GOROON W AtlPQRl PEDAGOGIA SECOLULU!

XX TRUCTURA Şl DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

-1 Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" Secţia de împrumut Aceasta publicaţie trebuie returnata înainte de ultima data marcata mai jos 2 NO 2001 V. 1 7 NO 2004 V. 6 DE 2004 C. 11 OE ?001 C i 1 î /0Q5 7005 s

15/ÂLL GQRDON W. ALLPORT

au. STRUCTURA Şi DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII Tiaducere şi note de IOANA HERSENI t Să nu iling si cţiunile PINOZA

EDITURA DIDACTICA Şl PEDAGOGICĂ Bucureşti, 1991 < Traducerea s-a făcut după : Gordon W. Allport, Harvard Universitj Pattern and Grozoth in Personality Hoit, Rinehart and Winston New York, Chicago, San Francisco, Toronto, London Copyright 1937, © 1961. Colecţia „Pedagogia secolului XX", iniţiată de NADIA NICOLESCU, este coordonată de dr. VIOREL NICOLESCU si MIRELA CONSTANTIN ISBN 973-30-1151-7 Redactor : Ştefan Westfried Tehnoredactor : Elena Stan Coperta colecţiei : Constantin Guluţă M-am străduit neîncetat să nu ridiculizez, să nu deplîng si nici să dispreţuiesc acţiunile umane, ci să le înţeleg. SPINOZA Prefaţa i într-un sens acest volum este revizuirea lucrării mele Personality : A Psychological Interpretation (1937), în alt sens el reprezintă o lucrare complet noua. <■*■ Ca şi volumul anterior, cel de faţă prezintă o trecere în revistă a celor mai importante rezultate ale cercetărilor despre personalitate. De asemenea, oferă o teorie pentru a coordona rezultatele acestor cercetări. Concepţia, scopul şi accentul nu s-au schimbat prea mult. Totodată, prezentul volum este incontestabil diferit. Numai eî-teva fraze şi paragrafe sîm retipărite identic. Cercetările citate aici sînt, în cea mai mare parte a lor, de dată recentă. Spre deosebire de lucrarea precedentă, cartea de faţă este destinată studenţilor care au puţine sau nici un fel de cunoştinţe de psihologie. Ediţia anterioară pleda pentru o psihologie a persoanei normale, şi integrate. Majoritatea şcolilor de gîndire existente apăreau ca fiind inadecvate, indiferent dacă susţineau teoria stimul-răspuns, psihanaliza, psihologia diferenţială,? tipologia sau analiza facto-rială. Inadecvarile exTstă îrîcainTr^e măsură considerabilă şi sînt subliniate din nou. Totuşi, în acest interval s-a produs un progres binevenit. Mulţi autori de dată recentă ni s-au alăturat pentru a susţine că psihologia nu trebuie să se mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie să descrie şi să explice omul real. în ultimii ani cîteva mişcări noî au avut o influenţă binefăcătoare — printre ele existenţialismul, fenomenologia, terapia centrată pe client şi aşa-numita psihologie a eului. Datorită acestora, unor noi cuceriri ştiinţifice şi, de asemenea, criticilor mei, sper că mi-am îmbunătăţit expunerea. Capitole noi privesc roiul factorilor culturali implicaţi în formarea personalităţii, cogniţia, eul. Am

revizuit argumentarea privitoare la autonomia funcţională. Atîtea lucruri s-au produs în domeniul învăţării, evaluării şi în „percepţia persoanei" încît am pregătit o expunere complet nouă despre aceste probleme Problema, de bază a rămas neschimbată. Această problemă, aşa cum o văd eu, este aceea de a descoperi echilibrulftadecvat între factorii comuni şi factorii morfogenetici individuali ai personalităţii. Să explic ce înţeleg prin aceasta, referindu-mă la ştiinţa biologiei. Biologia moleculară rcievăloT moi mult că substanţele vieţii sînt identice~*Ţnaiferent de_jşppcîî~~' Eli-11 ffenfele de construcţie "ale vielii"— Vegetale si anijnakT— se dovedesc uimitor de uniforme în termeni de acizi nucleici., molecule de proteine şi reacji^->enzirnati£e*s.Totuşi, o vrabie se deosebeşte de un pin, un orrfae o vra-b~Tc\iar un om este foarte diferit de alt om. Problema morfogenezet (care explică structura) devine din ce în ce mai acută pe măsură ce descoperim elementele comune de la baza vieţii. Acelaşi fenomen se produce şi în psihologie. Cu cît cercetăm mai mult şi descoperim ceea ce este uniform în natură, cu atît ex-plii area unicităţii formei si structurii întregului devine mai urgentă. Aşa cum biologia morfogenetică rămîne în urma biologiei ar ilitice şi moleculare, tot astfel psihologia morfogenetică rămîne în urma psihologiei analitice şi moleculare. -Un obiectiv important al acestui volum este să atragă atenţia asupra acestui decalaj şi asupra căilor posibile de a-1 elimina.^ — Prin urmare punem acceat pe organizarea injgrnă arnoliyelor^ trasaturilor şi a stilului personaLIn ciuda unor vii atacuri difTpar-le i "CTUicllor, stărui în credinţă'-mea că individualitatea structurată ar trebui să fie şi poate fi un dat pentru ştiinţa personalităţii. Această convingere mă face să mă opun teoriei care reduce perso-nalitatea la elementele comune constatate la toţi oamenii. "~~" Mă face, de asemenea, să mă opun modalităţii obişnuite în <iiiiiţpb FDP'Hle. care ar reduce personalitaiffla la-Q manifestare cje roluri, la relaţii interpersonale, la incidente în cadrul sistemului sorio'cUllUTliŢ Pricit de ilnpuT'tarile âr li cultura şi societatea, nu ar trecui'sa "H se-permită să eclipseze sistemul intern coerent care constituie esenţa personalităţii. Este adevărat, desigur, că personalii iţea este modelată de mediul social şi se exprimă pe sine în cadrul acestuia. Totuşi, ea este şi un sistem în sine şi merită să fie Această carte se depărtează şi într-o altă privinţă de tendinţele curente. Ea este indiferentă faţă de modelele care traduc per-sonalitafea în termeni specifici calculatoarelor uriaşe, constructelor matematice şi statistice şi ai altor simulatoare. Nu obiectez împotriva utilizării unor asemenea modele pentru cercetarea 'exploraţi vă. Prejudiciul apare numai cînd partizanii acestora pretind că abordarea lor permite evaluări „mai fundamentale" decît abordarea empiric-umanistă. De exemplu, statistica poate să ofere un, instrument valoros pentru simbolizarea unor argumente temeinice ;j dar dacă un argument nu este în mod fundamental valabil (sau lipseşte) prelucrarea statistică nu face decît să mărească confuzia, în ciuda acestor rezerve, sper şi cred că cititorul va găsi îr aceste pagini o expunere cuprinzătoare a studiilor ştiinţifice asupra personalităţii. în momentul de faţă nu avem dreptul că îngrădim sau să descurajăm nici o cale de abordare a investigaţiei naturii umane. Dogmatismul îngust este deplasat. în acelaşi timp este legitim fteniru un autor să testeze contribuţiile pe care le aduce din-tr-un punct de vedere sistematic. Prezintă aceste contribuţii, ne întrebăm, o legătură clară cu personalitatea concepută ca sistem structurat şi în dezvoltare ? Sînt deplin conştient că domeniul cel mai slab al cercetării empirice actuale este acela pe care acest volum îl subliniază în special, adică studiile asupra structurii concrete interne a unei personalităţi unice. Multe din ceea ce trebuie afirmat despre acest subiect rănim de domeniul viitorului. Şi totuşi acest lucru nu este în întregime adevărat. în majoritatea capitolelor putem să atragem atenţia asupra unor rezultate ale cercetării care vizează structura şi dezvoltarea internă şi avînd de aceea o legătură cu viaţa umană concretă, care reprezintă singurul mod în care viaţa umană este trăită. Toate lucrările de psihologia personalităţii sînt în acelaşi timp lucrări de filozofia persoanei. Nu ar putea fi altfel. Un autor care decicle-eă-^ţeorie a învăţării sau a motivaţiei g^te^raai bună decît alta, ^adoptă astfel o anumită concepţie despre* natura umană în cteiavgSTeiJ allOr concepţii. In majoritatea textelor psihologice, fî-iczOîia epte totuşi ascunsă. Numai un cititor albii o poate detecta în această privinţă, volumul de faţa este mai sincer. Ei invită pe cititor să observe consecinţele filozofice ale susţinerii unei anumite interpretări psihologice şi nu a alteia. Părerea mea este că, în ansamblu, dovezile de care dispunem nu descriu omul ca pe un robot reactiv. Ele demonstrează mai curînd o concepţie asupra omului ca fiinţă cu un potenţial unic de creştere. Mj^Qpiaiea^potentialitătiloc-"r"1111" .r"i fînt rpalJLa*t-& "^înfiptă si P^^■£L_£ÎHri n" le-1îvtelegem mai bine, ele nu pot fi puse în mişcare. Originile acestei lucrări se află în cercetările întreprinse acum patruzeci de ani. Chiar de atunci a început procesul scrierii sau revizuirii, ei. Ediţia din 1937 a fost, în general, bine primită şi poate că a ajutat la definirea ştiinţei psihologice a personalităţii. După publicarea ei multe probleme speciale mi-au reţinut atenţia. Rezultatul a fost o serie de cărţi, privite corect ca suplimente ale volumului originar : The Use of Personal Documents in Psycholo-gical Science (Utilizarea documentelor personale în ştiintiL-psiho-logiei, 1942), The Individual and his neligion [Individul si religia scŢri950), The Nature of Prejudice (Mgtyrr, ■prejudecăţi^ 1954), Becoming : Basic Considerations for a Psychology of Personality (Devenirea : criţezii^fundampnţa\e pşntru o psihologie a personali-tăţii, 1955). în plus, multe articole, din care unele au fost retipărite Tnlf-un volum de

eseuri, Personality and Social Encounter (Personalitatea şi conflictul social, 1955). în volumul de faţă am încercat să reformulez într-un mod simplificat esenţa tuturor acestor scrieri, în lumina cercetării şi teoriei psihologice contemporane. Materialul a fost prezentat de multe ori studenţilor mei. Prin interesul lor şi prin discuţii, precum şi prin participarea la experimente, studenţii au contribuit la forma şi conţinutul actual al cărţii mai mult decît ei înşişi o ştiu. De aceea le dedic lor acest volum, şi, de asemenea, studenţilor din toată lumea, care în viitor vor căuta să rezolve enigmele personalităţii umane. Pentru un ajutor special în pregătirea prezentului volum doresc să mulţumesc următoarelor persoane : Ada L. Allport, Kathe-rine F. Bruner, James H. Laue, Carol C. Seltzer, Doris C. Simpson, Ilarold E. Allport, Renato Tagiuri şi Luberta H. McCabe. Sînt în mod special îndatorat lui Theodore Newcomb, care a citit întregul manuscris şi a făcut observaţii critice valoroase şi lui Eleanor D. Sprague al cărei sfat şi ajutor practic au fost mereu indispensabile. Cambridge, Massachusetts 1 iulie 1961 G.W.A. Cuprins Prefaţă............ 7 Partea I. UN MOD DE ABORDARE A PERSONALITĂŢII ............. 13 CAPITOLUL » ^ ^^ *. _ 1. Psihologie şi individualitate..... 15 P' *jp *i^. Personalitate, caracter, temperament . . 34 jT"1ntuiţii din trecut ._....... 48 Partea a Ii-a. DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ... 67 CAPITOLUL 4. Fundamentele personalităţii..... 69 X5. Principiile învăţării....... 94 J<^T Elaborarea eululj)........ 119 7. StrăîttiThconştient....... 148 8. Cultură, situaţie, rol....... 172 9. Dezvoltarea motivelor...... 202 10. Transformarea motivelor...... 224 |T—11. Cogniţie şi personalitate...... 261 -J12. Personalitatea matură...... 278 Partea a IlI-a. STRUCTURA PERSONALITĂŢII .... 311 CAPITOLUL 13. în căutarea elementelor...... 313 14. Teoria trăsăturilor comune..... 334 15. Dispoziţiile personale....... 358 16. Unitatea personalităţii.....* 377 n Partea a IV-a. EVALUAREA PERSONALITĂŢII .... 393 CAPITOLUL 17. O trecere în revistă a metodelor . . . 395 18. O ti ecere în revistă a metodelor (continuare ........... 420 ^.19. Comportamentul expresiv..... 457 Partea a V-a. ÎNŢELEGEREA PERSONALITĂŢII '. . . 491 CAPITOLUL 20. Percepţia persoanei....... 493 21. Natura înţelegerii....... 519 22. Persoana m psihologie...... 544 Indice de nume .....-■ 569 PARTEA I un mod de abordare a Personalităţii CAPITOLUL 1 Psihologie şi individualitate EREDITATE « INDIVIDUALITATE BIOCHIMICA « INDIVIDUALITATE STRUCTURATA « ŞTIINŢA ŞI UNICITATE : DILEMA m SEMNIFICAŢIA „LEGII" * SOLUŢII PROPUSE » TREI SERII DE NORME » PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ « TIPURI 0 PSIHOLOGIE CLINICA * REZUMAT începem prin a compara două enunţuri : (1) „Ce personalitate interesantă are Walter'' şi (2) ,,Ce lucru interesant este personalitatea". ____ In primul enunţ îi ^Kcludjpe Sam, Jim şi Ruth ; îmi îndrept atenţia spre structura psihologică singulară carel_£aracterizează pe Walter ca individ. în cel de-al doilea enunţ îi i/icluă} pe Walter, Sam, Jim, Ruth şi pe oricare altul din lume~

Cele două enunţuri sînt polare în ceea ce priveşte sfera lor de cuprindere : un om şi milioane de oameni.^însă ambele enunţuri sînt adevărate în egală măsură. /Termenul fpersonălitam se referă atît la psihic^în-particular, cît şi la psihici-în generaL^Dacă dorim să studiem personalitatea în mod integral trebuie să ne îndreptăm rapid atenţia de la particular la general, de la persoana concretă la persoana abstractă şi invers. Acest du-te-vino este util. Ceea te aflăm despre Walter ne ajută să cunoaştem omul-în-general ; şi ceea ce ştim despre omul-în-generai este în parte aplicabil la Walter Paginile acestei cărţi conţin multe exemple de acest fel. Scopul nostru este să descoperim principiile generale ale dezvoltării, or15 gâriizării şi exprimării personalităţii, chiar atunci cînd subliniem iaptul că principala caracteristică a omului este individualitatea sa. El este o creaţie unică a forţelor naturii. Nu au existat niciodată doi oameni la fel şi nici nu vor mai exista. Să ne amintim de amprentă, chiar şi ea este unică. Toate ştiinţele, inclusiv psihologia, tind să neglijeze acest fapt fundamental al individualităţii pentru motive pe care le vom examina în continuare. Pe de altă parte, în viaţa cotidiană nu ne aflăm in pericol să uităm faptul că individualitatea este indiciul suprem al naturii umane. De-a lungul întregii noastre vieţi conştiente şi chiar în visele noastre, recunoaştem şi avem de-a face cu oameni ca indivizi separaţi, distincţi şi unici. Ştim că s-au născut şi mor în momente diferite şi că în decursul vieţii îşi manifestă structura lorspecifică, prnprip^de trăsături fizice şi mentaleT~bi nici ritf^ar putegfi altfel, atîta vreme cît ereditatea si mediii) soane sînt unice.

Mei oda de reproducere, sexuală a naturii garantează la modul superlativ un echipament genetic nou pentru fiecare muritor care se naşte. Teoretic, jumătate din ceea ce se transmite ereditar provine de la mamă şi jumătate de la tată. Să ne gîndim mai întîi la unicitatea împreunării. Un mascul distinct din peste un miliard de masculi se uneşte cu o femelă distinctă din peste un miliard de femele. Nici o altă combinaţie nu ar produce această dublă sursă, distinctă a eredităţii. -j-y Fiecare celulă somatică umană conţine 46 de cromozomi. Fiecare celulă posedă aproximativ 30 000 de j^ene~jF~nevoie de una sau mai multe gene pentru o trătialUTct muşlemta. într-un anume stadiu de dezvoltare celulele somatice suferă o „fisiune de reducere1' şi apar celule cu numai 23 de cromozomi (gârneţi), înlăturând astfel multe posibilităţi ereditare, deoarece cromozomii posedă combinaţii diferite de diverse gene. Ulterior hazardul — unul enorm — afectează şansa ca un anumit spermatozoid (din cei 300 000 000 depozitaţi în vagin în cursul actului sexual), conţinînd propriile sale variante specifice de gene, să se unească cu un ovul dat pentru a da naştere unei vieţi noi. Este absurd să presupui că doi indivizi de pe pămînt (cu excepţia numai a gemenilor mono-zigoţi, formaţi din acelaşi ovul şi acelaşi spermatozoid) pot avea o structură ereditară comună. Numărul de combinatiL^jpsib.ile de gene umane cu mutaţiile lor posibile este apreciat de Dobzhansk~\ ca fiind „cu mult mai mare decît numărul atomilor din întregul univers^ In mod evident numai o fracţiune infinitezimală de com-|b"înaţii posibile de gene este, sau chiar poate fi, realizată oriunde j în lume... Fiecare fiinj3_jjpiiariăeste^nj&n&p^ euatip__unic" ^. Pe baza acestor fapte impresionante conchidem că nu există ! două fiinţe omeneşti (cu excepţia posibilă a gemenilor monozi-goţi) care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare, mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experienţelor fiecărui muritor. Totuşi, revenim şi încercăm să nu uităm că genele creează pentru toţi reprezentanţii speciei Homo sapiens anumite trăsături caracteristice globale comune. Toţi au postură verticală, doi ochi şi două urechi, mîini şi picioare, sînt simetrici bilateral (mai mult sau mai puţin). Ei au aceleaşi elemente chimice în corp şi capacitatea de a simţi şi gîndi, de a vorbi şi imagina, de a-şi aminti şi a reproduce. Excepţiile sînt rare. Individualitate biochimică Ştim că glaxidelecu secreţie internă au un efect profund asupra temperamentului, asupTSTcursului creşterii, asupra motivaţiei. Variaţia lor în greutate şi mărime este mare, chiar în limite normale. Williams ne redă următoarele exemple2 : glanda pituitară tiroida paratiroidele testiculele * ovarele adrenalînele greutatea variază de la 350 la 1 100 mg ; greutatea variază de la 8 la 50 gr ; greutatea variază de la 50 la 300 mg ; numărul lobilor variază de la 2 la 12 ; greutatea variază de la 10 la 45 gr ; greutatea variază de la 2 la 10 gr ; conţin (la naştere) 30 000—400 000 de ovule ; ' greutatea variază de la 7 la 20 gr ; va- riaţie de 10 cute în stratul cortexului. Factorul de variaţie nu se limitează la glande. Normele metabolice _ale indivizilor fluctuează mult, ca şi reacţia lor la droguri,

New York. precum şi intensitatea şi direcţia diferitelor motive se vor distribui într-o largă varietate. 325—334. într-un experiment s-a testat cântitatea^de clorură de mercur necesară pentru a produce lrTtiţră~pielîi^ L)m~~35 de~ subiecţi. Univ. Mulţi oameni au. 5 W. Mass. Structural variation in the nervous systcm in rela-iion to behavior. W. ba chiar fiecare funcţie psihologică cunoscută să varieze foarte mult. Unii indivizi au nervul sciatic atît de încastrat încît e bine apărat. J. M. nevoia de potasiu. Nevoia mea de potasiu interacţionează cu nevoia mea de sodiu. aflate la îndemînă. Heredity. Formele personale de inteligenţă. construit din diverse subsisteme. anatomice. 1947.. memoria. corticale şi motivaţionale. Aceste necesităţi chimice pot fi comparate cu ale dumneavoastră. totuşi indicii difereau atît de mult de la un copil la altul încît autorii conchid că „nu s-au constatat două cazuri care să aibă exact aceeaşi schemă de dezvoltare"5. F. C. Rothney. Columbia Univ. Dunn şi Dobzhansky adaugă : „Biologul trebuie să susţină unicitatea" absolută a fiecărui individ uman. Austin. în „Psychol. Evident că e sigur să spui că nimeni nu se încadrează în valoarea medie prin toate capacităţile sale endocrine. diferenţă care se referă atît Ia numărul. Atît anatomia macro. Penguin. S. 1956. variabile . SciArt. Aceeaşi afirmaţie tradusă în termeni metafizici şi politici este fundamentală atît pentru etică. dar ele nu au o relaţie organică de funcţionare cu necesităţile dumneavoastră.1 T. L. emoţiile mele ca diferite de ale dumneavoastră. p. T. 1956. sexual* care surprinde pe acei care au crezut că uniformitatea prevalează în acest domeniu al motivaţiei6. 265 consumul de apă. de-a lungul întregului peisaj uman. Unii indivizi par predestinaţi să considere viaţa drept o povară chinuitoare . . cititorul nu va reuşi să sesizeze esenţa acestei cărţi. nici între metabolismul dumneavoastră cortical şi al meu. Lashlc y. sodiu. Dobzhansky. 2 R. 1941. Williams. 56. H e r r i c k. ~ De aceea sînt cu totul împotriva unui punct de vedere cart este curent în psihologie. iod şi amino-acizi. 1 a prezentat iritaţia pielii cînd s-a utilizat o soluţie de o parte la 100 000 . Din nefericire. trei serii de nervi splanhnici în loc de două . Wiley. Dobzhansky. New York. Individualitate structurată Astfel. New York. calciu. p 110. ca implicate într-o structură cu valori mteracţionale. Dar plămînii mei influenţează metabolismul meu cortical şi la fel ai dumneavoastră. individuală . Cam 15Vo din oameni nu au traiecte directe de nervi piramidali în măduva spinării. 'Cambridge. Nimeni nu este normal (în sensul mediei) cu excepţia cîtorva atribute. Vezi şi C.. [Eysencî^ îl declară după . 1946. structurală şi biochimică ne putem aştepta ca" temperamentul şi motivaţia. Dar individualitatea sa nu este suma tuturor acestor deviaţii separate. 1956. 46. cît şi la trăsături mai grosiere"4. ştiinţa studiază în primul rînd ritmul pulsului meu în comparaţie cu al dumneavoastră. Williams.". Deşi toţi copiii creşteau şi majoritatea prezentau un puseu preadolescent în ritmul creşterii. Acest lucru este de extremă importanţă — şi pînă cînd nu e înţeles. Susceptibilitatea. Wilcy. D e a r b o r n şi J. Cerinţele de vitamine sînt. Rev. cît şi cea microscopică a creierului dezvăluie mari diferenţe. Morfologia sistemului nervos nu este mai puţin variabilă. înălţimea mea ca deviantă de la normă .'New York. structurile nervilor faciali sînt aproape tot atît de diferite ca şi sistemul de rîuri de pe diferite continente. Să ne gîndim un moment la implicaţiile acestei variaţii foarte mari a individualităţii pentru terapie — fie chirurgicală. Goethe a exclamat : „Natura pare să fi mizat totul pe individualitate"7. de asemenea. emoţiile mele. temperamentul meu. ea studiază arareori înălţimea mej^^pulsul meu. emoţiile. 54. The biological basis of human freedom. Press. experienţa mea primară. Lashley scrie : „chiar dovezile limitate. Cu un asemenea evantai de variabilitate genetică. După ce a examinat problema pe care o discutăm. frecvenţa pulsului. ele alcătuiesc un sistem. The evolution of human naturc. Biochemical individuality. în mod obişnuit. race and society. medicală sau psihologică. la aceeaşi dietă un marinar face scorbut datorită carenţei de vitamina C şi altul nu. arată că indivizii încep viaţa cu creiere care diferă enorm între ele ca structură . mărimea şi dispoziţia neuronilor. 4 K. 1956. Să luăm pentru o clipă plămînii — ai dumneavoastră şi ai mei. 17 2 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd.ca şi efectele deprivării diToxîgen şi capacitatea de a gusta diferite substanţe. 4 nu au reacţionat la nici una din concentraţiile încercate3. 11 la 30 părţi . Studii bine cunoscute despre sexualitate indică o variaţie în intensitatea şi expresia impulsului 3 R J. of Texas Press. Terapeutul nu poate urma cu succes numai metodele empirice. p. capacitatea creierului. După ce a examinat această problemă. 115. Nu există o relaţie directă între plămînii dumneavoastră şi plămînii mei. Predicting the child's development. Biochemical individuality. Timp de 12 ani Dearborn şi Rothney au măsurat anual ritmul de creştere al unui număr de peste 3 000 de copii. pentru alţii ea poate fi la fel de ameţitoare ca şampania. fiecare persoană individuală deviază în mii de feluri de la omul mediu ipotetic. p. in timp ce la alţii este relativ expus. 5 au reacţionat la 10 părţi . Ereditatea mea. Dunn. biografia culturală şi imaginaţia sînt cele care sînt unite laolaltă într-o funcţionare. nervoase. cit şi pentru democraţie". la boală variază foarte mult. J.

Philadelphia. 8 H. dar combinaţia lor se îndreaptă spre unicitate. deşi se găseşte numai în forme individuale. 18. 19 pentru omul de ştiinţă individul unic este numai punctul de inter-'şecţie al unui număr de variabile cantitative8. ci numai de dimensiunile comune. ci numai de istorie.. 1904 şi R. dar azi sînt larg răspîndiţi. Worterbuch cler philosophischen Begriffe. Termenul nomotetic vine din uojxoGsTixbs — nomothotikos (promulgarea legii). C. Sexual behavior in the human female. omul de ştiinţă nu este interesat cîtuşi de puţin de sistemul personalităţii. Nu pot fi de acord cu acest punct de vedere. care determină adaptarea sa unică la mediu". 7 Afirmaţia Sie scheint alles auf Individualităt angelegt cu haben apare în fragmentul intitulat Die Natur. ştiinţa îl consideră un impediment. Putem să nu spunem. Atunci problema individualităţii nu este modul în care se compară inteligenţa . Totuşi. că particularul este ceea ce este în virtutea faptului că este o combinaţie complexă de universale ? Chiar dacă ignorăm faptul că expresia „combinaţie complexă" presupune problema la care ne referim. The scientific study of personality. Ea afirmă că toţi oamenii sînt alcătuiţi din aceleaşi calităţi (universale). E y s e n c k. Strassburg. London. Henry este prost. Adică. Să luăm numai două universale şi să vedem cum se realizează aceasta : Individ John Henry Calitatea A Inteligenţă 900/0 ' 10o/0 Calitatea B Dominanţă 10% 90o/0 Ni se spune că John este un individ foarte inteligent. Aceeaşi rădăcină se găseşte la idiom. S-a spus că ştiinţa se ocupă numai de legi generale. Atragem atenţia cititorului asupra ortografiei termenului idiografic. Dar întrucât el este unic. dar o mică diferenţă cantitativă duce la produse total neasemănătoare. Eisler. Heitz. introversiunea) ale dumneavoastră şi ale mele . 1948 . Sexual behavior in the human rnale. J.9^ Chiar şi scolastica medievală a perceput problema şi a declarat Scientia non est individuorum. cu planurile vieţii dumneavoastră. dar nu-1 interesează modul în care introversiunea dumneavoastră inter-acţionează cu alte trăsături ale dumneavoastră. Originea sa se află în grecescul ţSioş (care înseamnă propriul. Saunders. Ştiinţă şi unicitate : dilema E uşor de văzut însă că sîntem în faţa unui impas. El este interesat numai de dimensiuni separate prin care poate să compare multe persoane. afirmaţia însăşi induce în eroare. Totuşi. Este interesat de unele trăsături. ed. nu sîntem [încă descurajaţi. temperamentului. Dar nu poate calitatea A să interacţioneze cu calitatea B în aşa fel încît să se formeze un nou element ? Nu poate fi John un discipol inteligent. Saunders. Este interesat de inimi (a dumneavoastră şi a mea) sau de plă-mîni (ai dumneavoastră şi ai mei) dar nu de interacţiunea reciprocă a inimii mele cu plămînii mei sau a inimii dumneavoastră cu plamînii dumneavoastră. Macmillan. Nu trebuie confundat cu ideografia. Pînă aici toate bune. personalitatea însăşi este |n fenomen universal. artă sau biografie. a IlI-a. A. Persoana este considerată numai ca .cum urmează : 6 A. iar nu o poate studia corect dacă nu cercetează individualitatea structurării ! Aceasta este dilema. Philadelphia. în aşa fel încît nu estei predictibilă pornind de la universale. o formă). fărtr*nici o structură internă... (Individul. este o organizare unică şi cu consistenţă internă a unor procese fizice şi mentale. ştiinţa este o disciplină nomotetică. O moleculă de apă şi una de peroxid au aceleaşi elemente universale — hidrogen şi oxigen .. 1904'. ^ntrucît ea este un fenomen universal. ci idiogra-fiee. ele diferă numai cantitativ (H2O şi H2O2). p. de preferinţă universale.(de exemplu. Kinsey et al. 1953. Geschichte und Naturwissenschaft. 1952.punct de intersecţie". The structure of human personality. E greu de înţeles cum poate autorul să împace această concepţie a individualului cu propria sa definiţie a personalităţii ca „organizarea mai mult sau mai puţin stabilă şi durabilă a caracterului. orice altceva ar mai putea fi. p. Methuen. un fapt. New York. C. Conform acestei viziuni. Că individul este un sistem al unicităţii structu-jrate este un fapt. derivă din tSea — idee (ceea ce este văzut. Ce semnifică această afirmaţie ? Exprimă faptul că savantul nu se interesează de interdependenţa reciprocă a subsistemelor din cadrul sistemului total al personalităţii. ale căror metode nu sînt nomotetice (nu caută legi universale). dar obedient. Că ştiinţa înclină spre universal şi nu spre parti-[cular este. de asemenea. dar dominant. 2. ca unii oameni de ştiinţă. Individualitatea nu poate fi studiată de ştiinţă. 9 Aceşti termeni au fost iniţial stabiliţi de W. care. coerenţă sau viaţă. specificul). Henry un agresor stupid ? Şi specificul conduitei lor va fi ulterior modificat de alte calităţi care le aparţin. Incercaţi-le pe părul dumneavoastră şi veţi vedea. 512. Windelband. 1953. intelectului şi fizicului unei persoane. 20 Di. că acceptăm această dogmă privind scopul şi limitele ştiinţei va trebui să abandonăm persoana ca persoană. ştiinţa trebuie să o studieze. cu valorile dumneavoastră. idiosincrazie. Berlin. Mittler. p. ca şi ideologie. Kinsey et âl.

„numai un accesoriu al înţelepciunii"10. 265. de conştiinţa sa şi • de restul personalităţii sale. Psihologia este o disciplină tînără şi în mod ideal ar trebui să tindă spre stapînirea desăvîrşită a fenomenelor. A. nU numai ceea ce este convenabil sau tradiţional. este aceea că structurile personale ale individualităţii sînt unice. de asemenea. nu la un singur caz.. Totuşi. cap. exista un înţeles străvechi al termenului scientia. Principiile generale ale geneticii. biografia. Ce va spune statisticianul ? Că acest fapt „se datorează hazardului" sau că acest eveniment nu este „semnificativ statistic" ? Un asemenea răspuns ar fi absurd. aşa cum am spus. de definiţiile înguste ale ştiinţei. Este prematur a o circumscrie exclusiv la un mod nomotetic de gîndire. că 99 de deţinuţi rîd pe tăcute de banalitatea acestor cuvinte şi imediat le uită. Dar cîteva idei pot fi aici de ajutor. 1960. Ştiinţa nomotetică. şi parţial să controlaţi. Bailey. atît abstracte. p. în consecinţă. cît şi concrete. ştiinţa nu poate face niciodată dreptate individualului intact — numai drama. Mulţi scriitori germani au favorizat această opinie. o afirmaţie universal adevărată. New York. Explorations in personality. putem căuta plini de speranţă printre multele principii generale ale biologiei şi psihologiei dinamice acele procese care generează unicitatea. Presupuneţi că un grup de o sută de delincvenţi dintr-o închisoare aud pe directorul închisorii spunînd aceste cuvinte : „Viaţa voastră în închisoare este "o pregătire pentru întoarcerea în societate". Măsurătorile sale cu semnificaţie statistică sînt raportabile la o populaţie mare de indivizi. Psihologii statisticieni ar spune că este o lege ca acest îndemn pios să nu aibă efect. mulţi autori sensibili au remarcat această dilemă ce ţine de raportul dintre ştiinţă — unicitate. Şi într-un anume sens au dreptate. în Personality and social encounter. ştiinţa este. O asemenea opinie a avut Samuel Bailey care acum un secol critica psihologia pentru că acorda aproape în întregime atenţie la ceea ce este „comun omenirii" şi pentru că se interesa de caracterul individual „numai în mod incidental şi pe scurt — prea pe scurt pentru importanţa subiectului"11. 1938. în această privinţă. Cu mult înainte ca metoda ştiinţelor naturii să atingă poziţia sa predominantă. 21 Semnificaţia „legii" Ştiinţa convenţională este zdruncinată deoarece nu poate vedea modul în care organizarea internă a particularului se poate insera în cercetarea nomotetică a legilor generale. comportamentul său în viitor. Dar presupuneţi că pentru un singur om se întîmplă ca la aceste cuvinte să „sune un clppoţel" şi să-1 îndrepte pe calea unei transformări adevărate. „Sistemul intern" este cel care răstoarnă ştiinţa convenţională a universalelor. numai pentru că aţi ajuns să cunoaşteţi acele regularităţi din viaţa sa care sînt raportabile la legg^ Nu aveţi nevoie de cunoaşterea naturii umane în generai pentru a face acest lucru. Psihologia personalităţii ar face bine să admită această afirmaţie ca prima sa lege. Boston. 1855—1958. II. Beacon. Chestiunea e că în acest caz există o relaţie cau22 zala importantă. de valorile sale. atribuind ^psihologia . Trebuie să păstrăni individul în cadrul ştiinţei. dar este în întregime legată de lege — adică este un eveniment inevitabil. dată fiind structura internă a persoanei pentru care cuvintele respective au avut rezonanţă. Personality a problem for science or for art ?. tinde să favorizeze pe cele dinţii şi să le neglijeze pe celelalte. Murray et al. Aceasta din urmă ar lucra. 10 H. literatura şi poate nu s-ar deosebi de ele. în primul rînd. Este datoria ştiinţei să explice ceea ce este. Vezi şi G. puteţi şti foarte bine de ce se comportă aşa cum se comportă şi. Acesta nu prescria o metodă. Green. poezia. °xford. puteţi să prevedeţi.sau dominanţa lui John cu aceleaşi calităţi abstrase de la alţi oameni. Această propunere vizează de fapt admiterea unor limite ale ştiinţei. semnifica pur şi simplu cunoaştere: Soluţii propuse După cum este de aşteptat. în felul acesta conchidem că nu trebuie să fim speriaţi de definiţiile înguste ale „legii" sau. cealaltă poziţiei idiografice. ci modul în care inteligenţa lui John •este legată de dominanţa sa. Desigur că soluţia cea mai clară este aceea de a declara că generalitatea aparţine ştiinţei. i. Dacă aveţi un prieten apropiat. desigur. Acest ultim punct este important. AII port. mînă în mînă cu istoria. aşa cum pare probabil. Nu trebuie să studiem fiecare existenţă pentru a descoperi regularităţile legice ale vieţii. London. comportamentul fiecărui individ are propriile sale legi. W. biografia pot s-o facă. Prin însăşi natura sa. 23 O altă soluţie este să te declari în favoarea a două psihologii separate şi distincte — una devotată poziţiei nomotetice. in cazul cel mai bun. iar individualitatea artei. Poate fi o întîmplare rară (chiar unică). şi de aceea cu valoare de lege. sînt legi care evidenţîaza modul în care se produce unicitatea. cu psihologia vîslind pe urmele sale. Ştiinţa este neîndurătoare în ceea ce priveşte excluderea particularităţilor. Şi presupuneţi. în al treilea rînd. Letters on the philosophy of ihe human mină. Longmans. această propunere reprezintă o soluţie disperată. 716. nu stabilea limite . căci el ridică problema regularităţilor statistice în raport cu regularităţile legice ale unei persoane individuale. în al doilea rînd. 11 S. de exemplu. O asemenea soluţie este acceptată de mulţi savanţi şi probabil de toţi umaniştii.

1912. New york. Kluckhohn. transl. p. Bergson. 1887. „dar înţelegem oamenii" (în individualitatea lor structurată)12. ca nici un alt om (norme idiosincratice). Norme de grup. Paris. In ir. 24 Psihologie gpnsrala pshcrfiiicâ Psjhdfizîdoşie psihobiologje. nu în comparaţie cu englezi sau chi-2zi Dacă CI. Nu avem nici un motiv pentru care să nu învăţăm. După cum am văzut. al lui Sam este de 110. Normele de grup sînt importante în special cînd spunem că i reprezintă ceva tipic : un om de afaceri tipic. normele universale sînt grea atins. adevărat că psihologia perso-aliiăţii utilizează toate aceste norme precum indică figura 1. considerăm în mod real că se situează puţin peste media grupului care a fost examinat cu in mite ve^te. D. per--'jitiiea lui Sam este o rjrobjernă de conformitate cu. dacă putem. Sînt de acord cu psihiatrul francez Azam. Norme universale. probabil teste naţional americane. sau sub medie în ceea ce riveşte o anumită însuşire. Această afirmaţie este adevărată şi utilă pînă la un punct. El pune puternic în opoziţie metoda analizei prin care imobilizăm anumite relaţii elementare şi ignorăm fluxul sau continuitatea vieţii. Norme de grup Ştiinţe socioculturale. în mod esenţial aceeaşi distincţie este susţinută şi de Bergson. individul reprezintă în natură o ordine legică. Dacă SarrT'este american e mai probabil că-1 vom judeca comparaţie cu alţi americani. a doua o psihologie a „structurii". Alean. într-un sens. S p r a n g e r. Trebuie să utilizăm toate căile de abordare în dezvoltarea ştiinţei psihologiei personalităţii.|| \m\r abruptă. Le caractere dans la sânte et dans La maladie. Se linei dor.p. se atenuează grin normele de grup. Dar această dis-icţie nu trebuie să ne tulbure: remarcăm numai în trecere cu jrrnele universale. aşa cum face arta. Separarea psihologiei în două ramuri opuse . H. Per-sonality in nature. o comparăm cu populaţia generală de fiinţe umane care am cunoscut-o (sau măsurat-o).nd vom lua m considerare o capcană pe care ea o conţine |entru cel imprudent. Strict vorbind. sau de le\>ţie de 1j fiinţa umană medie.nomoteţică ştiinţelor naturii (Naturwissenscliajten) şi • psihologia idiografică ştiinţelor spiritului (Gelsteswissenschaften). care cu mulţi uni îrrurmă a scris că ştiinţa caracterului „nu poate proceda prin generalităţi.să nu difere irte mult de majoritatea membrilor grupului căruia îi aparţine iti cu care este comparat. Inlroduction to metaphysic. 13 E. p. Sau. Remarcăm că Sam se sila valoarea medie. 14 C. sau deasupra. 1953. society and culture. Norme individuale Idiodinamică Psihologia personalităţii h-cura 1 Trei serii de norme utilizate în psihologia personalităţii Fiecare om e*-ţe în anumite privmţe : a.serii de norme Cum cunoaştem o persoană ? Parţial pentru că îi comparăm caracteristicile cu trei serii de standarde (norme). M. Ea ocupă o poziţie intermediară"13. Pînă aici toate bune.E greu de . In acelaşi timp trebuie să fim atenţi la conceptele şi metodele care ne dau posibilitatea să înţelegem individualitatea structurată. New York. by P. sau veselă. b ca unii oameni (norme de grup) . nici prin individualităţi. 53. un baptist in-ansigent f. Azam. putem spune că Sam este iviant în cadrul propriului său grup : el nu este un doctor sau un rmier tipic. Este. . Cînd spunem că o persoană este înaltă sau Ite. Prima" utilizează metoda analizei şi a explicaţiei cauzale. Putnam. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul 21. invers. Halle. cu metoda „intuiţiei" care ne dă posibilitatea să unim aspectele înrudite ale unei persoane în sensul dezvoltării lor continue. Murray.c. Prima este o psihologie a . H. un tip loriiv sau un om din sud tipic. Niemeyer. c. aşa cum face psihologia. VI. un irrtefectual. P1 g o r s. Asemenea afirmaţii semnifică ţptul că Sam posedă un grup de calităţi^ care-1 fac. Am putea spune. ... A. Nu am examinat încă toate soluţiile dilemei ştiinţă-unicitate Să privim mai îndeaproape cîteva sugestii suplimentare. a doua metoda „înţelegerii (Verstehen). Knopf. „Noi explicăvi natura (prin analiză sau lege)". spun ei. 1928. Trei . din fiecare generalizare despre natura umană.„elementelor". sau că are un coeficient de înteli-snţă de 110. Propria mea poziţie privind această soluţie poate fi enunţată pe scurt. ca toţi ceilalţi oameni (norme universale) . Typcs of men. Kluckhohn şi Murray pun problema în modul următor :14 12 Acest punct de vedere este prezentat de E. "un tip maniaco-depresiv. totuşi. sau energică.

După ce ne-aim familiarizat cu Sacri. 14. fapt pe care bateria de teste îl omite.". Deşi acceptăm formula celor trei serii de norme. Psihologie diferenţială Psihologia diferenţială este un alt nume pentru psihologia diferenţelor umane. trebuie să ne ferim de o capcană. ed. 16 Un important volum deschizător de drumuri a fost W.crezut că el este învă25 ţător". The place of the indiv. Figura 2 ilustrează procedeul. a IlI-a. dar nu foarte aproape de scopul nostru — individualitatea. Ea a apărut la începutul acestui secol şi încă înfloreşte. structura sa personală de interese.dual and of idiodynamics in psychology : a dialogue. 26 Aouitate Inteligenţa Dominanţi Tendinţd <nmrts ptnUnt auditivi mecanica nevrotici ştiinţă Figura 2. Sam poate avea o trăsătură personală cardinală care să nu fie înregistrată deloc — poate el este mai întîi de toate un chirurg prin predilecţie şi aptitudine.16 De fapt. organizarea personalităţii sale constituie un standard pentru apreciere. Individualitatea nu este un sac de zdrenţe aruncate după ce ştiinţele nomotetice au spus ce au avut de spus. Cînd cunoaştem rezultatele putem să le reprezentăm într-un profil (sau într-o psihogramă). Un reprezentant modern este A. Die differentielle Psychologie. a IlI-a. „Cît îi este de caracteristic" . în primul rînd. inteligenţa mecanică. dominanţa. Dacă. Metoda are limite notabile. nu aflăm nimic despre Sam care să nu fi fost anterior ales de investigator pentru testare. în ultimul rînd şi tot timpul. în „J. ci numai unul. Anastasi. Trăsăturile sale proprii. Desigur că Sam are multe atribute caracteristice ale speciei umane şi multe care seamănă cu ale confraţilor săi culturali : dar el le împleteşte pe toate într-un sistem specific unic. Dar fie că este asemănător sau nu cu ceilalţi din grupul său. Un profil ne aduce aproape. Este util să ştim unde se situează Sam sau Jane în relaţie cu normele de grup astfel obţinute. spunem : „Nu-i stă în fire". pentru variabilele menţionate mai sus. Psycttol. Stern. Lucrurile stau altfel. Normele individuale ne conduc din nou înapoi la concepţia ştiinţei idiografice. Leipzig. O altă limită principală este faptul că un profil nu ne spune nimic despre organizarea calităţilor în discuţie. Rosenzweig. 1958. 1921. mulţi psihologi ar considera această disciplină ca fiind coextensivă cu psihologia personalităţii. tendinţa nevrotică. Vor exista puţine profiluri sau niciunul exact la fel cu profilul lui Sam. este acela că psihologia personalităţii nu poate proceda numai prin generalităţi sau numai prin individualităţi. Cum interacţio-nează dominanţa lui Sam cu interesul său pentru ştiinţă ? Care este structura care rezultă din faptul de a avea un interes pronunţat pentru ştiinţă dar nu şi o inteligenţă mecanică puternică care să-1 sprijine ? îl face . un act se potriveşte cu aşteptările noastre spunem. Barth. un rest rămas după ce am explicat cea mai mare parte a comportamentului său în funcţie de norme universale sau de grup. Cu ajutorul acestuia îl putem sfătui şi informa . ci „ocupă o poziţie intermediară". Această abordare ar putea implica în mod eronat faptul că individul ca atare este numai o mină de indiosin-crazii reziduale şi poate neglijabile. noi folosim norme de grup pentru a-i aprecia propria natură. New York. Differential psychology. Remarcăm că normele universale şi de grup constituie preocuparea ştiinţei nomotetice. Norme individuale. indiv. un fapt principal al naturii umane. Să presupunem că la o mie de oameni s-a testat acuitatea auditivă. Rosenzweig a utilizat în studiul acestei structuri personale termenul de idiodinamică1^. îi observăm forţele şi slăbiciunile. ttp fixăm propriile noastre anticipări în ceea ce-1 priveşte. inteljS. în cazul lui Sam. ed. Mâcmillan. Una din calităţile acestei abordări este aceea că centrează atenţia asupra lui Sam în relaţie cu o populaţie extinsă. sau „Azi nu e el însuşi". îl putem îndruma spre un anume post dacă rezultatele corespund cerinţelor noastre. Argumentul nostru. Profil reprezentativ pentru Sam resul pentru ştiinţă (sau alte dimensiuni măsurabile). dacă nu. Organizarea vieţii individuale este în primul rînd. 3—21. Personalitatea sa nu conţine trei sisteme. cum se arată în figura 1. 1958.

Fie-Kre indică o grupare (sindrom) de atribute care de obicei (dar nu întotdeauna) coexistă. ca şi psihologia diferenţială. Toulouse. Aceasta este. Dar presupuneţi că sînteţi interesaţi atît de periuţa de dinţi utilizată. 2) utilizează una care e concavă. Pe cînd psihologia diferenţială era la începuturi. Prietenul nostru Sam. alteori aîta. care este o persoană. Astfel de propuneri clasificatorii şi multe altele au fost făcute H speranţa unei categorisiri largi şi valide a fiinţelor umane. sau cerebrotonică. ca şi psihologul diferenţialist este nesatisfăcut de „ceea ce este comun unui imbecil şi lui Aristoteî". în mod similar. tipurile sînt . Paris.această opoziţie o persoană nefericită şi în conflict. dormea prost. Tipologie versus individualitate (Elipsele cu linie întreruptă semnifică tipurile . Cineva poate spune pe drept că există patru tipuri de oameni. deoarece ele exprimă numai ceea ce 27 este „comun unui imbecil şi lui Aristoteî"17. mixt. cei care 1) utilizează periuţă de dinţi convexă.sesc un tip de periuţe de dinţi sînt şi introvertiţi. tipul. că este apolinică. nereuşind totuşi să surprindem structura sa internă unică de organizare. Henri Poincare. care utilizează uneori o formă. dar nu vînătoarea. Doctrinele tipologice. El preconizează o clasificare mai limitată şi mai discriminatorie a naturii umane. | Ea nu poate decît să înşire mărgele Tipuri Tipologia. indivizii) ■re altul. a încercat metoda psihogramej cu faimosul matematician Henri Poincare. care se opreşte la jumătatea drumului şi nimic mai mult. o tipologie validă dacă cineva se interesează de extroversiune şi introversiune. Urmărindu-i eforturile. 1910. 3) utilizează una dreaptă şi 4) nu utilizează deloc — şi. El a spus că nu a fost satisfăcut de normele universale. introvertiţi şi de ambele tipuri. Aceasta este o tipologie validă dacă cineva se interesează de periuţele de dinţi. un experimen-talist francez. există oameni extrovertiţi. Toulouse admite nenorocit că geniul lui Poincare era. absent din profilul său psihologic. desigur. este o abordare limitată a individualităţii. că are o personalitate banală. Flammario. totuşi. Toulouse. sau narcisistă. imaginaţie auditivă superioară. sau un ajutor administrativ mulţumit al vreunui inginer ? Despre toate profilurile putem spune „Trăsăturile sînt acolo. îi plăcea muzica. De aceea el 1-a testat pe Poincare pentru a stabili deviaţiile de la medie în scopul de a descoperi secretul geniului său. cît şi de extroversiune. 28 ' ©. Desigur. dar Organizarea lipseşte". că aparţine tipului anal sau tipului oral sau tipului ge-Htal. Există atît de multe criterii după care putem clasifica oamenii. de asemenea. Problema este că psiho-grama nu poate să sintetizeze. e beatnik. era obsedat de munca sa şi aşa mai departe. multe teorii tipologice urmăresc adîncimea şi extensiunea. Spunem că o persoana este liberală. orientată 17 E. cercurile cu linie continuă. El a constatat că Poincare avea un volum al memoriei de 11 unităţi.- Figura 3. Schema nu mai funcţionează pentru că nu toţi cei care folo. oarecum în mod provocator. ar trebui să fie clasificat în două tipuri. că este autoritară. Un tipolog. încît vom constata cu uşurinţă că lam situat pe Sam în sute de tipuri posibile. Dar fie că baza clasificării este largă sau îngustă. fizic şi mental. nu susţin nimic mai mult decît că anumiţi oameni se aseamănă cu alţii într-o anumită privinţă. Să numim cîteva la întîmplare.

cît şi predicţii idio-grafice („intuitive") ale comportamentului. a revenit asupra rezultatelor unor cercetări utilizînd atît date statistice '(scoruri pe scale obţi■ nute prin metoda psihologiei diferenţiale). Unii oameni. dar situaţia este mult mai complexă. Dacă psihologul clinician lucrează într-un spital de psihiatrie. Această concepţie scapă criticii noastre. El este redus la o simplă aglomerare de procente. 30 Procesul de ponderare a rezultatelor fragmentare.20 Există acum teste şi scale accesibile care s-au bucurat de un oarecare succes în ceea ce priveşte predicţia reuşitei sau eşecului în colegiu." 3952. Unii autori susţin utilizarea tipurilor ideale. dar nici una nu a fost inventată vreodată Pentru a explica individul în totalitate.. biserici şi armată. 29 înainte de a părăsi acest subiect. cărora speră să le faciliteze o adaptare mai bună şi o sănătate mentală ameliorată. B. Să luăm un exemplu din domeniul delincventei. iar individul ca atare este lăsat de o parte. mai ales în studiul „caracterului naţional". fără a fi însă corelate reciproc B cadrul cîmpului organic al propriei sale naturi. în cealaltă jumătate. nota 12 supra. ca şi medicii. Deşi psihologul clinician are nevoie de o pregătire în domeniul psihologiei generale. 18 Spranger. în felul acesta thulte domenii ale vieţii sale nu sînt explicate. 285 . 59. Ei testează şi transformă rezultatele într-un profil. Ei lucrează în spitale. Ele sînt derivate prin metode raţionale şi nu empirice. Cunoştinţele dumneavoastră despre omenire în general nu vă vor ajuta prea mult. E. Nu rezultă oare de aici că soluţia dilemei noastre despre unicitate este simplă ? Nu este psihologul clinician un specialist idio-grafic. care încercă să le potrivească în tabloul clinic. fără să presupunem că în realitate există vreun reprezentant perfect al tipului respectiv. centre de asistenţă socială. în termenii lui Spranger. de sintetizare a ceea ce se ^Rioaşte pentru a descoperi structura personală este extrem de complex. în prevederea delincventei şi chiar în predicţia fericirii în căsătorie. Presupuneţi că vreţi să alegeţi un coleg de cameră sau o soţie ori un soţ. desigur. Cum interacţio-. Tipurile ideale nu au fost elaborate prin studiul exact al oamenilor concreţi.ftează oralitatea cu autoritarismul său ? "Ku ştim. putem descrie un italian tipic. Se eman. el poate să transmită rezultatele sale unui psihiatru. fabrici. Rev. dar Sam ca inBirid rărnîne necaracterizat. în „Psychol. se apropie în diverse grade de tipul ideal. Din păcate nu ştim încă în ce mod şi cît de bine îndeplinim această sarcină. estetică sau politică. (Calităţile sale au fost corelate cu ca-Ităţile similare ale altor în-erivîzi. Dar el poate fi clasificat şi împreună cu persoanele O. au de-a face cu indivizi singulari. vom atrage atenţia asupra unei forme speciale de doctrină tipologică. un John Bull. Şi acest fapt ne poate fi de ajutor cînd ajungem la evaluarea personalităţii. Asemenea scheme comprehensive îşi au probabil utilitatea lor. pentru că ea nu intenţionează să cuprindă persoane reale. fiziologice. modul de predicţie (no-motetic) statistic era superior. P. m şi R. de exemplu. I şi D. Galanter. simple „scheme de com-prehensibilitate"18. un om de afaceri american. în final. Psihologie clinică Mulţi psihologi lucrează astăzi în „domeniul clinic". Tipurile ideale sînt. op. dacă îl considerăm în raport cu sindromul freudian al trăsăturilor „orale". experimentale şi sociale — toate acestea ocupîndu-se cu norme universale sau de grup — atenţia sa principală se îndreaptă spre persoana concretă care se află în faţa sa. 19 Un antagonism vehement faţă de poziţia idiografică (pur clinică) este exprimat de mulţi autori. Tipologiile sînt ^■tnode şi seducătoare. sau numai să alegeţi un dar potrivit pentru ziua de naştere a mamei dumneavoastră. ca şi alţi indivizi A. şcoli. de confruntare a unei dovezi cu alta şi.■suficiente pentru a zugrăvi individul în totalitate. în opoziţie cu toate celelalte tipuri de psihologi care sînt nomotetici ? Acest lucru este parţial adevărat. Astfel.19 în acest caz e clar că psihologii „ştiinţifici" au multe probleme. Objectivity in systematic and „idiodynamlc" psychology. Mulţi psihologi clinicieni nu depăşesc stadiul psihologiei diferenţiale. Figura 3 prezintă dilema. printre care W. Sam se potriveşte tipului autoritar. Fiecare clasificare este corectă. Munca lor e numită „clinică" deoarece. cit. Dar tipurile ideale sînt inventate în bibliotecă şi nu în laborator. Le-ar plăcea să considere că înţelegerea idiografică nu este mai bună decît rezultatele obţinute prin date statistice (adică prin referire la normele universale sau de grup). să aşeze piesele împreună pentru a vedea ce reprezintă cu adevărat sistemul şi capacităţile interne ale pacientului. Meehl. închisori. în aproximativ jumătate din studii cele două metode au avut succes aproape în mod egal . un creştin sau un personaj ideal cu consistenţă teoretică. şi nici chiar cunoştinţele despre normele de grup.

in „Sociometry". A spune că 85 din 100 de băieţi provenind din cutare sau cutare mediu vor deveni delincvenţi nu înseamnă să spui că Jimmy. care se aplică numai unor grupuri de indivizi şi nu indivizilor. are şansa de 85% să devină delincvent. Clinical vs statistical prediction. G. R. ^Adevăratul scop al psihologiei clinice nu este să elaboreze predicţii ce privesc grupul. Deşi nu mă îndoiesc că unele cunoştinţe de acest gen există şi sînt de mare importanţă cînd sînt aplicate unui caz singular. Dar este mai uşor să construieşti un om artifidin norme universale şi de grup decît să ai de-a face în mod Bdecvat şi ştiinţific cu un om real. > Aceşti autori (şi alţii) sînt sincer scandalizaţi de problema pe care îndrăznesc s-o ridic aici. Rev. 339—342 . Lor li se pare de la sine înţeles că teoria epistemologică dominantă în psihologie este sacrosantă. E y s e n c k. Watson : y{ln timp ce fiecare individ este o enigmă insolubilă. Jimmy. Devierile de la normele universale sau de grup sînt instrumentul principal al clinicianului pentru studiul individului Totuşi. Dar avem nevoie. Consta-Bm însă adesea că se oferă un tablou al personalităţii care este un Bozaic necimentat de elemente şi scoruri de teste. / Psihologia personalităţii nu este exclusiv nomotetică. Sârb in. P. Case-studies vs. totuşi susţin în acelaşi timp că ele pot duce la ' o codare grosolană şi rutinieră. New York. dr. va deveni sau nu delincvent. şi alte deficienţe. Indivizii variază. Ea caută un echilibru între cele două extreme. uneori predicţîa statistică poate ajuta. 379— 383 . dar ele nu acoperi întreaga distanţă pînă la atingerea lui. Companiile de asigurări sînt maestre în asemenea predîcţii statistice. niciodată interrelaţionate în mod vital. D. ci să prezică „ce va face un individ" în atingerea acestui ideal. H. Nu se poate admite aşa ceva. se poate spune în mod sigur că 85% vor intra în conflict cu autorităţile. Niciodată nu poţi prezice ce va face un individ. Minneapolis Univ. Ea este o structură cu legi în sine şi prin sine. °i Minnesota Press. 32 Rezumat individualitatea este o caracteristică principală a naturii Pentru a dezvolta o ştiinţă a personalităţii trebuie să acacest fapt. Năzuinţa aceasta spre completitudine este lăudabilă. Persoana este mai mult deci: „un punct de intersecţie" al acestor legi. Dar aici există o greşeală. de un punct de vedere special pentru a face ca aceste principii generale să Hînveargă spre individualitatea structurii care alcătuieşte perso-Balitatea. Rinehart and Win-ston. elanul îndreptat spre viitor al existenţei Bl° Şi întrepătrunderea sistematică a calităţilor sale cheie consti-B trăsăturile caracteristice centrale ale propriei personalităţi. înainte ca dilema să fie rezolvată va fi nevoie de noi metode şi de noi teorii. E.' în „Psy-nhol. într-adevăr. normele universale şi de grup sînt folositoare. R. Lundberg. Î65 . Problema în discuţie a fost exprimată odată de S>herlock Ilolmcs.Concluzia noastră este că dilema unicităţii bîntuie domeniul psihologiei clinice. Pînă astăzi metodele psihologice diferenţiale au prevalat. O asemenea predicţie statistică ne aminteşte de succesul recomandărilor privind prevenirea accidentelor de circulaţie care se produc într-o vacanţă de sfîrşit de sâptămînă. de asemenea.cd. Avem nevoie de Bgi ale învăţării. mulţi clinicieni simt ca fiinţele umane vii nu pot fi cunoscute exclusiv prin legi statistice. Nu există nici o şansă de 85% care să-1 privească direct. Clinteai inference and cognitive theory. 1941. 4. Taft. Dacă îl cunoaştem complet pe Jimmy şi mediul său vom fi capabili să îmbunătăţim previziunea statistică. Meehl. Aceşti autori sînt apărători adevăraţi ai tradiţiei anglo-americane a asocţaţionismului şi empirismului. nu la o cunoaştere autentică a personalităţilor individuale. nici ex-Biîsiv idiografică. 1 struct"ra şi dezvoltarea personalităţii . 21. Necazul poate rezida în viziunea lor unilaterală asu-Pra naturii cunoaşterii umane. Numai o cunoaştere completă a lui Jimmy ne va da posibilitatea să facem o predicţie sigură. ca individ. Faptul că şi clinicienii care utilizează o metodă „intuitivă" pot greşi în pre-dicţia lor iese din discuţie. 61. Multe manuale elementare de psihologie oferă un capitol de concluzii intituat „Personalita-Ba". Legile generale conducînd la inferenţe (ajutate de statistică) explică toate cunoştinţele noastre despre persoane individuale. Vom reveni asupra acestei probleme în capitole ulterioare. E. psihologia generală şi socială şînt rădăcina şi B'lpJna din care creşte psihologia personalităţii. care i-a spus prietenului său. în grup el devine o certitudine matematică.—289. cogniţiei şi avem hevoie de o cu-Boaşfere a culturii şi societăţii pentru a explica dezvoltarea şi Beşterea individului. The science of personality : nomothetic . Bailey. care are o asemenea origine. Bacă în acest capitol înclinaţia noastră este să subliniem aspectul Biografic. 1954. Problema este complexă şi discutarea ei va ii amînată pentru cap. aceasta se explică prin încercarea noastră de a redresa ■hilateralitatea actuală a psihologiei. 1960. sau de procese Bagmentare. 1954. dar poţi să spui cu precizie ce va face un număr mediu de persoane. J. dar procentajele rămîn constante'-. Hoit. statistical me-thods — an issue based on misunderstanding. 31 Despre băieţii care vagabondează.". Tristul adevăr este acela că psihologii nu au un succes evident ca judecători ai personalităţii. T. Un asemenea B^lou lipsit de viaţă este distonant pentru cineva care simte că B^ividualitatea omului. . care au o viaţă de familie dezorganizată. percepţiei. W.

pp.YJa_. că persoana pe care o cunoaştem produce sau nu un efect asupra altor persoane. caracter. pe celelalte două. Dt&r pre un anumit ruj de buze sau ITToclTîeTnTîalîn^ feră personalitate". pobluid.de efectele externe confundă personali3£. mijloacele ior „c°sm^^e piellml acesi lucru.pnale. O învăţătoare cu „multă -personalitate" se dovedeşte a fi o persoană care pare să prezinte pentru ceilalţi opt calităţi atractive : „Ea este interesantă în conversaţie. este inteligentă. Vorbind în sens larg. 43. Fie m m i n g. De obicei ceea ce se doreşte este o estimare a eficacităţii sociale sau a atracţiei solicitantului.E plină de personalitate''. 1937. în „Teachers College Record". dar poate avea o personalitate mai puţin complexă decît un . L p ^ypj p pţ Ce se poate spune despre ermitul solitar sau despre copilul sălbatic (trăind printre lupi). Adesea un formular de recomandare ne va cere 1 întrucît cercetătorul care se ocupă de personalitate nu este interesat In primul rînd de problemele etimologice şi istorice. Un cercetător şi-a asumat sarcina de a determina care sînt calităţile necesare unei aprecieri superioare a „personalităţii" printre învăţătoare. şi este atît sinceră. 1—6. desigur. 1942. G. _după examinarea originilor termenului. dar ce se întîmplă dacă influenţăm oameni diferiţi în moduri diferite ? înseamnă că avem mai multe personalităţi ? Oare nu înseamnă mai curînd că un 2 E. cap. bună sportivă. prin structură internă şi pozitiviste. şî~sîrît Ceva mai sofisticate. personalitatea noastră este cunoscută ca atare. Vom discuta pe scurt prima definiţie şi apoi.. are interese largi. cum putem fi noi cunoscuţi ? Acest lucru e adevărat. problema definiţiei este condensată în capitolul de faţă la un minimum ireductibil. răspunsuri date do alţii unui individ considerat ca stimul . XÎ^crpd a iţii despre tine. Rinehart and Winston.1 Efectul extern Spunem despre o cunoştinţă „Nu are personalitate" şi despre alta . Hoit. 34 sa evaluăm un candidat în funcţie de „personalitate". atletică. Numai prin judecăţile altora despre noi. Cititorul care e interesat de o analiză mai completă poate consulta lucrarea mea : Personality: a psychological interpretation. l deprinderi sau acţiuni care influenţează cu succes alţi oameni .eottyef-3ti'qT"Tt3lOÎL .2 Astfel. deoarece nu produc efecte asupra celorlalţi ? Părerea noastră este că asemenea creaturi excepţionale dispun de calităţi personale care nu sînt mai puţin fascinante decît ale acelora care trăiesc în societatea Omenească. Un actor de televiziune poate exercita influenţă asupra milioanelor de persoane._J_a fel_de_bogaţ_doţaţi_ca şi cei care ÎI au. 35 judecător poate avea o impresie corectă despre noi şi altul una proastă ? Dacă e aşa.CAPITOLUL 2 Personalitate. 3 Acestea şi alte definiţii „biosociale" (exterioare) sînt înregistrate în • erso-nality : a psychological interpretation. sau despre Robinson Crusoe înainte de apariţia tovarăşului său Vineri ? Sînt aceşti izolaţi lipsiţi de personalitate._^[u_jDutem accepta afirmaţia că o persoană are „mai multă" sau „mai putirS^jDej^ojia^^ TrTseTS~psihologJe.1 dansul. conce£ţm_ L -a+i'iiirTjjd ci^j-g cj eficiente din lînd să vă ajute . în acest caz personalitatea nu este chiar superficială.. 2. 39—43. temperament EFECTUL EXTERN » ORIGINILE TERMENULUI „PERSONALITATE' « STRUCTURA INTERNA « PUNCTUL DE VEDERE POZITIVIST » O DEFINIŢIE PENTRU LUCRAREA DE FAŢĂ 0 O OBIECŢIE FILOZOFICA e CARACTERUL o TEMPERAMENTUL * REZUMAT ue pare că toată lumea ştie ce este personalitatea. înţelegem prin aceasta. Există un argument favorabil acestor definiţii bazate pe „efect extern".^ieIZrlîlllte reputaţii. The „halo" around „personalily". dar totuşi de aceeaşi inspiraţie sînt defi° vigiune socială jşau^exterioară" asupra tateă este : ' îuinu totală a efectului produs de un individ asupra societăţii . acestea se grupează în trei categorii pe care le vom numi definiţii prin efect extern. trebuie să existe ceva înlăuntrul nostru care constituie „adevărata" noastră natură (deşi aceasta poate fi variabilă)^ Definiţiîle_| n__iuactie_. . e competentă. dar nimeni nu poate să o descrie precis : sute de definiţii sînt disponibile. cît şi adaptabilă". Dacă nu influenţăm oamenii. New York.să vă de^^lteţi personarrEateaw~^nT~ca™"scop~'sa Tnfăf^âsca^îcTSnrTŢ^^ îh"""cge"ă" 'C(i"~priveşţg__vorDlFea in public.

chiar în antichitate. altele — definiţiile prin „structura internă". de obicei. c Structura internă Jâţ£ă_j££^^ excepţia pozitiviştilor moderni^ pe eare~"îi vonilui*"TulînărTK considerare) preferă să definească personalitatea ca o entitate obiectivă. Căci dacă întrebăm portăreasa la Paris.arpersana. definiţiile lor sînt mai puţin exaltate. Dar faptul de a confunda efectele externe ale personalităţii cu însăşi structura internă ar amăgi minţile noastre. precum şi a dispoziţiilor şi tendinţelor dobîndite prin experienţă6. M ii 11 e r. 36 definească personalitatea în funcţie de efectul extern. stimulînd nenumărate controverse. nici tînăr nici bătrîn. Barth. ceea ce înseamnă „nimeni.iadjxijiiială. Leipzig.) D. tendinţelor. Die menschliche.individ retras care trăieşte în obscuritatea unei mansarde. ea va răspunde „Personne. nici femelă. Personalitatea este : suma totală a tuturor dispoziţiilor. dorinţelor şi instinctelor biologice înnăscute ale individului.sJn±---f3ei0^~4mj3€«!ta«ţL în dezvoltarea personalităţii ^njaastrgi_Acestea sînt probleme la care vom reveni în capitole viitoare. domnule". adică adevărata reunire a calităţilor interne şi personale. h gi£ o ^v filozofia morală a lui Kant sf> ^nTijlocîn vederea__unui P ajacă^de. să semnifice o persoană importantă (de unde personaj. Ei suprimă orice încercare de evaluare şi dau un simplu enunţ descrîptîv7 UrTexem-plu tipic este următorul. bătînd în stînga şi-n. pp. de exemplu.eJ_că este influenţată de ace"âlsta şî o""influenţează Ta B ^ şnţâ .. 1888. PersonUchkeit. deşi puţini din cei care-1 folosesc ştiu cum a apărut4 Termenii personality în limba engleză. Green. Longmans. este entuziasmat de abstracţiunea acestor termeni şi de larga lor utilitate Să luăm un cuvînt ca persoană. Unele din ele anticipau definiţiile actuale prin „efect extern". Dar acest cuvînt persona a circulat între graniţe uimitoare. Biographies of words.este deschisă conlurăţoiir. Termenul era utilizat şi pentru a desemna cele trei persoane ale Treimii. Aparenţa şi nu organizarea internă este subliniată. a^ajuns să semnifice altceva. p. New York. M. . Stern.vxeodatâ o unitate perfectă. Integritatea personalităţii trebuie respectată pentru totdeauna. ci doar tinde mereu spre p0 "*~~ Unii autori adaugă o notă de „valoare" acestui tip de definiţie Personalitatea "este ceva ce trebuie apreciat. sugerînd noi idei. . t. crezul 5 W. personnallte în franceză şi personlichkeit în germană se aseamănă mult cu personalitas din latina medievală. Ca substantiv nu reprezintă mai mult decît reprezintă a fi ca verb. in definitiv. Toţi savanţii sînt de acord că acest cuvînt înseamnă la origine mască. Etica iudeo-creştină a iniţiat această linie de gîndire. 37 democraţiei). 20. si ocupînd pînă în zilele noastre un loc de frunte în toate discuţiile despre teologie şi fil6zofie. în franceză poate ajunge chiar să însemne nimeni. paroh). (Acest fapt poate da oarecare satisfacţie acelora care preferă să 4 F. Max Muller. Nimic n-ar putea fi mai abstract. J923. monsieur". Originile termenului „personalitate" Cuvîntul personalitate şi rădăcina sa persoană au fascinat îndelung pe cercetătorii limbii.impresia jp care o facem asupra__alţora_şi reacţia_lor ^IMâ_de_jiai„. 32. de asemenea. 4.şle-. Astfel. inclusiv actorul din spatele măştii. ca ceva care există „cu_adevarat". . Şi dacă aceste personae reprezentau trei măşti ale unui singur Dumnezeu sau trei persoane egale a devenit dispută teologică de lungă duratăv_Poate__cea mai faimoasă defin a termenului i2£Z£<2na a_Jx>st dată jd&^Soeihuîs in secolul al~~ 2a_na_esţe_ o substanj^. Deşi. dacă ne-a căutat cineva în lipsa noastră. Desigur că . în latina clasică era utilizat numai persona. impulsurilor. William ŞT vorbeşte despre perso^ Cil nimeni nu dob|nde.dreapta. denatura raţională^ Şi astfel vedem că termenul a avut chiar în latina clasică semnificaţii variate. psihologii occidentali acordă o mare valoare şi integrităţii personalităţii (întrucît ea este. A ajuns. Nu o nici mascul.ana-. nu tr^Glue_£CjTtundaftă cu oameni Je au despre eă7 p ^j. Ei_admit că perso.

C a r m i c h a e 1. Personalitatea ca atare se evaporează în negura metodei. Conceptualizarea nu trebuie să treacă dincolo de metodele ştiinţifice pe care le utilizăm. New York. Macmillan. dacă există jntr-adevăr. este problematic dacă ei urmează pilda ştiinţelor mai vechi. Cînd un biolog disecă o plantă. a omului de ştiinţă. numeroaselor părţi componente înregistrate. Mc C 1 e 11 a n d. Definiţia e reprezentativă pentru cee-a ce putem numi definiţii ale personalităţii de tipul omnibus sau „sac de cîrpe".cu adevărat acolo"'. o organizare de valori caro sînt compatibile între ele9. Unele definiţii subliniază factorul cognitiv subiectiv care participă la organizarea internă. 532. 'ea nu reuşeşte să sublinieze integrarea în structură S.plu construct legat de un nume pro--jgnuj^Cel mai bun lucru pe care-1 putem face este să încercăm să '"formutăm ipoteze despre ea — să o „conceptualizării". dar situaţia este aceeaşi. p. . 1945. 1951. Ei argumentează că . New York. abilitate. Un astronom care studiază Arcturus consideră steaua un construct legat de un nume ? Puţin probabil . ca personalitatea. Ceea ce cunoaştem despre personalitate sînt numai „operaţiile" noastre.. pentru acest astronom ea este un corp ceresc. The cultural background of personaldy. 9 P. vizibile. 1924. 8 R. p. 84. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat10.'~fca "şi astronomul sau biologul.) Dar mai întîi trebuie să examinăm o abordare opusă. De aceea. manevrabile sînt tolerate. p. în cazul acesta. încercăm să înţele10 D. Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinînd individului8. Thc unconscious. pur şi simplu nu poate fi studiată direct. Appleţon — Century — Crofts. 69. S. Numai operaţiile externe. Nu putem cunoaşte „unitatea multiformă dina6 M. 1945. personalitatea este un „construct". rev. 90. Theones of personality. Următoarea definiţie e mai „structurală" : Personalitatea este întreaga organizare mentală a fiinţei umane în orice stadiu al dezvoltării sale. New York. Aceasta este viziunea behaviorismului pozitivist extrem. O definiţie pentru lucrarea de faţă Nu există desigur definiţii corecte sau incorecte. Structura internă. Un exemplu de asemenea definiţie operaţională este următorul. ed. Propria mea definiţie va fi. Ea îmbrăţişează fiecare aspect al caracterului uman : intelect. moralitate şi fiecare atitudine care s a format în cursul vieţii cuiva7. . din punct de vedere pozitivisţ^^pgrsonalitatea ÎPternă.. Elements of human psychology. rev. Self-consistency : a theory of personality. 38 u jâ" care există . Sloane. L i n t o n. Personalitatea nu este ceea ce cineva are. -Personalitatea este : conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. Asemănătoare este şi următoarea definiţie : . afirmînd că personalitatea este: o schemă unificată a experienţei. Warren and L. Cu alte cuvinte. [sland. formulată în termeni de structură internă.. New York. care există cu adevărat şi are o compoziţie şi o structură pe care va încerca să le înţeleagă în mod ştiinţific. Dacă administrăm un test de personalitate şi obţinem cutare şi cutare scor.„Unii psihologi contemporani obiectează energic împotriva definiţiilor.rn. ci este percepţia altcuiva. Prince. Personalitatea este chiar mai dificil de studiat-' decit stelele sau Plantele. 9. C. temperament. Pentru a împinge lucrurile şi mai departe. 333. 1945. fjr înţelege vreodată pe d epîinvreo__jDej^maIila±e~^In-411 -hi ~t^îr^^^^^^^^ 7 p^Ţ^^^^r^^^^^^^_^^^ "persOnâHtaţif. Personality. (Unii autori ar numi definiţiile de acest tip „esenţialiste". Wiley. el nu crede că structura şi fiziologia plantei constă numai în opera4 ţiile sale. 39 gem un fapt existent din natură.. esţg_Jin rr(?*:i. Notăm aici o asemănare cu definiţiile prin „efect extern". 7 H. 1930. p. Boston. Lindzey.structura internatr este inaccesibilă ştiinţei. Termenii pot fi definiţi numai în modalităţi care sînt folositoare . 2 nd. ed.Deşi/ această definiţie priveşte personalitatea ca un dat accesibil studiului. Deşi acesta este scopul unor psihologi. . acestea sînt operaţiile noastre. Punctul de vedere pozitivist .. p. J^iciimpsiholog şi nici un pro-. esenţialiste. Houghton Mifflin. Lock y. adică metoda noastră. există psihologi care spun că ar trebui să nu folosim niciodată conceptul de personalitate^ Dacă am şti destul despre „stimul" şi despre „răspuns" (aşa-numita psihologie S-R) nu ar trebui să ne batem capul cu-vreo „variabilă intermediară". p. Problema în discuţie este studiată de C. ceva gîndit dar care nu există realmente „colo undeva". Trebuie să ne adaptăm pe cît posibil mai mult metodele la obiect şi nu să definim obiectul în iuncţie de metodele noastre imperfecte. New York.^JlD—si. Hali and G. de asemenea..

o trăsătură. în „Amer. Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente într-o interacţiune reciprocă. Am văzut că definiţiile de tip eom-nibus sau „sac de cîrpe" ml sînt adecvate. posedând o structură internă specifică. O obiecţie filozofică Un termen din definiţia noastră nu a fost încă explicat — acela de .) Dar această concesie nu ne duce prea departe. Comportament şi gîndire. Chiar actele şi conceptele pe care înTntîd aparent le „împărtăşim1' cu ceilalţi sînt la bază individuale şi caracteristice. totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră. Caracteristic. iată definiţia noastră : r r ( PERSONALITATEA ESTE ORGANIZAREA DINAMICA IN f CADRUL INDIVIDULUI A ACELOR SISTEME PSIHOFIZICE | CARE DETERMINA GlNDIREA Şl COMPORTAMENTUL SAU CARACTERISTIC. Psihofizic. {Nu ştim nimic despre gîndirea lor. dar nu putem considera o astfel de structură izolată ca avînd personalitate. Vom trata personalitatea ca o unitate existentă „acolo undeva". Sistemele psihofizice latente motivează sau direcţionează o activitate şi o gîndire specifică atunci cînd intră în acţiune. 476—483. Dar defectul său c°nstă în eşecul de a admite criteriul necesar al organizării. precum a fost argumentat în primul capitol.redundanţa nu este în mod necesar ceva rău . Riscăm să afirmăm că diferenţa dintre oricare două specii de vertebrate submarine nu este atît de mare ca diferenţa dintre două fiinţe umane. cît şi a „trupului" într-o unitate inextricabilă. Unii filozofi ar spune că noi comitem păcatul de neiertat de a considera problema rezolvată dinainte. Un neuron are un potenţial de activitate. Ele exercită o influenţă directoare asu-j3ra tuturor actelor adaptative şi expresive prin care personalitatea ajunge să fie cunoscută. într-un sens este redundant a se folosi termenul caracteristic în definiţia noastră. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinante. dar şi reflectăm asupra lui. Sisteme. Orice comportament şi orice gîndire sînt caracteristice persoangv-^si. nici exclusiv nervoasă.individual''. Putem examina acum pe scurt conceptele-cheie din această definiţie : Organizarea dinamică. De aceea comportamentul şi gîndirea înlesnesc atît supravieţuirea. Noi nu ne adaptăm numai la mediul nostru. Ele sînt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală în care ne aflăm. după această definiţie. dar. -Aforismul este lăudabil. Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar cînd nu acţionează. Ia fel şi un sentiment. 1951.nale sînt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii. . R. Determină. un sti] de 40 comportare. dar nici unul nu poate fi considerat ca fiind lipsit de un iz personal. mai ales la acele*personalităţi anormale care sînt marcate de o dezintegrare progresivă. Sistemele sînt „potenţialul nostru de activitate"11.. cît şi creşterea. sînt (unice "pentru aceasta. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atît a „spiritului". 41 inferioare este extrem de primitivă şi nu poate servi drept prototip util al personalităţii umane.pentru un scop dat. Psychologist". 6.. O deprindere este un sistem. Pentru scopurile prezentului volum pretindem o definiţie a personalităţii care este „esenţialistă". în contrast cu creierele mai 'simple ale altor vertebrate. Individualitatea psihofizică a animalelor 11 R. Termenul implică şi procesul reciproc de dezorganizare. ne străduim să-1 stăpînim şi uneori reuşim. ajută la sublinierea ideii. orice s-ar întîmpla.. Se poate pune problema dacă. Fără îndoială animalele posedă forme rudimentare de sisteme psihofizice moştenite şi învăţate care conduc la o activitate caracteristică (unică). animalele au pers'onalitate. Sears defineşte personalitatea ca „potenţial de activitate" i? A theoretical framework for personality and social behavior. Totuşi. De aceea „organizarea" trebuie să apară în definiţie. Problema centrală a psihologiei este organizarea mentală (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei şi deprinderi care ghidează în mod dinamic activitatea). De aceea. Personalitatea este ceva şi face ceva. Ceea ce ci face în principal este să se adapteze mediului său. Complexitatea enormă a creierului omenesc. Răspunsul este un „da" prudent. Toate exprimările sînt pline de capcane. Aceşti doi termeni constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. un concept. Integrarea şi alte procese organizaţio-. pare sa îndreptăţească această afirmaţie. Este adevărat că unele acte şi concepte sînt mai idiosincratice decît altele. Cine este acest „individ" în care rezidă personalitatea ? Oare nu admitem în mod secret un organizator — un „ego"' ? Nu avem în inimile noastre o entitate neexplicată care creează cumva o unitate a personalităţii ? Această obiecţie vine în special din partea filozofilor persona-îişti care consideră că în toate definiţiile . Dar nu ar fi înţelepL să se definească personalitatea numai în funcţie de adaptare. De asemenea. Acest termen ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală.

. L-am utilizat în definiţia noastră despre personalitate. Freud. Al-'port. trăsături. situaţia este diferită. Theofrast. în ceea ce priveşte conceptul de ego. David. în H. Astfel. proprii acelui ego. 458. p.personalităţii este implicat (sau este necesar) un factor de continuitate şi unificare.gsie^jscela că orice calităţi ale persoanei sînt pur şi simplu ceea cesmtTJîTii ubsTJi valori (şi u^ete culturi) le pol. Ency-clopedia of psychology. sau la orice parte a personalităţii : „El este un individ nobil". Psihologii americani au elaborat multe lucrări intitulate Personalitatea. cineva poate face o judecată de valoare privitoare la personalitate ca întreg. pentru că din fericire a scăpat de aura de valoare a cuyîntului înrudit. H. Există un motiv interesant pentru a justifica diferenţa. A. Unul din aceşti filozofi. „Ea are multe calităţi care o fac să fie îndrăgită". Din această cauză — şi pentru a fi consecvent cu propria noastră definiţie — preferăm să definim caracterul ca personalitate. ^agsptrvjp. 1. mască. la origine.). dacă vreţi. cum vom arăta mai tîrziu. calitate de suprafaţă.. . E curios faptul că termenul „caracteristic" şi-a păstrat sensul primitiv. Basic Books. Ne grăbim să admitem că există o problemă presantă în a raporta ego-ul la personalitate. Bertocci. New York. 42 Caracterul Nu. fixată şi de bază./Acum psihologia americană are preferinţă pentru environmentalism .efect extern". « a-conotaţie specială dincolo de sensul său originar de gravare.. evaluată . un elev "al lui Aristotel. a acţiunii vizibile. sînt dezirabile.) Desigur. în capitolul 3 vom examina interesanta sa metodă.ter" "bTrn*"~ ne referîm'~lă~HesavTrşirea sa morală. Este modalitatea noastră de a nega faptul că personalitatea este numai o problemă de . (Cititorul perspicace poate spune : „Accentul dv. socoti nobile şi de îndrăgit . Harriman (Ed. îl vom considera util. în Europa. gravare. iar personalitatea. ttTajjratin_ fascinant. Bertocc'i. comportament vizibil. pentru moment. termenul caracterologic este folosit în mod obişnuit. diferenţa antică de tonalitate dintre cei doi termeni pare să explice preferinţele regionale actuale13. în timp ce psihologii americani preferă pe cel de personalitate. vorbeşte adesea despre structura caracterului. Philosophical Library. înţelegem mai ales că ea rezidă în organism. W. alţii nu. Deoarece este apropiat de sensul originar al caracterului. dar adaosurile ulterioare ale judecăţii de valoare ne fac -să ezităm în utilizarea lui. Personality. pe ceea ce este adînc gravat şi relativ neschimbător. înclinaţia sa behavioristă o conduce la subli-nier&a mişcării exterioare. în P. 1957. al doilea din greacă. de cîte ori vorbim desr^e_jN3£a£ti^^m'ai ca sigur implicăm un standard moral si emitem o judecata de ă:E7Aoe1^ care doresc 4ă apere structura reală şi funcţionarea personalităţii de judecăţile cu bază morală. 12 P. Psihologia europeană. (Dacă spunem că are o „personalitate bunău înţelegem mai ales că este eficient social — utilizare populară pe care am discutat-o la începutul acestui capitol.carac. cei doi termeni sînt adesea utilizaţi în mod sinonim. psihologii europeni par să aibă preferinţă pentru termenul caracter. care face ca adaptările acestuia la mediul său să fie unice12. 1946. Personfy însemna. în timp ce rădăcina sa a aeumu-' lat mult iz moral. Cap. Este pecetea unui om — sistemul său de trăsături sau stilul său de viaţă. cum am spus. nu vedem necesitatea de a-1 include în definiţia noastră. ar modifica definiţia noastră după cum urmează : Personalitatea unui ego este organizarea dinamică a dorinţelor şi abilităţilor psihofizice unice. al doilea sugerează o structură adîncă (poate înnăscută). Faptul psihologic brut . A scris multe schiţe de caracter din care au supravieţuit treizeci. In ceea ce priveşte termenul caracteristic. dar puţine intitulate Caracterul. Cînd spunem că organizarea dinamică se află înăuntrul individului.). in ambele cazuri spunem că persoana în cauză are trăsături care cînd sînt examinate după standarde sociale sau morale externe. 7-apaxTT)p înseamnă gravare. atitudini şi interese — orice semn important al individualităţii. Nu se referă la vreo judecată morală. Totuşi. Ego-ul cuiva este desigur un important (fără îndoială. Perspectives in personality theory.) _Asţfel. cel mai important) sistem psihofizic în cadrul personalităţii. Vom reveni la această problemă dificilă în capitolul 6. decît termenul personalitate este termenul caracter. Cînd spunem că cineva are . European and American theories of personality. von Bracken (Eds. dar rareori în America. 43 ceea ce grecii antici înţelegeau prin caracter". Dar pentru moment e suficient a spune că obiecţia prezintă greşit utilizarea de către noi a termenului individ. Va servi pentru a se referi la deprinderi. a fost autorul cel mai celebru care a utilizat acest termen în Grecia antică. de exemplu. Şi aşa şi este. această problemă nu este necesar să ne reţină atenţia. L. drept caracter neevaluai. pe de altă parte. Azi. Totuşi. New York. P. Primul terrneTTsugerează" aparenţă. pe structura internă corespunde perfect la n Pentru o discuţie mai completă asupra diferenţelor vezi G. adică „în piele". tinde să pună accent pe ceea ce este înnăscut în natura omului. în special pentru acest motiv cartea de faţă favorizează termenul personalitate. deşi primul derivă din latină. dar rareori de personalitate. Ambele sînt adesea folosite unul în locul celuilalt.

^autocontrol.p.rfiriilnrit. energic. Toţi aceşti trei factori se bazează foarte mult pe determinarea genetică şi de aceea "constituie aspectele personali-taţii care sînt cele mai dependente de ereditate. Alţii. desemnează o clasă de . j \ Temperamentul Doctrina conform căreia temperamentul unei persoane este ■pterminat în mare măsură de „umorile" (secreţiile glandulare) forpului s-a transmis din antichitate pînă azi.'*. însemna atunci. că are impulsuri sexu""" 45 ale puternice sau slabe. dar nu trebuie confundată cu psihologia per-■snalitătii. Taylor. Seriile din Studies in Character sînt rezumate în H. fluctuaţiei şi irite. Shuttleworth. Baze biologice ale Personalităţii. Studies in the organ. Roback. Character and >6. endocrinologie şi antropologie fizică. A. M. Ştim că personalitatea e în mare măsură condiţionată de temperament. descriem un temperament' Au existat diverse încercări de a analiza dimensiunile de bază alo temperamentului cu ajutorul testelor psihologice. biochimie. ca „o dispoziţie psihofîzică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator". Teoria etică este o ramură ■bportantă a filozofiei.fortq şi viteza sa obişnuită de răspuns.zînd sensibilitatea faţă cjp. Termenul tempera-W&nt a intrat în limba engleză în evul mediu o dată cu doctrina celor îjgîru__umori (capitolul 3). Dar cunoştinţele noastre despre baza fizică nu sînt încă sigure. precum în următoarele titluri de cărţi : Glande care reglează personalitatea. Ne putem baza pe simpla noastră definiţie a Baracterului ca personalitate evaluată. conştiinţă şi credinţe religioase este foarte important pentru studiul personalităţii sale. Harcourt. aceste fenomene fiind considerate ca dependente de construcţia constituţională. şi încă înseamnă. Y Se poate spune că temperamentul. K. deoarece acestea sînt trăsături ale structurii sale interne. May.ă. cineva îl defineşte ca „gradul de organizare etică efectivă a tuturor formelor individului". abnorm. Cercetările privind temperamentul se fac azi sub numele de „psihologie constituţională1'.le. M. -zation of character. solicitudine. F. „El are un temperament lent şi apatic'^ Cîţiva autori. inclu. Psychol. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. Dar această utilizare este rară şi în declin. p. 44 Bă ele sînt percepute şi judecate favorabil nu schimbă situaţia. Dimensiqns of character.materie primă" din care este modelată personalitatea. \' Ce include temperamentul ? Nu este posibil un răspuns clar. Iar unii autori care scriu des-pre subiectul limitat al temperamentului utilizează în mod greşit termeni mai largi. folosesc uneori termenul ca echivalent cu personalitatea —■ ca de exemplu cînd spun „teste de temperament" în loc de „teste de personalitate". sau de opusul lor — apatie. nsităpi dispoziţiei. _§au_ deprindere a spiritului. New York. o „constituţie. Vezi şi E. dar nu cuoaştem sursele exacte ale temperamentului însuşL^. Harts-liorne. din V A. Tte psychology of character. dar încă nu s-a ajuns la o unitate finală de vederi. Constituţiile intense în forţă şi energie pot avea ritmuri metabolice înalte şi o funcţionare puternică a tiroidei1-"1. Un anumit număr de cercetări a fost publicat sub titlul Studii asupra caracterului sau Dimensiunile caracterului14.înainte de a părăsi problema ar trebui să ne referim la încă o utilizare a termenului caracter. cu atît se va vorbi mai mult despre temperament. Cu cît o dispoziţie este mai ancorată în solul constituţional nativ. în „J. L i g o n. Faptul 14 Prima definiţie citată este din W. cînd spunem că cineva este prin natură lent şi letargic. Pare probabil ca un factor primar să fie legat de forţă şi energie. calitatea dispoziţiei. în toate aceste cazuri termenul „temperament" s-ar potrivi mai precis subiectului cărţii. mai ales din Marea Britanie. Macmillan. I Pentru a realiza necesarele progrese în studiul temperamentului avem nevoie de mult mai multe cercetări în genetica umană. „Temperamentul ei înnăscut este vesel". Faptul că un copil sau un adult are idealuri morale. Unii psihologi îl consideră o parte specială a personalităţii. soc. 1930. o sti. şi deci în mare măsura ereditare ca origine. că altul este excitabil. 1927. ahnormal psychology. New York. 21. credinţă religioasă. Această definiţie nu are intenţia de a implica faptul că temperamentul este neschimbat de la naştere pînă la . sau „vremea interioară"" în care se dezvoltă personalitatea. şi nici nu ştim de cîte dimensiuni suplimentare avem nevoie pentru a clasifica formele majore ale temperamentului16. înd spunem că o persoană se sperie uşor. Şi ■stfel noi preferăm să nu considerăm caracterul ca un domeniu spe-»al al personalităţii. Fizic şi caracter. Lipsind cunoştinţele mai precise asupra acestui subiect oferim următoarea definiţie ca reprezentînd corect accepţia psihologică curentă şi servind în mod adecvat scopurilor acestei cărţi : f Temperamentul se referă la fenomenele caracteristice ale naturii ^_ejxuxţicmale a unui individ. Dar toate aceste tendinţe sînt în cadrul personalităţii. New York. depinzînd mai ales de sau fiind legată de constituţia fizică". de asemenea. sile predominante ai tonte ■pq.. A doua. că are „o fire îngrozitoare*'. S. 1956. E. Asemenea studii tratează despre onestitatea copiilor. Temperamentul se referă la climatul _chi mic. Brace. important a şti dacă o persoană are o „dispoziţie de a inhiba impulsuri în conformitate cu un principiu reglator". 450. Macmillan. 1926. Astfel. sau că are o „dispoziţie posacă-'.

J. / 15 Vezi C. Critica pe care i-aş face-o ar fi aceea că denumirile sale sugerează mai curînd trăsături de personalitate. în acest capitol vom examina cîteva abordări instructive din epocile anterioare. pămînt. New York. Capitolul următor se referă în continuare / la^-problema temperamentului. Cercetarea e necesară în continuare 46 Rezumat Voltaire scria odată : „Dacă doriţi sa discutaţi cu mine. Sînt lecţii importante pe care nu ne putem permite să le trecem eu vederea. Teoria începe cu credinţa grecilor antici. pe ele altă parte. A d c o c k.moarte. de asemenea. cnirurgicale "şlnutriţionale. se referă ) la „materii prime" din care este modelată personalitatea. pentru a face discuţia profitabilă. Galen a socotit umorile ca fiind nu numai . sau ceva similar-. Caracteristic.". 171). decît dispoziţii constituţionale (temperament veritabil). 1957. 57.e.n.] oarece sjŢTfefexii (prin definiţia noastră) la evaluarea personalităţii. __J Intuiţii din trecut CELE PATRU TIPURI KE TEMPERAMENTE e FIZIOGNOMIA « CARACTEROLOGIA LITERARA « FRENOLOGIA 9 SFÎRŞITUL SECOLULUI Al' XIX-LEA 9 GALTON ŞI EXPERIMENTUL 9 REZUMAT l\u ne interesează aici un muzeu de antichităţi şi de ciudăţenii. un obiect care incita la studiu. că o persoană se modifică cu scurgerea timpului sau că comportamentul ei se poate schimba de la o situaţie la alta. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. Psychol. Ea spune numai că persoana are o structură internă şi o scrie de caracteristici (variabile. De-a lungul epocilor eforturile omului de a formula o ştiinţă sau o pre-ştiinţă a personalităţii umane au ajuns destul de frecvent în puncte moarte şi la absurdităţi. Numeroşii' autori pe care-i citează utilizează. termeni variaţi. Temperamentul se poate modifica pe măsură ce personalitatea. Diamond e de părere că cercetările pe animale şi analizele factoriale asupra temperamentului uman „conţin asigurări repetate asupra importanţei dispoziţiilor spre comportament afiliativ. cap. Personalitatea înseamnă ceea ce o persoană estp în mori real". indiferent de modul în care ceilalţi îi percep calităţile sau de metodele prin . Ca şi constituţia fizică şi inteligenţa. temperamentul poate fi modificai (în anumite limite) de influenţe medicale. desigur. caracter şi temperament reclamă în mod special definirea. nervoase care stabilesc pentru noi un capital de bază caracteristic. deşi pune limite în / dezvoltarea personalităţii. în secolul al II-lea e.tendinţelor în temperament. ca şi în cursul învăţării si al experienţei de viaţă. rărnîne faptul că. The differentiation of temperament from personality. „părintele medicinei". gen. tot aşa cum un astronom poate să nu-şi atingă scopul în studierea constituţiei unei stele. Personality and temperament. Dotarea / temperamentală a cuiva nu este invariabilă. 103—112. îşi păstrează ^sensul originar de gravare (o trăsătura în mod unic gravată) şi de aceea este folositor^ pentru scopurile noastre. subliniind semnificaţia lor pentru cercetarea si teoria actuală. Doctrina a fost mai tîrziu formulată de medicul roman Galen. metabolice. Definiţia mea nu neagă. Harper. Cuvinte foarte abstracte ca personalitate. 16 O trecere utilă în revistă a stadiului actual al cunoştinţelor se găseşte în S. 1957.n. care 48 susţinut că această formulă pentru natura luată ca întreg (macro-osrnos) trebuie să se reflecte în construcţia proprie a omului /'microcosmos). Modificarea este posibilă. el a hotâ-ît că aceste elemente sînt reprezentate în corpul omenesc sub forma celor patru „umori" (hormones)/?Dacă o umoare este predominantă în corp ne vom aştepta să găsim o predominanţă corespunzătoare a unuia din temperamente. dar pot exista dispoziţii fiziologice de bază care să sprijine clasificarea. atribuită lui Empe-docle în secolul al V-lea î. Caracter este un termen de care ne putem lipsi în general. joc şi apă. Definiţia mea despre personalitate este „esenţialistă". desigur.determinabile) şi tocmai această structură sperăm s-o studiem. Cele patru tipuri de temperamente ) ' Teoria psihologică cea mai veche despre care avem o mărturie este în acelaşi timp teoria care a avut cea mai mare influenţă de-a lungul secolelor. A doua etapă în teorie a fost curînd adăugată de Hippocrate. în „J.. Totuşi este. dar nu nelimitată. cu siguranţă. Percepţiile şi metodele noastre pot fi eronate. că întreaga natură este compusă din patru elemente : aer. de teamă şi controlat (sau impulsiv)" (p. Diamond. în anumite privinţe ea mai este încă apropiată de spiritul şi descoperirile ştiinţei moderne. dar Diamond consideră că denumirile lor indică aceleaşi dimensiuni de bază ale temperamentului. 5 şi 8.care le studiem. mai jntii trebuie să vă definiţi termenii". •dar . de. Temperamentul. sp rjpj?yr>|ţa Totuşi. adevărat că şi secolele trecute au produs comoara lor de intuiţii. Dar steaua este încă acolo. începînd de la naştereTîn dotarea noastră există niveluri constituţionale chimice. Cu mult înainte de epoca endocrinologiei. agresiv.

(Unii autori moderni. Aer Pâmînt Foc Apă Caid şi umed Rece şi uscat Cald şi uscat Rece şi umed Sînge Bilă neagra Bilă galbena Flegmă Sanguin Melancolic Coleric Flegmatic Deşi ştiinţa modernă a arătat că substanţele hormonale din corp sînt mult mai numeroase şi mai complexe decît ştiau anticii. ci şi a bolilor.rădăcina temperamentului. melancolic — trist. în plus. totuşi fericita presupunere că temperamentul.e. 1957.e. 49 Structura ?i dezvoltarea personalităţii — cd. 2t5 Rapid Profund coleric Puternic me'ancolic sangvin coleric ■ Slab Larg flegmatic melancolic sangvin Restrins flegmatic A Excitabil Superficial B coleric -Wep'âcut" melancolic sangvin coleric Plăcut Retras flegmatic . prea multă bilă neagră. Sargant. consideră c« temperamentul variază în funcţie de viteza şi intensitatea reac1 Vezi W. New York. Doubleday. Este adevărat că denumirea temperamentelor are un parfum calitativ : coleric înseamnă irascibil. ~f Proprietăţile acestora Umori corespunz'ito ire Temperamente corespunzătoare Empedocles. Galen. ca de exemplu Wundt. în afară de norocoasa presupurţere legată de chimia corpului.n.)1/' ţ * Cele patru modele descrise de această teorie se potrivesc în aproape orice schemă dimensională modernă de clasificare a temperamentului. cea 150 î. cea 450 î. cea 400 î.n. Descoperim însă* imediat că aceste coloraturi calitative sînt conforme cu viziunea logică şi cantitativă asupra dimensiunilor posibile ale temperamentului. pretind că tipologia în patru părţi a anticilor nu poate fi îmbunătăţită. sanguin — optimist. depresie şi slăbiciune. mai există încă una şi mai puternică care a făcut ca această teorie să aibă o viaţă îndelungată şi tenace.n. Hippocrate. printre ei şi Pavlov. Battle for the mină.e. flegmatic — apatic. / ^M Să presupunem că un autor. fundamentul emoţional al personalităţii este condiţionat de chimia corpului a fost din ce în ce mai muie confirmată de cercetarea modernă. Prea multă bilă galbenă poate produce febră.

2) „Este o prostie să te bazezi pe un singur semn . Quattuor humores. 1957. Galen on the temperaments. chiar şi stadiile vieţii : tinereţea era sanguină. 45 —64. şi mai ales din configuraţia. Ebbinghaus. 4 Acest tratat. Hoffding. Destul de interesant este faptul că astăzi identificăm o distanţare de schema în patru părţi în favoarea unei scheme în trei părţi.la cele patru tipuri umorale. 3) Cea maî valoroasă dintre' toate este sugestia că structura oaselor. potrivirea este încă foarte bună (Figura 4 C). ed. Psychol.. Fiziognomia 7 Fiziognomia este arta (şi ştiinţa potenţială) descoperirii caracte. în rapitnin] 1Q vnm reveni la eroarea diagnosticului „mono-simptomatic" pe baza actelor expresive. adaptîndu-se. Personality and temperament. Deşi antic. Man on his nature. VI. Fiecare poate vedea în ea ceea ce do2 Cf. în acelaşi timp. 1953 şi J.melancolic cangvin Exteriorizat flegmatic Calm C Inactiv D Figura 4. 36. Teoria era folosită în toate felurile. p. Clasificarea tripartită (identificată cu numele lui Kretschmer şi Sheldon) este descrisă în capitolul 4. voi. atît medicina apuseană. Să presupunem că un teoretician propune ca lărgimea şi profunzimea să fie dimensiunile fundamentale ale temperamentului. New York. Doctrina este la fel de elastică ca şi platforma unui partid politic. In mod virtual toate componentele temperamentului. Sherring-* o n. bătrîneţea — flegmatică. vei avea mai mare încredere în concluziile tale cînd găseşti cîteva semne care împreună indică un singur drum". New York. conformaţia sau^ expresia feţei. S.Aristotel4. D. iar prietenii sanguini pot prezenta trăsături de melancolie. Anatomia melancoliei de Burton se baza pe această doctrină ca si multe alte opere literare.sînt expresia facială. R. el 3 Istoria medicală a doctrinei este bine prezentată de C. S. Multe manuale recente o acceptă favorabil. Clarendon. un om care seamănă cu o vulpe trebuie să fie viclean. maturitatea tîrzie — melancolică. artele frumoase au produs faimoase sculpturi. ^individualitatea omului. Kiilpe. Faptele specifice individualităţii biochimice fac dificilă acceptarea oricărei tipologii în raport cu o persoană concretă. Prietenii noştri flegmatici au momente colerice. cuprinzînd numai 24 de pagini. £ft şi cea islamică au fost redactate aproape exclusiv în termenii acestei teorii. S. Urmîndu-1 pe Galen. Ross. Herbart. De exemplu. cît şi în flexibilitatea ei care este conformă unor dimensiuni logice ale analizei. cele mai revelatoare . Doubleday. Putem oare să nu ne întrebăm ce este cu asemenea teorie atît de robustă ? Da. gen. Pavlov. 50 reşte să vadă. Love-d a y şi E. Ed. 51 se referă la sisteme de citire fiziognomică a caracterului practicate într-un trecut şi mai îndepărtat. jjf Nu e de mirare că nenumăraţi scriitori au utilizat cu convingere cele patru temperamente. Cel mai vechi tratat asupra acestui subiect este intitulat Physiognomonica şi este atribuit lui . frize. ca la toate tipologiile. 129. I r-w i n. 1903). Să presupunem că cineva doreşte să pună accentul pe excitabilitate şi afect. Cele patru temperamente adecvate la diferitele caracteristici alo răspunsului emoţional ţiei emoţionale. Diamond. constatăm că ea nu reuşeşte să acopere individualitatea structurii. 2 nd. din Works of Aristotie (W. maturitatea — coJerică. Medicina lui Galen şi-a supremaţia pînă clnd Harvey a descoperit circulaţia sane-a lungul secolelor. meritele ei constau atît în recunoaşterea chimiei ' corporale. menţionate în definiţia noastră (pagina 46) se pot potrivi cu una din acesie scheme dimensionale. mişcările şi gesturile. Klages. Supleţea ei ajută la explicarea influenţei sale enorme şi a longevităţii sale. F o r s t e r şi apare în „Opuscula". Putem trece cu vederea presupunerea că dacă omul seamănă unui animal el trebuie să aibă şi calităţile animalului. ţesutul corpului şi corpul (constituţia) dezvăluie ceea ce este înnăscut şi relativ neschimbător (temperamentul). regnant in nostro corpore suna un poem medical din secolul al Xl-lea.". Din nou cele patru tipuri se potrivesc (Figura 4 B). Harper.~i risticilor personalităţii — în special ale temperamentului pe baza I aparenţei exterioare. Ea explica patologia corpului. Wundt. : Oxford. Mai valoroase sînt trei aserţiuni care îşi găsesc un sprijin în cercetarea şi teoria modernă : 1) Deşi judecăţile poj fi bazate pe orice trăsătură mobilă. O altă schemă dimensională plauzibilă consideră temperamentul în funcţie de puterea şi slăbiciunea activităţii şi de tendinţa de exteriorizare sau retragere ca în figura 4 D2. este tradus de T. în „J. în timp ce structura musculară şi mişcarea dezvăluie trăsăturile dobândite . portrete care proslăveau cele patru tipuri. Figura 4 A arată că nu avem nici o dificultate în a stabili cvartetul antic conform acestei dimensiuni logice. 1947. Printre psihologii care au utilizat pe larg împărţirea în patru tipuri de temperamente sînt Kant.

numărul 4 datorită sugestiei de optimism este sanguin. numărul 3 este somnoros. Numărul 2 pare să. dar ochii aplecaţi şi cutele verticale de pe frunte reflectă deprinderi dobîndite de renunţare şi gîn-cluri neplăcute. dar înzestrat cu o fire colerică. decît sentimentului. cît şi de cea musculară. Zvelteţea şi structura delicată a tipului melancolic este dată de natură. Nr. Aceste judecăţi se bazează pe indicaţii fiziognomice. deşi şi celelalte sînt importante. Asociaţii similare se ataşează celorlalţi. Faţa sanguină este destul de normală ca structură osoasă. 1 ilustrează pe tradiţionalul poet bolnav de dragoste care are reputaţia de a fi melancolic. După cum spune documentul grec antic. liniile feţei se datorează mai curînd grăsimii. obţinem indicaţii importante atît din construcţia anatomică.ale personalităţii. Să examinăm această ultimă afirmaţie privind cîteva reprezentări fiziognomice foarte vechi ale celor patru temperamente. moale şi flegmatic . Mai ales acestea din urmă sînt de luat în considerare. La fel. I 52 q . Aceste stereotipuri ni se dezvoltă din experienţa noastră de observare a structurii osoase şi musculare. în ceea ce priveşte efectul lor.fie un luptător. Care sînt indicaţiile pe care le folosim ? Remarcăm că desenele depind. faţa colerică trădează vigoare şi forţă natu-rală a Jizicului (temperamentului). cît şi din configuraţiile musculare dobîndite. Faţa flegmatică are o constituţie letargică şi neatentă ca deprindere . (Majoritatea oamenilor (peste 80%) identifică corect tipurile desenate în figura 5. plus deprinderi dobîndite de reactivitate vigilentă faţă de mediu şi o ridarc bogată datorită unui sentiment emoţional intens. atît de structura osoasă. dar nu_e^ţeirîarc£tă__de_JiiiiLcare să indice o experienţă emoţională profunejă sau de durată.

J obicei înregistrat şi uitat. răscoleşte paturile. nu se întîlnesej fără o gură veselă şi dacă sîntem destul de ageri pentru a observa. chiar i'a'câ aceasta nu face măcar o jumătate de obol. dar fiziognomistul se îndreaptă sprJ următoarea slujbă cu un onorariu bogat în buzunar şi impresioj nează pe noul client cu reputaţia. fizid-gnomia a devenit populară şi a avut o istorie neîntreruptă de atunci încoace. unde din nefericire a rămas în mare măsură. Dacă are ceva de . scrisul şi posturile corpului şi acestea vor reflecta dispoziţia veselă. din orice ţară ca o imagine simplificată dar în mod esen-l ţial corectă. Sfatul său este rî. cît şi în expresia ei externă : „Unul şi acelaşi spirit se mar. Cînd se află la o masă pregăt ta Pe socoteala celor ce iau parte la ea. lăzile.P festă în toate". Fiecare începe cu o definiţie scurtă a trăsăturii dominante şi continuă cu exemple tipice ale acţiunii acestei trăsături. Caracterologia literară Căutînd din nou în Grecia antică. la a fi biciuite în mod public sau la a fi trimise în case de corecţie. cotrobăie prin oaie. Dacă sclavul i-a spart o oală ori o farfurie. a fost de multe ori republicată. Ochii veseli.) Este o particularitate a caracterelor lui Teofrast faptul că toate treizeci reprezintă tipuri vicioase sau cel puţin dezagreabile-Dacă el a considerat omul bun prea prost pentru a scrie despre el 5 Lucrarea sa principală Physiognomische Fragmente zur Beforderutm der Menschenkenntniss und Menschenliebe. spune el. zgîrcitul consideră că e îngrozitor de scump. îi scade din hrană.exemplu demonstrează stilul său. Johann Kaispar Lavater (1741—1801)1 El a fost un propâganJ dist energic şi un moralist care şi-a practicat arta în rîndul mulţimii* de pe stradă şi în biserici.Figura 5. Zglrcit este omul care . Un „expert" poate fi angajat dt c ■ firmă pentru a rezolva probleme de personal. cu excepţia unui punct asupra căruia el insista puîerJ nic : el susţinea că toate trăsăturile corpului sînt în cele din urmă consistente unele cu altele. Reprezentări fiziognomice ale celor patru temperamente ^_ O dată ou renaşterea aristotelică din secolul al XlII-lea. Dar toate aceste practici obscure nu schimbă faptul cj oamenii au găsit întotdeauna un ajutor — de un fel încă nu pe del plin înţeles — judecind pe ceilalţi după indicaţii fiziognomieg Cel mai faimos fiziognomist din toate timpurile a fost un e]ve-| ţian. Deşi scris acum peste două je anjT portretul este aplicabil şi astăzi unora din persoanele pe e le cunoaştem : Zgîrcitul* Zgîrcenia este o economie ce întrece orice măsură. Chiar şi azi apare curent 53 un gen ieftin de fiziognomie. căci natura practică. de a fi servit „cu succes" prima corporaţie.1 Ceea -ce este semnificativ pentru psihologia modernă este acceniulj pus de Lavater pe consistenţa personalităţii atît în aspectele ei inJ terne. Abuzurile sale au fost atît de mari îneît în secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea parlamentul britanic a pronunţat edicte pentru a condamna toate persoanele care Pretindeau să aibă* talent în fiziognomie. în capitolul 2 am menţionat „Caractereie" scrise de Teofrast. caută pînă şi în aşternuturi. zgîrcitul numără cîte pahare a băut fiecare. Cantitatea de literatură despre acest subiect este mult mai frapantă decît calitatea sa. găsim primele descrieri literare ale personalităţii.! Un „Caracter" reuşit este o descriere scurtă a unui tip comuni de om care poate fi recunoscut şi apreciat de cititorii de oricel vîrstă. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut. Uneori portretului Omu-I lui generos făcut de Aristotel însuşi i se atribuie inventarea stilului. 54 dacă multe din schiţele sale s-au pierdut nu putem şti. Urmă. iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin decît oricare altul dintre cei ezenţi. ainte de a fi împlinit luna bate la uşa datornicului şi-i cere dobînda. a interesului ei a adus-o de timpuriu sub patronajul vracilor şi şarlatanilor. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ. un elev al lui Aristotel. Sistemul nu prezintă un interes special pentru noi. (De-a lungul timpului numeroşii imi-j tatori ai lui Teofrast pornesc în diferite grade de la acest formalism rigid. Vom reveni la această problemă în capitolul 19. Totuşi primele ediţii ale acestei lucrării au apărut în 1772 şi 1775 sub diferite titluri. apărută în 1783—1787 în trei vo-j Iurte. 'Cele treizeci de caractere ale lui Teofrast care s-au* păstrat urmează un stil rigid de compoziţie.

rîde în hohote. 83. Tocmai această intuire o putem în mod sigur adopta. Pentru el zgîrcenia este o trăsătură domin antă a unor oameni. Cum a trecut termenul dobînzii. Dutton. The characters of Theophrastus. într-adevăr. toţi se adaptează după el. 1-a urmat îndeaproape în mod special pe Teofrast intitulîndu-şi cartea de schiţe Encaustics. el nu ţi-ar da nici cordeluţe pentru jertfă si nici făină. 1824 (ultimele două au schiţe fizio-Snoiniee) 55 îşi face toaleta. iar pe chei s-a pus rugina. Editura pentru Literatură. H oe 11. E hazliu. iute la mînie. prefaţă de N. o admirabilă traducere a Xafxxxwfyp . el prefigurează argumentul care va fi prezentat în capitolele 14 şi 15. C o n d e e s c u. A <>oofc o/ characters. Alte traduceri au fost realizate de R. 1.T. omul este mînat de trăsătura sa de zgîrcenie. doarme şi noaptea ca un butuc. fie că are de-a face cu soţia. îl găseşti desculţ şi la prînz. li întrerupe şi îi muştruluieşte pe cei care vorbesc. voi. C. GITON* Giton are tenul fraged.vînz'are. E. Teofrast descrie un „tip ideal" (p. Doarme si peste zi. The characters of Theophrastus. Teof r a s t. cinci se plimbă cu persoane^gale în rang. F. E. cum stă picior peste picior. N. Scriitorul francez din secolul al XVII-lea Jean de la Bruyere a schimbat oarecum metoda. Fie că e cu . Zgîrcitul poartă haina mai sus de genunchi. Vorbeşte tu încredere. Editura pentru Literatură 1966. Se poate prezice cu siguranţă că în situţii noi el va reacţiona în acelaşi mod. 1966. Zi de zi este cu ochii pe semnele de hotar şi stă cu frica-n sîn să nu i le mişte careva din loc. Stai de vorbă cu el. un vîrf de chimion. Stark Young. O asemenea consistenţă perfectă este greu de întîlnit în viaţa reală. datornicii. sau cum o ridică mai pe urmă şi îşi descoperă fruntea. W. A. umerii laţi. începe să urmărească pe datornic şi-i pune la socoteală dobîndă peste dobîndă. cit. and Transl. ca să nu vadă pe nimeni. îl pune pe cel cu care stă de vorbă să mai spună o dată ceea ce î-a spus si nu-i apreciază cine ştie cît spusele . Dacă se aşază.. Bucureşti. P. pretinde un preţ atît de ridicat. iar la baie aduce uleiul în sticle mititele . 1925. E bogat7. doar co-î auzi sforăind. vecinii sau cu zeul. se tunde la piele. traducere de Măria Marinescu-H i m u. e nerăbdător. Caracterele. el zugrăveşte un stil individual de viaţă. Aldington (Ed. porneşrc dînsul la drum. The characters ol Theophrastus.. pp. Nu îngăduie nevestei să dea cuiva cu împrumut sare ori un căpătîi de fitil. Bucureşti. umbletul energic şi hotărît. Teofrast propune o teorie importantă a personalităţii . New York. Se opreşte dînsul. John Donne. ca să nu se păteze prea repede6. 41—43. Cînd are la masă invitaţi din acelaşi demos cu el. are grijă să taie carnea în bucăţi cît mai mărunte. Fiecare activitate este numai o manifestare a unui motiv central. Toţi sînt de aceeaşi părere cu el şi cred veştile pe care le deapănă el. el merge la mijloc. Arta lui Teofrast constă în alegerea tipurilor vii. îl vezi cum se afundă în fotoliu. C. X. cu servitorii. deplasîndu-se de la tipuri la portrete. (Nota trad) 7 A 1 d i n g t o n. Caracterele.P. Lista imitatorilor lui Teofrast este liingă incluzînd scriitorii cu faimă ca Ben Johnson. B. în alegerea întâmplărilor ilustrative şi în economia de metafore. o forţă dinamică şi directivă.afaceri sau acasă. op. Scuipă departe şi strănută puternic. în cazul omului zgîrcit nouăsprezece mostre de conduită exemplifică împreună o trăsătură principală. porneşti şi tu . Se duce în piaţă cu gîndul de a tîrgui. pîntecul sus. litoer-cugetă-tor. La Bruyere. privirea fixă şi sigură. Şi totuşi. 1902 .). în La B r u y e r e.P. Casetele zgîrciţilor de felul ăsta sînt doldora de bani ! Mucegaiul stă prins pe ele. fie că-şi primeşte prietenii sau * Cf. Din grădina zgîrcitului nu poţi lua nici măcar o smochină.. încîfc cumpărătorul abia nu are nici un folos. maghiran ori orz . 314—315. Crede că e înzestrat cu talente şi cu duh. din mîndrie şi din cutezanţă. Remarcaţi : omul nu are numai o „deprindere* de a-şi purta tunica scurt şi o altă deprindere de a examina stâlpii de hotar ai proprietăţii sale. Zgîrcitul. dar se întoarce cu inîna goală. Caracterele. B. Nu-1 întrerupe nimeni şi toată lumea îl ascultă oricît ar avea el chef să vorbească. pp. Deşi nu o spune explicit. faţă durdulie şi obrajii bucălaţi. La masă şi la plimbare ocupă mai mult loc decît alţii . consecventă cu sinp şi coercitivă. în cazul lui Giton. chiar dacă respingem exagerarea. Deoarece literatura şi psihologia asigură două metode foarte importante pentru studiul personalităţii. te opreşti şi tu . compararea lor este in* Ci. un adevărat mobil esenţial al rnndnitpi Este stabilă. Despre bunurile materiale. George Eliot. într-un sens. lin imitator american. Hammond. pentru a selecta un exemplu. In toate epocile şi în toate ţările au existat oameni zgîrciţi. toate persoanele au trăsături centrale şi stiluri personale. voi. traducere şi note de A u r e 1 T 11 a. 1. B e r n-nett. Nici pomeneală să te lase să treci prin livada lui sau să ridici de pe jos o smochină On o curmală. predictibilă. Măcar că e vorba de nimicuri. 30).) 6 Reprodus cu permisiune din R. J e b b.T. . cum încruntă din sprîncene şi cum îşi trage pălăria pe ochi. îşi face socoteala că ele valorează mult la sfîrşitul unui an. 1909. prietenii. (Nota trad. Samuel Johnson. înfumurat. îi place să discute politică şi face pe misteriosul în legătură cu chestiunile la ordinea zilei. despătureşte o amplă batistă şi îşi suflă nasul cu mare larmă. VI. iar cînd dă haina la curăţat îndeamnă pe meşter să întrebuinţeze argilă din belşug. o structură consistentă de trăsături şi nu numai o singură dispoziţie cardinală.

un portret în ulei poate fi mai veridic decît o fotografie. dar mai exact. după cum am văzut. mai puţin artistică. Chesterton remarca odată „Ea bea. -K. oameni au fost totdeauna o bună pradă pentru ghicitori. chiar clacă e selectiv. Boston. Această remarcă sarcastică reflectă cerinţa ca toate caracterizările b\me să aibă virtutea „autoconfruntării". ehiro manţi. Şi totuşi psihologul are dreptate cînd dojeneşte literatura pentru lipsa ei de precaufii. Nimeni nu pretinde să-1 validăm pe Hamlet în mod ştiinţific. sita numai prin aplauzele cititorului. altul „un obraz subţire". Press. 49. Cele două metode sînt ăm tinete şi complementare9. Psihologia nu va înlocui literatura şi nici dispreţul artiştilor nu va împiedica dezvoltarea psihologiei. c enologia sau. ea este mai disciplinată . ştiinţa exactă este numai fotografică. Beacol 1960. A proceda astfel cere o dezvoltare suplimentară a abordării idio-grafice. Iniţial enunţată de Franz Joseph Gali H758—1828).56 5truetîvă. Liber de restricţiile ştiinţei. Soc. nici o subliniere artistică. este mai exactâl Frenologia Datorită lipsei unei ştiinţe adecvate a personalităţii. Arta este selectivă . Dată fiind o serie de fapte despre o persoană. biografii. trebuie să constituie o unitate plauzibilă. Un psiholog ar simţi . dar diferitele confruntări pot să nu c°respundă. Psihologului îi e permjs numai să descopere şi să înregistreze şi trebuie să muncească din greu pentru a exclude preferinţele sale. Un important efort în această direcţie îl reprezintă lucrarea H. frenologi. Biografii se găsesc într-o încurcătură specifică. totuşi ea dă precizie vechiloJ adevăruri. . riscă sa piardă structura vitală a individualităţii. nr. a Cf J A. Psihologia nu a învăţat să utilizeze metoda autoconfruntării. dar mai puţin adevărat . în timp ce fotografia prezintă în mod egal ceea ce este nesemnificativ şi ceea ce este semnificativ. Un portret trebuie să fie coerent. New York. Bumstead. cap. este mai verificabilă . Les petits jaits vrais sînt scoase în relief.nevoia unor verificări exterioare asupra trăiniciei interpretării sale8. Garraty. numerologi. Bull. Sci. alte fapte relevante trebuie să urmeze. nu i se permiţe. Dar mahalalele psihologiei nu trebuie să ne reţină Sîmburele de adevăr care zace în unele. El nu-şi poate asigura reu. O mînă poate ilustra 1 minunată lăcomie crudă". Fiecare biograf realizează auto-c°nfruntarea în portretul său. căci portretul scoate în relief trăsături semnificative . Bull. 569—582. Literatura are •numai o singură cale de a „demonstra" potenţialul său. 57 Efectele literaturii sînt obţinute prin selecţie abilă şi prin exgM gerare. dimpotrivă." Psihologul replică : „Poate mai puţin artistic. 51. Dramaturgii. H. Aici să luăm în considerare o mişcare care a fost extrem i populară acum un secol şi numai cu greu şi-a pierdut favoarea i 9 O comparaţie mai completă a metodelor literare şi psihologice se a Sn colecţia mea de eseuri Personality ană social encounter. . în „Psycholl. Cantril. numai că o spune mai puţin artistic. deşi nu în toate. Şarlatania şi superstiţia înfloresc. Vezi şi G. ScriS itorul se străduieşte să fie amuzant. Acest portret puternic se validează prin el însuşi şi fiecare caracterizare reuşită face îa fel. Puţini psihologi au încercat să coreleze intuiţiile literaturii cu cele & psihologiei. iar un cap blond poate „iradia nestatornicie". Exageration ă propos nu c admisă. Cînd toate trăsăturile „sînt coerente" vorbim de autoconfruntare. 1. scriitorul poate fi îndrăzneţ în atri-' buirea cauzelor." „Poate mai exact. cum prefera el s-o . Psihologului. 1954. astrologi şi alţi experţi dubioşi care au o schena prefabricată pentru a vă spune ce sînteţi sau cum se va comporţi viitorul dumneavoastră angajat (sau logodnică). fi^e use of personal documents in psychological science. Comentînd un „caracter" al lui Thackeray. Abordările nomotetice. Mai puţin plăcută. Reflection on the human uentifl New York Univ. ltes Council. psihologul însă înclină să fie sceptic în privinţa produsului muncii lor Omul de litere spune : „Mi se pare clar că psihologia se mulţumeşte să spună ceea ce literatura a spus întotdeauna. mai puţijj subtilă. W. The interrelations of psychology and bîo-ţ*Phy. Unul din personajele sale poate avea „sînge seja vil în vinele sale". schera populare de „citire a caracterului" poate fi cu timpul eliberat prin-tr-o abordare ştiinţifică. Dacă azi psihologia „descoperă numai ceea ce literatura a spus întotdeauna". Două relatări ale aceleiaşi vieţi pot să difere foarte mult. C.". AII port. nepotrivirile inj comode sînt înlăturate. să comunice propriile sale im^* gini. Unele indicaţii în acest sens vor fi date ii capitolul 19. 1960. dar Thackeray nu ştia asta". 58 e s_a bucurat. G. Pînă acum avem puţine tehnici pentru a descoperi modul în care un subsistem dintr-o personalitate stabileşte raporturi cu alte subsisteme. romancierii au aptitudini speciale. să-şi exprime propriile sale înclinaţii." Şi această discuţie poate continua la nesfîrşit. Dar nici un psiholog nu ar putea scrie astfel îăM a fi sfîşiat bucăţică cu bucăţică de colegii săi. 1942. Asemenea metafore nedisciplinate dau ritm şi inspiră o crJ dulitate blîndă.

deşi nu foarte fructuoase. în opoziţie cu predecesorii săi. dar mai semnificativă. 1929. biserici şi ujar în universităţi10. se aseamănă foarte mult cu încercările ştiinţei psihologice de azi de a determina care „aptitudini mentale primare" sau care „trăsături sursă" formează cea mai bună schemă pentru a compara o persoană cu alta (cf.ine. ci referit la doctrina sa cu denumirea de „organologie". 3 . Această cale în ştiinţa boselor" a fost marea greşeală a lui Gali. care. înţelejerea. să scrie o ştiinţă inductivă a personalităţii. licee. ar desemna caracj terul uman într-un sens larg. de către psihologi şi biologii pentru a desemna ştiinţa comportamentului instinctiv. Facultiex 1936 4 ts •' the s°lution of Franz Joseph Gali. cap. toiul 13). cluburi. TJhopycll°phyvoIoqie de Gali. S-a răspîndit rapid prin dibăcia întreprinzătoare a asistentului Iu. trebuie admis faptul că întreaga sa listă de variabile caracterologice nu este în întregime diferită de lista tradiţională a facultăţilor universale. care se baza pe principiul „facultăţilor" — deşi şi ?! a adoptat termenul facultate pentru a desemna cele douăzeci şi şapte de elemente primare ale sale. a trăsăturilor şi capacităţilor care vor explica diferenţele individuale ale personalităţii. C. El a obiectat că facultăţile erau funcţii mentale universale ca percepţia. Monogr. pe baza unui bun spirit ştiinţific. De G r a n g e. j-. Gali însuşi nu a folosit niciodată termenul. 92 . Thomas Reid. Ca toate sistemele populare ea a avut sa dubioasă. et du cerveau en particulier. Este. and Pers". era un cercetător serios şi influent şi într-un fel unul din fondatorii psihologiei diferenţiale şi a psihofiziologiei. M. Sfîrşitul secolului al XlX-lea Curînd după epoca lui Gali. totuşi. fermitatea. 1916. tură. Lyon. A History of experimental psychology. M c Q. Căutările lui Gali. s-a despărţit de maestrul său în 1815 şi a scris multe lucrări ipdependente. Paris. considera el. H. El a fost şi un rrecursor al psihologiei diferenţiale. spune el. căci un experiment adevărat. din care nici una nu apare printre facultăţile universale ale predecesorilor săi (Christian Wolff. Spoerl. Gali. Johann Gaspar Spurzheim (1776—1832). El a criticat sever psihologia epocii sale. deşi mai puţin adecvat. cu toate erorile sale. conferenţiind mult în Anglia şi pe continent. 1923 . adaugă el. Thomas Forster şi a fost «optat de Spurzheim în 1815. Spurzheim. 1913. Totuşi. care operau în birouri de afaceri. ac(es. fiind o escrocherie rentabilă pentru promo-Ja^ii ei. de o clasificare a puterilor primare. mai puţin . a bînţuit lumea. Avem nevoie. New York. ] Numele de „frenologie" a fost inventat de dr. Ea a început cu o încercare onestă He a descoperi elementele fundamentale care alcătuiesc personali-tatea^Lirnană.* oscută. în 1796. 59 se bucură de toate aceste facultăţi. nici cranioscopia sa nu au supravieţuit criticii moderne. din păcate. ar pretinde creşterea şi educarea copiilor într-o completă izolare. craniul. maximelor . Capi. „cranioscopie" sau. un termen care. JGalyera un spirit serios şi un teoretician critic. „fiziologia creierului". Nici lista sa de elemente primare. ^xpuneri interesante şi pline de discernămînt oferă lucrările lui Bonn g.". Dugald Stewart şi alţii). The psychological ecedents of phrenology. (Cerinţele sale pentru experiment erau mai riguroase decii cele din zilele noastre !) Lipsind metoda experimentului. singurul aspect al doctrinei sale care este amintit. Gali era un empirist riguros. avec observations sur la posibilite de reconnaître plu-sieurs dispositions intellectuelles et morales de l'homme et des animaux par ?« confiquration de leur tete. care a venit în America în 1832. A murit la Boston.SCW'"CV °f individuality. Totuşi nu toţi oamenii au acelaşi caracter intelectual sau moral". Ea trebuia să fie dej numită etoloaie. aptitudinea mecanica^ inteligenţa. Blondei. în aşa fel încît toate influenţele să poate fi cor-t'rolate. Dar frenologia are şi o altă faţă. Intre 1822—1825 Gali a publicat o ediţie revizuită în şase volume sub titlul Sur les fonctions du cerveau. dorinţa. care studia atent oamenii.) Propunerea lui Mill elimina metoda experimentului . etologi* va trebui să se bazeze pe o analiză a proverbelor.denumească. întrucît creierul este cel mai important „organ al spiritului" putem căuta semne de diag-' nostic în forma învelişului creierului. B e n 11 e y. Argumentele sale sunau aproximativ precum urmează : sufletul şi corpul sînt într-un fel în legă-. „Fiecare om cu excepţia unui idiot. D. în „Psychol. Cît de diferită este teoria sa despre localizările cerebrale faţă de viziunea modernă se vede în figura 6. i'er . Ediţia americană corespunzătoare On the functions of the brain a fost publicată în 1835. în „Charact. De aceea trebuie să ne aşteptăm ca structura internă a perso-^aThăţ'i să aibă manifestări exterioare. nr. (în ultimii ani a fost adoptat chiafl acest termen. Principala lucrare a lui Gali a apărut în patru volume între 1810 şi 1819 si se întitula Anatomie et physiologie du systeme nerveux en general. 10 Popularitatea frenologiei a început o dată cu primele conferinţe ale lui Gali. examinînd craniile lor şi încercînd. Joiin_Sluart-Mill a propus elaboj rărea „unei ştiinţe exacte a naturii umane11. Lista lui Gali include un amestec de calităţi ca respectul lată de s. imaginaţia. Heton—Century—Crofts. Bascou. susţinea el. organologia sau ~"oia. voinţa. bunătatea sufletească. Dar. Alean. a ţinut conferinţe unui public larg şi a fost bine primit la Harvard. dar rămîne faptul că Gali. Mai importantă a fost căutarea de către Gali a elementelor primitive" care compun personalitatea.

n J.Tendmp de a locui mereu în acelaşi toc A Aderenţă 5. 1846. System of logic. Bk. Harper.si altor expresii ale înţelepciunii tradiţionale." 2 Dragoste ptr urmaşi 3. 2 Individualit 2 ate2 Configuraţi 3 e 2 Mănme ^ 2 G i euta'e ş b rezistentă 2 Colorit 6 . Emotivitate . cap • 60 Fo~tele şi organele psihicului 1. S. New York.Combativitate 6 Destrucîcitate 7 Secretivitate fi Dorinţa de acaparare S. VI./ Dorinţă de 1 Prudenţă 2 1 Burovomtă 3 /4 Vener aţie 1 Fermitate 5 1 Conştiinţă 5 1 Speranţa 7 1 Caracter 8 miraculos 1 Idealrtate 9 2 Voioşie 0 2 Imitaţie 1. Prin această metodă . Inventivitate 30 Respect faţă de sine Sinergii motorii suplementare Mişcările ochilor . Mill.

