GOROON W AtlPQRl PEDAGOGIA SECOLULU!

XX TRUCTURA Şl DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

-1 Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" Secţia de împrumut Aceasta publicaţie trebuie returnata înainte de ultima data marcata mai jos 2 NO 2001 V. 1 7 NO 2004 V. 6 DE 2004 C. 11 OE ?001 C i 1 î /0Q5 7005 s

15/ÂLL GQRDON W. ALLPORT

au. STRUCTURA Şi DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII Tiaducere şi note de IOANA HERSENI t Să nu iling si cţiunile PINOZA

EDITURA DIDACTICA Şl PEDAGOGICĂ Bucureşti, 1991 < Traducerea s-a făcut după : Gordon W. Allport, Harvard Universitj Pattern and Grozoth in Personality Hoit, Rinehart and Winston New York, Chicago, San Francisco, Toronto, London Copyright 1937, © 1961. Colecţia „Pedagogia secolului XX", iniţiată de NADIA NICOLESCU, este coordonată de dr. VIOREL NICOLESCU si MIRELA CONSTANTIN ISBN 973-30-1151-7 Redactor : Ştefan Westfried Tehnoredactor : Elena Stan Coperta colecţiei : Constantin Guluţă M-am străduit neîncetat să nu ridiculizez, să nu deplîng si nici să dispreţuiesc acţiunile umane, ci să le înţeleg. SPINOZA Prefaţa i într-un sens acest volum este revizuirea lucrării mele Personality : A Psychological Interpretation (1937), în alt sens el reprezintă o lucrare complet noua. <■*■ Ca şi volumul anterior, cel de faţă prezintă o trecere în revistă a celor mai importante rezultate ale cercetărilor despre personalitate. De asemenea, oferă o teorie pentru a coordona rezultatele acestor cercetări. Concepţia, scopul şi accentul nu s-au schimbat prea mult. Totodată, prezentul volum este incontestabil diferit. Numai eî-teva fraze şi paragrafe sîm retipărite identic. Cercetările citate aici sînt, în cea mai mare parte a lor, de dată recentă. Spre deosebire de lucrarea precedentă, cartea de faţă este destinată studenţilor care au puţine sau nici un fel de cunoştinţe de psihologie. Ediţia anterioară pleda pentru o psihologie a persoanei normale, şi integrate. Majoritatea şcolilor de gîndire existente apăreau ca fiind inadecvate, indiferent dacă susţineau teoria stimul-răspuns, psihanaliza, psihologia diferenţială,? tipologia sau analiza facto-rială. Inadecvarile exTstă îrîcainTr^e măsură considerabilă şi sînt subliniate din nou. Totuşi, în acest interval s-a produs un progres binevenit. Mulţi autori de dată recentă ni s-au alăturat pentru a susţine că psihologia nu trebuie să se mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie să descrie şi să explice omul real. în ultimii ani cîteva mişcări noî au avut o influenţă binefăcătoare — printre ele existenţialismul, fenomenologia, terapia centrată pe client şi aşa-numita psihologie a eului. Datorită acestora, unor noi cuceriri ştiinţifice şi, de asemenea, criticilor mei, sper că mi-am îmbunătăţit expunerea. Capitole noi privesc roiul factorilor culturali implicaţi în formarea personalităţii, cogniţia, eul. Am

revizuit argumentarea privitoare la autonomia funcţională. Atîtea lucruri s-au produs în domeniul învăţării, evaluării şi în „percepţia persoanei" încît am pregătit o expunere complet nouă despre aceste probleme Problema, de bază a rămas neschimbată. Această problemă, aşa cum o văd eu, este aceea de a descoperi echilibrulftadecvat între factorii comuni şi factorii morfogenetici individuali ai personalităţii. Să explic ce înţeleg prin aceasta, referindu-mă la ştiinţa biologiei. Biologia moleculară rcievăloT moi mult că substanţele vieţii sînt identice~*Ţnaiferent de_jşppcîî~~' Eli-11 ffenfele de construcţie "ale vielii"— Vegetale si anijnakT— se dovedesc uimitor de uniforme în termeni de acizi nucleici., molecule de proteine şi reacji^->enzirnati£e*s.Totuşi, o vrabie se deosebeşte de un pin, un orrfae o vra-b~Tc\iar un om este foarte diferit de alt om. Problema morfogenezet (care explică structura) devine din ce în ce mai acută pe măsură ce descoperim elementele comune de la baza vieţii. Acelaşi fenomen se produce şi în psihologie. Cu cît cercetăm mai mult şi descoperim ceea ce este uniform în natură, cu atît ex-plii area unicităţii formei si structurii întregului devine mai urgentă. Aşa cum biologia morfogenetică rămîne în urma biologiei ar ilitice şi moleculare, tot astfel psihologia morfogenetică rămîne în urma psihologiei analitice şi moleculare. -Un obiectiv important al acestui volum este să atragă atenţia asupra acestui decalaj şi asupra căilor posibile de a-1 elimina.^ — Prin urmare punem acceat pe organizarea injgrnă arnoliyelor^ trasaturilor şi a stilului personaLIn ciuda unor vii atacuri difTpar-le i "CTUicllor, stărui în credinţă'-mea că individualitatea structurată ar trebui să fie şi poate fi un dat pentru ştiinţa personalităţii. Această convingere mă face să mă opun teoriei care reduce perso-nalitatea la elementele comune constatate la toţi oamenii. "~~" Mă face, de asemenea, să mă opun modalităţii obişnuite în <iiiiiţpb FDP'Hle. care ar reduce personalitaiffla la-Q manifestare cje roluri, la relaţii interpersonale, la incidente în cadrul sistemului sorio'cUllUTliŢ Pricit de ilnpuT'tarile âr li cultura şi societatea, nu ar trecui'sa "H se-permită să eclipseze sistemul intern coerent care constituie esenţa personalităţii. Este adevărat, desigur, că personalii iţea este modelată de mediul social şi se exprimă pe sine în cadrul acestuia. Totuşi, ea este şi un sistem în sine şi merită să fie Această carte se depărtează şi într-o altă privinţă de tendinţele curente. Ea este indiferentă faţă de modelele care traduc per-sonalitafea în termeni specifici calculatoarelor uriaşe, constructelor matematice şi statistice şi ai altor simulatoare. Nu obiectez împotriva utilizării unor asemenea modele pentru cercetarea 'exploraţi vă. Prejudiciul apare numai cînd partizanii acestora pretind că abordarea lor permite evaluări „mai fundamentale" decît abordarea empiric-umanistă. De exemplu, statistica poate să ofere un, instrument valoros pentru simbolizarea unor argumente temeinice ;j dar dacă un argument nu este în mod fundamental valabil (sau lipseşte) prelucrarea statistică nu face decît să mărească confuzia, în ciuda acestor rezerve, sper şi cred că cititorul va găsi îr aceste pagini o expunere cuprinzătoare a studiilor ştiinţifice asupra personalităţii. în momentul de faţă nu avem dreptul că îngrădim sau să descurajăm nici o cale de abordare a investigaţiei naturii umane. Dogmatismul îngust este deplasat. în acelaşi timp este legitim fteniru un autor să testeze contribuţiile pe care le aduce din-tr-un punct de vedere sistematic. Prezintă aceste contribuţii, ne întrebăm, o legătură clară cu personalitatea concepută ca sistem structurat şi în dezvoltare ? Sînt deplin conştient că domeniul cel mai slab al cercetării empirice actuale este acela pe care acest volum îl subliniază în special, adică studiile asupra structurii concrete interne a unei personalităţi unice. Multe din ceea ce trebuie afirmat despre acest subiect rănim de domeniul viitorului. Şi totuşi acest lucru nu este în întregime adevărat. în majoritatea capitolelor putem să atragem atenţia asupra unor rezultate ale cercetării care vizează structura şi dezvoltarea internă şi avînd de aceea o legătură cu viaţa umană concretă, care reprezintă singurul mod în care viaţa umană este trăită. Toate lucrările de psihologia personalităţii sînt în acelaşi timp lucrări de filozofia persoanei. Nu ar putea fi altfel. Un autor care decicle-eă-^ţeorie a învăţării sau a motivaţiei g^te^raai bună decît alta, ^adoptă astfel o anumită concepţie despre* natura umană în cteiavgSTeiJ allOr concepţii. In majoritatea textelor psihologice, fî-iczOîia epte totuşi ascunsă. Numai un cititor albii o poate detecta în această privinţă, volumul de faţa este mai sincer. Ei invită pe cititor să observe consecinţele filozofice ale susţinerii unei anumite interpretări psihologice şi nu a alteia. Părerea mea este că, în ansamblu, dovezile de care dispunem nu descriu omul ca pe un robot reactiv. Ele demonstrează mai curînd o concepţie asupra omului ca fiinţă cu un potenţial unic de creştere. Mj^Qpiaiea^potentialitătiloc-"r"1111" .r"i fînt rpalJLa*t-& "^înfiptă si P^^■£L_£ÎHri n" le-1îvtelegem mai bine, ele nu pot fi puse în mişcare. Originile acestei lucrări se află în cercetările întreprinse acum patruzeci de ani. Chiar de atunci a început procesul scrierii sau revizuirii, ei. Ediţia din 1937 a fost, în general, bine primită şi poate că a ajutat la definirea ştiinţei psihologice a personalităţii. După publicarea ei multe probleme speciale mi-au reţinut atenţia. Rezultatul a fost o serie de cărţi, privite corect ca suplimente ale volumului originar : The Use of Personal Documents in Psycholo-gical Science (Utilizarea documentelor personale în ştiintiL-psiho-logiei, 1942), The Individual and his neligion [Individul si religia scŢri950), The Nature of Prejudice (Mgtyrr, ■prejudecăţi^ 1954), Becoming : Basic Considerations for a Psychology of Personality (Devenirea : criţezii^fundampnţa\e pşntru o psihologie a personali-tăţii, 1955). în plus, multe articole, din care unele au fost retipărite Tnlf-un volum de

eseuri, Personality and Social Encounter (Personalitatea şi conflictul social, 1955). în volumul de faţă am încercat să reformulez într-un mod simplificat esenţa tuturor acestor scrieri, în lumina cercetării şi teoriei psihologice contemporane. Materialul a fost prezentat de multe ori studenţilor mei. Prin interesul lor şi prin discuţii, precum şi prin participarea la experimente, studenţii au contribuit la forma şi conţinutul actual al cărţii mai mult decît ei înşişi o ştiu. De aceea le dedic lor acest volum, şi, de asemenea, studenţilor din toată lumea, care în viitor vor căuta să rezolve enigmele personalităţii umane. Pentru un ajutor special în pregătirea prezentului volum doresc să mulţumesc următoarelor persoane : Ada L. Allport, Kathe-rine F. Bruner, James H. Laue, Carol C. Seltzer, Doris C. Simpson, Ilarold E. Allport, Renato Tagiuri şi Luberta H. McCabe. Sînt în mod special îndatorat lui Theodore Newcomb, care a citit întregul manuscris şi a făcut observaţii critice valoroase şi lui Eleanor D. Sprague al cărei sfat şi ajutor practic au fost mereu indispensabile. Cambridge, Massachusetts 1 iulie 1961 G.W.A. Cuprins Prefaţă............ 7 Partea I. UN MOD DE ABORDARE A PERSONALITĂŢII ............. 13 CAPITOLUL » ^ ^^ *. _ 1. Psihologie şi individualitate..... 15 P' *jp *i^. Personalitate, caracter, temperament . . 34 jT"1ntuiţii din trecut ._....... 48 Partea a Ii-a. DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ... 67 CAPITOLUL 4. Fundamentele personalităţii..... 69 X5. Principiile învăţării....... 94 J<^T Elaborarea eululj)........ 119 7. StrăîttiThconştient....... 148 8. Cultură, situaţie, rol....... 172 9. Dezvoltarea motivelor...... 202 10. Transformarea motivelor...... 224 |T—11. Cogniţie şi personalitate...... 261 -J12. Personalitatea matură...... 278 Partea a IlI-a. STRUCTURA PERSONALITĂŢII .... 311 CAPITOLUL 13. în căutarea elementelor...... 313 14. Teoria trăsăturilor comune..... 334 15. Dispoziţiile personale....... 358 16. Unitatea personalităţii.....* 377 n Partea a IV-a. EVALUAREA PERSONALITĂŢII .... 393 CAPITOLUL 17. O trecere în revistă a metodelor . . . 395 18. O ti ecere în revistă a metodelor (continuare ........... 420 ^.19. Comportamentul expresiv..... 457 Partea a V-a. ÎNŢELEGEREA PERSONALITĂŢII '. . . 491 CAPITOLUL 20. Percepţia persoanei....... 493 21. Natura înţelegerii....... 519 22. Persoana m psihologie...... 544 Indice de nume .....-■ 569 PARTEA I un mod de abordare a Personalităţii CAPITOLUL 1 Psihologie şi individualitate EREDITATE « INDIVIDUALITATE BIOCHIMICA « INDIVIDUALITATE STRUCTURATA « ŞTIINŢA ŞI UNICITATE : DILEMA m SEMNIFICAŢIA „LEGII" * SOLUŢII PROPUSE » TREI SERII DE NORME » PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ « TIPURI 0 PSIHOLOGIE CLINICA * REZUMAT începem prin a compara două enunţuri : (1) „Ce personalitate interesantă are Walter'' şi (2) ,,Ce lucru interesant este personalitatea". ____ In primul enunţ îi ^Kcludjpe Sam, Jim şi Ruth ; îmi îndrept atenţia spre structura psihologică singulară carel_£aracterizează pe Walter ca individ. în cel de-al doilea enunţ îi i/icluă} pe Walter, Sam, Jim, Ruth şi pe oricare altul din lume~

Cele două enunţuri sînt polare în ceea ce priveşte sfera lor de cuprindere : un om şi milioane de oameni.^însă ambele enunţuri sînt adevărate în egală măsură. /Termenul fpersonălitam se referă atît la psihic^în-particular, cît şi la psihici-în generaL^Dacă dorim să studiem personalitatea în mod integral trebuie să ne îndreptăm rapid atenţia de la particular la general, de la persoana concretă la persoana abstractă şi invers. Acest du-te-vino este util. Ceea te aflăm despre Walter ne ajută să cunoaştem omul-în-general ; şi ceea ce ştim despre omul-în-generai este în parte aplicabil la Walter Paginile acestei cărţi conţin multe exemple de acest fel. Scopul nostru este să descoperim principiile generale ale dezvoltării, or15 gâriizării şi exprimării personalităţii, chiar atunci cînd subliniem iaptul că principala caracteristică a omului este individualitatea sa. El este o creaţie unică a forţelor naturii. Nu au existat niciodată doi oameni la fel şi nici nu vor mai exista. Să ne amintim de amprentă, chiar şi ea este unică. Toate ştiinţele, inclusiv psihologia, tind să neglijeze acest fapt fundamental al individualităţii pentru motive pe care le vom examina în continuare. Pe de altă parte, în viaţa cotidiană nu ne aflăm in pericol să uităm faptul că individualitatea este indiciul suprem al naturii umane. De-a lungul întregii noastre vieţi conştiente şi chiar în visele noastre, recunoaştem şi avem de-a face cu oameni ca indivizi separaţi, distincţi şi unici. Ştim că s-au născut şi mor în momente diferite şi că în decursul vieţii îşi manifestă structura lorspecifică, prnprip^de trăsături fizice şi mentaleT~bi nici ritf^ar putegfi altfel, atîta vreme cît ereditatea si mediii) soane sînt unice.

Mei oda de reproducere, sexuală a naturii garantează la modul superlativ un echipament genetic nou pentru fiecare muritor care se naşte. Teoretic, jumătate din ceea ce se transmite ereditar provine de la mamă şi jumătate de la tată. Să ne gîndim mai întîi la unicitatea împreunării. Un mascul distinct din peste un miliard de masculi se uneşte cu o femelă distinctă din peste un miliard de femele. Nici o altă combinaţie nu ar produce această dublă sursă, distinctă a eredităţii. -j-y Fiecare celulă somatică umană conţine 46 de cromozomi. Fiecare celulă posedă aproximativ 30 000 de j^ene~jF~nevoie de una sau mai multe gene pentru o trătialUTct muşlemta. într-un anume stadiu de dezvoltare celulele somatice suferă o „fisiune de reducere1' şi apar celule cu numai 23 de cromozomi (gârneţi), înlăturând astfel multe posibilităţi ereditare, deoarece cromozomii posedă combinaţii diferite de diverse gene. Ulterior hazardul — unul enorm — afectează şansa ca un anumit spermatozoid (din cei 300 000 000 depozitaţi în vagin în cursul actului sexual), conţinînd propriile sale variante specifice de gene, să se unească cu un ovul dat pentru a da naştere unei vieţi noi. Este absurd să presupui că doi indivizi de pe pămînt (cu excepţia numai a gemenilor mono-zigoţi, formaţi din acelaşi ovul şi acelaşi spermatozoid) pot avea o structură ereditară comună. Numărul de combinatiL^jpsib.ile de gene umane cu mutaţiile lor posibile este apreciat de Dobzhansk~\ ca fiind „cu mult mai mare decît numărul atomilor din întregul univers^ In mod evident numai o fracţiune infinitezimală de com-|b"înaţii posibile de gene este, sau chiar poate fi, realizată oriunde j în lume... Fiecare fiinj3_jjpiiariăeste^nj&n&p^ euatip__unic" ^. Pe baza acestor fapte impresionante conchidem că nu există ! două fiinţe omeneşti (cu excepţia posibilă a gemenilor monozi-goţi) care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare, mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experienţelor fiecărui muritor. Totuşi, revenim şi încercăm să nu uităm că genele creează pentru toţi reprezentanţii speciei Homo sapiens anumite trăsături caracteristice globale comune. Toţi au postură verticală, doi ochi şi două urechi, mîini şi picioare, sînt simetrici bilateral (mai mult sau mai puţin). Ei au aceleaşi elemente chimice în corp şi capacitatea de a simţi şi gîndi, de a vorbi şi imagina, de a-şi aminti şi a reproduce. Excepţiile sînt rare. Individualitate biochimică Ştim că glaxidelecu secreţie internă au un efect profund asupra temperamentului, asupTSTcursului creşterii, asupra motivaţiei. Variaţia lor în greutate şi mărime este mare, chiar în limite normale. Williams ne redă următoarele exemple2 : glanda pituitară tiroida paratiroidele testiculele * ovarele adrenalînele greutatea variază de la 350 la 1 100 mg ; greutatea variază de la 8 la 50 gr ; greutatea variază de la 50 la 300 mg ; numărul lobilor variază de la 2 la 12 ; greutatea variază de la 10 la 45 gr ; greutatea variază de la 2 la 10 gr ; conţin (la naştere) 30 000—400 000 de ovule ; ' greutatea variază de la 7 la 20 gr ; va- riaţie de 10 cute în stratul cortexului. Factorul de variaţie nu se limitează la glande. Normele metabolice _ale indivizilor fluctuează mult, ca şi reacţia lor la droguri,

pentru alţii ea poate fi la fel de ameţitoare ca şampania. Mass. Să luăm pentru o clipă plămînii — ai dumneavoastră şi ai mei. Wilcy. trei serii de nervi splanhnici în loc de două . Dobzhansky. Individualitate structurată Astfel. la boală variază foarte mult. 46. Formele personale de inteligenţă. totuşi indicii difereau atît de mult de la un copil la altul încît autorii conchid că „nu s-au constatat două cazuri care să aibă exact aceeaşi schemă de dezvoltare"5. Timp de 12 ani Dearborn şi Rothney au măsurat anual ritmul de creştere al unui număr de peste 3 000 de copii. calciu. fiecare persoană individuală deviază în mii de feluri de la omul mediu ipotetic. 11 la 30 părţi . ea studiază arareori înălţimea mej^^pulsul meu. biografia culturală şi imaginaţia sînt cele care sînt unite laolaltă într-o funcţionare. de asemenea. The evolution of human naturc. J. structurală şi biochimică ne putem aştepta ca" temperamentul şi motivaţia. of Texas Press. SciArt. După ce a examinat această problemă. p. Goethe a exclamat : „Natura pare să fi mizat totul pe individualitate"7. 54. Austin. M. Predicting the child's development. 1947. p. Heredity. După ce a examinat problema pe care o discutăm. W. diferenţă care se referă atît Ia numărul. 1946. iod şi amino-acizi. emoţiile mele ca diferite de ale dumneavoastră.". 56. capacitatea creierului. ~ De aceea sînt cu totul împotriva unui punct de vedere cart este curent în psihologie. ca implicate într-o structură cu valori mteracţionale. cititorul nu va reuşi să sesizeze esenţa acestei cărţi. Mulţi oameni au. Penguin. sexual* care surprinde pe acei care au crezut că uniformitatea prevalează în acest domeniu al motivaţiei6. 1956.. C. sodiu. Aceste necesităţi chimice pot fi comparate cu ale dumneavoastră. Dar individualitatea sa nu este suma tuturor acestor deviaţii separate. 265 consumul de apă. dar ele nu au o relaţie organică de funcţionare cu necesităţile dumneavoastră. la aceeaşi dietă un marinar face scorbut datorită carenţei de vitamina C şi altul nu. 5 W. New York. 1 a prezentat iritaţia pielii cînd s-a utilizat o soluţie de o parte la 100 000 . Deşi toţi copiii creşteau şi majoritatea prezentau un puseu preadolescent în ritmul creşterii. individuală . arată că indivizii încep viaţa cu creiere care diferă enorm între ele ca structură . Cerinţele de vitamine sînt. Biochemical individuality. Acest lucru este de extremă importanţă — şi pînă cînd nu e înţeles. 1956. Evident că e sigur să spui că nimeni nu se încadrează în valoarea medie prin toate capacităţile sale endocrine. Vezi şi C. 'Cambridge. Terapeutul nu poate urma cu succes numai metodele empirice. [Eysencî^ îl declară după . mărimea şi dispoziţia neuronilor. memoria. într-un experiment s-a testat cântitatea^de clorură de mercur necesară pentru a produce lrTtiţră~pielîi^ L)m~~35 de~ subiecţi.. Structural variation in the nervous systcm in rela-iion to behavior. 1941. S. Lashley scrie : „chiar dovezile limitate. The biological basis of human freedom. nici între metabolismul dumneavoastră cortical şi al meu. Să ne gîndim un moment la implicaţiile acestei variaţii foarte mari a individualităţii pentru terapie — fie chirurgicală. Univ. . Unii indivizi par predestinaţi să considere viaţa drept o povară chinuitoare . Dobzhansky. Dunn. cît şi cea microscopică a creierului dezvăluie mari diferenţe.ca şi efectele deprivării diToxîgen şi capacitatea de a gusta diferite substanţe. construit din diverse subsisteme. aflate la îndemînă. 5 au reacţionat la 10 părţi . Cu un asemenea evantai de variabilitate genetică. race and society. H e r r i c k. Nevoia mea de potasiu interacţionează cu nevoia mea de sodiu. New York. 17 2 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. ele alcătuiesc un sistem. Press. 1956. Cam 15Vo din oameni nu au traiecte directe de nervi piramidali în măduva spinării. nevoia de potasiu. 1956. emoţiile mele. Williams. F. Rothney. Lashlc y. Ereditatea mea. Columbia Univ. medicală sau psihologică. frecvenţa pulsului.1 T. Biochemical individuality. emoţiile. New York. in timp ce la alţii este relativ expus. Wiley. în mod obişnuit. ba chiar fiecare funcţie psihologică cunoscută să varieze foarte mult. Susceptibilitatea. Morfologia sistemului nervos nu este mai puţin variabilă. Dunn şi Dobzhansky adaugă : „Biologul trebuie să susţină unicitatea" absolută a fiecărui individ uman. variabile .'New York. cit şi pentru democraţie". D e a r b o r n şi J. Din nefericire. Studii bine cunoscute despre sexualitate indică o variaţie în intensitatea şi expresia impulsului 3 R J. cît şi la trăsături mai grosiere"4. 4 K. 115. ştiinţa studiază în primul rînd ritmul pulsului meu în comparaţie cu al dumneavoastră. Atît anatomia macro. L. Rev. 4 nu au reacţionat la nici una din concentraţiile încercate3. de-a lungul întregului peisaj uman. Aceeaşi afirmaţie tradusă în termeni metafizici şi politici este fundamentală atît pentru etică. Dar plămînii mei influenţează metabolismul meu cortical şi la fel ai dumneavoastră. p 110. T. 2 R. precum şi intensitatea şi direcţia diferitelor motive se vor distribui într-o largă varietate. p. înălţimea mea ca deviantă de la normă . J. nervoase. Williams. Nu există o relaţie directă între plămînii dumneavoastră şi plămînii mei. Unii indivizi au nervul sciatic atît de încastrat încît e bine apărat. în „Psychol. experienţa mea primară. anatomice. Nimeni nu este normal (în sensul mediei) cu excepţia cîtorva atribute. corticale şi motivaţionale. structurile nervilor faciali sînt aproape tot atît de diferite ca şi sistemul de rîuri de pe diferite continente. 325—334. temperamentul meu.

Sexual behavior in the human rnale. Methuen. fărtr*nici o structură internă. Saunders. ele diferă numai cantitativ (H2O şi H2O2). ale căror metode nu sînt nomotetice (nu caută legi universale). ed. Windelband. Nu trebuie confundat cu ideografia. 19 pentru omul de ştiinţă individul unic este numai punctul de inter-'şecţie al unui număr de variabile cantitative8. ci numai de istorie. New York. 8 H. artă sau biografie. intelectului şi fizicului unei persoane. 7 Afirmaţia Sie scheint alles auf Individualităt angelegt cu haben apare în fragmentul intitulat Die Natur. specificul). 1953. ştiinţa îl consideră un impediment. orice altceva ar mai putea fi. nu sîntem [încă descurajaţi.. E y s e n c k. Este interesat de inimi (a dumneavoastră şi a mea) sau de plă-mîni (ai dumneavoastră şi ai mei) dar nu de interacţiunea reciprocă a inimii mele cu plămînii mei sau a inimii dumneavoastră cu plamînii dumneavoastră. Philadelphia. Berlin. 20 Di. Nu pot fi de acord cu acest punct de vedere. de preferinţă universale. cu valorile dumneavoastră. Putem să nu spunem. Că individul este un sistem al unicităţii structu-jrate este un fapt. J. Persoana este considerată numai ca . derivă din tSea — idee (ceea ce este văzut. C. Totuşi. p. 1904 şi R. dar dominant. Ce semnifică această afirmaţie ? Exprimă faptul că savantul nu se interesează de interdependenţa reciprocă a subsistemelor din cadrul sistemului total al personalităţii. Este interesat de unele trăsături.punct de intersecţie". deşi se găseşte numai în forme individuale.. dar combinaţia lor se îndreaptă spre unicitate. Originea sa se află în grecescul ţSioş (care înseamnă propriul. Conform acestei viziuni. dar obedient. de asemenea. The scientific study of personality. 1952. Henry un agresor stupid ? Şi specificul conduitei lor va fi ulterior modificat de alte calităţi care le aparţin. 512. Individualitatea nu poate fi studiată de ştiinţă. Ea afirmă că toţi oamenii sînt alcătuiţi din aceleaşi calităţi (universale). S-a spus că ştiinţa se ocupă numai de legi generale. personalitatea însăşi este |n fenomen universal. coerenţă sau viaţă. Adică. Sexual behavior in the human female. Că ştiinţa înclină spre universal şi nu spre parti-[cular este. O moleculă de apă şi una de peroxid au aceleaşi elemente universale — hidrogen şi oxigen . în aşa fel încît nu estei predictibilă pornind de la universale. London. 18.(de exemplu. (Individul. Dar întrucât el este unic. Eisler. dar azi sînt larg răspîndiţi. ci idiogra-fiee. Dar nu poate calitatea A să interacţioneze cu calitatea B în aşa fel încît să se formeze un nou element ? Nu poate fi John un discipol inteligent. Mittler. ci numai de dimensiunile comune. afirmaţia însăşi induce în eroare. Pînă aici toate bune. ştiinţa este o disciplină nomotetică. omul de ştiinţă nu este interesat cîtuşi de puţin de sistemul personalităţii. p. idiosincrazie. ca unii oameni de ştiinţă. 9 Aceşti termeni au fost iniţial stabiliţi de W. 1953. 2. Strassburg. C. 1948 . p. E greu de înţeles cum poate autorul să împace această concepţie a individualului cu propria sa definiţie a personalităţii ca „organizarea mai mult sau mai puţin stabilă şi durabilă a caracterului. Worterbuch cler philosophischen Begriffe.9^ Chiar şi scolastica medievală a perceput problema şi a declarat Scientia non est individuorum. Macmillan. A. El este interesat numai de dimensiuni separate prin care poate să compare multe persoane. Ştiinţă şi unicitate : dilema E uşor de văzut însă că sîntem în faţa unui impas. iar nu o poate studia corect dacă nu cercetează individualitatea structurării ! Aceasta este dilema. Aceeaşi rădăcină se găseşte la idiom. Heitz. temperamentului. Atragem atenţia cititorului asupra ortografiei termenului idiografic. că particularul este ceea ce este în virtutea faptului că este o combinaţie complexă de universale ? Chiar dacă ignorăm faptul că expresia „combinaţie complexă" presupune problema la care ne referim. Henry este prost. care determină adaptarea sa unică la mediu". Atunci problema individualităţii nu este modul în care se compară inteligenţa . care. dar nu-1 interesează modul în care introversiunea dumneavoastră inter-acţionează cu alte trăsături ale dumneavoastră. 1904'. dar o mică diferenţă cantitativă duce la produse total neasemănătoare. The structure of human personality. Geschichte und Naturwissenschaft. Totuşi. ca şi ideologie. Kinsey et âl.. Să luăm numai două universale şi să vedem cum se realizează aceasta : Individ John Henry Calitatea A Inteligenţă 900/0 ' 10o/0 Calitatea B Dominanţă 10% 90o/0 Ni se spune că John este un individ foarte inteligent. Philadelphia. cu planurile vieţii dumneavoastră. introversiunea) ale dumneavoastră şi ale mele . un fapt. a IlI-a. ştiinţa trebuie să o studieze. Incercaţi-le pe părul dumneavoastră şi veţi vedea. o formă). este o organizare unică şi cu consistenţă internă a unor procese fizice şi mentale. că acceptăm această dogmă privind scopul şi limitele ştiinţei va trebui să abandonăm persoana ca persoană.. Termenul nomotetic vine din uojxoGsTixbs — nomothotikos (promulgarea legii). Saunders.cum urmează : 6 A. ^ntrucît ea este un fenomen universal. Kinsey et al.

Ştiinţa este neîndurătoare în ceea ce priveşte excluderea particularităţilor. Principiile generale ale geneticii. 11 S. p. poezia. Nu trebuie să studiem fiecare existenţă pentru a descoperi regularităţile legice ale vieţii. în primul rînd. II. în consecinţă.sau dominanţa lui John cu aceleaşi calităţi abstrase de la alţi oameni. numai pentru că aţi ajuns să cunoaşteţi acele regularităţi din viaţa sa care sînt raportabile la legg^ Nu aveţi nevoie de cunoaşterea naturii umane în generai pentru a face acest lucru. cap. 10 H. Ştiinţa nomotetică. Prin însăşi natura sa. puteţi să prevedeţi. de valorile sale. Murray et al. O asemenea opinie a avut Samuel Bailey care acum un secol critica psihologia pentru că acorda aproape în întregime atenţie la ceea ce este „comun omenirii" şi pentru că se interesa de caracterul individual „numai în mod incidental şi pe scurt — prea pe scurt pentru importanţa subiectului"11. Dar cîteva idei pot fi aici de ajutor. şi de aceea cu valoare de lege. Şi într-un anume sens au dreptate. putem căuta plini de speranţă printre multele principii generale ale biologiei şi psihologiei dinamice acele procese care generează unicitatea. în al doilea rînd. biografia pot s-o facă. 1855—1958. Beacon. Psihologia este o disciplină tînără şi în mod ideal ar trebui să tindă spre stapînirea desăvîrşită a fenomenelor. mînă în mînă cu istoria. ştiinţa nu poate face niciodată dreptate individualului intact — numai drama. A. de exemplu. Şi presupuneţi. Trebuie să păstrăni individul în cadrul ştiinţei. în Personality and social encounter. Vezi şi G. cealaltă poziţiei idiografice. Psihologii statisticieni ar spune că este o lege ca acest îndemn pios să nu aibă efect. Totuşi. Dar presupuneţi că pentru un singur om se întîmplă ca la aceste cuvinte să „sune un clppoţel" şi să-1 îndrepte pe calea unei transformări adevărate. 716. 21 Semnificaţia „legii" Ştiinţa convenţională este zdruncinată deoarece nu poate vedea modul în care organizarea internă a particularului se poate insera în cercetarea nomotetică a legilor generale. 1960. i. în această privinţă. ci modul în care inteligenţa lui John •este legată de dominanţa sa. aşa cum am spus. comportamentul fiecărui individ are propriile sale legi. nu stabilea limite . W. Mulţi scriitori germani au favorizat această opinie. cu psihologia vîslind pe urmele sale. atribuind ^psihologia . nu la un singur caz. nU numai ceea ce este convenabil sau tradiţional. Ce va spune statisticianul ? Că acest fapt „se datorează hazardului" sau că acest eveniment nu este „semnificativ statistic" ? Un asemenea răspuns ar fi absurd. cît şi concrete. Această propunere vizează de fapt admiterea unor limite ale ştiinţei. este aceea că structurile personale ale individualităţii sînt unice. tinde să favorizeze pe cele dinţii şi să le neglijeze pe celelalte. Este prematur a o circumscrie exclusiv la un mod nomotetic de gîndire. că 99 de deţinuţi rîd pe tăcute de banalitatea acestor cuvinte şi imediat le uită. London.. 1938. °xford. Bailey. şi parţial să controlaţi. mulţi autori sensibili au remarcat această dilemă ce ţine de raportul dintre ştiinţă — unicitate. AII port. o afirmaţie universal adevărată. aşa cum pare probabil. Letters on the philosophy of ihe human mină. de definiţiile înguste ale ştiinţei. Aceasta din urmă ar lucra. de conştiinţa sa şi • de restul personalităţii sale. Presupuneţi că un grup de o sută de delincvenţi dintr-o închisoare aud pe directorul închisorii spunînd aceste cuvinte : „Viaţa voastră în închisoare este "o pregătire pentru întoarcerea în societate". Explorations in personality. Longmans. Este datoria ştiinţei să explice ceea ce este. literatura şi poate nu s-ar deosebi de ele. Psihologia personalităţii ar face bine să admită această afirmaţie ca prima sa lege. Măsurătorile sale cu semnificaţie statistică sînt raportabile la o populaţie mare de indivizi. căci el ridică problema regularităţilor statistice în raport cu regularităţile legice ale unei persoane individuale. dată fiind structura internă a persoanei pentru care cuvintele respective au avut rezonanţă. atît abstracte. 23 O altă soluţie este să te declari în favoarea a două psihologii separate şi distincte — una devotată poziţiei nomotetice. această propunere reprezintă o soluţie disperată. ştiinţa este. „numai un accesoriu al înţelepciunii"10. biografia. New York. Acest ultim punct este important. Boston. Cu mult înainte ca metoda ştiinţelor naturii să atingă poziţia sa predominantă. sînt legi care evidenţîaza modul în care se produce unicitatea. în al treilea rînd. 265. puteţi şti foarte bine de ce se comportă aşa cum se comportă şi. Poate fi o întîmplare rară (chiar unică). Dacă aveţi un prieten apropiat. exista un înţeles străvechi al termenului scientia. comportamentul său în viitor. desigur. Desigur că soluţia cea mai clară este aceea de a declara că generalitatea aparţine ştiinţei. Chestiunea e că în acest caz există o relaţie cau22 zala importantă. in cazul cel mai bun. Acesta nu prescria o metodă. semnifica pur şi simplu cunoaştere: Soluţii propuse După cum este de aşteptat. în felul acesta conchidem că nu trebuie să fim speriaţi de definiţiile înguste ale „legii" sau. O asemenea soluţie este acceptată de mulţi savanţi şi probabil de toţi umaniştii. dar este în întregime legată de lege — adică este un eveniment inevitabil. Green. Personality a problem for science or for art ?. „Sistemul intern" este cel care răstoarnă ştiinţa convenţională a universalelor. iar individualitatea artei. de asemenea.

o comparăm cu populaţia generală de fiinţe umane care am cunoscut-o (sau măsurat-o). H. Per-sonality in nature. sau sub medie în ceea ce riveşte o anumită însuşire.E greu de . p. Prima este o psihologie a . care cu mulţi uni îrrurmă a scris că ştiinţa caracterului „nu poate proceda prin generalităţi. „Noi explicăvi natura (prin analiză sau lege)". Kluckhohn şi Murray pun problema în modul următor :14 12 Acest punct de vedere este prezentat de E. transl. b ca unii oameni (norme de grup) . sau veselă. 14 C. a doua o psihologie a „structurii". Le caractere dans la sânte et dans La maladie. Este. VI. "un tip maniaco-depresiv..serii de norme Cum cunoaştem o persoană ? Parţial pentru că îi comparăm caracteristicile cu trei serii de standarde (norme). sau de le\>ţie de 1j fiinţa umană medie. ca nici un alt om (norme idiosincratice). ca toţi ceilalţi oameni (norme universale) . al lui Sam este de 110. 53. In acelaşi timp trebuie să fim atenţi la conceptele şi metodele care ne dau posibilitatea să înţelegem individualitatea structurată. sau deasupra.c. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul 21. aşa cum face arta. Putnam. 1953. 1887. S p r a n g e r. 1928. Norme individuale Idiodinamică Psihologia personalităţii h-cura 1 Trei serii de norme utilizate în psihologia personalităţii Fiecare om e*-ţe în anumite privmţe : a. Pînă aici toate bune. a doua metoda „înţelegerii (Verstehen). per--'jitiiea lui Sam este o rjrobjernă de conformitate cu. Se linei dor. c. Dacă SarrT'este american e mai probabil că-1 vom judeca comparaţie cu alţi americani. un tip loriiv sau un om din sud tipic. „dar înţelegem oamenii" (în individualitatea lor structurată)12. New york. 13 E. P1 g o r s. Paris. D. society and culture. by P. Această afirmaţie este adevărată şi utilă pînă la un punct. un baptist in-ansigent f. Sînt de acord cu psihiatrul francez Azam. probabil teste naţional americane. nu în comparaţie cu englezi sau chi-2zi Dacă CI. p. nici prin individualităţi.nomoteţică ştiinţelor naturii (Naturwissenscliajten) şi • psihologia idiografică ştiinţelor spiritului (Gelsteswissenschaften). într-un sens. Asemenea afirmaţii semnifică ţptul că Sam posedă un grup de calităţi^ care-1 fac. După cum am văzut. Halle. Sau. Ea ocupă o poziţie intermediară"13. normele universale sînt grea atins. Knopf. El pune puternic în opoziţie metoda analizei prin care imobilizăm anumite relaţii elementare şi ignorăm fluxul sau continuitatea vieţii.„elementelor". Separarea psihologiei în două ramuri opuse . Niemeyer. Remarcăm că Sam se sila valoarea medie. M. Prima" utilizează metoda analizei şi a explicaţiei cauzale. în mod esenţial aceeaşi distincţie este susţinută şi de Bergson. 1912.|| \m\r abruptă. Cînd spunem că o persoană este înaltă sau Ite. spun ei. se atenuează grin normele de grup. New York. 24 Psihologie gpnsrala pshcrfiiicâ Psjhdfizîdoşie psihobiologje. Strict vorbind. Trebuie să utilizăm toate căile de abordare în dezvoltarea ştiinţei psihologiei personalităţii. putem spune că Sam este iviant în cadrul propriului său grup : el nu este un doctor sau un rmier tipic.. In ir. .nd vom lua m considerare o capcană pe care ea o conţine |entru cel imprudent. Propria mea poziţie privind această soluţie poate fi enunţată pe scurt. considerăm în mod real că se situează puţin peste media grupului care a fost examinat cu in mite ve^te. Norme de grup. Dar această dis-icţie nu trebuie să ne tulbure: remarcăm numai în trecere cu jrrnele universale. invers. din fiecare generalizare despre natura umană. H. Trei . un irrtefectual. Kluckhohn. Nu am examinat încă toate soluţiile dilemei ştiinţă-unicitate Să privim mai îndeaproape cîteva sugestii suplimentare. Alean. . Murray. sau energică. Am putea spune. dacă putem. Normele de grup sînt importante în special cînd spunem că i reprezintă ceva tipic : un om de afaceri tipic. Norme universale. totuşi. Bergson. A. aşa cum face psihologia. Nu avem nici un motiv pentru care să nu învăţăm. Norme de grup Ştiinţe socioculturale. Typcs of men. cu metoda „intuiţiei" care ne dă posibilitatea să unim aspectele înrudite ale unei persoane în sensul dezvoltării lor continue. Azam. Inlroduction to metaphysic. individul reprezintă în natură o ordine legică.p. adevărat că psihologia perso-aliiăţii utilizează toate aceste norme precum indică figura 1.să nu difere irte mult de majoritatea membrilor grupului căruia îi aparţine iti cu care este comparat. sau că are un coeficient de înteli-snţă de 110.

îi observăm forţele şi slăbiciunile. Trăsăturile sale proprii. Să presupunem că la o mie de oameni s-a testat acuitatea auditivă. Sam poate avea o trăsătură personală cardinală care să nu fie înregistrată deloc — poate el este mai întîi de toate un chirurg prin predilecţie şi aptitudine. După ce ne-aim familiarizat cu Sacri. Norme individuale. Rosenzweig a utilizat în studiul acestei structuri personale termenul de idiodinamică1^. Differential psychology. organizarea personalităţii sale constituie un standard pentru apreciere. în primul rînd. Anastasi. Psycttol. Cum interacţio-nează dominanţa lui Sam cu interesul său pentru ştiinţă ? Care este structura care rezultă din faptul de a avea un interes pronunţat pentru ştiinţă dar nu şi o inteligenţă mecanică puternică care să-1 sprijine ? îl face . 1958. Un profil ne aduce aproape. structura sa personală de interese. Remarcăm că normele universale şi de grup constituie preocuparea ştiinţei nomotetice. Desigur că Sam are multe atribute caracteristice ale speciei umane şi multe care seamănă cu ale confraţilor săi culturali : dar el le împleteşte pe toate într-un sistem specific unic. Die differentielle Psychologie. Barth. Personalitatea sa nu conţine trei sisteme. trebuie să ne ferim de o capcană. Cu ajutorul acestuia îl putem sfătui şi informa . Profil reprezentativ pentru Sam resul pentru ştiinţă (sau alte dimensiuni măsurabile). în cazul lui Sam.". 26 Aouitate Inteligenţa Dominanţi Tendinţd <nmrts ptnUnt auditivi mecanica nevrotici ştiinţă Figura 2. tendinţa nevrotică. sau „Azi nu e el însuşi". Argumentul nostru. O altă limită principală este faptul că un profil nu ne spune nimic despre organizarea calităţilor în discuţie. 16 Un important volum deschizător de drumuri a fost W. Deşi acceptăm formula celor trei serii de norme. Leipzig. 14. cum se arată în figura 1. Dar fie că este asemănător sau nu cu ceilalţi din grupul său. dar nu foarte aproape de scopul nostru — individualitatea. New York. noi folosim norme de grup pentru a-i aprecia propria natură. Figura 2 ilustrează procedeul. 3—21. a IlI-a. îl putem îndruma spre un anume post dacă rezultatele corespund cerinţelor noastre. Dacă. nu aflăm nimic despre Sam care să nu fi fost anterior ales de investigator pentru testare. indiv. ed. Rosenzweig. ed. în „J. este acela că psihologia personalităţii nu poate proceda numai prin generalităţi sau numai prin individualităţi. The place of the indiv. Este util să ştim unde se situează Sam sau Jane în relaţie cu normele de grup astfel obţinute. în ultimul rînd şi tot timpul.dual and of idiodynamics in psychology : a dialogue. ci „ocupă o poziţie intermediară". Normele individuale ne conduc din nou înapoi la concepţia ştiinţei idiografice.crezut că el este învă25 ţător". Ea a apărut la începutul acestui secol şi încă înfloreşte. Metoda are limite notabile. Un reprezentant modern este A. Individualitatea nu este un sac de zdrenţe aruncate după ce ştiinţele nomotetice au spus ce au avut de spus. pentru variabilele menţionate mai sus. Una din calităţile acestei abordări este aceea că centrează atenţia asupra lui Sam în relaţie cu o populaţie extinsă. fapt pe care bateria de teste îl omite. un fapt principal al naturii umane. a IlI-a. mulţi psihologi ar considera această disciplină ca fiind coextensivă cu psihologia personalităţii. ci numai unul. un act se potriveşte cu aşteptările noastre spunem.16 De fapt. inteligenţa mecanică. Stern. Cînd cunoaştem rezultatele putem să le reprezentăm într-un profil (sau într-o psihogramă). Această abordare ar putea implica în mod eronat faptul că individul ca atare este numai o mină de indiosin-crazii reziduale şi poate neglijabile. Organizarea vieţii individuale este în primul rînd. Lucrurile stau altfel. 1921. Mâcmillan. dacă nu. ttp fixăm propriile noastre anticipări în ceea ce-1 priveşte. un rest rămas după ce am explicat cea mai mare parte a comportamentului său în funcţie de norme universale sau de grup. dominanţa. spunem : „Nu-i stă în fire". 1958. „Cît îi este de caracteristic" . Psihologie diferenţială Psihologia diferenţială este un alt nume pentru psihologia diferenţelor umane. inteljS. Vor exista puţine profiluri sau niciunul exact la fel cu profilul lui Sam.

dormea prost. Paris. deoarece ele exprimă numai ceea ce 27 este „comun unui imbecil şi lui Aristoteî"17. Astfel de propuneri clasificatorii şi multe altele au fost făcute H speranţa unei categorisiri largi şi valide a fiinţelor umane. Problema este că psiho-grama nu poate să sintetizeze. e beatnik. Tipologie versus individualitate (Elipsele cu linie întreruptă semnifică tipurile . Doctrinele tipologice. Un tipolog. Schema nu mai funcţionează pentru că nu toţi cei care folo. desigur. Fie-Kre indică o grupare (sindrom) de atribute care de obicei (dar nu întotdeauna) coexistă. indivizii) ■re altul. El preconizează o clasificare mai limitată şi mai discriminatorie a naturii umane. orientată 17 E. nereuşind totuşi să surprindem structura sa internă unică de organizare.această opoziţie o persoană nefericită şi în conflict. îi plăcea muzica. Dar presupuneţi că sînteţi interesaţi atît de periuţa de dinţi utilizată. era obsedat de munca sa şi aşa mai departe. fizic şi mental. Toulouse admite nenorocit că geniul lui Poincare era. Cineva poate spune pe drept că există patru tipuri de oameni. Să numim cîteva la întîmplare. Toulouse. ca şi psihologul diferenţialist este nesatisfăcut de „ceea ce este comun unui imbecil şi lui Aristoteî". există oameni extrovertiţi. Spunem că o persoana este liberală. absent din profilul său psihologic. a încercat metoda psihogramej cu faimosul matematician Henri Poincare. tipul. cercurile cu linie continuă. ar trebui să fie clasificat în două tipuri. De aceea el 1-a testat pe Poincare pentru a stabili deviaţiile de la medie în scopul de a descoperi secretul geniului său. Desigur. ca şi psihologia diferenţială. alteori aîta. un experimen-talist francez. de asemenea. că este apolinică. 28 ' ©. care este o persoană. dar Organizarea lipseşte". că are o personalitate banală. Prietenul nostru Sam. imaginaţie auditivă superioară. Aceasta este o tipologie validă dacă cineva se interesează de periuţele de dinţi. multe teorii tipologice urmăresc adîncimea şi extensiunea. 2) utilizează una care e concavă. în mod similar. este o abordare limitată a individualităţii. totuşi. sau narcisistă. oarecum în mod provocator.sesc un tip de periuţe de dinţi sînt şi introvertiţi. El a spus că nu a fost satisfăcut de normele universale. dar nu vînătoarea. mixt. că este autoritară. tipurile sînt . Pe cînd psihologia diferenţială era la începuturi. 1910. o tipologie validă dacă cineva se interesează de extroversiune şi introversiune. Dar fie că baza clasificării este largă sau îngustă. 3) utilizează una dreaptă şi 4) nu utilizează deloc — şi. care utilizează uneori o formă.- Figura 3. Flammario. Henri Poincare. Aceasta este. că aparţine tipului anal sau tipului oral sau tipului ge-Htal. sau cerebrotonică. Toulouse. Există atît de multe criterii după care putem clasifica oamenii. introvertiţi şi de ambele tipuri. El a constatat că Poincare avea un volum al memoriei de 11 unităţi. încît vom constata cu uşurinţă că lam situat pe Sam în sute de tipuri posibile. care se opreşte la jumătatea drumului şi nimic mai mult. nu susţin nimic mai mult decît că anumiţi oameni se aseamănă cu alţii într-o anumită privinţă. | Ea nu poate decît să înşire mărgele Tipuri Tipologia. cît şi de extroversiune. cei care 1) utilizează periuţă de dinţi convexă. Urmărindu-i eforturile. sau un ajutor administrativ mulţumit al vreunui inginer ? Despre toate profilurile putem spune „Trăsăturile sînt acolo.

Această concepţie scapă criticii noastre. pentru că ea nu intenţionează să cuprindă persoane reale. Se eman. se apropie în diverse grade de tipul ideal. El este redus la o simplă aglomerare de procente. Psihologie clinică Mulţi psihologi lucrează astăzi în „domeniul clinic". în opoziţie cu toate celelalte tipuri de psihologi care sînt nomotetici ? Acest lucru este parţial adevărat. Tipologiile sînt ^■tnode şi seducătoare. în final. de exemplu. m şi R. Le-ar plăcea să considere că înţelegerea idiografică nu este mai bună decît rezultatele obţinute prin date statistice (adică prin referire la normele universale sau de grup).19 în acest caz e clar că psihologii „ştiinţifici" au multe probleme. Să luăm un exemplu din domeniul delincventei. în „Psychol. închisori. simple „scheme de com-prehensibilitate"18. Ei testează şi transformă rezultatele într-un profil. Presupuneţi că vreţi să alegeţi un coleg de cameră sau o soţie ori un soţ. el poate să transmită rezultatele sale unui psihiatru. un om de afaceri american. Dar el poate fi clasificat şi împreună cu persoanele O. op. sau numai să alegeţi un dar potrivit pentru ziua de naştere a mamei dumneavoastră. cărora speră să le faciliteze o adaptare mai bună şi o sănătate mentală ameliorată. Meehl. Figura 3 prezintă dilema. Mulţi psihologi clinicieni nu depăşesc stadiul psihologiei diferenţiale. P. în felul acesta thulte domenii ale vieţii sale nu sînt explicate. în termenii lui Spranger. 29 înainte de a părăsi acest subiect. fabrici. Unii oameni. Rev. Din păcate nu ştim încă în ce mod şi cît de bine îndeplinim această sarcină. Objectivity in systematic and „idiodynamlc" psychology. Nu rezultă oare de aici că soluţia dilemei noastre despre unicitate este simplă ? Nu este psihologul clinician un specialist idio-grafic. Unii autori susţin utilizarea tipurilor ideale. şi nici chiar cunoştinţele despre normele de grup.■suficiente pentru a zugrăvi individul în totalitate. mai ales în studiul „caracterului naţional". şcoli. Şi acest fapt ne poate fi de ajutor cînd ajungem la evaluarea personalităţii. de confruntare a unei dovezi cu alta şi. fiziologice. Tipurile ideale sînt. Dacă psihologul clinician lucrează într-un spital de psihiatrie. estetică sau politică. Asemenea scheme comprehensive îşi au probabil utilitatea lor. putem descrie un italian tipic. să aşeze piesele împreună pentru a vedea ce reprezintă cu adevărat sistemul şi capacităţile interne ale pacientului. Cum interacţio-. ca şi medicii. dar Sam ca inBirid rărnîne necaracterizat. vom atrage atenţia asupra unei forme speciale de doctrină tipologică. Munca lor e numită „clinică" deoarece. dar nici una nu a fost inventată vreodată Pentru a explica individul în totalitate. Galanter. Ele sînt derivate prin metode raţionale şi nu empirice. Astfel. 19 Un antagonism vehement faţă de poziţia idiografică (pur clinică) este exprimat de mulţi autori. E.ftează oralitatea cu autoritarismul său ? "Ku ştim. 30 Procesul de ponderare a rezultatelor fragmentare. fără a fi însă corelate reciproc B cadrul cîmpului organic al propriei sale naturi. care încercă să le potrivească în tabloul clinic. Dar tipurile ideale sînt inventate în bibliotecă şi nu în laborator." 3952. modul de predicţie (no-motetic) statistic era superior. printre care W. experimentale şi sociale — toate acestea ocupîndu-se cu norme universale sau de grup — atenţia sa principală se îndreaptă spre persoana concretă care se află în faţa sa. un creştin sau un personaj ideal cu consistenţă teoretică. iar individul ca atare este lăsat de o parte. cit. I şi D. dar situaţia este mult mai complexă. Tipurile ideale nu au fost elaborate prin studiul exact al oamenilor concreţi. fără să presupunem că în realitate există vreun reprezentant perfect al tipului respectiv. 59. a revenit asupra rezultatelor unor cercetări utilizînd atît date statistice '(scoruri pe scale obţi■ nute prin metoda psihologiei diferenţiale). cît şi predicţii idio-grafice („intuitive") ale comportamentului. Cunoştinţele dumneavoastră despre omenire în general nu vă vor ajuta prea mult. 285 . centre de asistenţă socială. biserici şi armată. ca şi alţi indivizi A. în prevederea delincventei şi chiar în predicţia fericirii în căsătorie. B. Sam se potriveşte tipului autoritar. Ei lucrează în spitale. nota 12 supra. dacă îl considerăm în raport cu sindromul freudian al trăsăturilor „orale". Deşi psihologul clinician are nevoie de o pregătire în domeniul psihologiei generale. în cealaltă jumătate. de sintetizare a ceea ce se ^Rioaşte pentru a descoperi structura personală este extrem de complex. Fiecare clasificare este corectă.20 Există acum teste şi scale accesibile care s-au bucurat de un oarecare succes în ceea ce priveşte predicţia reuşitei sau eşecului în colegiu. 18 Spranger. un John Bull.. în aproximativ jumătate din studii cele două metode au avut succes aproape în mod egal . desigur. (Calităţile sale au fost corelate cu ca-Ităţile similare ale altor în-erivîzi. au de-a face cu indivizi singulari.

Dar avem nevoie. T. Lor li se pare de la sine înţeles că teoria epistemologică dominantă în psihologie este sacrosantă. Minneapolis Univ. Hoit. ca individ. Nu există nici o şansă de 85% care să-1 privească direct. înainte ca dilema să fie rezolvată va fi nevoie de noi metode şi de noi teorii. care se aplică numai unor grupuri de indivizi şi nu indivizilor. Î65 . The science of personality : nomothetic . 339—342 .—289. mulţi clinicieni simt ca fiinţele umane vii nu pot fi cunoscute exclusiv prin legi statistice. 31 Despre băieţii care vagabondează. H. Năzuinţa aceasta spre completitudine este lăudabilă. Consta-Bm însă adesea că se oferă un tablou al personalităţii care este un Bozaic necimentat de elemente şi scoruri de teste. psihologia generală şi socială şînt rădăcina şi B'lpJna din care creşte psihologia personalităţii. care au o viaţă de familie dezorganizată. Tristul adevăr este acela că psihologii nu au un succes evident ca judecători ai personalităţii. Problema în discuţie a fost exprimată odată de S>herlock Ilolmcs. R. Companiile de asigurări sînt maestre în asemenea predîcţii statistice. care i-a spus prietenului său.Concluzia noastră este că dilema unicităţii bîntuie domeniul psihologiei clinice. Clinteai inference and cognitive theory. Ea caută un echilibru între cele două extreme. 1941. 61. Jimmy. Vom reveni asupra acestei probleme în capitole ulterioare. statistical me-thods — an issue based on misunderstanding. dar procentajele rămîn constante'-. într-adevăr. 1954. O asemenea predicţie statistică ne aminteşte de succesul recomandărilor privind prevenirea accidentelor de circulaţie care se produc într-o vacanţă de sfîrşit de sâptămînă. Niciodată nu poţi prezice ce va face un individ. Deşi nu mă îndoiesc că unele cunoştinţe de acest gen există şi sînt de mare importanţă cînd sînt aplicate unui caz singular. Aceşti autori sînt apărători adevăraţi ai tradiţiei anglo-americane a asocţaţionismului şi empirismului. totuşi susţin în acelaşi timp că ele pot duce la ' o codare grosolană şi rutinieră. Dar este mai uşor să construieşti un om artifidin norme universale şi de grup decît să ai de-a face în mod Bdecvat şi ştiinţific cu un om real. percepţiei. se poate spune în mod sigur că 85% vor intra în conflict cu autorităţile. Problema este complexă şi discutarea ei va ii amînată pentru cap. Legile generale conducînd la inferenţe (ajutate de statistică) explică toate cunoştinţele noastre despre persoane individuale. A spune că 85 din 100 de băieţi provenind din cutare sau cutare mediu vor deveni delincvenţi nu înseamnă să spui că Jimmy. New York. uneori predicţîa statistică poate ajuta. Rev. de un punct de vedere special pentru a face ca aceste principii generale să Hînveargă spre individualitatea structurii care alcătuieşte perso-Balitatea. W. Numai o cunoaştere completă a lui Jimmy ne va da posibilitatea să facem o predicţie sigură. dr.cd. de asemenea. Necazul poate rezida în viziunea lor unilaterală asu-Pra naturii cunoaşterii umane.". va deveni sau nu delincvent. / Psihologia personalităţii nu este exclusiv nomotetică. 1960. cogniţiei şi avem hevoie de o cu-Boaşfere a culturii şi societăţii pentru a explica dezvoltarea şi Beşterea individului. nici ex-Biîsiv idiografică. Clinical vs statistical prediction. 1 struct"ra şi dezvoltarea personalităţii . Dar aici există o greşeală. Rinehart and Win-ston. 21. Case-studies vs. nu la o cunoaştere autentică a personalităţilor individuale. Persoana este mai mult deci: „un punct de intersecţie" al acestor legi. Faptul că şi clinicienii care utilizează o metodă „intuitivă" pot greşi în pre-dicţia lor iese din discuţie. sau de procese Bagmentare. normele universale şi de grup sînt folositoare. aceasta se explică prin încercarea noastră de a redresa ■hilateralitatea actuală a psihologiei. °i Minnesota Press. 1954. Un asemenea B^lou lipsit de viaţă este distonant pentru cineva care simte că B^ividualitatea omului. care are o asemenea origine. 4. P. dar ele nu acoperi întreaga distanţă pînă la atingerea lui. D. E. Sârb in. Taft. R. niciodată interrelaţionate în mod vital. Ea este o structură cu legi în sine şi prin sine. în grup el devine o certitudine matematică. E y s e n c k. ci să prezică „ce va face un individ" în atingerea acestui ideal. in „Sociometry".' în „Psy-nhol. J. Nu se poate admite aşa ceva. Avem nevoie de Bgi ale învăţării. E. dar poţi să spui cu precizie ce va face un număr mediu de persoane. Dacă îl cunoaştem complet pe Jimmy şi mediul său vom fi capabili să îmbunătăţim previziunea statistică. Devierile de la normele universale sau de grup sînt instrumentul principal al clinicianului pentru studiul individului Totuşi. > Aceşti autori (şi alţii) sînt sincer scandalizaţi de problema pe care îndrăznesc s-o ridic aici. şi alte deficienţe. are şansa de 85% să devină delincvent. Indivizii variază. Bacă în acest capitol înclinaţia noastră este să subliniem aspectul Biografic. Pînă astăzi metodele psihologice diferenţiale au prevalat. ^Adevăratul scop al psihologiei clinice nu este să elaboreze predicţii ce privesc grupul. 32 Rezumat individualitatea este o caracteristică principală a naturii Pentru a dezvolta o ştiinţă a personalităţii trebuie să acacest fapt. Watson : y{ln timp ce fiecare individ este o enigmă insolubilă. 379— 383 . elanul îndreptat spre viitor al existenţei Bl° Şi întrepătrunderea sistematică a calităţilor sale cheie consti-B trăsăturile caracteristice centrale ale propriei personalităţi. . Meehl. G. Bailey. Lundberg. Multe manuale elementare de psihologie oferă un capitol de concluzii intituat „Personalita-Ba".

caracter.eottyef-3ti'qT"Tt3lOÎL .să vă de^^lteţi personarrEateaw~^nT~ca™"scop~'sa Tnfăf^âsca^îcTSnrTŢ^^ îh"""cge"ă" 'C(i"~priveşţg__vorDlFea in public. răspunsuri date do alţii unui individ considerat ca stimul .1 dansul. dar poate avea o personalitate mai puţin complexă decît un . trebuie să existe ceva înlăuntrul nostru care constituie „adevărata" noastră natură (deşi aceasta poate fi variabilă)^ Definiţiîle_| n__iuactie_. dar totuşi de aceeaşi inspiraţie sînt defi° vigiune socială jşau^exterioară" asupra tateă este : ' îuinu totală a efectului produs de un individ asupra societăţii . l deprinderi sau acţiuni care influenţează cu succes alţi oameni .de efectele externe confundă personali3£. The „halo" around „personalily". Există un argument favorabil acestor definiţii bazate pe „efect extern". desigur. 1942. 3 Acestea şi alte definiţii „biosociale" (exterioare) sînt înregistrate în • erso-nality : a psychological interpretation. Adesea un formular de recomandare ne va cere 1 întrucît cercetătorul care se ocupă de personalitate nu este interesat In primul rînd de problemele etimologice şi istorice. conce£ţm_ L -a+i'iiirTjjd ci^j-g cj eficiente din lînd să vă ajute . 34 sa evaluăm un candidat în funcţie de „personalitate". 1—6. dar nimeni nu poate să o descrie precis : sute de definiţii sînt disponibile. Cititorul care e interesat de o analiză mai completă poate consulta lucrarea mea : Personality: a psychological interpretation. pobluid.pnale. 2. are interese largi. XÎ^crpd a iţii despre tine. prin structură internă şi pozitiviste. Fie m m i n g. este inteligentă. Un actor de televiziune poate exercita influenţă asupra milioanelor de persoane. înţelegem prin aceasta. pe celelalte două. De obicei ceea ce se doreşte este o estimare a eficacităţii sociale sau a atracţiei solicitantului. atletică. problema definiţiei este condensată în capitolul de faţă la un minimum ireductibil.. cum putem fi noi cunoscuţi ? Acest lucru e adevărat. ._J_a fel_de_bogaţ_doţaţi_ca şi cei care ÎI au. bună sportivă. cît şi adaptabilă". în acest caz personalitatea nu este chiar superficială.CAPITOLUL 2 Personalitate. 43. _după examinarea originilor termenului. dar ce se întîmplă dacă influenţăm oameni diferiţi în moduri diferite ? înseamnă că avem mai multe personalităţi ? Oare nu înseamnă mai curînd că un 2 E.YJa_. Dacă nu influenţăm oamenii. Vom discuta pe scurt prima definiţie şi apoi. Numai prin judecăţile altora despre noi. e competentă. Hoit. 35 judecător poate avea o impresie corectă despre noi şi altul una proastă ? Dacă e aşa. O învăţătoare cu „multă -personalitate" se dovedeşte a fi o persoană care pare să prezinte pentru ceilalţi opt calităţi atractive : „Ea este interesantă în conversaţie.1 Efectul extern Spunem despre o cunoştinţă „Nu are personalitate" şi despre alta . în „Teachers College Record". deoarece nu produc efecte asupra celorlalţi ? Părerea noastră este că asemenea creaturi excepţionale dispun de calităţi personale care nu sînt mai puţin fascinante decît ale acelora care trăiesc în societatea Omenească. personalitatea noastră este cunoscută ca atare. temperament EFECTUL EXTERN » ORIGINILE TERMENULUI „PERSONALITATE' « STRUCTURA INTERNA « PUNCTUL DE VEDERE POZITIVIST » O DEFINIŢIE PENTRU LUCRAREA DE FAŢĂ 0 O OBIECŢIE FILOZOFICA e CARACTERUL o TEMPERAMENTUL * REZUMAT ue pare că toată lumea ştie ce este personalitatea. mijloacele ior „c°sm^^e piellml acesi lucru. că persoana pe care o cunoaştem produce sau nu un efect asupra altor persoane. Rinehart and Winston.2 Astfel.E plină de personalitate''. L p ^ypj p pţ Ce se poate spune despre ermitul solitar sau despre copilul sălbatic (trăind printre lupi). şi este atît sinceră. Vorbind în sens larg. 39—43. acestea se grupează în trei categorii pe care le vom numi definiţii prin efect extern.^ieIZrlîlllte reputaţii._^[u_jDutem accepta afirmaţia că o persoană are „mai multă" sau „mai putirS^jDej^ojia^^ TrTseTS~psihologJe. Un cercetător şi-a asumat sarcina de a determina care sînt calităţile necesare unei aprecieri superioare a „personalităţii" printre învăţătoare.. sau despre Robinson Crusoe înainte de apariţia tovarăşului său Vineri ? Sînt aceşti izolaţi lipsiţi de personalitate. 1937. Dt&r pre un anumit ruj de buze sau ITToclTîeTnTîalîn^ feră personalitate". New York. şî~sîrît Ceva mai sofisticate. cap. pp. G.

Longmans. Termenul era utilizat şi pentru a desemna cele trei persoane ale Treimii. ci doar tinde mereu spre p0 "*~~ Unii autori adaugă o notă de „valoare" acestui tip de definiţie Personalitatea "este ceva ce trebuie apreciat. de obicei. 36 definească personalitatea în funcţie de efectul extern.. Max Muller. PersonUchkeit. sugerînd noi idei. monsieur". 20. Unele din ele anticipau definiţiile actuale prin „efect extern". inclusiv actorul din spatele măştii. chiar în antichitate. Nu o nici mascul. . de exemplu. bătînd în stînga şi-n. .individ retras care trăieşte în obscuritatea unei mansarde.ana-. personnallte în franceză şi personlichkeit în germană se aseamănă mult cu personalitas din latina medievală. Biographies of words. Die menschliche. în latina clasică era utilizat numai persona. Astfel. să semnifice o persoană importantă (de unde personaj. definiţiile lor sînt mai puţin exaltate. M ii 11 e r. ceea ce înseamnă „nimeni. ea va răspunde „Personne. tendinţelor.sJn±---f3ei0^~4mj3€«!ta«ţL în dezvoltarea personalităţii ^njaastrgi_Acestea sînt probleme la care vom reveni în capitole viitoare.eJ_că este influenţată de ace"âlsta şî o""influenţează Ta B ^ şnţâ . 1888. Ca substantiv nu reprezintă mai mult decît reprezintă a fi ca verb. Şi dacă aceste personae reprezentau trei măşti ale unui singur Dumnezeu sau trei persoane egale a devenit dispută teologică de lungă duratăv_Poate__cea mai faimoasă defin a termenului i2£Z£<2na a_Jx>st dată jd&^Soeihuîs in secolul al~~ 2a_na_esţe_ o substanj^. Toţi savanţii sînt de acord că acest cuvînt înseamnă la origine mască. Personalitatea este : suma totală a tuturor dispoziţiilor. t. Barth. h gi£ o ^v filozofia morală a lui Kant sf> ^nTijlocîn vederea__unui P ajacă^de.dreapta. a^ajuns să semnifice altceva. Aparenţa şi nu organizarea internă este subliniată. ca ceva care există „cu_adevarat". Căci dacă întrebăm portăreasa la Paris. Integritatea personalităţii trebuie respectată pentru totdeauna. dacă ne-a căutat cineva în lipsa noastră. . nici tînăr nici bătrîn. Originile termenului „personalitate" Cuvîntul personalitate şi rădăcina sa persoană au fascinat îndelung pe cercetătorii limbii. stimulînd nenumărate controverse.şle-. si ocupînd pînă în zilele noastre un loc de frunte în toate discuţiile despre teologie şi fil6zofie. Ei_admit că perso. nici femelă. Etica iudeo-creştină a iniţiat această linie de gîndire. Ei suprimă orice încercare de evaluare şi dau un simplu enunţ descrîptîv7 UrTexem-plu tipic este următorul. William ŞT vorbeşte despre perso^ Cil nimeni nu dob|nde.) D. in definitiv. c Structura internă Jâţ£ă_j££^^ excepţia pozitiviştilor moderni^ pe eare~"îi vonilui*"TulînărTK considerare) preferă să definească personalitatea ca o entitate obiectivă. impulsurilor.vxeodatâ o unitate perfectă. Dar acest cuvînt persona a circulat între graniţe uimitoare. p. Nimic n-ar putea fi mai abstract. altele — definiţiile prin „structura internă". Dar faptul de a confunda efectele externe ale personalităţii cu însăşi structura internă ar amăgi minţile noastre.impresia jp care o facem asupra__alţora_şi reacţia_lor ^IMâ_de_jiai„. adică adevărata reunire a calităţilor interne şi personale.este deschisă conlurăţoiir. Deşi.arpersana. Leipzig. este entuziasmat de abstracţiunea acestor termeni şi de larga lor utilitate Să luăm un cuvînt ca persoană. crezul 5 W. Stern. Green. în franceză poate ajunge chiar să însemne nimeni. 32. A ajuns. dorinţelor şi instinctelor biologice înnăscute ale individului. denatura raţională^ Şi astfel vedem că termenul a avut chiar în latina clasică semnificaţii variate. precum şi a dispoziţiilor şi tendinţelor dobîndite prin experienţă6. 37 democraţiei). deşi puţini din cei care-1 folosesc ştiu cum a apărut4 Termenii personality în limba engleză. 4. (Acest fapt poate da oarecare satisfacţie acelora care preferă să 4 F. J923. M. domnule". pp. Desigur că . paroh). psihologii occidentali acordă o mare valoare şi integrităţii personalităţii (întrucît ea este. nu tr^Glue_£CjTtundaftă cu oameni Je au despre eă7 p ^j.iadjxijiiială. New York. de asemenea.

Sloane. o organizare de valori caro sînt compatibile între ele9. De aceea. formulată în termeni de structură internă. 9 P. Pentru a împinge lucrurile şi mai departe. Numai operaţiile externe. în cazul acesta. personalitatea este un „construct". Asemănătoare este şi următoarea definiţie : .) Dar mai întîi trebuie să examinăm o abordare opusă.. Ei argumentează că . Un exemplu de asemenea definiţie operaţională este următorul. Punctul de vedere pozitivist . Un astronom care studiază Arcturus consideră steaua un construct legat de un nume ? Puţin probabil . esţg_Jin rr(?*:i. New York. vizibile. Personalitatea este chiar mai dificil de studiat-' decit stelele sau Plantele. Următoarea definiţie e mai „structurală" : Personalitatea este întreaga organizare mentală a fiinţei umane în orice stadiu al dezvoltării sale. C. O definiţie pentru lucrarea de faţă Nu există desigur definiţii corecte sau incorecte. numeroaselor părţi componente înregistrate. Cu alte cuvinte. temperament. L i n t o n. 7 H. moralitate şi fiecare atitudine care s a format în cursul vieţii cuiva7. p. dar situaţia este aceeaşi. 8 R. 333. afirmînd că personalitatea este: o schemă unificată a experienţei. 2 nd. 1930. Prince.. pentru acest astronom ea este un corp ceresc. -Personalitatea este : conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. Deşi acesta este scopul unor psihologi. Appleţon — Century — Crofts. există psihologi care spun că ar trebui să nu folosim niciodată conceptul de personalitate^ Dacă am şti destul despre „stimul" şi despre „răspuns" (aşa-numita psihologie S-R) nu ar trebui să ne batem capul cu-vreo „variabilă intermediară". care există cu adevărat şi are o compoziţie şi o structură pe care va încerca să le înţeleagă în mod ştiinţific. Thc unconscious. Warren and L.Deşi/ această definiţie priveşte personalitatea ca un dat accesibil studiului. a omului de ştiinţă. esenţialiste. ci este percepţia altcuiva.. încercăm să înţele10 D. Personality. Lock y. ca personalitatea. abilitate. S. Termenii pot fi definiţi numai în modalităţi care sînt folositoare .. New York.'~fca "şi astronomul sau biologul. Definiţia e reprezentativă pentru cee-a ce putem numi definiţii ale personalităţii de tipul omnibus sau „sac de cîrpe". dacă există jntr-adevăr. adică metoda noastră. Lindzey. p. 38 u jâ" care există . . Problema în discuţie este studiată de C. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat10. 'ea nu reuşeşte să sublinieze integrarea în structură S. Boston. Mc C 1 e 11 a n d.structura internatr este inaccesibilă ştiinţei. p.plu construct legat de un nume pro--jgnuj^Cel mai bun lucru pe care-1 putem face este să încercăm să '"formutăm ipoteze despre ea — să o „conceptualizării". Structura internă. 69. New York. Personalitatea ca atare se evaporează în negura metodei. Hali and G. rev. C a r m i c h a e 1.^JlD—si. Ea îmbrăţişează fiecare aspect al caracterului uman : intelect. el nu crede că structura şi fiziologia plantei constă numai în opera4 ţiile sale. The cultural background of personaldy. 532.„Unii psihologi contemporani obiectează energic împotriva definiţiilor. Conceptualizarea nu trebuie să treacă dincolo de metodele ştiinţifice pe care le utilizăm. Wiley. 1945. Ceea ce cunoaştem despre personalitate sînt numai „operaţiile" noastre. p. pur şi simplu nu poate fi studiată direct. New York. Notăm aici o asemănare cu definiţiile prin „efect extern". ed. din punct de vedere pozitivisţ^^pgrsonalitatea ÎPternă. Unele definiţii subliniază factorul cognitiv subiectiv care participă la organizarea internă. fjr înţelege vreodată pe d epîinvreo__jDej^maIila±e~^In-411 -hi ~t^îr^^^^^^^^ 7 p^Ţ^^^^r^^^^^^^_^^^ "persOnâHtaţif. acestea sînt operaţiile noastre. . Propria mea definiţie va fi. p. 1924. (Unii autori ar numi definiţiile de acest tip „esenţialiste".rn. 90. de asemenea.. Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinînd individului8. 1945. Personalitatea nu este ceea ce cineva are. rev. [sland. 84. manevrabile sînt tolerate. Trebuie să ne adaptăm pe cît posibil mai mult metodele la obiect şi nu să definim obiectul în iuncţie de metodele noastre imperfecte. Houghton Mifflin.. Aceasta este viziunea behaviorismului pozitivist extrem. ed. Self-consistency : a theory of personality. 1951. Cînd un biolog disecă o plantă. p. ceva gîndit dar care nu există realmente „colo undeva". 39 gem un fapt existent din natură. Nu putem cunoaşte „unitatea multiformă dina6 M.cu adevărat acolo"'. 9. Dacă administrăm un test de personalitate şi obţinem cutare şi cutare scor. . New York. J^iciimpsiholog şi nici un pro-. este problematic dacă ei urmează pilda ştiinţelor mai vechi. Macmillan. 1945. Elements of human psychology. Theones of personality.

R. Sistemele psihofizice latente motivează sau direcţionează o activitate şi o gîndire specifică atunci cînd intră în acţiune. dar şi reflectăm asupra lui. Cine este acest „individ" în care rezidă personalitatea ? Oare nu admitem în mod secret un organizator — un „ego"' ? Nu avem în inimile noastre o entitate neexplicată care creează cumva o unitate a personalităţii ? Această obiecţie vine în special din partea filozofilor persona-îişti care consideră că în toate definiţiile . De aceea comportamentul şi gîndirea înlesnesc atît supravieţuirea. Aceşti doi termeni constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. ajută la sublinierea ideii. Putem examina acum pe scurt conceptele-cheie din această definiţie : Organizarea dinamică. Este adevărat că unele acte şi concepte sînt mai idiosincratice decît altele. posedând o structură internă specifică. precum a fost argumentat în primul capitol. iată definiţia noastră : r r ( PERSONALITATEA ESTE ORGANIZAREA DINAMICA IN f CADRUL INDIVIDULUI A ACELOR SISTEME PSIHOFIZICE | CARE DETERMINA GlNDIREA Şl COMPORTAMENTUL SAU CARACTERISTIC. Sisteme. Psihofizic.. un concept. Psychologist". într-un sens este redundant a se folosi termenul caracteristic în definiţia noastră. dar. Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente într-o interacţiune reciprocă. Caracteristic. mai ales la acele*personalităţi anormale care sînt marcate de o dezintegrare progresivă. Orice comportament şi orice gîndire sînt caracteristice persoangv-^si. cît şi creşterea. Dar nu ar fi înţelepL să se definească personalitatea numai în funcţie de adaptare. De asemenea. în contrast cu creierele mai 'simple ale altor vertebrate. Totuşi.) Dar această concesie nu ne duce prea departe. Ceea ce ci face în principal este să se adapteze mediului său.. dar nu putem considera o astfel de structură izolată ca avînd personalitate. ne străduim să-1 stăpînim şi uneori reuşim. Determină. cît şi a „trupului" într-o unitate inextricabilă. în „Amer. Personalitatea este ceva şi face ceva.nale sînt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii. 476—483. Unii filozofi ar spune că noi comitem păcatul de neiertat de a considera problema rezolvată dinainte.. Ele exercită o influenţă directoare asu-j3ra tuturor actelor adaptative şi expresive prin care personalitatea ajunge să fie cunoscută. Termenul implică şi procesul reciproc de dezorganizare. Răspunsul este un „da" prudent. un sti] de 40 comportare. De aceea „organizarea" trebuie să apară în definiţie. Complexitatea enormă a creierului omenesc. sînt (unice "pentru aceasta. . Vom trata personalitatea ca o unitate existentă „acolo undeva". 41 inferioare este extrem de primitivă şi nu poate servi drept prototip util al personalităţii umane. O deprindere este un sistem. Sears defineşte personalitatea ca „potenţial de activitate" i? A theoretical framework for personality and social behavior. Se poate pune problema dacă. Ele sînt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală în care ne aflăm. Individualitatea psihofizică a animalelor 11 R. Pentru scopurile prezentului volum pretindem o definiţie a personalităţii care este „esenţialistă".individual''. {Nu ştim nimic despre gîndirea lor. O obiecţie filozofică Un termen din definiţia noastră nu a fost încă explicat — acela de . Noi nu ne adaptăm numai la mediul nostru. animalele au pers'onalitate. Riscăm să afirmăm că diferenţa dintre oricare două specii de vertebrate submarine nu este atît de mare ca diferenţa dintre două fiinţe umane. Fără îndoială animalele posedă forme rudimentare de sisteme psihofizice moştenite şi învăţate care conduc la o activitate caracteristică (unică). De aceea. Am văzut că definiţiile de tip eom-nibus sau „sac de cîrpe" ml sînt adecvate. -Aforismul este lăudabil. Integrarea şi alte procese organizaţio-. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atît a „spiritului". după această definiţie. 6. 1951. Dar defectul său c°nstă în eşecul de a admite criteriul necesar al organizării. o trăsătură. Toate exprimările sînt pline de capcane.pentru un scop dat. pare sa îndreptăţească această afirmaţie. Problema centrală a psihologiei este organizarea mentală (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei şi deprinderi care ghidează în mod dinamic activitatea). Sistemele sînt „potenţialul nostru de activitate"11. totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră. Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar cînd nu acţionează. Un neuron are un potenţial de activitate.redundanţa nu este în mod necesar ceva rău . Acest termen ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală. dar nici unul nu poate fi considerat ca fiind lipsit de un iz personal. nici exclusiv nervoasă. Chiar actele şi conceptele pe care înTntîd aparent le „împărtăşim1' cu ceilalţi sînt la bază individuale şi caracteristice. Ia fel şi un sentiment. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinante. orice s-ar întîmpla. Comportament şi gîndire.

Astfel. Totuşi. în Europa. în special pentru acest motiv cartea de faţă favorizează termenul personalitate. a fost autorul cel mai celebru care a utilizat acest termen în Grecia antică. comportament vizibil. 1957. îl vom considera util. Cînd spunem că cineva are . această problemă nu este necesar să ne reţină atenţia. Perspectives in personality theory. cum am spus. termenul caracterologic este folosit în mod obişnuit. trăsături. deşi primul derivă din latină. psihologii europeni par să aibă preferinţă pentru termenul caracter. 458. Al-'port.. în timp ce rădăcina sa a aeumu-' lat mult iz moral. Ne grăbim să admitem că există o problemă presantă în a raporta ego-ul la personalitate. Azi. dar rareori de personalitate. Cînd spunem că organizarea dinamică se află înăuntrul individului. A. 43 ceea ce grecii antici înţelegeau prin caracter". in ambele cazuri spunem că persoana în cauză are trăsături care cînd sînt examinate după standarde sociale sau morale externe.. « a-conotaţie specială dincolo de sensul său originar de gravare. . care face ca adaptările acestuia la mediul său să fie unice12. Şi aşa şi este. Nu se referă la vreo judecată morală. de exemplu./Acum psihologia americană are preferinţă pentru environmentalism . cel mai important) sistem psihofizic în cadrul personalităţii. Unul din aceşti filozofi. Dar pentru moment e suficient a spune că obiecţia prezintă greşit utilizarea de către noi a termenului individ. Din această cauză — şi pentru a fi consecvent cu propria noastră definiţie — preferăm să definim caracterul ca personalitate.). atitudini şi interese — orice semn important al individualităţii. Primul terrneTTsugerează" aparenţă. dar puţine intitulate Caracterul. pe ceea ce este adînc gravat şi relativ neschimbător. tinde să pună accent pe ceea ce este înnăscut în natura omului. „Ea are multe calităţi care o fac să fie îndrăgită". sînt dezirabile.ter" "bTrn*"~ ne referîm'~lă~HesavTrşirea sa morală. pentru moment. Harriman (Ed. mască. A scris multe schiţe de caracter din care au supravieţuit treizeci. Există un motiv interesant pentru a justifica diferenţa. situaţia este diferită. de cîte ori vorbim desr^e_jN3£a£ti^^m'ai ca sigur implicăm un standard moral si emitem o judecata de ă:E7Aoe1^ care doresc 4ă apere structura reală şi funcţionarea personalităţii de judecăţile cu bază morală.. 7-apaxTT)p înseamnă gravare. Philosophical Library. 1946. Faptul psihologic brut . Personfy însemna.efect extern". în ceea ce priveşte conceptul de ego. David. ^agsptrvjp. Este pecetea unui om — sistemul său de trăsături sau stilul său de viaţă. Cap. W. la origine. iar personalitatea.gsie^jscela că orice calităţi ale persoanei sînt pur şi simplu ceea cesmtTJîTii ubsTJi valori (şi u^ete culturi) le pol. pentru că din fericire a scăpat de aura de valoare a cuyîntului înrudit. pe structura internă corespunde perfect la n Pentru o discuţie mai completă asupra diferenţelor vezi G. cei doi termeni sînt adesea utilizaţi în mod sinonim.) _Asţfel. vorbeşte adesea despre structura caracterului. dar adaosurile ulterioare ale judecăţii de valoare ne fac -să ezităm în utilizarea lui. (Dacă spunem că are o „personalitate bunău înţelegem mai ales că este eficient social — utilizare populară pe care am discutat-o la începutul acestui capitol. Ambele sînt adesea folosite unul în locul celuilalt. înţelegem mai ales că ea rezidă în organism. Personality. ttTajjratin_ fascinant. Psihologii americani au elaborat multe lucrări intitulate Personalitatea. Ency-clopedia of psychology. New York. Theofrast. alţii nu. Este modalitatea noastră de a nega faptul că personalitatea este numai o problemă de . dar rareori în America. 42 Caracterul Nu. (Cititorul perspicace poate spune : „Accentul dv. înclinaţia sa behavioristă o conduce la subli-nier&a mişcării exterioare. Vom reveni la această problemă dificilă în capitolul 6. dacă vreţi. diferenţa antică de tonalitate dintre cei doi termeni pare să explice preferinţele regionale actuale13.) Desigur. ar modifica definiţia noastră după cum urmează : Personalitatea unui ego este organizarea dinamică a dorinţelor şi abilităţilor psihofizice unice. L. Deoarece este apropiat de sensul originar al caracterului. gravare. drept caracter neevaluai. pe de altă parte. E curios faptul că termenul „caracteristic" şi-a păstrat sensul primitiv.carac. sau la orice parte a personalităţii : „El este un individ nobil". un elev "al lui Aristotel. P. în H. cum vom arăta mai tîrziu. adică „în piele". von Bracken (Eds. European and American theories of personality. In ceea ce priveşte termenul caracteristic.personalităţii este implicat (sau este necesar) un factor de continuitate şi unificare. L-am utilizat în definiţia noastră despre personalitate. socoti nobile şi de îndrăgit . în P. în timp ce psihologii americani preferă pe cel de personalitate. 1. Bertocc'i. Totuşi. Ego-ul cuiva este desigur un important (fără îndoială. nu vedem necesitatea de a-1 include în definiţia noastră. 12 P. Bertocci. evaluată . al doilea sugerează o structură adîncă (poate înnăscută). Basic Books. New York. Freud. fixată şi de bază. decît termenul personalitate este termenul caracter. p. cineva poate face o judecată de valoare privitoare la personalitate ca întreg. a acţiunii vizibile. Psihologia europeană. Va servi pentru a se referi la deprinderi. H. proprii acelui ego. în capitolul 3 vom examina interesanta sa metodă. al doilea din greacă. calitate de suprafaţă.).

A doua. nsităpi dispoziţiei. Dar toate aceste tendinţe sînt în cadrul personalităţii. Faptul 14 Prima definiţie citată este din W.fortq şi viteza sa obişnuită de răspuns. New York.rfiriilnrit. Seriile din Studies in Character sînt rezumate în H. Harts-liorne. Ştim că personalitatea e în mare măsură condiţionată de temperament. Asemenea studii tratează despre onestitatea copiilor. _§au_ deprindere a spiritului. Astfel. 1926. Dar cunoştinţele noastre despre baza fizică nu sînt încă sigure. Un anumit număr de cercetări a fost publicat sub titlul Studii asupra caracterului sau Dimensiunile caracterului14. Lipsind cunoştinţele mai precise asupra acestui subiect oferim următoarea definiţie ca reprezentînd corect accepţia psihologică curentă şi servind în mod adecvat scopurilor acestei cărţi : f Temperamentul se referă la fenomenele caracteristice ale naturii ^_ejxuxţicmale a unui individ. Alţii. 450. K. Dimensiqns of character. 1927. Faptul că un copil sau un adult are idealuri morale. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. că altul este excitabil. credinţă religioasă. Pare probabil ca un factor primar să fie legat de forţă şi energie. înd spunem că o persoană se sperie uşor. Unii psihologi îl consideră o parte specială a personalităţii. precum în următoarele titluri de cărţi : Glande care reglează personalitatea. biochimie. Cercetările privind temperamentul se fac azi sub numele de „psihologie constituţională1'. 1956. 21. dar încă nu s-a ajuns la o unitate finală de vederi. în „J. însemna atunci. Macmillan. solicitudine. şi deci în mare măsura ereditare ca origine. inclu.înainte de a părăsi problema ar trebui să ne referim la încă o utilizare a termenului caracter. Taylor. desemnează o clasă de . folosesc uneori termenul ca echivalent cu personalitatea —■ ca de exemplu cînd spun „teste de temperament" în loc de „teste de personalitate". Macmillan. Şi ■stfel noi preferăm să nu considerăm caracterul ca un domeniu spe-»al al personalităţii. sile predominante ai tonte ■pq. endocrinologie şi antropologie fizică. Dar această utilizare este rară şi în declin. Ne putem baza pe simpla noastră definiţie a Baracterului ca personalitate evaluată. din V A. energic.p. în toate aceste cazuri termenul „temperament" s-ar potrivi mai precis subiectului cărţii.. sau că are o „dispoziţie posacă-'. „Temperamentul ei înnăscut este vesel". I Pentru a realiza necesarele progrese în studiul temperamentului avem nevoie de mult mai multe cercetări în genetica umană. depinzînd mai ales de sau fiind legată de constituţia fizică". Temperamentul se referă la climatul _chi mic. Studies in the organ. Fizic şi caracter.le. ^autocontrol. E. „El are un temperament lent şi apatic'^ Cîţiva autori. Această definiţie nu are intenţia de a implica faptul că temperamentul este neschimbat de la naştere pînă la . Roback. că are impulsuri sexu""" 45 ale puternice sau slabe. \' Ce include temperamentul ? Nu este posibil un răspuns clar. New York. M. abnorm. Teoria etică este o ramură ■bportantă a filozofiei. -zation of character. Harcourt. important a şti dacă o persoană are o „dispoziţie de a inhiba impulsuri în conformitate cu un principiu reglator". aceste fenomene fiind considerate ca dependente de construcţia constituţională. Constituţiile intense în forţă şi energie pot avea ritmuri metabolice înalte şi o funcţionare puternică a tiroidei1-"1. mai ales din Marea Britanie. fluctuaţiei şi irite. M. cineva îl defineşte ca „gradul de organizare etică efectivă a tuturor formelor individului". A. j \ Temperamentul Doctrina conform căreia temperamentul unei persoane este ■pterminat în mare măsură de „umorile" (secreţiile glandulare) forpului s-a transmis din antichitate pînă azi. cu atît se va vorbi mai mult despre temperament. ahnormal psychology. o sti. sau „vremea interioară"" în care se dezvoltă personalitatea. 44 Bă ele sînt percepute şi judecate favorabil nu schimbă situaţia. şi încă înseamnă. Baze biologice ale Personalităţii. L i g o n. sau de opusul lor — apatie. Character and >6. Y Se poate spune că temperamentul. Iar unii autori care scriu des-pre subiectul limitat al temperamentului utilizează în mod greşit termeni mai largi. Cu cît o dispoziţie este mai ancorată în solul constituţional nativ. de asemenea. May. conştiinţă şi credinţe religioase este foarte important pentru studiul personalităţii sale. dar nu cuoaştem sursele exacte ale temperamentului însuşL^. cînd spunem că cineva este prin natură lent şi letargic. deoarece acestea sînt trăsături ale structurii sale interne. S. F. că are „o fire îngrozitoare*'. şi nici nu ştim de cîte dimensiuni suplimentare avem nevoie pentru a clasifica formele majore ale temperamentului16. Termenul tempera-W&nt a intrat în limba engleză în evul mediu o dată cu doctrina celor îjgîru__umori (capitolul 3). p. descriem un temperament' Au existat diverse încercări de a analiza dimensiunile de bază alo temperamentului cu ajutorul testelor psihologice. Psychol.materie primă" din care este modelată personalitatea. ca „o dispoziţie psihofîzică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator".ă. 1930. Tte psychology of character. soc. New York. Brace. Toţi aceşti trei factori se bazează foarte mult pe determinarea genetică şi de aceea "constituie aspectele personali-taţii care sînt cele mai dependente de ereditate. dar nu trebuie confundată cu psihologia per-■snalitătii. o „constituţie. Vezi şi E. calitatea dispoziţiei.zînd sensibilitatea faţă cjp. Shuttleworth.'*.

J. deşi pune limite în / dezvoltarea personalităţii. sp rjpj?yr>|ţa Totuşi. A d c o c k. decît dispoziţii constituţionale (temperament veritabil). dar nu nelimitată. Definiţia mea despre personalitate este „esenţialistă". că o persoană se modifică cu scurgerea timpului sau că comportamentul ei se poate schimba de la o situaţie la alta. rărnîne faptul că. se referă ) la „materii prime" din care este modelată personalitatea. cnirurgicale "şlnutriţionale. Cuvinte foarte abstracte ca personalitate. subliniind semnificaţia lor pentru cercetarea si teoria actuală. de. termeni variaţi. sau ceva similar-. indiferent de modul în care ceilalţi îi percep calităţile sau de metodele prin . Personalitatea înseamnă ceea ce o persoană estp în mori real". începînd de la naştereTîn dotarea noastră există niveluri constituţionale chimice. Definiţia mea nu neagă. Temperamentul se poate modifica pe măsură ce personalitatea. desigur.tendinţelor în temperament. Temperamentul. că întreaga natură este compusă din patru elemente : aer. Psychol. 57. atribuită lui Empe-docle în secolul al V-lea î. Dotarea / temperamentală a cuiva nu este invariabilă. tot aşa cum un astronom poate să nu-şi atingă scopul în studierea constituţiei unei stele. Cu mult înainte de epoca endocrinologiei. Dar steaua este încă acolo. mai jntii trebuie să vă definiţi termenii".n. __J Intuiţii din trecut CELE PATRU TIPURI KE TEMPERAMENTE e FIZIOGNOMIA « CARACTEROLOGIA LITERARA « FRENOLOGIA 9 SFÎRŞITUL SECOLULUI Al' XIX-LEA 9 GALTON ŞI EXPERIMENTUL 9 REZUMAT l\u ne interesează aici un muzeu de antichităţi şi de ciudăţenii. Cele patru tipuri de temperamente ) ' Teoria psihologică cea mai veche despre care avem o mărturie este în acelaşi timp teoria care a avut cea mai mare influenţă de-a lungul secolelor. Sînt lecţii importante pe care nu ne putem permite să le trecem eu vederea. The differentiation of temperament from personality. Cercetarea e necesară în continuare 46 Rezumat Voltaire scria odată : „Dacă doriţi sa discutaţi cu mine. cap. New York. îşi păstrează ^sensul originar de gravare (o trăsătura în mod unic gravată) şi de aceea este folositor^ pentru scopurile noastre. Doctrina a fost mai tîrziu formulată de medicul roman Galen. •dar . 1957. el a hotâ-ît că aceste elemente sînt reprezentate în corpul omenesc sub forma celor patru „umori" (hormones)/?Dacă o umoare este predominantă în corp ne vom aştepta să găsim o predominanţă corespunzătoare a unuia din temperamente. Galen a socotit umorile ca fiind nu numai .moarte. nervoase care stabilesc pentru noi un capital de bază caracteristic. Capitolul următor se referă în continuare / la^-problema temperamentului.determinabile) şi tocmai această structură sperăm s-o studiem. De-a lungul epocilor eforturile omului de a formula o ştiinţă sau o pre-ştiinţă a personalităţii umane au ajuns destul de frecvent în puncte moarte şi la absurdităţi. temperamentul poate fi modificai (în anumite limite) de influenţe medicale. Personality and temperament. caracter şi temperament reclamă în mod special definirea. ca şi în cursul învăţării si al experienţei de viaţă.e. adevărat că şi secolele trecute au produs comoara lor de intuiţii.care le studiem. care 48 susţinut că această formulă pentru natura luată ca întreg (macro-osrnos) trebuie să se reflecte în construcţia proprie a omului /'microcosmos).n. pentru a face discuţia profitabilă. Diamond. Harper. dar pot exista dispoziţii fiziologice de bază care să sprijine clasificarea. „părintele medicinei". joc şi apă. pămînt. 16 O trecere utilă în revistă a stadiului actual al cunoştinţelor se găseşte în S. agresiv. gen. în acest capitol vom examina cîteva abordări instructive din epocile anterioare. de teamă şi controlat (sau impulsiv)" (p. Teoria începe cu credinţa grecilor antici. Modificarea este posibilă. Caracter este un termen de care ne putem lipsi în general. dar Diamond consideră că denumirile lor indică aceleaşi dimensiuni de bază ale temperamentului. 103—112. în anumite privinţe ea mai este încă apropiată de spiritul şi descoperirile ştiinţei moderne. desigur. 1957. Totuşi este. 5 şi 8. / 15 Vezi C. în „J. Ca şi constituţia fizică şi inteligenţa. Caracteristic. A doua etapă în teorie a fost curînd adăugată de Hippocrate. metabolice. Diamond e de părere că cercetările pe animale şi analizele factoriale asupra temperamentului uman „conţin asigurări repetate asupra importanţei dispoziţiilor spre comportament afiliativ.". Ea spune numai că persoana are o structură internă şi o scrie de caracteristici (variabile. Critica pe care i-aş face-o ar fi aceea că denumirile sale sugerează mai curînd trăsături de personalitate. în secolul al II-lea e.] oarece sjŢTfefexii (prin definiţia noastră) la evaluarea personalităţii. un obiect care incita la studiu. 171). de asemenea. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. Percepţiile şi metodele noastre pot fi eronate. cu siguranţă. Numeroşii' autori pe care-i citează utilizează.. pe ele altă parte.

49 Structura ?i dezvoltarea personalităţii — cd.e. depresie şi slăbiciune. prea multă bilă neagră. cea 450 î. ~f Proprietăţile acestora Umori corespunz'ito ire Temperamente corespunzătoare Empedocles. fundamentul emoţional al personalităţii este condiţionat de chimia corpului a fost din ce în ce mai muie confirmată de cercetarea modernă. printre ei şi Pavlov.)1/' ţ * Cele patru modele descrise de această teorie se potrivesc în aproape orice schemă dimensională modernă de clasificare a temperamentului.e. sanguin — optimist. 1957. (Unii autori moderni.n. melancolic — trist. / ^M Să presupunem că un autor.n. în plus. Hippocrate. ca de exemplu Wundt. în afară de norocoasa presupurţere legată de chimia corpului. ci şi a bolilor. Doubleday. Prea multă bilă galbenă poate produce febră. consideră c« temperamentul variază în funcţie de viteza şi intensitatea reac1 Vezi W. 2t5 Rapid Profund coleric Puternic me'ancolic sangvin coleric ■ Slab Larg flegmatic melancolic sangvin Restrins flegmatic A Excitabil Superficial B coleric -Wep'âcut" melancolic sangvin coleric Plăcut Retras flegmatic . New York. pretind că tipologia în patru părţi a anticilor nu poate fi îmbunătăţită.e. Descoperim însă* imediat că aceste coloraturi calitative sînt conforme cu viziunea logică şi cantitativă asupra dimensiunilor posibile ale temperamentului. cea 400 î.n. Sargant. Galen.rădăcina temperamentului. Este adevărat că denumirea temperamentelor are un parfum calitativ : coleric înseamnă irascibil. Aer Pâmînt Foc Apă Caid şi umed Rece şi uscat Cald şi uscat Rece şi umed Sînge Bilă neagra Bilă galbena Flegmă Sanguin Melancolic Coleric Flegmatic Deşi ştiinţa modernă a arătat că substanţele hormonale din corp sînt mult mai numeroase şi mai complexe decît ştiau anticii. flegmatic — apatic. Battle for the mină. mai există încă una şi mai puternică care a făcut ca această teorie să aibă o viaţă îndelungată şi tenace. cea 150 î. totuşi fericita presupunere că temperamentul.

Aristotel4. Putem trece cu vederea presupunerea că dacă omul seamănă unui animal el trebuie să aibă şi calităţile animalului. De exemplu.sînt expresia facială. Quattuor humores. portrete care proslăveau cele patru tipuri. frize. ca la toate tipologiile. Deşi antic.melancolic cangvin Exteriorizat flegmatic Calm C Inactiv D Figura 4. Personality and temperament. din Works of Aristotie (W. maturitatea — coJerică. S. meritele ei constau atît în recunoaşterea chimiei ' corporale. R. Supleţea ei ajută la explicarea influenţei sale enorme şi a longevităţii sale. ţesutul corpului şi corpul (constituţia) dezvăluie ceea ce este înnăscut şi relativ neschimbător (temperamentul). Love-d a y şi E. artele frumoase au produs faimoase sculpturi. 45 —64. adaptîndu-se. cuprinzînd numai 24 de pagini. cele mai revelatoare . chiar şi stadiile vieţii : tinereţea era sanguină. Ross. Man on his nature. vei avea mai mare încredere în concluziile tale cînd găseşti cîteva semne care împreună indică un singur drum". Ea explica patologia corpului. Psychol. Prietenii noştri flegmatici au momente colerice. Faptele specifice individualităţii biochimice fac dificilă acceptarea oricărei tipologii în raport cu o persoană concretă. Medicina lui Galen şi-a supremaţia pînă clnd Harvey a descoperit circulaţia sane-a lungul secolelor. Putem oare să nu ne întrebăm ce este cu asemenea teorie atît de robustă ? Da. Wundt.la cele patru tipuri umorale. Multe manuale recente o acceptă favorabil. Sherring-* o n. constatăm că ea nu reuşeşte să acopere individualitatea structurii. Galen on the temperaments. Klages. 1903). Ed. 4 Acest tratat. 1947. Să presupunem că un teoretician propune ca lărgimea şi profunzimea să fie dimensiunile fundamentale ale temperamentului. O altă schemă dimensională plauzibilă consideră temperamentul în funcţie de puterea şi slăbiciunea activităţii şi de tendinţa de exteriorizare sau retragere ca în figura 4 D2. I r-w i n. atît medicina apuseană. mişcările şi gesturile. Fiziognomia 7 Fiziognomia este arta (şi ştiinţa potenţială) descoperirii caracte. este tradus de T. Hoffding. Urmîndu-1 pe Galen. 36. cît şi în flexibilitatea ei care este conformă unor dimensiuni logice ale analizei. Herbart. menţionate în definiţia noastră (pagina 46) se pot potrivi cu una din acesie scheme dimensionale. : Oxford. Pavlov. Cel mai vechi tratat asupra acestui subiect este intitulat Physiognomonica şi este atribuit lui . D. gen. 3) Cea maî valoroasă dintre' toate este sugestia că structura oaselor. jjf Nu e de mirare că nenumăraţi scriitori au utilizat cu convingere cele patru temperamente. potrivirea este încă foarte bună (Figura 4 C). voi. în timp ce structura musculară şi mişcarea dezvăluie trăsăturile dobândite . Figura 4 A arată că nu avem nici o dificultate în a stabili cvartetul antic conform acestei dimensiuni logice. Diamond. In mod virtual toate componentele temperamentului. Doctrina este la fel de elastică ca şi platforma unui partid politic. în acelaşi timp. Printre psihologii care au utilizat pe larg împărţirea în patru tipuri de temperamente sînt Kant. Cele patru temperamente adecvate la diferitele caracteristici alo răspunsului emoţional ţiei emoţionale. 2 nd. 129. Doubleday. el 3 Istoria medicală a doctrinei este bine prezentată de C. £ft şi cea islamică au fost redactate aproape exclusiv în termenii acestei teorii. iar prietenii sanguini pot prezenta trăsături de melancolie. Să presupunem că cineva doreşte să pună accentul pe excitabilitate şi afect. Anatomia melancoliei de Burton se baza pe această doctrină ca si multe alte opere literare. S. ^individualitatea omului. Fiecare poate vedea în ea ceea ce do2 Cf. Destul de interesant este faptul că astăzi identificăm o distanţare de schema în patru părţi în favoarea unei scheme în trei părţi. Kiilpe. 1957. ed. New York. Mai valoroase sînt trei aserţiuni care îşi găsesc un sprijin în cercetarea şi teoria modernă : 1) Deşi judecăţile poj fi bazate pe orice trăsătură mobilă. şi mai ales din configuraţia. un om care seamănă cu o vulpe trebuie să fie viclean. New York.. VI. bătrîneţea — flegmatică. Harper. Clarendon. Teoria era folosită în toate felurile. în rapitnin] 1Q vnm reveni la eroarea diagnosticului „mono-simptomatic" pe baza actelor expresive.~i risticilor personalităţii — în special ale temperamentului pe baza I aparenţei exterioare. S. Clasificarea tripartită (identificată cu numele lui Kretschmer şi Sheldon) este descrisă în capitolul 4.". 51 se referă la sisteme de citire fiziognomică a caracterului practicate într-un trecut şi mai îndepărtat. 1953 şi J. p. 50 reşte să vadă. conformaţia sau^ expresia feţei. Ebbinghaus. 2) „Este o prostie să te bazezi pe un singur semn . regnant in nostro corpore suna un poem medical din secolul al Xl-lea. maturitatea tîrzie — melancolică. în „J. Din nou cele patru tipuri se potrivesc (Figura 4 B). F o r s t e r şi apare în „Opuscula".

Aceste stereotipuri ni se dezvoltă din experienţa noastră de observare a structurii osoase şi musculare. decît sentimentului. numărul 4 datorită sugestiei de optimism este sanguin. moale şi flegmatic . atît de structura osoasă. Numărul 2 pare să. Mai ales acestea din urmă sînt de luat în considerare. 1 ilustrează pe tradiţionalul poet bolnav de dragoste care are reputaţia de a fi melancolic. dar nu_e^ţeirîarc£tă__de_JiiiiLcare să indice o experienţă emoţională profunejă sau de durată. După cum spune documentul grec antic. numărul 3 este somnoros. Aceste judecăţi se bazează pe indicaţii fiziognomice. în ceea ce priveşte efectul lor. Să examinăm această ultimă afirmaţie privind cîteva reprezentări fiziognomice foarte vechi ale celor patru temperamente. deşi şi celelalte sînt importante. liniile feţei se datorează mai curînd grăsimii. I 52 q . cît şi din configuraţiile musculare dobîndite.ale personalităţii. dar ochii aplecaţi şi cutele verticale de pe frunte reflectă deprinderi dobîndite de renunţare şi gîn-cluri neplăcute. Asociaţii similare se ataşează celorlalţi. Nr. Faţa flegmatică are o constituţie letargică şi neatentă ca deprindere . dar înzestrat cu o fire colerică. La fel. Care sînt indicaţiile pe care le folosim ? Remarcăm că desenele depind. obţinem indicaţii importante atît din construcţia anatomică. plus deprinderi dobîndite de reactivitate vigilentă faţă de mediu şi o ridarc bogată datorită unui sentiment emoţional intens. Faţa sanguină este destul de normală ca structură osoasă. Zvelteţea şi structura delicată a tipului melancolic este dată de natură.fie un luptător. (Majoritatea oamenilor (peste 80%) identifică corect tipurile desenate în figura 5. cît şi de cea musculară. faţa colerică trădează vigoare şi forţă natu-rală a Jizicului (temperamentului).

scrisul şi posturile corpului şi acestea vor reflecta dispoziţia veselă. Uneori portretului Omu-I lui generos făcut de Aristotel însuşi i se atribuie inventarea stilului. 54 dacă multe din schiţele sale s-au pierdut nu putem şti. Reprezentări fiziognomice ale celor patru temperamente ^_ O dată ou renaşterea aristotelică din secolul al XlII-lea. Johann Kaispar Lavater (1741—1801)1 El a fost un propâganJ dist energic şi un moralist care şi-a practicat arta în rîndul mulţimii* de pe stradă şi în biserici. fizid-gnomia a devenit populară şi a avut o istorie neîntreruptă de atunci încoace. Dar toate aceste practici obscure nu schimbă faptul cj oamenii au găsit întotdeauna un ajutor — de un fel încă nu pe del plin înţeles — judecind pe ceilalţi după indicaţii fiziognomieg Cel mai faimos fiziognomist din toate timpurile a fost un e]ve-| ţian. Deşi scris acum peste două je anjT portretul este aplicabil şi astăzi unora din persoanele pe e le cunoaştem : Zgîrcitul* Zgîrcenia este o economie ce întrece orice măsură. din orice ţară ca o imagine simplificată dar în mod esen-l ţial corectă. Sfatul său este rî. dar fiziognomistul se îndreaptă sprJ următoarea slujbă cu un onorariu bogat în buzunar şi impresioj nează pe noul client cu reputaţia. chiar i'a'câ aceasta nu face măcar o jumătate de obol. căci natura practică. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ. Ochii veseli. răscoleşte paturile. Fiecare începe cu o definiţie scurtă a trăsăturii dominante şi continuă cu exemple tipice ale acţiunii acestei trăsături. spune el. caută pînă şi în aşternuturi. iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin decît oricare altul dintre cei ezenţi. cît şi în expresia ei externă : „Unul şi acelaşi spirit se mar. în capitolul 2 am menţionat „Caractereie" scrise de Teofrast. Cînd se află la o masă pregăt ta Pe socoteala celor ce iau parte la ea. Abuzurile sale au fost atît de mari îneît în secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea parlamentul britanic a pronunţat edicte pentru a condamna toate persoanele care Pretindeau să aibă* talent în fiziognomie.! Un „Caracter" reuşit este o descriere scurtă a unui tip comuni de om care poate fi recunoscut şi apreciat de cititorii de oricel vîrstă. de a fi servit „cu succes" prima corporaţie. zgîrcitul consideră că e îngrozitor de scump.J obicei înregistrat şi uitat. Un „expert" poate fi angajat dt c ■ firmă pentru a rezolva probleme de personal. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut. Zglrcit este omul care . cu excepţia unui punct asupra căruia el insista puîerJ nic : el susţinea că toate trăsăturile corpului sînt în cele din urmă consistente unele cu altele. apărută în 1783—1787 în trei vo-j Iurte. (De-a lungul timpului numeroşii imi-j tatori ai lui Teofrast pornesc în diferite grade de la acest formalism rigid. nu se întîlnesej fără o gură veselă şi dacă sîntem destul de ageri pentru a observa. Totuşi primele ediţii ale acestei lucrării au apărut în 1772 şi 1775 sub diferite titluri. la a fi biciuite în mod public sau la a fi trimise în case de corecţie. Dacă sclavul i-a spart o oală ori o farfurie.) Este o particularitate a caracterelor lui Teofrast faptul că toate treizeci reprezintă tipuri vicioase sau cel puţin dezagreabile-Dacă el a considerat omul bun prea prost pentru a scrie despre el 5 Lucrarea sa principală Physiognomische Fragmente zur Beforderutm der Menschenkenntniss und Menschenliebe. Dacă are ceva de . Vom reveni la această problemă în capitolul 19. zgîrcitul numără cîte pahare a băut fiecare. ainte de a fi împlinit luna bate la uşa datornicului şi-i cere dobînda. Urmă.P festă în toate". a interesului ei a adus-o de timpuriu sub patronajul vracilor şi şarlatanilor. Chiar şi azi apare curent 53 un gen ieftin de fiziognomie. 'Cele treizeci de caractere ale lui Teofrast care s-au* păstrat urmează un stil rigid de compoziţie. unde din nefericire a rămas în mare măsură. îi scade din hrană. găsim primele descrieri literare ale personalităţii.1 Ceea -ce este semnificativ pentru psihologia modernă este acceniulj pus de Lavater pe consistenţa personalităţii atît în aspectele ei inJ terne. Sistemul nu prezintă un interes special pentru noi. a fost de multe ori republicată. Cantitatea de literatură despre acest subiect este mult mai frapantă decît calitatea sa.Figura 5. un elev al lui Aristotel. lăzile. Caracterologia literară Căutînd din nou în Grecia antică.exemplu demonstrează stilul său. cotrobăie prin oaie.

o forţă dinamică şi directivă. La masă şi la plimbare ocupă mai mult loc decît alţii . Caracterele. Alte traduceri au fost realizate de R. 1925. într-un sens. cum stă picior peste picior. Toţi sînt de aceeaşi părere cu el şi cred veştile pe care le deapănă el. Deşi nu o spune explicit. Zgîrcitul. voi.T. toţi se adaptează după el. H oe 11. New York. se tunde la piele. are grijă să taie carnea în bucăţi cît mai mărunte. 1. Dutton. maghiran ori orz . A <>oofc o/ characters. privirea fixă şi sigură.. Scuipă departe şi strănută puternic. Bucureşti. cinci se plimbă cu persoane^gale în rang. din mîndrie şi din cutezanţă. prefaţă de N. el zugrăveşte un stil individual de viaţă. Teofrast propune o teorie importantă a personalităţii . Editura pentru Literatură 1966. cit. doarme şi noaptea ca un butuc.) 6 Reprodus cu permisiune din R. pîntecul sus. Cum a trecut termenul dobînzii. Despre bunurile materiale. Fiecare activitate este numai o manifestare a unui motiv central. Caracterele. 1966. C o n d e e s c u.. un adevărat mobil esenţial al rnndnitpi Este stabilă. Casetele zgîrciţilor de felul ăsta sînt doldora de bani ! Mucegaiul stă prins pe ele. The characters of Theophrastus. Editura pentru Literatură.P. Lista imitatorilor lui Teofrast este liingă incluzînd scriitorii cu faimă ca Ben Johnson. într-adevăr. Cînd are la masă invitaţi din acelaşi demos cu el. un vîrf de chimion. porneşrc dînsul la drum. Fie că e cu . and Transl. încîfc cumpărătorul abia nu are nici un folos. X. Dacă se aşază. E hazliu. el nu ţi-ar da nici cordeluţe pentru jertfă si nici făină. sau cum o ridică mai pe urmă şi îşi descoperă fruntea.T. vecinii sau cu zeul. B e r n-nett. The characters ol Theophrastus. o structură consistentă de trăsături şi nu numai o singură dispoziţie cardinală. La Bruyere. traducere şi note de A u r e 1 T 11 a. dar se întoarce cu inîna goală. doar co-î auzi sforăind. în La B r u y e r e. pp. îl găseşti desculţ şi la prînz. litoer-cugetă-tor. 1. Vorbeşte tu încredere. voi. e nerăbdător. pp. te opreşti şi tu . ca să nu vadă pe nimeni. A. traducere de Măria Marinescu-H i m u. faţă durdulie şi obrajii bucălaţi. Hammond. Şi totuşi. în alegerea întâmplărilor ilustrative şi în economia de metafore. datornicii. iar la baie aduce uleiul în sticle mititele . . In toate epocile şi în toate ţările au existat oameni zgîrciţi. Pentru el zgîrcenia este o trăsătură domin antă a unor oameni. 1909. prietenii. toate persoanele au trăsături centrale şi stiluri personale. iar pe chei s-a pus rugina. umbletul energic şi hotărît. chiar dacă respingem exagerarea. o admirabilă traducere a Xafxxxwfyp . Scriitorul francez din secolul al XVII-lea Jean de la Bruyere a schimbat oarecum metoda. pentru a selecta un exemplu.P. porneşti şi tu . E. iute la mînie. George Eliot. Samuel Johnson. VI. Aldington (Ed. The characters of Theophrastus. O asemenea consistenţă perfectă este greu de întîlnit în viaţa reală. Bucureşti. îi place să discute politică şi face pe misteriosul în legătură cu chestiunile la ordinea zilei. despătureşte o amplă batistă şi îşi suflă nasul cu mare larmă. lin imitator american. 1824 (ultimele două au schiţe fizio-Snoiniee) 55 îşi face toaleta. 83. consecventă cu sinp şi coercitivă. Zi de zi este cu ochii pe semnele de hotar şi stă cu frica-n sîn să nu i le mişte careva din loc. op. 314—315. (Nota trad. Se poate prezice cu siguranţă că în situţii noi el va reacţiona în acelaşi mod. Stai de vorbă cu el. Nu îngăduie nevestei să dea cuiva cu împrumut sare ori un căpătîi de fitil. cum încruntă din sprîncene şi cum îşi trage pălăria pe ochi. 30). Remarcaţi : omul nu are numai o „deprindere* de a-şi purta tunica scurt şi o altă deprindere de a examina stâlpii de hotar ai proprietăţii sale. umerii laţi. E bogat7. John Donne. Zgîrcitul poartă haina mai sus de genunchi.vînz'are. rîde în hohote. N. W. predictibilă. Crede că e înzestrat cu talente şi cu duh.. compararea lor este in* Ci. P. Arta lui Teofrast constă în alegerea tipurilor vii. iar cînd dă haina la curăţat îndeamnă pe meşter să întrebuinţeze argilă din belşug.). îl vezi cum se afundă în fotoliu. 1902 . cu servitorii. în cazul omului zgîrcit nouăsprezece mostre de conduită exemplifică împreună o trăsătură principală. F. deplasîndu-se de la tipuri la portrete. înfumurat. 1-a urmat îndeaproape în mod special pe Teofrast intitulîndu-şi cartea de schiţe Encaustics. fie că-şi primeşte prietenii sau * Cf. el prefigurează argumentul care va fi prezentat în capitolele 14 şi 15. Stark Young. J e b b. Se opreşte dînsul. Nu-1 întrerupe nimeni şi toată lumea îl ascultă oricît ar avea el chef să vorbească. Doarme si peste zi. începe să urmărească pe datornic şi-i pune la socoteală dobîndă peste dobîndă. fie că are de-a face cu soţia. li întrerupe şi îi muştruluieşte pe cei care vorbesc. Caracterele. 41—43. (Nota trad) 7 A 1 d i n g t o n. Se duce în piaţă cu gîndul de a tîrgui. Teof r a s t. C. B. îşi face socoteala că ele valorează mult la sfîrşitul unui an. el merge la mijloc. B. Tocmai această intuire o putem în mod sigur adopta. îl pune pe cel cu care stă de vorbă să mai spună o dată ceea ce î-a spus si nu-i apreciază cine ştie cît spusele . E. pretinde un preţ atît de ridicat. Măcar că e vorba de nimicuri. Nici pomeneală să te lase să treci prin livada lui sau să ridici de pe jos o smochină On o curmală. Teofrast descrie un „tip ideal" (p. în cazul lui Giton. GITON* Giton are tenul fraged. ca să nu se păteze prea repede6. C. Deoarece literatura şi psihologia asigură două metode foarte importante pentru studiul personalităţii. Din grădina zgîrcitului nu poţi lua nici măcar o smochină. omul este mînat de trăsătura sa de zgîrcenie.afaceri sau acasă.

dar mai puţin adevărat . New York. după cum am văzut. Dramaturgii. numerologi. Vezi şi G. să comunice propriile sale im^* gini. ltes Council. W. a Cf J A. Două relatări ale aceleiaşi vieţi pot să difere foarte mult. G. cap. Comentînd un „caracter" al lui Thackeray. Puţini psihologi au încercat să coreleze intuiţiile literaturii cu cele & psihologiei. Cele două metode sînt ăm tinete şi complementare9. Iniţial enunţată de Franz Joseph Gali H758—1828). riscă sa piardă structura vitală a individualităţii. totuşi ea dă precizie vechiloJ adevăruri. ehiro manţi.56 5truetîvă. Aici să luăm în considerare o mişcare care a fost extrem i populară acum un secol şi numai cu greu şi-a pierdut favoarea i 9 O comparaţie mai completă a metodelor literare şi psihologice se a Sn colecţia mea de eseuri Personality ană social encounter. dimpotrivă.nevoia unor verificări exterioare asupra trăiniciei interpretării sale8. . Sci. Arta este selectivă . The interrelations of psychology and bîo-ţ*Phy. Psihologia nu a învăţat să utilizeze metoda autoconfruntării. cum prefera el s-o . Soc. Un portret trebuie să fie coerent. 569—582. deşi nu în toate. Liber de restricţiile ştiinţei." „Poate mai exact. Exageration ă propos nu c admisă. ea este mai disciplinată . ştiinţa exactă este numai fotografică. oameni au fost totdeauna o bună pradă pentru ghicitori. C. Press. să-şi exprime propriile sale înclinaţii. astrologi şi alţi experţi dubioşi care au o schena prefabricată pentru a vă spune ce sînteţi sau cum se va comporţi viitorul dumneavoastră angajat (sau logodnică). O mînă poate ilustra 1 minunată lăcomie crudă". altul „un obraz subţire". 1. Unele indicaţii în acest sens vor fi date ii capitolul 19. Şarlatania şi superstiţia înfloresc. Bull. Les petits jaits vrais sînt scoase în relief. Dacă azi psihologia „descoperă numai ceea ce literatura a spus întotdeauna".". 51. Cînd toate trăsăturile „sînt coerente" vorbim de autoconfruntare. sita numai prin aplauzele cititorului. romancierii au aptitudini speciale. dar Thackeray nu ştia asta". mai puţin artistică. c enologia sau. Acest portret puternic se validează prin el însuşi şi fiecare caracterizare reuşită face îa fel. chiar clacă e selectiv. Psihologului îi e permjs numai să descopere şi să înregistreze şi trebuie să muncească din greu pentru a exclude preferinţele sale. Psihologului. biografii. . Cantril. 1942. H. un portret în ulei poate fi mai veridic decît o fotografie. nr. Nimeni nu pretinde să-1 validăm pe Hamlet în mod ştiinţific. Asemenea metafore nedisciplinate dau ritm şi inspiră o crJ dulitate blîndă. Reflection on the human uentifl New York Univ. mai puţijj subtilă. 58 e s_a bucurat. nici o subliniere artistică. în timp ce fotografia prezintă în mod egal ceea ce este nesemnificativ şi ceea ce este semnificativ. iar un cap blond poate „iradia nestatornicie". Pînă acum avem puţine tehnici pentru a descoperi modul în care un subsistem dintr-o personalitate stabileşte raporturi cu alte subsisteme. Beacol 1960. ScriS itorul se străduieşte să fie amuzant. nu i se permiţe. Unul din personajele sale poate avea „sînge seja vil în vinele sale". dar mai exact. schera populare de „citire a caracterului" poate fi cu timpul eliberat prin-tr-o abordare ştiinţifică. scriitorul poate fi îndrăzneţ în atri-' buirea cauzelor. alte fapte relevante trebuie să urmeze. Fiecare biograf realizează auto-c°nfruntarea în portretul său. Şi totuşi psihologul are dreptate cînd dojeneşte literatura pentru lipsa ei de precaufii. trebuie să constituie o unitate plauzibilă. numai că o spune mai puţin artistic. 49. Dar nici un psiholog nu ar putea scrie astfel îăM a fi sfîşiat bucăţică cu bucăţică de colegii săi. în „Psycholl. psihologul însă înclină să fie sceptic în privinţa produsului muncii lor Omul de litere spune : „Mi se pare clar că psihologia se mulţumeşte să spună ceea ce literatura a spus întotdeauna. frenologi. este mai verificabilă . dar diferitele confruntări pot să nu c°respundă. Chesterton remarca odată „Ea bea. Dar mahalalele psihologiei nu trebuie să ne reţină Sîmburele de adevăr care zace în unele. Boston. căci portretul scoate în relief trăsături semnificative . AII port. Un important efort în această direcţie îl reprezintă lucrarea H. este mai exactâl Frenologia Datorită lipsei unei ştiinţe adecvate a personalităţii. Bumstead. nepotrivirile inj comode sînt înlăturate. -K. Bull. El nu-şi poate asigura reu. 57 Efectele literaturii sînt obţinute prin selecţie abilă şi prin exgM gerare. A proceda astfel cere o dezvoltare suplimentară a abordării idio-grafice. fi^e use of personal documents in psychological science." Şi această discuţie poate continua la nesfîrşit. Dată fiind o serie de fapte despre o persoană. Această remarcă sarcastică reflectă cerinţa ca toate caracterizările b\me să aibă virtutea „autoconfruntării". Abordările nomotetice." Psihologul replică : „Poate mai puţin artistic. 1960. Un psiholog ar simţi . Garraty. Biografii se găsesc într-o încurcătură specifică. Literatura are •numai o singură cale de a „demonstra" potenţialul său. Psihologia nu va înlocui literatura şi nici dispreţul artiştilor nu va împiedica dezvoltarea psihologiei. Mai puţin plăcută. 1954.

A murit la Boston. H.* oscută. era un cercetător serios şi influent şi într-un fel unul din fondatorii psihologiei diferenţiale şi a psihofiziologiei. D. singurul aspect al doctrinei sale care este amintit. care. ar desemna caracj terul uman într-un sens larg. de o clasificare a puterilor primare. De aceea trebuie să ne aşteptăm ca structura internă a perso-^aThăţ'i să aibă manifestări exterioare. care operau în birouri de afaceri. Nici lista sa de elemente primare. în aşa fel încît toate influenţele să poate fi cor-t'rolate. în „Psychol. Facultiex 1936 4 ts •' the s°lution of Franz Joseph Gali. Bascou. „fiziologia creierului". imaginaţia. din păcate. s-a despărţit de maestrul său în 1815 şi a scris multe lucrări ipdependente. etologi* va trebui să se bazeze pe o analiză a proverbelor. 59 se bucură de toate aceste facultăţi. cu toate erorile sale. care studia atent oamenii.SCW'"CV °f individuality. pe baza unui bun spirit ştiinţific. conferenţiind mult în Anglia şi pe continent. M. susţinea el. dorinţa. Thomas Reid. examinînd craniile lor şi încercînd. 92 . Totuşi. fiind o escrocherie rentabilă pentru promo-Ja^ii ei. A History of experimental psychology. biserici şi ujar în universităţi10. să scrie o ştiinţă inductivă a personalităţii. Sfîrşitul secolului al XlX-lea Curînd după epoca lui Gali. bunătatea sufletească. De G r a n g e. adaugă el. Monogr. maximelor . 3 . El a criticat sever psihologia epocii sale. Dar frenologia are şi o altă faţă. and Pers". de către psihologi şi biologii pentru a desemna ştiinţa comportamentului instinctiv. în 1796. nici cranioscopia sa nu au supravieţuit criticii moderne. Dar. considera el. Argumentele sale sunau aproximativ precum urmează : sufletul şi corpul sînt într-un fel în legă-. Johann Gaspar Spurzheim (1776—1832). Ediţia americană corespunzătoare On the functions of the brain a fost publicată în 1835. ci referit la doctrina sa cu denumirea de „organologie". organologia sau ~"oia. Blondei. Paris. Dugald Stewart şi alţii). deşi mai puţin adecvat. fermitatea. Heton—Century—Crofts. ] Numele de „frenologie" a fost inventat de dr. JGalyera un spirit serios şi un teoretician critic. căci un experiment adevărat. a trăsăturilor şi capacităţilor care vor explica diferenţele individuale ale personalităţii. Lista lui Gali include un amestec de calităţi ca respectul lată de s. deşi nu foarte fructuoase.ine. nr. New York. i'er .) Propunerea lui Mill elimina metoda experimentului . 1916. Ca toate sistemele populare ea a avut sa dubioasă. (Cerinţele sale pentru experiment erau mai riguroase decii cele din zilele noastre !) Lipsind metoda experimentului. licee. avec observations sur la posibilite de reconnaître plu-sieurs dispositions intellectuelles et morales de l'homme et des animaux par ?« confiquration de leur tete.". Spoerl. et du cerveau en particulier. Capi. dar mai semnificativă. Principala lucrare a lui Gali a apărut în patru volume între 1810 şi 1819 si se întitula Anatomie et physiologie du systeme nerveux en general. aptitudinea mecanica^ inteligenţa. The psychological ecedents of phrenology. înţelejerea. 1929. Spurzheim. trebuie admis faptul că întreaga sa listă de variabile caracterologice nu este în întregime diferită de lista tradiţională a facultăţilor universale. Cît de diferită este teoria sa despre localizările cerebrale faţă de viziunea modernă se vede în figura 6. 1913. ^xpuneri interesante şi pline de discernămînt oferă lucrările lui Bonn g. Totuşi nu toţi oamenii au acelaşi caracter intelectual sau moral". (în ultimii ani a fost adoptat chiafl acest termen. cluburi. Alean. mai puţin . Gali era un empirist riguros. Această cale în ştiinţa boselor" a fost marea greşeală a lui Gali. întrucît creierul este cel mai important „organ al spiritului" putem căuta semne de diag-' nostic în forma învelişului creierului. în „Charact. M c Q. El a fost şi un rrecursor al psihologiei diferenţiale. Gali însuşi nu a folosit niciodată termenul. cap. totuşi. S-a răspîndit rapid prin dibăcia întreprinzătoare a asistentului Iu. Gali. B e n 11 e y. în opoziţie cu predecesorii săi. Căutările lui Gali. a bînţuit lumea. „cranioscopie" sau. j-. tură. ac(es. toiul 13). El a obiectat că facultăţile erau funcţii mentale universale ca percepţia. dar rămîne faptul că Gali. Intre 1822—1825 Gali a publicat o ediţie revizuită în şase volume sub titlul Sur les fonctions du cerveau. spune el. se aseamănă foarte mult cu încercările ştiinţei psihologice de azi de a determina care „aptitudini mentale primare" sau care „trăsături sursă" formează cea mai bună schemă pentru a compara o persoană cu alta (cf. TJhopycll°phyvoIoqie de Gali. Joiin_Sluart-Mill a propus elaboj rărea „unei ştiinţe exacte a naturii umane11. Thomas Forster şi a fost «optat de Spurzheim în 1815. C. 10 Popularitatea frenologiei a început o dată cu primele conferinţe ale lui Gali. Mai importantă a fost căutarea de către Gali a elementelor primitive" care compun personalitatea. voinţa. Ea a început cu o încercare onestă He a descoperi elementele fundamentale care alcătuiesc personali-tatea^Lirnană. Lyon. care se baza pe principiul „facultăţilor" — deşi şi ?! a adoptat termenul facultate pentru a desemna cele douăzeci şi şapte de elemente primare ale sale. din care nici una nu apare printre facultăţile universale ale predecesorilor săi (Christian Wolff. a ţinut conferinţe unui public larg şi a fost bine primit la Harvard. „Fiecare om cu excepţia unui idiot. care a venit în America în 1832. ar pretinde creşterea şi educarea copiilor într-o completă izolare. Avem nevoie. 1923 . Ea trebuia să fie dej numită etoloaie. un termen care. Este.denumească. craniul.

