şi simplu pentru că lavem aptitudini genetice care ne dau posibili. 1 toţi par să fie de acord că următoarea ecuaţie e valabilă : Personali. La o creatură atît de inferioară ca musculiţa de oţet (drosophila) cincizeci de gene pot determina culoarea roşie obişnuită a ochiului. în general. Dr. sau ochiul este structurai imperfect. Procesul este infinit de subtil. trăsătura. F u 11 e r. New York. iar altă parte mai puţin supusă influenţei mediului şi învăţării. Deci. curaj. Nu e nici o îndoială că ereditatea este aproape în întregime responsabilă. rigid ou alţii. 16 H. un icîine poate să nu şească să latre . Dacă oricare î ar fi egal ou zero nu ar putea exista personalitatea. Cei doi factori cauzali nu se j adună. pare că echipamentul nervos şi glandular înnăscut al urnei persoane contribuie mai mult la inteligenţa. The biological basis of human nature. inteligenţei şi personalitatea. deşi nu putem spune clar care este cauza şi care este efectul. I -n spune nici măcar că lătratul câinelui e înnăscut şi că răspunsul Jă un nume e învăţat. Thomson.Majoritatea avuseseră câteva experienţe reuşite în cercetarea creatoare ca tineri isitudenţi în colegii. şi dacă nu există o capacitate inerentă de instru. 78 Ocuparea unei poziţii înalte într-o profesie dată nu se dato-ază numai inteligenţei. 1952. Aptitudinile noastre sînt neuniforme : putem cînta după ureche. pentru a realiza eminenţa1-'. Oesi performanţa lor la testele de inteligenţa tindea sa fie supe-ioara (dar nu întotdeauna). Acest grup a considerat că e mult. 14 Această enumerare a abilităţii mentale primare este luată cHn E. că este mai uşor pentru cîine să înveţe sa latre deoît să răspundă la numele său. de abia începem aă aflăm. aceşti oameni simţeau că sentimente timpurii de inferioritate le dăduseră iun impuls iniţial. ambiţie. ideologia'sau conformitatea sa culturală I Pe sourt. ed. Un studiu recent de genetică legat de probleme psihologe este J. The making ol a scientist. De asemenea. cît şi factorii de personalitate se combină. Behavior. Ce sînt /aceste legi şi în ce grad determină ele constituţia fizică. Mead. Crescut în izolare. şi mai ales la personalitate ou trăsăturile ei complexe de lene. Dar numai de un singur lucru putem fi siguri : inteligenţa se mişcă prin canale care corespund destul de strîns intereselor. de exemplu. p. Deşi nu există două structuri exact la fel. Odyssey. sau nu există deloc pigment în ochi . New York. Cîn'd ajungem la ereditatea umană. ca deprinderea. W. putem în mod sigur să conchidem că atît Inteligenţa. psihologia abia a atins enigma organizării personale a inteligenţei. Greene. Avem domenii de creativitate. Roe a studiat savanţi de prim rang. rev. învăţăm anumite atitudini şi practici culturale mai oişor decît o fac alţii. R. căci nutriţia în copilărie poate afecta culoarea ochilor. iar pielea bronzată nu se produce deloc dacă pigmenţii din piele nu sînt Pregătiţi de natură pentru a răspunde razelor soarelui. temperamentul şi fizicul suu decât o face vocabularul. cu o frecvenţă mare. iar stratul de piele bronzată dobîn-dit. New York. parte din conţinutul personalităţii este mai mult.subdivide funcţiile intelectuale nu vom ajunge niciodată la structura personală. Ereditatea Fiinţele umane ca şi celelalte creaturi vii sînt supuse legilor eredităţii. Nimeni nu poate spune că ochii albaştri sînt moşteniţi. S. putem numai să fim de acord ou Charles Darwin care exclama „întregul subiect al eredităţii este minunat". Fiecare dintre noi este flexibil ou unii interlocutori. dar nu după note sau invers. Cel 'mai important punct al acordului ştiinţific rezidă în faptul că nici_g trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară_si_njcj. \ "Chiar dacă nici o trăsătură de personalitate nu este lipsită de influenţa ereditară şi de cea ambiantală. putem dansa rumba. în orice grup mare de oameni puneţi întrebarea : „Cîţi dintre dumnevoastră vă consideraţi stîngaci" ? Aproape sigur cam 10% îşi vor ridica mîi-nile. Wiley.

în viaţă.". rapiditate a reacţiei şi chiar preferinţă pentru temperatură^0. Luptătorii primitivi. iniţial ele se găsesc într-un număr atît de mare şi posibilitatea mu81 dezvoltarea personalităţii — cd. Ilustrarea este utilă în sublinierea faptului că o persoană poate datora o trăsătură dată în primul rând eredităţii. gemenii monozigoţi cîştigă .-'•* Rezumînd cît mai bine rezultatele. S.. 1945. Fraţii şi surorile sînt trataţi aproximativ la fel. facilitînd astfel pentru majoritatea oamenilor favorizarea mîinii drepte. pp. pentru 80%. Membrii familiei manifestă cele mai mari asemănări mai întii în ceea ce priveşte constituţia fizică iar apoi în planul aptitudinilor măsurate (inteligenţă. timp de reacţie. discriminări senzoriale). 80 potenţial amibidextri. Gemenii monozigoţi sînt adesea îmbrăcaţi la fel şi trataţi în acelaşi mod. Din acest motiv echipamentul lor genetic este mult mai asemănător decît cel ce *se găseşte la gemeni obişnuiţi sau la fraţi obişnuiţi21. cruzime sau blîndeţe. de inteligenţă mai mare sau mai mică. Structura creierului le permite să favorizeze oricare mînâ. dar se pare că sînt prea puţin asemănători (deşi încă similari) în ceea ce priveşte atitudinile. 304'—329. Dacă aceasta ar fi situaţia. The genetics of behavior. Gemenii monozigoţi sînt produsul aceluiaşi spermatozoid şi aceluiaşi ovul. în „Psychol. între fraţi. emisfera stingă a creierului este de obiCei dominantă. calităţilor temperamentului. iar învăţarea din mediu. între părinţi şi copii) şi 3) un studiu asupra gemenilor monozigoţi separaţi de timpuriu şi crescuţi separat. La toate aceste atribute gemenii monozigoţi sînt cei mai asemănători. O teorie susţine că inima fiind pe stînga trebuie protejată. 265 . Initorcîndu-ne la studiile asupra înrudirii umane constatăm că natura ne-a dat un tip special de ajutor. inteligenţei şi temperamentului tind să „rămînă în familie". 21 Nu îndrăznim să afirmăm totuşi că gemenii monozigoţi au o identice absolută a eredităţii. ţineau scutul în dreptul inimii. o alta datorită conflictului* "T""" cu mediul său. altă persoană în primul rînd învăţării. Williams scrie : „Nu există două fiinţe umane care ^ a'bă aceleaşi gene.sa de viată-. Chiar la gemenii monozigoţi. S. Dacă această analiză este corectă. _ gemeni monozigoţi iraţi părinte — copil indivizi neînrudiţi Multe studii arată că gradul de <corelaţie al măsurătorilor inteligenţei urmează această ordine în mod exactt.. anxietate.s din motive genetice . de exemplu. Toate studiile despre asemănările dintre membrii familiei îşi pun problema dacă educaţia similară din familie nu poate fi parţial responsabilă pentru asemenea rezultate. lăsînd mîna dreaptă liberă pentru mişcări agile. în S. Handbock of experimental psychology. aptitudini motorii. analiza noastră este desigur donată. 23—34. Ce vom spune despre restul de 8Oo/o din dreptaci ? Probabil că aceştia sînt indivizi care prin natura lor sînt în mod 17 T.ahii mai alp. Unu} poate fi irjt. valorile şi interesele. Mai târziu. deşi genele sînt teoretic identice. The obsolete dogmas of heredity. Relaţia este atît de strînsă încît un cercetător al determinanţilor inteligenţei pretinde că genele sînt de patru sau de cinci ori" mai iiapQ£ţajYtedeeît mediul cîndaees?E3~ggţe" uniform. 52. Desigur există Şi posibilitatea opusă : la rasa umană în ansamblu. Cunoştinţele noastre despre determinarea genetică provin în principal din trei surse : 1) studii pe animale . mai ales în privinţa constituţiei fizice. ale dispoziţiei sufleteşti şi ale nevrotismului . Din punctul da vedere al similitudinii genetice se păstrează următoarea ordine : 19 De ce toate culturile cunoscute au lateralitatea orientată pe dreapta e<rte o problemă la care nu putem răspunde.Dacă 10% sînt incorigibil stîngaci putem noi să nu infer-râm că 10c/0 s™t incorigibil dreptaci (datorită structurii creierului) ? Aceşti oameni ar rezista tuturor eforturilor de a-i face să se conformeze deprinderilor unei culturi stângace — ' dacă ar exista o asemenea cultură. De aceea părinţii şi societatea învaţă copilul să-şi favorizeze mîna dreaptă. H. Această informaţie este suficientă pentru a ne convinge că trăsăturile caracteristice ale constituţiei fizice. Stevens (Ed. agresivitate. Wiley. Hali. O persoană poate fi singuratică şi retrasă _ ^/ mai ales datorită temperamentului său. 2) o comparaţie a însuşirilor persoanelor care au grade variate de apropiere ereditară (comparaţii între gemeni monozigoţi.). M C. 18 Ibid. New York. atunci putem spune că ereditatea este determinantul major aii lateralităţii la 2Oo/o din populaţie. "altul. Howells. Din studiile pe animale aflăm că putem creşte specii pentru a produce în generaţii succesive variaţii de mărime. Rev. putem ajunge la următoarea concluzie. 1951. Ei sînt întrucâtva asemănători în privinţa caracteristicilor emoţionale. Dar cultura este dreptace19. Dar noi ştiam deja acest lucru. din cauza suprastimulării şi fruistratiilor r|in p-ypgripnţa.-2 Au fost studiate asemănările şi dintre multe alte caracteristici.

Wiley. Pentru moment. Majoritatea psihologilor ar spune acum că nu există proces psihologic (şi nici personalitate) fără un proces fiziologic corespunzător (teoria „paralelismului psihofizic"). cit. Singura metodă cunoscută este aceea de a găsi . 24 H von Bracken. New York.". din ţesut muscular. Din păcate. Twins orought up apart. „Oh. F r e e m a n. era foarte agreabil şi totdeauna îi plăcea 1 Dea si să stea de vorbă cu băieţii. din contră. Macmillan. R. The inheritance of neuroticism : an | experimental study. Holzinger. conjunctiv şi nervos. Burks. în „Eug. Studies of tdentical twins reared apart. Genele unui copil >7 pot determina un temperament plăcut. 1944. . ment. 293—309. spunea Myron. Din aceste câteva cazuri a reieşit că gemenii separaţi ge aseamănă totuşi unul cu celălalt aproape perfect în ceea ce priveşte caracteristicile anatomice. Gemenii dizigoţi. D. Ştiţi. 1958. Concepţia biologică asupra personalităţii Fiinţa umană. a separa influenţa genelor de cea a mediului este în-flClevăr greu. în „Psychol. .". pe de altă parte se angajează adesea îrutr-o competiţie aprigă unul cu celălalt24. cele ale fratelui său pot conduce.azuri de gemeni monozigoţi care au fost separaţi de timpuriu şi C. 5. 82 Ca atare. La boli şi la tulburări glandulare există cîteva similitudini izbitoare. an<* Pers. noi sîntem gemeni monozigoţi". ' nr. 97. voi fi '"totdeauna un antipuritan. numai câteva perechi de gemeni monozigoţi separaţi în acest mod au putut fi studiaţi. „Care din voi poate alerga mai repede ?" întreabă străinul. Von Bracken constată ca o regulă faptul că gemenilor monozigoţi le place să nege orice diferenţă dintre ei. am ajuns să fiu nu bun puritan. Poate tocmai ca o reacţie la toate astea am devenit aproape ^ '' N e w m a n. 11. Funcţionarea acestor materiale separat sau împreună. este o replică obişnuită. în „Charact. 22 E. cap. Freeman. Unii spun că ceie doujj I tipuri de procese sînt . Dar educaţia mea a avut un rezultat grozav Tocmai prin contrast. 39—45. Dar educaţia mea timpurie a avut un rezultat grozav. 9. cit. Vezi si J S h i e 1 d s. în cele mai multe cazuri asemănarea este mare. la o abordare încordată şi rigidă a vieţii]. Fireşte că astfel am devenit un soi de vagabond care nu poate fi plictisit de gînduri despre «datoriile» sale faţă de nişte negustoraşi păduchioşi. în „Psychol. 1937. Rec". C r o o k. spunea Ora. sîntem egali. B. Nu voi nega niciodată plăcerile fizice şi sfin-taiia Frumuseţii". dar în cîteva cazuri educaţia diferită determină o diferenţă apreciabilă. în „J.Şi tatăl incu. Monogr. Mutual intimacy in twins. probabil că nu este identic în nici o privinţă". I H. ţi copiii pe care-i cunoşteam erau o şleahtă de haimanale spurcate la gură care dădeau tîrcoale vagabonzilor de lîngă rezervorul de apă şi nu am avut niciodată ocazia de a merge la şcoală şi am fost lăsat în voia mea de cînd eram mic.. (Nota 9 supra). 479—502 . go ^ o e. Intra-ia-mily relationship in porsonality text performance. în special faţă de tatăl lor. 1934. este un vagabond bătrîn. în ceea ce priveşte personalitatea. „Tatăl meu. oase. E y s e n c k. încît metabolismul la gemeni «identici» complet dezvoltaţi.. 1956. T h o r n d i k e. 23 Sursele reprezentative sînt următoarele : M. Biochevucal indlvidualtty. •. 1. Heredity and environment. Williams. °> 213—246. Rev. există asemănări persistente. şi mama mea era foarte împovărată de riJa noastră şi auzeam o mulţime de porcării de la vagabonzii de lîngă reeivorul de apă. Testele de inteligenţă oferă o evidenţă neclară . are o natură biologică Sistemul corporal este compus din umori. fiind prea ocupată pentru a-mi acorda atenţie.u fost crescuţi în medii diferite.*s/ gina 16). Acelaşi foc care topeşte untul întăreşte şi oul. 2. New York. în „Eugenical News". op. Crescut atît de neconvenţional. S. taţiilor genetice somatice este suficientă (mutaţiile minore pot fi extrem de obişnuite). şi cred că sînt înclinat spre lenevie şi nu sînt prea scrupulos în ceea ce priveşte femeile şi băutura. p. Ea arată cît de diferiî reacţionează aceştia faţă de viaţa lor comună de familie. trebuie să acceptam o asemenea poziţie. cît şi asemănările. Differential psychology. piele. Anno Anastasi. 441—465 . rezultatele par să confirme pretenţia noastră că ereditatea joacă un rol mai mare în mril t l lă d d ^" ale personalităţii decît în modelarea personalităţii dezvoltate. vezi şi B. J. murdar. Holzinger. _^ Să specificăm un avertisment finalA\ Ereditatea poate explica atât diferenţele de personalitate manifestate în cadrul unei familii.atenţie şi recompense •manifestîndu-şi similaritatea. Dacă genele sînt atotputernice ' putem aştepta la o asemănare strînsă chiar şi atunci cînd educaţia & experienţa de viaţă ar fi foarte diferite. 1949. P r e 11. leneş şi beţiv iar niaică-mea nu ştie prea multe în afară de gătit. întrucât fiecare genotip personal este unic (pa. ' 83 * maniac ta ceea ce priveşte plătirea datoriilor şl pedant în munca moa şi eraj speriat de băutura şi de femei. N. Lr.". reprezintă fiziologia organismului. op. asemenea altor organisme. 1951. 1958. 29. consecvent şi do inodj veche dm Noua Anglie"26.". 3rd ed. dar nu într-un asemenea grad îneît să aoorde tot creditul genelor25. N e w m a n. Să examinăm următoarea conversaţie între cei doi fraţi. Sci.

The role of neurological ideas in p^V' chology. tot astfel indivizii în cadrul speciei umane ajung la personalitate ca forma de supravieţuire cea mai convenabilă pentru nevoile lor specifice din cadrul unei structuri ambientale particulare. The behavior of or s. dar încă etalon. Conform acestei viziuni trebuinţele organice apar în glandele Şi în viscerele corpului implicînd în primul r'înd sistemul nervos duton«m (vegetativ). neurologie şi fiziologie28. C. The behavior of organisms : an experimental N Yk AltCtCft 1938 29 B. fiecare reprezientînd un mod reuşit de supravieţuire în lupta evolutivă. Ştiinţa biologică. Numai cîţiva ar susţine ca I funcţiile mentale şi funcţiile corporale sînt de tip complet diferit şi că ele se pot influenţa reciproc dar nu sînt totdeauna legate I unele de celelalte (teoria „interacţionistă"). O prezentare timpurie.numai două aspecte ale aceluiaşi proces orga-1 nic de bază (teoria „aspectului dublu"). Ronald. ^r".J tipărit cu permisiune. O. 1921. Să expunem teoria mai complet : personalitatea unui individ este modul de adaptare sau "supravieţuire care rezultă din interacţiunea trebuinţelor sale organice cu un mediu atît favorabil. Kpmpf. F. în D. în J. 30 O t tiui d îcă etln .). (O spun cu toată modestia. fără să cunoaştem echivalenţii lor nervoşi şi fiziologici Credem că mai tîrziu. sau cînd mici părţi din el sânt în. 1938. Lewis. W a. S k i n n e r. Nimeni nu ştie în mod sigur care teorie este corectă. Aşa cum organismele se grupează în specii.\ (meni27. cît şi ostil acestor nevoi. N. deşi adese-1 ori mai puţin decât ne-am aştepta. Sistem nervos autonom Sistemul nervos central Sediul impulsurilor Sediul personalităţii incluzînd organe inervate de acest sistem : . Azi. B. de o profundă semnificaţie pentru teoria personalităţii — punctul de vedere evoluţionist. concepţii despre viaţa. 194-i. dar puţine lucruri despre neurologia învăţării.„modelul psihologic" este în general ghidul cel mai sigur de urmat în construirea ştiinţei personalităţii umane. „modelul biologic' poate să-1 ajungă . temperament). 28. 84 funcţie de faptele ascunse şi adesea speculative ale ţesutului nervos i/sau ale funcţionării fiziologice29. 310 ff. D. în viitorul îndepărtat. S k i n n e r. pp. 1934. Gu o generaţie în urmă. AppletonCenturyCroft. Norton. atenţia I era concentrată asupra corespondenţei strînse dintre glandele cu I secreţie internă şi anumite funcţii paralele ale personalităţii (mail bine zis. Krech. New York. sau obstacole din partea mediului. Durham.Ştim ceva despre legile învăţării. 33. Volumul conţine şi alte discuţii despre modelul psihologic şi biologic. The living brain.1 De asemenea. L i n d s 1 e y. Work of art. S. Klein (Eds. 85 . F. Aceste trebuinţe întâmpină o satisfacere potenţială sau un pericol. în „Nerv. Personalitatea et astfel un executor a cărui funcţie este să garanteze supravieB.din urmă. Astfel. E mai bine să examinăm numai comportamentul şi să nu încercăm în mod constant să interpretăm comportamentul în 26 S. Press. 1938. H e b b. and ment. 11 e r. Pînă atunci considerăm că . Be. personalitatea mea este unicul raodus vivendi la oare am ajuns în lupta mea personală pentru supravieţuire. Electr oencephalography. cap. se vor descoperi lapte bine demonstrate privind personalitatea care să se îmbine cu fapte bine demonstrate ale biologiei umane. prin intermediul unui sistem nervos central plastic şi modificabil30. dar există [ o mulţime de dovezi despre strânsa interdependenţă între „suflet" şi „corp". The utonomic functions and the personality. este E. D. Monogr. atitudini. Cînd creierul este lezat. există un interes viu pentru ritmurile f electrice ale creierului ica substrat posibil al diferenţelor dinitre oa. nr. Doubledav. Ştim că ereditatea este importantă. Mulţi autori ne constrâng să menţinem teoria personalităţii I în pas cu progresul din anatomie. părerea mea despre această problemă este că studiul psihologic al personalităţii este în mod considerabil mai avansat decîlt' ste studiul biologic al personalităţii.î depărtate există o anumită perturbare a personalităţii. G. New York. 28 De exemplu. Duke Univ. C. J. Theoretical models and personality theories. 1953.). 39— 55. care de obicei satisface trebuinţele. irutem studia trăsături. conţine un punct de vedere fundamental. Appleton-Century-Crofts. deşi nu este atît de utilă pe cît am dori. Sistemul nervos central realizează atunci un (tip de adaptare învăţată sau neînvăţată. 27 Vezi W. dar avem cunoştinţe puţine despre mecanismele de bază ale geneticii. căci în psihologie încă şovăim). într-o zi. 1952. Dis. Personality and behavior disorders. New York. New York. New York. Personalitatea este pentru individ ceea ce specia este pentru toate tipurile biologice vii. Mc V H u n t (Ed. Un punct de vedere contrar susţine că ştiinţele biologice nu pot să ofere destule date despre funcţionarea psihologică complexă pentnu a fi utile. pp.

adevărat că personalităţile noastre sînt simpli sW jitori la doi tirani. pericole potenţiale : stimuii dureroşi stimuli ameninţate organe genitale bariere situaţii de frustrare situaţii umilitoare etc. Respiraţia in■ bndentă . Personalitatea în primul an de viaţă I■Sugarul nu se deosebeşte foarte mult de foetus.^mănător unui foetus decît copilului care va fi. ţuirea. Multe din ele sîrat intelectuale (de exemplu. curiozitatea) sau spirituale (de exemplu. unele din trăsăturile sale pot fi dăunătoare. \ Schema este (totuşi suprasimplificată. Adesea îi controlăm şi îi stăpînfim. general. Tot ceea ce ştim despre organij zarea nervoasă arată că ambele sisteme nervoase sînt implicate J# structurarea personalităţii. simpla concepţie biologică asupra personalităţii m mai potrivită atunci când se aplică la primia copilărie. apărarea nevrotică a euiui etc. Altfel. Din acest motiv . In liniile sale generale această teorie biologică a personalităţii este acceptabilă. Figura 9 reprezinte aceasită concepţie. este mult mai .toate glandele inimă diafragmă ficat stomac artere viscerale intestine rinichi colon vezică rect care include diverse niveluri ale structurilor adaptative : reflexe reflexe condiţionate deprinderi şi priceperi trăsături dispoziţii expresive atitudini credinţe compensări sentimente concepţia depre viaţă sublimări Mediu Sursa gratificării şi a pericolului satisfacţii potenţiale oxigen soare apă hrană obiecte sexuale obiecte ale inte^ resului etc.constituie principala sa realizare. Nu toate adaptările sale sânt reuşite. Şi nici ni* putem spune că subsistemele care compun personalitatea consta11 rauimai în sistemul nervos central. dar ele pot fi explicate ca încercări ratate de a găsi structuri potrivite pentru a trăi într-o interacţiune complexă de! forţe. Personalitatea reprezintă modul de supravieţuire pe oare individul 1-a elaborat conştient sau inconştient pentru sine. Nu toate dorinţele noas-j tre se nasc în ţesuturile corpului. Teoria biologică a personalităţii. idealurile)-Şi nici nu este . Figura 9. iar personalitatea este un fel de depanator obişnuit. . deciit ■îrsta adultă. Sistemul nervos autonom şi mediul sînt „tirani".

96—105. Bull. alţii largo. Marquis constată că copiii nouţi manifestă modalităţi diferite de a răspunde la frustrarea de i. pD. 27. alţii andante. părinţii şi copj lor nu se mişcă în acelaşi pas. Diamond. imai bine zis. H. 61. în stilul de a întinde rnînla şi de a . lipsindu-i simbolurile Uimim şi neştiinld prea bine dacă el este cel caire se mişcă sau jctele din jurul său31. RezulJ tataie au fost negative. Aşadar. 1 emper amentale33.35. Dar simţul eului nu este încă prezent. Un sug/ar de două săptămâni poate ai fie învăţat să-şi oprească plînsul şi sâ întoarcă capul spre sînul mamei Acest fapt ar fi un mod caracteristic de adaptare şi de sUnfnjrp -a mp. Stone şi Church oferă un tablou rezumativ : Unii oameni sînt presto. A. inul zîmbet social la vîmsfca de două luni sau mai devreme este un eveniment atît de captivant. alţii par mulţumiţi să stea confortabil într-un loc. pot atrage după sine liu reciprocă. Perst nality and temperament. în măsura în care aceste dovezi ne pot ghida. Infant train'. 1—48. J. J.Hinilmi său — aşadar un început de personalitate. Cît de important este primul an de viaţă ? Dacă este adev. unii psihologi ar spune că pentru a aveai ulterior o personalitate sigură. ■ „Amer. Cîteva cercetări raportează rezulta" negative similare. Copiii care în cursul primului an di viaţă eu dormit cu marna lor au prezentat scoruri mai slabe di adaptare şi reiaţii familiale mai slabe decît alţi copii — un rei în opoziţie cu ipoteza iniţială. e) o educare! blîndă şi tîrzie a controlului sfincterelor . 150— 159. 86 . în . sau invers. La vîrsta de 4 luni încep să apară rasiali taţi distincte în gîngurit. Ceea ce este foarte clar este că sugarii se deosebesc evident ea ce priveşte temperamentul. J. Sugarul se com-a într-un mod pur „senzorimotor". 35 W. f) libertate faţă de con! . adică să doarmă ni mama sa. dacă e probabilă existenţa unei baze ereditare pentru ritm. Infant care and personality. New York.87 muli neaşteptaţi şi frustnanţi. Lindsmith. Psychol. după cum nu se armonizează în mod n< în alte trăsături ereditare. Sociol. Cntian of culture-personality writings.ca In a doua jumătate a primului an aceste stiluri sînt mai ate. 1—12.P^J chol. d) o schemă de hrăn're la cerere . Dacă luăm în considerare cît -imp ti in viaţa unei persoane este dedicat eliberării sale de depen-tienţa de mamă. Sewell. 123—138. L. Childhood and adolescence. Stone. 1957. 1957.■ iputem căuta semne ale personalităţii la nou-năsout El este dotat cu multe potenţialităţi sau. R.. deşi nu ireconciliabile. copilul trebuie si <M bucure de a) hrănire \se sîn . g) să nu fie pedepsit . 1957. b) o perioadă prelungită de alăptare! c) înţărcare gradată. un sugar prezentând de cinci ori mai mult protest corporal jt altul32. cu serii de potenţia-Măii^datorită genelor sale. ng că „după cum este înclinată ramura se înclină şi copacul"' trebuit! să ne aşteptăm ca orientarea iniţială a sugarului să aibă efecte îm! portante cu rază mare de acţiune asupra personalităţii sale ulteriJ oare. Unii sînt staccato. D. îneît sîntem tentaţi să datăm personalitatea în această perioadă. în „Brit fcc. Iar o mamă care se mişcă rapid l'ăcînd perecij cu un copil care se mişcă lent. Dovezile pe care le avem în această privinţă par la prinzi vedere că sînt contradictorii. Strauss. Recent developments in Piaget's work. exasperare şi conflict34. Mărturia negativă provine din studii oare testează efecte rază lungă de acţiune a practicilor speeijice de îngrijire a copilului! După poziţia freudiană. Singura constatare pozitivă era în legături cu somnul alături de mamă. exper. 1943. Church. reacţia la sttI31 Cf. p. New Yorl Random House. Berlyne. Marquis.". în „J. A. 46. se pare. Unii sugari îşi golesc biberonul dintr-o singură înghiţitură. alţii nu s grăbesc şi rămîn chiar indiferenţi în timpul hrănirii. în . Unii sugari sînt n datori să se mişte. pp.t". dispoziţia pentru zîmbet şi rîs. familie şi prescripţiile culturale. Harper. A study of frustration in newborn infants.". 1952. W". 32. 1949. Sugarii diferă prin plîns. nonnevrotici. că nu apare vreo diferenţă pentru personalitatea de mai tîrzlu âad 33 Pentru o revedere a unor studii relevante vezi S. se poate spune că naşterea declanşează procesul de autonomie şi independenţă mereu crescânde. ^j general de energie şi vigoare şi prin multe alte aspecte specirj. E. Orlansky.ng and the personality of the child. ■ Ar fi inutil să discutăm despre stadiul precis în care persona-liiaitea apare pentru priima dată. Vezi H.. Pentru a testa aceste ipoteze specifice. modul de supt.". Sewel'l a cDm-l parat personalităţile unor copii de 6 ani oare avuseseră şi care ml avuseseră aceste experienţe în cursul primului an de viaţă. ■ Naşterea este un eveniment dramatic căci marchează primul pas spre independenţă şi individualizare. h) somn „sigur". yju legato. Dar nu i s-au dezvoltat încă ^moduri aracteristice de gândire şi icojnportamen. 58.strîngero . 34 L.

H Erikson. Harper. nr. Putem să precizai printr-4in studiu atent al copilului mic care va fi personalitatea d ulterioară ? Dacă ereditatea şi învăţarea timpurie sînt importări trebuie să ne aşteptăm să avem un oarecare succes. în „Psychiat. Dacă această cerinţ e îndeplinită. jf Vezi R. Maslow. iurf " Cfi D M. dar ei păreau relativ deficitari în ceea ce priveşte controlul emotiqnal şi adaptarea socială36. în mod esenţial aceleaşi efecte frexiajpare şi nocive ale" Tpîei d'e îngrijire maternă adecvată — uneori fenomenul e"~numit — au fost observate şi de alţi cercetători. ci un factor mult mai larg pe care l-am Jutea numi „stil de îngrijire maternă". Motivation and personal ty. A dynamic theory of t lity. New York. na se. 1950.stabili dependenţa pe baze ferme şi naturale. copilul se află înte poziţie mult mai bună în anii următori pentru a intna în stadii / „autorealizării41.poato. cap. Sociol. dacă înţărcarea este bruscă sau gra-sau ce metode de educare a sfineterelor pot fi folosite. Jumătate din aceşti copii au primit din momentul separării o bună îngrijire familială adoptivă . peste treizeci de sugari au fost st" diaţi timp de două pînă La opt luni. incluzând prejudecăţi fata grupuri minoritare. Maternul care d mental health. C. Un copil care în primul ^n de viaţă este îndepărtat de mama sa şi nu găseşte un substitut corespunzător pare să fie afectat defavorabil — chiar pentru o perioadă lungă de timp. 587—^H 88 arul este hrănit cu biberonul sau la sân. fiinţă în întregime dependentă. Unele femei îşi resping capiii. II. New York. F r e u d ■' °l (Kds). 1955. posibil permanent. In (acelaşi timp rădăcinile sînt formate. A Hess. m-crede. 1944. şi nici un suport ferm al deprinderilor. Norton. 12. atunci. Hlth. 15. J. 89 de durată.40 Problema primului an de viaţă este de . M. 15. în special rădăeir pivotantă a încrederii. Ele acordă orice îngrijire în silă. Kluckhohn. trecînd prin independenţă crescândă în adolescenţă la H crederea vîrstei adulte. H. 1943. posesivitate şi eforturi simil. 41 A. /— S-a spus că personalitatea progresează de la dependenţă copilărie. Cînd au fost studiaţi după mai mult de zece ani. II. în termenii lui Maslow.42 >—• Predicţia dezvoltării Unul din scopurile ştiinţei este predicţia. 1952. dacă alimentarea este iă program sau la cerere. nu poate să prevadă toate influenţele de mediu care vd fi întîlnite.). V. Pe latura pozitivă ajungem la studii care nu privesc practici pecifice şi amănunţite.38 încrederea.39 Recapituîînd. într-o persoană cu ml dp m.certitudinp. sa viaţă poate manifesta aviditate. Childhood and sociely. „Bull. deşi nimeri desigur. în J. Dovezile noastre oele mai bune par să indiţ faptul că o măsură adecvată a îngrijirii materne (neţinînd sear de practicile specifice) este un factor esenţial în stabilirea uni] curs normal al dezvoltării psihice.37 AsemeJp nea dovezi l-au determinat pe Erikson să susţină că prima şi cea mai importantă criză din viaţă este dezvoltarea încrederii. S-au emis multe prediJ cu privire la stilul lor probabil de comportare la vîrsta i 40 O. Acest _m urina autor consideră că efectele reprivării materne sînt puternice în "tt'1 troi ani de* viaţă. este cel mai puţin important p personalitate. 3. Anaclitic depression. iar tonul vocii şi mişcările fizice sînt de aşa natură îneît mai ourînd alarmează decît trezesc încrederea copilului.". mod detaliat ce imagini ii înconjoară. . -Nu numai că aptitudinile intelectuale ale copiilor instituţionadizaţi erau mai scăzute. Personality and the behavhr disorders York. Levy. Goldfarb a studiat două grupe de copii care au fost separaţi de mamele lor în prima lună de viaţă. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită. exper.-! intpgritatii ^piniiait"/ Pînă cînd un copil. sp :ne dicţionarul. The efjects of early instituţional care on adolescent WsonalHy. Iwtr-un sens.". World. primul an. Un copil nu trebuie internat într-o instituţie numai pentru că ests lipsit de o îngrijire maternă adecvată. Ronald. cum e hrănit — îi lasă o impresie relat slabă. încît nu se elaborează corespondenţe directe "ntre modalităţile specifice de educare şi trăsăturile ulterioare. Mowrer. Educ". întrea L.„Amer. mai puţin importante (deşi încă serioase) de la trei ClIi£s ani şi mai puţin semnificative în cursul copilăriei mijlocii şi tîrzn * E. în A. Mc V. viaţa este construit? / pe neîncredere. ceilalţi au trăit într-o instituţie. pp. 8. copilul în primul an de viaţă este mai plastic. Din aceste j tive putem spune că ceea ce i se întîmplă într-um. 1946. în locul încrederii.airr|fi startul său în viaţă este întradevăr sărac. Nu are nici o noţiune de sine însuşi. 3. 1951. Există unele dovezi că acei copii lipsiţi de o încw / dere de bază la începutul vieţii lor sînt înclinaţi să dezvolte / copilăria tîrzie o natură suspicioasă. mai mobil şi mai vegetativ decît va fi în oricare alt stadiu ulterior al vieţii. W o 1 f. nu are amintiri P V Goldfarb. Hunt (Ed. 69—135. Organization". Rev. presupunînd că nu se produc prejudicii grave asupj sănătăţii sale. în „J. s-a «ăsit o diferenţă importantă. S p i t z. / pentru a obţine condiţia unei dependenţe afectuoase de care indii I vidul a fost iniţial privat. 313—342 Do asemenea. 106 —129. 272—286. Bowlby. este/T. Intr-un experiment. K. Pare l a conchide că în timpul primului an de viaţă sugarul este atîit plastic şi mobil. Problems in determinmg maternal atti-ues toward newborn infants.

îl vor interesa mecanismele etc. extragem un fragment din cazul lui Roddie. toţi observatorii aiu comentat o trăsătură «gingaşă» a comportamentului său. deşi acest lucru nu implică anticiparea «efeminăm». sensibil atît la cinci Juni. eît şi la cinci ani. Vedem încă o dată că temperamentul. deşi nu trebuie să uităm că dota-jh genetică explică atît neasemănările. atunci limitele directoare pentru o dezvoltam ulterioară sînt ferm stabilite. . Prin această metodă — notată grijuliu — cam două treimi din toate predicţiile au fost corecte sau predominant corecte. motricitatea. Ce putem spune despre predicţii. (aşa cum o făceau majoritatea băieţilor din eşantionul nostru). Din nefericire psihologii tind să treacă cu vedeta structurarea personalistă a aptitudinilor care în cazul fiecărui individ rezultă din combinarea unică a dotării native şi a intereselor şi trăsăturilor dobîndite. The nature of prejudice. Astfel. Constanţa nu este perfectă. deşi unii copii suferă miari schimbări. Prin acest fapt şi din dovezi similare conchidem că structural personalităţii de mai tîrziu este într-o oarecare măsură decelabilă în frageda copilărie40. constanţa medie este considerabilă44... şi într-o mită măsură.A obţinut scoruri rriedii scăzute La vocabular şi înţelegere verbală". Cambridge. Ta trei ani. New York. inteligenţa. Cazul iui Roddie e descris la pp. copilul este lipsit de amintiri ferme şi nd are simţul eului sau imaginea de sine oare să-i ghideze dezvoltarea. Dar nu putem nega complet faptu Vr^o anume măsură copilul este părintele adultului. ci şi inteligenţa alcătuiesc materiile prime ale personalităţii pe care educaţia şi ovIie ulterioară le vor modela pentru a ajunge la personalitatea omplet dezvoltată. durabile slnt cele care au putut fi prognosticate. Structura caracterului este determinată la vîrsta de 3 ani._ corporală se reflectă temperamentul înnăscut. 18. Aparen/t. G. dar nu şti dinainte ce structură îşi vor ţese ele în contact ou infiu-€nţe. 90 91 Shirley a elaborat schiţe asupra personalităţii unui măr de 19 copii în timpul primilor doi ani de viaţă. hiperactiv. Totuşi. cap. cînd considerăm un interval e timp mai mare ? Descoperim şi aici că succesul predicţiei. deşi 1eParte de a fi perfeot. Basic Books. * Adaptat după S.^^ . rioare în special în ceea ce priveşte fetele. Precauţiile au fost stricte : un psiholog a făcut studiul iniţial. Tipologia somatică esl o metodă care prezintă unele promisiuni. Nu numai somaticul şi temperamentul. 1954. o treime au fost false sau în majoritate false. In general vorbind. Părerea mea proprie este mai puţin fata listă.__. capacitatea intelectuală se transmite gjeditar de la înaintaşi la urmaşi. este mai mare decît hazardul. S-yl ridicat întrebarea —■ pot nişte judecători din afară să îmbin J schiţele iniţiale cu cele ulterioare ? Cu alte cuvinte.^. A împărtăşit interesele obişnuite ale băieţilor pentru Hopalong Cassidy. dispoziţiile temperamentale largi. exact ca şi pe ailţi băieţi. par să fie dotări durabile. Pentru exemplificare. cît şi asemănările dintre (Membrii familiei. Rezumat £ De-a lungul multor seumt v. 221—232. Freud afirmă că atunci cînd aceste capacităţi şi altele se dezvoltă. Ceea ce nu a fost predictibil a fost tipul de control intern. Cincis zece ani mai tîrziu. Allport. el nu s-a comportat realmente ca şi cum se simţea puternic.42 Ct G. Mai curînd îmi imaginez că va trece prin stadiul de oowboy şi de soldat. 1959. în prima copilărie. Neilon a fost capabil să identifice şaispreJ zece din aceşti copii. Ştiinţa învaţă în şit cum să stabilească paralelele existente. E s c a 1 o n a... Predicţie (făcută la cinci luni) : „Nu mă aştept ca Roddie să fie un băieţel remarcabil de masculin. poate fj identificată o persoană itînără ca fiind aceeaşi la vîrstele rîJ doi şi şaptesprezece ani ? Evaluatorii au obţinut rezultate supe. Super-rnan şi excursiile la pescuit cu tatăl său. ■' 3 ani.le mediului. imaginea despre sine pe care ar fi elaborat-o mai Stîrziu şi care i-ar fi afectat în med inevitabil personalitatea43. s-a observat în mod corect că Rcddie este un copil nervos. rezultatul: . un alt psiholog a făcut studiul la cinici ani şi alţii au apreciat corespondenţa celor doua rapoarte. în primul rinei.. Prediction ara-d out-■e. Procesul predictiv este evaziv şi nu în întregime demn de încredere. i-a testat din nou şi independent de sehiJ ţele iniţiale a făcut noi descrieri ale personalităţii lor. Rezultat (la vîrsta de cinci ani) : „Ocazional a etalat fanfaronadă masculină şi bravură verbală. Direcţiile se pot schimba drastic în copilăria tîrzie. în acto lescenţă sau la vîrsta adultă. Dar ţinuta. mişcarea şi atitudinea sa pot să nu aibă trăsătura agresivă masculină observată la mulţi băieţi de cinci ani". Ei au fost capabili să îmbine aproape toate schiţele fetelor în vîrstă de şaptesprezece ani eu cele de la doi ani. W. M. Nu toate predicţiile despre Roddie au fost în egală măsură exacte. M| Addison-Wesley. De exemplu. dar într-un caz eşecul a fost complet. ataşamentele personale. predicţia : „Mă aştept oa Roddie să fie precoce în dezvoltarea vorbirii" . H e i d e r. în general.

forme specifice de educaţie şi învăţare par mai puţin decisive decît stilul unei relaţii pline de îacredere pe cane copilul o stabileşte ou mama sa. Ca să spunem lucrurile şi mai concret. înainte de a întreprinde o trecere în revistă a cîtorva din principalele principii ale învăţării. 1933 . luxul în considerare cursul dezvoltării în ansamblu. să înotăm şi să cîntăm la pian . Mass. Longitudf studies of child personality. se pare că în stadiul actual al progresului ştiinţific este mult mai util pe ansamblu să studiem fenomenele personalităţii din punct de vedere psihologic decât dintrunul biologic. Totuşi. însemnînd că influenţele mediului şi învăţarea îşi pun amprenta pe fiecare trăsătură şi act. în paragină şi incapabil de a se repara singur. dacă ar fi să criticăm rezultatele obţinute pînă în prezent. genet. L Personalitatea. învăţăm chiar şi cum să învăţăm. Harvard Univ. Sînt lipsite ide anvergura necesară pentru a îmbrăţişa multitudinea formelor de învăţare. Mulţimea lucrurilor învăţate este atît de vastă îneît nu trebuie să ne aşteptăm ca o simplă teorie a învăţării să fie suficientă. valori Sj interese.. Univ. cercetările ne ajută să decidem că influentele genetice cîntăresc greu în înzestrarea conati-jlţiei fizice. P. Şi totuşi. Dobîndim o morală. Dar în egală măsură este corectă afirmaţia „Personalitatea umană ţine lOOVo de mediu". învăţăm semne. Nici o problemă din psihologie nu a inspirat atîtea cercetări experimentale ca învăţarea/S-au descoperit multe lucruri. Teoriile învăţării (ca multe altele în psihologie) se bazează pe concepţia cercetătorului asupra naturii omului. psihologii care cercetează (şi teoretizează) învăţarea pornesc de la o viziune preconrepută asupra naturii motivaţiei umane. O bibliografie parţial8 studiilor existente o reprezintă A. ereditatea exercită o influenţă universală în formarea personalităţii — mai ales în domeniul constituţiei fizice. NeUon. Personălity mantf tions. Succesul acestor predicţii nu este destul de mare pentru a justifica credinţa că personalitatea este ferm fixată în primii ani de viaţă. precum şi limbi străine. / Să ne gîndim o clipă cîte tipuri de învăţare se prodiuc în cursul vieţii. ar trebui să spunem că teoriile curente tind să fie unilaterale şi înguste. A. Press.. să pronunţăm. 45 Studii longitudinale demne de încredere despre dezvoltarea persoflj lităţii nu sînt numeroase si sînt dificil de realizat. U| horticultor nu se întreabă niciodată „cît" din valoarea crizantemei sale se datoreşte seminţei şi „cît" solului şi îngrijirii. 44 M. deşi s-ar putea să nu ştie acest lucru. dar se poate spune că începe la naştere. credinţe. of Min. să conducei* maşina. The first tivo years : voi. 73. Oricum ar ii. să seriei* şi să citim.. învaţă ce să mîncăm. Materiile prime pe care le moşteneşte po*| fi rnpH. în „J. sîntein tentaţi a spunem că învăţarea este iun fatotor de o importanţă şi mai mare Poate că nu este profitabil să estimăm proporţiile în acest mod. al aptitudinilor de bază şi temperamentului. 1° 9 CAPITOLUL Principiile învăţării CONCEPTIT OPUSE ASUPRA MOTIVAŢIEI « CONCEPŢIA CVASIMECANICISTlj # CRITICA CONCEPŢIEI CVASIMECANICISTE A MOTIVAŢIEI 9 FACTOR: CVASIMECANIC1ŞTI ÎN ÎNVĂŢARE a DIFERENŢIERE ŞI INTEGRARE « ti VĂŢAREA COGNITIVĂ (ORGANIZAŢIONALA) © PARTICIPAREA (ÎNVĂŢARE! BIOGRAFICA) « REZUMAT L/upă cum am văzut. Ajungem să îmbrăţişăm religii. prejudecăţi şi maniere. Pro-(1 devenirii continuă de-a lungul întregii vieţi. şi să considerăm personalitatea ca formula pe care un individ a elaborat-o pentru a-şi asigura supravieţuirea şi autoritatea în cadrul existenţei sale. în mod trep-f t dobîndim propriile noastre trăsături şi direcţii ale personalităţii '3 sC elaborează o conştiinţă personală călăuzitoare şi o filozofie mai mult sau mai puţin cuprinzătoare asupra vieţii. El avea dreptate. Cambridge. în preajma grajdului sînt lăstari puternici de bambus mereu în dezvoltare.■ Un genetician spunea odată : „Personalitatea umană este 100<y0 (je origine genetică". G. trebuie făcute două afirmaţii : 1. a temperamentului. memorăm fapte. indici şi simboluri. tufe de zmeură şi . I Cercetarea arată că în prima copilărie se pot face unele pre-dieţii generale privind stilul personalităţii care se va dezvolta. de ce anume să ne temem. Ni f dezvoltă preferinţe. Cu alte cuvinte. să vorbim şi să dansăm .pl fţţe în foarte multe feluri. însemnând că nici o trăsătură sau aot nu este lipsit de o oarecare influenţă genetică. Totuşi. Putem totuşi să adoptăm ca aplicabilă în mare teoria biologică a evoluţiei. Această chestiune (filozofia motivaţiei) este atît de importantă îneît trebuie s-o examinăm direct acum şi să revenim la ea în capitolele 9 şi 10. Concepţii opuse asupra motivaţiei De la fereastra unei ferme văd un grajd vechi uzat de vreme. Press. în primul an de viaţă. învăţăm să mergem. I Deşi există în mod sigur un substrat biologic al personalităţii.". fiecare teoretician al învăţării este un filozof. e clar faptul că omul este extrem dp modificabil în comparaţie rti toate celelalte organisme. a inteligenţei. învăţăm noi ivă 94 mbiţii Şi speranţe. Minneapolis. C. 175—186. III. ruinîndu-se treptat.. 2. Shirley. Psychol. Onquc. S t o n e. Shirley's bab" after 15 years. 1948. nu este formată la naştere. definită ca organizare distinctă a structurilor de adaptare. ce să evităm şi ce obk ctf să dorim din punct de vedere sexual. numere de telefon şi poeme. ideologii. învăţăm noi concep1^ sensuri şi conduite.

Prin contrast. mai ales în America.j tea umană face mai mult .simecaniciste. inclusiv ştiinţa personalităţii. .pidsTiri. Materia fără viaţă descreşte în gradul său de organizare. oxigen. The order of nature. Pietrele se erodează. totuşi. ea avansează spre împlinirea planurilor! şi speranţelor. Astfel — şi acum ajungem în sfîrşit la -motivaţie — cercetarea si teoria personalităţii. Henderson. trebuie să spunem că ea este un exemplu care înooro_ nează/principiul_qrganizării în expansiune^Fersonalitatea este ^ _sfetern~5eschis si in Creştere. Această creativitate este mai marcată la animale la plante şi mai marcată la fiinţele umane. Dacă ne ardem mîma într-o flacără! arsura care rezultă are o cauză mecanică. devenind din ceîn ce mai întîmplătoare. Ca atare ele par lipsite de iz teleologic. decît două tipuri separate de ştiinţă sau dotf seturi ide principii violent contrastante pentru a trata o ştiinţă uni a vieţii. Cambridge. în special şoareci. Succesele timpurii ale ştiinţei au privit natura tara Chiar şi astăzi ştiinţele naturii sânt de departe în fruntea ţintlor vieţii. Teoriile cvasknecaniciste încearcă pe cît posibil să descopere ^jrpp]p im. Inventăm aerul condiţionat. macal rale şi descoperim antidoturi pentru otrăvuri. deşi procesul de auto-l refacere care începe imediat nu este mecanic. acţiune bacterii ană. Ei se întind peste o fîneaţă >i în acelaşi timp concurează între ei pentru pămînt bogat şi pentru spaţiu în scopul de a se extinde. au elaborat serii va-rjate de concepte cva. intenţii. deoarece ele n\i sînt în întregime mecaniciste. ~ Filozofii ştiinţei sînt uimiţi de acest ca. capabile să explice conduita umană. cît şi anorganice ea fabrică noi compuşi organici de varietate tulburătoare. Procesul ^^ntropîp. cît şi teleologia. Organismele se (rfScvpteazg} se într-un mod necunoscut naturii ne95 însufleţite. Per-I soana vie sintetizează continuu alimente.. Capacitatea de organizare a vietiLjru se la_jsinjtezele salg^^himice. construim adăposturi. J. dup* ce a examinat dovezile. Nu este posibil. atitudini. conchide : „Nu rămîne decât să admiteir că enigma ne depăşeşte şi să conchidem că opoziţia dintre mecaj nicism şi teleologic este însă baza ordinii din natură.cireşi sălbatici. 209. Prin urmare. Filo-I zofii ştiinţei denumesc acest aspect al creşterii teleologic. Orice altceva ar fi per sonaliţatea. Ca şi natura neîn-l sufleţită fiinţele vii sînt supuse efectelor căldurii. scopuri). gra-l vităţii şi (cel mai sensibil) radiaţiei . Concepţia evasimeeanicistă Majoritatea cercetărilor care sprijină abordarea S-R ss bazează pe experimente cu animale. cărora le rezistase cu succes şi pe care le utilizase în favoarea sa în cursul vieţii.. Le numim „cvasi". Nici un psiholog nu poate să exprime complet conduita umană prin unităţi de măsură de tipul centimetri — grame — secunde . Autorealizarea este un termen folosit adesea. cănTnparagină. care trebuie întotdeauna privită din două puncte de vedere complementare"1 în acelaşi timp — şi aici ne apropiem treptat de problema motivaţiei — filozofii şi oamenii de ştiinţă sînt neliniştiţi în faţj unor asemenea principii contradictorii. Bambusul şi| cireşul sălbatic îşi împlinesc cu îndîrjire destinul lor. Un cercetător al problemei. experienţă trecută. Această abordare de tip „orpanisrn viri(| o n<imim psihologia stimulului si răspunsului. Natura neînsufleţită se supune celei de-a doua legi a termodinamicii. determinanţi mecanici acţio-l nează asupra organismelor vii. p. e uşor je înţeles de ce conceptul de determinism mecanicist este popular. Mass. 1 L. soarele îşi pierde căldura. umidităţii. şi nici prin funcţiile descoperite în biochimie. Din substanţe ît Organice. ci şi se dezvoltă şi creşte într-un asemenea mod încît devineI din ce în cs inai caracteristică pentru ceea ce ea este. semnifj. în acelaşi timp toate tipurile de.l cînd faptul că ea este marcată de o înaintare spre realizarea unorj scopuri. pretind q să găsim un tip comun de lege ? Ei doresc să realizeze mai curîn: o „unitate a ştiinţei". mai degradată. Press. corpul său începe imediat să se dezici tegreze sub influenţa vremii şi a bacteriilor. în termeni filozofici trebuie să luăm în considerare atît deter-l minismul mecanic. electronică şi „maşinile gînditoare".nal dublu din natura \ îndată ce un organism moare. nevoi prezente şi imagini ale viitorului I Procedînd astfel ea nu numai că supravieţuieşte ca fiinţă imdepen-1 dentă. H x Univ. viaţa este în mod inerent sintetică. 1917. faptele noastre de ori ganizare sînt în moid normal cele care ne apără de efectele 1ot fatale. Ele încearcă să golească organismul de forţele teleologice interne (instincte. Cheia procesului este_org&mzar£%. deşi se fac dese încercări de acest fel. S_ (stimul) şi R (răspuns) sînt la limita exterioară a persoanei.Şi e u$or ^e înţeles 'de ce mulţi psihologi consideră că teoria personalităţii ar face bine să se limiteze la concepţii cit mai mecaniciste posibil. Personalita. opusul entropiee.

mod clar determinat de t<^ „schimbări in* ţesuturi". Dorim echilibrul. aşa cum au făcut-'o Jeremy Bentbam. Ne place activitatea implicata in rezolvarea problemelor noastre. agitată sau mecanică.instincte". copilul nou-născut pare să sugă în mod automat. în muncă — deoarece. Să presupunem că stomacul cuiva e gol : ci se frămintă Şi creează astfel un „stimul de deficit" care împinge organismul să facă mişcări continue. dar nu modifică. A trăi pe deplin imnă a avea o tensiune. asemenea activităţi ne îndepărtează de dorinţă şi încordare2. 263 te m. Tindem să persistăm în a fi ceea ce sîntem intr-o „stare . împrumutmd conceptul. urmează că întreaga motivaţie reprezintă o presiune îndreptată spre reducerea tensiunii. în urmărirea satisfacţiei sexuale. dacă spuneţi că unul din principalele dumneavoastră motive în viaţă este să faceţi părinţilor dumneavoastră în vîrstă o existenţă tihnită. deşi nu lipsite de tensiune. De-a lungul secolelor. Ei subliniază faptul că modul cel mai rapid de a reduce tensiunea este comiterea unei sinucideri. Trebuie observat c a. Foamea şi setea. menţinînd şi mărind astfel dorinţele lor. că studiind şoareci în loc de fiinţe omeneşti se poate descoperi modul în care aşa-zisa teleologic poate fi redusă la un tip mai mecanicist de cauzalitate. de autoconservare. Dacă întrebaţi cum este posibil ca întreaga motivaţie să conducă la reducerea impulsului. se dă explicaţia că acest motiv este pur şi simplu o extensiune învăţată şi complexă a dorinţei dumneavoastră primare pentru hrană. şi nevoia de zahăr sau sare sînt exemple de stimulare prin „deficit'-. filozofi şi psihologi au insistat. Unii filozofi au exprimat problema întrun mod mai optimist. oboseală sau de alt gen.Şoarecii. Dacă Stntem înţelepţi. sînt îngrijoraţi de o formulă aitit de simplă. ca orice creaturi vii.3 Acest tablou al motivaţiei esiî evident ceva mai teleologic decît reducerea tensiunii. temperatura. de aceea „reducerea tensiunii" este termenul preferat pentru hedonismul modern. în ceea ce priveşte hrana. Dar nici una din aceste activităţi nu este atu de „intenţionată" pe cît se consideră de obicei a fi insrtinotele. Astfel. învăţarea explică şi faptul că nu toate motivele noastre par să fie bazate pe nevoi primitive ale ţesuturilor. conservarea fiinţei noastre. dar ei sînt animale relativ simple şi se speră. să respire liber (după primul suflu) şi să elimine automat. întrucît o mare parte 97 ii: — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. învăţarea ne înzestrează cu strategii comune care diminuează tensiunea noastră. lipsa de oxigen. întrucit toate impulsurile apar m mod clar dintr-un dezechilibru existent în ţesuturi (stimulare prin exces sau prin deficit) pare limpede pentru aceşti psihologi că motivaţia impulsului este totdeauna un proces de reducere a tensiunii. Capacitatea corpului de a-şi păstra compoziţia chimică. susţin că homeostazia este şi legea de bază a motivaţiei umane. asupra faptului că „durerea şi plăcerea sint stăpînii noştri suverani". de fugă'sau a unui instinct gregar. Şi dar-ă omul. în căutarea odihnei. pentru a fi cît mai aproape posibil do cauzalitatea mecanicista nu vorbim aici de . Unii psihologi. majoritatea oamenilor încearcă să rămînă in viaţă cu orice preţ. Menţinem tonusul şi tensiunile necesare vieţii. Daca spuneţi că sînteţi concentrat asupra învăţării unei profesii. Mergînd un pas mai departe în concepţia cvasimecanicistă. Argumentarea decurge precum urmează : Impuls. ca micţiunea. din nou motivul este explicat în termeni de satisfacere a impulsurilor de hrană. ci mai curmd procesul reducerii tensiunii. Totuşi. Nu există „suflet" în procesul mecanicist . răspunsul este că învăţarea (la clare vom reveni în aurind) este responsabilă pentru aceasta. spunind că reducerea tensiunii provoacă plăcere şi de aceea toate motivele omului tre considerate ca fiind o căutare a plăcerii. mai puţin extremişti m concepţiile lor. Cu puţiin. deîecaţia şi poate oboseala şi nevoile sexuale pot fi concepute ea stimulări de „exces". C) altă concepţie favorizată şi înrudită este împrumutată din fiziologie. dau dovadă de organizare. Concepţia e denumită hedonism psihologic. Kluckhohn şi Murray sugerează un compromis.. Desigur. nu există scopuri propuse în mod clar aşa cum ar exista dacă am presupune acţiunea unui instinct de unire. psihologii S-R caută o lege care să definească acţiunea generală a impulsului. constantă". Reducerea tensiunii. în Grecia antică.e excepţii. apărînd din presiunea reziduurilor sau secreţiilor din corp. epicurienii susţineau că tot ceea ce omul face în viaţă este să încerce să evite durerea (tensiunea). Faptul că foamea e cauzată şi de deficienţe chimice în sînge complică. încercăm să micşorăm dorinţele noastre în aşa fel îneît să avem un minim de tensiune de redus. Oamenii nu caută realmente o stare lipsită de tensiune. nu are alte motive esenţiale decît impulsurile. Teoria reducerii tensiunii are antecedente istorice interesante. starea de sănătate la un nivel convenabil este complexă şi inspiră respect. trebuie să admitem că apare aici un început Simplu şi irezistibil pentru o teorie a motivaţiei. ca alte animale. Homeosta/ia. Viaţa are o tendinţă de a se conserva şi de a se reface . Unii psihologi. impulsurile do la începutul vieţii par să ducă numai la o acţiune reflexă întîrru pfcăitoare. 98 Psihologia modernă de tip S-R nu vorbeşte despre plăcere şi pur şi simplu pentru că acestea simt cuvinte care descriu conştiente. Alte impulsuri. tabloul esenţial Un impuls — crice impuls — este definit ca o „schimbare în ţesut" care provoacă o activitate nervoasă pînă cînd echilibrul ţesutului e restabilit. iar psihologii S-R simt că o teorie mecanicistă ţju nu trebuie să utilizeze limbajul „sufletului". Cu alte cuvinte. sex. ea nu este numai ceva îmboldit .

Ele au o funcţie esenţială protectoare. înainte de a putea creşte în sens psihologic. cap. Organismul 1111 poate evita de a fi activ . Maslow. s-a angajat într-un proiect dificil care a dus la descoperirea Polului Sud. M. spontană in cursul stării de veghe. de trebuinţe proiective permanente. Knopf. dar nu la creştere şi dezvoltare. iar în copilărie domină în mod complet scena motiva-ţională. Homeostasis as a unifying concept în personality theory. Şi-a ridicat nivelul aspiraţiilor în acord cu sarcina sa. copilul creşte ca o persoană anxioasă. Harper. Murra y.6 Concepţiile cvasimeeanieiste ne oferă un tablou al imboldurilor şi impulsurilor. 58. 3. New York. 22 din volumul de lata Studii recente asupra „sistemului reticular activator" din trunchiul cerebral ii mamiferelor ridica faptul că exista un mecanism nervos pentru a Hienţ ne o activitate continua. "> A. Schneider. Experienţele noi pe care majoritatea dintre noi le aşteptăm ou nerăbdare nu pot fi exprimate în termenii reducerii tensiunii şi acelaşi lucru se poate spune despre dorinţa noastră de a dobîndi cunoştinţe de dragul cunoştinţelor. El este literalmente îneîntat de tot ceea ce găseşte : scoici pe malul mării. mai ales în primii ani de viaţă. E lipsit de teamă. Ea este statică. Dacă nu depăşeşte cu succes acest stadiu.5 Copilul şi adultul sănătos construieşte continuu tensiuni su: forma unor noi interese şi depăşesc nivelul siguranţei de bază a homeostaziei. partea asemănătoare celei ce aparţine animalelor. Ceea ce le lipseşte în mod evident este încrederea anticipată sau viitoare care pare să caracterizeze totdeauna o motivaţie matură. care face distincţie între motivaţia de securitate şi motivaţia de creştere atît la copii. contribuind la securitate. â R Stagner. de a crea lucruri frumoase şi utile.4 3 C Kluckhohn. copilul (trebuie să fi atins un stadiu în care să poată avea încredere în părinţi şi în mediul său pentru obţinerea satisfacţiilor de bază ce ţin de. Organismul treaz este totdeauna „în mişcare". poveştile pe care le ascultă. de a zbura peste Polul Nord. Obligaţia sa nu a fluctuat niciodată. intrînd cu nesaţ în procesul devenirii. fi „Pwdiol Rc\ " 1051. confort. Vezi si cap. muli. Vezi M. el nu s-ia relaxat prin reducerea tensiunilor. A. a făcut planuri ani de zile. dar asupra lor acţionează (modificîndu-le şi controlîndu-le). Personality urc. 1954100 zece ani a avut o pasiune damîiian/l explorator polar. dar motivul său central 1-a făcut capabil să reziste tentaţiei de a diminua tensiunile fragmentare create de oboseală. The open sysLem in personality theory. După ce navigase prin Strâmtoarea de nord-vest. capabil de a se dezvolta şi de a deveni mai mult decît este. pînă cînd în final şi-a pierdut viaţa. impulsurile există şi in cea mai mare parte ele tind să împingă organismul să caute o reducere a tensiunii.7 Deşi impulsurile nu pot explica toate motivaţiile ulterioare. Ei afirmă că e imposibil de redus motivele adulte elaborate la o simplă bază de impulsuri.de stimularea prin exces sau prin deficit. 223.hrană. ţinîncl seama în mod inadecvat de schimbare sau de creştere. Cînd a reuşit. homeostazia este o concepţie a imobilităţii. indică dificultatea de a fundamenta o teorie a motivaţiei în întregime pe impulsuri sau homeostaz'ie. 1960. ridicol şi primejdie. 1953. cel. M. speranţele şi dorinţele arzătoare ale persoanei umane. Totuşi. cît şi la adulţi. D. socicty. Descoperind Polul Sud. Columbia Univ. New York. nici să restabilească un echilibru tulburat. . înecreînd să salveze de la moarte în Arctica un explorator mai puţin înzestrat. dar interesul şi străduinţa au persistat. Da. Nobile. 4 Pentru o discuţie şi o critică mai completă asupra homeostaziei vezi : G W A 1 1 p o r t. deci. de a da şi primi dragoste. Klineberg le denumeşte pe bună dreptate „motive absolut credibile" — care se întîlnesc la toţi oamenii şi în toate culturile. Beacon. Istoria exploratorului arctic Roald Amundsen. o sarcină pe care în cele din urmă a realizat-o. rcv. Press. neîncrezătoare care este totdeauna fixată pe satisfacerea impulsurilor sale imediate. Impulsurile. foame. nu are nevoie să aştepte să fie îmboldit de sti99 I Critica concepţiei cvasimecaniciste a motivaţiei Adversarii acestor concepţii susţin că acestea explică numai în mică parte aspiraţiile. formează punctul de plecare al teoriei noastre asupra dezvoltării. In ciuda acestor critici severe trebuie să acceptăm importanţa impulsurilor ca factori motivatori de-a lungul vieţii. Obstacolele păreau de netrecut. Şi nici simţul datoriei — să faci tot ceea ce poţi cel mai bine în cursul vieţii — nu poate li redus logic la psihologia impulsului. un copil care are o relaţie' fundamentală d< încredere cu mediul său este un copil care se deschide spre lume cu îneînfare şi interes. Motivation and personality. nu al unui sistem pe deplin deschis spre lume. în spitale (dar şi în viaţa obişnuită) întâlnim oameni care par să nu aibă nici o capacitate de creştere dar sînt centraţi în întregime pe viaţa lor vegetativă. pe satisfacerea poftelor (impulsairilor) lor fragmentare. căci dragostea implică tot felul de responsabilităţi şi tensiuni. Nu numai că a menţinut fără încetare un stil de viaţă. Nu numai că ele sîn't cvasimaoaniciste în esenţă. Securitatea apare mai întîi. and culture. Tabloul este cel al unui sistem semiînchis. Această critică este în mod explicit dezvoltată de Maslow. Ar noi d. New York. 36. siguranţă. ele sînt încorporate în noi toată viaţa. p. 5—17. Pe de altă parte. nepro-gresistă. în ciuda unei descurajări extreme. Dar ele constituie numai partea primitivă a motivaţiei umane. principii cvasimecaniciste ale învăţării. priceperi noi pe care le dobîndeşte. II. în Personality and socic encounter Boston. Emotwn and personality. 1960.

un boboc de gîscă poate j urma orice obiect pe care l-au văzut în prima clipă ochii săi cînd a ieşit din găoace. Press. Pe măsură ce întipărirea continuă. • utilizat. 1954. ca şi alte trăsături ale mediului său. Toate impresiile stăruie — I unele un timp scurt (ca postimaginea în ochi). Retragerea de la căldură intensă este un reflex necondiţionat (înnăscut) .Factori evasimecanicişti în învăţare învăţarea reprezintă modificarea caracteristicilor psihologice pe baza experienţei. 1957. la urma urmelor. Teoreticianul cvasimecanicist. necondiţionat. 101 chimbă în cursul vieţii jj măsura in care se întâmplă acest lucru. al doilea stimul va fi suficient să acţioneze singur pentru a produce o descărcare sub forma acelui răspuns motor. La timpul cuvenit alte lucruri asociate cu mama (de ul neconOîTTonDt ) kt rond . Următorul său pas este să caute o expli6 Extras din R. Un psiholog S—R îndrăzneţ ar putea spune că condiţionarea este singurul (sau aproape singurul) principiu al învăţării de care avem nevoie. Dăm un exemplu de modul în care combinaţia ar putea funcţiona. New York. altele de-a lungul I întregii vieţi (de un şoc emoţional intens.. să privească mediul său familiar ca un cadru sigur şi dezirabil de " K. întrutotul mecanice. dar forţele del schimbare sînt în întregime externe şi nu există o organizării a efectelor lor într-un sistem continuu. sau pierderii unei persoane apropiate). Mama este un . Copilul care s-a ars evită flacăra. explică întreaga personalitate. dar dai \ obiectul se întîmplă să fie o fiinţă umană. O teorie mecanicistă. Study Group on Psychologicăl Development o1 tha Chilă. Social psychology. sădeşte multe flori albastre în grădina ei. De obicei acest obiect este gîsea-mamă. Comparative behaviOurology. îi plac rochiile albastre. datorat unui accident. Scenariul dezvoltării în termenii condiţionării poate fi expus ca în figura 10. Hoit. \fr. B. Rine-hart. My life as an explorer. I unei boli.). gheaţa va crăpa pietrele. ar putea argumenta el. ed. după cum am arătat. Lorenz. trebuie să admită că ţesutul nervos e capabil să reţină I o copie vagă a experienţei originare. I n-heider. nu putem decît sugera că prima lege de bază învăţării este aceea că impresiile rămîn într-o formă oarecare ca rrne nervoase. vezi K. rezultatul este depozit din ce în ce mai bogat de material pentru a fi organizat. 1052. Deci chiar o teorie I mecanicistă a personalităţii trebuie să presupună că procesele I vieţii sînt. Le vom revedea pe scurt. T.stimul care se produce simultan" . New York. Pentru moment. Tanner. începe cu impulsurile. L o 1 e n z. 1928. of. cîteva principii cvasimecaniciste I sînt acceptabile şi importante. E lăsată o urmă oare face mai probabilă I excitaţia ulterioară datorată unui stimul similar. Klineberg. New York. copilul ajunge curând să se „identifice" cu mama şi ajunge. Crowell. Este de conceput că mama sugarului. (Ed's. pentru o introducere în „etologia" modernă. J. şi a modului în care mişca rile devin mai elaborate în aşa fel încît impulsurile să fie satisfăcut Modelul mecanicist intră îndată într-o oarecare dificultate De ce un organism trebuie totuşi să înveţe rămîne o problemă I Natura neînsufleţită nu învaţă şi nici nu are impulsuri. Condiţionarea. rev. 102 . conform legii.H. mama provoacă un comportament de apropiere (adică dobîndeşte „acelaşi răspuns motor" ca în cazul hranei). de/asemenea. Impulsul şi condiţionarea. Nu putem spune dacă în învăţarea copiilor se produce ceva atît de primitiv. înregistrarea urmelor şi întipărirea. La început hrana a provocat un răspuns de apropiere. iKing Solo-mon's Ring. în Proc. De exemplu. Int. 108—131. Univ. Procesul prin care impresiile sînt absorbite în sistemele existente ale experienţei este denumit asimilare. Amundscn. M. Se poate îmtîmpla ca în anumite „faze critice" copilul să ină susceptibil de noi forme de iMipărire. se întipăreşte în aşa fel încît. Acesta oste un răspuns înnăscut. dar odată ce s-a ars.O. Are o puternică preferinţă generală pentru albastru. 7 O. ca I orice teorie. In măsura în care sînt viabile. Unele cercetări recente sugerează că prima întipărire poate | avea o importanţă majoră. vederea unei flăcări va provoca evitarea. Dou-bleda>. Şi chiar când expe-1 rienţele individuale sînt treptat contopite în deprinderi şi altitudini I în aşa fel încît nici o amintire nu predomină. Acest proverb familiar rezumă principiul condiţionării.. Zăpada| este suflată în rafale. and Winston. retragerea provocată de vederea flăcării este un reflex condiţionat. rezultatul întipăririi este încă acolo. Să presupunem că o femeie îşi decorează camera în albastru. Legea reflexului condiţionat poate fi formulată precum urmează : ori <de cîte ori un stimul implică un răspuns miotor. după o repetare suficientă (uneori o dată e de a-juns). e sigur I să presupui că nimic din ceea ce impresionează ţesutul nervos nu I este vreodată total pierdut. atunci forma umană este cea pe care o va urma bobocul de gîscă8. în fiapt. De asemenea. Pîlpîiitul unei flăcări atrage întîi copilul. New York. orice stimul care se produce simultan va tinde să dobîndească acelaşi răspuns motor .

L. Vorbind în mod pseudomecanicist. Fotografia unui prieten poate trezi tot felul de amintiri şi sentimente. dar fondul său de cuvinte este mic la această vârstă. respingând. Un copil speriat de un cîine se poate teme de pisici. New York. M a d i s o n. ea se aplică cel mai clar la animale şi copii mici. Observăm aici că accentul este pus pe relaţia parte-întreg. profesii. O variantă a doctrinei condiţionării trebuie menţionată în mod special. rase de oameni. nu e în largul săra în prezenţa părinţilor. însăşi structura personalităţii noastre este determinată de orice serie de stimuli pe care îi considerăm „echivalenţi". dar în orice conte-xt culoarea albastră produce încă femeii noastre ipotetice „apropierea'*. Generalizarea stimulului. Băiatul a fost " \ristotel a observat primul legătura asociativă dintre părţi şi între-gurl (subordonatele reactivează supraordonatele). Leeper. Generalizarea corectă a stimulului este un lucru bun. poate contradictorii. Unele condiţionări de acest fel ar putea fi invocate pentru a explica preferinţa unui adult pentru tablouri. biserici alimente. chiar şi pe cele care sînt hrănitoare. La 18 luni un copil şi-a numit cîinele jucărie „toodle-oo" dar tot aşa numeşte şi negul de pe faţa unei doamne bătrâne. Recent el a fost utilizat ca principiu de explicare principal într-o lucrare de teoria personalităţii : R. evitând sau sprijinind procesul de condiţionare conform propriilor lor dorinţe sau urmînd alte principii de învăţare. dar această trăsătură nu a căpătat o putere de condiţionare. W. învăţăm că ciupercile sînt otrăvitoare şi astfel evităm toate ciupercile din păduri. Reintegrarea ne spune că o mică parte a unei experienţe originale. Un copil de un an a învăţat cuvîntul . clauetrofobie numai atunci cînd amintirea originară a revenit şi fost redusă la proporţiile juste. Nimeni nu stă la cheremul multitudinii de stimuli posibili oare ar putea în mod teoretic să condiţioneze un proces impuls-răspuns. de asemenea.de a suge Cu'oorta favoriţi o roTin AiScs tai Albastru în alfa contexte Figura 10. Dar generalizarea incorectă (tratarea prea grosolană a unui grup de stimuli ca fiind asemănători) este responsabilă de prejudecata de rasă. dar pen-eu 0 lungă perioadă de timp era încercat de o alarmă necontrolabilă dacă uşile camerei în care se afla erau închise. putem spune că stimulul unui răspuns devine generalizat. Adulţii reduc această validitate selec-tînd.. pentru că ei erau o parte a copilăriei sale şi în prezenţa lor se simte împins înapoi lia rolul său juvenil. Ulterior principiul a devenit legea majoră a învăţării în scrierile lui Sir William Hamilton şi H. In anii următori a uitat (a reprimat) incidentul. Un fermier crud a încuiat un băieţel într-o cameră ou o vulpe. aliment. S-a vindecat . Appleton-CenturyCrofts.(Stimu'i condiţionau ) lendi'nte adiacent' ' de a se adăposti <*a mesteca. Nu am putea trăi dacă ar trebui să învăţăm să ne adaptăm la fiecare carte. Vom vedea în capitolele 14 şi 15 că noţiunea de generalizare a stimulului este importantă pentru înţelegerea trăsăturilor care compun personalitatea. De aceea el le utilizează tot (timpul. Pe baza acestei dovezi firave putem căpăta prejudecata împotriva unui întreg grup etnic. mama din exemplul nostru se poate să fi purtat mereu ochelari. găini şi animale în general. Deşi legea are o validitate considerabilă. Dezvoltarea unui gust prin condiţionare 103 exemplu. inclusiv ciupercile comestibile. 104 rorizat. P. 1959. Ştim că buruienile nu sînt bune de mîncat (o cantitate falsă de „cunoştinţe"') si le evităm pe toate. preferinţa ei pentru alhastru) devin condiţionări de ordinul al doilea. care are loc acum. floare. de clasificările false şi de majoritatea erorilor de raţionament. . Desigur că el are unele răspunsuri foarte speciale pentru propriul său tată. Adulţii. Toward under-stahding human personaiities. care se comportă ca un adult departe de familie. redueîndu-se la cinci sau şase cuvinte. evreu sau negru. Un student de colegiu. persoană în parte — la fiecare stimul posibil din spaţiul nostru de viaţă. multe obiecte diferite sînt tratate ca şi cum ar fi unul singur. în timp ce în condiţionarea simplă legătura este văzută ca o relaţie stimul-stimul. Hollmg-worth. Dar principiul de bază este acelaşi9. poate reactiva întreaga experienţă originară. Mama este poate acum moartă. Mirosul unei anumite flori ne poate face să retrăim un întreg capitol din copilăria noastră. doctrine filozofice sau morale. iepuri.tată1' şi poate produce o oarecare jenă spunîndu-i oricărui bărbat adult „tată". se comportă conform cu generalizarea stimulului. Se poate să fi avut odată o experienţă neplăcută ou un chinez. ou ajutorul unui psihiatru. Astfel.

Reuşita îl întipăreşte (hedoniştii ar spune că „plăcerea" îl întipăreşte). Cu timpul. Un om care m I general cîştigă la şah eînd utilizează deschiderea cu pionul regelui! va încerca totuşi noi gambituri. îşi tapetează camera. Şi mai tîrziu el descoperă că în majoritatea reia. Astfel. Deoarece I „explică" modificarea eferentă (schimbarea acţiunilor). iege a învăţării.întărirea. Procesul dezvoltării poate fi conceput / m parte ca diferenţierea progresivă a structurii şi a comportamen/ tului şi în parte ca integrarea progresivă a comportamentului şi [_structurii. pe scurt. deşi opus priorităţii. Figura 10 arată faptul că condiţionarea clasică este în întregime un principiu al modificării aferente. întrucît nu ^irn să multiplicăm principiile fără a fi nevoie. Aici e vorba evident de o lege interesantă cu o aplicabilitate! extrem de largă. Cum ajunge ea să realizeze aceste acte adaptative adulte ? Principiul întăririi (odinioară numit legea efectului) evidenţiază.. Conform legii stricte a întăririi I ei nu trebuie să facă astfel. cu atît devine mai puternică. potrivirea sau adecvarea unui act la scopuri. Frecvenţă. Ne amintim micul dejun din această dimineaţă mai bine decît unul pe care l-am luat acum o săptămînă. 11 Opera lui Clark Huli şi a aşa-numitei şcoli Yale din teoria învâţ<"u':1 este de această natură. într-o serie de impresii. să descriem consecinţele învăţării (ale oricărei forme de învăţare) pentru structura personalităţii. mersul pe bicicletă. toate lucrurile fiind egale. Punctul său de vedere este că adevărata maturitate nel determină să facem ceva pentru raţiuni care nu sînt în mod meca-l nic înrobite principiului recompensei şi pedepsei. de asemenea. prima e probabil să fie puternică (cf. im-1 primarea). El exprima corect cele două /aspecte ale întregii creşteri. este să despartă ceea ce este Urnit. Diferenţiere şi integrare Mersul naturii. spunea Goethe.plprt ar. Frecvenţa ne spune că „exerciţiul e mamal învăţării" — cu cît o legătură e făcută mai frecvent. Principiul faptului recent. vînzarea mărfurilor. Asemenea factori nu sînt luaţi în considerare. prioritate. Ele au o utilitate reală. Dar înainte de a reveni la aceste principii suplimentare ale învăţării. matul învaţă că limbajul înflorit şi indirect serveşte mai bine seo. Este -atît de utilă 'Incit constatăm că „întărirea141 este salutată ca principala. De asemenea. în binecunosicuitul său poem „Dacă". efortul ei. j^r limitată. dacă nu unica. noutate. I Rudyard Kipling vorbeşte despre succes şi eşec ca „impostorii gemeni". deşi găsim multe excepţii în raport cu ele. priveşte cu îneînfare cerul — toate acestea pentru a-şi exprima dragostea pentru albastru. înainte de a părăsi enumerarea! principiilor evasimecanieiste trebuie să menţionăm trei principii! suplimentare familiare. Dipl0.mişcările I „corecte" în vorbire.__.w I Sînt mulite puncte slabe ca şi imerite în această formulare. pare. să fie în general valid. Toate acestea sînj principii utile. Am văzut anterior că învăţarea este un subiect eX . Este important de notat că nici unul din aceste principii cvasi-caniciste nu face uz de vreun _ ind. si să unească ceea ce e separat. mersul la frigider după sticla cu lapte este întipărit ca u^ mod reuşit de a satisface impulsul. adică priveşte numai extinderea indicilor sau stimulilor care ajung să evoce un răspuns dat. M^ tSrziu. unele din acţiunile sau strigătele sale sînt "recompensate". Dar ce e cu răspunsul însuşi ? Doamna a cărei pasiune pentru culoarea albastră este indicată în diagramă nu suge sau se ghemuieşte ca un şoarece adult aitunci cînd culoarea albastră apare în cîmpul ei vizual. copilul învaţă că a cere politicos este o strategie bună —■ de obicei mult mai reuşit^ decit să pretindă. Frioritatea ne spune că.! Dar teoria nu explică de ce schimbăm sau variem atît de des un I răspuns anterior reuşit şi riscăm un răspuns nou. ea poate I fi utilizată împreună cu condiţionarea (imodificare aferentă) pentru I a elabora un întreg sistem al teoriei învăţării de tipul S—R. ţiilor umane o abordare plină de tact este recompensatorie. Şi astfel ajungem la prirJ cipiul că învăţăm acele moduri de acţiune care reuşesc să reducă I tensiunea. Mai curînd cumpără veşminte. şi expunerea noastră nu e deloc completă. Ne amintim primul vers dintr-o poezie sau un imn mulţi mai bine decît ultimele versuri. deşi sînt de primă importanţă în procesul învăţării. Apucarea biberonului se dovedeştij J fi mult mai des recompensată decît simplul seîneet sau pKns. Să continuăm exemplul. că la început impulsurile unui copil îl determină să dea tot felul de răspunsuri agitate şi perceptibile (mişcări întîm-Platoare). . 105 I. dacă apucă corect biberonul poate s>ă-l d la gură şi să-şi satisfacă impulsul foamei. Nu există planificare si o imagine de sine călăuzitoare pentru a dirija şi intensifica învăţarea. Acest act corect este astfel „întărit".ţiy" Ele se referă mai urînd la proprietăţi ale sistemului nervos care se presupune că ■ntră în acţiune automat atunci cînd sînţ impulsionate în mod adecuat Ele omit asemenea factori ca {intenţia deliberata^) a unei persoane de a învăţa. Deşi-1 gur că pe baza acţiunii recompensei învăţăm să facem . vom fi sortiţi-eş&-lui dacă vonî W§~a cazul dezvoltării personalităţii numai în seama ineipii101" cvasimecanieiste descrise aici. purilor sale decît nişte tactici mai aspre. Experienţele noastre din prima copilărie ne-au făcut adesea o impresie de neşters. 106 Comentariu. străduinţa şi abilitatea de a percepe.

. Este clar că potenţialităţi^ nervoase ale copilului nu sînt complete : creierul său nu este n deplin echipat cu teaca mielinică. Procesul învăţării domeniului psihol logiei este un proces de separare în teme componente. Lcwin subliniază că un copii este. inll plică diferenţieri din ce în ce mai fine. el nu poate să execute mişcările separate necel sare pentru a mînui ferăstrăul. gustul de a chelUl> spiritul de economie. Diferenţierea este explicată în parte pxiin_matamaare. Maturi zarea înseamnă desjiyîrsire_fără învăţare. Putem in p K. o unitate dinamică. Wor-Mass. să spunem. conj cepte. bucuria sil afecţiunea. 1931. La o primă aborl dare a domeniului psihologiei. întreaga cunoaştere poate fi privită prin prisfflS problemei de a face distincţii din ce în ce mai fine. 4.. Copilul mic acţionează la început cu întreg corpul şi numai treptat dobîndeşte abilitatea de a executa acţiuni parţiale. Precizia uiterij oară a constructorului de bărci. Din această matrice amorfă se desprind treptat activităţi mai fine. în mai mare i( fisură decît adultul.copilul se trezeşte „în întregime")! De asemenea. dar el exprimă în mod diferenţiat supărarea. mare parte din schimbarea treptată ce apare în viaţa ulterioară! indică acelaşi curs.). după cum arată figura 12. a chirurgului. Copilul mic nu poattl lace distincţie între sine şi cele ce-1 înconjoară. ciocanul şi cuiele. legi. constatăm că «aceasta es'l un tablou extrem de confuz. Press. Figura 11. u. Environmental forces in chilă behavior and development. teorii. 107 Mica cot*t4ne Copildria Vîr&ta adulţi . L e w i n. Graniţele dintre sistemele funcţionale sânt slabe în primii ani de viaţă (dacă un impuls e trezit. există numai durere difuză sau excitaţie difuzai La sfârşitul primului an de viaţă. lateralitatea devin Werenţiaite . bariera dintre copil şi mediul său înconjurător estel mai puţin trainică. capacitatea de a atinge.11 Copilul este la început capabil numai de mişcări în bloc. teama. mai tîrziu. Observăm maturizarea cînd apar anumite coordonări motor11' Excitare Ourert £> fcmi Dezgust La naptre Jluni 6 luni Pfâcere Fune Du Ex Pt . Slăbi-1 ciunea acestei bariere împiedică dezvoltarea unei conştiinţe de sini precise în primul sau primii doi ani de viaţă. Un exemplu bun de diferenţiere provine din viaţa emoţionali -a copilului mic. cap. în figura 11. capacitatea de a munci.st c. Copilul oare încearcă prima dată să „facă o foafcâl este neîndemînatic . -Aprinderile vocale. La naştere este imposibil să distingem diferite sisJ tenie de emoţii .Murchison (Ed. abilităţile şi inteesele de toate felurile apar din întregul global originar. Clark Univ. Glandele sexuale nu se maturizează înainte de pui^ţ] tate. de retragere sau apropiere globală sau de răsuciri şi contorsionări întîmplătoare ale întregului corp. tendinţa de a colecţiona.Diferenţierea. a pianistului. Diferenţierea sistemelor funcţionale reprezenta această diferenţiere progresivă a domeniilor în manieri lui Lewin. Handbook of child psychology. copilul are încă mult mai puţine sisteme emoţionale decît adultul. Dezvoltarea sa glandulară eH incompletă. suferinţa. 1-st ed. lăisîndu-l pradă tuturor tipurilor de stimuli dij mediu pe care mai itîrziu în viaţă va fi capabil să-i ignore. Deşi principiul diferenţierii este clar mai ales în prima copilă-l rie.

în „Child developm. Te. = durere. dispoziţii mai dinamice şi flexibile. rîsul —■ din care nici una nu e posibilă la naştere. Unii autori (McDougall de exemplu) spun că unele „instincte" se maturizează tîrziu (instinctul de cuplare. moto-ul integrării este e pluribus unum. sisteme integrate de reflexe condiţionate. „Euri"'.C. Celule nervoase separate funcţionează împreună în aşa fel încât îşi pierd independenţa. în ordine crescîndă. De. precum urmează : Reflexe condiţionate. — tune. explicată prin toate legile învăţării pe care le-am discutat şi le vom discuta. Dar între aceste cazuri limită există un spaţiu amplu pentru acţiunea integrării reale. instinctul de părinte. Diferenţierea este. din oare peste nouă bilioane se găsesc în creier. C. Trăsături personale. de asemenea.) Un exemplu extrem ar fi cazul „personalităţii multiple" prezentat în povestea lui Robert Louis Stevenson despre Dr. = teamă. fiziologul care are cele mai mari merilte în ceea ce priveşte noţiunea de integrare. Integrarea. dar dificultatea în ceea ce priveşte această teorie constă în faptul că copilul a învăţat deja atâtea lucruri referitoare la aceste activităţi. = afecţiune faţă de copii. Prin diferenţiere el trebuie mai întâi sa înveţe adaptări specifice şi abile. Nu vom vorbi de 'copilul mic ca fiind bine integrat. A. Bu = bucurie. Acelaşi lucru e adevărat în legătură cu integrarea. = plăcere. interese. cel de a aduna) . afirmaţia lui William James că un om „are tot atîtea euri sociale diferite cîte grupuri distincte de persoane există şi la a căror părere se raportează ou interes".~> De Fu Du Ex Pi Bu une Afecţiune 12luni De Fu Ge Du Ei PI Bu AA AC 'B luni r? Ge Du PI Ve Bu AA AC luni Figura 12. sisteme de trăsături cane sînt coerente între ele. ci mai curînd un produs total al multor procese de dezvoltare. Faptul iniţial 'este că corpul uman conţine trilioane de celule.una . 110 •cutate totală . în ciuda totalităţii răspunsului său. dar integrarea 'tinde spre acest soop. Du. Ev: tional development in early infancy. cuvinte separate. cele mai simple forme învăţate ale comportamentului adaptativ. nevoi. Ani putea distinge. Fu. oarecum imperfect. cel puţin în parte. integrarea progresivă. Din multe apare . implicînd în special răspunsuri „întărite". Integrarea sugerează o înr^nizarp^pr^rtiir^ & personalităţii. Nu este un principiu separat al învăţării. de asemenea. = afecţiune faţă de adulţi. valori. rezultînd. Hyde. = excitare. o ierarhie a nivelurilor integraţive. Deprinderi. din integrarea deprinderilor specifice. Teoria integrativă a personalităţii poate fi sugerată. Personalitate. Ne grăbim să adău109 găm că personalitatea nu este niciodată complet unificată {vezi capitolul 16). .A. S.M. Sherrington. 3. Ex. Dacă există sau nu reflexe implicînd numai doi neuroni nu se ştie. deşi improbabilă"."'. Semnificaţia noţiunii de -integrare este înţeleasa cel mai bine prin referire la teoria celulară din biologie. mersul căţăratul.B.a tuturor sistemelor care privesc adaptările caracteristice ale unui individ la mediile sale variate. personalitatea complet integrată este. Cea i g ^ pţ mai simplă integrare posibilă ar fi cea a două celule nervoase (una senzorială şi una motorie) ifuneţionînd împreună ca un arc reflex simplu. răspunsuri condiţionate singulare. PI. Similar. Reacţia la un stimul substitut devine integrată într-un sistem reflex înnăscut. într-un fel oarecare din această mulţime astronomică de unităţi singulare se construieşte o personalitate relativ unificată. gînguritul. generînd deprinderi şi trăsături caracteristice. Mai tîrziu el poate „pune împreună" ceea ce a învăţat în forma structurilor proprii preferate de adaptare. o abstracţie convenabilă deşi improbabilă. iar şi mai târziu dispoziţii pentru a juca anumite roluri în anumite împrejurări (numite în diagramă „euri"). = veselie (din K. = dezgust. Ge = gelozie. Diferenţierea vieţii emoţipnale a copilului mic : Leg îdă : A. (Cf. Jekyll şi Mr. consideră acest caz limită de integrare ca o „abstracţie convenabilă. în diagrama din figura 13. Acestui nivel îi aparţin dispoziţiile denumite sentimente. Untul. la extrema opusă. 340). dar variază în diferite situaţii. îndît nu putem afirma că este implicat un „instinct". Ve. Bridges. 1932. dar niciodată completă.

8. „euri". mai ales în acelea care nu-i sînt cunoscute.). Părinţii lui Harry sînt irascibili şi imprevizibili. Chiar dacă el încearcă să înveţe ce acte specifice trebuie să evite. în J. deprecieri. cultura13. Şi astfel conţi] nuăm sarcina de a enumera principii suplimentare necesare. învăţarea cognitivă (organizaţională) Integrarea şi diferenţierea sînt consecinţele unor procese com-plex-e de învăţare. Atitudini de învăţare. P. 62 r 111 Am şi . interese.Figura 13. Nu vrem să spunem că persoanele mai în vînsită au dobîndit o integrare perfectă sau chiar extensivă. Uneori ei îl pedepsesc sever. Oamenii sînt consideraţi decenţi şi demni de încredere. procesele cvasi-•ttecaniciste se aplică la nivelul „noncognitiv" al învăţării. Folosim aoest exemplu pentru a arăta cum anumite situaţii largi de învăţare pot influenţa întregul curs al dezvoltării. Nu manifestă panică socială. Reprezentarea schematică a integrării.". în „Child Developm. în cursul tinereţii şi al întregii sale vieţi . şi J. El nu o poate învăţa şi nu o va învăţa. Horry şi Joe. Principiile elementare pe care le-am descris oferă ceva mai mult decît un punct de plecare — şi sînt mai aplicabile la învăţarea animalelor şi a copiilor mici decît la învăţarea adultului uman. După cum spunea Razran. îl resping şi-1 înfricoşează. G i b s o n. The implications of learning theory for socm psychology. Mii Ier (Ed. ura sj iubire. altădată duce la pedeapsă.Ele exclud rolul discriminării conştiente. prejudecăţi. Alteori îl copleşesc cu afecţiune. îi fac daruri şi-1 mîngîie pe cap. trăsături. adultul prezintă sisteme mai largi de integrare. trăsături. în „Psychol. deoarece e tratat atît de inconsecvent. Deşi principii cvasimecanice ca întărirea şi condiţionarea pot explica unele (tipuri de învăţare. Probabil eă'nirf o teorie singulară a învăţării nu va fi suficientă. Generalizează din experienţa de acasă. toituşi. 1955. 173—190. De aceea creşte cu o încredere de bază. 112 î in ă de timpuriu o atitudine foarte favorabilă faţă de profesiunea ală. un simţ al umorului. dimpotrivă. vezi D. iar activitatea sa şcolară este afectată în mod defavorabil din aoest motiv. cap. speranţe şi teamă. suspicioasă asupra vieţii. Să^luăm în considerare doi copii. Rev. căci „atitudinea de învăţare" a lui Harry se generalizează spre a nu avea încredere în nici o fiinţă umană. El duce printre altele la prejudecăţi etnice. Harry nu-şi cunoaşte niciodată poziţia.care afectează învăţarea copiln-lui privitoare la__relaţiile umane. ostilitate generalizată. J. 20. va fi împotriva negrilor şi împotriva a aproape orice.". El ştie că oricît de rău s-ar comporta. Conditioning and perception. faţ ■ de copilul mic. atitudini. Ego-development and the learning pf°' cess. o conştiinţă. Chiar când îl pedepsesc ei nu-şi retrag dragostea pentru el. 14 Pentru o discuţie mai completă asupra celor două stiluri de educaţi^ descrise aici. Ar putea fi identificate multe atitudini de învăţare suplimentare. care adesea se războiesc între ele. în viaţa concretă. să nu se încreadă în general în părinţii săi şi să afle după mici indicii dacă ei sînt într-o dispo-. ziţie de acceptare sau de respingere. fiecare de 3 . neîncrezătoare. intenţiei şi autoRazran. incluzînd abilitaţi cunoştinţe. un adult este într-o oarecare măsură un simplu mănunchi de reflexe condiţionate. Joe. A u s u b e 1. 1949.14 Tînărul Harry va deveni probabil antisemit. Singura sa speranţă este să fie permanent în gardă. Increderea_şi nejncrederea sînt atitnrlini dp ha7. Deşi unitatea este un ideal (capitolul 16).1'. Un alt copil îşi for13 -Cf. Experiments in social prccess.lle învăţate de personalitatea în dezvoltare. are părinţi care sînt afectuoşi şi în întregime consecvenţi în recompense şi pedepse. Acelaşi act care odatâ atrage recompensa. el este acceptat. dar un adult este mai mul* un sistem diferenţiat şi integrat psihologic. ele nu explică pe cieplin schimbările uimitor de bogate pe care experienţa le produce în . înţelegerii. Avem motive serioase să credem că acest stil de educare a copilului creează o concepţie jţernălDare.^.reşterea personalităţii. Un copil manifestă o ostilitate timpurie faţă de matematică. G.atras 'atenţia asupra divensităţii lucrurilor care treb.ani. nu poate fi sigur niciodată. Un copil mic este un sistem biologic omogen. New YorM McGraw-Hill. Totuşi. 1950.

l matie chinezesc. lăsat in pace. nu oarbe. sărutul de la tata-care-vine-acasă) şi astfel prinl întărire el îşi dezvoltă o „dispoziţie de a imita". democraţi. ou tonalitate emoţi* nală. A. A. Există cazuri în care se aplică principiile cvasimecaniJ ciste. Conform principiile I intăririi şi condiţionării el nu ar fi trebuit să facă astfel. v ern şi simţim este afectat de identificare.absoarbe cu sete cunoştinţele medicale pe care le înitîlneşite. sa se agite şi sâ respi»'B obiectul.y3 a fost definită ca procesul de formare J unei structuri mentale care corespunde unei structuri externe dirl natură. Ultimele noastre trei exemple au fost legate de imitaţia intuil tivâ. am luat cîteva exemple elementare din primii ani de viaţă. republicam.15 Pe de altă parte] unele imitaţii nu se datoresc condiţionării sau întăririi. un capii de doi ani poate ride cind aude adulţi rîzindl dar fâră să ştie cauza. Pentru a introduce acest principiu important. pipa (bine curăţită). Principiile cvasi-mecanicisfte ale condiţionării şi întăririi ar spune că în curînd copilul va învăţa să renunţe la maşina de gătit ispititoare. Din cauza pericolului mama lovea repede. In afara unor . îşi pune nasul în ea şi-1 suflă. 265 14 luni. Andrew încerca să-şi imite tatăl suflînd fumul. apăsîndu-i limba cu o spatmcl j timp ce-i examina gitul. destul ide tare pentru a provoca plînsul. Medicul 1-a incomodat pe A. Andrew încearcă să exţ. desigur. yankei. în acest caz copilul înţelegea existenţa unei legălturi vagi între fapta greşită şi lovitură. sa plîngă.niti. dar nu şi în privinţa in0blemelor medicale. metodişti. Concluzia noastră este că „imitaţia" nu este un principiu separat al învăţării. El încerca în deliberat să recreeze situaţia aşa cum o înţelesese el. O formă specială de imitaţie este identificară moţionala. A. de fiecare dată. 20 luni. întreabă el.) Un alt exemplu simplu.ă Şi intenţii de învăţare cu o rază mai redusă. el dobîndeşte multe (din atitudinile. Sau un copil mai mic poate învăţa cJ făcind ca fratele său mai mare. Te poţi uita la un număr de telefon de cincizeci de ori în agendă şi totuşi să nu ţi—1 aminteşti . Cincisprezece minute mai tirziu. ^-" î înţelegerea int. Un copil de nouă ani îl întreabă pe tatăl său : „Tata. In acest domeniu de învăţare el este ca un burete. avea obiceiul de a se ridica în picioare sprijinindu-se de maşina de gătit şi întorcînd butonul pentru gaz. Poate fi oibtuK ceea ce priveşte arta. Teoriile cvasi-mecaniciste nu reuşesc să recunoască că puţine condiţionări sau recompense sînt eficiente dincolo de copilăria mică dacă copilul sau adultul nu vor să înveţe. înţelegerea intuitivă. irlandezi. incapabilă încă să meargă. avem intuiţie. valorile şi formele sale # iţionament. Ceea ce a învăţat totuşi a fosit să-şi tragă de o parte imîna după fiecare greşeală pentru ca să nu fie lovită.asemenea atitudini cuprinzătoare de învăţare __. cj sîntem noi ?" Sîntem. scoţieni. ci un tip reflectant de comportament ale cărui forme diferite reflectă diferite feluri de învăţare. el capătă multe recompense (borni-l Loana ascunsă.16 \ Identificarea. Chiar experienţe repetate e puţin probabil să fie înregistrate dacă cineva nu doreşte acest lucru. Ea a fost uneori numită ca tipul „aha !" de învăţare. O fetiţă de treisprezece luni. dar dacă îţi pui în . Cîtuşi de puţin. dar ia batista ţj I buzunarul şorţului mamei sale. că fumatul solicită şi aspirat şi suflat. gîndim. lacîndu-1 pe A. Deşi mare parte din ceea ce facem.minte sarcina de a-1 me-ora — atunci se fixează în memorie. presbij terieni. americani ? Fiecarc copil se consideră ca aparţinînd automat aceluiaşi grup ca i părinţii săi. fără a obţine rezultatul dorit de mamă. acesta din jurnalul părinţilor micului Andrew : 9 luni. El punea doi cu doi împreună. Astfel. Aici vedeai Hîn acţiune dorinţa de a înţelege. mod deliberat actele altora pentru a rezolva probleme . Nu vrem să spunem că întreaga imitaţie exemplifică învăţarea! prin intuiţie. mîna vinovată. Copilul se identifică cu părinţii lui şi sub influenţa acestei atitudini cuprinzătoare de învăţare. I In aceste exemple ii vedem pe Andrew refăcînd deliberat gj tuaţiile care i-au provocat supărare şi durere. hobbyurile şi religia. Freud susţine că identificarea este aproape singur"1 • cipiu al învatării de care avem nevoie pentru a explica dez-^Itarea personalităţii. de a reproduce o structură a evenjl / mentelor care au fost anterior încercate. pune coada pipei în gură şi suflă viguros. nu putem acorda tot S?1ta pondere ca Freud acestui . ele sini intuitive.. Andrew ar fi trebuit sugă coada pipei (cum ar fi făcut ou biberonul sau cu suzeta). îşi priveşte concentrat tatăl carc-şi fumează pipa. Aici e vorba în mod clar de un răspuns con-l diţionat simplu de imitaţie. Cînd tatăl îi *eră lui A. Nu Şti. Cind vedem deodată cum se îmbină părţile unui joc enig. Conform principiilor cvasimecanieiste. A. ridică spatulg i şi-o pune în gît exact cum făcuse doctorul. Din nou alte aspecte din istoria lui Andrew : 113 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. {Desigur că în multe cazuri lovitura de condiţionare are efect conform intenţiei — dar nu întotdeauna.l I curte un act cu sens. Copilul persista în greşeală. ci copiazi ir. obiectează totdeauna cind i se suflă nasul.

J.n.18 Autorul acestei cărţii cerut cîtorva sute de studenţi de colegiu să-şi amintească de zi\M din şcoala primară. învăţarea este o problemă de completare a ceea ce este incomplet. Haven3' pentru c^analiză mai^^P^^J^^^^^^Ti^G. Thorndike susţine că „apartenenţa" este un principiu central al învăţării. în aşezarea părţilor şi pieselor experienţei în sisteme cu semnificaţie. Attitudinal control of human conditioning.unor structuri mai ferme. 2.1' Asemenea intensificări duc la claritate în percepţie j reţinere. no. Razran arată că stabilirea unei forme atît 1 simple de învăţare cum e reflexul condiţionat este grăbită dai subiectul însuşi jace ceva în cadrul experimentului (de exempl suceşte butonul care porneşte soneria de condiţionare). A. Mii Ier. în imaginaţia sa -oate sirnti ca este acest erou. clar va lua părţile pe care le poate lua. Completitudinea. 114 de Kohler şi Wallach. Vom admite existenţa principiului completitudinii cînd discutăm grupul final de principii ale învăţării.". Un experiment clasic făcut de Gates asupra învăţării în şoxM arată că copiii pot învăţa de două ori mai mult dacă consacră ni mult timp relatării decît studiului pasiv.19 Rezumînd asemenea mărturii şi adăugind unele noi. dar mai puţin nervii motori şi muşchii. Kohler. dar nU4 pat exprima". nervii senzoriali şi corticali aj implicaţi. O mare parte din învăţare parc sa fie în principal o problemă de rotunjire." 1944. la modul de ^vorbi al eroului său. Figurai after-efţects. Hie susţinută sau interes care absoarbe. Niveluri de participare. 269—367.stelare a unui complex". Recitation as a factor in memorizing. în . efortului sau ij|S recului asupra dobîndirii de abilităţi sau cunoştinţe. J joc sau un eveniment la care participaseră ei înşişi în mod actl Cîţiva au raportat'întîmplări în oare fuseseră pasivi. acţiune apare o angajare neufll fiziologică mai completă. aproape întotdeauna facem un „efort spre semnificaţie". el tinide să dobîndea. De asemenea. In termenii lui Bartlett. Sacral learnng and tmitation. Haggard. Razran. se produce foarte puţină învăţare. Psihologii gestaltişti vorbesc despre „tendinţa spre închidere". 34.a unei structuri incomplete. N."20 De ce o asemenea angajare activă în sarcină produce o înv» ţâre mai rapi'dă şi mai stabilă ? în. l' 'x E. ca. 1957. R.". semnificînd faptul că individul face în mod activ cej cu obiectul atenţiei sale. Acest erou gte un fel de eu ideal pentru băiat. în „J. în „Arch.factor. J. citit. Nimic nu e mai evident pentru M\ comun decît faptul că învăţarea pretinde concentrare. Jung se referă la „forţa de co. Bull. Dacă aceste condiţii ^Prezente într-un grad suficient. the auto-kinetic phenomenon. The dominance—contiguity theo<mi the acquisition of classical conditioning. Primul dintre acestea îl putem numi „angajj în sarcină". J 13 G.^ chol. 1. iar cap. 1936. de exempl ascultat.". 327—337. Toate acestea şi alte semne ale îndrăznelii sînt imitate de băiat. efort. Marea majoritate şi-a amintit o povestire. Participarea (învăţarea biografică) Atenţia şi intenţia de a învăţa. Soc. în „Proc A"! phil.^ind^1^^ ele nu sînt prezenite. el este atent la fiecare detaliu. 45—59. sub influenţa acestei disozatii largi de învăţare. cînd' atenţia e concentrată asupra 115 unui cxbielot procesele cortkale electrice subiacente se vor fica. Imaginaţia unui •at eSte aprinsă de isprăvile unui erou de baseball. Pentru construiij unor urme consolidate şi a unor deprinderi sistematizate fM necesar întregul circuit senzoriomotor. 54. văzut. Filozoful italian Croce insistă asupra faptului că jacă nai ne angajăm într-o formă de expresie nu ^p!utem cunoaşte. putem învăţa aproape orice. Putem distinge două niveluri ale atj ţiei şi concentrării. Croce . la ţinuta şi la mersul acestuia. Some effects of mental set and participation on the conditioning of. Wall a eh. I. organizatoare a întregii cogniţii. bătutul şi prerogativele de adult ale eroului său. „dispoziţia" f}jj •considerată ca participare prin centrarea atenţiei. 40. * Cf. De aceea. 1917. Psychol. Haggal şi Rose formulează legea yarticivării: „Cînd un individ are un m activ într-o situaţie de învăţare a). G a t o s. Atenţia e atît de evident solicitată în învăţare încît am p^J risca să spunem că prima şi cea mai importantă lege este că i^M vidul va învăţa ceea ce este „dispus" să înveţe. atragem atenţia asupra proprietăţii active. (Desigur că acesta ej motivul pentru care metodele active sînt de obicei de preferat rniM 17 W. 18 V. 116 4pi prelegerii). J. dar nu expresie . Orice termen am utiliza (şi sugerez că cel de completitudine exprimă ideea destul de bine). ^1 chol. de închidere . în „Psychol. E. 1944. la cravatele pe care le poartă. El nu poate avea întregul statut al eroului său.scă răspul sul care trebuie învăţat mai repede şi b) acest răspuns tinde să ■ mai stabil decît atunci cînd individul rămîne pasiv. 88. Pasivitatea înseamnă că există impresiem sistemul nervos. în completarea unor acţiuni neterminate. El ar dori să aibă Îndrăzneala. II. Uneori iun student va spune profesorului său : „Ştiu răspunsul. 6. Dollard. De fapt spunem ca procesele gîndirii conţin într-o oarecare măsură propria lor motivaţie : ele insistă în favoarea.". Identificarea funcţionează în moduri subtile. Rose.