Goethe scria „Cel slab are adesea sentimente revoluţionare". Wurtz and Richter. Apoi el prezintă 144 de legi speciale care privesc influenţa unor sentimente variate asupra comportamentului şi gîndirii. B the doctrine of the mind. instinctul gregar. în sprijinul acestei legi particulare îl citează pe Shakespeare. Toţi oamenii. Harta frenologică a fost utilizată de G. Se spune „aşchia nu sare departe de pom" dar şi că „dracul cînd îmbătrîneşte se călugăreşte". Legea sa de baza este aceea că „fiecare sentiment tinde să formeze un tip de caracter care îi este propriu". Shaw susţinea că „un om care nu e revoluţionar la 20 de ani este un om inferior". Cineva poate alege din înţelepciunea proverbelor tot ceea ce sprijină propriul argument Aproape mi există un proverb care să nu aibă un contrariu valid în egală măsură. care la sfîrşitul secolului al XlX-lea a lansat doctrina sentimentelor1''. secolului. termenul a fost adoptat cu entuziasm de McDougall13. p. Pe regi îi face zei. Cam pe la începutul .2 7 2 8 2 9 3 0 3 1 3 2 3 3 J 4 3 5 Orientare Calcul Ordine Eventualitat eTimp Melod e L tmbaj Comparai e Cauzalitate cor *'viate rufi Tractai climentar Figuia 6. El „a verificat" fiecare lege prin înţelepciunea vîrstelor. instinctul activităţii parentale. o lege este : „Speranţa tinde totdeauna să facă viitorul să pară mai bun decît prezentul". autoafirmarea şi altele. 221. 1825. putem găsi adevăratele legi cauzale ale caracterului uman. susţine McDougall. Shand urmează sfatul lui Mill . Pehfield. The cerebral cortex of man. Două concepţii asupra localizării cerebrale : secolul al XlX-lea şi ^■XX-lea. Acestea includ instinctul de fugă. Nu ne impresionează această metodă. autoumilirea. London. Contribuţia pozitivă a lui Shand constă în recunoaşterea elementului pe care el îl numeşte sentiment. T. B. printre alţii : Speranţa adevărată este iute şi zboară cu aripi de rîndunică . Rasmussen. Ex-Binerea sumară a principalelor regiuni funcţionale ale cortexului uman este luată din W. Treuttel. Mill este important pentru studiul personalităţii în principal prin influenţa pe care a exercitat-o asupra lui Alexander Shand. Abordarea sa nu subliniază diferenţele individuale cum o i'ăcuse Gali. Dar în . Astfel. încep viaţa cu un set uniform de instincte (sau „înclinaţii"). în timp ce G. Copvright 1950 by the Macmillan Company şi utilizat cu permisiunea acesteia 61 spera Mill. Spurzheim în Phrenology. iar pe creaturile mai umile —■ regi.şi utilizează înţelepciunea proverbelor ca date (sau „premise pentru deducţie").

El acordă o mare importanţă direcţiei fluxului de ener-&le psihică a omului. Ca un cazan de aburi. Shand. sau. F. învăţătorii. care ia forma unui devotament conştient de sine pentru anumite idealuri şi ţine sentimentele minore într-o ordine mai mult sau mai puţin sistematică conform cu natura acestui sentiment principal. în „Genet. atunci nu este disponiBîîa pentru activităţi intelectuale . Astfel. D. este raţional a încerca să-1 masori". Morgan. este în principal o reformulare a unei foarte vechi teorii : aceea că natura omului e alcătuită din trei facultăţi primare : ejŢiQiia. Această diviziune tripartită a sufletului omenesc a fost propusa de Platon şi se găseşte chiar şi azi în murfe-şeneri psihologice. religia. este „plin cu energie".cursul dezvoltării a^sitf insiinptp ^^"" „ajta'sate unor anumite obiecte. care în 1879 s-a materializat în primul laborator de psihologie din Leipzig. motori (voliţionali) sau vitali (emoţionali şi senzitivi). Unele din acestea sînt părţi majore. în teoria freudiană (capitolul 7) atît sexualitatea.1:> O metodă de măsurare recomandată de el a fost evaluarea calităţilor complexe. au o ocazie de invidiat de a calcula frecvenţa şi de a estima la elevii lor intensitatea răspunsurilor de frică. Psychol. El poate fi stăpînit {prin represiune) sau poate scăpa în mod indirect (sublimare. 5. Interesul rapid ascendent pentru psihologia experimentală. McDougal 1. Totuşi. H. timpul de reacţie). de asemenea. în consecinţă. cît şi agresivitatea se comportă foarte mult ca forţele cu presiune înaltă. Boston. la alţii de pudelul favorit. după Freud. atunci se va îndrepta mai puţin spre alte părţi". Lcmdon. „Natura umană fiind limitată. De asemenea. O trăsătură caracteristică a teoriei lui Bain merită o atenţie-deosebită. într-un sens. 1937. aceşti oameni dezvoltă sentimente care diferă. now sor. . De asemenea. conceptul de sentiment — şi el poate fi utilizat fără doctrina instinctelor — este evident folositor. în mod obişnuit toate sînt organizate în. Luce. Şir Erancis Galton (1822—1911). Alţi reprezentanţi ai psihologiei dinamice vorbesc. de asemenea. 1896. A. Şi astfel. Dacă ea circulă de obicei prin canalele emoţionale. Macmilliui. 63 încărcătură sau presiune şi direcţia în care merge această energie depinde de care supape sînt de obicei deschise. se constată că acest flux de energie (ca un cazan de aburi cu supape) se finalizează într-o doctrină a tipurilor : oamenii tind să fie mentali (intelectuali). El a propus (urmîndu-1 pe Her-bert Spencer) ideea că un om dat are o anumită cantitate de „energie". îşi are. Libido-ul sau id-ul*. mînie. patriotismul. ea nu poate fi în aceeaşi măsură „emoţională" sau „intelectuală"'. CBainJa adăugat ceva doctrinei. Şi astfel noi putem. 62 s considerare o varietate nesfîrşită a individualităţii. Devine uşor să popularizezi 9 asemenea concepţie Şi chiar şi azi auzim adesea despre acestei trei „ultime" tipuri de caracter. „Acta psychoîogica". deşi Bain doreşte să aducă această propunere „mai în acord cu starea actuală a cunoştinţelor noastre despre constituţia umană".14 Mai trebuie menţionai un autor britanic. Elementul' truetural este' sentimentul.. loialitate şi ambiţie. voinţa şi intelectul. dar nu atît de dragul lor. 1945. Acest volum reuneşte două din tendinţele pe care le-am descris. fiecare cu culoarea sa proprie. . omul are o anumită . instinctul parental determină --la o persoană ataşarea de propria familie. 13 W. Galton şi experimentul în cursul secolului al XlX-lea literatura caracterologică a fost bogată în observaţii şi ipoteze. Character and the emotions. substituţie). 1908. să-1 considerăm pe Bain ca unul dintre fondatorii psihologiei dinamice moderne. Teoria 12 A. la o altă persoană de copii neajutoraţi sau oameni bolnavi. iar canalizarea lor este problema principală a vieţii omului. 32. Deşi teoria de bază a lui McDougall despre instincte nu este larg acceptată azi. cît pentru a indica direcţiile în care funcţiile nomotetice operează (de exemplu. similar.jurul unui sentiment principal. în cazurile individuale. 1914. Murray. originea în propunerea de către Mill a unei „etologii". ostilitatea şi "mii de alte sentimente apar. dacă o persoană este puternic „voliţională". C. nu s-a îndreptat la început spre personalitate Interesul pentru diterenţele individuale începuse să apară. dar nici un autor înainte de 1884 nu a propus jjplirnrqa metod0! experimentale non dezvoltate la studiul personalităţii. ceea ce a realizat el. 233—346. canalizare sau altă utilizare a acesteia. drenaj. Astfel. dacă vitalitatea cuiva se îndreaptă predominant spre organele active. Foundation^ of character. Unii autori cred că sentimentul ne oferă elementul cel mai adecvat dintre toate elementele posibile pentru analiza personalităţii. care-în 1862 a publicat On the Stuăy of Character (Despre studiul caracterului). Monogr. A clinteai study °> sentiments. 3—311. 2. sentimentul „respectului faţă de sine". . în „Mind". Introduction to social psychology. Organization of the affective lifc : a criticai survey.. în termeni de „energie" şi direcţie. ^ltele părţi minore ale personalităţii. de exemplu. pionier în atît de multe domenii psihometrice" a "fost primul care a propus ca standardele experimentării să fie aplicate direct la studiul formelor personale de comportament : „Caracterul care modelează conduita noastră este «ceva» definit şi durabil şi de aceea. Alexander Bain. Trebuie stabilite norme pentru dezvoltarea personalităţii la vîrste succe* în tei-minologia psihanalitică utilizată în lucrările lui Freud traduse în limba română s-au adoptat termenii sine.". 203—226. respectul. 14 De exemplu. El include traducerea originală de către Bain a Caracterelor scrise de Teofrast. E un pas mic de îa această metaforă hidraulică la teoriile mai moderne ale psihanalizei.

65 5 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. de asemenea. a corelaţiei a fost inaugurată de Galton. argumentează el. Gali a anticipat atît disciplina viitoare a psihologiei diferenţiale. este un proces lent. Opţiunea noastră pentru tripticul id. ca şi cele de ficţiune. 179—135. traducere. ele se înclină reciproc sau se apleacă vizibil cînd stau alături la o masă şi îşi lasă presiunea greutăţii lor pe picioarele apropiate ale scaunelor lor.) 15 F. studiu introductiv şi note de dr. care să indice schimbările în presiune. Galton. Appleton Cen-tury-Crofts. Measurement of character. în cîteva cazuri unele greşeli vechi şi persistente au prezentat interes pentru noi. mersul. « Această propunere amuzantă. W. Mill a văzut clar interdependenţa psihologiei. mişcarea expresivă. Psihopatoloqia vieţii cotidiene. Presiunea scrisului. Frenologia accentuează paralela dintre calităţile personale ale omului şi structura sa craniană. p. Fiecare. Totuşi. este unilaterală .eu. Editura Didactică şi Pedagogică. a măsurătorilor. însă este dificil de a inventa un dispozitiv care să îndeplinească tripla condiţie de a fi eficient. dar în ansamblu au fost înregistrate contribuţii pozitive. indispensabilă în studiile moderne despre personalitate. El a căutat trăsătura dornic nantă care conferea unitate comportamentului în multe situaţii. luată separat. Propunînd . mai ales cînd aştepţi apariţia perioadelor critice din viaţă. începe abia acum să folosească instrumente de măsurare analoage dispozitivului propus de Galton. Dar exac-1 titatea greoaie este un antidot sănătos pentru o desfătare nedisciplinată. expresia facială au dus la măsurători mai mult sau mai puţin precise.etologia*'Ca ştiinţă exactă a naturii umane. pot fi puse1'. îneît psihologia. cînd două persoane au o „înclinaţie" una spre cealaltă. Dar „urgenţele nu trebuie aşteptate . cu conceptul lor util de sentiment. L. Hui 1. au fost principalele roade ale efortului lui Mill. pe de altă parte. dar luate împreună cele două abordări înzestrează pe cel ce studiază personalitatea < u un echipament complet. în „Fortnightly Rev. ego. înclinarea inconştientă o corpului —• subiect care 1-a intrigat pe Galton — a fos măsurată în mod ingenios de Huli prin mijlocul simplu de a ataşa fire neobservabile de gîtul cuiva. 184. Mulţi imitatori au extins metoda descrierii de caractere. Introducere în psihanaliză. Bain a anticipat fluxul dinamic al energiei în canalele variate ale expresiei personale Metafora sa hidraulică este o anticipare clară a teoriilor viitoare ale lui Freud. Nu se cere prea multă pricepere pentru a monta un aparat de măsurat presiunea. pare greoaie şi stupidă. Rezumat ' Din trecutul îndelungat şi bogat am selectat numai cîteva doctrine care au o semnificaţie specială pentru studiul contemporan al personalităţii. 16 Ibid. 42. capcanele. New York. dar nu mai puţin raţională marchează începutul experimentării în domeniul personalităţii. El dă următorul exemplu : Astfel. nu le-am dus la capăt. Lavater susţinea că toate trăsăturile sînt compatibile una cu cealaltă — o ipoteză importantă de verificat cu metode moderne. 1933. cum se spune. Hypnosis and suggestibility. 64 sive Metoda corelaţiei. Toate acestea sînt contribuţii ştiinţifice de mare valoare. Prelegeri de psihanaliză. Allport fondata credem şi pe necesitatea de a evita ambiguităţi terminologice în limba engleză. cît şi căutarea modernă a dimensiunilor primare din analiza personalităţii. cea mai veche din toate doctrinele natura umană. supraeu (vezi Sigmund Froud. Observaţia. biografie.". Desigur că paralela nu este ceea ce s-a gîndit Galton să fie. pretenţiei! sale necombătute că există o corespondenţă între chimia corpului şi structura emoţională. 265 Psihologia umorală. Teofrast pretindea că actele cotidiene ale omului sînt congruente în mod remarcabil unul cu celălalt. 1980). îşi datorează longevitatea. dar fiind ocupat cu alte probleme. în special a fetei. literaturii şi a bunului simţ. Deşi experimentarea este numai o metodă a abordării ştiinţifice a personalităţii (cf. în căutarea elementelor primare ale personalităţii. Am făcut cîteva experimente rudimentare. dramă. a evaluării. (Nota trad. Iar propunerea lui Galton de a utiliza experimentul real este într-adevăr remarcabilă. cu ajutorul cărora se înregistra mişcarea corpului pe un kimograf — o invenţie şi mai simplă decît cea a lui Galton17. dar nu opinia iui Mill. pretinde că există o relaţie între temperament şi structura scheletică şi musculară. analizele dimensionale ulterioare ale temperamentului. Shand Mc Dougall. faptului că a anticipat. ele pot fi inventate . ci a lui Galton a prevalat. PARTEA A Ii-a dezvoltarea Personalita tii . are la bază preferinţa lui G. superego. Leonard Gavriliu. ea este o metodă importantă şi originile ei merg fărâ~intrerupere pînă la Galton. Bucureşti. Fiziognomia. Era experimentării. 17 C. de a nu atrage atenţia şi de a fi aplicabil la mobila obişnuită. îşi are originea la Galton. Atît de artistice sînt producţiile lor. prin contrast. pe de o parte. Mill a declarat experimentarea în domeniul personalităţii ca imposibilă. cum sperasem16. 1884. înzestrat cu un indicator şi un cadran. capitolele 17 şi 18). Problema specială de care se ocupă.

e şi (efnoţî^ (de exemplu. de asemenea. Nu există nici o înregistrare a înfăţişării fizice a lui Isus oontemporană cu el. I. Am şi sugerat deja faptul ca constituţia fizică. Act.tinde să apară mai devreme în viaţă decît tulburările maniaeo-depresive şi într-un moment în care constituţia fizică tinde să fie zveltă. depresivă) pot fi identificate mult mai frecvent la persoane rotofeie (picnice) . este încă acceptabil pentru ştiinţa modernă^Figura 7 reprezintă logica elementară a acestei poziţii. psihoza imaniaco-. schizofrenie) se asociau unor ^onstitutii zvelte (astenice). atunci ar trebui să fim capabili să inferăm din constituţia fizică temperamentul şi invers. de asemenea. Derivarea constituţiei fizice a temperamentului dintr-o sursă comună 1 lulius Caaar. în timp ce tulburări ale vieţii meintale (introverste extremă. —- . cît şi blajin. în principiu. Dintre cele trei. Dacă glandele şi alţi agenţi biochimici reglează creşterea şi dacă au o oarecare intluenţă asupra „vremii interne" a nivelurilor emoţionale şi ale activităţii.Sistemelor psihofizice — pagina 40). Se.n. Le ■mmim materii prime.obiect psihologic" deeît oa o persoană. s^ Recent s-a acordat credit psihiatrului german Kretschmer. de retragere din lume.ţ EREDITATEA • CONCEPŢIA BIOLOGICA ASUPRA PERSONALITĂŢII e PERSONALITATEA IN PRIMUL AN DE VIAŢA m PREDICTIA DEZVOLTĂRII a REZUMAT ti puţin probabil să se spună despre un nou-născut că are ipersonaEtate (deoarece li lipseşte o organizare caracteristică a . / Să luăm un exemplu destul de frapant. Nu avea încredere în Cassius din cauza „înfăţişării sale uscăţive şi hămesite .. 2. f dar există dovezi puternice pentru 'a considera fundamentele tem-Ipframentului şi ale inteligenţei ca fiind. 70 văr există o oarecare bază pentru această credinţă fiziognomică tradiţională este sprijinită de ştiinţa modernă. Dar In mod sigur putem spune Că personalitatea începe la naştere. Dar pe ansamblu pare mai lînţelept să considerăm copilul noiu-născut mai curînd ca un . de ce /din cele mai vechi timpuri figura lui Hristos a fost zugrăvită în arfă mai aurind slabă decît musculoasă sau grasă ? Un Hristos rotofei aau atletic ar părea oarecum nepotrivit. Nu este întâmplător că FaljStaff este zugrăvit atît gras. Dar Kretsehmer nu avea o modalitate sigură de a măsura constituţia fizică şi a neglijat factorul vîrstă . Dar de ce ? Oare nu datorită faptului că orice capacitate de interiorizare. El <x constatat că tulburările de d_işf2Uziţj. el gîndeşte prea mult"1. şi de învăţare — în cadrul unor' ■. de „introversie" aparţine în mod normal persoanelor slabe şi înalte ? Convingerea că această legătură există a persistat de'-a lungul epocilor.imite. temperam pripii şi inteligenţa pot fi privite în mod justificat ca „materiile prime *' aI5~ţ"ensonalitaţii. Primele „portrete" cunoscute se află în catacombele Romei şi datează din secolul al II-lea sau al III-lea e. chiar dacă ele se maturizează lent în timp. deoarece ele depind enorm (deşi nu exclusiv) Ide ceea ce este „dat" prin ereditate.CAPITOLUL '4 Fundamentele personalităţii CONSTITUŢIA FIZICA ŞI TEMPERAMENTUL o INTELIGENTA . 69 Constituţia fizică şi temperamentul ei In capitolul precedent am văzut că/vechii greci erau convinşi că forma corpului unei persoane trebuie să ne ofere indicii importante despre temperamentul său. constituţia mizică est? cel mai "vizibil legată "de ^ereditate într-un mod complex. Ar putea fi citate un număr mare de studii care confirmă acest lucru. Atunci. care a studiat unele categorii de boli mentale2. Ideea că într-adeConstituti? Defcrmi^anti hormonali (umorali} şi olt' deteirninar'i genetici Figura 7. determinate •genetic. schizofrenia . putem spune |că sugarul are o personalitate <jPbtefiţîqî£h: anumite capacităţi şi ■caracteristici sînt gata să se dezVolte. Ne amintim din Shakespeare că lulius Caesar pre-tera în jurul său oameni care erau graşi şi binevoitori „oa somnari nopţii". Demersul acestui raţionament este simplu şi. şi. die sănătate şi de boală. In ca o dată e necesar să prevenim cititorul că noi nu ■legăm faptul că toţi cei trei factori pot fi afectaţi în timpul vieţii de ■nutriţie.

atunci d^m fiecărui individ trei note : prima pentru numărul caracteristicilor endomorfe din constituţia sa. Evident că 7—7—7 sau 1—1—1 ar fi o imposibilitate. London. B. 1925.que.O metodă mai exactă a fost elaborată de Sheldon3. o constituţie . Harper. Sheldon. dar este relativ slab ca dezvoltare a oaselor şi muşchilor . S. sau aproace de combinaţia 4—4—4.S Stevens. New York. Sheldon. mezo-morful (atletic) are oasele şi muşchii mari şi o constituţie .rotunjită". unui bărbat i se pot da scoruri pen2 E. S. totuşi. 3 W. Harper. Sînt posibile multe combinaţii de scoruri. Dupertius. Măsurmd diverse lungimi. w. Tuikc r.. Kretsehmer.pătrată" . Pe lîngă această analiză de bază. C. Sheldon consideră că e importantă căutarea unor trăsături caracteristice speciale ale constituţiei corpului. Rojut-ledge and Kegan Paul. multe constituţii medii cu scoruri de. zvelte dar cavităţile corpului sînt mici. Mc Dermott. New York. De exemplu. The i a-rtetie? of human phys. E. W. în primul rînd. dezvoltarea musculară e deficitară — o constituţie liniară''. 1942 . diametre şi proporţii putem da fiecărui individ un scor (de la 1 la 7) pentru fiecare din c ele trei structuri corporale : endomorful (picnicul la Kretsehmer) are organele digestive si alte cavităţi ale corpului mari. Sheldon. ectomorjul (astenic) are extremităţi lungi.. W. H. W. 71 l orf ori . transl. Atlas of . S. The varieties of temperament.H. New York.. 1940. Există. Dacă atribuim scoruri de la 1 la 7 fiecărui tip în aceeaşi ordine. deşi nu toate sînt constatabile. a doua şi a treia notă pentru caracteristicile mezomorfe şi respectiv ectomorfe. el a imaginat o schemă pentru a determina în ce proporţie fiecare din cele trei tipuri fizice (somatotipuri) se găsesc la o per-» soană dată. 1954. Stevens. Harper. Physiqne and character. II.

00. caracter zgomotos. Ce pai tem spune despre temperament ? Teoria susţine că fiecare somatotip major corespunde îndeaproape unui temperament de bază. El exprimă relaţia dintre doua serii de măsura tori (în acest caz între scorurile pentru constituţia corporală si cele pentru temperament).74 = pozitiv 0. Absenţa oricărei relaţii da un coeficient de 0. Coeficienţi negativi mergînd de la — 1. Figura 8. dragoste pentru risc si noroc. De asemenea. în prima sa cercetare. ascuns. somn adînc. somn uşor tulburat. cerebroton (in mod normal asociat cu constituţia ectomorla) : reţinut în postură de mişcare. 73 rile. dragoste pentru aventura. Oare autoafirmarea puternică. maniere directe.00 la 0. Urmează un ghid rudimentar pentru semnificaţia coeficienţilor : 0. automulţumire.00 indică o relaţie inversa. are nevoie de ceilalţi când e tulburat . dragoste pentru mîncare. precum uftnează visceroton (de obicei asociat ou constituţia endomorfă) : relaxare. Vezi •H Winthrop. 372— 382.\ \ /.80. reacţie lentă.19 = de obicei fără semnificaţie. amabilitate. dragoste pentru confort. Pers. 1957.)4 Studii ulterioare au arătat că această pretenţie este excesivă. deşi multe au constatat o corespondenţă moderată în direcţia aşteptată5. El numeşte această dimensiune gianandromor-jie. Am analizat destul constituţia fizică. predispune băieţii la delincventă ? Cu alte cuvinte. ii place să domine. nevoie de singurătate cmd are probleme. Sheldon susţine că putem distinge în total peste 70 tipuri de structuri constituţionale. Sheldon pretindea că există un grad foarte inalt de asociere mire temperament şi tipurile constituţionale. Să luăm un băiat evident . Somatotipurilf1 fundamentale după Sheldon yu asemănarea sa fizica cu constituţia feminină. ' .49 = apreciabil dar scăzut 0. New York. ne întrebăm dacă asociaţia fundamentală dintre constituţia corpului şi temperament este ea însăşi o corelaţie înnăscută sau se datorează experienţelor de viaţă. Attitude consistency and body type. în „J. Cîteva cercetări nu au găsit nici o corelaţie semnificativă. introvertit m gindire. reacţii rapide.99 = ridicat 0. 1967. Asemenea constituţii fizice sînt denumite dis-plastice. conchidem că există ceva adevărat în formularea lui Sheldon (un fapt care confirmă numai credinţa noastră tradiţională în această paralelă fiziogniomică).90—0. pe de altă parte. cap. 7. diferite regiuni ale corpului pot prezenta diferite somatotipuri — un tors endamorf ar putea fi asociat cu picioare eotomiorfe.99 = extrem de ridicat 0.". adică tendinţa ca un scor dintr-o pereche să fie mare in timp ce celălalt e mic. ener-jie. nevoie de acţiune când are probleme . iar unei femei pentru „virilitate". anxios. nevoie de exerciţiu. Personality and temperament. Cumpănind lucru' * Coeficientul de corelaţie este o valoare statistica pe care vom fi nevoiţi s-o utilizăm în mod frecvent.00—0.75—0. Constituţia fizică a 500 de băieţi delincvenţi tindea spre mezoimorfism cel puţin de două ori mai mult decît la 500 băieţi nedelincvenţi6.00. Această constatare ridică o problemă importantă. delincventa este o problemă oe ţine mai ales ae condiţii familiale nefavorabile iar predominanţa mezomorfismu-lui la delincvenţi se datorează numai faptului că unii băieţi sînt mai puternici şi >mai viguroşi. D i a-Oiond. Glueck prezintă un studiu minuţios al acestei teorii realizat in domeniul delincventei juvenile. O corelaţie sau o corespondenţă perfectă dă un coeficient (simbolizat prin r sau rho) de 1. ceea ce n împinge la conflicte mai vizibile cu legea ? Ducînd mai departe această concluzie. Harper.20—0. inhibat. sociabilitate.7 -/ . r> "Un raport serios asupra studiilor de validare se găseşte în S. somatoton (in mod normal asociat cu constituţia mezomorfa) : autoafirmare puternică. sindromul fizic înnăscut al temperamentului duce la delincventă ? Sau. încordat.50—0. care după teoria lui Sheldon însoţeşte mezo-iriiOrfisinaul. 25. curaj. (Coeficientul de corelaţie era de peste 0.

în timp ce inteligenţa fraţilor (avînd unele similitudini în ereditate) corelează în jur de 0.50 . Tryon. K. Desigur că există ceva care dis. într-un Situdiu s-au măsurat aceiaşi copii an de an de la trei ia doisprezece ani. Interpretarea opusă este susţinută de un studiu oare constată că copiii de 7 ani (care abia au avut de-a face cu lumea mai dură) prezintă deja constelaţia caracteristicilor pe care Sheldon le descrie. cu 15 puntete între trei şi zece ani. Atunci oe face ? Poate să nu dezvolte o natură care e încordată. 39. între copii neînrudiţi corelaţia este de 0. Nimeni nu poate spune în cîte privinţe la începutul vieţii un sisteni nervos central poate fi diferit de un altul. 74 Inteligenţa Este necesar să incluidem inteligenţa printre materiile prime ie personalităţii. este . Ştiinţa geneticii. capacitatea de conexiune şi posibilitatea generală de utilizare (cf. ca şi ereditatea. Stud. dar probabil că eu joacă un anumit rol. Nu putem dovedi că există numai o astfel de experienţă de viaţă care explică corespondenţa dintre constituţia fizică şi temperament. Copiii al căror CI. altfel debil mental. o per. Ereditatea animală şi umană sânt probabil similare din acest punat de vedere. Un om aproape genial nu are simţul direcţiei şi cu greu poate părăsi casa fără a se pierde fără speranţă. inteligenţe „speciale".".90 .009.98.as" la mecanica. Această problemă a „constanţei coeficientului de inteligenţă" a fost studiată extensiv. de a profita de experienţă sau de a înfrunta adecvat probleme si condiţii noi de viaţă. iar acesta este în aceeaşi măsură o problemă Ae înzestrare nativă ca şi sistemul neuroglandular care se află la baza constituţiei corporale şi a temperamentului. Freeman. Intre măsurătorile CI. doctrina privind corelarea somatotipurilor cu temperaimentul ne oferă un ghid promiţător. în mod obişnuit se pare ca un oopil inteligent devine un adult inteligent. O trăsătură caracteristică interesantă a acestui studiu rezidă în căutarea cauzelor creşterii sau scăderii de CI. R. N. A. Autorii au constatat că 62% din copii îşi modificau CI. mai supuşi. Holzinger.46). Cînd combinaţiile sînt favorabile. mu ne putem îndoi de faptul că constituţia corporală şi temperamentul se află într^o relaţie strînsă. R. Inteligenţa este dificil de definit. cînd sînt nefavorabile. Physiquc and delincvency. Copiii cu calităţi opuse celor de mai sus pierdeau teren. 6 S. conductibilitate. mai agitaţi şi mai meticuloşi deoît alte tipuri conaţionale7. la unsprezece şi doisprezece ani.'-tinge un idiot de un geniu şi denumim acest factor „inteligenţă generală'' (uneori desemnat ca . E.30 .y soană este dotată cu o inteligenţă superioară . ascunsă. 1956. introvertită ? Precum Cassius. învaţă că terenul de joc oferă recompense mezomorfului şi nu lui. dar toate corelaţiile de la vîrsta de şase la doisprezece ani erau de 0. acordul era de 0. H. Un băiat. rezultatele'sînt intermediare.g"). în timp ce în altă linie obtuzitatea şi debilitatea mintală constituie regula. Conchidem că abilitatea intelectuală este relativ constantă. Pentru a da un singur exemplu. 27. a unui copil şi a unuia din părinţii săi. oa şi cel slab. Coeficientul lor de inteligenţă la doisprezece ani era mai scăzut . spirit de competiţie (un mănunchi de calităţi ce determină performanţe înalte). Parnell. în -Yoarb nat. Pentru a conchide. Majoritatea autorilor o indică ca fiind potenţialul înnăscut al unei persoane de a face judecăţi adecvate. creştea s-au dovedit a avea o anumită constelaţie a trăsăturilor de personalitate : independenţă. Psychol. Chiar şi o persoană în general stupidă poate avea domenii limitate de aptitudini speciale (savant idiot) şi multe genii sînt imbecili virtuali în anumite privinţe. 6 altă dovadă provine din studierea unui copil din primiâ 8 R C. inhibată.) Din cercetările pe animale rezultă cu claritate că liniile „inteligente'' sau „stupide" de şobolani pot fi produse în cadrul cîtarva generaţii prin creştere selectivă8. Chicago. Educ". New York. J.eetomorf ca fizic şi mai fragil decît tovarăşii săi. educ. 1957. de asemenea. 75 săi ani pînă intr-un stadiu mai avansat. D a v i d s o n. Inteligenţa măsurată la trei ani nu ia fost un indicator toarte bun de predicţie a inteligenţei de la doisprezece ani (r=0. Se pare că există. deşi există excepţii. Mclnnes. spirit de iniţiativă. deşi încă imperfect. pagina 18). dar nu complet. generală sau specială se bazează pe înzestrarea nativă ? Există multe indicii.. J. . 9 H. of Chicago Press. Glueck.. U f ins : a study of heredity and environment. a biochimiei şi a măsurătorilor antropologice şi psihologice nu au progresat îndeajuns pentru a ne spune precis ce paralele există. nu cumva „gîndeşte prea mult" ? Copilul gras. Studiul istoriei unor familii arată că geniul sau cei apropiaţi de performanţei genială apar frecvent într-o linie do rudenie. F. 111—119. 1940. Glueck. (Desigur că în acest caz mediul familial. N e w m a n. în jur de 0. Ectomorfii la această virată par mai anxi-oşi. Există variaţii mari ale numărului de celule din creier : în structură. G. 7 M. Jlarpor. 1937. Genetic difference in maze-learning ability in tăts. Cum ştim modul în care capacitatea intelectuală.. în „Brit. The distn-bution of personality traits seven-year-old children : a combined psychological. Soc. Totuşi. 48 —61. deoarece ea ieste într-am fel strâns legată de sis-+ mul nervos oen/tral. Ele sânt materii prime perechi din oare ne modelăm în parte personalitatea prin învăţare. and somatdtype study. cu o inteligenţă scăzută şi cînd condiţiile sînt mixte. metabolism. poate fi un factor. psychiatric. Nu e bun la sport şi e învins în luptele cu pumnii.73 sau mai mari. Univ. Studii pe gemeni monozigoţi (avînd probabil o ereditate identică) arată o corelaţie a inteligenţei în jur de 0. W.

Analizînd 200 de studii relevante. 11 Pentru un studiu deosebit de clarvăzător al factorilor care intră în determinarea şi modificarea inteligenţei vezi : P. dar nu gu simpatie. Dacă cineva îl cunoaşte pe Peter. Nu are rezultate bune la şcoală. nu pare să înţeleagă la ce se referă „psihologia dinamică". Dar oricît de fin am . Uneori e util să cunoaştem nivelul lui „g" (CI. stimularea provenind din mediul înconjurător. de asemenea. Mental growth and personality development : a longitudinal study.11 Conioentrîndu-se pentru o olipă asupra relaţiilor dintre personalitate şi CI. «al psihologiei matematice şi al măsurării. 70 Deşi nu există corespondenţe uniforme între inteligenţă şi personalitate. istoria sau alt material „verbal" cât timp acesta este legat de mărcile poştale. B a k e r. Este meticulos în ceea ce scrie şi editează. 12 I. trasaturi şi o viziune asupra vieţii. recompensele şi pedepsele cooperează în a determina un nivel mai înalt de funcţionare în cazul unui copil decît la altul. aptitudinea „verbală" este ridicată. The psy-chology of intelligence and G. într-un studiu longitudinal a 750 de copii foarte dotaţi. în acest caz. „g". M. pentru o funcţionare intelectuală eficjej3tJL-(Qricare ar fi CI. Ndso n. Stanford Univ. De exemplu. Cînd spunem acest lucru. El are un interes special pentru mărci poştale şi nu are nici o dificultate cu limba. Aceasta înseamnă că persoanele inteligente (sau proaste) au o şansă egală de a fi introvertite. Şi. 26. Brit psychol. Calif. dar aptitudinile sale scapă metodelor grosiere de măsurare şi structura sa ca întreg nu st supune unei comparaţii directe cu alţi oameni. căci nu e defel. 10 L. 1947. 1958. Joacă şah bine. în anumite aspecte. putem fi siguri că mediul familial. Oden. nat. există totuşi multe relaţii subtile între ele. scorurile sale la inteligenţa „verbală" sînt scăzute. raţionament)14. în „Yearb. Intelligence and personality as revealed in quesiion-naires and inventoHes. E surprins cînd ei se opun comentariilor sale insultătoare — pe care nu le intenţionează ca atare. Cînd ajunge la alte domenii ale psihologiei el are „pete albe". . Mai departe. Se ştia că ambele grupuri sânt superioare în privinţa coeficientului general de inteligenţă. V e r n o n. Sontag. mai încrezători în sine şi mai bine integraţi în.". calităţi de personalitate Aici apare o problemă de o importanţă considerabilă : structura inteligenţei unei persoane este idiografică. 1-14. Res. Pentru a utiliza plenar „potenţialul înnăscut" este necesar sprijinul altar păr-ţi ale personalităţii. în „Monogr. mai ales la citire. 68. Soc. dar face în aşa fel încît se opune multor oameni în relaţiile sale aimane. Stud. pp. în parte din cauza eredităţii sale niciodată repetate şi în parte din cauză că inteligenţa este asociată în mod inextricabil cu personalitatea totală. sau să avem un profil al „aptitudinilor primare" (limbaj. dexteritate.) sau scorurile la aptitudinile speciale (de exemplu. Membrii grupului care reuşise sînt mai „interesaţi de munca lor" . 1955. ulterior îşi dau seama că sînt valide. Cazul profesorului Lowe. anxioase.. 23. Dar el îşi poate „forma o părere" despre oameni.. un băiat de la ţară. dar nu poate conduce o maşină fără să-i izbească aripile şi să alarmeze toţi pietonii. că unii reuşiseră net în cariera lor. dar este slab la bridge Poate repara echipamentul electric stricat. toate aceste aspecte curioase din inteligenţa sa au un sens şi sînt congruente .g" poiata fi utilă. Dar măsurarea lui „g" sau chiar a „aptitudinilor speciale" nu indică unicitatea combinaţiei. sociabile. El face acest lucru cu. de 16 ani. W. mecanice). percepţie. număr. Lorge nu a reuşit să găsească vreo relaţie uniformă intre măsurători ale inteligenţei şi măsurători ale trăsăturilor emoţionale şi personale12. Motivele şi trăsăturile modifică produsul. 39. nr. după douăzeci de ani de la prima itestare. Press. 1940. Terman şi Oden au constatat. El conferenţiază fluent despre psihologie — cel puţin în domeniul său. Cazul lui Peter. dar nu şi motoare Deci ceea ce găsim la oamenii reali este o structurare personalistă a inteligenţei. gîndire spaţială.decît la vîrste mai mici10. ChiLd Developm. în „Bull. Dar împărţirea aptitudinilor lui conform acestei scheme norao-tetice obişnuite (inteligenţa verbală — inteligenţa mecanică) nu face remarcată structurarea specifică care este caracteristică pentru Peter. H. învăţare. limbi şi ortografie .) sînţ „necesare. un curios cinism caracteristic — cu înţelegere. nu negăm faptul că pentru anumite scopuri o măsurare globală a lui . dar în aparenţă nu există nici un model standard. el este în mod special dotat în domeniul „inteligenţei sociale". mai departe. 77 The giftted child groivs up. principii mecanice. repară cu succes întreg echipamentul din ferma tatălui său. Acest studiu demonstrează că inteligenţa nu este determinată exclusiv de textura ţesutului nervos central. dominante. Educ". nevrotice sau altfel. C. Ca atare. Lorge. La testele de inteligenţă „mecanică" se plasează la un nivel superior. Care este atunci diferenţa ? Două trăsături sînt distinctive. Soc. Terman. T.. în mod fundamental unică. V. strîns corelată cu inlterese. El lucrează bine ca amator mobilă fină. apreciaţi de partenerii lor ca fiind mai perseverenţi. Nu că ar fi simpatic şi săritor. Şi putem adăuga faptul că acuitatea sa nu se extinde deloc la înţelegerea propriilor părinţi. M. L. alţii nu. E. ci o confundă cu propria sa viziune favorită asupra măsurării. furni-zînd primele impresii pe care adulţii iniţial le resping dar 13 L. nr. 275—281. putem fi siguri că ele interacţionează. Soc". căile de realizare a scopurilor lor13. dar a căror influenţă nu a fost capabil să o aprecieze dinainte. ei sînt. verbale.

trăsătura.' tatea să facem aşa. aşa cum am sugerat. sau ochiul este structurai imperfect. Odyssey. yna_niu este exclusiv ambientală la origine. şi dacă nu există o capacitate inerentă de instru. R. Nu e nici o îndoială că ereditatea este aproape în întregime responsabilă. rev. Jenings scrie : Prin schimbarea oricăreia din cele cincizeci de gene ale musculiţei de oţet caro iau part? la producerea culorii ochiului. că este mai uşor pentru cîine să înveţe sa latre deoît să răspundă la numele său. Norton. sau nu există deloc pigment în ochi . 1953. Procesul este infinit de subtil. învăţăm anumite atitudini şi practici culturale mai oişor decît o fac alţii. 14 Această enumerare a abilităţii mentale primare este luată cHn E. deşi nu putem spune clar care este cauza şi care este efectul. ca deprinderea. New York. un icîine poate să nu şească să latre . De asemenea. Nu putem 15 A n n e Roe. curaj. şi mai ales la personalitate ou trăsăturile ei complexe de lene. F u 11 e r. iar altă parte mai puţin supusă influenţei mediului şi învăţării. scorurile lor ar putea fi atinse sau depăşite de mii de muritori obişnuiţi.rează determinării genetice şi cît de mult influenţei mediului T^Rare I clar. 257. Oesi performanţa lor la testele de inteligenţa tindea sa fie supe-ioara (dar nu întotdeauna). iar stratul de piele bronzată dobîn-dit. L. Greene.I ire nici un câine nu va învăţa să vină atunci cînd e chemat17. Measurements of human behavior. 1 toţi par să fie de acord că următoarea ecuaţie e valabilă : Personali. cît şi factorii de personalitate se combină. \ "Chiar dacă nici o trăsătură de personalitate nu este lipsită de influenţa ereditară şi de cea ambiantală. De aceea o sugestie utilă este că uşurinţa în învăţare permite o definiţie satisfăcătoare a eredităţii.subdivide funcţiile intelectuale nu vom ajunge niciodată la structura personală. Cîn'd ajungem la ereditatea umană. se modifică şi culoarea . Deşi nu există două structuri exact la fel. pur şi simplu pentru că lavem aptitudini genetice care ne dau posibili. psihologia abia a atins enigma organizării personale a inteligenţei. mult mai uşor să în-J veţe să utilizeze mai mult mâna stîngă decît dreapta (în ciuda tuturor presiunilor din mediu în favoarea contrariului). dar nu după note sau invers. Roe a studiat savanţi de prim rang. La o creatură atît de inferioară ca musculiţa de oţet (drosophila) cincizeci de gene pot determina culoarea roşie obişnuită a ochiului. Ce sînt /aceste legi şi în ce grad determină ele constituţia fizică. 16 H. Avem domenii de creativitate. Pentru toate caracteristicile se constată aceeaşi situaţie la musculiţa de oţet sau la noi înşine16. Ereditatea Fiinţele umane ca şi celelalte creaturi vii sînt supuse legilor eredităţii. ideologia'sau conformitatea sa culturală I Pe sourt. New York. dar cînd învăţarea este foarte uşoară presupunem că din dotarea nativă ne vine un ajuta i8 Să luăm exemplul lateralităţîi. de abia începem aă aflăm. Deci. Dar numai de un singur lucru putem fi siguri : inteligenţa se mişcă prin canale care corespund destul de strîns intereselor. Mead. Thomson. W. Cei doi factori cauzali nu se j adună. în orice grup mare de oameni puneţi întrebarea : „Cîţi dintre dumnevoastră vă consideraţi stîngaci" ? Aproape sigur cam 10% îşi vor ridica mîi-nile.Majoritatea avuseseră câteva experienţe reuşite în cercetarea creatoare ca tineri isitudenţi în colegii. iar pielea bronzată nu se produce deloc dacă pigmenţii din piele nu sînt Pregătiţi de natură pentru a răspunde razelor soarelui. rigid ou alţii. pentru a realiza eminenţa1-'. New York. ed. parte din conţinutul personalităţii este mai mult. ambiţie. Un studiu recent de genetică legat de probleme psihologe este J. o. dar sîntem banali şi eonformişti în alte domenii. p. 78 Ocuparea unei poziţii înalte într-o profesie dată nu se dato-ază numai inteligenţei. Atunci. Behavior. 1930. ce-i face să fie diferiţi ? Un factor important esite un devotament susţinut şi interes pentru munca lor. Aptitudinile noastre sînt neuniforme : putem cînta după ureche. ci relaţia lor e de la înmulţitor la deînmulţit. p. căci nutriţia în copilărie poate afecta culoarea ochilor. S. se produc ochi de altă culoare . Dr. New York. Wiley. Nimeni nu poate spune că ochii albaştri sînt moşteniţi. putem numai să fim de acord ou Charles Darwin care exclama „întregul subiect al eredităţii este minunat". I -n spune nici măcar că lătratul câinelui e înnăscut şi că răspunsul Jă un nume e învăţat. B. în general. The making ol a scientist. ţjDejasemeniea. cu o frecvenţă mare. aceşti oameni simţeau că sentimente timpurii de inferioritate le dăduseră iun impuls iniţial. inteligenţei şi personalitatea.. temperamentul şi fizicul suu decât o face vocabularul. Dodd. putem în mod sigur să conchidem că atît Inteligenţa. Dacă oricare î ar fi egal ou zero nu ar putea exista personalitatea. de exemplu. Cel 'mai important punct al acordului ştiinţific rezidă în faptul că nici_g trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară_si_njcj. The biological basis of human nature. J e n n i n g s. 1952. Nici o activitate nu este lipsită de oarecare învăţare. pare că echipamentul nervos şi glandular înnăscut al urnei persoane contribuie mai mult la inteligenţa. temperamentul. o întrebare persistentă se ridică : cit de mult din cutare sau cutare caracteristică se dato. Crescut în izolare. . I tatea sau oricare din subsistemele sale. j sentimentul = f (ereditate)X('mediu). 17. putem dansa rumba. Acest grup a considerat că e mult. Fiecare dintre noi este flexibil ou unii interlocutori. dar nu un vals.

ţineau scutul în dreptul inimii. dar se pare că sînt prea puţin asemănători (deşi încă similari) în ceea ce priveşte atitudinile. Această informaţie este suficientă pentru a ne convinge că trăsăturile caracteristice ale constituţiei fizice.. Chiar la gemenii monozigoţi. Fraţii şi surorile sînt trataţi aproximativ la fel. pentru 80%. gemenii monozigoţi cîştigă . De aceea părinţii şi societatea învaţă copilul să-şi favorizeze mîna dreaptă. aptitudini motorii. 1945. facilitînd astfel pentru majoritatea oamenilor favorizarea mîinii drepte. Ce vom spune despre restul de 8Oo/o din dreptaci ? Probabil că aceştia sînt indivizi care prin natura lor sînt în mod 17 T. H. altă persoană în primul rînd învăţării. Desigur există Şi posibilitatea opusă : la rasa umană în ansamblu. S. între părinţi şi copii) şi 3) un studiu asupra gemenilor monozigoţi separaţi de timpuriu şi crescuţi separat. _ gemeni monozigoţi iraţi părinte — copil indivizi neînrudiţi Multe studii arată că gradul de <corelaţie al măsurătorilor inteligenţei urmează această ordine în mod exactt. Ilustrarea este utilă în sublinierea faptului că o persoană poate datora o trăsătură dată în primul rând eredităţii. O teorie susţine că inima fiind pe stînga trebuie protejată. lăsînd mîna dreaptă liberă pentru mişcări agile. 52. Gemenii monozigoţi sînt produsul aceluiaşi spermatozoid şi aceluiaşi ovul. Mai târziu. atunci putem spune că ereditatea este determinantul major aii lateralităţii la 2Oo/o din populaţie.).-'•* Rezumînd cît mai bine rezultatele. în viaţă.s din motive genetice . valorile şi interesele. din cauza suprastimulării şi fruistratiilor r|in p-ypgripnţa. Hali. emisfera stingă a creierului este de obiCei dominantă. Din acest motiv echipamentul lor genetic este mult mai asemănător decît cel ce *se găseşte la gemeni obişnuiţi sau la fraţi obişnuiţi21. 1951. Din studiile pe animale aflăm că putem creşte specii pentru a produce în generaţii succesive variaţii de mărime. 304'—329. S. Howells. Dar cultura este dreptace19. Toate studiile despre asemănările dintre membrii familiei îşi pun problema dacă educaţia similară din familie nu poate fi parţial responsabilă pentru asemenea rezultate. Dacă această analiză este corectă. Dar noi ştiam deja acest lucru. Dacă aceasta ar fi situaţia.ahii mai alp. în „Psychol. iniţial ele se găsesc într-un număr atît de mare şi posibilitatea mu81 dezvoltarea personalităţii — cd. The genetics of behavior. Williams scrie : „Nu există două fiinţe umane care ^ a'bă aceleaşi gene. mai ales în privinţa constituţiei fizice. agresivitate. cruzime sau blîndeţe. Gemenii monozigoţi sînt adesea îmbrăcaţi la fel şi trataţi în acelaşi mod. între fraţi. de inteligenţă mai mare sau mai mică. Luptătorii primitivi. "altul. Unu} poate fi irjt. O persoană poate fi singuratică şi retrasă _ ^/ mai ales datorită temperamentului său. Ei sînt întrucâtva asemănători în privinţa caracteristicilor emoţionale. Cunoştinţele noastre despre determinarea genetică provin în principal din trei surse : 1) studii pe animale . M C. ale dispoziţiei sufleteşti şi ale nevrotismului . de exemplu. o alta datorită conflictului* "T""" cu mediul său.Dacă 10% sînt incorigibil stîngaci putem noi să nu infer-râm că 10c/0 s™t incorigibil dreptaci (datorită structurii creierului) ? Aceşti oameni ar rezista tuturor eforturilor de a-i face să se conformeze deprinderilor unei culturi stângace — ' dacă ar exista o asemenea cultură. în S. Initorcîndu-ne la studiile asupra înrudirii umane constatăm că natura ne-a dat un tip special de ajutor.-2 Au fost studiate asemănările şi dintre multe alte caracteristici. Rev. iar învăţarea din mediu. timp de reacţie. analiza noastră este desigur donată. La toate aceste atribute gemenii monozigoţi sînt cei mai asemănători. The obsolete dogmas of heredity. Din punctul da vedere al similitudinii genetice se păstrează următoarea ordine : 19 De ce toate culturile cunoscute au lateralitatea orientată pe dreapta e<rte o problemă la care nu putem răspunde. New York. pp.. putem ajunge la următoarea concluzie. Stevens (Ed. Structura creierului le permite să favorizeze oricare mînâ. calităţilor temperamentului. anxietate. Wiley. 18 Ibid. Membrii familiei manifestă cele mai mari asemănări mai întii în ceea ce priveşte constituţia fizică iar apoi în planul aptitudinilor măsurate (inteligenţă. 265 .sa de viată-. 2) o comparaţie a însuşirilor persoanelor care au grade variate de apropiere ereditară (comparaţii între gemeni monozigoţi. 23—34. Handbock of experimental psychology. 21 Nu îndrăznim să afirmăm totuşi că gemenii monozigoţi au o identice absolută a eredităţii. deşi genele sînt teoretic identice. 80 potenţial amibidextri. inteligenţei şi temperamentului tind să „rămînă în familie". Relaţia este atît de strînsă încît un cercetător al determinanţilor inteligenţei pretinde că genele sînt de patru sau de cinci ori" mai iiapQ£ţajYtedeeît mediul cîndaees?E3~ggţe" uniform.". discriminări senzoriale). rapiditate a reacţiei şi chiar preferinţă pentru temperatură^0.

Holzinger. an<* Pers. a separa influenţa genelor de cea a mediului este în-flClevăr greu. rezultatele par să confirme pretenţia noastră că ereditatea joacă un rol mai mare în mril t l lă d d ^" ale personalităţii decît în modelarea personalităţii dezvoltate. voi fi '"totdeauna un antipuritan. 1944. (Nota 9 supra). Genele unui copil >7 pot determina un temperament plăcut. 29. op. şi cred că sînt înclinat spre lenevie şi nu sînt prea scrupulos în ceea ce priveşte femeile şi băutura. 1934. în „J. murdar. I H. ' nr. 1956. N e w m a n. noi sîntem gemeni monozigoţi". 22 E. taţiilor genetice somatice este suficientă (mutaţiile minore pot fi extrem de obişnuite). Studies of tdentical twins reared apart. 24 H von Bracken. încît metabolismul la gemeni «identici» complet dezvoltaţi. 1.atenţie şi recompense •manifestîndu-şi similaritatea. asemenea altor organisme. °> 213—246. F r e e m a n. The inheritance of neuroticism : an | experimental study. întrucât fiecare genotip personal este unic (pa. Burks. „Tatăl meu. piele. Vezi si J S h i e 1 d s. New York. Lr. Differential psychology. reprezintă fiziologia organismului. 293—309. Mutual intimacy in twins. Poate tocmai ca o reacţie la toate astea am devenit aproape ^ '' N e w m a n. din ţesut muscular. 1951. Rev. Dar educaţia mea timpurie a avut un rezultat grozav. cele ale fratelui său pot conduce. Dar educaţia mea a avut un rezultat grozav Tocmai prin contrast. J. Biochevucal indlvidualtty. Concepţia biologică asupra personalităţii Fiinţa umană. T h o r n d i k e. N. spunea Myron. S. Testele de inteligenţă oferă o evidenţă neclară . probabil că nu este identic în nici o privinţă". în ceea ce priveşte personalitatea. Intra-ia-mily relationship in porsonality text performance. Gemenii dizigoţi. go ^ o e. sîntem egali. dar în cîteva cazuri educaţia diferită determină o diferenţă apreciabilă.azuri de gemeni monozigoţi care au fost separaţi de timpuriu şi C. fiind prea ocupată pentru a-mi acorda atenţie. Monogr. Heredity and environment. conjunctiv şi nervos. am ajuns să fiu nu bun puritan. Să examinăm următoarea conversaţie între cei doi fraţi. Din păcate.". în special faţă de tatăl lor. Ştiţi. New York.u fost crescuţi în medii diferite. 441—465 . cit. Freeman. E y s e n c k. Twins orought up apart. Dacă genele sînt atotputernice ' putem aştepta la o asemănare strînsă chiar şi atunci cînd educaţia & experienţa de viaţă ar fi foarte diferite. era foarte agreabil şi totdeauna îi plăcea 1 Dea si să stea de vorbă cu băieţii. 3rd ed. Wiley. Rec". Acelaşi foc care topeşte untul întăreşte şi oul. în „Psychol. R. Majoritatea psihologilor ar spune acum că nu există proces psihologic (şi nici personalitate) fără un proces fiziologic corespunzător (teoria „paralelismului psihofizic"). Holzinger. 82 Ca atare. Singura metodă cunoscută este aceea de a găsi . P r e 11. pe de altă parte se angajează adesea îrutr-o competiţie aprigă unul cu celălalt24. leneş şi beţiv iar niaică-mea nu ştie prea multe în afară de gătit. Din aceste câteva cazuri a reieşit că gemenii separaţi ge aseamănă totuşi unul cu celălalt aproape perfect în ceea ce priveşte caracteristicile anatomice.. op. cap. consecvent şi do inodj veche dm Noua Anglie"26. spunea Ora. 23 Sursele reprezentative sînt următoarele : M. şi mama mea era foarte împovărată de riJa noastră şi auzeam o mulţime de porcării de la vagabonzii de lîngă reeivorul de apă. B. Sci. trebuie să acceptam o asemenea poziţie. 9. Anno Anastasi. în cele mai multe cazuri asemănarea este mare. în „Eugenical News". •. La boli şi la tulburări glandulare există cîteva similitudini izbitoare. C r o o k. la o abordare încordată şi rigidă a vieţii]. numai câteva perechi de gemeni monozigoţi separaţi în acest mod au putut fi studiaţi. în „Eug. Williams. Macmillan. D. p. cît şi asemănările. este o replică obişnuită. . 1949. _^ Să specificăm un avertisment finalA\ Ereditatea poate explica atât diferenţele de personalitate manifestate în cadrul unei familii. există asemănări persistente. vezi şi B. Crescut atît de neconvenţional. 97. 1958. 1937. 2. în „Charact. oase.Şi tatăl incu.. Fireşte că astfel am devenit un soi de vagabond care nu poate fi plictisit de gînduri despre «datoriile» sale faţă de nişte negustoraşi păduchioşi. Von Bracken constată ca o regulă faptul că gemenilor monozigoţi le place să nege orice diferenţă dintre ei. cit. Funcţionarea acestor materiale separat sau împreună. are o natură biologică Sistemul corporal este compus din umori.". „Oh. 39—45. ţi copiii pe care-i cunoşteam erau o şleahtă de haimanale spurcate la gură care dădeau tîrcoale vagabonzilor de lîngă rezervorul de apă şi nu am avut niciodată ocazia de a merge la şcoală şi am fost lăsat în voia mea de cînd eram mic. din contră. 11.". Unii spun că ceie doujj I tipuri de procese sînt . este un vagabond bătrîn. 1958. „Care din voi poate alerga mai repede ?" întreabă străinul. în „Psychol. ' 83 * maniac ta ceea ce priveşte plătirea datoriilor şl pedant în munca moa şi eraj speriat de băutura şi de femei. Ea arată cît de diferiî reacţionează aceştia faţă de viaţa lor comună de familie. ment.*s/ gina 16). 479—502 .". Nu voi nega niciodată plăcerile fizice şi sfin-taiia Frumuseţii". dar nu într-un asemenea grad îneît să aoorde tot creditul genelor25. . 5. Pentru moment.

Krech. Theoretical models and personality theories. Sistem nervos autonom Sistemul nervos central Sediul impulsurilor Sediul personalităţii incluzînd organe inervate de acest sistem : . se vor descoperi lapte bine demonstrate privind personalitatea care să se îmbine cu fapte bine demonstrate ale biologiei umane. Personality and behavior disorders. părerea mea despre această problemă este că studiul psihologic al personalităţii este în mod considerabil mai avansat decîlt' ste studiul biologic al personalităţii. Klein (Eds. concepţii despre viaţa. The behavior of organisms : an experimental N Yk AltCtCft 1938 29 B. Personalitatea este pentru individ ceea ce specia este pentru toate tipurile biologice vii. 1938. W a. (O spun cu toată modestia. New York. 310 ff. 1934. Conform acestei viziuni trebuinţele organice apar în glandele Şi în viscerele corpului implicînd în primul r'înd sistemul nervos duton«m (vegetativ). 1938. cît şi ostil acestor nevoi. care de obicei satisface trebuinţele. deşi adese-1 ori mai puţin decât ne-am aştepta. 30 O t tiui d îcă etln . New York. E mai bine să examinăm numai comportamentul şi să nu încercăm în mod constant să interpretăm comportamentul în 26 S. Press. Să expunem teoria mai complet : personalitatea unui individ este modul de adaptare sau "supravieţuire care rezultă din interacţiunea trebuinţelor sale organice cu un mediu atît favorabil. 28 De exemplu. căci în psihologie încă şovăim). nr. Aşa cum organismele se grupează în specii. L i n d s 1 e y.\ (meni27. B. în D. Volumul conţine şi alte discuţii despre modelul psihologic şi biologic. J. G. personalitatea mea este unicul raodus vivendi la oare am ajuns în lupta mea personală pentru supravieţuire. tot astfel indivizii în cadrul speciei umane ajung la personalitate ca forma de supravieţuire cea mai convenabilă pentru nevoile lor specifice din cadrul unei structuri ambientale particulare. deşi nu este atît de utilă pe cît am dori. O prezentare timpurie.„modelul psihologic" este în general ghidul cel mai sigur de urmat în construirea ştiinţei personalităţii umane. de o profundă semnificaţie pentru teoria personalităţii — punctul de vedere evoluţionist. în J.din urmă. Un punct de vedere contrar susţine că ştiinţele biologice nu pot să ofere destule date despre funcţionarea psihologică complexă pentnu a fi utile. 28. este E. atitudini. conţine un punct de vedere fundamental. sau cînd mici părţi din el sânt în. The utonomic functions and the personality. Dis. F. Ronald. Cînd creierul este lezat. Be. C. The living brain. Durham. 84 funcţie de faptele ascunse şi adesea speculative ale ţesutului nervos i/sau ale funcţionării fiziologice29. H e b b. The role of neurological ideas in p^V' chology.J tipărit cu permisiune. Sistemul nervos central realizează atunci un (tip de adaptare învăţată sau neînvăţată. 33. 85 . New York. and ment. Numai cîţiva ar susţine ca I funcţiile mentale şi funcţiile corporale sînt de tip complet diferit şi că ele se pot influenţa reciproc dar nu sînt totdeauna legate I unele de celelalte (teoria „interacţionistă"). în „Nerv. New York. S.1 De asemenea. 11 e r. Norton. Monogr. Duke Univ. dar puţine lucruri despre neurologia învăţării. O. pp. Ştim că ereditatea este importantă. Work of art. dar avem cunoştinţe puţine despre mecanismele de bază ale geneticii. Mc V H u n t (Ed. 194-i. neurologie şi fiziologie28.î depărtate există o anumită perturbare a personalităţii. dar există [ o mulţime de dovezi despre strânsa interdependenţă între „suflet" şi „corp". S k i n n e r. în viitorul îndepărtat. Aceste trebuinţe întâmpină o satisfacere potenţială sau un pericol. D. Gu o generaţie în urmă. New York. D. C. 1921. 1953. N. Doubledav. „modelul biologic' poate să-1 ajungă . fără să cunoaştem echivalenţii lor nervoşi şi fiziologici Credem că mai tîrziu. Azi. 39— 55. Personalitatea et astfel un executor a cărui funcţie este să garanteze supravieB. The behavior of or s.). pp. cap. Astfel. într-o zi. fiecare reprezientînd un mod reuşit de supravieţuire în lupta evolutivă.). Kpmpf. Electr oencephalography. Pînă atunci considerăm că . temperament). Ştiinţa biologică. dar încă etalon.Ştim ceva despre legile învăţării. sau obstacole din partea mediului. Lewis. Mulţi autori ne constrâng să menţinem teoria personalităţii I în pas cu progresul din anatomie. există un interes viu pentru ritmurile f electrice ale creierului ica substrat posibil al diferenţelor dinitre oa. F. S k i n n e r. irutem studia trăsături. ^r". 27 Vezi W. 1952. AppletonCenturyCroft. atenţia I era concentrată asupra corespondenţei strînse dintre glandele cu I secreţie internă şi anumite funcţii paralele ale personalităţii (mail bine zis. Nimeni nu ştie în mod sigur care teorie este corectă.numai două aspecte ale aceluiaşi proces orga-1 nic de bază (teoria „aspectului dublu"). prin intermediul unui sistem nervos central plastic şi modificabil30. Appleton-Century-Crofts.

constituie principala sa realizare. Altfel. curiozitatea) sau spirituale (de exemplu. general. Tot ceea ce ştim despre organij zarea nervoasă arată că ambele sisteme nervoase sînt implicate J# structurarea personalităţii. Figura 9 reprezinte aceasită concepţie. Teoria biologică a personalităţii. ţuirea. deciit ■îrsta adultă. . Personalitatea în primul an de viaţă I■Sugarul nu se deosebeşte foarte mult de foetus. iar personalitatea este un fel de depanator obişnuit. Multe din ele sîrat intelectuale (de exemplu. Şi nici ni* putem spune că subsistemele care compun personalitatea consta11 rauimai în sistemul nervos central. Nu toate dorinţele noas-j tre se nasc în ţesuturile corpului. este mult mai . unele din trăsăturile sale pot fi dăunătoare. dar ele pot fi explicate ca încercări ratate de a găsi structuri potrivite pentru a trăi într-o interacţiune complexă de! forţe. Personalitatea reprezintă modul de supravieţuire pe oare individul 1-a elaborat conştient sau inconştient pentru sine.adevărat că personalităţile noastre sînt simpli sW jitori la doi tirani. Sistemul nervos autonom şi mediul sînt „tirani". idealurile)-Şi nici nu este . Respiraţia in■ bndentă . \ Schema este (totuşi suprasimplificată. apărarea nevrotică a euiui etc.toate glandele inimă diafragmă ficat stomac artere viscerale intestine rinichi colon vezică rect care include diverse niveluri ale structurilor adaptative : reflexe reflexe condiţionate deprinderi şi priceperi trăsături dispoziţii expresive atitudini credinţe compensări sentimente concepţia depre viaţă sublimări Mediu Sursa gratificării şi a pericolului satisfacţii potenţiale oxigen soare apă hrană obiecte sexuale obiecte ale inte^ resului etc.^mănător unui foetus decît copilului care va fi. Figura 9. pericole potenţiale : stimuii dureroşi stimuli ameninţate organe genitale bariere situaţii de frustrare situaţii umilitoare etc. Adesea îi controlăm şi îi stăpînfim. Nu toate adaptările sale sânt reuşite. In liniile sale generale această teorie biologică a personalităţii este acceptabilă. Din acest motiv . simpla concepţie biologică asupra personalităţii m mai potrivită atunci când se aplică la primia copilărie.

R. Un sug/ar de două săptămâni poate ai fie învăţat să-şi oprească plînsul şi sâ întoarcă capul spre sînul mamei Acest fapt ar fi un mod caracteristic de adaptare şi de sUnfnjrp -a mp. unii psihologi ar spune că pentru a aveai ulterior o personalitate sigură.35. în . ■ Naşterea este un eveniment dramatic căci marchează primul pas spre independenţă şi individualizare. Dar simţul eului nu este încă prezent. Cîteva cercetări raportează rezulta" negative similare. 1957. reacţia la sttI31 Cf. RezulJ tataie au fost negative. e) o educare! blîndă şi tîrzie a controlului sfincterelor . Recent developments in Piaget's work. pD. inul zîmbet social la vîmsfca de două luni sau mai devreme este un eveniment atît de captivant. L. Vezi H. 1—48. Sewel'l a cDm-l parat personalităţile unor copii de 6 ani oare avuseseră şi care ml avuseseră aceste experienţe în cursul primului an de viaţă. copilul trebuie si <M bucure de a) hrănire \se sîn . 1 emper amentale33. pp.". 34 L. A study of frustration in newborn infants. Infant train'. dacă e probabilă existenţa unei baze ereditare pentru ritm. 1—12.. 123—138. d) o schemă de hrăn're la cerere .. J.ng and the personality of the child. ■ „Amer. 86 . La vîrsta de 4 luni încep să apară rasiali taţi distincte în gîngurit. Berlyne. îneît sîntem tentaţi să datăm personalitatea în această perioadă. A. pot atrage după sine liu reciprocă. 1943. Ceea ce este foarte clar este că sugarii se deosebesc evident ea ce priveşte temperamentul. Diamond.t". Marquis constată că copiii nouţi manifestă modalităţi diferite de a răspunde la frustrarea de i. h) somn „sigur". 150— 159. Church. Singura constatare pozitivă era în legături cu somnul alături de mamă. alţii andante. Orlansky. 1957. Unii sugari îşi golesc biberonul dintr-o singură înghiţitură. D. 61. Dacă luăm în considerare cît -imp ti in viaţa unei persoane este dedicat eliberării sale de depen-tienţa de mamă. 96—105. sau invers. Sewell. Bull. 46. exper.strîngero . Iar o mamă care se mişcă rapid l'ăcînd perecij cu un copil care se mişcă lent. se poate spune că naşterea declanşează procesul de autonomie şi independenţă mereu crescânde. în măsura în care aceste dovezi ne pot ghida. g) să nu fie pedepsit . W". Pentru a testa aceste ipoteze specifice. ^j general de energie şi vigoare şi prin multe alte aspecte specirj. 1949. Unii sînt staccato. se pare. Sugarii diferă prin plîns. Sociol.■ iputem căuta semne ale personalităţii la nou-năsout El este dotat cu multe potenţialităţi sau.". 1957.87 muli neaşteptaţi şi frustnanţi. Childhood and adolescence. 58. deşi nu ireconciliabile. 35 W. cu serii de potenţia-Măii^datorită genelor sale. Sugarul se com-a într-un mod pur „senzorimotor". alţii nu s grăbesc şi rămîn chiar indiferenţi în timpul hrănirii. E. J. Dovezile pe care le avem în această privinţă par la prinzi vedere că sînt contradictorii. Infant care and personality. adică să doarmă ni mama sa. exasperare şi conflict34. părinţii şi copj lor nu se mişcă în acelaşi pas. Lindsmith. în „Brit fcc. A.ca In a doua jumătate a primului an aceste stiluri sînt mai ate. Perst nality and temperament. imai bine zis. b) o perioadă prelungită de alăptare! c) înţărcare gradată. Psychol. 1952. alţii par mulţumiţi să stea confortabil într-un loc. Strauss. J. 32. f) libertate faţă de con! . Cntian of culture-personality writings. H. ■ Ar fi inutil să discutăm despre stadiul precis în care persona-liiaitea apare pentru priima dată. Aşadar. yju legato. în . alţii largo. Marquis.". familie şi prescripţiile culturale. lipsindu-i simbolurile Uimim şi neştiinld prea bine dacă el este cel caire se mişcă sau jctele din jurul său31. în „J. ng că „după cum este înclinată ramura se înclină şi copacul"' trebuit! să ne aşteptăm ca orientarea iniţială a sugarului să aibă efecte îm! portante cu rază mare de acţiune asupra personalităţii sale ulteriJ oare. modul de supt. că nu apare vreo diferenţă pentru personalitatea de mai tîrzlu âad 33 Pentru o revedere a unor studii relevante vezi S. Mărturia negativă provine din studii oare testează efecte rază lungă de acţiune a practicilor speeijice de îngrijire a copilului! După poziţia freudiană. 27. Copiii care în cursul primului an di viaţă eu dormit cu marna lor au prezentat scoruri mai slabe di adaptare şi reiaţii familiale mai slabe decît alţi copii — un rei în opoziţie cu ipoteza iniţială. Cît de important este primul an de viaţă ? Dacă este adev.P^J chol. Stone şi Church oferă un tablou rezumativ : Unii oameni sînt presto. nonnevrotici. Dar nu i s-au dezvoltat încă ^moduri aracteristice de gândire şi icojnportamen. New York. Stone. Unii sugari sînt n datori să se mişte. New Yorl Random House. Harper. după cum nu se armonizează în mod n< în alte trăsături ereditare. dispoziţia pentru zîmbet şi rîs.Hinilmi său — aşadar un început de personalitate. în stilul de a întinde rnînla şi de a . p. un sugar prezentând de cinci ori mai mult protest corporal jt altul32.

încît nu se elaborează corespondenţe directe "ntre modalităţile specifice de educare şi trăsăturile ulterioare. fiinţă în întregime dependentă. New York. în A. 1955. este/T. pp.poato. Intr-un experiment. F r e u d ■' °l (Kds). în termenii lui Maslow. 106 —129. K. posesivitate şi eforturi simil. Jumătate din aceşti copii au primit din momentul separării o bună îngrijire familială adoptivă . Mc V. peste treizeci de sugari au fost st" diaţi timp de două pînă La opt luni.stabili dependenţa pe baze ferme şi naturale. Sociol. M. Din aceste j tive putem spune că ceea ce i se întîmplă într-um. World. în mod esenţial aceleaşi efecte frexiajpare şi nocive ale" Tpîei d'e îngrijire maternă adecvată — uneori fenomenul e"~numit — au fost observate şi de alţi cercetători. nu are amintiri P V Goldfarb. na se. Pare l a conchide că în timpul primului an de viaţă sugarul este atîit plastic şi mobil. Dacă această cerinţ e îndeplinită.39 Recapituîînd. presupunînd că nu se produc prejudicii grave asupj sănătăţii sale. The efjects of early instituţional care on adolescent WsonalHy.". iar tonul vocii şi mişcările fizice sînt de aşa natură îneît mai ourînd alarmează decît trezesc încrederea copilului. 587—^H 88 arul este hrănit cu biberonul sau la sân. Iwtr-un sens.„Amer. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită. Motivation and personal ty. W o 1 f.37 AsemeJp nea dovezi l-au determinat pe Erikson să susţină că prima şi cea mai importantă criză din viaţă este dezvoltarea încrederii. Organization". Kluckhohn. deşi nimeri desigur. A Hess. C. Nu are nici o noţiune de sine însuşi. 313—342 Do asemenea. Dovezile noastre oele mai bune par să indiţ faptul că o măsură adecvată a îngrijirii materne (neţinînd sear de practicile specifice) este un factor esenţial în stabilirea uni] curs normal al dezvoltării psihice.). Un copil nu trebuie internat într-o instituţie numai pentru că ests lipsit de o îngrijire maternă adecvată. 15. Harper. In (acelaşi timp rădăcinile sînt formate. dacă înţărcarea este bruscă sau gra-sau ce metode de educare a sfineterelor pot fi folosite. Ronald. mod detaliat ce imagini ii înconjoară. este cel mai puţin important p personalitate. şi nici un suport ferm al deprinderilor. V. Problems in determinmg maternal atti-ues toward newborn infants. 1952. Goldfarb a studiat două grupe de copii care au fost separaţi de mamele lor în prima lună de viaţă. m-crede. Hlth. s-a «ăsit o diferenţă importantă. Mowrer.40 Problema primului an de viaţă este de . II. în „J. 89 de durată. Hunt (Ed. sa viaţă poate manifesta aviditate. 12. Putem să precizai printr-4in studiu atent al copilului mic care va fi personalitatea d ulterioară ? Dacă ereditatea şi învăţarea timpurie sînt importări trebuie să ne aşteptăm să avem un oarecare succes. Există unele dovezi că acei copii lipsiţi de o încw / dere de bază la începutul vieţii lor sînt înclinaţi să dezvolte / copilăria tîrzie o natură suspicioasă. copilul se află înte poziţie mult mai bună în anii următori pentru a intna în stadii / „autorealizării41. dar ei păreau relativ deficitari în ceea ce priveşte controlul emotiqnal şi adaptarea socială36. incluzând prejudecăţi fata grupuri minoritare. New York. nr. 15. J.certitudinp. 41 A. Levy. 272—286. 1943. în locul încrederii. ci un factor mult mai larg pe care l-am Jutea numi „stil de îngrijire maternă". Anaclitic depression. „Bull. în special rădăeir pivotantă a încrederii. dacă alimentarea este iă program sau la cerere. nu poate să prevadă toate influenţele de mediu care vd fi întîlnite. 1950. într-o persoană cu ml dp m. 69—135. cap. posibil permanent. Pe latura pozitivă ajungem la studii care nu privesc practici pecifice şi amănunţite. iurf " Cfi D M.". în J. /— S-a spus că personalitatea progresează de la dependenţă copilărie. A dynamic theory of t lity. 8. cum e hrănit — îi lasă o impresie relat slabă. Personality and the behavhr disorders York. ceilalţi au trăit într-o instituţie. Ele acordă orice îngrijire în silă. Bowlby. Cînd au fost studiaţi după mai mult de zece ani. atunci. 3. exper. Educ". în „Psychiat. Norton. trecînd prin independenţă crescândă în adolescenţă la H crederea vîrstei adulte.38 încrederea. H. / pentru a obţine condiţia unei dependenţe afectuoase de care indii I vidul a fost iniţial privat. sp :ne dicţionarul. copilul în primul an de viaţă este mai plastic. viaţa este construit? / pe neîncredere. mai mobil şi mai vegetativ decît va fi în oricare alt stadiu ulterior al vieţii. 1946. H Erikson. mai puţin importante (deşi încă serioase) de la trei ClIi£s ani şi mai puţin semnificative în cursul copilăriei mijlocii şi tîrzn * E. 1944. 3. . S-au emis multe prediJ cu privire la stilul lor probabil de comportare la vîrsta i 40 O. 1951. jf Vezi R. întrea L. Maternul care d mental health.-! intpgritatii ^piniiait"/ Pînă cînd un copil. -Nu numai că aptitudinile intelectuale ale copiilor instituţionadizaţi erau mai scăzute. Maslow.42 >—• Predicţia dezvoltării Unul din scopurile ştiinţei este predicţia. Unele femei îşi resping capiii. II. S p i t z. Rev. Acest _m urina autor consideră că efectele reprivării materne sînt puternice în "tt'1 troi ani de* viaţă. Childhood and sociely. primul an.airr|fi startul său în viaţă este întradevăr sărac. Un copil care în primul ^n de viaţă este îndepărtat de mama sa şi nu găseşte un substitut corespunzător pare să fie afectat defavorabil — chiar pentru o perioadă lungă de timp.

Dar nu putem nega complet faptu Vr^o anume măsură copilul este părintele adultului. cînd considerăm un interval e timp mai mare ? Descoperim şi aici că succesul predicţiei. constanţa medie este considerabilă44. Pentru exemplificare.^^ ._ corporală se reflectă temperamentul înnăscut. deşi nu trebuie să uităm că dota-jh genetică explică atît neasemănările. M| Addison-Wesley.le mediului. eît şi la cinci ani. inteligenţa. Părerea mea proprie este mai puţin fata listă. toţi observatorii aiu comentat o trăsătură «gingaşă» a comportamentului său. S-yl ridicat întrebarea —■ pot nişte judecători din afară să îmbin J schiţele iniţiale cu cele ulterioare ? Cu alte cuvinte. Cambridge. predicţia : „Mă aştept oa Roddie să fie precoce în dezvoltarea vorbirii" . Ei au fost capabili să îmbine aproape toate schiţele fetelor în vîrstă de şaptesprezece ani eu cele de la doi ani. atunci limitele directoare pentru o dezvoltam ulterioară sînt ferm stabilite. cît şi asemănările dintre (Membrii familiei. Din nefericire psihologii tind să treacă cu vedeta structurarea personalistă a aptitudinilor care în cazul fiecărui individ rezultă din combinarea unică a dotării native şi a intereselor şi trăsăturilor dobîndite. par să fie dotări durabile. s-a observat în mod corect că Rcddie este un copil nervos. 1954. Freud afirmă că atunci cînd aceste capacităţi şi altele se dezvoltă. poate fj identificată o persoană itînără ca fiind aceeaşi la vîrstele rîJ doi şi şaptesprezece ani ? Evaluatorii au obţinut rezultate supe. ci şi inteligenţa alcătuiesc materiile prime ale personalităţii pe care educaţia şi ovIie ulterioară le vor modela pentru a ajunge la personalitatea omplet dezvoltată. deşi unii copii suferă miari schimbări. 90 91 Shirley a elaborat schiţe asupra personalităţii unui măr de 19 copii în timpul primilor doi ani de viaţă. ■' 3 ani. Prin acest fapt şi din dovezi similare conchidem că structural personalităţii de mai tîrziu este într-o oarecare măsură decelabilă în frageda copilărie40. îl vor interesa mecanismele etc. Rezultat (la vîrsta de cinci ani) : „Ocazional a etalat fanfaronadă masculină şi bravură verbală.. un alt psiholog a făcut studiul la cinici ani şi alţii au apreciat corespondenţa celor doua rapoarte. In general vorbind. Cincis zece ani mai tîrziu. Totuşi. în general. Astfel. Mai curînd îmi imaginez că va trece prin stadiul de oowboy şi de soldat. E s c a 1 o n a. deşi acest lucru nu implică anticiparea «efeminăm».. . A împărtăşit interesele obişnuite ale băieţilor pentru Hopalong Cassidy.^. Nu numai somaticul şi temperamentul. Constanţa nu este perfectă. Ta trei ani. Ce putem spune despre predicţii.A obţinut scoruri rriedii scăzute La vocabular şi înţelegere verbală". deşi 1eParte de a fi perfeot. ataşamentele personale. Prin această metodă — notată grijuliu — cam două treimi din toate predicţiile au fost corecte sau predominant corecte. 221—232. Prediction ara-d out-■e. capacitatea intelectuală se transmite gjeditar de la înaintaşi la urmaşi. Structura caracterului este determinată la vîrsta de 3 ani. motricitatea. Aparen/t. dispoziţiile temperamentale largi. o treime au fost false sau în majoritate false. (aşa cum o făceau majoritatea băieţilor din eşantionul nostru). în prima copilărie. Rezumat £ De-a lungul multor seumt v. * Adaptat după S. Direcţiile se pot schimba drastic în copilăria tîrzie. i-a testat din nou şi independent de sehiJ ţele iniţiale a făcut noi descrieri ale personalităţii lor. mişcarea şi atitudinea sa pot să nu aibă trăsătura agresivă masculină observată la mulţi băieţi de cinci ani". el nu s-a comportat realmente ca şi cum se simţea puternic. este mai mare decît hazardul. exact ca şi pe ailţi băieţi.. Ştiinţa învaţă în şit cum să stabilească paralelele existente. Procesul predictiv este evaziv şi nu în întregime demn de încredere. Precauţiile au fost stricte : un psiholog a făcut studiul iniţial. W. copilul este lipsit de amintiri ferme şi nd are simţul eului sau imaginea de sine oare să-i ghideze dezvoltarea. M. Tipologia somatică esl o metodă care prezintă unele promisiuni. durabile slnt cele care au putut fi prognosticate. dar nu şti dinainte ce structură îşi vor ţese ele în contact ou infiu-€nţe. Vedem încă o dată că temperamentul. New York.. în primul rinei. G. Neilon a fost capabil să identifice şaispreJ zece din aceşti copii. Basic Books. Nu toate predicţiile despre Roddie au fost în egală măsură exacte. rioare în special în ceea ce priveşte fetele. dar într-un caz eşecul a fost complet. rezultatul: . 1959. Predicţie (făcută la cinci luni) : „Nu mă aştept ca Roddie să fie un băieţel remarcabil de masculin. cap. Super-rnan şi excursiile la pescuit cu tatăl său. hiperactiv. De exemplu.42 Ct G. în acto lescenţă sau la vîrsta adultă. sensibil atît la cinci Juni. Allport.__. H e i d e r. The nature of prejudice. 18. şi într-o mită măsură. Cazul iui Roddie e descris la pp. extragem un fragment din cazul lui Roddie. imaginea despre sine pe care ar fi elaborat-o mai Stîrziu şi care i-ar fi afectat în med inevitabil personalitatea43. Dar ţinuta. Ceea ce nu a fost predictibil a fost tipul de control intern..

definită ca organizare distinctă a structurilor de adaptare. III. Mass. fiecare teoretician al învăţării este un filozof. e clar faptul că omul este extrem dp modificabil în comparaţie rti toate celelalte organisme. cercetările ne ajută să decidem că influentele genetice cîntăresc greu în înzestrarea conati-jlţiei fizice. în mod trep-f t dobîndim propriile noastre trăsături şi direcţii ale personalităţii '3 sC elaborează o conştiinţă personală călăuzitoare şi o filozofie mai mult sau mai puţin cuprinzătoare asupra vieţii.". dacă ar fi să criticăm rezultatele obţinute pînă în prezent. U| horticultor nu se întreabă niciodată „cît" din valoarea crizantemei sale se datoreşte seminţei şi „cît" solului şi îngrijirii. numere de telefon şi poeme. deşi s-ar putea să nu ştie acest lucru. învăţăm semne. învaţă ce să mîncăm. se pare că în stadiul actual al progresului ştiinţific este mult mai util pe ansamblu să studiem fenomenele personalităţii din punct de vedere psihologic decât dintrunul biologic. 45 Studii longitudinale demne de încredere despre dezvoltarea persoflj lităţii nu sînt numeroase si sînt dificil de realizat. în „J. Univ. El avea dreptate. The first tivo years : voi. C. S t o n e. NeUon. însemnând că nici o trăsătură sau aot nu este lipsit de o oarecare influenţă genetică. să conducei* maşina. luxul în considerare cursul dezvoltării în ansamblu. of Min. valori Sj interese. P. Cambridge. de ce anume să ne temem. I Deşi există în mod sigur un substrat biologic al personalităţii. în primul an de viaţă. învăţăm să mergem. al aptitudinilor de bază şi temperamentului. însemnînd că influenţele mediului şi învăţarea îşi pun amprenta pe fiecare trăsătură şi act. G.pl fţţe în foarte multe feluri. Dar în egală măsură este corectă afirmaţia „Personalitatea umană ţine lOOVo de mediu". Shirley. Minneapolis.■ Un genetician spunea odată : „Personalitatea umană este 100<y0 (je origine genetică". în paragină şi incapabil de a se repara singur. 44 M. 73. 1948.. Teoriile învăţării (ca multe altele în psihologie) se bazează pe concepţia cercetătorului asupra naturii omului. învăţăm chiar şi cum să învăţăm. 175—186. a temperamentului. dar se poate spune că începe la naştere. Ni f dezvoltă preferinţe. forme specifice de educaţie şi învăţare par mai puţin decisive decît stilul unei relaţii pline de îacredere pe cane copilul o stabileşte ou mama sa. să pronunţăm. să înotăm şi să cîntăm la pian . Succesul acestor predicţii nu este destul de mare pentru a justifica credinţa că personalitatea este ferm fixată în primii ani de viaţă. Mulţimea lucrurilor învăţate este atît de vastă îneît nu trebuie să ne aşteptăm ca o simplă teorie a învăţării să fie suficientă. trebuie făcute două afirmaţii : 1. sîntein tentaţi a spunem că învăţarea este iun fatotor de o importanţă şi mai mare Poate că nu este profitabil să estimăm proporţiile în acest mod. înainte de a întreprinde o trecere în revistă a cîtorva din principalele principii ale învăţării.. credinţe. Această chestiune (filozofia motivaţiei) este atît de importantă îneît trebuie s-o examinăm direct acum şi să revenim la ea în capitolele 9 şi 10. nu este formată la naştere. ereditatea exercită o influenţă universală în formarea personalităţii — mai ales în domeniul constituţiei fizice. 2. Shirley's bab" after 15 years. tufe de zmeură şi . precum şi limbi străine. prejudecăţi şi maniere. ce să evităm şi ce obk ctf să dorim din punct de vedere sexual. Totuşi. Dobîndim o morală. Putem totuşi să adoptăm ca aplicabilă în mare teoria biologică a evoluţiei. Ca să spunem lucrurile şi mai concret. psihologii care cercetează (şi teoretizează) învăţarea pornesc de la o viziune preconrepută asupra naturii motivaţiei umane. Pro-(1 devenirii continuă de-a lungul întregii vieţi. O bibliografie parţial8 studiilor existente o reprezintă A. Personălity mantf tions. Psychol. învăţăm noi concep1^ sensuri şi conduite. învăţăm noi ivă 94 mbiţii Şi speranţe. Longitudf studies of child personality. 1° 9 CAPITOLUL Principiile învăţării CONCEPTIT OPUSE ASUPRA MOTIVAŢIEI « CONCEPŢIA CVASIMECANICISTlj # CRITICA CONCEPŢIEI CVASIMECANICISTE A MOTIVAŢIEI 9 FACTOR: CVASIMECANIC1ŞTI ÎN ÎNVĂŢARE a DIFERENŢIERE ŞI INTEGRARE « ti VĂŢAREA COGNITIVĂ (ORGANIZAŢIONALA) © PARTICIPAREA (ÎNVĂŢARE! BIOGRAFICA) « REZUMAT L/upă cum am văzut. Oricum ar ii. Materiile prime pe care le moşteneşte po*| fi rnpH. I Cercetarea arată că în prima copilărie se pot face unele pre-dieţii generale privind stilul personalităţii care se va dezvolta. Cu alte cuvinte. ruinîndu-se treptat. a inteligenţei. Onquc. şi să considerăm personalitatea ca formula pe care un individ a elaborat-o pentru a-şi asigura supravieţuirea şi autoritatea în cadrul existenţei sale. indici şi simboluri. memorăm fapte. Ajungem să îmbrăţişăm religii. A. L Personalitatea. în preajma grajdului sînt lăstari puternici de bambus mereu în dezvoltare. Press. ideologii. 1933 . / Să ne gîndim o clipă cîte tipuri de învăţare se prodiuc în cursul vieţii. Totuşi. Press. Şi totuşi. ar trebui să spunem că teoriile curente tind să fie unilaterale şi înguste. Harvard Univ. să vorbim şi să dansăm ... Sînt lipsite ide anvergura necesară pentru a îmbrăţişa multitudinea formelor de învăţare. Concepţii opuse asupra motivaţiei De la fereastra unei ferme văd un grajd vechi uzat de vreme. genet. Nici o problemă din psihologie nu a inspirat atîtea cercetări experimentale ca învăţarea/S-au descoperit multe lucruri. să seriei* şi să citim.

Succesele timpurii ale ştiinţei au privit natura tara Chiar şi astăzi ştiinţele naturii sânt de departe în fruntea ţintlor vieţii. cît şi teleologia.cireşi sălbatici. intenţii. oxigen. Astfel — şi acum ajungem în sfîrşit la -motivaţie — cercetarea si teoria personalităţii. Prin urmare. inclusiv ştiinţa personalităţii. atitudini. experienţă trecută. Cheia procesului este_org&mzar£%. ci şi se dezvoltă şi creşte într-un asemenea mod încît devineI din ce în cs inai caracteristică pentru ceea ce ea este. Nu este posibil.l cînd faptul că ea este marcată de o înaintare spre realizarea unorj scopuri. care trebuie întotdeauna privită din două puncte de vedere complementare"1 în acelaşi timp — şi aici ne apropiem treptat de problema motivaţiei — filozofii şi oamenii de ştiinţă sînt neliniştiţi în faţj unor asemenea principii contradictorii. gra-l vităţii şi (cel mai sensibil) radiaţiei . deşi se fac dese încercări de acest fel. Ei se întind peste o fîneaţă >i în acelaşi timp concurează între ei pentru pămînt bogat şi pentru spaţiu în scopul de a se extinde. construim adăposturi. cît şi anorganice ea fabrică noi compuşi organici de varietate tulburătoare. Ele încearcă să golească organismul de forţele teleologice interne (instincte. umidităţii. Press. e uşor je înţeles de ce conceptul de determinism mecanicist este popular. J. S_ (stimul) şi R (răspuns) sînt la limita exterioară a persoanei. Filo-I zofii ştiinţei denumesc acest aspect al creşterii teleologic. determinanţi mecanici acţio-l nează asupra organismelor vii.simecaniciste. soarele îşi pierde căldura. Capacitatea de organizare a vietiLjru se la_jsinjtezele salg^^himice.. Concepţia evasimeeanicistă Majoritatea cercetărilor care sprijină abordarea S-R ss bazează pe experimente cu animale. electronică şi „maşinile gînditoare". în special şoareci. 209. scopuri). ea avansează spre împlinirea planurilor! şi speranţelor. 1917. Această creativitate este mai marcată la animale la plante şi mai marcată la fiinţele umane.j tea umană face mai mult . nevoi prezente şi imagini ale viitorului I Procedînd astfel ea nu numai că supravieţuieşte ca fiinţă imdepen-1 dentă. pretind q să găsim un tip comun de lege ? Ei doresc să realizeze mai curîn: o „unitate a ştiinţei".nal dublu din natura \ îndată ce un organism moare.Şi e u$or ^e înţeles 'de ce mulţi psihologi consideră că teoria personalităţii ar face bine să se limiteze la concepţii cit mai mecaniciste posibil. în acelaşi timp toate tipurile de. Personalita. Din substanţe ît Organice. şi nici prin funcţiile descoperite în biochimie. viaţa este în mod inerent sintetică. mai ales în America. cănTnparagină. Un cercetător al problemei. Autorealizarea este un termen folosit adesea. totuşi. cărora le rezistase cu succes şi pe care le utilizase în favoarea sa în cursul vieţii. capabile să explice conduita umană. Mass. Natura neînsufleţită se supune celei de-a doua legi a termodinamicii. Per-I soana vie sintetizează continuu alimente. 1 L. The order of nature. Prin contrast. faptele noastre de ori ganizare sînt în moid normal cele care ne apără de efectele 1ot fatale. devenind din ceîn ce mai întîmplătoare. Henderson. Inventăm aerul condiţionat. macal rale şi descoperim antidoturi pentru otrăvuri. semnifj. Organismele se (rfScvpteazg} se într-un mod necunoscut naturii ne95 însufleţite. Ca şi natura neîn-l sufleţită fiinţele vii sînt supuse efectelor căldurii. corpul său începe imediat să se dezici tegreze sub influenţa vremii şi a bacteriilor. acţiune bacterii ană. . mai degradată. Teoriile cvasknecaniciste încearcă pe cît posibil să descopere ^jrpp]p im. ~ Filozofii ştiinţei sînt uimiţi de acest ca. trebuie să spunem că ea este un exemplu care înooro_ nează/principiul_qrganizării în expansiune^Fersonalitatea este ^ _sfetern~5eschis si in Creştere. Ca atare ele par lipsite de iz teleologic. au elaborat serii va-rjate de concepte cva. Dacă ne ardem mîma într-o flacără! arsura care rezultă are o cauză mecanică. dup* ce a examinat dovezile. Orice altceva ar fi per sonaliţatea. Le numim „cvasi". decît două tipuri separate de ştiinţă sau dotf seturi ide principii violent contrastante pentru a trata o ştiinţă uni a vieţii.. deoarece ele n\i sînt în întregime mecaniciste. Procesul ^^ntropîp. Cambridge. deşi procesul de auto-l refacere care începe imediat nu este mecanic. opusul entropiee. Pietrele se erodează. Materia fără viaţă descreşte în gradul său de organizare. Această abordare de tip „orpanisrn viri(| o n<imim psihologia stimulului si răspunsului.pidsTiri. H x Univ. p. conchide : „Nu rămîne decât să admiteir că enigma ne depăşeşte şi să conchidem că opoziţia dintre mecaj nicism şi teleologic este însă baza ordinii din natură. Bambusul şi| cireşul sălbatic îşi împlinesc cu îndîrjire destinul lor. Nici un psiholog nu poate să exprime complet conduita umană prin unităţi de măsură de tipul centimetri — grame — secunde . în termeni filozofici trebuie să luăm în considerare atît deter-l minismul mecanic.

Şoarecii. Viaţa are o tendinţă de a se conserva şi de a se reface . urmează că întreaga motivaţie reprezintă o presiune îndreptată spre reducerea tensiunii. Argumentarea decurge precum urmează : Impuls. epicurienii susţineau că tot ceea ce omul face în viaţă este să încerce să evite durerea (tensiunea). copilul nou-născut pare să sugă în mod automat. lipsa de oxigen. în căutarea odihnei. asupra faptului că „durerea şi plăcerea sint stăpînii noştri suverani". filozofi şi psihologi au insistat. dar ei sînt animale relativ simple şi se speră. Nu există „suflet" în procesul mecanicist . Şi dar-ă omul. aşa cum au făcut-'o Jeremy Bentbam. Dorim echilibrul. constantă". Ne place activitatea implicata in rezolvarea problemelor noastre. Homeosta/ia. Desigur. Mergînd un pas mai departe în concepţia cvasimecanicistă. susţin că homeostazia este şi legea de bază a motivaţiei umane. mai puţin extremişti m concepţiile lor. ci mai curmd procesul reducerii tensiunii. C) altă concepţie favorizată şi înrudită este împrumutată din fiziologie. deşi nu lipsite de tensiune. Trebuie observat c a. nu are alte motive esenţiale decît impulsurile. de autoconservare. conservarea fiinţei noastre. răspunsul este că învăţarea (la clare vom reveni în aurind) este responsabilă pentru aceasta. ca micţiunea. starea de sănătate la un nivel convenabil este complexă şi inspiră respect. şi nevoia de zahăr sau sare sînt exemple de stimulare prin „deficit'-. psihologii S-R caută o lege care să definească acţiunea generală a impulsului. Reducerea tensiunii. să respire liber (după primul suflu) şi să elimine automat. dau dovadă de organizare. Kluckhohn şi Murray sugerează un compromis. Alte impulsuri.e excepţii. se dă explicaţia că acest motiv este pur şi simplu o extensiune învăţată şi complexă a dorinţei dumneavoastră primare pentru hrană. menţinînd şi mărind astfel dorinţele lor. Dacă întrebaţi cum este posibil ca întreaga motivaţie să conducă la reducerea impulsului. Dacă Stntem înţelepţi. în urmărirea satisfacţiei sexuale. Capacitatea corpului de a-şi păstra compoziţia chimică. întrucît o mare parte 97 ii: — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. oboseală sau de alt gen.instincte". A trăi pe deplin imnă a avea o tensiune. spunind că reducerea tensiunii provoacă plăcere şi de aceea toate motivele omului tre considerate ca fiind o căutare a plăcerii. agitată sau mecanică. Dar nici una din aceste activităţi nu este atu de „intenţionată" pe cît se consideră de obicei a fi insrtinotele. 263 te m. Cu puţiin. învăţarea explică şi faptul că nu toate motivele noastre par să fie bazate pe nevoi primitive ale ţesuturilor. ea nu este numai ceva îmboldit . trebuie să admitem că apare aici un început Simplu şi irezistibil pentru o teorie a motivaţiei. întrucit toate impulsurile apar m mod clar dintr-un dezechilibru existent în ţesuturi (stimulare prin exces sau prin deficit) pare limpede pentru aceşti psihologi că motivaţia impulsului este totdeauna un proces de reducere a tensiunii. din nou motivul este explicat în termeni de satisfacere a impulsurilor de hrană. Ei subliniază faptul că modul cel mai rapid de a reduce tensiunea este comiterea unei sinucideri. ca alte animale. Oamenii nu caută realmente o stare lipsită de tensiune. mod clar determinat de t<^ „schimbări in* ţesuturi". Daca spuneţi că sînteţi concentrat asupra învăţării unei profesii. sînt îngrijoraţi de o formulă aitit de simplă. Unii psihologi.. Totuşi. asemenea activităţi ne îndepărtează de dorinţă şi încordare2.3 Acest tablou al motivaţiei esiî evident ceva mai teleologic decît reducerea tensiunii. nu există scopuri propuse în mod clar aşa cum ar exista dacă am presupune acţiunea unui instinct de unire. 98 Psihologia modernă de tip S-R nu vorbeşte despre plăcere şi pur şi simplu pentru că acestea simt cuvinte care descriu conştiente. în muncă — deoarece. în Grecia antică. că studiind şoareci în loc de fiinţe omeneşti se poate descoperi modul în care aşa-zisa teleologic poate fi redusă la un tip mai mecanicist de cauzalitate. iar psihologii S-R simt că o teorie mecanicistă ţju nu trebuie să utilizeze limbajul „sufletului". împrumutmd conceptul. în ceea ce priveşte hrana. dar nu modifică. ca orice creaturi vii. învăţarea ne înzestrează cu strategii comune care diminuează tensiunea noastră. dacă spuneţi că unul din principalele dumneavoastră motive în viaţă este să faceţi părinţilor dumneavoastră în vîrstă o existenţă tihnită. Astfel. majoritatea oamenilor încearcă să rămînă in viaţă cu orice preţ. Teoria reducerii tensiunii are antecedente istorice interesante. de fugă'sau a unui instinct gregar. Menţinem tonusul şi tensiunile necesare vieţii. Unii filozofi au exprimat problema întrun mod mai optimist. încercăm să micşorăm dorinţele noastre în aşa fel îneît să avem un minim de tensiune de redus. deîecaţia şi poate oboseala şi nevoile sexuale pot fi concepute ea stimulări de „exces". pentru a fi cît mai aproape posibil do cauzalitatea mecanicista nu vorbim aici de . Faptul că foamea e cauzată şi de deficienţe chimice în sînge complică. Concepţia e denumită hedonism psihologic. Foamea şi setea. sex. de aceea „reducerea tensiunii" este termenul preferat pentru hedonismul modern. Cu alte cuvinte. Unii psihologi. De-a lungul secolelor. impulsurile do la începutul vieţii par să ducă numai la o acţiune reflexă întîrru pfcăitoare. apărînd din presiunea reziduurilor sau secreţiilor din corp. tabloul esenţial Un impuls — crice impuls — este definit ca o „schimbare în ţesut" care provoacă o activitate nervoasă pînă cînd echilibrul ţesutului e restabilit. temperatura. Tindem să persistăm în a fi ceea ce sîntem intr-o „stare . Să presupunem că stomacul cuiva e gol : ci se frămintă Şi creează astfel un „stimul de deficit" care împinge organismul să facă mişcări continue.

II. siguranţă. M. Vezi si cap. Descoperind Polul Sud. Obligaţia sa nu a fluctuat niciodată. Columbia Univ. Şi nici simţul datoriei — să faci tot ceea ce poţi cel mai bine în cursul vieţii — nu poate li redus logic la psihologia impulsului. căci dragostea implică tot felul de responsabilităţi şi tensiuni. în Personality and socic encounter Boston. New York. D. 5—17. în ciuda unei descurajări extreme. A. Motivation and personality. Ei afirmă că e imposibil de redus motivele adulte elaborate la o simplă bază de impulsuri. homeostazia este o concepţie a imobilităţii. 1960. Obstacolele păreau de netrecut. Securitatea apare mai întîi. în spitale (dar şi în viaţa obişnuită) întâlnim oameni care par să nu aibă nici o capacitate de creştere dar sînt centraţi în întregime pe viaţa lor vegetativă. poveştile pe care le ascultă. El este literalmente îneîntat de tot ceea ce găseşte : scoici pe malul mării. Beacon. Totuşi. care face distincţie între motivaţia de securitate şi motivaţia de creştere atît la copii. 223. Klineberg le denumeşte pe bună dreptate „motive absolut credibile" — care se întîlnesc la toţi oamenii şi în toate culturile. The open sysLem in personality theory. dar asupra lor acţionează (modificîndu-le şi controlîndu-le). contribuind la securitate. o sarcină pe care în cele din urmă a realizat-o. 1953. 1954100 zece ani a avut o pasiune damîiian/l explorator polar. partea asemănătoare celei ce aparţine animalelor. Impulsurile. p. pe satisfacerea poftelor (impulsairilor) lor fragmentare. foame. Emotwn and personality. speranţele şi dorinţele arzătoare ale persoanei umane. . ţinîncl seama în mod inadecvat de schimbare sau de creştere. Press. s-a angajat într-un proiect dificil care a dus la descoperirea Polului Sud. In ciuda acestor critici severe trebuie să acceptăm importanţa impulsurilor ca factori motivatori de-a lungul vieţii. Şi-a ridicat nivelul aspiraţiilor în acord cu sarcina sa. Personality urc. nu al unui sistem pe deplin deschis spre lume. Da. cap. priceperi noi pe care le dobîndeşte. Vezi M.4 3 C Kluckhohn. dar motivul său central 1-a făcut capabil să reziste tentaţiei de a diminua tensiunile fragmentare create de oboseală. Nobile. cît şi la adulţi. iar în copilărie domină în mod complet scena motiva-ţională. copilul creşte ca o persoană anxioasă.de stimularea prin exces sau prin deficit. Schneider. nu are nevoie să aştepte să fie îmboldit de sti99 I Critica concepţiei cvasimecaniciste a motivaţiei Adversarii acestor concepţii susţin că acestea explică numai în mică parte aspiraţiile. Ar noi d. â R Stagner. Dar ele constituie numai partea primitivă a motivaţiei umane. neîncrezătoare care este totdeauna fixată pe satisfacerea impulsurilor sale imediate. nepro-gresistă. 22 din volumul de lata Studii recente asupra „sistemului reticular activator" din trunchiul cerebral ii mamiferelor ridica faptul că exista un mecanism nervos pentru a Hienţ ne o activitate continua. formează punctul de plecare al teoriei noastre asupra dezvoltării. nici să restabilească un echilibru tulburat.hrană. Homeostasis as a unifying concept în personality theory. de trebuinţe proiective permanente. de a crea lucruri frumoase şi utile. înecreînd să salveze de la moarte în Arctica un explorator mai puţin înzestrat. capabil de a se dezvolta şi de a deveni mai mult decît este. Istoria exploratorului arctic Roald Amundsen. cel. Murra y. ele sînt încorporate în noi toată viaţa. înainte de a putea creşte în sens psihologic. de a zbura peste Polul Nord. fi „Pwdiol Rc\ " 1051. intrînd cu nesaţ în procesul devenirii. Tabloul este cel al unui sistem semiînchis. rcv. Nu numai că ele sîn't cvasimaoaniciste în esenţă. New York. 4 Pentru o discuţie şi o critică mai completă asupra homeostaziei vezi : G W A 1 1 p o r t. ridicol şi primejdie. mai ales în primii ani de viaţă. a făcut planuri ani de zile. un copil care are o relaţie' fundamentală d< încredere cu mediul său este un copil care se deschide spre lume cu îneînfare şi interes. copilul (trebuie să fi atins un stadiu în care să poată avea încredere în părinţi şi în mediul său pentru obţinerea satisfacţiilor de bază ce ţin de. impulsurile există şi in cea mai mare parte ele tind să împingă organismul să caute o reducere a tensiunii. Pe de altă parte. de a da şi primi dragoste. Maslow. Harper. muli. Dacă nu depăşeşte cu succes acest stadiu.6 Concepţiile cvasimeeanieiste ne oferă un tablou al imboldurilor şi impulsurilor. Organismul 1111 poate evita de a fi activ . Knopf.7 Deşi impulsurile nu pot explica toate motivaţiile ulterioare.5 Copilul şi adultul sănătos construieşte continuu tensiuni su: forma unor noi interese şi depăşesc nivelul siguranţei de bază a homeostaziei. principii cvasimecaniciste ale învăţării. Ea este statică. 1960. M. 58. el nu s-ia relaxat prin reducerea tensiunilor. Organismul treaz este totdeauna „în mişcare". După ce navigase prin Strâmtoarea de nord-vest. New York. dar interesul şi străduinţa au persistat. Ceea ce le lipseşte în mod evident este încrederea anticipată sau viitoare care pare să caracterizeze totdeauna o motivaţie matură. pînă cînd în final şi-a pierdut viaţa. 36. Ele au o funcţie esenţială protectoare. indică dificultatea de a fundamenta o teorie a motivaţiei în întregime pe impulsuri sau homeostaz'ie. Cînd a reuşit. E lipsit de teamă. confort. "> A. Experienţele noi pe care majoritatea dintre noi le aşteptăm ou nerăbdare nu pot fi exprimate în termenii reducerii tensiunii şi acelaşi lucru se poate spune despre dorinţa noastră de a dobîndi cunoştinţe de dragul cunoştinţelor. deci. and culture. dar nu la creştere şi dezvoltare. 3. spontană in cursul stării de veghe. Nu numai că a menţinut fără încetare un stil de viaţă. socicty. Această critică este în mod explicit dezvoltată de Maslow.

Factori evasimecanicişti în învăţare învăţarea reprezintă modificarea caracteristicilor psihologice pe baza experienţei. Acesta oste un răspuns înnăscut. nu putem decît sugera că prima lege de bază învăţării este aceea că impresiile rămîn într-o formă oarecare ca rrne nervoase. E lăsată o urmă oare face mai probabilă I excitaţia ulterioară datorată unui stimul similar. pentru o introducere în „etologia" modernă. un boboc de gîscă poate j urma orice obiect pe care l-au văzut în prima clipă ochii săi cînd a ieşit din găoace. Dăm un exemplu de modul în care combinaţia ar putea funcţiona. Lorenz. vederea unei flăcări va provoca evitarea. Int. Are o puternică preferinţă generală pentru albastru. Copilul care s-a ars evită flacăra. Mama este un . sau pierderii unei persoane apropiate). Se poate îmtîmpla ca în anumite „faze critice" copilul să ină susceptibil de noi forme de iMipărire. I n-heider. necondiţionat. e sigur I să presupui că nimic din ceea ce impresionează ţesutul nervos nu I este vreodată total pierdut. Dou-bleda>. Klineberg. Rine-hart. New York. New York. B. datorat unui accident. 1954. Amundscn. iKing Solo-mon's Ring. Următorul său pas este să caute o expli6 Extras din R. Condiţionarea. De exemplu. of. La timpul cuvenit alte lucruri asociate cu mama (de ul neconOîTTonDt ) kt rond . Press. explică întreaga personalitate. altele de-a lungul I întregii vieţi (de un şoc emoţional intens. copilul ajunge curând să se „identifice" cu mama şi ajunge. De asemenea. ca I orice teorie. dar forţele del schimbare sînt în întregime externe şi nu există o organizării a efectelor lor într-un sistem continuu. trebuie să admită că ţesutul nervos e capabil să reţină I o copie vagă a experienţei originare. Study Group on Psychologicăl Development o1 tha Chilă. New York. Univ. Tanner. ar putea argumenta el. dar odată ce s-a ars. al doilea stimul va fi suficient să acţioneze singur pentru a produce o descărcare sub forma acelui răspuns motor. Retragerea de la căldură intensă este un reflex necondiţionat (înnăscut) . în fiapt. dar dai \ obiectul se întîmplă să fie o fiinţă umană. Le vom revedea pe scurt.O. Este de conceput că mama sugarului. înregistrarea urmelor şi întipărirea. ca şi alte trăsături ale mediului său. 102 . gheaţa va crăpa pietrele. New York. I unei boli. My life as an explorer. mama provoacă un comportament de apropiere (adică dobîndeşte „acelaşi răspuns motor" ca în cazul hranei). M. De obicei acest obiect este gîsea-mamă. Social psychology. conform legii. Scenariul dezvoltării în termenii condiţionării poate fi expus ca în figura 10. ed.. Pîlpîiitul unei flăcări atrage întîi copilul. după cum am arătat. Procesul prin care impresiile sînt absorbite în sistemele existente ale experienţei este denumit asimilare. rev. Comparative behaviOurology. la urma urmelor. Acest proverb familiar rezumă principiul condiţionării. se întipăreşte în aşa fel încît..H. 101 chimbă în cursul vieţii jj măsura in care se întâmplă acest lucru. după o repetare suficientă (uneori o dată e de a-juns). T. Pentru moment. orice stimul care se produce simultan va tinde să dobîndească acelaşi răspuns motor . 7 O. începe cu impulsurile. sădeşte multe flori albastre în grădina ei. întrutotul mecanice. de/asemenea. • utilizat. Un psiholog S—R îndrăzneţ ar putea spune că condiţionarea este singurul (sau aproape singurul) principiu al învăţării de care avem nevoie. O teorie mecanicistă. \fr.). 1928. Unele cercetări recente sugerează că prima întipărire poate | avea o importanţă majoră. In măsura în care sînt viabile. and Winston. îi plac rochiile albastre. Şi chiar când expe-1 rienţele individuale sînt treptat contopite în deprinderi şi altitudini I în aşa fel încît nici o amintire nu predomină. în Proc. Crowell. 108—131. şi a modului în care mişca rile devin mai elaborate în aşa fel încît impulsurile să fie satisfăcut Modelul mecanicist intră îndată într-o oarecare dificultate De ce un organism trebuie totuşi să înveţe rămîne o problemă I Natura neînsufleţită nu învaţă şi nici nu are impulsuri. Legea reflexului condiţionat poate fi formulată precum urmează : ori <de cîte ori un stimul implică un răspuns miotor. rezultatul întipăririi este încă acolo. Toate impresiile stăruie — I unele un timp scurt (ca postimaginea în ochi). Zăpada| este suflată în rafale. cîteva principii cvasimecaniciste I sînt acceptabile şi importante. 1957. atunci forma umană este cea pe care o va urma bobocul de gîscă8. vezi K. rezultatul este depozit din ce în ce mai bogat de material pentru a fi organizat. Pe măsură ce întipărirea continuă. să privească mediul său familiar ca un cadru sigur şi dezirabil de " K. Nu putem spune dacă în învăţarea copiilor se produce ceva atît de primitiv. La început hrana a provocat un răspuns de apropiere. Teoreticianul cvasimecanicist. J. Impulsul şi condiţionarea. L o 1 e n z.stimul care se produce simultan" . 1052. (Ed's. Să presupunem că o femeie îşi decorează camera în albastru. Hoit. retragerea provocată de vederea flăcării este un reflex condiţionat. Deci chiar o teorie I mecanicistă a personalităţii trebuie să presupună că procesele I vieţii sînt.

(Stimu'i condiţionau ) lendi'nte adiacent' ' de a se adăposti <*a mesteca. în timp ce în condiţionarea simplă legătura este văzută ca o relaţie stimul-stimul. Ştim că buruienile nu sînt bune de mîncat (o cantitate falsă de „cunoştinţe"') si le evităm pe toate. Mirosul unei anumite flori ne poate face să retrăim un întreg capitol din copilăria noastră. iepuri. Leeper. Toward under-stahding human personaiities. Adulţii reduc această validitate selec-tînd.. chiar şi pe cele care sînt hrănitoare. doctrine filozofice sau morale.tată1' şi poate produce o oarecare jenă spunîndu-i oricărui bărbat adult „tată". Mama este poate acum moartă. Ulterior principiul a devenit legea majoră a învăţării în scrierile lui Sir William Hamilton şi H. Vorbind în mod pseudomecanicist. care se comportă ca un adult departe de familie. M a d i s o n. de clasificările false şi de majoritatea erorilor de raţionament. floare. Dar generalizarea incorectă (tratarea prea grosolană a unui grup de stimuli ca fiind asemănători) este responsabilă de prejudecata de rasă. profesii. Desigur că el are unele răspunsuri foarte speciale pentru propriul său tată. găini şi animale în general. New York. Recent el a fost utilizat ca principiu de explicare principal într-o lucrare de teoria personalităţii : R. Nu am putea trăi dacă ar trebui să învăţăm să ne adaptăm la fiecare carte. învăţăm că ciupercile sînt otrăvitoare şi astfel evităm toate ciupercile din păduri. Fotografia unui prieten poate trezi tot felul de amintiri şi sentimente. Generalizarea corectă a stimulului este un lucru bun. Astfel.de a suge Cu'oorta favoriţi o roTin AiScs tai Albastru în alfa contexte Figura 10. Adulţii. persoană în parte — la fiecare stimul posibil din spaţiul nostru de viaţă. Deşi legea are o validitate considerabilă. aliment. ou ajutorul unui psihiatru. Un student de colegiu. S-a vindecat . Unele condiţionări de acest fel ar putea fi invocate pentru a explica preferinţa unui adult pentru tablouri. Reintegrarea ne spune că o mică parte a unei experienţe originale. In anii următori a uitat (a reprimat) incidentul. L. se comportă conform cu generalizarea stimulului. 104 rorizat. Un copil de un an a învăţat cuvîntul . La 18 luni un copil şi-a numit cîinele jucărie „toodle-oo" dar tot aşa numeşte şi negul de pe faţa unei doamne bătrâne. care are loc acum. Generalizarea stimulului. evitând sau sprijinind procesul de condiţionare conform propriilor lor dorinţe sau urmînd alte principii de învăţare. Un fermier crud a încuiat un băieţel într-o cameră ou o vulpe. însăşi structura personalităţii noastre este determinată de orice serie de stimuli pe care îi considerăm „echivalenţi". dar această trăsătură nu a căpătat o putere de condiţionare. Observăm aici că accentul este pus pe relaţia parte-întreg. respingând. rase de oameni. Appleton-CenturyCrofts. multe obiecte diferite sînt tratate ca şi cum ar fi unul singur. Se poate să fi avut odată o experienţă neplăcută ou un chinez. pentru că ei erau o parte a copilăriei sale şi în prezenţa lor se simte împins înapoi lia rolul său juvenil. biserici alimente. P. nu e în largul săra în prezenţa părinţilor. putem spune că stimulul unui răspuns devine generalizat. Hollmg-worth. . Băiatul a fost " \ristotel a observat primul legătura asociativă dintre părţi şi între-gurl (subordonatele reactivează supraordonatele). W. poate reactiva întreaga experienţă originară. Pe baza acestei dovezi firave putem căpăta prejudecata împotriva unui întreg grup etnic. redueîndu-se la cinci sau şase cuvinte. ea se aplică cel mai clar la animale şi copii mici. preferinţa ei pentru alhastru) devin condiţionări de ordinul al doilea. Dezvoltarea unui gust prin condiţionare 103 exemplu. clauetrofobie numai atunci cînd amintirea originară a revenit şi fost redusă la proporţiile juste. inclusiv ciupercile comestibile. O variantă a doctrinei condiţionării trebuie menţionată în mod special. Nimeni nu stă la cheremul multitudinii de stimuli posibili oare ar putea în mod teoretic să condiţioneze un proces impuls-răspuns. poate contradictorii. de asemenea. dar fondul său de cuvinte este mic la această vârstă. evreu sau negru. Vom vedea în capitolele 14 şi 15 că noţiunea de generalizare a stimulului este importantă pentru înţelegerea trăsăturilor care compun personalitatea. dar în orice conte-xt culoarea albastră produce încă femeii noastre ipotetice „apropierea'*. 1959. dar pen-eu 0 lungă perioadă de timp era încercat de o alarmă necontrolabilă dacă uşile camerei în care se afla erau închise. Dar principiul de bază este acelaşi9. Un copil speriat de un cîine se poate teme de pisici. mama din exemplul nostru se poate să fi purtat mereu ochelari. De aceea el le utilizează tot (timpul.

vînzarea mărfurilor. deşi găsim multe excepţii în raport cu ele. Punctul său de vedere este că adevărata maturitate nel determină să facem ceva pentru raţiuni care nu sînt în mod meca-l nic înrobite principiului recompensei şi pedepsei. deşi sînt de primă importanţă în procesul învăţării. adică priveşte numai extinderea indicilor sau stimulilor care ajung să evoce un răspuns dat.! Dar teoria nu explică de ce schimbăm sau variem atît de des un I răspuns anterior reuşit şi riscăm un răspuns nou. Ne amintim primul vers dintr-o poezie sau un imn mulţi mai bine decît ultimele versuri. pe scurt. Apucarea biberonului se dovedeştij J fi mult mai des recompensată decît simplul seîneet sau pKns. cu atît devine mai puternică. spunea Goethe. Mai curînd cumpără veşminte. efortul ei. unele din acţiunile sau strigătele sale sînt "recompensate". să fie în general valid. deşi opus priorităţii. j^r limitată.. Frecvenţa ne spune că „exerciţiul e mamal învăţării" — cu cît o legătură e făcută mai frecvent. înainte de a părăsi enumerarea! principiilor evasimecanieiste trebuie să menţionăm trei principii! suplimentare familiare. într-o serie de impresii. Experienţele noastre din prima copilărie ne-au făcut adesea o impresie de neşters. Ele au o utilitate reală. Dar înainte de a reveni la aceste principii suplimentare ale învăţării. să descriem consecinţele învăţării (ale oricărei forme de învăţare) pentru structura personalităţii. îşi tapetează camera.ţiy" Ele se referă mai urînd la proprietăţi ale sistemului nervos care se presupune că ■ntră în acţiune automat atunci cînd sînţ impulsionate în mod adecuat Ele omit asemenea factori ca {intenţia deliberata^) a unei persoane de a învăţa. Este important de notat că nici unul din aceste principii cvasi-caniciste nu face uz de vreun _ ind.__. prioritate. Ne amintim micul dejun din această dimineaţă mai bine decît unul pe care l-am luat acum o săptămînă. de asemenea. Cu timpul. Frioritatea ne spune că. Şi mai tîrziu el descoperă că în majoritatea reia. Toate acestea sînj principii utile. Nu există planificare si o imagine de sine călăuzitoare pentru a dirija şi intensifica învăţarea. Acest act corect este astfel „întărit". copilul învaţă că a cere politicos este o strategie bună —■ de obicei mult mai reuşit^ decit să pretindă. priveşte cu îneînfare cerul — toate acestea pentru a-şi exprima dragostea pentru albastru. Asemenea factori nu sînt luaţi în considerare. Frecvenţă.întărirea. 11 Opera lui Clark Huli şi a aşa-numitei şcoli Yale din teoria învâţ<"u':1 este de această natură. mersul la frigider după sticla cu lapte este întipărit ca u^ mod reuşit de a satisface impulsul. Deşi-1 gur că pe baza acţiunii recompensei învăţăm să facem . Diferenţiere şi integrare Mersul naturii. dacă nu unica. Reuşita îl întipăreşte (hedoniştii ar spune că „plăcerea" îl întipăreşte). dacă apucă corect biberonul poate s>ă-l d la gură şi să-şi satisfacă impulsul foamei. ţiilor umane o abordare plină de tact este recompensatorie. noutate. Astfel. matul învaţă că limbajul înflorit şi indirect serveşte mai bine seo. 106 Comentariu. că la început impulsurile unui copil îl determină să dea tot felul de răspunsuri agitate şi perceptibile (mişcări întîm-Platoare). . Cum ajunge ea să realizeze aceste acte adaptative adulte ? Principiul întăririi (odinioară numit legea efectului) evidenţiază. I Rudyard Kipling vorbeşte despre succes şi eşec ca „impostorii gemeni". vom fi sortiţi-eş&-lui dacă vonî W§~a cazul dezvoltării personalităţii numai în seama ineipii101" cvasimecanieiste descrise aici. Şi astfel ajungem la prirJ cipiul că învăţăm acele moduri de acţiune care reuşesc să reducă I tensiunea. Aici e vorba evident de o lege interesantă cu o aplicabilitate! extrem de largă.w I Sînt mulite puncte slabe ca şi imerite în această formulare. şi expunerea noastră nu e deloc completă. în binecunosicuitul său poem „Dacă". străduinţa şi abilitatea de a percepe. purilor sale decît nişte tactici mai aspre. pare. Principiul faptului recent. potrivirea sau adecvarea unui act la scopuri. Dar ce e cu răspunsul însuşi ? Doamna a cărei pasiune pentru culoarea albastră este indicată în diagramă nu suge sau se ghemuieşte ca un şoarece adult aitunci cînd culoarea albastră apare în cîmpul ei vizual. prima e probabil să fie puternică (cf. Să continuăm exemplul. El exprima corect cele două /aspecte ale întregii creşteri. Am văzut anterior că învăţarea este un subiect eX . si să unească ceea ce e separat.plprt ar. M^ tSrziu. iege a învăţării. Conform legii stricte a întăririi I ei nu trebuie să facă astfel. întrucît nu ^irn să multiplicăm principiile fără a fi nevoie. mersul pe bicicletă. im-1 primarea). Este -atît de utilă 'Incit constatăm că „întărirea141 este salutată ca principala. Dipl0. Figura 10 arată faptul că condiţionarea clasică este în întregime un principiu al modificării aferente. toate lucrurile fiind egale.mişcările I „corecte" în vorbire. este să despartă ceea ce este Urnit. 105 I. Procesul dezvoltării poate fi conceput / m parte ca diferenţierea progresivă a structurii şi a comportamen/ tului şi în parte ca integrarea progresivă a comportamentului şi [_structurii. Deoarece I „explică" modificarea eferentă (schimbarea acţiunilor). Un om care m I general cîştigă la şah eînd utilizează deschiderea cu pionul regelui! va încerca totuşi noi gambituri. ea poate I fi utilizată împreună cu condiţionarea (imodificare aferentă) pentru I a elabora un întreg sistem al teoriei învăţării de tipul S—R. De asemenea.