Emotivitate . VI. n J. 1846. S. Inventivitate 30 Respect faţă de sine Sinergii motorii suplementare Mişcările ochilor . cap • 60 Fo~tele şi organele psihicului 1." 2 Dragoste ptr urmaşi 3./ Dorinţă de 1 Prudenţă 2 1 Burovomtă 3 /4 Vener aţie 1 Fermitate 5 1 Conştiinţă 5 1 Speranţa 7 1 Caracter 8 miraculos 1 Idealrtate 9 2 Voioşie 0 2 Imitaţie 1. Prin această metodă . New York. Mill.Tendmp de a locui mereu în acelaşi toc A Aderenţă 5.si altor expresii ale înţelepciunii tradiţionale. System of logic. Harper.Combativitate 6 Destrucîcitate 7 Secretivitate fi Dorinţa de acaparare S. Bk. 2 Individualit 2 ate2 Configuraţi 3 e 2 Mănme ^ 2 G i euta'e ş b rezistentă 2 Colorit 6 .

Astfel. Treuttel. Cineva poate alege din înţelepciunea proverbelor tot ceea ce sprijină propriul argument Aproape mi există un proverb care să nu aibă un contrariu valid în egală măsură. instinctul gregar. autoumilirea. 1825. The cerebral cortex of man. Goethe scria „Cel slab are adesea sentimente revoluţionare". în timp ce G. Apoi el prezintă 144 de legi speciale care privesc influenţa unor sentimente variate asupra comportamentului şi gîndirii. Rasmussen. Shand urmează sfatul lui Mill . iar pe creaturile mai umile —■ regi. Contribuţia pozitivă a lui Shand constă în recunoaşterea elementului pe care el îl numeşte sentiment. London. instinctul activităţii parentale. Spurzheim în Phrenology. B the doctrine of the mind. care la sfîrşitul secolului al XlX-lea a lansat doctrina sentimentelor1''. p. Ex-Binerea sumară a principalelor regiuni funcţionale ale cortexului uman este luată din W. Pehfield. Acestea includ instinctul de fugă. Legea sa de baza este aceea că „fiecare sentiment tinde să formeze un tip de caracter care îi este propriu". Pe regi îi face zei. Abordarea sa nu subliniază diferenţele individuale cum o i'ăcuse Gali. autoafirmarea şi altele. printre alţii : Speranţa adevărată este iute şi zboară cu aripi de rîndunică . încep viaţa cu un set uniform de instincte (sau „înclinaţii"). Două concepţii asupra localizării cerebrale : secolul al XlX-lea şi ^■XX-lea. Wurtz and Richter. Mill este important pentru studiul personalităţii în principal prin influenţa pe care a exercitat-o asupra lui Alexander Shand. El „a verificat" fiecare lege prin înţelepciunea vîrstelor. T. putem găsi adevăratele legi cauzale ale caracterului uman. termenul a fost adoptat cu entuziasm de McDougall13. Shaw susţinea că „un om care nu e revoluţionar la 20 de ani este un om inferior".şi utilizează înţelepciunea proverbelor ca date (sau „premise pentru deducţie").2 7 2 8 2 9 3 0 3 1 3 2 3 3 J 4 3 5 Orientare Calcul Ordine Eventualitat eTimp Melod e L tmbaj Comparai e Cauzalitate cor *'viate rufi Tractai climentar Figuia 6. secolului. în sprijinul acestei legi particulare îl citează pe Shakespeare. susţine McDougall. B. 221. Dar în . Toţi oamenii. Cam pe la începutul . Copvright 1950 by the Macmillan Company şi utilizat cu permisiunea acesteia 61 spera Mill. Se spune „aşchia nu sare departe de pom" dar şi că „dracul cînd îmbătrîneşte se călugăreşte". o lege este : „Speranţa tinde totdeauna să facă viitorul să pară mai bun decît prezentul". Nu ne impresionează această metodă. Harta frenologică a fost utilizată de G.

O trăsătură caracteristică a teoriei lui Bain merită o atenţie-deosebită. motori (voliţionali) sau vitali (emoţionali şi senzitivi). de asemenea. timpul de reacţie). Trebuie stabilite norme pentru dezvoltarea personalităţii la vîrste succe* în tei-minologia psihanalitică utilizată în lucrările lui Freud traduse în limba română s-au adoptat termenii sine. 14 De exemplu. religia. „Acta psychoîogica". ostilitatea şi "mii de alte sentimente apar. se constată că acest flux de energie (ca un cazan de aburi cu supape) se finalizează într-o doctrină a tipurilor : oamenii tind să fie mentali (intelectuali). care-în 1862 a publicat On the Stuăy of Character (Despre studiul caracterului).cursul dezvoltării a^sitf insiinptp ^^"" „ajta'sate unor anumite obiecte. Organization of the affective lifc : a criticai survey. omul are o anumită . originea în propunerea de către Mill a unei „etologii". este „plin cu energie". Alţi reprezentanţi ai psihologiei dinamice vorbesc. 5. dacă o persoană este puternic „voliţională". 2. El a propus (urmîndu-1 pe Her-bert Spencer) ideea că un om dat are o anumită cantitate de „energie". Ca un cazan de aburi. iar canalizarea lor este problema principală a vieţii omului. H. să-1 considerăm pe Bain ca unul dintre fondatorii psihologiei dinamice moderne. Teoria 12 A.". F. Psychol. similar. Şi astfel noi putem. Interesul rapid ascendent pentru psihologia experimentală. 1914. Foundation^ of character. Unele din acestea sînt părţi majore. Elementul' truetural este' sentimentul. 1937. în teoria freudiană (capitolul 7) atît sexualitatea. now sor. Astfel. 63 încărcătură sau presiune şi direcţia în care merge această energie depinde de care supape sînt de obicei deschise. Luce. învăţătorii. Galton şi experimentul în cursul secolului al XlX-lea literatura caracterologică a fost bogată în observaţii şi ipoteze. voinţa şi intelectul. substituţie). . 1945. . mînie. atunci se va îndrepta mai puţin spre alte părţi". sentimentul „respectului faţă de sine". de exemplu. în cazurile individuale.. D. loialitate şi ambiţie. care ia forma unui devotament conştient de sine pentru anumite idealuri şi ţine sentimentele minore într-o ordine mai mult sau mai puţin sistematică conform cu natura acestui sentiment principal.. Boston. este raţional a încerca să-1 masori". nu s-a îndreptat la început spre personalitate Interesul pentru diterenţele individuale începuse să apară. canalizare sau altă utilizare a acesteia. ea nu poate fi în aceeaşi măsură „emoţională" sau „intelectuală"'. Această diviziune tripartită a sufletului omenesc a fost propusa de Platon şi se găseşte chiar şi azi în murfe-şeneri psihologice. Şi astfel. în „Mind". 62 s considerare o varietate nesfîrşită a individualităţii. . Astfel. 203—226. în consecinţă. este în principal o reformulare a unei foarte vechi teorii : aceea că natura omului e alcătuită din trei facultăţi primare : ejŢiQiia. drenaj. „Natura umană fiind limitată. sau. Introduction to social psychology. Şir Erancis Galton (1822—1911). Acest volum reuneşte două din tendinţele pe care le-am descris. El poate fi stăpînit {prin represiune) sau poate scăpa în mod indirect (sublimare. dar nu atît de dragul lor. Deşi teoria de bază a lui McDougall despre instincte nu este larg acceptată azi. El include traducerea originală de către Bain a Caracterelor scrise de Teofrast. Character and the emotions. 32. Monogr. Shand. într-un sens. ^ltele părţi minore ale personalităţii. dacă vitalitatea cuiva se îndreaptă predominant spre organele active. A clinteai study °> sentiments. ceea ce a realizat el. 1908. în termeni de „energie" şi direcţie. de asemenea. Murray. Libido-ul sau id-ul*. Alexander Bain. Dacă ea circulă de obicei prin canalele emoţionale. cît pentru a indica direcţiile în care funcţiile nomotetice operează (de exemplu. A.jurul unui sentiment principal. 13 W. dar nici un autor înainte de 1884 nu a propus jjplirnrqa metod0! experimentale non dezvoltate la studiul personalităţii. McDougal 1. îşi are. De asemenea. pionier în atît de multe domenii psihometrice" a "fost primul care a propus ca standardele experimentării să fie aplicate direct la studiul formelor personale de comportament : „Caracterul care modelează conduita noastră este «ceva» definit şi durabil şi de aceea. respectul. instinctul parental determină --la o persoană ataşarea de propria familie.1:> O metodă de măsurare recomandată de el a fost evaluarea calităţilor complexe. la alţii de pudelul favorit. Morgan. CBainJa adăugat ceva doctrinei. El acordă o mare importanţă direcţiei fluxului de ener-&le psihică a omului. Devine uşor să popularizezi 9 asemenea concepţie Şi chiar şi azi auzim adesea despre acestei trei „ultime" tipuri de caracter. 233—346. 3—311. la o altă persoană de copii neajutoraţi sau oameni bolnavi. Macmilliui. în mod obişnuit toate sînt organizate în. E un pas mic de îa această metaforă hidraulică la teoriile mai moderne ale psihanalizei. în „Genet. atunci nu este disponiBîîa pentru activităţi intelectuale . patriotismul. Lcmdon. 1896. care în 1879 s-a materializat în primul laborator de psihologie din Leipzig.14 Mai trebuie menţionai un autor britanic. după Freud. au o ocazie de invidiat de a calcula frecvenţa şi de a estima la elevii lor intensitatea răspunsurilor de frică. C. Unii autori cred că sentimentul ne oferă elementul cel mai adecvat dintre toate elementele posibile pentru analiza personalităţii. conceptul de sentiment — şi el poate fi utilizat fără doctrina instinctelor — este evident folositor. cît şi agresivitatea se comportă foarte mult ca forţele cu presiune înaltă. deşi Bain doreşte să aducă această propunere „mai în acord cu starea actuală a cunoştinţelor noastre despre constituţia umană". De asemenea. aceşti oameni dezvoltă sentimente care diferă. Totuşi. fiecare cu culoarea sa proprie.

W. Fiziognomia. înzestrat cu un indicator şi un cadran. Totuşi. cu conceptul lor util de sentiment. au fost principalele roade ale efortului lui Mill. Mill a declarat experimentarea în domeniul personalităţii ca imposibilă. Psihopatoloqia vieţii cotidiene. dar în ansamblu au fost înregistrate contribuţii pozitive. expresia facială au dus la măsurători mai mult sau mai puţin precise. Problema specială de care se ocupă. Rezumat ' Din trecutul îndelungat şi bogat am selectat numai cîteva doctrine care au o semnificaţie specială pentru studiul contemporan al personalităţii. începe abia acum să folosească instrumente de măsurare analoage dispozitivului propus de Galton. luată separat. Teofrast pretindea că actele cotidiene ale omului sînt congruente în mod remarcabil unul cu celălalt. PARTEA A Ii-a dezvoltarea Personalita tii . Leonard Gavriliu. mai ales cînd aştepţi apariţia perioadelor critice din viaţă. pe de o parte. supraeu (vezi Sigmund Froud. pot fi puse1'. pe de altă parte. 42. literaturii şi a bunului simţ. 184. Iar propunerea lui Galton de a utiliza experimentul real este într-adevăr remarcabilă. Lavater susţinea că toate trăsăturile sînt compatibile una cu cealaltă — o ipoteză importantă de verificat cu metode moderne. a măsurătorilor. dar nu opinia iui Mill. Appleton Cen-tury-Crofts. biografie. în „Fortnightly Rev. argumentează el. este unilaterală . dar fiind ocupat cu alte probleme. 17 C. a evaluării. Allport fondata credem şi pe necesitatea de a evita ambiguităţi terminologice în limba engleză. Dar „urgenţele nu trebuie aşteptate . 65 5 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Am făcut cîteva experimente rudimentare. înclinarea inconştientă o corpului —• subiect care 1-a intrigat pe Galton — a fos măsurată în mod ingenios de Huli prin mijlocul simplu de a ataşa fire neobservabile de gîtul cuiva. studiu introductiv şi note de dr. nu le-am dus la capăt. faptului că a anticipat. în special a fetei. pare greoaie şi stupidă. Gali a anticipat atît disciplina viitoare a psihologiei diferenţiale. El a căutat trăsătura dornic nantă care conferea unitate comportamentului în multe situaţii. însă este dificil de a inventa un dispozitiv care să îndeplinească tripla condiţie de a fi eficient. dramă. Galton. ci a lui Galton a prevalat. care să indice schimbările în presiune. Prelegeri de psihanaliză. Desigur că paralela nu este ceea ce s-a gîndit Galton să fie. în cîteva cazuri unele greşeli vechi şi persistente au prezentat interes pentru noi. L. Propunînd . Observaţia. cum se spune. ea este o metodă importantă şi originile ei merg fărâ~intrerupere pînă la Galton. Era experimentării. capitolele 17 şi 18). « Această propunere amuzantă. p. analizele dimensionale ulterioare ale temperamentului. 1884. traducere. Atît de artistice sînt producţiile lor. are la bază preferinţa lui G. dar nu mai puţin raţională marchează începutul experimentării în domeniul personalităţii. Nu se cere prea multă pricepere pentru a monta un aparat de măsurat presiunea. Bucureşti. în căutarea elementelor primare ale personalităţii. Deşi experimentarea este numai o metodă a abordării ştiinţifice a personalităţii (cf. Introducere în psihanaliză. Mulţi imitatori au extins metoda descrierii de caractere. ego. prin contrast.". New York. Toate acestea sînt contribuţii ştiinţifice de mare valoare. Shand Mc Dougall. superego. indispensabilă în studiile moderne despre personalitate. Opţiunea noastră pentru tripticul id. Hypnosis and suggestibility. 1933. Mill a văzut clar interdependenţa psihologiei. de asemenea. a corelaţiei a fost inaugurată de Galton. 1980). pretenţiei! sale necombătute că există o corespondenţă între chimia corpului şi structura emoţională.) 15 F. 265 Psihologia umorală. îneît psihologia. cu ajutorul cărora se înregistra mişcarea corpului pe un kimograf — o invenţie şi mai simplă decît cea a lui Galton17. ca şi cele de ficţiune. 16 Ibid. pretinde că există o relaţie între temperament şi structura scheletică şi musculară. Presiunea scrisului. ele se înclină reciproc sau se apleacă vizibil cînd stau alături la o masă şi îşi lasă presiunea greutăţii lor pe picioarele apropiate ale scaunelor lor. cît şi căutarea modernă a dimensiunilor primare din analiza personalităţii. cînd două persoane au o „înclinaţie" una spre cealaltă. cum sperasem16. este un proces lent. Editura Didactică şi Pedagogică. (Nota trad. îşi datorează longevitatea. mişcarea expresivă. Measurement of character. de a nu atrage atenţia şi de a fi aplicabil la mobila obişnuită. ele pot fi inventate . El dă următorul exemplu : Astfel. cea mai veche din toate doctrinele natura umană. 179—135. Fiecare.eu. 64 sive Metoda corelaţiei. Dar exac-1 titatea greoaie este un antidot sănătos pentru o desfătare nedisciplinată.etologia*'Ca ştiinţă exactă a naturii umane. îşi are originea la Galton. Hui 1. mersul. capcanele. Bain a anticipat fluxul dinamic al energiei în canalele variate ale expresiei personale Metafora sa hidraulică este o anticipare clară a teoriilor viitoare ale lui Freud. dar luate împreună cele două abordări înzestrează pe cel ce studiază personalitatea < u un echipament complet. Frenologia accentuează paralela dintre calităţile personale ale omului şi structura sa craniană.

atunci ar trebui să fim capabili să inferăm din constituţia fizică temperamentul şi invers. s^ Recent s-a acordat credit psihiatrului german Kretschmer. / Să luăm un exemplu destul de frapant.. determinate •genetic. Se.CAPITOLUL '4 Fundamentele personalităţii CONSTITUŢIA FIZICA ŞI TEMPERAMENTUL o INTELIGENTA . Atunci. schizofrenie) se asociau unor ^onstitutii zvelte (astenice). Demersul acestui raţionament este simplu şi. depresivă) pot fi identificate mult mai frecvent la persoane rotofeie (picnice) . în timp ce tulburări ale vieţii meintale (introverste extremă. Le ■mmim materii prime. Act. Am şi sugerat deja faptul ca constituţia fizică. de asemenea. Dar In mod sigur putem spune Că personalitatea începe la naştere. psihoza imaniaco-. schizofrenia . Nu avea încredere în Cassius din cauza „înfăţişării sale uscăţive şi hămesite . temperam pripii şi inteligenţa pot fi privite în mod justificat ca „materiile prime *' aI5~ţ"ensonalitaţii. putem spune |că sugarul are o personalitate <jPbtefiţîqî£h: anumite capacităţi şi ■caracteristici sînt gata să se dezVolte. die sănătate şi de boală.tinde să apară mai devreme în viaţă decît tulburările maniaeo-depresive şi într-un moment în care constituţia fizică tinde să fie zveltă. de ce /din cele mai vechi timpuri figura lui Hristos a fost zugrăvită în arfă mai aurind slabă decît musculoasă sau grasă ? Un Hristos rotofei aau atletic ar părea oarecum nepotrivit. Dar Kretsehmer nu avea o modalitate sigură de a măsura constituţia fizică şi a neglijat factorul vîrstă . 69 Constituţia fizică şi temperamentul ei In capitolul precedent am văzut că/vechii greci erau convinşi că forma corpului unei persoane trebuie să ne ofere indicii importante despre temperamentul său. I. f dar există dovezi puternice pentru 'a considera fundamentele tem-Ipframentului şi ale inteligenţei ca fiind. constituţia mizică est? cel mai "vizibil legată "de ^ereditate într-un mod complex. care a studiat unele categorii de boli mentale2. Dacă glandele şi alţi agenţi biochimici reglează creşterea şi dacă au o oarecare intluenţă asupra „vremii interne" a nivelurilor emoţionale şi ale activităţii. Ar putea fi citate un număr mare de studii care confirmă acest lucru. Dar de ce ? Oare nu datorită faptului că orice capacitate de interiorizare. Dintre cele trei. Dar pe ansamblu pare mai lînţelept să considerăm copilul noiu-născut mai curînd ca un . Primele „portrete" cunoscute se află în catacombele Romei şi datează din secolul al II-lea sau al III-lea e.imite. deoarece ele depind enorm (deşi nu exclusiv) Ide ceea ce este „dat" prin ereditate. —- .Sistemelor psihofizice — pagina 40). de „introversie" aparţine în mod normal persoanelor slabe şi înalte ? Convingerea că această legătură există a persistat de'-a lungul epocilor. Nu este întâmplător că FaljStaff este zugrăvit atît gras. în principiu. 2.e şi (efnoţî^ (de exemplu. Nu există nici o înregistrare a înfăţişării fizice a lui Isus oontemporană cu el. cît şi blajin. este încă acceptabil pentru ştiinţa modernă^Figura 7 reprezintă logica elementară a acestei poziţii. Derivarea constituţiei fizice a temperamentului dintr-o sursă comună 1 lulius Caaar. şi. 70 văr există o oarecare bază pentru această credinţă fiziognomică tradiţională este sprijinită de ştiinţa modernă. chiar dacă ele se maturizează lent în timp. el gîndeşte prea mult"1.ţ EREDITATEA • CONCEPŢIA BIOLOGICA ASUPRA PERSONALITĂŢII e PERSONALITATEA IN PRIMUL AN DE VIAŢA m PREDICTIA DEZVOLTĂRII a REZUMAT ti puţin probabil să se spună despre un nou-născut că are ipersonaEtate (deoarece li lipseşte o organizare caracteristică a . de retragere din lume. de asemenea. Ideea că într-adeConstituti? Defcrmi^anti hormonali (umorali} şi olt' deteirninar'i genetici Figura 7. Ne amintim din Shakespeare că lulius Caesar pre-tera în jurul său oameni care erau graşi şi binevoitori „oa somnari nopţii".n.obiect psihologic" deeît oa o persoană. şi de învăţare — în cadrul unor' ■. In ca o dată e necesar să prevenim cititorul că noi nu ■legăm faptul că toţi cei trei factori pot fi afectaţi în timpul vieţii de ■nutriţie. El <x constatat că tulburările de d_işf2Uziţj.

que. Există.. Dacă atribuim scoruri de la 1 la 7 fiecărui tip în aceeaşi ordine. în primul rînd. Sheldon. De exemplu. Sheldon. dar este relativ slab ca dezvoltare a oaselor şi muşchilor . C. diametre şi proporţii putem da fiecărui individ un scor (de la 1 la 7) pentru fiecare din c ele trei structuri corporale : endomorful (picnicul la Kretsehmer) are organele digestive si alte cavităţi ale corpului mari.pătrată" .S Stevens.. atunci d^m fiecărui individ trei note : prima pentru numărul caracteristicilor endomorfe din constituţia sa. Tuikc r. unui bărbat i se pot da scoruri pen2 E. w. S. E. Sînt posibile multe combinaţii de scoruri. London. ectomorjul (astenic) are extremităţi lungi. multe constituţii medii cu scoruri de. The varieties of temperament. deşi nu toate sînt constatabile. Evident că 7—7—7 sau 1—1—1 ar fi o imposibilitate. Dupertius. Harper.rotunjită". Rojut-ledge and Kegan Paul. a doua şi a treia notă pentru caracteristicile mezomorfe şi respectiv ectomorfe. Sheldon. Harper. 3 W. Atlas of . Pe lîngă această analiză de bază. transl. Mc Dermott. 1940. zvelte dar cavităţile corpului sînt mici. Kretsehmer. W. Physiqne and character. New York. 71 l orf ori .. Sheldon consideră că e importantă căutarea unor trăsături caracteristice speciale ale constituţiei corpului. S. W. dezvoltarea musculară e deficitară — o constituţie liniară''. New York. S. W. II. mezo-morful (atletic) are oasele şi muşchii mari şi o constituţie . el a imaginat o schemă pentru a determina în ce proporţie fiecare din cele trei tipuri fizice (somatotipuri) se găsesc la o per-» soană dată. sau aproace de combinaţia 4—4—4. Harper. Stevens. New York. The i a-rtetie? of human phys.H.O metodă mai exactă a fost elaborată de Sheldon3. o constituţie . totuşi. B. Măsurmd diverse lungimi. 1954. H. 1942 . 1925.

nevoie de acţiune când are probleme . ne întrebăm dacă asociaţia fundamentală dintre constituţia corpului şi temperament este ea însăşi o corelaţie înnăscută sau se datorează experienţelor de viaţă. 1957. precum uftnează visceroton (de obicei asociat ou constituţia endomorfă) : relaxare. 7. Attitude consistency and body type. în prima sa cercetare. diferite regiuni ale corpului pot prezenta diferite somatotipuri — un tors endamorf ar putea fi asociat cu picioare eotomiorfe.90—0. automulţumire. (Coeficientul de corelaţie era de peste 0. El numeşte această dimensiune gianandromor-jie. Vezi •H Winthrop. Urmează un ghid rudimentar pentru semnificaţia coeficienţilor : 0.80. somn adînc. are nevoie de ceilalţi când e tulburat .50—0. dragoste pentru risc si noroc. reacţii rapide. dragoste pentru confort. Somatotipurilf1 fundamentale după Sheldon yu asemănarea sa fizica cu constituţia feminină.49 = apreciabil dar scăzut 0. nevoie de exerciţiu. ceea ce n împinge la conflicte mai vizibile cu legea ? Ducînd mai departe această concluzie. ' .00. pe de altă parte. în „J. curaj. sociabilitate.19 = de obicei fără semnificaţie. somatoton (in mod normal asociat cu constituţia mezomorfa) : autoafirmare puternică. dragoste pentru mîncare. introvertit m gindire.00—0. De asemenea.". Cîteva cercetări nu au găsit nici o corelaţie semnificativă.00. Figura 8. 73 rile. 1967. El exprimă relaţia dintre doua serii de măsura tori (în acest caz între scorurile pentru constituţia corporală si cele pentru temperament).00 indică o relaţie inversa. Glueck prezintă un studiu minuţios al acestei teorii realizat in domeniul delincventei juvenile. conchidem că există ceva adevărat în formularea lui Sheldon (un fapt care confirmă numai credinţa noastră tradiţională în această paralelă fiziogniomică).\ \ /. cap. iar unei femei pentru „virilitate".74 = pozitiv 0. adică tendinţa ca un scor dintr-o pereche să fie mare in timp ce celălalt e mic. Constituţia fizică a 500 de băieţi delincvenţi tindea spre mezoimorfism cel puţin de două ori mai mult decît la 500 băieţi nedelincvenţi6. cerebroton (in mod normal asociat cu constituţia ectomorla) : reţinut în postură de mişcare. amabilitate. 372— 382. nevoie de singurătate cmd are probleme. Asemenea constituţii fizice sînt denumite dis-plastice. ascuns. Harper. anxios. Am analizat destul constituţia fizică. Această constatare ridică o problemă importantă.)4 Studii ulterioare au arătat că această pretenţie este excesivă.20—0. ii place să domine. New York. inhibat. predispune băieţii la delincventă ? Cu alte cuvinte. 25. maniere directe. O corelaţie sau o corespondenţă perfectă dă un coeficient (simbolizat prin r sau rho) de 1. ener-jie. Să luăm un băiat evident . D i a-Oiond. somn uşor tulburat. Sheldon susţine că putem distinge în total peste 70 tipuri de structuri constituţionale. delincventa este o problemă oe ţine mai ales ae condiţii familiale nefavorabile iar predominanţa mezomorfismu-lui la delincvenţi se datorează numai faptului că unii băieţi sînt mai puternici şi >mai viguroşi. Pers.7 -/ . caracter zgomotos. dragoste pentru aventura. care după teoria lui Sheldon însoţeşte mezo-iriiOrfisinaul. Ce pai tem spune despre temperament ? Teoria susţine că fiecare somatotip major corespunde îndeaproape unui temperament de bază. Oare autoafirmarea puternică. sindromul fizic înnăscut al temperamentului duce la delincventă ? Sau. r> "Un raport serios asupra studiilor de validare se găseşte în S.99 = extrem de ridicat 0. încordat. Sheldon pretindea că există un grad foarte inalt de asociere mire temperament şi tipurile constituţionale. Absenţa oricărei relaţii da un coeficient de 0. Coeficienţi negativi mergînd de la — 1. deşi multe au constatat o corespondenţă moderată în direcţia aşteptată5.00 la 0.99 = ridicat 0. Cumpănind lucru' * Coeficientul de corelaţie este o valoare statistica pe care vom fi nevoiţi s-o utilizăm în mod frecvent. Personality and temperament. reacţie lentă.75—0.

la unsprezece şi doisprezece ani. Glueck. de asemenea. R.as" la mecanica. introvertită ? Precum Cassius. ca şi ereditatea. Nimeni nu poate spune în cîte privinţe la începutul vieţii un sisteni nervos central poate fi diferit de un altul. 6 altă dovadă provine din studierea unui copil din primiâ 8 R C. F. psychiatric. Ectomorfii la această virată par mai anxi-oşi. altfel debil mental. .) Din cercetările pe animale rezultă cu claritate că liniile „inteligente'' sau „stupide" de şobolani pot fi produse în cadrul cîtarva generaţii prin creştere selectivă8. inteligenţe „speciale". G. spirit de iniţiativă. R. educ. 75 săi ani pînă intr-un stadiu mai avansat. o per. N.. a biochimiei şi a măsurătorilor antropologice şi psihologice nu au progresat îndeajuns pentru a ne spune precis ce paralele există. doctrina privind corelarea somatotipurilor cu temperaimentul ne oferă un ghid promiţător. 1940. Un om aproape genial nu are simţul direcţiei şi cu greu poate părăsi casa fără a se pierde fără speranţă. Această problemă a „constanţei coeficientului de inteligenţă" a fost studiată extensiv. în mod obişnuit se pare ca un oopil inteligent devine un adult inteligent. D a v i d s o n. Studiul istoriei unor familii arată că geniul sau cei apropiaţi de performanţei genială apar frecvent într-o linie do rudenie. între copii neînrudiţi corelaţia este de 0. Un băiat. A. E. mai supuşi.g"). Atunci oe face ? Poate să nu dezvolte o natură care e încordată. U f ins : a study of heredity and environment. Chiar şi o persoană în general stupidă poate avea domenii limitate de aptitudini speciale (savant idiot) şi multe genii sînt imbecili virtuali în anumite privinţe. (Desigur că în acest caz mediul familial. The distn-bution of personality traits seven-year-old children : a combined psychological. Nu e bun la sport şi e învins în luptele cu pumnii. mai agitaţi şi mai meticuloşi deoît alte tipuri conaţionale7. Pentru a conchide. 48 —61.y soană este dotată cu o inteligenţă superioară . Ele sânt materii prime perechi din oare ne modelăm în parte personalitatea prin învăţare. 9 H. în timp ce în altă linie obtuzitatea şi debilitatea mintală constituie regula. Ştiinţa geneticii. Jlarpor. deoarece ea ieste într-am fel strâns legată de sis-+ mul nervos oen/tral.009.. Chicago. învaţă că terenul de joc oferă recompense mezomorfului şi nu lui. dar nu complet. Nu putem dovedi că există numai o astfel de experienţă de viaţă care explică corespondenţa dintre constituţia fizică şi temperament. Pentru a da un singur exemplu. Cînd combinaţiile sînt favorabile. Inteligenţa măsurată la trei ani nu ia fost un indicator toarte bun de predicţie a inteligenţei de la doisprezece ani (r=0. Psychol.eetomorf ca fizic şi mai fragil decît tovarăşii săi. H. nu cumva „gîndeşte prea mult" ? Copilul gras. deşi există excepţii. Educ".73 sau mai mari. O trăsătură caracteristică interesantă a acestui studiu rezidă în căutarea cauzelor creşterii sau scăderii de CI. iar acesta este în aceeaşi măsură o problemă Ae înzestrare nativă ca şi sistemul neuroglandular care se află la baza constituţiei corporale şi a temperamentului. Genetic difference in maze-learning ability in tăts. Freeman. Majoritatea autorilor o indică ca fiind potenţialul înnăscut al unei persoane de a face judecăţi adecvate. în jur de 0. Copiii al căror CI. Există variaţii mari ale numărului de celule din creier : în structură. Parnell.46). 1956. Totuşi. ascunsă. Mclnnes. Tryon. conductibilitate. Se pare că există. capacitatea de conexiune şi posibilitatea generală de utilizare (cf. 1957. poate fi un factor. cu 15 puntete între trei şi zece ani. Holzinger. J. Copiii cu calităţi opuse celor de mai sus pierdeau teren. rezultatele'sînt intermediare.50 . Stud. a unui copil şi a unuia din părinţii săi. de a profita de experienţă sau de a înfrunta adecvat probleme si condiţii noi de viaţă. mu ne putem îndoi de faptul că constituţia corporală şi temperamentul se află într^o relaţie strînsă. Intre măsurătorile CI. 7 M. generală sau specială se bazează pe înzestrarea nativă ? Există multe indicii. acordul era de 0. 27. and somatdtype study. oa şi cel slab. 74 Inteligenţa Este necesar să incluidem inteligenţa printre materiile prime ie personalităţii. în -Yoarb nat. Coeficientul lor de inteligenţă la doisprezece ani era mai scăzut . W. pagina 18). Inteligenţa este dificil de definit. Physiquc and delincvency. inhibată. spirit de competiţie (un mănunchi de calităţi ce determină performanţe înalte). N e w m a n. Glueck. Soc. Desigur că există ceva care dis.. New York. Conchidem că abilitatea intelectuală este relativ constantă. cînd sînt nefavorabile. deşi încă imperfect.".90 . of Chicago Press. Cum ştim modul în care capacitatea intelectuală. dar probabil că eu joacă un anumit rol. 111—119.98. 39. Univ. Autorii au constatat că 62% din copii îşi modificau CI. cu o inteligenţă scăzută şi cînd condiţiile sînt mixte. în „Brit. Ereditatea animală şi umană sânt probabil similare din acest punat de vedere. este .30 . metabolism. într-un Situdiu s-au măsurat aceiaşi copii an de an de la trei ia doisprezece ani. J. dar toate corelaţiile de la vîrsta de şase la doisprezece ani erau de 0. în timp ce inteligenţa fraţilor (avînd unele similitudini în ereditate) corelează în jur de 0. K. 6 S.'-tinge un idiot de un geniu şi denumim acest factor „inteligenţă generală'' (uneori desemnat ca . creştea s-au dovedit a avea o anumită constelaţie a trăsăturilor de personalitate : independenţă. 1937. Interpretarea opusă este susţinută de un studiu oare constată că copiii de 7 ani (care abia au avut de-a face cu lumea mai dură) prezintă deja constelaţia caracteristicilor pe care Sheldon le descrie. Studii pe gemeni monozigoţi (avînd probabil o ereditate identică) arată o corelaţie a inteligenţei în jur de 0.

toate aceste aspecte curioase din inteligenţa sa au un sens şi sînt congruente . dar nu poate conduce o maşină fără să-i izbească aripile şi să alarmeze toţi pietonii. nr. un curios cinism caracteristic — cu înţelegere. Dar oricît de fin am . E. putem fi siguri că mediul familial. în „Bull. principii mecanice. 26. mecanice). mai încrezători în sine şi mai bine integraţi în. 70 Deşi nu există corespondenţe uniforme între inteligenţă şi personalitate.. Este meticulos în ceea ce scrie şi editează. V e r n o n. mai ales la citire. în acest caz. pp. nevrotice sau altfel. Ndso n. Nu are rezultate bune la şcoală. număr. B a k e r. 23. în mod fundamental unică. într-un studiu longitudinal a 750 de copii foarte dotaţi. ci o confundă cu propria sa viziune favorită asupra măsurării. Dar împărţirea aptitudinilor lui conform acestei scheme norao-tetice obişnuite (inteligenţa verbală — inteligenţa mecanică) nu face remarcată structurarea specifică care este caracteristică pentru Peter. Dar măsurarea lui „g" sau chiar a „aptitudinilor speciale" nu indică unicitatea combinaţiei. De exemplu. ei sînt. C. Cînd ajunge la alte domenii ale psihologiei el are „pete albe". repară cu succes întreg echipamentul din ferma tatălui său. Res. Calif. mai departe. Mai departe. Cînd spunem acest lucru. scorurile sale la inteligenţa „verbală" sînt scăzute. dar este slab la bridge Poate repara echipamentul electric stricat. putem fi siguri că ele interacţionează. El face acest lucru cu. Uneori e util să cunoaştem nivelul lui „g" (CI. 39. Joacă şah bine. Lorge nu a reuşit să găsească vreo relaţie uniformă intre măsurători ale inteligenţei şi măsurători ale trăsăturilor emoţionale şi personale12. El conferenţiază fluent despre psihologie — cel puţin în domeniul său. în „Yearb. trasaturi şi o viziune asupra vieţii. Pentru a utiliza plenar „potenţialul înnăscut" este necesar sprijinul altar păr-ţi ale personalităţii. H. Membrii grupului care reuşise sînt mai „interesaţi de munca lor" . 77 The giftted child groivs up. Şi. Dacă cineva îl cunoaşte pe Peter. raţionament)14. el este în mod special dotat în domeniul „inteligenţei sociale". aptitudinea „verbală" este ridicată. Soc". Cazul profesorului Lowe. învăţare. V. . W. după douăzeci de ani de la prima itestare. M. dexteritate. El are un interes special pentru mărci poştale şi nu are nici o dificultate cu limba. ChiLd Developm. Soc. dar aptitudinile sale scapă metodelor grosiere de măsurare şi structura sa ca întreg nu st supune unei comparaţii directe cu alţi oameni.g" poiata fi utilă. E surprins cînd ei se opun comentariilor sale insultătoare — pe care nu le intenţionează ca atare. căci nu e defel. Stud. 68.. dar în aparenţă nu există nici un model standard. 1-14. nat. 1947. Sontag. Motivele şi trăsăturile modifică produsul. nu pare să înţeleagă la ce se referă „psihologia dinamică". ulterior îşi dau seama că sînt valide.) sînţ „necesare. apreciaţi de partenerii lor ca fiind mai perseverenţi. 1955.". Ca atare. dar nu şi motoare Deci ceea ce găsim la oamenii reali este o structurare personalistă a inteligenţei. Oden. sociabile. dar face în aşa fel încît se opune multor oameni în relaţiile sale aimane. de 16 ani. un băiat de la ţară. Aceasta înseamnă că persoanele inteligente (sau proaste) au o şansă egală de a fi introvertite. Lorge. Terman şi Oden au constatat. strîns corelată cu inlterese. 12 I. Acest studiu demonstrează că inteligenţa nu este determinată exclusiv de textura ţesutului nervos central. în anumite aspecte. dar nu gu simpatie. că unii reuşiseră net în cariera lor.11 Conioentrîndu-se pentru o olipă asupra relaţiilor dintre personalitate şi CI. Terman. nu negăm faptul că pentru anumite scopuri o măsurare globală a lui . Nu că ar fi simpatic şi săritor. Stanford Univ. Brit psychol. Soc. istoria sau alt material „verbal" cât timp acesta este legat de mărcile poştale. furni-zînd primele impresii pe care adulţii iniţial le resping dar 13 L. 275—281. anxioase. percepţie. Care este atunci diferenţa ? Două trăsături sînt distinctive. 1940. dominante. Dar el îşi poate „forma o părere" despre oameni. sau să avem un profil al „aptitudinilor primare" (limbaj. 11 Pentru un studiu deosebit de clarvăzător al factorilor care intră în determinarea şi modificarea inteligenţei vezi : P.. gîndire spaţială. verbale. L. nr. pentru o funcţionare intelectuală eficjej3tJL-(Qricare ar fi CI. Cazul lui Peter. recompensele şi pedepsele cooperează în a determina un nivel mai înalt de funcţionare în cazul unui copil decît la altul. Analizînd 200 de studii relevante. limbi şi ortografie . T. Şi putem adăuga faptul că acuitatea sa nu se extinde deloc la înţelegerea propriilor părinţi. M. alţii nu. Press. Intelligence and personality as revealed in quesiion-naires and inventoHes. 1958. Se ştia că ambele grupuri sânt superioare în privinţa coeficientului general de inteligenţă. 10 L.decît la vîrste mai mici10. în parte din cauza eredităţii sale niciodată repetate şi în parte din cauză că inteligenţa este asociată în mod inextricabil cu personalitatea totală. Mental growth and personality development : a longitudinal study. dar a căror influenţă nu a fost capabil să o aprecieze dinainte. există totuşi multe relaţii subtile între ele. La testele de inteligenţă „mecanică" se plasează la un nivel superior. «al psihologiei matematice şi al măsurării. The psy-chology of intelligence and G. Educ".) sau scorurile la aptitudinile speciale (de exemplu. calităţi de personalitate Aici apare o problemă de o importanţă considerabilă : structura inteligenţei unei persoane este idiografică. stimularea provenind din mediul înconjurător. căile de realizare a scopurilor lor13. „g". El lucrează bine ca amator mobilă fină. de asemenea. în „Monogr.

o întrebare persistentă se ridică : cit de mult din cutare sau cutare caracteristică se dato. Dar numai de un singur lucru putem fi siguri : inteligenţa se mişcă prin canale care corespund destul de strîns intereselor. New York. \ "Chiar dacă nici o trăsătură de personalitate nu este lipsită de influenţa ereditară şi de cea ambiantală. rigid ou alţii. Jenings scrie : Prin schimbarea oricăreia din cele cincizeci de gene ale musculiţei de oţet caro iau part? la producerea culorii ochiului. Cîn'd ajungem la ereditatea umană. L. un icîine poate să nu şească să latre . ci relaţia lor e de la înmulţitor la deînmulţit. temperamentul şi fizicul suu decât o face vocabularul. 78 Ocuparea unei poziţii înalte într-o profesie dată nu se dato-ază numai inteligenţei. ca deprinderea. Ereditatea Fiinţele umane ca şi celelalte creaturi vii sînt supuse legilor eredităţii. 1952. ţjDejasemeniea. putem dansa rumba. Dodd. Nu putem 15 A n n e Roe. deşi nu putem spune clar care este cauza şi care este efectul. De aceea o sugestie utilă este că uşurinţa în învăţare permite o definiţie satisfăcătoare a eredităţii. se modifică şi culoarea . Procesul este infinit de subtil. Greene. Norton. New York. cu o frecvenţă mare.Majoritatea avuseseră câteva experienţe reuşite în cercetarea creatoare ca tineri isitudenţi în colegii. I tatea sau oricare din subsistemele sale. Nici o activitate nu este lipsită de oarecare învăţare. 1 toţi par să fie de acord că următoarea ecuaţie e valabilă : Personali. pur şi simplu pentru că lavem aptitudini genetice care ne dau posibili. B. în general.subdivide funcţiile intelectuale nu vom ajunge niciodată la structura personală. yna_niu este exclusiv ambientală la origine. Measurements of human behavior. Cei doi factori cauzali nu se j adună. ambiţie. aceşti oameni simţeau că sentimente timpurii de inferioritate le dăduseră iun impuls iniţial. învăţăm anumite atitudini şi practici culturale mai oişor decît o fac alţii. Dacă oricare î ar fi egal ou zero nu ar putea exista personalitatea. putem numai să fim de acord ou Charles Darwin care exclama „întregul subiect al eredităţii este minunat". Acest grup a considerat că e mult. New York. iar stratul de piele bronzată dobîn-dit. Cel 'mai important punct al acordului ştiinţific rezidă în faptul că nici_g trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară_si_njcj. 257. trăsătura. p. Roe a studiat savanţi de prim rang. 16 H. 14 Această enumerare a abilităţii mentale primare este luată cHn E. iar altă parte mai puţin supusă influenţei mediului şi învăţării.' tatea să facem aşa. Un studiu recent de genetică legat de probleme psihologe este J. F u 11 e r. căci nutriţia în copilărie poate afecta culoarea ochilor. S. în orice grup mare de oameni puneţi întrebarea : „Cîţi dintre dumnevoastră vă consideraţi stîngaci" ? Aproape sigur cam 10% îşi vor ridica mîi-nile.. Oesi performanţa lor la testele de inteligenţa tindea sa fie supe-ioara (dar nu întotdeauna). de exemplu. Aptitudinile noastre sînt neuniforme : putem cînta după ureche. Thomson. parte din conţinutul personalităţii este mai mult. de abia începem aă aflăm. rev. Mead. putem în mod sigur să conchidem că atît Inteligenţa. W. Odyssey. dar nu un vals. New York. scorurile lor ar putea fi atinse sau depăşite de mii de muritori obişnuiţi. ed. Dr. şi mai ales la personalitate ou trăsăturile ei complexe de lene. dar cînd învăţarea este foarte uşoară presupunem că din dotarea nativă ne vine un ajuta i8 Să luăm exemplul lateralităţîi. De asemenea. Fiecare dintre noi este flexibil ou unii interlocutori. pentru a realiza eminenţa1-'. dar nu după note sau invers. Nimeni nu poate spune că ochii albaştri sînt moşteniţi. Behavior.rează determinării genetice şi cît de mult influenţei mediului T^Rare I clar. Wiley. Crescut în izolare. aşa cum am sugerat. curaj. Deşi nu există două structuri exact la fel.I ire nici un câine nu va învăţa să vină atunci cînd e chemat17. Deci. . I -n spune nici măcar că lătratul câinelui e înnăscut şi că răspunsul Jă un nume e învăţat. se produc ochi de altă culoare . Ce sînt /aceste legi şi în ce grad determină ele constituţia fizică. pare că echipamentul nervos şi glandular înnăscut al urnei persoane contribuie mai mult la inteligenţa. o. iar pielea bronzată nu se produce deloc dacă pigmenţii din piele nu sînt Pregătiţi de natură pentru a răspunde razelor soarelui. 1953. The making ol a scientist. R. Nu e nici o îndoială că ereditatea este aproape în întregime responsabilă. şi dacă nu există o capacitate inerentă de instru. temperamentul. p. j sentimentul = f (ereditate)X('mediu). J e n n i n g s. cît şi factorii de personalitate se combină. The biological basis of human nature. 1930. La o creatură atît de inferioară ca musculiţa de oţet (drosophila) cincizeci de gene pot determina culoarea roşie obişnuită a ochiului. psihologia abia a atins enigma organizării personale a inteligenţei. sau nu există deloc pigment în ochi . 17. ideologia'sau conformitatea sa culturală I Pe sourt. ce-i face să fie diferiţi ? Un factor important esite un devotament susţinut şi interes pentru munca lor. sau ochiul este structurai imperfect. dar sîntem banali şi eonformişti în alte domenii. că este mai uşor pentru cîine să înveţe sa latre deoît să răspundă la numele său. inteligenţei şi personalitatea. Avem domenii de creativitate. Atunci. Pentru toate caracteristicile se constată aceeaşi situaţie la musculiţa de oţet sau la noi înşine16. mult mai uşor să în-J veţe să utilizeze mai mult mâna stîngă decît dreapta (în ciuda tuturor presiunilor din mediu în favoarea contrariului).

iniţial ele se găsesc într-un număr atît de mare şi posibilitatea mu81 dezvoltarea personalităţii — cd. Fraţii şi surorile sînt trataţi aproximativ la fel. altă persoană în primul rînd învăţării. O teorie susţine că inima fiind pe stînga trebuie protejată. Initorcîndu-ne la studiile asupra înrudirii umane constatăm că natura ne-a dat un tip special de ajutor.). deşi genele sînt teoretic identice. M C. în viaţă.-'•* Rezumînd cît mai bine rezultatele. pentru 80%.s din motive genetice . aptitudini motorii. timp de reacţie. rapiditate a reacţiei şi chiar preferinţă pentru temperatură^0. O persoană poate fi singuratică şi retrasă _ ^/ mai ales datorită temperamentului său. gemenii monozigoţi cîştigă . între părinţi şi copii) şi 3) un studiu asupra gemenilor monozigoţi separaţi de timpuriu şi crescuţi separat. iar învăţarea din mediu. 265 . între fraţi. emisfera stingă a creierului este de obiCei dominantă. o alta datorită conflictului* "T""" cu mediul său. discriminări senzoriale). Ilustrarea este utilă în sublinierea faptului că o persoană poate datora o trăsătură dată în primul rând eredităţii. Această informaţie este suficientă pentru a ne convinge că trăsăturile caracteristice ale constituţiei fizice. de exemplu. Chiar la gemenii monozigoţi. lăsînd mîna dreaptă liberă pentru mişcări agile. din cauza suprastimulării şi fruistratiilor r|in p-ypgripnţa. H. Dar cultura este dreptace19. Handbock of experimental psychology. 52. Cunoştinţele noastre despre determinarea genetică provin în principal din trei surse : 1) studii pe animale . Williams scrie : „Nu există două fiinţe umane care ^ a'bă aceleaşi gene. 304'—329. în „Psychol. The genetics of behavior. Hali.Dacă 10% sînt incorigibil stîngaci putem noi să nu infer-râm că 10c/0 s™t incorigibil dreptaci (datorită structurii creierului) ? Aceşti oameni ar rezista tuturor eforturilor de a-i face să se conformeze deprinderilor unei culturi stângace — ' dacă ar exista o asemenea cultură. agresivitate.. Luptătorii primitivi. La toate aceste atribute gemenii monozigoţi sînt cei mai asemănători. Dacă această analiză este corectă. Howells. S. Din studiile pe animale aflăm că putem creşte specii pentru a produce în generaţii succesive variaţii de mărime. 18 Ibid.". S. 1945. 80 potenţial amibidextri. 21 Nu îndrăznim să afirmăm totuşi că gemenii monozigoţi au o identice absolută a eredităţii. facilitînd astfel pentru majoritatea oamenilor favorizarea mîinii drepte. The obsolete dogmas of heredity. Din acest motiv echipamentul lor genetic este mult mai asemănător decît cel ce *se găseşte la gemeni obişnuiţi sau la fraţi obişnuiţi21. anxietate. Membrii familiei manifestă cele mai mari asemănări mai întii în ceea ce priveşte constituţia fizică iar apoi în planul aptitudinilor măsurate (inteligenţă. Rev. de inteligenţă mai mare sau mai mică. analiza noastră este desigur donată. _ gemeni monozigoţi iraţi părinte — copil indivizi neînrudiţi Multe studii arată că gradul de <corelaţie al măsurătorilor inteligenţei urmează această ordine în mod exactt.. Desigur există Şi posibilitatea opusă : la rasa umană în ansamblu. inteligenţei şi temperamentului tind să „rămînă în familie". Toate studiile despre asemănările dintre membrii familiei îşi pun problema dacă educaţia similară din familie nu poate fi parţial responsabilă pentru asemenea rezultate. pp. Dar noi ştiam deja acest lucru.ahii mai alp. calităţilor temperamentului. dar se pare că sînt prea puţin asemănători (deşi încă similari) în ceea ce priveşte atitudinile. Wiley. cruzime sau blîndeţe. mai ales în privinţa constituţiei fizice. ale dispoziţiei sufleteşti şi ale nevrotismului . Din punctul da vedere al similitudinii genetice se păstrează următoarea ordine : 19 De ce toate culturile cunoscute au lateralitatea orientată pe dreapta e<rte o problemă la care nu putem răspunde. Gemenii monozigoţi sînt adesea îmbrăcaţi la fel şi trataţi în acelaşi mod. putem ajunge la următoarea concluzie. valorile şi interesele. Ei sînt întrucâtva asemănători în privinţa caracteristicilor emoţionale. Dacă aceasta ar fi situaţia. "altul. 23—34. Stevens (Ed. Ce vom spune despre restul de 8Oo/o din dreptaci ? Probabil că aceştia sînt indivizi care prin natura lor sînt în mod 17 T. New York. Gemenii monozigoţi sînt produsul aceluiaşi spermatozoid şi aceluiaşi ovul. Structura creierului le permite să favorizeze oricare mînâ. 1951. în S. Mai târziu. Unu} poate fi irjt. De aceea părinţii şi societatea învaţă copilul să-şi favorizeze mîna dreaptă.sa de viată-. ţineau scutul în dreptul inimii. atunci putem spune că ereditatea este determinantul major aii lateralităţii la 2Oo/o din populaţie. Relaţia este atît de strînsă încît un cercetător al determinanţilor inteligenţei pretinde că genele sînt de patru sau de cinci ori" mai iiapQ£ţajYtedeeît mediul cîndaees?E3~ggţe" uniform.-2 Au fost studiate asemănările şi dintre multe alte caracteristici. 2) o comparaţie a însuşirilor persoanelor care au grade variate de apropiere ereditară (comparaţii între gemeni monozigoţi.

82 Ca atare. murdar. 2. Concepţia biologică asupra personalităţii Fiinţa umană. °> 213—246. New York. 9. 11. 29. întrucât fiecare genotip personal este unic (pa. Fireşte că astfel am devenit un soi de vagabond care nu poate fi plictisit de gînduri despre «datoriile» sale faţă de nişte negustoraşi păduchioşi. oase. R. Dacă genele sînt atotputernice ' putem aştepta la o asemănare strînsă chiar şi atunci cînd educaţia & experienţa de viaţă ar fi foarte diferite. Rec". S. Să examinăm următoarea conversaţie între cei doi fraţi. rezultatele par să confirme pretenţia noastră că ereditatea joacă un rol mai mare în mril t l lă d d ^" ale personalităţii decît în modelarea personalităţii dezvoltate. 5. dar nu într-un asemenea grad îneît să aoorde tot creditul genelor25. ment. p. D. . B. 23 Sursele reprezentative sînt următoarele : M. fiind prea ocupată pentru a-mi acorda atenţie. a separa influenţa genelor de cea a mediului este în-flClevăr greu. în „Charact. 1958. în ceea ce priveşte personalitatea. op. încît metabolismul la gemeni «identici» complet dezvoltaţi. 1937. şi cred că sînt înclinat spre lenevie şi nu sînt prea scrupulos în ceea ce priveşte femeile şi băutura. consecvent şi do inodj veche dm Noua Anglie"26. există asemănări persistente. C r o o k. op. în „J. am ajuns să fiu nu bun puritan. în special faţă de tatăl lor. taţiilor genetice somatice este suficientă (mutaţiile minore pot fi extrem de obişnuite). cît şi asemănările. 1949. Mutual intimacy in twins. Crescut atît de neconvenţional.. are o natură biologică Sistemul corporal este compus din umori. go ^ o e. Din aceste câteva cazuri a reieşit că gemenii separaţi ge aseamănă totuşi unul cu celălalt aproape perfect în ceea ce priveşte caracteristicile anatomice. 24 H von Bracken. 3rd ed. Anno Anastasi.atenţie şi recompense •manifestîndu-şi similaritatea. 479—502 . (Nota 9 supra). în cele mai multe cazuri asemănarea este mare.". Nu voi nega niciodată plăcerile fizice şi sfin-taiia Frumuseţii". Von Bracken constată ca o regulă faptul că gemenilor monozigoţi le place să nege orice diferenţă dintre ei. piele.u fost crescuţi în medii diferite.. The inheritance of neuroticism : an | experimental study. 293—309. Singura metodă cunoscută este aceea de a găsi . Burks. cele ale fratelui său pot conduce. 1951. în „Eugenical News". este o replică obişnuită. New York. Freeman. Monogr. Studies of tdentical twins reared apart. Williams. Gemenii dizigoţi. Rev. 22 E.Şi tatăl incu. ' 83 * maniac ta ceea ce priveşte plătirea datoriilor şl pedant în munca moa şi eraj speriat de băutura şi de femei. •. Vezi si J S h i e 1 d s. Majoritatea psihologilor ar spune acum că nu există proces psihologic (şi nici personalitate) fără un proces fiziologic corespunzător (teoria „paralelismului psihofizic"). J. Dar educaţia mea a avut un rezultat grozav Tocmai prin contrast. 1. F r e e m a n. reprezintă fiziologia organismului. E y s e n c k. Differential psychology. Holzinger. Dar educaţia mea timpurie a avut un rezultat grozav. Macmillan. _^ Să specificăm un avertisment finalA\ Ereditatea poate explica atât diferenţele de personalitate manifestate în cadrul unei familii. Din păcate. 97. . vezi şi B. sîntem egali. 1944. Ştiţi. numai câteva perechi de gemeni monozigoţi separaţi în acest mod au putut fi studiaţi. N. din contră. Poate tocmai ca o reacţie la toate astea am devenit aproape ^ '' N e w m a n. 1958. Sci. T h o r n d i k e. leneş şi beţiv iar niaică-mea nu ştie prea multe în afară de gătit. voi fi '"totdeauna un antipuritan. cap.". ' nr. Wiley. noi sîntem gemeni monozigoţi". Pentru moment.azuri de gemeni monozigoţi care au fost separaţi de timpuriu şi C. probabil că nu este identic în nici o privinţă". în „Psychol. pe de altă parte se angajează adesea îrutr-o competiţie aprigă unul cu celălalt24. Funcţionarea acestor materiale separat sau împreună. trebuie să acceptam o asemenea poziţie. Testele de inteligenţă oferă o evidenţă neclară . era foarte agreabil şi totdeauna îi plăcea 1 Dea si să stea de vorbă cu băieţii. este un vagabond bătrîn. I H. Ea arată cît de diferiî reacţionează aceştia faţă de viaţa lor comună de familie. 1956. Genele unui copil >7 pot determina un temperament plăcut. conjunctiv şi nervos. N e w m a n. Holzinger. dar în cîteva cazuri educaţia diferită determină o diferenţă apreciabilă.*s/ gina 16). Twins orought up apart. „Tatăl meu. din ţesut muscular. spunea Ora. la o abordare încordată şi rigidă a vieţii]. în „Eug. asemenea altor organisme. „Oh.". Lr. La boli şi la tulburări glandulare există cîteva similitudini izbitoare. Biochevucal indlvidualtty. Acelaşi foc care topeşte untul întăreşte şi oul. ţi copiii pe care-i cunoşteam erau o şleahtă de haimanale spurcate la gură care dădeau tîrcoale vagabonzilor de lîngă rezervorul de apă şi nu am avut niciodată ocazia de a merge la şcoală şi am fost lăsat în voia mea de cînd eram mic. 39—45. în „Psychol. cit. „Care din voi poate alerga mai repede ?" întreabă străinul. an<* Pers. Unii spun că ceie doujj I tipuri de procese sînt . P r e 11. Heredity and environment. spunea Myron. şi mama mea era foarte împovărată de riJa noastră şi auzeam o mulţime de porcării de la vagabonzii de lîngă reeivorul de apă. 441—465 . cit. 1934.". Intra-ia-mily relationship in porsonality text performance.

28 De exemplu. în D. se vor descoperi lapte bine demonstrate privind personalitatea care să se îmbine cu fapte bine demonstrate ale biologiei umane. 11 e r. The behavior of organisms : an experimental N Yk AltCtCft 1938 29 B. 27 Vezi W. S k i n n e r. Astfel. ^r". The living brain. Să expunem teoria mai complet : personalitatea unui individ este modul de adaptare sau "supravieţuire care rezultă din interacţiunea trebuinţelor sale organice cu un mediu atît favorabil. Nimeni nu ştie în mod sigur care teorie este corectă. de o profundă semnificaţie pentru teoria personalităţii — punctul de vedere evoluţionist. O. fără să cunoaştem echivalenţii lor nervoşi şi fiziologici Credem că mai tîrziu. Theoretical models and personality theories. prin intermediul unui sistem nervos central plastic şi modificabil30. tot astfel indivizii în cadrul speciei umane ajung la personalitate ca forma de supravieţuire cea mai convenabilă pentru nevoile lor specifice din cadrul unei structuri ambientale particulare.din urmă. L i n d s 1 e y. sau obstacole din partea mediului. Pînă atunci considerăm că . New York. 1938. pp. Monogr. New York. irutem studia trăsături.J tipărit cu permisiune. este E.„modelul psihologic" este în general ghidul cel mai sigur de urmat în construirea ştiinţei personalităţii umane. sau cînd mici părţi din el sânt în. Numai cîţiva ar susţine ca I funcţiile mentale şi funcţiile corporale sînt de tip complet diferit şi că ele se pot influenţa reciproc dar nu sînt totdeauna legate I unele de celelalte (teoria „interacţionistă"). Lewis. Work of art. W a. F. Volumul conţine şi alte discuţii despre modelul psihologic şi biologic. H e b b. New York. Sistemul nervos central realizează atunci un (tip de adaptare învăţată sau neînvăţată. 1952. conţine un punct de vedere fundamental. Mc V H u n t (Ed. F.1 De asemenea. Personalitatea et astfel un executor a cărui funcţie este să garanteze supravieB. Norton. Dis. „modelul biologic' poate să-1 ajungă . and ment. care de obicei satisface trebuinţele. The utonomic functions and the personality. dar puţine lucruri despre neurologia învăţării. Gu o generaţie în urmă. New York. Ştiinţa biologică. Doubledav. neurologie şi fiziologie28. dar avem cunoştinţe puţine despre mecanismele de bază ale geneticii. E mai bine să examinăm numai comportamentul şi să nu încercăm în mod constant să interpretăm comportamentul în 26 S. Cînd creierul este lezat. The behavior of or s. căci în psihologie încă şovăim). Aceste trebuinţe întâmpină o satisfacere potenţială sau un pericol. dar încă etalon. C.). în viitorul îndepărtat. deşi adese-1 ori mai puţin decât ne-am aştepta.\ (meni27. G. într-o zi. concepţii despre viaţa. deşi nu este atît de utilă pe cît am dori. 310 ff.î depărtate există o anumită perturbare a personalităţii. 194-i. fiecare reprezientînd un mod reuşit de supravieţuire în lupta evolutivă. S k i n n e r. Press. AppletonCenturyCroft. Conform acestei viziuni trebuinţele organice apar în glandele Şi în viscerele corpului implicînd în primul r'înd sistemul nervos duton«m (vegetativ). 28. O prezentare timpurie. temperament). New York. (O spun cu toată modestia.numai două aspecte ale aceluiaşi proces orga-1 nic de bază (teoria „aspectului dublu"). Personalitatea este pentru individ ceea ce specia este pentru toate tipurile biologice vii. N. Ştim că ereditatea este importantă. D. Krech. Aşa cum organismele se grupează în specii. 30 O t tiui d îcă etln . Appleton-Century-Crofts. Un punct de vedere contrar susţine că ştiinţele biologice nu pot să ofere destule date despre funcţionarea psihologică complexă pentnu a fi utile. în J. 1953. B. Electr oencephalography. 1938. 1921. Be. 33. The role of neurological ideas in p^V' chology. Duke Univ. Mulţi autori ne constrâng să menţinem teoria personalităţii I în pas cu progresul din anatomie. D.Ştim ceva despre legile învăţării. S. cît şi ostil acestor nevoi. J. 84 funcţie de faptele ascunse şi adesea speculative ale ţesutului nervos i/sau ale funcţionării fiziologice29. în „Nerv. dar există [ o mulţime de dovezi despre strânsa interdependenţă între „suflet" şi „corp". pp.). părerea mea despre această problemă este că studiul psihologic al personalităţii este în mod considerabil mai avansat decîlt' ste studiul biologic al personalităţii. cap. C. Klein (Eds. 85 . Durham. Kpmpf. 39— 55. personalitatea mea este unicul raodus vivendi la oare am ajuns în lupta mea personală pentru supravieţuire. atitudini. Ronald. Personality and behavior disorders. există un interes viu pentru ritmurile f electrice ale creierului ica substrat posibil al diferenţelor dinitre oa. atenţia I era concentrată asupra corespondenţei strînse dintre glandele cu I secreţie internă şi anumite funcţii paralele ale personalităţii (mail bine zis. Azi. 1934. Sistem nervos autonom Sistemul nervos central Sediul impulsurilor Sediul personalităţii incluzînd organe inervate de acest sistem : . nr.

Teoria biologică a personalităţii.adevărat că personalităţile noastre sînt simpli sW jitori la doi tirani. pericole potenţiale : stimuii dureroşi stimuli ameninţate organe genitale bariere situaţii de frustrare situaţii umilitoare etc. Personalitatea în primul an de viaţă I■Sugarul nu se deosebeşte foarte mult de foetus.toate glandele inimă diafragmă ficat stomac artere viscerale intestine rinichi colon vezică rect care include diverse niveluri ale structurilor adaptative : reflexe reflexe condiţionate deprinderi şi priceperi trăsături dispoziţii expresive atitudini credinţe compensări sentimente concepţia depre viaţă sublimări Mediu Sursa gratificării şi a pericolului satisfacţii potenţiale oxigen soare apă hrană obiecte sexuale obiecte ale inte^ resului etc. Tot ceea ce ştim despre organij zarea nervoasă arată că ambele sisteme nervoase sînt implicate J# structurarea personalităţii. Figura 9. Şi nici ni* putem spune că subsistemele care compun personalitatea consta11 rauimai în sistemul nervos central. simpla concepţie biologică asupra personalităţii m mai potrivită atunci când se aplică la primia copilărie. . este mult mai . Multe din ele sîrat intelectuale (de exemplu. Sistemul nervos autonom şi mediul sînt „tirani". dar ele pot fi explicate ca încercări ratate de a găsi structuri potrivite pentru a trăi într-o interacţiune complexă de! forţe. ţuirea. Adesea îi controlăm şi îi stăpînfim.constituie principala sa realizare.^mănător unui foetus decît copilului care va fi. general. \ Schema este (totuşi suprasimplificată. apărarea nevrotică a euiui etc. Personalitatea reprezintă modul de supravieţuire pe oare individul 1-a elaborat conştient sau inconştient pentru sine. Altfel. iar personalitatea este un fel de depanator obişnuit. Respiraţia in■ bndentă . In liniile sale generale această teorie biologică a personalităţii este acceptabilă. unele din trăsăturile sale pot fi dăunătoare. curiozitatea) sau spirituale (de exemplu. Figura 9 reprezinte aceasită concepţie. deciit ■îrsta adultă. Din acest motiv . idealurile)-Şi nici nu este . Nu toate dorinţele noas-j tre se nasc în ţesuturile corpului. Nu toate adaptările sale sânt reuşite.

Sewell. 86 . Berlyne. J.". dacă e probabilă existenţa unei baze ereditare pentru ritm. Sewel'l a cDm-l parat personalităţile unor copii de 6 ani oare avuseseră şi care ml avuseseră aceste experienţe în cursul primului an de viaţă.■ iputem căuta semne ale personalităţii la nou-năsout El este dotat cu multe potenţialităţi sau. deşi nu ireconciliabile. 1943. Iar o mamă care se mişcă rapid l'ăcînd perecij cu un copil care se mişcă lent. R. pD. 32. în „J. 123—138. în „Brit fcc. în . Unii sugari îşi golesc biberonul dintr-o singură înghiţitură. alţii andante. 46. copilul trebuie si <M bucure de a) hrănire \se sîn . Stone. Marquis. ■ Ar fi inutil să discutăm despre stadiul precis în care persona-liiaitea apare pentru priima dată. Sugarul se com-a într-un mod pur „senzorimotor". Strauss. Dacă luăm în considerare cît -imp ti in viaţa unei persoane este dedicat eliberării sale de depen-tienţa de mamă. Orlansky. 35 W. Bull. 1952. Sociol. ■ „Amer. A study of frustration in newborn infants. Cntian of culture-personality writings. 27. Singura constatare pozitivă era în legături cu somnul alături de mamă. A. D. New York. se pare. E. La vîrsta de 4 luni încep să apară rasiali taţi distincte în gîngurit. Pentru a testa aceste ipoteze specifice. adică să doarmă ni mama sa. Mărturia negativă provine din studii oare testează efecte rază lungă de acţiune a practicilor speeijice de îngrijire a copilului! După poziţia freudiană. după cum nu se armonizează în mod n< în alte trăsături ereditare. reacţia la sttI31 Cf. Harper. ■ Naşterea este un eveniment dramatic căci marchează primul pas spre independenţă şi individualizare. Diamond. Psychol.". Lindsmith. L. 1 emper amentale33. alţii par mulţumiţi să stea confortabil într-un loc. Un sug/ar de două săptămâni poate ai fie învăţat să-şi oprească plînsul şi sâ întoarcă capul spre sînul mamei Acest fapt ar fi un mod caracteristic de adaptare şi de sUnfnjrp -a mp. 1—48. 58. p. RezulJ tataie au fost negative.t". nonnevrotici.. Church. imai bine zis. exasperare şi conflict34.. în stilul de a întinde rnînla şi de a . părinţii şi copj lor nu se mişcă în acelaşi pas. b) o perioadă prelungită de alăptare! c) înţărcare gradată. îneît sîntem tentaţi să datăm personalitatea în această perioadă. 34 L. inul zîmbet social la vîmsfca de două luni sau mai devreme este un eveniment atît de captivant. pp. New Yorl Random House.ng and the personality of the child. W". Copiii care în cursul primului an di viaţă eu dormit cu marna lor au prezentat scoruri mai slabe di adaptare şi reiaţii familiale mai slabe decît alţi copii — un rei în opoziţie cu ipoteza iniţială. J. Unii sînt staccato.strîngero . lipsindu-i simbolurile Uimim şi neştiinld prea bine dacă el este cel caire se mişcă sau jctele din jurul său31. yju legato. d) o schemă de hrăn're la cerere . 96—105. Dar nu i s-au dezvoltat încă ^moduri aracteristice de gândire şi icojnportamen. 150— 159. ng că „după cum este înclinată ramura se înclină şi copacul"' trebuit! să ne aşteptăm ca orientarea iniţială a sugarului să aibă efecte îm! portante cu rază mare de acţiune asupra personalităţii sale ulteriJ oare. Marquis constată că copiii nouţi manifestă modalităţi diferite de a răspunde la frustrarea de i. modul de supt. sau invers. cu serii de potenţia-Măii^datorită genelor sale. Dar simţul eului nu este încă prezent. 1957. Aşadar. 1957. în . unii psihologi ar spune că pentru a aveai ulterior o personalitate sigură. e) o educare! blîndă şi tîrzie a controlului sfincterelor . familie şi prescripţiile culturale. Sugarii diferă prin plîns. se poate spune că naşterea declanşează procesul de autonomie şi independenţă mereu crescânde. Perst nality and temperament. în măsura în care aceste dovezi ne pot ghida. Childhood and adolescence. ^j general de energie şi vigoare şi prin multe alte aspecte specirj.". 1—12. pot atrage după sine liu reciprocă. Cît de important este primul an de viaţă ? Dacă este adev.ca In a doua jumătate a primului an aceste stiluri sînt mai ate. Ceea ce este foarte clar este că sugarii se deosebesc evident ea ce priveşte temperamentul. h) somn „sigur". Dovezile pe care le avem în această privinţă par la prinzi vedere că sînt contradictorii. Infant train'. f) libertate faţă de con! . un sugar prezentând de cinci ori mai mult protest corporal jt altul32. 61. J. Unii sugari sînt n datori să se mişte. 1957. alţii nu s grăbesc şi rămîn chiar indiferenţi în timpul hrănirii. Vezi H. Infant care and personality. alţii largo. A. H.35. că nu apare vreo diferenţă pentru personalitatea de mai tîrzlu âad 33 Pentru o revedere a unor studii relevante vezi S.P^J chol. Recent developments in Piaget's work. Stone şi Church oferă un tablou rezumativ : Unii oameni sînt presto. g) să nu fie pedepsit .Hinilmi său — aşadar un început de personalitate. dispoziţia pentru zîmbet şi rîs. 1949.87 muli neaşteptaţi şi frustnanţi. Cîteva cercetări raportează rezulta" negative similare. exper.

Un copil nu trebuie internat într-o instituţie numai pentru că ests lipsit de o îngrijire maternă adecvată. J. dar ei păreau relativ deficitari în ceea ce priveşte controlul emotiqnal şi adaptarea socială36. The efjects of early instituţional care on adolescent WsonalHy. Unele femei îşi resping capiii. New York. . Organization".". în A. este/T.39 Recapituîînd. primul an. na se. Nu are nici o noţiune de sine însuşi. iar tonul vocii şi mişcările fizice sînt de aşa natură îneît mai ourînd alarmează decît trezesc încrederea copilului. Iwtr-un sens. H Erikson. în „J. nu are amintiri P V Goldfarb. 69—135. 3.certitudinp. Goldfarb a studiat două grupe de copii care au fost separaţi de mamele lor în prima lună de viaţă. pp. incluzând prejudecăţi fata grupuri minoritare. mod detaliat ce imagini ii înconjoară. Childhood and sociely. deşi nimeri desigur. 1950. este cel mai puţin important p personalitate. /— S-a spus că personalitatea progresează de la dependenţă copilărie. cap.airr|fi startul său în viaţă este întradevăr sărac. Harper. C. 8. dacă alimentarea este iă program sau la cerere. dacă înţărcarea este bruscă sau gra-sau ce metode de educare a sfineterelor pot fi folosite. copilul se află înte poziţie mult mai bună în anii următori pentru a intna în stadii / „autorealizării41. Hlth.-! intpgritatii ^piniiait"/ Pînă cînd un copil. 313—342 Do asemenea. H. sp :ne dicţionarul. II. presupunînd că nu se produc prejudicii grave asupj sănătăţii sale. trecînd prin independenţă crescândă în adolescenţă la H crederea vîrstei adulte.". Kluckhohn. Sociol. atunci. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită.). Dovezile noastre oele mai bune par să indiţ faptul că o măsură adecvată a îngrijirii materne (neţinînd sear de practicile specifice) este un factor esenţial în stabilirea uni] curs normal al dezvoltării psihice. S-au emis multe prediJ cu privire la stilul lor probabil de comportare la vîrsta i 40 O. într-o persoană cu ml dp m. m-crede. Mc V. 3. 1944. viaţa este construit? / pe neîncredere. World. 12. 1946. nr. ceilalţi au trăit într-o instituţie.poato. ci un factor mult mai larg pe care l-am Jutea numi „stil de îngrijire maternă". 1952. Maslow.40 Problema primului an de viaţă este de . Ele acordă orice îngrijire în silă. nu poate să prevadă toate influenţele de mediu care vd fi întîlnite. 89 de durată. Maternul care d mental health. şi nici un suport ferm al deprinderilor.stabili dependenţa pe baze ferme şi naturale.38 încrederea. Putem să precizai printr-4in studiu atent al copilului mic care va fi personalitatea d ulterioară ? Dacă ereditatea şi învăţarea timpurie sînt importări trebuie să ne aşteptăm să avem un oarecare succes. peste treizeci de sugari au fost st" diaţi timp de două pînă La opt luni. Pe latura pozitivă ajungem la studii care nu privesc practici pecifice şi amănunţite. în special rădăeir pivotantă a încrederii. Cînd au fost studiaţi după mai mult de zece ani. sa viaţă poate manifesta aviditate. Mowrer. Acest _m urina autor consideră că efectele reprivării materne sînt puternice în "tt'1 troi ani de* viaţă. Din aceste j tive putem spune că ceea ce i se întîmplă într-um. 1943. întrea L. W o 1 f. M. Problems in determinmg maternal atti-ues toward newborn infants. 106 —129.42 >—• Predicţia dezvoltării Unul din scopurile ştiinţei este predicţia. Hunt (Ed. în mod esenţial aceleaşi efecte frexiajpare şi nocive ale" Tpîei d'e îngrijire maternă adecvată — uneori fenomenul e"~numit — au fost observate şi de alţi cercetători. Levy. 15. Există unele dovezi că acei copii lipsiţi de o încw / dere de bază la începutul vieţii lor sînt înclinaţi să dezvolte / copilăria tîrzie o natură suspicioasă. jf Vezi R. A dynamic theory of t lity. Anaclitic depression. / pentru a obţine condiţia unei dependenţe afectuoase de care indii I vidul a fost iniţial privat. în termenii lui Maslow. exper. F r e u d ■' °l (Kds). 15. Jumătate din aceşti copii au primit din momentul separării o bună îngrijire familială adoptivă . încît nu se elaborează corespondenţe directe "ntre modalităţile specifice de educare şi trăsăturile ulterioare. „Bull. fiinţă în întregime dependentă. s-a «ăsit o diferenţă importantă. în locul încrederii. -Nu numai că aptitudinile intelectuale ale copiilor instituţionadizaţi erau mai scăzute. Educ". Bowlby. New York. In (acelaşi timp rădăcinile sînt formate. V. 1955. 587—^H 88 arul este hrănit cu biberonul sau la sân. 272—286. posesivitate şi eforturi simil. 41 A.37 AsemeJp nea dovezi l-au determinat pe Erikson să susţină că prima şi cea mai importantă criză din viaţă este dezvoltarea încrederii. Motivation and personal ty. II. Intr-un experiment. Un copil care în primul ^n de viaţă este îndepărtat de mama sa şi nu găseşte un substitut corespunzător pare să fie afectat defavorabil — chiar pentru o perioadă lungă de timp. în J.„Amer. A Hess. Personality and the behavhr disorders York. Rev. mai puţin importante (deşi încă serioase) de la trei ClIi£s ani şi mai puţin semnificative în cursul copilăriei mijlocii şi tîrzn * E. mai mobil şi mai vegetativ decît va fi în oricare alt stadiu ulterior al vieţii. cum e hrănit — îi lasă o impresie relat slabă. posibil permanent. în „Psychiat. copilul în primul an de viaţă este mai plastic. Ronald. iurf " Cfi D M. Pare l a conchide că în timpul primului an de viaţă sugarul este atîit plastic şi mobil. Norton. S p i t z. 1951. Dacă această cerinţ e îndeplinită. K.

Predicţie (făcută la cinci luni) : „Nu mă aştept ca Roddie să fie un băieţel remarcabil de masculin. Totuşi.. eît şi la cinci ani. In general vorbind. Structura caracterului este determinată la vîrsta de 3 ani. i-a testat din nou şi independent de sehiJ ţele iniţiale a făcut noi descrieri ale personalităţii lor. în primul rinei. copilul este lipsit de amintiri ferme şi nd are simţul eului sau imaginea de sine oare să-i ghideze dezvoltarea. Ce putem spune despre predicţii. Ceea ce nu a fost predictibil a fost tipul de control intern.A obţinut scoruri rriedii scăzute La vocabular şi înţelegere verbală". Astfel. sensibil atît la cinci Juni. Cazul iui Roddie e descris la pp. atunci limitele directoare pentru o dezvoltam ulterioară sînt ferm stabilite. deşi acest lucru nu implică anticiparea «efeminăm». Nu numai somaticul şi temperamentul. motricitatea. Ta trei ani. Prediction ara-d out-■e. Dar nu putem nega complet faptu Vr^o anume măsură copilul este părintele adultului. durabile slnt cele care au putut fi prognosticate. G. Nu toate predicţiile despre Roddie au fost în egală măsură exacte. Direcţiile se pot schimba drastic în copilăria tîrzie. . 221—232. rioare în special în ceea ce priveşte fetele. Ei au fost capabili să îmbine aproape toate schiţele fetelor în vîrstă de şaptesprezece ani eu cele de la doi ani._ corporală se reflectă temperamentul înnăscut. cît şi asemănările dintre (Membrii familiei. M| Addison-Wesley. Allport. predicţia : „Mă aştept oa Roddie să fie precoce în dezvoltarea vorbirii" . Cincis zece ani mai tîrziu. Neilon a fost capabil să identifice şaispreJ zece din aceşti copii. el nu s-a comportat realmente ca şi cum se simţea puternic. Ştiinţa învaţă în şit cum să stabilească paralelele existente. dar într-un caz eşecul a fost complet. rezultatul: . hiperactiv. * Adaptat după S. un alt psiholog a făcut studiul la cinici ani şi alţii au apreciat corespondenţa celor doua rapoarte. îl vor interesa mecanismele etc. Părerea mea proprie este mai puţin fata listă. Rezultat (la vîrsta de cinci ani) : „Ocazional a etalat fanfaronadă masculină şi bravură verbală. ■' 3 ani. Pentru exemplificare. M. în acto lescenţă sau la vîrsta adultă. Constanţa nu este perfectă. The nature of prejudice.^^ . A împărtăşit interesele obişnuite ale băieţilor pentru Hopalong Cassidy. Dar ţinuta. Tipologia somatică esl o metodă care prezintă unele promisiuni. par să fie dotări durabile. ataşamentele personale. dar nu şti dinainte ce structură îşi vor ţese ele în contact ou infiu-€nţe. Cambridge.. capacitatea intelectuală se transmite gjeditar de la înaintaşi la urmaşi. 90 91 Shirley a elaborat schiţe asupra personalităţii unui măr de 19 copii în timpul primilor doi ani de viaţă. deşi nu trebuie să uităm că dota-jh genetică explică atît neasemănările. imaginea despre sine pe care ar fi elaborat-o mai Stîrziu şi care i-ar fi afectat în med inevitabil personalitatea43. dispoziţiile temperamentale largi. deşi 1eParte de a fi perfeot.__.le mediului. Rezumat £ De-a lungul multor seumt v. Aparen/t. cînd considerăm un interval e timp mai mare ? Descoperim şi aici că succesul predicţiei. s-a observat în mod corect că Rcddie este un copil nervos. S-yl ridicat întrebarea —■ pot nişte judecători din afară să îmbin J schiţele iniţiale cu cele ulterioare ? Cu alte cuvinte. mişcarea şi atitudinea sa pot să nu aibă trăsătura agresivă masculină observată la mulţi băieţi de cinci ani". Basic Books. Freud afirmă că atunci cînd aceste capacităţi şi altele se dezvoltă. toţi observatorii aiu comentat o trăsătură «gingaşă» a comportamentului său. şi într-o mită măsură. în prima copilărie. Din nefericire psihologii tind să treacă cu vedeta structurarea personalistă a aptitudinilor care în cazul fiecărui individ rezultă din combinarea unică a dotării native şi a intereselor şi trăsăturilor dobîndite. Mai curînd îmi imaginez că va trece prin stadiul de oowboy şi de soldat. Precauţiile au fost stricte : un psiholog a făcut studiul iniţial. este mai mare decît hazardul. De exemplu.42 Ct G. (aşa cum o făceau majoritatea băieţilor din eşantionul nostru). deşi unii copii suferă miari schimbări. New York. Vedem încă o dată că temperamentul. 18. o treime au fost false sau în majoritate false. constanţa medie este considerabilă44. extragem un fragment din cazul lui Roddie. Procesul predictiv este evaziv şi nu în întregime demn de încredere. H e i d e r.^. Prin această metodă — notată grijuliu — cam două treimi din toate predicţiile au fost corecte sau predominant corecte. ci şi inteligenţa alcătuiesc materiile prime ale personalităţii pe care educaţia şi ovIie ulterioară le vor modela pentru a ajunge la personalitatea omplet dezvoltată. E s c a 1 o n a. inteligenţa. Super-rnan şi excursiile la pescuit cu tatăl său. 1959. Prin acest fapt şi din dovezi similare conchidem că structural personalităţii de mai tîrziu este într-o oarecare măsură decelabilă în frageda copilărie40.. cap. W.. 1954. în general. poate fj identificată o persoană itînără ca fiind aceeaşi la vîrstele rîJ doi şi şaptesprezece ani ? Evaluatorii au obţinut rezultate supe. exact ca şi pe ailţi băieţi..

■ Un genetician spunea odată : „Personalitatea umană este 100<y0 (je origine genetică". în mod trep-f t dobîndim propriile noastre trăsături şi direcţii ale personalităţii '3 sC elaborează o conştiinţă personală călăuzitoare şi o filozofie mai mult sau mai puţin cuprinzătoare asupra vieţii. Succesul acestor predicţii nu este destul de mare pentru a justifica credinţa că personalitatea este ferm fixată în primii ani de viaţă.. Mass. învăţăm noi ivă 94 mbiţii Şi speranţe. să seriei* şi să citim. 45 Studii longitudinale demne de încredere despre dezvoltarea persoflj lităţii nu sînt numeroase si sînt dificil de realizat. Pro-(1 devenirii continuă de-a lungul întregii vieţi. A. Această chestiune (filozofia motivaţiei) este atît de importantă îneît trebuie s-o examinăm direct acum şi să revenim la ea în capitolele 9 şi 10. trebuie făcute două afirmaţii : 1. Harvard Univ. C. şi să considerăm personalitatea ca formula pe care un individ a elaborat-o pentru a-şi asigura supravieţuirea şi autoritatea în cadrul existenţei sale. Materiile prime pe care le moşteneşte po*| fi rnpH. Ca să spunem lucrurile şi mai concret. The first tivo years : voi. / Să ne gîndim o clipă cîte tipuri de învăţare se prodiuc în cursul vieţii. cercetările ne ajută să decidem că influentele genetice cîntăresc greu în înzestrarea conati-jlţiei fizice. să înotăm şi să cîntăm la pian . psihologii care cercetează (şi teoretizează) învăţarea pornesc de la o viziune preconrepută asupra naturii motivaţiei umane. 73. NeUon. învăţăm noi concep1^ sensuri şi conduite. în paragină şi incapabil de a se repara singur. Shirley. definită ca organizare distinctă a structurilor de adaptare. ereditatea exercită o influenţă universală în formarea personalităţii — mai ales în domeniul constituţiei fizice. prejudecăţi şi maniere. Press. 1933 . dacă ar fi să criticăm rezultatele obţinute pînă în prezent. 175—186. credinţe. Psychol. U| horticultor nu se întreabă niciodată „cît" din valoarea crizantemei sale se datoreşte seminţei şi „cît" solului şi îngrijirii.. dar se poate spune că începe la naştere. Longitudf studies of child personality. învăţăm semne. în preajma grajdului sînt lăstari puternici de bambus mereu în dezvoltare. I Cercetarea arată că în prima copilărie se pot face unele pre-dieţii generale privind stilul personalităţii care se va dezvolta. învaţă ce să mîncăm. învăţăm să mergem. O bibliografie parţial8 studiilor existente o reprezintă A. numere de telefon şi poeme. Dar în egală măsură este corectă afirmaţia „Personalitatea umană ţine lOOVo de mediu". nu este formată la naştere. Ni f dezvoltă preferinţe. 1948. G. ruinîndu-se treptat. învăţăm chiar şi cum să învăţăm. fiecare teoretician al învăţării este un filozof. 44 M. ce să evităm şi ce obk ctf să dorim din punct de vedere sexual. de ce anume să ne temem. însemnând că nici o trăsătură sau aot nu este lipsit de o oarecare influenţă genetică. III. L Personalitatea. Personălity mantf tions. Şi totuşi. Shirley's bab" after 15 years. Sînt lipsite ide anvergura necesară pentru a îmbrăţişa multitudinea formelor de învăţare. se pare că în stadiul actual al progresului ştiinţific este mult mai util pe ansamblu să studiem fenomenele personalităţii din punct de vedere psihologic decât dintrunul biologic. să vorbim şi să dansăm . Onquc. Mulţimea lucrurilor învăţate este atît de vastă îneît nu trebuie să ne aşteptăm ca o simplă teorie a învăţării să fie suficientă. să conducei* maşina. înainte de a întreprinde o trecere în revistă a cîtorva din principalele principii ale învăţării.pl fţţe în foarte multe feluri. Putem totuşi să adoptăm ca aplicabilă în mare teoria biologică a evoluţiei. 1° 9 CAPITOLUL Principiile învăţării CONCEPTIT OPUSE ASUPRA MOTIVAŢIEI « CONCEPŢIA CVASIMECANICISTlj # CRITICA CONCEPŢIEI CVASIMECANICISTE A MOTIVAŢIEI 9 FACTOR: CVASIMECANIC1ŞTI ÎN ÎNVĂŢARE a DIFERENŢIERE ŞI INTEGRARE « ti VĂŢAREA COGNITIVĂ (ORGANIZAŢIONALA) © PARTICIPAREA (ÎNVĂŢARE! BIOGRAFICA) « REZUMAT L/upă cum am văzut. Totuşi. Oricum ar ii. Teoriile învăţării (ca multe altele în psihologie) se bazează pe concepţia cercetătorului asupra naturii omului. genet. însemnînd că influenţele mediului şi învăţarea îşi pun amprenta pe fiecare trăsătură şi act. indici şi simboluri. Minneapolis. Press.". S t o n e. El avea dreptate. Ajungem să îmbrăţişăm religii. în „J. tufe de zmeură şi . precum şi limbi străine. P. 2. în primul an de viaţă. Concepţii opuse asupra motivaţiei De la fereastra unei ferme văd un grajd vechi uzat de vreme.. luxul în considerare cursul dezvoltării în ansamblu. a inteligenţei. ar trebui să spunem că teoriile curente tind să fie unilaterale şi înguste. Univ. al aptitudinilor de bază şi temperamentului. Totuşi. memorăm fapte. valori Sj interese. I Deşi există în mod sigur un substrat biologic al personalităţii. forme specifice de educaţie şi învăţare par mai puţin decisive decît stilul unei relaţii pline de îacredere pe cane copilul o stabileşte ou mama sa. să pronunţăm. sîntein tentaţi a spunem că învăţarea este iun fatotor de o importanţă şi mai mare Poate că nu este profitabil să estimăm proporţiile în acest mod. Cambridge. a temperamentului. Nici o problemă din psihologie nu a inspirat atîtea cercetări experimentale ca învăţarea/S-au descoperit multe lucruri. Cu alte cuvinte.. e clar faptul că omul este extrem dp modificabil în comparaţie rti toate celelalte organisme. deşi s-ar putea să nu ştie acest lucru. of Min. Dobîndim o morală. ideologii.

J.simecaniciste. Din substanţe ît Organice. au elaborat serii va-rjate de concepte cva. . 1917. atitudini. ci şi se dezvoltă şi creşte într-un asemenea mod încît devineI din ce în cs inai caracteristică pentru ceea ce ea este. experienţă trecută. Natura neînsufleţită se supune celei de-a doua legi a termodinamicii. Prin urmare. Teoriile cvasknecaniciste încearcă pe cît posibil să descopere ^jrpp]p im. oxigen. Dacă ne ardem mîma într-o flacără! arsura care rezultă are o cauză mecanică. faptele noastre de ori ganizare sînt în moid normal cele care ne apără de efectele 1ot fatale. deşi procesul de auto-l refacere care începe imediat nu este mecanic.l cînd faptul că ea este marcată de o înaintare spre realizarea unorj scopuri. Henderson. Această abordare de tip „orpanisrn viri(| o n<imim psihologia stimulului si răspunsului. Succesele timpurii ale ştiinţei au privit natura tara Chiar şi astăzi ştiinţele naturii sânt de departe în fruntea ţintlor vieţii.pidsTiri. Personalita. H x Univ. capabile să explice conduita umană. conchide : „Nu rămîne decât să admiteir că enigma ne depăşeşte şi să conchidem că opoziţia dintre mecaj nicism şi teleologic este însă baza ordinii din natură.Şi e u$or ^e înţeles 'de ce mulţi psihologi consideră că teoria personalităţii ar face bine să se limiteze la concepţii cit mai mecaniciste posibil. dup* ce a examinat dovezile. mai ales în America. devenind din ceîn ce mai întîmplătoare. mai degradată. deoarece ele n\i sînt în întregime mecaniciste. cănTnparagină. 1 L. Inventăm aerul condiţionat. Concepţia evasimeeanicistă Majoritatea cercetărilor care sprijină abordarea S-R ss bazează pe experimente cu animale. 209. scopuri). decît două tipuri separate de ştiinţă sau dotf seturi ide principii violent contrastante pentru a trata o ştiinţă uni a vieţii. cît şi teleologia. acţiune bacterii ană. pretind q să găsim un tip comun de lege ? Ei doresc să realizeze mai curîn: o „unitate a ştiinţei". e uşor je înţeles de ce conceptul de determinism mecanicist este popular. Mass. deşi se fac dese încercări de acest fel. ea avansează spre împlinirea planurilor! şi speranţelor. Ca atare ele par lipsite de iz teleologic. corpul său începe imediat să se dezici tegreze sub influenţa vremii şi a bacteriilor. Per-I soana vie sintetizează continuu alimente. semnifj. inclusiv ştiinţa personalităţii. gra-l vităţii şi (cel mai sensibil) radiaţiei . nevoi prezente şi imagini ale viitorului I Procedînd astfel ea nu numai că supravieţuieşte ca fiinţă imdepen-1 dentă. Autorealizarea este un termen folosit adesea. totuşi. în termeni filozofici trebuie să luăm în considerare atît deter-l minismul mecanic. cît şi anorganice ea fabrică noi compuşi organici de varietate tulburătoare.j tea umană face mai mult . soarele îşi pierde căldura. umidităţii. în acelaşi timp toate tipurile de. Nu este posibil.. viaţa este în mod inerent sintetică. Press. intenţii. Prin contrast. ~ Filozofii ştiinţei sînt uimiţi de acest ca.. care trebuie întotdeauna privită din două puncte de vedere complementare"1 în acelaşi timp — şi aici ne apropiem treptat de problema motivaţiei — filozofii şi oamenii de ştiinţă sînt neliniştiţi în faţj unor asemenea principii contradictorii. macal rale şi descoperim antidoturi pentru otrăvuri. Pietrele se erodează. determinanţi mecanici acţio-l nează asupra organismelor vii. Filo-I zofii ştiinţei denumesc acest aspect al creşterii teleologic. şi nici prin funcţiile descoperite în biochimie. Ele încearcă să golească organismul de forţele teleologice interne (instincte. Ei se întind peste o fîneaţă >i în acelaşi timp concurează între ei pentru pămînt bogat şi pentru spaţiu în scopul de a se extinde. Un cercetător al problemei. Orice altceva ar fi per sonaliţatea.cireşi sălbatici. Ca şi natura neîn-l sufleţită fiinţele vii sînt supuse efectelor căldurii. Capacitatea de organizare a vietiLjru se la_jsinjtezele salg^^himice. în special şoareci. Materia fără viaţă descreşte în gradul său de organizare. Această creativitate este mai marcată la animale la plante şi mai marcată la fiinţele umane. electronică şi „maşinile gînditoare". The order of nature. Nici un psiholog nu poate să exprime complet conduita umană prin unităţi de măsură de tipul centimetri — grame — secunde .nal dublu din natura \ îndată ce un organism moare. trebuie să spunem că ea este un exemplu care înooro_ nează/principiul_qrganizării în expansiune^Fersonalitatea este ^ _sfetern~5eschis si in Creştere. Procesul ^^ntropîp. construim adăposturi. Organismele se (rfScvpteazg} se într-un mod necunoscut naturii ne95 însufleţite. Le numim „cvasi". Bambusul şi| cireşul sălbatic îşi împlinesc cu îndîrjire destinul lor. Astfel — şi acum ajungem în sfîrşit la -motivaţie — cercetarea si teoria personalităţii. opusul entropiee. Cheia procesului este_org&mzar£%. cărora le rezistase cu succes şi pe care le utilizase în favoarea sa în cursul vieţii. S_ (stimul) şi R (răspuns) sînt la limita exterioară a persoanei. Cambridge. p.

dar ei sînt animale relativ simple şi se speră. De-a lungul secolelor. urmează că întreaga motivaţie reprezintă o presiune îndreptată spre reducerea tensiunii. ci mai curmd procesul reducerii tensiunii. constantă". Argumentarea decurge precum urmează : Impuls. Unii psihologi. de aceea „reducerea tensiunii" este termenul preferat pentru hedonismul modern. susţin că homeostazia este şi legea de bază a motivaţiei umane. Nu există „suflet" în procesul mecanicist . deîecaţia şi poate oboseala şi nevoile sexuale pot fi concepute ea stimulări de „exces". Ei subliniază faptul că modul cel mai rapid de a reduce tensiunea este comiterea unei sinucideri. se dă explicaţia că acest motiv este pur şi simplu o extensiune învăţată şi complexă a dorinţei dumneavoastră primare pentru hrană. Homeosta/ia. Foamea şi setea. deşi nu lipsite de tensiune. tabloul esenţial Un impuls — crice impuls — este definit ca o „schimbare în ţesut" care provoacă o activitate nervoasă pînă cînd echilibrul ţesutului e restabilit. în ceea ce priveşte hrana. sex. să respire liber (după primul suflu) şi să elimine automat. dar nu modifică. Trebuie observat c a. 98 Psihologia modernă de tip S-R nu vorbeşte despre plăcere şi pur şi simplu pentru că acestea simt cuvinte care descriu conştiente. impulsurile do la începutul vieţii par să ducă numai la o acţiune reflexă întîrru pfcăitoare. împrumutmd conceptul.3 Acest tablou al motivaţiei esiî evident ceva mai teleologic decît reducerea tensiunii. dau dovadă de organizare. ca alte animale. întrucit toate impulsurile apar m mod clar dintr-un dezechilibru existent în ţesuturi (stimulare prin exces sau prin deficit) pare limpede pentru aceşti psihologi că motivaţia impulsului este totdeauna un proces de reducere a tensiunii. Unii psihologi. starea de sănătate la un nivel convenabil este complexă şi inspiră respect. temperatura. încercăm să micşorăm dorinţele noastre în aşa fel îneît să avem un minim de tensiune de redus. filozofi şi psihologi au insistat. ca orice creaturi vii. lipsa de oxigen. răspunsul este că învăţarea (la clare vom reveni în aurind) este responsabilă pentru aceasta. asupra faptului că „durerea şi plăcerea sint stăpînii noştri suverani". ea nu este numai ceva îmboldit . epicurienii susţineau că tot ceea ce omul face în viaţă este să încerce să evite durerea (tensiunea).instincte".Şoarecii. învăţarea ne înzestrează cu strategii comune care diminuează tensiunea noastră.e excepţii. conservarea fiinţei noastre. trebuie să admitem că apare aici un început Simplu şi irezistibil pentru o teorie a motivaţiei. aşa cum au făcut-'o Jeremy Bentbam. Desigur. nu are alte motive esenţiale decît impulsurile. iar psihologii S-R simt că o teorie mecanicistă ţju nu trebuie să utilizeze limbajul „sufletului". în căutarea odihnei. apărînd din presiunea reziduurilor sau secreţiilor din corp. dacă spuneţi că unul din principalele dumneavoastră motive în viaţă este să faceţi părinţilor dumneavoastră în vîrstă o existenţă tihnită. Daca spuneţi că sînteţi concentrat asupra învăţării unei profesii. Dar nici una din aceste activităţi nu este atu de „intenţionată" pe cît se consideră de obicei a fi insrtinotele. în muncă — deoarece.. Dorim echilibrul. nu există scopuri propuse în mod clar aşa cum ar exista dacă am presupune acţiunea unui instinct de unire. Teoria reducerii tensiunii are antecedente istorice interesante. asemenea activităţi ne îndepărtează de dorinţă şi încordare2. Totuşi. în Grecia antică. Şi dar-ă omul. mod clar determinat de t<^ „schimbări in* ţesuturi". Kluckhohn şi Murray sugerează un compromis. Unii filozofi au exprimat problema întrun mod mai optimist. A trăi pe deplin imnă a avea o tensiune. de autoconservare. psihologii S-R caută o lege care să definească acţiunea generală a impulsului. Ne place activitatea implicata in rezolvarea problemelor noastre. că studiind şoareci în loc de fiinţe omeneşti se poate descoperi modul în care aşa-zisa teleologic poate fi redusă la un tip mai mecanicist de cauzalitate. oboseală sau de alt gen. învăţarea explică şi faptul că nu toate motivele noastre par să fie bazate pe nevoi primitive ale ţesuturilor. Menţinem tonusul şi tensiunile necesare vieţii. C) altă concepţie favorizată şi înrudită este împrumutată din fiziologie. spunind că reducerea tensiunii provoacă plăcere şi de aceea toate motivele omului tre considerate ca fiind o căutare a plăcerii. pentru a fi cît mai aproape posibil do cauzalitatea mecanicista nu vorbim aici de . Să presupunem că stomacul cuiva e gol : ci se frămintă Şi creează astfel un „stimul de deficit" care împinge organismul să facă mişcări continue. Dacă întrebaţi cum este posibil ca întreaga motivaţie să conducă la reducerea impulsului. Oamenii nu caută realmente o stare lipsită de tensiune. Astfel. Faptul că foamea e cauzată şi de deficienţe chimice în sînge complică. 263 te m. Concepţia e denumită hedonism psihologic. sînt îngrijoraţi de o formulă aitit de simplă. menţinînd şi mărind astfel dorinţele lor. ca micţiunea. în urmărirea satisfacţiei sexuale. Mergînd un pas mai departe în concepţia cvasimecanicistă. majoritatea oamenilor încearcă să rămînă in viaţă cu orice preţ. şi nevoia de zahăr sau sare sînt exemple de stimulare prin „deficit'-. Capacitatea corpului de a-şi păstra compoziţia chimică. Cu alte cuvinte. mai puţin extremişti m concepţiile lor. Tindem să persistăm în a fi ceea ce sîntem intr-o „stare . întrucît o mare parte 97 ii: — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Alte impulsuri. agitată sau mecanică. de fugă'sau a unui instinct gregar. din nou motivul este explicat în termeni de satisfacere a impulsurilor de hrană. copilul nou-născut pare să sugă în mod automat. Dacă Stntem înţelepţi. Viaţa are o tendinţă de a se conserva şi de a se reface . Reducerea tensiunii. Cu puţiin.

Istoria exploratorului arctic Roald Amundsen. copilul creşte ca o persoană anxioasă. Obligaţia sa nu a fluctuat niciodată. priceperi noi pe care le dobîndeşte.6 Concepţiile cvasimeeanieiste ne oferă un tablou al imboldurilor şi impulsurilor. Vezi M. căci dragostea implică tot felul de responsabilităţi şi tensiuni. p. de trebuinţe proiective permanente. Obstacolele păreau de netrecut. După ce navigase prin Strâmtoarea de nord-vest. Ea este statică. Motivation and personality. Impulsurile. un copil care are o relaţie' fundamentală d< încredere cu mediul său este un copil care se deschide spre lume cu îneînfare şi interes. înainte de a putea creşte în sens psihologic. partea asemănătoare celei ce aparţine animalelor. Securitatea apare mai întîi. Totuşi. nu are nevoie să aştepte să fie îmboldit de sti99 I Critica concepţiei cvasimecaniciste a motivaţiei Adversarii acestor concepţii susţin că acestea explică numai în mică parte aspiraţiile. dar interesul şi străduinţa au persistat. pînă cînd în final şi-a pierdut viaţa. homeostazia este o concepţie a imobilităţii. Dacă nu depăşeşte cu succes acest stadiu. Schneider. deci. M. Knopf. The open sysLem in personality theory. poveştile pe care le ascultă. Ele au o funcţie esenţială protectoare. muli. 5—17. Experienţele noi pe care majoritatea dintre noi le aşteptăm ou nerăbdare nu pot fi exprimate în termenii reducerii tensiunii şi acelaşi lucru se poate spune despre dorinţa noastră de a dobîndi cunoştinţe de dragul cunoştinţelor.hrană. Nobile. Vezi si cap. A. socicty. cel. în spitale (dar şi în viaţa obişnuită) întâlnim oameni care par să nu aibă nici o capacitate de creştere dar sînt centraţi în întregime pe viaţa lor vegetativă. dar asupra lor acţionează (modificîndu-le şi controlîndu-le). 1960.4 3 C Kluckhohn. s-a angajat într-un proiect dificil care a dus la descoperirea Polului Sud. nici să restabilească un echilibru tulburat. Ceea ce le lipseşte în mod evident este încrederea anticipată sau viitoare care pare să caracterizeze totdeauna o motivaţie matură. Pe de altă parte. 1954100 zece ani a avut o pasiune damîiian/l explorator polar. capabil de a se dezvolta şi de a deveni mai mult decît este. copilul (trebuie să fi atins un stadiu în care să poată avea încredere în părinţi şi în mediul său pentru obţinerea satisfacţiilor de bază ce ţin de. ele sînt încorporate în noi toată viaţa. Cînd a reuşit. Murra y. impulsurile există şi in cea mai mare parte ele tind să împingă organismul să caute o reducere a tensiunii. siguranţă. dar nu la creştere şi dezvoltare. Nu numai că a menţinut fără încetare un stil de viaţă. Harper. care face distincţie între motivaţia de securitate şi motivaţia de creştere atît la copii. nu al unui sistem pe deplin deschis spre lume. Columbia Univ. Homeostasis as a unifying concept în personality theory. iar în copilărie domină în mod complet scena motiva-ţională.de stimularea prin exces sau prin deficit. spontană in cursul stării de veghe. â R Stagner. intrînd cu nesaţ în procesul devenirii. Press. Beacon. de a zbura peste Polul Nord.5 Copilul şi adultul sănătos construieşte continuu tensiuni su: forma unor noi interese şi depăşesc nivelul siguranţei de bază a homeostaziei. pe satisfacerea poftelor (impulsairilor) lor fragmentare. Da. confort. Emotwn and personality. Organismul treaz este totdeauna „în mişcare". Personality urc. . II. a făcut planuri ani de zile. în Personality and socic encounter Boston. Ei afirmă că e imposibil de redus motivele adulte elaborate la o simplă bază de impulsuri. ţinîncl seama în mod inadecvat de schimbare sau de creştere. New York. Şi-a ridicat nivelul aspiraţiilor în acord cu sarcina sa. principii cvasimecaniciste ale învăţării. de a crea lucruri frumoase şi utile. "> A. Dar ele constituie numai partea primitivă a motivaţiei umane. In ciuda acestor critici severe trebuie să acceptăm importanţa impulsurilor ca factori motivatori de-a lungul vieţii. indică dificultatea de a fundamenta o teorie a motivaţiei în întregime pe impulsuri sau homeostaz'ie. nepro-gresistă. 58. and culture. 1953. dar motivul său central 1-a făcut capabil să reziste tentaţiei de a diminua tensiunile fragmentare create de oboseală.7 Deşi impulsurile nu pot explica toate motivaţiile ulterioare. 22 din volumul de lata Studii recente asupra „sistemului reticular activator" din trunchiul cerebral ii mamiferelor ridica faptul că exista un mecanism nervos pentru a Hienţ ne o activitate continua. Tabloul este cel al unui sistem semiînchis. 4 Pentru o discuţie şi o critică mai completă asupra homeostaziei vezi : G W A 1 1 p o r t. speranţele şi dorinţele arzătoare ale persoanei umane. de a da şi primi dragoste. Nu numai că ele sîn't cvasimaoaniciste în esenţă. foame. Şi nici simţul datoriei — să faci tot ceea ce poţi cel mai bine în cursul vieţii — nu poate li redus logic la psihologia impulsului. rcv. ridicol şi primejdie. E lipsit de teamă. Ar noi d. înecreînd să salveze de la moarte în Arctica un explorator mai puţin înzestrat. Descoperind Polul Sud. New York. 1960. cap. el nu s-ia relaxat prin reducerea tensiunilor. D. mai ales în primii ani de viaţă. Klineberg le denumeşte pe bună dreptate „motive absolut credibile" — care se întîlnesc la toţi oamenii şi în toate culturile. Această critică este în mod explicit dezvoltată de Maslow. cît şi la adulţi. fi „Pwdiol Rc\ " 1051. El este literalmente îneîntat de tot ceea ce găseşte : scoici pe malul mării. o sarcină pe care în cele din urmă a realizat-o. 223. contribuind la securitate. Organismul 1111 poate evita de a fi activ . formează punctul de plecare al teoriei noastre asupra dezvoltării. neîncrezătoare care este totdeauna fixată pe satisfacerea impulsurilor sale imediate. Maslow. M. în ciuda unei descurajări extreme. 36. New York. 3.

rezultatul întipăririi este încă acolo. B. copilul ajunge curând să se „identifice" cu mama şi ajunge. 108—131. dar forţele del schimbare sînt în întregime externe şi nu există o organizării a efectelor lor într-un sistem continuu. and Winston. Klineberg. rev. se întipăreşte în aşa fel încît. \fr. I n-heider. Procesul prin care impresiile sînt absorbite în sistemele existente ale experienţei este denumit asimilare. 1928. Tanner. orice stimul care se produce simultan va tinde să dobîndească acelaşi răspuns motor . De obicei acest obiect este gîsea-mamă. Social psychology. • utilizat. 102 . iKing Solo-mon's Ring. De asemenea. Pe măsură ce întipărirea continuă. New York. e sigur I să presupui că nimic din ceea ce impresionează ţesutul nervos nu I este vreodată total pierdut. I unei boli. La timpul cuvenit alte lucruri asociate cu mama (de ul neconOîTTonDt ) kt rond . nu putem decît sugera că prima lege de bază învăţării este aceea că impresiile rămîn într-o formă oarecare ca rrne nervoase. J. Study Group on Psychologicăl Development o1 tha Chilă. după o repetare suficientă (uneori o dată e de a-juns). Toate impresiile stăruie — I unele un timp scurt (ca postimaginea în ochi).. O teorie mecanicistă. altele de-a lungul I întregii vieţi (de un şoc emoţional intens. mama provoacă un comportament de apropiere (adică dobîndeşte „acelaşi răspuns motor" ca în cazul hranei). Următorul său pas este să caute o expli6 Extras din R. şi a modului în care mişca rile devin mai elaborate în aşa fel încît impulsurile să fie satisfăcut Modelul mecanicist intră îndată într-o oarecare dificultate De ce un organism trebuie totuşi să înveţe rămîne o problemă I Natura neînsufleţită nu învaţă şi nici nu are impulsuri. Legea reflexului condiţionat poate fi formulată precum urmează : ori <de cîte ori un stimul implică un răspuns miotor. înregistrarea urmelor şi întipărirea. Unele cercetări recente sugerează că prima întipărire poate | avea o importanţă majoră. Impulsul şi condiţionarea. sau pierderii unei persoane apropiate). atunci forma umană este cea pe care o va urma bobocul de gîscă8. L o 1 e n z.). dar dai \ obiectul se întîmplă să fie o fiinţă umană. Univ. necondiţionat. of. De exemplu. La început hrana a provocat un răspuns de apropiere. Amundscn. 1957. Mama este un . îi plac rochiile albastre. New York. Se poate îmtîmpla ca în anumite „faze critice" copilul să ină susceptibil de noi forme de iMipărire. My life as an explorer. datorat unui accident. M. Zăpada| este suflată în rafale. în fiapt. explică întreaga personalitate. în Proc. trebuie să admită că ţesutul nervos e capabil să reţină I o copie vagă a experienţei originare. Crowell. New York. Hoit. E lăsată o urmă oare face mai probabilă I excitaţia ulterioară datorată unui stimul similar. 101 chimbă în cursul vieţii jj măsura in care se întâmplă acest lucru. Acesta oste un răspuns înnăscut. Press. dar odată ce s-a ars. ca I orice teorie.Factori evasimecanicişti în învăţare învăţarea reprezintă modificarea caracteristicilor psihologice pe baza experienţei. după cum am arătat. Copilul care s-a ars evită flacăra. retragerea provocată de vederea flăcării este un reflex condiţionat. Are o puternică preferinţă generală pentru albastru. de/asemenea. Lorenz. sădeşte multe flori albastre în grădina ei. Şi chiar când expe-1 rienţele individuale sînt treptat contopite în deprinderi şi altitudini I în aşa fel încît nici o amintire nu predomină. ar putea argumenta el. Comparative behaviOurology. Scenariul dezvoltării în termenii condiţionării poate fi expus ca în figura 10. T. cîteva principii cvasimecaniciste I sînt acceptabile şi importante.. In măsura în care sînt viabile. pentru o introducere în „etologia" modernă. începe cu impulsurile. Condiţionarea.stimul care se produce simultan" . ed. Dăm un exemplu de modul în care combinaţia ar putea funcţiona. Deci chiar o teorie I mecanicistă a personalităţii trebuie să presupună că procesele I vieţii sînt. 1954. 7 O. Nu putem spune dacă în învăţarea copiilor se produce ceva atît de primitiv. să privească mediul său familiar ca un cadru sigur şi dezirabil de " K. Rine-hart. Pentru moment. Teoreticianul cvasimecanicist. Dou-bleda>. Retragerea de la căldură intensă este un reflex necondiţionat (înnăscut) . un boboc de gîscă poate j urma orice obiect pe care l-au văzut în prima clipă ochii săi cînd a ieşit din găoace. întrutotul mecanice. conform legii. Int. Le vom revedea pe scurt.H. Să presupunem că o femeie îşi decorează camera în albastru. Acest proverb familiar rezumă principiul condiţionării. New York. 1052. ca şi alte trăsături ale mediului său. al doilea stimul va fi suficient să acţioneze singur pentru a produce o descărcare sub forma acelui răspuns motor.O. gheaţa va crăpa pietrele. vederea unei flăcări va provoca evitarea. Este de conceput că mama sugarului. Un psiholog S—R îndrăzneţ ar putea spune că condiţionarea este singurul (sau aproape singurul) principiu al învăţării de care avem nevoie. vezi K. rezultatul este depozit din ce în ce mai bogat de material pentru a fi organizat. la urma urmelor. (Ed's. Pîlpîiitul unei flăcări atrage întîi copilul.

S-a vindecat . Ştim că buruienile nu sînt bune de mîncat (o cantitate falsă de „cunoştinţe"') si le evităm pe toate. rase de oameni. Dezvoltarea unui gust prin condiţionare 103 exemplu.(Stimu'i condiţionau ) lendi'nte adiacent' ' de a se adăposti <*a mesteca. chiar şi pe cele care sînt hrănitoare. dar fondul său de cuvinte este mic la această vârstă. ou ajutorul unui psihiatru. New York. Unele condiţionări de acest fel ar putea fi invocate pentru a explica preferinţa unui adult pentru tablouri. preferinţa ei pentru alhastru) devin condiţionări de ordinul al doilea. evreu sau negru. redueîndu-se la cinci sau şase cuvinte. doctrine filozofice sau morale. iepuri. Deşi legea are o validitate considerabilă. Dar principiul de bază este acelaşi9. Leeper. Vom vedea în capitolele 14 şi 15 că noţiunea de generalizare a stimulului este importantă pentru înţelegerea trăsăturilor care compun personalitatea. profesii. care are loc acum. în timp ce în condiţionarea simplă legătura este văzută ca o relaţie stimul-stimul. Astfel. poate reactiva întreaga experienţă originară.tată1' şi poate produce o oarecare jenă spunîndu-i oricărui bărbat adult „tată". Desigur că el are unele răspunsuri foarte speciale pentru propriul său tată. Adulţii reduc această validitate selec-tînd. O variantă a doctrinei condiţionării trebuie menţionată în mod special. Un copil speriat de un cîine se poate teme de pisici. Mama este poate acum moartă. pentru că ei erau o parte a copilăriei sale şi în prezenţa lor se simte împins înapoi lia rolul său juvenil. Un fermier crud a încuiat un băieţel într-o cameră ou o vulpe. însăşi structura personalităţii noastre este determinată de orice serie de stimuli pe care îi considerăm „echivalenţi". clauetrofobie numai atunci cînd amintirea originară a revenit şi fost redusă la proporţiile juste. Nimeni nu stă la cheremul multitudinii de stimuli posibili oare ar putea în mod teoretic să condiţioneze un proces impuls-răspuns. Dar generalizarea incorectă (tratarea prea grosolană a unui grup de stimuli ca fiind asemănători) este responsabilă de prejudecata de rasă. Se poate să fi avut odată o experienţă neplăcută ou un chinez. nu e în largul săra în prezenţa părinţilor. respingând. putem spune că stimulul unui răspuns devine generalizat. P. floare. de asemenea. Observăm aici că accentul este pus pe relaţia parte-întreg. aliment. La 18 luni un copil şi-a numit cîinele jucărie „toodle-oo" dar tot aşa numeşte şi negul de pe faţa unei doamne bătrâne. Reintegrarea ne spune că o mică parte a unei experienţe originale. W. de clasificările false şi de majoritatea erorilor de raţionament. Recent el a fost utilizat ca principiu de explicare principal într-o lucrare de teoria personalităţii : R. Hollmg-worth. găini şi animale în general. M a d i s o n. Un copil de un an a învăţat cuvîntul . Toward under-stahding human personaiities. evitând sau sprijinind procesul de condiţionare conform propriilor lor dorinţe sau urmînd alte principii de învăţare. L. ea se aplică cel mai clar la animale şi copii mici. . Vorbind în mod pseudomecanicist. dar în orice conte-xt culoarea albastră produce încă femeii noastre ipotetice „apropierea'*. biserici alimente. Adulţii. inclusiv ciupercile comestibile. De aceea el le utilizează tot (timpul. Generalizarea stimulului. dar această trăsătură nu a căpătat o putere de condiţionare. multe obiecte diferite sînt tratate ca şi cum ar fi unul singur. Appleton-CenturyCrofts. Nu am putea trăi dacă ar trebui să învăţăm să ne adaptăm la fiecare carte. poate contradictorii. persoană în parte — la fiecare stimul posibil din spaţiul nostru de viaţă. In anii următori a uitat (a reprimat) incidentul. Un student de colegiu. care se comportă ca un adult departe de familie. dar pen-eu 0 lungă perioadă de timp era încercat de o alarmă necontrolabilă dacă uşile camerei în care se afla erau închise. Mirosul unei anumite flori ne poate face să retrăim un întreg capitol din copilăria noastră. 1959. Generalizarea corectă a stimulului este un lucru bun. se comportă conform cu generalizarea stimulului. Fotografia unui prieten poate trezi tot felul de amintiri şi sentimente. 104 rorizat. Băiatul a fost " \ristotel a observat primul legătura asociativă dintre părţi şi între-gurl (subordonatele reactivează supraordonatele).. Ulterior principiul a devenit legea majoră a învăţării în scrierile lui Sir William Hamilton şi H. mama din exemplul nostru se poate să fi purtat mereu ochelari. Pe baza acestei dovezi firave putem căpăta prejudecata împotriva unui întreg grup etnic.de a suge Cu'oorta favoriţi o roTin AiScs tai Albastru în alfa contexte Figura 10. învăţăm că ciupercile sînt otrăvitoare şi astfel evităm toate ciupercile din păduri.

copilul învaţă că a cere politicos este o strategie bună —■ de obicei mult mai reuşit^ decit să pretindă. Să continuăm exemplul. Figura 10 arată faptul că condiţionarea clasică este în întregime un principiu al modificării aferente. deşi opus priorităţii. Frioritatea ne spune că. Dipl0. deşi găsim multe excepţii în raport cu ele. deşi sînt de primă importanţă în procesul învăţării. şi expunerea noastră nu e deloc completă. cu atît devine mai puternică. Am văzut anterior că învăţarea este un subiect eX . în binecunosicuitul său poem „Dacă". noutate. Dar ce e cu răspunsul însuşi ? Doamna a cărei pasiune pentru culoarea albastră este indicată în diagramă nu suge sau se ghemuieşte ca un şoarece adult aitunci cînd culoarea albastră apare în cîmpul ei vizual. Este important de notat că nici unul din aceste principii cvasi-caniciste nu face uz de vreun _ ind. adică priveşte numai extinderea indicilor sau stimulilor care ajung să evoce un răspuns dat. matul învaţă că limbajul înflorit şi indirect serveşte mai bine seo. Cu timpul. potrivirea sau adecvarea unui act la scopuri. Un om care m I general cîştigă la şah eînd utilizează deschiderea cu pionul regelui! va încerca totuşi noi gambituri. Reuşita îl întipăreşte (hedoniştii ar spune că „plăcerea" îl întipăreşte). Astfel. im-1 primarea). . 105 I. dacă apucă corect biberonul poate s>ă-l d la gură şi să-şi satisfacă impulsul foamei. De asemenea. ea poate I fi utilizată împreună cu condiţionarea (imodificare aferentă) pentru I a elabora un întreg sistem al teoriei învăţării de tipul S—R. 11 Opera lui Clark Huli şi a aşa-numitei şcoli Yale din teoria învâţ<"u':1 este de această natură. Frecvenţă.! Dar teoria nu explică de ce schimbăm sau variem atît de des un I răspuns anterior reuşit şi riscăm un răspuns nou.__.ţiy" Ele se referă mai urînd la proprietăţi ale sistemului nervos care se presupune că ■ntră în acţiune automat atunci cînd sînţ impulsionate în mod adecuat Ele omit asemenea factori ca {intenţia deliberata^) a unei persoane de a învăţa. să fie în general valid. iege a învăţării. întrucît nu ^irn să multiplicăm principiile fără a fi nevoie.întărirea. să descriem consecinţele învăţării (ale oricărei forme de învăţare) pentru structura personalităţii. El exprima corect cele două /aspecte ale întregii creşteri. Toate acestea sînj principii utile. Experienţele noastre din prima copilărie ne-au făcut adesea o impresie de neşters. Principiul faptului recent. j^r limitată. Procesul dezvoltării poate fi conceput / m parte ca diferenţierea progresivă a structurii şi a comportamen/ tului şi în parte ca integrarea progresivă a comportamentului şi [_structurii. Este -atît de utilă 'Incit constatăm că „întărirea141 este salutată ca principala. M^ tSrziu. Ele au o utilitate reală. I Rudyard Kipling vorbeşte despre succes şi eşec ca „impostorii gemeni". înainte de a părăsi enumerarea! principiilor evasimecanieiste trebuie să menţionăm trei principii! suplimentare familiare. într-o serie de impresii. pare. Punctul său de vedere este că adevărata maturitate nel determină să facem ceva pentru raţiuni care nu sînt în mod meca-l nic înrobite principiului recompensei şi pedepsei. Deoarece I „explică" modificarea eferentă (schimbarea acţiunilor). si să unească ceea ce e separat. vom fi sortiţi-eş&-lui dacă vonî W§~a cazul dezvoltării personalităţii numai în seama ineipii101" cvasimecanieiste descrise aici. 106 Comentariu. străduinţa şi abilitatea de a percepe. Şi mai tîrziu el descoperă că în majoritatea reia. prima e probabil să fie puternică (cf. Asemenea factori nu sînt luaţi în considerare. de asemenea. purilor sale decît nişte tactici mai aspre. Ne amintim micul dejun din această dimineaţă mai bine decît unul pe care l-am luat acum o săptămînă. mersul pe bicicletă. Şi astfel ajungem la prirJ cipiul că învăţăm acele moduri de acţiune care reuşesc să reducă I tensiunea. Conform legii stricte a întăririi I ei nu trebuie să facă astfel. Diferenţiere şi integrare Mersul naturii. pe scurt. îşi tapetează camera. Dar înainte de a reveni la aceste principii suplimentare ale învăţării.plprt ar. Nu există planificare si o imagine de sine călăuzitoare pentru a dirija şi intensifica învăţarea. efortul ei. vînzarea mărfurilor. spunea Goethe. Aici e vorba evident de o lege interesantă cu o aplicabilitate! extrem de largă. unele din acţiunile sau strigătele sale sînt "recompensate". prioritate. este să despartă ceea ce este Urnit. toate lucrurile fiind egale. că la început impulsurile unui copil îl determină să dea tot felul de răspunsuri agitate şi perceptibile (mişcări întîm-Platoare).. Deşi-1 gur că pe baza acţiunii recompensei învăţăm să facem . Frecvenţa ne spune că „exerciţiul e mamal învăţării" — cu cît o legătură e făcută mai frecvent. dacă nu unica. Ne amintim primul vers dintr-o poezie sau un imn mulţi mai bine decît ultimele versuri. Acest act corect este astfel „întărit". Cum ajunge ea să realizeze aceste acte adaptative adulte ? Principiul întăririi (odinioară numit legea efectului) evidenţiază. mersul la frigider după sticla cu lapte este întipărit ca u^ mod reuşit de a satisface impulsul. priveşte cu îneînfare cerul — toate acestea pentru a-şi exprima dragostea pentru albastru. Apucarea biberonului se dovedeştij J fi mult mai des recompensată decît simplul seîneet sau pKns.mişcările I „corecte" în vorbire. Mai curînd cumpără veşminte. ţiilor umane o abordare plină de tact este recompensatorie.w I Sînt mulite puncte slabe ca şi imerite în această formulare.

1-st ed. mare parte din schimbarea treptată ce apare în viaţa ulterioară! indică acelaşi curs. după cum arată figura 12. Environmental forces in chilă behavior and development. Glandele sexuale nu se maturizează înainte de pui^ţ] tate. La naştere este imposibil să distingem diferite sisJ tenie de emoţii . La o primă aborl dare a domeniului psihologiei. copilul are încă mult mai puţine sisteme emoţionale decît adultul. Observăm maturizarea cînd apar anumite coordonări motor11' Excitare Ourert £> fcmi Dezgust La naptre Jluni 6 luni Pfâcere Fune Du Ex Pt .Diferenţierea. Este clar că potenţialităţi^ nervoase ale copilului nu sînt complete : creierul său nu este n deplin echipat cu teaca mielinică. dar el exprimă în mod diferenţiat supărarea. abilităţile şi inteesele de toate felurile apar din întregul global originar. întreaga cunoaştere poate fi privită prin prisfflS problemei de a face distincţii din ce în ce mai fine. . Deşi principiul diferenţierii este clar mai ales în prima copilă-l rie. există numai durere difuză sau excitaţie difuzai La sfârşitul primului an de viaţă. gustul de a chelUl> spiritul de economie. bucuria sil afecţiunea. în figura 11. capacitatea de a munci. capacitatea de a atinge. lăisîndu-l pradă tuturor tipurilor de stimuli dij mediu pe care mai itîrziu în viaţă va fi capabil să-i ignore. 4. o unitate dinamică. L e w i n. Procesul învăţării domeniului psihol logiei este un proces de separare în teme componente. el nu poate să execute mişcările separate necel sare pentru a mînui ferăstrăul. Precizia uiterij oară a constructorului de bărci.. Copilul mic nu poattl lace distincţie între sine şi cele ce-1 înconjoară. Lcwin subliniază că un copii este. -Aprinderile vocale. Copilul mic acţionează la început cu întreg corpul şi numai treptat dobîndeşte abilitatea de a executa acţiuni parţiale.11 Copilul este la început capabil numai de mişcări în bloc.copilul se trezeşte „în întregime")! De asemenea. Press. Graniţele dintre sistemele funcţionale sânt slabe în primii ani de viaţă (dacă un impuls e trezit. Slăbi-1 ciunea acestei bariere împiedică dezvoltarea unei conştiinţe de sini precise în primul sau primii doi ani de viaţă. Figura 11. a chirurgului.Murchison (Ed. de retragere sau apropiere globală sau de răsuciri şi contorsionări întîmplătoare ale întregului corp. cap. constatăm că «aceasta es'l un tablou extrem de confuz. teorii. Putem in p K. în mai mare i( fisură decît adultul. u. mai tîrziu. Clark Univ. Copilul oare încearcă prima dată să „facă o foafcâl este neîndemînatic . ciocanul şi cuiele. Diferenţierea este explicată în parte pxiin_matamaare. tendinţa de a colecţiona. Un exemplu bun de diferenţiere provine din viaţa emoţionali -a copilului mic. conj cepte. Din această matrice amorfă se desprind treptat activităţi mai fine. a pianistului.st c. inll plică diferenţieri din ce în ce mai fine. 107 Mica cot*t4ne Copildria Vîr&ta adulţi . Wor-Mass. Maturi zarea înseamnă desjiyîrsire_fără învăţare. legi. suferinţa. bariera dintre copil şi mediul său înconjurător estel mai puţin trainică. teama. să spunem. Diferenţierea sistemelor funcţionale reprezenta această diferenţiere progresivă a domeniilor în manieri lui Lewin. 1931. Handbook of child psychology. lateralitatea devin Werenţiaite .). Dezvoltarea sa glandulară eH incompletă.