O adolescentă învaţă mai mult despre stelele de cinema şi T. dacă considerăm omul ca un obiect. învăţarea umană. Din comoditate am separat descrierea principiilor învăţării într-un grad nejustificat de mare. ca şi de tip S— R. dar oină nu-1 poţi exprima. frecvenţă. In mod ce n-cret.'. I reintegrare. Aceasta „învăţare biografică" ne conduce în capitolul următor la o disouţie a individualităţii — care este baza întregii relevante personale. DE SINE « EUL TIMPURIU : REZUMAT « DE LA PATRU LA ŞASE ANI « DE LA ŞASE LA DOISPREZECE ANI « . Ei sînt angajaţi în sarcină în acelaşi grad. o con-CePţie politică liberală. nu-1 ştii". împins şi tras de ferţe externe (sau chiar „gîndim pe jumătate" în felul acesta despre eij căutăm principii cvasimecaniciste de învăţare. Orice altceva poate fi personalitatea. Trebuie să încercăm să le considerăm ca operînd simultan — oricît de dificil ar fi de făcut Şcest lucru. iar la nivelul cel mai semnificativ dintre toate ea rezidă în angajarea eului şi relevanţa personală. Comentariu. derît despre istoria predată în liceu. Pentru a explica modul t» care o persoană dezvoltă un interes pentru chirurgie. a identificării (şi a altor forme de imitaţie) si în sfîrşit a completitudinii. la periferia fiinţei. o prejudecată sau un sentiment religios e evoie în mod sigur de multe. a celuilalt este în centru. totuşi. adică ei cheltuiesc o cantitate egală de timp pentru sarcină. j^ Acest punct este atît de important încîl riaoam să-1 expunemTtrrfnou. băiatul meu. la nive-j lui acţiunii motorii (angajarea în sarcină) . Ca rezultat. şi aparent au o performanţă similară. Rezumat Modul în oare se dezvoltă personalitatea este în esenţă o blemă de psihologia învăţării. Parti.V. întărire. Poate în învăţarea animalelor este posibil să se demonstreze o condiţionare şi o întărire pură. După prima copilărie. fac aceleaşi mişcări. Toate acestea sînt principii valide — pînă la un punct. Razran. Orice are o relevanţă pentru eul nostru este asimilat şi reţinut. Dar în. poziţia interesului este însă cea mai puternică dintre toate. principiile S—R par prea exterioare vieţii ! în dezvoltare. Vezi nota 12 supra. Yn asemenea efort este condamnat eşecului. Concepţiile cvasimecaniciste asupra învăţării subli' niază achiziţia fragmentară. iar principiile cognitive par (în cea mai mare parte) prea intelectualiste. este legată de concepţia noastră despre natura omului.ar spune : „îmi pare rău. dacă nu de toate principiile învăţării tUficţionînd în acord. 118 CAPITOLUL 6 Elaborarea eului MICA COPILĂRIE 0 EUL CORPORAL « IDENTITATEA DE SINE 0 REŞPECTUt. Copilul îşi dezvoltă un simţ al „eului" iar interesele sale se încadrează în acest sistem al eului. Imprumutînd un termen de* la Razran. încercăm să explicăm dezvoltarea personalităţii în mare măsură în termeni de urme. cepţie de tip stimul-răspuns care pune aocent cît mai mult poM -[\ pe forţe fiziologice simple (impulsuri) şi pe procese elementare al@ ţesutului nervos. putem denumi acest proces de achiziţie „învăţare biografica"2'. Cel mai mult învă-ţăm din experienţele în care e angajat propriul nostru eu . ciparea se poate produce la un nivej simplu de atenţie .pentru a explica mai complet structura şi orga' nizarea din cadrul sistemului personalităţii (batale. condiţionare. Ele par mult mai aplicabile la procesul de învăţare al animalelor şi copilului mic decît în stadiile mai avansate ale dezvoltării persana-] lităţii. a intuiţiei. învăţarea produce ambele tipuri de modificări structurale şi conduce la o organizare marcată de articularea unor sisteme mai fine (diferenţiere) şi de dispunerea ierarhică a acestor sisteme în cadrul personalităţii totale (integrare). In mod evident acum vorbim despre interes. Dar nu pot fi egali în ceea ce priveşte „angajarea eului". Interesul înseamnă participare angajând cele fd rtivelurLale motivaţiei. ca sa zioem aşa . Este necesar să punem un accent suplimentar! pe faptul că participarea este fundamentală pentru învăţare. participarea unuia poate fi la marginile personalităţii sale. ele au o relevanţă personală mai mare şi deci o putere mai mare de a fi reţinute. Ele nu ţin seama în mod adecvat de coerenţă şi de relevanţa eului. Aceste sisteme disting părţile centrale şi „calde" ale personalităţii de părţile care sînt. Există însă un nivel şi mai profund al participării pe care-1 putem numi angajarea eului. cît şi în integrare. înainte de toate efl are proprietăţile unui sistem (în care toate părţile se află în raporturi reciproce). Îmbrăţişăm o c:-. în acest capitol am întâlnit variate principii din care fiecare pretinde a fi „cea mai importantă" lege a învăţării . Doi copii pot participa în mod egal la Lecţii de pian sau în studiul geografiei . G. Problema pe care am ridicat-o în acest capitol priveşte orga' nizarea. ] Pentru a explica aceste sisteme sînt necesare principii de învă-j ţâre care să fie de tip „cognitiv". Un băiat de opt ani care se interesează de molii şi fluturi va absorbi multe cunoştinţe legate de aceste insecte şi pentru moment va învăţa mai puţin din sarcinile sale şcolare. De aceea trebuie să acceptăm principii suplimentare . Printre aceste principii descoperim importanţa remarcabilă a atitudinilor de învăţare. prioritate şi noutate. generalizarea stimulului. întîlnim sisteme de interese parţial formate. pentru celălalt nu e. Pentru un copil activitatea este importantă. Conditioning and perception. Este util de a considera individul în creştere ca progresînd atît în diferenţiere. Dar teoria noastră despre înv. In general.

Par să existe trei cauze principale : 1) Termenul eu . nu putem spune exact despre ce an . Copilului mic. făcînd paşii ca mai repezi o dată cu apariţia .-.) 119 o acută conştiinţă a eului. Şi totuşi nu e un i nucleu constant. 3) Deşi psiho logia nu poate spera să rezolve dilemele ultime ale filozofiei. sîntem conştienţi. în ceea ce Piageit numeşte un „absolut nediferenţiat" eului şi mediului. Conştiinţa de sine. Şi. Dar eludarea problemei nu este permisă. dezvolJ tare nu pot fi completate sau corecte fără a distinge între ceea c? este „legat de eu" în personalitate şi ceea ce nu este. că e separat de mediu şi că 'capabil să perceapă evenimentele ca semnificative pentru el încă fiinţă independentă. 1 Stadiul de la naştere la aproximativ un an şi jumătate este jueori numit stadiul senzorimotor. poate . Un lucru a sigur : copilul mic nu e conştient de el însuşi ca eu. ca şi la sunete calmante . joacă un rol crucial în conştiinţa noastră (un concept mai larg decît eul). Uneori spunem în mod greşit că un copil mic este egocentn1'1 total „centrat pe eu". Uneori nucleul ia amploare şi pare să comande întregul nostru comportament şi conştiinţa . Am putea vorbi despre el ca fiind „uni-cen-PJat« dar nu ca „centrat pe sine"*. la picioare. El poate apuca obiecte dar nu le. Se pot invoca :... dar aceste reacţii senzorimotorii se pierd într-un „tot" formă.utilizat în foarte multe feluri de o mulţime de teoreticieni. prezentul capitol ia în considerare aspectele fapticJ ale problemei. Unele gînduri şi acte ni se par mai „legaţi . De aceea. fără îndoială că el reprezintă dezvoltarea cea mai importantă care se produce în timpul întregii vie» a -unei persoane.J nou trei cauze.Ca atare. O teorie completă a personalităţii nu poate ignora această ificilă problemă a naturii subiective (simţite) a eului. îi lipseşte cu desăvîrşire conştiinţa de sine . Intrucît nu s-a *°ut nici o distincţie olară şi consecventă între ego şi eu. 1) Singurul criteriu sigur al existenţei şi identităţii noastre personale rezidă în simţul pe care îl avem despre eul nostru A lăsa deoparte acest pivot subiectiv al personalităţii echivalează ^ păstrarea învelişului şi aruncarea conţinutului problemei noastre 2) După cum am văzut. să vedem de ce problema este atît de difin â şi evazivă.ADOLESCENŢA » PROPRIUM « PROBLEMA CUNOSCĂTORULUI » SENTIMENTELE DE INFERIORITATE « CONŞTIINŢA 0 CONCLUZIE ŞI REZUMAT X sihologia personalităţii ascunde o enigmă teribilă — pro-blema_eului*. 3) pîţ) blema ridică dileme filozofice profunde privind natura omului.. repetăm. II considerăm ca regiunea caldă. Astfel. El nu sepană| pe „eu" de restul lumii. Copilul mic nu ljs' că îi e foame. j „sufletului". ea obligată să ofere o relatare faptică atentă a dezvoltării simţului pentru a sprijini filozofia în elaborările ce-i sînt specifice. incluzînd desigur şi pe mama sa. centrală. în personalitatea noastră (un concept mai îarg decît conştiinţa) şi în organismul nostru (un concept mai larg decît personalitatea). teoriile despre învăţare. Mai întîi. E uşor de înţeles de ce mu discuţii psihologice asupra personalităţii evită cu desăvîrşire blema.V eu" decît altele. El simte şi reacţioă la presiunile din corpul său sau de pe piele. impui*' iile necontrolate şi tirania nesocializată pe care e exercită asup11 120 fiului său. lăsîndu-ne i'ără sentimentul vreunui eu. va r?bui să le tratăm ca echivalente. dar ele nu sînt identice. niiesea se foloseşte ca înlocuitor termenul ego. Abordarea cea mai utilă constă în schiţarea dezvoltării simţului eului începînd cu mica copilărie. Copilul primeşte impresii şi reacţi°neaz^> dar nu există un eu mediator. Conştiinţa şi conştiinţa de sine nu sînt acelaş^ lucru nici pentru copilul mic.limbajului în al doilea an de viaţa Deşi procesul este treptat.1 a cincea şi şasea lună copilul îşi studiază degetele de la şi de. Şi tocmai această separaţie constituie pivo-i tul vieţii ulterioare. El numai este şi urlă -nâ cînd nu mai e. a libertăţii şi nemuririi. că e ud sau că are dureri. strict personală a vieţii noastre*. uneori pare să iasă complet din scenă. Mica copilărie Nu ştim cum ar putea fi experienţa conştientă a unui mic. Remarcăm cererile sale insistente. deşi probabil conştient. Eul este ceva de care sîntem imediat conştienţi. nici pentru adult. motivaţie. adultul le are pe amândouă. nu există nici o ransformare din cursul vieţii atît de importantă ca trecerea gra-ttă de la stadiul unicentrării absolute la stadiul în care copilul tje despre sine că e diferit de ceilalţi. ci trebuie P^ abordeze.. dar nu există o linie de demarcaţie netă. eul este un fel de nucleu al fiinţei noastre. (Nota trad. este o achiziţie treptată în cursul primilor cinci sau şase ani de viaţă. Cu iani în urmă William James o denumea „o confuzie roarej înfloritoare şi zgomotoasă" şi poate că avea dreptate. 2) Deşi fiecare dintre noi are * In original seif. după cum vom vedea.

Există o tensiune posturală cW tinuă . are ca rezultat o tendinţă de a „loca"^ eul în regiunea capului adesea în mijlocul frunţii. De-a lungul vieţii simţul eului corporal este mărturia de bai a existenţei noastre. alte cuvinte el cunoaşte treptat o realitate exterioară dură. se plîng ci mod virtual ei au pierdut orice simţ al oului4. La zece luni va încerca să atingă se joace cu imaginea. Recent developments in Piaget's work. în timp ce într-o stare de bod sau durere sau deprivare simţul corporal este viu configurat. stă o lume născîndă a lui „non-eu" înainte ca simţul reciproc i eu-lui" să se dezvolte complet. Obiectele îi scapă din mînă sau le îndeasă în Degetele şi obiectul pe oare-1 ţine în mînă sînt unul şi aceucru pentru copil. puţin îr ochilor.C de intim este eul corporal se poate constata imaginîndu-vă tr toarea situaţie. Univ. curînd limitele trupului său atît de solid. ^sychol. ca să continuăm pentru încă o clipă ceste gînduri . în „Arch. La opt luni copilul plînge adesea cînd apar străini. 4 Cf. In tot acest timp se pare că se dezvoltă o distincţie vagă între colo afară" şi „aici înăuntru".'-. neprimind din afl absolut nici o stimulare. Cînd îşi priveşte picioarele poate să le şi să-şi pună degetele în gură. îşi recunoaşte părinţii în oglindă cu mult înainte de cunoaşte propria imagine..~>7. Bcrlyn e. Effects of de(M varwtion in thc şensory environment. dar încă nu ştie că e propria imagine. T.". W. fluxul ncrU de senzaţii este adesea neobservat. H. 1957. el se izbeşte frecvent şi îşi face multe cucuie. care se loveşte la cap. 121 Eul corporal Probabil că primul aspect al identităţii proprii care se dezvolt* este simţul unui eu -corporal. Probabil că nu există recunoaştere a periodicităţii înaintea producerii unei maturizi adecvate în cortex pentru reţinerea „urmelor" experienţei. 27. J. fratelui sau sorei.udr şi că o beţi. Copilul mic primeşte un liUi continuu de senzaţii organice din organele interne ale corpulw din muşchi. Note sur la localisation du moi. Este adevărat că în stare sănătoasă. Int. Satisfacţiile vin din afară . Ceea ce pare natural şi „al meu" devine deodată ?eZrtustător şi străin. W. 1954. mai ales regiunea capului resimte încordarea datorită p ţiei s-ale anatomice.3 Cel puţin aşa susţin maj| ritatea adulţilor cînd sînt întrebaţi unde simt că se află . fl sprijinul subiacent al eului corporal este prezent tot timpul. ork. într-un fel de ochi „ciclopic". ci şi din frustraţii care apar . Bexton. Or.2 j In original „sclf-centered". 19. Simţul corporal rămîne pe toată durata vieţii o ancoră a coi ştiinţei de sine. CI ap are de. Heron. Acest fapt. împreună cu importanţa ochilor } orice adaptare spaţială.a lovit pe el însuşi. 8.eu| Desigur că simpla senzaţie corporală a copilului nu va da na tere unui simţ al eului —■ aceasta nu are loc la nou-născut — pj cînd ea nu e recunoscută ca recurentă. Pi probabil pentru copilul mic existenţa unui echipament nerv pentru reţinerea deprinderilor simple de răspuns înainte de a pud reţine „amintiri" necesare unui simţ al continuităţii eului.E. Apoi imaginaţi-vă că o scuipaţi într-uri . în „Canad. ci doar o stimulare interna minimă.i intenţionat. J.. Un cercetător care a lucrat în mod extensiv cu copii 1 ar data conştiinţa „eu-lui" aproximativ în luna a cincea. cap. apt luni propria sa imagine în oglindă îl poate determina să se uite fix.acolo afară". A. Ps> Geneve. (Nota trad. Psychol. biectele iubite pot să frustreze. Senzaţiile şi mişcările noastre ne hrănesc c conştiinţa constantă că eu sînt eu. articulaţii. Din această cauză se spune „Tu este mai timpuriu ' eu". Gîndiţi-vă mai întîi că vă înghiţiţi saliva din 3 E. 12. 1<>.DD. Press. Scott. 1—12. dar nu îsi dă seama deloc că el s-. Ur care nu poate mînca cînd doreşte. Dacă îşi loveşte piciorul . Figurile liare ale mamei şi tatălui. Cercetări recente asupra deprivării senzoriale au arătat cîţ do muli ( pindem do fluxul nostru senzorial în ceea ce priveşte simţul eului. Cînd copilul mic începe să se r iscă şi să meargă. sînt acum recu-şi acest simţ al identităţii altuia precede simţul identităţii Ţiului eu. Simţul eului corporal se dezvoltă nu numai din senzaţii rg nice recurente. Subia care zăceau inactivi pe un pat timp de o zi sau mai mult. mama oare el de obicei „se topeşte" nu îi satisface imediat nevoile. tendoane. s p 11 z. Y A.) . '^' 122 chiar faceţi astfel. No and yes : on the genesis of human communicqtion. 172—182. 1924. în „Brit.

Graniţe. eu al cuiva. „Voi trece cumva prin asta si'voî continua să fiu acelaşi eu care am fost întotdeauna''. identitatea eului continuă. Nu. Această substanţă este "e garantează unitatea unei vieţi date de la naştere la H. Copilul mic poate să nu fie conştks t r\ ii t frig. Această proprietate particulară a eului este uneori considerată ca fiind totalitatea problemei eului. spun ei se întîmplă corpului meu. nu mie". — ego. B. Va ţipa.le de ieri şi de azi. el nu reprezintă în-•■'. El poate fi auzit spunmdu-şi sieşi „Ai grijă. I „acolo afară" şi „aici înăuntru" sîn-t încă vagi. astfel îneît e imposibil ca o experienţă identica să se producă a doua oară. „Aceasta. Chiar cineva ptzeci de ani este sigur că e acelaşi „eu" ca la vîrsita de trei ani. ni sint rănit. pe lingă numele copilului. Un dicţionar de psihologie.. Alţii neagă acest lucru. îneît ei argumentează că fiecare personalitate con-'ns o substanţă-suflet imuabilă şi veşnică.neplăcute. El nu simte nici dezgustul. deoarece schimbarea este altfel regula invincibilă a creşterii. totuşi. dă următoarea definiţie : eu* . Am'es. in „J. Acest simţ al identităţii eului eate un fenomen uimitor. Dictionary of psychology Boston. Sprijinul lingvistic cel mai important dintre toate îl const '. ca. variate obiecte pregătesc o stabili-impontantă a identităţii de sine. De exemplu el ţiile nu sint întotdeauna ale lui. 81. O dată c i acesta apare şi conştiinţa unui statut independen* jJ grupul social.-tarat in stabilirea simţului identităţii în al doilea an de viaţă mai departe — factorul limbaj. Cmd copilul poarte vorbi şi despre jucării. ţinînd ca simpla suprapunere parţială a stărilor succesive de ştiinţă şi înlănţuirea şi' retrospectiva amintirilor reprezinte ce ne este necesar pentru a explica sensul identităţii eului. putem indica un factor psihologic foarte ir. apoi imaginaţi-vă că sugeţi sîngele printr-un bandaj în jurul degetului. numele. CcpilJ de doi ani confundă adesea persoana întîi. îmbrăcămintea. Psychol. Ceea ce percepeţi ca aparţinând intim orpului dumneavoastră este cald şi binevenit . de sxeir»plu. sint gneu de înfruntat. şi sînt sigur ie sînt gîndurile aceleiaşi persoane —■ ale mele.npul zilei. Oricît de important este simţul corporal.. chiar dacă ştim că restul personalităţii noastre s-a schimbat. chiar va ) I fără alt motiv serios decit acela că cineva de lingă el fac in creşe apar adesea aceste valuri de emoţie contagioasă. Fiecare experienţă pe care o avem ne modifică creieru!. El nu poate încă separa complet ceea ce este „aici ■ de ceea ce este „aoolo afară". Visele sale nocturne sînt la fel de reale. i opriul nume al copilului. C Warron (Ed. imaginaţi-vă că sugeţi sîngele dintr-o a ţepătură în deget.). deşi totul în jurul lui — inclusiv celulele corpului şi mediul său — s-a schimbat de multe ori. Totuşi." Confuzia (care este obişnuită cel puţin pînă la \:rsta de doi ani şi jumătate) reflectă dificultatea pe care o are copiii! în înţelegerea propriei sale identităţi. Din această cauză fiecare gînd. El aude constant „Unde e nasul Johnny ?".un individ considerat drept conştient de identitatea sa proprie continuă şi de relaţia sa cu mediul. „Johnny e băiat „Johnny e năstruşnic". ca şi experien? f> Ci. se generează inferenţa după care eul este factorul mu m această relaţie intermitentă. William'e rănit.6 In legătură cu individualitatea incompletă există o mulţi™ de mărturii suplimentare.. sau despre tăticul sa are instrumente pentru a le «pune in legătură pe acestea cu eu"! Părăsind uneori obiectul şi revenind uneori la el şi pronunţ. Tigrul din visul său este de real.S4 *« orig. El o poate pi^w atit de complet ineît se supără dacă alte persoane nu reuşesc I recunoască ca urs. The sense o( seif in nursey scholl children as "> jested by their verbal behavior. "-"" 124 t. Şi astfel simţul eului depinde de ceva care nu este reductibil la eul corporal Identitatea de sine Azi îmi amintesc unele din gîndurile mele de ieri şi mîine îmi ji aminti unele din gîndurile me. va ride.aţâ. L. sau despre pantofii săi. 1952. fiecare act se modifică cu timpul. are febră sau se simte obosit sau fă trebuie să •: El poate să se ude sau să se murdărească fără a fi conştie * i acest lucru. dar f-M Chiar şi după ce identitatea de sine este parţial stabili copilul îşi abandonează uşor identitatea in jos. „Unde sint ochii lui Johnny ?". Auzindu-şi mereu numele copilul se r^ sideră pe sine treptat ca un punct de referinţă distinct şi recurenţ Numele dobmdeste semnificaţie pentru el in al doilea an de \. a doua şi a treia. Syn. Aceia care au suferit torturi foarte marî rela-că în timp ce simt dtirerea simt şi o detaşare.Unii fiîo/ofi sînt atit de impresionaţi de acest s^ns al identi-aţii personale.". nici teama pe care un aci ar simţi-o privind lucruri străine sau dăunătoare.nal seif (Nota ttad ) 123 moarte — şi probabil şi după aceea. Oricum ar fi.° „ . Genet. aeroplan sau orice altceva a fabricat fanjl sa. Pronumele personale. Houghton M. . ceea ce percepeţi „„ diferit devine imediat rece şi străin.

A insistat fără succes.într-adevăr mă laşi calic. Copilul devine în mod acut-ionytient de sine ca eu. copilul vrea să-şi împingă căii clorul. S-a cerut unor oa să indice dacă le plăcea sau nu prenumele lor. dacă vreţi. Ce faj cerneala? Vopseaua? Rujul de buze? Lama de ras? Ce se poa . ca în magia neagră sau alte practici vrăjitoreşti. Un timp tatăl a aştep răbdător. smt uneori tratate ca echivalente cu întregul eu. jn alte căituri el se uneşte mai uşor cu natura şi cu societatea.c. la indienii Wintu din California. Univ.ei se acceptau plăceau) pe ei înşişi ca persoane. Un simptom al acestei crize rezidă în izbucnirea refuzului de a fi hrănit. Comparative psychology of mental development.nnnmio este semnul principal 1 eului în al doilea şi al treilea an de viaţa. . ed. dinii.îteva minute. Notes on the conception of the seif among the Wintu Indians. Werner. un simbol al întregii fiinţe. Respectul de sine** înainte de a împlini doi ani.. Cea mai importantă consolidare a identităţii noastre de sine cursul vieţii rămme propriul nostru nume. pisicile. Cînd tenrnta explorativă este frustrată. c. Press.. o panglică pentru păr sau o jucărie. Părţi ale eului corporal. Spunînd „Lasă-mă". peruca bunicii? în. S-a urmărit asemenea să se determine gradul în care. Dacă vrea sa spună că şia hrănit copilul : „Eu am mîncat — copilul meu". 125 Furi punga-mi. Orice angajează afecţiunea cuiva este inclus ca parte a conceptului de sine al acelei persoane. ■ abnorm. chibriturile. Un grad scăzut de au-1 acceptare este definit prin expresia „extrem de nesatisfăqj de tipul de persoană care este". Eul omului occidental se detaşează puternic. sertarele de birou. dar în final „a ajutat" copilul. tatăl în falsa lehuzie* se identifică cu soţia care suferă în chinurile facerii. Asemenea incidente sînf obişnuite la această vîrstă. graniţele oului nil sînt iceleaşi ca la noi.7 Chiar şi limbile altor culturi arată că separarea eului de acela s iu de tu este mai puţin netă. copilul simte aceasta ca pe o Io^uj-ă dată propriului^ respect fată de sine. de a se supune — un refuz al aproape tuturor dorinţelor părintelui. Dacă o mamă Wintu spune că îi e foame copilului ei. rev.ni îşi sporesc simţul identităţii cmd îşi etalează mândri pan-irif'i 'cei noi..podoabele şi zaJjrjiirea specială joacă un rol în acest proces.Eu singur am lacut aceasta". fie spălată faţa. ca atunci cînd spune : . cuvintele utilizate sînt „Mi-e foame — copilului meu".'1* Numele nostru e cald şi central..cu dulapurile. Primele semne ale negativismului (de obicei strigătul . Alte culturi nu insistă asupra unei separări atit de acute a eului de non-eu. vrea să determine lucruri se fdcă lucruri. de a fi îmbrăcat. Eul suferă o înfrîngereL %e"rezulta din urruîîre şi mînie.. Shakespeare ne asi-:ură că bunul nume al cuiva este averea noastră cea mai preţioasa Soti FaIsa lehuzie — obicei primitiv în care bărbatul face pe lăuza cînd a .. Tatăl său stricase totul. Este numai relaţia normală din! copil şi mediu — „impulsul explorator". furi un moft. s-a luptat ca să deschi robinetul. Dezvoltarea conştiinţei de sine atinge astf un stadiu critic în jurul vîrsctei de doi ani. Cît de repede îl auzim din întîmplare cînd e pronunţat cameră plină cu oameni care conversează ! Ne simţim ofensaţi dg cineva îl uită. 1950. 8 nk' Int. (Nota trad. vrea să controleze lumea sa. Probabil că nudiştii speră ca prin abolirea vesmintelor pot recîştîga ceva din libertatea copilului faţă de conştiinţa de sine asupritoare. Simţul ea 3pare cînd aceste activităţi sînt zădărnicite. ca şi de simţul identităţi de sine. 538— 543. Levy a studiat acest tip de „comportament de opoziţie" la aproape 1 000 de copii aduşi la clinică pentru examinare şi analiză medicală. Dar în limbile europene eu reprezintă totdeauna 0 identitate mgustd si închisa8.. Un bărbat poate spune : Fu sînt bolnav — calul meu". aprinzătoarei e1 strice. Dp exemplu. Indianul Wintu poate. Vraciul primitiv simte prin incantaţia sa că el „devine" ploaia . Izbucnind în ţipete de protest copilul a fugit din baie şi a refuzait să fie spălat. soc.Lee. Psychol". sa vorbească intr-un mod mai legat de sine. îmbrăcămintea îl tD tă Pe COPU s^ se delimiteze de mediul înconjurător. dacă wea. 45.sa naşte. D. Această pasiune.. Acest comportament este atît de evident. este o reflectare directă a eului. Cît de strâns legate sînt numele şi respectul pentru este arătat într-un studiu al lui Strunk. o adevărată pacoste pentru orice părinte. ^m vorbit desigur despre identitatea eului în culturile' apusene.. îneît ' „îi psihologi spun că nevoia de nyf. In acest caz vedem din nou că numele. Doreşte cu pasiune să manipuleze obiecte. deşi numai un simboj este strîns legat de respectul pentru sine. Un copil de doi ani s-a dus la baie cu tatăl său ca s. copil curios de doi ani poate întoarce casa pe dos. ca de exemplu părul sau unghiile. Unii psiho-f «: au observat că copiii mici vorbesc mai liber şi mai sincer °nd sînt goi. A rezultat că persoana cărora le displăcea propriul prenume nu se plăceau în genej nici pe ele însele10.) H. 1957.Este ca şi cum conştiinţa euiui ar fi o haină la fel de fi or de lepădat ca şi o cămaşă.11 Negativismul. Copiii de doi sau ?^. Un bun renume cînd mi-1 şterpeleşti..

întîmplător. Teatru. propriul nume al persoanei. el nu este su-. Nietzsche. Negativism as a phase of ego-deveîopment. Boston. adulţilor ca o ameninţare potenţială ^. în PsyI Vinea. Mea d. ei par c> se teamă că dacă nu procedează astfel. rNota trad. vrea să spună „da". 13 Vezi M.In Midcentury psych. încît unii autori occidentali au declarat că egoismul r^N stingherit este trăsătura supremă a omului. Ei contracarează totul în mod cronic . altul. Hop pe. Erfolg und Misserfolg. Individul id tifică stima faţă de sine cu stima faţa de grup.L. A face un om de ruşine insedmrj să-î zdruncini respectul faţă de sine. Deşi negativist. Erikson. alte culturi nu este aşa. H. At'a Monthly. putem arăta faptul că unii adulţi par să fi conservat trăsătura infantilă a negativismului. Forsch. pentru a o anunţa (fără nici o legătură) „Bunicuţe. Snygg. în franceză s-ar -pune contredisant. : In original self-esteem. copilul de doi ani nu este încă competitiv. I se pare că e mai sigur să reziste dinainte la orice propunere adultă.13 Totuşi. P. II. Unii psihologi moderni au pretins în acela! mod faptul că în toate acţiunile noastre scopul principal este | menţinem „nivelul eului" (adică respectul faţă de sine) cît se poate de ridicat. Mîndria este un sinonim obişnuit pentru respect faţă de sine. 11 Cf. III. Numai la trei ani poate fi învăţat să „o ia înainte".atry. Attitudcs toward one' Psychol. cam jumătate dobîndes>c sensul lui „Am cîştigat". de Ion E. nu vreau". Ca şi copilul preşcolar. în „Psychol.". It U P L f J " H" M Lh l d * In rom.12 Un bâiat care încă nu împlinise trei ani. Copilul de această vîrsită priveşte aproape toate propunerile. VtV] s.". Individual behavior.de viaţă se dezvolt treptat trei aspecte ale conştiinţei de sine : Aspectul 1 : simţul eului corporal.U. 796—805. g°T. Vezi si A. 2nd că-.integrităţii rp>1p Şi astfel el dezvoltă o d^grincŢere "generalizată de a spune . E. 1959. traversând strada.14 William James spunea odată că ceea ce omul doreşt» cel mai mult este lauda. Aspectul 3 : respectul faţă de sine. Aspectul 2 : simţul unei identităţi de sine continui. vezi si D. James (Ed). Stirner. Invers. Strîns legată de cele de mai sus este' experienţa obişnuita a stingherelii (numită conştiinţă de sine) care înseamnă că eurile noastre sînt expuse. Thomas. 1958. Harper. Identity and the life cycle. 1964. dar modul negativ poate continua pînă la patru ani. rezultatul este resentimentul. The lettevs of William James. Int. 15 H. *■"*"■". 1937. mîndria. nnme and one's seif in ■••' ' bchav ^ Lev>> The early development of independent and oppositionăi cap.. Filozofii întregi au fQy: construite'pe această presupunere (Hobbes. (Nota trad ) ____. seamnă a evita ofensarea eului. Dacă nu folosim tactul. a folosi tactul in. între trei şî )atru ani. Actul III. vor fi oarecum „călcaţi în picioare". . 64—67. veran în toate cazurile. j 126 127 şapte ani respectul faţă de sine capătă o nuanţă competitivă. McGraw-HiU. Tracul pe scenă este ui exemplu ilustrativ.. Scena 3_ fcesp e ar e. senzaţiile corporale recurente. New York. Buc©1 c. în altele imposibil să se producă rivalitate în cadrul grupului. ' vmer. dragostea faţă de sine. Şi e departe de a acoperi întreaga pro blemă a eului. 1. în drul culturii noastre putem spune că în mod sigur la şase sau a Othello. ' York. 14. No.nu^. 1950.P. care constituie afirmarea impulsivă ci__unui rg&fiăgTfaţă de "sine lezat. 1953. D. 1959. stima individuală faţă de sit şi dragostea de sine constituie părţi atît de pronunţate ale naturji noastre. Eul timpuriu : rezumat Am spus că in curaul primilor trei ani . chiar dacă. Ei opun rezistenţă la orice propunere. Cooperation and competition among primitive t ples.„Nu ! Nu!") apar la jumătate din cazuri la vîrsta de optsprezece luni. : ajutata de concepte verbale. la orice argument oferă un comtraargument. 291 128 Exista multe influenţe care contribuie la dezvoltare : maturi-(anatomica şi fiziologica).}3 Să ne gmdim cît de mult se centrează viaţa noastră socială in jurul respectului faţă de sine. " De exemplu. 1. o vizita zilnic pe bunica lui. Univ. I| Dantec şi mulţi alţii). Au sub el. F. Antropologii ne spun că in timp ce unele culturi competiţia individuală este aprigă. în W. 1920.) 10 O Strunk. în culturile occidentale. 19« i—62. Springfield. gîndindu-se mai bine. and v «sues". Press.. W. Combs. New York. 20. ■ Oricît de penetrant ar fi acest aspect al eului. pentru a proteja apariţia respectului său faţă de sine. Charles C. mod de ancorare în real. ..

alţii ca pe un frate.20 Freudienii J denumi această teamă a băiatului un tip de anxietate de castratei Toate părţile corpului.Exista o continuă „conversaţie a gesturiloV" între ei. învăţătoarea : Şi eu sînt eu. alţii ca n tovarăş ele joaca sau ca pe un străin.) / Şi copilul de această vîrsta mai poate avea probleme cu \r.19 Simţul eului corporal devine în această perioadă mai fjj Un băiat de cinci ani înfruntînd o operaţie de amigdale spuneai „Nu îmi place să nu fiu eu însumi. Ficţiunea do1 viaţa jocului. deşi el înclină să-şi exagereze propriul punct de vedere. Uics T Lcamed. Eul şi celălalt se află implicaţi într-un ■rj continuu de interacţiuni —■ asemenea unui joc de tenis intre ''chilti. F mtezia şi realitatea se contopesc. este in mod predominant un produs social.18 Stuart : Eu este un nume. seli cu l sna ty. gesturile celorlalţi pe care copilul le le imitj şi cărora le răspunde. Honet. cuvintele. Cum poate fi al dumneavoastră j Eu sînt eu. ^ De Ia patru la şase ani Procesele pe care le-am descris continuă să se afirme în cursul 'noadei preşcolare şi ulterior. ştiţi. este al meu. Dar chiar şi acum el se poate uşor „depersonaliza" ra"'0J şi să se simtă obiect. Univ. Numele meu. După cum am spus. Apar parteneri imaginari. copil dotat de patru ani şi învăţătoarea sa. . Corpul nostru este un lucru .16 Sîntem de acord. 26. Stone şi Church relatează un dialog între Jj . El este nefericit dacă nu-i recunoaştem ^formările. Mpdd.eurile-oglindă" sau rolurile sale din viaţă. Psvchol. Chicago. Aceştia sînt.'xplorare şi manipulare a mediului înconjurător. in general. şi în timp dezvoltă un simţ al continuităţii şi identităţii. o perioadă In acest stadiu copilul începe sa se simtă autonom şi sepaie negativism m care copilul exersează simţul în dezvoltare al _ eUj. învăţătoarea : Eu este şi numele meu. de asemenea. of Chicago P ess. Mead. H. Unii adulţi imprudenţi care am ninţă copilul cu prejudicii fizice (poate pentru a „i-o tăia" ■ copilul se dedă la jocuri sexuale) îi insuflă acestuia o teamă pr fundă şi astfel îi ameninţă dorinţa creseîndă de autonomie şi w gritate.1' ■ II. principalul autor care a descris acest proces. Circa 201 3 şi probabil chiar mai mulţi din copiii "5 Patra şi şase ani au parteneri imaginari. copilul preşcolar îşi pierde cu uşuî identitatea de sine. ajung să pară pa sonale şi importante pentru copil.ni le au despre el. el nu se elibeniciodata de faptul de a se vedea pe sine în funcţie de rolu)e care le joacă. şi acest lucru se va întîmpl chiar şi dacă cea mai mică amigdală mi se ia".l pabil să înţeleagă punctul de vedere al „celuilalt" şi făcînd astiJ îşi perfecţionează propriul simţ al separării de ceilalţi. Eu sînt eu.". animal sau o altă persoană. oamenii îl stimulează cel mai mult pe copil. je ceilalţi. un exemplu a ceea ce Piaget numeşte „recipj citate". ca să dŞă. 62.)\-\ zarea prenumelor. Imaginary companions and reiat d phe-n „J. in Desigur. (DuJ o pauză) : Eu sînt eu pentru mine. După o perioadă de timp copilul este în cele din*urmă cs. El în-. ca şi actele sale şi răspunsul nr sînt totdeauna corelate.frustraţiile din timpul procesului1 . de obicei un copil 1 un animal. Acest simţ al eului este dl comportamentului celorlalţi oameni faţă de el.. Schimbarea bruscă din punctul de vedere al lui S:JCJ este. con•â că simţul originar al eului este constituit în mare măsură atitudinile. sub toate aspectele sale. Dumneavoastră sînteţi dumneavoastră. Stuart : Nu. Mead spune că eul. Stuart : Nu. B.. Dumneavoastră nu sînteţi eu. adică în funcţie de imaginile pe care ceilalţi . dar dumneavoastră sînteţi M pentru dumneavoastră ! Acesta este un exemplu bun de învăţare prin intuiţie* (^1 gina 113). Evoluţia eului este departe de a fi ortipletă. în special cele genitale. 120 __ dezvoltarea pi i st lalităţii _ vd. 'Mind. 1943. ou Mead. td că actele lor şi răspunsul său. 147—167. 1 tiatea/ t ca pe propriul vlăstar.

Dar bazele sînt puse pentru această extin-importantă a individualităţii. cum vrea să fie şi ce ar trebui să fie este numai n Sermene 130 131 1 . Church. New ■ Random House. dar ele ajută şi la st . copilul poate. 161. om este ceea ce el iubeşte" (vezi capitolul 12). Asempnpa ponecip critice pot răni. Vezi J. în „Int. Reciprocitatea completă este o achiziţie lentă. In copilărie capacitatea de a gîndi despre cUm este. 124.dai*.. elinele casa mea sînt simţite ca părţi calde ale eului. Prin această aţie înţelegem că putem cunoaşte cel mai bine personalitatea cînd ce cuprinde eul* extins. de . centrat pe eu . în plus faţă de cele trei pe care le-am discutat anterior.băiat bun.i*ea. J. Tăticul meu. The de ment in children of ţhe idea of the homeland caid of relatians ivith countries. într-un sens copilul între patru şi şase ani este. Copilul este în mod virtual inconştient de ^■lCe alt cadru de gîndire. Weil.fi'pf?st:i nstpnîare cu propriul său comportament. 1951. 561—578. * în original insight.O dată cu el apare şi simţul proprietăţii. Printr-un proces de l3rscţiune ci ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi Rare .) 19 O reciprocitate completă nu e posibilă înainte de vîrsta cie cloisp zece ani. extrem de -ic. cînd copilul reuşeşte de obicei să înţeleag i că punctul de vociew altei persoane poate fi la fel de bun şi de corect c i si al său. Childhpod and Adolescence. crede că alţii gîndesc precum gîndeşte el. Desigur. Chldhood and adolescenqe. J. copilul pune ^nţiiinf sr-npurilor. dar Se al meu".ta trad. El crede . J. Piaget.tevî s. imaginea de sine este rudimentară. p. Sci. La nivelul adult spunem uneori. J. •ar dacă avem complexe de inferioritate din cauza lui. 3.i. Aspectul 4 : Extensia euluî. că uneori el este „neascultător". A. 1957. (No. Copilul însă ştie că părinţii săi vor ca el să fie un băiat „bun" şi.QnaliU.n. >e asemenea. De la şase la doisprezece ani Simţul identităţii copilului. absolut. şi nu simte ia să-şi explice afirmaţiile. El consideră că lumea există în folosul său. Dar tot acest egocentrism nu este. imaginea sa de sine şi extinderii eului sânt mult intensificate de intrarea în şcoală legii săi de clasă sînt sinceri şi brutali în ceea ce priveşte ciunile sau idiosineraziile sale. De- '. Bull. 20 L. fratele meu-. el nu are o conştiinţă clar dezvoltată şi nici o a ceea ce ar vrea să fie la maturitate. Un studiu aj că copiii elveţieni sub doisprezece ani sînt siguri că francezii de fapt J să fie elveţieni. Această jninge este a mea.căruia i se acordă pre-erinţ Chiar cînd sîntem destul de în vîrstă pentru a-i cunoaşte limita 18 L. Ei îl numesc „ochelarist" sau san". pină acu. el derivă numai din natura subiec-a gîndirii copilului în această etapă. Stone. Totuşi.soarele îl urmăreşte ca să vadă dacă este un . 1957. El nu ştie că acest mod ndire este numai al lui. p.". Am spus că spiritul de competiţie apare abia după vîrsta de trei . îşi consideră punctul de vedere . Eu po->cd tricicleta. In cursul acestei perioade putem data apariţia a încă două aspecte ale individualităţii. soc. simţului responsabilităţii morale şi Jaşterii da sine care vor juca mai tîrziu un rol dominant . Aspectul 5 : Imaginea eului. Abia la pubertate ei înţeleg că cpneepţia despre viata a alte persoane i se pare acesteia la fel de corecta şi de dorit precum î sf copilului concepţia sa. Pentru jmnezeu sau Moş Crăciun sînt Fiinţe a căror primă datorie %e să-1 servească. Dar copilul mic are numai ru-vtele unei asemenea extensiuni a eului. diferit de al său propriu (există numai 0 ^puţuri firave de reciprocitate). Church. extinde simţul proprietăţii pentru a cuprinde ţara sa. CI unu adulţi nu' reuşesc să o atingă. ca sau cariera sa. vorbind. sîntem ■^ oi de acord cu Touchstone : „Este un lucru urît domnule. Stone. NeW ' Random House.

Cu tOaWj poate simţi un conflict între părinţi şi prieteni. dar o facem pentru că tocmai în această perioadă copiii încep să gîndească reflexiv şi formal.) . In curînd copilul învaţă că ce^a ce se aşteaptă de la familipj pfttp fnartp Hifprit dp standardele jjarentale. dar abia acum el înţeleg deplin că are< o capacitate raţională de a le stăplni.Adesea. Întrebarea centrală este „Sînt un copil sau un adult ?" Părinţii nu îl pot ajuta. Copilul înră mi sp romirig pp sitip r-a nn far+nr rporai independent. dar acum qîndeşte despre gîndire. ca să spunem aşa. sînt fixate la vîrsta de doisprezece sau treisprezece ani : confirmarea. Ira/erşjinare . Pentru Freud ego este partea conştient 132 j-sonalităţii. .' jdentiitaţLsi fac ca simţul intern al individualităţii să fie Ş] 1 el ascuţit. Un băiat poate învăţa curînd să treacă rapid de la cutiile brutale şi obscene ale colegilor săi.dpzv primii ani de şcoală el e înclinat spre ghicitori şi jocuri de cuvin* şi ceva mai tîrziu spre coduri. Regulile jocului trebuie urmate în mod rigid.pd^tani—aw—4^fi4p?mTra-Ttr<»pitntnL. Mai ÎjaM gîndea. (Nota trad. Ego-ul. spună : „Acum trebuie să fac asta.sîn* cu ?u. cumva. de mediul extern şi de interdicţiile puse de părinţi şi de societate (super ego) cuiva. Marchează într-adevăr aceste ritua-^•ri intrarea într-o vîrstă a responsabilităţii ? Adolescentului i se Poate permite să conducă o maşină la paisprezece..r.. criptograme şi cuvinte strai! Cunoaşterea obiectivă îl fascinează şi întrebarea „de ce ?" e mereu pe buzele lui. în adolescenţă problema centrală a adolescentului devine .. n Eul ca „factor raţional" coincide destul de bine cu defW freudiană a ego-ului. Dar mai tîrziu el s-a pierdut pe sine. Inconstanta. Ei învaţă într-ad. factor raţional.. Poate nega faptul că există obstacole şi poate inventa evaziuni şi strategii care constituie numai false soluţii pentru problemele vieţii. în loialitatea faţă de familia şi grupul său. în această perioadă . Adolescenţa Erikson remarcă faptul că trăsătura principală în adolescenţă este căutarea reînnoită a identităţii de sine. Sfaî? dele tribale (ale -tovarăşilor săi) de îmbrăcăminte şi de vorbire ceva nou. Aspectul 6 : Ejjiia. Regulile stabilite de părinţi sînt importante. este numai „defensiv'. Ei ştiu acum bine că eul Ccjp im gîndilxui şi această funcţie devine pentru ei esenţială şi centrală. eul raţional încearcă să-şi aleagă drumul pentru a evita apcanele puse de aceşti trei „tirani". el este ferm loi acestor extensiuni distincte ale eului său. viata . AsenJ nea schimbări intensifică simţul eului. pentru__a nreYfiR'■■■■-Jănir£a-X£igg.ahsolrut obligatorii. Precum .că familia. Cînd copjijjjTjxă^Jn^^şjjcipţntpa colegilor. desigur. de mediul extern şi de interP ţjiernele croate de impulsuri (id). rpjjm precum Şi gffjp'l Hp. Qopilul crede ru. ca şi toate celelalte aspecte ale individualităţii. Acum trebuie să fac aeed Acum trebuie să am grijă. la lumea mai pojl coasă a părinţilor săi. a cărei datorie este să găsească o soluţie pentru P ţjiernele croate de impulsuri (id).p dp graip sînt . şaisprezece sau Vc-vi nota 11. dacă se extini pe sine în cadrul grupului şi dezvoltă imaginea de ^ine a a| bun conformist.n că esi? oarecum arbitrară datarea evoluţiei acestui aspect al individualităţii în cursul perioadei de la şase la doispre-zece ani.21 Ne amintim 1* copi -Iul de cloi ani a şi trecut prin stadiul preliminar. alteori aşteaptă de la el să-şi asume responsabilităţi mature. " Vezi nota 11.. * Ceremonie de iniţiere religioasă pentru băieţii evrei în vîrstă de ■ In ebraică termenul semnifică „fiul poruncii divine".n călăreţ.ide tificarea" devine un important principiu al învăţării. Ad'nLe.intelscluală a copilmlui s.. marcînd tranziţia de la copilărie la maturitate. Tinerii de optsprezece ani pot fi recrutaţi dar în majoritatea statelor nu pot vota. y In tot acest timp. ei tesjare a . Acum pot să fac ce-mi placeu. un nou pect al individualităţii sale. şi. absolvirea şcolii elementare. Se ştie bine că copiii de această vîrstă devin moralii şti şi J^gJ Us_ţi.realităţii"..c'tului faţă de sine. în timp ce tînărul păstrează multe atitudini specifice copilăriei. Uneori ei îl tratează pe tânăr ca pe un copil. nu este îni£Î£leauna comP^et rat^orial.f. Simţul eului său est comod numai dacă el adaptează regulile externe. începe să simtă o nouă putere. Sînt maturi sau nu ? Anumite ritualuri. părinţilor poate fi cauza propriei ezitări. Bar Mitzvah*. el este acum din punct de vedere fizic şi sexual destul de matur pentru a juca roluri adulte.Cjn. să incorporeze ambele lumi propria sa' fiinţă. Dat'criT~sa include inventer'ea de scuze si-„raţionalizări".. Este adevărat că din primele luni de viaţă copilul a fost pabil să rezolve probleme simple. dar regulilejsti bilit.

El accentua aici aspectul generai (efortul central) ăl individualităţii. El speră să ^ Şa'| se'ască o cale spre identitatea care îi va da posibilitatea să îraDin impulsuri contradictorii. testîndu-S astfel persoana şi apoi pentru a vedea efectul. bineînţeles. Este încercarea sa finală"™ a cuceri autonomia. în aceiaşi timp. că nu-şi va lăsa pecetea în lume şi că propria căsnicie este mai puţin perfectă decît sperase. Tînărul care are o maturizare fizică întîrziată este nefericit printre cei de vîrsta sa. se îm-1 pacă.' sau „intenţionalitatea" aa. imagine de sine. Respingerea părinţilor. (Nota trad. iar în tînărul poate găsi soluţii care vor fi durabile sau.U . nici unui adolescent nu-i place să audă un adult spunînd „Vai. sondează viitorul şi se îmbrăţişează. Singurătatea. Prin denumirile sale de eu „corporal". New York. Nu e necesar ca scopurile să fie fixate rigid. o perspectivă în care să spere. identităţii este dezvăluită de modul în car. conflictul legat de nevoile sexuale devin*! acut. I Ceea ce el doreşte într-adevăr nu este totuşi în întregime pre-J zent — personalitatea sa adultă. Bonn. în1 acelaşi timp. ParteJ nerii din prima dragoste vor sta de vorbă la nesfîrşit. HirM. „material" şi „spiritual". Idealismul este o calitate frecventă şi plăcută. dar în această perioadă nu există un e integrat. cap.măşti. rov. De aceea vom vorbi despre : Aspectul 7 : Efortul personal c. El caută încă o haină care să i se potrivească. gj caută popularitatea şi se teme de ostracizare. iar în această privinţă simţul identităţii capătă S dimensiune care lipsea total în copilărie. discută mereu. London. Pjnn cînd tînărul nu începe să facă planuri.pntral . 1939. să fie pompier sau pilot cînd va creşte. chiar dacă crud. I. se pare că preferă mai degrabă să vorbească decît să se| îmbrăţişeze. Tînărul a şi învăţat interdicţiile stricte şi consideră că e difiŞ I să armonizeze dorinţele carnale cu convenţiile. J pz^S. apoi pe altul. Poate după douăzeci de ani tînărul va descoperi ă el are mai puţin talent decît credea. Copilul mic „doreşte". of men. în acest proces. Binecunoscutul spirit de revoltă al adolescentului are o rela-J ţip importantă cu căutarea identităţii. un stil de a-şi aranja părul şi apoi altul (totdeauna în cadrul diapazonului permis de grupul său). Adesea tînărul tintpştp ° a suS1.13 133 optsprezece ani. respec* faţă de sine. Proprium Nu există oare un mod de a unifica aceste şapte aspecte aj individualităţii ? Toate smt stări oare ne privesc şi pe . 1932 Vezi ^ *-• Buh lor. Principles of psychology. este'adevărat că unii adolescenţi ajung la maturitate fără vreun simţ apreciabil al scopului. mai des la religie. identitate de sine. chiar şi rabla sa de maşină sînt conforme sşjşd . Totodată. James. William James a definit odată eul ca „un luptător pentru sco-Uuri''.. pentru adolescent nuicleul problemei Hpntitaţii pstp ^legprpa • QcuEatii_3M11 ■'' nnni flit scop în viaţă. El ştie că viitorul trebuie ^T^Jrmezeun jAan. Pentru a fi normal un adolescent şi în special 'un adult are nevoie de un obiectiv definitoriu. El imită un I erou. Cine patJ spune unde începe maturitatea ? Adolescentul nu ştie acest lucru • şi nici societatea. în genej ral. zbuciumul şi stJ*e' sul adolescenţei (în cultura occidentală) sînt bine i^B 134 conflictele duc la sinucidere. The energie*. suferinţa. putem spune că personalităţile lor sînt „oportuniste" şi imature. lente a bărbii sale sau din cauza constituţiei sale slabe şi a bicep-şilor nedezvoltaţi. simţul eului rirjt_£sta compiat. AV. Qăutarea. Rinehart and 1890. Este pandantul adolescent al negativismului*scopilului. în funcţie de locul său de rezidenţă. 10.23 *o In original propriate strivîng. mai detaliată. Der menschhche Lcbenslauf oh psyeliologischcs P nblem. dimpo-îi vor intensifica suferinţa. însuşi faptul de a se în-1 drăgosti este un mod de a testa imaginea de sine a cuiva. al I cărui rob este. despre sine a adolescentului depindg_dei_ceilalti. în termenii de simţ corporal. James era conştient de aspectele suplimentare pe care le-am descris. în întregime sau în parte poate fi un stadiu necesar.* Diverşi autori susţin că liantul care menţine viaţa este „orien-ţareaj. Mai întîi el adoptă un mod de a vorbi. gusturi]] sale muzicale. Imaginea de sine şi simţul identităţii la adolescent nu sîjyjH destul de ferme pentru a rezista. VY. ' Dar elementul important este că în adolescenţă scopurile de largă perspectivă şi îndepărtate adaugă o nouă dimensiune simţului identităţii. Simţul individualităţii este încă rudimentar. ci numai ca o temă centrală pentru efort să fie prezentă.22 Acest aspect important al eului nu este prezent în primii ani de viaţă. Totuşi. Mothuen. Adolescentul se află în căutarea asigurării că-el poate atrage şi reţine şi că poate juca un rol acceptabil în pro-l blema serioasă a găsirii unui partener. James a anticipat actuala noastră analiză. extensiune a eului şi ""efort r-entral. Cînd s^ Bi-tîmpiă astfel. Multe MeăîurT adolescentine sînt atît de înalte încît le este rezervată cădere brutală. Hogrofo. apoi altul. Hoit. Parul său. Sora sa poate zăbovi cu o privire plină de regret asupra reclamelor pentru furou cu sutien. Intrucît părinţii sînt de obiceiI ironici în legătură cu aceste experimente tînărul le încearcă cui tovarăşii săi şi mai ales cu sexul opus şi adesea prin telefon. cit ai crescut !". Adolescentul rareorj sfidpazfl obiceiurile . ed. voi. Ei se ceartă. Reducerea imaginii de sine şi a aspiraţiilor la dimensiunile vieţii este o sarcină pentru anii săi adulţi.e_mi ado-l diferita.) şi r~ ^'"' ^IcDougall. Tînărul se poate chinui din cauza creşteri.

-în cegg__ce_fac_sai i n na implicaţi în sarcină Astfel. care ştie că dispun de eforturi centrale ?" Eu ştiu toate aceste lucruri şi.funcţionarea" personalităţii. Nu intră în intenţia noastră actuală să ne ocupăm de ea in detaliu. \cest lucru e adevărat: o implicare personala pr^ intensă poate submina (ca atunci cînd avînd trac pe scenă uităm 1 îndur" j memorizate cu grijă).". a productivităţii şi în acţiunea Osaturilor de personalitate. 50. 1946.. în discuţia noastră despre Învăţare'] din capitolul anterior. 1943. utilizează termenul eu sau ego numai pentru unul sau două din aspectele limitate pe care le-am tratat.fumf: *. în mod sigur. Dar ci. prin-tre alţii. am văzut că învăţarea este mult mai eficienta cind prezintă un interes personal pentru individ decît a cînd e impersonală. Dar nu este mai puţin adevărat că interesul implicat personal joacă totuşi un rol persistent. 136 tivaţiei.. Şoarece sîntem absorbiţi profund în ceea ce. Totuşi. Ii atrezărim o clipă umbra. Să alegem termenul tproprm?g) De ce nu pur şi simplu ter. nivelului de aspiraţie.rf-nmcnfiil oamenilor v.j3entru viaţa emoţională orga-nj* 7. aşa curn unii psil prefera s-o facă...facem. pernnpm conştient.ă—ei—sc-simt. Pare astfel firesc să unim aceste aspecte (chiar dacă ele sint fenomenologic diferite. un motiv este acela căi pi. adică trăite în mod diferit) sub un sing\jt nume.. Avt 7. „Ann N Y... dar adeseori inconştient._un cunoscător independent. Vezi si în M 3 teroi. este ace' . Sci ".t fautul d_ac. Dar urmele acestor ^Jirienţe sint efective chiar şi atunci cînd nu le observăm. 2> Cf. Un alt motiv. J Este important de subliniat faptul că Qroprium-ul nu pş. joacă un roi.. sugerăm utilizarea termenului propriu™ pentru a acoperi eul „ca obiect" al cunoaşterii şi trăirii. după ou^ am văzut.. separat.care i simţim. In fortul central. ar fi o nebunie s-o neglijăm.' pp. 137 .yăm_r^r»g^ltJ.(2)i Există o problemă filozofică care ţine de eu la care revenim acum. de exemplu. dar nimic mai mult. Rcv. Ne mulţumim cu expunerea a două eoncepţi^ contrarii. memorie* 94 co poate face obiecţia că supraimplicarea eului este dăunătoare Pcn' tru eficienţa învăţării.riivirinliii Impre^m^jUcătuiesc eul. AII port.qria^ă în mqrp măsură în.p. in „Psy-n°I.. susţine că nu există. „ne pierdem" în mod caracteristic. i rQ2Pp/j. Filozoful Immanuel Kant susţinea că nu avem niciodată expe-aeaia-eufoi eunas«ăixtr_JjL-a££laşj_. foarte important.. 653—678. dar şi absolut indispensabil în teoria psihologică. 451—478. de. ingglic^tă iu probipiinp importarrţe_. corect denumit eu. Numai atunci cînd oprim procesul Afinai al cunoaşterii şi reflectăm asupra problemei. . Eiecni-p m felul său este o regiune întinsă a perşgnaliţ^. uneori în mod conştient. a in. G W. Goal. 46.11 din experienţele ^%ui de care noi sîntem complet conştienţi. toate cele şapte funcţii. Problem* ot performance qnalysis in the study of p&rsonaUtţi. Sîntem! conştienţi îo_mQ-d direct rip proprinm în timp ce niciodată"*^! sîntem direct conştienţi de „cunoscător". Eul cunoscător este un ego transcendental sau pur. să explicăm de ce astei necesar să acordăm în teoria personalităţii un loc proprium-ailuil cu variatele sale aspecte. înainte de a continua ou acest subiect.. Soluţia opusă. Şi aşa cum am subliniat anterior. Cunoscătorul nu este altceva decît organismul i ' .". în „Psychosom.au.si 11 ' cuno as teri i. mechanisms and "''J grative field..24 Şi multe experimente psihologice dovpde«j că nu numai învăţarea. nu sîntem permanent conştienţi de eul corporal.îri .i'"t'?ii snhipnti'"'H (simţită) a personalităţii eşţe op. de aseme-j nea. întrucât acest aspect al individualităţii este. F ren eh. E necesar un echilibru astfel îneît emoţiile care în^ ţese implicarea să nu inunde mecanismul nervos integrator.. 1941. pînă cînd durerea sau deprivarea senzorială nu ne forţează la o asemenea conştientizare. ne imaginăm Ca Problema există. menui eu ? Din două motive : Q5"Majoritat&a autorilor. Discuţii c'es^ acea st ! problemă se găsesc iii R.-Droce. mai mult. poate aproape deloc. problema „cunosj catarului". 226—252. un rol jrncgrt^t. judecăţii. care are o imagine despre mine însumi şi un simţ al identităţii durabil in timp. Într-adevăr. aşa cum este simţit şi cunoscut. <Ulid=Qiii£Ct (proprium). Cunoscătorul sesizează. The ego in contemporary psycholoqy. dar nu este el însuşi sesizat. Acad.a pe carp fiecărei o-jcunftaşte . Preferăm c de-numire mai proaspătă şi mai cuprinzătoare.ne este acest eu care dispune de o asemenea cunoaştere de perspectivă ? Nenumăraţi filozofi şi-au frămîntat minţile cu această problemă. mod în care avern_ experierita. ci şi aproape orice performanţă este codificată în funcţie de prezenţa sau absenţa implicării personale-1 Această diferenţă apare în măsurarea atenţiei. Problema cunoscătorului Această problemă dificilă apare cînd intrebăm „Cine este acest eu care cunoaşte eul meu corporal. eu ştiu câ eu ştiu aceste luoruri. M. ^eT7.implicaţi personal.25 *r De aceea considerăm că conceptul de prSprium este nu numai stificfctt. oferită de William James şi John Dewey. Fiecare moment al conştiinţei coincide ParUal cu momentul precedent şi cunoscătorul este oarecum incas-trat în ceea ce se cunoaşte. Med.t. 3.

1 Nu ne permitem aici să alegem între aceste două soluţii dintre altele care au fost oferite.-6 Există, de exemplu, opinia susţine că eu' <astp n fTţd opnt.rai^ în -^adrul personalităţii. El noaste, doreşte, se străduieşte, vrea. Eul este centrul energiei per serale. Această aşa-numită psihologie a eului ia forme variatj dar poziţia generală este aceeaşi.27 Ea are meritul de a concentra atenţia, aşa cum am făcut-o s; noi, asupra unităţii şi coerenţei care marchează funcţiile prop^j ale personalităţii şi de a le separa într-o oarecare măsură de echi, litoral extins al funcţiilor pur organice şi nerelevante pentru eg0 I Ea prezintă totuşi un pericol serios din punct de vedere ştiinJ ţifLc. Dacă admitem eul ca o forţă separată care cunoaşte, vrea doreşte şi aşa mai departe, nu sînte-m oare în pericol de a creâl o personalitate în vcadrul personalităţii ? Pare că postulăm ,^1 omuleţ în piept". Dacă întrebăm de ce Jim munceşte din greul nu explicăm nimic spunînd că „eul său o doreşte". Dacă întrebai»! de ce acest pacient din spital este deprimat, nu e util să spunem I că „eul are o imagine de sine greşită". A spune că eul face cutare I sau cutare lucru, doreşte cutare sau cutare lucru, vrea cutare sau I cutare lucru înseamnă a socoti rezolvate o serie de probleme difi-l cile. Psihologului nu-i place să fugă de răspundere treeînd-o asu-j pra unei forte a eului. Poziţia mea e aceea că în structura personalităţii, dacă e în-| ţeleasă corect — incluzînd desigur structura centrală —, vom găsii explicaţiile pe care le căutăm. Este imprudent să încredinţămI problemele noastre unui factor intern care conduce din umbră. I In anumite scopuri filozofice poate fi justificat să privim eull ca pe o entitate continuă — poate dotată cu nemurire. Dar în psi-l hologie e mai bine să evităm separarea netă a eului „ca factor de funcţionare a sistemelor centrale din cadrul personalităţii. Sentimentele de inferioritate Multe probleme importante din psihologia personalităţii poţ S abordate numai pe (jalea simţului eului. Aşanumitul complex de inferioritate este una din aceste probleme ; conştiinţa, aUa. -" Pentru o discuţie mai completă asupra problemei vezi G. W. -^' lport, Becorning: basic constăerations {or a psychotogy oi personality, N^ Haven, Oonn , Yale Univ. Press, 1955, pp. 36—62. -7 CI. P. A. Bertocci, The psycholog.cal seif, the ego, and persow lity, în „Psychol. Rev.", 1945, 52, 91—99 ; J. Macmurray, The seif as age™ London, Faber & Faber, 1957 ; şi M. B. Arnold, J. A. G a s s o n, The hurr*a person : an approach to an inteqral theory of personality, New York, Rona 1954. 138 Adesea, fiecare suferim eşecuri. Realizările noastre nu coresund • dorinţelor noastre. Performanţa noastră coboară mult sub P spectul faţă de noi înşine şi tulbură propria noastră imagine de r-ne Cînd acest lucru se întîmplă, în mod normal ne intensificăm eforturile sau ne schimbăm obiectivul şi încetăm de a ne mai face * Totuşi, adeseori, cînd eşecurile revin şi au o semnificaţie personală, nu putem să le înlăturăm. Ele rămîn ca amintiri latente şi obsedante. Şi astfel un sentiment adînc înrădăcinaţ_al_unui deficit ac noaip Hp/vn)t,a si pocite fi mereu agravat. Acest sentiment al deficitului se poate datora unor cauze diferite : slăbiciune fizică, înfăţişare neplăcută, impotenţă sexuală, neadaptare socială (sără-cie, lipsă de educaţie, neîndemînare, vocabular sărac, putere de judecată înceată). Sau se poate datora unor stări ce ţin de lipsa de demnitate, vinovăţie şi păcat. Pe măsură ce eşecurile se înmulţesc ^complexul" se adînceste. Dacă se doreşte o definiţie, putem spune că un complex de inferioritate este o tensiune puternică şi constantă care apare dintr-o atitudine emoţională oarecum morbidă faţă de deficitul personal resimţit. Majoritatea oamenilor cunosc acest tip de disconfort. Un studiu arată că mai puţin de 12o/o dintr-un grup de studenţi de colegiu mărturisesc că nu ştiu ce înseamnă să sufere din cauza unor sentimente chinuitoare de inferioritate. După cum rezultă din tabel, par să existe patru tipuri principale. în ansamblu, fetele par să fie într-o poziţie mai dezavantajoasă decît băieţii. Proporţia mai mare la fete reflectă fără îndoială dezavantajul pe care îl simit într-o „lume a bărbaţilor". în acest eşantion din colegiu incidenţa mare a sentimentelor de inferioritate intelectuală se poate datora faptului că numărul de băieţi era cu mult mai mare decît cel de fete. in general, studenţii din colegiu, de ambele sexe, afirmă că viaţa unui bărbat este mai de dorit ca aceea a unei femei şi ei tind să atribuie calităţi mai favorabile sexului masculm.28. Astfel, se pare- că şi în Statele Unite emanciparea femeii nu este completă.

Tipuri de sentimente de inferioritate Băieţi Fete 243 120 Procenţuaj care indică sentimente perşi tenie de inferioritate F|zic 39 50 Social 52 57 '"'electual 29 61 Moral 16 15 Nici unul 12 10 ,^8,J. P. McKee, A. C. Sherriffs, The diferenţial cvaluation of ' ană females, în „J. Pers.", 1957, 25, 356—371. 139 E inutil să spunem că sentimentele de inferioritate nu pot fj luate drept un indicator al inferiorităţii reale. .Fetele -cuprinse î^ acest studiu erau selectate cu grijă ; nu se putea considera pe baza nici unui test rezonabil că jumătate sau mai mult din ele au î^ mod real aptitudini fizice, sociale sau intelectuale inferioare, gj totuşi, faptele obiective nu par să creeze mari diferenţe. Boxerii] situat pe locul al doilea sau şahistul de pe lacul al doilea sau actorul de pe locul al doilea ar putea suferi de un sentiment adînc de inferioritate. Avem de-a face pur şi simplu cu un fenomen, grj, ] biectiv c<]rf> ţjpp rlp pii şi care se măsoară prin proporţia stabilită intre succesul şi aspiraţiile cuiva într-o direcţie dată. Pare sigur să afirmăm că mulţi din aceşti studenţi aflaţi acum în adolescenţa tîrzie au depăşit sentimentele anterioare de neadap, tare. Alte studii araită că în cursul adolescenţei timpurii majori- I tatea băieţilor mărturisesc o teamă obsedantă de inferioritate fizică. Statura mică, obezitatea, faţă cu coşuri constituie obstacole serioase în căutarea identităţii. Şi am putea să ne întrebăm dacă copiii mici, numai pentru că sînt mici nu încearcă un sentiment. născmd de inferioritate fizică. Recunoaşterea unei slăbiciuni organice autentice şi imaginare a dus la prima formulare a „complexului de inferioritate" de către Alfred Adler în juriul anului ■ 1912.29 Pentru scopurile noastre, ceea ce este în mod special important rezidă în calea prin care această rană cronică a stimei faţă de sine se dezvoltă uneori într-o trăsătură generalizată de personalitate. Un sentiment puternic al eşecului într-un domeniu al vieţii poate lăsa unei persoane un sentiment general de nesiguranţă şi lipsă de încredere. într-o cercetare s-a cerut subiecţilor să spună cit de satisfăcuţi erau cie tră^ătui He lor fizice — par, ten, nas, dinţi etc. ; de asemene», li s-a cerut să se refere la aptitudinile lor intelectuale şi artistice precum şi la trăsăturile morale. Ulterior, aceloraşi persoane li s-au aplicat teste de „siguranţă soj cială" (are măsurau nivelul lor normal de încredere în sine. Corelaţia dintu1 sentimentele de inferioritate şi nesiguranţa generală a fost în jur de 0,50 Alte studii arată că unii oameni tind în general să fie optimişti şi siguri de ei, chiar după un eşec, în timp ce alţii au o pă" A. Adler, OrganmirderwcrUgkeit und ihre psychisehe tîOîKMi.4 1912, trad. 1917, în „Nerv. & Ment. Dis. Monogr. Series", No 24. şi H. L. Ansbacher, R. R. Ansbacher (Eds.), The individual loqy ol Alfred Adler, New York, Basic Books, 1956. 30 S. M. Joura r d, P. F. S e c o r d, Bodv-calhexis cmd personalii?/, „Brit J. Psychol.", 1955, 46, 130—138. 140 deprimata şi pesimista despre aptitudinea lor.31 Destul de !terasant este faptul că persoanele din prima categorie tind să Ladă că cetăţeanul mediu poate influenţa mult sau cel puţin c y,» „oarecare" măsură orientările politice guvernamentale importante prin vot, scrisori şi aşa mai departe, în timp ce perdele care se simt inferioare şi nesigure consideră că cetăţeanul ţ^iiu are un efect mic saiu nici unul asupra cursului evenimentele din cadrul unei organizări democratice.22 Aceste exemple ■jugtrează ce se înţelege printr-o trăsătură generalizată de personalitate (capitolele 14, 15). Sentimentele de inferioritate pot satura iftfri-Hnnea cuiva fată de viaţă în general. $£ompensarga^*Ce face cineva cu sentimente de inferioritate în afară de a suferi ? Mult timp nu poate scăpa de ele, deoarece sînt înrădăcinate în prapriaim. Se cere o formă susţinută de luptă şi această formă Adler a numit-o compensare. Se pot distinge cîiteva tipuri. Acţiunea directă (compensarea în speţă) se produce cînd cel care suferă atacă în mod constant sursa unei inferiorităţi reale şi o înlătură. Cînd slăbiciunea originala nu este ""înlăturată, ci transformată într-o sursă de forţă, vorbim de supiazamperisare. Legenda ne spune că Demostene s-a străduit atît de mult sâ-şi învingă bîlbîiala îneît a devenit nu numai un vorbitor normal, ci şi un mare orator. Theodore RooseveH, a cărui debilitate timpurie constituia o povară, s-a străduit să-şi reconstruiască fizicul şi a sfîrşit prin a-1 supracompensa. A devenit vînător de lei şi Rough Rider* (nu numai un vînător de patîrnichi şi un călăreţ obişnuit). Autodidactul plin de succes din America se poate să fi început ca un imigrant torturat de sentimente de inferioritate socială. Printr-o muncă grea el a compensat — şi poate a supracompensat — handicapul său. Vorbim de rnnj.pp.nanp" pr'-" ?uh?tii""'Hp cînd o persoană nu-şi poate înlătura handicapul, dar în schimb descoperă alte satisfacţii. Cocoşatul nu-şi poate corecta diformitatea dar poate deveni puterea din umbră a unui

tron. O fată simplă îşi poate cultiva în mod compensatoriu farmecul şi inteligenţa, iar un tînăr neatletăe poate excela în studiile sale. aprjŢnre sînt compensări Pe__£eilalţi. Adolescentul îşi poate ascunde nesiguranţa în spatele 8l strîngeri de mînă exagerate. Lăudăroşenia- unui fanfaron 31 J Nuttin Tâche, reussite et echec, Louvain, Editions univcrsitaires, 1953 32 E. Do u van, W. M. W a 1 k e r, The sense of effectiveness in public "f/oirs, ţn „Psychol. Monogr.", 1956, 70, no. 429. * Persoană care călăreşte foarte mult, călăreţ foarte bun. Membru ai l.68\m.entului voluntar de cavalerie înfiinţat de Theodore Roosevelt în răz-0|u! americano-spaniol. (Nota trad.) 141

poate ascunde o slăbiciune interioară. Bărbile, pantofii cvi mare, manierele îndatoritoare pot masca sentimente de inferi^l tate fizică sau socială. este o formă de compensare care înşeală rquit, pe sine decît pe ceilalţi. Un individ palid, neatletic „Mi7e greaţă să aud de globulele roşii ale atleţilor. Globulele r nu trec niciodată prin creier". Asemenea raţionalizări de tipy strugurilor acri sînt obişnuite la fel, ca şi cele de tipul dulce-a c^ şor. Un om cu faţă cadaverică se consolează ou gîndul că acţJ lucru îl face să arate distins „ca Savonarola sau Dante". RaţioJ nalizarea este sprijinită de mass-media. Persoane cu sentimen inferioritate intelectuală sau, socială pot găsi o consolare , sau vizionînd filme care descriu viciile maltei societăţi, grosolani studenţilor din colegiu, nesăbuinţa „intelectualilor" şi superiori, tatea virtuţilor domestice şi a omului obişnuit. Gîndirea autistă conţine o compensare a irn^giripţi^i Putem reuşi în visele noastre cu ochii deschişi, Un anumit tînăr, perse] cutat de colegii săi mai viguroşi, se refugia în camera sa în fi după-amiază pentru a juca cele două jocuri favorite ale sala Intr-unul era învăţător şi administra pedepse corporale băieţilor robuşti. In celălalt era milionar şi completa cecuri substanţiale pentru favoriţii săi şi se întreţinea ou oaspeţi importanţi. Cînd compensarea autistă este avansată întîlnim personalitatea puternic introvertită, poate chiar „schizoidă" (o stare care e la limita schizofreniei anormale în care individul trăieşte aproape în întregim înşurubat în plasa propriilor fantezii). Puţini oameni sînt feriţi de una sau mai multe din formele de compensare pe care le-am descris. Dar pînă cînd procesul nu e^e deprins1 şi adînc înrădăcinat, nu putem vorbi de compensare ca o trăsătură a personalităţii. Conştiinţa Conştiinţa, ca şi sentimentele de inferioritate, p o structurare, a cîtorva stări ..ala-eului — în special re_sjp_ec_tul iâi? de' sine, imaginea de sine şi efortul central. O conştiinţă „bună" nu pare să aibă o configuraţie precisă. Cînd conştiinţa noastră este „liniştită" sau „la odihnă" continuăm să funcţionăm în felul nostru normal, bucurîndu-ne de un echilibru psihic şi moral calm.33 Dar' o conştiinţă „rea" sau „ultragiată" ne sîcîie şi ne spune că oarecum am violat stilul nostru preferat de a fi. Atunci trebuie fie s-° 33 C. I. Jenkins, The significance of conscience, în „Ethics", *'• 261—270. 142 alvâm" Pr'n raţionalizare, fie să ne pocăim si să ne îndreptăm. *Âdâsea con^tl'inţa estc întregită de un sentiment religios, dar une-.? nu evte ! persoanele nereligioase au adesea conştiinţa acută. într-adevăr, putem spune sigur că, exceptînd cîteva „personalităţi ,jf:Cpate-\ conştiinţa se dezvoltă m mod normal la fiecare fiinţă iă. Ea este un indicator — ceva asemănător unui termometru are măsoarâ febra — care ne spune ca o activitate pe care 0 desfăşurăm scindează sau a scindat un aspect important al pro-priei imagini de sine. Există două probleme centrale în psihologia conştiinţei : prima se referă la dezvoltarea acesteia; a doua — la structura sa la Trirsta.adultă. In general, putem considera conştiinţa în curs de ^voTFare"' clin perioada copilăriei ca fiind o conştiinţă care spune jrebuie", iar forma^matură, adultă a conştiinţei ca una care spune „ar trebui", grorrnrb o numeşte pe prima „conştiinţa autoritara" şi pe cealaltă „conştiinţă umanistă".34 Conştiinţa lui trebuie — singura pe care copilul o posedă — se dezvoltă m mod sigur pe baza restricţiilor şi prohibiţiilor parentale. La vîrsta timpurie de optsprezece luni copilul devine temător şi frustrat cînd aude avertismentul părintesc „Nu ! Nu !" Zaharniţa este „Nu !". Televizorul este „Nu !" Murdăria este „Nu ! Nu !" Unele forme de pedeapsă însoţesc adesea aceste cuvinte. Pe măsură ce limbajul se dezvoltă, copilul învaţă cuvîntul „trebuie". El trebuie să se spele pe faţă şi nu trebuie să traverseze singur strada. Aceste cuvinte sînt semne ale puterii părinteşti : ele anunţă recompensele şi pedepsele ce vor urma. Desigur, copilul nu ştie de ce trebuie sau de ce nu trebuie. (într-adevăr, motivele pentru „trebuie" şi „nu trebuie" sînt foarte complexe : în unele

cazuri „trebuie" înseamnă „Ai să te arzi dacă te apropii prea tare de sobă'' adică, natura te va pedepsi ; în alte cazuri, „Eu, părintele tău te voi pedepsi pentru că mă superi" ; uneori, „Oamenii din societate te vor pedepsi pentru cutare sau cutare comportament" ; şi, în sfîrşit, sancţiunea din spatele lui trebuie îi poate rămîne lui Dumnezeu, care te va pedepsi dacă furi sau dacă nu te supui Părinţilor tăi.) * Atunci, copilul — cu mare greutate — învaţă supunerea. El este cel mai supus, desigur, cînd părintele se află de faţă ; dar treptat el „interiorizează" vocea externă a autorităţii şi se com-portă (destul de bine) chiar atunci cînd e singur. Totuşi, cutia interzisă cu prăjituri reprezintă o ispită ani de zile — dacă mama oare veghează nu e prezentă. *• E Fromm, Man for himself, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1947 o expunere instructivă a stadiilor dezvoltării conştiinţei se află în *F Peck c't al., The psychology of character development, New York, Wily. 1960 < 143 ' ' Cam de la şase ani, moralitatea bazată pe cerinţe adulte vs. fixată ferm. Copilul devine un „i£aliăLja3flSE&l" (Piaget). Actele -V-JM în întregime evaluate în termenii conformării sau îndepărtării v de la regulile stabilite. Deprinderea de a aştepta şi a se supuş regulilor este acum atît de bine generalizată încât chiar îi copilul (6 —12 ani) se revoltă dacă acesta nu se desfăşoară form regulilor. Se pare că nu e nici o îndoială că acest stadiu timpuriu ai' conştiinţei se datorează, aşa cum argumentează Freuid, interiori] zării regulilor tribale şi parentale. încălcarea lor produce anxij tate şi vinovăţie chiar dacă o pedeapsă imediată nu e imin Pentru un copil nu e neobişnuit să caute o pedeapsă externă ce a făcut ceva rău, căci în aceat fel speră să-şi restabilească echilibrul psihic şi moral. Şi adesea el se pedepseşte singur suferind mustrări xle conştiinţă şi făcînd mici acte indirecte de reparare. In adolescenţă tînărul suferă o nouă criză. Pe de o parte, el decide că majoritatea restricţiilor parentale sînt stupide. Se angajează în multe acte interzise — deşi poate să simtă încă o oarecare vină. In jur de paisprezece ani apar probleme de disciplină acasă şi la şcoală, deoarece tînărul vrea „să scape nepedepsit" pentru faptele sale antisociale ; încă nu vrea să-şi plaseze armătura morală în interior ; preferă conducători şi supraveghetori puternici care să-1 ţină la respect, chiar dacă în acelaşi timp se revoltă. Dar treptat, pe măsură ce imaginea de sine se dezvoltă, şi 'tînărul îşi elaborează un ideal, aspectele negative ale conştiinţei' care spune trebuie cedează unei conştiinţe complet diferite, care spune ar trebui. Spunem că este „complet diferită", pentru că nu mai este susţinută de teama de pedeapsă, ci fuzionează cu structura pozitivă a efortului central. Tînărul care a ales o profesie ştie că trebuie să studieze pentru aceasta şi dacă nu reuşeşte aceşt lucru el îşi încalcă propriul stil de existenţă pe care 1-a ales. Conştiinţa îşi deplasează treptat centrul de la deprinderi specifice :le supunere spre proprium. „Sentimentul" conştiinţei...e&tp In _rn«Turi-tate rareori ţegaJLile teama de pedeapsă, fie ea externă sau autoadministrată. Acesta esite mai curînd im sentiment, al In perioada adultă, rămîn mulţi „trebuie" dar aceştia izvorăsc acum dintr-o recunoaştere raţională a consecinţelor şi rareori mai | sânt resimţiţi ca probleme de conştiinţă. Trebuie să respect regulile de circulaţie. Trebuie să repar instalaţia electrică. Nu trebuie să-i arăt ei adevăratele mele sentimente. Dar, pe de altă parte, ar trebui să votez. Ar trebui să scriu scrisoarea aceea. Ar trebui să studiez mai mult. Ar trebui să urmez binele aşa cum îl văd eu. Acestea sînt judecăţi personale de valoare. Nimeni nu mă va pedepsi dacă nu reuşesc să trăiesc conform stilului meu preferat 144 A susţine că mi-e teamă de viitoare mustrări de conştiinţă în-tearnnă a confunda un posibil rezultat cu simţul pozitiv al obligaţiei în ansamblu.35 Atunci, conştiinţa matură este un simţ al datoriei pentru a menţine imaginea de sine a cuiva într-o formă acceptabilă, pentru a continua liniile alese ale efortului central — pe scurt, pentru a construi (şi nu a distruge) stilul de a fi al cuiva. Conştiinţa devine un fel de autoorientare generică. Accentul s-a deplasat de la controlul tribal şi parental la controlul individual.36 Din păcate unele interpretări psihologice nu recunosc transformarea care se produce în mod normal de la trebuie la ar trebui. Unii autori susţin că „supraeul" unei persoane nu este nimic altceva decît un model pe viaţă al regulilor şi avertismentelor parentale şi tribale. Este adevărat că unii adulţi suferă de o stagnare a dezvoltării morale. Ei continuă să sufere din cauza culpabilităţii infantile, a unor conflicte nerezolvate cu persoane autoritare (dip copilărie). Dar această patologie a conştiinţei — o suferinţă care nu este neobişnuită — nu modifică regulile care guvernează transformarea conştiinţei din cursul său normal de dezvoltare. Concluzie şi rezumat ţ Acest capitol a fost dedicat simţului individualităţii, nu naturii sale. De aceea discuţia noastră este în primul rînd de natură psihologică şi nu filozofică. Asa cum spunea Moustakas, este mai uşor să__smiti eul decît să-1 defineşti.37 Definiţiile ultime le lăsăm pe seama filozofiei. Totuşi, este un fapt psihologic acela că mintea omenească este capabilă să se privească pe sine ca pe un obiect în acelaşi mod în care priveşte obiectele din lumea externă. Ori de cîte ori stările personale sînt, yăzuţejca fiind_,,specifice_jni^_jim^IISinii gsţe R.re.zent. Am arătaTcă"în" dlîerîte "sTăaTrâle" vieţii apar diferite aspecte

ale conştiinţei de sine.38 Deşi cele şapte aspecte ale pro35 CI'. P. A. B e r t o c c i, A reinterpretation of moral ohligation, în «Phil. & phenomenol. Res.", 1945, 6, 270—283; şi AII port, Becoming : basic consideralion for a psychology of personality, pp. 68—74. Vezi nota 26. 36 Analiza prezentată aici este similară cu argumentarea mult mai eom-Pletă a lui Ii. B e r g s o n, în The sources of morality and religion, prima ^tă publicată în Franţa în 1932 ; Garden City, Doubleday, Anchor, 1954. 37 C. E. Moustakas (Ed.), The seif: explorations in personal growthr New York, Harper, 1956, cap. 1. 38 o reprezentare grafică utilă a acestei apariţii este oferită de T. K. Sar-°in, Preface to a psychological -analysis of the seif, în „Psychol. Rev.", 1952. .' 11—22. în parte stadiile descrise se suprapun cu ale mele, dar în parte Hnt diferite. 145 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265

prium-ului par să apară în stadii succesive de viaţă, nu vreau . s spun că ele funcţionează separat. în experienţa noastră cotidiană unele sau chiar toate aspectele coexistă. Să presupunem că vă aflaţi în faţa unui examen dificil şi critic. Fără îndoială că sînteţi conştient de ritmul rapid al pulsului şi de senzaţiile din stomacul dumneavoastră (em corporal) ; de asemenea, de semnificaţia examenului în raport cu trecutul şi viitorul dumneavoastră (identitatea eului) ; de implicarea dumneavoastră plină de mîndrie (respectul faţă de sine) ; de ceea ce ar însemna succesul sau eşecul pentru familia dumneavoastră (extensiunea eului) ; de speranţele şj aspiraţiile dumneavoastră (imaginea de sine) ; de rolul dumneavoastră ca rezolvitor al problemelor de examen (factorul raţional) ; şi de semnificaţia întregii situaţii pentru scopurile dumneavoastră de perspectivă (efortul central). în viaţa reală, l fuziunea stărilor personale este o regulă. Şi dincolo de aceste stări trăite ale eului prindeţi licăriri indirecte ale eului dumneavoastră în calitate de „cunoscător". Problema cunoscătorului apare atunci cînd întrebăm „Cine e9te eul care cunoaşte aceste funcţii ale eului ?" Nu sîntem numai conştienţi de ceea ce ne este propriu, dar sîntem, de asemenea, '< conştienţi că sîntem conştienţi. Această problemă dificilă a dus la postularea unui factor special al eului (fie ca un cunoscător pur — un ego transcendental —, fie ca o combinaţie a celui care cunoaşte — doreşte — se străduieşte — vrea). Acest ultim punct de vedere pare să plaseze un factor coordonator conducător în cadrul personalităţii, un omuleţ în piept care trage sforile. In ansamblu pare mai înţelept să privim funcţiile peraoanle ale dorinţei, strădaniei, voinţei ca fiind îmbinate cu structura personalităţii totale. Ele sînt resimţite ca semnificative pentru sine, dar nu sînt produse de un factor separat din cadrul personalităţii. In •ceea ce priveşte cunoscătorul, fie că rezidă numai într-o inferenţă pe care o facem la un nivel înalt de complexitate, aşa cum susţin James, Dewey şi alţii, fie că este necesar să postulăm un cunoscător pur, un eu transcendental continuu, cum susţine Kant, avern de-a face cu o problemă pe care nu am rezolvat-o. Revenind la simţul eului, există două structuri familiare care au meritat atenţia noastră specială — sentimentele de inferioritate şi sentimentul conştiinţei. Aceste structuri includ, în proporţii variate, multe, poate toate, aspectele proprium-ului. Ele sînt condiţii subiective importante care afectează funcţionarea şi structurarea personalităţii. In final, ne întoarcem la discuţia asupra principiilor îavăţăr» din capitolul anterior. Am argumentat că simţul eului este 146 "n mod treptat. (Nu e inconsecvent să spunem, dacă cineva doreşte, că fiecare copil are o capacitate latentă înnăscută de a dezvolta un eu.) Deoarece eul este dobîndit, trebuie aplicate legile învăţării. în mod specific, în primul an de viaţă, sau în primii doi ani — aşa cum' am explicat anterior — principiile cvasimecaniciste explică apariţia individualităţii timpurii. Condiţionarea, întărirea, repetiţia sînt necesare în mod clar înainte ca micul copil gă-şi poată lega senzaţiile, experienţele corporale şi etichetele verbale (adică numele său) într-o Identitate de sine pe cale de apariţie. Această formă de învăţare „oportunistă" precede formele învăţării personale pe care le-am descris. Pe scurt, am argumentat că există o anumită discontinuitate în succesiunea învăţării. Principiile

A. persoana este un domeniu diferenţiat. Într-un moment ne gîndim la vreun eveniment din copilărie . Ei vorbesc de lărgimea emoţiei. Acest fapt poate fi demonstrat prin experiment. 149 . subiecţilor li s-a ^erut să rezolve o problemă a cărei soluţie includea utilizarea pestei figuri nepercepute. (în general. Subiecţii au reuşit să rezolve problema. pozitivismul. ca şi cunoaşterea noastră legată de lumea exterioară este în întregime dependent de această încrucişare a stărilor de conştiinţă. dacă ele nu sînt percepute şi interpretate conştient ? Nu putem scăpa de faptul câ cola ştiinţa joacă un fel de rol integrator în comportament. psihologia bazată pe „stimul si răspuns" înclină să procedeze astfel. (Vezi şi figura 11.) O teorie descrie straturi mergînd dinspre exterior spre interior — ca la ceapă. Se consideră că o imagine sau un mesaj tipărit slab care apare pe un ecran de cinematograf sau de televiziune au efecte inconştiente asupra cumpărătorului potenţial chiar dacă el nu ştie că a fost afectat. In orice moment cîmpul conştiinţei este extrem de îngust. Aşa cum arată figura 14. concentrat cînd în interior. Dar asemenea indici nepercepuţi pot pune în mişcare un şir de idei. Şi totuş' metoda obiectivă preferată de aceşti psihologi depinde complet de mărturW propriei lor experienţe conştiente. separat printr-o graniţă permeabilă de mediul 5ây înconjurător extern.1 Dar deoarece cîmpul conştiinţei este în orice moment atît de firav. în momentul următor aveni o imagine a ceea ce se va întîmpla mâine . CAPITOLUL 7 Stratul inconştient'' TEORIILE STRATURILOR « CONCEPŢIA LUI FREUD DESPRE INCONŞTIENT * NEVROTICUL ŞI NORMALUL « MECANISMELE DE APĂRARE 9 REZUMAT N. cîmp de forţă.) în" contact "ireet cu mediul se află anumite sisteme perceptiv-motonii angat : P. Simitul eului nostru. întinderea atenţiei. Impresii de care nu sintem conştienţi pot totuşi să-şi 6 se pecetea. apoi imediat sîntem conştienţi de un eveniment prezent. proprium-ul devine sursa principală a învăţării ulterioare. La ce foloseşte. u sîntem niciodată conştienţi de ansamblul naturii noastre şi chiar nici de o mare parte din ea. Totuşi. marele edificiu al personalităţii. Kolers a cerut subiecţilor săi să privească la un ecran aparent Ql pe el era proiectată 'cu o lumină foarte slabă o figură geometrică. Era atît de slabă incit subiecţii nu erau conştienţi că priveau" la ceva. 1957. pot trezi un interes latent sau pot porni un lanţ de griji — şi niciodată-nu vom şti noi înşine raportul cauzal.^ cină în exterior. Nu pare să fie ceva mai mare decât vîrful unui creion fără odihnă precipitînidu-se încolo şi încoace în.2 Acest principiu este aplicat în aşa-numita reclamă subliminală. 70.". conştiinţa ne oferă singurul test sigur legat de existenţa şi identitatea noastră personală. Faptul că în acest mod se poate provoca realmente impulsul de a cumpăra produsul este o problemă discutată. în „Anner. psihologii au predilecţie pentru expresii spaţiale în limbaj. indicatoarelor. o divizare a personalităţii . Psychol. Această teorie particulară (Lewin) nu este interesată atît de ceea ce este conştient şi inconştient cît de struc-turi totală a personalităţii. pentru Lewin. 148 te din ceea ce se întîmplă pe planul personalităţii noastre j> tine intr-un anumit fel unui strat inconştient. Teoriile straturilor Cum vom considera inconştientul atunci cînd acesta intră în structura personalităţii ? Metafora nivelurilor sau a straturilor pare cea mai naturală. Fluxul de suprafaţă al vieţilor noastre conştiente izvorăşte în „ra măsură din contururi ascunse şi din pîrîiaşe care circulă sub <n\spri[aţă. Subliminal stimulation in problem solving. dincolo de toate slăbiciunile sale. 437—441. deşi erau total inconştienţi că utilizau impresia inconştientă (subliminală) pe care o primiseră anterior. După această experienţă „albă".cvasimecaniciste explică apariţia proprium-ului . iar despre inconştient spun că este scufundat şi că e nevoie de o analiză "în profunzime pentru a ajunge la el. Kolers. bariere. Behaviorismul. pagina 108. nu avem altă alternativă decît să spunem că cea mai mare 1 Natura trecătoare şi nesigură a conştiinţei a făcut pe unii psihologi să-i nege vreun loc în ştiinţa psihologiei. dar odată stabilit.

Nu există două structuri care să se j 150 Conştiinţa (momentul actual al conştiinţei) r\ Subconştientul. McGraw-Hill. Cu alte cuvinte. Cea mai veche este cea a lui Platon. Dar. ea ţine seama de schimbarea care se produce cu timpul. dacă un invaidator ne-ar interzice să vorbim limba maternă). sistemul poate deveni central şi autoimplicat. O concepţie tipică ar putea fi cea reprezentată în figura 15. Stratul cel mai profund. De obicei unj asemenea sistem acţionează fără un simţ al implicării eului — deşi. 1936. pp. în graniţele regiunilor. sentimente durabile şi prejude. Abdo3 Pentru o expunere mai completă vezi K. cogniiie. care este orientarea noastră fizică. deşi sînt I afectate de acestea. spus anterior că unele teorii moderne împart personalitate. însă nu conţin sistemele centrale (personale). 166 . sistemele periferice pot deveni motivaţionale dacă sînt puse sub tensiune. desigur (de exemplu. ele îşi urmează cursul fără conflict sau efort. cît şi de flexibilitate — două din atributele esenţiale ale personalităţii. Preconştientul amintiri ce pot fi evocate Inconştientul amintiri refulate şi inaccesibile Figura 15. cap. Subconştientul este un strat care sprijină imediat vîrfal. ocazional. L e w i n. este subliminală. McGrawHill. Acest filozof antic ne asigura că natura omului are trei părţi. Pe scurt. dar conţine toate amintirile şi asociaţiile care vor apare în conştiinţă dacă sînt evocate. dar în condiţii neobişnuite (în vise. Există multe variante ale acestui plan de bază. New York. de obicei. O trăsătură preţioasă a acestei reprezentări este faptul căţ'ne] seama de unicitatea structurii. In majoritatea lor aceste sisteme sînt schimbătoare căci ele au nevoie de o adaptare rapidă la cerinţele mediului înconjurător I şi nu reflectă dispoziţiile mai durabile ale personalităţii. Totdeauna „ştim" cine sîntem. reprezentarea ţine seama atît de structură. Afară de aceasta. Majoritatea deprinderilor noastre aparţin acestui grup. capul este sediul Intelectual şi raţiunii. 151 menul este centrul poftelor şi al dorinţelor . fiecare ancorată într-o regiune corporală.j Lewin numeşte această regiune profund internă eu.( căţi. în terapie) poate să devină conştient. ce facem. Preconştientul este ceva mai departe de suprafaţă. inconştientului. .ee fac. O reprezentare fundamentală a straturilor diferenţieze exact în acelaşi mod. curajul şi voinţa . Ele sînt structurate mai ferm decît regiunea perceptiv-motorie. Principles of topo-*>9Kal psychology. nu este de obicei accesibil. Concepţia tip „foi de ceapă" asupra structurii personalizat i (după Lewin) jate în perceperea stimulilor şi care acţionează direct asupra acestora. aceleaşi trei componente : afectivitate. şi Dynamic theory °f personality. i Printre sistemele periferice putem include diferite deprinderi culturale —■ ca aptitudinea de a vorbi limba maternă. conaţie. 7. ouprinzînd imaginile şi aspiraţiile noastre cele mai scumpe. îţi aduce în minte metafora familiară a iceber-gului Cea mai mare parte a structurii personalităţii este cufundată sub suprafaţă. De la acest strat spre interior se află regiunile periferice ale 1 personalităţii interne. New York. Tţ această trihotomie particulară nu priveşte în mod direct prob. O presiune dată din mediu poate pune una sau mai multe regiuni (trăsături) sub tensiune şi astfel să producă o forţă dinamică unică. de ex cineslnt aj.3 1 Alţi autori sunt mai direct interesaţi de separarea stratului conştient de cel inconştient şi preferă o imagine pe verticală celei concentrice.Figura 14. Această figură. pieptul conţine s dania. Nucleul regiunii interne personale este zona cea mai in' timă. Momentul prezent al conştiinţei este in vîrf. Aceste regiuni centrale corespund conceptului nostru de pf°~ I prium. inconştientul. 1935. şi chiar din moment în moment. Mai spre interior găsim regiunile mai centrale care reprezint motive şi interese mai profunde. .orientarea msQ-titoare.

7 Un punct asupra căruia toate teoriile stratificării sînt de acord pste acela că stratul contical. inteligenţă. Vezi. în timp ce puterea de control a r. Bern. De asemenea. Cu toate că afirmaţiile sînt ' prea extreme. straturile inferioare. un ego prospectiv care planifică. că din acest motiv contribuţia sa în psiholoj gie este cea mai mare de la Aristotel (care a formulat primul o I psihologie a vieţii mentale conştiente). imaginaţie. Mai ales In timp de război şi de criză socială. altfel echilibrată raţional şi moral — nen observat în Germania hitlerisită.. 5) stratul personal..6 O altă schemă măreşte numărul nivelurilor la şapte : vitalitate. Pavel __ . P. precum vom vedea în capitolul 19. care sînt. control. Kempf s-a exprimat în acelaşi sens susţinînd că sistemul nervos central este în esenţa slujitorul sistemului autonom (vegetativ şi emoţional) (vezi pagina 85). Barth. '■ Problema este centrală pentru teoria noastră. senzaţie. ele asemenea. Thomae se aseamănă cu Platon. irup şi pun stăpânire pe controlul personalităţii. Deşi toate curentele de gîndire sînt de acord asupra faptului ntr-un anumit sens straturile inconştiente tulbură conştientul şi chiar ocazionai pot să-1 copleşească. spun ei. de asemenea. precum la o casă. Rolul fiecărui nivel este determinat de apropierea sau îndepărtarea sa de structura „nucleară" a personalităţii în dezvoltare. atunci. instincte şi impulsuri .endotimiceu. Ea se datoreşte unei evoluţii tîrzii şi-i lipseşte stabilitatea şi forţa dinamică necesare pentru a transforma conţinuturile arhaice ale inconştientului în motive conştiente contemporane pe care . grosier vorbind. a planificării. Leipzig. R. de asemenea. întrebările sînt Pur şi simplu următoarele : Inconştientul (cu caracterul său pri°E Rothackcr.Majoritatea teoriilor straturilor arată că stratul ineonştier. şi. Există un conflict între acestea. impuls. 152 veg şi nutritiv. în ce cond'ţii în ce proporţie ia fiecare conducerea ? Concepţia lui Freud despre inconştient De obicei se spune că Sigmund Freud „a descoperit inconştiJ entul". Omul bine îmbrăcat care locuieşte în casă nu prea cunoaşte şi nici nu e caPabil să controleze cazanele subterane. 31. conductele şi valvele care Menţin edificiul în care locuieşte. 4) emoţii şi însuşiri specific umane .5 O altă propunere — oarecum similară — pretinde cinci straturi : 1) un strat vital. cât şi un sistem de încălzire.ego^ul prospectiv" să le aprobe. Aceeaşi distincţie fundamentală constituie miezul teoriei ] expresiei personalităţii elaborată de Klages (scrisul. vegetative. Un animal decorticat se va înfuria la cea mai mică provocare. Dw Schichten der Pers&nlichkeit. 1951. Personlichkeit: eine dynamische Interpretation. Francke. Freud a reuşit . Creierul vechi include talamusul şi tripol talamusul. narea personalităţii ? Dacă ambele sînt efective. Este depozitul amintirilor . O trăsătură atrăgătoare a unor teorii ale straturilor este nuanţa lor evoluţionistă. distingînd trei straturi : un ego impulsiv. înţelegere şi voinţă. I Această chestiune controversată este : Are stratul conştient (pe care Freud îl numeşte ego) o autonomie şi funcţie proprie sau totdeauna serveşte scopurile şi motivele care sînt profund întipărite în inconştient ? Demult. sau personal sau prospectiv — ori. Psychol. două funcţii. 3—19. cum s-ar numi — nu reuşeşte întotdeauna să domine nivelurile inferioare... vecea şi altele). să spunem că în fiecare din noi se află un „om cortical" şi un „om profund". 1938. şi este capabil numai parţial să controleze impulsul şi propulsia. . impulsive. Şi oamenii. 3) impulsuri şi instincte animale . gestul. arhaice. Gilbert. Creierul nou este cortexul cerebral. Ultimul ego este un factor intermitent. subsolul conţine atît o i u-mulare de obiecte în depozit.. o sursă de energie sau motivaţie neînţeleasă pe deplin de indi Am putea spune că. Mai recent. prezent întreaga viaţă . dacă au o leziune corticală se comportă adesea în mod primitiv. există un punct foarte controversat pe care trebuie să-1 ţinem minte. Recent German theories of stratification of ver' sonality. un ego propulsiv. nii. Cum spune Sf. ]948. Wellek Die Polantăt im Aufbau des Charaklers. un factor de inhibiţie. Lersch îl numeşte pe al doilea „baza endotimică" a existenţei şi pe primul „suprastructura personală". Asemenea concepţii ca acestea (printre ele şi a lui Freud) ple-dea.4 In special în Germania postbelică au fost propuse numeroase versiuni ale teoriei straturilor. 1951. în „J. care con-l ţine energie liberă şi aspiră la autorealizare . care co: reflexe. sediul emoţiilor. emoţionalei ale vieţii sînt . A. Bonn. prevede viitorul şi coordonează cele c euri inferioare cît poate de bine. I.?ă pentru prioritatea inconştientului.Carnea se revoită împotriva spiritului şi spiritul împotriva cărnii". 5 H.-asiunii şi dorinţei) este activă. Bouvier. „Suprafaţa psihică" a vieţii este iluzorie. 'LerscBţ Der Aulbau des Charakters. emoţionale. Pare logic. Dar în acest caz nu există o ierarhie clară. ele sînt totuşi în mod fundamental juste. Schopenhaeur spunea că intelectul nu poate acţiona prin el însuşi dacă voinţa (straturile inferioare . Anatomiştii fac distincţie între „creierul vechi" şi „creierul nou". sentiment. ed. Thomae.". 2) un strat * O trecere în revistă interesantă a teoriilor germane despre stratificare se află în A. 153 mitiv şi arhaic) sau stratul conştient domină structura şi fun 1. Bouvier.r FA. Funcţiile vitale. a deciziei rezidă în suprastructura mai puţin] stabilă.

consideră că lumea externă este prea rezistentă pentru a fi manevrată. Copilul nou-născut. în „Brit. Expunerile despre Freud sînt numeroase. de exemplu. fapt că ego-ul. Pe măsura ce socializarea continuă. cu excepţia a ceel ce va face acţiunea reflexă. S. de a se proteja pe sine şi id-ul. Este un factor| de execuţie. Id-ul nu cunoaşte realitate externă. dacă este prelungită şi nerezolvată. „un cazan în clocot" al impu1 urilor instinctive (în principal — impulsul sexual şi agresivitatea} Id-ul dinamic este sistemul originar al personalităţii din "care se diferenţiază alte sisteme. Utile ţn special sînt C. cu ajutorul procestl-% lui secundar. îşi asumă j datorie dublă. conştiinţa şi ego-ul ideal al ^dividului. după cum am spus. Din cauza frustratiei si a conflictului adesea ip6' 134 ^ anxietate. Bietul ego este un sclav nu numai pentru cei doi tirani ■— impulsul id-ului şi realitatea externă —. clipi. dragostea sexuală pentru părinte) sînt în mod atît de profund tabu încît nu li ■ permite niciodată o recunoaştere conştientă. 21'"'—229. 1933 155 . A satisface idul şi a fi totuşi „corect" în mod rezonabil este sarcina „proceselor secundare". Anxietatea. Sarcin3 sa este dificilă şi în mod frecvent el nu poate realiza adaptări^ dificile cerute. Conceptul cheie în teoria psihanalitică a lui Freud este „procesul primar". dar. rev. De aceea operează . New York. Unele dorinţe ale id-ului (de exemplu. Liveright. Este o conştiinţă de tipul ^trebuie" (pagina 143). dă astere unei forme de-. New York.8 Id-ul are dorinţele sale. de asemenea.r-'-\ î/157.. dezvăluie adesea procesul primar în ciuda reprimărilor care operează în timpul perioadei de veghe. O gazdă obosită şi nu prea binevoitoare spunea musafirilor ei care plecau : „Noapte bună. O1'ld. comportament nevrotic. Datorită lui Freud. J. conţine un cazan de aburi al energiilor de bază. Knopf. numai pentru satisfacerea instinctelor. Funcţia ego-ului este de a rezolva probleme. dar nu moarte. Bowers. Anxietatea. elimina în scopul satisfacerii id-uluiB Procesul primar se referă la tendinţa de împlinire a dorinţelor pe-l care o observăm în visele şi imaginaţia noastră. Rezolvarea inteligentă a problemei ajută. dar nu poate reuşi fără ajutorul important al „reprimării". El este avid. Lapsus linguae şi lapsus calarni trădează dorinţe sau animozităţi care sînt îngropate. inconştientul. 5e • gîndi şi planifica.al treilea : superego. El refuză să fie socializat sau civilizat — şi totuşi societatea (prin părinţi) pretinde un comportament „corect". F. Norton. 1935 şi New introductory lectures 3 mPK'r-hoanaly\i^ New York. 1930.. poate strănuta. The fulurc of „dynamic" psychology. The struc-I and mcaninci oi psychoanalysis. Pentru a studia ■'■'■ Un Freud. ! el are numai două instrumente : acţiunea reflexă şi procesul pri-1 mar. 1954. este un grup de deprinderi învăţate de la părinţi şi de la societate. Nevroza (termen ce acoperă* mare varietate de tulburări ale" personalităţii) se datoreşte simnluliii. 8 T] G'lovor. st W Hoaly.p „principiul plăcerii". suge. Gîndurile şi sentimentele ei ostile reprimate au ieşit la iveală. med SXc". Pentru a evita durerea şi a obţine plăcerea. împrumutînd energia de la id şi îndeplinind ordinele impulsive ale acestuia. este „alia şi omega nevrozei*'. A primar of Freudian psychology. în virtutea echipamentului său reflex. De asemenea. chiar şi omul de pe stradă ştie acum că adesea acţionăm din motive pe care nu le înţelegem şi că în noi se află sentimente care ne-ar surprinde dacă am şti că le avem. care pretind individului să-şi îndeplinească sarcina orm regulilor prescrise ale jocului. care mediază între instincte şi lumea externă.mai mult decît oricare alt autor m istorie să atragă atenţia asupra proceselor formative ascunse care adesea ne modelează personalitatea fără ştirea noastră. spune tveud. M. ego-ul apare timpuriu în viaţă. El operează prin „principiul realităţii". Subterfugiile care rezultă je ai°i sînt „nevrotice". îmi pare răii că aţi venit". în scopul de a serVij id-ul. Hali. Noi ne imagină™ satisfacerea id-ului în mod direct. De aceea. şi pentru u. A. în figura 16 se ţine seama de o „supapă de evacuare" prin care conţinutul reprimat al inconştientului poate să se strecoare — dacă este deghizat" şi deplasat în mod corespunzător. A. este bine să se înceapă eu A general introduction to pşy-wfcahiciSi ecl. Pe de altă parte. operând. După Freud. Instinctele noastre ne fac să ne gîndim (să halucinăm) la obiectele satisfacţiei dar nu pot facei nimic pentru a realiza o asemenea satisfacere.30. nici chiar de . Reprimarea forţează o idee sau o amintire periculoasă sa iasă din conştiinţă şi o împiedică să revină — cel puţin într-o formă necenzurată. Pe de o parte. superego va veghea ca să se producă tot mai multe reprimări. Visurile. Cleveland. Bronncr. Acest tiran. înmagazinează amintiri uitate sau reJ primate care au căzut sau au fost aruncate — ca să zicem i şa — ca într-o groapa adîncă. . copil.

dioase şi inlruntindu-le. o nuanţa nevinovată de ". Nici chiar un adult nu scap \ de' prioritatea procesului primar in viaţa sa. adult este secundar. după cum am spus. şi a fost. „amintiri ale rasei" (arhetipuri) care sint formele de gîndire fundamentale pentru existenţa umană. Mulţi psihanalişti se îndepărtează în mod radical de acest punct şi au elaborat o psihologa neofreudiană a eului. La începuturile istoriei psihanalizei Jung s-a separat in mod viguros de Freud. viu contestată. inconştientul conţine complementul personalităţii noastre de toate zilele. 15—30. 36. Numai pentru că rădăcinile bolii se găsesc uneori în inconştient. şi în general inconştient este primar. D. Freud spune că instinctele noastre pot forma ataşamente la noi obiecte . idealurile sale. gusturile sale mature şi conştiinţa sa de tip „ar trebui") ca „secundare" sau. 20. de asemenea. Mulţi urmaşi regretă faptul că Freuid a susţinut aceasta concepţie. ca „sublimări transparente" ale proceselor id-ului. New York. să se conchidă că regiunile mai adinei ale naturii umane conţin numai ceea ce este rău. declarate tabu şi respinse. El adăposteşte. (Cineva a făcut remarca usturătoare că în explorarea inconştientului Freud coboară mai adine.10 9 Vozi Hali. p. 156 Problema. stă mai mult şi se întoarce mai murdar decit oricare alt psiholog. Columbia Univ. cum spunea Freud. E. 1951. Organizatian and pathol thought.. Quart". alţii spun că a murit înainte de a-şi completa „psihologia egoului". cit. nemurire sînt categorii ale unei ordini umane universale şi par să zacă într-o formă latenta in inconştient. op.11 Astfel. Probabil există impulsuri şi energii creatoare disponibile în inconştient şi aflate în rezervă. Strigătul de luptă al psihanali. E r i k s o n. Structura personalităţii după Freud Zona de contact cu Reprimarea este ca şi cum ai p intr-un dulap un coş cu hîrtii a] > ^ şi ai închide uşa.). spune Jung. New York. Astfel. căci calităţile care se află acolo sînţ reciproca naturii noastre obişnuite : o persoană puternic extroventită are probabil un inconştient introvertit. mai ales capitolele tcrl* de Rapaport şi H. Int. problt >-rels vieţii pot fi abordate în mod reali» fără constrîngeri şi anxietăţi paralizantă care sint produsul unor reprimări repetate. de asemenea. de asemenea.zejj spune Freud. controlat. Se poate. Press. dispunem de o concepţie biologică despre natura personalităţii adulte normale. Identity and the'Ufe cllCA Monogr. Imaginea lui Freud despre id ca ceva care „nu se schimbă niciodată" poate fi. centrat orbeşte pe sine. 3 dm „Psychological Issues". Mai mult. noţiunile de mamă. alţii îl reinterpretează . se poate contesta descrierea făcută de Freud conţinutului inconştientului. Rapaport (Ed.Figura 16. Dar Freud vrea sâj spună mai mult decît aceasta. este „Acolo unde era i-M va fi ego-ul. no. murdar şi periculos. Revenind asupjJ gmdurilor şi sentimentelor primei. termenii au. Ceea ce este instinctual. 1^' şi E Kris.impfl cerinţa primară a sugarului pentru satisfacţie este mai timpuria decit toate construcţiile raţionale secundare. ordinea naturii. Freud şi-a trădat întreaga . Ceea ce este raţional.) Pentru Jung inconştientul conţine mai mult decit impulsuri agresive şi sexuale încastrate în amintiri. Press. este de cea mai mare importanţă pentru teoria personalităţii. Dacă privim toate achiziţiile unui adult (altruismul său. Univ. despre natura umană. 10 De exemplu. 1951. nu e ' tresar.9 El nu există pîna cindj energia nu este deviată de la id pentru a susţine procesele s<enun-dare care constituie ego-ul." Să privim mai îndeaproape :er-| menii proces primar şi $ecund<M Făcând această alegere a terr tni-lor. cu cerinţe imediate. dar adesea prJ\ duc pagube serioase. Fgo psi/choiogy and interpretation in psychbanalytic thercpy< „Psychoanal. contesta prioritatea inconştientului în cursul vieţii. Fără îndoială acesta este punctul discutabil al doctrinei freuj diene. Scopul psihanalizei este să permit* unui pacient să-şi întărească ego-^| largindu-i scopul. Uneori flăcărik p2 sa se stingă de la sine. Desi-J gur. Hartmann . Freud insistă asupra i'ap-J tului că „ego-ul nu are o energie proprie".