întreaga cunoaştere poate fi privită prin prisfflS problemei de a face distincţii din ce în ce mai fine.copilul se trezeşte „în întregime")! De asemenea. a chirurgului. de retragere sau apropiere globală sau de răsuciri şi contorsionări întîmplătoare ale întregului corp. Din această matrice amorfă se desprind treptat activităţi mai fine. să spunem. u. Lcwin subliniază că un copii este. suferinţa. el nu poate să execute mişcările separate necel sare pentru a mînui ferăstrăul. a pianistului. bucuria sil afecţiunea. Glandele sexuale nu se maturizează înainte de pui^ţ] tate. 4. după cum arată figura 12. gustul de a chelUl> spiritul de economie.11 Copilul este la început capabil numai de mişcări în bloc. . Clark Univ. Copilul oare încearcă prima dată să „facă o foafcâl este neîndemînatic . 107 Mica cot*t4ne Copildria Vîr&ta adulţi . Putem in p K. Wor-Mass. Press. Procesul învăţării domeniului psihol logiei este un proces de separare în teme componente. mare parte din schimbarea treptată ce apare în viaţa ulterioară! indică acelaşi curs. Deşi principiul diferenţierii este clar mai ales în prima copilă-l rie. La o primă aborl dare a domeniului psihologiei. Graniţele dintre sistemele funcţionale sânt slabe în primii ani de viaţă (dacă un impuls e trezit. Precizia uiterij oară a constructorului de bărci. copilul are încă mult mai puţine sisteme emoţionale decît adultul. Un exemplu bun de diferenţiere provine din viaţa emoţionali -a copilului mic. Dezvoltarea sa glandulară eH incompletă. lăisîndu-l pradă tuturor tipurilor de stimuli dij mediu pe care mai itîrziu în viaţă va fi capabil să-i ignore.Murchison (Ed. mai tîrziu. abilităţile şi inteesele de toate felurile apar din întregul global originar.). La naştere este imposibil să distingem diferite sisJ tenie de emoţii . teorii. Handbook of child psychology.st c. Environmental forces in chilă behavior and development. Maturi zarea înseamnă desjiyîrsire_fără învăţare. în figura 11. 1931. constatăm că «aceasta es'l un tablou extrem de confuz. 1-st ed. tendinţa de a colecţiona. teama. Slăbi-1 ciunea acestei bariere împiedică dezvoltarea unei conştiinţe de sini precise în primul sau primii doi ani de viaţă. bariera dintre copil şi mediul său înconjurător estel mai puţin trainică. conj cepte.Diferenţierea. capacitatea de a atinge. lateralitatea devin Werenţiaite . -Aprinderile vocale. Copilul mic nu poattl lace distincţie între sine şi cele ce-1 înconjoară. Diferenţierea este explicată în parte pxiin_matamaare. capacitatea de a munci. inll plică diferenţieri din ce în ce mai fine. cap. o unitate dinamică. Diferenţierea sistemelor funcţionale reprezenta această diferenţiere progresivă a domeniilor în manieri lui Lewin. există numai durere difuză sau excitaţie difuzai La sfârşitul primului an de viaţă. legi. L e w i n. în mai mare i( fisură decît adultul.. Observăm maturizarea cînd apar anumite coordonări motor11' Excitare Ourert £> fcmi Dezgust La naptre Jluni 6 luni Pfâcere Fune Du Ex Pt . Figura 11. ciocanul şi cuiele. Copilul mic acţionează la început cu întreg corpul şi numai treptat dobîndeşte abilitatea de a executa acţiuni parţiale. Este clar că potenţialităţi^ nervoase ale copilului nu sînt complete : creierul său nu este n deplin echipat cu teaca mielinică. dar el exprimă în mod diferenţiat supărarea.

rezultînd. Dacă există sau nu reflexe implicînd numai doi neuroni nu se ştie. iar şi mai târziu dispoziţii pentru a juca anumite roluri în anumite împrejurări (numite în diagramă „euri"). Ani putea distinge. A. gînguritul. 3. în diagrama din figura 13. sisteme de trăsături cane sînt coerente între ele. Nu vom vorbi de 'copilul mic ca fiind bine integrat. răspunsuri condiţionate singulare. — tune.A. Du. = teamă. rîsul —■ din care nici una nu e posibilă la naştere. 110 •cutate totală . implicînd în special răspunsuri „întărite". o abstracţie convenabilă deşi improbabilă. oarecum imperfect. dar integrarea 'tinde spre acest soop. = durere. dar dificultatea în ceea ce priveşte această teorie constă în faptul că copilul a învăţat deja atâtea lucruri referitoare la aceste activităţi. = excitare. Jekyll şi Mr. Integrarea sugerează o înr^nizarp^pr^rtiir^ & personalităţii. = plăcere. de asemenea."'. Unii autori (McDougall de exemplu) spun că unele „instincte" se maturizează tîrziu (instinctul de cuplare. Celule nervoase separate funcţionează împreună în aşa fel încât îşi pierd independenţa. integrarea progresivă. PI. 340). moto-ul integrării este e pluribus unum. Personalitate. . Integrarea. = afecţiune faţă de adulţi. Sherrington. mersul căţăratul. precum urmează : Reflexe condiţionate. Ne grăbim să adău109 găm că personalitatea nu este niciodată complet unificată {vezi capitolul 16). C. Acelaşi lucru e adevărat în legătură cu integrarea. afirmaţia lui William James că un om „are tot atîtea euri sociale diferite cîte grupuri distincte de persoane există şi la a căror părere se raportează ou interes". Untul.B. Hyde. de asemenea. Ev: tional development in early infancy. dar niciodată completă. nevoi.) Un exemplu extrem ar fi cazul „personalităţii multiple" prezentat în povestea lui Robert Louis Stevenson despre Dr.una . Dar între aceste cazuri limită există un spaţiu amplu pentru acţiunea integrării reale. Bu = bucurie. îndît nu putem afirma că este implicat un „instinct".a tuturor sistemelor care privesc adaptările caracteristice ale unui individ la mediile sale variate. Teoria integrativă a personalităţii poate fi sugerată. Trăsături personale. (Cf. = veselie (din K. = afecţiune faţă de copii. Mai tîrziu el poate „pune împreună" ceea ce a învăţat în forma structurilor proprii preferate de adaptare. fiziologul care are cele mai mari merilte în ceea ce priveşte noţiunea de integrare. cel puţin în parte. valori. Faptul iniţial 'este că corpul uman conţine trilioane de celule. în ordine crescîndă. = dezgust. Fu. personalitatea complet integrată este. dispoziţii mai dinamice şi flexibile. cel de a aduna) . Nu este un principiu separat al învăţării. sisteme integrate de reflexe condiţionate.C.~> De Fu Du Ex Pi Bu une Afecţiune 12luni De Fu Ge Du Ei PI Bu AA AC 'B luni r? Ge Du PI Ve Bu AA AC luni Figura 12. ci mai curînd un produs total al multor procese de dezvoltare. generînd deprinderi şi trăsături caracteristice. „Euri"'.M. cuvinte separate. Ge = gelozie. Acestui nivel îi aparţin dispoziţiile denumite sentimente. Prin diferenţiere el trebuie mai întâi sa înveţe adaptări specifice şi abile. din oare peste nouă bilioane se găsesc în creier. Diferenţierea vieţii emoţipnale a copilului mic : Leg îdă : A. Diferenţierea este. la extrema opusă. explicată prin toate legile învăţării pe care le-am discutat şi le vom discuta. 1932. Bridges. cele mai simple forme învăţate ale comportamentului adaptativ. Semnificaţia noţiunii de -integrare este înţeleasa cel mai bine prin referire la teoria celulară din biologie. din integrarea deprinderilor specifice. Deprinderi. în „Child developm. Din multe apare . interese. Te. S. deşi improbabilă". dar variază în diferite situaţii. Similar. consideră acest caz limită de integrare ca o „abstracţie convenabilă. Ex. o ierarhie a nivelurilor integraţive. într-un fel oarecare din această mulţime astronomică de unităţi singulare se construieşte o personalitate relativ unificată. Ve. în ciuda totalităţii răspunsului său. Reacţia la un stimul substitut devine integrată într-un sistem reflex înnăscut. De. instinctul de părinte. Cea i g ^ pţ mai simplă integrare posibilă ar fi cea a două celule nervoase (una senzorială şi una motorie) ifuneţionînd împreună ca un arc reflex simplu.

Harry nu-şi cunoaşte niciodată poziţia. procesele cvasi-•ttecaniciste se aplică la nivelul „noncognitiv" al învăţării. El nu o poate învăţa şi nu o va învăţa.14 Tînărul Harry va deveni probabil antisemit.". are părinţi care sînt afectuoşi şi în întregime consecvenţi în recompense şi pedepse. Atitudini de învăţare. Probabil eă'nirf o teorie singulară a învăţării nu va fi suficientă. trăsături. el este acceptat. intenţiei şi autoRazran. Mii Ier (Ed. îi fac daruri şi-1 mîngîie pe cap. faţ ■ de copilul mic. înţelegerii. De aceea creşte cu o încredere de bază.atras 'atenţia asupra divensităţii lucrurilor care treb. 8. altădată duce la pedeapsă. J. cap. „euri". Rev. Horry şi Joe. ura sj iubire.Ele exclud rolul discriminării conştiente. Un copil manifestă o ostilitate timpurie faţă de matematică. va fi împotriva negrilor şi împotriva a aproape orice. un simţ al umorului.ani. Părinţii lui Harry sînt irascibili şi imprevizibili. cultura13. Increderea_şi nejncrederea sînt atitnrlini dp ha7. Nu manifestă panică socială. Acelaşi act care odatâ atrage recompensa. Alteori îl copleşesc cu afecţiune. Să^luăm în considerare doi copii. o conştiinţă. Chiar dacă el încearcă să înveţe ce acte specifice trebuie să evite. Nu vrem să spunem că persoanele mai în vînsită au dobîndit o integrare perfectă sau chiar extensivă. El duce printre altele la prejudecăţi etnice. Generalizează din experienţa de acasă. 1950. El ştie că oricît de rău s-ar comporta. 173—190. P. 1949. să nu se încreadă în general în părinţii săi şi să afle după mici indicii dacă ei sînt într-o dispo-. speranţe şi teamă. dimpotrivă. G i b s o n. A u s u b e 1.1'. nu poate fi sigur niciodată. interese. Totuşi. îl resping şi-1 înfricoşează. Chiar când îl pedepsesc ei nu-şi retrag dragostea pentru el. Ego-development and the learning pf°' cess. ziţie de acceptare sau de respingere. fiecare de 3 . învăţarea cognitivă (organizaţională) Integrarea şi diferenţierea sînt consecinţele unor procese com-plex-e de învăţare. Conditioning and perception. atitudini. toituşi. 62 r 111 Am şi . neîncrezătoare. deoarece e tratat atît de inconsecvent. şi J. Experiments in social prccess. Deşi unitatea este un ideal (capitolul 16). vezi D. Un copil mic este un sistem biologic omogen. Folosim aoest exemplu pentru a arăta cum anumite situaţii largi de învăţare pot influenţa întregul curs al dezvoltării. ostilitate generalizată. mai ales în acelea care nu-i sînt cunoscute. incluzînd abilitaţi cunoştinţe.^. un adult este într-o oarecare măsură un simplu mănunchi de reflexe condiţionate. G.). New YorM McGraw-Hill. Singura sa speranţă este să fie permanent în gardă. Deşi principii cvasimecanice ca întărirea şi condiţionarea pot explica unele (tipuri de învăţare.". în „Psychol. Joe.lle învăţate de personalitatea în dezvoltare. 1955. Oamenii sînt consideraţi decenţi şi demni de încredere. După cum spunea Razran. 14 Pentru o discuţie mai completă asupra celor două stiluri de educaţi^ descrise aici. ele nu explică pe cieplin schimbările uimitor de bogate pe care experienţa le produce în .Figura 13. Reprezentarea schematică a integrării. deprecieri. Avem motive serioase să credem că acest stil de educare a copilului creează o concepţie jţernălDare. 20. dar un adult este mai mul* un sistem diferenţiat şi integrat psihologic. iar activitatea sa şcolară este afectată în mod defavorabil din aoest motiv. în cursul tinereţii şi al întregii sale vieţi . Principiile elementare pe care le-am descris oferă ceva mai mult decît un punct de plecare — şi sînt mai aplicabile la învăţarea animalelor şi a copiilor mici decît la învăţarea adultului uman. care adesea se războiesc între ele.care afectează învăţarea copiln-lui privitoare la__relaţiile umane. 112 î in ă de timpuriu o atitudine foarte favorabilă faţă de profesiunea ală. în J. în „Child Developm. căci „atitudinea de învăţare" a lui Harry se generalizează spre a nu avea încredere în nici o fiinţă umană.reşterea personalităţii. Un alt copil îşi for13 -Cf. Uneori ei îl pedepsesc sever. The implications of learning theory for socm psychology. adultul prezintă sisteme mai largi de integrare. suspicioasă asupra vieţii. prejudecăţi. Ar putea fi identificate multe atitudini de învăţare suplimentare. trăsături. în viaţa concretă. Şi astfel conţi] nuăm sarcina de a enumera principii suplimentare necesare.

dar nu şi în privinţa in0blemelor medicale. ci copiazi ir. O fetiţă de treisprezece luni. Cind vedem deodată cum se îmbină părţile unui joc enig. Concluzia noastră este că „imitaţia" nu este un principiu separat al învăţării. de a reproduce o structură a evenjl / mentelor care au fost anterior încercate. fără a obţine rezultatul dorit de mamă. A. In acest domeniu de învăţare el este ca un burete. Din cauza pericolului mama lovea repede.y3 a fost definită ca procesul de formare J unei structuri mentale care corespunde unei structuri externe dirl natură. metodişti. îşi pune nasul în ea şi-1 suflă. Ceea ce a învăţat totuşi a fosit să-şi tragă de o parte imîna după fiecare greşeală pentru ca să nu fie lovită. el dobîndeşte multe (din atitudinile. nu oarbe. cj sîntem noi ?" Sîntem. Cincisprezece minute mai tirziu. că fumatul solicită şi aspirat şi suflat. Andrew încearcă să exţ. O formă specială de imitaţie este identificară moţionala. 265 14 luni. yankei. sa plîngă. Andrew încerca să-şi imite tatăl suflînd fumul. dar ia batista ţj I buzunarul şorţului mamei sale. Ea a fost uneori numită ca tipul „aha !" de învăţare. Conform principiile I intăririi şi condiţionării el nu ar fi trebuit să facă astfel. scoţieni.ă Şi intenţii de învăţare cu o rază mai redusă. ridică spatulg i şi-o pune în gît exact cum făcuse doctorul. gîndim. apăsîndu-i limba cu o spatmcl j timp ce-i examina gitul. am luat cîteva exemple elementare din primii ani de viaţă. irlandezi. In afara unor . Cîtuşi de puţin. Un copil de nouă ani îl întreabă pe tatăl său : „Tata. Pentru a introduce acest principiu important. El încerca în deliberat să recreeze situaţia aşa cum o înţelesese el. mod deliberat actele altora pentru a rezolva probleme .. un capii de doi ani poate ride cind aude adulţi rîzindl dar fâră să ştie cauza. Principiile cvasi-mecanicisfte ale condiţionării şi întăririi ar spune că în curînd copilul va învăţa să renunţe la maşina de gătit ispititoare.) Un alt exemplu simplu. americani ? Fiecarc copil se consideră ca aparţinînd automat aceluiaşi grup ca i părinţii săi. pipa (bine curăţită). sa se agite şi sâ respi»'B obiectul. înţelegerea intuitivă. Medicul 1-a incomodat pe A. Cînd tatăl îi *eră lui A.asemenea atitudini cuprinzătoare de învăţare __. Sau un copil mai mic poate învăţa cJ făcind ca fratele său mai mare.l I curte un act cu sens. Nu Şti.16 \ Identificarea. avea obiceiul de a se ridica în picioare sprijinindu-se de maşina de gătit şi întorcînd butonul pentru gaz.absoarbe cu sete cunoştinţele medicale pe care le înitîlneşite. Freud susţine că identificarea este aproape singur"1 • cipiu al învatării de care avem nevoie pentru a explica dez-^Itarea personalităţii. incapabilă încă să meargă. democraţi. îşi priveşte concentrat tatăl carc-şi fumează pipa. A. desigur. Deşi mare parte din ceea ce facem. obiectează totdeauna cind i se suflă nasul.l matie chinezesc. Andrew ar fi trebuit sugă coada pipei (cum ar fi făcut ou biberonul sau cu suzeta). mîna vinovată. Copilul se identifică cu părinţii lui şi sub influenţa acestei atitudini cuprinzătoare de învăţare. dar dacă îţi pui în . hobbyurile şi religia. ^-" î înţelegerea int. republicam. de fiecare dată. Copilul persista în greşeală. ci un tip reflectant de comportament ale cărui forme diferite reflectă diferite feluri de învăţare. ele sini intuitive. valorile şi formele sale # iţionament. Nu vrem să spunem că întreaga imitaţie exemplifică învăţarea! prin intuiţie. I In aceste exemple ii vedem pe Andrew refăcînd deliberat gj tuaţiile care i-au provocat supărare şi durere. el capătă multe recompense (borni-l Loana ascunsă.15 Pe de altă parte] unele imitaţii nu se datoresc condiţionării sau întăririi.niti. destul ide tare pentru a provoca plînsul. Aici e vorba în mod clar de un răspuns con-l diţionat simplu de imitaţie. El punea doi cu doi împreună. lăsat in pace. nu putem acorda tot S?1ta pondere ca Freud acestui . ou tonalitate emoţi* nală. Poate fi oibtuK ceea ce priveşte arta. {Desigur că în multe cazuri lovitura de condiţionare are efect conform intenţiei — dar nu întotdeauna. Te poţi uita la un număr de telefon de cincizeci de ori în agendă şi totuşi să nu ţi—1 aminteşti . A. A. întreabă el. Aici vedeai Hîn acţiune dorinţa de a înţelege.minte sarcina de a-1 me-ora — atunci se fixează în memorie. 20 luni. Ultimele noastre trei exemple au fost legate de imitaţia intuil tivâ. Există cazuri în care se aplică principiile cvasimecaniJ ciste. acesta din jurnalul părinţilor micului Andrew : 9 luni. sărutul de la tata-care-vine-acasă) şi astfel prinl întărire el îşi dezvoltă o „dispoziţie de a imita". Conform principiilor cvasimecanieiste. presbij terieni. pune coada pipei în gură şi suflă viguros. Astfel. avem intuiţie. Chiar experienţe repetate e puţin probabil să fie înregistrate dacă cineva nu doreşte acest lucru. în acest caz copilul înţelegea existenţa unei legălturi vagi între fapta greşită şi lovitură. Din nou alte aspecte din istoria lui Andrew : 113 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. v ern şi simţim este afectat de identificare. Teoriile cvasi-mecaniciste nu reuşesc să recunoască că puţine condiţionări sau recompense sînt eficiente dincolo de copilăria mică dacă copilul sau adultul nu vor să înveţe. lacîndu-1 pe A.

Uneori iun student va spune profesorului său : „Ştiu răspunsul. Rose. în „Arch. citit. învăţarea este o problemă de completare a ceea ce este incomplet. nervii senzoriali şi corticali aj implicaţi. l' 'x E. 54. organizatoare a întregii cogniţii. la ţinuta şi la mersul acestuia.19 Rezumînd asemenea mărturii şi adăugind unele noi. Participarea (învăţarea biografică) Atenţia şi intenţia de a învăţa. De aceea. J. J.factor.". 6. G a t o s. Sacral learnng and tmitation. în „Proc A"! phil. aproape întotdeauna facem un „efort spre semnificaţie". 1. El ar dori să aibă Îndrăzneala. Acest erou gte un fel de eu ideal pentru băiat.a unei structuri incomplete. (Desigur că acesta ej motivul pentru care metodele active sînt de obicei de preferat rniM 17 W. ^1 chol. Nimic nu e mai evident pentru M\ comun decît faptul că învăţarea pretinde concentrare. Atenţia e atît de evident solicitată în învăţare încît am p^J risca să spunem că prima şi cea mai importantă lege este că i^M vidul va învăţa ceea ce este „dispus" să înveţe. în . I. Orice termen am utiliza (şi sugerez că cel de completitudine exprimă ideea destul de bine). J 13 G. se produce foarte puţină învăţare. Niveluri de participare. * Cf. The dominance—contiguity theo<mi the acquisition of classical conditioning. atragem atenţia asupra proprietăţii active. în „Psychol. Hie susţinută sau interes care absoarbe. J joc sau un eveniment la care participaseră ei înşişi în mod actl Cîţiva au raportat'întîmplări în oare fuseseră pasivi. Identificarea funcţionează în moduri subtile. el tinide să dobîndea.^ chol. A. sub influenţa acestei disozatii largi de învăţare. Marea majoritate şi-a amintit o povestire. 1936.18 Autorul acestei cărţii cerut cîtorva sute de studenţi de colegiu să-şi amintească de zi\M din şcoala primară.J. efort. putem învăţa aproape orice. Mii Ier. bătutul şi prerogativele de adult ale eroului său. no. Razran.". Wall a eh. Imaginaţia unui •at eSte aprinsă de isprăvile unui erou de baseball. 1957. Bull."20 De ce o asemenea angajare activă în sarcină produce o înv» ţâre mai rapi'dă şi mai stabilă ? în. la modul de ^vorbi al eroului său. Psihologii gestaltişti vorbesc despre „tendinţa spre închidere". Haggard. Some effects of mental set and participation on the conditioning of.scă răspul sul care trebuie învăţat mai repede şi b) acest răspuns tinde să ■ mai stabil decît atunci cînd individul rămîne pasiv. dar nU4 pat exprima". R. în „J. De fapt spunem ca procesele gîndirii conţin într-o oarecare măsură propria lor motivaţie : ele insistă în favoarea. Un experiment clasic făcut de Gates asupra învăţării în şoxM arată că copiii pot învăţa de două ori mai mult dacă consacră ni mult timp relatării decît studiului pasiv. Croce . Completitudinea. Putem distinge două niveluri ale atj ţiei şi concentrării. Psychol. văzut." 1944. Attitudinal control of human conditioning. semnificînd faptul că individul face în mod activ cej cu obiectul atenţiei sale. N. în aşezarea părţilor şi pieselor experienţei în sisteme cu semnificaţie. în imaginaţia sa -oate sirnti ca este acest erou. Haven3' pentru c^analiză mai^^P^^J^^^^^^Ti^G. Razran arată că stabilirea unei forme atît 1 simple de învăţare cum e reflexul condiţionat este grăbită dai subiectul însuşi jace ceva în cadrul experimentului (de exempl suceşte butonul care porneşte soneria de condiţionare). 327—337. O mare parte din învăţare parc sa fie în principal o problemă de rotunjire. în completarea unor acţiuni neterminate. ca. Dacă aceste condiţii ^Prezente într-un grad suficient. Toate acestea şi alte semne ale îndrăznelii sînt imitate de băiat. la cravatele pe care le poartă. Thorndike susţine că „apartenenţa" este un principiu central al învăţării. Figurai after-efţects. 1944. Pasivitatea înseamnă că există impresiem sistemul nervos. clar va lua părţile pe care le poate lua. 269—367. acţiune apare o angajare neufll fiziologică mai completă.n. de exempl ascultat. In termenii lui Bartlett. 34. 40. the auto-kinetic phenomenon. 2. de închidere . dar mai puţin nervii motori şi muşchii. Soc. Dollard. efortului sau ij|S recului asupra dobîndirii de abilităţi sau cunoştinţe.unor structuri mai ferme. 1917. 114 de Kohler şi Wallach. Vom admite existenţa principiului completitudinii cînd discutăm grupul final de principii ale învăţării. 88.^ind^1^^ ele nu sînt prezenite. cînd' atenţia e concentrată asupra 115 unui cxbielot procesele cortkale electrice subiacente se vor fica. dar nu expresie .stelare a unui complex". Recitation as a factor in memorizing. 18 V. el este atent la fiecare detaliu. iar cap. De asemenea. Kohler.". Jung se referă la „forţa de co. Primul dintre acestea îl putem numi „angajj în sarcină". El nu poate avea întregul statut al eroului său. Haggal şi Rose formulează legea yarticivării: „Cînd un individ are un m activ într-o situaţie de învăţare a). II. 116 4pi prelegerii). E.". „dispoziţia" f}jj •considerată ca participare prin centrarea atenţiei. 45—59. Pentru construiij unor urme consolidate şi a unor deprinderi sistematizate fM necesar întregul circuit senzoriomotor.1' Asemenea intensificări duc la claritate în percepţie j reţinere. Filozoful italian Croce insistă asupra faptului că jacă nai ne angajăm într-o formă de expresie nu ^p!utem cunoaşte.

o con-CePţie politică liberală. este legată de concepţia noastră despre natura omului. Rezumat Modul în oare se dezvoltă personalitatea este în esenţă o blemă de psihologia învăţării. întărire. Printre aceste principii descoperim importanţa remarcabilă a atitudinilor de învăţare. Din comoditate am separat descrierea principiilor învăţării într-un grad nejustificat de mare. Imprumutînd un termen de* la Razran. Aceasta „învăţare biografică" ne conduce în capitolul următor la o disouţie a individualităţii — care este baza întregii relevante personale. Ca rezultat. şi aparent au o performanţă similară. înainte de toate efl are proprietăţile unui sistem (în care toate părţile se află în raporturi reciproce). condiţionare. Comentariu. Poate în învăţarea animalelor este posibil să se demonstreze o condiţionare şi o întărire pură. ele au o relevanţă personală mai mare şi deci o putere mai mare de a fi reţinute. iar la nivelul cel mai semnificativ dintre toate ea rezidă în angajarea eului şi relevanţa personală. Ele par mult mai aplicabile la procesul de învăţare al animalelor şi copilului mic decît în stadiile mai avansate ale dezvoltării persana-] lităţii. o prejudecată sau un sentiment religios e evoie în mod sigur de multe. adică ei cheltuiesc o cantitate egală de timp pentru sarcină. principiile S—R par prea exterioare vieţii ! în dezvoltare.pentru a explica mai complet structura şi orga' nizarea din cadrul sistemului personalităţii (batale. Dar în.V. Razran. Există însă un nivel şi mai profund al participării pe care-1 putem numi angajarea eului. 118 CAPITOLUL 6 Elaborarea eului MICA COPILĂRIE 0 EUL CORPORAL « IDENTITATEA DE SINE 0 REŞPECTUt. la periferia fiinţei. Este util de a considera individul în creştere ca progresînd atît în diferenţiere. De aceea trebuie să acceptăm principii suplimentare . Parti. ca şi de tip S— R. dar oină nu-1 poţi exprima. In general. DE SINE « EUL TIMPURIU : REZUMAT « DE LA PATRU LA ŞASE ANI « DE LA ŞASE LA DOISPREZECE ANI « . Interesul înseamnă participare angajând cele fd rtivelurLale motivaţiei. ] Pentru a explica aceste sisteme sînt necesare principii de învă-j ţâre care să fie de tip „cognitiv". a intuiţiei. Orice are o relevanţă pentru eul nostru este asimilat şi reţinut.ar spune : „îmi pare rău. derît despre istoria predată în liceu. a identificării (şi a altor forme de imitaţie) si în sfîrşit a completitudinii. Ei sînt angajaţi în sarcină în acelaşi grad. In mod evident acum vorbim despre interes. Este necesar să punem un accent suplimentar! pe faptul că participarea este fundamentală pentru învăţare. a celuilalt este în centru. cît şi în integrare. Concepţiile cvasimecaniciste asupra învăţării subli' niază achiziţia fragmentară. poziţia interesului este însă cea mai puternică dintre toate. iar principiile cognitive par (în cea mai mare parte) prea intelectualiste. Cel mai mult învă-ţăm din experienţele în care e angajat propriul nostru eu . Dar teoria noastră despre înv. Copilul îşi dezvoltă un simţ al „eului" iar interesele sale se încadrează în acest sistem al eului. O adolescentă învaţă mai mult despre stelele de cinema şi T. Un băiat de opt ani care se interesează de molii şi fluturi va absorbi multe cunoştinţe legate de aceste insecte şi pentru moment va învăţa mai puţin din sarcinile sale şcolare. Problema pe care am ridicat-o în acest capitol priveşte orga' nizarea. pentru celălalt nu e. In mod ce n-cret. Ele nu ţin seama în mod adecvat de coerenţă şi de relevanţa eului. dacă considerăm omul ca un obiect. întîlnim sisteme de interese parţial formate.'. Doi copii pot participa în mod egal la Lecţii de pian sau în studiul geografiei . cepţie de tip stimul-răspuns care pune aocent cît mai mult poM -[\ pe forţe fiziologice simple (impulsuri) şi pe procese elementare al@ ţesutului nervos. Îmbrăţişăm o c:-. totuşi. j^ Acest punct este atît de important încîl riaoam să-1 expunemTtrrfnou. Conditioning and perception. dacă nu de toate principiile învăţării tUficţionînd în acord. După prima copilărie. Trebuie să încercăm să le considerăm ca operînd simultan — oricît de dificil ar fi de făcut Şcest lucru. generalizarea stimulului. Aceste sisteme disting părţile centrale şi „calde" ale personalităţii de părţile care sînt. participarea unuia poate fi la marginile personalităţii sale. nu-1 ştii". în acest capitol am întâlnit variate principii din care fiecare pretinde a fi „cea mai importantă" lege a învăţării . fac aceleaşi mişcări. prioritate şi noutate. învăţarea umană. Toate acestea sînt principii valide — pînă la un punct. ciparea se poate produce la un nivej simplu de atenţie . băiatul meu. Dar nu pot fi egali în ceea ce priveşte „angajarea eului". Yn asemenea efort este condamnat eşecului. putem denumi acest proces de achiziţie „învăţare biografica"2'. încercăm să explicăm dezvoltarea personalităţii în mare măsură în termeni de urme. Vezi nota 12 supra. împins şi tras de ferţe externe (sau chiar „gîndim pe jumătate" în felul acesta despre eij căutăm principii cvasimecaniciste de învăţare. G. ca sa zioem aşa . la nive-j lui acţiunii motorii (angajarea în sarcină) . Pentru a explica modul t» care o persoană dezvoltă un interes pentru chirurgie. I reintegrare. Pentru un copil activitatea este importantă. frecvenţă. învăţarea produce ambele tipuri de modificări structurale şi conduce la o organizare marcată de articularea unor sisteme mai fine (diferenţiere) şi de dispunerea ierarhică a acestor sisteme în cadrul personalităţii totale (integrare). Orice altceva poate fi personalitatea.

nu putem spune exact despre ce an . incluzînd desigur şi pe mama sa.limbajului în al doilea an de viaţa Deşi procesul este treptat.Ca atare. uneori pare să iasă complet din scenă. a libertăţii şi nemuririi. făcînd paşii ca mai repezi o dată cu apariţia . Conştiinţa şi conştiinţa de sine nu sînt acelaş^ lucru nici pentru copilul mic.) 119 o acută conştiinţă a eului. niiesea se foloseşte ca înlocuitor termenul ego. El poate apuca obiecte dar nu le.. Par să existe trei cauze principale : 1) Termenul eu . Mai întîi. 3) pîţ) blema ridică dileme filozofice profunde privind natura omului. Astfel..ADOLESCENŢA » PROPRIUM « PROBLEMA CUNOSCĂTORULUI » SENTIMENTELE DE INFERIORITATE « CONŞTIINŢA 0 CONCLUZIE ŞI REZUMAT X sihologia personalităţii ascunde o enigmă teribilă — pro-blema_eului*. De aceea. Un lucru a sigur : copilul mic nu e conştient de el însuşi ca eu. Şi tocmai această separaţie constituie pivo-i tul vieţii ulterioare. joacă un rol crucial în conştiinţa noastră (un concept mai larg decît eul). că e separat de mediu şi că 'capabil să perceapă evenimentele ca semnificative pentru el încă fiinţă independentă.. lăsîndu-ne i'ără sentimentul vreunui eu. Copilul primeşte impresii şi reacţi°neaz^> dar nu există un eu mediator. în ceea ce Piageit numeşte un „absolut nediferenţiat" eului şi mediului. dar aceste reacţii senzorimotorii se pierd într-un „tot" formă. El simte şi reacţioă la presiunile din corpul său sau de pe piele. adultul le are pe amândouă. O teorie completă a personalităţii nu poate ignora această ificilă problemă a naturii subiective (simţite) a eului. Eul este ceva de care sîntem imediat conştienţi. j „sufletului". 1 Stadiul de la naştere la aproximativ un an şi jumătate este jueori numit stadiul senzorimotor. Conştiinţa de sine. teoriile despre învăţare.V eu" decît altele. nu există nici o ransformare din cursul vieţii atît de importantă ca trecerea gra-ttă de la stadiul unicentrării absolute la stadiul în care copilul tje despre sine că e diferit de ceilalţi. (Nota trad.J nou trei cauze. Dar eludarea problemei nu este permisă. Copilul mic nu ljs' că îi e foame. îi lipseşte cu desăvîrşire conştiinţa de sine . să vedem de ce problema este atît de difin â şi evazivă. ca şi la sunete calmante . strict personală a vieţii noastre*.-. repetăm. ea obligată să ofere o relatare faptică atentă a dezvoltării simţului pentru a sprijini filozofia în elaborările ce-i sînt specifice. poate . va r?bui să le tratăm ca echivalente. dar nu există o linie de demarcaţie netă. impui*' iile necontrolate şi tirania nesocializată pe care e exercită asup11 120 fiului său. 3) Deşi psiho logia nu poate spera să rezolve dilemele ultime ale filozofiei. deşi probabil conştient. Mica copilărie Nu ştim cum ar putea fi experienţa conştientă a unui mic.utilizat în foarte multe feluri de o mulţime de teoreticieni. Remarcăm cererile sale insistente. nici pentru adult. după cum vom vedea. în personalitatea noastră (un concept mai îarg decît conştiinţa) şi în organismul nostru (un concept mai larg decît personalitatea). 2) Deşi fiecare dintre noi are * In original seif. prezentul capitol ia în considerare aspectele fapticJ ale problemei. fără îndoială că el reprezintă dezvoltarea cea mai importantă care se produce în timpul întregii vie» a -unei persoane. dar ele nu sînt identice. Şi. că e ud sau că are dureri. Uneori nucleul ia amploare şi pare să comande întregul nostru comportament şi conştiinţa .1 a cincea şi şasea lună copilul îşi studiază degetele de la şi de. ci trebuie P^ abordeze. II considerăm ca regiunea caldă. la picioare. Am putea vorbi despre el ca fiind „uni-cen-PJat« dar nu ca „centrat pe sine"*. sîntem conştienţi. E uşor de înţeles de ce mu discuţii psihologice asupra personalităţii evită cu desăvîrşire blema. Cu iani în urmă William James o denumea „o confuzie roarej înfloritoare şi zgomotoasă" şi poate că avea dreptate. centrală. eul este un fel de nucleu al fiinţei noastre. Intrucît nu s-a *°ut nici o distincţie olară şi consecventă între ego şi eu. este o achiziţie treptată în cursul primilor cinci sau şase ani de viaţă. Abordarea cea mai utilă constă în schiţarea dezvoltării simţului eului începînd cu mica copilărie. El numai este şi urlă -nâ cînd nu mai e. dezvolJ tare nu pot fi completate sau corecte fără a distinge între ceea c? este „legat de eu" în personalitate şi ceea ce nu este. 1) Singurul criteriu sigur al existenţei şi identităţii noastre personale rezidă în simţul pe care îl avem despre eul nostru A lăsa deoparte acest pivot subiectiv al personalităţii echivalează ^ păstrarea învelişului şi aruncarea conţinutului problemei noastre 2) După cum am văzut.. El nu sepană| pe „eu" de restul lumii. Unele gînduri şi acte ni se par mai „legaţi . Copilului mic. motivaţie. Se pot invoca :. Şi totuşi nu e un i nucleu constant. Uneori spunem în mod greşit că un copil mic este egocentn1'1 total „centrat pe eu".

1954. T. Ps> Geneve. Scott. articulaţii. în timp ce într-o stare de bod sau durere sau deprivare simţul corporal este viu configurat.udr şi că o beţi. Copilul mic primeşte un liUi continuu de senzaţii organice din organele interne ale corpulw din muşchi. In tot acest timp se pare că se dezvoltă o distincţie vagă între colo afară" şi „aici înăuntru". Subia care zăceau inactivi pe un pat timp de o zi sau mai mult. Senzaţiile şi mişcările noastre ne hrănesc c conştiinţa constantă că eu sînt eu. Bcrlyn e. Note sur la localisation du moi.. 12. fl sprijinul subiacent al eului corporal este prezent tot timpul. care se loveşte la cap. Obiectele îi scapă din mînă sau le îndeasă în Degetele şi obiectul pe oare-1 ţine în mînă sînt unul şi aceucru pentru copil. are ca rezultat o tendinţă de a „loca"^ eul în regiunea capului adesea în mijlocul frunţii. stă o lume născîndă a lui „non-eu" înainte ca simţul reciproc i eu-lui" să se dezvolte complet.". sînt acum recu-şi acest simţ al identităţii altuia precede simţul identităţii Ţiului eu. împreună cu importanţa ochilor } orice adaptare spaţială. Univ. Din această cauză se spune „Tu este mai timpuriu ' eu". 8. ci şi din frustraţii care apar .acolo afară".'-. Heron. 121 Eul corporal Probabil că primul aspect al identităţii proprii care se dezvolt* este simţul unui eu -corporal.i intenţionat. neprimind din afl absolut nici o stimulare. ci doar o stimulare interna minimă. Psychol. Pi probabil pentru copilul mic existenţa unui echipament nerv pentru reţinerea deprinderilor simple de răspuns înainte de a pud reţine „amintiri" necesare unui simţ al continuităţii eului. 172—182. se plîng ci mod virtual ei au pierdut orice simţ al oului4. J. îşi recunoaşte părinţii în oglindă cu mult înainte de cunoaşte propria imagine. De-a lungul vieţii simţul eului corporal este mărturia de bai a existenţei noastre. 4 Cf. Bexton.2 j In original „sclf-centered". biectele iubite pot să frustreze. Recent developments in Piaget's work. apt luni propria sa imagine în oglindă îl poate determina să se uite fix. Cînd copilul mic începe să se r iscă şi să meargă. puţin îr ochilor. alte cuvinte el cunoaşte treptat o realitate exterioară dură.C de intim este eul corporal se poate constata imaginîndu-vă tr toarea situaţie. în „Brit. Ur care nu poate mînca cînd doreşte. tendoane. ^sychol. H. W. Dacă îşi loveşte piciorul . '^' 122 chiar faceţi astfel.~>7. La opt luni copilul plînge adesea cînd apar străini. A. în „Canad. Satisfacţiile vin din afară . Effects of de(M varwtion in thc şensory environment. Press. el se izbeşte frecvent şi îşi face multe cucuie.a lovit pe el însuşi. 19. mai ales regiunea capului resimte încordarea datorită p ţiei s-ale anatomice. fluxul ncrU de senzaţii este adesea neobservat.. La zece luni va încerca să atingă se joace cu imaginea. Este adevărat că în stare sănătoasă. Simţul eului corporal se dezvoltă nu numai din senzaţii rg nice recurente. Există o tensiune posturală cW tinuă . fratelui sau sorei. cap. Figurile liare ale mamei şi tatălui. No and yes : on the genesis of human communicqtion. 1957. W. dar încă nu ştie că e propria imagine. Cercetări recente asupra deprivării senzoriale au arătat cîţ do muli ( pindem do fluxul nostru senzorial în ceea ce priveşte simţul eului. (Nota trad. Apoi imaginaţi-vă că o scuipaţi într-uri .) . dar nu îsi dă seama deloc că el s-. 1924. în „Arch.eu| Desigur că simpla senzaţie corporală a copilului nu va da na tere unui simţ al eului —■ aceasta nu are loc la nou-născut — pj cînd ea nu e recunoscută ca recurentă. s p 11 z.3 Cel puţin aşa susţin maj| ritatea adulţilor cînd sînt întrebaţi unde simt că se află . J. 1—12. ca să continuăm pentru încă o clipă ceste gînduri . Acest fapt. curînd limitele trupului său atît de solid. Or.DD. Int. Simţul corporal rămîne pe toată durata vieţii o ancoră a coi ştiinţei de sine. Gîndiţi-vă mai întîi că vă înghiţiţi saliva din 3 E. Probabil că nu există recunoaştere a periodicităţii înaintea producerii unei maturizi adecvate în cortex pentru reţinerea „urmelor" experienţei. Y A. 27. Ceea ce pare natural şi „al meu" devine deodată ?eZrtustător şi străin. ork. Un cercetător care a lucrat în mod extensiv cu copii 1 ar data conştiinţa „eu-lui" aproximativ în luna a cincea. mama oare el de obicei „se topeşte" nu îi satisface imediat nevoile. într-un fel de ochi „ciclopic". Cînd îşi priveşte picioarele poate să le şi să-şi pună degetele în gură. 1<>. CI ap are de.E.

nal seif (Nota ttad ) 123 moarte — şi probabil şi după aceea. El nu simte nici dezgustul. şi sînt sigur ie sînt gîndurile aceleiaşi persoane —■ ale mele. nu mie". fiecare act se modifică cu timpul. ca. 1952. Ceea ce percepeţi ca aparţinând intim orpului dumneavoastră este cald şi binevenit . dar f-M Chiar şi după ce identitatea de sine este parţial stabili copilul îşi abandonează uşor identitatea in jos.-tarat in stabilirea simţului identităţii în al doilea an de viaţă mai departe — factorul limbaj. Totuşi. astfel îneît e imposibil ca o experienţă identica să se producă a doua oară." Confuzia (care este obişnuită cel puţin pînă la \:rsta de doi ani şi jumătate) reflectă dificultatea pe care o are copiii! în înţelegerea propriei sale identităţi. El o poate pi^w atit de complet ineît se supără dacă alte persoane nu reuşesc I recunoască ca urs. „Johnny e băiat „Johnny e năstruşnic". ni sint rănit. aeroplan sau orice altceva a fabricat fanjl sa. îmbrăcămintea. îneît ei argumentează că fiecare personalitate con-'ns o substanţă-suflet imuabilă şi veşnică. El aude constant „Unde e nasul Johnny ?". Aceia care au suferit torturi foarte marî rela-că în timp ce simt dtirerea simt şi o detaşare. El nu poate încă separa complet ceea ce este „aici ■ de ceea ce este „aoolo afară". sau despre tăticul sa are instrumente pentru a le «pune in legătură pe acestea cu eu"! Părăsind uneori obiectul şi revenind uneori la el şi pronunţ. Chiar cineva ptzeci de ani este sigur că e acelaşi „eu" ca la vîrsita de trei ani. L. identitatea eului continuă.° „ .Unii fiîo/ofi sînt atit de impresionaţi de acest s^ns al identi-aţii personale. dă următoarea definiţie : eu* . Şi astfel simţul eului depinde de ceva care nu este reductibil la eul corporal Identitatea de sine Azi îmi amintesc unele din gîndurile mele de ieri şi mîine îmi ji aminti unele din gîndurile me.npul zilei. De exemplu el ţiile nu sint întotdeauna ale lui. I „acolo afară" şi „aici înăuntru" sîn-t încă vagi. sint gneu de înfruntat. eu al cuiva. Psychol. Oricum ar fi.aţâ. numele. CcpilJ de doi ani confundă adesea persoana întîi. „Aceasta. Va ţipa.6 In legătură cu individualitatea incompletă există o mulţi™ de mărturii suplimentare. „Voi trece cumva prin asta si'voî continua să fiu acelaşi eu care am fost întotdeauna''.. se generează inferenţa după care eul este factorul mu m această relaţie intermitentă. variate obiecte pregătesc o stabili-impontantă a identităţii de sine. Un dicţionar de psihologie.. Acest simţ al identităţii eului eate un fenomen uimitor. i opriul nume al copilului.un individ considerat drept conştient de identitatea sa proprie continuă şi de relaţia sa cu mediul. a doua şi a treia. William'e rănit. El poate fi auzit spunmdu-şi sieşi „Ai grijă. Copilul mic poate să nu fie conştks t r\ ii t frig. B.neplăcute. "-"" 124 t. Cmd copilul poarte vorbi şi despre jucării. O dată c i acesta apare şi conştiinţa unui statut independen* jJ grupul social. Din această cauză fiecare gînd. Sprijinul lingvistic cel mai important dintre toate îl const '. chiar va ) I fără alt motiv serios decit acela că cineva de lingă el fac in creşe apar adesea aceste valuri de emoţie contagioasă. deşi totul în jurul lui — inclusiv celulele corpului şi mediul său — s-a schimbat de multe ori. chiar dacă ştim că restul personalităţii noastre s-a schimbat. el nu reprezintă în-•■'. Auzindu-şi mereu numele copilul se r^ sideră pe sine treptat ca un punct de referinţă distinct şi recurenţ Numele dobmdeste semnificaţie pentru el in al doilea an de \. are febră sau se simte obosit sau fă trebuie să •: El poate să se ude sau să se murdărească fără a fi conştie * i acest lucru.".le de ieri şi de azi. Graniţe. ceea ce percepeţi „„ diferit devine imediat rece şi străin. Nu. Dictionary of psychology Boston. apoi imaginaţi-vă că sugeţi sîngele printr-un bandaj în jurul degetului. ca şi experien? f> Ci. in „J. The sense o( seif in nursey scholl children as "> jested by their verbal behavior. Fiecare experienţă pe care o avem ne modifică creieru!. Alţii neagă acest lucru.. C Warron (Ed. sau despre pantofii săi. Oricît de important este simţul corporal. imaginaţi-vă că sugeţi sîngele dintr-o a ţepătură în deget. deoarece schimbarea este altfel regula invincibilă a creşterii. „Unde sint ochii lui Johnny ?". Genet. nici teama pe care un aci ar simţi-o privind lucruri străine sau dăunătoare. ţinînd ca simpla suprapunere parţială a stărilor succesive de ştiinţă şi înlănţuirea şi' retrospectiva amintirilor reprezinte ce ne este necesar pentru a explica sensul identităţii eului. de sxeir»plu.). pe lingă numele copilului. Tigrul din visul său este de real. Pronumele personale. Această proprietate particulară a eului este uneori considerată ca fiind totalitatea problemei eului. 81. Această substanţă este "e garantează unitatea unei vieţi date de la naştere la H.S4 *« orig. totuşi. putem indica un factor psihologic foarte ir. Visele sale nocturne sînt la fel de reale. Houghton M. — ego. spun ei se întîmplă corpului meu. Am'es. Syn. va ride. .

. 125 Furi punga-mi. Un simptom al acestei crize rezidă în izbucnirea refuzului de a fi hrănit. Un grad scăzut de au-1 acceptare este definit prin expresia „extrem de nesatisfăqj de tipul de persoană care este". Acest comportament este atît de evident. Indianul Wintu poate. Dezvoltarea conştiinţei de sine atinge astf un stadiu critic în jurul vîrsctei de doi ani. dacă wea. Werner. Părţi ale eului corporal. (Nota trad. soc. Vraciul primitiv simte prin incantaţia sa că el „devine" ploaia . Alte culturi nu insistă asupra unei separări atit de acute a eului de non-eu. Levy a studiat acest tip de „comportament de opoziţie" la aproape 1 000 de copii aduşi la clinică pentru examinare şi analiză medicală. Dar în limbile europene eu reprezintă totdeauna 0 identitate mgustd si închisa8. Cît de strâns legate sînt numele şi respectul pentru este arătat într-un studiu al lui Strunk. vrea să determine lucruri se fdcă lucruri. Psychol". Cît de repede îl auzim din întîmplare cînd e pronunţat cameră plină cu oameni care conversează ! Ne simţim ofensaţi dg cineva îl uită. îneît ' „îi psihologi spun că nevoia de nyf. 1957.cu dulapurile. ed.într-adevăr mă laşi calic.Eu singur am lacut aceasta".sa naşte. Ce faj cerneala? Vopseaua? Rujul de buze? Lama de ras? Ce se poa . fie spălată faţa. Dp exemplu. Un bărbat poate spune : Fu sînt bolnav — calul meu". Izbucnind în ţipete de protest copilul a fugit din baie şi a refuzait să fie spălat. dinii. peruca bunicii? în. Doreşte cu pasiune să manipuleze obiecte. S-a cerut unor oa să indice dacă le plăcea sau nu prenumele lor. de a fi îmbrăcat. tatăl în falsa lehuzie* se identifică cu soţia care suferă în chinurile facerii. Simţul ea 3pare cînd aceste activităţi sînt zădărnicite. copil curios de doi ani poate întoarce casa pe dos. S-a urmărit asemenea să se determine gradul în care.11 Negativismul. Eul omului occidental se detaşează puternic. vrea să controleze lumea sa. un simbol al întregii fiinţe. Spunînd „Lasă-mă". de a se supune — un refuz al aproape tuturor dorinţelor părintelui. A insistat fără succes. cuvintele utilizate sînt „Mi-e foame — copilului meu". copilul simte aceasta ca pe o Io^uj-ă dată propriului^ respect fată de sine. Univ. ca şi de simţul identităţi de sine. .7 Chiar şi limbile altor culturi arată că separarea eului de acela s iu de tu este mai puţin netă.. Respectul de sine** înainte de a împlini doi ani. Dacă vrea sa spună că şia hrănit copilul : „Eu am mîncat — copilul meu". Probabil că nudiştii speră ca prin abolirea vesmintelor pot recîştîga ceva din libertatea copilului faţă de conştiinţa de sine asupritoare.) H. c.nnnmio este semnul principal 1 eului în al doilea şi al treilea an de viaţa. Asemenea incidente sînf obişnuite la această vîrstă. Eul suferă o înfrîngereL %e"rezulta din urruîîre şi mînie..Lee. 8 nk' Int. Dacă o mamă Wintu spune că îi e foame copilului ei. sertarele de birou. 538— 543. la indienii Wintu din California. deşi numai un simboj este strîns legat de respectul pentru sine. 1950. D.. Un bun renume cînd mi-1 şterpeleşti. Această pasiune. ca în magia neagră sau alte practici vrăjitoreşti.. chibriturile.ei se acceptau plăceau) pe ei înşişi ca persoane. Un timp tatăl a aştep răbdător. ca de exemplu părul sau unghiile. In acest caz vedem din nou că numele. furi un moft. 45. rev. Cînd tenrnta explorativă este frustrată. Copiii de doi sau ?^.. Orice angajează afecţiunea cuiva este inclus ca parte a conceptului de sine al acelei persoane. dacă vreţi. aprinzătoarei e1 strice. ^m vorbit desigur despre identitatea eului în culturile' apusene.. Comparative psychology of mental development. o adevărată pacoste pentru orice părinte. o panglică pentru păr sau o jucărie. ■ abnorm. sa vorbească intr-un mod mai legat de sine. Notes on the conception of the seif among the Wintu Indians.'1* Numele nostru e cald şi central. graniţele oului nil sînt iceleaşi ca la noi..Este ca şi cum conştiinţa euiui ar fi o haină la fel de fi or de lepădat ca şi o cămaşă. ca atunci cînd spune : . Un copil de doi ani s-a dus la baie cu tatăl său ca s. s-a luptat ca să deschi robinetul. Cea mai importantă consolidare a identităţii noastre de sine cursul vieţii rămme propriul nostru nume. îmbrăcămintea îl tD tă Pe COPU s^ se delimiteze de mediul înconjurător. Copilul devine în mod acut-ionytient de sine ca eu. este o reflectare directă a eului. smt uneori tratate ca echivalente cu întregul eu. jn alte căituri el se uneşte mai uşor cu natura şi cu societatea. dar în final „a ajutat" copilul.c. copilul vrea să-şi împingă căii clorul.ni îşi sporesc simţul identităţii cmd îşi etalează mândri pan-irif'i 'cei noi. Shakespeare ne asi-:ură că bunul nume al cuiva este averea noastră cea mai preţioasa Soti FaIsa lehuzie — obicei primitiv în care bărbatul face pe lăuza cînd a . Este numai relaţia normală din! copil şi mediu — „impulsul explorator"..podoabele şi zaJjrjiirea specială joacă un rol în acest proces. A rezultat că persoana cărora le displăcea propriul prenume nu se plăceau în genej nici pe ele însele10. Primele semne ale negativismului (de obicei strigătul . Unii psiho-f «: au observat că copiii mici vorbesc mai liber şi mai sincer °nd sînt goi. pisicile. Press.. Tatăl său stricase totul.îteva minute.

rezultatul este resentimentul. în drul culturii noastre putem spune că în mod sigur la şase sau a Othello. altul.) 10 O Strunk.14 William James spunea odată că ceea ce omul doreşt» cel mai mult este lauda. 1920. mod de ancorare în real. 11 Cf. la orice argument oferă un comtraargument. nu vreau".. Charles C. în culturile occidentale. E. pentru a o anunţa (fără nici o legătură) „Bunicuţe. Erikson. : In original self-esteem. Springfield. Combs. Press. în PsyI Vinea. The lettevs of William James. 20.P. stima individuală faţă de sit şi dragostea de sine constituie părţi atît de pronunţate ale naturji noastre. Ca şi copilul preşcolar. adulţilor ca o ameninţare potenţială ^. 1950. vrea să spună „da". 1964. Mea d. 1. Forsch. Individual behavior. în altele imposibil să se producă rivalitate în cadrul grupului. Scena 3_ fcesp e ar e. Erfolg und Misserfolg.". în W. 1959. putem arăta faptul că unii adulţi par să fi conservat trăsătura infantilă a negativismului. and v «sues".}3 Să ne gmdim cît de mult se centrează viaţa noastră socială in jurul respectului faţă de sine.atry. care constituie afirmarea impulsivă ci__unui rg&fiăgTfaţă de "sine lezat. 13 Vezi M. . ei par c> se teamă că dacă nu procedează astfel. James (Ed). ' vmer. *■"*"■". W. în franceză s-ar -pune contredisant.U. seamnă a evita ofensarea eului. No.de viaţă se dezvolt treptat trei aspecte ale conştiinţei de sine : Aspectul 1 : simţul eului corporal. Numai la trei ani poate fi învăţat să „o ia înainte". el nu este su-. Individul id tifică stima faţă de sine cu stima faţa de grup.. Cooperation and competition among primitive t ples. Vezi si A. Unii psihologi moderni au pretins în acela! mod faptul că în toate acţiunile noastre scopul principal este | menţinem „nivelul eului" (adică respectul faţă de sine) cît se poate de ridicat. gîndindu-se mai bine.12 Un bâiat care încă nu împlinise trei ani. VtV] s. 1. senzaţiile corporale recurente. Snygg. traversând strada. a folosi tactul in. vezi si D. 14. H.integrităţii rp>1p Şi astfel el dezvoltă o d^grincŢere "generalizată de a spune . At'a Monthly. alte culturi nu este aşa. 64—67. : ajutata de concepte verbale. întîmplător. Buc©1 c. Eul timpuriu : rezumat Am spus că in curaul primilor trei ani . Harper.In Midcentury psych. propriul nume al persoanei. ' York. încît unii autori occidentali au declarat că egoismul r^N stingherit este trăsătura supremă a omului. Strîns legată de cele de mai sus este' experienţa obişnuita a stingherelii (numită conştiinţă de sine) care înseamnă că eurile noastre sînt expuse. Nietzsche.L. . Stirner. chiar dacă. Antropologii ne spun că in timp ce unele culturi competiţia individuală este aprigă. (Nota trad ) ____. 796—805. Teatru. F. dragostea faţă de sine. ■ Oricît de penetrant ar fi acest aspect al eului. Au sub el.13 Totuşi. A face un om de ruşine insedmrj să-î zdruncini respectul faţă de sine. Invers.". cam jumătate dobîndes>c sensul lui „Am cîştigat". Deşi negativist. I| Dantec şi mulţi alţii). Tracul pe scenă este ui exemplu ilustrativ. Mîndria este un sinonim obişnuit pentru respect faţă de sine. Ei contracarează totul în mod cronic . o vizita zilnic pe bunica lui. Univ. I se pare că e mai sigur să reziste dinainte la orice propunere adultă. în „Psychol. It U P L f J " H" M Lh l d * In rom. Identity and the life cycle. copilul de doi ani nu este încă competitiv. 1959. rNota trad. II. Hop pe.. vor fi oarecum „călcaţi în picioare". New York. New York. Actul III. 1958. 15 H. Copilul de această vîrsită priveşte aproape toate propunerile. 291 128 Exista multe influenţe care contribuie la dezvoltare : maturi-(anatomica şi fiziologica). 19« i—62. McGraw-HiU. Thomas. nnme and one's seif in ■••' ' bchav ^ Lev>> The early development of independent and oppositionăi cap. Şi e departe de a acoperi întreaga pro blemă a eului. " De exemplu. de Ion E. dar modul negativ poate continua pînă la patru ani. Aspectul 3 : respectul faţă de sine. P. Ei opun rezistenţă la orice propunere.nu^. între trei şî )atru ani. 2nd că-. Boston.„Nu ! Nu!") apar la jumătate din cazuri la vîrsta de optsprezece luni. Negativism as a phase of ego-deveîopment.. D. veran în toate cazurile. Int. 1953. Dacă nu folosim tactul. mîndria. Filozofii întregi au fQy: construite'pe această presupunere (Hobbes. Aspectul 2 : simţul unei identităţi de sine continui. Attitudcs toward one' Psychol. g°T. III. j 126 127 şapte ani respectul faţă de sine capătă o nuanţă competitivă. pentru a proteja apariţia respectului său faţă de sine. 1937.

Eul şi celălalt se află implicaţi într-un ■rj continuu de interacţiuni —■ asemenea unui joc de tenis intre ''chilti. Aceştia sînt. Schimbarea bruscă din punctul de vedere al lui S:JCJ este. Chicago. şi în timp dezvoltă un simţ al continuităţii şi identităţii. copil dotat de patru ani şi învăţătoarea sa. Dumneavoastră nu sînteţi eu. Uics T Lcamed.Exista o continuă „conversaţie a gesturiloV" între ei. ştiţi. de obicei un copil 1 un animal. 147—167. El în-. ^ De Ia patru la şase ani Procesele pe care le-am descris continuă să se afirme în cursul 'noadei preşcolare şi ulterior. of Chicago P ess. Acest simţ al eului este dl comportamentului celorlalţi oameni faţă de el. Psvchol. După o perioadă de timp copilul este în cele din*urmă cs. învăţătoarea : Eu este şi numele meu. El este nefericit dacă nu-i recunoaştem ^formările. Imaginary companions and reiat d phe-n „J. in general.18 Stuart : Eu este un nume.frustraţiile din timpul procesului1 . 'Mind. Corpul nostru este un lucru . Ficţiunea do1 viaţa jocului. td că actele lor şi răspunsul său. con•â că simţul originar al eului este constituit în mare măsură atitudinile.. Unii adulţi imprudenţi care am ninţă copilul cu prejudicii fizice (poate pentru a „i-o tăia" ■ copilul se dedă la jocuri sexuale) îi insuflă acestuia o teamă pr fundă şi astfel îi ameninţă dorinţa creseîndă de autonomie şi w gritate.". Eu sînt eu. ou Mead. o perioadă In acest stadiu copilul începe sa se simtă autonom şi sepaie negativism m care copilul exersează simţul în dezvoltare al _ eUj. 120 __ dezvoltarea pi i st lalităţii _ vd. je ceilalţi. Apar parteneri imaginari. Mpdd. Dar chiar şi acum el se poate uşor „depersonaliza" ra"'0J şi să se simtă obiect. deşi el înclină să-şi exagereze propriul punct de vedere. animal sau o altă persoană. Stone şi Church relatează un dialog între Jj .20 Freudienii J denumi această teamă a băiatului un tip de anxietate de castratei Toate părţile corpului. ca să dŞă. învăţătoarea : Şi eu sînt eu.1' ■ II. F mtezia şi realitatea se contopesc.) / Şi copilul de această vîrsta mai poate avea probleme cu \r. Mead spune că eul. Numele meu.l pabil să înţeleagă punctul de vedere al „celuilalt" şi făcînd astiJ îşi perfecţionează propriul simţ al separării de ceilalţi. este al meu. cuvintele. copilul preşcolar îşi pierde cu uşuî identitatea de sine. este in mod predominant un produs social.'xplorare şi manipulare a mediului înconjurător. Cum poate fi al dumneavoastră j Eu sînt eu. oamenii îl stimulează cel mai mult pe copil. principalul autor care a descris acest proces. el nu se elibeniciodata de faptul de a se vedea pe sine în funcţie de rolu)e care le joacă. Stuart : Nu. gesturile celorlalţi pe care copilul le le imitj şi cărora le răspunde. Stuart : Nu. Univ. H. seli cu l sna ty. 1 tiatea/ t ca pe propriul vlăstar. Dumneavoastră sînteţi dumneavoastră.. ajung să pară pa sonale şi importante pentru copil. alţii ca pe un frate. dar dumneavoastră sînteţi M pentru dumneavoastră ! Acesta este un exemplu bun de învăţare prin intuiţie* (^1 gina 113). în special cele genitale.)\-\ zarea prenumelor. După cum am spus. Honet. de asemenea. alţii ca n tovarăş ele joaca sau ca pe un străin. 26.16 Sîntem de acord. adică în funcţie de imaginile pe care ceilalţi .19 Simţul eului corporal devine în această perioadă mai fjj Un băiat de cinci ani înfruntînd o operaţie de amigdale spuneai „Nu îmi place să nu fiu eu însumi. sub toate aspectele sale. ca şi actele sale şi răspunsul nr sînt totdeauna corelate.ni le au despre el. şi acest lucru se va întîmpl chiar şi dacă cea mai mică amigdală mi se ia".eurile-oglindă" sau rolurile sale din viaţă. . 62. (DuJ o pauză) : Eu sînt eu pentru mine. un exemplu a ceea ce Piaget numeşte „recipj citate". Evoluţia eului este departe de a fi ortipletă. 1943. Circa 201 3 şi probabil chiar mai mulţi din copiii "5 Patra şi şase ani au parteneri imaginari. in Desigur. B. Mead.

Desigur. A. NeW ' Random House. îşi consideră punctul de vedere . Copilul este în mod virtual inconştient de ^■lCe alt cadru de gîndire.dai*. 124. sîntem ■^ oi de acord cu Touchstone : „Este un lucru urît domnule. soc. copilul poate. Aspectul 5 : Imaginea eului. extrem de -ic. 1957. Tăticul meu. că uneori el este „neascultător". într-un sens copilul între patru şi şase ani este. Bull.tevî s. Eu po->cd tricicleta.) 19 O reciprocitate completă nu e posibilă înainte de vîrsta cie cloisp zece ani. Childhpod and Adolescence. 20 L. J. 161. absolut. diferit de al său propriu (există numai 0 ^puţuri firave de reciprocitate). Această jninge este a mea. Aspectul 4 : Extensia euluî. fratele meu-. J.O dată cu el apare şi simţul proprietăţii. de . CI unu adulţi nu' reuşesc să o atingă. Weil. centrat pe eu . * în original insight. El nu ştie că acest mod ndire este numai al lui.fi'pf?st:i nstpnîare cu propriul său comportament. Church. Pentru jmnezeu sau Moş Crăciun sînt Fiinţe a căror primă datorie %e să-1 servească.băiat bun. om este ceea ce el iubeşte" (vezi capitolul 12).". Prin această aţie înţelegem că putem cunoaşte cel mai bine personalitatea cînd ce cuprinde eul* extins. De- '. 561—578. In cursul acestei perioade putem data apariţia a încă două aspecte ale individualităţii.n. în plus faţă de cele trei pe care le-am discutat anterior. Abia la pubertate ei înţeleg că cpneepţia despre viata a alte persoane i se pare acesteia la fel de corecta şi de dorit precum î sf copilului concepţia sa. Asempnpa ponecip critice pot răni.ta trad. Chldhood and adolescenqe. Totuşi. (No. In copilărie capacitatea de a gîndi despre cUm este. el nu are o conştiinţă clar dezvoltată şi nici o a ceea ce ar vrea să fie la maturitate. şi nu simte ia să-şi explice afirmaţiile. 1957. Piaget. Dar copilul mic are numai ru-vtele unei asemenea extensiuni a eului. imaginea de sine este rudimentară. El crede . •ar dacă avem complexe de inferioritate din cauza lui. imaginea sa de sine şi extinderii eului sânt mult intensificate de intrarea în şcoală legii săi de clasă sînt sinceri şi brutali în ceea ce priveşte ciunile sau idiosineraziile sale. La nivelul adult spunem uneori. Dar bazele sînt puse pentru această extin-importantă a individualităţii. 1951.i*ea. crede că alţii gîndesc precum gîndeşte el. p. dar ele ajută şi la st .i. dar Se al meu". extinde simţul proprietăţii pentru a cuprinde ţara sa.căruia i se acordă pre-erinţ Chiar cînd sîntem destul de în vîrstă pentru a-i cunoaşte limita 18 L. Church. Stone. Sci. copilul pune ^nţiiinf sr-npurilor. Ei îl numesc „ochelarist" sau san". Un studiu aj că copiii elveţieni sub doisprezece ani sînt siguri că francezii de fapt J să fie elveţieni. J. New ■ Random House. Copilul însă ştie că părinţii săi vor ca el să fie un băiat „bun" şi. Stone.soarele îl urmăreşte ca să vadă dacă este un . simţului responsabilităţii morale şi Jaşterii da sine care vor juca mai tîrziu un rol dominant . Dar tot acest egocentrism nu este.QnaliU. ca sau cariera sa. Am spus că spiritul de competiţie apare abia după vîrsta de trei . 3. El consideră că lumea există în folosul său. The de ment in children of ţhe idea of the homeland caid of relatians ivith countries. p. elinele casa mea sînt simţite ca părţi calde ale eului. vorbind.. >e asemenea. Reciprocitatea completă este o achiziţie lentă. Vezi J. el derivă numai din natura subiec-a gîndirii copilului în această etapă. Printr-un proces de l3rscţiune ci ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi Rare . pină acu. cum vrea să fie şi ce ar trebui să fie este numai n Sermene 130 131 1 . De la şase la doisprezece ani Simţul identităţii copilului. în „Int. J. cînd copilul reuşeşte de obicei să înţeleag i că punctul de vociew altei persoane poate fi la fel de bun şi de corect c i si al său.

" Vezi nota 11. marcînd tranziţia de la copilărie la maturitate... dar o facem pentru că tocmai în această perioadă copiii încep să gîndească reflexiv şi formal. începe să simtă o nouă putere.că familia. Cînd copjijjjTjxă^Jn^^şjjcipţntpa colegilor. Se ştie bine că copiii de această vîrstă devin moralii şti şi J^gJ Us_ţi. în această perioadă . Inconstanta.. Uneori ei îl tratează pe tânăr ca pe un copil. este numai „defensiv'. Acum trebuie să fac aeed Acum trebuie să am grijă. de mediul extern şi de interP ţjiernele croate de impulsuri (id).. în timp ce tînărul păstrează multe atitudini specifice copilăriei. şaisprezece sau Vc-vi nota 11. ca şi toate celelalte aspecte ale individualităţii. Simţul eului său est comod numai dacă el adaptează regulile externe. factor raţional.ahsolrut obligatorii.) . In curînd copilul învaţă că ce^a ce se aşteaptă de la familipj pfttp fnartp Hifprit dp standardele jjarentale. a cărei datorie este să găsească o soluţie pentru P ţjiernele croate de impulsuri (id). dacă se extini pe sine în cadrul grupului şi dezvoltă imaginea de ^ine a a| bun conformist. ei tesjare a . Acum pot să fac ce-mi placeu.dpzv primii ani de şcoală el e înclinat spre ghicitori şi jocuri de cuvin* şi ceva mai tîrziu spre coduri. AsenJ nea schimbări intensifică simţul eului. Copilul înră mi sp romirig pp sitip r-a nn far+nr rporai independent.f. .. Mai ÎjaM gîndea. criptograme şi cuvinte strai! Cunoaşterea obiectivă îl fascinează şi întrebarea „de ce ?" e mereu pe buzele lui. cumva. el este acum din punct de vedere fizic şi sexual destul de matur pentru a juca roluri adulte. dar acum qîndeşte despre gîndire. eul raţional încearcă să-şi aleagă drumul pentru a evita apcanele puse de aceşti trei „tirani". Aspectul 6 : Ejjiia. în adolescenţă problema centrală a adolescentului devine . Bar Mitzvah*.. Dar mai tîrziu el s-a pierdut pe sine. alteori aşteaptă de la el să-şi asume responsabilităţi mature. Poate nega faptul că există obstacole şi poate inventa evaziuni şi strategii care constituie numai false soluţii pentru problemele vieţii.realităţii". Regulile stabilite de părinţi sînt importante. părinţilor poate fi cauza propriei ezitări. n Eul ca „factor raţional" coincide destul de bine cu defW freudiană a ego-ului. Ego-ul. un nou pect al individualităţii sale. dar regulilejsti bilit. Este adevărat că din primele luni de viaţă copilul a fost pabil să rezolve probleme simple. Qopilul crede ru. Cu tOaWj poate simţi un conflict între părinţi şi prieteni. Sfaî? dele tribale (ale -tovarăşilor săi) de îmbrăcăminte şi de vorbire ceva nou.Adesea. Tinerii de optsprezece ani pot fi recrutaţi dar în majoritatea statelor nu pot vota.. Ei învaţă într-ad. să incorporeze ambele lumi propria sa' fiinţă.sîn* cu ?u. Ad'nLe. rpjjm precum Şi gffjp'l Hp.pd^tani—aw—4^fi4p?mTra-Ttr<»pitntnL. el este ferm loi acestor extensiuni distincte ale eului său.ide tificarea" devine un important principiu al învăţării. Adolescenţa Erikson remarcă faptul că trăsătura principală în adolescenţă este căutarea reînnoită a identităţii de sine. Regulile jocului trebuie urmate în mod rigid. Marchează într-adevăr aceste ritua-^•ri intrarea într-o vîrstă a responsabilităţii ? Adolescentului i se Poate permite să conducă o maşină la paisprezece. absolvirea şcolii elementare. de mediul extern şi de interdicţiile puse de părinţi şi de societate (super ego) cuiva.. ca să spunem aşa. dar abia acum el înţeleg deplin că are< o capacitate raţională de a le stăplni.n că esi? oarecum arbitrară datarea evoluţiei acestui aspect al individualităţii în cursul perioadei de la şase la doispre-zece ani. Întrebarea centrală este „Sînt un copil sau un adult ?" Părinţii nu îl pot ajuta.21 Ne amintim 1* copi -Iul de cloi ani a şi trecut prin stadiul preliminar. viata . în loialitatea faţă de familia şi grupul său. Precum . y In tot acest timp. pentru__a nreYfiR'■■■■-Jănir£a-X£igg. sînt fixate la vîrsta de doisprezece sau treisprezece ani : confirmarea. * Ceremonie de iniţiere religioasă pentru băieţii evrei în vîrstă de ■ In ebraică termenul semnifică „fiul poruncii divine". Dat'criT~sa include inventer'ea de scuze si-„raţionalizări".c'tului faţă de sine. la lumea mai pojl coasă a părinţilor săi.n călăreţ. Pentru Freud ego este partea conştient 132 j-sonalităţii. desigur.p dp graip sînt . Ira/erşjinare . Sînt maturi sau nu ? Anumite ritualuri. şi.' jdentiitaţLsi fac ca simţul intern al individualităţii să fie Ş] 1 el ascuţit. nu este îni£Î£leauna comP^et rat^orial. (Nota trad.intelscluală a copilmlui s. Un băiat poate învăţa curînd să treacă rapid de la cutiile brutale şi obscene ale colegilor săi.Cjn. spună : „Acum trebuie să fac asta. Ei ştiu acum bine că eul Ccjp im gîndilxui şi această funcţie devine pentru ei esenţială şi centrală.r.

chiar şi rabla sa de maşină sînt conforme sşjşd . lente a bărbii sale sau din cauza constituţiei sale slabe şi a bicep-şilor nedezvoltaţi. Intrucît părinţii sînt de obiceiI ironici în legătură cu aceste experimente tînărul le încearcă cui tovarăşii săi şi mai ales cu sexul opus şi adesea prin telefon. ed. chiar dacă crud. Cînd s^ Bi-tîmpiă astfel. pentru adolescent nuicleul problemei Hpntitaţii pstp ^legprpa • QcuEatii_3M11 ■'' nnni flit scop în viaţă. El ştie că viitorul trebuie ^T^Jrmezeun jAan. Multe MeăîurT adolescentine sînt atît de înalte încît le este rezervată cădere brutală. Der menschhche Lcbenslauf oh psyeliologischcs P nblem. iar în tînărul poate găsi soluţii care vor fi durabile sau. Totuşi. VY.pntral . apoi pe altul. Idealismul este o calitate frecventă şi plăcută. Adolescentul rareorj sfidpazfl obiceiurile . se îm-1 pacă. Pjnn cînd tînărul nu începe să facă planuri. Totodată. Cine patJ spune unde începe maturitatea ? Adolescentul nu ştie acest lucru • şi nici societatea. ci numai ca o temă centrală pentru efort să fie prezentă. 1932 Vezi ^ *-• Buh lor. Mai întîi el adoptă un mod de a vorbi. gj caută popularitatea şi se teme de ostracizare. Prin denumirile sale de eu „corporal". voi. identitate de sine. apoi altul. iar în această privinţă simţul identităţii capătă S dimensiune care lipsea total în copilărie. Simţul individualităţii este încă rudimentar. James a anticipat actuala noastră analiză.U . 1939. în1 acelaşi timp. London. despre sine a adolescentului depindg_dei_ceilalti. gusturi]] sale muzicale. Ei se ceartă. Singurătatea. dimpo-îi vor intensifica suferinţa. El speră să ^ Şa'| se'ască o cale spre identitatea care îi va da posibilitatea să îraDin impulsuri contradictorii. AV. Respingerea părinţilor. Poate după douăzeci de ani tînărul va descoperi ă el are mai puţin talent decît credea. I. Proprium Nu există oare un mod de a unifica aceste şapte aspecte aj individualităţii ? Toate smt stări oare ne privesc şi pe . Reducerea imaginii de sine şi a aspiraţiilor la dimensiunile vieţii este o sarcină pentru anii săi adulţi. în întregime sau în parte poate fi un stadiu necesar. Tînărul care are o maturizare fizică întîrziată este nefericit printre cei de vîrsta sa. Rinehart and 1890. James era conştient de aspectele suplimentare pe care le-am descris. ' Dar elementul important este că în adolescenţă scopurile de largă perspectivă şi îndepărtate adaugă o nouă dimensiune simţului identităţii. mai des la religie. simţul eului rirjt_£sta compiat.. însuşi faptul de a se în-1 drăgosti este un mod de a testa imaginea de sine a cuiva.23 *o In original propriate strivîng. Imaginea de sine şi simţul identităţii la adolescent nu sîjyjH destul de ferme pentru a rezista. să fie pompier sau pilot cînd va creşte.e_mi ado-l diferita. Tînărul se poate chinui din cauza creşteri. The energie*. (Nota trad. James. „material" şi „spiritual". Sora sa poate zăbovi cu o privire plină de regret asupra reclamelor pentru furou cu sutien. Mothuen. conflictul legat de nevoile sexuale devin*! acut. este'adevărat că unii adolescenţi ajung la maturitate fără vreun simţ apreciabil al scopului. I Ceea ce el doreşte într-adevăr nu este totuşi în întregime pre-J zent — personalitatea sa adultă. în aceiaşi timp. Hoit. suferinţa.măşti.' sau „intenţionalitatea" aa. of men. El imită un I erou. J pz^S. Qăutarea. Binecunoscutul spirit de revoltă al adolescentului are o rela-J ţip importantă cu căutarea identităţii. nici unui adolescent nu-i place să audă un adult spunînd „Vai. Tînărul a şi învăţat interdicţiile stricte şi consideră că e difiŞ I să armonizeze dorinţele carnale cu convenţiile. Principles of psychology. De aceea vom vorbi despre : Aspectul 7 : Efortul personal c. o perspectivă în care să spere. El caută încă o haină care să i se potrivească. sondează viitorul şi se îmbrăţişează. extensiune a eului şi ""efort r-entral. Adolescentul se află în căutarea asigurării că-el poate atrage şi reţine şi că poate juca un rol acceptabil în pro-l blema serioasă a găsirii unui partener.) şi r~ ^'"' ^IcDougall. în acest proces. putem spune că personalităţile lor sînt „oportuniste" şi imature. Adesea tînărul tintpştp ° a suS1. dar în această perioadă nu există un e integrat.* Diverşi autori susţin că liantul care menţine viaţa este „orien-ţareaj. testîndu-S astfel persoana şi apoi pentru a vedea efectul. în genej ral. Este încercarea sa finală"™ a cuceri autonomia. un stil de a-şi aranja părul şi apoi altul (totdeauna în cadrul diapazonului permis de grupul său). imagine de sine. mai detaliată. zbuciumul şi stJ*e' sul adolescenţei (în cultura occidentală) sînt bine i^B 134 conflictele duc la sinucidere. Parul său. că nu-şi va lăsa pecetea în lume şi că propria căsnicie este mai puţin perfectă decît sperase. Hogrofo. William James a definit odată eul ca „un luptător pentru sco-Uuri''. Nu e necesar ca scopurile să fie fixate rigid. bineînţeles. Copilul mic „doreşte". New York. 10. în funcţie de locul său de rezidenţă. se pare că preferă mai degrabă să vorbească decît să se| îmbrăţişeze. cit ai crescut !". ParteJ nerii din prima dragoste vor sta de vorbă la nesfîrşit. în termenii de simţ corporal. discută mereu. respec* faţă de sine. Este pandantul adolescent al negativismului*scopilului. rov. Pentru a fi normal un adolescent şi în special 'un adult are nevoie de un obiectiv definitoriu. HirM. Bonn. identităţii este dezvăluită de modul în car. El accentua aici aspectul generai (efortul central) ăl individualităţii. cap.22 Acest aspect important al eului nu este prezent în primii ani de viaţă. al I cărui rob este.13 133 optsprezece ani.

implicaţi personal. Eul cunoscător este un ego transcendental sau pur. Un alt motiv. adică trăite în mod diferit) sub un sing\jt nume.funcţionarea" personalităţii... \cest lucru e adevărat: o implicare personala pr^ intensă poate submina (ca atunci cînd avînd trac pe scenă uităm 1 îndur" j memorizate cu grijă). Problema cunoscătorului Această problemă dificilă apare cînd intrebăm „Cine este acest eu care cunoaşte eul meu corporal. 3. In fortul central. în discuţia noastră despre Învăţare'] din capitolul anterior. „ne pierdem" în mod caracteristic. un rol jrncgrt^t. dar şi absolut indispensabil în teoria psihologică. în mod sigur.care i simţim. i rQ2Pp/j.-în cegg__ce_fac_sai i n na implicaţi în sarcină Astfel. E necesar un echilibru astfel îneît emoţiile care în^ ţese implicarea să nu inunde mecanismul nervos integrator.. M. în „Psychosom.îri . Soluţia opusă. Sîntem! conştienţi îo_mQ-d direct rip proprinm în timp ce niciodată"*^! sîntem direct conştienţi de „cunoscător". <Ulid=Qiii£Ct (proprium). am văzut că învăţarea este mult mai eficienta cind prezintă un interes personal pentru individ decît a cînd e impersonală. prin-tre alţii.11 din experienţele ^%ui de care noi sîntem complet conştienţi. 226—252. Med.. 137 .p. Într-adevăr.j3entru viaţa emoţională orga-nj* 7. Nu intră în intenţia noastră actuală să ne ocupăm de ea in detaliu. Eiecni-p m felul său este o regiune întinsă a perşgnaliţ^.. 1943. după ou^ am văzut. Pare astfel firesc să unim aceste aspecte (chiar dacă ele sint fenomenologic diferite.". uneori în mod conştient.au.t. foarte important. sugerăm utilizarea termenului propriu™ pentru a acoperi eul „ca obiect" al cunoaşterii şi trăirii. F ren eh. memorie* 94 co poate face obiecţia că supraimplicarea eului este dăunătoare Pcn' tru eficienţa învăţării. oferită de William James şi John Dewey. nu sîntem permanent conştienţi de eul corporal. ci şi aproape orice performanţă este codificată în funcţie de prezenţa sau absenţa implicării personale-1 Această diferenţă apare în măsurarea atenţiei. Avt 7. dar adeseori inconştient. 46._un cunoscător independent.a pe carp fiecărei o-jcunftaşte . corect denumit eu. să explicăm de ce astei necesar să acordăm în teoria personalităţii un loc proprium-ailuil cu variatele sale aspecte.ă—ei—sc-simt. „Ann N Y. Vezi si în M 3 teroi. a in. un motiv este acela căi pi..t fautul d_ac. nivelului de aspiraţie. Dar ci. de exemplu.(2)i Există o problemă filozofică care ţine de eu la care revenim acum. ar fi o nebunie s-o neglijăm. 451—478.facem. Numai atunci cînd oprim procesul Afinai al cunoaşterii şi reflectăm asupra problemei. poate aproape deloc. utilizează termenul eu sau ego numai pentru unul sau două din aspectele limitate pe care le-am tratat. AII port. judecăţii. Discuţii c'es^ acea st ! problemă se găsesc iii R. separat.qria^ă în mqrp măsură în. ne imaginăm Ca Problema există. 136 tivaţiei. 2> Cf. Şi aşa cum am subliniat anterior. 50. The ego in contemporary psycholoqy. Ne mulţumim cu expunerea a două eoncepţi^ contrarii. întrucât acest aspect al individualităţii este. toate cele şapte funcţii.. ^eT7. a productivităţii şi în acţiunea Osaturilor de personalitate. susţine că nu există.25 *r De aceea considerăm că conceptul de prSprium este nu numai stificfctt..rf-nmcnfiil oamenilor v.riivirinliii Impre^m^jUcătuiesc eul. mai mult. Cunoscătorul sesizează. pernnpm conştient.. care are o imagine despre mine însumi şi un simţ al identităţii durabil in timp.i'"t'?ii snhipnti'"'H (simţită) a personalităţii eşţe op.yăm_r^r»g^ltJ. care ştie că dispun de eforturi centrale ?" Eu ştiu toate aceste lucruri şi. joacă un roi. Goal.ne este acest eu care dispune de o asemenea cunoaştere de perspectivă ? Nenumăraţi filozofi şi-au frămîntat minţile cu această problemă. G W.' pp. Cunoscătorul nu este altceva decît organismul i ' . este ace' . J Este important de subliniat faptul că Qroprium-ul nu pş.. dar nimic mai mult. Dar urmele acestor ^Jirienţe sint efective chiar şi atunci cînd nu le observăm. Şoarece sîntem absorbiţi profund în ceea ce. Acad.. Ii atrezărim o clipă umbra. înainte de a continua ou acest subiect. Dar nu este mai puţin adevărat că interesul implicat personal joacă totuşi un rol persistent. Sci ".24 Şi multe experimente psihologice dovpde«j că nu numai învăţarea. Totuşi.-Droce. Problem* ot performance qnalysis in the study of p&rsonaUtţi. in „Psy-n°I.". Preferăm c de-numire mai proaspătă şi mai cuprinzătoare. dar nu este el însuşi sesizat. mod în care avern_ experierita. aşa curn unii psil prefera s-o facă. 1946.si 11 ' cuno as teri i. mechanisms and "''J grative field. pînă cînd durerea sau deprivarea senzorială nu ne forţează la o asemenea conştientizare. . Fiecare moment al conştiinţei coincide ParUal cu momentul precedent şi cunoscătorul este oarecum incas-trat în ceea ce se cunoaşte. de. 653—678. de aseme-j nea. 1941.. aşa cum este simţit şi cunoscut... Filozoful Immanuel Kant susţinea că nu avem niciodată expe-aeaia-eufoi eunas«ăixtr_JjL-a££laşj_. Rcv.fumf: *. eu ştiu câ eu ştiu aceste luoruri. ingglic^tă iu probipiinp importarrţe_. Să alegem termenul tproprm?g) De ce nu pur şi simplu ter. problema „cunosj catarului". menui eu ? Din două motive : Q5"Majoritat&a autorilor.

1 Nu ne permitem aici să alegem între aceste două soluţii dintre altele care au fost oferite.-6 Există, de exemplu, opinia susţine că eu' <astp n fTţd opnt.rai^ în -^adrul personalităţii. El noaste, doreşte, se străduieşte, vrea. Eul este centrul energiei per serale. Această aşa-numită psihologie a eului ia forme variatj dar poziţia generală este aceeaşi.27 Ea are meritul de a concentra atenţia, aşa cum am făcut-o s; noi, asupra unităţii şi coerenţei care marchează funcţiile prop^j ale personalităţii şi de a le separa într-o oarecare măsură de echi, litoral extins al funcţiilor pur organice şi nerelevante pentru eg0 I Ea prezintă totuşi un pericol serios din punct de vedere ştiinJ ţifLc. Dacă admitem eul ca o forţă separată care cunoaşte, vrea doreşte şi aşa mai departe, nu sînte-m oare în pericol de a creâl o personalitate în vcadrul personalităţii ? Pare că postulăm ,^1 omuleţ în piept". Dacă întrebăm de ce Jim munceşte din greul nu explicăm nimic spunînd că „eul său o doreşte". Dacă întrebai»! de ce acest pacient din spital este deprimat, nu e util să spunem I că „eul are o imagine de sine greşită". A spune că eul face cutare I sau cutare lucru, doreşte cutare sau cutare lucru, vrea cutare sau I cutare lucru înseamnă a socoti rezolvate o serie de probleme difi-l cile. Psihologului nu-i place să fugă de răspundere treeînd-o asu-j pra unei forte a eului. Poziţia mea e aceea că în structura personalităţii, dacă e în-| ţeleasă corect — incluzînd desigur structura centrală —, vom găsii explicaţiile pe care le căutăm. Este imprudent să încredinţămI problemele noastre unui factor intern care conduce din umbră. I In anumite scopuri filozofice poate fi justificat să privim eull ca pe o entitate continuă — poate dotată cu nemurire. Dar în psi-l hologie e mai bine să evităm separarea netă a eului „ca factor de funcţionare a sistemelor centrale din cadrul personalităţii. Sentimentele de inferioritate Multe probleme importante din psihologia personalităţii poţ S abordate numai pe (jalea simţului eului. Aşanumitul complex de inferioritate este una din aceste probleme ; conştiinţa, aUa. -" Pentru o discuţie mai completă asupra problemei vezi G. W. -^' lport, Becorning: basic constăerations {or a psychotogy oi personality, N^ Haven, Oonn , Yale Univ. Press, 1955, pp. 36—62. -7 CI. P. A. Bertocci, The psycholog.cal seif, the ego, and persow lity, în „Psychol. Rev.", 1945, 52, 91—99 ; J. Macmurray, The seif as age™ London, Faber & Faber, 1957 ; şi M. B. Arnold, J. A. G a s s o n, The hurr*a person : an approach to an inteqral theory of personality, New York, Rona 1954. 138 Adesea, fiecare suferim eşecuri. Realizările noastre nu coresund • dorinţelor noastre. Performanţa noastră coboară mult sub P spectul faţă de noi înşine şi tulbură propria noastră imagine de r-ne Cînd acest lucru se întîmplă, în mod normal ne intensificăm eforturile sau ne schimbăm obiectivul şi încetăm de a ne mai face * Totuşi, adeseori, cînd eşecurile revin şi au o semnificaţie personală, nu putem să le înlăturăm. Ele rămîn ca amintiri latente şi obsedante. Şi astfel un sentiment adînc înrădăcinaţ_al_unui deficit ac noaip Hp/vn)t,a si pocite fi mereu agravat. Acest sentiment al deficitului se poate datora unor cauze diferite : slăbiciune fizică, înfăţişare neplăcută, impotenţă sexuală, neadaptare socială (sără-cie, lipsă de educaţie, neîndemînare, vocabular sărac, putere de judecată înceată). Sau se poate datora unor stări ce ţin de lipsa de demnitate, vinovăţie şi păcat. Pe măsură ce eşecurile se înmulţesc ^complexul" se adînceste. Dacă se doreşte o definiţie, putem spune că un complex de inferioritate este o tensiune puternică şi constantă care apare dintr-o atitudine emoţională oarecum morbidă faţă de deficitul personal resimţit. Majoritatea oamenilor cunosc acest tip de disconfort. Un studiu arată că mai puţin de 12o/o dintr-un grup de studenţi de colegiu mărturisesc că nu ştiu ce înseamnă să sufere din cauza unor sentimente chinuitoare de inferioritate. După cum rezultă din tabel, par să existe patru tipuri principale. în ansamblu, fetele par să fie într-o poziţie mai dezavantajoasă decît băieţii. Proporţia mai mare la fete reflectă fără îndoială dezavantajul pe care îl simit într-o „lume a bărbaţilor". în acest eşantion din colegiu incidenţa mare a sentimentelor de inferioritate intelectuală se poate datora faptului că numărul de băieţi era cu mult mai mare decît cel de fete. in general, studenţii din colegiu, de ambele sexe, afirmă că viaţa unui bărbat este mai de dorit ca aceea a unei femei şi ei tind să atribuie calităţi mai favorabile sexului masculm.28. Astfel, se pare- că şi în Statele Unite emanciparea femeii nu este completă.

Tipuri de sentimente de inferioritate Băieţi Fete 243 120 Procenţuaj care indică sentimente perşi tenie de inferioritate F|zic 39 50 Social 52 57 '"'electual 29 61 Moral 16 15 Nici unul 12 10 ,^8,J. P. McKee, A. C. Sherriffs, The diferenţial cvaluation of ' ană females, în „J. Pers.", 1957, 25, 356—371. 139 E inutil să spunem că sentimentele de inferioritate nu pot fj luate drept un indicator al inferiorităţii reale. .Fetele -cuprinse î^ acest studiu erau selectate cu grijă ; nu se putea considera pe baza nici unui test rezonabil că jumătate sau mai mult din ele au î^ mod real aptitudini fizice, sociale sau intelectuale inferioare, gj totuşi, faptele obiective nu par să creeze mari diferenţe. Boxerii] situat pe locul al doilea sau şahistul de pe lacul al doilea sau actorul de pe locul al doilea ar putea suferi de un sentiment adînc de inferioritate. Avem de-a face pur şi simplu cu un fenomen, grj, ] biectiv c<]rf> ţjpp rlp pii şi care se măsoară prin proporţia stabilită intre succesul şi aspiraţiile cuiva într-o direcţie dată. Pare sigur să afirmăm că mulţi din aceşti studenţi aflaţi acum în adolescenţa tîrzie au depăşit sentimentele anterioare de neadap, tare. Alte studii araită că în cursul adolescenţei timpurii majori- I tatea băieţilor mărturisesc o teamă obsedantă de inferioritate fizică. Statura mică, obezitatea, faţă cu coşuri constituie obstacole serioase în căutarea identităţii. Şi am putea să ne întrebăm dacă copiii mici, numai pentru că sînt mici nu încearcă un sentiment. născmd de inferioritate fizică. Recunoaşterea unei slăbiciuni organice autentice şi imaginare a dus la prima formulare a „complexului de inferioritate" de către Alfred Adler în juriul anului ■ 1912.29 Pentru scopurile noastre, ceea ce este în mod special important rezidă în calea prin care această rană cronică a stimei faţă de sine se dezvoltă uneori într-o trăsătură generalizată de personalitate. Un sentiment puternic al eşecului într-un domeniu al vieţii poate lăsa unei persoane un sentiment general de nesiguranţă şi lipsă de încredere. într-o cercetare s-a cerut subiecţilor să spună cit de satisfăcuţi erau cie tră^ătui He lor fizice — par, ten, nas, dinţi etc. ; de asemene», li s-a cerut să se refere la aptitudinile lor intelectuale şi artistice precum şi la trăsăturile morale. Ulterior, aceloraşi persoane li s-au aplicat teste de „siguranţă soj cială" (are măsurau nivelul lor normal de încredere în sine. Corelaţia dintu1 sentimentele de inferioritate şi nesiguranţa generală a fost în jur de 0,50 Alte studii arată că unii oameni tind în general să fie optimişti şi siguri de ei, chiar după un eşec, în timp ce alţii au o pă" A. Adler, OrganmirderwcrUgkeit und ihre psychisehe tîOîKMi.4 1912, trad. 1917, în „Nerv. & Ment. Dis. Monogr. Series", No 24. şi H. L. Ansbacher, R. R. Ansbacher (Eds.), The individual loqy ol Alfred Adler, New York, Basic Books, 1956. 30 S. M. Joura r d, P. F. S e c o r d, Bodv-calhexis cmd personalii?/, „Brit J. Psychol.", 1955, 46, 130—138. 140 deprimata şi pesimista despre aptitudinea lor.31 Destul de !terasant este faptul că persoanele din prima categorie tind să Ladă că cetăţeanul mediu poate influenţa mult sau cel puţin c y,» „oarecare" măsură orientările politice guvernamentale importante prin vot, scrisori şi aşa mai departe, în timp ce perdele care se simt inferioare şi nesigure consideră că cetăţeanul ţ^iiu are un efect mic saiu nici unul asupra cursului evenimentele din cadrul unei organizări democratice.22 Aceste exemple ■jugtrează ce se înţelege printr-o trăsătură generalizată de personalitate (capitolele 14, 15). Sentimentele de inferioritate pot satura iftfri-Hnnea cuiva fată de viaţă în general. $£ompensarga^*Ce face cineva cu sentimente de inferioritate în afară de a suferi ? Mult timp nu poate scăpa de ele, deoarece sînt înrădăcinate în prapriaim. Se cere o formă susţinută de luptă şi această formă Adler a numit-o compensare. Se pot distinge cîiteva tipuri. Acţiunea directă (compensarea în speţă) se produce cînd cel care suferă atacă în mod constant sursa unei inferiorităţi reale şi o înlătură. Cînd slăbiciunea originala nu este ""înlăturată, ci transformată într-o sursă de forţă, vorbim de supiazamperisare. Legenda ne spune că Demostene s-a străduit atît de mult sâ-şi învingă bîlbîiala îneît a devenit nu numai un vorbitor normal, ci şi un mare orator. Theodore RooseveH, a cărui debilitate timpurie constituia o povară, s-a străduit să-şi reconstruiască fizicul şi a sfîrşit prin a-1 supracompensa. A devenit vînător de lei şi Rough Rider* (nu numai un vînător de patîrnichi şi un călăreţ obişnuit). Autodidactul plin de succes din America se poate să fi început ca un imigrant torturat de sentimente de inferioritate socială. Printr-o muncă grea el a compensat — şi poate a supracompensat — handicapul său. Vorbim de rnnj.pp.nanp" pr'-" ?uh?tii""'Hp cînd o persoană nu-şi poate înlătura handicapul, dar în schimb descoperă alte satisfacţii. Cocoşatul nu-şi poate corecta diformitatea dar poate deveni puterea din umbră a unui

tron. O fată simplă îşi poate cultiva în mod compensatoriu farmecul şi inteligenţa, iar un tînăr neatletăe poate excela în studiile sale. aprjŢnre sînt compensări Pe__£eilalţi. Adolescentul îşi poate ascunde nesiguranţa în spatele 8l strîngeri de mînă exagerate. Lăudăroşenia- unui fanfaron 31 J Nuttin Tâche, reussite et echec, Louvain, Editions univcrsitaires, 1953 32 E. Do u van, W. M. W a 1 k e r, The sense of effectiveness in public "f/oirs, ţn „Psychol. Monogr.", 1956, 70, no. 429. * Persoană care călăreşte foarte mult, călăreţ foarte bun. Membru ai l.68\m.entului voluntar de cavalerie înfiinţat de Theodore Roosevelt în răz-0|u! americano-spaniol. (Nota trad.) 141

poate ascunde o slăbiciune interioară. Bărbile, pantofii cvi mare, manierele îndatoritoare pot masca sentimente de inferi^l tate fizică sau socială. este o formă de compensare care înşeală rquit, pe sine decît pe ceilalţi. Un individ palid, neatletic „Mi7e greaţă să aud de globulele roşii ale atleţilor. Globulele r nu trec niciodată prin creier". Asemenea raţionalizări de tipy strugurilor acri sînt obişnuite la fel, ca şi cele de tipul dulce-a c^ şor. Un om cu faţă cadaverică se consolează ou gîndul că acţJ lucru îl face să arate distins „ca Savonarola sau Dante". RaţioJ nalizarea este sprijinită de mass-media. Persoane cu sentimen inferioritate intelectuală sau, socială pot găsi o consolare , sau vizionînd filme care descriu viciile maltei societăţi, grosolani studenţilor din colegiu, nesăbuinţa „intelectualilor" şi superiori, tatea virtuţilor domestice şi a omului obişnuit. Gîndirea autistă conţine o compensare a irn^giripţi^i Putem reuşi în visele noastre cu ochii deschişi, Un anumit tînăr, perse] cutat de colegii săi mai viguroşi, se refugia în camera sa în fi după-amiază pentru a juca cele două jocuri favorite ale sala Intr-unul era învăţător şi administra pedepse corporale băieţilor robuşti. In celălalt era milionar şi completa cecuri substanţiale pentru favoriţii săi şi se întreţinea ou oaspeţi importanţi. Cînd compensarea autistă este avansată întîlnim personalitatea puternic introvertită, poate chiar „schizoidă" (o stare care e la limita schizofreniei anormale în care individul trăieşte aproape în întregim înşurubat în plasa propriilor fantezii). Puţini oameni sînt feriţi de una sau mai multe din formele de compensare pe care le-am descris. Dar pînă cînd procesul nu e^e deprins1 şi adînc înrădăcinat, nu putem vorbi de compensare ca o trăsătură a personalităţii. Conştiinţa Conştiinţa, ca şi sentimentele de inferioritate, p o structurare, a cîtorva stări ..ala-eului — în special re_sjp_ec_tul iâi? de' sine, imaginea de sine şi efortul central. O conştiinţă „bună" nu pare să aibă o configuraţie precisă. Cînd conştiinţa noastră este „liniştită" sau „la odihnă" continuăm să funcţionăm în felul nostru normal, bucurîndu-ne de un echilibru psihic şi moral calm.33 Dar' o conştiinţă „rea" sau „ultragiată" ne sîcîie şi ne spune că oarecum am violat stilul nostru preferat de a fi. Atunci trebuie fie s-° 33 C. I. Jenkins, The significance of conscience, în „Ethics", *'• 261—270. 142 alvâm" Pr'n raţionalizare, fie să ne pocăim si să ne îndreptăm. *Âdâsea con^tl'inţa estc întregită de un sentiment religios, dar une-.? nu evte ! persoanele nereligioase au adesea conştiinţa acută. într-adevăr, putem spune sigur că, exceptînd cîteva „personalităţi ,jf:Cpate-\ conştiinţa se dezvoltă m mod normal la fiecare fiinţă iă. Ea este un indicator — ceva asemănător unui termometru are măsoarâ febra — care ne spune ca o activitate pe care 0 desfăşurăm scindează sau a scindat un aspect important al pro-priei imagini de sine. Există două probleme centrale în psihologia conştiinţei : prima se referă la dezvoltarea acesteia; a doua — la structura sa la Trirsta.adultă. In general, putem considera conştiinţa în curs de ^voTFare"' clin perioada copilăriei ca fiind o conştiinţă care spune jrebuie", iar forma^matură, adultă a conştiinţei ca una care spune „ar trebui", grorrnrb o numeşte pe prima „conştiinţa autoritara" şi pe cealaltă „conştiinţă umanistă".34 Conştiinţa lui trebuie — singura pe care copilul o posedă — se dezvoltă m mod sigur pe baza restricţiilor şi prohibiţiilor parentale. La vîrsta timpurie de optsprezece luni copilul devine temător şi frustrat cînd aude avertismentul părintesc „Nu ! Nu !" Zaharniţa este „Nu !". Televizorul este „Nu !" Murdăria este „Nu ! Nu !" Unele forme de pedeapsă însoţesc adesea aceste cuvinte. Pe măsură ce limbajul se dezvoltă, copilul învaţă cuvîntul „trebuie". El trebuie să se spele pe faţă şi nu trebuie să traverseze singur strada. Aceste cuvinte sînt semne ale puterii părinteşti : ele anunţă recompensele şi pedepsele ce vor urma. Desigur, copilul nu ştie de ce trebuie sau de ce nu trebuie. (într-adevăr, motivele pentru „trebuie" şi „nu trebuie" sînt foarte complexe : în unele

cazuri „trebuie" înseamnă „Ai să te arzi dacă te apropii prea tare de sobă'' adică, natura te va pedepsi ; în alte cazuri, „Eu, părintele tău te voi pedepsi pentru că mă superi" ; uneori, „Oamenii din societate te vor pedepsi pentru cutare sau cutare comportament" ; şi, în sfîrşit, sancţiunea din spatele lui trebuie îi poate rămîne lui Dumnezeu, care te va pedepsi dacă furi sau dacă nu te supui Părinţilor tăi.) * Atunci, copilul — cu mare greutate — învaţă supunerea. El este cel mai supus, desigur, cînd părintele se află de faţă ; dar treptat el „interiorizează" vocea externă a autorităţii şi se com-portă (destul de bine) chiar atunci cînd e singur. Totuşi, cutia interzisă cu prăjituri reprezintă o ispită ani de zile — dacă mama oare veghează nu e prezentă. *• E Fromm, Man for himself, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1947 o expunere instructivă a stadiilor dezvoltării conştiinţei se află în *F Peck c't al., The psychology of character development, New York, Wily. 1960 < 143 ' ' Cam de la şase ani, moralitatea bazată pe cerinţe adulte vs. fixată ferm. Copilul devine un „i£aliăLja3flSE&l" (Piaget). Actele -V-JM în întregime evaluate în termenii conformării sau îndepărtării v de la regulile stabilite. Deprinderea de a aştepta şi a se supuş regulilor este acum atît de bine generalizată încât chiar îi copilul (6 —12 ani) se revoltă dacă acesta nu se desfăşoară form regulilor. Se pare că nu e nici o îndoială că acest stadiu timpuriu ai' conştiinţei se datorează, aşa cum argumentează Freuid, interiori] zării regulilor tribale şi parentale. încălcarea lor produce anxij tate şi vinovăţie chiar dacă o pedeapsă imediată nu e imin Pentru un copil nu e neobişnuit să caute o pedeapsă externă ce a făcut ceva rău, căci în aceat fel speră să-şi restabilească echilibrul psihic şi moral. Şi adesea el se pedepseşte singur suferind mustrări xle conştiinţă şi făcînd mici acte indirecte de reparare. In adolescenţă tînărul suferă o nouă criză. Pe de o parte, el decide că majoritatea restricţiilor parentale sînt stupide. Se angajează în multe acte interzise — deşi poate să simtă încă o oarecare vină. In jur de paisprezece ani apar probleme de disciplină acasă şi la şcoală, deoarece tînărul vrea „să scape nepedepsit" pentru faptele sale antisociale ; încă nu vrea să-şi plaseze armătura morală în interior ; preferă conducători şi supraveghetori puternici care să-1 ţină la respect, chiar dacă în acelaşi timp se revoltă. Dar treptat, pe măsură ce imaginea de sine se dezvoltă, şi 'tînărul îşi elaborează un ideal, aspectele negative ale conştiinţei' care spune trebuie cedează unei conştiinţe complet diferite, care spune ar trebui. Spunem că este „complet diferită", pentru că nu mai este susţinută de teama de pedeapsă, ci fuzionează cu structura pozitivă a efortului central. Tînărul care a ales o profesie ştie că trebuie să studieze pentru aceasta şi dacă nu reuşeşte aceşt lucru el îşi încalcă propriul stil de existenţă pe care 1-a ales. Conştiinţa îşi deplasează treptat centrul de la deprinderi specifice :le supunere spre proprium. „Sentimentul" conştiinţei...e&tp In _rn«Turi-tate rareori ţegaJLile teama de pedeapsă, fie ea externă sau autoadministrată. Acesta esite mai curînd im sentiment, al In perioada adultă, rămîn mulţi „trebuie" dar aceştia izvorăsc acum dintr-o recunoaştere raţională a consecinţelor şi rareori mai | sânt resimţiţi ca probleme de conştiinţă. Trebuie să respect regulile de circulaţie. Trebuie să repar instalaţia electrică. Nu trebuie să-i arăt ei adevăratele mele sentimente. Dar, pe de altă parte, ar trebui să votez. Ar trebui să scriu scrisoarea aceea. Ar trebui să studiez mai mult. Ar trebui să urmez binele aşa cum îl văd eu. Acestea sînt judecăţi personale de valoare. Nimeni nu mă va pedepsi dacă nu reuşesc să trăiesc conform stilului meu preferat 144 A susţine că mi-e teamă de viitoare mustrări de conştiinţă în-tearnnă a confunda un posibil rezultat cu simţul pozitiv al obligaţiei în ansamblu.35 Atunci, conştiinţa matură este un simţ al datoriei pentru a menţine imaginea de sine a cuiva într-o formă acceptabilă, pentru a continua liniile alese ale efortului central — pe scurt, pentru a construi (şi nu a distruge) stilul de a fi al cuiva. Conştiinţa devine un fel de autoorientare generică. Accentul s-a deplasat de la controlul tribal şi parental la controlul individual.36 Din păcate unele interpretări psihologice nu recunosc transformarea care se produce în mod normal de la trebuie la ar trebui. Unii autori susţin că „supraeul" unei persoane nu este nimic altceva decît un model pe viaţă al regulilor şi avertismentelor parentale şi tribale. Este adevărat că unii adulţi suferă de o stagnare a dezvoltării morale. Ei continuă să sufere din cauza culpabilităţii infantile, a unor conflicte nerezolvate cu persoane autoritare (dip copilărie). Dar această patologie a conştiinţei — o suferinţă care nu este neobişnuită — nu modifică regulile care guvernează transformarea conştiinţei din cursul său normal de dezvoltare. Concluzie şi rezumat ţ Acest capitol a fost dedicat simţului individualităţii, nu naturii sale. De aceea discuţia noastră este în primul rînd de natură psihologică şi nu filozofică. Asa cum spunea Moustakas, este mai uşor să__smiti eul decît să-1 defineşti.37 Definiţiile ultime le lăsăm pe seama filozofiei. Totuşi, este un fapt psihologic acela că mintea omenească este capabilă să se privească pe sine ca pe un obiect în acelaşi mod în care priveşte obiectele din lumea externă. Ori de cîte ori stările personale sînt, yăzuţejca fiind_,,specifice_jni^_jim^IISinii gsţe R.re.zent. Am arătaTcă"în" dlîerîte "sTăaTrâle" vieţii apar diferite aspecte

ale conştiinţei de sine.38 Deşi cele şapte aspecte ale pro35 CI'. P. A. B e r t o c c i, A reinterpretation of moral ohligation, în «Phil. & phenomenol. Res.", 1945, 6, 270—283; şi AII port, Becoming : basic consideralion for a psychology of personality, pp. 68—74. Vezi nota 26. 36 Analiza prezentată aici este similară cu argumentarea mult mai eom-Pletă a lui Ii. B e r g s o n, în The sources of morality and religion, prima ^tă publicată în Franţa în 1932 ; Garden City, Doubleday, Anchor, 1954. 37 C. E. Moustakas (Ed.), The seif: explorations in personal growthr New York, Harper, 1956, cap. 1. 38 o reprezentare grafică utilă a acestei apariţii este oferită de T. K. Sar-°in, Preface to a psychological -analysis of the seif, în „Psychol. Rev.", 1952. .' 11—22. în parte stadiile descrise se suprapun cu ale mele, dar în parte Hnt diferite. 145 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265

prium-ului par să apară în stadii succesive de viaţă, nu vreau . s spun că ele funcţionează separat. în experienţa noastră cotidiană unele sau chiar toate aspectele coexistă. Să presupunem că vă aflaţi în faţa unui examen dificil şi critic. Fără îndoială că sînteţi conştient de ritmul rapid al pulsului şi de senzaţiile din stomacul dumneavoastră (em corporal) ; de asemenea, de semnificaţia examenului în raport cu trecutul şi viitorul dumneavoastră (identitatea eului) ; de implicarea dumneavoastră plină de mîndrie (respectul faţă de sine) ; de ceea ce ar însemna succesul sau eşecul pentru familia dumneavoastră (extensiunea eului) ; de speranţele şj aspiraţiile dumneavoastră (imaginea de sine) ; de rolul dumneavoastră ca rezolvitor al problemelor de examen (factorul raţional) ; şi de semnificaţia întregii situaţii pentru scopurile dumneavoastră de perspectivă (efortul central). în viaţa reală, l fuziunea stărilor personale este o regulă. Şi dincolo de aceste stări trăite ale eului prindeţi licăriri indirecte ale eului dumneavoastră în calitate de „cunoscător". Problema cunoscătorului apare atunci cînd întrebăm „Cine e9te eul care cunoaşte aceste funcţii ale eului ?" Nu sîntem numai conştienţi de ceea ce ne este propriu, dar sîntem, de asemenea, '< conştienţi că sîntem conştienţi. Această problemă dificilă a dus la postularea unui factor special al eului (fie ca un cunoscător pur — un ego transcendental —, fie ca o combinaţie a celui care cunoaşte — doreşte — se străduieşte — vrea). Acest ultim punct de vedere pare să plaseze un factor coordonator conducător în cadrul personalităţii, un omuleţ în piept care trage sforile. In ansamblu pare mai înţelept să privim funcţiile peraoanle ale dorinţei, strădaniei, voinţei ca fiind îmbinate cu structura personalităţii totale. Ele sînt resimţite ca semnificative pentru sine, dar nu sînt produse de un factor separat din cadrul personalităţii. In •ceea ce priveşte cunoscătorul, fie că rezidă numai într-o inferenţă pe care o facem la un nivel înalt de complexitate, aşa cum susţin James, Dewey şi alţii, fie că este necesar să postulăm un cunoscător pur, un eu transcendental continuu, cum susţine Kant, avern de-a face cu o problemă pe care nu am rezolvat-o. Revenind la simţul eului, există două structuri familiare care au meritat atenţia noastră specială — sentimentele de inferioritate şi sentimentul conştiinţei. Aceste structuri includ, în proporţii variate, multe, poate toate, aspectele proprium-ului. Ele sînt condiţii subiective importante care afectează funcţionarea şi structurarea personalităţii. In final, ne întoarcem la discuţia asupra principiilor îavăţăr» din capitolul anterior. Am argumentat că simţul eului este 146 "n mod treptat. (Nu e inconsecvent să spunem, dacă cineva doreşte, că fiecare copil are o capacitate latentă înnăscută de a dezvolta un eu.) Deoarece eul este dobîndit, trebuie aplicate legile învăţării. în mod specific, în primul an de viaţă, sau în primii doi ani — aşa cum' am explicat anterior — principiile cvasimecaniciste explică apariţia individualităţii timpurii. Condiţionarea, întărirea, repetiţia sînt necesare în mod clar înainte ca micul copil gă-şi poată lega senzaţiile, experienţele corporale şi etichetele verbale (adică numele său) într-o Identitate de sine pe cale de apariţie. Această formă de învăţare „oportunistă" precede formele învăţării personale pe care le-am descris. Pe scurt, am argumentat că există o anumită discontinuitate în succesiunea învăţării. Principiile

proprium-ul devine sursa principală a învăţării ulterioare. dacă ele nu sînt percepute şi interpretate conştient ? Nu putem scăpa de faptul câ cola ştiinţa joacă un fel de rol integrator în comportament. pentru Lewin. Într-un moment ne gîndim la vreun eveniment din copilărie . concentrat cînd în interior. în momentul următor aveni o imagine a ceea ce se va întîmpla mâine . Ei vorbesc de lărgimea emoţiei. In orice moment cîmpul conştiinţei este extrem de îngust. 148 te din ceea ce se întîmplă pe planul personalităţii noastre j> tine intr-un anumit fel unui strat inconştient. Psychol. Kolers a cerut subiecţilor săi să privească la un ecran aparent Ql pe el era proiectată 'cu o lumină foarte slabă o figură geometrică.1 Dar deoarece cîmpul conştiinţei este în orice moment atît de firav. întinderea atenţiei.) în" contact "ireet cu mediul se află anumite sisteme perceptiv-motonii angat : P. deşi erau total inconştienţi că utilizau impresia inconştientă (subliminală) pe care o primiseră anterior. Dar asemenea indici nepercepuţi pot pune în mişcare un şir de idei. Această teorie particulară (Lewin) nu este interesată atît de ceea ce este conştient şi inconştient cît de struc-turi totală a personalităţii.^ cină în exterior. pot trezi un interes latent sau pot porni un lanţ de griji — şi niciodată-nu vom şti noi înşine raportul cauzal. dar odată stabilit. (Vezi şi figura 11. Behaviorismul. separat printr-o graniţă permeabilă de mediul 5ây înconjurător extern. psihologii au predilecţie pentru expresii spaţiale în limbaj. bariere. 70. ca şi cunoaşterea noastră legată de lumea exterioară este în întregime dependent de această încrucişare a stărilor de conştiinţă. dincolo de toate slăbiciunile sale. Nu pare să fie ceva mai mare decât vîrful unui creion fără odihnă precipitînidu-se încolo şi încoace în.cvasimecaniciste explică apariţia proprium-ului . în „Anner. Faptul că în acest mod se poate provoca realmente impulsul de a cumpăra produsul este o problemă discutată. CAPITOLUL 7 Stratul inconştient'' TEORIILE STRATURILOR « CONCEPŢIA LUI FREUD DESPRE INCONŞTIENT * NEVROTICUL ŞI NORMALUL « MECANISMELE DE APĂRARE 9 REZUMAT N. După această experienţă „albă".) O teorie descrie straturi mergînd dinspre exterior spre interior — ca la ceapă. La ce foloseşte. u sîntem niciodată conştienţi de ansamblul naturii noastre şi chiar nici de o mare parte din ea. Simitul eului nostru. Acest fapt poate fi demonstrat prin experiment.". Era atît de slabă incit subiecţii nu erau conştienţi că priveau" la ceva.2 Acest principiu este aplicat în aşa-numita reclamă subliminală. Impresii de care nu sintem conştienţi pot totuşi să-şi 6 se pecetea. pozitivismul. Subiecţii au reuşit să rezolve problema. apoi imediat sîntem conştienţi de un eveniment prezent. (în general. Se consideră că o imagine sau un mesaj tipărit slab care apare pe un ecran de cinematograf sau de televiziune au efecte inconştiente asupra cumpărătorului potenţial chiar dacă el nu ştie că a fost afectat. 149 . Fluxul de suprafaţă al vieţilor noastre conştiente izvorăşte în „ra măsură din contururi ascunse şi din pîrîiaşe care circulă sub <n\spri[aţă. conştiinţa ne oferă singurul test sigur legat de existenţa şi identitatea noastră personală. persoana este un domeniu diferenţiat. subiecţilor li s-a ^erut să rezolve o problemă a cărei soluţie includea utilizarea pestei figuri nepercepute. A. 437—441. o divizare a personalităţii . Kolers. nu avem altă alternativă decît să spunem că cea mai mare 1 Natura trecătoare şi nesigură a conştiinţei a făcut pe unii psihologi să-i nege vreun loc în ştiinţa psihologiei. 1957. cîmp de forţă. iar despre inconştient spun că este scufundat şi că e nevoie de o analiză "în profunzime pentru a ajunge la el. Subliminal stimulation in problem solving. Şi totuş' metoda obiectivă preferată de aceşti psihologi depinde complet de mărturW propriei lor experienţe conştiente. pagina 108. Teoriile straturilor Cum vom considera inconştientul atunci cînd acesta intră în structura personalităţii ? Metafora nivelurilor sau a straturilor pare cea mai naturală. Aşa cum arată figura 14. psihologia bazată pe „stimul si răspuns" înclină să procedeze astfel. Totuşi. indicatoarelor. marele edificiu al personalităţii.

dar conţine toate amintirile şi asociaţiile care vor apare în conştiinţă dacă sînt evocate. este subliminală. Majoritatea deprinderilor noastre aparţin acestui grup. Preconştientul este ceva mai departe de suprafaţă. Nucleul regiunii interne personale este zona cea mai in' timă. inconştientului. fiecare ancorată într-o regiune corporală. Cea mai veche este cea a lui Platon. New York. L e w i n. 1936. Aceste regiuni centrale corespund conceptului nostru de pf°~ I prium. McGraw-Hill. desigur (de exemplu. Există multe variante ale acestui plan de bază.j Lewin numeşte această regiune profund internă eu. Totdeauna „ştim" cine sîntem. aceleaşi trei componente : afectivitate. cap. 151 menul este centrul poftelor şi al dorinţelor . Subconştientul este un strat care sprijină imediat vîrfal. Abdo3 Pentru o expunere mai completă vezi K. în graniţele regiunilor. de ex cineslnt aj. Pe scurt. spus anterior că unele teorii moderne împart personalitate. de obicei.Figura 14. Nu există două structuri care să se j 150 Conştiinţa (momentul actual al conştiinţei) r\ Subconştientul. cogniiie. Acest filozof antic ne asigura că natura omului are trei părţi. ele îşi urmează cursul fără conflict sau efort. dacă un invaidator ne-ar interzice să vorbim limba maternă).( căţi. De la acest strat spre interior se află regiunile periferice ale 1 personalităţii interne. Mai spre interior găsim regiunile mai centrale care reprezint motive şi interese mai profunde. ea ţine seama de schimbarea care se produce cu timpul. Tţ această trihotomie particulară nu priveşte în mod direct prob. O trăsătură preţioasă a acestei reprezentări este faptul căţ'ne] seama de unicitatea structurii. McGrawHill.ee fac. conaţie. i Printre sistemele periferice putem include diferite deprinderi culturale —■ ca aptitudinea de a vorbi limba maternă. inconştientul.orientarea msQ-titoare. Cu alte cuvinte. O reprezentare fundamentală a straturilor diferenţieze exact în acelaşi mod. şi chiar din moment în moment. îţi aduce în minte metafora familiară a iceber-gului Cea mai mare parte a structurii personalităţii este cufundată sub suprafaţă. sistemele periferice pot deveni motivaţionale dacă sînt puse sub tensiune. nu este de obicei accesibil. curajul şi voinţa . pieptul conţine s dania. Dar. 7. sistemul poate deveni central şi autoimplicat. dar în condiţii neobişnuite (în vise. O presiune dată din mediu poate pune una sau mai multe regiuni (trăsături) sub tensiune şi astfel să producă o forţă dinamică unică. ouprinzînd imaginile şi aspiraţiile noastre cele mai scumpe. ocazional. De obicei unj asemenea sistem acţionează fără un simţ al implicării eului — deşi. pp. în terapie) poate să devină conştient. deşi sînt I afectate de acestea. Preconştientul amintiri ce pot fi evocate Inconştientul amintiri refulate şi inaccesibile Figura 15. 166 . sentimente durabile şi prejude. . Stratul cel mai profund. însă nu conţin sistemele centrale (personale). In majoritatea lor aceste sisteme sînt schimbătoare căci ele au nevoie de o adaptare rapidă la cerinţele mediului înconjurător I şi nu reflectă dispoziţiile mai durabile ale personalităţii. O concepţie tipică ar putea fi cea reprezentată în figura 15. Această figură. Ele sînt structurate mai ferm decît regiunea perceptiv-motorie. capul este sediul Intelectual şi raţiunii. New York. Momentul prezent al conştiinţei este in vîrf. Principles of topo-*>9Kal psychology. Concepţia tip „foi de ceapă" asupra structurii personalizat i (după Lewin) jate în perceperea stimulilor şi care acţionează direct asupra acestora. . care este orientarea noastră fizică. reprezentarea ţine seama atît de structură.3 1 Alţi autori sunt mai direct interesaţi de separarea stratului conştient de cel inconştient şi preferă o imagine pe verticală celei concentrice. şi Dynamic theory °f personality. Afară de aceasta. cît şi de flexibilitate — două din atributele esenţiale ale personalităţii. 1935. ce facem.

că din acest motiv contribuţia sa în psiholoj gie este cea mai mare de la Aristotel (care a formulat primul o I psihologie a vieţii mentale conştiente).6 O altă schemă măreşte numărul nivelurilor la şapte : vitalitate. 2) un strat * O trecere în revistă interesantă a teoriilor germane despre stratificare se află în A. impuls. Pavel __ . în „J. Asemenea concepţii ca acestea (printre ele şi a lui Freud) ple-dea. Există un conflict între acestea. imaginaţie. 5 H. De asemenea. emoţionale. Lersch îl numeşte pe al doilea „baza endotimică" a existenţei şi pe primul „suprastructura personală". instincte şi impulsuri . Kempf s-a exprimat în acelaşi sens susţinînd că sistemul nervos central este în esenţa slujitorul sistemului autonom (vegetativ şi emoţional) (vezi pagina 85).". Creierul vechi include talamusul şi tripol talamusul.. Cu toate că afirmaţiile sînt ' prea extreme. irup şi pun stăpânire pe controlul personalităţii.ego^ul prospectiv" să le aprobe. Bern. 4) emoţii şi însuşiri specific umane . Thomae se aseamănă cu Platon.. a deciziei rezidă în suprastructura mai puţin] stabilă. 3) impulsuri şi instincte animale .endotimiceu. spun ei. înţelegere şi voinţă. ele asemenea. un ego propulsiv. sentiment. impulsive. I Această chestiune controversată este : Are stratul conştient (pe care Freud îl numeşte ego) o autonomie şi funcţie proprie sau totdeauna serveşte scopurile şi motivele care sînt profund întipărite în inconştient ? Demult. prezent întreaga viaţă . şi. Ea se datoreşte unei evoluţii tîrzii şi-i lipseşte stabilitatea şi forţa dinamică necesare pentru a transforma conţinuturile arhaice ale inconştientului în motive conştiente contemporane pe care . Mai recent. O trăsătură atrăgătoare a unor teorii ale straturilor este nuanţa lor evoluţionistă. Este depozitul amintirilor . emoţionalei ale vieţii sînt . „Suprafaţa psihică" a vieţii este iluzorie. 153 mitiv şi arhaic) sau stratul conştient domină structura şi fun 1. Psychol. un factor de inhibiţie. de asemenea. cât şi un sistem de încălzire. ]948. Anatomiştii fac distincţie între „creierul vechi" şi „creierul nou". R.r FA. să spunem că în fiecare din noi se află un „om cortical" şi un „om profund". Şi oamenii. ele sînt totuşi în mod fundamental juste. 1951. Cum spune Sf. Mai ales In timp de război şi de criză socială. precum la o casă. grosier vorbind. Deşi toate curentele de gîndire sînt de acord asupra faptului ntr-un anumit sens straturile inconştiente tulbură conştientul şi chiar ocazionai pot să-1 copleşească. în timp ce puterea de control a r. cum s-ar numi — nu reuşeşte întotdeauna să domine nivelurile inferioare.-asiunii şi dorinţei) este activă. vecea şi altele).4 In special în Germania postbelică au fost propuse numeroase versiuni ale teoriei straturilor. Barth. Wellek Die Polantăt im Aufbau des Charaklers. 152 veg şi nutritiv. care con-l ţine energie liberă şi aspiră la autorealizare . Omul bine îmbrăcat care locuieşte în casă nu prea cunoaşte şi nici nu e caPabil să controleze cazanele subterane.. 'LerscBţ Der Aulbau des Charakters. vegetative. Ultimul ego este un factor intermitent. Freud a reuşit .Carnea se revoită împotriva spiritului şi spiritul împotriva cărnii". senzaţie. două funcţii. prevede viitorul şi coordonează cele c euri inferioare cît poate de bine. o sursă de energie sau motivaţie neînţeleasă pe deplin de indi Am putea spune că. '■ Problema este centrală pentru teoria noastră. 31. Dw Schichten der Pers&nlichkeit. 3—19. sau personal sau prospectiv — ori. P.7 Un punct asupra căruia toate teoriile stratificării sînt de acord pste acela că stratul contical. control. ed. de asemenea. Recent German theories of stratification of ver' sonality. Rolul fiecărui nivel este determinat de apropierea sau îndepărtarea sa de structura „nucleară" a personalităţii în dezvoltare. Personlichkeit: eine dynamische Interpretation. Vezi. distingînd trei straturi : un ego impulsiv. conductele şi valvele care Menţin edificiul în care locuieşte.. A. Funcţiile vitale. Gilbert. Creierul nou este cortexul cerebral. întrebările sînt Pur şi simplu următoarele : Inconştientul (cu caracterul său pri°E Rothackcr. care sînt. Francke. Leipzig. 1938. în ce cond'ţii în ce proporţie ia fiecare conducerea ? Concepţia lui Freud despre inconştient De obicei se spune că Sigmund Freud „a descoperit inconştiJ entul". există un punct foarte controversat pe care trebuie să-1 ţinem minte. . I. Aceeaşi distincţie fundamentală constituie miezul teoriei ] expresiei personalităţii elaborată de Klages (scrisul.Majoritatea teoriilor straturilor arată că stratul ineonştier. Bouvier. subsolul conţine atît o i u-mulare de obiecte în depozit. Bouvier. arhaice. narea personalităţii ? Dacă ambele sînt efective. Schopenhaeur spunea că intelectul nu poate acţiona prin el însuşi dacă voinţa (straturile inferioare . Pare logic. 1951. care co: reflexe. un ego prospectiv care planifică. şi este capabil numai parţial să controleze impulsul şi propulsia.. Dar în acest caz nu există o ierarhie clară. sediul emoţiilor. atunci. inteligenţă. Thomae. precum vom vedea în capitolul 19. nii. straturile inferioare.?ă pentru prioritatea inconştientului. gestul. 5) stratul personal. dacă au o leziune corticală se comportă adesea în mod primitiv.5 O altă propunere — oarecum similară — pretinde cinci straturi : 1) un strat vital. Un animal decorticat se va înfuria la cea mai mică provocare. Bonn. a planificării. altfel echilibrată raţional şi moral — nen observat în Germania hitlerisită.