Te. — tune. Acestui nivel îi aparţin dispoziţiile denumite sentimente. Bu = bucurie. în diagrama din figura 13. din integrarea deprinderilor specifice. Nu vom vorbi de 'copilul mic ca fiind bine integrat. Din multe apare . Ge = gelozie. Jekyll şi Mr. Bridges. explicată prin toate legile învăţării pe care le-am discutat şi le vom discuta. A. sisteme de trăsături cane sînt coerente între ele. gînguritul. Untul. consideră acest caz limită de integrare ca o „abstracţie convenabilă. Sherrington.~> De Fu Du Ex Pi Bu une Afecţiune 12luni De Fu Ge Du Ei PI Bu AA AC 'B luni r? Ge Du PI Ve Bu AA AC luni Figura 12. oarecum imperfect. Teoria integrativă a personalităţii poate fi sugerată. Personalitate. ci mai curînd un produs total al multor procese de dezvoltare. Integrarea. Integrarea sugerează o înr^nizarp^pr^rtiir^ & personalităţii. Ev: tional development in early infancy. PI. cuvinte separate. Prin diferenţiere el trebuie mai întâi sa înveţe adaptări specifice şi abile. din oare peste nouă bilioane se găsesc în creier. răspunsuri condiţionate singulare. în ciuda totalităţii răspunsului său.B. Reacţia la un stimul substitut devine integrată într-un sistem reflex înnăscut. Nu este un principiu separat al învăţării."'. Cea i g ^ pţ mai simplă integrare posibilă ar fi cea a două celule nervoase (una senzorială şi una motorie) ifuneţionînd împreună ca un arc reflex simplu. Semnificaţia noţiunii de -integrare este înţeleasa cel mai bine prin referire la teoria celulară din biologie. Similar. = afecţiune faţă de copii. „Euri"'. dar variază în diferite situaţii. = plăcere. cel puţin în parte. = veselie (din K. Dar între aceste cazuri limită există un spaţiu amplu pentru acţiunea integrării reale. C. iar şi mai târziu dispoziţii pentru a juca anumite roluri în anumite împrejurări (numite în diagramă „euri"). De. dispoziţii mai dinamice şi flexibile. implicînd în special răspunsuri „întărite". 110 •cutate totală . sisteme integrate de reflexe condiţionate. o abstracţie convenabilă deşi improbabilă. = afecţiune faţă de adulţi. Hyde.a tuturor sistemelor care privesc adaptările caracteristice ale unui individ la mediile sale variate. de asemenea.M. . în ordine crescîndă. Deprinderi. dar dificultatea în ceea ce priveşte această teorie constă în faptul că copilul a învăţat deja atâtea lucruri referitoare la aceste activităţi.una . Dacă există sau nu reflexe implicînd numai doi neuroni nu se ştie. îndît nu putem afirma că este implicat un „instinct". Ex.) Un exemplu extrem ar fi cazul „personalităţii multiple" prezentat în povestea lui Robert Louis Stevenson despre Dr. de asemenea. Mai tîrziu el poate „pune împreună" ceea ce a învăţat în forma structurilor proprii preferate de adaptare. valori. mersul căţăratul. = durere. o ierarhie a nivelurilor integraţive. Ve. Diferenţierea este. Ne grăbim să adău109 găm că personalitatea nu este niciodată complet unificată {vezi capitolul 16). S. (Cf. cele mai simple forme învăţate ale comportamentului adaptativ. = excitare. fiziologul care are cele mai mari merilte în ceea ce priveşte noţiunea de integrare. 1932.A. moto-ul integrării este e pluribus unum. precum urmează : Reflexe condiţionate. dar integrarea 'tinde spre acest soop. instinctul de părinte. la extrema opusă. rezultînd. în „Child developm. Du. Diferenţierea vieţii emoţipnale a copilului mic : Leg îdă : A. Faptul iniţial 'este că corpul uman conţine trilioane de celule. 340). Acelaşi lucru e adevărat în legătură cu integrarea. = dezgust. personalitatea complet integrată este. Unii autori (McDougall de exemplu) spun că unele „instincte" se maturizează tîrziu (instinctul de cuplare. Celule nervoase separate funcţionează împreună în aşa fel încât îşi pierd independenţa. nevoi.C. generînd deprinderi şi trăsături caracteristice. rîsul —■ din care nici una nu e posibilă la naştere. integrarea progresivă. Fu. 3. într-un fel oarecare din această mulţime astronomică de unităţi singulare se construieşte o personalitate relativ unificată. dar niciodată completă. interese. cel de a aduna) . Trăsături personale. = teamă. deşi improbabilă". afirmaţia lui William James că un om „are tot atîtea euri sociale diferite cîte grupuri distincte de persoane există şi la a căror părere se raportează ou interes". Ani putea distinge.

neîncrezătoare. toituşi. Alteori îl copleşesc cu afecţiune. în „Psychol. Chiar când îl pedepsesc ei nu-şi retrag dragostea pentru el. Un copil manifestă o ostilitate timpurie faţă de matematică. faţ ■ de copilul mic. Experiments in social prccess. Generalizează din experienţa de acasă. „euri". care adesea se războiesc între ele. Deşi principii cvasimecanice ca întărirea şi condiţionarea pot explica unele (tipuri de învăţare. iar activitatea sa şcolară este afectată în mod defavorabil din aoest motiv. G i b s o n.lle învăţate de personalitatea în dezvoltare. Ar putea fi identificate multe atitudini de învăţare suplimentare.atras 'atenţia asupra divensităţii lucrurilor care treb. El nu o poate învăţa şi nu o va învăţa. J. atitudini. un adult este într-o oarecare măsură un simplu mănunchi de reflexe condiţionate. Principiile elementare pe care le-am descris oferă ceva mai mult decît un punct de plecare — şi sînt mai aplicabile la învăţarea animalelor şi a copiilor mici decît la învăţarea adultului uman. Joe. trăsături. altădată duce la pedeapsă. Nu manifestă panică socială.Figura 13. speranţe şi teamă. 1950. The implications of learning theory for socm psychology. 14 Pentru o discuţie mai completă asupra celor două stiluri de educaţi^ descrise aici. în viaţa concretă. 62 r 111 Am şi . Deşi unitatea este un ideal (capitolul 16). şi J.).1'. deprecieri. fiecare de 3 . cultura13. procesele cvasi-•ttecaniciste se aplică la nivelul „noncognitiv" al învăţării. Nu vrem să spunem că persoanele mai în vînsită au dobîndit o integrare perfectă sau chiar extensivă. dimpotrivă. suspicioasă asupra vieţii. în „Child Developm. îl resping şi-1 înfricoşează. vezi D. Acelaşi act care odatâ atrage recompensa. prejudecăţi. 112 î in ă de timpuriu o atitudine foarte favorabilă faţă de profesiunea ală.care afectează învăţarea copiln-lui privitoare la__relaţiile umane. interese. El ştie că oricît de rău s-ar comporta. 1955. ele nu explică pe cieplin schimbările uimitor de bogate pe care experienţa le produce în . ziţie de acceptare sau de respingere. incluzînd abilitaţi cunoştinţe. A u s u b e 1. 173—190.Ele exclud rolul discriminării conştiente.". învăţarea cognitivă (organizaţională) Integrarea şi diferenţierea sînt consecinţele unor procese com-plex-e de învăţare. Un copil mic este un sistem biologic omogen. Uneori ei îl pedepsesc sever. Probabil eă'nirf o teorie singulară a învăţării nu va fi suficientă. Singura sa speranţă este să fie permanent în gardă. G. intenţiei şi autoRazran. Horry şi Joe. ostilitate generalizată. adultul prezintă sisteme mai largi de integrare.^. 20. Să^luăm în considerare doi copii. Avem motive serioase să credem că acest stil de educare a copilului creează o concepţie jţernălDare. ura sj iubire. Atitudini de învăţare. Harry nu-şi cunoaşte niciodată poziţia.reşterea personalităţii. cap. Folosim aoest exemplu pentru a arăta cum anumite situaţii largi de învăţare pot influenţa întregul curs al dezvoltării. mai ales în acelea care nu-i sînt cunoscute. Un alt copil îşi for13 -Cf. trăsături. să nu se încreadă în general în părinţii săi şi să afle după mici indicii dacă ei sînt într-o dispo-. Increderea_şi nejncrederea sînt atitnrlini dp ha7. New YorM McGraw-Hill. în J. căci „atitudinea de învăţare" a lui Harry se generalizează spre a nu avea încredere în nici o fiinţă umană. Reprezentarea schematică a integrării. el este acceptat. un simţ al umorului. nu poate fi sigur niciodată.14 Tînărul Harry va deveni probabil antisemit. El duce printre altele la prejudecăţi etnice. Oamenii sînt consideraţi decenţi şi demni de încredere. Mii Ier (Ed. 8. va fi împotriva negrilor şi împotriva a aproape orice. în cursul tinereţii şi al întregii sale vieţi .". Conditioning and perception. Chiar dacă el încearcă să înveţe ce acte specifice trebuie să evite. Totuşi.ani. îi fac daruri şi-1 mîngîie pe cap. Rev. De aceea creşte cu o încredere de bază. Şi astfel conţi] nuăm sarcina de a enumera principii suplimentare necesare. dar un adult este mai mul* un sistem diferenţiat şi integrat psihologic. P. are părinţi care sînt afectuoşi şi în întregime consecvenţi în recompense şi pedepse. Ego-development and the learning pf°' cess. înţelegerii. 1949. După cum spunea Razran. Părinţii lui Harry sînt irascibili şi imprevizibili. o conştiinţă. deoarece e tratat atît de inconsecvent.

cj sîntem noi ?" Sîntem. sa se agite şi sâ respi»'B obiectul. Concluzia noastră este că „imitaţia" nu este un principiu separat al învăţării. scoţieni. am luat cîteva exemple elementare din primii ani de viaţă. I In aceste exemple ii vedem pe Andrew refăcînd deliberat gj tuaţiile care i-au provocat supărare şi durere. Deşi mare parte din ceea ce facem. dar ia batista ţj I buzunarul şorţului mamei sale. lăsat in pace. O formă specială de imitaţie este identificară moţionala. ou tonalitate emoţi* nală. apăsîndu-i limba cu o spatmcl j timp ce-i examina gitul. A. Din cauza pericolului mama lovea repede. v ern şi simţim este afectat de identificare. Copilul persista în greşeală.niti. îşi priveşte concentrat tatăl carc-şi fumează pipa.asemenea atitudini cuprinzătoare de învăţare __. destul ide tare pentru a provoca plînsul. fără a obţine rezultatul dorit de mamă. pipa (bine curăţită).l I curte un act cu sens. Teoriile cvasi-mecaniciste nu reuşesc să recunoască că puţine condiţionări sau recompense sînt eficiente dincolo de copilăria mică dacă copilul sau adultul nu vor să înveţe. A. avem intuiţie. 265 14 luni. mod deliberat actele altora pentru a rezolva probleme . că fumatul solicită şi aspirat şi suflat. Principiile cvasi-mecanicisfte ale condiţionării şi întăririi ar spune că în curînd copilul va învăţa să renunţe la maşina de gătit ispititoare. Nu Şti. gîndim. el capătă multe recompense (borni-l Loana ascunsă. Conform principiile I intăririi şi condiţionării el nu ar fi trebuit să facă astfel. Ultimele noastre trei exemple au fost legate de imitaţia intuil tivâ. Andrew ar fi trebuit sugă coada pipei (cum ar fi făcut ou biberonul sau cu suzeta). Ea a fost uneori numită ca tipul „aha !" de învăţare. republicam. {Desigur că în multe cazuri lovitura de condiţionare are efect conform intenţiei — dar nu întotdeauna. In acest domeniu de învăţare el este ca un burete.y3 a fost definită ca procesul de formare J unei structuri mentale care corespunde unei structuri externe dirl natură. Pentru a introduce acest principiu important. Astfel. Andrew încerca să-şi imite tatăl suflînd fumul. întreabă el. de a reproduce o structură a evenjl / mentelor care au fost anterior încercate.minte sarcina de a-1 me-ora — atunci se fixează în memorie. mîna vinovată. incapabilă încă să meargă. irlandezi. 20 luni. Andrew încearcă să exţ. desigur.. Medicul 1-a incomodat pe A. Chiar experienţe repetate e puţin probabil să fie înregistrate dacă cineva nu doreşte acest lucru. Nu vrem să spunem că întreaga imitaţie exemplifică învăţarea! prin intuiţie. Freud susţine că identificarea este aproape singur"1 • cipiu al învatării de care avem nevoie pentru a explica dez-^Itarea personalităţii. un capii de doi ani poate ride cind aude adulţi rîzindl dar fâră să ştie cauza. dar dacă îţi pui în . presbij terieni. yankei. metodişti. el dobîndeşte multe (din atitudinile. Ceea ce a învăţat totuşi a fosit să-şi tragă de o parte imîna după fiecare greşeală pentru ca să nu fie lovită. americani ? Fiecarc copil se consideră ca aparţinînd automat aceluiaşi grup ca i părinţii săi. In afara unor . lacîndu-1 pe A. Cîtuşi de puţin. pune coada pipei în gură şi suflă viguros. Cind vedem deodată cum se îmbină părţile unui joc enig. ele sini intuitive. ridică spatulg i şi-o pune în gît exact cum făcuse doctorul. îşi pune nasul în ea şi-1 suflă. nu oarbe. hobbyurile şi religia.) Un alt exemplu simplu. Poate fi oibtuK ceea ce priveşte arta. El punea doi cu doi împreună. Există cazuri în care se aplică principiile cvasimecaniJ ciste. înţelegerea intuitivă. A. ci un tip reflectant de comportament ale cărui forme diferite reflectă diferite feluri de învăţare. El încerca în deliberat să recreeze situaţia aşa cum o înţelesese el. nu putem acorda tot S?1ta pondere ca Freud acestui . Sau un copil mai mic poate învăţa cJ făcind ca fratele său mai mare. Cînd tatăl îi *eră lui A.15 Pe de altă parte] unele imitaţii nu se datoresc condiţionării sau întăririi. democraţi. A. dar nu şi în privinţa in0blemelor medicale. avea obiceiul de a se ridica în picioare sprijinindu-se de maşina de gătit şi întorcînd butonul pentru gaz. Un copil de nouă ani îl întreabă pe tatăl său : „Tata. obiectează totdeauna cind i se suflă nasul.16 \ Identificarea.l matie chinezesc. Te poţi uita la un număr de telefon de cincizeci de ori în agendă şi totuşi să nu ţi—1 aminteşti . sărutul de la tata-care-vine-acasă) şi astfel prinl întărire el îşi dezvoltă o „dispoziţie de a imita". Aici e vorba în mod clar de un răspuns con-l diţionat simplu de imitaţie. Conform principiilor cvasimecanieiste. ^-" î înţelegerea int. valorile şi formele sale # iţionament. Din nou alte aspecte din istoria lui Andrew : 113 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Copilul se identifică cu părinţii lui şi sub influenţa acestei atitudini cuprinzătoare de învăţare. de fiecare dată. în acest caz copilul înţelegea existenţa unei legălturi vagi între fapta greşită şi lovitură. O fetiţă de treisprezece luni. sa plîngă.ă Şi intenţii de învăţare cu o rază mai redusă.absoarbe cu sete cunoştinţele medicale pe care le înitîlneşite. acesta din jurnalul părinţilor micului Andrew : 9 luni. ci copiazi ir. Cincisprezece minute mai tirziu. Aici vedeai Hîn acţiune dorinţa de a înţelege.

aproape întotdeauna facem un „efort spre semnificaţie". 40. 54. văzut. Recitation as a factor in memorizing. dar mai puţin nervii motori şi muşchii. Primul dintre acestea îl putem numi „angajj în sarcină". Filozoful italian Croce insistă asupra faptului că jacă nai ne angajăm într-o formă de expresie nu ^p!utem cunoaşte. Rose. Razran. în „J. învăţarea este o problemă de completare a ceea ce este incomplet. Figurai after-efţects. semnificînd faptul că individul face în mod activ cej cu obiectul atenţiei sale. Soc. Putem distinge două niveluri ale atj ţiei şi concentrării. 1917. citit. El nu poate avea întregul statut al eroului său.". Imaginaţia unui •at eSte aprinsă de isprăvile unui erou de baseball. Haggal şi Rose formulează legea yarticivării: „Cînd un individ are un m activ într-o situaţie de învăţare a). Hie susţinută sau interes care absoarbe. în „Proc A"! phil. Uneori iun student va spune profesorului său : „Ştiu răspunsul. J joc sau un eveniment la care participaseră ei înşişi în mod actl Cîţiva au raportat'întîmplări în oare fuseseră pasivi. Mii Ier. El ar dori să aibă Îndrăzneala. Dacă aceste condiţii ^Prezente într-un grad suficient. Pasivitatea înseamnă că există impresiem sistemul nervos. Marea majoritate şi-a amintit o povestire."20 De ce o asemenea angajare activă în sarcină produce o înv» ţâre mai rapi'dă şi mai stabilă ? în. Sacral learnng and tmitation. the auto-kinetic phenomenon. Acest erou gte un fel de eu ideal pentru băiat. la modul de ^vorbi al eroului său. 2.scă răspul sul care trebuie învăţat mai repede şi b) acest răspuns tinde să ■ mai stabil decît atunci cînd individul rămîne pasiv.J. Psychol. Razran arată că stabilirea unei forme atît 1 simple de învăţare cum e reflexul condiţionat este grăbită dai subiectul însuşi jace ceva în cadrul experimentului (de exempl suceşte butonul care porneşte soneria de condiţionare). De asemenea. 1. putem învăţa aproape orice. în completarea unor acţiuni neterminate.". dar nU4 pat exprima". el tinide să dobîndea. sub influenţa acestei disozatii largi de învăţare. în imaginaţia sa -oate sirnti ca este acest erou. Attitudinal control of human conditioning. E. Identificarea funcţionează în moduri subtile. Haggard. no. Wall a eh. Participarea (învăţarea biografică) Atenţia şi intenţia de a învăţa.18 Autorul acestei cărţii cerut cîtorva sute de studenţi de colegiu să-şi amintească de zi\M din şcoala primară. 1944.19 Rezumînd asemenea mărturii şi adăugind unele noi. în „Arch.". 327—337. l' 'x E. Croce . ^1 chol. Jung se referă la „forţa de co. Thorndike susţine că „apartenenţa" este un principiu central al învăţării.1' Asemenea intensificări duc la claritate în percepţie j reţinere.stelare a unui complex". De aceea. „dispoziţia" f}jj •considerată ca participare prin centrarea atenţiei. J. Dollard. 34. Un experiment clasic făcut de Gates asupra învăţării în şoxM arată că copiii pot învăţa de două ori mai mult dacă consacră ni mult timp relatării decît studiului pasiv. N. Haven3' pentru c^analiză mai^^P^^J^^^^^^Ti^G. A. Nimic nu e mai evident pentru M\ comun decît faptul că învăţarea pretinde concentrare. organizatoare a întregii cogniţii. nervii senzoriali şi corticali aj implicaţi. J. De fapt spunem ca procesele gîndirii conţin într-o oarecare măsură propria lor motivaţie : ele insistă în favoarea. Bull." 1944. Some effects of mental set and participation on the conditioning of. în „Psychol. acţiune apare o angajare neufll fiziologică mai completă. 116 4pi prelegerii). la cravatele pe care le poartă. * Cf. Kohler. Vom admite existenţa principiului completitudinii cînd discutăm grupul final de principii ale învăţării. 114 de Kohler şi Wallach. bătutul şi prerogativele de adult ale eroului său. de exempl ascultat.^ind^1^^ ele nu sînt prezenite. el este atent la fiecare detaliu.unor structuri mai ferme. 45—59. J 13 G. Pentru construiij unor urme consolidate şi a unor deprinderi sistematizate fM necesar întregul circuit senzoriomotor. se produce foarte puţină învăţare. Completitudinea. clar va lua părţile pe care le poate lua. 269—367. Atenţia e atît de evident solicitată în învăţare încît am p^J risca să spunem că prima şi cea mai importantă lege este că i^M vidul va învăţa ceea ce este „dispus" să înveţe.^ chol.factor. atragem atenţia asupra proprietăţii active. Orice termen am utiliza (şi sugerez că cel de completitudine exprimă ideea destul de bine). iar cap. 18 V. efortului sau ij|S recului asupra dobîndirii de abilităţi sau cunoştinţe. 6. I. II. ca. dar nu expresie . în aşezarea părţilor şi pieselor experienţei în sisteme cu semnificaţie. The dominance—contiguity theo<mi the acquisition of classical conditioning. de închidere . 88. în .n. G a t o s. R. cînd' atenţia e concentrată asupra 115 unui cxbielot procesele cortkale electrice subiacente se vor fica.a unei structuri incomplete. efort. In termenii lui Bartlett. Niveluri de participare. Toate acestea şi alte semne ale îndrăznelii sînt imitate de băiat. Psihologii gestaltişti vorbesc despre „tendinţa spre închidere". 1957. O mare parte din învăţare parc sa fie în principal o problemă de rotunjire. 1936.". la ţinuta şi la mersul acestuia. (Desigur că acesta ej motivul pentru care metodele active sînt de obicei de preferat rniM 17 W.

I reintegrare. la periferia fiinţei. ca sa zioem aşa . Din comoditate am separat descrierea principiilor învăţării într-un grad nejustificat de mare. pentru celălalt nu e. In mod ce n-cret. putem denumi acest proces de achiziţie „învăţare biografica"2'. la nive-j lui acţiunii motorii (angajarea în sarcină) . principiile S—R par prea exterioare vieţii ! în dezvoltare. cepţie de tip stimul-răspuns care pune aocent cît mai mult poM -[\ pe forţe fiziologice simple (impulsuri) şi pe procese elementare al@ ţesutului nervos. întîlnim sisteme de interese parţial formate. In mod evident acum vorbim despre interes. în acest capitol am întâlnit variate principii din care fiecare pretinde a fi „cea mai importantă" lege a învăţării . Interesul înseamnă participare angajând cele fd rtivelurLale motivaţiei. învăţarea produce ambele tipuri de modificări structurale şi conduce la o organizare marcată de articularea unor sisteme mai fine (diferenţiere) şi de dispunerea ierarhică a acestor sisteme în cadrul personalităţii totale (integrare). Ele par mult mai aplicabile la procesul de învăţare al animalelor şi copilului mic decît în stadiile mai avansate ale dezvoltării persana-] lităţii. Este necesar să punem un accent suplimentar! pe faptul că participarea este fundamentală pentru învăţare. iar principiile cognitive par (în cea mai mare parte) prea intelectualiste. Pentru a explica modul t» care o persoană dezvoltă un interes pentru chirurgie. După prima copilărie. frecvenţă. a celuilalt este în centru. poziţia interesului este însă cea mai puternică dintre toate. nu-1 ştii". participarea unuia poate fi la marginile personalităţii sale. In general. iar la nivelul cel mai semnificativ dintre toate ea rezidă în angajarea eului şi relevanţa personală. ca şi de tip S— R. generalizarea stimulului. j^ Acest punct este atît de important încîl riaoam să-1 expunemTtrrfnou. Yn asemenea efort este condamnat eşecului. dacă nu de toate principiile învăţării tUficţionînd în acord. Problema pe care am ridicat-o în acest capitol priveşte orga' nizarea. DE SINE « EUL TIMPURIU : REZUMAT « DE LA PATRU LA ŞASE ANI « DE LA ŞASE LA DOISPREZECE ANI « . este legată de concepţia noastră despre natura omului. o prejudecată sau un sentiment religios e evoie în mod sigur de multe.pentru a explica mai complet structura şi orga' nizarea din cadrul sistemului personalităţii (batale. Aceste sisteme disting părţile centrale şi „calde" ale personalităţii de părţile care sînt. Poate în învăţarea animalelor este posibil să se demonstreze o condiţionare şi o întărire pură. Dar în. De aceea trebuie să acceptăm principii suplimentare . Conditioning and perception. Orice are o relevanţă pentru eul nostru este asimilat şi reţinut. cît şi în integrare. derît despre istoria predată în liceu. Toate acestea sînt principii valide — pînă la un punct.ar spune : „îmi pare rău. Rezumat Modul în oare se dezvoltă personalitatea este în esenţă o blemă de psihologia învăţării.V. Razran. Dar nu pot fi egali în ceea ce priveşte „angajarea eului". Îmbrăţişăm o c:-. Un băiat de opt ani care se interesează de molii şi fluturi va absorbi multe cunoştinţe legate de aceste insecte şi pentru moment va învăţa mai puţin din sarcinile sale şcolare. Printre aceste principii descoperim importanţa remarcabilă a atitudinilor de învăţare. Ele nu ţin seama în mod adecvat de coerenţă şi de relevanţa eului.'. dar oină nu-1 poţi exprima. înainte de toate efl are proprietăţile unui sistem (în care toate părţile se află în raporturi reciproce). Trebuie să încercăm să le considerăm ca operînd simultan — oricît de dificil ar fi de făcut Şcest lucru. Vezi nota 12 supra. a identificării (şi a altor forme de imitaţie) si în sfîrşit a completitudinii. Comentariu. întărire. Doi copii pot participa în mod egal la Lecţii de pian sau în studiul geografiei . Cel mai mult învă-ţăm din experienţele în care e angajat propriul nostru eu . 118 CAPITOLUL 6 Elaborarea eului MICA COPILĂRIE 0 EUL CORPORAL « IDENTITATEA DE SINE 0 REŞPECTUt. condiţionare. Copilul îşi dezvoltă un simţ al „eului" iar interesele sale se încadrează în acest sistem al eului. Parti. totuşi. adică ei cheltuiesc o cantitate egală de timp pentru sarcină. ] Pentru a explica aceste sisteme sînt necesare principii de învă-j ţâre care să fie de tip „cognitiv". G. învăţarea umană. Pentru un copil activitatea este importantă. Dar teoria noastră despre înv. băiatul meu. O adolescentă învaţă mai mult despre stelele de cinema şi T. Ca rezultat. o con-CePţie politică liberală. încercăm să explicăm dezvoltarea personalităţii în mare măsură în termeni de urme. Orice altceva poate fi personalitatea. Aceasta „învăţare biografică" ne conduce în capitolul următor la o disouţie a individualităţii — care este baza întregii relevante personale. ele au o relevanţă personală mai mare şi deci o putere mai mare de a fi reţinute. Concepţiile cvasimecaniciste asupra învăţării subli' niază achiziţia fragmentară. împins şi tras de ferţe externe (sau chiar „gîndim pe jumătate" în felul acesta despre eij căutăm principii cvasimecaniciste de învăţare. Ei sînt angajaţi în sarcină în acelaşi grad. fac aceleaşi mişcări. dacă considerăm omul ca un obiect. şi aparent au o performanţă similară. Este util de a considera individul în creştere ca progresînd atît în diferenţiere. a intuiţiei. Imprumutînd un termen de* la Razran. Există însă un nivel şi mai profund al participării pe care-1 putem numi angajarea eului. prioritate şi noutate. ciparea se poate produce la un nivej simplu de atenţie .

prezentul capitol ia în considerare aspectele fapticJ ale problemei. că e ud sau că are dureri. nu putem spune exact despre ce an . eul este un fel de nucleu al fiinţei noastre. Mica copilărie Nu ştim cum ar putea fi experienţa conştientă a unui mic. Par să existe trei cauze principale : 1) Termenul eu . nu există nici o ransformare din cursul vieţii atît de importantă ca trecerea gra-ttă de la stadiul unicentrării absolute la stadiul în care copilul tje despre sine că e diferit de ceilalţi. repetăm. Şi totuşi nu e un i nucleu constant. (Nota trad. El poate apuca obiecte dar nu le. niiesea se foloseşte ca înlocuitor termenul ego. E uşor de înţeles de ce mu discuţii psihologice asupra personalităţii evită cu desăvîrşire blema.utilizat în foarte multe feluri de o mulţime de teoreticieni.. la picioare. ci trebuie P^ abordeze. Abordarea cea mai utilă constă în schiţarea dezvoltării simţului eului începînd cu mica copilărie.limbajului în al doilea an de viaţa Deşi procesul este treptat. strict personală a vieţii noastre*. să vedem de ce problema este atît de difin â şi evazivă. fără îndoială că el reprezintă dezvoltarea cea mai importantă care se produce în timpul întregii vie» a -unei persoane.Ca atare. 3) Deşi psiho logia nu poate spera să rezolve dilemele ultime ale filozofiei. Cu iani în urmă William James o denumea „o confuzie roarej înfloritoare şi zgomotoasă" şi poate că avea dreptate. Copilul primeşte impresii şi reacţi°neaz^> dar nu există un eu mediator. lăsîndu-ne i'ără sentimentul vreunui eu. 1 Stadiul de la naştere la aproximativ un an şi jumătate este jueori numit stadiul senzorimotor. dar nu există o linie de demarcaţie netă. De aceea. Eul este ceva de care sîntem imediat conştienţi. II considerăm ca regiunea caldă. Conştiinţa de sine. El simte şi reacţioă la presiunile din corpul său sau de pe piele. Intrucît nu s-a *°ut nici o distincţie olară şi consecventă între ego şi eu. adultul le are pe amândouă. El nu sepană| pe „eu" de restul lumii. făcînd paşii ca mai repezi o dată cu apariţia . 1) Singurul criteriu sigur al existenţei şi identităţii noastre personale rezidă în simţul pe care îl avem despre eul nostru A lăsa deoparte acest pivot subiectiv al personalităţii echivalează ^ păstrarea învelişului şi aruncarea conţinutului problemei noastre 2) După cum am văzut. Mai întîi. teoriile despre învăţare.ADOLESCENŢA » PROPRIUM « PROBLEMA CUNOSCĂTORULUI » SENTIMENTELE DE INFERIORITATE « CONŞTIINŢA 0 CONCLUZIE ŞI REZUMAT X sihologia personalităţii ascunde o enigmă teribilă — pro-blema_eului*. Uneori spunem în mod greşit că un copil mic este egocentn1'1 total „centrat pe eu". în ceea ce Piageit numeşte un „absolut nediferenţiat" eului şi mediului. este o achiziţie treptată în cursul primilor cinci sau şase ani de viaţă. dar aceste reacţii senzorimotorii se pierd într-un „tot" formă. 2) Deşi fiecare dintre noi are * In original seif. a libertăţii şi nemuririi. Uneori nucleul ia amploare şi pare să comande întregul nostru comportament şi conştiinţa . Copilului mic. Astfel. 3) pîţ) blema ridică dileme filozofice profunde privind natura omului. Am putea vorbi despre el ca fiind „uni-cen-PJat« dar nu ca „centrat pe sine"*. Şi tocmai această separaţie constituie pivo-i tul vieţii ulterioare. după cum vom vedea. nici pentru adult. Unele gînduri şi acte ni se par mai „legaţi . joacă un rol crucial în conştiinţa noastră (un concept mai larg decît eul). j „sufletului".. Copilul mic nu ljs' că îi e foame. deşi probabil conştient. Şi. Se pot invoca :. El numai este şi urlă -nâ cînd nu mai e. incluzînd desigur şi pe mama sa. că e separat de mediu şi că 'capabil să perceapă evenimentele ca semnificative pentru el încă fiinţă independentă. poate . uneori pare să iasă complet din scenă. Dar eludarea problemei nu este permisă.) 119 o acută conştiinţă a eului. Un lucru a sigur : copilul mic nu e conştient de el însuşi ca eu. Conştiinţa şi conştiinţa de sine nu sînt acelaş^ lucru nici pentru copilul mic. dezvolJ tare nu pot fi completate sau corecte fără a distinge între ceea c? este „legat de eu" în personalitate şi ceea ce nu este.. ea obligată să ofere o relatare faptică atentă a dezvoltării simţului pentru a sprijini filozofia în elaborările ce-i sînt specifice. impui*' iile necontrolate şi tirania nesocializată pe care e exercită asup11 120 fiului său. centrală.1 a cincea şi şasea lună copilul îşi studiază degetele de la şi de.-.J nou trei cauze. sîntem conştienţi. va r?bui să le tratăm ca echivalente. ca şi la sunete calmante . O teorie completă a personalităţii nu poate ignora această ificilă problemă a naturii subiective (simţite) a eului. în personalitatea noastră (un concept mai îarg decît conştiinţa) şi în organismul nostru (un concept mai larg decît personalitatea). îi lipseşte cu desăvîrşire conştiinţa de sine . dar ele nu sînt identice.V eu" decît altele.. motivaţie. Remarcăm cererile sale insistente.

Recent developments in Piaget's work. ^sychol. Cercetări recente asupra deprivării senzoriale au arătat cîţ do muli ( pindem do fluxul nostru senzorial în ceea ce priveşte simţul eului. Simţul eului corporal se dezvoltă nu numai din senzaţii rg nice recurente. dar încă nu ştie că e propria imagine. De-a lungul vieţii simţul eului corporal este mărturia de bai a existenţei noastre.acolo afară". el se izbeşte frecvent şi îşi face multe cucuie. Univ. îşi recunoaşte părinţii în oglindă cu mult înainte de cunoaşte propria imagine. La zece luni va încerca să atingă se joace cu imaginea.udr şi că o beţi. Note sur la localisation du moi. Figurile liare ale mamei şi tatălui. Gîndiţi-vă mai întîi că vă înghiţiţi saliva din 3 E. Senzaţiile şi mişcările noastre ne hrănesc c conştiinţa constantă că eu sînt eu. 4 Cf. Scott. W. Or. Press. Este adevărat că în stare sănătoasă. cap. Din această cauză se spune „Tu este mai timpuriu ' eu". 172—182. ork. W. 1—12. In tot acest timp se pare că se dezvoltă o distincţie vagă între colo afară" şi „aici înăuntru". Y A. împreună cu importanţa ochilor } orice adaptare spaţială. în timp ce într-o stare de bod sau durere sau deprivare simţul corporal este viu configurat. fluxul ncrU de senzaţii este adesea neobservat. Bcrlyn e. A.a lovit pe el însuşi. curînd limitele trupului său atît de solid. (Nota trad. biectele iubite pot să frustreze. Cînd îşi priveşte picioarele poate să le şi să-şi pună degetele în gură. 1<>.3 Cel puţin aşa susţin maj| ritatea adulţilor cînd sînt întrebaţi unde simt că se află . 27.. într-un fel de ochi „ciclopic". Obiectele îi scapă din mînă sau le îndeasă în Degetele şi obiectul pe oare-1 ţine în mînă sînt unul şi aceucru pentru copil. Simţul corporal rămîne pe toată durata vieţii o ancoră a coi ştiinţei de sine. Ceea ce pare natural şi „al meu" devine deodată ?eZrtustător şi străin. J. neprimind din afl absolut nici o stimulare.C de intim este eul corporal se poate constata imaginîndu-vă tr toarea situaţie.". Subia care zăceau inactivi pe un pat timp de o zi sau mai mult.eu| Desigur că simpla senzaţie corporală a copilului nu va da na tere unui simţ al eului —■ aceasta nu are loc la nou-născut — pj cînd ea nu e recunoscută ca recurentă. în „Arch. Probabil că nu există recunoaştere a periodicităţii înaintea producerii unei maturizi adecvate în cortex pentru reţinerea „urmelor" experienţei.DD. Bexton. Apoi imaginaţi-vă că o scuipaţi într-uri . 12. La opt luni copilul plînge adesea cînd apar străini. Există o tensiune posturală cW tinuă . 1957. CI ap are de. puţin îr ochilor. Pi probabil pentru copilul mic existenţa unui echipament nerv pentru reţinerea deprinderilor simple de răspuns înainte de a pud reţine „amintiri" necesare unui simţ al continuităţii eului. Ur care nu poate mînca cînd doreşte. Effects of de(M varwtion in thc şensory environment.. fl sprijinul subiacent al eului corporal este prezent tot timpul. se plîng ci mod virtual ei au pierdut orice simţ al oului4.E. în „Canad.2 j In original „sclf-centered". T. Heron. ci doar o stimulare interna minimă. sînt acum recu-şi acest simţ al identităţii altuia precede simţul identităţii Ţiului eu. fratelui sau sorei. s p 11 z. mama oare el de obicei „se topeşte" nu îi satisface imediat nevoile. tendoane.i intenţionat. Psychol.'-. apt luni propria sa imagine în oglindă îl poate determina să se uite fix. 1954. Acest fapt. Dacă îşi loveşte piciorul . 1924. Satisfacţiile vin din afară . '^' 122 chiar faceţi astfel. H. Ps> Geneve. care se loveşte la cap. J. Cînd copilul mic începe să se r iscă şi să meargă. are ca rezultat o tendinţă de a „loca"^ eul în regiunea capului adesea în mijlocul frunţii. articulaţii. mai ales regiunea capului resimte încordarea datorită p ţiei s-ale anatomice. ci şi din frustraţii care apar .) . Un cercetător care a lucrat în mod extensiv cu copii 1 ar data conştiinţa „eu-lui" aproximativ în luna a cincea. dar nu îsi dă seama deloc că el s-. stă o lume născîndă a lui „non-eu" înainte ca simţul reciproc i eu-lui" să se dezvolte complet. 19.~>7. ca să continuăm pentru încă o clipă ceste gînduri . în „Brit. Copilul mic primeşte un liUi continuu de senzaţii organice din organele interne ale corpulw din muşchi. 121 Eul corporal Probabil că primul aspect al identităţii proprii care se dezvolt* este simţul unui eu -corporal. 8. alte cuvinte el cunoaşte treptat o realitate exterioară dură. Int. No and yes : on the genesis of human communicqtion.

eu al cuiva. i opriul nume al copilului. „Aceasta.le de ieri şi de azi. Această substanţă este "e garantează unitatea unei vieţi date de la naştere la H. in „J. Aceia care au suferit torturi foarte marî rela-că în timp ce simt dtirerea simt şi o detaşare. L. pe lingă numele copilului.aţâ. putem indica un factor psihologic foarte ir. ni sint rănit. I „acolo afară" şi „aici înăuntru" sîn-t încă vagi. Va ţipa. spun ei se întîmplă corpului meu.-tarat in stabilirea simţului identităţii în al doilea an de viaţă mai departe — factorul limbaj. a doua şi a treia. chiar dacă ştim că restul personalităţii noastre s-a schimbat. Ceea ce percepeţi ca aparţinând intim orpului dumneavoastră este cald şi binevenit . Şi astfel simţul eului depinde de ceva care nu este reductibil la eul corporal Identitatea de sine Azi îmi amintesc unele din gîndurile mele de ieri şi mîine îmi ji aminti unele din gîndurile me. îneît ei argumentează că fiecare personalitate con-'ns o substanţă-suflet imuabilă şi veşnică.nal seif (Nota ttad ) 123 moarte — şi probabil şi după aceea. fiecare act se modifică cu timpul. Cmd copilul poarte vorbi şi despre jucării. ca şi experien? f> Ci. va ride. dar f-M Chiar şi după ce identitatea de sine este parţial stabili copilul îşi abandonează uşor identitatea in jos. Din această cauză fiecare gînd. Tigrul din visul său este de real. apoi imaginaţi-vă că sugeţi sîngele printr-un bandaj în jurul degetului. „Unde sint ochii lui Johnny ?". „Johnny e băiat „Johnny e năstruşnic". Un dicţionar de psihologie. C Warron (Ed. Nu. Pronumele personale. Graniţe. 81. astfel îneît e imposibil ca o experienţă identica să se producă a doua oară.. aeroplan sau orice altceva a fabricat fanjl sa. El poate fi auzit spunmdu-şi sieşi „Ai grijă. ca. O dată c i acesta apare şi conştiinţa unui statut independen* jJ grupul social. 1952. deoarece schimbarea este altfel regula invincibilă a creşterii.. dă următoarea definiţie : eu* . sau despre pantofii săi. Chiar cineva ptzeci de ani este sigur că e acelaşi „eu" ca la vîrsita de trei ani. chiar va ) I fără alt motiv serios decit acela că cineva de lingă el fac in creşe apar adesea aceste valuri de emoţie contagioasă. El nu poate încă separa complet ceea ce este „aici ■ de ceea ce este „aoolo afară". El nu simte nici dezgustul. ceea ce percepeţi „„ diferit devine imediat rece şi străin. de sxeir»plu. The sense o( seif in nursey scholl children as "> jested by their verbal behavior. Alţii neagă acest lucru. „Voi trece cumva prin asta si'voî continua să fiu acelaşi eu care am fost întotdeauna''.". variate obiecte pregătesc o stabili-impontantă a identităţii de sine. imaginaţi-vă că sugeţi sîngele dintr-o a ţepătură în deget. De exemplu el ţiile nu sint întotdeauna ale lui. Acest simţ al identităţii eului eate un fenomen uimitor.. El o poate pi^w atit de complet ineît se supără dacă alte persoane nu reuşesc I recunoască ca urs. Houghton M. deşi totul în jurul lui — inclusiv celulele corpului şi mediul său — s-a schimbat de multe ori. Syn. Oricum ar fi. Genet.° „ . Visele sale nocturne sînt la fel de reale. sint gneu de înfruntat. numele.npul zilei. — ego." Confuzia (care este obişnuită cel puţin pînă la \:rsta de doi ani şi jumătate) reflectă dificultatea pe care o are copiii! în înţelegerea propriei sale identităţi.un individ considerat drept conştient de identitatea sa proprie continuă şi de relaţia sa cu mediul. el nu reprezintă în-•■'. are febră sau se simte obosit sau fă trebuie să •: El poate să se ude sau să se murdărească fără a fi conştie * i acest lucru. Am'es. Totuşi. îmbrăcămintea. Auzindu-şi mereu numele copilul se r^ sideră pe sine treptat ca un punct de referinţă distinct şi recurenţ Numele dobmdeste semnificaţie pentru el in al doilea an de \. nici teama pe care un aci ar simţi-o privind lucruri străine sau dăunătoare.S4 *« orig. . totuşi. "-"" 124 t. Dictionary of psychology Boston. ţinînd ca simpla suprapunere parţială a stărilor succesive de ştiinţă şi înlănţuirea şi' retrospectiva amintirilor reprezinte ce ne este necesar pentru a explica sensul identităţii eului. Oricît de important este simţul corporal.Unii fiîo/ofi sînt atit de impresionaţi de acest s^ns al identi-aţii personale. se generează inferenţa după care eul este factorul mu m această relaţie intermitentă. şi sînt sigur ie sînt gîndurile aceleiaşi persoane —■ ale mele.neplăcute. B. El aude constant „Unde e nasul Johnny ?". Psychol. Copilul mic poate să nu fie conştks t r\ ii t frig. Această proprietate particulară a eului este uneori considerată ca fiind totalitatea problemei eului.). nu mie". sau despre tăticul sa are instrumente pentru a le «pune in legătură pe acestea cu eu"! Părăsind uneori obiectul şi revenind uneori la el şi pronunţ. Fiecare experienţă pe care o avem ne modifică creieru!.6 In legătură cu individualitatea incompletă există o mulţi™ de mărturii suplimentare. William'e rănit. Sprijinul lingvistic cel mai important dintre toate îl const '. identitatea eului continuă. CcpilJ de doi ani confundă adesea persoana întîi.

(Nota trad.Lee.11 Negativismul. Alte culturi nu insistă asupra unei separări atit de acute a eului de non-eu. îmbrăcămintea îl tD tă Pe COPU s^ se delimiteze de mediul înconjurător. ca de exemplu părul sau unghiile.. vrea să determine lucruri se fdcă lucruri. o adevărată pacoste pentru orice părinte. dar în final „a ajutat" copilul. vrea să controleze lumea sa..podoabele şi zaJjrjiirea specială joacă un rol în acest proces. dacă wea. Cît de repede îl auzim din întîmplare cînd e pronunţat cameră plină cu oameni care conversează ! Ne simţim ofensaţi dg cineva îl uită. Un timp tatăl a aştep răbdător. aprinzătoarei e1 strice. îneît ' „îi psihologi spun că nevoia de nyf. 1957. Părţi ale eului corporal. pisicile. ed. Comparative psychology of mental development. Cît de strâns legate sînt numele şi respectul pentru este arătat într-un studiu al lui Strunk. S-a cerut unor oa să indice dacă le plăcea sau nu prenumele lor. Psychol".) H. Dp exemplu.ni îşi sporesc simţul identităţii cmd îşi etalează mândri pan-irif'i 'cei noi. Dar în limbile europene eu reprezintă totdeauna 0 identitate mgustd si închisa8. cuvintele utilizate sînt „Mi-e foame — copilului meu". Copiii de doi sau ?^. de a se supune — un refuz al aproape tuturor dorinţelor părintelui. sertarele de birou. Asemenea incidente sînf obişnuite la această vîrstă. de a fi îmbrăcat. Werner. tatăl în falsa lehuzie* se identifică cu soţia care suferă în chinurile facerii. graniţele oului nil sînt iceleaşi ca la noi. smt uneori tratate ca echivalente cu întregul eu. Eul suferă o înfrîngereL %e"rezulta din urruîîre şi mînie. Cînd tenrnta explorativă este frustrată. 8 nk' Int.cu dulapurile. In acest caz vedem din nou că numele. Unii psiho-f «: au observat că copiii mici vorbesc mai liber şi mai sincer °nd sînt goi. Copilul devine în mod acut-ionytient de sine ca eu. chibriturile..'1* Numele nostru e cald şi central. Orice angajează afecţiunea cuiva este inclus ca parte a conceptului de sine al acelei persoane. Un simptom al acestei crize rezidă în izbucnirea refuzului de a fi hrănit. fie spălată faţa.ei se acceptau plăceau) pe ei înşişi ca persoane. ■ abnorm. .Eu singur am lacut aceasta". Doreşte cu pasiune să manipuleze obiecte.Este ca şi cum conştiinţa euiui ar fi o haină la fel de fi or de lepădat ca şi o cămaşă. jn alte căituri el se uneşte mai uşor cu natura şi cu societatea. o panglică pentru păr sau o jucărie. Izbucnind în ţipete de protest copilul a fugit din baie şi a refuzait să fie spălat. Shakespeare ne asi-:ură că bunul nume al cuiva este averea noastră cea mai preţioasa Soti FaIsa lehuzie — obicei primitiv în care bărbatul face pe lăuza cînd a . Univ. Ce faj cerneala? Vopseaua? Rujul de buze? Lama de ras? Ce se poa .c. S-a urmărit asemenea să se determine gradul în care. Vraciul primitiv simte prin incantaţia sa că el „devine" ploaia . Dacă o mamă Wintu spune că îi e foame copilului ei.. 538— 543. Spunînd „Lasă-mă".. 45. Un bun renume cînd mi-1 şterpeleşti..7 Chiar şi limbile altor culturi arată că separarea eului de acela s iu de tu este mai puţin netă. la indienii Wintu din California. Levy a studiat acest tip de „comportament de opoziţie" la aproape 1 000 de copii aduşi la clinică pentru examinare şi analiză medicală. Un grad scăzut de au-1 acceptare este definit prin expresia „extrem de nesatisfăqj de tipul de persoană care este".îteva minute. Dacă vrea sa spună că şia hrănit copilul : „Eu am mîncat — copilul meu". ca şi de simţul identităţi de sine. Tatăl său stricase totul. Notes on the conception of the seif among the Wintu Indians. rev. copilul vrea să-şi împingă căii clorul. deşi numai un simboj este strîns legat de respectul pentru sine. sa vorbească intr-un mod mai legat de sine. copil curios de doi ani poate întoarce casa pe dos. ca atunci cînd spune : . Această pasiune. A insistat fără succes. Probabil că nudiştii speră ca prin abolirea vesmintelor pot recîştîga ceva din libertatea copilului faţă de conştiinţa de sine asupritoare. soc. Dezvoltarea conştiinţei de sine atinge astf un stadiu critic în jurul vîrsctei de doi ani. furi un moft. este o reflectare directă a eului. Un bărbat poate spune : Fu sînt bolnav — calul meu". Simţul ea 3pare cînd aceste activităţi sînt zădărnicite. Respectul de sine** înainte de a împlini doi ani.sa naşte.. Cea mai importantă consolidare a identităţii noastre de sine cursul vieţii rămme propriul nostru nume. Indianul Wintu poate. s-a luptat ca să deschi robinetul. 125 Furi punga-mi. Un copil de doi ani s-a dus la baie cu tatăl său ca s. Press. dacă vreţi. peruca bunicii? în. A rezultat că persoana cărora le displăcea propriul prenume nu se plăceau în genej nici pe ele însele10.nnnmio este semnul principal 1 eului în al doilea şi al treilea an de viaţa. c. ^m vorbit desigur despre identitatea eului în culturile' apusene.. 1950. Eul omului occidental se detaşează puternic.într-adevăr mă laşi calic. Primele semne ale negativismului (de obicei strigătul . Acest comportament este atît de evident. D. copilul simte aceasta ca pe o Io^uj-ă dată propriului^ respect fată de sine. dinii. ca în magia neagră sau alte practici vrăjitoreşti. un simbol al întregii fiinţe... Este numai relaţia normală din! copil şi mediu — „impulsul explorator".

Attitudcs toward one' Psychol. and v «sues". rNota trad. Scena 3_ fcesp e ar e.de viaţă se dezvolt treptat trei aspecte ale conştiinţei de sine : Aspectul 1 : simţul eului corporal. mod de ancorare în real. Actul III. No. în drul culturii noastre putem spune că în mod sigur la şase sau a Othello. . la orice argument oferă un comtraargument. P. Press. Individul id tifică stima faţă de sine cu stima faţa de grup. o vizita zilnic pe bunica lui. Mîndria este un sinonim obişnuit pentru respect faţă de sine.. Individual behavior. cam jumătate dobîndes>c sensul lui „Am cîştigat". rezultatul este resentimentul. în culturile occidentale. Ei contracarează totul în mod cronic . altul. stima individuală faţă de sit şi dragostea de sine constituie părţi atît de pronunţate ale naturji noastre. Filozofii întregi au fQy: construite'pe această presupunere (Hobbes. de Ion E. Deşi negativist.„Nu ! Nu!") apar la jumătate din cazuri la vîrsta de optsprezece luni. vrea să spună „da". ei par c> se teamă că dacă nu procedează astfel. 64—67. Boston. 19« i—62. seamnă a evita ofensarea eului. E. între trei şî )atru ani. Int. copilul de doi ani nu este încă competitiv. veran în toate cazurile. în altele imposibil să se producă rivalitate în cadrul grupului. It U P L f J " H" M Lh l d * In rom. Combs.P. New York. Forsch. 2nd că-. D.13 Totuşi. Hop pe.In Midcentury psych. j 126 127 şapte ani respectul faţă de sine capătă o nuanţă competitivă. III. Erfolg und Misserfolg. în „Psychol. Au sub el. nu vreau".". pentru a proteja apariţia respectului său faţă de sine. Mea d. *■"*"■". Harper. 1937. putem arăta faptul că unii adulţi par să fi conservat trăsătura infantilă a negativismului. W.}3 Să ne gmdim cît de mult se centrează viaţa noastră socială in jurul respectului faţă de sine. H. gîndindu-se mai bine.integrităţii rp>1p Şi astfel el dezvoltă o d^grincŢere "generalizată de a spune .. alte culturi nu este aşa. New York.nu^. Buc©1 c. Tracul pe scenă este ui exemplu ilustrativ. Numai la trei ani poate fi învăţat să „o ia înainte". Ei opun rezistenţă la orice propunere. 1959. traversând strada. Stirner. 1920. The lettevs of William James. Unii psihologi moderni au pretins în acela! mod faptul că în toate acţiunile noastre scopul principal este | menţinem „nivelul eului" (adică respectul faţă de sine) cît se poate de ridicat. Univ. în PsyI Vinea. Ca şi copilul preşcolar. F. " De exemplu. chiar dacă. dar modul negativ poate continua pînă la patru ani.".L. 1959. 13 Vezi M. VtV] s. 796—805. propriul nume al persoanei. Springfield. 11 Cf. vezi si D. McGraw-HiU. 14. adulţilor ca o ameninţare potenţială ^. Eul timpuriu : rezumat Am spus că in curaul primilor trei ani . Copilul de această vîrsită priveşte aproape toate propunerile. II. el nu este su-. dragostea faţă de sine. în W. Dacă nu folosim tactul. Charles C. At'a Monthly. nnme and one's seif in ■••' ' bchav ^ Lev>> The early development of independent and oppositionăi cap. Snygg. Antropologii ne spun că in timp ce unele culturi competiţia individuală este aprigă. : In original self-esteem.U. Cooperation and competition among primitive t ples. Erikson. Aspectul 2 : simţul unei identităţi de sine continui.) 10 O Strunk. în franceză s-ar -pune contredisant. 15 H. mîndria. încît unii autori occidentali au declarat că egoismul r^N stingherit este trăsătura supremă a omului. ' vmer. : ajutata de concepte verbale. ■ Oricît de penetrant ar fi acest aspect al eului. Teatru. Invers. (Nota trad ) ____. 1.12 Un bâiat care încă nu împlinise trei ani.atry. James (Ed). 1950. care constituie afirmarea impulsivă ci__unui rg&fiăgTfaţă de "sine lezat. 1953. Strîns legată de cele de mai sus este' experienţa obişnuita a stingherelii (numită conştiinţă de sine) care înseamnă că eurile noastre sînt expuse. Identity and the life cycle. Şi e departe de a acoperi întreaga pro blemă a eului. 1964. vor fi oarecum „călcaţi în picioare".14 William James spunea odată că ceea ce omul doreşt» cel mai mult este lauda.. ' York. Negativism as a phase of ego-deveîopment. . Thomas.. întîmplător. pentru a o anunţa (fără nici o legătură) „Bunicuţe. Nietzsche. I| Dantec şi mulţi alţii). A face un om de ruşine insedmrj să-î zdruncini respectul faţă de sine. 1. Aspectul 3 : respectul faţă de sine. I se pare că e mai sigur să reziste dinainte la orice propunere adultă. g°T. 1958. 20. Vezi si A. 291 128 Exista multe influenţe care contribuie la dezvoltare : maturi-(anatomica şi fiziologica). a folosi tactul in. senzaţiile corporale recurente.

principalul autor care a descris acest proces.. alţii ca pe un frate. Dar chiar şi acum el se poate uşor „depersonaliza" ra"'0J şi să se simtă obiect. în special cele genitale. Stuart : Nu.Exista o continuă „conversaţie a gesturiloV" între ei. in Desigur. 1943. şi acest lucru se va întîmpl chiar şi dacă cea mai mică amigdală mi se ia". B. Circa 201 3 şi probabil chiar mai mulţi din copiii "5 Patra şi şase ani au parteneri imaginari. un exemplu a ceea ce Piaget numeşte „recipj citate". Numele meu. este in mod predominant un produs social. Eul şi celălalt se află implicaţi într-un ■rj continuu de interacţiuni —■ asemenea unui joc de tenis intre ''chilti. copilul preşcolar îşi pierde cu uşuî identitatea de sine. învăţătoarea : Şi eu sînt eu. Aceştia sînt. Acest simţ al eului este dl comportamentului celorlalţi oameni faţă de el.'xplorare şi manipulare a mediului înconjurător.1' ■ II. El este nefericit dacă nu-i recunoaştem ^formările. Univ. de asemenea.eurile-oglindă" sau rolurile sale din viaţă.19 Simţul eului corporal devine în această perioadă mai fjj Un băiat de cinci ani înfruntînd o operaţie de amigdale spuneai „Nu îmi place să nu fiu eu însumi.) / Şi copilul de această vîrsta mai poate avea probleme cu \r. copil dotat de patru ani şi învăţătoarea sa. Eu sînt eu. (DuJ o pauză) : Eu sînt eu pentru mine. Honet. 62. După cum am spus. După o perioadă de timp copilul este în cele din*urmă cs. adică în funcţie de imaginile pe care ceilalţi .20 Freudienii J denumi această teamă a băiatului un tip de anxietate de castratei Toate părţile corpului. H. o perioadă In acest stadiu copilul începe sa se simtă autonom şi sepaie negativism m care copilul exersează simţul în dezvoltare al _ eUj.. Apar parteneri imaginari. Ficţiunea do1 viaţa jocului. Corpul nostru este un lucru . ca să dŞă. cuvintele. td că actele lor şi răspunsul său.16 Sîntem de acord. Dumneavoastră nu sînteţi eu. 26. şi în timp dezvoltă un simţ al continuităţii şi identităţii. gesturile celorlalţi pe care copilul le le imitj şi cărora le răspunde. animal sau o altă persoană. învăţătoarea : Eu este şi numele meu. este al meu. 147—167. seli cu l sna ty. con•â că simţul originar al eului este constituit în mare măsură atitudinile. Chicago. oamenii îl stimulează cel mai mult pe copil. dar dumneavoastră sînteţi M pentru dumneavoastră ! Acesta este un exemplu bun de învăţare prin intuiţie* (^1 gina 113). in general.". Evoluţia eului este departe de a fi ortipletă. sub toate aspectele sale. Unii adulţi imprudenţi care am ninţă copilul cu prejudicii fizice (poate pentru a „i-o tăia" ■ copilul se dedă la jocuri sexuale) îi insuflă acestuia o teamă pr fundă şi astfel îi ameninţă dorinţa creseîndă de autonomie şi w gritate. El în-. ou Mead. 'Mind. Imaginary companions and reiat d phe-n „J. ajung să pară pa sonale şi importante pentru copil. deşi el înclină să-şi exagereze propriul punct de vedere. Mead spune că eul.18 Stuart : Eu este un nume. . Cum poate fi al dumneavoastră j Eu sînt eu. Dumneavoastră sînteţi dumneavoastră. je ceilalţi. 120 __ dezvoltarea pi i st lalităţii _ vd. el nu se elibeniciodata de faptul de a se vedea pe sine în funcţie de rolu)e care le joacă. 1 tiatea/ t ca pe propriul vlăstar. Uics T Lcamed. de obicei un copil 1 un animal.)\-\ zarea prenumelor. ^ De Ia patru la şase ani Procesele pe care le-am descris continuă să se afirme în cursul 'noadei preşcolare şi ulterior. ştiţi.ni le au despre el. ca şi actele sale şi răspunsul nr sînt totdeauna corelate. alţii ca n tovarăş ele joaca sau ca pe un străin. Mead. Stone şi Church relatează un dialog între Jj . Schimbarea bruscă din punctul de vedere al lui S:JCJ este. F mtezia şi realitatea se contopesc.l pabil să înţeleagă punctul de vedere al „celuilalt" şi făcînd astiJ îşi perfecţionează propriul simţ al separării de ceilalţi. of Chicago P ess.frustraţiile din timpul procesului1 . Mpdd. Psvchol. Stuart : Nu.

La nivelul adult spunem uneori. Copilul este în mod virtual inconştient de ^■lCe alt cadru de gîndire. CI unu adulţi nu' reuşesc să o atingă.tevî s. soc. A.) 19 O reciprocitate completă nu e posibilă înainte de vîrsta cie cloisp zece ani. sîntem ■^ oi de acord cu Touchstone : „Este un lucru urît domnule. cînd copilul reuşeşte de obicei să înţeleag i că punctul de vociew altei persoane poate fi la fel de bun şi de corect c i si al său. Dar tot acest egocentrism nu este.i. Eu po->cd tricicleta. 561—578. Copilul însă ştie că părinţii săi vor ca el să fie un băiat „bun" şi. Weil. 1951. Pentru jmnezeu sau Moş Crăciun sînt Fiinţe a căror primă datorie %e să-1 servească. El nu ştie că acest mod ndire este numai al lui. extrem de -ic. Un studiu aj că copiii elveţieni sub doisprezece ani sînt siguri că francezii de fapt J să fie elveţieni. New ■ Random House.QnaliU. >e asemenea. el derivă numai din natura subiec-a gîndirii copilului în această etapă. J.fi'pf?st:i nstpnîare cu propriul său comportament.O dată cu el apare şi simţul proprietăţii. că uneori el este „neascultător".dai*.soarele îl urmăreşte ca să vadă dacă este un . om este ceea ce el iubeşte" (vezi capitolul 12). dar Se al meu". de . imaginea sa de sine şi extinderii eului sânt mult intensificate de intrarea în şcoală legii săi de clasă sînt sinceri şi brutali în ceea ce priveşte ciunile sau idiosineraziile sale. 20 L. pină acu. Piaget. cum vrea să fie şi ce ar trebui să fie este numai n Sermene 130 131 1 . Tăticul meu. în „Int. copilul pune ^nţiiinf sr-npurilor.ta trad. The de ment in children of ţhe idea of the homeland caid of relatians ivith countries. Prin această aţie înţelegem că putem cunoaşte cel mai bine personalitatea cînd ce cuprinde eul* extins. J. Sci. Bull. Desigur.căruia i se acordă pre-erinţ Chiar cînd sîntem destul de în vîrstă pentru a-i cunoaşte limita 18 L. Church. şi nu simte ia să-şi explice afirmaţiile. Vezi J. Stone. dar ele ajută şi la st . 1957. In copilărie capacitatea de a gîndi despre cUm este. * în original insight. De la şase la doisprezece ani Simţul identităţii copilului.n. Dar copilul mic are numai ru-vtele unei asemenea extensiuni a eului. Childhpod and Adolescence. Aspectul 5 : Imaginea eului. Dar bazele sînt puse pentru această extin-importantă a individualităţii. Printr-un proces de l3rscţiune ci ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi Rare . Chldhood and adolescenqe. într-un sens copilul între patru şi şase ani este. crede că alţii gîndesc precum gîndeşte el.. Abia la pubertate ei înţeleg că cpneepţia despre viata a alte persoane i se pare acesteia la fel de corecta şi de dorit precum î sf copilului concepţia sa.i*ea. (No. 161. In cursul acestei perioade putem data apariţia a încă două aspecte ale individualităţii. El crede . absolut. imaginea de sine este rudimentară.băiat bun. în plus faţă de cele trei pe care le-am discutat anterior. el nu are o conştiinţă clar dezvoltată şi nici o a ceea ce ar vrea să fie la maturitate. copilul poate. 124. p. vorbind. Această jninge este a mea. Stone. De- '. simţului responsabilităţii morale şi Jaşterii da sine care vor juca mai tîrziu un rol dominant . Totuşi. Ei îl numesc „ochelarist" sau san". fratele meu-. Asempnpa ponecip critice pot răni. •ar dacă avem complexe de inferioritate din cauza lui. Aspectul 4 : Extensia euluî. p.". Church. El consideră că lumea există în folosul său. centrat pe eu . J. Reciprocitatea completă este o achiziţie lentă. diferit de al său propriu (există numai 0 ^puţuri firave de reciprocitate). 3. îşi consideră punctul de vedere . extinde simţul proprietăţii pentru a cuprinde ţara sa. NeW ' Random House. elinele casa mea sînt simţite ca părţi calde ale eului. J. Am spus că spiritul de competiţie apare abia după vîrsta de trei . 1957. ca sau cariera sa.

în timp ce tînărul păstrează multe atitudini specifice copilăriei.dpzv primii ani de şcoală el e înclinat spre ghicitori şi jocuri de cuvin* şi ceva mai tîrziu spre coduri.f. Ei ştiu acum bine că eul Ccjp im gîndilxui şi această funcţie devine pentru ei esenţială şi centrală. factor raţional. dar o facem pentru că tocmai în această perioadă copiii încep să gîndească reflexiv şi formal. Este adevărat că din primele luni de viaţă copilul a fost pabil să rezolve probleme simple. alteori aşteaptă de la el să-şi asume responsabilităţi mature.) . Dat'criT~sa include inventer'ea de scuze si-„raţionalizări". Uneori ei îl tratează pe tânăr ca pe un copil. eul raţional încearcă să-şi aleagă drumul pentru a evita apcanele puse de aceşti trei „tirani". criptograme şi cuvinte strai! Cunoaşterea obiectivă îl fascinează şi întrebarea „de ce ?" e mereu pe buzele lui. Pentru Freud ego este partea conştient 132 j-sonalităţii. şi. marcînd tranziţia de la copilărie la maturitate. Bar Mitzvah*. Ego-ul. părinţilor poate fi cauza propriei ezitări. Sfaî? dele tribale (ale -tovarăşilor săi) de îmbrăcăminte şi de vorbire ceva nou. dar acum qîndeşte despre gîndire. el este ferm loi acestor extensiuni distincte ale eului său. Acum trebuie să fac aeed Acum trebuie să am grijă. Dar mai tîrziu el s-a pierdut pe sine. Qopilul crede ru. în adolescenţă problema centrală a adolescentului devine . el este acum din punct de vedere fizic şi sexual destul de matur pentru a juca roluri adulte.21 Ne amintim 1* copi -Iul de cloi ani a şi trecut prin stadiul preliminar. (Nota trad... de mediul extern şi de interP ţjiernele croate de impulsuri (id).n călăreţ. Poate nega faptul că există obstacole şi poate inventa evaziuni şi strategii care constituie numai false soluţii pentru problemele vieţii.r. Precum .pd^tani—aw—4^fi4p?mTra-Ttr<»pitntnL. Regulile stabilite de părinţi sînt importante. ca şi toate celelalte aspecte ale individualităţii. Se ştie bine că copiii de această vîrstă devin moralii şti şi J^gJ Us_ţi. Mai ÎjaM gîndea.p dp graip sînt . Cu tOaWj poate simţi un conflict între părinţi şi prieteni. în această perioadă . ca să spunem aşa. Regulile jocului trebuie urmate în mod rigid.c'tului faţă de sine. * Ceremonie de iniţiere religioasă pentru băieţii evrei în vîrstă de ■ In ebraică termenul semnifică „fiul poruncii divine". viata . Cînd copjijjjTjxă^Jn^^şjjcipţntpa colegilor. In curînd copilul învaţă că ce^a ce se aşteaptă de la familipj pfttp fnartp Hifprit dp standardele jjarentale. începe să simtă o nouă putere. Aspectul 6 : Ejjiia. Ad'nLe.sîn* cu ?u.. Acum pot să fac ce-mi placeu. să incorporeze ambele lumi propria sa' fiinţă.n că esi? oarecum arbitrară datarea evoluţiei acestui aspect al individualităţii în cursul perioadei de la şase la doispre-zece ani. rpjjm precum Şi gffjp'l Hp. pentru__a nreYfiR'■■■■-Jănir£a-X£igg. un nou pect al individualităţii sale.' jdentiitaţLsi fac ca simţul intern al individualităţii să fie Ş] 1 el ascuţit. Copilul înră mi sp romirig pp sitip r-a nn far+nr rporai independent. Ei învaţă într-ad. este numai „defensiv'.. Simţul eului său est comod numai dacă el adaptează regulile externe. . dar regulilejsti bilit. a cărei datorie este să găsească o soluţie pentru P ţjiernele croate de impulsuri (id).ide tificarea" devine un important principiu al învăţării.Cjn. Întrebarea centrală este „Sînt un copil sau un adult ?" Părinţii nu îl pot ajuta. în loialitatea faţă de familia şi grupul său. absolvirea şcolii elementare. la lumea mai pojl coasă a părinţilor săi. dacă se extini pe sine în cadrul grupului şi dezvoltă imaginea de ^ine a a| bun conformist. n Eul ca „factor raţional" coincide destul de bine cu defW freudiană a ego-ului. ei tesjare a . AsenJ nea schimbări intensifică simţul eului. şaisprezece sau Vc-vi nota 11. Marchează într-adevăr aceste ritua-^•ri intrarea într-o vîrstă a responsabilităţii ? Adolescentului i se Poate permite să conducă o maşină la paisprezece.Adesea. Tinerii de optsprezece ani pot fi recrutaţi dar în majoritatea statelor nu pot vota. " Vezi nota 11. dar abia acum el înţeleg deplin că are< o capacitate raţională de a le stăplni. spună : „Acum trebuie să fac asta. y In tot acest timp.. desigur. Adolescenţa Erikson remarcă faptul că trăsătura principală în adolescenţă este căutarea reînnoită a identităţii de sine. Inconstanta. Un băiat poate învăţa curînd să treacă rapid de la cutiile brutale şi obscene ale colegilor săi. Sînt maturi sau nu ? Anumite ritualuri.că familia.realităţii".intelscluală a copilmlui s. nu este îni£Î£leauna comP^et rat^orial..ahsolrut obligatorii. Ira/erşjinare . de mediul extern şi de interdicţiile puse de părinţi şi de societate (super ego) cuiva.. sînt fixate la vîrsta de doisprezece sau treisprezece ani : confirmarea.. cumva.

Proprium Nu există oare un mod de a unifica aceste şapte aspecte aj individualităţii ? Toate smt stări oare ne privesc şi pe . Totodată.) şi r~ ^'"' ^IcDougall. El imită un I erou.e_mi ado-l diferita. apoi altul. El caută încă o haină care să i se potrivească. Qăutarea. dar în această perioadă nu există un e integrat. Mai întîi el adoptă un mod de a vorbi. dimpo-îi vor intensifica suferinţa. James. of men. Nu e necesar ca scopurile să fie fixate rigid. De aceea vom vorbi despre : Aspectul 7 : Efortul personal c. cap.măşti. 1932 Vezi ^ *-• Buh lor. rov. lente a bărbii sale sau din cauza constituţiei sale slabe şi a bicep-şilor nedezvoltaţi. Tînărul care are o maturizare fizică întîrziată este nefericit printre cei de vîrsta sa. iar în tînărul poate găsi soluţii care vor fi durabile sau.22 Acest aspect important al eului nu este prezent în primii ani de viaţă.. Adolescentul se află în căutarea asigurării că-el poate atrage şi reţine şi că poate juca un rol acceptabil în pro-l blema serioasă a găsirii unui partener. cit ai crescut !". Este pandantul adolescent al negativismului*scopilului. Pentru a fi normal un adolescent şi în special 'un adult are nevoie de un obiectiv definitoriu. un stil de a-şi aranja părul şi apoi altul (totdeauna în cadrul diapazonului permis de grupul său). Adesea tînărul tintpştp ° a suS1. James era conştient de aspectele suplimentare pe care le-am descris. simţul eului rirjt_£sta compiat. Idealismul este o calitate frecventă şi plăcută. El accentua aici aspectul generai (efortul central) ăl individualităţii. zbuciumul şi stJ*e' sul adolescenţei (în cultura occidentală) sînt bine i^B 134 conflictele duc la sinucidere. ' Dar elementul important este că în adolescenţă scopurile de largă perspectivă şi îndepărtate adaugă o nouă dimensiune simţului identităţii. nici unui adolescent nu-i place să audă un adult spunînd „Vai. Simţul individualităţii este încă rudimentar. El speră să ^ Şa'| se'ască o cale spre identitatea care îi va da posibilitatea să îraDin impulsuri contradictorii. în întregime sau în parte poate fi un stadiu necesar. Singurătatea. în aceiaşi timp. 1939. putem spune că personalităţile lor sînt „oportuniste" şi imature. Imaginea de sine şi simţul identităţii la adolescent nu sîjyjH destul de ferme pentru a rezista. (Nota trad. VY. James a anticipat actuala noastră analiză. Cine patJ spune unde începe maturitatea ? Adolescentul nu ştie acest lucru • şi nici societatea. apoi pe altul. Adolescentul rareorj sfidpazfl obiceiurile . Pjnn cînd tînărul nu începe să facă planuri. London. ParteJ nerii din prima dragoste vor sta de vorbă la nesfîrşit.U .13 133 optsprezece ani. Multe MeăîurT adolescentine sînt atît de înalte încît le este rezervată cădere brutală. Copilul mic „doreşte". Hogrofo. Cînd s^ Bi-tîmpiă astfel. că nu-şi va lăsa pecetea în lume şi că propria căsnicie este mai puţin perfectă decît sperase. se îm-1 pacă. AV. Principles of psychology. Ei se ceartă.23 *o In original propriate strivîng. Binecunoscutul spirit de revoltă al adolescentului are o rela-J ţip importantă cu căutarea identităţii. Hoit. J pz^S. Este încercarea sa finală"™ a cuceri autonomia.* Diverşi autori susţin că liantul care menţine viaţa este „orien-ţareaj. discută mereu. New York. „material" şi „spiritual". în1 acelaşi timp. identitate de sine. sondează viitorul şi se îmbrăţişează. însuşi faptul de a se în-1 drăgosti este un mod de a testa imaginea de sine a cuiva. Totuşi.' sau „intenţionalitatea" aa. să fie pompier sau pilot cînd va creşte. Parul său. imagine de sine. conflictul legat de nevoile sexuale devin*! acut.pntral . William James a definit odată eul ca „un luptător pentru sco-Uuri''. El ştie că viitorul trebuie ^T^Jrmezeun jAan. se pare că preferă mai degrabă să vorbească decît să se| îmbrăţişeze. ci numai ca o temă centrală pentru efort să fie prezentă. 10. Reducerea imaginii de sine şi a aspiraţiilor la dimensiunile vieţii este o sarcină pentru anii săi adulţi. Tînărul se poate chinui din cauza creşteri. pentru adolescent nuicleul problemei Hpntitaţii pstp ^legprpa • QcuEatii_3M11 ■'' nnni flit scop în viaţă. despre sine a adolescentului depindg_dei_ceilalti. în funcţie de locul său de rezidenţă. chiar dacă crud. extensiune a eului şi ""efort r-entral. în termenii de simţ corporal. suferinţa. ed. iar în această privinţă simţul identităţii capătă S dimensiune care lipsea total în copilărie. mai detaliată. I. Poate după douăzeci de ani tînărul va descoperi ă el are mai puţin talent decît credea. chiar şi rabla sa de maşină sînt conforme sşjşd . HirM. în genej ral. Intrucît părinţii sînt de obiceiI ironici în legătură cu aceste experimente tînărul le încearcă cui tovarăşii săi şi mai ales cu sexul opus şi adesea prin telefon. mai des la religie. Rinehart and 1890. Prin denumirile sale de eu „corporal". în acest proces. testîndu-S astfel persoana şi apoi pentru a vedea efectul. respec* faţă de sine. identităţii este dezvăluită de modul în car. Sora sa poate zăbovi cu o privire plină de regret asupra reclamelor pentru furou cu sutien. Mothuen. voi. este'adevărat că unii adolescenţi ajung la maturitate fără vreun simţ apreciabil al scopului. bineînţeles. The energie*. I Ceea ce el doreşte într-adevăr nu este totuşi în întregime pre-J zent — personalitatea sa adultă. Tînărul a şi învăţat interdicţiile stricte şi consideră că e difiŞ I să armonizeze dorinţele carnale cu convenţiile. gj caută popularitatea şi se teme de ostracizare. Der menschhche Lcbenslauf oh psyeliologischcs P nblem. al I cărui rob este. o perspectivă în care să spere. Bonn. gusturi]] sale muzicale. Respingerea părinţilor.

M. înainte de a continua ou acest subiect. The ego in contemporary psycholoqy.si 11 ' cuno as teri i. . 50. Dar nu este mai puţin adevărat că interesul implicat personal joacă totuşi un rol persistent. un rol jrncgrt^t. aşa curn unii psil prefera s-o facă. nu sîntem permanent conştienţi de eul corporal. mai mult. 1943. Şi aşa cum am subliniat anterior. Totuşi.rf-nmcnfiil oamenilor v.". menui eu ? Din două motive : Q5"Majoritat&a autorilor. Filozoful Immanuel Kant susţinea că nu avem niciodată expe-aeaia-eufoi eunas«ăixtr_JjL-a££laşj_. care are o imagine despre mine însumi şi un simţ al identităţii durabil in timp.. Preferăm c de-numire mai proaspătă şi mai cuprinzătoare. a productivităţii şi în acţiunea Osaturilor de personalitate.' pp.11 din experienţele ^%ui de care noi sîntem complet conştienţi. în „Psychosom..24 Şi multe experimente psihologice dovpde«j că nu numai învăţarea. Sci ". toate cele şapte funcţii. mechanisms and "''J grative field. dar şi absolut indispensabil în teoria psihologică. Dar urmele acestor ^Jirienţe sint efective chiar şi atunci cînd nu le observăm. aşa cum este simţit şi cunoscut. Vezi si în M 3 teroi. Pare astfel firesc să unim aceste aspecte (chiar dacă ele sint fenomenologic diferite. E necesar un echilibru astfel îneît emoţiile care în^ ţese implicarea să nu inunde mecanismul nervos integrator.. dar adeseori inconştient. Problema cunoscătorului Această problemă dificilă apare cînd intrebăm „Cine este acest eu care cunoaşte eul meu corporal. judecăţii. eu ştiu câ eu ştiu aceste luoruri. adică trăite în mod diferit) sub un sing\jt nume. Discuţii c'es^ acea st ! problemă se găsesc iii R. memorie* 94 co poate face obiecţia că supraimplicarea eului este dăunătoare Pcn' tru eficienţa învăţării. 3.. de exemplu. care ştie că dispun de eforturi centrale ?" Eu ştiu toate aceste lucruri şi. Un alt motiv.-Droce. mod în care avern_ experierita. Problem* ot performance qnalysis in the study of p&rsonaUtţi. în mod sigur. dar nimic mai mult. 137 . Avt 7.. ingglic^tă iu probipiinp importarrţe_.t fautul d_ac. un motiv este acela căi pi. Sîntem! conştienţi îo_mQ-d direct rip proprinm în timp ce niciodată"*^! sîntem direct conştienţi de „cunoscător".-în cegg__ce_fac_sai i n na implicaţi în sarcină Astfel.qria^ă în mqrp măsură în.25 *r De aceea considerăm că conceptul de prSprium este nu numai stificfctt..j3entru viaţa emoţională orga-nj* 7. joacă un roi. foarte important. oferită de William James şi John Dewey.facem.ne este acest eu care dispune de o asemenea cunoaştere de perspectivă ? Nenumăraţi filozofi şi-au frămîntat minţile cu această problemă... separat. J Este important de subliniat faptul că Qroprium-ul nu pş. Eul cunoscător este un ego transcendental sau pur. Dar ci. ^eT7. poate aproape deloc.fumf: *. pernnpm conştient. 1941. 46. Goal. Să alegem termenul tproprm?g) De ce nu pur şi simplu ter.. Ne mulţumim cu expunerea a două eoncepţi^ contrarii.".yăm_r^r»g^ltJ. Cunoscătorul sesizează. în discuţia noastră despre Învăţare'] din capitolul anterior. Fiecare moment al conştiinţei coincide ParUal cu momentul precedent şi cunoscătorul este oarecum incas-trat în ceea ce se cunoaşte.care i simţim. sugerăm utilizarea termenului propriu™ pentru a acoperi eul „ca obiect" al cunoaşterii şi trăirii. ci şi aproape orice performanţă este codificată în funcţie de prezenţa sau absenţa implicării personale-1 Această diferenţă apare în măsurarea atenţiei. <Ulid=Qiii£Ct (proprium). Acad.ă—ei—sc-simt. de. Soluţia opusă.. \cest lucru e adevărat: o implicare personala pr^ intensă poate submina (ca atunci cînd avînd trac pe scenă uităm 1 îndur" j memorizate cu grijă). 226—252. pînă cînd durerea sau deprivarea senzorială nu ne forţează la o asemenea conştientizare. 2> Cf. problema „cunosj catarului".a pe carp fiecărei o-jcunftaşte . nivelului de aspiraţie.(2)i Există o problemă filozofică care ţine de eu la care revenim acum. 653—678. Med. a in. i rQ2Pp/j. am văzut că învăţarea este mult mai eficienta cind prezintă un interes personal pentru individ decît a cînd e impersonală. 1946.t. întrucât acest aspect al individualităţii este.riivirinliii Impre^m^jUcătuiesc eul.i'"t'?ii snhipnti'"'H (simţită) a personalităţii eşţe op. susţine că nu există. de aseme-j nea. „ne pierdem" în mod caracteristic.au. ne imaginăm Ca Problema există. In fortul central.îri . ar fi o nebunie s-o neglijăm.. Cunoscătorul nu este altceva decît organismul i ' .implicaţi personal. „Ann N Y. Rcv.. este ace' . Într-adevăr. Nu intră în intenţia noastră actuală să ne ocupăm de ea in detaliu. să explicăm de ce astei necesar să acordăm în teoria personalităţii un loc proprium-ailuil cu variatele sale aspecte.. după ou^ am văzut. 136 tivaţiei. in „Psy-n°I. 451—478. AII port._un cunoscător independent. prin-tre alţii. uneori în mod conştient. Eiecni-p m felul său este o regiune întinsă a perşgnaliţ^. Şoarece sîntem absorbiţi profund în ceea ce. G W. dar nu este el însuşi sesizat. utilizează termenul eu sau ego numai pentru unul sau două din aspectele limitate pe care le-am tratat. F ren eh.funcţionarea" personalităţii. Numai atunci cînd oprim procesul Afinai al cunoaşterii şi reflectăm asupra problemei. Ii atrezărim o clipă umbra..p. corect denumit eu.

1 Nu ne permitem aici să alegem între aceste două soluţii dintre altele care au fost oferite.-6 Există, de exemplu, opinia susţine că eu' <astp n fTţd opnt.rai^ în -^adrul personalităţii. El noaste, doreşte, se străduieşte, vrea. Eul este centrul energiei per serale. Această aşa-numită psihologie a eului ia forme variatj dar poziţia generală este aceeaşi.27 Ea are meritul de a concentra atenţia, aşa cum am făcut-o s; noi, asupra unităţii şi coerenţei care marchează funcţiile prop^j ale personalităţii şi de a le separa într-o oarecare măsură de echi, litoral extins al funcţiilor pur organice şi nerelevante pentru eg0 I Ea prezintă totuşi un pericol serios din punct de vedere ştiinJ ţifLc. Dacă admitem eul ca o forţă separată care cunoaşte, vrea doreşte şi aşa mai departe, nu sînte-m oare în pericol de a creâl o personalitate în vcadrul personalităţii ? Pare că postulăm ,^1 omuleţ în piept". Dacă întrebăm de ce Jim munceşte din greul nu explicăm nimic spunînd că „eul său o doreşte". Dacă întrebai»! de ce acest pacient din spital este deprimat, nu e util să spunem I că „eul are o imagine de sine greşită". A spune că eul face cutare I sau cutare lucru, doreşte cutare sau cutare lucru, vrea cutare sau I cutare lucru înseamnă a socoti rezolvate o serie de probleme difi-l cile. Psihologului nu-i place să fugă de răspundere treeînd-o asu-j pra unei forte a eului. Poziţia mea e aceea că în structura personalităţii, dacă e în-| ţeleasă corect — incluzînd desigur structura centrală —, vom găsii explicaţiile pe care le căutăm. Este imprudent să încredinţămI problemele noastre unui factor intern care conduce din umbră. I In anumite scopuri filozofice poate fi justificat să privim eull ca pe o entitate continuă — poate dotată cu nemurire. Dar în psi-l hologie e mai bine să evităm separarea netă a eului „ca factor de funcţionare a sistemelor centrale din cadrul personalităţii. Sentimentele de inferioritate Multe probleme importante din psihologia personalităţii poţ S abordate numai pe (jalea simţului eului. Aşanumitul complex de inferioritate este una din aceste probleme ; conştiinţa, aUa. -" Pentru o discuţie mai completă asupra problemei vezi G. W. -^' lport, Becorning: basic constăerations {or a psychotogy oi personality, N^ Haven, Oonn , Yale Univ. Press, 1955, pp. 36—62. -7 CI. P. A. Bertocci, The psycholog.cal seif, the ego, and persow lity, în „Psychol. Rev.", 1945, 52, 91—99 ; J. Macmurray, The seif as age™ London, Faber & Faber, 1957 ; şi M. B. Arnold, J. A. G a s s o n, The hurr*a person : an approach to an inteqral theory of personality, New York, Rona 1954. 138 Adesea, fiecare suferim eşecuri. Realizările noastre nu coresund • dorinţelor noastre. Performanţa noastră coboară mult sub P spectul faţă de noi înşine şi tulbură propria noastră imagine de r-ne Cînd acest lucru se întîmplă, în mod normal ne intensificăm eforturile sau ne schimbăm obiectivul şi încetăm de a ne mai face * Totuşi, adeseori, cînd eşecurile revin şi au o semnificaţie personală, nu putem să le înlăturăm. Ele rămîn ca amintiri latente şi obsedante. Şi astfel un sentiment adînc înrădăcinaţ_al_unui deficit ac noaip Hp/vn)t,a si pocite fi mereu agravat. Acest sentiment al deficitului se poate datora unor cauze diferite : slăbiciune fizică, înfăţişare neplăcută, impotenţă sexuală, neadaptare socială (sără-cie, lipsă de educaţie, neîndemînare, vocabular sărac, putere de judecată înceată). Sau se poate datora unor stări ce ţin de lipsa de demnitate, vinovăţie şi păcat. Pe măsură ce eşecurile se înmulţesc ^complexul" se adînceste. Dacă se doreşte o definiţie, putem spune că un complex de inferioritate este o tensiune puternică şi constantă care apare dintr-o atitudine emoţională oarecum morbidă faţă de deficitul personal resimţit. Majoritatea oamenilor cunosc acest tip de disconfort. Un studiu arată că mai puţin de 12o/o dintr-un grup de studenţi de colegiu mărturisesc că nu ştiu ce înseamnă să sufere din cauza unor sentimente chinuitoare de inferioritate. După cum rezultă din tabel, par să existe patru tipuri principale. în ansamblu, fetele par să fie într-o poziţie mai dezavantajoasă decît băieţii. Proporţia mai mare la fete reflectă fără îndoială dezavantajul pe care îl simit într-o „lume a bărbaţilor". în acest eşantion din colegiu incidenţa mare a sentimentelor de inferioritate intelectuală se poate datora faptului că numărul de băieţi era cu mult mai mare decît cel de fete. in general, studenţii din colegiu, de ambele sexe, afirmă că viaţa unui bărbat este mai de dorit ca aceea a unei femei şi ei tind să atribuie calităţi mai favorabile sexului masculm.28. Astfel, se pare- că şi în Statele Unite emanciparea femeii nu este completă.

Tipuri de sentimente de inferioritate Băieţi Fete 243 120 Procenţuaj care indică sentimente perşi tenie de inferioritate F|zic 39 50 Social 52 57 '"'electual 29 61 Moral 16 15 Nici unul 12 10 ,^8,J. P. McKee, A. C. Sherriffs, The diferenţial cvaluation of ' ană females, în „J. Pers.", 1957, 25, 356—371. 139 E inutil să spunem că sentimentele de inferioritate nu pot fj luate drept un indicator al inferiorităţii reale. .Fetele -cuprinse î^ acest studiu erau selectate cu grijă ; nu se putea considera pe baza nici unui test rezonabil că jumătate sau mai mult din ele au î^ mod real aptitudini fizice, sociale sau intelectuale inferioare, gj totuşi, faptele obiective nu par să creeze mari diferenţe. Boxerii] situat pe locul al doilea sau şahistul de pe lacul al doilea sau actorul de pe locul al doilea ar putea suferi de un sentiment adînc de inferioritate. Avem de-a face pur şi simplu cu un fenomen, grj, ] biectiv c<]rf> ţjpp rlp pii şi care se măsoară prin proporţia stabilită intre succesul şi aspiraţiile cuiva într-o direcţie dată. Pare sigur să afirmăm că mulţi din aceşti studenţi aflaţi acum în adolescenţa tîrzie au depăşit sentimentele anterioare de neadap, tare. Alte studii araită că în cursul adolescenţei timpurii majori- I tatea băieţilor mărturisesc o teamă obsedantă de inferioritate fizică. Statura mică, obezitatea, faţă cu coşuri constituie obstacole serioase în căutarea identităţii. Şi am putea să ne întrebăm dacă copiii mici, numai pentru că sînt mici nu încearcă un sentiment. născmd de inferioritate fizică. Recunoaşterea unei slăbiciuni organice autentice şi imaginare a dus la prima formulare a „complexului de inferioritate" de către Alfred Adler în juriul anului ■ 1912.29 Pentru scopurile noastre, ceea ce este în mod special important rezidă în calea prin care această rană cronică a stimei faţă de sine se dezvoltă uneori într-o trăsătură generalizată de personalitate. Un sentiment puternic al eşecului într-un domeniu al vieţii poate lăsa unei persoane un sentiment general de nesiguranţă şi lipsă de încredere. într-o cercetare s-a cerut subiecţilor să spună cit de satisfăcuţi erau cie tră^ătui He lor fizice — par, ten, nas, dinţi etc. ; de asemene», li s-a cerut să se refere la aptitudinile lor intelectuale şi artistice precum şi la trăsăturile morale. Ulterior, aceloraşi persoane li s-au aplicat teste de „siguranţă soj cială" (are măsurau nivelul lor normal de încredere în sine. Corelaţia dintu1 sentimentele de inferioritate şi nesiguranţa generală a fost în jur de 0,50 Alte studii arată că unii oameni tind în general să fie optimişti şi siguri de ei, chiar după un eşec, în timp ce alţii au o pă" A. Adler, OrganmirderwcrUgkeit und ihre psychisehe tîOîKMi.4 1912, trad. 1917, în „Nerv. & Ment. Dis. Monogr. Series", No 24. şi H. L. Ansbacher, R. R. Ansbacher (Eds.), The individual loqy ol Alfred Adler, New York, Basic Books, 1956. 30 S. M. Joura r d, P. F. S e c o r d, Bodv-calhexis cmd personalii?/, „Brit J. Psychol.", 1955, 46, 130—138. 140 deprimata şi pesimista despre aptitudinea lor.31 Destul de !terasant este faptul că persoanele din prima categorie tind să Ladă că cetăţeanul mediu poate influenţa mult sau cel puţin c y,» „oarecare" măsură orientările politice guvernamentale importante prin vot, scrisori şi aşa mai departe, în timp ce perdele care se simt inferioare şi nesigure consideră că cetăţeanul ţ^iiu are un efect mic saiu nici unul asupra cursului evenimentele din cadrul unei organizări democratice.22 Aceste exemple ■jugtrează ce se înţelege printr-o trăsătură generalizată de personalitate (capitolele 14, 15). Sentimentele de inferioritate pot satura iftfri-Hnnea cuiva fată de viaţă în general. $£ompensarga^*Ce face cineva cu sentimente de inferioritate în afară de a suferi ? Mult timp nu poate scăpa de ele, deoarece sînt înrădăcinate în prapriaim. Se cere o formă susţinută de luptă şi această formă Adler a numit-o compensare. Se pot distinge cîiteva tipuri. Acţiunea directă (compensarea în speţă) se produce cînd cel care suferă atacă în mod constant sursa unei inferiorităţi reale şi o înlătură. Cînd slăbiciunea originala nu este ""înlăturată, ci transformată într-o sursă de forţă, vorbim de supiazamperisare. Legenda ne spune că Demostene s-a străduit atît de mult sâ-şi învingă bîlbîiala îneît a devenit nu numai un vorbitor normal, ci şi un mare orator. Theodore RooseveH, a cărui debilitate timpurie constituia o povară, s-a străduit să-şi reconstruiască fizicul şi a sfîrşit prin a-1 supracompensa. A devenit vînător de lei şi Rough Rider* (nu numai un vînător de patîrnichi şi un călăreţ obişnuit). Autodidactul plin de succes din America se poate să fi început ca un imigrant torturat de sentimente de inferioritate socială. Printr-o muncă grea el a compensat — şi poate a supracompensat — handicapul său. Vorbim de rnnj.pp.nanp" pr'-" ?uh?tii""'Hp cînd o persoană nu-şi poate înlătura handicapul, dar în schimb descoperă alte satisfacţii. Cocoşatul nu-şi poate corecta diformitatea dar poate deveni puterea din umbră a unui

tron. O fată simplă îşi poate cultiva în mod compensatoriu farmecul şi inteligenţa, iar un tînăr neatletăe poate excela în studiile sale. aprjŢnre sînt compensări Pe__£eilalţi. Adolescentul îşi poate ascunde nesiguranţa în spatele 8l strîngeri de mînă exagerate. Lăudăroşenia- unui fanfaron 31 J Nuttin Tâche, reussite et echec, Louvain, Editions univcrsitaires, 1953 32 E. Do u van, W. M. W a 1 k e r, The sense of effectiveness in public "f/oirs, ţn „Psychol. Monogr.", 1956, 70, no. 429. * Persoană care călăreşte foarte mult, călăreţ foarte bun. Membru ai l.68\m.entului voluntar de cavalerie înfiinţat de Theodore Roosevelt în răz-0|u! americano-spaniol. (Nota trad.) 141

poate ascunde o slăbiciune interioară. Bărbile, pantofii cvi mare, manierele îndatoritoare pot masca sentimente de inferi^l tate fizică sau socială. este o formă de compensare care înşeală rquit, pe sine decît pe ceilalţi. Un individ palid, neatletic „Mi7e greaţă să aud de globulele roşii ale atleţilor. Globulele r nu trec niciodată prin creier". Asemenea raţionalizări de tipy strugurilor acri sînt obişnuite la fel, ca şi cele de tipul dulce-a c^ şor. Un om cu faţă cadaverică se consolează ou gîndul că acţJ lucru îl face să arate distins „ca Savonarola sau Dante". RaţioJ nalizarea este sprijinită de mass-media. Persoane cu sentimen inferioritate intelectuală sau, socială pot găsi o consolare , sau vizionînd filme care descriu viciile maltei societăţi, grosolani studenţilor din colegiu, nesăbuinţa „intelectualilor" şi superiori, tatea virtuţilor domestice şi a omului obişnuit. Gîndirea autistă conţine o compensare a irn^giripţi^i Putem reuşi în visele noastre cu ochii deschişi, Un anumit tînăr, perse] cutat de colegii săi mai viguroşi, se refugia în camera sa în fi după-amiază pentru a juca cele două jocuri favorite ale sala Intr-unul era învăţător şi administra pedepse corporale băieţilor robuşti. In celălalt era milionar şi completa cecuri substanţiale pentru favoriţii săi şi se întreţinea ou oaspeţi importanţi. Cînd compensarea autistă este avansată întîlnim personalitatea puternic introvertită, poate chiar „schizoidă" (o stare care e la limita schizofreniei anormale în care individul trăieşte aproape în întregim înşurubat în plasa propriilor fantezii). Puţini oameni sînt feriţi de una sau mai multe din formele de compensare pe care le-am descris. Dar pînă cînd procesul nu e^e deprins1 şi adînc înrădăcinat, nu putem vorbi de compensare ca o trăsătură a personalităţii. Conştiinţa Conştiinţa, ca şi sentimentele de inferioritate, p o structurare, a cîtorva stări ..ala-eului — în special re_sjp_ec_tul iâi? de' sine, imaginea de sine şi efortul central. O conştiinţă „bună" nu pare să aibă o configuraţie precisă. Cînd conştiinţa noastră este „liniştită" sau „la odihnă" continuăm să funcţionăm în felul nostru normal, bucurîndu-ne de un echilibru psihic şi moral calm.33 Dar' o conştiinţă „rea" sau „ultragiată" ne sîcîie şi ne spune că oarecum am violat stilul nostru preferat de a fi. Atunci trebuie fie s-° 33 C. I. Jenkins, The significance of conscience, în „Ethics", *'• 261—270. 142 alvâm" Pr'n raţionalizare, fie să ne pocăim si să ne îndreptăm. *Âdâsea con^tl'inţa estc întregită de un sentiment religios, dar une-.? nu evte ! persoanele nereligioase au adesea conştiinţa acută. într-adevăr, putem spune sigur că, exceptînd cîteva „personalităţi ,jf:Cpate-\ conştiinţa se dezvoltă m mod normal la fiecare fiinţă iă. Ea este un indicator — ceva asemănător unui termometru are măsoarâ febra — care ne spune ca o activitate pe care 0 desfăşurăm scindează sau a scindat un aspect important al pro-priei imagini de sine. Există două probleme centrale în psihologia conştiinţei : prima se referă la dezvoltarea acesteia; a doua — la structura sa la Trirsta.adultă. In general, putem considera conştiinţa în curs de ^voTFare"' clin perioada copilăriei ca fiind o conştiinţă care spune jrebuie", iar forma^matură, adultă a conştiinţei ca una care spune „ar trebui", grorrnrb o numeşte pe prima „conştiinţa autoritara" şi pe cealaltă „conştiinţă umanistă".34 Conştiinţa lui trebuie — singura pe care copilul o posedă — se dezvoltă m mod sigur pe baza restricţiilor şi prohibiţiilor parentale. La vîrsta timpurie de optsprezece luni copilul devine temător şi frustrat cînd aude avertismentul părintesc „Nu ! Nu !" Zaharniţa este „Nu !". Televizorul este „Nu !" Murdăria este „Nu ! Nu !" Unele forme de pedeapsă însoţesc adesea aceste cuvinte. Pe măsură ce limbajul se dezvoltă, copilul învaţă cuvîntul „trebuie". El trebuie să se spele pe faţă şi nu trebuie să traverseze singur strada. Aceste cuvinte sînt semne ale puterii părinteşti : ele anunţă recompensele şi pedepsele ce vor urma. Desigur, copilul nu ştie de ce trebuie sau de ce nu trebuie. (într-adevăr, motivele pentru „trebuie" şi „nu trebuie" sînt foarte complexe : în unele

cazuri „trebuie" înseamnă „Ai să te arzi dacă te apropii prea tare de sobă'' adică, natura te va pedepsi ; în alte cazuri, „Eu, părintele tău te voi pedepsi pentru că mă superi" ; uneori, „Oamenii din societate te vor pedepsi pentru cutare sau cutare comportament" ; şi, în sfîrşit, sancţiunea din spatele lui trebuie îi poate rămîne lui Dumnezeu, care te va pedepsi dacă furi sau dacă nu te supui Părinţilor tăi.) * Atunci, copilul — cu mare greutate — învaţă supunerea. El este cel mai supus, desigur, cînd părintele se află de faţă ; dar treptat el „interiorizează" vocea externă a autorităţii şi se com-portă (destul de bine) chiar atunci cînd e singur. Totuşi, cutia interzisă cu prăjituri reprezintă o ispită ani de zile — dacă mama oare veghează nu e prezentă. *• E Fromm, Man for himself, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1947 o expunere instructivă a stadiilor dezvoltării conştiinţei se află în *F Peck c't al., The psychology of character development, New York, Wily. 1960 < 143 ' ' Cam de la şase ani, moralitatea bazată pe cerinţe adulte vs. fixată ferm. Copilul devine un „i£aliăLja3flSE&l" (Piaget). Actele -V-JM în întregime evaluate în termenii conformării sau îndepărtării v de la regulile stabilite. Deprinderea de a aştepta şi a se supuş regulilor este acum atît de bine generalizată încât chiar îi copilul (6 —12 ani) se revoltă dacă acesta nu se desfăşoară form regulilor. Se pare că nu e nici o îndoială că acest stadiu timpuriu ai' conştiinţei se datorează, aşa cum argumentează Freuid, interiori] zării regulilor tribale şi parentale. încălcarea lor produce anxij tate şi vinovăţie chiar dacă o pedeapsă imediată nu e imin Pentru un copil nu e neobişnuit să caute o pedeapsă externă ce a făcut ceva rău, căci în aceat fel speră să-şi restabilească echilibrul psihic şi moral. Şi adesea el se pedepseşte singur suferind mustrări xle conştiinţă şi făcînd mici acte indirecte de reparare. In adolescenţă tînărul suferă o nouă criză. Pe de o parte, el decide că majoritatea restricţiilor parentale sînt stupide. Se angajează în multe acte interzise — deşi poate să simtă încă o oarecare vină. In jur de paisprezece ani apar probleme de disciplină acasă şi la şcoală, deoarece tînărul vrea „să scape nepedepsit" pentru faptele sale antisociale ; încă nu vrea să-şi plaseze armătura morală în interior ; preferă conducători şi supraveghetori puternici care să-1 ţină la respect, chiar dacă în acelaşi timp se revoltă. Dar treptat, pe măsură ce imaginea de sine se dezvoltă, şi 'tînărul îşi elaborează un ideal, aspectele negative ale conştiinţei' care spune trebuie cedează unei conştiinţe complet diferite, care spune ar trebui. Spunem că este „complet diferită", pentru că nu mai este susţinută de teama de pedeapsă, ci fuzionează cu structura pozitivă a efortului central. Tînărul care a ales o profesie ştie că trebuie să studieze pentru aceasta şi dacă nu reuşeşte aceşt lucru el îşi încalcă propriul stil de existenţă pe care 1-a ales. Conştiinţa îşi deplasează treptat centrul de la deprinderi specifice :le supunere spre proprium. „Sentimentul" conştiinţei...e&tp In _rn«Turi-tate rareori ţegaJLile teama de pedeapsă, fie ea externă sau autoadministrată. Acesta esite mai curînd im sentiment, al In perioada adultă, rămîn mulţi „trebuie" dar aceştia izvorăsc acum dintr-o recunoaştere raţională a consecinţelor şi rareori mai | sânt resimţiţi ca probleme de conştiinţă. Trebuie să respect regulile de circulaţie. Trebuie să repar instalaţia electrică. Nu trebuie să-i arăt ei adevăratele mele sentimente. Dar, pe de altă parte, ar trebui să votez. Ar trebui să scriu scrisoarea aceea. Ar trebui să studiez mai mult. Ar trebui să urmez binele aşa cum îl văd eu. Acestea sînt judecăţi personale de valoare. Nimeni nu mă va pedepsi dacă nu reuşesc să trăiesc conform stilului meu preferat 144 A susţine că mi-e teamă de viitoare mustrări de conştiinţă în-tearnnă a confunda un posibil rezultat cu simţul pozitiv al obligaţiei în ansamblu.35 Atunci, conştiinţa matură este un simţ al datoriei pentru a menţine imaginea de sine a cuiva într-o formă acceptabilă, pentru a continua liniile alese ale efortului central — pe scurt, pentru a construi (şi nu a distruge) stilul de a fi al cuiva. Conştiinţa devine un fel de autoorientare generică. Accentul s-a deplasat de la controlul tribal şi parental la controlul individual.36 Din păcate unele interpretări psihologice nu recunosc transformarea care se produce în mod normal de la trebuie la ar trebui. Unii autori susţin că „supraeul" unei persoane nu este nimic altceva decît un model pe viaţă al regulilor şi avertismentelor parentale şi tribale. Este adevărat că unii adulţi suferă de o stagnare a dezvoltării morale. Ei continuă să sufere din cauza culpabilităţii infantile, a unor conflicte nerezolvate cu persoane autoritare (dip copilărie). Dar această patologie a conştiinţei — o suferinţă care nu este neobişnuită — nu modifică regulile care guvernează transformarea conştiinţei din cursul său normal de dezvoltare. Concluzie şi rezumat ţ Acest capitol a fost dedicat simţului individualităţii, nu naturii sale. De aceea discuţia noastră este în primul rînd de natură psihologică şi nu filozofică. Asa cum spunea Moustakas, este mai uşor să__smiti eul decît să-1 defineşti.37 Definiţiile ultime le lăsăm pe seama filozofiei. Totuşi, este un fapt psihologic acela că mintea omenească este capabilă să se privească pe sine ca pe un obiect în acelaşi mod în care priveşte obiectele din lumea externă. Ori de cîte ori stările personale sînt, yăzuţejca fiind_,,specifice_jni^_jim^IISinii gsţe R.re.zent. Am arătaTcă"în" dlîerîte "sTăaTrâle" vieţii apar diferite aspecte

ale conştiinţei de sine.38 Deşi cele şapte aspecte ale pro35 CI'. P. A. B e r t o c c i, A reinterpretation of moral ohligation, în «Phil. & phenomenol. Res.", 1945, 6, 270—283; şi AII port, Becoming : basic consideralion for a psychology of personality, pp. 68—74. Vezi nota 26. 36 Analiza prezentată aici este similară cu argumentarea mult mai eom-Pletă a lui Ii. B e r g s o n, în The sources of morality and religion, prima ^tă publicată în Franţa în 1932 ; Garden City, Doubleday, Anchor, 1954. 37 C. E. Moustakas (Ed.), The seif: explorations in personal growthr New York, Harper, 1956, cap. 1. 38 o reprezentare grafică utilă a acestei apariţii este oferită de T. K. Sar-°in, Preface to a psychological -analysis of the seif, în „Psychol. Rev.", 1952. .' 11—22. în parte stadiile descrise se suprapun cu ale mele, dar în parte Hnt diferite. 145 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265

prium-ului par să apară în stadii succesive de viaţă, nu vreau . s spun că ele funcţionează separat. în experienţa noastră cotidiană unele sau chiar toate aspectele coexistă. Să presupunem că vă aflaţi în faţa unui examen dificil şi critic. Fără îndoială că sînteţi conştient de ritmul rapid al pulsului şi de senzaţiile din stomacul dumneavoastră (em corporal) ; de asemenea, de semnificaţia examenului în raport cu trecutul şi viitorul dumneavoastră (identitatea eului) ; de implicarea dumneavoastră plină de mîndrie (respectul faţă de sine) ; de ceea ce ar însemna succesul sau eşecul pentru familia dumneavoastră (extensiunea eului) ; de speranţele şj aspiraţiile dumneavoastră (imaginea de sine) ; de rolul dumneavoastră ca rezolvitor al problemelor de examen (factorul raţional) ; şi de semnificaţia întregii situaţii pentru scopurile dumneavoastră de perspectivă (efortul central). în viaţa reală, l fuziunea stărilor personale este o regulă. Şi dincolo de aceste stări trăite ale eului prindeţi licăriri indirecte ale eului dumneavoastră în calitate de „cunoscător". Problema cunoscătorului apare atunci cînd întrebăm „Cine e9te eul care cunoaşte aceste funcţii ale eului ?" Nu sîntem numai conştienţi de ceea ce ne este propriu, dar sîntem, de asemenea, '< conştienţi că sîntem conştienţi. Această problemă dificilă a dus la postularea unui factor special al eului (fie ca un cunoscător pur — un ego transcendental —, fie ca o combinaţie a celui care cunoaşte — doreşte — se străduieşte — vrea). Acest ultim punct de vedere pare să plaseze un factor coordonator conducător în cadrul personalităţii, un omuleţ în piept care trage sforile. In ansamblu pare mai înţelept să privim funcţiile peraoanle ale dorinţei, strădaniei, voinţei ca fiind îmbinate cu structura personalităţii totale. Ele sînt resimţite ca semnificative pentru sine, dar nu sînt produse de un factor separat din cadrul personalităţii. In •ceea ce priveşte cunoscătorul, fie că rezidă numai într-o inferenţă pe care o facem la un nivel înalt de complexitate, aşa cum susţin James, Dewey şi alţii, fie că este necesar să postulăm un cunoscător pur, un eu transcendental continuu, cum susţine Kant, avern de-a face cu o problemă pe care nu am rezolvat-o. Revenind la simţul eului, există două structuri familiare care au meritat atenţia noastră specială — sentimentele de inferioritate şi sentimentul conştiinţei. Aceste structuri includ, în proporţii variate, multe, poate toate, aspectele proprium-ului. Ele sînt condiţii subiective importante care afectează funcţionarea şi structurarea personalităţii. In final, ne întoarcem la discuţia asupra principiilor îavăţăr» din capitolul anterior. Am argumentat că simţul eului este 146 "n mod treptat. (Nu e inconsecvent să spunem, dacă cineva doreşte, că fiecare copil are o capacitate latentă înnăscută de a dezvolta un eu.) Deoarece eul este dobîndit, trebuie aplicate legile învăţării. în mod specific, în primul an de viaţă, sau în primii doi ani — aşa cum' am explicat anterior — principiile cvasimecaniciste explică apariţia individualităţii timpurii. Condiţionarea, întărirea, repetiţia sînt necesare în mod clar înainte ca micul copil gă-şi poată lega senzaţiile, experienţele corporale şi etichetele verbale (adică numele său) într-o Identitate de sine pe cale de apariţie. Această formă de învăţare „oportunistă" precede formele învăţării personale pe care le-am descris. Pe scurt, am argumentat că există o anumită discontinuitate în succesiunea învăţării. Principiile

în „Anner.". Teoriile straturilor Cum vom considera inconştientul atunci cînd acesta intră în structura personalităţii ? Metafora nivelurilor sau a straturilor pare cea mai naturală. pozitivismul. marele edificiu al personalităţii. u sîntem niciodată conştienţi de ansamblul naturii noastre şi chiar nici de o mare parte din ea. indicatoarelor.^ cină în exterior. (Vezi şi figura 11. o divizare a personalităţii . Kolers a cerut subiecţilor săi să privească la un ecran aparent Ql pe el era proiectată 'cu o lumină foarte slabă o figură geometrică. După această experienţă „albă". Psychol. 148 te din ceea ce se întîmplă pe planul personalităţii noastre j> tine intr-un anumit fel unui strat inconştient. psihologii au predilecţie pentru expresii spaţiale în limbaj. CAPITOLUL 7 Stratul inconştient'' TEORIILE STRATURILOR « CONCEPŢIA LUI FREUD DESPRE INCONŞTIENT * NEVROTICUL ŞI NORMALUL « MECANISMELE DE APĂRARE 9 REZUMAT N. Simitul eului nostru. concentrat cînd în interior. Fluxul de suprafaţă al vieţilor noastre conştiente izvorăşte în „ra măsură din contururi ascunse şi din pîrîiaşe care circulă sub <n\spri[aţă. Aşa cum arată figura 14. pot trezi un interes latent sau pot porni un lanţ de griji — şi niciodată-nu vom şti noi înşine raportul cauzal. Kolers. Şi totuş' metoda obiectivă preferată de aceşti psihologi depinde complet de mărturW propriei lor experienţe conştiente.1 Dar deoarece cîmpul conştiinţei este în orice moment atît de firav. conştiinţa ne oferă singurul test sigur legat de existenţa şi identitatea noastră personală. dar odată stabilit. Behaviorismul. pagina 108. persoana este un domeniu diferenţiat. In orice moment cîmpul conştiinţei este extrem de îngust. în momentul următor aveni o imagine a ceea ce se va întîmpla mâine . proprium-ul devine sursa principală a învăţării ulterioare. pentru Lewin. 1957. ca şi cunoaşterea noastră legată de lumea exterioară este în întregime dependent de această încrucişare a stărilor de conştiinţă. Subiecţii au reuşit să rezolve problema. cîmp de forţă. Ei vorbesc de lărgimea emoţiei. deşi erau total inconştienţi că utilizau impresia inconştientă (subliminală) pe care o primiseră anterior. nu avem altă alternativă decît să spunem că cea mai mare 1 Natura trecătoare şi nesigură a conştiinţei a făcut pe unii psihologi să-i nege vreun loc în ştiinţa psihologiei.) O teorie descrie straturi mergînd dinspre exterior spre interior — ca la ceapă. Faptul că în acest mod se poate provoca realmente impulsul de a cumpăra produsul este o problemă discutată. bariere. separat printr-o graniţă permeabilă de mediul 5ây înconjurător extern. Această teorie particulară (Lewin) nu este interesată atît de ceea ce este conştient şi inconştient cît de struc-turi totală a personalităţii. Nu pare să fie ceva mai mare decât vîrful unui creion fără odihnă precipitînidu-se încolo şi încoace în. Subliminal stimulation in problem solving. (în general. psihologia bazată pe „stimul si răspuns" înclină să procedeze astfel. apoi imediat sîntem conştienţi de un eveniment prezent. 437—441. Acest fapt poate fi demonstrat prin experiment. Era atît de slabă incit subiecţii nu erau conştienţi că priveau" la ceva. Impresii de care nu sintem conştienţi pot totuşi să-şi 6 se pecetea.) în" contact "ireet cu mediul se află anumite sisteme perceptiv-motonii angat : P. A. subiecţilor li s-a ^erut să rezolve o problemă a cărei soluţie includea utilizarea pestei figuri nepercepute. La ce foloseşte. dincolo de toate slăbiciunile sale.2 Acest principiu este aplicat în aşa-numita reclamă subliminală. dacă ele nu sînt percepute şi interpretate conştient ? Nu putem scăpa de faptul câ cola ştiinţa joacă un fel de rol integrator în comportament. întinderea atenţiei. Dar asemenea indici nepercepuţi pot pune în mişcare un şir de idei. iar despre inconştient spun că este scufundat şi că e nevoie de o analiză "în profunzime pentru a ajunge la el. 149 . 70. Se consideră că o imagine sau un mesaj tipărit slab care apare pe un ecran de cinematograf sau de televiziune au efecte inconştiente asupra cumpărătorului potenţial chiar dacă el nu ştie că a fost afectat. Totuşi. Într-un moment ne gîndim la vreun eveniment din copilărie .cvasimecaniciste explică apariţia proprium-ului .

Dar. O trăsătură preţioasă a acestei reprezentări este faptul căţ'ne] seama de unicitatea structurii. pieptul conţine s dania. sentimente durabile şi prejude. reprezentarea ţine seama atît de structură. ce facem. Aceste regiuni centrale corespund conceptului nostru de pf°~ I prium. O concepţie tipică ar putea fi cea reprezentată în figura 15.ee fac. 151 menul este centrul poftelor şi al dorinţelor . Subconştientul este un strat care sprijină imediat vîrfal. 1935.orientarea msQ-titoare. New York. 166 .j Lewin numeşte această regiune profund internă eu. O presiune dată din mediu poate pune una sau mai multe regiuni (trăsături) sub tensiune şi astfel să producă o forţă dinamică unică. cît şi de flexibilitate — două din atributele esenţiale ale personalităţii. dacă un invaidator ne-ar interzice să vorbim limba maternă). deşi sînt I afectate de acestea. şi chiar din moment în moment. dar în condiţii neobişnuite (în vise. McGrawHill. Preconştientul este ceva mai departe de suprafaţă. Pe scurt. pp. i Printre sistemele periferice putem include diferite deprinderi culturale —■ ca aptitudinea de a vorbi limba maternă. 7. De la acest strat spre interior se află regiunile periferice ale 1 personalităţii interne. aceleaşi trei componente : afectivitate. sistemele periferice pot deveni motivaţionale dacă sînt puse sub tensiune. Concepţia tip „foi de ceapă" asupra structurii personalizat i (după Lewin) jate în perceperea stimulilor şi care acţionează direct asupra acestora. . conaţie. şi Dynamic theory °f personality. Preconştientul amintiri ce pot fi evocate Inconştientul amintiri refulate şi inaccesibile Figura 15. ouprinzînd imaginile şi aspiraţiile noastre cele mai scumpe. Cu alte cuvinte. Ele sînt structurate mai ferm decît regiunea perceptiv-motorie. Cea mai veche este cea a lui Platon. . Stratul cel mai profund. McGraw-Hill. capul este sediul Intelectual şi raţiunii. Nucleul regiunii interne personale este zona cea mai in' timă. de obicei. Principles of topo-*>9Kal psychology. fiecare ancorată într-o regiune corporală. L e w i n. ocazional. nu este de obicei accesibil. 1936. care este orientarea noastră fizică. de ex cineslnt aj. Mai spre interior găsim regiunile mai centrale care reprezint motive şi interese mai profunde. Tţ această trihotomie particulară nu priveşte în mod direct prob. New York. sistemul poate deveni central şi autoimplicat.( căţi. spus anterior că unele teorii moderne împart personalitate.3 1 Alţi autori sunt mai direct interesaţi de separarea stratului conştient de cel inconştient şi preferă o imagine pe verticală celei concentrice. inconştientul. desigur (de exemplu. în graniţele regiunilor. în terapie) poate să devină conştient. dar conţine toate amintirile şi asociaţiile care vor apare în conştiinţă dacă sînt evocate. inconştientului. însă nu conţin sistemele centrale (personale). Abdo3 Pentru o expunere mai completă vezi K. ea ţine seama de schimbarea care se produce cu timpul. De obicei unj asemenea sistem acţionează fără un simţ al implicării eului — deşi. îţi aduce în minte metafora familiară a iceber-gului Cea mai mare parte a structurii personalităţii este cufundată sub suprafaţă. curajul şi voinţa . Această figură. Momentul prezent al conştiinţei este in vîrf. Totdeauna „ştim" cine sîntem. ele îşi urmează cursul fără conflict sau efort.Figura 14. Majoritatea deprinderilor noastre aparţin acestui grup. Nu există două structuri care să se j 150 Conştiinţa (momentul actual al conştiinţei) r\ Subconştientul. O reprezentare fundamentală a straturilor diferenţieze exact în acelaşi mod. Afară de aceasta. este subliminală. cap. In majoritatea lor aceste sisteme sînt schimbătoare căci ele au nevoie de o adaptare rapidă la cerinţele mediului înconjurător I şi nu reflectă dispoziţiile mai durabile ale personalităţii. Există multe variante ale acestui plan de bază. Acest filozof antic ne asigura că natura omului are trei părţi. cogniiie.

Un animal decorticat se va înfuria la cea mai mică provocare. şi.6 O altă schemă măreşte numărul nivelurilor la şapte : vitalitate. Leipzig.. Barth. Şi oamenii. 5) stratul personal. Bouvier. . emoţionale.-asiunii şi dorinţei) este activă. sentiment. în „J. de asemenea. a planificării. 153 mitiv şi arhaic) sau stratul conştient domină structura şi fun 1. Mai ales In timp de război şi de criză socială. Bouvier. Kempf s-a exprimat în acelaşi sens susţinînd că sistemul nervos central este în esenţa slujitorul sistemului autonom (vegetativ şi emoţional) (vezi pagina 85). „Suprafaţa psihică" a vieţii este iluzorie. care co: reflexe. P. sediul emoţiilor. dacă au o leziune corticală se comportă adesea în mod primitiv. Funcţiile vitale. Este depozitul amintirilor . arhaice. Dw Schichten der Pers&nlichkeit. atunci. Thomae. Creierul nou este cortexul cerebral.. Thomae se aseamănă cu Platon. 3—19. ed. Pare logic. să spunem că în fiecare din noi se află un „om cortical" şi un „om profund". precum vom vedea în capitolul 19.4 In special în Germania postbelică au fost propuse numeroase versiuni ale teoriei straturilor. Dar în acest caz nu există o ierarhie clară. grosier vorbind. Cum spune Sf. impulsive. care con-l ţine energie liberă şi aspiră la autorealizare . cât şi un sistem de încălzire. vecea şi altele).". întrebările sînt Pur şi simplu următoarele : Inconştientul (cu caracterul său pri°E Rothackcr. Există un conflict între acestea. înţelegere şi voinţă. sau personal sau prospectiv — ori.ego^ul prospectiv" să le aprobe. Francke. o sursă de energie sau motivaţie neînţeleasă pe deplin de indi Am putea spune că. gestul. Rolul fiecărui nivel este determinat de apropierea sau îndepărtarea sa de structura „nucleară" a personalităţii în dezvoltare. există un punct foarte controversat pe care trebuie să-1 ţinem minte. un ego propulsiv. irup şi pun stăpânire pe controlul personalităţii. nii.. Vezi. ele sînt totuşi în mod fundamental juste. narea personalităţii ? Dacă ambele sînt efective. 2) un strat * O trecere în revistă interesantă a teoriilor germane despre stratificare se află în A. R. altfel echilibrată raţional şi moral — nen observat în Germania hitlerisită. senzaţie. Pavel __ .. control. Recent German theories of stratification of ver' sonality. un factor de inhibiţie.5 O altă propunere — oarecum similară — pretinde cinci straturi : 1) un strat vital. vegetative.r FA. I Această chestiune controversată este : Are stratul conştient (pe care Freud îl numeşte ego) o autonomie şi funcţie proprie sau totdeauna serveşte scopurile şi motivele care sînt profund întipărite în inconştient ? Demult. Gilbert. straturile inferioare. în timp ce puterea de control a r. ]948. de asemenea. 31. distingînd trei straturi : un ego impulsiv. Anatomiştii fac distincţie între „creierul vechi" şi „creierul nou". spun ei.7 Un punct asupra căruia toate teoriile stratificării sînt de acord pste acela că stratul contical. 3) impulsuri şi instincte animale . emoţionalei ale vieţii sînt . conductele şi valvele care Menţin edificiul în care locuieşte. Wellek Die Polantăt im Aufbau des Charaklers.endotimiceu.Majoritatea teoriilor straturilor arată că stratul ineonştier. Ultimul ego este un factor intermitent. Freud a reuşit . Bonn. A. De asemenea. a deciziei rezidă în suprastructura mai puţin] stabilă. Mai recent. I. că din acest motiv contribuţia sa în psiholoj gie este cea mai mare de la Aristotel (care a formulat primul o I psihologie a vieţii mentale conştiente). precum la o casă. Lersch îl numeşte pe al doilea „baza endotimică" a existenţei şi pe primul „suprastructura personală". Bern. Schopenhaeur spunea că intelectul nu poate acţiona prin el însuşi dacă voinţa (straturile inferioare . şi este capabil numai parţial să controleze impulsul şi propulsia.Carnea se revoită împotriva spiritului şi spiritul împotriva cărnii". subsolul conţine atît o i u-mulare de obiecte în depozit.?ă pentru prioritatea inconştientului.. imaginaţie. O trăsătură atrăgătoare a unor teorii ale straturilor este nuanţa lor evoluţionistă. un ego prospectiv care planifică. 5 H. Psychol. '■ Problema este centrală pentru teoria noastră. Asemenea concepţii ca acestea (printre ele şi a lui Freud) ple-dea. Aceeaşi distincţie fundamentală constituie miezul teoriei ] expresiei personalităţii elaborată de Klages (scrisul. prezent întreaga viaţă . Creierul vechi include talamusul şi tripol talamusul. 1938. 152 veg şi nutritiv. 'LerscBţ Der Aulbau des Charakters. 1951. Deşi toate curentele de gîndire sînt de acord asupra faptului ntr-un anumit sens straturile inconştiente tulbură conştientul şi chiar ocazionai pot să-1 copleşească. Omul bine îmbrăcat care locuieşte în casă nu prea cunoaşte şi nici nu e caPabil să controleze cazanele subterane. Personlichkeit: eine dynamische Interpretation. 1951. instincte şi impulsuri . două funcţii. impuls. care sînt. 4) emoţii şi însuşiri specific umane . în ce cond'ţii în ce proporţie ia fiecare conducerea ? Concepţia lui Freud despre inconştient De obicei se spune că Sigmund Freud „a descoperit inconştiJ entul". Cu toate că afirmaţiile sînt ' prea extreme. cum s-ar numi — nu reuşeşte întotdeauna să domine nivelurile inferioare. inteligenţă. Ea se datoreşte unei evoluţii tîrzii şi-i lipseşte stabilitatea şi forţa dinamică necesare pentru a transforma conţinuturile arhaice ale inconştientului în motive conştiente contemporane pe care . prevede viitorul şi coordonează cele c euri inferioare cît poate de bine. ele asemenea.

El operează prin „principiul realităţii". J. chiar şi omul de pe stradă ştie acum că adesea acţionăm din motive pe care nu le înţelegem şi că în noi se află sentimente care ne-ar surprinde dacă am şti că le avem. spune tveud. operând. Bowers. Cleveland. este bine să se înceapă eu A general introduction to pşy-wfcahiciSi ecl. Pentru a studia ■'■'■ Un Freud. împrumutînd energia de la id şi îndeplinind ordinele impulsive ale acestuia. cu ajutorul procestl-% lui secundar. în scopul de a serVij id-ul. A. Id-ul nu cunoaşte realitate externă. în figura 16 se ţine seama de o „supapă de evacuare" prin care conţinutul reprimat al inconştientului poate să se strecoare — dacă este deghizat" şi deplasat în mod corespunzător. Subterfugiile care rezultă je ai°i sînt „nevrotice". care pretind individului să-şi îndeplinească sarcina orm regulilor prescrise ale jocului. în „Brit. comportament nevrotic. S. 21'"'—229. dezvăluie adesea procesul primar în ciuda reprimărilor care operează în timpul perioadei de veghe. în virtutea echipamentului său reflex. cu excepţia a ceel ce va face acţiunea reflexă. El este avid. după cum am spus. Datorită lui Freud. numai pentru satisfacerea instinctelor. Este un factor| de execuţie. 1935 şi New introductory lectures 3 mPK'r-hoanaly\i^ New York. consideră că lumea externă este prea rezistentă pentru a fi manevrată. Din cauza frustratiei si a conflictului adesea ip6' 134 ^ anxietate. clipi. 8 T] G'lovor. Visurile. Este o conştiinţă de tipul ^trebuie" (pagina 143). med SXc". dar nu poate reuşi fără ajutorul important al „reprimării". A primar of Freudian psychology. Nevroza (termen ce acoperă* mare varietate de tulburări ale" personalităţii) se datoreşte simnluliii. dacă este prelungită şi nerezolvată.mai mult decît oricare alt autor m istorie să atragă atenţia asupra proceselor formative ascunse care adesea ne modelează personalitatea fără ştirea noastră. 1954. O gazdă obosită şi nu prea binevoitoare spunea musafirilor ei care plecau : „Noapte bună. Knopf. conţine un cazan de aburi al energiilor de bază. Liveright. Noi ne imagină™ satisfacerea id-ului în mod direct. de exemplu. dar. ego-ul apare timpuriu în viaţă. poate strănuta.. După Freud. Conceptul cheie în teoria psihanalitică a lui Freud este „procesul primar". 1933 155 . New York. dragostea sexuală pentru părinte) sînt în mod atît de profund tabu încît nu li ■ permite niciodată o recunoaştere conştientă. Pe măsura ce socializarea continuă. F. Anxietatea. Pe de altă parte. Anxietatea. Rezolvarea inteligentă a problemei ajută. dă astere unei forme de-. copil. de asemenea.30. elimina în scopul satisfacerii id-uluiB Procesul primar se referă la tendinţa de împlinire a dorinţelor pe-l care o observăm în visele şi imaginaţia noastră. A satisface idul şi a fi totuşi „corect" în mod rezonabil este sarcina „proceselor secundare". care mediază între instincte şi lumea externă. Gîndurile şi sentimentele ei ostile reprimate au ieşit la iveală. El refuză să fie socializat sau civilizat — şi totuşi societatea (prin părinţi) pretinde un comportament „corect". suge. Reprimarea forţează o idee sau o amintire periculoasă sa iasă din conştiinţă şi o împiedică să revină — cel puţin într-o formă necenzurată. inconştientul. The fulurc of „dynamic" psychology. The struc-I and mcaninci oi psychoanalysis. Instinctele noastre ne fac să ne gîndim (să halucinăm) la obiectele satisfacţiei dar nu pot facei nimic pentru a realiza o asemenea satisfacere. conştiinţa şi ego-ul ideal al ^dividului. înmagazinează amintiri uitate sau reJ primate care au căzut sau au fost aruncate — ca să zicem i şa — ca într-o groapa adîncă. O1'ld. A. Pentru a evita durerea şi a obţine plăcerea. De aceea. Acest tiran. este „alia şi omega nevrozei*'. îşi asumă j datorie dublă. M.p „principiul plăcerii". Norton.r-'-\ î/157. dar nu moarte. Funcţia ego-ului este de a rezolva probleme. 5e • gîndi şi planifica.. Bietul ego este un sclav nu numai pentru cei doi tirani ■— impulsul id-ului şi realitatea externă —. Expunerile despre Freud sînt numeroase. Copilul nou-născut. Utile ţn special sînt C. Bronncr. „un cazan în clocot" al impu1 urilor instinctive (în principal — impulsul sexual şi agresivitatea} Id-ul dinamic este sistemul originar al personalităţii din "care se diferenţiază alte sisteme. 1930.al treilea : superego. nici chiar de . şi pentru u. . superego va veghea ca să se producă tot mai multe reprimări. st W Hoaly. Unele dorinţe ale id-ului (de exemplu. este un grup de deprinderi învăţate de la părinţi şi de la societate. Pe de o parte. Hali.8 Id-ul are dorinţele sale. Lapsus linguae şi lapsus calarni trădează dorinţe sau animozităţi care sînt îngropate. îmi pare răii că aţi venit". Sarcin3 sa este dificilă şi în mod frecvent el nu poate realiza adaptări^ dificile cerute. De asemenea. fapt că ego-ul. De aceea operează . rev. New York. ! el are numai două instrumente : acţiunea reflexă şi procesul pri-1 mar. de a se proteja pe sine şi id-ul.