Nevroticul şi normalul Există unii autori care susţin că toţi sîntem nevrotici. ea este clar asociată cu nivelul cel mai înalt al activităţii metabolice din cortex. Dacă îmi dirijez relaţiile astfel încît ceilalţi să nu mă evite sau să mă trimită la spital sau în închisoare. Instantaneu sînt foarite conştient de problemă. nici un nevrotic nu înţelege pe deplin rădăcinile comportamentului său nefericit.12 De o sută de ori m-am apropiat de uşa mea. de relaţii calme în muncă şi de fericirea casnică. Outline of a theory of (fonsciousness as a regu-y field : preliminări/ statement. excitate —■ însă nu schimbate în mod fundamental. Aşa cum arăta William James. 1957. Observăm că sîntem mult mai conştienţi cînd există situaţii problematice cărora nu li se poate face faţă în mod automat. Cineva a spus că nevroticul va face orice ca să fie iubit. deşi împotriva unora se pot ridica mai puţine obiecţii decît a altora. dacă nu ar fi avut de jucat un rol în economia vieţii 11 Pentru o expunore bună a teoriei lui Jung despre personalitate. dar există o urmă de adevăr în formularea S3 — mai ales cînd explică tendinţele nevrotice ale personalităţii. criminale sau chiar psihotice . Dar toată această reglare se află numai în serviciul unui id a cărui „structură nu se schimbă niciodată" ? Pare foarte puţin probabil. este relativa importanţă a funcţiilor inconştiente şi conştiente în formarea şi menţinerea personalităţii. că există numai grade de aoceptabilitate de către ceilalţi. Wilov. fheories of perso-ply. Psychol. el (ea) poate manifesta simptome fizice („conversiune") : ulcere. care adesea se datoresc unor motive inconştiente şi unor conflicte inconştiente. 40. devine relativ autonom de id. Alegerile noastre conştiente lasă urme . Afirmaţia cea mai adevărata şi cea mai generală despre nevroze pare să fie aceea că ele sînt o reflectare a unei centrări necontrolate asupra eului. teamă. M. inclusiv despre inconştient. Intuiţiile sale sînt mai aplicabile acestor cazuri decît personalităţilor cu o fiziologie sănătoasă. S. ro-ticd : ură. repetăm. că nici o persoană nu e normală. resentiment. G. în loc de echilibru constatăm «un dezechilibru forţat. Nev. 269—274. 3. ci caracterizau întreaga viaţă mentală umană. dar rămîn aceleaşi forţe instinctuale — înăbuşite. am scos cheile din buzunar şi am intrat — fără să fiu conştient de succesiune. construiesc sisteme noi de interese. format în acest mod. Hali. în structura ne ■. Conform acestei concepţii. geloasă şi autocompătimitoare. Freud era un clinician care a lucrat ani şi ani de zile cu personalităţi tulburate. Lindzey. ele construiesc o imagine de sine. Fără ajutor.". nevroticul nu e capabil să realizeze schimbul echilibrat cerut de o prietenie sănătoasă. eczeme. Psihologia modernă a eului încearcă să corecteze tocmai această unilateralitate. în cel mai rău caz. isterică şi acuzatoare . Nu ar fi aparu't. 12 Ci.(cathexes). formează o conştiinţă generică. atunci se spune că sînt normal. poate totdeauna. toţi au înclinaţii nevrotice. încercarea imaginativă şi decizia) care produc soluţia. dar neorientate. vezi C.13 Tocmai această poziţie o contestăm. există şi alte motive puternice.egla singur. Este portarul aproape ? Unde este colegul meu de cameră ? Pot să intru pe fereastră ? Toate aceste încercări de soluţii îmi ţîşnesc în minte şi din această învălmăşeală conştientă apare o decizie pentru a rezolva problema. implicate. R. câcî jrreud a simţit că psihanaliza oferea „întreaga bază" pentru ştiinţa psihologiei. A o sută una oară mîna mea nu găseşte cheia şi nu pot să intru. 157 umane. surditate funcţională. Ego-ul. Collier. El a simţit că formulările sale nu se limitează la „procesele morbide". Persoana nevrotică are pretenţii. Deşi tulburările în viaţa amoroasă sînt adesea. Ca şi alţi autori. am privit critic deprecierea de către Freud a rolului conştiinţei. ea asigură un domeniu reglator în care problemele ce nu pot fi rezolvate printr-o deprindere sau printr-un instinct inconştient primesc forţele în interacţiune (reflexia^ analiza. Spre deosebire de persoana normală. Ea atribuie conştiinţei un rol pasiv şi secundar. chiar paralizie. toţi sînt puţin nebuni. 158 Această concepţie este în acprd cu poziţia freudiană. Punctul de discuţie. York. în „J. este posesivă. 1955. Se poate întâmpla . Imaginea lasă totuşi ego-ul fragil şi relativ inconstant. cap. cu excepţia faptului de a se face pe sine atrăgător. conştiinţa pare să fi apărut pentru a regla un sistem nervos care s-a dezvoltat prea mult în partea superioară pentru a se r. Orice altceva ar fi conştiinţa.

Amintiri dure. ea în cazul unei mame exagerat de posesive care reuşeşte numai să-şi îndepărteze copiii.. constructiv sau distructiv. coercitiv. impulsuri nedorite sînt reprimate şi îndepărtate din canalele integratoare ale creşterii. Astfel. op.". automat şi fără legătură cu restul vieţii. Un sistem nevrotic de motivaţie este orb. Nu sîntem oare de aceea. în general conştienta şi „în acord cu vârsta". impulsurile şi ideile cu realitatea. Toţi am avut în viaţă momentele grele. motivaţia normală este flexibilă. în „J. succes sau eşec. într-o oarecare măsură. The neurotic process as the focus of physiological isychoanalytic re'search. atunci acel act este nevrotic şi forţele care îl determina sînt nevroto-gene. Ea sugerează faptul că această regiune a unor amintiri accesibile este importantă în special pentru creativitate. Nu valoarea ataşată unui act si niti frecvenţd . implicîrid activitate sau indolenţă. Sci. Din aceste cauze el este de obicei auto-defensiv. dar există totuşi o prăpastie adîncă între vieţile care sînt în ansamblu bine integrate şi echilibrate (în ciuda unor elemente nevrotice minore) şi vieţile care sînt dominate de conflicte posesive. el are o nuanţă infantilă. 160 ^JH Planificare intenţionaţi şi testarea realităţii Creativitate şi imaginaţie nor/nald Creativitatea h nevrotic Oistonftjttea realitatî! Io persoana alienată Conştient . de asemenea. aroţS sau meschinărie..ca el să sufere datorită unui început prost în viaţă. Nu calitatea unui act îi face să fie nevrotici. Distincţia rezidă mai curînd în caracterul automat. sînt de o asa natură încît ele s^ ■■termina repetarea automată a actului. prost înţelese. egoist sau generos. este probabil adevărat că tendinţele nevrotice se datorează în principal unei igiene mentale sărace — unei educaţii greşite a copilului. Dacă aceste forţe. 159 Distincţia între normal şi nevrotic nu depinde do faptul dacă cova < lc. curat sau murdar. Aceasta este o problemă foarte importantă pentru teoria noastră despre motivaţie. de la acelea aproape complet dominate de scopurile lor conştiente şi în contact continuu cu realitatea. ambiţie sau apatie. disociat al conduitei nevrotice. 1958. la personalităţi cu o intuiţie şi o integrare mai reduse şi într-o măsură mai 14 "L. bun sau rău. p. cruzime sau blindeţe. Persoana normală. Oamenii normali pot fi egoişti. sau răzvrătire. o serie continuă de personalităţi. Actele inadecvate persistă „indiferent de» orice alte -onsiiderente". o nevroză adevărată este dominată în mare măsură de inconştient. 12. Structura id-ului arhaic nu mai predomină. S. Faptul c^ un act este normal sau nevrotic depinde numai do natura constelaţiei op forţe care îl determină. 518—536. anxioşi şi cu pretenţii.. Diagrama recunoaşte. cit. utilizarea unor mijloace adecvate. în mare măsură inconştient. conformi >. Motivaţia normală rupe legăturile cu pa-rioada timpurie a vieţii. curajos sau fricos. vino\ j sau virtuos. mont. deşi efectele sale se prelungesc în anii următori. la care inconştientul se implică în mod mult mai coercitiv şi într-o proporţie mai mare. Ea este „funcţional autonomă" (capitolul 10). In opoziţie. O diagramă adoptată din Kubie (figura 17) reprezintă marea diferenţă care există între vieţile ordonate în general de planuri. 13 Vezi Hali. coercitive. Deşi nu putem exclude posibilitatea ca anumite constituţii să fie în mod inerent „slabe" şi astfel să tindă să dezvolte ■manifestări isterice şi să fie lipsite de capacitate pentru o integrare fermă. Aceasta este esenţa a ceea ce este psihopatologic în cooiportamen Ul urian14. nevortici ? Poate. K u b i e. Aici sîntem de acord cu Freud. nota 8. Creativitatea unei persoane normale depinde mai mult de cooperarea preconştientului decît în cazul nevroticilor. Diagrama atrage atenţia asupra prezenţei preconştientului la oamenii. de obicei îşi poate echilibra impulsurile şi se poate conforma tuturor criteriilor semnificative : adaptarea actului său la timp şi spaţiu adecvate. unui eşec în a-şi confrunta nevoile. 104. şi raportarea actului la standardele propriei sale conştiinţe şi la interesele altora. Actul are de obicei o calitate de autoapărare. Originile sale se află probabil în perioada timpurie a vieţii şi.sau raritatea sa determină faptul ca actul să fie normal sau nevrotic. indiferent de orice alte conside~ raţii. dimpotrivă. scopuri şi intenţii conştiente (eul autonom) şi vieţile conduse în primul rînd de constrîngeri inconştiente şi formaţiuni nevrotice.

Inconştient Dominarea conştientului Oominareo oreconstientului Oominareo inconştientului figura 17. Variaţia proporţiilor dominării conştientului şi inconştientului în cadrul personalităţii (adaptată după Kubie) mare dominate atît de funcţiile preconştiente, cît şi de cele inconştiente, şi pînă la cazurile în mod clar anormale ale căror vieţi sînt controlate tot mai mult de sisteme disociate şi inconştiente. într-un sens această ipoteză a continuităţii stricte între normal şi anormal este acceptabilă. Un argument puternic în favoarea sa este existenţa cazurilor limită. Există în mijlocul nostru nevrotici temperaţi, semipsihotici, paranoici la limită' (personalităţi suspicioase) şi alţii. în mod descriptiv, putem spune că normali-tatea — anormalitatea este o problemă de grad. Dar acest oontinuum neîntrerupt este unul din simptome, nu unul din procese. Procesele care contribuie la normalitate şi anormalitate sînt foarte diferite. Să luăm un exemplu. A înfrunta lumea şi problemele sale este în sine un lucru sănătos deoarece produce o adaptare şi o stăpânire adecvată. A evada din lume este în sine un lucru periculos şi morbid. Evadarea extreţaă este întâlnită în cele mai severe forme de tulburare mentală, psihozele. Dar, veţi întreba, nu evadăm cu toţii într-o oarecare măsură ? Da —■ şi, mai mult, putem să ne recreem prin aceasta şi, eventual, să constatăm că visele noastre cu ochii deschişi sînt constructive. Dar asemenea rezultate inofensive şi folositoare pot apare numai dacă procesul dominant este înfruntarea. Lăsată în voia sa, evadata atrage după sine anormalitate. La psihotici (şi la unii nevrotici) acest proces predomină. Dimpotrivă, la persoana normală, confruntarea este procesul de control. 161 ersonalitatii — cd, 265 Murphy oferă o ilustrare simplă a problemei : Dacă cineva împinge un scaun înapoi cîţiva inci, pivotîndu-1 pe pic oj rele dinapoi şi îşi retrage mîna, scaunul va cădea în faţă pentru a-şi ri'lUa vechiul echilibru. Dar dacă îl lasă să treacă cu un milimetru dincolo ck- u„ punct dat, atunci vechiul echilibru nu poate fi recîştigat. Scaunul cade înapoj pe podea, pentru a ajunge într-o poziţie complet nouă fără tendinţa ci > | reveni la cea veche15. Acelaşi lucru este şi cu personalitatea. Cînd, de exemplu presiunea „evazionismului" ne împinge uşor înapoi, de obicei opunem rezistenţă acestei presiuni şi revenim în curând la un echi^ lihru normal. Dar dacă presiunea este prea puternică cădem cu totul şi adoptăm un echilibru nou, deşi anormal, renunţînd complet la lume şi realitate. Să enumerăm unele procese care în mod intrinsec contribuie la anormalitate si normalitate : Care contribuie la anormalitate evazionism (imaginaţie) reprimare ineficientă (cu efecte secundare jenante) autodecepţie dezintegrare (disociere) îngustarea ariei gîndirii adaptări concrete impulsivitate necontrolată fixaţie la nivel juvenil la Care contribuie la normali-] tate confruntare (încercarea reali. taţii) reprimare eficientă (excluderea totală a impulsurilor şi gîndurilor nedorite, vel pagina 166) autointuiţie integrare (organizare progresivă) abstracţie (aptitudinea de a gîndi despre lucruri) toleranţă la frustraţie autonomie adecvată vîrstei şi experienţei De ce denumim procesele din cea de-a doua enumerare procese „normale" ? Cauza este pur şi simplu că aceste modalităţi de funcţionare, ca şi altele asemănătoare, produc o dezvoltare flexibilă, continuă în cadrul personalităţii. Procesele „anormale", luate în sine, duc la un mod de existenţă rigid şi îngust şi la ° oprire în procesul de individualizare şi devenire. Este adevărat 15 G. Murphy, Personality : a biosocial approach to origins and struC' ture, New York, Harper, 1947, p. 85.

162 - toate judecăţile privitoare la normalitate, sănătate fizică şi caentală, maturitate implică un standard valoric. Filozofii ne-ar Reveni că nu e uşor de dovedit, de exemplu, că confruntarea este ^mai bună" decît evadarea din realitate. Dar toţi ■ par să fie de '.'cord în general că aşa este. Revenim la problema criteriilor pen-trll personalitatea normală şi matură în capitolul 12. Pentru a rezuma, Freud, cu toate meritele sale, a călcat graniţa dintre funcţionarea mentală nevrotică şi normală. A făcut acest lucru postulînd (la toţi oamenii) un inconştient extre"° de jncărcat cu impulsuri antisociale şi cu reprimări. Forţa contrarie, ego-ul, este considerată în mod esenţial ca slabă şi secundară (la toţj oamenii). Punctul meu de vedere este considerabil diferit, persoanele care sînt relativ sănătoase au un ego cu mult mai activ şi autonom decât admite Freud (deşi mulţi din urmaşii săi fac acum concesii în această problemă). Procesele normale de creştere şi devenire sînt, în principal, neglijate în teoriile lui Freud despre personalitate. Deşi urme ale trăsăturilor şi mecanismplo1" nevrotice se pot găsi la mulţi oameni sănătoşi, aceste elemente sînt minore în comparaţie cu ţesătura mai puternică a creşterii normale. Mecanismele de apărare Nu e necesar să acceptăm teoriile lui Freud despre motivaţie şi despre inconştient pentru a aprecia strălucita sa expunere asupra strategiilor de apărare pe care le utilizăm cu tofi "^ ^ooul păstrării respectului faţă de noi. Dragostea de sine şi mîndria sînt universale în natura umană, chiar dacă la personalităţile mature nu sînt în mod necesar suverane. în fiecare zi suferim ameninţări grave la adresa respectului faţă de sine : ne' simţim inferiori, vinovaţi, nesiguri, neiubiţi. Nu numai lucrurile mari, dar şi cele Mici ne fac rău : greşim la un examen, facem o gifă socială, ne îmbrăcăm nepotrivit pentru o ocazie. Ego-ul transpiră. încercăm un disconfort, poate anxietate, şi ne grăbim să reparăm rana narcisistă. Mecanismele de apărare ale ego-ului (termenul lui Freud) sint stratageme viclene prin care încercăm să înşelăm disconfortul şi anxietatea. Aceste strategii autoprotectoare sînt obişnuite, dar în flici un caz ele nu constituie întregul repertoriu de acţiuni adap-tative ale persoanei normale. Adesea ea îşi înfruntă slăbiciunile Sl lipsurile şi purcede la a se lupta în mod realist cu ele. Ea înfruntă frontal vina, frica, gafele şi elaborează un mod de viaţă ie ia în considerare în întregime şi în mod conştient ş; face ele pietre de construcţie pentru un edificiu personal mai inte163 grat. Opusul apărării este deci înfruntarea. Persoana nevrotică s apară mai mult şi înfruntă mai puţin. La personalitatea sănătods° predomină, de obicei, înfruntarea. înainte de Freud, mulţi filozofi au fost preocupaţi de tendinţeU i umane de a evita sau de a înirumuseţa lipsurile — printre ei'au fost Hobbes, Nietzsche, Bentham — dar lui Freud îi revine merituj de a fi înscris pentru totdeauna acest capitol în ştiinţa psihologje; Care e esenţa acestui motiv autoprotector râspîndit ? Filozofjj mai vechi aveau obiceiul să spună „Autoapărarea este cea mai veche lege a naturii" sau „Oricum am denumi tiranul conducător eui este factorul hotărîtor". Pentru Freud este o problemă a' ego-ului care se apără împotriva anxietăţii. Dintre psihologi Koffka vorbeşte despre „o forţă care propulsează ego-ul în sens ascendent".16 McDougall consideră că în centrul fiecărei personalităţi se află un sentiment de respect pentru sine care joacă „cel mai puternic şi mai răspîndit rol în viaţa superioară a omului"."■, Psihanaliştii vorbesc de „narcisism fundamental". în capitolele anterioare am acordat un rol important „respectului pentru sine", deşi am subliniat că el este numai unul din funcţiile centrale ale personalităţii. Care sînt cîteva din strategiile principale ale apărării egoului ? Pe drept, Freud acordă primul loc reprimării. Reprimarea. în mod frecvent individul împiedică manifestarea conştientă a dorinţelor şi gîndurilor dezagreabile. „Tot ceea ce este contradictoriu în raport cu tendinţele dominante ale personalităţii conştiente, cu dorinţele, năzuinţele şi idealurile ei şi tot ceea ce ar tulbura buna părere pe care cineva doreşte s-o aibă despre sine poate' fi reprimat"18. Reprimarea ocupă primul loc în enumerarea noastră pentru că toate celelalte mecanisme de apărare par să depindă de ea într-un fel sau altul. Dacă toate dorinţele, amintirile şi conflictele noastre ar fi pe deplin accesibile conştiinţei noastre, în mod normal ard folosi mai curînd înfruntarea decît apărarea. Tocmai deoarece considerăm înfruntarea prea dificilă recurgem la reprimare. Şi cmd adevărata natură a conflictului nu mai este clar înţeleasă sîntem gata pentru noi strategii de autoînşelare. Pentru a lua un exemplu, decanii şi preşedinţii de departamente din colegii sînt adesea uimiţi de numărul mare de studenţi deficitari din punctul de vedere al pregătirii uni^ 16 K. Koffka, Principles of Gestalt psychology, New York, Harcourt, Brace. 1935, pp. 670 ff. 17 W. McDougall, Energies of men, New York, Scribner, 1933, p 23j18 F. Alexander, The medical value of psychoanalysis, New York, Norton, 1932, p. 79. 164 versitare, care „uită" că au primit scrisori de avertizare în legătură cu munca lor din colegiu. Pentru ei ameninţarea eliminării din colegiu este neplăcută şi lucrul cel mai simplu de făcut este să reprime gîndul ei.

„Uitînd" comod ameninţarea, studentul e liber să se distreze şi, de asemenea, să-şi reconstruiască respectul faţă de sine într-o varietate de mo-' dalităţi minore. El îşi poate scuza eşecurile anterioare, blama instructorii şi raţionaliza lenea — pînă cînd realitatea tragică îl ajunge în final din urmă. Chiar dacă el nu a uitat cu adevărat avertismentul, cel puţin i-a redus importanţa şi s-a asigurat pe sine că acesta se datorează unei cauze care nu îi aparţine. Negarea. Chiar dacă cineva nu uită în mod real o ameninţare, totuşi îi poate nega existenţa.19 Un exemplu obişnuit se produce după aflarea bruscă a unei catastrofe sau a unei pierderi ireparabile. E convenabil să spunem şi să credem, cel puţin pentru moment „Nu poate fi adevărat". Unui copil de trei ani i s-a spus că mama sa va mai avea un copil. Gelozia i s-a trezit şi copilul a spus : „Nici un copil" şi a repetat aceste cuvinte multe săptămîni. Cînd copilul s-a născut, el a continuat să-i omită prezenţa şi a ţinut-o cu cîntecul său „Nici un copil, nici un copil". Să revenim la teoria reprimării. Uneori încercarea de a reprima este ineficientă, dar alteori reuşeşte. în nevroze ea este ineficientă căci provoacă un comportament forţat şi neînţeles. Dar există un alt tip de reprimare care este în întregime benign, slujind bine funcţia normală a înfruntării. Zilnic suprimăm în rnod deliberat mult material, îndepărtînd ceea ce nu este folositor şi ceea ce nu se potriveşte cu stilul «de viaţă pe care l-am ales — şi nu suferim consecinţe negative. Un experiment ilustrează acest fapt, McGranahan şi-a prevenit subiecţii că vor primi un şoc electric dacă spun numele unei culori într-un test asociativ verbal. Unei persoane care nu-şi putea inhiba tendinţa de a spune „verde" la cuvîntul stimul „iarbă" i s-a transmis un şoc neplăcut. Experimentatorul, prin chiar natura instructajului său negativ, invita de fapt la un set mental pentru culoare, dar totodată cerea subiecţilor să reprime acest set. Majoritatea subiecţilor 19 A n n a Freud, The ego and the mechanisms of defence, New York, Univ. Press, 1946, cap. 7. 165

nu au întîmpinat dificultăţi în îndeplinirea sarcinii. Ei au su-primat setul de culoare adoptînd un set de nonculoare. Astfel, ei s-au putut regla să dea termeni supraordonaţi, sau sinonime, sau antonime. Adoptînd un set mental sigur, ei au evitat setul periculos şi nedorit. L-au reprimat, şi reprimarea a fost spre binele lor.20 Ei au scăpat de şoc. Totuşi, alţii nu au putut suprima efectiv ideea interzisă de culoare, chiar dacă au fost pedepsiţi în mod repetat prin administrarea unui şoc neplăcut. Atunci, reprimarea este procesul de excludere din conştiinţă, total sau parţial, a unei situaţii conflictuale. (Dacă procesul este deliberat, ca în acest experiment, vorbim de suprimare ; dacă nu e deliberat, de reprimare). Suprimarea sau reprimarea este benignă atunci cînd serveşte interesele înfruntării prin înlăturarea unor impulsuri şi amintiri nesemnificative şi nedorite. Totuşi, uneori, după cum am văzut, înlăturarea nu este sănătoasă ; impulsurile şi amintirile suprimate continuă să tulbure personalitatea. Coşul de hîrtii aprins nu "p"oate fi pus în siguranţă într-un dulap şi apoi închisă uşa.21 Raţionalizarea. Termenul raţionalizare se aplică în sensul larg la orice formă de autoînşelare.22 Este o absurditate a limbii engleze faptul că termenul semnifică opusul lui „raţional" sau „raţiune". Raţiunea este capacitatea de a modela credinţa şi conduita cuiva îm aşa fel încît să fie în acord cu cunoştinţele sale despre lume, iar dacă cunoştinţele sînt insuficiente, constă în capacitatea de a dobîndi mai multe cunoştinţe referitoare la problema respectivă. Raţiunea adaptează impulsurile şi credinţele la lumea realităţii, raţionalizarea adaptează ideea cuiva despre realitate la impulsurile şi credinţele sale. Cum a spus cineva, raţiunea descoperă temeiuri reale, raţionalizarea temeiuri bune pentru ceea ce facem. 20 D. V. McGranahan, A criticai and experimental study of repres-sion, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1940, 35, 212—225. Vezi şi L. B e 1 m o n t, H.' G. B i r c h, Re-individualizing the repression hypothesis, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1951, 46, 226—235. 21 Deşi Freud însuşi a fost preocupat mult mai mult de reprimarea ineficientă şi nesănătoasă decît de cea benignă, el nu neagă posibilitatea ca dorinţele neplăcute să poată fi „în mod real distruse sau anulate". Nu orice impuls persistă în inconştient. Vezi E. Jones, The life and work of Sigmund Freud, New York, Basic Books, 1957, III, 259. 22 Termenul a fost utilizat prima dată în 1908 de Ernest Jones, Raţionalization in every-day life, în „J. abnorm. Psychol.", 1908, 3, 161—169-Totuşi, procesul însuşi a fost recunoscut sub mai multe nume : născociri şi aberaţii (Bentham), ideologie (Mannheim), derivaţii (Pareto), ipocrizie (Le Dantec), mit, folclor,

legende şi altele. Vezi G. W. A11 p o r t, Historical background of modern social psychology. în G. Lindzey (Ed.), Handbook of social psychology, Cambridge, Mass., Addison-Wesley, 1954, voi. I, cap. !• 166 Într-un experiment subiecţii au fost confruntaţi cu păreri puţin măgulitoare despre ei înşişi. O dată li s-a spus că un străin a emis o judecată severă despre ei, altădată un prieten. Cîţiva oameni au luat această informaţie în sCris şi au meditat mult dacă nu ar trebui să-şi revizuiască propriile lor judecăţi despre ei într-o direcţie mai modestă. Dar cel mai adesea ei şi-au salvat reputaţia prin raţionalizare. Străinul, au spus, „nu se pricepe să judece oajnenii" sau „nici nu mă cunoaşte". Prietenul a dat mai mult de furcă ; dar unii au pretins că „el nu ar fi putut spune asta" sau „de fapt el a vrut să spună altceva". După un timp, mulţi subiecţi şi-au deformat amintirile despre ceea ce a spus prietenul şi au raportat că judecata era mai favorabilă decît fusese în realitate23. Raţionalizarea se întinde de la trivial la grandios. Din impuls sărim să justificăm faptele noastre rele. Cum spunea Emerson „neea ce numim păcat la alţii pentru r,n\ ^ţp experiment". Irita-bilitatea sau lenea noastră sîntem gaca să ie punem pe seama căldurii sau a umezelii. Cînd copilul nostru sparge fereastra unui vecin minimalizăm fapta, numind-o o „prostie copilărească". De nenumărate ori pe zi găsim căi de a apăra buna noastră părere despre noi şi despre familiile noastre La un nivel mai complex construim închipuiri şi ideologii complicate. După Lotze, convingerile filozofice ale unui om sînt de cele mai multe ori o încercare de a justifica o concepţie fundamentală asupra lucrurilor, adoptată de timpuriu o dată pentru totdeauna în viaţă. Credinţa în inferioritatea înnăscută a negrilor este o raţionalizare comodă pentru albii al căror respect pentru sine şi avantaj economic depind de menţinerea negrilor „la locul lor". Un istoric a mers atît de departe incit a spus că aproape toate scrierile trecutului în domeniul ştiinţelor sociale, politicii şi eticii .„pot fi date la o parte de generaţiile viitoare ca fiind, în special, raţionalizări" ,24 Dar această direcţie de gîndire devine primejdioasă. A reduce întreaga teorie la raţionalizare înseamnă a tăia tuturor craca de sub picioare. Este teoria lui Darwin despre supravieţuirea celui *mai apt o simplă raţionalizare a concurenţei economice îndîrjite din secolul al nouăsprezecelea ? Nu este psihologia freudiană nimic mai mult decît o raţionalizare a vieţii sale „decadente, fixată pe sex ?" A fost accentul pus de Kant pe rolul raţiunii numai o fugă comodă de lipsa sa de succes în viaţa emoţională şi activă ? Se poate admite că gîndirea este adesea tendenţioasă fără a conchide că ea nu are niciodată o validitate obiectivă. Raţiunea transcende raţionalizarea ; funcţia sa este să distingă falsul de adevăr ; şi dacă nu credem 23 O. J. H a r v e y, H. H. K e 1 le y, M. M. S h a p i r o, Reactions to unfa-vorable evaluations of seif made by other persons, în „J. Pers.", 1957, 25, 393—411. 24 J. H. Robinson, The mină in the making, New York, Harper, 1921, P. 47. 167 acest lucru nu putem spera să elaborăm o ştiinţă a psihologiei t— Sau orice altceva.. Raţionalizarea este desigur obişnuită cu gîndirea umană dar rolul ei nu trebuie exagerat. ' Proiecţia. Importantul mecanism de apărare al proiecţiei este un tip special de raţionalizare. Ea este în esenţă forma de auto-amăgire prin care se atribuie propriile gînduri, dorinţe şi defecte dezagreabile unei alte persoane. Dacă putem acuza_pe......alţii sint^ salvaţi „de la djureregjjlg, a.,ne. acuza, pe noi înşine. Ne simţim oarecum virtuoşi şi liberi de păcat cînd vorbim comod despre propriile noastre defecte la alţii. Spun eu minciuni ? Bine, uită-te la Tony Este un mincinos inveterat ! Ichheiser a numit această formă particulară de proiecţie • ifflfififlfflgB......lUvttwfcUi'Mn Celălalt are impulsuri negative, la fel am şi eu ; dar datorită proiecţiei văd numai paiul din ochiul lui'şi nu bag de seamă bîrna dintr-al meu.25 Uneori, desigur, celălalt nu are nici măcar un pai — este în întregime inocent. Totuşi eu pot „vedea'* eşecurile mele la el. Un exemplu extrem ar fi persoana psihotică care crede că toţi, cu excepţia lui, sînt nebuni. Un exemplu mai obişnuit este bîrfa neîntemeiată care nu spune nimic adevărat despre victimă, ci o mul- . ţime de lucrări despre conflictele interne ale clevetitorului. în j2JC2i££iîS_^222L2lS2M22iaifl nu atribuim propriile noastre stări mentale altora, ci mai curînd le atribuim motivele şi comportamentul care ar explica (sau ar completa) propria noastră suferinţă.26 Copilul timid crede că cîinele, sau copilul vecin, sau chinezul care spală rufe, au planuri agresive împotriva lui. Paranoicul crede că ceilalţi completează distrugerea lui. Prin proiecţia complementară frica, vina sau grijile noastre primesc o „explicaţie". Mă simt deprimat ? Ei bine, e din cauză că ceilalţi oameni nu mă tratează corect. Deplasarea este o formă specială de proiecţie. Un muncitor nemulţumit este foarte iritat de maistrul sau, dar el nu poate nici să se răzbune, nici să înfrunte direct situaţia ; şi atunci seara îşi varsă necazul asupra soţiei şi .copiilor săi. Umilinţele înmagazinate* pentru înfrîngerea din primul război mondial, precum şi o mulţime de dezordini sociale şi conflicte personale a dus Germania nazistă la a face din evrei ţapi ispăşitori. Este deosebit de interesant că lista de acuzaţii a lui Hitler împotriva evreilor conţinea chiar şi pe acelea de care el însuşi era vinovat (sete de putere, propagandă în favoarea războiului, perversiune sexuală). Prejudecata faţă de grupările minoritare, ia adesea forma acuzării evreilor, negrilor, politicienilor —■ aproape a 25 G. Ichheiser, Projection and Ihe mote-beam mechanism, în „J. d°~ norm Soc. Psychol.", 1947, 42, 131—

133. 26 Cf. G. W. Allport, The nature of prejudice, Cambridgc, Mass.. Addison-Wesley, 1954, cap. 24. 168 oricărui grup — pentru frustraţiile din propria noastră viaţă. Pare mai uşor să-i acuzi pe ei, decît să descoperi si să înfrunţi adevăratele 1 71 cauze/' Fixaţie şi regresiune. Un mecanism de apărare destul ide frecvent constă în a evita asumarea vîrstei adevărate. Nimeni nu aşteaptă mult de la un sugar, un copil sau un tînăr. Şi astfel copilul poate rămîne infantil, tînărul copilăros şi adultul adolescent' in privinţa comportamentului. Această urmă infantilă trădează o încercare de a ocoli responsabilităţile adecvate vîrstei respective. In momente de criză unii oameni regresează. Soţia care consideră viaţa conjugală prea aspră se poate întoarce la mama sa. Soţul nu îndeajuns de matur etalează în faţa soţiei virtuţile mamei lui ca bucătăreasă, gospodină, consolatoare. Accesele de mînie la adult sînt în esenţă regresive. Neurastenia (infirmitate obişnuită), de asemenea, poate fi o autoapărare regresivă. Dacă sînt bolnav nimeni nu poate aştepta de la mine să-mi înfrunt problemele ca un adult. Infirmitatea imaginară devine astfel o apărare sigură. Formarea reacţiei. Formarea reacţiei este o formă suplimentară de apărare. Pentru a ascunde sursa conflictului faţă de alţii şi chiar faţă de sine însuşi, persoana poate pretinde în mod hotărît exact opusul a ceea ce simte. Nu îşi urăşte odrasla, ci o iubeşte pasionat ; nu este temătoare, ci o psrsoană neînfricată şi aventuroasă. îngâmfarea extremă poate reprezenta formarea unei reacţii' pentru a ascunde impulsuri desfrînate. O mamă căreia îi displace copilul ei poate e°ec-tiv să-1 sufoce cu devotamentul ei. „De obicei formarea unei reacţii este marcată de ostentaţie extravagantă — persoana protestsază prea mult — şi de constrîngere."28 Sublimarea. In teoria freudiană procesul prin care impulsurile instinctuale reprimate se exprimă prin canale acceptabile din punct de vedere social şi personal este denumit sublimar". întrucît sexualitatea şi agresivitatea adesea nu pot fi exprimate direct, ele râmîn ca „dorinţe inhibate" şi caută ieşiri prin substituire. Devenind soră medicală, o femeie îşi poate sublima dorinţa de maternitate ; liderul unui club de băieţi poate să-şi sublimeze prin această activitate homosexualitatea reprimată ; un chirurg îsi sublimează sadismul reprimat tăind oameni într-un mod aprobat social. Poetul consideră că el poate „mesteca şi suge versuri frumoase" în loc de sînuî mamei. Psihanaliza spune că asemenea interese *ulte sînt „substituiri transparente" pentru dorinţele adevărate (dar inconştiente) pe care individul le găzduieşte. 17 Ibid, cap. 21. 28 Ha 1,1, Lindzey, op. cit., p. 50. Nota 11, supra. 169

Deşi pot exista cazuri rare (nevrotice) care se potrivesc cu Q asemenea formulare, doctrina sublimării merge cu implicaţiile pre^ departe. Ea implică faptul că toate dorinţele noastre mature nu sîn| nimic mai mult decît un „paravan" pentru dorinţele instinctual^ reprimate. Procesul primar rămâne mai presus de orice, structuri id-ului nu se schimbă niciodată şi ceea ce considerăm ca o persoană matură socializată este ceva mai mult decît un lup îmbrăcat y blană de oaie. în capitolele 9 şi 10 voi pleda mai departe împotriva acestei imagini false a motivaţiei adulte.29 Compensarea. Conceptul de compensare, pe care l-am discutat mai înainte, este adieri an şi freudian. Totuşi, el coincide parţial cu prezenta discuţie despre mecanismele de apărare. Compensarea este o măsură de neutralizare luată împotriva sentimentelor de inferioritate ale unei persoane. Totuşi, unele compensări fac parte clar din categoria înfruntării. Demostene orator, Roosevelt cavalerist, imigrantul care devine milionar sînt toate exemple de corn-pensare prin înfruntare. Tînărul neatletic care substituie creierul muşchilor manifestă, de asemenea, înfruntare mai curînd decît apărare. Dar multe compensări sînt cazuri veritabile de apăr an a ego-ului. Visele în stare de veghe, fanfaronada şi lăudăroşenia, raţionalizările de tip struguri acri şi lămîie dulce, infirmitatea neurastenică pot fi considerate corect atît compensări, cît şi exemple de apărare a ego-ului. Rezumat Există modalităţi variate de a concepa structura personalităţii în straturi sau niveluri. Această abordare a fost la modă în special m teoriile germane postbelice. Majoritatea teoriilor despre straturi, dar nu toate, postulează un nivel mai puţin stabil al conştiinţei şi controlului conştient, diferite niveluri intermediare; (de exam-plu, sub —

1954. „Cultura reală" şi „Conceptul de cultură" Este esenţial să observăm o distincţie trasată de Linton2. Sappenfield. susţine el. regresie şi formarea reacţiei. R. pp. p. Pentru a stabili acest punct am considerat necesar să arătăm că normalitatea şi anormalitatea nu sînt guvernate de aceleaşi procese de dezvoltare. Mecanismele de apărare a ego-ului sînt prezente la toate personalităţile. Citim multe afirmaţii cu acest conţinut : „In afara vieţii socioculturale există organisme sau ego-uri psihobiologice dar nu persoane". Ca răspuns la această critică SappenfieW argumentează că concepţia lui Freud despre sexualitate poate fi larg interpretată pentru a acoperi toate exemplele de cathexis pozitiv (satisfacerea persoanei ca întreg) şi că în acest sens toate formele de motivaţie adultă sin sublimări autentice. New York. Fiecare persoana născută în America. Un aborigen australian . în majoritatea societăţilor fiecare bărbat şi femeie este îmbrăcat îm . Pentru a accepta şi utiliza aceste ajutoare nu avem nevoie să subscriem la întreaga dogmă freudiană privind structura şi motivaţia. raţionalizare. teoria freudiană pare să corespundă cel mai bine cu anumite tipuri de tulburări nevrotice. New York. 170 Cea mai faimoasă dintre teoriile straturilor este cea a lui ^x include nu numai o teorie a structurii personalităţii yt ci şi o teorie a motivaţiei extrem de influentă. Personality dynamics. 172 ap chirurgifi-jgarg. Persoanele normale le utilizează mai puţin şi adesea le corectează manifestările prin intuiţie personală şi umor. De asemenea. Hoit. Mulţi psihanalişti s-au îndepărtat de la acest accent unilateral şi au introdus o „psihologie a ego-ului". nu. de apărare a ego-ului : reprimare. vorbitor al limbii kaans. Rinehart and Winston. aculturaţiei face din organismul uman o persoană". trad. Deşi există o continuitate a simptomelor între normal şi anormal. Knopf. ca şi al amintirilor îngropate şi neadmisibile. cu impulsuri antisociale şi gînduri distructive. Freud ne-a oferit o analiză utilă a mecanismelor. Un fermier american puritan are puţine asemănări cu un beatnik dintr-un cartier artistic. Personality : a psychological interpretation. Un vienez nu seamănă cu un vietnamez şi ambii nu seamănă cu un veneţian. 1937. A11 p o r t. Viaţa conştientă a unei persoane. Deşi prescrie limite pentru comportamentul personal şi linii mari de orientare pentru personalitatea în dezvoltare. Aceste concepte sînt valoroase în înţelegerea strategiilor noastre de ocrotire a respectului pentru sine. dialect al limbii olandeze vorbit în Republica Africa de Sud. 185. la cele nevrotice şi psihotice. CAPITOLUL 8 Cultura. negare. La persoanele normale mecanismele de echilibrare sînt predominante . Cînd ele sînt dominante. fixaţie. W. îneît unii autori o consideră ca fiind factorul cel mai important. Este o problemă serioasă dacă concepţia lui despre sexualitate poate fi extinsă cu justeţe atît de mult. Influenţa culturii este atît de indiscutabilă. Este chiar mai îndrăzneaţă.). Personalitatea unei stele de cinematograf şi cea a unei învă-^ ţătoare . Cultura reală este flexibilă. este o problemă serioasă dacă inconştientul e încărcat atît de exclusiv. Ar putea cineva confunda un african cu un ajrikaner* ? Chiar şi diferenţele din cadrul subcult'urilor determină. „Personalitatea nu poate fi extrasă din cadrul ei (cultural) decît printr-un gen • Cetăţean alb sud-aîrican de origine olandeză.sau pre-conştientul) şi un strat inconştient considerat ca fiind sediul forţelor vitale instinctuale. 356—362. vorbeşte limba engleză. Aceste afirmaţii culturaliste entuziaste sînt merituoase. va jicidejpacientul" i_ La pagina 36 am văzut că ţftip de definiţie consideră personalitatea drept „latura subiectivă a culturii". Un culegător de bumbac negru este diferit de un profesor negru. Sublimarea este un concept cu o valoare îndoielnică. 29 Pentru o analiză mai detailată a conceptului de sublimare vezi G. mari diferenţe în ceea ce priveşte personalitatea. ea permite un grad mare de libertate. precum îl descrie Freud. dar nu corespunde ca formulă pentru personalitatea sănătoasă. nu are energie proprie . situaţie. „Factorul. căci ea atestă o concepţie filozofică cutezătoare despre natura omului. B. deplasare. Doctrina sa se oferă ca un sistem psihologic fundamental pentru toţi teoreticienii personalităţii. avem dc-a face cu o viaţă grav tulburată. rol „CULTURA BEALĂ" ŞI „CONCEPTUL DE CULTURĂ" « CULTURĂ ŞI PERSONALITATE » ACULTURAŢIA COPILULUI e PERSONALITATEA DE BAZA c SITUAŢIA « ROLUL » SCHIMBAREA SOCIALA CATASTROFICĂ « STRUCTURA INDIVIDUALA ŞI STRUCTURA COLECTIVA » REZUMAT 1 oată lumea admite faptul că cultura este foarte importantă în formarea personalităţii.sînt rareori asemănătoare. de exemplu. proiecţie. Critica teoriei lui Freud este îndreptată în principal împotriva imaginii ego-ului relativ pasiv. dar sînt permise o mulţime de accente şi grade de îndemînare.nu ar putea avea o personalitate identică du cea a unui om de afaceri ame-„>trican. în general. prin natura ei este un slujitor al id-ului. deşi ni se par excesiv de zeloase. există o discontinuitate între mecanismele de echilibrare şi dezechilibrare.

Atunci. 1949. nlOarte. E greu de presupus ca un copil să inventeze pe baza propriei sale experienţe de viaţă o limbă sau o schemă de tratament medical . ea îndeplineşte această funcţie. Ea relevă cum să manevrăm nevoia noastră de recreere şi de respect pentru sine. 46. excreţie. S. uniformitatea comportamentului şi supunerea strictă fată de formele culturale în mai mare măsură decît o fac societăţile de tradiţie occidentală. S a r g e n t. pe ei îi interesează sistemul culturii ca atare. W. în timp ce oamenii e «ase şi mor. bunăstare şi semnificaţie. în măsura în care priveşte studiul personalităţii individuale. modal. o societate sau o cultură merge înainte. El dă esenţa unui model. Este1 adevărat că pentru unele societăţi conceptul de cultură e mai aproape de cultura reală decît în alte societăţi. crede în vrăjitorie (dar inteinsitatea credinţei variază de la persoană la persoană. Ea este un proiect preelaborat de viaţa. aspiraţia pentru sănătate. "aşadar. conceptul de cultură şi cultura reală nu sânt prea îndepărtate una de cealaltă. dar numai în cadrul cultural permis. E adevărat că în cultura reală el are oarecare 174 ştiinţ I rbertate de alegere. pp. Pentru supravieţuirea unui sistem sociocultural individul particular nu este important. modul italian sau modul american de viaţă. Cultura le determină modul în care vor considera 'l respectiv cu o orientare superstiţioasă sau cu una ţifică. comun. pretestate pentru multe din problemele Jte-viaţă. Şi totuşi pentru psiholog individul este important în Primul rînd. In acest caz special o trăsătură modală a conceptului de cultură occidentală (care preţuieşte individualitatea) se leagă strîns de libertatea culturală reală existentă. dar cel puţin disponibile. indieîndu-ne. New York. La . Un alt ^ crnplu : majoritatea oamenilor văd o eclipsă totală de soare cam ' dată în viaţă.a exacte. Interesul lor nu e legat de soarta unui individ singular.' Conceptul abstract de cultură pare îndepărtat şi chiar 1 Aceste enunţuri pot fi urmărite în S. spunem noi. pun. Rezultatul este. . deşi este permisă libertatea de alegere personală a veşmintelor.Nu ar fi prea exact să spunem că o cultură este numai un set de invenţii destinate nevoilor individuale. In unele ţari fiecare copil este obligat să urmeze şcoala pentru o perioadă minimă de timp. cuini să satisfacem (fără a jntra în conflict cu semenii noştri) nevoile de hrană. Ajungem să iubim practicile şi valorile şi interpretările pe care le-am învăţat din cultura noastră. 2 R. Această distincţie are o mare importanţă. accentul pe solidaritatea tri! bală. El se căsătoreşte în mod obişnuit numai o dată în viaţ^ Formula pentru căsătorie (şi impunerea monogamiei) sîn't pregătite pentru el. El trebuie să se bazeze pe experienţa rasei sale. le dăm farfurii şi căni individuale la masă. el nu ar putea elabora o ştiinţă. autorităţile care pot înde. New York. 17. de exemplu. M.public. căsătorie. de exemplu. dar în realitate nu fiecare personalitate corespunde modelului. Certificatul de căsătorie. haine diferite. Distribuim copiilor locuri separate la şcoală (şi ny o bancă colectivă) . paturi separate. El ne spune numai ce este obişnuit. Totuşi. The cultural background of personality. Soluţiile trec de la o generaţie la alta. Viking Fund.. Dar cu timpul cultura devine şi un „mod de viaţă". Spunem că cultura germană este eficientă tehnologic (dar în realitate mulţi indivizi germani nu sînt). Conceptul de cultură nu acordă atenţie seriei de conduite acceptabile. Istoricul. De exemplu. Aşa-raumiteie societăţi primitive. Cultura are un răspuns (uneori numai făcut la repezeală) pentru fîicare întrebare care poate fi pusă. Dorum (şi avem nevoie de) modul Hopi. 41 f. nu este imaginea în oglindă a modelului cultural mediu. Dorim ca ei să devină diferiţi de alţii — dar nu prea diferiţi. 173 înşelător din punctul de vedere al psihologului. Cultura îi oferă soluţii depozitate — nu totdeaun. orice „concept de cultură" este o suprasimplificare. crearea numai a unor asemănări largi şi aproximative intre diferiţii membri ai aceleiaşi culturi. soluţii gata elaborate. dar care induce în eroare. practic.. S m i t h ţEd). Spunem că America preţuieşte democraţia (dar o mulţime de practici sînt nedemocratice). adică. plini ceremonia. p. De asemenea. iar unii pot fi complet lipsiţi de o asemenea credinţă). în societăţile primitive rigide. deşi el o poate continua cu mult peste această perioadă. şi durerea noastră pentru o pierdere ireparabilă. chiar şi cele mai mici amănunte ale etichetei nunţii sînt stabilite. sociologul vor pune accentul în mod legitim pe conceptul ^e cultură. Cultura Navaho. o etică sau o religw cuprinzătoare. 1945. Linton. relaţii de asociere cu ceilalţi. este adevărat că „cultura" pe care etnologii o descriu este aproape invariabil o suprasimplificare a faptelor — justificabilă pentru anumite scopuri. Noi sjJ tem modelaţi de cultura reală şi nu de imaginea distilată de$pjT cultură a antropologului. creştere. Apple-Con-Century-Crofts. A aplica această imagine direct oameni lor înseamnă a falsifica diversitatea personalităţii constatată întrJ singură cultură. In parte cultura este un set de invenţii care au apărut în diferite părţi ale lumii (sau la subgrupe de populaţii) pamtru a :aCC viaţa eficientă şi inteligibilă pentru muritorii caTe luptă cu aceleaşi probleme fundamentale ale vieţii : naştere.. antropologul.. să luăm acele evenimente care se produc prea rar pentru ca individul să beneficieze de ele dintr-o experienţa personală. Culture and 'personality. Pe scurt. Cultură şi personalitate Cultura modelează personalitatea mai ales pentru că oferi. Nici un indiv. există în mod electiv o răspîndire largă a unei conduite acceptabile în cadrul tiparului cultural. Desigur. în modelul occidental accentul este pus pe individualitate.

1953. ele îi sînt o a doua natură. Uneori. Are basic needs ultimate ? In C. Un pui de maimuţă se poate agăţa tenace de mama sa neglijentă în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. Foile scrise de pe băncile din clasă sînt aproape toate asemănătoare. cele exterioare ale personalităţii {pagina 150). ati. H. în mai mare măsură decît orice alt tip de organism. Fiecare poveste trebuie -spusă în acelaşi mod „corect" . Copiii sînt. modul italian sau modul american de viaţă. A. conştiinţa tribală (de tip „trebuie") domneşte suverană. somn. El *>ate. Poate că e vorba numai de propriul nostru concept de cultură pe care îl avem în minte cînd spunem că ne place modul Hopi. Multe practici rămîn deprinderi periferice pentru persoană. Kluckhohn. alege din „seria tolerabilă" permisă de propria cultură trăsăturile Care se potrivesc cel mai bitne cu propriul său stil de viaţă. society and culture. Dar nou-născutul uman nu poate nici măcar să se agate. de bunăvoinţa şi ajutorul altora. religia transmisă cultural. şcoala. să considere că aproape toate trăsăturile i se potri3 Capitolul 10 dezvoltă teoria autonomiei funcţionale. Vezi. In termenii culturii reale. înfloriturile îi sînt proprii. el devine un conformist perfect. 2) reacţia împotriva modelului. Dacă puiul atîrnă destul de mult timp de ea. dar modelele pentru învăţare îi sînt toate exterioare. Mur-a D i d l N y . Nici un copil nu poate scăpa de moştenirea comună. autodisciplina prin yoga. dar ele violează clar modelul cultural originar. Astfel. Aceleaşi stadii sînt observate virtual în toate domeniile vieţii. „Acesta este singurul mod în care pot trăi'f. la şcoală. El începe de timpuriu să înveţe valorile culturii sale. Forma literelor. ^ay. Desigur. Este interesant de amintit că Mahatma Gandhi a susţinut multe valori culturale hinduse şi le-a predat cu credinţă. de asemenea. Situaţia din familie. deviază îa practică şi în gîndire de la modelele culturale şi se conformează numai în limitele necesare. cultura noastră. Producţia sa grafică nu are în mod virtual individualitate. în sfîrşit. Individualizarea şi revolta apar ulterior. cap. Nu e nevoie ca toate aceste experimentări să fie conştiente. Mulţi oameni. De acum copilul a luat m stăpînire formele culturale . un prizonier complet dependent de cultura sa. Spre pubertate începe să apară adevărata individualitate în scris. Printre acestea era visul independenţei Indiei. practicile economice şi prescripţiile pentru hrană. în ziare. conform temperamentului şi simţului eului său. unii sînt total neadaptaţi şj rabeli. în ceea ce priveşte scrisul. Personality in nature. o oopie ade~ vărată a modelului. 3) o încorporare a 176 ■ odelului revizuit ca un atribut de primă calitate a personalităţii ature. Deoarece copilul mic are puţine resurse înnăscute pentru su-/ pravieţuire. excreţie —■ toate impun exigenţe culturale. Scrisul este numai un exemplu al compromisului diintre supunerea culturală şi integritatea individuală la care ajungem cu toţii. nu vrem să spunem că fiecare trăsătură a fiecărei culturi ajunge să fie iubită de membrii săi. Dar s-a opus energic culturii indiene în ceea ce priveşte fastul costisitor şi sistemul castelor.. dacă este aşa. Fiecare cunoaşte. El începe să-şi ia libertate faţă de ele (totdeauna în cadrul unor limite). Desigur. în reviste ilustrate. deşi la o vîrstă mai mică o acceptase ca . desigur. Este important de observat că adaptarea modelelor culturale se produce în principal în primii ani de viaţă. spiritul de revoltă al adolescenţilor în raport cu obiceiurile părinteşti şi sociale. fiecare joc trebuie jucat conform regulilor . cel puţin acele trăsături pe care le „interiorizăm". la radio şi televiziune. E adevărat. Oricine cunoaşte „realismul moral" rigid al copilului între aproximativ cinci şi zece ani. înclinaţia. Treptat ea devine o valoare ne. el este. la biserică. El este dependent. Knopf. O valoare culturală este un mod de viaţă considerat dezirabil de majoritatea membrilor unei societăţi. Multe dintre ele sînt predate în mod repetat — acasă.început cultura este un instrument care ne instruieşte şi ne satisface necesităţile. poate deveni motivaţională în viaţa noastră. industria casnică şi altele. ceea ce pare să se întîmple este %>tul că individul. Schneider. New York. Mama execută practicile culturale în interesul nevoilor copilului. pe de altă parte. iar dragostea şi (credinţa pentru cultura noastră constituie un prim motiv autonom a cărui forţă o simţim cel mai adînc cînd sîntem lipsiţi de sprijinul cultural3. Adolescentul începe să pună sub semnul întrebării. avîndu-şi sediul nu în straturile centrale. 175 . Ajungem să ne spunem nouă înşine.n-gînd o iliziibilitaite desăvîrşită. 20. "orothy Lee. prizonierii culturii lor.4 Putem ilustra aceste stadii referinldune la un model culcai familiar — scrisul : Un copil de şase ani va copia laborios litere sau cifre cît poate de exact din manual sau după modelul de pe tablă al învăţătorului. stilul grafic se stabilizează şi apoi se produce ceea ce Revers numeşte un „model cultural reviI zuit" — adaptat individualităţii persoanei. Majoritatea dintre noi ne aflăm Snjtre extreme. ci în. Aculturaţia copilului Nou-născutul uman nu ar putea supravieţui dacă el ar depinde de instinctele şi aptitudinile sale. limba pe care o învaţă. Revers propune să considerăm procesul de acculturaţie ca producîndu-se în trei stadii : 1) adoptarea modelului cultural. pietatea tradiţională. copilul creşte „din interior" (nu există altă modalitate de a creşte). spre deosebire de alte organisme. M. D. el poate primi atenţia de care are nevoie. scrisul îi devine negativist în raport cu cultura. de asemenea. printre alte lucruri.

controlaţi şi. Psychology of personality. Găsirea propriei identităţi individuale este mai importantă decît conformarea la tradiţie.analitic. . Mass. rev. 199—211. tu vei citi o carte. în final. S t a g n e r.". în timp ce Marea Britanie nu. deşi în nenumărate puncte există o intersecţie a celor trei sister» Cf. Tipul personalităţii de bază este definit de Kardiner ca „acea configuraţie a personalităţii care este împărtăşită de majoritatea membrilor societăţii ca rezultat al experienţelor timpurii pe care ei le au îin comun". reprimaţi. 1 timp ce interacţiunea dintre preoţi şi credincioşi într-o parohie dată comp1 un sistem social. c.". cap. 265 Chiar copiii din aceeaşi familie sînt supuşi unor aşteptări şi trata. identificarea) au fost indicate în mod special ca fiind metode prin care se produce aculturaţia relativ uniformă a copiilor într-o societate dată. indiv. experienţe similare vor tinde să producă personalităţi similare în cadrul culturii. experienţa timpurie a copilului exercită un efect de durată asupra personalităţii sale . Intr-un port străin călătorul a trecut pe un vapor britanic. Americanii pot să spună că britanicul îşi educă copiii să fie prea reticenţi. pentru fiică se dă importanţă altor aspecte. Harvard Univ. R. Family constellations as o basic personality determinant. datorită poziţiei lor în constelaţia familială. ' mente diferite.pe ceva ultim. 1951. ea este selectivă în funcţie de persoana de care se loveşte şi dg condiţiile care prevalează. Sistemul cultuTw conţine practici şi valori tradiţionale care afectează persoanele. 1959. ed. Concepţia implică un ciclu care continuă din generaţie în generaţie într-un sens circular fără sfîrşit. ei aveau lilber acces pe navă şi nimănui nu4 păsa. Psychother. Cum le învaţă. I. cap.).7 Concepţia admite că : a. tate dată ei învaţă aproximativ aceleaşi modalităţi culturale (dar niciodată exact aceleaşi). 1. Toman. . tradiţia culturală determină lecţiile pe care părinţii le vor preda copilului şi modul în care lecţiile sînt predate . 1955. Totuşi. 18 şi 19 . a constatat că printre pasageri se aflau mulţi copii. în timp ce interacţiunea persoanei cu ceilalţi în îndeplinirea acestor valori creează sisteme sociale. eu un altul . 178 spun adesea că americanii îşi lasă nesupravegheaţi copiii. aceasta este o problemă extrem de subtilă. O analiză mai detailată ar trebui să ia în considerare această distincţie. Personalitatea de bază Un călător a făcut următoarea observaţie. . J Revers. New York. eu o carte diferită. copiii învaţă cultura lor (definită astfel încît să ting seama de variabilitatea „reală" care se produce). W. Şi într-o socie.5 Am vorbit ca şi cum cultura ar fi o succesiune uniformă de influenţe ce acţionează la fel asupra tuturor membrilor unui grup. Fiecare din principiile pe care le-am examinat I în capitolul 5 este semnificativ pentru acest proces. f. Cultura prescrie scopurile şi metoda formării copilului (în eeneral) : această formare timpurie modelează în . adăugat altora de acelaşi gen. 0 asemenea imagine este falsă. inhibaţi şi conştienţi de poziţia lor socială. Psychol. Pe acest vapor copiii erau supravegheaţi. la maturitate. anumite principii (de exemplu. 22 f. putea foarte bine sa găsească un copil străin ureîndu-se pe pătura sa. în „Jahrb. şi mici. Pentru fiu sînt evidenţiate unele aspecte ale cultul rii. Al treilea sistem. La şcoală tu vei avea un învăţător.. Totuşi. 1950. mijlOcj. b. 'W. 2 177 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. nici între sistemele culturale şi sistemele sociale. căci chiar în cadrul unor comutaţi strîns unite influenţa poate varia. Părăsind Statele Unite. Macmillan. 1948. AlJ\?rt. religia tradiţională este un fapt al sistemului cultural. Britanicii1 6 Cf. primesc in^ fluenţe sociale diferite. subliniem faptul că o presiune continuă din direcţia unui model cultural trebuie să afecteze în mod inevitabil cursul dezvoltării personalităţii şi să ducă la anumite trăsături care sînt fundamentale şi comune la majoritatea membrilor unei culturi. E.6 Influenţa culturii reale nu este monolitică . 26—36. culturi diferite au moduri diferite de formare a copilului — şi lecţii diferite de predare . Copiii mari. McGraw Hill. probabil (într-o anumită măsură) va avea o personalitate care va reflecta „caracterul naţional". Vorbilder personlichen Werdens. personalitatea. Cînd individul în creştere ajunge la maturitate. S h i 1 s (Eds. pp. Fără a argumenta în favoarea vreuneia din cele două practici culturale. Astfel. In acest capitol nu facem o distincţie precisă între influenţa culturală 5 cea socială. cu un vas american. Psychol. Sinnbilder menschli-(!len Seins. P a r s o n s. A. Ajungînd pe puntea noului vas a întîlnit o indicaţie vizibilă : „Interzis accesul clinilor şi copiilor în acest salon". şi d. duce la generalizarea faptului că America are o cultură „centrată pe copil". Press. în „J. Copiii se plimbau peste tot. 15. Stînd într-un şezlong pe punte. a culturii si a imaginii de sine. u. că le neglijează manierele şi că îi răsfaţă. distinct ambele. Toward a general theory of act^o> Cambridge. The individual and his religion. 5 Aceste stadii sînt descrise pentru sentimentul religios în G. există de obicei o îmbinare reuşită a elementului tradiţional şi a celui personal. Acest mic fragment de practică culturală. este. New York. şi W. din punctul de vedere al americanilor.

de doctrina freudiana. Există diferenţe în funcţie de rase. văd lumea ca fiind puţin prietanoasă. New York. Personalitatea do bază este u. Există şi te diferenţe între grupurile rasiale şi etnice. ne ajută să înţelegem de ee un boşiman seamănă ou ^ altul. Kardiner. în acest caz noi confundăm cultura reală cu conceptul de cultură.. Comportamentul sexual al bărbaţilor cu o educaţie superioară este (în medie) mai puţin promiscuu decît al bărbaţilor cu un grad mai scăzut de educaţie.. dacă e hrănit la sîn sau nu. schema nu reuşeşte să explice diferenţele dintre boşimanii luaţi individual sau dintre oamenii de afaceri aţineri câni luaţi individual. Ceea ce un copil învaţă înainte de trei ani este în principal reglarea funcţiilor şi nevoilor biologice.n concept care induce în eroare dacă nu ţinem .8 Proba-Wcă adepţii acestei concentraţii aşteaptă prea mult de la ea. 179 asemenea. Press. ce se întâmplă cînd are un acces de furie sau cînd se udă sau se murdăreşte.. Conform rezultatelor unor teste ariate. fexistă un număr tot mai mare de studii asupra caracterului „aţional abordat din diverse puncte de vedere. că copiii din clasele sociale inferioare tind să dorească realizarea imediată a satisfacţiilor. indi-jerent dacă urmăm sau nu modelul psihanalitic. după Freud. la trei ani. De Figura 18. Cu alte cuvinte. mai ostilă şi mai ameninţătoare.. tabuurile şi valorile pozitive. The psychological frontiers of society. daca este înfăşat. în cea mai mare parte. cazul ipotetic al unui copil francez Henri.Tradiţie Educapf uniformă.9 Dar cultura nu urniează numai direcţii naţionale. iar jversarii prea puţin. Ond Henri a crescut putem să-1 considerăm drept francez tipic — vioi. Deoarece liniile directoare ale caracterului se formează. rală pe care o consideră cult^rală ° copuior »mună şi corespunzătoare ■general). cînd este înţărcat. cum se desfăşoară formarea deprinderilor igienice. conceptul de personalitate de bază — care duce la rjndul lui la conceptul de caracter naţional —■ are un merit. pe scurt. de exemplu. clase. I Logica este sănătoasă ?i ne ajută să înţelegem de ■ personalităţile boşima\^f*rsonafitatea de Mui şi omului de afaceri ^ sînt diferite. zgîrcit. dacă e hrănit după program sau la cerere. ce se întâmplă cînd îşi mîngîie organele sexuale — răspunsurile la asemenea întrebări detaliate sînt căutate de c« ce consideră că personalitatea de bază este modelată în primii a& de viaţă. control^ V agresivităţii sale şi dezvoltarea umorului. amant pasionat I posedînd. unde doarme. formula este doar largă si aproximativă. iubitor de familie. Totuşi. deşi se dovedesc a fi mai puţine decît se crede de obicei. este necesar ca tocmai în educaţia foarte timpurie a copilului să se realizeze formarea personalităţii de bază. Cum este îngrijit copilul. de exemplu.socialei pici una_. Criticii acestei abordări înclină să o respingă pentru Ct 180 ■ o „antropologie a scutecelor" care induce în eroare. astfel încît ar putea să ajungă să fie complet diferit de stereotipul (conceptul) unui francez tipic. Să luăm. VI—VIII. pp. ■•Desigur. Ciclul cultură-personalitate 7 A. în timp ce copiii din clasele socialo superioare au învăţat să-şi amîne plăcerile şi satisfacţiile.cadrul culturii un tip de personalitate de bază (în Jleral) şi adulţii întăresc Bbontinuă tradiţia CUltu. cum e pedepsi* (dacă e pedepsit). Univ.10 O metodă de studiere a diferenţelor dintre grupurile natiorale m alt gen o constituie administrarea testelor de . niţele naţionaleX Diferenţele de clasă au fost "studiata extensiv. 1945. acestea nu uscr&ejzâLgra-. Uităm că educaţia lui Henri nti va corespunde exact mod&-| îului conceptual şi că produsul final al personalităţii sale va fi afectat de temperamentul său înnăscut şi de experienţa sa selec-1 tivă. băieţii negri comparativ cu cei albi.seama de varia-1 bilitatea totdeauna prezentă în cultura reală şi în educaţia copilului. Dacă ştim că el e născut într-o familie pariziană dir| clasa de mijloc putem prezice (cu aproximaţie) că el va g supus unui anumit tip de educaţie în ceea ce priveşte curăţenia şi disciplina. Ştim. toate trăsăturile „caracterului naţional'' francez. deprinderile de eoondmisire şi concepţia sa generală. Orice fel de învăţare uniformă în orice stadiu al vieţii ar conduce la asemănări.din. Cercetarea şi teoria referitoare la personalitatea de bază au fost strâns legate. ocupaţii.

majoritatea elaborate din PUnct de vedere psihanalitic. 182 Dewey adaugă faptul că a considera personalitatea ca un pro. Exemple constituie : G.al unei „izolări ireale a unui eu ireal" este o eroare facilă. Ser. social şi cultural. Apoi să presupunem că o scoatem şi o punem la soare cîteva ore. II. J. Human nature and conduct. Breastfeedmg and character forma-'■'°i. voi. Miercuri mă simt inferior şi am devenit umil şi supus. Niciodată nu întâlnim personalitatea în afara unei situaţii. p. pînă unde trebuie să ne dezvăluim şi care sîntl regulile jocului. I n k e 1 e s. In G. de vîrstă mijlocie. „deprinderilor comune". National Character : the study of />dal personahty and sociocultural systems. fix. în Lindzey. The nature of prejudice. 1954. 1954. ■„ :o Pentru o discuţie asupra dimensiunii şi naturii asemănării în cadrul uPUrilor etnice vezi G. Ei pot\chiar vorbi despre o „personalitate comună» Aceasta este o utilizară eronată a termenilor.P61*' 1953. w h 111 n g. 181 I teristice ale personalităţii ei. Ei vorbesc despre similarităţi datorate „trăsăturile] comune". 12 J. Cambridge. Luni sînt dominant. determinîndu-se în acest fel diferenţele dintre scorurile medii de grup.'\ 1943. A 11 p o r t. trăsăturile sau valorile lor. 11 R. 1949 . Cel mult putem vorbi similaritate sau comparabilitate în privinţa structurii personali^] ţii lor. hărnicia. Hoit. ' fesset. Amintim că William James recunoaşte o variabilitate situa-ţională atunci cînd . sau două infirmiere. ce se aşteaptă de la noi. Experimentele arată că psihologii c1. Murray. cap 14. Acad. castitatea. „atitudinilor comune". 'andbook of Social Psychology. Deve y. Can clinicians predict individual behavior ? în „J. > 106—124 . Din punct de vedere chimic e acelaşi unt. Dacă ştim despre un om numai că este de profesie sergent.. actul implică atît aerul extern. Un student scrie : Nu cred că am vreo trăsătură stabilă.ă Sa a caracterului de grup (sau naţional) utilizează adesea termenul de „comun". 16. op. Rinehatf-Winston. digestia reclamă hrană. Ele sînt aa Y ţări funcţionale ale capacităţilor personale la forţele înconjurătoare12. provenind dintr-un mediu protestant din Vestul mijlociu putem (probabil) să prezicem cîteva trăsături carac8 Cercetările asupra personalităţii do bază. ştim. cap. în „Trans. Ori de cîte ori acţionăm sau vorbim. trivialitatea. W. D y m o n d. vjiro nu este personal care să nu fie în acelaşi timp şi o reflectare a mediului fizic. 1922 . Addison-Wesley. Dacă ştim că o femeie este infirmieră. cit. 11 (nota 3 S*a) .atitudini sau Bisaturi de personalitate. II. ' ass. G o r e r. V.. cap. Toate acestea le facem în mod automat şi personalitatea noastră (cel puţin aşa cum este percepută de ceilalţi)! variază corespunzător.11 Partizanii entuziaşti ai concepţiei personalităţii de ba7. O altă metodă este aceea de a vedea care e succesul nostru în predicţia trăsăturilor unui individ pornind numai de la cunoaşterea apartenenţei sale la grup. La fel se întîmplă şi cu personalitatea umană. Mass. Lindzey (Ed. sau doi englezi care să aibă „comune» vreuna din deprinderile. ca şi pofta de. răutatea. Themes in Japanese cultura. Uneori comportamentele noastre diferă după cum alegem să vorbim sincer sau nu. John Dewey a scris : Cinstea. Dacă un eventual patron îl . necăsătorită. D. voi. dar forma şi calitatea sîrat muli. The cross-cultural method. o mulţime de lucruri despre personalitatea sa (după toate probabilităţile).Addison-Wesley. Rickman. Ceea ce este intern reclamă ceva extern pentru a crea un circui-al comportamentului. Gorer. Cambridge. 1950. Goldma n-E i s 1 e r. op. London. „vaiQr rilor comune".. People of Great Russia. ir. îrŞ ponsabilitatea nu sînt posesiuni particulare ale unei persoane. Orice teorie care priveşte personalitatea ca ceva stabil. F. Nu există doi ser I genţi. Sci. totodată. Trăsăturile mele personale sînt atît de instabile încît mă îndoiesc că au o existenţă reală. din clasa mijlocie. N.). cit. G. «■ I. Vezi A. Levinson. invariabil este greşită.. cît şi plămînii interni . 151—161.Y. trebuie să decidem I (poate conştient) unde ne aflăm. toanele. Probabil că sînt autocrat în anumite seturi de condiţii externe şi un anarhist în alte condiţii. mîncare. 6. dar în tot cursul zilei de marţi mă izbesc de cîteva eşecuri mărunte.spunea că fiecare avem tot atîtea „euri" cîte grupuri de oameni a căror părere o preţuim (pagina 110). Modern Library ed. Fiecare e< unic în organizarea personalităţii sale. Chiar cînd un om respiră. ce trebuie să evităm. I nicieni realizează predicţii destul de reuşite numai pe baza cunoşti | ţelor lor despre apartenenţa de grup a clienţilor lor. S c li n e i d e r. j. Situaţia Să presupunem că punem la frigider o livră de unt pentru cîteva ore. sînt numeroase. New York. 22. modificate de situaţie.In Kluc k hohn. curajul.

Monogr. Foarte ad^ssa oamenii nutresc ds fapt atitudini con-'■adictorii. Se aruncă în veselia. A study of a community and its groups and JW*| tutions conceived of as behavior of individuals. Two experiments with an antisemitism ml> în „J. 1946. Jim poate spune „Străinii mă fac să mă simt nervos şi inferior". Investigatorul a pu întrebări privitoare la doctrina religioasă.^ Nu e necesar să acumulăm exemple de inconsecvenţă. 184 Trebuie avute în rvedere trei fapte. L. Dacă psihiatrul său îi pune aceeaşi întrebare. De exemplu. The question-answer process. Quart. In primul rînd. 38 si 39. ce credeţi personal despre toate acestea ?" aceeaşi persoană putea da un răspuns absolut contra. 30. 1949. nr. e vorba doar de făptui că ineaTul în care ne mişcăm are o oarecare stabilitate şi de aceea provoacă un comportament caracteristic în situaţii date.) Si nici nu este adevărat că sîntem complsj lips'iţi de ajutor în predicţia modului în care o persoană va acţior.14 Dar variabilitatea situaţîonală nu se datorează numai capaci-T. în „Publ. La un moment dat & formulat întrebarea „Ca membru al bisericii dumneavoastră c^ credeţi despre (episcopul dumneavoastră). appl. retraşi. Soc. Murphy. Ei tind. teama sau . celălalt grup a raoor-tat că 21% au răspuns „da". 169—181. cap. Jim va da probabil un răspuns afirmativ pentru a obţine slujba. Tot. R h o d e. El însuşi nu ştie dacă se va comporta^curajos sau va intra în panică. cînd nu putem fi. Teoria situaţională are dreptate cînd pretinde că teoria psihologică priveşte prea mult „în interiorul pielii". Issues". să evite orice acţiune."13 într-un studiu de opinie publică (care intenţiona să măsoare antisemitismul ca atitudine a personalităţii) era pusă întrebarea „Credeţi că evreii au prea multă putere în Statele Unite ?" Au fost folosite două grupuri de anchetatori : unii care erau de tip semit şi purtau num 2 evreieşti . dar într-un sens individua| le deţine realmente pe amîndouj în funcţie de situaţia cu care se identifică în momentul respectiv.. în „Psychol. 1947. 2. (băutul alcoolul^ (forma potrivită de botez). a unei boli sau a unui dezastru financiar. Schanck. 15 R. dacă e posibil. nimic mai mult. Robinson. studiind comparativ atitudinile instituţionale şi cele individuale. Opin. dictoriu. cît ceeri cp vor evita să facă.'ţii noastre de a spune minciuni şi de a masca natura noastră £rspnală. Pe scurt. fi persoană este mult mai activă şi mai expresivă într-o situaţie ^piiliară.r. împrejurările critice din viaţă creează combinaţii! cafe nu au existat niciodată în experienţa persoanei. Cînd sînt confruntaţi cu situaţie neobişnuită majoritatea oamenilor tind să devină rezervaţi. Sehanck a constatat că mulţi oameni . PsychoL". S. Nu noi sîntem cei integraţi . dacă îşi va asuma noi responsabilităţi sau va fugi de ele cînd va fi pus brusc în faţa unei pierderi grele. Al doilea fapt este acela că copiii mici sînt mult mai . Personality: a biosocial approach to origins and strucw New York.situa-tionali" decît adulţii. *H 18. Ne place g fim noi înşine şi. s-ar fi renunţat de mult la ele. 3 . „Totul depinde de străin. ca nefiind valide. atitudinile! publice şi particulare difereau ade^ sea. nr.36 Din acest punct de vedere este fără sens a administra teste de personalitate în clasă sau în laborator pentru că nu putem spune ce va face subiectul nostru cînd va fi în lumea reală. Harper. 5. „„ D.întreabă pe Jim Jţi place -să întâlneşti persoane străine ?". tindem să ne retragem. în „J. tăcuţi. Acest fapt ar sugera că pentru adulţi situaţiile determină nu atît ceea ce vor face.". Tendinţa este atît de marcată încît unii teoreticieni spun că nu există o consistenţă internă y i cadrul personalităţii.1 în situaţii noi sau în împrejurări critice.". New York. de asemen G. Knopf. părem a fi gheme de contradicţii. Totul depinde de ceea ce provoacă situaţia Sîntem gheme-de tendinţe totr-o situaţie. Dar este probabil adevărat că teoria situaţională priveşte prea mult „în afara pielin Ea preşeşte cînd spune că testele de personalitate date în clasj sau în clinică nu reuşesc să facă predicţia comportamentului din alte situaţii. 183 erau în mod real inconsecvenţi cu ei înşişi. Dacă un anchetator de opinie publică pane aceeaşi întrebare el poate spune. M 16 Pentru discuţii asupra variabilităţii situaţionale vezi: W. 80—91. (alte asemenea subiecte)". ^ 43. în aparenţă 15% din primul grup îşi ascundeau adevărata lor atitudine pentru că nu doreau să ofenseze pe anchetatorul evreu. (Dacă ele ar fi eşuat. ceilalţi care nu erau de tip semit şi nu aveau nume evreieşti.„ 13 J. nu putem spune ce va face cînd întîlneşte situaţii noi şi neaşteptate. Coiy Emergent human nat'ure. 1949 şi Consiştency and mcons tencyin intergroup relations. Primul grup de anchetatori a descoperit că numai 6% din oameni răspundeau „da" la această întrebare . W Get zel s. Răspunsu rile tindeau să se conformeze poziţiei aşteptate (oficiale) a biserici Dar cînd se întreba „Acum.

186 a. Mann. Personalitatea iernă este un factor. t există relaţii sigure (dar nu extinse) între trebuinţele şij trăsăturile unei persoane şi ceea ce face ea în grup. în „Psychol. jj. Couch.) *1 Reiese că rolul trăsăturilor de personalitate este mai maj în situaţii care sînt „nestructurate" — unde. Factorii personali determinanţi sînt mai importanţi acolo unde sarcina este mai liberă. care sînt bine adaptate personal si au spre extroversiune. Cine va deveni liderul grupului ? Este adevărat că unii oameni sînt . Mai întîi a constatat. Couch a realizat o experimentare extensivă. expresia extro-l vertită a emoţiei.17 (Şi desigur „personalitate internă" de azi este în parte un rezultat al interacţiunii cu situaţi* de ieri. acolo unde obligaţiile si rolurile. dar în mod categoric nu este singurul care 185 determină capacitatea de conducere. Să cercetăm puţin mai profund factorii (c) şi (d). să fie într-un grup şi să contribuie în mod pozitiv la activitatea i. agresivitatea. Dar pentru a face o predieţie cu un grad mail mare de siguranţă în ceea ce priveşte felul în care ea se va comporta într-un grup este necesar să ştim. Şi adulţii sînt. D. dar ele nu sînt în nici un caz universale. opti-j mismul şi satisfacerea dorinţelor prin imaginaţie. ca şi Mann. Este util să ştim poziţia unei persoane în funcţie d? aceste trăsături. iar alţii sînt supuşi . de exemplu. . trăsături ca spiritul dominator. conformismul autoritar. de asemenea. Bull. situaţiile în care ne găsim sînt adesea produsul direct al personalităţilor noastre anterioare (şi actuale). 1959. prizonieri ai situaţiei. masculi-şi liberalismul favorizează obţinerea conducerii. Am spus că copiii sînt prizonieri ai culturii jor (pagina 176) . dar într-o măsură mai mică. observăm din datele disponibile că ceeaJ va face în mod concret o persoană este rezultatul a cel puţin pa "1 condiţii : 17 R. de asemenea. Pentru a înţelege un comportament trebuie să cunoaştem ambele seturi de faotori determinanţi. gradul ei de deschidere . adică. Cu alte cuvinte.pune „Vedeţi. Problema de a şti cît din comportamentul nostru se datoreste „personalităţii interne" şi cît „situaţiei externe" ponte să fie supusă studiului experimental cu oarecare şanse de'succes. Pe scurt.. caracteristici durabile ale personalităţii . să devină lideri . O persoană iubitoare de petreceri dă o petrecere. ce anume trebuie să mai ştim pentru a putea îacej în mod corect predîcţia modului în care un individ se va com-J porta ? Punîndu-şi această problemă. Dar a cui funcţie este această situaţie însăşi ? Un om căruia îi p'ace baseball-ul va căuta jocul respectiv. 56. Al treilea fapt important este acela că majoritatea oamenilor fac mult pentru a crea situaţia la care ei răspund.p-rsomlitate internă" cînd procedează astfel. c. ei sînt. Să presupunem că adunăm împreună un grup mic de oameni care nu se cunosc şi le dăm o sarcină comună de rezolvat. Putem avansa cu siguranţă o gone~ ralizare : factorii situaţionali determinanţi sînt cei mai important. e mai probabil ca persoane o inteligenţă superioară. sarcin! i încredinţată grupului constă mai curînd într-o discuţie.". b) cum percepe pe ceilalţi din grup — îi simpatizează ? crede că ceilalţi o simj patizează ? crede că grupul merită osteneală ? c) car? est| presiunea reală asupra ei — se aşteaptă ca ea să condticâj ce muncă i se atribuie ? Toate aceste variabile intră în siţuŞj ţi a totală şi trebuie să le cunoaştem pentru a face predictjj corectă a comportamentului dincolo de ceea ce cunoaşte^ trăsăturilor personale va realiza.conducători înnăscuţi" şi vor ajunge în vîrf indiferent de împre-jurâri. ... ce sarcini situaţionale concrete i se cer şi ce se aşteaptă de la ea. Trăsâ-j turile pe care le-a măsurat includ anxietatea. forme de apărare şi mascare utilizate de persoană .38 Cu alte cuvinte. Aceste sînt toate autentice şi semnificative din punct de vedere «istic. sarcinile şi funcţiile sînt net prescrise. Harvard College Library. şi d. 1960. 241—270. veselia este funcţie de situaţie". Astfel. De asemenea. ce forme de autoapărare utilizează . S.prin natură" ? Un alt mod de a pune Problema : „Faptul de a avea anumite trăsături măsurate de personalitate determină o persoană să-si asume conducerea întrun "nip nou de oameni care sînt străini unii fată de alţii ?" La o examinare atentă a cercetărilor pe această problemă ^ann conchide că „personalitatea internă" este într-adevăr o con-%e a calităţii de conducător. ci priveşte o prţ) blemă mecanică sau tehnică. într-o acţiune calificată. mai deschisă şi nestructurată. A review of the relationship between personality performance in smoli groups.disperarea situaţiei imediate şi par să fie lipsiţi de o . Nici o persoană nu poate „percepe situaţia prezentă" şi nici să execute ]|9arcinile concrete care i se cer" decît în funcţie de capacităţile pe care le are. A 18 A. Trăsăturile personale sînt mai puţin ^ portante cînd sarcina nu e de natură verbală. cum percepe situaţia prezentă şi semnificaţia acesteia pentru ea. iar ultimele două sînt produse ale situaţiei. Psychological determinants of interpersonal oen» n teză de doctorat nepublicată. de asemenea a) în ce grad ea îşi maschează în mod normal personalitatea. Deoarece personalitatea (considerată ca un sistem de trăsături interne) nu e singurul factor determinant al comportamentului jn grupurile mici. Putem spune că primele două condiţii sînt produse ale personalităţii.. Un «ituptionisţ ar putea .

188 ■rsistă latent). care sînt activate în grade variate în cadrul acestor serii conform cerinţelor situaţiei. manager. unul de supunere la care se adaugă privilegiile de joc şi primire a educaţiei. Rolurii sînt reciprocele propriului său rol. Pentru a pune problema puţin altfel. în scopul recreerii îşi întîlneşte echipa de bowling ■oacă rolul adecvat calităţii sale de membru în această organi-zaţie sportivă. probabil. ca şi toate vieţile.personalitatea este ea însăşi un factor în aşa-zisa situaţie. Impulsul situaţiei este. dar totdeauna în cadrul Mitelor ei particulare. 30. ca un sistem complex de serii potenţiale de comporta187 mente care pot fi provocate (în limitele posibilităţii unei persoa de diferite condiţii fizice. în „Child Developm. membru al bisericii. în general. Rev. dar sînt şi modele pe care li poate imita. CopilJ mai mare trebuie să dea ajutor la îngrijirea celui mai mic şi y gospodărie. în acelaşi timp. de asemenea. şi. atît de puternic" încît ■We să privim personalitatea ca o entitate sau structură niciată fixe. 213—223. Un copil de doi ani după o faptă rea îşi va spuffl „neascultător" numai pentru ca mama sa ar putea să spună acej lucru . există roluri prescrise pentru elev.21 Să-1 urmărim pe tată. trebuie să admitem faptul că trăsăturile de personalitate nu trebuie privite ca ceva fix şi stabil. Mai curînd ar trebui să considerăm trăsăturile ca serii de comportamente posibile. părinte. . e de aşteptat ca tatăl să plece de acasă dimineaţa. Rolul mamei cui prinde o multitudine de obligaţii şi sarcini prescrise. oîteva privilegii „Modul structurat" al copilului este. inclusiv să contraatace cînd e atacat de un coleg de scoală E de aşteptat ca fiica să înveţe menajul şi să fie mai modestă şij mai rezervată decît fratele ei (în general). adăugate 1 rolul propriu al copilului. 21 Vezi E. La prînz prezidează o masă la Rotary Club unde ■onfruntat cu noi aşteptări de rol într-un sistem social nou. Chiar în situaţii noi şi neaşteptate. eu pot acţiona numai în cadrul variabilităţii personale permise de aptitudinile şi trăsăturile mele. în cultura noastră numărul de „moduri şi coduri structurate" posibile pare infinit . De aceea sîntem forţaţi să conchidem că în timp ce situaţia poate modifica foarte mult comportamentul. poate face acest lucru numai în limitele potenţialului oferit de personalitate. secretar şi aşa mai departe. totuşi. se presupune că va face lucruri băieţeşti. chiar gînduri şi sentimente adecvate. 239—252. sau de extroversiune.. Maccoby. mamei şi fraţilor si sui-orilor sa"!e. să aibă grijă de familie. el învăţ şi rolurile tatălui. Copilul de sex masculin ocupă curînd un rol special adecvat masculinităţii sale .". in afară de modurile şi codurile atribuite diferitelor vîrste (copilărie. op. în „Psychol. să disciplineze copiii. 4. E. Aceste asumări de roluri. în curînd ajunge la spital unde este medic. viaţa sa. Rolul medi«J ia repede controlul comportamentului său (în timp ce rolul tatăl 19 Conceptul de „serie a variabilităţii personale" este utilizat de S. fi senzweig.în egală măsură adevărat că nu există situaţie separată de s°nalitate. ral. 58. votant. I Astfel. Aceasta ar însemna că el niciodată nu prezintă mai mult e o cantitate x şi mai puţin de o cantitate z. cit. Poziţia sa exactă jn cadrul seriei în orice moment dat va depinde de ceea ce produc ndicii situaţionali. 1951. Să examinăm o familie medie din cultura occidentală. sau de agresivitate. 1959. avocat. La ora mesei îşi reîntîlneşte familia şi rolul latent Jtată redevine predominant. să se joaJ cu ei şi să încurajeze în diverse feluri mama. cap. Să rezumăm : dacă nu există personalitate în afara situaţiei.19 Rolul Un rol este un mod structurat de participare la viaţa i Mai simplu. 20 Vezi P a r s o n s. care operează în mod mecanic în aceeaşi măsură în toate ocaziile. Apoi ■ vizitează mama vîrstnică şi se comportă conform rolului său B-şnuit de fiu. Nota 6 supra. S h i 1 s. un copil de patru ani imită mişcările tatălui său cînd acefl conduce maşina familiei. poate fi considerată ca o sUccesiune de roluri raportînd individul la o serie complicată de sisteme sociale.20 în timp ce copilul îşi îndeplineşte propriul său rol. au mare importanţă în socializarea J enculturatia lui pentru cerinţele vieţii adulte. automobilist.ceva „care împinge" o persoană mai sus sau mai jos pe scara potenţialităţilor sale. Interacţiunea tutural acestor roluri este extrem de subtilă şi constituie ceea ce numiiJ sistemul social al familiei. reprezintă ceea ce societatea aşteaptă de la un individ care ocupă o poziţie dată într-un grup. sociale şi culturale care o înconjoaJ în orice moment. soţie.. în ge^. dintre care unele sînt proprii rolului fl tată. vecin. soţ. putem :°ncepe situaţia ca . cum pleacă dimineaţa de acasă pen» a-şi îndeplini îndatoririle. . Idwdynamics in personalîty theory with special referenc proiective methods. să rneargj la lucru. reclamant. Este eronat să spunem că Jim are o cantitate y de anxietate. Role-taking in childhood and its consequ for social learning.". Mai curînd ar trebui să spunem că el posedă limite superioare şi inferioare ale acestor lăsaturi.

Stouffer şi Toby au pus diferite întrebări unui mare | număr de studenţi de colegiu. lor. 1951. Gerth.* (al cărui membru este) blamează pe profesorul băiatului — i astfel toate opiniile posibile se încrucişează. adică a^ codul oficial de dreptate şi nu făceau excepţii nici chiar peiu tru prietenii lor. Uneori oamenii îşi iubesc rolurile . 1953. S. înainte de a răspunde la întrebarea noastră trebuie să distingem atent patru sensuri ale conceptului de rol — toate justificate dar prea frecvent confundate. altul că trebuie să-i acorde libertate. Profesorii (ale cărora păreri se presupune că le ^prezintă directorul) doresc ca băiatul să fie exmatriculat..24 Ne-am oprit destul asupra importanţei indiscutabile a roluri. Murray. C. Desigur.(^c' finite fie în termeni de aşteptări ale altora. P. op. Un director de şcoală descoperă că în munca sa e 'confruntat cu o reţea de relaţii rle rol care adesea sînt conflictuale. s-a constatat că unii studenţi . Virtual. geau în mod constant standardul „universal". favorizînd relaţia de rol Spe_ cifică prieteniei.T. J 25 H. sinteza tuturor rolurilor sociale pe care le-a avut de la naştere pînă la moarte constituie personalitatea sa socială26. W. Character and social stnicture.. Pastorul directorului pledează pentru ca băiatului să i se ofere încă o şansă. un individ joacă un număr de diferite roluri. Role conflict and personality. Age and sex in the social structure of the United States în Kluck-°hn. Ele sînt ceea ce cultura sau subcultura prescrie pen-1 tru tată.A. Parent-teacher association = Asociaţia părinţilor şi profesorilor.22 | Rolurile noastre numeroase intră frecvent în conflict. bătrîneţe) şi celor două sexe. Numeroasele roluri directorului îl împing încolo şi încoace. J. fie în termeni ai coîn 24 S. 3. Aşteptările rolului sînt stabilite de sistemul social.23 Un experiment plin de imaginaţie demonstrează acelaşi ţ fenomen. Comitetul şcolar (şeful său oficial) recomandă suspendarea. New York. Social. G r o s s. Cum vom raporta conceptul de rol la personalitate ? Ca şi ^ cazul culturii şi situaţiei. Conceperea rolului. Acceptarea rolului. Un [ tată crede că trebuie să-şi supravegheze îndeaproape fiul adolescent. elev. mamă. Imaginea pe care un tată dat sau un profesor dat o are despre rolul său poate să corespundă sau nu I aşteptărilor rolului. altul favorizează munca individuală şi metodele permisive. în toate culturile. Wiley. 1. Un profesor concepe predarea bună ca o problemă de exerciţiu şi de pedeapsă severa. succesiv sau simultan . Mason. McEachern. în general. Ar fi raportat decanului această acţi-I une necinstită aşa cum o cere regulamentul ? Sau nu ar fi ' făcut-o pe baza faptului că rolul de prieten pretinde protecţia 22 Pentru o discuţie asupra tipologiei vîrstelor şi sexului vezi T. Explorations in : analysis : studies of the school superintendency role. W. A. Alţii rezolvă consecvent conflictul de rol j* favoarea codului „particular". Schneider. cit. 1940.adolescenţă. Mills. ca şi din altele ip conflicte de rol similare. a N. Nota 3 supra. rolurile sexuale pentru bărbat şi femeie sînt în mod special stricte. 14. (Nota ■o. Par-ns. Toby. A. 189 acestuia ? Din această întrebare.' 56. în „Antffl J. Ele constituie regulile locului si reprezintă ceea ce majoritatea indivizilor dintr~o societate aşteaptă de la orice membru care ocupă o anumită poziţie în orice siistem social obişnuit. jj. St o uf fer. Să presupunem că un băiat turbulent trebuie disciplinat. Brace.. 395—406. 2. p. Acceptarea sau respinge ■ -rea rolului capacitnti iempera'ment atifudim dispoziţii trebuinţe şi motive stil cognitiv valori etc Comportament în sistemul sociaL Interpretare: rolului- . p. Dăm două exemple : Persoana este compusă din rolurile pe care le joacă25. inţelor sociale sînt atît de entuziasmaţi de acest concept încît ar acorda rolului locul predominant în teoria personalităţii. O femeie care are o profesie şi care este şi mamă cu copii mici constată că rolurile ei sînt greu de împăcat. New i° 1 Columbia Univ. The social role of the man of knowledge. cap.e \\egataderd PERSONALITATE Conceperea rolului.". Press. New i°' Harcourt. vîrsta mijlocie. 80. W. un tată sau un profesori ştie ce se aşteaptă de la el. In cursul vieţii sale. Dar aici întrebarea esta : ce aşteaptă I el de la el însuşi ? El îşi defineşte rolul în modul său propriu. medic. v k 26 F. O întrebare se referea la ceea ce ar fi făcut ei dacă şi-ar fi luat sarcina de a supraveghea I disciplina la un examen şi ar fi descoperit că unul din prietenii lor buni copiază. 190 prescripţii ale social \Expecfat. Znaniecki. unii oameni de ştiinţă din domeniu] şy. tinereţe. Aşteptările rolului. 22.

de obicei. alţii o urăsc. Nu vrein I să spunem că orice persoană satisfăcută de rolul său este con.Figura 19.28 Deşi este cu siguranţă adevărat faptul că conduita şi sănătatea noastră variază de la situaţie la situaţie şi ou schimbări în rolurile noastre. De aceea. Există mame binevoitoare şi nebinevoitoare. ca şi r>iultr> moduri acceptabile de comportare într-o manifestare SDortiva. ne menţinem un soi de integritate încăpăţînată. directorii. I servatoare şi nici că orice persoană nesatisfăcută de rolul său este radicală . dar se pare că există o tendinţă în această direcţie. Interpretarea rolului. situaţia şi roiul . situaţiei şi rolului.27 ga SUgerează -că putem concepe în două sensuri rolurile Ca aParţinînd sistemului social (şi nu personalităţii). cît si strU1 tura personalităţii. sau oel puţin încercăm să o menţinem. Din fericire aceste trei forţe sociale — cultură. Sistemul social emite cerinţe flexibile . Interpretarea este a unei persoane dar ea aîectea>-sistemul social şi poate fi apreciată ca făcînd parte din acest sj ^ tem extern. In mod normal. Interpretarea rolului 5 Şi ea un punct de intersecţie între sistemul personalităţii şi 27 Sînt îndatorat lui John P. Dacă personalitatea ar fi nimic mai mult decît „latura subiectivă a culturii" sau „° lecţie de roluri" paralela ar fi perfectă. sau o marionetă aflată la discreţia situaţiilor în schiiti-l bare. Expectaţia °lului serveşte numai ca model şi stimul extern (care poate fi reerPretat. Este curajos sau nu prea ? Este elevul cooperant sau opozant şi nedisciplinat ? Numai aşteptările rolului nu vor putea să ne-o spună. Aşteptările sînt uniforme şi nre~ scrise. Am spus că cultura. Din cînd în cînd oamenii de ştiinţă au prilejul să studieze cazuri de schimbări sociale catastrofice şi efectele lor . unora rolurile le sînt indiferente . Modul cum individul defineşte rolul pentru sine şi ^ îl acceptă şi îl face central. situaţie. conceptul de rol aparţine în două sensuri per" sonalităţii. mamele. Hill pentru sugerarea acestei diagrame. Patru semnificaţii ale „rolului" în raport cu personalitatea cepţiei proprii) . Aşa cnm existai muTte feluri acceptabile de a vorbi limba engleză. astm. ci toate tipurile de tulburări cresc. vânzătorii diferă foarte mult între ei în ceea ce Priveşte interpretarea rolului. Dacă acest lucru este adevărat. "* în cadrul acestei serii activitatea variază. conform presiunilor 1 culturii. nu există un conflict fatal între ele. totuşi. Un studiu suplimentar arată că perioadele de îmbolnăvire coincid la multe persoane cu tulburări în mediul lor social care a devenit deodată ameninţător si supraexigent din punct de vedere psihologic. Şi unora le place modul în care concep ei rolurile proprii dar resping aşteptările celorlalţi. dar variaţia care se produce între diferitele moduri de a -oncepe rolul. 4. cei care îşi concep rolurile la fel ca societatea d care le acceptă mulţumiţi sînt oameni care tind să sprijine structura instituţională curentă a societăţii. Elevii. gradele de acceptare şi toate caracteristicile şi trăiturile de personalitate asociate acestora modifică enorm inter-Pretarea rolului. Pînă cînd nu cunoaştem răspunsurile nu putem decide dacă rolul este cald si central pentru personalitate sau este numai o prescripţie culturală periferică si dezagreabilă. societală sau personală — sînt revoltaşi. sau un profesor bun. în aeelaşi timp. putem să împăcăm accentul pus pe „sistemul social" (preferat de sociologie şi antropologie) şi accentul pus pa „sistemul personal intern" (preferat de psihologie) în virtutea faptului că ambele abordări permit un cîmp mare de variabilitate.* termină în mare măsură atît comportamentul personal. constituie o problemă subiectivă. 192 Logica este clară : pentru a ne întreţine personalitatea avem nevoie de hrana produsă de un mediu stabil în care am trăit mult timp Şi din care obţinem un sprijin continuu prin prezenţa şi amintirile acelora care ne-au cunoscut de ani de zile. Cei care îşi redefinesc ro~ lurile în mod drastic şi au aversiune pentru ele —■ indiferent (je definirea lor. individul are capacităţi flexibile. al său. Unii directori de colegiu şi unii . Figura 19 indică poziţia acestor moduri diferite de a concepe ^olul. Dacă mediul nOstru nu este stabil şi integrat. admitem că „seria personală de variabilitate11! este mare. Ceea ce individul face concret cu rolul său depinde de toate aceste condiţii precedente. Nu putem fi de acord cu faptul că personalitatea este numai I o conexiune de roluri — sau că este numai latura subiectivă ^1 culturii. rol — I permit o mare libertate în conduita personală. un director bun. 191 sistemul social. Totuşi. alergii şi altele) sînt mai numeroase în perioadele de stres personal. Schimbarea socială catastrofică Rămîne o problemă. alţii urăsc „locul din viaţă la care au fost chemaţi". cum am putea fi noi stabili şi integraţi ? în favoarea acestei concepţii putem cita faptul că „de-privarea senzorială" poate afecta foarte mult orientarea unei perene şi chiar simţul eului său (pagina 122). Studiul constată '$ nu numai aşa-numitele boli psihosomatice (ulcer. ne-a^i asţep ca o schimbare în sistemele sociale şi culturale şi în situaţii producă schimbări în planul personalităţii. acceptat sau respins de persoană).mineri îşi iubesc munca . sau îl îndeplineşte într-un superfieial sau inadecvat. De regulă. tot aşa există multe feluri de a fi o mamă bună.

In cazul spălării creierului e vorba de dorinţa disperată a unor străini de a modifica sistemul tenace o valori pe care cineva si 1-a construit în cursul unei vieţi do în văţare. Ser. Interogatoriul începe imediat. Pe măsură ce oboseala creşte i se spune să mărturisească si că în aceăt caz în curînd va fi eliberat de chinuri.asupra personalităţilor individuale. Suppl. afabil este ruinat de nazişti. Sigur că au. H. Douăzeci şi cinci de ani mai tîrziu i-a vizitat^ din nou. Unii au scăpat ţ}' soarta fatală din lagărele de eoncentrare şi au reuşit să p^ răsească ţara şi să emigreze în ţări străine unde nu aveau I nici un fel de rădăcini. life experiences and the social environment. Ei an îndepărtaţi de munca lor. atît înainte de a părăsi Germania. dar i se spune „Guvernul nu arestează oameni nevinovaţi". t. 1—2 194 at într-un lagăr de concentrare nazist sau rusesc. procesul începe cU o arestare dramatică. dar soseşte în Israel. G. prizonierul e uluit şi zăpăcit. Issues". pUţin intac sistemul personalităţii sale mai mult sau mai puţin intact. Un astfel de studiu a fost condus de antropologul Mar-garet Mead. persecutaţi. nu dovedesc că schimbările s°ciale mari nu au nici un efect asupra personalităţii. Cercetătorii raportează că impresia vie reieşită din rna_ terialul studiat rezidă în extraordinara continuitate şi identitate a personalităţilor individuale. H i n k 1 e. ea nu mai poate s-o facă.29 Asemenea observaţii. Ce s-a întîmplat atunci cu personaj litatea lor ? Un studiu atent a nouăzeci de asemenea cazujj a arătat cît de persistente «i de energice erau eforturile 1OJ de a-şi conserva propria natură specifică. 193 voltarea personalităţii — cd. în „J.. torturaţi . acum judecător de vîrstă mijlocie. prizonierul poate fi apoi legat la ochi. prădaţi de bunurile w arestaţi. între timp întreaga cultură se schimbase-drastic. reticent şi apatic în tinereţe avea acelaşi temperament şi aceleaşi trăsături o generaţie mai tîrziu. familiile erau dispersate. 2S L. Reconstruind faptele din numeroase relatări. Un altul care fusese neîncrezător. Un om. Trebuie să încerce să-şi amin-*«ască amănunte exhaustive despre convorbirile pe care le-a avut. Şi t< tuşi. 265 personalitatea este numai o imagine-oglindă a culturii. fiind chestionat el trebuie să spună totul despre munca sa. Victima poate n un ""olult£. De ■ un al doilea exemplu este instructiv : în timpul perioadei hitleriste în Germania mii de o ai îşi pierduseră sprijinul obişnuit al sistemului social. dar acum e momentul să spui totul". Un profesor de materna. Un agent de publi. W o 1 f f. îşi declară nevinovăţia. prezenta aceeaşi îngîmfare care îl caracterizase ca adolescent.". soc. cel puţin pentru maiori indivizilor. scriitoare cu un stil soînteietor părăseşte Austria în împrejurat periculoase. 1958.ail -mă. cine sînt asociaţii săi şi fapte complete despre viaţa sa socială şi statutul său economic. desigur. Tribul avansase-de la un nivel primitiv la un tip occidental complex de civilizaţie. 8. Interogatoriul începe spunîndu-se „Guvernul stie totul despre crimele tale. Ecologicul investigations of the rela-tl°nship between illness. 9Margaret Mead. Totuşi. Devine preocupat să . I Din punct de vedere fiziologic putem spune că sistemul său nervos este supraîncărcat cu produse ale oboselii şi ale frustratiei emoţionale.30 Sîntem siliţi să conchidem că. care a investigat cultura Manus din Polinezia şi s-a familiarizat îndeaproape cu mulţi membri individuali. în „Ann. Nu ne spui totul sincer". 1954. Dacă încearcă să coopereze i se spune „E mai mult. . ^r sîntem avertizaţi împotriva generalizării faciale conform căreia . dincolo de un anumit punct. cît şi în noua lor ţară. 1373—1388. Chiar în condiţii de an socială (dezintegrarea valorilor) persoana reuşeşte să-şi mc wMilt c. de obicei într-o lumină foarte puternică care provoacă surmenarea ochilor şi oboseala. Victima poate fi un misionar american sau un reporter C d Nord sau China Sau ar putea fi un pe vătare. adesea în miez de noapte sau în primele ore ale dimineţii. fiindcă nu ştie de nici o crimă — alta decît faptul că el dezaprobă personal regimul. Cultural discontinuities and personality transorrnations. 49. O evreică extrem de competentă. lntern. E. citate optimist. ce face în ţară. Experimente C|nistre de „spălare a creierului" sau „chirurgia sufletului" — o eti-Ifietă mai liniştită ar fi „remodelare ideologică" sau „persuasiune -ercitivă" — ne permit să schiţăm rezultatele. Med. nu poate face permaneni prăbuşirii complete a sprijinului său social. extrovertit.". lipsit de culoare în Lumea Nouă. dai ajunge în America de sud un agent de publicitate optimist extrovertit şi afabil. tică cu o fire reprimată şi lipsită de culoare îşi pierde postul. reuşeşte să emigreze şi devine profesor de matematică reprimat. însoţită de fluturarea pistoalelor şi a altor arme. 10. ea a observat stabilitatea personalităţilor individuale. Secole de schimbare socială au fost condensate într-o singură generaţie. Spălarea creierului. unde scrie un volum d memorii cu verva ei obişnuită. 1 epoca actuală plină de tulburări avem dovada vie că o per--" oricît de intense ar fi eforturile ei. Se instalează inhibiţia deprinderilor si credinţelor sale obişnuite. nr.r" eail ar DUtea fi un P and Pers. schimbai Ue în personalitate nu sînt proportionc schimbările din cultură sau situaţie. i se pot pune cătuşe la jjjîijii şi este dus într-o celulă.