1933 155 . De aceea operează . copil. Pentru a evita durerea şi a obţine plăcerea. Pentru a studia ■'■'■ Un Freud. Rezolvarea inteligentă a problemei ajută. Gîndurile şi sentimentele ei ostile reprimate au ieşit la iveală. Anxietatea. . îmi pare răii că aţi venit". fapt că ego-ul. în scopul de a serVij id-ul. Norton. Este un factor| de execuţie. 21'"'—229. după cum am spus. Lapsus linguae şi lapsus calarni trădează dorinţe sau animozităţi care sînt îngropate.al treilea : superego. dezvăluie adesea procesul primar în ciuda reprimărilor care operează în timpul perioadei de veghe. A satisface idul şi a fi totuşi „corect" în mod rezonabil este sarcina „proceselor secundare". cu ajutorul procestl-% lui secundar. Id-ul nu cunoaşte realitate externă. Utile ţn special sînt C.30. dar nu poate reuşi fără ajutorul important al „reprimării". în virtutea echipamentului său reflex. 1954. O1'ld. Datorită lui Freud.mai mult decît oricare alt autor m istorie să atragă atenţia asupra proceselor formative ascunse care adesea ne modelează personalitatea fără ştirea noastră. este bine să se înceapă eu A general introduction to pşy-wfcahiciSi ecl. este un grup de deprinderi învăţate de la părinţi şi de la societate. elimina în scopul satisfacerii id-uluiB Procesul primar se referă la tendinţa de împlinire a dorinţelor pe-l care o observăm în visele şi imaginaţia noastră. med SXc". în „Brit. Instinctele noastre ne fac să ne gîndim (să halucinăm) la obiectele satisfacţiei dar nu pot facei nimic pentru a realiza o asemenea satisfacere. Pe de o parte. inconştientul. este „alia şi omega nevrozei*'. New York. dragostea sexuală pentru părinte) sînt în mod atît de profund tabu încît nu li ■ permite niciodată o recunoaştere conştientă. suge.. spune tveud. Pe de altă parte. dă astere unei forme de-. de exemplu. consideră că lumea externă este prea rezistentă pentru a fi manevrată. dar nu moarte. Hali. Knopf. Visurile. F.p „principiul plăcerii". Copilul nou-născut. „un cazan în clocot" al impu1 urilor instinctive (în principal — impulsul sexual şi agresivitatea} Id-ul dinamic este sistemul originar al personalităţii din "care se diferenţiază alte sisteme. ego-ul apare timpuriu în viaţă. Acest tiran. M. care pretind individului să-şi îndeplinească sarcina orm regulilor prescrise ale jocului. New York.8 Id-ul are dorinţele sale. El este avid. Sarcin3 sa este dificilă şi în mod frecvent el nu poate realiza adaptări^ dificile cerute. El operează prin „principiul realităţii". De asemenea. şi pentru u.r-'-\ î/157. îşi asumă j datorie dublă. Cleveland. Liveright. El refuză să fie socializat sau civilizat — şi totuşi societatea (prin părinţi) pretinde un comportament „corect". de a se proteja pe sine şi id-ul. Unele dorinţe ale id-ului (de exemplu. clipi. comportament nevrotic. Anxietatea. dar. A. Conceptul cheie în teoria psihanalitică a lui Freud este „procesul primar". O gazdă obosită şi nu prea binevoitoare spunea musafirilor ei care plecau : „Noapte bună. înmagazinează amintiri uitate sau reJ primate care au căzut sau au fost aruncate — ca să zicem i şa — ca într-o groapa adîncă. chiar şi omul de pe stradă ştie acum că adesea acţionăm din motive pe care nu le înţelegem şi că în noi se află sentimente care ne-ar surprinde dacă am şti că le avem. rev. ! el are numai două instrumente : acţiunea reflexă şi procesul pri-1 mar. Din cauza frustratiei si a conflictului adesea ip6' 134 ^ anxietate. După Freud. dacă este prelungită şi nerezolvată. Funcţia ego-ului este de a rezolva probleme. Subterfugiile care rezultă je ai°i sînt „nevrotice". care mediază între instincte şi lumea externă. conştiinţa şi ego-ul ideal al ^dividului. 1935 şi New introductory lectures 3 mPK'r-hoanaly\i^ New York. nici chiar de . S. De aceea. 8 T] G'lovor. împrumutînd energia de la id şi îndeplinind ordinele impulsive ale acestuia. Reprimarea forţează o idee sau o amintire periculoasă sa iasă din conştiinţă şi o împiedică să revină — cel puţin într-o formă necenzurată. poate strănuta. cu excepţia a ceel ce va face acţiunea reflexă. Pe măsura ce socializarea continuă. A primar of Freudian psychology. Este o conştiinţă de tipul ^trebuie" (pagina 143). în figura 16 se ţine seama de o „supapă de evacuare" prin care conţinutul reprimat al inconştientului poate să se strecoare — dacă este deghizat" şi deplasat în mod corespunzător. numai pentru satisfacerea instinctelor. de asemenea. operând. The struc-I and mcaninci oi psychoanalysis. conţine un cazan de aburi al energiilor de bază. Noi ne imagină™ satisfacerea id-ului în mod direct. Expunerile despre Freud sînt numeroase. A. J. Nevroza (termen ce acoperă* mare varietate de tulburări ale" personalităţii) se datoreşte simnluliii. 1930. Bowers. superego va veghea ca să se producă tot mai multe reprimări. Bietul ego este un sclav nu numai pentru cei doi tirani ■— impulsul id-ului şi realitatea externă —.. Bronncr. 5e • gîndi şi planifica. The fulurc of „dynamic" psychology. st W Hoaly.

Dar Freud vrea sâj spună mai mult decît aceasta. alţii spun că a murit înainte de a-şi completa „psihologia egoului".impfl cerinţa primară a sugarului pentru satisfacţie este mai timpuria decit toate construcţiile raţionale secundare. mai ales capitolele tcrl* de Rapaport şi H. Mulţi urmaşi regretă faptul că Freuid a susţinut aceasta concepţie. Univ. controlat. ca „sublimări transparente" ale proceselor id-ului. de asemenea. Imaginea lui Freud despre id ca ceva care „nu se schimbă niciodată" poate fi. şi în general inconştient este primar. o nuanţa nevinovată de ". alţii îl reinterpretează . 156 Problema. Uneori flăcărik p2 sa se stingă de la sine. Columbia Univ. 1^' şi E Kris. Mai mult. Press. Press. Freud spune că instinctele noastre pot forma ataşamente la noi obiecte . Freud şi-a trădat întreaga . 3 dm „Psychological Issues". New York. contesta prioritatea inconştientului în cursul vieţii. centrat orbeşte pe sine. dioase şi inlruntindu-le. Revenind asupjJ gmdurilor şi sentimentelor primei. Freud insistă asupra i'ap-J tului că „ego-ul nu are o energie proprie". căci calităţile care se află acolo sînţ reciproca naturii noastre obişnuite : o persoană puternic extroventită are probabil un inconştient introvertit. ordinea naturii.) Pentru Jung inconştientul conţine mai mult decit impulsuri agresive şi sexuale încastrate în amintiri.. Probabil există impulsuri şi energii creatoare disponibile în inconştient şi aflate în rezervă. 20. şi a fost. noţiunile de mamă. dispunem de o concepţie biologică despre natura personalităţii adulte normale. Numai pentru că rădăcinile bolii se găsesc uneori în inconştient. 1951. de asemenea. Dacă privim toate achiziţiile unui adult (altruismul său. Fgo psi/choiogy and interpretation in psychbanalytic thercpy< „Psychoanal. Scopul psihanalizei este să permit* unui pacient să-şi întărească ego-^| largindu-i scopul. termenii au. Ceea ce este raţional. Organizatian and pathol thought. cu cerinţe imediate.10 9 Vozi Hali. viu contestată. stă mai mult şi se întoarce mai murdar decit oricare alt psiholog. cum spunea Freud. Rapaport (Ed. se poate contesta descrierea făcută de Freud conţinutului inconştientului. să se conchidă că regiunile mai adinei ale naturii umane conţin numai ceea ce este rău. Structura personalităţii după Freud Zona de contact cu Reprimarea este ca şi cum ai p intr-un dulap un coş cu hîrtii a] > ^ şi ai închide uşa. de asemenea. este de cea mai mare importanţă pentru teoria personalităţii. 1951. no.9 El nu există pîna cindj energia nu este deviată de la id pentru a susţine procesele s<enun-dare care constituie ego-ul. murdar şi periculos. problt >-rels vieţii pot fi abordate în mod reali» fără constrîngeri şi anxietăţi paralizantă care sint produsul unor reprimări repetate. adult este secundar. Strigătul de luptă al psihanali. 10 De exemplu. Int. Desi-J gur. Identity and the'Ufe cllCA Monogr. Se poate. spune Jung. D.). declarate tabu şi respinse. este „Acolo unde era i-M va fi ego-ul. cit. La începuturile istoriei psihanalizei Jung s-a separat in mod viguros de Freud. E r i k s o n. idealurile sale. Hartmann . (Cineva a făcut remarca usturătoare că în explorarea inconştientului Freud coboară mai adine.zejj spune Freud. Fără îndoială acesta este punctul discutabil al doctrinei freuj diene. 15—30. p. Ceea ce este instinctual. Quart". „amintiri ale rasei" (arhetipuri) care sint formele de gîndire fundamentale pentru existenţa umană. nemurire sînt categorii ale unei ordini umane universale şi par să zacă într-o formă latenta in inconştient. El adăposteşte. Mulţi psihanalişti se îndepărtează în mod radical de acest punct şi au elaborat o psihologa neofreudiană a eului. E." Să privim mai îndeaproape :er-| menii proces primar şi $ecund<M Făcând această alegere a terr tni-lor. dar adesea prJ\ duc pagube serioase. op. despre natura umană. 36.Figura 16.11 Astfel. gusturile sale mature şi conştiinţa sa de tip „ar trebui") ca „secundare" sau. nu e ' tresar. Astfel. inconştientul conţine complementul personalităţii noastre de toate zilele. după cum am spus. Nici chiar un adult nu scap \ de' prioritatea procesului primar in viaţa sa. New York.

G. în „J. construiesc sisteme noi de interese. 3. M. Nu ar fi aparu't. există şi alte motive puternice. am scos cheile din buzunar şi am intrat — fără să fiu conştient de succesiune. 12 Ci. Dar toată această reglare se află numai în serviciul unui id a cărui „structură nu se schimbă niciodată" ? Pare foarte puţin probabil. Alegerile noastre conştiente lasă urme . formează o conştiinţă generică. am privit critic deprecierea de către Freud a rolului conştiinţei. în structura ne ■. Observăm că sîntem mult mai conştienţi cînd există situaţii problematice cărora nu li se poate face faţă în mod automat. atunci se spune că sînt normal. este relativa importanţă a funcţiilor inconştiente şi conştiente în formarea şi menţinerea personalităţii. ci caracterizau întreaga viaţă mentală umană. Dacă îmi dirijez relaţiile astfel încît ceilalţi să nu mă evite sau să mă trimită la spital sau în închisoare. Este portarul aproape ? Unde este colegul meu de cameră ? Pot să intru pe fereastră ? Toate aceste încercări de soluţii îmi ţîşnesc în minte şi din această învălmăşeală conştientă apare o decizie pentru a rezolva problema. Instantaneu sînt foarite conştient de problemă. dacă nu ar fi avut de jucat un rol în economia vieţii 11 Pentru o expunore bună a teoriei lui Jung despre personalitate. că nici o persoană nu e normală. încercarea imaginativă şi decizia) care produc soluţia. Punctul de discuţie. Afirmaţia cea mai adevărata şi cea mai generală despre nevroze pare să fie aceea că ele sînt o reflectare a unei centrări necontrolate asupra eului. ea este clar asociată cu nivelul cel mai înalt al activităţii metabolice din cortex. Lindzey. nici un nevrotic nu înţelege pe deplin rădăcinile comportamentului său nefericit. Aşa cum arăta William James. resentiment. Wilov. Nev. dar neorientate. dar rămîn aceleaşi forţe instinctuale — înăbuşite. vezi C. ro-ticd : ură. câcî jrreud a simţit că psihanaliza oferea „întreaga bază" pentru ştiinţa psihologiei. criminale sau chiar psihotice . 40. poate totdeauna. 269—274. Hali. Ea atribuie conştiinţei un rol pasiv şi secundar. Collier. care adesea se datoresc unor motive inconştiente şi unor conflicte inconştiente. toţi au înclinaţii nevrotice. implicate. surditate funcţională. în cel mai rău caz. S. 158 Această concepţie este în acprd cu poziţia freudiană. de relaţii calme în muncă şi de fericirea casnică. El a simţit că formulările sale nu se limitează la „procesele morbide". toţi sînt puţin nebuni. chiar paralizie. ele construiesc o imagine de sine. deşi împotriva unora se pot ridica mai puţine obiecţii decît a altora. Se poate întâmpla . Cineva a spus că nevroticul va face orice ca să fie iubit. nevroticul nu e capabil să realizeze schimbul echilibrat cerut de o prietenie sănătoasă. el (ea) poate manifesta simptome fizice („conversiune") : ulcere. Spre deosebire de persoana normală. Fără ajutor.(cathexes). Psihologia modernă a eului încearcă să corecteze tocmai această unilateralitate. repetăm. York. Conform acestei concepţii. Intuiţiile sale sînt mai aplicabile acestor cazuri decît personalităţilor cu o fiziologie sănătoasă. devine relativ autonom de id. cap. 1955. 1957. Deşi tulburările în viaţa amoroasă sînt adesea. geloasă şi autocompătimitoare. teamă.egla singur. format în acest mod. Persoana nevrotică are pretenţii. că există numai grade de aoceptabilitate de către ceilalţi. este posesivă.". Outline of a theory of (fonsciousness as a regu-y field : preliminări/ statement. excitate —■ însă nu schimbate în mod fundamental. Ca şi alţi autori. isterică şi acuzatoare . Nevroticul şi normalul Există unii autori care susţin că toţi sîntem nevrotici. inclusiv despre inconştient. Psychol. Ego-ul. 157 umane. cu excepţia faptului de a se face pe sine atrăgător. Orice altceva ar fi conştiinţa. R. ea asigură un domeniu reglator în care problemele ce nu pot fi rezolvate printr-o deprindere sau printr-un instinct inconştient primesc forţele în interacţiune (reflexia^ analiza. dar există o urmă de adevăr în formularea S3 — mai ales cînd explică tendinţele nevrotice ale personalităţii.12 De o sută de ori m-am apropiat de uşa mea.13 Tocmai această poziţie o contestăm. eczeme. conştiinţa pare să fi apărut pentru a regla un sistem nervos care s-a dezvoltat prea mult în partea superioară pentru a se r. în loc de echilibru constatăm «un dezechilibru forţat. A o sută una oară mîna mea nu găseşte cheia şi nu pot să intru. fheories of perso-ply. Imaginea lasă totuşi ego-ul fragil şi relativ inconstant. Freud era un clinician care a lucrat ani şi ani de zile cu personalităţi tulburate.

în „J. O diagramă adoptată din Kubie (figura 17) reprezintă marea diferenţă care există între vieţile ordonate în general de planuri. utilizarea unor mijloace adecvate. The neurotic process as the focus of physiological isychoanalytic re'search. Amintiri dure. constructiv sau distructiv. Aici sîntem de acord cu Freud. Nu valoarea ataşată unui act si niti frecvenţd . dar există totuşi o prăpastie adîncă între vieţile care sînt în ansamblu bine integrate şi echilibrate (în ciuda unor elemente nevrotice minore) şi vieţile care sînt dominate de conflicte posesive. indiferent de orice alte conside~ raţii. atunci acel act este nevrotic şi forţele care îl determina sînt nevroto-gene. 13 Vezi Hali. coercitive.ca el să sufere datorită unui început prost în viaţă. Din aceste cauze el este de obicei auto-defensiv. S.". egoist sau generos. Distincţia rezidă mai curînd în caracterul automat. de asemenea. ambiţie sau apatie. 104. de obicei îşi poate echilibra impulsurile şi se poate conforma tuturor criteriilor semnificative : adaptarea actului său la timp şi spaţiu adecvate. în general conştienta şi „în acord cu vârsta". impulsurile şi ideile cu realitatea. Actul are de obicei o calitate de autoapărare. Originile sale se află probabil în perioada timpurie a vieţii şi. de la acelea aproape complet dominate de scopurile lor conştiente şi în contact continuu cu realitatea.. cruzime sau blindeţe. bun sau rău. nevortici ? Poate. coercitiv. Astfel. curajos sau fricos. în mare măsură inconştient. disociat al conduitei nevrotice. Structura id-ului arhaic nu mai predomină. o serie continuă de personalităţi.. el are o nuanţă infantilă. la personalităţi cu o intuiţie şi o integrare mai reduse şi într-o măsură mai 14 "L. K u b i e. prost înţelese. sînt de o asa natură încît ele s^ ■■termina repetarea automată a actului. nota 8. unui eşec în a-şi confrunta nevoile. conformi >. In opoziţie. dimpotrivă. p. Persoana normală. 159 Distincţia între normal şi nevrotic nu depinde do faptul dacă cova < lc. Faptul c^ un act este normal sau nevrotic depinde numai do natura constelaţiei op forţe care îl determină. şi raportarea actului la standardele propriei sale conştiinţe şi la interesele altora. sau răzvrătire. curat sau murdar. deşi efectele sale se prelungesc în anii următori. aroţS sau meschinărie.sau raritatea sa determină faptul ca actul să fie normal sau nevrotic. 12. automat şi fără legătură cu restul vieţii. Oamenii normali pot fi egoişti. Diagrama atrage atenţia asupra prezenţei preconştientului la oamenii. Deşi nu putem exclude posibilitatea ca anumite constituţii să fie în mod inerent „slabe" şi astfel să tindă să dezvolte ■manifestări isterice şi să fie lipsite de capacitate pentru o integrare fermă. cit. Ea este „funcţional autonomă" (capitolul 10). impulsuri nedorite sînt reprimate şi îndepărtate din canalele integratoare ale creşterii. Aceasta este esenţa a ceea ce este psihopatologic în cooiportamen Ul urian14. op. Dacă aceste forţe. anxioşi şi cu pretenţii. ea în cazul unei mame exagerat de posesive care reuşeşte numai să-şi îndepărteze copiii. Un sistem nevrotic de motivaţie este orb. 518—536. Diagrama recunoaşte. Creativitatea unei persoane normale depinde mai mult de cooperarea preconştientului decît în cazul nevroticilor. Ea sugerează faptul că această regiune a unor amintiri accesibile este importantă în special pentru creativitate. Sci. implicîrid activitate sau indolenţă. Motivaţia normală rupe legăturile cu pa-rioada timpurie a vieţii. Actele inadecvate persistă „indiferent de» orice alte -onsiiderente". Toţi am avut în viaţă momentele grele. este probabil adevărat că tendinţele nevrotice se datorează în principal unei igiene mentale sărace — unei educaţii greşite a copilului. scopuri şi intenţii conştiente (eul autonom) şi vieţile conduse în primul rînd de constrîngeri inconştiente şi formaţiuni nevrotice. într-o oarecare măsură. 160 ^JH Planificare intenţionaţi şi testarea realităţii Creativitate şi imaginaţie nor/nald Creativitatea h nevrotic Oistonftjttea realitatî! Io persoana alienată Conştient . succes sau eşec.. mont. vino\ j sau virtuos. Nu calitatea unui act îi face să fie nevrotici. o nevroză adevărată este dominată în mare măsură de inconştient. motivaţia normală este flexibilă. Nu sîntem oare de aceea. Aceasta este o problemă foarte importantă pentru teoria noastră despre motivaţie. 1958. la care inconştientul se implică în mod mult mai coercitiv şi într-o proporţie mai mare.

Inconştient Dominarea conştientului Oominareo oreconstientului Oominareo inconştientului figura 17. Variaţia proporţiilor dominării conştientului şi inconştientului în cadrul personalităţii (adaptată după Kubie) mare dominate atît de funcţiile preconştiente, cît şi de cele inconştiente, şi pînă la cazurile în mod clar anormale ale căror vieţi sînt controlate tot mai mult de sisteme disociate şi inconştiente. într-un sens această ipoteză a continuităţii stricte între normal şi anormal este acceptabilă. Un argument puternic în favoarea sa este existenţa cazurilor limită. Există în mijlocul nostru nevrotici temperaţi, semipsihotici, paranoici la limită' (personalităţi suspicioase) şi alţii. în mod descriptiv, putem spune că normali-tatea — anormalitatea este o problemă de grad. Dar acest oontinuum neîntrerupt este unul din simptome, nu unul din procese. Procesele care contribuie la normalitate şi anormalitate sînt foarte diferite. Să luăm un exemplu. A înfrunta lumea şi problemele sale este în sine un lucru sănătos deoarece produce o adaptare şi o stăpânire adecvată. A evada din lume este în sine un lucru periculos şi morbid. Evadarea extreţaă este întâlnită în cele mai severe forme de tulburare mentală, psihozele. Dar, veţi întreba, nu evadăm cu toţii într-o oarecare măsură ? Da —■ şi, mai mult, putem să ne recreem prin aceasta şi, eventual, să constatăm că visele noastre cu ochii deschişi sînt constructive. Dar asemenea rezultate inofensive şi folositoare pot apare numai dacă procesul dominant este înfruntarea. Lăsată în voia sa, evadata atrage după sine anormalitate. La psihotici (şi la unii nevrotici) acest proces predomină. Dimpotrivă, la persoana normală, confruntarea este procesul de control. 161 ersonalitatii — cd, 265 Murphy oferă o ilustrare simplă a problemei : Dacă cineva împinge un scaun înapoi cîţiva inci, pivotîndu-1 pe pic oj rele dinapoi şi îşi retrage mîna, scaunul va cădea în faţă pentru a-şi ri'lUa vechiul echilibru. Dar dacă îl lasă să treacă cu un milimetru dincolo ck- u„ punct dat, atunci vechiul echilibru nu poate fi recîştigat. Scaunul cade înapoj pe podea, pentru a ajunge într-o poziţie complet nouă fără tendinţa ci > | reveni la cea veche15. Acelaşi lucru este şi cu personalitatea. Cînd, de exemplu presiunea „evazionismului" ne împinge uşor înapoi, de obicei opunem rezistenţă acestei presiuni şi revenim în curând la un echi^ lihru normal. Dar dacă presiunea este prea puternică cădem cu totul şi adoptăm un echilibru nou, deşi anormal, renunţînd complet la lume şi realitate. Să enumerăm unele procese care în mod intrinsec contribuie la anormalitate si normalitate : Care contribuie la anormalitate evazionism (imaginaţie) reprimare ineficientă (cu efecte secundare jenante) autodecepţie dezintegrare (disociere) îngustarea ariei gîndirii adaptări concrete impulsivitate necontrolată fixaţie la nivel juvenil la Care contribuie la normali-] tate confruntare (încercarea reali. taţii) reprimare eficientă (excluderea totală a impulsurilor şi gîndurilor nedorite, vel pagina 166) autointuiţie integrare (organizare progresivă) abstracţie (aptitudinea de a gîndi despre lucruri) toleranţă la frustraţie autonomie adecvată vîrstei şi experienţei De ce denumim procesele din cea de-a doua enumerare procese „normale" ? Cauza este pur şi simplu că aceste modalităţi de funcţionare, ca şi altele asemănătoare, produc o dezvoltare flexibilă, continuă în cadrul personalităţii. Procesele „anormale", luate în sine, duc la un mod de existenţă rigid şi îngust şi la ° oprire în procesul de individualizare şi devenire. Este adevărat 15 G. Murphy, Personality : a biosocial approach to origins and struC' ture, New York, Harper, 1947, p. 85.

162 - toate judecăţile privitoare la normalitate, sănătate fizică şi caentală, maturitate implică un standard valoric. Filozofii ne-ar Reveni că nu e uşor de dovedit, de exemplu, că confruntarea este ^mai bună" decît evadarea din realitate. Dar toţi ■ par să fie de '.'cord în general că aşa este. Revenim la problema criteriilor pen-trll personalitatea normală şi matură în capitolul 12. Pentru a rezuma, Freud, cu toate meritele sale, a călcat graniţa dintre funcţionarea mentală nevrotică şi normală. A făcut acest lucru postulînd (la toţi oamenii) un inconştient extre"° de jncărcat cu impulsuri antisociale şi cu reprimări. Forţa contrarie, ego-ul, este considerată în mod esenţial ca slabă şi secundară (la toţj oamenii). Punctul meu de vedere este considerabil diferit, persoanele care sînt relativ sănătoase au un ego cu mult mai activ şi autonom decât admite Freud (deşi mulţi din urmaşii săi fac acum concesii în această problemă). Procesele normale de creştere şi devenire sînt, în principal, neglijate în teoriile lui Freud despre personalitate. Deşi urme ale trăsăturilor şi mecanismplo1" nevrotice se pot găsi la mulţi oameni sănătoşi, aceste elemente sînt minore în comparaţie cu ţesătura mai puternică a creşterii normale. Mecanismele de apărare Nu e necesar să acceptăm teoriile lui Freud despre motivaţie şi despre inconştient pentru a aprecia strălucita sa expunere asupra strategiilor de apărare pe care le utilizăm cu tofi "^ ^ooul păstrării respectului faţă de noi. Dragostea de sine şi mîndria sînt universale în natura umană, chiar dacă la personalităţile mature nu sînt în mod necesar suverane. în fiecare zi suferim ameninţări grave la adresa respectului faţă de sine : ne' simţim inferiori, vinovaţi, nesiguri, neiubiţi. Nu numai lucrurile mari, dar şi cele Mici ne fac rău : greşim la un examen, facem o gifă socială, ne îmbrăcăm nepotrivit pentru o ocazie. Ego-ul transpiră. încercăm un disconfort, poate anxietate, şi ne grăbim să reparăm rana narcisistă. Mecanismele de apărare ale ego-ului (termenul lui Freud) sint stratageme viclene prin care încercăm să înşelăm disconfortul şi anxietatea. Aceste strategii autoprotectoare sînt obişnuite, dar în flici un caz ele nu constituie întregul repertoriu de acţiuni adap-tative ale persoanei normale. Adesea ea îşi înfruntă slăbiciunile Sl lipsurile şi purcede la a se lupta în mod realist cu ele. Ea înfruntă frontal vina, frica, gafele şi elaborează un mod de viaţă ie ia în considerare în întregime şi în mod conştient ş; face ele pietre de construcţie pentru un edificiu personal mai inte163 grat. Opusul apărării este deci înfruntarea. Persoana nevrotică s apară mai mult şi înfruntă mai puţin. La personalitatea sănătods° predomină, de obicei, înfruntarea. înainte de Freud, mulţi filozofi au fost preocupaţi de tendinţeU i umane de a evita sau de a înirumuseţa lipsurile — printre ei'au fost Hobbes, Nietzsche, Bentham — dar lui Freud îi revine merituj de a fi înscris pentru totdeauna acest capitol în ştiinţa psihologje; Care e esenţa acestui motiv autoprotector râspîndit ? Filozofjj mai vechi aveau obiceiul să spună „Autoapărarea este cea mai veche lege a naturii" sau „Oricum am denumi tiranul conducător eui este factorul hotărîtor". Pentru Freud este o problemă a' ego-ului care se apără împotriva anxietăţii. Dintre psihologi Koffka vorbeşte despre „o forţă care propulsează ego-ul în sens ascendent".16 McDougall consideră că în centrul fiecărei personalităţi se află un sentiment de respect pentru sine care joacă „cel mai puternic şi mai răspîndit rol în viaţa superioară a omului"."■, Psihanaliştii vorbesc de „narcisism fundamental". în capitolele anterioare am acordat un rol important „respectului pentru sine", deşi am subliniat că el este numai unul din funcţiile centrale ale personalităţii. Care sînt cîteva din strategiile principale ale apărării egoului ? Pe drept, Freud acordă primul loc reprimării. Reprimarea. în mod frecvent individul împiedică manifestarea conştientă a dorinţelor şi gîndurilor dezagreabile. „Tot ceea ce este contradictoriu în raport cu tendinţele dominante ale personalităţii conştiente, cu dorinţele, năzuinţele şi idealurile ei şi tot ceea ce ar tulbura buna părere pe care cineva doreşte s-o aibă despre sine poate' fi reprimat"18. Reprimarea ocupă primul loc în enumerarea noastră pentru că toate celelalte mecanisme de apărare par să depindă de ea într-un fel sau altul. Dacă toate dorinţele, amintirile şi conflictele noastre ar fi pe deplin accesibile conştiinţei noastre, în mod normal ard folosi mai curînd înfruntarea decît apărarea. Tocmai deoarece considerăm înfruntarea prea dificilă recurgem la reprimare. Şi cmd adevărata natură a conflictului nu mai este clar înţeleasă sîntem gata pentru noi strategii de autoînşelare. Pentru a lua un exemplu, decanii şi preşedinţii de departamente din colegii sînt adesea uimiţi de numărul mare de studenţi deficitari din punctul de vedere al pregătirii uni^ 16 K. Koffka, Principles of Gestalt psychology, New York, Harcourt, Brace. 1935, pp. 670 ff. 17 W. McDougall, Energies of men, New York, Scribner, 1933, p 23j18 F. Alexander, The medical value of psychoanalysis, New York, Norton, 1932, p. 79. 164 versitare, care „uită" că au primit scrisori de avertizare în legătură cu munca lor din colegiu. Pentru ei ameninţarea eliminării din colegiu este neplăcută şi lucrul cel mai simplu de făcut este să reprime gîndul ei.

„Uitînd" comod ameninţarea, studentul e liber să se distreze şi, de asemenea, să-şi reconstruiască respectul faţă de sine într-o varietate de mo-' dalităţi minore. El îşi poate scuza eşecurile anterioare, blama instructorii şi raţionaliza lenea — pînă cînd realitatea tragică îl ajunge în final din urmă. Chiar dacă el nu a uitat cu adevărat avertismentul, cel puţin i-a redus importanţa şi s-a asigurat pe sine că acesta se datorează unei cauze care nu îi aparţine. Negarea. Chiar dacă cineva nu uită în mod real o ameninţare, totuşi îi poate nega existenţa.19 Un exemplu obişnuit se produce după aflarea bruscă a unei catastrofe sau a unei pierderi ireparabile. E convenabil să spunem şi să credem, cel puţin pentru moment „Nu poate fi adevărat". Unui copil de trei ani i s-a spus că mama sa va mai avea un copil. Gelozia i s-a trezit şi copilul a spus : „Nici un copil" şi a repetat aceste cuvinte multe săptămîni. Cînd copilul s-a născut, el a continuat să-i omită prezenţa şi a ţinut-o cu cîntecul său „Nici un copil, nici un copil". Să revenim la teoria reprimării. Uneori încercarea de a reprima este ineficientă, dar alteori reuşeşte. în nevroze ea este ineficientă căci provoacă un comportament forţat şi neînţeles. Dar există un alt tip de reprimare care este în întregime benign, slujind bine funcţia normală a înfruntării. Zilnic suprimăm în rnod deliberat mult material, îndepărtînd ceea ce nu este folositor şi ceea ce nu se potriveşte cu stilul «de viaţă pe care l-am ales — şi nu suferim consecinţe negative. Un experiment ilustrează acest fapt, McGranahan şi-a prevenit subiecţii că vor primi un şoc electric dacă spun numele unei culori într-un test asociativ verbal. Unei persoane care nu-şi putea inhiba tendinţa de a spune „verde" la cuvîntul stimul „iarbă" i s-a transmis un şoc neplăcut. Experimentatorul, prin chiar natura instructajului său negativ, invita de fapt la un set mental pentru culoare, dar totodată cerea subiecţilor să reprime acest set. Majoritatea subiecţilor 19 A n n a Freud, The ego and the mechanisms of defence, New York, Univ. Press, 1946, cap. 7. 165

nu au întîmpinat dificultăţi în îndeplinirea sarcinii. Ei au su-primat setul de culoare adoptînd un set de nonculoare. Astfel, ei s-au putut regla să dea termeni supraordonaţi, sau sinonime, sau antonime. Adoptînd un set mental sigur, ei au evitat setul periculos şi nedorit. L-au reprimat, şi reprimarea a fost spre binele lor.20 Ei au scăpat de şoc. Totuşi, alţii nu au putut suprima efectiv ideea interzisă de culoare, chiar dacă au fost pedepsiţi în mod repetat prin administrarea unui şoc neplăcut. Atunci, reprimarea este procesul de excludere din conştiinţă, total sau parţial, a unei situaţii conflictuale. (Dacă procesul este deliberat, ca în acest experiment, vorbim de suprimare ; dacă nu e deliberat, de reprimare). Suprimarea sau reprimarea este benignă atunci cînd serveşte interesele înfruntării prin înlăturarea unor impulsuri şi amintiri nesemnificative şi nedorite. Totuşi, uneori, după cum am văzut, înlăturarea nu este sănătoasă ; impulsurile şi amintirile suprimate continuă să tulbure personalitatea. Coşul de hîrtii aprins nu "p"oate fi pus în siguranţă într-un dulap şi apoi închisă uşa.21 Raţionalizarea. Termenul raţionalizare se aplică în sensul larg la orice formă de autoînşelare.22 Este o absurditate a limbii engleze faptul că termenul semnifică opusul lui „raţional" sau „raţiune". Raţiunea este capacitatea de a modela credinţa şi conduita cuiva îm aşa fel încît să fie în acord cu cunoştinţele sale despre lume, iar dacă cunoştinţele sînt insuficiente, constă în capacitatea de a dobîndi mai multe cunoştinţe referitoare la problema respectivă. Raţiunea adaptează impulsurile şi credinţele la lumea realităţii, raţionalizarea adaptează ideea cuiva despre realitate la impulsurile şi credinţele sale. Cum a spus cineva, raţiunea descoperă temeiuri reale, raţionalizarea temeiuri bune pentru ceea ce facem. 20 D. V. McGranahan, A criticai and experimental study of repres-sion, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1940, 35, 212—225. Vezi şi L. B e 1 m o n t, H.' G. B i r c h, Re-individualizing the repression hypothesis, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1951, 46, 226—235. 21 Deşi Freud însuşi a fost preocupat mult mai mult de reprimarea ineficientă şi nesănătoasă decît de cea benignă, el nu neagă posibilitatea ca dorinţele neplăcute să poată fi „în mod real distruse sau anulate". Nu orice impuls persistă în inconştient. Vezi E. Jones, The life and work of Sigmund Freud, New York, Basic Books, 1957, III, 259. 22 Termenul a fost utilizat prima dată în 1908 de Ernest Jones, Raţionalization in every-day life, în „J. abnorm. Psychol.", 1908, 3, 161—169-Totuşi, procesul însuşi a fost recunoscut sub mai multe nume : născociri şi aberaţii (Bentham), ideologie (Mannheim), derivaţii (Pareto), ipocrizie (Le Dantec), mit, folclor,

legende şi altele. Vezi G. W. A11 p o r t, Historical background of modern social psychology. în G. Lindzey (Ed.), Handbook of social psychology, Cambridge, Mass., Addison-Wesley, 1954, voi. I, cap. !• 166 Într-un experiment subiecţii au fost confruntaţi cu păreri puţin măgulitoare despre ei înşişi. O dată li s-a spus că un străin a emis o judecată severă despre ei, altădată un prieten. Cîţiva oameni au luat această informaţie în sCris şi au meditat mult dacă nu ar trebui să-şi revizuiască propriile lor judecăţi despre ei într-o direcţie mai modestă. Dar cel mai adesea ei şi-au salvat reputaţia prin raţionalizare. Străinul, au spus, „nu se pricepe să judece oajnenii" sau „nici nu mă cunoaşte". Prietenul a dat mai mult de furcă ; dar unii au pretins că „el nu ar fi putut spune asta" sau „de fapt el a vrut să spună altceva". După un timp, mulţi subiecţi şi-au deformat amintirile despre ceea ce a spus prietenul şi au raportat că judecata era mai favorabilă decît fusese în realitate23. Raţionalizarea se întinde de la trivial la grandios. Din impuls sărim să justificăm faptele noastre rele. Cum spunea Emerson „neea ce numim păcat la alţii pentru r,n\ ^ţp experiment". Irita-bilitatea sau lenea noastră sîntem gaca să ie punem pe seama căldurii sau a umezelii. Cînd copilul nostru sparge fereastra unui vecin minimalizăm fapta, numind-o o „prostie copilărească". De nenumărate ori pe zi găsim căi de a apăra buna noastră părere despre noi şi despre familiile noastre La un nivel mai complex construim închipuiri şi ideologii complicate. După Lotze, convingerile filozofice ale unui om sînt de cele mai multe ori o încercare de a justifica o concepţie fundamentală asupra lucrurilor, adoptată de timpuriu o dată pentru totdeauna în viaţă. Credinţa în inferioritatea înnăscută a negrilor este o raţionalizare comodă pentru albii al căror respect pentru sine şi avantaj economic depind de menţinerea negrilor „la locul lor". Un istoric a mers atît de departe incit a spus că aproape toate scrierile trecutului în domeniul ştiinţelor sociale, politicii şi eticii .„pot fi date la o parte de generaţiile viitoare ca fiind, în special, raţionalizări" ,24 Dar această direcţie de gîndire devine primejdioasă. A reduce întreaga teorie la raţionalizare înseamnă a tăia tuturor craca de sub picioare. Este teoria lui Darwin despre supravieţuirea celui *mai apt o simplă raţionalizare a concurenţei economice îndîrjite din secolul al nouăsprezecelea ? Nu este psihologia freudiană nimic mai mult decît o raţionalizare a vieţii sale „decadente, fixată pe sex ?" A fost accentul pus de Kant pe rolul raţiunii numai o fugă comodă de lipsa sa de succes în viaţa emoţională şi activă ? Se poate admite că gîndirea este adesea tendenţioasă fără a conchide că ea nu are niciodată o validitate obiectivă. Raţiunea transcende raţionalizarea ; funcţia sa este să distingă falsul de adevăr ; şi dacă nu credem 23 O. J. H a r v e y, H. H. K e 1 le y, M. M. S h a p i r o, Reactions to unfa-vorable evaluations of seif made by other persons, în „J. Pers.", 1957, 25, 393—411. 24 J. H. Robinson, The mină in the making, New York, Harper, 1921, P. 47. 167 acest lucru nu putem spera să elaborăm o ştiinţă a psihologiei t— Sau orice altceva.. Raţionalizarea este desigur obişnuită cu gîndirea umană dar rolul ei nu trebuie exagerat. ' Proiecţia. Importantul mecanism de apărare al proiecţiei este un tip special de raţionalizare. Ea este în esenţă forma de auto-amăgire prin care se atribuie propriile gînduri, dorinţe şi defecte dezagreabile unei alte persoane. Dacă putem acuza_pe......alţii sint^ salvaţi „de la djureregjjlg, a.,ne. acuza, pe noi înşine. Ne simţim oarecum virtuoşi şi liberi de păcat cînd vorbim comod despre propriile noastre defecte la alţii. Spun eu minciuni ? Bine, uită-te la Tony Este un mincinos inveterat ! Ichheiser a numit această formă particulară de proiecţie • ifflfififlfflgB......lUvttwfcUi'Mn Celălalt are impulsuri negative, la fel am şi eu ; dar datorită proiecţiei văd numai paiul din ochiul lui'şi nu bag de seamă bîrna dintr-al meu.25 Uneori, desigur, celălalt nu are nici măcar un pai — este în întregime inocent. Totuşi eu pot „vedea'* eşecurile mele la el. Un exemplu extrem ar fi persoana psihotică care crede că toţi, cu excepţia lui, sînt nebuni. Un exemplu mai obişnuit este bîrfa neîntemeiată care nu spune nimic adevărat despre victimă, ci o mul- . ţime de lucrări despre conflictele interne ale clevetitorului. în j2JC2i££iîS_^222L2lS2M22iaifl nu atribuim propriile noastre stări mentale altora, ci mai curînd le atribuim motivele şi comportamentul care ar explica (sau ar completa) propria noastră suferinţă.26 Copilul timid crede că cîinele, sau copilul vecin, sau chinezul care spală rufe, au planuri agresive împotriva lui. Paranoicul crede că ceilalţi completează distrugerea lui. Prin proiecţia complementară frica, vina sau grijile noastre primesc o „explicaţie". Mă simt deprimat ? Ei bine, e din cauză că ceilalţi oameni nu mă tratează corect. Deplasarea este o formă specială de proiecţie. Un muncitor nemulţumit este foarte iritat de maistrul sau, dar el nu poate nici să se răzbune, nici să înfrunte direct situaţia ; şi atunci seara îşi varsă necazul asupra soţiei şi .copiilor săi. Umilinţele înmagazinate* pentru înfrîngerea din primul război mondial, precum şi o mulţime de dezordini sociale şi conflicte personale a dus Germania nazistă la a face din evrei ţapi ispăşitori. Este deosebit de interesant că lista de acuzaţii a lui Hitler împotriva evreilor conţinea chiar şi pe acelea de care el însuşi era vinovat (sete de putere, propagandă în favoarea războiului, perversiune sexuală). Prejudecata faţă de grupările minoritare, ia adesea forma acuzării evreilor, negrilor, politicienilor —■ aproape a 25 G. Ichheiser, Projection and Ihe mote-beam mechanism, în „J. d°~ norm Soc. Psychol.", 1947, 42, 131—

133. 26 Cf. G. W. Allport, The nature of prejudice, Cambridgc, Mass.. Addison-Wesley, 1954, cap. 24. 168 oricărui grup — pentru frustraţiile din propria noastră viaţă. Pare mai uşor să-i acuzi pe ei, decît să descoperi si să înfrunţi adevăratele 1 71 cauze/' Fixaţie şi regresiune. Un mecanism de apărare destul ide frecvent constă în a evita asumarea vîrstei adevărate. Nimeni nu aşteaptă mult de la un sugar, un copil sau un tînăr. Şi astfel copilul poate rămîne infantil, tînărul copilăros şi adultul adolescent' in privinţa comportamentului. Această urmă infantilă trădează o încercare de a ocoli responsabilităţile adecvate vîrstei respective. In momente de criză unii oameni regresează. Soţia care consideră viaţa conjugală prea aspră se poate întoarce la mama sa. Soţul nu îndeajuns de matur etalează în faţa soţiei virtuţile mamei lui ca bucătăreasă, gospodină, consolatoare. Accesele de mînie la adult sînt în esenţă regresive. Neurastenia (infirmitate obişnuită), de asemenea, poate fi o autoapărare regresivă. Dacă sînt bolnav nimeni nu poate aştepta de la mine să-mi înfrunt problemele ca un adult. Infirmitatea imaginară devine astfel o apărare sigură. Formarea reacţiei. Formarea reacţiei este o formă suplimentară de apărare. Pentru a ascunde sursa conflictului faţă de alţii şi chiar faţă de sine însuşi, persoana poate pretinde în mod hotărît exact opusul a ceea ce simte. Nu îşi urăşte odrasla, ci o iubeşte pasionat ; nu este temătoare, ci o psrsoană neînfricată şi aventuroasă. îngâmfarea extremă poate reprezenta formarea unei reacţii' pentru a ascunde impulsuri desfrînate. O mamă căreia îi displace copilul ei poate e°ec-tiv să-1 sufoce cu devotamentul ei. „De obicei formarea unei reacţii este marcată de ostentaţie extravagantă — persoana protestsază prea mult — şi de constrîngere."28 Sublimarea. In teoria freudiană procesul prin care impulsurile instinctuale reprimate se exprimă prin canale acceptabile din punct de vedere social şi personal este denumit sublimar". întrucît sexualitatea şi agresivitatea adesea nu pot fi exprimate direct, ele râmîn ca „dorinţe inhibate" şi caută ieşiri prin substituire. Devenind soră medicală, o femeie îşi poate sublima dorinţa de maternitate ; liderul unui club de băieţi poate să-şi sublimeze prin această activitate homosexualitatea reprimată ; un chirurg îsi sublimează sadismul reprimat tăind oameni într-un mod aprobat social. Poetul consideră că el poate „mesteca şi suge versuri frumoase" în loc de sînuî mamei. Psihanaliza spune că asemenea interese *ulte sînt „substituiri transparente" pentru dorinţele adevărate (dar inconştiente) pe care individul le găzduieşte. 17 Ibid, cap. 21. 28 Ha 1,1, Lindzey, op. cit., p. 50. Nota 11, supra. 169

Deşi pot exista cazuri rare (nevrotice) care se potrivesc cu Q asemenea formulare, doctrina sublimării merge cu implicaţiile pre^ departe. Ea implică faptul că toate dorinţele noastre mature nu sîn| nimic mai mult decît un „paravan" pentru dorinţele instinctual^ reprimate. Procesul primar rămâne mai presus de orice, structuri id-ului nu se schimbă niciodată şi ceea ce considerăm ca o persoană matură socializată este ceva mai mult decît un lup îmbrăcat y blană de oaie. în capitolele 9 şi 10 voi pleda mai departe împotriva acestei imagini false a motivaţiei adulte.29 Compensarea. Conceptul de compensare, pe care l-am discutat mai înainte, este adieri an şi freudian. Totuşi, el coincide parţial cu prezenta discuţie despre mecanismele de apărare. Compensarea este o măsură de neutralizare luată împotriva sentimentelor de inferioritate ale unei persoane. Totuşi, unele compensări fac parte clar din categoria înfruntării. Demostene orator, Roosevelt cavalerist, imigrantul care devine milionar sînt toate exemple de corn-pensare prin înfruntare. Tînărul neatletic care substituie creierul muşchilor manifestă, de asemenea, înfruntare mai curînd decît apărare. Dar multe compensări sînt cazuri veritabile de apăr an a ego-ului. Visele în stare de veghe, fanfaronada şi lăudăroşenia, raţionalizările de tip struguri acri şi lămîie dulce, infirmitatea neurastenică pot fi considerate corect atît compensări, cît şi exemple de apărare a ego-ului. Rezumat Există modalităţi variate de a concepa structura personalităţii în straturi sau niveluri. Această abordare a fost la modă în special m teoriile germane postbelice. Majoritatea teoriilor despre straturi, dar nu toate, postulează un nivel mai puţin stabil al conştiinţei şi controlului conştient, diferite niveluri intermediare; (de exam-plu, sub —

proiecţie. 29 Pentru o analiză mai detailată a conceptului de sublimare vezi G. New York. Personality : a psychological interpretation. Aceste concepte sînt valoroase în înţelegerea strategiilor noastre de ocrotire a respectului pentru sine. Hoit. CAPITOLUL 8 Cultura. trad. Un vienez nu seamănă cu un vietnamez şi ambii nu seamănă cu un veneţian. A11 p o r t.sînt rareori asemănătoare. Doctrina sa se oferă ca un sistem psihologic fundamental pentru toţi teoreticienii personalităţii. Este o problemă serioasă dacă concepţia lui despre sexualitate poate fi extinsă cu justeţe atît de mult. există o discontinuitate între mecanismele de echilibrare şi dezechilibrare. rol „CULTURA BEALĂ" ŞI „CONCEPTUL DE CULTURĂ" « CULTURĂ ŞI PERSONALITATE » ACULTURAŢIA COPILULUI e PERSONALITATEA DE BAZA c SITUAŢIA « ROLUL » SCHIMBAREA SOCIALA CATASTROFICĂ « STRUCTURA INDIVIDUALA ŞI STRUCTURA COLECTIVA » REZUMAT 1 oată lumea admite faptul că cultura este foarte importantă în formarea personalităţii. ca şi al amintirilor îngropate şi neadmisibile. Un fermier american puritan are puţine asemănări cu un beatnik dintr-un cartier artistic. „Personalitatea nu poate fi extrasă din cadrul ei (cultural) decît printr-un gen • Cetăţean alb sud-aîrican de origine olandeză. B. în majoritatea societăţilor fiecare bărbat şi femeie este îmbrăcat îm . Persoanele normale le utilizează mai puţin şi adesea le corectează manifestările prin intuiţie personală şi umor. Personality dynamics. prin natura ei este un slujitor al id-ului. Cînd ele sînt dominante. Deşi există o continuitate a simptomelor între normal şi anormal.). Personalitatea unei stele de cinematograf şi cea a unei învă-^ ţătoare . Mulţi psihanalişti s-au îndepărtat de la acest accent unilateral şi au introdus o „psihologie a ego-ului". Fiecare persoana născută în America. Viaţa conştientă a unei persoane. este o problemă serioasă dacă inconştientul e încărcat atît de exclusiv. 185. 356—362. Pentru a stabili acest punct am considerat necesar să arătăm că normalitatea şi anormalitatea nu sînt guvernate de aceleaşi procese de dezvoltare. avem dc-a face cu o viaţă grav tulburată. dar sînt permise o mulţime de accente şi grade de îndemînare. regresie şi formarea reacţiei. W. negare. Sappenfield. căci ea atestă o concepţie filozofică cutezătoare despre natura omului. deplasare. cu impulsuri antisociale şi gînduri distructive. Deşi prescrie limite pentru comportamentul personal şi linii mari de orientare pentru personalitatea în dezvoltare. Sublimarea este un concept cu o valoare îndoielnică. Cultura reală este flexibilă. p. Un culegător de bumbac negru este diferit de un profesor negru. Ca răspuns la această critică SappenfieW argumentează că concepţia lui Freud despre sexualitate poate fi larg interpretată pentru a acoperi toate exemplele de cathexis pozitiv (satisfacerea persoanei ca întreg) şi că în acest sens toate formele de motivaţie adultă sin sublimări autentice. raţionalizare. susţine el. De asemenea. aculturaţiei face din organismul uman o persoană". precum îl descrie Freud. Un aborigen australian . ea permite un grad mare de libertate. va jicidejpacientul" i_ La pagina 36 am văzut că ţftip de definiţie consideră personalitatea drept „latura subiectivă a culturii". Influenţa culturii este atît de indiscutabilă. 1937. Pentru a accepta şi utiliza aceste ajutoare nu avem nevoie să subscriem la întreaga dogmă freudiană privind structura şi motivaţia. Freud ne-a oferit o analiză utilă a mecanismelor. Este chiar mai îndrăzneaţă. deşi ni se par excesiv de zeloase. Citim multe afirmaţii cu acest conţinut : „In afara vieţii socioculturale există organisme sau ego-uri psihobiologice dar nu persoane". teoria freudiană pare să corespundă cel mai bine cu anumite tipuri de tulburări nevrotice. Ar putea cineva confunda un african cu un ajrikaner* ? Chiar şi diferenţele din cadrul subcult'urilor determină. de apărare a ego-ului : reprimare. Rinehart and Winston. R. de exemplu. vorbeşte limba engleză. Critica teoriei lui Freud este îndreptată în principal împotriva imaginii ego-ului relativ pasiv. pp. dar nu corespunde ca formulă pentru personalitatea sănătoasă. New York.nu ar putea avea o personalitate identică du cea a unui om de afaceri ame-„>trican. Knopf.sau pre-conştientul) şi un strat inconştient considerat ca fiind sediul forţelor vitale instinctuale. nu are energie proprie . vorbitor al limbii kaans. 1954. Aceste afirmaţii culturaliste entuziaste sînt merituoase. la cele nevrotice şi psihotice. situaţie. dialect al limbii olandeze vorbit în Republica Africa de Sud. fixaţie. mari diferenţe în ceea ce priveşte personalitatea. Mecanismele de apărare a ego-ului sînt prezente la toate personalităţile. în general. 170 Cea mai faimoasă dintre teoriile straturilor este cea a lui ^x include nu numai o teorie a structurii personalităţii yt ci şi o teorie a motivaţiei extrem de influentă. La persoanele normale mecanismele de echilibrare sînt predominante . „Factorul. îneît unii autori o consideră ca fiind factorul cel mai important. 172 ap chirurgifi-jgarg. nu. „Cultura reală" şi „Conceptul de cultură" Este esenţial să observăm o distincţie trasată de Linton2.

Este1 adevărat că pentru unele societăţi conceptul de cultură e mai aproape de cultura reală decît în alte societăţi. chiar şi cele mai mici amănunte ale etichetei nunţii sînt stabilite. cuini să satisfacem (fără a jntra în conflict cu semenii noştri) nevoile de hrană. Viking Fund. le dăm farfurii şi căni individuale la masă. De asemenea. în societăţile primitive rigide. excreţie. dar cel puţin disponibile. nlOarte. dar care induce în eroare. 1945. să luăm acele evenimente care se produc prea rar pentru ca individul să beneficieze de ele dintr-o experienţa personală. Aşa-raumiteie societăţi primitive. Ea este un proiect preelaborat de viaţa. iar unii pot fi complet lipsiţi de o asemenea credinţă). Certificatul de căsătorie. Cultura îi oferă soluţii depozitate — nu totdeaun. o etică sau o religw cuprinzătoare.. nu este imaginea în oglindă a modelului cultural mediu. . 1949. de exemplu. în măsura în care priveşte studiul personalităţii individuale. crede în vrăjitorie (dar inteinsitatea credinţei variază de la persoană la persoană. New York. Spunem că America preţuieşte democraţia (dar o mulţime de practici sînt nedemocratice).. Linton. Dar cu timpul cultura devine şi un „mod de viaţă". plini ceremonia. modal. relaţii de asociere cu ceilalţi. antropologul. spunem noi. El se căsătoreşte în mod obişnuit numai o dată în viaţ^ Formula pentru căsătorie (şi impunerea monogamiei) sîn't pregătite pentru el. "aşadar. Dorim ca ei să devină diferiţi de alţii — dar nu prea diferiţi. pun. pretestate pentru multe din problemele Jte-viaţă. orice „concept de cultură" este o suprasimplificare. Soluţiile trec de la o generaţie la alta. ea îndeplineşte această funcţie. S m i t h ţEd). M. Pe scurt.a exacte.public. p. Nici un indiv. S a r g e n t. Atunci. sociologul vor pune accentul în mod legitim pe conceptul ^e cultură. 17. Spunem că cultura germană este eficientă tehnologic (dar în realitate mulţi indivizi germani nu sînt). Cultura le determină modul în care vor considera 'l respectiv cu o orientare superstiţioasă sau cu una ţifică. pe ei îi interesează sistemul culturii ca atare. în modelul occidental accentul este pus pe individualitate. el nu ar putea elabora o ştiinţă. 173 înşelător din punctul de vedere al psihologului. modul italian sau modul american de viaţă. soluţii gata elaborate. paturi separate. In unele ţari fiecare copil este obligat să urmeze şcoala pentru o perioadă minimă de timp. E greu de presupus ca un copil să inventeze pe baza propriei sale experienţe de viaţă o limbă sau o schemă de tratament medical . In acest caz special o trăsătură modală a conceptului de cultură occidentală (care preţuieşte individualitatea) se leagă strîns de libertatea culturală reală existentă. conceptul de cultură şi cultura reală nu sânt prea îndepărtate una de cealaltă. Cultură şi personalitate Cultura modelează personalitatea mai ales pentru că oferi. Apple-Con-Century-Crofts. Cultura Navaho. Ea relevă cum să manevrăm nevoia noastră de recreere şi de respect pentru sine. pp. The cultural background of personality. indieîndu-ne. deşi el o poate continua cu mult peste această perioadă.. practic. Desigur. Istoricul. W. dar în realitate nu fiecare personalitate corespunde modelului. haine diferite. El ne spune numai ce este obişnuit. Interesul lor nu e legat de soarta unui individ singular. 2 R. Distribuim copiilor locuri separate la şcoală (şi ny o bancă colectivă) . Dorum (şi avem nevoie de) modul Hopi. Un alt ^ crnplu : majoritatea oamenilor văd o eclipsă totală de soare cam ' dată în viaţă.Nu ar fi prea exact să spunem că o cultură este numai un set de invenţii destinate nevoilor individuale. New York. Totuşi. 46. Rezultatul este. Culture and 'personality. există în mod electiv o răspîndire largă a unei conduite acceptabile în cadrul tiparului cultural. In parte cultura este un set de invenţii care au apărut în diferite părţi ale lumii (sau la subgrupe de populaţii) pamtru a :aCC viaţa eficientă şi inteligibilă pentru muritorii caTe luptă cu aceleaşi probleme fundamentale ale vieţii : naştere. La . este adevărat că „cultura" pe care etnologii o descriu este aproape invariabil o suprasimplificare a faptelor — justificabilă pentru anumite scopuri. crearea numai a unor asemănări largi şi aproximative intre diferiţii membri ai aceleiaşi culturi. Noi sjJ tem modelaţi de cultura reală şi nu de imaginea distilată de$pjT cultură a antropologului. adică. Această distincţie are o mare importanţă. E adevărat că în cultura reală el are oarecare 174 ştiinţ I rbertate de alegere. dar numai în cadrul cultural permis. Pentru supravieţuirea unui sistem sociocultural individul particular nu este important. Şi totuşi pentru psiholog individul este important în Primul rînd. creştere. Ajungem să iubim practicile şi valorile şi interpretările pe care le-am învăţat din cultura noastră. El dă esenţa unui model.. accentul pe solidaritatea tri! bală. în timp ce oamenii e «ase şi mor. A aplica această imagine direct oameni lor înseamnă a falsifica diversitatea personalităţii constatată întrJ singură cultură. uniformitatea comportamentului şi supunerea strictă fată de formele culturale în mai mare măsură decît o fac societăţile de tradiţie occidentală. deşi este permisă libertatea de alegere personală a veşmintelor. căsătorie. El trebuie să se bazeze pe experienţa rasei sale. aspiraţia pentru sănătate. bunăstare şi semnificaţie. De exemplu. Conceptul de cultură nu acordă atenţie seriei de conduite acceptabile. 41 f. o societate sau o cultură merge înainte. autorităţile care pot înde. Cultura are un răspuns (uneori numai făcut la repezeală) pentru fîicare întrebare care poate fi pusă. comun. de exemplu.' Conceptul abstract de cultură pare îndepărtat şi chiar 1 Aceste enunţuri pot fi urmărite în S. şi durerea noastră pentru o pierdere ireparabilă. S.

prizonierii culturii lor. pe de altă parte. dar ele violează clar modelul cultural originar. El *>ate.4 Putem ilustra aceste stadii referinldune la un model culcai familiar — scrisul : Un copil de şase ani va copia laborios litere sau cifre cît poate de exact din manual sau după modelul de pe tablă al învăţătorului. Aculturaţia copilului Nou-născutul uman nu ar putea supravieţui dacă el ar depinde de instinctele şi aptitudinile sale. Forma literelor. Personality in nature. 2) reacţia împotriva modelului. Este interesant de amintit că Mahatma Gandhi a susţinut multe valori culturale hinduse şi le-a predat cu credinţă.. Majoritatea dintre noi ne aflăm Snjtre extreme. în ceea ce priveşte scrisul. deviază îa practică şi în gîndire de la modelele culturale şi se conformează numai în limitele necesare. în reviste ilustrate. Un pui de maimuţă se poate agăţa tenace de mama sa neglijentă în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. printre alte lucruri. o oopie ade~ vărată a modelului. ati. Producţia sa grafică nu are în mod virtual individualitate. cele exterioare ale personalităţii {pagina 150). Deoarece copilul mic are puţine resurse înnăscute pentru su-/ pravieţuire. 1953. înclinaţia. Oricine cunoaşte „realismul moral" rigid al copilului între aproximativ cinci şi zece ani. în ziare. conform temperamentului şi simţului eului său. ele îi sînt o a doua natură. somn. Nu e nevoie ca toate aceste experimentări să fie conştiente. Copiii sînt. stilul grafic se stabilizează şi apoi se produce ceea ce Revers numeşte un „model cultural reviI zuit" — adaptat individualităţii persoanei. Aceleaşi stadii sînt observate virtual în toate domeniile vieţii. ^ay. Desigur. El începe de timpuriu să înveţe valorile culturii sale. ci în. poate deveni motivaţională în viaţa noastră. Ajungem să ne spunem nouă înşine. Astfel. Spre pubertate începe să apară adevărata individualitate în scris. 175 . De acum copilul a luat m stăpînire formele culturale . O valoare culturală este un mod de viaţă considerat dezirabil de majoritatea membrilor unei societăţi. desigur. Desigur. la radio şi televiziune. El este dependent. El începe să-şi ia libertate faţă de ele (totdeauna în cadrul unor limite). el devine un conformist perfect. ceea ce pare să se întîmple este %>tul că individul. Mur-a D i d l N y . copilul creşte „din interior" (nu există altă modalitate de a creşte). modul italian sau modul american de viaţă. Dacă puiul atîrnă destul de mult timp de ea. H. dar modelele pentru învăţare îi sînt toate exterioare. Dar nou-născutul uman nu poate nici măcar să se agate. M. society and culture. el este. Situaţia din familie. unii sînt total neadaptaţi şj rabeli. In termenii culturii reale. Vezi. D. în mai mare măsură decît orice alt tip de organism. 3) o încorporare a 176 ■ odelului revizuit ca un atribut de primă calitate a personalităţii ature. fiecare joc trebuie jucat conform regulilor . Treptat ea devine o valoare ne. de asemenea. 20. Adolescentul începe să pună sub semnul întrebării. Foile scrise de pe băncile din clasă sînt aproape toate asemănătoare. Multe dintre ele sînt predate în mod repetat — acasă. scrisul îi devine negativist în raport cu cultura. autodisciplina prin yoga. Individualizarea şi revolta apar ulterior. Poate că e vorba numai de propriul nostru concept de cultură pe care îl avem în minte cînd spunem că ne place modul Hopi. de bunăvoinţa şi ajutorul altora. un prizonier complet dependent de cultura sa.n-gînd o iliziibilitaite desăvîrşită. să considere că aproape toate trăsăturile i se potri3 Capitolul 10 dezvoltă teoria autonomiei funcţionale. cel puţin acele trăsături pe care le „interiorizăm". alege din „seria tolerabilă" permisă de propria cultură trăsăturile Care se potrivesc cel mai bitne cu propriul său stil de viaţă.început cultura este un instrument care ne instruieşte şi ne satisface necesităţile. conştiinţa tribală (de tip „trebuie") domneşte suverană. spiritul de revoltă al adolescenţilor în raport cu obiceiurile părinteşti şi sociale. Uneori. nu vrem să spunem că fiecare trăsătură a fiecărei culturi ajunge să fie iubită de membrii săi. practicile economice şi prescripţiile pentru hrană. Dar s-a opus energic culturii indiene în ceea ce priveşte fastul costisitor şi sistemul castelor. cultura noastră. el poate primi atenţia de care are nevoie. limba pe care o învaţă. înfloriturile îi sînt proprii. de asemenea. religia transmisă cultural. Scrisul este numai un exemplu al compromisului diintre supunerea culturală şi integritatea individuală la care ajungem cu toţii. în sfîrşit. cap. industria casnică şi altele. deşi la o vîrstă mai mică o acceptase ca . Multe practici rămîn deprinderi periferice pentru persoană. pietatea tradiţională. Mama execută practicile culturale în interesul nevoilor copilului. excreţie —■ toate impun exigenţe culturale. avîndu-şi sediul nu în straturile centrale. "orothy Lee. Fiecare cunoaşte. dacă este aşa. Knopf. Fiecare poveste trebuie -spusă în acelaşi mod „corect" . Revers propune să considerăm procesul de acculturaţie ca producîndu-se în trei stadii : 1) adoptarea modelului cultural. Kluckhohn. Schneider. iar dragostea şi (credinţa pentru cultura noastră constituie un prim motiv autonom a cărui forţă o simţim cel mai adînc cînd sîntem lipsiţi de sprijinul cultural3. Printre acestea era visul independenţei Indiei. la şcoală. New York. spre deosebire de alte organisme. Mulţi oameni. „Acesta este singurul mod în care pot trăi'f. Nici un copil nu poate scăpa de moştenirea comună. E adevărat. Este important de observat că adaptarea modelelor culturale se produce în principal în primii ani de viaţă. la biserică. şcoala. A. Are basic needs ultimate ? In C.

religia tradiţională este un fapt al sistemului cultural. O analiză mai detailată ar trebui să ia în considerare această distincţie. 26—36. tate dată ei învaţă aproximativ aceleaşi modalităţi culturale (dar niciodată exact aceleaşi). New York. Copiii se plimbau peste tot. 1948. u. New York. duce la generalizarea faptului că America are o cultură „centrată pe copil". Fără a argumenta în favoarea vreuneia din cele două practici culturale. rev. Toward a general theory of act^o> Cambridge. P a r s o n s. copiii învaţă cultura lor (definită astfel încît să ting seama de variabilitatea „reală" care se produce). Găsirea propriei identităţi individuale este mai importantă decît conformarea la tradiţie. McGraw Hill. I. 1 timp ce interacţiunea dintre preoţi şi credincioşi într-o parohie dată comp1 un sistem social. tu vei citi o carte. f. reprimaţi. experienţe similare vor tinde să producă personalităţi similare în cadrul culturii. Şi într-o socie. 2 177 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 178 spun adesea că americanii îşi lasă nesupravegheaţi copiii. Sistemul cultuTw conţine practici şi valori tradiţionale care afectează persoanele. Psychol. şi mici.5 Am vorbit ca şi cum cultura ar fi o succesiune uniformă de influenţe ce acţionează la fel asupra tuturor membrilor unui grup. cap. şi d. personalitatea. căci chiar în cadrul unor comutaţi strîns unite influenţa poate varia. 5 Aceste stadii sînt descrise pentru sentimentul religios în G. Psychology of personality. a culturii si a imaginii de sine. Ajungînd pe puntea noului vas a întîlnit o indicaţie vizibilă : „Interzis accesul clinilor şi copiilor în acest salon". S h i 1 s (Eds. 1950.. J Revers. 1959. Acest mic fragment de practică culturală. A. aceasta este o problemă extrem de subtilă. în timp ce interacţiunea persoanei cu ceilalţi în îndeplinirea acestor valori creează sisteme sociale. primesc in^ fluenţe sociale diferite. este. 'W. 18 şi 19 . 1. Sinnbilder menschli-(!len Seins. Părăsind Statele Unite. putea foarte bine sa găsească un copil străin ureîndu-se pe pătura sa.7 Concepţia admite că : a. Pe acest vapor copiii erau supravegheaţi. adăugat altora de acelaşi gen. Americanii pot să spună că britanicul îşi educă copiii să fie prea reticenţi. Cultura prescrie scopurile şi metoda formării copilului (în eeneral) : această formare timpurie modelează în . mijlOcj. 0 asemenea imagine este falsă. Macmillan. inhibaţi şi conştienţi de poziţia lor socială. Totuşi. distinct ambele. Concepţia implică un ciclu care continuă din generaţie în generaţie într-un sens circular fără sfîrşit. Personalitatea de bază Un călător a făcut următoarea observaţie. Vorbilder personlichen Werdens. eu o carte diferită. In acest capitol nu facem o distincţie precisă între influenţa culturală 5 cea socială. în final. Al treilea sistem. în timp ce Marea Britanie nu. cu un vas american. culturi diferite au moduri diferite de formare a copilului — şi lecţii diferite de predare . R. anumite principii (de exemplu. Harvard Univ. Family constellations as o basic personality determinant.). subliniem faptul că o presiune continuă din direcţia unui model cultural trebuie să afecteze în mod inevitabil cursul dezvoltării personalităţii şi să ducă la anumite trăsături care sînt fundamentale şi comune la majoritatea membrilor unei culturi. S t a g n e r. Pentru fiu sînt evidenţiate unele aspecte ale cultul rii.analitic. 1955. b. pentru fiică se dă importanţă altor aspecte. Totuşi.pe ceva ultim. controlaţi şi. The individual and his religion. cap. 199—211. Psychother. 22 f. la maturitate. 265 Chiar copiii din aceeaşi familie sînt supuşi unor aşteptări şi trata. ea este selectivă în funcţie de persoana de care se loveşte şi dg condiţiile care prevalează. nici între sistemele culturale şi sistemele sociale. din punctul de vedere al americanilor. şi W. Cînd individul în creştere ajunge la maturitate. deşi în nenumărate puncte există o intersecţie a celor trei sister» Cf. .". Intr-un port străin călătorul a trecut pe un vapor britanic. eu un altul . Fiecare din principiile pe care le-am examinat I în capitolul 5 este semnificativ pentru acest proces. Astfel. Press. există de obicei o îmbinare reuşită a elementului tradiţional şi a celui personal. ' mente diferite. Toman.6 Influenţa culturii reale nu este monolitică . La şcoală tu vei avea un învăţător. ed. AlJ\?rt. Mass. Stînd într-un şezlong pe punte. . W. 15. Psychol. experienţa timpurie a copilului exercită un efect de durată asupra personalităţii sale . E. datorită poziţiei lor în constelaţia familială. Britanicii1 6 Cf. Copiii mari. Tipul personalităţii de bază este definit de Kardiner ca „acea configuraţie a personalităţii care este împărtăşită de majoritatea membrilor societăţii ca rezultat al experienţelor timpurii pe care ei le au îin comun". pp. c. . tradiţia culturală determină lecţiile pe care părinţii le vor preda copilului şi modul în care lecţiile sînt predate . indiv. 1951. probabil (într-o anumită măsură) va avea o personalitate care va reflecta „caracterul naţional". a constatat că printre pasageri se aflau mulţi copii.". în „Jahrb. ei aveau lilber acces pe navă şi nimănui nu4 păsa. Cum le învaţă. în „J. că le neglijează manierele şi că îi răsfaţă. identificarea) au fost indicate în mod special ca fiind metode prin care se produce aculturaţia relativ uniformă a copiilor într-o societate dată.

Uităm că educaţia lui Henri nti va corespunde exact mod&-| îului conceptual şi că produsul final al personalităţii sale va fi afectat de temperamentul său înnăscut şi de experienţa sa selec-1 tivă. ■•Desigur. Deoarece liniile directoare ale caracterului se formează. ce se întâmplă cînd are un acces de furie sau cînd se udă sau se murdăreşte. în timp ce copiii din clasele socialo superioare au învăţat să-şi amîne plăcerile şi satisfacţiile.din. Ştim. dacă e hrănit după program sau la cerere..Tradiţie Educapf uniformă.seama de varia-1 bilitatea totdeauna prezentă în cultura reală şi în educaţia copilului. pe scurt. pp.8 Proba-Wcă adepţii acestei concentraţii aşteaptă prea mult de la ea.10 O metodă de studiere a diferenţelor dintre grupurile natiorale m alt gen o constituie administrarea testelor de . cum e pedepsi* (dacă e pedepsit). iar jversarii prea puţin. Orice fel de învăţare uniformă în orice stadiu al vieţii ar conduce la asemănări. VI—VIII. deprinderile de eoondmisire şi concepţia sa generală. iubitor de familie.cadrul culturii un tip de personalitate de bază (în Jleral) şi adulţii întăresc Bbontinuă tradiţia CUltu. Ond Henri a crescut putem să-1 considerăm drept francez tipic — vioi. de exemplu. cum se desfăşoară formarea deprinderilor igienice. Există diferenţe în funcţie de rase. băieţii negri comparativ cu cei albi.. acestea nu uscr&ejzâLgra-. control^ V agresivităţii sale şi dezvoltarea umorului. este necesar ca tocmai în educaţia foarte timpurie a copilului să se realizeze formarea personalităţii de bază. fexistă un număr tot mai mare de studii asupra caracterului „aţional abordat din diverse puncte de vedere. zgîrcit. ne ajută să înţelegem de ee un boşiman seamănă ou ^ altul. în acest caz noi confundăm cultura reală cu conceptul de cultură.n concept care induce în eroare dacă nu ţinem .. schema nu reuşeşte să explice diferenţele dintre boşimanii luaţi individual sau dintre oamenii de afaceri aţineri câni luaţi individual. amant pasionat I posedînd. indi-jerent dacă urmăm sau nu modelul psihanalitic. formula este doar largă si aproximativă. niţele naţionaleX Diferenţele de clasă au fost "studiata extensiv. de doctrina freudiana. 179 asemenea. ocupaţii. I Logica este sănătoasă ?i ne ajută să înţelegem de ■ personalităţile boşima\^f*rsonafitatea de Mui şi omului de afaceri ^ sînt diferite. Comportamentul sexual al bărbaţilor cu o educaţie superioară este (în medie) mai puţin promiscuu decît al bărbaţilor cu un grad mai scăzut de educaţie. Personalitatea do bază este u. Dacă ştim că el e născut într-o familie pariziană dir| clasa de mijloc putem prezice (cu aproximaţie) că el va g supus unui anumit tip de educaţie în ceea ce priveşte curăţenia şi disciplina. conceptul de personalitate de bază — care duce la rjndul lui la conceptul de caracter naţional —■ are un merit. Cercetarea şi teoria referitoare la personalitatea de bază au fost strâns legate. deşi se dovedesc a fi mai puţine decît se crede de obicei. tabuurile şi valorile pozitive. după Freud. Ceea ce un copil învaţă înainte de trei ani este în principal reglarea funcţiilor şi nevoilor biologice. Totuşi. rală pe care o consideră cult^rală ° copuior »mună şi corespunzătoare ■general). astfel încît ar putea să ajungă să fie complet diferit de stereotipul (conceptul) unui francez tipic. văd lumea ca fiind puţin prietanoasă. Conform rezultatelor unor teste ariate. Există şi te diferenţe între grupurile rasiale şi etnice. cînd este înţărcat. New York. toate trăsăturile „caracterului naţional'' francez. Kardiner. Cu alte cuvinte. la trei ani. ce se întâmplă cînd îşi mîngîie organele sexuale — răspunsurile la asemenea întrebări detaliate sînt căutate de c« ce consideră că personalitatea de bază este modelată în primii a& de viaţă. în cea mai mare parte.. Criticii acestei abordări înclină să o respingă pentru Ct 180 ■ o „antropologie a scutecelor" care induce în eroare.9 Dar cultura nu urniează numai direcţii naţionale. Să luăm. Ciclul cultură-personalitate 7 A. cazul ipotetic al unui copil francez Henri. daca este înfăşat. De Figura 18. Press. The psychological frontiers of society. că copiii din clasele sociale inferioare tind să dorească realizarea imediată a satisfacţiilor. Univ. Cum este îngrijit copilul. mai ostilă şi mai ameninţătoare.socialei pici una_. 1945. de exemplu. dacă e hrănit la sîn sau nu. clase. unde doarme.

sau două infirmiere. cap. necăsătorită. cap. Rinehatf-Winston. Goldma n-E i s 1 e r.. G o r e r. răutatea. Addison-Wesley. G. „atitudinilor comune". actul implică atît aerul extern. Ei pot\chiar vorbi despre o „personalitate comună» Aceasta este o utilizară eronată a termenilor. cap 14. w h 111 n g. II. 11 R. Gorer. pînă unde trebuie să ne dezvăluim şi care sîntl regulile jocului. The cross-cultural method. Dacă ştim despre un om numai că este de profesie sergent. Breastfeedmg and character forma-'■'°i. Orice teorie care priveşte personalitatea ca ceva stabil. 11 (nota 3 S*a) . trăsăturile sau valorile lor. 'andbook of Social Psychology. Situaţia Să presupunem că punem la frigider o livră de unt pentru cîteva ore. totodată. determinîndu-se în acest fel diferenţele dintre scorurile medii de grup. hărnicia. Cel mult putem vorbi similaritate sau comparabilitate în privinţa structurii personali^] ţii lor. F. Acad. toanele. 22. Apoi să presupunem că o scoatem şi o punem la soare cîteva ore. D y m o n d. Nu există doi ser I genţi. p. Deve y. digestia reclamă hrană.ă Sa a caracterului de grup (sau naţional) utilizează adesea termenul de „comun". de vîrstă mijlocie. Exemple constituie : G. ir. Vezi A. I nicieni realizează predicţii destul de reuşite numai pe baza cunoşti | ţelor lor despre apartenenţa de grup a clienţilor lor. London. Can clinicians predict individual behavior ? în „J. social şi cultural. Human nature and conduct. 12 J. fix. cît şi plămînii interni . Ceea ce este intern reclamă ceva extern pentru a crea un circui-al comportamentului. ce se aşteaptă de la noi.. Ei vorbesc despre similarităţi datorate „trăsăturile] comune". trebuie să decidem I (poate conştient) unde ne aflăm. din clasa mijlocie. Dacă ştim că o femeie este infirmieră. ca şi pofta de. o mulţime de lucruri despre personalitatea sa (după toate probabilităţile). D. Niciodată nu întâlnim personalitatea în afara unei situaţii. op. „vaiQr rilor comune". majoritatea elaborate din PUnct de vedere psihanalitic.Y.). ' fesset. 181 I teristice ale personalităţii ei. In G. curajul. Rickman. II. Fiecare e< unic în organizarea personalităţii sale. castitatea. Themes in Japanese cultura. sau doi englezi care să aibă „comune» vreuna din deprinderile. Din punct de vedere chimic e acelaşi unt. trivialitatea. dar forma şi calitatea sîrat muli. Dacă un eventual patron îl .'\ 1943. S c li n e i d e r. Luni sînt dominant. 151—161. Toate acestea le facem în mod automat şi personalitatea noastră (cel puţin aşa cum este percepută de ceilalţi)! variază corespunzător. Mass. j. > 106—124 .. în „Trans. ştim. Un student scrie : Nu cred că am vreo trăsătură stabilă. 16. New York. îrŞ ponsabilitatea nu sînt posesiuni particulare ale unei persoane. Levinson. op. cit. John Dewey a scris : Cinstea. 1922 . provenind dintr-un mediu protestant din Vestul mijlociu putem (probabil) să prezicem cîteva trăsături carac8 Cercetările asupra personalităţii do bază. Hoit. Ori de cîte ori acţionăm sau vorbim. ' ass. voi. 1954. Amintim că William James recunoaşte o variabilitate situa-ţională atunci cînd . I n k e 1 e s.Addison-Wesley. modificate de situaţie. Cambridge. National Character : the study of />dal personahty and sociocultural systems. Lindzey (Ed.In Kluc k hohn. 1950. O altă metodă este aceea de a vedea care e succesul nostru în predicţia trăsăturilor unui individ pornind numai de la cunoaşterea apartenenţei sale la grup. cit. Probabil că sînt autocrat în anumite seturi de condiţii externe şi un anarhist în alte condiţii. Ele sînt aa Y ţări funcţionale ale capacităţilor personale la forţele înconjurătoare12. V. Cambridge. Sci.atitudini sau Bisaturi de personalitate. dar în tot cursul zilei de marţi mă izbesc de cîteva eşecuri mărunte. vjiro nu este personal care să nu fie în acelaşi timp şi o reflectare a mediului fizic. mîncare. Modern Library ed. Ser. The nature of prejudice.11 Partizanii entuziaşti ai concepţiei personalităţii de ba7. A 11 p o r t. N. La fel se întîmplă şi cu personalitatea umană.P61*' 1953. J. Trăsăturile mele personale sînt atît de instabile încît mă îndoiesc că au o existenţă reală. ■„ :o Pentru o discuţie asupra dimensiunii şi naturii asemănării în cadrul uPUrilor etnice vezi G. 6. Uneori comportamentele noastre diferă după cum alegem să vorbim sincer sau nu. 1949 . People of Great Russia. Experimentele arată că psihologii c1. invariabil este greşită. 1954.. voi. „deprinderilor comune". sînt numeroase. Murray. «■ I. Chiar cînd un om respiră. în Lindzey. W.spunea că fiecare avem tot atîtea „euri" cîte grupuri de oameni a căror părere o preţuim (pagina 110). 182 Dewey adaugă faptul că a considera personalitatea ca un pro. ce trebuie să evităm.al unei „izolări ireale a unui eu ireal" este o eroare facilă. Miercuri mă simt inferior şi am devenit umil şi supus.

să evite orice acţiune.1 în situaţii noi sau în împrejurări critice."13 într-un studiu de opinie publică (care intenţiona să măsoare antisemitismul ca atitudine a personalităţii) era pusă întrebarea „Credeţi că evreii au prea multă putere în Statele Unite ?" Au fost folosite două grupuri de anchetatori : unii care erau de tip semit şi purtau num 2 evreieşti . celălalt grup a raoor-tat că 21% au răspuns „da". e vorba doar de făptui că ineaTul în care ne mişcăm are o oarecare stabilitate şi de aceea provoacă un comportament caracteristic în situaţii date. 38 si 39. 1949 şi Consiştency and mcons tencyin intergroup relations. Dar este probabil adevărat că teoria situaţională priveşte prea mult „în afara pielin Ea preşeşte cînd spune că testele de personalitate date în clasj sau în clinică nu reuşesc să facă predicţia comportamentului din alte situaţii..întreabă pe Jim Jţi place -să întâlneşti persoane străine ?". Acest fapt ar sugera că pentru adulţi situaţiile determină nu atît ceea ce vor face. W Get zel s. Foarte ad^ssa oamenii nutresc ds fapt atitudini con-'■adictorii. în „J.'ţii noastre de a spune minciuni şi de a masca natura noastră £rspnală. în „Psychol. Dacă psihiatrul său îi pune aceeaşi întrebare. R h o d e. în „Publ. 169—181. „„ D. cînd nu putem fi. Ne place g fim noi înşine şi. PsychoL". Soc. ^ 43. atitudinile! publice şi particulare difereau ade^ sea. 2.14 Dar variabilitatea situaţîonală nu se datorează numai capaci-T. Teoria situaţională are dreptate cînd pretinde că teoria psihologică priveşte prea mult „în interiorul pielii". Schanck. tăcuţi. 30. Coiy Emergent human nat'ure. ce credeţi personal despre toate acestea ?" aceeaşi persoană putea da un răspuns absolut contra. Dacă un anchetator de opinie publică pane aceeaşi întrebare el poate spune. Two experiments with an antisemitism ml> în „J. (alte asemenea subiecte)".36 Din acest punct de vedere este fără sens a administra teste de personalitate în clasă sau în laborator pentru că nu putem spune ce va face subiectul nostru cînd va fi în lumea reală. Primul grup de anchetatori a descoperit că numai 6% din oameni răspundeau „da" la această întrebare . In primul rînd. The question-answer process. Knopf. 184 Trebuie avute în rvedere trei fapte. retraşi. *H 18. Nu noi sîntem cei integraţi . La un moment dat & formulat întrebarea „Ca membru al bisericii dumneavoastră c^ credeţi despre (episcopul dumneavoastră). cap. părem a fi gheme de contradicţii. nr. de asemen G. dacă îşi va asuma noi responsabilităţi sau va fugi de ele cînd va fi pus brusc în faţa unei pierderi grele.^ Nu e necesar să acumulăm exemple de inconsecvenţă. tindem să ne retragem. teama sau . Murphy. împrejurările critice din viaţă creează combinaţii! cafe nu au existat niciodată în experienţa persoanei. Opin. Se aruncă în veselia. studiind comparativ atitudinile instituţionale şi cele individuale. ca nefiind valide. ceilalţi care nu erau de tip semit şi nu aveau nume evreieşti. (băutul alcoolul^ (forma potrivită de botez). 183 erau în mod real inconsecvenţi cu ei înşişi. a unei boli sau a unui dezastru financiar. Tendinţa este atît de marcată încît unii teoreticieni spun că nu există o consistenţă internă y i cadrul personalităţii. Ei tind. A study of a community and its groups and JW*| tutions conceived of as behavior of individuals. Tot. M 16 Pentru discuţii asupra variabilităţii situaţionale vezi: W. dacă e posibil. 1947. „Totul depinde de străin. dictoriu. 80—91. Jim poate spune „Străinii mă fac să mă simt nervos şi inferior". Investigatorul a pu întrebări privitoare la doctrina religioasă. 3 . Personality: a biosocial approach to origins and strucw New York. nu putem spune ce va face cînd întîlneşte situaţii noi şi neaşteptate. appl. Harper. Răspunsu rile tindeau să se conformeze poziţiei aşteptate (oficiale) a biserici Dar cînd se întreba „Acum. (Dacă ele ar fi eşuat.". Cînd sînt confruntaţi cu situaţie neobişnuită majoritatea oamenilor tind să devină rezervaţi. 1946. cît ceeri cp vor evita să facă. nr. s-ar fi renunţat de mult la ele. dar într-un sens individua| le deţine realmente pe amîndouj în funcţie de situaţia cu care se identifică în momentul respectiv. L. Sehanck a constatat că mulţi oameni . De exemplu.".„ 13 J. Al doilea fapt este acela că copiii mici sînt mult mai . 5. Issues". nimic mai mult. în aparenţă 15% din primul grup îşi ascundeau adevărata lor atitudine pentru că nu doreau să ofenseze pe anchetatorul evreu. El însuşi nu ştie dacă se va comporta^curajos sau va intra în panică. 1949.) Si nici nu este adevărat că sîntem complsj lips'iţi de ajutor în predicţia modului în care o persoană va acţior. New York.r. Robinson. Jim va da probabil un răspuns afirmativ pentru a obţine slujba. Quart. fi persoană este mult mai activă şi mai expresivă într-o situaţie ^piiliară. S. 15 R. Pe scurt.situa-tionali" decît adulţii. Monogr. Totul depinde de ceea ce provoacă situaţia Sîntem gheme-de tendinţe totr-o situaţie.

disperarea situaţiei imediate şi par să fie lipsiţi de o . Trăsâ-j turile pe care le-a măsurat includ anxietatea. gradul ei de deschidere . cum percepe situaţia prezentă şi semnificaţia acesteia pentru ea. t există relaţii sigure (dar nu extinse) între trebuinţele şij trăsăturile unei persoane şi ceea ce face ea în grup. 56. Trăsăturile personale sînt mai puţin ^ portante cînd sarcina nu e de natură verbală. agresivitatea. jj.pune „Vedeţi. iar alţii sînt supuşi . Mai întîi a constatat. trăsături ca spiritul dominator. Să cercetăm puţin mai profund factorii (c) şi (d). Cu alte cuvinte. Este util să ştim poziţia unei persoane în funcţie d? aceste trăsături.prin natură" ? Un alt mod de a pune Problema : „Faptul de a avea anumite trăsături măsurate de personalitate determină o persoană să-si asume conducerea întrun "nip nou de oameni care sînt străini unii fată de alţii ?" La o examinare atentă a cercetărilor pe această problemă ^ann conchide că „personalitatea internă" este într-adevăr o con-%e a calităţii de conducător. Putem avansa cu siguranţă o gone~ ralizare : factorii situaţionali determinanţi sînt cei mai important. . Harvard College Library. Personalitatea iernă este un factor. să fie într-un grup şi să contribuie în mod pozitiv la activitatea i. sarcin! i încredinţată grupului constă mai curînd într-o discuţie. expresia extro-l vertită a emoţiei. sarcinile şi funcţiile sînt net prescrise. Nici o persoană nu poate „percepe situaţia prezentă" şi nici să execute ]|9arcinile concrete care i se cer" decît în funcţie de capacităţile pe care le are. ci priveşte o prţ) blemă mecanică sau tehnică. Pentru a înţelege un comportament trebuie să cunoaştem ambele seturi de faotori determinanţi. caracteristici durabile ale personalităţii . D. Factorii personali determinanţi sînt mai importanţi acolo unde sarcina este mai liberă.". Şi adulţii sînt. Dar pentru a face o predieţie cu un grad mail mare de siguranţă în ceea ce priveşte felul în care ea se va comporta într-un grup este necesar să ştim..) *1 Reiese că rolul trăsăturilor de personalitate este mai maj în situaţii care sînt „nestructurate" — unde. e mai probabil ca persoane o inteligenţă superioară. conformismul autoritar. dar în mod categoric nu este singurul care 185 determină capacitatea de conducere. A 18 A. 1960. Couch.. dar ele nu sînt în nici un caz universale. de exemplu. situaţiile în care ne găsim sînt adesea produsul direct al personalităţilor noastre anterioare (şi actuale). veselia este funcţie de situaţie". Să presupunem că adunăm împreună un grup mic de oameni care nu se cunosc şi le dăm o sarcină comună de rezolvat. mai deschisă şi nestructurată. Am spus că copiii sînt prizonieri ai culturii jor (pagina 176) . prizonieri ai situaţiei. să devină lideri . iar ultimele două sînt produse ale situaţiei. Deoarece personalitatea (considerată ca un sistem de trăsături interne) nu e singurul factor determinant al comportamentului jn grupurile mici. dar într-o măsură mai mică. în „Psychol. Putem spune că primele două condiţii sînt produse ale personalităţii. Aceste sînt toate autentice şi semnificative din punct de vedere «istic. ce sarcini situaţionale concrete i se cer şi ce se aşteaptă de la ea. care sînt bine adaptate personal si au spre extroversiune. opti-j mismul şi satisfacerea dorinţelor prin imaginaţie. 186 a.. Astfel. de asemenea. Problema de a şti cît din comportamentul nostru se datoreste „personalităţii interne" şi cît „situaţiei externe" ponte să fie supusă studiului experimental cu oarecare şanse de'succes. A review of the relationship between personality performance in smoli groups. . Psychological determinants of interpersonal oen» n teză de doctorat nepublicată. S. într-o acţiune calificată. forme de apărare şi mascare utilizate de persoană .conducători înnăscuţi" şi vor ajunge în vîrf indiferent de împre-jurâri. Al treilea fapt important este acela că majoritatea oamenilor fac mult pentru a crea situaţia la care ei răspund. Mann.17 (Şi desigur „personalitate internă" de azi este în parte un rezultat al interacţiunii cu situaţi* de ieri. masculi-şi liberalismul favorizează obţinerea conducerii.38 Cu alte cuvinte. O persoană iubitoare de petreceri dă o petrecere.. ce anume trebuie să mai ştim pentru a putea îacej în mod corect predîcţia modului în care un individ se va com-J porta ? Punîndu-şi această problemă.p-rsomlitate internă" cînd procedează astfel. adică. Dar a cui funcţie este această situaţie însăşi ? Un om căruia îi p'ace baseball-ul va căuta jocul respectiv. Bull. Pe scurt. Couch a realizat o experimentare extensivă. acolo unde obligaţiile si rolurile. şi d. ei sînt. 241—270. de asemenea a) în ce grad ea îşi maschează în mod normal personalitatea. Cine va deveni liderul grupului ? Este adevărat că unii oameni sînt . 1959. ce forme de autoapărare utilizează . c. Un «ituptionisţ ar putea . observăm din datele disponibile că ceeaJ va face în mod concret o persoană este rezultatul a cel puţin pa "1 condiţii : 17 R. de asemenea. ca şi Mann. De asemenea. b) cum percepe pe ceilalţi din grup — îi simpatizează ? crede că ceilalţi o simj patizează ? crede că grupul merită osteneală ? c) car? est| presiunea reală asupra ei — se aşteaptă ca ea să condticâj ce muncă i se atribuie ? Toate aceste variabile intră în siţuŞj ţi a totală şi trebuie să le cunoaştem pentru a face predictjj corectă a comportamentului dincolo de ceea ce cunoaşte^ trăsăturilor personale va realiza.

Chiar în situaţii noi şi neaşteptate. avocat. Aceasta ar însemna că el niciodată nu prezintă mai mult e o cantitate x şi mai puţin de o cantitate z. Poziţia sa exactă jn cadrul seriei în orice moment dat va depinde de ceea ce produc ndicii situaţionali. reprezintă ceea ce societatea aşteaptă de la un individ care ocupă o poziţie dată într-un grup. să se joaJ cu ei şi să încurajeze în diverse feluri mama. chiar gînduri şi sentimente adecvate. Maccoby. putem :°ncepe situaţia ca . probabil. trebuie să admitem faptul că trăsăturile de personalitate nu trebuie privite ca ceva fix şi stabil. Rolurii sînt reciprocele propriului său rol. 58. secretar şi aşa mai departe. 213—223. ca un sistem complex de serii potenţiale de comporta187 mente care pot fi provocate (în limitele posibilităţii unei persoa de diferite condiţii fizice.21 Să-1 urmărim pe tată. Impulsul situaţiei este. Mai curînd ar trebui să spunem că el posedă limite superioare şi inferioare ale acestor lăsaturi. adăugate 1 rolul propriu al copilului. dar totdeauna în cadrul Mitelor ei particulare. să disciplineze copiii. 21 Vezi E. au mare importanţă în socializarea J enculturatia lui pentru cerinţele vieţii adulte. manager.19 Rolul Un rol este un mod structurat de participare la viaţa i Mai simplu. . . în cultura noastră numărul de „moduri şi coduri structurate" posibile pare infinit . Role-taking in childhood and its consequ for social learning.ceva „care împinge" o persoană mai sus sau mai jos pe scara potenţialităţilor sale. 188 ■rsistă latent). în acelaşi timp. Pentru a pune problema puţin altfel.". de asemenea. 20 Vezi P a r s o n s. votant. eu pot acţiona numai în cadrul variabilităţii personale permise de aptitudinile şi trăsăturile mele. op. să aibă grijă de familie. soţie. şi. Să examinăm o familie medie din cultura occidentală. Interacţiunea tutural acestor roluri este extrem de subtilă şi constituie ceea ce numiiJ sistemul social al familiei. I Astfel. in afară de modurile şi codurile atribuite diferitelor vîrste (copilărie.". Idwdynamics in personalîty theory with special referenc proiective methods. există roluri prescrise pentru elev. 239—252. dar sînt şi modele pe care li poate imita. Mai curînd ar trebui să considerăm trăsăturile ca serii de comportamente posibile. în general.personalitatea este ea însăşi un factor în aşa-zisa situaţie. CopilJ mai mare trebuie să dea ajutor la îngrijirea celui mai mic şi y gospodărie. în curînd ajunge la spital unde este medic. Rolul medi«J ia repede controlul comportamentului său (în timp ce rolul tatăl 19 Conceptul de „serie a variabilităţii personale" este utilizat de S. fi senzweig. mamei şi fraţilor si sui-orilor sa"!e.. să rneargj la lucru. sau de extroversiune. 1959. părinte. S h i 1 s. ral. oîteva privilegii „Modul structurat" al copilului este. în „Psychol. membru al bisericii. 30. Rev. în „Child Developm. La prînz prezidează o masă la Rotary Club unde ■onfruntat cu noi aşteptări de rol într-un sistem social nou. totuşi. în ge^. E. sociale şi culturale care o înconjoaJ în orice moment. vecin. în scopul recreerii îşi întîlneşte echipa de bowling ■oacă rolul adecvat calităţii sale de membru în această organi-zaţie sportivă. cap. Este eronat să spunem că Jim are o cantitate y de anxietate. soţ. Copilul de sex masculin ocupă curînd un rol special adecvat masculinităţii sale .. automobilist. 4. el învăţ şi rolurile tatălui. unul de supunere la care se adaugă privilegiile de joc şi primire a educaţiei.în egală măsură adevărat că nu există situaţie separată de s°nalitate. care sînt activate în grade variate în cadrul acestor serii conform cerinţelor situaţiei. e de aşteptat ca tatăl să plece de acasă dimineaţa.20 în timp ce copilul îşi îndeplineşte propriul său rol. viaţa sa. inclusiv să contraatace cînd e atacat de un coleg de scoală E de aşteptat ca fiica să înveţe menajul şi să fie mai modestă şij mai rezervată decît fratele ei (în general). Aceste asumări de roluri. dintre care unele sînt proprii rolului fl tată. sau de agresivitate. poate fi considerată ca o sUccesiune de roluri raportînd individul la o serie complicată de sisteme sociale. se presupune că va face lucruri băieţeşti. Apoi ■ vizitează mama vîrstnică şi se comportă conform rolului său B-şnuit de fiu. La ora mesei îşi reîntîlneşte familia şi rolul latent Jtată redevine predominant. cum pleacă dimineaţa de acasă pen» a-şi îndeplini îndatoririle. 1951. cit. De aceea sîntem forţaţi să conchidem că în timp ce situaţia poate modifica foarte mult comportamentul. Un copil de doi ani după o faptă rea îşi va spuffl „neascultător" numai pentru ca mama sa ar putea să spună acej lucru . care operează în mod mecanic în aceeaşi măsură în toate ocaziile. Nota 6 supra. atît de puternic" încît ■We să privim personalitatea ca o entitate sau structură niciată fixe. Să rezumăm : dacă nu există personalitate în afara situaţiei. un copil de patru ani imită mişcările tatălui său cînd acefl conduce maşina familiei. Rolul mamei cui prinde o multitudine de obligaţii şi sarcini prescrise. ca şi toate vieţile. poate face acest lucru numai în limitele potenţialului oferit de personalitate. reclamant.

Un profesor concepe predarea bună ca o problemă de exerciţiu şi de pedeapsă severa. în „Antffl J. tinereţe. (Nota ■o. Pastorul directorului pledează pentru ca băiatului să i se ofere încă o şansă.. jj.T. McEachern. Un [ tată crede că trebuie să-şi supravegheze îndeaproape fiul adolescent. Wiley.(^c' finite fie în termeni de aşteptări ale altora. The social role of the man of knowledge. Desigur. Alţii rezolvă consecvent conflictul de rol j* favoarea codului „particular". O întrebare se referea la ceea ce ar fi făcut ei dacă şi-ar fi luat sarcina de a supraveghea I disciplina la un examen şi ar fi descoperit că unul din prietenii lor buni copiază. un tată sau un profesori ştie ce se aşteaptă de la el. Par-ns. Dar aici întrebarea esta : ce aşteaptă I el de la el însuşi ? El îşi defineşte rolul în modul său propriu. Ar fi raportat decanului această acţi-I une necinstită aşa cum o cere regulamentul ? Sau nu ar fi ' făcut-o pe baza faptului că rolul de prieten pretinde protecţia 22 Pentru o discuţie asupra tipologiei vîrstelor şi sexului vezi T. Press. adică a^ codul oficial de dreptate şi nu făceau excepţii nici chiar peiu tru prietenii lor. op. Comitetul şcolar (şeful său oficial) recomandă suspendarea. Conceperea rolului. J. Cum vom raporta conceptul de rol la personalitate ? Ca şi ^ cazul culturii şi situaţiei. a N. Stouffer şi Toby au pus diferite întrebări unui mare | număr de studenţi de colegiu. 14. sinteza tuturor rolurilor sociale pe care le-a avut de la naştere pînă la moarte constituie personalitatea sa socială26. W.24 Ne-am oprit destul asupra importanţei indiscutabile a roluri. Znaniecki. 22. Un director de şcoală descoperă că în munca sa e 'confruntat cu o reţea de relaţii rle rol care adesea sînt conflictuale.. A. Acceptarea sau respinge ■ -rea rolului capacitnti iempera'ment atifudim dispoziţii trebuinţe şi motive stil cognitiv valori etc Comportament în sistemul sociaL Interpretare: rolului- . în general. Nota 3 supra. un individ joacă un număr de diferite roluri. 80. O femeie care are o profesie şi care este şi mamă cu copii mici constată că rolurile ei sînt greu de împăcat. Uneori oamenii îşi iubesc rolurile . înainte de a răspunde la întrebarea noastră trebuie să distingem atent patru sensuri ale conceptului de rol — toate justificate dar prea frecvent confundate. Age and sex in the social structure of the United States în Kluck-°hn. 189 acestuia ? Din această întrebare.23 Un experiment plin de imaginaţie demonstrează acelaşi ţ fenomen. In cursul vieţii sale.. geau în mod constant standardul „universal". favorizînd relaţia de rol Spe_ cifică prieteniei. s-a constatat că unii studenţi . mamă. 3.' 56. 1. New York. Numeroasele roluri directorului îl împing încolo şi încoace. Ele constituie regulile locului si reprezintă ceea ce majoritatea indivizilor dintr~o societate aşteaptă de la orice membru care ocupă o anumită poziţie în orice siistem social obişnuit. Ele sînt ceea ce cultura sau subcultura prescrie pen-1 tru tată. New i°' Harcourt. fie în termeni ai coîn 24 S. P. ca şi din altele ip conflicte de rol similare. 1953. elev. W. rolurile sexuale pentru bărbat şi femeie sînt în mod special stricte. bătrîneţe) şi celor două sexe. Explorations in : analysis : studies of the school superintendency role. Mason. vîrsta mijlocie.22 | Rolurile noastre numeroase intră frecvent în conflict. J 25 H. S. G r o s s. Toby. Aşteptările rolului. Să presupunem că un băiat turbulent trebuie disciplinat. v k 26 F.A. Parent-teacher association = Asociaţia părinţilor şi profesorilor. succesiv sau simultan . Aşteptările rolului sînt stabilite de sistemul social. Virtual. Mills. cap. Dăm două exemple : Persoana este compusă din rolurile pe care le joacă25. inţelor sociale sînt atît de entuziasmaţi de acest concept încît ar acorda rolului locul predominant în teoria personalităţii. Brace. W. 395—406.* (al cărui membru este) blamează pe profesorul băiatului — i astfel toate opiniile posibile se încrucişează. St o uf fer. A. altul că trebuie să-i acorde libertate.". unii oameni de ştiinţă din domeniu] şy. cit.e \\egataderd PERSONALITATE Conceperea rolului. 190 prescripţii ale social \Expecfat. Imaginea pe care un tată dat sau un profesor dat o are despre rolul său poate să corespundă sau nu I aşteptărilor rolului. Acceptarea rolului. lor. în toate culturile. altul favorizează munca individuală şi metodele permisive. Role conflict and personality. Gerth. p. 2. 1951. Social. 1940. medic. Character and social stnicture. Murray. Schneider.adolescenţă. C. Profesorii (ale cărora păreri se presupune că le ^prezintă directorul) doresc ca băiatul să fie exmatriculat. New i° 1 Columbia Univ. p.

4. dar se pare că există o tendinţă în această direcţie. sau un profesor bun. cît si strU1 tura personalităţii.Figura 19. sau o marionetă aflată la discreţia situaţiilor în schiiti-l bare. un director bun. al său. Patru semnificaţii ale „rolului" în raport cu personalitatea cepţiei proprii) . Din fericire aceste trei forţe sociale — cultură. alergii şi altele) sînt mai numeroase în perioadele de stres personal. Dacă acest lucru este adevărat. conceptul de rol aparţine în două sensuri per" sonalităţii. Schimbarea socială catastrofică Rămîne o problemă. Este curajos sau nu prea ? Este elevul cooperant sau opozant şi nedisciplinat ? Numai aşteptările rolului nu vor putea să ne-o spună. în aeelaşi timp. nu există un conflict fatal între ele. ci toate tipurile de tulburări cresc. Pînă cînd nu cunoaştem răspunsurile nu putem decide dacă rolul este cald si central pentru personalitate sau este numai o prescripţie culturală periferică si dezagreabilă. de obicei. Aşa cnm existai muTte feluri acceptabile de a vorbi limba engleză. 192 Logica este clară : pentru a ne întreţine personalitatea avem nevoie de hrana produsă de un mediu stabil în care am trăit mult timp Şi din care obţinem un sprijin continuu prin prezenţa şi amintirile acelora care ne-au cunoscut de ani de zile. constituie o problemă subiectivă. Nu putem fi de acord cu faptul că personalitatea este numai I o conexiune de roluri — sau că este numai latura subiectivă ^1 culturii. rol — I permit o mare libertate în conduita personală. Studiul constată '$ nu numai aşa-numitele boli psihosomatice (ulcer. putem să împăcăm accentul pus pe „sistemul social" (preferat de sociologie şi antropologie) şi accentul pus pa „sistemul personal intern" (preferat de psihologie) în virtutea faptului că ambele abordări permit un cîmp mare de variabilitate. Interpretarea este a unei persoane dar ea aîectea>-sistemul social şi poate fi apreciată ca făcînd parte din acest sj ^ tem extern. ne-a^i asţep ca o schimbare în sistemele sociale şi culturale şi în situaţii producă schimbări în planul personalităţii. De regulă. Sistemul social emite cerinţe flexibile . Dacă personalitatea ar fi nimic mai mult decît „latura subiectivă a culturii" sau „° lecţie de roluri" paralela ar fi perfectă. ca şi r>iultr> moduri acceptabile de comportare într-o manifestare SDortiva. alţii o urăsc. 191 sistemul social. cum am putea fi noi stabili şi integraţi ? în favoarea acestei concepţii putem cita faptul că „de-privarea senzorială" poate afecta foarte mult orientarea unei perene şi chiar simţul eului său (pagina 122). dar variaţia care se produce între diferitele moduri de a -oncepe rolul. Figura 19 indică poziţia acestor moduri diferite de a concepe ^olul. sau oel puţin încercăm să o menţinem. Elevii. conform presiunilor 1 culturii. mamele.27 ga SUgerează -că putem concepe în două sensuri rolurile Ca aParţinînd sistemului social (şi nu personalităţii). Din cînd în cînd oamenii de ştiinţă au prilejul să studieze cazuri de schimbări sociale catastrofice şi efectele lor . "* în cadrul acestei serii activitatea variază. ne menţinem un soi de integritate încăpăţînată. situaţiei şi rolului. Şi unora le place modul în care concep ei rolurile proprii dar resping aşteptările celorlalţi. astm. sau îl îndeplineşte într-un superfieial sau inadecvat. alţii urăsc „locul din viaţă la care au fost chemaţi". directorii. Un studiu suplimentar arată că perioadele de îmbolnăvire coincid la multe persoane cu tulburări în mediul lor social care a devenit deodată ameninţător si supraexigent din punct de vedere psihologic. De aceea. totuşi. Dacă mediul nOstru nu este stabil şi integrat. Aşteptările sînt uniforme şi nre~ scrise. Ceea ce individul face concret cu rolul său depinde de toate aceste condiţii precedente. cei care îşi concep rolurile la fel ca societatea d care le acceptă mulţumiţi sînt oameni care tind să sprijine structura instituţională curentă a societăţii. vânzătorii diferă foarte mult între ei în ceea ce Priveşte interpretarea rolului. situaţie. Totuşi. Interpretarea rolului. tot aşa există multe feluri de a fi o mamă bună. Cei care îşi redefinesc ro~ lurile în mod drastic şi au aversiune pentru ele —■ indiferent (je definirea lor. Interpretarea rolului 5 Şi ea un punct de intersecţie între sistemul personalităţii şi 27 Sînt îndatorat lui John P. acceptat sau respins de persoană). Unii directori de colegiu şi unii .* termină în mare măsură atît comportamentul personal. unora rolurile le sînt indiferente . Hill pentru sugerarea acestei diagrame. Am spus că cultura. Există mame binevoitoare şi nebinevoitoare. In mod normal. societală sau personală — sînt revoltaşi. situaţia şi roiul . Modul cum individul defineşte rolul pentru sine şi ^ îl acceptă şi îl face central. Expectaţia °lului serveşte numai ca model şi stimul extern (care poate fi reerPretat. individul are capacităţi flexibile. gradele de acceptare şi toate caracteristicile şi trăiturile de personalitate asociate acestora modifică enorm inter-Pretarea rolului.28 Deşi este cu siguranţă adevărat faptul că conduita şi sănătatea noastră variază de la situaţie la situaţie şi ou schimbări în rolurile noastre.mineri îşi iubesc munca . admitem că „seria personală de variabilitate11! este mare. Nu vrein I să spunem că orice persoană satisfăcută de rolul său este con. I servatoare şi nici că orice persoană nesatisfăcută de rolul său este radicală .

scriitoare cu un stil soînteietor părăseşte Austria în împrejurat periculoase. cine sînt asociaţii săi şi fapte complete despre viaţa sa socială şi statutul său economic. 265 personalitatea este numai o imagine-oglindă a culturii.".ail -mă. W o 1 f f. Dacă încearcă să coopereze i se spune „E mai mult. 193 voltarea personalităţii — cd. 1954. Interogatoriul începe spunîndu-se „Guvernul stie totul despre crimele tale. de obicei într-o lumină foarte puternică care provoacă surmenarea ochilor şi oboseala. ea nu mai poate s-o facă. nr. dar i se spune „Guvernul nu arestează oameni nevinovaţi". Secole de schimbare socială au fost condensate într-o singură generaţie. dar soseşte în Israel. H i n k 1 e. H. I Din punct de vedere fiziologic putem spune că sistemul său nervos este supraîncărcat cu produse ale oboselii şi ale frustratiei emoţionale. 1 epoca actuală plină de tulburări avem dovada vie că o per--" oricît de intense ar fi eforturile ei. Unii au scăpat ţ}' soarta fatală din lagărele de eoncentrare şi au reuşit să p^ răsească ţara şi să emigreze în ţări străine unde nu aveau I nici un fel de rădăcini. desigur. afabil este ruinat de nazişti. torturaţi . Sigur că au. citate optimist. Issues".. acum judecător de vîrstă mijlocie. Spălarea creierului. dar acum e momentul să spui totul". dincolo de un anumit punct. Un astfel de studiu a fost condus de antropologul Mar-garet Mead. Devine preocupat să . O evreică extrem de competentă.r" eail ar DUtea fi un P and Pers. 1—2 194 at într-un lagăr de concentrare nazist sau rusesc. ea a observat stabilitatea personalităţilor individuale. dai ajunge în America de sud un agent de publicitate optimist extrovertit şi afabil. Victima poate fi un misionar american sau un reporter C d Nord sau China Sau ar putea fi un pe vătare. 1958.29 Asemenea observaţii. prizonierul e uluit şi zăpăcit. îşi declară nevinovăţia. prădaţi de bunurile w arestaţi. însoţită de fluturarea pistoalelor şi a altor arme. fiind chestionat el trebuie să spună totul despre munca sa. nu poate face permaneni prăbuşirii complete a sprijinului său social. Un om. procesul începe cU o arestare dramatică. Ser. prezenta aceeaşi îngîmfare care îl caracterizase ca adolescent. De ■ un al doilea exemplu este instructiv : în timpul perioadei hitleriste în Germania mii de o ai îşi pierduseră sprijinul obişnuit al sistemului social. prizonierul poate fi apoi legat la ochi. nu dovedesc că schimbările s°ciale mari nu au nici un efect asupra personalităţii. tică cu o fire reprimată şi lipsită de culoare îşi pierde postul. Un agent de publi. 1373—1388. extrovertit. 9Margaret Mead. Experimente C|nistre de „spălare a creierului" sau „chirurgia sufletului" — o eti-Ifietă mai liniştită ar fi „remodelare ideologică" sau „persuasiune -ercitivă" — ne permit să schiţăm rezultatele. schimbai Ue în personalitate nu sînt proportionc schimbările din cultură sau situaţie. In cazul spălării creierului e vorba de dorinţa disperată a unor străini de a modifica sistemul tenace o valori pe care cineva si 1-a construit în cursul unei vieţi do în văţare. pUţin intac sistemul personalităţii sale mai mult sau mai puţin intact. cel puţin pentru maiori indivizilor. E. fiindcă nu ştie de nici o crimă — alta decît faptul că el dezaprobă personal regimul. Victima poate n un ""olult£. cît şi în noua lor ţară. 10. Reconstruind faptele din numeroase relatări. . Un altul care fusese neîncrezător.". i se pot pune cătuşe la jjjîijii şi este dus într-o celulă. Trebuie să încerce să-şi amin-*«ască amănunte exhaustive despre convorbirile pe care le-a avut. Tribul avansase-de la un nivel primitiv la un tip occidental complex de civilizaţie. Chiar în condiţii de an socială (dezintegrarea valorilor) persoana reuşeşte să-şi mc wMilt c. 49. 8. între timp întreaga cultură se schimbase-drastic. Se instalează inhibiţia deprinderilor si credinţelor sale obişnuite. reuşeşte să emigreze şi devine profesor de matematică reprimat. în „J. Interogatoriul începe imediat. reticent şi apatic în tinereţe avea acelaşi temperament şi aceleaşi trăsături o generaţie mai tîrziu.30 Sîntem siliţi să conchidem că.asupra personalităţilor individuale. care a investigat cultura Manus din Polinezia şi s-a familiarizat îndeaproape cu mulţi membri individuali. unde scrie un volum d memorii cu verva ei obişnuită. persecutaţi. Douăzeci şi cinci de ani mai tîrziu i-a vizitat^ din nou. Ecologicul investigations of the rela-tl°nship between illness. Un profesor de materna. atît înainte de a părăsi Germania. Suppl. Cultural discontinuities and personality transorrnations. ce face în ţară. ^r sîntem avertizaţi împotriva generalizării faciale conform căreia . în „Ann. G. adesea în miez de noapte sau în primele ore ale dimineţii. Nu ne spui totul sincer". 2S L. soc. Ei an îndepărtaţi de munca lor. life experiences and the social environment. familiile erau dispersate. Şi t< tuşi. lipsit de culoare în Lumea Nouă. Totuşi. Ce s-a întîmplat atunci cu personaj litatea lor ? Un studiu atent a nouăzeci de asemenea cazujj a arătat cît de persistente «i de energice erau eforturile 1OJ de a-şi conserva propria natură specifică. Cercetătorii raportează că impresia vie reieşită din rna_ terialul studiat rezidă în extraordinara continuitate şi identitate a personalităţilor individuale. Med. t. Pe măsură ce oboseala creşte i se spune să mărturisească si că în aceăt caz în curînd va fi eliberat de chinuri. lntern.

Păduchii se înmulţesc tot mai mult. victima simto slăbită şi vrea să se supună.32 I Reiese astfel că în condiţii de mediu extern complet contro-■ exercitînd o presiune maximă asupra individului. Nu scapi niciodată de cătuşe Nimeni nu te spală. Voi aveţi dreptate şi eu am greşit. Această odihnă parţială serveşte la dezorientarea si mai "tere a sistemului său obişnuit de deprinderi. 173—19! de acelaşi autor. Adesea pri-Hîeri mai în vîrstă au devenit sclavi jalnici ai temnicerilor lor Rişti.] O asemenea distrugere a unor vechi deprinderi şi sentimerffl este extrem de greu de obţinut. desigur. I Unii cercetători au avansat concepţia că aceste transformări extreme se datorează operării a trei forţe : slăbiciune. Dar ceea ce se întîmplă în cele din urmă — după luni sau ani de astfel de existenţă — este o adevăratj prăbuşire a edificiului personalităţii aşa cum era ea înainte de arestare. Limita critică de rezistenţă este amînată. Mărturisirea în sine poate fi un lucru superficial. Această „teorie DDD" susţine că operarea intensă şi simula tonă a acestor forţe va zdrobi mai devreme sau mai tîrziu orice rezistenţă faţă de sugestiile date de persecutori. j^t" acuzat de a fi „un super-criminal imperialist care refuză să-şi noaiscă crimele".31 Relatarea unor asemenea torturi a fost făcută de multe ori în ultimii ani. 19. Interogatoriul — adesea tortura — începe din nou. mărturisirile pot fi oprite luni de zile.caute o ieşire si i se spune că singura salvare este să mărturisească. Sînteţi judecători mari şi drepţi Eu sînt un nimic". personalitatea (sau importante părţi ale ei) poate fi răsturnată. pr babil transferînd asupra lui propriile lor luni de suferinţă.. Thought reform and the psychology of totalism. Relaţia generalizată dintre forţa ego-ului şi schimbarea socială stresantă ^henwald pentru a-şi conserva simţul eului. New Norton. Merit ceea ce îmi daţi. bunătate şi va face orice pentru a le merita... odată înfiptă această pană. Dar nimic din ce spune nu satisface pe examinatorul Chinul nu s-a terminat. Este mai uşor să i accepte standardele oferite . se concentrează asupra împingerii ei tot mai adînc în integrările personale pînă cînd acestea sînt pulverizate şi zdrobite.. un duşman al poporului. dar poate fi făcută — cel puţin îfl multe cazuri. 1956. adică a spune „Da. Dacă mărturiseşti că ai dat patruzeci de mesaje de spionaj.. Destul de ciudat. începi să te gîndeşti cum să scapi de cătuşe.. ste dus în celulă şi lăsat să doarmă — dar numai pentru o oră. cu gura şi dinţii. Spune adevărul. mai ales pentru că în acest fel scăpa. O victimă spunea „Iţi construiesc o mentalitate de spion. Nici una din deprinderile sale °Mşnuite nu-1 ajută să scape de situaţia aceasta intolerabilă. Li f ton. de dreptate şi nedreptate. Trebuie să scapi de cătuşe. Şi aceste cincizeci devin o realitate pentru tine". dependenţă. El ar spune „Această tortură i se întîmplă trupului meu şi nu mie".. Mărturisirea te va salva".. îţi deschid ei pantalonii.. Aranjezi cana şi strachina cu nasul şi încerci să înghiţi o fiertură de două ori pe zi. teoria •r . pe măsură ce devine tot mai tulburat şi nesigur. J. Cu o idee atît Je bine implantată. Dacă trebuie să urinezi. Ceea ce ai inventat devine realitate. după ore sau poate după zile de deprivare de lnă şi somn. aprobînd predicile acestora şi chiar căutînd bucăţi din hai-ffie lor pentru a le purta cu sine ca fetişuri sacre. Presupune mult timp şi suferinţe catastrofale pentru a răsturna credinţe şi valori stabile. data viitoare vei spune că ai dat cincizeci. în „Psychiat". Dar chiar şi Bettel-Kn fixează o limită cam de trei ani de rezistenţă. 1961.. infantil. ML„ ca un cîine. Ţi' ^ spune mereu să mărturiseşti totul şi atunci vei fi tratat mai bine. Nu are nimic de mărturisit. [.33 Probabil. 196 ego-uiui şi integrarea Dezorganiza -rea personalităţi'' \ Creşterea anemiei sociale şi a mediutuj Figura 20. Suferinţa fizică continuă : Eşti obligat să stai în picioare ou cătuşe la glezne şi cu nile la spate. dar temnicerii ştiu acest lucru şi. Nu se ştie încă dacă cei care scapă în final din acest mediu coercitiv îşi pot vreodată regăsi complet sistemele lor anterioare de credinţe şi valori. 195 în celulă e pus cu criminali mai „avansaţi" în „spălarea Cr ierului" şi aceşti oameni se năpustesc asupra lui cu violenţă. Vrea să-şi „ajute" călăul este atît de insistent. „Thought reform". două. un criminal. Adesea. frică*. dar ide^a aceasta prinde rădăcini şi devine tot mai atractivă pe măsură c1 oboseala şi groaza de tortură fizică se iveşte tof mai mult. timp umplut cu durere şi frustrare totala. Ea imploră confort. sînt un spion. Nu te ajută pentru că eşti prea reacţionar. Bettelheim relatează desptf propria sa luptă timp de multe luni în lagărul de concentrare di* 31 R. brusca amabilitate a judecătorilor ajută la prăbuşirea rezistenţei şi provoacă victimei regresul la un nivel. Devine prea dureros să menţii standardele anterioare de adevăr şi minciună. Toate Protestele sau apelurile la raţiune sînt întîmpinate cu „Mărturie?te.