El adăposteşte. Desi-J gur. no. Mulţi urmaşi regretă faptul că Freuid a susţinut aceasta concepţie." Să privim mai îndeaproape :er-| menii proces primar şi $ecund<M Făcând această alegere a terr tni-lor. Strigătul de luptă al psihanali. nu e ' tresar. cit. Numai pentru că rădăcinile bolii se găsesc uneori în inconştient. de asemenea. 10 De exemplu. dioase şi inlruntindu-le. Dacă privim toate achiziţiile unui adult (altruismul său. 156 Problema. Freud spune că instinctele noastre pot forma ataşamente la noi obiecte . Uneori flăcărik p2 sa se stingă de la sine. de asemenea. Freud şi-a trădat întreaga . după cum am spus. Int. dispunem de o concepţie biologică despre natura personalităţii adulte normale. 15—30. ordinea naturii. Press. 3 dm „Psychological Issues". Quart". (Cineva a făcut remarca usturătoare că în explorarea inconştientului Freud coboară mai adine. controlat. alţii îl reinterpretează . Ceea ce este instinctual. este de cea mai mare importanţă pentru teoria personalităţii. murdar şi periculos.11 Astfel. Hartmann . Imaginea lui Freud despre id ca ceva care „nu se schimbă niciodată" poate fi. Fără îndoială acesta este punctul discutabil al doctrinei freuj diene. spune Jung. centrat orbeşte pe sine. Se poate. Probabil există impulsuri şi energii creatoare disponibile în inconştient şi aflate în rezervă. de asemenea. 1951.. mai ales capitolele tcrl* de Rapaport şi H. Rapaport (Ed.). dar adesea prJ\ duc pagube serioase. şi în general inconştient este primar. 36. op. Identity and the'Ufe cllCA Monogr. adult este secundar. despre natura umană. E. Structura personalităţii după Freud Zona de contact cu Reprimarea este ca şi cum ai p intr-un dulap un coş cu hîrtii a] > ^ şi ai închide uşa. stă mai mult şi se întoarce mai murdar decit oricare alt psiholog. să se conchidă că regiunile mai adinei ale naturii umane conţin numai ceea ce este rău. se poate contesta descrierea făcută de Freud conţinutului inconştientului. Ceea ce este raţional.) Pentru Jung inconştientul conţine mai mult decit impulsuri agresive şi sexuale încastrate în amintiri.9 El nu există pîna cindj energia nu este deviată de la id pentru a susţine procesele s<enun-dare care constituie ego-ul. Dar Freud vrea sâj spună mai mult decît aceasta. este „Acolo unde era i-M va fi ego-ul. şi a fost. Astfel. Fgo psi/choiogy and interpretation in psychbanalytic thercpy< „Psychoanal. D. Organizatian and pathol thought. o nuanţa nevinovată de ". alţii spun că a murit înainte de a-şi completa „psihologia egoului". nemurire sînt categorii ale unei ordini umane universale şi par să zacă într-o formă latenta in inconştient. Nici chiar un adult nu scap \ de' prioritatea procesului primar in viaţa sa. Mai mult. cum spunea Freud. E r i k s o n.impfl cerinţa primară a sugarului pentru satisfacţie este mai timpuria decit toate construcţiile raţionale secundare. declarate tabu şi respinse.10 9 Vozi Hali. noţiunile de mamă. contesta prioritatea inconştientului în cursul vieţii. Univ. inconştientul conţine complementul personalităţii noastre de toate zilele. idealurile sale. căci calităţile care se află acolo sînţ reciproca naturii noastre obişnuite : o persoană puternic extroventită are probabil un inconştient introvertit. La începuturile istoriei psihanalizei Jung s-a separat in mod viguros de Freud. Scopul psihanalizei este să permit* unui pacient să-şi întărească ego-^| largindu-i scopul. 1951. 1^' şi E Kris. termenii au. cu cerinţe imediate. p. Freud insistă asupra i'ap-J tului că „ego-ul nu are o energie proprie". „amintiri ale rasei" (arhetipuri) care sint formele de gîndire fundamentale pentru existenţa umană. viu contestată. gusturile sale mature şi conştiinţa sa de tip „ar trebui") ca „secundare" sau. New York. problt >-rels vieţii pot fi abordate în mod reali» fără constrîngeri şi anxietăţi paralizantă care sint produsul unor reprimări repetate. New York. Revenind asupjJ gmdurilor şi sentimentelor primei. Mulţi psihanalişti se îndepărtează în mod radical de acest punct şi au elaborat o psihologa neofreudiană a eului. ca „sublimări transparente" ale proceselor id-ului.Figura 16.zejj spune Freud. Press. 20. Columbia Univ.

geloasă şi autocompătimitoare. Intuiţiile sale sînt mai aplicabile acestor cazuri decît personalităţilor cu o fiziologie sănătoasă. ea asigură un domeniu reglator în care problemele ce nu pot fi rezolvate printr-o deprindere sau printr-un instinct inconştient primesc forţele în interacţiune (reflexia^ analiza. dar există o urmă de adevăr în formularea S3 — mai ales cînd explică tendinţele nevrotice ale personalităţii. dar rămîn aceleaşi forţe instinctuale — înăbuşite.13 Tocmai această poziţie o contestăm. format în acest mod. nevroticul nu e capabil să realizeze schimbul echilibrat cerut de o prietenie sănătoasă. că există numai grade de aoceptabilitate de către ceilalţi. vezi C. construiesc sisteme noi de interese. Outline of a theory of (fonsciousness as a regu-y field : preliminări/ statement. în structura ne ■. 40. resentiment. el (ea) poate manifesta simptome fizice („conversiune") : ulcere. poate totdeauna. A o sută una oară mîna mea nu găseşte cheia şi nu pot să intru. atunci se spune că sînt normal. este relativa importanţă a funcţiilor inconştiente şi conştiente în formarea şi menţinerea personalităţii. teamă. Ca şi alţi autori. în cel mai rău caz. deşi împotriva unora se pot ridica mai puţine obiecţii decît a altora. Ea atribuie conştiinţei un rol pasiv şi secundar. Conform acestei concepţii. toţi sînt puţin nebuni. cap. 12 Ci. ele construiesc o imagine de sine. cu excepţia faptului de a se face pe sine atrăgător. Instantaneu sînt foarite conştient de problemă. devine relativ autonom de id. G. toţi au înclinaţii nevrotice. este posesivă. M. Psychol. Este portarul aproape ? Unde este colegul meu de cameră ? Pot să intru pe fereastră ? Toate aceste încercări de soluţii îmi ţîşnesc în minte şi din această învălmăşeală conştientă apare o decizie pentru a rezolva problema. chiar paralizie. Lindzey. Dacă îmi dirijez relaţiile astfel încît ceilalţi să nu mă evite sau să mă trimită la spital sau în închisoare. Punctul de discuţie. 1955. în „J.". nici un nevrotic nu înţelege pe deplin rădăcinile comportamentului său nefericit. inclusiv despre inconştient. Observăm că sîntem mult mai conştienţi cînd există situaţii problematice cărora nu li se poate face faţă în mod automat. de relaţii calme în muncă şi de fericirea casnică. Psihologia modernă a eului încearcă să corecteze tocmai această unilateralitate. Se poate întâmpla . Collier.egla singur. ea este clar asociată cu nivelul cel mai înalt al activităţii metabolice din cortex. dacă nu ar fi avut de jucat un rol în economia vieţii 11 Pentru o expunore bună a teoriei lui Jung despre personalitate. conştiinţa pare să fi apărut pentru a regla un sistem nervos care s-a dezvoltat prea mult în partea superioară pentru a se r. York. există şi alte motive puternice. Nevroticul şi normalul Există unii autori care susţin că toţi sîntem nevrotici. Dar toată această reglare se află numai în serviciul unui id a cărui „structură nu se schimbă niciodată" ? Pare foarte puţin probabil.12 De o sută de ori m-am apropiat de uşa mea. Cineva a spus că nevroticul va face orice ca să fie iubit. ci caracterizau întreaga viaţă mentală umană. R. Alegerile noastre conştiente lasă urme . implicate. El a simţit că formulările sale nu se limitează la „procesele morbide". câcî jrreud a simţit că psihanaliza oferea „întreaga bază" pentru ştiinţa psihologiei. Freud era un clinician care a lucrat ani şi ani de zile cu personalităţi tulburate. repetăm. S. Persoana nevrotică are pretenţii. am privit critic deprecierea de către Freud a rolului conştiinţei. Orice altceva ar fi conştiinţa. că nici o persoană nu e normală. Imaginea lasă totuşi ego-ul fragil şi relativ inconstant. încercarea imaginativă şi decizia) care produc soluţia. Deşi tulburările în viaţa amoroasă sînt adesea. Nev. Fără ajutor. eczeme.(cathexes). Hali. 269—274. formează o conştiinţă generică. 3. Aşa cum arăta William James. 1957. Ego-ul. Spre deosebire de persoana normală. fheories of perso-ply. Wilov. Afirmaţia cea mai adevărata şi cea mai generală despre nevroze pare să fie aceea că ele sînt o reflectare a unei centrări necontrolate asupra eului. ro-ticd : ură. în loc de echilibru constatăm «un dezechilibru forţat. care adesea se datoresc unor motive inconştiente şi unor conflicte inconştiente. surditate funcţională. isterică şi acuzatoare . 158 Această concepţie este în acprd cu poziţia freudiană. am scos cheile din buzunar şi am intrat — fără să fiu conştient de succesiune. criminale sau chiar psihotice . Nu ar fi aparu't. 157 umane. excitate —■ însă nu schimbate în mod fundamental. dar neorientate.

Nu valoarea ataşată unui act si niti frecvenţd . în „J. O diagramă adoptată din Kubie (figura 17) reprezintă marea diferenţă care există între vieţile ordonate în general de planuri. succes sau eşec. Aici sîntem de acord cu Freud. este probabil adevărat că tendinţele nevrotice se datorează în principal unei igiene mentale sărace — unei educaţii greşite a copilului. impulsurile şi ideile cu realitatea. scopuri şi intenţii conştiente (eul autonom) şi vieţile conduse în primul rînd de constrîngeri inconştiente şi formaţiuni nevrotice. prost înţelese. dimpotrivă. 159 Distincţia între normal şi nevrotic nu depinde do faptul dacă cova < lc. 104. Din aceste cauze el este de obicei auto-defensiv. Structura id-ului arhaic nu mai predomină. el are o nuanţă infantilă. In opoziţie. Deşi nu putem exclude posibilitatea ca anumite constituţii să fie în mod inerent „slabe" şi astfel să tindă să dezvolte ■manifestări isterice şi să fie lipsite de capacitate pentru o integrare fermă. K u b i e. mont. p. 518—536. Ea sugerează faptul că această regiune a unor amintiri accesibile este importantă în special pentru creativitate. sau răzvrătire. S. implicîrid activitate sau indolenţă. dar există totuşi o prăpastie adîncă între vieţile care sînt în ansamblu bine integrate şi echilibrate (în ciuda unor elemente nevrotice minore) şi vieţile care sînt dominate de conflicte posesive. unui eşec în a-şi confrunta nevoile. egoist sau generos. conformi >. cit. utilizarea unor mijloace adecvate. op. Aceasta este esenţa a ceea ce este psihopatologic în cooiportamen Ul urian14. automat şi fără legătură cu restul vieţii. Diagrama atrage atenţia asupra prezenţei preconştientului la oamenii. la care inconştientul se implică în mod mult mai coercitiv şi într-o proporţie mai mare. în general conştienta şi „în acord cu vârsta". Diagrama recunoaşte. indiferent de orice alte conside~ raţii. de obicei îşi poate echilibra impulsurile şi se poate conforma tuturor criteriilor semnificative : adaptarea actului său la timp şi spaţiu adecvate. Originile sale se află probabil în perioada timpurie a vieţii şi. deşi efectele sale se prelungesc în anii următori. Dacă aceste forţe. Actele inadecvate persistă „indiferent de» orice alte -onsiiderente". aroţS sau meschinărie. The neurotic process as the focus of physiological isychoanalytic re'search. atunci acel act este nevrotic şi forţele care îl determina sînt nevroto-gene. Motivaţia normală rupe legăturile cu pa-rioada timpurie a vieţii.sau raritatea sa determină faptul ca actul să fie normal sau nevrotic. o serie continuă de personalităţi. Aceasta este o problemă foarte importantă pentru teoria noastră despre motivaţie.. motivaţia normală este flexibilă. Un sistem nevrotic de motivaţie este orb. 13 Vezi Hali.. constructiv sau distructiv. anxioşi şi cu pretenţii. Astfel.ca el să sufere datorită unui început prost în viaţă. ea în cazul unei mame exagerat de posesive care reuşeşte numai să-şi îndepărteze copiii. o nevroză adevărată este dominată în mare măsură de inconştient. Amintiri dure. ambiţie sau apatie. 160 ^JH Planificare intenţionaţi şi testarea realităţii Creativitate şi imaginaţie nor/nald Creativitatea h nevrotic Oistonftjttea realitatî! Io persoana alienată Conştient . Faptul c^ un act este normal sau nevrotic depinde numai do natura constelaţiei op forţe care îl determină. Nu calitatea unui act îi face să fie nevrotici. curat sau murdar. Persoana normală. cruzime sau blindeţe. sînt de o asa natură încît ele s^ ■■termina repetarea automată a actului. impulsuri nedorite sînt reprimate şi îndepărtate din canalele integratoare ale creşterii. de la acelea aproape complet dominate de scopurile lor conştiente şi în contact continuu cu realitatea. vino\ j sau virtuos. Oamenii normali pot fi egoişti. Creativitatea unei persoane normale depinde mai mult de cooperarea preconştientului decît în cazul nevroticilor. bun sau rău. nevortici ? Poate. de asemenea.. într-o oarecare măsură. Ea este „funcţional autonomă" (capitolul 10). curajos sau fricos. coercitiv. coercitive. şi raportarea actului la standardele propriei sale conştiinţe şi la interesele altora. la personalităţi cu o intuiţie şi o integrare mai reduse şi într-o măsură mai 14 "L. Toţi am avut în viaţă momentele grele. nota 8. Sci. Actul are de obicei o calitate de autoapărare. Distincţia rezidă mai curînd în caracterul automat. disociat al conduitei nevrotice.". Nu sîntem oare de aceea. 12. în mare măsură inconştient. 1958.

Inconştient Dominarea conştientului Oominareo oreconstientului Oominareo inconştientului figura 17. Variaţia proporţiilor dominării conştientului şi inconştientului în cadrul personalităţii (adaptată după Kubie) mare dominate atît de funcţiile preconştiente, cît şi de cele inconştiente, şi pînă la cazurile în mod clar anormale ale căror vieţi sînt controlate tot mai mult de sisteme disociate şi inconştiente. într-un sens această ipoteză a continuităţii stricte între normal şi anormal este acceptabilă. Un argument puternic în favoarea sa este existenţa cazurilor limită. Există în mijlocul nostru nevrotici temperaţi, semipsihotici, paranoici la limită' (personalităţi suspicioase) şi alţii. în mod descriptiv, putem spune că normali-tatea — anormalitatea este o problemă de grad. Dar acest oontinuum neîntrerupt este unul din simptome, nu unul din procese. Procesele care contribuie la normalitate şi anormalitate sînt foarte diferite. Să luăm un exemplu. A înfrunta lumea şi problemele sale este în sine un lucru sănătos deoarece produce o adaptare şi o stăpânire adecvată. A evada din lume este în sine un lucru periculos şi morbid. Evadarea extreţaă este întâlnită în cele mai severe forme de tulburare mentală, psihozele. Dar, veţi întreba, nu evadăm cu toţii într-o oarecare măsură ? Da —■ şi, mai mult, putem să ne recreem prin aceasta şi, eventual, să constatăm că visele noastre cu ochii deschişi sînt constructive. Dar asemenea rezultate inofensive şi folositoare pot apare numai dacă procesul dominant este înfruntarea. Lăsată în voia sa, evadata atrage după sine anormalitate. La psihotici (şi la unii nevrotici) acest proces predomină. Dimpotrivă, la persoana normală, confruntarea este procesul de control. 161 ersonalitatii — cd, 265 Murphy oferă o ilustrare simplă a problemei : Dacă cineva împinge un scaun înapoi cîţiva inci, pivotîndu-1 pe pic oj rele dinapoi şi îşi retrage mîna, scaunul va cădea în faţă pentru a-şi ri'lUa vechiul echilibru. Dar dacă îl lasă să treacă cu un milimetru dincolo ck- u„ punct dat, atunci vechiul echilibru nu poate fi recîştigat. Scaunul cade înapoj pe podea, pentru a ajunge într-o poziţie complet nouă fără tendinţa ci > | reveni la cea veche15. Acelaşi lucru este şi cu personalitatea. Cînd, de exemplu presiunea „evazionismului" ne împinge uşor înapoi, de obicei opunem rezistenţă acestei presiuni şi revenim în curând la un echi^ lihru normal. Dar dacă presiunea este prea puternică cădem cu totul şi adoptăm un echilibru nou, deşi anormal, renunţînd complet la lume şi realitate. Să enumerăm unele procese care în mod intrinsec contribuie la anormalitate si normalitate : Care contribuie la anormalitate evazionism (imaginaţie) reprimare ineficientă (cu efecte secundare jenante) autodecepţie dezintegrare (disociere) îngustarea ariei gîndirii adaptări concrete impulsivitate necontrolată fixaţie la nivel juvenil la Care contribuie la normali-] tate confruntare (încercarea reali. taţii) reprimare eficientă (excluderea totală a impulsurilor şi gîndurilor nedorite, vel pagina 166) autointuiţie integrare (organizare progresivă) abstracţie (aptitudinea de a gîndi despre lucruri) toleranţă la frustraţie autonomie adecvată vîrstei şi experienţei De ce denumim procesele din cea de-a doua enumerare procese „normale" ? Cauza este pur şi simplu că aceste modalităţi de funcţionare, ca şi altele asemănătoare, produc o dezvoltare flexibilă, continuă în cadrul personalităţii. Procesele „anormale", luate în sine, duc la un mod de existenţă rigid şi îngust şi la ° oprire în procesul de individualizare şi devenire. Este adevărat 15 G. Murphy, Personality : a biosocial approach to origins and struC' ture, New York, Harper, 1947, p. 85.

162 - toate judecăţile privitoare la normalitate, sănătate fizică şi caentală, maturitate implică un standard valoric. Filozofii ne-ar Reveni că nu e uşor de dovedit, de exemplu, că confruntarea este ^mai bună" decît evadarea din realitate. Dar toţi ■ par să fie de '.'cord în general că aşa este. Revenim la problema criteriilor pen-trll personalitatea normală şi matură în capitolul 12. Pentru a rezuma, Freud, cu toate meritele sale, a călcat graniţa dintre funcţionarea mentală nevrotică şi normală. A făcut acest lucru postulînd (la toţi oamenii) un inconştient extre"° de jncărcat cu impulsuri antisociale şi cu reprimări. Forţa contrarie, ego-ul, este considerată în mod esenţial ca slabă şi secundară (la toţj oamenii). Punctul meu de vedere este considerabil diferit, persoanele care sînt relativ sănătoase au un ego cu mult mai activ şi autonom decât admite Freud (deşi mulţi din urmaşii săi fac acum concesii în această problemă). Procesele normale de creştere şi devenire sînt, în principal, neglijate în teoriile lui Freud despre personalitate. Deşi urme ale trăsăturilor şi mecanismplo1" nevrotice se pot găsi la mulţi oameni sănătoşi, aceste elemente sînt minore în comparaţie cu ţesătura mai puternică a creşterii normale. Mecanismele de apărare Nu e necesar să acceptăm teoriile lui Freud despre motivaţie şi despre inconştient pentru a aprecia strălucita sa expunere asupra strategiilor de apărare pe care le utilizăm cu tofi "^ ^ooul păstrării respectului faţă de noi. Dragostea de sine şi mîndria sînt universale în natura umană, chiar dacă la personalităţile mature nu sînt în mod necesar suverane. în fiecare zi suferim ameninţări grave la adresa respectului faţă de sine : ne' simţim inferiori, vinovaţi, nesiguri, neiubiţi. Nu numai lucrurile mari, dar şi cele Mici ne fac rău : greşim la un examen, facem o gifă socială, ne îmbrăcăm nepotrivit pentru o ocazie. Ego-ul transpiră. încercăm un disconfort, poate anxietate, şi ne grăbim să reparăm rana narcisistă. Mecanismele de apărare ale ego-ului (termenul lui Freud) sint stratageme viclene prin care încercăm să înşelăm disconfortul şi anxietatea. Aceste strategii autoprotectoare sînt obişnuite, dar în flici un caz ele nu constituie întregul repertoriu de acţiuni adap-tative ale persoanei normale. Adesea ea îşi înfruntă slăbiciunile Sl lipsurile şi purcede la a se lupta în mod realist cu ele. Ea înfruntă frontal vina, frica, gafele şi elaborează un mod de viaţă ie ia în considerare în întregime şi în mod conştient ş; face ele pietre de construcţie pentru un edificiu personal mai inte163 grat. Opusul apărării este deci înfruntarea. Persoana nevrotică s apară mai mult şi înfruntă mai puţin. La personalitatea sănătods° predomină, de obicei, înfruntarea. înainte de Freud, mulţi filozofi au fost preocupaţi de tendinţeU i umane de a evita sau de a înirumuseţa lipsurile — printre ei'au fost Hobbes, Nietzsche, Bentham — dar lui Freud îi revine merituj de a fi înscris pentru totdeauna acest capitol în ştiinţa psihologje; Care e esenţa acestui motiv autoprotector râspîndit ? Filozofjj mai vechi aveau obiceiul să spună „Autoapărarea este cea mai veche lege a naturii" sau „Oricum am denumi tiranul conducător eui este factorul hotărîtor". Pentru Freud este o problemă a' ego-ului care se apără împotriva anxietăţii. Dintre psihologi Koffka vorbeşte despre „o forţă care propulsează ego-ul în sens ascendent".16 McDougall consideră că în centrul fiecărei personalităţi se află un sentiment de respect pentru sine care joacă „cel mai puternic şi mai răspîndit rol în viaţa superioară a omului"."■, Psihanaliştii vorbesc de „narcisism fundamental". în capitolele anterioare am acordat un rol important „respectului pentru sine", deşi am subliniat că el este numai unul din funcţiile centrale ale personalităţii. Care sînt cîteva din strategiile principale ale apărării egoului ? Pe drept, Freud acordă primul loc reprimării. Reprimarea. în mod frecvent individul împiedică manifestarea conştientă a dorinţelor şi gîndurilor dezagreabile. „Tot ceea ce este contradictoriu în raport cu tendinţele dominante ale personalităţii conştiente, cu dorinţele, năzuinţele şi idealurile ei şi tot ceea ce ar tulbura buna părere pe care cineva doreşte s-o aibă despre sine poate' fi reprimat"18. Reprimarea ocupă primul loc în enumerarea noastră pentru că toate celelalte mecanisme de apărare par să depindă de ea într-un fel sau altul. Dacă toate dorinţele, amintirile şi conflictele noastre ar fi pe deplin accesibile conştiinţei noastre, în mod normal ard folosi mai curînd înfruntarea decît apărarea. Tocmai deoarece considerăm înfruntarea prea dificilă recurgem la reprimare. Şi cmd adevărata natură a conflictului nu mai este clar înţeleasă sîntem gata pentru noi strategii de autoînşelare. Pentru a lua un exemplu, decanii şi preşedinţii de departamente din colegii sînt adesea uimiţi de numărul mare de studenţi deficitari din punctul de vedere al pregătirii uni^ 16 K. Koffka, Principles of Gestalt psychology, New York, Harcourt, Brace. 1935, pp. 670 ff. 17 W. McDougall, Energies of men, New York, Scribner, 1933, p 23j18 F. Alexander, The medical value of psychoanalysis, New York, Norton, 1932, p. 79. 164 versitare, care „uită" că au primit scrisori de avertizare în legătură cu munca lor din colegiu. Pentru ei ameninţarea eliminării din colegiu este neplăcută şi lucrul cel mai simplu de făcut este să reprime gîndul ei.

„Uitînd" comod ameninţarea, studentul e liber să se distreze şi, de asemenea, să-şi reconstruiască respectul faţă de sine într-o varietate de mo-' dalităţi minore. El îşi poate scuza eşecurile anterioare, blama instructorii şi raţionaliza lenea — pînă cînd realitatea tragică îl ajunge în final din urmă. Chiar dacă el nu a uitat cu adevărat avertismentul, cel puţin i-a redus importanţa şi s-a asigurat pe sine că acesta se datorează unei cauze care nu îi aparţine. Negarea. Chiar dacă cineva nu uită în mod real o ameninţare, totuşi îi poate nega existenţa.19 Un exemplu obişnuit se produce după aflarea bruscă a unei catastrofe sau a unei pierderi ireparabile. E convenabil să spunem şi să credem, cel puţin pentru moment „Nu poate fi adevărat". Unui copil de trei ani i s-a spus că mama sa va mai avea un copil. Gelozia i s-a trezit şi copilul a spus : „Nici un copil" şi a repetat aceste cuvinte multe săptămîni. Cînd copilul s-a născut, el a continuat să-i omită prezenţa şi a ţinut-o cu cîntecul său „Nici un copil, nici un copil". Să revenim la teoria reprimării. Uneori încercarea de a reprima este ineficientă, dar alteori reuşeşte. în nevroze ea este ineficientă căci provoacă un comportament forţat şi neînţeles. Dar există un alt tip de reprimare care este în întregime benign, slujind bine funcţia normală a înfruntării. Zilnic suprimăm în rnod deliberat mult material, îndepărtînd ceea ce nu este folositor şi ceea ce nu se potriveşte cu stilul «de viaţă pe care l-am ales — şi nu suferim consecinţe negative. Un experiment ilustrează acest fapt, McGranahan şi-a prevenit subiecţii că vor primi un şoc electric dacă spun numele unei culori într-un test asociativ verbal. Unei persoane care nu-şi putea inhiba tendinţa de a spune „verde" la cuvîntul stimul „iarbă" i s-a transmis un şoc neplăcut. Experimentatorul, prin chiar natura instructajului său negativ, invita de fapt la un set mental pentru culoare, dar totodată cerea subiecţilor să reprime acest set. Majoritatea subiecţilor 19 A n n a Freud, The ego and the mechanisms of defence, New York, Univ. Press, 1946, cap. 7. 165

nu au întîmpinat dificultăţi în îndeplinirea sarcinii. Ei au su-primat setul de culoare adoptînd un set de nonculoare. Astfel, ei s-au putut regla să dea termeni supraordonaţi, sau sinonime, sau antonime. Adoptînd un set mental sigur, ei au evitat setul periculos şi nedorit. L-au reprimat, şi reprimarea a fost spre binele lor.20 Ei au scăpat de şoc. Totuşi, alţii nu au putut suprima efectiv ideea interzisă de culoare, chiar dacă au fost pedepsiţi în mod repetat prin administrarea unui şoc neplăcut. Atunci, reprimarea este procesul de excludere din conştiinţă, total sau parţial, a unei situaţii conflictuale. (Dacă procesul este deliberat, ca în acest experiment, vorbim de suprimare ; dacă nu e deliberat, de reprimare). Suprimarea sau reprimarea este benignă atunci cînd serveşte interesele înfruntării prin înlăturarea unor impulsuri şi amintiri nesemnificative şi nedorite. Totuşi, uneori, după cum am văzut, înlăturarea nu este sănătoasă ; impulsurile şi amintirile suprimate continuă să tulbure personalitatea. Coşul de hîrtii aprins nu "p"oate fi pus în siguranţă într-un dulap şi apoi închisă uşa.21 Raţionalizarea. Termenul raţionalizare se aplică în sensul larg la orice formă de autoînşelare.22 Este o absurditate a limbii engleze faptul că termenul semnifică opusul lui „raţional" sau „raţiune". Raţiunea este capacitatea de a modela credinţa şi conduita cuiva îm aşa fel încît să fie în acord cu cunoştinţele sale despre lume, iar dacă cunoştinţele sînt insuficiente, constă în capacitatea de a dobîndi mai multe cunoştinţe referitoare la problema respectivă. Raţiunea adaptează impulsurile şi credinţele la lumea realităţii, raţionalizarea adaptează ideea cuiva despre realitate la impulsurile şi credinţele sale. Cum a spus cineva, raţiunea descoperă temeiuri reale, raţionalizarea temeiuri bune pentru ceea ce facem. 20 D. V. McGranahan, A criticai and experimental study of repres-sion, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1940, 35, 212—225. Vezi şi L. B e 1 m o n t, H.' G. B i r c h, Re-individualizing the repression hypothesis, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1951, 46, 226—235. 21 Deşi Freud însuşi a fost preocupat mult mai mult de reprimarea ineficientă şi nesănătoasă decît de cea benignă, el nu neagă posibilitatea ca dorinţele neplăcute să poată fi „în mod real distruse sau anulate". Nu orice impuls persistă în inconştient. Vezi E. Jones, The life and work of Sigmund Freud, New York, Basic Books, 1957, III, 259. 22 Termenul a fost utilizat prima dată în 1908 de Ernest Jones, Raţionalization in every-day life, în „J. abnorm. Psychol.", 1908, 3, 161—169-Totuşi, procesul însuşi a fost recunoscut sub mai multe nume : născociri şi aberaţii (Bentham), ideologie (Mannheim), derivaţii (Pareto), ipocrizie (Le Dantec), mit, folclor,

legende şi altele. Vezi G. W. A11 p o r t, Historical background of modern social psychology. în G. Lindzey (Ed.), Handbook of social psychology, Cambridge, Mass., Addison-Wesley, 1954, voi. I, cap. !• 166 Într-un experiment subiecţii au fost confruntaţi cu păreri puţin măgulitoare despre ei înşişi. O dată li s-a spus că un străin a emis o judecată severă despre ei, altădată un prieten. Cîţiva oameni au luat această informaţie în sCris şi au meditat mult dacă nu ar trebui să-şi revizuiască propriile lor judecăţi despre ei într-o direcţie mai modestă. Dar cel mai adesea ei şi-au salvat reputaţia prin raţionalizare. Străinul, au spus, „nu se pricepe să judece oajnenii" sau „nici nu mă cunoaşte". Prietenul a dat mai mult de furcă ; dar unii au pretins că „el nu ar fi putut spune asta" sau „de fapt el a vrut să spună altceva". După un timp, mulţi subiecţi şi-au deformat amintirile despre ceea ce a spus prietenul şi au raportat că judecata era mai favorabilă decît fusese în realitate23. Raţionalizarea se întinde de la trivial la grandios. Din impuls sărim să justificăm faptele noastre rele. Cum spunea Emerson „neea ce numim păcat la alţii pentru r,n\ ^ţp experiment". Irita-bilitatea sau lenea noastră sîntem gaca să ie punem pe seama căldurii sau a umezelii. Cînd copilul nostru sparge fereastra unui vecin minimalizăm fapta, numind-o o „prostie copilărească". De nenumărate ori pe zi găsim căi de a apăra buna noastră părere despre noi şi despre familiile noastre La un nivel mai complex construim închipuiri şi ideologii complicate. După Lotze, convingerile filozofice ale unui om sînt de cele mai multe ori o încercare de a justifica o concepţie fundamentală asupra lucrurilor, adoptată de timpuriu o dată pentru totdeauna în viaţă. Credinţa în inferioritatea înnăscută a negrilor este o raţionalizare comodă pentru albii al căror respect pentru sine şi avantaj economic depind de menţinerea negrilor „la locul lor". Un istoric a mers atît de departe incit a spus că aproape toate scrierile trecutului în domeniul ştiinţelor sociale, politicii şi eticii .„pot fi date la o parte de generaţiile viitoare ca fiind, în special, raţionalizări" ,24 Dar această direcţie de gîndire devine primejdioasă. A reduce întreaga teorie la raţionalizare înseamnă a tăia tuturor craca de sub picioare. Este teoria lui Darwin despre supravieţuirea celui *mai apt o simplă raţionalizare a concurenţei economice îndîrjite din secolul al nouăsprezecelea ? Nu este psihologia freudiană nimic mai mult decît o raţionalizare a vieţii sale „decadente, fixată pe sex ?" A fost accentul pus de Kant pe rolul raţiunii numai o fugă comodă de lipsa sa de succes în viaţa emoţională şi activă ? Se poate admite că gîndirea este adesea tendenţioasă fără a conchide că ea nu are niciodată o validitate obiectivă. Raţiunea transcende raţionalizarea ; funcţia sa este să distingă falsul de adevăr ; şi dacă nu credem 23 O. J. H a r v e y, H. H. K e 1 le y, M. M. S h a p i r o, Reactions to unfa-vorable evaluations of seif made by other persons, în „J. Pers.", 1957, 25, 393—411. 24 J. H. Robinson, The mină in the making, New York, Harper, 1921, P. 47. 167 acest lucru nu putem spera să elaborăm o ştiinţă a psihologiei t— Sau orice altceva.. Raţionalizarea este desigur obişnuită cu gîndirea umană dar rolul ei nu trebuie exagerat. ' Proiecţia. Importantul mecanism de apărare al proiecţiei este un tip special de raţionalizare. Ea este în esenţă forma de auto-amăgire prin care se atribuie propriile gînduri, dorinţe şi defecte dezagreabile unei alte persoane. Dacă putem acuza_pe......alţii sint^ salvaţi „de la djureregjjlg, a.,ne. acuza, pe noi înşine. Ne simţim oarecum virtuoşi şi liberi de păcat cînd vorbim comod despre propriile noastre defecte la alţii. Spun eu minciuni ? Bine, uită-te la Tony Este un mincinos inveterat ! Ichheiser a numit această formă particulară de proiecţie • ifflfififlfflgB......lUvttwfcUi'Mn Celălalt are impulsuri negative, la fel am şi eu ; dar datorită proiecţiei văd numai paiul din ochiul lui'şi nu bag de seamă bîrna dintr-al meu.25 Uneori, desigur, celălalt nu are nici măcar un pai — este în întregime inocent. Totuşi eu pot „vedea'* eşecurile mele la el. Un exemplu extrem ar fi persoana psihotică care crede că toţi, cu excepţia lui, sînt nebuni. Un exemplu mai obişnuit este bîrfa neîntemeiată care nu spune nimic adevărat despre victimă, ci o mul- . ţime de lucrări despre conflictele interne ale clevetitorului. în j2JC2i££iîS_^222L2lS2M22iaifl nu atribuim propriile noastre stări mentale altora, ci mai curînd le atribuim motivele şi comportamentul care ar explica (sau ar completa) propria noastră suferinţă.26 Copilul timid crede că cîinele, sau copilul vecin, sau chinezul care spală rufe, au planuri agresive împotriva lui. Paranoicul crede că ceilalţi completează distrugerea lui. Prin proiecţia complementară frica, vina sau grijile noastre primesc o „explicaţie". Mă simt deprimat ? Ei bine, e din cauză că ceilalţi oameni nu mă tratează corect. Deplasarea este o formă specială de proiecţie. Un muncitor nemulţumit este foarte iritat de maistrul sau, dar el nu poate nici să se răzbune, nici să înfrunte direct situaţia ; şi atunci seara îşi varsă necazul asupra soţiei şi .copiilor săi. Umilinţele înmagazinate* pentru înfrîngerea din primul război mondial, precum şi o mulţime de dezordini sociale şi conflicte personale a dus Germania nazistă la a face din evrei ţapi ispăşitori. Este deosebit de interesant că lista de acuzaţii a lui Hitler împotriva evreilor conţinea chiar şi pe acelea de care el însuşi era vinovat (sete de putere, propagandă în favoarea războiului, perversiune sexuală). Prejudecata faţă de grupările minoritare, ia adesea forma acuzării evreilor, negrilor, politicienilor —■ aproape a 25 G. Ichheiser, Projection and Ihe mote-beam mechanism, în „J. d°~ norm Soc. Psychol.", 1947, 42, 131—

133. 26 Cf. G. W. Allport, The nature of prejudice, Cambridgc, Mass.. Addison-Wesley, 1954, cap. 24. 168 oricărui grup — pentru frustraţiile din propria noastră viaţă. Pare mai uşor să-i acuzi pe ei, decît să descoperi si să înfrunţi adevăratele 1 71 cauze/' Fixaţie şi regresiune. Un mecanism de apărare destul ide frecvent constă în a evita asumarea vîrstei adevărate. Nimeni nu aşteaptă mult de la un sugar, un copil sau un tînăr. Şi astfel copilul poate rămîne infantil, tînărul copilăros şi adultul adolescent' in privinţa comportamentului. Această urmă infantilă trădează o încercare de a ocoli responsabilităţile adecvate vîrstei respective. In momente de criză unii oameni regresează. Soţia care consideră viaţa conjugală prea aspră se poate întoarce la mama sa. Soţul nu îndeajuns de matur etalează în faţa soţiei virtuţile mamei lui ca bucătăreasă, gospodină, consolatoare. Accesele de mînie la adult sînt în esenţă regresive. Neurastenia (infirmitate obişnuită), de asemenea, poate fi o autoapărare regresivă. Dacă sînt bolnav nimeni nu poate aştepta de la mine să-mi înfrunt problemele ca un adult. Infirmitatea imaginară devine astfel o apărare sigură. Formarea reacţiei. Formarea reacţiei este o formă suplimentară de apărare. Pentru a ascunde sursa conflictului faţă de alţii şi chiar faţă de sine însuşi, persoana poate pretinde în mod hotărît exact opusul a ceea ce simte. Nu îşi urăşte odrasla, ci o iubeşte pasionat ; nu este temătoare, ci o psrsoană neînfricată şi aventuroasă. îngâmfarea extremă poate reprezenta formarea unei reacţii' pentru a ascunde impulsuri desfrînate. O mamă căreia îi displace copilul ei poate e°ec-tiv să-1 sufoce cu devotamentul ei. „De obicei formarea unei reacţii este marcată de ostentaţie extravagantă — persoana protestsază prea mult — şi de constrîngere."28 Sublimarea. In teoria freudiană procesul prin care impulsurile instinctuale reprimate se exprimă prin canale acceptabile din punct de vedere social şi personal este denumit sublimar". întrucît sexualitatea şi agresivitatea adesea nu pot fi exprimate direct, ele râmîn ca „dorinţe inhibate" şi caută ieşiri prin substituire. Devenind soră medicală, o femeie îşi poate sublima dorinţa de maternitate ; liderul unui club de băieţi poate să-şi sublimeze prin această activitate homosexualitatea reprimată ; un chirurg îsi sublimează sadismul reprimat tăind oameni într-un mod aprobat social. Poetul consideră că el poate „mesteca şi suge versuri frumoase" în loc de sînuî mamei. Psihanaliza spune că asemenea interese *ulte sînt „substituiri transparente" pentru dorinţele adevărate (dar inconştiente) pe care individul le găzduieşte. 17 Ibid, cap. 21. 28 Ha 1,1, Lindzey, op. cit., p. 50. Nota 11, supra. 169

Deşi pot exista cazuri rare (nevrotice) care se potrivesc cu Q asemenea formulare, doctrina sublimării merge cu implicaţiile pre^ departe. Ea implică faptul că toate dorinţele noastre mature nu sîn| nimic mai mult decît un „paravan" pentru dorinţele instinctual^ reprimate. Procesul primar rămâne mai presus de orice, structuri id-ului nu se schimbă niciodată şi ceea ce considerăm ca o persoană matură socializată este ceva mai mult decît un lup îmbrăcat y blană de oaie. în capitolele 9 şi 10 voi pleda mai departe împotriva acestei imagini false a motivaţiei adulte.29 Compensarea. Conceptul de compensare, pe care l-am discutat mai înainte, este adieri an şi freudian. Totuşi, el coincide parţial cu prezenta discuţie despre mecanismele de apărare. Compensarea este o măsură de neutralizare luată împotriva sentimentelor de inferioritate ale unei persoane. Totuşi, unele compensări fac parte clar din categoria înfruntării. Demostene orator, Roosevelt cavalerist, imigrantul care devine milionar sînt toate exemple de corn-pensare prin înfruntare. Tînărul neatletic care substituie creierul muşchilor manifestă, de asemenea, înfruntare mai curînd decît apărare. Dar multe compensări sînt cazuri veritabile de apăr an a ego-ului. Visele în stare de veghe, fanfaronada şi lăudăroşenia, raţionalizările de tip struguri acri şi lămîie dulce, infirmitatea neurastenică pot fi considerate corect atît compensări, cît şi exemple de apărare a ego-ului. Rezumat Există modalităţi variate de a concepa structura personalităţii în straturi sau niveluri. Această abordare a fost la modă în special m teoriile germane postbelice. Majoritatea teoriilor despre straturi, dar nu toate, postulează un nivel mai puţin stabil al conştiinţei şi controlului conştient, diferite niveluri intermediare; (de exam-plu, sub —

pp. „Factorul. „Personalitatea nu poate fi extrasă din cadrul ei (cultural) decît printr-un gen • Cetăţean alb sud-aîrican de origine olandeză. prin natura ei este un slujitor al id-ului. Personality dynamics. „Cultura reală" şi „Conceptul de cultură" Este esenţial să observăm o distincţie trasată de Linton2. New York. Hoit. CAPITOLUL 8 Cultura. Ar putea cineva confunda un african cu un ajrikaner* ? Chiar şi diferenţele din cadrul subcult'urilor determină. R. de apărare a ego-ului : reprimare. dialect al limbii olandeze vorbit în Republica Africa de Sud. cu impulsuri antisociale şi gînduri distructive. de exemplu. Viaţa conştientă a unei persoane. teoria freudiană pare să corespundă cel mai bine cu anumite tipuri de tulburări nevrotice. proiecţie. Mulţi psihanalişti s-au îndepărtat de la acest accent unilateral şi au introdus o „psihologie a ego-ului". La persoanele normale mecanismele de echilibrare sînt predominante . vorbitor al limbii kaans. trad. rol „CULTURA BEALĂ" ŞI „CONCEPTUL DE CULTURĂ" « CULTURĂ ŞI PERSONALITATE » ACULTURAŢIA COPILULUI e PERSONALITATEA DE BAZA c SITUAŢIA « ROLUL » SCHIMBAREA SOCIALA CATASTROFICĂ « STRUCTURA INDIVIDUALA ŞI STRUCTURA COLECTIVA » REZUMAT 1 oată lumea admite faptul că cultura este foarte importantă în formarea personalităţii. Este o problemă serioasă dacă concepţia lui despre sexualitate poate fi extinsă cu justeţe atît de mult. Personalitatea unei stele de cinematograf şi cea a unei învă-^ ţătoare . Un culegător de bumbac negru este diferit de un profesor negru. susţine el. în general.). Persoanele normale le utilizează mai puţin şi adesea le corectează manifestările prin intuiţie personală şi umor. mari diferenţe în ceea ce priveşte personalitatea.sînt rareori asemănătoare. Citim multe afirmaţii cu acest conţinut : „In afara vieţii socioculturale există organisme sau ego-uri psihobiologice dar nu persoane". Knopf. căci ea atestă o concepţie filozofică cutezătoare despre natura omului. nu are energie proprie .sau pre-conştientul) şi un strat inconştient considerat ca fiind sediul forţelor vitale instinctuale. Sappenfield. Un fermier american puritan are puţine asemănări cu un beatnik dintr-un cartier artistic. 172 ap chirurgifi-jgarg. raţionalizare. Doctrina sa se oferă ca un sistem psihologic fundamental pentru toţi teoreticienii personalităţii. Influenţa culturii este atît de indiscutabilă. dar nu corespunde ca formulă pentru personalitatea sănătoasă. Aceste afirmaţii culturaliste entuziaste sînt merituoase. Un vienez nu seamănă cu un vietnamez şi ambii nu seamănă cu un veneţian. Cînd ele sînt dominante. Deşi prescrie limite pentru comportamentul personal şi linii mari de orientare pentru personalitatea în dezvoltare. vorbeşte limba engleză. A11 p o r t. deplasare. W. 170 Cea mai faimoasă dintre teoriile straturilor este cea a lui ^x include nu numai o teorie a structurii personalităţii yt ci şi o teorie a motivaţiei extrem de influentă. Critica teoriei lui Freud este îndreptată în principal împotriva imaginii ego-ului relativ pasiv. De asemenea. regresie şi formarea reacţiei. Pentru a accepta şi utiliza aceste ajutoare nu avem nevoie să subscriem la întreaga dogmă freudiană privind structura şi motivaţia. 356—362. p. Ca răspuns la această critică SappenfieW argumentează că concepţia lui Freud despre sexualitate poate fi larg interpretată pentru a acoperi toate exemplele de cathexis pozitiv (satisfacerea persoanei ca întreg) şi că în acest sens toate formele de motivaţie adultă sin sublimări autentice. Personality : a psychological interpretation. dar sînt permise o mulţime de accente şi grade de îndemînare. îneît unii autori o consideră ca fiind factorul cel mai important. Este chiar mai îndrăzneaţă. în majoritatea societăţilor fiecare bărbat şi femeie este îmbrăcat îm . Fiecare persoana născută în America. Sublimarea este un concept cu o valoare îndoielnică. fixaţie. 29 Pentru o analiză mai detailată a conceptului de sublimare vezi G. Cultura reală este flexibilă. este o problemă serioasă dacă inconştientul e încărcat atît de exclusiv. Freud ne-a oferit o analiză utilă a mecanismelor. Deşi există o continuitate a simptomelor între normal şi anormal. situaţie. ca şi al amintirilor îngropate şi neadmisibile. nu. deşi ni se par excesiv de zeloase. 1954. Rinehart and Winston. Un aborigen australian . negare. B. Aceste concepte sînt valoroase în înţelegerea strategiilor noastre de ocrotire a respectului pentru sine. aculturaţiei face din organismul uman o persoană". avem dc-a face cu o viaţă grav tulburată.nu ar putea avea o personalitate identică du cea a unui om de afaceri ame-„>trican. ea permite un grad mare de libertate. Mecanismele de apărare a ego-ului sînt prezente la toate personalităţile. 1937. la cele nevrotice şi psihotice. 185. va jicidejpacientul" i_ La pagina 36 am văzut că ţftip de definiţie consideră personalitatea drept „latura subiectivă a culturii". New York. Pentru a stabili acest punct am considerat necesar să arătăm că normalitatea şi anormalitatea nu sînt guvernate de aceleaşi procese de dezvoltare. există o discontinuitate între mecanismele de echilibrare şi dezechilibrare. precum îl descrie Freud.

relaţii de asociere cu ceilalţi. Ea relevă cum să manevrăm nevoia noastră de recreere şi de respect pentru sine. E greu de presupus ca un copil să inventeze pe baza propriei sale experienţe de viaţă o limbă sau o schemă de tratament medical . pe ei îi interesează sistemul culturii ca atare. 1949. Istoricul.. Desigur. Conceptul de cultură nu acordă atenţie seriei de conduite acceptabile. Atunci. A aplica această imagine direct oameni lor înseamnă a falsifica diversitatea personalităţii constatată întrJ singură cultură. nlOarte. E adevărat că în cultura reală el are oarecare 174 ştiinţ I rbertate de alegere. 2 R. de exemplu. aspiraţia pentru sănătate. nu este imaginea în oglindă a modelului cultural mediu. crede în vrăjitorie (dar inteinsitatea credinţei variază de la persoană la persoană. In unele ţari fiecare copil este obligat să urmeze şcoala pentru o perioadă minimă de timp. accentul pe solidaritatea tri! bală. pretestate pentru multe din problemele Jte-viaţă. Culture and 'personality. dar în realitate nu fiecare personalitate corespunde modelului. Pe scurt. Linton. Pentru supravieţuirea unui sistem sociocultural individul particular nu este important. Certificatul de căsătorie. iar unii pot fi complet lipsiţi de o asemenea credinţă). deşi este permisă libertatea de alegere personală a veşmintelor. o etică sau o religw cuprinzătoare. 1945. New York..' Conceptul abstract de cultură pare îndepărtat şi chiar 1 Aceste enunţuri pot fi urmărite în S. practic. el nu ar putea elabora o ştiinţă. dar care induce în eroare. modul italian sau modul american de viaţă. The cultural background of personality. pun. adică. indieîndu-ne. există în mod electiv o răspîndire largă a unei conduite acceptabile în cadrul tiparului cultural. crearea numai a unor asemănări largi şi aproximative intre diferiţii membri ai aceleiaşi culturi. Cultură şi personalitate Cultura modelează personalitatea mai ales pentru că oferi.Nu ar fi prea exact să spunem că o cultură este numai un set de invenţii destinate nevoilor individuale. 173 înşelător din punctul de vedere al psihologului. autorităţile care pot înde. modal. să luăm acele evenimente care se produc prea rar pentru ca individul să beneficieze de ele dintr-o experienţa personală. soluţii gata elaborate. El dă esenţa unui model. 41 f. uniformitatea comportamentului şi supunerea strictă fată de formele culturale în mai mare măsură decît o fac societăţile de tradiţie occidentală. Ajungem să iubim practicile şi valorile şi interpretările pe care le-am învăţat din cultura noastră. De asemenea. în societăţile primitive rigide. Noi sjJ tem modelaţi de cultura reală şi nu de imaginea distilată de$pjT cultură a antropologului. Cultura îi oferă soluţii depozitate — nu totdeaun. 17. Un alt ^ crnplu : majoritatea oamenilor văd o eclipsă totală de soare cam ' dată în viaţă. S a r g e n t. conceptul de cultură şi cultura reală nu sânt prea îndepărtate una de cealaltă. Apple-Con-Century-Crofts. Spunem că America preţuieşte democraţia (dar o mulţime de practici sînt nedemocratice). Aşa-raumiteie societăţi primitive. La . El ne spune numai ce este obişnuit..public. Viking Fund. Totuşi. Ea este un proiect preelaborat de viaţa. este adevărat că „cultura" pe care etnologii o descriu este aproape invariabil o suprasimplificare a faptelor — justificabilă pentru anumite scopuri. creştere. New York. Dorum (şi avem nevoie de) modul Hopi. In parte cultura este un set de invenţii care au apărut în diferite părţi ale lumii (sau la subgrupe de populaţii) pamtru a :aCC viaţa eficientă şi inteligibilă pentru muritorii caTe luptă cu aceleaşi probleme fundamentale ale vieţii : naştere. dar cel puţin disponibile. Cultura le determină modul în care vor considera 'l respectiv cu o orientare superstiţioasă sau cu una ţifică. de exemplu. Această distincţie are o mare importanţă. paturi separate. în timp ce oamenii e «ase şi mor. Distribuim copiilor locuri separate la şcoală (şi ny o bancă colectivă) . S. orice „concept de cultură" este o suprasimplificare. Dar cu timpul cultura devine şi un „mod de viaţă". haine diferite.. Dorim ca ei să devină diferiţi de alţii — dar nu prea diferiţi. 46. De exemplu. dar numai în cadrul cultural permis. El trebuie să se bazeze pe experienţa rasei sale. Spunem că cultura germană este eficientă tehnologic (dar în realitate mulţi indivizi germani nu sînt). Cultura are un răspuns (uneori numai făcut la repezeală) pentru fîicare întrebare care poate fi pusă. le dăm farfurii şi căni individuale la masă. In acest caz special o trăsătură modală a conceptului de cultură occidentală (care preţuieşte individualitatea) se leagă strîns de libertatea culturală reală existentă. p. Interesul lor nu e legat de soarta unui individ singular. Şi totuşi pentru psiholog individul este important în Primul rînd. Nici un indiv. o societate sau o cultură merge înainte. plini ceremonia. deşi el o poate continua cu mult peste această perioadă. căsătorie. . cuini să satisfacem (fără a jntra în conflict cu semenii noştri) nevoile de hrană. Este1 adevărat că pentru unele societăţi conceptul de cultură e mai aproape de cultura reală decît în alte societăţi. excreţie. El se căsătoreşte în mod obişnuit numai o dată în viaţ^ Formula pentru căsătorie (şi impunerea monogamiei) sîn't pregătite pentru el. chiar şi cele mai mici amănunte ale etichetei nunţii sînt stabilite. ea îndeplineşte această funcţie. S m i t h ţEd). Cultura Navaho.a exacte. spunem noi. sociologul vor pune accentul în mod legitim pe conceptul ^e cultură. M. W. comun. Soluţiile trec de la o generaţie la alta. pp. antropologul. Rezultatul este. în modelul occidental accentul este pus pe individualitate. bunăstare şi semnificaţie. în măsura în care priveşte studiul personalităţii individuale. şi durerea noastră pentru o pierdere ireparabilă. "aşadar.

somn. ^ay. El începe de timpuriu să înveţe valorile culturii sale. H. modul italian sau modul american de viaţă. Mama execută practicile culturale în interesul nevoilor copilului. Nici un copil nu poate scăpa de moştenirea comună. practicile economice şi prescripţiile pentru hrană. să considere că aproape toate trăsăturile i se potri3 Capitolul 10 dezvoltă teoria autonomiei funcţionale. Multe dintre ele sînt predate în mod repetat — acasă. Aceleaşi stadii sînt observate virtual în toate domeniile vieţii. Oricine cunoaşte „realismul moral" rigid al copilului între aproximativ cinci şi zece ani. de bunăvoinţa şi ajutorul altora. E adevărat. Revers propune să considerăm procesul de acculturaţie ca producîndu-se în trei stadii : 1) adoptarea modelului cultural. înclinaţia. el poate primi atenţia de care are nevoie. Nu e nevoie ca toate aceste experimentări să fie conştiente. dar modelele pentru învăţare îi sînt toate exterioare. De acum copilul a luat m stăpînire formele culturale . Scrisul este numai un exemplu al compromisului diintre supunerea culturală şi integritatea individuală la care ajungem cu toţii. limba pe care o învaţă. Dar nou-născutul uman nu poate nici măcar să se agate. 175 . M. autodisciplina prin yoga. Mur-a D i d l N y .. Schneider. Dacă puiul atîrnă destul de mult timp de ea. nu vrem să spunem că fiecare trăsătură a fiecărei culturi ajunge să fie iubită de membrii săi. Poate că e vorba numai de propriul nostru concept de cultură pe care îl avem în minte cînd spunem că ne place modul Hopi. Desigur. conform temperamentului şi simţului eului său. Producţia sa grafică nu are în mod virtual individualitate. scrisul îi devine negativist în raport cu cultura. în sfîrşit. ci în. la şcoală. el devine un conformist perfect.început cultura este un instrument care ne instruieşte şi ne satisface necesităţile. "orothy Lee. ele îi sînt o a doua natură. deviază îa practică şi în gîndire de la modelele culturale şi se conformează numai în limitele necesare. In termenii culturii reale. ati. pe de altă parte. dacă este aşa. spre deosebire de alte organisme. excreţie —■ toate impun exigenţe culturale. Fiecare cunoaşte. pietatea tradiţională. în reviste ilustrate. poate deveni motivaţională în viaţa noastră. unii sînt total neadaptaţi şj rabeli. dar ele violează clar modelul cultural originar. Individualizarea şi revolta apar ulterior. iar dragostea şi (credinţa pentru cultura noastră constituie un prim motiv autonom a cărui forţă o simţim cel mai adînc cînd sîntem lipsiţi de sprijinul cultural3. de asemenea. cultura noastră. Printre acestea era visul independenţei Indiei. stilul grafic se stabilizează şi apoi se produce ceea ce Revers numeşte un „model cultural reviI zuit" — adaptat individualităţii persoanei. o oopie ade~ vărată a modelului. Treptat ea devine o valoare ne. El este dependent. în ceea ce priveşte scrisul. şcoala. A. prizonierii culturii lor. Aculturaţia copilului Nou-născutul uman nu ar putea supravieţui dacă el ar depinde de instinctele şi aptitudinile sale. Uneori.n-gînd o iliziibilitaite desăvîrşită. în ziare. Majoritatea dintre noi ne aflăm Snjtre extreme. Este interesant de amintit că Mahatma Gandhi a susţinut multe valori culturale hinduse şi le-a predat cu credinţă. D. Deoarece copilul mic are puţine resurse înnăscute pentru su-/ pravieţuire. Adolescentul începe să pună sub semnul întrebării. cap. 2) reacţia împotriva modelului. de asemenea. 3) o încorporare a 176 ■ odelului revizuit ca un atribut de primă calitate a personalităţii ature. Kluckhohn. înfloriturile îi sînt proprii. Situaţia din familie. avîndu-şi sediul nu în straturile centrale. O valoare culturală este un mod de viaţă considerat dezirabil de majoritatea membrilor unei societăţi. la biserică. fiecare joc trebuie jucat conform regulilor . Are basic needs ultimate ? In C. Fiecare poveste trebuie -spusă în acelaşi mod „corect" .4 Putem ilustra aceste stadii referinldune la un model culcai familiar — scrisul : Un copil de şase ani va copia laborios litere sau cifre cît poate de exact din manual sau după modelul de pe tablă al învăţătorului. printre alte lucruri. Personality in nature. Knopf. Multe practici rămîn deprinderi periferice pentru persoană. Forma literelor. Mulţi oameni. desigur. alege din „seria tolerabilă" permisă de propria cultură trăsăturile Care se potrivesc cel mai bitne cu propriul său stil de viaţă. Dar s-a opus energic culturii indiene în ceea ce priveşte fastul costisitor şi sistemul castelor. în mai mare măsură decît orice alt tip de organism. Un pui de maimuţă se poate agăţa tenace de mama sa neglijentă în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. El începe să-şi ia libertate faţă de ele (totdeauna în cadrul unor limite). Spre pubertate începe să apară adevărata individualitate în scris. Astfel. 20. cele exterioare ale personalităţii {pagina 150). 1953. Copiii sînt. ceea ce pare să se întîmple este %>tul că individul. Foile scrise de pe băncile din clasă sînt aproape toate asemănătoare. New York. la radio şi televiziune. religia transmisă cultural. „Acesta este singurul mod în care pot trăi'f. Desigur. cel puţin acele trăsături pe care le „interiorizăm". el este. un prizonier complet dependent de cultura sa. Este important de observat că adaptarea modelelor culturale se produce în principal în primii ani de viaţă. industria casnică şi altele. society and culture. deşi la o vîrstă mai mică o acceptase ca . copilul creşte „din interior" (nu există altă modalitate de a creşte). spiritul de revoltă al adolescenţilor în raport cu obiceiurile părinteşti şi sociale. Ajungem să ne spunem nouă înşine. Vezi. conştiinţa tribală (de tip „trebuie") domneşte suverană. El *>ate.

ed. McGraw Hill. Fără a argumenta în favoarea vreuneia din cele două practici culturale. din punctul de vedere al americanilor. în timp ce Marea Britanie nu. Cînd individul în creştere ajunge la maturitate. ' mente diferite. 5 Aceste stadii sînt descrise pentru sentimentul religios în G. tate dată ei învaţă aproximativ aceleaşi modalităţi culturale (dar niciodată exact aceleaşi). Toman. Vorbilder personlichen Werdens. Intr-un port străin călătorul a trecut pe un vapor britanic. Totuşi. The individual and his religion. ei aveau lilber acces pe navă şi nimănui nu4 păsa. b. Copiii se plimbau peste tot. că le neglijează manierele şi că îi răsfaţă. 1955. şi W. putea foarte bine sa găsească un copil străin ureîndu-se pe pătura sa.7 Concepţia admite că : a. J Revers. este. 1950.analitic. Ajungînd pe puntea noului vas a întîlnit o indicaţie vizibilă : „Interzis accesul clinilor şi copiilor în acest salon". primesc in^ fluenţe sociale diferite. Fiecare din principiile pe care le-am examinat I în capitolul 5 este semnificativ pentru acest proces.". W. cap. u. Astfel. Acest mic fragment de practică culturală. probabil (într-o anumită măsură) va avea o personalitate care va reflecta „caracterul naţional". Harvard Univ. în timp ce interacţiunea persoanei cu ceilalţi în îndeplinirea acestor valori creează sisteme sociale. 1 timp ce interacţiunea dintre preoţi şi credincioşi într-o parohie dată comp1 un sistem social. 1951. distinct ambele. . duce la generalizarea faptului că America are o cultură „centrată pe copil". Toward a general theory of act^o> Cambridge. Pe acest vapor copiii erau supravegheaţi. A. Personalitatea de bază Un călător a făcut următoarea observaţie. La şcoală tu vei avea un învăţător. la maturitate. 'W. Macmillan. Tipul personalităţii de bază este definit de Kardiner ca „acea configuraţie a personalităţii care este împărtăşită de majoritatea membrilor societăţii ca rezultat al experienţelor timpurii pe care ei le au îin comun". Psychother. Şi într-o socie. 22 f. căci chiar în cadrul unor comutaţi strîns unite influenţa poate varia. pentru fiică se dă importanţă altor aspecte. Mass. şi d. 26—36. religia tradiţională este un fapt al sistemului cultural. 1948. şi mici. 2 177 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. experienţa timpurie a copilului exercită un efect de durată asupra personalităţii sale . AlJ\?rt. există de obicei o îmbinare reuşită a elementului tradiţional şi a celui personal. tu vei citi o carte. Sinnbilder menschli-(!len Seins. în „Jahrb. S t a g n e r. 199—211. f. 1. 15. culturi diferite au moduri diferite de formare a copilului — şi lecţii diferite de predare . Psychol.). 265 Chiar copiii din aceeaşi familie sînt supuşi unor aşteptări şi trata. S h i 1 s (Eds. Al treilea sistem.. c. Pentru fiu sînt evidenţiate unele aspecte ale cultul rii. inhibaţi şi conştienţi de poziţia lor socială. deşi în nenumărate puncte există o intersecţie a celor trei sister» Cf. . Părăsind Statele Unite. datorită poziţiei lor în constelaţia familială. Psychology of personality.6 Influenţa culturii reale nu este monolitică . a culturii si a imaginii de sine. subliniem faptul că o presiune continuă din direcţia unui model cultural trebuie să afecteze în mod inevitabil cursul dezvoltării personalităţii şi să ducă la anumite trăsături care sînt fundamentale şi comune la majoritatea membrilor unei culturi. P a r s o n s. E. ea este selectivă în funcţie de persoana de care se loveşte şi dg condiţiile care prevalează. Stînd într-un şezlong pe punte. 18 şi 19 .5 Am vorbit ca şi cum cultura ar fi o succesiune uniformă de influenţe ce acţionează la fel asupra tuturor membrilor unui grup. Concepţia implică un ciclu care continuă din generaţie în generaţie într-un sens circular fără sfîrşit. O analiză mai detailată ar trebui să ia în considerare această distincţie. personalitatea. . 178 spun adesea că americanii îşi lasă nesupravegheaţi copiii. In acest capitol nu facem o distincţie precisă între influenţa culturală 5 cea socială.pe ceva ultim. I. 1959. Cultura prescrie scopurile şi metoda formării copilului (în eeneral) : această formare timpurie modelează în . aceasta este o problemă extrem de subtilă. Sistemul cultuTw conţine practici şi valori tradiţionale care afectează persoanele. Americanii pot să spună că britanicul îşi educă copiii să fie prea reticenţi. 0 asemenea imagine este falsă. R. adăugat altora de acelaşi gen. experienţe similare vor tinde să producă personalităţi similare în cadrul culturii. a constatat că printre pasageri se aflau mulţi copii. Press. copiii învaţă cultura lor (definită astfel încît să ting seama de variabilitatea „reală" care se produce). identificarea) au fost indicate în mod special ca fiind metode prin care se produce aculturaţia relativ uniformă a copiilor într-o societate dată. Totuşi. Britanicii1 6 Cf. eu un altul . Copiii mari. New York. pp. în „J. mijlOcj. Psychol. anumite principii (de exemplu. Cum le învaţă. cap. indiv. tradiţia culturală determină lecţiile pe care părinţii le vor preda copilului şi modul în care lecţiile sînt predate . cu un vas american. nici între sistemele culturale şi sistemele sociale. eu o carte diferită. New York. reprimaţi. controlaţi şi.". în final. rev. Găsirea propriei identităţi individuale este mai importantă decît conformarea la tradiţie. Family constellations as o basic personality determinant.

control^ V agresivităţii sale şi dezvoltarea umorului. mai ostilă şi mai ameninţătoare. Cum este îngrijit copilul. Există diferenţe în funcţie de rase.8 Proba-Wcă adepţii acestei concentraţii aşteaptă prea mult de la ea. Ştim. formula este doar largă si aproximativă. rală pe care o consideră cult^rală ° copuior »mună şi corespunzătoare ■general). New York. dacă e hrănit după program sau la cerere. zgîrcit. Ond Henri a crescut putem să-1 considerăm drept francez tipic — vioi.. de exemplu. ce se întâmplă cînd îşi mîngîie organele sexuale — răspunsurile la asemenea întrebări detaliate sînt căutate de c« ce consideră că personalitatea de bază este modelată în primii a& de viaţă. ocupaţii. ■•Desigur.. Există şi te diferenţe între grupurile rasiale şi etnice. Personalitatea do bază este u. Ciclul cultură-personalitate 7 A. deşi se dovedesc a fi mai puţine decît se crede de obicei.din. tabuurile şi valorile pozitive. conceptul de personalitate de bază — care duce la rjndul lui la conceptul de caracter naţional —■ are un merit. în cea mai mare parte. clase. Totuşi. 1945. văd lumea ca fiind puţin prietanoasă. pe scurt. Deoarece liniile directoare ale caracterului se formează.socialei pici una_.10 O metodă de studiere a diferenţelor dintre grupurile natiorale m alt gen o constituie administrarea testelor de . Cu alte cuvinte. iubitor de familie. în timp ce copiii din clasele socialo superioare au învăţat să-şi amîne plăcerile şi satisfacţiile. Cercetarea şi teoria referitoare la personalitatea de bază au fost strâns legate. fexistă un număr tot mai mare de studii asupra caracterului „aţional abordat din diverse puncte de vedere. Să luăm. Uităm că educaţia lui Henri nti va corespunde exact mod&-| îului conceptual şi că produsul final al personalităţii sale va fi afectat de temperamentul său înnăscut şi de experienţa sa selec-1 tivă. VI—VIII. Univ. indi-jerent dacă urmăm sau nu modelul psihanalitic. Dacă ştim că el e născut într-o familie pariziană dir| clasa de mijloc putem prezice (cu aproximaţie) că el va g supus unui anumit tip de educaţie în ceea ce priveşte curăţenia şi disciplina. toate trăsăturile „caracterului naţional'' francez. Kardiner. Ceea ce un copil învaţă înainte de trei ani este în principal reglarea funcţiilor şi nevoilor biologice. schema nu reuşeşte să explice diferenţele dintre boşimanii luaţi individual sau dintre oamenii de afaceri aţineri câni luaţi individual. Comportamentul sexual al bărbaţilor cu o educaţie superioară este (în medie) mai puţin promiscuu decît al bărbaţilor cu un grad mai scăzut de educaţie. Press. Criticii acestei abordări înclină să o respingă pentru Ct 180 ■ o „antropologie a scutecelor" care induce în eroare.n concept care induce în eroare dacă nu ţinem .. cînd este înţărcat. cazul ipotetic al unui copil francez Henri. acestea nu uscr&ejzâLgra-. 179 asemenea. este necesar ca tocmai în educaţia foarte timpurie a copilului să se realizeze formarea personalităţii de bază. cum e pedepsi* (dacă e pedepsit). iar jversarii prea puţin. ce se întâmplă cînd are un acces de furie sau cînd se udă sau se murdăreşte. de doctrina freudiana. daca este înfăşat. Conform rezultatelor unor teste ariate. cum se desfăşoară formarea deprinderilor igienice. de exemplu. după Freud. în acest caz noi confundăm cultura reală cu conceptul de cultură. De Figura 18. dacă e hrănit la sîn sau nu..9 Dar cultura nu urniează numai direcţii naţionale. băieţii negri comparativ cu cei albi. amant pasionat I posedînd. I Logica este sănătoasă ?i ne ajută să înţelegem de ■ personalităţile boşima\^f*rsonafitatea de Mui şi omului de afaceri ^ sînt diferite. astfel încît ar putea să ajungă să fie complet diferit de stereotipul (conceptul) unui francez tipic. ne ajută să înţelegem de ee un boşiman seamănă ou ^ altul. la trei ani. deprinderile de eoondmisire şi concepţia sa generală. Orice fel de învăţare uniformă în orice stadiu al vieţii ar conduce la asemănări. The psychological frontiers of society.seama de varia-1 bilitatea totdeauna prezentă în cultura reală şi în educaţia copilului. pp. că copiii din clasele sociale inferioare tind să dorească realizarea imediată a satisfacţiilor. unde doarme. niţele naţionaleX Diferenţele de clasă au fost "studiata extensiv.Tradiţie Educapf uniformă.cadrul culturii un tip de personalitate de bază (în Jleral) şi adulţii întăresc Bbontinuă tradiţia CUltu.

Apoi să presupunem că o scoatem şi o punem la soare cîteva ore. trebuie să decidem I (poate conştient) unde ne aflăm. Din punct de vedere chimic e acelaşi unt. sau două infirmiere. Dacă ştim despre un om numai că este de profesie sergent. Experimentele arată că psihologii c1. Rickman. hărnicia. p. Vezi A. II. Dacă ştim că o femeie este infirmieră. Orice teorie care priveşte personalitatea ca ceva stabil. Ceea ce este intern reclamă ceva extern pentru a crea un circui-al comportamentului. cit. Deve y. Miercuri mă simt inferior şi am devenit umil şi supus. sau doi englezi care să aibă „comune» vreuna din deprinderile. Themes in Japanese cultura. 181 I teristice ale personalităţii ei. o mulţime de lucruri despre personalitatea sa (după toate probabilităţile). majoritatea elaborate din PUnct de vedere psihanalitic. D y m o n d. Niciodată nu întâlnim personalitatea în afara unei situaţii. Levinson. 11 (nota 3 S*a) . Un student scrie : Nu cred că am vreo trăsătură stabilă. La fel se întîmplă şi cu personalitatea umană. ce se aşteaptă de la noi. Addison-Wesley. ştim. cît şi plămînii interni . pînă unde trebuie să ne dezvăluim şi care sîntl regulile jocului. Ser. ■„ :o Pentru o discuţie asupra dimensiunii şi naturii asemănării în cadrul uPUrilor etnice vezi G. Dacă un eventual patron îl . fix. Probabil că sînt autocrat în anumite seturi de condiţii externe şi un anarhist în alte condiţii. determinîndu-se în acest fel diferenţele dintre scorurile medii de grup. provenind dintr-un mediu protestant din Vestul mijlociu putem (probabil) să prezicem cîteva trăsături carac8 Cercetările asupra personalităţii do bază.ă Sa a caracterului de grup (sau naţional) utilizează adesea termenul de „comun".atitudini sau Bisaturi de personalitate. 1922 . A 11 p o r t. voi. 1954. I n k e 1 e s. totodată. digestia reclamă hrană. Toate acestea le facem în mod automat şi personalitatea noastră (cel puţin aşa cum este percepută de ceilalţi)! variază corespunzător. Gorer. Acad. j. voi. vjiro nu este personal care să nu fie în acelaşi timp şi o reflectare a mediului fizic. op. Situaţia Să presupunem că punem la frigider o livră de unt pentru cîteva ore. Ei vorbesc despre similarităţi datorate „trăsăturile] comune". 12 J. «■ I. O altă metodă este aceea de a vedea care e succesul nostru în predicţia trăsăturilor unui individ pornind numai de la cunoaşterea apartenenţei sale la grup. Human nature and conduct. London. Uneori comportamentele noastre diferă după cum alegem să vorbim sincer sau nu.Addison-Wesley. „vaiQr rilor comune". People of Great Russia. Rinehatf-Winston. 1949 . dar în tot cursul zilei de marţi mă izbesc de cîteva eşecuri mărunte. Chiar cînd un om respiră. sînt numeroase. în Lindzey. National Character : the study of />dal personahty and sociocultural systems. Mass. Fiecare e< unic în organizarea personalităţii sale. actul implică atît aerul extern. F. Goldma n-E i s 1 e r. 151—161.11 Partizanii entuziaşti ai concepţiei personalităţii de ba7. D. cit. G o r e r. V. castitatea. 1954.al unei „izolări ireale a unui eu ireal" este o eroare facilă. op. ce trebuie să evităm.. invariabil este greşită. ir.. Ele sînt aa Y ţări funcţionale ale capacităţilor personale la forţele înconjurătoare12. N. „deprinderilor comune". modificate de situaţie. Modern Library ed. îrŞ ponsabilitatea nu sînt posesiuni particulare ale unei persoane. Can clinicians predict individual behavior ? în „J.Y. 1950. Amintim că William James recunoaşte o variabilitate situa-ţională atunci cînd . 'andbook of Social Psychology. > 106—124 . Trăsăturile mele personale sînt atît de instabile încît mă îndoiesc că au o existenţă reală. necăsătorită. Exemple constituie : G. Ei pot\chiar vorbi despre o „personalitate comună» Aceasta este o utilizară eronată a termenilor.. w h 111 n g. The cross-cultural method. dar forma şi calitatea sîrat muli. mîncare. 182 Dewey adaugă faptul că a considera personalitatea ca un pro. cap. 6. W. I nicieni realizează predicţii destul de reuşite numai pe baza cunoşti | ţelor lor despre apartenenţa de grup a clienţilor lor.In Kluc k hohn. răutatea. J. 11 R. cap. New York. toanele. Lindzey (Ed. The nature of prejudice. ' fesset. Cambridge. 22.). în „Trans. trăsăturile sau valorile lor. social şi cultural. G. 16.'\ 1943. curajul. Luni sînt dominant. Breastfeedmg and character forma-'■'°i. In G. cap 14. din clasa mijlocie.P61*' 1953. ' ass. ca şi pofta de. „atitudinilor comune". Hoit. Murray. Sci. Cambridge.. II. de vîrstă mijlocie. John Dewey a scris : Cinstea. Ori de cîte ori acţionăm sau vorbim. trivialitatea. S c li n e i d e r.spunea că fiecare avem tot atîtea „euri" cîte grupuri de oameni a căror părere o preţuim (pagina 110). Nu există doi ser I genţi. Cel mult putem vorbi similaritate sau comparabilitate în privinţa structurii personali^] ţii lor.

e vorba doar de făptui că ineaTul în care ne mişcăm are o oarecare stabilitate şi de aceea provoacă un comportament caracteristic în situaţii date. 183 erau în mod real inconsecvenţi cu ei înşişi. în „J.14 Dar variabilitatea situaţîonală nu se datorează numai capaci-T. Jim va da probabil un răspuns afirmativ pentru a obţine slujba. Răspunsu rile tindeau să se conformeze poziţiei aşteptate (oficiale) a biserici Dar cînd se întreba „Acum. Cînd sînt confruntaţi cu situaţie neobişnuită majoritatea oamenilor tind să devină rezervaţi. Personality: a biosocial approach to origins and strucw New York. W Get zel s. Tot. 1947.. teama sau . studiind comparativ atitudinile instituţionale şi cele individuale. tăcuţi. ^ 43. Monogr. fi persoană este mult mai activă şi mai expresivă într-o situaţie ^piiliară. Coiy Emergent human nat'ure. 1946. s-ar fi renunţat de mult la ele. cît ceeri cp vor evita să facă. S. părem a fi gheme de contradicţii. Jim poate spune „Străinii mă fac să mă simt nervos şi inferior". (alte asemenea subiecte)". 30. ce credeţi personal despre toate acestea ?" aceeaşi persoană putea da un răspuns absolut contra."13 într-un studiu de opinie publică (care intenţiona să măsoare antisemitismul ca atitudine a personalităţii) era pusă întrebarea „Credeţi că evreii au prea multă putere în Statele Unite ?" Au fost folosite două grupuri de anchetatori : unii care erau de tip semit şi purtau num 2 evreieşti . Quart. dictoriu.'ţii noastre de a spune minciuni şi de a masca natura noastră £rspnală. „„ D. Se aruncă în veselia. In primul rînd. de asemen G. De exemplu. El însuşi nu ştie dacă se va comporta^curajos sau va intra în panică. dacă e posibil. A study of a community and its groups and JW*| tutions conceived of as behavior of individuals. PsychoL".r. Sehanck a constatat că mulţi oameni . nimic mai mult. Ei tind. Soc. Pe scurt. Issues". Ne place g fim noi înşine şi.) Si nici nu este adevărat că sîntem complsj lips'iţi de ajutor în predicţia modului în care o persoană va acţior. *H 18. L. Teoria situaţională are dreptate cînd pretinde că teoria psihologică priveşte prea mult „în interiorul pielii". 80—91. nr. Tendinţa este atît de marcată încît unii teoreticieni spun că nu există o consistenţă internă y i cadrul personalităţii. atitudinile! publice şi particulare difereau ade^ sea. dar într-un sens individua| le deţine realmente pe amîndouj în funcţie de situaţia cu care se identifică în momentul respectiv. nr. în „Publ. (Dacă ele ar fi eşuat. cap. retraşi.36 Din acest punct de vedere este fără sens a administra teste de personalitate în clasă sau în laborator pentru că nu putem spune ce va face subiectul nostru cînd va fi în lumea reală. nu putem spune ce va face cînd întîlneşte situaţii noi şi neaşteptate. Schanck. Acest fapt ar sugera că pentru adulţi situaţiile determină nu atît ceea ce vor face. Nu noi sîntem cei integraţi . New York. să evite orice acţiune. dacă îşi va asuma noi responsabilităţi sau va fugi de ele cînd va fi pus brusc în faţa unei pierderi grele. 5. în aparenţă 15% din primul grup îşi ascundeau adevărata lor atitudine pentru că nu doreau să ofenseze pe anchetatorul evreu. Robinson. Harper.întreabă pe Jim Jţi place -să întâlneşti persoane străine ?". ceilalţi care nu erau de tip semit şi nu aveau nume evreieşti. Investigatorul a pu întrebări privitoare la doctrina religioasă. Dacă un anchetator de opinie publică pane aceeaşi întrebare el poate spune. 169—181. Murphy. R h o d e. appl. M 16 Pentru discuţii asupra variabilităţii situaţionale vezi: W. în „Psychol.1 în situaţii noi sau în împrejurări critice. Two experiments with an antisemitism ml> în „J. 3 .„ 13 J. Opin. 184 Trebuie avute în rvedere trei fapte.". 1949 şi Consiştency and mcons tencyin intergroup relations. a unei boli sau a unui dezastru financiar. Dacă psihiatrul său îi pune aceeaşi întrebare. Dar este probabil adevărat că teoria situaţională priveşte prea mult „în afara pielin Ea preşeşte cînd spune că testele de personalitate date în clasj sau în clinică nu reuşesc să facă predicţia comportamentului din alte situaţii. 38 si 39. Al doilea fapt este acela că copiii mici sînt mult mai .". The question-answer process.situa-tionali" decît adulţii. 2. Totul depinde de ceea ce provoacă situaţia Sîntem gheme-de tendinţe totr-o situaţie. ca nefiind valide. „Totul depinde de străin. Knopf. tindem să ne retragem. Primul grup de anchetatori a descoperit că numai 6% din oameni răspundeau „da" la această întrebare . celălalt grup a raoor-tat că 21% au răspuns „da". 1949. cînd nu putem fi. împrejurările critice din viaţă creează combinaţii! cafe nu au existat niciodată în experienţa persoanei. (băutul alcoolul^ (forma potrivită de botez). 15 R. La un moment dat & formulat întrebarea „Ca membru al bisericii dumneavoastră c^ credeţi despre (episcopul dumneavoastră).^ Nu e necesar să acumulăm exemple de inconsecvenţă. Foarte ad^ssa oamenii nutresc ds fapt atitudini con-'■adictorii.

prizonieri ai situaţiei.prin natură" ? Un alt mod de a pune Problema : „Faptul de a avea anumite trăsături măsurate de personalitate determină o persoană să-si asume conducerea întrun "nip nou de oameni care sînt străini unii fată de alţii ?" La o examinare atentă a cercetărilor pe această problemă ^ann conchide că „personalitatea internă" este într-adevăr o con-%e a calităţii de conducător. sarcin! i încredinţată grupului constă mai curînd într-o discuţie. să devină lideri . forme de apărare şi mascare utilizate de persoană . De asemenea.) *1 Reiese că rolul trăsăturilor de personalitate este mai maj în situaţii care sînt „nestructurate" — unde. observăm din datele disponibile că ceeaJ va face în mod concret o persoană este rezultatul a cel puţin pa "1 condiţii : 17 R. A 18 A. dar în mod categoric nu este singurul care 185 determină capacitatea de conducere. acolo unde obligaţiile si rolurile. de asemenea. . expresia extro-l vertită a emoţiei. veselia este funcţie de situaţie". Couch a realizat o experimentare extensivă. iar alţii sînt supuşi .conducători înnăscuţi" şi vor ajunge în vîrf indiferent de împre-jurâri. e mai probabil ca persoane o inteligenţă superioară. Couch. în „Psychol. să fie într-un grup şi să contribuie în mod pozitiv la activitatea i. ce forme de autoapărare utilizează .. 56. ce anume trebuie să mai ştim pentru a putea îacej în mod corect predîcţia modului în care un individ se va com-J porta ? Punîndu-şi această problemă.. caracteristici durabile ale personalităţii . Problema de a şti cît din comportamentul nostru se datoreste „personalităţii interne" şi cît „situaţiei externe" ponte să fie supusă studiului experimental cu oarecare şanse de'succes. de asemenea. opti-j mismul şi satisfacerea dorinţelor prin imaginaţie. O persoană iubitoare de petreceri dă o petrecere. Factorii personali determinanţi sînt mai importanţi acolo unde sarcina este mai liberă. Să presupunem că adunăm împreună un grup mic de oameni care nu se cunosc şi le dăm o sarcină comună de rezolvat. sarcinile şi funcţiile sînt net prescrise. cum percepe situaţia prezentă şi semnificaţia acesteia pentru ea. 186 a. Putem spune că primele două condiţii sînt produse ale personalităţii. A review of the relationship between personality performance in smoli groups. Să cercetăm puţin mai profund factorii (c) şi (d). situaţiile în care ne găsim sînt adesea produsul direct al personalităţilor noastre anterioare (şi actuale). Personalitatea iernă este un factor.p-rsomlitate internă" cînd procedează astfel. D. S. Aceste sînt toate autentice şi semnificative din punct de vedere «istic. dar ele nu sînt în nici un caz universale. Cine va deveni liderul grupului ? Este adevărat că unii oameni sînt . ce sarcini situaţionale concrete i se cer şi ce se aşteaptă de la ea. de asemenea a) în ce grad ea îşi maschează în mod normal personalitatea.". Bull. dar într-o măsură mai mică. trăsături ca spiritul dominator. Harvard College Library. şi d. Psychological determinants of interpersonal oen» n teză de doctorat nepublicată. Pe scurt. agresivitatea. Este util să ştim poziţia unei persoane în funcţie d? aceste trăsături.. ei sînt.38 Cu alte cuvinte. 1960. Un «ituptionisţ ar putea . Putem avansa cu siguranţă o gone~ ralizare : factorii situaţionali determinanţi sînt cei mai important. jj. de exemplu. mai deschisă şi nestructurată. c. t există relaţii sigure (dar nu extinse) între trebuinţele şij trăsăturile unei persoane şi ceea ce face ea în grup. 1959. ca şi Mann. Mai întîi a constatat. conformismul autoritar. gradul ei de deschidere .pune „Vedeţi. Dar a cui funcţie este această situaţie însăşi ? Un om căruia îi p'ace baseball-ul va căuta jocul respectiv. Deoarece personalitatea (considerată ca un sistem de trăsături interne) nu e singurul factor determinant al comportamentului jn grupurile mici. 241—270. Trăsâ-j turile pe care le-a măsurat includ anxietatea. Dar pentru a face o predieţie cu un grad mail mare de siguranţă în ceea ce priveşte felul în care ea se va comporta într-un grup este necesar să ştim. adică. Pentru a înţelege un comportament trebuie să cunoaştem ambele seturi de faotori determinanţi. Astfel. iar ultimele două sînt produse ale situaţiei. masculi-şi liberalismul favorizează obţinerea conducerii. Şi adulţii sînt. . care sînt bine adaptate personal si au spre extroversiune.disperarea situaţiei imediate şi par să fie lipsiţi de o . într-o acţiune calificată. Cu alte cuvinte. Nici o persoană nu poate „percepe situaţia prezentă" şi nici să execute ]|9arcinile concrete care i se cer" decît în funcţie de capacităţile pe care le are. Al treilea fapt important este acela că majoritatea oamenilor fac mult pentru a crea situaţia la care ei răspund.17 (Şi desigur „personalitate internă" de azi este în parte un rezultat al interacţiunii cu situaţi* de ieri. Mann. Trăsăturile personale sînt mai puţin ^ portante cînd sarcina nu e de natură verbală.. ci priveşte o prţ) blemă mecanică sau tehnică. Am spus că copiii sînt prizonieri ai culturii jor (pagina 176) . b) cum percepe pe ceilalţi din grup — îi simpatizează ? crede că ceilalţi o simj patizează ? crede că grupul merită osteneală ? c) car? est| presiunea reală asupra ei — se aşteaptă ca ea să condticâj ce muncă i se atribuie ? Toate aceste variabile intră în siţuŞj ţi a totală şi trebuie să le cunoaştem pentru a face predictjj corectă a comportamentului dincolo de ceea ce cunoaşte^ trăsăturilor personale va realiza.

personalitatea este ea însăşi un factor în aşa-zisa situaţie. Rev. soţ. manager.în egală măsură adevărat că nu există situaţie separată de s°nalitate. să rneargj la lucru.". inclusiv să contraatace cînd e atacat de un coleg de scoală E de aşteptat ca fiica să înveţe menajul şi să fie mai modestă şij mai rezervată decît fratele ei (în general). un copil de patru ani imită mişcările tatălui său cînd acefl conduce maşina familiei. poate face acest lucru numai în limitele potenţialului oferit de personalitate. în general. adăugate 1 rolul propriu al copilului. dintre care unele sînt proprii rolului fl tată. sau de extroversiune. care operează în mod mecanic în aceeaşi măsură în toate ocaziile. Nota 6 supra. eu pot acţiona numai în cadrul variabilităţii personale permise de aptitudinile şi trăsăturile mele. Mai curînd ar trebui să considerăm trăsăturile ca serii de comportamente posibile. cap. ral. Idwdynamics in personalîty theory with special referenc proiective methods. au mare importanţă în socializarea J enculturatia lui pentru cerinţele vieţii adulte. 239—252.20 în timp ce copilul îşi îndeplineşte propriul său rol.ceva „care împinge" o persoană mai sus sau mai jos pe scara potenţialităţilor sale. Un copil de doi ani după o faptă rea îşi va spuffl „neascultător" numai pentru ca mama sa ar putea să spună acej lucru . şi. atît de puternic" încît ■We să privim personalitatea ca o entitate sau structură niciată fixe. Role-taking in childhood and its consequ for social learning. ca şi toate vieţile. secretar şi aşa mai departe. reclamant. unul de supunere la care se adaugă privilegiile de joc şi primire a educaţiei. cum pleacă dimineaţa de acasă pen» a-şi îndeplini îndatoririle. op. să disciplineze copiii. oîteva privilegii „Modul structurat" al copilului este. Să examinăm o familie medie din cultura occidentală. Apoi ■ vizitează mama vîrstnică şi se comportă conform rolului său B-şnuit de fiu. 188 ■rsistă latent). dar totdeauna în cadrul Mitelor ei particulare. care sînt activate în grade variate în cadrul acestor serii conform cerinţelor situaţiei. se presupune că va face lucruri băieţeşti. 58. Maccoby.". în ge^. avocat. de asemenea. Rolurii sînt reciprocele propriului său rol. 20 Vezi P a r s o n s. La prînz prezidează o masă la Rotary Club unde ■onfruntat cu noi aşteptări de rol într-un sistem social nou. CopilJ mai mare trebuie să dea ajutor la îngrijirea celui mai mic şi y gospodărie. ca un sistem complex de serii potenţiale de comporta187 mente care pot fi provocate (în limitele posibilităţii unei persoa de diferite condiţii fizice. e de aşteptat ca tatăl să plece de acasă dimineaţa.19 Rolul Un rol este un mod structurat de participare la viaţa i Mai simplu. Rolul mamei cui prinde o multitudine de obligaţii şi sarcini prescrise. fi senzweig. . I Astfel. reprezintă ceea ce societatea aşteaptă de la un individ care ocupă o poziţie dată într-un grup. . totuşi. probabil. De aceea sîntem forţaţi să conchidem că în timp ce situaţia poate modifica foarte mult comportamentul. membru al bisericii. mamei şi fraţilor si sui-orilor sa"!e. votant. E. Interacţiunea tutural acestor roluri este extrem de subtilă şi constituie ceea ce numiiJ sistemul social al familiei. Copilul de sex masculin ocupă curînd un rol special adecvat masculinităţii sale . Pentru a pune problema puţin altfel. automobilist. Aceasta ar însemna că el niciodată nu prezintă mai mult e o cantitate x şi mai puţin de o cantitate z. 213—223. sociale şi culturale care o înconjoaJ în orice moment. in afară de modurile şi codurile atribuite diferitelor vîrste (copilărie.. părinte. 4. el învăţ şi rolurile tatălui. să se joaJ cu ei şi să încurajeze în diverse feluri mama. în „Child Developm. Poziţia sa exactă jn cadrul seriei în orice moment dat va depinde de ceea ce produc ndicii situaţionali. S h i 1 s. dar sînt şi modele pe care li poate imita. Să rezumăm : dacă nu există personalitate în afara situaţiei. vecin. Rolul medi«J ia repede controlul comportamentului său (în timp ce rolul tatăl 19 Conceptul de „serie a variabilităţii personale" este utilizat de S. cit. există roluri prescrise pentru elev. în „Psychol. în curînd ajunge la spital unde este medic. 1959. trebuie să admitem faptul că trăsăturile de personalitate nu trebuie privite ca ceva fix şi stabil.21 Să-1 urmărim pe tată. 21 Vezi E. în scopul recreerii îşi întîlneşte echipa de bowling ■oacă rolul adecvat calităţii sale de membru în această organi-zaţie sportivă. La ora mesei îşi reîntîlneşte familia şi rolul latent Jtată redevine predominant. Chiar în situaţii noi şi neaşteptate. Aceste asumări de roluri. 30. să aibă grijă de familie. soţie. viaţa sa. 1951. în cultura noastră numărul de „moduri şi coduri structurate" posibile pare infinit . în acelaşi timp. sau de agresivitate. putem :°ncepe situaţia ca .. Este eronat să spunem că Jim are o cantitate y de anxietate. poate fi considerată ca o sUccesiune de roluri raportînd individul la o serie complicată de sisteme sociale. Impulsul situaţiei este. Mai curînd ar trebui să spunem că el posedă limite superioare şi inferioare ale acestor lăsaturi. chiar gînduri şi sentimente adecvate.

The social role of the man of knowledge. Un [ tată crede că trebuie să-şi supravegheze îndeaproape fiul adolescent. Pastorul directorului pledează pentru ca băiatului să i se ofere încă o şansă. op. Un director de şcoală descoperă că în munca sa e 'confruntat cu o reţea de relaţii rle rol care adesea sînt conflictuale. St o uf fer.(^c' finite fie în termeni de aşteptări ale altora. Character and social stnicture.. Cum vom raporta conceptul de rol la personalitate ? Ca şi ^ cazul culturii şi situaţiei. mamă. înainte de a răspunde la întrebarea noastră trebuie să distingem atent patru sensuri ale conceptului de rol — toate justificate dar prea frecvent confundate. 1940. J. A. Age and sex in the social structure of the United States în Kluck-°hn. altul că trebuie să-i acorde libertate.adolescenţă. bătrîneţe) şi celor două sexe. Parent-teacher association = Asociaţia părinţilor şi profesorilor. Să presupunem că un băiat turbulent trebuie disciplinat. tinereţe. Acceptarea sau respinge ■ -rea rolului capacitnti iempera'ment atifudim dispoziţii trebuinţe şi motive stil cognitiv valori etc Comportament în sistemul sociaL Interpretare: rolului- . un tată sau un profesori ştie ce se aşteaptă de la el. J 25 H. W. a N. Brace. altul favorizează munca individuală şi metodele permisive. Imaginea pe care un tată dat sau un profesor dat o are despre rolul său poate să corespundă sau nu I aşteptărilor rolului. Desigur. Acceptarea rolului. W. Uneori oamenii îşi iubesc rolurile . unii oameni de ştiinţă din domeniu] şy. Mason. C. 1.. un individ joacă un număr de diferite roluri. inţelor sociale sînt atît de entuziasmaţi de acest concept încît ar acorda rolului locul predominant în teoria personalităţii. Aşteptările rolului. Gerth. Toby.' 56. Explorations in : analysis : studies of the school superintendency role. (Nota ■o. Ele sînt ceea ce cultura sau subcultura prescrie pen-1 tru tată. 1953. în toate culturile.. O întrebare se referea la ceea ce ar fi făcut ei dacă şi-ar fi luat sarcina de a supraveghea I disciplina la un examen şi ar fi descoperit că unul din prietenii lor buni copiază. 3. Social. Ar fi raportat decanului această acţi-I une necinstită aşa cum o cere regulamentul ? Sau nu ar fi ' făcut-o pe baza faptului că rolul de prieten pretinde protecţia 22 Pentru o discuţie asupra tipologiei vîrstelor şi sexului vezi T. A. Numeroasele roluri directorului îl împing încolo şi încoace. succesiv sau simultan . Comitetul şcolar (şeful său oficial) recomandă suspendarea. în general. W. P. fie în termeni ai coîn 24 S. ca şi din altele ip conflicte de rol similare. cap.22 | Rolurile noastre numeroase intră frecvent în conflict. Conceperea rolului. New York. Murray. 14. jj. Znaniecki. Dar aici întrebarea esta : ce aşteaptă I el de la el însuşi ? El îşi defineşte rolul în modul său propriu. 80. Ele constituie regulile locului si reprezintă ceea ce majoritatea indivizilor dintr~o societate aşteaptă de la orice membru care ocupă o anumită poziţie în orice siistem social obişnuit. Stouffer şi Toby au pus diferite întrebări unui mare | număr de studenţi de colegiu. rolurile sexuale pentru bărbat şi femeie sînt în mod special stricte.23 Un experiment plin de imaginaţie demonstrează acelaşi ţ fenomen.* (al cărui membru este) blamează pe profesorul băiatului — i astfel toate opiniile posibile se încrucişează. McEachern. 190 prescripţii ale social \Expecfat. Par-ns. cit.e \\egataderd PERSONALITATE Conceperea rolului. S. vîrsta mijlocie. Press. p. adică a^ codul oficial de dreptate şi nu făceau excepţii nici chiar peiu tru prietenii lor. favorizînd relaţia de rol Spe_ cifică prieteniei. în „Antffl J. v k 26 F. New i°' Harcourt. Nota 3 supra. In cursul vieţii sale. 2. Role conflict and personality. s-a constatat că unii studenţi . Wiley. Un profesor concepe predarea bună ca o problemă de exerciţiu şi de pedeapsă severa. 22. lor. 1951. 395—406. Mills. elev. O femeie care are o profesie şi care este şi mamă cu copii mici constată că rolurile ei sînt greu de împăcat. p. G r o s s. medic. sinteza tuturor rolurilor sociale pe care le-a avut de la naştere pînă la moarte constituie personalitatea sa socială26. geau în mod constant standardul „universal".T.".24 Ne-am oprit destul asupra importanţei indiscutabile a roluri. Dăm două exemple : Persoana este compusă din rolurile pe care le joacă25.A. 189 acestuia ? Din această întrebare. Schneider. Aşteptările rolului sînt stabilite de sistemul social. New i° 1 Columbia Univ. Alţii rezolvă consecvent conflictul de rol j* favoarea codului „particular". Profesorii (ale cărora păreri se presupune că le ^prezintă directorul) doresc ca băiatul să fie exmatriculat. Virtual.

gradele de acceptare şi toate caracteristicile şi trăiturile de personalitate asociate acestora modifică enorm inter-Pretarea rolului.* termină în mare măsură atît comportamentul personal. ca şi r>iultr> moduri acceptabile de comportare într-o manifestare SDortiva. ne-a^i asţep ca o schimbare în sistemele sociale şi culturale şi în situaţii producă schimbări în planul personalităţii. situaţie. nu există un conflict fatal între ele. Dacă acest lucru este adevărat. Studiul constată '$ nu numai aşa-numitele boli psihosomatice (ulcer. dar variaţia care se produce între diferitele moduri de a -oncepe rolul. ci toate tipurile de tulburări cresc. De aceea. Un studiu suplimentar arată că perioadele de îmbolnăvire coincid la multe persoane cu tulburări în mediul lor social care a devenit deodată ameninţător si supraexigent din punct de vedere psihologic. cît si strU1 tura personalităţii. 4. al său. Elevii. Aşa cnm existai muTte feluri acceptabile de a vorbi limba engleză. Este curajos sau nu prea ? Este elevul cooperant sau opozant şi nedisciplinat ? Numai aşteptările rolului nu vor putea să ne-o spună. putem să împăcăm accentul pus pe „sistemul social" (preferat de sociologie şi antropologie) şi accentul pus pa „sistemul personal intern" (preferat de psihologie) în virtutea faptului că ambele abordări permit un cîmp mare de variabilitate. Pînă cînd nu cunoaştem răspunsurile nu putem decide dacă rolul este cald si central pentru personalitate sau este numai o prescripţie culturală periferică si dezagreabilă. Totuşi. astm. "* în cadrul acestei serii activitatea variază. Dacă personalitatea ar fi nimic mai mult decît „latura subiectivă a culturii" sau „° lecţie de roluri" paralela ar fi perfectă. totuşi. de obicei. Nu vrein I să spunem că orice persoană satisfăcută de rolul său este con. Patru semnificaţii ale „rolului" în raport cu personalitatea cepţiei proprii) .Figura 19. conceptul de rol aparţine în două sensuri per" sonalităţii. sau oel puţin încercăm să o menţinem. Am spus că cultura. Ceea ce individul face concret cu rolul său depinde de toate aceste condiţii precedente. I servatoare şi nici că orice persoană nesatisfăcută de rolul său este radicală . mamele. In mod normal. Din fericire aceste trei forţe sociale — cultură. societală sau personală — sînt revoltaşi. Schimbarea socială catastrofică Rămîne o problemă. admitem că „seria personală de variabilitate11! este mare. acceptat sau respins de persoană).28 Deşi este cu siguranţă adevărat faptul că conduita şi sănătatea noastră variază de la situaţie la situaţie şi ou schimbări în rolurile noastre. situaţia şi roiul . cum am putea fi noi stabili şi integraţi ? în favoarea acestei concepţii putem cita faptul că „de-privarea senzorială" poate afecta foarte mult orientarea unei perene şi chiar simţul eului său (pagina 122). constituie o problemă subiectivă. în aeelaşi timp. Şi unora le place modul în care concep ei rolurile proprii dar resping aşteptările celorlalţi. Cei care îşi redefinesc ro~ lurile în mod drastic şi au aversiune pentru ele —■ indiferent (je definirea lor. 192 Logica este clară : pentru a ne întreţine personalitatea avem nevoie de hrana produsă de un mediu stabil în care am trăit mult timp Şi din care obţinem un sprijin continuu prin prezenţa şi amintirile acelora care ne-au cunoscut de ani de zile. individul are capacităţi flexibile. ne menţinem un soi de integritate încăpăţînată. Expectaţia °lului serveşte numai ca model şi stimul extern (care poate fi reerPretat. 191 sistemul social. rol — I permit o mare libertate în conduita personală.27 ga SUgerează -că putem concepe în două sensuri rolurile Ca aParţinînd sistemului social (şi nu personalităţii). situaţiei şi rolului. un director bun. unora rolurile le sînt indiferente . Unii directori de colegiu şi unii . Sistemul social emite cerinţe flexibile . cei care îşi concep rolurile la fel ca societatea d care le acceptă mulţumiţi sînt oameni care tind să sprijine structura instituţională curentă a societăţii. Interpretarea este a unei persoane dar ea aîectea>-sistemul social şi poate fi apreciată ca făcînd parte din acest sj ^ tem extern. Dacă mediul nOstru nu este stabil şi integrat. dar se pare că există o tendinţă în această direcţie.mineri îşi iubesc munca . Din cînd în cînd oamenii de ştiinţă au prilejul să studieze cazuri de schimbări sociale catastrofice şi efectele lor . Figura 19 indică poziţia acestor moduri diferite de a concepe ^olul. De regulă. Interpretarea rolului. tot aşa există multe feluri de a fi o mamă bună. vânzătorii diferă foarte mult între ei în ceea ce Priveşte interpretarea rolului. Există mame binevoitoare şi nebinevoitoare. Hill pentru sugerarea acestei diagrame. Interpretarea rolului 5 Şi ea un punct de intersecţie între sistemul personalităţii şi 27 Sînt îndatorat lui John P. alţii o urăsc. sau îl îndeplineşte într-un superfieial sau inadecvat. alţii urăsc „locul din viaţă la care au fost chemaţi". conform presiunilor 1 culturii. Aşteptările sînt uniforme şi nre~ scrise. Modul cum individul defineşte rolul pentru sine şi ^ îl acceptă şi îl face central. directorii. sau o marionetă aflată la discreţia situaţiilor în schiiti-l bare. sau un profesor bun. alergii şi altele) sînt mai numeroase în perioadele de stres personal. Nu putem fi de acord cu faptul că personalitatea este numai I o conexiune de roluri — sau că este numai latura subiectivă ^1 culturii.

Trebuie să încerce să-şi amin-*«ască amănunte exhaustive despre convorbirile pe care le-a avut. tică cu o fire reprimată şi lipsită de culoare îşi pierde postul. dincolo de un anumit punct. ce face în ţară. life experiences and the social environment. O evreică extrem de competentă. Victima poate fi un misionar american sau un reporter C d Nord sau China Sau ar putea fi un pe vătare.. 49. atît înainte de a părăsi Germania. Se instalează inhibiţia deprinderilor si credinţelor sale obişnuite. Un profesor de materna. cît şi în noua lor ţară. desigur. Ei an îndepărtaţi de munca lor.". torturaţi . 1—2 194 at într-un lagăr de concentrare nazist sau rusesc. I Din punct de vedere fiziologic putem spune că sistemul său nervos este supraîncărcat cu produse ale oboselii şi ale frustratiei emoţionale. Devine preocupat să .". Un agent de publi. prezenta aceeaşi îngîmfare care îl caracterizase ca adolescent. Interogatoriul începe spunîndu-se „Guvernul stie totul despre crimele tale. i se pot pune cătuşe la jjjîijii şi este dus într-o celulă. dai ajunge în America de sud un agent de publicitate optimist extrovertit şi afabil. Nu ne spui totul sincer". Chiar în condiţii de an socială (dezintegrarea valorilor) persoana reuşeşte să-şi mc wMilt c. însoţită de fluturarea pistoalelor şi a altor arme. G. Tribul avansase-de la un nivel primitiv la un tip occidental complex de civilizaţie. Suppl. nu poate face permaneni prăbuşirii complete a sprijinului său social. afabil este ruinat de nazişti. 9Margaret Mead. ea nu mai poate s-o facă. în „Ann. Sigur că au. cine sînt asociaţii săi şi fapte complete despre viaţa sa socială şi statutul său economic. Issues". Victima poate n un ""olult£. lipsit de culoare în Lumea Nouă. care a investigat cultura Manus din Polinezia şi s-a familiarizat îndeaproape cu mulţi membri individuali. De ■ un al doilea exemplu este instructiv : în timpul perioadei hitleriste în Germania mii de o ai îşi pierduseră sprijinul obişnuit al sistemului social. ^r sîntem avertizaţi împotriva generalizării faciale conform căreia . H i n k 1 e. W o 1 f f. Totuşi. Dacă încearcă să coopereze i se spune „E mai mult. Unii au scăpat ţ}' soarta fatală din lagărele de eoncentrare şi au reuşit să p^ răsească ţara şi să emigreze în ţări străine unde nu aveau I nici un fel de rădăcini.r" eail ar DUtea fi un P and Pers. 1373—1388. E. prizonierul poate fi apoi legat la ochi. de obicei într-o lumină foarte puternică care provoacă surmenarea ochilor şi oboseala. adesea în miez de noapte sau în primele ore ale dimineţii. 265 personalitatea este numai o imagine-oglindă a culturii. . 193 voltarea personalităţii — cd. Interogatoriul începe imediat. Ecologicul investigations of the rela-tl°nship between illness. Un om. dar i se spune „Guvernul nu arestează oameni nevinovaţi". Ce s-a întîmplat atunci cu personaj litatea lor ? Un studiu atent a nouăzeci de asemenea cazujj a arătat cît de persistente «i de energice erau eforturile 1OJ de a-şi conserva propria natură specifică. Secole de schimbare socială au fost condensate într-o singură generaţie. reticent şi apatic în tinereţe avea acelaşi temperament şi aceleaşi trăsături o generaţie mai tîrziu.29 Asemenea observaţii. reuşeşte să emigreze şi devine profesor de matematică reprimat. procesul începe cU o arestare dramatică. fiindcă nu ştie de nici o crimă — alta decît faptul că el dezaprobă personal regimul. Un altul care fusese neîncrezător.30 Sîntem siliţi să conchidem că. scriitoare cu un stil soînteietor părăseşte Austria în împrejurat periculoase. Un astfel de studiu a fost condus de antropologul Mar-garet Mead. Spălarea creierului. persecutaţi. unde scrie un volum d memorii cu verva ei obişnuită. citate optimist. In cazul spălării creierului e vorba de dorinţa disperată a unor străini de a modifica sistemul tenace o valori pe care cineva si 1-a construit în cursul unei vieţi do în văţare. 1958. Cercetătorii raportează că impresia vie reieşită din rna_ terialul studiat rezidă în extraordinara continuitate şi identitate a personalităţilor individuale. schimbai Ue în personalitate nu sînt proportionc schimbările din cultură sau situaţie. 1954. Reconstruind faptele din numeroase relatări.ail -mă. îşi declară nevinovăţia. dar soseşte în Israel. Experimente C|nistre de „spălare a creierului" sau „chirurgia sufletului" — o eti-Ifietă mai liniştită ar fi „remodelare ideologică" sau „persuasiune -ercitivă" — ne permit să schiţăm rezultatele. în „J. acum judecător de vîrstă mijlocie. Şi t< tuşi. ea a observat stabilitatea personalităţilor individuale. Med. nu dovedesc că schimbările s°ciale mari nu au nici un efect asupra personalităţii. t. dar acum e momentul să spui totul".asupra personalităţilor individuale. prădaţi de bunurile w arestaţi. Ser. Cultural discontinuities and personality transorrnations. extrovertit. între timp întreaga cultură se schimbase-drastic. cel puţin pentru maiori indivizilor. prizonierul e uluit şi zăpăcit. nr. 2S L. 10. Douăzeci şi cinci de ani mai tîrziu i-a vizitat^ din nou. familiile erau dispersate. 1 epoca actuală plină de tulburări avem dovada vie că o per--" oricît de intense ar fi eforturile ei. Pe măsură ce oboseala creşte i se spune să mărturisească si că în aceăt caz în curînd va fi eliberat de chinuri. H. soc. lntern. pUţin intac sistemul personalităţii sale mai mult sau mai puţin intact. fiind chestionat el trebuie să spună totul despre munca sa. 8.

Destul de ciudat. pe măsură ce devine tot mai tulburat şi nesigur. 1961. Dar ceea ce se întîmplă în cele din urmă — după luni sau ani de astfel de existenţă — este o adevăratj prăbuşire a edificiului personalităţii aşa cum era ea înainte de arestare. Suferinţa fizică continuă : Eşti obligat să stai în picioare ou cătuşe la glezne şi cu nile la spate. Această „teorie DDD" susţine că operarea intensă şi simula tonă a acestor forţe va zdrobi mai devreme sau mai tîrziu orice rezistenţă faţă de sugestiile date de persecutori. Mărturisirea în sine poate fi un lucru superficial. pr babil transferînd asupra lui propriile lor luni de suferinţă. mai ales pentru că în acest fel scăpa. New Norton. frică*. j^t" acuzat de a fi „un super-criminal imperialist care refuză să-şi noaiscă crimele". Nu se ştie încă dacă cei care scapă în final din acest mediu coercitiv îşi pot vreodată regăsi complet sistemele lor anterioare de credinţe şi valori.. J. Relaţia generalizată dintre forţa ego-ului şi schimbarea socială stresantă ^henwald pentru a-şi conserva simţul eului. Dar chiar şi Bettel-Kn fixează o limită cam de trei ani de rezistenţă. 1956.caute o ieşire si i se spune că singura salvare este să mărturisească. Nu te ajută pentru că eşti prea reacţionar. desigur. teoria •r . 173—19! de acelaşi autor. Spune adevărul. personalitatea (sau importante părţi ale ei) poate fi răsturnată. de dreptate şi nedreptate. Bettelheim relatează desptf propria sa luptă timp de multe luni în lagărul de concentrare di* 31 R. după ore sau poate după zile de deprivare de lnă şi somn. I Unii cercetători au avansat concepţia că aceste transformări extreme se datorează operării a trei forţe : slăbiciune.. data viitoare vei spune că ai dat cincizeci. Thought reform and the psychology of totalism. un criminal. „Thought reform". se concentrează asupra împingerii ei tot mai adînc în integrările personale pînă cînd acestea sînt pulverizate şi zdrobite. Vrea să-şi „ajute" călăul este atît de insistent. cu gura şi dinţii. în „Psychiat". victima simto slăbită şi vrea să se supună. 195 în celulă e pus cu criminali mai „avansaţi" în „spălarea Cr ierului" şi aceşti oameni se năpustesc asupra lui cu violenţă. Şi aceste cincizeci devin o realitate pentru tine"... Merit ceea ce îmi daţi. dar temnicerii ştiu acest lucru şi. Voi aveţi dreptate şi eu am greşit. Este mai uşor să i accepte standardele oferite . Nu scapi niciodată de cătuşe Nimeni nu te spală. Toate Protestele sau apelurile la raţiune sînt întîmpinate cu „Mărturie?te. Nu are nimic de mărturisit. Sînteţi judecători mari şi drepţi Eu sînt un nimic". Cu o idee atît Je bine implantată. un duşman al poporului. odată înfiptă această pană. adică a spune „Da.] O asemenea distrugere a unor vechi deprinderi şi sentimerffl este extrem de greu de obţinut. Presupune mult timp şi suferinţe catastrofale pentru a răsturna credinţe şi valori stabile. Ţi' ^ spune mereu să mărturiseşti totul şi atunci vei fi tratat mai bine. dar ide^a aceasta prinde rădăcini şi devine tot mai atractivă pe măsură c1 oboseala şi groaza de tortură fizică se iveşte tof mai mult. Ea imploră confort. infantil.. [. Aranjezi cana şi strachina cu nasul şi încerci să înghiţi o fiertură de două ori pe zi. Mărturisirea te va salva". dar poate fi făcută — cel puţin îfl multe cazuri. Interogatoriul — adesea tortura — începe din nou. 19. mărturisirile pot fi oprite luni de zile. Adesea. aprobînd predicile acestora şi chiar căutînd bucăţi din hai-ffie lor pentru a le purta cu sine ca fetişuri sacre. bunătate şi va face orice pentru a le merita.31 Relatarea unor asemenea torturi a fost făcută de multe ori în ultimii ani. Păduchii se înmulţesc tot mai mult.32 I Reiese astfel că în condiţii de mediu extern complet contro-■ exercitînd o presiune maximă asupra individului. Nici una din deprinderile sale °Mşnuite nu-1 ajută să scape de situaţia aceasta intolerabilă. dependenţă. Dacă trebuie să urinezi. Dacă mărturiseşti că ai dat patruzeci de mesaje de spionaj. timp umplut cu durere şi frustrare totala. brusca amabilitate a judecătorilor ajută la prăbuşirea rezistenţei şi provoacă victimei regresul la un nivel. două. 196 ego-uiui şi integrarea Dezorganiza -rea personalităţi'' \ Creşterea anemiei sociale şi a mediutuj Figura 20.. Li f ton. El ar spune „Această tortură i se întîmplă trupului meu şi nu mie".. Dar nimic din ce spune nu satisface pe examinatorul Chinul nu s-a terminat. Această odihnă parţială serveşte la dezorientarea si mai "tere a sistemului său obişnuit de deprinderi.33 Probabil. sînt un spion. ste dus în celulă şi lăsat să doarmă — dar numai pentru o oră.. începi să te gîndeşti cum să scapi de cătuşe. Ceea ce ai inventat devine realitate. îţi deschid ei pantalonii. O victimă spunea „Iţi construiesc o mentalitate de spion.. ML„ ca un cîine.. Devine prea dureros să menţii standardele anterioare de adevăr şi minciună. Adesea pri-Hîeri mai în vîrstă au devenit sclavi jalnici ai temnicerilor lor Rişti. Limita critică de rezistenţă este amînată. Trebuie să scapi de cătuşe.

la struc-Cultura.. a situaţiei Şi rolurilor în care victima se găseşte. din unitate de izolare. Astfel. ea este aproape întotdeauna atentă şi generoiasă în faptele ei. o capcan em nevoie de ambele. arestare. constatăm pentru sociologii şi antropologii imprudenţi. a doua. pierderea suportului social obişnuit şi inversiunea totală a sistemului social.separare ncretă. '° >. mai mult decît o face. Desigur. soc. în „Sociometry".-Ea nu ar fi putut nunte plictisitoare bune'de înlăturat în favoarea structurii caraMpumpere planta dacă nu juca rolul de client în florărie şi nu ar ii fost astfel o rotiţă în sistemul comercial al culturii din care face Parte. de ţ. se străduieşte din greu să-şi mei ţină vechile credinţe şi valori.". trăsăturilor imuabile şi a unui eu în Eroarea culturalistă constă în considerarea că personalit de fapt nu există. West. H. un negativism faţă de modalităţile tribale şi dorinţa a fi el însuşi. Psychol. Cîn presiunea creşte (ca la victimele naziştilor sau în primele luni < închisoare) rezistenţa este mai mare. Battle for the mmd. Doubleday. rămînem mulţumiţi. întrebi : este acesta un act caracteristic pentru ea ? Da. o terului. condi-and DDD. 1943. intricarea si dependenta ei în mediul' se i*uctura deprinderilor şi trăsăturilor ei. dependency. cit. schimbare stresantă în Situaţia socială induce iniţial un tip dezo ganizat de reacţie. Persoana'trăieşte şi moare într-o splen idevaluarea noastră asupra personalităţii ei. dread — de unde si prescurtarea DDD. recunoaştem adevărul din spusele acestor autori. de asemenea. Există un organism biologic. Să/ luăm un exemplu. două trebuinţe use : una de a se potrivi cu ceilalţi oameni (homonomie) şi ceaelaşi timp oglinda culturii sale şi o lumină pentru sine însuşi. 271—285. societatea. alteori mai tîrziu. El ne confruntă cu multe probleme ale cată. dar tot ce acest organism este un produs al forţelor sociale. Şi pentru o apreciere cometă a acţiunii umane (pe care nici o ştiinţă nu a încercat-o încă) Structură individuală şi structură colectivă In acest capitol ne-am propus sarcina dificilă de a rapor sistemul personalităţii la sistemul social. 38. Cînd se produce brusc o boal pierderea slujbei.S a r g a n t. ' Pe scurt. acordă autosuficienţa . o privaţiune. dacă dorim. să conducă la „structura internă" (sistemul personalităţii). 1961. E. Pentru o discuţie mai completă a teoriei vezi L i f t o n. individul poate să se sim deprimat şi dezorientat. op. de asemenea. Dar acest mod dialectic de a trata problema pare nesatisfăcă-r pentru simplul motiv că nimic din personalitate nu este pur ociai" şi nimic pur „individual". si ţionale. Coercitive persuasion. dacă vrem. potrivind actul cu nefiind menţionate. Nu ar fi putut duce planta la spital dacă nu ar fi respectat f°rele de vizită şi prescripţiile acestui sistem social „extern". personalitatea este „un agregat într-un agregat.35 Un om este în vidualizare. Din fericire penti ttă de a fi independent în viaţa sa (autonomie). Angyal postulează. New York.34 Figura 20 încearcă să generalizeze rezultatele obţinute în dirite studii despre istresul şi presiunea socială asupra personalîtii. 33 I. Norton.). majoritatea oamenilor această urnită ultimă nu este niciodată înce^urii individualei Putem. wota trad.trebui să sublinieze. Persoana caută soluţii raţional jură să-şi menţină integritatea.n?lenea W. culturale. r ei abia dacă ne oferă un cadru ştiinţific pentru rezolvarea pro-emei dualităţii. Credem că cea mai bună abordare implică distincţia între două anuri ale discursului. abnorm. O doamnă amabilă aduce o plantă unei tetene bolnave în spital. Am încercat în discut noastră să evităm două tipuri opuse de erori — prima este o caf cană în care psihologii şi psihiatrii cad adesea . Putem identifica "uşor sistemul personali-ţii. da . Comportamentul ei este consecvent indiferent de situ iHa Dar acelaşi act. . în sfîrşit. Nu există o asemenea . totuşi. Individual and mass behavior in extreme situations. 20. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că în mod normal o • s B. devine defensiv sau neagă nenorocul. Acest simplu act poate. organizării fixe. Eroarea individualistă constă în conceperea personalităţii c i ctul decurge natural din sistemul ei de credinţe şi valori. L. identifica instituţiile lin codul culturii şi a^sistemelor sociale care implică relaţii de l pentru mulţi oameni. 1957. izolare. *•■ S c h e i n e t al. care există interior. 417—452. relaţiile de rol sînt considerate numai ca a n|ura „externă" sau colectivă (sistemul social). ca în cazurile spălare a creierului. 1957 . uneori mai devreme. Probabil există un punct limită pentru majoritatea personalit ţilor. de asemenea. Această concepţie neagă autosuficienţa persoanei. de transport şi medical al comunităţii ei. J. New York. Bettelheim. trezind unele din mecanismele enunţate la p. AT * In original debility.J. F H a r 1 o w. Ambele-^bordări sînt valabile. Aici avem de-a face cu o „structură co-ctivă". Sis-■temul personalităţii acestei' bune doamne a intersectat în multe 'feluri sistemul comercial. personalitatea poate fi zdruncinată şi se ce formează (fără rezistenţă) condiţiilor foarte modificate. gina 162 ca „intrinsec anormale". F a r b e r. Brainwashing. ne conduce.

este totuşi adevărat că orice teorie a personalităţii / pivotează în jurul analizei naturii motivaţiei. Dacă schimbarea este violentă şi extremă ca în spălarea creierului. Trăsăturile şi atitudinile sînt structurate în cadrul unor limite superioare şi inferioare. structura personalităţii permite un interval de variabilitate. individul este n o neplăcere pentru ştiinţa socială. Poate psihanaliza. Se în-clină pînă la un punct sub vîntul schimbărilor sociale.instituţiilor culturale. neglijarea sistemului personalităţii se constată în mod obişnuit. Şi putem scuza unilateralitatea într-o oarecare măsură pledînd că fiecare specialist are dreptul să prefere unele teme. de structurile externe. în virtutea acestei flexibilităţi prezente atît în cadrul sistemului personalităţii. New York. per misive şi există mai multe modalităţi de a realiza aşteptările de vO\ Jocul considerabil în sistemul social permite o variabilitate personală mare (deşi nu nelimitată). dependenţa reciprocă a celor două structuri — aşa cum acest capi-toi a încercat s-o facă. Mai tîrziu ajunge sâ joace multe roluri în cadrul multor sisteme sociale. Mulţi autori pun „socialul" şi „individualul" într-o opo dialectică. Comportamentul său este modificat în cadrul unor limite de fiecare situaţie socială pe care o întîlneşte. 107. In acest capitol am încercat să conservăm un echilibru rezonabil — deşi restul acestui volum se referă în primul rînd la „sistemul intern". A11 p o r t. în acelaşi timp constatăm că cultura reală permite o sen1 largă de variaţie acceptabilă în comportamentul personal. 1941. °mmonwealth Fund. Angyal. A încheia un cont este greu. Din acest punct de vedere. Unii autori insistă asupra faptului că cele două su^ biecte sînt identice. 35 A. Rezumat Personalitatea este un sistem în cadrul unei matrici de sisteme socioculturale. H. sau dura mult timp. fără sistemele colective înconjurătoare. culturaliştii şi unii sociologi ar putea fi vinovaţi de aceasta. Copilul dobîndeşte în mod inevitabil (prin principiile învăţării) modalităţi culturale . Structurile externe (colective) ar putea să nu existe defel dacă sistemele constitutive ale personalităţii sînt distruse. care induce acţiune sau gîndire. Deşi nu trebuie să acceptăm această concep■ ţie extremă. Este inutil să întrebăm care structură este mai „reală". Prin motiv înţelegem | orice condiţie internă a persoanei. Scopul nostru special a fost să examinăm punctele de intersecţie. In mod corespunzător. ^" CAPITOLUL 9 Dezvoltarea motivelor ADULTUL ÎN COMPARAŢIE CU COPILUL MIC » EMOŢIA * TEORII DESPHE MOTIVELE INVARIABILE » CRITICA TEORIILOR DESPRE MOTIVELE INVARIABILE e TEORII DESPRE MOTIVE VARIABILE o REZUMAT lVJLotivaţia este o problemă centrală în studiul psihologic al I personalităţii. Theories of feeptions and the concept of structure. Unele teorii neglijează sistemele externe. întreag' sa personalitate poate suferi o transformare. existenţialismul şi personalismul ar putea fi acuzate de acest lucru. într-o măsură considerabilă. New York. sistemelor social relaţiilor de rol. în acelaşi timp fiecare dintre noi are un impuls spre structură în cadrul unei structuri mai mari şi constituind o parte a acesteia"36. . de asemenea. p. De asemenea. Le consideră ca fiind într-un conflict constant. De-a lungul vieţii el reflectă „personalitatea de bază" adecvată culturii şi subculturilor sale. afirmă că nu putem scăpa de pecetea arhetipurilor şi a sociale . Wiley. în mod inevitabil. ale situaţiei de moment şi ale rolurilor sale. Datorită acestei libertăţi persoana poate întîmpina mai uşor cerinţele culturii sale. 1955. Ea este o „structură internă" încastrată în şi inter-acţionînd cu „structuri externe". Situa ţiile sociale sînt. sociologul şi antropologul. cît şi în cel social se realizează în mod normal o adaptare reciprocă şi o_ intersecţie reuşită. Toţi sînt îndreptăţiţi în alegerea lor. ajunge să accepte rolurile adecvate statutului său din familie. Foundations for a science of personality. Dar toţi trebuie să vegheze şi să recunoască deschis numeroasele puncte de intersecţie şi inter. Se întîmplă că psihologii sînt interesaţi în special de sistemul personalităţii . Dar nici un sistem dat al personalităţii nu ar putea fi ceea ce este. Autorii teoriei rolurilor. [ 36 Citatele şi exemplul sînt extrase din F.

ca florile pe cîmp. pp. în măsura în care este implicată personalitatea. putem spune că emoţia constituie coloratura subiectivă a motivelor. Foamea. Din punctul său de vedere mama. legea asupra independenţei Irlandei. părerile se formează ele însele. lumea sa trebuie să se dedice satisfacerii imediate a capriciilor sale. Hodder and «oughton. de joc şi de confort — acestea îi sînt singurele preocupări. opiniile lor despre orice subiect terestru izvorăsc natural. Aceleaşi impulsuri. Excesiv de pretenţios. 203 rilor noastre arătînd cît de mult s-au dezvoltat sistemele motiva-. veneraţie. nevoia sa de activitate. obo202 «eala. relevante social şi destul de bine integrate unei activităţi planificate. de aceea. viaţa începe în copilărie cu o dependenţă totală. dincolo de fastul ei aparent. această pălărie de mătase este o stîrpitură neagră". familia. Nu poate tolera nici 0 frustrare. teamă. Totuşi. O asemenea transformare radicală a personalităţii trebuie să includă modificări majore în motivaţie. schiţa slujeşte scopu1 Din G. Leo Tolstoi. Niciodată nu ia in considerare confortul sau bunăstarea altora. lipsit de conştiinţă şi total dependent. dar toţi au această asemănare esenţială. ego-cen-trate ale primei copilării. K. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . Este unul din cei doi sau trei oameni din Europa. 1903. Emoţia Motiv şi emoţie au aceiaşi rădăcină latină (movere — a mişca). simpla listă a diferitelor obiecte despre care am scris mai sus. dorinţă sexuală . în cazul lui Tolstoi. Totul în lume. Oricît de mult îl putem iubi sîntem siliţi să admitem că este o oroare nesocializată. ei nu formează păreri. Care este atunci legătura dintre ele ? Emoţia este cel mai bine definită ca o „condiţie activată a organismului". căci etica orientală. sau care fac un progres brusc şi neaşteptat spre scopul lor. ţionale ale adulţilor din motivele impetuoase incoerente. şi mai tolstoiană decît cea occidentală". nici o rivalitate. Toţi trei sînt diametral opuşi unul faţă de celălalt. filozoful Hobbes spunea odată : „Omul rău nu este decît un copil devenit puternic". încît am putea deduce punctul lor de vedere inevitabil faţa de orice — o pălărie de mătase. o pălărie de mătase. emoţiile pot fi considerate ca un semnal că lucrurile nu merg bine cu noi. Putem elimina din discuţie ca fiind o exagerare literară pretenţia lui Chesterton că numai „doi sau trei oameni" sînt atît de bine integraţi încît se poate prevedea viziunea lor inevitabilă des-Pre orice lucru. nu e bine să separi un imperiu centralizat în naţiuni. nu admite nici o amînâre în satisfacerea impulsurilor sale. Descrierea făcută de Chesterton lui Tolstoi zugrăveşte o asemenea persoană : Tolstoi. este nerăbdător. Şi nici nu trebuie să credem că motivele lui Tolstoi sînt atît de perfect localizate şi integrate pe cît o pretinde autorul. terenul convingerilor lor. întrucît sarcina noastră este să înţelegem structura durabilă a motivelor vom omite discutarea condiţiei emoţionale „activate" care adesea le însoţeşte2. Dintre cunoştinţele noastre. la fel şi motivele. foame. Hilaire Belloc. Natura emoţiei nu este încă complet înţeleasă. altele sînt mai penetrante şi mai de durată : anxietate. de aceea această lege asupra independenţei Irlandei este numai un compromis meschin . ci trebuie să separi naţiunea în indivizi". este unul din foarte puţinii oameni care au o concepţie realistă. solidă şi serioasă despre viaţă. Să luăm de exemplu. Bernard Shaw şi prietenul meu dl. Ar spune i „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . pe lîngă un romancier magnific. Adesea ele sînt tonice. legea asupra independenţei Irlandei. ele subminează şi par a nu servi unor scopuri adaptative. luaţi-o de aici". Dacă un adult ar fi pe jumătate atît de ego-centrat pe cît este copilul de doi ani ar fi considerat un criminal psihopat. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. cîteva teorii importante ne spun că motivele omenirii sînt în mod esenţial aceleaşi de la naştere pînă la moarte. că dată fiind baza lor de gîndire. Există anumite opinii pe care trebuie să le aibă despre anumite lucruri . Dar cînd sînt violente. eu sau dumneavoastră am putea numi încă cîteva persoane de acest tip. London. 3 f. Există trei oameni care au o asemenea atitudine. In contrast. Tolstoi. sau ca o asigurare că totul e în ordine. această livră de tutun este un lucru diabolic . un poem indian şi o livră de tutun. trebuinţe sau instincte ne bîntuie din leagăn pînă în mormînt. în special a motivelor care sînt blocate sau intrate în conflict. Să examinăm cîteva din afirmaţiile principale ale . depresie. de aceea. Emoţiile ne mişcă . necesităţile sale fizice. sensibilitate.Adultul în comparaţie cu copilul mic în general. un poem indian sau o livră de tutun. Să luăm mai întâi în considerare copilul de doi ani. Chesterton et al. de la Biblie la trăgătorul de cizme. este mult mai simplă. extrem de distructiv. de aceea mă interesează acest poem indian. Caută plăcerea. poate fi şi este redus de Tolstoi la acest mare principiu fundamental tolstoian. Oricare ar fi tonalitatea sau durata lor. simplificarea vieţii1. | progresează in cursul tinereţii spre o independenţă relativă şi ajunge în perioada adultă la responsabilitate socială. deşi constituie un capitol major în domeniul psihologiei generale. adultul matur posedă motive care sînt controlate. dl. care au o atitudine atît de personală faţă de lucruri. Tolstoi ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. ajută individul să obţină cele necesare pentru supravieţuirea fizică şi pentru protecţia si dezvoltarea ulterioară a personalităţii sale. Unele emoţii sînt specifice unei trebuinţe actuale: durerea.. Teorii despre motivele invariabile în ciuda diferenţei aparent mari dintre motivele copilului de doi ani şi cele ale adultului.

anticiparea satisfacţiei nu este decît o penumbră îndepărtai Şi această satisfacţie este adesea de o calitate sinistră. există anumite relata pozitive între plăcere şi motiv care pot fi subliniate. incapabil să dorească ceva dacă ogea despre acel ceva nu este plăcută. în cursul secolului al XlX-lea «coala de gîndire utilitaristă a dominat o mare parte din teoria şi politica socială şi economică a Occidentului. sîntem oare conştienţi de < motiv ale fericirii ? Ştim că vrem să trecem un examen. în ciuda acestor comentarii critice. cum este numit acest tip de teorie.acestei poziţii. homeostazie sau o fugă de tensiune (cf. epicureenii au simţit că scopul principal al omului era evitarea durerii. a unei responsabilităţi şi steagul semnalizator al plăcerii. Pe scurt. Un psiholog era de faţă şi le-a cerut să se uite la două fotografii. să scrje n un poem. Cea mai serioasă dintre toate este simplul fapt că nu se P°ate ţinti direct la realizarea fericirii. Cineva ţinteşte spre fericire ţinteşte spre nimic. un caz „fericire" în sens inteligibil. Se poate ca motivele omului cavernelor să se fi acorda" unor semnale hedoniste. excreţie. Hedonismul psihologic. în psihologia actuală accentul se pune din nou. ca la epicureenii antici. putem recunoaşte că plăcerea şi durerea sînt semnale ale naturii care ne spun dacă motivele noastre sînt facilitate sau blocate. adevărat că o tonalitate emoţională plăcută însoţeşte satisfacerea impulsurilor de hrană. somn. Totul este atît de simplu. Acest experiment revelator (deşi cam înşelător) sugerează că statutul social reprezintă pentru aceste fete un motiv mai puternic şi mai concret decât fericirea. Fericirea este în cel mai bun Caz un produs secundar al unei activităţi cu o altă motivaţie. Columbia Univ. Dar pe măsură ce dezvoltarea evoluţionistă a omului a progresat se pare că semnalele naturii b. Dar. chiar' respirarea aerului proaspăt. întreaga noastră conduită. Multe lucruri pe care sîntem motivaţi să le facem dOar ne măresc tensiunile.. Au ajuns la hotărârea unanimă că „a fi fericită" era unicul lor motiv. „Reducerea tensiunii" este invocată ca un motiv sUveran. Mill a susţinut că un ojn este. 204 porteri din timpul Greciei antice şi pînă în ziua de azi. se căsătoreşte Susan. Cineva poate crede că dacă obţine o diplomă. se spune. dar bogată. sau să cîştigăm un joc. îşi cîştigă o existenţă bună. va îi fericit. Şi mai* parte din ceea ce este plăcut nu e compatibil cu scopurile prin' cipale ale vieţii unui adult. Ne aşteptăm în mod vag ca ^u cesul să ne aducă satisfacţie . Această faimoasă afirmaţie a lui Jeremy Bentham a avut întotdeauna mulţi 2 Relaţia între motiv şi emoţie este cercetată pe larg de Magda Ar-nold. fiindcă doresc să fiu fericită .$u ne aflăm pe lume pentru plăcere. Dar în epoca modernă constatăm o sincronizare mai slabă între realizarea unui ideal. e adevărat că mulţi adulţi sînt hedonişti în sensul că toată viaţa caută satisfacţii senzuale imediate. Tinereţea e şi ea o vîrstă „în care se caută plăcerea" (în sensul că petrecerile. Unele din ele au rîs de alegerea făcută. de realizarea unui motiv. în anti-Sjiitate cirenaicii susţineau că toate fiinţele umane sînt motivate s caute o plăcere pozitivă . dumneavoastră şi eu căutăm plăcerea (sau fericirea). De asemenea. pagi-„ile 97-99). adevărat că mara parte din comportamentul unui copil mic este impulsiv (controlaţi de impulsuri) şi în acest sens poate fi numit „hedonist". Tolstoi caută plăcerea (prin reducerea complexităţii vieţii) . Au fost apoi întrebate : V. 1960.. Unde este fericirea ' pilotul unui bombardier care îşi pierde viaţa pentru ţara sa ? este fericirea pentru omul de stat devotat. Chiar şi o persoană care îşi urmăreşte propria datorie încearcă unele sclipiri de plăcere sau satisfacţie. dar extenuat şi ţia Pentru mama devotată a unui criminal condamnat ? Ori de cîte Orj facem ceva pentru că sîntem „datori" s-o facem. Nu e valabilă această formulă de la naştere pînă la moare ? Copilul de doi ani caută plăcerea . Este perfect. De aceea ea nu este un motiv concret. Oare ? Un grup de muncitoare tinere discutau despre motivele vieţii lor. New York. Press. ci pentru a ne face blestemata noastră datorie". aparţinînd evident clasei muncitoare . constituie o strădanie spre echilibru. Emotions and personality. evidentă bogată.sincronizarea dintre plăcere şi atingerea scopului ."Care din ele aţi vrea cel mai mult să fiţi ?" Toate au ales fata nefericită. activitate sexuală. ne diminuează şansele pentru plăcere şi ne obligă la o viaţă intensă şi riscantă. Cînd sîntem absorbiţi a o sarcină. 2 voi. are o atracţie ca de sirenă. în uj. sportul. De asemenea. una care reprezenta o fată zîm-bitoare. Este. Una a spus „Ştiu că e caraghios. dar aşa simt eu". nu putem construi o teorie a motivaţiei bazată P* hedonism. violăm crezul ^ donismului. „Plăcerea şi durerea sînt stăpînii noştri suverani". semnalele nu sînt motive) devin tot mai puţin vrednice de încredere. Toate fetele au fost de acord că prima era fericită şi a doua nefericită. insuficie11 206 plinit de realitate sau de propriile noastre introspecţii şi pentru . dar aceste reali-ri concrete sînt scopuri tangibile. Recunoaştem aceste fapte. din punct de vedere fizic. pentru că acesta este un principiu confuz. Pare un lucru de bun simţ şi evident a spune că omul caută fericirea şi urmăreşte să evite durerea. Există multe dificultăţi în aprecierea conceptului de fericire ca motiv. dar ţintim să atingem un scop Sţ)c~ cific . Bismarck a spus odată : . a unei obligaţii. întâlnirile sînt obiective pe termen scurt cu o recoltă rapidă de sentimente plăcute). cealaltă o fată deprimată. de asemenea. 205 Să ne examinăm propria conştiinţă. pe evitarea durerii sau disconfortului.