Dar ceea ce se întîmplă în cele din urmă — după luni sau ani de astfel de existenţă — este o adevăratj prăbuşire a edificiului personalităţii aşa cum era ea înainte de arestare. un duşman al poporului. adică a spune „Da. Dacă mărturiseşti că ai dat patruzeci de mesaje de spionaj. Dar chiar şi Bettel-Kn fixează o limită cam de trei ani de rezistenţă. Această odihnă parţială serveşte la dezorientarea si mai "tere a sistemului său obişnuit de deprinderi. Adesea. frică*. timp umplut cu durere şi frustrare totala. sînt un spion. Mărturisirea în sine poate fi un lucru superficial. [. un criminal. Voi aveţi dreptate şi eu am greşit. „Thought reform". Mărturisirea te va salva". brusca amabilitate a judecătorilor ajută la prăbuşirea rezistenţei şi provoacă victimei regresul la un nivel. Thought reform and the psychology of totalism. dar ide^a aceasta prinde rădăcini şi devine tot mai atractivă pe măsură c1 oboseala şi groaza de tortură fizică se iveşte tof mai mult. odată înfiptă această pană. Nici una din deprinderile sale °Mşnuite nu-1 ajută să scape de situaţia aceasta intolerabilă.32 I Reiese astfel că în condiţii de mediu extern complet contro-■ exercitînd o presiune maximă asupra individului.. îţi deschid ei pantalonii. 173—19! de acelaşi autor. Spune adevărul. Toate Protestele sau apelurile la raţiune sînt întîmpinate cu „Mărturie?te. 196 ego-uiui şi integrarea Dezorganiza -rea personalităţi'' \ Creşterea anemiei sociale şi a mediutuj Figura 20. Nu se ştie încă dacă cei care scapă în final din acest mediu coercitiv îşi pot vreodată regăsi complet sistemele lor anterioare de credinţe şi valori. Ea imploră confort.. Devine prea dureros să menţii standardele anterioare de adevăr şi minciună. New Norton. I Unii cercetători au avansat concepţia că aceste transformări extreme se datorează operării a trei forţe : slăbiciune.caute o ieşire si i se spune că singura salvare este să mărturisească. Păduchii se înmulţesc tot mai mult. Presupune mult timp şi suferinţe catastrofale pentru a răsturna credinţe şi valori stabile. Este mai uşor să i accepte standardele oferite . Sînteţi judecători mari şi drepţi Eu sînt un nimic". desigur. aprobînd predicile acestora şi chiar căutînd bucăţi din hai-ffie lor pentru a le purta cu sine ca fetişuri sacre. începi să te gîndeşti cum să scapi de cătuşe. pe măsură ce devine tot mai tulburat şi nesigur. două.31 Relatarea unor asemenea torturi a fost făcută de multe ori în ultimii ani. personalitatea (sau importante părţi ale ei) poate fi răsturnată. pr babil transferînd asupra lui propriile lor luni de suferinţă. dar poate fi făcută — cel puţin îfl multe cazuri. se concentrează asupra împingerii ei tot mai adînc în integrările personale pînă cînd acestea sînt pulverizate şi zdrobite.. în „Psychiat". mărturisirile pot fi oprite luni de zile. după ore sau poate după zile de deprivare de lnă şi somn. 1961. Nu are nimic de mărturisit.. Merit ceea ce îmi daţi. Nu scapi niciodată de cătuşe Nimeni nu te spală.. Această „teorie DDD" susţine că operarea intensă şi simula tonă a acestor forţe va zdrobi mai devreme sau mai tîrziu orice rezistenţă faţă de sugestiile date de persecutori.33 Probabil. 1956. ML„ ca un cîine. Dacă trebuie să urinezi.] O asemenea distrugere a unor vechi deprinderi şi sentimerffl este extrem de greu de obţinut. Ceea ce ai inventat devine realitate. Aranjezi cana şi strachina cu nasul şi încerci să înghiţi o fiertură de două ori pe zi. dependenţă. Nu te ajută pentru că eşti prea reacţionar. bunătate şi va face orice pentru a le merita. O victimă spunea „Iţi construiesc o mentalitate de spion. J. de dreptate şi nedreptate. 19. Ţi' ^ spune mereu să mărturiseşti totul şi atunci vei fi tratat mai bine. Bettelheim relatează desptf propria sa luptă timp de multe luni în lagărul de concentrare di* 31 R. Vrea să-şi „ajute" călăul este atît de insistent. El ar spune „Această tortură i se întîmplă trupului meu şi nu mie". Destul de ciudat. ste dus în celulă şi lăsat să doarmă — dar numai pentru o oră. data viitoare vei spune că ai dat cincizeci.. dar temnicerii ştiu acest lucru şi. cu gura şi dinţii. Trebuie să scapi de cătuşe. Limita critică de rezistenţă este amînată. teoria •r .. 195 în celulă e pus cu criminali mai „avansaţi" în „spălarea Cr ierului" şi aceşti oameni se năpustesc asupra lui cu violenţă.. Adesea pri-Hîeri mai în vîrstă au devenit sclavi jalnici ai temnicerilor lor Rişti. Cu o idee atît Je bine implantată. Şi aceste cincizeci devin o realitate pentru tine". Relaţia generalizată dintre forţa ego-ului şi schimbarea socială stresantă ^henwald pentru a-şi conserva simţul eului.. Interogatoriul — adesea tortura — începe din nou. infantil. j^t" acuzat de a fi „un super-criminal imperialist care refuză să-şi noaiscă crimele". Dar nimic din ce spune nu satisface pe examinatorul Chinul nu s-a terminat.. Li f ton. victima simto slăbită şi vrea să se supună. mai ales pentru că în acest fel scăpa. Suferinţa fizică continuă : Eşti obligat să stai în picioare ou cătuşe la glezne şi cu nile la spate.

în „Sociometry". New York. Cîn presiunea creşte (ca la victimele naziştilor sau în primele luni < închisoare) rezistenţa este mai mare. r ei abia dacă ne oferă un cadru ştiinţific pentru rezolvarea pro-emei dualităţii.34 Figura 20 încearcă să generalizeze rezultatele obţinute în dirite studii despre istresul şi presiunea socială asupra personalîtii. o capcan em nevoie de ambele. op. pierderea suportului social obişnuit şi inversiunea totală a sistemului social. de asemenea. intricarea si dependenta ei în mediul' se i*uctura deprinderilor şi trăsăturilor ei. El ne confruntă cu multe probleme ale cată.trebui să sublinieze. de transport şi medical al comunităţii ei. 38. Ambele-^bordări sînt valabile. de asemenea. F a r b e r. rămînem mulţumiţi.separare ncretă. a situaţiei Şi rolurilor în care victima se găseşte. uneori mai devreme. de ţ.). O doamnă amabilă aduce o plantă unei tetene bolnave în spital. relaţiile de rol sînt considerate numai ca a n|ura „externă" sau colectivă (sistemul social).". dependency. *•■ S c h e i n e t al. Să/ luăm un exemplu. ca în cazurile spălare a creierului. constatăm pentru sociologii şi antropologii imprudenţi. Persoana caută soluţii raţional jură să-şi menţină integritatea. Aici avem de-a face cu o „structură co-ctivă". Acest simplu act poate. Brainwashing. majoritatea oamenilor această urnită ultimă nu este niciodată înce^urii individualei Putem. să conducă la „structura internă" (sistemul personalităţii). Norton. ea este aproape întotdeauna atentă şi generoiasă în faptele ei. întrebi : este acesta un act caracteristic pentru ea ? Da. Credem că cea mai bună abordare implică distincţia între două anuri ale discursului. Pentru o discuţie mai completă a teoriei vezi L i f t o n. Comportamentul ei este consecvent indiferent de situ iHa Dar acelaşi act.S a r g a n t. 1957. personalitatea este „un agregat într-un agregat. Psychol. Cînd se produce brusc o boal pierderea slujbei. L. alteori mai tîrziu. Bettelheim. personalitatea poate fi zdruncinată şi se ce formează (fără rezistenţă) condiţiilor foarte modificate. 33 I. trezind unele din mecanismele enunţate la p. 271—285. Există un organism biologic. gina 162 ca „intrinsec anormale".. acordă autosuficienţa . de asemenea. se străduieşte din greu să-şi mei ţină vechile credinţe şi valori. o privaţiune. dacă dorim. Coercitive persuasion. devine defensiv sau neagă nenorocul. soc.n?lenea W. Dar acest mod dialectic de a trata problema pare nesatisfăcă-r pentru simplul motiv că nimic din personalitate nu este pur ociai" şi nimic pur „individual". 20. AT * In original debility. wota trad. 417—452. dread — de unde si prescurtarea DDD.35 Un om este în vidualizare. Şi pentru o apreciere cometă a acţiunii umane (pe care nici o ştiinţă nu a încercat-o încă) Structură individuală şi structură colectivă In acest capitol ne-am propus sarcina dificilă de a rapor sistemul personalităţii la sistemul social. Nu ar fi putut duce planta la spital dacă nu ar fi respectat f°rele de vizită şi prescripţiile acestui sistem social „extern". organizării fixe. individul poate să se sim deprimat şi dezorientat. schimbare stresantă în Situaţia socială induce iniţial un tip dezo ganizat de reacţie. ' Pe scurt. a doua. culturale. J. 1961. cit. Am încercat în discut noastră să evităm două tipuri opuse de erori — prima este o caf cană în care psihologii şi psihiatrii cad adesea . Din fericire penti ttă de a fi independent în viaţa sa (autonomie). si ţionale. două trebuinţe use : una de a se potrivi cu ceilalţi oameni (homonomie) şi ceaelaşi timp oglinda culturii sale şi o lumină pentru sine însuşi. 1943. izolare. Persoana'trăieşte şi moare într-o splen idevaluarea noastră asupra personalităţii ei. Putem identifica "uşor sistemul personali-ţii. condi-and DDD. trăsăturilor imuabile şi a unui eu în Eroarea culturalistă constă în considerarea că personalit de fapt nu există. mai mult decît o face. un negativism faţă de modalităţile tribale şi dorinţa a fi el însuşi. la struc-Cultura. care există interior. dacă vrem.-Ea nu ar fi putut nunte plictisitoare bune'de înlăturat în favoarea structurii caraMpumpere planta dacă nu juca rolul de client în florărie şi nu ar ii fost astfel o rotiţă în sistemul comercial al culturii din care face Parte. ne conduce. Sis-■temul personalităţii acestei' bune doamne a intersectat în multe 'feluri sistemul comercial. F H a r 1 o w. New York. Probabil există un punct limită pentru majoritatea personalit ţilor. dar tot ce acest organism este un produs al forţelor sociale.J. din unitate de izolare. '° >. Eroarea individualistă constă în conceperea personalităţii c i ctul decurge natural din sistemul ei de credinţe şi valori. Angyal postulează. West. H. 1957 . o terului. arestare. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că în mod normal o • s B. . Astfel. totuşi. abnorm. identifica instituţiile lin codul culturii şi a^sistemelor sociale care implică relaţii de l pentru mulţi oameni. Doubleday. E. Individual and mass behavior in extreme situations. societatea. Battle for the mmd. Această concepţie neagă autosuficienţa persoanei. da . recunoaştem adevărul din spusele acestor autori. în sfîrşit. Desigur. potrivind actul cu nefiind menţionate. Nu există o asemenea .

New York. întreag' sa personalitate poate suferi o transformare. Prin motiv înţelegem | orice condiţie internă a persoanei. Unele teorii neglijează sistemele externe. H. sistemelor social relaţiilor de rol. existenţialismul şi personalismul ar putea fi acuzate de acest lucru. în acelaşi timp fiecare dintre noi are un impuls spre structură în cadrul unei structuri mai mari şi constituind o parte a acesteia"36. Mai tîrziu ajunge sâ joace multe roluri în cadrul multor sisteme sociale. în virtutea acestei flexibilităţi prezente atît în cadrul sistemului personalităţii. 1955. individul este n o neplăcere pentru ştiinţa socială. Datorită acestei libertăţi persoana poate întîmpina mai uşor cerinţele culturii sale. De-a lungul vieţii el reflectă „personalitatea de bază" adecvată culturii şi subculturilor sale. Se în-clină pînă la un punct sub vîntul schimbărilor sociale. Le consideră ca fiind într-un conflict constant. ^" CAPITOLUL 9 Dezvoltarea motivelor ADULTUL ÎN COMPARAŢIE CU COPILUL MIC » EMOŢIA * TEORII DESPHE MOTIVELE INVARIABILE » CRITICA TEORIILOR DESPRE MOTIVELE INVARIABILE e TEORII DESPRE MOTIVE VARIABILE o REZUMAT lVJLotivaţia este o problemă centrală în studiul psihologic al I personalităţii. Din acest punct de vedere. 1941. ajunge să accepte rolurile adecvate statutului său din familie. într-o măsură considerabilă. ale situaţiei de moment şi ale rolurilor sale. de structurile externe. în acelaşi timp constatăm că cultura reală permite o sen1 largă de variaţie acceptabilă în comportamentul personal. Poate psihanaliza. în mod inevitabil. Trăsăturile şi atitudinile sînt structurate în cadrul unor limite superioare şi inferioare. Dar nici un sistem dat al personalităţii nu ar putea fi ceea ce este. Comportamentul său este modificat în cadrul unor limite de fiecare situaţie socială pe care o întîlneşte. Şi putem scuza unilateralitatea într-o oarecare măsură pledînd că fiecare specialist are dreptul să prefere unele teme. Copilul dobîndeşte în mod inevitabil (prin principiile învăţării) modalităţi culturale .instituţiilor culturale. De asemenea. Theories of feeptions and the concept of structure. Mulţi autori pun „socialul" şi „individualul" într-o opo dialectică. per misive şi există mai multe modalităţi de a realiza aşteptările de vO\ Jocul considerabil în sistemul social permite o variabilitate personală mare (deşi nu nelimitată). care induce acţiune sau gîndire. Este inutil să întrebăm care structură este mai „reală". In mod corespunzător. Foundations for a science of personality. Dacă schimbarea este violentă şi extremă ca în spălarea creierului. Wiley. Autorii teoriei rolurilor. culturaliştii şi unii sociologi ar putea fi vinovaţi de aceasta. dependenţa reciprocă a celor două structuri — aşa cum acest capi-toi a încercat s-o facă. In acest capitol am încercat să conservăm un echilibru rezonabil — deşi restul acestui volum se referă în primul rînd la „sistemul intern". structura personalităţii permite un interval de variabilitate. Situa ţiile sociale sînt. Structurile externe (colective) ar putea să nu existe defel dacă sistemele constitutive ale personalităţii sînt distruse. New York. sau dura mult timp. °mmonwealth Fund. [ 36 Citatele şi exemplul sînt extrase din F. Rezumat Personalitatea este un sistem în cadrul unei matrici de sisteme socioculturale. Ea este o „structură internă" încastrată în şi inter-acţionînd cu „structuri externe". Se întîmplă că psihologii sînt interesaţi în special de sistemul personalităţii . sociologul şi antropologul. de asemenea. Toţi sînt îndreptăţiţi în alegerea lor. A încheia un cont este greu. Deşi nu trebuie să acceptăm această concep■ ţie extremă. A11 p o r t. neglijarea sistemului personalităţii se constată în mod obişnuit. 107. fără sistemele colective înconjurătoare. afirmă că nu putem scăpa de pecetea arhetipurilor şi a sociale . Scopul nostru special a fost să examinăm punctele de intersecţie. este totuşi adevărat că orice teorie a personalităţii / pivotează în jurul analizei naturii motivaţiei. Unii autori insistă asupra faptului că cele două su^ biecte sînt identice. Dar toţi trebuie să vegheze şi să recunoască deschis numeroasele puncte de intersecţie şi inter. cît şi în cel social se realizează în mod normal o adaptare reciprocă şi o_ intersecţie reuşită. 35 A. p. Angyal. .

Este unul din cei doi sau trei oameni din Europa. de aceea această lege asupra independenţei Irlandei este numai un compromis meschin . de aceea mă interesează acest poem indian. dorinţă sexuală . Dintre cunoştinţele noastre. de la Biblie la trăgătorul de cizme. putem spune că emoţia constituie coloratura subiectivă a motivelor. viaţa începe în copilărie cu o dependenţă totală. de aceea. este unul din foarte puţinii oameni care au o concepţie realistă.Adultul în comparaţie cu copilul mic în general. adultul matur posedă motive care sînt controlate. Aceleaşi impulsuri. 1903. ţionale ale adulţilor din motivele impetuoase incoerente. Ar spune i „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . opiniile lor despre orice subiect terestru izvorăsc natural. cîteva teorii importante ne spun că motivele omenirii sînt în mod esenţial aceleaşi de la naştere pînă la moarte. în cazul lui Tolstoi. In contrast. London. Descrierea făcută de Chesterton lui Tolstoi zugrăveşte o asemenea persoană : Tolstoi. un poem indian şi o livră de tutun. sau care fac un progres brusc şi neaşteptat spre scopul lor. pe lîngă un romancier magnific. Oricît de mult îl putem iubi sîntem siliţi să admitem că este o oroare nesocializată. căci etica orientală. Din punctul său de vedere mama. K. ei nu formează păreri. Să luăm de exemplu. această livră de tutun este un lucru diabolic . veneraţie. terenul convingerilor lor. în măsura în care este implicată personalitatea. această pălărie de mătase este o stîrpitură neagră". Nu poate tolera nici 0 frustrare. sau ca o asigurare că totul e în ordine. pp. ca florile pe cîmp. legea asupra independenţei Irlandei. Totuşi. deşi constituie un capitol major în domeniul psihologiei generale. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . Foamea. ele subminează şi par a nu servi unor scopuri adaptative. Hilaire Belloc. la fel şi motivele. Totul în lume. Putem elimina din discuţie ca fiind o exagerare literară pretenţia lui Chesterton că numai „doi sau trei oameni" sînt atît de bine integraţi încît se poate prevedea viziunea lor inevitabilă des-Pre orice lucru. legea asupra independenţei Irlandei. relevante social şi destul de bine integrate unei activităţi planificate. dincolo de fastul ei aparent. întrucît sarcina noastră este să înţelegem structura durabilă a motivelor vom omite discutarea condiţiei emoţionale „activate" care adesea le însoţeşte2. schiţa slujeşte scopu1 Din G. dar toţi au această asemănare esenţială. o pălărie de mătase. teamă. Leo Tolstoi. nu admite nici o amînâre în satisfacerea impulsurilor sale. altele sînt mai penetrante şi mai de durată : anxietate. ci trebuie să separi naţiunea în indivizi". | progresează in cursul tinereţii spre o independenţă relativă şi ajunge în perioada adultă la responsabilitate socială. extrem de distructiv. Şi nici nu trebuie să credem că motivele lui Tolstoi sînt atît de perfect localizate şi integrate pe cît o pretinde autorul. trebuinţe sau instincte ne bîntuie din leagăn pînă în mormînt. Hodder and «oughton. dl. Să examinăm cîteva din afirmaţiile principale ale . obo202 «eala. un poem indian sau o livră de tutun. simplificarea vieţii1. Caută plăcerea. ego-cen-trate ale primei copilării. Niciodată nu ia in considerare confortul sau bunăstarea altora. Dacă un adult ar fi pe jumătate atît de ego-centrat pe cît este copilul de doi ani ar fi considerat un criminal psihopat. 203 rilor noastre arătînd cît de mult s-au dezvoltat sistemele motiva-. Toţi trei sînt diametral opuşi unul faţă de celălalt. lumea sa trebuie să se dedice satisfacerii imediate a capriciilor sale. foame. luaţi-o de aici". Bernard Shaw şi prietenul meu dl. nevoia sa de activitate. emoţiile pot fi considerate ca un semnal că lucrurile nu merg bine cu noi. poate fi şi este redus de Tolstoi la acest mare principiu fundamental tolstoian. solidă şi serioasă despre viaţă. de aceea. nici o rivalitate. Natura emoţiei nu este încă complet înţeleasă. nu e bine să separi un imperiu centralizat în naţiuni. este nerăbdător. O asemenea transformare radicală a personalităţii trebuie să includă modificări majore în motivaţie. Teorii despre motivele invariabile în ciuda diferenţei aparent mari dintre motivele copilului de doi ani şi cele ale adultului. că dată fiind baza lor de gîndire. este mult mai simplă. Chesterton et al. Care este atunci legătura dintre ele ? Emoţia este cel mai bine definită ca o „condiţie activată a organismului". Adesea ele sînt tonice. Dar cînd sînt violente. şi mai tolstoiană decît cea occidentală". care au o atitudine atît de personală faţă de lucruri. simpla listă a diferitelor obiecte despre care am scris mai sus. Există trei oameni care au o asemenea atitudine.. sensibilitate. filozoful Hobbes spunea odată : „Omul rău nu este decît un copil devenit puternic". 3 f. familia. Emoţiile ne mişcă . Emoţia Motiv şi emoţie au aceiaşi rădăcină latină (movere — a mişca). Există anumite opinii pe care trebuie să le aibă despre anumite lucruri . Unele emoţii sînt specifice unei trebuinţe actuale: durerea. ajută individul să obţină cele necesare pentru supravieţuirea fizică şi pentru protecţia si dezvoltarea ulterioară a personalităţii sale. Să luăm mai întâi în considerare copilul de doi ani. necesităţile sale fizice. în special a motivelor care sînt blocate sau intrate în conflict. încît am putea deduce punctul lor de vedere inevitabil faţa de orice — o pălărie de mătase. Tolstoi ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. depresie. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. Tolstoi. de joc şi de confort — acestea îi sînt singurele preocupări. Oricare ar fi tonalitatea sau durata lor. Excesiv de pretenţios. părerile se formează ele însele. lipsit de conştiinţă şi total dependent. eu sau dumneavoastră am putea numi încă cîteva persoane de acest tip.

ci pentru a ne face blestemata noastră datorie". Oare ? Un grup de muncitoare tinere discutau despre motivele vieţii lor. Una a spus „Ştiu că e caraghios. are o atracţie ca de sirenă. Este. dar extenuat şi ţia Pentru mama devotată a unui criminal condamnat ? Ori de cîte Orj facem ceva pentru că sîntem „datori" s-o facem. dar bogată. Fericirea este în cel mai bun Caz un produs secundar al unei activităţi cu o altă motivaţie. putem recunoaşte că plăcerea şi durerea sînt semnale ale naturii care ne spun dacă motivele noastre sînt facilitate sau blocate. din punct de vedere fizic. e adevărat că mulţi adulţi sînt hedonişti în sensul că toată viaţa caută satisfacţii senzuale imediate. 205 Să ne examinăm propria conştiinţă. există anumite relata pozitive între plăcere şi motiv care pot fi subliniate. Emotions and personality. evidentă bogată. violăm crezul ^ donismului. Au ajuns la hotărârea unanimă că „a fi fericită" era unicul lor motiv. Chiar şi o persoană care îşi urmăreşte propria datorie încearcă unele sclipiri de plăcere sau satisfacţie. a unei obligaţii. 204 porteri din timpul Greciei antice şi pînă în ziua de azi. Pare un lucru de bun simţ şi evident a spune că omul caută fericirea şi urmăreşte să evite durerea. homeostazie sau o fugă de tensiune (cf. să scrje n un poem. dumneavoastră şi eu căutăm plăcerea (sau fericirea). Acest experiment revelator (deşi cam înşelător) sugerează că statutul social reprezintă pentru aceste fete un motiv mai puternic şi mai concret decât fericirea. una care reprezenta o fată zîm-bitoare. „Plăcerea şi durerea sînt stăpînii noştri suverani". Multe lucruri pe care sîntem motivaţi să le facem dOar ne măresc tensiunile. sportul. De asemenea. Toate fetele au fost de acord că prima era fericită şi a doua nefericită. incapabil să dorească ceva dacă ogea despre acel ceva nu este plăcută. Unele din ele au rîs de alegerea făcută. în psihologia actuală accentul se pune din nou. adevărat că mara parte din comportamentul unui copil mic este impulsiv (controlaţi de impulsuri) şi în acest sens poate fi numit „hedonist". Bismarck a spus odată : . se căsătoreşte Susan. Dar în epoca modernă constatăm o sincronizare mai slabă între realizarea unui ideal. cum este numit acest tip de teorie. întreaga noastră conduită. Cineva poate crede că dacă obţine o diplomă. ne diminuează şansele pentru plăcere şi ne obligă la o viaţă intensă şi riscantă. un caz „fericire" în sens inteligibil. Se poate ca motivele omului cavernelor să se fi acorda" unor semnale hedoniste.sincronizarea dintre plăcere şi atingerea scopului . Ne aşteptăm în mod vag ca ^u cesul să ne aducă satisfacţie . întâlnirile sînt obiective pe termen scurt cu o recoltă rapidă de sentimente plăcute)."Care din ele aţi vrea cel mai mult să fiţi ?" Toate au ales fata nefericită. a unei responsabilităţi şi steagul semnalizator al plăcerii. ca la epicureenii antici. aparţinînd evident clasei muncitoare . Cînd sîntem absorbiţi a o sarcină. adevărat că o tonalitate emoţională plăcută însoţeşte satisfacerea impulsurilor de hrană. Unde este fericirea ' pilotul unui bombardier care îşi pierde viaţa pentru ţara sa ? este fericirea pentru omul de stat devotat. De aceea ea nu este un motiv concret. somn. Tolstoi caută plăcerea (prin reducerea complexităţii vieţii) . insuficie11 206 plinit de realitate sau de propriile noastre introspecţii şi pentru . New York.$u ne aflăm pe lume pentru plăcere.. de realizarea unui motiv. Există multe dificultăţi în aprecierea conceptului de fericire ca motiv. 2 voi. anticiparea satisfacţiei nu este decît o penumbră îndepărtai Şi această satisfacţie este adesea de o calitate sinistră. Cineva ţinteşte spre fericire ţinteşte spre nimic. excreţie. activitate sexuală. Totul este atît de simplu. constituie o strădanie spre echilibru. Dar pe măsură ce dezvoltarea evoluţionistă a omului a progresat se pare că semnalele naturii b. chiar' respirarea aerului proaspăt. Tinereţea e şi ea o vîrstă „în care se caută plăcerea" (în sensul că petrecerile. dar aceste reali-ri concrete sînt scopuri tangibile. Este perfect. semnalele nu sînt motive) devin tot mai puţin vrednice de încredere. se spune. în ciuda acestor comentarii critice. Dar. pentru că acesta este un principiu confuz. în uj. sîntem oare conştienţi de < motiv ale fericirii ? Ştim că vrem să trecem un examen. Pe scurt. De asemenea.acestei poziţii. Columbia Univ. Mill a susţinut că un ojn este. Recunoaştem aceste fapte. dar aşa simt eu". sau să cîştigăm un joc. Press.. „Reducerea tensiunii" este invocată ca un motiv sUveran. nu putem construi o teorie a motivaţiei bazată P* hedonism. în anti-Sjiitate cirenaicii susţineau că toate fiinţele umane sînt motivate s caute o plăcere pozitivă . pe evitarea durerii sau disconfortului. epicureenii au simţit că scopul principal al omului era evitarea durerii. 1960. Această faimoasă afirmaţie a lui Jeremy Bentham a avut întotdeauna mulţi 2 Relaţia între motiv şi emoţie este cercetată pe larg de Magda Ar-nold. Şi mai* parte din ceea ce este plăcut nu e compatibil cu scopurile prin' cipale ale vieţii unui adult. Cea mai serioasă dintre toate este simplul fapt că nu se P°ate ţinti direct la realizarea fericirii. va îi fericit. Un psiholog era de faţă şi le-a cerut să se uite la două fotografii. Hedonismul psihologic. în cursul secolului al XlX-lea «coala de gîndire utilitaristă a dominat o mare parte din teoria şi politica socială şi economică a Occidentului. Nu e valabilă această formulă de la naştere pînă la moare ? Copilul de doi ani caută plăcerea . fiindcă doresc să fiu fericită . îşi cîştigă o existenţă bună. de asemenea. cealaltă o fată deprimată. Au fost apoi întrebate : V. pagi-„ile 97-99). dar ţintim să atingem un scop Sţ)c~ cific .

. Luce.5 Deşi invenţiile de acest gen pot avea o utilitate pragmatică. iar diferenţele individuale mai mari decît ar admite-o teoria. E posibil ca savanţii mai în vîrstă să-şi piardă gustul e viaţă sau să devină mai înţelepţi. Expunerea extrem de influentă a vederilor lui McDougall a fost Oblicată prima dată în Social psychology. Cînd ac^" tor instincte li se ataşează obiecte obişnuite. E. de exemplu) dobîndeşte noi asociaţii obiectuale. Esenţa tivaţiei este desigur mai complexă. în primul rînd. 2 voi. Instinct: a study in social psychology. Thorndike şi S.nu este puje. Ca şi în cazul teoriei lui McDougall. Acestea două explică cea mai mare parte a comportamentului şi ca-racterului omului. care măreşte numărul „înclinaţiilor" de bază este The energies of ien. L. după cum o ştie toată lumea. glia-mamă substituindu-se propriei sale mame. nu-1 putem ^' cepta ca o descriere adecvată a motivaţiei. Combinarea acestor energii instinctive între ele şi cu învăţarea ulterioară. făcînd pe ţăra-nul. Freud afirmă : „Structura id-ului nu schimbă niciodată".' 4 Nu trebuie să dispreţuim utilitatea unor asemenea invenţii ad hoc. Dacă instinctele nu se schimbă. 207 se pot diversitate atît de bogată a motivelor umane. să decidă că omul are patru „dorinţe'' de bază : pentru noutate. Concepţia cuiva în această problemă va depinde probabil de vîrstă sa. 1927. dar. pentru autoritate. 1932. Un economist care doreşte să explice comportamentul economic al omului poate postula cu uşurinţă un instinct &\ măiestriei. Un al doilea mod simplu. L. Znaniecki utilizează elegant şi sistematic aceste Patru dorinţe în sistemul lor de gîndire sociologică : The Polish peasant in wrope and 'America. nu există nici o dovadă că Freud a realizat o enumerare fundamentală a . ele nu se sprijină pe o teorie motivaţională valabilă. de a onCl3pe motivaţia este acela de a o atribui în întregime instinctului. explică întreaga 3 Pare a fi real faptul că studenţii mai tineri şi savanţii mai tineri adesea pledează vehement pentru vreo variantă a doctrinei hedonismului. O teorie mai sistematică este cea prezentată de William McDougall.6 El ajunge la concluzia că animalele sînt în mod clar conduse de instinct. Instinctul freudian. al competiţiei sau al dorinţei de cîştig. Dar instinctele de bază sînt aceleaşi. Nu toate înclinaţiile sînt evidente la naştere. In loc să dorească direct mîngîierea trupului matern (complexul Oedip) el îşi maschează această dorinţă. combativitatea (ţ3 nia). London. Fiecare instinct are ataşat de el o emoţie primară. Bernard a examinat literatura din domeniul psihologiei şi ştiinţelor sociale şi a descoperit aproximativ 14 000 de pretinse (şi arbitrar inventate) instincte. 1908. L. Enumerare ad hoc. dar ele se perfecţionează (prin maturizare) şi furnizează dinamismul esenţial al întregii conduite umane. oamenii au înclinaţii de bază care constituie mobilurile lor primare. New York. Bernard. acum inconştientă. k 5 L. Un sociolog poate. pentru recunoaştere. dar probabil eronat. în timp ce savanţii mai în vîrstă tind să pledeze împotriva ei. In al doilea rînd. pentru securitate. E uşor să inventezi instincte în funcţie de nevoile cuiva. doreşte diferite obiecte. Thomas şi F. Si iată-le. cum putem explica diferenţa dintre copilul de doi ani şi Tolstoi ? Freud oferă două explicaţii.4 Cu mulţi ani în urmă. fuga (cu emoţia fricii). New York. Această t^ rie ne descrie simultan structura motivaţiei şi a personalităţi' Deşi sistemul lui McDougall este atent gîndit. de gîndire — şi imediat le inventează pentru scopurile sale.* Pentru a-şi satisface agresivitatea şi dragostea de viaţă. Knopf. Un educator poate „avea nevoia" unui instinct de joc. este mai puţin clar enunţat decît în sistemul luţ McDougall. Methuen. în ajutorul teoretizărilor sale. Id-ul e plin cu „energii instinctuale". nolt. New York. El este total specula^ şi pretinde un număr dat de mobiluri esenţiale ale naturii um (numărul variază între opt şi optsprezece în diferitele ediţii lucrării sale) care de fapt nu au fost niciodată stabilite. dezvoltăm sentirnem* şi din sentimente se compune însăşi personalitatea. Freud a postulat instinctul sexual şi instinctul agresiv ca fiind dominante. Ce pt fi aceste energii. atunci. O expunere «erioară. gregaritatea (singurătatea) sînt astfel de exemple. 1924. El poate clădi un întreg sistem pe baza presupunerilor sale —■ dar acestea sînt gratuite şi nedovedita. e capabil de sublimare. cum e şi normal. Rinehart and Winston. de curiozitate. Instinctul părem (cu emoţia duioşiei). L. Teoria hormică. Vom menţiona trei tipuri de doctrine ale instinctului. Dacă acceptăm evoluţia. de asemenea. Poate aspiraţia lui Tolstoi spre o viaţă simplă era numai o „dorinţă-scop inhibată". W. I. Freud sînt printre cei care şi-au modificat propriile concepţii pe măsură ce au înaintat în vîrstă. adultul (Tolstoi.

1938.) 8 O apărare esenţială a acestei abordări a motivaţiei se află în H. C. motivele sale de bază rămîn neschimbate. Cf. agresiunea. Faţa poate fi o mască sau chiar un manechin. nevoi sau trebuinţe. 9 Cf. invariabile. 209 ^Structuraşi dezvoltarea personalităţii — cd. A. A t k i n s o n. găr disciplinat. Cele trei tipuri de teorii ale instinctului pe care le-am menţionat susţin căi : 1) toţi oamenii au esenţialmente aceleaşi forţf dinamice pentru acţiune. 57—125. să fie total vizibilă şi să se mişte. Explorations in personality. Ei spun că nu ne interesează faptul că motivele fundamentale sînt. ca şi extraordinara diversitate a motivelor adulte. (Nota trad. A clinical study of sentiments. sublimate).Genet. strict vorbind. 1946.10 Trebuinţele pot fi. ergs. Clark.e umilire . ea explică dezvoltarea trebuinţelor în sentimente. Multor psihologi le-ar plăcea să opereze cu o listă definită de impulsuri umane fundamentale. J. R. A. Oamenii pot 7 In psihologia curentă termenul instinct este folosit într-un sens diferit. pofte.motivelor esenţiale ale omului. D. Appleton-Century-Crofts. doctrina trebuinţelor afirmă de fapt că în timp ce obiectele dorite pot varia de la persoană la persoană. Nu e nevoie să fie o figură zîmbitoare (fapt care induce imitaţia) sau să aparţină unei persoane cunoscute. doi oameni pot avea o trebuinţă puternică d. 2) acestea sînt înnăscute. Dintre trebuinţe sînt adesea studiate realizarea. 3— 149. K. Să le numim dorinţe. presupunerea pare foarte improbabilă.8 Acest tip de teorie are multe avantaje. S p i t z. R. McClelland. A. M. Această logică ni se pare inadecvată pentru a explica diferenţele calitative dintre copil şi adult (de exemplu. Cînd comparăm vîrsta de doi ani cu maturitatea. (Nota trad. De exemplu. needs. L. * In original wishes. dar sînt prudenţi în legătură cu caracterul lor înnăscut. educaţia. explicînd într-un mod destul de vag rolul învăţării. în „Genetic Psychol. 3) ele sînt capabile de a fi ataşate unor diferite obiecte şi de aceea de a i1 canalizate (deviate.". autonomia. achiziţia. Trebuinţele. 265 dori lucruri diferite dar există numai cîteva raţiuni pentru care u doresc. 1945. Acest tip de răspuns înnăscut există şi e important pentru o deplină înţelegere a psihologiei copilului. E. sistemul utilizează mult mai mult motivele de bază decît o face Freud şi oferă mai mult spaţiu trebuinţelor conştiente. W. respectul. deplasate. privite din punctul de vedere freudian. H. Psychol. Oxford. W o 1 f. zîmbetul social este provocat la copil în mod normal de la 3 la 6 luni cînd vede o figură umană sau o copie rezonabilă a ei. Totuşi. Monogr. Ea ocoleşte controversa ereditate-educaţie. Şcoala modernă de „etologie" studiază configuraţiile perceptuale la care animalele şi copii răspund fără a avea o experienţă anterioară. motivul emergent al responsabilităţii sociale). Singurele instincte care ne interesează aici sînt motivele instinctuale. canalizate şi sublimate. o personalitate adultă este de fapt o combinaţie de m0" * In original obiect cathexes. 32. dar trebuie să aibă doi ochi. 1953. A.* Ultimul termen pare să fie cel preferat. unice în fiecare personalitate. tipurile fundamentale de dorinţe nu variază.9 Ca şi sistemul lui McDougall. sexul. ca reprimate. nu priveşte direct motivaţia. celălalt un căln. în orice Pe'' sonalitate găsim aceleaşi motive de bază de la naştere pînă * moarte .. însă ele sînt atît de fundamentale şi de larg răspîndite încât acţionează ca instincte. 10 Cf. deplasate.". în >. The smiling response : a contribution to the ontogenesis of social relations. încurajează cercetarea unui motiv izolat sau a unor motive în combinaţie. nici >că pe măsură ce individul creşte şi se dez-j voltă. Direcţiile luate de aceste două vieţi sînt atît je diferite încît pare extrem de artificial să le dăm scoruri identice pe scala cu n . dominanţa. New York. Dar ca şi teoriile precedente. de asemenea. Lowell The achievent motive. Astfel. C Morgan. desires. wants. Pe scurt. unul devine poate un masochist sexual. New York. Murray et a 1. Totuşi.) 208 tjve canalizate. Monogr. Murray. instinctive. 34. unind astfel motivaţia şi structura rezultantă a personalităţii.7 Putem menţiona acum două teorii suplimentare care pot fi clasate oarecum alături de doctrinele instinctului. afilierea.

ci şi ca o structură mentală de durată şi care este o caracteristica constantă a persoanei. prea imaterială şi depersonalizată pentru a reprezenta motivaţia indivizilor reali11. din moment ce cea mai mare parte. de-a lungul întregii vieţi) . ac. 37. ca şi foamea. Teoria trebuinţei. fuga. In capitolul 5 am tratat acest punct de vedere. aşa cum arată limpede Klineberg. Scopul primar este reprezentarea vieţii unice personale cu maximum de fidelitate. comportament postmaternal. obiecte-scop. Psychol. Rine-hart and Winston. Există. setea şi oboseala. In cel mai bun caz observaţia de bun simţ sau activitatea clinică cu pacienţii constituie baza enumerării de instincte sau trebuinţe postulate. Ele sînt.. Klineberg includea un impuls pentru activitate Şi unul estetic. activitate. Susţinem că teor'd impulsurilor pare adecvată (sau aproape adecvată) în explicarea motivaţiei în timpul primilor doi ani de viaţă (şi. desigur. Preferăm o teorie care va descrie sistemele motivaţionale reale ale masochistului sexual şi ale călugărului disciplinat fără derivarea speculativă a două sisteme atît de diferite dintr-o sursă comună izolată (şi nedovedită) a „umilirii". cum vom vedea acum. Totuşi. ed. Faptul că impulsurile sînt esenţiale pentru supravieţuire a condus pe mulţi psihologi la concluzia că. Ne amintim că printre „motivele absolut credibile". Impulsurile sînt în noi de la „astere pînă la moarte . în sfîrşit. 211 Critica teoriilor despre motivele invariabile Am vrut să spun că nici una din teoriile luate în considerar pînă acum nu evidenţiază o suficientă flexibilitate şi variabilit^6 care să justifice marea diversitate a motivelor umane adulte. ca şi teoria iru stinctului. în al doilea rînd. iar toate celelalte motive trec pe planul doi pînă cînd impulsul este satisfăcut. „motive foarte credibile". 210 aCesta este conceptul simplu şi suveran pe care se poate fun-damenta întreaga teorie motivaţională. E fără îndoială adevărat că comparaţiile între indivizi nu pot fi făcute chiar aşa de uşor pe baza trebuinţelor integrate ca pe baza trebuinţelor obişnuite . iar acestea sînt foarte puternice (cînd sînt stîrnite preced toate celelalte motive). ele stau la baza întregii noastre învăţări îurii . Sînt acestea. gregaritatea. dorinţa de acaparare si alte modele comportamentale comune ca avmd o frecvenţă descrescătoare. Dacă cineva este foarte înfometat. Impulsurile. dar comparaţia este numai un scop secundar al psihologiei personalităţii. „Motive credibile". să-şi solicite mama pentru a obţine hrană şi alte comodităţi). odihnă şi somn. impulsurile pentru activitate si cele estetice — atunci impulsurile sînt fundamentul prim (dar nu în mod necesar permanent) al vieţii noastre motiv-^ţionale. foame senzorială. Am arătat acolo modul în care conceptele de condiţionare şi întărire prin „extinderea" impulsurilor sînt destinate" să explice întreaga diversitate de deprinderi-răspuns' ale oamenilor. care luate împreună constituie o trebuinţă integrată". şi dacă ţinem seama de condiţionarea şi extensiunea imţjnp ţ ş pulsurilor — aşa încît să rezulte „impulsuri secundare" — putem acoperi toate motivele oamenilor. pare prea abstractă. 12 O. In primul rînd. de apă sau de odihnă. rev.poziţii de umilire. impulsurile biologice a căror satisfacere este necesară pentru supravieţuirea biologică. Vom sublinia în curînd insuficienţa teoriei impulsurilor. 1936. comportament de autoapărare. găsite în toate culturile. Hoit. dar cu excepţii pentru unii indivizi : sex. are o mare nevoie de oxigen. Această concepţie a unei trebuinţe integrate este o mare "îmbunătăţire faţă de trebuinţa-schelet Ea împlineşte pretenţia noastră pentru o unitate de analiză care să fie concretă. să evite sursele de căldură prea puternice. fără excepţie.1 ţiuni.. Klineberg. Aspectul cel mai interesant al acestei cercetări îl constituie caracterul „absolut credibil" al motivelor descoperite. totuşi energiile de bază sînt privite întotdeauna ca fiind impulsurile înseşi — şi astfel trebuie să clasificăm acest tip de gîn-dire (îmbrăţişat de psihologia behavioristă. într-o măsură limitată. eliminare. dacă nu întreg comportamentul copilului poatp ii generat de impulsuri — incluzînd. Există. 3. vOi expune acum mai amănunţit . căi. sete. Apoi Klineberg constată agrasivi. pare adecvată şi pentru explicarea motivaţiei la animale. respiraţie.". E cler că mare parte din ceea ce învaţă un copil sp referă la modalităţi de satisfacere a impulsurilor (să ţină biberonul. Social psychology. dar mai întîi trebuie susţinute două lucruri importante în favoarea acesteia. Nici o teorie a motivaţiei nu poate ocoli acest fapt central. toate fiinţele umane din lumea întreagă au impulsuri. „ten-Sluni tisulare" specifice care reclamă reducerea tensiunii ? Sau sînt dotări motivaţionale de un ordin diferit ? Vom reveni mai tîrziu *a această problemă. în „J. Nici una din teoriile examinate mai înainte nu se bazează pe o cercetare solidă. New York. tatca. Deşi o teorie a impulsurilor solicită (într-adevăr cere) o teorie a învăţării. Această cercetare antropologică oferă o listă de „motive absolut credibile" : foame. 1954. de asemenea. adică stimul-răspuns) în categoria „energiilor invariabile". 11 Această problemă pare să fie admisă de Murray care scrie : „Fiecare trebuinţă este asociată cu urme (sau imagini) care reprezintă mişcări. Klineberg a făcut o încercare valoroasă (studiind caracteristicile culturilor) de a descoperi ce doreşte (sau are nevoie) fără excepţie orice fiinţă umană din orice cultură a lumii12. veridică şi personală cu condiţia ca trebuinţa integrată să fie înţeleasă nu numai ca o organizare de moment. unele probleme în ceea ce priveşte enumerarea impulsurilor.

l dar nu despre progres. psihanaliza încearcă să urmărească toate interesele. despre proacţie. S. De asemenea. unicităţii şi '„^ temporaneităţii majorităţii motivaţiei adulte. agricultură. dacă nu niciodată. In primul rînd. în timp ce fiinţele umane sînt preocupate de a-şi trăi viaţa în viitor. Poetul se îndreaptă spre declam area unor expresii frumoase pentru că a fost frustrat de „satisfacerea orală" cînd era copil. reacţie. reprimarea şi asociaţiile obiectuale au fost în mare parte construite. Reprimarea i * în engleză reinforcement. regresiune — ca să enumerăm numai cîţiva termeni. După Freud personalitatea noastră actuală este \oape o rămăşiţă a diverselor modalităţi în care am încercat să a^tiSfacem trebuinţele id-ului în ciuda opoziţiei provenite atît din ?ajjiea externă. repetiţie. Conchidem că. Sexul şi agresivitatea sînt poate cele mai importante impulsuri ale id-ului deoarece ele întîmpină cea mai puternică opoziţie din lumea externă şi sînt astfel reprimate. care este o interiorizare iU ggulilor întipărite în noi de părinţi. J o n o s. De aceea interesele adulte dobîndite persistă. recompensa întărire*. ele sînt mai proteice decît energiile instinctuale ale lui Freud. medicină. Auzim des despre reacţie dar rareori. adică îşi pierd obiectivul specific şi devin nondirective în scop . R. 1958. prezice care din multele căi posibile de a înlocui „o dorinţă inhibată a unui obiectiv" o va adopta o persoană. Să luăm în considerare numărul mare de termeni fundamentali din psihologia contemporană care încep cu prefixul re ■ receptor. . New York.obiecţiile mele faţă de două doctrine cele mai răspîndite : teoria freudiană şi teoria stimul-răspm^ (impuls). (Nota trad. Izul acestor termeni sugerează : 1) o pasivitate a naturii umane (care receptează şi reacţionează la presiuni externe) şi 2) o refacere sau restabilire a condiţiilor trecute. aspirase şi strădaniile adulte înapoi pînă la rădăcinile instinctuale ale 'exului şi agresivităţii. aproape în întregime reactiv. Există mult mai puţin sprijin terminologic pentru a indica ce va veni. Basic B°oks. rejlex. Tocmai din această cauză interesul pentru profesiunea sa porsistă o viaţă întreagă. Auzim despre regres. Principalul procedeu este să se afirme că interesele adulte (în muzică. cît şi din conştiinţa noastră. Conform concepţiei lui Freud totalitatea tensiunilor organice sau a impulsurilor compun id-ul. artă. Temeinicia doctrinei sublimării este firavă şi ea nu poate. Trebuie observată o caracteristică a teoriei energiilor sublimate sau neutre. Rine-hart and Winston. Această stare de lucruri se reflectă în principalele teorii despre motivaţie şi arată slăbiciunea acestora. admitem bucuros că motivele adulte reflectă adesea şi agresivitatea şi că unele urme ale motivaţiei infantile pot 14 E. răspuns. Din această prezentare putem conchide just că majoritatea teoriilor psihologice dominante azi au un accent oarecum receptiv. sper că ceea ce îndrăznesc să fac va fi o digre^ siune utilă. totuşi putem crede că Freud face dreptate diversităţii. Dynamics of behavior. politică • religia. New York. Chirurgia nu satisface în mod real fuziunea sadică a trebuinţelor sexuale şi agresive şi astfel aceste trebuinţe fuzionate continuă să-1 îmboldească pe chirurg. Freud ne învaţă că liniile directoare ale caracterului unei Persoane se stabilesc la vîrsta de trei ani14. Ele sînt derate ca tensiuni determinabile şi separate. Desigur. S. de asemenea. 1953. Sublimarea reorientează o „dorinţă inhibată a unui obiectiv". Freud sugerează că o parte din energia care susţine motivele adulte poate veni dintr-o fuziune a impulsurilor sexuale şi agresive. Această imagine generală a motivaţiei face din personalitate un Produs a două forţe arhaice. The life and work of Sigmund Freud. 213 fi găsite în unele conduite adulte (mai ales nevrotice) . cînd sînt unite. Aceste impulsuri. 13. Prefixul pro este rareori găsit în vocabularul tehnic al psihologiei. 212 -reşte flacăra lor. energia liberă poate fi utilizată pentru a stimula individul să caute aproape orice scop care s-a întîmplat să devină asociat cu acest irnpuls neutru. OtH Revenind la teoria stimul-răspuns constatăm că ea j o altă concepţie asupra motivaţiei de tipul „reducerea ins In acest caz impulsurile sînt singurele mobiluri . recapitulativ. Poezia nu poate satisface trebuinţele erotice orale şi astfel aceste trebuinţe continuă să preseze şi să susţină această sublimare semiinutîlă. Sublimarea nu poate descărca dccît c anumită parte din energia id-ului. Deşi teoria freudiană şi cea a stimul-răspunsului sînt diferite în multe privinţe. pe care le numeşte teorii ale „priorităţii comportamentului ■ In anumite privinţe critica de faţă merge în paralel cu argumentul lui Wooo-worth. un' accent puternic pe primii ani de viaţă cînd frustrările. educaţie sau altceva) sînt o problemă de sublimare. Şi în timp ce ni se pare că sîntem în mod spontan activi. devin „neutre" .) 13 R. o mare parte din teoria psihologică este preocupată să urmărească aceste vieţi înapoi în trecut. reverberativ. Woodworth. 5. i. mulţi psihologi ne spun că sîntem numai reactivi. cap. Aceste tensiuni sau impulsuri sînt „energiile noastre instinctuale" şi numai ele ne „determină" să acţionăm. Hoit. reprimare. iar o fuziune a impulsurilor agresive şi sexuale nu poate fi complet satisfăcută cu activităţi substituit care nu au nimic comun cu sexul sau agresivitatea. ambele coincid în ceea ce priveşte accentul pus pe natura reactivă a motivaţiei13. pentru activitatea orientată spre viitor. Ea pune. Woodworth le denumeşte pe amîndouă teorii ale „priorităţii trebuinţelor" şi le opune doctrinelor care ţin seama de modificarea şi ampliţi' carea energiilor. desigur.

în asemenea cazuri vorbim de întărire se-. El a descoperit că pentru a obţine jetoanele de poker trebuie să pună în funcţiune o altă maşină care să-i dea jetoanele. care ne satisfăcea multe din dorinţele copilăriei (întărire primară). Dar uneori lucrurile care ne plac sînt numai de departe legatei de reducerea tensiunii. Principala excepţie este cunoscută sub numele de „condiţionare a evitării". Caracteristica experimentului este că după primele încercări (care erau suficiente pentru a stabili deprinderea) compartimentele nu mai erau conectate electric. Dacă nu există o asemenea reducere. Ii plăcea să acumuleze „bogăţie" ca să zicem aşa. el continuă să acumuleze un tezaur inutil.'ne lua la pescuit (întărire secundară). no.foamea. Şi această stocare ilustrează principiul întăririi secundare. T. Food tokens as inventives for learning by chimpanzees. Dar 215 cîinii au continuat să sară timp de peste 400 de manifestînd răspunsul condiţionat cu toată forţa. de exemplu foamea de hrană. Aproape toate studiile experimentale care elaborează întăriri secundare arată pierderea deprinderilor instrumentale şi a intereselor secundare dacă acestea nu duc efectiv la satisfacerea impulsurilor primare. dar acum ei devin un scop în sine . C o w 1 e s s. Dar cimpanzeul a fost apoi silit să înveţe încă un act din secvenţa hranei. în cxperimşntul citat mai sus. Se poate spune că utilizarea jetonului de poker a fost învăţată prin întărire primară. B.c modul în care motivele şi interesele adulte derivă în ultimă analii din impulsurile primare. Monogr. Orice activitate care a dus (sau a fost strfos asociată cu) la această reducere de tensiune este uşor învăţată pentru că ea este influenţată de întărirea primară. Nu mai exista vreun şoc. no. & ■ experimentatorii au renunţat la încercarea de „a stinge" c^ diţionarea. Vrem să mergem la pescuit pentru ir. învăţarea reprezintă elementul important al teoriei. Era prea persistentă. Conform teoriei. în linii generale ea sună după cum urmează. Dar omul avar nu se comportă în acest mod. în „Comp. Arăta ca o . de asemenea. 214 partizanii teoriei S-R sînt aproape siguri că undeva în cadrul tui modei vom găsi explicaţia tuturor motivelor complexe adulte. Ne place covoraşul care era a sufragerie *n C0PÎlăria noastră. tensiunea motivului este redusă. Este un act asociat cu un alt act care duce la reducerea tensiunii ■ 15 J. dacă cimpanzeul obţine numai umori recompensa de struguri el îşi pierde interesul pentru jetoanele de poker. cîinii au reuşit să evite şocul.". Wolfe.tata. într-un experiment se plasau nişte dini într-o cuşcă cu două compartimente şi cu un perete despărţitor destul de s>cund oa animalele să-1 poată sări. Legea „întăririi» I afirmă că mijloacele utilizate în reducerea tensiunilor vor fi reţinute prin învăţare. pîiiă la urmă valoarea întăririi se pierde şi deprinderea sau activitatea instrumentală dispare. care apoi livra struguri sau stafide. El utiliza fiecare jeton pe măsură ce-1 obţinea. Aparent nu există nici o stingere a ■deprinderilor de evitare. în care utilizarea unui şoc electric sau a altor stimuli intens dureroşi va determina animalul să evita toată viaţa situaţia care a dus la şoc. Psychol. cundară. un circuit electric astfel îneît clinii primeau acelaşi tratament. Ei săreau peretele pentru a scăpa. setea. Monogr. sărind dintr-un compartiment într-altul imediat ce soneria suna. meniul micului dejun. întreaga motivaţie face presiuni spre reducerea tensiunii impulsurilor primare. &1 „Comp. Astfel. Să luăm un exemplu bine cunoscut din cercatările pe animale : Un cimpanzeu a fost învăţat să ia de pe podea un jeton de poker şi să-1 introducă într-un distribuitor -automat. 60. Constatăm că avem o 'versiune faţă de un anumit oraş pentru că ne aminteşte vag (adică 1 caracteristici parţiale corespunzătoare) de un oraş unde am suferit o şedere lungă şi dureroasă în timpul unei boli din copilărie (întărire secundară negativă). Şi aşa mai departe. Psychol. Dar dacă era împiedicat să facă astfel. Stocarea suferă a „stingere experimentală". O sonerie suna şi imediat clinii primeau un şoc electric puternic. 1936 . Se poate ca la început banii să fi fost un mijloc pentru a cumpăra satisfacerea impulsului. S/ar şi motivele cele mai elaborate sînt cumva anticipări îndepărta ale satisfacerii impulsului primar. el „stoca" jetoanele. Totuşi. Dar al doilea compartiment avea. I partenerul sexual. J. Enunţă^ din nou aici şi extindem argumentul deja prezentat în capitolul 5 Cînd un impuls primar este satisfăcut. "1 1937. învăţăm să ne „placă" (să construim) deprinderi favorabile pentru) patul nostru. Effectiveness of token-rewards for chimpanzees. {întreaga motivaţie caută I „reducerea tensiunii"). Huli şi alţi apărători ai abordării $4> au cheltuit mai mult efort decît Freud în încercarea de a expl. e evitarea durerii fiind exemple importante mult utilizate în lucrări]' experimentale pe animale.". Există trei obiecţii serioase faţă de această direcţie de gîndire — fiecare destul de serioasă pentru a ne spune că se află pe o cale greşită : 1.

deprindere du **" bilă toată viaţa16. De aceea, evitarea devine un motiv care îşi pierde dependgnt de întărirea primară. Ea exemplifică un fel de „autonomie f^ ţională" pe care o vom discuta in curînd mai profund. Huli a simţit că o condiţionare adiţională foarte intensă rămîne fără întărire primară. El scrie : Ipoteza de faţă nu implică faptul că întărirea secundară va suferi k mod necesar o stingere experimentală cînd suportul reducerii trebuinţei pJ1 m mare este retras. Dacă întărirea primară a fost suficient de puternică CI cursul stabilirii unei depinderi sau al unui interes secundar, anticiparea re I compensei primare poate fi destul de intensă pentru a lua locul recompenSe I actuale şi pentru a nu se stinge niciodată.17 Totuşi, întreaga logică a poziţiei referitoare la „întărirea se-1 cundară" insistă, cum spun Dollard şi Miller, asupra faptului Că| „impulsurile învăţate ar fi slăbite prin reîntărire"18 şi că în ultima I instanţă întărirea poate apărea numai prin reducerea tensiunii im-l pulsurilor primare. In experimentele pe animale dovada stingerii experimentalei (cu excepţia condiţionării evitării) este covîrşitoare, în timp ce I dovada pierderii intereselor umane adulte dobîndite nu. Nu ne I pierdem plăcerea pentru covoraşul din sufragerie pentru că pur şi I simplu timp de patruzeci de ani nu am mai mîncat în prezenta Ml Nu ne pierdem dragostea pentru pescuit numai pentru că tatăl I nostru nu ne mai satisface impulsurile noastre primare. Nu înce-j tăm să economisim bani numai pentru că nu se convertesc în stru-1 guri comestibili. Nu renunţăm la interesul nostru pentru muzică numai pentru că nu mai avem un părinte sau un învăţător care să ne dea întăriri pozitive şi negative. O femeie mai în vîrstă nu-şi pierde gustul în alegerea îmbrăcăminţii cînd hainele nu mai constituie o stratagemă pentru ar-şi atrage un soţ potrivit. Un fost marinar iubeşte încă cu înflăcărare marea, deşi sînt cincizeci de ani de cînd a părăsit^o. 16 R. L. Solomon, L. J. Kamin, L. C. Wynne, Traumatic avoidancţ> learning: the outcomes of severa! extinction procedures with dogs, în >.■>• abnorm, soc. Psychol.", 1953, 48, 291—302. 17 C. L. Huli, Principles of behavior, New York, Appleton-Century-Crofts, 1943, p. 101. Vezi şi discuţia lui Woodworth, op. cit., p. 113. Nota 13 supra. 18 G. Dollard, N. E. Miller, Personality and psychotherapy, Ne« York, McGraw-Hill, 1950, p. 88. 216 teorl îmi of s* 5? folosite. 3. în sfîrşit, — şi această obiecţie este cea mai gravă —■ multe motive nu au o legătură constatabilă cu impulsurile primare. E Uşor de recunoscut foamea, setea, sexualitatea, oboseala, nevoia de oxigen ca motive care îşi au originea în modificările tisulare din corp, într-o stimulare în deficit sau în exces a terminaţiilor nervoase. Dar multe din motivele complexe adulte nu au nici o relaţie demonstrată cu aceste impulsuri şi nici cu „energiile instinctuale" postulate de Freud. Psihologul adept al teoriei S-R sau psihanalistul pot pretinde că interesele adulte pot fi urmărite pînă la energiile sale invariabile, dar ei nu pot dovedi acest lucru. Un adult poate dori să fie colecţionar de timbre, om de ştiinţă, călător, filantrop, preot ; el doreşte să sprijine Naţiunile Unite, să of ore înlesniri copiilor săi, să-şi îndeplinească responsabilităţile. Nici unul din aceste interese nu poate fi urmărit direct pînă la impulsuri. Neurologul Goldstein a spus că numai omul bolnav este condus de impulsuri. Numai cei bolnavi mental sînt obsedaţi de trebuinţa lor de hrană, confort, excreţie, satisfacţie sexuală. Oamenii normali ţin aceste impulsuri la locul lor, dar sînt interesaţi mai mult de ceea ce Goldstein numeşte „realizare de sine" — un termen ce cuprinde principalele sisteme de interese ale perioadei adulte19. Teorii despre motive variabile în contrast cu aceste teorii ale reactivităţii, să examinăm acum ceea ce Woodworth numeşte „teorii ale priorităţii comportamentului'^ Acestea insistă asupra faptului că partea cea mai mare din activităţile noastre zilnice nu contribuie la satisfacerea impulsurilor de bază. Comportamentul nostru în cea mai mare parte a lui are de-a face cu o conduită de explorare a mediului şi de adaptare 19 K. Goldstein, Organismic approach to the problem of motlvation, ln „N.Y. Acad. Sci.", 1947, 9, 218—250. 20 Vezi nota 13 supra. 217 la el. „Jocul" copilului — un motiv extrem de absorbant el -- este un exemplu bun. Chiar cînd impulsurile sale primare PentJ Sîh,

destul de puternice, copilul continuă să se joace. Unui copil treb să-i fie foarte foame pentru a înceta jocul. Cînd impulsurile atu! un grad mare de intensitate şi se simte foarte însetat sau obo/i sau trebuie să elimine, jocul este temporar (dar numai tempOr.!t întrerupt. ' Spre deosebire de impulsurile primare acest tip de motiv par imposibil de satisfăcut. O jucărie dată poate să-şi piardă farmocuf dar copilul nu devine liniştit (ca în „reducerea tensiunii"), ci So îndreaptă spre noi activităţi exploratorii şi de joc. Şi adultul est I motivat special să menţină contactul cu mediul prin activităţi I de manipulare, observare, explorare, comunicare. Nimeni nu neagă că impulsurile organice sînt factori impor.| tanti în motivaţie. Problema este dacă ele pot explica tot ceea q, omul face cu echipamentul său. Combinaţia de interese şi abilităţi a unui muzician este profund motivaţională ; de asemenea, şi a omului de ştiinţă, a infirmierei, a exploratorului. Fiecare e activizat de propriul stil de conduită în raport de lumea sa. Se spune că teoria impulsului ţine seama de ceea ce este esenţial în motivaţie; dar nu reuşeşte să ţină .seama de ceea ce este „neesenţial, dar nepreţuit". Tendinţa exploratorie. Mult timp psihologia animală a scăpat I din vedere semnificaţia comportamentului investigator continuu al 1 animalelor. Ea era prea ocupată cu studierea impulsurilor primare 1 de foame, sete, sexuale, de oboseală. Totuşi, în ultimii ani, dife- I renta esenţială dintre această tendinţă exploratorie şi celelalte impulsuri a fost observată21. Explorarea este o activitate continuă, constituie baza unei mari j părţi din învăţare şi nu este satisfăcută ca impulsurile care cer „reducerea tensiunii". Acest fapt ne duce la concluzia că impulsu- j rile „estetice" şi de „activitate" nu sînt propriu-zis impulsuri, ci ar trebui clasificate într-o concepţie despre motivaţie cu totul j diferită. Competenţa. R. W. White propune conceptul de „competenţă"' pentru a se referi la tot ceea ce copilul face cînd nu se află sub influenţa imediată a unui disconfort, a unor impulsuri puternice, sau a pericolului22. Activitatea lipsită de conflict include explorarea, 21 Cercetări importante sînt T. A. R y a n, Drives, tasks and the initialion of behavior, în „Amer. J. Psychol.", 1958, 71, 74—93 şi H. L. Ansbachet (Ed.), Symposium on expansion and exploration, în „J. individ. Psychol.", 1958, 14, 103—127. Pentru o trecere în revistă a literaturii experimentale semnificative vezi D. E. B e r 1 y n e, Conflict, arousal and curiosity, New York, McGraw-Hill, 1960. 22 Alţi autori au sugerat denumiri diferite : superioritate (Adler) ; /unc-ţie-plăccre (Biihler) ; măiestrie (Woodworth, de asemenea şi W. I. Thomas) ; 218 a ^ip, privitul, ascultatul, trasul, împinsul şi aruncarea "biectelor, alergatul, căţăratul, „făcutul" lucrurilor, imitarea părinţir interacţiunea cu tovarăşii de joc. Nici una din aceste activităţi spontane nu „reduce tensiunea" precum o lac acţiunile provo-le de impulsuri. Cum spune White „imediat ce copilul începe se joace în ţarcul său el ştie că ipoteza reducerii tensiunii este eşită". Acest autor adaugă că doctrina freudiană după care vîr-'de la şase la treisprezece ani constituie o „perioadă de latenţă" este într-adevăr un mit curios. Dezvoltarea copilului în această perioadă este departe de a fi „latentă". El dobîndeşte competenţă in ritm rapid. „Mitul" izvorăşte din presupunerea că' motivul principal în viaţă este (în general), sexual şi că, după Freud, în dezvoltarea psihosexuală nu se produc schimbări deosebite în această perioadă. .Mare parte din competenta pe care o caută copnul se săseşte în domeniul social. El pretinde atenţie, doreşte dragoste şi-i place să se joace cu alţii copii. în aceste cazuri ol învaţă parţial prin recompensele sau respingerile pe care le primeşte de la ceilalţi. Dar în majoritatea problemelor nonsocialo corului (şi adultul) este cel mai bun judecător al propriilor sale succese. El ştie ce anume îi întăreşte stima faţă de sine, ce anume îl loveşte ca un pş°c sau ca o realizare valoroasă, ce anume îi împlineşte propria st imagine despre sine. în consecinţă, dacă teoria întăririi are o valoare explicativă, atunci ea trebuie analizată în general în funcţie de autorecompensă şi

autopedeapsă. Cînd atingem perioada adultă avem nevoie de conceptul de competentă în aceeaşi măsură ca şi în copilăne. Mare parte din ceea c^ f^ce un adult izvorăşte din stocul său d° abilităţi si interese personale. Ca şi copilul, el are o mulţime de trebuinţe biologice (pentru hrană, adăpost, sex) care pot fuziona cu sau se pot depărta de interesele sale. Dar ele nu pot explica impulsul durabil spre activităţi estetice, .intelectuale, religioase sau economice. Deşi nu putem deriva interesele adulte sănătoase în întrenime din modul în care individul îşi manevrează problemele instinctuale impuls-activitate (G. Murphy, O. Klineberg) ; autonomie primară a ego-ului (H. Hartmann). Argumentul lui White că teoria impulsului nu poate explica adecvat creşterea sănătoasă a personalităţii normale se găseşte în două articole : R. W. W h i t e, Adler and the juture of ego psychology, în „J. individ. Psychol.", 1957, 13, 112— 124 si Motivation reconsidered : the concept of cora-Petence, în „Psychol. Rev.", 1959, 66, 297—333. Cititorul poate să se întrebe : „Dacă competenţa este o trebuinţă dominantă şi permanentă, atunci de ce este enumerată în categoria teoriilor despre motive' modificabile ?" Răspunsul este că în cadrul conceptului de competenţă trebuie să ţinem seama de o continuă modificare a motivelor şi scopurilor specifice. A fi competent la maturitate înseamnă a avea o orientare spre scop total diferită de a copilului. Ceea ce nu e cazul în teoriile despre motive fixe şi clasificate 219

infantile (cum ar susţine teoria lui Freud despre sublimare şi rărea eului), totuşi nu trebuie să negăm că multe din interes , pasionate ale adultului pot conţine un amestec de forţe agres" inconştiente sau simbolic sexuale. într-adevăr, cu cît interesul !e (b l mai „pasionat" (obsesiv), cu atît îl putem suspecta mai mult că îbib i l 6s! ă e« îmbibat cu presiuni inconştiente agresive sau sexuale (vgy pagina 159). Dar în mod normal, motivele centrale ale adultului 5i au fundamentul într-un gen mai rece de interese —■ interesele ca-' I implică competenţa. Ar fi greşit să spunem că „trebuinţa de competenţă" este m0 I tivul unic şi suveran al vieţii. Ea poate ajunge la fel de bine Ca| orice altă trebuinţă (mai bine decît cea sexuală) să rezume întreaga I istorie biologică a dezvoltării. Supravieţuim prin competenţă, eres, I tem prin competenţă, ne „autorealizăm" prin competenţă. Legate de explorare si competenţă, sînt şi alte concepte, curente. Acestea schimbă, de asemenea, accentul de pe angrenajul | reactivităţii pe proacţiune şi indicarea viitorului în motivele omului. Motivele de deficit şi motivele de creştere. A. H. Maslow pro-1 pune o teorie extrem de sugestivă. El susţine că în cursul dezvol- j tării specifice copilăriei, este important înainte de toate ca impulsu-1 rile de bază (motivele de deficit) să fie satisfăcute astfel îneît copilul să poată fi mai tîrziu liber să adopte motive mai puţin egocentrice (de creştere). Astfel, un copil care are suficientă hrană, îngrijire, securitate şi dragoste nu are nevoie pe măsură ce creşte să fie obsedat de trebuinţele de bază. Se va simţi în siguranţă şi de aceea va putea atinge scopuri lărgite. Dacă a cunoscut satisfacţia impulsurilor de bază şi de securitate el poate tolera ulterior în viaţă o frustrare-a aceloraşi impulsuri mult mai uşor decît o persoană a cărei întreagă personalitate este axată pe trebuinţe care nu au fost niciodată satisfăcute în mod adecvat23. (Se ştie că unele animale vor elabora deprinderi mai puternice de stocare dacă la începutul vieţii au fost deprivate de satisfacerea primară a foamei). în această teorie Maslow recunoaşte, ca şi noi, că impulsurile primare sînt centrale în primii ani de viaţă ; de asemenea, el schiţează o modalitate în' care se produce trecerea de la motivaţia timpurie la una mai matură. Teoria sa ajută la explicarea persoanei „nevrotice" care nu reuşeşte să elaboreze sisteme de motive funcţional autonome — si care în cursul întregii sale vieţii poate „manifesta" complexe infantile. Desigur, Freud si-a îndreptat aten-ţia iniţial asupra acestui tip de personalitate, dar spre deosebire de Freud, Maslow permite oamenilor normali să depăşească această dependenţă în cursul dezvoltării lor. 23A.H. Maslow, Motivation and personality, New York, Harper, 1954, cap. 5. 220 Autorealizarea. Motivele creşterii, culm le denumeşte Maslow, ^c la autorealizare. De fapt, Goldstein insistă asupra faptului că întreaga motivaţie (de orice tip) împărtăşeşte acest caracter. Auto-rea]jzarea constituie în fond unicul motiv al omului. Conceptul nU este specific, dar are meritul de a indica individualitatea ultimă a motivaţiei ; fiecare personalitate este diferită de toate celelalte si caută să-şi menţină integritatea şi să-şi realizeze propriul destin în propriul său mod. Conceptul are, de asemenea, avantajul de a vedea în motivaţie ceva mai mult

decît presiuni, impulsuri, conflicte. El implică faptul că în timp ce aceste forţe determină persoana să reacţioneze dincolo de o simplă reactivitate, există o mare libertate de dezvoltare fără conflicte şi de autorealizare. Conceptul este clar îndreptat spre viitor, în timp ce teoriile reactivităţii privesc spre trecut sau în cel mai bun caz spre prezentul imediat24. Psihologia ego-ului. Fără îndoială principala eroare din psihologia freudiană constă în afirmaţia că „ego-ul nu are energie proprie". Astăzi mulţi urmaşi ai lui Freud, poate majoritatea, admit greşeala şi o scuză spunînd că „Freud a murit înainte de a-şi fi terminat teoria sa asupra ego-ului". Aşa cum am văzut în capitolul 7, s-a dezvoltat o şcoală de gîndire neofreudiană care neagă faptul că id-ul este unica sursă de energie. Corespunzător, ea neagă faptul că interesele şi motivele adulte sînt susţinute în întregime de sublimarea instinctelor sexuale şi agresive sau, în cel mai bun caz, de o energie neutralizată şi desexualizată care provine din inhibarea scopurilor sexuale şi agresive. Psihologia ego-ului (sau neofreudiană) vorbeşte liber despre „autonomia ego-ului" înţelegînd prin aceasta că regiunea conştientă de sine a personalităţii nu este în totalitatea ei o sclavă a impulsurilor id-ului, dar nici a presiunilor din mediu. Există asemenea lucruri ca „funcţii ale ego-ului libere de conflict". Ne trăim viaţa, cel puţin în parte, conform intereselor, valorilor, planurilor şi intenţiilor noastre conştiente. Motivele noastre sînt cel puţin relativ automate faţă de presiunile care vin de la impulsuri, instincte şi situaţii înconjurătoare25. A admite existenţa unor funcţii ale ego-ului libere de conflict înseamnă a răsturna psihologia freudiană tradiţională. Admiterea acestui lucru înseamnă că mare Parte din viaţa noastră este trăită pe baza unei scheme mature şi 24 Pentru o cercetare asupra autorealizării vezi K. Goldstein, Human naturo in the light of psychopathology, Cambridge, Mass., Harvard Univ. press, 1940. 25 D. Rapaport schiţează deplasarea psihanalizei spre psihologia ego-ului îri două articole : The autonomy of the ego, în „Bull. Menninger Clin.", 1951, 1Ş, 113—123 şi The theory of ego-autonomy : a generalization, în „Bull. Meninger Clin.",' 1958, 22, 13—35. 221

raportabile la valori şi scopuri, şi nu se manifestă numai ca o rare conflictuală împotriva unor forţe primitive instinctuale. denumeşte persoana care a atins acest stadiu de dezvoltare „per^ sonalitate productivă"26. Cum se face că ego-ul poate dezvolta o autonomie relativa faţă de forţele id-ului instinctiv sau ale mediului ? Căutînd să râs. pun dă la această întrebare, Hartmann postulează mai întîi un dis, pozitiv de autonomie primară. Acest „dispozitiv" nu e altceva decît capacitatea adaptativă a omului, reprezentată în funcţionarea per* cepţiei, memoriei, capacităţii motorii, a tot ceea ce îl ajută să se adapteze la mediu. A se adapta înseamnă a rezolva probleme, a depăşi obstacole, a căuta sensuri şi, în general, a folosi creierul propriu. Relaţia dintre acest tip de motivaţie şi ceea ce alţi autori au denumit explorare şi competenţă este strînsă. Alţi autori au pUs problema în moduri diferite. Cu mult timp în urmă Graham Wallas a insistat asupra faptului că printre motivele omului tremure inclus un „instinct al gîndirii". Bartlett a văzut un dinamism de bază în „efortul spre semnificaţie". Psihologia gestaltistă a considerat ,,închiderile" intelectuale ca o tendinţă dinamică importantă ; Festin-ger vorbeşte despre „disonanţa cognitivă" ca forţă de motivare. Cantril şi existenţialişti ca Frankl privesc căutarea semnificativi de către om, căutarea „de ce-ului" experienţei sale ca un ultim — poate ultimul — motiv al vieţii. A atribui o forţă dinamică funcţiilor intelectuale, afectului cognitiv al vieţii este un progres de mare importanţă faţă de diversele teorii referitoare la „energia invariabilă" despre care im discutat mai înainte. înseamnă că scopurile umane nu sînt licitate de o enumerare strictă de impulsuri sau instincte, ci că ele se schimbă în timp, în funcţie de variaţia condiţiilor şi tin pasul cursului devenirii individului. Hartmann vorbeşte, de asemenea, despre un disvozitiv de autonomie secundară, care nu este primar, ci derivat27. El admite că ego-ul serveşte adesea impulsurile instinctuale (cum susţinea Freud), totuşi în cursul creşterii activităţile sale jnstmmp'itrilo şi interesele se pot „înstrăina" de sursele lor instinctuale Ce^i ce odată a fost o funcţie de serviciu a ego-ului sau o autoinărare suferă o „modificare a funcţiei". Tînărul care voia odată să devină om politic din cauza fixaţiei timpurii pe tatăl său poate deveni in26 E. F r o m m, Man for himself, New York, Hoit, Rinchart and Winston, 1947. 27 H. Hartmann, The development of the ego concept in Freud's work, în „Int. J. Psychoanal.", 1956, 37, 425—438. Vezi şi H. Hartmann, Ego psychology and the problem of adaptation, în D. Rapaport

(Ed.), Orga-nization and pathology of thought, New York, Columbia Univ. Press, 1951. p. 362—396. 222 i eresat de politică de dragul politicii : ca mijloc de realizare a proriului său stil de a fi, ca un mod de a-şi realiza potenţialităţile prii28 Ar fi eronat să spunem că toţi freudienii moderni acceptă autonomia ego-ului. Unii dintre ei îl neagă total ; alţii vorbesc prudent <}e autonomie relativă. Şi, desigur, sînt corecţi cînd neagă faptul că motivele ego-ului trebuie totdeauna acceptata drept bune. O parte din motivaţie, repetăm, este inconştientă, infantilă şi ascunsă de sine însuşi. Totuşi, problema importantă este acea că o parte din motivaţie este funcţional autono rn&( mai ales la personalitatea pe care o considerăm normală, matură şi sănătoasă. Rezumat Motivaţia reprezintă „motorul" -personalităţii şi de aceea constituie pioblema noastră cea mai centrală. Psihologii nu concordă în opiniile lor asupra condiţiilor interne care induc acţiunea şi gîn-dirc-a. Unii spun că întreaga conduită este stimulată de instincte s&u impulsuri nemodifîcabile. Asemenea teorii subliniază latura reactivă a comportamentului uman. Trebuie puse restricţii severe asupra unor astfel de teorii (fie de natură psihanalitică, fie de natură S-R). Ele nu reuşesc să tină seama de transformarea extensivă a motivelor din copilărie pînă la maturitate sau de extrema diversitate de motive pe care o constatăm la adult. Unele teorii curente tind să ţină seama de un principiu suplimentar : ele consideră că auţorealizarea, competenta şi autonomia ego-ului sînt în egală măsură trăsături de bază ale motivaţiei umane. O teorie finală a motivaţiei va trebui să admită adevărul care se află în toate aceste concepţii. 28 Cînd gîndirea e pe calea cea bună, ca în cazul de faţă, problema priorităţii scade în importanţă. Totuşi, cititorul atent la istorie poate observa că propria mea concepţie despre autonomia funcţională antedatează „dispozitivul de autonomie secundară" cu cîţiva ani. Vezi G. W. Allport. Perso-■nality : a psychological interpretation, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1937; cap. 7. CAPITOLUL 10 Transformarea motivelor CERINŢE PENTRU O TEORIE ADECVATA A MOTIVAŢIEI & AUTONOMIA FUNCŢIONALĂ « DOUA NIVELURI DE AUTONOMIE o CE PROCESE NU SÎNT FUNCŢIONAL AUTONOME ? « CUM SE PRODUCE AUTONOMIA FUNCŢIONALA ? » TRANSFORMĂRI TRAUMATICE « REZUMAT

I ersonalitatea, ca orice lucru viu, se modifică pe măsură ce creşte. Şi întrucît motivele sînt motorul personalităţii trebuie să ne aşteptăm ca motivele să se dezvolte şi să se modifice şi ele. A lua în considerare transformarea vastă care se produce din primul an de viaţă şi pînă în perioada adultă nu este o sarcină uşoară. Procesul este treptat şi subtil. Impulsurile rămîn în noi. Şi chiar şi în motivele adulte complexe trecutul este încă viu, într-o oarecare măsură, în prezent. Dar sarcina noastră este să descoperim cît din trecut este flacără şi cît cenuşă. Capitolul anterior a pus baza analizei noastre. Cititorul îşi va aminti că s-a făcut o distincţie între teoriile care postulează energii invariabile şi teoriile care postulează energii modificabile. Cerinţe pentru o teorie adecvată a motivaţiei Propunem ca o teorie adecvată a motivelor umane să satisfacă următoarele cerinţe : 1. Să admită actualitatea motivelor. Ceea ce ne mişcă trebuie să ne mişte acum. De aceea o teorie motivaţională trebuie să pri~ 224 a&că la starea prezentă a organismului. Trecutui nu este impor-t nt, dacă nu se poate dovedi că este dinamic activ în prezent. Să 1 iărn, de exemplu, următorul caz : George este un criminal tînăr. A furat, a provocat un incendiu cu premeditare, a comis jaf înarmat şi a atacat în mod laş cîţiva poliţişti. Cauza, se vede clar, se află în viaţa sa familială mizeră. Mama sa, pe care o iubea, a murit cînd el avea cinci ani. După acea tragedie a trăit numai cu tatăl său, care era crud şi beţiv şi care alternativ îl respingea şi-1 maltrata. Explică" această istorie conduita actuală a lui George ? într-un sens, da, căci oferă fapte istorice care sînt esenţiale pentru înţelegerea întregii vieţi a lui George. Dar alţi băieţi cu aceeaşi istorie lugubră pot să nu fie azi delincvenţi. De fapt, un misionar iezuit devotat, pe care îl cunosc, are o biografie familială foarte asemănătoare. Atunci care este diferenţa ? Răspunsul pare să fie acela că George este încă în mod activ tulburat de conflictul

Graham Wallas a propus ca să adăugăm la lista lor un 3 instinct al gîndirii"5. Nu există motive „secundare" în sens dinamic. 225 personalităţii — ed. H. 1954. O teorie adecvat-1 trebuie să le cuprindă pe ambele. Motivation and personaliiy. în cel mai bun caz a fost considerat un inons trUrnent pentru realizarea unui motiv. Dacă. sau-la căutarea plăcerii. 3 Cf. a căuta un strop de apă este un act la f motivaţional ca şi a urmări să obţii titlul de campion olimp natatk1. Nici unul nu este adecvai3. motivele trecute nu explică nimic dacă nu sînt şi motive actuale. i 1951.] îneît considerăm că e greu să descoperi un numitor comun. Să atribuie o forţă dinamică proceselor cognitive — aîicol planificării şi intenţiei. în sf^'şit. Aşa cum am spus. da. G. 3. Mai recent. Ieşim dintr-o epocă de extrem iraţion ) ism 2 A. care. de asemenea nici moi. El vor".] motivaţia la. Dacă admitem acest principiu al pluralismului trebuie să fim I gata să ţinem seama de faptul că motivqle la animale nu vor fi un model adecvat pentru motivele la om. De asemenea. Sub i fjuenţa puternică a acestor doctrine rolul „intelectului" a fost 'iderat neglijabil. bene sau malariei . Ne amintim că doctrina consideră motivele actuale ca derivîndu-şi energiile din întărirea trecută. cu lupta pentru supravieţuire (Darwin). mai benigne. ci totdeauna şi numai ÎJi Prezent1. 4. De aceea nu putem spune că trecutul determină în mod automat „mobilul" actual al motivelor.!velei adultului nu continuă întotdeauna motivele copilăriei şi. cap. putem vorbi de motive care au o importanţă secundă în personalitate. Cam' tot ceea ce putem spune este că motivele unei persoane inclu i iot ceea ce ea încearcă (conştient sau inconştient. Nici unul nu are „mobilul" său în trecut. o altă lacună a n teorii despre motivaţie este suprasimplificarca. sau la autorealizare. Pe de altă parte. Dar astăzi aveţi pasiune pentru pescuit . Ne formăm percepţiile. se datorează cumva f iptului că tatăl dumneavoastră vă lua cîteodată la pescuit şi pentru că eraţi copil vă satisfăcea multe din impulsurile primare ? Istoriceşte. Mulţi cercetători. securitate de bază. Allport. 1935. 5. Secundare în . 1960. reflex sau delib tat) să facă. despre motive de deficit şi motive de creştere2. misionarul a depăşit într-un fel conflictul şi a înlocuit primele motive ostile cu altele. deşi în fiecare există o urmă de adevăr. animalului. "A da la o un ţînţar de pe obraz este un act motivat.--] O poziţie similară este luată de Charlotte Biihler. Beacon. unele sîni de moment. unele reduc tensiunea. altele persistenţe: unele inconştiente. Treptat s-a instalat un curent de protest. Nici una din aceste formulări n fi adecvată. confort. conchide că fiecare fiinţă umană caută atît echilibrul cît şi expansiunea : Maturation and Tnotivaiion. Acum peste patrulei de ani. ne jtiodificăm amintirile. 1 Un autor care a insistat cu o claritate deosebită asupra caracterului ictual al întregii motivaţii a fost Kurt Lewin. Boston. Primele includ pulsuri si trebuinţe psihologice elementare — sete. Unele motive sînt trecătoare. în „Dialectica . altele profunde . psihologii gestaltişti au atribuit o forţă dinamică operaţiilor cognitive. foame. sperînd să descurce ghemul încurcat al motivaţiei umane.] unele sînt ocazionale. cu instinctele Pţcpougall şi alţii). Celelalte includ amb liile interesele adultului care se dezvoltă normal. o personalitate nevrotică nu va defini în mod ne ■sari motivaţia unui individ normal. sau la c puterii. Ne amintim de distincţia utilă făcută de Maslow. vă place pescuitul. Harper. New York. Vezi A dynamic theory of Versonality. 226 care motivaţia umană a fost identificată cu voinţa oarbă (Scho-■"Ijjhauer). dar acelaşi lucru se ■ spune si despre acţiunea de a-ţi dedica viaţa eradicării febr >. cu cazanul de aburi al id-ului (Freud). aceasta poate fi secvenţa adevărată. sau la inconştient. v siguranţă.său şi încă îşi manifestă (şi transferă) ■ ostilitatea faţă de tatăl său. în termeni fiziologici sistemul nervos central era jvit ca agentul sistemului nervos autonom4. căci toate motivele prezente apar din motive anterioare. Scientific models and human morals. Motivele sînt atît de diverse ca tipuri. în urma unej munci extensive pe bază de biografii. 312—361. copilului -<au al patologicului. altele recurente . după ce a analizat teoria lui McDougall despre instincte. Maslow. Funcţiile cognitive erau 5uniai slujitori. în P 's0' nality and social encounter. New York. Sa fie o teorie pluralistă — incluzînd multe tipuri de m In plus faţă de eroarea anacronismului (definirea motivaţiei zente în funcţie de evenimente trecute). 265 de şti m2. Dar dacă vorbim de energiile sau de âdna-rnica unui motiv trebuie să recunoaştem că ele sînt toate primare. altele menţin tensiunea. şi „mobilul" acestei pasiuni nu este „mobilul" impulsurilor primare ale copilăriei (cu care tatăl dumneavoastră şi pescuitul erau asociate). McGraw-Hill. Diverşi autori asigurat că toate motivele sînt reductibile ia un singur tip T pulsuri. rezolvăm probleme datorită tendinţelor de . s-au străduit să rt i firele ci la modelul simplificat al maşinii. altele conştiente. Din această cauză doctrina „impulsurilor secundare" este copleşită de o lipsă fatală de logică. W.

Ne permite să învingem opoziţia dintre motiv şi gîndire. 28. adepţi ai teoriei cognitive. existenţialişti6. Cambridge. Intenţia sclectioneaz: Inevitabil cîteva din aptitudinile sale pentru a le rafina şi altşlej pentru a le neglija. motivele contradictorii. Ase h. desigur. El ne spune ce fel de viitor încearcă o persot t ^ realizeze şi aceasta este cea mai importantă întrebare pe care putem s-o punem despre orice muritor.' Press. Bartlett rezumă asemenea forţe în expresia „efortul spre semnificaţie" — o concepţie care joacă un rol mare în scrierile multor psihologi moderai — experimentalişti. E. în mod conştient el poate interpreta greşit linia efortului său. May. intenţia sa poate împiedica acest scop: deşii îi place fotbalul.Nerv. îndepărtarea unei muşte. în . Row. Prentice-Hall 1952 . and ment. se manifestă în prezent do . ce viitor încearcă să realizeze7. 4. să descoperim un s pentru existenţa noastră. Existence : a new dimension in psychiatry and psycho-i(KJb. R. Am prezentat acest punct do vedere în capitolul 4. E. Mai tipic constatăm că oamenii încearcă să facă ceva în care dorinţele şi planurile lor cooperează prompt. L. 1914. H. Există. Cambridge Univ. satisfacerea oricărui impuls) . Xlie autonomie funcţiona and the personaLty.ar. Deşi el d6re< te să se căsătorească.]ăutodistribuire" dinamică din creier. 227 dispoziţiile pe termen lung ale personalităţii. de asemenea. . Intenţia. instinctele sau alte imbolduri. A theory of cognitive dis-ŞOnG!ice. Soc al psychology. imaginea este totdeauna incompletă dacă nu ştim. E. nu putem înţelege personali-1 tatea sa.. (Aşadar. C a n t r i 1.J. Ser. Elenberger (Eds. New York. 1958. Daşi este util să ştim ce poate face o persoană. Festinger. Bartlett. dar termenul are o valoare deosebită indicînd 4 Cf. 1950 . F. New York. nu-1 putem cunoaşte numai studiind aptitudinile sale actuale. Putem intenţie ne ordonăm viaţa conform unui cod etic. Acesta este un motiv de bază. intenţia se referă la ceea ce individul încearcă să facă. Peterson. 1921. Wallas. no. care au plănuit pentru fiul lor o carieră de comerciant. intenţii imediate si ps termen scurt (obţinerea unui pahar cu apă. New York. admitem că un individ nu ştie întotdeauna precis care sînt intenţiile sale. 1957 . H. III. Utilizarea conceptului ne Mtăl să urmărim cursul motivaţiei pe măsură ce viata e tristă în ^re^ I zent — pînă în viitor şi nu. Basic Books. în loc să fie într-o relaţie stăpîn-slujitor. Termenul are un iz de „tensiune menţinută" şi astfel r \ adevărata condiţie a tuturor motivelor pe termen lung. el îl sacrifică în numele studiilor sale în consecinţă. The great society. S. 3. O intenţie religioasă ne conduce la l. Remembering. care nu au conexiuni necesare cu impulsurile. An gel.. Ca toate motivele. Intenţii inhibă. 6 Următorii autori pun în diverse moduri un accent considerabil pe forţa dinamică a cogniţiei : F. în acord cu descoperirile psihanalizei. Englewood CI::is.. de asemenea. c^ intenţionează. Dis. ca orice motivaţie. observîndu-i efectele asupra celorlalţi. I o puternică orientare spre viitor. 1932 . Macmillân. C. N.. England. nu trebuie să separăm > net asemenea motive cognitive de acelea care sînt în mod tradiţional denumite comtive sau afective. dorinţa şi raţiunea fuzionează într-un singur motiv pe care îl putem mrmi „intenţie".) Intenţia poate provoca dezaprobarea părinţilor săi. The why oi man's experience. dar de importantă centrală pentru înţelegerea personalităţii. nu-1 putem cunoaşte numai enumerînd impulsurile şi dorinţele sale. Intenţia este o formă mult neglijată a motivaţiei. aşa cum o fac majoritatea teoriile poi în trecut. J Kempf.". Macmillân.).\ narea vieţii noastre în speranţa atingerii în final a unei extatice'. Un nevrotic . Conceptul de intenţie ne permite să admiteri cîteva tră importante ala motivaţiei : lv Procesele cognitive şi afective ale personalităţii fuzic într-o tendinţă integrală. Cînd identificăm intenţii majore într-o viaţă dispune n de o schemă pentru a considera orientările auxiliare de perspe Un tînăr student din colegiu intenţionează să devină chirurg. 5 G. Evanston. Monogr. Ca atare. care est» efectul ei asupra altor oameni şi care pot fi impulsurile şi dorinţele sale. ' Deşi nu există nici o îndoială asupra faptului că oamenii caută cu nesaţ să afle semnificaţia experienţelor lor prezente şi al existenţei lor ca întreg. 2.

este pîineâ vieţii pentru ea şi p ice schemă abstractă e lipsită complet de acest punct şi de aceea arunci puţină lumină sau deloc asupra personalităţii ei aşa cum se manifestă aceasta în prezent. ci de modalităţi învăţate de satisfacere a impulsurilor. ce doreşte să facă pest'1 cinci ani" (captînd astfel intenţiile sale pe termen lung). Care e diferenţa dintre un motiv concret şi unul abstract ? în coloana din stînga am enumerat cîteva motive pe care le constatăm în studiul vieţii prezente . impulsurile ca atare sînt oarbe. 4. Aşa cum se subliniază în capitolul 5. a răspuns : „Aş întreba ce fel de fantezie are omul" (captînd astfel impulsurile inconştiente). E. New York. . recunoaştem că nu e vorba de impulsuri. Motivul ci este Toarte concret. Interesul via c un impuls secundar c voltat de la mama sa muzician. O mamă care e iritată de odrasla sa şi o urăşte inconştient. 1957. F. sau de religie ca interese. Dar la majoritatea muritorilor constatăm că impulsul şi planif. Ospitalitate i. Personălity and temperament. 4. Diamond. Chiar atunci cînd spunem că un individ e interesat de hrană sau sex. Şi totuşi toate aceste funcţii psihologice sînt cuprinse în cursul total al motivaţiei. The psychology of interpersonal relations. Wiley. cap. care definesc interesul. Dorinţa d° competenţă acţionează ca sursă. New York. P.7 Cf. Diamond defineşte interesul ca dispoziţia de a se angaja într-o activitate elaborată cultural fără vreo altă preocupare pentru o recompensă ulterioară în afara simplei exercitări a acestei dispoziţii. nici treizeci de trebuinţe şi nici o combinaţie sau derivare a acestora nu pare adecvată pentru a explica varietatea ncsfîrşită a scopurilor urmărite de o diversitate nesfîrsită de muritori. îşi exprimă rctfei trebuinţa de realizare (teoria trebuinţelor). a spus : „z^ş întreba unde doreşte să fie. William speră să devină un mecanic excelent. Să ia în considerare unicitatea concretă a motivelor. eficacitatea planificării conştiente şi o „atracţie" pe care imaginea omului despre viitor o exercită asupra conduitei sale prezent". Problema în discuţie este ilustrată de răspunsurile a doi psihologi diferiţi la ancheta „Care este cea mai importantă întrebare pe care o puteţi pune unei persoane pentru a-i înţelege personalitatea ?" Primul. Totuşi.carea. un psiholog „abisal". în defni-tiv. Intention. 228 procedează frecvent aşa. Un interes poate sau nu să includă un element de impuls primar. trebuie să spunem următoarele : dacă termenul pare inacceptabil (poate pentru că datează de la Bretano şi chiar de la Thomis d'Aquino..competenţă" în ospitalitatea ei. nu competenţa abstractă. Celălalt.8 Expresia „elaborată cultural" atrage atenţia asupra diferenţei dintre complexitatea unui interes şi simplitatea relativă a unui im8 S. Anscombe. Corespondenţa lor cu cazul concret este nedefinită. sau pentru că are un iz „mentalist"). dar totdeauna include mai mult. Instinctul de zbor este motivul rădăcină (teoria instinctului).294. Cauza unei astfel de soluţii rezidă îi aceea că iriteiţia implică scopul. Concret Mar}r are o dorinţă puternică ă'3 a deveni asistentă medicală. Dar e istă în mod sigur un milion de Şipuri de competenţă în viaţă c ire nu 0 privesc pe Patricia. poate fi plină de solicitudine conştientă şi să-şi declare în mod exagerat dragostea („formarea reacţiei"). în coloana din dreapta vedem modul în care se pot potrivi unor diverse teorii abstracte. fizicalistă" mai favorizantă ar spune că el e împins de motivele sale (nu atras de intenţiile sale). Din nefericire conceptul de intenţie nu iese în evidentă în psihologia curentă. dorinţa şi intenţia. care îi satisfăcea impulsurile '-ale primare timpurii (teoria Sft). nici optsprezece instincte. conflictele şi intenţiile discordante se reflectă destul de exact în manifestarea Ier conştientă. Motivul esta dorinţa de> dominare. Intenţiile ci au nevoie ele o clarificare pentru qa însăşi cu ajutorul psihiatrului. psiholog clinician cu o lungă experienţă. do Naţiunile Unite. Arc o nevoie de susţinere. 230 Să luăm ultimul exemplu din serie. Ele privesc personalitatea în general. Şi la extrema opusă vorbim de arhitectură. Ultimele se potrivesc totdeauna unui sistem teorelic şi derivă din clasificările unor motive umane chipurile fundamentale şi comune. concepţia . prin control coftical. Nu patru dorinţe. în aceste cazuri poate să nu existe nici un element de impuls detectabil. Sam pare întotdeauna să caute laude. G. problema poate fi conservată în mod satisfăcător punînd accentul pe conceptul de interes. M. Heider. Patriciei îi place să primească oaspeţi acasă. Mulţi psihologi ar spune că „impulsurile" înglobează în întregime ceea ce numim aici intenţie. " înainte de a părăsi conceptul de intenţie. prin previziune. Harper. Irene e terorizată de spaţiile deschise (agorafobie) Thomas speră să fie ales preşedinte al clubului său. Abstract A operat asocierea unei dorinţe ii cărei obiectiv e inhibat (tec *i î freudiană). O\fordl Basil Blackwell. intenţiile unei persoane sînt interesele sale caracteristice. de asemenea. Aceste exemple sînt suficiente pentru a arăta diferenţa dintre concepţia concretă şi cea abstractă asupra motivelor.. Considerarea intereselor unei persoane numai ea modificări într-o structură comună . El nu ţin seama de organizare şi de orientarea prin atitudini cognitive. Jirn este pasion t de muzică. Este adevărat veă Pal manifestă într un sens . 229 puls. 1958. 1957.

într-o epocă de construcţii proaste şi puţin rezistente. rigide. îndreptat '■-ore viilor. Ca tînăr el imită tot ceea ce tatăl său face. nici raţiunea nu pot face o persoană mulţumită într-o fermă izolată după ce s-a adaptat la o viaţă activă. Dar acum fostul marinar poate este un bancher bogat.'variabil. Chiar şi aşa. de mult timp prosper economic munceşte pînă la epuizare. sau de teama legii sau poate dintr-o speranţă ob-scură că copilul îi va fi un ajutor sigur la bătrîneţe. devine scop în sine. chiar dacă venitul său nu mai Hepinde de menţinerea unor standarde înalte. Joe. să spunem. vom avea vreodată o ştiinţă a motivelor dacă nu generalizăm ?« Răspunsul la această obiecţie este că principiile generale al 2 motivaţiei (ia care capitolul de fală si cel precedent s-au referit) ne pot ajuta să înţelegem modul în care ce produce unicitatea. este fiul unui faimos politician. în anii următori nici unul din aceste' motive originare nu poate acţiona. chiar cînd. pînă cînd treptat. Autonomia funcţională Revenim acum la o lege generală a motivaţiei care ia în con-siderare pe deplin unicitatea concretă 2 motivelor personale si care respectă toate celelalte criterii ale unei teorii adecvate a motivaţiei. Motivaţia este întot231 deauna actuală. Dar fiecare din aceste activităţi „instrumentale" pot deveni un interes în sine. Asa cum im copil se eliberează treptat de dependenţa de părinţii săi. legătura cu trecutul este ruptă. ca în acest caz. dezvoltarea bunului gust în îmbrăcăminte. chiar dacă sănătatea poate cere o viaţă mai simplă.Cum. povara ei devine o bucurie. Totuşi reprezintă încercarea noastră de a ne elibera de licitări'0 unor teorii uniforme. Tenacitatea sentimentului matern este proverbială. nu funcţională. ele o fac să muncească. devine independent si supravieţuieşte părinţilor săi. energică de oraş. îndeletnicirea literaturii. Autonomia funcţională consideră motivele adulte ca variate Şi ca s'^teme actuale ce se susţin singure. prin exerciţiul devotamentului. Unele mame îşi nasc copiii în silă. Mulţi băieţi pot alege ocupaţii ca ale tatălui lor. dar avariţia persistă şi devine mai puternică cu timpul. dar în nici un sens nu depinde de ea pentru „mersul" său prezent. . Mama se poate îngriji de copilul ei de teama vorbelor critice a\e vecinilor ei. Marinarul se poate să-şi fi dobîndit dragostea pentru mare ca un incident în lupta sa pentru a-şi cîştiga o existenţă. Tranziţia poate fi gradată. menţinut o viaţă întreagă. se poate arăta că nu este un motiv primar. Munca necruţătoare. Avarul a deprins poate obiceiul economiei din cauza unei necesităţi aspre. poate chiar ţine „discursuri".echivalează cu o caricatură a persoanei. Anii trec şi tatăl moare. chiar după ce ele nu mai servesc unui motiv erotic. un muzician doreşte cu pasiune să revină la instrumentul său după o absenţă forţată. nu-i mai pasă de zeflemele şi constată că îşi iubeşte instrumentul mai mult decît orice în lume. Un om de afaceri. poate chiar pînă la a deveni din nou sărac. concret pe care mare parte din motivaţia adultă îl posedă în r~od sigur. majoritatea băieţilor trec printr-o perioadă de pasionată „identificare cu tatăl". primele ei motive practice dispar. la fel se în-tîrhplă cu multe motive. utilizarea cosmeticelor. intereselor sexuale. standardele sale de meşter pot fi în dezavantajul său din punct de vedere economic. pentru a-şi realiza planurile. Pe măsură ce individul (sau motivul) se maturizează. Acum. veţi întreba. dar funcţional independente de acestea. nu poate face o muncă neglijentă. Măiestria nu este un instinct. ci unul dobîndit. Viaţa unui copac este continuă cu cea a seminţei sale. Viaţa Atenei moderne este continuă în raport cu viaţa cetăţii antice. „Instinctul matern" lipseşte com232 plet. Să luăm cîteva exemple comune. care privesc în trecut şi de a recunoaşte caracterul spontan. Ea refuză să considere energiile adulţilor ca fiind infantile sau arhaice în esenţă. Oricît de grosolane ar fi aceste motive. abstract0. Scopuri anterioare duc la scopuri ulterioare dar sînt abandonate în favoarea celor din urmă. Eitc o eroare să admitem că un principiu general ■'! motivaţiei poate să ducă numai la o schemă uniformă de motive comune tuturor oamenilor. O asemenea teorie este evident opusă tuturor concepţiilor ■fespre „energii invariabile". De fapt. chiar după ce nevoile sale au fost reduse. dezvoltîndu-se din sisteme antecedente. Unui fost marinar îi este dor de mare. Muzicianul se poate să fi fost iniţial împins de o dojana referitoare la interpretarea sa inferioară la instrumentul respectiv. un avar continuă să-şi mărească grămada inutilă de bani. dar nu este totuşi drastică. Acest accent pe unicitatea motivelor dezvoltate va provoca consternare. să spunem. însă. De asemenea. Să mai adăugăm un exemplu. dar sămînţa nu mai susţine şi nu hrăneşte de mult copacul complet crescut. motivul originar a fost distrus şi totuşi foamea pentru mare persistă şi chiar creşte în intensitate. Nici nevoia. odată mijloc în ve-derei unui scop. pe măsură ce dragostea ei pentru copil se dezvoltă. Relaţia este istorică.. Joe este acum de . dar pu'terea pe care o poate dobîndi asupra unui om este atît de fermă îneît nu e de mirare că Veblcn 1-a luat greşit drept instinct. îngrozite la gîndul cor-voadei care le aşteaptă în viaţă. Deprinderile urbanizate îl împing spre o existenţă frenetică. Un muncitor se simte obligat să facă bine o muncă. Marea a fost „întărirea secundară" pentru impulsul foamei. Măiestria este un exemplu bun. Nu este nicidecum singurul principiu valid care priveşte dezvoltarea motivelor umane şi nici nu explică întreaga motivaţie. plimbările în parcul public sau o iarnă la Miami pot iniţial sluji.

„Impulsul fundamental spre un anumit scop poate fi foamea. Rev. ajunge la sfîrşit. Totuşi.vîrstă mijlocie şi este profund absorbit de politică. Spoerl. Press. mulţi critici au prezentat o rezistenţă marcată faţă de concept. 370. dar nu şi una funcţională. 25. agresivitatea sau altele. soc. 50. 1335. by H. London. Printre criticii care consideră că psihologia stimul-răspuns rămîne adecvată sînt D. New York. Rinehart . C. Press. în „Psychol. Există o continuitate istorică. Experimental evidenca for funcţional autonomy of motives. în toate carurile activitatea care devine ulterior motivaţională era la început instrumentală faţă de un alt scop (adică. ei argumentează că dacă teoria instinctului sau teoria reducerii impulsului ar fi extinse suficient de mult. căci se poate ca Joe să nu fi depăşit complexul Oedip (încereînd să fie ca tăticul pentru a cîştiga afecţiunea mamei sale). New York. şi O. Să vorbim mai întîi despre unele experimente pe animale. da. Autonomia funcţională perseverativă. p. Harward Univ. Ca citare. Funcţional autonomii of motives as an ex-tinction phenomenan. Cu mulţi ani în urmă F. 1947. Rev.. actuale asupra modului de funcţionare a sistemului nervos. W o o d wo r t h : „mecanismele pot deveni impulsuri". Rev. în „Psychol. 171—179. In T. Politica este acum pasiunea sa dominantă . să fie dorit în sine" (The origin of the ■233 Dowă niveluri de autonomie Exemplele de autonomie funcţională ar putea fi înmulţite la infinit şi fără sens. mai bine să fim mai sistematici în această chestiune. Tolman admite „motive terţiare independente" care pentru toate scopurile practice trebuie privite ca autonome funcţional. în . 321 f. 201). S. Interesul adultului 'pe care îl descriem. 272—283. reprezintă o parte mare a personalităţii lui Joe. C. Activitatea a slujit odată un impuls sau o trebuinţă simplă . Critique of Gordon W. depinde clar de anumite presupuneri privind natura personalităţii umane — nu că aceste presupuneri contrazic în vreun fel fapte neurologice cunoscute. Toward a general theory of action. într-un sens mai larg. McClelland. aşa cum am văzut în capitolul anterior. 2. Hoit. în „Phil. Atunci. Ceea ce odată a fost extrinsec şi instrumental devine intrinsec şi activator. Următoarele referinţe exemplifică această literatură critică : P. Sămînţa originară a fost înlăturată. Hart-mann de „autonomie secundară a egoului" sprijină poziţia noastră. 501. Tlie funcţional autonomy of raotives.". A.". Există şanse. avînd puterea de a se statornici „în mod specific" şi de a dobîndi o „stăpînire absolută" . din deprindere. 4902. Toate exemplele noastre au o trăsătură comună. 1940. 1938. totuşi. 47. Mass. Vom facă bine să vorbim despre 1) autonomie funcţională perseveraiivă şi 2) autonomie funcţională esenţială Primul nivel se apropie mult de ceea ce sînt (sau se poate afirma că sînt) principiile neurologice simple: Celălalt nivel. Psychol. transl. Constable. acum îşi serveşte sieşi sau. Dacă activitatea politică da azi a lui Joe este do acest tip nevrotiv îl vom găsi probabil comportîndu-se într-un mod forţat. mai convingătoare (cînd este asociată cu capitolele 5 şi 9) decît prima expunere publicată în Personality : a psyăfiological interpre-tation. Şi totuşi discuţia a beneficiat de pe urma critici lor şi este. şi Dorothy Rethlingshaefer. Al-Iport's iheory of motivaiion. După ce m-am gîndit cîţiva ani la problemă sînt acum înclinat să cred că fenomenul ar trebui să fie corectat' la două niveluri. Brentano o numea „lege psihologică bine cunoscută" după care „ceea ce iniţial era dorit numai ca mijloc pentru altceva. W. este stilul său de viaţă .". mijloacele care duc spre scop devin obiect de interes pe cont propriu" (Dynamic psychology. Conceptul lui H. E.". New York. Bertocci. by C. 16). autonomia -funcţională se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în care tensiunile implicate nu sint de acelaşi tip ca tensiunile antecedente din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat? 9 Autonomia funcţională a fost admisă (fără această denumire) de mulţi autori. în "altă parte.'1943. 532 . Columbia Univ. Tolman vorbeşte de „dobîndirea de «aderări la tipuri specifice de obiecte-mijloc". pp. sexualitatea. Cambridge. E.Psychol. 397— 407. începe ca fiind altul. poate pentru acelaşi post pe care îl ocupase tatăl său. ca interesul pentru politică să fi depăşit originile salo în „identificarea cu tatăl". totuşi. Macmillan. 49. chiar prost adaptat. Stern pune aceeaşi problemă cînd scrie că „fenomotivele" se pot transforma în „genomotive" — General psychology from the personalisiic stană-point. dar odată activitatea începută. Copilăria nu mai e dominantă. In general. Op-penheimer. 1951. slujeşte imaginea d^ sine (eul ideal) a persoanei. 1918.". O afirmaţie mai familiară este expresia lui R.. Hague. E îndoielnic faptul că prezenta expunere a problemei autonomiei funcţionale va satisface pe aceşti critici. A. Nu prea ştim cîtă greutate să knowledge of right and wrong. în „J. P a r s o n s. dar ele depăşesc cunoştinţele. faţă de un motiv primar). ele ar acoperi toate cazurile de „autonomie funcţională". maturitatea. sper. ce îl motivează pe Joe astăzi ? Fixaţia sa timpurie pe tata ? Posibil da. rigid. transl. p. Shils. îşi depune candidatura pentru o funcţie. 1942. în ciuda acestui sprijin extensiv. Sci.