L. societatea.J. Coercitive persuasion. un negativism faţă de modalităţile tribale şi dorinţa a fi el însuşi.-Ea nu ar fi putut nunte plictisitoare bune'de înlăturat în favoarea structurii caraMpumpere planta dacă nu juca rolul de client în florărie şi nu ar ii fost astfel o rotiţă în sistemul comercial al culturii din care face Parte. si ţionale. E. Cînd se produce brusc o boal pierderea slujbei. ' Pe scurt. Nu ar fi putut duce planta la spital dacă nu ar fi respectat f°rele de vizită şi prescripţiile acestui sistem social „extern". Aici avem de-a face cu o „structură co-ctivă". personalitatea poate fi zdruncinată şi se ce formează (fără rezistenţă) condiţiilor foarte modificate. trăsăturilor imuabile şi a unui eu în Eroarea culturalistă constă în considerarea că personalit de fapt nu există. se străduieşte din greu să-şi mei ţină vechile credinţe şi valori. trezind unele din mecanismele enunţate la p. Bettelheim. rămînem mulţumiţi. Brainwashing. H. izolare. 1957 . Comportamentul ei este consecvent indiferent de situ iHa Dar acelaşi act. o privaţiune. Nu există o asemenea . o capcan em nevoie de ambele. Eroarea individualistă constă în conceperea personalităţii c i ctul decurge natural din sistemul ei de credinţe şi valori. El ne confruntă cu multe probleme ale cată. devine defensiv sau neagă nenorocul. de transport şi medical al comunităţii ei. de asemenea.trebui să sublinieze. Individual and mass behavior in extreme situations. O doamnă amabilă aduce o plantă unei tetene bolnave în spital. culturale. mai mult decît o face. întrebi : este acesta un act caracteristic pentru ea ? Da. 20.S a r g a n t. identifica instituţiile lin codul culturii şi a^sistemelor sociale care implică relaţii de l pentru mulţi oameni. Pentru o discuţie mai completă a teoriei vezi L i f t o n. dar tot ce acest organism este un produs al forţelor sociale.35 Un om este în vidualizare. Din fericire penti ttă de a fi independent în viaţa sa (autonomie). Norton. Există un organism biologic. 271—285. Astfel.n?lenea W. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că în mod normal o • s B. wota trad. da . Psychol. soc. 1957. *•■ S c h e i n e t al. alteori mai tîrziu. dacă dorim. acordă autosuficienţa . AT * In original debility. organizării fixe. arestare. recunoaştem adevărul din spusele acestor autori. să conducă la „structura internă" (sistemul personalităţii). op. condi-and DDD. Această concepţie neagă autosuficienţa persoanei. ea este aproape întotdeauna atentă şi generoiasă în faptele ei. cit. Să/ luăm un exemplu.). dacă vrem.separare ncretă. la struc-Cultura. J. de asemenea. constatăm pentru sociologii şi antropologii imprudenţi. ca în cazurile spălare a creierului. potrivind actul cu nefiind menţionate. Angyal postulează. abnorm. care există interior. Persoana'trăieşte şi moare într-o splen idevaluarea noastră asupra personalităţii ei. '° >. a situaţiei Şi rolurilor în care victima se găseşte. . personalitatea este „un agregat într-un agregat. Probabil există un punct limită pentru majoritatea personalit ţilor. o terului.". dread — de unde si prescurtarea DDD. Acest simplu act poate. Doubleday. New York. relaţiile de rol sînt considerate numai ca a n|ura „externă" sau colectivă (sistemul social). a doua. F a r b e r.34 Figura 20 încearcă să generalizeze rezultatele obţinute în dirite studii despre istresul şi presiunea socială asupra personalîtii. intricarea si dependenta ei în mediul' se i*uctura deprinderilor şi trăsăturilor ei. Credem că cea mai bună abordare implică distincţia între două anuri ale discursului. Sis-■temul personalităţii acestei' bune doamne a intersectat în multe 'feluri sistemul comercial. 33 I. două trebuinţe use : una de a se potrivi cu ceilalţi oameni (homonomie) şi ceaelaşi timp oglinda culturii sale şi o lumină pentru sine însuşi. schimbare stresantă în Situaţia socială induce iniţial un tip dezo ganizat de reacţie. New York. pierderea suportului social obişnuit şi inversiunea totală a sistemului social. Dar acest mod dialectic de a trata problema pare nesatisfăcă-r pentru simplul motiv că nimic din personalitate nu este pur ociai" şi nimic pur „individual". 417—452. în sfîrşit. Am încercat în discut noastră să evităm două tipuri opuse de erori — prima este o caf cană în care psihologii şi psihiatrii cad adesea . totuşi. dependency. Cîn presiunea creşte (ca la victimele naziştilor sau în primele luni < închisoare) rezistenţa este mai mare. r ei abia dacă ne oferă un cadru ştiinţific pentru rezolvarea pro-emei dualităţii. ne conduce. din unitate de izolare. uneori mai devreme. gina 162 ca „intrinsec anormale". F H a r 1 o w. Persoana caută soluţii raţional jură să-şi menţină integritatea. de asemenea.. individul poate să se sim deprimat şi dezorientat. 1943. Şi pentru o apreciere cometă a acţiunii umane (pe care nici o ştiinţă nu a încercat-o încă) Structură individuală şi structură colectivă In acest capitol ne-am propus sarcina dificilă de a rapor sistemul personalităţii la sistemul social. 38. Battle for the mmd. West. Putem identifica "uşor sistemul personali-ţii. Ambele-^bordări sînt valabile. în „Sociometry". Desigur. 1961. majoritatea oamenilor această urnită ultimă nu este niciodată înce^urii individualei Putem. de ţ.

Deşi nu trebuie să acceptăm această concep■ ţie extremă. Poate psihanaliza. sociologul şi antropologul. culturaliştii şi unii sociologi ar putea fi vinovaţi de aceasta. Autorii teoriei rolurilor. Wiley. de asemenea. Şi putem scuza unilateralitatea într-o oarecare măsură pledînd că fiecare specialist are dreptul să prefere unele teme. Dacă schimbarea este violentă şi extremă ca în spălarea creierului. New York. existenţialismul şi personalismul ar putea fi acuzate de acest lucru. Unele teorii neglijează sistemele externe. ajunge să accepte rolurile adecvate statutului său din familie. afirmă că nu putem scăpa de pecetea arhetipurilor şi a sociale . fără sistemele colective înconjurătoare. Mulţi autori pun „socialul" şi „individualul" într-o opo dialectică. Rezumat Personalitatea este un sistem în cadrul unei matrici de sisteme socioculturale. New York. A11 p o r t. în acelaşi timp constatăm că cultura reală permite o sen1 largă de variaţie acceptabilă în comportamentul personal. p. dependenţa reciprocă a celor două structuri — aşa cum acest capi-toi a încercat s-o facă. Angyal. Prin motiv înţelegem | orice condiţie internă a persoanei. Toţi sînt îndreptăţiţi în alegerea lor. °mmonwealth Fund. Situa ţiile sociale sînt.instituţiilor culturale. A încheia un cont este greu. în virtutea acestei flexibilităţi prezente atît în cadrul sistemului personalităţii. Trăsăturile şi atitudinile sînt structurate în cadrul unor limite superioare şi inferioare. structura personalităţii permite un interval de variabilitate. De-a lungul vieţii el reflectă „personalitatea de bază" adecvată culturii şi subculturilor sale. H. Se întîmplă că psihologii sînt interesaţi în special de sistemul personalităţii . De asemenea. întreag' sa personalitate poate suferi o transformare. Dar toţi trebuie să vegheze şi să recunoască deschis numeroasele puncte de intersecţie şi inter. ^" CAPITOLUL 9 Dezvoltarea motivelor ADULTUL ÎN COMPARAŢIE CU COPILUL MIC » EMOŢIA * TEORII DESPHE MOTIVELE INVARIABILE » CRITICA TEORIILOR DESPRE MOTIVELE INVARIABILE e TEORII DESPRE MOTIVE VARIABILE o REZUMAT lVJLotivaţia este o problemă centrală în studiul psihologic al I personalităţii. Foundations for a science of personality. 1955. [ 36 Citatele şi exemplul sînt extrase din F. sistemelor social relaţiilor de rol. 1941. In mod corespunzător. Ea este o „structură internă" încastrată în şi inter-acţionînd cu „structuri externe". Scopul nostru special a fost să examinăm punctele de intersecţie. per misive şi există mai multe modalităţi de a realiza aşteptările de vO\ Jocul considerabil în sistemul social permite o variabilitate personală mare (deşi nu nelimitată). de structurile externe. Datorită acestei libertăţi persoana poate întîmpina mai uşor cerinţele culturii sale. sau dura mult timp. în acelaşi timp fiecare dintre noi are un impuls spre structură în cadrul unei structuri mai mari şi constituind o parte a acesteia"36. Este inutil să întrebăm care structură este mai „reală". în mod inevitabil. individul este n o neplăcere pentru ştiinţa socială. Unii autori insistă asupra faptului că cele două su^ biecte sînt identice. este totuşi adevărat că orice teorie a personalităţii / pivotează în jurul analizei naturii motivaţiei. 107. Comportamentul său este modificat în cadrul unor limite de fiecare situaţie socială pe care o întîlneşte. Se în-clină pînă la un punct sub vîntul schimbărilor sociale. Theories of feeptions and the concept of structure. Dar nici un sistem dat al personalităţii nu ar putea fi ceea ce este. Mai tîrziu ajunge sâ joace multe roluri în cadrul multor sisteme sociale. . Copilul dobîndeşte în mod inevitabil (prin principiile învăţării) modalităţi culturale . In acest capitol am încercat să conservăm un echilibru rezonabil — deşi restul acestui volum se referă în primul rînd la „sistemul intern". într-o măsură considerabilă. 35 A. Din acest punct de vedere. neglijarea sistemului personalităţii se constată în mod obişnuit. Le consideră ca fiind într-un conflict constant. Structurile externe (colective) ar putea să nu existe defel dacă sistemele constitutive ale personalităţii sînt distruse. cît şi în cel social se realizează în mod normal o adaptare reciprocă şi o_ intersecţie reuşită. care induce acţiune sau gîndire. ale situaţiei de moment şi ale rolurilor sale.

viaţa începe în copilărie cu o dependenţă totală. Dar cînd sînt violente. această livră de tutun este un lucru diabolic . trebuinţe sau instincte ne bîntuie din leagăn pînă în mormînt. pe lîngă un romancier magnific. Să luăm mai întâi în considerare copilul de doi ani. nu e bine să separi un imperiu centralizat în naţiuni.. dincolo de fastul ei aparent. Natura emoţiei nu este încă complet înţeleasă. în măsura în care este implicată personalitatea. în cazul lui Tolstoi. legea asupra independenţei Irlandei. Nu poate tolera nici 0 frustrare. de aceea această lege asupra independenţei Irlandei este numai un compromis meschin . adultul matur posedă motive care sînt controlate. Totul în lume. ele subminează şi par a nu servi unor scopuri adaptative. emoţiile pot fi considerate ca un semnal că lucrurile nu merg bine cu noi. Dintre cunoştinţele noastre. cîteva teorii importante ne spun că motivele omenirii sînt în mod esenţial aceleaşi de la naştere pînă la moarte. eu sau dumneavoastră am putea numi încă cîteva persoane de acest tip. veneraţie. Să luăm de exemplu. Totuşi. Care este atunci legătura dintre ele ? Emoţia este cel mai bine definită ca o „condiţie activată a organismului". ca florile pe cîmp. | progresează in cursul tinereţii spre o independenţă relativă şi ajunge în perioada adultă la responsabilitate socială. foame. dorinţă sexuală . Este unul din cei doi sau trei oameni din Europa. Tolstoi. Emoţia Motiv şi emoţie au aceiaşi rădăcină latină (movere — a mişca). filozoful Hobbes spunea odată : „Omul rău nu este decît un copil devenit puternic". nevoia sa de activitate. că dată fiind baza lor de gîndire. Bernard Shaw şi prietenul meu dl. întrucît sarcina noastră este să înţelegem structura durabilă a motivelor vom omite discutarea condiţiei emoţionale „activate" care adesea le însoţeşte2. această pălărie de mătase este o stîrpitură neagră". de la Biblie la trăgătorul de cizme. este nerăbdător. Oricît de mult îl putem iubi sîntem siliţi să admitem că este o oroare nesocializată. teamă. un poem indian sau o livră de tutun. Şi nici nu trebuie să credem că motivele lui Tolstoi sînt atît de perfect localizate şi integrate pe cît o pretinde autorul. în special a motivelor care sînt blocate sau intrate în conflict. Foamea. terenul convingerilor lor. Există trei oameni care au o asemenea atitudine. un poem indian şi o livră de tutun. este unul din foarte puţinii oameni care au o concepţie realistă. O asemenea transformare radicală a personalităţii trebuie să includă modificări majore în motivaţie. Caută plăcerea.Adultul în comparaţie cu copilul mic în general. obo202 «eala. Să examinăm cîteva din afirmaţiile principale ale . Hilaire Belloc. Chesterton et al. pp. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. simpla listă a diferitelor obiecte despre care am scris mai sus. Descrierea făcută de Chesterton lui Tolstoi zugrăveşte o asemenea persoană : Tolstoi. 1903. încît am putea deduce punctul lor de vedere inevitabil faţa de orice — o pălărie de mătase. Adesea ele sînt tonice. legea asupra independenţei Irlandei. la fel şi motivele. putem spune că emoţia constituie coloratura subiectivă a motivelor. Oricare ar fi tonalitatea sau durata lor. solidă şi serioasă despre viaţă. de aceea. o pălărie de mătase. depresie. sau care fac un progres brusc şi neaşteptat spre scopul lor. In contrast. Niciodată nu ia in considerare confortul sau bunăstarea altora. schiţa slujeşte scopu1 Din G. deşi constituie un capitol major în domeniul psihologiei generale. 203 rilor noastre arătînd cît de mult s-au dezvoltat sistemele motiva-. ci trebuie să separi naţiunea în indivizi". Excesiv de pretenţios. de joc şi de confort — acestea îi sînt singurele preocupări. ţionale ale adulţilor din motivele impetuoase incoerente. relevante social şi destul de bine integrate unei activităţi planificate. ajută individul să obţină cele necesare pentru supravieţuirea fizică şi pentru protecţia si dezvoltarea ulterioară a personalităţii sale. Putem elimina din discuţie ca fiind o exagerare literară pretenţia lui Chesterton că numai „doi sau trei oameni" sînt atît de bine integraţi încît se poate prevedea viziunea lor inevitabilă des-Pre orice lucru. sau ca o asigurare că totul e în ordine. K. dar toţi au această asemănare esenţială. Emoţiile ne mişcă . Aceleaşi impulsuri. luaţi-o de aici". lumea sa trebuie să se dedice satisfacerii imediate a capriciilor sale. ego-cen-trate ale primei copilării. Toţi trei sînt diametral opuşi unul faţă de celălalt. necesităţile sale fizice. nici o rivalitate. altele sînt mai penetrante şi mai de durată : anxietate. de aceea. nu admite nici o amînâre în satisfacerea impulsurilor sale. opiniile lor despre orice subiect terestru izvorăsc natural. Teorii despre motivele invariabile în ciuda diferenţei aparent mari dintre motivele copilului de doi ani şi cele ale adultului. sensibilitate. Din punctul său de vedere mama. familia. de aceea mă interesează acest poem indian. Leo Tolstoi. simplificarea vieţii1. London. care au o atitudine atît de personală faţă de lucruri. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . şi mai tolstoiană decît cea occidentală". Ar spune i „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . Hodder and «oughton. lipsit de conştiinţă şi total dependent. extrem de distructiv. poate fi şi este redus de Tolstoi la acest mare principiu fundamental tolstoian. este mult mai simplă. dl. căci etica orientală. 3 f. Există anumite opinii pe care trebuie să le aibă despre anumite lucruri . Tolstoi ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. Dacă un adult ar fi pe jumătate atît de ego-centrat pe cît este copilul de doi ani ar fi considerat un criminal psihopat. ei nu formează păreri. părerile se formează ele însele. Unele emoţii sînt specifice unei trebuinţe actuale: durerea.

. Acest experiment revelator (deşi cam înşelător) sugerează că statutul social reprezintă pentru aceste fete un motiv mai puternic şi mai concret decât fericirea. Tinereţea e şi ea o vîrstă „în care se caută plăcerea" (în sensul că petrecerile. New York. în psihologia actuală accentul se pune din nou. Chiar şi o persoană care îşi urmăreşte propria datorie încearcă unele sclipiri de plăcere sau satisfacţie. îşi cîştigă o existenţă bună. excreţie. Unde este fericirea ' pilotul unui bombardier care îşi pierde viaţa pentru ţara sa ? este fericirea pentru omul de stat devotat. pentru că acesta este un principiu confuz. de realizarea unui motiv. se spune. adevărat că mara parte din comportamentul unui copil mic este impulsiv (controlaţi de impulsuri) şi în acest sens poate fi numit „hedonist". dar aceste reali-ri concrete sînt scopuri tangibile. dar aşa simt eu". cealaltă o fată deprimată. un caz „fericire" în sens inteligibil. incapabil să dorească ceva dacă ogea despre acel ceva nu este plăcută. violăm crezul ^ donismului. Se poate ca motivele omului cavernelor să se fi acorda" unor semnale hedoniste. chiar' respirarea aerului proaspăt. 205 Să ne examinăm propria conştiinţă. e adevărat că mulţi adulţi sînt hedonişti în sensul că toată viaţa caută satisfacţii senzuale imediate. există anumite relata pozitive între plăcere şi motiv care pot fi subliniate. Cineva ţinteşte spre fericire ţinteşte spre nimic. pagi-„ile 97-99). De aceea ea nu este un motiv concret. constituie o strădanie spre echilibru. dar extenuat şi ţia Pentru mama devotată a unui criminal condamnat ? Ori de cîte Orj facem ceva pentru că sîntem „datori" s-o facem. sau să cîştigăm un joc. Nu e valabilă această formulă de la naştere pînă la moare ? Copilul de doi ani caută plăcerea . Emotions and personality. anticiparea satisfacţiei nu este decît o penumbră îndepărtai Şi această satisfacţie este adesea de o calitate sinistră. putem recunoaşte că plăcerea şi durerea sînt semnale ale naturii care ne spun dacă motivele noastre sînt facilitate sau blocate. Dar pe măsură ce dezvoltarea evoluţionistă a omului a progresat se pare că semnalele naturii b. 204 porteri din timpul Greciei antice şi pînă în ziua de azi. homeostazie sau o fugă de tensiune (cf. De asemenea. Bismarck a spus odată : . semnalele nu sînt motive) devin tot mai puţin vrednice de încredere. Un psiholog era de faţă şi le-a cerut să se uite la două fotografii. nu putem construi o teorie a motivaţiei bazată P* hedonism. ci pentru a ne face blestemata noastră datorie". Press. Este perfect. Multe lucruri pe care sîntem motivaţi să le facem dOar ne măresc tensiunile. „Reducerea tensiunii" este invocată ca un motiv sUveran. Şi mai* parte din ceea ce este plăcut nu e compatibil cu scopurile prin' cipale ale vieţii unui adult. Hedonismul psihologic. activitate sexuală. întâlnirile sînt obiective pe termen scurt cu o recoltă rapidă de sentimente plăcute). dar bogată. Cea mai serioasă dintre toate este simplul fapt că nu se P°ate ţinti direct la realizarea fericirii. una care reprezenta o fată zîm-bitoare. are o atracţie ca de sirenă. în ciuda acestor comentarii critice. Fericirea este în cel mai bun Caz un produs secundar al unei activităţi cu o altă motivaţie. evidentă bogată. De asemenea. Cînd sîntem absorbiţi a o sarcină. aparţinînd evident clasei muncitoare . a unei responsabilităţi şi steagul semnalizator al plăcerii. „Plăcerea şi durerea sînt stăpînii noştri suverani". Tolstoi caută plăcerea (prin reducerea complexităţii vieţii) . de asemenea. Există multe dificultăţi în aprecierea conceptului de fericire ca motiv. să scrje n un poem. întreaga noastră conduită. Pe scurt. Recunoaştem aceste fapte..sincronizarea dintre plăcere şi atingerea scopului . Totul este atît de simplu. Toate fetele au fost de acord că prima era fericită şi a doua nefericită. Au fost apoi întrebate : V. se căsătoreşte Susan. adevărat că o tonalitate emoţională plăcută însoţeşte satisfacerea impulsurilor de hrană. Una a spus „Ştiu că e caraghios.$u ne aflăm pe lume pentru plăcere. Mill a susţinut că un ojn este. în cursul secolului al XlX-lea «coala de gîndire utilitaristă a dominat o mare parte din teoria şi politica socială şi economică a Occidentului. ca la epicureenii antici. 1960. dar ţintim să atingem un scop Sţ)c~ cific . a unei obligaţii. sîntem oare conştienţi de < motiv ale fericirii ? Ştim că vrem să trecem un examen. insuficie11 206 plinit de realitate sau de propriile noastre introspecţii şi pentru . fiindcă doresc să fiu fericită . Ne aşteptăm în mod vag ca ^u cesul să ne aducă satisfacţie . Columbia Univ. din punct de vedere fizic."Care din ele aţi vrea cel mai mult să fiţi ?" Toate au ales fata nefericită. cum este numit acest tip de teorie. va îi fericit. în uj.acestei poziţii. Unele din ele au rîs de alegerea făcută. Această faimoasă afirmaţie a lui Jeremy Bentham a avut întotdeauna mulţi 2 Relaţia între motiv şi emoţie este cercetată pe larg de Magda Ar-nold. Este. pe evitarea durerii sau disconfortului. Dar în epoca modernă constatăm o sincronizare mai slabă între realizarea unui ideal. sportul. 2 voi. somn. ne diminuează şansele pentru plăcere şi ne obligă la o viaţă intensă şi riscantă. Pare un lucru de bun simţ şi evident a spune că omul caută fericirea şi urmăreşte să evite durerea. în anti-Sjiitate cirenaicii susţineau că toate fiinţele umane sînt motivate s caute o plăcere pozitivă . Cineva poate crede că dacă obţine o diplomă. Au ajuns la hotărârea unanimă că „a fi fericită" era unicul lor motiv. Oare ? Un grup de muncitoare tinere discutau despre motivele vieţii lor. Dar. dumneavoastră şi eu căutăm plăcerea (sau fericirea). epicureenii au simţit că scopul principal al omului era evitarea durerii.

combativitatea (ţ3 nia). de gîndire — şi imediat le inventează pentru scopurile sale. pentru recunoaştere. Dacă acceptăm evoluţia. W. dar. 2 voi. Un sociolog poate. al competiţiei sau al dorinţei de cîştig. pentru securitate. London. Instinct: a study in social psychology. k 5 L. Luce.' 4 Nu trebuie să dispreţuim utilitatea unor asemenea invenţii ad hoc. Rinehart and Winston. e capabil de sublimare. Bernard a examinat literatura din domeniul psihologiei şi ştiinţelor sociale şi a descoperit aproximativ 14 000 de pretinse (şi arbitrar inventate) instincte. Un educator poate „avea nevoia" unui instinct de joc. Un economist care doreşte să explice comportamentul economic al omului poate postula cu uşurinţă un instinct &\ măiestriei. 1927. gregaritatea (singurătatea) sînt astfel de exemple.nu este puje.. O expunere «erioară. Instinctul părem (cu emoţia duioşiei). Cînd ac^" tor instincte li se ataşează obiecte obişnuite. nolt. de a onCl3pe motivaţia este acela de a o atribui în întregime instinctului. New York. este mai puţin clar enunţat decît în sistemul luţ McDougall. Această t^ rie ne descrie simultan structura motivaţiei şi a personalităţi' Deşi sistemul lui McDougall este atent gîndit. dar probabil eronat. Vom menţiona trei tipuri de doctrine ale instinctului. L.6 El ajunge la concluzia că animalele sînt în mod clar conduse de instinct. atunci. de curiozitate. Combinarea acestor energii instinctive între ele şi cu învăţarea ulterioară. Dar instinctele de bază sînt aceleaşi. Dacă instinctele nu se schimbă. acum inconştientă. 1924. care măreşte numărul „înclinaţiilor" de bază este The energies of ien. doreşte diferite obiecte. Freud a postulat instinctul sexual şi instinctul agresiv ca fiind dominante. cum putem explica diferenţa dintre copilul de doi ani şi Tolstoi ? Freud oferă două explicaţii. Freud afirmă : „Structura id-ului nu schimbă niciodată". 1932. Znaniecki utilizează elegant şi sistematic aceste Patru dorinţe în sistemul lor de gîndire sociologică : The Polish peasant in wrope and 'America. glia-mamă substituindu-se propriei sale mame. ele nu se sprijină pe o teorie motivaţională valabilă.5 Deşi invenţiile de acest gen pot avea o utilitate pragmatică. în ajutorul teoretizărilor sale. iar diferenţele individuale mai mari decît ar admite-o teoria. de asemenea. E. Acestea două explică cea mai mare parte a comportamentului şi ca-racterului omului. de exemplu) dobîndeşte noi asociaţii obiectuale. Enumerare ad hoc. dar ele se perfecţionează (prin maturizare) şi furnizează dinamismul esenţial al întregii conduite umane. El este total specula^ şi pretinde un număr dat de mobiluri esenţiale ale naturii um (numărul variază între opt şi optsprezece în diferitele ediţii lucrării sale) care de fapt nu au fost niciodată stabilite. dezvoltăm sentirnem* şi din sentimente se compune însăşi personalitatea. să decidă că omul are patru „dorinţe'' de bază : pentru noutate. cum e şi normal. Knopf. pentru autoritate. Nu toate înclinaţiile sînt evidente la naştere. El poate clădi un întreg sistem pe baza presupunerilor sale —■ dar acestea sînt gratuite şi nedovedita. Poate aspiraţia lui Tolstoi spre o viaţă simplă era numai o „dorinţă-scop inhibată". L. In loc să dorească direct mîngîierea trupului matern (complexul Oedip) el îşi maschează această dorinţă. nu există nici o dovadă că Freud a realizat o enumerare fundamentală a . 207 se pot diversitate atît de bogată a motivelor umane. nu-1 putem ^' cepta ca o descriere adecvată a motivaţiei. Ca şi în cazul teoriei lui McDougall. Freud sînt printre cei care şi-au modificat propriile concepţii pe măsură ce au înaintat în vîrstă.* Pentru a-şi satisface agresivitatea şi dragostea de viaţă.4 Cu mulţi ani în urmă. adultul (Tolstoi. In al doilea rînd. Fiecare instinct are ataşat de el o emoţie primară. New York. L. în timp ce savanţii mai în vîrstă tind să pledeze împotriva ei. E uşor să inventezi instincte în funcţie de nevoile cuiva. Ce pt fi aceste energii. Methuen. E posibil ca savanţii mai în vîrstă să-şi piardă gustul e viaţă sau să devină mai înţelepţi. Thomas şi F. 1908. Esenţa tivaţiei este desigur mai complexă. fuga (cu emoţia fricii). L. făcînd pe ţăra-nul. Thorndike şi S. Expunerea extrem de influentă a vederilor lui McDougall a fost Oblicată prima dată în Social psychology. Un al doilea mod simplu. Id-ul e plin cu „energii instinctuale". Instinctul freudian. Si iată-le. după cum o ştie toată lumea. New York. oamenii au înclinaţii de bază care constituie mobilurile lor primare. O teorie mai sistematică este cea prezentată de William McDougall. Bernard. Concepţia cuiva în această problemă va depinde probabil de vîrstă sa. explică întreaga 3 Pare a fi real faptul că studenţii mai tineri şi savanţii mai tineri adesea pledează vehement pentru vreo variantă a doctrinei hedonismului. Teoria hormică. în primul rînd. I.

strict vorbind. Şcoala modernă de „etologie" studiază configuraţiile perceptuale la care animalele şi copii răspund fără a avea o experienţă anterioară. Singurele instincte care ne interesează aici sînt motivele instinctuale. Să le numim dorinţe. 2) acestea sînt înnăscute. sistemul utilizează mult mai mult motivele de bază decît o face Freud şi oferă mai mult spaţiu trebuinţelor conştiente. 57—125. 32. deplasate.motivelor esenţiale ale omului. M. o personalitate adultă este de fapt o combinaţie de m0" * In original obiect cathexes. nici >că pe măsură ce individul creşte şi se dez-j voltă. ea explică dezvoltarea trebuinţelor în sentimente. sublimate).Genet. New York. R. A clinical study of sentiments. motivele sale de bază rămîn neschimbate. explicînd într-un mod destul de vag rolul învăţării. McClelland. A t k i n s o n. R. Appleton-Century-Crofts. A. W.7 Putem menţiona acum două teorii suplimentare care pot fi clasate oarecum alături de doctrinele instinctului. Direcţiile luate de aceste două vieţi sînt atît je diferite încît pare extrem de artificial să le dăm scoruri identice pe scala cu n . agresiunea. în „Genetic Psychol. în orice Pe'' sonalitate găsim aceleaşi motive de bază de la naştere pînă * moarte . privite din punctul de vedere freudian. ca şi extraordinara diversitate a motivelor adulte. însă ele sînt atît de fundamentale şi de larg răspîndite încât acţionează ca instincte. să fie total vizibilă şi să se mişte. (Nota trad. Totuşi. Ea ocoleşte controversa ereditate-educaţie. motivul emergent al responsabilităţii sociale). respectul. wants.e umilire . 1945. Totuşi.) 208 tjve canalizate. autonomia. Multor psihologi le-ar plăcea să opereze cu o listă definită de impulsuri umane fundamentale. H. (Nota trad. The smiling response : a contribution to the ontogenesis of social relations. încurajează cercetarea unui motiv izolat sau a unor motive în combinaţie. C Morgan. 3) ele sînt capabile de a fi ataşate unor diferite obiecte şi de aceea de a i1 canalizate (deviate. Oxford. W o 1 f. A. 1953.". 34. Acest tip de răspuns înnăscut există şi e important pentru o deplină înţelegere a psihologiei copilului. Psychol. Monogr. tipurile fundamentale de dorinţe nu variază. De exemplu. Dintre trebuinţe sînt adesea studiate realizarea. Murray. doi oameni pot avea o trebuinţă puternică d. New York. E. Astfel. 3— 149. nevoi sau trebuinţe. 10 Cf. Clark. dar sînt prudenţi în legătură cu caracterul lor înnăscut. L. S p i t z. Faţa poate fi o mască sau chiar un manechin. Trebuinţele. nu priveşte direct motivaţia. instinctive. achiziţia. Nu e nevoie să fie o figură zîmbitoare (fapt care induce imitaţia) sau să aparţină unei persoane cunoscute. găr disciplinat. Pe scurt.10 Trebuinţele pot fi. celălalt un căln. Lowell The achievent motive. desires. de asemenea. Această logică ni se pare inadecvată pentru a explica diferenţele calitative dintre copil şi adult (de exemplu. Murray et a 1. pofte. 265 dori lucruri diferite dar există numai cîteva raţiuni pentru care u doresc. Dar ca şi teoriile precedente. Monogr. Cele trei tipuri de teorii ale instinctului pe care le-am menţionat susţin căi : 1) toţi oamenii au esenţialmente aceleaşi forţf dinamice pentru acţiune.".* Ultimul termen pare să fie cel preferat. 209 ^Structuraşi dezvoltarea personalităţii — cd. afilierea. sexul. Cf. D. educaţia. în >.8 Acest tip de teorie are multe avantaje.. 1946. deplasate. presupunerea pare foarte improbabilă. zîmbetul social este provocat la copil în mod normal de la 3 la 6 luni cînd vede o figură umană sau o copie rezonabilă a ei. Oamenii pot 7 In psihologia curentă termenul instinct este folosit într-un sens diferit. A. needs. unice în fiecare personalitate. dar trebuie să aibă doi ochi. dominanţa. invariabile. 9 Cf. Ei spun că nu ne interesează faptul că motivele fundamentale sînt. Cînd comparăm vîrsta de doi ani cu maturitatea. unind astfel motivaţia şi structura rezultantă a personalităţii. Explorations in personality.) 8 O apărare esenţială a acestei abordări a motivaţiei se află în H. A. C. 1938. ca reprimate. doctrina trebuinţelor afirmă de fapt că în timp ce obiectele dorite pot varia de la persoană la persoană. K.9 Ca şi sistemul lui McDougall. unul devine poate un masochist sexual. * In original wishes. ergs. J. canalizate şi sublimate.

adică stimul-răspuns) în categoria „energiilor invariabile". comportament postmaternal. fuga. ed. ca şi foamea. foame senzorială. în sfîrşit.. dar cu excepţii pentru unii indivizi : sex. pare adecvată şi pentru explicarea motivaţiei la animale. dar mai întîi trebuie susţinute două lucruri importante în favoarea acesteia. „motive foarte credibile". Această concepţie a unei trebuinţe integrate este o mare "îmbunătăţire faţă de trebuinţa-schelet Ea împlineşte pretenţia noastră pentru o unitate de analiză care să fie concretă. eliminare. respiraţie. ca şi teoria iru stinctului. Aspectul cel mai interesant al acestei cercetări îl constituie caracterul „absolut credibil" al motivelor descoperite. Apoi Klineberg constată agrasivi. de asemenea. dar comparaţia este numai un scop secundar al psihologiei personalităţii. E fără îndoială adevărat că comparaţiile între indivizi nu pot fi făcute chiar aşa de uşor pe baza trebuinţelor integrate ca pe baza trebuinţelor obişnuite . dacă nu întreg comportamentul copilului poatp ii generat de impulsuri — incluzînd. dorinţa de acaparare si alte modele comportamentale comune ca avmd o frecvenţă descrescătoare. ele stau la baza întregii noastre învăţări îurii . rev.1 ţiuni. 211 Critica teoriilor despre motivele invariabile Am vrut să spun că nici una din teoriile luate în considerar pînă acum nu evidenţiază o suficientă flexibilitate şi variabilit^6 care să justifice marea diversitate a motivelor umane adulte. unele probleme în ceea ce priveşte enumerarea impulsurilor. 1954. totuşi energiile de bază sînt privite întotdeauna ca fiind impulsurile înseşi — şi astfel trebuie să clasificăm acest tip de gîn-dire (îmbrăţişat de psihologia behavioristă. Scopul primar este reprezentarea vieţii unice personale cu maximum de fidelitate. Ne amintim că printre „motivele absolut credibile". în „J. „Motive credibile". Klineberg. din moment ce cea mai mare parte. impulsurile pentru activitate si cele estetice — atunci impulsurile sînt fundamentul prim (dar nu în mod necesar permanent) al vieţii noastre motiv-^ţionale. toate fiinţele umane din lumea întreagă au impulsuri.. 37. Nici una din teoriile examinate mai înainte nu se bazează pe o cercetare solidă. Psychol. Klineberg a făcut o încercare valoroasă (studiind caracteristicile culturilor) de a descoperi ce doreşte (sau are nevoie) fără excepţie orice fiinţă umană din orice cultură a lumii12. impulsurile biologice a căror satisfacere este necesară pentru supravieţuirea biologică. 1936. prea imaterială şi depersonalizată pentru a reprezenta motivaţia indivizilor reali11. desigur. căi. Există. In cel mai bun caz observaţia de bun simţ sau activitatea clinică cu pacienţii constituie baza enumerării de instincte sau trebuinţe postulate. gregaritatea. comportament de autoapărare. într-o măsură limitată. Ele sînt. să-şi solicite mama pentru a obţine hrană şi alte comodităţi). sete. Vom sublinia în curînd insuficienţa teoriei impulsurilor. In primul rînd. 11 Această problemă pare să fie admisă de Murray care scrie : „Fiecare trebuinţă este asociată cu urme (sau imagini) care reprezintă mişcări. găsite în toate culturile. Am arătat acolo modul în care conceptele de condiţionare şi întărire prin „extinderea" impulsurilor sînt destinate" să explice întreaga diversitate de deprinderi-răspuns' ale oamenilor.poziţii de umilire. tatca. „ten-Sluni tisulare" specifice care reclamă reducerea tensiunii ? Sau sînt dotări motivaţionale de un ordin diferit ? Vom reveni mai tîrziu *a această problemă. New York. ac. odihnă şi somn. vOi expune acum mai amănunţit . Klineberg includea un impuls pentru activitate Şi unul estetic. să evite sursele de căldură prea puternice. iar toate celelalte motive trec pe planul doi pînă cînd impulsul este satisfăcut. Teoria trebuinţei. Preferăm o teorie care va descrie sistemele motivaţionale reale ale masochistului sexual şi ale călugărului disciplinat fără derivarea speculativă a două sisteme atît de diferite dintr-o sursă comună izolată (şi nedovedită) a „umilirii". are o mare nevoie de oxigen. veridică şi personală cu condiţia ca trebuinţa integrată să fie înţeleasă nu numai ca o organizare de moment. ci şi ca o structură mentală de durată şi care este o caracteristica constantă a persoanei. Impulsurile sînt în noi de la „astere pînă la moarte . şi dacă ţinem seama de condiţionarea şi extensiunea imţjnp ţ ş pulsurilor — aşa încît să rezulte „impulsuri secundare" — putem acoperi toate motivele oamenilor. în al doilea rînd. Sînt acestea. Social psychology. Totuşi. cum vom vedea acum. de-a lungul întregii vieţi) . Nici o teorie a motivaţiei nu poate ocoli acest fapt central. aşa cum arată limpede Klineberg. Hoit. Dacă cineva este foarte înfometat. iar acestea sînt foarte puternice (cînd sînt stîrnite preced toate celelalte motive). Faptul că impulsurile sînt esenţiale pentru supravieţuire a condus pe mulţi psihologi la concluzia că. 3. setea şi oboseala. E cler că mare parte din ceea ce învaţă un copil sp referă la modalităţi de satisfacere a impulsurilor (să ţină biberonul. Impulsurile. 12 O. 210 aCesta este conceptul simplu şi suveran pe care se poate fun-damenta întreaga teorie motivaţională. fără excepţie. pare prea abstractă. Există. Susţinem că teor'd impulsurilor pare adecvată (sau aproape adecvată) în explicarea motivaţiei în timpul primilor doi ani de viaţă (şi. obiecte-scop. In capitolul 5 am tratat acest punct de vedere. Această cercetare antropologică oferă o listă de „motive absolut credibile" : foame. activitate. Rine-hart and Winston. de apă sau de odihnă.". Deşi o teorie a impulsurilor solicită (într-adevăr cere) o teorie a învăţării. care luate împreună constituie o trebuinţă integrată".

De asemenea. New York. medicină. 212 -reşte flacăra lor. Aceste tensiuni sau impulsuri sînt „energiile noastre instinctuale" şi numai ele ne „determină" să acţionăm. Ea pune. care este o interiorizare iU ggulilor întipărite în noi de părinţi. Izul acestor termeni sugerează : 1) o pasivitate a naturii umane (care receptează şi reacţionează la presiuni externe) şi 2) o refacere sau restabilire a condiţiilor trecute. rejlex. Dynamics of behavior. Tocmai din această cauză interesul pentru profesiunea sa porsistă o viaţă întreagă. prezice care din multele căi posibile de a înlocui „o dorinţă inhibată a unui obiectiv" o va adopta o persoană. aspirase şi strădaniile adulte înapoi pînă la rădăcinile instinctuale ale 'exului şi agresivităţii. Trebuie observată o caracteristică a teoriei energiilor sublimate sau neutre. unicităţii şi '„^ temporaneităţii majorităţii motivaţiei adulte. New York. Deşi teoria freudiană şi cea a stimul-răspunsului sînt diferite în multe privinţe. Să luăm în considerare numărul mare de termeni fundamentali din psihologia contemporană care încep cu prefixul re ■ receptor. răspuns. Desigur. cînd sînt unite. ele sînt mai proteice decît energiile instinctuale ale lui Freud. Această stare de lucruri se reflectă în principalele teorii despre motivaţie şi arată slăbiciunea acestora. In primul rînd. politică • religia. recompensa întărire*. devin „neutre" . Poetul se îndreaptă spre declam area unor expresii frumoase pentru că a fost frustrat de „satisfacerea orală" cînd era copil. regresiune — ca să enumerăm numai cîţiva termeni. iar o fuziune a impulsurilor agresive şi sexuale nu poate fi complet satisfăcută cu activităţi substituit care nu au nimic comun cu sexul sau agresivitatea. despre proacţie. educaţie sau altceva) sînt o problemă de sublimare. Basic B°oks. Rine-hart and Winston. admitem bucuros că motivele adulte reflectă adesea şi agresivitatea şi că unele urme ale motivaţiei infantile pot 14 E. un' accent puternic pe primii ani de viaţă cînd frustrările.obiecţiile mele faţă de două doctrine cele mai răspîndite : teoria freudiană şi teoria stimul-răspm^ (impuls). pe care le numeşte teorii ale „priorităţii comportamentului ■ In anumite privinţe critica de faţă merge în paralel cu argumentul lui Wooo-worth. în timp ce fiinţele umane sînt preocupate de a-şi trăi viaţa în viitor. Această imagine generală a motivaţiei face din personalitate un Produs a două forţe arhaice. Woodworth. repetiţie. dacă nu niciodată. l dar nu despre progres. Freud ne învaţă că liniile directoare ale caracterului unei Persoane se stabilesc la vîrsta de trei ani14. Şi în timp ce ni se pare că sîntem în mod spontan activi. După Freud personalitatea noastră actuală este \oape o rămăşiţă a diverselor modalităţi în care am încercat să a^tiSfacem trebuinţele id-ului în ciuda opoziţiei provenite atît din ?ajjiea externă. pentru activitatea orientată spre viitor. Chirurgia nu satisface în mod real fuziunea sadică a trebuinţelor sexuale şi agresive şi astfel aceste trebuinţe fuzionate continuă să-1 îmboldească pe chirurg. OtH Revenind la teoria stimul-răspuns constatăm că ea j o altă concepţie asupra motivaţiei de tipul „reducerea ins In acest caz impulsurile sînt singurele mobiluri . Temeinicia doctrinei sublimării este firavă şi ea nu poate. desigur. Există mult mai puţin sprijin terminologic pentru a indica ce va veni. 1953. totuşi putem crede că Freud face dreptate diversităţii. Prefixul pro este rareori găsit în vocabularul tehnic al psihologiei.) 13 R. S. artă. Sublimarea nu poate descărca dccît c anumită parte din energia id-ului. 213 fi găsite în unele conduite adulte (mai ales nevrotice) . Din această prezentare putem conchide just că majoritatea teoriilor psihologice dominante azi au un accent oarecum receptiv. mulţi psihologi ne spun că sîntem numai reactivi. Auzim despre regres. Aceste impulsuri. Conchidem că. Principalul procedeu este să se afirme că interesele adulte (în muzică. 13. i. agricultură. Auzim des despre reacţie dar rareori. cît şi din conştiinţa noastră. R. reverberativ. sper că ceea ce îndrăznesc să fac va fi o digre^ siune utilă. . Sexul şi agresivitatea sînt poate cele mai importante impulsuri ale id-ului deoarece ele întîmpină cea mai puternică opoziţie din lumea externă şi sînt astfel reprimate. recapitulativ. Conform concepţiei lui Freud totalitatea tensiunilor organice sau a impulsurilor compun id-ul. J o n o s. energia liberă poate fi utilizată pentru a stimula individul să caute aproape orice scop care s-a întîmplat să devină asociat cu acest irnpuls neutru. Hoit. psihanaliza încearcă să urmărească toate interesele. The life and work of Sigmund Freud. ambele coincid în ceea ce priveşte accentul pus pe natura reactivă a motivaţiei13. Ele sînt derate ca tensiuni determinabile şi separate. Poezia nu poate satisface trebuinţele erotice orale şi astfel aceste trebuinţe continuă să preseze şi să susţină această sublimare semiinutîlă. Reprimarea i * în engleză reinforcement. o mare parte din teoria psihologică este preocupată să urmărească aceste vieţi înapoi în trecut. cap. 1958. aproape în întregime reactiv. Woodworth le denumeşte pe amîndouă teorii ale „priorităţii trebuinţelor" şi le opune doctrinelor care ţin seama de modificarea şi ampliţi' carea energiilor. Sublimarea reorientează o „dorinţă inhibată a unui obiectiv". 5. De aceea interesele adulte dobîndite persistă. (Nota trad. reprimarea şi asociaţiile obiectuale au fost în mare parte construite. reprimare. de asemenea. reacţie. S. Freud sugerează că o parte din energia care susţine motivele adulte poate veni dintr-o fuziune a impulsurilor sexuale şi agresive. adică îşi pierd obiectivul specific şi devin nondirective în scop .

Să luăm un exemplu bine cunoscut din cercatările pe animale : Un cimpanzeu a fost învăţat să ia de pe podea un jeton de poker şi să-1 introducă într-un distribuitor -automat. în cxperimşntul citat mai sus. no. într-un experiment se plasau nişte dini într-o cuşcă cu două compartimente şi cu un perete despărţitor destul de s>cund oa animalele să-1 poată sări. un circuit electric astfel îneît clinii primeau acelaşi tratament. Aproape toate studiile experimentale care elaborează întăriri secundare arată pierderea deprinderilor instrumentale şi a intereselor secundare dacă acestea nu duc efectiv la satisfacerea impulsurilor primare. &1 „Comp. dar acum ei devin un scop în sine .tata. întreaga motivaţie face presiuni spre reducerea tensiunii impulsurilor primare. cîinii au reuşit să evite şocul. Dar dacă era împiedicat să facă astfel. B. Constatăm că avem o 'versiune faţă de un anumit oraş pentru că ne aminteşte vag (adică 1 caracteristici parţiale corespunzătoare) de un oraş unde am suferit o şedere lungă şi dureroasă în timpul unei boli din copilărie (întărire secundară negativă). 60. no. Conform teoriei. Vrem să mergem la pescuit pentru ir. El a descoperit că pentru a obţine jetoanele de poker trebuie să pună în funcţiune o altă maşină care să-i dea jetoanele. {întreaga motivaţie caută I „reducerea tensiunii").c modul în care motivele şi interesele adulte derivă în ultimă analii din impulsurile primare. în care utilizarea unui şoc electric sau a altor stimuli intens dureroşi va determina animalul să evita toată viaţa situaţia care a dus la şoc. în asemenea cazuri vorbim de întărire se-. Enunţă^ din nou aici şi extindem argumentul deja prezentat în capitolul 5 Cînd un impuls primar este satisfăcut. Dar 215 cîinii au continuat să sară timp de peste 400 de manifestînd răspunsul condiţionat cu toată forţa. Nu mai exista vreun şoc. Dar al doilea compartiment avea. Dar uneori lucrurile care ne plac sînt numai de departe legatei de reducerea tensiunii. Monogr. 1936 .". meniul micului dejun. tensiunea motivului este redusă. Se poate spune că utilizarea jetonului de poker a fost învăţată prin întărire primară. Wolfe. el continuă să acumuleze un tezaur inutil. T. cundară. Orice activitate care a dus (sau a fost strfos asociată cu) la această reducere de tensiune este uşor învăţată pentru că ea este influenţată de întărirea primară. învăţarea reprezintă elementul important al teoriei. Şi această stocare ilustrează principiul întăririi secundare. Astfel. în „Comp. Aparent nu există nici o stingere a ■deprinderilor de evitare. Monogr. "1 1937. & ■ experimentatorii au renunţat la încercarea de „a stinge" c^ diţionarea. sărind dintr-un compartiment într-altul imediat ce soneria suna. Există trei obiecţii serioase faţă de această direcţie de gîndire — fiecare destul de serioasă pentru a ne spune că se află pe o cale greşită : 1. C o w 1 e s s. învăţăm să ne „placă" (să construim) deprinderi favorabile pentru) patul nostru. Legea „întăririi» I afirmă că mijloacele utilizate în reducerea tensiunilor vor fi reţinute prin învăţare. Dar omul avar nu se comportă în acest mod. El utiliza fiecare jeton pe măsură ce-1 obţinea. 214 partizanii teoriei S-R sînt aproape siguri că undeva în cadrul tui modei vom găsi explicaţia tuturor motivelor complexe adulte. Arăta ca o . Totuşi. care ne satisfăcea multe din dorinţele copilăriei (întărire primară). Este un act asociat cu un alt act care duce la reducerea tensiunii ■ 15 J. J.'ne lua la pescuit (întărire secundară). Food tokens as inventives for learning by chimpanzees. Caracteristica experimentului este că după primele încercări (care erau suficiente pentru a stabili deprinderea) compartimentele nu mai erau conectate electric. care apoi livra struguri sau stafide. I partenerul sexual. Ii plăcea să acumuleze „bogăţie" ca să zicem aşa. Dacă nu există o asemenea reducere. Ei săreau peretele pentru a scăpa. Şi aşa mai departe.foamea. Psychol. în linii generale ea sună după cum urmează. dacă cimpanzeul obţine numai umori recompensa de struguri el îşi pierde interesul pentru jetoanele de poker. el „stoca" jetoanele. S/ar şi motivele cele mai elaborate sînt cumva anticipări îndepărta ale satisfacerii impulsului primar. Era prea persistentă. O sonerie suna şi imediat clinii primeau un şoc electric puternic. Huli şi alţi apărători ai abordării $4> au cheltuit mai mult efort decît Freud în încercarea de a expl. setea. Se poate ca la început banii să fi fost un mijloc pentru a cumpăra satisfacerea impulsului. Effectiveness of token-rewards for chimpanzees. de asemenea. Psychol. Dar cimpanzeul a fost apoi silit să înveţe încă un act din secvenţa hranei. de exemplu foamea de hrană. pîiiă la urmă valoarea întăririi se pierde şi deprinderea sau activitatea instrumentală dispare. Principala excepţie este cunoscută sub numele de „condiţionare a evitării".". Ne place covoraşul care era a sufragerie *n C0PÎlăria noastră. e evitarea durerii fiind exemple importante mult utilizate în lucrări]' experimentale pe animale. Stocarea suferă a „stingere experimentală".

deprindere du **" bilă toată viaţa16. De aceea, evitarea devine un motiv care îşi pierde dependgnt de întărirea primară. Ea exemplifică un fel de „autonomie f^ ţională" pe care o vom discuta in curînd mai profund. Huli a simţit că o condiţionare adiţională foarte intensă rămîne fără întărire primară. El scrie : Ipoteza de faţă nu implică faptul că întărirea secundară va suferi k mod necesar o stingere experimentală cînd suportul reducerii trebuinţei pJ1 m mare este retras. Dacă întărirea primară a fost suficient de puternică CI cursul stabilirii unei depinderi sau al unui interes secundar, anticiparea re I compensei primare poate fi destul de intensă pentru a lua locul recompenSe I actuale şi pentru a nu se stinge niciodată.17 Totuşi, întreaga logică a poziţiei referitoare la „întărirea se-1 cundară" insistă, cum spun Dollard şi Miller, asupra faptului Că| „impulsurile învăţate ar fi slăbite prin reîntărire"18 şi că în ultima I instanţă întărirea poate apărea numai prin reducerea tensiunii im-l pulsurilor primare. In experimentele pe animale dovada stingerii experimentalei (cu excepţia condiţionării evitării) este covîrşitoare, în timp ce I dovada pierderii intereselor umane adulte dobîndite nu. Nu ne I pierdem plăcerea pentru covoraşul din sufragerie pentru că pur şi I simplu timp de patruzeci de ani nu am mai mîncat în prezenta Ml Nu ne pierdem dragostea pentru pescuit numai pentru că tatăl I nostru nu ne mai satisface impulsurile noastre primare. Nu înce-j tăm să economisim bani numai pentru că nu se convertesc în stru-1 guri comestibili. Nu renunţăm la interesul nostru pentru muzică numai pentru că nu mai avem un părinte sau un învăţător care să ne dea întăriri pozitive şi negative. O femeie mai în vîrstă nu-şi pierde gustul în alegerea îmbrăcăminţii cînd hainele nu mai constituie o stratagemă pentru ar-şi atrage un soţ potrivit. Un fost marinar iubeşte încă cu înflăcărare marea, deşi sînt cincizeci de ani de cînd a părăsit^o. 16 R. L. Solomon, L. J. Kamin, L. C. Wynne, Traumatic avoidancţ> learning: the outcomes of severa! extinction procedures with dogs, în >.■>• abnorm, soc. Psychol.", 1953, 48, 291—302. 17 C. L. Huli, Principles of behavior, New York, Appleton-Century-Crofts, 1943, p. 101. Vezi şi discuţia lui Woodworth, op. cit., p. 113. Nota 13 supra. 18 G. Dollard, N. E. Miller, Personality and psychotherapy, Ne« York, McGraw-Hill, 1950, p. 88. 216 teorl îmi of s* 5? folosite. 3. în sfîrşit, — şi această obiecţie este cea mai gravă —■ multe motive nu au o legătură constatabilă cu impulsurile primare. E Uşor de recunoscut foamea, setea, sexualitatea, oboseala, nevoia de oxigen ca motive care îşi au originea în modificările tisulare din corp, într-o stimulare în deficit sau în exces a terminaţiilor nervoase. Dar multe din motivele complexe adulte nu au nici o relaţie demonstrată cu aceste impulsuri şi nici cu „energiile instinctuale" postulate de Freud. Psihologul adept al teoriei S-R sau psihanalistul pot pretinde că interesele adulte pot fi urmărite pînă la energiile sale invariabile, dar ei nu pot dovedi acest lucru. Un adult poate dori să fie colecţionar de timbre, om de ştiinţă, călător, filantrop, preot ; el doreşte să sprijine Naţiunile Unite, să of ore înlesniri copiilor săi, să-şi îndeplinească responsabilităţile. Nici unul din aceste interese nu poate fi urmărit direct pînă la impulsuri. Neurologul Goldstein a spus că numai omul bolnav este condus de impulsuri. Numai cei bolnavi mental sînt obsedaţi de trebuinţa lor de hrană, confort, excreţie, satisfacţie sexuală. Oamenii normali ţin aceste impulsuri la locul lor, dar sînt interesaţi mai mult de ceea ce Goldstein numeşte „realizare de sine" — un termen ce cuprinde principalele sisteme de interese ale perioadei adulte19. Teorii despre motive variabile în contrast cu aceste teorii ale reactivităţii, să examinăm acum ceea ce Woodworth numeşte „teorii ale priorităţii comportamentului'^ Acestea insistă asupra faptului că partea cea mai mare din activităţile noastre zilnice nu contribuie la satisfacerea impulsurilor de bază. Comportamentul nostru în cea mai mare parte a lui are de-a face cu o conduită de explorare a mediului şi de adaptare 19 K. Goldstein, Organismic approach to the problem of motlvation, ln „N.Y. Acad. Sci.", 1947, 9, 218—250. 20 Vezi nota 13 supra. 217 la el. „Jocul" copilului — un motiv extrem de absorbant el -- este un exemplu bun. Chiar cînd impulsurile sale primare PentJ Sîh,

destul de puternice, copilul continuă să se joace. Unui copil treb să-i fie foarte foame pentru a înceta jocul. Cînd impulsurile atu! un grad mare de intensitate şi se simte foarte însetat sau obo/i sau trebuie să elimine, jocul este temporar (dar numai tempOr.!t întrerupt. ' Spre deosebire de impulsurile primare acest tip de motiv par imposibil de satisfăcut. O jucărie dată poate să-şi piardă farmocuf dar copilul nu devine liniştit (ca în „reducerea tensiunii"), ci So îndreaptă spre noi activităţi exploratorii şi de joc. Şi adultul est I motivat special să menţină contactul cu mediul prin activităţi I de manipulare, observare, explorare, comunicare. Nimeni nu neagă că impulsurile organice sînt factori impor.| tanti în motivaţie. Problema este dacă ele pot explica tot ceea q, omul face cu echipamentul său. Combinaţia de interese şi abilităţi a unui muzician este profund motivaţională ; de asemenea, şi a omului de ştiinţă, a infirmierei, a exploratorului. Fiecare e activizat de propriul stil de conduită în raport de lumea sa. Se spune că teoria impulsului ţine seama de ceea ce este esenţial în motivaţie; dar nu reuşeşte să ţină .seama de ceea ce este „neesenţial, dar nepreţuit". Tendinţa exploratorie. Mult timp psihologia animală a scăpat I din vedere semnificaţia comportamentului investigator continuu al 1 animalelor. Ea era prea ocupată cu studierea impulsurilor primare 1 de foame, sete, sexuale, de oboseală. Totuşi, în ultimii ani, dife- I renta esenţială dintre această tendinţă exploratorie şi celelalte impulsuri a fost observată21. Explorarea este o activitate continuă, constituie baza unei mari j părţi din învăţare şi nu este satisfăcută ca impulsurile care cer „reducerea tensiunii". Acest fapt ne duce la concluzia că impulsu- j rile „estetice" şi de „activitate" nu sînt propriu-zis impulsuri, ci ar trebui clasificate într-o concepţie despre motivaţie cu totul j diferită. Competenţa. R. W. White propune conceptul de „competenţă"' pentru a se referi la tot ceea ce copilul face cînd nu se află sub influenţa imediată a unui disconfort, a unor impulsuri puternice, sau a pericolului22. Activitatea lipsită de conflict include explorarea, 21 Cercetări importante sînt T. A. R y a n, Drives, tasks and the initialion of behavior, în „Amer. J. Psychol.", 1958, 71, 74—93 şi H. L. Ansbachet (Ed.), Symposium on expansion and exploration, în „J. individ. Psychol.", 1958, 14, 103—127. Pentru o trecere în revistă a literaturii experimentale semnificative vezi D. E. B e r 1 y n e, Conflict, arousal and curiosity, New York, McGraw-Hill, 1960. 22 Alţi autori au sugerat denumiri diferite : superioritate (Adler) ; /unc-ţie-plăccre (Biihler) ; măiestrie (Woodworth, de asemenea şi W. I. Thomas) ; 218 a ^ip, privitul, ascultatul, trasul, împinsul şi aruncarea "biectelor, alergatul, căţăratul, „făcutul" lucrurilor, imitarea părinţir interacţiunea cu tovarăşii de joc. Nici una din aceste activităţi spontane nu „reduce tensiunea" precum o lac acţiunile provo-le de impulsuri. Cum spune White „imediat ce copilul începe se joace în ţarcul său el ştie că ipoteza reducerii tensiunii este eşită". Acest autor adaugă că doctrina freudiană după care vîr-'de la şase la treisprezece ani constituie o „perioadă de latenţă" este într-adevăr un mit curios. Dezvoltarea copilului în această perioadă este departe de a fi „latentă". El dobîndeşte competenţă in ritm rapid. „Mitul" izvorăşte din presupunerea că' motivul principal în viaţă este (în general), sexual şi că, după Freud, în dezvoltarea psihosexuală nu se produc schimbări deosebite în această perioadă. .Mare parte din competenta pe care o caută copnul se săseşte în domeniul social. El pretinde atenţie, doreşte dragoste şi-i place să se joace cu alţii copii. în aceste cazuri ol învaţă parţial prin recompensele sau respingerile pe care le primeşte de la ceilalţi. Dar în majoritatea problemelor nonsocialo corului (şi adultul) este cel mai bun judecător al propriilor sale succese. El ştie ce anume îi întăreşte stima faţă de sine, ce anume îl loveşte ca un pş°c sau ca o realizare valoroasă, ce anume îi împlineşte propria st imagine despre sine. în consecinţă, dacă teoria întăririi are o valoare explicativă, atunci ea trebuie analizată în general în funcţie de autorecompensă şi

autopedeapsă. Cînd atingem perioada adultă avem nevoie de conceptul de competentă în aceeaşi măsură ca şi în copilăne. Mare parte din ceea c^ f^ce un adult izvorăşte din stocul său d° abilităţi si interese personale. Ca şi copilul, el are o mulţime de trebuinţe biologice (pentru hrană, adăpost, sex) care pot fuziona cu sau se pot depărta de interesele sale. Dar ele nu pot explica impulsul durabil spre activităţi estetice, .intelectuale, religioase sau economice. Deşi nu putem deriva interesele adulte sănătoase în întrenime din modul în care individul îşi manevrează problemele instinctuale impuls-activitate (G. Murphy, O. Klineberg) ; autonomie primară a ego-ului (H. Hartmann). Argumentul lui White că teoria impulsului nu poate explica adecvat creşterea sănătoasă a personalităţii normale se găseşte în două articole : R. W. W h i t e, Adler and the juture of ego psychology, în „J. individ. Psychol.", 1957, 13, 112— 124 si Motivation reconsidered : the concept of cora-Petence, în „Psychol. Rev.", 1959, 66, 297—333. Cititorul poate să se întrebe : „Dacă competenţa este o trebuinţă dominantă şi permanentă, atunci de ce este enumerată în categoria teoriilor despre motive' modificabile ?" Răspunsul este că în cadrul conceptului de competenţă trebuie să ţinem seama de o continuă modificare a motivelor şi scopurilor specifice. A fi competent la maturitate înseamnă a avea o orientare spre scop total diferită de a copilului. Ceea ce nu e cazul în teoriile despre motive fixe şi clasificate 219

infantile (cum ar susţine teoria lui Freud despre sublimare şi rărea eului), totuşi nu trebuie să negăm că multe din interes , pasionate ale adultului pot conţine un amestec de forţe agres" inconştiente sau simbolic sexuale. într-adevăr, cu cît interesul !e (b l mai „pasionat" (obsesiv), cu atît îl putem suspecta mai mult că îbib i l 6s! ă e« îmbibat cu presiuni inconştiente agresive sau sexuale (vgy pagina 159). Dar în mod normal, motivele centrale ale adultului 5i au fundamentul într-un gen mai rece de interese —■ interesele ca-' I implică competenţa. Ar fi greşit să spunem că „trebuinţa de competenţă" este m0 I tivul unic şi suveran al vieţii. Ea poate ajunge la fel de bine Ca| orice altă trebuinţă (mai bine decît cea sexuală) să rezume întreaga I istorie biologică a dezvoltării. Supravieţuim prin competenţă, eres, I tem prin competenţă, ne „autorealizăm" prin competenţă. Legate de explorare si competenţă, sînt şi alte concepte, curente. Acestea schimbă, de asemenea, accentul de pe angrenajul | reactivităţii pe proacţiune şi indicarea viitorului în motivele omului. Motivele de deficit şi motivele de creştere. A. H. Maslow pro-1 pune o teorie extrem de sugestivă. El susţine că în cursul dezvol- j tării specifice copilăriei, este important înainte de toate ca impulsu-1 rile de bază (motivele de deficit) să fie satisfăcute astfel îneît copilul să poată fi mai tîrziu liber să adopte motive mai puţin egocentrice (de creştere). Astfel, un copil care are suficientă hrană, îngrijire, securitate şi dragoste nu are nevoie pe măsură ce creşte să fie obsedat de trebuinţele de bază. Se va simţi în siguranţă şi de aceea va putea atinge scopuri lărgite. Dacă a cunoscut satisfacţia impulsurilor de bază şi de securitate el poate tolera ulterior în viaţă o frustrare-a aceloraşi impulsuri mult mai uşor decît o persoană a cărei întreagă personalitate este axată pe trebuinţe care nu au fost niciodată satisfăcute în mod adecvat23. (Se ştie că unele animale vor elabora deprinderi mai puternice de stocare dacă la începutul vieţii au fost deprivate de satisfacerea primară a foamei). în această teorie Maslow recunoaşte, ca şi noi, că impulsurile primare sînt centrale în primii ani de viaţă ; de asemenea, el schiţează o modalitate în' care se produce trecerea de la motivaţia timpurie la una mai matură. Teoria sa ajută la explicarea persoanei „nevrotice" care nu reuşeşte să elaboreze sisteme de motive funcţional autonome — si care în cursul întregii sale vieţii poate „manifesta" complexe infantile. Desigur, Freud si-a îndreptat aten-ţia iniţial asupra acestui tip de personalitate, dar spre deosebire de Freud, Maslow permite oamenilor normali să depăşească această dependenţă în cursul dezvoltării lor. 23A.H. Maslow, Motivation and personality, New York, Harper, 1954, cap. 5. 220 Autorealizarea. Motivele creşterii, culm le denumeşte Maslow, ^c la autorealizare. De fapt, Goldstein insistă asupra faptului că întreaga motivaţie (de orice tip) împărtăşeşte acest caracter. Auto-rea]jzarea constituie în fond unicul motiv al omului. Conceptul nU este specific, dar are meritul de a indica individualitatea ultimă a motivaţiei ; fiecare personalitate este diferită de toate celelalte si caută să-şi menţină integritatea şi să-şi realizeze propriul destin în propriul său mod. Conceptul are, de asemenea, avantajul de a vedea în motivaţie ceva mai mult

decît presiuni, impulsuri, conflicte. El implică faptul că în timp ce aceste forţe determină persoana să reacţioneze dincolo de o simplă reactivitate, există o mare libertate de dezvoltare fără conflicte şi de autorealizare. Conceptul este clar îndreptat spre viitor, în timp ce teoriile reactivităţii privesc spre trecut sau în cel mai bun caz spre prezentul imediat24. Psihologia ego-ului. Fără îndoială principala eroare din psihologia freudiană constă în afirmaţia că „ego-ul nu are energie proprie". Astăzi mulţi urmaşi ai lui Freud, poate majoritatea, admit greşeala şi o scuză spunînd că „Freud a murit înainte de a-şi fi terminat teoria sa asupra ego-ului". Aşa cum am văzut în capitolul 7, s-a dezvoltat o şcoală de gîndire neofreudiană care neagă faptul că id-ul este unica sursă de energie. Corespunzător, ea neagă faptul că interesele şi motivele adulte sînt susţinute în întregime de sublimarea instinctelor sexuale şi agresive sau, în cel mai bun caz, de o energie neutralizată şi desexualizată care provine din inhibarea scopurilor sexuale şi agresive. Psihologia ego-ului (sau neofreudiană) vorbeşte liber despre „autonomia ego-ului" înţelegînd prin aceasta că regiunea conştientă de sine a personalităţii nu este în totalitatea ei o sclavă a impulsurilor id-ului, dar nici a presiunilor din mediu. Există asemenea lucruri ca „funcţii ale ego-ului libere de conflict". Ne trăim viaţa, cel puţin în parte, conform intereselor, valorilor, planurilor şi intenţiilor noastre conştiente. Motivele noastre sînt cel puţin relativ automate faţă de presiunile care vin de la impulsuri, instincte şi situaţii înconjurătoare25. A admite existenţa unor funcţii ale ego-ului libere de conflict înseamnă a răsturna psihologia freudiană tradiţională. Admiterea acestui lucru înseamnă că mare Parte din viaţa noastră este trăită pe baza unei scheme mature şi 24 Pentru o cercetare asupra autorealizării vezi K. Goldstein, Human naturo in the light of psychopathology, Cambridge, Mass., Harvard Univ. press, 1940. 25 D. Rapaport schiţează deplasarea psihanalizei spre psihologia ego-ului îri două articole : The autonomy of the ego, în „Bull. Menninger Clin.", 1951, 1Ş, 113—123 şi The theory of ego-autonomy : a generalization, în „Bull. Meninger Clin.",' 1958, 22, 13—35. 221

raportabile la valori şi scopuri, şi nu se manifestă numai ca o rare conflictuală împotriva unor forţe primitive instinctuale. denumeşte persoana care a atins acest stadiu de dezvoltare „per^ sonalitate productivă"26. Cum se face că ego-ul poate dezvolta o autonomie relativa faţă de forţele id-ului instinctiv sau ale mediului ? Căutînd să râs. pun dă la această întrebare, Hartmann postulează mai întîi un dis, pozitiv de autonomie primară. Acest „dispozitiv" nu e altceva decît capacitatea adaptativă a omului, reprezentată în funcţionarea per* cepţiei, memoriei, capacităţii motorii, a tot ceea ce îl ajută să se adapteze la mediu. A se adapta înseamnă a rezolva probleme, a depăşi obstacole, a căuta sensuri şi, în general, a folosi creierul propriu. Relaţia dintre acest tip de motivaţie şi ceea ce alţi autori au denumit explorare şi competenţă este strînsă. Alţi autori au pUs problema în moduri diferite. Cu mult timp în urmă Graham Wallas a insistat asupra faptului că printre motivele omului tremure inclus un „instinct al gîndirii". Bartlett a văzut un dinamism de bază în „efortul spre semnificaţie". Psihologia gestaltistă a considerat ,,închiderile" intelectuale ca o tendinţă dinamică importantă ; Festin-ger vorbeşte despre „disonanţa cognitivă" ca forţă de motivare. Cantril şi existenţialişti ca Frankl privesc căutarea semnificativi de către om, căutarea „de ce-ului" experienţei sale ca un ultim — poate ultimul — motiv al vieţii. A atribui o forţă dinamică funcţiilor intelectuale, afectului cognitiv al vieţii este un progres de mare importanţă faţă de diversele teorii referitoare la „energia invariabilă" despre care im discutat mai înainte. înseamnă că scopurile umane nu sînt licitate de o enumerare strictă de impulsuri sau instincte, ci că ele se schimbă în timp, în funcţie de variaţia condiţiilor şi tin pasul cursului devenirii individului. Hartmann vorbeşte, de asemenea, despre un disvozitiv de autonomie secundară, care nu este primar, ci derivat27. El admite că ego-ul serveşte adesea impulsurile instinctuale (cum susţinea Freud), totuşi în cursul creşterii activităţile sale jnstmmp'itrilo şi interesele se pot „înstrăina" de sursele lor instinctuale Ce^i ce odată a fost o funcţie de serviciu a ego-ului sau o autoinărare suferă o „modificare a funcţiei". Tînărul care voia odată să devină om politic din cauza fixaţiei timpurii pe tatăl său poate deveni in26 E. F r o m m, Man for himself, New York, Hoit, Rinchart and Winston, 1947. 27 H. Hartmann, The development of the ego concept in Freud's work, în „Int. J. Psychoanal.", 1956, 37, 425—438. Vezi şi H. Hartmann, Ego psychology and the problem of adaptation, în D. Rapaport

(Ed.), Orga-nization and pathology of thought, New York, Columbia Univ. Press, 1951. p. 362—396. 222 i eresat de politică de dragul politicii : ca mijloc de realizare a proriului său stil de a fi, ca un mod de a-şi realiza potenţialităţile prii28 Ar fi eronat să spunem că toţi freudienii moderni acceptă autonomia ego-ului. Unii dintre ei îl neagă total ; alţii vorbesc prudent <}e autonomie relativă. Şi, desigur, sînt corecţi cînd neagă faptul că motivele ego-ului trebuie totdeauna acceptata drept bune. O parte din motivaţie, repetăm, este inconştientă, infantilă şi ascunsă de sine însuşi. Totuşi, problema importantă este acea că o parte din motivaţie este funcţional autono rn&( mai ales la personalitatea pe care o considerăm normală, matură şi sănătoasă. Rezumat Motivaţia reprezintă „motorul" -personalităţii şi de aceea constituie pioblema noastră cea mai centrală. Psihologii nu concordă în opiniile lor asupra condiţiilor interne care induc acţiunea şi gîn-dirc-a. Unii spun că întreaga conduită este stimulată de instincte s&u impulsuri nemodifîcabile. Asemenea teorii subliniază latura reactivă a comportamentului uman. Trebuie puse restricţii severe asupra unor astfel de teorii (fie de natură psihanalitică, fie de natură S-R). Ele nu reuşesc să tină seama de transformarea extensivă a motivelor din copilărie pînă la maturitate sau de extrema diversitate de motive pe care o constatăm la adult. Unele teorii curente tind să ţină seama de un principiu suplimentar : ele consideră că auţorealizarea, competenta şi autonomia ego-ului sînt în egală măsură trăsături de bază ale motivaţiei umane. O teorie finală a motivaţiei va trebui să admită adevărul care se află în toate aceste concepţii. 28 Cînd gîndirea e pe calea cea bună, ca în cazul de faţă, problema priorităţii scade în importanţă. Totuşi, cititorul atent la istorie poate observa că propria mea concepţie despre autonomia funcţională antedatează „dispozitivul de autonomie secundară" cu cîţiva ani. Vezi G. W. Allport. Perso-■nality : a psychological interpretation, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1937; cap. 7. CAPITOLUL 10 Transformarea motivelor CERINŢE PENTRU O TEORIE ADECVATA A MOTIVAŢIEI & AUTONOMIA FUNCŢIONALĂ « DOUA NIVELURI DE AUTONOMIE o CE PROCESE NU SÎNT FUNCŢIONAL AUTONOME ? « CUM SE PRODUCE AUTONOMIA FUNCŢIONALA ? » TRANSFORMĂRI TRAUMATICE « REZUMAT

I ersonalitatea, ca orice lucru viu, se modifică pe măsură ce creşte. Şi întrucît motivele sînt motorul personalităţii trebuie să ne aşteptăm ca motivele să se dezvolte şi să se modifice şi ele. A lua în considerare transformarea vastă care se produce din primul an de viaţă şi pînă în perioada adultă nu este o sarcină uşoară. Procesul este treptat şi subtil. Impulsurile rămîn în noi. Şi chiar şi în motivele adulte complexe trecutul este încă viu, într-o oarecare măsură, în prezent. Dar sarcina noastră este să descoperim cît din trecut este flacără şi cît cenuşă. Capitolul anterior a pus baza analizei noastre. Cititorul îşi va aminti că s-a făcut o distincţie între teoriile care postulează energii invariabile şi teoriile care postulează energii modificabile. Cerinţe pentru o teorie adecvată a motivaţiei Propunem ca o teorie adecvată a motivelor umane să satisfacă următoarele cerinţe : 1. Să admită actualitatea motivelor. Ceea ce ne mişcă trebuie să ne mişte acum. De aceea o teorie motivaţională trebuie să pri~ 224 a&că la starea prezentă a organismului. Trecutui nu este impor-t nt, dacă nu se poate dovedi că este dinamic activ în prezent. Să 1 iărn, de exemplu, următorul caz : George este un criminal tînăr. A furat, a provocat un incendiu cu premeditare, a comis jaf înarmat şi a atacat în mod laş cîţiva poliţişti. Cauza, se vede clar, se află în viaţa sa familială mizeră. Mama sa, pe care o iubea, a murit cînd el avea cinci ani. După acea tragedie a trăit numai cu tatăl său, care era crud şi beţiv şi care alternativ îl respingea şi-1 maltrata. Explică" această istorie conduita actuală a lui George ? într-un sens, da, căci oferă fapte istorice care sînt esenţiale pentru înţelegerea întregii vieţi a lui George. Dar alţi băieţi cu aceeaşi istorie lugubră pot să nu fie azi delincvenţi. De fapt, un misionar iezuit devotat, pe care îl cunosc, are o biografie familială foarte asemănătoare. Atunci care este diferenţa ? Răspunsul pare să fie acela că George este încă în mod activ tulburat de conflictul

Harper. Vezi A dynamic theory of Versonality. Mulţi cercetători. de asemenea nici moi. 1960. unele sîni de moment. Motivation and personaliiy.său şi încă îşi manifestă (şi transferă) ■ ostilitatea faţă de tatăl său. mai benigne. cu instinctele Pţcpougall şi alţii). Acum peste patrulei de ani. misionarul a depăşit într-un fel conflictul şi a înlocuit primele motive ostile cu altele. O teorie adecvat-1 trebuie să le cuprindă pe ambele.!velei adultului nu continuă întotdeauna motivele copilăriei şi. despre motive de deficit şi motive de creştere2. da. Nici una din aceste formulări n fi adecvată. Dacă admitem acest principiu al pluralismului trebuie să fim I gata să ţinem seama de faptul că motivqle la animale nu vor fi un model adecvat pentru motivele la om. motivele trecute nu explică nimic dacă nu sînt şi motive actuale. în urma unej munci extensive pe bază de biografii. foame. Nu există motive „secundare" în sens dinamic. G. Funcţiile cognitive erau 5uniai slujitori. W. 1935. Ne amintim că doctrina consideră motivele actuale ca derivîndu-şi energiile din întărirea trecută. reflex sau delib tat) să facă.] îneît considerăm că e greu să descoperi un numitor comun. Dacă. securitate de bază. Să atribuie o forţă dinamică proceselor cognitive — aîicol planificării şi intenţiei. 4. Sa fie o teorie pluralistă — incluzînd multe tipuri de m In plus faţă de eroarea anacronismului (definirea motivaţiei zente în funcţie de evenimente trecute). "A da la o un ţînţar de pe obraz este un act motivat. a căuta un strop de apă este un act la f motivaţional ca şi a urmări să obţii titlul de campion olimp natatk1. Secundare în . Din această cauză doctrina „impulsurilor secundare" este copleşită de o lipsă fatală de logică. altele conştiente. Treptat s-a instalat un curent de protest. El vor". 1 Un autor care a insistat cu o claritate deosebită asupra caracterului ictual al întregii motivaţii a fost Kurt Lewin. altele profunde . Motivele sînt atît de diverse ca tipuri. aceasta poate fi secvenţa adevărată. Allport. cap. v siguranţă. 225 personalităţii — ed. altele recurente . sau la c puterii. dar acelaşi lucru se ■ spune si despre acţiunea de a-ţi dedica viaţa eradicării febr >. putem vorbi de motive care au o importanţă secundă în personalitate. bene sau malariei . sau la inconştient. Mai recent. Celelalte includ amb liile interesele adultului care se dezvoltă normal. De aceea nu putem spune că trecutul determină în mod automat „mobilul" actual al motivelor. în P 's0' nality and social encounter. Nici unul nu este adecvai3. cu cazanul de aburi al id-ului (Freud). Aşa cum am spus. ci totdeauna şi numai ÎJi Prezent1. în sf^'şit. ne jtiodificăm amintirile. Primele includ pulsuri si trebuinţe psihologice elementare — sete. Pe de altă parte. De asemenea. care. vă place pescuitul. unele reduc tensiunea. animalului. în termeni fiziologici sistemul nervos central era jvit ca agentul sistemului nervos autonom4. 3 Cf. după ce a analizat teoria lui McDougall despre instincte. în cel mai bun caz a fost considerat un inons trUrnent pentru realizarea unui motiv. 312—361. conchide că fiecare fiinţă umană caută atît echilibrul cît şi expansiunea : Maturation and Tnotivaiion. H. se datorează cumva f iptului că tatăl dumneavoastră vă lua cîteodată la pescuit şi pentru că eraţi copil vă satisfăcea multe din impulsurile primare ? Istoriceşte. 1954. s-au străduit să rt i firele ci la modelul simplificat al maşinii. Nici unul nu are „mobilul" său în trecut. i 1951. Dar astăzi aveţi pasiune pentru pescuit . Beacon. copilului -<au al patologicului. o personalitate nevrotică nu va defini în mod ne ■sari motivaţia unui individ normal. deşi în fiecare există o urmă de adevăr. Sub i fjuenţa puternică a acestor doctrine rolul „intelectului" a fost 'iderat neglijabil. altele menţin tensiunea. 226 care motivaţia umană a fost identificată cu voinţa oarbă (Scho-■"Ijjhauer). căci toate motivele prezente apar din motive anterioare.] unele sînt ocazionale. Ne amintim de distincţia utilă făcută de Maslow. rezolvăm probleme datorită tendinţelor de . sau-la căutarea plăcerii. psihologii gestaltişti au atribuit o forţă dinamică operaţiilor cognitive. 265 de şti m2. în „Dialectica . cu lupta pentru supravieţuire (Darwin). 3. New York. Unele motive sînt trecătoare. 5. şi „mobilul" acestei pasiuni nu este „mobilul" impulsurilor primare ale copilăriei (cu care tatăl dumneavoastră şi pescuitul erau asociate). McGraw-Hill. Ieşim dintr-o epocă de extrem iraţion ) ism 2 A.] motivaţia la. Dar dacă vorbim de energiile sau de âdna-rnica unui motiv trebuie să recunoaştem că ele sînt toate primare.--] O poziţie similară este luată de Charlotte Biihler. Scientific models and human morals. Graham Wallas a propus ca să adăugăm la lista lor un 3 instinct al gîndirii"5. sperînd să descurce ghemul încurcat al motivaţiei umane. Maslow. New York. Cam' tot ceea ce putem spune este că motivele unei persoane inclu i iot ceea ce ea încearcă (conştient sau inconştient. Boston. sau la autorealizare. Diverşi autori asigurat că toate motivele sînt reductibile ia un singur tip T pulsuri. Ne formăm percepţiile. confort. o altă lacună a n teorii despre motivaţie este suprasimplificarca. altele persistenţe: unele inconştiente.

Acesta este un motiv de bază. Cambridge Univ. S. Row. L. E. imaginea este totdeauna incompletă dacă nu ştim. (Aşadar. care est» efectul ei asupra altor oameni şi care pot fi impulsurile şi dorinţele sale. dar termenul are o valoare deosebită indicînd 4 Cf. N. Ser. New York. J Kempf. Intenţia sclectioneaz: Inevitabil cîteva din aptitudinile sale pentru a le rafina şi altşlej pentru a le neglija. H. Macmillân. motivele contradictorii. Deşi el d6re< te să se căsătorească. C. Evanston. A theory of cognitive dis-ŞOnG!ice. Termenul are un iz de „tensiune menţinută" şi astfel r \ adevărata condiţie a tuturor motivelor pe termen lung. 1932 . 2. Xlie autonomie funcţiona and the personaLty. 4. în .' Press. dorinţa şi raţiunea fuzionează într-un singur motiv pe care îl putem mrmi „intenţie". E. Ca toate motivele..Nerv. Bartlett. Existence : a new dimension in psychiatry and psycho-i(KJb. 1957 . and ment. Prentice-Hall 1952 . El ne spune ce fel de viitor încearcă o persot t ^ realizeze şi aceasta este cea mai importantă întrebare pe care putem s-o punem despre orice muritor. 28. New York.J. nu trebuie să separăm > net asemenea motive cognitive de acelea care sînt în mod tradiţional denumite comtive sau afective. Mai tipic constatăm că oamenii încearcă să facă ceva în care dorinţele şi planurile lor cooperează prompt. 6 Următorii autori pun în diverse moduri un accent considerabil pe forţa dinamică a cogniţiei : F. Soc al psychology. c^ intenţionează.). să descoperim un s pentru existenţa noastră. Cambridge. . Conceptul de intenţie ne permite să admiteri cîteva tră importante ala motivaţiei : lv Procesele cognitive şi afective ale personalităţii fuzic într-o tendinţă integrală. adepţi ai teoriei cognitive. 1914. Ca atare. An gel. de asemenea. Wallas. 5 G. aşa cum o fac majoritatea teoriile poi în trecut. O intenţie religioasă ne conduce la l. I o puternică orientare spre viitor. nu-1 putem cunoaşte numai studiind aptitudinile sale actuale. E. intenţia se referă la ceea ce individul încearcă să facă. Ase h. în loc să fie într-o relaţie stăpîn-slujitor. F. C a n t r i 1. Festinger. Monogr. The great society. Daşi este util să ştim ce poate face o persoană. ce viitor încearcă să realizeze7.. Putem intenţie ne ordonăm viaţa conform unui cod etic. H. 227 dispoziţiile pe termen lung ale personalităţii. Am prezentat acest punct do vedere în capitolul 4.". ' Deşi nu există nici o îndoială asupra faptului că oamenii caută cu nesaţ să afle semnificaţia experienţelor lor prezente şi al existenţei lor ca întreg. Peterson. Există. el îl sacrifică în numele studiilor sale în consecinţă. în acord cu descoperirile psihanalizei.\ narea vieţii noastre în speranţa atingerii în final a unei extatice'. admitem că un individ nu ştie întotdeauna precis care sînt intenţiile sale. se manifestă în prezent do . 1958. 3. New York. Utilizarea conceptului ne Mtăl să urmărim cursul motivaţiei pe măsură ce viata e tristă în ^re^ I zent — pînă în viitor şi nu. dar de importantă centrală pentru înţelegerea personalităţii. nu putem înţelege personali-1 tatea sa. Intenţia este o formă mult neglijată a motivaţiei. care au plănuit pentru fiul lor o carieră de comerciant. instinctele sau alte imbolduri. no. III. Dis. Intenţia. Basic Books. Elenberger (Eds.. May. Un nevrotic . intenţia sa poate împiedica acest scop: deşii îi place fotbalul. îndepărtarea unei muşte. Intenţii inhibă. intenţii imediate si ps termen scurt (obţinerea unui pahar cu apă. R. observîndu-i efectele asupra celorlalţi. în mod conştient el poate interpreta greşit linia efortului său. de asemenea. 1921.ar.]ăutodistribuire" dinamică din creier.. satisfacerea oricărui impuls) . desigur. care nu au conexiuni necesare cu impulsurile. England. nu-1 putem cunoaşte numai enumerînd impulsurile şi dorinţele sale. Cînd identificăm intenţii majore într-o viaţă dispune n de o schemă pentru a considera orientările auxiliare de perspe Un tînăr student din colegiu intenţionează să devină chirurg. ca orice motivaţie. Englewood CI::is. Remembering. Bartlett rezumă asemenea forţe în expresia „efortul spre semnificaţie" — o concepţie care joacă un rol mare în scrierile multor psihologi moderai — experimentalişti. Macmillân. The why oi man's experience. Ne permite să învingem opoziţia dintre motiv şi gîndire.) Intenţia poate provoca dezaprobarea părinţilor săi. existenţialişti6. 1950 .

Diamond defineşte interesul ca dispoziţia de a se angaja într-o activitate elaborată cultural fără vreo altă preocupare pentru o recompensă ulterioară în afara simplei exercitări a acestei dispoziţii.7 Cf. recunoaştem că nu e vorba de impulsuri. New York. Chiar atunci cînd spunem că un individ e interesat de hrană sau sex.competenţă" în ospitalitatea ei. impulsurile ca atare sînt oarbe. conflictele şi intenţiile discordante se reflectă destul de exact în manifestarea Ier conştientă. F.. poate fi plină de solicitudine conştientă şi să-şi declare în mod exagerat dragostea („formarea reacţiei"). Motivul ci este Toarte concret. 229 puls. Intenţiile ci au nevoie ele o clarificare pentru qa însăşi cu ajutorul psihiatrului. do Naţiunile Unite. în aceste cazuri poate să nu existe nici un element de impuls detectabil. sau de religie ca interese. William speră să devină un mecanic excelent. Şi la extrema opusă vorbim de arhitectură. Heider. . Mulţi psihologi ar spune că „impulsurile" înglobează în întregime ceea ce numim aici intenţie. cap. Aşa cum se subliniază în capitolul 5. Problema în discuţie este ilustrată de răspunsurile a doi psihologi diferiţi la ancheta „Care este cea mai importantă întrebare pe care o puteţi pune unei persoane pentru a-i înţelege personalitatea ?" Primul. Ele privesc personalitatea în general. Jirn este pasion t de muzică. M. 4. a spus : „z^ş întreba unde doreşte să fie. O\fordl Basil Blackwell. Aceste exemple sînt suficiente pentru a arăta diferenţa dintre concepţia concretă şi cea abstractă asupra motivelor. dar totdeauna include mai mult. Wiley. Irene e terorizată de spaţiile deschise (agorafobie) Thomas speră să fie ales preşedinte al clubului său. G. fizicalistă" mai favorizantă ar spune că el e împins de motivele sale (nu atras de intenţiile sale). Nu patru dorinţe. concepţia . El nu ţin seama de organizare şi de orientarea prin atitudini cognitive.294. 1958. Dar e istă în mod sigur un milion de Şipuri de competenţă în viaţă c ire nu 0 privesc pe Patricia. O mamă care e iritată de odrasla sa şi o urăşte inconştient.8 Expresia „elaborată cultural" atrage atenţia asupra diferenţei dintre complexitatea unui interes şi simplitatea relativă a unui im8 S. 1957. Anscombe. Şi totuşi toate aceste funcţii psihologice sînt cuprinse în cursul total al motivaţiei. Instinctul de zbor este motivul rădăcină (teoria instinctului). sau pentru că are un iz „mentalist"). Din nefericire conceptul de intenţie nu iese în evidentă în psihologia curentă. New York. Arc o nevoie de susţinere. Interesul via c un impuls secundar c voltat de la mama sa muzician. prin control coftical. nu competenţa abstractă.carea. Să ia în considerare unicitatea concretă a motivelor. Diamond. Intention. psiholog clinician cu o lungă experienţă. Concret Mar}r are o dorinţă puternică ă'3 a deveni asistentă medicală. eficacitatea planificării conştiente şi o „atracţie" pe care imaginea omului despre viitor o exercită asupra conduitei sale prezent". care definesc interesul. în defni-tiv. Care e diferenţa dintre un motiv concret şi unul abstract ? în coloana din stînga am enumerat cîteva motive pe care le constatăm în studiul vieţii prezente . ci de modalităţi învăţate de satisfacere a impulsurilor. care îi satisfăcea impulsurile '-ale primare timpurii (teoria Sft). de asemenea. Motivul esta dorinţa de> dominare. Patriciei îi place să primească oaspeţi acasă. E. Celălalt. Considerarea intereselor unei persoane numai ea modificări într-o structură comună .. 228 procedează frecvent aşa. îşi exprimă rctfei trebuinţa de realizare (teoria trebuinţelor). nici optsprezece instincte. prin previziune. P. 230 Să luăm ultimul exemplu din serie. Personălity and temperament. Totuşi. Un interes poate sau nu să includă un element de impuls primar. Este adevărat veă Pal manifestă într un sens . " înainte de a părăsi conceptul de intenţie. intenţiile unei persoane sînt interesele sale caracteristice. a răspuns : „Aş întreba ce fel de fantezie are omul" (captînd astfel impulsurile inconştiente). nici treizeci de trebuinţe şi nici o combinaţie sau derivare a acestora nu pare adecvată pentru a explica varietatea ncsfîrşită a scopurilor urmărite de o diversitate nesfîrsită de muritori. în coloana din dreapta vedem modul în care se pot potrivi unor diverse teorii abstracte. trebuie să spunem următoarele : dacă termenul pare inacceptabil (poate pentru că datează de la Bretano şi chiar de la Thomis d'Aquino. dorinţa şi intenţia. Corespondenţa lor cu cazul concret este nedefinită. 4. problema poate fi conservată în mod satisfăcător punînd accentul pe conceptul de interes. ce doreşte să facă pest'1 cinci ani" (captînd astfel intenţiile sale pe termen lung). este pîineâ vieţii pentru ea şi p ice schemă abstractă e lipsită complet de acest punct şi de aceea arunci puţină lumină sau deloc asupra personalităţii ei aşa cum se manifestă aceasta în prezent. Dar la majoritatea muritorilor constatăm că impulsul şi planif. un psiholog „abisal". Ospitalitate i. Abstract A operat asocierea unei dorinţe ii cărei obiectiv e inhibat (tec *i î freudiană). Harper. The psychology of interpersonal relations. Ultimele se potrivesc totdeauna unui sistem teorelic şi derivă din clasificările unor motive umane chipurile fundamentale şi comune. Dorinţa d° competenţă acţionează ca sursă. Sam pare întotdeauna să caute laude. 1957. Cauza unei astfel de soluţii rezidă îi aceea că iriteiţia implică scopul.

Nici nevoia. dezvoltîndu-se din sisteme antecedente. Oricît de grosolane ar fi aceste motive. nu poate face o muncă neglijentă. îngrozite la gîndul cor-voadei care le aşteaptă în viaţă. dar în nici un sens nu depinde de ea pentru „mersul" său prezent. pentru a-şi realiza planurile.Cum. în anii următori nici unul din aceste' motive originare nu poate acţiona. energică de oraş. concret pe care mare parte din motivaţia adultă îl posedă în r~od sigur. pînă cînd treptat. Un om de afaceri. poate chiar ţine „discursuri". primele ei motive practice dispar. Nu este nicidecum singurul principiu valid care priveşte dezvoltarea motivelor umane şi nici nu explică întreaga motivaţie. Mama se poate îngriji de copilul ei de teama vorbelor critice a\e vecinilor ei. Autonomia funcţională Revenim acum la o lege generală a motivaţiei care ia în con-siderare pe deplin unicitatea concretă 2 motivelor personale si care respectă toate celelalte criterii ale unei teorii adecvate a motivaţiei. să spunem. abstract0. . Acum. plimbările în parcul public sau o iarnă la Miami pot iniţial sluji. dar nu este totuşi drastică. Chiar şi aşa. un avar continuă să-şi mărească grămada inutilă de bani. Marea a fost „întărirea secundară" pentru impulsul foamei. îndreptat '■-ore viilor. chiar după ce ele nu mai servesc unui motiv erotic. intereselor sexuale. majoritatea băieţilor trec printr-o perioadă de pasionată „identificare cu tatăl". vom avea vreodată o ştiinţă a motivelor dacă nu generalizăm ?« Răspunsul la această obiecţie este că principiile generale al 2 motivaţiei (ia care capitolul de fală si cel precedent s-au referit) ne pot ajuta să înţelegem modul în care ce produce unicitatea. este fiul unui faimos politician. Unui fost marinar îi este dor de mare. ci unul dobîndit. De asemenea. chiar cînd. ele o fac să muncească. Măiestria este un exemplu bun. chiar după ce nevoile sale au fost reduse. standardele sale de meşter pot fi în dezavantajul său din punct de vedere economic. Eitc o eroare să admitem că un principiu general ■'! motivaţiei poate să ducă numai la o schemă uniformă de motive comune tuturor oamenilor. Autonomia funcţională consideră motivele adulte ca variate Şi ca s'^teme actuale ce se susţin singure. chiar dacă venitul său nu mai Hepinde de menţinerea unor standarde înalte. Un muncitor se simte obligat să facă bine o muncă. Joe este acum de . Joe. Pe măsură ce individul (sau motivul) se maturizează. Tranziţia poate fi gradată. Să mai adăugăm un exemplu. devine scop în sine. Unele mame îşi nasc copiii în silă. chiar dacă sănătatea poate cere o viaţă mai simplă. Dar fiecare din aceste activităţi „instrumentale" pot deveni un interes în sine. la fel se în-tîrhplă cu multe motive. se poate arăta că nu este un motiv primar.'variabil. Tenacitatea sentimentului matern este proverbială. ca în acest caz. O asemenea teorie este evident opusă tuturor concepţiilor ■fespre „energii invariabile". motivul originar a fost distrus şi totuşi foamea pentru mare persistă şi chiar creşte în intensitate. dezvoltarea bunului gust în îmbrăcăminte. Dar acum fostul marinar poate este un bancher bogat. utilizarea cosmeticelor. care privesc în trecut şi de a recunoaşte caracterul spontan. pe măsură ce dragostea ei pentru copil se dezvoltă. de mult timp prosper economic munceşte pînă la epuizare.echivalează cu o caricatură a persoanei. veţi întreba. să spunem. dar funcţional independente de acestea. într-o epocă de construcţii proaste şi puţin rezistente. Deprinderile urbanizate îl împing spre o existenţă frenetică. legătura cu trecutul este ruptă. menţinut o viaţă întreagă. Scopuri anterioare duc la scopuri ulterioare dar sînt abandonate în favoarea celor din urmă. Acest accent pe unicitatea motivelor dezvoltate va provoca consternare. un muzician doreşte cu pasiune să revină la instrumentul său după o absenţă forţată. dar sămînţa nu mai susţine şi nu hrăneşte de mult copacul complet crescut. sau de teama legii sau poate dintr-o speranţă ob-scură că copilul îi va fi un ajutor sigur la bătrîneţe. Marinarul se poate să-şi fi dobîndit dragostea pentru mare ca un incident în lupta sa pentru a-şi cîştiga o existenţă. „Instinctul matern" lipseşte com232 plet. devine independent si supravieţuieşte părinţilor săi. De fapt. prin exerciţiul devotamentului. Avarul a deprins poate obiceiul economiei din cauza unei necesităţi aspre. Viaţa unui copac este continuă cu cea a seminţei sale.. Munca necruţătoare. Anii trec şi tatăl moare. îndeletnicirea literaturii. însă. Măiestria nu este un instinct. Mulţi băieţi pot alege ocupaţii ca ale tatălui lor. nu-i mai pasă de zeflemele şi constată că îşi iubeşte instrumentul mai mult decît orice în lume. dar avariţia persistă şi devine mai puternică cu timpul. Ca tînăr el imită tot ceea ce tatăl său face. Ea refuză să considere energiile adulţilor ca fiind infantile sau arhaice în esenţă. poate chiar pînă la a deveni din nou sărac. Relaţia este istorică. nici raţiunea nu pot face o persoană mulţumită într-o fermă izolată după ce s-a adaptat la o viaţă activă. Motivaţia este întot231 deauna actuală. dar pu'terea pe care o poate dobîndi asupra unui om este atît de fermă îneît nu e de mirare că Veblcn 1-a luat greşit drept instinct. Să luăm cîteva exemple comune. rigide. Asa cum im copil se eliberează treptat de dependenţa de părinţii săi. odată mijloc în ve-derei unui scop. Viaţa Atenei moderne este continuă în raport cu viaţa cetăţii antice. Totuşi reprezintă încercarea noastră de a ne elibera de licitări'0 unor teorii uniforme. povara ei devine o bucurie. nu funcţională. Muzicianul se poate să fi fost iniţial împins de o dojana referitoare la interpretarea sa inferioară la instrumentul respectiv.

mijloacele care duc spre scop devin obiect de interes pe cont propriu" (Dynamic psychology. Harward Univ. Totuşi. 1918. New York. în „Psychol. agresivitatea sau altele. aşa cum am văzut în capitolul anterior. Op-penheimer. Rev. S. Există o continuitate istorică. Nu prea ştim cîtă greutate să knowledge of right and wrong. Să vorbim mai întîi despre unele experimente pe animale. în „Psychol. transl. 1951. O afirmaţie mai familiară este expresia lui R. W o o d wo r t h : „mecanismele pot deveni impulsuri". Press. Columbia Univ. A. dar odată activitatea începută. Ca citare. Rinehart . Tolman admite „motive terţiare independente" care pentru toate scopurile practice trebuie privite ca autonome funcţional. Cambridge. Vom facă bine să vorbim despre 1) autonomie funcţională perseveraiivă şi 2) autonomie funcţională esenţială Primul nivel se apropie mult de ceea ce sînt (sau se poate afirma că sînt) principiile neurologice simple: Celălalt nivel.Psychol. în „J. acum îşi serveşte sieşi sau. 171—179. 201).'1943. 1940. New York.". Rev. îşi depune candidatura pentru o funcţie. în „Phil. 2. Copilăria nu mai e dominantă. Rev. Stern pune aceeaşi problemă cînd scrie că „fenomotivele" se pot transforma în „genomotive" — General psychology from the personalisiic stană-point. începe ca fiind altul.". dar nu şi una funcţională. C. Printre criticii care consideră că psihologia stimul-răspuns rămîne adecvată sînt D.. New York. 370. mai convingătoare (cînd este asociată cu capitolele 5 şi 9) decît prima expunere publicată în Personality : a psyăfiological interpre-tation. E. Press. 321 f. Ceea ce odată a fost extrinsec şi instrumental devine intrinsec şi activator. E îndoielnic faptul că prezenta expunere a problemei autonomiei funcţionale va satisface pe aceşti critici. 1335. totuşi. sexualitatea. by C. p. 397— 407. şi Dorothy Rethlingshaefer. 1938. Critique of Gordon W.vîrstă mijlocie şi este profund absorbit de politică. 25.. Spoerl. transl. ajunge la sfîrşit. slujeşte imaginea d^ sine (eul ideal) a persoanei. Conceptul lui H. Constable. sper. by H. căci se poate ca Joe să nu fi depăşit complexul Oedip (încereînd să fie ca tăticul pentru a cîştiga afecţiunea mamei sale). Al-Iport's iheory of motivaiion. Activitatea a slujit odată un impuls sau o trebuinţă simplă . Macmillan. Dacă activitatea politică da azi a lui Joe este do acest tip nevrotiv îl vom găsi probabil comportîndu-se într-un mod forţat. 16). London. Bertocci. Există şanse. „Impulsul fundamental spre un anumit scop poate fi foamea. In T. chiar prost adaptat. autonomia -funcţională se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în care tensiunile implicate nu sint de acelaşi tip ca tensiunile antecedente din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat? 9 Autonomia funcţională a fost admisă (fără această denumire) de mulţi autori. Toate exemplele noastre au o trăsătură comună. în "altă parte. şi O. p. să fie dorit în sine" (The origin of the ■233 Dowă niveluri de autonomie Exemplele de autonomie funcţională ar putea fi înmulţite la infinit şi fără sens. rigid. totuşi. poate pentru acelaşi post pe care îl ocupase tatăl său. ele ar acoperi toate cazurile de „autonomie funcţională". depinde clar de anumite presupuneri privind natura personalităţii umane — nu că aceste presupuneri contrazic în vreun fel fapte neurologice cunoscute. Următoarele referinţe exemplifică această literatură critică : P. Brentano o numea „lege psihologică bine cunoscută" după care „ceea ce iniţial era dorit numai ca mijloc pentru altceva. P a r s o n s. ce îl motivează pe Joe astăzi ? Fixaţia sa timpurie pe tata ? Posibil da. McClelland. Psychol. faţă de un motiv primar). avînd puterea de a se statornici „în mod specific" şi de a dobîndi o „stăpînire absolută" . într-un sens mai larg. actuale asupra modului de funcţionare a sistemului nervos. 1942. dar ele depăşesc cunoştinţele. ca interesul pentru politică să fi depăşit originile salo în „identificarea cu tatăl". Tlie funcţional autonomy of raotives. da. Shils. Cu mulţi ani în urmă F. După ce m-am gîndit cîţiva ani la problemă sînt acum înclinat să cred că fenomenul ar trebui să fie corectat' la două niveluri. 50.". Şi totuşi discuţia a beneficiat de pe urma critici lor şi este. maturitatea. mai bine să fim mai sistematici în această chestiune. 4902. 49. Politica este acum pasiunea sa dominantă . 532 . mulţi critici au prezentat o rezistenţă marcată faţă de concept. In general. Experimental evidenca for funcţional autonomy of motives. Hart-mann de „autonomie secundară a egoului" sprijină poziţia noastră. Interesul adultului 'pe care îl descriem. Tolman vorbeşte de „dobîndirea de «aderări la tipuri specifice de obiecte-mijloc". E. în . Autonomia funcţională perseverativă. Mass. 272—283. în toate carurile activitatea care devine ulterior motivaţională era la început instrumentală faţă de un alt scop (adică. W. din deprindere. reprezintă o parte mare a personalităţii lui Joe. C. Funcţional autonomii of motives as an ex-tinction phenomenan. Sămînţa originară a fost înlăturată.". Sci. A. este stilul său de viaţă . în ciuda acestui sprijin extensiv. Hague. 47. Atunci. Toward a general theory of action. 501. 1947. Hoit. pp.". ei argumentează că dacă teoria instinctului sau teoria reducerii impulsului ar fi extinse suficient de mult. soc.

and Winston. va continua acelaşi ritm. Monogr. prinzînd gust pentru droguri. Clarendon. S. 1937. 1917. O lună după începerea experimentului cînd urechile şobolanilor. of Minnesota Press. 89. McCulloch. 231— 276. C. Psysiological psychology. Free Press. primele manipulări şi jocul indică aceeaşi autoperpetuare. în „Como. Univ. ci. 7. Un experimentator hrăneşte un şobolan la intervale regulate. adevăraţii vicioşj. Neurologii admit fenomenele şi fac speculaţii privitoare la mecanismul nervos implicat. Minneapolis. 1934. Astfel. 13 W.". stomacul şi intestinele suferă de crampe şi mă doare bila. Psychol. în „Psychobiol. Gura îmi salivează.' care se găsesc şi la om. 1. Deocamdată nu e posibil a specifica baza neurologică a autonomiei funcţionale perseverative de acest tip. totuşi. numărul de mişcări „de curăţire" era încă foarte mare13. The groiDth and structure of motives. cap! 22. ci prin. nervoase şi emoţionale. 2. chiar după tratament. Dovezi provenite din studiul pe animale. O. chiar cînd va fi hrănit pînă la saturare va merge corect prin labirint. fără mareo.10. 9. faptul că s-a format un subsistem al personalităţii care manipulează frustraţiile vieţii. Nu sînt lucruri facile. O direcţie teoretică înrudită este oferită de W. Oxford. 234 le acordăm. III. McGraw-Hill.. Rev. ea poate fi reorganizată în aşa fel îneît nu se mai manifestă în structura comportamentală căreia i-a „aparţinut" iniţial : The neurophysiolo-gical basis of mind. După un timp. cap. mi-e groază şi tremur. dar odată vindecaţi nu mai prezentau dorinţa de a le folosi din nou. pp. New York. pro-vocîndu-i astfel mişcări de ştergere 'şi curăţire. studiate la microscop. în „Bull-math.12 Un cercetător a aplicat colodiu în urechile unui animal. Pe de o parte. centrii corticali superiori sînt atît de slab dezvoltaţi încît capacităţile de simbolizare.15 S-ar putea spune că o asemenea foame fizică indusă artificial prin droguri nu reprezintă un exemplu corect. 1. Glencoe. 62—65. C. Nimeni nu va nega că dorinţa puternică de tutun alcool sau narcotica este un apetit dobîndit sau că dorinţa aceasta poate fi foarte intensă. nu mai prezentau urme de iritare. cam la troi săptămîni şi durează cîteva zile. Relative value of reward and punishment in habit forrnatioii. aparent.cu alcool devin accese de boală fizică şi mentală. Vicii. Dacă nu sînt potolite. ele arată ce înţelegem prin perseverare. Dar. Astfel. maimuţele şi pacienţii cărora li se injectau narcotice se obişnuiau şî sufereau enorm cînd erau „privaţi" de acestea. în „Quart. nu pentru hrană. „de plăcere5'. Totuşi. 01 s o n. niciodată. Fiecaro activitate pare să aibă un „l'eed-back" pe canalele senzoriale. R i c h t e r. Aici avem exemplul cel 'mai elementar de autonomie funcţională. Chiar o moluscă. cînd toate simptomels de privare au dispărut. P. 14 Astfel D. C. deşi acurn e înfometat tot timpul. J. C. T. A behavioristic study of the activity of the rat. Părinte1" se plictiseşte de joc cu mult înaintea copilului. Biol. lucrări recente asupra viciilor arată că dinamismul implicat este în maro măsură de natură psihologică. ci că neuronii corticali sînt ordonaţi în cerc. Dodson. Biophysics". Gîngurltul copilului.". Morgan. H e b b consideră că „reţele deschise de celule din creier" pot permite o activitate reverberativă de durată : The organization of behavlor. Characteristics of nocturnul animals. Un alcoolic în tratament scrie : Aceste dorinţe paroxistice se produc la intervale regulate. 11 S. Părintele înţelegător ridică lingura aruncată mereu jos de un copil mic. New York. care nu mai sînt puse în mişcare exclusiv la controlul stimulilor. nr. 7. Şobolanul este foarte activ chiar înainte de timpul hrănirii. 1929. 1945. Pe de altă parte. Acest lucru nu poate fi explicat prin foame fiziologică. Olds. ritmul anterior de activitate maximă (chiar înainte de momentul obişnuit de hrănire) persistă. Fenomenele tocmai menţionate.14 10 C. Crawford. experimentatorul înfometează şobolanul. 1922. Mecaiţisrae circulare. ale cărei obiceiuri de a se ascunde în nisip şi de a reapare depind de mişcările mareei. Wiley. în toate aceste ipoteze observăm . cînd va fi adusă de pe plajă în laborator.11 Un şobolan care a învăţat* să iasă din labirint stimulat de foame. 1956. Un impuls nu declanşează un neuron motor pînă cînd nu a trecut în mod continuu prin cerc şi a fost modificat corespunzător. 12 J D.". 201—214. The Measurement of nervous habits in normal chil-dren. Acest autor susţine că sistemul nervos nu c organizat pe o bază liniară. o persoană „agăţată" este o persoană cară a dezvoltat o structuri rro-tivaţională autonomă şi dobândită. animalele posedă rudimente de bază. 1053. am greţuri. Pe de altă parte. E c c 1 e s susţine că întrucît o învăţare veche nu se pierde 235 2. Toată lumea a observat repetarea aproape infinită a actelor de către copil. ca şi cele enumerate mai jos indică prezenţa unor circuite independente sau substructuri. 1943. Olds introduse conceptul de „autostimulare" pentru a explica „continuităţile pe termen lung" : J.16 3. Morgan vorbeşte de „stări de motive centrale". simulate de care să rîdă zeflemiştii. Un mecanism pus în acţiune datorită unui motiv continuă cel puţin centru un timp să „se hrănească" pe sine. amînare şi autoraportare lipsesc în mare măsură sau complet. A hierarchy of' values determined by the topology of nervous ncts. în marea majoritate a cazurilor^ revin' la viciile lor. Oricît de departe ar merge aceste experimente şi multe altele asemănătoare. 1949.

7 şi 8. Plăcerea care pro /ine 1 dintr-un pat familiar nu este plăcerea somnolenţei. un nume rusesc. 21. a~ 5. „deprinderile în formare" sînt foarte dinamice.19 Există o presiune de a continua lucrul "în orice sarcină neterminată. Beyond Ihe door of delusion. 236 d astfel un „reflex circular". să intrăm într-un oraş necunoscut si să rr pierdem simţul orientării. Este cunoscut faptul că-memoria sarcinilor neterminate este mai bună decît cea o sarcinilor terminate. 15Inmate Ward Eight. Adolescentul este obsedat pînă cînd îşi desăvîrşeşte abilitatea de a patina. mai ales cap. în „J. R. Un cadru do referinţă este repede stabilit. 1—85. Dar I această explicaţie nu este satisfăcătoare. Opiate addiction : psysiological and neurophys-iologicai. dar nu putem scăpa clc ea. Totuşi.22 . Multe experimente arată faptul că sarcini incomplete produc tensiuni care îl fac pe individ să lu-creze pînă cînd sarcina este terminată — indiferent cît durează aCSSt lucru. 1931. ci într-una nouă. Cînd părăseşte camera de experiment. John Dewey scria : Esenţa rutinei este de a insista asupra propriei sale continuităţi. psihologic şi social nu au prin natura lor proprietatea de auto-ntenţmere : Theories of perception and the concept of structure. sau că nordul este sudul. Familiaritatea şi rutina. Forsch.. aşa cum am văzut. Thomas. Cereţi unui subiect ca timp de o oră sg se gîndească sau să scrie toate cuvintele care încep cu litera c. New York.". Allport ridică problema dacă toate „structurile evenimentelor" la nivel fizic. aspects in relation to clinical problems. 1955. Rinehart and Winston. Devierea de la ea înseamnă trai°" gresiune20. acest enp ilustrează numai o autonomie funcţională temporară. va continua să pereeverez şi. p. F. 1953. dar o doreşte pe coa familiară. ci mai curînd lentul imperfect şi deprinderea-în-formare. fără a dori. j^. Şi ce impuls satisface repetarea exactă a unei povesti ? Dinamismul rutinei se poate constata acolo unde nici un impuls nu e prezent — chiar cînd ele sînt zădărnicite. 1927. mai'ales cap. Starea de „dezorientare" este plictisitoare si în mod sigur nu satisface nici un impuls . H. supunerii şi rutinei. 19B. Animal drive and the learninq process. Acest principiu poate sfîrşi prin a oferi o bază nervoasă pentru autonomia funcţională per-severativă.impuls. 1932. Nu o dorim. chiar în timpul somnului. Excursiile în afara căminului' poate într-o tabără de vară. wiley. Copilul caro tocmai învaţă să vorbească sau să meargă nare împins să perfecţioneze aceste abilităţi. Într-o serie de experimente. ci aceea a unei simple familiarităţi. Dacă îi spui o poveste unui copil mic nu te v lăsa să o spui altfel a doua oară. III. hologii gestaltişti vorbesc de o „tendinţă spre închidere" (Gestaltdrang) care persistă pînă la terminarea unei sarcini. Hoit. Un copil nu mai găseşte satisfacerea foamei I într-o hrană familiară.revenirea conceptului de circuit cortical reverberativ. de a conduce automobilul sau de limbaj numai în serviciul motivelor active. Pianistul concertist se simte îmboldit zilnic la ore de exerciţiu. dar ea persistă. Principia Press. este foarte rnulj o moralitate a obiceiurilor. Chiar o sarcină banală poate deveni obsedantă pentru o perioadă considerabilă. Maslow a arătat că oamenii j elaborează rapid preferinţe pentru lucrări de artă şi chiar pentru nume străine pe care le-au întîlnit anterior. Hol t. Putem conchide problema în acest fel : nu talentul perfecţionat şi de17 E. Psychol. New York. 'nsMai ales în copilărie. Charles C. Bloomington. . Se întîmpîăj uneori. devine pentru noi rutină şi aproape imposibil de corectat.21 Cititorul poate obiecta că o ambianţă familiară este numai o ] asigurare condiţionată că impulsurile noastre vor fi îndeplinite Astfel. 9. aşa cum subliniază Piaget. dar lucrul ial este faptul că nu e nevoie de nici o ipoteză de autoafir-rivalitate sau orice altă trebuinţă de bază pentru a explica auto tenţinerea sistemului dinamic temporar în activitate. Woodworth vorbea în mod original de „deprinderi care devin impulsuri". B. Springfield. 4. patul nostru obişnuit este asociat cu un somn odihnitor •■ ne place pentru că este un „întăritor secundar" al odihnei. Utilizăm deprinderea de a scrie la maşina de scris. Macmillan. Credem că estul este nordul. Zeigarnik. Odată învăţate. 16 A. mai armonios şi le place mai mult decît un nume rusesc complet nou. ruperea ei înseamnă o violare a dreptului. mîncărurile familiar„ obiceiurile familiei sînt preferate. de exemplu. de ase-autonomia funcţională este de scurtă durată. Vber des Behalten von erledigten und unerledigten en. A. 1947. 281. Studies in perseveration. Desigur. To-tuSij este lin exemplu important pentru a arăta faptul că există m jnecanism nervos pentru menţinerea structurilor de activitate ^ră ca noi să avem nevoie să urmărim fiecare act pînă la moti-vul. 3> 223—264.". New York. ninti multe cuvinte care încep cu litera c. 237 prinderea automată au puterea de impulsionare. Jucăriile. unele ' abilităţi nu sînt niciodată realmente perfecţionate. Ei ponsidcră. pe care l-au auzit o dată sau de două ori mal înainte. Perseverarea în sarcină.18. La un nivel teoretic supe-!"lor. W i k 1 e r. 13Isabel Kendig. Lindesmith. Aici. 1936. produc adesea un dor puternic de casa' I Moralitatea copilăriei. majoritatea deprinderilor par să devină numai abilităţi instrumentale. si poate şi a doua zî. Ind. în „Psychol. Această afirmaţie este numai parţial acceptabilă. dansa sau şofa. Opiate addiction.17 După cum se ştie. repetarea are o Ca i litate de nebiruit.

78. acoperă autonomia funcţională. Gardner Murphy a introdus un concept care parţial.". Mai întîi. Strong. un student care iniţial se angajează în studiul unui domeniu fiindcă i se cere. 22 A. dar numai parţial. poate sfîrşi prin a se trezi absorbit de subiect. 51. ir „J. în „J. Menlcl.. jv I aceea expunerea noastră nu poate fi completă pînă cînd nu legajj.57. C a n n i n g e t a 1. 1922. energiile sale principale sînt sistemei conducătoare ale motivaţiei. The moral judgement of the child. Murp h y. El îl numeşte canalizare?^ Acest autor subliniază faptul că imboldul familiarităţii este adesea strîns legat de satisfacerea impulsurilor.20 J. dar unii oameni sînt foarte amatori de aer proaspăt şi le place să adie o boare de aer în dormitor . alţii preferă numai să lase aerul să se filtreze prin fante. în toate exemplele noas-fre am admis că un anumit servomecanism sau mecanism de feed'. Maslow. exp. căci un motiv-impuls fundamental este totdeauna prezent. New York. două perne sau uneori nici una. poate pentru toată viaţa. 21 J. Hoit. Autonomia funcţională esenţială. 239 paraţii al unei ceasornicării. Deşi personalitatea conţine multe aseme ' nea sisteme independente. Şi astfel conchidem că deşi există o asemănare de suprafaţă. băut. strict vorbind. în „J. The influence of familiarization on preference. 1951. Si aceeaşi pasiune se constată în biografiile geniilor care în cursul vieţii au prir o recompensă mică sau nici una pentru munca lor : Galiîeo. Human potentialities. Să luăm în considerare cîteva exenvj ple de la acest nivel al autonomiei funcţionale. Human nature and conduct. educ. Toată lumea are nevoie de o dgen. 481—494 . Nici o motivaţie de acest gen nu explică impulsul din spatele geniului. ] conceptul de autonomie funcţională de funcţiile centrale ale per_ j sonalităţii (paginile 135—-137). van Cogh şi mulţi alţii. atelier umplut cu ceasuri ma fără legătură între ele. i şi după amiaza. Psychol. Pentru geniu. Pînă acum ne-am fixat atenţia ra proceselor de nivel relativ „inferior" care manifestă o schim-t> o i dinamisrr. dacă gusturile dobîndite. Abilitatea se transformă adesea în interes. Cît de amăgitor este să te gîndeşti la interesul lui Pasteur pentru recompensă. Ultimele dedin primele deşi nu mai depind de ele. funcţionează pentru a susţine sistemele la nivelul lor actual. E important de observat că interesele majore ale vieţii !Î'it rareori clar formate sau chiar schiţate în copilărie (copiii minune din muzică fiind o excepţie). Schubert. Basic Books. 1932. nu vom reuşi să ţinem seama de toate motivele adulte dacă ne oprim în acest punct. Cauza primă a învăţării unei abilităţi poate să nu fie interesul De exemplu. 1941. 238 Să presupunem că asistaţi la o conferinţă care are sesiuni di-■■■■■.' bilit că de obicei oamenilor le place să facă ceea ce pot face bin@ (corelaţia între abilităţi şi interese este mare)..75) a intereselor în decursul unei perioade de douăzeci şi doi de ani după absolvirea colegiului. Este adevărat că recompensele se dau unei persoane capabile i pentru exercitarea talentelor sale. antrenat de incandescenţa cercetării. Aceasta are nu satisface nici un impuls.î loc pe care l-au ocupat dimineaţa ? Şi dacă conferinţa con-. appl. pasiunea creatoare insăşi este motivul. Dewey. Totuşi. Uiii oameni nu pot dormi bine dacă nu au o pernă.elor primare în dinamîsme ulterioare. numai dacă dorinţa pentru ■iabilitate (familiaritate) nu este ea însăşi un impuls. cînd aceste sisteme suferă o modificare internă. Permanence of vocational interests of high schoot boys. conceptul de canalizare aparţine în mod fundamental teoriilor despre „energiile invariabile" şi nu autonomiei funcţionale. nu două sau cinci. fiindcă le face plăcere părinţilor săi sau pentru că e la o oră convenabilă. devine un scop în sine. Kinc art and Winston. Dorim ca impulsurile noastre să fie satisfăcute într-un mod cunoscut/ Majoritatea dintre noi mîncăm trei mese pe zi. Un studiu asupra copiilor din clasele a zecea şi a douăsprezecea a arătat că forţa intereselor lor într-o perioadă de trei ani corela cu numai +0. Piaget. Nu observaţi că toţi ocupă după amiaza . somn sau familie ca fiind izvorul devotamentului pentru munca sa. Pentru perioade lungi de timp el uita de toata acestea. dar îl defineşte şi-i impune o preferinţă dobîndită. 162—180. 21. In acelaşi timp. 89—91. Permanence ol interest test scores dver twenty-two years. excreţie şi activitatea sexuală sînt extrem de individuale şi sînt in^ grediente foarte importante în structura motivaţională totala.24 24 I. Harcours Brace. 1. cîteva'zile obişnuinţa spaţială este ferm instalată.". Ceea ce era un mijloc în vederea unui scop. Dar. în timp ce acelaşi test a indicat o stabilitate mult mai mare (+0. Este un fapt sta. 1958. Momentele.. Psychol. E. locurile şi intervalele pe care le alegem pentru mâncare. imaginea rezultantă a personalităţii ar fi ca aceea a atelierului de re23 G. nu sînt funcţional autonome. nu sînt îndeplinite. hrană. ademenea ataşamente dobîndite. 1937. H. p. care conferă mai multă unitate pejv sonalităţii decît o pot face sisteme perseverative disparate. New York. Acest ritm al meselor nu este independent de impulsul foamei. Motivele originare pot să dispară complet. dacă procedăm astfel. impulsurile abia pot opera uneori. 240 . sau pentru sănătate. extrem de individuale. Dar ea le exercită numai pentru a obţine o recompensă ? Puţin probabil.". Psychol. New York. 32.