Teoria hormică. Instinct: a study in social psychology. 2 voi. combativitatea (ţ3 nia). fuga (cu emoţia fricii). cum e şi normal. London. Un sociolog poate. Fiecare instinct are ataşat de el o emoţie primară. New York. Un educator poate „avea nevoia" unui instinct de joc. Esenţa tivaţiei este desigur mai complexă. El este total specula^ şi pretinde un număr dat de mobiluri esenţiale ale naturii um (numărul variază între opt şi optsprezece în diferitele ediţii lucrării sale) care de fapt nu au fost niciodată stabilite. e capabil de sublimare. dar. O expunere «erioară. Luce. 207 se pot diversitate atît de bogată a motivelor umane. L.5 Deşi invenţiile de acest gen pot avea o utilitate pragmatică.nu este puje. dar ele se perfecţionează (prin maturizare) şi furnizează dinamismul esenţial al întregii conduite umane. Poate aspiraţia lui Tolstoi spre o viaţă simplă era numai o „dorinţă-scop inhibată". în ajutorul teoretizărilor sale. W. Dacă acceptăm evoluţia. pentru recunoaştere. 1927. de a onCl3pe motivaţia este acela de a o atribui în întregime instinctului. să decidă că omul are patru „dorinţe'' de bază : pentru noutate. Bernard. E. In loc să dorească direct mîngîierea trupului matern (complexul Oedip) el îşi maschează această dorinţă. Un al doilea mod simplu. de curiozitate. 1908. 1924. adultul (Tolstoi. Znaniecki utilizează elegant şi sistematic aceste Patru dorinţe în sistemul lor de gîndire sociologică : The Polish peasant in wrope and 'America. Expunerea extrem de influentă a vederilor lui McDougall a fost Oblicată prima dată în Social psychology. O teorie mai sistematică este cea prezentată de William McDougall. L. Instinctul părem (cu emoţia duioşiei). nolt. In al doilea rînd. Dar instinctele de bază sînt aceleaşi. Cînd ac^" tor instincte li se ataşează obiecte obişnuite. Si iată-le. New York. L. cum putem explica diferenţa dintre copilul de doi ani şi Tolstoi ? Freud oferă două explicaţii. Knopf. Freud a postulat instinctul sexual şi instinctul agresiv ca fiind dominante. Combinarea acestor energii instinctive între ele şi cu învăţarea ulterioară. E uşor să inventezi instincte în funcţie de nevoile cuiva. pentru autoritate. dar probabil eronat. acum inconştientă. Methuen. Enumerare ad hoc. ele nu se sprijină pe o teorie motivaţională valabilă. gregaritatea (singurătatea) sînt astfel de exemple. nu-1 putem ^' cepta ca o descriere adecvată a motivaţiei. Nu toate înclinaţiile sînt evidente la naştere. New York.4 Cu mulţi ani în urmă.. iar diferenţele individuale mai mari decît ar admite-o teoria. doreşte diferite obiecte. făcînd pe ţăra-nul. dezvoltăm sentirnem* şi din sentimente se compune însăşi personalitatea. în timp ce savanţii mai în vîrstă tind să pledeze împotriva ei. Freud sînt printre cei care şi-au modificat propriile concepţii pe măsură ce au înaintat în vîrstă. Thorndike şi S.' 4 Nu trebuie să dispreţuim utilitatea unor asemenea invenţii ad hoc. care măreşte numărul „înclinaţiilor" de bază este The energies of ien. de gîndire — şi imediat le inventează pentru scopurile sale. Rinehart and Winston. Ca şi în cazul teoriei lui McDougall.* Pentru a-şi satisface agresivitatea şi dragostea de viaţă. Acestea două explică cea mai mare parte a comportamentului şi ca-racterului omului. pentru securitate. atunci. k 5 L. Id-ul e plin cu „energii instinctuale".6 El ajunge la concluzia că animalele sînt în mod clar conduse de instinct. Bernard a examinat literatura din domeniul psihologiei şi ştiinţelor sociale şi a descoperit aproximativ 14 000 de pretinse (şi arbitrar inventate) instincte. 1932. de exemplu) dobîndeşte noi asociaţii obiectuale. E posibil ca savanţii mai în vîrstă să-şi piardă gustul e viaţă sau să devină mai înţelepţi. Dacă instinctele nu se schimbă. Un economist care doreşte să explice comportamentul economic al omului poate postula cu uşurinţă un instinct &\ măiestriei. explică întreaga 3 Pare a fi real faptul că studenţii mai tineri şi savanţii mai tineri adesea pledează vehement pentru vreo variantă a doctrinei hedonismului. în primul rînd. Instinctul freudian. după cum o ştie toată lumea. Freud afirmă : „Structura id-ului nu schimbă niciodată". Ce pt fi aceste energii. Concepţia cuiva în această problemă va depinde probabil de vîrstă sa. de asemenea. El poate clădi un întreg sistem pe baza presupunerilor sale —■ dar acestea sînt gratuite şi nedovedita. Această t^ rie ne descrie simultan structura motivaţiei şi a personalităţi' Deşi sistemul lui McDougall este atent gîndit. este mai puţin clar enunţat decît în sistemul luţ McDougall. al competiţiei sau al dorinţei de cîştig. oamenii au înclinaţii de bază care constituie mobilurile lor primare. Thomas şi F. Vom menţiona trei tipuri de doctrine ale instinctului. L. glia-mamă substituindu-se propriei sale mame. nu există nici o dovadă că Freud a realizat o enumerare fundamentală a . I.

7 Putem menţiona acum două teorii suplimentare care pot fi clasate oarecum alături de doctrinele instinctului. Multor psihologi le-ar plăcea să opereze cu o listă definită de impulsuri umane fundamentale. educaţia. privite din punctul de vedere freudian. Lowell The achievent motive. McClelland.motivelor esenţiale ale omului. C. unice în fiecare personalitate. The smiling response : a contribution to the ontogenesis of social relations. A. dar trebuie să aibă doi ochi.10 Trebuinţele pot fi. doctrina trebuinţelor afirmă de fapt că în timp ce obiectele dorite pot varia de la persoană la persoană. R. Şcoala modernă de „etologie" studiază configuraţiile perceptuale la care animalele şi copii răspund fără a avea o experienţă anterioară. o personalitate adultă este de fapt o combinaţie de m0" * In original obiect cathexes. W. zîmbetul social este provocat la copil în mod normal de la 3 la 6 luni cînd vede o figură umană sau o copie rezonabilă a ei. J.". 10 Cf. 1945. Ea ocoleşte controversa ereditate-educaţie. Direcţiile luate de aceste două vieţi sînt atît je diferite încît pare extrem de artificial să le dăm scoruri identice pe scala cu n . A. L. afilierea. De exemplu. motivele sale de bază rămîn neschimbate. motivul emergent al responsabilităţii sociale). autonomia. wants. D. Monogr. W o 1 f. găr disciplinat. E. 1938. Explorations in personality. Psychol. sexul. deplasate. Appleton-Century-Crofts. 34. nu priveşte direct motivaţia. în >. H. S p i t z. Totuşi. Oxford. sistemul utilizează mult mai mult motivele de bază decît o face Freud şi oferă mai mult spaţiu trebuinţelor conştiente. explicînd într-un mod destul de vag rolul învăţării. R. desires. ergs. nevoi sau trebuinţe. New York. presupunerea pare foarte improbabilă. ca reprimate. Pe scurt. Dintre trebuinţe sînt adesea studiate realizarea.8 Acest tip de teorie are multe avantaje. Monogr. unul devine poate un masochist sexual. C Morgan.e umilire . Totuşi. achiziţia. agresiunea. * In original wishes. 57—125. K. nici >că pe măsură ce individul creşte şi se dez-j voltă. Ei spun că nu ne interesează faptul că motivele fundamentale sînt. Murray.". dominanţa. încurajează cercetarea unui motiv izolat sau a unor motive în combinaţie. 1946. ca şi extraordinara diversitate a motivelor adulte.Genet.) 208 tjve canalizate. 3) ele sînt capabile de a fi ataşate unor diferite obiecte şi de aceea de a i1 canalizate (deviate. 3— 149. needs. doi oameni pot avea o trebuinţă puternică d. unind astfel motivaţia şi structura rezultantă a personalităţii. respectul. dar sînt prudenţi în legătură cu caracterul lor înnăscut. Nu e nevoie să fie o figură zîmbitoare (fapt care induce imitaţia) sau să aparţină unei persoane cunoscute. să fie total vizibilă şi să se mişte. A. Această logică ni se pare inadecvată pentru a explica diferenţele calitative dintre copil şi adult (de exemplu. (Nota trad. Clark. sublimate). M. 2) acestea sînt înnăscute. deplasate. Cele trei tipuri de teorii ale instinctului pe care le-am menţionat susţin căi : 1) toţi oamenii au esenţialmente aceleaşi forţf dinamice pentru acţiune.9 Ca şi sistemul lui McDougall. Cînd comparăm vîrsta de doi ani cu maturitatea.) 8 O apărare esenţială a acestei abordări a motivaţiei se află în H. 265 dori lucruri diferite dar există numai cîteva raţiuni pentru care u doresc. însă ele sînt atît de fundamentale şi de larg răspîndite încât acţionează ca instincte. Singurele instincte care ne interesează aici sînt motivele instinctuale. Astfel. Faţa poate fi o mască sau chiar un manechin. strict vorbind. Dar ca şi teoriile precedente. instinctive. A t k i n s o n. New York. 209 ^Structuraşi dezvoltarea personalităţii — cd. de asemenea. ea explică dezvoltarea trebuinţelor în sentimente. celălalt un căln. 9 Cf. A. în „Genetic Psychol. (Nota trad. Trebuinţele. Oamenii pot 7 In psihologia curentă termenul instinct este folosit într-un sens diferit. canalizate şi sublimate. Cf. 32.. în orice Pe'' sonalitate găsim aceleaşi motive de bază de la naştere pînă * moarte . Murray et a 1. 1953. invariabile. Acest tip de răspuns înnăscut există şi e important pentru o deplină înţelegere a psihologiei copilului. pofte. A clinical study of sentiments.* Ultimul termen pare să fie cel preferat. tipurile fundamentale de dorinţe nu variază. Să le numim dorinţe.

Această concepţie a unei trebuinţe integrate este o mare "îmbunătăţire faţă de trebuinţa-schelet Ea împlineşte pretenţia noastră pentru o unitate de analiză care să fie concretă. într-o măsură limitată. 37. In primul rînd. din moment ce cea mai mare parte. cum vom vedea acum. 3. Impulsurile. vOi expune acum mai amănunţit . găsite în toate culturile. Preferăm o teorie care va descrie sistemele motivaţionale reale ale masochistului sexual şi ale călugărului disciplinat fără derivarea speculativă a două sisteme atît de diferite dintr-o sursă comună izolată (şi nedovedită) a „umilirii". rev. să-şi solicite mama pentru a obţine hrană şi alte comodităţi). dar mai întîi trebuie susţinute două lucruri importante în favoarea acesteia. veridică şi personală cu condiţia ca trebuinţa integrată să fie înţeleasă nu numai ca o organizare de moment. 11 Această problemă pare să fie admisă de Murray care scrie : „Fiecare trebuinţă este asociată cu urme (sau imagini) care reprezintă mişcări. Această cercetare antropologică oferă o listă de „motive absolut credibile" : foame. Sînt acestea. Impulsurile sînt în noi de la „astere pînă la moarte . în „J. Deşi o teorie a impulsurilor solicită (într-adevăr cere) o teorie a învăţării.". respiraţie. şi dacă ţinem seama de condiţionarea şi extensiunea imţjnp ţ ş pulsurilor — aşa încît să rezulte „impulsuri secundare" — putem acoperi toate motivele oamenilor. fără excepţie. sete. foame senzorială. pare adecvată şi pentru explicarea motivaţiei la animale. are o mare nevoie de oxigen. impulsurile pentru activitate si cele estetice — atunci impulsurile sînt fundamentul prim (dar nu în mod necesar permanent) al vieţii noastre motiv-^ţionale. Vom sublinia în curînd insuficienţa teoriei impulsurilor. New York. Aspectul cel mai interesant al acestei cercetări îl constituie caracterul „absolut credibil" al motivelor descoperite. adică stimul-răspuns) în categoria „energiilor invariabile". „Motive credibile". setea şi oboseala. toate fiinţele umane din lumea întreagă au impulsuri. 211 Critica teoriilor despre motivele invariabile Am vrut să spun că nici una din teoriile luate în considerar pînă acum nu evidenţiază o suficientă flexibilitate şi variabilit^6 care să justifice marea diversitate a motivelor umane adulte. gregaritatea. Psychol. Klineberg. eliminare. Există. dar comparaţia este numai un scop secundar al psihologiei personalităţii. ac. Hoit. comportament de autoapărare. 1954. Dacă cineva este foarte înfometat.poziţii de umilire. Klineberg includea un impuls pentru activitate Şi unul estetic. iar toate celelalte motive trec pe planul doi pînă cînd impulsul este satisfăcut. Totuşi. de-a lungul întregii vieţi) . odihnă şi somn. pare prea abstractă. aşa cum arată limpede Klineberg. Klineberg a făcut o încercare valoroasă (studiind caracteristicile culturilor) de a descoperi ce doreşte (sau are nevoie) fără excepţie orice fiinţă umană din orice cultură a lumii12. In cel mai bun caz observaţia de bun simţ sau activitatea clinică cu pacienţii constituie baza enumerării de instincte sau trebuinţe postulate. de asemenea. In capitolul 5 am tratat acest punct de vedere. Teoria trebuinţei. Am arătat acolo modul în care conceptele de condiţionare şi întărire prin „extinderea" impulsurilor sînt destinate" să explice întreaga diversitate de deprinderi-răspuns' ale oamenilor. dacă nu întreg comportamentul copilului poatp ii generat de impulsuri — incluzînd.. Ele sînt. să evite sursele de căldură prea puternice. dar cu excepţii pentru unii indivizi : sex. Apoi Klineberg constată agrasivi. ele stau la baza întregii noastre învăţări îurii . activitate. 210 aCesta este conceptul simplu şi suveran pe care se poate fun-damenta întreaga teorie motivaţională. căi. iar acestea sînt foarte puternice (cînd sînt stîrnite preced toate celelalte motive). „ten-Sluni tisulare" specifice care reclamă reducerea tensiunii ? Sau sînt dotări motivaţionale de un ordin diferit ? Vom reveni mai tîrziu *a această problemă.1 ţiuni. de apă sau de odihnă. în sfîrşit. fuga. 12 O. Faptul că impulsurile sînt esenţiale pentru supravieţuire a condus pe mulţi psihologi la concluzia că. în al doilea rînd. ca şi teoria iru stinctului. Rine-hart and Winston. tatca. dorinţa de acaparare si alte modele comportamentale comune ca avmd o frecvenţă descrescătoare. Ne amintim că printre „motivele absolut credibile". Există. „motive foarte credibile". E fără îndoială adevărat că comparaţiile între indivizi nu pot fi făcute chiar aşa de uşor pe baza trebuinţelor integrate ca pe baza trebuinţelor obişnuite . care luate împreună constituie o trebuinţă integrată". Nici o teorie a motivaţiei nu poate ocoli acest fapt central. ci şi ca o structură mentală de durată şi care este o caracteristica constantă a persoanei. Nici una din teoriile examinate mai înainte nu se bazează pe o cercetare solidă. totuşi energiile de bază sînt privite întotdeauna ca fiind impulsurile înseşi — şi astfel trebuie să clasificăm acest tip de gîn-dire (îmbrăţişat de psihologia behavioristă. ca şi foamea. Scopul primar este reprezentarea vieţii unice personale cu maximum de fidelitate. unele probleme în ceea ce priveşte enumerarea impulsurilor. Susţinem că teor'd impulsurilor pare adecvată (sau aproape adecvată) în explicarea motivaţiei în timpul primilor doi ani de viaţă (şi. desigur. E cler că mare parte din ceea ce învaţă un copil sp referă la modalităţi de satisfacere a impulsurilor (să ţină biberonul. obiecte-scop. 1936.. ed. comportament postmaternal. impulsurile biologice a căror satisfacere este necesară pentru supravieţuirea biologică. prea imaterială şi depersonalizată pentru a reprezenta motivaţia indivizilor reali11. Social psychology.

unicităţii şi '„^ temporaneităţii majorităţii motivaţiei adulte. l dar nu despre progres. . Ele sînt derate ca tensiuni determinabile şi separate. despre proacţie. Temeinicia doctrinei sublimării este firavă şi ea nu poate. recapitulativ. Basic B°oks. Aceste impulsuri. ele sînt mai proteice decît energiile instinctuale ale lui Freud. 212 -reşte flacăra lor. Conchidem că. dacă nu niciodată. De asemenea. reprimarea şi asociaţiile obiectuale au fost în mare parte construite. o mare parte din teoria psihologică este preocupată să urmărească aceste vieţi înapoi în trecut. recompensa întărire*. Această imagine generală a motivaţiei face din personalitate un Produs a două forţe arhaice. Această stare de lucruri se reflectă în principalele teorii despre motivaţie şi arată slăbiciunea acestora. aproape în întregime reactiv. 13. New York. totuşi putem crede că Freud face dreptate diversităţii. Hoit. sper că ceea ce îndrăznesc să fac va fi o digre^ siune utilă. Sublimarea reorientează o „dorinţă inhibată a unui obiectiv". Conform concepţiei lui Freud totalitatea tensiunilor organice sau a impulsurilor compun id-ul. adică îşi pierd obiectivul specific şi devin nondirective în scop . R. Izul acestor termeni sugerează : 1) o pasivitate a naturii umane (care receptează şi reacţionează la presiuni externe) şi 2) o refacere sau restabilire a condiţiilor trecute. cap. Freud sugerează că o parte din energia care susţine motivele adulte poate veni dintr-o fuziune a impulsurilor sexuale şi agresive.obiecţiile mele faţă de două doctrine cele mai răspîndite : teoria freudiană şi teoria stimul-răspm^ (impuls). desigur. Auzim des despre reacţie dar rareori. Tocmai din această cauză interesul pentru profesiunea sa porsistă o viaţă întreagă. pe care le numeşte teorii ale „priorităţii comportamentului ■ In anumite privinţe critica de faţă merge în paralel cu argumentul lui Wooo-worth. Freud ne învaţă că liniile directoare ale caracterului unei Persoane se stabilesc la vîrsta de trei ani14. Sublimarea nu poate descărca dccît c anumită parte din energia id-ului. agricultură. New York. Chirurgia nu satisface în mod real fuziunea sadică a trebuinţelor sexuale şi agresive şi astfel aceste trebuinţe fuzionate continuă să-1 îmboldească pe chirurg. Woodworth. pentru activitatea orientată spre viitor. rejlex. Rine-hart and Winston. admitem bucuros că motivele adulte reflectă adesea şi agresivitatea şi că unele urme ale motivaţiei infantile pot 14 E. OtH Revenind la teoria stimul-răspuns constatăm că ea j o altă concepţie asupra motivaţiei de tipul „reducerea ins In acest caz impulsurile sînt singurele mobiluri . Şi în timp ce ni se pare că sîntem în mod spontan activi. Dynamics of behavior. In primul rînd. răspuns. de asemenea. care este o interiorizare iU ggulilor întipărite în noi de părinţi. regresiune — ca să enumerăm numai cîţiva termeni. 1953. reacţie. Sexul şi agresivitatea sînt poate cele mai importante impulsuri ale id-ului deoarece ele întîmpină cea mai puternică opoziţie din lumea externă şi sînt astfel reprimate. Există mult mai puţin sprijin terminologic pentru a indica ce va veni. Auzim despre regres. iar o fuziune a impulsurilor agresive şi sexuale nu poate fi complet satisfăcută cu activităţi substituit care nu au nimic comun cu sexul sau agresivitatea. Deşi teoria freudiană şi cea a stimul-răspunsului sînt diferite în multe privinţe. devin „neutre" . De aceea interesele adulte dobîndite persistă. Poetul se îndreaptă spre declam area unor expresii frumoase pentru că a fost frustrat de „satisfacerea orală" cînd era copil. Desigur. i. psihanaliza încearcă să urmărească toate interesele. Aceste tensiuni sau impulsuri sînt „energiile noastre instinctuale" şi numai ele ne „determină" să acţionăm. J o n o s. Poezia nu poate satisface trebuinţele erotice orale şi astfel aceste trebuinţe continuă să preseze şi să susţină această sublimare semiinutîlă. reverberativ. 213 fi găsite în unele conduite adulte (mai ales nevrotice) . politică • religia. un' accent puternic pe primii ani de viaţă cînd frustrările. cînd sînt unite. cît şi din conştiinţa noastră. 5. ambele coincid în ceea ce priveşte accentul pus pe natura reactivă a motivaţiei13. Principalul procedeu este să se afirme că interesele adulte (în muzică.) 13 R. După Freud personalitatea noastră actuală este \oape o rămăşiţă a diverselor modalităţi în care am încercat să a^tiSfacem trebuinţele id-ului în ciuda opoziţiei provenite atît din ?ajjiea externă. artă. S. Ea pune. Trebuie observată o caracteristică a teoriei energiilor sublimate sau neutre. (Nota trad. Woodworth le denumeşte pe amîndouă teorii ale „priorităţii trebuinţelor" şi le opune doctrinelor care ţin seama de modificarea şi ampliţi' carea energiilor. educaţie sau altceva) sînt o problemă de sublimare. 1958. aspirase şi strădaniile adulte înapoi pînă la rădăcinile instinctuale ale 'exului şi agresivităţii. energia liberă poate fi utilizată pentru a stimula individul să caute aproape orice scop care s-a întîmplat să devină asociat cu acest irnpuls neutru. medicină. The life and work of Sigmund Freud. Reprimarea i * în engleză reinforcement. Prefixul pro este rareori găsit în vocabularul tehnic al psihologiei. Din această prezentare putem conchide just că majoritatea teoriilor psihologice dominante azi au un accent oarecum receptiv. Să luăm în considerare numărul mare de termeni fundamentali din psihologia contemporană care încep cu prefixul re ■ receptor. în timp ce fiinţele umane sînt preocupate de a-şi trăi viaţa în viitor. mulţi psihologi ne spun că sîntem numai reactivi. S. reprimare. prezice care din multele căi posibile de a înlocui „o dorinţă inhibată a unui obiectiv" o va adopta o persoană. repetiţie.

Principala excepţie este cunoscută sub numele de „condiţionare a evitării". în cxperimşntul citat mai sus. &1 „Comp. Monogr. O sonerie suna şi imediat clinii primeau un şoc electric puternic. de exemplu foamea de hrană. C o w 1 e s s. Enunţă^ din nou aici şi extindem argumentul deja prezentat în capitolul 5 Cînd un impuls primar este satisfăcut. Există trei obiecţii serioase faţă de această direcţie de gîndire — fiecare destul de serioasă pentru a ne spune că se află pe o cale greşită : 1. Dar cimpanzeul a fost apoi silit să înveţe încă un act din secvenţa hranei. el continuă să acumuleze un tezaur inutil. Ei săreau peretele pentru a scăpa.'ne lua la pescuit (întărire secundară). tensiunea motivului este redusă. el „stoca" jetoanele. întreaga motivaţie face presiuni spre reducerea tensiunii impulsurilor primare. Stocarea suferă a „stingere experimentală". dar acum ei devin un scop în sine . S/ar şi motivele cele mai elaborate sînt cumva anticipări îndepărta ale satisfacerii impulsului primar. de asemenea. Monogr. învăţarea reprezintă elementul important al teoriei. Să luăm un exemplu bine cunoscut din cercatările pe animale : Un cimpanzeu a fost învăţat să ia de pe podea un jeton de poker şi să-1 introducă într-un distribuitor -automat. Dar uneori lucrurile care ne plac sînt numai de departe legatei de reducerea tensiunii. Dar omul avar nu se comportă în acest mod. Ne place covoraşul care era a sufragerie *n C0PÎlăria noastră.". {întreaga motivaţie caută I „reducerea tensiunii"). în „Comp. Şi această stocare ilustrează principiul întăririi secundare. în asemenea cazuri vorbim de întărire se-. & ■ experimentatorii au renunţat la încercarea de „a stinge" c^ diţionarea.foamea. El a descoperit că pentru a obţine jetoanele de poker trebuie să pună în funcţiune o altă maşină care să-i dea jetoanele. J. I partenerul sexual. Orice activitate care a dus (sau a fost strfos asociată cu) la această reducere de tensiune este uşor învăţată pentru că ea este influenţată de întărirea primară. Arăta ca o . 1936 . în linii generale ea sună după cum urmează. Totuşi. setea. no. un circuit electric astfel îneît clinii primeau acelaşi tratament. Dar al doilea compartiment avea. sărind dintr-un compartiment într-altul imediat ce soneria suna. Astfel. Vrem să mergem la pescuit pentru ir. B. într-un experiment se plasau nişte dini într-o cuşcă cu două compartimente şi cu un perete despărţitor destul de s>cund oa animalele să-1 poată sări. T. Psychol. Era prea persistentă. Aproape toate studiile experimentale care elaborează întăriri secundare arată pierderea deprinderilor instrumentale şi a intereselor secundare dacă acestea nu duc efectiv la satisfacerea impulsurilor primare. cîinii au reuşit să evite şocul. Ii plăcea să acumuleze „bogăţie" ca să zicem aşa. El utiliza fiecare jeton pe măsură ce-1 obţinea. e evitarea durerii fiind exemple importante mult utilizate în lucrări]' experimentale pe animale. Wolfe. Constatăm că avem o 'versiune faţă de un anumit oraş pentru că ne aminteşte vag (adică 1 caracteristici parţiale corespunzătoare) de un oraş unde am suferit o şedere lungă şi dureroasă în timpul unei boli din copilărie (întărire secundară negativă). Este un act asociat cu un alt act care duce la reducerea tensiunii ■ 15 J. Dar dacă era împiedicat să facă astfel. în care utilizarea unui şoc electric sau a altor stimuli intens dureroşi va determina animalul să evita toată viaţa situaţia care a dus la şoc. care ne satisfăcea multe din dorinţele copilăriei (întărire primară). Se poate spune că utilizarea jetonului de poker a fost învăţată prin întărire primară. Huli şi alţi apărători ai abordării $4> au cheltuit mai mult efort decît Freud în încercarea de a expl. Şi aşa mai departe. dacă cimpanzeul obţine numai umori recompensa de struguri el îşi pierde interesul pentru jetoanele de poker. no. Caracteristica experimentului este că după primele încercări (care erau suficiente pentru a stabili deprinderea) compartimentele nu mai erau conectate electric. "1 1937. Se poate ca la început banii să fi fost un mijloc pentru a cumpăra satisfacerea impulsului. Nu mai exista vreun şoc. 214 partizanii teoriei S-R sînt aproape siguri că undeva în cadrul tui modei vom găsi explicaţia tuturor motivelor complexe adulte.". Psychol.tata. meniul micului dejun. Dar 215 cîinii au continuat să sară timp de peste 400 de manifestînd răspunsul condiţionat cu toată forţa. Dacă nu există o asemenea reducere. Food tokens as inventives for learning by chimpanzees. 60. pîiiă la urmă valoarea întăririi se pierde şi deprinderea sau activitatea instrumentală dispare.c modul în care motivele şi interesele adulte derivă în ultimă analii din impulsurile primare. Legea „întăririi» I afirmă că mijloacele utilizate în reducerea tensiunilor vor fi reţinute prin învăţare. Effectiveness of token-rewards for chimpanzees. care apoi livra struguri sau stafide. Conform teoriei. cundară. Aparent nu există nici o stingere a ■deprinderilor de evitare. învăţăm să ne „placă" (să construim) deprinderi favorabile pentru) patul nostru.

deprindere du **" bilă toată viaţa16. De aceea, evitarea devine un motiv care îşi pierde dependgnt de întărirea primară. Ea exemplifică un fel de „autonomie f^ ţională" pe care o vom discuta in curînd mai profund. Huli a simţit că o condiţionare adiţională foarte intensă rămîne fără întărire primară. El scrie : Ipoteza de faţă nu implică faptul că întărirea secundară va suferi k mod necesar o stingere experimentală cînd suportul reducerii trebuinţei pJ1 m mare este retras. Dacă întărirea primară a fost suficient de puternică CI cursul stabilirii unei depinderi sau al unui interes secundar, anticiparea re I compensei primare poate fi destul de intensă pentru a lua locul recompenSe I actuale şi pentru a nu se stinge niciodată.17 Totuşi, întreaga logică a poziţiei referitoare la „întărirea se-1 cundară" insistă, cum spun Dollard şi Miller, asupra faptului Că| „impulsurile învăţate ar fi slăbite prin reîntărire"18 şi că în ultima I instanţă întărirea poate apărea numai prin reducerea tensiunii im-l pulsurilor primare. In experimentele pe animale dovada stingerii experimentalei (cu excepţia condiţionării evitării) este covîrşitoare, în timp ce I dovada pierderii intereselor umane adulte dobîndite nu. Nu ne I pierdem plăcerea pentru covoraşul din sufragerie pentru că pur şi I simplu timp de patruzeci de ani nu am mai mîncat în prezenta Ml Nu ne pierdem dragostea pentru pescuit numai pentru că tatăl I nostru nu ne mai satisface impulsurile noastre primare. Nu înce-j tăm să economisim bani numai pentru că nu se convertesc în stru-1 guri comestibili. Nu renunţăm la interesul nostru pentru muzică numai pentru că nu mai avem un părinte sau un învăţător care să ne dea întăriri pozitive şi negative. O femeie mai în vîrstă nu-şi pierde gustul în alegerea îmbrăcăminţii cînd hainele nu mai constituie o stratagemă pentru ar-şi atrage un soţ potrivit. Un fost marinar iubeşte încă cu înflăcărare marea, deşi sînt cincizeci de ani de cînd a părăsit^o. 16 R. L. Solomon, L. J. Kamin, L. C. Wynne, Traumatic avoidancţ> learning: the outcomes of severa! extinction procedures with dogs, în >.■>• abnorm, soc. Psychol.", 1953, 48, 291—302. 17 C. L. Huli, Principles of behavior, New York, Appleton-Century-Crofts, 1943, p. 101. Vezi şi discuţia lui Woodworth, op. cit., p. 113. Nota 13 supra. 18 G. Dollard, N. E. Miller, Personality and psychotherapy, Ne« York, McGraw-Hill, 1950, p. 88. 216 teorl îmi of s* 5? folosite. 3. în sfîrşit, — şi această obiecţie este cea mai gravă —■ multe motive nu au o legătură constatabilă cu impulsurile primare. E Uşor de recunoscut foamea, setea, sexualitatea, oboseala, nevoia de oxigen ca motive care îşi au originea în modificările tisulare din corp, într-o stimulare în deficit sau în exces a terminaţiilor nervoase. Dar multe din motivele complexe adulte nu au nici o relaţie demonstrată cu aceste impulsuri şi nici cu „energiile instinctuale" postulate de Freud. Psihologul adept al teoriei S-R sau psihanalistul pot pretinde că interesele adulte pot fi urmărite pînă la energiile sale invariabile, dar ei nu pot dovedi acest lucru. Un adult poate dori să fie colecţionar de timbre, om de ştiinţă, călător, filantrop, preot ; el doreşte să sprijine Naţiunile Unite, să of ore înlesniri copiilor săi, să-şi îndeplinească responsabilităţile. Nici unul din aceste interese nu poate fi urmărit direct pînă la impulsuri. Neurologul Goldstein a spus că numai omul bolnav este condus de impulsuri. Numai cei bolnavi mental sînt obsedaţi de trebuinţa lor de hrană, confort, excreţie, satisfacţie sexuală. Oamenii normali ţin aceste impulsuri la locul lor, dar sînt interesaţi mai mult de ceea ce Goldstein numeşte „realizare de sine" — un termen ce cuprinde principalele sisteme de interese ale perioadei adulte19. Teorii despre motive variabile în contrast cu aceste teorii ale reactivităţii, să examinăm acum ceea ce Woodworth numeşte „teorii ale priorităţii comportamentului'^ Acestea insistă asupra faptului că partea cea mai mare din activităţile noastre zilnice nu contribuie la satisfacerea impulsurilor de bază. Comportamentul nostru în cea mai mare parte a lui are de-a face cu o conduită de explorare a mediului şi de adaptare 19 K. Goldstein, Organismic approach to the problem of motlvation, ln „N.Y. Acad. Sci.", 1947, 9, 218—250. 20 Vezi nota 13 supra. 217 la el. „Jocul" copilului — un motiv extrem de absorbant el -- este un exemplu bun. Chiar cînd impulsurile sale primare PentJ Sîh,

destul de puternice, copilul continuă să se joace. Unui copil treb să-i fie foarte foame pentru a înceta jocul. Cînd impulsurile atu! un grad mare de intensitate şi se simte foarte însetat sau obo/i sau trebuie să elimine, jocul este temporar (dar numai tempOr.!t întrerupt. ' Spre deosebire de impulsurile primare acest tip de motiv par imposibil de satisfăcut. O jucărie dată poate să-şi piardă farmocuf dar copilul nu devine liniştit (ca în „reducerea tensiunii"), ci So îndreaptă spre noi activităţi exploratorii şi de joc. Şi adultul est I motivat special să menţină contactul cu mediul prin activităţi I de manipulare, observare, explorare, comunicare. Nimeni nu neagă că impulsurile organice sînt factori impor.| tanti în motivaţie. Problema este dacă ele pot explica tot ceea q, omul face cu echipamentul său. Combinaţia de interese şi abilităţi a unui muzician este profund motivaţională ; de asemenea, şi a omului de ştiinţă, a infirmierei, a exploratorului. Fiecare e activizat de propriul stil de conduită în raport de lumea sa. Se spune că teoria impulsului ţine seama de ceea ce este esenţial în motivaţie; dar nu reuşeşte să ţină .seama de ceea ce este „neesenţial, dar nepreţuit". Tendinţa exploratorie. Mult timp psihologia animală a scăpat I din vedere semnificaţia comportamentului investigator continuu al 1 animalelor. Ea era prea ocupată cu studierea impulsurilor primare 1 de foame, sete, sexuale, de oboseală. Totuşi, în ultimii ani, dife- I renta esenţială dintre această tendinţă exploratorie şi celelalte impulsuri a fost observată21. Explorarea este o activitate continuă, constituie baza unei mari j părţi din învăţare şi nu este satisfăcută ca impulsurile care cer „reducerea tensiunii". Acest fapt ne duce la concluzia că impulsu- j rile „estetice" şi de „activitate" nu sînt propriu-zis impulsuri, ci ar trebui clasificate într-o concepţie despre motivaţie cu totul j diferită. Competenţa. R. W. White propune conceptul de „competenţă"' pentru a se referi la tot ceea ce copilul face cînd nu se află sub influenţa imediată a unui disconfort, a unor impulsuri puternice, sau a pericolului22. Activitatea lipsită de conflict include explorarea, 21 Cercetări importante sînt T. A. R y a n, Drives, tasks and the initialion of behavior, în „Amer. J. Psychol.", 1958, 71, 74—93 şi H. L. Ansbachet (Ed.), Symposium on expansion and exploration, în „J. individ. Psychol.", 1958, 14, 103—127. Pentru o trecere în revistă a literaturii experimentale semnificative vezi D. E. B e r 1 y n e, Conflict, arousal and curiosity, New York, McGraw-Hill, 1960. 22 Alţi autori au sugerat denumiri diferite : superioritate (Adler) ; /unc-ţie-plăccre (Biihler) ; măiestrie (Woodworth, de asemenea şi W. I. Thomas) ; 218 a ^ip, privitul, ascultatul, trasul, împinsul şi aruncarea "biectelor, alergatul, căţăratul, „făcutul" lucrurilor, imitarea părinţir interacţiunea cu tovarăşii de joc. Nici una din aceste activităţi spontane nu „reduce tensiunea" precum o lac acţiunile provo-le de impulsuri. Cum spune White „imediat ce copilul începe se joace în ţarcul său el ştie că ipoteza reducerii tensiunii este eşită". Acest autor adaugă că doctrina freudiană după care vîr-'de la şase la treisprezece ani constituie o „perioadă de latenţă" este într-adevăr un mit curios. Dezvoltarea copilului în această perioadă este departe de a fi „latentă". El dobîndeşte competenţă in ritm rapid. „Mitul" izvorăşte din presupunerea că' motivul principal în viaţă este (în general), sexual şi că, după Freud, în dezvoltarea psihosexuală nu se produc schimbări deosebite în această perioadă. .Mare parte din competenta pe care o caută copnul se săseşte în domeniul social. El pretinde atenţie, doreşte dragoste şi-i place să se joace cu alţii copii. în aceste cazuri ol învaţă parţial prin recompensele sau respingerile pe care le primeşte de la ceilalţi. Dar în majoritatea problemelor nonsocialo corului (şi adultul) este cel mai bun judecător al propriilor sale succese. El ştie ce anume îi întăreşte stima faţă de sine, ce anume îl loveşte ca un pş°c sau ca o realizare valoroasă, ce anume îi împlineşte propria st imagine despre sine. în consecinţă, dacă teoria întăririi are o valoare explicativă, atunci ea trebuie analizată în general în funcţie de autorecompensă şi

autopedeapsă. Cînd atingem perioada adultă avem nevoie de conceptul de competentă în aceeaşi măsură ca şi în copilăne. Mare parte din ceea c^ f^ce un adult izvorăşte din stocul său d° abilităţi si interese personale. Ca şi copilul, el are o mulţime de trebuinţe biologice (pentru hrană, adăpost, sex) care pot fuziona cu sau se pot depărta de interesele sale. Dar ele nu pot explica impulsul durabil spre activităţi estetice, .intelectuale, religioase sau economice. Deşi nu putem deriva interesele adulte sănătoase în întrenime din modul în care individul îşi manevrează problemele instinctuale impuls-activitate (G. Murphy, O. Klineberg) ; autonomie primară a ego-ului (H. Hartmann). Argumentul lui White că teoria impulsului nu poate explica adecvat creşterea sănătoasă a personalităţii normale se găseşte în două articole : R. W. W h i t e, Adler and the juture of ego psychology, în „J. individ. Psychol.", 1957, 13, 112— 124 si Motivation reconsidered : the concept of cora-Petence, în „Psychol. Rev.", 1959, 66, 297—333. Cititorul poate să se întrebe : „Dacă competenţa este o trebuinţă dominantă şi permanentă, atunci de ce este enumerată în categoria teoriilor despre motive' modificabile ?" Răspunsul este că în cadrul conceptului de competenţă trebuie să ţinem seama de o continuă modificare a motivelor şi scopurilor specifice. A fi competent la maturitate înseamnă a avea o orientare spre scop total diferită de a copilului. Ceea ce nu e cazul în teoriile despre motive fixe şi clasificate 219

infantile (cum ar susţine teoria lui Freud despre sublimare şi rărea eului), totuşi nu trebuie să negăm că multe din interes , pasionate ale adultului pot conţine un amestec de forţe agres" inconştiente sau simbolic sexuale. într-adevăr, cu cît interesul !e (b l mai „pasionat" (obsesiv), cu atît îl putem suspecta mai mult că îbib i l 6s! ă e« îmbibat cu presiuni inconştiente agresive sau sexuale (vgy pagina 159). Dar în mod normal, motivele centrale ale adultului 5i au fundamentul într-un gen mai rece de interese —■ interesele ca-' I implică competenţa. Ar fi greşit să spunem că „trebuinţa de competenţă" este m0 I tivul unic şi suveran al vieţii. Ea poate ajunge la fel de bine Ca| orice altă trebuinţă (mai bine decît cea sexuală) să rezume întreaga I istorie biologică a dezvoltării. Supravieţuim prin competenţă, eres, I tem prin competenţă, ne „autorealizăm" prin competenţă. Legate de explorare si competenţă, sînt şi alte concepte, curente. Acestea schimbă, de asemenea, accentul de pe angrenajul | reactivităţii pe proacţiune şi indicarea viitorului în motivele omului. Motivele de deficit şi motivele de creştere. A. H. Maslow pro-1 pune o teorie extrem de sugestivă. El susţine că în cursul dezvol- j tării specifice copilăriei, este important înainte de toate ca impulsu-1 rile de bază (motivele de deficit) să fie satisfăcute astfel îneît copilul să poată fi mai tîrziu liber să adopte motive mai puţin egocentrice (de creştere). Astfel, un copil care are suficientă hrană, îngrijire, securitate şi dragoste nu are nevoie pe măsură ce creşte să fie obsedat de trebuinţele de bază. Se va simţi în siguranţă şi de aceea va putea atinge scopuri lărgite. Dacă a cunoscut satisfacţia impulsurilor de bază şi de securitate el poate tolera ulterior în viaţă o frustrare-a aceloraşi impulsuri mult mai uşor decît o persoană a cărei întreagă personalitate este axată pe trebuinţe care nu au fost niciodată satisfăcute în mod adecvat23. (Se ştie că unele animale vor elabora deprinderi mai puternice de stocare dacă la începutul vieţii au fost deprivate de satisfacerea primară a foamei). în această teorie Maslow recunoaşte, ca şi noi, că impulsurile primare sînt centrale în primii ani de viaţă ; de asemenea, el schiţează o modalitate în' care se produce trecerea de la motivaţia timpurie la una mai matură. Teoria sa ajută la explicarea persoanei „nevrotice" care nu reuşeşte să elaboreze sisteme de motive funcţional autonome — si care în cursul întregii sale vieţii poate „manifesta" complexe infantile. Desigur, Freud si-a îndreptat aten-ţia iniţial asupra acestui tip de personalitate, dar spre deosebire de Freud, Maslow permite oamenilor normali să depăşească această dependenţă în cursul dezvoltării lor. 23A.H. Maslow, Motivation and personality, New York, Harper, 1954, cap. 5. 220 Autorealizarea. Motivele creşterii, culm le denumeşte Maslow, ^c la autorealizare. De fapt, Goldstein insistă asupra faptului că întreaga motivaţie (de orice tip) împărtăşeşte acest caracter. Auto-rea]jzarea constituie în fond unicul motiv al omului. Conceptul nU este specific, dar are meritul de a indica individualitatea ultimă a motivaţiei ; fiecare personalitate este diferită de toate celelalte si caută să-şi menţină integritatea şi să-şi realizeze propriul destin în propriul său mod. Conceptul are, de asemenea, avantajul de a vedea în motivaţie ceva mai mult

decît presiuni, impulsuri, conflicte. El implică faptul că în timp ce aceste forţe determină persoana să reacţioneze dincolo de o simplă reactivitate, există o mare libertate de dezvoltare fără conflicte şi de autorealizare. Conceptul este clar îndreptat spre viitor, în timp ce teoriile reactivităţii privesc spre trecut sau în cel mai bun caz spre prezentul imediat24. Psihologia ego-ului. Fără îndoială principala eroare din psihologia freudiană constă în afirmaţia că „ego-ul nu are energie proprie". Astăzi mulţi urmaşi ai lui Freud, poate majoritatea, admit greşeala şi o scuză spunînd că „Freud a murit înainte de a-şi fi terminat teoria sa asupra ego-ului". Aşa cum am văzut în capitolul 7, s-a dezvoltat o şcoală de gîndire neofreudiană care neagă faptul că id-ul este unica sursă de energie. Corespunzător, ea neagă faptul că interesele şi motivele adulte sînt susţinute în întregime de sublimarea instinctelor sexuale şi agresive sau, în cel mai bun caz, de o energie neutralizată şi desexualizată care provine din inhibarea scopurilor sexuale şi agresive. Psihologia ego-ului (sau neofreudiană) vorbeşte liber despre „autonomia ego-ului" înţelegînd prin aceasta că regiunea conştientă de sine a personalităţii nu este în totalitatea ei o sclavă a impulsurilor id-ului, dar nici a presiunilor din mediu. Există asemenea lucruri ca „funcţii ale ego-ului libere de conflict". Ne trăim viaţa, cel puţin în parte, conform intereselor, valorilor, planurilor şi intenţiilor noastre conştiente. Motivele noastre sînt cel puţin relativ automate faţă de presiunile care vin de la impulsuri, instincte şi situaţii înconjurătoare25. A admite existenţa unor funcţii ale ego-ului libere de conflict înseamnă a răsturna psihologia freudiană tradiţională. Admiterea acestui lucru înseamnă că mare Parte din viaţa noastră este trăită pe baza unei scheme mature şi 24 Pentru o cercetare asupra autorealizării vezi K. Goldstein, Human naturo in the light of psychopathology, Cambridge, Mass., Harvard Univ. press, 1940. 25 D. Rapaport schiţează deplasarea psihanalizei spre psihologia ego-ului îri două articole : The autonomy of the ego, în „Bull. Menninger Clin.", 1951, 1Ş, 113—123 şi The theory of ego-autonomy : a generalization, în „Bull. Meninger Clin.",' 1958, 22, 13—35. 221

raportabile la valori şi scopuri, şi nu se manifestă numai ca o rare conflictuală împotriva unor forţe primitive instinctuale. denumeşte persoana care a atins acest stadiu de dezvoltare „per^ sonalitate productivă"26. Cum se face că ego-ul poate dezvolta o autonomie relativa faţă de forţele id-ului instinctiv sau ale mediului ? Căutînd să râs. pun dă la această întrebare, Hartmann postulează mai întîi un dis, pozitiv de autonomie primară. Acest „dispozitiv" nu e altceva decît capacitatea adaptativă a omului, reprezentată în funcţionarea per* cepţiei, memoriei, capacităţii motorii, a tot ceea ce îl ajută să se adapteze la mediu. A se adapta înseamnă a rezolva probleme, a depăşi obstacole, a căuta sensuri şi, în general, a folosi creierul propriu. Relaţia dintre acest tip de motivaţie şi ceea ce alţi autori au denumit explorare şi competenţă este strînsă. Alţi autori au pUs problema în moduri diferite. Cu mult timp în urmă Graham Wallas a insistat asupra faptului că printre motivele omului tremure inclus un „instinct al gîndirii". Bartlett a văzut un dinamism de bază în „efortul spre semnificaţie". Psihologia gestaltistă a considerat ,,închiderile" intelectuale ca o tendinţă dinamică importantă ; Festin-ger vorbeşte despre „disonanţa cognitivă" ca forţă de motivare. Cantril şi existenţialişti ca Frankl privesc căutarea semnificativi de către om, căutarea „de ce-ului" experienţei sale ca un ultim — poate ultimul — motiv al vieţii. A atribui o forţă dinamică funcţiilor intelectuale, afectului cognitiv al vieţii este un progres de mare importanţă faţă de diversele teorii referitoare la „energia invariabilă" despre care im discutat mai înainte. înseamnă că scopurile umane nu sînt licitate de o enumerare strictă de impulsuri sau instincte, ci că ele se schimbă în timp, în funcţie de variaţia condiţiilor şi tin pasul cursului devenirii individului. Hartmann vorbeşte, de asemenea, despre un disvozitiv de autonomie secundară, care nu este primar, ci derivat27. El admite că ego-ul serveşte adesea impulsurile instinctuale (cum susţinea Freud), totuşi în cursul creşterii activităţile sale jnstmmp'itrilo şi interesele se pot „înstrăina" de sursele lor instinctuale Ce^i ce odată a fost o funcţie de serviciu a ego-ului sau o autoinărare suferă o „modificare a funcţiei". Tînărul care voia odată să devină om politic din cauza fixaţiei timpurii pe tatăl său poate deveni in26 E. F r o m m, Man for himself, New York, Hoit, Rinchart and Winston, 1947. 27 H. Hartmann, The development of the ego concept in Freud's work, în „Int. J. Psychoanal.", 1956, 37, 425—438. Vezi şi H. Hartmann, Ego psychology and the problem of adaptation, în D. Rapaport

(Ed.), Orga-nization and pathology of thought, New York, Columbia Univ. Press, 1951. p. 362—396. 222 i eresat de politică de dragul politicii : ca mijloc de realizare a proriului său stil de a fi, ca un mod de a-şi realiza potenţialităţile prii28 Ar fi eronat să spunem că toţi freudienii moderni acceptă autonomia ego-ului. Unii dintre ei îl neagă total ; alţii vorbesc prudent <}e autonomie relativă. Şi, desigur, sînt corecţi cînd neagă faptul că motivele ego-ului trebuie totdeauna acceptata drept bune. O parte din motivaţie, repetăm, este inconştientă, infantilă şi ascunsă de sine însuşi. Totuşi, problema importantă este acea că o parte din motivaţie este funcţional autono rn&( mai ales la personalitatea pe care o considerăm normală, matură şi sănătoasă. Rezumat Motivaţia reprezintă „motorul" -personalităţii şi de aceea constituie pioblema noastră cea mai centrală. Psihologii nu concordă în opiniile lor asupra condiţiilor interne care induc acţiunea şi gîn-dirc-a. Unii spun că întreaga conduită este stimulată de instincte s&u impulsuri nemodifîcabile. Asemenea teorii subliniază latura reactivă a comportamentului uman. Trebuie puse restricţii severe asupra unor astfel de teorii (fie de natură psihanalitică, fie de natură S-R). Ele nu reuşesc să tină seama de transformarea extensivă a motivelor din copilărie pînă la maturitate sau de extrema diversitate de motive pe care o constatăm la adult. Unele teorii curente tind să ţină seama de un principiu suplimentar : ele consideră că auţorealizarea, competenta şi autonomia ego-ului sînt în egală măsură trăsături de bază ale motivaţiei umane. O teorie finală a motivaţiei va trebui să admită adevărul care se află în toate aceste concepţii. 28 Cînd gîndirea e pe calea cea bună, ca în cazul de faţă, problema priorităţii scade în importanţă. Totuşi, cititorul atent la istorie poate observa că propria mea concepţie despre autonomia funcţională antedatează „dispozitivul de autonomie secundară" cu cîţiva ani. Vezi G. W. Allport. Perso-■nality : a psychological interpretation, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1937; cap. 7. CAPITOLUL 10 Transformarea motivelor CERINŢE PENTRU O TEORIE ADECVATA A MOTIVAŢIEI & AUTONOMIA FUNCŢIONALĂ « DOUA NIVELURI DE AUTONOMIE o CE PROCESE NU SÎNT FUNCŢIONAL AUTONOME ? « CUM SE PRODUCE AUTONOMIA FUNCŢIONALA ? » TRANSFORMĂRI TRAUMATICE « REZUMAT

I ersonalitatea, ca orice lucru viu, se modifică pe măsură ce creşte. Şi întrucît motivele sînt motorul personalităţii trebuie să ne aşteptăm ca motivele să se dezvolte şi să se modifice şi ele. A lua în considerare transformarea vastă care se produce din primul an de viaţă şi pînă în perioada adultă nu este o sarcină uşoară. Procesul este treptat şi subtil. Impulsurile rămîn în noi. Şi chiar şi în motivele adulte complexe trecutul este încă viu, într-o oarecare măsură, în prezent. Dar sarcina noastră este să descoperim cît din trecut este flacără şi cît cenuşă. Capitolul anterior a pus baza analizei noastre. Cititorul îşi va aminti că s-a făcut o distincţie între teoriile care postulează energii invariabile şi teoriile care postulează energii modificabile. Cerinţe pentru o teorie adecvată a motivaţiei Propunem ca o teorie adecvată a motivelor umane să satisfacă următoarele cerinţe : 1. Să admită actualitatea motivelor. Ceea ce ne mişcă trebuie să ne mişte acum. De aceea o teorie motivaţională trebuie să pri~ 224 a&că la starea prezentă a organismului. Trecutui nu este impor-t nt, dacă nu se poate dovedi că este dinamic activ în prezent. Să 1 iărn, de exemplu, următorul caz : George este un criminal tînăr. A furat, a provocat un incendiu cu premeditare, a comis jaf înarmat şi a atacat în mod laş cîţiva poliţişti. Cauza, se vede clar, se află în viaţa sa familială mizeră. Mama sa, pe care o iubea, a murit cînd el avea cinci ani. După acea tragedie a trăit numai cu tatăl său, care era crud şi beţiv şi care alternativ îl respingea şi-1 maltrata. Explică" această istorie conduita actuală a lui George ? într-un sens, da, căci oferă fapte istorice care sînt esenţiale pentru înţelegerea întregii vieţi a lui George. Dar alţi băieţi cu aceeaşi istorie lugubră pot să nu fie azi delincvenţi. De fapt, un misionar iezuit devotat, pe care îl cunosc, are o biografie familială foarte asemănătoare. Atunci care este diferenţa ? Răspunsul pare să fie acela că George este încă în mod activ tulburat de conflictul

da. vă place pescuitul. a căuta un strop de apă este un act la f motivaţional ca şi a urmări să obţii titlul de campion olimp natatk1. securitate de bază. rezolvăm probleme datorită tendinţelor de . Sa fie o teorie pluralistă — incluzînd multe tipuri de m In plus faţă de eroarea anacronismului (definirea motivaţiei zente în funcţie de evenimente trecute). Primele includ pulsuri si trebuinţe psihologice elementare — sete. Nu există motive „secundare" în sens dinamic. Dacă. 1954. dar acelaşi lucru se ■ spune si despre acţiunea de a-ţi dedica viaţa eradicării febr >. animalului. sau la autorealizare. altele recurente . Graham Wallas a propus ca să adăugăm la lista lor un 3 instinct al gîndirii"5. altele profunde . unele sîni de moment. în P 's0' nality and social encounter. după ce a analizat teoria lui McDougall despre instincte. i 1951. 1935. Unele motive sînt trecătoare. în „Dialectica . 265 de şti m2. altele conştiente. Ne amintim că doctrina consideră motivele actuale ca derivîndu-şi energiile din întărirea trecută. Scientific models and human morals. "A da la o un ţînţar de pe obraz este un act motivat. o altă lacună a n teorii despre motivaţie este suprasimplificarca. Mai recent. Secundare în . sperînd să descurce ghemul încurcat al motivaţiei umane. Din această cauză doctrina „impulsurilor secundare" este copleşită de o lipsă fatală de logică.] îneît considerăm că e greu să descoperi un numitor comun. Nici unul nu este adecvai3. Sub i fjuenţa puternică a acestor doctrine rolul „intelectului" a fost 'iderat neglijabil. Motivation and personaliiy. Beacon. v siguranţă. 225 personalităţii — ed. Cam' tot ceea ce putem spune este că motivele unei persoane inclu i iot ceea ce ea încearcă (conştient sau inconştient. 3 Cf. Nici unul nu are „mobilul" său în trecut.] unele sînt ocazionale. bene sau malariei . 4. cu cazanul de aburi al id-ului (Freud). reflex sau delib tat) să facă.său şi încă îşi manifestă (şi transferă) ■ ostilitatea faţă de tatăl său. Treptat s-a instalat un curent de protest. G. De aceea nu putem spune că trecutul determină în mod automat „mobilul" actual al motivelor. Să atribuie o forţă dinamică proceselor cognitive — aîicol planificării şi intenţiei. 1 Un autor care a insistat cu o claritate deosebită asupra caracterului ictual al întregii motivaţii a fost Kurt Lewin. conchide că fiecare fiinţă umană caută atît echilibrul cît şi expansiunea : Maturation and Tnotivaiion. Ieşim dintr-o epocă de extrem iraţion ) ism 2 A. şi „mobilul" acestei pasiuni nu este „mobilul" impulsurilor primare ale copilăriei (cu care tatăl dumneavoastră şi pescuitul erau asociate). Dar dacă vorbim de energiile sau de âdna-rnica unui motiv trebuie să recunoaştem că ele sînt toate primare. New York. cu lupta pentru supravieţuire (Darwin). de asemenea nici moi. o personalitate nevrotică nu va defini în mod ne ■sari motivaţia unui individ normal. Allport. 226 care motivaţia umană a fost identificată cu voinţa oarbă (Scho-■"Ijjhauer). Ne formăm percepţiile. Vezi A dynamic theory of Versonality. unele reduc tensiunea. în termeni fiziologici sistemul nervos central era jvit ca agentul sistemului nervos autonom4. W. Diverşi autori asigurat că toate motivele sînt reductibile ia un singur tip T pulsuri. deşi în fiecare există o urmă de adevăr. De asemenea. 5. Aşa cum am spus. despre motive de deficit şi motive de creştere2. confort. Nici una din aceste formulări n fi adecvată. O teorie adecvat-1 trebuie să le cuprindă pe ambele. New York. sau la c puterii. sau-la căutarea plăcerii. se datorează cumva f iptului că tatăl dumneavoastră vă lua cîteodată la pescuit şi pentru că eraţi copil vă satisfăcea multe din impulsurile primare ? Istoriceşte. Dar astăzi aveţi pasiune pentru pescuit . Boston. Motivele sînt atît de diverse ca tipuri. motivele trecute nu explică nimic dacă nu sînt şi motive actuale. copilului -<au al patologicului. psihologii gestaltişti au atribuit o forţă dinamică operaţiilor cognitive. cap. putem vorbi de motive care au o importanţă secundă în personalitate. care. Ne amintim de distincţia utilă făcută de Maslow. Maslow. ne jtiodificăm amintirile. 312—361.!velei adultului nu continuă întotdeauna motivele copilăriei şi. El vor". căci toate motivele prezente apar din motive anterioare.] motivaţia la. H. misionarul a depăşit într-un fel conflictul şi a înlocuit primele motive ostile cu altele. altele persistenţe: unele inconştiente. în sf^'şit. Celelalte includ amb liile interesele adultului care se dezvoltă normal.--] O poziţie similară este luată de Charlotte Biihler. 3. 1960. în cel mai bun caz a fost considerat un inons trUrnent pentru realizarea unui motiv. mai benigne. altele menţin tensiunea. s-au străduit să rt i firele ci la modelul simplificat al maşinii. ci totdeauna şi numai ÎJi Prezent1. foame. sau la inconştient. Pe de altă parte. McGraw-Hill. în urma unej munci extensive pe bază de biografii. Dacă admitem acest principiu al pluralismului trebuie să fim I gata să ţinem seama de faptul că motivqle la animale nu vor fi un model adecvat pentru motivele la om. Mulţi cercetători. cu instinctele Pţcpougall şi alţii). aceasta poate fi secvenţa adevărată. Harper. Acum peste patrulei de ani. Funcţiile cognitive erau 5uniai slujitori.

să descoperim un s pentru existenţa noastră. H. Soc al psychology. An gel. nu putem înţelege personali-1 tatea sa. Macmillân. Cambridge.\ narea vieţii noastre în speranţa atingerii în final a unei extatice'. C a n t r i 1. May. O intenţie religioasă ne conduce la l. 3. motivele contradictorii. I o puternică orientare spre viitor. Wallas. E. Festinger. N. în loc să fie într-o relaţie stăpîn-slujitor. ca orice motivaţie. Ca atare. adepţi ai teoriei cognitive. intenţia sa poate împiedica acest scop: deşii îi place fotbalul. Conceptul de intenţie ne permite să admiteri cîteva tră importante ala motivaţiei : lv Procesele cognitive şi afective ale personalităţii fuzic într-o tendinţă integrală.. Termenul are un iz de „tensiune menţinută" şi astfel r \ adevărata condiţie a tuturor motivelor pe termen lung. 1914. c^ intenţionează. J Kempf. nu-1 putem cunoaşte numai enumerînd impulsurile şi dorinţele sale. New York. care est» efectul ei asupra altor oameni şi care pot fi impulsurile şi dorinţele sale.. 4. Ca toate motivele. F. R. Macmillân.Nerv. 1921. Un nevrotic . în mod conştient el poate interpreta greşit linia efortului său. Evanston. 28. Există. Ase h.J. Dis. Am prezentat acest punct do vedere în capitolul 4. Utilizarea conceptului ne Mtăl să urmărim cursul motivaţiei pe măsură ce viata e tristă în ^re^ I zent — pînă în viitor şi nu. imaginea este totdeauna incompletă dacă nu ştim. H. în . 1950 . Remembering. Xlie autonomie funcţiona and the personaLty. Intenţii inhibă. Putem intenţie ne ordonăm viaţa conform unui cod etic. 1932 . intenţii imediate si ps termen scurt (obţinerea unui pahar cu apă.]ăutodistribuire" dinamică din creier. (Aşadar. Existence : a new dimension in psychiatry and psycho-i(KJb. Deşi el d6re< te să se căsătorească. ' Deşi nu există nici o îndoială asupra faptului că oamenii caută cu nesaţ să afle semnificaţia experienţelor lor prezente şi al existenţei lor ca întreg. III. Peterson. existenţialişti6. . Mai tipic constatăm că oamenii încearcă să facă ceva în care dorinţele şi planurile lor cooperează prompt. de asemenea. 227 dispoziţiile pe termen lung ale personalităţii. intenţia se referă la ceea ce individul încearcă să facă. aşa cum o fac majoritatea teoriile poi în trecut. observîndu-i efectele asupra celorlalţi. C. no. care nu au conexiuni necesare cu impulsurile. el îl sacrifică în numele studiilor sale în consecinţă. Elenberger (Eds. New York. L. Bartlett rezumă asemenea forţe în expresia „efortul spre semnificaţie" — o concepţie care joacă un rol mare în scrierile multor psihologi moderai — experimentalişti. 1957 . se manifestă în prezent do .ar.". New York. E. satisfacerea oricărui impuls) . nu trebuie să separăm > net asemenea motive cognitive de acelea care sînt în mod tradiţional denumite comtive sau afective. Intenţia. desigur. Englewood CI::is. A theory of cognitive dis-ŞOnG!ice. Basic Books. Daşi este util să ştim ce poate face o persoană. England.. dorinţa şi raţiunea fuzionează într-un singur motiv pe care îl putem mrmi „intenţie".' Press. instinctele sau alte imbolduri. Ne permite să învingem opoziţia dintre motiv şi gîndire. îndepărtarea unei muşte. Monogr. The why oi man's experience. admitem că un individ nu ştie întotdeauna precis care sînt intenţiile sale. dar termenul are o valoare deosebită indicînd 4 Cf. Cînd identificăm intenţii majore într-o viaţă dispune n de o schemă pentru a considera orientările auxiliare de perspe Un tînăr student din colegiu intenţionează să devină chirurg. S. dar de importantă centrală pentru înţelegerea personalităţii..) Intenţia poate provoca dezaprobarea părinţilor săi.). 6 Următorii autori pun în diverse moduri un accent considerabil pe forţa dinamică a cogniţiei : F. Bartlett. de asemenea. Prentice-Hall 1952 . E. The great society. Cambridge Univ. and ment. 5 G. Intenţia sclectioneaz: Inevitabil cîteva din aptitudinile sale pentru a le rafina şi altşlej pentru a le neglija. Intenţia este o formă mult neglijată a motivaţiei. Ser. El ne spune ce fel de viitor încearcă o persot t ^ realizeze şi aceasta este cea mai importantă întrebare pe care putem s-o punem despre orice muritor. 2. 1958. care au plănuit pentru fiul lor o carieră de comerciant. Acesta este un motiv de bază. Row. ce viitor încearcă să realizeze7. în acord cu descoperirile psihanalizei. nu-1 putem cunoaşte numai studiind aptitudinile sale actuale.

prin control coftical. ci de modalităţi învăţate de satisfacere a impulsurilor. Dar e istă în mod sigur un milion de Şipuri de competenţă în viaţă c ire nu 0 privesc pe Patricia. G. 1958. nici treizeci de trebuinţe şi nici o combinaţie sau derivare a acestora nu pare adecvată pentru a explica varietatea ncsfîrşită a scopurilor urmărite de o diversitate nesfîrsită de muritori. Wiley. Arc o nevoie de susţinere. Chiar atunci cînd spunem că un individ e interesat de hrană sau sex. Mulţi psihologi ar spune că „impulsurile" înglobează în întregime ceea ce numim aici intenţie. în defni-tiv. dorinţa şi intenţia. New York. Aceste exemple sînt suficiente pentru a arăta diferenţa dintre concepţia concretă şi cea abstractă asupra motivelor. P. recunoaştem că nu e vorba de impulsuri. M. care îi satisfăcea impulsurile '-ale primare timpurii (teoria Sft). Anscombe. Heider. de asemenea.. 228 procedează frecvent aşa. Ultimele se potrivesc totdeauna unui sistem teorelic şi derivă din clasificările unor motive umane chipurile fundamentale şi comune. îşi exprimă rctfei trebuinţa de realizare (teoria trebuinţelor). Patriciei îi place să primească oaspeţi acasă. E. Care e diferenţa dintre un motiv concret şi unul abstract ? în coloana din stînga am enumerat cîteva motive pe care le constatăm în studiul vieţii prezente . poate fi plină de solicitudine conştientă şi să-şi declare în mod exagerat dragostea („formarea reacţiei"). a spus : „z^ş întreba unde doreşte să fie. 1957. intenţiile unei persoane sînt interesele sale caracteristice. Intention. este pîineâ vieţii pentru ea şi p ice schemă abstractă e lipsită complet de acest punct şi de aceea arunci puţină lumină sau deloc asupra personalităţii ei aşa cum se manifestă aceasta în prezent. Totuşi.competenţă" în ospitalitatea ei. un psiholog „abisal".carea. ce doreşte să facă pest'1 cinci ani" (captînd astfel intenţiile sale pe termen lung). Şi totuşi toate aceste funcţii psihologice sînt cuprinse în cursul total al motivaţiei. Aşa cum se subliniază în capitolul 5. 230 Să luăm ultimul exemplu din serie. Diamond defineşte interesul ca dispoziţia de a se angaja într-o activitate elaborată cultural fără vreo altă preocupare pentru o recompensă ulterioară în afara simplei exercitări a acestei dispoziţii. Ospitalitate i. Problema în discuţie este ilustrată de răspunsurile a doi psihologi diferiţi la ancheta „Care este cea mai importantă întrebare pe care o puteţi pune unei persoane pentru a-i înţelege personalitatea ?" Primul. Nu patru dorinţe. 4. în coloana din dreapta vedem modul în care se pot potrivi unor diverse teorii abstracte. Concret Mar}r are o dorinţă puternică ă'3 a deveni asistentă medicală. Cauza unei astfel de soluţii rezidă îi aceea că iriteiţia implică scopul. problema poate fi conservată în mod satisfăcător punînd accentul pe conceptul de interes. Interesul via c un impuls secundar c voltat de la mama sa muzician. do Naţiunile Unite. . Considerarea intereselor unei persoane numai ea modificări într-o structură comună . 1957. Un interes poate sau nu să includă un element de impuls primar. Să ia în considerare unicitatea concretă a motivelor. O mamă care e iritată de odrasla sa şi o urăşte inconştient. Din nefericire conceptul de intenţie nu iese în evidentă în psihologia curentă. dar totdeauna include mai mult. Personălity and temperament. Intenţiile ci au nevoie ele o clarificare pentru qa însăşi cu ajutorul psihiatrului. Abstract A operat asocierea unei dorinţe ii cărei obiectiv e inhibat (tec *i î freudiană). Dorinţa d° competenţă acţionează ca sursă. O\fordl Basil Blackwell. cap. Este adevărat veă Pal manifestă într un sens . Celălalt. care definesc interesul. William speră să devină un mecanic excelent. New York. Irene e terorizată de spaţiile deschise (agorafobie) Thomas speră să fie ales preşedinte al clubului său. trebuie să spunem următoarele : dacă termenul pare inacceptabil (poate pentru că datează de la Bretano şi chiar de la Thomis d'Aquino.. Jirn este pasion t de muzică. Motivul ci este Toarte concret. Instinctul de zbor este motivul rădăcină (teoria instinctului). eficacitatea planificării conştiente şi o „atracţie" pe care imaginea omului despre viitor o exercită asupra conduitei sale prezent". prin previziune. El nu ţin seama de organizare şi de orientarea prin atitudini cognitive. sau de religie ca interese. Diamond.294.8 Expresia „elaborată cultural" atrage atenţia asupra diferenţei dintre complexitatea unui interes şi simplitatea relativă a unui im8 S. Şi la extrema opusă vorbim de arhitectură. sau pentru că are un iz „mentalist"). a răspuns : „Aş întreba ce fel de fantezie are omul" (captînd astfel impulsurile inconştiente). F. nici optsprezece instincte. Corespondenţa lor cu cazul concret este nedefinită. Motivul esta dorinţa de> dominare. psiholog clinician cu o lungă experienţă. fizicalistă" mai favorizantă ar spune că el e împins de motivele sale (nu atras de intenţiile sale). impulsurile ca atare sînt oarbe. Ele privesc personalitatea în general. 4. 229 puls. " înainte de a părăsi conceptul de intenţie. The psychology of interpersonal relations. concepţia . în aceste cazuri poate să nu existe nici un element de impuls detectabil. Dar la majoritatea muritorilor constatăm că impulsul şi planif. Harper.7 Cf. Sam pare întotdeauna să caute laude. conflictele şi intenţiile discordante se reflectă destul de exact în manifestarea Ier conştientă. nu competenţa abstractă.

dezvoltîndu-se din sisteme antecedente. Unele mame îşi nasc copiii în silă. Joe este acum de . standardele sale de meşter pot fi în dezavantajul său din punct de vedere economic. Joe. energică de oraş. Anii trec şi tatăl moare. dar sămînţa nu mai susţine şi nu hrăneşte de mult copacul complet crescut. concret pe care mare parte din motivaţia adultă îl posedă în r~od sigur. dar avariţia persistă şi devine mai puternică cu timpul. utilizarea cosmeticelor. nu poate face o muncă neglijentă. Mama se poate îngriji de copilul ei de teama vorbelor critice a\e vecinilor ei. dar pu'terea pe care o poate dobîndi asupra unui om este atît de fermă îneît nu e de mirare că Veblcn 1-a luat greşit drept instinct. pe măsură ce dragostea ei pentru copil se dezvoltă. poate chiar ţine „discursuri". un avar continuă să-şi mărească grămada inutilă de bani. îndeletnicirea literaturii. chiar cînd. odată mijloc în ve-derei unui scop. Relaţia este istorică. într-o epocă de construcţii proaste şi puţin rezistente. devine independent si supravieţuieşte părinţilor săi. legătura cu trecutul este ruptă. Măiestria nu este un instinct. Munca necruţătoare. poate chiar pînă la a deveni din nou sărac. veţi întreba. ci unul dobîndit. chiar după ce nevoile sale au fost reduse. dar în nici un sens nu depinde de ea pentru „mersul" său prezent. chiar după ce ele nu mai servesc unui motiv erotic. Eitc o eroare să admitem că un principiu general ■'! motivaţiei poate să ducă numai la o schemă uniformă de motive comune tuturor oamenilor. Tenacitatea sentimentului matern este proverbială.Cum. nu-i mai pasă de zeflemele şi constată că îşi iubeşte instrumentul mai mult decît orice în lume. Autonomia funcţională Revenim acum la o lege generală a motivaţiei care ia în con-siderare pe deplin unicitatea concretă 2 motivelor personale si care respectă toate celelalte criterii ale unei teorii adecvate a motivaţiei. Totuşi reprezintă încercarea noastră de a ne elibera de licitări'0 unor teorii uniforme. ca în acest caz. motivul originar a fost distrus şi totuşi foamea pentru mare persistă şi chiar creşte în intensitate. Nici nevoia. de mult timp prosper economic munceşte pînă la epuizare. Scopuri anterioare duc la scopuri ulterioare dar sînt abandonate în favoarea celor din urmă. Dar acum fostul marinar poate este un bancher bogat. Un muncitor se simte obligat să facă bine o muncă. la fel se în-tîrhplă cu multe motive. Să mai adăugăm un exemplu. Mulţi băieţi pot alege ocupaţii ca ale tatălui lor. Acest accent pe unicitatea motivelor dezvoltate va provoca consternare. Tranziţia poate fi gradată.echivalează cu o caricatură a persoanei. Să luăm cîteva exemple comune. Marea a fost „întărirea secundară" pentru impulsul foamei. Ca tînăr el imită tot ceea ce tatăl său face. pentru a-şi realiza planurile. „Instinctul matern" lipseşte com232 plet. Unui fost marinar îi este dor de mare. îngrozite la gîndul cor-voadei care le aşteaptă în viaţă. vom avea vreodată o ştiinţă a motivelor dacă nu generalizăm ?« Răspunsul la această obiecţie este că principiile generale al 2 motivaţiei (ia care capitolul de fală si cel precedent s-au referit) ne pot ajuta să înţelegem modul în care ce produce unicitatea. Viaţa unui copac este continuă cu cea a seminţei sale. chiar dacă venitul său nu mai Hepinde de menţinerea unor standarde înalte. Viaţa Atenei moderne este continuă în raport cu viaţa cetăţii antice. chiar dacă sănătatea poate cere o viaţă mai simplă. nu funcţională. primele ei motive practice dispar. pînă cînd treptat. . Muzicianul se poate să fi fost iniţial împins de o dojana referitoare la interpretarea sa inferioară la instrumentul respectiv. să spunem. nici raţiunea nu pot face o persoană mulţumită într-o fermă izolată după ce s-a adaptat la o viaţă activă. Oricît de grosolane ar fi aceste motive. este fiul unui faimos politician. Marinarul se poate să-şi fi dobîndit dragostea pentru mare ca un incident în lupta sa pentru a-şi cîştiga o existenţă. rigide.. plimbările în parcul public sau o iarnă la Miami pot iniţial sluji. Deprinderile urbanizate îl împing spre o existenţă frenetică. Chiar şi aşa. sau de teama legii sau poate dintr-o speranţă ob-scură că copilul îi va fi un ajutor sigur la bătrîneţe. un muzician doreşte cu pasiune să revină la instrumentul său după o absenţă forţată. în anii următori nici unul din aceste' motive originare nu poate acţiona. povara ei devine o bucurie. devine scop în sine. Măiestria este un exemplu bun. abstract0. De asemenea. Acum. ele o fac să muncească. intereselor sexuale. Un om de afaceri. să spunem. Asa cum im copil se eliberează treptat de dependenţa de părinţii săi. îndreptat '■-ore viilor. menţinut o viaţă întreagă. Autonomia funcţională consideră motivele adulte ca variate Şi ca s'^teme actuale ce se susţin singure. Dar fiecare din aceste activităţi „instrumentale" pot deveni un interes în sine. dezvoltarea bunului gust în îmbrăcăminte.'variabil. dar funcţional independente de acestea. De fapt. Motivaţia este întot231 deauna actuală. majoritatea băieţilor trec printr-o perioadă de pasionată „identificare cu tatăl". dar nu este totuşi drastică. însă. Avarul a deprins poate obiceiul economiei din cauza unei necesităţi aspre. Pe măsură ce individul (sau motivul) se maturizează. O asemenea teorie este evident opusă tuturor concepţiilor ■fespre „energii invariabile". Ea refuză să considere energiile adulţilor ca fiind infantile sau arhaice în esenţă. prin exerciţiul devotamentului. care privesc în trecut şi de a recunoaşte caracterul spontan. Nu este nicidecum singurul principiu valid care priveşte dezvoltarea motivelor umane şi nici nu explică întreaga motivaţie. se poate arăta că nu este un motiv primar.

Interesul adultului 'pe care îl descriem. da. dar ele depăşesc cunoştinţele.. McClelland. 4902. din deprindere. W o o d wo r t h : „mecanismele pot deveni impulsuri". 2. 1940. In general. în "altă parte. Tolman admite „motive terţiare independente" care pentru toate scopurile practice trebuie privite ca autonome funcţional. Brentano o numea „lege psihologică bine cunoscută" după care „ceea ce iniţial era dorit numai ca mijloc pentru altceva. Press. Hoit. mijloacele care duc spre scop devin obiect de interes pe cont propriu" (Dynamic psychology. C. şi O. în „Psychol. Critique of Gordon W. aşa cum am văzut în capitolul anterior. Ca citare.". mai bine să fim mai sistematici în această chestiune. Totuşi. Al-Iport's iheory of motivaiion. transl. în toate carurile activitatea care devine ulterior motivaţională era la început instrumentală faţă de un alt scop (adică. Spoerl. 1335. New York. în . Constable. 49. London. în „Phil.". Rev. faţă de un motiv primar). „Impulsul fundamental spre un anumit scop poate fi foamea. by C. Tolman vorbeşte de „dobîndirea de «aderări la tipuri specifice de obiecte-mijloc". New York. E. Rev. Mass. S. Harward Univ. by H. într-un sens mai larg. reprezintă o parte mare a personalităţii lui Joe. Există o continuitate istorică. slujeşte imaginea d^ sine (eul ideal) a persoanei. totuşi. Să vorbim mai întîi despre unele experimente pe animale. acum îşi serveşte sieşi sau. Stern pune aceeaşi problemă cînd scrie că „fenomotivele" se pot transforma în „genomotive" — General psychology from the personalisiic stană-point. mulţi critici au prezentat o rezistenţă marcată faţă de concept. Hart-mann de „autonomie secundară a egoului" sprijină poziţia noastră. Politica este acum pasiunea sa dominantă . dar odată activitatea începută. chiar prost adaptat. pp. şi Dorothy Rethlingshaefer. p. 370.vîrstă mijlocie şi este profund absorbit de politică. New York. rigid. 1942. avînd puterea de a se statornici „în mod specific" şi de a dobîndi o „stăpînire absolută" . actuale asupra modului de funcţionare a sistemului nervos. Macmillan. îşi depune candidatura pentru o funcţie. Nu prea ştim cîtă greutate să knowledge of right and wrong. Press. 321 f. Hague. Ceea ce odată a fost extrinsec şi instrumental devine intrinsec şi activator. Funcţional autonomii of motives as an ex-tinction phenomenan. 171—179. Tlie funcţional autonomy of raotives. A. 201). După ce m-am gîndit cîţiva ani la problemă sînt acum înclinat să cred că fenomenul ar trebui să fie corectat' la două niveluri. sexualitatea. soc. Copilăria nu mai e dominantă. Rev. Experimental evidenca for funcţional autonomy of motives. mai convingătoare (cînd este asociată cu capitolele 5 şi 9) decît prima expunere publicată în Personality : a psyăfiological interpre-tation. Conceptul lui H. Shils. în ciuda acestui sprijin extensiv.". Următoarele referinţe exemplifică această literatură critică : P. Cu mulţi ani în urmă F. Atunci. în „J. 1918. 1951. Sămînţa originară a fost înlăturată. maturitatea. Toward a general theory of action. Există şanse.Psychol. C. Printre criticii care consideră că psihologia stimul-răspuns rămîne adecvată sînt D. Activitatea a slujit odată un impuls sau o trebuinţă simplă . A. Toate exemplele noastre au o trăsătură comună. este stilul său de viaţă . Sci. ele ar acoperi toate cazurile de „autonomie funcţională". 272—283.". 16). ca interesul pentru politică să fi depăşit originile salo în „identificarea cu tatăl". în „Psychol. să fie dorit în sine" (The origin of the ■233 Dowă niveluri de autonomie Exemplele de autonomie funcţională ar putea fi înmulţite la infinit şi fără sens. Vom facă bine să vorbim despre 1) autonomie funcţională perseveraiivă şi 2) autonomie funcţională esenţială Primul nivel se apropie mult de ceea ce sînt (sau se poate afirma că sînt) principiile neurologice simple: Celălalt nivel. 1938. 47. In T.. 50. 532 . ajunge la sfîrşit. transl. Rinehart . Bertocci. ce îl motivează pe Joe astăzi ? Fixaţia sa timpurie pe tata ? Posibil da. poate pentru acelaşi post pe care îl ocupase tatăl său. ei argumentează că dacă teoria instinctului sau teoria reducerii impulsului ar fi extinse suficient de mult. dar nu şi una funcţională. P a r s o n s. căci se poate ca Joe să nu fi depăşit complexul Oedip (încereînd să fie ca tăticul pentru a cîştiga afecţiunea mamei sale). Cambridge. totuşi. W.". Columbia Univ. autonomia -funcţională se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în care tensiunile implicate nu sint de acelaşi tip ca tensiunile antecedente din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat? 9 Autonomia funcţională a fost admisă (fără această denumire) de mulţi autori. începe ca fiind altul. 25. 397— 407. Op-penheimer. O afirmaţie mai familiară este expresia lui R. 1947. E. agresivitatea sau altele. 501. Dacă activitatea politică da azi a lui Joe este do acest tip nevrotiv îl vom găsi probabil comportîndu-se într-un mod forţat.'1943. p. E îndoielnic faptul că prezenta expunere a problemei autonomiei funcţionale va satisface pe aceşti critici. Autonomia funcţională perseverativă. Şi totuşi discuţia a beneficiat de pe urma critici lor şi este. depinde clar de anumite presupuneri privind natura personalităţii umane — nu că aceste presupuneri contrazic în vreun fel fapte neurologice cunoscute. Psychol. sper.

12 Un cercetător a aplicat colodiu în urechile unui animal. 1. O. P. Un mecanism pus în acţiune datorită unui motiv continuă cel puţin centru un timp să „se hrănească" pe sine. 62—65. cînd toate simptomels de privare au dispărut. Psysiological psychology. Biol. Dovezi provenite din studiul pe animale.16 3. 11 S. A behavioristic study of the activity of the rat. Aici avem exemplul cel 'mai elementar de autonomie funcţională. adevăraţii vicioşj. „de plăcere5'.11 Un şobolan care a învăţat* să iasă din labirint stimulat de foame. Morgan vorbeşte de „stări de motive centrale". New York. Gura îmi salivează. experimentatorul înfometează şobolanul. Nimeni nu va nega că dorinţa puternică de tutun alcool sau narcotica este un apetit dobîndit sau că dorinţa aceasta poate fi foarte intensă.". totuşi. Free Press. C. Un alcoolic în tratament scrie : Aceste dorinţe paroxistice se produc la intervale regulate. ele arată ce înţelegem prin perseverare. cap! 22. 1945. numărul de mişcări „de curăţire" era încă foarte mare13. The groiDth and structure of motives. 14 Astfel D. faptul că s-a format un subsistem al personalităţii care manipulează frustraţiile vieţii. ea poate fi reorganizată în aşa fel îneît nu se mai manifestă în structura comportamentală căreia i-a „aparţinut" iniţial : The neurophysiolo-gical basis of mind. nervoase şi emoţionale. cap. ci că neuronii corticali sînt ordonaţi în cerc. Vicii. pp. lucrări recente asupra viciilor arată că dinamismul implicat este în maro măsură de natură psihologică. animalele posedă rudimente de bază. ci prin. primele manipulări şi jocul indică aceeaşi autoperpetuare. Dar. în „Psychobiol. Minneapolis. Relative value of reward and punishment in habit forrnatioii.and Winston. 1053. în marea majoritate a cazurilor^ revin' la viciile lor. Deocamdată nu e posibil a specifica baza neurologică a autonomiei funcţionale perseverative de acest tip. ca şi cele enumerate mai jos indică prezenţa unor circuite independente sau substructuri. Astfel. Rev. va continua acelaşi ritm. Wiley. O lună după începerea experimentului cînd urechile şobolanilor. 201—214. 2. Părinte1" se plictiseşte de joc cu mult înaintea copilului. Nu sînt lucruri facile.15 S-ar putea spune că o asemenea foame fizică indusă artificial prin droguri nu reprezintă un exemplu corect. amînare şi autoraportare lipsesc în mare măsură sau complet. chiar după tratament. chiar cînd va fi hrănit pînă la saturare va merge corect prin labirint. 13 W. H e b b consideră că „reţele deschise de celule din creier" pot permite o activitate reverberativă de durată : The organization of behavlor. cînd va fi adusă de pe plajă în laborator. 1922. 1929. Părintele înţelegător ridică lingura aruncată mereu jos de un copil mic. J. 7. Neurologii admit fenomenele şi fac speculaţii privitoare la mecanismul nervos implicat. care nu mai sînt puse în mişcare exclusiv la controlul stimulilor. Acest lucru nu poate fi explicat prin foame fiziologică.cu alcool devin accese de boală fizică şi mentală. Monogr. S. 9. T.14 10 C. ci. în „Bull-math. 1949. Astfel. 1917. aparent. Oxford. maimuţele şi pacienţii cărora li se injectau narcotice se obişnuiau şî sufereau enorm cînd erau „privaţi" de acestea. III. 01 s o n. am greţuri. pro-vocîndu-i astfel mişcări de ştergere 'şi curăţire. R i c h t e r. dar odată vindecaţi nu mai prezentau dorinţa de a le folosi din nou. 7. Acest autor susţine că sistemul nervos nu c organizat pe o bază liniară.. ritmul anterior de activitate maximă (chiar înainte de momentul obişnuit de hrănire) persistă. Glencoe.10. 1. 1934. Mecaiţisrae circulare. Toată lumea a observat repetarea aproape infinită a actelor de către copil. stomacul şi intestinele suferă de crampe şi mă doare bila. nu mai prezentau urme de iritare. nr. Pe de altă parte. în toate aceste ipoteze observăm . 231— 276. 1943. Olds introduse conceptul de „autostimulare" pentru a explica „continuităţile pe termen lung" : J. fără mareo. O direcţie teoretică înrudită este oferită de W. studiate la microscop. New York. ale cărei obiceiuri de a se ascunde în nisip şi de a reapare depind de mişcările mareei. Fenomenele tocmai menţionate. 1937.". McGraw-Hill. Clarendon. Pe de o parte. Characteristics of nocturnul animals. cam la troi săptămîni şi durează cîteva zile. Olds. E c c 1 e s susţine că întrucît o învăţare veche nu se pierde 235 2. Gîngurltul copilului.' care se găsesc şi la om. în „Quart. Biophysics". Dacă nu sînt potolite. După un timp. centrii corticali superiori sînt atît de slab dezvoltaţi încît capacităţile de simbolizare. simulate de care să rîdă zeflemiştii. Un experimentator hrăneşte un şobolan la intervale regulate. A hierarchy of' values determined by the topology of nervous ncts. Dodson. 1956. deşi acurn e înfometat tot timpul. C. în „Como. Şobolanul este foarte activ chiar înainte de timpul hrănirii. Crawford. Fiecaro activitate pare să aibă un „l'eed-back" pe canalele senzoriale. 12 J D.". The Measurement of nervous habits in normal chil-dren. prinzînd gust pentru droguri. Psychol. of Minnesota Press. Morgan. 89. Pe de altă parte. Un impuls nu declanşează un neuron motor pînă cînd nu a trecut în mod continuu prin cerc şi a fost modificat corespunzător. C. Oricît de departe ar merge aceste experimente şi multe altele asemănătoare. Chiar o moluscă. Univ. C. o persoană „agăţată" este o persoană cară a dezvoltat o structuri rro-tivaţională autonomă şi dobândită. niciodată. McCulloch. Totuşi. 234 le acordăm. nu pentru hrană. mi-e groază şi tremur.

Rinehart and Winston. Acest principiu poate sfîrşi prin a oferi o bază nervoasă pentru autonomia funcţională per-severativă. Zeigarnik. 19B. de exemplu. chiar în timpul somnului.17 După cum se ştie. Springfield. Putem conchide problema în acest fel : nu talentul perfecţionat şi de17 E. 4. Multe experimente arată faptul că sarcini incomplete produc tensiuni care îl fac pe individ să lu-creze pînă cînd sarcina este terminată — indiferent cît durează aCSSt lucru. Animal drive and the learninq process. Opiate addiction. La un nivel teoretic supe-!"lor. ninti multe cuvinte care încep cu litera c. John Dewey scria : Esenţa rutinei este de a insista asupra propriei sale continuităţi. Un copil nu mai găseşte satisfacerea foamei I într-o hrană familiară.22 . în „Psychol. mai'ales cap. To-tuSij este lin exemplu important pentru a arăta faptul că există m jnecanism nervos pentru menţinerea structurilor de activitate ^ră ca noi să avem nevoie să urmărim fiecare act pînă la moti-vul. Perseverarea în sarcină. Copilul caro tocmai învaţă să vorbească sau să meargă nare împins să perfecţioneze aceste abilităţi. acest enp ilustrează numai o autonomie funcţională temporară. aspects in relation to clinical problems. de ase-autonomia funcţională este de scurtă durată. supunerii şi rutinei. Maslow a arătat că oamenii j elaborează rapid preferinţe pentru lucrări de artă şi chiar pentru nume străine pe care le-au întîlnit anterior. Utilizăm deprinderea de a scrie la maşina de scris. Într-o serie de experimente. 281. unele ' abilităţi nu sînt niciodată realmente perfecţionate. Allport ridică problema dacă toate „structurile evenimentelor" la nivel fizic. Nu o dorim. repetarea are o Ca i litate de nebiruit. mai ales cap. Dacă îi spui o poveste unui copil mic nu te v lăsa să o spui altfel a doua oară. ci mai curînd lentul imperfect şi deprinderea-în-formare. Studies in perseveration. R.impuls. va continua să pereeverez şi.revenirea conceptului de circuit cortical reverberativ. III. dar nu putem scăpa clc ea. dansa sau şofa. 1—85. Chiar o sarcină banală poate deveni obsedantă pentru o perioadă considerabilă. Plăcerea care pro /ine 1 dintr-un pat familiar nu este plăcerea somnolenţei. „deprinderile în formare" sînt foarte dinamice. Excursiile în afara căminului' poate într-o tabără de vară. 13Isabel Kendig. Woodworth vorbea în mod original de „deprinderi care devin impulsuri". dar lucrul ial este faptul că nu e nevoie de nici o ipoteză de autoafir-rivalitate sau orice altă trebuinţă de bază pentru a explica auto tenţinerea sistemului dinamic temporar în activitate. Principia Press. Lindesmith. majoritatea deprinderilor par să devină numai abilităţi instrumentale.18. 21. Un cadru do referinţă este repede stabilit. wiley. Desigur. 'nsMai ales în copilărie. Se întîmpîăj uneori. aşa cum am văzut. Odată învăţate. F. Familiaritatea şi rutina. aşa cum subliniază Piaget. Cînd părăseşte camera de experiment.. Şi ce impuls satisface repetarea exactă a unei povesti ? Dinamismul rutinei se poate constata acolo unde nici un impuls nu e prezent — chiar cînd ele sînt zădărnicite. Cereţi unui subiect ca timp de o oră sg se gîndească sau să scrie toate cuvintele care încep cu litera c. Jucăriile. 3> 223—264. New York.". Thomas. W i k 1 e r. New York. sau că nordul este sudul. fără a dori. produc adesea un dor puternic de casa' I Moralitatea copilăriei. Ei ponsidcră. să intrăm într-un oraş necunoscut si să rr pierdem simţul orientării. Pianistul concertist se simte îmboldit zilnic la ore de exerciţiu.21 Cititorul poate obiecta că o ambianţă familiară este numai o ] asigurare condiţionată că impulsurile noastre vor fi îndeplinite Astfel. Este cunoscut faptul că-memoria sarcinilor neterminate este mai bună decît cea o sarcinilor terminate. psihologic şi social nu au prin natura lor proprietatea de auto-ntenţmere : Theories of perception and the concept of structure. Credem că estul este nordul.19 Există o presiune de a continua lucrul "în orice sarcină neterminată. 1931. Psychol. Devierea de la ea înseamnă trai°" gresiune20. mai armonios şi le place mai mult decît un nume rusesc complet nou. 1953. Dar I această explicaţie nu este satisfăcătoare. Această afirmaţie este numai parţial acceptabilă. B. si poate şi a doua zî. Vber des Behalten von erledigten und unerledigten en. un nume rusesc. 15Inmate Ward Eight. de a conduce automobilul sau de limbaj numai în serviciul motivelor active. Forsch. New York. Adolescentul este obsedat pînă cînd îşi desăvîrşeşte abilitatea de a patina. 236 d astfel un „reflex circular". Macmillan. Beyond Ihe door of delusion. patul nostru obişnuit este asociat cu un somn odihnitor •■ ne place pentru că este un „întăritor secundar" al odihnei. ci aceea a unei simple familiarităţi. mîncărurile familiar„ obiceiurile familiei sînt preferate. Ind. în „J. devine pentru noi rutină şi aproape imposibil de corectat. Hoit. a~ 5. A. 237 prinderea automată au puterea de impulsionare. hologii gestaltişti vorbesc de o „tendinţă spre închidere" (Gestaltdrang) care persistă pînă la terminarea unei sarcini.". Starea de „dezorientare" este plictisitoare si în mod sigur nu satisface nici un impuls . dar ea persistă. j^. p. . Hol t. ruperea ei înseamnă o violare a dreptului. 1927. Opiate addiction : psysiological and neurophys-iologicai. 16 A. H. 1932. ci într-una nouă. 1936. Bloomington. Charles C. Totuşi. dar o doreşte pe coa familiară. 7 şi 8. 9. 1955. Aici. este foarte rnulj o moralitate a obiceiurilor. pe care l-au auzit o dată sau de două ori mal înainte. 1947.

E. 78. două perne sau uneori nici una. poate pentru toată viaţa. strict vorbind. Murp h y. Dorim ca impulsurile noastre să fie satisfăcute într-un mod cunoscut/ Majoritatea dintre noi mîncăm trei mese pe zi. Cît de amăgitor este să te gîndeşti la interesul lui Pasteur pentru recompensă. Abilitatea se transformă adesea în interes. van Cogh şi mulţi alţii.î loc pe care l-au ocupat dimineaţa ? Şi dacă conferinţa con-. dacă procedăm astfel. Este un fapt sta. energiile sale principale sînt sistemei conducătoare ale motivaţiei. Uiii oameni nu pot dormi bine dacă nu au o pernă. Pentru geniu. pasiunea creatoare insăşi este motivul. Pentru perioade lungi de timp el uita de toata acestea. Cauza primă a învăţării unei abilităţi poate să nu fie interesul De exemplu. 162—180. 1941. dar îl defineşte şi-i impune o preferinţă dobîndită. alţii preferă numai să lase aerul să se filtreze prin fante. care conferă mai multă unitate pejv sonalităţii decît o pot face sisteme perseverative disparate. Acest ritm al meselor nu este independent de impulsul foamei. atelier umplut cu ceasuri ma fără legătură între ele.. imaginea rezultantă a personalităţii ar fi ca aceea a atelierului de re23 G. Totuşi.57. Deşi personalitatea conţine multe aseme ' nea sisteme independente. 481—494 . numai dacă dorinţa pentru ■iabilitate (familiaritate) nu este ea însăşi un impuls. C a n n i n g e t a 1. Schubert. Dar ea le exercită numai pentru a obţine o recompensă ? Puţin probabil. somn sau familie ca fiind izvorul devotamentului pentru munca sa. conceptul de canalizare aparţine în mod fundamental teoriilor despre „energiile invariabile" şi nu autonomiei funcţionale. Nici o motivaţie de acest gen nu explică impulsul din spatele geniului. appl. excreţie şi activitatea sexuală sînt extrem de individuale şi sînt in^ grediente foarte importante în structura motivaţională totala. Autonomia funcţională esenţială. The influence of familiarization on preference.20 J. Permanence of vocational interests of high schoot boys. Dar. New York. locurile şi intervalele pe care le alegem pentru mâncare. dacă gusturile dobîndite. Un studiu asupra copiilor din clasele a zecea şi a douăsprezecea a arătat că forţa intereselor lor într-o perioadă de trei ani corela cu numai +0. ademenea ataşamente dobîndite. 1951. 21.' bilit că de obicei oamenilor le place să facă ceea ce pot face bin@ (corelaţia între abilităţi şi interese este mare). i şi după amiaza. Este adevărat că recompensele se dau unei persoane capabile i pentru exercitarea talentelor sale.. Maslow. Pînă acum ne-am fixat atenţia ra proceselor de nivel relativ „inferior" care manifestă o schim-t> o i dinamisrr. ] conceptul de autonomie funcţională de funcţiile centrale ale per_ j sonalităţii (paginile 135—-137). Gardner Murphy a introdus un concept care parţial. nu vom reuşi să ţinem seama de toate motivele adulte dacă ne oprim în acest punct. Nu observaţi că toţi ocupă după amiaza . extrem de individuale.elor primare în dinamîsme ulterioare. 21 J. Si aceeaşi pasiune se constată în biografiile geniilor care în cursul vieţii au prir o recompensă mică sau nici una pentru munca lor : Galiîeo. 240 . El îl numeşte canalizare?^ Acest autor subliniază faptul că imboldul familiarităţii este adesea strîns legat de satisfacerea impulsurilor. în „J. In acelaşi timp. hrană. în toate exemplele noas-fre am admis că un anumit servomecanism sau mecanism de feed'. cînd aceste sisteme suferă o modificare internă. p. băut. Kinc art and Winston.".". Harcours Brace. 89—91. 51. 1922. New York. impulsurile abia pot opera uneori. Momentele. Psychol. cîteva'zile obişnuinţa spaţială este ferm instalată. E important de observat că interesele majore ale vieţii !Î'it rareori clar formate sau chiar schiţate în copilărie (copiii minune din muzică fiind o excepţie).24 24 I. 22 A. sau pentru sănătate. ir „J. acoperă autonomia funcţională. Motivele originare pot să dispară complet. 239 paraţii al unei ceasornicării. 32. Toată lumea are nevoie de o dgen. Şi astfel conchidem că deşi există o asemănare de suprafaţă. Hoit. New York. un student care iniţial se angajează în studiul unui domeniu fiindcă i se cere. Strong. jv I aceea expunerea noastră nu poate fi completă pînă cînd nu legajj. în timp ce acelaşi test a indicat o stabilitate mult mai mare (+0. fiindcă le face plăcere părinţilor săi sau pentru că e la o oră convenabilă. nu două sau cinci. Să luăm în considerare cîteva exenvj ple de la acest nivel al autonomiei funcţionale. The moral judgement of the child. dar numai parţial. nu sînt funcţional autonome. Basic Books.75) a intereselor în decursul unei perioade de douăzeci şi doi de ani după absolvirea colegiului. Psychol. nu sînt îndeplinite. poate sfîrşi prin a se trezi absorbit de subiect. Human nature and conduct. Ultimele dedin primele deşi nu mai depind de ele. Mai întîi. devine un scop în sine. Human potentialities. Psychol. dar unii oameni sînt foarte amatori de aer proaspăt şi le place să adie o boare de aer în dormitor . căci un motiv-impuls fundamental este totdeauna prezent. Permanence ol interest test scores dver twenty-two years. Dewey. 1958. H. Menlcl.. 1. Piaget. funcţionează pentru a susţine sistemele la nivelul lor actual. exp. educ. Aceasta are nu satisface nici un impuls. Ceea ce era un mijloc în vederea unui scop. 1937.". 1932. antrenat de incandescenţa cercetării. în „J. 238 Să presupunem că asistaţi la o conferinţă care are sesiuni di-■■■■■.

întrucît tensiunile pe oare le implică nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile motivelor originare. în ca-"pitolul următor vom arăta că ceea ce percepe. ] Dar canalizarea nu constituie o autonomie funcţională adecvată. appl. Spre deosebire de Freud sau Alder. spasmul genunchiului. O bătrînă dintr-un azil îşi concentrează viaţa nu-mai pe speranţa că „poate unii îşi amintesc cu drag de mine". Ele sînt J răspunsuri automate. C a n t r i 1.". revision of the „Study of Values" l0r use in magazine readership research. Vorbesc aici despre nivelurile cele mai înalte de organizare ale personalităţii. memorează şi gîndeşte o persoană este în mare parte determinat de structurile sale esenţiale. să elimine şi corpul său trebuie să realizeze nenumărate adaptări homeostatice pentru a menţine echilibrul delicat al vieţii. de asemenea. Recent applications of the „Study of r?îues". capabile numai de o rnoduicare uşoară. Power. Pasiunile dominante ale adulţilor sînt extrem de diverse. Oricum le-am denumi. nu to'ate motivele sînt funcţional autonome. Engstrom. să doarmă. instanţa cea mai importantă a autonomiei funcţionale s seşte în organizarea esenţială. ele formează o imagine de sine complexă sau un stil de viaţă care este. funcţional autonome. Ar fi o eroare să considerăm interesele ca mobiluri esenţiale singulare şi separate. Opinia mea este aceea că. deşi sistemele independente (perseverative) de nivel inferior 25 H. valori sau altfel. chiar ale celor între 10 şi 19 ani. Echipamentul constituţional. Mai mult. no.) Ce procese nu sînt funcţional autonome ? Am argumentat că în cea mai mare parte structura personali-taţii este postinstinctuală : ea nu e dominată total de impulsuri în. Imaginea de .. General and specific attitudes. ca primă generalizare. 265 există. Jenkin. nu susţin câ liniile călăuzitoare ale personalităţii sînt de obicei formate la vîrsta de trei sau cinci ani. de asemenea ţ. 2. împreună. 192 . 259—273 . Impulsurile. 43. Nu are importanţă pentru moment dacă vom denumi aceste motive esenţiale interese. Soc. prin definiţia noastră. Atunci. De la naştere pînă la moarte. Affective processes in perception. 26 H. G. 3. Psychol. Pe măsură ce un interes creşte creează o condiţie tensională durabilă care duce la o conduită corespunzătoare şi acţionează de asemenea. 100—127. Un om e absorbit de afaceri şi de golf . C a n t r i 1. A11 p o r t. sau cel puţin multe din raporturile unei persoane cu viaţa. Totuşi. ca un agent tăcut pentru selecţionarea şi orientarea a orice este legat de interes.25 Dacă li se dă de citit un ziar ei vor citi mai multe articole privitoare la artă decît persoanele fără interese estetice. 1957. 241 şi dezvoltarea personalităţii — cd. ele sînt motive superioare dobîndite. ele sînt. Mary E. Un element esenţial al acestui dinamism dominant este scut mentul responsabilităţii pe care o persoană îl are faţă de viaţa s Modul în care cineva defineşte rolul său şi obligaţiile în determină o mare parte din conduita sa zilnică. s-a subliniat mai sus că majoritatea motivelor manifestă stiluri ca-nalizate de expresie şi caută satisfacţia într-o manieră preferată. pro.. 2. 28. 3. 1.". în „J abnorm. Desigur.26 Aceeaşi tendinţă selectivă se (descoperă la toate formele de interes care au fost testate. fiinţa umană e supună impulsurilor biologice. pare sigur să afirmăm că interesele Majorităţii copiilor.sine şi stilul de viaţă sînt factori de organizare. sînt foarte semănătoare cu ale altor copii. ^932. în „Psychol. Majoritatea teoriilor despre personalitate (mai ales acelea care postulează „energiile invariabile") omit forţa mo-tivaţională a structurilor de nivel superior. procesul digestiv — deşi şi ele manifestă o individualitate de funcţionare —■ nu trebuie considerate funcţional autonome. sentimente.". Psychol. (McDougall u meşte acest nivel de organizare „sentiment de autoconsideraţie' alţii „ideal de sine".J voeate de o stimulare specifică şi e îndoielnic că pot fi clasificate' 1 ■ c x moţi /aţicnalo. în „J. funcţional autonom. Cîteva tipuri de motive nu sînt autonome. conduce şi unifica toate. oameni cu un interes estetic puternic răspund mai repede la cuvinte legate de acest interes decît la cuvinte referitoare la interese care le lipsesc. să spunem că dacă un motiv poate fi urmărit esenţialmente pînă la tensiunile impulsurilor atunci el nu este un caz de autonomie funcţională. 54. Acţiunea reflexă.C. zi de zi. 1959. Clipitul ochiului. 74—78. Ea trebuie să mănînce. Monogr. în „Psychol. complexă care determină „atitud nea totală" a unui sistem de viaţă matur. W. în timp ce adulţii progresează în ^nicitate (individualizare). 1933. născute : şi nici nu e în mod obişnuit dominată de structuri timpurii de complexe juvenile. Bull". Astfel. Se dezvoltă treptat în cursul vieţii. A. Interesele şi valorile dobîndite au putere selectivă.In mod evident interesele tinerilor sînt mai puţin stabile decît ]g ale adulţilor. un altul de religie şi artă. N. Unele capacităţi şi sisteme t I cel mai bine considerate ca relativ fixe şi .

Obiceiul a persistat.invariabile în vieţii. Deşi s-a arătat că „deprinderile-în-formare" se -nCadrează bine în concepţia noastră despre autonomia funcţională oerseverativă. aşa cum o arată exemplele noastre. G. dai. NereuşindiJ acest efort eroic a inventat ritualul sărutării aerului pe careJ exhala pentru „a-1 face bun din nou". o formă de comportament se „stinge". Observaţia este bună. Un copil vecin vine la uşa noastră şi primeşte o prăjitură. Nevroticul pare incapabil să se centreze în mod adecvat pe prezent sau pe viitor. 6. 5. A dobîndit un motiv nou (funcţional autonom) ? ir'entru a găsi răspunsul va trebui să feuprimăm prăjitura. este complicată din punctul de vedere al autonomiei funcţionale. 244 . desigur acţionează ca sisteme cu feedback. K r e c h. Întărirea primară. Dar iată o altă faţetă a tabloului. pentru că ea a înţeles că era rea făcînd aerul „rău". Observăm că ie-} tiţa a fost vindecată cînd conflictul ei datînd de opt ani a fost îndepărtat. Theoretical models and personality theory. temperamentului (capitolul 4). căci actele prezente ale unei persoane nevrotice sînt încărcate mai ales -cu consideraţii care aparţin trecutului. Deprinderi. în final. 'în acest caz conduita la vîrsta de doisprezece ani este în realitate manifestarea unui cotaflict nerezolvat de la vîrsta de pa„ Iru ani. Sper că poziţia mea despre „întărire" este clară acum. Ne referim în primul rînd la „materiile prime" ale consti-tuţiei fizice. atunci acest lucru indică faptul că motivaţia sa era legată în întregime de gustul său pentru dulciuri. acesta era „bun". Aceşti termeni moralişti au întristat copilul de ani. S. Ori de cîte ori o persoană adultă manifestă un conflict infantil sau juvenil. aerul era 243 „rău". majoritatea deprinderilor nu sînt deloc mbtivaţionale.C. A theoretical model for personality studies. producerea pubertăţii şi altele). Orice nevroză este un sistem in'terrelaţionat. Infatilisme şi fixaţii. dacă el primeşte o moştenire şi nu mai munceşte. A fost necesară in tervenţia psihanalizei pentru a aduce în conştiinţă conflict^ uitat şi pentru a vindeca ticul. Pare posibil ca un stil nevrotic de viaţă să fie stabilit rigid şi să nu mai găzduiască în sens clar conflicte trecute. scărpinatul. ticurile faciale.®e acelaşi ordin sînt legile ereditare ale dezvoltării (ca maturarea capacităţilor odată cu vîrsta.). nu putem vorbi de transformarea motivelor. rosul unghiilor. inteligenţei. O fată de doisprezece ani avea obiceiul iritant de a ples-căi din buze de eîteva ori pe minut. El revine iar şi iar. Duke Univ. 7. Toate schemele de conduită care reclamă o întărire primară sînt în afara concepţiei despre autonomia funcţională. Freud ne-a învăţat că rădăcinile unei nevroze se află adeseori în primii ani de viaţă. Dacă un muncitor depinde de laude pentru 'a-şi menţine standardele de calitate nu putem spune că măiestria este pentru el un motiv dobîndit. ticul a persistat totuşi. Putem adăuga limitele individuale ale forţei corporale şi sănătăţii. p. 4. • Cititorul perspicace poate întreba : „Nu avem aici cazul unei autonomii funcţioanle perseverative ? Fetiţa pare să fi suferit din cauza unui sistem motivational independent disociat. Press. Autonomia funcţională nu este implicată. N. In acelaşi timp există o diferenţă esenţială. complicat de manevre desemnate să menţină viaţa în condiţii dificile. în ceea co priveşte „întărirea secundară" s-^a ară\at în capitolele 5 şi 9 că această explicare a transformării motivelor este prea vagă şi totuşi prea legată de „energiile invariabile" pentru a oferi o teorie satisfăcătoare a progresului intereselor mature. Ele sînt sisteme instrumentale declanşate în slujba motivelor. In esenţă ne-ar plăcea să afirmăm că motivele nevrotice nu sînt funcţional autonome. 1952. Ea urmează un imbold care este fundamental nemodificat din primii ani de viaţă. Nu şi-a format un interes nou pentru noi. Unele nevroze. Durham. totuşi nu e înţelept să susţinem că deprinderile-în-general sînt exemple de motivaţie funcţional autonomă. Mai ales ceea ce se nu27 Cf. Un ecou al vieţii anterioare obsedează conduita ei.. Sila de a-şi spăla mâinile. Ori de cîte ori. Abia s-a terminat actul silit că pare să înceapă repetarea aceluiaşi act silit. pr^ fund tulburată. Similar. în D. dar cînd îl exhala. ca în exemplele de mai sus. 141. numai dacă ea nu satisface un impuls originar. Problema comportamentului nevrotic. nu putem vorbi de autonomie funcţională.27 Este un stil învăţat de supravieţuire şi poate fi conceput fără nici o relaţie cu nevbile primare neîmplinite. Angyal. analiza a dezvăluit faptul că cu opt ani înainte mama ei îi spusese că atunci cînd inhala aer. Dacă copilul nu mai vine. Klein (Eds. sugerea degetului. De^ 242 ici unul din faptele enumerate nu constituie în mod direct „mo-fve". putem spune în mod sigur că pentru el munca era numai o deprindere extrinsecă (slujind nevoii sil" de a-şi cîştiga existenţa) şi nu un motiv funcţional autonom intrinsec. A. Comportamentul ei nevrotic nu era esenţialmente autonom. ea a încercat să nu mai respire. întreaga chestiune era atît de dureroasă îneît a reprimat tirea întîmplării. într-adevăr. e kme s^ se retmă efectele lor limitative asupra transformării motivelor. Putem foarte bine să acordăm un loc concepţiei autonomiei funcţionale perseverative în cadrul teoriei nevrozelor coercitive.

totuşi. ?nţionâm aici acest caz pentru a sublinia faptul că este necesar examinăm fiecare caz specific pentru a stabili în ce măsură şi în ^d poate fi implicată autonomia funcţională. Unii pacienţi cu tulburări mentale. şi pentru ei acest nou nivel al existenţei devine funcţional autonom. funcţional autonomă ? Există cel puţin o distincţie teoretică care să ne ajute să deci„ ^Dacă prin psihanaliză pacientul retrăieşte trecutul (ca fata de •'-prezece ani) şi află care incidente reprimate au fost perturba0 p si dacă această urmărire retroactivă produce o vindecare °anirii că pacientul vede că elementul perturbator nu-şi are locul '. atunci acest interes nu trebuie -onsiderat ca fiind funcţional autonom. de asemenea descris de un student sceptic. Revenind dintr-o a] menea incursiune el a spus „Ea mi se pare mai potrivită. Mă interesează cazul unui preot pe care l-am întîlnit recent. Estetismul lui Lars este n vrotic —■ o sublimare transparentă a motivelor sale adevărate. El şi mama sa divorţată îşi sînt extrem de devo unul altuia. în definitiv. Dacă.^sistemul său motivaţional actual). El nu este intrinsec naturii sale. I ceea ce priveşte autonomia funcţională.şte cu altă fată. Şi în multe ale privinţe este un superestet. ei'g -^ substitute pentru lucrurile pe' care le doresc in mod real in vN Fără îndoială. Acolo am ridicat problema dacă interesul Şau profesional ca adult este numai o „manifestare" nevrotică a identificării anterioare cu tatăl său.^evroză caracterială" reflectă o imagine de sine prost adap-:' ja" realitate. 245 8. „trec în altă lume". Licţional autonom. Un asemenea pacient adoptă un model iluzoriu şi un evantai redus de comportamente drept stilul său permanent de viaţă. în ai doilea. Preocuparea1 pentru busturi. Cunoscuta teorie a lui Freud susţine Câ ] motivele adulte — chiar şi cele mai preţuite din punct de vJtj social şi cele mai idealiste — sînt „sublimări transparente" ale ^ tivelor primare ale sexului şi agresivităţii. dar n-are bust !• i place poezia. să revenim la cazul politicianului care urmează calea l său (pagina 233). Cînd citeşte versuri lasă cuvintele să cadă ca nişte bile. Medicul. Nu ■ ' aq aceea.motivaţional. J^l onarul îşi deplasează „dorinţele al căror motiv e inhibat" .j Am un prieten care pare să fie motivat puternic de valori estetice tj ceea ce face pare consecvent cu sistemul său motivaţional bine integrat tf înalţă capul din examinarea fotografiilor cu Afrodita fără braţe şi suspini! „Ah. Există aici o morală în ceea ce priveşte psihoterapia. dar exis^ în slujba unui alt motiv. Dacă într-adevăr cazul este aşa cum îl prezintă studentul. în sfîrşit. dobîndit. Un student scrie : înclinaţia mea este biologică. ConstitJ dragostea sa pentru frumos şi ceea ce este fermecător un motiv funeţionj autonom ? Nu cred. o „nevroză caracterială" l% atît de ferm structurată îneît acum constituie un model de •ată si dacă nimic nu poate s-o disloce. Sublimarea. dar ne^ energic că ele explică toate motivele adulte. dar totuşi persistentă şi permanent stilistică. este mama sa. „mestecatul şi suptul" versurilor frumoase —* toate indică dl rinţa de a-şi poseda (sau de a reveni la) mama. motivaţia este funcţional autonomă. Ar părea înţelept pentru terapeut să stabilească dacă simptomele pacientului trebuie retrăite „mergînd la rădăcina problemei" sau dacă cea ce se poate cel mai mult spera este o reconciliere a pacientului cu propriul său stil de viaţă. atunci nu avem altă alteritivă' decît să admitem că ea este un sistem . Se „obişnuieşte" ou maladia sa şi-şi construieşte viaţa în jurul oi. Unele tulburări psihotice sînt temporare. mecanicistă şi freudiană. în mod permanent. căutînd pe cea perfectă. Tulburarea nu e funcţional autonomă. Totuşi. reflectînd un dezechilibru în sistemul existent al motivaţiei. Să descriu un I care ar corespunde înclinaţiei mele şi pare să nege autonomia funcţjOn. M-a întrebat ce procent oj profituri ar încasa pentru proiectul mănăstirii sale. pe de altă parte. sarcina mea a fost să mă ocup de închirierea sălii de sfj tacole a şcolii sale pentru un bal de adolescenţi. Iată un alt caz. c^ este şi că poate fi tratata mai bine prin reeaucare acrit prin retrăiie. atunci nevroza nu a fost func^nal autonomă. Am încercat să disc . I De exemplu. Numele său o Lars. „Idealul său de fată". nici nu puteam > să-mi imaginez dominanţa atotputernică a aceşti unic motiv în conduita sa. Psihozele pot fi considerate din acelaşi punct de vedere. La fiecare sfîrşit de sântj mînă se intîlne. sînt total incapabili să-şi stăpînească existenţa şi. Dacă este aşa (cum se vede : ponstrîngerea şi rigiditatea sa). dacă a depăşit de lult timp dependenţa sa juvenilă şi acum are un interes pentru uticâ de dragul politicii. mai puternic şi în cel mai bun caz p jumătate conştient. ni există o bază pentru a afirma că stilul estetic de viaţă al lui Lai este funcţional autonom. „sublimările transparente" există uneori. artistul. Pînă cînd nu l-am jj tîlnit. dacă astăzi ar trăi numai astfel de oameni". li j tează pe Noel Coward. în primul caz el presupune că nevroza nu e funcţional autonomă. Criticii autonomiei funcţionale citează cazuri speciale peil(j a-şi dovedi punctul de vedere. ?»Iulţi oi meni mi-au spus că este un om cu un singur motiv în viaţă : să sti ingă bl pentru o mănăstire pe care speră să o construiască.

decizia este adel sea greu de luat. ' c' ln jurul său? Deşi posibil ■ i. Nu putem realmente spune în acest caz dacă i' sau autonomia funcţionala cs potriveşte cel mai bine o. complet adulte. Dar nu e o doctrină a ar i > Nici mac n nii încearcă sa eXpliee motivul său central! In acest caz. nu atîrnat pe perete. La orice încercare de conversaţie.e dor. Cu greu se i. nu există . • arhiepiscopul nu prea pare să susţină proiectul preotului pentru că se cr ^ . p^ acesta la aciuaia sa pac:-iUr. ipplasînd o aorinţi al cărei obiectiv e inhibat (sexuală. Dealtfel. este ţio ai ti uor. pur şi simplu nu ştim destul 6pre persoana in chestiune pentru a ajunge la o decizie clara. transparentă a ^e alt tip.-.o a trai intr-un proiect limitat cu un scop jjnilar. în . Autonomia funcţională nu este o .om. ( — pur şi simplu pentru ca nu ştim destul despre viaţa e Trei ie s. Discuţia noastră a clarifj faptul că nu este totdeauna posibil să se stabilească dacă un n/^ dat îşi are rădăcina în impulsuri. Am încercat să discut tensiunile interreligioase ale comunităţii. la întrebarea „Cînd nu este astfel ?" nu pOa). dobîndesc tonalităţi noi şi extrem de individuale. 247 Pe de altă parte.iii s. Decizia poate veni numai după un şti] diu intensiv al fiecărei vieţi individuale. scop unic ? Să acceptam ilicâ c t celibatarul este i astfel e dorl d pj_ar< "> ilicâ c t celibatarul este i astfel e dor■ ■ Tclum . Din acest punct jtivul sau. în virtutea zării. Mai curînd. nu-l 'n resau.r preot proiectul poate fi numai cristaliza-a concis a ^i unui i totiv religios şi a unui stil de viaţă. şi-au găsit întreaga r raţiune l. Ay tresa c ptam ca un mod îi cară toat.-. un poate reflecta o combinaţie de forţe : infantile şi adulte. în mări sau în formule de viaţă. Ku m câu+a o alta reducţie. ca in multe altele.iu — i cealif i ! < st" m r \ foai . :''ce aii r i. i. natura extrem de obsesivă a comportamentului preşului ridica i"itr_ tarea daca nu e implicată o nevroza coercitivă. aceia de construcţie a unei mănăstiri. de încercarea de a rece i : a ia sa. 1J dat deoparte. Comportaţi jiu mult pecU pb.\ spu poate ca aceasta pasiune doi mantă est funcţional autonomi ea it) buia afirmaţie pr> care putem si o l. atunci nu avem un caz de autonomie funcţională. tuale şi intenţionale conştiente şi inconştiente. dar nici nu prea face electiv progrese. într-o fixaţie infantilă.i adăugam un cuvmt privind pfîngerea celui c ca doctrina autonomiei funcţionale „nici măcar nu in cearcă c motivul sau central". c ici nu numi că este nepopular din^ cauza ? ntfi ' -( neplăcute. exista un răspuns categoric. Din cauză. Practic. Viaţa ir3aşi e \ a si „explica'• Nu aven nevoie si nu putem să privim „mai adînc" — dacă ui e^te funcţional autonom. este o denumire directă a knui aspect imporiOirte neglijat al motivaţiei umane. ci pus pe un şevalet. chiar impulsurile. la vedere. mulţi oameni. Într-uri se s o r i] un motiv "uncţional autor ori c^te pe onâlitatea.nevoile adolescenţilor pentru unele condiţii favorabile de recreere ..i nantă. Totuşi pt cm să raportam orice motiv funcţional autonom la rnul central total şi să descoperim importanţa sa relativa în . nu putem declara că un motiv este totdeauna de tipul sau.e influenţele complexe j. In consecinţă. în biroul său se găseşte un tablou mare al n proiectate. Dar caţia istorica ru este o explicaţie funcţională.e o parte. '. extrinsece ş7T! trinsece. itrîn. integrmau-se cu trebuinţele şi interesele sale sint ?riue mtr-o structura unică de efort central. Trebuie să ţinem seama de posibilitatea că motivele vieţii n! prezenta multe grade de puritate şi impuritate în raport cu'auy nomia funcţională.. ca Faust din vechime. După cum am văzut. pentru că ii fără milă pentru bani. poate).i « ca u con. k Grade de autonomie funcţională. Dacă autorul se înţelege prin ta c r cori o explicare istorică a paşilor din viaţa preotului i.icem.acesta a deturnat o parte din fondurile parohiei sale pentru propriul 246 ^ c i aceastl urmărire a unu. r i\a a e L. explicaţia hedonistă. -.doctrină a dis-<irii"'. replica : „Cît obţin Pen mănăstirea mea ?" Relaţiile sale cu oamenii din oraş sînt proaste.de viaţă. a declara fără dovezi că toate interesele sînt o mascaradă pentru ceea ce omul doreşte în realitate (în n cipal sexualitatea şi agresiunea) este la fel de neverosimil <C'1 inorog. o alta e'ovad i ■ ■ •. nu ara încredere în "c_„: ic i puc si nu evi ■.p< *. ^ă rezumam : claca avem de-a face cu sublimare.e faţ.uIul sexual s?oO i i <.