Pe de altă parte. cînd va fi adusă de pe plajă în laborator. Neurologii admit fenomenele şi fac speculaţii privitoare la mecanismul nervos implicat. 14 Astfel D. ritmul anterior de activitate maximă (chiar înainte de momentul obişnuit de hrănire) persistă. Gîngurltul copilului. 1. 1. 1929. Olds introduse conceptul de „autostimulare" pentru a explica „continuităţile pe termen lung" : J. Totuşi. 1934. Crawford. Univ. Acest lucru nu poate fi explicat prin foame fiziologică. primele manipulări şi jocul indică aceeaşi autoperpetuare. în toate aceste ipoteze observăm . pro-vocîndu-i astfel mişcări de ştergere 'şi curăţire.11 Un şobolan care a învăţat* să iasă din labirint stimulat de foame.' care se găsesc şi la om. 62—65. Relative value of reward and punishment in habit forrnatioii. Olds. 7. care nu mai sînt puse în mişcare exclusiv la controlul stimulilor. McGraw-Hill. Dovezi provenite din studiul pe animale. Acest autor susţine că sistemul nervos nu c organizat pe o bază liniară. 11 S.. 1949. „de plăcere5'. amînare şi autoraportare lipsesc în mare măsură sau complet. Gura îmi salivează. în „Como. ale cărei obiceiuri de a se ascunde în nisip şi de a reapare depind de mişcările mareei. A behavioristic study of the activity of the rat. Chiar o moluscă. niciodată. C. 1917. Clarendon. Biol. nu pentru hrană. 231— 276. Un mecanism pus în acţiune datorită unui motiv continuă cel puţin centru un timp să „se hrănească" pe sine. numărul de mişcări „de curăţire" era încă foarte mare13. adevăraţii vicioşj. animalele posedă rudimente de bază. ci. chiar cînd va fi hrănit pînă la saturare va merge corect prin labirint. Biophysics". The Measurement of nervous habits in normal chil-dren. în „Bull-math. 234 le acordăm. of Minnesota Press. 2. cap! 22. fără mareo. ci că neuronii corticali sînt ordonaţi în cerc. Toată lumea a observat repetarea aproape infinită a actelor de către copil. Un impuls nu declanşează un neuron motor pînă cînd nu a trecut în mod continuu prin cerc şi a fost modificat corespunzător. Astfel.12 Un cercetător a aplicat colodiu în urechile unui animal. ca şi cele enumerate mai jos indică prezenţa unor circuite independente sau substructuri. Oxford. am greţuri. New York. o persoană „agăţată" este o persoană cară a dezvoltat o structuri rro-tivaţională autonomă şi dobândită.10. T. cam la troi săptămîni şi durează cîteva zile. 89. chiar după tratament. The groiDth and structure of motives. în marea majoritate a cazurilor^ revin' la viciile lor. O. Pe de o parte. maimuţele şi pacienţii cărora li se injectau narcotice se obişnuiau şî sufereau enorm cînd erau „privaţi" de acestea. totuşi. nu mai prezentau urme de iritare. 9.cu alcool devin accese de boală fizică şi mentală. pp.14 10 C. Free Press. studiate la microscop. Vicii. 12 J D. A hierarchy of' values determined by the topology of nervous ncts. C. Şobolanul este foarte activ chiar înainte de timpul hrănirii. New York. Rev. C. 1922. Astfel. P. aparent. ele arată ce înţelegem prin perseverare.".15 S-ar putea spune că o asemenea foame fizică indusă artificial prin droguri nu reprezintă un exemplu corect. Psychol. Aici avem exemplul cel 'mai elementar de autonomie funcţională. Psysiological psychology. Părintele înţelegător ridică lingura aruncată mereu jos de un copil mic. lucrări recente asupra viciilor arată că dinamismul implicat este în maro măsură de natură psihologică. mi-e groază şi tremur. 1053. Un experimentator hrăneşte un şobolan la intervale regulate. 201—214.". 1937. S. 7. în „Psychobiol. centrii corticali superiori sînt atît de slab dezvoltaţi încît capacităţile de simbolizare. ci prin. Mecaiţisrae circulare. deşi acurn e înfometat tot timpul. nervoase şi emoţionale. Fiecaro activitate pare să aibă un „l'eed-back" pe canalele senzoriale.16 3. Deocamdată nu e posibil a specifica baza neurologică a autonomiei funcţionale perseverative de acest tip. ea poate fi reorganizată în aşa fel îneît nu se mai manifestă în structura comportamentală căreia i-a „aparţinut" iniţial : The neurophysiolo-gical basis of mind. Dacă nu sînt potolite. Minneapolis. prinzînd gust pentru droguri. nr. După un timp. Nimeni nu va nega că dorinţa puternică de tutun alcool sau narcotica este un apetit dobîndit sau că dorinţa aceasta poate fi foarte intensă. dar odată vindecaţi nu mai prezentau dorinţa de a le folosi din nou. Wiley. stomacul şi intestinele suferă de crampe şi mă doare bila. Oricît de departe ar merge aceste experimente şi multe altele asemănătoare. 1945. 13 W. Morgan. Fenomenele tocmai menţionate. C. McCulloch.and Winston. Nu sînt lucruri facile. Dar. 1956. 01 s o n. Pe de altă parte. Morgan vorbeşte de „stări de motive centrale".". Characteristics of nocturnul animals. Un alcoolic în tratament scrie : Aceste dorinţe paroxistice se produc la intervale regulate. cap. H e b b consideră că „reţele deschise de celule din creier" pot permite o activitate reverberativă de durată : The organization of behavlor. Părinte1" se plictiseşte de joc cu mult înaintea copilului. în „Quart. III. experimentatorul înfometează şobolanul. R i c h t e r. Glencoe. J. va continua acelaşi ritm. Dodson. simulate de care să rîdă zeflemiştii. cînd toate simptomels de privare au dispărut. O direcţie teoretică înrudită este oferită de W. E c c 1 e s susţine că întrucît o învăţare veche nu se pierde 235 2. faptul că s-a format un subsistem al personalităţii care manipulează frustraţiile vieţii. Monogr. 1943. O lună după începerea experimentului cînd urechile şobolanilor.

a~ 5. Putem conchide problema în acest fel : nu talentul perfecţionat şi de17 E.. sau că nordul este sudul. New York. va continua să pereeverez şi. dar nu putem scăpa clc ea. Jucăriile. aşa cum am văzut. aspects in relation to clinical problems. Desigur. Aici. Animal drive and the learninq process. dansa sau şofa. Bloomington. Această afirmaţie este numai parţial acceptabilă. 1955.17 După cum se ştie. patul nostru obişnuit este asociat cu un somn odihnitor •■ ne place pentru că este un „întăritor secundar" al odihnei. dar ea persistă. „deprinderile în formare" sînt foarte dinamice. Springfield. repetarea are o Ca i litate de nebiruit.impuls. mîncărurile familiar„ obiceiurile familiei sînt preferate. Este cunoscut faptul că-memoria sarcinilor neterminate este mai bună decît cea o sarcinilor terminate. Nu o dorim. Zeigarnik. John Dewey scria : Esenţa rutinei este de a insista asupra propriei sale continuităţi. de ase-autonomia funcţională este de scurtă durată. Cînd părăseşte camera de experiment. de exemplu. mai'ales cap. To-tuSij este lin exemplu important pentru a arăta faptul că există m jnecanism nervos pentru menţinerea structurilor de activitate ^ră ca noi să avem nevoie să urmărim fiecare act pînă la moti-vul. si poate şi a doua zî. New York. Chiar o sarcină banală poate deveni obsedantă pentru o perioadă considerabilă. Totuşi. Plăcerea care pro /ine 1 dintr-un pat familiar nu este plăcerea somnolenţei. 1932.revenirea conceptului de circuit cortical reverberativ. Studies in perseveration. Forsch. 13Isabel Kendig. Lindesmith. Rinehart and Winston. Allport ridică problema dacă toate „structurile evenimentelor" la nivel fizic.". 1931. ci mai curînd lentul imperfect şi deprinderea-în-formare. Familiaritatea şi rutina. Beyond Ihe door of delusion. Dacă îi spui o poveste unui copil mic nu te v lăsa să o spui altfel a doua oară. psihologic şi social nu au prin natura lor proprietatea de auto-ntenţmere : Theories of perception and the concept of structure. 7 şi 8. 1953.". Utilizăm deprinderea de a scrie la maşina de scris. 237 prinderea automată au puterea de impulsionare. Hol t. Hoit. Macmillan. R. Într-o serie de experimente. 9. aşa cum subliniază Piaget. 4. produc adesea un dor puternic de casa' I Moralitatea copilăriei. 21. Se întîmpîăj uneori. 15Inmate Ward Eight. Cereţi unui subiect ca timp de o oră sg se gîndească sau să scrie toate cuvintele care încep cu litera c. 'nsMai ales în copilărie. 1927. chiar în timpul somnului. de a conduce automobilul sau de limbaj numai în serviciul motivelor active. 3> 223—264. Şi ce impuls satisface repetarea exactă a unei povesti ? Dinamismul rutinei se poate constata acolo unde nici un impuls nu e prezent — chiar cînd ele sînt zădărnicite.21 Cititorul poate obiecta că o ambianţă familiară este numai o ] asigurare condiţionată că impulsurile noastre vor fi îndeplinite Astfel. Devierea de la ea înseamnă trai°" gresiune20. W i k 1 e r. supunerii şi rutinei. este foarte rnulj o moralitate a obiceiurilor.18. F. 281. unele ' abilităţi nu sînt niciodată realmente perfecţionate. Acest principiu poate sfîrşi prin a oferi o bază nervoasă pentru autonomia funcţională per-severativă. 1947. Psychol. 1—85. Maslow a arătat că oamenii j elaborează rapid preferinţe pentru lucrări de artă şi chiar pentru nume străine pe care le-au întîlnit anterior. A. Pianistul concertist se simte îmboldit zilnic la ore de exerciţiu. fără a dori. Ei ponsidcră. Ind. majoritatea deprinderilor par să devină numai abilităţi instrumentale. ninti multe cuvinte care încep cu litera c. ci într-una nouă. un nume rusesc. j^. Multe experimente arată faptul că sarcini incomplete produc tensiuni care îl fac pe individ să lu-creze pînă cînd sarcina este terminată — indiferent cît durează aCSSt lucru. dar o doreşte pe coa familiară. Principia Press. H. să intrăm într-un oraş necunoscut si să rr pierdem simţul orientării. La un nivel teoretic supe-!"lor. mai armonios şi le place mai mult decît un nume rusesc complet nou. 236 d astfel un „reflex circular". hologii gestaltişti vorbesc de o „tendinţă spre închidere" (Gestaltdrang) care persistă pînă la terminarea unei sarcini. III. Charles C. wiley. ruperea ei înseamnă o violare a dreptului. Un copil nu mai găseşte satisfacerea foamei I într-o hrană familiară. Vber des Behalten von erledigten und unerledigten en. B. Credem că estul este nordul. Adolescentul este obsedat pînă cînd îşi desăvîrşeşte abilitatea de a patina. Perseverarea în sarcină. . dar lucrul ial este faptul că nu e nevoie de nici o ipoteză de autoafir-rivalitate sau orice altă trebuinţă de bază pentru a explica auto tenţinerea sistemului dinamic temporar în activitate. Opiate addiction : psysiological and neurophys-iologicai. acest enp ilustrează numai o autonomie funcţională temporară. New York. Excursiile în afara căminului' poate într-o tabără de vară. Thomas. devine pentru noi rutină şi aproape imposibil de corectat. ci aceea a unei simple familiarităţi. 19B. p. Un cadru do referinţă este repede stabilit. Odată învăţate. Dar I această explicaţie nu este satisfăcătoare.19 Există o presiune de a continua lucrul "în orice sarcină neterminată. în „Psychol. Copilul caro tocmai învaţă să vorbească sau să meargă nare împins să perfecţioneze aceste abilităţi. 1936. 16 A. Starea de „dezorientare" este plictisitoare si în mod sigur nu satisface nici un impuls . pe care l-au auzit o dată sau de două ori mal înainte. Woodworth vorbea în mod original de „deprinderi care devin impulsuri". în „J. mai ales cap. Opiate addiction.22 .

E important de observat că interesele majore ale vieţii !Î'it rareori clar formate sau chiar schiţate în copilărie (copiii minune din muzică fiind o excepţie). Kinc art and Winston. E. Uiii oameni nu pot dormi bine dacă nu au o pernă. nu sînt îndeplinite. Ultimele dedin primele deşi nu mai depind de ele.elor primare în dinamîsme ulterioare. funcţionează pentru a susţine sistemele la nivelul lor actual. Human potentialities. 481—494 . Maslow. Pentru geniu. ] conceptul de autonomie funcţională de funcţiile centrale ale per_ j sonalităţii (paginile 135—-137). băut. 89—91. în timp ce acelaşi test a indicat o stabilitate mult mai mare (+0. Nu observaţi că toţi ocupă după amiaza . jv I aceea expunerea noastră nu poate fi completă pînă cînd nu legajj. în „J. Acest ritm al meselor nu este independent de impulsul foamei.' bilit că de obicei oamenilor le place să facă ceea ce pot face bin@ (corelaţia între abilităţi şi interese este mare). 238 Să presupunem că asistaţi la o conferinţă care are sesiuni di-■■■■■. excreţie şi activitatea sexuală sînt extrem de individuale şi sînt in^ grediente foarte importante în structura motivaţională totala. 1958. In acelaşi timp. antrenat de incandescenţa cercetării. Gardner Murphy a introdus un concept care parţial. dar numai parţial.57. Momentele. în „J. Dorim ca impulsurile noastre să fie satisfăcute într-un mod cunoscut/ Majoritatea dintre noi mîncăm trei mese pe zi. Autonomia funcţională esenţială. Ceea ce era un mijloc în vederea unui scop. Să luăm în considerare cîteva exenvj ple de la acest nivel al autonomiei funcţionale. Totuşi. Harcours Brace. nu sînt funcţional autonome. 21 J. Psychol. care conferă mai multă unitate pejv sonalităţii decît o pot face sisteme perseverative disparate. Dewey. Basic Books.". Un studiu asupra copiilor din clasele a zecea şi a douăsprezecea a arătat că forţa intereselor lor într-o perioadă de trei ani corela cu numai +0. 51. appl.24 24 I.75) a intereselor în decursul unei perioade de douăzeci şi doi de ani după absolvirea colegiului. impulsurile abia pot opera uneori. Toată lumea are nevoie de o dgen. Permanence of vocational interests of high schoot boys. Hoit. dacă gusturile dobîndite. Pînă acum ne-am fixat atenţia ra proceselor de nivel relativ „inferior" care manifestă o schim-t> o i dinamisrr. în toate exemplele noas-fre am admis că un anumit servomecanism sau mecanism de feed'. căci un motiv-impuls fundamental este totdeauna prezent. cînd aceste sisteme suferă o modificare internă. El îl numeşte canalizare?^ Acest autor subliniază faptul că imboldul familiarităţii este adesea strîns legat de satisfacerea impulsurilor. The moral judgement of the child. Este adevărat că recompensele se dau unei persoane capabile i pentru exercitarea talentelor sale. van Cogh şi mulţi alţii. 1932. Menlcl. nu două sau cinci.î loc pe care l-au ocupat dimineaţa ? Şi dacă conferinţa con-. i şi după amiaza. dar unii oameni sînt foarte amatori de aer proaspăt şi le place să adie o boare de aer în dormitor . sau pentru sănătate. somn sau familie ca fiind izvorul devotamentului pentru munca sa. 240 . Psychol. educ. ir „J. Este un fapt sta. New York. două perne sau uneori nici una. fiindcă le face plăcere părinţilor săi sau pentru că e la o oră convenabilă. hrană. alţii preferă numai să lase aerul să se filtreze prin fante. Strong. exp. numai dacă dorinţa pentru ■iabilitate (familiaritate) nu este ea însăşi un impuls. The influence of familiarization on preference.. New York. 1941. Pentru perioade lungi de timp el uita de toata acestea. poate sfîrşi prin a se trezi absorbit de subiect. Psychol. Permanence ol interest test scores dver twenty-two years. 1. 22 A. 1937. Si aceeaşi pasiune se constată în biografiile geniilor care în cursul vieţii au prir o recompensă mică sau nici una pentru munca lor : Galiîeo. Nici o motivaţie de acest gen nu explică impulsul din spatele geniului. New York. pasiunea creatoare insăşi este motivul. Mai întîi. un student care iniţial se angajează în studiul unui domeniu fiindcă i se cere. Schubert. Murp h y. Aceasta are nu satisface nici un impuls.". energiile sale principale sînt sistemei conducătoare ale motivaţiei.20 J. dacă procedăm astfel. Abilitatea se transformă adesea în interes. strict vorbind. 1951. Deşi personalitatea conţine multe aseme ' nea sisteme independente. cîteva'zile obişnuinţa spaţială este ferm instalată. dar îl defineşte şi-i impune o preferinţă dobîndită. Cît de amăgitor este să te gîndeşti la interesul lui Pasteur pentru recompensă. 1922. ademenea ataşamente dobîndite. conceptul de canalizare aparţine în mod fundamental teoriilor despre „energiile invariabile" şi nu autonomiei funcţionale. 21.. Cauza primă a învăţării unei abilităţi poate să nu fie interesul De exemplu. p. imaginea rezultantă a personalităţii ar fi ca aceea a atelierului de re23 G. H. devine un scop în sine. poate pentru toată viaţa. C a n n i n g e t a 1. 162—180. atelier umplut cu ceasuri ma fără legătură între ele. 78. nu vom reuşi să ţinem seama de toate motivele adulte dacă ne oprim în acest punct. Piaget. Motivele originare pot să dispară complet. Şi astfel conchidem că deşi există o asemănare de suprafaţă. acoperă autonomia funcţională. locurile şi intervalele pe care le alegem pentru mâncare. Human nature and conduct.". Dar ea le exercită numai pentru a obţine o recompensă ? Puţin probabil. 239 paraţii al unei ceasornicării. extrem de individuale.. Dar. 32.

Nu are importanţă pentru moment dacă vom denumi aceste motive esenţiale interese. de asemenea ţ. Unele capacităţi şi sisteme t I cel mai bine considerate ca relativ fixe şi . întrucît tensiunile pe oare le implică nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile motivelor originare. 1933. Se dezvoltă treptat în cursul vieţii. ca un agent tăcut pentru selecţionarea şi orientarea a orice este legat de interes. Recent applications of the „Study of r?îues". 2. funcţional autonom. spasmul genunchiului. Mary E. un altul de religie şi artă.". prin definiţia noastră. 3. complexă care determină „atitud nea totală" a unui sistem de viaţă matur. 241 şi dezvoltarea personalităţii — cd. appl. Mai mult. 265 există. W. De la naştere pînă la moarte. Pasiunile dominante ale adulţilor sînt extrem de diverse. 1959. ^932.sine şi stilul de viaţă sînt factori de organizare. ele formează o imagine de sine complexă sau un stil de viaţă care este. 26 H. procesul digestiv — deşi şi ele manifestă o individualitate de funcţionare —■ nu trebuie considerate funcţional autonome. ele sînt. Spre deosebire de Freud sau Alder. ele sînt motive superioare dobîndite. memorează şi gîndeşte o persoană este în mare parte determinat de structurile sale esenţiale. Vorbesc aici despre nivelurile cele mai înalte de organizare ale personalităţii. Ar fi o eroare să considerăm interesele ca mobiluri esenţiale singulare şi separate. s-a subliniat mai sus că majoritatea motivelor manifestă stiluri ca-nalizate de expresie şi caută satisfacţia într-o manieră preferată. no.J voeate de o stimulare specifică şi e îndoielnic că pot fi clasificate' 1 ■ c x moţi /aţicnalo. oameni cu un interes estetic puternic răspund mai repede la cuvinte legate de acest interes decît la cuvinte referitoare la interese care le lipsesc. 1957. 74—78. pro.. Ea trebuie să mănînce. Psychol. să spunem că dacă un motiv poate fi urmărit esenţialmente pînă la tensiunile impulsurilor atunci el nu este un caz de autonomie funcţională. Desigur. de asemenea. O bătrînă dintr-un azil îşi concentrează viaţa nu-mai pe speranţa că „poate unii îşi amintesc cu drag de mine". Imaginea de . 54. în „Psychol. A. Opinia mea este aceea că. sînt foarte semănătoare cu ale altor copii. Affective processes in perception. nu to'ate motivele sînt funcţional autonome. chiar ale celor între 10 şi 19 ani. valori sau altfel. 100—127. pare sigur să afirmăm că interesele Majorităţii copiilor. C a n t r i 1. zi de zi. Power. A11 p o r t.". Acţiunea reflexă. G. General and specific attitudes. 1. (McDougall u meşte acest nivel de organizare „sentiment de autoconsideraţie' alţii „ideal de sine". funcţional autonome. Psychol. instanţa cea mai importantă a autonomiei funcţionale s seşte în organizarea esenţială. 2. Clipitul ochiului. 43. în ca-"pitolul următor vom arăta că ceea ce percepe.In mod evident interesele tinerilor sînt mai puţin stabile decît ]g ale adulţilor.26 Aceeaşi tendinţă selectivă se (descoperă la toate formele de interes care au fost testate. împreună. nu susţin câ liniile călăuzitoare ale personalităţii sînt de obicei formate la vîrsta de trei sau cinci ani. Totuşi. revision of the „Study of Values" l0r use in magazine readership research. deşi sistemele independente (perseverative) de nivel inferior 25 H. conduce şi unifica toate. 259—273 . în timp ce adulţii progresează în ^nicitate (individualizare). Monogr. Ele sînt J răspunsuri automate. în „J abnorm. Un om e absorbit de afaceri şi de golf . Majoritatea teoriilor despre personalitate (mai ales acelea care postulează „energiile invariabile") omit forţa mo-tivaţională a structurilor de nivel superior. ] Dar canalizarea nu constituie o autonomie funcţională adecvată. în „Psychol. sau cel puţin multe din raporturile unei persoane cu viaţa.25 Dacă li se dă de citit un ziar ei vor citi mai multe articole privitoare la artă decît persoanele fără interese estetice. să doarmă. Atunci. C a n t r i 1.". 28. capabile numai de o rnoduicare uşoară. Astfel. Soc. Impulsurile. Pe măsură ce un interes creşte creează o condiţie tensională durabilă care duce la o conduită corespunzătoare şi acţionează de asemenea.C. Engstrom. Un element esenţial al acestui dinamism dominant este scut mentul responsabilităţii pe care o persoană îl are faţă de viaţa s Modul în care cineva defineşte rolul său şi obligaţiile în determină o mare parte din conduita sa zilnică.. Cîteva tipuri de motive nu sînt autonome. Echipamentul constituţional. născute : şi nici nu e în mod obişnuit dominată de structuri timpurii de complexe juvenile. N. sentimente. 192 . să elimine şi corpul său trebuie să realizeze nenumărate adaptări homeostatice pentru a menţine echilibrul delicat al vieţii. 3. Jenkin. ca primă generalizare. Interesele şi valorile dobîndite au putere selectivă. fiinţa umană e supună impulsurilor biologice. Bull". Oricum le-am denumi.) Ce procese nu sînt funcţional autonome ? Am argumentat că în cea mai mare parte structura personali-taţii este postinstinctuală : ea nu e dominată total de impulsuri în. în „J.

ticurile faciale. • Cititorul perspicace poate întreba : „Nu avem aici cazul unei autonomii funcţioanle perseverative ? Fetiţa pare să fi suferit din cauza unui sistem motivational independent disociat. Deprinderi. Comportamentul ei nevrotic nu era esenţialmente autonom. De^ 242 ici unul din faptele enumerate nu constituie în mod direct „mo-fve". Freud ne-a învăţat că rădăcinile unei nevroze se află adeseori în primii ani de viaţă. Press. temperamentului (capitolul 4). totuşi nu e înţelept să susţinem că deprinderile-în-general sînt exemple de motivaţie funcţional autonomă. pr^ fund tulburată. Un ecou al vieţii anterioare obsedează conduita ei. S. 6. analiza a dezvăluit faptul că cu opt ani înainte mama ei îi spusese că atunci cînd inhala aer. O fată de doisprezece ani avea obiceiul iritant de a ples-căi din buze de eîteva ori pe minut. p.). N.27 Este un stil învăţat de supravieţuire şi poate fi conceput fără nici o relaţie cu nevbile primare neîmplinite. Ori de cîte ori. acesta era „bun". dai. Dar iată o altă faţetă a tabloului. Ele sînt sisteme instrumentale declanşate în slujba motivelor. aşa cum o arată exemplele noastre. majoritatea deprinderilor nu sînt deloc mbtivaţionale. atunci acest lucru indică faptul că motivaţia sa era legată în întregime de gustul său pentru dulciuri. Similar. A. dacă el primeşte o moştenire şi nu mai munceşte. Klein (Eds. Pare posibil ca un stil nevrotic de viaţă să fie stabilit rigid şi să nu mai găzduiască în sens clar conflicte trecute. Dacă copilul nu mai vine. ea a încercat să nu mai respire. In acelaşi timp există o diferenţă esenţială. rosul unghiilor. Sila de a-şi spăla mâinile. Observăm că ie-} tiţa a fost vindecată cînd conflictul ei datînd de opt ani a fost îndepărtat. întreaga chestiune era atît de dureroasă îneît a reprimat tirea întîmplării. 'în acest caz conduita la vîrsta de doisprezece ani este în realitate manifestarea unui cotaflict nerezolvat de la vîrsta de pa„ Iru ani. K r e c h. 1952. Putem adăuga limitele individuale ale forţei corporale şi sănătăţii. în ceea co priveşte „întărirea secundară" s-^a ară\at în capitolele 5 şi 9 că această explicare a transformării motivelor este prea vagă şi totuşi prea legată de „energiile invariabile" pentru a oferi o teorie satisfăcătoare a progresului intereselor mature. A theoretical model for personality studies. Toate schemele de conduită care reclamă o întărire primară sînt în afara concepţiei despre autonomia funcţională. scărpinatul. Dacă un muncitor depinde de laude pentru 'a-şi menţine standardele de calitate nu putem spune că măiestria este pentru el un motiv dobîndit. Sper că poziţia mea despre „întărire" este clară acum. căci actele prezente ale unei persoane nevrotice sînt încărcate mai ales -cu consideraţii care aparţin trecutului.. A fost necesară in tervenţia psihanalizei pentru a aduce în conştiinţă conflict^ uitat şi pentru a vindeca ticul. producerea pubertăţii şi altele).C. Întărirea primară. Orice nevroză este un sistem in'terrelaţionat. NereuşindiJ acest efort eroic a inventat ritualul sărutării aerului pe careJ exhala pentru „a-1 face bun din nou". G. aerul era 243 „rău". Observaţia este bună. Abia s-a terminat actul silit că pare să înceapă repetarea aceluiaşi act silit. Angyal. inteligenţei. ca în exemplele de mai sus. Infatilisme şi fixaţii. ticul a persistat totuşi. Autonomia funcţională nu este implicată. Mai ales ceea ce se nu27 Cf. 141. In esenţă ne-ar plăcea să afirmăm că motivele nevrotice nu sînt funcţional autonome.®e acelaşi ordin sînt legile ereditare ale dezvoltării (ca maturarea capacităţilor odată cu vîrsta. Nu şi-a format un interes nou pentru noi. complicat de manevre desemnate să menţină viaţa în condiţii dificile. Aceşti termeni moralişti au întristat copilul de ani.invariabile în vieţii. Problema comportamentului nevrotic. Putem foarte bine să acordăm un loc concepţiei autonomiei funcţionale perseverative în cadrul teoriei nevrozelor coercitive. e kme s^ se retmă efectele lor limitative asupra transformării motivelor. A dobîndit un motiv nou (funcţional autonom) ? ir'entru a găsi răspunsul va trebui să feuprimăm prăjitura. dar cînd îl exhala. Ea urmează un imbold care este fundamental nemodificat din primii ani de viaţă. Theoretical models and personality theory. pentru că ea a înţeles că era rea făcînd aerul „rău". desigur acţionează ca sisteme cu feedback. o formă de comportament se „stinge". în final. nu putem vorbi de transformarea motivelor. Ne referim în primul rînd la „materiile prime" ale consti-tuţiei fizice. Nevroticul pare incapabil să se centreze în mod adecvat pe prezent sau pe viitor. în D. într-adevăr. putem spune în mod sigur că pentru el munca era numai o deprindere extrinsecă (slujind nevoii sil" de a-şi cîştiga existenţa) şi nu un motiv funcţional autonom intrinsec. Ori de cîte ori o persoană adultă manifestă un conflict infantil sau juvenil. sugerea degetului. nu putem vorbi de autonomie funcţională. El revine iar şi iar. 4. Obiceiul a persistat. Un copil vecin vine la uşa noastră şi primeşte o prăjitură. este complicată din punctul de vedere al autonomiei funcţionale. 7. Deşi s-a arătat că „deprinderile-în-formare" se -nCadrează bine în concepţia noastră despre autonomia funcţională oerseverativă. Durham. 5. Unele nevroze. 244 . Duke Univ. numai dacă ea nu satisface un impuls originar.

sarcina mea a fost să mă ocup de închirierea sălii de sfj tacole a şcolii sale pentru un bal de adolescenţi. La fiecare sfîrşit de sântj mînă se intîlne. în sfîrşit. „Idealul său de fată". atunci acest interes nu trebuie -onsiderat ca fiind funcţional autonom.motivaţional. artistul. în ai doilea. Se „obişnuieşte" ou maladia sa şi-şi construieşte viaţa în jurul oi. nici nu puteam > să-mi imaginez dominanţa atotputernică a aceşti unic motiv în conduita sa. Licţional autonom. Tulburarea nu e funcţional autonomă. Să descriu un I care ar corespunde înclinaţiei mele şi pare să nege autonomia funcţjOn. ?»Iulţi oi meni mi-au spus că este un om cu un singur motiv în viaţă : să sti ingă bl pentru o mănăstire pe care speră să o construiască. Dacă într-adevăr cazul este aşa cum îl prezintă studentul. o „nevroză caracterială" l% atît de ferm structurată îneît acum constituie un model de •ată si dacă nimic nu poate s-o disloce. Am încercat să disc . ?nţionâm aici acest caz pentru a sublinia faptul că este necesar examinăm fiecare caz specific pentru a stabili în ce măsură şi în ^d poate fi implicată autonomia funcţională. Un student scrie : înclinaţia mea este biologică. Există aici o morală în ceea ce priveşte psihoterapia. funcţional autonomă ? Există cel puţin o distincţie teoretică care să ne ajute să deci„ ^Dacă prin psihanaliză pacientul retrăieşte trecutul (ca fata de •'-prezece ani) şi află care incidente reprimate au fost perturba0 p si dacă această urmărire retroactivă produce o vindecare °anirii că pacientul vede că elementul perturbator nu-şi are locul '. I ceea ce priveşte autonomia funcţională.^evroză caracterială" reflectă o imagine de sine prost adap-:' ja" realitate. ni există o bază pentru a afirma că stilul estetic de viaţă al lui Lai este funcţional autonom. sînt total incapabili să-şi stăpînească existenţa şi. reflectînd un dezechilibru în sistemul existent al motivaţiei. Acolo am ridicat problema dacă interesul Şau profesional ca adult este numai o „manifestare" nevrotică a identificării anterioare cu tatăl său. dar exis^ în slujba unui alt motiv. M-a întrebat ce procent oj profituri ar încasa pentru proiectul mănăstirii sale. Iată un alt caz. Dacă. c^ este şi că poate fi tratata mai bine prin reeaucare acrit prin retrăiie.şte cu altă fată. El şi mama sa divorţată îşi sînt extrem de devo unul altuia. Dacă este aşa (cum se vede : ponstrîngerea şi rigiditatea sa). şi pentru ei acest nou nivel al existenţei devine funcţional autonom. dacă a depăşit de lult timp dependenţa sa juvenilă şi acum are un interes pentru uticâ de dragul politicii. Totuşi. dacă astăzi ar trăi numai astfel de oameni". în definitiv. Unii pacienţi cu tulburări mentale. Nu ■ ' aq aceea. Mă interesează cazul unui preot pe care l-am întîlnit recent. Un asemenea pacient adoptă un model iluzoriu şi un evantai redus de comportamente drept stilul său permanent de viaţă. Cînd citeşte versuri lasă cuvintele să cadă ca nişte bile. în mod permanent. Pînă cînd nu l-am jj tîlnit. căutînd pe cea perfectă. Sublimarea. mecanicistă şi freudiană. „trec în altă lume". Revenind dintr-o a] menea incursiune el a spus „Ea mi se pare mai potrivită. Cunoscuta teorie a lui Freud susţine Câ ] motivele adulte — chiar şi cele mai preţuite din punct de vJtj social şi cele mai idealiste — sînt „sublimări transparente" ale ^ tivelor primare ale sexului şi agresivităţii. ConstitJ dragostea sa pentru frumos şi ceea ce este fermecător un motiv funeţionj autonom ? Nu cred. Şi în multe ale privinţe este un superestet. „mestecatul şi suptul" versurilor frumoase —* toate indică dl rinţa de a-şi poseda (sau de a reveni la) mama. să revenim la cazul politicianului care urmează calea l său (pagina 233). dar totuşi persistentă şi permanent stilistică. Psihozele pot fi considerate din acelaşi punct de vedere. este mama sa. Criticii autonomiei funcţionale citează cazuri speciale peil(j a-şi dovedi punctul de vedere. „sublimările transparente" există uneori.^sistemul său motivaţional actual). El nu este intrinsec naturii sale. I De exemplu. ei'g -^ substitute pentru lucrurile pe' care le doresc in mod real in vN Fără îndoială. atunci nu avem altă alteritivă' decît să admitem că ea este un sistem . dobîndit. Preocuparea1 pentru busturi. li j tează pe Noel Coward. Unele tulburări psihotice sînt temporare. motivaţia este funcţional autonomă. 245 8. de asemenea descris de un student sceptic. pe de altă parte. dar n-are bust !• i place poezia. totuşi. dar ne^ energic că ele explică toate motivele adulte. în primul caz el presupune că nevroza nu e funcţional autonomă.j Am un prieten care pare să fie motivat puternic de valori estetice tj ceea ce face pare consecvent cu sistemul său motivaţional bine integrat tf înalţă capul din examinarea fotografiilor cu Afrodita fără braţe şi suspini! „Ah. Estetismul lui Lars este n vrotic —■ o sublimare transparentă a motivelor sale adevărate. J^l onarul îşi deplasează „dorinţele al căror motiv e inhibat" . Medicul. atunci nevroza nu a fost func^nal autonomă. Ar părea înţelept pentru terapeut să stabilească dacă simptomele pacientului trebuie retrăite „mergînd la rădăcina problemei" sau dacă cea ce se poate cel mai mult spera este o reconciliere a pacientului cu propriul său stil de viaţă. mai puternic şi în cel mai bun caz p jumătate conştient. Numele său o Lars.

doctrină a dis-<irii"'. După cum am văzut. Dar nu e o doctrină a ar i > Nici mac n nii încearcă sa eXpliee motivul său central! In acest caz. ( — pur şi simplu pentru ca nu ştim destul despre viaţa e Trei ie s. nu putem declara că un motiv este totdeauna de tipul sau.o a trai intr-un proiect limitat cu un scop jjnilar. Nu putem realmente spune în acest caz dacă i' sau autonomia funcţionala cs potriveşte cel mai bine o.e dor.p< *.e o parte. complet adulte. a declara fără dovezi că toate interesele sînt o mascaradă pentru ceea ce omul doreşte în realitate (în n cipal sexualitatea şi agresiunea) este la fel de neverosimil <C'1 inorog. Dacă autorul se înţelege prin ta c r cori o explicare istorică a paşilor din viaţa preotului i.r preot proiectul poate fi numai cristaliza-a concis a ^i unui i totiv religios şi a unui stil de viaţă. Am încercat să discut tensiunile interreligioase ale comunităţii. un poate reflecta o combinaţie de forţe : infantile şi adulte.-. poate). ci pus pe un şevalet.i « ca u con. Ku m câu+a o alta reducţie. o alta e'ovad i ■ ■ •. pur şi simplu nu ştim destul 6pre persoana in chestiune pentru a ajunge la o decizie clara. ' c' ln jurul său? Deşi posibil ■ i. '. în biroul său se găseşte un tablou mare al n proiectate. Autonomia funcţională nu este o . explicaţia hedonistă.e influenţele complexe j. ca Faust din vechime.\ spu poate ca aceasta pasiune doi mantă est funcţional autonomi ea it) buia afirmaţie pr> care putem si o l. integrmau-se cu trebuinţele şi interesele sale sint ?riue mtr-o structura unică de efort central. • arhiepiscopul nu prea pare să susţină proiectul preotului pentru că se cr ^ . exista un răspuns categoric. Într-uri se s o r i] un motiv "uncţional autor ori c^te pe onâlitatea. Decizia poate veni numai după un şti] diu intensiv al fiecărei vieţi individuale. Totuşi pt cm să raportam orice motiv funcţional autonom la rnul central total şi să descoperim importanţa sa relativa în . chiar impulsurile. -. ipplasînd o aorinţi al cărei obiectiv e inhibat (sexuală. itrîn. nu atîrnat pe perete.de viaţă. k Grade de autonomie funcţională. La orice încercare de conversaţie. Din cauză. Ay tresa c ptam ca un mod îi cară toat. Din acest punct jtivul sau. natura extrem de obsesivă a comportamentului preşului ridica i"itr_ tarea daca nu e implicată o nevroza coercitivă. la vedere. Trebuie să ţinem seama de posibilitatea că motivele vieţii n! prezenta multe grade de puritate şi impuritate în raport cu'auy nomia funcţională..iii s. este o denumire directă a knui aspect imporiOirte neglijat al motivaţiei umane. decizia este adel sea greu de luat.-.i nantă. Viaţa ir3aşi e \ a si „explica'• Nu aven nevoie si nu putem să privim „mai adînc" — dacă ui e^te funcţional autonom. 1J dat deoparte. de încercarea de a rece i : a ia sa. Cu greu se i. In consecinţă. la întrebarea „Cînd nu este astfel ?" nu pOa). scop unic ? Să acceptam ilicâ c t celibatarul este i astfel e dorl d pj_ar< "> ilicâ c t celibatarul este i astfel e dor■ ■ Tclum . :''ce aii r i. transparentă a ^e alt tip. este ţio ai ti uor. în virtutea zării. în . Comportaţi jiu mult pecU pb. pentru că ii fără milă pentru bani. Practic.iu — i cealif i ! < st" m r \ foai . ^ă rezumam : claca avem de-a face cu sublimare. tuale şi intenţionale conştiente şi inconştiente. nu-l 'n resau. p^ acesta la aciuaia sa pac:-iUr. dar nici nu prea face electiv progrese. atunci nu avem un caz de autonomie funcţională. Discuţia noastră a clarifj faptul că nu este totdeauna posibil să se stabilească dacă un n/^ dat îşi are rădăcina în impulsuri. replica : „Cît obţin Pen mănăstirea mea ?" Relaţiile sale cu oamenii din oraş sînt proaste. Dar caţia istorica ru este o explicaţie funcţională. dobîndesc tonalităţi noi şi extrem de individuale. i. nu ara încredere în "c_„: ic i puc si nu evi ■. Dealtfel. mulţi oameni. ca in multe altele. c ici nu numi că este nepopular din^ cauza ? ntfi ' -( neplăcute. într-o fixaţie infantilă. şi-au găsit întreaga r raţiune l.icem.om.i adăugam un cuvmt privind pfîngerea celui c ca doctrina autonomiei funcţionale „nici măcar nu in cearcă c motivul sau central".. aceia de construcţie a unei mănăstiri. r i\a a e L.e faţ. 247 Pe de altă parte.acesta a deturnat o parte din fondurile parohiei sale pentru propriul 246 ^ c i aceastl urmărire a unu. Mai curînd. în mări sau în formule de viaţă. extrinsece ş7T! trinsece.nevoile adolescenţilor pentru unele condiţii favorabile de recreere .uIul sexual s?oO i i <. nu există .

\ii>' de „stingere întîrziacă' aparenţă permanent întîrz ite şi în aceste cazuri con~hicW I autonomia funcţională esce implicata. Am menţionat deia ca J exemplu elementar de asemenea cercuri reflexe. Miller scrie : spunem că un impuls puternic dobîndit ar putea părea să nu fie stins . C. . odată învăţate. Un termen familiar în teoria na logică modernă este acela de feedbac z. în pasajul citat mai sus Miller susţine ă unele sisteme dobîndite persistente sînt de fapt pe cale de a se btinge. legată da producerea autonomiei funcţionale. el îşi va pierde în cele din urmă interesul. L. dar trebuie să atragem atenţia asupra numeroaselor cazuri în care interesele dobîndite nu se sting niciodată. Explicaţia pare să fie aceea că animalul (sau fiinţa umană) „nu-şi asumă riscul". nu cunoaştea procesele nervoase care ar putea fi implicate în transformarea sisj temelor vechi şi în menţinerea sistemelor noi de motivaţie. Drin SR. întărirea parţială. Ele durează o Vlaţa întreagă şi nu se sting. întărirea de tip superior şi variaţia de la un agent o>-ire la altul se adaugă acestei posibilităţi se poate vedea cît de dificil •^'situaţiile umane complexe să se stabilească dacă o deprindere este sau <:stefuncţionai autonomă. sînt citate în nota 9 supra. New York. să nege autonomia funcţională ^plicind fenomenul în termeni familiali de S-R29. 29 Alte încercări.Cînd generalizarea. W y n n. 1. situaţia finală (un răspuns) trimite impulsuri nervoase croieruJ Aceste impulsuri de întoarcere se descarcă pe căile libero şi fel tind să menţină într-un mod circular (sau într-un mod uşor J dificat) sistemul care funcţionează31. 2. d ir ■ . în afară de cea a lui Miller. Toţi avem un repertoriu vast de ssemenea motive de evitare şi nu trebuie să revenim la prima ex-Perienţă dureroasă pentru a susţine aceste evitări. în primul rînd.28 Ceea ce ne arată acest pasaj este faptul că teoria stimul-răsms ar preconiza. Rev. îşi poate menţine acest interes pentru pescuit un timp. Dacă se întîmplă acest lucru. 1951. Stevens (Ed. S-a descoperit că activităţile care sînt J compensate numai o parte din timp par să fie mai rezistentei stingere deoît activităţile care primesc totdeauna o recomperl în ultimul caz. Deşi'aceste sisteme id puizează tot evantaiul motivelor funcţional autonome. Ceea ce nu ştim este cît de permanent poate fi un asemeM a stern.". Să revedem cîteva consideraţii cvasimecaniciste care sînt relevante şi ar putea fi utile. Fenomenul autonomiei funcţionale nu va 2 niciodată clar înţeles pînă cînd nu vom şti mai mult despre meeaj nismele nervoase relevante şi despre formularea corectă a naturi intenţionale a motivelor. Cum se produce autonomia funcţională ? Ar fi satisfăcător din punct de vedere ştiinţific dacă ani putea da un răspuns simplu la această întrebare tulburătoare. Din nefericire geşti termeni devin extrem de vagi cînd se aplică la ceea ce Miller ■îurneşte ^situaţii umane complexe".im număr considerabil de încercări şi totuşi să se stingă în cele din . par să sfideze stingerea. Acest fapt esle admis de teoreticienii S-R30. S. psihologia actuală nu posedă o teorie consecventă dea pre natura omului. Traumatic avoidance learning : the M54 * es °f anxiety conservation and parţial irreversibility. Stingere întîrziată. în S. 3. L. Wiley. VoJj numi primul grup de consideraţii „cvasimecaniciste" şi al dil^ grup „esenţiale". („Copilul care s-a ars odată evită focul"). 13. dbook of experimental psychology. gînguritul copiy lui şi alte secvenţe repetitive de acte. Mi ller. dar dacă nu e întărit prin atenţia tatălui. ele au . De aceea. Solomon. activitatea dispaa imediat. cînd recompensa nu se mai dă. vom încerca în răspunsul nostr» numai să arătăm care ni se pare a fi direcţia generală corectă. nepermiţîn-du-şi niciodată să fie într-o poziţie în care să sufere şocul (sau arsură. Admitem acest argument. u 28 N. E. totuşi. atunci desigur interesul pentru pescuit nu a devenit funcţional autonom. sau boală) acolo unde a fost prima dată rănit. putem spune că în în care un motiv actual caută scopuri noi (adică manifestă un diferit de tensiune faţă de motivele din care s-a dezvoltat) el funcţional autonom. Comen-*a această problemă. El c^e referă .'je-acum dificultăţi teoriei predominante a învăţării. Circuite reverberative. dacă ar fi posibil. 353—385. 248 249 Si conchidem de a că dacă odată cu trecerea timp interes dobândit dispare i =■ stinge) nu e vorba de un caz nomie funcţională. In & doilea rînd. Tot ceea ce putem spune în prezent este faptul că aud menţinerea pare să fie o proprietate nervoasă fundamentală şi OfJ o ba^-ă pentru conceptul de autonomie funcţională.). Am atras atenţia asupra u diverse sisteme perseverative ca reprezentînd un nivel relativ ferior de autonomie funcţională. în legătură cu acest subiect ne amintim faptul bine stabilit că motivele evitării.principiu. *• 61. în „Psychol. Learnable drives and reward. cap. Astfel băieţelul care ^vaţă să iubească pescuitul pentru că această activitate a fost asociată ou primirea dragostei şi atenţiei din partea tatălui său. Din nefericire nu putem fai astfel —■ şi aceasta din două motive. Consideraţii cvasimecaniciste. pentru moment..

". dar nu cu toate. Skinner. >n York. Astfel.]Uj este un motiv absorbant pentru un copil de cincisprezece îmi căci îi lărgeşte capacităţile actuale.generalizare" şi de . observăm. Jucător^ învederat are nevoie să cîştige numai ocazional. Sar-cinile sînt în mod frecvent coercitive pînă cînd sint îndeplinite — şi. A stăpîni arta mer. La nivel uman jocul de noroc este un bun exemplu. rn. Un om de ştiinţă e ""fascinat . care rfnt hil niţi de fiecare dată cînd se aprinde o lumină. Probabil că efectele dinamice întăririi parţiale pot fi un caz special al unui principiu mai rfi enunţat de Hebb. în cazul jocurilor de noroc şi al pescuitului. da" nu pe aceea) şi ne-am elaborat unele atitudini foarte geneHebb. Speranţa chtiŞt lui pare să-i susţină pasiunea. ele nu mai au un caracter rnotivaţional. dacă după un timp nu i| primesc hrană. în „J. Porumbeii. înfăţişarea. Miller vorbeşte da . Exploratori. am elaborat multe canalizări specifice (vom mînca această hrană. B.Să luăm exemplul unui animal. El nu este funcţional autonom. 12 C. Cînd abilităţile sînt stăoinite.'ntir'rc d '-"din J perior". Ferster.. savanţi. 235—257. căutători ai adevărului religios ultim îşi fixează noi sarcini în cadre familiare şi îşi urmăresc scopurile pînă la moarte. Acest autor indică faptul că interesele care ^jtosusţin par să reflecte o preocupare pentru nou cînd acesta . neurofiziologia modernă ebandj nează deprinderea specifică întărită pentru cîmpul nervos dina» care are prioritate asupra deprinderilor de răspuns specific. C h a n g. calitatea hranei Unii sînt gurmanzi radicali . filtrează şi „pun bariere" răspunsurilor specifice de toate tipurile. I 31 Vezi notele 14 şi 17 supra . menţionată tj sus. mu3nul e absorbit să atace piese noi şi mai dificile în cadrul evan"'■-'lui său de abilităţi . Prioritatea „barierelor" de rdvel superior. Ceea ce pare să tîr°Ple este *aPtul că scoPurile sînt mai atractive dacă uneori : 'n tinse şi uneori nu. Ne-am referit înainte la un tip de preferinţă pentru ceea ce este familiar (pentru rutină) care marchează mare parte din v'ata noastră motivaţională (pagina 238). pf rumbei! ciugulesc îndelung şi cu înfocare —■ după mii şi nţ de încercări32. Gu această întărire neregulată. Schedulcs of reinforcenient. In critica sa asupra autonomiei funcţionale. unele nu sînt rezolvate niciodată în viaţă. 1957. „aventura" noastră în cursul ■ conduite poate fi un factor care conferă autonomie. 4 Amestecul de nou şi familiar. satisfacerea impulsului este totuşi clar implica^ Pe de altă parte. Fersi şi Skinner constată că chiar şi după ce nu primesc h^ană. Acest principiu în sine favorizează dezvoltarea autonomiei «Micţionale. de asemenea ÎI. Tocmai deprinderea-i-formare sau atenuarea noului în ceea ce este familiar pare să estreze sistemul neurofizic cu autonomie. factorul imprevi Iii în pescuitul cu undiţa poate ajuta ia susţinerea zelului pi carului.t? consumată. 224—231. Nota 14 supra< 250 251 rale faţă de puritatea. alţii se apropie de mm tr-un mod curios şi afectat. cit. Fără a nega acest dinamism. în cazul porumbeilor vedem că deşi „întărirea neperiodi<| previne stingerea.den'jL-j deri şi răspunsuri specifice. dl prinderea 'se păstrează. Dar dacă uneori sînt hrăniţi şi uneori nu. 5. în mod similar. H 13. The '"''F^îl dlscharge of corticoilialamic reverberating clrcuits. unui copil îi place o jucărie dacă ea este mformă cu aşteptările sale. B. Ori de cîte ori foamea apa 1 hrana e . Este un principiu neurologic acceptat faptul că organizările de nivel superior selecţionează. îşi vor schiml] în curînd deprinderea de a ciuguli. rnestecac cu ceea ce este familiar33. Appleton-Century-Crofts.. adnitem. decît ca întăriri ale unor impulsuri sj cifice. Putem exemplifica în felul următor : Impulsul de foame. în cursul dezvoltării. aceste stiluri evident dobîndi e :lnf tivate şi ele controlează şi dirijează în mod cert mod mânca. Eroarea teoriei S-R constă în imaginea demodată ne Caj o oferă despre organizarea nervoasă în termenii unui manunţi de miriade de impulsuri specifice şi deprinderi separate întării Aşa cum fizica a încetat ?ă considere natura «a un compus de uj tăti centimetru-gram-secundă. Elementul „risc" este desigur evident în 'nt: interese ale maturităţii. neez ce este nou într-o combinaţie cu ceea ce este familiar . nu ne părăseşte de la naştere pînă la moarte. op. ti9făcut nici un impuls elementar cunoscut. Ni se pare pertinent să considerăm aceşti factori oa \ lecţii" făcute de către achiziţiile de ordin superior ale uno. pp. F. în legătură cu aceasta ne putem referi la teoria genetică dj pre inteligenţă a lui PiageL Acest autor susţine că în cur ral vieţi „scheme" noi şi de ordin superior se elaborează — astfel îneît gîa direa noastră este controlată de noi . Acest tip de stare motivatoare centrală — deşi nu îi cunoaştem natura nervoasă — corespunde tipului de autonomie funcţională pe care le-am denumit „perseverarea în sarcină" (pagina 237). Neurophysiol. Totuşi.. poate că este bine să acceptăm amendamentul lui Hebb : caracterul mo-tivaţional al rutinei este mult intensificat dacă conţine în sine tensiunea noului.

The psychology of intelligence. Dar cînd s-a săturat şi s-a refăcut. Fără a nega adevărul homeostaziei. Este -un principiu al comportamentul mamiferelor că supravieţuirea este supradeterminată . Dar. Homeostasis : corruptions or rais™>nceptions "> — A reply. lucrăm ele preferinţă cu şist! mele noastre dobîndite şi nu cu cele antecedente lor34. dar nepreţuite. In acest portret al omului observăm că segmente separate ale fiinţei sale sînt tratate ca şi cum ar fi suficiente lor însele. Astfel* : uflera că o activitate este recompensată. M o'frer. 1954. El afirmă just că scm mele mai vechi râmîn latente si pot fi adesea reutîlizate. Cannon. 1932.. Cînd e găsit un mod anume de adaptare reuşită (adică ci cînd un act este recompensat) acesta este învăţat. 252 r 2. „Regii săm" la ele uneori. El este alcătuit < foarte multe impulsuri discordante. B. c? se întâmplă atunci ? Dacă e sănătos. f Am denumit această concepţie despre om teorie homeostatică inile 99—101)35. în „Psychol. i mod bun de adaptare este susţinut de multe mecanisme. Tratăm fiecare sistem separat şi nu privim func-srea vieţii ca un întreg. de obicei. adică. dacă vrem să explicăm Motivaţia umană.fying concept in personality 'fteorj/. O. 37 Ibid. Norton. nu că persoana este re-compensata. citeşte o oarte stimulantă sau iese seara la plimbare sau la un spectacol. care a formulat-o. la un nivel de existenţă homeosta-•*. Ceea ce Cannon numeşte „lucrurile neesenţiale dar nepreţuite" ale vieţii este caracteristica cea mai evidentă a personalităţii uir ane — dacă boala sau mizeria extremă nu au redus cumva individul la un simplu impuls. 6. Acţiunile de echilibrare între glande. London. Spunem că un impuls este satisfăcut. Totuşi. în căutare de echilibru. Rev. ce ocupă de hobby-ul favorit. ar pujea fi căutate în mod liber cele neesenţiale.". Venind acasă de la lucru omul se simte obosit şi înfometat. 61. 253 Consideraţii esenţiale. Rev. o duzină de alte mecanisme rămîn să susţii acelaşi rezultat. De aceea este un mănunchi de moduri recompensate de răspuns. 1951. Fiecare separat caută redu 34 J. Woodworth. A cognitive theory of dynamics. tensiunii. I aceea este foarte probabil ca autonomia funcţională să se poa datora sau să fie ajutată de oricare sau de toate principiile asup cărora ne-am îndreptat atenţi — ca şi de unele principii supl mentare la care ne vom referi acum. H. Natura^ nu pune toate ouăle în acelaşi coş. Dacă i mecanism eşuează. Rouu and Kegan Paul* 1950. Revenind la autonomia funcţională sj tem pregătiţi să afirmăm că la consideraţiile . doritor de hrană şi odihnă. 323. transl. R Stagner.. nu a :t-o ca pe o lege care explica întreaga conduită umană. The wisdom of the body. New York. nu că o persoană satisfăcută.". Punctul de vedere obişnuit ne spune ceva de genul urma*( omul este un animal care caută echilibrul. p. Conceptul de homeostazie se referă la menţi-av sau restaurarea unor „stări constante" în organism. în „psychol. 4. S. 205—208 . 5—17 . 1959. sistemele metabolice şi impulsurile şi trebuinţele biologice sînt atît de complicate şi de remarcabile îneît Cannon vorbeşte despre ele ca reprezentînd „înţelepciunea corpului"36. 58. Mulţi psihologi nu văd nimic în personalitatea umană dincolo le această lege de bază. Cannon. Filozofia creşterii: o problemă crucială. doreşte o noul activitate. Dynamics 1 behavior. înainte de a conţin" efortul nostru de a spune „cum se produce autonomia funcţionalj cititorul ar trebui să se oprească o clipă şi să ia în considerai cea mai importantă problemă din întreaga teorie psihologică : P^ blema referitoare la natura omului. acesteia îi este necesar un supliment vital. P i a g e t. Dar în cel mai bun caz ele duc la întreţinerea unei ordini existente.37 Cu alte cuvinte. Psychol. în „Contemp. Mecanisme multivle.".sisteme. Review of R. 56 W. El ie : Odată trebuinţele esenţiale satisfăcute prin homeostazie. 35 CI". omul doreşte o mulţime de lucruri în viata în afara unui echilibru biologic sănătos şi a satisfacerii impulsurilor sale. Homeostasis as a un'. 129—133.

Preferăm să spunem că natura esenţială a omului esta astfel Uicît ea tinde spre unificarea relativă a vieţii (niciodată pe deplin realizată). Trebuie să existe motive care să consume energiile disponibile ale cuiva . postularea „motivelor de creştere" şi a realizării de sine". să-şi stabiiea^ „identitatea". de asemenea. studiu sau ■scopuri similare. Identificăm. politician sau ermit. Principiul „competenţei" sau al . Principii de măiestrie şi competenţă. Printre ele se află încercarea °tnului de a căuta răspunsuri la „trio-ul tragic" de probleme : suerinţa.în primul rînd el are o imagine de sine extensibilă (o concepţie a ceea ce i-ar plăcea să fie) şi urmărirea aces'lui scop dirijează o mare parte. multe teorii ale personalităţii consideră că „mobilul" vieţii umane rezidă nu atît în satisfacerea impulsurilor primare şi a derivatelor lor. toate strîns legate de funcţii] esenţiale ale personalităţii. Ca o consecinţă a acestei căutări ■—• care reprezw. după o masă sau un somn bun. există utilizarea constructivă a acestuia. In ifiirînd. Vedem -el încearcă să descopere locul său propriu în lume. el va trebui să „inventeze motive".. formată treptat. Concepţia autonomiei funcţionale nu semnifică faptul că în structura matură fiecare motiv este autonom în raport cu celelalte . se vor dezvolta unele noi. 'motivele funcţional autonome sînt foarte personale. Toate sînt interese dobîndite. care să-i umple timpul. Mai curînd ele există pentru că o imagine de sine. totuşi. ditia nouă si „periculoasă". 2. muncă artistică. Apoi urmează „o trebuinţă de a şti şi a controla" obiectul sau con-. luînd la diferite vîrste forme noi şi diferite. 255 de a se raporta la semenii săi şi la univers în general. în schiţarea dezvoltării motivelor mature. există o revenire normală din anxietate. 3. ea ne oferă un plan de bază important pentru o teorie a motivelor dobîndite. vandalism sau crimă ca o eliberare pentru energia sa. acum datorită unor întăriri îndepărtate.1 să-şi extindă posibilităţile anterioare do competenţă si c trol. Omul are energii de utilizat care depăşesc necesităţile de reacţie. q femeie sănătoasă care ajunge la vîrsta mijlocie şi nu mai are copjj de îngrijit va căuta cu nerăbdare „ceva de făcut". în această tendinţă spre unificare putem identifica multe aracteristiei psihologice centrale.'îi'şit. om de lume. vinovăţia. Principiul structurării esenţiale. particular. Ar trebui atunci să spunem că existenţa eului este cea care explică autonomia funcţională ? Acest răspuns este periculos. are acest focar motiva-ţional particular. el trece cu uşurinţă la revoltă. Să luăm în consj derare omul care. de asemenea. efortul său Vezi nota 2 supra. Spunem că esenţa omului este astfel încât motivele noi trebuie să apară la persoanele sănătoase pentru a suplimenta minimul inadecvat de homeostazie. Unele din acestea admit că măiestria („prioritatea comportamentului") constituie imboldul funH damental în viaţă. într-adevăr. „Cu alte cuvinte. cît în îndeplinirea unor acţiuni care depăşesc acest nivel de existenţă simplă. ele echivalează cu spune că autonomia funcţională se produce pentru că ea este f sau nucleul naturii teleologice a omului. ca orice om sănătos. Principiul organizării nivelului energetic. El. De aceea o parte importantă a răspunsului nostru la întrebarea cum se produce autonomia funcţională este că însăşi structura eului la om o cere. caută noi lumi cU cucerit. Susţinem că ele nu exist.adecvării" este similar . ceea ce ii dă individului po^ibilit. nici că motivele se declanşează ca atîtea mobiluri esenţiale independente. iar în alternativa în care motivele ■ existente nu sînt suficiente. Aici ne referim la discuţia acelor teorii motivaţionale care iau în considerare „energiile modificabile" (paginile 217—223). Luate împreună. Este clar că mulţi autori resping concepţia „reactivă" asupra ornului. Deşi această direcţie de gîndire nu explică cum apare un motiv . O persoană tînără intenţionează să devină medic. individul progresează de la adapta la mediu la adaptarea mediului la sine"38. în s. e necesar să adăugăm c^ puţin trei principii suplimentare. "O asemenea femeie este într-adevăr nefericită dacă nu poate să-şi dezvolto in-1 terese noi în politică. fără nici o dependenţa de o structură esenţială. adică bine ancorate în eu. Cu excepţia unor sisteme perseye-rative izolate. însăşi esenţa naturii umane — . ele constituie într-o mare măsură eul (capitolul 6). Nici una din aceste ambiţii nu este înnăscută.cvasimecaniciste of^ rite mai sus că o explicaţie parţială. dacă nu cea mai mare parte conduitei sale. Dacă adoles-! centul fără ocupaţie nu are interese constructive. Iniţia • obiecte noi şi străine produc anxietate (un copil poate tresa la declicul butonului de lumină electrică . Pe scurt. Am luai deja o poziţie fermă împotriva procedeului discutabil de a căuta explicaţii în termeni de eu separat. trebuie să facă ceva cu energia sa Dacă motivele sale curente (de supravieţuire şi satisfacere a ir^ pulsurilor) nu-i absorb forţa. servicii sociale.ori un adult poa 254 ^ deveni dezorientat şi anxios într-un oraş nou şi străin). Buhler subliniază o secvenţă întîlnită în mod obişnuit. moartea. 1. deoarece el implică faptul că un misterios agent intern (un suflet) Modelează în ultimă instanţă lorţele dinamice ale vieţii.

uneori toată viaţa. Un copil sub trei ani era atît de terorizat de o lo în plină viteză. nu eul (ca factor separat) îl produce. Eul este reflectare' acestui proces uman fundamental de devenire. Schimbările pot opera la fel de gradat ca fluxul care ridică o barcă împotmolită pînă cînrî deodată aceasta pluteşte. furtunile. Puţine vieţi par să fie axate pe un eveniment decisiv : convertirea Sfîn-tului Paul sau a lui Tolstoi. suferindul. mutarea într-o nouă locuinţă. Situaţia s-a înrăutăţit pe măsură ce el a crescut. în cele din urmă. el poate fi în mod rial susceptibil la şocuri pe care nu le poate înţelege sau stă-I pini sau chiar discuta. abia ar putea să meargă cîteva l 256 i departe de locuinţa sa. Copiii care nu-şi pot l d lege sau controla încă mediul lor înconjurător sînt la discreeocaZiilor înfricoşătoare. pavid Levy. Ca adult. îl aşteaptă noi erienţe de eşec şi ridicol. Mulţi oameni au frici de acest ge"1 iraţionale dar cu neputinţă de dezrădăcinat. Se poate pune totuşi întrebarea dacă sistemul nervos la ere este destul de matur pentru a purta o impresie durabilă spre evenimentul naşterii. atunci cînd era separat temporar de mama sa încît întreaga sa viaţă era dominată de o teamă de lipsă' securitate. intenţională şi unică pentru ei v procesul total simţul eului sau imaginea de sine sînt implic^11 i Totuşi. întrucît natura omului determină acest !ucru Numai teoreticienii devotaţi unui model reactiv. Schimbările traumatice pot fi sau din categoria autonomiei funcţionale perseverative. cu ritualuri preventive. urioase din partea copilului. aspiraţia religioasă se poate dezvolta' încet din obişnuinţa religioasă . Asemei traume lasă efecte îndelungate. Un copil sensibil poate deveni 'manent morbid sau poate dezvolta un sentiment de inferiori- . faptul de a se i ■ pierdut'' pe o stradă. pare rezonabil să fim de acord cu Levy că înainte . Unii psihiatri (O. moartea . sau din cea a autonomiei funcţionale esenţiale. Asemenea transformări traumatice constituie un caz special de autonomie funcţională. Copilul care s-a ars odată se teme de foc — pentru totdeauna. Mai ales un copil care este şchiop sau care are o cicatrice vizibilă (sau un copil dintr-un grup minoritar) te suferi zeflemeaua nemiloasă din partea altor copii. copilul să-şi poată verbaliza experienţele. Să luăm în considerare pe scurt pe fiecare. experienţa timpurie a unei pierderi ireparabile sau poate adoptarea de către o familie sînt toate ocazii coapte pentru o experienţă traumatică. scrie că „un eve. homeostatio cvasiînchis al omului consideră dificil să admită aceasta.încărcat de anxietate se produce freovent conform obser. Rank. Transformări traumatice Schimbările motivelor sînt uneori atît de gradate încît nu putem spune unde se termină unul şi unde începe celălalt Dragostea pentru muzică de dragul muzicii poate înlocui numai treptat exerciţiul ascultător. călătoria lui Goethe în Italia. molip-sirea lui Nietzsche de către o prostituată. specialist în psihiatria infantilă.observăm că conduita omului e + într-o mare măsură proactivă.unilie — toate acestea şi alte evenimente specifice pot cauza şi pentru totdeauna tendinţe fobice. Am observat că motivele de evitare paf să nu se stingă niciodată. Şi aceste sisteme pot continua ie zile. Naşterea unui nou copil avînd ca rezultat sentimentul de gelozie.sale. O operaţie chirurgicală. Şi totuşi unele transformări sînt bruşte şi cuprinzătoare. actele nechibzuite de respind'in partea părinţilor. Traume perseverative. Din acest punct de vedere autonomia funcţională este numa1 un mod de a afirma că motivele omului se schimbă şi se dezvolt' în cursul vieţii. Cînd ia şase ani copilul părăseşte adăpostul căminului său pen■ mediul mai dur al şcolii şi al terenului de joacă. Oricum ar fi. dare era învăţător. a i*05^ s^^ Să-Şi ţină orele de clasă acasă39. de exemplu) jr^umentat că traumatismele naşterii constituie un eveniment strofic oare probabil lasă o urmă permanentă asupra fiecărui ■jtor. în primii doi ani de viaţă"40. interesul pentru ceilalţi poate înlocui pas cu pas autocentrarea din copilărie. Dacă teama este neobişnuit de profunda şi coercitivă vorbim de o fobie.

Probabil că o luptă cu pumnii. o ulerg. personalitatea după vîrstJ de treizeci de ani este mult mai puţin supusă unor revoluţii bruşl decît înainte de această vîrstă. şi aproape tot atît de incult pe cit poate fi un student de colegiu. 265 O perioadă cu o importanţă specială in viaţa băiatului • rican este pubertatea. a" d tatul poate fi o alterare radicală a vieţii . o exjj tentă de cîştigat. J Zubin (Eds. Dimpotrivă. de asemenea. provenind dintr-o familie fără cultură. New York. nimeni nu mi le-ar putea lua. Cînd au fost întrebaţi direct. lolij unor pierderi ireparabile pot. avea o concepţie dispreţuitoare despre toate activităţile intelectuale. Anxiety. New York. să cauzeze alterai rapide şi profunde. Dar asemenea evenimente pot. Univ. în anii maturităţii.mi-a venit în minte ca un fulger de iluminare că m-aş putea avea de tovarăş întotdeauna. când el trebuie să se plaseze pe scara cendentă a maturităţii. aşa £W am spus. ţy] perienţa succesului şi eşecului. databilă. of M Lovv. Un student din anul I de colegiu. o ~. Masserman.0 imagine de sine se poate dezvolta. altele schimbă direcţia creşterii.. Dacă obstacolul nu e depăşit cu succes. încercând pentru a suta oară să dea semnificaţie sarcinii. în ciuda durerii. . Lfon a r d. a întrebat cum ar fi fost exprimat pasajul respectiv în Biblie.oaS 258 târziu. Nu trebuie să admitem că toţi oamenii sînt marcaţi de schimbări traumatice.. a prins aluzia şi a spus . 257 şi dezvoltarea personalităţii — cd. o aversiunj un ritual). la majoritatea oamenilor schimbarea este doar treptată — chiar dacă toţi oamenii pot trăda o experiena emoţională vie şi impresionantă. Acestea sânt exemple de „autonomie funcnală perseverativă" datorat unor „răni psihice" acute produse r-o ocazie determinată. Ea scrie : „. Următoarele două întîmplări se referă la experienţe traumatice în sCoală şi colegiu. căreia i-a fost de atunci înainte devotată. Greene and Stratton. şocurile datorate eşecului în afaceri. Prost -adaptat la colegiu. scena tragică la sicriul tataj ei i-a dat impresia că lumea morţii era paşnică şi frurr. care într-un fel par să producă I transformare bruscă dintr-un domeniu major al personali» lor. lasă în urmă un sistem perseverativ (o fobie. Fericită. O femeie acum în vîrstă de şaizeci de ani îşi urmăreşte pasiunea de o viaţă pentru poezie pînă la o întîmplare petrecută în liceu la cursul despre Virgiliu."41. Această autobiografie este foarte recomandată pentru meritul său T S1 pentru fascinaţia psihologică. ea considera ascunzişul din stogul de fi drept propriul „mormînt". Schimbările critice şi abrupte paj să fie cele mai numeroase în timpul adolescenţei. a qM versiunii. într-un set de autobiografii ale unor studenţi de colegiu se pare că nu mai mult de 10% raportează în mod disting evenimente traumatice. Dacă se întîmplă astfel. ApJ noi lumi de cucerit. Oricum.■■ care să dureze o viaţă întreagă — chiar dacă obţine ulterior succes răsunător. compensări noi. un răsărit al frumuseţii poetice. Behavior and neurosis. avea dificultăţi speciale la cursul de compoziţie în engleză. a remuşcării şi vinovăţiei. cînd avea doi ani. examene de trecut. a primei dragoste pot avea o importanţă supremă.. negreşit şi că dacă n-aş vorbi nimănui de lucrurile care mi s-au întîmplat. Făcea o traducere de rutină. Unele traume produc frică şi limitează creşterea . Se dezvoltă interese religioase. Succesul ei artistic in această ocazie a constituit o experienţă traumatică. Hock. pin aceste întîmplări de la virata de doi şi şase ani Ruth Bene-t Si-a făurit un stil de viaţă care a durat mulţi ami de zile. Appleton-Century^ 1927. în toate aceste stadii cruciale se pot produci experienţe traumatice. dificilă şi plictisitoare. de asemenea. Antropologul Ruth Benedict ne povesteşte despre serios pe care 1-a avut la moartea tatălui ei.). eu deprinderi insuficiente de studiu. dar în P^VJ cazuri aceste experienţe au dus la o reorientare bruscă a vieţ* Traume esenţiale.'1'1 sau tăierea provocatoare a părului sau orice act de îndrăzneai^*6' să fie suficiente. Profesorul. o profesie de ales. în curînd apar alte cerinţe din partea grupului de partener' incluzînd relaţii cu sexul opus. Nevrozele perseverative la animale sînt le de J h. 48% au pretins că au ayuj experienţe emoţionale deosebit de impresionante. Evenimentul singular impresionant.. The locomotive dod. De fapt nu e posibil de trasat! linie precisă între transformările traumatice şi cele gradate. W E. On cvaluating the „specific event" as a source of anxiety. viaţa de „băiat normn se află înaintea sa. declans o recentrare a imaginii de sine şi astfel să afecteze evoluţia s*! rilor esenţiale funcţional autonome. Totuşi. la şase ani. Cred că aceasta a fost ideea fundamentală ou care am trăit pînă la treizeci şi cinci de ani. El trebuie să depăşească obstacolul al „gardului efeminat". Chicago.. în principiu.Apleacă-ţi urechea la ruga mea fierbinte". într-o zi.

acţiunii. acestea nu corespund^facultâţilor antice ale meritului. New York. a spus : „Nu despre engleză vorbesc acum. 261 Un asemenea cadru analitic îşi are atracţia lui dar în cel j^j bun caz este artificial. totuşi.Tech-"' 1953> 17' 144 —151. transl. Personality. uneori acestea sînt numite cogniţie. Oamenii nu sînt (la Gaul) divizaţi în trei părţi. distincţia între gîndire şi motivaţie este artificială. Ambele reprezintă „activităţi personale. r^ fiecare viaţă îşi are propriile ei sisteme şi subsisteme (vezi lele 14 şi 15). ca o caracteristică a însăşi naturii orrmlJ Astfel. El secţionează personalitatea într-un mod ^ totul fals. j termen care se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în caw tensiunile implicate nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile antecedent] din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat. gîndirii. D. <a obţinut o notă mare. Acelaşi element esenţial e semr lat de J. F. continue. afectivitate. Instructorul plictisit dar persistând. Un teoretician contemporan utilizează clar acest trio antic afirmînd că per-5onalitatea este alcătuită din trei tipuri de elemente : scheme (cognHi').recentrînd" o viaţă. Sheed & Ward. Cînd urmărim jocul intens al copiilor vedem că acesta un întreg : nu poate fi separat în cutare şi cutare sentimeni cutare şi cutare gînduri şi cutare şi cutare acte. New York. Wyatt.cînd instructorul său de an ii mustra. (Nota trad. ar fi mai convenabil dacă am putea diviza personalitatea în facultăţile sale majore. băiatul i-a dat replica sa obişnuită de apărare : „Nu-mi place engleza. Este inutil să spunem că întotdeauna trebuie să existe în viaţă reqătire pentru a accepta şi utiliza asemenea experienţe trau-atice. acelaşi fenomen se produce cu deprinderile noastre de gîndire. An anthropologist at work. de asemenea. că nu putem înţelege rolul pe cărţi joacă motivele adulte numai schiţînd traseul lor pînă la orjgijJ clin copilărie. cît şi cele esenţiale. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că vechile materiale l">rind personalitatea sînt brusc regrupate şi investite cu o nouă prsonalitatea sînt bru gpe şi i ă 41 M a rgarctMead (Ed. De la Platon încoace. acţiunea (voinţa) şi simţirea .) 259 semnificaţie.). N u 11 i n.proJ. . William James vorbea de convertiri religioase tive ca . nu mia plăcut şi n-o să-mi placă niciodată". 1 Cf. în autonomia funcţională sînt implicate atît funcţiile evasiJ mecaniciste. 1953. altele sînt centrale p tendinţele majore ale vieţii şi trebuie concepute în termenii j dezvoltări esenţiale. Tînărul nu numai că şi-a modificat atitudinea neîntemeiată. a realizat nivelul Phi Beta Kappa* şi în cele din urmă a devenit profesor de limba engleză. McClelland. Lovitura a ajuns oarecum la ţintă. în el am argumen-că o simplă teorie homeostatică a motivaţiei este inadecvată. Some remarks on the place of cognition in ego psycho-M ' în "J. Termenul descrie bine ceea ce să se întâmple în toate cazurile de transformare traumatică. Majoritatea transformărilor | produc treptat. Basic Societate cu caracter onorific compusă din studenţii din colegiile ame-arp posedă un nivel şcolar superior. conaţie. sînt sisteme locale independente .. C. Orice persoană — începînd din copilărie — caută să atingă un anume grad de ordine în viaţa sa mentală pentru a corespunde motivelor sale în dezvoltare. Rezumat Acest lung capitol a avut multe de spus. Diferenţele între motivele infantile şi adulte sjn mari. ci despre viaţa ta". dar a devenit pasionat de subiect. New York. § argumentat. 1951. ^ CAPITOLUL 11 Cogniţie si personalitate ATITUDINEA MENTALA : CHEIA EDIFICIULUI PERSONALITĂŢII e COGN1TIE VERIDICA ŞI NONVERIDICĂ o PROCFPTIA CULTURALĂ * PROCEPTIA XNDI-VIDUALA * RIGIDITATE SI FLEXIBILITATE COGNITIVA 0 ÎNŢELEGEREA PERSOANEI IN LUMEA SA • REZUMAT e măsură ce motivele noastre se dezvoltă şi se modifică. diferiţi autori au încercat să o facă şi chiar au căzut de acord că facultăţile majore sînt trei la număr : glndirea. Efectul a Tost cu totul neprevăzut. Psychoanalysis and personality : a dynamic theory on l°rmal personahty. Desigur. Sloane. Fenomenul transformării îl numim autonomie funcţională. deşi unele sînt traumatice şi bruşte. care necesită efort şi sînt orientate spre un scop"1.. De fapt. Unele sisteme funcţional automate sînt perseverative. trăsături (deprinderi de acţiune) şi motive (dinamism afectiv)2.

orientare în problemă" sau cu denumirea germană Aujgabe. III. aceste sisteme sîm o combinaţie de dorinţă-acţiune-voinţăgîndire-simţire Este artificial să distingi un aspect de altul. nu am putea gîndi în limba franceză. Thinking : an experimental and social study. seturile sînt structuri cort) şi posturale care au capacitatea de a „ecluza" sau . Cînd spunem că avem o „curiozitate ştiinţifică" sau că toţi oamenii fac un „efort spre semnificaţie"! sau că toţi încearcă să rezolve „disonanţa cognitivă". caracteristici Per' tonale. Dacă dl. Dar în prezent nu putem accepta această judecată facilă. Să luăm o „problemă de gîndire'' (majoritatea lor au de-a face cu un set). Iar personalitatea este structurată aşa cum e structura» pentru că este alcătuită din „seturi" extinse care pot fi numite trăsături.romane". .flămînd să ducă nişte gogoşi unui client. Atitudinea mentală : cheia edificiului personalităţii Psihicul um'an funcţionează mai ales pentru că abundă în atitudini. să scad sau să înmulţesc ?" Nu puteţi să înaintaţi nici măcar un pas în această problemă (şi nici în orice sarcină de viaţă) pînă cînd nu aveţi un set orientativ. Dacă acest lucru ar fi întotdeauna astfel. Exemplele noastre sînt banale. în limba engleză sau în sistemul numeralelor romane dacă nu am învăţat odată aceste „posibilităţi ■wnianente de acţiune''. spunem că dorinţa de a cunoaşte este ea însăşi un motiv şi că există motive cognitive. 1958 . L. Dorind să ascundă fapta a luat un creion (fără gumă) şi a falsificat cifrele romane în aşa fel încît numărul să corespundă conţinutului ce rămăsese în cutie..'C. 1^'j F. Rezultă un binecunoscut dicton*. orientează şi modelează contrac-™e fazice care duc la rezolvarea' problemei sau la realizarea unui Paddle your own canoe = bizuie-te pe tine însuţi ' (Nota trad. Kernpf Freud şi alţii — au susţinut că cogniţia (viaţa noastră mentală) este în esenţă slujitoarea trebuinţelor şi impulsurilor noastre. ea dirijează. 262 Să începem cu exemple simple. Peterson. London. Totul depinde de faptul dacă orientarea dumneavoastră este spre limba franceză sau spre limba engleză. Social psychology. Din punct de vedere fiziologic. 3 Tendinţa spre un nou accent pe „motivele cognitive" se constată S A s c h. predispoziţii. Oricît ar fi de dificil. Le purtăm ca pe nişte abilităţi latente şi 10 găsim gata de acţiune în circumsUan-ţe adecvate. dar ele demonstrează rolul crucial pe care îl joacă atitudinea chiar şi în operaţiile mentale trecătoare. Prtentice-Hall.. ca şi impulsuri. Englewood Cliffs. Tînărul nu a puttut rezista ispitei şi a mîncat trei. Festinger. Veţi replica just că acest mişmaş de cuvinte e un nonsens. Unii teoreticieni — „iraţîonaliştii" ca : Schopenhauer. structuri preferate. X ar un interes profund pentru legea corporaţiei.. The concept of cognitive dissonan Evanston. fireşte : „Sine. dacă d-na Y este interesată de asistenţa socială a copiilor. Să presupunem că rezolvaţi următoarea problemă de aritmetică : 11 7 Veţi întreba. prevenindu-1 astfel pe client la cîte gogoşi să se aştepte. dorinţe. Dar chiar în aceste exemple observăm funcţionarea unor atitudini durabile. Şi nici nu are sens — în franceză. B a r tle 11.Y. 1957. N. Nu am putea aduna. tendinţe sau ceva similar. care trebuie luate în considerare3. Să presupunem că vă cer să traduceţi din limba franceză : Pas de lieu Rhone que nous. adoptat pentru un scop anumit şi intr-un moment anumit este uneori denumit „orientare în sarcină". Dar schimbaţi-vă orientarea spre limba engleză şi pronunţaţi cuvintele cu voce tare. atitudini. separarea cogniţiei de motivaţie ar putea fi justificată în mod rezonabil.Şi acelaşi lucru e adevărat despre adulţi.Ul Cînd e trezită. Neavînd încredere în tînăr. Un brutar a cerut unui băiat . Row. Cum a făcut ? Problema este uşor de rezolvat dacă aveţi orientarea corectă4. Orice set ca acestea.. Dar băiatul ilul ra marifa era orientat spre engleză şi a inserat litera S înaintea „nume263 act. va trebui sâ găsim o cale să discutăm despre gîndire şi cogniţie ca părţi ale unui stil personal unic în care gîndirea şi cunoaşterea sînt amestecate cu emoţii. trebuie să adun. brutarul a scris cu cifre romane numărul nouă. orientări. scădea sau înmulţi . Aj* a id Un win. Putem numi starea de pregătire latentă aspectul tonic al setu-.) _ Majoritatea oamenilor vizualizează IX ca cifre .

deoarece ambele sînt numai aspecte ale unui stil personal unic de viată. în cea mai mare parte percepţiile şi cunoştinţe' noastre sînt adevărate. Nu le cunoaştem din nou. vezi F. Cînd blocăm informaţiile neplăcute („Orb e numai acela care nu vrea să vadă") vorbim de „apărare perceptivă". Affective processes in perception. a găsi siguranţă şi dragoste şi respect de sine. prin modificarea interpretării noastre despre ceilalţi şi prin combinarea semnificaţiilor nou venite cu deprinderile noastre trecute. Deci putem vedea că procesul de percepţie (care este baza cog-niţiei) nu este numai veridic. Astfel. A11P °L^ Theories of perception and the concept of structure. H. Obiectivul nostru prezent este să arătăm că viaţa mentală (sau ceea ce adesea e denumit „procesele mentale superioare") poate fi cel mai bine concepută ca angrenîndu-se strîns cu restul personalităţii. a găsi oportunităţi de dezvoltare şi. Cogniţie veridică şi nonveridică Cerinţa fundamentală pentru toţi oamenii este să stăpînească lumea într-un mod suficient de competent pentru a supravieţui. Nulniai aspectul fazic eiste extern şi vizibil .". Dacă noul nu ar fi solubil în vechi nu am avea o personalitate continuă. A 11 p o r t.! tul tonic este realizat undeva în domeniul încă misterios al pr0 sului neurodinamic. iasţ. jt de repede se detaşează numele dumneavoastră dacă e menţionat ! Percepţia selectivă este o necesitate funcţională tot atît je mult ca şi percepţia veridică. dorinţele prezente şi direcţiile viitoare. în ansamblu percepem în mod exact pentru a putea face faţă în mod realist. m&~127. în măsura în care avem un motiv penetrant pentru a supravieţui şi a stăpîni lumea din jur. Repetăm. rezultă că înfruntarea realităţii poate fi cel mai bine slujită prin ignorarea completă a unor stimuli. a fi liberi de griji. linia şi forma cu o fineţe superioară . în „Psychol. în cursul evoluţiei procesele noastre senzoriale şi corticale au devenit bine dezvoltate pentru a ne înzestra cu cogniţii şi percepţii adevărate („veridice). Termenul (împrumutat din denumirea dată modei îmbrăcăminţii feminine în jurul anului 1950) se referă la faptul că psihologii nu mai sînt interesaţi numai de Percepţia veridică. cit.dirija reacf^ fizice specifice. In mai puţin de un deceniu cel puţin 300 de cercetări s-au oprit ~%>ra influenţei pe care factorii de personalitate (sau motivaţionali) o exer•ta asupra „percepţiei". Toate aceste procese au fost stabilite în mod experimental prin ceea ce s-a numit teoria „noului val" în percepţie. ci le recunoaştem jn termenii propriei noastre istorii trecute. Deşi experimentele şi teoria au fost mult criticate (de XeiJiplu F. 54.pe în focarul perceptiv. ale intereselor şi ale atitudinilor noastre obişnuite. ci numai prietenii sau jusff>anu noştri. Seturile sau dispoziţiile guvernează complet viaţa noastră mentală. în capi. de a patina sau de a vorbi o limu" străină.. 5 Pentru o examinare mai completă a setului. Dacă auziţi un murmur de conversaţie vagă. în sfîrşit. tolele 14 şi 15 vom examina mai îndeaproape acele „seturi11 care compun trăsăturile structurale majore ale personalităţii. atunci murim. H. Dacă nu menţinem un contact rezonabil de strîns cu „realitatea". New York. Nu fiecare ^ de pe stradă este clar perceput. Aşadar. putem spune că erCepţia şi cogniţia trebuie să se abată de la oglindirea exactă ^eritru a ne fi de maximă utilitate. Şi nu ar avea nici un sens dacă ar trebui să începem în fiecare i să construim o cogniţie nouă şi veridică a lumii în care trăim. 6 Mare parte din literatura „noului val" a fost trecută în revistă de V'■ J en k i n. Pielea este imperfectă pentru a ne spune mărimea şi forma. un sens satisfăcător pentru existenţa noastră. Ele pot fi încă şi mai dinamice şi pot reprezenta sistei^ presante de interese. Wiley. Ochii percep culoa-. Şi acest lucru se realizează prin seturi. rea. demne de încredere şi verificabile. ci şi de cea personală6. în fiecare zi ar începe un nou haos. e~ Seturile tonice sînt de multe tipuri. 265 . Personalitatea este constelaţie de seturi — de toate ordinele de specificitate şi gene^ ralitate şi de diverse grade de disponibilitate şi urgenţă5. Pot fi deprinderi sau abilităţi durabile —■ ca abir tatea de a conduce o maşină. ambiţii sau aspiraţii. 1957. Dar acest lucru pretinde mai mult decît o reflectare. op. Nu fiecare copac din pădure P. Bull.). Cînd dizolvăm informaţia nouă în semnificaţiile cunoscute o facem din cauza „stării de pregătire perceptivă". Cînt percepem rapid probleme importante pentru noi (ca numele nostru) vorbim de „vigilenţă perceptivă". tendinţa observaţiilor este constant pozitivă. urmînd aceeaşi linie de raţionament. dar este foarte sensibilă la gradele de temperatură. . A face faţă realităţii înseamnă a ne îndeplini trebuinţele. distincţia între motivaţie şi procesele mentale superioare este artificială. urechile înregistrează cu exactitate o gamă largă de vibraţii ale aerului. ei şi personal. gste cu mult mai eficient să facem noi experienţe şi să le dizolvăm n experienţele vechi. pasiunea noastră pentru percepţii şi cogniţii veridice constituie o parte a acestui motiv. ci numai unul pe care îl tăiem. ly \ 264 ■ Totuşi. Ele pot fi de scurtă durat■ ■ ca atunci cînd „ne pregătim1' să alergăm la o cursă sau să astei!' tăm un telefon.

Fiecare dintre noi are o percepţie egocentrică de aceSI tip mai pronunţată decît ar fi util. gîndesc despre ^ (sau cel puţin despre mijloacele şi căile de a obţine hrăn mult mai repede decît oamenii ale căror stomacuri sînt In mod similar. Percept versus procept. dacă dorim. aşa cum William Jamesi a subliniat demult. Nu contează prea mult pentru scopurile noastre. nu este totdeauna posibil să spunem că subiectul vede monede ca fiind mai mari decît discurile de carton de aceeaşi mărime. De menea. Ne interesează numai stabilirea influenţei tuturor tipurilor de „seturi" ale personalităţii asupra funcţiilor largi ale perceperii şi cunoaşterii. Mulţi psihologi fac la fel. observa şi memora scene şi evenimente complet diferite. ceea ce este a<j . în „J. vizuale sau tactile) ar trebui avute 7 A. dar uneori şi distorsiuni şi reprimări. (De exemplu. H. S Personalitatea este un sensibilizator . asociaţiile extrem de rapide. Dar pentru a evita disputele terminologice putem. 266 jere v înd vorbim despre percepere. într-adevăr. Murray constată că după ce au jucat un joc impresionant <e „asasinat" copiii pretind că oamenii din fotografiile care li se arată imediat după joc sînt ostili. şi reţinut rezonează cu structura personalităţii. Strict vorbind un percept constă în senzaţie plus Unele senzaţii (auditive. 8 Literatura asupra acestor experimente şi a multor altora cotnp» poate fi urmărită prin J e n k i n. Un student va observa şi memora cuvintele de laudj ale profesorului adresate lui. în general. neprietenoşi şi înfricoşători. Past expenence and present personality i deţerminants of selective auditory memory. Cîteva exemple vor Ii suficiente. Cititorul va observa că am utilizat m menul percepţie în sens larg. recunoaşterea rapidă. persoanele despre care se ştie că au interes pntţ valori înalte estetice. dar poate să nu le reţină dacă sil adresate celorlalţi. reiese că D° soanele flămînde percep. 1956. în mai mare măsură decît dacă li se arată înainte de joc. Pers. . O mare parte din selectivitate este legată de respectul faţă q sine (egoism). ele nu mai par necesare pentru a stabili prezenţa factorului personal i percepţie şi cogniţie. în momentul în care persoana răspunde (sau nu reuşeşte să răspundă) rareori putem fi siguri care a fost experienţa senzorială. dacă cuvîntj „preot'' e pronunţat repede în faţa unui om al cărui interj dominant îl constituie banii şi afacerile bancare e mai put» probabil ca el să recunoască cuvîntul decît un om al cărui 18 teres dominant este religios)8. u dacă numai judecă sau raportează că sînt astfel. Semnalul senzorial atinge creierul şi aici acţionează asupra lui aşteptările. Deşi asemenea studii experimentale sînt numeroase. In exemplul pe care l-am uti-yea(. deprinderile. A. imaginează. ataşăm o importanţă atît de marj propriei persoane încît imediat ne imaginăm că actele şi cuvintelj celorlalţi oameni au ca scop să ne facă bine sau rău — deşi rareofl este aşa. 25. Oamenii y metaţi au fost îndelung studiaţi. Este foarte evident. că patru oameni care merg în Europa — un politician. să împrumutăm denumirea procepţie de la .. religioase sau de alt tip sînt sensibila zate din punct de vedere perceptiv la cuvinte sau obiecfl care sînt legate de aceste valori. Nota ti supra. o multitudine de operaţii mentale superioare intră rapid în funcţiune. Rezultă judecăţi şi idei.Factorul personal în percepţie şi cogniţie este în multe experimente. un om de afaceri şi un playboy — vor vedeai auzi. un artist. sau dispoziţia lor de frică îi determină să judece şi să raporteze în mod diferit ? Cînd spunem „Orb e numai cel ce nu vrea să vadă" vrem să spunem că apărarea perceptivă împiedică pur şi simplu pe cineva să vadă sau trece rapid peste imagine şi uită ceea ce este neplăcut ? Adevărul este că atunci cînd un stimul impresionează un organ de simţ. cit. Văd real-mente copiii o schimbare în trăsăturile feţelor. monede cu valoare monetară sînt „văzute fiind mai mari decît discurile de carton fără valoare.". Studenţii de (colegiu care se simt „alienaţi4* (pesW neîncrezători) tind să audă şi să-şi amintească mai multe ' vinte triste decît studenţii care sînt mai fericiţi şi mai kH adaptaţi7. op. D a v i d s.

Percep"" proception and public health. O căpetenie din Swaziland .11 Ar fi imposibil să enumerăm toate tipurile-mari de direcţii pro-ceptive care servesc la distingerea oamenilor unii de alţii. Procepţia individuală A exista ca persoană înseamnă a transcende elementul verile şi cultural şi a-ţi dezvolta propria viziune asupra lumii. Columbia Univ. ci şi asupra imaginaţiei. Pentru ei este o insultă la adresa valorilor lor familiale îndrăgite. sînt'ern să „procepem" lumea în mod corespunzător. A 11 p o r t. fiind chiar neloială. în Zululand este posibil să convingi cu tact persoanelJ cu tuberculoză acută să meargă la sanatoriu pentru tratament. cogniţiile şi conduita noastră se conf0 & mează în ansamblul standardelor culturale. raţionamentului şi relatării. Vezi şi G. Responsabilitatea faţă de sine este procepu .o fjj gură puternică şi venerată numai dacă pronunţă cuvintele pline de încredere „Bolnavul se va vindeca". nu ar putea exista o caracterizare a cursului unei vieţi individuale şi în consecinţă nici o viaţă individuală. W. Igieniştii americani îşi propun ca scop „inculcarea în fiecare individ a simţului responsabilităţii faţă de propria sănătate". Dar cu toată această f'ndardizare. Harper. Psihologii consideră dificilă studierea unor asemenea stiluri de viaţă „toate-' — deşi multe studii asupra „orientării valorilor" abordează acest nivel (paginile 298—302). Nuttin şi-a asumat sarcina să descopere dacă dispoziţiile „optimiste" şi pesimiste" ale oamenilor colorează . Dar în Chile aceeaşi predicţie plină de încredere îl va face pe medic să pară arogant şi în consecinţă va atrage neîncrederea. Press. Toate exemplele cu caracter etnic ilustrează problema — ca tratatul despre elefanţi. O asemenea afirmaţie e considerată drept o acuzaţie de vrăjitorie. în fiecare moment. în timp ce termenul a percepe ar trebui să se refere cu precizie la aspectul senzorial. The psy of social norms. Şi nimeni nu va admite că este vrăjitor. dispoziţiile emoţionale şi aşteptările pentru viitor. căci în mod virtuaT i percepţia noastră urmează — cel puţin în parte — tipare 1 rale O oarecare veridicitate plus o oarecare modelare culală pregătesc procesele noastre mentale superioare să facă ţg condiţiilor de bază ale existenţei noastre. termenul a pro-rePe acoperă orice influenţă pe care atitudinea o poate avea nu numai asupra aspectului senzorial. Lumea poate apărea ca un loc unde să-ţi faci datoria cu tristeţe sau ca o păşune pentru cultivarea prieteniei şi dragostei. fiecare inj'vind este totuşi unic. cu excepţia uneia în sens pur biologic" (Pagina 122). Dar pacientul va rezista dacă î se spune că este „purtător" al maladiei. Englezul şi I-a intitulat : „Elefanţii pe care i-am vînat" . memo-riei Şi uitării. 1936. percepţiile. Unii.12 Pentru unîi lumea este un loc ostil unde oamenii sînt răi şi periculoşi. au o mentalitate dominantă a trecutului. Exemplele sînt nern>~ mărate10. auzi. q^ i ' ţ societatea a implantat ferm aceste „răspunsuri" în noi. Buchler adaugă : „Dacă n-ar exista direcţii proceptive. germanul „O prolegomenă generală la filozofia patrupedelor elefantine". judecăţii. Ceea ce este important este s aibă grijă de membrii familiei în caz de boală şi să fie 'r grijiţi de ei. Nature and judgment.filozoful Justus Buchl< Termenul subliniază faptul că fiecare individ îşi poartă cu sine relaţiile trecute cu lumea. Elementul veridic şi cel cultural fuzionează elementul personal. 18. Sherif. gîndi.ple relevante sînt oferite de M. în discuţie voi utiliza termenul procepţie pentru a acoperi toate influenţele atitudinale care intervin pe traiectul dintre stimularea senzorială şi act. 268 îf e necesar să înmulţim exemplele. cap. New York.a văzut" pe toţi ofiţerii <j circulaţie din Londra ca extrem de prietenoşi (deoarece j» Swaziland un braţ ridicat înseamnă un salut călduros) Un medic dintr-un sat din India va fi proceput ca. constatăm că fiecare sistem proceptiv. Uneori acestea sînt denumite „dispoziţii de răspuns perceptiv' sau „constructe personale" sau numai „stiluri cognitive"13. New York. pentru alţii este o scenă pentru distracţii şi ghiduşii.. B°stt Beacon. 10 Multe exem. Şi acest lucru este imediat acceptat de cultura clasei superioare şi mijlocii. Dar este proceput diferit de membr claselor inferioare. alţii a prezentului şi alţii a viitorului. 267 Proeepţia culturală Dispoziţiile noastre proceptive sînt în parte dobîird'ite ctîn Cul tura noastră. Am definit cultura (capitolul 8) ca un set de răspu ! suri gata elaborate la toate problemele obişnuite ale vieţii. aşa cum subliniază Whitehead. fiecare dintre noi îşi conduce relaţi'a „ego-lume" în propriul său mod. Aceste „direcţii proceptive'' îi asigura potenţialităţi de a vedea. manipula şi vorbi. Este într-o oarecare măsură mai uşor să studiezi dispoziţii proceptive relativ limitate în raport cu care oamenii pot fi comparaţi. francezul „Viaţa amoroasă a elefanţilor" . ca izolaţionism. De-a lungul unei perioade de timp ne construim constelaţii ego-lume" caracteristice şi proprii. acţiona. 1960. în Personality and social encounter. Deşi reţinem une] idiosincrazii. lg_ 9 J Buchler.

dimpotrivă. Dimpotrivă. în „J. motivation and behavior. ca şi în viaţă. Rigiditate şi flexibilitate cognitivă Prin abordări diferite cîţiva cercetători au făcut o singură descoperire fundamentală.". Toţi subiecţii au trecut prin ac* procedură şi au fost întrebaţi ulterior dacă „au reuşit in mai mare parte" sau „nu au reuşit în cea mai mare parte"' existat mari diferenţe : pentru unii amintirea succesului' dominantă . New York. dacă erau dependenţi de cîmp. Basic Books.Desene ascunse lectate din K. 1953.). Nuttm este un teoretician care conceptualizează personalitatea în *cest mod. Whitehead. 270 «■mira 2l. Vezi H. P o s t m a n. Să luăm acum în considerare personalitatea celor dependenţi de cîmp — aceia care nu se pot degaja de constrînge-rile situaţiei în care se găsesc. ei acţionau consecvent la teste complet Astfel. A. Tâche. Univ. pentru alţii amintirea eşecului. G. Weeci anei regulation. alţii. 2 voi. utilizînd model? 14 J. 1927. 1955 . In lata tor. mai bine să ne concenfl asupra unei dimensiuni proceptive căreia i-a fost de< mod special un studiu intensiv. N. Editions Universitaires. sînt activi şi vor să se realizeze . u 12 A. 10. Reussite et Echec : theorle de la conduite hiwai Louvain. în „Psychoî. Perception. sînt flexibili. El nu putea să abstrag ticăia adevărată" din situaţia sa în cîmp. Prin manipularea met de notare el a putut induce un sentiment de succes sa eşec conform unui model. nu sînt intuitivi în ce priveşte viaţa lor interioară şi se tem de propriile lor impulsuri agresive şi sexuale . 46) fi 0 similare celor din figura 21. 17—32 . Pentru scopU] noastre constatarea importantă este că aceiaşi oameni e caracterizaţi în mod independent drept optimişti cronici j pesimişti cronici de către prietenii şi asociaţii lor. Klein. The psychology of personal constructs. G.. 1929. New York. ei erau incapabili. sînt conştienţi de viaţa lor interioară şi îşi acceptă . sînt lipsiţi de abilitatea de a iniţia. subiecţii independenţi de cîmp nu au nevoie de sprijin din mediul înconjurător . 12. Symbolism : its meaning and effect. sînt pasivi în multe privinţe şi se supun imediat forţelor autorităţii . mi Fg. von B r a c k e n (Eds. Lincoln. D a v i d.procepţiile 11 J. în contrast ci aceasta. of Nebraska ress. Gottschaldt. întrun experiment subiectul stătea într-un scaun înclinat. Pers. persoana independentă de cîmp era capabilă să-a neutralizeze propria poziţie şi să manevreze tija aşa cum * cereau condiţiile obiective. (pe* York. 1957. p. H. Witkin şi colaboratorii săi au numit primul grup cîcpenj ăent de cîmp. Ideea importantă este că subiecţii s-au comportat într-u^ mod similar în alte teste care implică orientare spaţiala tr-adevăr. tind să aibă un respect scăzut faţă de sine şi o autoac-ceptare redusă. El i-a < tat cu o serie de probleme scurte. CaP. ^acmilian. R. J o n e s ka->> Nebraska Symposium on Motivation : 1954. Apoi i s-ai cerut să adapteze o tijă mobilă în aşa fel încît să fie verticală] Subiectul dependent de cîmp tindea să ţină tija paralelă ci corpul său şi cu linia vederii. ei se comportă conform lipului r< (adică. să descopere anumite elemente ascunse. După administrarea testelor şi utilizarea interviurilor şi a altor tehnici. „y Forsch. L. 63. N u 11 i n. 1953. 269 lor legate de o sarcină specifică de laborator. au ininţiativă şi abilitate de organizare . Personality dyna-"mcs. într-un desen Gottschaldt modificat. Norton. S-o enunţăm în termenii cei mai simpli Unii oameni sînt în mod cronic incapabili să-şi schimbe atitudinii cînd condiţiile obiective o cer. Kelley. al doilea grup independent de cîmp. în Perspectives in personality theories. 1954. cercetătorii ne spun că aceşti subiecţi sînt oameni care în general sînt foarte dependenţi de suportul din mediu . consecvent cu atitudinile lor proceptive)14 Decît să înmulţim exemplele. în M. ifher den Einfluss der Erfah-ng auf die Wahrnehmung i Figuvcu. P.".

). Trebuie să admitem că dovezile noastre provin din surse dispersate. Eriksen. K. M. Dimpotrivă. 1950. Primii „joacă la sigur" menţinîndu-se strict -a cadrul cîmpuiui — excluzînd percepţiile şi judecăţile avj turoase. cît şi retragerea dragostei. fl nald. Machovcr. ca şi cei independenţi de cj6' să fie aventuroşi în înfruntarea cu datele mediului '' rător)56. New York. relaxat este capabil să perceap 16 G. cărora li s-au dat teste perceptive similare celor ale lui Witkin. 1941. 1957. Lewis. . Personal world through perception. Abordînd aceeaşi problemă d ghiuri noi. P. 1 dividul mai activ. Psychol. Să rezumăm ce ne indică dovezile. care urmează îndeaproape realitatea strictă şi J cu gîndire abstractă. De ce copiii dezvoltă stiluri cognitive atît de diferite ? Lucrînd cu copii . W. în „Psychol. 239. A. Mass. Le interziceau să manifeste un comportament afirmativ sau peste măsură de independent şi în general le impuneau propriile standarde. 17 C. cap. 272 şi să gîndească în verigi care sînt flexibile şi în ansamblu este mai bine adaptat cerinţelor obiective ale situaţiei în care se găseşte. concret. s-a constatat că provenienţa şi educaţia copiilor dependenţi de cîmp şi a celor independenţi de cîmp difereau în mod marcat în ansamblu. O persoană care este nj sigură.az multe dovezi în sprijin. Bev 1954. . Monogr. Similară este distincţia lui Eriksen între reprimanţi sj ■ j lelectualizanii. Vezi B. uti-lizînd atît modalităţi agresive de pedepsire. 73—93.". că ştim puţin despre stilurile cognitive „intermediare" şi că multe alte stiluri cognitive individuale sînt omise.de zece ani. Ceilalţi sînt capabili' să se detaşeze de cîmp s. Perception: an approach to personality. de asemenea. Scheerer. S.". docil. W. Goldstein. 175—182. aceşti copii erau liberi să-şi dezvolte autonomia şi nu erau pedepsiţi pentru ea20. 18 K. Witkin. evident că ceea în lumea externă este legat de ceea ce simte despre lumea Deşi o singură investigaţie îndrăzneaţă de acest tip cădea în capcane de metodă şi interpretare.impulsurile chiar cînd manifestă un bun control asupra lor . care pot fi"detaşaţi şi flexibili18. A critique and re-evaluation f Witkin's perception and perception-personality work. Gruen. legat de cîmp. B. în contrast.03"1 judecată) şi temerari (care par. 460. ^ dsson-Wesley. părinţii copiilor independenţi de cîmp îi încurajau să ia propriile lor decizii şi mai • adesea îi pedepseau pentru că erau prea pasivi sau copilăroşi decît pentru că îşi manifestau independenţa. Monogr. Kutn Patterns of mental functioning associated with prejudice in children. j G. părinţii copiilor dependenţi de cîmp îi pedepseau mai sever. 56.i 19 Vezi G. în „J. 1954. Pare ca şi cum ei n-ar pud tolera nici un fel de ambiguitate : nici în percepţiile şi cate goriile lor de gîndire. Pers. The case for perceptual defcnce. Acest studiu marchează o încercare îndrăzneaţă de a demonstra că persoana se apropie de lumea sa cu o dispoziţie proceptivă ftiare. nici în „asumarea riscurilor" cu gro puri etnice diferite de al lor19. Ramsey (Eds. Chiar la vîrsta de şapte ani pare să exis^ corelaţie între rigiditatea gîndirii şi prejudecata etnică. ^ No. 18. 271 în mod activ şi flexibil.. H. au un respect mare faţă de sine şi autoacceptare mare15. Boston. O limită principală a acestei cercetări constă în fap1[ că utilizează numai cazuri extreme.. Pe scurt. Goldstein şi Scheerer fac distincţie între cei cu gîndiJ concreta. Este. W. avem totuşi în v. No. Klein. în „Psychol. evrei şi alte grupuri. Hertzman. The nature of prejudice. emită judecăţi îndrăzneţe corespunzătoare cerinţelor obiectivi ale situaţiei17. De asemenea Else Frenke 1-B r u n s # . dar tipurile intermediare nu prezintă un stil cognitiv clar de acest tip. în >•* chol. &igur. I-Iarper. în multe (poate în majoritatea) din conduitele sale prezintă 0 tendinţă consecventă de a fi rigidă în mod pasiv sau adaptativă n H. New York.Bretnall M e i s s n e r. gen. Klein descoperă ceea ce el numeşte nivelări (indivizi în mod caracteristic se ţin de categoriile lor de percept. W a p n e r. 1954. în R. 61. Personality through perception.". 25. A11 p o r t. neîncrezătoare în sine. Intolerance of ambiguity as an emoţional and perceptual personality var}. 1958. în legătură cu această problemă deosebit de inteVesaJ este descoperirea faptului că oamenii care sînt rigizi în peri cepţiile şi stilul lor de gîndire tind să aibă prejudecăţi de negri. W. p°atru o critică mai generală vezi A. Că asemenea tipuri există pare sta-ţ>rtit. M. 108—143. Dar dovezile sînt totuşi destul de bune pentru a susţine ideea noastră că personalitatea şi pro^epteie merg mînă în mină. care se simte îngrozită de viaţă sa inadecvată în alte privinţe. tinde să aibă un stil cognitiv congrn ent care este rigid. capabil. alţi cercetători au ajuns la concluzii similare. 1949.". în „J. Abstract and concrete behavu" an experimental study with special tests.

dezvoltăm o oarecare abilitate în înţelegerea stilurilor cognitive ale celorlalţi. Pe japonezi vrea „să-i pună într-o insulă şi să arunce bombe peste ei". Two kinds of cogm-tion and their integration. unde cineva se poate pierde. . psihologul bîjbîie neîndemînatic încercînd să spună cum îşi concepe omul lumea sa şi descriind direcţiile sale pro-ceptive. Orthopsychiat. înţelegerea persoanei în lumea sa Dacă într-adevăr dorim să cunoaştem o persoană. în „Gen. El crede că „întotdeauna va fi război" şi crede că oamenii sînt zgîrciţi. a romancierului. 22 Adaptat din Else Frenkel-Brunswik. Hitler. simţim noi. 21 Există date experimentale că oamenii care sînt prost adaptaţi sau anormali fac mai multe erori la sarcinile perceptuale obişnuite decît persoanele bine adaptate: F. No. rădăcinile acestor stiluri cognitive par să rezide. dar apoi îl critică pentru că nu-i dă destui bani de buzunar. Mi s-a întîmplat de multe ori". Deşi respinge grupurile minoritare. I*. Sknţindu-se în interior nesiguri. Semantics Bull. 1957. Karl spune despre negri : „Produc tulburări şi încep războaie. „nu e prea rău" deşi „uneori a fost puţin prea rău şi a făcut lucruri murdare ca punerea de chibrituri aprinse la unghiile de la picioarele americanilor''. pp. Preocuparea faţă ăe junglă. „Fiecare magazin să aibă tot felul de bomboane şi gume de mestecat". dar nu şi poporul german. în „Publications in Personality Assessment and Research". Schaffer. doresc în exterior ordine şi control.". Ca majoritatea copiilor cu prejudecăţi. (Stilurile lor cognitive sînt modurile lor distincte de existenţă în lume. Karl este un băiat gras şi pasiv. 274 Cînd e întrebat „Cum ţi-ar place să schimbi America ?" el răspunde „Mi-ar place să fie o staţie de benzină tot la două blocuri" şi „toate curţile din spate să fie curăţite". spune Karl. convenţionalism strict — toate contrastînd puternic cu dezordinea şi agresivitatea proprie. 1954. Nos. 543—558. Ar trebui alungaţi din San Francisco pentru că se îmbată şi omoară oameni.Astfel. ^ Dar în ansamblu respectăm căci demnitatea umană. Aş vrea să ţin doi ca luptători. 265 iblu ^ 1 sînt devorate de autoapărare şi prejudecată. Patterns of social ani cognitive outtook in children and parents. Ştim cum gîndesc prietenii noştri. of California Press. cel puţin în parte. cum valorile şi orientările lor principale vor colora judecăţile şi conduita lor. în acelaşi timp se plînge de nedreptatea lor : „Mulţi dintre ei te duc la biroul directorului pentru ceya ce n-ai făcut. Ne poate ajutl să înţelegem dezvoltarea unor asemenea dispoziţii proceptive perverse examinarea cazului lui Karl.". Această ambivalenţă privitoare la autoritate se manifestă prin afirmaţia lui Karl că îl plac profesorii săi — mai ales dacă sînt severi. 1—6. în „Amer. 399. Bei'" keley : Univ. Pe de» o parte. 1. în modele de educare ale copiilor. La suprafaţă KarJ manifestă o supunere accentuată. inclusiv psihologii. Despre filipinezi spune " „Sînt buni luptători şi categoric e bine să mergi cu ei prin junglă". Karl gîndeşte aproape întotdeauna în termeni violenţi. începem cu atitudinile sale faţă de grupurile minoritare.". se bazează în instanţă pe validitatea gîndirii umane. Barron.. S. nici biografia sa. Uneori aceste stiluri 20 J. o înzestrează cu sin] gurul simţ al ordinii şi siguranţei pe care îl are. Totul pare oa şi oum prejudecăţi^ deşi încercate şi sigure (dar totuşi false).. dar în acelaşi .Preocuparea pentru hrană şi curăţenie este obişnuită la copiii cu prejudecăţi. Karl: un infirm cognitiv. el afirmă „tata este bun cu mine". Unii răpesc fete şi băieţi şî-i folosesc drept sclavi1'. J. în comparaţie cu aceşti artişti. Mednick. pedeapsă aspră pentru răufăcători. Maslow. Psychol. Judith Seder. Este totodată şi arta dramaturgului. l95l> I 21. un băiat de unsprezece ani care e pe cale să-şi elaboreze un stil cognitiv mutilat22. 1957. Karl îl admiră pe Hitler. Ei sînt buni luptători cînd se bat cu cuţitul". H. 20 and 21. a biografului. Şi totuşi toţi. Înţelegerea pretinde ca noi să o luăm ca o fiinţă unică în lumea saj Acesta e marele adevăr pe care ni-1 transmite existenţialismul. Personal soundness in university graduale stw dents. 12. A. nu e suficient să-i ştim notele la testele de personalitate. Percepţiile şi cogniţiile sînt deficiente ca veridicitate21. şi faţă de animale sălbatice domină în general imaginaţia lui Karl. în „Amer. vorbeşte adesea de forţa lor de luptători. nici ceea ce poate să spună într-un interviu. „Ar trebui să punem toţi germanii şi japonezii într-o insulă şi să aruncăm o bombă atomică peste ei". E cerută o ordine rigidă. care a avut multe boli. ■> 273 "uctura şi dezvoltarea personalităţii — ed. Tulburarea mentală se produce atunci cînd o persoană pierde parţial contactul cu realitatea. Evreii „cred că sînt deştepţi şi poartă tot felul de bijuterii. c^'A Aceeaşi ambivalenţă este arătată faţă de tatăl său. egoişti şi „gata să pună mîna pe tine". Some developmental factors related to fieid-independence in children.