Pasiunile dominante ale adulţilor sînt extrem de diverse. ca primă generalizare. appl. deşi sistemele independente (perseverative) de nivel inferior 25 H. oameni cu un interes estetic puternic răspund mai repede la cuvinte legate de acest interes decît la cuvinte referitoare la interese care le lipsesc. N. ] Dar canalizarea nu constituie o autonomie funcţională adecvată.". 54. (McDougall u meşte acest nivel de organizare „sentiment de autoconsideraţie' alţii „ideal de sine". C a n t r i 1.". O bătrînă dintr-un azil îşi concentrează viaţa nu-mai pe speranţa că „poate unii îşi amintesc cu drag de mine". ele formează o imagine de sine complexă sau un stil de viaţă care este. de asemenea. Cîteva tipuri de motive nu sînt autonome. Unele capacităţi şi sisteme t I cel mai bine considerate ca relativ fixe şi . în „J abnorm. ^932. în ca-"pitolul următor vom arăta că ceea ce percepe. 74—78. Clipitul ochiului. 1933. ele sînt. complexă care determină „atitud nea totală" a unui sistem de viaţă matur. fiinţa umană e supună impulsurilor biologice. Mary E. Echipamentul constituţional. 192 . C a n t r i 1. memorează şi gîndeşte o persoană este în mare parte determinat de structurile sale esenţiale. chiar ale celor între 10 şi 19 ani. un altul de religie şi artă. să elimine şi corpul său trebuie să realizeze nenumărate adaptări homeostatice pentru a menţine echilibrul delicat al vieţii.J voeate de o stimulare specifică şi e îndoielnic că pot fi clasificate' 1 ■ c x moţi /aţicnalo. 3. A11 p o r t. 100—127.) Ce procese nu sînt funcţional autonome ? Am argumentat că în cea mai mare parte structura personali-taţii este postinstinctuală : ea nu e dominată total de impulsuri în.". Acţiunea reflexă. întrucît tensiunile pe oare le implică nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile motivelor originare. în „J. Imaginea de . Atunci. în „Psychol. Soc.C. valori sau altfel. spasmul genunchiului. Affective processes in perception.25 Dacă li se dă de citit un ziar ei vor citi mai multe articole privitoare la artă decît persoanele fără interese estetice. Psychol. Spre deosebire de Freud sau Alder. capabile numai de o rnoduicare uşoară. 26 H. Mai mult. A. Monogr. Psychol. Desigur. Astfel. 1957. zi de zi. să doarmă. de asemenea ţ.. W. procesul digestiv — deşi şi ele manifestă o individualitate de funcţionare —■ nu trebuie considerate funcţional autonome. Pe măsură ce un interes creşte creează o condiţie tensională durabilă care duce la o conduită corespunzătoare şi acţionează de asemenea. împreună.. Un om e absorbit de afaceri şi de golf . conduce şi unifica toate. Nu are importanţă pentru moment dacă vom denumi aceste motive esenţiale interese. Totuşi. nu susţin câ liniile călăuzitoare ale personalităţii sînt de obicei formate la vîrsta de trei sau cinci ani. Vorbesc aici despre nivelurile cele mai înalte de organizare ale personalităţii. General and specific attitudes.In mod evident interesele tinerilor sînt mai puţin stabile decît ]g ale adulţilor. Bull". s-a subliniat mai sus că majoritatea motivelor manifestă stiluri ca-nalizate de expresie şi caută satisfacţia într-o manieră preferată. funcţional autonome. pro. G. De la naştere pînă la moarte. Se dezvoltă treptat în cursul vieţii. nu to'ate motivele sînt funcţional autonome. Ar fi o eroare să considerăm interesele ca mobiluri esenţiale singulare şi separate. Power. Recent applications of the „Study of r?îues". ca un agent tăcut pentru selecţionarea şi orientarea a orice este legat de interes. prin definiţia noastră. Ea trebuie să mănînce. Jenkin. sînt foarte semănătoare cu ale altor copii. Oricum le-am denumi. ele sînt motive superioare dobîndite. Un element esenţial al acestui dinamism dominant este scut mentul responsabilităţii pe care o persoană îl are faţă de viaţa s Modul în care cineva defineşte rolul său şi obligaţiile în determină o mare parte din conduita sa zilnică. sentimente. 259—273 . 28. Majoritatea teoriilor despre personalitate (mai ales acelea care postulează „energiile invariabile") omit forţa mo-tivaţională a structurilor de nivel superior.sine şi stilul de viaţă sînt factori de organizare. 265 există.26 Aceeaşi tendinţă selectivă se (descoperă la toate formele de interes care au fost testate. 1959. în „Psychol. în timp ce adulţii progresează în ^nicitate (individualizare). născute : şi nici nu e în mod obişnuit dominată de structuri timpurii de complexe juvenile. Interesele şi valorile dobîndite au putere selectivă. funcţional autonom. sau cel puţin multe din raporturile unei persoane cu viaţa. Opinia mea este aceea că. revision of the „Study of Values" l0r use in magazine readership research. 241 şi dezvoltarea personalităţii — cd. 3. să spunem că dacă un motiv poate fi urmărit esenţialmente pînă la tensiunile impulsurilor atunci el nu este un caz de autonomie funcţională. 2. 2. 1. Impulsurile. instanţa cea mai importantă a autonomiei funcţionale s seşte în organizarea esenţială. pare sigur să afirmăm că interesele Majorităţii copiilor. Ele sînt J răspunsuri automate. 43. no. Engstrom.

acesta era „bun". 7. Nu şi-a format un interes nou pentru noi. dar cînd îl exhala. Observăm că ie-} tiţa a fost vindecată cînd conflictul ei datînd de opt ani a fost îndepărtat.27 Este un stil învăţat de supravieţuire şi poate fi conceput fără nici o relaţie cu nevbile primare neîmplinite. Dar iată o altă faţetă a tabloului.). Comportamentul ei nevrotic nu era esenţialmente autonom. Putem foarte bine să acordăm un loc concepţiei autonomiei funcţionale perseverative în cadrul teoriei nevrozelor coercitive. Sper că poziţia mea despre „întărire" este clară acum. Ea urmează un imbold care este fundamental nemodificat din primii ani de viaţă. Observaţia este bună. S. Press. Ori de cîte ori. Mai ales ceea ce se nu27 Cf. este complicată din punctul de vedere al autonomiei funcţionale. pr^ fund tulburată. Un copil vecin vine la uşa noastră şi primeşte o prăjitură. A dobîndit un motiv nou (funcţional autonom) ? ir'entru a găsi răspunsul va trebui să feuprimăm prăjitura.. Problema comportamentului nevrotic. Dacă un muncitor depinde de laude pentru 'a-şi menţine standardele de calitate nu putem spune că măiestria este pentru el un motiv dobîndit. ticurile faciale. Orice nevroză este un sistem in'terrelaţionat. NereuşindiJ acest efort eroic a inventat ritualul sărutării aerului pe careJ exhala pentru „a-1 face bun din nou". A. nu putem vorbi de transformarea motivelor. • Cititorul perspicace poate întreba : „Nu avem aici cazul unei autonomii funcţioanle perseverative ? Fetiţa pare să fi suferit din cauza unui sistem motivational independent disociat. dacă el primeşte o moştenire şi nu mai munceşte. A fost necesară in tervenţia psihanalizei pentru a aduce în conştiinţă conflict^ uitat şi pentru a vindeca ticul. Putem adăuga limitele individuale ale forţei corporale şi sănătăţii. p. A theoretical model for personality studies. desigur acţionează ca sisteme cu feedback. nu putem vorbi de autonomie funcţională. aerul era 243 „rău". K r e c h. rosul unghiilor. Infatilisme şi fixaţii. Deprinderi. scărpinatul. Ne referim în primul rînd la „materiile prime" ale consti-tuţiei fizice. Pare posibil ca un stil nevrotic de viaţă să fie stabilit rigid şi să nu mai găzduiască în sens clar conflicte trecute. într-adevăr. dai. temperamentului (capitolul 4).C.®e acelaşi ordin sînt legile ereditare ale dezvoltării (ca maturarea capacităţilor odată cu vîrsta. Abia s-a terminat actul silit că pare să înceapă repetarea aceluiaşi act silit. 141. Obiceiul a persistat. putem spune în mod sigur că pentru el munca era numai o deprindere extrinsecă (slujind nevoii sil" de a-şi cîştiga existenţa) şi nu un motiv funcţional autonom intrinsec.invariabile în vieţii. majoritatea deprinderilor nu sînt deloc mbtivaţionale. Duke Univ. întreaga chestiune era atît de dureroasă îneît a reprimat tirea întîmplării. 'în acest caz conduita la vîrsta de doisprezece ani este în realitate manifestarea unui cotaflict nerezolvat de la vîrsta de pa„ Iru ani. Unele nevroze. producerea pubertăţii şi altele). Întărirea primară. ea a încercat să nu mai respire. ticul a persistat totuşi. Toate schemele de conduită care reclamă o întărire primară sînt în afara concepţiei despre autonomia funcţională. Similar. atunci acest lucru indică faptul că motivaţia sa era legată în întregime de gustul său pentru dulciuri. e kme s^ se retmă efectele lor limitative asupra transformării motivelor. numai dacă ea nu satisface un impuls originar. analiza a dezvăluit faptul că cu opt ani înainte mama ei îi spusese că atunci cînd inhala aer. Theoretical models and personality theory. pentru că ea a înţeles că era rea făcînd aerul „rău". Nevroticul pare incapabil să se centreze în mod adecvat pe prezent sau pe viitor. complicat de manevre desemnate să menţină viaţa în condiţii dificile. totuşi nu e înţelept să susţinem că deprinderile-în-general sînt exemple de motivaţie funcţional autonomă. căci actele prezente ale unei persoane nevrotice sînt încărcate mai ales -cu consideraţii care aparţin trecutului. 244 . în ceea co priveşte „întărirea secundară" s-^a ară\at în capitolele 5 şi 9 că această explicare a transformării motivelor este prea vagă şi totuşi prea legată de „energiile invariabile" pentru a oferi o teorie satisfăcătoare a progresului intereselor mature. 5. In acelaşi timp există o diferenţă esenţială. In esenţă ne-ar plăcea să afirmăm că motivele nevrotice nu sînt funcţional autonome. Autonomia funcţională nu este implicată. Durham. Deşi s-a arătat că „deprinderile-în-formare" se -nCadrează bine în concepţia noastră despre autonomia funcţională oerseverativă. 1952. Aceşti termeni moralişti au întristat copilul de ani. inteligenţei. De^ 242 ici unul din faptele enumerate nu constituie în mod direct „mo-fve". Ele sînt sisteme instrumentale declanşate în slujba motivelor. Dacă copilul nu mai vine. G. Angyal. Klein (Eds. ca în exemplele de mai sus. 4. Sila de a-şi spăla mâinile. o formă de comportament se „stinge". 6. sugerea degetului. N. Ori de cîte ori o persoană adultă manifestă un conflict infantil sau juvenil. Un ecou al vieţii anterioare obsedează conduita ei. O fată de doisprezece ani avea obiceiul iritant de a ples-căi din buze de eîteva ori pe minut. în D. în final. aşa cum o arată exemplele noastre. Freud ne-a învăţat că rădăcinile unei nevroze se află adeseori în primii ani de viaţă. El revine iar şi iar.

„trec în altă lume". „Idealul său de fată". Medicul. în primul caz el presupune că nevroza nu e funcţional autonomă. ei'g -^ substitute pentru lucrurile pe' care le doresc in mod real in vN Fără îndoială. ?»Iulţi oi meni mi-au spus că este un om cu un singur motiv în viaţă : să sti ingă bl pentru o mănăstire pe care speră să o construiască. sînt total incapabili să-şi stăpînească existenţa şi. Psihozele pot fi considerate din acelaşi punct de vedere. de asemenea descris de un student sceptic. atunci acest interes nu trebuie -onsiderat ca fiind funcţional autonom. Dacă este aşa (cum se vede : ponstrîngerea şi rigiditatea sa). El nu este intrinsec naturii sale. 245 8. atunci nu avem altă alteritivă' decît să admitem că ea este un sistem . M-a întrebat ce procent oj profituri ar încasa pentru proiectul mănăstirii sale. I ceea ce priveşte autonomia funcţională. funcţional autonomă ? Există cel puţin o distincţie teoretică care să ne ajute să deci„ ^Dacă prin psihanaliză pacientul retrăieşte trecutul (ca fata de •'-prezece ani) şi află care incidente reprimate au fost perturba0 p si dacă această urmărire retroactivă produce o vindecare °anirii că pacientul vede că elementul perturbator nu-şi are locul '. Licţional autonom. Preocuparea1 pentru busturi. Unele tulburări psihotice sînt temporare. dar exis^ în slujba unui alt motiv. totuşi. atunci nevroza nu a fost func^nal autonomă. La fiecare sfîrşit de sântj mînă se intîlne.^evroză caracterială" reflectă o imagine de sine prost adap-:' ja" realitate.^sistemul său motivaţional actual). Numele său o Lars. Cînd citeşte versuri lasă cuvintele să cadă ca nişte bile. Nu ■ ' aq aceea. motivaţia este funcţional autonomă. ni există o bază pentru a afirma că stilul estetic de viaţă al lui Lai este funcţional autonom. dar ne^ energic că ele explică toate motivele adulte. Mă interesează cazul unui preot pe care l-am întîlnit recent. Un student scrie : înclinaţia mea este biologică. Dacă într-adevăr cazul este aşa cum îl prezintă studentul. şi pentru ei acest nou nivel al existenţei devine funcţional autonom. în ai doilea.şte cu altă fată. Totuşi. Tulburarea nu e funcţional autonomă. Iată un alt caz. în definitiv. Revenind dintr-o a] menea incursiune el a spus „Ea mi se pare mai potrivită. Există aici o morală în ceea ce priveşte psihoterapia. dobîndit. dar n-are bust !• i place poezia. artistul. li j tează pe Noel Coward.motivaţional. Şi în multe ale privinţe este un superestet. o „nevroză caracterială" l% atît de ferm structurată îneît acum constituie un model de •ată si dacă nimic nu poate s-o disloce. Criticii autonomiei funcţionale citează cazuri speciale peil(j a-şi dovedi punctul de vedere. „sublimările transparente" există uneori. Cunoscuta teorie a lui Freud susţine Câ ] motivele adulte — chiar şi cele mai preţuite din punct de vJtj social şi cele mai idealiste — sînt „sublimări transparente" ale ^ tivelor primare ale sexului şi agresivităţii. Estetismul lui Lars este n vrotic —■ o sublimare transparentă a motivelor sale adevărate. I De exemplu. Se „obişnuieşte" ou maladia sa şi-şi construieşte viaţa în jurul oi. mai puternic şi în cel mai bun caz p jumătate conştient. dacă astăzi ar trăi numai astfel de oameni". în mod permanent. c^ este şi că poate fi tratata mai bine prin reeaucare acrit prin retrăiie. reflectînd un dezechilibru în sistemul existent al motivaţiei. Sublimarea. Un asemenea pacient adoptă un model iluzoriu şi un evantai redus de comportamente drept stilul său permanent de viaţă. J^l onarul îşi deplasează „dorinţele al căror motiv e inhibat" . „mestecatul şi suptul" versurilor frumoase —* toate indică dl rinţa de a-şi poseda (sau de a reveni la) mama. mecanicistă şi freudiană. în sfîrşit. căutînd pe cea perfectă. Unii pacienţi cu tulburări mentale. este mama sa. pe de altă parte. Dacă. dacă a depăşit de lult timp dependenţa sa juvenilă şi acum are un interes pentru uticâ de dragul politicii.j Am un prieten care pare să fie motivat puternic de valori estetice tj ceea ce face pare consecvent cu sistemul său motivaţional bine integrat tf înalţă capul din examinarea fotografiilor cu Afrodita fără braţe şi suspini! „Ah. Ar părea înţelept pentru terapeut să stabilească dacă simptomele pacientului trebuie retrăite „mergînd la rădăcina problemei" sau dacă cea ce se poate cel mai mult spera este o reconciliere a pacientului cu propriul său stil de viaţă. ?nţionâm aici acest caz pentru a sublinia faptul că este necesar examinăm fiecare caz specific pentru a stabili în ce măsură şi în ^d poate fi implicată autonomia funcţională. Pînă cînd nu l-am jj tîlnit. nici nu puteam > să-mi imaginez dominanţa atotputernică a aceşti unic motiv în conduita sa. El şi mama sa divorţată îşi sînt extrem de devo unul altuia. Am încercat să disc . Acolo am ridicat problema dacă interesul Şau profesional ca adult este numai o „manifestare" nevrotică a identificării anterioare cu tatăl său. ConstitJ dragostea sa pentru frumos şi ceea ce este fermecător un motiv funeţionj autonom ? Nu cred. Să descriu un I care ar corespunde înclinaţiei mele şi pare să nege autonomia funcţjOn. dar totuşi persistentă şi permanent stilistică. sarcina mea a fost să mă ocup de închirierea sălii de sfj tacole a şcolii sale pentru un bal de adolescenţi. să revenim la cazul politicianului care urmează calea l său (pagina 233).

Practic. decizia este adel sea greu de luat. 1J dat deoparte.\ spu poate ca aceasta pasiune doi mantă est funcţional autonomi ea it) buia afirmaţie pr> care putem si o l. a declara fără dovezi că toate interesele sînt o mascaradă pentru ceea ce omul doreşte în realitate (în n cipal sexualitatea şi agresiunea) este la fel de neverosimil <C'1 inorog. explicaţia hedonistă. extrinsece ş7T! trinsece. ' c' ln jurul său? Deşi posibil ■ i.. ^ă rezumam : claca avem de-a face cu sublimare. După cum am văzut. Dacă autorul se înţelege prin ta c r cori o explicare istorică a paşilor din viaţa preotului i. k Grade de autonomie funcţională. Dar nu e o doctrină a ar i > Nici mac n nii încearcă sa eXpliee motivul său central! In acest caz. i. în virtutea zării. este o denumire directă a knui aspect imporiOirte neglijat al motivaţiei umane. Decizia poate veni numai după un şti] diu intensiv al fiecărei vieţi individuale. ipplasînd o aorinţi al cărei obiectiv e inhibat (sexuală. replica : „Cît obţin Pen mănăstirea mea ?" Relaţiile sale cu oamenii din oraş sînt proaste. o alta e'ovad i ■ ■ •.. la întrebarea „Cînd nu este astfel ?" nu pOa). Într-uri se s o r i] un motiv "uncţional autor ori c^te pe onâlitatea. c ici nu numi că este nepopular din^ cauza ? ntfi ' -( neplăcute. p^ acesta la aciuaia sa pac:-iUr. nu-l 'n resau. mulţi oameni. Din acest punct jtivul sau.om. şi-au găsit întreaga r raţiune l.r preot proiectul poate fi numai cristaliza-a concis a ^i unui i totiv religios şi a unui stil de viaţă. nu ara încredere în "c_„: ic i puc si nu evi ■.o a trai intr-un proiect limitat cu un scop jjnilar. La orice încercare de conversaţie.iu — i cealif i ! < st" m r \ foai . pur şi simplu nu ştim destul 6pre persoana in chestiune pentru a ajunge la o decizie clara. nu putem declara că un motiv este totdeauna de tipul sau. • arhiepiscopul nu prea pare să susţină proiectul preotului pentru că se cr ^ . scop unic ? Să acceptam ilicâ c t celibatarul este i astfel e dorl d pj_ar< "> ilicâ c t celibatarul este i astfel e dor■ ■ Tclum . Mai curînd.e faţ. Nu putem realmente spune în acest caz dacă i' sau autonomia funcţionala cs potriveşte cel mai bine o.e dor. Ku m câu+a o alta reducţie.uIul sexual s?oO i i <.-. 247 Pe de altă parte.i nantă. exista un răspuns categoric. Cu greu se i.acesta a deturnat o parte din fondurile parohiei sale pentru propriul 246 ^ c i aceastl urmărire a unu. Ay tresa c ptam ca un mod îi cară toat. Dealtfel. itrîn. de încercarea de a rece i : a ia sa. dar nici nu prea face electiv progrese. într-o fixaţie infantilă. poate). ci pus pe un şevalet.e influenţele complexe j. Autonomia funcţională nu este o .nevoile adolescenţilor pentru unele condiţii favorabile de recreere . un poate reflecta o combinaţie de forţe : infantile şi adulte. aceia de construcţie a unei mănăstiri. Am încercat să discut tensiunile interreligioase ale comunităţii. ca Faust din vechime. In consecinţă. atunci nu avem un caz de autonomie funcţională.icem. chiar impulsurile. :''ce aii r i.i « ca u con. ca in multe altele.iii s. -. integrmau-se cu trebuinţele şi interesele sale sint ?riue mtr-o structura unică de efort central.-. Trebuie să ţinem seama de posibilitatea că motivele vieţii n! prezenta multe grade de puritate şi impuritate în raport cu'auy nomia funcţională. tuale şi intenţionale conştiente şi inconştiente. r i\a a e L. ( — pur şi simplu pentru ca nu ştim destul despre viaţa e Trei ie s. transparentă a ^e alt tip. pentru că ii fără milă pentru bani. nu există . Din cauză. '.i adăugam un cuvmt privind pfîngerea celui c ca doctrina autonomiei funcţionale „nici măcar nu in cearcă c motivul sau central". Dar caţia istorica ru este o explicaţie funcţională. complet adulte. Discuţia noastră a clarifj faptul că nu este totdeauna posibil să se stabilească dacă un n/^ dat îşi are rădăcina în impulsuri. în .de viaţă. Totuşi pt cm să raportam orice motiv funcţional autonom la rnul central total şi să descoperim importanţa sa relativa în .doctrină a dis-<irii"'. natura extrem de obsesivă a comportamentului preşului ridica i"itr_ tarea daca nu e implicată o nevroza coercitivă. este ţio ai ti uor. dobîndesc tonalităţi noi şi extrem de individuale. în mări sau în formule de viaţă. în biroul său se găseşte un tablou mare al n proiectate. nu atîrnat pe perete.p< *. Comportaţi jiu mult pecU pb. la vedere. Viaţa ir3aşi e \ a si „explica'• Nu aven nevoie si nu putem să privim „mai adînc" — dacă ui e^te funcţional autonom.e o parte.

Tot ceea ce putem spune în prezent este faptul că aud menţinerea pare să fie o proprietate nervoasă fundamentală şi OfJ o ba^-ă pentru conceptul de autonomie funcţională.im număr considerabil de încercări şi totuşi să se stingă în cele din . totuşi. Ceea ce nu ştim este cît de permanent poate fi un asemeM a stern. Circuite reverberative. VoJj numi primul grup de consideraţii „cvasimecaniciste" şi al dil^ grup „esenţiale". 1951. 353—385. Comen-*a această problemă.Cînd generalizarea. Stingere întîrziată. S-a descoperit că activităţile care sînt J compensate numai o parte din timp par să fie mai rezistentei stingere deoît activităţile care primesc totdeauna o recomperl în ultimul caz. îşi poate menţine acest interes pentru pescuit un timp. dbook of experimental psychology. *• 61. el îşi va pierde în cele din urmă interesul. 29 Alte încercări.principiu. („Copilul care s-a ars odată evită focul"). Admitem acest argument. în primul rînd. Dacă se întîmplă acest lucru. dacă ar fi posibil. vom încerca în răspunsul nostr» numai să arătăm care ni se pare a fi direcţia generală corectă. pentru moment.". u 28 N. Am menţionat deia ca J exemplu elementar de asemenea cercuri reflexe. nepermiţîn-du-şi niciodată să fie într-o poziţie în care să sufere şocul (sau arsură.28 Ceea ce ne arată acest pasaj este faptul că teoria stimul-răsms ar preconiza. 2.). Solomon. cînd recompensa nu se mai dă. New York. S. 1. Astfel băieţelul care ^vaţă să iubească pescuitul pentru că această activitate a fost asociată ou primirea dragostei şi atenţiei din partea tatălui său. L. odată învăţate. L. Traumatic avoidance learning : the M54 * es °f anxiety conservation and parţial irreversibility. E. atunci desigur interesul pentru pescuit nu a devenit funcţional autonom. Drin SR. dar dacă nu e întărit prin atenţia tatălui. Miller scrie : spunem că un impuls puternic dobîndit ar putea părea să nu fie stins .. 3. Wiley. Ele durează o Vlaţa întreagă şi nu se sting. Din nefericire geşti termeni devin extrem de vagi cînd se aplică la ceea ce Miller ■îurneşte ^situaţii umane complexe". 248 249 Si conchidem de a că dacă odată cu trecerea timp interes dobândit dispare i =■ stinge) nu e vorba de un caz nomie funcţională. Deşi'aceste sisteme id puizează tot evantaiul motivelor funcţional autonome. Learnable drives and reward. psihologia actuală nu posedă o teorie consecventă dea pre natura omului.'je-acum dificultăţi teoriei predominante a învăţării. în afară de cea a lui Miller. activitatea dispaa imediat. Stevens (Ed. Am atras atenţia asupra u diverse sisteme perseverative ca reprezentînd un nivel relativ ferior de autonomie funcţională. Cum se produce autonomia funcţională ? Ar fi satisfăcător din punct de vedere ştiinţific dacă ani putea da un răspuns simplu la această întrebare tulburătoare. Acest fapt esle admis de teoreticienii S-R30. sînt citate în nota 9 supra. în legătură cu acest subiect ne amintim faptul bine stabilit că motivele evitării. în pasajul citat mai sus Miller susţine ă unele sisteme dobîndite persistente sînt de fapt pe cale de a se btinge. nu cunoaştea procesele nervoase care ar putea fi implicate în transformarea sisj temelor vechi şi în menţinerea sistemelor noi de motivaţie. W y n n.\ii>' de „stingere întîrziacă' aparenţă permanent întîrz ite şi în aceste cazuri con~hicW I autonomia funcţională esce implicata. Din nefericire nu putem fai astfel —■ şi aceasta din două motive. putem spune că în în care un motiv actual caută scopuri noi (adică manifestă un diferit de tensiune faţă de motivele din care s-a dezvoltat) el funcţional autonom. situaţia finală (un răspuns) trimite impulsuri nervoase croieruJ Aceste impulsuri de întoarcere se descarcă pe căile libero şi fel tind să menţină într-un mod circular (sau într-un mod uşor J dificat) sistemul care funcţionează31. In & doilea rînd. Rev. întărirea parţială. legată da producerea autonomiei funcţionale. d ir ■ . sau boală) acolo unde a fost prima dată rănit. în „Psychol. în S. întărirea de tip superior şi variaţia de la un agent o>-ire la altul se adaugă acestei posibilităţi se poate vedea cît de dificil •^'situaţiile umane complexe să se stabilească dacă o deprindere este sau <:stefuncţionai autonomă. De aceea. par să sfideze stingerea. 13. . Fenomenul autonomiei funcţionale nu va 2 niciodată clar înţeles pînă cînd nu vom şti mai mult despre meeaj nismele nervoase relevante şi despre formularea corectă a naturi intenţionale a motivelor. C. Să revedem cîteva consideraţii cvasimecaniciste care sînt relevante şi ar putea fi utile. Explicaţia pare să fie aceea că animalul (sau fiinţa umană) „nu-şi asumă riscul". Consideraţii cvasimecaniciste. ele au . să nege autonomia funcţională ^plicind fenomenul în termeni familiali de S-R29. Un termen familiar în teoria na logică modernă este acela de feedbac z. dar trebuie să atragem atenţia asupra numeroaselor cazuri în care interesele dobîndite nu se sting niciodată. Toţi avem un repertoriu vast de ssemenea motive de evitare şi nu trebuie să revenim la prima ex-Perienţă dureroasă pentru a susţine aceste evitări. El c^e referă . gînguritul copiy lui şi alte secvenţe repetitive de acte. Mi ller. cap.

în legătură cu aceasta ne putem referi la teoria genetică dj pre inteligenţă a lui PiageL Acest autor susţine că în cur ral vieţi „scheme" noi şi de ordin superior se elaborează — astfel îneît gîa direa noastră este controlată de noi . în mod similar. 12 C. unui copil îi place o jucărie dacă ea este mformă cu aşteptările sale. rn. 224—231. Neurophysiol. 235—257. Sar-cinile sînt în mod frecvent coercitive pînă cînd sint îndeplinite — şi. C h a n g. în cazul jocurilor de noroc şi al pescuitului. adnitem. neez ce este nou într-o combinaţie cu ceea ce este familiar . Ne-am referit înainte la un tip de preferinţă pentru ceea ce este familiar (pentru rutină) care marchează mare parte din v'ata noastră motivaţională (pagina 238). Totuşi. The '"''F^îl dlscharge of corticoilialamic reverberating clrcuits. Este un principiu neurologic acceptat faptul că organizările de nivel superior selecţionează. El nu este funcţional autonom. îşi vor schiml] în curînd deprinderea de a ciuguli. decît ca întăriri ale unor impulsuri sj cifice. op. care rfnt hil niţi de fiecare dată cînd se aprinde o lumină.generalizare" şi de . Ferster. cit. >n York. „aventura" noastră în cursul ■ conduite poate fi un factor care conferă autonomie. rnestecac cu ceea ce este familiar33. mu3nul e absorbit să atace piese noi şi mai dificile în cadrul evan"'■-'lui său de abilităţi . în cursul dezvoltării.. poate că este bine să acceptăm amendamentul lui Hebb : caracterul mo-tivaţional al rutinei este mult intensificat dacă conţine în sine tensiunea noului. satisfacerea impulsului este totuşi clar implica^ Pe de altă parte. Tocmai deprinderea-i-formare sau atenuarea noului în ceea ce este familiar pare să estreze sistemul neurofizic cu autonomie. In critica sa asupra autonomiei funcţionale.Să luăm exemplul unui animal. Nota 14 supra< 250 251 rale faţă de puritatea. factorul imprevi Iii în pescuitul cu undiţa poate ajuta ia susţinerea zelului pi carului. pf rumbei! ciugulesc îndelung şi cu înfocare —■ după mii şi nţ de încercări32.'ntir'rc d '-"din J perior". ele nu mai au un caracter rnotivaţional. Appleton-Century-Crofts. ti9făcut nici un impuls elementar cunoscut.". dacă după un timp nu i| primesc hrană. dar nu cu toate. Elementul „risc" este desigur evident în 'nt: interese ale maturităţii. Schedulcs of reinforcenient. 5. Ni se pare pertinent să considerăm aceşti factori oa \ lecţii" făcute de către achiziţiile de ordin superior ale uno. în cazul porumbeilor vedem că deşi „întărirea neperiodi<| previne stingerea. Ceea ce pare să tîr°Ple este *aPtul că scoPurile sînt mai atractive dacă uneori : 'n tinse şi uneori nu. Speranţa chtiŞt lui pare să-i susţină pasiunea. Jucător^ învederat are nevoie să cîştige numai ocazional. H 13. menţionată tj sus. 1957. B. pp. 4 Amestecul de nou şi familiar. Fersi şi Skinner constată că chiar şi după ce nu primesc h^ană. Porumbeii. Ori de cîte ori foamea apa 1 hrana e . B. Miller vorbeşte da . Astfel. aceste stiluri evident dobîndi e :lnf tivate şi ele controlează şi dirijează în mod cert mod mânca. neurofiziologia modernă ebandj nează deprinderea specifică întărită pentru cîmpul nervos dina» care are prioritate asupra deprinderilor de răspuns specific. observăm.t? consumată. am elaborat multe canalizări specifice (vom mînca această hrană. savanţi. de asemenea ÎI. Gu această întărire neregulată. unele nu sînt rezolvate niciodată în viaţă. F.]Uj este un motiv absorbant pentru un copil de cincisprezece îmi căci îi lărgeşte capacităţile actuale. căutători ai adevărului religios ultim îşi fixează noi sarcini în cadre familiare şi îşi urmăresc scopurile pînă la moarte. Cînd abilităţile sînt stăoinite. înfăţişarea. Probabil că efectele dinamice întăririi parţiale pot fi un caz special al unui principiu mai rfi enunţat de Hebb. Skinner. La nivel uman jocul de noroc este un bun exemplu. calitatea hranei Unii sînt gurmanzi radicali . Acest principiu în sine favorizează dezvoltarea autonomiei «Micţionale. da" nu pe aceea) şi ne-am elaborat unele atitudini foarte geneHebb. Un om de ştiinţă e ""fascinat . Putem exemplifica în felul următor : Impulsul de foame. Dar dacă uneori sînt hrăniţi şi uneori nu. Acest tip de stare motivatoare centrală — deşi nu îi cunoaştem natura nervoasă — corespunde tipului de autonomie funcţională pe care le-am denumit „perseverarea în sarcină" (pagina 237). I 31 Vezi notele 14 şi 17 supra . Fără a nega acest dinamism.. filtrează şi „pun bariere" răspunsurilor specifice de toate tipurile. în „J. Acest autor indică faptul că interesele care ^jtosusţin par să reflecte o preocupare pentru nou cînd acesta . dl prinderea 'se păstrează. nu ne părăseşte de la naştere pînă la moarte. alţii se apropie de mm tr-un mod curios şi afectat. Exploratori.den'jL-j deri şi răspunsuri specifice. Eroarea teoriei S-R constă în imaginea demodată ne Caj o oferă despre organizarea nervoasă în termenii unui manunţi de miriade de impulsuri specifice şi deprinderi separate întării Aşa cum fizica a încetat ?ă considere natura «a un compus de uj tăti centimetru-gram-secundă. A stăpîni arta mer.. Prioritatea „barierelor" de rdvel superior.

Punctul de vedere obişnuit ne spune ceva de genul urma*( omul este un animal care caută echilibrul. nu că persoana este re-compensata. nu că o persoană satisfăcută. 129—133. Norton.sisteme. R Stagner. Este -un principiu al comportamentul mamiferelor că supravieţuirea este supradeterminată . i mod bun de adaptare este susţinut de multe mecanisme. O. în „psychol. Review of R. El afirmă just că scm mele mai vechi râmîn latente si pot fi adesea reutîlizate. Conceptul de homeostazie se referă la menţi-av sau restaurarea unor „stări constante" în organism.37 Cu alte cuvinte. Astfel* : uflera că o activitate este recompensată. 6. Revenind la autonomia funcţională sj tem pregătiţi să afirmăm că la consideraţiile . transl. Dacă i mecanism eşuează. care a formulat-o. nu a :t-o ca pe o lege care explica întreaga conduită umană. sistemele metabolice şi impulsurile şi trebuinţele biologice sînt atît de complicate şi de remarcabile îneît Cannon vorbeşte despre ele ca reprezentînd „înţelepciunea corpului"36. 1932. El ie : Odată trebuinţele esenţiale satisfăcute prin homeostazie. omul doreşte o mulţime de lucruri în viata în afara unui echilibru biologic sănătos şi a satisfacerii impulsurilor sale. 252 r 2. In acest portret al omului observăm că segmente separate ale fiinţei sale sînt tratate ca şi cum ar fi suficiente lor însele. El este alcătuit < foarte multe impulsuri discordante. Tratăm fiecare sistem separat şi nu privim func-srea vieţii ca un întreg. Homeostasis as a un'. Ceea ce Cannon numeşte „lucrurile neesenţiale dar nepreţuite" ale vieţii este caracteristica cea mai evidentă a personalităţii uir ane — dacă boala sau mizeria extremă nu au redus cumva individul la un simplu impuls. doritor de hrană şi odihnă. Dar. B.". 56 W. I aceea este foarte probabil ca autonomia funcţională să se poa datora sau să fie ajutată de oricare sau de toate principiile asup cărora ne-am îndreptat atenţi — ca şi de unele principii supl mentare la care ne vom referi acum. tensiunii. f Am denumit această concepţie despre om teorie homeostatică inile 99—101)35. înainte de a conţin" efortul nostru de a spune „cum se produce autonomia funcţionalj cititorul ar trebui să se oprească o clipă şi să ia în considerai cea mai importantă problemă din întreaga teorie psihologică : P^ blema referitoare la natura omului. Cannon. 253 Consideraţii esenţiale. în „Contemp. Fără a nega adevărul homeostaziei. P i a g e t. 323. 1951. „Regii săm" la ele uneori. de obicei. 1959. New York. 37 Ibid. Rev. 5—17 . Venind acasă de la lucru omul se simte obosit şi înfometat. ar pujea fi căutate în mod liber cele neesenţiale. lucrăm ele preferinţă cu şist! mele noastre dobîndite şi nu cu cele antecedente lor34. Homeostasis : corruptions or rais™>nceptions "> — A reply. 205—208 . Dar în cel mai bun caz ele duc la întreţinerea unei ordini existente. ce ocupă de hobby-ul favorit. Totuşi. 61. citeşte o oarte stimulantă sau iese seara la plimbare sau la un spectacol. 1954. Woodworth. Fiecare separat caută redu 34 J.". Natura^ nu pune toate ouăle în acelaşi coş. dar nepreţuite. 58. dacă vrem să explicăm Motivaţia umană. Cannon. 4. doreşte o noul activitate.. Rouu and Kegan Paul* 1950. în căutare de echilibru. A cognitive theory of dynamics. De aceea este un mănunchi de moduri recompensate de răspuns.fying concept in personality 'fteorj/. Rev. acesteia îi este necesar un supliment vital. Filozofia creşterii: o problemă crucială. p. 35 CI".". Mulţi psihologi nu văd nimic în personalitatea umană dincolo le această lege de bază. The wisdom of the body. Dar cînd s-a săturat şi s-a refăcut. M o'frer.. Cînd e găsit un mod anume de adaptare reuşită (adică ci cînd un act este recompensat) acesta este învăţat. S. adică. Acţiunile de echilibrare între glande. Mecanisme multivle. H. Dynamics 1 behavior. Spunem că un impuls este satisfăcut. Psychol. The psychology of intelligence. în „Psychol. c? se întâmplă atunci ? Dacă e sănătos. la un nivel de existenţă homeosta-•*. o duzină de alte mecanisme rămîn să susţii acelaşi rezultat. London.

Pe scurt. Preferăm să spunem că natura esenţială a omului esta astfel Uicît ea tinde spre unificarea relativă a vieţii (niciodată pe deplin realizată). ceea ce ii dă individului po^ibilit. De aceea o parte importantă a răspunsului nostru la întrebarea cum se produce autonomia funcţională este că însăşi structura eului la om o cere. servicii sociale. 1. caută noi lumi cU cucerit.'îi'şit. „Cu alte cuvinte. Am luai deja o poziţie fermă împotriva procedeului discutabil de a căuta explicaţii în termeni de eu separat. Nici una din aceste ambiţii nu este înnăscută. totuşi. formată treptat. are acest focar motiva-ţional particular. toate strîns legate de funcţii] esenţiale ale personalităţii. fără nici o dependenţa de o structură esenţială. în schiţarea dezvoltării motivelor mature. efortul său Vezi nota 2 supra. ditia nouă si „periculoasă". Cu excepţia unor sisteme perseye-rative izolate. O persoană tînără intenţionează să devină medic. Mai curînd ele există pentru că o imagine de sine. luînd la diferite vîrste forme noi şi diferite. el trece cu uşurinţă la revoltă. ea ne oferă un plan de bază important pentru o teorie a motivelor dobîndite. Să luăm în consj derare omul care. om de lume. particular. Principiul structurării esenţiale. "O asemenea femeie este într-adevăr nefericită dacă nu poate să-şi dezvolto in-1 terese noi în politică. însăşi esenţa naturii umane — . într-adevăr. muncă artistică. Este clar că mulţi autori resping concepţia „reactivă" asupra ornului. multe teorii ale personalităţii consideră că „mobilul" vieţii umane rezidă nu atît în satisfacerea impulsurilor primare şi a derivatelor lor. ele constituie într-o mare măsură eul (capitolul 6). Principii de măiestrie şi competenţă. moartea. El. Ca o consecinţă a acestei căutări ■—• care reprezw.cvasimecaniciste of^ rite mai sus că o explicaţie parţială. vandalism sau crimă ca o eliberare pentru energia sa. studiu sau ■scopuri similare. Aici ne referim la discuţia acelor teorii motivaţionale care iau în considerare „energiile modificabile" (paginile 217—223). politician sau ermit.ori un adult poa 254 ^ deveni dezorientat şi anxios într-un oraş nou şi străin).adecvării" este similar . să-şi stabiiea^ „identitatea". el va trebui să „inventeze motive". q femeie sănătoasă care ajunge la vîrsta mijlocie şi nu mai are copjj de îngrijit va căuta cu nerăbdare „ceva de făcut". deoarece el implică faptul că un misterios agent intern (un suflet) Modelează în ultimă instanţă lorţele dinamice ale vieţii. de asemenea. nici că motivele se declanşează ca atîtea mobiluri esenţiale independente. de asemenea. dacă nu cea mai mare parte conduitei sale. vinovăţia. individul progresează de la adapta la mediu la adaptarea mediului la sine"38. în s. iar în alternativa în care motivele ■ existente nu sînt suficiente. ele echivalează cu spune că autonomia funcţională se produce pentru că ea este f sau nucleul naturii teleologice a omului. Susţinem că ele nu exist. Identificăm. se vor dezvolta unele noi. Ar trebui atunci să spunem că existenţa eului este cea care explică autonomia funcţională ? Acest răspuns este periculos. Omul are energii de utilizat care depăşesc necesităţile de reacţie. 3. există o revenire normală din anxietate. 2. cît în îndeplinirea unor acţiuni care depăşesc acest nivel de existenţă simplă.. Apoi urmează „o trebuinţă de a şti şi a controla" obiectul sau con-. Printre ele se află încercarea °tnului de a căuta răspunsuri la „trio-ul tragic" de probleme : suerinţa. în această tendinţă spre unificare putem identifica multe aracteristiei psihologice centrale. Spunem că esenţa omului este astfel încât motivele noi trebuie să apară la persoanele sănătoase pentru a suplimenta minimul inadecvat de homeostazie. Unele din acestea admit că măiestria („prioritatea comportamentului") constituie imboldul funH damental în viaţă. există utilizarea constructivă a acestuia. Deşi această direcţie de gîndire nu explică cum apare un motiv . In ifiirînd. Principiul „competenţei" sau al . Dacă adoles-! centul fără ocupaţie nu are interese constructive. trebuie să facă ceva cu energia sa Dacă motivele sale curente (de supravieţuire şi satisfacere a ir^ pulsurilor) nu-i absorb forţa. 255 de a se raporta la semenii săi şi la univers în general. e necesar să adăugăm c^ puţin trei principii suplimentare. Concepţia autonomiei funcţionale nu semnifică faptul că în structura matură fiecare motiv este autonom în raport cu celelalte . Iniţia • obiecte noi şi străine produc anxietate (un copil poate tresa la declicul butonului de lumină electrică . Luate împreună.1 să-şi extindă posibilităţile anterioare do competenţă si c trol. Vedem -el încearcă să descopere locul său propriu în lume. Trebuie să existe motive care să consume energiile disponibile ale cuiva .în primul rînd el are o imagine de sine extensibilă (o concepţie a ceea ce i-ar plăcea să fie) şi urmărirea aces'lui scop dirijează o mare parte. Toate sînt interese dobîndite. postularea „motivelor de creştere" şi a realizării de sine". ca orice om sănătos. acum datorită unor întăriri îndepărtate. adică bine ancorate în eu. 'motivele funcţional autonome sînt foarte personale. Principiul organizării nivelului energetic. Buhler subliniază o secvenţă întîlnită în mod obişnuit. după o masă sau un somn bun. care să-i umple timpul.

suferindul. scrie că „un eve. O operaţie chirurgicală. intenţională şi unică pentru ei v procesul total simţul eului sau imaginea de sine sînt implic^11 i Totuşi. abia ar putea să meargă cîteva l 256 i departe de locuinţa sa. Mulţi oameni au frici de acest ge"1 iraţionale dar cu neputinţă de dezrădăcinat. copilul să-şi poată verbaliza experienţele. Asemei traume lasă efecte îndelungate. uneori toată viaţa.observăm că conduita omului e + într-o mare măsură proactivă. Un copil sensibil poate deveni 'manent morbid sau poate dezvolta un sentiment de inferiori- . Mai ales un copil care este şchiop sau care are o cicatrice vizibilă (sau un copil dintr-un grup minoritar) te suferi zeflemeaua nemiloasă din partea altor copii. întrucît natura omului determină acest !ucru Numai teoreticienii devotaţi unui model reactiv. Oricum ar fi. îl aşteaptă noi erienţe de eşec şi ridicol. Ca adult. Din acest punct de vedere autonomia funcţională este numa1 un mod de a afirma că motivele omului se schimbă şi se dezvolt' în cursul vieţii. pare rezonabil să fim de acord cu Levy că înainte . Cînd ia şase ani copilul părăseşte adăpostul căminului său pen■ mediul mai dur al şcolii şi al terenului de joacă. specialist în psihiatria infantilă. Copiii care nu-şi pot l d lege sau controla încă mediul lor înconjurător sînt la discreeocaZiilor înfricoşătoare. pavid Levy. mutarea într-o nouă locuinţă. Unii psihiatri (O. atunci cînd era separat temporar de mama sa încît întreaga sa viaţă era dominată de o teamă de lipsă' securitate. Rank. Să luăm în considerare pe scurt pe fiecare. în primii doi ani de viaţă"40. molip-sirea lui Nietzsche de către o prostituată. furtunile. Se poate pune totuşi întrebarea dacă sistemul nervos la ere este destul de matur pentru a purta o impresie durabilă spre evenimentul naşterii. Schimbările traumatice pot fi sau din categoria autonomiei funcţionale perseverative. Asemenea transformări traumatice constituie un caz special de autonomie funcţională. urioase din partea copilului. în cele din urmă. a i*05^ s^^ Să-Şi ţină orele de clasă acasă39. Un copil sub trei ani era atît de terorizat de o lo în plină viteză. Dacă teama este neobişnuit de profunda şi coercitivă vorbim de o fobie. Traume perseverative.unilie — toate acestea şi alte evenimente specifice pot cauza şi pentru totdeauna tendinţe fobice. moartea . Şi totuşi unele transformări sînt bruşte şi cuprinzătoare. Eul este reflectare' acestui proces uman fundamental de devenire. homeostatio cvasiînchis al omului consideră dificil să admită aceasta. experienţa timpurie a unei pierderi ireparabile sau poate adoptarea de către o familie sînt toate ocazii coapte pentru o experienţă traumatică.încărcat de anxietate se produce freovent conform obser. Şi aceste sisteme pot continua ie zile. sau din cea a autonomiei funcţionale esenţiale. Am observat că motivele de evitare paf să nu se stingă niciodată. actele nechibzuite de respind'in partea părinţilor.sale. Schimbările pot opera la fel de gradat ca fluxul care ridică o barcă împotmolită pînă cînrî deodată aceasta pluteşte. interesul pentru ceilalţi poate înlocui pas cu pas autocentrarea din copilărie. cu ritualuri preventive. Copilul care s-a ars odată se teme de foc — pentru totdeauna. Transformări traumatice Schimbările motivelor sînt uneori atît de gradate încît nu putem spune unde se termină unul şi unde începe celălalt Dragostea pentru muzică de dragul muzicii poate înlocui numai treptat exerciţiul ascultător. Puţine vieţi par să fie axate pe un eveniment decisiv : convertirea Sfîn-tului Paul sau a lui Tolstoi. de exemplu) jr^umentat că traumatismele naşterii constituie un eveniment strofic oare probabil lasă o urmă permanentă asupra fiecărui ■jtor. aspiraţia religioasă se poate dezvolta' încet din obişnuinţa religioasă . el poate fi în mod rial susceptibil la şocuri pe care nu le poate înţelege sau stă-I pini sau chiar discuta. faptul de a se i ■ pierdut'' pe o stradă. Situaţia s-a înrăutăţit pe măsură ce el a crescut. nu eul (ca factor separat) îl produce. dare era învăţător. Naşterea unui nou copil avînd ca rezultat sentimentul de gelozie. călătoria lui Goethe în Italia.

"41. viaţa de „băiat normn se află înaintea sa. să cauzeze alterai rapide şi profunde. şi aproape tot atît de incult pe cit poate fi un student de colegiu. Dimpotrivă. Probabil că o luptă cu pumnii. Schimbările critice şi abrupte paj să fie cele mai numeroase în timpul adolescenţei. o exjj tentă de cîştigat.. avea dificultăţi speciale la cursul de compoziţie în engleză. într-o zi.mi-a venit în minte ca un fulger de iluminare că m-aş putea avea de tovarăş întotdeauna. Evenimentul singular impresionant. Cred că aceasta a fost ideea fundamentală ou care am trăit pînă la treizeci şi cinci de ani. 257 şi dezvoltarea personalităţii — cd. Masserman. când el trebuie să se plaseze pe scara cendentă a maturităţii. of M Lovv. care într-un fel par să producă I transformare bruscă dintr-un domeniu major al personali» lor. ţy] perienţa succesului şi eşecului. a remuşcării şi vinovăţiei. 265 O perioadă cu o importanţă specială in viaţa băiatului • rican este pubertatea. J Zubin (Eds. Totuşi. Hock. Fericită. altele schimbă direcţia creşterii. dar în P^VJ cazuri aceste experienţe au dus la o reorientare bruscă a vieţ* Traume esenţiale. lolij unor pierderi ireparabile pot.'1'1 sau tăierea provocatoare a părului sau orice act de îndrăzneai^*6' să fie suficiente. New York. ea considera ascunzişul din stogul de fi drept propriul „mormînt". Prost -adaptat la colegiu. Anxiety. în principiu. Nu trebuie să admitem că toţi oamenii sînt marcaţi de schimbări traumatice. Univ. Succesul ei artistic in această ocazie a constituit o experienţă traumatică. scena tragică la sicriul tataj ei i-a dat impresia că lumea morţii era paşnică şi frurr. a" d tatul poate fi o alterare radicală a vieţii . de asemenea. examene de trecut. Antropologul Ruth Benedict ne povesteşte despre serios pe care 1-a avut la moartea tatălui ei.■■ care să dureze o viaţă întreagă — chiar dacă obţine ulterior succes răsunător.oaS 258 târziu. Cînd au fost întrebaţi direct. O femeie acum în vîrstă de şaizeci de ani îşi urmăreşte pasiunea de o viaţă pentru poezie pînă la o întîmplare petrecută în liceu la cursul despre Virgiliu. Un student din anul I de colegiu. Chicago. la şase ani. în ciuda durerii. aşa £W am spus. în curînd apar alte cerinţe din partea grupului de partener' incluzînd relaţii cu sexul opus. Nevrozele perseverative la animale sînt le de J h. Oricum.0 imagine de sine se poate dezvolta. De fapt nu e posibil de trasat! linie precisă între transformările traumatice şi cele gradate. o ulerg. de asemenea. a primei dragoste pot avea o importanţă supremă. Greene and Stratton.). dificilă şi plictisitoare. databilă.. W E. o aversiunj un ritual). şocurile datorate eşecului în afaceri. Următoarele două întîmplări se referă la experienţe traumatice în sCoală şi colegiu. eu deprinderi insuficiente de studiu. un răsărit al frumuseţii poetice. la majoritatea oamenilor schimbarea este doar treptată — chiar dacă toţi oamenii pot trăda o experiena emoţională vie şi impresionantă. lasă în urmă un sistem perseverativ (o fobie. Acestea sânt exemple de „autonomie funcnală perseverativă" datorat unor „răni psihice" acute produse r-o ocazie determinată. declans o recentrare a imaginii de sine şi astfel să afecteze evoluţia s*! rilor esenţiale funcţional autonome. . în anii maturităţii.. New York. nimeni nu mi le-ar putea lua. compensări noi. în toate aceste stadii cruciale se pot produci experienţe traumatice. Dacă obstacolul nu e depăşit cu succes. The locomotive dod. o profesie de ales. a qM versiunii. pin aceste întîmplări de la virata de doi şi şase ani Ruth Bene-t Si-a făurit un stil de viaţă care a durat mulţi ami de zile. Unele traume produc frică şi limitează creşterea . Făcea o traducere de rutină. provenind dintr-o familie fără cultură. Profesorul.. personalitatea după vîrstJ de treizeci de ani este mult mai puţin supusă unor revoluţii bruşl decît înainte de această vîrstă. ApJ noi lumi de cucerit. Dar asemenea evenimente pot. 48% au pretins că au ayuj experienţe emoţionale deosebit de impresionante. Appleton-Century^ 1927. căreia i-a fost de atunci înainte devotată. Dacă se întîmplă astfel. Behavior and neurosis. încercând pentru a suta oară să dea semnificaţie sarcinii. avea o concepţie dispreţuitoare despre toate activităţile intelectuale. El trebuie să depăşească obstacolul al „gardului efeminat".. negreşit şi că dacă n-aş vorbi nimănui de lucrurile care mi s-au întîmplat. a prins aluzia şi a spus . Lfon a r d. cînd avea doi ani.Apleacă-ţi urechea la ruga mea fierbinte". Ea scrie : „. o ~. a întrebat cum ar fi fost exprimat pasajul respectiv în Biblie. On cvaluating the „specific event" as a source of anxiety. într-un set de autobiografii ale unor studenţi de colegiu se pare că nu mai mult de 10% raportează în mod disting evenimente traumatice. Această autobiografie este foarte recomandată pentru meritul său T S1 pentru fascinaţia psihologică. Se dezvoltă interese religioase.

Termenul descrie bine ceea ce să se întâmple în toate cazurile de transformare traumatică. a realizat nivelul Phi Beta Kappa* şi în cele din urmă a devenit profesor de limba engleză. care necesită efort şi sînt orientate spre un scop"1. acţiunea (voinţa) şi simţirea . New York. ci despre viaţa ta". New York. <a obţinut o notă mare. F. De fapt. William James vorbea de convertiri religioase tive ca . cît şi cele esenţiale. Sheed & Ward. dar a devenit pasionat de subiect. afectivitate. ca o caracteristică a însăşi naturii orrmlJ Astfel.. Wyatt. în el am argumen-că o simplă teorie homeostatică a motivaţiei este inadecvată.). continue. ar fi mai convenabil dacă am putea diviza personalitatea în facultăţile sale majore.) 259 semnificaţie. altele sînt centrale p tendinţele majore ale vieţii şi trebuie concepute în termenii j dezvoltări esenţiale. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că vechile materiale l">rind personalitatea sînt brusc regrupate şi investite cu o nouă prsonalitatea sînt bru gpe şi i ă 41 M a rgarctMead (Ed. N u 11 i n. Fenomenul transformării îl numim autonomie funcţională. r^ fiecare viaţă îşi are propriile ei sisteme şi subsisteme (vezi lele 14 şi 15). uneori acestea sînt numite cogniţie. (Nota trad. D. New York. De la Platon încoace. gîndirii. acelaşi fenomen se produce cu deprinderile noastre de gîndire. deşi unele sînt traumatice şi bruşte. Cînd urmărim jocul intens al copiilor vedem că acesta un întreg : nu poate fi separat în cutare şi cutare sentimeni cutare şi cutare gînduri şi cutare şi cutare acte. Sloane. acestea nu corespund^facultâţilor antice ale meritului. Instructorul plictisit dar persistând. 1951. nu mia plăcut şi n-o să-mi placă niciodată". El secţionează personalitatea într-un mod ^ totul fals. ^ CAPITOLUL 11 Cogniţie si personalitate ATITUDINEA MENTALA : CHEIA EDIFICIULUI PERSONALITĂŢII e COGN1TIE VERIDICA ŞI NONVERIDICĂ o PROCFPTIA CULTURALĂ * PROCEPTIA XNDI-VIDUALA * RIGIDITATE SI FLEXIBILITATE COGNITIVA 0 ÎNŢELEGEREA PERSOANEI IN LUMEA SA • REZUMAT e măsură ce motivele noastre se dezvoltă şi se modifică. Psychoanalysis and personality : a dynamic theory on l°rmal personahty. j termen care se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în caw tensiunile implicate nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile antecedent] din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat. Un teoretician contemporan utilizează clar acest trio antic afirmînd că per-5onalitatea este alcătuită din trei tipuri de elemente : scheme (cognHi'). Basic Societate cu caracter onorific compusă din studenţii din colegiile ame-arp posedă un nivel şcolar superior. transl. Majoritatea transformărilor | produc treptat. Ambele reprezintă „activităţi personale. 1953. că nu putem înţelege rolul pe cărţi joacă motivele adulte numai schiţînd traseul lor pînă la orjgijJ clin copilărie. distincţia între gîndire şi motivaţie este artificială.proJ. Rezumat Acest lung capitol a avut multe de spus. Diferenţele între motivele infantile şi adulte sjn mari. Acelaşi element esenţial e semr lat de J. în autonomia funcţională sînt implicate atît funcţiile evasiJ mecaniciste. totuşi. Tînărul nu numai că şi-a modificat atitudinea neîntemeiată. conaţie. Desigur. sînt sisteme locale independente . Unele sisteme funcţional automate sînt perseverative. acţiunii. C. Orice persoană — începînd din copilărie — caută să atingă un anume grad de ordine în viaţa sa mentală pentru a corespunde motivelor sale în dezvoltare..cînd instructorul său de an ii mustra. § argumentat. Oamenii nu sînt (la Gaul) divizaţi în trei părţi.Tech-"' 1953> 17' 144 —151. trăsături (deprinderi de acţiune) şi motive (dinamism afectiv)2. băiatul i-a dat replica sa obişnuită de apărare : „Nu-mi place engleza. Efectul a Tost cu totul neprevăzut. diferiţi autori au încercat să o facă şi chiar au căzut de acord că facultăţile majore sînt trei la număr : glndirea. Some remarks on the place of cognition in ego psycho-M ' în "J. Este inutil să spunem că întotdeauna trebuie să existe în viaţă reqătire pentru a accepta şi utiliza asemenea experienţe trau-atice. .recentrînd" o viaţă. An anthropologist at work. Personality. McClelland. de asemenea. 261 Un asemenea cadru analitic îşi are atracţia lui dar în cel j^j bun caz este artificial. a spus : „Nu despre engleză vorbesc acum. Lovitura a ajuns oarecum la ţintă. 1 Cf.

tendinţe sau ceva similar. structuri preferate. orientări. Un brutar a cerut unui băiat . London. Putem numi starea de pregătire latentă aspectul tonic al setu-.. fireşte : „Sine. Row. N. Dacă dl. Veţi replica just că acest mişmaş de cuvinte e un nonsens. atitudini. Să presupunem că vă cer să traduceţi din limba franceză : Pas de lieu Rhone que nous. Dacă acest lucru ar fi întotdeauna astfel. Dorind să ascundă fapta a luat un creion (fără gumă) şi a falsificat cifrele romane în aşa fel încît numărul să corespundă conţinutului ce rămăsese în cutie. L. Din punct de vedere fiziologic. Kernpf Freud şi alţii — au susţinut că cogniţia (viaţa noastră mentală) este în esenţă slujitoarea trebuinţelor şi impulsurilor noastre. Tînărul nu a puttut rezista ispitei şi a mîncat trei. Oricît ar fi de dificil. scădea sau înmulţi . The concept of cognitive dissonan Evanston. să scad sau să înmulţesc ?" Nu puteţi să înaintaţi nici măcar un pas în această problemă (şi nici în orice sarcină de viaţă) pînă cînd nu aveţi un set orientativ. Le purtăm ca pe nişte abilităţi latente şi 10 găsim gata de acţiune în circumsUan-ţe adecvate. Atitudinea mentală : cheia edificiului personalităţii Psihicul um'an funcţionează mai ales pentru că abundă în atitudini. orientează şi modelează contrac-™e fazice care duc la rezolvarea' problemei sau la realizarea unui Paddle your own canoe = bizuie-te pe tine însuţi ' (Nota trad. 262 Să începem cu exemple simple. Social psychology. Să luăm o „problemă de gîndire'' (majoritatea lor au de-a face cu un set). B a r tle 11. 1957. Peterson. va trebui sâ găsim o cale să discutăm despre gîndire şi cogniţie ca părţi ale unui stil personal unic în care gîndirea şi cunoaşterea sînt amestecate cu emoţii. Dar în prezent nu putem accepta această judecată facilă.romane". seturile sînt structuri cort) şi posturale care au capacitatea de a „ecluza" sau . 3 Tendinţa spre un nou accent pe „motivele cognitive" se constată S A s c h. Festinger. adoptat pentru un scop anumit şi intr-un moment anumit este uneori denumit „orientare în sarcină". Şi nici nu are sens — în franceză.flămînd să ducă nişte gogoşi unui client. Orice set ca acestea. Neavînd încredere în tînăr. Prtentice-Hall. Cum a făcut ? Problema este uşor de rezolvat dacă aveţi orientarea corectă4. spunem că dorinţa de a cunoaşte este ea însăşi un motiv şi că există motive cognitive.'C. Nu am putea aduna. Cînd spunem că avem o „curiozitate ştiinţifică" sau că toţi oamenii fac un „efort spre semnificaţie"! sau că toţi încearcă să rezolve „disonanţa cognitivă". 1958 .. ca şi impulsuri. Thinking : an experimental and social study. Aj* a id Un win. care trebuie luate în considerare3.. ea dirijează. Totul depinde de faptul dacă orientarea dumneavoastră este spre limba franceză sau spre limba engleză. Englewood Cliffs.orientare în problemă" sau cu denumirea germană Aujgabe. Dar băiatul ilul ra marifa era orientat spre engleză şi a inserat litera S înaintea „nume263 act. dar ele demonstrează rolul crucial pe care îl joacă atitudinea chiar şi în operaţiile mentale trecătoare.Ul Cînd e trezită.) _ Majoritatea oamenilor vizualizează IX ca cifre .. Să presupunem că rezolvaţi următoarea problemă de aritmetică : 11 7 Veţi întreba. separarea cogniţiei de motivaţie ar putea fi justificată în mod rezonabil. aceste sisteme sîm o combinaţie de dorinţă-acţiune-voinţăgîndire-simţire Este artificial să distingi un aspect de altul. caracteristici Per' tonale.Şi acelaşi lucru e adevărat despre adulţi. Rezultă un binecunoscut dicton*. . prevenindu-1 astfel pe client la cîte gogoşi să se aştepte. 1^'j F. Exemplele noastre sînt banale. dacă d-na Y este interesată de asistenţa socială a copiilor. III. nu am putea gîndi în limba franceză. dorinţe. în limba engleză sau în sistemul numeralelor romane dacă nu am învăţat odată aceste „posibilităţi ■wnianente de acţiune''. brutarul a scris cu cifre romane numărul nouă.Y. trebuie să adun. Dar schimbaţi-vă orientarea spre limba engleză şi pronunţaţi cuvintele cu voce tare. Unii teoreticieni — „iraţîonaliştii" ca : Schopenhauer. predispoziţii. Iar personalitatea este structurată aşa cum e structura» pentru că este alcătuită din „seturi" extinse care pot fi numite trăsături. X ar un interes profund pentru legea corporaţiei. Dar chiar în aceste exemple observăm funcţionarea unor atitudini durabile.

pe în focarul perceptiv. Deci putem vedea că procesul de percepţie (care este baza cog-niţiei) nu este numai veridic. Astfel. în cea mai mare parte percepţiile şi cunoştinţe' noastre sînt adevărate. linia şi forma cu o fineţe superioară . atunci murim. deoarece ambele sînt numai aspecte ale unui stil personal unic de viată. In mai puţin de un deceniu cel puţin 300 de cercetări s-au oprit ~%>ra influenţei pe care factorii de personalitate (sau motivaţionali) o exer•ta asupra „percepţiei". Cînt percepem rapid probleme importante pentru noi (ca numele nostru) vorbim de „vigilenţă perceptivă". ci şi de cea personală6. a fi liberi de griji. tendinţa observaţiilor este constant pozitivă.dirija reacf^ fizice specifice. Toate aceste procese au fost stabilite în mod experimental prin ceea ce s-a numit teoria „noului val" în percepţie. tolele 14 şi 15 vom examina mai îndeaproape acele „seturi11 care compun trăsăturile structurale majore ale personalităţii. Pielea este imperfectă pentru a ne spune mărimea şi forma. Dacă nu menţinem un contact rezonabil de strîns cu „realitatea". Obiectivul nostru prezent este să arătăm că viaţa mentală (sau ceea ce adesea e denumit „procesele mentale superioare") poate fi cel mai bine concepută ca angrenîndu-se strîns cu restul personalităţii. 54. Cînd blocăm informaţiile neplăcute („Orb e numai acela care nu vrea să vadă") vorbim de „apărare perceptivă".. în sfîrşit. pasiunea noastră pentru percepţii şi cogniţii veridice constituie o parte a acestui motiv. Nu le cunoaştem din nou. ei şi personal. rea. vezi F. 5 Pentru o examinare mai completă a setului. Pot fi deprinderi sau abilităţi durabile —■ ca abir tatea de a conduce o maşină. Nu fiecare ^ de pe stradă este clar perceput. 1957. Aşadar. gste cu mult mai eficient să facem noi experienţe şi să le dizolvăm n experienţele vechi. . Ele pot fi de scurtă durat■ ■ ca atunci cînd „ne pregătim1' să alergăm la o cursă sau să astei!' tăm un telefon. e~ Seturile tonice sînt de multe tipuri. demne de încredere şi verificabile. op. Cogniţie veridică şi nonveridică Cerinţa fundamentală pentru toţi oamenii este să stăpînească lumea într-un mod suficient de competent pentru a supravieţui. H. ale intereselor şi ale atitudinilor noastre obişnuite. A 11 p o r t. Dar acest lucru pretinde mai mult decît o reflectare. distincţia între motivaţie şi procesele mentale superioare este artificială. Ochii percep culoa-. de a patina sau de a vorbi o limu" străină. dorinţele prezente şi direcţiile viitoare. 265 . Repetăm. H. Şi nu ar avea nici un sens dacă ar trebui să începem în fiecare i să construim o cogniţie nouă şi veridică a lumii în care trăim. Nu fiecare copac din pădure P. ci numai prietenii sau jusff>anu noştri. jt de repede se detaşează numele dumneavoastră dacă e menţionat ! Percepţia selectivă este o necesitate funcţională tot atît je mult ca şi percepţia veridică. Dacă auziţi un murmur de conversaţie vagă. Termenul (împrumutat din denumirea dată modei îmbrăcăminţii feminine în jurul anului 1950) se referă la faptul că psihologii nu mai sînt interesaţi numai de Percepţia veridică. cit. prin modificarea interpretării noastre despre ceilalţi şi prin combinarea semnificaţiilor nou venite cu deprinderile noastre trecute. Affective processes in perception. m&~127. Cînd dizolvăm informaţia nouă în semnificaţiile cunoscute o facem din cauza „stării de pregătire perceptivă". dar este foarte sensibilă la gradele de temperatură. în capi. ci le recunoaştem jn termenii propriei noastre istorii trecute. în cursul evoluţiei procesele noastre senzoriale şi corticale au devenit bine dezvoltate pentru a ne înzestra cu cogniţii şi percepţii adevărate („veridice). New York. ambiţii sau aspiraţii. un sens satisfăcător pentru existenţa noastră. Bull. urechile înregistrează cu exactitate o gamă largă de vibraţii ale aerului. în măsura în care avem un motiv penetrant pentru a supravieţui şi a stăpîni lumea din jur. 6 Mare parte din literatura „noului val" a fost trecută în revistă de V'■ J en k i n. în ansamblu percepem în mod exact pentru a putea face faţă în mod realist. Ele pot fi încă şi mai dinamice şi pot reprezenta sistei^ presante de interese.! tul tonic este realizat undeva în domeniul încă misterios al pr0 sului neurodinamic. A11P °L^ Theories of perception and the concept of structure. Şi acest lucru se realizează prin seturi. în fiecare zi ar începe un nou haos. Wiley. putem spune că erCepţia şi cogniţia trebuie să se abată de la oglindirea exactă ^eritru a ne fi de maximă utilitate. a găsi siguranţă şi dragoste şi respect de sine.". a găsi oportunităţi de dezvoltare şi. Seturile sau dispoziţiile guvernează complet viaţa noastră mentală. Nulniai aspectul fazic eiste extern şi vizibil . ci numai unul pe care îl tăiem. urmînd aceeaşi linie de raţionament. Deşi experimentele şi teoria au fost mult criticate (de XeiJiplu F. rezultă că înfruntarea realităţii poate fi cel mai bine slujită prin ignorarea completă a unor stimuli. iasţ. Personalitatea este constelaţie de seturi — de toate ordinele de specificitate şi gene^ ralitate şi de diverse grade de disponibilitate şi urgenţă5.). Dacă noul nu ar fi solubil în vechi nu am avea o personalitate continuă. A face faţă realităţii înseamnă a ne îndeplini trebuinţele. în „Psychol. ly \ 264 ■ Totuşi.

Cititorul va observa că am utilizat m menul percepţie în sens larg.. asociaţiile extrem de rapide. cit. aşa cum William Jamesi a subliniat demult.Factorul personal în percepţie şi cogniţie este în multe experimente. Nu contează prea mult pentru scopurile noastre. 25. ele nu mai par necesare pentru a stabili prezenţa factorului personal i percepţie şi cogniţie. Murray constată că după ce au jucat un joc impresionant <e „asasinat" copiii pretind că oamenii din fotografiile care li se arată imediat după joc sînt ostili. dacă dorim. vizuale sau tactile) ar trebui avute 7 A. 8 Literatura asupra acestor experimente şi a multor altora cotnp» poate fi urmărită prin J e n k i n. u dacă numai judecă sau raportează că sînt astfel. observa şi memora scene şi evenimente complet diferite. neprietenoşi şi înfricoşători. recunoaşterea rapidă. . că patru oameni care merg în Europa — un politician. Rezultă judecăţi şi idei. în momentul în care persoana răspunde (sau nu reuşeşte să răspundă) rareori putem fi siguri care a fost experienţa senzorială. Nota ti supra.". Văd real-mente copiii o schimbare în trăsăturile feţelor. Cîteva exemple vor Ii suficiente. Oamenii y metaţi au fost îndelung studiaţi. 266 jere v înd vorbim despre percepere. Percept versus procept. dar poate să nu le reţină dacă sil adresate celorlalţi. A. Este foarte evident. deprinderile. In exemplul pe care l-am uti-yea(. O mare parte din selectivitate este legată de respectul faţă q sine (egoism). în „J. Deşi asemenea studii experimentale sînt numeroase. Un student va observa şi memora cuvintele de laudj ale profesorului adresate lui. monede cu valoare monetară sînt „văzute fiind mai mari decît discurile de carton fără valoare. Fiecare dintre noi are o percepţie egocentrică de aceSI tip mai pronunţată decît ar fi util. un artist. 1956. religioase sau de alt tip sînt sensibila zate din punct de vedere perceptiv la cuvinte sau obiecfl care sînt legate de aceste valori. într-adevăr. Dar pentru a evita disputele terminologice putem. Studenţii de (colegiu care se simt „alienaţi4* (pesW neîncrezători) tind să audă şi să-şi amintească mai multe ' vinte triste decît studenţii care sînt mai fericiţi şi mai kH adaptaţi7. Semnalul senzorial atinge creierul şi aici acţionează asupra lui aşteptările. persoanele despre care se ştie că au interes pntţ valori înalte estetice. să împrumutăm denumirea procepţie de la . S Personalitatea este un sensibilizator . dar uneori şi distorsiuni şi reprimări. D a v i d s. (De exemplu. ceea ce este a<j . nu este totdeauna posibil să spunem că subiectul vede monede ca fiind mai mari decît discurile de carton de aceeaşi mărime. Ne interesează numai stabilirea influenţei tuturor tipurilor de „seturi" ale personalităţii asupra funcţiilor largi ale perceperii şi cunoaşterii. şi reţinut rezonează cu structura personalităţii. un om de afaceri şi un playboy — vor vedeai auzi. în general. imaginează. Past expenence and present personality i deţerminants of selective auditory memory. o multitudine de operaţii mentale superioare intră rapid în funcţiune. H. op. în mai mare măsură decît dacă li se arată înainte de joc. De menea. Strict vorbind un percept constă în senzaţie plus Unele senzaţii (auditive. Mulţi psihologi fac la fel. Pers. ataşăm o importanţă atît de marj propriei persoane încît imediat ne imaginăm că actele şi cuvintelj celorlalţi oameni au ca scop să ne facă bine sau rău — deşi rareofl este aşa. dacă cuvîntj „preot'' e pronunţat repede în faţa unui om al cărui interj dominant îl constituie banii şi afacerile bancare e mai put» probabil ca el să recunoască cuvîntul decît un om al cărui 18 teres dominant este religios)8. sau dispoziţia lor de frică îi determină să judece şi să raporteze în mod diferit ? Cînd spunem „Orb e numai cel ce nu vrea să vadă" vrem să spunem că apărarea perceptivă împiedică pur şi simplu pe cineva să vadă sau trece rapid peste imagine şi uită ceea ce este neplăcut ? Adevărul este că atunci cînd un stimul impresionează un organ de simţ. reiese că D° soanele flămînde percep. gîndesc despre ^ (sau cel puţin despre mijloacele şi căile de a obţine hrăn mult mai repede decît oamenii ale căror stomacuri sînt In mod similar.

în Zululand este posibil să convingi cu tact persoanelJ cu tuberculoză acută să meargă la sanatoriu pentru tratament. Elementul veridic şi cel cultural fuzionează elementul personal. sînt'ern să „procepem" lumea în mod corespunzător. Am definit cultura (capitolul 8) ca un set de răspu ! suri gata elaborate la toate problemele obişnuite ale vieţii. fiecare inj'vind este totuşi unic. Buchler adaugă : „Dacă n-ar exista direcţii proceptive. Sherif.12 Pentru unîi lumea este un loc ostil unde oamenii sînt răi şi periculoşi. New York. Şi nimeni nu va admite că este vrăjitor. W. nu ar putea exista o caracterizare a cursului unei vieţi individuale şi în consecinţă nici o viaţă individuală. O căpetenie din Swaziland . 268 îf e necesar să înmulţim exemplele. Psihologii consideră dificilă studierea unor asemenea stiluri de viaţă „toate-' — deşi multe studii asupra „orientării valorilor" abordează acest nivel (paginile 298—302). Responsabilitatea faţă de sine este procepu . Lumea poate apărea ca un loc unde să-ţi faci datoria cu tristeţe sau ca o păşune pentru cultivarea prieteniei şi dragostei. Percep"" proception and public health. Dar este proceput diferit de membr claselor inferioare. Uneori acestea sînt denumite „dispoziţii de răspuns perceptiv' sau „constructe personale" sau numai „stiluri cognitive"13. percepţiile. 18.11 Ar fi imposibil să enumerăm toate tipurile-mari de direcţii pro-ceptive care servesc la distingerea oamenilor unii de alţii. cu excepţia uneia în sens pur biologic" (Pagina 122). The psy of social norms.ple relevante sînt oferite de M. Nature and judgment. 267 Proeepţia culturală Dispoziţiile noastre proceptive sînt în parte dobîird'ite ctîn Cul tura noastră. ca izolaţionism. în fiecare moment. Este într-o oarecare măsură mai uşor să studiezi dispoziţii proceptive relativ limitate în raport cu care oamenii pot fi comparaţi. termenul a pro-rePe acoperă orice influenţă pe care atitudinea o poate avea nu numai asupra aspectului senzorial. Harper. Procepţia individuală A exista ca persoană înseamnă a transcende elementul verile şi cultural şi a-ţi dezvolta propria viziune asupra lumii. 1960. Nuttin şi-a asumat sarcina să descopere dacă dispoziţiile „optimiste" şi pesimiste" ale oamenilor colorează . Exemplele sînt nern>~ mărate10. B°stt Beacon. au o mentalitate dominantă a trecutului. Columbia Univ. în timp ce termenul a percepe ar trebui să se refere cu precizie la aspectul senzorial. Dar cu toată această f'ndardizare. gîndi.o fjj gură puternică şi venerată numai dacă pronunţă cuvintele pline de încredere „Bolnavul se va vindeca". q^ i ' ţ societatea a implantat ferm aceste „răspunsuri" în noi. De-a lungul unei perioade de timp ne construim constelaţii ego-lume" caracteristice şi proprii. francezul „Viaţa amoroasă a elefanţilor" . Toate exemplele cu caracter etnic ilustrează problema — ca tratatul despre elefanţi. germanul „O prolegomenă generală la filozofia patrupedelor elefantine". fiecare dintre noi îşi conduce relaţi'a „ego-lume" în propriul său mod. aşa cum subliniază Whitehead.a văzut" pe toţi ofiţerii <j circulaţie din Londra ca extrem de prietenoşi (deoarece j» Swaziland un braţ ridicat înseamnă un salut călduros) Un medic dintr-un sat din India va fi proceput ca. în Personality and social encounter. fiind chiar neloială. căci în mod virtuaT i percepţia noastră urmează — cel puţin în parte — tipare 1 rale O oarecare veridicitate plus o oarecare modelare culală pregătesc procesele noastre mentale superioare să facă ţg condiţiilor de bază ale existenţei noastre. dispoziţiile emoţionale şi aşteptările pentru viitor. ci şi asupra imaginaţiei. în discuţie voi utiliza termenul procepţie pentru a acoperi toate influenţele atitudinale care intervin pe traiectul dintre stimularea senzorială şi act. Deşi reţinem une] idiosincrazii. judecăţii. 1936. A 11 p o r t. O asemenea afirmaţie e considerată drept o acuzaţie de vrăjitorie. Dar în Chile aceeaşi predicţie plină de încredere îl va face pe medic să pară arogant şi în consecinţă va atrage neîncrederea. New York. Vezi şi G.. Dar pacientul va rezista dacă î se spune că este „purtător" al maladiei. Igieniştii americani îşi propun ca scop „inculcarea în fiecare individ a simţului responsabilităţii faţă de propria sănătate". manipula şi vorbi. cogniţiile şi conduita noastră se conf0 & mează în ansamblul standardelor culturale. Unii. lg_ 9 J Buchler. Ceea ce este important este s aibă grijă de membrii familiei în caz de boală şi să fie 'r grijiţi de ei. acţiona. cap. Şi acest lucru este imediat acceptat de cultura clasei superioare şi mijlocii. 10 Multe exem. constatăm că fiecare sistem proceptiv. memo-riei Şi uitării. pentru alţii este o scenă pentru distracţii şi ghiduşii. Press. Aceste „direcţii proceptive'' îi asigura potenţialităţi de a vedea.filozoful Justus Buchl< Termenul subliniază faptul că fiecare individ îşi poartă cu sine relaţiile trecute cu lumea. auzi. alţii a prezentului şi alţii a viitorului. raţionamentului şi relatării. Englezul şi I-a intitulat : „Elefanţii pe care i-am vînat" . Pentru ei este o insultă la adresa valorilor lor familiale îndrăgite.

S-o enunţăm în termenii cei mai simpli Unii oameni sînt în mod cronic incapabili să-şi schimbe atitudinii cînd condiţiile obiective o cer. ^acmilian. sînt lipsiţi de abilitatea de a iniţia. să descopere anumite elemente ascunse. După administrarea testelor şi utilizarea interviurilor şi a altor tehnici. sînt conştienţi de viaţa lor interioară şi îşi acceptă . 12. pentru alţii amintirea eşecului. în „J. 1954. al doilea grup independent de cîmp.procepţiile 11 J. Editions Universitaires. subiecţii independenţi de cîmp nu au nevoie de sprijin din mediul înconjurător . Personality dyna-"mcs. P. Rigiditate şi flexibilitate cognitivă Prin abordări diferite cîţiva cercetători au făcut o singură descoperire fundamentală. dimpotrivă. Reussite et Echec : theorle de la conduite hiwai Louvain. Lincoln. Dimpotrivă. Pentru scopU] noastre constatarea importantă este că aceiaşi oameni e caracterizaţi în mod independent drept optimişti cronici j pesimişti cronici de către prietenii şi asociaţii lor. N. ca şi în viaţă. G. Univ. D a v i d. Vezi H. motivation and behavior. 17—32 . Apoi i s-ai cerut să adapteze o tijă mobilă în aşa fel încît să fie verticală] Subiectul dependent de cîmp tindea să ţină tija paralelă ci corpul său şi cu linia vederii. 1953. J o n e s ka->> Nebraska Symposium on Motivation : 1954. 63.). Witkin şi colaboratorii săi au numit primul grup cîcpenj ăent de cîmp. ei se comportă conform lipului r< (adică. R.Desene ascunse lectate din K. Symbolism : its meaning and effect. „y Forsch.. Toţi subiecţii au trecut prin ac* procedură şi au fost întrebaţi ulterior dacă „au reuşit in mai mare parte" sau „nu au reuşit în cea mai mare parte"' existat mari diferenţe : pentru unii amintirea succesului' dominantă . Basic Books. 270 «■mira 2l. au ininţiativă şi abilitate de organizare . cercetătorii ne spun că aceşti subiecţi sînt oameni care în general sînt foarte dependenţi de suportul din mediu . N u 11 i n. Weeci anei regulation. mai bine să ne concenfl asupra unei dimensiuni proceptive căreia i-a fost de< mod special un studiu intensiv. Perception. ei erau incapabili. în „Psychoî. El nu putea să abstrag ticăia adevărată" din situaţia sa în cîmp. 1957. Tâche. 2 voi. El i-a < tat cu o serie de probleme scurte. H. Kelley. sînt pasivi în multe privinţe şi se supun imediat forţelor autorităţii . dacă erau dependenţi de cîmp. Pers. In lata tor. L. CaP. G. ei acţionau consecvent la teste complet Astfel. utilizînd model? 14 J. tind să aibă un respect scăzut faţă de sine şi o autoac-ceptare redusă. Norton. sînt flexibili. 1929. u 12 A. p. alţii. New York. Prin manipularea met de notare el a putut induce un sentiment de succes sa eşec conform unui model. 269 lor legate de o sarcină specifică de laborator. New York. of Nebraska ress. Whitehead. într-un desen Gottschaldt modificat. 1955 . 10. ifher den Einfluss der Erfah-ng auf die Wahrnehmung i Figuvcu. sînt activi şi vor să se realizeze .". P o s t m a n. Gottschaldt. persoana independentă de cîmp era capabilă să-a neutralizeze propria poziţie şi să manevreze tija aşa cum * cereau condiţiile obiective. von B r a c k e n (Eds. Să luăm acum în considerare personalitatea celor dependenţi de cîmp — aceia care nu se pot degaja de constrînge-rile situaţiei în care se găsesc. consecvent cu atitudinile lor proceptive)14 Decît să înmulţim exemplele. Klein. A.". Ideea importantă este că subiecţii s-au comportat într-u^ mod similar în alte teste care implică orientare spaţiala tr-adevăr. în Perspectives in personality theories. în M. mi Fg. 1927. (pe* York. 46) fi 0 similare celor din figura 21. The psychology of personal constructs. întrun experiment subiectul stătea într-un scaun înclinat. 1953. în contrast ci aceasta. Nuttm este un teoretician care conceptualizează personalitatea în *cest mod. nu sînt intuitivi în ce priveşte viaţa lor interioară şi se tem de propriile lor impulsuri agresive şi sexuale .

W.". Personality through perception. uti-lizînd atît modalităţi agresive de pedepsire. Scheerer. 272 şi să gîndească în verigi care sînt flexibile şi în ansamblu este mai bine adaptat cerinţelor obiective ale situaţiei în care se găseşte. W. New York. 25. H. fl nald. Le interziceau să manifeste un comportament afirmativ sau peste măsură de independent şi în general le impuneau propriile standarde. . Bev 1954.". alţi cercetători au ajuns la concluzii similare. 18 K.03"1 judecată) şi temerari (care par. ^ No. 17 C. 1 dividul mai activ. 1957. 56. Lewis. care pot fi"detaşaţi şi flexibili18. Pe scurt. A.). I-Iarper. Chiar la vîrsta de şapte ani pare să exis^ corelaţie între rigiditatea gîndirii şi prejudecata etnică. Să rezumăm ce ne indică dovezile.impulsurile chiar cînd manifestă un bun control asupra lor . K.". nici în „asumarea riscurilor" cu gro puri etnice diferite de al lor19. 1950. The nature of prejudice. Similară este distincţia lui Eriksen între reprimanţi sj ■ j lelectualizanii. în „Psychol. Hertzman. ca şi cei independenţi de cj6' să fie aventuroşi în înfruntarea cu datele mediului '' rător)56. evident că ceea în lumea externă este legat de ceea ce simte despre lumea Deşi o singură investigaţie îndrăzneaţă de acest tip cădea în capcane de metodă şi interpretare. ^ dsson-Wesley. Intolerance of ambiguity as an emoţional and perceptual personality var}. în „J. Eriksen. Goldstein şi Scheerer fac distincţie între cei cu gîndiJ concreta. Dar dovezile sînt totuşi destul de bune pentru a susţine ideea noastră că personalitatea şi pro^epteie merg mînă în mină. New York. Pare ca şi cum ei n-ar pud tolera nici un fel de ambiguitate : nici în percepţiile şi cate goriile lor de gîndire. Boston. că ştim puţin despre stilurile cognitive „intermediare" şi că multe alte stiluri cognitive individuale sînt omise.. W. . în contrast. Psychol. care se simte îngrozită de viaţă sa inadecvată în alte privinţe. O limită principală a acestei cercetări constă în fap1[ că utilizează numai cazuri extreme. Abstract and concrete behavu" an experimental study with special tests.". Kutn Patterns of mental functioning associated with prejudice in children. neîncrezătoare în sine. de asemenea. 18. W.. s-a constatat că provenienţa şi educaţia copiilor dependenţi de cîmp şi a celor independenţi de cîmp difereau în mod marcat în ansamblu. evrei şi alte grupuri. Ceilalţi sînt capabili' să se detaşeze de cîmp s. &igur. P. în >•* chol. tinde să aibă un stil cognitiv congrn ent care este rigid. avem totuşi în v. părinţii copiilor independenţi de cîmp îi încurajau să ia propriile lor decizii şi mai • adesea îi pedepseau pentru că erau prea pasivi sau copilăroşi decît pentru că îşi manifestau independenţa. Trebuie să admitem că dovezile noastre provin din surse dispersate. dar tipurile intermediare nu prezintă un stil cognitiv clar de acest tip. Că asemenea tipuri există pare sta-ţ>rtit. O persoană care este nj sigură. Vezi B. 175—182. legat de cîmp. cît şi retragerea dragostei. Dimpotrivă. în legătură cu această problemă deosebit de inteVesaJ este descoperirea faptului că oamenii care sînt rigizi în peri cepţiile şi stilul lor de gîndire tind să aibă prejudecăţi de negri. Klein descoperă ceea ce el numeşte nivelări (indivizi în mod caracteristic se ţin de categoriile lor de percept. De asemenea Else Frenke 1-B r u n s # . 61.i 19 Vezi G. Pers. j G. 271 în mod activ şi flexibil. W a p n e r. emită judecăţi îndrăzneţe corespunzătoare cerinţelor obiectivi ale situaţiei17. A critique and re-evaluation f Witkin's perception and perception-personality work.az multe dovezi în sprijin. Perception: an approach to personality. gen. Monogr. părinţii copiilor dependenţi de cîmp îi pedepseau mai sever. Primii „joacă la sigur" menţinîndu-se strict -a cadrul cîmpuiui — excluzînd percepţiile şi judecăţile avj turoase. relaxat este capabil să perceap 16 G. No. The case for perceptual defcnce. 1949. A11 p o r t. Personal world through perception. M. 239. în „J. 460. docil. 108—143. S. cap. Gruen. în multe (poate în majoritatea) din conduitele sale prezintă 0 tendinţă consecventă de a fi rigidă în mod pasiv sau adaptativă n H. concret. Abordînd aceeaşi problemă d ghiuri noi. 1958. Acest studiu marchează o încercare îndrăzneaţă de a demonstra că persoana se apropie de lumea sa cu o dispoziţie proceptivă ftiare. Klein. Monogr. Este. care urmează îndeaproape realitatea strictă şi J cu gîndire abstractă. M. cărora li s-au dat teste perceptive similare celor ale lui Witkin. p°atru o critică mai generală vezi A. B. De ce copiii dezvoltă stiluri cognitive atît de diferite ? Lucrînd cu copii . aceşti copii erau liberi să-şi dezvolte autonomia şi nu erau pedepsiţi pentru ea20. Witkin. 1954. Goldstein. au un respect mare faţă de sine şi autoacceptare mare15.de zece ani. 1954. capabil. în R. 1941. Ramsey (Eds. 73—93. Machovcr. în „Psychol.Bretnall M e i s s n e r. Mass.

în „Amer. în acelaşi timp se plînge de nedreptatea lor : „Mulţi dintre ei te duc la biroul directorului pentru ceya ce n-ai făcut.. dar apoi îl critică pentru că nu-i dă destui bani de buzunar. Sknţindu-se în interior nesiguri. care a avut multe boli. în „Gen. Este totodată şi arta dramaturgului. el afirmă „tata este bun cu mine". 21 Există date experimentale că oamenii care sînt prost adaptaţi sau anormali fac mai multe erori la sarcinile perceptuale obişnuite decît persoanele bine adaptate: F. Şi totuşi toţi. H. E cerută o ordine rigidă. psihologul bîjbîie neîndemînatic încercînd să spună cum îşi concepe omul lumea sa şi descriind direcţiile sale pro-ceptive. Preocuparea faţă ăe junglă. Uneori aceste stiluri 20 J. nici biografia sa.". 1957. Tulburarea mentală se produce atunci cînd o persoană pierde parţial contactul cu realitatea. a romancierului. Schaffer. J. în comparaţie cu aceşti artişti. 1957. Some developmental factors related to fieid-independence in children. Patterns of social ani cognitive outtook in children and parents. se bazează în instanţă pe validitatea gîndirii umane. rădăcinile acestor stiluri cognitive par să rezide. în „Amer. Nos. Pe de» o parte. Ar trebui alungaţi din San Francisco pentru că se îmbată şi omoară oameni. Despre filipinezi spune " „Sînt buni luptători şi categoric e bine să mergi cu ei prin junglă". El crede că „întotdeauna va fi război" şi crede că oamenii sînt zgîrciţi. 543—558. „Ar trebui să punem toţi germanii şi japonezii într-o insulă şi să aruncăm o bombă atomică peste ei". a biografului. 22 Adaptat din Else Frenkel-Brunswik. dar nu şi poporul german.Preocuparea pentru hrană şi curăţenie este obişnuită la copiii cu prejudecăţi. Maslow. dar în acelaşi . Pe japonezi vrea „să-i pună într-o insulă şi să arunce bombe peste ei". of California Press. „nu e prea rău" deşi „uneori a fost puţin prea rău şi a făcut lucruri murdare ca punerea de chibrituri aprinse la unghiile de la picioarele americanilor''. Karl spune despre negri : „Produc tulburări şi încep războaie. Această ambivalenţă privitoare la autoritate se manifestă prin afirmaţia lui Karl că îl plac profesorii săi — mai ales dacă sînt severi. în „Publications in Personality Assessment and Research". 1—6. o înzestrează cu sin] gurul simţ al ordinii şi siguranţei pe care îl are. 1954.Astfel. Ca majoritatea copiilor cu prejudecăţi. cum valorile şi orientările lor principale vor colora judecăţile şi conduita lor. l95l> I 21. Karl gîndeşte aproape întotdeauna în termeni violenţi. La suprafaţă KarJ manifestă o supunere accentuată. Semantics Bull. pp.. doresc în exterior ordine şi control. pedeapsă aspră pentru răufăcători. Totul pare oa şi oum prejudecăţi^ deşi încercate şi sigure (dar totuşi false).". c^'A Aceeaşi ambivalenţă este arătată faţă de tatăl său. ^ Dar în ansamblu respectăm căci demnitatea umană. Mednick. Deşi respinge grupurile minoritare. înţelegerea persoanei în lumea sa Dacă într-adevăr dorim să cunoaştem o persoană. simţim noi. inclusiv psihologii. (Stilurile lor cognitive sînt modurile lor distincte de existenţă în lume. şi faţă de animale sălbatice domină în general imaginaţia lui Karl. Karl: un infirm cognitiv. Evreii „cred că sînt deştepţi şi poartă tot felul de bijuterii. Ne poate ajutl să înţelegem dezvoltarea unor asemenea dispoziţii proceptive perverse examinarea cazului lui Karl. No. Aş vrea să ţin doi ca luptători. 20 and 21. Psychol. vorbeşte adesea de forţa lor de luptători. Unii răpesc fete şi băieţi şî-i folosesc drept sclavi1'. Karl îl admiră pe Hitler. 399. nici ceea ce poate să spună într-un interviu. Ştim cum gîndesc prietenii noştri. Înţelegerea pretinde ca noi să o luăm ca o fiinţă unică în lumea saj Acesta e marele adevăr pe care ni-1 transmite existenţialismul. 1. . Two kinds of cogm-tion and their integration. Percepţiile şi cogniţiile sînt deficiente ca veridicitate21. Orthopsychiat. cel puţin în parte. convenţionalism strict — toate contrastînd puternic cu dezordinea şi agresivitatea proprie. ■> 273 "uctura şi dezvoltarea personalităţii — ed. Ei sînt buni luptători cînd se bat cu cuţitul". Personal soundness in university graduale stw dents. începem cu atitudinile sale faţă de grupurile minoritare.". dezvoltăm o oarecare abilitate în înţelegerea stilurilor cognitive ale celorlalţi. spune Karl. unde cineva se poate pierde. Barron. „Fiecare magazin să aibă tot felul de bomboane şi gume de mestecat". 265 iblu ^ 1 sînt devorate de autoapărare şi prejudecată. în modele de educare ale copiilor. A. Karl este un băiat gras şi pasiv. I*. Mi s-a întîmplat de multe ori". un băiat de unsprezece ani care e pe cale să-şi elaboreze un stil cognitiv mutilat22. Judith Seder. S. 12. egoişti şi „gata să pună mîna pe tine". Bei'" keley : Univ. 274 Cînd e întrebat „Cum ţi-ar place să schimbi America ?" el răspunde „Mi-ar place să fie o staţie de benzină tot la două blocuri" şi „toate curţile din spate să fie curăţite". nu e suficient să-i ştim notele la testele de personalitate. Hitler.

odată accese de furie. el are o părere rigidă în legătură cu poziţia femeilor. Cazul lui Karl este mai mult sau mai puţin tipic pentru ceea ce s-a numit „personalitate autoritară".. „Stelele o arată". Ar fi mai exact să spunem că toate motivele sînt o combinaţie inextricabilă de sentiment şi cogniţie. Deşi Karl are probleme cu identitatea sa sexuală. visele şi vorbele sale că leagă ideea unei fete de hrănirea ei sau de hrănirea lui de către ea şi de a fi la adăpost de ameninţările pe care le simte în legătură cu băieţii sau bărbaţii. ca şi insistent/ asupra curăţeniei. slăbiciunea sa fizică. Foamea de a şti. E clar dsr. de a înţelege mediul nostru înconjurător este un mctîv fundaimental în viaţă. El trebuia s> fie în pat „fix la şase negreşit". ed. individ de percepere a mediului său înconjurător. fdini' dirijează percepţiile. New York. Fetele sînt sigure. stilul său rigid de „gîndire prudentă" şi lipsa. mama a răspuns : „N-aş zice. ca şi viaţa sa familială. imaginile. Pare să trăiască sub teroarea unor „bărbaţi periculoşi". Nu pre~ a avut". Deşi Karl pare să-şi idealizeze părinţii cînd vorbeşte despre ei. dar cînd priveşte fotografii de persoane mai în vîrstă.de familie în care trăieşte Karl. Nu e nimic secundar în raport cu cogniţia. Karl admite că „unii băieţi doresc să fie fete" — o proiecţie posibilă a dorinţei sale adînc împlântată. ordinii. Tatăl nu-1 va lăsa pe Karl să lucreze în casă. Această definiţie are meritul de a ridica operaţiile cognitive la un nivel de primă importanţă. care însă nu este binevenită. Psychology of personality. Ambii părinţi urăsc pe faţă pe negri şi pe evrei. rev. cît şi afectivă)23 R. Stagner. Ambii părinţi au avut mame şi taţi născuţi în străinătate Au trebuit să lupte pentru a atinge o respectabilitate caracte275 ristică clasei de mijloc. la fel sînt si visele sale. Neagă că are vreo dorinţă de a-şi schimba părinţii in vreun fel. de încredere în oameni par sâ decurgă în mod firesc din influenţa familiei. Locul lor este în familie şi fetele n-ar trebui să încerce să vorbească cînd un băiat vorbeşte. nu ar alege nici un membru al familiei sale ca tovar£> pe o insulă pustie.anu ă cultura modifică acest stil. 276 Idinile cele mai importante sînt trăsăturile per soi*dg. Rezumat S-a spus că personalitatea este modul unic al unui. de asemenea. că astfel de concepţii au o semnificaţie funcţională clară pentru viaţă (oferind un fel de siguranţă şi respect faţă de sine pentru cei care sînt lipsiţi de o încredere de bază). Ea contracarează concepţia comună eronată a proceselor mentale superioare ca simple umbre (slujitori şi raţionalizări) ale motivelor subiacente. Factorul sursă în ambele este o „atitudine" sau „tendinţă" (atît cognitivă. Această dihotomie netă a rolurilor sexuale adesea merge mînă în mînă cu prejudecata etnică. căci asta „e treabă de femeie". explicindu-se asttel mar flexibil CAPITOLUL 12 Personalitate matpirâ . Lucrurile pe care le spune sînt pline de crime şi de sînge . prezintă o mare ostilitate faţă de figura tatălui şi a mamei. inclusiv a lui însuşi23. de asemenea. McGraW-Hill. Probabil. Vrea hrană şi apă şi „o fată". supunerii este un mod de a mînuj o existenţă pe care o simţea prea ameninţătoare. A fost rezumat aici pentru a arăta că stilurile cognitive se pot forma în primii ani de viaţă. Propria sa insecuritate. Karl nu este deloc sigur de masculinitatea sa. Acest convenţionalism. pentru fiecare individ rezultă un stil cognitivi n. Acestea sînt cîteva indicaţii asupra tipului . 1961. pentru că modelul este probabil cea mai obişnuită formă de mutilaire cognitivă îfrtr-o societate în care (bărbaţii şi femeile nu au învăţat încă să accepte incertitudinile vieţii şi nici să aibă încredere în propria lor identitate şi valoare. Pedeapsa era severă şi abuzivă. Tatăl spune „Se pare că lui Karl îi e frică de mine". îl prezentăm. consideră că Karl va ajunge departe.timp e dominat de frică şi de gînduri rebele pe care încearcă să le reprime. ca rezultat al propriei \Q nesiguranţe. au fixat reguli stricte pentru Karl. constitui^ un factor. Fără înde ială. AUaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f^ ° fi' ţiil iiil juţl Uaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f °. Mama crede în astrologie s. judecăţile atltUt nrocepţiile noastre) despre lumea noastră Pfs°^. întrebată dacă el a avut vre.

Man for himself.2 Creşterea interesului se datorează în parte pericolului acut al tulburărilor mentale şi al bolilor emoţionale care alarmează azi toate naţiunile. 1953 . interesul izvorăşte în parte dintr-o dorinţă de a descoperi valori comune la indivizii sănătoşi. nu trebuie să uităm niciodată jocul extensiv al structurii individualităţii. logică şi matură trebuie să ştim ce este sănătatea şi maturitatea. întrebăm. G.. moti-1 vaţiei şi stilurilor cognitive ajunge în sfîrşit la întrebarea crucială : Ce este personalitatea matură ? Nu putem răspunde la această întrebare numai în termeni pur psihologici. Rinehart and Winston. L. 1958. dragoste. N. M. C o 1 e. Current concepts of positivc mental health. New York. Sarcina noastră în acest capitol este să examinăm şi să clarificăm această bază comună a acordului. Înainte de a o face. What men live by. W. „Aceasta e tot ce ar trebui să fie capabilă o persoană să facă ?" Un alt medic. Acestea sînt activităţile prin care trăieşte o-persoană sănătoasă. A1-1P o r t. Psihologia singură nu ne poate spune. jn unele regiuni singura persoană . 1947 .CRITERII PROPUSE PENTRU IDENTIFICAREA MATURITĂŢII a EXTENSIUNEA SIMŢULUI EULUI « RAPORTAREA CALDĂ A EULUI LA CEILALŢI « SECURITATEA EMOŢIONALA (AUTOACCEPTAREA) « PERCEPŢIE REALISTA. 167—180. Această ultimă referinţă face o distincţie importantă între normele statistice (cum sînt majoritatea oamenilor) şi normele etice (cum ar trebui să fie persoana sănătoasă). aproape întotdeauna aleg 2 Dintre cercetările asupra acestei probleme mi-aş îndrepta în mod special atenţia asupra : Măriei Jahoda. 2.sănătoasă este cea care uită cOmplet de sine în urmarea tradiţiilor şi creşterea bunăstării tribului său. In lumea occidentală etalonul pune un accent mai mare pe individualitate. joc şi veneraţie. Vom vorbi mai curînd despre un ideal decît de o persoană reală. De asemenea. New York. ca fundament pe care să se construiască o societate universală mai paşnică. a dublat enumerarea : muncă. Este discutată din toate direcţiile de psihologi. Din fericire în cultura occidentală există un acord considerabil asupra normelor de sănătate sau maturitate (vom utiliza aceşti termeni unul în locul altuia). Este semnificativ faptul că atunci cînd cerem oamenilor să numească o persoană care li se pare a avea o „personalitate matură". Există tot atîtea moduri de a creşte cîţi indivizi care cresc şi în fiecare caz produsul final sănătos este unic. pe realizarea propriilor potenţialităţi personale. Hoit. World Book. ABILI-TAŢI ŞI SARCINI e OBIECTIVAREA EULUI : INTUIŢIE ŞI UMOR « FILOZOFIA 1 UNIFICATOARE A VIEŢII o PSIHOTERAPIA ® OBSERVAŢII ASUPRA 3MBA-TRlNIRII A REZUMAT V J_jUnga noastră trecere în revistă a dezvoltării eului.Y. 6. Personality : normal and abnormăl. Sîntem astăzi martori la un mare avînt al interesului în această problemă. 1914. B. Cînd Freud a fost întrebat : „Ce ar trebui să fie capabilă o persoană normală să facă ?" el a răspuns „Ar trebui să fie capabilă să iubească şi să muncească". psihiatri şi de alţii. Boston. Human behavior : psycho-'ogy as a bio-social Science. Smith arată clar că există o singură entitate de sănătate mentală. Richard Cabot. Yonkers. de asemenea. Deşi am putea fi de acord cu această afirmaţie. 3.1 ] R. Bogăţia şi congruenţa distinctivă a unei personalităţi complet mature nu sînt uşor de descris. Cabot. Deşi în acest capitol căutăm criterii universale pentru indivizii adulţi normali. Este discutabil dacă trebuie să ne aşteptăm întotdeauna să găsim în persoană un model al maturităţii. 278 Fie că preferăm prima enumerare sau pe cea de a doua. Basic Books. B. într-o anumită măsură judecata etică este implicată. 1958 .. alegerea noastră se bazează pe temeiuri etice şi nu pe fapte ştiinţifice. în „Sociological Rev.". From m. se impun patru remarci preliminare : 1. Singura modalitate de a rezolva problema este enumerarea valorilor componente (procedeu urmat în capitolul de faţă) : Research strategies toward a conception of positive mental . Pentru a spune că o persoană este mental sănătoasă. Ştiinţa singură nu ne poate spune niciodată ce este sănătos sau bun. Culturi diferite au concepţii oarecum diferite despre sănătate. Houghton Mifflin. E.

Univ. Monogr. care dăduse aprecieri independente pentru normalitate. Prima copilărie : simţul autonomiei. Erikson. Utilizînd conceptul de „normalitate". No. 280 i Deşi e adevărat că o judecată de valoare sau etică intră în rjce definiţie a sănătăţii şi maturităţii şi normalităţii. Principalele diferenţe de personalitate între studenţii normali şi cei mai puţin normali (stabilite prin teste. O asemenea personalitate stă pe propriile picioare fără să aibă pretenţii excesive faţă de ceilalţi. subiecţii superior apreciaţi aveau un curs de dezvoltare mai uşor. * ralela este departe de a fi perfectă. 279 pe cineva din afara propriei lor familii şi de sex opus.health. Vîrsta matură : integritate şi acceptare. Ei avertizează că o copilărie blîndă şi uşoară nu constituie secretul maturităţii. adesea. Desigur. Cîţiva psihologi se aflau în grupul de studiu si nu ştiau ce aprecieri pentru „normalitaitie" dăduseră subiecţilor facultăţile. Vîrsta şcolară : sîrguinţă şi competenţă. Psycholo-§ist". (Ed. Adolescenţa : identitate personală. Un elev de cole. selecţionaţi la întîmplare. Toward a social psychology of mental health. Un băiat bine echilibrat de unsprezece ani „înţelept peste vîrsta sa" poate releva mai multe semne de maturitate Oe^ cît mulţi adulţi centraţi pe ei înşişi şi nevrotici. Organizarea efectivă a muncii către un scop. Erikson pune un acent principal pe simţul identităţii a cărui formare constituie o problemă deosebit de acută în adolescenţă-Fără un simţ ferm al identităţii (cine sîrat eu ?) maturitatea adevărată nu poate fi atinsă. Această constatare întăreşte concluzia noastră anterioară că securitatea şi stabilitatea în copilărie prevestesc un progres continuu în dezvoltarea personalităţii. Josia» Macy Jr. S-au obţinut şase note pentru fiecare student şi fidelitatea generală a notelor (0. în . în „Amor. issues".4 3 Mărie Jahoda. o experienţă mai matură si 9 continuă înfruntare şi stăpînire a obstacolelor şi a suferinţei conferă o mai mare maturitate odată cu avansarea în vîrstă. Vîrsta jocului : simţul de iniţiativă. Dăm un exemplu : . La si'îrşitul studiului a reieşit că grupul de studiu.41. S e n n. Dar pa. cu o incidenţă mai mică 'a bolilor sau a traiuimielor serioase în copilărie. Secretul rezidă în „modul de răspuns la problemele puse de viaţă". Totuşi. 1959. cercetătorii au constatat cîteva excepţii nete de la această regulă — cazuri de normalitate foarte bună provenite din medii familiale mizere. existau diferenţe medii apreciabile în ceea ce priveşte mediile lor familiale. 1950. această definiţie este satisfăcătoare. Identity and the life cycle : selected papers.JM' chol. 14. Foundation. H. giu sănătos poate fi imlai matur decît propriul său părinte s&u chia» decît bunicul său. Press. O serie mai completă de criterii e oferită de Erikson. 'j1 M. Maturitatea personalităţii nu are o relaţie necesară cu vîrst-cronologică. De Poate pentru că familiaritatea îi face prea conştienţi de slăbi nile piartenerilor lor cei mai apropiaţi şi de cele ale proptrkiliui ^ Unii oameni se apropie de maturitatea adevărată. manifestă o anumită unitate a perso-J nalităţii şi este capabilă să perceapă în mod corect lumea şi pe ea însăşi. 673—681. Optzeci din studenţii apreciaţi. Adultul tînăr : intimitate.' Criterii propuse pentru identificarea maturităţii O definiţie concisă spune că o personalitate sănătoasă îşi stă-pîneşte în mod activ mediul. medii familiale mai stabile şi părinţi cu reuşită mai înaltă şi foarte respectaţi care serveau de model pentru dezvoltarea ■ proprie". interviuri. „In general. A reie şit că subiecţii care au primit o apreciere .). E.68) este la fel de bună pe cît o permite aprecierea personalităţii în mod obişnuit. totuşi cer-Rrile clinice şi de laborator pot aduce o lumină corectivă şi tentatoare. 1. New York. Mai întîi. Ceea ce ne interesează în mod special în acest studiu sînt diferenţele descoperite între aceia pe care facultăţile îi considerau normali şi anormali. J. Symposium on the health personality. evaluări controlate) sînt patru la număr : 281 1.3 în măsura în care e posibil. care specifică perioada din viaţă în care fiecare atribui este (sau ar trebui să fie) realizat în mod normal : Pruncie : un sentiment fundamental de încredere. Institutul de cercetare şi evaluare a personalităţii de la Universitatea din California a folosit următoarea metodă. 4 E. New York. Int. semnificativ înaltă. dar nu perfectă. Membrii diferitelor facultăţi ale universităţii au apreciat studenţii absolvenţi după o scală în nouă puncte pentru „normalitatea globală ca persoană" definită ca „echilibru şi gradul de maturitate pe care individul le manifestă în relaţiile sale cu ceilalţi oameni". 1959. au venit în grupuri de cîte zece pentru o perioadă intensivă de testare şi de existenţă în comun timp de două zile pline. Vîrsta adultă : facultatea generatoare. era de acord cu aprecierile facultăţilor într-o măsură reprezentata de o corelaţie de 0. Dar o realizez" cineva complet vreodată ? 4. O copilărie favorabilă poate ajuta la stăpînirea problemelor ulterioare dar nu reprezintă totul.

siguranţă. dar apreciază. Univ-of California Press. 1954. de personalităţi atît în viaţă cît şi istorice. 2. 3. aveau mai multă vitalitate şi erau mai adaptabili . Personal soundness in university qraduate sţudents. calităţile „superioare" care ajută la împlinirea naturii umane. dar ej I au manifestat în general o judecată mai bună. Caracter şi integritate în sens etic. Prezentau mai puţine urme de tendinţe nevrotice şi de alte tendinţe anormale. Maslow caracterizează această trăsătură drept „mistică" sau „oceanică". Nu se simt stingheriţi de natură şi de natură umană. Independenţă de cultură şi mediu. 'Aveau „principii determinate in_ tern" puternice. mai puţin egoişti şi mai puţin neîncrezători. o cunoaştere mai corectă despre sine (autointuiţie) şi s-au dovedit a fj mai sceptici referitor la evenimentele aparent miraculoase 3. Se manifestă sentimentul fundamental de „identificare. Ei nu manifestau. Prieteniile lor şi ataşamentul faţă de familie nu sînt aderente. 4. Prospeţime continuă a aprecierii. judecă corect situaţiile şi oamenii. 4. deşi a constatat că defecte şi nechibzuinţe minore existau chiar şi la persoanele cu nivel ridicat de autorealizare. Structură de caracter democratică. 7. O percepţie mai eficientă a realităţii şi relaţii mai comode cu ea. Persoanele care se autorealizează simt nevoia de solitudine şi de autosuficienţă. Complementar atributului de „detaşare" constatăm că persoanele care se autorealizează sînt capabile de ataşamente personale foarte strînse. 'n „Publications in Personality Assessment and Research". 1. 6. Maslow. cum preferă el să spună. Maslow acordă o mare importanţă capacităţi de a aprecia arta. La testele de percepţie în laboratoj au prezentat o fluctuaţie şi o inconsecvenţă mai mică în peN formanţa vizuală. Subiecţii superiori au dat dovada că sînt mai de încredere. Harper. Berkcley. 9.5 mai plini de resurse. totuşi posedă marele avantaj de a\ confirma judecata despre normalitate (făcută de membrii facultăţilor) prin analiza normalităţii realizată într-un cadru de laborator.7 . să reducă judecăţile cotidiene pe care le facem despre „normalitate" sau „maturitate" la unele aspecte concrete măsurabile. cel puţin întpun oarecare grad.6 El a făcut o analiză intensivă de cazuri. No. Cel mai adesea se descriau pe sine ca „fericiţi mai tot timpul". Majoritatea subiecţilor exprimă un interes pentru esenţa ultimă a realităţii. Ca şi cazurile din California. 5. ca oamenii imaturi. Deşi metoda are fisuri. S-a străduit să excludă persoanele cu tendinţe nevrotice puternice. mai serioşi. sîcîitoare şi posesive. mai responsabili şi mai toleranţi. Perceperea corectă a realităţii. Acceptă trebuinţele corporale şi procesele naturale fără dezgust sau ruşine. Motivation and personality. de asemenea. Maslow constată că subiecţii săi în general simt şi manifestă „respect pentru 283 orice fiinţă umană. dar chiar şi.5 Meritul acestui studiu este că reuşeşte. Cercul ataşamentelor strînse poate fi mic. a celorlalţi şi a naturii. relaţiile superficiale din afara acestei orbite sînt tratate cu calm şi cu fricţiuni puţine. 8. Compasiunea pentru semenul muritor pare să fie un semn al maturităţii. Subiecţii apreciaţi ca superiori erau mai puţin defensivi. Relaţii sociale profunde. Detaşare. H. Caracteristicile pe care le-a descoperit pot fi pe scurt rezumate astfel : 1. B a r r o n. 10. dar selective. ci poate sesiza „experienţele maxime" ale existenţei. 11. mai capabili să reziste } stres . simpatie şi afecţiune" în ciuda unei supărări sau nerăbdări ocazionale. Pot uita de sine cînld e vorba de probleme autentice fără a fi preocupaţi de ei înşişi.superioara <jj 1 partea facultăţilor erau mai stabili. . determinare şi ordine". Acceptarea eului. „o nevoie catastrofică de certitudine. ca şi persoanele „normale" din studiul 5 F. Sentimentul social. distracţiile şi existenţa plină de viaţă. Din nou întîlnim aici un aspect al spontaneităţii şi capacităţii de răspuns la noi experienţe. Orizonturi nelimitate. Spontaneitate. Adaptare interpersonală şi intrapersonală. 195* 282 făcut în California. făcut de Maslow utilizează o metodă ceva mai puţin obiectivă dar totuşi admisibilă. „care se autorealizeaza". Strîns legată este abilitatea die a lua sau lăsa de o paţrte prejudecăţi de tipul idola flori. 2. E vorba de factorul religios în maturitate. numai pentru că este un individ ma Aşa cum au arătat alte studii. 6 A. uitînd mai mult sau mai puţin pe ego-ul lor. Un alt studiu. Subiecţii. Persoana matură nu e copleşită de convenţionalism. Centrare pe problemă. toleranţa etnică şi religîOa : este asociată cu alte trăsături ale maturităţii. Poate din această cauză erau „în mod regulat neameninţaţi şi neînfricoşaţi de necunoscut". New York. Nu numai la testele ţje percepţie subiecţii superior apreciaţi erau mai exacţi. tare printr-o „definiţie populară" ar fi considerate mature sau. aceşti oameni lucrează efectiv şi cu multă perseverenţă la sarcinii obiective. Nici linguşirea nici critica nu tulbură cursul lor fundamental de dezvoltare.

Maslow nu pretinde că aceste criterii sînt independente unul de celălalt. The courage to be. fie că scriu. The nature of prejudice. în ciuda împrejurărilor. care este mai curînd intrinsec situaţiei decît adăugat ei. Calambururile. responsabilitate personală. Mass. New York. Maslow atrage atenţia asupra unei trăsături sigure a subiecţilor sâi. Wesley.Existenţial mental health : an empirieal approach.12. reSjponsiabilitate sociaiă. Shoben încearcă să derive criteriile nor-malităţii din calităţile esenţiale ale fiinţei umane (ca perioada lungă de dependenţă juvenilă şi abilitatea de a mînui simboluri)-Această abordare îl conduce la a accentua latura serioasă a ma-J 7 G. Toward a concept of the normal personality. sănătoase. El continua să se extindă odată cu experienţa pe măsură ce cercul de parti8 E. From death câmp to existe?itialism. „spălarea creierului" adesea produc prăbuşire permanentă şi disperare dar. Conn.10 Toate criteriile trecute în revistă indică un ideal rareori. închisoarea. A. Ca o caracteristică rezumativă. latura serioasă a maturităţii şi includ dobîndirea semnificaţiei şi responsabilităţii ca şi acceptarea şi „curajul de a fi". Halmos. de a atinge scopuri. capacitatea de a iubi. 1959. The man who lived twice. vinovăţia şi moartea face parte din soarta omului.9 Războaiele secolului al douăzecilea cu cortegiul lor de nenorociri au concentrat atenţia asupra suferinţei umane. în «Amer. New Haven.8 Criteriile avansate de existenţialişti subliniază. de asemenea. Vezi şi P. stilul lor de viaţă are o anumită forţă şi individualitate care îşi pune amprenta asupra a tot ce fac. cap. Shoben. a depăşit acest handicap şi a devenit sfătuitorul înţelept şi foarte căutat de nenumăraţi prieteni şi confraţi. Simţ neostil al umorului. bogăţie şi forţă. de asemenea. Boston. x 284 w turţ Pentru el normalitate înseamnă „autocontrol. dar toate par să fie reunite în personalităţile pe care în mod variat le numim mature. Jr. Yale Univ. Psychol. Beacon.". Ni se spune cum Edward Sheldon. 1957. compun. Toward a mea-sure of man: the frontiers of normal adjustment. lustruiesc pantofi sau fac gospodărie. normale sau autorealizate. fa „J. Toţi membrii grupului au menţionat veselia. alteori că construieşte personalitatea. se apropie mult mai mult de acest ideal decît alţii. 1954. dramaturg lovit de o paralizie artistică totală şi de orbire. 27. manifestare temperată a emoţiilor. Leziunile. 285 . care este mai curînd spontan decît pregătit şi care foarte adesea e irepetabil". Spirit creator. Aceste trăsături sînt preferate din ctauiza necesităţii psihiatrului de a trata oameni bolnavi. autocunoaştere. F r a n k 1. capacitatea de a se bucura de muncă. B a r n e s. 14. Persoanele sănătoase nu sînt întotdeauna atît de fericite şi lipsite de conflicte pe cît ar părea s-o implice enumerarea psihiatrilor. K o t eh en. Press. aceleaşi condiţii produc adesea fermitate. 1960. Fără excepţie. 16. reacţie adecvată la situaţie şi responsabilitate socială. ( Un grup de psihiatri stăteau la taifas. Personalităţile cele mai robuste îşi au defectele şi momentele lor de regres şi într-o mare măsură ele depind de sprijinul mediului înconjurător pentru maturitatea lor. bolile. Routledge anei Kegan Paul.. intenes sdciail democrate şi idealuri". Cineva i-a întrebat ce înţeleg prin „sănătate mentală". 1956. sau poate niciodată atins. 1957. Dar enumerarea este sugestivă pentru însuşi motivul că se bazează pe o mare experienţă profesională a cazurilor de personalităţi nu tocmai normale. nu confundau mijloacele cu scopurile şi urtr\^ reau cu fermitate scopurile pe care le considerau drepte 13. J. Certitudine etică. 10 O biografie care scoate în evidenţă această problemă cu o extraordinară vivacitate este E. Totuşi şase par să ofere un echilibru rezonabil între distincţiile prea fine şi cele prea grosiere pentru scopul nostru. I 9 P. 1952 . Scrib-fter. şi nici nu o doresc pentru copiii lor. Tillich. Extensiunea simţului euîui Simţul eului elaborat treptat în primul an de viaţă nu este complet format în ■primii trei sau zece ani de viaţă. este o problemă dacă o viaţă uşoară pavează vreodată calea spre maturitate. Cambridge. W.. A accepta şi a mînui suferinţa. Toţi subiecţii erau siguri în te„ ce priveşte diferenţa dintre bine şi rău în viaţa cotidiana q9 alte cuvinte. glumele s-ironia ostilă erau constatate mai rar decît „umorul filozof ic profund care de obicei trezeşte mai curînd zîmbetul decît rîsul. Este arbitrar să spunem că sînt şase la număr. seninătatea optimistă. 174—181. individ. A 11 p o r t. Suferinţa îşi croieşte drumul în două feluri : uneori pare că distruge. 183—189. Revenim acum la sarcina rezumării în maniera noastră a criteriilor de maturitate pe care le-am trecut în revistă. Ele nu sînt în mod clar. de a se bucura de joc. V. Psychologist". . Deşi oamenii nu caută niciodată suferinţa. 12.. Totuşi e perfect clar că unii oameni. Vezi şi T. London.

împreunare . dar nu trebuie să domine. Să punem problema în alt 'mod. dar nu a intrat 'ntr-o relaţie personală cu nici o fiinţă umană. La sindicat funcţionarul îi ridică cotizaţia. Aici e necesar în mod clar principiul autonomiei funcţionale (capitolul 10). Dar important este faptul că aceast undă intimă se ataşează de o altă persoană. Graniţele eului sîm rapid extinse. peste toate. chiar emoţie religioasă. îl înghite. A participa nu este acelaşi lucru cu a fi activ pur şi simplu.ogic la ceea ce face ? Deşi implicat în sarcină în mod constant. Vorbim aici desigur de autonomia funcţională esenţială (şi nu numai perse verativă). care se mişcă şi există în marea roată a activităţii din oraşul New York. interese estetice. nu-1 interesează niciodată conştient. ea trăieşte mai aproape de nivelul animal decît de nivelul uman de existenţa. Oamenii pe care i-a întîlmt jjiit ca V ei rotiţe într-un sistem de transmisie. „Three Feathers" şi „Vati69". Sam le neglijează pe toate. idei noi. Dar dacă nu s-au dezvoltat interese autonome în uaele din aceste domenii — dacă munca noastră. atît de vitale pentru sănătatea sa. studiul nostru. adolescenţa reprezintă în mod special o perioadă critic. Se trezeşte dimineaţa pentru a înhăţa laptele de dimineaţă lăsat la uşă de un agent al marelui sistem de distribuire a laptelui ale cărui manevre corporative.cipare al unui individ devine mai larg. mai mult decît tot ceea ce poate fi direct sau chiar indirect legat de „reducerea impulsului". economică. Nu numai dragostea adolescentă lărgeşte „singularitatea1. domestică şi religioasă. este destinat săptămîna viitoare „pieţii excedentare a muncii". atinge multe sfere. nu incorporează nici una în sine. distracţii şj hobby-uri noi şi. pretin-zîndu-i să devină interesată în mod pasionat de toate aceste sfere de activitate. bunăstarea celuilalt este identică cu proprie. liei. băutură. siguranţă. Fără să ştie. extrem de activ. activitatea sa frenetică la o maşină este reglată de „legea cererii şi ofertei". Bunăstarea celuilalt este la fel de importantă ca cea proprie . Dacă o persoană nu dezvoltă interese puternice „în afara eului său'' {şi totuşi făcînd încă parte din acesta). pe Cetăţeanul Sam. Ea focalizează impulsul puternice dar discordante : tonicitate sexuală. toare sau submisive. Dragostea de sine este un factor proeminent şi inevitabil în viaţă.■ ambiţii noi. Acum ele devin factori în identitatea persoanei. sentimentul farnj. noi relaţii de grup. dar numai extensiunea eului este . este el realmente autoimplicat ?n Ce nu e în regulă cu Sam ? Nu şi-a extins simţul eului în nici un domeniu semnificativ al vieţii sale. victimă inconştientă a publicităţii. Fiecare manifestă dragoste de sine. jucînd un rol într-o duzină ■ cicluri impersonale de comportament. Toată ziua. după-amiaza. prieteni noi. După mai multă activităţi. Luptând împotriva „difuziei identităţii" tînărul doreşte să sţ:' cine este. tendinţe domina. Existenţa sa. dar ineficientă. implicat într-o sarcină sau alta — dar participă el în sens psiho-. Aşa cum subliniază Ej son. După ce a adresat complimente grăbite proprietaresei. cam tot aş^ cum el înghite una din plăcintele de la automat. chiar unei persoane mature. ale interesului uman . acel monstru corporativ. ambiţii. Criteriul maturităţii pe care îl examinăm acum cere o participare autentică a persoanei în citeva sfere semnificative ale efortului uman. fără ca el să ştie de ce. pentru 286 r odihni mintea tensionată. comandă într-o succesiune ^pid. politica sau aspiraţia religioasă nu au devenit personale în mod semnificativ — nu putem fi calificaţi ca personalităţi mature. O participare adevărată dă o direcţie vieţii. La prînz. Ce fapte şi. Horn şi Hardart. de exemplu. mai bine zis. vocaţia. se aruncă în sistemul de transport ale cărei mistere mecanice şi civile nu le înţelege. de „disponibilitatea materiilor prime" şi de „mărimea procentului pre-valent". Sam e în iscare. Pentru el (ca şi pentru oricare altul) compania pentru care lucrează este o abstracţie . La sfîrşitul zilei se înfundă K-o tavernă şi. Maturitatea avansează pe măsură ce viaţa e decentrată din manifestarea imediată şi zgomotoasă a corpului şi a egocentrării. mult prea distraşi pentru a etamina vreunul din ciclurile în care sînt angrenaţi. el joacă un rol involuntar în „crearea de surplusuri" (oricare ar fi ele) şi. Pentru persoana matură.experienţe şi roluri îi sînt adecvate. devin incorporate în simţul eului. viaţa înseamnă mai mult de-cît hrană. politică. La fabrică devine o rotiţa într-o serie de sisteme aflate mult dincolo de competenţa sa.'i „Four Roşes". ocupaţia favorită din timpul liber. educaţională. ciira bini periferice sau total nepotrivite pentru stilul său de viaţa i Prima dragoste ilustrează problema. ca aceea a celorlalţi oameni. deşi nu o ştie. Să spunem că-şi petrece orele de inconştienţă undeva pe terenurile degradate din Bronx. A luat contact cu o mulţime de personalităţi avînd o responsabilitate în cadrul corporaţiei". familia noastră. el caută un vis de zi standardizat produs de Hollywood. recreaţională. Să-J luăm. Probabil ceri prea mult. F Sam a fost activ toată ziua.

sînt împovăraţi cu un imbold de a supravieţui şi sînt înghiontiţi de impulsuri şi pasiuni. cap. nu poate iubi sau nu poate fi iubit îndeajuns. persoana imatură simte că numai ea a trăit experienţa umană a pasiunii. Nu e de mirare că poetul strigă : „Prea-1 slăviţi pe Domnul pentru fiecare picătură de milă omenească". dar restul este străin. fără a-i pune lanţurile de fier ale obli-gaţiei. Boston. fiecare îmbătrîneşte pe măsură ce navighează spre o destinaţie necunoscută. Relaţii sexuale satisfăcătoare determină faptul ca sexulţ. în sfîrşit. cît şi campasiiuiniea reclamă ca cineva să nu fie o povară sau o nenorocire pentru alţii. sufocantă — ca acee'a cu care unii părinţi îşi împovărează copiii — este destul de obişnuită dar nesănătoasă atît pentru cel oare dă. A 11 p o r t. Ea a răspuns • „Să nu otrăveşti aerul pe care alţi oameni trebuie să-1 respire" Acest respect pentru persoana ca persoană este dobîndit printr-o extensiune imaginativă a experienţelor mai dure din viaţa proprie. Pe de o parte. bd clar. Biserica sa. Sexul este o ternă atît de dominantă la majoritatea oamenilor. Ajungem să ştim că toţi muritorii sînt în aceeaşi situaţie umană : ei nu au cerut să vină pe lume. Este <o lecţie dură pentru părinte — sau pentru o soţie. în Personality and s°ci<ii encounter. iubit sau prieten -— să înveţe că trebuie să dorească compania celuilalt. Nemulţumirea şi critica continuă. O iubire posesivă. Pe de altă parte. încît este uşor de văzut de ce unii teoreticieni susţin că obţinerea unei satisfacţii genitale orgasmice complete este un semn principal al maturităţii-Ei argumentează că jocul liber al funcţiei sexua!e este măsura cea mai bună a capacităţii individului de a depăşi forţele represive ale 288 Maţii ca şi presiunea fixaţiilor sexuale infantile. cît şi peritru cel ce primeşte. Raportarea caldă a eului ia ceilalţi I Adaptarea socială a persoanei mature este marcată de două tipuri complet diferite de căldură. Cînd dăruieşte iubire o face de obicei în modul său personal. ce concluzie vom trage ? Pare înţelept să admitem ţi cadrul multor vieţi maturitatea genitală însoţeşte maturita-personală generală. Acest tip de căldură poate fi numit covipasiune. trebuie exclus din formula sa meschină de supravieţuire. nimeni altcineva. dar o duc cumva la capăt. Nu s-a dovedit că orice individ genital matur [sănătos în toate domeniile vieţii sale. Tocmai aici întîlnim toleranţa şi „structura de caracter democratică" atît de des prezentate ca semne ale maturităţii. Genitalitatea.. Erikson expune argumentul precum urmează : Psihanaliza a subliniat genitalitatea ca unul din principalele semne ale t personalităţi sănătoase. Posedă o anumită detaşare care o feee să respecte şi să înţeleagă condiţia umană a tuturor oamenilor. dintre fapte şi imaginaţie. devine imediat necesar să se modifice criteriul prin li-fca satisfacţiei sexuale la aceea trăită „cu un partener iubit ■x opus". O femeie cu o maturitate marcată a fost întrebată care considera ca este cea mai importantă regulă a vieţii. 11 G. Este o afirmaţie sigură că nimeni. dintre dragoste şi ură. S-ar putea imediat admite că Impuls atît de important. ideea este că experienţa reciprocităţii culminante a orgasmului Se un exemplu suprem de reglare reciprocă a unor structuri complicate jr-un fel calmează furia potenţială provocată de dovada zilnică a opozi-lintre bărbat şi femeie.pation. 1960. şi naţiunea sa formează o unitate sigură. matur sau imatur..să fie Hitm obsedant şi inutilă dominaţia sadică12. ~~~v Ar trebui spuse mai multe despre ataşamentele personale mai profunde. Totuşi. întîlnesc eşecul. 287 '•( Uh't'A1 Atît imtimiifaltea. nu putem susţine că oa-|i maturi nu trăiesc frustraţii şi deviaţii în stăpînirea impulsurilor. pate armoniza cu maturitatea generală şi o . 12. W. gelozia şi sarcasmul sînt toxice în relaţiile sociale. şi chiar de devianţi Hi. suferă. Toţi sînt încolţiţi între două abisuri de uitare. există nenumărate pple de celibatari. dacă e stăpânit într-un mod matur. pricit ar fi de convingător argumentul. Unii psihanalişti sînt înclinaţi să echivaleze maturitatea cu ceea ce ei numesc „genialitate". să-i dorească binele şi să-1 acepte aşa cum este. ea evită o implicare fără rost. Genitalitatea este capacitatea potenţială de a pita o potentă orgasmică în relaţia cu un partener iubit de sex opus. The psychology of partic'. şi nici să le stânjenească libertatea în găsirea propriei lor identităţi. totuşi sîntem con-[ţi de excepţii. adică acela de a spune că sînt ataşate condiţii : celălalt trebuie să plătească pentru privilegiu. Ea şi minunata sa persoană. fricii şi preferinţei. clubul său. soţ. în-|t siluitorii şi perverşii pot fi capabili de o satisfacţie orgasmică bletă. în acelaşi timp. familia sa. Şi nici nu e clar că klsul sexual este atit de strîns legat de toate domeniile per-lităţii pe cît o pretinde teoria. cu o sensibi-> genitala deplină şi eu o descărcare generală a tensiunii din tot corpul. în contrast.semnul maturităţii. Dar se pare că persoana mai puţin matură doreşte mai mult să fie iubită decît doreşte să dăruiască iubire. nepoftită şi posesivă cu oamenii (chiar cu familia sa). Atunci. Nimeni nu cunoaşte sigur sensul vieţii . inclusiv impulsurile ramificate ale sexualităţii. o asemenea persoană e capabilă de o mare intimitate în capacitatea sa de a iubi — fie că ataşamentul său este Pentru viaţa de familie sau pentru o prietenie profundă. Iţa orgasmică nu înseamnă aici descărcarea produselor sexului în sensul tvacuări" folosit de Kinsey. ci reciprocitate heterosexuală. ale căror realizări şi a căror conduită sînt atît de remar-le Incit nu putem să-i considerăm ca „imaturi". atît bărbaţi cît şi femei. Beacon. B si joc. în virtutea extensiunii eului. Dificultapare să rezide aici în identificarea motivaţiei adulte aproape Kdusivîtate cu impulsul sexual. periculos.