Am atras atenţia asupra u diverse sisteme perseverative ca reprezentînd un nivel relativ ferior de autonomie funcţională. nepermiţîn-du-şi niciodată să fie într-o poziţie în care să sufere şocul (sau arsură. *• 61. In & doilea rînd. 353—385. C. L. 1. în legătură cu acest subiect ne amintim faptul bine stabilit că motivele evitării.principiu. în S. New York.). E. întărirea de tip superior şi variaţia de la un agent o>-ire la altul se adaugă acestei posibilităţi se poate vedea cît de dificil •^'situaţiile umane complexe să se stabilească dacă o deprindere este sau <:stefuncţionai autonomă. odată învăţate. Drin SR. dar dacă nu e întărit prin atenţia tatălui. putem spune că în în care un motiv actual caută scopuri noi (adică manifestă un diferit de tensiune faţă de motivele din care s-a dezvoltat) el funcţional autonom. el îşi va pierde în cele din urmă interesul. Stevens (Ed. d ir ■ . („Copilul care s-a ars odată evită focul"). u 28 N. par să sfideze stingerea. Să revedem cîteva consideraţii cvasimecaniciste care sînt relevante şi ar putea fi utile. 1951.28 Ceea ce ne arată acest pasaj este faptul că teoria stimul-răsms ar preconiza. S-a descoperit că activităţile care sînt J compensate numai o parte din timp par să fie mai rezistentei stingere deoît activităţile care primesc totdeauna o recomperl în ultimul caz.. gînguritul copiy lui şi alte secvenţe repetitive de acte. Am menţionat deia ca J exemplu elementar de asemenea cercuri reflexe. Cum se produce autonomia funcţională ? Ar fi satisfăcător din punct de vedere ştiinţific dacă ani putea da un răspuns simplu la această întrebare tulburătoare. Tot ceea ce putem spune în prezent este faptul că aud menţinerea pare să fie o proprietate nervoasă fundamentală şi OfJ o ba^-ă pentru conceptul de autonomie funcţională. Acest fapt esle admis de teoreticienii S-R30. cînd recompensa nu se mai dă. vom încerca în răspunsul nostr» numai să arătăm care ni se pare a fi direcţia generală corectă. Din nefericire geşti termeni devin extrem de vagi cînd se aplică la ceea ce Miller ■îurneşte ^situaţii umane complexe". Miller scrie : spunem că un impuls puternic dobîndit ar putea părea să nu fie stins . întărirea parţială. legată da producerea autonomiei funcţionale. situaţia finală (un răspuns) trimite impulsuri nervoase croieruJ Aceste impulsuri de întoarcere se descarcă pe căile libero şi fel tind să menţină într-un mod circular (sau într-un mod uşor J dificat) sistemul care funcţionează31. pentru moment. sau boală) acolo unde a fost prima dată rănit. 248 249 Si conchidem de a că dacă odată cu trecerea timp interes dobândit dispare i =■ stinge) nu e vorba de un caz nomie funcţională. Din nefericire nu putem fai astfel —■ şi aceasta din două motive.\ii>' de „stingere întîrziacă' aparenţă permanent întîrz ite şi în aceste cazuri con~hicW I autonomia funcţională esce implicata. dar trebuie să atragem atenţia asupra numeroaselor cazuri în care interesele dobîndite nu se sting niciodată. totuşi. Circuite reverberative. El c^e referă . 2. 29 Alte încercări. îşi poate menţine acest interes pentru pescuit un timp. Explicaţia pare să fie aceea că animalul (sau fiinţa umană) „nu-şi asumă riscul". Fenomenul autonomiei funcţionale nu va 2 niciodată clar înţeles pînă cînd nu vom şti mai mult despre meeaj nismele nervoase relevante şi despre formularea corectă a naturi intenţionale a motivelor. 3.Cînd generalizarea. Un termen familiar în teoria na logică modernă este acela de feedbac z. sînt citate în nota 9 supra. dacă ar fi posibil. Comen-*a această problemă. dbook of experimental psychology. Dacă se întîmplă acest lucru. cap. Deşi'aceste sisteme id puizează tot evantaiul motivelor funcţional autonome. Traumatic avoidance learning : the M54 * es °f anxiety conservation and parţial irreversibility. Rev. W y n n. S. VoJj numi primul grup de consideraţii „cvasimecaniciste" şi al dil^ grup „esenţiale". ele au . De aceea.im număr considerabil de încercări şi totuşi să se stingă în cele din . Toţi avem un repertoriu vast de ssemenea motive de evitare şi nu trebuie să revenim la prima ex-Perienţă dureroasă pentru a susţine aceste evitări. în pasajul citat mai sus Miller susţine ă unele sisteme dobîndite persistente sînt de fapt pe cale de a se btinge. Wiley. în primul rînd. Solomon. Admitem acest argument. în afară de cea a lui Miller. activitatea dispaa imediat. L. în „Psychol. 13. Stingere întîrziată. atunci desigur interesul pentru pescuit nu a devenit funcţional autonom. Ele durează o Vlaţa întreagă şi nu se sting. Learnable drives and reward. Mi ller. Ceea ce nu ştim este cît de permanent poate fi un asemeM a stern. Consideraţii cvasimecaniciste. nu cunoaştea procesele nervoase care ar putea fi implicate în transformarea sisj temelor vechi şi în menţinerea sistemelor noi de motivaţie. psihologia actuală nu posedă o teorie consecventă dea pre natura omului. . Astfel băieţelul care ^vaţă să iubească pescuitul pentru că această activitate a fost asociată ou primirea dragostei şi atenţiei din partea tatălui său.'je-acum dificultăţi teoriei predominante a învăţării.". să nege autonomia funcţională ^plicind fenomenul în termeni familiali de S-R29.

den'jL-j deri şi răspunsuri specifice. Nota 14 supra< 250 251 rale faţă de puritatea. Tocmai deprinderea-i-formare sau atenuarea noului în ceea ce este familiar pare să estreze sistemul neurofizic cu autonomie. mu3nul e absorbit să atace piese noi şi mai dificile în cadrul evan"'■-'lui său de abilităţi . în cazul porumbeilor vedem că deşi „întărirea neperiodi<| previne stingerea. care rfnt hil niţi de fiecare dată cînd se aprinde o lumină. In critica sa asupra autonomiei funcţionale. Acest tip de stare motivatoare centrală — deşi nu îi cunoaştem natura nervoasă — corespunde tipului de autonomie funcţională pe care le-am denumit „perseverarea în sarcină" (pagina 237). dl prinderea 'se păstrează. C h a n g. Este un principiu neurologic acceptat faptul că organizările de nivel superior selecţionează. 4 Amestecul de nou şi familiar. Ni se pare pertinent să considerăm aceşti factori oa \ lecţii" făcute de către achiziţiile de ordin superior ale uno. factorul imprevi Iii în pescuitul cu undiţa poate ajuta ia susţinerea zelului pi carului. Schedulcs of reinforcenient. Ferster. „aventura" noastră în cursul ■ conduite poate fi un factor care conferă autonomie. H 13. Acest principiu în sine favorizează dezvoltarea autonomiei «Micţionale. dacă după un timp nu i| primesc hrană. The '"''F^îl dlscharge of corticoilialamic reverberating clrcuits. Eroarea teoriei S-R constă în imaginea demodată ne Caj o oferă despre organizarea nervoasă în termenii unui manunţi de miriade de impulsuri specifice şi deprinderi separate întării Aşa cum fizica a încetat ?ă considere natura «a un compus de uj tăti centimetru-gram-secundă. A stăpîni arta mer. I 31 Vezi notele 14 şi 17 supra . îşi vor schiml] în curînd deprinderea de a ciuguli. rnestecac cu ceea ce este familiar33. observăm. adnitem. Sar-cinile sînt în mod frecvent coercitive pînă cînd sint îndeplinite — şi. Elementul „risc" este desigur evident în 'nt: interese ale maturităţii.]Uj este un motiv absorbant pentru un copil de cincisprezece îmi căci îi lărgeşte capacităţile actuale. înfăţişarea. Neurophysiol.Să luăm exemplul unui animal. B. Prioritatea „barierelor" de rdvel superior. în „J. 12 C. Appleton-Century-Crofts. poate că este bine să acceptăm amendamentul lui Hebb : caracterul mo-tivaţional al rutinei este mult intensificat dacă conţine în sine tensiunea noului. 224—231. Ori de cîte ori foamea apa 1 hrana e . Un om de ştiinţă e ""fascinat .". >n York.. El nu este funcţional autonom. 5. Gu această întărire neregulată. Fersi şi Skinner constată că chiar şi după ce nu primesc h^ană. pp. cit. Putem exemplifica în felul următor : Impulsul de foame. neurofiziologia modernă ebandj nează deprinderea specifică întărită pentru cîmpul nervos dina» care are prioritate asupra deprinderilor de răspuns specific. în cazul jocurilor de noroc şi al pescuitului. Speranţa chtiŞt lui pare să-i susţină pasiunea.'ntir'rc d '-"din J perior". în cursul dezvoltării. da" nu pe aceea) şi ne-am elaborat unele atitudini foarte geneHebb. aceste stiluri evident dobîndi e :lnf tivate şi ele controlează şi dirijează în mod cert mod mânca. savanţi. Ne-am referit înainte la un tip de preferinţă pentru ceea ce este familiar (pentru rutină) care marchează mare parte din v'ata noastră motivaţională (pagina 238). alţii se apropie de mm tr-un mod curios şi afectat. de asemenea ÎI. filtrează şi „pun bariere" răspunsurilor specifice de toate tipurile. Probabil că efectele dinamice întăririi parţiale pot fi un caz special al unui principiu mai rfi enunţat de Hebb. Totuşi. Exploratori. satisfacerea impulsului este totuşi clar implica^ Pe de altă parte. nu ne părăseşte de la naştere pînă la moarte. am elaborat multe canalizări specifice (vom mînca această hrană. în legătură cu aceasta ne putem referi la teoria genetică dj pre inteligenţă a lui PiageL Acest autor susţine că în cur ral vieţi „scheme" noi şi de ordin superior se elaborează — astfel îneît gîa direa noastră este controlată de noi . pf rumbei! ciugulesc îndelung şi cu înfocare —■ după mii şi nţ de încercări32. rn. 235—257. în mod similar. unui copil îi place o jucărie dacă ea este mformă cu aşteptările sale. neez ce este nou într-o combinaţie cu ceea ce este familiar . Cînd abilităţile sînt stăoinite. La nivel uman jocul de noroc este un bun exemplu. Acest autor indică faptul că interesele care ^jtosusţin par să reflecte o preocupare pentru nou cînd acesta . unele nu sînt rezolvate niciodată în viaţă. ele nu mai au un caracter rnotivaţional. Porumbeii..generalizare" şi de . menţionată tj sus.. Fără a nega acest dinamism. ti9făcut nici un impuls elementar cunoscut. decît ca întăriri ale unor impulsuri sj cifice. Jucător^ învederat are nevoie să cîştige numai ocazional. Ceea ce pare să tîr°Ple este *aPtul că scoPurile sînt mai atractive dacă uneori : 'n tinse şi uneori nu. 1957. dar nu cu toate. Skinner. F. calitatea hranei Unii sînt gurmanzi radicali . Miller vorbeşte da . B.t? consumată. Astfel. căutători ai adevărului religios ultim îşi fixează noi sarcini în cadre familiare şi îşi urmăresc scopurile pînă la moarte. op. Dar dacă uneori sînt hrăniţi şi uneori nu.

Dar. tensiunii. 129—133. omul doreşte o mulţime de lucruri în viata în afara unui echilibru biologic sănătos şi a satisfacerii impulsurilor sale. Mulţi psihologi nu văd nimic în personalitatea umană dincolo le această lege de bază. A cognitive theory of dynamics. acesteia îi este necesar un supliment vital. 56 W. El afirmă just că scm mele mai vechi râmîn latente si pot fi adesea reutîlizate. London. Fără a nega adevărul homeostaziei. Norton. R Stagner. de obicei. 35 CI". i mod bun de adaptare este susţinut de multe mecanisme. Mecanisme multivle. sistemele metabolice şi impulsurile şi trebuinţele biologice sînt atît de complicate şi de remarcabile îneît Cannon vorbeşte despre ele ca reprezentînd „înţelepciunea corpului"36. Cannon. Psychol. Rev. nu că persoana este re-compensata. lucrăm ele preferinţă cu şist! mele noastre dobîndite şi nu cu cele antecedente lor34. adică. Fiecare separat caută redu 34 J. In acest portret al omului observăm că segmente separate ale fiinţei sale sînt tratate ca şi cum ar fi suficiente lor însele. dar nepreţuite.. The wisdom of the body. 61. 205—208 . B. Revenind la autonomia funcţională sj tem pregătiţi să afirmăm că la consideraţiile . dacă vrem să explicăm Motivaţia umană. înainte de a conţin" efortul nostru de a spune „cum se produce autonomia funcţionalj cititorul ar trebui să se oprească o clipă şi să ia în considerai cea mai importantă problemă din întreaga teorie psihologică : P^ blema referitoare la natura omului. Natura^ nu pune toate ouăle în acelaşi coş. Ceea ce Cannon numeşte „lucrurile neesenţiale dar nepreţuite" ale vieţii este caracteristica cea mai evidentă a personalităţii uir ane — dacă boala sau mizeria extremă nu au redus cumva individul la un simplu impuls. Woodworth. Homeostasis : corruptions or rais™>nceptions "> — A reply. transl. ce ocupă de hobby-ul favorit. Dacă i mecanism eşuează. p. în „psychol. nu a :t-o ca pe o lege care explica întreaga conduită umană. 37 Ibid. f Am denumit această concepţie despre om teorie homeostatică inile 99—101)35. 253 Consideraţii esenţiale. în căutare de echilibru. Rouu and Kegan Paul* 1950. P i a g e t. în „Psychol. Astfel* : uflera că o activitate este recompensată. Este -un principiu al comportamentul mamiferelor că supravieţuirea este supradeterminată . Rev. Tratăm fiecare sistem separat şi nu privim func-srea vieţii ca un întreg. doreşte o noul activitate. Dynamics 1 behavior. 1932. o duzină de alte mecanisme rămîn să susţii acelaşi rezultat. El ie : Odată trebuinţele esenţiale satisfăcute prin homeostazie.".. M o'frer. Dar în cel mai bun caz ele duc la întreţinerea unei ordini existente. 5—17 . Review of R.". I aceea este foarte probabil ca autonomia funcţională să se poa datora sau să fie ajutată de oricare sau de toate principiile asup cărora ne-am îndreptat atenţi — ca şi de unele principii supl mentare la care ne vom referi acum. 58. Dar cînd s-a săturat şi s-a refăcut. „Regii săm" la ele uneori. The psychology of intelligence. H. Spunem că un impuls este satisfăcut. De aceea este un mănunchi de moduri recompensate de răspuns. doritor de hrană şi odihnă. nu că o persoană satisfăcută. care a formulat-o. Acţiunile de echilibrare între glande. 1951.". New York. 252 r 2. Cînd e găsit un mod anume de adaptare reuşită (adică ci cînd un act este recompensat) acesta este învăţat.fying concept in personality 'fteorj/. Homeostasis as a un'. O. în „Contemp. c? se întâmplă atunci ? Dacă e sănătos. citeşte o oarte stimulantă sau iese seara la plimbare sau la un spectacol. la un nivel de existenţă homeosta-•*. Filozofia creşterii: o problemă crucială. Venind acasă de la lucru omul se simte obosit şi înfometat. 6.sisteme. ar pujea fi căutate în mod liber cele neesenţiale. Cannon. 4. Punctul de vedere obişnuit ne spune ceva de genul urma*( omul este un animal care caută echilibrul. 323. S.37 Cu alte cuvinte. 1959. 1954. Totuşi. El este alcătuit < foarte multe impulsuri discordante. Conceptul de homeostazie se referă la menţi-av sau restaurarea unor „stări constante" în organism.

vinovăţia. particular. Să luăm în consj derare omul care. formată treptat. ca orice om sănătos. Concepţia autonomiei funcţionale nu semnifică faptul că în structura matură fiecare motiv este autonom în raport cu celelalte . Am luai deja o poziţie fermă împotriva procedeului discutabil de a căuta explicaţii în termeni de eu separat. Omul are energii de utilizat care depăşesc necesităţile de reacţie. există o revenire normală din anxietate. există utilizarea constructivă a acestuia. deoarece el implică faptul că un misterios agent intern (un suflet) Modelează în ultimă instanţă lorţele dinamice ale vieţii. In ifiirînd. luînd la diferite vîrste forme noi şi diferite. caută noi lumi cU cucerit. moartea. "O asemenea femeie este într-adevăr nefericită dacă nu poate să-şi dezvolto in-1 terese noi în politică. 1. Deşi această direcţie de gîndire nu explică cum apare un motiv . Cu excepţia unor sisteme perseye-rative izolate.1 să-şi extindă posibilităţile anterioare do competenţă si c trol. q femeie sănătoasă care ajunge la vîrsta mijlocie şi nu mai are copjj de îngrijit va căuta cu nerăbdare „ceva de făcut". în această tendinţă spre unificare putem identifica multe aracteristiei psihologice centrale. în schiţarea dezvoltării motivelor mature. totuşi. Vedem -el încearcă să descopere locul său propriu în lume.'îi'şit. 2. el va trebui să „inventeze motive". studiu sau ■scopuri similare. individul progresează de la adapta la mediu la adaptarea mediului la sine"38. Dacă adoles-! centul fără ocupaţie nu are interese constructive. adică bine ancorate în eu. fără nici o dependenţa de o structură esenţială. Toate sînt interese dobîndite. El. el trece cu uşurinţă la revoltă. Ca o consecinţă a acestei căutări ■—• care reprezw. muncă artistică. Este clar că mulţi autori resping concepţia „reactivă" asupra ornului. se vor dezvolta unele noi. iar în alternativa în care motivele ■ existente nu sînt suficiente. Aici ne referim la discuţia acelor teorii motivaţionale care iau în considerare „energiile modificabile" (paginile 217—223). Buhler subliniază o secvenţă întîlnită în mod obişnuit. 3. în s. om de lume. De aceea o parte importantă a răspunsului nostru la întrebarea cum se produce autonomia funcţională este că însăşi structura eului la om o cere. ele echivalează cu spune că autonomia funcţională se produce pentru că ea este f sau nucleul naturii teleologice a omului. Preferăm să spunem că natura esenţială a omului esta astfel Uicît ea tinde spre unificarea relativă a vieţii (niciodată pe deplin realizată). ea ne oferă un plan de bază important pentru o teorie a motivelor dobîndite. Printre ele se află încercarea °tnului de a căuta răspunsuri la „trio-ul tragic" de probleme : suerinţa. să-şi stabiiea^ „identitatea". acum datorită unor întăriri îndepărtate. politician sau ermit. O persoană tînără intenţionează să devină medic.ori un adult poa 254 ^ deveni dezorientat şi anxios într-un oraş nou şi străin). de asemenea. toate strîns legate de funcţii] esenţiale ale personalităţii.adecvării" este similar . Pe scurt. Principiul „competenţei" sau al . Nici una din aceste ambiţii nu este înnăscută. într-adevăr. dacă nu cea mai mare parte conduitei sale. Luate împreună. ele constituie într-o mare măsură eul (capitolul 6). Unele din acestea admit că măiestria („prioritatea comportamentului") constituie imboldul funH damental în viaţă. are acest focar motiva-ţional particular. vandalism sau crimă ca o eliberare pentru energia sa. e necesar să adăugăm c^ puţin trei principii suplimentare. însăşi esenţa naturii umane — . multe teorii ale personalităţii consideră că „mobilul" vieţii umane rezidă nu atît în satisfacerea impulsurilor primare şi a derivatelor lor. 'motivele funcţional autonome sînt foarte personale.cvasimecaniciste of^ rite mai sus că o explicaţie parţială. nici că motivele se declanşează ca atîtea mobiluri esenţiale independente. Principiul structurării esenţiale. Principii de măiestrie şi competenţă. postularea „motivelor de creştere" şi a realizării de sine". ceea ce ii dă individului po^ibilit. efortul său Vezi nota 2 supra. Principiul organizării nivelului energetic. Iniţia • obiecte noi şi străine produc anxietate (un copil poate tresa la declicul butonului de lumină electrică . ditia nouă si „periculoasă". „Cu alte cuvinte. Susţinem că ele nu exist. cît în îndeplinirea unor acţiuni care depăşesc acest nivel de existenţă simplă. trebuie să facă ceva cu energia sa Dacă motivele sale curente (de supravieţuire şi satisfacere a ir^ pulsurilor) nu-i absorb forţa. Mai curînd ele există pentru că o imagine de sine. servicii sociale. de asemenea. Trebuie să existe motive care să consume energiile disponibile ale cuiva .. Ar trebui atunci să spunem că existenţa eului este cea care explică autonomia funcţională ? Acest răspuns este periculos. care să-i umple timpul. după o masă sau un somn bun. 255 de a se raporta la semenii săi şi la univers în general. Spunem că esenţa omului este astfel încât motivele noi trebuie să apară la persoanele sănătoase pentru a suplimenta minimul inadecvat de homeostazie. Identificăm. Apoi urmează „o trebuinţă de a şti şi a controla" obiectul sau con-.în primul rînd el are o imagine de sine extensibilă (o concepţie a ceea ce i-ar plăcea să fie) şi urmărirea aces'lui scop dirijează o mare parte.

în primii doi ani de viaţă"40. Copiii care nu-şi pot l d lege sau controla încă mediul lor înconjurător sînt la discreeocaZiilor înfricoşătoare. specialist în psihiatria infantilă. Şi totuşi unele transformări sînt bruşte şi cuprinzătoare. Am observat că motivele de evitare paf să nu se stingă niciodată. Rank. Asemei traume lasă efecte îndelungate. pare rezonabil să fim de acord cu Levy că înainte . Naşterea unui nou copil avînd ca rezultat sentimentul de gelozie. furtunile. Să luăm în considerare pe scurt pe fiecare. experienţa timpurie a unei pierderi ireparabile sau poate adoptarea de către o familie sînt toate ocazii coapte pentru o experienţă traumatică. homeostatio cvasiînchis al omului consideră dificil să admită aceasta. Unii psihiatri (O. Mulţi oameni au frici de acest ge"1 iraţionale dar cu neputinţă de dezrădăcinat. Asemenea transformări traumatice constituie un caz special de autonomie funcţională. a i*05^ s^^ Să-Şi ţină orele de clasă acasă39. Mai ales un copil care este şchiop sau care are o cicatrice vizibilă (sau un copil dintr-un grup minoritar) te suferi zeflemeaua nemiloasă din partea altor copii. Se poate pune totuşi întrebarea dacă sistemul nervos la ere este destul de matur pentru a purta o impresie durabilă spre evenimentul naşterii. de exemplu) jr^umentat că traumatismele naşterii constituie un eveniment strofic oare probabil lasă o urmă permanentă asupra fiecărui ■jtor. urioase din partea copilului. dare era învăţător. moartea .observăm că conduita omului e + într-o mare măsură proactivă. faptul de a se i ■ pierdut'' pe o stradă. aspiraţia religioasă se poate dezvolta' încet din obişnuinţa religioasă . scrie că „un eve.unilie — toate acestea şi alte evenimente specifice pot cauza şi pentru totdeauna tendinţe fobice. copilul să-şi poată verbaliza experienţele. în cele din urmă. Şi aceste sisteme pot continua ie zile. Oricum ar fi. nu eul (ca factor separat) îl produce. Dacă teama este neobişnuit de profunda şi coercitivă vorbim de o fobie. uneori toată viaţa. abia ar putea să meargă cîteva l 256 i departe de locuinţa sa. îl aşteaptă noi erienţe de eşec şi ridicol. întrucît natura omului determină acest !ucru Numai teoreticienii devotaţi unui model reactiv. Situaţia s-a înrăutăţit pe măsură ce el a crescut. intenţională şi unică pentru ei v procesul total simţul eului sau imaginea de sine sînt implic^11 i Totuşi. Copilul care s-a ars odată se teme de foc — pentru totdeauna. pavid Levy. Traume perseverative. Din acest punct de vedere autonomia funcţională este numa1 un mod de a afirma că motivele omului se schimbă şi se dezvolt' în cursul vieţii. suferindul. el poate fi în mod rial susceptibil la şocuri pe care nu le poate înţelege sau stă-I pini sau chiar discuta. molip-sirea lui Nietzsche de către o prostituată.sale. sau din cea a autonomiei funcţionale esenţiale. interesul pentru ceilalţi poate înlocui pas cu pas autocentrarea din copilărie. atunci cînd era separat temporar de mama sa încît întreaga sa viaţă era dominată de o teamă de lipsă' securitate. Eul este reflectare' acestui proces uman fundamental de devenire. Un copil sub trei ani era atît de terorizat de o lo în plină viteză. Ca adult. Schimbările traumatice pot fi sau din categoria autonomiei funcţionale perseverative.încărcat de anxietate se produce freovent conform obser. Schimbările pot opera la fel de gradat ca fluxul care ridică o barcă împotmolită pînă cînrî deodată aceasta pluteşte. mutarea într-o nouă locuinţă. Cînd ia şase ani copilul părăseşte adăpostul căminului său pen■ mediul mai dur al şcolii şi al terenului de joacă. călătoria lui Goethe în Italia. Transformări traumatice Schimbările motivelor sînt uneori atît de gradate încît nu putem spune unde se termină unul şi unde începe celălalt Dragostea pentru muzică de dragul muzicii poate înlocui numai treptat exerciţiul ascultător. Puţine vieţi par să fie axate pe un eveniment decisiv : convertirea Sfîn-tului Paul sau a lui Tolstoi. O operaţie chirurgicală. actele nechibzuite de respind'in partea părinţilor. cu ritualuri preventive. Un copil sensibil poate deveni 'manent morbid sau poate dezvolta un sentiment de inferiori- .

şocurile datorate eşecului în afaceri."41. Se dezvoltă interese religioase. la şase ani. Anxiety. 265 O perioadă cu o importanţă specială in viaţa băiatului • rican este pubertatea. Profesorul. Nu trebuie să admitem că toţi oamenii sînt marcaţi de schimbări traumatice. a remuşcării şi vinovăţiei.. W E. J Zubin (Eds. Appleton-Century^ 1927. când el trebuie să se plaseze pe scara cendentă a maturităţii. pin aceste întîmplări de la virata de doi şi şase ani Ruth Bene-t Si-a făurit un stil de viaţă care a durat mulţi ami de zile. Acestea sânt exemple de „autonomie funcnală perseverativă" datorat unor „răni psihice" acute produse r-o ocazie determinată.. New York. Hock. eu deprinderi insuficiente de studiu. databilă.. negreşit şi că dacă n-aş vorbi nimănui de lucrurile care mi s-au întîmplat. a qM versiunii. lasă în urmă un sistem perseverativ (o fobie. El trebuie să depăşească obstacolul al „gardului efeminat". lolij unor pierderi ireparabile pot.0 imagine de sine se poate dezvolta.mi-a venit în minte ca un fulger de iluminare că m-aş putea avea de tovarăş întotdeauna. a primei dragoste pot avea o importanţă supremă. Oricum. Probabil că o luptă cu pumnii. examene de trecut. viaţa de „băiat normn se află înaintea sa. într-un set de autobiografii ale unor studenţi de colegiu se pare că nu mai mult de 10% raportează în mod disting evenimente traumatice. Behavior and neurosis. avea o concepţie dispreţuitoare despre toate activităţile intelectuale. Prost -adaptat la colegiu. de asemenea. . dar în P^VJ cazuri aceste experienţe au dus la o reorientare bruscă a vieţ* Traume esenţiale. Antropologul Ruth Benedict ne povesteşte despre serios pe care 1-a avut la moartea tatălui ei. Dimpotrivă. în toate aceste stadii cruciale se pot produci experienţe traumatice. în principiu. Dacă se întîmplă astfel. Ea scrie : „. nimeni nu mi le-ar putea lua. On cvaluating the „specific event" as a source of anxiety. la majoritatea oamenilor schimbarea este doar treptată — chiar dacă toţi oamenii pot trăda o experiena emoţională vie şi impresionantă. Nevrozele perseverative la animale sînt le de J h. The locomotive dod. Un student din anul I de colegiu.. avea dificultăţi speciale la cursul de compoziţie în engleză. a prins aluzia şi a spus . ApJ noi lumi de cucerit. Următoarele două întîmplări se referă la experienţe traumatice în sCoală şi colegiu. într-o zi. aşa £W am spus. o ulerg. să cauzeze alterai rapide şi profunde. provenind dintr-o familie fără cultură. Schimbările critice şi abrupte paj să fie cele mai numeroase în timpul adolescenţei. Fericită. altele schimbă direcţia creşterii. ţy] perienţa succesului şi eşecului. a" d tatul poate fi o alterare radicală a vieţii . Succesul ei artistic in această ocazie a constituit o experienţă traumatică. în ciuda durerii. personalitatea după vîrstJ de treizeci de ani este mult mai puţin supusă unor revoluţii bruşl decît înainte de această vîrstă. declans o recentrare a imaginii de sine şi astfel să afecteze evoluţia s*! rilor esenţiale funcţional autonome.'1'1 sau tăierea provocatoare a părului sau orice act de îndrăzneai^*6' să fie suficiente. Chicago. de asemenea. ea considera ascunzişul din stogul de fi drept propriul „mormînt". Unele traume produc frică şi limitează creşterea .oaS 258 târziu. încercând pentru a suta oară să dea semnificaţie sarcinii. căreia i-a fost de atunci înainte devotată. Greene and Stratton. scena tragică la sicriul tataj ei i-a dat impresia că lumea morţii era paşnică şi frurr. Această autobiografie este foarte recomandată pentru meritul său T S1 pentru fascinaţia psihologică. o exjj tentă de cîştigat. compensări noi. care într-un fel par să producă I transformare bruscă dintr-un domeniu major al personali» lor. New York.Apleacă-ţi urechea la ruga mea fierbinte". dificilă şi plictisitoare. în curînd apar alte cerinţe din partea grupului de partener' incluzînd relaţii cu sexul opus. şi aproape tot atît de incult pe cit poate fi un student de colegiu. în anii maturităţii. of M Lovv. De fapt nu e posibil de trasat! linie precisă între transformările traumatice şi cele gradate. Totuşi. a întrebat cum ar fi fost exprimat pasajul respectiv în Biblie. Cînd au fost întrebaţi direct. Cred că aceasta a fost ideea fundamentală ou care am trăit pînă la treizeci şi cinci de ani. un răsărit al frumuseţii poetice. cînd avea doi ani. 48% au pretins că au ayuj experienţe emoţionale deosebit de impresionante. Dar asemenea evenimente pot. O femeie acum în vîrstă de şaizeci de ani îşi urmăreşte pasiunea de o viaţă pentru poezie pînă la o întîmplare petrecută în liceu la cursul despre Virgiliu.. 257 şi dezvoltarea personalităţii — cd. Lfon a r d. Evenimentul singular impresionant. o ~. Univ. Masserman.■■ care să dureze o viaţă întreagă — chiar dacă obţine ulterior succes răsunător. o profesie de ales.). Dacă obstacolul nu e depăşit cu succes. o aversiunj un ritual). Făcea o traducere de rutină.

totuşi.proJ. că nu putem înţelege rolul pe cărţi joacă motivele adulte numai schiţînd traseul lor pînă la orjgijJ clin copilărie. j termen care se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în caw tensiunile implicate nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile antecedent] din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat. Fenomenul transformării îl numim autonomie funcţională. Wyatt. ^ CAPITOLUL 11 Cogniţie si personalitate ATITUDINEA MENTALA : CHEIA EDIFICIULUI PERSONALITĂŢII e COGN1TIE VERIDICA ŞI NONVERIDICĂ o PROCFPTIA CULTURALĂ * PROCEPTIA XNDI-VIDUALA * RIGIDITATE SI FLEXIBILITATE COGNITIVA 0 ÎNŢELEGEREA PERSOANEI IN LUMEA SA • REZUMAT e măsură ce motivele noastre se dezvoltă şi se modifică. gîndirii. ci despre viaţa ta". Cînd urmărim jocul intens al copiilor vedem că acesta un întreg : nu poate fi separat în cutare şi cutare sentimeni cutare şi cutare gînduri şi cutare şi cutare acte. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că vechile materiale l">rind personalitatea sînt brusc regrupate şi investite cu o nouă prsonalitatea sînt bru gpe şi i ă 41 M a rgarctMead (Ed. Personality. continue. r^ fiecare viaţă îşi are propriile ei sisteme şi subsisteme (vezi lele 14 şi 15). An anthropologist at work. Orice persoană — începînd din copilărie — caută să atingă un anume grad de ordine în viaţa sa mentală pentru a corespunde motivelor sale în dezvoltare. § argumentat. de asemenea. dar a devenit pasionat de subiect. conaţie. Oamenii nu sînt (la Gaul) divizaţi în trei părţi. care necesită efort şi sînt orientate spre un scop"1. C. New York. De fapt. trăsături (deprinderi de acţiune) şi motive (dinamism afectiv)2. ca o caracteristică a însăşi naturii orrmlJ Astfel. El secţionează personalitatea într-un mod ^ totul fals.cînd instructorul său de an ii mustra. 261 Un asemenea cadru analitic îşi are atracţia lui dar în cel j^j bun caz este artificial. băiatul i-a dat replica sa obişnuită de apărare : „Nu-mi place engleza. <a obţinut o notă mare. Lovitura a ajuns oarecum la ţintă. uneori acestea sînt numite cogniţie. transl. . acţiunea (voinţa) şi simţirea . sînt sisteme locale independente . afectivitate. în autonomia funcţională sînt implicate atît funcţiile evasiJ mecaniciste. New York. acţiunii. nu mia plăcut şi n-o să-mi placă niciodată". N u 11 i n. în el am argumen-că o simplă teorie homeostatică a motivaţiei este inadecvată. William James vorbea de convertiri religioase tive ca . F. Ambele reprezintă „activităţi personale. 1 Cf. Rezumat Acest lung capitol a avut multe de spus. Efectul a Tost cu totul neprevăzut. Sloane. cît şi cele esenţiale. Un teoretician contemporan utilizează clar acest trio antic afirmînd că per-5onalitatea este alcătuită din trei tipuri de elemente : scheme (cognHi'). Majoritatea transformărilor | produc treptat. De la Platon încoace..) 259 semnificaţie.recentrînd" o viaţă. deşi unele sînt traumatice şi bruşte. Termenul descrie bine ceea ce să se întâmple în toate cazurile de transformare traumatică. Sheed & Ward. Some remarks on the place of cognition in ego psycho-M ' în "J. Instructorul plictisit dar persistând.. diferiţi autori au încercat să o facă şi chiar au căzut de acord că facultăţile majore sînt trei la număr : glndirea. acelaşi fenomen se produce cu deprinderile noastre de gîndire. Acelaşi element esenţial e semr lat de J. D. Desigur. Este inutil să spunem că întotdeauna trebuie să existe în viaţă reqătire pentru a accepta şi utiliza asemenea experienţe trau-atice. (Nota trad. acestea nu corespund^facultâţilor antice ale meritului. a spus : „Nu despre engleză vorbesc acum. Psychoanalysis and personality : a dynamic theory on l°rmal personahty. 1953. Unele sisteme funcţional automate sînt perseverative. distincţia între gîndire şi motivaţie este artificială. Basic Societate cu caracter onorific compusă din studenţii din colegiile ame-arp posedă un nivel şcolar superior. Diferenţele între motivele infantile şi adulte sjn mari. 1951.).Tech-"' 1953> 17' 144 —151. a realizat nivelul Phi Beta Kappa* şi în cele din urmă a devenit profesor de limba engleză. Tînărul nu numai că şi-a modificat atitudinea neîntemeiată. McClelland. altele sînt centrale p tendinţele majore ale vieţii şi trebuie concepute în termenii j dezvoltări esenţiale. ar fi mai convenabil dacă am putea diviza personalitatea în facultăţile sale majore. New York.

Prtentice-Hall. Dacă dl. Social psychology. X ar un interes profund pentru legea corporaţiei. brutarul a scris cu cifre romane numărul nouă. Thinking : an experimental and social study. N. Veţi replica just că acest mişmaş de cuvinte e un nonsens. Tînărul nu a puttut rezista ispitei şi a mîncat trei. B a r tle 11. seturile sînt structuri cort) şi posturale care au capacitatea de a „ecluza" sau . Aj* a id Un win. predispoziţii. orientări. Neavînd încredere în tînăr. dacă d-na Y este interesată de asistenţa socială a copiilor. Totul depinde de faptul dacă orientarea dumneavoastră este spre limba franceză sau spre limba engleză. Englewood Cliffs. Festinger. tendinţe sau ceva similar. Putem numi starea de pregătire latentă aspectul tonic al setu-. 262 Să începem cu exemple simple. să scad sau să înmulţesc ?" Nu puteţi să înaintaţi nici măcar un pas în această problemă (şi nici în orice sarcină de viaţă) pînă cînd nu aveţi un set orientativ. care trebuie luate în considerare3. trebuie să adun.Şi acelaşi lucru e adevărat despre adulţi. separarea cogniţiei de motivaţie ar putea fi justificată în mod rezonabil. Nu am putea aduna. prevenindu-1 astfel pe client la cîte gogoşi să se aştepte. Un brutar a cerut unui băiat .. Dar băiatul ilul ra marifa era orientat spre engleză şi a inserat litera S înaintea „nume263 act. Dar în prezent nu putem accepta această judecată facilă. structuri preferate. Le purtăm ca pe nişte abilităţi latente şi 10 găsim gata de acţiune în circumsUan-ţe adecvate. Atitudinea mentală : cheia edificiului personalităţii Psihicul um'an funcţionează mai ales pentru că abundă în atitudini. Dar chiar în aceste exemple observăm funcţionarea unor atitudini durabile. Să presupunem că rezolvaţi următoarea problemă de aritmetică : 11 7 Veţi întreba. 1957. L.romane". Iar personalitatea este structurată aşa cum e structura» pentru că este alcătuită din „seturi" extinse care pot fi numite trăsături. Peterson. în limba engleză sau în sistemul numeralelor romane dacă nu am învăţat odată aceste „posibilităţi ■wnianente de acţiune''. Dorind să ascundă fapta a luat un creion (fără gumă) şi a falsificat cifrele romane în aşa fel încît numărul să corespundă conţinutului ce rămăsese în cutie. orientează şi modelează contrac-™e fazice care duc la rezolvarea' problemei sau la realizarea unui Paddle your own canoe = bizuie-te pe tine însuţi ' (Nota trad.. Exemplele noastre sînt banale. 1958 . aceste sisteme sîm o combinaţie de dorinţă-acţiune-voinţăgîndire-simţire Este artificial să distingi un aspect de altul. Kernpf Freud şi alţii — au susţinut că cogniţia (viaţa noastră mentală) este în esenţă slujitoarea trebuinţelor şi impulsurilor noastre.flămînd să ducă nişte gogoşi unui client. nu am putea gîndi în limba franceză. fireşte : „Sine. Să presupunem că vă cer să traduceţi din limba franceză : Pas de lieu Rhone que nous. Cum a făcut ? Problema este uşor de rezolvat dacă aveţi orientarea corectă4. London.. III. Oricît ar fi de dificil. 1^'j F. Unii teoreticieni — „iraţîonaliştii" ca : Schopenhauer. atitudini. Cînd spunem că avem o „curiozitate ştiinţifică" sau că toţi oamenii fac un „efort spre semnificaţie"! sau că toţi încearcă să rezolve „disonanţa cognitivă". spunem că dorinţa de a cunoaşte este ea însăşi un motiv şi că există motive cognitive. . va trebui sâ găsim o cale să discutăm despre gîndire şi cogniţie ca părţi ale unui stil personal unic în care gîndirea şi cunoaşterea sînt amestecate cu emoţii. ea dirijează.Ul Cînd e trezită.Y.orientare în problemă" sau cu denumirea germană Aujgabe. adoptat pentru un scop anumit şi intr-un moment anumit este uneori denumit „orientare în sarcină". Rezultă un binecunoscut dicton*. Din punct de vedere fiziologic.. Row. caracteristici Per' tonale.'C. dar ele demonstrează rolul crucial pe care îl joacă atitudinea chiar şi în operaţiile mentale trecătoare. Să luăm o „problemă de gîndire'' (majoritatea lor au de-a face cu un set). 3 Tendinţa spre un nou accent pe „motivele cognitive" se constată S A s c h. Şi nici nu are sens — în franceză.) _ Majoritatea oamenilor vizualizează IX ca cifre . Dacă acest lucru ar fi întotdeauna astfel. Dar schimbaţi-vă orientarea spre limba engleză şi pronunţaţi cuvintele cu voce tare. dorinţe. The concept of cognitive dissonan Evanston. ca şi impulsuri. scădea sau înmulţi . Orice set ca acestea.

Pielea este imperfectă pentru a ne spune mărimea şi forma. un sens satisfăcător pentru existenţa noastră. în fiecare zi ar începe un nou haos. Dacă nu menţinem un contact rezonabil de strîns cu „realitatea". rezultă că înfruntarea realităţii poate fi cel mai bine slujită prin ignorarea completă a unor stimuli. e~ Seturile tonice sînt de multe tipuri. a găsi oportunităţi de dezvoltare şi. în cea mai mare parte percepţiile şi cunoştinţe' noastre sînt adevărate.dirija reacf^ fizice specifice. în capi. Repetăm. Ele pot fi încă şi mai dinamice şi pot reprezenta sistei^ presante de interese. linia şi forma cu o fineţe superioară . urechile înregistrează cu exactitate o gamă largă de vibraţii ale aerului. urmînd aceeaşi linie de raţionament. dorinţele prezente şi direcţiile viitoare. Astfel. In mai puţin de un deceniu cel puţin 300 de cercetări s-au oprit ~%>ra influenţei pe care factorii de personalitate (sau motivaţionali) o exer•ta asupra „percepţiei". în „Psychol. Şi acest lucru se realizează prin seturi. 54. ly \ 264 ■ Totuşi. Dacă auziţi un murmur de conversaţie vagă. prin modificarea interpretării noastre despre ceilalţi şi prin combinarea semnificaţiilor nou venite cu deprinderile noastre trecute. Nu fiecare copac din pădure P. Nu le cunoaştem din nou. tolele 14 şi 15 vom examina mai îndeaproape acele „seturi11 care compun trăsăturile structurale majore ale personalităţii. în sfîrşit.". Cînt percepem rapid probleme importante pentru noi (ca numele nostru) vorbim de „vigilenţă perceptivă". m&~127. Termenul (împrumutat din denumirea dată modei îmbrăcăminţii feminine în jurul anului 1950) se referă la faptul că psihologii nu mai sînt interesaţi numai de Percepţia veridică. atunci murim. Toate aceste procese au fost stabilite în mod experimental prin ceea ce s-a numit teoria „noului val" în percepţie. Dar acest lucru pretinde mai mult decît o reflectare. 1957. 6 Mare parte din literatura „noului val" a fost trecută în revistă de V'■ J en k i n. rea. de a patina sau de a vorbi o limu" străină. ci numai prietenii sau jusff>anu noştri. iasţ. Pot fi deprinderi sau abilităţi durabile —■ ca abir tatea de a conduce o maşină. Affective processes in perception. ale intereselor şi ale atitudinilor noastre obişnuite. cit. op. Cînd dizolvăm informaţia nouă în semnificaţiile cunoscute o facem din cauza „stării de pregătire perceptivă". Ochii percep culoa-. Personalitatea este constelaţie de seturi — de toate ordinele de specificitate şi gene^ ralitate şi de diverse grade de disponibilitate şi urgenţă5.. putem spune că erCepţia şi cogniţia trebuie să se abată de la oglindirea exactă ^eritru a ne fi de maximă utilitate. deoarece ambele sînt numai aspecte ale unui stil personal unic de viată. A 11 p o r t. H. ci şi de cea personală6. pasiunea noastră pentru percepţii şi cogniţii veridice constituie o parte a acestui motiv. tendinţa observaţiilor este constant pozitivă. New York. Seturile sau dispoziţiile guvernează complet viaţa noastră mentală. demne de încredere şi verificabile.pe în focarul perceptiv. a găsi siguranţă şi dragoste şi respect de sine. distincţia între motivaţie şi procesele mentale superioare este artificială. Cînd blocăm informaţiile neplăcute („Orb e numai acela care nu vrea să vadă") vorbim de „apărare perceptivă". jt de repede se detaşează numele dumneavoastră dacă e menţionat ! Percepţia selectivă este o necesitate funcţională tot atît je mult ca şi percepţia veridică. ambiţii sau aspiraţii. . Bull.! tul tonic este realizat undeva în domeniul încă misterios al pr0 sului neurodinamic. Nulniai aspectul fazic eiste extern şi vizibil . A face faţă realităţii înseamnă a ne îndeplini trebuinţele. gste cu mult mai eficient să facem noi experienţe şi să le dizolvăm n experienţele vechi. 265 . Ele pot fi de scurtă durat■ ■ ca atunci cînd „ne pregătim1' să alergăm la o cursă sau să astei!' tăm un telefon. Obiectivul nostru prezent este să arătăm că viaţa mentală (sau ceea ce adesea e denumit „procesele mentale superioare") poate fi cel mai bine concepută ca angrenîndu-se strîns cu restul personalităţii. în măsura în care avem un motiv penetrant pentru a supravieţui şi a stăpîni lumea din jur. Nu fiecare ^ de pe stradă este clar perceput.). Cogniţie veridică şi nonveridică Cerinţa fundamentală pentru toţi oamenii este să stăpînească lumea într-un mod suficient de competent pentru a supravieţui. ei şi personal. în ansamblu percepem în mod exact pentru a putea face faţă în mod realist. Wiley. A11P °L^ Theories of perception and the concept of structure. Şi nu ar avea nici un sens dacă ar trebui să începem în fiecare i să construim o cogniţie nouă şi veridică a lumii în care trăim. Aşadar. Dacă noul nu ar fi solubil în vechi nu am avea o personalitate continuă. H. a fi liberi de griji. dar este foarte sensibilă la gradele de temperatură. ci numai unul pe care îl tăiem. 5 Pentru o examinare mai completă a setului. în cursul evoluţiei procesele noastre senzoriale şi corticale au devenit bine dezvoltate pentru a ne înzestra cu cogniţii şi percepţii adevărate („veridice). Deşi experimentele şi teoria au fost mult criticate (de XeiJiplu F. ci le recunoaştem jn termenii propriei noastre istorii trecute. vezi F. Deci putem vedea că procesul de percepţie (care este baza cog-niţiei) nu este numai veridic.

Nota ti supra. gîndesc despre ^ (sau cel puţin despre mijloacele şi căile de a obţine hrăn mult mai repede decît oamenii ale căror stomacuri sînt In mod similar. ceea ce este a<j . Un student va observa şi memora cuvintele de laudj ale profesorului adresate lui. vizuale sau tactile) ar trebui avute 7 A. S Personalitatea este un sensibilizator .Factorul personal în percepţie şi cogniţie este în multe experimente. Ne interesează numai stabilirea influenţei tuturor tipurilor de „seturi" ale personalităţii asupra funcţiilor largi ale perceperii şi cunoaşterii. un om de afaceri şi un playboy — vor vedeai auzi.". Pers. dar poate să nu le reţină dacă sil adresate celorlalţi. Nu contează prea mult pentru scopurile noastre. ele nu mai par necesare pentru a stabili prezenţa factorului personal i percepţie şi cogniţie. Văd real-mente copiii o schimbare în trăsăturile feţelor. De menea. Dar pentru a evita disputele terminologice putem. în „J. Deşi asemenea studii experimentale sînt numeroase. O mare parte din selectivitate este legată de respectul faţă q sine (egoism). observa şi memora scene şi evenimente complet diferite. deprinderile. Cîteva exemple vor Ii suficiente. să împrumutăm denumirea procepţie de la . imaginează. op. monede cu valoare monetară sînt „văzute fiind mai mari decît discurile de carton fără valoare. Strict vorbind un percept constă în senzaţie plus Unele senzaţii (auditive. într-adevăr. u dacă numai judecă sau raportează că sînt astfel. Semnalul senzorial atinge creierul şi aici acţionează asupra lui aşteptările. 266 jere v înd vorbim despre percepere. H. o multitudine de operaţii mentale superioare intră rapid în funcţiune. cit. în general. A. nu este totdeauna posibil să spunem că subiectul vede monede ca fiind mai mari decît discurile de carton de aceeaşi mărime. că patru oameni care merg în Europa — un politician. Este foarte evident. Cititorul va observa că am utilizat m menul percepţie în sens larg. 1956. Oamenii y metaţi au fost îndelung studiaţi. sau dispoziţia lor de frică îi determină să judece şi să raporteze în mod diferit ? Cînd spunem „Orb e numai cel ce nu vrea să vadă" vrem să spunem că apărarea perceptivă împiedică pur şi simplu pe cineva să vadă sau trece rapid peste imagine şi uită ceea ce este neplăcut ? Adevărul este că atunci cînd un stimul impresionează un organ de simţ. Studenţii de (colegiu care se simt „alienaţi4* (pesW neîncrezători) tind să audă şi să-şi amintească mai multe ' vinte triste decît studenţii care sînt mai fericiţi şi mai kH adaptaţi7. în mai mare măsură decît dacă li se arată înainte de joc. dar uneori şi distorsiuni şi reprimări. un artist. persoanele despre care se ştie că au interes pntţ valori înalte estetice. în momentul în care persoana răspunde (sau nu reuşeşte să răspundă) rareori putem fi siguri care a fost experienţa senzorială. Mulţi psihologi fac la fel. In exemplul pe care l-am uti-yea(. reiese că D° soanele flămînde percep. Murray constată că după ce au jucat un joc impresionant <e „asasinat" copiii pretind că oamenii din fotografiile care li se arată imediat după joc sînt ostili. (De exemplu. Past expenence and present personality i deţerminants of selective auditory memory. şi reţinut rezonează cu structura personalităţii. . aşa cum William Jamesi a subliniat demult. Percept versus procept. 25. dacă cuvîntj „preot'' e pronunţat repede în faţa unui om al cărui interj dominant îl constituie banii şi afacerile bancare e mai put» probabil ca el să recunoască cuvîntul decît un om al cărui 18 teres dominant este religios)8. D a v i d s. asociaţiile extrem de rapide. neprietenoşi şi înfricoşători.. religioase sau de alt tip sînt sensibila zate din punct de vedere perceptiv la cuvinte sau obiecfl care sînt legate de aceste valori. ataşăm o importanţă atît de marj propriei persoane încît imediat ne imaginăm că actele şi cuvintelj celorlalţi oameni au ca scop să ne facă bine sau rău — deşi rareofl este aşa. recunoaşterea rapidă. 8 Literatura asupra acestor experimente şi a multor altora cotnp» poate fi urmărită prin J e n k i n. Fiecare dintre noi are o percepţie egocentrică de aceSI tip mai pronunţată decît ar fi util. Rezultă judecăţi şi idei. dacă dorim.

Responsabilitatea faţă de sine este procepu . Percep"" proception and public health. B°stt Beacon. Toate exemplele cu caracter etnic ilustrează problema — ca tratatul despre elefanţi. Lumea poate apărea ca un loc unde să-ţi faci datoria cu tristeţe sau ca o păşune pentru cultivarea prieteniei şi dragostei. percepţiile. manipula şi vorbi. cogniţiile şi conduita noastră se conf0 & mează în ansamblul standardelor culturale. Harper. Şi acest lucru este imediat acceptat de cultura clasei superioare şi mijlocii. New York. Englezul şi I-a intitulat : „Elefanţii pe care i-am vînat" . termenul a pro-rePe acoperă orice influenţă pe care atitudinea o poate avea nu numai asupra aspectului senzorial. auzi. Nature and judgment. Psihologii consideră dificilă studierea unor asemenea stiluri de viaţă „toate-' — deşi multe studii asupra „orientării valorilor" abordează acest nivel (paginile 298—302). germanul „O prolegomenă generală la filozofia patrupedelor elefantine". 18. Elementul veridic şi cel cultural fuzionează elementul personal. fiind chiar neloială. cu excepţia uneia în sens pur biologic" (Pagina 122).o fjj gură puternică şi venerată numai dacă pronunţă cuvintele pline de încredere „Bolnavul se va vindeca". dispoziţiile emoţionale şi aşteptările pentru viitor. Unii. 1960. Dar pacientul va rezista dacă î se spune că este „purtător" al maladiei. judecăţii. Dar este proceput diferit de membr claselor inferioare. ci şi asupra imaginaţiei. q^ i ' ţ societatea a implantat ferm aceste „răspunsuri" în noi.. lg_ 9 J Buchler. cap. Aceste „direcţii proceptive'' îi asigura potenţialităţi de a vedea. constatăm că fiecare sistem proceptiv. Press. Deşi reţinem une] idiosincrazii. 10 Multe exem. 1936. nu ar putea exista o caracterizare a cursului unei vieţi individuale şi în consecinţă nici o viaţă individuală. Am definit cultura (capitolul 8) ca un set de răspu ! suri gata elaborate la toate problemele obişnuite ale vieţii. Pentru ei este o insultă la adresa valorilor lor familiale îndrăgite. Exemplele sînt nern>~ mărate10. francezul „Viaţa amoroasă a elefanţilor" . pentru alţii este o scenă pentru distracţii şi ghiduşii. fiecare inj'vind este totuşi unic. în timp ce termenul a percepe ar trebui să se refere cu precizie la aspectul senzorial. Nuttin şi-a asumat sarcina să descopere dacă dispoziţiile „optimiste" şi pesimiste" ale oamenilor colorează . Ceea ce este important este s aibă grijă de membrii familiei în caz de boală şi să fie 'r grijiţi de ei. Vezi şi G. raţionamentului şi relatării. Şi nimeni nu va admite că este vrăjitor. sînt'ern să „procepem" lumea în mod corespunzător. căci în mod virtuaT i percepţia noastră urmează — cel puţin în parte — tipare 1 rale O oarecare veridicitate plus o oarecare modelare culală pregătesc procesele noastre mentale superioare să facă ţg condiţiilor de bază ale existenţei noastre. O asemenea afirmaţie e considerată drept o acuzaţie de vrăjitorie. O căpetenie din Swaziland . în Zululand este posibil să convingi cu tact persoanelJ cu tuberculoză acută să meargă la sanatoriu pentru tratament.ple relevante sînt oferite de M. memo-riei Şi uitării. Este într-o oarecare măsură mai uşor să studiezi dispoziţii proceptive relativ limitate în raport cu care oamenii pot fi comparaţi. New York. The psy of social norms. ca izolaţionism. Sherif. Uneori acestea sînt denumite „dispoziţii de răspuns perceptiv' sau „constructe personale" sau numai „stiluri cognitive"13. Procepţia individuală A exista ca persoană înseamnă a transcende elementul verile şi cultural şi a-ţi dezvolta propria viziune asupra lumii.11 Ar fi imposibil să enumerăm toate tipurile-mari de direcţii pro-ceptive care servesc la distingerea oamenilor unii de alţii. De-a lungul unei perioade de timp ne construim constelaţii ego-lume" caracteristice şi proprii. acţiona. gîndi. în discuţie voi utiliza termenul procepţie pentru a acoperi toate influenţele atitudinale care intervin pe traiectul dintre stimularea senzorială şi act.filozoful Justus Buchl< Termenul subliniază faptul că fiecare individ îşi poartă cu sine relaţiile trecute cu lumea.a văzut" pe toţi ofiţerii <j circulaţie din Londra ca extrem de prietenoşi (deoarece j» Swaziland un braţ ridicat înseamnă un salut călduros) Un medic dintr-un sat din India va fi proceput ca. aşa cum subliniază Whitehead. fiecare dintre noi îşi conduce relaţi'a „ego-lume" în propriul său mod. alţii a prezentului şi alţii a viitorului. 267 Proeepţia culturală Dispoziţiile noastre proceptive sînt în parte dobîird'ite ctîn Cul tura noastră.12 Pentru unîi lumea este un loc ostil unde oamenii sînt răi şi periculoşi. Dar în Chile aceeaşi predicţie plină de încredere îl va face pe medic să pară arogant şi în consecinţă va atrage neîncrederea. 268 îf e necesar să înmulţim exemplele. Dar cu toată această f'ndardizare. în fiecare moment. au o mentalitate dominantă a trecutului. W. Buchler adaugă : „Dacă n-ar exista direcţii proceptive. A 11 p o r t. în Personality and social encounter. Columbia Univ. Igieniştii americani îşi propun ca scop „inculcarea în fiecare individ a simţului responsabilităţii faţă de propria sănătate".

Witkin şi colaboratorii săi au numit primul grup cîcpenj ăent de cîmp. 1957.. S-o enunţăm în termenii cei mai simpli Unii oameni sînt în mod cronic incapabili să-şi schimbe atitudinii cînd condiţiile obiective o cer. 1929. motivation and behavior. ifher den Einfluss der Erfah-ng auf die Wahrnehmung i Figuvcu. Dimpotrivă. Să luăm acum în considerare personalitatea celor dependenţi de cîmp — aceia care nu se pot degaja de constrînge-rile situaţiei în care se găsesc. sînt lipsiţi de abilitatea de a iniţia. Vezi H. Gottschaldt.Desene ascunse lectate din K. New York. In lata tor. al doilea grup independent de cîmp. R. în Perspectives in personality theories. Perception. The psychology of personal constructs. L. El i-a < tat cu o serie de probleme scurte. G. în M. sînt conştienţi de viaţa lor interioară şi îşi acceptă . utilizînd model? 14 J. mai bine să ne concenfl asupra unei dimensiuni proceptive căreia i-a fost de< mod special un studiu intensiv. consecvent cu atitudinile lor proceptive)14 Decît să înmulţim exemplele. ca şi în viaţă. CaP. ei erau incapabili. von B r a c k e n (Eds. ^acmilian. 46) fi 0 similare celor din figura 21. Norton. D a v i d. P o s t m a n. întrun experiment subiectul stătea într-un scaun înclinat. 12. 1954. 269 lor legate de o sarcină specifică de laborator. N u 11 i n. Prin manipularea met de notare el a putut induce un sentiment de succes sa eşec conform unui model. 1955 . Ideea importantă este că subiecţii s-au comportat într-u^ mod similar în alte teste care implică orientare spaţiala tr-adevăr. 1953. în „J. Tâche. într-un desen Gottschaldt modificat. dimpotrivă. Reussite et Echec : theorle de la conduite hiwai Louvain. 17—32 . sînt activi şi vor să se realizeze . Basic Books. în „Psychoî. pentru alţii amintirea eşecului. nu sînt intuitivi în ce priveşte viaţa lor interioară şi se tem de propriile lor impulsuri agresive şi sexuale . Klein. ei acţionau consecvent la teste complet Astfel. G.). H. tind să aibă un respect scăzut faţă de sine şi o autoac-ceptare redusă. 1927. Kelley. El nu putea să abstrag ticăia adevărată" din situaţia sa în cîmp. ei se comportă conform lipului r< (adică. p. Univ. Symbolism : its meaning and effect. 1953. Whitehead. 63. (pe* York. cercetătorii ne spun că aceşti subiecţi sînt oameni care în general sînt foarte dependenţi de suportul din mediu . sînt pasivi în multe privinţe şi se supun imediat forţelor autorităţii . Personality dyna-"mcs. dacă erau dependenţi de cîmp. Editions Universitaires. alţii. După administrarea testelor şi utilizarea interviurilor şi a altor tehnici. subiecţii independenţi de cîmp nu au nevoie de sprijin din mediul înconjurător . Apoi i s-ai cerut să adapteze o tijă mobilă în aşa fel încît să fie verticală] Subiectul dependent de cîmp tindea să ţină tija paralelă ci corpul său şi cu linia vederii. u 12 A. în contrast ci aceasta. P. N. persoana independentă de cîmp era capabilă să-a neutralizeze propria poziţie şi să manevreze tija aşa cum * cereau condiţiile obiective. J o n e s ka->> Nebraska Symposium on Motivation : 1954. A. 2 voi. New York. Weeci anei regulation. să descopere anumite elemente ascunse. Rigiditate şi flexibilitate cognitivă Prin abordări diferite cîţiva cercetători au făcut o singură descoperire fundamentală.procepţiile 11 J. 10. „y Forsch. Nuttm este un teoretician care conceptualizează personalitatea în *cest mod. Lincoln. of Nebraska ress.". Pentru scopU] noastre constatarea importantă este că aceiaşi oameni e caracterizaţi în mod independent drept optimişti cronici j pesimişti cronici de către prietenii şi asociaţii lor. mi Fg. au ininţiativă şi abilitate de organizare . sînt flexibili. 270 «■mira 2l. Toţi subiecţii au trecut prin ac* procedură şi au fost întrebaţi ulterior dacă „au reuşit in mai mare parte" sau „nu au reuşit în cea mai mare parte"' existat mari diferenţe : pentru unii amintirea succesului' dominantă .". Pers.

A.". M. Este. care se simte îngrozită de viaţă sa inadecvată în alte privinţe. cît şi retragerea dragostei. nici în „asumarea riscurilor" cu gro puri etnice diferite de al lor19. 1941. The nature of prejudice. H. S. Gruen. Goldstein şi Scheerer fac distincţie între cei cu gîndiJ concreta. Chiar la vîrsta de şapte ani pare să exis^ corelaţie între rigiditatea gîndirii şi prejudecata etnică. în contrast. Kutn Patterns of mental functioning associated with prejudice in children. &igur. dar tipurile intermediare nu prezintă un stil cognitiv clar de acest tip. de asemenea. Perception: an approach to personality. Lewis. Monogr. că ştim puţin despre stilurile cognitive „intermediare" şi că multe alte stiluri cognitive individuale sînt omise. Bev 1954. Personality through perception. care urmează îndeaproape realitatea strictă şi J cu gîndire abstractă. în „Psychol. 271 în mod activ şi flexibil. părinţii copiilor independenţi de cîmp îi încurajau să ia propriile lor decizii şi mai • adesea îi pedepseau pentru că erau prea pasivi sau copilăroşi decît pentru că îşi manifestau independenţa. care pot fi"detaşaţi şi flexibili18. Trebuie să admitem că dovezile noastre provin din surse dispersate. 18 K. Witkin. uti-lizînd atît modalităţi agresive de pedepsire. p°atru o critică mai generală vezi A. în multe (poate în majoritatea) din conduitele sale prezintă 0 tendinţă consecventă de a fi rigidă în mod pasiv sau adaptativă n H. neîncrezătoare în sine. în legătură cu această problemă deosebit de inteVesaJ este descoperirea faptului că oamenii care sînt rigizi în peri cepţiile şi stilul lor de gîndire tind să aibă prejudecăţi de negri. Să rezumăm ce ne indică dovezile. Goldstein. Eriksen.). 61. ^ No.". Vezi B. New York. ^ dsson-Wesley. în R. 18. 1958. 108—143. ca şi cei independenţi de cj6' să fie aventuroşi în înfruntarea cu datele mediului '' rător)56. A critique and re-evaluation f Witkin's perception and perception-personality work. avem totuşi în v. 17 C.". gen.i 19 Vezi G. 1949. Abordînd aceeaşi problemă d ghiuri noi. Ramsey (Eds.03"1 judecată) şi temerari (care par. 25.impulsurile chiar cînd manifestă un bun control asupra lor . tinde să aibă un stil cognitiv congrn ent care este rigid. 73—93. evident că ceea în lumea externă este legat de ceea ce simte despre lumea Deşi o singură investigaţie îndrăzneaţă de acest tip cădea în capcane de metodă şi interpretare. j G. Intolerance of ambiguity as an emoţional and perceptual personality var}. în „J. Ceilalţi sînt capabili' să se detaşeze de cîmp s. Personal world through perception.Bretnall M e i s s n e r. New York. au un respect mare faţă de sine şi autoacceptare mare15. K. Mass. Că asemenea tipuri există pare sta-ţ>rtit. . Pare ca şi cum ei n-ar pud tolera nici un fel de ambiguitate : nici în percepţiile şi cate goriile lor de gîndire. P. fl nald. Klein. Hertzman. O limită principală a acestei cercetări constă în fap1[ că utilizează numai cazuri extreme. 175—182. 1954. aceşti copii erau liberi să-şi dezvolte autonomia şi nu erau pedepsiţi pentru ea20. concret. A11 p o r t. Pers. evrei şi alte grupuri. . No. în >•* chol. Psychol. O persoană care este nj sigură. docil. Boston. 460.". 1957. M. Scheerer. Abstract and concrete behavu" an experimental study with special tests. De asemenea Else Frenke 1-B r u n s # . cărora li s-au dat teste perceptive similare celor ale lui Witkin. Primii „joacă la sigur" menţinîndu-se strict -a cadrul cîmpuiui — excluzînd percepţiile şi judecăţile avj turoase. în „J. I-Iarper. Machovcr. Dimpotrivă. Pe scurt. s-a constatat că provenienţa şi educaţia copiilor dependenţi de cîmp şi a celor independenţi de cîmp difereau în mod marcat în ansamblu. cap. De ce copiii dezvoltă stiluri cognitive atît de diferite ? Lucrînd cu copii . Klein descoperă ceea ce el numeşte nivelări (indivizi în mod caracteristic se ţin de categoriile lor de percept.de zece ani. B. 1 dividul mai activ. Dar dovezile sînt totuşi destul de bune pentru a susţine ideea noastră că personalitatea şi pro^epteie merg mînă în mină. Monogr. în „Psychol. W a p n e r. 239. emită judecăţi îndrăzneţe corespunzătoare cerinţelor obiectivi ale situaţiei17. capabil. relaxat este capabil să perceap 16 G. părinţii copiilor dependenţi de cîmp îi pedepseau mai sever. 1954. Le interziceau să manifeste un comportament afirmativ sau peste măsură de independent şi în general le impuneau propriile standarde. W. Similară este distincţia lui Eriksen între reprimanţi sj ■ j lelectualizanii. W.. legat de cîmp.az multe dovezi în sprijin. W. Acest studiu marchează o încercare îndrăzneaţă de a demonstra că persoana se apropie de lumea sa cu o dispoziţie proceptivă ftiare.. 272 şi să gîndească în verigi care sînt flexibile şi în ansamblu este mai bine adaptat cerinţelor obiective ale situaţiei în care se găseşte. W. 1950. The case for perceptual defcnce. alţi cercetători au ajuns la concluzii similare. 56.

Deşi respinge grupurile minoritare.. Ştim cum gîndesc prietenii noştri. o înzestrează cu sin] gurul simţ al ordinii şi siguranţei pe care îl are. 1. Ca majoritatea copiilor cu prejudecăţi. simţim noi. (Stilurile lor cognitive sînt modurile lor distincte de existenţă în lume. Judith Seder.Astfel. Aş vrea să ţin doi ca luptători.". „Ar trebui să punem toţi germanii şi japonezii într-o insulă şi să aruncăm o bombă atomică peste ei".". egoişti şi „gata să pună mîna pe tine". nici ceea ce poate să spună într-un interviu. A. nu e suficient să-i ştim notele la testele de personalitate.Preocuparea pentru hrană şi curăţenie este obişnuită la copiii cu prejudecăţi. 21 Există date experimentale că oamenii care sînt prost adaptaţi sau anormali fac mai multe erori la sarcinile perceptuale obişnuite decît persoanele bine adaptate: F. Preocuparea faţă ăe junglă. 22 Adaptat din Else Frenkel-Brunswik. 12. 1957. în „Publications in Personality Assessment and Research". Karl este un băiat gras şi pasiv. Uneori aceste stiluri 20 J. începem cu atitudinile sale faţă de grupurile minoritare. Sknţindu-se în interior nesiguri. a biografului. Hitler. La suprafaţă KarJ manifestă o supunere accentuată. . el afirmă „tata este bun cu mine". I*. of California Press. Evreii „cred că sînt deştepţi şi poartă tot felul de bijuterii. ■> 273 "uctura şi dezvoltarea personalităţii — ed. în „Gen. 20 and 21. pp. Şi totuşi toţi. pedeapsă aspră pentru răufăcători. vorbeşte adesea de forţa lor de luptători. cel puţin în parte. în „Amer. 265 iblu ^ 1 sînt devorate de autoapărare şi prejudecată. dar în acelaşi . Pe de» o parte. cum valorile şi orientările lor principale vor colora judecăţile şi conduita lor. Este totodată şi arta dramaturgului. doresc în exterior ordine şi control. Nos. în acelaşi timp se plînge de nedreptatea lor : „Mulţi dintre ei te duc la biroul directorului pentru ceya ce n-ai făcut. Înţelegerea pretinde ca noi să o luăm ca o fiinţă unică în lumea saj Acesta e marele adevăr pe care ni-1 transmite existenţialismul. în „Amer. 399. l95l> I 21. psihologul bîjbîie neîndemînatic încercînd să spună cum îşi concepe omul lumea sa şi descriind direcţiile sale pro-ceptive. Pe japonezi vrea „să-i pună într-o insulă şi să arunce bombe peste ei". Ne poate ajutl să înţelegem dezvoltarea unor asemenea dispoziţii proceptive perverse examinarea cazului lui Karl. Personal soundness in university graduale stw dents. J. Orthopsychiat. ^ Dar în ansamblu respectăm căci demnitatea umană. dar apoi îl critică pentru că nu-i dă destui bani de buzunar. se bazează în instanţă pe validitatea gîndirii umane. convenţionalism strict — toate contrastînd puternic cu dezordinea şi agresivitatea proprie. Bei'" keley : Univ. c^'A Aceeaşi ambivalenţă este arătată faţă de tatăl său. rădăcinile acestor stiluri cognitive par să rezide. în comparaţie cu aceşti artişti. înţelegerea persoanei în lumea sa Dacă într-adevăr dorim să cunoaştem o persoană. dar nu şi poporul german. „Fiecare magazin să aibă tot felul de bomboane şi gume de mestecat". No. inclusiv psihologii. Mednick. Karl îl admiră pe Hitler. Two kinds of cogm-tion and their integration. Psychol. Această ambivalenţă privitoare la autoritate se manifestă prin afirmaţia lui Karl că îl plac profesorii săi — mai ales dacă sînt severi. Unii răpesc fete şi băieţi şî-i folosesc drept sclavi1'. Despre filipinezi spune " „Sînt buni luptători şi categoric e bine să mergi cu ei prin junglă". a romancierului. dezvoltăm o oarecare abilitate în înţelegerea stilurilor cognitive ale celorlalţi. Karl: un infirm cognitiv. 1957. S. Karl spune despre negri : „Produc tulburări şi încep războaie. H. 543—558.. Schaffer. 1954. 1—6. E cerută o ordine rigidă. 274 Cînd e întrebat „Cum ţi-ar place să schimbi America ?" el răspunde „Mi-ar place să fie o staţie de benzină tot la două blocuri" şi „toate curţile din spate să fie curăţite". şi faţă de animale sălbatice domină în general imaginaţia lui Karl. Tulburarea mentală se produce atunci cînd o persoană pierde parţial contactul cu realitatea. Ei sînt buni luptători cînd se bat cu cuţitul". Maslow. Ar trebui alungaţi din San Francisco pentru că se îmbată şi omoară oameni. un băiat de unsprezece ani care e pe cale să-şi elaboreze un stil cognitiv mutilat22. Semantics Bull. unde cineva se poate pierde. Percepţiile şi cogniţiile sînt deficiente ca veridicitate21. Patterns of social ani cognitive outtook in children and parents. nici biografia sa. El crede că „întotdeauna va fi război" şi crede că oamenii sînt zgîrciţi. „nu e prea rău" deşi „uneori a fost puţin prea rău şi a făcut lucruri murdare ca punerea de chibrituri aprinse la unghiile de la picioarele americanilor''. Karl gîndeşte aproape întotdeauna în termeni violenţi. care a avut multe boli. spune Karl. Totul pare oa şi oum prejudecăţi^ deşi încercate şi sigure (dar totuşi false). Barron. Some developmental factors related to fieid-independence in children.". Mi s-a întîmplat de multe ori". în modele de educare ale copiilor.

Karl admite că „unii băieţi doresc să fie fete" — o proiecţie posibilă a dorinţei sale adînc împlântată. Ambii părinţi au avut mame şi taţi născuţi în străinătate Au trebuit să lupte pentru a atinge o respectabilitate caracte275 ristică clasei de mijloc. imaginile. Psychology of personality. visele şi vorbele sale că leagă ideea unei fete de hrănirea ei sau de hrănirea lui de către ea şi de a fi la adăpost de ameninţările pe care le simte în legătură cu băieţii sau bărbaţii. îl prezentăm.. ca rezultat al propriei \Q nesiguranţe. dar cînd priveşte fotografii de persoane mai în vîrstă. Deşi Karl pare să-şi idealizeze părinţii cînd vorbeşte despre ei.anu ă cultura modifică acest stil. la fel sînt si visele sale. Ar fi mai exact să spunem că toate motivele sînt o combinaţie inextricabilă de sentiment şi cogniţie. au fixat reguli stricte pentru Karl. Această dihotomie netă a rolurilor sexuale adesea merge mînă în mînă cu prejudecata etnică. cît şi afectivă)23 R. El trebuia s> fie în pat „fix la şase negreşit". stilul său rigid de „gîndire prudentă" şi lipsa. prezintă o mare ostilitate faţă de figura tatălui şi a mamei. slăbiciunea sa fizică. Tatăl nu-1 va lăsa pe Karl să lucreze în casă. Locul lor este în familie şi fetele n-ar trebui să încerce să vorbească cînd un băiat vorbeşte. căci asta „e treabă de femeie". Stagner. care însă nu este binevenită.timp e dominat de frică şi de gînduri rebele pe care încearcă să le reprime. supunerii este un mod de a mînuj o existenţă pe care o simţea prea ameninţătoare. constitui^ un factor. Deşi Karl are probleme cu identitatea sa sexuală. ed. ca şi insistent/ asupra curăţeniei. de încredere în oameni par sâ decurgă în mod firesc din influenţa familiei. 276 Idinile cele mai importante sînt trăsăturile per soi*dg. el are o părere rigidă în legătură cu poziţia femeilor. judecăţile atltUt nrocepţiile noastre) despre lumea noastră Pfs°^. McGraW-Hill. Mama crede în astrologie s. individ de percepere a mediului său înconjurător. Pare să trăiască sub teroarea unor „bărbaţi periculoşi". Rezumat S-a spus că personalitatea este modul unic al unui. Vrea hrană şi apă şi „o fată". că astfel de concepţii au o semnificaţie funcţională clară pentru viaţă (oferind un fel de siguranţă şi respect faţă de sine pentru cei care sînt lipsiţi de o încredere de bază). fdini' dirijează percepţiile. 1961. Cazul lui Karl este mai mult sau mai puţin tipic pentru ceea ce s-a numit „personalitate autoritară". Nu pre~ a avut". Propria sa insecuritate. Lucrurile pe care le spune sînt pline de crime şi de sînge . de asemenea. Probabil. Factorul sursă în ambele este o „atitudine" sau „tendinţă" (atît cognitivă. explicindu-se asttel mar flexibil CAPITOLUL 12 Personalitate matpirâ . Nu e nimic secundar în raport cu cogniţia. consideră că Karl va ajunge departe. „Stelele o arată". E clar dsr. Fetele sînt sigure. Tatăl spune „Se pare că lui Karl îi e frică de mine". rev. pentru fiecare individ rezultă un stil cognitivi n. nu ar alege nici un membru al familiei sale ca tovar£> pe o insulă pustie. întrebată dacă el a avut vre. odată accese de furie. AUaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f^ ° fi' ţiil iiil juţl Uaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f °. de asemenea. ca şi viaţa sa familială. Foamea de a şti. Ea contracarează concepţia comună eronată a proceselor mentale superioare ca simple umbre (slujitori şi raţionalizări) ale motivelor subiacente. Neagă că are vreo dorinţă de a-şi schimba părinţii in vreun fel. Ambii părinţi urăsc pe faţă pe negri şi pe evrei. pentru că modelul este probabil cea mai obişnuită formă de mutilaire cognitivă îfrtr-o societate în care (bărbaţii şi femeile nu au învăţat încă să accepte incertitudinile vieţii şi nici să aibă încredere în propria lor identitate şi valoare. A fost rezumat aici pentru a arăta că stilurile cognitive se pot forma în primii ani de viaţă. Karl nu este deloc sigur de masculinitatea sa. de a înţelege mediul nostru înconjurător este un mctîv fundaimental în viaţă.de familie în care trăieşte Karl. Această definiţie are meritul de a ridica operaţiile cognitive la un nivel de primă importanţă. Fără înde ială. Pedeapsa era severă şi abuzivă. mama a răspuns : „N-aş zice. New York. Acestea sînt cîteva indicaţii asupra tipului . inclusiv a lui însuşi23. Acest convenţionalism. ordinii.

New York. ca fundament pe care să se construiască o societate universală mai paşnică. ABILI-TAŢI ŞI SARCINI e OBIECTIVAREA EULUI : INTUIŢIE ŞI UMOR « FILOZOFIA 1 UNIFICATOARE A VIEŢII o PSIHOTERAPIA ® OBSERVAŢII ASUPRA 3MBA-TRlNIRII A REZUMAT V J_jUnga noastră trecere în revistă a dezvoltării eului. Boston. E. Acestea sînt activităţile prin care trăieşte o-persoană sănătoasă. de asemenea. Cabot. pe realizarea propriilor potenţialităţi personale. C o 1 e. L. 1958 .. Houghton Mifflin. 1914. 1958. 278 Fie că preferăm prima enumerare sau pe cea de a doua. în „Sociological Rev. Rinehart and Winston. N. aproape întotdeauna aleg 2 Dintre cercetările asupra acestei probleme mi-aş îndrepta în mod special atenţia asupra : Măriei Jahoda. Singura modalitate de a rezolva problema este enumerarea valorilor componente (procedeu urmat în capitolul de faţă) : Research strategies toward a conception of positive mental . De asemenea. Cînd Freud a fost întrebat : „Ce ar trebui să fie capabilă o persoană normală să facă ?" el a răspuns „Ar trebui să fie capabilă să iubească şi să muncească". Man for himself. Current concepts of positivc mental health. într-o anumită măsură judecata etică este implicată. A1-1P o r t.". Vom vorbi mai curînd despre un ideal decît de o persoană reală.CRITERII PROPUSE PENTRU IDENTIFICAREA MATURITĂŢII a EXTENSIUNEA SIMŢULUI EULUI « RAPORTAREA CALDĂ A EULUI LA CEILALŢI « SECURITATEA EMOŢIONALA (AUTOACCEPTAREA) « PERCEPŢIE REALISTA. Deşi în acest capitol căutăm criterii universale pentru indivizii adulţi normali. dragoste. Deşi am putea fi de acord cu această afirmaţie. Yonkers. 6. From m. World Book. W. B. 1953 . Ştiinţa singură nu ne poate spune niciodată ce este sănătos sau bun. întrebăm.1 ] R. B. What men live by. logică şi matură trebuie să ştim ce este sănătatea şi maturitatea. Human behavior : psycho-'ogy as a bio-social Science.Y. psihiatri şi de alţii. 2. Basic Books. Este discutabil dacă trebuie să ne aşteptăm întotdeauna să găsim în persoană un model al maturităţii.sănătoasă este cea care uită cOmplet de sine în urmarea tradiţiilor şi creşterea bunăstării tribului său. Culturi diferite au concepţii oarecum diferite despre sănătate. Hoit. G. Este semnificativ faptul că atunci cînd cerem oamenilor să numească o persoană care li se pare a avea o „personalitate matură". New York. Este discutată din toate direcţiile de psihologi. Există tot atîtea moduri de a creşte cîţi indivizi care cresc şi în fiecare caz produsul final sănătos este unic. 3. M. interesul izvorăşte în parte dintr-o dorinţă de a descoperi valori comune la indivizii sănătoşi. alegerea noastră se bazează pe temeiuri etice şi nu pe fapte ştiinţifice. Pentru a spune că o persoană este mental sănătoasă. a dublat enumerarea : muncă. 1947 . jn unele regiuni singura persoană . joc şi veneraţie.2 Creşterea interesului se datorează în parte pericolului acut al tulburărilor mentale şi al bolilor emoţionale care alarmează azi toate naţiunile. „Aceasta e tot ce ar trebui să fie capabilă o persoană să facă ?" Un alt medic. Personality : normal and abnormăl. 167—180. Sarcina noastră în acest capitol este să examinăm şi să clarificăm această bază comună a acordului. moti-1 vaţiei şi stilurilor cognitive ajunge în sfîrşit la întrebarea crucială : Ce este personalitatea matură ? Nu putem răspunde la această întrebare numai în termeni pur psihologici. Richard Cabot. Din fericire în cultura occidentală există un acord considerabil asupra normelor de sănătate sau maturitate (vom utiliza aceşti termeni unul în locul altuia). Smith arată clar că există o singură entitate de sănătate mentală. Înainte de a o face. se impun patru remarci preliminare : 1. Această ultimă referinţă face o distincţie importantă între normele statistice (cum sînt majoritatea oamenilor) şi normele etice (cum ar trebui să fie persoana sănătoasă). Sîntem astăzi martori la un mare avînt al interesului în această problemă. Psihologia singură nu ne poate spune. Bogăţia şi congruenţa distinctivă a unei personalităţi complet mature nu sînt uşor de descris.. In lumea occidentală etalonul pune un accent mai mare pe individualitate. nu trebuie să uităm niciodată jocul extensiv al structurii individualităţii.

semnificativ înaltă. De Poate pentru că familiaritatea îi face prea conştienţi de slăbi nile piartenerilor lor cei mai apropiaţi şi de cele ale proptrkiliui ^ Unii oameni se apropie de maturitatea adevărată. A reie şit că subiecţii care au primit o apreciere . 1959. Monogr. Această constatare întăreşte concluzia noastră anterioară că securitatea şi stabilitatea în copilărie prevestesc un progres continuu în dezvoltarea personalităţii.68) este la fel de bună pe cît o permite aprecierea personalităţii în mod obişnuit. Utilizînd conceptul de „normalitate". Int. Dăm un exemplu : . Ei avertizează că o copilărie blîndă şi uşoară nu constituie secretul maturităţii. Institutul de cercetare şi evaluare a personalităţii de la Universitatea din California a folosit următoarea metodă. Ceea ce ne interesează în mod special în acest studiu sînt diferenţele descoperite între aceia pe care facultăţile îi considerau normali şi anormali.4 3 Mărie Jahoda. selecţionaţi la întîmplare. New York. Un elev de cole. Desigur.41. Vîrsta matură : integritate şi acceptare. manifestă o anumită unitate a perso-J nalităţii şi este capabilă să perceapă în mod corect lumea şi pe ea însăşi. care dăduse aprecieri independente pentru normalitate. subiecţii superior apreciaţi aveau un curs de dezvoltare mai uşor. Mai întîi. dar nu perfectă. 1. Press. Dar o realizez" cineva complet vreodată ? 4. Secretul rezidă în „modul de răspuns la problemele puse de viaţă". No. au venit în grupuri de cîte zece pentru o perioadă intensivă de testare şi de existenţă în comun timp de două zile pline. Principalele diferenţe de personalitate între studenţii normali şi cei mai puţin normali (stabilite prin teste. Josia» Macy Jr. Prima copilărie : simţul autonomiei. „In general. existau diferenţe medii apreciabile în ceea ce priveşte mediile lor familiale. S-au obţinut şase note pentru fiecare student şi fidelitatea generală a notelor (0. issues". în „Amor. O asemenea personalitate stă pe propriile picioare fără să aibă pretenţii excesive faţă de ceilalţi. medii familiale mai stabile şi părinţi cu reuşită mai înaltă şi foarte respectaţi care serveau de model pentru dezvoltarea ■ proprie". S e n n. O serie mai completă de criterii e oferită de Erikson. Un băiat bine echilibrat de unsprezece ani „înţelept peste vîrsta sa" poate releva mai multe semne de maturitate Oe^ cît mulţi adulţi centraţi pe ei înşişi şi nevrotici. Vîrsta adultă : facultatea generatoare. H. Foundation. Vîrsta şcolară : sîrguinţă şi competenţă. giu sănătos poate fi imlai matur decît propriul său părinte s&u chia» decît bunicul său. Membrii diferitelor facultăţi ale universităţii au apreciat studenţii absolvenţi după o scală în nouă puncte pentru „normalitatea globală ca persoană" definită ca „echilibru şi gradul de maturitate pe care individul le manifestă în relaţiile sale cu ceilalţi oameni". 673—681. Toward a social psychology of mental health. Identity and the life cycle : selected papers.' Criterii propuse pentru identificarea maturităţii O definiţie concisă spune că o personalitate sănătoasă îşi stă-pîneşte în mod activ mediul. cu o incidenţă mai mică 'a bolilor sau a traiuimielor serioase în copilărie. interviuri. 'j1 M. O copilărie favorabilă poate ajuta la stăpînirea problemelor ulterioare dar nu reprezintă totul. Adolescenţa : identitate personală. Dar pa. totuşi cer-Rrile clinice şi de laborator pot aduce o lumină corectivă şi tentatoare.health. 280 i Deşi e adevărat că o judecată de valoare sau etică intră în rjce definiţie a sănătăţii şi maturităţii şi normalităţii.). care specifică perioada din viaţă în care fiecare atribui este (sau ar trebui să fie) realizat în mod normal : Pruncie : un sentiment fundamental de încredere. adesea. Adultul tînăr : intimitate. 1950. Maturitatea personalităţii nu are o relaţie necesară cu vîrst-cronologică. 4 E. Erikson pune un acent principal pe simţul identităţii a cărui formare constituie o problemă deosebit de acută în adolescenţă-Fără un simţ ferm al identităţii (cine sîrat eu ?) maturitatea adevărată nu poate fi atinsă. Vîrsta jocului : simţul de iniţiativă. New York. 279 pe cineva din afara propriei lor familii şi de sex opus. Optzeci din studenţii apreciaţi. Psycholo-§ist". Cîţiva psihologi se aflau în grupul de studiu si nu ştiau ce aprecieri pentru „normalitaitie" dăduseră subiecţilor facultăţile. * ralela este departe de a fi perfectă. Organizarea efectivă a muncii către un scop. Univ. o experienţă mai matură si 9 continuă înfruntare şi stăpînire a obstacolelor şi a suferinţei conferă o mai mare maturitate odată cu avansarea în vîrstă.3 în măsura în care e posibil. La si'îrşitul studiului a reieşit că grupul de studiu. Erikson. era de acord cu aprecierile facultăţilor într-o măsură reprezentata de o corelaţie de 0. 1959. această definiţie este satisfăcătoare. 14. E. evaluări controlate) sînt patru la număr : 281 1. Symposium on the health personality. cercetătorii au constatat cîteva excepţii nete de la această regulă — cazuri de normalitate foarte bună provenite din medii familiale mizere. (Ed.JM' chol. în . J. Totuşi.

Poate din această cauză erau „în mod regulat neameninţaţi şi neînfricoşaţi de necunoscut". 2. Structură de caracter democratică. Prezentau mai puţine urme de tendinţe nevrotice şi de alte tendinţe anormale. dar ej I au manifestat în general o judecată mai bună. 6. cel puţin întpun oarecare grad. ci poate sesiza „experienţele maxime" ale existenţei. Compasiunea pentru semenul muritor pare să fie un semn al maturităţii. Ca şi cazurile din California. 11. 195* 282 făcut în California. cum preferă el să spună. ca şi persoanele „normale" din studiul 5 F. a celorlalţi şi a naturii. Persoanele care se autorealizează simt nevoia de solitudine şi de autosuficienţă. mai responsabili şi mai toleranţi. Caracteristicile pe care le-a descoperit pot fi pe scurt rezumate astfel : 1. Strîns legată este abilitatea die a lua sau lăsa de o paţrte prejudecăţi de tipul idola flori. 7. Acceptarea eului. 3. aceşti oameni lucrează efectiv şi cu multă perseverenţă la sarcinii obiective. New York. Cercul ataşamentelor strînse poate fi mic.superioara <jj 1 partea facultăţilor erau mai stabili. aveau mai multă vitalitate şi erau mai adaptabili . deşi a constatat că defecte şi nechibzuinţe minore existau chiar şi la persoanele cu nivel ridicat de autorealizare. dar selective. Caracter şi integritate în sens etic. 8. Maslow constată că subiecţii săi în general simt şi manifestă „respect pentru 283 orice fiinţă umană. o cunoaştere mai corectă despre sine (autointuiţie) şi s-au dovedit a fj mai sceptici referitor la evenimentele aparent miraculoase 3. Prieteniile lor şi ataşamentul faţă de familie nu sînt aderente. uitînd mai mult sau mai puţin pe ego-ul lor. 4. Din nou întîlnim aici un aspect al spontaneităţii şi capacităţii de răspuns la noi experienţe. Cel mai adesea se descriau pe sine ca „fericiţi mai tot timpul". Subiecţii superiori au dat dovada că sînt mai de încredere. Subiecţii. Ei nu manifestau. 10. „care se autorealizeaza". numai pentru că este un individ ma Aşa cum au arătat alte studii.5 Meritul acestui studiu este că reuşeşte. Nici linguşirea nici critica nu tulbură cursul lor fundamental de dezvoltare. Persoana matură nu e copleşită de convenţionalism. Nu numai la testele ţje percepţie subiecţii superior apreciaţi erau mai exacţi. Se manifestă sentimentul fundamental de „identificare. Independenţă de cultură şi mediu. Orizonturi nelimitate. Spontaneitate. Adaptare interpersonală şi intrapersonală. Un alt studiu.6 El a făcut o analiză intensivă de cazuri. Acceptă trebuinţele corporale şi procesele naturale fără dezgust sau ruşine. simpatie şi afecţiune" în ciuda unei supărări sau nerăbdări ocazionale. de asemenea. Complementar atributului de „detaşare" constatăm că persoanele care se autorealizează sînt capabile de ataşamente personale foarte strînse. Maslow caracterizează această trăsătură drept „mistică" sau „oceanică". Nu se simt stingheriţi de natură şi de natură umană. 9. „o nevoie catastrofică de certitudine. determinare şi ordine". siguranţă. Personal soundness in university qraduate sţudents. dar chiar şi. B a r r o n. mai puţin egoişti şi mai puţin neîncrezători. Sentimentul social. să reducă judecăţile cotidiene pe care le facem despre „normalitate" sau „maturitate" la unele aspecte concrete măsurabile. O percepţie mai eficientă a realităţii şi relaţii mai comode cu ea. 'Aveau „principii determinate in_ tern" puternice.5 mai plini de resurse. 5. 1954. ca oamenii imaturi. distracţiile şi existenţa plină de viaţă. Majoritatea subiecţilor exprimă un interes pentru esenţa ultimă a realităţii. Centrare pe problemă. toleranţa etnică şi religîOa : este asociată cu alte trăsături ale maturităţii. judecă corect situaţiile şi oamenii. Perceperea corectă a realităţii. S-a străduit să excludă persoanele cu tendinţe nevrotice puternice. Prospeţime continuă a aprecierii. 2. tare printr-o „definiţie populară" ar fi considerate mature sau. Harper. . relaţiile superficiale din afara acestei orbite sînt tratate cu calm şi cu fricţiuni puţine. 'n „Publications in Personality Assessment and Research". La testele de percepţie în laboratoj au prezentat o fluctuaţie şi o inconsecvenţă mai mică în peN formanţa vizuală. 1. Maslow. sîcîitoare şi posesive. de personalităţi atît în viaţă cît şi istorice. Univ-of California Press. dar apreciază. mai serioşi. calităţile „superioare" care ajută la împlinirea naturii umane. Pot uita de sine cînld e vorba de probleme autentice fără a fi preocupaţi de ei înşişi. 4. Motivation and personality. Deşi metoda are fisuri. 6 A. Maslow acordă o mare importanţă capacităţi de a aprecia arta. Berkcley. totuşi posedă marele avantaj de a\ confirma judecata despre normalitate (făcută de membrii facultăţilor) prin analiza normalităţii realizată într-un cadru de laborator. H.7 . Subiecţii apreciaţi ca superiori erau mai puţin defensivi. No. Detaşare. făcut de Maslow utilizează o metodă ceva mai puţin obiectivă dar totuşi admisibilă. mai capabili să reziste } stres . E vorba de factorul religios în maturitate. Relaţii sociale profunde.

Maslow atrage atenţia asupra unei trăsături sigure a subiecţilor sâi. 1957. lustruiesc pantofi sau fac gospodărie. Cineva i-a întrebat ce înţeleg prin „sănătate mentală". seninătatea optimistă. 1959. glumele s-ironia ostilă erau constatate mai rar decît „umorul filozof ic profund care de obicei trezeşte mai curînd zîmbetul decît rîsul. este o problemă dacă o viaţă uşoară pavează vreodată calea spre maturitate. 1954. şi nici nu o doresc pentru copiii lor. 174—181. „spălarea creierului" adesea produc prăbuşire permanentă şi disperare dar. individ.Existenţial mental health : an empirieal approach. manifestare temperată a emoţiilor. Shoben. Ni se spune cum Edward Sheldon. London. J. V. The man who lived twice. Beacon. K o t eh en. Psychol. I 9 P. Spirit creator. Este arbitrar să spunem că sînt şase la număr. Halmos. Press. B a r n e s. de asemenea. Suferinţa îşi croieşte drumul în două feluri : uneori pare că distruge. dar toate par să fie reunite în personalităţile pe care în mod variat le numim mature. 16. 27. A 11 p o r t.. de asemenea. reSjponsiabilitate sociaiă. bogăţie şi forţă. . responsabilitate personală. New York. Ele nu sînt în mod clar. stilul lor de viaţă are o anumită forţă şi individualitate care îşi pune amprenta asupra a tot ce fac. dramaturg lovit de o paralizie artistică totală şi de orbire. intenes sdciail democrate şi idealuri". Personalităţile cele mai robuste îşi au defectele şi momentele lor de regres şi într-o mare măsură ele depind de sprijinul mediului înconjurător pentru maturitatea lor. Aceste trăsături sînt preferate din ctauiza necesităţii psihiatrului de a trata oameni bolnavi. Cambridge. Calambururile. de a atinge scopuri. capacitatea de a se bucura de muncă. fie că scriu. se apropie mult mai mult de acest ideal decît alţii. alteori că construieşte personalitatea. Routledge anei Kegan Paul. Vezi şi P. Wesley. Toward a concept of the normal personality. în ciuda împrejurărilor. Mass. Boston. nu confundau mijloacele cu scopurile şi urtr\^ reau cu fermitate scopurile pe care le considerau drepte 13. Toward a mea-sure of man: the frontiers of normal adjustment. capacitatea de a iubi. Toţi membrii grupului au menţionat veselia. sănătoase. Persoanele sănătoase nu sînt întotdeauna atît de fericite şi lipsite de conflicte pe cît ar părea s-o implice enumerarea psihiatrilor. a depăşit acest handicap şi a devenit sfătuitorul înţelept şi foarte căutat de nenumăraţi prieteni şi confraţi.9 Războaiele secolului al douăzecilea cu cortegiul lor de nenorociri au concentrat atenţia asupra suferinţei umane. Revenim acum la sarcina rezumării în maniera noastră a criteriilor de maturitate pe care le-am trecut în revistă. Certitudine etică. 1957. Scrib-fter. 1952 . Psychologist". 10 O biografie care scoate în evidenţă această problemă cu o extraordinară vivacitate este E. fa „J.8 Criteriile avansate de existenţialişti subliniază. Deşi oamenii nu caută niciodată suferinţa. aceleaşi condiţii produc adesea fermitate. A. Toţi subiecţii erau siguri în te„ ce priveşte diferenţa dintre bine şi rău în viaţa cotidiana q9 alte cuvinte. From death câmp to existe?itialism. Leziunile. care este mai curînd spontan decît pregătit şi care foarte adesea e irepetabil". x 284 w turţ Pentru el normalitate înseamnă „autocontrol. cap. Tillich. care este mai curînd intrinsec situaţiei decît adăugat ei. ( Un grup de psihiatri stăteau la taifas. autocunoaştere.. Ca o caracteristică rezumativă. The courage to be. 183—189. Simţ neostil al umorului. Totuşi şase par să ofere un echilibru rezonabil între distincţiile prea fine şi cele prea grosiere pentru scopul nostru. Shoben încearcă să derive criteriile nor-malităţii din calităţile esenţiale ale fiinţei umane (ca perioada lungă de dependenţă juvenilă şi abilitatea de a mînui simboluri)-Această abordare îl conduce la a accentua latura serioasă a ma-J 7 G. Extensiunea simţului euîui Simţul eului elaborat treptat în primul an de viaţă nu este complet format în ■primii trei sau zece ani de viaţă. Vezi şi T. Fără excepţie. reacţie adecvată la situaţie şi responsabilitate socială. Yale Univ. închisoarea. compun. în «Amer. New Haven. de a se bucura de joc. Maslow nu pretinde că aceste criterii sînt independente unul de celălalt.. Dar enumerarea este sugestivă pentru însuşi motivul că se bazează pe o mare experienţă profesională a cazurilor de personalităţi nu tocmai normale. 1960. vinovăţia şi moartea face parte din soarta omului. 14. Jr. 285 . sau poate niciodată atins.10 Toate criteriile trecute în revistă indică un ideal rareori. Totuşi e perfect clar că unii oameni. W. latura serioasă a maturităţii şi includ dobîndirea semnificaţiei şi responsabilităţii ca şi acceptarea şi „curajul de a fi".". bolile. F r a n k 1.12. El continua să se extindă odată cu experienţa pe măsură ce cercul de parti8 E. normale sau autorealizate. A accepta şi a mînui suferinţa. The nature of prejudice. 1956. Conn. 12.

Aici e necesar în mod clar principiul autonomiei funcţionale (capitolul 10). Bunăstarea celuilalt este la fel de importantă ca cea proprie . Dar important este faptul că aceast undă intimă se ataşează de o altă persoană. Se trezeşte dimineaţa pentru a înhăţa laptele de dimineaţă lăsat la uşă de un agent al marelui sistem de distribuire a laptelui ale cărui manevre corporative. de „disponibilitatea materiilor prime" şi de „mărimea procentului pre-valent". Să punem problema în alt 'mod. ocupaţia favorită din timpul liber. pe Cetăţeanul Sam. mult prea distraşi pentru a etamina vreunul din ciclurile în care sînt angrenaţi. se aruncă în sistemul de transport ale cărei mistere mecanice şi civile nu le înţelege. el caută un vis de zi standardizat produs de Hollywood. Pentru persoana matură. O participare adevărată dă o direcţie vieţii. toare sau submisive.'i „Four Roşes". de exemplu.ogic la ceea ce face ? Deşi implicat în sarcină în mod constant. A participa nu este acelaşi lucru cu a fi activ pur şi simplu. familia noastră. chiar emoţie religioasă. La sindicat funcţionarul îi ridică cotizaţia. atît de vitale pentru sănătatea sa. Dar dacă nu s-au dezvoltat interese autonome în uaele din aceste domenii — dacă munca noastră. Dacă o persoană nu dezvoltă interese puternice „în afara eului său'' {şi totuşi făcînd încă parte din acesta). victimă inconştientă a publicităţii.experienţe şi roluri îi sînt adecvate. studiul nostru. devin incorporate în simţul eului. domestică şi religioasă. deşi nu o ştie. La sfîrşitul zilei se înfundă K-o tavernă şi. Acum ele devin factori în identitatea persoanei. Criteriul maturităţii pe care îl examinăm acum cere o participare autentică a persoanei în citeva sfere semnificative ale efortului uman. ale interesului uman . Fără să ştie. el joacă un rol involuntar în „crearea de surplusuri" (oricare ar fi ele) şi. nu-1 interesează niciodată conştient. adolescenţa reprezintă în mod special o perioadă critic. După ce a adresat complimente grăbite proprietaresei. mai bine zis. jucînd un rol într-o duzină ■ cicluri impersonale de comportament. La fabrică devine o rotiţa într-o serie de sisteme aflate mult dincolo de competenţa sa. Horn şi Hardart. idei noi. activitatea sa frenetică la o maşină este reglată de „legea cererii şi ofertei". liei. „Three Feathers" şi „Vati69". bunăstarea celuilalt este identică cu proprie. acel monstru corporativ. dar ineficientă. La prînz. dar nu trebuie să domine. dar nu a intrat 'ntr-o relaţie personală cu nici o fiinţă umană. politică. Sam e în iscare. După mai multă activităţi. ea trăieşte mai aproape de nivelul animal decît de nivelul uman de existenţa. îl înghite. extrem de activ. prieteni noi. Să-J luăm. pretin-zîndu-i să devină interesată în mod pasionat de toate aceste sfere de activitate. noi relaţii de grup. ambiţii. Sam le neglijează pe toate. Maturitatea avansează pe măsură ce viaţa e decentrată din manifestarea imediată şi zgomotoasă a corpului şi a egocentrării. Fiecare manifestă dragoste de sine. atinge multe sfere. vocaţia. cam tot aş^ cum el înghite una din plăcintele de la automat. Dragostea de sine este un factor proeminent şi inevitabil în viaţă. implicat într-o sarcină sau alta — dar participă el în sens psiho-. tendinţe domina. F Sam a fost activ toată ziua. Probabil ceri prea mult. dar numai extensiunea eului este . comandă într-o succesiune ^pid.cipare al unui individ devine mai larg. Nu numai dragostea adolescentă lărgeşte „singularitatea1. ciira bini periferice sau total nepotrivite pentru stilul său de viaţa i Prima dragoste ilustrează problema. Aşa cum subliniază Ej son. Ce fapte şi. după-amiaza. Să spunem că-şi petrece orele de inconştienţă undeva pe terenurile degradate din Bronx. nu incorporează nici una în sine. Ea focalizează impulsul puternice dar discordante : tonicitate sexuală. Graniţele eului sîm rapid extinse. este el realmente autoimplicat ?n Ce nu e în regulă cu Sam ? Nu şi-a extins simţul eului în nici un domeniu semnificativ al vieţii sale. Oamenii pe care i-a întîlmt jjiit ca V ei rotiţe într-un sistem de transmisie. Pentru el (ca şi pentru oricare altul) compania pentru care lucrează este o abstracţie . care se mişcă şi există în marea roată a activităţii din oraşul New York. interese estetice. mai mult decît tot ceea ce poate fi direct sau chiar indirect legat de „reducerea impulsului". chiar unei persoane mature. educaţională. viaţa înseamnă mai mult de-cît hrană. Vorbim aici desigur de autonomia funcţională esenţială (şi nu numai perse verativă). Toată ziua. economică. distracţii şj hobby-uri noi şi. fără ca el să ştie de ce. este destinat săptămîna viitoare „pieţii excedentare a muncii". băutură. ca aceea a celorlalţi oameni. peste toate. recreaţională. Existenţa sa. sentimentul farnj. pentru 286 r odihni mintea tensionată. siguranţă. A luat contact cu o mulţime de personalităţi avînd o responsabilitate în cadrul corporaţiei".■ ambiţii noi. politica sau aspiraţia religioasă nu au devenit personale în mod semnificativ — nu putem fi calificaţi ca personalităţi mature. împreunare . Luptând împotriva „difuziei identităţii" tînărul doreşte să sţ:' cine este.

suferă. clubul său. nu poate iubi sau nu poate fi iubit îndeajuns. Nu s-a dovedit că orice individ genital matur [sănătos în toate domeniile vieţii sale. o asemenea persoană e capabilă de o mare intimitate în capacitatea sa de a iubi — fie că ataşamentul său este Pentru viaţa de familie sau pentru o prietenie profundă. devine imediat necesar să se modifice criteriul prin li-fca satisfacţiei sexuale la aceea trăită „cu un partener iubit ■x opus". există nenumărate pple de celibatari. cît şi campasiiuiniea reclamă ca cineva să nu fie o povară sau o nenorocire pentru alţii. inclusiv impulsurile ramificate ale sexualităţii. Atunci. atît bărbaţi cît şi femei. Erikson expune argumentul precum urmează : Psihanaliza a subliniat genitalitatea ca unul din principalele semne ale t personalităţi sănătoase. Ajungem să ştim că toţi muritorii sînt în aceeaşi situaţie umană : ei nu au cerut să vină pe lume. Unii psihanalişti sînt înclinaţi să echivaleze maturitatea cu ceea ce ei numesc „genialitate". ea evită o implicare fără rost. Toţi sînt încolţiţi între două abisuri de uitare. în acelaşi timp. ci reciprocitate heterosexuală. şi chiar de devianţi Hi. Ea şi minunata sa persoană. Este <o lecţie dură pentru părinte — sau pentru o soţie. încît este uşor de văzut de ce unii teoreticieni susţin că obţinerea unei satisfacţii genitale orgasmice complete este un semn principal al maturităţii-Ei argumentează că jocul liber al funcţiei sexua!e este măsura cea mai bună a capacităţii individului de a depăşi forţele represive ale 288 Maţii ca şi presiunea fixaţiilor sexuale infantile.. Este o afirmaţie sigură că nimeni. 12. fricii şi preferinţei. întîlnesc eşecul. fiecare îmbătrîneşte pe măsură ce navighează spre o destinaţie necunoscută. Pe de altă parte.. Nemulţumirea şi critica continuă. ~~~v Ar trebui spuse mai multe despre ataşamentele personale mai profunde. 11 G. Dificultapare să rezide aici în identificarea motivaţiei adulte aproape Kdusivîtate cu impulsul sexual. Dar se pare că persoana mai puţin matură doreşte mai mult să fie iubită decît doreşte să dăruiască iubire. totuşi sîntem con-[ţi de excepţii. matur sau imatur. şi nici să le stânjenească libertatea în găsirea propriei lor identităţi. Ea a răspuns • „Să nu otrăveşti aerul pe care alţi oameni trebuie să-1 respire" Acest respect pentru persoana ca persoană este dobîndit printr-o extensiune imaginativă a experienţelor mai dure din viaţa proprie. Nimeni nu cunoaşte sigur sensul vieţii . în Personality and s°ci<ii encounter. gelozia şi sarcasmul sînt toxice în relaţiile sociale. Beacon. în-|t siluitorii şi perverşii pot fi capabili de o satisfacţie orgasmică bletă. dacă e stăpânit într-un mod matur. B si joc. A 11 p o r t. cu o sensibi-> genitala deplină şi eu o descărcare generală a tensiunii din tot corpul. ce concluzie vom trage ? Pare înţelept să admitem ţi cadrul multor vieţi maturitatea genitală însoţeşte maturita-personală generală. nimeni altcineva. 287 '•( Uh't'A1 Atît imtimiifaltea. 1960. familia sa. Tocmai aici întîlnim toleranţa şi „structura de caracter democratică" atît de des prezentate ca semne ale maturităţii. dintre dragoste şi ură. trebuie exclus din formula sa meschină de supravieţuire. în contrast. Sexul este o ternă atît de dominantă la majoritatea oamenilor. dintre fapte şi imaginaţie. O femeie cu o maturitate marcată a fost întrebată care considera ca este cea mai importantă regulă a vieţii. ideea este că experienţa reciprocităţii culminante a orgasmului Se un exemplu suprem de reglare reciprocă a unor structuri complicate jr-un fel calmează furia potenţială provocată de dovada zilnică a opozi-lintre bărbat şi femeie. nu putem susţine că oa-|i maturi nu trăiesc frustraţii şi deviaţii în stăpînirea impulsurilor.pation. Cînd dăruieşte iubire o face de obicei în modul său personal. bd clar. Totuşi. şi naţiunea sa formează o unitate sigură.semnul maturităţii. Relaţii sexuale satisfăcătoare determină faptul ca sexulţ. Genitalitatea. persoana imatură simte că numai ea a trăit experienţa umană a pasiunii. Posedă o anumită detaşare care o feee să respecte şi să înţeleagă condiţia umană a tuturor oamenilor. Genitalitatea este capacitatea potenţială de a pita o potentă orgasmică în relaţia cu un partener iubit de sex opus. Nu e de mirare că poetul strigă : „Prea-1 slăviţi pe Domnul pentru fiecare picătură de milă omenească". fără a-i pune lanţurile de fier ale obli-gaţiei. pate armoniza cu maturitatea generală şi o . W. pricit ar fi de convingător argumentul. The psychology of partic'. Raportarea caldă a eului ia ceilalţi I Adaptarea socială a persoanei mature este marcată de două tipuri complet diferite de căldură. Acest tip de căldură poate fi numit covipasiune. periculos. dar restul este străin. Şi nici nu e clar că klsul sexual este atit de strîns legat de toate domeniile per-lităţii pe cît o pretinde teoria. O iubire posesivă. ale căror realizări şi a căror conduită sînt atît de remar-le Incit nu putem să-i considerăm ca „imaturi". în sfîrşit. sînt împovăraţi cu un imbold de a supravieţui şi sînt înghiontiţi de impulsuri şi pasiuni.să fie Hitm obsedant şi inutilă dominaţia sadică12. Iţa orgasmică nu înseamnă aici descărcarea produselor sexului în sensul tvacuări" folosit de Kinsey. dar o duc cumva la capăt. în virtutea extensiunii eului. nepoftită şi posesivă cu oamenii (chiar cu familia sa). Biserica sa. Pe de o parte. cap. iubit sau prieten -— să înveţe că trebuie să dorească compania celuilalt. Boston. soţ. S-ar putea imediat admite că Impuls atît de important. să-i dorească binele şi să-1 acepte aşa cum este. sufocantă — ca acee'a cu care unii părinţi îşi împovărează copiii — este destul de obişnuită dar nesănătoasă atît pentru cel oare dă. adică acela de a spune că sînt ataşate condiţii : celălalt trebuie să plătească pentru privilegiu. cît şi peritru cel ce primeşte.

Ea poate să aştepte momentul potrivit. să ocolească obstacolul sau. Growth and crlses of the healthy pcr^onaliiy. 1959. în „Psychological Issues". din punct de vedere temperamental. Experienţele timpuri1 din copilărie privitoare la „încrederea de bază" vor avea c<?vâ de-a face cu această dezvoltare. S-ar putea afirma că o persoană normală are . PerI matură îşi exprimă. morţii sau dezastrelor. Aceasta înseamnă oare că nici o persoană nu poate fi sănătoasă şi matură dacă nu are un CI.care conduc la veridicitate într-un grad mai mare fccît o persoană mai puţin normală.n. Percepţie realistă. pentru hrană igienică şi medicamente. persoana matură suportă frustraţia.poate întări. gîndirea este o parte integrantă a personalităţii. pomenea simţ al proporţiei nu este un atribut izolat al per.olialităţii. pentru superstiţii autoprotectoare şi ritualuri. Fiecare se teme atît de pericolele imediate. Dimpotrivă. impozitelor. dacă e necesar. convingerea şi sentimentele cu respect g de convingerile şi sentimentele celorlalţi. fără ca ce'aşi timp si se reducă întreaga problemă a maturităţii la lalitate. 282). se dezvoltă o preocupare nevrotică pentru pericolul pe care-1 prezintă cuţitele. se resemnează în faţa inevitabilului. Ei sînt în. iar procesele mentale superioare bătătura ţesăturii. abilităţi şi sarcini I Aşa cum s-a arătat în capitolul precedent. Totuşi. j şanse de eşec. să planifice. chiar pesimistă şi deprimată. Dar ea a învăţat să trăiască cu stările sale emoţionale în aşa fel îneît nu se trădează în acte impulsive şi nici nu interferează cu bunăstarea altora.. un sentiment continuu de securitate în viaţă. ecuaţia nu e reversibilă. preocupaţi de frînturi şi secvenţe de experienţă emoţi0najr Mulţi autori vorbesc de autoacceptare. superior ? O asemenea judecată este adevărată.ma se simte ameEată de propriile sale expresii emoţionale sau de ale altora. Probabil că nu ar putea face astfel dacă nu şi-ar fi elaborat. Psihologul Terinam. Egotistul. Krikson. International Universities Press. Nimeni nu deţine controlul as'J' 290 ■timpului. şi . în \ni/ aud the lifc cycle : selected papers. Reprodus cu fisiunea editorilor. Dar aceste insecurităţi sînt într-un fel susţiE. 96. Categoric nu o adevărat că persoana matură este totdeauna calmă şi senină. acu-zînd pe ceilalţi şi plîngîndu-şi sieşi de milă. Calitatea numită „toleranţa la frustraţie" este în mod special importantă. libru emoţional şi cea care este emoţional zgomotoasă şi care 1 drumul unor izbucniri de mînie şi pasiune — inclusiv îngâduin» excesive faţă de alcool şi unor izbucniri obsesive de înjur şi obscenităţi. constant ceea ce este obscen şi scatologic. 289 Securitatea emoţională (autoacceptarea) Observăm imediat diferenţa dintre persoana care are un et. iar vina asupra sa (fiiind „intropunitivă") dacă este potrivit s-o facă. New York.atitudini1. cit J de moartea finală. nu caută în n. I Am arătat deja că percepţiile şi cogniţiile cotidiene ale perso-nalitaţii normale sînt marcate în ansamblu de eficienţă şi exactitate (paginile 272—273. 291 . Cineva îşi aci impulsul sexual şi face tot ce poate mai bine pentru a-1 stăp cu minimum de conflict cu i sine şi cu societatea. persoana infantilă nu trecut cu succes prin stadiile normale de dezvoltare. 1 i: If. formei fizice şi bazei socioeeonoimioe. Dacă nu. I. mareelor. poate fi. A fi matur înseamnă a avea aceste aptitudini intelectuale de bază. le întîmpină ou accese de mînie sau cu tînguicli. dar şi ca grup se bucurau de toate avantajele în domeniul sănătăţii. probleme care aparţin impulsurilor segmentale. Această caracteristîi a maturităţii include abilitatea de a evita suprareacţia faţă . p. dar această temă poate fi stâpînită prin acceptare. forţă verbală (simbolică) şi capacitate generală de rezolvare de probleme. Iar în etape ulterioare a învăţa cumva că nu orice împunsătură în mîndria sa constituie o r"Jia mortală şi că nu orice frică prevesteşte dezastrul.' de un simţ al proporţiei. El se naşte pentru că punctul său de vedere este în rfeneral realist şi pentru că individul posedă valori integratoare ^■controlează şi selectează fluxul impulsului emoţional. a studiat o populaţie de copii suprado-taţi ale căror scoruri la testele de inteligenţă erau atît de înalte incit fiecare copil era literalmente „unul dintr-o miek\ Nu numai dotarea lor intelectuală era mare. Zilnic se produc iritări şi piedici. tocurile înalte. Sentimente securităţii nu este deloc absolut. Stările sale sufleteşti se schimbă . a şi copilul. P<? mă%£ ce simţul oului se extinde. dar şi periculoasă. sau totdeauna veselă.sale. şi nici nu este rezervat şi reprimat. Devii prudent fără să intri în paK Autocontrolul este o reflectare a simţului proporţiei. Maturitatea nu modifică realitatea pentru a se potrivi cu trebuinţele şi fanteziile . destrăbălatul. Evident că e necesar un minimum solid de memorie. individul îşi asumă noi riscuri şi. S-ar putea spune că viaţa sentimentelor şi emoţiilor constituie urzeala. Monogr. Mulţi oameni cu o inteligenţă superioară sînt lipsiţi de echilibrul emo-'•°nal şi organizarea intelectuală caracteristic unei personalităţi sănătoase . Adultui\imatur.

mîndria. Pe scurt. Acest fapt înseamnă că imboldurile egoiste /ale satisfacţiei impulsului. Milita H. Termenul intuiţie (adesea numit autointuiţie) provine din utilizarea în psihiatrie.Totuşi. de a înfrunta o competiţie economici aprigă reprezintă o cerinţă majoră a vieţii. neurochirurgul. Aceasta nu e sarcină uşoară.. care ştie că ol (şi nu altcineva) suferă de dezorientare.. patern spune că 0 autoemoaştere exactă este o dimensiune în care oamenii ocupă Poziţii care merg de la o autointuiţie mare pînă la una mică sau care lipseşte total. Acest criteriu special poate fi pus în legătură cu scopul „responsabilităţii" care e subliniat de gînditorii existenţialişti.nereuşitele în organizarea nalităţii nu erau mai puţin numeroase decît în populaţia nerală de aceeaşi vîrstă. Extinzînd această utilizare la . conform căreia unui bolnav mental. a o înfrunta fără panică. desigur. . Calif. ce nu pot şi. Obiectivarea eului : intuiţie şi umor Socrate spunea că pentru a realiza o viaţă bună există o regulă absolută : să te cunoşti pe tine însuţi.tndard de viaţă mereu ascendent) este o cerinţă înfricoşătoare. multe autofoioqraf-sînt ceva imai mult decît auto justificări minuţioase. Ştiu ce pot. Personalităţile tinere par uneori relaxate /"hiar senine) înaintea încercării care le aşteaptă în viaţă. Şi. dar şi abilităţi adecvate sînt ponibilo pentru rezolvarea unor probleme obiective. ce trebuie sâ fac. O d e n. cel pe care îl are . Unii autori îşi fac un ţel.13 Dar. La diverse cursuri de psihologie. Inadaptarea era prezentă. s-a constatat că . o persoană matură va fi în contact strîns cu cecM ce mimim „lumea reală". de a rămîne solvabil.. a spus odată . Alături de veridicitate şi abilitate trebuie să enumerăm capacitatea de a se lăsa absorbit de munca sa. de autoamăgire este unul din ţestele acute de maturitate. Sînt unele incidente de josnicie sau de 293 ruşine caro ar fi prea umilitoare pentru a le dezvălui . sîntem silu-să conchidem că numai inteligenţa excepţională nu garantear maturitatea. Freud. 1947. Nu numai că percepţiile sînt în majoritate veridice. numai 4o/() admiţîhd o deficienţă posibilă. Persoanele mature sînt centrate pe probleme. fără autoeoonpasiune. lasă-mă să ţi-o spun). Genetic studia o/ The gifted child grows up. jj alte privinţe normală. politică sau gospodărie — nu va avea securitatea sail mijloacele necesare extensiunii eului.Singura modalitate de a suporta viaţa este să ai o sarcină de îndeplinit''. sau ji intuiţie ? Conform unei vechi zicale. M. în ansamblu.14 Cum poate un psiholog să spună dacă un individ are. A fi pabil '«î te întreţii pt* tine si familia ta (în America.j. chiar ina foarte serioase. Harvey Cushing. ostil. Autobiografiile oferă un studiu interesant în legătură cu acest subiect. Santayana scria : „Nimic nu pretinde un eroism intelectual mai rar decît bunăvoinţa de a-ţi vedea ecuaţia transcrisă".ir faţă de ai lui proprii. chiar pentru a le privi în faţă.scris fiului său : .. douăzeci şi cinci •mai tîrziu.n comportament defensiv. Press. starea de defensivă pat fi toate uitate pentru lungi intervale de timp. chiar o virtute din recunoaşterea defectelor lor şi îşi scriu confesiunile . iar ţiile cognitive exacte şi realiste. deşi ar fi fost greu de făcut o comparaţie populaţia medie. Stanford Univ. Lord Chesterfield era poate prea satisfăcut de el însuşi cînd i-a .şi situaţiile aşa cum sînt.. Alcoolismul şi psihozele erau la de predominante. urmărind aceste cazuri. 292 . studiul efectuat în California — subliniază acest lucru. Maslow. Şi va avea o muncă importantă de făcut Trebuie să adăugăm aici un cuvînt despre „maturitatea eco-jiomică'\ Pentru majoritatea oamenilor lupta de a-şi ciştiga existenţa. Deşi adesea întîlnim oameni pricepuţi care sînt imaturi nu întîlnkn niciodată oameni maturi fără abilităţi orientate spre problemă. oamenii . deoarece o sarcină le preia. Terman. Stanford. Există şansa ca ei să păstreze unele sanctuare secrete faţă de ochii curioşi — chi. în consecinţă. întrucît ne gindim la noi o atît de mare parte din timp este confortant să afirmăm că gîndiroa noastră este veridică — că intradevăr ne cunoaştem.ititaîe a eului." Majoritatea oamenilor cred că posedă o intuiţie de sine bună. i se atribuie intuiţie. fără a manifesta . Desigur. căreia îi lipseşte priceperea în meseria sa J fie ea mecanică. Ceea ce este obiectiv e demn de făcut.populaţia normală. Va vedea obiectele. 96« « din studenţi au pretins că au o intuiţie medie sau mai bună decît media. Ea produce încordai* şi crize adesea mai devastatoare decît crizele sexuale şi cele * 33 L. orice om are trei caractere^ 1.în mod obiectiv" pentru a le citi lumea. la un i. în spiritul existenţialismului. O persoană. plăcerea. extensiune pe care o reclama maturitatea. mulţi reuşiseră cu succes îndepi^ nirea promisiunilor timpurii.Mă cunosc (nu c vorba de o cunoaştere comună. Studenţii de colegiu nu evaluea/ă întotdeauna n10d corect dificultatea pe care o vor întâmpina cînd vor intra 111 competiţia dolarului.

Umoristul adevărat percepe în spatele unui eveniment solemn — el însuşi. Personalitatea lui Socrate arată asociaţia strînsă dintre cele două trăsături. şi 3. adică se . 49.16 Există. 20.Practic. căci ceea ce crede un om că este. Aristotel. Landi s. 1942. intuiţia trebuie măsurată prin proporţia dintre al doilea item şi primul. secretul rîsului. ■Ce este atunci simţul umorului ? Romancierul Meredith spune că este capacitatea de a rîde de lucrurile pe care cineva le iubeşte (inclusiv. . o inteligenţă relativ superioară. de asemenea. Există dovada că oamenii care sînt mai puţin inteligenţi. In cea mai mare parte comicul constă din degradarea unui aparent imaginar. 42. care au valori estetice şi teoretice scăzute preferă comicul şi sînt lipsiţi t'e un simţ al umorului bazat pe relaţii reale din viaţă. dovada că cei cu o intuiţie bună au. care subiecţii se eva14 Această problemă e discutată mai complet în G. Bull. Poate că corelativa cea mai izbitoare a intuiţiei este simţul umorului. rîând de sine însuşi.".'18 ]8 C. In mod ideal.". fie că evaluatorii nu erau capabili să distingă intre cele două calităţi. 1933. and realistic percepiion of others în „■>■ Soc Psychol. Acesta din urmă este un apanaj comun al aproape tuturor oamenilor. în „J. totuşi. R. The interrelationships among acceptance-reject^on. The attribution ol trails. 37.". S e a r s. rîs ce pare 5>ă se datoreze relaxării reprimării. Some psychological correlates of humor preferences. New York. în re-laţie cu ceea ce el este într-adevăr. A. Ros s. copii ca şi adulţi. r> R. 1953.88. desigur. Experimental studies of projection : I. S c o d e 1. cel pe care crede că îl arc . de exemplu — contrastul dintre pretenţie şi realizare.. Ceea ce este considerat de obicei hazliu — pe scenă.T.".traiti. W. Soc. Psychol.consult. Psychol. 1936. 295 Motivul pentru care intuiţia şi umorul merg mină în rrrînă es probabil faptul că la bază ele constituie un singur fenomen __. V c r n o n.". Psychol. In ambele cazuri rezultatul este important. în benzile comice. Soc.15 De asemenea. dar rareori sau Aiciodată nu rîde de sine însuşi. Normau. . 42— 58.17 De asemenea. oferă o definiţie perfectă si un indiciu asupra intuiţiei sale. persoanele cu o intuiţie foarte bună judecă mai bine pe ceilalţi oameni şi probabil că sînt acceptaţi de aceştia. la TV — constă. este greu de obţinut o dovadă pozitivă despre ceea ce un om este în sens biofizic. De aceea. din absurdităţi. asemenea coeficient mare înseamnă fie că personalităţile cu tiţie marcată au de asemenea o mare doză de umor. inclusiv psihologul. Psihologii ştiu că există a>numite corelative ale intuiţiei. cel pe care alţii cred că îl are. 151—163. greşeşte în ceea ce-1 priveşte.a ego-ului propriu.De exemplu cei care sînt conştienţi de unele calităţi proprii antipatice sînt im uit mai puţin înclinaţi să le atribuie altor oamearf. Un copil are un simţ ascuţit al comicului. el era capabil să privească caricatura în mod detaşat şi să ajute gluma. Soc. R. Posedînd o intuiţie bună. Umorul. E. glume grosolane şi jocuri de cuvinte. în cele din urmă. Bes-Council. indiciul cel mai utilizabil devine proporţia dintre al doilea şi al treilea item — relaţia dintre ceea Ce crede un om că este şi ceea ce alţii (mai ales psihologul care îl studiază) cred că el este. 7. Chiar în adolescenţă tînărul îşi Priveşte eşecurile mai degrabă cu o acută suferinţă decît rîzînd. Psychol. insight into seif. D. în „J.. 16 R. corelaţia tre aprecierile pentru intuiţie şi umor a reieşit că este de 0. Agresiunea şi sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic.2. No. Sci. ne amintim (pagina 282) că studenţii' apreciaţi ca superiori în „normalitate" aveau o intuiţie superioară.^ . Simţul umorului trebuie distins net de simţul mai brut al comicului. de obicei. în medie. Impulsul agresiv este doar uşor deghizat. Legat de inteligenţa agresivă (care ia în derîdere pe celălalt) este rîsul declanşat de ceea ce este picant. The u^e of personal documenta in psychological science. Grzi-0 k. în "J. Humor and its rehitwn to other perso-nahty. 294 mau între1 oi în funcţie de un mare număr de trăsături. Legenda ne spune că la o reprezentare a piesei Norii de Aristofan.proiectează'' mai puţin decît cei care s'înt lipsiţi de intuiţie. Soc. 4. el s-h ridicat în picioare pentru ca auditoriul amuzat să poată compara mai bine faţa sa cu masca care intenţiona să-1 ridiculizeze. . 205—235. 1933. de asemenea. Some characteristics of thc good judge of personality> în „J. el nu poate fi combătut. Hobbes si mulţi alţii au văzut în această „glorie bruscă'. J56—175 . propria persoană şi tot ceea ce ţine de ea) şi totuşi să le iubeşti. într-un asemenea caz evaluarea intuiţiei sale trebuie Lisată cerului. într-un studiu nepuibliqat în. A11 p o r ţ. 17 P. Dacă omul obiectează că toată lumea. 4. 1956. H. W. seif other identity.

rev. alţii au o serie de scopuri definite.i. Hogrefe. Analizînd cam două sute de ■ biografii a reieşit că fiecare viaţă e ordonată sau îndreptată spre unul sau mai multe scopuri selectate. se instalează dezamăgirea. aproape toată lumea pretinde că are un rar simţ al umorului. VeVlag von Hirzel. un termen german oarecum inadecvat tradus ca „direcţionare".maturităţi economice". Maturitatea reclamă. Totul ar fi privit ca banal. căci de obicei ne aşteptăm ca în adolescenţă să întîu mm ambiţii înalte şi idealism.. o intenţie majoră. 1959. în afară de umor. Aceloraşi studenţi care şi-ail apreciat propria intuiţie în comparaţie cu cea a altor oameni H s-a cerut să-şi aprecieze simţul ^umorului. 297 care nu au în vedere direcţionarea. 'dar chiar şi acest focar serveşte drept scop pentru luptă. Raţiunea ar fi privită cu neîncredere şi toate soluţiile serioase ar fi respinse. Utilizând acest concept putem afirma că la personalităţile mature Bestimmung este mai marcat. decît aceea în care nu există nici o orientare . Unele personalităţi învinse rămin legate de viaţă printr-o „simplă indignare". drept ceva ce vnu pot ii. pare o prognoză mai bună pentru tinereţe. exterior. O problemă apare la tinerii 19 C h a r 1 o 11 e Buhler. Dar nu e niciodată suficient. Leipzig. Un studiu asupra studenţii de colegiu estimează că aproximativ o cincime se află într-un sta diu . Dar chiar aş vrea să văd omul care să anunţe că nu are simţul umorului. Persoana care are simţul cel mai com~ plet al proporţiei în ceea ce priveşte propriile sale calităţi şi valţj rile îndrăgite este capabilă să perceapă dezacordurile şi absurdi taţile lor în anumite situaţii. care nu au un scop de urmărit. m adolescenţă ele sînt vag definite . Intuiţia şi umorul ţin \m astfel de i in sah. în My Dis-■ covery of England.nu joacă teatru în mod deliberat pentru distracţie. celebri şi mediocri19. Biihler subliniază că spre treizeci de ani. Vieţile năpăstuite de ghinion îşi pot pune un scop mai modest (coborînd „nivelul aspiraţiei"). Direcţionare. Opusul exact al criteriului pe care-1 descriem este tendinţa unor oameni de a părea. Fiecare persoană are ceva special pentru care trăieşte.. deplasat şi absurd. Perse ana matură. pe scurî. O criză postadolescentă obişnuită este adesea omisă. maturitatea timpurie aduce -definirea în urmărirea scopului. Un studiu paralel asupra sinuciderilor arată că viaţa devine intolerabilă numai pentru aceia care nu găsesc nimic spre care să ţintească. Der menschlichr Lebenslauf als psychologi-Sc'tes Problem. Am vorbit despre dificultatea atingerii urioi . 1933. el scrie : „Un interes special este întotdeauna ataşat umorului. Adesea este cumplit de perseverat avînd o speranţă redusă de succes.. Deşi cinicul se poate amuza în drumul său.nornenul obiectivării eului. Persoana 'afectată nu e conştientă că minciuna sa este transparentă sau că poza sa este deplasată. în mod mai deschis centrat la persoanele mai puţin mature. Bonn. o înţelegere clara a scopului vieţii în termenii unei teorii inteligibile. el este de fapt un suflet singuratic.. Dar în ciuda acestui stadiu de deziluzionare. Scopurile variază. De fapt fiecare om este apt să gîndeaseâ despre sine că e posesorul unui dar excepţional în această direcţie. O abordare psihologică a problemei este prc -zcnid 'în cercetarea C. Toţi întîlnesc obstacole.iarlottei Buhler asupra biografiilor multor bidi-vi/. şi nu sînt nici maturi nici ferieiţj2o' Unii pot dezvolta mai tîrziu o direcţionare. după ce idealurile adolescenţei au fost puse la încercare.şi patru la sută au răspuns că e la fel de bun sau mai bun dţ>cît media. dacă . Stephen Leacock a observat aceeaşi vanitate. 0 formă oarecare de filozofie unificatoare a vieţii. căci e lipsit de tovărăşia unui scop în viaţă. Această cercetătoare a simţit că este necesar sa introduci conceptul de Bestimmung. Nouăzeci . Este adevărat că majoritatea dintre noi încercăm să punem in valoare partea noastră cea mai bună şi chiar pretindem ca avem virtuţi şi realizări care exagerează adevărul. Dar persoana matură oau lasă acest efort social să contrasteze prea serios cu natura sa adevărată.de a nu şti de ce trăiesc"'. Ei par lipsiţi de orice motivaţii" chiar şi numai de scurtă durată. dimpotrivă. In copilărie obiectivele lipsesc iniţial . Am vorbit de înclinaţia adolescentului de a încerca să adopte tot felul de „identităţi". Ca şi în cazul intuiţiei. E vorba aici de regiuni mai subtile ale personalităţii — un teritoriu pe care sperăm că psihologii îl vor explora în viitor cu mai mult succes deeît în trecut. cît şi a simţului umorului. Afectarea. faptul de a avea aspiraţii înalte şi apoi de a le coborî. dar viziunea lor nu este favorabilă. ştie că nu poate contraface o personalitate. O filozofie a existenţei i-cesiv de umoristă ar duce la cinism. Sa i. ni a E doar corect sa afirmăm că până acum psihologii au avut prea puţin succes în măsurarea atît a intuiţiei. Un om va mărturisi nesilit că nu are ureche muzicală sau gust pentru literatură sau chiar nici un interes pentru religie. unii pun totul în joc pentru un singur obiectiv mare ./'. Spre treizeci de ani o persoană poate afla că aptitudinile sale şi împrejurările reclamă o adaptare._ persoana nu-şi poate depăşi toate handicapurile personale. Salariile nu pot fi atît de mari pe cit se speră . că. Nu există o calitate a minţii omeneşti faţă de care posesorul ei să fie mai sensibil decât simţul umorului. 29G r Filozofia unificatoare a vieţii Am spus că umorul este indispensabil pentru o viziune matură supra vieţii. căsătoria nu poate fi roză .

el ia o ati-tudijae „cognitivă" caracteristică. un al treilea pe „activitatea şi distracţia în grup" . In viaţa sa personală proruibii că face o confuzie între lux şi frumuseţe. Interesul dominant al omului teoretic . Avînd iniţial la bază satis{T cerea trebuinţelor corporale (autoconservarea).. în relaţiile sale c i oamenii. ei încă doresc să-şi menţină orientarea chiar dacă activitatea lor trebuie să fie foarte mult diminuată. eît şi plictiseala în existenţa lor21. Tipul economic. Trebuie înţeles clar că Spranger nu pledează pentru existenţa a şase tipuri principale de oameni. critice şi raţionale. în urmărirea acestui scop. Spranger consideră ră viaţa omenească găzduieşte şase tipuri principale de valori si că acestea atrag în diverse grade pe indivizii care îşi construiesc unitatea vieţii lor în jurul acestora. Acest tin este în întregime . S-ar implica faptul că mare parte sau cea mai mare parte din unitatea vieţii vine din urmărirea orientării valorilor specifice unuia din aceste standarde. ar pune accentul pe „interesul simpatetic pentru ceilalţi" . Doo interesele omului teoretic şînt empirice. 299 litatea obiectelor şi caută numai să observe şi să raţioneze.practic" şi se conformează concepţiei predominam^. prin retragere sau izolare. New York. Atît studiul lui Morris. a C. oy P.a pensionară a unui azil care şi-a exprimat drept unică dorinţă ca „cineva să-fei amintească cu drag de mine după ce mă duc"). Cînd în cele din urmă ei nu mai sînt capabili de o realizare în lume. What people are : a study of normal young men. Press. plină şi respingeau atît rutina. Marile realizări ale ingineriei. Heath. Tipologia se referă la valori pure nu la persoane reale. Două investigaţii psihologice de acest tip merită să fie relatate. Tiiaerilor din mai multe ţări li s-a cerut să citească cele treisprezece „moduri" şi să Iacă prima alegere. W. W. Acestea erau în principal 20 C. A reieşit că tinerii americani subscriau mai frecvent decît alţii pentru „integrarea dinamică a diversităţii". în mod frecvent savant sau fiW ^ Scopul său principal în viaţă este să-şi ordoneze şi să-şi sistematic cunoaşterea. omul de tip economic poate dezgoli versantul frumos al unui deal sau poate polua un rîu cu deşeuri industriale. Cana bridge. în general există o mare pierdere socială în îndepărtarea persoanelor mai în ivîrstă.. S-ar putea spuine că o anumită persoană este comunistă. P i g o r s. Spranger. Unul.psihologiei aplicate" rezultă din cerinţele pe care omul de tip economic le ridică faţă do învăţare. unind ceea ce ştiu despre viaţă şi confinuînd să caute structura ei în studiul şi gîndirea filozofică sau religioasă.ideal" este descoperirea adevărului. arătînd că doreau o viaţă bogată. Spranger.. Stechert. El nu predetermină numărul de „moduri 'do a trăi". Un tip ideal este mai curînd o „schemă de comprehensibilitate" — o dimensiune prin graţia căreia putem spune cît de departe a ajuns 0 persoană în organizarea vieţii sale prin una sau mai multe din aceste scheme de bază22. ei pot petrece timpul în mod profitabil. pacifistă sau „beatnik''. Mass. 1923.idealu e în mod rac-teristic interesat de ceea ce e util.fermă. Harvard Univ. Termenul tip ideal este utilizat în această concepţie. realizarea operaţiilor de erudit şi acumularea unei bogăţii palpabile. De asemenea.. interesul pentru \xt\. 3rd ed.nepotrivire în acţiunea sa. Un alt mod de abordare a acestui criteriu al maturităţii este acela de a cerceta filozofia unificatoare în termenii unei clasificări standard a valorilor. Acest autor susţine că orice persoană reală poate fi privită ca apropiindu-se (dar nu potrivindu-tse perfect) de una sau mai multe din aceste direeţii-valori. de la direcţiile lor de dezvoltare. un al patrulea pe „integrarea dinamică a diversităţii". Abordarea este în esenţă una de antropologie culturală. 2. cit şi cel descris mai jos diferă de conceptul de Bestimmung al lui Biihler. care renunţă la judecăţi referitoare la frumuseţea sau uti■c. Atitudinea economică este adesea în conflict cu alte valon Omul de tip economic doreşte o educaţie pentru a fi practic şi consideră cunoştinţele neaplicate ca o pierdere de vreme. 1945. Scopul poate fi acum foarte modest. Varieties of human value. Problema apare în mod diferit la vîrsta bătrîneţii. transl. probabil e mai interesat să-i . oarecum iii maniera lui Morris. 298 alcătuite din ideologiile dominante în lume. Univ. 1. Morris a formulat un luing paragraf descriind fiecare din treisprezece „moduri de a trăi". comerţul şi consumul bunurilor . conducerii ştiinţifice şi ale . creştină. şase tipuri de valori majore. Chicago. 1928. Types of men. of Chicago Press. de exemplu. care permite o diversitate infinită de direcţii pentru viaţa umană. Un asemenea studiu are meritul de a ramîne apropiat de ideologiile culturale existente şi invită la o comparaţie a tinerilor din inulte ţări. Tipul teoretic.. defineşte. 1956. Morris. Fără nici un sentiment de . Lebensformen. cu excepţia situaţiei în care arta serveşte scopuri comerciale. valoarea utilităţii intră în conflict cu valoarea estetică. Denumirea nu semnifică faptul că tipurile stat în mod necesar bune sau că ele se găsesc totdeauna în forma lor pură. una care caută asemănări şi dife-renţe. Deşi oamenii bătrîni petrec mult timp evaluîndu-şi efortul total. e] in mod necesar intelectualist. Hale. a omului de afaceri american mijlociu. Niemeyer. {Ne amintim de bătrîn. htate se dezvoltă pentru a cuprinde chestiunile practice şi lurne" afacerilor — producţia. al doilea pe „autocontrolul stoic" . 1 ^ E. Omul de tip economic .. Orientarea valorilor.