Propria sa insecuritate. stilul său rigid de „gîndire prudentă" şi lipsa. Lucrurile pe care le spune sînt pline de crime şi de sînge . judecăţile atltUt nrocepţiile noastre) despre lumea noastră Pfs°^. Deşi Karl pare să-şi idealizeze părinţii cînd vorbeşte despre ei. Ambii părinţi urăsc pe faţă pe negri şi pe evrei. el are o părere rigidă în legătură cu poziţia femeilor. Ambii părinţi au avut mame şi taţi născuţi în străinătate Au trebuit să lupte pentru a atinge o respectabilitate caracte275 ristică clasei de mijloc. prezintă o mare ostilitate faţă de figura tatălui şi a mamei. Ea contracarează concepţia comună eronată a proceselor mentale superioare ca simple umbre (slujitori şi raţionalizări) ale motivelor subiacente. consideră că Karl va ajunge departe. pentru fiecare individ rezultă un stil cognitivi n. slăbiciunea sa fizică. au fixat reguli stricte pentru Karl. căci asta „e treabă de femeie". imaginile. Karl admite că „unii băieţi doresc să fie fete" — o proiecţie posibilă a dorinţei sale adînc împlântată. Pare să trăiască sub teroarea unor „bărbaţi periculoşi". Foamea de a şti. ca şi insistent/ asupra curăţeniei. visele şi vorbele sale că leagă ideea unei fete de hrănirea ei sau de hrănirea lui de către ea şi de a fi la adăpost de ameninţările pe care le simte în legătură cu băieţii sau bărbaţii. dar cînd priveşte fotografii de persoane mai în vîrstă. Tatăl spune „Se pare că lui Karl îi e frică de mine". Stagner. de a înţelege mediul nostru înconjurător este un mctîv fundaimental în viaţă. Nu e nimic secundar în raport cu cogniţia. ca rezultat al propriei \Q nesiguranţe. Psychology of personality.. cît şi afectivă)23 R. ordinii. McGraW-Hill. individ de percepere a mediului său înconjurător. Neagă că are vreo dorinţă de a-şi schimba părinţii in vreun fel. Karl nu este deloc sigur de masculinitatea sa. fdini' dirijează percepţiile. Tatăl nu-1 va lăsa pe Karl să lucreze în casă. Deşi Karl are probleme cu identitatea sa sexuală.anu ă cultura modifică acest stil. nu ar alege nici un membru al familiei sale ca tovar£> pe o insulă pustie. supunerii este un mod de a mînuj o existenţă pe care o simţea prea ameninţătoare. E clar dsr. Pedeapsa era severă şi abuzivă. Probabil. inclusiv a lui însuşi23. de asemenea. Factorul sursă în ambele este o „atitudine" sau „tendinţă" (atît cognitivă. mama a răspuns : „N-aş zice. de încredere în oameni par sâ decurgă în mod firesc din influenţa familiei. Nu pre~ a avut". Rezumat S-a spus că personalitatea este modul unic al unui. ca şi viaţa sa familială. Fetele sînt sigure. Această definiţie are meritul de a ridica operaţiile cognitive la un nivel de primă importanţă. A fost rezumat aici pentru a arăta că stilurile cognitive se pot forma în primii ani de viaţă. de asemenea. 1961. explicindu-se asttel mar flexibil CAPITOLUL 12 Personalitate matpirâ . Fără înde ială. Cazul lui Karl este mai mult sau mai puţin tipic pentru ceea ce s-a numit „personalitate autoritară". Ar fi mai exact să spunem că toate motivele sînt o combinaţie inextricabilă de sentiment şi cogniţie. 276 Idinile cele mai importante sînt trăsăturile per soi*dg. la fel sînt si visele sale. pentru că modelul este probabil cea mai obişnuită formă de mutilaire cognitivă îfrtr-o societate în care (bărbaţii şi femeile nu au învăţat încă să accepte incertitudinile vieţii şi nici să aibă încredere în propria lor identitate şi valoare. Vrea hrană şi apă şi „o fată". AUaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f^ ° fi' ţiil iiil juţl Uaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f °. că astfel de concepţii au o semnificaţie funcţională clară pentru viaţă (oferind un fel de siguranţă şi respect faţă de sine pentru cei care sînt lipsiţi de o încredere de bază). constitui^ un factor. Locul lor este în familie şi fetele n-ar trebui să încerce să vorbească cînd un băiat vorbeşte. Mama crede în astrologie s. odată accese de furie. întrebată dacă el a avut vre. „Stelele o arată". rev. El trebuia s> fie în pat „fix la şase negreşit". care însă nu este binevenită. New York.de familie în care trăieşte Karl. ed. Această dihotomie netă a rolurilor sexuale adesea merge mînă în mînă cu prejudecata etnică. Acestea sînt cîteva indicaţii asupra tipului . îl prezentăm.timp e dominat de frică şi de gînduri rebele pe care încearcă să le reprime. Acest convenţionalism.

ABILI-TAŢI ŞI SARCINI e OBIECTIVAREA EULUI : INTUIŢIE ŞI UMOR « FILOZOFIA 1 UNIFICATOARE A VIEŢII o PSIHOTERAPIA ® OBSERVAŢII ASUPRA 3MBA-TRlNIRII A REZUMAT V J_jUnga noastră trecere în revistă a dezvoltării eului. Cabot. From m. pe realizarea propriilor potenţialităţi personale.2 Creşterea interesului se datorează în parte pericolului acut al tulburărilor mentale şi al bolilor emoţionale care alarmează azi toate naţiunile. jn unele regiuni singura persoană .". Ştiinţa singură nu ne poate spune niciodată ce este sănătos sau bun. De asemenea.CRITERII PROPUSE PENTRU IDENTIFICAREA MATURITĂŢII a EXTENSIUNEA SIMŢULUI EULUI « RAPORTAREA CALDĂ A EULUI LA CEILALŢI « SECURITATEA EMOŢIONALA (AUTOACCEPTAREA) « PERCEPŢIE REALISTA. Sîntem astăzi martori la un mare avînt al interesului în această problemă. nu trebuie să uităm niciodată jocul extensiv al structurii individualităţii. aproape întotdeauna aleg 2 Dintre cercetările asupra acestei probleme mi-aş îndrepta în mod special atenţia asupra : Măriei Jahoda. In lumea occidentală etalonul pune un accent mai mare pe individualitate. 278 Fie că preferăm prima enumerare sau pe cea de a doua.Y. What men live by. se impun patru remarci preliminare : 1. Rinehart and Winston. moti-1 vaţiei şi stilurilor cognitive ajunge în sfîrşit la întrebarea crucială : Ce este personalitatea matură ? Nu putem răspunde la această întrebare numai în termeni pur psihologici. „Aceasta e tot ce ar trebui să fie capabilă o persoană să facă ?" Un alt medic. 1958. în „Sociological Rev. Current concepts of positivc mental health. Hoit. logică şi matură trebuie să ştim ce este sănătatea şi maturitatea. 1914. W. Singura modalitate de a rezolva problema este enumerarea valorilor componente (procedeu urmat în capitolul de faţă) : Research strategies toward a conception of positive mental .. Yonkers. B. Este discutabil dacă trebuie să ne aşteptăm întotdeauna să găsim în persoană un model al maturităţii. Cînd Freud a fost întrebat : „Ce ar trebui să fie capabilă o persoană normală să facă ?" el a răspuns „Ar trebui să fie capabilă să iubească şi să muncească". G. C o 1 e. Vom vorbi mai curînd despre un ideal decît de o persoană reală. de asemenea. Este semnificativ faptul că atunci cînd cerem oamenilor să numească o persoană care li se pare a avea o „personalitate matură". Personality : normal and abnormăl.1 ] R. Din fericire în cultura occidentală există un acord considerabil asupra normelor de sănătate sau maturitate (vom utiliza aceşti termeni unul în locul altuia). Human behavior : psycho-'ogy as a bio-social Science. E. Houghton Mifflin.. A1-1P o r t. Psihologia singură nu ne poate spune. Culturi diferite au concepţii oarecum diferite despre sănătate. 167—180. întrebăm. a dublat enumerarea : muncă. New York. Această ultimă referinţă face o distincţie importantă între normele statistice (cum sînt majoritatea oamenilor) şi normele etice (cum ar trebui să fie persoana sănătoasă). ca fundament pe care să se construiască o societate universală mai paşnică. joc şi veneraţie. Înainte de a o face. L. 1947 . Acestea sînt activităţile prin care trăieşte o-persoană sănătoasă. Basic Books. Man for himself. Există tot atîtea moduri de a creşte cîţi indivizi care cresc şi în fiecare caz produsul final sănătos este unic.sănătoasă este cea care uită cOmplet de sine în urmarea tradiţiilor şi creşterea bunăstării tribului său. Bogăţia şi congruenţa distinctivă a unei personalităţi complet mature nu sînt uşor de descris. Sarcina noastră în acest capitol este să examinăm şi să clarificăm această bază comună a acordului. New York. într-o anumită măsură judecata etică este implicată. N. Deşi în acest capitol căutăm criterii universale pentru indivizii adulţi normali. 2. Boston. M. Richard Cabot. Este discutată din toate direcţiile de psihologi. 1958 . Deşi am putea fi de acord cu această afirmaţie. World Book. 3. 1953 . Smith arată clar că există o singură entitate de sănătate mentală. interesul izvorăşte în parte dintr-o dorinţă de a descoperi valori comune la indivizii sănătoşi. dragoste. 6. B. alegerea noastră se bazează pe temeiuri etice şi nu pe fapte ştiinţifice. psihiatri şi de alţii. Pentru a spune că o persoană este mental sănătoasă.

Dăm un exemplu : . E. cercetătorii au constatat cîteva excepţii nete de la această regulă — cazuri de normalitate foarte bună provenite din medii familiale mizere. Maturitatea personalităţii nu are o relaţie necesară cu vîrst-cronologică. existau diferenţe medii apreciabile în ceea ce priveşte mediile lor familiale. Univ. De Poate pentru că familiaritatea îi face prea conştienţi de slăbi nile piartenerilor lor cei mai apropiaţi şi de cele ale proptrkiliui ^ Unii oameni se apropie de maturitatea adevărată. Desigur. Utilizînd conceptul de „normalitate". Ceea ce ne interesează în mod special în acest studiu sînt diferenţele descoperite între aceia pe care facultăţile îi considerau normali şi anormali. Dar pa. S e n n. (Ed. 1950. o experienţă mai matură si 9 continuă înfruntare şi stăpînire a obstacolelor şi a suferinţei conferă o mai mare maturitate odată cu avansarea în vîrstă. Adolescenţa : identitate personală. 279 pe cineva din afara propriei lor familii şi de sex opus. Dar o realizez" cineva complet vreodată ? 4.' Criterii propuse pentru identificarea maturităţii O definiţie concisă spune că o personalitate sănătoasă îşi stă-pîneşte în mod activ mediul. această definiţie este satisfăcătoare. Mai întîi. în „Amor. în .JM' chol. Vîrsta jocului : simţul de iniţiativă. Organizarea efectivă a muncii către un scop. adesea. O asemenea personalitate stă pe propriile picioare fără să aibă pretenţii excesive faţă de ceilalţi. Optzeci din studenţii apreciaţi. interviuri. medii familiale mai stabile şi părinţi cu reuşită mai înaltă şi foarte respectaţi care serveau de model pentru dezvoltarea ■ proprie". care dăduse aprecieri independente pentru normalitate. Psycholo-§ist". Vîrsta matură : integritate şi acceptare. 14. * ralela este departe de a fi perfectă. Erikson. 1959. subiecţii superior apreciaţi aveau un curs de dezvoltare mai uşor. semnificativ înaltă. Foundation. Cîţiva psihologi se aflau în grupul de studiu si nu ştiau ce aprecieri pentru „normalitaitie" dăduseră subiecţilor facultăţile. Int. 1959. 4 E. J. Symposium on the health personality. 'j1 M.3 în măsura în care e posibil. 280 i Deşi e adevărat că o judecată de valoare sau etică intră în rjce definiţie a sănătăţii şi maturităţii şi normalităţii. Vîrsta adultă : facultatea generatoare. La si'îrşitul studiului a reieşit că grupul de studiu. Un elev de cole. Un băiat bine echilibrat de unsprezece ani „înţelept peste vîrsta sa" poate releva mai multe semne de maturitate Oe^ cît mulţi adulţi centraţi pe ei înşişi şi nevrotici. Ei avertizează că o copilărie blîndă şi uşoară nu constituie secretul maturităţii.4 3 Mărie Jahoda. cu o incidenţă mai mică 'a bolilor sau a traiuimielor serioase în copilărie. Membrii diferitelor facultăţi ale universităţii au apreciat studenţii absolvenţi după o scală în nouă puncte pentru „normalitatea globală ca persoană" definită ca „echilibru şi gradul de maturitate pe care individul le manifestă în relaţiile sale cu ceilalţi oameni". Institutul de cercetare şi evaluare a personalităţii de la Universitatea din California a folosit următoarea metodă. au venit în grupuri de cîte zece pentru o perioadă intensivă de testare şi de existenţă în comun timp de două zile pline. evaluări controlate) sînt patru la număr : 281 1. Josia» Macy Jr. S-au obţinut şase note pentru fiecare student şi fidelitatea generală a notelor (0. era de acord cu aprecierile facultăţilor într-o măsură reprezentata de o corelaţie de 0. Vîrsta şcolară : sîrguinţă şi competenţă. 673—681.68) este la fel de bună pe cît o permite aprecierea personalităţii în mod obişnuit. No. Principalele diferenţe de personalitate între studenţii normali şi cei mai puţin normali (stabilite prin teste. Secretul rezidă în „modul de răspuns la problemele puse de viaţă". Press. O copilărie favorabilă poate ajuta la stăpînirea problemelor ulterioare dar nu reprezintă totul. New York. H. „In general. issues". selecţionaţi la întîmplare. care specifică perioada din viaţă în care fiecare atribui este (sau ar trebui să fie) realizat în mod normal : Pruncie : un sentiment fundamental de încredere. manifestă o anumită unitate a perso-J nalităţii şi este capabilă să perceapă în mod corect lumea şi pe ea însăşi. Monogr. New York. Totuşi. totuşi cer-Rrile clinice şi de laborator pot aduce o lumină corectivă şi tentatoare.health. Prima copilărie : simţul autonomiei. giu sănătos poate fi imlai matur decît propriul său părinte s&u chia» decît bunicul său. 1. Această constatare întăreşte concluzia noastră anterioară că securitatea şi stabilitatea în copilărie prevestesc un progres continuu în dezvoltarea personalităţii. Adultul tînăr : intimitate.41. A reie şit că subiecţii care au primit o apreciere . Erikson pune un acent principal pe simţul identităţii a cărui formare constituie o problemă deosebit de acută în adolescenţă-Fără un simţ ferm al identităţii (cine sîrat eu ?) maturitatea adevărată nu poate fi atinsă. O serie mai completă de criterii e oferită de Erikson. Identity and the life cycle : selected papers. dar nu perfectă. Toward a social psychology of mental health.).

de personalităţi atît în viaţă cît şi istorice. 11. Independenţă de cultură şi mediu. Complementar atributului de „detaşare" constatăm că persoanele care se autorealizează sînt capabile de ataşamente personale foarte strînse. Prospeţime continuă a aprecierii. Deşi metoda are fisuri. 6 A. Compasiunea pentru semenul muritor pare să fie un semn al maturităţii. B a r r o n. numai pentru că este un individ ma Aşa cum au arătat alte studii. Adaptare interpersonală şi intrapersonală. 3. Acceptă trebuinţele corporale şi procesele naturale fără dezgust sau ruşine. Cercul ataşamentelor strînse poate fi mic. calităţile „superioare" care ajută la împlinirea naturii umane. cum preferă el să spună. E vorba de factorul religios în maturitate. 10. 4. Subiecţii. 7. Relaţii sociale profunde. No. Motivation and personality. Se manifestă sentimentul fundamental de „identificare. Structură de caracter democratică. O percepţie mai eficientă a realităţii şi relaţii mai comode cu ea. relaţiile superficiale din afara acestei orbite sînt tratate cu calm şi cu fricţiuni puţine. Harper. H. Din nou întîlnim aici un aspect al spontaneităţii şi capacităţii de răspuns la noi experienţe. Sentimentul social. 5. totuşi posedă marele avantaj de a\ confirma judecata despre normalitate (făcută de membrii facultăţilor) prin analiza normalităţii realizată într-un cadru de laborator. Pot uita de sine cînld e vorba de probleme autentice fără a fi preocupaţi de ei înşişi. Un alt studiu. 2. Poate din această cauză erau „în mod regulat neameninţaţi şi neînfricoşaţi de necunoscut". 'n „Publications in Personality Assessment and Research". Orizonturi nelimitate. Maslow constată că subiecţii săi în general simt şi manifestă „respect pentru 283 orice fiinţă umană. Ei nu manifestau.7 . Prezentau mai puţine urme de tendinţe nevrotice şi de alte tendinţe anormale. „care se autorealizeaza". 8. Maslow acordă o mare importanţă capacităţi de a aprecia arta. Berkcley. Persoanele care se autorealizează simt nevoia de solitudine şi de autosuficienţă. Caracter şi integritate în sens etic.5 mai plini de resurse. mai capabili să reziste } stres .superioara <jj 1 partea facultăţilor erau mai stabili. ca şi persoanele „normale" din studiul 5 F. Perceperea corectă a realităţii. S-a străduit să excludă persoanele cu tendinţe nevrotice puternice. Ca şi cazurile din California. distracţiile şi existenţa plină de viaţă. Nu se simt stingheriţi de natură şi de natură umană. de asemenea. dar chiar şi. judecă corect situaţiile şi oamenii. 1. ci poate sesiza „experienţele maxime" ale existenţei. mai responsabili şi mai toleranţi. 6.5 Meritul acestui studiu este că reuşeşte. simpatie şi afecţiune" în ciuda unei supărări sau nerăbdări ocazionale. 1954. 4. determinare şi ordine". „o nevoie catastrofică de certitudine. 2. siguranţă. . făcut de Maslow utilizează o metodă ceva mai puţin obiectivă dar totuşi admisibilă. Majoritatea subiecţilor exprimă un interes pentru esenţa ultimă a realităţii. o cunoaştere mai corectă despre sine (autointuiţie) şi s-au dovedit a fj mai sceptici referitor la evenimentele aparent miraculoase 3. sîcîitoare şi posesive. 'Aveau „principii determinate in_ tern" puternice. Prieteniile lor şi ataşamentul faţă de familie nu sînt aderente. deşi a constatat că defecte şi nechibzuinţe minore existau chiar şi la persoanele cu nivel ridicat de autorealizare. Centrare pe problemă. Detaşare. Subiecţii superiori au dat dovada că sînt mai de încredere. ca oamenii imaturi. toleranţa etnică şi religîOa : este asociată cu alte trăsături ale maturităţii. 9. Personal soundness in university qraduate sţudents. Spontaneitate. cel puţin întpun oarecare grad. aveau mai multă vitalitate şi erau mai adaptabili . Nu numai la testele ţje percepţie subiecţii superior apreciaţi erau mai exacţi. dar ej I au manifestat în general o judecată mai bună. dar selective. Persoana matură nu e copleşită de convenţionalism. Univ-of California Press. tare printr-o „definiţie populară" ar fi considerate mature sau. să reducă judecăţile cotidiene pe care le facem despre „normalitate" sau „maturitate" la unele aspecte concrete măsurabile. Strîns legată este abilitatea die a lua sau lăsa de o paţrte prejudecăţi de tipul idola flori. mai serioşi. aceşti oameni lucrează efectiv şi cu multă perseverenţă la sarcinii obiective. mai puţin egoişti şi mai puţin neîncrezători. 195* 282 făcut în California. Maslow caracterizează această trăsătură drept „mistică" sau „oceanică". dar apreciază. uitînd mai mult sau mai puţin pe ego-ul lor. Acceptarea eului. Maslow. Nici linguşirea nici critica nu tulbură cursul lor fundamental de dezvoltare. Caracteristicile pe care le-a descoperit pot fi pe scurt rezumate astfel : 1. Cel mai adesea se descriau pe sine ca „fericiţi mai tot timpul".6 El a făcut o analiză intensivă de cazuri. a celorlalţi şi a naturii. New York. Subiecţii apreciaţi ca superiori erau mai puţin defensivi. La testele de percepţie în laboratoj au prezentat o fluctuaţie şi o inconsecvenţă mai mică în peN formanţa vizuală.

nu confundau mijloacele cu scopurile şi urtr\^ reau cu fermitate scopurile pe care le considerau drepte 13. 1960. Aceste trăsături sînt preferate din ctauiza necesităţii psihiatrului de a trata oameni bolnavi. capacitatea de a se bucura de muncă.8 Criteriile avansate de existenţialişti subliniază. fa „J. Certitudine etică.10 Toate criteriile trecute în revistă indică un ideal rareori.. Shoben. 1957.. 12. Shoben încearcă să derive criteriile nor-malităţii din calităţile esenţiale ale fiinţei umane (ca perioada lungă de dependenţă juvenilă şi abilitatea de a mînui simboluri)-Această abordare îl conduce la a accentua latura serioasă a ma-J 7 G. 1952 . New York. Fără excepţie. The courage to be. în «Amer. Psychologist". Leziunile. 10 O biografie care scoate în evidenţă această problemă cu o extraordinară vivacitate este E. sau poate niciodată atins. Psychol. fie că scriu. 174—181. vinovăţia şi moartea face parte din soarta omului. J. sănătoase. ( Un grup de psihiatri stăteau la taifas. Toward a concept of the normal personality.9 Războaiele secolului al douăzecilea cu cortegiul lor de nenorociri au concentrat atenţia asupra suferinţei umane.". bogăţie şi forţă. de a se bucura de joc. reacţie adecvată la situaţie şi responsabilitate socială. 1959. Vezi şi T.. x 284 w turţ Pentru el normalitate înseamnă „autocontrol. Vezi şi P. Ni se spune cum Edward Sheldon. W. Halmos. aceleaşi condiţii produc adesea fermitate. 1956.12. Toţi membrii grupului au menţionat veselia. compun. bolile. Revenim acum la sarcina rezumării în maniera noastră a criteriilor de maturitate pe care le-am trecut în revistă. Deşi oamenii nu caută niciodată suferinţa. responsabilitate personală. Toward a mea-sure of man: the frontiers of normal adjustment. Simţ neostil al umorului. A. I 9 P. latura serioasă a maturităţii şi includ dobîndirea semnificaţiei şi responsabilităţii ca şi acceptarea şi „curajul de a fi". Cambridge. în ciuda împrejurărilor. dramaturg lovit de o paralizie artistică totală şi de orbire. Boston. care este mai curînd spontan decît pregătit şi care foarte adesea e irepetabil". B a r n e s. Este arbitrar să spunem că sînt şase la număr. V. F r a n k 1. cap. K o t eh en. The nature of prejudice. Spirit creator. Mass. capacitatea de a iubi. Totuşi e perfect clar că unii oameni. 16. de asemenea. glumele s-ironia ostilă erau constatate mai rar decît „umorul filozof ic profund care de obicei trezeşte mai curînd zîmbetul decît rîsul. From death câmp to existe?itialism. Ele nu sînt în mod clar. Beacon. care este mai curînd intrinsec situaţiei decît adăugat ei. Extensiunea simţului euîui Simţul eului elaborat treptat în primul an de viaţă nu este complet format în ■primii trei sau zece ani de viaţă. 14. 183—189. de asemenea. individ. normale sau autorealizate. Dar enumerarea este sugestivă pentru însuşi motivul că se bazează pe o mare experienţă profesională a cazurilor de personalităţi nu tocmai normale. Routledge anei Kegan Paul. Press. Ca o caracteristică rezumativă. Tillich. şi nici nu o doresc pentru copiii lor. Wesley. închisoarea. Conn. El continua să se extindă odată cu experienţa pe măsură ce cercul de parti8 E. a depăşit acest handicap şi a devenit sfătuitorul înţelept şi foarte căutat de nenumăraţi prieteni şi confraţi. A 11 p o r t. Persoanele sănătoase nu sînt întotdeauna atît de fericite şi lipsite de conflicte pe cît ar părea s-o implice enumerarea psihiatrilor. Personalităţile cele mai robuste îşi au defectele şi momentele lor de regres şi într-o mare măsură ele depind de sprijinul mediului înconjurător pentru maturitatea lor. Calambururile. Scrib-fter. lustruiesc pantofi sau fac gospodărie. Maslow atrage atenţia asupra unei trăsături sigure a subiecţilor sâi. 1954. Suferinţa îşi croieşte drumul în două feluri : uneori pare că distruge. 1957. Yale Univ. London. A accepta şi a mînui suferinţa.Existenţial mental health : an empirieal approach. autocunoaştere. Jr. de a atinge scopuri. se apropie mult mai mult de acest ideal decît alţii. The man who lived twice. Cineva i-a întrebat ce înţeleg prin „sănătate mentală". „spălarea creierului" adesea produc prăbuşire permanentă şi disperare dar. Maslow nu pretinde că aceste criterii sînt independente unul de celălalt. 27. reSjponsiabilitate sociaiă. stilul lor de viaţă are o anumită forţă şi individualitate care îşi pune amprenta asupra a tot ce fac. Totuşi şase par să ofere un echilibru rezonabil între distincţiile prea fine şi cele prea grosiere pentru scopul nostru. este o problemă dacă o viaţă uşoară pavează vreodată calea spre maturitate. dar toate par să fie reunite în personalităţile pe care în mod variat le numim mature. New Haven. alteori că construieşte personalitatea. intenes sdciail democrate şi idealuri". . seninătatea optimistă. Toţi subiecţii erau siguri în te„ ce priveşte diferenţa dintre bine şi rău în viaţa cotidiana q9 alte cuvinte. 285 . manifestare temperată a emoţiilor.

Acum ele devin factori în identitatea persoanei. dar numai extensiunea eului este . liei. Să-J luăm. atît de vitale pentru sănătatea sa. dar nu a intrat 'ntr-o relaţie personală cu nici o fiinţă umană. La sindicat funcţionarul îi ridică cotizaţia. chiar emoţie religioasă. politica sau aspiraţia religioasă nu au devenit personale în mod semnificativ — nu putem fi calificaţi ca personalităţi mature. Dar dacă nu s-au dezvoltat interese autonome în uaele din aceste domenii — dacă munca noastră. bunăstarea celuilalt este identică cu proprie. după-amiaza. Maturitatea avansează pe măsură ce viaţa e decentrată din manifestarea imediată şi zgomotoasă a corpului şi a egocentrării. Aici e necesar în mod clar principiul autonomiei funcţionale (capitolul 10). fără ca el să ştie de ce. comandă într-o succesiune ^pid. Se trezeşte dimineaţa pentru a înhăţa laptele de dimineaţă lăsat la uşă de un agent al marelui sistem de distribuire a laptelui ale cărui manevre corporative. politică. extrem de activ. adolescenţa reprezintă în mod special o perioadă critic. pentru 286 r odihni mintea tensionată. Pentru el (ca şi pentru oricare altul) compania pentru care lucrează este o abstracţie . După ce a adresat complimente grăbite proprietaresei. Dar important este faptul că aceast undă intimă se ataşează de o altă persoană. Să punem problema în alt 'mod. se aruncă în sistemul de transport ale cărei mistere mecanice şi civile nu le înţelege. acel monstru corporativ. Vorbim aici desigur de autonomia funcţională esenţială (şi nu numai perse verativă). este el realmente autoimplicat ?n Ce nu e în regulă cu Sam ? Nu şi-a extins simţul eului în nici un domeniu semnificativ al vieţii sale. dar nu trebuie să domine. vocaţia. noi relaţii de grup. Pentru persoana matură. el joacă un rol involuntar în „crearea de surplusuri" (oricare ar fi ele) şi. economică. Ce fapte şi. Oamenii pe care i-a întîlmt jjiit ca V ei rotiţe într-un sistem de transmisie. recreaţională. Graniţele eului sîm rapid extinse. el caută un vis de zi standardizat produs de Hollywood. Probabil ceri prea mult. ocupaţia favorită din timpul liber. ale interesului uman . Să spunem că-şi petrece orele de inconştienţă undeva pe terenurile degradate din Bronx. Sam e în iscare. victimă inconştientă a publicităţii. educaţională.ogic la ceea ce face ? Deşi implicat în sarcină în mod constant. Sam le neglijează pe toate. sentimentul farnj. Toată ziua. atinge multe sfere. Luptând împotriva „difuziei identităţii" tînărul doreşte să sţ:' cine este. familia noastră. chiar unei persoane mature. băutură. ciira bini periferice sau total nepotrivite pentru stilul său de viaţa i Prima dragoste ilustrează problema. La prînz.■ ambiţii noi. deşi nu o ştie. dar ineficientă. La fabrică devine o rotiţa într-o serie de sisteme aflate mult dincolo de competenţa sa. care se mişcă şi există în marea roată a activităţii din oraşul New York. cam tot aş^ cum el înghite una din plăcintele de la automat. Criteriul maturităţii pe care îl examinăm acum cere o participare autentică a persoanei în citeva sfere semnificative ale efortului uman. toare sau submisive. pretin-zîndu-i să devină interesată în mod pasionat de toate aceste sfere de activitate. devin incorporate în simţul eului. Aşa cum subliniază Ej son. Fiecare manifestă dragoste de sine. împreunare . nu incorporează nici una în sine. După mai multă activităţi.'i „Four Roşes". de exemplu. pe Cetăţeanul Sam. îl înghite. domestică şi religioasă. jucînd un rol într-o duzină ■ cicluri impersonale de comportament. interese estetice. mai mult decît tot ceea ce poate fi direct sau chiar indirect legat de „reducerea impulsului". F Sam a fost activ toată ziua. Fără să ştie. A participa nu este acelaşi lucru cu a fi activ pur şi simplu. tendinţe domina. Existenţa sa. O participare adevărată dă o direcţie vieţii. studiul nostru.experienţe şi roluri îi sînt adecvate. Dragostea de sine este un factor proeminent şi inevitabil în viaţă. Ea focalizează impulsul puternice dar discordante : tonicitate sexuală. Nu numai dragostea adolescentă lărgeşte „singularitatea1. ambiţii. de „disponibilitatea materiilor prime" şi de „mărimea procentului pre-valent". activitatea sa frenetică la o maşină este reglată de „legea cererii şi ofertei". ea trăieşte mai aproape de nivelul animal decît de nivelul uman de existenţa.cipare al unui individ devine mai larg. peste toate. Dacă o persoană nu dezvoltă interese puternice „în afara eului său'' {şi totuşi făcînd încă parte din acesta). La sfîrşitul zilei se înfundă K-o tavernă şi. Bunăstarea celuilalt este la fel de importantă ca cea proprie . viaţa înseamnă mai mult de-cît hrană. mult prea distraşi pentru a etamina vreunul din ciclurile în care sînt angrenaţi. distracţii şj hobby-uri noi şi. Horn şi Hardart. A luat contact cu o mulţime de personalităţi avînd o responsabilitate în cadrul corporaţiei". mai bine zis. idei noi. nu-1 interesează niciodată conştient. „Three Feathers" şi „Vati69". prieteni noi. este destinat săptămîna viitoare „pieţii excedentare a muncii". implicat într-o sarcină sau alta — dar participă el în sens psiho-. siguranţă. ca aceea a celorlalţi oameni.

dacă e stăpânit într-un mod matur. O iubire posesivă. Relaţii sexuale satisfăcătoare determină faptul ca sexulţ. trebuie exclus din formula sa meschină de supravieţuire. Ea a răspuns • „Să nu otrăveşti aerul pe care alţi oameni trebuie să-1 respire" Acest respect pentru persoana ca persoană este dobîndit printr-o extensiune imaginativă a experienţelor mai dure din viaţa proprie. pricit ar fi de convingător argumentul. Sexul este o ternă atît de dominantă la majoritatea oamenilor. Totuşi. Este o afirmaţie sigură că nimeni. Unii psihanalişti sînt înclinaţi să echivaleze maturitatea cu ceea ce ei numesc „genialitate". ~~~v Ar trebui spuse mai multe despre ataşamentele personale mai profunde. dintre dragoste şi ură.pation. ea evită o implicare fără rost. persoana imatură simte că numai ea a trăit experienţa umană a pasiunii. nu putem susţine că oa-|i maturi nu trăiesc frustraţii şi deviaţii în stăpînirea impulsurilor. nepoftită şi posesivă cu oamenii (chiar cu familia sa). O femeie cu o maturitate marcată a fost întrebată care considera ca este cea mai importantă regulă a vieţii. în acelaşi timp. în-|t siluitorii şi perverşii pot fi capabili de o satisfacţie orgasmică bletă. fricii şi preferinţei. şi chiar de devianţi Hi. soţ. suferă. Posedă o anumită detaşare care o feee să respecte şi să înţeleagă condiţia umană a tuturor oamenilor. Nu e de mirare că poetul strigă : „Prea-1 slăviţi pe Domnul pentru fiecare picătură de milă omenească". pate armoniza cu maturitatea generală şi o . există nenumărate pple de celibatari. gelozia şi sarcasmul sînt toxice în relaţiile sociale. Pe de o parte. Genitalitatea. 12. ci reciprocitate heterosexuală.semnul maturităţii. dar restul este străin. Nu s-a dovedit că orice individ genital matur [sănătos în toate domeniile vieţii sale. în contrast. Genitalitatea este capacitatea potenţială de a pita o potentă orgasmică în relaţia cu un partener iubit de sex opus. Şi nici nu e clar că klsul sexual este atit de strîns legat de toate domeniile per-lităţii pe cît o pretinde teoria. matur sau imatur. nimeni altcineva. Dificultapare să rezide aici în identificarea motivaţiei adulte aproape Kdusivîtate cu impulsul sexual. în virtutea extensiunii eului.. atît bărbaţi cît şi femei. încît este uşor de văzut de ce unii teoreticieni susţin că obţinerea unei satisfacţii genitale orgasmice complete este un semn principal al maturităţii-Ei argumentează că jocul liber al funcţiei sexua!e este măsura cea mai bună a capacităţii individului de a depăşi forţele represive ale 288 Maţii ca şi presiunea fixaţiilor sexuale infantile. nu poate iubi sau nu poate fi iubit îndeajuns. Tocmai aici întîlnim toleranţa şi „structura de caracter democratică" atît de des prezentate ca semne ale maturităţii. totuşi sîntem con-[ţi de excepţii. Iţa orgasmică nu înseamnă aici descărcarea produselor sexului în sensul tvacuări" folosit de Kinsey. Cînd dăruieşte iubire o face de obicei în modul său personal. să-i dorească binele şi să-1 acepte aşa cum este. Atunci. devine imediat necesar să se modifice criteriul prin li-fca satisfacţiei sexuale la aceea trăită „cu un partener iubit ■x opus". o asemenea persoană e capabilă de o mare intimitate în capacitatea sa de a iubi — fie că ataşamentul său este Pentru viaţa de familie sau pentru o prietenie profundă. dar o duc cumva la capăt. familia sa. Pe de altă parte.. cît şi peritru cel ce primeşte. 11 G. cît şi campasiiuiniea reclamă ca cineva să nu fie o povară sau o nenorocire pentru alţii. iubit sau prieten -— să înveţe că trebuie să dorească compania celuilalt. A 11 p o r t. ideea este că experienţa reciprocităţii culminante a orgasmului Se un exemplu suprem de reglare reciprocă a unor structuri complicate jr-un fel calmează furia potenţială provocată de dovada zilnică a opozi-lintre bărbat şi femeie. The psychology of partic'. Beacon. Erikson expune argumentul precum urmează : Psihanaliza a subliniat genitalitatea ca unul din principalele semne ale t personalităţi sănătoase. Ea şi minunata sa persoană. S-ar putea imediat admite că Impuls atît de important. cu o sensibi-> genitala deplină şi eu o descărcare generală a tensiunii din tot corpul. Biserica sa. 287 '•( Uh't'A1 Atît imtimiifaltea. fiecare îmbătrîneşte pe măsură ce navighează spre o destinaţie necunoscută. Ajungem să ştim că toţi muritorii sînt în aceeaşi situaţie umană : ei nu au cerut să vină pe lume. şi nici să le stânjenească libertatea în găsirea propriei lor identităţi. întîlnesc eşecul. Nemulţumirea şi critica continuă. clubul său. sufocantă — ca acee'a cu care unii părinţi îşi împovărează copiii — este destul de obişnuită dar nesănătoasă atît pentru cel oare dă. periculos.să fie Hitm obsedant şi inutilă dominaţia sadică12. sînt împovăraţi cu un imbold de a supravieţui şi sînt înghiontiţi de impulsuri şi pasiuni. fără a-i pune lanţurile de fier ale obli-gaţiei. şi naţiunea sa formează o unitate sigură. Este <o lecţie dură pentru părinte — sau pentru o soţie. în sfîrşit. inclusiv impulsurile ramificate ale sexualităţii. ale căror realizări şi a căror conduită sînt atît de remar-le Incit nu putem să-i considerăm ca „imaturi". Dar se pare că persoana mai puţin matură doreşte mai mult să fie iubită decît doreşte să dăruiască iubire. adică acela de a spune că sînt ataşate condiţii : celălalt trebuie să plătească pentru privilegiu. Raportarea caldă a eului ia ceilalţi I Adaptarea socială a persoanei mature este marcată de două tipuri complet diferite de căldură. în Personality and s°ci<ii encounter. dintre fapte şi imaginaţie. Toţi sînt încolţiţi între două abisuri de uitare. bd clar. W. Acest tip de căldură poate fi numit covipasiune. 1960. Nimeni nu cunoaşte sigur sensul vieţii . cap. ce concluzie vom trage ? Pare înţelept să admitem ţi cadrul multor vieţi maturitatea genitală însoţeşte maturita-personală generală. B si joc. Boston.

Psihologul Terinam.care conduc la veridicitate într-un grad mai mare fccît o persoană mai puţin normală.n. tocurile înalte. Reprodus cu fisiunea editorilor. Această caracteristîi a maturităţii include abilitatea de a evita suprareacţia faţă . chiar pesimistă şi deprimată. acu-zînd pe ceilalţi şi plîngîndu-şi sieşi de milă. a studiat o populaţie de copii suprado-taţi ale căror scoruri la testele de inteligenţă erau atît de înalte incit fiecare copil era literalmente „unul dintr-o miek\ Nu numai dotarea lor intelectuală era mare. Calitatea numită „toleranţa la frustraţie" este în mod special importantă. 291 . 96. I Am arătat deja că percepţiile şi cogniţiile cotidiene ale perso-nalitaţii normale sînt marcate în ansamblu de eficienţă şi exactitate (paginile 272—273. se resemnează în faţa inevitabilului. Nimeni nu deţine controlul as'J' 290 ■timpului. Aceasta înseamnă oare că nici o persoană nu poate fi sănătoasă şi matură dacă nu are un CI. Fiecare se teme atît de pericolele imediate. Dacă nu.. S-ar putea afirma că o persoană normală are . Egotistul. nu caută în n.sale. Dar aceste insecurităţi sînt într-un fel susţiE. j şanse de eşec. Probabil că nu ar putea face astfel dacă nu şi-ar fi elaborat. ecuaţia nu e reversibilă. mareelor. morţii sau dezastrelor. P<? mă%£ ce simţul oului se extinde. în \ni/ aud the lifc cycle : selected papers. convingerea şi sentimentele cu respect g de convingerile şi sentimentele celorlalţi. libru emoţional şi cea care este emoţional zgomotoasă şi care 1 drumul unor izbucniri de mînie şi pasiune — inclusiv îngâduin» excesive faţă de alcool şi unor izbucniri obsesive de înjur şi obscenităţi. Growth and crlses of the healthy pcr^onaliiy. persoana infantilă nu trecut cu succes prin stadiile normale de dezvoltare.poate întări. Krikson. dar şi ca grup se bucurau de toate avantajele în domeniul sănătăţii. El se naşte pentru că punctul său de vedere este în rfeneral realist şi pentru că individul posedă valori integratoare ^■controlează şi selectează fluxul impulsului emoţional. din punct de vedere temperamental. gîndirea este o parte integrantă a personalităţii. iar procesele mentale superioare bătătura ţesăturii. pentru superstiţii autoprotectoare şi ritualuri. Mulţi oameni cu o inteligenţă superioară sînt lipsiţi de echilibrul emo-'•°nal şi organizarea intelectuală caracteristic unei personalităţi sănătoase . şi . p. le întîmpină ou accese de mînie sau cu tînguicli. Iar în etape ulterioare a învăţa cumva că nu orice împunsătură în mîndria sa constituie o r"Jia mortală şi că nu orice frică prevesteşte dezastrul. 1959. Maturitatea nu modifică realitatea pentru a se potrivi cu trebuinţele şi fanteziile . cit J de moartea finală. în „Psychological Issues". abilităţi şi sarcini I Aşa cum s-a arătat în capitolul precedent. Devii prudent fără să intri în paK Autocontrolul este o reflectare a simţului proporţiei. Evident că e necesar un minimum solid de memorie. individul îşi asumă noi riscuri şi. să planifice. Percepţie realistă. să ocolească obstacolul sau. 289 Securitatea emoţională (autoacceptarea) Observăm imediat diferenţa dintre persoana care are un et. I. Totuşi. Dimpotrivă. un sentiment continuu de securitate în viaţă.ma se simte ameEată de propriile sale expresii emoţionale sau de ale altora. pentru hrană igienică şi medicamente. persoana matură suportă frustraţia. 1 i: If. preocupaţi de frînturi şi secvenţe de experienţă emoţi0najr Mulţi autori vorbesc de autoacceptare.atitudini1. International Universities Press. S-ar putea spune că viaţa sentimentelor şi emoţiilor constituie urzeala. Ei sînt în.olialităţii.' de un simţ al proporţiei. A fi matur înseamnă a avea aceste aptitudini intelectuale de bază. Monogr. Cineva îşi aci impulsul sexual şi face tot ce poate mai bine pentru a-1 stăp cu minimum de conflict cu i sine şi cu societatea. Adultui\imatur. poate fi. pomenea simţ al proporţiei nu este un atribut izolat al per. constant ceea ce este obscen şi scatologic. 282). dar şi periculoasă. Stările sale sufleteşti se schimbă . a şi copilul. dacă e necesar. formei fizice şi bazei socioeeonoimioe. Sentimente securităţii nu este deloc absolut. probleme care aparţin impulsurilor segmentale. impozitelor. Categoric nu o adevărat că persoana matură este totdeauna calmă şi senină. sau totdeauna veselă. Dar ea a învăţat să trăiască cu stările sale emoţionale în aşa fel îneît nu se trădează în acte impulsive şi nici nu interferează cu bunăstarea altora. Zilnic se produc iritări şi piedici. forţă verbală (simbolică) şi capacitate generală de rezolvare de probleme. Experienţele timpuri1 din copilărie privitoare la „încrederea de bază" vor avea c<?vâ de-a face cu această dezvoltare. superior ? O asemenea judecată este adevărată. destrăbălatul. Ea poate să aştepte momentul potrivit. fără ca ce'aşi timp si se reducă întreaga problemă a maturităţii la lalitate. şi nici nu este rezervat şi reprimat. New York. dar această temă poate fi stâpînită prin acceptare. PerI matură îşi exprimă. se dezvoltă o preocupare nevrotică pentru pericolul pe care-1 prezintă cuţitele. iar vina asupra sa (fiiind „intropunitivă") dacă este potrivit s-o facă.

A fi pabil '«î te întreţii pt* tine si familia ta (în America. oamenii . Nu numai că percepţiile sînt în majoritate veridice. Stanford. de a înfrunta o competiţie economici aprigă reprezintă o cerinţă majoră a vieţii. Santayana scria : „Nimic nu pretinde un eroism intelectual mai rar decît bunăvoinţa de a-ţi vedea ecuaţia transcrisă".. Autobiografiile oferă un studiu interesant în legătură cu acest subiect. . în spiritul existenţialismului. ce nu pot şi.." Majoritatea oamenilor cred că posedă o intuiţie de sine bună. conform căreia unui bolnav mental. desigur. Unii autori îşi fac un ţel. întrucît ne gindim la noi o atît de mare parte din timp este confortant să afirmăm că gîndiroa noastră este veridică — că intradevăr ne cunoaştem. în ansamblu. neurochirurgul. numai 4o/() admiţîhd o deficienţă posibilă. Milita H. 96« « din studenţi au pretins că au o intuiţie medie sau mai bună decît media. Genetic studia o/ The gifted child grows up.Totuşi.n comportament defensiv. Lord Chesterfield era poate prea satisfăcut de el însuşi cînd i-a .. Există şansa ca ei să păstreze unele sanctuare secrete faţă de ochii curioşi — chi. chiar pentru a le privi în faţă. starea de defensivă pat fi toate uitate pentru lungi intervale de timp. în consecinţă. Desigur.nereuşitele în organizarea nalităţii nu erau mai puţin numeroase decît în populaţia nerală de aceeaşi vîrstă. multe autofoioqraf-sînt ceva imai mult decît auto justificări minuţioase. Va vedea obiectele. Studenţii de colegiu nu evaluea/ă întotdeauna n10d corect dificultatea pe care o vor întâmpina cînd vor intra 111 competiţia dolarului.14 Cum poate un psiholog să spună dacă un individ are. M.scris fiului său : . Pe scurt. dar şi abilităţi adecvate sînt ponibilo pentru rezolvarea unor probleme obiective. deoarece o sarcină le preia. Sînt unele incidente de josnicie sau de 293 ruşine caro ar fi prea umilitoare pentru a le dezvălui . i se atribuie intuiţie. mulţi reuşiseră cu succes îndepi^ nirea promisiunilor timpurii. Ea produce încordai* şi crize adesea mai devastatoare decît crizele sexuale şi cele * 33 L. Harvey Cushing. Acest fapt înseamnă că imboldurile egoiste /ale satisfacţiei impulsului. ce trebuie sâ fac. Press. O persoană. Stanford Univ. Aceasta nu e sarcină uşoară. orice om are trei caractere^ 1.Mă cunosc (nu c vorba de o cunoaştere comună. 292 . Ştiu ce pot. Deşi adesea întîlnim oameni pricepuţi care sînt imaturi nu întîlnkn niciodată oameni maturi fără abilităţi orientate spre problemă. Persoanele mature sînt centrate pe probleme. ostil. la un i. Acest criteriu special poate fi pus în legătură cu scopul „responsabilităţii" care e subliniat de gînditorii existenţialişti. extensiune pe care o reclama maturitatea. Termenul intuiţie (adesea numit autointuiţie) provine din utilizarea în psihiatrie. Maslow. douăzeci şi cinci •mai tîrziu. patern spune că 0 autoemoaştere exactă este o dimensiune în care oamenii ocupă Poziţii care merg de la o autointuiţie mare pînă la una mică sau care lipseşte total. sîntem silu-să conchidem că numai inteligenţa excepţională nu garantear maturitatea. Ceea ce este obiectiv e demn de făcut. iar ţiile cognitive exacte şi realiste. 1947. Alături de veridicitate şi abilitate trebuie să enumerăm capacitatea de a se lăsa absorbit de munca sa. Obiectivarea eului : intuiţie şi umor Socrate spunea că pentru a realiza o viaţă bună există o regulă absolută : să te cunoşti pe tine însuţi. Personalităţile tinere par uneori relaxate /"hiar senine) înaintea încercării care le aşteaptă în viaţă. Terman. O d e n. chiar ina foarte serioase.şi situaţiile aşa cum sînt. a spus odată .ititaîe a eului. Calif.în mod obiectiv" pentru a le citi lumea. cel pe care îl are . fără a manifesta . o persoană matură va fi în contact strîns cu cecM ce mimim „lumea reală". urmărind aceste cazuri.. deşi ar fi fost greu de făcut o comparaţie populaţia medie. studiul efectuat în California — subliniază acest lucru. Şi va avea o muncă importantă de făcut Trebuie să adăugăm aici un cuvînt despre „maturitatea eco-jiomică'\ Pentru majoritatea oamenilor lupta de a-şi ciştiga existenţa.13 Dar. jj alte privinţe normală. de autoamăgire este unul din ţestele acute de maturitate.populaţia normală.ir faţă de ai lui proprii. Alcoolismul şi psihozele erau la de predominante. plăcerea.. s-a constatat că . sau ji intuiţie ? Conform unei vechi zicale. Freud.j. politică sau gospodărie — nu va avea securitatea sail mijloacele necesare extensiunii eului. Inadaptarea era prezentă. lasă-mă să ţi-o spun). căreia îi lipseşte priceperea în meseria sa J fie ea mecanică. Extinzînd această utilizare la . fără autoeoonpasiune. mîndria.tndard de viaţă mereu ascendent) este o cerinţă înfricoşătoare.Singura modalitate de a suporta viaţa este să ai o sarcină de îndeplinit''. La diverse cursuri de psihologie. chiar o virtute din recunoaşterea defectelor lor şi îşi scriu confesiunile . a o înfrunta fără panică. de a rămîne solvabil. care ştie că ol (şi nu altcineva) suferă de dezorientare. Şi.

37. In ambele cazuri rezultatul este important. Dacă omul obiectează că toată lumea. W.^ . de exemplu — contrastul dintre pretenţie şi realizare. adică se . In mod ideal. Soc.". . totuşi. 1953. Psychol.. greşeşte în ceea ce-1 priveşte.T. ■Ce este atunci simţul umorului ? Romancierul Meredith spune că este capacitatea de a rîde de lucrurile pe care cineva le iubeşte (inclusiv.'18 ]8 C. 294 mau între1 oi în funcţie de un mare număr de trăsături. secretul rîsului. dovada că cei cu o intuiţie bună au. J56—175 . de obicei. din absurdităţi. Personalitatea lui Socrate arată asociaţia strînsă dintre cele două trăsături. ne amintim (pagina 282) că studenţii' apreciaţi ca superiori în „normalitate" aveau o intuiţie superioară. de asemenea. 1936. persoanele cu o intuiţie foarte bună judecă mai bine pe ceilalţi oameni şi probabil că sînt acceptaţi de aceştia. căci ceea ce crede un om că este.a ego-ului propriu. Soc. R. Psychol. Experimental studies of projection : I. cel pe care crede că îl arc . H. intuiţia trebuie măsurată prin proporţia dintre al doilea item şi primul. o inteligenţă relativ superioară. Simţul umorului trebuie distins net de simţul mai brut al comicului.88.". W. Acesta din urmă este un apanaj comun al aproape tuturor oamenilor.15 De asemenea.proiectează'' mai puţin decît cei care s'înt lipsiţi de intuiţie. care au valori estetice şi teoretice scăzute preferă comicul şi sînt lipsiţi t'e un simţ al umorului bazat pe relaţii reale din viaţă. Agresiunea şi sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic. 4. 17 P. 7. Psihologii ştiu că există a>numite corelative ale intuiţiei. el era capabil să privească caricatura în mod detaşat şi să ajute gluma. 1933. In cea mai mare parte comicul constă din degradarea unui aparent imaginar. în re-laţie cu ceea ce el este într-adevăr. fie că evaluatorii nu erau capabili să distingă intre cele două calităţi. în benzile comice. Landi s. Aristotel.traiti. Ros s. A. 295 Motivul pentru care intuiţia şi umorul merg mină în rrrînă es probabil faptul că la bază ele constituie un singur fenomen __. 42— 58. 205—235. Impulsul agresiv este doar uşor deghizat. Legenda ne spune că la o reprezentare a piesei Norii de Aristofan. într-un asemenea caz evaluarea intuiţiei sale trebuie Lisată cerului. r> R. . la TV — constă. S c o d e 1. într-un studiu nepuibliqat în. asemenea coeficient mare înseamnă fie că personalităţile cu tiţie marcată au de asemenea o mare doză de umor. copii ca şi adulţi. insight into seif. cel pe care alţii cred că îl are. Un copil are un simţ ascuţit al comicului. în "J. el s-h ridicat în picioare pentru ca auditoriul amuzat să poată compara mai bine faţa sa cu masca care intenţiona să-1 ridiculizeze. A11 p o r ţ. Normau.De exemplu cei care sînt conştienţi de unele calităţi proprii antipatice sînt im uit mai puţin înclinaţi să le atribuie altor oamearf. . în cele din urmă. The u^e of personal documenta in psychological science. este greu de obţinut o dovadă pozitivă despre ceea ce un om este în sens biofizic. el nu poate fi combătut. Soc. rîs ce pare 5>ă se datoreze relaxării reprimării. Umoristul adevărat percepe în spatele unui eveniment solemn — el însuşi. 16 R. indiciul cel mai utilizabil devine proporţia dintre al doilea şi al treilea item — relaţia dintre ceea Ce crede un om că este şi ceea ce alţii (mai ales psihologul care îl studiază) cred că el este. Sci. Poate că corelativa cea mai izbitoare a intuiţiei este simţul umorului.Practic. 1933. Există dovada că oamenii care sînt mai puţin inteligenţi. Ceea ce este considerat de obicei hazliu — pe scenă. Grzi-0 k. în „J. New York.2. dar rareori sau Aiciodată nu rîde de sine însuşi. De aceea. R. 20. Psychol. V c r n o n. and realistic percepiion of others în „■>■ Soc Psychol. 1956.consult. glume grosolane şi jocuri de cuvinte. Some psychological correlates of humor preferences. 4.17 De asemenea. desigur. 1942.". propria persoană şi tot ceea ce ţine de ea) şi totuşi să le iubeşti. The interrelationships among acceptance-reject^on. Bull.". de asemenea..". inclusiv psihologul. în medie. oferă o definiţie perfectă si un indiciu asupra intuiţiei sale. Legat de inteligenţa agresivă (care ia în derîdere pe celălalt) este rîsul declanşat de ceea ce este picant. Some characteristics of thc good judge of personality> în „J. Psychol. corelaţia tre aprecierile pentru intuiţie şi umor a reieşit că este de 0.16 Există. Umorul. rîând de sine însuşi. D. seif other identity. în „J. Humor and its rehitwn to other perso-nahty. 151—163. care subiecţii se eva14 Această problemă e discutată mai complet în G. Chiar în adolescenţă tînărul îşi Priveşte eşecurile mai degrabă cu o acută suferinţă decît rîzînd. Bes-Council. 49. 42. Posedînd o intuiţie bună. Hobbes si mulţi alţii au văzut în această „glorie bruscă'. S e a r s. The attribution ol trails. şi 3. No. E. Soc.

Un studiu asupra studenţii de colegiu estimează că aproximativ o cincime se află într-un sta diu . unii pun totul în joc pentru un singur obiectiv mare . Unele personalităţi învinse rămin legate de viaţă printr-o „simplă indignare". O problemă apare la tinerii 19 C h a r 1 o 11 e Buhler. dacă . el este de fapt un suflet singuratic. In copilărie obiectivele lipsesc iniţial . maturitatea timpurie aduce -definirea în urmărirea scopului. Analizînd cam două sute de ■ biografii a reieşit că fiecare viaţă e ordonată sau îndreptată spre unul sau mai multe scopuri selectate. Fiecare persoană are ceva special pentru care trăieşte. Sa i. Maturitatea reclamă. drept ceva ce vnu pot ii. Utilizând acest concept putem afirma că la personalităţile mature Bestimmung este mai marcat. după ce idealurile adolescenţei au fost puse la încercare. Un om va mărturisi nesilit că nu are ureche muzicală sau gust pentru literatură sau chiar nici un interes pentru religie. în mod mai deschis centrat la persoanele mai puţin mature. aproape toată lumea pretinde că are un rar simţ al umorului. el scrie : „Un interes special este întotdeauna ataşat umorului. m adolescenţă ele sînt vag definite . Am vorbit de înclinaţia adolescentului de a încerca să adopte tot felul de „identităţi". faptul de a avea aspiraţii înalte şi apoi de a le coborî. Un studiu paralel asupra sinuciderilor arată că viaţa devine intolerabilă numai pentru aceia care nu găsesc nimic spre care să ţintească. pare o prognoză mai bună pentru tinereţe. şi nu sînt nici maturi nici ferieiţj2o' Unii pot dezvolta mai tîrziu o direcţionare. Nu există o calitate a minţii omeneşti faţă de care posesorul ei să fie mai sensibil decât simţul umorului. 0 formă oarecare de filozofie unificatoare a vieţii.. Afectarea. Nouăzeci .nu joacă teatru în mod deliberat pentru distracţie. De fapt fiecare om este apt să gîndeaseâ despre sine că e posesorul unui dar excepţional în această direcţie. Scopurile variază. rev. O filozofie a existenţei i-cesiv de umoristă ar duce la cinism. 1933. care nu au un scop de urmărit. Direcţionare. Aceloraşi studenţi care şi-ail apreciat propria intuiţie în comparaţie cu cea a altor oameni H s-a cerut să-şi aprecieze simţul ^umorului. Dar nu e niciodată suficient. 1959. Deşi cinicul se poate amuza în drumul său. Perse ana matură.. O criză postadolescentă obişnuită este adesea omisă. deplasat şi absurd. 29G r Filozofia unificatoare a vieţii Am spus că umorul este indispensabil pentru o viziune matură supra vieţii. Ca şi în cazul intuiţiei. un termen german oarecum inadecvat tradus ca „direcţionare". Stephen Leacock a observat aceeaşi vanitate. VeVlag von Hirzel.de a nu şti de ce trăiesc"'.maturităţi economice". dimpotrivă. Biihler subliniază că spre treizeci de ani. Persoana care are simţul cel mai com~ plet al proporţiei în ceea ce priveşte propriile sale calităţi şi valţj rile îndrăgite este capabilă să perceapă dezacordurile şi absurdi taţile lor în anumite situaţii. în My Dis-■ covery of England. decît aceea în care nu există nici o orientare . 297 care nu au în vedere direcţionarea. exterior. Leipzig. ni a E doar corect sa afirmăm că până acum psihologii au avut prea puţin succes în măsurarea atît a intuiţiei. Dar în ciuda acestui stadiu de deziluzionare. Raţiunea ar fi privită cu neîncredere şi toate soluţiile serioase ar fi respinse. căci de obicei ne aşteptăm ca în adolescenţă să întîu mm ambiţii înalte şi idealism. Hogrefe. Adesea este cumplit de perseverat avînd o speranţă redusă de succes.. Toţi întîlnesc obstacole.iarlottei Buhler asupra biografiilor multor bidi-vi/. pe scurî. că.şi patru la sută au răspuns că e la fel de bun sau mai bun dţ>cît media. Am vorbit despre dificultatea atingerii urioi . căsătoria nu poate fi roză . Intuiţia şi umorul ţin \m astfel de i in sah. Este adevărat că majoritatea dintre noi încercăm să punem in valoare partea noastră cea mai bună şi chiar pretindem ca avem virtuţi şi realizări care exagerează adevărul. E vorba aici de regiuni mai subtile ale personalităţii — un teritoriu pe care sperăm că psihologii îl vor explora în viitor cu mai mult succes deeît în trecut. ştie că nu poate contraface o personalitate. o intenţie majoră.nornenul obiectivării eului. Totul ar fi privit ca banal. Dar chiar aş vrea să văd omul care să anunţe că nu are simţul umorului. dar viziunea lor nu este favorabilă. Salariile nu pot fi atît de mari pe cit se speră .i. Persoana 'afectată nu e conştientă că minciuna sa este transparentă sau că poza sa este deplasată. Spre treizeci de ani o persoană poate afla că aptitudinile sale şi împrejurările reclamă o adaptare. Bonn. Der menschlichr Lebenslauf als psychologi-Sc'tes Problem. celebri şi mediocri19. în afară de umor. cît şi a simţului umorului. Ei par lipsiţi de orice motivaţii" chiar şi numai de scurtă durată._ persoana nu-şi poate depăşi toate handicapurile personale./'. căci e lipsit de tovărăşia unui scop în viaţă. 'dar chiar şi acest focar serveşte drept scop pentru luptă. Vieţile năpăstuite de ghinion îşi pot pune un scop mai modest (coborînd „nivelul aspiraţiei"). Această cercetătoare a simţit că este necesar sa introduci conceptul de Bestimmung. O abordare psihologică a problemei este prc -zcnid 'în cercetarea C. Opusul exact al criteriului pe care-1 descriem este tendinţa unor oameni de a părea. o înţelegere clara a scopului vieţii în termenii unei teorii inteligibile. Dar persoana matură oau lasă acest efort social să contrasteze prea serios cu natura sa adevărată.. alţii au o serie de scopuri definite. se instalează dezamăgirea.

psihologiei aplicate" rezultă din cerinţele pe care omul de tip economic le ridică faţă do învăţare.idealu e în mod rac-teristic interesat de ceea ce e util. realizarea operaţiilor de erudit şi acumularea unei bogăţii palpabile. Acestea erau în principal 20 C. of Chicago Press. oy P. critice şi raţionale. al doilea pe „autocontrolul stoic" . în relaţiile sale c i oamenii. arătînd că doreau o viaţă bogată. Doo interesele omului teoretic şînt empirice. P i g o r s. Niemeyer. S-ar implica faptul că mare parte sau cea mai mare parte din unitatea vieţii vine din urmărirea orientării valorilor specifice unuia din aceste standarde. 1945. de la direcţiile lor de dezvoltare. transl. ei pot petrece timpul în mod profitabil. Trebuie înţeles clar că Spranger nu pledează pentru existenţa a şase tipuri principale de oameni. Morris a formulat un luing paragraf descriind fiecare din treisprezece „moduri de a trăi".. Chicago.. 299 litatea obiectelor şi caută numai să observe şi să raţioneze. htate se dezvoltă pentru a cuprinde chestiunile practice şi lurne" afacerilor — producţia. W. Heath. cu excepţia situaţiei în care arta serveşte scopuri comerciale. Univ.fermă.a pensionară a unui azil care şi-a exprimat drept unică dorinţă ca „cineva să-fei amintească cu drag de mine după ce mă duc"). Lebensformen. prin retragere sau izolare. Acest autor susţine că orice persoană reală poate fi privită ca apropiindu-se (dar nu potrivindu-tse perfect) de una sau mai multe din aceste direeţii-valori. de exemplu. Interesul dominant al omului teoretic . Acest tin este în întregime . Tiiaerilor din mai multe ţări li s-a cerut să citească cele treisprezece „moduri" şi să Iacă prima alegere. Varieties of human value. Atît studiul lui Morris. 1956. Un asemenea studiu are meritul de a ramîne apropiat de ideologiile culturale existente şi invită la o comparaţie a tinerilor din inulte ţări.. comerţul şi consumul bunurilor .. Cana bridge. 1 ^ E. Problema apare în mod diferit la vîrsta bătrîneţii. a omului de afaceri american mijlociu.nepotrivire în acţiunea sa. creştină. plină şi respingeau atît rutina. S-ar putea spuine că o anumită persoană este comunistă. Scopul poate fi acum foarte modest. unind ceea ce ştiu despre viaţă şi confinuînd să caute structura ei în studiul şi gîndirea filozofică sau religioasă. Tipologia se referă la valori pure nu la persoane reale. Types of men. De asemenea. Abordarea este în esenţă una de antropologie culturală. Unul. {Ne amintim de bătrîn. Harvard Univ. Tipul economic. interesul pentru \xt\. Press. cit şi cel descris mai jos diferă de conceptul de Bestimmung al lui Biihler. Spranger.practic" şi se conformează concepţiei predominam^. Fără nici un sentiment de . Spranger. In viaţa sa personală proruibii că face o confuzie între lux şi frumuseţe. Mass. care permite o diversitate infinită de direcţii pentru viaţa umană. A reieşit că tinerii americani subscriau mai frecvent decît alţii pentru „integrarea dinamică a diversităţii". Omul de tip economic . New York. W. în mod frecvent savant sau fiW ^ Scopul său principal în viaţă este să-şi ordoneze şi să-şi sistematic cunoaşterea..ideal" este descoperirea adevărului. Tipul teoretic. eît şi plictiseala în existenţa lor21. în general există o mare pierdere socială în îndepărtarea persoanelor mai în ivîrstă. Deşi oamenii bătrîni petrec mult timp evaluîndu-şi efortul total. şase tipuri de valori majore. 298 alcătuite din ideologiile dominante în lume. 1. conducerii ştiinţifice şi ale . 3rd ed. defineşte. Atitudinea economică este adesea în conflict cu alte valon Omul de tip economic doreşte o educaţie pentru a fi practic şi consideră cunoştinţele neaplicate ca o pierdere de vreme. ei încă doresc să-şi menţină orientarea chiar dacă activitatea lor trebuie să fie foarte mult diminuată. un al treilea pe „activitatea şi distracţia în grup" . Marile realizări ale ingineriei. El nu predetermină numărul de „moduri 'do a trăi". pacifistă sau „beatnik''. Morris. în urmărirea acestui scop. Două investigaţii psihologice de acest tip merită să fie relatate. Spranger consideră ră viaţa omenească găzduieşte şase tipuri principale de valori si că acestea atrag în diverse grade pe indivizii care îşi construiesc unitatea vieţii lor în jurul acestora. Cînd în cele din urmă ei nu mai sînt capabili de o realizare în lume. una care caută asemănări şi dife-renţe. un al patrulea pe „integrarea dinamică a diversităţii". a C. valoarea utilităţii intră în conflict cu valoarea estetică. oarecum iii maniera lui Morris. 1923. Orientarea valorilor. omul de tip economic poate dezgoli versantul frumos al unui deal sau poate polua un rîu cu deşeuri industriale. Termenul tip ideal este utilizat în această concepţie.. Un tip ideal este mai curînd o „schemă de comprehensibilitate" — o dimensiune prin graţia căreia putem spune cît de departe a ajuns 0 persoană în organizarea vieţii sale prin una sau mai multe din aceste scheme de bază22. Avînd iniţial la bază satis{T cerea trebuinţelor corporale (autoconservarea). 2. el ia o ati-tudijae „cognitivă" caracteristică. Un alt mod de abordare a acestui criteriu al maturităţii este acela de a cerceta filozofia unificatoare în termenii unei clasificări standard a valorilor. 1928. care renunţă la judecăţi referitoare la frumuseţea sau uti■c. e] in mod necesar intelectualist. Denumirea nu semnifică faptul că tipurile stat în mod necesar bune sau că ele se găsesc totdeauna în forma lor pură. probabil e mai interesat să-i . What people are : a study of normal young men. Stechert. ar pune accentul pe „interesul simpatetic pentru ceilalţi" . Hale.

de publicitate şi comerţ o distrugere pe scară mare a fcr mai importante valori ale sale. tare.sau mai mulţi. interesul social este altruist şi tinde fte apropie mult de atitudinea religioasă. dar nu şi de putere sau religie. Tipul estetic. Valoarea supremă pentru acest tip ideal este R/ostea de oameni. ea oferă o tribuţie importantă la studiul orientării valorilor ca un factor integrator al . în general. senzuale. în alte împrejurări. în chestiunile sociale. dar nu de bunăstarea persoanelor . Tipul politic. măsurate fiind..depăşească în bogăţie decît să-i domine (valoare politică) sau să-i slujească (valoare socială). vitale şi temporare pentru adap. economică şi estetică î^eci şi inumane. Henry poate savura puterea in comunitatea. Tipul social. ca oamenii sfinţi din India şi găseşte experienţa unităţii prin automegaţie şi meditaţie.' în domeniul religiei ei confundă frumuseţea cu experi-■jt religioasă mai pură. deoarece mulţi oameni nu au nici o valoare dincolo de trebuinţele hedoniste. întrueît competiţia şi lupta joacă un mare rol în viaţă. ti. Dar intenţia nu e ca sehem se potrivească cu toate cazurile individuale. Omul social consideră pe ceilalţi oa-gjeni ca scopuri. Totuşi. caută unitatea sa cu o realitate suPerioară prin retragerea din viaţă . fiecare impresie singulară este savurată de dragul ei însăşi. Valoarea estetică este într-un sens diametral opusă faţă de cea teoretică. prosperitatea si alte bine-v'uvîntări palpabile. mulţi filozofi au considerat puterea drept cel mai universal şi cel mai fundamental dintre motive. He spre individualism şi autosuficienţă. este acela se pretează la măsurare. Constatăm că o persoană este interesată de teorie şi h~ frumos. probabil consideră atitudinile teoretică. el este ascet. fie unul. consideră idevărul ca echivalent cu frumosul sau este de acord cu Mencken 300' |. în contrast cu tipul politic. Omul de tip estetic are drept valoare suprema forma şi armonia. sau respinge în-Baga concepţie despre putere ca periclitînd integritatea personalităţii. el este estetic dacă îşi găseşte interesul principal în momentele artistice ale vieţii.. Tipul religios. 301 Un avantaj al unor asemenea portrete. filială. In unele cazuri se poate spune că omul de tip economic are drept religie cul-tu] lui Mammon. de asemenea. I 5. au o popularitate în ansamblul populaţiei. Un Faust cu elanul Şi entuziasmul său vede ceva divin în fiecare eveniment. inversat. Valoarea supremă pentru omul de tip religios poate fi numită unitate. plînge că valorile sînt definite larg. că ele tind să flateaţ natura umană. El este mistic şi caută să înţeleagă cosmosul ca întreg şi să se raporteze pe sine la această totalitate cuprinzătoare. dar oricare ar fi vocaţia sa. se poate ■ne că e interesat de persoane. 3. adică îşi găsesc experienţa religioasă în afirmarea vieţii şi în participarea activă la ea. să spu teoriile fizicii îl pot lăsa indiferent.sa. el se trădează pe sine ^mMachtvienv. I 4. de asemenea. „Misticul transcendental". conducătorii din orice domeniu plasează foarte sus valoarea puterii. Mocnească sau filantropică. Există totuşi unele personalităţi la care dorinţa pentru o exprimare directă a Restui motiv este foarte puternică. Omul estetic.ch. Persoanelor de tip estetic B>laco adesea însemnele frumoase ale fastului şi puterii. omul social priveşte dragostea Ratare drept singura formă potrivită de putere. Un test de personalitate intitulat Un UnJ? al valorilor (descris in capitolul 18) face posibil să descoperim î^ ' măsură un individ real subscrie la fiecare din aceste direcţii-valorj3 Reiese că deşi aceste valori. bogăţia.a cărui structură mentală e^te permanent îndreptată spre crearea unei experienţe cu valoarea cea mai înaltă şi absolut satisfăcătoare". Fiecare experienţă singulară este judecată din punctul de vedere al graţiei. persoane care doresc înainte de toate putere personală. şi de aceea el însuşi este 'bun. chiar dacă ele sînţ perfecte în coerenţă pentru a exista în viaţa reală. Ne-am putea. pe de altă parte. el poate avea consideraţie pentru dumnezeul tradiţional. prima e interesată de diversitate şi a doua de identităţile experienţei.. In forma sa cea mai pură. La alta accentul este r. ele au puteri de atracţie foarte diferite p^. El pri-\ este viaţa ea o diversitate de evenimente . simetriei sau corespondenţei. Nu.e de un milion de ori mai important să faci un lucru fermecă-Jideeit adevărat".mistici imanenţi". Omul de tip politic este interesat în primul rînd de putere. Unii oameni de «cest"tip sînt. dar se Kn activităţii politice cînd aceasta tinde spre reprimarea indivi-Blităţii. influenţă şi renume. Spranger defineşte omul religios drept unul . Ne putem întreba dacă aceste direcţii-valori epuizează toate poq_ bilităţile. fie conjugală. Activităţile sale nu se află în mod necesar în cîmpul îngust al politicii. Nu e necesar să fie un artist creator şi nici un decadent . dar nu în politică. dar înclină să-1 considere drept cel care dăruieşte darurile bune. simpatetic şi altruist. Am putea obiecta. tru indivizi. în sfera economică estetul vede în procesul de Iricaţie. Totuşi. împreună cu Keats. Deşi John poate fi interesat de teoria filozofică.

W. Slăbiciunile omeneşti legate de intenţia religioass sînt surse posibile de amuzament. 1960. am putea ţine cont de simţul supe umorului în cazul persoanei religioase care a stabilit'o dată totdeauna care lucruri sânt sacre şi au o valoare ultimă. Putem rîde şi ne putem ruga în legătură cu aceleaşi evenimente tulburătoare din viaţă. Eul nu este extins . exemple fiind întîmplările nepotrivite care se produc în biserică. urmează că nu putem fi simultan serioşi şi neserioşi. A vedea problemele noastre în mod umoristic înseamnă a le vedea ca avînd consecinţe minore . Sentimentul religios. de asemenea. Religia matură . Ea susţine că dacă cunoaşterea ar fi reală s-ar constata că universul în aiteamblu. nici securitate emoţională. 2' Criteriile religiei intrinsece (mature) sînt descrise mai complet în 5 W. sînt actori pe o* scenă. Ele sînt construcţii autocentrate în care este adoptată o zeitate care favorizează interesele imediate ale individului. Boston. E. religia se referă la concordanţa ultimă. căci nimeni nu ştie că valorile sale sînt importante. totuşi. Umorul depinde de sesizarea dezacordului în evenimente . The nature of prejudice. P. cît şi religia aruncă o lumină nouă asupra neplăcerilor vieţii. Aban-donîndu-se pe sine acestui scop (şi nu „utilizîndu-1"). căci nimic altceva în lume nu e nevoie de luat în serios. G. nici percepţie realistă. Numai esenţa şi scopul unei concepţii religioase sînt inaceesj bile umorului. Lindzey. desigur nu putem spune că sentimentul religios conţi tuie întotdeauna o filozofie unificatoare a vieţii. faptele existenţei. Houghton Mifflin. Ambele aşază un eveniment neliniştitor într-un nou cadru de referinţă. Este utilitaristă şi incidentală în viaţă. Nota 11 supra. nu există o legătură caldă a eului cu ceilalţi. A 'study of valueq 3rd ed. mai există încă suficient pentru glumă. Vernon. pe scurt. o considera drept cea mai comprehensivă si integraţi vă din toate orientărilevalori). fiind un răspuns al etikti total. Deoarece experienţele nu pot fi considerate în orice moment oa fiind în acelaşi timp de mare importanţă şi banale. fiecare ia ceea ce i se „potriveşte" mai bine şi mai raţional. ca şi rlsul însuşi. 303 1 ia uaza ceva este mai important decît rîsul. înseamnă a le vedea într-o schemă serioasă cu un sens schimbat. am văzut. A11 port. dar niciodată în acelaşi timp. Este o valoare „extrinsecă" în sensul că persoana o găseşte „utilă" pentru slujirea scopurilor sale imediată23 G. Compararea cu umorul ar putea ajuta la înţelegerea sentimentului religios astfel definit. Cînd vorbim de „filozofia unificatoare a vieţii" unei persoane trebuie să ne gîndim mai întîi la'religia sai (Spranger. ca Santa Claus sau un părinte supraindulgent. conflictul dificil dintre bine şi rău. inclusiv ea însăşi. Pentru ea nimic în du-te-vino-u] nu are consecinţe. Credinţa religioasă diferă de alte credinţe în principal prin caracterul său comprehensiv. adică. Religia implică întotdeauna ceva mai mult decît procesele cognitive ale omului . Perso>ana r oasă poate vedea că o mulţime de ântîmplări sînt ridicole. Cambridge. să °fere ° soluţie cuprinzătoare pentru enigmele vieţii.personalităţii mature. Dar asemenea nepotriviri nu ! afectează prioritatea „interesului ultim". doar dacă se întîmplă să atingă chestiunea rii lor ultime în schema lucrurilor. Addison-Weslej. cap. au un loc în schema lucrurilor p acest rezultat important este stabilit. W. în ambele cazuri rezultă o nouă perspectivă. De fapt. religia devine o valoare intrinsecă pentru individ şi ca atare este comprehensivă. New York. prejudecăţi. Ceea ce împiedică persoana religioasă să devină un cinic — a$a cum trebuie să fie umoriştii radicali — este convingerea că 24 Cf G. nici autointuiţie sau umor. în toate celelalte privinţe ele 'sînt diferite. Poate să facă astfel dacă căutarea religioasă este privită ca un seop-în-sine. că baţii şi femeile. Este un truism acela că toţi oamenii trăiesc prin credinţă. Religia extrinsecă oferă un sprijin pentru excluderi. A 11 p o r t. gîndirea raţională nu este exclusă. în asemenea cazuri religia serveşte numai respectul de sine. Religions and prejudice. în Personality ar>d social encounter. Ea reprezintă un mecanism de apărare (adesea un mecanism de evaziune) şi nu cuprinde şi conduce viaţa ca întreg. Allport. Sau sentimentul poate fi de tip tribal : „Biserica mea e mai bună decît biserica ta. Cît despre conţinutul credinţei religioase a cuiva. Macmillan. 1954 . animozităţi care neagă toate criteriile de maturitate. în lumina unei teorii inteligibile. Sentimentele religioase ale multor oameni — poate ale majorităţii — sînt în med evident imature. The individual and Ms religion. deşi utilizată. întreaga credinţă — religioasă sau nu — reprezintă o afirmare în oare cunoaşterea. In acelaşi timp. 302 Unele studii arată că prejudecata etnică este mai obişnuită printre credincioşi decît printre necredincioşi24. scoţîndu-le din cadrul obişnuit. Dar aici trebuie făcută o distincţie imediată. Fie şi numai acest fapt arată că religia este adesea mai curând separatoare decît unificatoare. 16. integratoare şi motivaţională25. Mass. Adesea sânt vestigii din copilărie.. ei cred numai că sînt. zdruncinînd statornicia contextului specific orientării de tip ad-literam. nu reprezintă factorul decisiv. ca valoarea care stă la t>aza tuturor lucrurilor şi este dezirabilă pentru ea însăşi. . a le vedea în mod religios. au un sens coerent. sentimentul religios poate fi de un asemenea tip încît.. 1950. Numai într-o privinţă sînt asemănătoare. Atît umorul. Dumnezeu preferă poporul meu şi nu pe al tău". faptul că e] care rîde. se dedau la deşertăciuni an zante.

poate. de asemenea Psihoterapia si înd oamenii sînt nesatisfăcuţi de personalitatea lor pot sâ 'ă la consiliere. cum spunea John Dewey. ^ rămîne faptul că mulţi oameni găsesc un grad înalt de unificare in alte direcţii. însă un fapt important este acela că oamenii diferă foarte mult în privinţa felului cum clasifică importanţa religiei. 10. 304 Par nu trebuje să facem eroarea reciprocă şi să afirmăm că a este unicul sentiment unificator. Kelley. Clark a obţinut judecăţi de la aproximativ trei sute de persoane bine educate... 1955. există dovada că absolvenţii de colegiu după o decadă sau două de la absolvire sînt mai religioşi decît cînd se aflau în colegiu27. 305 ' Structura şi dezvoltarea personalităţii — ed. 659 — f l t î Th H / f py.. şi ndoielnic dacă simptomele pot fi înlăturate pînă cînd cele-' 3-uă scopuri nu sînt. Monogr. Jn medie „motivaţia religioasă" se afla mai la urmă în enumerare. J39—144. ea poate reflecta o filozofie a vieţii aleasă cu grijă. No. psihoterapie sau psihanaliză. O persoană matură are o imagine de sine relativ clară în tutea căreia îşi poate reprezenta ce_i-ar place să fie şi ce ar trej nstruiască fundamentele identităţii pacientului. în Soc. 265 este un ideal existenţialist pentru maturitate.ţinteşte să cuprindă tot ceea ce rezidă în experienţă şi tot ea ce rezidă dincolo de ea. N. "sist of thc adult pcnonahty. nu putem spune cu siguranţă cît de obişnuit este sentimentul religios comprehensiv ca filozofie unificatoare a vieţii. persoana nu este fundamental diferită . -_ ut ÎS* ale§e propriul său scop. P N e 1 s o n. Astfel. erau enumerate în Who'i Who. Ei tind să-î ofere un loc superior sau unul foarte jos. de asemenea. în „Psvchol.. laier. dar datoria şi r ponsabilitatea constituie factorul de cimentare în multe vieţi c nu au o filozofie distinctă. From. Şi astfel chiar religia tradiţională poate reflecta mai mult decît' veneraţie copilăroasă şi deprindere. Clasificarea medie foarte joasă se datorează faptului că majoritatea cazurilor studiate nu o considerau drept sursa lor principală de motivaţie26. H. W. Conştiinţa. în „The Huma-' W58. Cînd simp-2 sînt înlăturate. A htudy of somc of thc factors leading to achievement ld creat. „ y • J K. Horney.. Pe al treilea loc s-a situat dorinţa de a ajuta societatea. Changmg patterns of religious mterest. 41. deşi de dorit. urmat de o „dorinţă de a şti şi a înţelege". H. In capitolul 6 am schiţat evoluţia conştiinţei. Astlel. 18.. Căutarea sensului religios pare să crească odată cu avansarea în vîrstă. Dar nici nu putem accepta punctul de vedere că religia instituţională şi „ortodoxă" este totdeauna o supunere copilăroasă faţă de autoritate şi de aceea imatură. . Erikson. Totuşi. a discuta fiecare punct de vedere ne putem hazarda să 1 că majoritatea terapeuţilor urmăresc trei scopuri : 1) să simptome nedorite . Clark.!--. indivizi care. 3) să întărească experienţa sa pozitivă. L. deoa. Dacă conştiinţa unei persoane trasează linii cuprinzătoare de orientare pentru întreaga (sau aproape întreaga) sa conduită. Că o asemenea religie „extrinsecă" există — nu este nici o îndoială. regresive sau evazioniste. Ci. . E. sînt denumit] psflp . In mod logic. ^ este evident o forţă unificatoare. E. vity. este <i(eea care e luată ca avînd autoritate corectă în direcţionarea con-duitei. 'rimul scop este evident insuficient. A-ţi asuma responsabilitatea 26 W.. 57—69. Şi fiinţele umane sînt astfel construite încît ele că au anumite preferinţe şi antipatii dar. pe învingerea alie-sau nu anumite lucruri şi pentru că fac anumite acte. . în „Amor.. ^ -~ —-.. Psychologist". a reieşit că factorul principal este „interesul şi satisfacţia în muncă de dragul muncii". pune acceniimpatizează şi se antipatizează pe ele însele pentru ca le pm securitate şi fuga de anxietate .(intrinsecă) este o teorie pe deplin cuprinzătoare a vieţii. ivith special reference io religious skepticism and belief.". Frankl caută să ştiinţa este o posesiune universală a omului. Ea trece p multe stadii. « Conştiinţa genetică. BfndtT. 1955. Patterns of religious attitude shifts Irom college ? lourteen ?/cur<. cam la egalitate cu „dorinţa de a crea frumuseţe". 1956. se pare.. matură şi productivă. din care aproape jumătate. O mulţime de oameni serioşi considera formele istorice şi tradiţionale ale religiei „adaptarea cea mi! bună*4 pentru căutările lor în termeni de sens şi inteligibilitate. Care sînt sco-urmărite prin aceste remedii ? Într-o -anumită măsură fiecare iu^cn. din cauza unei obtuzităţi morale. c* din lume şi pe creşterea în productivitate . vati Dar este o mare diferenţă între conştiinţa tribala sau ce inţa nehotărîtă a copilului şi conştiinţa generică a maturităţi. 2) să adapteze persoana la societatea ea trăieşte . cu excepţia citoimască sensul şi responsabilitatea în viaţa pacientului . 424.. dar nu e o teorie care poate fi probată în toate detaliile. Trebuie aici să respingem concepţia că toate impulsurile religioase din viaţă sînt infantile. ea este desemnată să confere unitate. Cînd li s-a cerut să clasifice factorii constructivi din viaţa lor care duc la creativitate. PsychoL".

a Conştiinţa poate avea sau nu o notă religioasă/ Desigur avea dacă posesorul ei ar fi o persoană religioasă. Mai mult. In contrast cu acea. lipsindu-1 ast-I o viziune asupra omenirii ca întreg ? Nu e sigur că putem la societatea (orice societate) ca standard pentru o perso-ite sănătoasă. precum şi faptul '._j. Atunci. Yale Univ. părinţilor şi terapeuţilor care îi vor ajuta pe ceilaiţ-°n~ cursul vieţii lor. din fericire rămîn multe valori sănătoase. de ce să faci un pacient mulţumit de nedreptăţile. chiar nevrotici şi psihotici. este mai puţin " ' cifiee şi necorelate pe care copilul mic sită de greşeli şi de păcate minore şi nici nu confundă obiceiu culturale cu moralitatea personală de bază. _. De fapt îşi spune sieşi „Eu ar trebui sâ tot ce pot pentru a deveni persoana care în parte sînt şi sper întregime să fiu"._„. Acest tip de conştiinţă nu este acel obedient al copilăriei. Nimeni i-~" '------' -a. bunăEste tfoarte interesant de ^ t ziv de aturitate. ceea ce priveşte al doilea scop. Pre*^ 306 tetă asupra destinului uman. fie şi numai realizarea unui destin religios. Conform cu psihoetica acestui susţinem că un anumit gen de creştere şi dezvoltare conîn stadiul maturităţii este ceea ce caută fiinţa umană pe h formată. conchidem că un simţ L a fi depăşită.^ evaziv de maturitate. r-™„ vai„ TTniv Pre*L 1955. există multe lucruri bune în viaţă în afară de normalitatea şi nv" turitatea personalităţii. Haven. ipocriziile şi războaiele ei ? Şi la ietate vom adapta pacientul ? La clasa sa socială. sentimentul religios intrinsec si matur este însoţit de o^consta unei direcionar^ n mod necesar o fiinţă umană imatură ? 3e asemenea.. bună d'ul lui Clark pagina 305) simt că dorinţa lor de a sluji societa a poate fj încercată doar în contrast cu suferinţa. şi că în mod specific cele şase criterii de matu307 ritate pe care le-am descris trebuie acceptate ca obiective ale silierilor. Putem să cedăm în această problemă. liniştită rapid prin autojustificare sau poate obsedata în rr nevrotic de frînturi specifice de vinovăţie. O religie extr: ventă.T *".j. 28 Pentru o discuţie mai completă asupra. dar cînd o f.n prezentă în viaţa multor indivizi care sînt în alte privinţe deviantî întîrziaţi. Sugerăm că scopurile psihoterapiei trebuie stabilite Işti termeni.conştiinţei de tip „trebuie" copilărie şi a conştiinţei de tip „ar trebui" de la maturitate vezi G. W. eroice în mod special şi posedă alte trăsatun dezirabile ? în mod special se pare că valoarea creativităţii es. Totdeauna vom eşua în privinţa aceasta. Mai mult. ^S totuşi susţinem drept un scop dezirabil în general pe acela al de voltării personalităţii spre nivelul cel mai înalt accesibil de maţi ritate.Armări totale ■ pretinde să fie căutată o stare calificată ca rea şi totuşi eufogenerică a cărei calitate este aceea a unei direcţionări i fcneirea sau chiar „experienţele culminante" oferă doar un Este tfoarte interesant de observat că mulţi oameni ^(ca in «j. pare a fi un beneficiu îndo-Societatea însăşi e bolnavă. . ' '1 Un postscriptum important la această discuţie scurtă treK adăugat.x . chiar dacă. destul de ciudat. destul de ciudat. Iar lumea are nevoie de ere tivitate. Trebuie să admitem acest lucru. 1 p o r t.„ ~^upul său punînd sub semnul întrebării valoarea decapitării să facă ca individ unic şi nu numai ca membru al tribului său ca fiu al părinţilor săi.'Conn. O societate de vînători de capete pretinde vînă~'~r . Becoming : basic consideration for a psychology of personality. dar cel care deviază dt secă utihtarista va n V .realizate. desig persoana acceptă standarde selecţionate din cultura sa care semnificative pentru propriul ideal. De aceea.f însotită de o conştiinţă pătată şi inconsMe capete bine adaptaţi ca cetăţeni. De aceea ' rezintă un' motiv generic mult mai important pentru ei di htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă fie şi numai hid că un si ţ mut p htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă. Este maturitatea singura valoare ultimă „bună" pem'* personalitate ? Nu cunoaştem cu toţii persoane imature care s^ foarte creatoare. sensul bunăstării este un criteriu evaziv. te-rat al obligaţiei morale produce o filozofie unificatoare a v»»^ privim critic aceste scopuri terapeutice comune ele au un fie că este legat sau nu de un sentiment religios la fel de dţ cu condiţia să fie suplimentate cu o concepţie oarecum mai voltat28. . făcîndu-1 nit şi lipsindu-1 de aspiraţii ? La naţiunea sa.

Este adevărat că vigoarea biologică descre§ după douăzeci şi treizeci de ani.nică direcţionare. Totuşi. orice persoană cu spirit practic. singurătatea lor şi întrebarea dacă mai pot fi de folos societăţii sînt toate probleme arzătoare. De Silva. . The psychological aspects of aging. Ar fi o etică şi o psihologie m sănătoase să se încurajeze dezvoltarea personalităţii umane toate cele şase direcţii. 308 Cercetările arată că rezultatele obţinute de oamenii mai in vîrstă în industrie sînt surprinzător de bune. Dimpotrivă. \. în acelaşi timp sînt mai puţin eficienţi în muncile care reclamă o acţiune continuă şi rapidă29. R. Este instructiv să luăm în considerare statistica accidentelor de automobil. fluctuaţia în muncă este mai scăzută şi au rezultate egale comparativ ou muncitorii tineri. 4) va percepe. Scopurile psihoterapiei şi ale consilierii sînt uneori enunţa într-un mod care nu reuşeşte să recunoască toate aceste crit'ei de maturitate. Părinţii şi bunicii trăiesc acum rareori cu copiii şi nepoţii lor căsătoriţi.Cîteva cuvinte despre îmbătrânire Am insistat asupra faptului că procesul îmbătrînirii ni în mod necesar acelaşi lucru cu „maturizarea" personalităţii. De asemenea. în viitor. bunăstarea economică. Totu?1 capacitatea de înţelegere.". Deşi retraşi şi forţai la o izolare virtuală. nici o persoană care îmbătrîneşte nu poate fi considerată ca po-trivindu-se numai unui tip mediu. R. din copilărie şi pînă la sfîrşitul vieţii. am constatat un acond considerabil. Mod. interes în conformitate cu realitatea externă . No. Deşi tinerii sub douăzeci şi cinci de ani obţin rezultate consecvent mai mari la testele de coordonare şi abilitate motorie. cel puţin în ceea priveşte concepţia despre valori în cultura occidentală. i38' 47. De asemenea. Ei au mai puţine accidente industriale. 2) va fi Ca bilă să se raporteze cu căldură la ceilalţi atît în contacte intirn cît şi neintime . voi. mai mult decît ori cînd înainte tot mai multe „personalităţi" se vor afla în stadiul avansat al vieţii. Mo ore. Companiile de asigurare recunosc acest fapt prin primele de asigurare mai mari pe care le impun şoferilor tineri. pp.sau maturitatea personalităţii. Urmărind o parte din vasta literatură asupra acestui su29 R. 14—32. Unicitatea persistă pînă în rnor-raînt. Cercetări recente indică faptul că majoritatea oamenilor nifli în vîrstă sînt departe de a fi slabi sau inapţi. 1956. m H. XXXII. McFarland. Tragedia constă în retezarea oportunităţilor lor de a căuta o dezvoltare în continuare. Cine poate aprecia cantitatea de înţelepciune pe care societatea o poate pierde înăbuşind dezvoltarea în cursul ultimelor decade de viată ? ' Rezumat Psihologii nu ne pot spune ce înseamnă normalitatea. fluman vdriables in motor vehicle accidents. 1955. ele se pot îmbunătăţi datorită stocul^1 ^ mare disponibil de experienţă. Creşterea deosebită a interesului faţă de acest subiect în ultimii ani se datorează faptului că din 1900 durata medie de viaţă a crescut de la aproximativ patruzeci de ani la şaptezeci.Y. N. 5) va fi capabilă autoobiectivare. Problema de a şti ce să faci cu aceste persoane este deosebit de acută pentru că „familia extinsă*' este un lucru care ţine de trecut. în „Scientific Monthly". 536—545. Sănătatea celor în vîrstă. 11 B. Hardrd Sohool of Public Health. C. problemele medii După ce a dezvoltat de-^a lungul vieţii o personalitate unică. p^ nalitatea matură 1) va avea un simţ extins al eului . de asemenea şi acuitatea senz°' rială şi îndemînarea de a rezolva „teste de inteligenţă". „Bull. mulţi posedă încă abilităţi înalte şi o puter-. Acad. atitudinile medii. Dar pare relativ superficial să discutăm îmbătrânirea numai in funcţie de competenţa medie. va gîndi şi va acţiona ". 309 biect. . Cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm din numeroasele studii psihologice asupra îmbătrânirii este aceea că persoanele în vîrstă nu diferă prea mult după retragere de ceea ce au fost înainte. sănă. R. în p„J oular constatăm şase criterii care rezumă sfera acordului. inclusiv psihologii şi specialiştii în psihoterapie ar vrea 'a Ştie. Acelaşi eşec îşi pune pecetea asupra politicii noast privitoare» la persoanele în vîrstă". 1. tind să fie mai stabili şi mai loiali cînd nu se află sub o supraveghere severă..Warren. Mc F ari and. totuşi proporţia lor de accidente la condus este mai mare decît a şoferilor peste şaizeci de ani. Ceea ce pretind ele de la viaţă nu a luat sfîrşit. raţionare şi judecata nu descresc în m măsurabil. A. Totuşi. îrnbătrînirea este o etapă normală în viaţă şi merită un studiu special în domeniul teoriei personalităţii. 3) vâ avea o securitate emoţională de bază si va accepta pe sine . de autointuiţie şi umor . Age and highway accident. 6) va trăi în armonie o filozofie de viaţă unificatoare. 2d ser. Pare că persoanele care îmbătrânesc pot compensa ceea ce au pierdut în abilitatea motorie utilizând prudenţa şi judecata30. Boston.

al căror interes rezidă numai Ul viaţa mentală conştientă. Elementele diferă ca grad de complexitate. în G. Elemente fine sau grosiere de toate felurile îşi au locul lor. Problema caracteristică a psihologiei S-a spus adesea că psihologia este „cu mult în urma" altor ţe pentru că ea nu poate descoperi elementele saje fundamen-"tale in secolul trecut au fost propuse multe elemente (printre ele. arcuri reflexe. Ele pot fi turi majore.).e. pînă în secolul al XVII-lea e. totuşi constatăm că personalitatea este relativ stabilă în cursul timpului si în diferite domenii situaţionale. structuri şi cîmpuri.n. Deşi admitem că elementele nu pot exista într-o „stare pură" (căci conduita noastră zilnică este determinată de confluenţa mai multor elemente activate). facultăţi. Hoit. este compusă din stru -turi relativ stabile. Asser. statisticienii de g factori. deprindere). depărta de oameni. chimia nu ar exista. alţii. idei. atitudini. emoţii. favorizează trăsăturile. Dacă studiem comportamentul interpersonal am putea prefera deprinderea de a se îjţ. substructuri sau microstructuri. Afirmaţia cea mai veridică ce poate fi gc despre sistemul nervoşi uman este aceea că el este orînduit "** mod ierarhic : structuri atît de simple. Totuşi ceva trebuie să explice repetiţiile şi stăbilităţile din comportamentul personal. fe. New York. Să luăm un exemplu : un psihofiziolog interes t de flexia şi extensia alternativă a piciorului ar putea decide c-rejlexul în lanţ este elementul de bază oare ne interesează . deprinderi. senzaţii.: PARTEA A III-A structura Personalităţii CAPITOLUL 13 în cântarea elementelor PROBLEMA CARACTERISTICA A PSIHOLOGIEI 0 CERCETAREA ELEMENTELOR IN TRECUT w ELEMENTELE DE STIMUL-RASPUNS o ELEMENTELE IDENTICE . Dar această variabilitate a elementelor produce în cel mai bun caz confuzie pentru ştiinţă.sment of moW . căci meseria noastră este să <?*' plicăm ordonările mai extinse (molare) de conduită şi nu contracţii musculare. Dar nu s-a dP"s la un acord de bază. depinzând de nostru de interes. instincte. tnipulsuri. ca orice lucru din natură. ca al oricărei ştiinţe. 1 într-o anumită măsură această discuţie urmează capitelul meu intitUi What units shall we employ ?. emo-lUe drept elementele ultime. Dacă interesul nostru se îndreaptă spre dispoziţii mai generalizate ale personalităţii ne putem fixa asupra trăsăturii de a fi retras. un cercetător preocupat de clasificarea activităţilor motorii Va alege mersul ca un element mai acceptabil. Unde sar situa fizica fără cuante sau biologia fără ce-luk ? Orice ştiinţă este analitică. imagini. Lindzey (Ed. ELEMENTELE FACTOTUAl. factori. De aceea succesul ştiinţei psihologice. Wundt şi Titchener. iar analiza înseamnă „a descompune sau separa'1. considerau senzaţiile. Experimentatorii pe animale tavo313 rizează elementele stimul-răspuns (impuls. sentimente). psihologii cdinicieni înclină spre trebuinţe . j saţi de personalitate.n. 1958 —> 314 pin secolul al IV-lea î. Fără tabelul elementelor. precum sînt căile reflexe s^ atît de complexe ca filozofia diriguitoare vieţii — toate sînt în acU eaşi măsură reale. imaginile. depinde în mare parte de capacitatea ei de a identifica elementele semnificative din care e alcătuită partea din cosmos care-i este atribuită. logii vorbesc de ansambluri de celule . Cel puţin o şcoală de psihologie (teoria cîmpului) condamnă orice „atomism" în psihologie şi pune accentul numai pe configuraţii. atitudinile sau timentele. riei personalităţii i-a fost dat să fie scrisă în mare . Această concepţie încearcă să se apropie de fluiditatea care caracterizează întreaga viaţă mentală şi comportamentul. Lipsa acordului provine din faptul că psihologii au în vedere 'copuri diferite. tion. Rinehart and Winston.E « REZUMAT N atura omului. Cum putem explica acest fapt dacă nu căutăm anumite structuri ? Cercetarea elementelor în trecut1 Avem nevoie în studiul personalităţii de elemente de un lelativ înalt de complexitate.

O teorie cuprinzătoare despre „structură" se află în F. care scapă de abstracţiunea trebuinţelor. Doctrina instinctului şi-a modificat forma. valorii vectori şi sentimente. p. C i Emergent human nature. P. Spre sfîrşitul acestei perioade. în afară de instincte. doctrina facultăţilor. 1930. în 1924. Nejv York. W. a evita. dar nu se susţine. Perioada următoare.. Fiecare poate fj^6 gat de un vector . Cu alte cuvinte. Singurul element este . banii. Macmillan. a adus apărarea elegantă a instinctelor şi a derivatelor lor. Timp de două secole (cam de la 1650 la 1850) natura omului a fost concepută ca un amestec de facultăţi — „puterile" memoriei. ergi. pentru a domina scena. S-o numim problema specificităţii. Hartsi M. ' Elementele de stimul-răspuns Acum trebuie să atacăm o problemă fundamentală în teoria personalităţii. Press. tâ relevă de fapt că fizica. Instinct: a study in social psychology." tendinţă de comportament specific care trebuie definită 'în funcţie de un stimul anumit şi de un răspuns anumit"4. K. Este interesant faptul că aceste ^peramente au fost considerate drept corespunzătoare celor patru ^rnente ale naturii enunţate de Empedocle şi celor patru ele-. New York. atenţiei. izolarea. 1931. .măsură în r&enn celor patru temperamente.\ m. 4 Knunţări ale acestui punct de vedere pot fi găsite în II. Elementul esenţial este deprinderea specifică. Hinehart and Wmston. Behavioriştii au postulat impulsurile ca elemente neînvăţate pe care se bazează personalitatea. structuri preferate. L. a apărut. întîlnim" deprinderi. sexul. sînge — sangvin. scheme. Propunerile actuale sînt într-un număr tulbu rător de mare. Toward a general theory of actiori. L. Unul sau mai mulţi autori preferă unul sau altul din aceste tipuri de elemente şi oferă definiţiile şi subclasificările lor. A. I95o pceastă teorie ajută la explicarea stabilităţii structurilor personale şi în ace■ timp a capacităţii lor de modificare în contact cu structurile „externe" Waturale sau sociale) j. AppletonCentury-Crofts. ele sînt doar direcţii de bază ale motivelor. M„!~ rây enumera paisprezece valori fundamentale şi doisprezece tori. Wiley. Acest punct de vedere. S. spre deosebire de McDougall. de către McDougall.onds. dimensiuni factori. E. trebuinţele nu sînt în mod necesar moştenite . 1951. sentimentele. 315 ^ °~ realizarea. Sub influenţa lui Darwin. 1949. Vale -^ tipice sînt: sănătatea. 463 f. biochimia şi psihologia se bazează pe Aceleaşi patru elemente cosmice. deşi mai puţin obişnuit decît era acum două decade. el nu a oferit o clasificare clară a instinctelor. aceasta nu se va face în acest mod suprasimplitJC Cînd elementele umorale nu au mai atras în cele din urmă interesul. Cîteva din ele. Bernard a rapontat faptul că au fos>t propuse peste 14 000 de instincte diferite şi că în perspectivă nu se contura vreun acord2. totuşi. atitudini. El susţine că „personalitatea este alcătuită din mii de deprinderi independente şi specifice". bunăvoinţă şi altele de acest fel. agresivitatea. trăsături şi tendinţe. New York. Shils (Eds. sexualitatea. 3 II. dominanţa. ente umorale paralele (bila neagră — melancolic. schema este coerentă. dar are ava' tajul de a integra obiectul . Aşa cum m arătat în capitolul 3. dorinţei cu dorinţa însăşi — ceea I este un progres faţă de clasificările mai abstracte3. bila gal-" ă __ coleric. Spre deosebire de instincte. M. Toward a claxxification of interactions. Nu vom încerca să definim sau să explicăm toate aceste propuneri. Mai recent. ideologia. Dacă „unitatea ştiinţei" va fi eodată realizată. Aceste fragmente de istorie servesc pentru a da o perspectiv' căutării care a început acum două mii de ani şi care nu a ajun încă la o concluzie. Schema este strict nomotetică. Cambi I Mass. A. AII port. 9 . Impulsurile erau în cea mai mare parte simple ape-tituri şi aversiuni fiziologice. a menţine. Gali — frenologul — a căutat facultăţi care se apropiau de calităţile personale : vanitate. de exemplu. New York. flegma — flegmatic). a dobîndi. raţionamentului şi aşa mai departe. dragoste de urmaşi. vor fi examinate în acest capitol şi în cele următoare. constructe personale. nu există o organizare la niveluri superioare. aşa cum se sugerează în utilizarea obişnuită a termenului trăsătură. este încă larg răspîndit în America. A. care a durat aproximativ şaizeci de ani. Murray a adoptat conceptul valoare-vector. 220. Printre trebuinţe sînt : umilinţa. 1924. de exemplu) adesea ei nu sînt de acord cu elementele specifice care trebuie recunoscute în cadrul tipului respectiv. sindroirturi regiuni. impulsuri. Harvard Univ. Knopi'. Berna i-d. Dar chiar dacă unii autori sînt de acord în privinţa unui anumit tip de elemente (factorii. teoreticienii personalităţii au schimbat facultăţile cu instinctele. Th<* vature of pcrccption and thc concept of structurc. Freud a întărit căutările în această direcţie deşi. Numărul rezultant de elemente motivaţionale este mare poate fi manevrat. pp. 1olt. El considera că aceste unităţi ar putea fi ordonate într-o listă de elemente motivaţionale uniforme în raport cu care toate persoanele să poată fi comparate. în 1 sons. cap. trebuinţe. Murray. Alţi psihologi au transformat instinctele în doctrina trebuinţelor (paginile 208—211).). Ma>% F. II. Diagnosing persm lity and conduct. receptivitatea zorială.