în „Psychological Issues". 1 i: If. mareelor. Growth and crlses of the healthy pcr^onaliiy.poate întări. să planifice. Această caracteristîi a maturităţii include abilitatea de a evita suprareacţia faţă .' de un simţ al proporţiei. forţă verbală (simbolică) şi capacitate generală de rezolvare de probleme. Aceasta înseamnă oare că nici o persoană nu poate fi sănătoasă şi matură dacă nu are un CI.olialităţii. se dezvoltă o preocupare nevrotică pentru pericolul pe care-1 prezintă cuţitele. 1959.. Ea poate să aştepte momentul potrivit. persoana infantilă nu trecut cu succes prin stadiile normale de dezvoltare. libru emoţional şi cea care este emoţional zgomotoasă şi care 1 drumul unor izbucniri de mînie şi pasiune — inclusiv îngâduin» excesive faţă de alcool şi unor izbucniri obsesive de înjur şi obscenităţi. un sentiment continuu de securitate în viaţă. persoana matură suportă frustraţia. 289 Securitatea emoţională (autoacceptarea) Observăm imediat diferenţa dintre persoana care are un et. Totuşi. dar şi ca grup se bucurau de toate avantajele în domeniul sănătăţii. International Universities Press. preocupaţi de frînturi şi secvenţe de experienţă emoţi0najr Mulţi autori vorbesc de autoacceptare. p. individul îşi asumă noi riscuri şi. dacă e necesar. Monogr. P<? mă%£ ce simţul oului se extinde. Stările sale sufleteşti se schimbă . tocurile înalte. A fi matur înseamnă a avea aceste aptitudini intelectuale de bază. gîndirea este o parte integrantă a personalităţii. Fiecare se teme atît de pericolele imediate. în \ni/ aud the lifc cycle : selected papers. sau totdeauna veselă. abilităţi şi sarcini I Aşa cum s-a arătat în capitolul precedent. superior ? O asemenea judecată este adevărată. S-ar putea spune că viaţa sentimentelor şi emoţiilor constituie urzeala. impozitelor. 96. a studiat o populaţie de copii suprado-taţi ale căror scoruri la testele de inteligenţă erau atît de înalte incit fiecare copil era literalmente „unul dintr-o miek\ Nu numai dotarea lor intelectuală era mare. Calitatea numită „toleranţa la frustraţie" este în mod special importantă. şi . Ei sînt în. Iar în etape ulterioare a învăţa cumva că nu orice împunsătură în mîndria sa constituie o r"Jia mortală şi că nu orice frică prevesteşte dezastrul. 291 . chiar pesimistă şi deprimată. pentru superstiţii autoprotectoare şi ritualuri. Mulţi oameni cu o inteligenţă superioară sînt lipsiţi de echilibrul emo-'•°nal şi organizarea intelectuală caracteristic unei personalităţi sănătoase . Devii prudent fără să intri în paK Autocontrolul este o reflectare a simţului proporţiei. a şi copilul. morţii sau dezastrelor. pentru hrană igienică şi medicamente. Percepţie realistă. dar şi periculoasă. se resemnează în faţa inevitabilului. Dimpotrivă. convingerea şi sentimentele cu respect g de convingerile şi sentimentele celorlalţi. le întîmpină ou accese de mînie sau cu tînguicli. nu caută în n. cit J de moartea finală. probleme care aparţin impulsurilor segmentale. Dacă nu. El se naşte pentru că punctul său de vedere este în rfeneral realist şi pentru că individul posedă valori integratoare ^■controlează şi selectează fluxul impulsului emoţional. Sentimente securităţii nu este deloc absolut. Probabil că nu ar putea face astfel dacă nu şi-ar fi elaborat. acu-zînd pe ceilalţi şi plîngîndu-şi sieşi de milă. I. Experienţele timpuri1 din copilărie privitoare la „încrederea de bază" vor avea c<?vâ de-a face cu această dezvoltare. S-ar putea afirma că o persoană normală are . New York. Egotistul. Dar ea a învăţat să trăiască cu stările sale emoţionale în aşa fel îneît nu se trădează în acte impulsive şi nici nu interferează cu bunăstarea altora. PerI matură îşi exprimă. iar vina asupra sa (fiiind „intropunitivă") dacă este potrivit s-o facă. Categoric nu o adevărat că persoana matură este totdeauna calmă şi senină. poate fi. Zilnic se produc iritări şi piedici. Maturitatea nu modifică realitatea pentru a se potrivi cu trebuinţele şi fanteziile . dar această temă poate fi stâpînită prin acceptare. iar procesele mentale superioare bătătura ţesăturii. Krikson.care conduc la veridicitate într-un grad mai mare fccît o persoană mai puţin normală. Evident că e necesar un minimum solid de memorie. j şanse de eşec. Psihologul Terinam. ecuaţia nu e reversibilă. 282). I Am arătat deja că percepţiile şi cogniţiile cotidiene ale perso-nalitaţii normale sînt marcate în ansamblu de eficienţă şi exactitate (paginile 272—273.sale. constant ceea ce este obscen şi scatologic. Dar aceste insecurităţi sînt într-un fel susţiE. să ocolească obstacolul sau.atitudini1. pomenea simţ al proporţiei nu este un atribut izolat al per. Reprodus cu fisiunea editorilor.n. formei fizice şi bazei socioeeonoimioe. din punct de vedere temperamental. fără ca ce'aşi timp si se reducă întreaga problemă a maturităţii la lalitate.ma se simte ameEată de propriile sale expresii emoţionale sau de ale altora. destrăbălatul. Adultui\imatur. şi nici nu este rezervat şi reprimat. Nimeni nu deţine controlul as'J' 290 ■timpului. Cineva îşi aci impulsul sexual şi face tot ce poate mai bine pentru a-1 stăp cu minimum de conflict cu i sine şi cu societatea.

în consecinţă. Ea produce încordai* şi crize adesea mai devastatoare decît crizele sexuale şi cele * 33 L. ce trebuie sâ fac. mulţi reuşiseră cu succes îndepi^ nirea promisiunilor timpurii. care ştie că ol (şi nu altcineva) suferă de dezorientare. chiar ina foarte serioase. extensiune pe care o reclama maturitatea. o persoană matură va fi în contact strîns cu cecM ce mimim „lumea reală". în spiritul existenţialismului. de autoamăgire este unul din ţestele acute de maturitate. sîntem silu-să conchidem că numai inteligenţa excepţională nu garantear maturitatea.. plăcerea. Terman.în mod obiectiv" pentru a le citi lumea.ititaîe a eului. 1947. fără autoeoonpasiune..j. Personalităţile tinere par uneori relaxate /"hiar senine) înaintea încercării care le aşteaptă în viaţă. urmărind aceste cazuri. a o înfrunta fără panică. chiar o virtute din recunoaşterea defectelor lor şi îşi scriu confesiunile . Stanford.nereuşitele în organizarea nalităţii nu erau mai puţin numeroase decît în populaţia nerală de aceeaşi vîrstă.scris fiului său : . La diverse cursuri de psihologie. desigur. Sînt unele incidente de josnicie sau de 293 ruşine caro ar fi prea umilitoare pentru a le dezvălui .Singura modalitate de a suporta viaţa este să ai o sarcină de îndeplinit''. în ansamblu. Alături de veridicitate şi abilitate trebuie să enumerăm capacitatea de a se lăsa absorbit de munca sa. studiul efectuat în California — subliniază acest lucru. oamenii . mîndria. la un i. sau ji intuiţie ? Conform unei vechi zicale. fără a manifesta . 96« « din studenţi au pretins că au o intuiţie medie sau mai bună decît media. Deşi adesea întîlnim oameni pricepuţi care sînt imaturi nu întîlnkn niciodată oameni maturi fără abilităţi orientate spre problemă. Există şansa ca ei să păstreze unele sanctuare secrete faţă de ochii curioşi — chi. Santayana scria : „Nimic nu pretinde un eroism intelectual mai rar decît bunăvoinţa de a-ţi vedea ecuaţia transcrisă"." Majoritatea oamenilor cred că posedă o intuiţie de sine bună. i se atribuie intuiţie. Calif. Şi va avea o muncă importantă de făcut Trebuie să adăugăm aici un cuvînt despre „maturitatea eco-jiomică'\ Pentru majoritatea oamenilor lupta de a-şi ciştiga existenţa. a spus odată . Autobiografiile oferă un studiu interesant în legătură cu acest subiect. Freud. Şi. neurochirurgul.. Milita H. conform căreia unui bolnav mental.13 Dar. iar ţiile cognitive exacte şi realiste.. de a înfrunta o competiţie economici aprigă reprezintă o cerinţă majoră a vieţii. s-a constatat că .n comportament defensiv. deoarece o sarcină le preia. Ştiu ce pot. dar şi abilităţi adecvate sînt ponibilo pentru rezolvarea unor probleme obiective. Alcoolismul şi psihozele erau la de predominante. Nu numai că percepţiile sînt în majoritate veridice. Acest fapt înseamnă că imboldurile egoiste /ale satisfacţiei impulsului. Desigur. Unii autori îşi fac un ţel. cel pe care îl are .. politică sau gospodărie — nu va avea securitatea sail mijloacele necesare extensiunii eului. 292 . Press. Extinzînd această utilizare la . Persoanele mature sînt centrate pe probleme. Genetic studia o/ The gifted child grows up. Inadaptarea era prezentă. M. numai 4o/() admiţîhd o deficienţă posibilă.şi situaţiile aşa cum sînt. deşi ar fi fost greu de făcut o comparaţie populaţia medie.ir faţă de ai lui proprii.14 Cum poate un psiholog să spună dacă un individ are.tndard de viaţă mereu ascendent) este o cerinţă înfricoşătoare.Mă cunosc (nu c vorba de o cunoaştere comună. starea de defensivă pat fi toate uitate pentru lungi intervale de timp. Aceasta nu e sarcină uşoară.populaţia normală. O persoană. lasă-mă să ţi-o spun). Lord Chesterfield era poate prea satisfăcut de el însuşi cînd i-a . ce nu pot şi. chiar pentru a le privi în faţă. Va vedea obiectele. Harvey Cushing. multe autofoioqraf-sînt ceva imai mult decît auto justificări minuţioase.Totuşi. Studenţii de colegiu nu evaluea/ă întotdeauna n10d corect dificultatea pe care o vor întâmpina cînd vor intra 111 competiţia dolarului. Acest criteriu special poate fi pus în legătură cu scopul „responsabilităţii" care e subliniat de gînditorii existenţialişti. Stanford Univ. Pe scurt. . O d e n. jj alte privinţe normală. Termenul intuiţie (adesea numit autointuiţie) provine din utilizarea în psihiatrie. Maslow. întrucît ne gindim la noi o atît de mare parte din timp este confortant să afirmăm că gîndiroa noastră este veridică — că intradevăr ne cunoaştem. Obiectivarea eului : intuiţie şi umor Socrate spunea că pentru a realiza o viaţă bună există o regulă absolută : să te cunoşti pe tine însuţi. ostil. de a rămîne solvabil. douăzeci şi cinci •mai tîrziu. patern spune că 0 autoemoaştere exactă este o dimensiune în care oamenii ocupă Poziţii care merg de la o autointuiţie mare pînă la una mică sau care lipseşte total. A fi pabil '«î te întreţii pt* tine si familia ta (în America. Ceea ce este obiectiv e demn de făcut. căreia îi lipseşte priceperea în meseria sa J fie ea mecanică. orice om are trei caractere^ 1.

Soc.consult. Psychol.2. de asemenea. oferă o definiţie perfectă si un indiciu asupra intuiţiei sale. Psychol. Psihologii ştiu că există a>numite corelative ale intuiţiei. The u^e of personal documenta in psychological science. Agresiunea şi sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic. este greu de obţinut o dovadă pozitivă despre ceea ce un om este în sens biofizic. totuşi. în cele din urmă.^ . 42. D. In ambele cazuri rezultatul este important. dovada că cei cu o intuiţie bună au. 1936. S e a r s. Some psychological correlates of humor preferences. Acesta din urmă este un apanaj comun al aproape tuturor oamenilor. de obicei. Landi s. Soc. cel pe care alţii cred că îl are. Humor and its rehitwn to other perso-nahty. din absurdităţi. Some characteristics of thc good judge of personality> în „J.Practic. 7. 1953.. Hobbes si mulţi alţii au văzut în această „glorie bruscă'. J56—175 . într-un studiu nepuibliqat în. ne amintim (pagina 282) că studenţii' apreciaţi ca superiori în „normalitate" aveau o intuiţie superioară. Legenda ne spune că la o reprezentare a piesei Norii de Aristofan. In cea mai mare parte comicul constă din degradarea unui aparent imaginar. o inteligenţă relativ superioară. Chiar în adolescenţă tînărul îşi Priveşte eşecurile mai degrabă cu o acută suferinţă decît rîzînd. Impulsul agresiv este doar uşor deghizat. copii ca şi adulţi. secretul rîsului. el nu poate fi combătut. Simţul umorului trebuie distins net de simţul mai brut al comicului. rîs ce pare 5>ă se datoreze relaxării reprimării.". corelaţia tre aprecierile pentru intuiţie şi umor a reieşit că este de 0. în „J. . 1933. care au valori estetice şi teoretice scăzute preferă comicul şi sînt lipsiţi t'e un simţ al umorului bazat pe relaţii reale din viaţă. 16 R. indiciul cel mai utilizabil devine proporţia dintre al doilea şi al treilea item — relaţia dintre ceea Ce crede un om că este şi ceea ce alţii (mai ales psihologul care îl studiază) cred că el este.traiti. 4. Ros s.De exemplu cei care sînt conştienţi de unele calităţi proprii antipatice sînt im uit mai puţin înclinaţi să le atribuie altor oamearf. Bes-Council.proiectează'' mai puţin decît cei care s'înt lipsiţi de intuiţie. The attribution ol trails. Normau. 1942. Experimental studies of projection : I. greşeşte în ceea ce-1 priveşte. în "J. intuiţia trebuie măsurată prin proporţia dintre al doilea item şi primul. în re-laţie cu ceea ce el este într-adevăr.a ego-ului propriu. V c r n o n. H. el s-h ridicat în picioare pentru ca auditoriul amuzat să poată compara mai bine faţa sa cu masca care intenţiona să-1 ridiculizeze. Soc. cel pe care crede că îl arc . Bull. 205—235.". Psychol.. W. asemenea coeficient mare înseamnă fie că personalităţile cu tiţie marcată au de asemenea o mare doză de umor. 42— 58. propria persoană şi tot ceea ce ţine de ea) şi totuşi să le iubeşti. în „J. and realistic percepiion of others în „■>■ Soc Psychol. Legat de inteligenţa agresivă (care ia în derîdere pe celălalt) este rîsul declanşat de ceea ce este picant. Umoristul adevărat percepe în spatele unui eveniment solemn — el însuşi. 151—163. . S c o d e 1. A11 p o r ţ. Soc. ■Ce este atunci simţul umorului ? Romancierul Meredith spune că este capacitatea de a rîde de lucrurile pe care cineva le iubeşte (inclusiv.88. el era capabil să privească caricatura în mod detaşat şi să ajute gluma. 4. de exemplu — contrastul dintre pretenţie şi realizare. Grzi-0 k. Aristotel. New York. Poate că corelativa cea mai izbitoare a intuiţiei este simţul umorului. 37. Umorul.'18 ]8 C.T. Ceea ce este considerat de obicei hazliu — pe scenă. rîând de sine însuşi. Sci. W.". glume grosolane şi jocuri de cuvinte. în benzile comice. adică se . dar rareori sau Aiciodată nu rîde de sine însuşi. Dacă omul obiectează că toată lumea. E. 49. De aceea. Personalitatea lui Socrate arată asociaţia strînsă dintre cele două trăsături. In mod ideal. căci ceea ce crede un om că este. Un copil are un simţ ascuţit al comicului.". 294 mau între1 oi în funcţie de un mare număr de trăsături. r> R. de asemenea. . The interrelationships among acceptance-reject^on. 1956.17 De asemenea. 295 Motivul pentru care intuiţia şi umorul merg mină în rrrînă es probabil faptul că la bază ele constituie un singur fenomen __. R. la TV — constă. Posedînd o intuiţie bună. 17 P. desigur. R. 1933. Există dovada că oamenii care sînt mai puţin inteligenţi. şi 3. care subiecţii se eva14 Această problemă e discutată mai complet în G. insight into seif.". fie că evaluatorii nu erau capabili să distingă intre cele două calităţi. Psychol. într-un asemenea caz evaluarea intuiţiei sale trebuie Lisată cerului. în medie. seif other identity. No.15 De asemenea. A. 20. inclusiv psihologul. persoanele cu o intuiţie foarte bună judecă mai bine pe ceilalţi oameni şi probabil că sînt acceptaţi de aceştia.16 Există.

.i. Dar nu e niciodată suficient. Ca şi în cazul intuiţiei. Vieţile năpăstuite de ghinion îşi pot pune un scop mai modest (coborînd „nivelul aspiraţiei"). Am vorbit de înclinaţia adolescentului de a încerca să adopte tot felul de „identităţi". Leipzig. Fiecare persoană are ceva special pentru care trăieşte. Perse ana matură. Este adevărat că majoritatea dintre noi încercăm să punem in valoare partea noastră cea mai bună şi chiar pretindem ca avem virtuţi şi realizări care exagerează adevărul. el este de fapt un suflet singuratic. căci de obicei ne aşteptăm ca în adolescenţă să întîu mm ambiţii înalte şi idealism. pare o prognoză mai bună pentru tinereţe. 29G r Filozofia unificatoare a vieţii Am spus că umorul este indispensabil pentru o viziune matură supra vieţii. dar viziunea lor nu este favorabilă. 297 care nu au în vedere direcţionarea. faptul de a avea aspiraţii înalte şi apoi de a le coborî. celebri şi mediocri19. 1933.nornenul obiectivării eului. Stephen Leacock a observat aceeaşi vanitate. Persoana 'afectată nu e conştientă că minciuna sa este transparentă sau că poza sa este deplasată. O abordare psihologică a problemei este prc -zcnid 'în cercetarea C. O criză postadolescentă obişnuită este adesea omisă. Totul ar fi privit ca banal. Un studiu paralel asupra sinuciderilor arată că viaţa devine intolerabilă numai pentru aceia care nu găsesc nimic spre care să ţintească. Sa i. alţii au o serie de scopuri definite. pe scurî. exterior. el scrie : „Un interes special este întotdeauna ataşat umorului.iarlottei Buhler asupra biografiilor multor bidi-vi/. 0 formă oarecare de filozofie unificatoare a vieţii. maturitatea timpurie aduce -definirea în urmărirea scopului. Unele personalităţi învinse rămin legate de viaţă printr-o „simplă indignare". Dar în ciuda acestui stadiu de deziluzionare. în afară de umor. Opusul exact al criteriului pe care-1 descriem este tendinţa unor oameni de a părea. ştie că nu poate contraface o personalitate. Spre treizeci de ani o persoană poate afla că aptitudinile sale şi împrejurările reclamă o adaptare._ persoana nu-şi poate depăşi toate handicapurile personale. Această cercetătoare a simţit că este necesar sa introduci conceptul de Bestimmung. Biihler subliniază că spre treizeci de ani. Adesea este cumplit de perseverat avînd o speranţă redusă de succes. în mod mai deschis centrat la persoanele mai puţin mature. Afectarea. Intuiţia şi umorul ţin \m astfel de i in sah./'. Ei par lipsiţi de orice motivaţii" chiar şi numai de scurtă durată. care nu au un scop de urmărit. 'dar chiar şi acest focar serveşte drept scop pentru luptă. drept ceva ce vnu pot ii. Persoana care are simţul cel mai com~ plet al proporţiei în ceea ce priveşte propriile sale calităţi şi valţj rile îndrăgite este capabilă să perceapă dezacordurile şi absurdi taţile lor în anumite situaţii. Hogrefe.nu joacă teatru în mod deliberat pentru distracţie. dacă . aproape toată lumea pretinde că are un rar simţ al umorului. Toţi întîlnesc obstacole. Salariile nu pot fi atît de mari pe cit se speră . că. după ce idealurile adolescenţei au fost puse la încercare. m adolescenţă ele sînt vag definite . O filozofie a existenţei i-cesiv de umoristă ar duce la cinism. în My Dis-■ covery of England. căci e lipsit de tovărăşia unui scop în viaţă. Analizînd cam două sute de ■ biografii a reieşit că fiecare viaţă e ordonată sau îndreptată spre unul sau mai multe scopuri selectate. Maturitatea reclamă. Nouăzeci . un termen german oarecum inadecvat tradus ca „direcţionare".maturităţi economice".. Bonn. Utilizând acest concept putem afirma că la personalităţile mature Bestimmung este mai marcat. căsătoria nu poate fi roză . 1959. Raţiunea ar fi privită cu neîncredere şi toate soluţiile serioase ar fi respinse. o înţelegere clara a scopului vieţii în termenii unei teorii inteligibile. Der menschlichr Lebenslauf als psychologi-Sc'tes Problem.. In copilărie obiectivele lipsesc iniţial . unii pun totul în joc pentru un singur obiectiv mare . Nu există o calitate a minţii omeneşti faţă de care posesorul ei să fie mai sensibil decât simţul umorului. se instalează dezamăgirea. dimpotrivă. rev. Direcţionare. ni a E doar corect sa afirmăm că până acum psihologii au avut prea puţin succes în măsurarea atît a intuiţiei. Dar persoana matură oau lasă acest efort social să contrasteze prea serios cu natura sa adevărată. Scopurile variază. O problemă apare la tinerii 19 C h a r 1 o 11 e Buhler.de a nu şti de ce trăiesc"'. E vorba aici de regiuni mai subtile ale personalităţii — un teritoriu pe care sperăm că psihologii îl vor explora în viitor cu mai mult succes deeît în trecut. Aceloraşi studenţi care şi-ail apreciat propria intuiţie în comparaţie cu cea a altor oameni H s-a cerut să-şi aprecieze simţul ^umorului. Am vorbit despre dificultatea atingerii urioi . şi nu sînt nici maturi nici ferieiţj2o' Unii pot dezvolta mai tîrziu o direcţionare..şi patru la sută au răspuns că e la fel de bun sau mai bun dţ>cît media. De fapt fiecare om este apt să gîndeaseâ despre sine că e posesorul unui dar excepţional în această direcţie. decît aceea în care nu există nici o orientare . cît şi a simţului umorului. Un om va mărturisi nesilit că nu are ureche muzicală sau gust pentru literatură sau chiar nici un interes pentru religie. Un studiu asupra studenţii de colegiu estimează că aproximativ o cincime se află într-un sta diu . VeVlag von Hirzel. deplasat şi absurd. Dar chiar aş vrea să văd omul care să anunţe că nu are simţul umorului. o intenţie majoră. Deşi cinicul se poate amuza în drumul său.

htate se dezvoltă pentru a cuprinde chestiunile practice şi lurne" afacerilor — producţia. un al treilea pe „activitatea şi distracţia în grup" . Omul de tip economic . Heath. ei pot petrece timpul în mod profitabil. de la direcţiile lor de dezvoltare. 1 ^ E. S-ar implica faptul că mare parte sau cea mai mare parte din unitatea vieţii vine din urmărirea orientării valorilor specifice unuia din aceste standarde. P i g o r s. 1. Tiiaerilor din mai multe ţări li s-a cerut să citească cele treisprezece „moduri" şi să Iacă prima alegere. creştină. Denumirea nu semnifică faptul că tipurile stat în mod necesar bune sau că ele se găsesc totdeauna în forma lor pură. în general există o mare pierdere socială în îndepărtarea persoanelor mai în ivîrstă. el ia o ati-tudijae „cognitivă" caracteristică. Interesul dominant al omului teoretic . pacifistă sau „beatnik''. Atît studiul lui Morris.. A reieşit că tinerii americani subscriau mai frecvent decît alţii pentru „integrarea dinamică a diversităţii".practic" şi se conformează concepţiei predominam^. oarecum iii maniera lui Morris. Mass. omul de tip economic poate dezgoli versantul frumos al unui deal sau poate polua un rîu cu deşeuri industriale. prin retragere sau izolare. Spranger. una care caută asemănări şi dife-renţe. De asemenea. Orientarea valorilor.a pensionară a unui azil care şi-a exprimat drept unică dorinţă ca „cineva să-fei amintească cu drag de mine după ce mă duc").ideal" este descoperirea adevărului. Univ. Spranger. Spranger consideră ră viaţa omenească găzduieşte şase tipuri principale de valori si că acestea atrag în diverse grade pe indivizii care îşi construiesc unitatea vieţii lor în jurul acestora. Morris a formulat un luing paragraf descriind fiecare din treisprezece „moduri de a trăi". El nu predetermină numărul de „moduri 'do a trăi". conducerii ştiinţifice şi ale . care renunţă la judecăţi referitoare la frumuseţea sau uti■c. Cînd în cele din urmă ei nu mai sînt capabili de o realizare în lume. Atitudinea economică este adesea în conflict cu alte valon Omul de tip economic doreşte o educaţie pentru a fi practic şi consideră cunoştinţele neaplicate ca o pierdere de vreme. Scopul poate fi acum foarte modest. şase tipuri de valori majore.. Types of men. {Ne amintim de bătrîn. probabil e mai interesat să-i . 2. Tipul teoretic. Un tip ideal este mai curînd o „schemă de comprehensibilitate" — o dimensiune prin graţia căreia putem spune cît de departe a ajuns 0 persoană în organizarea vieţii sale prin una sau mai multe din aceste scheme de bază22. al doilea pe „autocontrolul stoic" . Două investigaţii psihologice de acest tip merită să fie relatate.idealu e în mod rac-teristic interesat de ceea ce e util. transl. în relaţiile sale c i oamenii. realizarea operaţiilor de erudit şi acumularea unei bogăţii palpabile. în urmărirea acestui scop. Trebuie înţeles clar că Spranger nu pledează pentru existenţa a şase tipuri principale de oameni. Acestea erau în principal 20 C. a C. Tipul economic. critice şi raţionale. Fără nici un sentiment de .fermă. Stechert. e] in mod necesar intelectualist. Avînd iniţial la bază satis{T cerea trebuinţelor corporale (autoconservarea). 298 alcătuite din ideologiile dominante în lume. Termenul tip ideal este utilizat în această concepţie. arătînd că doreau o viaţă bogată. interesul pentru \xt\. Morris. un al patrulea pe „integrarea dinamică a diversităţii". unind ceea ce ştiu despre viaţă şi confinuînd să caute structura ei în studiul şi gîndirea filozofică sau religioasă. W. Un asemenea studiu are meritul de a ramîne apropiat de ideologiile culturale existente şi invită la o comparaţie a tinerilor din inulte ţări. eît şi plictiseala în existenţa lor21. Deşi oamenii bătrîni petrec mult timp evaluîndu-şi efortul total. de exemplu. a omului de afaceri american mijlociu. care permite o diversitate infinită de direcţii pentru viaţa umană. New York. Cana bridge. S-ar putea spuine că o anumită persoană este comunistă. oy P. 1945.. Un alt mod de abordare a acestui criteriu al maturităţii este acela de a cerceta filozofia unificatoare în termenii unei clasificări standard a valorilor. în mod frecvent savant sau fiW ^ Scopul său principal în viaţă este să-şi ordoneze şi să-şi sistematic cunoaşterea. of Chicago Press. plină şi respingeau atît rutina. Doo interesele omului teoretic şînt empirice. Chicago. Unul. Press. Acest tin este în întregime .psihologiei aplicate" rezultă din cerinţele pe care omul de tip economic le ridică faţă do învăţare. Niemeyer. ar pune accentul pe „interesul simpatetic pentru ceilalţi" . comerţul şi consumul bunurilor . Abordarea este în esenţă una de antropologie culturală. cu excepţia situaţiei în care arta serveşte scopuri comerciale. Hale. 3rd ed. 1928. 299 litatea obiectelor şi caută numai să observe şi să raţioneze. Acest autor susţine că orice persoană reală poate fi privită ca apropiindu-se (dar nu potrivindu-tse perfect) de una sau mai multe din aceste direeţii-valori. W. defineşte.. Tipologia se referă la valori pure nu la persoane reale. What people are : a study of normal young men. Varieties of human value. In viaţa sa personală proruibii că face o confuzie între lux şi frumuseţe. Lebensformen. ei încă doresc să-şi menţină orientarea chiar dacă activitatea lor trebuie să fie foarte mult diminuată. Marile realizări ale ingineriei. Problema apare în mod diferit la vîrsta bătrîneţii.. cit şi cel descris mai jos diferă de conceptul de Bestimmung al lui Biihler. 1956. valoarea utilităţii intră în conflict cu valoarea estetică.. 1923. Harvard Univ.nepotrivire în acţiunea sa.

tru indivizi. Omul estetic. ea oferă o tribuţie importantă la studiul orientării valorilor ca un factor integrator al . filială. Spranger defineşte omul religios drept unul . se poate ■ne că e interesat de persoane. să spu teoriile fizicii îl pot lăsa indiferent. Un Faust cu elanul Şi entuziasmul său vede ceva divin în fiecare eveniment. persoane care doresc înainte de toate putere personală. I 4.. Valoarea supremă pentru omul de tip religios poate fi numită unitate. Omul social consideră pe ceilalţi oa-gjeni ca scopuri. de publicitate şi comerţ o distrugere pe scară mare a fcr mai importante valori ale sale. în alte împrejurări. Tipul social. în contrast cu tipul politic. El este mistic şi caută să înţeleagă cosmosul ca întreg şi să se raporteze pe sine la această totalitate cuprinzătoare.. He spre individualism şi autosuficienţă. dar înclină să-1 considere drept cel care dăruieşte darurile bune. plînge că valorile sînt definite larg. dar nu în politică. Valoarea supremă pentru acest tip ideal este R/ostea de oameni. este acela se pretează la măsurare. simetriei sau corespondenţei.sa.sau mai mulţi. au o popularitate în ansamblul populaţiei. Totuşi. dar nu şi de putere sau religie. Totuşi. probabil consideră atitudinile teoretică. el se trădează pe sine ^mMachtvienv. sau respinge în-Baga concepţie despre putere ca periclitînd integritatea personalităţii. 301 Un avantaj al unor asemenea portrete. La alta accentul este r. simpatetic şi altruist. ele au puteri de atracţie foarte diferite p^. dar oricare ar fi vocaţia sa. adică îşi găsesc experienţa religioasă în afirmarea vieţii şi în participarea activă la ea. el este estetic dacă îşi găseşte interesul principal în momentele artistice ale vieţii.ch. dar se Kn activităţii politice cînd aceasta tinde spre reprimarea indivi-Blităţii. In unele cazuri se poate spune că omul de tip economic are drept religie cul-tu] lui Mammon. ca oamenii sfinţi din India şi găseşte experienţa unităţii prin automegaţie şi meditaţie. de asemenea. măsurate fiind. „Misticul transcendental". Henry poate savura puterea in comunitatea. Nu. pe de altă parte. influenţă şi renume. In forma sa cea mai pură. Mocnească sau filantropică. El pri-\ este viaţa ea o diversitate de evenimente . senzuale. I 5. Persoanelor de tip estetic B>laco adesea însemnele frumoase ale fastului şi puterii. în general. Ne-am putea. conducătorii din orice domeniu plasează foarte sus valoarea puterii. Un test de personalitate intitulat Un UnJ? al valorilor (descris in capitolul 18) face posibil să descoperim î^ ' măsură un individ real subscrie la fiecare din aceste direcţii-valorj3 Reiese că deşi aceste valori. fie unul. mulţi filozofi au considerat puterea drept cel mai universal şi cel mai fundamental dintre motive. el poate avea consideraţie pentru dumnezeul tradiţional. Omul de tip estetic are drept valoare suprema forma şi armonia. Unii oameni de «cest"tip sînt.depăşească în bogăţie decît să-i domine (valoare politică) sau să-i slujească (valoare socială). inversat.mistici imanenţi". în sfera economică estetul vede în procesul de Iricaţie. Constatăm că o persoană este interesată de teorie şi h~ frumos. el este ascet. Nu e necesar să fie un artist creator şi nici un decadent . în chestiunile sociale. bogăţia. tare. chiar dacă ele sînţ perfecte în coerenţă pentru a exista în viaţa reală. Am putea obiecta. caută unitatea sa cu o realitate suPerioară prin retragerea din viaţă .. împreună cu Keats. Deşi John poate fi interesat de teoria filozofică. consideră idevărul ca echivalent cu frumosul sau este de acord cu Mencken 300' |. prima e interesată de diversitate şi a doua de identităţile experienţei.e de un milion de ori mai important să faci un lucru fermecă-Jideeit adevărat". economică şi estetică î^eci şi inumane. Există totuşi unele personalităţi la care dorinţa pentru o exprimare directă a Restui motiv este foarte puternică. Tipul politic. fiecare impresie singulară este savurată de dragul ei însăşi. Tipul estetic. Valoarea estetică este într-un sens diametral opusă faţă de cea teoretică.' în domeniul religiei ei confundă frumuseţea cu experi-■jt religioasă mai pură. şi de aceea el însuşi este 'bun. dar nu de bunăstarea persoanelor . prosperitatea si alte bine-v'uvîntări palpabile. Tipul religios. Omul de tip politic este interesat în primul rînd de putere. deoarece mulţi oameni nu au nici o valoare dincolo de trebuinţele hedoniste. Activităţile sale nu se află în mod necesar în cîmpul îngust al politicii. omul social priveşte dragostea Ratare drept singura formă potrivită de putere. întrueît competiţia şi lupta joacă un mare rol în viaţă. ti. interesul social este altruist şi tinde fte apropie mult de atitudinea religioasă. vitale şi temporare pentru adap.a cărui structură mentală e^te permanent îndreptată spre crearea unei experienţe cu valoarea cea mai înaltă şi absolut satisfăcătoare". Ne putem întreba dacă aceste direcţii-valori epuizează toate poq_ bilităţile. Dar intenţia nu e ca sehem se potrivească cu toate cazurile individuale. 3. că ele tind să flateaţ natura umană. fie conjugală. de asemenea. Fiecare experienţă singulară este judecată din punctul de vedere al graţiei.

Mass. Sau sentimentul poate fi de tip tribal : „Biserica mea e mai bună decît biserica ta. să °fere ° soluţie cuprinzătoare pentru enigmele vieţii. Religia implică întotdeauna ceva mai mult decît procesele cognitive ale omului . înseamnă a le vedea într-o schemă serioasă cu un sens schimbat. Nota 11 supra. A11 port. Numai esenţa şi scopul unei concepţii religioase sînt inaceesj bile umorului. nici autointuiţie sau umor. De fapt. A 11 p o r t. exemple fiind întîmplările nepotrivite care se produc în biserică. Ele sînt construcţii autocentrate în care este adoptată o zeitate care favorizează interesele imediate ale individului. conflictul dificil dintre bine şi rău. Addison-Weslej. de asemenea. ca valoarea care stă la t>aza tuturor lucrurilor şi este dezirabilă pentru ea însăşi. întreaga credinţă — religioasă sau nu — reprezintă o afirmare în oare cunoaşterea. Religia extrinsecă oferă un sprijin pentru excluderi. Putem rîde şi ne putem ruga în legătură cu aceleaşi evenimente tulburătoare din viaţă. 1960. Vernon. 1950. am putea ţine cont de simţul supe umorului în cazul persoanei religioase care a stabilit'o dată totdeauna care lucruri sânt sacre şi au o valoare ultimă. în Personality ar>d social encounter. nici securitate emoţională. Sentimentele religioase ale multor oameni — poate ale majorităţii — sînt în med evident imature. Umorul depinde de sesizarea dezacordului în evenimente . faptele existenţei. în toate celelalte privinţe ele 'sînt diferite. căci nimic altceva în lume nu e nevoie de luat în serios. scoţîndu-le din cadrul obişnuit. A vedea problemele noastre în mod umoristic înseamnă a le vedea ca avînd consecinţe minore . totuşi. în asemenea cazuri religia serveşte numai respectul de sine. că baţii şi femeile. E. Ea susţine că dacă cunoaşterea ar fi reală s-ar constata că universul în aiteamblu. Religia matură . 302 Unele studii arată că prejudecata etnică este mai obişnuită printre credincioşi decît printre necredincioşi24. prejudecăţi. The nature of prejudice. doar dacă se întîmplă să atingă chestiunea rii lor ultime în schema lucrurilor. Poate să facă astfel dacă căutarea religioasă este privită ca un seop-în-sine. nu există o legătură caldă a eului cu ceilalţi. Compararea cu umorul ar putea ajuta la înţelegerea sentimentului religios astfel definit. în ambele cazuri rezultă o nouă perspectivă. New York. Allport. P. religia devine o valoare intrinsecă pentru individ şi ca atare este comprehensivă. inclusiv ea însăşi. zdruncinînd statornicia contextului specific orientării de tip ad-literam. In acelaşi timp. Adesea sânt vestigii din copilărie. dar niciodată în acelaşi timp. 2' Criteriile religiei intrinsece (mature) sînt descrise mai complet în 5 W. Dar asemenea nepotriviri nu ! afectează prioritatea „interesului ultim". sentimentul religios poate fi de un asemenea tip încît. au un sens coerent. Credinţa religioasă diferă de alte credinţe în principal prin caracterul său comprehensiv. W. faptul că e] care rîde. Dumnezeu preferă poporul meu şi nu pe al tău".. Ambele aşază un eveniment neliniştitor într-un nou cadru de referinţă. desigur nu putem spune că sentimentul religios conţi tuie întotdeauna o filozofie unificatoare a vieţii. religia se referă la concordanţa ultimă. The individual and Ms religion. se dedau la deşertăciuni an zante. Cînd vorbim de „filozofia unificatoare a vieţii" unei persoane trebuie să ne gîndim mai întîi la'religia sai (Spranger. cît şi religia aruncă o lumină nouă asupra neplăcerilor vieţii. pe scurt. urmează că nu putem fi simultan serioşi şi neserioşi. W. Perso>ana r oasă poate vedea că o mulţime de ântîmplări sînt ridicole. ei cred numai că sînt.. Deoarece experienţele nu pot fi considerate în orice moment oa fiind în acelaşi timp de mare importanţă şi banale. Dar aici trebuie făcută o distincţie imediată. . au un loc în schema lucrurilor p acest rezultat important este stabilit. gîndirea raţională nu este exclusă. Fie şi numai acest fapt arată că religia este adesea mai curând separatoare decît unificatoare. Religions and prejudice. am văzut. Cambridge. Houghton Mifflin. A 'study of valueq 3rd ed. ca şi rlsul însuşi. o considera drept cea mai comprehensivă si integraţi vă din toate orientărilevalori). Ceea ce împiedică persoana religioasă să devină un cinic — a$a cum trebuie să fie umoriştii radicali — este convingerea că 24 Cf G. integratoare şi motivaţională25. în lumina unei teorii inteligibile. Pentru ea nimic în du-te-vino-u] nu are consecinţe. Este o valoare „extrinsecă" în sensul că persoana o găseşte „utilă" pentru slujirea scopurilor sale imediată23 G. Eul nu este extins . Ea reprezintă un mecanism de apărare (adesea un mecanism de evaziune) şi nu cuprinde şi conduce viaţa ca întreg. fiecare ia ceea ce i se „potriveşte" mai bine şi mai raţional. Cît despre conţinutul credinţei religioase a cuiva. adică. Macmillan. sînt actori pe o* scenă. cap. Slăbiciunile omeneşti legate de intenţia religioass sînt surse posibile de amuzament. animozităţi care neagă toate criteriile de maturitate. G. Este un truism acela că toţi oamenii trăiesc prin credinţă. Sentimentul religios. 1954 . Este utilitaristă şi incidentală în viaţă. 303 1 ia uaza ceva este mai important decît rîsul. Numai într-o privinţă sînt asemănătoare. a le vedea în mod religios. căci nimeni nu ştie că valorile sale sînt importante. nu reprezintă factorul decisiv. Aban-donîndu-se pe sine acestui scop (şi nu „utilizîndu-1"). nici percepţie realistă.personalităţii mature. ca Santa Claus sau un părinte supraindulgent. Boston. Lindzey. mai există încă suficient pentru glumă. Atît umorul. fiind un răspuns al etikti total. deşi utilizată. 16.

.. Trebuie aici să respingem concepţia că toate impulsurile religioase din viaţă sînt infantile. Dar nici nu putem accepta punctul de vedere că religia instituţională şi „ortodoxă" este totdeauna o supunere copilăroasă faţă de autoritate şi de aceea imatură. Ea trece p multe stadii. în „Psvchol. Că o asemenea religie „extrinsecă" există — nu este nici o îndoială. vity. însă un fapt important este acela că oamenii diferă foarte mult în privinţa felului cum clasifică importanţa religiei. -_ ut ÎS* ale§e propriul său scop. "sist of thc adult pcnonahty. în „Amor. L. 'rimul scop este evident insuficient. laier. 1955. Horney. H. Patterns of religious attitude shifts Irom college ? lourteen ?/cur<. erau enumerate în Who'i Who. este <i(eea care e luată ca avînd autoritate corectă în direcţionarea con-duitei. c* din lume şi pe creşterea în productivitate . Erikson. ea este desemnată să confere unitate. urmat de o „dorinţă de a şti şi a înţelege". indivizi care. 659 — f l t î Th H / f py. în „The Huma-' W58.(intrinsecă) este o teorie pe deplin cuprinzătoare a vieţii. din care aproape jumătate. No. sînt denumit] psflp . O mulţime de oameni serioşi considera formele istorice şi tradiţionale ale religiei „adaptarea cea mi! bună*4 pentru căutările lor în termeni de sens şi inteligibilitate. J39—144.. 305 ' Structura şi dezvoltarea personalităţii — ed. Dacă conştiinţa unei persoane trasează linii cuprinzătoare de orientare pentru întreaga (sau aproape întreaga) sa conduită. 1956.. A htudy of somc of thc factors leading to achievement ld creat. există dovada că absolvenţii de colegiu după o decadă sau două de la absolvire sînt mai religioşi decît cînd se aflau în colegiu27. In capitolul 6 am schiţat evoluţia conştiinţei. ivith special reference io religious skepticism and belief. 2) să adapteze persoana la societatea ea trăieşte . pe învingerea alie-sau nu anumite lucruri şi pentru că fac anumite acte. regresive sau evazioniste. . Conştiinţa. 3) să întărească experienţa sa pozitivă. . H. poate. cam la egalitate cu „dorinţa de a crea frumuseţe". Jn medie „motivaţia religioasă" se afla mai la urmă în enumerare. ^ -~ —-. O persoană matură are o imagine de sine relativ clară în tutea căreia îşi poate reprezenta ce_i-ar place să fie şi ce ar trej nstruiască fundamentele identităţii pacientului.. Totuşi. 10. vati Dar este o mare diferenţă între conştiinţa tribala sau ce inţa nehotărîtă a copilului şi conştiinţa generică a maturităţi. psihoterapie sau psihanaliză. a discuta fiecare punct de vedere ne putem hazarda să 1 că majoritatea terapeuţilor urmăresc trei scopuri : 1) să simptome nedorite .. E. în Soc. 424. Changmg patterns of religious mterest. 41. Care sînt sco-urmărite prin aceste remedii ? Într-o -anumită măsură fiecare iu^cn. Clark a obţinut judecăţi de la aproximativ trei sute de persoane bine educate. din cauza unei obtuzităţi morale. Frankl caută să ştiinţa este o posesiune universală a omului.. cum spunea John Dewey. ea poate reflecta o filozofie a vieţii aleasă cu grijă. ^ este evident o forţă unificatoare. dar nu e o teorie care poate fi probată în toate detaliile. PsychoL". Monogr. ^ rămîne faptul că mulţi oameni găsesc un grad înalt de unificare in alte direcţii. Şi astfel chiar religia tradiţională poate reflecta mai mult decît' veneraţie copilăroasă şi deprindere. de asemenea. 1955. Ci. Cînd li s-a cerut să clasifice factorii constructivi din viaţa lor care duc la creativitate.. N. A-ţi asuma responsabilitatea 26 W. E.!--. Căutarea sensului religios pare să crească odată cu avansarea în vîrstă. deşi de dorit. . persoana nu este fundamental diferită . Ei tind să-î ofere un loc superior sau unul foarte jos. cu excepţia citoimască sensul şi responsabilitatea în viaţa pacientului .ţinteşte să cuprindă tot ceea ce rezidă în experienţă şi tot ea ce rezidă dincolo de ea. Kelley. 265 este un ideal existenţialist pentru maturitate. BfndtT. matură şi productivă. Clark. pune acceniimpatizează şi se antipatizează pe ele însele pentru ca le pm securitate şi fuga de anxietate . „ y • J K. Pe al treilea loc s-a situat dorinţa de a ajuta societatea. de asemenea Psihoterapia si înd oamenii sînt nesatisfăcuţi de personalitatea lor pot sâ 'ă la consiliere. Cînd simp-2 sînt înlăturate. 57—69. dar datoria şi r ponsabilitatea constituie factorul de cimentare în multe vieţi c nu au o filozofie distinctă. se pare. 304 Par nu trebuje să facem eroarea reciprocă şi să afirmăm că a este unicul sentiment unificator. Astfel. In mod logic. Psychologist". W.. « Conştiinţa genetică.. Astlel. Şi fiinţele umane sînt astfel construite încît ele că au anumite preferinţe şi antipatii dar. 18.". P N e 1 s o n. a reieşit că factorul principal este „interesul şi satisfacţia în muncă de dragul muncii".. nu putem spune cu siguranţă cît de obişnuit este sentimentul religios comprehensiv ca filozofie unificatoare a vieţii. From. şi ndoielnic dacă simptomele pot fi înlăturate pînă cînd cele-' 3-uă scopuri nu sînt. deoa. Clasificarea medie foarte joasă se datorează faptului că majoritatea cazurilor studiate nu o considerau drept sursa lor principală de motivaţie26.

dar cel care deviază dt secă utihtarista va n V . făcîndu-1 nit şi lipsindu-1 de aspiraţii ? La naţiunea sa. liniştită rapid prin autojustificare sau poate obsedata în rr nevrotic de frînturi specifice de vinovăţie. In contrast cu acea.realizate. Haven.j. conchidem că un simţ L a fi depăşită. Trebuie să admitem acest lucru.Armări totale ■ pretinde să fie căutată o stare calificată ca rea şi totuşi eufogenerică a cărei calitate este aceea a unei direcţionări i fcneirea sau chiar „experienţele culminante" oferă doar un Este tfoarte interesant de observat că mulţi oameni ^(ca in «j.„ ~^upul său punînd sub semnul întrebării valoarea decapitării să facă ca individ unic şi nu numai ca membru al tribului său ca fiu al părinţilor săi. Putem să cedăm în această problemă. din fericire rămîn multe valori sănătoase. Conform cu psihoetica acestui susţinem că un anumit gen de creştere şi dezvoltare conîn stadiul maturităţii este ceea ce caută fiinţa umană pe h formată. destul de ciudat. ipocriziile şi războaiele ei ? Şi la ietate vom adapta pacientul ? La clasa sa socială. W. precum şi faptul '. O societate de vînători de capete pretinde vînă~'~r . eroice în mod special şi posedă alte trăsatun dezirabile ? în mod special se pare că valoarea creativităţii es. Pre*^ 306 tetă asupra destinului uman. dar cînd o f. Totdeauna vom eşua în privinţa aceasta. ' '1 Un postscriptum important la această discuţie scurtă treK adăugat. desig persoana acceptă standarde selecţionate din cultura sa care semnificative pentru propriul ideal. 1 p o r t. 28 Pentru o discuţie mai completă asupra. O religie extr: ventă. există multe lucruri bune în viaţă în afară de normalitatea şi nv" turitatea personalităţii.^ evaziv de maturitate. Nimeni i-~" '------' -a. este mai puţin " ' cifiee şi necorelate pe care copilul mic sită de greşeli şi de păcate minore şi nici nu confundă obiceiu culturale cu moralitatea personală de bază. Iar lumea are nevoie de ere tivitate. Mai mult. ceea ce priveşte al doilea scop._„. . sensul bunăstării este un criteriu evaziv. chiar nevrotici şi psihotici. lipsindu-1 ast-I o viziune asupra omenirii ca întreg ? Nu e sigur că putem la societatea (orice societate) ca standard pentru o perso-ite sănătoasă.x ._j..n prezentă în viaţa multor indivizi care sînt în alte privinţe deviantî întîrziaţi. De fapt îşi spune sieşi „Eu ar trebui sâ tot ce pot pentru a deveni persoana care în parte sînt şi sper întregime să fiu". pare a fi un beneficiu îndo-Societatea însăşi e bolnavă.'Conn. fie şi numai realizarea unui destin religios. De aceea. Acest tip de conştiinţă nu este acel obedient al copilăriei. te-rat al obligaţiei morale produce o filozofie unificatoare a v»»^ privim critic aceste scopuri terapeutice comune ele au un fie că este legat sau nu de un sentiment religios la fel de dţ cu condiţia să fie suplimentate cu o concepţie oarecum mai voltat28. părinţilor şi terapeuţilor care îi vor ajuta pe ceilaiţ-°n~ cursul vieţii lor. Becoming : basic consideration for a psychology of personality. bună d'ul lui Clark pagina 305) simt că dorinţa lor de a sluji societa a poate fj încercată doar în contrast cu suferinţa. r-™„ vai„ TTniv Pre*L 1955. Mai mult. ^S totuşi susţinem drept un scop dezirabil în general pe acela al de voltării personalităţii spre nivelul cel mai înalt accesibil de maţi ritate. De aceea ' rezintă un' motiv generic mult mai important pentru ei di htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă fie şi numai hid că un si ţ mut p htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă. _. Este maturitatea singura valoare ultimă „bună" pem'* personalitate ? Nu cunoaştem cu toţii persoane imature care s^ foarte creatoare.conştiinţei de tip „trebuie" copilărie şi a conştiinţei de tip „ar trebui" de la maturitate vezi G. .f însotită de o conştiinţă pătată şi inconsMe capete bine adaptaţi ca cetăţeni. a Conştiinţa poate avea sau nu o notă religioasă/ Desigur avea dacă posesorul ei ar fi o persoană religioasă. Yale Univ. Atunci. Sugerăm că scopurile psihoterapiei trebuie stabilite Işti termeni. chiar dacă.T *". sentimentul religios intrinsec si matur este însoţit de o^consta unei direcionar^ n mod necesar o fiinţă umană imatură ? 3e asemenea. bunăEste tfoarte interesant de ^ t ziv de aturitate. destul de ciudat. şi că în mod specific cele şase criterii de matu307 ritate pe care le-am descris trebuie acceptate ca obiective ale silierilor. de ce să faci un pacient mulţumit de nedreptăţile.

Creşterea deosebită a interesului faţă de acest subiect în ultimii ani se datorează faptului că din 1900 durata medie de viaţă a crescut de la aproximativ patruzeci de ani la şaptezeci. N. Age and highway accident. Totuşi.Warren. Unicitatea persistă pînă în rnor-raînt. No. ele se pot îmbunătăţi datorită stocul^1 ^ mare disponibil de experienţă. 2d ser. de autointuiţie şi umor . . îrnbătrînirea este o etapă normală în viaţă şi merită un studiu special în domeniul teoriei personalităţii. Cercetări recente indică faptul că majoritatea oamenilor nifli în vîrstă sînt departe de a fi slabi sau inapţi. am constatat un acond considerabil. p^ nalitatea matură 1) va avea un simţ extins al eului . McFarland. Cine poate aprecia cantitatea de înţelepciune pe care societatea o poate pierde înăbuşind dezvoltarea în cursul ultimelor decade de viată ? ' Rezumat Psihologii nu ne pot spune ce înseamnă normalitatea. Mc F ari and. \. tind să fie mai stabili şi mai loiali cînd nu se află sub o supraveghere severă. mulţi posedă încă abilităţi înalte şi o puter-. Acad. Părinţii şi bunicii trăiesc acum rareori cu copiii şi nepoţii lor căsătoriţi. Dar pare relativ superficial să discutăm îmbătrânirea numai in funcţie de competenţa medie. Mod. voi.. în acelaşi timp sînt mai puţin eficienţi în muncile care reclamă o acţiune continuă şi rapidă29. în p„J oular constatăm şase criterii care rezumă sfera acordului. De asemenea. The psychological aspects of aging. Acelaşi eşec îşi pune pecetea asupra politicii noast privitoare» la persoanele în vîrstă". De Silva. Mo ore. în viitor. mai mult decît ori cînd înainte tot mai multe „personalităţi" se vor afla în stadiul avansat al vieţii.nică direcţionare. Urmărind o parte din vasta literatură asupra acestui su29 R. Dimpotrivă. Cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm din numeroasele studii psihologice asupra îmbătrânirii este aceea că persoanele în vîrstă nu diferă prea mult după retragere de ceea ce au fost înainte. 1956. 3) vâ avea o securitate emoţională de bază si va accepta pe sine . 11 B. din copilărie şi pînă la sfîrşitul vieţii. Hardrd Sohool of Public Health. A. problemele medii După ce a dezvoltat de-^a lungul vieţii o personalitate unică. singurătatea lor şi întrebarea dacă mai pot fi de folos societăţii sînt toate probleme arzătoare. bunăstarea economică. R. totuşi proporţia lor de accidente la condus este mai mare decît a şoferilor peste şaizeci de ani. Deşi tinerii sub douăzeci şi cinci de ani obţin rezultate consecvent mai mari la testele de coordonare şi abilitate motorie.Cîteva cuvinte despre îmbătrânire Am insistat asupra faptului că procesul îmbătrînirii ni în mod necesar acelaşi lucru cu „maturizarea" personalităţii.Y. va gîndi şi va acţiona ". Boston. orice persoană cu spirit practic. m H. nici o persoană care îmbătrîneşte nu poate fi considerată ca po-trivindu-se numai unui tip mediu. Tragedia constă în retezarea oportunităţilor lor de a căuta o dezvoltare în continuare. Totu?1 capacitatea de înţelegere. fluctuaţia în muncă este mai scăzută şi au rezultate egale comparativ ou muncitorii tineri. raţionare şi judecata nu descresc în m măsurabil.". 536—545. 6) va trăi în armonie o filozofie de viaţă unificatoare. De asemenea. i38' 47. 308 Cercetările arată că rezultatele obţinute de oamenii mai in vîrstă în industrie sînt surprinzător de bune. sănă. atitudinile medii. „Bull. Deşi retraşi şi forţai la o izolare virtuală. de asemenea şi acuitatea senz°' rială şi îndemînarea de a rezolva „teste de inteligenţă". în „Scientific Monthly". Pare că persoanele care îmbătrânesc pot compensa ceea ce au pierdut în abilitatea motorie utilizând prudenţa şi judecata30. inclusiv psihologii şi specialiştii în psihoterapie ar vrea 'a Ştie. 5) va fi capabilă autoobiectivare. C. interes în conformitate cu realitatea externă . cel puţin în ceea priveşte concepţia despre valori în cultura occidentală. Problema de a şti ce să faci cu aceste persoane este deosebit de acută pentru că „familia extinsă*' este un lucru care ţine de trecut. Ar fi o etică şi o psihologie m sănătoase să se încurajeze dezvoltarea personalităţii umane toate cele şase direcţii. Totuşi. 2) va fi Ca bilă să se raporteze cu căldură la ceilalţi atît în contacte intirn cît şi neintime . Sănătatea celor în vîrstă. pp. 1955.sau maturitatea personalităţii. R. Companiile de asigurare recunosc acest fapt prin primele de asigurare mai mari pe care le impun şoferilor tineri. 309 biect. Ceea ce pretind ele de la viaţă nu a luat sfîrşit. Este adevărat că vigoarea biologică descre§ după douăzeci şi treizeci de ani. Este instructiv să luăm în considerare statistica accidentelor de automobil. Ei au mai puţine accidente industriale. R. XXXII. Scopurile psihoterapiei şi ale consilierii sînt uneori enunţa într-un mod care nu reuşeşte să recunoască toate aceste crit'ei de maturitate. 1. 14—32. . 4) va percepe. fluman vdriables in motor vehicle accidents.

). psihologii cdinicieni înclină spre trebuinţe .: PARTEA A III-A structura Personalităţii CAPITOLUL 13 în cântarea elementelor PROBLEMA CARACTERISTICA A PSIHOLOGIEI 0 CERCETAREA ELEMENTELOR IN TRECUT w ELEMENTELE DE STIMUL-RASPUNS o ELEMENTELE IDENTICE . ca al oricărei ştiinţe. Dacă studiem comportamentul interpersonal am putea prefera deprinderea de a se îjţ. De aceea succesul ştiinţei psihologice. Lindzey (Ed. structuri şi cîmpuri. facultăţi. Elementele diferă ca grad de complexitate. alţii. Această concepţie încearcă să se apropie de fluiditatea care caracterizează întreaga viaţă mentală şi comportamentul. deprinderi. Cel puţin o şcoală de psihologie (teoria cîmpului) condamnă orice „atomism" în psihologie şi pune accentul numai pe configuraţii. Dar această variabilitate a elementelor produce în cel mai bun caz confuzie pentru ştiinţă. un cercetător preocupat de clasificarea activităţilor motorii Va alege mersul ca un element mai acceptabil. totuşi constatăm că personalitatea este relativ stabilă în cursul timpului si în diferite domenii situaţionale. depinzând de nostru de interes.n. Asser. emoţii. Cum putem explica acest fapt dacă nu căutăm anumite structuri ? Cercetarea elementelor în trecut1 Avem nevoie în studiul personalităţii de elemente de un lelativ înalt de complexitate. Unde sar situa fizica fără cuante sau biologia fără ce-luk ? Orice ştiinţă este analitică.e. senzaţii. Afirmaţia cea mai veridică ce poate fi gc despre sistemul nervoşi uman este aceea că el este orînduit "** mod ierarhic : structuri atît de simple.sment of moW . atitudini. Elemente fine sau grosiere de toate felurile îşi au locul lor. tnipulsuri. favorizează trăsăturile. statisticienii de g factori. Dar nu s-a dP"s la un acord de bază. tion. Wundt şi Titchener. fe. Totuşi ceva trebuie să explice repetiţiile şi stăbilităţile din comportamentul personal. Lipsa acordului provine din faptul că psihologii au în vedere 'copuri diferite. Experimentatorii pe animale tavo313 rizează elementele stimul-răspuns (impuls. căci meseria noastră este să <?*' plicăm ordonările mai extinse (molare) de conduită şi nu contracţii musculare. ELEMENTELE FACTOTUAl. depărta de oameni. 1958 —> 314 pin secolul al IV-lea î. riei personalităţii i-a fost dat să fie scrisă în mare . pînă în secolul al XVII-lea e. imagini. imaginile. j saţi de personalitate. chimia nu ar exista. precum sînt căile reflexe s^ atît de complexe ca filozofia diriguitoare vieţii — toate sînt în acU eaşi măsură reale. Să luăm un exemplu : un psihofiziolog interes t de flexia şi extensia alternativă a piciorului ar putea decide c-rejlexul în lanţ este elementul de bază oare ne interesează . al căror interes rezidă numai Ul viaţa mentală conştientă. Problema caracteristică a psihologiei S-a spus adesea că psihologia este „cu mult în urma" altor ţe pentru că ea nu poate descoperi elementele saje fundamen-"tale in secolul trecut au fost propuse multe elemente (printre ele. New York. considerau senzaţiile.n. Rinehart and Winston. ca orice lucru din natură. iar analiza înseamnă „a descompune sau separa'1. deprindere). idei. factori. Hoit. Fără tabelul elementelor. în G. logii vorbesc de ansambluri de celule . este compusă din stru -turi relativ stabile. 1 într-o anumită măsură această discuţie urmează capitelul meu intitUi What units shall we employ ?. arcuri reflexe. emo-lUe drept elementele ultime. depinde în mare parte de capacitatea ei de a identifica elementele semnificative din care e alcătuită partea din cosmos care-i este atribuită. atitudinile sau timentele. Deşi admitem că elementele nu pot exista într-o „stare pură" (căci conduita noastră zilnică este determinată de confluenţa mai multor elemente activate). substructuri sau microstructuri. Dacă interesul nostru se îndreaptă spre dispoziţii mai generalizate ale personalităţii ne putem fixa asupra trăsăturii de a fi retras.E « REZUMAT N atura omului. sentimente). Ele pot fi turi majore. instincte.

A. Alţi psihologi au transformat instinctele în doctrina trebuinţelor (paginile 208—211). Numărul rezultant de elemente motivaţionale este mare poate fi manevrat. S-o numim problema specificităţii. I95o pceastă teorie ajută la explicarea stabilităţii structurilor personale şi în ace■ timp a capacităţii lor de modificare în contact cu structurile „externe" Waturale sau sociale) j. Elementul esenţial este deprinderea specifică. p. în afară de instincte. a apărut. Freud a întărit căutările în această direcţie deşi. Perioada următoare. Murray a adoptat conceptul valoare-vector. Knopi'. flegma — flegmatic). nu există o organizare la niveluri superioare. 463 f. izolarea. de exemplu) adesea ei nu sînt de acord cu elementele specifice care trebuie recunoscute în cadrul tipului respectiv. ' Elementele de stimul-răspuns Acum trebuie să atacăm o problemă fundamentală în teoria personalităţii. Fiecare poate fj^6 gat de un vector . Berna i-d. AII port. ele sînt doar direcţii de bază ale motivelor. a adus apărarea elegantă a instinctelor şi a derivatelor lor. P. AppletonCentury-Crofts. Hartsi M. banii. 3 II. receptivitatea zorială. Mai recent. vor fi examinate în acest capitol şi în cele următoare. spre deosebire de McDougall. el nu a oferit o clasificare clară a instinctelor. Harvard Univ.. aceasta nu se va face în acest mod suprasimplitJC Cînd elementele umorale nu au mai atras în cele din urmă interesul. Toward a claxxification of interactions. pentru a domina scena. A. 1olt. sentimentele. New York. doctrina facultăţilor. Diagnosing persm lity and conduct. Macmillan. W. de exemplu. El considera că aceste unităţi ar putea fi ordonate într-o listă de elemente motivaţionale uniforme în raport cu care toate persoanele să poată fi comparate. scheme. trăsături şi tendinţe. S. valorii vectori şi sentimente. Nu vom încerca să definim sau să explicăm toate aceste propuneri. trebuinţe. Ma>% F. bila gal-" ă __ coleric. Th<* vature of pcrccption and thc concept of structurc.). 1931. Aceste fragmente de istorie servesc pentru a da o perspectiv' căutării care a început acum două mii de ani şi care nu a ajun încă la o concluzie. sexualitatea. C i Emergent human nature.onds. bunăvoinţă şi altele de acest fel. dar are ava' tajul de a integra obiectul . ideologia. New York. dragoste de urmaşi. M„!~ rây enumera paisprezece valori fundamentale şi doisprezece tori. El susţine că „personalitatea este alcătuită din mii de deprinderi independente şi specifice". sexul. Dar chiar dacă unii autori sînt de acord în privinţa unui anumit tip de elemente (factorii. agresivitatea. Instinct: a study in social psychology. L. 1951. ergi. Acest punct de vedere. Shils (Eds. impulsuri. Murray. sindroirturi regiuni. trebuinţele nu sînt în mod necesar moştenite . Cîteva din ele. totuşi. Printre trebuinţe sînt : umilinţa. este încă larg răspîndit în America. care a durat aproximativ şaizeci de ani. a evita. New York. în 1924. Aşa cum m arătat în capitolul 3. K. întîlnim" deprinderi. . Singurul element este . 1924.măsură în r&enn celor patru temperamente. atenţiei. sînge — sangvin. Bernard a rapontat faptul că au fos>t propuse peste 14 000 de instincte diferite şi că în perspectivă nu se contura vreun acord2. cap. atitudini. dar nu se susţine. Doctrina instinctului şi-a modificat forma. structuri preferate. teoreticienii personalităţii au schimbat facultăţile cu instinctele. Nejv York. 220. biochimia şi psihologia se bazează pe Aceleaşi patru elemente cosmice. 9 . ente umorale paralele (bila neagră — melancolic. a menţine. aşa cum se sugerează în utilizarea obişnuită a termenului trăsătură. Propunerile actuale sînt într-un număr tulbu rător de mare. Este interesant faptul că aceste ^peramente au fost considerate drept corespunzătoare celor patru ^rnente ale naturii enunţate de Empedocle şi celor patru ele-. dimensiuni factori. Schema este strict nomotetică. 315 ^ °~ realizarea. care scapă de abstracţiunea trebuinţelor. Vale -^ tipice sînt: sănătatea. Wiley. M. Spre deosebire de instincte. Sub influenţa lui Darwin. de către McDougall. Press. Toward a general theory of actiori. L. a dobîndi. dominanţa. Spre sfîrşitul acestei perioade. pp. Cambi I Mass. deşi mai puţin obişnuit decît era acum două decade.\ m. Timp de două secole (cam de la 1650 la 1850) natura omului a fost concepută ca un amestec de facultăţi — „puterile" memoriei. tâ relevă de fapt că fizica. Dacă „unitatea ştiinţei" va fi eodată realizată. A. raţionamentului şi aşa mai departe. 1949." tendinţă de comportament specific care trebuie definită 'în funcţie de un stimul anumit şi de un răspuns anumit"4. schema este coerentă. Hinehart and Wmston. E. constructe personale. Impulsurile erau în cea mai mare parte simple ape-tituri şi aversiuni fiziologice. 4 Knunţări ale acestui punct de vedere pot fi găsite în II. Cu alte cuvinte. dorinţei cu dorinţa însăşi — ceea I este un progres faţă de clasificările mai abstracte3. Unul sau mai mulţi autori preferă unul sau altul din aceste tipuri de elemente şi oferă definiţiile şi subclasificările lor. 1930. în 1 sons. Behavioriştii au postulat impulsurile ca elemente neînvăţate pe care se bazează personalitatea. II. Gali — frenologul — a căutat facultăţi care se apropiau de calităţile personale : vanitate. O teorie cuprinzătoare despre „structură" se află în F.

furtul bănuţilor şi minciuna în legătură cu trişarea corelau numai +0. A. Cunoaştem cu toţii oameni care sînt îngrijiţi în privinţa jrnbrăcăminţii.E. in deent. Studie*. cinici sau serviabili ? Putem prevedea în mod corect comportamentul lor în situaţii noi. ^udiei tn servlCP nnl] seif-control. 490. de asemenea. Intr-o anumită măsură. Macmillan. New York. timizi ia serviciu. Această cercetare a fost ingenioasă şi meticuloasă. 317 Minciu . incit s-a pus problema existenţei reale :. K. Psychol. bunăvoinţa. J.. sfinţi în zi de sărbătoare şi diabolici în cursul săptămînii. experienţa comună confirmă această părere. Cercetătorii au pus sarcini concrete în faţa a sute de copii.316 Temeinicia acestei concepţii este formulată tranşant de Leh. Concluzia finală a fost că asemenea calităţi sînt „mai curînd grupuri de deprinderi specifice decît trăsături generale". 1934. Corelaţiile între aceste forme de comportament erau s-căzute. Studiul. dar neîngrijiţi la biroul lor. O deprindere necinstită într-o situaţie era independentă de deprinderea necinstită din altă situaţie. Li s-a dat. De nenumărate ori o baterie de teste desemnată să măsoare trăsături ca severenta sau agresivitatea sau onestitatea a dat rezultate atît de nesigure f. tirani acasă..şi Witty. Din răspunsurile lor a fost posibil să se studieze dovezile pentru şi împotriva existenţei unor asemenea pretinse trăsături ca : înşelăciunea. — Cercetarea asupra educaţiei caracterului)6. slabe. Lehmann. voi I. M. cooperarea. perseverenţa şi autocontrolul. Osaturilor generale5. Iată un exemplu din aceste rezultate. nu e pe deplin convingător. să trişeze la jocuri. May. P. Dai' în acelaşi timp nu cunoaştem şi oameni care sînt aproape întotdeauna îngrijiţi. de asemenea. şi. 1928: voi 11. ocazia" să trişeze la lucrările scrise de la şcoală şi să mintă în legătură cu trişarea.de puţin demne de încredere.I. 44. S hutţle Wor t h). v-udics U1 tkc urganization of character. III (eu F. Faculty psychology and personaltiy lra't\ în „Amer. 1929 . Copiilor li s-a dat ocazia să fure bănuţi (şi a reieşit faptul că ei aveau deprinderi destul de constante de a fura sau de a nu fura). Astfel. Tre-■juie aduse oîteva obiecţii importante : 5 H. 11 II Hartshorne. Adepţii specificităţii îşi susţin punctul lor de vedere pe baza argumentelor mai vechi din Character Educatlon Inquiry (C. voi. deşi impresionant. timizi. Trăsăturile lor par să fie generalizate. O. 1930. \.132.". Witty.

In urma cercetării menţionate o importantă directivă de la biroul central din New York a fost trimisă la nivel naţional conducătorilor unei organizaţii de tineret. rezultatele nu dovedesc că copiii sînt lip. Ceea ce descoperă cercetarea e. mai ales în copilărie. Cu alte cuvinte. La început deprinderile de cinste ale băiatului l-au îndemnat să reziste la propunere. General and specific factori in character. fără legătură ep structuri' superioare ale organizării personalităţii la copilul respectiv.. sau pentru că este răzbunător într-un mod antisocial. dar . ici mai curînd un lucru specific în fiecare situaţie". Deprinderile mai puţin stabile de cinste au fost distrusa de o trăsătură mai puternică şi mai organizată. în „J. A întreprins singur furtul şi în cîteva clipe a ieşit din magazin cu o provizie mare de batoane de ciocolată. Factorul c este definit drept dispoziţia de a re-junţ ia un dştig imediat de dragul unui cîştig mai îndepărtat. Un copil care are deprinderea de â fura bănuţi poate face astfel pentru că economiseşte în vederea cumpărării unei truse de scule . Nu vrem să spunem că orice persoană este perfect constantă. 3. 5. ci numai că necinstea. conchide că există o dovadă pentru admiterea unui factor general c de caracter. «\vchol. nu este fermă sau bine socializată în primii ani de viaţă. mult complicate prin aprobare şi dezaprobare socială. siţi de trăsături. Investigatorii şi^au propus să studieze calităţi etice.E. extrasă din date identice. Băiatul era destul de consecvent cu sine însuşi.7 Doctrina specificităţii a avut rezultate oarecum dăunătoare. dispoziţii personale posibile omise de ei) 1.I. Ceva pare în mod serios eronat în această imagine. Un autor. Un băiat de zece ani obişnuit cu respectul tovarăşilor sal de joacă acasă. S-a simţit frustrat şi îndurerat. Critica unor concepţii no'motetice asupra trăsăturilor (Elipsa en linie întreruptă reprezintă trăsătura aşa cum este concepută de cercetător' elipsele cu linie continuă.' Aceste componente ale caracterului nu sînt părţi fundamentale ale personalităţii. Un copil care minte o poate face pentru că îi e teamă de pedeapsă . pentru că nu doreşte să alerteze sentimentele profesorului. să nu forţeze lacătul băcăniei. 4. aşa cum a fost măsurată nu este ea însăşi o trăsătură. raportează că în obţinerea unui „scor total pentru caracter" la copii. într-o zi nn 318 'membru al grupului a propus „şterpelirea" cîtorva bucăţi de dullciuri de la magazinul din colţ. Această concluzie. ci numai că adulţii sânt mai constanţi decît copiii. cum am văzut. 17—102. de a învăţa respectul pentru interesul altora.I. 1934. Ei tind să fie „cinstiţi în întregime" sau poate „mincinoşi în general". în exemplul dat.ste faptul că noţiunea abstractă de „cinste" nu este o trăsătură la fel de puternică la copil cum sînt alte dispoziţii personale. în educarea unui copil nu ne putem aştepta la mai mult decît o dezordine de deprinderi . Soc. 2. Dacă relaţia pozitivă constantă trebuie privită ca o dovadă a specificităţii sau a generalităţii. Cazul următor ilustrează problema. intercorelaţia medie a douăzeci şi trei de /teste utilizate a fost +0. s-a găsit în timpul verii printre băieţi niai mari care l-au privit de sus ca pe un străin şi drept ceva fără valoare. Există dovezi serioase că oamenii mai în vîrstă devin mai constanţi în comportamentul lor socializat. Copilul F (figura 22) poate minţi pentru că simte o foame cronică pentru laudă şi aprobare. p 7 J. dorinţa sa majoră de admiraţie şi superioritate socială s-a trezit. analizând datele C. aceasta este o problemă. Cercetarea nu dovedeşte ca „furatul bănuţilor" este o deprindere izolată.30 (mai mare decît pentru comparaţia furtminciună). să nu fure Prăjituri. sau pentru că ae simte inferior^social şi doreşte să-şi cumpere bomboane pentru a cîştiga aterrCia tovarăşilor săi de joc. între altele se spunea : „Psihologia nu mai recunoaşte cinstea ca trăsătură permanentă. dar cînd grupul şi-a bătut joc de el.". B Maller. este în mod direct opusă concluziei prime a investigatorilor. Copilul este considerat inca-Pabil de a generaliza norme de decenţă. Trăsăturile de caracter nu sînt trăsături generale. Cercetătorii C..E._ (rz+1321 __Figura 22. Conştiinţa unui copil. dar consecvenţa sa nu corespndea idealului social. trebuie să-i educăm să nu ia bani din geanta mamei.Furt Pretinsa trâsâturâ de necinste -.

Am putea spune de un anumit îâiat că este politicos. sociabile (sau nu) la^ un item. 319 ii-it .i3 James şi E. B. alţii de aceeaşi vîrstă pre-lnc> satisfacţii imediate. Dar dacă este cercetat subiectul cărţilor alese ar apărea trăsături bine organizate ale interesului. Ea se potriveşte cu tradiţia lui u«. Desigur că nu au.mai mare. fără a fi constantă în trăsături care Isînt testate pe o populaţie generală. Metzner arată că această tră-T^ţ este relativ constantă în personalitatea copilului. dovada rezultată din trăsături comune. O persoană poate fi total constanta în raport cu ea însăşi. de obicei. Să presupunem că întrebăm dacă oamenii care utilizează bibliotecile publice au trăsături care îi fac să scoată numai cărţi cu coperţi roşii sau verzi. din cîteva motive.8 în al doilea rînd. specificitatea este contrazis3 8 Exemplu] este din G. 320 e fidelitate internă care există în testele de personalitate îtă fidelitate este de obicei mult mai mare decît o implică iu de la pagina 317. and Pers. ţi înt'r-o „circumvoluţie nervoasă". tot ceea ce se cunoaşte referitor la acţiunea inte |are a sistemului nervos este incompatibil cu specificitatea. Unii copii dezvoltă o "uitate generalizată de a amîna satisfacţiile lor . Dacă nu reuşim să găsim constanţa. Doctrina că întregul comportament (şj ca atare şi personalitatea) este compus din nenumărate deprinderi specifice este. Există B^ri superioare de integrare şi acestea garantează structuri I -> nt mai iargi decît simplele deprinderi specifice. deşi nu indică niciodată o siguranţă perfectă. în care se presupunea jj c i rezidă o deprindere specifică. Elementele identice H>a:\: cineva concepe personalitatea ca fiind alcătuită din Bunărate deprinderi specifice" trebuie să răspundă la întreCum explicaţi constanţa considerabilă pe care oamenii o în conduita lor ? Un răspuns. Next steps in pcrsonality ment. i în ciuda neajunsurilor sale evidente. Este înrudită cu poziţia unor sociologi care pun un accem mare pe situaţie. dar nu şi cu o componentă concepută nomotetic. sînt tot astfel în general la toţi ceilalţi itemi. nu ne putem niciodată aştepta ca toţi oamenii să fie constanţi. Dacă constanţa nu e căutată in direcţia corectă. »■ Sa vedem cum decurge teoria. Dacă ar^îi studiate numai coperţile. Mischel şi R. >a fost abandonată. în primul rînd. nu trebuie să ne aşteptăm la nici o constanţă. copiii pot fi constanţi. ne place să reducem comportamentul la componentele cele mai mici posibile. Astfel. perseverente. decât să considere omul ca avînd trăsături stabile care determină comportamentul său fără a exista o depetl denţă evidentă de situaţie.tradiţional a fost dat în ter^■i existenţei elementelor identice. doctrina Specifici prezintă o atracţie considerabilă pentru teoriile americane (nu''" pentru cele europene). Teoria specificităţii . L. e poate pentru că nu o căutăm unde trebuie. Ori de cîte *ori un „test de personalitate" prezintă o fidelitate mare (constanţă internă) înseamnă că pe1'" soanele care sînt agresive. 2. în al treilea rînd. G. in sfîrşit. inacceptabilă. Am văzut în figura 22 că înj raport cu ei înşişi. Este apropiată de doctrinele răspuns care caută un răspuns măsurabil ce urmează unui ştia măsurabil (o situaţie de care uneori se apropie cercetarea pe anUi male). 1933. Watson. tradiţia analitic* este puternică în gîndirea americană . tind sa & plaseze la fel şi la celelalte. Sau dacă s plasează într-o poziţie inferioară la o măsurătoare. ea nu va fi găsită. Dar în ciuda afinităţii sale cu etosul american nu ne puterj mulţumi cu specificitatea. II. folosind o metodă care se bazează numai pe investigaţie de masă. Thorndike care au pus un accent mare pe tul deprindere din conduită. dovezile nu sînt convingătoare. Acestora le place mai curînd să considere că sitr/ aţiile recurente (modelele 'culturale) produc orice stabilitate care s~ află în conduita omului. Enunţat mai pe larg.". 69. relevă o constanţă considerabilă.. în „Charact. recente făcute de W.

ca invitarea -afară la joc a prietenului (deprinderea 6). prin asociere specifică ulterioară. Acum. 1928. în virtutea unei expresii faciale asociate în mod obişnuit. Uşile de la intrare au ceva m (elemente identice în cîmpuri diferite de stimuli) : toate îl j voacă pe băiat să realizeze aceleaşi trei deprinderi (ca.i — indică asemenea ţtăţi Săgeţile indică direcţii pmuUire. salutul adresat celor din casă (deprinderea 3) ar putea. 321 etura şi dezvoltarea personalităţii — cd. deprinderile înseşi sînt. de asemenea. Ceea ce se neagă este faptul că nu există nici o dispoziţie generalizată căreia să i se poată ataşa în mod corect denumirea de „politeţe". Astfel. The nature of conduct. negata de teorie -H P M Sv iiionds. nu are nici o trăsătură de politeţe". un zîmibet prietenos. Băiatul este în mod fundamental o creatură cu deprinderi specifice. cjn. Mai curînd. 1 deprinderi (Liniile con.' > Teoria elementelor ■cp Identitatea poate apar. ar putea sugera un zîmbet prietenos (deprinderea 5). nu are nici o trăsătură generală . iar elipsa cu linie rupta reprezintă trăsătura fceă ele politeţe negată de teorie) Trăsătura generalizata d? politeţe' ' ~~ -. Defel. provocată de stimulii anterior asociaţi cu aceste deprinderi sau « e deprinderile înseşi au o legătură. de exem~ piu.e in eîmpurile de stimuli. Irusfîrşit. ea se datoreşte în întregime unor componente şi mai fine şi mai specifice ale acestor deprinderi. pry unele componente verbale asociate în mod obişnuit — de exemplu.(elementelor identice) pune : „Nu. elementele identice din cîmpurile de stimuli sau din structura neuropsihică sînt responsabile de cvasiconstanţa conduitei băiatului. cele trei de. duce la un act suplimentar de „politeţe". ce mai faceţi ?" — să pună în mişcare o întrebare următoare referitoare la sănătatea lor (deprinderea 4). în orice B*indiferent dacă o persoană e prezentă sau nu". New York.9 Atunci polite. prin 'mijlocirea exer-ţiului. că atunci cînd intră pe uşa de la intrare (a) în proprja casă (cîmpul stimulului I) el trebuie să-şi scoată şapca (' derea 1). pagina 104) Astfel. . cînd intră pe uşa unui vecin. „Bună ziua. prinderi ale sale sînt automat puse în funcţiune ori de cîte ori întîlneşte elemente identice în cîmpuri diferite. care. 265 ţea nu e nimic altceva decît repetarea aceleiaşi deprinderi. ^Bălăria sau orice are pe cap cînd intră pe orice uşă. să-şi şteargă pantofii (deprinderea 2). la rîndul ei. ţj observator neinformat ar putea remarca faptul că este un băiat politicos. a1. Orice relaţie ar putea exista între cele şase deprinderi enumerate aici. Dar cu timpul el poate să-şi scoată şapca. ei waţă să scoată şapca respectivă cînd ajunge la o uşă anumită ■ prezenţa mamei sale. Macmillan. astfel încît apariţia uneia poate să atragă âum sine apariţia alteia (în virtutea acţiunii reintegratoare. O diagramă va clarifica teot^ Băiatul din exemplul nostru a învăţat. pe scurt unor elemente identice. să salute dinăuntru (deprinderea 3). cîmpul stimulului Ii). capabile să ciib trăsături identice.

majoritatea profesorilor de colegiu. El ar stimula imaginaţia (în ansamblu). senzaţia la Hume. ca şi în psihologia perso* nalităţii. hai să spunem. elemente identice. elevul cîş-ceva valoros în pronunţie sau în vocabular prin repetarea elemente specifice. da. Cititorul trebuie să observe că acest punct de vedere este adesea întîlnit în psihologia generală. Apoi caută să explice structurile de nivel superior postulând conexiuni sau asociaţii între aceste elemente mici. . Caracterul general al unei trăsături. antisegregaţioniştii Şi evreii — toţi sînt „comunişti" şi îi urăşte. ruŞii. aceasta 322 e un element identic în limba engleză cu amorous. feastă deprindere îl va ajuta poate cînd va întreprinde studiul chi-iei sau al oricărei alte materii. Dar el aceştia alcătuiesc un concept organizat (o t similaritate). Locke. Pentru a rezuma această concepţie am putea spune că iniţial ea postulează elemente foarte mici (ideea simplă la Locke. Or. Pare iraţional să pre-'Punem că asemenea stimuli diverşi au elemente comune. 323 mcerdri de c'eseqreqr re scnr scrisori de protest *oteazâ artpa ap pxtrf-^A aderă io rtuk'ux Hlan tn ju ri i ţrîtica ONU comenran os' !f oruncd < u p i ti t Sf rvotlo '-'■} Figura 24. Punctul "e vedere al specificităţii ar spune : „Nu. susţine că studiul limbii latine aduce beneficii mult mai ^ari. ar dezvolta un simţ al preciziei în limbaj (în general). Tradiţia specificităţii şi a elementelor identice a predominat în psihologia anglo-americană din timpul empiriştilor englezi din secolul al XVIII-lea (de exemplu. Un anumit „superpatriot"' (să-1 numim oare McCarley ?) are. ca să spunem aşa. Să observăm o clipă comportamentul său. Volumul trăsăturii e minat de echivalenţa stimulilor care o produc şi de echivalenţa răspuivpe care Ic provoacă Orice este nou sau ciudat sau străin probabil că se includ* această atitudine (sau trăsătură) foarte generală. toate or-§anizaţiile pentru pace. nu. nxiişchii intelectului. dacă cineva învaţă cuvîntul amor în latină. ar exersa. deprindere. iar teoria „disciplinei formale". De aceea. întreaga problemă iese la lumină cînd ne punem întrebarea : Ce este similaritatea ? în versul lui Goethe „Verde este arborele de aur al vieţii" simţim cumva ce vrea să înţeleagă poetul. dar unde se află un element identic care să unească viaţa cu un arbore de aur şi simultan cu verdele ? Similaritate. Comporta-raentul este similar de la situaţie la situaţie. unul prea mare. toţi liberalii.Acesta este tabloul structurii personalităţii după teoria elementelor identice. Să precizăm această problemă : pare probabil că teoria elementelor identice permite un „transfer al învăţării" prea mic. punctul de vedere opus. Pentru el. sau făcîndu-se roşu la faţă şi urlînd sau adunînd revoltaţi şi aruncând cu pietre în casa unui negru sau a altui „comunist". cu excepţia cazului în car4 pot exista elemente identice între limba latină şi alte activităţi^ De exemplu. Să revenim acum la personalitate. De exemplu. în franceză cu amour şi amour-propre. tradiţional denumit „disciplină for-alău. de modă veche. Uneori McCarley va da frîu liber urii sale scriind o scrisoare unui ziar local. Naţiunile Unite înseşi. arcul reflex sau deprinderea la behaviorişti). dacă ţn studierea limbii latine un elev elaborează deprinderea de a se ocupa de gramatică în fiecare seară. traiect nervos sau orice altă legătură identică) este imposibilă. o fobie faţă de -otnunism Aceasta pare să fie trăsătura sa principală. Hume) pînă la teoriile moderne stimul — răspuns. se pune adesea întrebarea dacă nu este biifl să se studieze limba latină pentru că „educă mintea". da . dar nu implică elemente identice în . într-o metaforă folosită odată pentru a descrie un poet popular dar care din punct de vedere sentimental era de calitate inferioară —■ „un produs de pluş purpuriu al plăcintelor cu brinză poetice" — unde este elementul comun care uneşte nefericitul poet cu această imagine ucigătoare ? Această metaforă şi altele pot să ne învăluie ca expresii apte de similaritate — şi totuşi Casarea unui element (specific oomun (fie senzaţie.

Discuţia din capitolul 11 asupra atitudinilor cognitive ne poate ijuta să înţelegem formarea conceptelor generale şi a trăsăturilor. Există cîteva dificultăţi în ceea ce priveşte doctrina eleţi telor identice. gchivalenţa şi similaritatea nu sînt uniforme pentru toţi . Multe situaţii pot trezi o trăsătură (sau cbpcept) gfljj ralizată şi multe forme de comportament pot fi echivalente exprimă trăsătura (sau conceptul). desigur. New York. Termenul similaritate.. 10.direcţie de cercetare complet diferită. această insecuritate este un fel de atitudine care ar putea.. ceea ce înseamnă că multe situaţii provoacă di ziţia de atenţie faţă de ceilalţi şi conduce la multe forme vâri. Teachers Coolege. cum face doctrina specificităţii. o formă de atitudine mentală) va face progrese rapide în organizarea tuturor exemplelor semnificative pentru acest Principiu într-un concept general. deşi putem adesea să o facem cu un succes oarecare. 1937. Percepem similarităţi. şi să vorbim de echivalenţa stimulilor sau echivalenta! răspunsului. Dar. în capitolele următoare voi enunţa opinia mea personală (W pre natura adevăratelor elemente ale personalităţii. Rinehart and Winston. Dar putem. Columbia Univ. toate avînd un sens echivalent. în prezent nu putem prezice cu exactitate ce stimuli şi ce răspunsuri vor fi echivalente pentru o persoană. Una este aceea că teoria nu este capabilă sa cifice ce este un element.sens inteligibil (în fiecare caz grupe complet diferite de muşchi pot fi implicate). ci mai curînd pe presupuneri statistice. Sau că băiatul politicos va fi atent în aproape toate situaţiile. Dacă ele sînt similare. Dar piftem greşi. Hoit. în primul rînd. Eiesmenteie factoriale Ne îndreptăm atenţia spre o. * comportament. A 11 p o r t. spune în mod destul de sigur că dl. teoria intră în conflict cu multe do 324 e negative"10 în procesul educaţional nu se constată că copiii învaţă un nou material proporţional cu numărul 'elemente identice din el şi dintr-un material vechi . spunem că el are o satură de politeţe. dar ei -nvaţă proporţional cu capacitatea lor de înţelegere a principiilor /adică. să explice grupul respingător de calităţi care formează tendinţa dominantă a lui McCarley.11 Dovezile favorizează 'o teorie opusă. C Cra î g. Această cor cepţie neagă faptul că elementele specifice de stimul-răspuns ga elementele identice constituie cheile de bolită fundamentale ale turii personalităţii. în general. Bureau of Publieations. The transfer va've <>( quided learning. de exemplu. are o nuanţă subiectivă. să utilizăm un cor mai obiectiv. Personality : a psychological lTite> pretation. * In franceză în original. 1953. sau cît de identică trebuie să fie o 'u titate. Putem împrumuta o expresie din William James şi să spunem că toate fiinţele umane au . el este „rupt de casă" şi în măsura în care multe acte echivalente sînt incluse în sistem. nizatoare. New York. Teoria factorilor este un punct de vedere mult favorizat. De ce-urile similarităţii şi echivalenţei sînt dincolo de înţelegerea noastră actuală. Băiatul care îşi scoate ş şi îşi şterge pantofii cînd intră în casă nu procedează astfel pentru că unele elemente din cele două acte sînt legate în mecanic.) 325 grupa experienţele sale mai prompt datorită acestei atitudini on. transferul are loc.capacitatea de a vedea amplitudinea mare a similarităţii în diferite cazuri). f Ceea ce vrem să spunem este faptul că trăsăturile noastrel personale (ca şi viaţa noastră mentală) sînt organizate pe bază] de similarităţi şi că similarităţile nu pot fi reduse la elemente identice. dacă preferăm. Atît de rapid şi de subtil ne grupăm experienţele şi ne formăm conceptele şi atitudinile şi trăsăturile încît procesul este într adevăr deconcertant. Sau o persoană care are o imagine ^e sine precisă (văzîndu-se pe sine ca un „prieten al omului") va 10 Întreaga problemă a elementelor identice si a dovezil6r semnificative este revăzută mai pe larg în G. v. Putem. W. cap. în care integrarea şi gene-ralizarea joacă un rol conducător. ele constituie o chestiune personală şi de aceea este imposibilă predicţia en niasse* pentru oameni a valorii transferului unei singure experienţe saii elaborarea unui program de studii şcolare care să asigure efecte de transfer uniforme pentru toţi copiii. desigur. Ceea ce am numit „dispoziţii proceptive" ne ajută sîi ^ ţelegem „analogiile electrice" pe care le fac oamenii şi structur1? ferme de personalitate pe care le dezvoltă. O persoană care e timidă poate avea de la în eput o distie de a dezvolta teama de ceea ce e străin . ci deoarece pentru el acestea au aceeaşi semnificaţie soi esenţială.o aptitudine electrică pentru analogii1'. 21 Vezi. Sau un copil în şcoală care învaţă un principiu orienta-tor (care este. . Aici efectele transferului depind jn primul rînd de echivalenţa semnificaţiei pentru individ a domeniilor cu care se confruntă. Elementele factoriale nu se bazează pe presupuneri de ordin nervos sau comportamental. McCarley va reacţiona negativ la orice este „străin''. (Nota trad. R. de exemplu.

Univ. Unele dintre ele se suprapun mult. Differential psychology. Psychometric methods. în mod specific ea pune întrebarea : Care este numărul minim de grupuri separate care pot fi considerate că stau la baza unei matrici de coeficienţi de corelaţie ? Deşi calculele matematice cerute sînt complexe. l. 1947. 417. Să luăm un exemplu ipotetic simplu. L.12 Sute de studii factoriale au fost făcute asupra variabilelor personalităţii. Analiza factorială aplică legea economiei pentru căifiîarea elementelor de bază ale personalităţii. în acelaşi timp. întru cît numărul de variabile potenţiale este mare. în mod obişnuit. Astfel. conducere şi chiar la locvacitate . Thurstone. care înregistrează un scor mare la dominanţa 326 D (65 80 50 -30 . p Guilford. Să presupunem că un cercetător a măsurat cîteva sute sau o mie de oameni din perspectiva a şapte „trăsături". Chicago. 13 J. în „Psychol. W. B. Zimmerman. No.40 . Harper. Să denumim Grupul II nu e mai uşor. Legea economiei ne previne : „Nu aveţi nevoie de şapte elemente separate . ed. 1958. C a 11 c 11. mult mai multe intercorelatii sînt incluse într-o matrice si numărul de factori care rezultă este mai mare decît în exemplul nostru simplu. New York. P. într-o măsură şi cu amabilitate şi locvacitate. introversiune afectivă ?. natura esenţială a elementului factorial nu e dificil de înţeles1. of Chicago Press'. Guilford. McGraw-**Ul. aceiaşi oameni tind să aibă un scor mic la dispoziţie generală. pornind cu 70 de variabile în domeniul a ceea ce ei au numit „temperament". la înclinaţia de a fi secret şi la pasivitate. Guilford şi Zimmerman afirmă că 13 factori acoperă întregul domeniu. 327 activitate generala. dar.Figura 25. Să spunem că „trăsăturile" sînt acestea: D — Dominanţă A — Amabilitate C — Conducere L — Locvacitate G — Stare de spirit generală S — înclinaţia de a fi secret P — Pasivitate El descoperă acum rapid că acestea nu sînt trăsături „inde" pendente". . Un tabel imaginar de corelaţii indică situaţia. sau cum ? Analiza factorială constituie un mod mai precis de a descoperi şi purifica suprapunerea dintr-un tabel de corelaţii şi de a stabili factori care să explice grupurile. New York. :952 . 3rd ed. Pare mult încărcat cu dominanţă şi conducere. R. Desigur. Să-1 numim retractilitate ?.40 -90 A C L 55 -20 -60 55 j . de exemplu. Problema este cum să denumim Grupul I. rev. în mod obişnuit cercetătorii fac analiza factorială a unui domeniu din câmpul total al personalităţii. Macmillan. 1954. S. Fourieen dimensions of tem-perament.. Fiecare persoană ar putea fi testată sau evaluată după aceşti 13 factori de bază13 : 12 Pentru o scurtă prezentare a procedeelor factoriale vezi An ne A n a s-tasi.30 . Poate că el utilizează teste pentru aceste calităţi sau poate că utilizează aprecieri adunate de la prietenii şi cunoştinţele lor.35 -90 . Pentru Prezentări mai largi. recesivitate ?. Monogr. aveţi numai două grupuri de bază". Multiple-factor analysis.20 6 ( Si 45 J 50 p "«*>. de asemenea. J.. Matricea ipotetică din care pot li extraşi factori vor avea un scor mare la amabilitate.Factorii sînt populari pentru că ei încearcă să răspundă la în' trebarea pe care ştiinţa o pune persistent1: Care este numărul cel mai mic de concepte care pot ordona şi descrie o multiplicitate de fenomene ? întrebarea reflectă „legea economiei" care avertizează ştiinţa să nu Înmulţească fără rost conceptele. Majoritatea oamenilor. New York. Factor analysis.w -50 .". 1956.

B. indică faptul că există c mensiune afiliativă (prietenoasă. — gîndire. factorii sint un fel de derivare de ordinul doi din datele iniţiale. R. — impuls fizic. de exemplu. A. întîlnim critici care spun că există un acord redus între factorialişti. — supracompensare hipomaniacă. -— interes pentru ocupaţii funcţionăreşti. şi ca atare sînt complet jtţi ide ceea ce cuprind testele iniţiale. deşi sînt denumiţi diferit.15 în afară de factorii intelectuali. calm. — hotărîre activă. caracter plăcut. — anxietate în realizare — siguranţă în realizare. M.18 Procedeul în aceşi caz a fost să se aplice 50 de scale de apreciere cu 7 trepte la 20 de substantive comune. toţi desemnaţi să măsoare multe tipuri de interese. ■— exprimare estetică. încredere — sentimente de inferioritate.şi una care priveşte normalitatea sau maturitatea (opu-nîndu-se nevrotismului). Astfel. — agresivitate. — interes pentru afaceri. Sau. uneori procedee statistice diferite. stăpînire de sine — nervozitate. .ascendenţă. în „Psychol. Cattell. — reactivitate nervoasă. emotivitate. Ele utilizează diferite tipuri de teste.17 O aplicare cuprinzătoare a analizei factoriale la sfera totală a semnificaţiei a fost făcută de Osgood şi Suci. care. N. parametri iniţiali diferiţi. /* —■ apreciere estetică. obiectivitate. P Guilford. I — bunăvoinţa sociabilă. — asociabilitate. Diamond consideri că există un acord parţial. sociabilitate. cooperare. -— nevoie de distracţie. . ca şi o dimensiune agresivă (dominantă sau ascendentă) . şi încă două : o dimensiune timidă (deprimată) . — nevoie de atenţie. —. — reţinere — timiditate. De repetate ori apar anumiţi factori. au reieşit următorii 18 factori14 : — interes tehnic. n ) 37 j 328 privitori. interesul religios.T. Lista ilustrează o limită importantă a analizei factoriale Ea nu include toate interesele posibile. Christensen. A ton. — precizie. — realism precis — tendinţă psihotică. — aventură. De ce nu ? Pentru că chestionarul iniţial nu conţinea iternun 14 . Monogr. O încercare mai ambiţioasă de a acoperi aproape întregul domeniu al personalităţii este ilustrată în lucrarea lui R. — exactitate critică. — temperament apatic. reticenţă. După cum vedem. toleranţă.la religie. — interes ştiinţific. ca să luăm un exemplu din domeniul Intereselor umane o echipă de cercetători a folosit o scală alcătuită din 1 000 de Hemuri. — rezerve nervoase — nevrotism. — conformism cultural. A factor analysis ştudy o[ human interests. — interes pentru muncă în aer liber. R. masculinitate — feminitate. Bond Jr. capacitate de reflexie depresie. Problema dacă diferitele studii factoriale sînt de acord între ele este neclară. După ce tabelul de intereorelaţii a fost analizat factorial. alertă. sociabilă).16 Pe de altă parte. — ordine. există următorii factori : —• afirmare competentă.autocontrol introspectiv culturalizat. Pe baza multor" studii el încearcă să rezume factorii pe care el şi alţi cercetători i-au descoperit. — asistenţa socială.

cît de n R.171 17 P E Vernon Personality tests and assessment. în primul rînd. p 12. Reiese că sînt factori (sau supraconcepte) de valoare. O persoană relatează că nu suportă oamenii care fon'făie. Altele indică diferite modele de aversiuni. şi că ea nu poate îndura mătreaţa. Elementele statistice descoperite sînt departe de organismul individual. Psychol. Harsh a întreprins studiul „iritabilităţii". Scorurile la multe teste pe o . 50. 291—314. soc. of California Library (umpublished). . Methuen. Suci. încălcări ale obiceiurilor şi moralei. Harsh. Personality and temperament. în „J. An inventory study of categories of annoyance. este rezonabil să afirmăm că toţi oamenii posedă de fapt aceeaşi componentă de bază a personalităţii ? Trebuie să fie elementele de organizare aceleaşi la toţi oamenii ? 19 C. G. 1955. tabelului de elemente periodice din chimie. 1936. Harper. corespunză/toare. lf>57. neregularităţi în înfăţişarea personală. deoarece cuprind grosso modo toate cele 50 de concepte utilizate în evaluare. dinţii strîmbi. să zicem aşa. Să dăm un exemplu.". 325—338. ofense aduse ego-ului propriu şi 4 iritare la ghinioane mărunte. 329 bună sau rea. un factor este o fotografie compusă. totuşi rezultatul este revelator în mod moderat. W53. Ber-keloy. exp. să fie •deotici ? în cel mai bun caz. 2. într-un sens ei sînt „supraconcepte".". The principal replicated factors discovered in objec-tive personality tesis. London. Dacă s-ar descoperi elemente fundamentale de acest gen atunci am putea să inventăm teste pentru a măsura poziţia fiecărei persoane faţă de fiecare factor esenţial. cît de umedă sau uscată vi se pare o „tomată" asemenea o „pană" sau chiar o „doamnă". 16 S. 2. abnorm.s of meamng. vi s-ar cere să spuneţi (în 7 trepte sau grade) cît de puternică sau slabă.dacă aţi fi cel ce apreciază. în „J. în gene ral. J. 3.19 Adepţii analizei factoriale consideră că această metodă ar putea eventual să ne conducă la un set de calităţi cu adevărat fundamentale (sau „sursă") ale naturii umane. Dar trebuie făcute critici serioase referitoare la conceptul de „factor". tindem în mod fundamental să-i considerăm în funcţie de valoarea lor (judecată caracteriala). New York. E Osgood. 330 e oare ca factorii. Diamond. poveştile obscene şi marinarii agresivi. Dacă acest tip de analiza ar fi exitins sau confirmat. M. ■ 1. putere. toate aceste evaluări se reduc la trei factori majori. Denumirea poate pare fără sens. Se pare că utilizarea cea mai bună a analizei factoriale în domeniul personalităţii provine din utilizarea ei într-un domeniu bine definit. 50. Ele sînt componente statistice — reduse la număr pe cît posibil. Harsh constată că aceste cauze de iritare se grupează în jurul a patru focare principale 1. B. Cattell. pentru a explica o matrice de corelaţii. cu excepţia ponderii lor diferite. activitate. din indicaţia limitată a acestui experiment ne-am putea hazarda să ghicim faptul că în timp ce utilizăm mii de adjective pentru a descrie oamenii. 1955. Univ. Astfel. puterea lor şi activitatea lor. 1 ette nu se aseamănă nioi unui individ în particular. limitat —■ mai limitat în scop decît este cazul de obicei. Presupunerile par a fi departe de realitate. Factor analys. ar putea să se refere în mod salutar la modalităţi de bază în care personalitatea este percepută şi judecată. Aceste exemple variate demonstrează suficient intenţia şi meritele elementelor factoriale. Studiind sute de itemuri verificate pe sute de oameni. P. 18 C.

lipsei de fidelitate şi validitate a testeP utilizate. Se poate extrage vreun sens psihologic clar de aici ? Cînd luăm în considerare elementele componente ale aproape oricărui factor care este izolat nu reuşim să găsim un nume care să poată fi aplicat corect produsului. Personality and motivation structure and measure-"> Yonkers. N. Un motiv este acela că pe unii psihologi îi interesează comportamentul detaliat (molecular) iar pe alţii (mai ales cercetătorii personalităţii) tendinţele comportamentale mai largi (molare). ^ adică compoziţiei genetice a naturii umane —■ cum au pretins unii entuziaşti. Dispoziţiile sale sînt amestecate cu ale celorlalţi. 21 Pentru o scurtă definiţie a acestor tehnici. Ambele propuneri au U"j mite serioase. ca şi cum nu ar îndrăzni să pronunţe numele factorilor cu voce tare. descoperim că numele este în mare măsură arbitrar. p. respectiv. frumuseţe combinată cu impuls. limitării bateriei de măsurători.20 Nici coerenţa acestor răspunsuri între ele şi nici re??ien/ Pv. 1957. Vezi factorul O. cînd un individ este studiat intensiv. am putea spune că metoda moşteneşte toate erorile rate măsurătorilor şi corelaţiilor anterioare pe care se ba eşantionării populaţiei. dar avînd o relaţie negativă cu empatia şi dexteritatea spaţială. ca w. Pare mai sigur să aperi un simbol abstract decît să pledezi curajos pentru asemenea elemente substanţiale ca voinţă. cea mai vizibilă din ele fiind îndepărtarea faţă dej structura vieţii umane aşa cum o observăm de obicei. mai ales să micşoreze forţa celei de7a doua critici de mai sus. precum şi erorile şi pr judecăţile experimentale..populaţie mare de oameni sânt puse într-o rîşniţă statistică. Cînd în cele din urmă sînt numiţi. o pp. O 'mare dificultate apare în denumirea factorilor. Acestea favorizează punctul de vedere stimul-răspunsi şi. masculinitate. Cattell. Ele' mentul statistic favorizat este factorul. 4. dar nu au ajuns niciodată la un acord în privinţa numărului sau a naturii lor. Am vorbit de faptul că nimic nu poate rezulta din factorială care să nu fi fost pus iniţial în ea. World Book. ]ujn(j mai curând în considerare comportamentul recurent al individului decît simplele valori medii ale comportamentului fiecăruia Procedeul tradiţional de analiză factorială este denumit tehnica r Recent inventatorii au introdus tehnici q.B. Mulţi cercetători preferă să denumească factorii cu litere. Teoria conexiunii via „elemente ^Hce" nu e convingătoare. Au fost propuse elemente de multe tipuri — la fel de diverse ca reflexele condiţionate şi trebuinţele. 3. Analiza factorială are dificultăţi în ■S^ezentarea vieţii individuale concrete : elementele ei sînt derivate -un amestec de răspunsuri ale unui mare număr de oameni la mare varietate de măsurători. . facultăţile şi factorii. perseverare. în psihologia anglo-americană se conturează cu claritate două abordări curente. elementele umorale şi sentimentele. Un singur grup factorial conţinea următorul ghiveci : acuităţi spaţiale. vizibilă. . în procedeele de analiză factorială au fost introduse variat? modificări. 336—339.. iar amestecul este atît de complet încît ceea ce iese este un lanţ de factori în care fiecare individ organic şi-a pierdut identitatea. Să lăsăm cititorul să se întrebe singur dacă următoarele răspunsuri indică prezenţa unei trăsături subsecvente care să determine aceste răspunsuri : Consideraţi că trebuie să evitaţi situaţiile excitante pentru că vă obosesc prea mult ? Da Credeţi că mare parte din aşa-zisa educaţie progresivistă este mai puţin sănătoasă decît vechiul dicton : „Bătaia e ruptă din rai" ? Da în general. Pentru a vorbi pe larg. Rezumat Fiecare ştiinţă caută elementele din care este format obiectul ei de studiu. m şi altele. 1 332 îvepţia stimul-răspuns are o dificultate în a explica struc-^He mai complexe pe care organizarea ierarhică a sistemului îs le produce în mod clar. cooperare. 331 laţia vreunuia dintre ele cu denumirea dată factorului n. Nota 12 supra. Elementele compuse statistic conţin adesea o c nea neclaritate.Y. c. Pentru anumite scopuri limitate (ca . Uneori factorul rezultant pur şi simplu nu poate fi numit. aceste variante scapă de criticile de bază aduse aici. Elementul susţinut de abordarea stimul-răspuns este deprinderea specifică. p. Nu există absolut nici o dovadă că elementele factoriale corespund „trăsăturilor sursă". o şi alte variantei Numai într-o mică măsură. Factorii derivaţi în acest mod rareori se aseamănă cu dispoziţiile descoperite prin metode clinice. vezi Anastasi. vă place mai mult tovărăşia cărţilor sau a oamenilor ? A oamenilor Vă e frică în mod necontrolat de un anumit animal ? Da Acestea sînt de fapt simple componente ale unui pretins factor denumit „înclinaţie spre culpabilitate ■— încredere în sine". Psihologii au căutat cu atenţie elementele componente ale vieţii mentale. unele din ele încercînd să depăşească aceste critici. punctul de vedere statistic. dacă nu defel.

persoanele cu care stabileşte relaţii şi contracurenţii din persoana msăşi pot întîrzia.e. pe latura constructivă. iar problema trăsăturilor este unul din domeniile în care bunul simţ. am considerat că concepţia echivalenţei stimulilor şi echivalenţei răspunsului pregăteşte calea pentru înţelegerea organizării personalităţii Pentru individ. dar muncitor. implică prea mult. iar motivul pe care l-au invocat poate fi luat drept o enun-:1 e' clasica a limitelor oricărei doctrine a trăsăturilor : Este uşor de prevăzut exact rezultatul întîlnirii unui element chimic cu-scut cu un alt element chimic cunoscut într-o eprubetă curată. un act dat este produsul unei interacţiuni a multor forţe determinante. După testategice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi 'şi studierea unui om timp de cîteva zile. (Am discutat deja reacţia împotriva „situaţionalismului'' m capitolul 8. Principiul 4e bază al comportamentului este fluxul său continuu. Această concepţie a echivalenţei stă la baza teoriei trăsăturilor prezentată în următoarele două capitole. dorul pentru prietenul dum-avoastră. Numai o singură activitate integrată are loc într-un moment dat şi această activitate este rezultatul unei convergenţe finale dintre energiile şi presiunile relevante. dincolo de o porţiune variabilă. Dar unde o tul care poate prevedea ce se va întimpla cu un element chimic cu-dacă întîlneşte un element chimic necunoscut într-un vas necunoscut ?. Presiunile din mediul înconjurător. fiecare act succesiv reprezentînd mobilizarea unei energii mari pentru un anumit scop de îndeplinit. Tînărul profesor nu e totdeauna „amabil" . cîţiva psihologi . totuşi.) Toate acestea sînt adevărate . >t. Perbuiau să încerce să descopere trăsăturile sale şi să prevadă "ţă ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. dar avînd iun temperament iute. chiar dacă fundamental e corect. Percalul de cercetare a constatat că sarcina lor era extrem de difi. psihologii ştiu că bunul simţ este uneori un ghid prost. faptul că aveţi am răgazul pentru scris. Pînă acum căutarea comportamentelor de bază ale personalităţii nu a prea dat rezultate. mări. CAPITOLUL 14 Teoria trasaturilor comune REACŢIA ÎMPOTRIVA TRASATURILOR « StNT TRASATURILE VERIDICE SAU FICTIVE ? o NATURA TRASATURILOR COMUNE « CUM SE STABILESC ? # DISTRIBUŢIA NORMALA 0 TRASATURILE ŞI ALTE TENDINŢE DETERMINANTE * TIPURI « DENUMIREA TRASATURILOR COMUNE 9 . ca şi pre- .. Totuşi.descoperirea faptului dacă o trăsătură comună presupusă — să zicem jritabilitatea" sau in tro versiune a — este realmente „unitară" sau compusă din factori separaţi) metoda e utilă. Reacţia împotriva trăsăturilor In primul rînd. şi o porţiune constantă şi tocmai această porţiune constantă căutăm s-o desemnăm cu conceptul de trăsătură. hîrtie şi stilou la îndemână. Spunem că acest om este posac şi timid. Chiar în cercetările lor tehnice asupra personalităţii majoritatea investigatorilor dispun de un fel de doctrină a trăsăturilor (aşa cum s-a arătat în capitolul precedent). Cînd scrieţi 6 scrisoare. 334 timpul celui de-al II-lea război mondial Biroul Serviciilor ice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi [daţii pentru munca în serviciile secrete străine.. vorbăreaţă şi zgîrcită. din care trăsăturile reprezintă numai una. ' Singurul lucru pe care îl putem observa este actul şi nici un -t nu e produsul unei singure trăsături. Cu alte cuvinte. Limbajul comun le presupune. Psihologii. de asemenea. ca cele din paragraful precedent. vorbesc în aceşti termeni. areori se pune sub semnul întrebării existenţa trăsăturilor ca elemente fundamentale ale personalităţii._ apărea în această părticică de comportament tot felul de fac-fi determinanţi : simţul datoriei. sate. cîmpii şi jungle îndepărtate si necunoscute care sînt saturate cu cine ştie ce pagube şi beneficii potenţiale ?' Critica este atît de adevărată şi de semnificativă încît trebuie să admitem de la început că nici o teorie a trăsăturilor nu poate ji întemeiată dacă nu ia în considerare şi nu explică variabilitatea conduitei unei persoarj. trebuie examinat critic şi redefinit. foarte multe situaţii în care se găseşte sînt funcţionai echivalente („similare" pentru el) şi foarte multe tipuri separate de acte sînt funcţional echivalente în intenţia şi rezultatul lor (adică în „semnificaţia" lor pentru el). denumirile trăsăturilor. amabil şi profesor entuziast. o cerere pe care vreţi să i-o adresaţi.REZUMAT R . deforma sau inhiba complet conduita pe care am aşteptat-o în mod normal ca rezultat al trăsăturilor unei persoane. femeia aceea este dificilă. în fluxul activităţii unei persoane există. Recent un psiholog a scris o scrisoare de recomandare pentru un fost student caraeterizîndu-1 drept ambiţios. cum poate un psiholog să prevadă cu oarecare grad de precizie rezui-j'l întîlninlor viitoare ale unei personalităţi abia cunoscute cu sute de alto „ersbnalităţi necunoscute aflate în oraşe. In acelaşi timp. „entuziasmul" său depinde în mod sigur de ceea ce predă şi cui predă. nu e uniform „ambiţios" în orice direcţie .ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată.

Boston. Character quallties. soc. The psychologij of adjustment. Sînt trăsăturile veridice sau fictive %_ O întrebare metafizică apare la începutul oricărei d despre trăsături. Acest ultim citat este pe linia „doctrinei specificităţii"." 26. 333 zenţa amintirilor. ci numai în ochii observatorului. întregul limbaj. Oxford. Cuvintele desemnează categorii sociale şi nu naturale. cap. inclusiv numele pe care îl dăm trăsăturilor. Această dispută e. 3. fluxul continuu este faptul primar. re.obiectul în discuţie este într-adevăr. în capitolul anterior a fost examinat argumentul adep-ţil'or specificităţii şi au fost date motive pentru a fi respins. 337 neşi. 1932.1 O s S Assessment S t a f f. Trăsăturile r?r°~ stituie unul din factorii care determină un act prezent şi eie ^ ca actul să pară „caracteristic" pentru persoană . ei au o utilitate socială.-•este evident fără sens. M a y. J. Putem spune că anumite acte sînt caracte. Cum vorn arăta mai tîrziu în acest capitol. că negrii (toţi negrii) sînt le4 J Bentha m. dar aceşti termeni sînt etichete clasificatorii . New York. dar trăsăturile rezidă nu în persoana însăşi. simple cuvinte. p. dar nu se poate dovedi că derivă din deosebirile din natură. Ea spune. întreaga proi devine mai dificilă. Deprinderile înseşi sînt reale. Clarendon. 317. Fiecăruia îi place să suprasimplifice percepţiile şi judecăţile sale despre oameni. Cu cît mai repede putem s-o rezolvăm cu atîtj mai bine. în „Brit. nu sînt trăsăturile nimic /altceva ficţiuni nominale. 131. nu sînt „omuleţi în piept" Ca trag firele comportamentului. 'en«J't and Winston. dar că dispoziţii mai largi (trăsătura) sînt fictive. 9. Or. O asemenea convergenţă complexă de tendinţe ^ll1 minante ne împiedică să spunem că o singură activitate este î er' dusul exclusiv al uneia' sau mai multor trăsături. Hoit. care a fost întotdeauna împotriva substituirii entităţilor reale cu unele fictive : Dispoziţia (trăsătura) este un fel de entitate fictivă inventată pentru comoditatea discursului.6 A atribui trăsături într-un mod atît de gr c1 sier ne bagă întotdeauna în bucluc. corespunde unui sistem meurofîziolo-j gic. şi nici nu putem tiovedi că o trăsătură corespunde unei structuri neurofiziologice. de exemplu. dacă e veridică. E. după ce un act are loc. pe de altă parte. iar în viitor a trăsătură nu Va fi niciodată exact aceeaşi cum a fost anterior Astfel. şi dacă se permite acest lucru. 3. •2F. 3 M. 336 r Concepţia nominalistă a fost exprimată acum peste un secol e Jeremy Bentham. Baumgarten. 1948. care dintr-un grup de reacţii constante şi asociate ce caracterizează adaptările ti-i pice ale unei persoane3. veridice ? (Termenul veridic se referă în filozofiei Ja faptul că . Trăsăturile sînt tendinţe mai pe^!? rale. *879. 1956. Shaffer. Şi totuşi tindem să clasifică^ oamenii (indivizii. întrebarea este aceasta : sînt trăsăturile dispoziţii autentice. 2P0. emoţiilor. p. în acest caz. 8. Mai mult. este nominal. dar nu sînt dată unicul factor determinant. acolo. ci mai curlnd categorii pentru clasificarea deprinderilor5. Psychol. pentru a exprima ceea ce se presupune că e permanent în jnintea unui om'. ca şi . că elemente mici de comportament (deprinderile) sînt veridice. Shoben. argumentele poziţiei nominaliste sînt următoarele : 1. asociaţiilor semnificative activitate. Totuşi. Trăsăturile. Problcms of vieasuring character and ijersonality. Nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură a unei persoane . există aproximativ 18 000 de termeni în limba engleză care descriu pretinse trăsături umane. Ele nu sînt entităţi psihologice. Pnnciples of inorals and legislation. Assessment of men. Psychol. 2. 133. O afirmaţie mai recentă a aceluiaşi punct de vedere este ur-înătoarea : Trăsăturile sînt numai denumiri comode date unor tipuri sau calităţi ale comportamentului. fiecare expresie a unei trăsături fiind uşor diferită. F. există „feedback" spre sistemul nervos. spre deosebire de „facultăţile" său ' „puterii i enunţate de psihologia anterioară.". de fapt. '. este „caracteristjH în conduită. în „J. ştim că trăsăturile există pentru că în ciuda fluxului continuu şi a modificării există o considerabilă constanţă în modul de comportamer unei persoane. J. Pe scurt. citâM două definiţii : O trăsătură este o forţă psihică directoare constantă'care determină rom-J portamentul activ şi reactiv al individului2. care au elemente comune. dec ea înfruntă alte condiţii determinante. Enunţate pe scurt. Hoiighton Mifflin. Cineva poate susţine. Este personalitatea într-adevăr „acolo afară" sau este ceva construit în ochii şi mintea observatorului ? Acum întrebăm dacă trăsăturile sînt într-adevăr „acolo afară" sau dacă ele sînt numai categorii pentru o descriere sistematică a comportamentului (adică. ignoranţi şi superstiţioşi. generalizarea total . pentru ea. sistematică pentru observator). un ecou al capitolului 2 unde am discutat definiţiile veridice şi nominale ale personalităţii.l ed . L. Trăsăturile stau la baza a ceea ce. grupări convenţionale ale unei pluralităţi de acte fără legătură între ele ? Ca exemple ale concepţiei despre trăsături veridice. în fapt.) Astf trăsătură. p. aceasta este o poziţie curioasă. O trăsătură este o dimensiune sau un aspect al personalităţii.