I 4. fiecare impresie singulară este savurată de dragul ei însăşi. şi de aceea el însuşi este 'bun. prosperitatea si alte bine-v'uvîntări palpabile. ea oferă o tribuţie importantă la studiul orientării valorilor ca un factor integrator al . Fiecare experienţă singulară este judecată din punctul de vedere al graţiei. Omul de tip estetic are drept valoare suprema forma şi armonia. Valoarea estetică este într-un sens diametral opusă faţă de cea teoretică. tare. în general. Activităţile sale nu se află în mod necesar în cîmpul îngust al politicii.depăşească în bogăţie decît să-i domine (valoare politică) sau să-i slujească (valoare socială).sa.sau mai mulţi. Henry poate savura puterea in comunitatea. ele au puteri de atracţie foarte diferite p^. Tipul estetic. mulţi filozofi au considerat puterea drept cel mai universal şi cel mai fundamental dintre motive. ca oamenii sfinţi din India şi găseşte experienţa unităţii prin automegaţie şi meditaţie. In forma sa cea mai pură. Ne-am putea. deoarece mulţi oameni nu au nici o valoare dincolo de trebuinţele hedoniste. Ne putem întreba dacă aceste direcţii-valori epuizează toate poq_ bilităţile. caută unitatea sa cu o realitate suPerioară prin retragerea din viaţă . 3. întrueît competiţia şi lupta joacă un mare rol în viaţă. în alte împrejurări. fie unul.a cărui structură mentală e^te permanent îndreptată spre crearea unei experienţe cu valoarea cea mai înaltă şi absolut satisfăcătoare". simetriei sau corespondenţei. vitale şi temporare pentru adap. de publicitate şi comerţ o distrugere pe scară mare a fcr mai importante valori ale sale.mistici imanenţi". He spre individualism şi autosuficienţă. el este ascet. au o popularitate în ansamblul populaţiei.. El este mistic şi caută să înţeleagă cosmosul ca întreg şi să se raporteze pe sine la această totalitate cuprinzătoare. Constatăm că o persoană este interesată de teorie şi h~ frumos. Deşi John poate fi interesat de teoria filozofică. în chestiunile sociale. Tipul social. interesul social este altruist şi tinde fte apropie mult de atitudinea religioasă. Am putea obiecta. tru indivizi. de asemenea. de asemenea. bogăţia. Există totuşi unele personalităţi la care dorinţa pentru o exprimare directă a Restui motiv este foarte puternică. In unele cazuri se poate spune că omul de tip economic are drept religie cul-tu] lui Mammon. prima e interesată de diversitate şi a doua de identităţile experienţei.. că ele tind să flateaţ natura umană. economică şi estetică î^eci şi inumane. Omul de tip politic este interesat în primul rînd de putere. în contrast cu tipul politic. „Misticul transcendental". filială. dar nu şi de putere sau religie. consideră idevărul ca echivalent cu frumosul sau este de acord cu Mencken 300' |.e de un milion de ori mai important să faci un lucru fermecă-Jideeit adevărat". Omul estetic. el se trădează pe sine ^mMachtvienv. să spu teoriile fizicii îl pot lăsa indiferent. Mocnească sau filantropică. Un Faust cu elanul Şi entuziasmul său vede ceva divin în fiecare eveniment. chiar dacă ele sînţ perfecte în coerenţă pentru a exista în viaţa reală. simpatetic şi altruist. probabil consideră atitudinile teoretică. Omul social consideră pe ceilalţi oa-gjeni ca scopuri. în sfera economică estetul vede în procesul de Iricaţie.ch. Nu e necesar să fie un artist creator şi nici un decadent . La alta accentul este r. Totuşi. 301 Un avantaj al unor asemenea portrete. Valoarea supremă pentru acest tip ideal este R/ostea de oameni. dar înclină să-1 considere drept cel care dăruieşte darurile bune. senzuale. Unii oameni de «cest"tip sînt. persoane care doresc înainte de toate putere personală.' în domeniul religiei ei confundă frumuseţea cu experi-■jt religioasă mai pură. împreună cu Keats. dar nu în politică. ti. Totuşi. fie conjugală. pe de altă parte. plînge că valorile sînt definite larg. Tipul religios. adică îşi găsesc experienţa religioasă în afirmarea vieţii şi în participarea activă la ea. influenţă şi renume. Nu. Tipul politic. Persoanelor de tip estetic B>laco adesea însemnele frumoase ale fastului şi puterii. măsurate fiind. Spranger defineşte omul religios drept unul .. El pri-\ este viaţa ea o diversitate de evenimente . dar se Kn activităţii politice cînd aceasta tinde spre reprimarea indivi-Blităţii. sau respinge în-Baga concepţie despre putere ca periclitînd integritatea personalităţii. este acela se pretează la măsurare. el este estetic dacă îşi găseşte interesul principal în momentele artistice ale vieţii. se poate ■ne că e interesat de persoane. Dar intenţia nu e ca sehem se potrivească cu toate cazurile individuale. Valoarea supremă pentru omul de tip religios poate fi numită unitate. dar oricare ar fi vocaţia sa. Un test de personalitate intitulat Un UnJ? al valorilor (descris in capitolul 18) face posibil să descoperim î^ ' măsură un individ real subscrie la fiecare din aceste direcţii-valorj3 Reiese că deşi aceste valori. conducătorii din orice domeniu plasează foarte sus valoarea puterii. inversat. dar nu de bunăstarea persoanelor . omul social priveşte dragostea Ratare drept singura formă potrivită de putere. I 5. el poate avea consideraţie pentru dumnezeul tradiţional.

Sau sentimentul poate fi de tip tribal : „Biserica mea e mai bună decît biserica ta. gîndirea raţională nu este exclusă. desigur nu putem spune că sentimentul religios conţi tuie întotdeauna o filozofie unificatoare a vieţii. Ea reprezintă un mecanism de apărare (adesea un mecanism de evaziune) şi nu cuprinde şi conduce viaţa ca întreg. The nature of prejudice. doar dacă se întîmplă să atingă chestiunea rii lor ultime în schema lucrurilor. 1954 . Cînd vorbim de „filozofia unificatoare a vieţii" unei persoane trebuie să ne gîndim mai întîi la'religia sai (Spranger. faptele existenţei. faptul că e] care rîde. Sentimentele religioase ale multor oameni — poate ale majorităţii — sînt în med evident imature. Ambele aşază un eveniment neliniştitor într-un nou cadru de referinţă. 303 1 ia uaza ceva este mai important decît rîsul. Putem rîde şi ne putem ruga în legătură cu aceleaşi evenimente tulburătoare din viaţă. inclusiv ea însăşi. Macmillan. Numai esenţa şi scopul unei concepţii religioase sînt inaceesj bile umorului. Adesea sânt vestigii din copilărie. Este o valoare „extrinsecă" în sensul că persoana o găseşte „utilă" pentru slujirea scopurilor sale imediată23 G. A11 port. 1950. Este utilitaristă şi incidentală în viaţă. am văzut. Vernon. Poate să facă astfel dacă căutarea religioasă este privită ca un seop-în-sine. Umorul depinde de sesizarea dezacordului în evenimente . Dar asemenea nepotriviri nu ! afectează prioritatea „interesului ultim". fiecare ia ceea ce i se „potriveşte" mai bine şi mai raţional. Eul nu este extins . In acelaşi timp. în Personality ar>d social encounter. Perso>ana r oasă poate vedea că o mulţime de ântîmplări sînt ridicole. sentimentul religios poate fi de un asemenea tip încît. fiind un răspuns al etikti total. Allport. nici percepţie realistă. Cambridge. nici securitate emoţională. prejudecăţi. Ea susţine că dacă cunoaşterea ar fi reală s-ar constata că universul în aiteamblu. pe scurt. Atît umorul. dar niciodată în acelaşi timp. Addison-Weslej. Cît despre conţinutul credinţei religioase a cuiva. E. 302 Unele studii arată că prejudecata etnică este mai obişnuită printre credincioşi decît printre necredincioşi24. exemple fiind întîmplările nepotrivite care se produc în biserică. că baţii şi femeile. Credinţa religioasă diferă de alte credinţe în principal prin caracterul său comprehensiv. cap. în ambele cazuri rezultă o nouă perspectivă. cît şi religia aruncă o lumină nouă asupra neplăcerilor vieţii. ei cred numai că sînt. Ele sînt construcţii autocentrate în care este adoptată o zeitate care favorizează interesele imediate ale individului. New York. ca şi rlsul însuşi. Houghton Mifflin. W. au un sens coerent. Religions and prejudice. căci nimic altceva în lume nu e nevoie de luat în serios. Nota 11 supra. G. Fie şi numai acest fapt arată că religia este adesea mai curând separatoare decît unificatoare. . 16. Dumnezeu preferă poporul meu şi nu pe al tău". conflictul dificil dintre bine şi rău. Este un truism acela că toţi oamenii trăiesc prin credinţă. A 'study of valueq 3rd ed. Ceea ce împiedică persoana religioasă să devină un cinic — a$a cum trebuie să fie umoriştii radicali — este convingerea că 24 Cf G. am putea ţine cont de simţul supe umorului în cazul persoanei religioase care a stabilit'o dată totdeauna care lucruri sânt sacre şi au o valoare ultimă. Lindzey. au un loc în schema lucrurilor p acest rezultat important este stabilit. Numai într-o privinţă sînt asemănătoare. nu există o legătură caldă a eului cu ceilalţi. The individual and Ms religion. W. Boston. ca Santa Claus sau un părinte supraindulgent. A 11 p o r t. a le vedea în mod religios. totuşi. se dedau la deşertăciuni an zante. în toate celelalte privinţe ele 'sînt diferite. o considera drept cea mai comprehensivă si integraţi vă din toate orientărilevalori). 1960. 2' Criteriile religiei intrinsece (mature) sînt descrise mai complet în 5 W. Compararea cu umorul ar putea ajuta la înţelegerea sentimentului religios astfel definit. Religia matură . sînt actori pe o* scenă. nu reprezintă factorul decisiv. întreaga credinţă — religioasă sau nu — reprezintă o afirmare în oare cunoaşterea. Deoarece experienţele nu pot fi considerate în orice moment oa fiind în acelaşi timp de mare importanţă şi banale. De fapt.personalităţii mature. scoţîndu-le din cadrul obişnuit. P. Aban-donîndu-se pe sine acestui scop (şi nu „utilizîndu-1"). Sentimentul religios. A vedea problemele noastre în mod umoristic înseamnă a le vedea ca avînd consecinţe minore . Religia extrinsecă oferă un sprijin pentru excluderi. Religia implică întotdeauna ceva mai mult decît procesele cognitive ale omului . integratoare şi motivaţională25. deşi utilizată. urmează că nu putem fi simultan serioşi şi neserioşi. religia se referă la concordanţa ultimă. Pentru ea nimic în du-te-vino-u] nu are consecinţe. Dar aici trebuie făcută o distincţie imediată. căci nimeni nu ştie că valorile sale sînt importante. să °fere ° soluţie cuprinzătoare pentru enigmele vieţii. Mass. zdruncinînd statornicia contextului specific orientării de tip ad-literam. înseamnă a le vedea într-o schemă serioasă cu un sens schimbat.. în lumina unei teorii inteligibile.. nici autointuiţie sau umor. religia devine o valoare intrinsecă pentru individ şi ca atare este comprehensivă. animozităţi care neagă toate criteriile de maturitate. în asemenea cazuri religia serveşte numai respectul de sine. de asemenea. Slăbiciunile omeneşti legate de intenţia religioass sînt surse posibile de amuzament. adică. mai există încă suficient pentru glumă. ca valoarea care stă la t>aza tuturor lucrurilor şi este dezirabilă pentru ea însăşi.

pune acceniimpatizează şi se antipatizează pe ele însele pentru ca le pm securitate şi fuga de anxietate . Erikson.. W. Totuşi. Patterns of religious attitude shifts Irom college ? lourteen ?/cur<.. din care aproape jumătate. se pare. cu excepţia citoimască sensul şi responsabilitatea în viaţa pacientului . N. urmat de o „dorinţă de a şti şi a înţelege". şi ndoielnic dacă simptomele pot fi înlăturate pînă cînd cele-' 3-uă scopuri nu sînt. 305 ' Structura şi dezvoltarea personalităţii — ed. poate. însă un fapt important este acela că oamenii diferă foarte mult în privinţa felului cum clasifică importanţa religiei. J39—144. cam la egalitate cu „dorinţa de a crea frumuseţe".". . Conştiinţa.. Şi fiinţele umane sînt astfel construite încît ele că au anumite preferinţe şi antipatii dar. Ei tind să-î ofere un loc superior sau unul foarte jos. există dovada că absolvenţii de colegiu după o decadă sau două de la absolvire sînt mai religioşi decît cînd se aflau în colegiu27. Care sînt sco-urmărite prin aceste remedii ? Într-o -anumită măsură fiecare iu^cn. sînt denumit] psflp . 1956. ^ este evident o forţă unificatoare. de asemenea. « Conştiinţa genetică. . cum spunea John Dewey. de asemenea Psihoterapia si înd oamenii sînt nesatisfăcuţi de personalitatea lor pot sâ 'ă la consiliere. ^ -~ —-.ţinteşte să cuprindă tot ceea ce rezidă în experienţă şi tot ea ce rezidă dincolo de ea. From. deşi de dorit. Horney. matură şi productivă. regresive sau evazioniste. 57—69. Clasificarea medie foarte joasă se datorează faptului că majoritatea cazurilor studiate nu o considerau drept sursa lor principală de motivaţie26. "sist of thc adult pcnonahty. H.. Căutarea sensului religios pare să crească odată cu avansarea în vîrstă.(intrinsecă) este o teorie pe deplin cuprinzătoare a vieţii. . O persoană matură are o imagine de sine relativ clară în tutea căreia îşi poate reprezenta ce_i-ar place să fie şi ce ar trej nstruiască fundamentele identităţii pacientului. Clark.. Kelley. P N e 1 s o n. în Soc. In mod logic. Ea trece p multe stadii. psihoterapie sau psihanaliză. nu putem spune cu siguranţă cît de obişnuit este sentimentul religios comprehensiv ca filozofie unificatoare a vieţii.. dar nu e o teorie care poate fi probată în toate detaliile. ^ rămîne faptul că mulţi oameni găsesc un grad înalt de unificare in alte direcţii. din cauza unei obtuzităţi morale. Cînd li s-a cerut să clasifice factorii constructivi din viaţa lor care duc la creativitate. Că o asemenea religie „extrinsecă" există — nu este nici o îndoială. Psychologist". H. în „The Huma-' W58. a discuta fiecare punct de vedere ne putem hazarda să 1 că majoritatea terapeuţilor urmăresc trei scopuri : 1) să simptome nedorite . Monogr... 304 Par nu trebuje să facem eroarea reciprocă şi să afirmăm că a este unicul sentiment unificator.!--. Dar nici nu putem accepta punctul de vedere că religia instituţională şi „ortodoxă" este totdeauna o supunere copilăroasă faţă de autoritate şi de aceea imatură. E. Changmg patterns of religious mterest. vity. Frankl caută să ştiinţa este o posesiune universală a omului. în „Psvchol. deoa. ea poate reflecta o filozofie a vieţii aleasă cu grijă. In capitolul 6 am schiţat evoluţia conştiinţei. Trebuie aici să respingem concepţia că toate impulsurile religioase din viaţă sînt infantile. laier. ea este desemnată să confere unitate. indivizi care. Astlel. în „Amor. Dacă conştiinţa unei persoane trasează linii cuprinzătoare de orientare pentru întreaga (sau aproape întreaga) sa conduită. BfndtT. persoana nu este fundamental diferită . 'rimul scop este evident insuficient. 1955.. Jn medie „motivaţia religioasă" se afla mai la urmă în enumerare.. este <i(eea care e luată ca avînd autoritate corectă în direcţionarea con-duitei. Pe al treilea loc s-a situat dorinţa de a ajuta societatea. No. 18. -_ ut ÎS* ale§e propriul său scop. 424. 265 este un ideal existenţialist pentru maturitate. Ci. 10. 2) să adapteze persoana la societatea ea trăieşte . L. 41. ivith special reference io religious skepticism and belief. dar datoria şi r ponsabilitatea constituie factorul de cimentare în multe vieţi c nu au o filozofie distinctă. c* din lume şi pe creşterea în productivitate . Cînd simp-2 sînt înlăturate. vati Dar este o mare diferenţă între conştiinţa tribala sau ce inţa nehotărîtă a copilului şi conştiinţa generică a maturităţi. Astfel. erau enumerate în Who'i Who. Clark a obţinut judecăţi de la aproximativ trei sute de persoane bine educate. PsychoL". pe învingerea alie-sau nu anumite lucruri şi pentru că fac anumite acte. a reieşit că factorul principal este „interesul şi satisfacţia în muncă de dragul muncii". 3) să întărească experienţa sa pozitivă. Şi astfel chiar religia tradiţională poate reflecta mai mult decît' veneraţie copilăroasă şi deprindere. A-ţi asuma responsabilitatea 26 W.. „ y • J K. 659 — f l t î Th H / f py. 1955. A htudy of somc of thc factors leading to achievement ld creat. O mulţime de oameni serioşi considera formele istorice şi tradiţionale ale religiei „adaptarea cea mi! bună*4 pentru căutările lor în termeni de sens şi inteligibilitate. E.

^S totuşi susţinem drept un scop dezirabil în general pe acela al de voltării personalităţii spre nivelul cel mai înalt accesibil de maţi ritate.realizate. r-™„ vai„ TTniv Pre*L 1955. chiar nevrotici şi psihotici.n prezentă în viaţa multor indivizi care sînt în alte privinţe deviantî întîrziaţi. 28 Pentru o discuţie mai completă asupra. Iar lumea are nevoie de ere tivitate. ceea ce priveşte al doilea scop. Sugerăm că scopurile psihoterapiei trebuie stabilite Işti termeni. bună d'ul lui Clark pagina 305) simt că dorinţa lor de a sluji societa a poate fj încercată doar în contrast cu suferinţa. eroice în mod special şi posedă alte trăsatun dezirabile ? în mod special se pare că valoarea creativităţii es. din fericire rămîn multe valori sănătoase. Trebuie să admitem acest lucru. O societate de vînători de capete pretinde vînă~'~r .^ evaziv de maturitate.. şi că în mod specific cele şase criterii de matu307 ritate pe care le-am descris trebuie acceptate ca obiective ale silierilor. există multe lucruri bune în viaţă în afară de normalitatea şi nv" turitatea personalităţii. Acest tip de conştiinţă nu este acel obedient al copilăriei. In contrast cu acea. părinţilor şi terapeuţilor care îi vor ajuta pe ceilaiţ-°n~ cursul vieţii lor. ' '1 Un postscriptum important la această discuţie scurtă treK adăugat. destul de ciudat.T *". dar cînd o f.x .Armări totale ■ pretinde să fie căutată o stare calificată ca rea şi totuşi eufogenerică a cărei calitate este aceea a unei direcţionări i fcneirea sau chiar „experienţele culminante" oferă doar un Este tfoarte interesant de observat că mulţi oameni ^(ca in «j. Totdeauna vom eşua în privinţa aceasta. dar cel care deviază dt secă utihtarista va n V . destul de ciudat. Haven. W. Atunci. de ce să faci un pacient mulţumit de nedreptăţile.„ ~^upul său punînd sub semnul întrebării valoarea decapitării să facă ca individ unic şi nu numai ca membru al tribului său ca fiu al părinţilor săi. pare a fi un beneficiu îndo-Societatea însăşi e bolnavă. precum şi faptul '. _.'Conn. chiar dacă. lipsindu-1 ast-I o viziune asupra omenirii ca întreg ? Nu e sigur că putem la societatea (orice societate) ca standard pentru o perso-ite sănătoasă. Putem să cedăm în această problemă. făcîndu-1 nit şi lipsindu-1 de aspiraţii ? La naţiunea sa. Becoming : basic consideration for a psychology of personality. ipocriziile şi războaiele ei ? Şi la ietate vom adapta pacientul ? La clasa sa socială. Pre*^ 306 tetă asupra destinului uman. Mai mult. . . De aceea ' rezintă un' motiv generic mult mai important pentru ei di htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă fie şi numai hid că un si ţ mut p htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă. sentimentul religios intrinsec si matur este însoţit de o^consta unei direcionar^ n mod necesar o fiinţă umană imatură ? 3e asemenea. Conform cu psihoetica acestui susţinem că un anumit gen de creştere şi dezvoltare conîn stadiul maturităţii este ceea ce caută fiinţa umană pe h formată.j._„. bunăEste tfoarte interesant de ^ t ziv de aturitate. fie şi numai realizarea unui destin religios.conştiinţei de tip „trebuie" copilărie şi a conştiinţei de tip „ar trebui" de la maturitate vezi G. Mai mult. O religie extr: ventă. Este maturitatea singura valoare ultimă „bună" pem'* personalitate ? Nu cunoaştem cu toţii persoane imature care s^ foarte creatoare. Nimeni i-~" '------' -a. este mai puţin " ' cifiee şi necorelate pe care copilul mic sită de greşeli şi de păcate minore şi nici nu confundă obiceiu culturale cu moralitatea personală de bază. te-rat al obligaţiei morale produce o filozofie unificatoare a v»»^ privim critic aceste scopuri terapeutice comune ele au un fie că este legat sau nu de un sentiment religios la fel de dţ cu condiţia să fie suplimentate cu o concepţie oarecum mai voltat28.f însotită de o conştiinţă pătată şi inconsMe capete bine adaptaţi ca cetăţeni. De fapt îşi spune sieşi „Eu ar trebui sâ tot ce pot pentru a deveni persoana care în parte sînt şi sper întregime să fiu". a Conştiinţa poate avea sau nu o notă religioasă/ Desigur avea dacă posesorul ei ar fi o persoană religioasă. desig persoana acceptă standarde selecţionate din cultura sa care semnificative pentru propriul ideal. 1 p o r t. De aceea. conchidem că un simţ L a fi depăşită. sensul bunăstării este un criteriu evaziv._j. Yale Univ. liniştită rapid prin autojustificare sau poate obsedata în rr nevrotic de frînturi specifice de vinovăţie.

Cine poate aprecia cantitatea de înţelepciune pe care societatea o poate pierde înăbuşind dezvoltarea în cursul ultimelor decade de viată ? ' Rezumat Psihologii nu ne pot spune ce înseamnă normalitatea. Unicitatea persistă pînă în rnor-raînt. Boston. pp. în viitor. tind să fie mai stabili şi mai loiali cînd nu se află sub o supraveghere severă. R. Problema de a şti ce să faci cu aceste persoane este deosebit de acută pentru că „familia extinsă*' este un lucru care ţine de trecut. 2d ser. mulţi posedă încă abilităţi înalte şi o puter-. 6) va trăi în armonie o filozofie de viaţă unificatoare. fluman vdriables in motor vehicle accidents. Sănătatea celor în vîrstă. 1955. Cercetări recente indică faptul că majoritatea oamenilor nifli în vîrstă sînt departe de a fi slabi sau inapţi. 1.Cîteva cuvinte despre îmbătrânire Am insistat asupra faptului că procesul îmbătrînirii ni în mod necesar acelaşi lucru cu „maturizarea" personalităţii. bunăstarea economică. De asemenea. am constatat un acond considerabil.Warren. cel puţin în ceea priveşte concepţia despre valori în cultura occidentală. Creşterea deosebită a interesului faţă de acest subiect în ultimii ani se datorează faptului că din 1900 durata medie de viaţă a crescut de la aproximativ patruzeci de ani la şaptezeci. în p„J oular constatăm şase criterii care rezumă sfera acordului. Părinţii şi bunicii trăiesc acum rareori cu copiii şi nepoţii lor căsătoriţi. R. Pare că persoanele care îmbătrânesc pot compensa ceea ce au pierdut în abilitatea motorie utilizând prudenţa şi judecata30. .sau maturitatea personalităţii. De Silva. Age and highway accident. mai mult decît ori cînd înainte tot mai multe „personalităţi" se vor afla în stadiul avansat al vieţii. XXXII. 3) vâ avea o securitate emoţională de bază si va accepta pe sine . 4) va percepe. McFarland. Totuşi. 11 B. De asemenea. Companiile de asigurare recunosc acest fapt prin primele de asigurare mai mari pe care le impun şoferilor tineri. \.Y. Deşi retraşi şi forţai la o izolare virtuală. 1956. 536—545. 2) va fi Ca bilă să se raporteze cu căldură la ceilalţi atît în contacte intirn cît şi neintime . A. i38' 47. problemele medii După ce a dezvoltat de-^a lungul vieţii o personalitate unică. Cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm din numeroasele studii psihologice asupra îmbătrânirii este aceea că persoanele în vîrstă nu diferă prea mult după retragere de ceea ce au fost înainte. The psychological aspects of aging. raţionare şi judecata nu descresc în m măsurabil. voi. inclusiv psihologii şi specialiştii în psihoterapie ar vrea 'a Ştie.. Totu?1 capacitatea de înţelegere. 308 Cercetările arată că rezultatele obţinute de oamenii mai in vîrstă în industrie sînt surprinzător de bune. orice persoană cu spirit practic. Dar pare relativ superficial să discutăm îmbătrânirea numai in funcţie de competenţa medie. Tragedia constă în retezarea oportunităţilor lor de a căuta o dezvoltare în continuare. Hardrd Sohool of Public Health. . de asemenea şi acuitatea senz°' rială şi îndemînarea de a rezolva „teste de inteligenţă". ele se pot îmbunătăţi datorită stocul^1 ^ mare disponibil de experienţă. Scopurile psihoterapiei şi ale consilierii sînt uneori enunţa într-un mod care nu reuşeşte să recunoască toate aceste crit'ei de maturitate. Ar fi o etică şi o psihologie m sănătoase să se încurajeze dezvoltarea personalităţii umane toate cele şase direcţii. în „Scientific Monthly". totuşi proporţia lor de accidente la condus este mai mare decît a şoferilor peste şaizeci de ani. de autointuiţie şi umor . 14—32. m H. în acelaşi timp sînt mai puţin eficienţi în muncile care reclamă o acţiune continuă şi rapidă29. Dimpotrivă. îrnbătrînirea este o etapă normală în viaţă şi merită un studiu special în domeniul teoriei personalităţii. va gîndi şi va acţiona ". Mc F ari and. C. Acad. Mo ore. Urmărind o parte din vasta literatură asupra acestui su29 R. Este instructiv să luăm în considerare statistica accidentelor de automobil. Acelaşi eşec îşi pune pecetea asupra politicii noast privitoare» la persoanele în vîrstă". No. singurătatea lor şi întrebarea dacă mai pot fi de folos societăţii sînt toate probleme arzătoare. p^ nalitatea matură 1) va avea un simţ extins al eului .". Deşi tinerii sub douăzeci şi cinci de ani obţin rezultate consecvent mai mari la testele de coordonare şi abilitate motorie. 309 biect. Este adevărat că vigoarea biologică descre§ după douăzeci şi treizeci de ani. 5) va fi capabilă autoobiectivare. nici o persoană care îmbătrîneşte nu poate fi considerată ca po-trivindu-se numai unui tip mediu. N. Mod. sănă. Ceea ce pretind ele de la viaţă nu a luat sfîrşit. R. „Bull. fluctuaţia în muncă este mai scăzută şi au rezultate egale comparativ ou muncitorii tineri. din copilărie şi pînă la sfîrşitul vieţii. interes în conformitate cu realitatea externă . atitudinile medii.nică direcţionare. Totuşi. Ei au mai puţine accidente industriale.

substructuri sau microstructuri. în G. atitudinile sau timentele. Dar nu s-a dP"s la un acord de bază. tnipulsuri. statisticienii de g factori.n. facultăţi. Cum putem explica acest fapt dacă nu căutăm anumite structuri ? Cercetarea elementelor în trecut1 Avem nevoie în studiul personalităţii de elemente de un lelativ înalt de complexitate. atitudini. Cel puţin o şcoală de psihologie (teoria cîmpului) condamnă orice „atomism" în psihologie şi pune accentul numai pe configuraţii. Ele pot fi turi majore. Elementele diferă ca grad de complexitate. ca al oricărei ştiinţe. emo-lUe drept elementele ultime. deprinderi. ca orice lucru din natură. riei personalităţii i-a fost dat să fie scrisă în mare . 1 într-o anumită măsură această discuţie urmează capitelul meu intitUi What units shall we employ ?. structuri şi cîmpuri. Totuşi ceva trebuie să explice repetiţiile şi stăbilităţile din comportamentul personal. tion. Problema caracteristică a psihologiei S-a spus adesea că psihologia este „cu mult în urma" altor ţe pentru că ea nu poate descoperi elementele saje fundamen-"tale in secolul trecut au fost propuse multe elemente (printre ele. Această concepţie încearcă să se apropie de fluiditatea care caracterizează întreaga viaţă mentală şi comportamentul.E « REZUMAT N atura omului. depărta de oameni. emoţii. ELEMENTELE FACTOTUAl. pînă în secolul al XVII-lea e. Hoit. un cercetător preocupat de clasificarea activităţilor motorii Va alege mersul ca un element mai acceptabil. Dacă interesul nostru se îndreaptă spre dispoziţii mai generalizate ale personalităţii ne putem fixa asupra trăsăturii de a fi retras.sment of moW . este compusă din stru -turi relativ stabile. Dar această variabilitate a elementelor produce în cel mai bun caz confuzie pentru ştiinţă. favorizează trăsăturile. Deşi admitem că elementele nu pot exista într-o „stare pură" (căci conduita noastră zilnică este determinată de confluenţa mai multor elemente activate). imagini. psihologii cdinicieni înclină spre trebuinţe . fe. totuşi constatăm că personalitatea este relativ stabilă în cursul timpului si în diferite domenii situaţionale. Elemente fine sau grosiere de toate felurile îşi au locul lor.). chimia nu ar exista. arcuri reflexe. idei. al căror interes rezidă numai Ul viaţa mentală conştientă. Afirmaţia cea mai veridică ce poate fi gc despre sistemul nervoşi uman este aceea că el este orînduit "** mod ierarhic : structuri atît de simple. Lipsa acordului provine din faptul că psihologii au în vedere 'copuri diferite. Lindzey (Ed. sentimente). logii vorbesc de ansambluri de celule . căci meseria noastră este să <?*' plicăm ordonările mai extinse (molare) de conduită şi nu contracţii musculare. iar analiza înseamnă „a descompune sau separa'1. 1958 —> 314 pin secolul al IV-lea î. deprindere). alţii. Rinehart and Winston. Experimentatorii pe animale tavo313 rizează elementele stimul-răspuns (impuls. considerau senzaţiile. De aceea succesul ştiinţei psihologice. Asser. Să luăm un exemplu : un psihofiziolog interes t de flexia şi extensia alternativă a piciorului ar putea decide c-rejlexul în lanţ este elementul de bază oare ne interesează . Wundt şi Titchener.n. Fără tabelul elementelor. factori. instincte. precum sînt căile reflexe s^ atît de complexe ca filozofia diriguitoare vieţii — toate sînt în acU eaşi măsură reale. j saţi de personalitate. New York. depinde în mare parte de capacitatea ei de a identifica elementele semnificative din care e alcătuită partea din cosmos care-i este atribuită.: PARTEA A III-A structura Personalităţii CAPITOLUL 13 în cântarea elementelor PROBLEMA CARACTERISTICA A PSIHOLOGIEI 0 CERCETAREA ELEMENTELOR IN TRECUT w ELEMENTELE DE STIMUL-RASPUNS o ELEMENTELE IDENTICE . Dacă studiem comportamentul interpersonal am putea prefera deprinderea de a se îjţ.e. Unde sar situa fizica fără cuante sau biologia fără ce-luk ? Orice ştiinţă este analitică. senzaţii. depinzând de nostru de interes. imaginile.

' Elementele de stimul-răspuns Acum trebuie să atacăm o problemă fundamentală în teoria personalităţii. Dar chiar dacă unii autori sînt de acord în privinţa unui anumit tip de elemente (factorii. A. Toward a general theory of actiori. M„!~ rây enumera paisprezece valori fundamentale şi doisprezece tori. Murray a adoptat conceptul valoare-vector. Macmillan. ente umorale paralele (bila neagră — melancolic.onds. Th<* vature of pcrccption and thc concept of structurc. New York. L. trebuinţe. bila gal-" ă __ coleric. în 1 sons. izolarea. care a durat aproximativ şaizeci de ani. Toward a claxxification of interactions. a adus apărarea elegantă a instinctelor şi a derivatelor lor. întîlnim" deprinderi. M. Spre deosebire de instincte. Acest punct de vedere. New York. a dobîndi. flegma — flegmatic). Vale -^ tipice sînt: sănătatea. sindroirturi regiuni. Ma>% F. Behavioriştii au postulat impulsurile ca elemente neînvăţate pe care se bazează personalitatea. S. dar nu se susţine. E. Wiley. A. vor fi examinate în acest capitol şi în cele următoare. 220. 1930. dorinţei cu dorinţa însăşi — ceea I este un progres faţă de clasificările mai abstracte3. dar are ava' tajul de a integra obiectul . K.).\ m. în 1924. Printre trebuinţe sînt : umilinţa. Sub influenţa lui Darwin. ergi. 463 f. este încă larg răspîndit în America. sentimentele. a menţine. Shils (Eds. 1931. Mai recent. W. El considera că aceste unităţi ar putea fi ordonate într-o listă de elemente motivaţionale uniforme în raport cu care toate persoanele să poată fi comparate. Murray. Knopi'. receptivitatea zorială. Numărul rezultant de elemente motivaţionale este mare poate fi manevrat. atitudini. a evita.măsură în r&enn celor patru temperamente. 315 ^ °~ realizarea. Gali — frenologul — a căutat facultăţi care se apropiau de calităţile personale : vanitate. cap. Nu vom încerca să definim sau să explicăm toate aceste propuneri. a apărut. Alţi psihologi au transformat instinctele în doctrina trebuinţelor (paginile 208—211). C i Emergent human nature. Hinehart and Wmston. constructe personale. Diagnosing persm lity and conduct. spre deosebire de McDougall. pentru a domina scena. sînge — sangvin. P. valorii vectori şi sentimente. structuri preferate. 4 Knunţări ale acestui punct de vedere pot fi găsite în II. Schema este strict nomotetică. Spre sfîrşitul acestei perioade. Impulsurile erau în cea mai mare parte simple ape-tituri şi aversiuni fiziologice. El susţine că „personalitatea este alcătuită din mii de deprinderi independente şi specifice". raţionamentului şi aşa mai departe. Freud a întărit căutările în această direcţie deşi. Hartsi M. dominanţa. Fiecare poate fj^6 gat de un vector ." tendinţă de comportament specific care trebuie definită 'în funcţie de un stimul anumit şi de un răspuns anumit"4. în afară de instincte. Harvard Univ. AII port. teoreticienii personalităţii au schimbat facultăţile cu instinctele. 3 II. I95o pceastă teorie ajută la explicarea stabilităţii structurilor personale şi în ace■ timp a capacităţii lor de modificare în contact cu structurile „externe" Waturale sau sociale) j. Perioada următoare. Instinct: a study in social psychology. dragoste de urmaşi. Dacă „unitatea ştiinţei" va fi eodată realizată.. totuşi. dimensiuni factori. p. impulsuri. 9 . Timp de două secole (cam de la 1650 la 1850) natura omului a fost concepută ca un amestec de facultăţi — „puterile" memoriei. 1951. Unul sau mai mulţi autori preferă unul sau altul din aceste tipuri de elemente şi oferă definiţiile şi subclasificările lor. agresivitatea. 1olt. S-o numim problema specificităţii. II. Elementul esenţial este deprinderea specifică. Cambi I Mass. O teorie cuprinzătoare despre „structură" se află în F. deşi mai puţin obişnuit decît era acum două decade. New York. sexul. Bernard a rapontat faptul că au fos>t propuse peste 14 000 de instincte diferite şi că în perspectivă nu se contura vreun acord2. A. 1924. schema este coerentă. 1949. nu există o organizare la niveluri superioare. tâ relevă de fapt că fizica. Aşa cum m arătat în capitolul 3. atenţiei. aceasta nu se va face în acest mod suprasimplitJC Cînd elementele umorale nu au mai atras în cele din urmă interesul. care scapă de abstracţiunea trebuinţelor. el nu a oferit o clasificare clară a instinctelor. Cîteva din ele. Press. de exemplu. Aceste fragmente de istorie servesc pentru a da o perspectiv' căutării care a început acum două mii de ani şi care nu a ajun încă la o concluzie. sexualitatea. Berna i-d. trebuinţele nu sînt în mod necesar moştenite . . pp. Propunerile actuale sînt într-un număr tulbu rător de mare. ele sînt doar direcţii de bază ale motivelor. Cu alte cuvinte. Doctrina instinctului şi-a modificat forma. Singurul element este . banii. aşa cum se sugerează în utilizarea obişnuită a termenului trăsătură. L. de către McDougall. scheme. AppletonCentury-Crofts. ideologia. doctrina facultăţilor. trăsături şi tendinţe. bunăvoinţă şi altele de acest fel. biochimia şi psihologia se bazează pe Aceleaşi patru elemente cosmice. Este interesant faptul că aceste ^peramente au fost considerate drept corespunzătoare celor patru ^rnente ale naturii enunţate de Empedocle şi celor patru ele-. de exemplu) adesea ei nu sînt de acord cu elementele specifice care trebuie recunoscute în cadrul tipului respectiv. Nejv York.

Lehmann. Iată un exemplu din aceste rezultate. O. timizi. Studiul. Copiilor li s-a dat ocazia să fure bănuţi (şi a reieşit faptul că ei aveau deprinderi destul de constante de a fura sau de a nu fura). Această cercetare a fost ingenioasă şi meticuloasă. bunăvoinţa. timizi ia serviciu.. O deprindere necinstită într-o situaţie era independentă de deprinderea necinstită din altă situaţie. furtul bănuţilor şi minciuna în legătură cu trişarea corelau numai +0. deşi impresionant.de puţin demne de încredere. Li s-a dat. perseverenţa şi autocontrolul. 1929 . ocazia" să trişeze la lucrările scrise de la şcoală şi să mintă în legătură cu trişarea.E. sfinţi în zi de sărbătoare şi diabolici în cursul săptămînii. voi. cinici sau serviabili ? Putem prevedea în mod corect comportamentul lor în situaţii noi. J. M. nu e pe deplin convingător. Dai' în acelaşi timp nu cunoaştem şi oameni care sînt aproape întotdeauna îngrijiţi.I. New York. ^udiei tn servlCP nnl] seif-control. Concluzia finală a fost că asemenea calităţi sînt „mai curînd grupuri de deprinderi specifice decît trăsături generale".". De nenumărate ori o baterie de teste desemnată să măsoare trăsături ca severenta sau agresivitatea sau onestitatea a dat rezultate atît de nesigure f. slabe. Cunoaştem cu toţii oameni care sînt îngrijiţi în privinţa jrnbrăcăminţii. Corelaţiile între aceste forme de comportament erau s-căzute. şi. III (eu F. Studie*. de asemenea. Trăsăturile lor par să fie generalizate. Din răspunsurile lor a fost posibil să se studieze dovezile pentru şi împotriva existenţei unor asemenea pretinse trăsături ca : înşelăciunea. 11 II Hartshorne. Tre-■juie aduse oîteva obiecţii importante : 5 H. dar neîngrijiţi la biroul lor. experienţa comună confirmă această părere. Macmillan. Osaturilor generale5. Psychol. 44. May. \. 1934. Witty. Intr-o anumită măsură.şi Witty. voi I. 317 Minciu . Astfel. A.132. 1928: voi 11. Adepţii specificităţii îşi susţin punctul lor de vedere pe baza argumentelor mai vechi din Character Educatlon Inquiry (C. Faculty psychology and personaltiy lra't\ în „Amer. să trişeze la jocuri. P. — Cercetarea asupra educaţiei caracterului)6.. in deent. 490. S hutţle Wor t h). K. de asemenea. incit s-a pus problema existenţei reale :. v-udics U1 tkc urganization of character. cooperarea. tirani acasă. Cercetătorii au pus sarcini concrete în faţa a sute de copii. 1930.316 Temeinicia acestei concepţii este formulată tranşant de Leh.

aceasta este o problemă. intercorelaţia medie a douăzeci şi trei de /teste utilizate a fost +0. Investigatorii şi^au propus să studieze calităţi etice. Cercetarea nu dovedeşte ca „furatul bănuţilor" este o deprindere izolată. Deprinderile mai puţin stabile de cinste au fost distrusa de o trăsătură mai puternică şi mai organizată. cum am văzut. Soc. în educarea unui copil nu ne putem aştepta la mai mult decît o dezordine de deprinderi . Un copil care are deprinderea de â fura bănuţi poate face astfel pentru că economiseşte în vederea cumpărării unei truse de scule . sau pentru că este răzbunător într-un mod antisocial. 5. La început deprinderile de cinste ale băiatului l-au îndemnat să reziste la propunere. Cercetătorii C. B Maller. 1934. rezultatele nu dovedesc că copiii sînt lip. într-o zi nn 318 'membru al grupului a propus „şterpelirea" cîtorva bucăţi de dullciuri de la magazinul din colţ. p 7 J. Un copil care minte o poate face pentru că îi e teamă de pedeapsă .Furt Pretinsa trâsâturâ de necinste -. de a învăţa respectul pentru interesul altora. Ei tind să fie „cinstiţi în întregime" sau poate „mincinoşi în general".7 Doctrina specificităţii a avut rezultate oarecum dăunătoare. In urma cercetării menţionate o importantă directivă de la biroul central din New York a fost trimisă la nivel naţional conducătorilor unei organizaţii de tineret.' Aceste componente ale caracterului nu sînt părţi fundamentale ale personalităţii. dorinţa sa majoră de admiraţie şi superioritate socială s-a trezit. 4. Dacă relaţia pozitivă constantă trebuie privită ca o dovadă a specificităţii sau a generalităţii. fără legătură ep structuri' superioare ale organizării personalităţii la copilul respectiv. 2. Copilul este considerat inca-Pabil de a generaliza norme de decenţă. dar . 17—102. dar consecvenţa sa nu corespndea idealului social.I. dispoziţii personale posibile omise de ei) 1.30 (mai mare decît pentru comparaţia furtminciună). Factorul c este definit drept dispoziţia de a re-junţ ia un dştig imediat de dragul unui cîştig mai îndepărtat. General and specific factori in character. s-a găsit în timpul verii printre băieţi niai mari care l-au privit de sus ca pe un străin şi drept ceva fără valoare. mai ales în copilărie. între altele se spunea : „Psihologia nu mai recunoaşte cinstea ca trăsătură permanentă. în „J. Trăsăturile de caracter nu sînt trăsături generale. Copilul F (figura 22) poate minţi pentru că simte o foame cronică pentru laudă şi aprobare._ (rz+1321 __Figura 22. Există dovezi serioase că oamenii mai în vîrstă devin mai constanţi în comportamentul lor socializat.E. Un băiat de zece ani obişnuit cu respectul tovarăşilor sal de joacă acasă. Această concluzie. Nu vrem să spunem că orice persoană este perfect constantă. A întreprins singur furtul şi în cîteva clipe a ieşit din magazin cu o provizie mare de batoane de ciocolată. raportează că în obţinerea unui „scor total pentru caracter" la copii. analizând datele C.. Critica unor concepţii no'motetice asupra trăsăturilor (Elipsa en linie întreruptă reprezintă trăsătura aşa cum este concepută de cercetător' elipsele cu linie continuă. mult complicate prin aprobare şi dezaprobare socială. Cu alte cuvinte. ci numai că necinstea. Ceea ce descoperă cercetarea e. S-a simţit frustrat şi îndurerat. Un autor.. Băiatul era destul de consecvent cu sine însuşi. Conştiinţa unui copil. siţi de trăsături. sau pentru că ae simte inferior^social şi doreşte să-şi cumpere bomboane pentru a cîştiga aterrCia tovarăşilor săi de joc. să nu fure Prăjituri. pentru că nu doreşte să alerteze sentimentele profesorului. nu este fermă sau bine socializată în primii ani de viaţă. extrasă din date identice. 3. să nu forţeze lacătul băcăniei.". dar cînd grupul şi-a bătut joc de el.ste faptul că noţiunea abstractă de „cinste" nu este o trăsătură la fel de puternică la copil cum sînt alte dispoziţii personale. în exemplul dat. ici mai curînd un lucru specific în fiecare situaţie". este în mod direct opusă concluziei prime a investigatorilor.E. Cazul următor ilustrează problema. ci numai că adulţii sânt mai constanţi decît copiii. trebuie să-i educăm să nu ia bani din geanta mamei. aşa cum a fost măsurată nu este ea însăşi o trăsătură. conchide că există o dovadă pentru admiterea unui factor general c de caracter. Ceva pare în mod serios eronat în această imagine. «\vchol.I.

Enunţat mai pe larg. Unii copii dezvoltă o "uitate generalizată de a amîna satisfacţiile lor . Mischel şi R. 1933. nu trebuie să ne aşteptăm la nici o constanţă. dovezile nu sînt convingătoare. Ea se potriveşte cu tradiţia lui u«. Thorndike care au pus un accent mare pe tul deprindere din conduită. dar nu şi cu o componentă concepută nomotetic.mai mare. alţii de aceeaşi vîrstă pre-lnc> satisfacţii imediate. folosind o metodă care se bazează numai pe investigaţie de masă. e poate pentru că nu o căutăm unde trebuie. inacceptabilă. Doctrina că întregul comportament (şj ca atare şi personalitatea) este compus din nenumărate deprinderi specifice este. G. Watson. Metzner arată că această tră-T^ţ este relativ constantă în personalitatea copilului. sînt tot astfel în general la toţi ceilalţi itemi. Dacă ar^îi studiate numai coperţile.8 în al doilea rînd. L. 2. Dacă nu reuşim să găsim constanţa.". 319 ii-it . Teoria specificităţii . tot ceea ce se cunoaşte referitor la acţiunea inte |are a sistemului nervos este incompatibil cu specificitatea. copiii pot fi constanţi. Sau dacă s plasează într-o poziţie inferioară la o măsurătoare. în care se presupunea jj c i rezidă o deprindere specifică. perseverente. Dacă constanţa nu e căutată in direcţia corectă. »■ Sa vedem cum decurge teoria. deşi nu indică niciodată o siguranţă perfectă. Dar dacă este cercetat subiectul cărţilor alese ar apărea trăsături bine organizate ale interesului. sociabile (sau nu) la^ un item. II. and Pers. din cîteva motive.i3 James şi E. Este apropiată de doctrinele răspuns care caută un răspuns măsurabil ce urmează unui ştia măsurabil (o situaţie de care uneori se apropie cercetarea pe anUi male). relevă o constanţă considerabilă. Desigur că nu au.tradiţional a fost dat în ter^■i existenţei elementelor identice. 69. ţi înt'r-o „circumvoluţie nervoasă". >a fost abandonată. tradiţia analitic* este puternică în gîndirea americană . în al treilea rînd. în „Charact. Am văzut în figura 22 că înj raport cu ei înşişi. i în ciuda neajunsurilor sale evidente. recente făcute de W. Este înrudită cu poziţia unor sociologi care pun un accem mare pe situaţie. specificitatea este contrazis3 8 Exemplu] este din G. Să presupunem că întrebăm dacă oamenii care utilizează bibliotecile publice au trăsături care îi fac să scoată numai cărţi cu coperţi roşii sau verzi. in sfîrşit. doctrina Specifici prezintă o atracţie considerabilă pentru teoriile americane (nu''" pentru cele europene). ne place să reducem comportamentul la componentele cele mai mici posibile. Next steps in pcrsonality ment. Astfel. decât să considere omul ca avînd trăsături stabile care determină comportamentul său fără a exista o depetl denţă evidentă de situaţie. fără a fi constantă în trăsături care Isînt testate pe o populaţie generală. Am putea spune de un anumit îâiat că este politicos. Elementele identice H>a:\: cineva concepe personalitatea ca fiind alcătuită din Bunărate deprinderi specifice" trebuie să răspundă la întreCum explicaţi constanţa considerabilă pe care oamenii o în conduita lor ? Un răspuns. în primul rînd. ea nu va fi găsită. Dar în ciuda afinităţii sale cu etosul american nu ne puterj mulţumi cu specificitatea. Există B^ri superioare de integrare şi acestea garantează structuri I -> nt mai iargi decît simplele deprinderi specifice. Ori de cîte *ori un „test de personalitate" prezintă o fidelitate mare (constanţă internă) înseamnă că pe1'" soanele care sînt agresive. dovada rezultată din trăsături comune. 320 e fidelitate internă care există în testele de personalitate îtă fidelitate este de obicei mult mai mare decît o implică iu de la pagina 317.. de obicei. Acestora le place mai curînd să considere că sitr/ aţiile recurente (modelele 'culturale) produc orice stabilitate care s~ află în conduita omului. B. tind sa & plaseze la fel şi la celelalte. O persoană poate fi total constanta în raport cu ea însăşi. nu ne putem niciodată aştepta ca toţi oamenii să fie constanţi.

duce la un act suplimentar de „politeţe". . pry unele componente verbale asociate în mod obişnuit — de exemplu. un zîmibet prietenos. Defel. la rîndul ei. The nature of conduct. ea se datoreşte în întregime unor componente şi mai fine şi mai specifice ale acestor deprinderi. prin asociere specifică ulterioară.e in eîmpurile de stimuli. 1928. cele trei de. salutul adresat celor din casă (deprinderea 3) ar putea. pagina 104) Astfel. Uşile de la intrare au ceva m (elemente identice în cîmpuri diferite de stimuli) : toate îl j voacă pe băiat să realizeze aceleaşi trei deprinderi (ca.i — indică asemenea ţtăţi Săgeţile indică direcţii pmuUire. prin 'mijlocirea exer-ţiului. Orice relaţie ar putea exista între cele şase deprinderi enumerate aici. ca invitarea -afară la joc a prietenului (deprinderea 6). ţj observator neinformat ar putea remarca faptul că este un băiat politicos. să salute dinăuntru (deprinderea 3). O diagramă va clarifica teot^ Băiatul din exemplul nostru a învăţat. în virtutea unei expresii faciale asociate în mod obişnuit. ar putea sugera un zîmbet prietenos (deprinderea 5). pe scurt unor elemente identice. Ceea ce se neagă este faptul că nu există nici o dispoziţie generalizată căreia să i se poată ataşa în mod corect denumirea de „politeţe". care. 1 deprinderi (Liniile con. iar elipsa cu linie rupta reprezintă trăsătura fceă ele politeţe negată de teorie) Trăsătura generalizata d? politeţe' ' ~~ -. cjn. 321 etura şi dezvoltarea personalităţii — cd. provocată de stimulii anterior asociaţi cu aceste deprinderi sau « e deprinderile înseşi au o legătură. Astfel. prinderi ale sale sînt automat puse în funcţiune ori de cîte ori întîlneşte elemente identice în cîmpuri diferite. a1. că atunci cînd intră pe uşa de la intrare (a) în proprja casă (cîmpul stimulului I) el trebuie să-şi scoată şapca (' derea 1). Macmillan. cînd intră pe uşa unui vecin. New York. Mai curînd. în orice B*indiferent dacă o persoană e prezentă sau nu". „Bună ziua.(elementelor identice) pune : „Nu. deprinderile înseşi sînt.9 Atunci polite. ei waţă să scoată şapca respectivă cînd ajunge la o uşă anumită ■ prezenţa mamei sale. 265 ţea nu e nimic altceva decît repetarea aceleiaşi deprinderi. ^Bălăria sau orice are pe cap cînd intră pe orice uşă. elementele identice din cîmpurile de stimuli sau din structura neuropsihică sînt responsabile de cvasiconstanţa conduitei băiatului. să-şi şteargă pantofii (deprinderea 2). Băiatul este în mod fundamental o creatură cu deprinderi specifice. capabile să ciib trăsături identice. ce mai faceţi ?" — să pună în mişcare o întrebare următoare referitoare la sănătatea lor (deprinderea 4). de exem~ piu.' > Teoria elementelor ■cp Identitatea poate apar. Acum. de asemenea. astfel încît apariţia uneia poate să atragă âum sine apariţia alteia (în virtutea acţiunii reintegratoare. negata de teorie -H P M Sv iiionds. nu are nici o trăsătură generală . Dar cu timpul el poate să-şi scoată şapca. nu are nici o trăsătură de politeţe". cîmpul stimulului Ii). Irusfîrşit.

Comporta-raentul este similar de la situaţie la situaţie. Or. Să observăm o clipă comportamentul său. cu excepţia cazului în car4 pot exista elemente identice între limba latină şi alte activităţi^ De exemplu. întreaga problemă iese la lumină cînd ne punem întrebarea : Ce este similaritatea ? în versul lui Goethe „Verde este arborele de aur al vieţii" simţim cumva ce vrea să înţeleagă poetul. dacă cineva învaţă cuvîntul amor în latină. antisegregaţioniştii Şi evreii — toţi sînt „comunişti" şi îi urăşte. De aceea. Pentru el. De exemplu. dacă ţn studierea limbii latine un elev elaborează deprinderea de a se ocupa de gramatică în fiecare seară. senzaţia la Hume.Acesta este tabloul structurii personalităţii după teoria elementelor identice. Un anumit „superpatriot"' (să-1 numim oare McCarley ?) are. dar nu implică elemente identice în . elevul cîş-ceva valoros în pronunţie sau în vocabular prin repetarea elemente specifice. aceasta 322 e un element identic în limba engleză cu amorous. traiect nervos sau orice altă legătură identică) este imposibilă. deprindere. elemente identice. tradiţional denumit „disciplină for-alău. 323 mcerdri de c'eseqreqr re scnr scrisori de protest *oteazâ artpa ap pxtrf-^A aderă io rtuk'ux Hlan tn ju ri i ţrîtica ONU comenran os' !f oruncd < u p i ti t Sf rvotlo '-'■} Figura 24. Hume) pînă la teoriile moderne stimul — răspuns. ar exersa. dar unde se află un element identic care să unească viaţa cu un arbore de aur şi simultan cu verdele ? Similaritate. da . ar dezvolta un simţ al preciziei în limbaj (în general). Tradiţia specificităţii şi a elementelor identice a predominat în psihologia anglo-americană din timpul empiriştilor englezi din secolul al XVIII-lea (de exemplu. nu. Dar el aceştia alcătuiesc un concept organizat (o t similaritate). Naţiunile Unite înseşi. Să precizăm această problemă : pare probabil că teoria elementelor identice permite un „transfer al învăţării" prea mic. Volumul trăsăturii e minat de echivalenţa stimulilor care o produc şi de echivalenţa răspuivpe care Ic provoacă Orice este nou sau ciudat sau străin probabil că se includ* această atitudine (sau trăsătură) foarte generală. feastă deprindere îl va ajuta poate cînd va întreprinde studiul chi-iei sau al oricărei alte materii. Pentru a rezuma această concepţie am putea spune că iniţial ea postulează elemente foarte mici (ideea simplă la Locke. ca să spunem aşa. iar teoria „disciplinei formale". hai să spunem. se pune adesea întrebarea dacă nu este biifl să se studieze limba latină pentru că „educă mintea". nxiişchii intelectului. Să revenim acum la personalitate. unul prea mare. Punctul "e vedere al specificităţii ar spune : „Nu. El ar stimula imaginaţia (în ansamblu). toate or-§anizaţiile pentru pace. Caracterul general al unei trăsături. arcul reflex sau deprinderea la behaviorişti). în franceză cu amour şi amour-propre. o fobie faţă de -otnunism Aceasta pare să fie trăsătura sa principală. punctul de vedere opus. majoritatea profesorilor de colegiu. Uneori McCarley va da frîu liber urii sale scriind o scrisoare unui ziar local. Apoi caută să explice structurile de nivel superior postulând conexiuni sau asociaţii între aceste elemente mici. ca şi în psihologia perso* nalităţii. Cititorul trebuie să observe că acest punct de vedere este adesea întîlnit în psihologia generală. toţi liberalii. . ruŞii. de modă veche. da. într-o metaforă folosită odată pentru a descrie un poet popular dar care din punct de vedere sentimental era de calitate inferioară —■ „un produs de pluş purpuriu al plăcintelor cu brinză poetice" — unde este elementul comun care uneşte nefericitul poet cu această imagine ucigătoare ? Această metaforă şi altele pot să ne învăluie ca expresii apte de similaritate — şi totuşi Casarea unui element (specific oomun (fie senzaţie. sau făcîndu-se roşu la faţă şi urlînd sau adunînd revoltaţi şi aruncând cu pietre în casa unui negru sau a altui „comunist". Pare iraţional să pre-'Punem că asemenea stimuli diverşi au elemente comune. susţine că studiul limbii latine aduce beneficii mult mai ^ari. Locke.

să explice grupul respingător de calităţi care formează tendinţa dominantă a lui McCarley. ci deoarece pentru el acestea au aceeaşi semnificaţie soi esenţială. are o nuanţă subiectivă. deşi putem adesea să o facem cu un succes oarecare. Sau o persoană care are o imagine ^e sine precisă (văzîndu-se pe sine ca un „prieten al omului") va 10 Întreaga problemă a elementelor identice si a dovezil6r semnificative este revăzută mai pe larg în G.) 325 grupa experienţele sale mai prompt datorită acestei atitudini on. desigur. de exemplu. Această cor cepţie neagă faptul că elementele specifice de stimul-răspuns ga elementele identice constituie cheile de bolită fundamentale ale turii personalităţii. C Cra î g. el este „rupt de casă" şi în măsura în care multe acte echivalente sînt incluse în sistem. Teoria factorilor este un punct de vedere mult favorizat. nizatoare.o aptitudine electrică pentru analogii1'. spune în mod destul de sigur că dl. 10. Discuţia din capitolul 11 asupra atitudinilor cognitive ne poate ijuta să înţelegem formarea conceptelor generale şi a trăsăturilor. 21 Vezi. The transfer va've <>( quided learning. dar ei -nvaţă proporţional cu capacitatea lor de înţelegere a principiilor /adică. cum face doctrina specificităţii. în general. Sau un copil în şcoală care învaţă un principiu orienta-tor (care este. dacă preferăm. * comportament. şi să vorbim de echivalenţa stimulilor sau echivalenta! răspunsului. Elementele factoriale nu se bazează pe presupuneri de ordin nervos sau comportamental. . teoria intră în conflict cu multe do 324 e negative"10 în procesul educaţional nu se constată că copiii învaţă un nou material proporţional cu numărul 'elemente identice din el şi dintr-un material vechi . desigur. Dar putem. o formă de atitudine mentală) va face progrese rapide în organizarea tuturor exemplelor semnificative pentru acest Principiu într-un concept general. Dar piftem greşi. * In franceză în original. în prezent nu putem prezice cu exactitate ce stimuli şi ce răspunsuri vor fi echivalente pentru o persoană. Dacă ele sînt similare. Aici efectele transferului depind jn primul rînd de echivalenţa semnificaţiei pentru individ a domeniilor cu care se confruntă. A 11 p o r t. Una este aceea că teoria nu este capabilă sa cifice ce este un element. transferul are loc. această insecuritate este un fel de atitudine care ar putea. v. Bureau of Publieations. Dar. R. O persoană care e timidă poate avea de la în eput o distie de a dezvolta teama de ceea ce e străin . gchivalenţa şi similaritatea nu sînt uniforme pentru toţi . în primul rînd.11 Dovezile favorizează 'o teorie opusă. în care integrarea şi gene-ralizarea joacă un rol conducător. De ce-urile similarităţii şi echivalenţei sînt dincolo de înţelegerea noastră actuală. New York. să utilizăm un cor mai obiectiv.. W. Atît de rapid şi de subtil ne grupăm experienţele şi ne formăm conceptele şi atitudinile şi trăsăturile încît procesul este într adevăr deconcertant. Putem. sau cît de identică trebuie să fie o 'u titate. McCarley va reacţiona negativ la orice este „străin''. spunem că el are o satură de politeţe. Putem împrumuta o expresie din William James şi să spunem că toate fiinţele umane au . ceea ce înseamnă că multe situaţii provoacă di ziţia de atenţie faţă de ceilalţi şi conduce la multe forme vâri. Percepem similarităţi.capacitatea de a vedea amplitudinea mare a similarităţii în diferite cazuri). de exemplu. ci mai curînd pe presupuneri statistice. New York. cap. Termenul similaritate. f Ceea ce vrem să spunem este faptul că trăsăturile noastrel personale (ca şi viaţa noastră mentală) sînt organizate pe bază] de similarităţi şi că similarităţile nu pot fi reduse la elemente identice. Sau că băiatul politicos va fi atent în aproape toate situaţiile. Multe situaţii pot trezi o trăsătură (sau cbpcept) gfljj ralizată şi multe forme de comportament pot fi echivalente exprimă trăsătura (sau conceptul). toate avînd un sens echivalent. în capitolele următoare voi enunţa opinia mea personală (W pre natura adevăratelor elemente ale personalităţii. Columbia Univ. (Nota trad. Ceea ce am numit „dispoziţii proceptive" ne ajută sîi ^ ţelegem „analogiile electrice" pe care le fac oamenii şi structur1? ferme de personalitate pe care le dezvoltă. Eiesmenteie factoriale Ne îndreptăm atenţia spre o. Teachers Coolege. Rinehart and Winston. Există cîteva dificultăţi în ceea ce priveşte doctrina eleţi telor identice. ele constituie o chestiune personală şi de aceea este imposibilă predicţia en niasse* pentru oameni a valorii transferului unei singure experienţe saii elaborarea unui program de studii şcolare care să asigure efecte de transfer uniforme pentru toţi copiii. 1953. 1937..sens inteligibil (în fiecare caz grupe complet diferite de muşchi pot fi implicate). Hoit. Băiatul care îşi scoate ş şi îşi şterge pantofii cînd intră în casă nu procedează astfel pentru că unele elemente din cele două acte sînt legate în mecanic. Personality : a psychological lTite> pretation.direcţie de cercetare complet diferită.

Macmillan. întru cît numărul de variabile potenţiale este mare. de asemenea. of Chicago Press'. de exemplu. 417. ed. Harper. Differential psychology. Univ. în „Psychol. C a 11 c 11. Legea economiei ne previne : „Nu aveţi nevoie de şapte elemente separate . mult mai multe intercorelatii sînt incluse într-o matrice si numărul de factori care rezultă este mai mare decît în exemplul nostru simplu. S. 13 J. Guilford şi Zimmerman afirmă că 13 factori acoperă întregul domeniu. Unele dintre ele se suprapun mult. W. Fiecare persoană ar putea fi testată sau evaluată după aceşti 13 factori de bază13 : 12 Pentru o scurtă prezentare a procedeelor factoriale vezi An ne A n a s-tasi. 1958. Un tabel imaginar de corelaţii indică situaţia. rev. în mod obişnuit. sau cum ? Analiza factorială constituie un mod mai precis de a descoperi şi purifica suprapunerea dintr-un tabel de corelaţii şi de a stabili factori care să explice grupurile. pornind cu 70 de variabile în domeniul a ceea ce ei au numit „temperament". Să denumim Grupul II nu e mai uşor. Astfel. Zimmerman. introversiune afectivă ?. Să luăm un exemplu ipotetic simplu.. 327 activitate generala. McGraw-**Ul. . Poate că el utilizează teste pentru aceste calităţi sau poate că utilizează aprecieri adunate de la prietenii şi cunoştinţele lor. Monogr. P.40 -90 A C L 55 -20 -60 55 j . dar. Pare mult încărcat cu dominanţă şi conducere. 1954. New York. Factor analysis. conducere şi chiar la locvacitate .35 -90 . 1947.Factorii sînt populari pentru că ei încearcă să răspundă la în' trebarea pe care ştiinţa o pune persistent1: Care este numărul cel mai mic de concepte care pot ordona şi descrie o multiplicitate de fenomene ? întrebarea reflectă „legea economiei" care avertizează ştiinţa să nu Înmulţească fără rost conceptele.w -50 . Matricea ipotetică din care pot li extraşi factori vor avea un scor mare la amabilitate. într-o măsură şi cu amabilitate şi locvacitate.. J.30 . L.40 .". Pentru Prezentări mai largi. :952 . Să presupunem că un cercetător a măsurat cîteva sute sau o mie de oameni din perspectiva a şapte „trăsături". Thurstone. aceiaşi oameni tind să aibă un scor mic la dispoziţie generală. în mod specific ea pune întrebarea : Care este numărul minim de grupuri separate care pot fi considerate că stau la baza unei matrici de coeficienţi de corelaţie ? Deşi calculele matematice cerute sînt complexe. Psychometric methods. Fourieen dimensions of tem-perament. Chicago. la înclinaţia de a fi secret şi la pasivitate. Multiple-factor analysis. R. 1956. Să spunem că „trăsăturile" sînt acestea: D — Dominanţă A — Amabilitate C — Conducere L — Locvacitate G — Stare de spirit generală S — înclinaţia de a fi secret P — Pasivitate El descoperă acum rapid că acestea nu sînt trăsături „inde" pendente". Majoritatea oamenilor. Analiza factorială aplică legea economiei pentru căifiîarea elementelor de bază ale personalităţii. aveţi numai două grupuri de bază".20 6 ( Si 45 J 50 p "«*>. p Guilford. Problema este cum să denumim Grupul I. Să-1 numim retractilitate ?.12 Sute de studii factoriale au fost făcute asupra variabilelor personalităţii. Desigur. New York.Figura 25. New York. l. 3rd ed. în acelaşi timp. în mod obişnuit cercetătorii fac analiza factorială a unui domeniu din câmpul total al personalităţii. care înregistrează un scor mare la dominanţa 326 D (65 80 50 -30 . recesivitate ?. Guilford. natura esenţială a elementului factorial nu e dificil de înţeles1. No. B.

Pe baza multor" studii el încearcă să rezume factorii pe care el şi alţi cercetători i-au descoperit.ascendenţă. întîlnim critici care spun că există un acord redus între factorialişti. — temperament apatic. ca să luăm un exemplu din domeniul Intereselor umane o echipă de cercetători a folosit o scală alcătuită din 1 000 de Hemuri. parametri iniţiali diferiţi. — supracompensare hipomaniacă. . Monogr. Astfel.15 în afară de factorii intelectuali. . emotivitate. Diamond consideri că există un acord parţial. au reieşit următorii 18 factori14 : — interes tehnic. Sau. de exemplu. — exactitate critică. P Guilford. — reactivitate nervoasă. şi ca atare sînt complet jtţi ide ceea ce cuprind testele iniţiale. ■— exprimare estetică. există următorii factori : —• afirmare competentă. Problema dacă diferitele studii factoriale sînt de acord între ele este neclară. încredere — sentimente de inferioritate. reticenţă. Lista ilustrează o limită importantă a analizei factoriale Ea nu include toate interesele posibile. R. sociabilă). caracter plăcut. Ele utilizează diferite tipuri de teste. uneori procedee statistice diferite. — ordine.17 O aplicare cuprinzătoare a analizei factoriale la sfera totală a semnificaţiei a fost făcută de Osgood şi Suci. — reţinere — timiditate. interesul religios. Cattell.la religie. A factor analysis ştudy o[ human interests.autocontrol introspectiv culturalizat. M. toleranţă. De repetate ori apar anumiţi factori. — rezerve nervoase — nevrotism. — hotărîre activă. De ce nu ? Pentru că chestionarul iniţial nu conţinea iternun 14 . /* —■ apreciere estetică. şi încă două : o dimensiune timidă (deprimată) . — agresivitate. A ton. B. — interes pentru afaceri. factorii sint un fel de derivare de ordinul doi din datele iniţiale. cooperare. I — bunăvoinţa sociabilă. — interes pentru muncă în aer liber. toţi desemnaţi să măsoare multe tipuri de interese. alertă. — gîndire. sociabilitate. n ) 37 j 328 privitori. — asistenţa socială. masculinitate — feminitate.şi una care priveşte normalitatea sau maturitatea (opu-nîndu-se nevrotismului). în „Psychol. — interes ştiinţific. — precizie. care. calm. obiectivitate. — nevoie de atenţie.18 Procedeul în aceşi caz a fost să se aplice 50 de scale de apreciere cu 7 trepte la 20 de substantive comune. După ce tabelul de intereorelaţii a fost analizat factorial. Christensen. deşi sînt denumiţi diferit. — impuls fizic.T. R. — aventură. Bond Jr. capacitate de reflexie depresie. — asociabilitate. — conformism cultural. ca şi o dimensiune agresivă (dominantă sau ascendentă) . -— interes pentru ocupaţii funcţionăreşti. -— nevoie de distracţie. stăpînire de sine — nervozitate.16 Pe de altă parte. —. O încercare mai ambiţioasă de a acoperi aproape întregul domeniu al personalităţii este ilustrată în lucrarea lui R. indică faptul că există c mensiune afiliativă (prietenoasă. — realism precis — tendinţă psihotică. N. — anxietate în realizare — siguranţă în realizare. A. După cum vedem.

cît de umedă sau uscată vi se pare o „tomată" asemenea o „pană" sau chiar o „doamnă". şi că ea nu poate îndura mătreaţa. Altele indică diferite modele de aversiuni.171 17 P E Vernon Personality tests and assessment. Studiind sute de itemuri verificate pe sute de oameni. deoarece cuprind grosso modo toate cele 50 de concepte utilizate în evaluare. W53. Suci. New York. 2.". Harsh constată că aceste cauze de iritare se grupează în jurul a patru focare principale 1. Methuen. 16 S. Aceste exemple variate demonstrează suficient intenţia şi meritele elementelor factoriale. Ele sînt componente statistice — reduse la număr pe cît posibil. 2. Astfel. Să dăm un exemplu. este rezonabil să afirmăm că toţi oamenii posedă de fapt aceeaşi componentă de bază a personalităţii ? Trebuie să fie elementele de organizare aceleaşi la toţi oamenii ? 19 C. într-un sens ei sînt „supraconcepte". 1 ette nu se aseamănă nioi unui individ în particular. soc. putere. totuşi rezultatul este revelator în mod moderat. Harsh.dacă aţi fi cel ce apreciază. The principal replicated factors discovered in objec-tive personality tesis. activitate. Reiese că sînt factori (sau supraconcepte) de valoare. Elementele statistice descoperite sînt departe de organismul individual. 1955. p 12. 330 e oare ca factorii. în gene ral. 50. Personality and temperament. O persoană relatează că nu suportă oamenii care fon'făie.s of meamng. să zicem aşa. abnorm. of California Library (umpublished). 50. puterea lor şi activitatea lor. Cattell.19 Adepţii analizei factoriale consideră că această metodă ar putea eventual să ne conducă la un set de calităţi cu adevărat fundamentale (sau „sursă") ale naturii umane. E Osgood. tabelului de elemente periodice din chimie. în primul rînd. Dar trebuie făcute critici serioase referitoare la conceptul de „factor". Presupunerile par a fi departe de realitate. Denumirea poate pare fără sens. din indicaţia limitată a acestui experiment ne-am putea hazarda să ghicim faptul că în timp ce utilizăm mii de adjective pentru a descrie oamenii. Univ. Psychol. 1936. încălcări ale obiceiurilor şi moralei. P. Dacă s-ar descoperi elemente fundamentale de acest gen atunci am putea să inventăm teste pentru a măsura poziţia fiecărei persoane faţă de fiecare factor esenţial. tindem în mod fundamental să-i considerăm în funcţie de valoarea lor (judecată caracteriala). . limitat —■ mai limitat în scop decît este cazul de obicei. un factor este o fotografie compusă. ofense aduse ego-ului propriu şi 4 iritare la ghinioane mărunte. 325—338. ■ 1. corespunză/toare. Ber-keloy. ar putea să se refere în mod salutar la modalităţi de bază în care personalitatea este percepută şi judecată. G. pentru a explica o matrice de corelaţii. în „J. lf>57. 18 C. Harper. M. 3. în „J. exp. toate aceste evaluări se reduc la trei factori majori. 1955. London. B. neregularităţi în înfăţişarea personală. să fie •deotici ? în cel mai bun caz. poveştile obscene şi marinarii agresivi. Scorurile la multe teste pe o . dinţii strîmbi. 291—314. Factor analys. vi s-ar cere să spuneţi (în 7 trepte sau grade) cît de puternică sau slabă.". Se pare că utilizarea cea mai bună a analizei factoriale în domeniul personalităţii provine din utilizarea ei într-un domeniu bine definit. cît de n R. An inventory study of categories of annoyance. Harsh a întreprins studiul „iritabilităţii". 329 bună sau rea. J. Diamond. Dacă acest tip de analiza ar fi exitins sau confirmat. cu excepţia ponderii lor diferite.

iar amestecul este atît de complet încît ceea ce iese este un lanţ de factori în care fiecare individ organic şi-a pierdut identitatea. Un motiv este acela că pe unii psihologi îi interesează comportamentul detaliat (molecular) iar pe alţii (mai ales cercetătorii personalităţii) tendinţele comportamentale mai largi (molare). Factorii derivaţi în acest mod rareori se aseamănă cu dispoziţiile descoperite prin metode clinice. cînd un individ este studiat intensiv.20 Nici coerenţa acestor răspunsuri între ele şi nici re??ien/ Pv. 1957. Rezumat Fiecare ştiinţă caută elementele din care este format obiectul ei de studiu. ca w. c. Acestea favorizează punctul de vedere stimul-răspunsi şi. p. World Book. lipsei de fidelitate şi validitate a testeP utilizate. Nu există absolut nici o dovadă că elementele factoriale corespund „trăsăturilor sursă". Am vorbit de faptul că nimic nu poate rezulta din factorială care să nu fi fost pus iniţial în ea. Teoria conexiunii via „elemente ^Hce" nu e convingătoare. vezi Anastasi. vă place mai mult tovărăşia cărţilor sau a oamenilor ? A oamenilor Vă e frică în mod necontrolat de un anumit animal ? Da Acestea sînt de fapt simple componente ale unui pretins factor denumit „înclinaţie spre culpabilitate ■— încredere în sine". 21 Pentru o scurtă definiţie a acestor tehnici. Elementele compuse statistic conţin adesea o c nea neclaritate. Să lăsăm cititorul să se întrebe singur dacă următoarele răspunsuri indică prezenţa unei trăsături subsecvente care să determine aceste răspunsuri : Consideraţi că trebuie să evitaţi situaţiile excitante pentru că vă obosesc prea mult ? Da Credeţi că mare parte din aşa-zisa educaţie progresivistă este mai puţin sănătoasă decît vechiul dicton : „Bătaia e ruptă din rai" ? Da în general. descoperim că numele este în mare măsură arbitrar. dar avînd o relaţie negativă cu empatia şi dexteritatea spaţială. mai ales să micşoreze forţa celei de7a doua critici de mai sus. Uneori factorul rezultant pur şi simplu nu poate fi numit. Dispoziţiile sale sînt amestecate cu ale celorlalţi. Pare mai sigur să aperi un simbol abstract decît să pledezi curajos pentru asemenea elemente substanţiale ca voinţă. limitării bateriei de măsurători. respectiv. dar nu au ajuns niciodată la un acord în privinţa numărului sau a naturii lor. ca şi cum nu ar îndrăzni să pronunţe numele factorilor cu voce tare. O 'mare dificultate apare în denumirea factorilor. vizibilă. Cattell. cooperare. perseverare. 4. am putea spune că metoda moşteneşte toate erorile rate măsurătorilor şi corelaţiilor anterioare pe care se ba eşantionării populaţiei. 3. Cînd în cele din urmă sînt numiţi. N. o şi alte variantei Numai într-o mică măsură. în procedeele de analiză factorială au fost introduse variat? modificări. Se poate extrage vreun sens psihologic clar de aici ? Cînd luăm în considerare elementele componente ale aproape oricărui factor care este izolat nu reuşim să găsim un nume care să poată fi aplicat corect produsului.populaţie mare de oameni sânt puse într-o rîşniţă statistică. . Pentru anumite scopuri limitate (ca . Au fost propuse elemente de multe tipuri — la fel de diverse ca reflexele condiţionate şi trebuinţele. . dacă nu defel. Elementul susţinut de abordarea stimul-răspuns este deprinderea specifică. Pentru a vorbi pe larg. cea mai vizibilă din ele fiind îndepărtarea faţă dej structura vieţii umane aşa cum o observăm de obicei. Vezi factorul O. aceste variante scapă de criticile de bază aduse aici. Un singur grup factorial conţinea următorul ghiveci : acuităţi spaţiale.. în psihologia anglo-americană se conturează cu claritate două abordări curente. 1 332 îvepţia stimul-răspuns are o dificultate în a explica struc-^He mai complexe pe care organizarea ierarhică a sistemului îs le produce în mod clar. facultăţile şi factorii. masculinitate. 331 laţia vreunuia dintre ele cu denumirea dată factorului n. o pp. Psihologii au căutat cu atenţie elementele componente ale vieţii mentale. 336—339. unele din ele încercînd să depăşească aceste critici.B. p. Ambele propuneri au U"j mite serioase. ^ adică compoziţiei genetice a naturii umane —■ cum au pretins unii entuziaşti. Analiza factorială are dificultăţi în ■S^ezentarea vieţii individuale concrete : elementele ei sînt derivate -un amestec de răspunsuri ale unui mare număr de oameni la mare varietate de măsurători. precum şi erorile şi pr judecăţile experimentale.Y. Mulţi cercetători preferă să denumească factorii cu litere. ]ujn(j mai curând în considerare comportamentul recurent al individului decît simplele valori medii ale comportamentului fiecăruia Procedeul tradiţional de analiză factorială este denumit tehnica r Recent inventatorii au introdus tehnici q. punctul de vedere statistic. m şi altele. Ele' mentul statistic favorizat este factorul.. Nota 12 supra. elementele umorale şi sentimentele. frumuseţe combinată cu impuls. Personality and motivation structure and measure-"> Yonkers.

mări. >t. hîrtie şi stilou la îndemână. Cu alte cuvinte. Spunem că acest om este posac şi timid. CAPITOLUL 14 Teoria trasaturilor comune REACŢIA ÎMPOTRIVA TRASATURILOR « StNT TRASATURILE VERIDICE SAU FICTIVE ? o NATURA TRASATURILOR COMUNE « CUM SE STABILESC ? # DISTRIBUŢIA NORMALA 0 TRASATURILE ŞI ALTE TENDINŢE DETERMINANTE * TIPURI « DENUMIREA TRASATURILOR COMUNE 9 . dar muncitor. Totuşi. Dar unde o tul care poate prevedea ce se va întimpla cu un element chimic cu-dacă întîlneşte un element chimic necunoscut într-un vas necunoscut ?. vorbăreaţă şi zgîrcită.. (Am discutat deja reacţia împotriva „situaţionalismului'' m capitolul 8. vorbesc în aceşti termeni. din care trăsăturile reprezintă numai una.ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. în fluxul activităţii unei persoane există. trebuie examinat critic şi redefinit. deforma sau inhiba complet conduita pe care am aşteptat-o în mod normal ca rezultat al trăsăturilor unei persoane. In acelaşi timp. persoanele cu care stabileşte relaţii şi contracurenţii din persoana msăşi pot întîrzia. foarte multe situaţii în care se găseşte sînt funcţionai echivalente („similare" pentru el) şi foarte multe tipuri separate de acte sînt funcţional echivalente în intenţia şi rezultatul lor (adică în „semnificaţia" lor pentru el). Această concepţie a echivalenţei stă la baza teoriei trăsăturilor prezentată în următoarele două capitole. cîmpii şi jungle îndepărtate si necunoscute care sînt saturate cu cine ştie ce pagube şi beneficii potenţiale ?' Critica este atît de adevărată şi de semnificativă încît trebuie să admitem de la început că nici o teorie a trăsăturilor nu poate ji întemeiată dacă nu ia în considerare şi nu explică variabilitatea conduitei unei persoarj.descoperirea faptului dacă o trăsătură comună presupusă — să zicem jritabilitatea" sau in tro versiune a — este realmente „unitară" sau compusă din factori separaţi) metoda e utilă. sate. Principiul 4e bază al comportamentului este fluxul său continuu. După testategice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi 'şi studierea unui om timp de cîteva zile.REZUMAT R . un act dat este produsul unei interacţiuni a multor forţe determinante. cîţiva psihologi . am considerat că concepţia echivalenţei stimulilor şi echivalenţei răspunsului pregăteşte calea pentru înţelegerea organizării personalităţii Pentru individ. Reacţia împotriva trăsăturilor In primul rînd. areori se pune sub semnul întrebării existenţa trăsăturilor ca elemente fundamentale ale personalităţii. Limbajul comun le presupune._ apărea în această părticică de comportament tot felul de fac-fi determinanţi : simţul datoriei. „entuziasmul" său depinde în mod sigur de ceea ce predă şi cui predă. psihologii ştiu că bunul simţ este uneori un ghid prost. o cerere pe care vreţi să i-o adresaţi. iar motivul pe care l-au invocat poate fi luat drept o enun-:1 e' clasica a limitelor oricărei doctrine a trăsăturilor : Este uşor de prevăzut exact rezultatul întîlnirii unui element chimic cu-scut cu un alt element chimic cunoscut într-o eprubetă curată. Tînărul profesor nu e totdeauna „amabil" . ' Singurul lucru pe care îl putem observa este actul şi nici un -t nu e produsul unei singure trăsături. denumirile trăsăturilor.) Toate acestea sînt adevărate . Pînă acum căutarea comportamentelor de bază ale personalităţii nu a prea dat rezultate. Perbuiau să încerce să descopere trăsăturile sale şi să prevadă "ţă ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. totuşi.. ca şi pre- . de asemenea. fiecare act succesiv reprezentînd mobilizarea unei energii mari pentru un anumit scop de îndeplinit. dorul pentru prietenul dum-avoastră. cum poate un psiholog să prevadă cu oarecare grad de precizie rezui-j'l întîlninlor viitoare ale unei personalităţi abia cunoscute cu sute de alto „ersbnalităţi necunoscute aflate în oraşe. chiar dacă fundamental e corect. faptul că aveţi am răgazul pentru scris. Psihologii. iar problema trăsăturilor este unul din domeniile în care bunul simţ. Numai o singură activitate integrată are loc într-un moment dat şi această activitate este rezultatul unei convergenţe finale dintre energiile şi presiunile relevante. dar avînd iun temperament iute. implică prea mult. pe latura constructivă. Cînd scrieţi 6 scrisoare.e. ca cele din paragraful precedent. Percalul de cercetare a constatat că sarcina lor era extrem de difi. Recent un psiholog a scris o scrisoare de recomandare pentru un fost student caraeterizîndu-1 drept ambiţios. amabil şi profesor entuziast. 334 timpul celui de-al II-lea război mondial Biroul Serviciilor ice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi [daţii pentru munca în serviciile secrete străine. dincolo de o porţiune variabilă. nu e uniform „ambiţios" în orice direcţie . Presiunile din mediul înconjurător. femeia aceea este dificilă. Chiar în cercetările lor tehnice asupra personalităţii majoritatea investigatorilor dispun de un fel de doctrină a trăsăturilor (aşa cum s-a arătat în capitolul precedent). şi o porţiune constantă şi tocmai această porţiune constantă căutăm s-o desemnăm cu conceptul de trăsătură.

dec ea înfruntă alte condiţii determinante. inclusiv numele pe care îl dăm trăsăturilor. Ele nu sînt entităţi psihologice. emoţiilor. 317. Trăsăturile sînt tendinţe mai pe^!? rale. în „Brit. Character quallties. pentru ea. Pnnciples of inorals and legislation. Cu cît mai repede putem s-o rezolvăm cu atîtj mai bine." 26. corespunde unui sistem meurofîziolo-j gic. în fapt. simple cuvinte. grupări convenţionale ale unei pluralităţi de acte fără legătură între ele ? Ca exemple ale concepţiei despre trăsături veridice. The psychologij of adjustment. Oxford. care dintr-un grup de reacţii constante şi asociate ce caracterizează adaptările ti-i pice ale unei persoane3. Şi totuşi tindem să clasifică^ oamenii (indivizii. 131. în capitolul anterior a fost examinat argumentul adep-ţil'or specificităţii şi au fost date motive pentru a fi respins. M a y. dacă e veridică. întregul limbaj. Nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură a unei persoane .l ed . ei au o utilitate socială. O trăsătură este o dimensiune sau un aspect al personalităţii. dar că dispoziţii mai largi (trăsătura) sînt fictive. citâM două definiţii : O trăsătură este o forţă psihică directoare constantă'care determină rom-J portamentul activ şi reactiv al individului2. 3. fluxul continuu este faptul primar. Baumgarten. pentru a exprima ceea ce se presupune că e permanent în jnintea unui om'. după ce un act are loc. 336 r Concepţia nominalistă a fost exprimată acum peste un secol e Jeremy Bentham. Clarendon. dar aceşti termeni sînt etichete clasificatorii . aceasta este o poziţie curioasă. dar nu sînt dată unicul factor determinant. Mai mult. şi dacă se permite acest lucru. nu sînt „omuleţi în piept" Ca trag firele comportamentului. şi nici nu putem tiovedi că o trăsătură corespunde unei structuri neurofiziologice. soc. întreaga proi devine mai dificilă. iar în viitor a trăsătură nu Va fi niciodată exact aceeaşi cum a fost anterior Astfel. Problcms of vieasuring character and ijersonality. p. Totuşi. care au elemente comune. '.6 A atribui trăsături într-un mod atît de gr c1 sier ne bagă întotdeauna în bucluc.) Astf trăsătură.-•este evident fără sens. Or. •2F. Deprinderile înseşi sînt reale. p. Cineva poate susţine. veridice ? (Termenul veridic se referă în filozofiei Ja faptul că . Enunţate pe scurt. generalizarea total . spre deosebire de „facultăţile" său ' „puterii i enunţate de psihologia anterioară. este nominal. ci mai curlnd categorii pentru clasificarea deprinderilor5. Trăsăturile stau la baza a ceea ce. sistematică pentru observator). O afirmaţie mai recentă a aceluiaşi punct de vedere este ur-înătoarea : Trăsăturile sînt numai denumiri comode date unor tipuri sau calităţi ale comportamentului. în „J.obiectul în discuţie este într-adevăr. Shaffer. Trăsăturile. există „feedback" spre sistemul nervos. Ea spune. dar nu se poate dovedi că derivă din deosebirile din natură. F. fiecare expresie a unei trăsături fiind uşor diferită. întrebarea este aceasta : sînt trăsăturile dispoziţii autentice. Sînt trăsăturile veridice sau fictive %_ O întrebare metafizică apare la începutul oricărei d despre trăsături. 2. ignoranţi şi superstiţioşi. E. 1948. Psychol. că elemente mici de comportament (deprinderile) sînt veridice. Cuvintele desemnează categorii sociale şi nu naturale. Shoben. Psychol. este „caracteristjH în conduită. care a fost întotdeauna împotriva substituirii entităţilor reale cu unele fictive : Dispoziţia (trăsătura) este un fel de entitate fictivă inventată pentru comoditatea discursului. Cum vorn arăta mai tîrziu în acest capitol. dar trăsăturile rezidă nu în persoana însăşi. Putem spune că anumite acte sînt caracte. ca şi . Assessment of men. ştim că trăsăturile există pentru că în ciuda fluxului continuu şi a modificării există o considerabilă constanţă în modul de comportamer unei persoane. Hoiighton Mifflin. că negrii (toţi negrii) sînt le4 J Bentha m. în acest caz. re. 3 M. Fiecăruia îi place să suprasimplifice percepţiile şi judecăţile sale despre oameni. Acest ultim citat este pe linia „doctrinei specificităţii". ci numai în ochii observatorului. 8. Pe scurt. 333 zenţa amintirilor.". 9. L. 1956. Este personalitatea într-adevăr „acolo afară" sau este ceva construit în ochii şi mintea observatorului ? Acum întrebăm dacă trăsăturile sînt într-adevăr „acolo afară" sau dacă ele sînt numai categorii pentru o descriere sistematică a comportamentului (adică. 2P0. New York. de exemplu. 3. Hoit. de fapt. 1932. Trăsăturile r?r°~ stituie unul din factorii care determină un act prezent şi eie ^ ca actul să pară „caracteristic" pentru persoană . 133. Boston. Această dispută e. J. asociaţiilor semnificative activitate. 337 neşi. nu sînt trăsăturile nimic /altceva ficţiuni nominale. un ecou al capitolului 2 unde am discutat definiţiile veridice şi nominale ale personalităţii. argumentele poziţiei nominaliste sînt următoarele : 1. J. p.1 O s S Assessment S t a f f. O asemenea convergenţă complexă de tendinţe ^ll1 minante ne împiedică să spunem că o singură activitate este î er' dusul exclusiv al uneia' sau mai multor trăsături. pe de altă parte. *879. există aproximativ 18 000 de termeni în limba engleză care descriu pretinse trăsături umane. cap. 'en«J't and Winston. acolo.

dovezile noastre referitoare la existenţa trăsăturilor provin din consistenţa actelor separate şi observabile ale comportamentului. a'e Cineva încearcă să treacă înaintea dumneavoastră la rînd. De aceea elaborăm o scară. Presupunînd că intrusul e de acelaşi soxUl< dumneavoastră. Facem un pas înainte faţă de concepţia veridicităţii atunci cînd încercăm să-1 forţăm pe John să intre într-o schemă uniformă de trăsături pe care încercăm să o aplicăm la toţi oamenii. Wiley. A11 p o r t... pentru a stabili existenţa trăsăturilor celuilalt.) Natura trăsăturilor comune Am votat pentru concepţia trăsăturilor veridice. W. Putem face acest lucru numai comparîndu-1 cu alţi c pe acelaşi parametru. Ca indicatori ai tră6 Cf. cap. P. argumentul ne spune că avem nevoie de metode sănătoase. New York. The nature of prejudice. The organization of behavior. B sau C). categorii).. a distinction bctween hypothptical constructs and intervenmg variables. Ele certifică numai că ar trebui să evităm tendinţa noastră de a suprasimplifica structura personalităţii celuilalt (a celuilalt individ)... deprinderi. dar ele nu dovedesc că persoanele sînt lipsite de trăsături. privindu-le din punctul de vedere al actorului. Cazul trăsăturilor este. R. Dar adoptăm această concepţie a veridicităţii cu anumite rezerve. Vrem să testăm forţa acestei trăsături la p .". planificarea zilei în aşa fel încît contactele sociale să se producă cu' o mică probabilitate.9 Desigur. inclusiv în cazul lui J°hn.. trei indicatori nu sînt suficienţi. canalizării şi ale secvenţelor fazice care corespund actualelor noastre constructe ipotetice. 8 Structuri neurofiziologice posibile care să stea la baia trăsăturilor sînt descrise de D. Nu există o obiecţie pentru a proceda astfel cu condiţia să nu confundăm „constructul ipotetic" cu simpla „ficţiune". traversarea străzii pentru a evita întîlnirea cu o cunoştinţă recentă. în „Psychol. este în egală măsură adevărat că nimeni nu a văzut vreodată vreuna din structurile şi procesele de care psihologia trebuie inevitabil să se ocupe (impulsuri. Deşi toţi ar putea indica o trăsătură de izolare. ci zeci. într-o zi. 7 K. 10 şi 11. „Tendinţele similare de acţiune" sînt acelea pe care un observator.. am face bine să vorbim de un „construct ipotetic"7. că forţăm ceea ce observăm să intre în rubricile sociale sau matematice de care dispunem (rubrici ca agresiv sau pasionat sau Factorii A. 1949 338 al s săturii de izolare specifică lui John. punînd n0 întrebări ca cele următoare10 : . 1961). credenj. 1948. Sîntem preveniţi Sâ nu admitem că cuvintele pe care le utilizăm corespund exact elementului psihologic pe care încercăm să-1 numim. de asemenea. aşteptări. Mac Cor quo dale. Deşi e adevărat că nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură.. McGraw-Hill 1943 ' i01 (rev. sperăm. Dar cînd nu avem trei acte. Ad-«Îisork-Wesley. Nimeni nu este atît de simplu şi ferm structurat ne cît o implică denumirile noastre. S-a propus ca atunci cînd simţim nevoia să presupunem existenţa unei dispoziţii veridice care să explice o activitate observată. La un moment dat planeta Pluton — sau modestul atom — a fost un „construct ipotetic". O?. Mai întîi. . în sfîrşit. (Şi aici ne întrerupem pentru a ne aminti că nu ne putem aştepta niciodată la o constanţă perfectă. Psychology of personaLty. ştim că etichetele verbale sau matematice pe care le punem sînt derivate din propriile noastre percepţii asupra comportamentului altuia şi că actul de categorizare a percepţiilor noastre este influenţat negativ de răul simplificării. M e e h 1. Rev. 55. Actele separate sînt în termenii lui Stagner „indicatori" ai trăsăturilor. sute şi chiar mii de acte care arată o regularitate şi o constanţă demne de încredere. La un moment dat ştiinţa a fost capabilă să le demonstreze direct.grupurile) cu ajutorul cîtorva etichet lingvistice. 339 John. „priviţi ucigător" pe intrus sau faceţi . Aţi aşteptat c timp şi nu mai puteţi aştepta. ei ar putea fi explicaţi de asemenea în funcţie de afacerile lui John sau de o indispoziţie temporară. le poate categorisi sub o singură rubrică de semnificaţie. ed. Toate aceste argumente sînt temeinice. fiecare scală de apreciere face exact acest lucru. Trebuie să mai adăugăm o rezervă importantă. de obicei Cli protestaţi idtă de intrus . similar.. Mass. întrucît nu putem să le observăm niciodată direct. trăsătura este pentru moment o inferenţă inevitabilă şi poate că într-o zi va fi demonstrată direct. ne simţim pe un teren mai sigur dacă afirmăm că John trebuie să fie un individ retras. în calitate de construct ipotetic. Stagner enumera acte ca refuzarea invitaţiei la o petrecere. New York. neurofiziologia ne va arăta direct procesele integrării. Cambridge. E. H e b b. Să presupunem că ne interesează o trăsătură pe care o putem 'Urni ascendenţă-supunere (sau am putea s-o denumim domi-^nţă sau conducere). Ştim. G. O. după cum vom arăta acum. atitudini. 95—107. Considerăm că o trăsătură este un sistem larg de tendinţe similare de acţiune care există la persoana pe care o studiem.8 în prezent.. 1954.. Fiecare test de personalitate. Stagner.

Oricît de logic este să elaborezi o scală uniformă pentru ascendenţă-supunere... Problema este aceea că în societatea noastră oamenii pot fi comparaţi (în general) în ceea ce priveşte lT1odul în care au rezolvat această problemă de raportare la mediu Şi ^a ceila^ţi oameni. Un lucru care vă aparţine se află la reparat într-un atelier de reparaţii Mer geţi să-1 luaţi la timpul fixat. .1928. sau ştergător de picioare.. în acelaşi timp. Temeiul este -acesta : Oamenii normali dintr-o arie culturală dată\ tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare camparabile în general.. astfel. abnorm. hotărîţi sa nu aşteptaţi şi plecaţi . Lucrări recente au arătat că există o „ierarhie" constantă la găini şi la alte animale. izolarea. ar trebui să fie clar acum ca mai curînd violentăm structura personalităţii lui John dacă îl iorţăm să fie inclus în nişte categorii uniforme de trăsături decît dacă îl privim ca pe un individ în sine şi încercăm să descoperim sistemele interne reale ale vieţii sale personale. în definitiv. să vă înăbuşiţi cu totul sentimentele . Trăsăturile comune sînt acele aspecte ale personalităţii în raport cu care majoritatea oamenilor dintr-o cultură dată pot fi comparaţi avantajos. conchidem că are o trăsătură puternică de „supunere". B<^t0"' Houghton Miîflin. Reacţia dumneavoastră obişnuită este.. cealaltă s-a resemnat să devină primul. teste. conducători. oarecum . afaceri ? în mod pronunţat . Psychol. Scala nu recunoaşte şi nu poate recunoaşte nuanţele subtile ale trăsăturilor la indivizi.. ca a noastră. sînt numai semiveridice. F. una s-a afirmat ca cel ce ia prînzul. ca şi fiinţa umană să-şi găsească nivelul de dominanţă. el este tipul de individ care cedează şi renunţă.. există varietăţi infinite de dominatori.. am putea spune c. A 11 p o r t.. în ceea ce priveşte fiinţele umane există zicala că fiecare trebuie să fie sau gheată. De exemplu.. trăsăturile co. alţii. înclinaţia pentru bani. în aşa fel încît animalul A domină în mod regulat animalul B.. soc. Deocamdată să formulăm din nou cazul trăsăturilor comune. supuşi şi suflete timide. să vă exprimaţi nemulţumirea moderat ... 1928. B îl domină pe C şi aşa mai departe. Ca atare.. spunea'Spencer. putem menţiona locvacitatea... nu faceţi nimic . Unii oameni elaborează un stil de agresivitate extremă . oameni care trăiesc în ţări anglofone dezvoltă j o capacitate mai mare sau mai mică în utilizarea limbii engleze şi este complet raţional să dai teste uniforme de realizare a limbajului pentru a vedea dacă modul în care o persoană stăpîneşte limba engleză se află peste sau sub medie. într-o societate competitivă. procedeul este în cel mai bun caz aproximativ. dar sînt totuşi indispensabile cînd prindem studiul personalităţii cu scale.. discipoli. în raport cu alţi oameni. Un altul (prin tempera' | 10 G... agresori. pentru că indivizi construiţi similar în medii similare vor dezvolta scopuri similare şi metode similare de obţinere a lor... Descoperim că se află în cele zece procente inferioare ale populaţiei. prejudecata rasială şi sute de alte dimensiuni... The AS Reaction Study... dar reparatorul spune că „abia s-a început Iu" cru! la el". O persoană poate trăi destul de confortabi i <şi îneîntător) fiind un om „care cedează". trăsăturile comune nu derivă complet din deosebirile naturale ale personalităţii. de pasivitate extremă.. în capitolul următor vom examina mai îndeaproape problema trăsăturilor individuale sau personale. Descris în „J. 118—1J ' 340 cOt sau educaţie) consideră că dominanţa este un stil mai po-frjvit de adaptare şi de stăpînire a mediului'său.. aprecieri sau alte metode comparative. Cu ani în urmă Herbert Spencer a subliniat faptul că întreaga luptă evoluţionistă forţează animalul.. radicalismul. W.."...sînt într-o anumită măsură artefacte ale metodei noastre 341 de forţare a categoriilor pe persoane individuale. In afară de ascendenţâ-supunere.către vecin comentarii cu voce tare . Cerem acum unui mare număr de oameni d'tn „grupul standardizat" să completeze testul şi determinăm scorul mediu pentru grup. nevoia de realizare. în ceea ce priveşte veridicitatea.. H... A 1 1 p o r t. şi. Trăsăturile mune sînt de aceea mai nominale şi mai puţin veridice decît t săturile personale (capitolul 15).. deloc _ .. Vă simţiţi intimidat în prezenţa unor superiori din lumea academică .. 23. fiecare individ tinde să ga' sească un nivel de afirmare sau ascendenţă care este confort cu modul său de viaţă. Pentru a conchide.. Cînd primele două fiare s-au întîlnit în pădure. să-1 mustraţi . Apoi îl comparăm pe John cu această normă şi conchidem că. Există multe aspecte ale personalităţii în privinţa cărora toţi oamenii dintr-o cultură dată pot fi comparaţi în 'mod rezonabil.. anxietatea. Există un temei serios pentru a presupune existenţa £?-âsăfu-j rilor comune şi pentru a măsura o personalitate dată pe o scală dimensională comună în raport cu alţi oameni. Să luăm trăsătura comună de dominanţă-supunere...

„. şi de aceea pot fi comparaţi avantajos în privinţa acestui aWbut comun (generalizat) al personalităţii. Ori de cîte ori a avut o întîlnire. autoritate. Dacă e astfel. nacă se utilizează un test. este esenţial ca aproximativ aceleaşi sCoruri să reiasă pentru toţi subiecţii diferiţi dacă testul este readministrat după un interval de timp (fidelitate de repetare). după cum am văzut. Deoarece. Cititorul perspicace poate găsi o capcană în acest procedeu. de exemplu. Sau ar putea utiliza o scală de de ă l 3 eCjere şi să ceară altor persoane să aprecieze cît de mult sau de puţin dintr-o trăsătură dată posedă John. măsurătorile statistice utilizate (fidelitate internă) determină numai dacă pentru o populaţie întreagă de oameni. în situaţii în care interesul şi bunăstarea altor oameni este implicat. testul măsoară o trăsătură comuna cu a constanţă mare. Un psiholog utilizează exact aceleaşi criterii.âsurări variate ale fidelităţii. aceasta înseamnă a cere foarte mult unui individ. gste. Cu alte cuvinte. Cît de frecvent. punctual. extroversiune-introver-e socială. Al doilea item întreabă cit de intens este răspunsul dumneavoastră. Se poate să nu aibă încredere în introspecţie şi să aleagă utilizarea observaţiei directe. menţionat mai sus. de asemenea. psihologul va voi ca judecăţile să fie confirmate de e persoane — pentru a stabili ceea ce se numeşte fidelitatea il-servatorului). Făcînd astfel. pov. de exemplu. frecventa cu care o persoană adoptă un anumit tip de adaptare este un criteriu al trăsăturii. există dovada că ceva se află la baza celor două activităţi. De asemenea.78 (1. gama şi intensitatea) sînt cuantificabili şi permit o manevrare statistică. d Presupunem că un cercetător îşi propune să descopere dacă Ţozitatea. conformism. Toate trei împreună (şi multe altele din aceeaşi scală) mtreabă cît de mare e gama situaţiilor în care adoptaţi un „model preferat" dominant sau submisiv. în confruntarea cu încurcăturile din viaţa sa şi din lumea înconjurătoare. Priviţi la cele trei itemuri de test de la pagina 340. conchidem că oamenii în general tind în mod constant să ocupe 0 poziţie dată pe continuumul de la dominare mare la supunere m'că.00 ar fi perfectă) şi o fidelitate internă de aproximativ 0. Spunem că dacă se poate dovedi că un tip de activitate este de obicei asociat statistic cu un alt tip de aptivitate. Este o „trăsătură comună" dacă dovada este derivată de la întreaga populaţie de oameni. pictează el însuşi puţin şi are în bibliotecă multe lucrări de artă . esenţial ca. Un al doilea criteriu este evantaiul situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune. De aceea. cît de intens şi cît de largă e gama situaţiilor în care un copil este dominant sau supus ? El "r 342 a observa adulţii la o întîlnire a unui comitet de lucru (poate li} tr-un ecran unilateral) şi să numere „interacţiunile" care sînt 1 dominanţă sau de supunere. itemurile corelează unul cu celălalt şi cu scorul total. este esenţial ca ei să cadă de acord între ei. el 343 . este o trăsătură comună şi măsurabilă 0 scală. Merge în mod frecvent la expoziţii de artă. Mai întîi trebuie să inventeze scala. Desigur că un psiholog nu are nevoie să utilizeze introspecţia ca în acest test de tipul „creion şi hîrtie".Cum se stabilesc ? . să se manifeste de asemenea ca dominantă (de obicei) în alte situaţii. Să numim cîteva : nevrotism. rareori întîrzie. trebuinţă de reali-:cire. Şi să presupunem că întreb : „De unde ştiţi că este astfel ?" Răspunsul dumneavoastră desigur ar fi : „Ei bine. masculinitate sau feminitate a intereselor. el reuşeşte frecvent (dar desigur nu întotdeauna) să le depăşească cu uşurinţă dînd situaţiei o întorsătură plină de umor". Mary şi Tom. Toţi trei parametri (frecvenţa. Dacă se utilizează observatori sau valuatori diferiţi. iubitor de artă şi plin c!e umor. Un al treilea criteriu este intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu acest „model preferat" de comportament. dacă o persoană se manifestă ca dominantă într-o situaţie. Să presupunem că spuneţi despre un anumit prieten al dumneavoastră că este generos. adică o trăsătură. are o fidelitate la repetare de 0. pe termen lung. Testul pentru dominare-supunere. Aceasta înseamnă că pentru toţi oamenii supuşi testului există în general o tendinţă pentru cei care obţin scoruri mari la un item să aibâ scoruri mari la alte itemuri.ada statistică pentru existenţa unei trăsături rezidă în . să utilizeze „eşantionarea timpului*" — poate în observarea unui copil anumit pe un teren de joaca zece minute pe zi. îl cunosc de destul de mult timp şi. aceste itemuri vă cer să apreciaţi ce anume este uzual sau obişnuit în cazul dumneavoastră (frecvenţa). anxietate manifestă. nacă utilizează pe o scală de apreciere şi chiar dacă face singur iservaţii. Primul şi al treilea vă întreabă care este „modelul preferat" de dumneavoastră \ dominant sau submisiv. Ar putea.85. el face de obicei lucruri gene-' roase. Multe (probabil mii) de trăsături comune au fost stabilite în acesta.

în „Arch. de asemenea.11 -—v Dovada ştiinţifică pentru existenţa unei trăsături provine totdeauna din demonstrarea printr-o metodă acceptabilă a c stanţei ei în comportamentul unei persoane.". Eşecurile în stabilirea unei trăsături comune sînt clarifi toare. Ştie că scorurile mari şi cele mici constituie deviaţii importante de la norma universală (sau de grup). dar nu sînt trăsături încercînd să descopere dacă punctualitatea — îrii era o trăsătură comună. ca întregul Pr cedeu să fie cam artificial). cu cît fidelitatea este mai mare cu atît e I bună dovada pentru o trăsătură.) Cînd cercetătorul obţine o asemenea distribuţie normală a scorurilor el este satisfăcut. constată că unele situaţii nu corespund cu altele (fideluJ iternului e scăzută). (în cazul din urmă scorul mediu induce în eroare. "ar restul se îngustează spre extrema superioară şi inferioară. de a întîrzia sau de a^| mai devreme la adunările din colegiu (cum ar fi jocu^H basket. Dudycha. J. necesar să _. în cazul trăsăti comune este. Figura arată o serie mare de scoruri. (Cititorul va obcă această afirmaţie se referă numai la trăsăturile comune. Majoritatea oamenilor au scoruri medii care se grupează în jurul „mediei moarte" (media).80. ceea ce z„3 duce în scală determină trăsătura comună pe care o scoc arbitrar violează oarecum naturalismul pur (adică aflarea a ( ce „sînt într-adevăr" diferenţe comparabile în natura Acesta este unul din motivele pentru care nu putem pretinV" prea mare veridicitate pen. inc este aşa-numita lor distribuţie normală. ea este de obicei un pro- . Astfel. orele de dimineaţă.se demonstreze < treagă populaţie de oameni este în mod rezonabil eonst raport cu ea însăşi de-a lungul timpului şi într-o seiie de sit^H Dar ce nivel de constanţă vom cere ? Nu există răspun Statistic vorbind. pentru că subiectul are dispoziţii puternice. 344 Distribuţia normală O proprietate obişnuită (dar nu invariabilă) a trăsăturilor. care indică o dispoziţie de a evita modalităţile extreme de adaptare . Dudycha a descoperit că aproximativ 40% din populaţie exista într-adevăr o : sigură de a fi constant punctuali. nu se întîlnesc des.) Acum investigatorul doreşte să considere o trăsătură comună „continuă" cu scoruri dispuse într-o distribuţie de tipul jotului". Probabil nu am reuşi să găsim destule cazuri de doncM tism. Figura 26 ilustrează situaţia unei trăsături comune. Nudacă o trăsătură are această distribuţie normală putem aplica Lele statistice obişnuite de măsurare. din anularea răspunsurilor foarte autoritare şi a celor foarte submisive. El poate utiliza rezultatele într-o varietate de scopuri statistice Deşi curba normală este visul îneîntător al examinatorului nu -' uşor de spus ce semnifică ea. efectele situaţiei imediate şi erorile de măsurare. aşa că le înlătură pe acestea şi schimbă^B mularea altora pînă cînd are o scală fidelă. cum am spus. trăsăturile individuale care vor fi dis-e în capitolul următor. prin însăşi natura lor. şi ocazional aşa se întîmplă. Concret. fi scalate într-o populaţie. 1936. indicînd că scala e sensibilă. An objective study of punctuality in rclatK'1 perso-nality and achievement. mese. perfidie sau ■ cleptomanie pentru a justifica scalarea Indi\! zilor în raport cu aceste variabile. nu c' mirare că pentru a atinge acest minim o scală trebuie adesea rj vizuită de cîteva ori (ceea ce face. Ea arată că scorurile extreme. sau poate rezulta. Majoritatea cazurilor trebuie să aibă scoruri medii. efectiv puncte. După prestarea lei. Un scor mediu poate rezulta din cumularea răspunsurilor „moderate". 204.fabrică un număr mare de situaţii imaginare. Dacă utilizăm corelaţiil. 11 G. El poate compara acum personalităţi raport cu o trăsătură comună. nu pot. Cînd luăm în considerare 'variabilitatea inerentă a comportamentului.ru trăsăturile comune. dar contradictorii. ţionale (pentru fidelitate de repetare sau pentru constanţă int< majoritatea psihologilor nu ar avea încredere în corelaţii' sub 0. La anumiţi indivizi acestea fi dispoziţii personale importante. Psychol. să zicem dorriinare-supunere. Dar pentru aproximativ 80% exista o varîabilitate prea pentru a afirma că ei au vreun „model preferat" de tare. no. conferinţe part.

Distribuţia **"** mala rezultă adesea dintr-o juxtapunere arbitrară a modalitâ??K opuse de adaptare pe o scală liniară. nu e nevoie de un argument nou pentru a adăuga „trăsăturile" sene. distribuţia est?' Of tr-o anumită măsură afectată de creatorul testului care vede "^ revizuiri succesive ale scalei sale duc la dispersia din ce în c* mai simetrică a scorurilor. reflectă presiunea socială spre confo e" tate cu un nivel „mediu" acceptat de conduită. înainte de a intra.cînd stimulul e per-i ceput. în interesul un i teorii sănătoase. Nu există o obiecţie serioasă fatâ ?e acest ultim procedeu. sentimentele. răspunsul este vag • j „dacă am şti destul despre stimul. în plus. Metodologii exigenţi spun că noi nu putem cunoaşte exact ce est şi ar trebui să-1 denumim numai „o variabilă intermediară". complexele inconştiente. I 345 dus al unor circumstanţe amestecate. psihologice pe baza strictă a relaţiei S-R („organism gol") lucrează în genera cu porumbei sau şobolani şi nu contribuie la cercetarea personalităţii. Cei cîţiva extremişti care încearcă să abordeze proble111 e. care implică o pregătire pentru răspuns. „O" din această formulă este o recunoaşte^* a existenţei „tendinţelor determinante" în sensul în care noi utilizăm termen. Fără un asemenea concept ar fi imposibil să se explice stabilitatea şi constanţa conduitei. trăsături. atitudinile mentale şi multe dispoziţii sau sisteme de acelaşi tip există în structura neuropsihică.12 Deoarece psihologii au afirmat întotdeauna că deprinderile. trebuinţele. în acţiune. Maiai eeptabilă e formula S-O-R (structură de stimulare — organizare internă -răspuns la produsul organizării). gîndit.. canalizat într-o direcţie şi nu în alta. Dar prin . urmele memoriei. psihologia nu se poatel lipsi de conceptul de „atitudine". că „totul în personalitate are o distribuţie normală". Vezi pagina 426. este bine să se realizeze extinderea complicat? ilor introduse într-o singură variabilă „simplă" în scopuri de mâ surare comodă. cum mai mulţi autori o fac.va" riabilă intermediară" chiar şi cel mai exigent metodolog va admite deprinderi' t atitudini. primind pecetea personHj lităţii de-a lungul drumului. termen din această serie ? . Totuşi. Numai procedînd astfel putem evita greşeala de I presupune. în aceasta 12 Slăbiciunea formulei S-R este aceea că ea nu reuşeşte să explici nizarea internă extrem de complicată care se produce . Trăsăturile şi alte tendinţe determinante După cum am văzut în capitolul 11. nici faţă de curba normală astfel obţW-6 deoarece în orice caz scalarea trăsăturilor comune nu e decît 3' mod grosier de abordare a personalităţii. Neconvingător. în sfîrşit. dar. Cînd va fi folosit termenul „trăsătură" şi cînd un '. impulsurile.ninologică. 346 I Ceea ce ne interesează pe noi aici este numai o problemă t r. în primul rînd.-55 OoiVinonţQ Supunere 'rf" fi 26. în sfârşit.Da sînt întrebaţi cum ar aborda problemele personalităţii. Distribuţia scorurilor unui test caro măsoară dominanţa şi supu--onstruită pe baza distribuţiei prin decile a scorurilor din A—S Reac-tion Study : Forma pentru bărbaţi. nu am avea nevoie de conceptul de per50" nalitate". curba în parte să reflecte preferinţa naturii pentru niveluri medii ^ distincte) .

totuşi. Patriotismul este o trăsătură sau o atitudine faţă de tura1 natală ? Extroversiunea este .Trăsătură şi deprindere. „Echivalenţa" pretinde că individul percepe o semnificaţie comună în seria de stîmuli la care răspunde). e mai variabilă în expresia sa. De obicei. să ţină deschisă uşa pentru mama ca să intre în casă. (Conceptul de echivalenţă este oarecum similar cu conceptul S—R de „generalizare stimulului". . £Opilul mic învaţă (cu dificultate) să se spele pe dinţi seara şi dimineaţa. destul de corect. în acest caz o trăsătură este mai generalizată decît o deprindere. Ea a încălcat deprinsa. că o trăsătură apare. Deprinderile sînt acum integrate într-o concepţie a ceea ce stilul de viaţă al cuiva ar trebui să fie. în mod obişnuit termenul deprin-jerc se aplică unui tip îngust şi limitat de tendinţă determinantă.'n lanţul de acte pe care copilul le îndeplineşte seara şi dimineaţa.sa de politeţe. a fi politicos) nu va asemenea întrebări personale. Ne referim aici din nou la conceptul de echivalenţă. ci şi pentru că omisiunea violează o trăsătură mai generală de curăţenie. să nu întrerupă pe alţii în timp ce vorbesc. totuşi. Deprinderile nu se integrează automat. Pe latura răspunsului. totuşi. se poate spune că are o trăsătură de politeţe. Este probabil mai uşor pentru persoanele cu anumite structuri înnăscute să dezvolte trăsătura politeţii decît pentru altele. pagina 324. deşi extrem de variate ca tip. Politeţea este mai mult decît o simplă aglomerare ele deprinderi.fi politicos. inteligenţei şi constituţiei fizice joacă un rol. dar este integrat într-un sistem mai larg de deprinderi. Toate acestea sînt unităţi specifice de învăţare. Mulţi adulţi au o deprindere generalizată de a îndepărta orice formă de murdărie de la persoana lor. Cîţiva ani această deprindere rămîne izolată. Acesta-din urmă. El învaţă la început să spună „mulţumesc". e declanşată numai prin comenzi adecvate din partea părintelui ca un item . spălatul dinţilor devine nu numai automat (cum e cazul deprinderilor). în procesul învăţării trăsăturilor nu trebuie să uităm că -influenţa temperamentului. o trăsătură este o structură neuropsihică ce are capacitatea de a face funcţional echivalenţi mulţi stimuli şi de o iniţia şi orienta jorme echivalente (constante semruficativ) de comportament adaptativ şi expresiv. în altele să ^ acest act zgomotos. la masa de prînz nu e politicos să "ei din ceaşcît de spălat degetele la masă. este un loc de onoare. Dacă cineva omite să_şi spele dinţii. discutat la pagina 104. De asemenea. O persoană cu adevărat politicoasă va înregistra schimbări în comportamentul său chiar pînă acolo îneît Sa distrugă deprinderile sale de politeţe pentru a menţine trăsă-Ura. ce: puţin în parte. De aceea mult stimuli sociali sînt echivalenţi în declanşarea trăsăturii. totuşi. în ţările călătorul nostru politicos constată că majoritatea relaţii]^ sale sociale trezesc în el dispoziţia de a . sîr asemenea. într-o ţară el va văţa (pentru a fi politicos) să-şi întrebe gazda cît a plătit diferitele ei bunuri . se simte jenat nu numai pentru că o deprindere eS'te frustrată. Cînd devine adult. Şi acesta e un lucru de mare importanţă. dar şi-a menţinut trăsătura. Trăsătură şi atitudine. activităţile sale. în altă ţară (pentru. adică devine o trăsătură de curăţenie personală. ci ele fac aceasta cînd persoana are un concept general sau o imagine de sine care -duce la fuziunea lor într-un sistem superior de organizare. £U trecerea anilor. a ilustrat problema. 347 U :e or în timp ce călătoreşte un american politicos va învăţa r. Un copil nu e niciodată „politicos în general". dar povestea spune că } amfitrioană din Washington a procedat astfel pentru a-şi linişti Oaspetele din Orient care deja băuse din ea. Atunci. să rîgîie cu satisfacţie după masă în unele ţări . echivalente în aceea că ele semnifică toate politie Figura 24. ■ Acest exemplu implică. prin integrarea a numeroase deprinderi specifice care au aceeaşi semnificaţie adaptativă generală pentru persoană. pare să implice faptul că generalizarea rezultă în mod automat dintr-o condiţionare frecventă. Nu e totdeauna posibil să distingem între ceea ce ar trebui numit în mod corect o trăsătură şi ce anume o atitudine. Dacă are deprinderea de a ocupa locul ' mai incomod din cameră îşi va distruge rapid această deprind cînd va afla în Germania că locul cel mai incomod este j sofaua care.

Această formulare este. cît şi nefavorabilă) faţă de televiziune. C neva are o atitudine jaţă de păstîrnac [.] sau explorările i\r O trăsătură e declanşată de atît de multe obiecte Incit nu încercăm să le specificăm. 349 atitudini . ar trebui să subliniem faptul că întrucît atitudinea priveşte orientările oamenilor faţă de faţete precise ale mediului înconjurător (incluzînd oameni. Attitudes.14 Totuşi. că termenul pentru atitudine este în general mai înclinat spre starea motorie decît spre starea internă. 17. nerv. putem desemna obiectul unui sentiment ca şi al unei 13 J Johnstone. o condensare a discuţiei noastre de pînă acum din capitolul de faţă. Worcester. sindrom (Mas*Low).. O persoană este conformistă. O atitudine are întotdeauna un obiect de referinţă. A handbook of social psychology. favoi sau nefavorabile. „Attitude" in psychology and psychosomatic medi-Cmp> în „J. în majoritatea limbilor găsim termeni comparabili care combină o „poziţie" motorie cu o stare internă de spirit. O trăsătură comună este o categorie pentru clasificarea for-melor funcţional echivalente de comportament dintr-o populaţie generală de oameni. o trăsătură comună . cultură şi societate) ea a ajuns să fie conceptul favorit în psihologia . 14 Aproape fiecare manual do psihologie socială caracterizează atitudinea lffePt conceptul său. instinct.16 Lewin vorbeşte de o giune (fie „personală internă". Andre are o atitudine favorabilă faţă de biserica sa. g^ extrem de sugestivă şi a fost descrisă în capitolul 7. în măsura în. să încercăm acum o formulare rezumativă. Sentimentul stă între atitudine şi trăsătură. Clark Univ. ÎR general. După ce am făcut aceste variate distincţii. Ele acoperă principalele tipuri de dispoziţii cu care se ocupă psihologia personalităţii.o trăsătură sau o atitudine fai viaţă ? Cineva are o trăsătură sau o atitudine autoritară ? ■ aceste cazuri şi altele similare este indiferent ce termen folosim Oricare denumire este acceptabilă. care acestea se dovedesc a fi elemente utile în compararea indivizilor şi sînt considerate a desemna dispoziţii care funcţionează în mod real. în C.. W. sau atitudine sau trăsătură. 2. atitudini. bine dispuse sau prost dispuse. 348 r Această trăsătură de apropiere sau evitare dă o nuanţă clară de motricitate conceptului de atitudine. de fapt. C. sistemul ego-ului (Koffka). o trăsătură este considerată 0 obicei ca fiind mai generală (un nivel mai înalt de integrare) Q cît atitudinea.". ele pot fi subsumate conceptului nostru de trăsătură comună. central. Istoria termenului şi utilizarea sa sistematică în Psihologia socială sînt descrise de G. trebuinţă.15 Patriotism ar putea fi numit sentiment. el este oarecum echivalent. Goldstein a introdus conceptul de modele preferate de CQm portament. Atitudinile sînt de obicei pro sau contra. cum am -spus. 287—299. Anterior am discutat despre „variabile intermediare" ca impuls. Unele limbi fac distincţii mai fine decît limba engleză. d^ prindere generalizată (Dewey). Dacă un om îşi iubeşte dinele. expansivă. Astfel. o atitudine ne&?] tivă faţă de vecinul apropiat şi o atitudine ambivalenţă (atît ' vorabilă. în timp ce vorbind de modul de gîndire şi comportare (ca în relaţiile rasiale) aceeaşi limbă utilizează symperiphora.13 Dar. de asemenea. privitoare la poziţia Angliei în Orientul Mijlociu) limba greacă foloseşte termenul stasis. în domeniul personalităţii ne interesează structura persoanei şi de aceea trăsătura devine conceptul favorit. ele fac pe ( neva să se1 apropie sau să se retragă de la obiectul lor. cum am arătat. această metaforă spaţială implică un modei teoretic de cîmp. ment Dis. fie „motor perceptuală")17. cîţ şi trăsătura sînt concepte indispensabile în psihologie. dacă are o atitudine atentă şi de simpatie faţă de oameni şi animale. De aceea. dar nu alte animale. este o construcţie cam artificială. Alţi termeni se referă la-anumite tipuri de trăsături şi vor fi numai enumeraţi aici : interes. Factorul. Deşi acest termen poate cuprinde mai mult declt tr-"~ săturile. totuşi. press> 1935^ cap. Deşi influenţată de consideraţii nominaliste şi artificiale.. el are o atitudine . Există concepte curente suplimentare care par chiar mai apropiate. în trecere. Cineva e „gata"-de acţiune. Atît atitudinea. stil de viaţă (Adler). o atitudine poate avea o gamă atît de largă încît să fie identică cu o trăsătură. ti dominantă în atîtea situaţii încît nu le numim ca în căzu. A 11 p o r t. dar totuşi un concept înrudit cu trăsătura. totuşi obiectele sînt destul de generale. M u r-jT" i n s o n (Ed. complex. Trăsăturile şi alte forme de dispoziţie.). Să le Menţionăm pe scurt. vorbind de o atitudine politică (de exemplu. 1953. 117. valoare. Mass. el are în acelaşi timp o trăsătură de bunătate.socială. Johnstone arată că aceasta e situaţia şi. Dar în mod obişnuit există două distincţii între cele două cepte : 1. Prin analiza a 12 limbi.

cititorul poate prefera formularea simplă dar mai puţin precisă că o trăsătură comună este orice dispoziţie generalizată în raport cu care oamenii pot fi în mod avantajos comparaţi. Christina D. A. Pînă acum discuţia noastră defineşte tipurile ca abstracţii create prin luarea unor părţi din oameni şi introducerea lor cu forţa într-o categorie care prezintă un interes special pentru un investigator. dezvoltă moduri similare de adaptare la mediul lor. 15 Sentimentul este elementul personalităţii preferat de W. Acestea par a fi mijloace pentru a exalta interesul special al unui autor pe seama individului. estetic. somatoton. New York. 1936. Tipuri ) Vorbirea obişnuită ne spune că o persoană are o trăsătură. indivizi care pot fi ordonate în funcţie de eşafodajul său teoretic.. ca veridice. cap. Psihologii interesaţi de imaginaţie sugerează alte tipuri : vizual — Sinestezic — auditiv. alţii se potrivesc altui tip .) Figura 27 ilustrează situaţia. 16 K. trăsăturile trebuie considerate. Cu alte cuvinte. ci în ochiul observatorului. M c D o u-g a 11. Implică faptul că unii oameni se potrivesc tip . cerebroton. politic şi religios. In ochii săi. 1939. atunci aceşti oameni constituie un tip.reflectă într-o anumită măsură dispoziţii veridice şi comparabile ale mai multor personalităţi care. şi de H. Lewi n. cel puţin în parte. The organism. Energies of men. dacă nu chiar în întregime. Dacă printr-o investigaţie empirică se poate arăta că 'multe deprinderi. Din acest punct de Vedere doctrina tipului empiric se află între nivelul trăsăturilor şi nivelul personalităţii totale. social. 17. trăsături şi atitudini sînt manifestări . A clinical study of sentiments. I. McGraW-Hill. ci numai de acele părţi din. Tipuri empirice. Există totuşi un sens în care tipul poate fi privit ca trăsătură comună supraordonată. (Putem chiar viola utilizarea obişnuită şi să spunem că ei au un tip. William James vorbea de sensibili şi duri . dovezile pentru un tip sînt de acelaşi gen cu dovezile pentru o trăsătură. Acest lucru sugerează că tipurile exista nu în oameni sau în natură. 717 K. Dificultatea este aceea că însuşi conceptul de tip im-â o discontinuitate.". deşi în grade variate. Din acest punct de vedere cineva ar putea argumenta că intraversiunea sau somatotonia (pagina 73) ^prezintă un tip empiric. Nu e interesat de indivizi intacţi. 1945. M u r r a y. un altul preferă o dihotomie diferită. apolinici — dionisiaci. Morgan. şi totuşi unii nu se potrivesc unuia. economic. Principles of topological psychology New York.Goldstein. în acest caz. dar tipurile numai ca nominale. 3—149. New York. Spranger preferă-tipul teoretic. Figura 3 (pagina 29) ilustrează procesul de dezmembrare. /__v Dacă această formulare pare prea tehnică. atitudinile şi trăsăturile tind să se grupeze) intră în Mieultate. Sheldon de visceroton. Trăsăturile rezidă în per~ soană . American Book. Să luăm în considerare mai întîi cîteva tipologii je nuanţă nominalistă. tipurile într-un punct de vedere exterior persoanelor. 33. în „Genot Ps-V" chol. Ea pretinde să acopere o mare parte din organizarea personalităţii totale. Ceea ce izbeşte mai întîi în legătură cu aceste serii eterogene' este faptul că autorul îşi impune propriile interese legate de natura umană. Scribner. cap. Această posibilitate apare cînd investigatorul vrea să acopere un domeniu mare al personalităţii multor oameni. 350 Adevărul problemei depinde în mare măsură de ce fel de tipologie vorbim. Dar chiar tipurile empirice (stabilite pe baza dovezii serioase CŞ activităţile. orientat spre interior şi orientat spre altul.ale unei organizări mai cuprinzătoare (şi dacă se găsesc mulţi oameni care posedă această organizare cuprinzătoare). Un autor ne-spune că omenirea poate fi împărţită în două grupuri. omenirea pare să fie divizibilă în funcţie de schema sa. filistinii şi boemii . Monogr. un altul. Problema este că împărţiri precise de acest gen nu se 351 Nivelul lipului . ■dar se potriveşte unui tip. 1933 . Această enumerare ar putea fi mult lungită. datorită unei naturi umane comune şi unei culturi comune.