O. 11 II Hartshorne.I. cooperarea. Macmillan. 1934. 44. K. 1929 .şi Witty. Corelaţiile între aceste forme de comportament erau s-căzute. să trişeze la jocuri. bunăvoinţa. sfinţi în zi de sărbătoare şi diabolici în cursul săptămînii. Această cercetare a fost ingenioasă şi meticuloasă.. M. 1930. de asemenea. furtul bănuţilor şi minciuna în legătură cu trişarea corelau numai +0. slabe. Tre-■juie aduse oîteva obiecţii importante : 5 H. ^udiei tn servlCP nnl] seif-control. tirani acasă. experienţa comună confirmă această părere. Li s-a dat. III (eu F. De nenumărate ori o baterie de teste desemnată să măsoare trăsături ca severenta sau agresivitatea sau onestitatea a dat rezultate atît de nesigure f. Witty. New York. ocazia" să trişeze la lucrările scrise de la şcoală şi să mintă în legătură cu trişarea. J. — Cercetarea asupra educaţiei caracterului)6. 1928: voi 11. Faculty psychology and personaltiy lra't\ în „Amer.de puţin demne de încredere. Psychol. Iată un exemplu din aceste rezultate. Copiilor li s-a dat ocazia să fure bănuţi (şi a reieşit faptul că ei aveau deprinderi destul de constante de a fura sau de a nu fura). O deprindere necinstită într-o situaţie era independentă de deprinderea necinstită din altă situaţie. v-udics U1 tkc urganization of character. Cunoaştem cu toţii oameni care sînt îngrijiţi în privinţa jrnbrăcăminţii.. Din răspunsurile lor a fost posibil să se studieze dovezile pentru şi împotriva existenţei unor asemenea pretinse trăsături ca : înşelăciunea. Osaturilor generale5. de asemenea. Lehmann. Adepţii specificităţii îşi susţin punctul lor de vedere pe baza argumentelor mai vechi din Character Educatlon Inquiry (C. S hutţle Wor t h).E. Studie*. 317 Minciu . dar neîngrijiţi la biroul lor. Trăsăturile lor par să fie generalizate. \. P. deşi impresionant. incit s-a pus problema existenţei reale :. voi I. voi. in deent.132.". May. timizi ia serviciu. Dai' în acelaşi timp nu cunoaştem şi oameni care sînt aproape întotdeauna îngrijiţi. 490. Intr-o anumită măsură. perseverenţa şi autocontrolul. nu e pe deplin convingător. Concluzia finală a fost că asemenea calităţi sînt „mai curînd grupuri de deprinderi specifice decît trăsături generale". timizi. şi. Astfel. cinici sau serviabili ? Putem prevedea în mod corect comportamentul lor în situaţii noi. Cercetătorii au pus sarcini concrete în faţa a sute de copii. A.316 Temeinicia acestei concepţii este formulată tranşant de Leh. Studiul.

Critica unor concepţii no'motetice asupra trăsăturilor (Elipsa en linie întreruptă reprezintă trăsătura aşa cum este concepută de cercetător' elipsele cu linie continuă. dorinţa sa majoră de admiraţie şi superioritate socială s-a trezit. mult complicate prin aprobare şi dezaprobare socială. rezultatele nu dovedesc că copiii sînt lip. 2. In urma cercetării menţionate o importantă directivă de la biroul central din New York a fost trimisă la nivel naţional conducătorilor unei organizaţii de tineret. A întreprins singur furtul şi în cîteva clipe a ieşit din magazin cu o provizie mare de batoane de ciocolată. ci numai că adulţii sânt mai constanţi decît copiii.E. de a învăţa respectul pentru interesul altora. General and specific factori in character. Soc. 17—102. dar consecvenţa sa nu corespndea idealului social. Cercetătorii C.30 (mai mare decît pentru comparaţia furtminciună).I. sau pentru că ae simte inferior^social şi doreşte să-şi cumpere bomboane pentru a cîştiga aterrCia tovarăşilor săi de joc. «\vchol._ (rz+1321 __Figura 22. Un autor.". p 7 J. 4. să nu fure Prăjituri. La început deprinderile de cinste ale băiatului l-au îndemnat să reziste la propunere. într-o zi nn 318 'membru al grupului a propus „şterpelirea" cîtorva bucăţi de dullciuri de la magazinul din colţ. Există dovezi serioase că oamenii mai în vîrstă devin mai constanţi în comportamentul lor socializat. 1934.ste faptul că noţiunea abstractă de „cinste" nu este o trăsătură la fel de puternică la copil cum sînt alte dispoziţii personale.I. S-a simţit frustrat şi îndurerat.. fără legătură ep structuri' superioare ale organizării personalităţii la copilul respectiv. mai ales în copilărie. siţi de trăsături. dar . în educarea unui copil nu ne putem aştepta la mai mult decît o dezordine de deprinderi . Copilul F (figura 22) poate minţi pentru că simte o foame cronică pentru laudă şi aprobare. aşa cum a fost măsurată nu este ea însăşi o trăsătură. în exemplul dat. conchide că există o dovadă pentru admiterea unui factor general c de caracter. Un copil care are deprinderea de â fura bănuţi poate face astfel pentru că economiseşte în vederea cumpărării unei truse de scule . pentru că nu doreşte să alerteze sentimentele profesorului. s-a găsit în timpul verii printre băieţi niai mari care l-au privit de sus ca pe un străin şi drept ceva fără valoare. Ei tind să fie „cinstiţi în întregime" sau poate „mincinoşi în general". 5. aceasta este o problemă. între altele se spunea : „Psihologia nu mai recunoaşte cinstea ca trăsătură permanentă. dispoziţii personale posibile omise de ei) 1. să nu forţeze lacătul băcăniei. Băiatul era destul de consecvent cu sine însuşi. ci numai că necinstea. 3.7 Doctrina specificităţii a avut rezultate oarecum dăunătoare. Conştiinţa unui copil. Cu alte cuvinte. Investigatorii şi^au propus să studieze calităţi etice. Un copil care minte o poate face pentru că îi e teamă de pedeapsă . raportează că în obţinerea unui „scor total pentru caracter" la copii.Furt Pretinsa trâsâturâ de necinste -. Cercetarea nu dovedeşte ca „furatul bănuţilor" este o deprindere izolată. Ceva pare în mod serios eronat în această imagine. este în mod direct opusă concluziei prime a investigatorilor. Trăsăturile de caracter nu sînt trăsături generale. în „J. trebuie să-i educăm să nu ia bani din geanta mamei. Nu vrem să spunem că orice persoană este perfect constantă. ici mai curînd un lucru specific în fiecare situaţie". Dacă relaţia pozitivă constantă trebuie privită ca o dovadă a specificităţii sau a generalităţii. sau pentru că este răzbunător într-un mod antisocial. Această concluzie. intercorelaţia medie a douăzeci şi trei de /teste utilizate a fost +0. Factorul c este definit drept dispoziţia de a re-junţ ia un dştig imediat de dragul unui cîştig mai îndepărtat.E.. Un băiat de zece ani obişnuit cu respectul tovarăşilor sal de joacă acasă. Copilul este considerat inca-Pabil de a generaliza norme de decenţă. Deprinderile mai puţin stabile de cinste au fost distrusa de o trăsătură mai puternică şi mai organizată. dar cînd grupul şi-a bătut joc de el. nu este fermă sau bine socializată în primii ani de viaţă. analizând datele C.' Aceste componente ale caracterului nu sînt părţi fundamentale ale personalităţii. Cazul următor ilustrează problema. cum am văzut. Ceea ce descoperă cercetarea e. extrasă din date identice. B Maller.

Am putea spune de un anumit îâiat că este politicos. perseverente. fără a fi constantă în trăsături care Isînt testate pe o populaţie generală. Am văzut în figura 22 că înj raport cu ei înşişi. Dacă nu reuşim să găsim constanţa. Teoria specificităţii . relevă o constanţă considerabilă. Este înrudită cu poziţia unor sociologi care pun un accem mare pe situaţie. Dacă constanţa nu e căutată in direcţia corectă. i în ciuda neajunsurilor sale evidente. e poate pentru că nu o căutăm unde trebuie. în care se presupunea jj c i rezidă o deprindere specifică.8 în al doilea rînd. ţi înt'r-o „circumvoluţie nervoasă". inacceptabilă. Există B^ri superioare de integrare şi acestea garantează structuri I -> nt mai iargi decît simplele deprinderi specifice. Dar dacă este cercetat subiectul cărţilor alese ar apărea trăsături bine organizate ale interesului. de obicei. Doctrina că întregul comportament (şj ca atare şi personalitatea) este compus din nenumărate deprinderi specifice este. O persoană poate fi total constanta în raport cu ea însăşi. tot ceea ce se cunoaşte referitor la acţiunea inte |are a sistemului nervos este incompatibil cu specificitatea. ea nu va fi găsită. Să presupunem că întrebăm dacă oamenii care utilizează bibliotecile publice au trăsături care îi fac să scoată numai cărţi cu coperţi roşii sau verzi.tradiţional a fost dat în ter^■i existenţei elementelor identice.i3 James şi E. L. tradiţia analitic* este puternică în gîndirea americană . >a fost abandonată. copiii pot fi constanţi. alţii de aceeaşi vîrstă pre-lnc> satisfacţii imediate. Desigur că nu au. decât să considere omul ca avînd trăsături stabile care determină comportamentul său fără a exista o depetl denţă evidentă de situaţie. deşi nu indică niciodată o siguranţă perfectă. and Pers. Dacă ar^îi studiate numai coperţile. în al treilea rînd. dovezile nu sînt convingătoare. specificitatea este contrazis3 8 Exemplu] este din G. în primul rînd. Este apropiată de doctrinele răspuns care caută un răspuns măsurabil ce urmează unui ştia măsurabil (o situaţie de care uneori se apropie cercetarea pe anUi male). 1933. din cîteva motive. tind sa & plaseze la fel şi la celelalte.. 319 ii-it . 2. Next steps in pcrsonality ment. 69. folosind o metodă care se bazează numai pe investigaţie de masă. Sau dacă s plasează într-o poziţie inferioară la o măsurătoare.mai mare. in sfîrşit. recente făcute de W. Dar în ciuda afinităţii sale cu etosul american nu ne puterj mulţumi cu specificitatea. B. dovada rezultată din trăsături comune. Enunţat mai pe larg. Metzner arată că această tră-T^ţ este relativ constantă în personalitatea copilului. »■ Sa vedem cum decurge teoria.". doctrina Specifici prezintă o atracţie considerabilă pentru teoriile americane (nu''" pentru cele europene). Watson. 320 e fidelitate internă care există în testele de personalitate îtă fidelitate este de obicei mult mai mare decît o implică iu de la pagina 317. în „Charact. Ea se potriveşte cu tradiţia lui u«. sînt tot astfel în general la toţi ceilalţi itemi. Acestora le place mai curînd să considere că sitr/ aţiile recurente (modelele 'culturale) produc orice stabilitate care s~ află în conduita omului. Ori de cîte *ori un „test de personalitate" prezintă o fidelitate mare (constanţă internă) înseamnă că pe1'" soanele care sînt agresive. dar nu şi cu o componentă concepută nomotetic. sociabile (sau nu) la^ un item. Mischel şi R. Thorndike care au pus un accent mare pe tul deprindere din conduită. nu trebuie să ne aşteptăm la nici o constanţă. II. ne place să reducem comportamentul la componentele cele mai mici posibile. nu ne putem niciodată aştepta ca toţi oamenii să fie constanţi. Elementele identice H>a:\: cineva concepe personalitatea ca fiind alcătuită din Bunărate deprinderi specifice" trebuie să răspundă la întreCum explicaţi constanţa considerabilă pe care oamenii o în conduita lor ? Un răspuns. Astfel. G. Unii copii dezvoltă o "uitate generalizată de a amîna satisfacţiile lor .

Orice relaţie ar putea exista între cele şase deprinderi enumerate aici. Macmillan. că atunci cînd intră pe uşa de la intrare (a) în proprja casă (cîmpul stimulului I) el trebuie să-şi scoată şapca (' derea 1). în orice B*indiferent dacă o persoană e prezentă sau nu". de asemenea. Astfel. provocată de stimulii anterior asociaţi cu aceste deprinderi sau « e deprinderile înseşi au o legătură. salutul adresat celor din casă (deprinderea 3) ar putea. în virtutea unei expresii faciale asociate în mod obişnuit. negata de teorie -H P M Sv iiionds. de exem~ piu.i — indică asemenea ţtăţi Săgeţile indică direcţii pmuUire. Uşile de la intrare au ceva m (elemente identice în cîmpuri diferite de stimuli) : toate îl j voacă pe băiat să realizeze aceleaşi trei deprinderi (ca. ^Bălăria sau orice are pe cap cînd intră pe orice uşă. The nature of conduct. Acum. astfel încît apariţia uneia poate să atragă âum sine apariţia alteia (în virtutea acţiunii reintegratoare. 1928. . O diagramă va clarifica teot^ Băiatul din exemplul nostru a învăţat. 1 deprinderi (Liniile con. Irusfîrşit.e in eîmpurile de stimuli. să-şi şteargă pantofii (deprinderea 2). ce mai faceţi ?" — să pună în mişcare o întrebare următoare referitoare la sănătatea lor (deprinderea 4). capabile să ciib trăsături identice. iar elipsa cu linie rupta reprezintă trăsătura fceă ele politeţe negată de teorie) Trăsătura generalizata d? politeţe' ' ~~ -. nu are nici o trăsătură de politeţe". a1. care. nu are nici o trăsătură generală . 321 etura şi dezvoltarea personalităţii — cd. ea se datoreşte în întregime unor componente şi mai fine şi mai specifice ale acestor deprinderi. pe scurt unor elemente identice. New York. ei waţă să scoată şapca respectivă cînd ajunge la o uşă anumită ■ prezenţa mamei sale. pry unele componente verbale asociate în mod obişnuit — de exemplu. un zîmibet prietenos.' > Teoria elementelor ■cp Identitatea poate apar. duce la un act suplimentar de „politeţe". Defel. Ceea ce se neagă este faptul că nu există nici o dispoziţie generalizată căreia să i se poată ataşa în mod corect denumirea de „politeţe". cîmpul stimulului Ii). cjn. cele trei de. ar putea sugera un zîmbet prietenos (deprinderea 5). elementele identice din cîmpurile de stimuli sau din structura neuropsihică sînt responsabile de cvasiconstanţa conduitei băiatului. la rîndul ei. să salute dinăuntru (deprinderea 3). ţj observator neinformat ar putea remarca faptul că este un băiat politicos. 265 ţea nu e nimic altceva decît repetarea aceleiaşi deprinderi. Băiatul este în mod fundamental o creatură cu deprinderi specifice. deprinderile înseşi sînt. prin 'mijlocirea exer-ţiului. pagina 104) Astfel. Dar cu timpul el poate să-şi scoată şapca. prinderi ale sale sînt automat puse în funcţiune ori de cîte ori întîlneşte elemente identice în cîmpuri diferite.(elementelor identice) pune : „Nu. „Bună ziua. prin asociere specifică ulterioară. ca invitarea -afară la joc a prietenului (deprinderea 6). Mai curînd. cînd intră pe uşa unui vecin.9 Atunci polite.

hai să spunem. unul prea mare. da . punctul de vedere opus. Caracterul general al unei trăsături. tradiţional denumit „disciplină for-alău. iar teoria „disciplinei formale". ca şi în psihologia perso* nalităţii. elemente identice. ruŞii. deprindere. Pare iraţional să pre-'Punem că asemenea stimuli diverşi au elemente comune. dar unde se află un element identic care să unească viaţa cu un arbore de aur şi simultan cu verdele ? Similaritate. cu excepţia cazului în car4 pot exista elemente identice între limba latină şi alte activităţi^ De exemplu. 323 mcerdri de c'eseqreqr re scnr scrisori de protest *oteazâ artpa ap pxtrf-^A aderă io rtuk'ux Hlan tn ju ri i ţrîtica ONU comenran os' !f oruncd < u p i ti t Sf rvotlo '-'■} Figura 24. feastă deprindere îl va ajuta poate cînd va întreprinde studiul chi-iei sau al oricărei alte materii. elevul cîş-ceva valoros în pronunţie sau în vocabular prin repetarea elemente specifice. în franceză cu amour şi amour-propre. toţi liberalii.Acesta este tabloul structurii personalităţii după teoria elementelor identice. arcul reflex sau deprinderea la behaviorişti). nu. antisegregaţioniştii Şi evreii — toţi sînt „comunişti" şi îi urăşte. Punctul "e vedere al specificităţii ar spune : „Nu. Pentru el. Un anumit „superpatriot"' (să-1 numim oare McCarley ?) are. Apoi caută să explice structurile de nivel superior postulând conexiuni sau asociaţii între aceste elemente mici. întreaga problemă iese la lumină cînd ne punem întrebarea : Ce este similaritatea ? în versul lui Goethe „Verde este arborele de aur al vieţii" simţim cumva ce vrea să înţeleagă poetul. Naţiunile Unite înseşi. De exemplu. Tradiţia specificităţii şi a elementelor identice a predominat în psihologia anglo-americană din timpul empiriştilor englezi din secolul al XVIII-lea (de exemplu. Volumul trăsăturii e minat de echivalenţa stimulilor care o produc şi de echivalenţa răspuivpe care Ic provoacă Orice este nou sau ciudat sau străin probabil că se includ* această atitudine (sau trăsătură) foarte generală. ar dezvolta un simţ al preciziei în limbaj (în general). aceasta 322 e un element identic în limba engleză cu amorous. traiect nervos sau orice altă legătură identică) este imposibilă. Or. Cititorul trebuie să observe că acest punct de vedere este adesea întîlnit în psihologia generală. dacă cineva învaţă cuvîntul amor în latină. Pentru a rezuma această concepţie am putea spune că iniţial ea postulează elemente foarte mici (ideea simplă la Locke. dacă ţn studierea limbii latine un elev elaborează deprinderea de a se ocupa de gramatică în fiecare seară. de modă veche. Locke. se pune adesea întrebarea dacă nu este biifl să se studieze limba latină pentru că „educă mintea". De aceea. toate or-§anizaţiile pentru pace. o fobie faţă de -otnunism Aceasta pare să fie trăsătura sa principală. senzaţia la Hume. ca să spunem aşa. . într-o metaforă folosită odată pentru a descrie un poet popular dar care din punct de vedere sentimental era de calitate inferioară —■ „un produs de pluş purpuriu al plăcintelor cu brinză poetice" — unde este elementul comun care uneşte nefericitul poet cu această imagine ucigătoare ? Această metaforă şi altele pot să ne învăluie ca expresii apte de similaritate — şi totuşi Casarea unui element (specific oomun (fie senzaţie. Să revenim acum la personalitate. Să observăm o clipă comportamentul său. Uneori McCarley va da frîu liber urii sale scriind o scrisoare unui ziar local. Dar el aceştia alcătuiesc un concept organizat (o t similaritate). sau făcîndu-se roşu la faţă şi urlînd sau adunînd revoltaţi şi aruncând cu pietre în casa unui negru sau a altui „comunist". ar exersa. dar nu implică elemente identice în . El ar stimula imaginaţia (în ansamblu). nxiişchii intelectului. Hume) pînă la teoriile moderne stimul — răspuns. susţine că studiul limbii latine aduce beneficii mult mai ^ari. Comporta-raentul este similar de la situaţie la situaţie. da. majoritatea profesorilor de colegiu. Să precizăm această problemă : pare probabil că teoria elementelor identice permite un „transfer al învăţării" prea mic.

Dacă ele sînt similare. sau cît de identică trebuie să fie o 'u titate.sens inteligibil (în fiecare caz grupe complet diferite de muşchi pot fi implicate). desigur. Multe situaţii pot trezi o trăsătură (sau cbpcept) gfljj ralizată şi multe forme de comportament pot fi echivalente exprimă trăsătura (sau conceptul). nizatoare. să explice grupul respingător de calităţi care formează tendinţa dominantă a lui McCarley. Sau că băiatul politicos va fi atent în aproape toate situaţiile. Această cor cepţie neagă faptul că elementele specifice de stimul-răspuns ga elementele identice constituie cheile de bolită fundamentale ale turii personalităţii. W. cap. Sau un copil în şcoală care învaţă un principiu orienta-tor (care este.direcţie de cercetare complet diferită. New York. în care integrarea şi gene-ralizarea joacă un rol conducător. f Ceea ce vrem să spunem este faptul că trăsăturile noastrel personale (ca şi viaţa noastră mentală) sînt organizate pe bază] de similarităţi şi că similarităţile nu pot fi reduse la elemente identice. The transfer va've <>( quided learning. Elementele factoriale nu se bazează pe presupuneri de ordin nervos sau comportamental. Dar putem. Una este aceea că teoria nu este capabilă sa cifice ce este un element. Sau o persoană care are o imagine ^e sine precisă (văzîndu-se pe sine ca un „prieten al omului") va 10 Întreaga problemă a elementelor identice si a dovezil6r semnificative este revăzută mai pe larg în G. R. spune în mod destul de sigur că dl. el este „rupt de casă" şi în măsura în care multe acte echivalente sînt incluse în sistem. deşi putem adesea să o facem cu un succes oarecare. desigur. ci mai curînd pe presupuneri statistice.o aptitudine electrică pentru analogii1'. 10. de exemplu. Rinehart and Winston. C Cra î g. Dar. Teachers Coolege. McCarley va reacţiona negativ la orice este „străin''. Personality : a psychological lTite> pretation. are o nuanţă subiectivă. şi să vorbim de echivalenţa stimulilor sau echivalenta! răspunsului. Bureau of Publieations. ci deoarece pentru el acestea au aceeaşi semnificaţie soi esenţială.. Atît de rapid şi de subtil ne grupăm experienţele şi ne formăm conceptele şi atitudinile şi trăsăturile încît procesul este într adevăr deconcertant. în capitolele următoare voi enunţa opinia mea personală (W pre natura adevăratelor elemente ale personalităţii.capacitatea de a vedea amplitudinea mare a similarităţii în diferite cazuri). v. dar ei -nvaţă proporţional cu capacitatea lor de înţelegere a principiilor /adică. Există cîteva dificultăţi în ceea ce priveşte doctrina eleţi telor identice. ele constituie o chestiune personală şi de aceea este imposibilă predicţia en niasse* pentru oameni a valorii transferului unei singure experienţe saii elaborarea unui program de studii şcolare care să asigure efecte de transfer uniforme pentru toţi copiii. de exemplu. să utilizăm un cor mai obiectiv. Percepem similarităţi. Aici efectele transferului depind jn primul rînd de echivalenţa semnificaţiei pentru individ a domeniilor cu care se confruntă. New York. 21 Vezi. spunem că el are o satură de politeţe. A 11 p o r t. Dar piftem greşi. în general. 1937. Ceea ce am numit „dispoziţii proceptive" ne ajută sîi ^ ţelegem „analogiile electrice" pe care le fac oamenii şi structur1? ferme de personalitate pe care le dezvoltă. . 1953. ceea ce înseamnă că multe situaţii provoacă di ziţia de atenţie faţă de ceilalţi şi conduce la multe forme vâri. dacă preferăm. * comportament. Termenul similaritate. Eiesmenteie factoriale Ne îndreptăm atenţia spre o. (Nota trad. în prezent nu putem prezice cu exactitate ce stimuli şi ce răspunsuri vor fi echivalente pentru o persoană.. Hoit. cum face doctrina specificităţii. Putem. Putem împrumuta o expresie din William James şi să spunem că toate fiinţele umane au . Băiatul care îşi scoate ş şi îşi şterge pantofii cînd intră în casă nu procedează astfel pentru că unele elemente din cele două acte sînt legate în mecanic. De ce-urile similarităţii şi echivalenţei sînt dincolo de înţelegerea noastră actuală. o formă de atitudine mentală) va face progrese rapide în organizarea tuturor exemplelor semnificative pentru acest Principiu într-un concept general. * In franceză în original. teoria intră în conflict cu multe do 324 e negative"10 în procesul educaţional nu se constată că copiii învaţă un nou material proporţional cu numărul 'elemente identice din el şi dintr-un material vechi . O persoană care e timidă poate avea de la în eput o distie de a dezvolta teama de ceea ce e străin . gchivalenţa şi similaritatea nu sînt uniforme pentru toţi . Teoria factorilor este un punct de vedere mult favorizat. în primul rînd. transferul are loc. Columbia Univ.) 325 grupa experienţele sale mai prompt datorită acestei atitudini on. toate avînd un sens echivalent. Discuţia din capitolul 11 asupra atitudinilor cognitive ne poate ijuta să înţelegem formarea conceptelor generale şi a trăsăturilor. această insecuritate este un fel de atitudine care ar putea.11 Dovezile favorizează 'o teorie opusă.

C a 11 c 11. 327 activitate generala. Să luăm un exemplu ipotetic simplu. 13 J. Chicago. R. pornind cu 70 de variabile în domeniul a ceea ce ei au numit „temperament". în mod obişnuit. în „Psychol. în mod obişnuit cercetătorii fac analiza factorială a unui domeniu din câmpul total al personalităţii.35 -90 . B. 1958. Macmillan. Multiple-factor analysis. în acelaşi timp. aceiaşi oameni tind să aibă un scor mic la dispoziţie generală. W. Monogr. Să spunem că „trăsăturile" sînt acestea: D — Dominanţă A — Amabilitate C — Conducere L — Locvacitate G — Stare de spirit generală S — înclinaţia de a fi secret P — Pasivitate El descoperă acum rapid că acestea nu sînt trăsături „inde" pendente". Majoritatea oamenilor. 1956. Astfel. natura esenţială a elementului factorial nu e dificil de înţeles1. de exemplu. J. P. rev. Pentru Prezentări mai largi. introversiune afectivă ?. No. conducere şi chiar la locvacitate . :952 .". Guilford şi Zimmerman afirmă că 13 factori acoperă întregul domeniu. New York.40 . Zimmerman. McGraw-**Ul. Pare mult încărcat cu dominanţă şi conducere. Să denumim Grupul II nu e mai uşor.12 Sute de studii factoriale au fost făcute asupra variabilelor personalităţii. Unele dintre ele se suprapun mult. l. Fiecare persoană ar putea fi testată sau evaluată după aceşti 13 factori de bază13 : 12 Pentru o scurtă prezentare a procedeelor factoriale vezi An ne A n a s-tasi. Desigur.. Matricea ipotetică din care pot li extraşi factori vor avea un scor mare la amabilitate. Poate că el utilizează teste pentru aceste calităţi sau poate că utilizează aprecieri adunate de la prietenii şi cunoştinţele lor. de asemenea. în mod specific ea pune întrebarea : Care este numărul minim de grupuri separate care pot fi considerate că stau la baza unei matrici de coeficienţi de corelaţie ? Deşi calculele matematice cerute sînt complexe. Fourieen dimensions of tem-perament. New York. dar. S. Factor analysis. într-o măsură şi cu amabilitate şi locvacitate. Thurstone.30 . New York.40 -90 A C L 55 -20 -60 55 j . Differential psychology. care înregistrează un scor mare la dominanţa 326 D (65 80 50 -30 . Univ. of Chicago Press'.Factorii sînt populari pentru că ei încearcă să răspundă la în' trebarea pe care ştiinţa o pune persistent1: Care este numărul cel mai mic de concepte care pot ordona şi descrie o multiplicitate de fenomene ? întrebarea reflectă „legea economiei" care avertizează ştiinţa să nu Înmulţească fără rost conceptele. Un tabel imaginar de corelaţii indică situaţia. Harper. Să presupunem că un cercetător a măsurat cîteva sute sau o mie de oameni din perspectiva a şapte „trăsături". mult mai multe intercorelatii sînt incluse într-o matrice si numărul de factori care rezultă este mai mare decît în exemplul nostru simplu. 417. recesivitate ?. 1947.Figura 25. Să-1 numim retractilitate ?. sau cum ? Analiza factorială constituie un mod mai precis de a descoperi şi purifica suprapunerea dintr-un tabel de corelaţii şi de a stabili factori care să explice grupurile. Problema este cum să denumim Grupul I. aveţi numai două grupuri de bază". Psychometric methods. 1954. Guilford.. 3rd ed. L. Legea economiei ne previne : „Nu aveţi nevoie de şapte elemente separate . p Guilford. Analiza factorială aplică legea economiei pentru căifiîarea elementelor de bază ale personalităţii. întru cît numărul de variabile potenţiale este mare.w -50 . .20 6 ( Si 45 J 50 p "«*>. ed. la înclinaţia de a fi secret şi la pasivitate.

n ) 37 j 328 privitori. N.şi una care priveşte normalitatea sau maturitatea (opu-nîndu-se nevrotismului). toleranţă. R. sociabilitate. A. obiectivitate. indică faptul că există c mensiune afiliativă (prietenoasă.16 Pe de altă parte. — conformism cultural. Diamond consideri că există un acord parţial. Astfel. Sau. ■— exprimare estetică. /* —■ apreciere estetică. — hotărîre activă.18 Procedeul în aceşi caz a fost să se aplice 50 de scale de apreciere cu 7 trepte la 20 de substantive comune. toţi desemnaţi să măsoare multe tipuri de interese. parametri iniţiali diferiţi. deşi sînt denumiţi diferit. După cum vedem. — agresivitate.T.15 în afară de factorii intelectuali. Problema dacă diferitele studii factoriale sînt de acord între ele este neclară. reticenţă. — anxietate în realizare — siguranţă în realizare. -— nevoie de distracţie. factorii sint un fel de derivare de ordinul doi din datele iniţiale. — realism precis — tendinţă psihotică. — impuls fizic. Cattell. A ton. B. — temperament apatic. Ele utilizează diferite tipuri de teste. — precizie. calm. Bond Jr. Christensen. — asistenţa socială. Monogr. I — bunăvoinţa sociabilă. uneori procedee statistice diferite. De repetate ori apar anumiţi factori. — reactivitate nervoasă. emotivitate. caracter plăcut. încredere — sentimente de inferioritate. stăpînire de sine — nervozitate. — rezerve nervoase — nevrotism. Pe baza multor" studii el încearcă să rezume factorii pe care el şi alţi cercetători i-au descoperit. şi încă două : o dimensiune timidă (deprimată) . sociabilă). — gîndire. A factor analysis ştudy o[ human interests. P Guilford. — aventură. După ce tabelul de intereorelaţii a fost analizat factorial. există următorii factori : —• afirmare competentă. — interes ştiinţific. şi ca atare sînt complet jtţi ide ceea ce cuprind testele iniţiale. R. care. —. interesul religios. M.ascendenţă. alertă. cooperare. — ordine. întîlnim critici care spun că există un acord redus între factorialişti. de exemplu. — reţinere — timiditate.autocontrol introspectiv culturalizat. în „Psychol. — supracompensare hipomaniacă. — exactitate critică.la religie. au reieşit următorii 18 factori14 : — interes tehnic. — interes pentru muncă în aer liber. De ce nu ? Pentru că chestionarul iniţial nu conţinea iternun 14 . — asociabilitate. capacitate de reflexie depresie. . — nevoie de atenţie. . O încercare mai ambiţioasă de a acoperi aproape întregul domeniu al personalităţii este ilustrată în lucrarea lui R. — interes pentru afaceri. Lista ilustrează o limită importantă a analizei factoriale Ea nu include toate interesele posibile. ca să luăm un exemplu din domeniul Intereselor umane o echipă de cercetători a folosit o scală alcătuită din 1 000 de Hemuri. masculinitate — feminitate. -— interes pentru ocupaţii funcţionăreşti.17 O aplicare cuprinzătoare a analizei factoriale la sfera totală a semnificaţiei a fost făcută de Osgood şi Suci. ca şi o dimensiune agresivă (dominantă sau ascendentă) .

dacă aţi fi cel ce apreciază. Să dăm un exemplu. P. Astfel. tabelului de elemente periodice din chimie. Factor analys. un factor este o fotografie compusă. Harsh. Harper. Scorurile la multe teste pe o . Harsh constată că aceste cauze de iritare se grupează în jurul a patru focare principale 1. cu excepţia ponderii lor diferite. Se pare că utilizarea cea mai bună a analizei factoriale în domeniul personalităţii provine din utilizarea ei într-un domeniu bine definit.171 17 P E Vernon Personality tests and assessment. Ber-keloy. 3.19 Adepţii analizei factoriale consideră că această metodă ar putea eventual să ne conducă la un set de calităţi cu adevărat fundamentale (sau „sursă") ale naturii umane. 50. 2. în „J. Suci. cît de umedă sau uscată vi se pare o „tomată" asemenea o „pană" sau chiar o „doamnă". este rezonabil să afirmăm că toţi oamenii posedă de fapt aceeaşi componentă de bază a personalităţii ? Trebuie să fie elementele de organizare aceleaşi la toţi oamenii ? 19 C. deoarece cuprind grosso modo toate cele 50 de concepte utilizate în evaluare. ofense aduse ego-ului propriu şi 4 iritare la ghinioane mărunte. 325—338.". 329 bună sau rea. Methuen. Psychol. Elementele statistice descoperite sînt departe de organismul individual. Personality and temperament. putere. în „J. B. Aceste exemple variate demonstrează suficient intenţia şi meritele elementelor factoriale. totuşi rezultatul este revelator în mod moderat. London. toate aceste evaluări se reduc la trei factori majori. 1936. activitate. dinţii strîmbi. G. An inventory study of categories of annoyance. Dar trebuie făcute critici serioase referitoare la conceptul de „factor". Univ. exp. 2. Ele sînt componente statistice — reduse la număr pe cît posibil. soc. Dacă acest tip de analiza ar fi exitins sau confirmat. să zicem aşa. 16 S. vi s-ar cere să spuneţi (în 7 trepte sau grade) cît de puternică sau slabă. corespunză/toare. 291—314.". Harsh a întreprins studiul „iritabilităţii". Cattell. să fie •deotici ? în cel mai bun caz. şi că ea nu poate îndura mătreaţa. în gene ral. p 12. Denumirea poate pare fără sens. cît de n R. 50. ar putea să se refere în mod salutar la modalităţi de bază în care personalitatea este percepută şi judecată. of California Library (umpublished). New York. 1955. W53. 18 C. J. poveştile obscene şi marinarii agresivi.s of meamng. Reiese că sînt factori (sau supraconcepte) de valoare. limitat —■ mai limitat în scop decît este cazul de obicei. Dacă s-ar descoperi elemente fundamentale de acest gen atunci am putea să inventăm teste pentru a măsura poziţia fiecărei persoane faţă de fiecare factor esenţial. . pentru a explica o matrice de corelaţii. Diamond. neregularităţi în înfăţişarea personală. în primul rînd. tindem în mod fundamental să-i considerăm în funcţie de valoarea lor (judecată caracteriala). O persoană relatează că nu suportă oamenii care fon'făie. puterea lor şi activitatea lor. 330 e oare ca factorii. Studiind sute de itemuri verificate pe sute de oameni. din indicaţia limitată a acestui experiment ne-am putea hazarda să ghicim faptul că în timp ce utilizăm mii de adjective pentru a descrie oamenii. 1 ette nu se aseamănă nioi unui individ în particular. E Osgood. M. ■ 1. 1955. Altele indică diferite modele de aversiuni. abnorm. The principal replicated factors discovered in objec-tive personality tesis. Presupunerile par a fi departe de realitate. într-un sens ei sînt „supraconcepte". încălcări ale obiceiurilor şi moralei. lf>57.

ca w.20 Nici coerenţa acestor răspunsuri între ele şi nici re??ien/ Pv. 4. Cattell.B. aceste variante scapă de criticile de bază aduse aici. Psihologii au căutat cu atenţie elementele componente ale vieţii mentale. Ambele propuneri au U"j mite serioase. vezi Anastasi. 336—339. o pp. Ele' mentul statistic favorizat este factorul. Să lăsăm cititorul să se întrebe singur dacă următoarele răspunsuri indică prezenţa unei trăsături subsecvente care să determine aceste răspunsuri : Consideraţi că trebuie să evitaţi situaţiile excitante pentru că vă obosesc prea mult ? Da Credeţi că mare parte din aşa-zisa educaţie progresivistă este mai puţin sănătoasă decît vechiul dicton : „Bătaia e ruptă din rai" ? Da în general. Factorii derivaţi în acest mod rareori se aseamănă cu dispoziţiile descoperite prin metode clinice. ca şi cum nu ar îndrăzni să pronunţe numele factorilor cu voce tare. Elementele compuse statistic conţin adesea o c nea neclaritate. dacă nu defel. precum şi erorile şi pr judecăţile experimentale. 1957. lipsei de fidelitate şi validitate a testeP utilizate.. Nu există absolut nici o dovadă că elementele factoriale corespund „trăsăturilor sursă". Uneori factorul rezultant pur şi simplu nu poate fi numit. facultăţile şi factorii. cea mai vizibilă din ele fiind îndepărtarea faţă dej structura vieţii umane aşa cum o observăm de obicei. vizibilă. unele din ele încercînd să depăşească aceste critici. limitării bateriei de măsurători. 1 332 îvepţia stimul-răspuns are o dificultate în a explica struc-^He mai complexe pe care organizarea ierarhică a sistemului îs le produce în mod clar. Rezumat Fiecare ştiinţă caută elementele din care este format obiectul ei de studiu. cînd un individ este studiat intensiv. cooperare. Un singur grup factorial conţinea următorul ghiveci : acuităţi spaţiale. descoperim că numele este în mare măsură arbitrar. . Pentru a vorbi pe larg. 3.populaţie mare de oameni sânt puse într-o rîşniţă statistică. în procedeele de analiză factorială au fost introduse variat? modificări. Mulţi cercetători preferă să denumească factorii cu litere.. Am vorbit de faptul că nimic nu poate rezulta din factorială care să nu fi fost pus iniţial în ea. 331 laţia vreunuia dintre ele cu denumirea dată factorului n. Elementul susţinut de abordarea stimul-răspuns este deprinderea specifică. 21 Pentru o scurtă definiţie a acestor tehnici. ^ adică compoziţiei genetice a naturii umane —■ cum au pretins unii entuziaşti. Au fost propuse elemente de multe tipuri — la fel de diverse ca reflexele condiţionate şi trebuinţele. c. p. Dispoziţiile sale sînt amestecate cu ale celorlalţi. Pare mai sigur să aperi un simbol abstract decît să pledezi curajos pentru asemenea elemente substanţiale ca voinţă. o şi alte variantei Numai într-o mică măsură. dar avînd o relaţie negativă cu empatia şi dexteritatea spaţială. O 'mare dificultate apare în denumirea factorilor. am putea spune că metoda moşteneşte toate erorile rate măsurătorilor şi corelaţiilor anterioare pe care se ba eşantionării populaţiei. iar amestecul este atît de complet încît ceea ce iese este un lanţ de factori în care fiecare individ organic şi-a pierdut identitatea. respectiv. masculinitate. . dar nu au ajuns niciodată la un acord în privinţa numărului sau a naturii lor. Se poate extrage vreun sens psihologic clar de aici ? Cînd luăm în considerare elementele componente ale aproape oricărui factor care este izolat nu reuşim să găsim un nume care să poată fi aplicat corect produsului. Vezi factorul O. p.Y. vă place mai mult tovărăşia cărţilor sau a oamenilor ? A oamenilor Vă e frică în mod necontrolat de un anumit animal ? Da Acestea sînt de fapt simple componente ale unui pretins factor denumit „înclinaţie spre culpabilitate ■— încredere în sine". N. elementele umorale şi sentimentele. Analiza factorială are dificultăţi în ■S^ezentarea vieţii individuale concrete : elementele ei sînt derivate -un amestec de răspunsuri ale unui mare număr de oameni la mare varietate de măsurători. punctul de vedere statistic. Personality and motivation structure and measure-"> Yonkers. frumuseţe combinată cu impuls. Cînd în cele din urmă sînt numiţi. Nota 12 supra. Acestea favorizează punctul de vedere stimul-răspunsi şi. Teoria conexiunii via „elemente ^Hce" nu e convingătoare. Pentru anumite scopuri limitate (ca . în psihologia anglo-americană se conturează cu claritate două abordări curente. m şi altele. mai ales să micşoreze forţa celei de7a doua critici de mai sus. ]ujn(j mai curând în considerare comportamentul recurent al individului decît simplele valori medii ale comportamentului fiecăruia Procedeul tradiţional de analiză factorială este denumit tehnica r Recent inventatorii au introdus tehnici q. Un motiv este acela că pe unii psihologi îi interesează comportamentul detaliat (molecular) iar pe alţii (mai ales cercetătorii personalităţii) tendinţele comportamentale mai largi (molare). perseverare. World Book.

foarte multe situaţii în care se găseşte sînt funcţionai echivalente („similare" pentru el) şi foarte multe tipuri separate de acte sînt funcţional echivalente în intenţia şi rezultatul lor (adică în „semnificaţia" lor pentru el). am considerat că concepţia echivalenţei stimulilor şi echivalenţei răspunsului pregăteşte calea pentru înţelegerea organizării personalităţii Pentru individ. Presiunile din mediul înconjurător._ apărea în această părticică de comportament tot felul de fac-fi determinanţi : simţul datoriei. sate. totuşi. psihologii ştiu că bunul simţ este uneori un ghid prost. o cerere pe care vreţi să i-o adresaţi. iar motivul pe care l-au invocat poate fi luat drept o enun-:1 e' clasica a limitelor oricărei doctrine a trăsăturilor : Este uşor de prevăzut exact rezultatul întîlnirii unui element chimic cu-scut cu un alt element chimic cunoscut într-o eprubetă curată. cîmpii şi jungle îndepărtate si necunoscute care sînt saturate cu cine ştie ce pagube şi beneficii potenţiale ?' Critica este atît de adevărată şi de semnificativă încît trebuie să admitem de la început că nici o teorie a trăsăturilor nu poate ji întemeiată dacă nu ia în considerare şi nu explică variabilitatea conduitei unei persoarj. hîrtie şi stilou la îndemână. din care trăsăturile reprezintă numai una. faptul că aveţi am răgazul pentru scris. ca şi pre- . în fluxul activităţii unei persoane există. Perbuiau să încerce să descopere trăsăturile sale şi să prevadă "ţă ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. Numai o singură activitate integrată are loc într-un moment dat şi această activitate este rezultatul unei convergenţe finale dintre energiile şi presiunile relevante. persoanele cu care stabileşte relaţii şi contracurenţii din persoana msăşi pot întîrzia. 334 timpul celui de-al II-lea război mondial Biroul Serviciilor ice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi [daţii pentru munca în serviciile secrete străine. un act dat este produsul unei interacţiuni a multor forţe determinante. Tînărul profesor nu e totdeauna „amabil" . Limbajul comun le presupune. (Am discutat deja reacţia împotriva „situaţionalismului'' m capitolul 8. Spunem că acest om este posac şi timid. Reacţia împotriva trăsăturilor In primul rînd. CAPITOLUL 14 Teoria trasaturilor comune REACŢIA ÎMPOTRIVA TRASATURILOR « StNT TRASATURILE VERIDICE SAU FICTIVE ? o NATURA TRASATURILOR COMUNE « CUM SE STABILESC ? # DISTRIBUŢIA NORMALA 0 TRASATURILE ŞI ALTE TENDINŢE DETERMINANTE * TIPURI « DENUMIREA TRASATURILOR COMUNE 9 . dincolo de o porţiune variabilă. iar problema trăsăturilor este unul din domeniile în care bunul simţ. „entuziasmul" său depinde în mod sigur de ceea ce predă şi cui predă.e. femeia aceea este dificilă. pe latura constructivă. Principiul 4e bază al comportamentului este fluxul său continuu. După testategice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi 'şi studierea unui om timp de cîteva zile. Cînd scrieţi 6 scrisoare. ' Singurul lucru pe care îl putem observa este actul şi nici un -t nu e produsul unei singure trăsături. Chiar în cercetările lor tehnice asupra personalităţii majoritatea investigatorilor dispun de un fel de doctrină a trăsăturilor (aşa cum s-a arătat în capitolul precedent). trebuie examinat critic şi redefinit. fiecare act succesiv reprezentînd mobilizarea unei energii mari pentru un anumit scop de îndeplinit. >t. amabil şi profesor entuziast.REZUMAT R . Totuşi.descoperirea faptului dacă o trăsătură comună presupusă — să zicem jritabilitatea" sau in tro versiune a — este realmente „unitară" sau compusă din factori separaţi) metoda e utilă. Recent un psiholog a scris o scrisoare de recomandare pentru un fost student caraeterizîndu-1 drept ambiţios. deforma sau inhiba complet conduita pe care am aşteptat-o în mod normal ca rezultat al trăsăturilor unei persoane. nu e uniform „ambiţios" în orice direcţie . Percalul de cercetare a constatat că sarcina lor era extrem de difi. vorbăreaţă şi zgîrcită. chiar dacă fundamental e corect. In acelaşi timp.. ca cele din paragraful precedent. dorul pentru prietenul dum-avoastră. mări. cîţiva psihologi .) Toate acestea sînt adevărate . Psihologii.. de asemenea. cum poate un psiholog să prevadă cu oarecare grad de precizie rezui-j'l întîlninlor viitoare ale unei personalităţi abia cunoscute cu sute de alto „ersbnalităţi necunoscute aflate în oraşe. şi o porţiune constantă şi tocmai această porţiune constantă căutăm s-o desemnăm cu conceptul de trăsătură. Pînă acum căutarea comportamentelor de bază ale personalităţii nu a prea dat rezultate. Această concepţie a echivalenţei stă la baza teoriei trăsăturilor prezentată în următoarele două capitole. Cu alte cuvinte. Dar unde o tul care poate prevedea ce se va întimpla cu un element chimic cu-dacă întîlneşte un element chimic necunoscut într-un vas necunoscut ?. dar avînd iun temperament iute. areori se pune sub semnul întrebării existenţa trăsăturilor ca elemente fundamentale ale personalităţii. vorbesc în aceşti termeni. implică prea mult. denumirile trăsăturilor. dar muncitor.ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată.

Trăsăturile sînt tendinţe mai pe^!? rale. E. există „feedback" spre sistemul nervos. pe de altă parte. iar în viitor a trăsătură nu Va fi niciodată exact aceeaşi cum a fost anterior Astfel. că negrii (toţi negrii) sînt le4 J Bentha m. Putem spune că anumite acte sînt caracte. Shaffer. Psychol. există aproximativ 18 000 de termeni în limba engleză care descriu pretinse trăsături umane. pentru a exprima ceea ce se presupune că e permanent în jnintea unui om'. dar nu se poate dovedi că derivă din deosebirile din natură.) Astf trăsătură. întrebarea este aceasta : sînt trăsăturile dispoziţii autentice. 2P0. care dintr-un grup de reacţii constante şi asociate ce caracterizează adaptările ti-i pice ale unei persoane3. M a y. Enunţate pe scurt. '.obiectul în discuţie este într-adevăr. aceasta este o poziţie curioasă. O asemenea convergenţă complexă de tendinţe ^ll1 minante ne împiedică să spunem că o singură activitate este î er' dusul exclusiv al uneia' sau mai multor trăsături. Cuvintele desemnează categorii sociale şi nu naturale. New York. veridice ? (Termenul veridic se referă în filozofiei Ja faptul că . este nominal.6 A atribui trăsături într-un mod atît de gr c1 sier ne bagă întotdeauna în bucluc. grupări convenţionale ale unei pluralităţi de acte fără legătură între ele ? Ca exemple ale concepţiei despre trăsături veridice. fiecare expresie a unei trăsături fiind uşor diferită. Şi totuşi tindem să clasifică^ oamenii (indivizii. nu sînt trăsăturile nimic /altceva ficţiuni nominale. Hoiighton Mifflin. 8. O afirmaţie mai recentă a aceluiaşi punct de vedere este ur-înătoarea : Trăsăturile sînt numai denumiri comode date unor tipuri sau calităţi ale comportamentului. dacă e veridică. The psychologij of adjustment. 3. Trăsăturile. în capitolul anterior a fost examinat argumentul adep-ţil'or specificităţii şi au fost date motive pentru a fi respins. şi dacă se permite acest lucru. spre deosebire de „facultăţile" său ' „puterii i enunţate de psihologia anterioară. acolo. 1932. şi nici nu putem tiovedi că o trăsătură corespunde unei structuri neurofiziologice. soc. Cineva poate susţine. de exemplu. ci numai în ochii observatorului. 131. J. Hoit. 337 neşi. F. simple cuvinte. care a fost întotdeauna împotriva substituirii entităţilor reale cu unele fictive : Dispoziţia (trăsătura) este un fel de entitate fictivă inventată pentru comoditatea discursului. întregul limbaj. *879. în fapt. 2. ignoranţi şi superstiţioşi. ci mai curlnd categorii pentru clasificarea deprinderilor5. Este personalitatea într-adevăr „acolo afară" sau este ceva construit în ochii şi mintea observatorului ? Acum întrebăm dacă trăsăturile sînt într-adevăr „acolo afară" sau dacă ele sînt numai categorii pentru o descriere sistematică a comportamentului (adică. dar că dispoziţii mai largi (trăsătura) sînt fictive. generalizarea total .l ed . un ecou al capitolului 2 unde am discutat definiţiile veridice şi nominale ale personalităţii. sistematică pentru observator). în acest caz. în „J. dar trăsăturile rezidă nu în persoana însăşi. p. L. nu sînt „omuleţi în piept" Ca trag firele comportamentului. ca şi . inclusiv numele pe care îl dăm trăsăturilor. dec ea înfruntă alte condiţii determinante. Fiecăruia îi place să suprasimplifice percepţiile şi judecăţile sale despre oameni. dar nu sînt dată unicul factor determinant. Totuşi. întreaga proi devine mai dificilă. Pnnciples of inorals and legislation. 317. Assessment of men. Baumgarten. Psychol. fluxul continuu este faptul primar. Trăsăturile r?r°~ stituie unul din factorii care determină un act prezent şi eie ^ ca actul să pară „caracteristic" pentru persoană . care au elemente comune. ştim că trăsăturile există pentru că în ciuda fluxului continuu şi a modificării există o considerabilă constanţă în modul de comportamer unei persoane. citâM două definiţii : O trăsătură este o forţă psihică directoare constantă'care determină rom-J portamentul activ şi reactiv al individului2. Cum vorn arăta mai tîrziu în acest capitol. 9. Character quallties. 336 r Concepţia nominalistă a fost exprimată acum peste un secol e Jeremy Bentham. pentru ea. cap. argumentele poziţiei nominaliste sînt următoarele : 1. Mai mult. Acest ultim citat este pe linia „doctrinei specificităţii". Problcms of vieasuring character and ijersonality. 'en«J't and Winston. O trăsătură este o dimensiune sau un aspect al personalităţii. Shoben. de fapt. Pe scurt. Această dispută e. 333 zenţa amintirilor. Nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură a unei persoane .-•este evident fără sens.1 O s S Assessment S t a f f. 1948. emoţiilor. J. corespunde unui sistem meurofîziolo-j gic. că elemente mici de comportament (deprinderile) sînt veridice. 133. asociaţiilor semnificative activitate. Ea spune. Ele nu sînt entităţi psihologice. dar aceşti termeni sînt etichete clasificatorii . •2F. Cu cît mai repede putem s-o rezolvăm cu atîtj mai bine. Boston. în „Brit. după ce un act are loc. 3. Or." 26. este „caracteristjH în conduită. 3 M. Oxford. re. Trăsăturile stau la baza a ceea ce. Clarendon. ei au o utilitate socială. Deprinderile înseşi sînt reale. Sînt trăsăturile veridice sau fictive %_ O întrebare metafizică apare la începutul oricărei d despre trăsături. p. p. 1956.".

(Şi aici ne întrerupem pentru a ne aminti că nu ne putem aştepta niciodată la o constanţă perfectă.. .. Rev. aşteptări. The organization of behavior. planificarea zilei în aşa fel încît contactele sociale să se producă cu' o mică probabilitate.. după cum vom arăta acum. Sîntem preveniţi Sâ nu admitem că cuvintele pe care le utilizăm corespund exact elementului psihologic pe care încercăm să-1 numim. Actele separate sînt în termenii lui Stagner „indicatori" ai trăsăturilor. traversarea străzii pentru a evita întîlnirea cu o cunoştinţă recentă. 1948. sperăm. La un moment dat planeta Pluton — sau modestul atom — a fost un „construct ipotetic". 95—107. ed.. 8 Structuri neurofiziologice posibile care să stea la baia trăsăturilor sînt descrise de D. Toate aceste argumente sînt temeinice. ştim că etichetele verbale sau matematice pe care le punem sînt derivate din propriile noastre percepţii asupra comportamentului altuia şi că actul de categorizare a percepţiilor noastre este influenţat negativ de răul simplificării. A11 p o r t. trei indicatori nu sînt suficienţi. La un moment dat ştiinţa a fost capabilă să le demonstreze direct.. privindu-le din punctul de vedere al actorului. Dar adoptăm această concepţie a veridicităţii cu anumite rezerve. Mai întîi. Ştim. M e e h 1. în „Psychol. inclusiv în cazul lui J°hn.. Dar cînd nu avem trei acte. fiecare scală de apreciere face exact acest lucru. Ad-«Îisork-Wesley. Facem un pas înainte faţă de concepţia veridicităţii atunci cînd încercăm să-1 forţăm pe John să intre într-o schemă uniformă de trăsături pe care încercăm să o aplicăm la toţi oamenii. trăsătura este pentru moment o inferenţă inevitabilă şi poate că într-o zi va fi demonstrată direct. New York. într-o zi. G. „priviţi ucigător" pe intrus sau faceţi . R. Să presupunem că ne interesează o trăsătură pe care o putem 'Urni ascendenţă-supunere (sau am putea s-o denumim domi-^nţă sau conducere). „Tendinţele similare de acţiune" sînt acelea pe care un observator. categorii). New York. Deşi toţi ar putea indica o trăsătură de izolare. întrucît nu putem să le observăm niciodată direct. Presupunînd că intrusul e de acelaşi soxUl< dumneavoastră. a'e Cineva încearcă să treacă înaintea dumneavoastră la rînd. Fiecare test de personalitate. sute şi chiar mii de acte care arată o regularitate şi o constanţă demne de încredere.grupurile) cu ajutorul cîtorva etichet lingvistice. le poate categorisi sub o singură rubrică de semnificaţie. S-a propus ca atunci cînd simţim nevoia să presupunem existenţa unei dispoziţii veridice care să explice o activitate observată. Psychology of personaLty. Nu există o obiecţie pentru a proceda astfel cu condiţia să nu confundăm „constructul ipotetic" cu simpla „ficţiune". W. De aceea elaborăm o scară. am face bine să vorbim de un „construct ipotetic"7. de obicei Cli protestaţi idtă de intrus . McGraw-Hill 1943 ' i01 (rev. de asemenea.". Mac Cor quo dale.. este în egală măsură adevărat că nimeni nu a văzut vreodată vreuna din structurile şi procesele de care psihologia trebuie inevitabil să se ocupe (impulsuri. Cazul trăsăturilor este. că forţăm ceea ce observăm să intre în rubricile sociale sau matematice de care dispunem (rubrici ca agresiv sau pasionat sau Factorii A.9 Desigur. Nimeni nu este atît de simplu şi ferm structurat ne cît o implică denumirile noastre. 339 John.. Vrem să testăm forţa acestei trăsături la p . H e b b. Cambridge. argumentul ne spune că avem nevoie de metode sănătoase. cap.. 55. 7 K. Mass. ne simţim pe un teren mai sigur dacă afirmăm că John trebuie să fie un individ retras. 1961). Aţi aşteptat c timp şi nu mai puteţi aştepta. dar ele nu dovedesc că persoanele sînt lipsite de trăsături. O?.) Natura trăsăturilor comune Am votat pentru concepţia trăsăturilor veridice. în calitate de construct ipotetic.8 în prezent. pentru a stabili existenţa trăsăturilor celuilalt. similar. Ele certifică numai că ar trebui să evităm tendinţa noastră de a suprasimplifica structura personalităţii celuilalt (a celuilalt individ). 1954. B sau C). The nature of prejudice. Stagner. Stagner enumera acte ca refuzarea invitaţiei la o petrecere. 1949 338 al s săturii de izolare specifică lui John. Wiley. neurofiziologia ne va arăta direct procesele integrării.. deprinderi. dovezile noastre referitoare la existenţa trăsăturilor provin din consistenţa actelor separate şi observabile ale comportamentului. 10 şi 11. a distinction bctween hypothptical constructs and intervenmg variables. în sfîrşit.. ei ar putea fi explicaţi de asemenea în funcţie de afacerile lui John sau de o indispoziţie temporară. P. canalizării şi ale secvenţelor fazice care corespund actualelor noastre constructe ipotetice. E. Deşi e adevărat că nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură. Ca indicatori ai tră6 Cf. Considerăm că o trăsătură este un sistem larg de tendinţe similare de acţiune care există la persoana pe care o studiem. ci zeci. punînd n0 întrebări ca cele următoare10 : . Trebuie să mai adăugăm o rezervă importantă. O. credenj. atitudini. Putem face acest lucru numai comparîndu-1 cu alţi c pe acelaşi parametru.

..către vecin comentarii cu voce tare ... Trăsăturile comune sînt acele aspecte ale personalităţii în raport cu care majoritatea oamenilor dintr-o cultură dată pot fi comparaţi avantajos.. nu faceţi nimic . Vă simţiţi intimidat în prezenţa unor superiori din lumea academică .1928. teste. Să luăm trăsătura comună de dominanţă-supunere. am putea spune c. soc. există varietăţi infinite de dominatori. sau ştergător de picioare. Unii oameni elaborează un stil de agresivitate extremă . W. Cînd primele două fiare s-au întîlnit în pădure.... conchidem că are o trăsătură puternică de „supunere". el este tipul de individ care cedează şi renunţă. dar sînt totuşi indispensabile cînd prindem studiul personalităţii cu scale.. trăsăturile co. Apoi îl comparăm pe John cu această normă şi conchidem că. De exemplu.. O persoană poate trăi destul de confortabi i <şi îneîntător) fiind un om „care cedează"..". 118—1J ' 340 cOt sau educaţie) consideră că dominanţa este un stil mai po-frjvit de adaptare şi de stăpînire a mediului'său. Descris în „J. fiecare individ tinde să ga' sească un nivel de afirmare sau ascendenţă care este confort cu modul său de viaţă. agresori. să vă exprimaţi nemulţumirea moderat . ca şi fiinţa umană să-şi găsească nivelul de dominanţă.. oameni care trăiesc în ţări anglofone dezvoltă j o capacitate mai mare sau mai mică în utilizarea limbii engleze şi este complet raţional să dai teste uniforme de realizare a limbajului pentru a vedea dacă modul în care o persoană stăpîneşte limba engleză se află peste sau sub medie. oarecum . radicalismul. să vă înăbuşiţi cu totul sentimentele . Deocamdată să formulăm din nou cazul trăsăturilor comune.... A 11 p o r t. aprecieri sau alte metode comparative. prejudecata rasială şi sute de alte dimensiuni. H. Temeiul este -acesta : Oamenii normali dintr-o arie culturală dată\ tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare camparabile în general. procedeul este în cel mai bun caz aproximativ.. The AS Reaction Study.. în ceea ce priveşte fiinţele umane există zicala că fiecare trebuie să fie sau gheată..sînt într-o anumită măsură artefacte ale metodei noastre 341 de forţare a categoriilor pe persoane individuale... în capitolul următor vom examina mai îndeaproape problema trăsăturilor individuale sau personale. dar reparatorul spune că „abia s-a început Iu" cru! la el". hotărîţi sa nu aşteptaţi şi plecaţi . Descoperim că se află în cele zece procente inferioare ale populaţiei. şi. una s-a afirmat ca cel ce ia prînzul. sînt numai semiveridice.. de pasivitate extremă. Problema este aceea că în societatea noastră oamenii pot fi comparaţi (în general) în ceea ce priveşte lT1odul în care au rezolvat această problemă de raportare la mediu Şi ^a ceila^ţi oameni. 23. Un lucru care vă aparţine se află la reparat într-un atelier de reparaţii Mer geţi să-1 luaţi la timpul fixat. Ca atare.. conducători. Psychol. anxietatea. B îl domină pe C şi aşa mai departe. în definitiv. discipoli. Trăsăturile mune sînt de aceea mai nominale şi mai puţin veridice decît t săturile personale (capitolul 15). . astfel.. Lucrări recente au arătat că există o „ierarhie" constantă la găini şi la alte animale. In afară de ascendenţâ-supunere.... în raport cu alţi oameni. Pentru a conchide. în aşa fel încît animalul A domină în mod regulat animalul B.. nevoia de realizare. putem menţiona locvacitatea. 1928... trăsăturile comune nu derivă complet din deosebirile naturale ale personalităţii. într-o societate competitivă.. A 1 1 p o r t. ar trebui să fie clar acum ca mai curînd violentăm structura personalităţii lui John dacă îl iorţăm să fie inclus în nişte categorii uniforme de trăsături decît dacă îl privim ca pe un individ în sine şi încercăm să descoperim sistemele interne reale ale vieţii sale personale. să-1 mustraţi . înclinaţia pentru bani.. Cu ani în urmă Herbert Spencer a subliniat faptul că întreaga luptă evoluţionistă forţează animalul. Reacţia dumneavoastră obişnuită este.. Oricît de logic este să elaborezi o scală uniformă pentru ascendenţă-supunere. Un altul (prin tempera' | 10 G. alţii. abnorm. Cerem acum unui mare număr de oameni d'tn „grupul standardizat" să completeze testul şi determinăm scorul mediu pentru grup. spunea'Spencer.. în ceea ce priveşte veridicitatea.. deloc _ . afaceri ? în mod pronunţat .. în acelaşi timp. Există multe aspecte ale personalităţii în privinţa cărora toţi oamenii dintr-o cultură dată pot fi comparaţi în 'mod rezonabil.. supuşi şi suflete timide. ca a noastră. B<^t0"' Houghton Miîflin. F. Scala nu recunoaşte şi nu poate recunoaşte nuanţele subtile ale trăsăturilor la indivizi. Există un temei serios pentru a presupune existenţa £?-âsăfu-j rilor comune şi pentru a măsura o personalitate dată pe o scală dimensională comună în raport cu alţi oameni. cealaltă s-a resemnat să devină primul. izolarea. pentru că indivizi construiţi similar în medii similare vor dezvolta scopuri similare şi metode similare de obţinere a lor......

aceasta înseamnă a cere foarte mult unui individ. Toţi trei parametri (frecvenţa. itemurile corelează unul cu celălalt şi cu scorul total. pov. să se manifeste de asemenea ca dominantă (de obicei) în alte situaţii. Deoarece.78 (1. d Presupunem că un cercetător îşi propune să descopere dacă Ţozitatea. în situaţii în care interesul şi bunăstarea altor oameni este implicat.Cum se stabilesc ? . Primul şi al treilea vă întreabă care este „modelul preferat" de dumneavoastră \ dominant sau submisiv. rareori întîrzie. Al doilea item întreabă cit de intens este răspunsul dumneavoastră. Multe (probabil mii) de trăsături comune au fost stabilite în acesta. De asemenea. Un al doilea criteriu este evantaiul situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune. Un al treilea criteriu este intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu acest „model preferat" de comportament. Testul pentru dominare-supunere. el face de obicei lucruri gene-' roase. dacă o persoană se manifestă ca dominantă într-o situaţie. Să numim cîteva : nevrotism. Spunem că dacă se poate dovedi că un tip de activitate este de obicei asociat statistic cu un alt tip de aptivitate. conchidem că oamenii în general tind în mod constant să ocupe 0 poziţie dată pe continuumul de la dominare mare la supunere m'că. Ori de cîte ori a avut o întîlnire. Ar putea. Dacă e astfel. Făcînd astfel.85. Să presupunem că spuneţi despre un anumit prieten al dumneavoastră că este generos. conformism. este esenţial ca aproximativ aceleaşi sCoruri să reiasă pentru toţi subiecţii diferiţi dacă testul este readministrat după un interval de timp (fidelitate de repetare). Aceasta înseamnă că pentru toţi oamenii supuşi testului există în general o tendinţă pentru cei care obţin scoruri mari la un item să aibâ scoruri mari la alte itemuri. Un psiholog utilizează exact aceleaşi criterii. măsurătorile statistice utilizate (fidelitate internă) determină numai dacă pentru o populaţie întreagă de oameni. Desigur că un psiholog nu are nevoie să utilizeze introspecţia ca în acest test de tipul „creion şi hîrtie". Mai întîi trebuie să inventeze scala. Cu alte cuvinte. Dacă se utilizează observatori sau valuatori diferiţi. psihologul va voi ca judecăţile să fie confirmate de e persoane — pentru a stabili ceea ce se numeşte fidelitatea il-servatorului). trebuinţă de reali-:cire. Merge în mod frecvent la expoziţii de artă. autoritate. frecventa cu care o persoană adoptă un anumit tip de adaptare este un criteriu al trăsăturii. testul măsoară o trăsătură comuna cu a constanţă mare. esenţial ca. Cititorul perspicace poate găsi o capcană în acest procedeu. masculinitate sau feminitate a intereselor. de asemenea. „. pictează el însuşi puţin şi are în bibliotecă multe lucrări de artă . Priviţi la cele trei itemuri de test de la pagina 340. după cum am văzut. Toate trei împreună (şi multe altele din aceeaşi scală) mtreabă cît de mare e gama situaţiilor în care adoptaţi un „model preferat" dominant sau submisiv.âsurări variate ale fidelităţii. Este o „trăsătură comună" dacă dovada este derivată de la întreaga populaţie de oameni. nacă utilizează pe o scală de apreciere şi chiar dacă face singur iservaţii. iubitor de artă şi plin c!e umor. este esenţial ca ei să cadă de acord între ei. extroversiune-introver-e socială. menţionat mai sus. el 343 . De aceea. de exemplu. îl cunosc de destul de mult timp şi. Mary şi Tom.ada statistică pentru existenţa unei trăsături rezidă în . punctual. cît de intens şi cît de largă e gama situaţiilor în care un copil este dominant sau supus ? El "r 342 a observa adulţii la o întîlnire a unui comitet de lucru (poate li} tr-un ecran unilateral) şi să numere „interacţiunile" care sînt 1 dominanţă sau de supunere. gste. să utilizeze „eşantionarea timpului*" — poate în observarea unui copil anumit pe un teren de joaca zece minute pe zi. anxietate manifestă. aceste itemuri vă cer să apreciaţi ce anume este uzual sau obişnuit în cazul dumneavoastră (frecvenţa). are o fidelitate la repetare de 0. gama şi intensitatea) sînt cuantificabili şi permit o manevrare statistică. pe termen lung. este o trăsătură comună şi măsurabilă 0 scală. Cît de frecvent. Se poate să nu aibă încredere în introspecţie şi să aleagă utilizarea observaţiei directe. adică o trăsătură. nacă se utilizează un test. şi de aceea pot fi comparaţi avantajos în privinţa acestui aWbut comun (generalizat) al personalităţii. el reuşeşte frecvent (dar desigur nu întotdeauna) să le depăşească cu uşurinţă dînd situaţiei o întorsătură plină de umor". de exemplu. în confruntarea cu încurcăturile din viaţa sa şi din lumea înconjurătoare.00 ar fi perfectă) şi o fidelitate internă de aproximativ 0. există dovada că ceva se află la baza celor două activităţi. Sau ar putea utiliza o scală de de ă l 3 eCjere şi să ceară altor persoane să aprecieze cît de mult sau de puţin dintr-o trăsătură dată posedă John. Şi să presupunem că întreb : „De unde ştiţi că este astfel ?" Răspunsul dumneavoastră desigur ar fi : „Ei bine.

An objective study of punctuality in rclatK'1 perso-nality and achievement.ru trăsăturile comune. 11 G. Majoritatea cazurilor trebuie să aibă scoruri medii. Nudacă o trăsătură are această distribuţie normală putem aplica Lele statistice obişnuite de măsurare. Eşecurile în stabilirea unei trăsături comune sînt clarifi toare. dar contradictorii. nu se întîlnesc des. ca întregul Pr cedeu să fie cam artificial). ţionale (pentru fidelitate de repetare sau pentru constanţă int< majoritatea psihologilor nu ar avea încredere în corelaţii' sub 0. pentru că subiectul are dispoziţii puternice. "ar restul se îngustează spre extrema superioară şi inferioară. 204. necesar să _. Cînd luăm în considerare 'variabilitatea inerentă a comportamentului. La anumiţi indivizi acestea fi dispoziţii personale importante. în cazul trăsăti comune este. Un scor mediu poate rezulta din cumularea răspunsurilor „moderate". După prestarea lei. şi ocazional aşa se întîmplă. ea este de obicei un pro- . (Cititorul va obcă această afirmaţie se referă numai la trăsăturile comune. Probabil nu am reuşi să găsim destule cazuri de doncM tism. constată că unele situaţii nu corespund cu altele (fideluJ iternului e scăzută). dar nu sînt trăsături încercînd să descopere dacă punctualitatea — îrii era o trăsătură comună. Dar pentru aproximativ 80% exista o varîabilitate prea pentru a afirma că ei au vreun „model preferat" de tare. să zicem dorriinare-supunere. aşa că le înlătură pe acestea şi schimbă^B mularea altora pînă cînd are o scală fidelă. Dudycha. Figura 26 ilustrează situaţia unei trăsături comune. mese. de asemenea. Psychol. Ea arată că scorurile extreme. din anularea răspunsurilor foarte autoritare şi a celor foarte submisive. sau poate rezulta. no. El poate utiliza rezultatele într-o varietate de scopuri statistice Deşi curba normală este visul îneîntător al examinatorului nu -' uşor de spus ce semnifică ea. ceea ce z„3 duce în scală determină trăsătura comună pe care o scoc arbitrar violează oarecum naturalismul pur (adică aflarea a ( ce „sînt într-adevăr" diferenţe comparabile în natura Acesta este unul din motivele pentru care nu putem pretinV" prea mare veridicitate pen. conferinţe part. efectiv puncte. Concret.". fi scalate într-o populaţie. cu cît fidelitatea este mai mare cu atît e I bună dovada pentru o trăsătură. trăsăturile individuale care vor fi dis-e în capitolul următor. 344 Distribuţia normală O proprietate obişnuită (dar nu invariabilă) a trăsăturilor. (în cazul din urmă scorul mediu induce în eroare.11 -—v Dovada ştiinţifică pentru existenţa unei trăsături provine totdeauna din demonstrarea printr-o metodă acceptabilă a c stanţei ei în comportamentul unei persoane. de a întîrzia sau de a^| mai devreme la adunările din colegiu (cum ar fi jocu^H basket. orele de dimineaţă. Majoritatea oamenilor au scoruri medii care se grupează în jurul „mediei moarte" (media). J. 1936. care indică o dispoziţie de a evita modalităţile extreme de adaptare .se demonstreze < treagă populaţie de oameni este în mod rezonabil eonst raport cu ea însăşi de-a lungul timpului şi într-o seiie de sit^H Dar ce nivel de constanţă vom cere ? Nu există răspun Statistic vorbind. nu pot.) Cînd cercetătorul obţine o asemenea distribuţie normală a scorurilor el este satisfăcut.fabrică un număr mare de situaţii imaginare. indicînd că scala e sensibilă. în „Arch. Dudycha a descoperit că aproximativ 40% din populaţie exista într-adevăr o : sigură de a fi constant punctuali. efectele situaţiei imediate şi erorile de măsurare. Dacă utilizăm corelaţiil. El poate compara acum personalităţi raport cu o trăsătură comună.80. perfidie sau ■ cleptomanie pentru a justifica scalarea Indi\! zilor în raport cu aceste variabile. cum am spus. prin însăşi natura lor.) Acum investigatorul doreşte să considere o trăsătură comună „continuă" cu scoruri dispuse într-o distribuţie de tipul jotului". Astfel. Figura arată o serie mare de scoruri. Ştie că scorurile mari şi cele mici constituie deviaţii importante de la norma universală (sau de grup). nu c' mirare că pentru a atinge acest minim o scală trebuie adesea rj vizuită de cîteva ori (ceea ce face. inc este aşa-numita lor distribuţie normală.

răspunsul este vag • j „dacă am şti destul despre stimul. nici faţă de curba normală astfel obţW-6 deoarece în orice caz scalarea trăsăturilor comune nu e decît 3' mod grosier de abordare a personalităţii. Nu există o obiecţie serioasă fatâ ?e acest ultim procedeu. reflectă presiunea socială spre confo e" tate cu un nivel „mediu" acceptat de conduită. trebuinţele. că „totul în personalitate are o distribuţie normală". Neconvingător.12 Deoarece psihologii au afirmat întotdeauna că deprinderile. în sfîrşit. Fără un asemenea concept ar fi imposibil să se explice stabilitatea şi constanţa conduitei. înainte de a intra. atitudinile mentale şi multe dispoziţii sau sisteme de acelaşi tip există în structura neuropsihică. gîndit. complexele inconştiente. nu e nevoie de un argument nou pentru a adăuga „trăsăturile" sene.. canalizat într-o direcţie şi nu în alta.-55 OoiVinonţQ Supunere 'rf" fi 26. „O" din această formulă este o recunoaşte^* a existenţei „tendinţelor determinante" în sensul în care noi utilizăm termen. este bine să se realizeze extinderea complicat? ilor introduse într-o singură variabilă „simplă" în scopuri de mâ surare comodă. Distribuţia scorurilor unui test caro măsoară dominanţa şi supu--onstruită pe baza distribuţiei prin decile a scorurilor din A—S Reac-tion Study : Forma pentru bărbaţi. nu am avea nevoie de conceptul de per50" nalitate". impulsurile. Cei cîţiva extremişti care încearcă să abordeze proble111 e. 346 I Ceea ce ne interesează pe noi aici este numai o problemă t r. Cînd va fi folosit termenul „trăsătură" şi cînd un '. sentimentele. primind pecetea personHj lităţii de-a lungul drumului. curba în parte să reflecte preferinţa naturii pentru niveluri medii ^ distincte) . Metodologii exigenţi spun că noi nu putem cunoaşte exact ce est şi ar trebui să-1 denumim numai „o variabilă intermediară". cum mai mulţi autori o fac. psihologice pe baza strictă a relaţiei S-R („organism gol") lucrează în genera cu porumbei sau şobolani şi nu contribuie la cercetarea personalităţii. Maiai eeptabilă e formula S-O-R (structură de stimulare — organizare internă -răspuns la produsul organizării). în interesul un i teorii sănătoase. Vezi pagina 426. urmele memoriei. care implică o pregătire pentru răspuns. dar. Trăsăturile şi alte tendinţe determinante După cum am văzut în capitolul 11. Numai procedînd astfel putem evita greşeala de I presupune. trăsături. I 345 dus al unor circumstanţe amestecate. în sfârşit.cînd stimulul e per-i ceput. în aceasta 12 Slăbiciunea formulei S-R este aceea că ea nu reuşeşte să explici nizarea internă extrem de complicată care se produce . în acţiune. psihologia nu se poatel lipsi de conceptul de „atitudine". în plus. Dar prin .ninologică.va" riabilă intermediară" chiar şi cel mai exigent metodolog va admite deprinderi' t atitudini. termen din această serie ? . în primul rînd. distribuţia est?' Of tr-o anumită măsură afectată de creatorul testului care vede "^ revizuiri succesive ale scalei sale duc la dispersia din ce în c* mai simetrică a scorurilor.Da sînt întrebaţi cum ar aborda problemele personalităţii. Distribuţia **"** mala rezultă adesea dintr-o juxtapunere arbitrară a modalitâ??K opuse de adaptare pe o scală liniară. Totuşi.

în ţările călătorul nostru politicos constată că majoritatea relaţii]^ sale sociale trezesc în el dispoziţia de a .sa de politeţe. ci şi pentru că omisiunea violează o trăsătură mai generală de curăţenie. pare să implice faptul că generalizarea rezultă în mod automat dintr-o condiţionare frecventă. se poate spune că are o trăsătură de politeţe. £Opilul mic învaţă (cu dificultate) să se spele pe dinţi seara şi dimineaţa. ■ Acest exemplu implică. în altele să ^ acest act zgomotos. (Conceptul de echivalenţă este oarecum similar cu conceptul S—R de „generalizare stimulului". destul de corect. totuşi. se simte jenat nu numai pentru că o deprindere eS'te frustrată. Toate acestea sînt unităţi specifice de învăţare. echivalente în aceea că ele semnifică toate politie Figura 24. O persoană cu adevărat politicoasă va înregistra schimbări în comportamentul său chiar pînă acolo îneît Sa distrugă deprinderile sale de politeţe pentru a menţine trăsă-Ura. totuşi. totuşi. să ţină deschisă uşa pentru mama ca să intre în casă. Ea a încălcat deprinsa. Deprinderile sînt acum integrate într-o concepţie a ceea ce stilul de viaţă al cuiva ar trebui să fie. Cînd devine adult. a fi politicos) nu va asemenea întrebări personale. e mai variabilă în expresia sa. 347 U :e or în timp ce călătoreşte un american politicos va învăţa r. e declanşată numai prin comenzi adecvate din partea părintelui ca un item . sîr asemenea. inteligenţei şi constituţiei fizice joacă un rol. dar este integrat într-un sistem mai larg de deprinderi. deşi extrem de variate ca tip. într-o ţară el va văţa (pentru a fi politicos) să-şi întrebe gazda cît a plătit diferitele ei bunuri .fi politicos. discutat la pagina 104. prin integrarea a numeroase deprinderi specifice care au aceeaşi semnificaţie adaptativă generală pentru persoană. să nu întrerupă pe alţii în timp ce vorbesc. El învaţă la început să spună „mulţumesc". activităţile sale. adică devine o trăsătură de curăţenie personală. la masa de prînz nu e politicos să "ei din ceaşcît de spălat degetele la masă.'n lanţul de acte pe care copilul le îndeplineşte seara şi dimineaţa. £U trecerea anilor. Trăsătură şi atitudine. să rîgîie cu satisfacţie după masă în unele ţări . Un copil nu e niciodată „politicos în general". în altă ţară (pentru. a ilustrat problema. în acest caz o trăsătură este mai generalizată decît o deprindere. Acesta-din urmă. Ne referim aici din nou la conceptul de echivalenţă. în mod obişnuit termenul deprin-jerc se aplică unui tip îngust şi limitat de tendinţă determinantă. Nu e totdeauna posibil să distingem între ceea ce ar trebui numit în mod corect o trăsătură şi ce anume o atitudine. Politeţea este mai mult decît o simplă aglomerare ele deprinderi.Trăsătură şi deprindere. Cîţiva ani această deprindere rămîne izolată. De obicei. Atunci. ce: puţin în parte. „Echivalenţa" pretinde că individul percepe o semnificaţie comună în seria de stîmuli la care răspunde). este un loc de onoare. Pe latura răspunsului. De aceea mult stimuli sociali sînt echivalenţi în declanşarea trăsăturii. . Este probabil mai uşor pentru persoanele cu anumite structuri înnăscute să dezvolte trăsătura politeţii decît pentru altele. De asemenea. Dacă cineva omite să_şi spele dinţii. dar povestea spune că } amfitrioană din Washington a procedat astfel pentru a-şi linişti Oaspetele din Orient care deja băuse din ea. Mulţi adulţi au o deprindere generalizată de a îndepărta orice formă de murdărie de la persoana lor. dar şi-a menţinut trăsătura. totuşi. că o trăsătură apare. pagina 324. Şi acesta e un lucru de mare importanţă. Dacă are deprinderea de a ocupa locul ' mai incomod din cameră îşi va distruge rapid această deprind cînd va afla în Germania că locul cel mai incomod este j sofaua care. ci ele fac aceasta cînd persoana are un concept general sau o imagine de sine care -duce la fuziunea lor într-un sistem superior de organizare. o trăsătură este o structură neuropsihică ce are capacitatea de a face funcţional echivalenţi mulţi stimuli şi de o iniţia şi orienta jorme echivalente (constante semruficativ) de comportament adaptativ şi expresiv. în procesul învăţării trăsăturilor nu trebuie să uităm că -influenţa temperamentului. Patriotismul este o trăsătură sau o atitudine faţă de tura1 natală ? Extroversiunea este . Deprinderile nu se integrează automat. spălatul dinţilor devine nu numai automat (cum e cazul deprinderilor).

favoi sau nefavorabile. Există concepte curente suplimentare care par chiar mai apropiate. Atît atitudinea. în măsura în. Worcester. W. De aceea.] sau explorările i\r O trăsătură e declanşată de atît de multe obiecte Incit nu încercăm să le specificăm. instinct. Goldstein a introdus conceptul de modele preferate de CQm portament. Astfel. atitudini.. C neva are o atitudine jaţă de păstîrnac [. ele pot fi subsumate conceptului nostru de trăsătură comună. totuşi obiectele sînt destul de generale. Această formulare este.15 Patriotism ar putea fi numit sentiment. A 11 p o r t. în C.). g^ extrem de sugestivă şi a fost descrisă în capitolul 7. că termenul pentru atitudine este în general mai înclinat spre starea motorie decît spre starea internă. Atitudinile sînt de obicei pro sau contra. 287—299. Mass. care acestea se dovedesc a fi elemente utile în compararea indivizilor şi sînt considerate a desemna dispoziţii care funcţionează în mod real. o atitudine poate avea o gamă atît de largă încît să fie identică cu o trăsătură. ti dominantă în atîtea situaţii încît nu le numim ca în căzu. sau atitudine sau trăsătură. el are o atitudine . nerv. cum am arătat. expansivă. 2. „Attitude" in psychology and psychosomatic medi-Cmp> în „J.. Andre are o atitudine favorabilă faţă de biserica sa. Johnstone arată că aceasta e situaţia şi. M u r-jT" i n s o n (Ed. în trecere. el are în acelaşi timp o trăsătură de bunătate. O atitudine are întotdeauna un obiect de referinţă. O trăsătură comună este o categorie pentru clasificarea for-melor funcţional echivalente de comportament dintr-o populaţie generală de oameni. vorbind de o atitudine politică (de exemplu. totuşi. După ce am făcut aceste variate distincţii. este o construcţie cam artificială. cît şi nefavorabilă) faţă de televiziune. Deşi acest termen poate cuprinde mai mult declt tr-"~ săturile. dacă are o atitudine atentă şi de simpatie faţă de oameni şi animale. în timp ce vorbind de modul de gîndire şi comportare (ca în relaţiile rasiale) aceeaşi limbă utilizează symperiphora. sindrom (Mas*Low). complex. 349 atitudini . valoare. Sentimentul stă între atitudine şi trăsătură. stil de viaţă (Adler). o trăsătură este considerată 0 obicei ca fiind mai generală (un nivel mai înalt de integrare) Q cît atitudinea. Cineva e „gata"-de acţiune. această metaforă spaţială implică un modei teoretic de cîmp. Istoria termenului şi utilizarea sa sistematică în Psihologia socială sînt descrise de G. d^ prindere generalizată (Dewey). ment Dis. dar totuşi un concept înrudit cu trăsătura. cîţ şi trăsătura sînt concepte indispensabile în psihologie. O persoană este conformistă. ele fac pe ( neva să se1 apropie sau să se retragă de la obiectul lor. C.14 Totuşi.. press> 1935^ cap. A handbook of social psychology. Dar în mod obişnuit există două distincţii între cele două cepte : 1. privitoare la poziţia Angliei în Orientul Mijlociu) limba greacă foloseşte termenul stasis.16 Lewin vorbeşte de o giune (fie „personală internă". Ele acoperă principalele tipuri de dispoziţii cu care se ocupă psihologia personalităţii. Factorul. Prin analiza a 12 limbi.". 1953. cultură şi societate) ea a ajuns să fie conceptul favorit în psihologia .socială. o atitudine ne&?] tivă faţă de vecinul apropiat şi o atitudine ambivalenţă (atît ' vorabilă. Dacă un om îşi iubeşte dinele. trebuinţă. cum am -spus. ar trebui să subliniem faptul că întrucît atitudinea priveşte orientările oamenilor faţă de faţete precise ale mediului înconjurător (incluzînd oameni. de fapt. central. Anterior am discutat despre „variabile intermediare" ca impuls. bine dispuse sau prost dispuse. putem desemna obiectul unui sentiment ca şi al unei 13 J Johnstone. ÎR general. dar nu alte animale. 17. Trăsăturile şi alte forme de dispoziţie. o trăsătură comună . el este oarecum echivalent. Să le Menţionăm pe scurt.13 Dar. Clark Univ. Alţi termeni se referă la-anumite tipuri de trăsături şi vor fi numai enumeraţi aici : interes.o trăsătură sau o atitudine fai viaţă ? Cineva are o trăsătură sau o atitudine autoritară ? ■ aceste cazuri şi altele similare este indiferent ce termen folosim Oricare denumire este acceptabilă. sistemul ego-ului (Koffka). de asemenea. fie „motor perceptuală")17. o condensare a discuţiei noastre de pînă acum din capitolul de faţă. să încercăm acum o formulare rezumativă. Unele limbi fac distincţii mai fine decît limba engleză. 117. Deşi influenţată de consideraţii nominaliste şi artificiale. în majoritatea limbilor găsim termeni comparabili care combină o „poziţie" motorie cu o stare internă de spirit. 348 r Această trăsătură de apropiere sau evitare dă o nuanţă clară de motricitate conceptului de atitudine. Attitudes. 14 Aproape fiecare manual do psihologie socială caracterizează atitudinea lffePt conceptul său. în domeniul personalităţii ne interesează structura persoanei şi de aceea trăsătura devine conceptul favorit.

Dacă printr-o investigaţie empirică se poate arăta că 'multe deprinderi. cap. Această enumerare ar putea fi mult lungită. M u r r a y. 16 K. Ea pretinde să acopere o mare parte din organizarea personalităţii totale. McGraW-Hill. 1933 . 3—149.Goldstein. Acestea par a fi mijloace pentru a exalta interesul special al unui autor pe seama individului. A clinical study of sentiments. 33. Ceea ce izbeşte mai întîi în legătură cu aceste serii eterogene' este faptul că autorul îşi impune propriile interese legate de natura umană. dezvoltă moduri similare de adaptare la mediul lor. 350 Adevărul problemei depinde în mare măsură de ce fel de tipologie vorbim. apolinici — dionisiaci. Din acest punct de vedere cineva ar putea argumenta că intraversiunea sau somatotonia (pagina 73) ^prezintă un tip empiric. cel puţin în parte. filistinii şi boemii . Pînă acum discuţia noastră defineşte tipurile ca abstracţii create prin luarea unor părţi din oameni şi introducerea lor cu forţa într-o categorie care prezintă un interes special pentru un investigator. 1939. social. Dar chiar tipurile empirice (stabilite pe baza dovezii serioase CŞ activităţile. cerebroton. economic. orientat spre interior şi orientat spre altul. A. în acest caz. 15 Sentimentul este elementul personalităţii preferat de W. omenirea pare să fie divizibilă în funcţie de schema sa. dar tipurile numai ca nominale.. I. cap. 717 K. Problema este că împărţiri precise de acest gen nu se 351 Nivelul lipului . In ochii săi. un altul preferă o dihotomie diferită. ■dar se potriveşte unui tip. Acest lucru sugerează că tipurile exista nu în oameni sau în natură. 1936. cititorul poate prefera formularea simplă dar mai puţin precisă că o trăsătură comună este orice dispoziţie generalizată în raport cu care oamenii pot fi în mod avantajos comparaţi. Din acest punct de Vedere doctrina tipului empiric se află între nivelul trăsăturilor şi nivelul personalităţii totale. ci în ochiul observatorului. Psihologii interesaţi de imaginaţie sugerează alte tipuri : vizual — Sinestezic — auditiv.reflectă într-o anumită măsură dispoziţii veridice şi comparabile ale mai multor personalităţi care.". Trăsăturile rezidă în per~ soană . trăsăturile trebuie considerate. Nu e interesat de indivizi intacţi. Energies of men. New York. indivizi care pot fi ordonate în funcţie de eşafodajul său teoretic. politic şi religios. şi totuşi unii nu se potrivesc unuia.ale unei organizări mai cuprinzătoare (şi dacă se găsesc mulţi oameni care posedă această organizare cuprinzătoare). Tipuri ) Vorbirea obişnuită ne spune că o persoană are o trăsătură. Spranger preferă-tipul teoretic. Implică faptul că unii oameni se potrivesc tip . atunci aceşti oameni constituie un tip. tipurile într-un punct de vedere exterior persoanelor. Morgan. Principles of topological psychology New York. Christina D. American Book. Această posibilitate apare cînd investigatorul vrea să acopere un domeniu mare al personalităţii multor oameni. New York. Scribner. datorită unei naturi umane comune şi unei culturi comune. (Putem chiar viola utilizarea obişnuită şi să spunem că ei au un tip. M c D o u-g a 11. Sheldon de visceroton. dacă nu chiar în întregime. Dificultatea este aceea că însuşi conceptul de tip im-â o discontinuitate. Monogr. Lewi n. The organism. 17. dovezile pentru un tip sînt de acelaşi gen cu dovezile pentru o trăsătură. somatoton. Să luăm în considerare mai întîi cîteva tipologii je nuanţă nominalistă. William James vorbea de sensibili şi duri . /__v Dacă această formulare pare prea tehnică. Cu alte cuvinte. ca veridice. Un autor ne-spune că omenirea poate fi împărţită în două grupuri. Există totuşi un sens în care tipul poate fi privit ca trăsătură comună supraordonată. alţii se potrivesc altui tip . în „Genot Ps-V" chol. Tipuri empirice. ci numai de acele părţi din. 1945. şi de H. deşi în grade variate. atitudinile şi trăsăturile tind să se grupeze) intră în Mieultate. trăsături şi atitudini sînt manifestări . estetic. un altul. Figura 3 (pagina 29) ilustrează procesul de dezmembrare.) Figura 27 ilustrează situaţia.

gornatotoniel. atît cerebro-toni cît şi somatotoni. conchide că există trei forme fundamentale de filozofie. Conchidem deci că doctrina tipului empiric nu aduce un ioloŞ real în reprezentarea structurii personalităţii umane. Filozoful german Dilthey. ifiliteţea sau dominanţa).Altele sînt mult mai „înguste" (ca punctualitatea. că schema lor tipologică ne ajută să înţelegem personalitatea. Tipul ca nivel superior al trăsăturii (adaptat din II. de exemplu. Le denumeşte idealism al libertăţii.Ni velul răspunsulu. dar spune că . Să vedem cum funcţionează această logică oarecum paradoxală. nu se întîmplă astfel. Pentru a conserva doctrina tipurilor empirice ca atare este necesar să spunem că majoritatea oamenilor sînt un „tip mixt".ideale". atît introvertiţi cît şi extrovertiţi. Adevărul care rezidă în tipurile s' pjrice este de-acum pe deplin recunoscut în conceptul nostru de e zgături comune. El nu pretinde că orice persoană dată se potriveşte cu un singur tip în mod absolut. specific i'tr/ura 21. Cum am văzut în capitolul 3. Edward Spranger. Ea implica o discontinuitate clară între „tipurile1' de fiinţe umane. Tipurile empirico ca extreme alo unui contthuuin găsesc în populaţia umană. mai ales acelea de genul introversiunii il ă l i d un g .. Pers. atunci oamenii individuali pot fi consideraţi în funcţie de faptul dacă se potrivesc (sau cel puţin aproximează) cu unul din aceste tipuri . economic. că ele privesc o mare parte din concepţia despre Saţă a omului. După el există tipul teoretic. Ei spun. elevul lui Dilthey. estetic. chiar dacă nici o persoană nu se potriveşte cu această schemă. Adevăratul defect al doctrinei tipurilor empirice este acela că implică faptul că personalitatea este complet subsumată unui tip. 20. admitem pe deplin că unele trăsături co-tr măsurabile sînt largi. Tipuri ideale. Am văzut că într-un mod similar dar mai sofisticat. dar. J. naturalism. după ce a examinat sistemele filozofice din lume. E1 sînt. social. face o analiză apriori a valorilor umane fundamentale. Adică. Aşa cum arată figura 28 această soluţie înseamnă de fapt că termenul tip se aplică corect numai extremelor unui continuum. idealism obiectiv.18 Ce are de-a face acest lucru cu personalitatea ? Dacă toate concepţiile fundamentale despre viaţă sînt trei la număr (trei tipuri).". cum vedem din figura 3. Putem spune numai că unii oameni au unele dintre atributele unora dintre tipuri. politic şi religios (vezi pagina 299). The organization of personalUy. ceea ce nu 352 L constatat că există în mod real. totuşi. 103) Extrovert Ambiverţi . 1951. tip mixt" Figura 28. Nu cîştigăm nimic dacă etichetăm trăsăturile mai largi drept „tipuri". Unii teoreticieni utilizează conceptul fără a pretinde că tipurile lor implică personalităţi concrete. Această schemă reţine nuanţa discontinuităţii ţinând seama în acelaşi timp de continuitatea faptică. există un mod complet diferit de a privi tipurile. Eysenck. în : „J.

într-un anumit grad putem înţelege o persoană examinîndu-i valorile cu ajutorul acestor rubrici. Ele sînt „scheme de comprehensibilitate". Ele ne ajută să înţelegem oamenii pentru că oamenii se aliniază în diferite grade unuia sau mai multora din aceste variate valori umane Posibile 19 Tipuri culturale. Undeva între tipurile ideale şi tipurile empirice se află o mulţime de tipuri culturale. Spunem despre un om câ este un ,,britanic tipic" ; despre altul că este un „veritabil cosmopolit" ; despre un al treilea că este un „soldat profesionist" învederat. Asemenea epitete ne spun foarte mult. Tipurile ocupaţio-nale par revelatoare în mod special. Un sindrom bogat de trăsă18 W. Dilthey, Weltanschauungslehre, în Gesammelte Schriften, LeiP«g,_Teubiier, 1931, VIII, 75—118. W28. 19 E. Spranger, Types of men, transl. by P. Pigors, Halle, Niemeyer, 353 23 •^Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265 turi ne vine în gînd dacă spunem că John este un avocat tjn. un comerciant, muncitor nepriceput, fermier, bărbier, cleric politician „tipic". Sa*J Cum am văzut în capitolul 8, unii autori susţin că prin noaşterea ocupaţiei unui om, sau a statutului, rolurilor şi sale în societate, ştim mai mult despre personalitatea sa dacă îi studiem trăsăturile. Această afirmaţie induce în în primul rînd, soldatul în chestiune poate să nu fie tipic grupul său, ci poate fi un deviant mascat. în al doilea rînd, maţia scapă din vedere faptul că, chiar pentru soldatul tipic, acest" trăsături sînt acum ale sale. Ele rezidă în el (şi nu în profesia sa} Această problemă este importantă. Nu e niciodată sigur sg caracterizezi personalitatea umană în termeni de roluri, ocupaţie status social sau orice alte rubrici culturale sau sociologice. Cî'nd spunem că Max e fermier, suburban, catolic, fizician, italian, director de întreprindere sau membru al clasei „mijlocii superioare11 nu îi descriem personalitatea. El poate fi deviat, şi chiar dacă el este „tipic", tocmai propriile sale trăsături îi reglează acum personalitatea. Deşi trăsăturile sale pot fi influenţate de apartenenţa sa la un grup, nu trebuie să confundăm această apartenenţă (tip social) cu propria sa personalitate în funcţiune. Tipurile ca propedeutică. In ciuda opiniei noastre oarecum negative despre tipologie, putem admite că a începe cu o „suspiciune" legată de tipuri (de orice fel) este adesea un procedeu productiv. în ultimii ani cercetarea a fost stimulată de postularea tipurilor constituţionale (capitolul 4), a tipurilor perceptive şi cognitive (capitolul 11), a tipurilor de maturitate şi imaturitate (capitolul 12), ca să dăm cîteva exemple. Pe scurt, doctrina tipurilor poate fi o trambulină bună pentru teoria psihologică, dar ea face o figură proastă la linia de sosire. Pentru a pune problema mai-concret, s-ar putea spune că pornind cu tipurile, cercetătorii sfîr-şesc adesea cu o informaţie utilă privind trăsăturile complexe, dar cu nimic altceva în consecinţă. / Denumirea trăsăturilor comune Există aproximativ 18 000 de cuvinte (mai ales adjective) în limba engleză care desemnează forme distincte de comportament personal.20 La prima vedere această cantitate pare un coşmar semantic. Totuşi, e evident că denumirea trăsăturilor are o relaţie 20 G. W. A 11 p o r t, H. S. O d b e r t, Trait-names : a psycho-lexicd study, în „Psychol. Monogr.", 1936, no. 211. Secţiunea de faţă citează lbe din această sursă. 354 elementele structurale de bază ale personalităţii şi este de da-L-ja noastră să descoperim, dacă putem, care este această reiaţi* Aceste mu de termeni îşi au originea în două tipuri separate je interes. Mai întîi, putem fi siguri că oamenii încearcă o dorinţă s a numi ceea ce este cu adevărat real în natura umană. Dacă semenii noştri muritori nu ar avea capacităţi şi dispoziţii, ar fi jjnprobabil să le numim. Mai mult, denumirile sînt într-o anumită măsură autocorective, căci nu cîştigăm nimic dacă se conservă prin denumiri o credinţă eronată în entităţi fabuloase ; e totul de cîştigat utilizînd termeni care să desemneze structuri psihice adevărate. Acesta e un motiv pentru care avem denumiri de trăsă-turj; dacă ar fi singurul motiv, corespondenţa între dicţionarul nostru şi adevărul psihologic ar fi strînsă, mult mai strînsă decît e în realitate. O a doua influenţă asupra lexicului de denumiri de trăsături este total diferită ; provine pe calea capriciului şi modei din interesul cultural. De foarte timpuriu, datorită persistenţei medicinii galenice, limba engleză a utilizat asemenea denumiri de trăsături ca sangvin, coleric, melancolic, flegmatic, bine dispus, prost dispus, sau cu sînge rece, inimos, fără inimă şi cordial (derivate din credinţa că inima e sediul intelectului şi sentimentului). Reforma protestantă, cu accentul pus pe natura interioară şi introspecţie, a adus multe adjective utile pentru precizarea de trăsături, printre ele sincer, pios, bigot, precis, fanatic, ca şi multe din cuvintele compuse cu sine : respect de sine, considerare de sine, dragoste de sine, încredere în sine, stimă de sine. Egoist este un termen inventat de presbiterieni pe la 1640. Subiectivitatea crescîndă a literaturii din secolul al XVIII-lea a adus termeni ca apatie, mîhnire, deprimare, visare. Cercurile de la curte au adăugat alţi termeni : afectat, nă-tăfleţ, interesant, plictisitor. Anilor recenţi le aparţin multe expresii, unele încă privite ca aparţinînd slangului : speculant, carierist, beatnik, huligan, linguşitor, trişor, sclifosit, panicard, excroc, gigolo, suburban.* La acest vocabular mereu în creştere

legat de psihologia caracteristicilor umane s-au adăugat termeni ca introvertit, nevrotic, regresiv, psihopat, somatoton, schizoid şi mulţi alţii. Deşi unele simboluri se sting, tendinţa specifică denumirilor de trăsături este să se multiplice — fără îndoială o reflectare a interesului mereu crescînd pentru natura Ufnană. De aceea conchidem că în parte denumirile de trăsături de Care dispunem relevă caracteristici comune în privinţa cărora , * In original booster, climber, beatnik, hoodlum, yes-man, tour-flusher, "-saefc, jitter-bug, chiseler, gigolo, exurbanite. (Nota trad.). 355 oamenii pot fi comparaţi. Cu alte cuvinte, mulţi termeni să desemneze manifestări veridice ale oamenilor. Cam : termeni sînt de acest ordin. dir Dar limba este înşelătoare. Ea slujeşte şi un scop evaluaf Cînd spunem că o femeie e atrăgătoare nu spunem nimic de^- 'V' o dispoziţie aflată „în piele", ci despre efectul ei asupra alt oameni. Cam 30% din denumirile noastre de trăsături au aceasr nuanţă predominant evaluativă : printre ele, adorabil, plictisitor, dezgustător, de invidiat, rău, magnific, insuportabil învingător. Graniţa dintre termenii veridici şi cei evaluativi- este ade sea greu de stabilit. In primul rînd, un termen de laudă sau d~ acuzare, ca onest, paşnic sau altruist, poate ajunge să reprezint o imagine de sine dorită şi o persoană se poate strădui (adică, îSj "poate dezvolta o trăsătură) să corespundă idealului social. Mai există două clase suplimentare de termeni. Desemnăm stări temporare ale spiritului, temperamentului, emoţiei sau activităţii prezente ; de exemplu fîstîdt, bîlbîit, bucuros, frenetic. Deşi asemenea termeni descriu conduita, ei nu se referă la „modele preferate" permanente. Aproximativ 25% din cele 18 00!) de cuvinte sînt de acest fel. In sfîrşit, trebuie să admitem o cantitate mare (20% din total) care parte metaforică sau discutabilă, termeni ca viu, amorf, dolofan, prolific. Cînd spunem că lista termenilor descriptivi din punct de vedere uman totalizează cam 18 000 omitem numărul mare de expresii străine intrate în limbă şi expresii compuse : iubitor de natură, duşman al afectării, genul de persoană care nu se încurcă* niciodată în amănunte şi altele. N-ar fi de mirare ca numărul de descrieri posibile ale fiinţelor umane în limba engleză (sau în altă limbă superior dezvoltată) să fie aproape infinit. Pentru a rezuma teoria noastră despre denumirile de trasă-' turi susţinem că numele oferite de lexic sînt simboluri sociale irwj ventate dintr-o combinaţie de interese psihologice, culturale şi etice. Termenii, care sînt evaluativi şi critici, au o semnificaţie redusă pentru studiul structurii personalităţii, oricît de utili ar fi pentru studierea influenţei sociale a unui individ asupra celorlalţi. Poate că numărul termenilor singulari, neapreciativi, îndreptaţi clar spre desemnarea unor trăsături permanente (netemporare/t este între 4 000 şi 5 000. Deşi sînt posibile atît de multe combinaţii de cuvinte numărul de denumiri accesibile de trăsături este mult' mai mare. în cel mai bun caz denumirile de trăsături sînt denumiri w categorii. Adică, cînd spunem că Tom şi Ted sînt ambii agresiv' nu înţelegem prin aceasta că agresivitatea lor este identică ca tip. Vorbirea comună este un ghid prost pentru subtilităţile 356 . Dar cuvintele nu sînt altceva decît categorii de tip omnibus. în ele o mulţime de sensuri care sînt comparabile între ele l d iî l .general, dar numai în general. Oricît de nesatîsfăcuţi am fi, nu avem altceva la dispoziţie jecît etichetele verbale. Poate într-o zi ştiinţa psihologiei va avea jte simboluri pentru a desemna trăsăturile' (factoriale sau matematice), dar progresul de pînă acum în această direcţie e prea mic pentru a ne tenta să abandonăm loialitatea primordială faţă de limba noastră maternă. Soarta noastră este să analizăm trăsăturile prin cuvinte făcînd totul pentru a defini termenii noştri. Rezumat ■ Peişonaliţaţea_j)oate fi analizată — într-o anumită măsură şi cU un succes parţial — în termeni de trăsături comune^_JA££Slea_ sînt dispoziţii mai generale decît deprinderile sau atitudinile — în raport cu care oamenii dintr-o populaţie pot fi avantajos comparaţi. Simţul comun ne împinge să facem asemenea comparaţii în mocTconstant. Spunem că un om este mai dominant decît altul. Psihologii fac acelaşi lucru, deşi ei pot uneori prefera să vorbească despre „dimensiuni", „factori1' sau „variabile" în loc de trăsături. Trăsăturile comune sînt stabilite în mod empiric atunci cînd testele de personalitate (sau alţi indicatori) se dovedesc sigure, in-dicînd faptul că oamenii răspund constant după o perioadă de timp şi cu o intensitate caracteristică. Sute de trăsături comune au fost stabilite în acest mod, majoritatea lor prezentînd o distribuţie normală într-o populaţie de ansamblu. ,0 trăsătură comună_cu un volum şi o cuprindere „neobişnuite -este-uneori denumită ţip empiric, dar este discutabil dacă concep-|uL_de_yjI are vreun avantaj ştiinţific. Fie că tipurile sînt empirice, ideale sau culturale, ele violentează considerabil individul concret care e introdus cu forţa în ele. Trăsăturile comune oferă o me-todăjji o teorie mai bună pentru studiul comparativ al personalî-- taţilor., Dispoziţiile personale, cum va arăta capitolul următor, oferă cea mai bună metodă şi teorie pentru studiul morfogenetic al personalităţii. Deşi denumirile trăsăturilor comune creează multe ambiguităţi ?i dificultăţi, sîntem obligaţi să le utilizăm în

analiza personalităţii. 357 CAPITOLUL 15 Dispoziţiile personale UNICITATEA DISPOZIŢIILOR PERSONALE ® INTERDEPENDENŢA DISPOZIŢIILOR o CONSTANŢA DISPOZIŢIILOR 9 DISPOZIŢII GENOTIPICE, FENOTI-PICE ŞI PSEUDODISPOZIŢII « DISPOZIŢII CARDINALE, CENTRALE ŞI SECUNDARE $ CÎTE DISPOZIŢII ARE O PERSOANA ? « CUM SE STUDTAZA DISPOZIŢIILE PERSONALE ? 0 DISPOZIŢII PERSONALE ŞI MOTIVE-\» DEFINIŢIE • REZUMAT entru moment vom cohtinua discuţia noastră despre denumirea trăsăturilor. Constatăm că unele din acestea derivă de la personaje individuale istorice sau fictive : donchişotist, narcisist (iniţial narcisusist, apoi narcisist, acum narcisic), şovin, sadic, zburdalnic*, colaboraţionist**. Unele sînt scrise cu majuscule : Bos-wellian, Lesbian, Chesterfieldian, Rabelaisian, Pickwickian, Emer-sonian, Falstajfian, Homeric, Faustian. Spunem despre o persoană că seamănă cu Christos, că e un Don Juan, un Beau Brummell, o Xantipa. în toate aceste cazuri, şi în multe altele asemănătoare, observăm că o caracteristică particulară remarcabilă a unei singure persoane ne-a dat o nouă denumire pentru a o aplica ocazional (nu des) altor oameni. în asemenea cazuri nu avem de-a face cu o trăsătură comună-Ar fi absurd să încercăm să comparăm toţi oamenii — sau un nti" măr mare de oameni — pe o scară desemnată să măsoare exhiba ţionaUsmul fastidios al unui Beau Brummel sau cruzimea sexuală a unui marchiz de Sade. Totuşi, însuşi faptul că acum denumi"1 * în original puckish. (Nota trad.) ** In original quisling. (Nota trad.) 358 raCteristiea arată că am abstras-o din viaţa individuală cu in-tenţia de a o aplica altor vieţi cu care se poate potrivi. Cuvintele înt generale. Chiar dacă spunem „acest băiat", utilizăm două cu-pirite abstracte pentru a indica ceva particular. Numai un nume rOpriu, ca Franklin Roosevelt, se apropie de desemnarea unui veninient personal unic în natură. Unicitatea dispoziţiilor personale Revenim la enunţul care pare atît de şocant pentru ştiinţă. Franklin Roosevelt a fost un eveniment istoric unic în natură şi organizarea extraordinar de complexă a proceselor sale mentale si a sistemului său nervos a fost, de asemenea, unică. Nu ar fi putut fi altfel, ţinînd seama de individualitatea eredităţii sale, de individualitatea experienţei sale de viaţă — cum s-a explicat în capitolul 1. Chiar subsistemele personalităţii sale erau fundamental unice. Cînd a fost confruntat cu această logică indiscutabilă, un psiholog a exclamat ofensat : „Cred că e o prostie să spui că niciodată doi oameni nu au aceeaşi trăsătură. Vreau să spun, desigur, că e adevărat, dar acesta este unul din acele adevăruri care nu pot fi acceptate". Replicăm : Din nefericire, acesta e un adevăr pe care studiul personalităţii trebuie să-1 accepte, oricît de mari dificultăţi s-ar crea. Pentru a face distinctă această problemă de cea a trăsăturilor comune, trebuie să adoptăm o terminologie diferită. Am putea să vorbim cu justeţe de trăsături individuale (sau personale) ca distincte de trăsăturile comune, căci există o similaritate între cele două concepte (ambele, de exemplu, se referă ia un nivel complex de organizare). Totuşi, pentru scopuri de claritate vom desemna elementul individual nu ca o trăsătură, ci ca o dispoziţie personală (şi vom utiliza ocazional abrevierea d.p.).1 1 O altă denumire posibilă pe care o am în minte pentru acest element «te aceea de trăsătură morfogenetică. Acest termen sugerează corect un element care poartă „forma" structurii personalităţii şi ajută la menţinerea acestei forme (ie-a lungul unei perioade considerabile de timp. Morfogeneza este o ramură a biologiei care încearcă să explice proprietăţile structurate ale întregului organism. Este un domeniu relativ neglijat al uologiei, aceasta preocupîndu-se mai mult de identificarea elementelor ultime sînt comune întregii vieţi. Biologia moleculară a demonstrat că aceste elemente ultime, în termeni de acizi nucleici, proteine, principii genetice sînt xtraordinar de asemănătoare în toate organismele, indiferent de forma lor. ^ceasta descoperire, desigur, face mai imperativă (şi nu mai puţin imperativă) ^utarea forţelor care explică integritatea structurată a organismului indivizi- Paralela cu psihologia este aproape perfectă. Am, căutat cu zel analitic fentele uniforme ale tuturor personalităţilor (trăsături comune, trebuinţe, int -şi a?a mai departe), dar am pierdut din vedere structura morfogenetică 359 Multe din ceea ce am spus referitor la trăsăturile comune aplică şi la dispoziţiile personale. Ambele sînt tendinţe det nante largi (generalizate) ; ambele diferă în acelaşi mod di prinderi, atitudini şi tipuri ; ambele se referă la nivelul de liză cel mai convenabil pentru studiul personalităţii ; existent, ambelor este inferată prin producerea activităţilor care au o valenţă funcţională''. Dar există şi diferenţe. N-are sens să vorbim de „distribuf normală" a d.p., pentru că fiecare este unică pentru o

persoan^ Nominalizările de trăsături se potrivesc mai bine trăsăturilor Cn mune decît d.p. (în general e nevoie de cîteva cuvinte pentru denumi o dispoziţie, ca atunci cînd spunem : „Micuţa Susan are un fel propriu de a se îngriji special şi anxios de ceilalţi" ; Sa„ „El va face orice pentru tine dacă nu-1 va costa nici un efort") Pretenţia noastră este că, dacă sînt corect diagnosticate, d.p reflectă structura personalităţii cu precizie, în timp ce trăsăturile comune sînt categorii în care individul e introdus cu forţa. De exemplu, prin metoda trăsăturii comune, constatăm că Peter are o poziţie superioară în ceea ce priveşte interesul estetic şi anxietatea, dar una inferioară în ceea ce priveşte conducerea şi trebuinţa de realizare. Adevărul este acela că toate aceste trăsături comune au o coloratură specială în viaţa sa, şi — încă şi mai important -^^ele interac-ţionează între ele. Astfel, ar putea fi mai corect să spunem că dispoziţia sa personală este un fel de izolare autosufi-cientă şi artistică: Scorurile sale separate la trăsături comune nu reflectă pe deplin această structură. Dar, se va pune întrebarea, nu e „mai ştiinţific" să lucrăm cu trăsături comune ? Vom răspunde la acesta întrebare treptat. Pentru moment insistăm numai că trăsăturile comune sînt în cel mai bun caz aproximări. Adesea ele nu reuşesc să reflecte structura unei personalităţi date. O ilustrare a acestei probleme provine din studiul lui Conrad asupra evaluărilor. Trei profesori au evaluat un nu—»' încă o sugestie utilă provine de la conceptul de tendinţă al lui F. H. AU; port. Acest element este un sistem foarte energizat sau o caracteristică ciclic? semnificativă a personalităţii individuale. „Ea reprezintă, în termeni familiaţ' ceea ce individul încearcă în mod caracteristic să facă, adică ce semnificat' încearcă întotdeauna să realizeze...". Structurile tendinţei sînt „interstruct -rate în sisteme mai largi (unitatea personalităţii)", F. H. A11 p o r t, Theorw of perception and the concept of struciure, New York, Wiley, 1955, P- wl Deşi aceste sugestii întăresc argumentul prezentat în acest capitol, . mai bun lucru pentru scopurile noastre actuale pare utilizarea denuii" descriptive mai simple de dispoziţie personală. 360 măr de copii preşcolari după 231 de trăsături comune, fiind astfel siliţi să presupună că toţi copiii posedau exact aceleaşi calităţi personale într-un anumit grad. Plecînd de la această presupunere precară a existat doar un acord scăzut printre profesori; cu o corelaţie medie de +0,48. Mulţi copii, se pare, erau evaluaţi numai pe ghicite, pur şi simplu pentru că investigaţia cerea ca fiecare copil să primească o apreciere pentru fiecare calitate. Dar în cursul aceluiaşi studiu, s-a cerut profesorilor să însemneze printr-un asterisc aprecierile lor la acele calităţi pe care le considerau a avea „o importanţă centrală sau dominantă în personalitatea copilului." în această parte a sarcinii lor profesorii au fost de acord aproape perfect, aprecierile lor corelînd aproximativ +0,95. Acest rezultat arată că fidelitatea redusă a evaluării se poate adesea datora faptului că subiecţii sînt comparaţi în mod forţat în raport cu trăsătura comună care nu le aparţine. în cîteva cazuri (calităţile însemnate) conceptul de trăsătură comună părea să corespundă destul de bine unei d.p. individuale frapante, dar în majoritatea cazurilor dimensiunile comune erau departe de ţintă.2 Cititorul trebuie să ţină minte faptul că noi nu condamnăm abordarea prin trăsături comune. Departe de aşa ceva. Cînd dorim să comparăm un om cu altul, aceasta este singura abordare posibilă. Mai mult, scorurile şi profilurile care rezultă sînt pînă la un punct edificatoare. Spunem doar că există un a,l doilea mod, mai exact, de a lua în considerare personalitatea : şi anume, structurarea internă (morfogeneza) a vieţii considerate ca un produs unic al naturii şi societăţii. Considerăm personalitatea — în singurul mod în care poate îi inteligibil considerată — ca o reţea de organizare, compusă din sisteme în cadrul altor sisteme, unele sisteme avînd o magnitudine mică şi fiind oarecum periferice faţă de structura centrală sau esenţială, alte sisteme avînd o amploare mai mare în nucleul edificiului total ; unele intrînd uşor în acţiune, altele fiind mai latente ; unele conformîndu-se din punct de vedere cultural în a?a fel încît pot fi imediat considerate drept „comune" ; altele categoric particulare. Dar în ultimă analiză această reţea — utili-21nd bilioane şi bilioane de celule nervoase, modelată de ereditate şi de experienţe ambientale niciodată repetate — este în cele ^ urmă unică. Savantul nomotetic încăpăţînat replică : „Ei bine, totul în este unic —• fiecare piatră de pe pajişte, fiecare pantof vechi, r 2 H. S. C o n r a d, The validity of personality ratings of preschool chil-n> în „J. educ. Psychol.", 1932, 23, 671—680. 361

fiecare şoarece ; dar toţi sînt alcătuiţi ' din aceleaşi elemen Unicitatea apare cînd elementele comune apar în proporţii rite. Chimia organică este în principal interesată de combi variate de şase sau şapte elemente şi s-a estimat că sînt posib! aproximativ trei milioane de combinaţii din aceste cîteva ei e

mente. Ţinînd seama de cîteva elemente în plus (inclusiv tras'" turi comune) -putem în ultimă analiză explica unicitatea finală fiecărei persoane." a Răspunsul meu este acesta : Personalitatea există numai î stare postelementară ; există numai cînd caracteristicile comun ale naturii umane au interacţionat deja între ele şi au produs sis teme unice, continue şi evolutive. Aceasta nu înseamnă că depis" tarea elementelor comune sau a funcţiilor umane comune nu e de dorit. în cea mai mare parte ştiinţa psihologiei face acest lucru şi nimic altceva. Insist numai asupra faptului că dacă ne interesează personalitatea trebuie să depăşim domeniul elementelor si să ajungem în domeniul morfogenetic.3 Interdependenţa dispoziţiilor Cu această imagine în faţa ochilor să punem întrebarea dacă e rezonabil să considerăm o personalitate individuală1 ca fiind compusă din dispoziţii separate. Nu este oare organizarea atît de integrată încît nu putem dezmembra individul în d.p. componente ? Este desigur adevărat că nu putem constata niciodată o singură d.p. la un moment dat. Fluxul continuu al comportamentului utilizează simultan toate tipurile de tendinţe determinante. Să luăm în considerare actul scrierii unei scrisori : el cere convergenţa atitudinilor mentale, a motivelor momentului, a abilităţilor, deprinderilor stilistice, ca şi a convingerilor personale profunde şi a valorilor. Comportamentul' reclamă întotdeauna convergenţa efectivă a multor influenţe determinante. Generalizînd exemplul, putem spune că nici o performanţă nu este vreodată un produs univoc al unei singure trăsături sau d.p. în acelaşi timp, deoarece actele adaptaţive dintr-o perioadă de timp prezintă în mod repetat aceleaşi scopuri şi aceeaşi calitate expresivă, devine necesar să presupunem că anumite influenţe stabile şi continue sînt în funcţiune. O persoană locvace, care îşi declanşează tirul vorbirii la cea mai mică provocare, trebuie 3 Un punct de vedere morfogenetic în biologie este reflectat °e E. W. S i n n o 11, The biology of the spirit, New York, Viking, 1955. A autor susţine că configuraţia personalităţii umane este menţinută mai de motivele îndreptate spre un scop (nu de impulsuri). 362 - aibă o tendinţă neuropsihică ce îi canalizează conduita în această lecţie- Locvacitatea ei, provocată atît de uşor (de o echivalenţă gtirnulilor), duce la o vorbire fluentă în care pot fi folosite tot f ml de idei şi cuvinte (echivalenţa răspunsului). Deşi nu e uşor ig conceput în termeni neurologici, trebuie să existe un sistem neroS cu un prag scăzut de declanşare, capabil să genereze acest f jflportament constant. In orice moment, desigur, forma pe care o locvacitatea este determinată şi de alţi factori operativi —■ de 'deile şi atitudinile persoanei faţă de subiectul discursului şi faţă L interlocutor, de disponibilitatea ascultătorului, ca şi de alte d.p. ale ei. Expresia focare de organizare reprezintă ceea ce înţelegem prin dispoziţii personale. Individul mediu va avea anumite grupe je interese şi valori, anumite moduri şi feluri de exprimare, şi poate una sau două obsesii magnifice. Aceste dispoziţii focalizate pot fi declanşate de o serie largă de stimuli şi pot duce la 0 serie mare de răspunsuri echivalente. (Vezi figura 24, pagina 324). Dar graniţele dintre aceste sisteme nu sînt rigide. Chiar si aşa-numitele „compartimente logice etanşe" nu sînt complet separate ; graniţele lor sînt cel puţin semipermeabile. Atunci o d.p. poate fi identificată nu prin contururi sau graniţe precise, ci printr-o calitate nucleară* Calitatea nucleară va fi un scop sau un sens important, sau uneori un stil de expresie. Toate acestea trădează efortul individului de supravieţuire şi stăpînire şi dau o formă personalităţii sale. Constanţa dispoziţiilor întrucît principiul prim al comportamentului este fluxul său convergent, nu putem să ne aşteptăm ca dispoziţiile să fie complet constante şi previzibile. Totuşi, proba noastră pentru d.p. (ca Şi pentru o trăsătură comună) rezidă în recurenţa demonstrabilă a comportamentului „funcţional echivalent". Un director din New York, aproape întotdeauna hotărît, ordonat, şi prompt, poate fi v'rtual paralizat cînd se întîlneşte într-un restaurant cu o tavă ' plăcinte franţuzeşti. De ce ? Poate că este doar oboseala la firşitul zilei ; poate e vorba de un complex îngropat care poate fi urmărit pînă la o pedeapsă primită în copilărie pentru că a furat ăcinte. Dispoziţiile nu sînt niciodată complet constante. Ce plic-sitor ar fi dacă ar fi aşa — şi ce haos dacă nu ar fi deloc constante. Am şi discutat despre inconstanţa datorată situaţiei. Unii au-°ri> cum am văzut, merg atît de departe încît declară că persona363 litatea nu are o constanţă internă, ci îşi datoreşte uniformit asemănării situaţiilor întîlnite în mod repetat. Am pledat îrn triva acestei poziţii. Chiar o persoană care într-un moment ^°~ dominantă şi în altul concesivă, într-un moment brutală şi în afţte dulce, trebuie să aibă aceste tendinţe contrarii în ea însăşi, Une U-o

producerea unor acte disociate. cel puţin parţial.persoană poate găzdui d. constata^ că contradicţia scade dacă identificăm corect dispoziţia cea mal profundă (cea mai esenţială) care operează. Dr. sînt di^ poziţii ce -pot exista în aceeaşi inimă. poate fi un fel de sentiment interior de inseHitate în viaţă. crede că o persoană care dă daruri este o persoană generoasă. Uneori inferenţa noastră poate fi complet eronată. El are două dispoziţii stilistice opuse. iNu ar fi corect să spunem că dispoziţiile fenotipice nu sînt dispoziţii adevărate. 'i face un pas înainte faţă de simţul comun mai ales prin sa de a separa dispoziţiile adevărate de pseudodispo365 Dispoziţii cardinale. Şi. de biblioteca facultăţii. este atît de trântă şi de importantă într-o viaţă încît merită a fi numită ziţie cardinală. Sistemul psihologic al lui jUn se bazează în principal pe conceptul contrariilor. gxpunerile explicative. una de ordine şi una de dezordine. meticulos in legătură cu notele de curs. O asemenea calitate dominantă a fost uneor" denumită trăsătură eminentă. sentiment do-minant. Să luăm cazul dr.p. dar aceste dispoziţii opuse (fiecare acoperind o serie de situaţii şi răspunsuri echivalente) sînt ancorate într-o d. dualitatea este explicată. ci totdeauna pentru ale sale.p. Putem. Ele sînt „adevărate" în acelaşi sens ca trăsăturile comune. atunci avariţia ar fi o dispoziţie fenotipică. Dacă a)şa ar sta lucrurile. ceea ce îi aparţine nu este numai în ordine. de exemplu.. de asemenea. care sînt opuse. Descrierile în termeni de „aici şi acum" sînt fenotipice. un individ e cunoscut prin ea. căci persoana nu are nici o înclinaţie pentru generozitate. totdeauna îngrijit în ceea ce priveşte persoana sa şi masa de lucru. el are moduri de comportament atît oTdonate. centrale şi secundare în orice personalitate există d.p.p. De obicei focarele unei vieţi par să rezide într-un grup de d. Faptul remarcabil legat de personalitatea sa este acela că el este un egoist centrat pe sine însuşi care nu acţionează niciodată pentru interesele altor oameni. îşi îndeplineşte obligaţia cu neglijenţă . de asemenea. Lista de termeni de la pagina 358 derivată din numele prop ale unor personaje istorice şi fictive (chiar ţinînd seama de e^a'1 gerare şi suprasimplificare) sugerează ceea ce se înţelege dispoziţii cardinale. de obicei. Trebuie să existe o relaţie demonstrabilă între actele separate. Vedem din nou aici că numai metodele cele mai sănătoase şi abi-tatea crjtică cea mai ascuţită vor duce la un diagnostic corect. specifice şi chiar contradictorii nu este în mod necesar fatală inferenţei. Dispoziţiile centrale probabil că sînt acelea pe care le menţionăm cînd scriem o scrisoare atentă de recomandare. Situaţii diferite declanşează dispoziţii diferite. avariţia poate fi concepută ca un genotîp adevărat (adică. are o dispoziţie cardinală (motivaţională) din care derivă aceste stiluri contradictorii. Poate că la ei acumularea a început dintr-o aspră necesitate şi a devenit funcţional autonomă. Ocazional. altă situaţie altei d. Goethe 1-a creat pe Faiw din asemenea tendinţe paradoxale. înainte ca existenţa sa să poată fi inferată. Cîte anume aceasta e întrebarea pe care o vom pune acum. D. răspunde. temă unitară sau rădăcina vieţii. ele prezintă cel puţin o oarecare constanţă în comportamentul unei persoane. Cuceritorul şi Cel ri renunţă. cu semnificaţie minoră. Aproape fiecare act pare să derive din ei. In acest caz conchidem că constanţa unei dispoziţii este ° chestiune de grad. Totuşi. Teoria psihanalitică susţine că trăsătura de avariţie. Pur şi simplu le place să simtă aurul (sau echivalentul său).p. lasă uşa bibliotecii neîncuiată şi cărţile se pierd . tot atît de fun-dpmerrtală ca şi cele care sînt posibil de constatat în personalitatea lor).p. Nici o dispoziţie de acest gen nu poate^ mîne ascunsă. Acest exemplu arată că numai prin studierea exhaustivă a vieţii singulare putem spera să distingem genotipul de fenotip cu un succes rezonabil. Nu pu tem nega acest fapt. de exemplu. Dar ar trebui să subliniem că ceea ce apare drept comportament contradictoriu nu este adesea de fel contradictoriu. pasiune conducătoare. In acest caz. In acest caz nu avem de-a face nici măcar cu o dispoziţie fenotipjcă. Numai caracterul erotic anal ar fi considerat corect genotipic. dispoziţiile centrale (cele . e lipsit de dispoziţii personale ? Deloc. sfîntul şi păcătosul. cu semnificaţie majora d. nu-i pasă că praful se strînge^ Semnifică oare această contracţie în comportament faptul că dr. este o reflectare a unui sindrom caracterial erotic anal. extrovertitul şi introvertitul. Cu alte cuvinte. Pseudotrăsăturile sînt atunci erori de inferenţă. O persoană mas^ culină. prin faptul că D. Această autocentrare cardinală (pentru care există dovezi abundente) reclamă ordine pentru sine. 364 Dispoziţii genotipice. Urmărind mai departe cazul. . schiţele şi dosarele . Contradicţia aparentă provine din faptul că am pus un diagnostic superficial. centrale distincte. şi poate deveni cp lebru datorită ei. Dispoziţia fenotipică este mituirea (nu generozitatea) iar genotipul subsecvent. fenotipice şi pseudodispoziţii Acest ultim punct ar conduce la o distincţie utilă propusă de Lewin.. Dar unii avari pot să nu aibă acest fenotip particular subsecvent. Dar poate că încearcă numai să cumpere o favoare.p. dar şi ţinut cu grijă sub cheie. este o d. D. va avea în natura sa o jemina inconştientă" O situaţie dă naştere unei d. Este o personalitate neobişnuită cea care posedă o singură dispoziţie ■ cardinală şi numai una. pe cît ştim.p. de exemplu. rit şi neglijente (fenotipice). Studiul lui Conrad citat la paginile 360—361 priveşte. dar nu şi pentru ceilalţi.p. deşi pot să nu' reflecte dina-mica intimă şi structura centrală a personalităţii individuale. o d. udecăţi greşite care provin din fixarea atenţiei numai pe aparenţe. mai fundamentală (genotipică) pe care o tificăm ca autocentrare.In cazul lui D. D. căutarea dispoziţiilor mai profunde sînt QenottPice.

cardinale sau centrale. s-ar putea dovedi handicapuri serioase : 1. dispunem de mai puţine metode pentru determinarea dispoziţiilor personale la indivizi singulari. Să luăm în considerare o dovadă experimentală. La un nivel mai puţin important putem vorbi de d. Formulăm această afirmaţie ca o ipoteză susceptibilă de o eventuală testare ştiinţifică Cum se studiază dispoziţiile personale ? Intrucît psihologia şi-a îndreptat atît de rar atenţia asupra-individualităţii. care. Pentru fiecare studiu al trăsăturilor individuale găsim sute.p. Pentru scopurile noastre este important faptul' că.4 4 Trebuie spus un cuvînt despre „intensitate".ceea ce li se pare că reprezintă caracteristici esenţiale ale acestei persoane". Particularizarea trăsăturilor comune. poate mii de studii ale trăsăturilor comune. Totuşi metode — sau sugestii de metode — sînt disponibile. am transformat d. scriind cuvinte. pe care-1 consideri ca avînd o importanţă majoră pentru descrierea persoanei pe care o alegi. în lucrarea sa definitivă asupra vieţii lui William James.2. Cînd psihologia elaborează m ^ tode adecvate de diagnostic pentru descoperirea direcţiilor m ' jore de-a lungul cărora o personalitate particulară este organizat' (dispoziţii personale).p. că ea poate să facă mai mult decît face pentru explorarea organizării morfogenetice.Intrebarea e îndrăzneaţă din mai multe motive : comporta-Lntul este un flux continuu . Am cerut unui număr de 93 de studenţi „să se gîndească la cineva de acelaşi sex pe care îl cunosc bine" . D. mai mult. metodele de diagnostic sînt prea prost jeZvoltate pentru a ne permite să descoperim răspunsul.p. în care metoda aprecierilor „însemnate dintre peste 200 de trăsături comune a arătat care variabile păreau să indice dispoziţii importante la copii individuali. decît ne-ar place. într-un sens. Intîi. mai puţin constante şi mai puţin active decît dispoziţiile centrale. 3. opt) acoperă în mod adecvat structura majoră a vieţii. morbide. este util să avem la îndemînă aceste distincţii cînd dorim să vorbim în general despre importanţa şi intensitatea relativă a unor dispoziţii variate într-o personalitate dată. Expresia caracteristici esenţiale a fost definită ca „orice trăsătură. sociabilitate. oamenii manifestă dispoziţii contradictorii în situaţii contradictorii . desigur. centrale. Ralph Barton perry scrie că pentru a înţelege această figură fascinantă este necesar să luăm în considerare opt „trăsături" sau „componente" dominante. vivacitate. Perry simte că un număr limitat de dispoziţii majore (în icest caz. Numai 10% din studenţi au simţit că aveau nevoi^!ria mai mult de 10 itemuri pentru a descrie „caracteristicile es ţiale" ale prietenului lor. O primă şi destul de obiectivă metodă constă în examinarea amănunţită a poziţiei pe care o ocupă* indivizii în instrumentele de testare universală sau în scalele de evaluare. se pot face cîteva presupuneri pe baza unor dovezi parţiale. 6.p-trăsătură comună. Se înţelege de la sine că aceste trei gradări sînt arbitrare şi sînt formulate în primul rînd pentru comoditatea discursului. tendinţă. în raport cu altele şi astfel ajungem la scala noastră gj sieră: cardinal-central-secundar. interes etc. De exemplu. deoarece n există o normă exterioară cu care să fie comparată.ale altor oameni. preocupare pentru stări mentale excepţionale. luate în sine. In majoritatea cercurilor predomină clişeul : „Psihologia. tatea unei d. ComBinate cu aceste d.p. 366 Cîte dispoziţii are o persoană ? Cîte dispoziţii are o persoană este o întrebare foarte îndrăz-ea{ă Şi se poate răspunde numai într-un mod preliminar şi speculată. cu condiţia să ne limităm la nivelul d.însemnate cu asterisc) din personalitatea copiilor preşcolari (în care. 8. poate reieşi că numărul unor asemenea f0U care va diferi în mod normal între cinci şi zece. Totuşi. oscilaţii marcate ale dispoziţiei şi 4. chiar lupă un studiu extrem de exhaustiv al unei personalităţi complexe.p. desigur. ne referim din nou la studiul de evaluare a lui Con-rad (paginile 360—361). nu poate exista ca variabilă în „grad".5 ■eru Acestea sînt doar elemente care sugerează dovezi. similare . vor fi găsite dispoziţii personale importante. sînt patru dispoziţii „benigne" : 5. şi vom vorbi destul despre ele pentru a arăta că provocarea adresată de noi ştiinţei este justificată ■—■ şi anume. Totuşi. 7. Trebuie amintit că profesorii erau de acord în mod special în ceea ce priveşte . dar le defineşte în aşa fel încît coloratura specială jamesiană e scoasă m relief. în realitate există toate gradele posibile de organizare. dacă luăm ina vidul drept punctul nostru de referinţă." 367 Numărul mediu de caracteristici enumerat de student' fost 7.o. dar ei deschid o posibilitate importantă. propoziţii sau fraze care să exprime destul de bine. denumiri de trăsături comune . putem estima — ca aici — irlieil. Totuşi. Nii vom risca o presupunere privind dispoziţiile secundare. 2. atunci. calitate. Totuşi. secundare probabil că sînt mai periferice şi mai puţin esenţiale decît d. ipohondrie. mai puţin generalizate. umanism. dispoziţiile nu se exprimă niciodată singular. Scoruri semnificative înalte sau scăzute pe variabile comune'pot să ne îndrepte atenţia spre domenii în care. dacă încercăm să comparăm o <WJ cu d. el enumera patru dispoziţii-tendinţe „morbide".p. desigur. aversiune pentru procesele gîn-dirii exacte. de la cele mai delimitate şi instabile pînă la cele mai generale şi mai ferm structurate. secundare — mai puţin evidente. conducând la reconsiderarea lor. ca ştiinţă. şi apoi „să îl (o) descrie. Denumirile pe care le utilizează Perry sînt. ]<Je vom îndrepta mai întîi spre domeniul biografiei. se ocupă de universal şi nu de particular". nu trebuie să ne aşteptăm să găsim structurii la fel de ferme ca mai tîrziu în viaţă).p. sensibilitate. dacă privim mai atent. dacă o d-R este privită ca unică.

totuşi. Univ.p. Perry.7 6 F. Analiza empirică a actelor unei persoane. adică au manifestat o solicitare clară de atenţie. psihologul ar putea apoi să numere actele băiatului în cursul zilei (fiind verificat de un observator independent) pentru a vedea cîte din ele au fost „funcţional echivalente". Assessment of human motives. P. Studiile de caz.8 Totuşi.5 Vezi G. Psihologia se poate ocupa de cazul singular. D. în „J. 369 ersonalităţll — cd. cap: 9. T. psihanaliştii şi alţi consilieri au lăsat ca interesul lor pentru legi generate şi pre-dicţii statistice (medii) să aibă precădere în teoretizările lor. Psychol. E. Deşi aceste scrisori se poate să nu fi dezvăluit întreaşa structură a personalităţii lui Jenny. După ce a emis această ipoteză. Oricît de improvizată ar ârea că este metoda literaturii şi a bunului simţ. nesupunîndu-se acestora. în „Charac. El constată că îşi atinge cel mai bine scopul la şcoală conformîndu-se regulilor . Datele biografice se găsesc în R. Clinicat vs. O utilizare mai largă a acestei metode a ipotezelor ne-ar conduce la o concentrare utilă asupra vieţilor individuale. Din nefericire. Teleonomic descriptlon in the study of personality. Atunci. De asemenea. Taft. Dacă avem un număr mare de acte ale unei singure persoane. ■ 368 însemnate cu asterisc. Rinehart and Winston.). stabilită. disponibile pentru studiu. R. ea poate. De exemplu. El pus întrebarea : Dacă Jenny menţionează un subiect. putem face în diverse moduri o „analiză de conţinut" revelatoare a lor. că întîi aruncăm o privire din unghiul bunului simţ asupra obiectului pe care îl studiem. Acum psihologul ar putea emite ipoteza : dispoziţia centrală a acestui băiat este dorinţa fierbinte de a i se acorda atenţie. The thought an character of William James. Pe durata consultaţiei sînt absorbiţi de structura proprie a clientului. 1937. Soc. putem considera ipoteza confirmată şi d.p. Era e>a trem de geloasă pe fiul ej . Această metodă a fost propusă de F. Meeh 1. B a 1-] e y. 163—183. ce lna ceva menţionează în acelaşi timp (în aceeaşi secvenţă de gî dire) ? Prin această metodă el a stabilit că Jenny dezvăW~ doar cîteva dispoziţii centrale evidente ale vieţii ei. a cum există într-o viaţă anumită. Din punct de vedere fenotipic el prezenta dispoziţii contrare. Baldwin. ca orice savant. Desigur ei vor crede că legile ge-rierale pot fi aplicate la conduita sau problema persoanei. ■ cap. aşa cum le-am descris şi discuţia noastră despre motive (capitolele 9 şi 10) ? 8 Cf. 7 A. probabile î(l putea apoi trece la descoperirea coloraturii fiecăruia din ele.". Apoi lansăm ipoteza că obiectul — în acest caz o personalitate particulară —■ se va dovedi că e format din anumite dispoziţii majore. să devină o metodă ştiinţifică importantă. scrisorile sau jurnalul unei persoane conţine grupări recurente de idei. B. Cea mai clară din toate metodele este studiul biografiilor sau al cazurilor singulare. R. Hoit. W. L. 265 Acest cercetător a analizat peste o sută de scrisori se de Jenny între cincizeci şi nouă şi şaptezeci de ani.abnorm.6 Un anumit băiat prezenta la şcoală o conduită exemplară . Uneori chiar desconsideră valoarea studierii formaţiunilor mor-fogenetice în viaţa individuală.". L i n d ze3 (Ed. statistica! prediction. era ordonat. Boston. What units shall we employ ?. voi. E. 37. Să presupunem. S-a spus destul pentru a stabili punctul nostru de vedere : ştiinţa poate şi trebuie să se ocupe de personalitatea individuală în mod direct şi nu numai să compare persoane în maniera obişnuită a trăsăturilor comune. of Minnesota Press. pînă acum psihologii clinicieni. era paranoidă în ceea ce privest~ relaţiile ei cu femeile . Minneapolis. avea un interes estetic puternic' s-era scrupuloasă în materie de pani. în G. A11 p o r t. 202—214. Little Brown. dar atenţia lor este fixată pe structura personală prezentă. neascultător şi tiran faţă de copiii mai mici. ei fac inevitabil judecăţi privitoare la dispoziţiile personale. S a r b i n. s-o corectăm. 1942. Identificînd astfel d. ipotetice. 1936. H. dacă e necesar. Personal structure analysis: o statistical method for investigating the single personality. Rinehart and Winston. 1958. Allport. In viitor putem spera în apariţia Unei cercetări clarificatoare din această sursă. consultanţii îsau terapeuţii se ocupă de indivizi. H. 90—91. ca orice savant sensibil. Testarea d. este clar că abordarea clinică oferă în principiu c ocazie demnă de invidiat pentru investigarea dispoziţiilor morfo-genetice. utilizînd precauţii şi instrumente analitice. New York. totuşi metoda arată că o activitate cantitativă atentă poate fi realizată în domeniul dispoziţiilor personale unice. Dar acasă era zgomotos.p. and Pers. Dacă proporţia este mare. 1954. Clinteai inference and' cognitive theory. Allport în următorul caz. după cum y0Vn vedea în capitolul 17. întrucît consilierii. Abordarea clinică. acasă. 6. 2 voi. New York. 1960. Hoit.p. Dispoziţii personale şi motive Ajungem acum la problema noastră cea mai dificilă. Care e relaţia dintre d. Cum să utilizăm ştiinţific asemenea date se arată în lucrarea lui Baldwin care denumeşte metoda sa „analiza structurii personale". vom încerca să verificăm în mod empiric ipoteza noastră şi.. 370 . harnic şi atent.

C. Totuşi.11 Acest faptare poate ajuta să explicăm cum selectează o dispoziţie comp) **? stimuli echivalenţi din mediu şi declanşează sau „pune barieră unor răspunsuri echivalente (toate fiind consonante cu dispo?jr de nivel superior). din nefericire. Parsons. Atunci. E. dulce. în mod concret. constrînsă. Ne amintim' că McClelland presupune că personalitatea e formată din trei tipuri de elemente : motive. Cînd privim la vieţile concrete. 1953. durabilă. în timp ce cathexes reprezintă obiectele gtaşate lor. insistă Hebb. Poate tendinţele determinante sînt dinamice (adică ele produc un comportament) şi astfel într-un sens toate dispoziţiile personale au o forţă motivaţională. Philadelphia. temporară. sînt indicii că dispoziţiile complexe sînt mai adevărat motivaţionale decît impulsurile. intelectuală — în sfîrşit. Dar. Dim potrivă. 12 D.De exemplu. După cum am spus. cele mai importante componente ale personalităţii) de modul de ?nCjeplinire al lor. Să luăm un exemplu. Alţii separă clar motivele (de ce acţionează cineva) je atitudini (cum acţionează cineva). Shils (Eds. reprimată. New York. sadică. centrală. Să luăm în considerare aşa-numitul impuls sexual. trăsături. pare foarte artificial să spunem că sexul ia aceeaşi formă sau are aceeaşi semnificaţie la două personalităţi. slujirea copiilor săi. Freud crede că instinctele sînt elemente motivaţionale. nu avem nici o dovadă că un impuls (sau u imbold sau un motiv) acţionează vreodată separat şi singur. Unele dispoziţii personale. Există mii de forme de homosexualitate : manifestă. Dar el desigur nu părăseşte niciodată casa numai pentru a fi politicos cu cineva. un impuls năvăleşte într-o organizare de nivel superior şi creează o stare motivaţională generală difuză de unde o presiune integrată merge eferent din cortex în trunchiul cerebral şi eventual intră în -acţiune. Murray e t al. pentru simplul motiv că acestea din urmă nu funcţionează fără să implice integrări superioare. Murray utilizează termenul nu pentru sisteme durabile în cadrul personalităţii. Toward a general theory of action. Deşi termenul dă trebuinţei un conţinut oarecum mai obiectiv. gusturi. Exploralions in personality. sublimată. X are. estetică. A textbook of psychology. Murray separă trebuinţele (motivale de bază a. Fiecare 11 C. McClelland. Harvard Univ. Politeţea este mai mult o dispoziţie stilistică în caracterul său . Personality. amintim cititorului că majoritatea teoreticienilor o distincţie clară între motive şi alte componente ale perso-alităţii. Saunders. „Cathexes" fac parte din „motiv". 371 lule corespund unei dispoziţii şi nici nu ştim exact cum o presiune aceste reţete asupra comportamentului. admirativă. H e b b. disimulată. Deşi am putea afla ceva des. obiectul şi modul de comportare sînt toate integrate într-o singură dispoziţie. Dl. altruistă. p. Press. ne grăbim să adăugăm că există multe grade de dinamism. întrebarea noastră este dacă trebuinţa sexuală există vreodată separată de un sistem de dispoziţii.. Pentru McClelland o trăsă-tliră este numai „tendinţa învăţată a unui individ de a reacţiona aşa cum a reacţionat cu mai mult sau mai puţin succes în trecut în situaţii similare cînd a fost motivat similar". difuză. The integrative action of the nervous systein. Mai recent acelaşi autor vorbeşte despre vectorvaloare ca element al analizei personalităţii. Vezi T. totuşi implică 0 separare nefericită între motivaţie şi scopul ei. Dl. 10 D. de exemplu. pasivă. de exemplu. nici una nu e lip-■ sită de un anume grad de forţă dinamică. cap.pre natura acestor structuri studiind baza biologică .10 Părerea noastră e diferită. London. 216. ci numai pentru integrarea momentană a trebuinţei şi a modului de răspuns.9 Similar. superficială. Acum putem cu uşurinţă să-1 zugrăvim părăsind casa dimineaţa în scopul îndeplinirii obiectivului său referitor la copiii săi. 372 trăieşte cu propria sa structură. p. protectoare. Sloane. Sherrington. S. Totuşi.). Sistemul nervos nu ţine impulsul sexual în mod comod într-un compartiment separat de aceşti factori cu care el fuzionează. Dar încă nu ştim ce fel de reţete complexe sau ansambluri de ce9 II. A. deprinderi şi inhibiţii. New York. centrală şi exigentă în personalitate. Cambridge. O. X are o pasiune arzătoare de a da copiilor săi o educaţie mai bună decît a primit el. în acest punct am dori să putem face apel la neurofiziologie. sînt mult mai motivaţionale decît altele. ~ 'Ia în acelaşi timp. tot atîtea forme cîţi indivizi a căror trebuinţă sexuală a fost „canalizată" spre propriul sex — Şi să ne gîndim la multitudinea de alte moduri în care această trebuinţă abstractă poate fi canalizată. 1951.. Ştim. mai mult o dispoziţie motivcrţională. o dispoziţie constantă de a se comporta politicos. Constable.12 Deşi cunoştinţele noastre despre această maşinărie lasă mult de dorit. despre care se vorbeşte atît de des ca trebuinţă uniformă. că un anumit bărbat sau femeie este homosexual nu înseamnă deloc a-i caracteriza motivaţia. A spune. într-o privinţă Murray vorbeşte de integrarea trebuinţelor. acest termen sugerează în sine exact ceea ce căutăm : un sistem singular în care trebuinţa. activă.. 1951. Oxford. 1938. 1906. 160. specifică. Nu pot crede că personalitatea eSte net împărţită în motive pe de o parte şi maniere (modalităţi de realizare a motivelor) pe de altă parte. p.. IV. vedem că "Sexul fuzionează în mod complicat cu tot felul de credinţe dobândite. scheme (pagina 261). 3. periferică. maşinăria noastră nervoasă este dispusă pe niveluri astfel"9}' c? nivelurile superioare mai complexe au dublu rol de impulsioif0'1 şi frînare pentru nivelurile inferioare mai simple. Mass.j întîi. de asemenea.

cît şi de 374 aprinderile noastre de vorbire curentă. probabil că sînt mai irezistibile decît o d. autoactive în mod spontan. Ele direcţionează activitatea care este motivată de alte d. sau pe o bîrfîroare să repovestească pe larg faptele vecinilor ei. hobby-uri. Stern face distincţie între dispoziţiile motivaţionale şi stilistice UMlizînd termenii germani Richtungsdisposition (direcţional) şi Rustungsdis-P°sition (instrumental). îşi cheamă la telefon un prieten pentru a se descărca.p. Altele sînt stilistice şi instrumentale în esenţă — dar totuşi dinamice. pentru toate sco ^ rile practice. O dispoziţie personală este o structură neuropsihică generalizată (specifică individului). autoactive. Dacă o persoană politicoasă este silită să se comporte nepoliticos. ne putem aştepta ca o persoană politicoasă să acţioneze conform dispoziţiilor sale sexuale cu un grad special de consideraţie pentru partenerul ei. ambiţii. Dar ai%umentînd că nu putem face o distincţie precisă între ot şi dispoziţii personale. înclinaţii temperate pînă la simple obiceiuri. nu din sunetul telefonului. răspunsul izvorăşte din înclinaţii profunde. Un autor. Ea este foarte apropiată de definiţia dată de noi trăsături (pagina 348). predilecţii — toate sînt d. ar fi o greşeală să presupunem că activitatea sexuală abstractă este ea însăşi un element separabil al motivaţiei. -. este imposibil a considera dispoziţiile persn nale ca elemente ale personalităţii total separate de motivaţi ■" în unele cazuri ele sînt motivele conducătoare ale vieţii. putem descoperi o forţă dinamică. energie sau negativism. Interese. De exemplu. Desigur că nu sunetul telefonului este cel care îl determină pe un egoist să vorbească jumătate de oră nestingherit despre ultimele sale isprăvi. o chestiune de grad. o gospodină. £ele care implică sexul. ^-j Definiţie în urma acestei îndelungate dezbateri sîntem pregătiţi să oferim o definiţie a dispoziţiei personale.13 Dacă o d.. în aceste cazuri. stilistica. Acest nivel poate fi numit nivelul „trăsăturii" şi este.' valn gusturi. fobii. oric'e dispoziţie trebuie declanşată înainte de a fi dinamic activă. dispoziţiile sînt. Die menschliche Personlichkeit. un meşteşugar. Cititorul atent va observa că fiecare parte a definiţiei a fost explicată. este motivaţională sau instrumentală este. mai ales cînd este frustrată. " în concluzie. Aşa cum am arătat în capitolul 10.p. egoistul şi bîr-fitoarea pot fi sub o asemenea tensiune încît ei să caute o scuză pentru a vorbi. Barth. înclinaţii. Ele devin componente ale dispoziţiilor personale. de fapt. Dispoziţiile variază de la pasiunile absorbante. Această expunere datorează mult lui Stern. unele sînt aStf'el numai în sens instrumental. în mod obişnuit. stilistică de politeţe. ■ Dar într-un alt sens dispoziţiile motivaţionale sînt autoactive. atunci. atitudini generale. 373 ocupaţia lor favorită. pot „simţi o dorinţă arzătoare" de a rev la munca lor. Pare necesar să postulăm o gamă largă de forţe motivaţio-nale pentru dispoziţiile personale.p. Este dinamică o dispoziţie în sensul că ea este autoactivă (intră spontan în acţiune) ? Desigur. Rezumat în ultimele două capitole am căutat să stabilim nivelul de analiză cel mai util pentru studiul personalităţii umane. disconfortul care rezultă atrage atenţia asupra presiunii normale care există chiar şi într-o d. Chiar în dispoziţia stilistică. care provoacă tensiunea. Unele sînt irezistibile. j^. riscăm încă o dată să admitem că unele dispoziţii au o forţă motivaţională mai mare decît altele. funcţional autonome. Totuşi. 1923. avînd capacitatea de a interpreta mulţi stimuli funcţional echivalenţi şi de a iniţia şi orienta forme constante (echivalente) de comportament aăaptativ şi stilistic. dacă sînt lipsiţi de 13 W. de scopui--1 Ele nu sînt numai modalităţi de reacţie faţă de mediul înconjură' tor. ci modalităţi de a-1 înfrunta. (unele numai secundare) în acelaşi timp şi motive. Constatăm că stilurile noastre de comportare nu sînt în întregime o chestiune de slujire a motivelor mai puternice . Într-adevăr. strângeri. De aceea.i Trăsăturile comune desemnează complexităţi organizate pri-jt drept comune (sau comparabile) într-o populaţie . strict vorbind. nivelul cel mai recunoscut atît de psihologi. de exemplu. înseşi cazanele de aburi ale vieţii. într-un grad mai redus. care au o forţă mai mare. au şi ele o anumită forţă directoare. peşi toate dispoziţiile sînt într-o măsură dinamice. într-un sens1 există totdeauna un indiciu senzorial." ales dacă sînt sisteme mature. unele impulsuri — ca durerea sau foamea de oxigen — pot opera într-un mod reflex pentru a realiza reducerea tensiunii cu o integrare redusă în sistemele de nivel superior. Leipzig. în afară sau în interiorul corpului. totuşi. considerind acest ■1. în aceste cazuri. găsim necesar să facem distincţie între două modalităţi de concepe organizarea trăsăturilor.p.comună. Alte impulsuri — ca cel sexual şi nevoia de hrană — par să fie foarte integrate cu funcţiile corticale şi nu mai rămîn pur biologice în esenţă.p.

atributele personalităţii pot fi zugrăvite numai cu ajutorul vorbirii comune. să căutăm categorii de comportament care sînt destul de uniforme. Una este să admitem trăsăturile şi dispoziţiile drept elementele cele mai acceptabile pentru studiu. Oricît de regretabil ar fi. valori. dar este altceva să determinăm caracterul lor precis într-o viaţă dată. centrale şi secundare sînt foarte colorate de individualitate. în funcţie de cerinţele de moment atît sociale. trebuie identificate dispoziţiile personale. cu> temei. Ambele concepţii îşi au utilitatea lor. dar numai cîteodată. complexe. Modul în care viaţa sa este organizată poate să nu corespundă de fel vreunei scheme analitice a trăsăturilor comune. natorită apartenenţei oamenilor la o specie comună şi la o cultură comună. întreaga psihologie diferenţială. ^dică sînt elemente neuropsihice pe care le constatăm în mod real la persoane individuale. dar poate păstra totuşi un interes pentru atletism. Trăsăturile şi Opoziţiile nu pot fi'inventate : ele trebuie descoperite. ţial impulsionate pot deveni doar directoare. Este imposibil să observăm trăsături sau dispoziţii în mod direct. 375 în denumirea acestor complexităţi organizate există capcane. dispoziţiile ei cardinale. O adaptare eficientă la lume reclamă flexibilitate şi declanşarea unor variate tendinţe determinante în situaţii diferite. Pledăm numai pentru ideea că o persoană dată are o gamă largă de deprinderi şi dispoziţii care pot fi activate în diferite grade şi în diferite combinaţii. Mai probabil. Opinia noastră despre dispoziţiile personale nu neagă importanţa interacţiunii sociale în modelarea conduitei umane. Pentru studiul mai detailat al individului. Toate studiile comparative asupra personalităţilor. una fiind confundarea aprecierilor pur sociale cu fa™ obiectiv.de persoane. putem. ci şi al unor presiuni de moment din persoană şi din situaţie. dar sînt persistente chiar şi cînd sînt latente şi au un prag relativ scăzut de declanşare. majoritatea încercărilor de măsurare se bazează pe asemenea „trăsături comune". Trăsăturile şi dispoziţiile sînt modi vivendi. ambif^' sentimente. Un atlet care îmbă-trîneşte îşi poate pierde zelul. nu numai al unor atitudini durabile. Pentru a evita proiectarea propriei sale esenţe şi alte multe surse de eroare. e' sibil a realiza un vocabular psihologic noncritic de denumiri h trăsături. Unele trăsături şi dispoziţii sînt în mod clar motîvaţionai mai ales acelea cunoscute în mod obişnuit drept interese. Numai producerea repetată a unor acte avînd aceeaşi semnificaţie (echivalenţa răspunsului). Putem nurriai infera existenţa lor. care succedă unei serii definîbile de stimuli avînd aceeaşi semnificaţie personală (echivalenţa stimulilor) face necesară inferenţa trăsăturilor şi dispoziţiilor personale. cultură. rol. o persoană este atît de tipică pentru cultura sa şi pentru felul său de a fi încît poate fi caracterizată în mod adecvat în termeni de trăsături comune. în capitolul 8 am recunoscut efectele exercitate de situaţie. Dacă evităm termenii laudativi şi cei depreciativi. Altele sînt mai puţin dinamice. Chiar dacă trăsăturile şi dispoziţiile stabilizează conduita ele nu sînt niciodată total constante şi nici nu sînt independente unele de altele. avîiid mai curînd capacitatea de a dirija (de a stiliza) comportamentul decît de a-1 iniţia. Un act specific este întotdeauna produsul multor factori determinanţi. Uneori elemente care sînt iniţial directoare dobîndesc ulterior o forţă de impulsionare. căci numai^ posedă o subtilitate rezonabilă şi o inteligibilitate -stabilită. în scopuri comparative —• şi majoritatea studiilor despre personalitate sînt comparative — trăsăturile comune sînt suficiente. Aceste tendinţe nu sînt tot timpul active. iar cele care sînt inj. cercetătorul trebuie să utilizeze toate instrumentele empirice relevante ale Ştiinţei sale pentru a face validă propria inferenţă. Ele îşi derivă semnificaţia din rolul pe care îl joacă în progresul adaptării şi al stăpînirii lumii personale. Cîteodată. Dispoziţiile personale sînt elemente de acelaşi ordin de complexitate dar sînt considerate ca „diferenţele proprii ale naturii". O personalitate dată poate manifesta contradicţie şi conflict — după cum romancierii şi clinicienii nu obosesc a ne spune. Termenul dispoziţie personală (care ar putea fi tradus ca trăsătură individuală sau trăsătură morfogenetică) atrage atenţia asupra oricărei atitudini generalizate care rezidă efectiv în sistemml neuropsihic al persoanei singulare. cît şi ale mediului înconjurător. CAPITOLUL 16 Unitatea personalităţii RETROSPECTIVA $ CONCEPŢII FILOZOFICE a UNITATEA CA EFORT 9 UNITATEA ŞI IMAGINEA DE .

aşa cum există. Să spunem că diagnosticul meu e corect (şi constatăm adesea că aprecierile noastre bazate pe activităţi expresive cum este mersul se confirmă). Mă gîndesc că cel ce suie poate nu e tînăr şi nici viguros. Dar pe măsură ce unitatea primitivă se reduce. că este o persoană cu conflicte. pentru că sînt multe sensuri în care termenul unitate poate fi aplicat personalităţii . chiar dezintegrarea personalităţii nu au o semnificaţie separată de presupunerea că persoana — tot timpul — este o unitate fundamentală şi continuă. Se pot extrage douăzeci şi opt de feluri d# îngheţată din douăzeci şi opt je containere etichetate . probabil că focalizează multe atitudini adînc înrădăcinate. Unificarea. mai ales cînd este implicată emoţia. Concepţii filozofice Mulţi filozofi afirmă că tot ceea ce facem. există un proces constant în această direcţie. că mare parte din personalitatea acestui om este convergentă într-o activitate zilnică obişnuită. cam deprimată. în consecinţă. în al doilea rînd. în teoria noastră asupra trăsăturilor şi dispoziţiilor ţţjjern seama de interdependenţa lor. uşor poticniţi şi nesiguri. în mica copilărie există un grad înalt de „unitate dinamică". poate pe majoritatea filozofilor. Retrospectivă în capitolele precedente am întîlnit variate aspecte importante ale problemei unităţii. în legătură cu acest subiect trebuie. După ce au renunţat cîteva decenii la acest concept. Un conflict actual nu ar putea fi cunoscut decît în termenii de unitate anterioară sau de unitate sperată în viitor. în virtutea procesului de integrare. deşi statică. chiar în timp ce procesul contrar de diferenţiere coi^ tinuă. are numai reţele de organizare. Chiar şi o experienţă simplă şi obişnuită cum este decepţia presupune acest lucru. în primii ani el reacţionează într-un mod de tipul „totul sau 377 nimic". Pasiunea lui Tolstoi pentru „simplificarea 378 ■eţji« sau idealul călăuzitor de „respect pentru viaţă" al lui ccfrweitzer. aşteptare. Va fi util să le reamintim. Pe măsură ce creşte şi ri-i^ renţierea se accentuează. *n primele luni de viaţă copilul răspunde ca un întreg ori de cîte °ri se emoţionează. dotat intelectual sau agnostic. A integra înseam'~ a forma elemente mai cuprinzătoare. într-ade-vâr. o dispoziţie cardinală este. de exemplu. într-un sens complet diferit. toate fiind stadii ce aparţin unui singur agent continuu. De exemplu. în mod fundamental nesigură şi dependentă. această unitate primitivă se reduce. spunem sau sîntem presupune unitate. Aud pe cineva suind treptele de lemn de lîngă uşa mea deschisă. prin definiţie. lipsă de îndeplinire. un semn al unităţii. Mare parte. în sfîrşit. pare să fie doar o chestiune de grad. în capitolele precedente am considerat diversitatea în termeni de trăsături şi dispoziţii. Multe trăsături importante ale acestei persoane nu se dezvăluie prin mersul său. disocierea. de discriminare. de gradare. dar nu toată. ea lua în considerare şi o unificare. Cînd o persoană acţionează. energiile disponibile sînt mobilizate într-un curs maxim integrat al conduitei. Aceasta este o problemă care te pune în încurcătură din două cauze : mai întîi. dar sistemul nervos nu are containere separate . Mai mult. Faptul că avem conflicte şi dezacorduri în scopurile noastre este o dovadă de unitate. Ajungem acum la problema unităţii. .1 Acest subiect a frămîntat pe mulţi. intră în joc cîteva dispoziţii. psihologii au revenit la el. ca toate trăsăturile cardinale. Paşii sînt grei dar înceţi. sînt unificatoare într-un grad mare. Integrarea ecfr librează procesul segmentar de diferenţiere. Deşi se pare că o integra a totală nu e atinsă niciodată. este sentimental. Pe baza mersului nu pot spune dacă omul are interese estetice. Această dialectică a divizării şi unificării am discutat-o în capitolul 5. El este incapabil amînare. unitatea (de moment) este văzută în principiul convergenţei. Sînt implicate atît dispoziţii motivaţionale. să reamin tim echilibrarea organică ce rezultă din homeostazie (pagina 99)~ A menţine o „stare constantă" înseamnă a conserva o unitate fundamentală.SINE o FUNCŢIILE ESENŢIALE ŞI UNITATEA 9 CORESPONDENŢA VERSUS CONCORDANŢA s ABORDĂRI EMPIRICE ALE CONCORDANŢEI 0 REZUMAT I ersonalitatea este o unitate în diversitate — o unitas multiplex. pentru că este discutabil dacă unitatea este vreodată realizată. Filozoful Hume. şi aces'a e lucrul cel mai important. Problema este. aşteptarea unui client sau interpretarea la pian). dar nu toţi au ajuns la aceeaşi concluzie. discuţia noastră despre simţul în dezvoltare al eului (capitolul 6) formează un preludiu pentru prezenta cercetare a unităţii. însuşi termenul eu implică unitate. cît şi stilistice. Deşi examinarea trăsăturilor şi dispoziţiilor privea în primul rînd multiplicitatea organizării personalităţii. Ele se întreţes ca o tapiserie. căci acum recunosc că fără el nu există un mod adecvat de a vorbi de unele din aspectele morfogenetice ale personalităţii. Cineva poate să nu se simtă decepţionat pînă cînd nu simte o serie de stadii anterioare : dorinţă. a conchis în silă şi fără prea mare convingere că un agent (un eu) caracterizat de . apare o u • tate învăţată. în orice moment. Scriitorul german Herder spunea : „Omul nu e niciodată complet. Deşi acest curs al conduitei poate fi foarte mult determinat de cerinţele actuale (schimbarea unui cauciuc. se calmează sau îşi exprimă emoţia. conflictul. de asemenea. Putem spune : „Acel mic gest al lui spune multe" şi înţelegem prin această afirmaţie că multe niveluri complexe ale personalităţii erau unificate (convergente) cu actul momentan. existenţa sa rezidă în devenire".

. New York. nu. psihologii tomişti spun că eul unificator are un scop obiectiv şi inevitabil. care au atîtea potenţialităţi mai diversificate care reclamă realizare. Aceşti filozofi admit că formele inferioare de viaţă realizează mai uşor unitatea. El a decis că oamenii sînt alcătuiţi din demente discontinue de experienţă. conatus ia forma unei tendinţe de a se dezvolta în forma perfectă proprie fiinţei respective. Esenţa eului este să depună efort (nu totdeauna încununat de succes) pentru un grad mai înalt de perfecţiune decît cel pe care îl posedă în prezent. J. W Stern. Kant ajunge la opusă. Ei văd unitatea în natura „sistemică" esenţială a personalităţii. aşa cum unitatea unui acoperiş de şindrilă constă îna°te prapunerea şindrilelor." să garanteze unitatea personală de-a lungul vieţii. Dragostea' de a învăţa. 1958. dar posedarea cunoştinţelor. O persoană centrată pe devenirea a ceea ce vrea să devină este mult mai integrată decît una care şi-a atins scopul — şi nu mai are spre ce să năzuiască. pur şi simplu conti-nllăm să iubim şi să dorim tot mai mult. Ronald. un pescăruş care prinde rapid hrana pe malurile unui lac reprezirtă o unitate mai perfectă. Casson (Eds. New York. cînd atragem atenţia asupra lor. decît o fiinţă umană în căutarea pîinii zilnice. Person and reality. Filozofii aşa-zi jl XlX-lea preferau să spună : „Un om este ceea ce iubeşte". conduce. argumentînd că întrucît noi ştim că actele noastre rate sînt ale noastre.2 Această direcţie de gîndire atrage atenţia asupra convingerii unor autori că problema unităţii nu poate fi avută în vedere fără ca în acelaşi timp Să se ia în considerare natura şi destinul ultim al omului. Spoerl. A. La fiinţele umane. selecţionează conduita s-astfel realizează activ unitatea. General psychology front the personalistic standpoint. by H. fie susţin că eul est" un jactor care vrea. Magda B. datorită raţiunii şi alegerii saîe. trebuie să existe un „ego pur'' care conţin^. dar că unitatea rezidă în suprapunerea unor stări si succesive. chiar dacă mai puţin complicată. 380 \ arăta că este necesară o rafiAare filozofică pentru a ajunge la o orie complet satisfăcătoare despre natura unificării în viaţa perO direcţie a gîndirii filozofice este în mod special apropiată inventarul psihologilor. Efortul implicat produce unitate. 14. o „relaţie sistematică" (Whitehead) sau un „conatus" (Spinoza). Ar noi d. deşi imperfect. comandă. Cînd scopul este atins. dincolo de limitele sale prezente. întrucît omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Ceea ce integrează energiile noastre este urmărirea unui scop. Brightman. Dacă aceste variate soluţii filozofice par confuze. Scopul nostru. ca să luăm un exemplu. progres. Omul întrezăreşte calea spre unitatea ultimă şi în măsura în care o urmează. aşa cum individul se concepe pe sine să fie. Sensul scopului este idealul unei persoane perfecte. New York. Sll~ Aşa cum am văzut în capitolul 6. decît fiinţele umane. Ei postulează o „tendinţă spre stabilitate'" (Fechner). Pentru a atinge un scop trebuie să depăşim confuzii. Ronald. cap. .continuitate era mai mult o iluzie decît un fapt fundamental. 379 ficator. activitatea unificatoare a evului.). discordii şi obstacole. Filozofii aşa-zis romantici din secolul Unitatea ca %efort rii filozofice este în ilor. există o normă de perfecţiune (a omului aşa cum ar trebui el să fie) care îndrumă. este acela de 2 Cf. G. Macmillan. 449. 1938. Vezi şi • S. Extinzând acest ultim punct de vedere. Niciodată nu atingem complet ceea ce iubim . este o forţă unificatoare. p. după Spinoza. energia se dispersează. Filozofii care ^ urmat după Kant se pare că adoptă una din cele două concept^ Fie susţin că eul este un garant pasiv al unităţii — o „bază cont'' nuă" fără participare activă şi'„intervenţie" . The human an approach to an integral theory of personality. el va realiza o unificare efectivă a personalităţii sale. Chiar fiinţa cea mai slabă manifestă o tendinţă de bază pentru îmbogăţire. motivul este acela că ele reclamă un studiu mai proiund decît îl putem oieri aici. ifansl. Alţi filozofi evită presupunerea că eul este un factor unifica-tor. Aşa cum subliniază Kayserling. William James — luptîndu-se °u aceeaşi problemă — a conchis că nu există nici un principiu uni1 Cf.

Un psiholog. Tocmai în acest sens special. „eul" conferă unitate. o nouă unitate şi o nouă maturitate a personalităţii au fost realizate. învăţăm numai ceea ce se potriveşte cu imaginea noastră despre sistemul eului. există o asimilare constantă a ideilor noi şi expulzarea uno" idei vechi. Zen insistă asupra faptului că adevăratul eu nu poate fi cunoscut prin concepte analitice sau prin credinţă — cum au obi-feiul occidentalii —.." El adaugă faptul că o motivaţie c 6 pleşitoare în viaţă trebuie să menţină unitatea acestui sistem ■ Comportamentul exprimă efortul de a menţine integritatea şi unitat organizării. ci ceva pe care ne străduim de-a lungul întregii vieţi să-1 construim.. ci s-ar abandona pe parcurs unei stări tentante de autosatisfacţie. 382 Simţul identităţii eului reprezintă încrederea crescută că abilitatea de a gpţine uniformitatea şi continuitatea internă.4. O aplicaţie importantă a teoriei lui Lecky se aTlă în domeniul învăţării. Efortul difuz Poate distruge unitatea. e interesat de importanţa ajutorării oamenilor pentru a realiza o imagine de sine care să fie exactă şi completă. 358— 368... Pe de altă parte. Pentru a fi imediat asimilată. abilităţilor. ideea formată ca rezultat al Ur.. Scopul disciplinei Zen "este trăirea satori-ului sau a iluminării.Goethe a apreciat că la Faust tocmai căutarea neobosită a obiectivelor. în final a fost salvat pentru că s-a străduit necontenit spre scopul pe care nu 1-a atins niciodată. lacob previne că „un °m nehotărît este nestatornic în toate căile sale". Suzuki. Un alt autor. este să ^staţi că ai „fost utilizat pentru un scop recunoscut de tine însuţi *ePt puternic".ce sînt eu'fc. impulsurilor şi atitudinilor persoanei. . 1945. def~ neşte personalitatea drept „o organizare de idei care sînt simţit" a fi compatibile una cu alta. După Jung eul nu e ceva ce avem. Astfel. Această linie de gîndire identifică sănătatea în cadrul personalităţii cu o imagine de sine completă şi unificată. Psihologul Jung recunoaşte aceeaşi situaţie în definit5 a sa despre eu. scrie : Intelectul se forţează şi fragmentează experienţa pentru a o supune unei tratări intelectuale. 135. Epistola Sf. Some observations on the organization of personal-» în „Amer. mai ales a scopului vieţii pe care şi 1-a fixat („un popor liber pe un pămînt liber") a fost salvarea sa. Lecky. Mulţi oameni nu reuşesc să realizeze o unitate sănătoasă a personalităţii lor din cauza autoînşelării. 2. Imaginea de sine include nu numai o viziune despre . atunci această realizare este însoţită de sentimente de confort şi eliberate de tensiune. ^evărata bucurie a vieţii. Erikson face din el nucleul unei versiuni moderne a psihanalizei. Self-consistency: a theory of personality. sau cel mai bine. sarcina fiecăruia este să descopere £jne sînt eu ?■' Cînd această întrebare primeşte un răspuns satisfăcător. (Un alt mod de a formula problema este a spune că învăţăm numai. Existenţialistul Kierkegaard insistă asupra faptului că pentru a fi sPiritual întregi trebuie „să voim un singur lucru". Doctrina unităţii-prin-efort pretinde unitate de intenţie. O extindere a acestei căutări în*domeniul misticii se găseşte jni budismul Zen. Dacă Faust ar fi cedat iluziei că şi-a atins obiectivul. ar fi fost damnat. Ml 4 C. Erikson scrie : 3 P. Mefisto a făcut o prinsoare cu Faust. dar şi despre . trebuie eliminate din sis" tem. „Faust*' de Goethe ne oferă o viziune profundă asupra naturii umane . Lecky.ce doresc să fiu" şi „ce ar trebui să fiu". O abordare oarecum înrudită se constată în conceptul neo-freudian de identitate. Rogers. care este o discriminare sau bifurcare. acel material în care sîntem autoimplicaţi. Psychologist". R. Ar rezulta că atunci cînd toate modurile prin care individul se percepe pe sine — toate percepţiile calităţilor. p. este legată de uniformitatea "r cOntinuitatea semnificaţiei proprii pentru alţii5. asupra condiţiilor în care este realizată unificarea personalităţii. scria George Bernard Shaw. Deprinderile noastre de analiză intelectuală ne împiedică să atingem o asemenea unitate subiectivă perfectă. 1947... ideile a căror incompatibilitate e recu noscută pe măsură ce se dezvoltă personalitatea.. Satori este o trăire a unităţii : eul şi non-eul se unesc. în acest caz. Cari Rogers. . Mai ales în timpul adolescenţei individu încearcă să pună simţul identiiăţii proprii în acord cu relaţiile sale sociale. Sentimentul original de identitate este astfel pierdut şi intelectului i se permite să aibă modul său caracteristic de fragmentare a realităţii în părţi separate6. sau chiar să-i înţeleagă esenţa. că identitatea proprie e separată de baza subsecventă a existenţei cuiva.6a noi experienţe trebuie să fie simţită că este compatibilă cu ideile de-acun" prezente în sistem. New Island. maestru Zen. aceea că l-ar putea în aşa fel ademeni încît n-ar mai lupta pentru completitudine.) Acest subiect l-am discutat în capitolul 5. Biblia acordă importanţă acestui lucru. toate percepţiile propriului eu în raport cu ceilalţi — sînt acceptate în conceptul conştient şi organizat de eu. Zen aspiră la cunoaşterea totală a naturii proprii a cuiva. Un scop major este adevăratul unificator. Evanghelia ^•_ Luca spune : „Nici un slujitor nu poate sluji la doi stăpîni". 381 Unitatea şi imaginea de sine Implicată în doctrina efortului este prezenţa unui factor Co nitiv — o imagine de sine (pagina 131). în cursul vieţii3. Este dificil pentru mintea occidentală să realizeze o asemenea experienţă mistică totală. Ca toate marile epopei. Din acest punct de vedere. Reunind împreună aceste aspecte ale imaginii de sine se face apropierea de unificare.

Din afară s-ar părea că Eliza nu posedă nici o constanţă în personalitatea ei. Dar la bază o explicaţie unificatoare a conduitei sale : e îndrăgostită de profe^ sorul ei. un al doilea set echivalent de teste a fost dat şi atmosfera s-a schimbat vizibil. Aprecierile asupra încrederii au devenit foarte constante. Press. New York. dar adulţii au pierdut-o. Atît efortul cit şi imaginea de sine sînt aspecte esenţiale ale personalităţii (capitolul 6). se menţin la un nivel destul de constant de adaptare dominantă. Este adevărat că studiile statistice asupra trăsăturilor comune pOt să ne ofere unele dovezi referitoare la constanţa sau unitatea personalităţii. Corespondenţă versus concordanţă Urmează un corolar. O învaţă să vorbească într-un elegant şi constată că se supune prompt ordinului său. După fiecare din cele şase teste li se cerea să lor-' muleze gradul de siguranţă pe care-1 simţeau în legătură cu precizia performanţelor lor. Dacă se simt mai puţin siguri (mai puţi" autoimplicaţi) sînt variabili şi inconstanţi. conchidem. că testul pentru o anumită trăsătură (de exemplu. 5. în „J. Soc. p. Trăsăturile comune sînt numai variabile după care comparăm o populaţie mare de oameni. Mysticism. Pygmalion. Cînd spunem. Pentru cele şase teste a existat o cons antă redusă în aceste aprecieri ale certitudinii. Dar sînt multe împrejurări 'în care pentru motive esenţiale măsurătorile unei persoane nu corespund. 5 E. C an tril. 249—258. Shaw. 89. New York. Şi totuşi nu putem spune că structura personalităţii sale este de aceea lipsită de unitate. A. 79—99. în prima. H. T. Subiecţii au fost puşi în stare de tensiune mai mare. W. s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la celelalte cinci teste. După un interval de timp. Autorii conchid că încrederea este o trăsătură constantă de personalitate cînd ego-ul este implicat. Şi tocmai factor" esenţiali explică o asemenea unitate care se găseşte în personali1 tate. li s-a spus să-şi dea toată silinţa pentru că rezultatele acestor teste de inteligenţă vor fi introduse în dosarele lor şcolare. 36. de exemplu. Subiecţii erau numai cobai de laborator făcînd gesturi de rutină. în eroina.. este luată . 1959. Au dat unui grup de subiecţi o serie \ de teste de inteligenţă în două condiţii experimentale. Gauging public opinion. Christian and Buddhist. Identity and the life cycle: selected papers. Trebuie să ne aşteptăm ca să fie evidentă o unificare mai mare în dispoziţiile personale decît în trăsăturile comune. Motivation and personality. în „Psychologia". abnorm. Să ne referim la un studiu experimental. 10 H. Maslow. Princeto Univ. pentru a ne exprima d ai pe scurt : funcţiile esenţiale tind să unifice personalitatea. 1954„ • 214—217. Un student care s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la un test. New YorK Int.11 Dovada unităţii care provine din corelarea măsurătorilor efectuate într-o populaţie generală o vom numi o dovadă a corespondenţei. Sau. central şi important în viaţa noastră. fie că aceste variabile au sau nu o importanţă centrală în viaţa lor. Schimbarea a fost efectivă. Prin acest termen înţelegem că scorurile subiecţilor la o scală a unei trăsături comune sînt destul de constante. Klein şi Schoenfeld au dorit să studieze siguranţa Ca atribut al personalităţii. Psychoanalysis and Zen Buddhism. Funcţiile esenţiale şi unitatea. o Univ. o florăreasă ignorantă. B. Sondajele de opinie publică arată că oaraen» care se simt siguri în legătură cu o problemă.de profesorul pentru a-i educa vorbirea. Psychol. cap. vor fi destul de constanţi (unificaţi) în a susţine toate propunerile care sînt lf" gate de acea problemă. . atmosfera era neutră. 6 D. Fromm. Şi astfel majoritatea oamenilor. N. fără implicarea ego-ului. Klein. spunem că majoritatea oamenilor răspund în acelaşi mod semnificativ item cu item şi moment cu moment. Har-P» i957 i957t p 105 E.85.J. Putem risca o generalizare : Unitatea Personalităţii trebuie căutată mai întîi în funcţiile esenţiale (şi nu m cele ocazionale sau periferice). se poartă astfel . Suzuki. The irifluence of ego-lnvolveineni on confidence. dar că este variabilă şi inconstantă cînd subiectul nu are un interes esenţial în joc.. Schoenfeld. Harper. 2. ea se reflectă în scrierile lui Fromm7 şi Maslow8 care consideră că omul poate să-şi sporească mult unitatea învăţînd să evite dihotomiile afectiv-intelectuale şi cultivînd experienţa unui caracter nemijlocit şi creator pe care copiii o posedă.". 1959. în afară de conceptul de corespondenţă (dovada unităţii unei trăsături comune) e necesar conceptul de concordanţă (dovada unităţii dispoziţionale). submisivă sau mijlocie.9 Implicarea ego-ului în orice situaţie pare să aducă o constanţă mai mare. fcii atunci cînd nu sînt aşa de legate. Press.Deşi această direcţie de gîndire e străină concepţiilor occidentale despre personalitate. Dacă' spune să se poarte ca o slujnică. 1943.10 9 G. Dragostea ei este un factor esenţial. dominanţă — supunere) are un coeficient de fidelitate de 0. monotonă. 1941. 384 Să generalizăm punctul nostru de vedere : gîndurile şi com-tl au o constanţă mai mare cînd sînt legate de ceea ce fi ld l 'j considerăm a fi cald. 383 Ne amintim de povestea lui G. Princeton. S. ca o se comportă în consecinţă. H Erikson.

O asemenea exagerare este clară mai ales în necrologuri. Enunţul următor împinge problema prea departe : Unitatea unei persoane poate fi trasată în fiecare clipă a vieţii sale ^u există nimic în caracter care să se contrazică. sînt complet concordante. exis^~ o corespondenţă redusă dar o concordanţă mare în person 5 litatea sa. Aşa cum a arătat acest capitol. B. avem unele idei despre problemă. Ce anume determină forma totală a personalităţii nu ştim. dacă numai noi cunoaştem rădăcina concordanţelor. Fluctuation of sentiments and attitudes as a measure of character integra-'*°n and of temperament. Fetiţa era în întregime concordantă în strădania ei de a fi la fel ca profesoara iubită. mentul personal. 12 R. Reperăm o profundă. Dacă dispoziţiile pe care le descoperim sînt foarte generale şi intense (cardinale sau centrale) sîntem aProape de descoperirea temei sau a temelor unificatoare ale 387 77 . Pe de o parte nu există nici îndoială că studiile experimentale şi statistice tind să subesti3 eze unitatea personalităţii pur şi simplu pentru că tehnicile lor reuşesc să se concentreze asupra domeniilor esenţiale ale yjeţii individuale. în „Amer. Autorul doreşte să extragă „esenţa" sau semnificaţia vieţii ca întreg. Cînd ştim acest lucru. Cattell. Din nou. La pagina 364 am consemnat cazul profesorului D.". dar era ■ u Se poate merge mai departe şi să se studieze cantitatea de „integrare" Prezentată de indivizi la multe trăsături. chiar detaliate. Capitolul precedent a menţionat metode variate pentru descoperirea dispoziţiilor personale. Abordări empirice ale concordanţei Ziua unei psihologii cu adevărat morfogenetice nu a sosit încă. by H. taţi mai mari decît se justifică. Dacă o persoană care ne « cunoscută pare neconcordantă cu ea însăşi. deşi lipsite de pondenţă. 1943. dar pînă acum avem metode puţine care să ne ajute să stabilim aceste idei pe o bază ştiinţifică. Franke. Răspund ei la întrebări în fiecare *i în acelaşi fel sau sînt variabili ? Un asemenea procedeu de măsurare a trăsăturii comune de „integrare" generală a fost propus de R. Am făcut unele progrese în fabricarea pietrelor de construcţie (trăsături) şi în denumirea lor. Scindarea aparentă din personalitatea fetiţei a fost ' rapid explicată. aceasta este numai un inchau aj inadecvării şi superficialităţii observaţiilor noastre anterioare12. Bogen and Lipmann. ed. care era ea însăşi studioasă şi avea un ten natural frumos. Acest lucru produce o imagine a unei uni. Psychol. 386 jn definitiv.". Există cazul fetei de treisprezece ani care a fost îndru mată spre consiliere deoarece utiliza un machiaj excesiv faţă. 58. Operaţiile standard sînt prescrise în studiile statistice ale corespondenţei. Un genotip profund de autocentrare e I plică ambele grupuri de acte contradictorii. J. Avea o pasiune puternică pentru profesoara ei. a rui dezordine din biblioteca de care se ocupă. 56. unitatea personalităţii este numai o chestiune qrad şi trebuie să evităm exagerările. p. Este mai uşor să fii „obiectiv" în studierea corespondenţei măsurătorilor decît în studierea concordanţei. Apare un grad remarcabil de unitate — mai mare decît a fost prezentat vreodată la persoana respectivă în viaţă. Pe de altă parte. Eliza Doolittle era absurd de neintegrată în modul de a vorbi şi de a se comporta . contrasta f^ reuşea să corespundă) cu meticulozitatea legată de D soana şi biroul său. Nici nu trebuie să spunem.» substituind astfel faptelor o interpretare arbitrară. 45. în cel mai bun caz. 1931. că totul în personalitate s-ar dovedi a fi coerent cu restul. în „Z." no. vedem că înseşi rea şi comportamentul ei inconstante. angew. dar pentru a detecta concordanţa adesea trebuie să facem o interpretare clinică — a cărei corectitudine e greu de dovedit.După cum am văzut. stil de viaţă. putem spera să descoperim nimic ^aî mult decît o schemă generală şi o structură parţială. Gang tind Charakter. Această deprindere părea tristă în contradicţie cu na tura ei studioasă. Concepte precum concordanţă. Admitem totuşi că nu e uşor de stabilit cu certitudine diagnosticele noastre intuitive asupra concordanţei. Activităţi şi trăsături „nerelevante" sînt îndepărtate. dar un progres mic în arhitectură. structură totală rămîn în cea mai mare Parte simple concepte. Nu e strict adevărat că nu s-a făcut nici un progres. Probabil că tocmai din acest motiv cercetătorii din domeniul personalităţii tind să treacă cu vederea situaţiile genotipice din viaţa individuală care ajută la rezolvarea contradicţiilor aparente din comporta-. se produce o exagerare inevitabilă a constanţei. e uşor de citit într-un comnortarnent discordant o unitate mitică. Adesea ne putem afla în eroare. 195—216. 265 bine integrată în ceea ce priveşte dragostea ei pentru sorul Higgins. Profesoara ei a simţit că ceva nu e „în regulă".Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 335 ~. în biografii. f. genotipică (pagina 365). gste dificil a menţine echilibrul. Psychol. Integrarea nu este niciodată perfectă Şi astfel.. Sarcina devine mai dificilă prin faptul că nu ne putem aştepta la o unitate completă.

=gs=y ^ p T -ff . să spunem. pp. fotografii. producţii artistice sau orice altceva. patru sau Uinci dispoziţii centrale într-o viaţă. înainte de a ne adînci în metode.) Capitolele următoare privesc metodele pentru evaluarea per-ollalităţii. Metoda permite studiul cantitativ al structurilor calitative. nu ne spune de ce un evaluator percepe concordanţa dintre ele. nality. vom menţiona două tehnici care au o semnificaţie specială pentru problema de faţă. iar apoi să se determine cît de superior hazardului poate fi un evaluator dat. Metoda asocierii estg un mod excelent de a de~ monstra concordanţa. Figura 29. Unul din scopurile principale ale ştiinţei este să facă predicţii exacte. Manuscrise zicale de Bacii. ne întrebăm încă despre felul .. BeethovUs şi Mozart (dîn W. Metoda reclamă ca un evaluator să grupeze diferite referinţe care privesc o personalitate preluîndu-le dintr-o mulţime de referinţe care sînt luate şi se referă la multe personalităţi. Deşi majoritatea acestor metode se concentrează asu-ra unei trăsături sau cel mult a cîtorva. Sau se pot combina aceste producţii cu numele autorului.ci'ise „„. deşi. specimene de scris. 20) Per. chiar dacă stabilim ferm.> w ţfii vieţi. Este uşor să se determine cîte asocieri s-ar produce prin hazard. (Totuşi. care sînt legate între ele. Cele trei manuscrise muzicale reprezentate în figură au fost scrise de trei compozitori binecunoscuţi : Bach. Beethoven şi Mozart. deşi nu aruncă nici o lumină asupra cau-zelor ei. Harnl0' J943. Referinţele pot fi de diferite tipuri : biografii. scoruri la diferite teste. fără ca mai întîi să se întreprindă vreun proces de analiză. New York. Metoda asocierii are avantajul că permite ca producţii complexe să fie orînduite cu alte producţii complexe. cum am spus. Dacă am cunoaşte concordanţele .13 Predicţia. alte metode ne conduc jnai departe în considerarea problemei interrelaţiilor. Din cunoştinţele despre aceşti oameni vi se cere să potriviţi numele cu scrierea muzicală caracteristică. Asocierea*. Principiul asocierii este ilustrat în figura 29. vVnif11 The Expression oj p"".

psihologia a pătruns pînă acum cu greu în acest domeniu de cercetare. 149—177. Handbook of social psychology. rezidă în faptul că psihologii nu au învăţat încă cum să descopere dispo-ziţiile personale pe care se bazează predicţiile lor. cum o vom numi aici. Voi merge sau nu voi merge şi numai cunoaşterea atitudinilor mele. O structură nu e niciodată completă. R. Addison-Wesley. . este de asemenea adevărat că comportamentul viitor al unei persoane depinde în ultimă analiză de ceea ce ea este — şi nu de felul grupului căruia îi aparţine. identitatea de sine. putem prevedea destul de bine cîţi morţi de accidente de maşină vor fi la un sfîrşit de săptămînâ • putem chiar să spunem că dintre cuplurile avînd un anumit mediu familial şi anumite calităţi personale 70% vor divorţa. fluxul ordonat şi constant la Bach.mai adînci dintr-o viaţă. am putea prevedea cu succes mare parte din viitorul ei.". Selected luantitative methods. Biologii morfogeneticieni subliniază proprietăţile formale specifice fiecărei fiinţe vii care o fac să fie o unitate independentă. de asemenea. I. de asemenea. Astfel. există o eroare logică serioasă făcută în examinarea predicţiei statistice. ci numai * în original matching.. III = Bach. Neuro-fiziologii ne spun că semnul distinctiv al sistemului nervos este capacitatea sa integratoare. teologi — toţi au ceva de spus. De fapt. Dar în această problemă se dezlănţuie o controversă vie. studiile pe care le citează sînt atît de parţiale în esenţă si atL de puţin comparabile între ele. Predictia statistică se referă întotdeauna la distribuţia specifică unei populaţii largi. Tehnicile specifice de asociere şi predicţie ajută la testarea preciziei percepţiilor noastre legate de concordanţă. putem spune că întreaga poziţie prezentată în acest capitol şi în cele precedente pledează pentru superioritatea predicţiei morfogenetice faţă de cea statistică. The matching method applied to investigations of personality. (Nota trad. Deşi metodele empirice rămîn în urmă. ca cele făcute pe bază de intuiţie clinică. Majoritatea oamenilor percep rapid unităţile : capriciul vioi la Mozart. aplicată la viitorul oricărui individ singular. putem fi tentaţi să spunem că am şansa de 6 la 10 de a merge la film săptămînă aceasta. 390 Aşa cum am văzut în capitolul 1. Din nefericire. 1963. (Desigur că nu am putea prevedea răspunsul exact. intrigat. în „Psychol. 1954. Dacă şase din zece americani merg la filme în fiecare săptămînă. dacă va avea un accident. F. Bull. A conchis că acele studii făcute pe baza unor gjjnple scoruri la teste şi alte criterii statistice erau la fel de bune. Cunoscînd tendinţele medii putem prevedea cîţi oameni se vor naşte sau vor muri în următoarele douăsprezece luni . Predictia sta-tistică — genul utilizat de agenţiile de asigurări — poate fi uitrii tor de precisă pentru o masă mare de date. se propun cîteva concepte psihologice pentru a explica unitatea aşa cum există — dintre ele. decît dacă aplicăm medii statistice la cazul său. dacă nu superioare. a examinat dovezile pentru asemenea studii de pre-vjziune statistică. dar că le va plăcea sîntem siguri. a intereselor şi a situaţiei ambientale va spune dacă voi merge sau nu. în viitor. precum şi un rezumat al unor cercetări anterioare care au utilizat metoda sînt date în P. Enunţul este într-adevăr fără sens. îmbinarea corectă pentru figura 29 : I = Beethoven . dacă va căuta să divorţeze. Ae problemă. De fapt. Cambridge. B u s h. Sursa dificultăţii. R. M o s t e 11 e r. în capitolul 8 am subliniat concepţia că a şti că un om este „soldat de profesie" înseamnă a avea o bază pentru o predicţie mai buna decît dacă cunoaştem numai trăsăturile sale „vagi".) în măsura în Ca 6 prevedem corect pe baza cunoştinţelor noastre despre concordant6 am îndeplinit cerinţa ştiinţifică de a dovedi obiectiv constant personalităţii. Poate convingerea ei cea mai certă este că nici o personalitate nu e total unificată. trebuie să fim capabili să spunem cu mai mult succes dacă se va duce sau nu la film. Din punct de vedere strict empiric. se bazează pe o înţelegere atentă a unei persoane şi a dispoziţiilor ei (adică pe idiodinamica vieţii sale). Predictia morfogenetică. V e r n o n. Filozofi. Mass.). E. Vezi. Metodele empirice pentru determinarea dispoziţiilor personale ar părea cele mai promiţătoare în a ne ajuta să găsim temele majore ale unităţii unei vieţi. cred. Nu prevede niciodată ce se va întîmpla unei anumite persoane. Deşi este adevărat că majoritatea soldaţilor de profesie pot avea anumite stiluri de comportare. 33. Dacă cunoaştem o persoană temeinic. Lindzey (Ed. imaginea de sine. Putem spera că. stilul de viaţă şi diferite conceote existenţiale înrudite (care vor fi discutate în capitolul 22). Rareori putem prezice cuvintele exacte care prietenii noştri le vor utiliza în exprimarea plăcerii cînd ^ dăm un dar. psihologul Meehl. Am citat deja opinia că predicţiile cu succesul cel mai mare provin din cunoaşterea apartenenţei de clasă a unei persoane.) 13 Îndrumări pentru utilizarea metodei. încît nu putem considera problema pînă acum rezolvată. în G. 389 o serie de răspunsuri. 307—311. funcţii esenţiale (opuse celor periferice) şi alte reprezentări ale eului . Ceea ce putem cel mai mult spera este să găsim grade de concordanţă şi direcţii mai mult sau mai puţin constante de dezvoltare. Rezumat Problema unităţii personalităţii este multilaterală. poeţi. Există două feluri de predicţie (vezi pagina 32). metodele statistice vor fi aplicate tot mai mult în studiul caracterului integrat al vieţii individuale. II = Mozart. zbuciumul vijelios la Beethoven — calităţi reflectate nu numai în muzica şi scrisul lor dar şi-n viaţa lor perso-nală ca atare.

excludem unele mijloace Populare de „citire a caracterului". DOCUMENTELE PERSONALE ŞI STUDIILE DE CAZ « 4. anecdota neverificată. Ca şi alte ştiinţe. STUDII ASUPRA APARTENENŢEI SOCIOCULTURALE. Excludem desigur mijloacele neîngrijite şi ilegitime pe care psihologia a învăţat de mult să le ocolească : bîrfa. iar în capitolul 8 pe cele ale ştiinţei socioculturale. altele. deoarece în prezent ele nu par Promiţătoare — printre ele. De asemenea. AUTOEVALUAREA ft 5. astrologia. psihologia a elaborat o serie tehnici speciale pentru a face o observaţie sistematică şi garanta interpretarea. STATUSULUI ŞI BOLULUI 0 3. exemplul unic exagerat. EŞANTIONAREA CONDUITEI # 6. Figura 3n ne ajută să punem în perspectivă gama largă de discipline implicat în studiul complet al personalităţii. Cum vom clasifica metodele ? . Dar rămîn multe metode legale şi promiţătoare. deducţia cu prejudecăţi. numerologia. chiromanţia. Personalitatea nu e un dat exclusiv al cercetării din ştiint psihologică. Figura nu include contribuţia metodelor literare şi filozofice a căror importanţă de asemenea'0 recunoaştem.391 Poate că cel mai util concept dintre toate este unul pe Ca psihologii îl împart cu mulţi filozofi — unificarea vine pe Cai efortului.) Majoritatea metodelor noastre actuale de evaluare se ocupă de substructuri ale ansamblului. Metoda de bază a psihologiei. frenologia. Urmărirea (nu atingerea) unor scopuri majore este care modelează o viaţă. Un poet a spus că omul realizează unitate cea mai mare cînd aspiră constant spre „înălţimea care se dove deşte prea înaltă şi spre eroismul care este prea sublim pentru pămînt". merg în direcţia întregului insesizabil. PARTEA A IV-A evaluarea Personalităţii CAPITOLUL 17 O trecere în rţvistâ a metodelor CUM VOM CLASIFICA METODELE ? * 1. DIAGNOSTICUL CONSTITUŢIONAL. în capitolele 3 şi 4 am recunoscut contribuţiile bil io giei. Unele din ele se concentrează pe un detaliu mic . fiecare avînd un loc adecvat. Cu cît scopul este mai intangibil cu ayt poate fi mai formativ. mai cuprinzătoare şi sinoptice. Personalitatea este un lucru atît de complex încît fiecare metodă legitimă trebuie utilizată în studierea ei. Majoritatea metodelor inventate pînă acum pentru studiul personalităţii nu se ocupă de ansamblu. ŞI FIZIOLOGIC « 2. EVALUAREA CLASIFICATORIE 'upă ce am plătit tribut unităţii personalităţii (în măsura în care este o unitas) revenim la problema multiplicităţii. ca a oricărei alte ştiinţe (sau a simţului comun). Scopul studiului psihologic este să tăţească capacitatea noastră de a evalua personalitatea peste p p nh^ Iul de exactitate pe care îl putem atinge prin bunul simţ neajutor &~ In acest capitol ne ocupăm de procedeele care urmăresc ^ scop. (Un sceptic remarca faptul că nu putem face nimic altceva cu o „personalitate totală" decît să-i trimitem flori. este observaţia unui dat şi interpretarea sems 395 ncauei sale.

instrucţiuni precise sau nedefinite. domeniile de personalitate explorate (de exemplu.G. Campbell. în clasă sau în situaţia naturală cotidiană) . 1959. I. autoevaluare. 4. Wiley. obiecte structurate sau nestructurate) . 158—168. De asemenea D. dacă e limitat la o trăsătură sau e holistic). tipul de stimul prezentat subiectului (de exemplu. Metodele proiective sînt de trei tipuri : expresiv motorii (de exemplu gesturile şi scrisul). Psychol. Methods of psychology. aparate. O schemă triplă suplimentară este avansată de Super. fie autobiografie. creion-hîrtie. trăsături. dacă e nomotetic sau idiografic) .". am putea clasifica metodele în funcţie de : 1. A. Tehnici psihologice speci--fice de evaluare . Princeton.).J. D. sau deschis şi liber . consult. Van Nos-trand.' Bull.". behaviorism şi aşa mai departe) . în B. A typo-'°9y of 'tests proiective and otherwise. Dificultatea este că dacă diferenţiem instrumentele numai după un principiu. frenetică Biometne .). ^ 6. dacă e cantitativ sau necantitativ. aprecieri făcute de către persoane cunoscute şi experimente de multe tipuri. drept cate-Sorii principale de clasificare. me-todfe de autodescriere. Super. 1948. Theories and assumptions underlying aProaches to personality assessment. în mod necesar închidem ochii faţă de toate celelalte principii la fel de valide. perceptiv-structurale (de exemplu petele de cerneală ale lui Rorschach). aperceptiv-di-narnice (interpretarea desenelor. Rosenzweig sugerează ordonarea metodelor în funcţie de trei rubrici : tehnici subiective. T. B e r g (Eds. 56. funcţii cognitive sau motorii). Andrews (Ed. 1959. Locul personalităţii în diferite ştiinţe Şi alte principii ar putea servi drept cadru de clasificare. în „Psyehol. 397 OBSERVAŢIE Şl INTERPRETARE Bunul simţ Ajutat de 1 Diagnostic constituţional si fiziologic. principiile de construire (dacă instrumentul este standardizat sau nestandardizat. 2S Rosenzweig. 1957. analiza factorială. Investigating and appraising personahty. 2. N. alegere multiplă. opinii. °t>iective approaches to personality assessment. cap. J Cf G Lindzey. alegere obligatorie între două alternative. tipul de răspuns cerut (de exemplu. metode proiective. condiţiile de administrare (în laborator. E.Morfologie fiziologie KndccrTnologie Ştiinţe psihologice Icare pun accentul pe structura şi funcţia interni) PERS O NALITATEA Psihologia biologici Psihologia ffenerald Psihologia Psihologia Clinică socială Ştiinţe sociale (cere pun accentul pe mediu ) Antropologie Istorie Ştiinţe politice Econom i e SocTologîe FTIcsofio socialG Figura 30. modul de interpretare (dacă e detaliat şi prescris. New York. 21. asociaţii verbale şi altele). 5. reacţii complet nedirijate ca în scrierea unei autobiografii) . On te classification of proiective techniques. aptitudini. 2. B a s s. 396 ştiinţe biologi ce „rf pan accentul pe constituţia fizica) . 3. 207 —210. Metodele obiective includ măsurători fiziologice precum şi comportamentul observat în laborator sau în situaţii cotidiene. 7. metode de observaţie.1 Desigur că e de dorit să adoptăm o schemă de clasificare pe cît posibil simplă. M. obiective şi proiective? în metodele subiective el ar include orice formă de introspecţie. interviu sau test de personalitate hîrtie-creion. în T.. dacă e proiectat în mod raţional sau derivat empiric. teoriile ce stau la baza elaborării unui instrument (dacă derivă din psihanaliză. imaginaţie. De exemplu. care alege.Există multe principii logice după care am putea ordona metodele de evaluare care se utilizează în prezent. în „J.

biochimie. Deoarece personalitatea este într-o măsură 3 O trecere în revistă a metodelor fizice. 398 1. Elec-troencefalografia este destul de avansată . pare destul de probabil ca alternările normale de dispoziţie să însoţească modificări fiziologice. Numărul şi complexitatea tehnicilor actuale fac ca cele d<? acum o generaţie să pară naive şi primitive.Documente personale şi studii de caz Autoapreciere 7 Teste si scări Tehnici proiective 11 Eşantioane de conduita Evaluări Analiza în profunzime Comportament expresiv Procedee sinoptice Figura 31. 2. dar cînd se produce o disfuncţie accentuată. dar că structuri morale (de exemplu. Dacă această impresie e corectă. endocrinologie. reflexului psihogalvanic cutanat. chimice şi fiziologice este fă-cutâ de R M A11 e n Personality assessment procedures. Argumentul în favoarea lor este evident. Studii asupra apartenenţei socioculturale. Ele nu urmează un principiu unic de organizare.3 F Studiile în domeniul eredităţii pot fi făcute pe baza' tabelelor je înregistrare a familiilor elaborate de asociaţiile eugenice ca şi pe baza cercetării gemenilor monozigoţi (pagina 81). Iar tehnicile utilizate azi vor părea naive peste o generaţie. O clasificare a metodelor de evaluare Deşi această schemă simplă are un mare merit. Ofer în schimb o grupare minimă practică de metode cu unsprezece titluri. gemenilor monozigoţi — se află doar . dar dispoziţiile sînt numai riduri uşoare la suprafaţa structurii personalităţii. E nece--ară ° cercetare constantă în genetică. Totuşi această grupare iargă de metode era validă acum o generaţie şi poate va continua să servească ca un cadru general în care invenţii şi îmbunătăţiri viitoare pot fi introduse. ci par să reflecte destul de clar situaţia actuală din evaluarea personalităţii. asupra funcţiilor glandulare şi anatomice. status şi rol sînt subsumate ^urnite metode care nu se ocupă de personalitate în mod direct ci de cadrul în care se dezvoltă personalitatea. personalitatea este probabil că suferă o tulburare corespunzătoare. Diagnosticul constituţional şi fiziologic Corelatele biologice ale personalităţii sînt importante. De asemenea. ■^tropometrie pentru a ne da cunoştinţe despre bazele personalizaţii (capitolul 4). atunci conchidem că personalitatea normală nu e reglată în detaliu de funcţii glandulare sau fiziologice specifice. Studiul tipurilor somatice (paginile 71—74) este o metodă promiţătoare. New York. Măsurători delicate ale funcţiilor fiziologice pot jj acum făcute cu ajutorul poligrafelor electronice pentru ca procesul în corelarea acestor măsurători cu caracteristicile temperamentului să fie asigurat. Figura 31 este o reprezentare grafică a acestor tipuri mari. Studiile asupra constituţiei corpului. începuturile lor. statusului şi rolului Sub titlul de poziţie culturală. importante de metode. Capitolul 1 a demonstrat gama largă a individualităţii biochimice Dacă interpretăm corect cercetările făcute am spune că se pare că nu există relaţii specifice cunoscute între activitatea glandelor sau funcţiile metabolice şi trăsăturile unei personalităţi nonnale. somatotipul) şi mai ales anormalităţile mari se reflectă în formarea personalităţii. se pare că s-a stabilit că undele cerebrale anormale se găsesc frecvent în anumite forme de tulburări de personalitate (mai ales la epileptici). pare cam prea grosieră. undelor electrice cerebrale. Har399 .

naraţiuni. New York. cum am insistat. căci nici un individ nu oglindeşte exact apartenenţa sa naţională sau religioasă sau clasa sa socială. inginer militae fetişcană din Armata Salvării. care suSf. A şti că el sau ea este arab. un simplu raport asupra apartenenţei socioculturale nu e niciodată suficient în sine. observaţia prin participare. Hunt (Ed. metodele etnologiei. Poate că nici o autobiografie nu e total lipsită de autojustificare.). interviurile şi altele. clasificările transculturale.' că prin specificarea grupului rasial. Chiar atunci cînd o persoană deviază mult de la poziţia sa socioculturală este important de ştiut normele de la care ea se îndepărtează. 170—213. regională alte norme semnificative roluri în principalele grupuri cărora persoana le aparţine. intime sau cele care relatează evenimente zilnice . 2) jurnalele. S-a argumentat că asemenea cunoştinţe despre apartenenţa ] grup este mijlocul cel mai bun de a prevedea conduita viitOa a a unei persoane. Nici o personalitate nu e replica exactă a normelor predominante.! tate la persoana întîi. Ceea ce numim „documente personale" prezintă interes nu numai pentru psiholog. F. Fiul unui om bogat care devine socialist prezintă o problemă psihologică diferită de fiul unui conducător revoluţionar care devine socialist. abnorm. Psychol. de obiceiuri şi coduri. Guthrie afirmă că cunoaşterea apartenenţei de grup a unei persoane ne dă posibilitatea de a face o predicţie mai bună despre conduita sa viitoare decît ar face-o măsurarea trăsăturilor : Personality in terms of associative learning. 4) chestionare cu întrebări deschise (dar nu testele standardizate) . Pledoarie specială. Ronald. incluzînd interviuri. 246—250. P. 1) autobiografiile comprehensive sau de interes restrîns . menţionăm diferitele documente scrise la persoana a treia : studii de caz. 5) înregistrări textuale. pentru alte scopuri. 400 Intrucît aceste studii asupra poziţiei socioculturale nu intră -n domeniul psihologiei nu e necesar să intrăm într-o examinare detaliată a metodelor pentru colectarea unor informaţii semnifi-cative. Este important de notat că toate acestea sînt documente redac-. actor. dar pentru a înţelege cazurile deviante ca şi pe cele relativ tipice este necesară cunoaşterea normelor şi rolurilor. Documentele personale şi studiile de caz Ajungem acum la metodele elaborate în cadrul ştiinţei psihologice (mai curînd decît biologice sau socioculturale). elaborată în afara oricărei constrîngeri. 6) anumite compoziţii literare. pp. Toate metodele valide de determinare a cadrului social al vieţii sînt admise. ocupatin'1*16 căruia îi aparţine o persoană obţinem un anumit grad de cunosti^f probabile despre trăsăturile sale. în J. Un locuitor din Mississipi care fraternizează cu negrii este o personalitate mai uimitoare decît altul din nord care face acelaşi lucru. M. 4E. ci şi pentru istoric. în „J. înseamnă a st' o mulţime de lucruri despre cursul probabil prezent şi viitor al vief ■ persoanei în chestiune. naţională. 52. lingvistica. 3. Pentru unele scopuri sînt folosite datele de recensămînt. Şi astfel o evaluare corectă a personalităţii va include neapărat indicaţii privitoare la sex vîrstă ocupaţie clasă socială • apartenenţă socială. S-ar părea că există cel puţin o duzină de motive distincte. S e c o r d şi S. 1944. istoria culturală. religios. biograf şi romancier.4 Totuşi. 0 parte din natura omului probabil că reflectă aceste norme. naţional. 1. Un scriitor se poate întrece pe sine în a dovedi că ceilalţi sînt mai păcătoşi decît el. biografii. confesiuni. 1956. Perso~ nalitatea.determinată de convenţiile sociale. care aduce intenţionat sau neintenţionat informaţii referitoare la structura şi dinamica vieţii autorului. Personality and the behaviour disorders. McV. soc. Pe lîngă acestea. J ° u~ r a r d au subliniat că evaluatorii masculini atribuie» aproape uniform acelea?1 trăsături mamelor lor — fapt care sugerează că există un tip de „personalitate de bază" corespunzător rolului de mamă : Mother concepts and judgments of young ivomen's faces. Putem defini un document personal ca fiind orice mărturie scrisă sau orală. dar intensitatea acestui motiv diferă mult de la . R.5 Printre acestea trebuie să includem cu siguranţă . Totuşi prima de care ne ocupăm este încă într-o oarecare măsură interdisci-plinară. Poate că primul lucru ce trebuie stabilit în legătură cu orice document redactat la persoana întîi este motivul scrierii lui. este mai mult decît „latura subiectivă a culturii" — un adevăr pe care unii reprezentanţi ai ştiinţelor sociale par să-1 fi uitat.". sau chiar mamă. 3) scrisori . CapuT"6 8 s-a ocupat de conceptul de „personalitate de bază".

Uneori studenţii. 49. 1969. este prea puţin exprimat în mod deschis. Deşi docu* Cî. (Nota trad. Dar ori de cîte ori banii determină realizarea unor documente bune. 10. adesea la vîrsta mijlocie. A11-Port. Judecind producţiile realizate în virtutea unei astfel de recompense. traducere şi prefaţă de P e r i c 1 e M a r-t i n e s c u. Bull. Rezultatul poate fi idilic ca în Marbacka de Selma Lagerlof sau viguros ca în Black Boy de Richard Wright. ca în cazul celebrului jurnal al lui Pepys. Documentele nu au fost redactate în acest scop şi totuşi ele sîht cedate cu această intenţie lăudabilă. Interesul ştiinţific. cartea întîi (1712—1722). spion. Cîştig bănesc. 5.document la document. Council. I. Dorinţa de nemurire. Confesiunile unui fost criminal. Atribuirea unei sarcini. în colegiu. 1. Dorinţa de ordine. Indivizii culţi. New York. care nu pot dormi noaptea pîn'â ce anumite experienţe ale zilei nu au fost notate. aproximativ 8OVo dintre ei aleg să-şi scrie autobiografia. ele înclină mai mult spre latura tulburărilor decît spre relatarea unei funcţionări normale. Acest motiv. Wells mărturiseşte acest lucru ca prim motiv pentru scrierea lucrării Experiment in Autobiography. Acest motiv pare coercitiv. Confesiuni. deşi nu e rar. 1942. H. 11. Multe documente personale sînt scrise într-o formă artistică pentru a da autorului şi cititorului sentimentul simetriei şi perfecţiunii. Ajutor în terapie. 265 torul fragment de autoetalare : „Alcătuiesc o lucrare n-a mai fost alta la fel şi a cărei înfăptuire nu va avea tator. Enumerăm această mare varietate de motive numai pentru a ilustra prima noastră problemă metodologică. dar rezultatul poate fi valoros pur şi simpiu pentru că este circumstanţial. Un pacient care produce o autobiografie sau alt document personal pentru terapeutul său procedează astfel pentru a-şi ajuta propriul tratament. 4. ale unor muncitori din oraşe satelit sau ale unor luptători politici intră în această categorie. după unele teorii. Catharsis. Multe documente sincere sînt încercări de a face un „inventar'' la o răscruce în viaţă. se fixează liniile de orientare ale personalităţii (paginile 87—93). 6. Aprecierea unei persoane referitoare la propria ereditate are probabil o valoare redusă. Soc. calitatea lor nu e în mod nece^sar compromisă. . este probabil că autorii au fost atraşi de sarcină şi din alte motive. 13.T. Consolidarea perspectivei personale."* 3. Autorul care nu poate obţine o reducere a tensiunii prin acţiune poate să se exprime printr-un scris năvalnic.. Rousseau îşi începe Confesiunile cu urmă5 O examinare mai completă a acestei metode se va găsi în G. Res. Asemănător este documentul în care egoismul se dezlănţuie. 401 dezvoltarea personalităţii — că. refugiaţii sînt atraşi de oferta în bani a psihologului în schimbul unor documente autobiografice. voi. adesea îşi oferă jurnalele sau alte documente psihologilor pentru studiu ştiinţific. Documentele de acest tip sînt atît substitute de acţiune cît şi amortizori de acţiune. 5. Multe documente sînt scrise pentru a asigura reducerea tensiunii. The use of personal documents in psychological science.. şi omul acesta voi fi eu.) 402 mentele de acest tip sînt probabil demne de încredere. Clifford Beers în A Mind that Found Itself (Un spirit care s-a găsit pe sine) dorea să îmbunătăţească soarta alienaţilor.P. Sci. inclusiv studenţii. Documentele personale reflectă adesea „lupta împotriva uitării". Autobiografiile unor negri. Salvarea şi reîncadrarea socială. w astfel sînt cei ce ţin jurnale. No.. Interesul literar. Serviciul public. Similare sînt şi documentele care sînt motivate de realizarea unei reforme sociale sau politice. deşi experienţa arată că dacă studenţii au ocazia să aleagă între a scrie un studiu de caz despre o altă persoană şi o autobiografie. . Editura pentru literatură. ele sînt motivate şi de o conversiune adevărată şi de dorinţa de a-i ajuta pe alţii. studenţii pot fi invitaţi să scrie autobiografii (E de prost gust să se ceara realizarea unei asemenea sarcini. dar importante vor fi ţinute secrete chiar în documente care fac mare caz de candoare şi confesiune. nici din anii în care. In general. Pînă cînd nu ştim cum si de ce a luat fiinţă documentul respectiv nu putem decide cît adevăr să-i acordăm şi nici nu putem să apreciem plenitudinea relatării. R o u s s e a u. în sfîrşit. cît şi prin virtuţile sale — într-o lumină cît mai vie posibilă. toxicoman conţin rugăminţi implicite de iertare şi reacceptare socială. Autorul caută să se etaleze pe sine — atît prin păcatele. cît şi în timpul tinereţii. Chiar documentul cel mai complet şi mai candid suferă de unele dezavantaje inerente. Bucureşti. Nimeni nu posedă amintiri precise din prima copilărie. Problema primilor ani de viaţă este un obstacol serios. Exhibiţionism.) 9. G. alcoolic. şomerii. 12. B. Şi e de asemenea adevărat că deformările memoriei se produc atît în anii ulteriori de viaţă. Aşa cum sînt oameni care îşi curat" continuu camera şi îşi pun în ordine ceea ce le aparţine. A fi uitat înseamnă a muri a doua oară şi definitiv. W. este probabil că unele episoade amare sau ruşinoase. Vreau să înfăţişez semenilor mei un om în tot vărul firii lui . 8. 7. p.

Nota 3 supra. Adolescenţii sînt în mod special înclinaţi să ţină jurnale. ^e asemenea. Există mai puţine erori de memorie. Ponsoby relatează că femeile Par mai prudente decît bărbaţii. în „Charact. dar e confuz în ceea ce priveşte semnificaţia evenimentelor şi experienţelor actu403 ale. W. Dar jurnalul intim poate cel mai valoros dintre toate relatările subiective. Baldwin a lucrat cu o colecţie mare şi revelatoare de scrisori ale unei văduve.J-abnorm.11 Cineva a spus că jurnalele au numai un părinte. La paginile 369—370 ne-am referit la o analiză reuşită de acest tip. The varieties of religious experiences. utilizează în mod sistematic autobiografii scrise liber. Pînă în prezent psihologii au utilizat mai puţin corespondenţa decît jurnalele. 10. 8 J. German refugee life histories. Totuşi. Psychol. W.7 O varietate interesantă este analiza autobiografiilor viitorului. Viaţa subiectivă de vine importantă numai pe măsură ce vîrsta adultă se apropie. Există o structurare mai puţin deliberată a realităţii.. probabil datorită diferitelor complicaţii sociale care intră în scrierea unei scrisori. 1—22. notaţiile pot dispărea pentru luni de zile.. în sfîrşit.10 Cel mai personal din documentele personale este jurnalul. . S. în timp ce scrisorile au doi : autorul şi destinatarul. dacă e fericită cu familia sa cOnsideră garantată fericirea şi rareori se referă la ea. ocupîndu-se numai de un aspect al vieţii. ftră îndoială pentru că jurnalele se ocupă de „jumătatea interioară" a vieţii. i Autobiografiile copiilor au o valoare redusă. a căror cunoaştere autorul jurnalului numai o presupune. Relatarea se întinde în formă de evantai. deci nu diferenţiată. Per-sonality under social catastrophe: an analysis of 90. Nu e uşor să ajungi la o serie de scrisori în care dezvăluirea de sine să fie spontană şi continuă. Pînă la vîrsta d treisprezece ani sau după. Ceea ce nu pune o problemă e puţin menţionat. 404 a călătoriei are. 4. autobiografiil