Tipurile empirico ca extreme alo unui contthuuin găsesc în populaţia umană. Putem spune numai că unii oameni au unele dintre atributele unora dintre tipuri. ifiliteţea sau dominanţa). tip mixt" Figura 28.. naturalism. dar spune că . totuşi. gornatotoniel.Altele sînt mult mai „înguste" (ca punctualitatea. în : „J. atît cerebro-toni cît şi somatotoni.Ni velul răspunsulu. atunci oamenii individuali pot fi consideraţi în funcţie de faptul dacă se potrivesc (sau cel puţin aproximează) cu unul din aceste tipuri . Tipuri ideale. Adevărul care rezidă în tipurile s' pjrice este de-acum pe deplin recunoscut în conceptul nostru de e zgături comune. există un mod complet diferit de a privi tipurile. mai ales acelea de genul introversiunii il ă l i d un g . idealism obiectiv. că ele privesc o mare parte din concepţia despre Saţă a omului. J. Le denumeşte idealism al libertăţii. de exemplu. Pentru a conserva doctrina tipurilor empirice ca atare este necesar să spunem că majoritatea oamenilor sînt un „tip mixt". specific i'tr/ura 21. Am văzut că într-un mod similar dar mai sofisticat. ceea ce nu 352 L constatat că există în mod real. atît introvertiţi cît şi extrovertiţi. Această schemă reţine nuanţa discontinuităţii ţinând seama în acelaşi timp de continuitatea faptică. Eysenck. economic. social.ideale". elevul lui Dilthey. că schema lor tipologică ne ajută să înţelegem personalitatea.". admitem pe deplin că unele trăsături co-tr măsurabile sînt largi. Nu cîştigăm nimic dacă etichetăm trăsăturile mai largi drept „tipuri". cum vedem din figura 3. Pers. Adică. Unii teoreticieni utilizează conceptul fără a pretinde că tipurile lor implică personalităţi concrete. după ce a examinat sistemele filozofice din lume. conchide că există trei forme fundamentale de filozofie. Ei spun. 1951. 103) Extrovert Ambiverţi . Conchidem deci că doctrina tipului empiric nu aduce un ioloŞ real în reprezentarea structurii personalităţii umane. E1 sînt. Aşa cum arată figura 28 această soluţie înseamnă de fapt că termenul tip se aplică corect numai extremelor unui continuum. Tipul ca nivel superior al trăsăturii (adaptat din II. Să vedem cum funcţionează această logică oarecum paradoxală. face o analiză apriori a valorilor umane fundamentale. După el există tipul teoretic. nu se întîmplă astfel. estetic. dar. The organization of personalUy. politic şi religios (vezi pagina 299). Ea implica o discontinuitate clară între „tipurile1' de fiinţe umane. chiar dacă nici o persoană nu se potriveşte cu această schemă. 20. Cum am văzut în capitolul 3. Adevăratul defect al doctrinei tipurilor empirice este acela că implică faptul că personalitatea este complet subsumată unui tip. El nu pretinde că orice persoană dată se potriveşte cu un singur tip în mod absolut. Filozoful german Dilthey.18 Ce are de-a face acest lucru cu personalitatea ? Dacă toate concepţiile fundamentale despre viaţă sînt trei la număr (trei tipuri). Edward Spranger.

într-un anumit grad putem înţelege o persoană examinîndu-i valorile cu ajutorul acestor rubrici. Ele sînt „scheme de comprehensibilitate". Ele ne ajută să înţelegem oamenii pentru că oamenii se aliniază în diferite grade unuia sau mai multora din aceste variate valori umane Posibile 19 Tipuri culturale. Undeva între tipurile ideale şi tipurile empirice se află o mulţime de tipuri culturale. Spunem despre un om câ este un ,,britanic tipic" ; despre altul că este un „veritabil cosmopolit" ; despre un al treilea că este un „soldat profesionist" învederat. Asemenea epitete ne spun foarte mult. Tipurile ocupaţio-nale par revelatoare în mod special. Un sindrom bogat de trăsă18 W. Dilthey, Weltanschauungslehre, în Gesammelte Schriften, LeiP«g,_Teubiier, 1931, VIII, 75—118. W28. 19 E. Spranger, Types of men, transl. by P. Pigors, Halle, Niemeyer, 353 23 •^Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265 turi ne vine în gînd dacă spunem că John este un avocat tjn. un comerciant, muncitor nepriceput, fermier, bărbier, cleric politician „tipic". Sa*J Cum am văzut în capitolul 8, unii autori susţin că prin noaşterea ocupaţiei unui om, sau a statutului, rolurilor şi sale în societate, ştim mai mult despre personalitatea sa dacă îi studiem trăsăturile. Această afirmaţie induce în în primul rînd, soldatul în chestiune poate să nu fie tipic grupul său, ci poate fi un deviant mascat. în al doilea rînd, maţia scapă din vedere faptul că, chiar pentru soldatul tipic, acest" trăsături sînt acum ale sale. Ele rezidă în el (şi nu în profesia sa} Această problemă este importantă. Nu e niciodată sigur sg caracterizezi personalitatea umană în termeni de roluri, ocupaţie status social sau orice alte rubrici culturale sau sociologice. Cî'nd spunem că Max e fermier, suburban, catolic, fizician, italian, director de întreprindere sau membru al clasei „mijlocii superioare11 nu îi descriem personalitatea. El poate fi deviat, şi chiar dacă el este „tipic", tocmai propriile sale trăsături îi reglează acum personalitatea. Deşi trăsăturile sale pot fi influenţate de apartenenţa sa la un grup, nu trebuie să confundăm această apartenenţă (tip social) cu propria sa personalitate în funcţiune. Tipurile ca propedeutică. In ciuda opiniei noastre oarecum negative despre tipologie, putem admite că a începe cu o „suspiciune" legată de tipuri (de orice fel) este adesea un procedeu productiv. în ultimii ani cercetarea a fost stimulată de postularea tipurilor constituţionale (capitolul 4), a tipurilor perceptive şi cognitive (capitolul 11), a tipurilor de maturitate şi imaturitate (capitolul 12), ca să dăm cîteva exemple. Pe scurt, doctrina tipurilor poate fi o trambulină bună pentru teoria psihologică, dar ea face o figură proastă la linia de sosire. Pentru a pune problema mai-concret, s-ar putea spune că pornind cu tipurile, cercetătorii sfîr-şesc adesea cu o informaţie utilă privind trăsăturile complexe, dar cu nimic altceva în consecinţă. / Denumirea trăsăturilor comune Există aproximativ 18 000 de cuvinte (mai ales adjective) în limba engleză care desemnează forme distincte de comportament personal.20 La prima vedere această cantitate pare un coşmar semantic. Totuşi, e evident că denumirea trăsăturilor are o relaţie 20 G. W. A 11 p o r t, H. S. O d b e r t, Trait-names : a psycho-lexicd study, în „Psychol. Monogr.", 1936, no. 211. Secţiunea de faţă citează lbe din această sursă. 354 elementele structurale de bază ale personalităţii şi este de da-L-ja noastră să descoperim, dacă putem, care este această reiaţi* Aceste mu de termeni îşi au originea în două tipuri separate je interes. Mai întîi, putem fi siguri că oamenii încearcă o dorinţă s a numi ceea ce este cu adevărat real în natura umană. Dacă semenii noştri muritori nu ar avea capacităţi şi dispoziţii, ar fi jjnprobabil să le numim. Mai mult, denumirile sînt într-o anumită măsură autocorective, căci nu cîştigăm nimic dacă se conservă prin denumiri o credinţă eronată în entităţi fabuloase ; e totul de cîştigat utilizînd termeni care să desemneze structuri psihice adevărate. Acesta e un motiv pentru care avem denumiri de trăsă-turj; dacă ar fi singurul motiv, corespondenţa între dicţionarul nostru şi adevărul psihologic ar fi strînsă, mult mai strînsă decît e în realitate. O a doua influenţă asupra lexicului de denumiri de trăsături este total diferită ; provine pe calea capriciului şi modei din interesul cultural. De foarte timpuriu, datorită persistenţei medicinii galenice, limba engleză a utilizat asemenea denumiri de trăsături ca sangvin, coleric, melancolic, flegmatic, bine dispus, prost dispus, sau cu sînge rece, inimos, fără inimă şi cordial (derivate din credinţa că inima e sediul intelectului şi sentimentului). Reforma protestantă, cu accentul pus pe natura interioară şi introspecţie, a adus multe adjective utile pentru precizarea de trăsături, printre ele sincer, pios, bigot, precis, fanatic, ca şi multe din cuvintele compuse cu sine : respect de sine, considerare de sine, dragoste de sine, încredere în sine, stimă de sine. Egoist este un termen inventat de presbiterieni pe la 1640. Subiectivitatea crescîndă a literaturii din secolul al XVIII-lea a adus termeni ca apatie, mîhnire, deprimare, visare. Cercurile de la curte au adăugat alţi termeni : afectat, nă-tăfleţ, interesant, plictisitor. Anilor recenţi le aparţin multe expresii, unele încă privite ca aparţinînd slangului : speculant, carierist, beatnik, huligan, linguşitor, trişor, sclifosit, panicard, excroc, gigolo, suburban.* La acest vocabular mereu în creştere

legat de psihologia caracteristicilor umane s-au adăugat termeni ca introvertit, nevrotic, regresiv, psihopat, somatoton, schizoid şi mulţi alţii. Deşi unele simboluri se sting, tendinţa specifică denumirilor de trăsături este să se multiplice — fără îndoială o reflectare a interesului mereu crescînd pentru natura Ufnană. De aceea conchidem că în parte denumirile de trăsături de Care dispunem relevă caracteristici comune în privinţa cărora , * In original booster, climber, beatnik, hoodlum, yes-man, tour-flusher, "-saefc, jitter-bug, chiseler, gigolo, exurbanite. (Nota trad.). 355 oamenii pot fi comparaţi. Cu alte cuvinte, mulţi termeni să desemneze manifestări veridice ale oamenilor. Cam : termeni sînt de acest ordin. dir Dar limba este înşelătoare. Ea slujeşte şi un scop evaluaf Cînd spunem că o femeie e atrăgătoare nu spunem nimic de^- 'V' o dispoziţie aflată „în piele", ci despre efectul ei asupra alt oameni. Cam 30% din denumirile noastre de trăsături au aceasr nuanţă predominant evaluativă : printre ele, adorabil, plictisitor, dezgustător, de invidiat, rău, magnific, insuportabil învingător. Graniţa dintre termenii veridici şi cei evaluativi- este ade sea greu de stabilit. In primul rînd, un termen de laudă sau d~ acuzare, ca onest, paşnic sau altruist, poate ajunge să reprezint o imagine de sine dorită şi o persoană se poate strădui (adică, îSj "poate dezvolta o trăsătură) să corespundă idealului social. Mai există două clase suplimentare de termeni. Desemnăm stări temporare ale spiritului, temperamentului, emoţiei sau activităţii prezente ; de exemplu fîstîdt, bîlbîit, bucuros, frenetic. Deşi asemenea termeni descriu conduita, ei nu se referă la „modele preferate" permanente. Aproximativ 25% din cele 18 00!) de cuvinte sînt de acest fel. In sfîrşit, trebuie să admitem o cantitate mare (20% din total) care parte metaforică sau discutabilă, termeni ca viu, amorf, dolofan, prolific. Cînd spunem că lista termenilor descriptivi din punct de vedere uman totalizează cam 18 000 omitem numărul mare de expresii străine intrate în limbă şi expresii compuse : iubitor de natură, duşman al afectării, genul de persoană care nu se încurcă* niciodată în amănunte şi altele. N-ar fi de mirare ca numărul de descrieri posibile ale fiinţelor umane în limba engleză (sau în altă limbă superior dezvoltată) să fie aproape infinit. Pentru a rezuma teoria noastră despre denumirile de trasă-' turi susţinem că numele oferite de lexic sînt simboluri sociale irwj ventate dintr-o combinaţie de interese psihologice, culturale şi etice. Termenii, care sînt evaluativi şi critici, au o semnificaţie redusă pentru studiul structurii personalităţii, oricît de utili ar fi pentru studierea influenţei sociale a unui individ asupra celorlalţi. Poate că numărul termenilor singulari, neapreciativi, îndreptaţi clar spre desemnarea unor trăsături permanente (netemporare/t este între 4 000 şi 5 000. Deşi sînt posibile atît de multe combinaţii de cuvinte numărul de denumiri accesibile de trăsături este mult' mai mare. în cel mai bun caz denumirile de trăsături sînt denumiri w categorii. Adică, cînd spunem că Tom şi Ted sînt ambii agresiv' nu înţelegem prin aceasta că agresivitatea lor este identică ca tip. Vorbirea comună este un ghid prost pentru subtilităţile 356 . Dar cuvintele nu sînt altceva decît categorii de tip omnibus. în ele o mulţime de sensuri care sînt comparabile între ele l d iî l .general, dar numai în general. Oricît de nesatîsfăcuţi am fi, nu avem altceva la dispoziţie jecît etichetele verbale. Poate într-o zi ştiinţa psihologiei va avea jte simboluri pentru a desemna trăsăturile' (factoriale sau matematice), dar progresul de pînă acum în această direcţie e prea mic pentru a ne tenta să abandonăm loialitatea primordială faţă de limba noastră maternă. Soarta noastră este să analizăm trăsăturile prin cuvinte făcînd totul pentru a defini termenii noştri. Rezumat ■ Peişonaliţaţea_j)oate fi analizată — într-o anumită măsură şi cU un succes parţial — în termeni de trăsături comune^_JA££Slea_ sînt dispoziţii mai generale decît deprinderile sau atitudinile — în raport cu care oamenii dintr-o populaţie pot fi avantajos comparaţi. Simţul comun ne împinge să facem asemenea comparaţii în mocTconstant. Spunem că un om este mai dominant decît altul. Psihologii fac acelaşi lucru, deşi ei pot uneori prefera să vorbească despre „dimensiuni", „factori1' sau „variabile" în loc de trăsături. Trăsăturile comune sînt stabilite în mod empiric atunci cînd testele de personalitate (sau alţi indicatori) se dovedesc sigure, in-dicînd faptul că oamenii răspund constant după o perioadă de timp şi cu o intensitate caracteristică. Sute de trăsături comune au fost stabilite în acest mod, majoritatea lor prezentînd o distribuţie normală într-o populaţie de ansamblu. ,0 trăsătură comună_cu un volum şi o cuprindere „neobişnuite -este-uneori denumită ţip empiric, dar este discutabil dacă concep-|uL_de_yjI are vreun avantaj ştiinţific. Fie că tipurile sînt empirice, ideale sau culturale, ele violentează considerabil individul concret care e introdus cu forţa în ele. Trăsăturile comune oferă o me-todăjji o teorie mai bună pentru studiul comparativ al personalî-- taţilor., Dispoziţiile personale, cum va arăta capitolul următor, oferă cea mai bună metodă şi teorie pentru studiul morfogenetic al personalităţii. Deşi denumirile trăsăturilor comune creează multe ambiguităţi ?i dificultăţi, sîntem obligaţi să le utilizăm în

analiza personalităţii. 357 CAPITOLUL 15 Dispoziţiile personale UNICITATEA DISPOZIŢIILOR PERSONALE ® INTERDEPENDENŢA DISPOZIŢIILOR o CONSTANŢA DISPOZIŢIILOR 9 DISPOZIŢII GENOTIPICE, FENOTI-PICE ŞI PSEUDODISPOZIŢII « DISPOZIŢII CARDINALE, CENTRALE ŞI SECUNDARE $ CÎTE DISPOZIŢII ARE O PERSOANA ? « CUM SE STUDTAZA DISPOZIŢIILE PERSONALE ? 0 DISPOZIŢII PERSONALE ŞI MOTIVE-\» DEFINIŢIE • REZUMAT entru moment vom cohtinua discuţia noastră despre denumirea trăsăturilor. Constatăm că unele din acestea derivă de la personaje individuale istorice sau fictive : donchişotist, narcisist (iniţial narcisusist, apoi narcisist, acum narcisic), şovin, sadic, zburdalnic*, colaboraţionist**. Unele sînt scrise cu majuscule : Bos-wellian, Lesbian, Chesterfieldian, Rabelaisian, Pickwickian, Emer-sonian, Falstajfian, Homeric, Faustian. Spunem despre o persoană că seamănă cu Christos, că e un Don Juan, un Beau Brummell, o Xantipa. în toate aceste cazuri, şi în multe altele asemănătoare, observăm că o caracteristică particulară remarcabilă a unei singure persoane ne-a dat o nouă denumire pentru a o aplica ocazional (nu des) altor oameni. în asemenea cazuri nu avem de-a face cu o trăsătură comună-Ar fi absurd să încercăm să comparăm toţi oamenii — sau un nti" măr mare de oameni — pe o scară desemnată să măsoare exhiba ţionaUsmul fastidios al unui Beau Brummel sau cruzimea sexuală a unui marchiz de Sade. Totuşi, însuşi faptul că acum denumi"1 * în original puckish. (Nota trad.) ** In original quisling. (Nota trad.) 358 raCteristiea arată că am abstras-o din viaţa individuală cu in-tenţia de a o aplica altor vieţi cu care se poate potrivi. Cuvintele înt generale. Chiar dacă spunem „acest băiat", utilizăm două cu-pirite abstracte pentru a indica ceva particular. Numai un nume rOpriu, ca Franklin Roosevelt, se apropie de desemnarea unui veninient personal unic în natură. Unicitatea dispoziţiilor personale Revenim la enunţul care pare atît de şocant pentru ştiinţă. Franklin Roosevelt a fost un eveniment istoric unic în natură şi organizarea extraordinar de complexă a proceselor sale mentale si a sistemului său nervos a fost, de asemenea, unică. Nu ar fi putut fi altfel, ţinînd seama de individualitatea eredităţii sale, de individualitatea experienţei sale de viaţă — cum s-a explicat în capitolul 1. Chiar subsistemele personalităţii sale erau fundamental unice. Cînd a fost confruntat cu această logică indiscutabilă, un psiholog a exclamat ofensat : „Cred că e o prostie să spui că niciodată doi oameni nu au aceeaşi trăsătură. Vreau să spun, desigur, că e adevărat, dar acesta este unul din acele adevăruri care nu pot fi acceptate". Replicăm : Din nefericire, acesta e un adevăr pe care studiul personalităţii trebuie să-1 accepte, oricît de mari dificultăţi s-ar crea. Pentru a face distinctă această problemă de cea a trăsăturilor comune, trebuie să adoptăm o terminologie diferită. Am putea să vorbim cu justeţe de trăsături individuale (sau personale) ca distincte de trăsăturile comune, căci există o similaritate între cele două concepte (ambele, de exemplu, se referă ia un nivel complex de organizare). Totuşi, pentru scopuri de claritate vom desemna elementul individual nu ca o trăsătură, ci ca o dispoziţie personală (şi vom utiliza ocazional abrevierea d.p.).1 1 O altă denumire posibilă pe care o am în minte pentru acest element «te aceea de trăsătură morfogenetică. Acest termen sugerează corect un element care poartă „forma" structurii personalităţii şi ajută la menţinerea acestei forme (ie-a lungul unei perioade considerabile de timp. Morfogeneza este o ramură a biologiei care încearcă să explice proprietăţile structurate ale întregului organism. Este un domeniu relativ neglijat al uologiei, aceasta preocupîndu-se mai mult de identificarea elementelor ultime sînt comune întregii vieţi. Biologia moleculară a demonstrat că aceste elemente ultime, în termeni de acizi nucleici, proteine, principii genetice sînt xtraordinar de asemănătoare în toate organismele, indiferent de forma lor. ^ceasta descoperire, desigur, face mai imperativă (şi nu mai puţin imperativă) ^utarea forţelor care explică integritatea structurată a organismului indivizi- Paralela cu psihologia este aproape perfectă. Am, căutat cu zel analitic fentele uniforme ale tuturor personalităţilor (trăsături comune, trebuinţe, int -şi a?a mai departe), dar am pierdut din vedere structura morfogenetică 359 Multe din ceea ce am spus referitor la trăsăturile comune aplică şi la dispoziţiile personale. Ambele sînt tendinţe det nante largi (generalizate) ; ambele diferă în acelaşi mod di prinderi, atitudini şi tipuri ; ambele se referă la nivelul de liză cel mai convenabil pentru studiul personalităţii ; existent, ambelor este inferată prin producerea activităţilor care au o valenţă funcţională''. Dar există şi diferenţe. N-are sens să vorbim de „distribuf normală" a d.p., pentru că fiecare este unică pentru o

persoan^ Nominalizările de trăsături se potrivesc mai bine trăsăturilor Cn mune decît d.p. (în general e nevoie de cîteva cuvinte pentru denumi o dispoziţie, ca atunci cînd spunem : „Micuţa Susan are un fel propriu de a se îngriji special şi anxios de ceilalţi" ; Sa„ „El va face orice pentru tine dacă nu-1 va costa nici un efort") Pretenţia noastră este că, dacă sînt corect diagnosticate, d.p reflectă structura personalităţii cu precizie, în timp ce trăsăturile comune sînt categorii în care individul e introdus cu forţa. De exemplu, prin metoda trăsăturii comune, constatăm că Peter are o poziţie superioară în ceea ce priveşte interesul estetic şi anxietatea, dar una inferioară în ceea ce priveşte conducerea şi trebuinţa de realizare. Adevărul este acela că toate aceste trăsături comune au o coloratură specială în viaţa sa, şi — încă şi mai important -^^ele interac-ţionează între ele. Astfel, ar putea fi mai corect să spunem că dispoziţia sa personală este un fel de izolare autosufi-cientă şi artistică: Scorurile sale separate la trăsături comune nu reflectă pe deplin această structură. Dar, se va pune întrebarea, nu e „mai ştiinţific" să lucrăm cu trăsături comune ? Vom răspunde la acesta întrebare treptat. Pentru moment insistăm numai că trăsăturile comune sînt în cel mai bun caz aproximări. Adesea ele nu reuşesc să reflecte structura unei personalităţi date. O ilustrare a acestei probleme provine din studiul lui Conrad asupra evaluărilor. Trei profesori au evaluat un nu—»' încă o sugestie utilă provine de la conceptul de tendinţă al lui F. H. AU; port. Acest element este un sistem foarte energizat sau o caracteristică ciclic? semnificativă a personalităţii individuale. „Ea reprezintă, în termeni familiaţ' ceea ce individul încearcă în mod caracteristic să facă, adică ce semnificat' încearcă întotdeauna să realizeze...". Structurile tendinţei sînt „interstruct -rate în sisteme mai largi (unitatea personalităţii)", F. H. A11 p o r t, Theorw of perception and the concept of struciure, New York, Wiley, 1955, P- wl Deşi aceste sugestii întăresc argumentul prezentat în acest capitol, . mai bun lucru pentru scopurile noastre actuale pare utilizarea denuii" descriptive mai simple de dispoziţie personală. 360 măr de copii preşcolari după 231 de trăsături comune, fiind astfel siliţi să presupună că toţi copiii posedau exact aceleaşi calităţi personale într-un anumit grad. Plecînd de la această presupunere precară a existat doar un acord scăzut printre profesori; cu o corelaţie medie de +0,48. Mulţi copii, se pare, erau evaluaţi numai pe ghicite, pur şi simplu pentru că investigaţia cerea ca fiecare copil să primească o apreciere pentru fiecare calitate. Dar în cursul aceluiaşi studiu, s-a cerut profesorilor să însemneze printr-un asterisc aprecierile lor la acele calităţi pe care le considerau a avea „o importanţă centrală sau dominantă în personalitatea copilului." în această parte a sarcinii lor profesorii au fost de acord aproape perfect, aprecierile lor corelînd aproximativ +0,95. Acest rezultat arată că fidelitatea redusă a evaluării se poate adesea datora faptului că subiecţii sînt comparaţi în mod forţat în raport cu trăsătura comună care nu le aparţine. în cîteva cazuri (calităţile însemnate) conceptul de trăsătură comună părea să corespundă destul de bine unei d.p. individuale frapante, dar în majoritatea cazurilor dimensiunile comune erau departe de ţintă.2 Cititorul trebuie să ţină minte faptul că noi nu condamnăm abordarea prin trăsături comune. Departe de aşa ceva. Cînd dorim să comparăm un om cu altul, aceasta este singura abordare posibilă. Mai mult, scorurile şi profilurile care rezultă sînt pînă la un punct edificatoare. Spunem doar că există un a,l doilea mod, mai exact, de a lua în considerare personalitatea : şi anume, structurarea internă (morfogeneza) a vieţii considerate ca un produs unic al naturii şi societăţii. Considerăm personalitatea — în singurul mod în care poate îi inteligibil considerată — ca o reţea de organizare, compusă din sisteme în cadrul altor sisteme, unele sisteme avînd o magnitudine mică şi fiind oarecum periferice faţă de structura centrală sau esenţială, alte sisteme avînd o amploare mai mare în nucleul edificiului total ; unele intrînd uşor în acţiune, altele fiind mai latente ; unele conformîndu-se din punct de vedere cultural în a?a fel încît pot fi imediat considerate drept „comune" ; altele categoric particulare. Dar în ultimă analiză această reţea — utili-21nd bilioane şi bilioane de celule nervoase, modelată de ereditate şi de experienţe ambientale niciodată repetate — este în cele ^ urmă unică. Savantul nomotetic încăpăţînat replică : „Ei bine, totul în este unic —• fiecare piatră de pe pajişte, fiecare pantof vechi, r 2 H. S. C o n r a d, The validity of personality ratings of preschool chil-n> în „J. educ. Psychol.", 1932, 23, 671—680. 361

fiecare şoarece ; dar toţi sînt alcătuiţi ' din aceleaşi elemen Unicitatea apare cînd elementele comune apar în proporţii rite. Chimia organică este în principal interesată de combi variate de şase sau şapte elemente şi s-a estimat că sînt posib! aproximativ trei milioane de combinaţii din aceste cîteva ei e

mente. Ţinînd seama de cîteva elemente în plus (inclusiv tras'" turi comune) -putem în ultimă analiză explica unicitatea finală fiecărei persoane." a Răspunsul meu este acesta : Personalitatea există numai î stare postelementară ; există numai cînd caracteristicile comun ale naturii umane au interacţionat deja între ele şi au produs sis teme unice, continue şi evolutive. Aceasta nu înseamnă că depis" tarea elementelor comune sau a funcţiilor umane comune nu e de dorit. în cea mai mare parte ştiinţa psihologiei face acest lucru şi nimic altceva. Insist numai asupra faptului că dacă ne interesează personalitatea trebuie să depăşim domeniul elementelor si să ajungem în domeniul morfogenetic.3 Interdependenţa dispoziţiilor Cu această imagine în faţa ochilor să punem întrebarea dacă e rezonabil să considerăm o personalitate individuală1 ca fiind compusă din dispoziţii separate. Nu este oare organizarea atît de integrată încît nu putem dezmembra individul în d.p. componente ? Este desigur adevărat că nu putem constata niciodată o singură d.p. la un moment dat. Fluxul continuu al comportamentului utilizează simultan toate tipurile de tendinţe determinante. Să luăm în considerare actul scrierii unei scrisori : el cere convergenţa atitudinilor mentale, a motivelor momentului, a abilităţilor, deprinderilor stilistice, ca şi a convingerilor personale profunde şi a valorilor. Comportamentul' reclamă întotdeauna convergenţa efectivă a multor influenţe determinante. Generalizînd exemplul, putem spune că nici o performanţă nu este vreodată un produs univoc al unei singure trăsături sau d.p. în acelaşi timp, deoarece actele adaptaţive dintr-o perioadă de timp prezintă în mod repetat aceleaşi scopuri şi aceeaşi calitate expresivă, devine necesar să presupunem că anumite influenţe stabile şi continue sînt în funcţiune. O persoană locvace, care îşi declanşează tirul vorbirii la cea mai mică provocare, trebuie 3 Un punct de vedere morfogenetic în biologie este reflectat °e E. W. S i n n o 11, The biology of the spirit, New York, Viking, 1955. A autor susţine că configuraţia personalităţii umane este menţinută mai de motivele îndreptate spre un scop (nu de impulsuri). 362 - aibă o tendinţă neuropsihică ce îi canalizează conduita în această lecţie- Locvacitatea ei, provocată atît de uşor (de o echivalenţă gtirnulilor), duce la o vorbire fluentă în care pot fi folosite tot f ml de idei şi cuvinte (echivalenţa răspunsului). Deşi nu e uşor ig conceput în termeni neurologici, trebuie să existe un sistem neroS cu un prag scăzut de declanşare, capabil să genereze acest f jflportament constant. In orice moment, desigur, forma pe care o locvacitatea este determinată şi de alţi factori operativi —■ de 'deile şi atitudinile persoanei faţă de subiectul discursului şi faţă L interlocutor, de disponibilitatea ascultătorului, ca şi de alte d.p. ale ei. Expresia focare de organizare reprezintă ceea ce înţelegem prin dispoziţii personale. Individul mediu va avea anumite grupe je interese şi valori, anumite moduri şi feluri de exprimare, şi poate una sau două obsesii magnifice. Aceste dispoziţii focalizate pot fi declanşate de o serie largă de stimuli şi pot duce la 0 serie mare de răspunsuri echivalente. (Vezi figura 24, pagina 324). Dar graniţele dintre aceste sisteme nu sînt rigide. Chiar si aşa-numitele „compartimente logice etanşe" nu sînt complet separate ; graniţele lor sînt cel puţin semipermeabile. Atunci o d.p. poate fi identificată nu prin contururi sau graniţe precise, ci printr-o calitate nucleară* Calitatea nucleară va fi un scop sau un sens important, sau uneori un stil de expresie. Toate acestea trădează efortul individului de supravieţuire şi stăpînire şi dau o formă personalităţii sale. Constanţa dispoziţiilor întrucît principiul prim al comportamentului este fluxul său convergent, nu putem să ne aşteptăm ca dispoziţiile să fie complet constante şi previzibile. Totuşi, proba noastră pentru d.p. (ca Şi pentru o trăsătură comună) rezidă în recurenţa demonstrabilă a comportamentului „funcţional echivalent". Un director din New York, aproape întotdeauna hotărît, ordonat, şi prompt, poate fi v'rtual paralizat cînd se întîlneşte într-un restaurant cu o tavă ' plăcinte franţuzeşti. De ce ? Poate că este doar oboseala la firşitul zilei ; poate e vorba de un complex îngropat care poate fi urmărit pînă la o pedeapsă primită în copilărie pentru că a furat ăcinte. Dispoziţiile nu sînt niciodată complet constante. Ce plic-sitor ar fi dacă ar fi aşa — şi ce haos dacă nu ar fi deloc constante. Am şi discutat despre inconstanţa datorată situaţiei. Unii au-°ri> cum am văzut, merg atît de departe încît declară că persona363 litatea nu are o constanţă internă, ci îşi datoreşte uniformit asemănării situaţiilor întîlnite în mod repetat. Am pledat îrn triva acestei poziţii. Chiar o persoană care într-un moment ^°~ dominantă şi în altul concesivă, într-un moment brutală şi în afţte dulce, trebuie să aibă aceste tendinţe contrarii în ea însăşi, Une U-o

dar aceste dispoziţii opuse (fiecare acoperind o serie de situaţii şi răspunsuri echivalente) sînt ancorate într-o d. Aproape fiecare act pare să derive din ei. e lipsit de dispoziţii personale ? Deloc. cu semnificaţie majora d. căutarea dispoziţiilor mai profunde sînt QenottPice. este atît de trântă şi de importantă într-o viaţă încît merită a fi numită ziţie cardinală. Dar unii avari pot să nu aibă acest fenotip particular subsecvent. Contradicţia aparentă provine din faptul că am pus un diagnostic superficial. udecăţi greşite care provin din fixarea atenţiei numai pe aparenţe. care sînt opuse.p. şi poate deveni cp lebru datorită ei. Poate că la ei acumularea a început dintr-o aspră necesitate şi a devenit funcţional autonomă. Pur şi simplu le place să simtă aurul (sau echivalentul său). un individ e cunoscut prin ea. O persoană mas^ culină.persoană poate găzdui d. Uneori inferenţa noastră poate fi complet eronată. nu-i pasă că praful se strînge^ Semnifică oare această contracţie în comportament faptul că dr. dar şi ţinut cu grijă sub cheie. Dar ar trebui să subliniem că ceea ce apare drept comportament contradictoriu nu este adesea de fel contradictoriu. crede că o persoană care dă daruri este o persoană generoasă. de exemplu. Trebuie să existe o relaţie demonstrabilă între actele separate.p. de biblioteca facultăţii. O asemenea calitate dominantă a fost uneor" denumită trăsătură eminentă. . rit şi neglijente (fenotipice). In acest caz nu avem de-a face nici măcar cu o dispoziţie fenotipjcă. Acest exemplu arată că numai prin studierea exhaustivă a vieţii singulare putem spera să distingem genotipul de fenotip cu un succes rezonabil. ele prezintă cel puţin o oarecare constanţă în comportamentul unei persoane. D.p. Dispoziţiile centrale probabil că sînt acelea pe care le menţionăm cînd scriem o scrisoare atentă de recomandare. 364 Dispoziţii genotipice. In acest caz conchidem că constanţa unei dispoziţii este ° chestiune de grad. Situaţii diferite declanşează dispoziţii diferite. constata^ că contradicţia scade dacă identificăm corect dispoziţia cea mal profundă (cea mai esenţială) care operează. îşi îndeplineşte obligaţia cu neglijenţă . Studiul lui Conrad citat la paginile 360—361 priveşte. are o dispoziţie cardinală (motivaţională) din care derivă aceste stiluri contradictorii. el are moduri de comportament atît oTdonate. extrovertitul şi introvertitul. sentiment do-minant. Dispoziţia fenotipică este mituirea (nu generozitatea) iar genotipul subsecvent. schiţele şi dosarele . de asemenea. Lista de termeni de la pagina 358 derivată din numele prop ale unor personaje istorice şi fictive (chiar ţinînd seama de e^a'1 gerare şi suprasimplificare) sugerează ceea ce se înţelege dispoziţii cardinale. de exemplu.p. iNu ar fi corect să spunem că dispoziţiile fenotipice nu sînt dispoziţii adevărate. de exemplu.. Dar poate că încearcă numai să cumpere o favoare. 'i face un pas înainte faţă de simţul comun mai ales prin sa de a separa dispoziţiile adevărate de pseudodispo365 Dispoziţii cardinale. Nu pu tem nega acest fapt. prin faptul că D. ci totdeauna pentru ale sale. căci persoana nu are nici o înclinaţie pentru generozitate. Această autocentrare cardinală (pentru care există dovezi abundente) reclamă ordine pentru sine. ceea ce îi aparţine nu este numai în ordine.p. una de ordine şi una de dezordine. pe cît ştim. fenotipice şi pseudodispoziţii Acest ultim punct ar conduce la o distincţie utilă propusă de Lewin. totdeauna îngrijit în ceea ce priveşte persoana sa şi masa de lucru. Numai caracterul erotic anal ar fi considerat corect genotipic. Cîte anume aceasta e întrebarea pe care o vom pune acum. De obicei focarele unei vieţi par să rezide într-un grup de d. de obicei. mai fundamentală (genotipică) pe care o tificăm ca autocentrare.p. Dr. cel puţin parţial. tot atît de fun-dpmerrtală ca şi cele care sînt posibil de constatat în personalitatea lor). o d. D. Nici o dispoziţie de acest gen nu poate^ mîne ascunsă. meticulos in legătură cu notele de curs. Cuceritorul şi Cel ri renunţă. poate fi un fel de sentiment interior de inseHitate în viaţă. Şi.p. dar nu şi pentru ceilalţi. Vedem din nou aici că numai metodele cele mai sănătoase şi abi-tatea crjtică cea mai ascuţită vor duce la un diagnostic corect.In cazul lui D. Este o personalitate neobişnuită cea care posedă o singură dispoziţie ■ cardinală şi numai una. Goethe 1-a creat pe Faiw din asemenea tendinţe paradoxale. este o d. gxpunerile explicative.p. producerea unor acte disociate. înainte ca existenţa sa să poată fi inferată. dispoziţiile centrale (cele . va avea în natura sa o jemina inconştientă" O situaţie dă naştere unei d. Sistemul psihologic al lui jUn se bazează în principal pe conceptul contrariilor. Putem. D. centrale şi secundare în orice personalitate există d. avariţia poate fi concepută ca un genotîp adevărat (adică. Ele sînt „adevărate" în acelaşi sens ca trăsăturile comune. este o reflectare a unui sindrom caracterial erotic anal. dualitatea este explicată. Urmărind mai departe cazul. Pseudotrăsăturile sînt atunci erori de inferenţă. centrale distincte.p. pasiune conducătoare. Faptul remarcabil legat de personalitatea sa este acela că el este un egoist centrat pe sine însuşi care nu acţionează niciodată pentru interesele altor oameni. Totuşi. lasă uşa bibliotecii neîncuiată şi cărţile se pierd . In acest caz. temă unitară sau rădăcina vieţii. atunci avariţia ar fi o dispoziţie fenotipică. răspunde. deşi pot să nu' reflecte dina-mica intimă şi structura centrală a personalităţii individuale. Dacă a)şa ar sta lucrurile. El are două dispoziţii stilistice opuse.. Ocazional. sînt di^ poziţii ce -pot exista în aceeaşi inimă. Descrierile în termeni de „aici şi acum" sînt fenotipice. specifice şi chiar contradictorii nu este în mod necesar fatală inferenţei. sfîntul şi păcătosul. Să luăm cazul dr. cu semnificaţie minoră. altă situaţie altei d. Teoria psihanalitică susţine că trăsătura de avariţie. de asemenea. Cu alte cuvinte.

se ocupă de universal şi nu de particular". am transformat d. dar ei deschid o posibilitate importantă. 366 Cîte dispoziţii are o persoană ? Cîte dispoziţii are o persoană este o întrebare foarte îndrăz-ea{ă Şi se poate răspunde numai într-un mod preliminar şi speculată. Ralph Barton perry scrie că pentru a înţelege această figură fascinantă este necesar să luăm în considerare opt „trăsături" sau „componente" dominante. desigur. scriind cuvinte. desigur. Formulăm această afirmaţie ca o ipoteză susceptibilă de o eventuală testare ştiinţifică Cum se studiază dispoziţiile personale ? Intrucît psihologia şi-a îndreptat atît de rar atenţia asupra-individualităţii. şi apoi „să îl (o) descrie. dar le defineşte în aşa fel încît coloratura specială jamesiană e scoasă m relief. 3.p. s-ar putea dovedi handicapuri serioase : 1. Intîi. Pentru fiecare studiu al trăsăturilor individuale găsim sute. ne referim din nou la studiul de evaluare a lui Con-rad (paginile 360—361). 8. mai puţin constante şi mai puţin active decît dispoziţiile centrale. aversiune pentru procesele gîn-dirii exacte. poate mii de studii ale trăsăturilor comune. în care metoda aprecierilor „însemnate dintre peste 200 de trăsături comune a arătat care variabile păreau să indice dispoziţii importante la copii individuali. de la cele mai delimitate şi instabile pînă la cele mai generale şi mai ferm structurate. este util să avem la îndemînă aceste distincţii cînd dorim să vorbim în general despre importanţa şi intensitatea relativă a unor dispoziţii variate într-o personalitate dată.5 ■eru Acestea sînt doar elemente care sugerează dovezi. Am cerut unui număr de 93 de studenţi „să se gîndească la cineva de acelaşi sex pe care îl cunosc bine" . Să luăm în considerare o dovadă experimentală. dacă luăm ina vidul drept punctul nostru de referinţă. dacă privim mai atent. tendinţă. se pot face cîteva presupuneri pe baza unor dovezi parţiale. vor fi găsite dispoziţii personale importante." 367 Numărul mediu de caracteristici enumerat de student' fost 7. pe care-1 consideri ca avînd o importanţă majoră pentru descrierea persoanei pe care o alegi.p.ale altor oameni. cardinale sau centrale.Intrebarea e îndrăzneaţă din mai multe motive : comporta-Lntul este un flux continuu . secundare — mai puţin evidente.p. într-un sens. Totuşi. ]<Je vom îndrepta mai întîi spre domeniul biografiei. nu poate exista ca variabilă în „grad". Se înţelege de la sine că aceste trei gradări sînt arbitrare şi sînt formulate în primul rînd pentru comoditatea discursului. în realitate există toate gradele posibile de organizare. Nii vom risca o presupunere privind dispoziţiile secundare. umanism. oscilaţii marcate ale dispoziţiei şi 4. 2. In majoritatea cercurilor predomină clişeul : „Psihologia. în lucrarea sa definitivă asupra vieţii lui William James. metodele de diagnostic sînt prea prost jeZvoltate pentru a ne permite să descoperim răspunsul. că ea poate să facă mai mult decît face pentru explorarea organizării morfogenetice. denumiri de trăsături comune . La un nivel mai puţin important putem vorbi de d. 6. dispoziţiile nu se exprimă niciodată singular.p.o. Denumirile pe care le utilizează Perry sînt. deoarece n există o normă exterioară cu care să fie comparată. Trebuie amintit că profesorii erau de acord în mod special în ceea ce priveşte . putem estima — ca aici — irlieil. şi vom vorbi destul despre ele pentru a arăta că provocarea adresată de noi ştiinţei este justificată ■—■ şi anume. dacă încercăm să comparăm o <WJ cu d. ipohondrie. preocupare pentru stări mentale excepţionale. interes etc. Totuşi. mai puţin generalizate. cu condiţia să ne limităm la nivelul d. sociabilitate. atunci.2. 7. conducând la reconsiderarea lor. O primă şi destul de obiectivă metodă constă în examinarea amănunţită a poziţiei pe care o ocupă* indivizii în instrumentele de testare universală sau în scalele de evaluare.ceea ce li se pare că reprezintă caracteristici esenţiale ale acestei persoane". Perry simte că un număr limitat de dispoziţii majore (în icest caz. De exemplu. ca ştiinţă. Totuşi metode — sau sugestii de metode — sînt disponibile. desigur. centrale. secundare probabil că sînt mai periferice şi mai puţin esenţiale decît d. nu trebuie să ne aşteptăm să găsim structurii la fel de ferme ca mai tîrziu în viaţă). el enumera patru dispoziţii-tendinţe „morbide". similare . Scoruri semnificative înalte sau scăzute pe variabile comune'pot să ne îndrepte atenţia spre domenii în care. propoziţii sau fraze care să exprime destul de bine. în raport cu altele şi astfel ajungem la scala noastră gj sieră: cardinal-central-secundar. Pentru scopurile noastre este important faptul' că. Totuşi.însemnate cu asterisc) din personalitatea copiilor preşcolari (în care. Expresia caracteristici esenţiale a fost definită ca „orice trăsătură. chiar lupă un studiu extrem de exhaustiv al unei personalităţi complexe.p.p. oamenii manifestă dispoziţii contradictorii în situaţii contradictorii . ComBinate cu aceste d. Totuşi. D. dacă o d-R este privită ca unică. opt) acoperă în mod adecvat structura majoră a vieţii. morbide. tatea unei d. Numai 10% din studenţi au simţit că aveau nevoi^!ria mai mult de 10 itemuri pentru a descrie „caracteristicile es ţiale" ale prietenului lor. Cînd psihologia elaborează m ^ tode adecvate de diagnostic pentru descoperirea direcţiilor m ' jore de-a lungul cărora o personalitate particulară este organizat' (dispoziţii personale). decît ne-ar place. poate reieşi că numărul unor asemenea f0U care va diferi în mod normal între cinci şi zece. sînt patru dispoziţii „benigne" : 5.p-trăsătură comună. calitate.p. Particularizarea trăsăturilor comune. dispunem de mai puţine metode pentru determinarea dispoziţiilor personale la indivizi singulari. mai mult. vivacitate. sensibilitate. care. luate în sine.4 4 Trebuie spus un cuvînt despre „intensitate".

voi.5 Vezi G. Allport în următorul caz. Clinicat vs. E. ca orice savant. A11 p o r t. 163—183. Dispoziţii personale şi motive Ajungem acum la problema noastră cea mai dificilă. Datele biografice se găsesc în R. Analiza empirică a actelor unei persoane. S a r b i n. 7 A. P. Testarea d. De exemplu. H.. 1954. era paranoidă în ceea ce privest~ relaţiile ei cu femeile . Cum să utilizăm ştiinţific asemenea date se arată în lucrarea lui Baldwin care denumeşte metoda sa „analiza structurii personale". totuşi metoda arată că o activitate cantitativă atentă poate fi realizată în domeniul dispoziţiilor personale unice. Cea mai clară din toate metodele este studiul biografiilor sau al cazurilor singulare. Atunci. The thought an character of William James. and Pers. ipotetice. utilizînd precauţii şi instrumente analitice. Deşi aceste scrisori se poate să nu fi dezvăluit întreaşa structură a personalităţii lui Jenny. Minneapolis. 2 voi. ca orice savant sensibil. consultanţii îsau terapeuţii se ocupă de indivizi. scrisorile sau jurnalul unei persoane conţine grupări recurente de idei. Soc. Să presupunem. Era e>a trem de geloasă pe fiul ej . Little Brown. L. S-a spus destul pentru a stabili punctul nostru de vedere : ştiinţa poate şi trebuie să se ocupe de personalitatea individuală în mod direct şi nu numai să compare persoane în maniera obişnuită a trăsăturilor comune. Abordarea clinică. New York.p. întrucît consilierii. 369 ersonalităţll — cd. totuşi. probabile î(l putea apoi trece la descoperirea coloraturii fiecăruia din ele. E. dar atenţia lor este fixată pe structura personală prezentă. că întîi aruncăm o privire din unghiul bunului simţ asupra obiectului pe care îl studiem. pînă acum psihologii clinicieni. Rinehart and Winston. L i n d ze3 (Ed. Hoit. vom încerca să verificăm în mod empiric ipoteza noastră şi.p. 370 . Teleonomic descriptlon in the study of personality. W. 6. Personal structure analysis: o statistical method for investigating the single personality. 1958. D. Oricît de improvizată ar ârea că este metoda literaturii şi a bunului simţ. El pus întrebarea : Dacă Jenny menţionează un subiect. R. Care e relaţia dintre d. Univ. aşa cum le-am descris şi discuţia noastră despre motive (capitolele 9 şi 10) ? 8 Cf. ■ 368 însemnate cu asterisc. B. Assessment of human motives. 1942. 1936. Din punct de vedere fenotipic el prezenta dispoziţii contrare. adică au manifestat o solicitare clară de atenţie. Perry. avea un interes estetic puternic' s-era scrupuloasă în materie de pani. 265 Acest cercetător a analizat peste o sută de scrisori se de Jenny între cincizeci şi nouă şi şaptezeci de ani. H. Psihologia se poate ocupa de cazul singular. El constată că îşi atinge cel mai bine scopul la şcoală conformîndu-se regulilor . Din nefericire. New York. 1937. s-o corectăm. Acum psihologul ar putea emite ipoteza : dispoziţia centrală a acestui băiat este dorinţa fierbinte de a i se acorda atenţie. putem face în diverse moduri o „analiză de conţinut" revelatoare a lor. T. psihanaliştii şi alţi consilieri au lăsat ca interesul lor pentru legi generate şi pre-dicţii statistice (medii) să aibă precădere în teoretizările lor. în „Charac.p. neascultător şi tiran faţă de copiii mai mici. nesupunîndu-se acestora.". Dacă avem un număr mare de acte ale unei singure persoane. era ordonat.). Hoit. 1960.abnorm. De asemenea. ■ cap.p. Rinehart and Winston. stabilită. O utilizare mai largă a acestei metode a ipotezelor ne-ar conduce la o concentrare utilă asupra vieţilor individuale. Allport. disponibile pentru studiu. ea poate. este clar că abordarea clinică oferă în principiu c ocazie demnă de invidiat pentru investigarea dispoziţiilor morfo-genetice. Desigur ei vor crede că legile ge-rierale pot fi aplicate la conduita sau problema persoanei. în „J. In viitor putem spera în apariţia Unei cercetări clarificatoare din această sursă. acasă. Această metodă a fost propusă de F. Meeh 1.7 6 F. Clinteai inference and' cognitive theory. Apoi lansăm ipoteza că obiectul — în acest caz o personalitate particulară —■ se va dovedi că e format din anumite dispoziţii majore. What units shall we employ ?. a cum există într-o viaţă anumită. 37. statistica! prediction. harnic şi atent. Taft. să devină o metodă ştiinţifică importantă. Boston.". După ce a emis această ipoteză. în G. dacă e necesar. 90—91. B a 1-] e y. Psychol. Baldwin.6 Un anumit băiat prezenta la şcoală o conduită exemplară . Uneori chiar desconsideră valoarea studierii formaţiunilor mor-fogenetice în viaţa individuală. Studiile de caz. R. psihologul ar putea apoi să numere actele băiatului în cursul zilei (fiind verificat de un observator independent) pentru a vedea cîte din ele au fost „funcţional echivalente". ei fac inevitabil judecăţi privitoare la dispoziţiile personale. Pe durata consultaţiei sînt absorbiţi de structura proprie a clientului. 202—214. of Minnesota Press.8 Totuşi. putem considera ipoteza confirmată şi d. ce lna ceva menţionează în acelaşi timp (în aceeaşi secvenţă de gî dire) ? Prin această metodă el a stabilit că Jenny dezvăW~ doar cîteva dispoziţii centrale evidente ale vieţii ei. Dar acasă era zgomotos. cap: 9. Dacă proporţia este mare. după cum y0Vn vedea în capitolul 17. Identificînd astfel d.

sublimată. New York. Dim potrivă. specifică. sadică. p. sînt indicii că dispoziţiile complexe sînt mai adevărat motivaţionale decît impulsurile. centrală. Toward a general theory of action. pentru simplul motiv că acestea din urmă nu funcţionează fără să implice integrări superioare. obiectul şi modul de comportare sînt toate integrate într-o singură dispoziţie. întrebarea noastră este dacă trebuinţa sexuală există vreodată separată de un sistem de dispoziţii. Totuşi. X are o pasiune arzătoare de a da copiilor săi o educaţie mai bună decît a primit el. Harvard Univ. un impuls năvăleşte într-o organizare de nivel superior şi creează o stare motivaţională generală difuză de unde o presiune integrată merge eferent din cortex în trunchiul cerebral şi eventual intră în -acţiune. Cambridge. New York. scheme (pagina 261). mai mult o dispoziţie motivcrţională. Constable.. The integrative action of the nervous systein. A spune. 1953. Murray utilizează termenul nu pentru sisteme durabile în cadrul personalităţii. nici una nu e lip-■ sită de un anume grad de forţă dinamică. insistă Hebb. de exemplu. într-o privinţă Murray vorbeşte de integrarea trebuinţelor. 1938. slujirea copiilor săi. 371 lule corespund unei dispoziţii şi nici nu ştim exact cum o presiune aceste reţete asupra comportamentului. X are. Fiecare 11 C. amintim cititorului că majoritatea teoreticienilor o distincţie clară între motive şi alte componente ale perso-alităţii. că un anumit bărbat sau femeie este homosexual nu înseamnă deloc a-i caracteriza motivaţia. C. 1951. Oxford. O. Dar el desigur nu părăseşte niciodată casa numai pentru a fi politicos cu cineva. Există mii de forme de homosexualitate : manifestă. în mod concret. 12 D. E. Atunci. Acum putem cu uşurinţă să-1 zugrăvim părăsind casa dimineaţa în scopul îndeplinirii obiectivului său referitor la copiii săi. deprinderi şi inhibiţii. După cum am spus. despre care se vorbeşte atît de des ca trebuinţă uniformă. Parsons. Dl. Exploralions in personality.12 Deşi cunoştinţele noastre despre această maşinărie lasă mult de dorit. trăsături. din nefericire. constrînsă. Saunders.9 Similar. p. o dispoziţie constantă de a se comporta politicos. sînt mult mai motivaţionale decît altele. 3.. gusturi. Murray e t al. dulce. pasivă. Personality. nu avem nici o dovadă că un impuls (sau u imbold sau un motiv) acţionează vreodată separat şi singur.pre natura acestor structuri studiind baza biologică . 1906. 10 D. Freud crede că instinctele sînt elemente motivaţionale. Să luăm un exemplu. în acest punct am dori să putem face apel la neurofiziologie.. A.11 Acest faptare poate ajuta să explicăm cum selectează o dispoziţie comp) **? stimuli echivalenţi din mediu şi declanşează sau „pune barieră unor răspunsuri echivalente (toate fiind consonante cu dispo?jr de nivel superior).De exemplu. în timp ce cathexes reprezintă obiectele gtaşate lor. difuză.j întîi. Philadelphia. Sherrington. Deşi termenul dă trebuinţei un conţinut oarecum mai obiectiv. Murray separă trebuinţele (motivale de bază a. tot atîtea forme cîţi indivizi a căror trebuinţă sexuală a fost „canalizată" spre propriul sex — Şi să ne gîndim la multitudinea de alte moduri în care această trebuinţă abstractă poate fi canalizată. superficială. London. de asemenea. Pentru McClelland o trăsă-tliră este numai „tendinţa învăţată a unui individ de a reacţiona aşa cum a reacţionat cu mai mult sau mai puţin succes în trecut în situaţii similare cînd a fost motivat similar". Ştim. Nu pot crede că personalitatea eSte net împărţită în motive pe de o parte şi maniere (modalităţi de realizare a motivelor) pe de altă parte. H e b b. cele mai importante componente ale personalităţii) de modul de ?nCjeplinire al lor. Vezi T. A textbook of psychology. McClelland.10 Părerea noastră e diferită. estetică.). disimulată. admirativă. durabilă. ~ 'Ia în acelaşi timp. Să luăm în considerare aşa-numitul impuls sexual. „Cathexes" fac parte din „motiv". totuşi implică 0 separare nefericită între motivaţie şi scopul ei. vedem că "Sexul fuzionează în mod complicat cu tot felul de credinţe dobândite. centrală şi exigentă în personalitate. acest termen sugerează în sine exact ceea ce căutăm : un sistem singular în care trebuinţa. 1951. altruistă. periferică. 216. de exemplu. protectoare. Dar încă nu ştim ce fel de reţete complexe sau ansambluri de ce9 II. ci numai pentru integrarea momentană a trebuinţei şi a modului de răspuns. Sloane. IV. Totuşi. cap. Poate tendinţele determinante sînt dinamice (adică ele produc un comportament) şi astfel într-un sens toate dispoziţiile personale au o forţă motivaţională. Deşi am putea afla ceva des. intelectuală — în sfîrşit. Mai recent acelaşi autor vorbeşte despre vectorvaloare ca element al analizei personalităţii. pare foarte artificial să spunem că sexul ia aceeaşi formă sau are aceeaşi semnificaţie la două personalităţi. Unele dispoziţii personale. activă. temporară. maşinăria noastră nervoasă este dispusă pe niveluri astfel"9}' c? nivelurile superioare mai complexe au dublu rol de impulsioif0'1 şi frînare pentru nivelurile inferioare mai simple. Press. Dar.. Sistemul nervos nu ţine impulsul sexual în mod comod într-un compartiment separat de aceşti factori cu care el fuzionează. Shils (Eds. Mass. S. 372 trăieşte cu propria sa structură. Politeţea este mai mult o dispoziţie stilistică în caracterul său . ne grăbim să adăugăm că există multe grade de dinamism. 160. Alţii separă clar motivele (de ce acţionează cineva) je atitudini (cum acţionează cineva). Ne amintim' că McClelland presupune că personalitatea e formată din trei tipuri de elemente : motive. reprimată. Dl. p. Cînd privim la vieţile concrete.

Constatăm că stilurile noastre de comportare nu sînt în întregime o chestiune de slujire a motivelor mai puternice . care provoacă tensiunea. avînd capacitatea de a interpreta mulţi stimuli funcţional echivalenţi şi de a iniţia şi orienta forme constante (echivalente) de comportament aăaptativ şi stilistic. j^. unele impulsuri — ca durerea sau foamea de oxigen — pot opera într-un mod reflex pentru a realiza reducerea tensiunii cu o integrare redusă în sistemele de nivel superior. de scopui--1 Ele nu sînt numai modalităţi de reacţie faţă de mediul înconjură' tor. stilistică de politeţe. Aşa cum am arătat în capitolul 10. pentru toate sco ^ rile practice. egoistul şi bîr-fitoarea pot fi sub o asemenea tensiune încît ei să caute o scuză pentru a vorbi. Stern face distincţie între dispoziţiile motivaţionale şi stilistice UMlizînd termenii germani Richtungsdisposition (direcţional) şi Rustungsdis-P°sition (instrumental). disconfortul care rezultă atrage atenţia asupra presiunii normale care există chiar şi într-o d. Dacă o persoană politicoasă este silită să se comporte nepoliticos. Într-adevăr. Ele direcţionează activitatea care este motivată de alte d. este motivaţională sau instrumentală este.comună. Interese. (unele numai secundare) în acelaşi timp şi motive. 373 ocupaţia lor favorită. într-un grad mai redus. Altele sînt stilistice şi instrumentale în esenţă — dar totuşi dinamice. pot „simţi o dorinţă arzătoare" de a rev la munca lor.p. Chiar în dispoziţia stilistică. cît şi de 374 aprinderile noastre de vorbire curentă. 1923. Unele sînt irezistibile. Această expunere datorează mult lui Stern. Ea este foarte apropiată de definiţia dată de noi trăsături (pagina 348). riscăm încă o dată să admitem că unele dispoziţii au o forţă motivaţională mai mare decît altele. mai ales cînd este frustrată. înclinaţii temperate pînă la simple obiceiuri. oric'e dispoziţie trebuie declanşată înainte de a fi dinamic activă. De aceea. în aceste cazuri. strângeri. O dispoziţie personală este o structură neuropsihică generalizată (specifică individului). care au o forţă mai mare. Este dinamică o dispoziţie în sensul că ea este autoactivă (intră spontan în acţiune) ? Desigur. îşi cheamă la telefon un prieten pentru a se descărca. o gospodină. unele sînt aStf'el numai în sens instrumental. Un autor. ambiţii. în mod obişnuit. Acest nivel poate fi numit nivelul „trăsăturii" şi este. Totuşi. nivelul cel mai recunoscut atît de psihologi. autoactive în mod spontan. totuşi. o chestiune de grad.p. Barth.. de exemplu. în afară sau în interiorul corpului. funcţional autonome." ales dacă sînt sisteme mature. Rezumat în ultimele două capitole am căutat să stabilim nivelul de analiză cel mai util pentru studiul personalităţii umane. dispoziţiile sînt. înseşi cazanele de aburi ale vieţii. Die menschliche Personlichkeit. predilecţii — toate sînt d. au şi ele o anumită forţă directoare.p. ■ Dar într-un alt sens dispoziţiile motivaţionale sînt autoactive. Dispoziţiile variază de la pasiunile absorbante. strict vorbind. de fapt. un meşteşugar. Alte impulsuri — ca cel sexual şi nevoia de hrană — par să fie foarte integrate cu funcţiile corticale şi nu mai rămîn pur biologice în esenţă. Desigur că nu sunetul telefonului este cel care îl determină pe un egoist să vorbească jumătate de oră nestingherit despre ultimele sale isprăvi. este imposibil a considera dispoziţiile persn nale ca elemente ale personalităţii total separate de motivaţi ■" în unele cazuri ele sînt motivele conducătoare ale vieţii.p. nu din sunetul telefonului. înclinaţii. ^-j Definiţie în urma acestei îndelungate dezbateri sîntem pregătiţi să oferim o definiţie a dispoziţiei personale.i Trăsăturile comune desemnează complexităţi organizate pri-jt drept comune (sau comparabile) într-o populaţie . fobii. " în concluzie. sau pe o bîrfîroare să repovestească pe larg faptele vecinilor ei. -. Dar ai%umentînd că nu putem face o distincţie precisă între ot şi dispoziţii personale. Pare necesar să postulăm o gamă largă de forţe motivaţio-nale pentru dispoziţiile personale. De exemplu. Ele devin componente ale dispoziţiilor personale. atitudini generale. autoactive. Cititorul atent va observa că fiecare parte a definiţiei a fost explicată. ci modalităţi de a-1 înfrunta. atunci. găsim necesar să facem distincţie între două modalităţi de concepe organizarea trăsăturilor. considerind acest ■1.' valn gusturi. dacă sînt lipsiţi de 13 W. probabil că sînt mai irezistibile decît o d. ne putem aştepta ca o persoană politicoasă să acţioneze conform dispoziţiilor sale sexuale cu un grad special de consideraţie pentru partenerul ei. putem descoperi o forţă dinamică.p. £ele care implică sexul. într-un sens1 există totdeauna un indiciu senzorial. hobby-uri. stilistica. ar fi o greşeală să presupunem că activitatea sexuală abstractă este ea însăşi un element separabil al motivaţiei. în aceste cazuri. răspunsul izvorăşte din înclinaţii profunde.13 Dacă o d. Leipzig. energie sau negativism. peşi toate dispoziţiile sînt într-o măsură dinamice.

Pentru studiul mai detailat al individului. e' sibil a realiza un vocabular psihologic noncritic de denumiri h trăsături. dar poate păstra totuşi un interes pentru atletism. Ele îşi derivă semnificaţia din rolul pe care îl joacă în progresul adaptării şi al stăpînirii lumii personale. în scopuri comparative —• şi majoritatea studiilor despre personalitate sînt comparative — trăsăturile comune sînt suficiente. ambif^' sentimente. Pentru a evita proiectarea propriei sale esenţe şi alte multe surse de eroare. rol. Este imposibil să observăm trăsături sau dispoziţii în mod direct. Chiar dacă trăsăturile şi dispoziţiile stabilizează conduita ele nu sînt niciodată total constante şi nici nu sînt independente unele de altele. putem. atributele personalităţii pot fi zugrăvite numai cu ajutorul vorbirii comune. Toate studiile comparative asupra personalităţilor. cercetătorul trebuie să utilizeze toate instrumentele empirice relevante ale Ştiinţei sale pentru a face validă propria inferenţă. ci şi al unor presiuni de moment din persoană şi din situaţie. Altele sînt mai puţin dinamice. Putem nurriai infera existenţa lor. cu> temei. O adaptare eficientă la lume reclamă flexibilitate şi declanşarea unor variate tendinţe determinante în situaţii diferite. Oricît de regretabil ar fi. o persoană este atît de tipică pentru cultura sa şi pentru felul său de a fi încît poate fi caracterizată în mod adecvat în termeni de trăsături comune. în funcţie de cerinţele de moment atît sociale. Numai producerea repetată a unor acte avînd aceeaşi semnificaţie (echivalenţa răspunsului). Aceste tendinţe nu sînt tot timpul active. natorită apartenenţei oamenilor la o specie comună şi la o cultură comună. O personalitate dată poate manifesta contradicţie şi conflict — după cum romancierii şi clinicienii nu obosesc a ne spune. Opinia noastră despre dispoziţiile personale nu neagă importanţa interacţiunii sociale în modelarea conduitei umane. Termenul dispoziţie personală (care ar putea fi tradus ca trăsătură individuală sau trăsătură morfogenetică) atrage atenţia asupra oricărei atitudini generalizate care rezidă efectiv în sistemml neuropsihic al persoanei singulare. Trăsăturile şi dispoziţiile sînt modi vivendi. majoritatea încercărilor de măsurare se bazează pe asemenea „trăsături comune". Pledăm numai pentru ideea că o persoană dată are o gamă largă de deprinderi şi dispoziţii care pot fi activate în diferite grade şi în diferite combinaţii. una fiind confundarea aprecierilor pur sociale cu fa™ obiectiv. iar cele care sînt inj. 375 în denumirea acestor complexităţi organizate există capcane. ^dică sînt elemente neuropsihice pe care le constatăm în mod real la persoane individuale. centrale şi secundare sînt foarte colorate de individualitate. Ambele concepţii îşi au utilitatea lor. CAPITOLUL 16 Unitatea personalităţii RETROSPECTIVA $ CONCEPŢII FILOZOFICE a UNITATEA CA EFORT 9 UNITATEA ŞI IMAGINEA DE . cultură. cît şi ale mediului înconjurător. Dacă evităm termenii laudativi şi cei depreciativi. întreaga psihologie diferenţială. Dispoziţiile personale sînt elemente de acelaşi ordin de complexitate dar sînt considerate ca „diferenţele proprii ale naturii". dar sînt persistente chiar şi cînd sînt latente şi au un prag relativ scăzut de declanşare. dispoziţiile ei cardinale.de persoane. să căutăm categorii de comportament care sînt destul de uniforme. dar numai cîteodată. valori. complexe. Modul în care viaţa sa este organizată poate să nu corespundă de fel vreunei scheme analitice a trăsăturilor comune. dar este altceva să determinăm caracterul lor precis într-o viaţă dată. Cîteodată. nu numai al unor atitudini durabile. care succedă unei serii definîbile de stimuli avînd aceeaşi semnificaţie personală (echivalenţa stimulilor) face necesară inferenţa trăsăturilor şi dispoziţiilor personale. trebuie identificate dispoziţiile personale. Trăsăturile şi Opoziţiile nu pot fi'inventate : ele trebuie descoperite. Uneori elemente care sînt iniţial directoare dobîndesc ulterior o forţă de impulsionare. în capitolul 8 am recunoscut efectele exercitate de situaţie. Unele trăsături şi dispoziţii sînt în mod clar motîvaţionai mai ales acelea cunoscute în mod obişnuit drept interese. Una este să admitem trăsăturile şi dispoziţiile drept elementele cele mai acceptabile pentru studiu. ţial impulsionate pot deveni doar directoare. Un act specific este întotdeauna produsul multor factori determinanţi. căci numai^ posedă o subtilitate rezonabilă şi o inteligibilitate -stabilită. Un atlet care îmbă-trîneşte îşi poate pierde zelul. Mai probabil. avîiid mai curînd capacitatea de a dirija (de a stiliza) comportamentul decît de a-1 iniţia.

dar nu toată. ea lua în considerare şi o unificare. Cineva poate să nu se simtă decepţionat pînă cînd nu simte o serie de stadii anterioare : dorinţă. căci acum recunosc că fără el nu există un mod adecvat de a vorbi de unele din aspectele morfogenetice ale personalităţii. să reamin tim echilibrarea organică ce rezultă din homeostazie (pagina 99)~ A menţine o „stare constantă" înseamnă a conserva o unitate fundamentală. este sentimental. Pasiunea lui Tolstoi pentru „simplificarea 378 ■eţji« sau idealul călăuzitor de „respect pentru viaţă" al lui ccfrweitzer. Deşi se pare că o integra a totală nu e atinsă niciodată. în consecinţă. de discriminare. poate pe majoritatea filozofilor. pare să fie doar o chestiune de grad. dar sistemul nervos nu are containere separate .SINE o FUNCŢIILE ESENŢIALE ŞI UNITATEA 9 CORESPONDENŢA VERSUS CONCORDANŢA s ABORDĂRI EMPIRICE ALE CONCORDANŢEI 0 REZUMAT I ersonalitatea este o unitate în diversitate — o unitas multiplex. aşa cum există. în primii ani el reacţionează într-un mod de tipul „totul sau 377 nimic". energiile disponibile sînt mobilizate într-un curs maxim integrat al conduitei. toate fiind stadii ce aparţin unui singur agent continuu. Deşi examinarea trăsăturilor şi dispoziţiilor privea în primul rînd multiplicitatea organizării personalităţii. Mare parte. *n primele luni de viaţă copilul răspunde ca un întreg ori de cîte °ri se emoţionează. Pe măsură ce creşte şi ri-i^ renţierea se accentuează. Va fi util să le reamintim. intră în joc cîteva dispoziţii. După ce au renunţat cîteva decenii la acest concept. aşteptare. de asemenea. . a conchis în silă şi fără prea mare convingere că un agent (un eu) caracterizat de . în al doilea rînd. Mă gîndesc că cel ce suie poate nu e tînăr şi nici viguros. Aceasta este o problemă care te pune în încurcătură din două cauze : mai întîi. în capitolele precedente am considerat diversitatea în termeni de trăsături şi dispoziţii. Integrarea ecfr librează procesul segmentar de diferenţiere. Dar pe măsură ce unitatea primitivă se reduce. chiar în timp ce procesul contrar de diferenţiere coi^ tinuă. conflictul. în mod fundamental nesigură şi dependentă. în orice moment. disocierea. Sînt implicate atît dispoziţii motivaţionale. cam deprimată. A integra înseam'~ a forma elemente mai cuprinzătoare. sînt unificatoare într-un grad mare. Multe trăsături importante ale acestei persoane nu se dezvăluie prin mersul său. dotat intelectual sau agnostic. însuşi termenul eu implică unitate. lipsă de îndeplinire. Deşi acest curs al conduitei poate fi foarte mult determinat de cerinţele actuale (schimbarea unui cauciuc. El este incapabil amînare. chiar dezintegrarea personalităţii nu au o semnificaţie separată de presupunerea că persoana — tot timpul — este o unitate fundamentală şi continuă. Problema este. Ele se întreţes ca o tapiserie. Concepţii filozofice Mulţi filozofi afirmă că tot ceea ce facem. în virtutea procesului de integrare. Aud pe cineva suind treptele de lemn de lîngă uşa mea deschisă. Pe baza mersului nu pot spune dacă omul are interese estetice. că mare parte din personalitatea acestui om este convergentă într-o activitate zilnică obişnuită. Un conflict actual nu ar putea fi cunoscut decît în termenii de unitate anterioară sau de unitate sperată în viitor. aşteptarea unui client sau interpretarea la pian). cît şi stilistice. existenţa sa rezidă în devenire". că este o persoană cu conflicte. şi aces'a e lucrul cel mai important. o dispoziţie cardinală este. într-ade-vâr. Scriitorul german Herder spunea : „Omul nu e niciodată complet. are numai reţele de organizare. Chiar şi o experienţă simplă şi obişnuită cum este decepţia presupune acest lucru. Această dialectică a divizării şi unificării am discutat-o în capitolul 5. în teoria noastră asupra trăsăturilor şi dispoziţiilor ţţjjern seama de interdependenţa lor. într-un sens complet diferit. mai ales cînd este implicată emoţia. apare o u • tate învăţată. prin definiţie. Faptul că avem conflicte şi dezacorduri în scopurile noastre este o dovadă de unitate. deşi statică. De exemplu. Cînd o persoană acţionează. această unitate primitivă se reduce. Filozoful Hume. discuţia noastră despre simţul în dezvoltare al eului (capitolul 6) formează un preludiu pentru prezenta cercetare a unităţii. un semn al unităţii. pentru că este discutabil dacă unitatea este vreodată realizată. Mai mult. există un proces constant în această direcţie. se calmează sau îşi exprimă emoţia. Retrospectivă în capitolele precedente am întîlnit variate aspecte importante ale problemei unităţii. Să spunem că diagnosticul meu e corect (şi constatăm adesea că aprecierile noastre bazate pe activităţi expresive cum este mersul se confirmă). ca toate trăsăturile cardinale. Putem spune : „Acel mic gest al lui spune multe" şi înţelegem prin această afirmaţie că multe niveluri complexe ale personalităţii erau unificate (convergente) cu actul momentan. Ajungem acum la problema unităţii. unitatea (de moment) este văzută în principiul convergenţei. de gradare. uşor poticniţi şi nesiguri. spunem sau sîntem presupune unitate.1 Acest subiect a frămîntat pe mulţi. în mica copilărie există un grad înalt de „unitate dinamică". Paşii sînt grei dar înceţi. probabil că focalizează multe atitudini adînc înrădăcinate. de exemplu. în legătură cu acest subiect trebuie. dar nu toţi au ajuns la aceeaşi concluzie. Unificarea. psihologii au revenit la el. în sfîrşit. Se pot extrage douăzeci şi opt de feluri d# îngheţată din douăzeci şi opt je containere etichetate . pentru că sînt multe sensuri în care termenul unitate poate fi aplicat personalităţii .

Chiar fiinţa cea mai slabă manifestă o tendinţă de bază pentru îmbogăţire. întrucît omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. există o normă de perfecţiune (a omului aşa cum ar trebui el să fie) care îndrumă.continuitate era mai mult o iluzie decît un fapt fundamental. Pentru a atinge un scop trebuie să depăşim confuzii. ifansl. aşa cum unitatea unui acoperiş de şindrilă constă îna°te prapunerea şindrilelor. Extinzând acest ultim punct de vedere. Brightman. Person and reality. cap. Dragostea' de a învăţa.). deşi imperfect. 1958. energia se dispersează. Filozofii aşa-zis romantici din secolul Unitatea ca %efort rii filozofice este în ilor. conatus ia forma unei tendinţe de a se dezvolta în forma perfectă proprie fiinţei respective. General psychology front the personalistic standpoint. conduce. cînd atragem atenţia asupra lor. chiar dacă mai puţin complicată. Aceşti filozofi admit că formele inferioare de viaţă realizează mai uşor unitatea. 379 ficator. Magda B. este o forţă unificatoare. Cînd scopul este atins. New York. 14. La fiinţele umane. trebuie să existe un „ego pur'' care conţin^. datorită raţiunii şi alegerii saîe." să garanteze unitatea personală de-a lungul vieţii. o „relaţie sistematică" (Whitehead) sau un „conatus" (Spinoza). Ei văd unitatea în natura „sistemică" esenţială a personalităţii. O persoană centrată pe devenirea a ceea ce vrea să devină este mult mai integrată decît una care şi-a atins scopul — şi nu mai are spre ce să năzuiască. 449. Aşa cum subliniază Kayserling. Vezi şi • S. J. este acela de 2 Cf. discordii şi obstacole. Kant ajunge la opusă. Ceea ce integrează energiile noastre este urmărirea unui scop. G. psihologii tomişti spun că eul unificator are un scop obiectiv şi inevitabil. Efortul implicat produce unitate. Niciodată nu atingem complet ceea ce iubim . ca să luăm un exemplu. W Stern.2 Această direcţie de gîndire atrage atenţia asupra convingerii unor autori că problema unităţii nu poate fi avută în vedere fără ca în acelaşi timp Să se ia în considerare natura şi destinul ultim al omului. A. Sensul scopului este idealul unei persoane perfecte. 380 \ arăta că este necesară o rafiAare filozofică pentru a ajunge la o orie complet satisfăcătoare despre natura unificării în viaţa perO direcţie a gîndirii filozofice este în mod special apropiată inventarul psihologilor. selecţionează conduita s-astfel realizează activ unitatea. The human an approach to an integral theory of personality. nu. activitatea unificatoare a evului. 1938. dar posedarea cunoştinţelor. decît fiinţele umane. Omul întrezăreşte calea spre unitatea ultimă şi în măsura în care o urmează. argumentînd că întrucît noi ştim că actele noastre rate sînt ale noastre. Alţi filozofi evită presupunerea că eul este un factor unifica-tor. Esenţa eului este să depună efort (nu totdeauna încununat de succes) pentru un grad mai înalt de perfecţiune decît cel pe care îl posedă în prezent. Filozofii care ^ urmat după Kant se pare că adoptă una din cele două concept^ Fie susţin că eul este un garant pasiv al unităţii — o „bază cont'' nuă" fără participare activă şi'„intervenţie" . care au atîtea potenţialităţi mai diversificate care reclamă realizare. dincolo de limitele sale prezente. Ei postulează o „tendinţă spre stabilitate'" (Fechner). Spoerl. pur şi simplu conti-nllăm să iubim şi să dorim tot mai mult. by H. Macmillan. el va realiza o unificare efectivă a personalităţii sale. după Spinoza. un pescăruş care prinde rapid hrana pe malurile unui lac reprezirtă o unitate mai perfectă. . aşa cum individul se concepe pe sine să fie. Ronald.. dar că unitatea rezidă în suprapunerea unor stări si succesive. El a decis că oamenii sînt alcătuiţi din demente discontinue de experienţă. p. decît o fiinţă umană în căutarea pîinii zilnice. New York. William James — luptîndu-se °u aceeaşi problemă — a conchis că nu există nici un principiu uni1 Cf. comandă. Ronald. Scopul nostru. motivul este acela că ele reclamă un studiu mai proiund decît îl putem oieri aici. Filozofii aşa-zi jl XlX-lea preferau să spună : „Un om este ceea ce iubeşte". New York. Ar noi d. progres. Casson (Eds. Sll~ Aşa cum am văzut în capitolul 6. Dacă aceste variate soluţii filozofice par confuze. fie susţin că eul est" un jactor care vrea.

abilităţilor.Un psiholog. este să ^staţi că ai „fost utilizat pentru un scop recunoscut de tine însuţi *ePt puternic". Lecky.. aceea că l-ar putea în aşa fel ademeni încît n-ar mai lupta pentru completitudine. Această linie de gîndire identifică sănătatea în cadrul personalităţii cu o imagine de sine completă şi unificată. New Island. „eul" conferă unitate. care este o discriminare sau bifurcare. ci ceva pe care ne străduim de-a lungul întregii vieţi să-1 construim. def~ neşte personalitatea drept „o organizare de idei care sînt simţit" a fi compatibile una cu alta. sau chiar să-i înţeleagă esenţa.. Biblia acordă importanţă acestui lucru. Psihologul Jung recunoaşte aceeaşi situaţie în definit5 a sa despre eu. Imaginea de sine include nu numai o viziune despre . Tocmai în acest sens special. Epistola Sf. Deprinderile noastre de analiză intelectuală ne împiedică să atingem o asemenea unitate subiectivă perfectă. o nouă unitate şi o nouă maturitate a personalităţii au fost realizate. mai ales a scopului vieţii pe care şi 1-a fixat („un popor liber pe un pămînt liber") a fost salvarea sa. Mefisto a făcut o prinsoare cu Faust. acel material în care sîntem autoimplicaţi. Mulţi oameni nu reuşesc să realizeze o unitate sănătoasă a personalităţii lor din cauza autoînşelării. lacob previne că „un °m nehotărît este nestatornic în toate căile sale". 1947. O extindere a acestei căutări în*domeniul misticii se găseşte jni budismul Zen. Cari Rogers. Satori este o trăire a unităţii : eul şi non-eul se unesc. 1945. este legată de uniformitatea "r cOntinuitatea semnificaţiei proprii pentru alţii5.. Efortul difuz Poate distruge unitatea. Un scop major este adevăratul unificator. Some observations on the organization of personal-» în „Amer. Este dificil pentru mintea occidentală să realizeze o asemenea experienţă mistică totală. Scopul disciplinei Zen "este trăirea satori-ului sau a iluminării. dar şi despre .6a noi experienţe trebuie să fie simţită că este compatibilă cu ideile de-acun" prezente în sistem.. maestru Zen.. în acest caz. Self-consistency: a theory of personality..) Acest subiect l-am discutat în capitolul 5.4. Psychologist".ce doresc să fiu" şi „ce ar trebui să fiu". Doctrina unităţii-prin-efort pretinde unitate de intenţie. Din acest punct de vedere. . Existenţialistul Kierkegaard insistă asupra faptului că pentru a fi sPiritual întregi trebuie „să voim un singur lucru". sau cel mai bine. Zen aspiră la cunoaşterea totală a naturii proprii a cuiva.ce sînt eu'fc. ideile a căror incompatibilitate e recu noscută pe măsură ce se dezvoltă personalitatea. ^evărata bucurie a vieţii. e interesat de importanţa ajutorării oamenilor pentru a realiza o imagine de sine care să fie exactă şi completă. sarcina fiecăruia este să descopere £jne sînt eu ?■' Cînd această întrebare primeşte un răspuns satisfăcător. Lecky. Evanghelia ^•_ Luca spune : „Nici un slujitor nu poate sluji la doi stăpîni". scrie : Intelectul se forţează şi fragmentează experienţa pentru a o supune unei tratări intelectuale. în cursul vieţii3. învăţăm numai ceea ce se potriveşte cu imaginea noastră despre sistemul eului. Sentimentul original de identitate este astfel pierdut şi intelectului i se permite să aibă modul său caracteristic de fragmentare a realităţii în părţi separate6. există o asimilare constantă a ideilor noi şi expulzarea uno" idei vechi. O aplicaţie importantă a teoriei lui Lecky se aTlă în domeniul învăţării. R. 358— 368. Dacă Faust ar fi cedat iluziei că şi-a atins obiectivul. Ar rezulta că atunci cînd toate modurile prin care individul se percepe pe sine — toate percepţiile calităţilor. asupra condiţiilor în care este realizată unificarea personalităţii. „Faust*' de Goethe ne oferă o viziune profundă asupra naturii umane . 382 Simţul identităţii eului reprezintă încrederea crescută că abilitatea de a gpţine uniformitatea şi continuitatea internă. 381 Unitatea şi imaginea de sine Implicată în doctrina efortului este prezenţa unui factor Co nitiv — o imagine de sine (pagina 131). în final a fost salvat pentru că s-a străduit necontenit spre scopul pe care nu 1-a atins niciodată." El adaugă faptul că o motivaţie c 6 pleşitoare în viaţă trebuie să menţină unitatea acestui sistem ■ Comportamentul exprimă efortul de a menţine integritatea şi unitat organizării. Mai ales în timpul adolescenţei individu încearcă să pună simţul identiiăţii proprii în acord cu relaţiile sale sociale. Astfel. Zen insistă asupra faptului că adevăratul eu nu poate fi cunoscut prin concepte analitice sau prin credinţă — cum au obi-feiul occidentalii —. 135. (Un alt mod de a formula problema este a spune că învăţăm numai. că identitatea proprie e separată de baza subsecventă a existenţei cuiva. Reunind împreună aceste aspecte ale imaginii de sine se face apropierea de unificare. Ca toate marile epopei. După Jung eul nu e ceva ce avem. O abordare oarecum înrudită se constată în conceptul neo-freudian de identitate. ar fi fost damnat. Erikson scrie : 3 P. Pentru a fi imediat asimilată. scria George Bernard Shaw. trebuie eliminate din sis" tem. Ml 4 C. Pe de altă parte.. Rogers. atunci această realizare este însoţită de sentimente de confort şi eliberate de tensiune. ideea formată ca rezultat al Ur. p. Erikson face din el nucleul unei versiuni moderne a psihanalizei. . toate percepţiile propriului eu în raport cu ceilalţi — sînt acceptate în conceptul conştient şi organizat de eu. 2.. impulsurilor şi atitudinilor persoanei. Un alt autor. ci s-ar abandona pe parcurs unei stări tentante de autosatisfacţie. Suzuki.Goethe a apreciat că la Faust tocmai căutarea neobosită a obiectivelor.

fcii atunci cînd nu sînt aşa de legate. W. se poartă astfel . 79—99. Christian and Buddhist. abnorm. 89. Şi astfel majoritatea oamenilor. 1959. Princeton. Din afară s-ar părea că Eliza nu posedă nici o constanţă în personalitatea ei. ca o se comportă în consecinţă. Şi tocmai factor" esenţiali explică o asemenea unitate care se găseşte în personali1 tate. central şi important în viaţa noastră. se menţin la un nivel destul de constant de adaptare dominantă. Har-P» i957 i957t p 105 E. Şi totuşi nu putem spune că structura personalităţii sale este de aceea lipsită de unitate. Trăsăturile comune sînt numai variabile după care comparăm o populaţie mare de oameni.J. New York.. un al doilea set echivalent de teste a fost dat şi atmosfera s-a schimbat vizibil. spunem că majoritatea oamenilor răspund în acelaşi mod semnificativ item cu item şi moment cu moment. După un interval de timp. S. pentru a ne exprima d ai pe scurt : funcţiile esenţiale tind să unifice personalitatea. T. Psychoanalysis and Zen Buddhism. Soc. Psychol. 1943. 6 D. . 5 E. O învaţă să vorbească într-un elegant şi constată că se supune prompt ordinului său. N. Atît efortul cit şi imaginea de sine sînt aspecte esenţiale ale personalităţii (capitolul 6). H. New York. Maslow. în „Psychologia". cap. monotonă. în eroina. Dacă' spune să se poarte ca o slujnică. este luată . Shaw. Sondajele de opinie publică arată că oaraen» care se simt siguri în legătură cu o problemă. 1941. p. fie că aceste variabile au sau nu o importanţă centrală în viaţa lor. Princeto Univ. o florăreasă ignorantă.11 Dovada unităţii care provine din corelarea măsurătorilor efectuate într-o populaţie generală o vom numi o dovadă a corespondenţei. Putem risca o generalizare : Unitatea Personalităţii trebuie căutată mai întîi în funcţiile esenţiale (şi nu m cele ocazionale sau periferice). Press. Prin acest termen înţelegem că scorurile subiecţilor la o scală a unei trăsături comune sînt destul de constante. în afară de conceptul de corespondenţă (dovada unităţii unei trăsături comune) e necesar conceptul de concordanţă (dovada unităţii dispoziţionale). submisivă sau mijlocie. 10 H. s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la celelalte cinci teste. dar adulţii au pierdut-o. în „J.Deşi această direcţie de gîndire e străină concepţiilor occidentale despre personalitate. New YorK Int. Suzuki. 5. Gauging public opinion. o Univ. Sau. 383 Ne amintim de povestea lui G. După fiecare din cele şase teste li se cerea să lor-' muleze gradul de siguranţă pe care-1 simţeau în legătură cu precizia performanţelor lor.10 9 G. Schimbarea a fost efectivă. Harper. în prima. Dar la bază o explicaţie unificatoare a conduitei sale : e îndrăgostită de profe^ sorul ei. Pentru cele şase teste a existat o cons antă redusă în aceste aprecieri ale certitudinii. dominanţă — supunere) are un coeficient de fidelitate de 0. Dragostea ei este un factor esenţial. Autorii conchid că încrederea este o trăsătură constantă de personalitate cînd ego-ul este implicat.". The irifluence of ego-lnvolveineni on confidence. Este adevărat că studiile statistice asupra trăsăturilor comune pOt să ne ofere unele dovezi referitoare la constanţa sau unitatea personalităţii. 1954„ • 214—217. Motivation and personality. Cînd spunem. H Erikson. ea se reflectă în scrierile lui Fromm7 şi Maslow8 care consideră că omul poate să-şi sporească mult unitatea învăţînd să evite dihotomiile afectiv-intelectuale şi cultivînd experienţa unui caracter nemijlocit şi creator pe care copiii o posedă. 249—258. Klein şi Schoenfeld au dorit să studieze siguranţa Ca atribut al personalităţii.85. B. Mysticism. 2. fără implicarea ego-ului. Dar sînt multe împrejurări 'în care pentru motive esenţiale măsurătorile unei persoane nu corespund.9 Implicarea ego-ului în orice situaţie pare să aducă o constanţă mai mare. C an tril. 384 Să generalizăm punctul nostru de vedere : gîndurile şi com-tl au o constanţă mai mare cînd sînt legate de ceea ce fi ld l 'j considerăm a fi cald. 36. Pygmalion. conchidem. Dacă se simt mai puţin siguri (mai puţi" autoimplicaţi) sînt variabili şi inconstanţi. Subiecţii au fost puşi în stare de tensiune mai mare. atmosfera era neutră. Să ne referim la un studiu experimental. Subiecţii erau numai cobai de laborator făcînd gesturi de rutină. li s-a spus să-şi dea toată silinţa pentru că rezultatele acestor teste de inteligenţă vor fi introduse în dosarele lor şcolare. A. de exemplu. că testul pentru o anumită trăsătură (de exemplu. dar că este variabilă şi inconstantă cînd subiectul nu are un interes esenţial în joc. Klein. Corespondenţă versus concordanţă Urmează un corolar. Fromm. Press. Funcţiile esenţiale şi unitatea. Identity and the life cycle: selected papers.de profesorul pentru a-i educa vorbirea. Au dat unui grup de subiecţi o serie \ de teste de inteligenţă în două condiţii experimentale. 1959. Aprecierile asupra încrederii au devenit foarte constante.. vor fi destul de constanţi (unificaţi) în a susţine toate propunerile care sînt lf" gate de acea problemă. Trebuie să ne aşteptăm ca să fie evidentă o unificare mai mare în dispoziţiile personale decît în trăsăturile comune. Schoenfeld. Un student care s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la un test.

Un genotip profund de autocentrare e I plică ambele grupuri de acte contradictorii. Psychol.» substituind astfel faptelor o interpretare arbitrară." no. dar pînă acum avem metode puţine care să ne ajute să stabilim aceste idei pe o bază ştiinţifică. Enunţul următor împinge problema prea departe : Unitatea unei persoane poate fi trasată în fiecare clipă a vieţii sale ^u există nimic în caracter care să se contrazică. mentul personal. Pe de o parte nu există nici îndoială că studiile experimentale şi statistice tind să subesti3 eze unitatea personalităţii pur şi simplu pentru că tehnicile lor reuşesc să se concentreze asupra domeniilor esenţiale ale yjeţii individuale. Gang tind Charakter. Psychol. O asemenea exagerare este clară mai ales în necrologuri. Adesea ne putem afla în eroare. Nu e strict adevărat că nu s-a făcut nici un progres. taţi mai mari decît se justifică. Pe de altă parte. dacă numai noi cunoaştem rădăcina concordanţelor. 56. putem spera să descoperim nimic ^aî mult decît o schemă generală şi o structură parţială. f. Există cazul fetei de treisprezece ani care a fost îndru mată spre consiliere deoarece utiliza un machiaj excesiv faţă. dar era ■ u Se poate merge mai departe şi să se studieze cantitatea de „integrare" Prezentată de indivizi la multe trăsături. Am făcut unele progrese în fabricarea pietrelor de construcţie (trăsături) şi în denumirea lor. e uşor de citit într-un comnortarnent discordant o unitate mitică. ed. Dacă dispoziţiile pe care le descoperim sînt foarte generale şi intense (cardinale sau centrale) sîntem aProape de descoperirea temei sau a temelor unificatoare ale 387 77 . Ce anume determină forma totală a personalităţii nu ştim. Dacă o persoană care ne « cunoscută pare neconcordantă cu ea însăşi. 1931. 1943. 265 bine integrată în ceea ce priveşte dragostea ei pentru sorul Higgins. stil de viaţă. că totul în personalitate s-ar dovedi a fi coerent cu restul. în „Amer. 45. Eliza Doolittle era absurd de neintegrată în modul de a vorbi şi de a se comporta . Franke. J. Activităţi şi trăsături „nerelevante" sînt îndepărtate. Răspund ei la întrebări în fiecare *i în acelaşi fel sau sînt variabili ? Un asemenea procedeu de măsurare a trăsăturii comune de „integrare" generală a fost propus de R. Capitolul precedent a menţionat metode variate pentru descoperirea dispoziţiilor personale. chiar detaliate. în „Z. 12 R. 335 ~.După cum am văzut. în cel mai bun caz. Nici nu trebuie să spunem. sînt complet concordante. 58. Fluctuation of sentiments and attitudes as a measure of character integra-'*°n and of temperament. care era ea însăşi studioasă şi avea un ten natural frumos. Apare un grad remarcabil de unitate — mai mare decît a fost prezentat vreodată la persoana respectivă în viaţă. B. Cînd ştim acest lucru. unitatea personalităţii este numai o chestiune qrad şi trebuie să evităm exagerările.". Operaţiile standard sînt prescrise în studiile statistice ale corespondenţei. Integrarea nu este niciodată perfectă Şi astfel.. aceasta este numai un inchau aj inadecvării şi superficialităţii observaţiilor noastre anterioare12. Avea o pasiune puternică pentru profesoara ei. Cattell. avem unele idei despre problemă. p. a rui dezordine din biblioteca de care se ocupă. Scindarea aparentă din personalitatea fetiţei a fost ' rapid explicată. Fetiţa era în întregime concordantă în strădania ei de a fi la fel ca profesoara iubită. by H. Din nou. structură totală rămîn în cea mai mare Parte simple concepte. Bogen and Lipmann. exis^~ o corespondenţă redusă dar o concordanţă mare în person 5 litatea sa. La pagina 364 am consemnat cazul profesorului D. dar pentru a detecta concordanţa adesea trebuie să facem o interpretare clinică — a cărei corectitudine e greu de dovedit. angew. Autorul doreşte să extragă „esenţa" sau semnificaţia vieţii ca întreg. Sarcina devine mai dificilă prin faptul că nu ne putem aştepta la o unitate completă. Concepte precum concordanţă. Profesoara ei a simţit că ceva nu e „în regulă". deşi lipsite de pondenţă. contrasta f^ reuşea să corespundă) cu meticulozitatea legată de D soana şi biroul său. 195—216. vedem că înseşi rea şi comportamentul ei inconstante. Reperăm o profundă. gste dificil a menţine echilibrul. Probabil că tocmai din acest motiv cercetătorii din domeniul personalităţii tind să treacă cu vederea situaţiile genotipice din viaţa individuală care ajută la rezolvarea contradicţiilor aparente din comporta-. genotipică (pagina 365). se produce o exagerare inevitabilă a constanţei. Admitem totuşi că nu e uşor de stabilit cu certitudine diagnosticele noastre intuitive asupra concordanţei. Aşa cum a arătat acest capitol. în biografii. Este mai uşor să fii „obiectiv" în studierea corespondenţei măsurătorilor decît în studierea concordanţei. dar un progres mic în arhitectură. Abordări empirice ale concordanţei Ziua unei psihologii cu adevărat morfogenetice nu a sosit încă. Acest lucru produce o imagine a unei uni.". 386 jn definitiv. Această deprindere părea tristă în contradicţie cu na tura ei studioasă.Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd.

deşi. Metoda permite studiul cantitativ al structurilor calitative. Este uşor să se determine cîte asocieri s-ar produce prin hazard. Unul din scopurile principale ale ştiinţei este să facă predicţii exacte. Metoda reclamă ca un evaluator să grupeze diferite referinţe care privesc o personalitate preluîndu-le dintr-o mulţime de referinţe care sînt luate şi se referă la multe personalităţi. Referinţele pot fi de diferite tipuri : biografii. înainte de a ne adînci în metode. iar apoi să se determine cît de superior hazardului poate fi un evaluator dat.ci'ise „„. =gs=y ^ p T -ff . alte metode ne conduc jnai departe în considerarea problemei interrelaţiilor. pp. 20) Per. Metoda asocierii are avantajul că permite ca producţii complexe să fie orînduite cu alte producţii complexe. deşi nu aruncă nici o lumină asupra cau-zelor ei.. care sînt legate între ele. Harnl0' J943. Deşi majoritatea acestor metode se concentrează asu-ra unei trăsături sau cel mult a cîtorva. patru sau Uinci dispoziţii centrale într-o viaţă. Din cunoştinţele despre aceşti oameni vi se cere să potriviţi numele cu scrierea muzicală caracteristică.> w ţfii vieţi. chiar dacă stabilim ferm. fără ca mai întîi să se întreprindă vreun proces de analiză.13 Predicţia.) Capitolele următoare privesc metodele pentru evaluarea per-ollalităţii. vom menţiona două tehnici care au o semnificaţie specială pentru problema de faţă. fotografii. BeethovUs şi Mozart (dîn W. New York. (Totuşi. nality. specimene de scris. vVnif11 The Expression oj p"". Beethoven şi Mozart. Metoda asocierii estg un mod excelent de a de~ monstra concordanţa. scoruri la diferite teste. ne întrebăm încă despre felul . Principiul asocierii este ilustrat în figura 29. Cele trei manuscrise muzicale reprezentate în figură au fost scrise de trei compozitori binecunoscuţi : Bach. să spunem. cum am spus. Asocierea*. Dacă am cunoaşte concordanţele . Sau se pot combina aceste producţii cu numele autorului. nu ne spune de ce un evaluator percepe concordanţa dintre ele. producţii artistice sau orice altceva. Figura 29. Manuscrise zicale de Bacii.

. V e r n o n. 307—311. 149—177. (Desigur că nu am putea prevedea răspunsul exact. Vezi. Addison-Wesley. Predictia morfogenetică. Nu prevede niciodată ce se va întîmpla unei anumite persoane. putem fi tentaţi să spunem că am şansa de 6 la 10 de a merge la film săptămînă aceasta. Filozofi. este de asemenea adevărat că comportamentul viitor al unei persoane depinde în ultimă analiză de ceea ce ea este — şi nu de felul grupului căruia îi aparţine. Handbook of social psychology. B u s h. Ceea ce putem cel mai mult spera este să găsim grade de concordanţă şi direcţii mai mult sau mai puţin constante de dezvoltare. cred. E. Cunoscînd tendinţele medii putem prevedea cîţi oameni se vor naşte sau vor muri în următoarele douăsprezece luni . se propun cîteva concepte psihologice pentru a explica unitatea aşa cum există — dintre ele. Metodele empirice pentru determinarea dispoziţiilor personale ar părea cele mai promiţătoare în a ne ajuta să găsim temele majore ale unităţii unei vieţi. Deşi metodele empirice rămîn în urmă. Biologii morfogeneticieni subliniază proprietăţile formale specifice fiecărei fiinţe vii care o fac să fie o unitate independentă. Enunţul este într-adevăr fără sens. teologi — toţi au ceva de spus. Predictia sta-tistică — genul utilizat de agenţiile de asigurări — poate fi uitrii tor de precisă pentru o masă mare de date. dacă va avea un accident. I. Din nefericire. (Nota trad. a examinat dovezile pentru asemenea studii de pre-vjziune statistică. Putem spera că.". Din punct de vedere strict empiric. cum o vom numi aici. 1954. stilul de viaţă şi diferite conceote existenţiale înrudite (care vor fi discutate în capitolul 22). Ae problemă. R. poeţi. 390 Aşa cum am văzut în capitolul 1. de asemenea. există o eroare logică serioasă făcută în examinarea predicţiei statistice. Dar în această problemă se dezlănţuie o controversă vie. identitatea de sine.). am putea prevedea cu succes mare parte din viitorul ei. precum şi un rezumat al unor cercetări anterioare care au utilizat metoda sînt date în P. Am citat deja opinia că predicţiile cu succesul cel mai mare provin din cunoaşterea apartenenţei de clasă a unei persoane. Astfel. Mass. imaginea de sine. Bull. Deşi este adevărat că majoritatea soldaţilor de profesie pot avea anumite stiluri de comportare.) în măsura în Ca 6 prevedem corect pe baza cunoştinţelor noastre despre concordant6 am îndeplinit cerinţa ştiinţifică de a dovedi obiectiv constant personalităţii. 33. trebuie să fim capabili să spunem cu mai mult succes dacă se va duce sau nu la film. III = Bach. se bazează pe o înţelegere atentă a unei persoane şi a dispoziţiilor ei (adică pe idiodinamica vieţii sale). 1963. The matching method applied to investigations of personality. fluxul ordonat şi constant la Bach. psihologia a pătruns pînă acum cu greu în acest domeniu de cercetare. intrigat. zbuciumul vijelios la Beethoven — calităţi reflectate nu numai în muzica şi scrisul lor dar şi-n viaţa lor perso-nală ca atare. ca cele făcute pe bază de intuiţie clinică. Sursa dificultăţii. putem prevedea destul de bine cîţi morţi de accidente de maşină vor fi la un sfîrşit de săptămînâ • putem chiar să spunem că dintre cuplurile avînd un anumit mediu familial şi anumite calităţi personale 70% vor divorţa. în „Psychol. dacă va căuta să divorţeze. Dacă şase din zece americani merg la filme în fiecare săptămînă. metodele statistice vor fi aplicate tot mai mult în studiul caracterului integrat al vieţii individuale. încît nu putem considera problema pînă acum rezolvată. M o s t e 11 e r. A conchis că acele studii făcute pe baza unor gjjnple scoruri la teste şi alte criterii statistice erau la fel de bune.) 13 Îndrumări pentru utilizarea metodei. Neuro-fiziologii ne spun că semnul distinctiv al sistemului nervos este capacitatea sa integratoare. F.mai adînci dintr-o viaţă. De fapt. ci numai * în original matching. Există două feluri de predicţie (vezi pagina 32). Dacă cunoaştem o persoană temeinic. Tehnicile specifice de asociere şi predicţie ajută la testarea preciziei percepţiilor noastre legate de concordanţă. aplicată la viitorul oricărui individ singular. de asemenea. Voi merge sau nu voi merge şi numai cunoaşterea atitudinilor mele. îmbinarea corectă pentru figura 29 : I = Beethoven . R. II = Mozart. funcţii esenţiale (opuse celor periferice) şi alte reprezentări ale eului . Rareori putem prezice cuvintele exacte care prietenii noştri le vor utiliza în exprimarea plăcerii cînd ^ dăm un dar.. dacă nu superioare. în viitor. De fapt. putem spune că întreaga poziţie prezentată în acest capitol şi în cele precedente pledează pentru superioritatea predicţiei morfogenetice faţă de cea statistică. Rezumat Problema unităţii personalităţii este multilaterală. Majoritatea oamenilor percep rapid unităţile : capriciul vioi la Mozart. rezidă în faptul că psihologii nu au învăţat încă cum să descopere dispo-ziţiile personale pe care se bazează predicţiile lor. Predictia statistică se referă întotdeauna la distribuţia specifică unei populaţii largi. dar că le va plăcea sîntem siguri. studiile pe care le citează sînt atît de parţiale în esenţă si atL de puţin comparabile între ele. Lindzey (Ed. Cambridge. psihologul Meehl. a intereselor şi a situaţiei ambientale va spune dacă voi merge sau nu. 389 o serie de răspunsuri. Selected luantitative methods. în G. decît dacă aplicăm medii statistice la cazul său. Poate convingerea ei cea mai certă este că nici o personalitate nu e total unificată. O structură nu e niciodată completă. în capitolul 8 am subliniat concepţia că a şti că un om este „soldat de profesie" înseamnă a avea o bază pentru o predicţie mai buna decît dacă cunoaştem numai trăsăturile sale „vagi".

chiromanţia. numerologia. deducţia cu prejudecăţi. în capitolele 3 şi 4 am recunoscut contribuţiile bil io giei. ca a oricărei alte ştiinţe (sau a simţului comun). mai cuprinzătoare şi sinoptice. STATUSULUI ŞI BOLULUI 0 3. altele. excludem unele mijloace Populare de „citire a caracterului". fiecare avînd un loc adecvat. ŞI FIZIOLOGIC « 2. Majoritatea metodelor inventate pînă acum pentru studiul personalităţii nu se ocupă de ansamblu. STUDII ASUPRA APARTENENŢEI SOCIOCULTURALE. anecdota neverificată. deoarece în prezent ele nu par Promiţătoare — printre ele.) Majoritatea metodelor noastre actuale de evaluare se ocupă de substructuri ale ansamblului. Cum vom clasifica metodele ? . Dar rămîn multe metode legale şi promiţătoare. Un poet a spus că omul realizează unitate cea mai mare cînd aspiră constant spre „înălţimea care se dove deşte prea înaltă şi spre eroismul care este prea sublim pentru pămînt". Urmărirea (nu atingerea) unor scopuri majore este care modelează o viaţă. DIAGNOSTICUL CONSTITUŢIONAL. Figura nu include contribuţia metodelor literare şi filozofice a căror importanţă de asemenea'0 recunoaştem. Unele din ele se concentrează pe un detaliu mic . iar în capitolul 8 pe cele ale ştiinţei socioculturale. EVALUAREA CLASIFICATORIE 'upă ce am plătit tribut unităţii personalităţii (în măsura în care este o unitas) revenim la problema multiplicităţii. Ca şi alte ştiinţe. psihologia a elaborat o serie tehnici speciale pentru a face o observaţie sistematică şi garanta interpretarea. Excludem desigur mijloacele neîngrijite şi ilegitime pe care psihologia a învăţat de mult să le ocolească : bîrfa. Scopul studiului psihologic este să tăţească capacitatea noastră de a evalua personalitatea peste p p nh^ Iul de exactitate pe care îl putem atinge prin bunul simţ neajutor &~ In acest capitol ne ocupăm de procedeele care urmăresc ^ scop. Personalitatea este un lucru atît de complex încît fiecare metodă legitimă trebuie utilizată în studierea ei. frenologia. EŞANTIONAREA CONDUITEI # 6. Personalitatea nu e un dat exclusiv al cercetării din ştiint psihologică.391 Poate că cel mai util concept dintre toate este unul pe Ca psihologii îl împart cu mulţi filozofi — unificarea vine pe Cai efortului. astrologia. (Un sceptic remarca faptul că nu putem face nimic altceva cu o „personalitate totală" decît să-i trimitem flori. Metoda de bază a psihologiei. DOCUMENTELE PERSONALE ŞI STUDIILE DE CAZ « 4. PARTEA A IV-A evaluarea Personalităţii CAPITOLUL 17 O trecere în rţvistâ a metodelor CUM VOM CLASIFICA METODELE ? * 1. este observaţia unui dat şi interpretarea sems 395 ncauei sale. AUTOEVALUAREA ft 5. merg în direcţia întregului insesizabil. Figura 3n ne ajută să punem în perspectivă gama largă de discipline implicat în studiul complet al personalităţii. De asemenea. exemplul unic exagerat. Cu cît scopul este mai intangibil cu ayt poate fi mai formativ.

2S Rosenzweig. modul de interpretare (dacă e detaliat şi prescris. ^ 6. Tehnici psihologice speci--fice de evaluare . 21. Investigating and appraising personahty.' Bull. T. 1957. funcţii cognitive sau motorii). Campbell. 4. Metodele proiective sînt de trei tipuri : expresiv motorii (de exemplu gesturile şi scrisul). aperceptiv-di-narnice (interpretarea desenelor.). am putea clasifica metodele în funcţie de : 1. 396 ştiinţe biologi ce „rf pan accentul pe constituţia fizica) . teoriile ce stau la baza elaborării unui instrument (dacă derivă din psihanaliză. dacă e limitat la o trăsătură sau e holistic). 56. autoevaluare. reacţii complet nedirijate ca în scrierea unei autobiografii) . în B. °t>iective approaches to personality assessment. creion-hîrtie. M. New York. A typo-'°9y of 'tests proiective and otherwise. Van Nos-trand. Metodele obiective includ măsurători fiziologice precum şi comportamentul observat în laborator sau în situaţii cotidiene. analiza factorială. Dificultatea este că dacă diferenţiem instrumentele numai după un principiu. obiective şi proiective? în metodele subiective el ar include orice formă de introspecţie.). 2. principiile de construire (dacă instrumentul este standardizat sau nestandardizat. perceptiv-structurale (de exemplu petele de cerneală ale lui Rorschach). metode proiective. instrucţiuni precise sau nedefinite.Există multe principii logice după care am putea ordona metodele de evaluare care se utilizează în prezent. E.1 Desigur că e de dorit să adoptăm o schemă de clasificare pe cît posibil simplă.G. Super. 3. 397 OBSERVAŢIE Şl INTERPRETARE Bunul simţ Ajutat de 1 Diagnostic constituţional si fiziologic. interviu sau test de personalitate hîrtie-creion. behaviorism şi aşa mai departe) . O schemă triplă suplimentară este avansată de Super. în clasă sau în situaţia naturală cotidiană) . condiţiile de administrare (în laborator. 158—168. On te classification of proiective techniques.Morfologie fiziologie KndccrTnologie Ştiinţe psihologice Icare pun accentul pe structura şi funcţia interni) PERS O NALITATEA Psihologia biologici Psihologia ffenerald Psihologia Psihologia Clinică socială Ştiinţe sociale (cere pun accentul pe mediu ) Antropologie Istorie Ştiinţe politice Econom i e SocTologîe FTIcsofio socialG Figura 30. dacă e proiectat în mod raţional sau derivat empiric. aprecieri făcute de către persoane cunoscute şi experimente de multe tipuri. B a s s. me-todfe de autodescriere. în T. dacă e cantitativ sau necantitativ. obiecte structurate sau nestructurate) . 7. 207 —210. fie autobiografie. asociaţii verbale şi altele). domeniile de personalitate explorate (de exemplu. aparate. Princeton. trăsături. J Cf G Lindzey. D. consult. Locul personalităţii în diferite ştiinţe Şi alte principii ar putea servi drept cadru de clasificare. imaginaţie. alegere obligatorie între două alternative. în mod necesar închidem ochii faţă de toate celelalte principii la fel de valide. Wiley.. aptitudini. I. B e r g (Eds. N. metode de observaţie. în „Psyehol. 2. alegere multiplă. A. sau deschis şi liber .J. 1959. 1959. în „J. frenetică Biometne .". Methods of psychology. drept cate-Sorii principale de clasificare. Theories and assumptions underlying aProaches to personality assessment. Andrews (Ed. 5. tipul de stimul prezentat subiectului (de exemplu. De asemenea D.". cap. dacă e nomotetic sau idiografic) . 1948. De exemplu. opinii. Rosenzweig sugerează ordonarea metodelor în funcţie de trei rubrici : tehnici subiective. Psychol. tipul de răspuns cerut (de exemplu. care alege.

Ele nu urmează un principiu unic de organizare. ■^tropometrie pentru a ne da cunoştinţe despre bazele personalizaţii (capitolul 4). importante de metode. undelor electrice cerebrale. Har399 . O clasificare a metodelor de evaluare Deşi această schemă simplă are un mare merit. Argumentul în favoarea lor este evident. începuturile lor. dar că structuri morale (de exemplu. asupra funcţiilor glandulare şi anatomice. reflexului psihogalvanic cutanat. dar cînd se produce o disfuncţie accentuată. Dacă această impresie e corectă. biochimie. De asemenea. gemenilor monozigoţi — se află doar . Studiile asupra constituţiei corpului. Deoarece personalitatea este într-o măsură 3 O trecere în revistă a metodelor fizice. E nece--ară ° cercetare constantă în genetică. Figura 31 este o reprezentare grafică a acestor tipuri mari. 2. Numărul şi complexitatea tehnicilor actuale fac ca cele d<? acum o generaţie să pară naive şi primitive. pare destul de probabil ca alternările normale de dispoziţie să însoţească modificări fiziologice. Studiul tipurilor somatice (paginile 71—74) este o metodă promiţătoare. Elec-troencefalografia este destul de avansată .Documente personale şi studii de caz Autoapreciere 7 Teste si scări Tehnici proiective 11 Eşantioane de conduita Evaluări Analiza în profunzime Comportament expresiv Procedee sinoptice Figura 31. ci par să reflecte destul de clar situaţia actuală din evaluarea personalităţii. Ofer în schimb o grupare minimă practică de metode cu unsprezece titluri. Capitolul 1 a demonstrat gama largă a individualităţii biochimice Dacă interpretăm corect cercetările făcute am spune că se pare că nu există relaţii specifice cunoscute între activitatea glandelor sau funcţiile metabolice şi trăsăturile unei personalităţi nonnale. somatotipul) şi mai ales anormalităţile mari se reflectă în formarea personalităţii. statusului şi rolului Sub titlul de poziţie culturală. Diagnosticul constituţional şi fiziologic Corelatele biologice ale personalităţii sînt importante. 398 1. endocrinologie.3 F Studiile în domeniul eredităţii pot fi făcute pe baza' tabelelor je înregistrare a familiilor elaborate de asociaţiile eugenice ca şi pe baza cercetării gemenilor monozigoţi (pagina 81). se pare că s-a stabilit că undele cerebrale anormale se găsesc frecvent în anumite forme de tulburări de personalitate (mai ales la epileptici). pare cam prea grosieră. dar dispoziţiile sînt numai riduri uşoare la suprafaţa structurii personalităţii. personalitatea este probabil că suferă o tulburare corespunzătoare. chimice şi fiziologice este fă-cutâ de R M A11 e n Personality assessment procedures. Iar tehnicile utilizate azi vor părea naive peste o generaţie. New York. atunci conchidem că personalitatea normală nu e reglată în detaliu de funcţii glandulare sau fiziologice specifice. Măsurători delicate ale funcţiilor fiziologice pot jj acum făcute cu ajutorul poligrafelor electronice pentru ca procesul în corelarea acestor măsurători cu caracteristicile temperamentului să fie asigurat. status şi rol sînt subsumate ^urnite metode care nu se ocupă de personalitate în mod direct ci de cadrul în care se dezvoltă personalitatea. Studii asupra apartenenţei socioculturale. Totuşi această grupare iargă de metode era validă acum o generaţie şi poate va continua să servească ca un cadru general în care invenţii şi îmbunătăţiri viitoare pot fi introduse.

soc. Ceea ce numim „documente personale" prezintă interes nu numai pentru psiholog. New York. 4E. CapuT"6 8 s-a ocupat de conceptul de „personalitate de bază". căci nici un individ nu oglindeşte exact apartenenţa sa naţională sau religioasă sau clasa sa socială. naţională. Şi astfel o evaluare corectă a personalităţii va include neapărat indicaţii privitoare la sex vîrstă ocupaţie clasă socială • apartenenţă socială. Fiul unui om bogat care devine socialist prezintă o problemă psihologică diferită de fiul unui conducător revoluţionar care devine socialist. 246—250. naraţiuni. actor. S-ar părea că există cel puţin o duzină de motive distincte. Poate că nici o autobiografie nu e total lipsită de autojustificare. P. ocupatin'1*16 căruia îi aparţine o persoană obţinem un anumit grad de cunosti^f probabile despre trăsăturile sale. biograf şi romancier. elaborată în afara oricărei constrîngeri. 4) chestionare cu întrebări deschise (dar nu testele standardizate) .! tate la persoana întîi. dar pentru a înţelege cazurile deviante ca şi pe cele relativ tipice este necesară cunoaşterea normelor şi rolurilor.determinată de convenţiile sociale. 2) jurnalele.". Chiar atunci cînd o persoană deviază mult de la poziţia sa socioculturală este important de ştiut normele de la care ea se îndepărtează. interviurile şi altele. Un scriitor se poate întrece pe sine în a dovedi că ceilalţi sînt mai păcătoşi decît el. 1956. 5) înregistrări textuale. 170—213. metodele etnologiei. în J. 400 Intrucît aceste studii asupra poziţiei socioculturale nu intră -n domeniul psihologiei nu e necesar să intrăm într-o examinare detaliată a metodelor pentru colectarea unor informaţii semnifi-cative. care aduce intenţionat sau neintenţionat informaţii referitoare la structura şi dinamica vieţii autorului. clasificările transculturale. pentru alte scopuri. S-a argumentat că asemenea cunoştinţe despre apartenenţa ] grup este mijlocul cel mai bun de a prevedea conduita viitOa a a unei persoane. J ° u~ r a r d au subliniat că evaluatorii masculini atribuie» aproape uniform acelea?1 trăsături mamelor lor — fapt care sugerează că există un tip de „personalitate de bază" corespunzător rolului de mamă : Mother concepts and judgments of young ivomen's faces. regională alte norme semnificative roluri în principalele grupuri cărora persoana le aparţine. 1. dar intensitatea acestui motiv diferă mult de la . Putem defini un document personal ca fiind orice mărturie scrisă sau orală. Perso~ nalitatea. care suSf. S e c o r d şi S.5 Printre acestea trebuie să includem cu siguranţă . Hunt (Ed. Pe lîngă acestea. observaţia prin participare. naţional. pp. este mai mult decît „latura subiectivă a culturii" — un adevăr pe care unii reprezentanţi ai ştiinţelor sociale par să-1 fi uitat. F. sau chiar mamă. istoria culturală. M. Pledoarie specială. Ronald. 0 parte din natura omului probabil că reflectă aceste norme. de obiceiuri şi coduri. 1944.4 Totuşi. un simplu raport asupra apartenenţei socioculturale nu e niciodată suficient în sine. Pentru unele scopuri sînt folosite datele de recensămînt. Toate metodele valide de determinare a cadrului social al vieţii sînt admise. 3) scrisori . incluzînd interviuri. ci şi pentru istoric. Guthrie afirmă că cunoaşterea apartenenţei de grup a unei persoane ne dă posibilitatea de a face o predicţie mai bună despre conduita sa viitoare decît ar face-o măsurarea trăsăturilor : Personality in terms of associative learning. R. 6) anumite compoziţii literare. 52. menţionăm diferitele documente scrise la persoana a treia : studii de caz. în „J. 3. biografii. religios. inginer militae fetişcană din Armata Salvării. lingvistica. Nici o personalitate nu e replica exactă a normelor predominante. Documentele personale şi studiile de caz Ajungem acum la metodele elaborate în cadrul ştiinţei psihologice (mai curînd decît biologice sau socioculturale). A şti că el sau ea este arab. 1) autobiografiile comprehensive sau de interes restrîns . McV. Totuşi prima de care ne ocupăm este încă într-o oarecare măsură interdisci-plinară.' că prin specificarea grupului rasial. cum am insistat. Un locuitor din Mississipi care fraternizează cu negrii este o personalitate mai uimitoare decît altul din nord care face acelaşi lucru.). Este important de notat că toate acestea sînt documente redac-. Personality and the behaviour disorders. Poate că primul lucru ce trebuie stabilit în legătură cu orice document redactat la persoana întîi este motivul scrierii lui. confesiuni. abnorm. intime sau cele care relatează evenimente zilnice . înseamnă a st' o mulţime de lucruri despre cursul probabil prezent şi viitor al vief ■ persoanei în chestiune. Psychol.

Soc. Pînă cînd nu ştim cum si de ce a luat fiinţă documentul respectiv nu putem decide cît adevăr să-i acordăm şi nici nu putem să apreciem plenitudinea relatării. 13.. şomerii. Consolidarea perspectivei personale. 1. G. dar rezultatul poate fi valoros pur şi simpiu pentru că este circumstanţial. Ajutor în terapie. 5. (Nota trad. Autorul caută să se etaleze pe sine — atît prin păcatele. este probabil că unele episoade amare sau ruşinoase. Deşi docu* Cî. R o u s s e a u. Sci. în colegiu. Res. Confesiuni.. No. Enumerăm această mare varietate de motive numai pentru a ilustra prima noastră problemă metodologică. Salvarea şi reîncadrarea socială. Bucureşti. 401 dezvoltarea personalităţii — că. Şi e de asemenea adevărat că deformările memoriei se produc atît în anii ulteriori de viaţă. Problema primilor ani de viaţă este un obstacol serios. Dar ori de cîte ori banii determină realizarea unor documente bune. Cîştig bănesc. 265 torul fragment de autoetalare : „Alcătuiesc o lucrare n-a mai fost alta la fel şi a cărei înfăptuire nu va avea tator. Editura pentru literatură. cartea întîi (1712—1722). 12. 5. A11-Port. traducere şi prefaţă de P e r i c 1 e M a r-t i n e s c u. 6. A fi uitat înseamnă a muri a doua oară şi definitiv. ele sînt motivate şi de o conversiune adevărată şi de dorinţa de a-i ajuta pe alţii. care nu pot dormi noaptea pîn'â ce anumite experienţe ale zilei nu au fost notate. studenţii pot fi invitaţi să scrie autobiografii (E de prost gust să se ceara realizarea unei asemenea sarcini.) 9. alcoolic. 11. se fixează liniile de orientare ale personalităţii (paginile 87—93).document la document. Dorinţa de ordine. Serviciul public. spion. 8. Rousseau îşi începe Confesiunile cu urmă5 O examinare mai completă a acestei metode se va găsi în G. Wells mărturiseşte acest lucru ca prim motiv pentru scrierea lucrării Experiment in Autobiography. I. w astfel sînt cei ce ţin jurnale. Asemănător este documentul în care egoismul se dezlănţuie. dar importante vor fi ţinute secrete chiar în documente care fac mare caz de candoare şi confesiune. Vreau să înfăţişez semenilor mei un om în tot vărul firii lui . . Documentele de acest tip sînt atît substitute de acţiune cît şi amortizori de acţiune.. Uneori studenţii. 7. în sfîrşit. Indivizii culţi. ele înclină mai mult spre latura tulburărilor decît spre relatarea unei funcţionări normale. Nimeni nu posedă amintiri precise din prima copilărie. 1942. Interesul literar.P. deşi nu e rar. Multe documente personale sînt scrise într-o formă artistică pentru a da autorului şi cititorului sentimentul simetriei şi perfecţiunii. calitatea lor nu e în mod nece^sar compromisă. nici din anii în care. şi omul acesta voi fi eu. aproximativ 8OVo dintre ei aleg să-şi scrie autobiografia. Council. Documentele personale reflectă adesea „lupta împotriva uitării". este prea puţin exprimat în mod deschis. cît şi în timpul tinereţii. ca în cazul celebrului jurnal al lui Pepys. deşi experienţa arată că dacă studenţii au ocazia să aleagă între a scrie un studiu de caz despre o altă persoană şi o autobiografie. ale unor muncitori din oraşe satelit sau ale unor luptători politici intră în această categorie. cît şi prin virtuţile sale — într-o lumină cît mai vie posibilă. 1969. Atribuirea unei sarcini. Un pacient care produce o autobiografie sau alt document personal pentru terapeutul său procedează astfel pentru a-şi ajuta propriul tratament. Chiar documentul cel mai complet şi mai candid suferă de unele dezavantaje inerente. inclusiv studenţii. Exhibiţionism. Clifford Beers în A Mind that Found Itself (Un spirit care s-a găsit pe sine) dorea să îmbunătăţească soarta alienaţilor. Documentele nu au fost redactate în acest scop şi totuşi ele sîht cedate cu această intenţie lăudabilă. p. Autorul care nu poate obţine o reducere a tensiunii prin acţiune poate să se exprime printr-un scris năvalnic. adesea la vîrsta mijlocie. 4.) 402 mentele de acest tip sînt probabil demne de încredere. Aşa cum sînt oameni care îşi curat" continuu camera şi îşi pun în ordine ceea ce le aparţine.T. . Multe documente sincere sînt încercări de a face un „inventar'' la o răscruce în viaţă. Interesul ştiinţific. Rezultatul poate fi idilic ca în Marbacka de Selma Lagerlof sau viguros ca în Black Boy de Richard Wright. Autobiografiile unor negri. Similare sînt şi documentele care sînt motivate de realizarea unei reforme sociale sau politice. Judecind producţiile realizate în virtutea unei astfel de recompense. In general. Acest motiv. după unele teorii. refugiaţii sînt atraşi de oferta în bani a psihologului în schimbul unor documente autobiografice. Dorinţa de nemurire. Multe documente sînt scrise pentru a asigura reducerea tensiunii. Confesiunile unui fost criminal. W. adesea îşi oferă jurnalele sau alte documente psihologilor pentru studiu ştiinţific."* 3. 10. Bull. Catharsis. The use of personal documents in psychological science. H. voi. 49. Aprecierea unei persoane referitoare la propria ereditate are probabil o valoare redusă. B. New York. este probabil că autorii au fost atraşi de sarcină şi din alte motive. Acest motiv pare coercitiv. toxicoman conţin rugăminţi implicite de iertare şi reacceptare socială.

8 Astfel psihologul poate obţine documente autobiografice scrise variind instrucţiunile şi concentrîndu-se asupra unor probleme de interes deosebit pentru el. E bine ca o compoziţie autobiografică să se oprească la anumit punct din trecut. Autorul poate prezenta cursul trecutului. sînt intime. utilizează în mod sistematic autobiografii scrise liber. 10 De exemplu. el observă frecvenţa cu care religia e un subiect de interes. London.7 O varietate interesantă este analiza autobiografiilor viitorului. 1929. Ponsoby relatează că femeile Par mai prudente decît bărbaţii. Jurnalul (dacă nu e doar un jurnal de bord) este în mod normal mai puţin restrictiv decît autobiografiile. Dar ca şi jurnalele. W. 7 De exemplu. A11 p o r t.. English diaries. scrise în ultimii unsprezece 11 Intr-o analiză a 120 de jurnale engleze. 1941. 1955. Din acest jjjotiv un jurnal necesită materiale suplimentare pentru a aşeza ţnregistrarea într-o perspectivă adevărată. La paginile 369—370 ne-am referit la o analiză reuşită de acest tip. 1—22.. Allport. The study of personality by the intuitive meihod . probabil mai mult fetele decît băieţii. spre deosebire de jurnale. în „Charact. The varieties of religious experiences. notaţiile pot dispărea pentru luni de zile. J. o valoare redusă. 4. claselor şco6 W. 14—27. 16. Jandorf. ftră îndoială pentru că jurnalele se ocupă de „jumătatea interioară" a vieţii.. desigur. cu condiţia ca autorul să noteze evenimente. scrise sub titlul : My life fro