Ad-«Îisork-Wesley. The organization of behavior. Mass. Să presupunem că ne interesează o trăsătură pe care o putem 'Urni ascendenţă-supunere (sau am putea s-o denumim domi-^nţă sau conducere). 1954.. Nimeni nu este atît de simplu şi ferm structurat ne cît o implică denumirile noastre. W. Rev.. Putem face acest lucru numai comparîndu-1 cu alţi c pe acelaşi parametru. (Şi aici ne întrerupem pentru a ne aminti că nu ne putem aştepta niciodată la o constanţă perfectă. în calitate de construct ipotetic. De aceea elaborăm o scară. 1948. de obicei Cli protestaţi idtă de intrus . . Vrem să testăm forţa acestei trăsături la p . de asemenea. trăsătura este pentru moment o inferenţă inevitabilă şi poate că într-o zi va fi demonstrată direct. întrucît nu putem să le observăm niciodată direct. trei indicatori nu sînt suficienţi. O. La un moment dat planeta Pluton — sau modestul atom — a fost un „construct ipotetic". este în egală măsură adevărat că nimeni nu a văzut vreodată vreuna din structurile şi procesele de care psihologia trebuie inevitabil să se ocupe (impulsuri. New York. Ele certifică numai că ar trebui să evităm tendinţa noastră de a suprasimplifica structura personalităţii celuilalt (a celuilalt individ). Ca indicatori ai tră6 Cf.. după cum vom arăta acum. sperăm.. La un moment dat ştiinţa a fost capabilă să le demonstreze direct.. Sîntem preveniţi Sâ nu admitem că cuvintele pe care le utilizăm corespund exact elementului psihologic pe care încercăm să-1 numim. S-a propus ca atunci cînd simţim nevoia să presupunem existenţa unei dispoziţii veridice care să explice o activitate observată. Wiley. Actele separate sînt în termenii lui Stagner „indicatori" ai trăsăturilor. ei ar putea fi explicaţi de asemenea în funcţie de afacerile lui John sau de o indispoziţie temporară. credenj. într-o zi. 55. Deşi toţi ar putea indica o trăsătură de izolare. „priviţi ucigător" pe intrus sau faceţi . B sau C). dovezile noastre referitoare la existenţa trăsăturilor provin din consistenţa actelor separate şi observabile ale comportamentului. inclusiv în cazul lui J°hn. Mac Cor quo dale. Aţi aşteptat c timp şi nu mai puteţi aştepta. Cazul trăsăturilor este.grupurile) cu ajutorul cîtorva etichet lingvistice. 339 John. Cambridge. Dar adoptăm această concepţie a veridicităţii cu anumite rezerve. 1961). în sfîrşit. argumentul ne spune că avem nevoie de metode sănătoase. dar ele nu dovedesc că persoanele sînt lipsite de trăsături. pentru a stabili existenţa trăsăturilor celuilalt. The nature of prejudice.. ed. Presupunînd că intrusul e de acelaşi soxUl< dumneavoastră.. „Tendinţele similare de acţiune" sînt acelea pe care un observator. 1949 338 al s săturii de izolare specifică lui John. categorii). R. Stagner enumera acte ca refuzarea invitaţiei la o petrecere. Nu există o obiecţie pentru a proceda astfel cu condiţia să nu confundăm „constructul ipotetic" cu simpla „ficţiune". ci zeci. Considerăm că o trăsătură este un sistem larg de tendinţe similare de acţiune care există la persoana pe care o studiem. 8 Structuri neurofiziologice posibile care să stea la baia trăsăturilor sînt descrise de D. a'e Cineva încearcă să treacă înaintea dumneavoastră la rînd. le poate categorisi sub o singură rubrică de semnificaţie..8 în prezent. McGraw-Hill 1943 ' i01 (rev. 10 şi 11. că forţăm ceea ce observăm să intre în rubricile sociale sau matematice de care dispunem (rubrici ca agresiv sau pasionat sau Factorii A. Mai întîi. P. Stagner... ştim că etichetele verbale sau matematice pe care le punem sînt derivate din propriile noastre percepţii asupra comportamentului altuia şi că actul de categorizare a percepţiilor noastre este influenţat negativ de răul simplificării. privindu-le din punctul de vedere al actorului. în „Psychol. M e e h 1. Facem un pas înainte faţă de concepţia veridicităţii atunci cînd încercăm să-1 forţăm pe John să intre într-o schemă uniformă de trăsături pe care încercăm să o aplicăm la toţi oamenii. neurofiziologia ne va arăta direct procesele integrării. Trebuie să mai adăugăm o rezervă importantă. New York. O?. Psychology of personaLty. canalizării şi ale secvenţelor fazice care corespund actualelor noastre constructe ipotetice.. cap. 7 K. Ştim. E. G. Toate aceste argumente sînt temeinice.) Natura trăsăturilor comune Am votat pentru concepţia trăsăturilor veridice. A11 p o r t. similar. 95—107. punînd n0 întrebări ca cele următoare10 : . a distinction bctween hypothptical constructs and intervenmg variables. atitudini. fiecare scală de apreciere face exact acest lucru. sute şi chiar mii de acte care arată o regularitate şi o constanţă demne de încredere. aşteptări. Deşi e adevărat că nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură. ne simţim pe un teren mai sigur dacă afirmăm că John trebuie să fie un individ retras.9 Desigur.". am face bine să vorbim de un „construct ipotetic"7. traversarea străzii pentru a evita întîlnirea cu o cunoştinţă recentă. planificarea zilei în aşa fel încît contactele sociale să se producă cu' o mică probabilitate. deprinderi. H e b b. Fiecare test de personalitate. Dar cînd nu avem trei acte.

H. în raport cu alţi oameni.1928.. şi. în acelaşi timp. procedeul este în cel mai bun caz aproximativ. alţii. Există un temei serios pentru a presupune existenţa £?-âsăfu-j rilor comune şi pentru a măsura o personalitate dată pe o scală dimensională comună în raport cu alţi oameni... soc. Unii oameni elaborează un stil de agresivitate extremă . W. Descris în „J.. fiecare individ tinde să ga' sească un nivel de afirmare sau ascendenţă care este confort cu modul său de viaţă. supuşi şi suflete timide.. Problema este aceea că în societatea noastră oamenii pot fi comparaţi (în general) în ceea ce priveşte lT1odul în care au rezolvat această problemă de raportare la mediu Şi ^a ceila^ţi oameni.. spunea'Spencer.sînt într-o anumită măsură artefacte ale metodei noastre 341 de forţare a categoriilor pe persoane individuale. teste. Ca atare. Descoperim că se află în cele zece procente inferioare ale populaţiei. Pentru a conchide.. sau ştergător de picioare.. The AS Reaction Study. nevoia de realizare... Cerem acum unui mare număr de oameni d'tn „grupul standardizat" să completeze testul şi determinăm scorul mediu pentru grup. Vă simţiţi intimidat în prezenţa unor superiori din lumea academică .. 118—1J ' 340 cOt sau educaţie) consideră că dominanţa este un stil mai po-frjvit de adaptare şi de stăpînire a mediului'său. Scala nu recunoaşte şi nu poate recunoaşte nuanţele subtile ale trăsăturilor la indivizi.. există varietăţi infinite de dominatori. F... Trăsăturile mune sînt de aceea mai nominale şi mai puţin veridice decît t săturile personale (capitolul 15). sînt numai semiveridice.. afaceri ? în mod pronunţat ... Cînd primele două fiare s-au întîlnit în pădure.. una s-a afirmat ca cel ce ia prînzul. să-1 mustraţi .".. Să luăm trăsătura comună de dominanţă-supunere. B<^t0"' Houghton Miîflin.. In afară de ascendenţâ-supunere. hotărîţi sa nu aşteptaţi şi plecaţi . Trăsăturile comune sînt acele aspecte ale personalităţii în raport cu care majoritatea oamenilor dintr-o cultură dată pot fi comparaţi avantajos. pentru că indivizi construiţi similar în medii similare vor dezvolta scopuri similare şi metode similare de obţinere a lor. A 1 1 p o r t. Oricît de logic este să elaborezi o scală uniformă pentru ascendenţă-supunere. el este tipul de individ care cedează şi renunţă. înclinaţia pentru bani. Psychol. trăsăturile co. Un altul (prin tempera' | 10 G. De exemplu.. ar trebui să fie clar acum ca mai curînd violentăm structura personalităţii lui John dacă îl iorţăm să fie inclus în nişte categorii uniforme de trăsături decît dacă îl privim ca pe un individ în sine şi încercăm să descoperim sistemele interne reale ale vieţii sale personale.. conchidem că are o trăsătură puternică de „supunere".. Un lucru care vă aparţine se află la reparat într-un atelier de reparaţii Mer geţi să-1 luaţi la timpul fixat.. dar sînt totuşi indispensabile cînd prindem studiul personalităţii cu scale. Cu ani în urmă Herbert Spencer a subliniat faptul că întreaga luptă evoluţionistă forţează animalul. ca a noastră.. . prejudecata rasială şi sute de alte dimensiuni. Apoi îl comparăm pe John cu această normă şi conchidem că. aprecieri sau alte metode comparative. putem menţiona locvacitatea. într-o societate competitivă.. 1928. în definitiv. radicalismul.. O persoană poate trăi destul de confortabi i <şi îneîntător) fiind un om „care cedează".. în ceea ce priveşte fiinţele umane există zicala că fiecare trebuie să fie sau gheată. cealaltă s-a resemnat să devină primul. de pasivitate extremă... am putea spune c.. agresori.. Există multe aspecte ale personalităţii în privinţa cărora toţi oamenii dintr-o cultură dată pot fi comparaţi în 'mod rezonabil.. în capitolul următor vom examina mai îndeaproape problema trăsăturilor individuale sau personale. să vă înăbuşiţi cu totul sentimentele . Reacţia dumneavoastră obişnuită este. Deocamdată să formulăm din nou cazul trăsăturilor comune. în aşa fel încît animalul A domină în mod regulat animalul B. să vă exprimaţi nemulţumirea moderat . izolarea. anxietatea. conducători.. în ceea ce priveşte veridicitatea. nu faceţi nimic ...către vecin comentarii cu voce tare . Temeiul este -acesta : Oamenii normali dintr-o arie culturală dată\ tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare camparabile în general. astfel. oameni care trăiesc în ţări anglofone dezvoltă j o capacitate mai mare sau mai mică în utilizarea limbii engleze şi este complet raţional să dai teste uniforme de realizare a limbajului pentru a vedea dacă modul în care o persoană stăpîneşte limba engleză se află peste sau sub medie. Lucrări recente au arătat că există o „ierarhie" constantă la găini şi la alte animale. abnorm. ca şi fiinţa umană să-şi găsească nivelul de dominanţă. dar reparatorul spune că „abia s-a început Iu" cru! la el".. oarecum . discipoli. B îl domină pe C şi aşa mai departe. A 11 p o r t.. trăsăturile comune nu derivă complet din deosebirile naturale ale personalităţii.. 23... deloc _ .

Să numim cîteva : nevrotism. Mary şi Tom. el 343 . trebuinţă de reali-:cire. adică o trăsătură. Este o „trăsătură comună" dacă dovada este derivată de la întreaga populaţie de oameni. Un psiholog utilizează exact aceleaşi criterii. măsurătorile statistice utilizate (fidelitate internă) determină numai dacă pentru o populaţie întreagă de oameni. nacă se utilizează un test. Un al treilea criteriu este intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu acest „model preferat" de comportament. Deoarece. Dacă se utilizează observatori sau valuatori diferiţi. el reuşeşte frecvent (dar desigur nu întotdeauna) să le depăşească cu uşurinţă dînd situaţiei o întorsătură plină de umor". să utilizeze „eşantionarea timpului*" — poate în observarea unui copil anumit pe un teren de joaca zece minute pe zi. esenţial ca. să se manifeste de asemenea ca dominantă (de obicei) în alte situaţii. psihologul va voi ca judecăţile să fie confirmate de e persoane — pentru a stabili ceea ce se numeşte fidelitatea il-servatorului). nacă utilizează pe o scală de apreciere şi chiar dacă face singur iservaţii. Făcînd astfel. Se poate să nu aibă încredere în introspecţie şi să aleagă utilizarea observaţiei directe. Spunem că dacă se poate dovedi că un tip de activitate este de obicei asociat statistic cu un alt tip de aptivitate. Mai întîi trebuie să inventeze scala. masculinitate sau feminitate a intereselor. iubitor de artă şi plin c!e umor. d Presupunem că un cercetător îşi propune să descopere dacă Ţozitatea. itemurile corelează unul cu celălalt şi cu scorul total. Cu alte cuvinte. Testul pentru dominare-supunere. De aceea. Multe (probabil mii) de trăsături comune au fost stabilite în acesta. punctual. aceste itemuri vă cer să apreciaţi ce anume este uzual sau obişnuit în cazul dumneavoastră (frecvenţa). Cititorul perspicace poate găsi o capcană în acest procedeu. îl cunosc de destul de mult timp şi. frecventa cu care o persoană adoptă un anumit tip de adaptare este un criteriu al trăsăturii.ada statistică pentru existenţa unei trăsături rezidă în . Toţi trei parametri (frecvenţa. Ar putea. menţionat mai sus. el face de obicei lucruri gene-' roase. conchidem că oamenii în general tind în mod constant să ocupe 0 poziţie dată pe continuumul de la dominare mare la supunere m'că. pe termen lung. Cît de frecvent. Ori de cîte ori a avut o întîlnire. de exemplu. Primul şi al treilea vă întreabă care este „modelul preferat" de dumneavoastră \ dominant sau submisiv. în situaţii în care interesul şi bunăstarea altor oameni este implicat. gama şi intensitatea) sînt cuantificabili şi permit o manevrare statistică. Aceasta înseamnă că pentru toţi oamenii supuşi testului există în general o tendinţă pentru cei care obţin scoruri mari la un item să aibâ scoruri mari la alte itemuri. gste. Merge în mod frecvent la expoziţii de artă. este o trăsătură comună şi măsurabilă 0 scală. extroversiune-introver-e socială. conformism. dacă o persoană se manifestă ca dominantă într-o situaţie. Şi să presupunem că întreb : „De unde ştiţi că este astfel ?" Răspunsul dumneavoastră desigur ar fi : „Ei bine.âsurări variate ale fidelităţii. este esenţial ca ei să cadă de acord între ei. în confruntarea cu încurcăturile din viaţa sa şi din lumea înconjurătoare. pov. şi de aceea pot fi comparaţi avantajos în privinţa acestui aWbut comun (generalizat) al personalităţii. Al doilea item întreabă cit de intens este răspunsul dumneavoastră. Toate trei împreună (şi multe altele din aceeaşi scală) mtreabă cît de mare e gama situaţiilor în care adoptaţi un „model preferat" dominant sau submisiv. cît de intens şi cît de largă e gama situaţiilor în care un copil este dominant sau supus ? El "r 342 a observa adulţii la o întîlnire a unui comitet de lucru (poate li} tr-un ecran unilateral) şi să numere „interacţiunile" care sînt 1 dominanţă sau de supunere. Priviţi la cele trei itemuri de test de la pagina 340.78 (1. aceasta înseamnă a cere foarte mult unui individ. de exemplu.85. Să presupunem că spuneţi despre un anumit prieten al dumneavoastră că este generos. De asemenea. Sau ar putea utiliza o scală de de ă l 3 eCjere şi să ceară altor persoane să aprecieze cît de mult sau de puţin dintr-o trăsătură dată posedă John. autoritate. „. după cum am văzut.Cum se stabilesc ? .00 ar fi perfectă) şi o fidelitate internă de aproximativ 0. Dacă e astfel. pictează el însuşi puţin şi are în bibliotecă multe lucrări de artă . are o fidelitate la repetare de 0. de asemenea. este esenţial ca aproximativ aceleaşi sCoruri să reiasă pentru toţi subiecţii diferiţi dacă testul este readministrat după un interval de timp (fidelitate de repetare). Un al doilea criteriu este evantaiul situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune. anxietate manifestă. Desigur că un psiholog nu are nevoie să utilizeze introspecţia ca în acest test de tipul „creion şi hîrtie". testul măsoară o trăsătură comuna cu a constanţă mare. rareori întîrzie. există dovada că ceva se află la baza celor două activităţi.

dar nu sînt trăsături încercînd să descopere dacă punctualitatea — îrii era o trăsătură comună. An objective study of punctuality in rclatK'1 perso-nality and achievement. prin însăşi natura lor. 344 Distribuţia normală O proprietate obişnuită (dar nu invariabilă) a trăsăturilor. 1936.) Cînd cercetătorul obţine o asemenea distribuţie normală a scorurilor el este satisfăcut. de asemenea. inc este aşa-numita lor distribuţie normală. şi ocazional aşa se întîmplă. 204. Majoritatea cazurilor trebuie să aibă scoruri medii. Majoritatea oamenilor au scoruri medii care se grupează în jurul „mediei moarte" (media). no. necesar să _. efectele situaţiei imediate şi erorile de măsurare. mese. sau poate rezulta.fabrică un număr mare de situaţii imaginare.80. 11 G. Dacă utilizăm corelaţiil. trăsăturile individuale care vor fi dis-e în capitolul următor. Psychol. care indică o dispoziţie de a evita modalităţile extreme de adaptare . cu cît fidelitatea este mai mare cu atît e I bună dovada pentru o trăsătură. nu c' mirare că pentru a atinge acest minim o scală trebuie adesea rj vizuită de cîteva ori (ceea ce face. J. Ştie că scorurile mari şi cele mici constituie deviaţii importante de la norma universală (sau de grup). Eşecurile în stabilirea unei trăsături comune sînt clarifi toare.) Acum investigatorul doreşte să considere o trăsătură comună „continuă" cu scoruri dispuse într-o distribuţie de tipul jotului". ceea ce z„3 duce în scală determină trăsătura comună pe care o scoc arbitrar violează oarecum naturalismul pur (adică aflarea a ( ce „sînt într-adevăr" diferenţe comparabile în natura Acesta este unul din motivele pentru care nu putem pretinV" prea mare veridicitate pen. După prestarea lei. El poate compara acum personalităţi raport cu o trăsătură comună. fi scalate într-o populaţie. Ea arată că scorurile extreme. Un scor mediu poate rezulta din cumularea răspunsurilor „moderate". ţionale (pentru fidelitate de repetare sau pentru constanţă int< majoritatea psihologilor nu ar avea încredere în corelaţii' sub 0. în cazul trăsăti comune este. (Cititorul va obcă această afirmaţie se referă numai la trăsăturile comune. Dar pentru aproximativ 80% exista o varîabilitate prea pentru a afirma că ei au vreun „model preferat" de tare. indicînd că scala e sensibilă. efectiv puncte. Probabil nu am reuşi să găsim destule cazuri de doncM tism. Nudacă o trăsătură are această distribuţie normală putem aplica Lele statistice obişnuite de măsurare. "ar restul se îngustează spre extrema superioară şi inferioară.se demonstreze < treagă populaţie de oameni este în mod rezonabil eonst raport cu ea însăşi de-a lungul timpului şi într-o seiie de sit^H Dar ce nivel de constanţă vom cere ? Nu există răspun Statistic vorbind. din anularea răspunsurilor foarte autoritare şi a celor foarte submisive. Cînd luăm în considerare 'variabilitatea inerentă a comportamentului. La anumiţi indivizi acestea fi dispoziţii personale importante. Dudycha. dar contradictorii. Astfel. în „Arch. aşa că le înlătură pe acestea şi schimbă^B mularea altora pînă cînd are o scală fidelă. Dudycha a descoperit că aproximativ 40% din populaţie exista într-adevăr o : sigură de a fi constant punctuali. cum am spus. Concret.".ru trăsăturile comune. nu pot. nu se întîlnesc des. ca întregul Pr cedeu să fie cam artificial). să zicem dorriinare-supunere. pentru că subiectul are dispoziţii puternice. Figura arată o serie mare de scoruri. de a întîrzia sau de a^| mai devreme la adunările din colegiu (cum ar fi jocu^H basket. (în cazul din urmă scorul mediu induce în eroare. El poate utiliza rezultatele într-o varietate de scopuri statistice Deşi curba normală este visul îneîntător al examinatorului nu -' uşor de spus ce semnifică ea. ea este de obicei un pro- .11 -—v Dovada ştiinţifică pentru existenţa unei trăsături provine totdeauna din demonstrarea printr-o metodă acceptabilă a c stanţei ei în comportamentul unei persoane. constată că unele situaţii nu corespund cu altele (fideluJ iternului e scăzută). orele de dimineaţă. perfidie sau ■ cleptomanie pentru a justifica scalarea Indi\! zilor în raport cu aceste variabile. conferinţe part. Figura 26 ilustrează situaţia unei trăsături comune.

Distribuţia **"** mala rezultă adesea dintr-o juxtapunere arbitrară a modalitâ??K opuse de adaptare pe o scală liniară. 346 I Ceea ce ne interesează pe noi aici este numai o problemă t r. înainte de a intra. nici faţă de curba normală astfel obţW-6 deoarece în orice caz scalarea trăsăturilor comune nu e decît 3' mod grosier de abordare a personalităţii. reflectă presiunea socială spre confo e" tate cu un nivel „mediu" acceptat de conduită. trebuinţele.-55 OoiVinonţQ Supunere 'rf" fi 26. cum mai mulţi autori o fac. impulsurile. nu e nevoie de un argument nou pentru a adăuga „trăsăturile" sene. în plus. în sfîrşit. în aceasta 12 Slăbiciunea formulei S-R este aceea că ea nu reuşeşte să explici nizarea internă extrem de complicată care se produce . distribuţia est?' Of tr-o anumită măsură afectată de creatorul testului care vede "^ revizuiri succesive ale scalei sale duc la dispersia din ce în c* mai simetrică a scorurilor. I 345 dus al unor circumstanţe amestecate. este bine să se realizeze extinderea complicat? ilor introduse într-o singură variabilă „simplă" în scopuri de mâ surare comodă. Distribuţia scorurilor unui test caro măsoară dominanţa şi supu--onstruită pe baza distribuţiei prin decile a scorurilor din A—S Reac-tion Study : Forma pentru bărbaţi. Metodologii exigenţi spun că noi nu putem cunoaşte exact ce est şi ar trebui să-1 denumim numai „o variabilă intermediară". în interesul un i teorii sănătoase. dar. Maiai eeptabilă e formula S-O-R (structură de stimulare — organizare internă -răspuns la produsul organizării). Neconvingător. psihologia nu se poatel lipsi de conceptul de „atitudine". că „totul în personalitate are o distribuţie normală". urmele memoriei.12 Deoarece psihologii au afirmat întotdeauna că deprinderile. curba în parte să reflecte preferinţa naturii pentru niveluri medii ^ distincte) . Cei cîţiva extremişti care încearcă să abordeze proble111 e. în sfârşit. în acţiune. care implică o pregătire pentru răspuns. primind pecetea personHj lităţii de-a lungul drumului. atitudinile mentale şi multe dispoziţii sau sisteme de acelaşi tip există în structura neuropsihică. Fără un asemenea concept ar fi imposibil să se explice stabilitatea şi constanţa conduitei. gîndit. Nu există o obiecţie serioasă fatâ ?e acest ultim procedeu. Vezi pagina 426. Totuşi. „O" din această formulă este o recunoaşte^* a existenţei „tendinţelor determinante" în sensul în care noi utilizăm termen.va" riabilă intermediară" chiar şi cel mai exigent metodolog va admite deprinderi' t atitudini. Dar prin .ninologică. Cînd va fi folosit termenul „trăsătură" şi cînd un '. complexele inconştiente. canalizat într-o direcţie şi nu în alta. Trăsăturile şi alte tendinţe determinante După cum am văzut în capitolul 11. trăsături. psihologice pe baza strictă a relaţiei S-R („organism gol") lucrează în genera cu porumbei sau şobolani şi nu contribuie la cercetarea personalităţii. nu am avea nevoie de conceptul de per50" nalitate". în primul rînd. termen din această serie ? . sentimentele.. Numai procedînd astfel putem evita greşeala de I presupune. răspunsul este vag • j „dacă am şti destul despre stimul.Da sînt întrebaţi cum ar aborda problemele personalităţii.cînd stimulul e per-i ceput.

să nu întrerupă pe alţii în timp ce vorbesc. Deprinderile sînt acum integrate într-o concepţie a ceea ce stilul de viaţă al cuiva ar trebui să fie. ce: puţin în parte. Deprinderile nu se integrează automat. a ilustrat problema. ci şi pentru că omisiunea violează o trăsătură mai generală de curăţenie.sa de politeţe. e mai variabilă în expresia sa. la masa de prînz nu e politicos să "ei din ceaşcît de spălat degetele la masă. dar povestea spune că } amfitrioană din Washington a procedat astfel pentru a-şi linişti Oaspetele din Orient care deja băuse din ea. Trăsătură şi atitudine. De asemenea. O persoană cu adevărat politicoasă va înregistra schimbări în comportamentul său chiar pînă acolo îneît Sa distrugă deprinderile sale de politeţe pentru a menţine trăsă-Ura. spălatul dinţilor devine nu numai automat (cum e cazul deprinderilor). adică devine o trăsătură de curăţenie personală. ■ Acest exemplu implică. că o trăsătură apare. Toate acestea sînt unităţi specifice de învăţare. (Conceptul de echivalenţă este oarecum similar cu conceptul S—R de „generalizare stimulului". El învaţă la început să spună „mulţumesc". prin integrarea a numeroase deprinderi specifice care au aceeaşi semnificaţie adaptativă generală pentru persoană. Este probabil mai uşor pentru persoanele cu anumite structuri înnăscute să dezvolte trăsătura politeţii decît pentru altele. în acest caz o trăsătură este mai generalizată decît o deprindere. Mulţi adulţi au o deprindere generalizată de a îndepărta orice formă de murdărie de la persoana lor. Un copil nu e niciodată „politicos în general". să ţină deschisă uşa pentru mama ca să intre în casă. e declanşată numai prin comenzi adecvate din partea părintelui ca un item . „Echivalenţa" pretinde că individul percepe o semnificaţie comună în seria de stîmuli la care răspunde). totuşi. ci ele fac aceasta cînd persoana are un concept general sau o imagine de sine care -duce la fuziunea lor într-un sistem superior de organizare. o trăsătură este o structură neuropsihică ce are capacitatea de a face funcţional echivalenţi mulţi stimuli şi de o iniţia şi orienta jorme echivalente (constante semruficativ) de comportament adaptativ şi expresiv. este un loc de onoare. discutat la pagina 104.Trăsătură şi deprindere. Dacă are deprinderea de a ocupa locul ' mai incomod din cameră îşi va distruge rapid această deprind cînd va afla în Germania că locul cel mai incomod este j sofaua care. în altele să ^ acest act zgomotos. activităţile sale.'n lanţul de acte pe care copilul le îndeplineşte seara şi dimineaţa. sîr asemenea. Politeţea este mai mult decît o simplă aglomerare ele deprinderi. totuşi. totuşi. Pe latura răspunsului. totuşi. inteligenţei şi constituţiei fizice joacă un rol. De obicei. în mod obişnuit termenul deprin-jerc se aplică unui tip îngust şi limitat de tendinţă determinantă. Cîţiva ani această deprindere rămîne izolată.fi politicos. pagina 324. Dacă cineva omite să_şi spele dinţii. pare să implice faptul că generalizarea rezultă în mod automat dintr-o condiţionare frecventă. în altă ţară (pentru. . Ea a încălcat deprinsa. în ţările călătorul nostru politicos constată că majoritatea relaţii]^ sale sociale trezesc în el dispoziţia de a . a fi politicos) nu va asemenea întrebări personale. Cînd devine adult. Şi acesta e un lucru de mare importanţă. £Opilul mic învaţă (cu dificultate) să se spele pe dinţi seara şi dimineaţa. Patriotismul este o trăsătură sau o atitudine faţă de tura1 natală ? Extroversiunea este . Atunci. în procesul învăţării trăsăturilor nu trebuie să uităm că -influenţa temperamentului. 347 U :e or în timp ce călătoreşte un american politicos va învăţa r. De aceea mult stimuli sociali sînt echivalenţi în declanşarea trăsăturii. echivalente în aceea că ele semnifică toate politie Figura 24. să rîgîie cu satisfacţie după masă în unele ţări . dar este integrat într-un sistem mai larg de deprinderi. Nu e totdeauna posibil să distingem între ceea ce ar trebui numit în mod corect o trăsătură şi ce anume o atitudine. se simte jenat nu numai pentru că o deprindere eS'te frustrată. Acesta-din urmă. Ne referim aici din nou la conceptul de echivalenţă. se poate spune că are o trăsătură de politeţe. £U trecerea anilor. destul de corect. deşi extrem de variate ca tip. dar şi-a menţinut trăsătura. într-o ţară el va văţa (pentru a fi politicos) să-şi întrebe gazda cît a plătit diferitele ei bunuri .

). 117.] sau explorările i\r O trăsătură e declanşată de atît de multe obiecte Incit nu încercăm să le specificăm. O persoană este conformistă. C neva are o atitudine jaţă de păstîrnac [. ele fac pe ( neva să se1 apropie sau să se retragă de la obiectul lor. Există concepte curente suplimentare care par chiar mai apropiate. el este oarecum echivalent. Deşi influenţată de consideraţii nominaliste şi artificiale. Worcester. Clark Univ. el are în acelaşi timp o trăsătură de bunătate. Alţi termeni se referă la-anumite tipuri de trăsături şi vor fi numai enumeraţi aici : interes.socială. nerv. Atitudinile sînt de obicei pro sau contra. 2.15 Patriotism ar putea fi numit sentiment. C. dacă are o atitudine atentă şi de simpatie faţă de oameni şi animale. Goldstein a introdus conceptul de modele preferate de CQm portament. central. privitoare la poziţia Angliei în Orientul Mijlociu) limba greacă foloseşte termenul stasis. în majoritatea limbilor găsim termeni comparabili care combină o „poziţie" motorie cu o stare internă de spirit. complex. De aceea. favoi sau nefavorabile. sindrom (Mas*Low). press> 1935^ cap. în domeniul personalităţii ne interesează structura persoanei şi de aceea trăsătura devine conceptul favorit. Johnstone arată că aceasta e situaţia şi. ar trebui să subliniem faptul că întrucît atitudinea priveşte orientările oamenilor faţă de faţete precise ale mediului înconjurător (incluzînd oameni. 17.14 Totuşi. instinct.". este o construcţie cam artificială. care acestea se dovedesc a fi elemente utile în compararea indivizilor şi sînt considerate a desemna dispoziţii care funcţionează în mod real. Istoria termenului şi utilizarea sa sistematică în Psihologia socială sînt descrise de G. bine dispuse sau prost dispuse. Mass. vorbind de o atitudine politică (de exemplu. g^ extrem de sugestivă şi a fost descrisă în capitolul 7. o atitudine ne&?] tivă faţă de vecinul apropiat şi o atitudine ambivalenţă (atît ' vorabilă. Deşi acest termen poate cuprinde mai mult declt tr-"~ săturile. expansivă.13 Dar.. cum am -spus. dar nu alte animale. Factorul. Prin analiza a 12 limbi. d^ prindere generalizată (Dewey). o condensare a discuţiei noastre de pînă acum din capitolul de faţă. ÎR general. el are o atitudine . O atitudine are întotdeauna un obiect de referinţă. Trăsăturile şi alte forme de dispoziţie. Attitudes. valoare.16 Lewin vorbeşte de o giune (fie „personală internă". ele pot fi subsumate conceptului nostru de trăsătură comună. 287—299.. Să le Menţionăm pe scurt. o trăsătură este considerată 0 obicei ca fiind mai generală (un nivel mai înalt de integrare) Q cît atitudinea. de fapt. A 11 p o r t. putem desemna obiectul unui sentiment ca şi al unei 13 J Johnstone. sistemul ego-ului (Koffka). că termenul pentru atitudine este în general mai înclinat spre starea motorie decît spre starea internă. Astfel. Anterior am discutat despre „variabile intermediare" ca impuls. în măsura în. în timp ce vorbind de modul de gîndire şi comportare (ca în relaţiile rasiale) aceeaşi limbă utilizează symperiphora. Sentimentul stă între atitudine şi trăsătură. totuşi obiectele sînt destul de generale. o atitudine poate avea o gamă atît de largă încît să fie identică cu o trăsătură. atitudini. După ce am făcut aceste variate distincţii. 349 atitudini . cît şi nefavorabilă) faţă de televiziune. Această formulare este. totuşi. cîţ şi trăsătura sînt concepte indispensabile în psihologie. 348 r Această trăsătură de apropiere sau evitare dă o nuanţă clară de motricitate conceptului de atitudine. ment Dis. cultură şi societate) ea a ajuns să fie conceptul favorit în psihologia . în C. Unele limbi fac distincţii mai fine decît limba engleză. M u r-jT" i n s o n (Ed. Cineva e „gata"-de acţiune. dar totuşi un concept înrudit cu trăsătura. Dacă un om îşi iubeşte dinele. „Attitude" in psychology and psychosomatic medi-Cmp> în „J. 1953. Atît atitudinea. o trăsătură comună . trebuinţă. să încercăm acum o formulare rezumativă. de asemenea. fie „motor perceptuală")17. Ele acoperă principalele tipuri de dispoziţii cu care se ocupă psihologia personalităţii. această metaforă spaţială implică un modei teoretic de cîmp. Andre are o atitudine favorabilă faţă de biserica sa. în trecere.o trăsătură sau o atitudine fai viaţă ? Cineva are o trăsătură sau o atitudine autoritară ? ■ aceste cazuri şi altele similare este indiferent ce termen folosim Oricare denumire este acceptabilă.. sau atitudine sau trăsătură. ti dominantă în atîtea situaţii încît nu le numim ca în căzu. O trăsătură comună este o categorie pentru clasificarea for-melor funcţional echivalente de comportament dintr-o populaţie generală de oameni. A handbook of social psychology. W. Dar în mod obişnuit există două distincţii între cele două cepte : 1. cum am arătat. 14 Aproape fiecare manual do psihologie socială caracterizează atitudinea lffePt conceptul său. stil de viaţă (Adler).

Christina D. cerebroton. Cu alte cuvinte. Dar chiar tipurile empirice (stabilite pe baza dovezii serioase CŞ activităţile. Problema este că împărţiri precise de acest gen nu se 351 Nivelul lipului . Pînă acum discuţia noastră defineşte tipurile ca abstracţii create prin luarea unor părţi din oameni şi introducerea lor cu forţa într-o categorie care prezintă un interes special pentru un investigator.". dezvoltă moduri similare de adaptare la mediul lor. trăsăturile trebuie considerate. un altul preferă o dihotomie diferită. In ochii săi. 1936. şi totuşi unii nu se potrivesc unuia. dar tipurile numai ca nominale. somatoton. Implică faptul că unii oameni se potrivesc tip . New York. American Book. Din acest punct de vedere cineva ar putea argumenta că intraversiunea sau somatotonia (pagina 73) ^prezintă un tip empiric. 16 K. în „Genot Ps-V" chol. dovezile pentru un tip sînt de acelaşi gen cu dovezile pentru o trăsătură. Morgan. în acest caz. filistinii şi boemii .reflectă într-o anumită măsură dispoziţii veridice şi comparabile ale mai multor personalităţi care. 1933 . social. Tipuri empirice. atitudinile şi trăsăturile tind să se grupeze) intră în Mieultate. Ea pretinde să acopere o mare parte din organizarea personalităţii totale. tipurile într-un punct de vedere exterior persoanelor. The organism. orientat spre interior şi orientat spre altul. Nu e interesat de indivizi intacţi. deşi în grade variate. politic şi religios. Trăsăturile rezidă în per~ soană . Energies of men. Tipuri ) Vorbirea obişnuită ne spune că o persoană are o trăsătură. 17. Figura 3 (pagina 29) ilustrează procesul de dezmembrare. Dificultatea este aceea că însuşi conceptul de tip im-â o discontinuitate.ale unei organizări mai cuprinzătoare (şi dacă se găsesc mulţi oameni care posedă această organizare cuprinzătoare). New York. 33. Din acest punct de Vedere doctrina tipului empiric se află între nivelul trăsăturilor şi nivelul personalităţii totale. 3—149. Acestea par a fi mijloace pentru a exalta interesul special al unui autor pe seama individului. M u r r a y. alţii se potrivesc altui tip . Această posibilitate apare cînd investigatorul vrea să acopere un domeniu mare al personalităţii multor oameni. 15 Sentimentul este elementul personalităţii preferat de W. 1939. Acest lucru sugerează că tipurile exista nu în oameni sau în natură. William James vorbea de sensibili şi duri . estetic. un altul. I. /__v Dacă această formulare pare prea tehnică. cel puţin în parte. A. omenirea pare să fie divizibilă în funcţie de schema sa. Monogr. indivizi care pot fi ordonate în funcţie de eşafodajul său teoretic.. 1945. Principles of topological psychology New York.Goldstein. 717 K. ca veridice. datorită unei naturi umane comune şi unei culturi comune. M c D o u-g a 11. şi de H. dacă nu chiar în întregime. Spranger preferă-tipul teoretic. Scribner. cap. A clinical study of sentiments. ci numai de acele părţi din. Lewi n. cap. trăsături şi atitudini sînt manifestări . Sheldon de visceroton. 350 Adevărul problemei depinde în mare măsură de ce fel de tipologie vorbim.) Figura 27 ilustrează situaţia. apolinici — dionisiaci. Ceea ce izbeşte mai întîi în legătură cu aceste serii eterogene' este faptul că autorul îşi impune propriile interese legate de natura umană. atunci aceşti oameni constituie un tip. Să luăm în considerare mai întîi cîteva tipologii je nuanţă nominalistă. (Putem chiar viola utilizarea obişnuită şi să spunem că ei au un tip. ■dar se potriveşte unui tip. Dacă printr-o investigaţie empirică se poate arăta că 'multe deprinderi. Psihologii interesaţi de imaginaţie sugerează alte tipuri : vizual — Sinestezic — auditiv. economic. cititorul poate prefera formularea simplă dar mai puţin precisă că o trăsătură comună este orice dispoziţie generalizată în raport cu care oamenii pot fi în mod avantajos comparaţi. Există totuşi un sens în care tipul poate fi privit ca trăsătură comună supraordonată. ci în ochiul observatorului. Un autor ne-spune că omenirea poate fi împărţită în două grupuri. Această enumerare ar putea fi mult lungită. McGraW-Hill.

Adevăratul defect al doctrinei tipurilor empirice este acela că implică faptul că personalitatea este complet subsumată unui tip. Pentru a conserva doctrina tipurilor empirice ca atare este necesar să spunem că majoritatea oamenilor sînt un „tip mixt". Unii teoreticieni utilizează conceptul fără a pretinde că tipurile lor implică personalităţi concrete. E1 sînt. Nu cîştigăm nimic dacă etichetăm trăsăturile mai largi drept „tipuri". Tipuri ideale. gornatotoniel. atît cerebro-toni cît şi somatotoni. Această schemă reţine nuanţa discontinuităţii ţinând seama în acelaşi timp de continuitatea faptică. Eysenck. După el există tipul teoretic. social. că schema lor tipologică ne ajută să înţelegem personalitatea. Să vedem cum funcţionează această logică oarecum paradoxală. chiar dacă nici o persoană nu se potriveşte cu această schemă. dar spune că . Filozoful german Dilthey. Ei spun. face o analiză apriori a valorilor umane fundamentale. Am văzut că într-un mod similar dar mai sofisticat. că ele privesc o mare parte din concepţia despre Saţă a omului. Adică. politic şi religios (vezi pagina 299). tip mixt" Figura 28. de exemplu.Altele sînt mult mai „înguste" (ca punctualitatea. 20. Putem spune numai că unii oameni au unele dintre atributele unora dintre tipuri. atunci oamenii individuali pot fi consideraţi în funcţie de faptul dacă se potrivesc (sau cel puţin aproximează) cu unul din aceste tipuri . The organization of personalUy. Edward Spranger. ifiliteţea sau dominanţa).ideale". naturalism. Tipurile empirico ca extreme alo unui contthuuin găsesc în populaţia umană. specific i'tr/ura 21.". idealism obiectiv. admitem pe deplin că unele trăsături co-tr măsurabile sînt largi. El nu pretinde că orice persoană dată se potriveşte cu un singur tip în mod absolut. Cum am văzut în capitolul 3. Pers. ceea ce nu 352 L constatat că există în mod real. Tipul ca nivel superior al trăsăturii (adaptat din II. în : „J.. J. nu se întîmplă astfel. totuşi. estetic. 103) Extrovert Ambiverţi . mai ales acelea de genul introversiunii il ă l i d un g . există un mod complet diferit de a privi tipurile. Conchidem deci că doctrina tipului empiric nu aduce un ioloŞ real în reprezentarea structurii personalităţii umane. Ea implica o discontinuitate clară între „tipurile1' de fiinţe umane. 1951. Le denumeşte idealism al libertăţii. Aşa cum arată figura 28 această soluţie înseamnă de fapt că termenul tip se aplică corect numai extremelor unui continuum. conchide că există trei forme fundamentale de filozofie.Ni velul răspunsulu. cum vedem din figura 3. după ce a examinat sistemele filozofice din lume. elevul lui Dilthey. dar. atît introvertiţi cît şi extrovertiţi.18 Ce are de-a face acest lucru cu personalitatea ? Dacă toate concepţiile fundamentale despre viaţă sînt trei la număr (trei tipuri). Adevărul care rezidă în tipurile s' pjrice este de-acum pe deplin recunoscut în conceptul nostru de e zgături comune. economic.

într-un anumit grad putem înţelege o persoană examinîndu-i valorile cu ajutorul acestor rubrici. Ele sînt „scheme de comprehensibilitate". Ele ne ajută să înţelegem oamenii pentru că oamenii se aliniază în diferite grade unuia sau mai multora din aceste variate valori umane Posibile 19 Tipuri culturale. Undeva între tipurile ideale şi tipurile empirice se află o mulţime de tipuri culturale. Spunem despre un om câ este un ,,britanic tipic" ; despre altul că este un „veritabil cosmopolit" ; despre un al treilea că este un „soldat profesionist" învederat. Asemenea epitete ne spun foarte mult. Tipurile ocupaţio-nale par revelatoare în mod special. Un sindrom bogat de trăsă18 W. Dilthey, Weltanschauungslehre, în Gesammelte Schriften, LeiP«g,_Teubiier, 1931, VIII, 75—118. W28. 19 E. Spranger, Types of men, transl. by P. Pigors, Halle, Niemeyer, 353 23 •^Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265 turi ne vine în gînd dacă spunem că John este un avocat tjn. un comerciant, muncitor nepriceput, fermier, bărbier, cleric politician „tipic". Sa*J Cum am văzut în capitolul 8, unii autori susţin că prin noaşterea ocupaţiei unui om, sau a statutului, rolurilor şi sale în societate, ştim mai mult despre personalitatea sa dacă îi studiem trăsăturile. Această afirmaţie induce în în primul rînd, soldatul în chestiune poate să nu fie tipic grupul său, ci poate fi un deviant mascat. în al doilea rînd, maţia scapă din vedere faptul că, chiar pentru soldatul tipic, acest" trăsături sînt acum ale sale. Ele rezidă în el (şi nu în profesia sa} Această problemă este importantă. Nu e niciodată sigur sg caracterizezi personalitatea umană în termeni de roluri, ocupaţie status social sau orice alte rubrici culturale sau sociologice. Cî'nd spunem că Max e fermier, suburban, catolic, fizician, italian, director de întreprindere sau membru al clasei „mijlocii superioare11 nu îi descriem personalitatea. El poate fi deviat, şi chiar dacă el este „tipic", tocmai propriile sale trăsături îi reglează acum personalitatea. Deşi trăsăturile sale pot fi influenţate de apartenenţa sa la un grup, nu trebuie să confundăm această apartenenţă (tip social) cu propria sa personalitate în funcţiune. Tipurile ca propedeutică. In ciuda opiniei noastre oarecum negative despre tipologie, putem admite că a începe cu o „suspiciune" legată de tipuri (de orice fel) este adesea un procedeu productiv. în ultimii ani cercetarea a fost stimulată de postularea tipurilor constituţionale (capitolul 4), a tipurilor perceptive şi cognitive (capitolul 11), a tipurilor de maturitate şi imaturitate (capitolul 12), ca să dăm cîteva exemple. Pe scurt, doctrina tipurilor poate fi o trambulină bună pentru teoria psihologică, dar ea face o figură proastă la linia de sosire. Pentru a pune problema mai-concret, s-ar putea spune că pornind cu tipurile, cercetătorii sfîr-şesc adesea cu o informaţie utilă privind trăsăturile complexe, dar cu nimic altceva în consecinţă. / Denumirea trăsăturilor comune Există aproximativ 18 000 de cuvinte (mai ales adjective) în limba engleză care desemnează forme distincte de comportament personal.20 La prima vedere această cantitate pare un coşmar semantic. Totuşi, e evident că denumirea trăsăturilor are o relaţie 20 G. W. A 11 p o r t, H. S. O d b e r t, Trait-names : a psycho-lexicd study, în „Psychol. Monogr.", 1936, no. 211. Secţiunea de faţă citează lbe din această sursă. 354 elementele structurale de bază ale personalităţii şi este de da-L-ja noastră să descoperim, dacă putem, care este această reiaţi* Aceste mu de termeni îşi au originea în două tipuri separate je interes. Mai întîi, putem fi siguri că oamenii încearcă o dorinţă s a numi ceea ce este cu adevărat real în natura umană. Dacă semenii noştri muritori nu ar avea capacităţi şi dispoziţii, ar fi jjnprobabil să le numim. Mai mult, denumirile sînt într-o anumită măsură autocorective, căci nu cîştigăm nimic dacă se conservă prin denumiri o credinţă eronată în entităţi fabuloase ; e totul de cîştigat utilizînd termeni care să desemneze structuri psihice adevărate. Acesta e un motiv pentru care avem denumiri de trăsă-turj; dacă ar fi singurul motiv, corespondenţa între dicţionarul nostru şi adevărul psihologic ar fi strînsă, mult mai strînsă decît e în realitate. O a doua influenţă asupra lexicului de denumiri de trăsături este total diferită ; provine pe calea capriciului şi modei din interesul cultural. De foarte timpuriu, datorită persistenţei medicinii galenice, limba engleză a utilizat asemenea denumiri de trăsături ca sangvin, coleric, melancolic, flegmatic, bine dispus, prost dispus, sau cu sînge rece, inimos, fără inimă şi cordial (derivate din credinţa că inima e sediul intelectului şi sentimentului). Reforma protestantă, cu accentul pus pe natura interioară şi introspecţie, a adus multe adjective utile pentru precizarea de trăsături, printre ele sincer, pios, bigot, precis, fanatic, ca şi multe din cuvintele compuse cu sine : respect de sine, considerare de sine, dragoste de sine, încredere în sine, stimă de sine. Egoist este un termen inventat de presbiterieni pe la 1640. Subiectivitatea crescîndă a literaturii din secolul al XVIII-lea a adus termeni ca apatie, mîhnire, deprimare, visare. Cercurile de la curte au adăugat alţi termeni : afectat, nă-tăfleţ, interesant, plictisitor. Anilor recenţi le aparţin multe expresii, unele încă privite ca aparţinînd slangului : speculant, carierist, beatnik, huligan, linguşitor, trişor, sclifosit, panicard, excroc, gigolo, suburban.* La acest vocabular mereu în creştere

legat de psihologia caracteristicilor umane s-au adăugat termeni ca introvertit, nevrotic, regresiv, psihopat, somatoton, schizoid şi mulţi alţii. Deşi unele simboluri se sting, tendinţa specifică denumirilor de trăsături este să se multiplice — fără îndoială o reflectare a interesului mereu crescînd pentru natura Ufnană. De aceea conchidem că în parte denumirile de trăsături de Care dispunem relevă caracteristici comune în privinţa cărora , * In original booster, climber, beatnik, hoodlum, yes-man, tour-flusher, "-saefc, jitter-bug, chiseler, gigolo, exurbanite. (Nota trad.). 355 oamenii pot fi comparaţi. Cu alte cuvinte, mulţi termeni să desemneze manifestări veridice ale oamenilor. Cam : termeni sînt de acest ordin. dir Dar limba este înşelătoare. Ea slujeşte şi un scop evaluaf Cînd spunem că o femeie e atrăgătoare nu spunem nimic de^- 'V' o dispoziţie aflată „în piele", ci despre efectul ei asupra alt oameni. Cam 30% din denumirile noastre de trăsături au aceasr nuanţă predominant evaluativă : printre ele, adorabil, plictisitor, dezgustător, de invidiat, rău, magnific, insuportabil învingător. Graniţa dintre termenii veridici şi cei evaluativi- este ade sea greu de stabilit. In primul rînd, un termen de laudă sau d~ acuzare, ca onest, paşnic sau altruist, poate ajunge să reprezint o imagine de sine dorită şi o persoană se poate strădui (adică, îSj "poate dezvolta o trăsătură) să corespundă idealului social. Mai există două clase suplimentare de termeni. Desemnăm stări temporare ale spiritului, temperamentului, emoţiei sau activităţii prezente ; de exemplu fîstîdt, bîlbîit, bucuros, frenetic. Deşi asemenea termeni descriu conduita, ei nu se referă la „modele preferate" permanente. Aproximativ 25% din cele 18 00!) de cuvinte sînt de acest fel. In sfîrşit, trebuie să admitem o cantitate mare (20% din total) care parte metaforică sau discutabilă, termeni ca viu, amorf, dolofan, prolific. Cînd spunem că lista termenilor descriptivi din punct de vedere uman totalizează cam 18 000 omitem numărul mare de expresii străine intrate în limbă şi expresii compuse : iubitor de natură, duşman al afectării, genul de persoană care nu se încurcă* niciodată în amănunte şi altele. N-ar fi de mirare ca numărul de descrieri posibile ale fiinţelor umane în limba engleză (sau în altă limbă superior dezvoltată) să fie aproape infinit. Pentru a rezuma teoria noastră despre denumirile de trasă-' turi susţinem că numele oferite de lexic sînt simboluri sociale irwj ventate dintr-o combinaţie de interese psihologice, culturale şi etice. Termenii, care sînt evaluativi şi critici, au o semnificaţie redusă pentru studiul structurii personalităţii, oricît de utili ar fi pentru studierea influenţei sociale a unui individ asupra celorlalţi. Poate că numărul termenilor singulari, neapreciativi, îndreptaţi clar spre desemnarea unor trăsături permanente (netemporare/t este între 4 000 şi 5 000. Deşi sînt posibile atît de multe combinaţii de cuvinte numărul de denumiri accesibile de trăsături este mult' mai mare. în cel mai bun caz denumirile de trăsături sînt denumiri w categorii. Adică, cînd spunem că Tom şi Ted sînt ambii agresiv' nu înţelegem prin aceasta că agresivitatea lor este identică ca tip. Vorbirea comună este un ghid prost pentru subtilităţile 356 . Dar cuvintele nu sînt altceva decît categorii de tip omnibus. în ele o mulţime de sensuri care sînt comparabile între ele l d iî l .general, dar numai în general. Oricît de nesatîsfăcuţi am fi, nu avem altceva la dispoziţie jecît etichetele verbale. Poate într-o zi ştiinţa psihologiei va avea jte simboluri pentru a desemna trăsăturile' (factoriale sau matematice), dar progresul de pînă acum în această direcţie e prea mic pentru a ne tenta să abandonăm loialitatea primordială faţă de limba noastră maternă. Soarta noastră este să analizăm trăsăturile prin cuvinte făcînd totul pentru a defini termenii noştri. Rezumat ■ Peişonaliţaţea_j)oate fi analizată — într-o anumită măsură şi cU un succes parţial — în termeni de trăsături comune^_JA££Slea_ sînt dispoziţii mai generale decît deprinderile sau atitudinile — în raport cu care oamenii dintr-o populaţie pot fi avantajos comparaţi. Simţul comun ne împinge să facem asemenea comparaţii în mocTconstant. Spunem că un om este mai dominant decît altul. Psihologii fac acelaşi lucru, deşi ei pot uneori prefera să vorbească despre „dimensiuni", „factori1' sau „variabile" în loc de trăsături. Trăsăturile comune sînt stabilite în mod empiric atunci cînd testele de personalitate (sau alţi indicatori) se dovedesc sigure, in-dicînd faptul că oamenii răspund constant după o perioadă de timp şi cu o intensitate caracteristică. Sute de trăsături comune au fost stabilite în acest mod, majoritatea lor prezentînd o distribuţie normală într-o populaţie de ansamblu. ,0 trăsătură comună_cu un volum şi o cuprindere „neobişnuite -este-uneori denumită ţip empiric, dar este discutabil dacă concep-|uL_de_yjI are vreun avantaj ştiinţific. Fie că tipurile sînt empirice, ideale sau culturale, ele violentează considerabil individul concret care e introdus cu forţa în ele. Trăsăturile comune oferă o me-todăjji o teorie mai bună pentru studiul comparativ al personalî-- taţilor., Dispoziţiile personale, cum va arăta capitolul următor, oferă cea mai bună metodă şi teorie pentru studiul morfogenetic al personalităţii. Deşi denumirile trăsăturilor comune creează multe ambiguităţi ?i dificultăţi, sîntem obligaţi să le utilizăm în

analiza personalităţii. 357 CAPITOLUL 15 Dispoziţiile personale UNICITATEA DISPOZIŢIILOR PERSONALE ® INTERDEPENDENŢA DISPOZIŢIILOR o CONSTANŢA DISPOZIŢIILOR 9 DISPOZIŢII GENOTIPICE, FENOTI-PICE ŞI PSEUDODISPOZIŢII « DISPOZIŢII CARDINALE, CENTRALE ŞI SECUNDARE $ CÎTE DISPOZIŢII ARE O PERSOANA ? « CUM SE STUDTAZA DISPOZIŢIILE PERSONALE ? 0 DISPOZIŢII PERSONALE ŞI MOTIVE-\» DEFINIŢIE • REZUMAT entru moment vom cohtinua discuţia noastră despre denumirea trăsăturilor. Constatăm că unele din acestea derivă de la personaje individuale istorice sau fictive : donchişotist, narcisist (iniţial narcisusist, apoi narcisist, acum narcisic), şovin, sadic, zburdalnic*, colaboraţionist**. Unele sînt scrise cu majuscule : Bos-wellian, Lesbian, Chesterfieldian, Rabelaisian, Pickwickian, Emer-sonian, Falstajfian, Homeric, Faustian. Spunem despre o persoană că seamănă cu Christos, că e un Don Juan, un Beau Brummell, o Xantipa. în toate aceste cazuri, şi în multe altele asemănătoare, observăm că o caracteristică particulară remarcabilă a unei singure persoane ne-a dat o nouă denumire pentru a o aplica ocazional (nu des) altor oameni. în asemenea cazuri nu avem de-a face cu o trăsătură comună-Ar fi absurd să încercăm să comparăm toţi oamenii — sau un nti" măr mare de oameni — pe o scară desemnată să măsoare exhiba ţionaUsmul fastidios al unui Beau Brummel sau cruzimea sexuală a unui marchiz de Sade. Totuşi, însuşi faptul că acum denumi"1 * în original puckish. (Nota trad.) ** In original quisling. (Nota trad.) 358 raCteristiea arată că am abstras-o din viaţa individuală cu in-tenţia de a o aplica altor vieţi cu care se poate potrivi. Cuvintele înt generale. Chiar dacă spunem „acest băiat", utilizăm două cu-pirite abstracte pentru a indica ceva particular. Numai un nume rOpriu, ca Franklin Roosevelt, se apropie de desemnarea unui veninient personal unic în natură. Unicitatea dispoziţiilor personale Revenim la enunţul care pare atît de şocant pentru ştiinţă. Franklin Roosevelt a fost un eveniment istoric unic în natură şi organizarea extraordinar de complexă a proceselor sale mentale si a sistemului său nervos a fost, de asemenea, unică. Nu ar fi putut fi altfel, ţinînd seama de individualitatea eredităţii sale, de individualitatea experienţei sale de viaţă — cum s-a explicat în capitolul 1. Chiar subsistemele personalităţii sale erau fundamental unice. Cînd a fost confruntat cu această logică indiscutabilă, un psiholog a exclamat ofensat : „Cred că e o prostie să spui că niciodată doi oameni nu au aceeaşi trăsătură. Vreau să spun, desigur, că e adevărat, dar acesta este unul din acele adevăruri care nu pot fi acceptate". Replicăm : Din nefericire, acesta e un adevăr pe care studiul personalităţii trebuie să-1 accepte, oricît de mari dificultăţi s-ar crea. Pentru a face distinctă această problemă de cea a trăsăturilor comune, trebuie să adoptăm o terminologie diferită. Am putea să vorbim cu justeţe de trăsături individuale (sau personale) ca distincte de trăsăturile comune, căci există o similaritate între cele două concepte (ambele, de exemplu, se referă ia un nivel complex de organizare). Totuşi, pentru scopuri de claritate vom desemna elementul individual nu ca o trăsătură, ci ca o dispoziţie personală (şi vom utiliza ocazional abrevierea d.p.).1 1 O altă denumire posibilă pe care o am în minte pentru acest element «te aceea de trăsătură morfogenetică. Acest termen sugerează corect un element care poartă „forma" structurii personalităţii şi ajută la menţinerea acestei forme (ie-a lungul unei perioade considerabile de timp. Morfogeneza este o ramură a biologiei care încearcă să explice proprietăţile structurate ale întregului organism. Este un domeniu relativ neglijat al uologiei, aceasta preocupîndu-se mai mult de identificarea elementelor ultime sînt comune întregii vieţi. Biologia moleculară a demonstrat că aceste elemente ultime, în termeni de acizi nucleici, proteine, principii genetice sînt xtraordinar de asemănătoare în toate organismele, indiferent de forma lor. ^ceasta descoperire, desigur, face mai imperativă (şi nu mai puţin imperativă) ^utarea forţelor care explică integritatea structurată a organismului indivizi- Paralela cu psihologia este aproape perfectă. Am, căutat cu zel analitic fentele uniforme ale tuturor personalităţilor (trăsături comune, trebuinţe, int -şi a?a mai departe), dar am pierdut din vedere structura morfogenetică 359 Multe din ceea ce am spus referitor la trăsăturile comune aplică şi la dispoziţiile personale. Ambele sînt tendinţe det nante largi (generalizate) ; ambele diferă în acelaşi mod di prinderi, atitudini şi tipuri ; ambele se referă la nivelul de liză cel mai convenabil pentru studiul personalităţii ; existent, ambelor este inferată prin producerea activităţilor care au o valenţă funcţională''. Dar există şi diferenţe. N-are sens să vorbim de „distribuf normală" a d.p., pentru că fiecare este unică pentru o

persoan^ Nominalizările de trăsături se potrivesc mai bine trăsăturilor Cn mune decît d.p. (în general e nevoie de cîteva cuvinte pentru denumi o dispoziţie, ca atunci cînd spunem : „Micuţa Susan are un fel propriu de a se îngriji special şi anxios de ceilalţi" ; Sa„ „El va face orice pentru tine dacă nu-1 va costa nici un efort") Pretenţia noastră este că, dacă sînt corect diagnosticate, d.p reflectă structura personalităţii cu precizie, în timp ce trăsăturile comune sînt categorii în care individul e introdus cu forţa. De exemplu, prin metoda trăsăturii comune, constatăm că Peter are o poziţie superioară în ceea ce priveşte interesul estetic şi anxietatea, dar una inferioară în ceea ce priveşte conducerea şi trebuinţa de realizare. Adevărul este acela că toate aceste trăsături comune au o coloratură specială în viaţa sa, şi — încă şi mai important -^^ele interac-ţionează între ele. Astfel, ar putea fi mai corect să spunem că dispoziţia sa personală este un fel de izolare autosufi-cientă şi artistică: Scorurile sale separate la trăsături comune nu reflectă pe deplin această structură. Dar, se va pune întrebarea, nu e „mai ştiinţific" să lucrăm cu trăsături comune ? Vom răspunde la acesta întrebare treptat. Pentru moment insistăm numai că trăsăturile comune sînt în cel mai bun caz aproximări. Adesea ele nu reuşesc să reflecte structura unei personalităţi date. O ilustrare a acestei probleme provine din studiul lui Conrad asupra evaluărilor. Trei profesori au evaluat un nu—»' încă o sugestie utilă provine de la conceptul de tendinţă al lui F. H. AU; port. Acest element este un sistem foarte energizat sau o caracteristică ciclic? semnificativă a personalităţii individuale. „Ea reprezintă, în termeni familiaţ' ceea ce individul încearcă în mod caracteristic să facă, adică ce semnificat' încearcă întotdeauna să realizeze...". Structurile tendinţei sînt „interstruct -rate în sisteme mai largi (unitatea personalităţii)", F. H. A11 p o r t, Theorw of perception and the concept of struciure, New York, Wiley, 1955, P- wl Deşi aceste sugestii întăresc argumentul prezentat în acest capitol, . mai bun lucru pentru scopurile noastre actuale pare utilizarea denuii" descriptive mai simple de dispoziţie personală. 360 măr de copii preşcolari după 231 de trăsături comune, fiind astfel siliţi să presupună că toţi copiii posedau exact aceleaşi calităţi personale într-un anumit grad. Plecînd de la această presupunere precară a existat doar un acord scăzut printre profesori; cu o corelaţie medie de +0,48. Mulţi copii, se pare, erau evaluaţi numai pe ghicite, pur şi simplu pentru că investigaţia cerea ca fiecare copil să primească o apreciere pentru fiecare calitate. Dar în cursul aceluiaşi studiu, s-a cerut profesorilor să însemneze printr-un asterisc aprecierile lor la acele calităţi pe care le considerau a avea „o importanţă centrală sau dominantă în personalitatea copilului." în această parte a sarcinii lor profesorii au fost de acord aproape perfect, aprecierile lor corelînd aproximativ +0,95. Acest rezultat arată că fidelitatea redusă a evaluării se poate adesea datora faptului că subiecţii sînt comparaţi în mod forţat în raport cu trăsătura comună care nu le aparţine. în cîteva cazuri (calităţile însemnate) conceptul de trăsătură comună părea să corespundă destul de bine unei d.p. individuale frapante, dar în majoritatea cazurilor dimensiunile comune erau departe de ţintă.2 Cititorul trebuie să ţină minte faptul că noi nu condamnăm abordarea prin trăsături comune. Departe de aşa ceva. Cînd dorim să comparăm un om cu altul, aceasta este singura abordare posibilă. Mai mult, scorurile şi profilurile care rezultă sînt pînă la un punct edificatoare. Spunem doar că există un a,l doilea mod, mai exact, de a lua în considerare personalitatea : şi anume, structurarea internă (morfogeneza) a vieţii considerate ca un produs unic al naturii şi societăţii. Considerăm personalitatea — în singurul mod în care poate îi inteligibil considerată — ca o reţea de organizare, compusă din sisteme în cadrul altor sisteme, unele sisteme avînd o magnitudine mică şi fiind oarecum periferice faţă de structura centrală sau esenţială, alte sisteme avînd o amploare mai mare în nucleul edificiului total ; unele intrînd uşor în acţiune, altele fiind mai latente ; unele conformîndu-se din punct de vedere cultural în a?a fel încît pot fi imediat considerate drept „comune" ; altele categoric particulare. Dar în ultimă analiză această reţea — utili-21nd bilioane şi bilioane de celule nervoase, modelată de ereditate şi de experienţe ambientale niciodată repetate — este în cele ^ urmă unică. Savantul nomotetic încăpăţînat replică : „Ei bine, totul în este unic —• fiecare piatră de pe pajişte, fiecare pantof vechi, r 2 H. S. C o n r a d, The validity of personality ratings of preschool chil-n> în „J. educ. Psychol.", 1932, 23, 671—680. 361

fiecare şoarece ; dar toţi sînt alcătuiţi ' din aceleaşi elemen Unicitatea apare cînd elementele comune apar în proporţii rite. Chimia organică este în principal interesată de combi variate de şase sau şapte elemente şi s-a estimat că sînt posib! aproximativ trei milioane de combinaţii din aceste cîteva ei e

mente. Ţinînd seama de cîteva elemente în plus (inclusiv tras'" turi comune) -putem în ultimă analiză explica unicitatea finală fiecărei persoane." a Răspunsul meu este acesta : Personalitatea există numai î stare postelementară ; există numai cînd caracteristicile comun ale naturii umane au interacţionat deja între ele şi au produs sis teme unice, continue şi evolutive. Aceasta nu înseamnă că depis" tarea elementelor comune sau a funcţiilor umane comune nu e de dorit. în cea mai mare parte ştiinţa psihologiei face acest lucru şi nimic altceva. Insist numai asupra faptului că dacă ne interesează personalitatea trebuie să depăşim domeniul elementelor si să ajungem în domeniul morfogenetic.3 Interdependenţa dispoziţiilor Cu această imagine în faţa ochilor să punem întrebarea dacă e rezonabil să considerăm o personalitate individuală1 ca fiind compusă din dispoziţii separate. Nu este oare organizarea atît de integrată încît nu putem dezmembra individul în d.p. componente ? Este desigur adevărat că nu putem constata niciodată o singură d.p. la un moment dat. Fluxul continuu al comportamentului utilizează simultan toate tipurile de tendinţe determinante. Să luăm în considerare actul scrierii unei scrisori : el cere convergenţa atitudinilor mentale, a motivelor momentului, a abilităţilor, deprinderilor stilistice, ca şi a convingerilor personale profunde şi a valorilor. Comportamentul' reclamă întotdeauna convergenţa efectivă a multor influenţe determinante. Generalizînd exemplul, putem spune că nici o performanţă nu este vreodată un produs univoc al unei singure trăsături sau d.p. în acelaşi timp, deoarece actele adaptaţive dintr-o perioadă de timp prezintă în mod repetat aceleaşi scopuri şi aceeaşi calitate expresivă, devine necesar să presupunem că anumite influenţe stabile şi continue sînt în funcţiune. O persoană locvace, care îşi declanşează tirul vorbirii la cea mai mică provocare, trebuie 3 Un punct de vedere morfogenetic în biologie este reflectat °e E. W. S i n n o 11, The biology of the spirit, New York, Viking, 1955. A autor susţine că configuraţia personalităţii umane este menţinută mai de motivele îndreptate spre un scop (nu de impulsuri). 362 - aibă o tendinţă neuropsihică ce îi canalizează conduita în această lecţie- Locvacitatea ei, provocată atît de uşor (de o echivalenţă gtirnulilor), duce la o vorbire fluentă în care pot fi folosite tot f ml de idei şi cuvinte (echivalenţa răspunsului). Deşi nu e uşor ig conceput în termeni neurologici, trebuie să existe un sistem neroS cu un prag scăzut de declanşare, capabil să genereze acest f jflportament constant. In orice moment, desigur, forma pe care o locvacitatea este determinată şi de alţi factori operativi —■ de 'deile şi atitudinile persoanei faţă de subiectul discursului şi faţă L interlocutor, de disponibilitatea ascultătorului, ca şi de alte d.p. ale ei. Expresia focare de organizare reprezintă ceea ce înţelegem prin dispoziţii personale. Individul mediu va avea anumite grupe je interese şi valori, anumite moduri şi feluri de exprimare, şi poate una sau două obsesii magnifice. Aceste dispoziţii focalizate pot fi declanşate de o serie largă de stimuli şi pot duce la 0 serie mare de răspunsuri echivalente. (Vezi figura 24, pagina 324). Dar graniţele dintre aceste sisteme nu sînt rigide. Chiar si aşa-numitele „compartimente logice etanşe" nu sînt complet separate ; graniţele lor sînt cel puţin semipermeabile. Atunci o d.p. poate fi identificată nu prin contururi sau graniţe precise, ci printr-o calitate nucleară* Calitatea nucleară va fi un scop sau un sens important, sau uneori un stil de expresie. Toate acestea trădează efortul individului de supravieţuire şi stăpînire şi dau o formă personalităţii sale. Constanţa dispoziţiilor întrucît principiul prim al comportamentului este fluxul său convergent, nu putem să ne aşteptăm ca dispoziţiile să fie complet constante şi previzibile. Totuşi, proba noastră pentru d.p. (ca Şi pentru o trăsătură comună) rezidă în recurenţa demonstrabilă a comportamentului „funcţional echivalent". Un director din New York, aproape întotdeauna hotărît, ordonat, şi prompt, poate fi v'rtual paralizat cînd se întîlneşte într-un restaurant cu o tavă ' plăcinte franţuzeşti. De ce ? Poate că este doar oboseala la firşitul zilei ; poate e vorba de un complex îngropat care poate fi urmărit pînă la o pedeapsă primită în copilărie pentru că a furat ăcinte. Dispoziţiile nu sînt niciodată complet constante. Ce plic-sitor ar fi dacă ar fi aşa — şi ce haos dacă nu ar fi deloc constante. Am şi discutat despre inconstanţa datorată situaţiei. Unii au-°ri> cum am văzut, merg atît de departe încît declară că persona363 litatea nu are o constanţă internă, ci îşi datoreşte uniformit asemănării situaţiilor întîlnite în mod repetat. Am pledat îrn triva acestei poziţii. Chiar o persoană care într-un moment ^°~ dominantă şi în altul concesivă, într-un moment brutală şi în afţte dulce, trebuie să aibă aceste tendinţe contrarii în ea însăşi, Une U-o

poate fi un fel de sentiment interior de inseHitate în viaţă. Dispoziţia fenotipică este mituirea (nu generozitatea) iar genotipul subsecvent. Studiul lui Conrad citat la paginile 360—361 priveşte. Trebuie să existe o relaţie demonstrabilă între actele separate. îşi îndeplineşte obligaţia cu neglijenţă . este atît de trântă şi de importantă într-o viaţă încît merită a fi numită ziţie cardinală. este o reflectare a unui sindrom caracterial erotic anal. căci persoana nu are nici o înclinaţie pentru generozitate. dispoziţiile centrale (cele . ceea ce îi aparţine nu este numai în ordine. Această autocentrare cardinală (pentru care există dovezi abundente) reclamă ordine pentru sine. şi poate deveni cp lebru datorită ei. Urmărind mai departe cazul. de asemenea. D.. O persoană mas^ culină. In acest caz. rit şi neglijente (fenotipice). lasă uşa bibliotecii neîncuiată şi cărţile se pierd . cu semnificaţie majora d. centrale şi secundare în orice personalitate există d.p. este o d. Vedem din nou aici că numai metodele cele mai sănătoase şi abi-tatea crjtică cea mai ascuţită vor duce la un diagnostic corect. de obicei. El are două dispoziţii stilistice opuse. Cuceritorul şi Cel ri renunţă. sfîntul şi păcătosul. crede că o persoană care dă daruri este o persoană generoasă. Cu alte cuvinte. temă unitară sau rădăcina vieţii. Ocazional. Dar poate că încearcă numai să cumpere o favoare.p.. Dar unii avari pot să nu aibă acest fenotip particular subsecvent. o d. Situaţii diferite declanşează dispoziţii diferite. iNu ar fi corect să spunem că dispoziţiile fenotipice nu sînt dispoziţii adevărate. de exemplu.p. prin faptul că D. totdeauna îngrijit în ceea ce priveşte persoana sa şi masa de lucru. un individ e cunoscut prin ea. de asemenea. mai fundamentală (genotipică) pe care o tificăm ca autocentrare. ci totdeauna pentru ale sale. Dar ar trebui să subliniem că ceea ce apare drept comportament contradictoriu nu este adesea de fel contradictoriu. Pur şi simplu le place să simtă aurul (sau echivalentul său). Să luăm cazul dr. ele prezintă cel puţin o oarecare constanţă în comportamentul unei persoane. Poate că la ei acumularea a început dintr-o aspră necesitate şi a devenit funcţional autonomă. dar nu şi pentru ceilalţi. Faptul remarcabil legat de personalitatea sa este acela că el este un egoist centrat pe sine însuşi care nu acţionează niciodată pentru interesele altor oameni. altă situaţie altei d. Dispoziţiile centrale probabil că sînt acelea pe care le menţionăm cînd scriem o scrisoare atentă de recomandare. 'i face un pas înainte faţă de simţul comun mai ales prin sa de a separa dispoziţiile adevărate de pseudodispo365 Dispoziţii cardinale. Ele sînt „adevărate" în acelaşi sens ca trăsăturile comune. cu semnificaţie minoră. In acest caz conchidem că constanţa unei dispoziţii este ° chestiune de grad. meticulos in legătură cu notele de curs. Şi. Acest exemplu arată că numai prin studierea exhaustivă a vieţii singulare putem spera să distingem genotipul de fenotip cu un succes rezonabil. Uneori inferenţa noastră poate fi complet eronată. Teoria psihanalitică susţine că trăsătura de avariţie. Putem. Goethe 1-a creat pe Faiw din asemenea tendinţe paradoxale.p.p. înainte ca existenţa sa să poată fi inferată. pe cît ştim. extrovertitul şi introvertitul. schiţele şi dosarele . deşi pot să nu' reflecte dina-mica intimă şi structura centrală a personalităţii individuale. sînt di^ poziţii ce -pot exista în aceeaşi inimă. tot atît de fun-dpmerrtală ca şi cele care sînt posibil de constatat în personalitatea lor). care sînt opuse.In cazul lui D. nu-i pasă că praful se strînge^ Semnifică oare această contracţie în comportament faptul că dr. udecăţi greşite care provin din fixarea atenţiei numai pe aparenţe. pasiune conducătoare. Descrierile în termeni de „aici şi acum" sînt fenotipice. Lista de termeni de la pagina 358 derivată din numele prop ale unor personaje istorice şi fictive (chiar ţinînd seama de e^a'1 gerare şi suprasimplificare) sugerează ceea ce se înţelege dispoziţii cardinale. are o dispoziţie cardinală (motivaţională) din care derivă aceste stiluri contradictorii. . D. răspunde. căutarea dispoziţiilor mai profunde sînt QenottPice. 364 Dispoziţii genotipice. sentiment do-minant. Este o personalitate neobişnuită cea care posedă o singură dispoziţie ■ cardinală şi numai una. de exemplu.p.p. Nici o dispoziţie de acest gen nu poate^ mîne ascunsă. centrale distincte. Pseudotrăsăturile sînt atunci erori de inferenţă. Contradicţia aparentă provine din faptul că am pus un diagnostic superficial. de biblioteca facultăţii. Aproape fiecare act pare să derive din ei. De obicei focarele unei vieţi par să rezide într-un grup de d. de exemplu. gxpunerile explicative. cel puţin parţial. Totuşi. Sistemul psihologic al lui jUn se bazează în principal pe conceptul contrariilor. specifice şi chiar contradictorii nu este în mod necesar fatală inferenţei.p. dar aceste dispoziţii opuse (fiecare acoperind o serie de situaţii şi răspunsuri echivalente) sînt ancorate într-o d. fenotipice şi pseudodispoziţii Acest ultim punct ar conduce la o distincţie utilă propusă de Lewin. Dr. una de ordine şi una de dezordine.p. atunci avariţia ar fi o dispoziţie fenotipică. el are moduri de comportament atît oTdonate. O asemenea calitate dominantă a fost uneor" denumită trăsătură eminentă. dar şi ţinut cu grijă sub cheie. Nu pu tem nega acest fapt. dualitatea este explicată. va avea în natura sa o jemina inconştientă" O situaţie dă naştere unei d. D. producerea unor acte disociate. Numai caracterul erotic anal ar fi considerat corect genotipic. avariţia poate fi concepută ca un genotîp adevărat (adică. In acest caz nu avem de-a face nici măcar cu o dispoziţie fenotipjcă. Cîte anume aceasta e întrebarea pe care o vom pune acum. e lipsit de dispoziţii personale ? Deloc. constata^ că contradicţia scade dacă identificăm corect dispoziţia cea mal profundă (cea mai esenţială) care operează.persoană poate găzdui d. Dacă a)şa ar sta lucrurile.

sociabilitate. s-ar putea dovedi handicapuri serioase : 1. vor fi găsite dispoziţii personale importante. Totuşi. Pentru scopurile noastre este important faptul' că. luate în sine. 7. se pot face cîteva presupuneri pe baza unor dovezi parţiale. dacă luăm ina vidul drept punctul nostru de referinţă. atunci. putem estima — ca aici — irlieil. similare .ceea ce li se pare că reprezintă caracteristici esenţiale ale acestei persoane". 366 Cîte dispoziţii are o persoană ? Cîte dispoziţii are o persoană este o întrebare foarte îndrăz-ea{ă Şi se poate răspunde numai într-un mod preliminar şi speculată.4 4 Trebuie spus un cuvînt despre „intensitate". Numai 10% din studenţi au simţit că aveau nevoi^!ria mai mult de 10 itemuri pentru a descrie „caracteristicile es ţiale" ale prietenului lor.p. tendinţă. oscilaţii marcate ale dispoziţiei şi 4. In majoritatea cercurilor predomină clişeul : „Psihologia. Nii vom risca o presupunere privind dispoziţiile secundare.p. Pentru fiecare studiu al trăsăturilor individuale găsim sute. tatea unei d. centrale. O primă şi destul de obiectivă metodă constă în examinarea amănunţită a poziţiei pe care o ocupă* indivizii în instrumentele de testare universală sau în scalele de evaluare. în realitate există toate gradele posibile de organizare." 367 Numărul mediu de caracteristici enumerat de student' fost 7. Ralph Barton perry scrie că pentru a înţelege această figură fascinantă este necesar să luăm în considerare opt „trăsături" sau „componente" dominante. pe care-1 consideri ca avînd o importanţă majoră pentru descrierea persoanei pe care o alegi. dispunem de mai puţine metode pentru determinarea dispoziţiilor personale la indivizi singulari. Cînd psihologia elaborează m ^ tode adecvate de diagnostic pentru descoperirea direcţiilor m ' jore de-a lungul cărora o personalitate particulară este organizat' (dispoziţii personale). Totuşi.însemnate cu asterisc) din personalitatea copiilor preşcolari (în care. chiar lupă un studiu extrem de exhaustiv al unei personalităţi complexe. poate reieşi că numărul unor asemenea f0U care va diferi în mod normal între cinci şi zece. într-un sens. De exemplu. dispoziţiile nu se exprimă niciodată singular. Denumirile pe care le utilizează Perry sînt. desigur. Formulăm această afirmaţie ca o ipoteză susceptibilă de o eventuală testare ştiinţifică Cum se studiază dispoziţiile personale ? Intrucît psihologia şi-a îndreptat atît de rar atenţia asupra-individualităţii. Totuşi. dar ei deschid o posibilitate importantă. am transformat d.ale altor oameni. dacă o d-R este privită ca unică.5 ■eru Acestea sînt doar elemente care sugerează dovezi. 8. de la cele mai delimitate şi instabile pînă la cele mai generale şi mai ferm structurate.p. şi apoi „să îl (o) descrie. 6. care. cardinale sau centrale. 3. umanism. preocupare pentru stări mentale excepţionale. în raport cu altele şi astfel ajungem la scala noastră gj sieră: cardinal-central-secundar. mai puţin constante şi mai puţin active decît dispoziţiile centrale. Scoruri semnificative înalte sau scăzute pe variabile comune'pot să ne îndrepte atenţia spre domenii în care. Am cerut unui număr de 93 de studenţi „să se gîndească la cineva de acelaşi sex pe care îl cunosc bine" . nu trebuie să ne aşteptăm să găsim structurii la fel de ferme ca mai tîrziu în viaţă). interes etc.p. ne referim din nou la studiul de evaluare a lui Con-rad (paginile 360—361). mai mult. Expresia caracteristici esenţiale a fost definită ca „orice trăsătură. calitate. conducând la reconsiderarea lor. sînt patru dispoziţii „benigne" : 5. Se înţelege de la sine că aceste trei gradări sînt arbitrare şi sînt formulate în primul rînd pentru comoditatea discursului. vivacitate. Intîi. metodele de diagnostic sînt prea prost jeZvoltate pentru a ne permite să descoperim răspunsul. dar le defineşte în aşa fel încît coloratura specială jamesiană e scoasă m relief. Totuşi metode — sau sugestii de metode — sînt disponibile. propoziţii sau fraze care să exprime destul de bine. desigur. desigur. se ocupă de universal şi nu de particular". poate mii de studii ale trăsăturilor comune. D.p. oamenii manifestă dispoziţii contradictorii în situaţii contradictorii . denumiri de trăsături comune . nu poate exista ca variabilă în „grad". dacă încercăm să comparăm o <WJ cu d. La un nivel mai puţin important putem vorbi de d. decît ne-ar place. secundare — mai puţin evidente. morbide.o. Perry simte că un număr limitat de dispoziţii majore (în icest caz. aversiune pentru procesele gîn-dirii exacte. el enumera patru dispoziţii-tendinţe „morbide". în care metoda aprecierilor „însemnate dintre peste 200 de trăsături comune a arătat care variabile păreau să indice dispoziţii importante la copii individuali.2.p-trăsătură comună. Să luăm în considerare o dovadă experimentală. dacă privim mai atent.Intrebarea e îndrăzneaţă din mai multe motive : comporta-Lntul este un flux continuu . ipohondrie. este util să avem la îndemînă aceste distincţii cînd dorim să vorbim în general despre importanţa şi intensitatea relativă a unor dispoziţii variate într-o personalitate dată. Trebuie amintit că profesorii erau de acord în mod special în ceea ce priveşte . ca ştiinţă. Totuşi. sensibilitate. ]<Je vom îndrepta mai întîi spre domeniul biografiei. că ea poate să facă mai mult decît face pentru explorarea organizării morfogenetice. Particularizarea trăsăturilor comune. cu condiţia să ne limităm la nivelul d. şi vom vorbi destul despre ele pentru a arăta că provocarea adresată de noi ştiinţei este justificată ■—■ şi anume. scriind cuvinte. secundare probabil că sînt mai periferice şi mai puţin esenţiale decît d. în lucrarea sa definitivă asupra vieţii lui William James. mai puţin generalizate. opt) acoperă în mod adecvat structura majoră a vieţii. 2.p. deoarece n există o normă exterioară cu care să fie comparată.p. ComBinate cu aceste d.

In viitor putem spera în apariţia Unei cercetări clarificatoare din această sursă. 37. este clar că abordarea clinică oferă în principiu c ocazie demnă de invidiat pentru investigarea dispoziţiilor morfo-genetice.p. 6.p. E. E. întrucît consilierii. ■ cap. dar atenţia lor este fixată pe structura personală prezentă. and Pers.. Desigur ei vor crede că legile ge-rierale pot fi aplicate la conduita sau problema persoanei. De exemplu. ca orice savant. Testarea d. să devină o metodă ştiinţifică importantă. aşa cum le-am descris şi discuţia noastră despre motive (capitolele 9 şi 10) ? 8 Cf. of Minnesota Press. Meeh 1. 2 voi. a cum există într-o viaţă anumită. 1960. A11 p o r t. ipotetice. ea poate. Clinteai inference and' cognitive theory. că întîi aruncăm o privire din unghiul bunului simţ asupra obiectului pe care îl studiem.8 Totuşi. harnic şi atent. 90—91. Cum să utilizăm ştiinţific asemenea date se arată în lucrarea lui Baldwin care denumeşte metoda sa „analiza structurii personale". pînă acum psihologii clinicieni. după cum y0Vn vedea în capitolul 17. 163—183. stabilită. S-a spus destul pentru a stabili punctul nostru de vedere : ştiinţa poate şi trebuie să se ocupe de personalitatea individuală în mod direct şi nu numai să compare persoane în maniera obişnuită a trăsăturilor comune. avea un interes estetic puternic' s-era scrupuloasă în materie de pani. Allport. Rinehart and Winston.p. neascultător şi tiran faţă de copiii mai mici. disponibile pentru studiu. Din nefericire. psihologul ar putea apoi să numere actele băiatului în cursul zilei (fiind verificat de un observator independent) pentru a vedea cîte din ele au fost „funcţional echivalente". Oricît de improvizată ar ârea că este metoda literaturii şi a bunului simţ. Soc. Baldwin. H. După ce a emis această ipoteză. Acum psihologul ar putea emite ipoteza : dispoziţia centrală a acestui băiat este dorinţa fierbinte de a i se acorda atenţie.7 6 F. în „J. Dispoziţii personale şi motive Ajungem acum la problema noastră cea mai dificilă. 1954.p. Atunci. Dacă proporţia este mare. 202—214.". L i n d ze3 (Ed. What units shall we employ ?. P. putem considera ipoteza confirmată şi d. L. R. în G. scrisorile sau jurnalul unei persoane conţine grupări recurente de idei. Minneapolis. acasă. Dar acasă era zgomotos.). De asemenea. Apoi lansăm ipoteza că obiectul — în acest caz o personalitate particulară —■ se va dovedi că e format din anumite dispoziţii majore. Să presupunem. New York. ce lna ceva menţionează în acelaşi timp (în aceeaşi secvenţă de gî dire) ? Prin această metodă el a stabilit că Jenny dezvăW~ doar cîteva dispoziţii centrale evidente ale vieţii ei. ei fac inevitabil judecăţi privitoare la dispoziţiile personale. dacă e necesar. totuşi. vom încerca să verificăm în mod empiric ipoteza noastră şi. Personal structure analysis: o statistical method for investigating the single personality. Boston. Perry. 1958. Pe durata consultaţiei sînt absorbiţi de structura proprie a clientului. Cea mai clară din toate metodele este studiul biografiilor sau al cazurilor singulare. S a r b i n. Psihologia se poate ocupa de cazul singular. Little Brown. D. în „Charac. Abordarea clinică. 7 A. Teleonomic descriptlon in the study of personality. 1942. B. Analiza empirică a actelor unei persoane. Dacă avem un număr mare de acte ale unei singure persoane. era ordonat. 370 . Rinehart and Winston. H. adică au manifestat o solicitare clară de atenţie. utilizînd precauţii şi instrumente analitice. Datele biografice se găsesc în R. ca orice savant sensibil. psihanaliştii şi alţi consilieri au lăsat ca interesul lor pentru legi generate şi pre-dicţii statistice (medii) să aibă precădere în teoretizările lor. Psychol. Care e relaţia dintre d. Hoit. voi. Clinicat vs. T. Taft. El pus întrebarea : Dacă Jenny menţionează un subiect. Deşi aceste scrisori se poate să nu fi dezvăluit întreaşa structură a personalităţii lui Jenny. consultanţii îsau terapeuţii se ocupă de indivizi. W. statistica! prediction. 1937. cap: 9. El constată că îşi atinge cel mai bine scopul la şcoală conformîndu-se regulilor . Studiile de caz. Identificînd astfel d. O utilizare mai largă a acestei metode a ipotezelor ne-ar conduce la o concentrare utilă asupra vieţilor individuale. Uneori chiar desconsideră valoarea studierii formaţiunilor mor-fogenetice în viaţa individuală. New York. R. Era e>a trem de geloasă pe fiul ej . 369 ersonalităţll — cd. era paranoidă în ceea ce privest~ relaţiile ei cu femeile . 265 Acest cercetător a analizat peste o sută de scrisori se de Jenny între cincizeci şi nouă şi şaptezeci de ani. probabile î(l putea apoi trece la descoperirea coloraturii fiecăruia din ele. Assessment of human motives. ■ 368 însemnate cu asterisc.abnorm. Hoit. Din punct de vedere fenotipic el prezenta dispoziţii contrare. The thought an character of William James. Univ. 1936. putem face în diverse moduri o „analiză de conţinut" revelatoare a lor. s-o corectăm. Allport în următorul caz. nesupunîndu-se acestora.5 Vezi G. Această metodă a fost propusă de F. B a 1-] e y. totuşi metoda arată că o activitate cantitativă atentă poate fi realizată în domeniul dispoziţiilor personale unice.".6 Un anumit băiat prezenta la şcoală o conduită exemplară .

Să luăm în considerare aşa-numitul impuls sexual. mai mult o dispoziţie motivcrţională. Mai recent acelaşi autor vorbeşte despre vectorvaloare ca element al analizei personalităţii. A textbook of psychology. Totuşi. într-o privinţă Murray vorbeşte de integrarea trebuinţelor. 1951. C. Ne amintim' că McClelland presupune că personalitatea e formată din trei tipuri de elemente : motive. Ştim. 216. A spune. deprinderi şi inhibiţii. Deşi termenul dă trebuinţei un conţinut oarecum mai obiectiv. temporară. sînt indicii că dispoziţiile complexe sînt mai adevărat motivaţionale decît impulsurile. pasivă. sublimată. Să luăm un exemplu. Deşi am putea afla ceva des. Mass. durabilă. acest termen sugerează în sine exact ceea ce căutăm : un sistem singular în care trebuinţa. 372 trăieşte cu propria sa structură. Sistemul nervos nu ţine impulsul sexual în mod comod într-un compartiment separat de aceşti factori cu care el fuzionează. Există mii de forme de homosexualitate : manifestă. H e b b. 10 D. o dispoziţie constantă de a se comporta politicos.10 Părerea noastră e diferită. Sherrington. p. Freud crede că instinctele sînt elemente motivaţionale. 1953. superficială.11 Acest faptare poate ajuta să explicăm cum selectează o dispoziţie comp) **? stimuli echivalenţi din mediu şi declanşează sau „pune barieră unor răspunsuri echivalente (toate fiind consonante cu dispo?jr de nivel superior). disimulată. dulce. Exploralions in personality. p. tot atîtea forme cîţi indivizi a căror trebuinţă sexuală a fost „canalizată" spre propriul sex — Şi să ne gîndim la multitudinea de alte moduri în care această trebuinţă abstractă poate fi canalizată. Atunci. ci numai pentru integrarea momentană a trebuinţei şi a modului de răspuns. de asemenea. ~ 'Ia în acelaşi timp. Dl. gusturi. cap. Personality.. 1951. New York.. ne grăbim să adăugăm că există multe grade de dinamism. admirativă. în acest punct am dori să putem face apel la neurofiziologie. S. London. că un anumit bărbat sau femeie este homosexual nu înseamnă deloc a-i caracteriza motivaţia. specifică. Fiecare 11 C. Cînd privim la vieţile concrete. despre care se vorbeşte atît de des ca trebuinţă uniformă. Dar el desigur nu părăseşte niciodată casa numai pentru a fi politicos cu cineva. Dar. Dim potrivă. 3. difuză. A. Cambridge. New York. nu avem nici o dovadă că un impuls (sau u imbold sau un motiv) acţionează vreodată separat şi singur. 12 D. un impuls năvăleşte într-o organizare de nivel superior şi creează o stare motivaţională generală difuză de unde o presiune integrată merge eferent din cortex în trunchiul cerebral şi eventual intră în -acţiune. Pentru McClelland o trăsă-tliră este numai „tendinţa învăţată a unui individ de a reacţiona aşa cum a reacţionat cu mai mult sau mai puţin succes în trecut în situaţii similare cînd a fost motivat similar".pre natura acestor structuri studiind baza biologică . Murray separă trebuinţele (motivale de bază a. obiectul şi modul de comportare sînt toate integrate într-o singură dispoziţie. trăsături. centrală şi exigentă în personalitate. slujirea copiilor săi. vedem că "Sexul fuzionează în mod complicat cu tot felul de credinţe dobândite. maşinăria noastră nervoasă este dispusă pe niveluri astfel"9}' c? nivelurile superioare mai complexe au dublu rol de impulsioif0'1 şi frînare pentru nivelurile inferioare mai simple. intelectuală — în sfîrşit. nici una nu e lip-■ sită de un anume grad de forţă dinamică. sînt mult mai motivaţionale decît altele. X are o pasiune arzătoare de a da copiilor săi o educaţie mai bună decît a primit el. activă. Saunders. Acum putem cu uşurinţă să-1 zugrăvim părăsind casa dimineaţa în scopul îndeplinirii obiectivului său referitor la copiii săi. Shils (Eds.. IV. întrebarea noastră este dacă trebuinţa sexuală există vreodată separată de un sistem de dispoziţii. Parsons. periferică. Alţii separă clar motivele (de ce acţionează cineva) je atitudini (cum acţionează cineva).). Vezi T. După cum am spus. Sloane. estetică. reprimată. amintim cititorului că majoritatea teoreticienilor o distincţie clară între motive şi alte componente ale perso-alităţii. pentru simplul motiv că acestea din urmă nu funcţionează fără să implice integrări superioare. de exemplu. 1906. de exemplu. Murray utilizează termenul nu pentru sisteme durabile în cadrul personalităţii. Poate tendinţele determinante sînt dinamice (adică ele produc un comportament) şi astfel într-un sens toate dispoziţiile personale au o forţă motivaţională. Harvard Univ. p.j întîi. Totuşi. McClelland. 1938. totuşi implică 0 separare nefericită între motivaţie şi scopul ei. constrînsă. Dl. scheme (pagina 261). Politeţea este mai mult o dispoziţie stilistică în caracterul său . Dar încă nu ştim ce fel de reţete complexe sau ansambluri de ce9 II. în timp ce cathexes reprezintă obiectele gtaşate lor. Press. altruistă. sadică. pare foarte artificial să spunem că sexul ia aceeaşi formă sau are aceeaşi semnificaţie la două personalităţi. centrală. din nefericire. insistă Hebb. „Cathexes" fac parte din „motiv".9 Similar. Toward a general theory of action. O..De exemplu. Nu pot crede că personalitatea eSte net împărţită în motive pe de o parte şi maniere (modalităţi de realizare a motivelor) pe de altă parte. 160. cele mai importante componente ale personalităţii) de modul de ?nCjeplinire al lor. Murray e t al.12 Deşi cunoştinţele noastre despre această maşinărie lasă mult de dorit. The integrative action of the nervous systein. Constable. 371 lule corespund unei dispoziţii şi nici nu ştim exact cum o presiune aceste reţete asupra comportamentului. protectoare. E. Unele dispoziţii personale. Philadelphia. X are. Oxford. în mod concret.

atitudini generale. (unele numai secundare) în acelaşi timp şi motive. Dispoziţiile variază de la pasiunile absorbante. Altele sînt stilistice şi instrumentale în esenţă — dar totuşi dinamice. răspunsul izvorăşte din înclinaţii profunde. Cititorul atent va observa că fiecare parte a definiţiei a fost explicată. avînd capacitatea de a interpreta mulţi stimuli funcţional echivalenţi şi de a iniţia şi orienta forme constante (echivalente) de comportament aăaptativ şi stilistic. 373 ocupaţia lor favorită. Die menschliche Personlichkeit. Leipzig. Barth. în aceste cazuri. ^-j Definiţie în urma acestei îndelungate dezbateri sîntem pregătiţi să oferim o definiţie a dispoziţiei personale.i Trăsăturile comune desemnează complexităţi organizate pri-jt drept comune (sau comparabile) într-o populaţie . stilistică de politeţe. atunci. care provoacă tensiunea. Totuşi. oric'e dispoziţie trebuie declanşată înainte de a fi dinamic activă.. unele sînt aStf'el numai în sens instrumental. Chiar în dispoziţia stilistică. un meşteşugar. peşi toate dispoziţiile sînt într-o măsură dinamice. îşi cheamă la telefon un prieten pentru a se descărca. ne putem aştepta ca o persoană politicoasă să acţioneze conform dispoziţiilor sale sexuale cu un grad special de consideraţie pentru partenerul ei. De aceea. fobii. £ele care implică sexul. O dispoziţie personală este o structură neuropsihică generalizată (specifică individului). j^. disconfortul care rezultă atrage atenţia asupra presiunii normale care există chiar şi într-o d. sau pe o bîrfîroare să repovestească pe larg faptele vecinilor ei. Ele direcţionează activitatea care este motivată de alte d. Într-adevăr.p. hobby-uri. dispoziţiile sînt. Acest nivel poate fi numit nivelul „trăsăturii" şi este. este imposibil a considera dispoziţiile persn nale ca elemente ale personalităţii total separate de motivaţi ■" în unele cazuri ele sînt motivele conducătoare ale vieţii. este motivaţională sau instrumentală este. Interese. 1923. autoactive în mod spontan. nu din sunetul telefonului. înclinaţii temperate pînă la simple obiceiuri.p.comună. au şi ele o anumită forţă directoare. ar fi o greşeală să presupunem că activitatea sexuală abstractă este ea însăşi un element separabil al motivaţiei. înclinaţii. Stern face distincţie între dispoziţiile motivaţionale şi stilistice UMlizînd termenii germani Richtungsdisposition (direcţional) şi Rustungsdis-P°sition (instrumental). egoistul şi bîr-fitoarea pot fi sub o asemenea tensiune încît ei să caute o scuză pentru a vorbi. " în concluzie. ■ Dar într-un alt sens dispoziţiile motivaţionale sînt autoactive. înseşi cazanele de aburi ale vieţii. o chestiune de grad. Ele devin componente ale dispoziţiilor personale. în afară sau în interiorul corpului." ales dacă sînt sisteme mature. Ea este foarte apropiată de definiţia dată de noi trăsături (pagina 348). riscăm încă o dată să admitem că unele dispoziţii au o forţă motivaţională mai mare decît altele. Aşa cum am arătat în capitolul 10. funcţional autonome. Alte impulsuri — ca cel sexual şi nevoia de hrană — par să fie foarte integrate cu funcţiile corticale şi nu mai rămîn pur biologice în esenţă. găsim necesar să facem distincţie între două modalităţi de concepe organizarea trăsăturilor. probabil că sînt mai irezistibile decît o d. în mod obişnuit. autoactive. într-un grad mai redus. dacă sînt lipsiţi de 13 W. stilistica. Rezumat în ultimele două capitole am căutat să stabilim nivelul de analiză cel mai util pentru studiul personalităţii umane. Constatăm că stilurile noastre de comportare nu sînt în întregime o chestiune de slujire a motivelor mai puternice . o gospodină. Este dinamică o dispoziţie în sensul că ea este autoactivă (intră spontan în acţiune) ? Desigur. Pare necesar să postulăm o gamă largă de forţe motivaţio-nale pentru dispoziţiile personale.p. Desigur că nu sunetul telefonului este cel care îl determină pe un egoist să vorbească jumătate de oră nestingherit despre ultimele sale isprăvi. Unele sînt irezistibile.p. de exemplu. cît şi de 374 aprinderile noastre de vorbire curentă. ci modalităţi de a-1 înfrunta. de scopui--1 Ele nu sînt numai modalităţi de reacţie faţă de mediul înconjură' tor. strict vorbind. Dacă o persoană politicoasă este silită să se comporte nepoliticos. -. unele impulsuri — ca durerea sau foamea de oxigen — pot opera într-un mod reflex pentru a realiza reducerea tensiunii cu o integrare redusă în sistemele de nivel superior. nivelul cel mai recunoscut atît de psihologi. totuşi. ambiţii. în aceste cazuri. De exemplu. considerind acest ■1. putem descoperi o forţă dinamică. Această expunere datorează mult lui Stern. predilecţii — toate sînt d. energie sau negativism.p.' valn gusturi. care au o forţă mai mare. mai ales cînd este frustrată. pot „simţi o dorinţă arzătoare" de a rev la munca lor. într-un sens1 există totdeauna un indiciu senzorial.13 Dacă o d. pentru toate sco ^ rile practice. Un autor. de fapt. strângeri. Dar ai%umentînd că nu putem face o distincţie precisă între ot şi dispoziţii personale.

^dică sînt elemente neuropsihice pe care le constatăm în mod real la persoane individuale. în funcţie de cerinţele de moment atît sociale. centrale şi secundare sînt foarte colorate de individualitate. Altele sînt mai puţin dinamice. ambif^' sentimente. Trăsăturile şi Opoziţiile nu pot fi'inventate : ele trebuie descoperite. Opinia noastră despre dispoziţiile personale nu neagă importanţa interacţiunii sociale în modelarea conduitei umane. în capitolul 8 am recunoscut efectele exercitate de situaţie. Pledăm numai pentru ideea că o persoană dată are o gamă largă de deprinderi şi dispoziţii care pot fi activate în diferite grade şi în diferite combinaţii. Pentru studiul mai detailat al individului. întreaga psihologie diferenţială. Dacă evităm termenii laudativi şi cei depreciativi. dar poate păstra totuşi un interes pentru atletism. Termenul dispoziţie personală (care ar putea fi tradus ca trăsătură individuală sau trăsătură morfogenetică) atrage atenţia asupra oricărei atitudini generalizate care rezidă efectiv în sistemml neuropsihic al persoanei singulare. care succedă unei serii definîbile de stimuli avînd aceeaşi semnificaţie personală (echivalenţa stimulilor) face necesară inferenţa trăsăturilor şi dispoziţiilor personale. putem. Un act specific este întotdeauna produsul multor factori determinanţi. căci numai^ posedă o subtilitate rezonabilă şi o inteligibilitate -stabilită. CAPITOLUL 16 Unitatea personalităţii RETROSPECTIVA $ CONCEPŢII FILOZOFICE a UNITATEA CA EFORT 9 UNITATEA ŞI IMAGINEA DE . complexe. Modul în care viaţa sa este organizată poate să nu corespundă de fel vreunei scheme analitice a trăsăturilor comune. Aceste tendinţe nu sînt tot timpul active. Oricît de regretabil ar fi. avîiid mai curînd capacitatea de a dirija (de a stiliza) comportamentul decît de a-1 iniţia. Este imposibil să observăm trăsături sau dispoziţii în mod direct. dar numai cîteodată. Una este să admitem trăsăturile şi dispoziţiile drept elementele cele mai acceptabile pentru studiu. valori. nu numai al unor atitudini durabile. ţial impulsionate pot deveni doar directoare. rol. e' sibil a realiza un vocabular psihologic noncritic de denumiri h trăsături. în scopuri comparative —• şi majoritatea studiilor despre personalitate sînt comparative — trăsăturile comune sînt suficiente. Trăsăturile şi dispoziţiile sînt modi vivendi. O adaptare eficientă la lume reclamă flexibilitate şi declanşarea unor variate tendinţe determinante în situaţii diferite.de persoane. Toate studiile comparative asupra personalităţilor. o persoană este atît de tipică pentru cultura sa şi pentru felul său de a fi încît poate fi caracterizată în mod adecvat în termeni de trăsături comune. Uneori elemente care sînt iniţial directoare dobîndesc ulterior o forţă de impulsionare. O personalitate dată poate manifesta contradicţie şi conflict — după cum romancierii şi clinicienii nu obosesc a ne spune. Ambele concepţii îşi au utilitatea lor. iar cele care sînt inj. trebuie identificate dispoziţiile personale. Putem nurriai infera existenţa lor. Dispoziţiile personale sînt elemente de acelaşi ordin de complexitate dar sînt considerate ca „diferenţele proprii ale naturii". cît şi ale mediului înconjurător. Ele îşi derivă semnificaţia din rolul pe care îl joacă în progresul adaptării şi al stăpînirii lumii personale. dispoziţiile ei cardinale. Unele trăsături şi dispoziţii sînt în mod clar motîvaţionai mai ales acelea cunoscute în mod obişnuit drept interese. una fiind confundarea aprecierilor pur sociale cu fa™ obiectiv. dar este altceva să determinăm caracterul lor precis într-o viaţă dată. să căutăm categorii de comportament care sînt destul de uniforme. dar sînt persistente chiar şi cînd sînt latente şi au un prag relativ scăzut de declanşare. Pentru a evita proiectarea propriei sale esenţe şi alte multe surse de eroare. cultură. Mai probabil. Un atlet care îmbă-trîneşte îşi poate pierde zelul. natorită apartenenţei oamenilor la o specie comună şi la o cultură comună. ci şi al unor presiuni de moment din persoană şi din situaţie. Chiar dacă trăsăturile şi dispoziţiile stabilizează conduita ele nu sînt niciodată total constante şi nici nu sînt independente unele de altele. Cîteodată. majoritatea încercărilor de măsurare se bazează pe asemenea „trăsături comune". cercetătorul trebuie să utilizeze toate instrumentele empirice relevante ale Ştiinţei sale pentru a face validă propria inferenţă. Numai producerea repetată a unor acte avînd aceeaşi semnificaţie (echivalenţa răspunsului). cu> temei. atributele personalităţii pot fi zugrăvite numai cu ajutorul vorbirii comune. 375 în denumirea acestor complexităţi organizate există capcane.

şi aces'a e lucrul cel mai important. Să spunem că diagnosticul meu e corect (şi constatăm adesea că aprecierile noastre bazate pe activităţi expresive cum este mersul se confirmă). El este incapabil amînare.1 Acest subiect a frămîntat pe mulţi. Va fi util să le reamintim. Se pot extrage douăzeci şi opt de feluri d# îngheţată din douăzeci şi opt je containere etichetate . psihologii au revenit la el. Integrarea ecfr librează procesul segmentar de diferenţiere. dotat intelectual sau agnostic. conflictul. energiile disponibile sînt mobilizate într-un curs maxim integrat al conduitei. Unificarea. ea lua în considerare şi o unificare. aşa cum există. de gradare. Deşi se pare că o integra a totală nu e atinsă niciodată. Sînt implicate atît dispoziţii motivaţionale. Problema este. ca toate trăsăturile cardinale. prin definiţie. că este o persoană cu conflicte. pare să fie doar o chestiune de grad. într-un sens complet diferit. Retrospectivă în capitolele precedente am întîlnit variate aspecte importante ale problemei unităţii. Cineva poate să nu se simtă decepţionat pînă cînd nu simte o serie de stadii anterioare : dorinţă. este sentimental.SINE o FUNCŢIILE ESENŢIALE ŞI UNITATEA 9 CORESPONDENŢA VERSUS CONCORDANŢA s ABORDĂRI EMPIRICE ALE CONCORDANŢEI 0 REZUMAT I ersonalitatea este o unitate în diversitate — o unitas multiplex. cît şi stilistice. Mă gîndesc că cel ce suie poate nu e tînăr şi nici viguros. Multe trăsături importante ale acestei persoane nu se dezvăluie prin mersul său. această unitate primitivă se reduce. Ele se întreţes ca o tapiserie. Mare parte. Scriitorul german Herder spunea : „Omul nu e niciodată complet. intră în joc cîteva dispoziţii. aşteptare. cam deprimată. După ce au renunţat cîteva decenii la acest concept. *n primele luni de viaţă copilul răspunde ca un întreg ori de cîte °ri se emoţionează. unitatea (de moment) este văzută în principiul convergenţei. însuşi termenul eu implică unitate. dar sistemul nervos nu are containere separate . de asemenea. spunem sau sîntem presupune unitate. Pasiunea lui Tolstoi pentru „simplificarea 378 ■eţji« sau idealul călăuzitor de „respect pentru viaţă" al lui ccfrweitzer. dar nu toată. a conchis în silă şi fără prea mare convingere că un agent (un eu) caracterizat de . în al doilea rînd. Deşi acest curs al conduitei poate fi foarte mult determinat de cerinţele actuale (schimbarea unui cauciuc. Aceasta este o problemă care te pune în încurcătură din două cauze : mai întîi. . poate pe majoritatea filozofilor. probabil că focalizează multe atitudini adînc înrădăcinate. într-ade-vâr. Concepţii filozofice Mulţi filozofi afirmă că tot ceea ce facem. sînt unificatoare într-un grad mare. chiar în timp ce procesul contrar de diferenţiere coi^ tinuă. are numai reţele de organizare. să reamin tim echilibrarea organică ce rezultă din homeostazie (pagina 99)~ A menţine o „stare constantă" înseamnă a conserva o unitate fundamentală. uşor poticniţi şi nesiguri. în orice moment. Chiar şi o experienţă simplă şi obişnuită cum este decepţia presupune acest lucru. de discriminare. mai ales cînd este implicată emoţia. Ajungem acum la problema unităţii. Faptul că avem conflicte şi dezacorduri în scopurile noastre este o dovadă de unitate. există un proces constant în această direcţie. dar nu toţi au ajuns la aceeaşi concluzie. o dispoziţie cardinală este. discuţia noastră despre simţul în dezvoltare al eului (capitolul 6) formează un preludiu pentru prezenta cercetare a unităţii. în sfîrşit. un semn al unităţii. se calmează sau îşi exprimă emoţia. Aud pe cineva suind treptele de lemn de lîngă uşa mea deschisă. Mai mult. chiar dezintegrarea personalităţii nu au o semnificaţie separată de presupunerea că persoana — tot timpul — este o unitate fundamentală şi continuă. de exemplu. pentru că este discutabil dacă unitatea este vreodată realizată. aşteptarea unui client sau interpretarea la pian). în mica copilărie există un grad înalt de „unitate dinamică". lipsă de îndeplinire. apare o u • tate învăţată. toate fiind stadii ce aparţin unui singur agent continuu. în mod fundamental nesigură şi dependentă. existenţa sa rezidă în devenire". în capitolele precedente am considerat diversitatea în termeni de trăsături şi dispoziţii. Filozoful Hume. în consecinţă. în legătură cu acest subiect trebuie. Putem spune : „Acel mic gest al lui spune multe" şi înţelegem prin această afirmaţie că multe niveluri complexe ale personalităţii erau unificate (convergente) cu actul momentan. Deşi examinarea trăsăturilor şi dispoziţiilor privea în primul rînd multiplicitatea organizării personalităţii. că mare parte din personalitatea acestui om este convergentă într-o activitate zilnică obişnuită. Pe baza mersului nu pot spune dacă omul are interese estetice. pentru că sînt multe sensuri în care termenul unitate poate fi aplicat personalităţii . disocierea. în primii ani el reacţionează într-un mod de tipul „totul sau 377 nimic". Paşii sînt grei dar înceţi. Pe măsură ce creşte şi ri-i^ renţierea se accentuează. De exemplu. în teoria noastră asupra trăsăturilor şi dispoziţiilor ţţjjern seama de interdependenţa lor. Dar pe măsură ce unitatea primitivă se reduce. deşi statică. A integra înseam'~ a forma elemente mai cuprinzătoare. Cînd o persoană acţionează. căci acum recunosc că fără el nu există un mod adecvat de a vorbi de unele din aspectele morfogenetice ale personalităţii. în virtutea procesului de integrare. Această dialectică a divizării şi unificării am discutat-o în capitolul 5. Un conflict actual nu ar putea fi cunoscut decît în termenii de unitate anterioară sau de unitate sperată în viitor.

Omul întrezăreşte calea spre unitatea ultimă şi în măsura în care o urmează. O persoană centrată pe devenirea a ceea ce vrea să devină este mult mai integrată decît una care şi-a atins scopul — şi nu mai are spre ce să năzuiască. este o forţă unificatoare. Efortul implicat produce unitate. el va realiza o unificare efectivă a personalităţii sale. Scopul nostru. Kant ajunge la opusă. fie susţin că eul est" un jactor care vrea.2 Această direcţie de gîndire atrage atenţia asupra convingerii unor autori că problema unităţii nu poate fi avută în vedere fără ca în acelaşi timp Să se ia în considerare natura şi destinul ultim al omului. General psychology front the personalistic standpoint. ifansl. deşi imperfect. progres. Filozofii aşa-zis romantici din secolul Unitatea ca %efort rii filozofice este în ilor. The human an approach to an integral theory of personality. J. Ei văd unitatea în natura „sistemică" esenţială a personalităţii. conatus ia forma unei tendinţe de a se dezvolta în forma perfectă proprie fiinţei respective.continuitate era mai mult o iluzie decît un fapt fundamental. 1938. G. decît o fiinţă umană în căutarea pîinii zilnice. 14. dar că unitatea rezidă în suprapunerea unor stări si succesive. comandă. by H. A. Dragostea' de a învăţa. La fiinţele umane. chiar dacă mai puţin complicată. trebuie să existe un „ego pur'' care conţin^. există o normă de perfecţiune (a omului aşa cum ar trebui el să fie) care îndrumă. o „relaţie sistematică" (Whitehead) sau un „conatus" (Spinoza). El a decis că oamenii sînt alcătuiţi din demente discontinue de experienţă. este acela de 2 Cf. cap. Aşa cum subliniază Kayserling.). Cînd scopul este atins. Ronald. Chiar fiinţa cea mai slabă manifestă o tendinţă de bază pentru îmbogăţire. ca să luăm un exemplu. Filozofii care ^ urmat după Kant se pare că adoptă una din cele două concept^ Fie susţin că eul este un garant pasiv al unităţii — o „bază cont'' nuă" fără participare activă şi'„intervenţie" . Spoerl. Pentru a atinge un scop trebuie să depăşim confuzii. pur şi simplu conti-nllăm să iubim şi să dorim tot mai mult. New York. întrucît omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. psihologii tomişti spun că eul unificator are un scop obiectiv şi inevitabil. selecţionează conduita s-astfel realizează activ unitatea. care au atîtea potenţialităţi mai diversificate care reclamă realizare. New York. Ar noi d. W Stern. argumentînd că întrucît noi ştim că actele noastre rate sînt ale noastre. datorită raţiunii şi alegerii saîe. 449. William James — luptîndu-se °u aceeaşi problemă — a conchis că nu există nici un principiu uni1 Cf. Aceşti filozofi admit că formele inferioare de viaţă realizează mai uşor unitatea. New York. Magda B. Dacă aceste variate soluţii filozofice par confuze. aşa cum individul se concepe pe sine să fie. Filozofii aşa-zi jl XlX-lea preferau să spună : „Un om este ceea ce iubeşte". dincolo de limitele sale prezente. Niciodată nu atingem complet ceea ce iubim . activitatea unificatoare a evului. 379 ficator. Sensul scopului este idealul unei persoane perfecte. decît fiinţele umane. Vezi şi • S. conduce. Extinzând acest ultim punct de vedere. după Spinoza. 380 \ arăta că este necesară o rafiAare filozofică pentru a ajunge la o orie complet satisfăcătoare despre natura unificării în viaţa perO direcţie a gîndirii filozofice este în mod special apropiată inventarul psihologilor. Person and reality. nu. motivul este acela că ele reclamă un studiu mai proiund decît îl putem oieri aici. Ceea ce integrează energiile noastre este urmărirea unui scop. Brightman. energia se dispersează. dar posedarea cunoştinţelor. Ei postulează o „tendinţă spre stabilitate'" (Fechner). cînd atragem atenţia asupra lor.. Esenţa eului este să depună efort (nu totdeauna încununat de succes) pentru un grad mai înalt de perfecţiune decît cel pe care îl posedă în prezent. un pescăruş care prinde rapid hrana pe malurile unui lac reprezirtă o unitate mai perfectă." să garanteze unitatea personală de-a lungul vieţii. Ronald. Sll~ Aşa cum am văzut în capitolul 6. Casson (Eds. aşa cum unitatea unui acoperiş de şindrilă constă îna°te prapunerea şindrilelor. Alţi filozofi evită presupunerea că eul este un factor unifica-tor. 1958. discordii şi obstacole. p. Macmillan. .

.4. ci s-ar abandona pe parcurs unei stări tentante de autosatisfacţie. Zen aspiră la cunoaşterea totală a naturii proprii a cuiva. Erikson face din el nucleul unei versiuni moderne a psihanalizei. Ml 4 C.. există o asimilare constantă a ideilor noi şi expulzarea uno" idei vechi. Efortul difuz Poate distruge unitatea. p.. Un alt autor. ar fi fost damnat. New Island. este legată de uniformitatea "r cOntinuitatea semnificaţiei proprii pentru alţii5. 135. sarcina fiecăruia este să descopere £jne sînt eu ?■' Cînd această întrebare primeşte un răspuns satisfăcător.6a noi experienţe trebuie să fie simţită că este compatibilă cu ideile de-acun" prezente în sistem.. Cari Rogers. dar şi despre . Evanghelia ^•_ Luca spune : „Nici un slujitor nu poate sluji la doi stăpîni". impulsurilor şi atitudinilor persoanei. R.Un psiholog. 382 Simţul identităţii eului reprezintă încrederea crescută că abilitatea de a gpţine uniformitatea şi continuitatea internă. lacob previne că „un °m nehotărît este nestatornic în toate căile sale". Scopul disciplinei Zen "este trăirea satori-ului sau a iluminării. că identitatea proprie e separată de baza subsecventă a existenţei cuiva. 358— 368. 1945. e interesat de importanţa ajutorării oamenilor pentru a realiza o imagine de sine care să fie exactă şi completă.Goethe a apreciat că la Faust tocmai căutarea neobosită a obiectivelor. care este o discriminare sau bifurcare.. Deprinderile noastre de analiză intelectuală ne împiedică să atingem o asemenea unitate subiectivă perfectă. Psihologul Jung recunoaşte aceeaşi situaţie în definit5 a sa despre eu. o nouă unitate şi o nouă maturitate a personalităţii au fost realizate. atunci această realizare este însoţită de sentimente de confort şi eliberate de tensiune. Din acest punct de vedere. în final a fost salvat pentru că s-a străduit necontenit spre scopul pe care nu 1-a atins niciodată. 381 Unitatea şi imaginea de sine Implicată în doctrina efortului este prezenţa unui factor Co nitiv — o imagine de sine (pagina 131). trebuie eliminate din sis" tem. Some observations on the organization of personal-» în „Amer. „Faust*' de Goethe ne oferă o viziune profundă asupra naturii umane .. 2. Mai ales în timpul adolescenţei individu încearcă să pună simţul identiiăţii proprii în acord cu relaţiile sale sociale. Astfel. Lecky. sau chiar să-i înţeleagă esenţa. Sentimentul original de identitate este astfel pierdut şi intelectului i se permite să aibă modul său caracteristic de fragmentare a realităţii în părţi separate6. Erikson scrie : 3 P. O aplicaţie importantă a teoriei lui Lecky se aTlă în domeniul învăţării. O extindere a acestei căutări în*domeniul misticii se găseşte jni budismul Zen. Biblia acordă importanţă acestui lucru. ci ceva pe care ne străduim de-a lungul întregii vieţi să-1 construim. Un scop major este adevăratul unificator. . Dacă Faust ar fi cedat iluziei că şi-a atins obiectivul. aceea că l-ar putea în aşa fel ademeni încît n-ar mai lupta pentru completitudine. Această linie de gîndire identifică sănătatea în cadrul personalităţii cu o imagine de sine completă şi unificată. Pe de altă parte. def~ neşte personalitatea drept „o organizare de idei care sînt simţit" a fi compatibile una cu alta.ce doresc să fiu" şi „ce ar trebui să fiu". Lecky. Mefisto a făcut o prinsoare cu Faust. Self-consistency: a theory of personality. . Doctrina unităţii-prin-efort pretinde unitate de intenţie.) Acest subiect l-am discutat în capitolul 5. sau cel mai bine." El adaugă faptul că o motivaţie c 6 pleşitoare în viaţă trebuie să menţină unitatea acestui sistem ■ Comportamentul exprimă efortul de a menţine integritatea şi unitat organizării. 1947.. Mulţi oameni nu reuşesc să realizeze o unitate sănătoasă a personalităţii lor din cauza autoînşelării. mai ales a scopului vieţii pe care şi 1-a fixat („un popor liber pe un pămînt liber") a fost salvarea sa. Pentru a fi imediat asimilată. Epistola Sf. Ca toate marile epopei. Reunind împreună aceste aspecte ale imaginii de sine se face apropierea de unificare. Tocmai în acest sens special. Suzuki. asupra condiţiilor în care este realizată unificarea personalităţii. Este dificil pentru mintea occidentală să realizeze o asemenea experienţă mistică totală. O abordare oarecum înrudită se constată în conceptul neo-freudian de identitate. Zen insistă asupra faptului că adevăratul eu nu poate fi cunoscut prin concepte analitice sau prin credinţă — cum au obi-feiul occidentalii —. „eul" conferă unitate. acel material în care sîntem autoimplicaţi.ce sînt eu'fc. Imaginea de sine include nu numai o viziune despre . Existenţialistul Kierkegaard insistă asupra faptului că pentru a fi sPiritual întregi trebuie „să voim un singur lucru".. Rogers. ideea formată ca rezultat al Ur. scria George Bernard Shaw. (Un alt mod de a formula problema este a spune că învăţăm numai. învăţăm numai ceea ce se potriveşte cu imaginea noastră despre sistemul eului. este să ^staţi că ai „fost utilizat pentru un scop recunoscut de tine însuţi *ePt puternic". Ar rezulta că atunci cînd toate modurile prin care individul se percepe pe sine — toate percepţiile calităţilor. ideile a căror incompatibilitate e recu noscută pe măsură ce se dezvoltă personalitatea. în cursul vieţii3. ^evărata bucurie a vieţii. abilităţilor. în acest caz. scrie : Intelectul se forţează şi fragmentează experienţa pentru a o supune unei tratări intelectuale. Satori este o trăire a unităţii : eul şi non-eul se unesc. maestru Zen. toate percepţiile propriului eu în raport cu ceilalţi — sînt acceptate în conceptul conştient şi organizat de eu. Psychologist". După Jung eul nu e ceva ce avem.

383 Ne amintim de povestea lui G. Autorii conchid că încrederea este o trăsătură constantă de personalitate cînd ego-ul este implicat. Atît efortul cit şi imaginea de sine sînt aspecte esenţiale ale personalităţii (capitolul 6). B. pentru a ne exprima d ai pe scurt : funcţiile esenţiale tind să unifice personalitatea. central şi important în viaţa noastră. dominanţă — supunere) are un coeficient de fidelitate de 0. ea se reflectă în scrierile lui Fromm7 şi Maslow8 care consideră că omul poate să-şi sporească mult unitatea învăţînd să evite dihotomiile afectiv-intelectuale şi cultivînd experienţa unui caracter nemijlocit şi creator pe care copiii o posedă. fcii atunci cînd nu sînt aşa de legate. ca o se comportă în consecinţă. Putem risca o generalizare : Unitatea Personalităţii trebuie căutată mai întîi în funcţiile esenţiale (şi nu m cele ocazionale sau periferice). T. în „Psychologia". O învaţă să vorbească într-un elegant şi constată că se supune prompt ordinului său. Subiecţii erau numai cobai de laborator făcînd gesturi de rutină. un al doilea set echivalent de teste a fost dat şi atmosfera s-a schimbat vizibil. Fromm.. .11 Dovada unităţii care provine din corelarea măsurătorilor efectuate într-o populaţie generală o vom numi o dovadă a corespondenţei. Identity and the life cycle: selected papers. 36. 5. Klein şi Schoenfeld au dorit să studieze siguranţa Ca atribut al personalităţii. Şi tocmai factor" esenţiali explică o asemenea unitate care se găseşte în personali1 tate. Este adevărat că studiile statistice asupra trăsăturilor comune pOt să ne ofere unele dovezi referitoare la constanţa sau unitatea personalităţii. Psychoanalysis and Zen Buddhism. fie că aceste variabile au sau nu o importanţă centrală în viaţa lor. 249—258. New York. se menţin la un nivel destul de constant de adaptare dominantă. C an tril. p. Să ne referim la un studiu experimental. abnorm. A.. 2.10 9 G. Subiecţii au fost puşi în stare de tensiune mai mare. vor fi destul de constanţi (unificaţi) în a susţine toate propunerile care sînt lf" gate de acea problemă. Press. conchidem. 6 D. Şi astfel majoritatea oamenilor. Har-P» i957 i957t p 105 E. Harper. submisivă sau mijlocie. 89. Dar la bază o explicaţie unificatoare a conduitei sale : e îndrăgostită de profe^ sorul ei. Pygmalion. 1959.9 Implicarea ego-ului în orice situaţie pare să aducă o constanţă mai mare. Klein. cap. Christian and Buddhist. Psychol. Din afară s-ar părea că Eliza nu posedă nici o constanţă în personalitatea ei. New YorK Int. 10 H. li s-a spus să-şi dea toată silinţa pentru că rezultatele acestor teste de inteligenţă vor fi introduse în dosarele lor şcolare. După fiecare din cele şase teste li se cerea să lor-' muleze gradul de siguranţă pe care-1 simţeau în legătură cu precizia performanţelor lor. Princeto Univ. 1943. în „J.Deşi această direcţie de gîndire e străină concepţiilor occidentale despre personalitate. de exemplu. Schimbarea a fost efectivă. Motivation and personality. Dacă se simt mai puţin siguri (mai puţi" autoimplicaţi) sînt variabili şi inconstanţi. Trăsăturile comune sînt numai variabile după care comparăm o populaţie mare de oameni. dar adulţii au pierdut-o. 1941. N.". Şi totuşi nu putem spune că structura personalităţii sale este de aceea lipsită de unitate. Princeton. 384 Să generalizăm punctul nostru de vedere : gîndurile şi com-tl au o constanţă mai mare cînd sînt legate de ceea ce fi ld l 'j considerăm a fi cald. Shaw. Trebuie să ne aşteptăm ca să fie evidentă o unificare mai mare în dispoziţiile personale decît în trăsăturile comune. fără implicarea ego-ului. După un interval de timp. Suzuki. 1954„ • 214—217. 1959. s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la celelalte cinci teste. o florăreasă ignorantă. H Erikson. Maslow. Corespondenţă versus concordanţă Urmează un corolar. Prin acest termen înţelegem că scorurile subiecţilor la o scală a unei trăsături comune sînt destul de constante. Dacă' spune să se poarte ca o slujnică. că testul pentru o anumită trăsătură (de exemplu. The irifluence of ego-lnvolveineni on confidence. New York. în prima. o Univ. Au dat unui grup de subiecţi o serie \ de teste de inteligenţă în două condiţii experimentale. atmosfera era neutră. Schoenfeld. Aprecierile asupra încrederii au devenit foarte constante. Sondajele de opinie publică arată că oaraen» care se simt siguri în legătură cu o problemă. S. Gauging public opinion. Un student care s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la un test. 5 E. 79—99. dar că este variabilă şi inconstantă cînd subiectul nu are un interes esenţial în joc. Press. spunem că majoritatea oamenilor răspund în acelaşi mod semnificativ item cu item şi moment cu moment. monotonă. Cînd spunem. Mysticism. în eroina. este luată . se poartă astfel . Sau. în afară de conceptul de corespondenţă (dovada unităţii unei trăsături comune) e necesar conceptul de concordanţă (dovada unităţii dispoziţionale). Dragostea ei este un factor esenţial.J. H. Funcţiile esenţiale şi unitatea. W. Soc.85. Pentru cele şase teste a existat o cons antă redusă în aceste aprecieri ale certitudinii. Dar sînt multe împrejurări 'în care pentru motive esenţiale măsurătorile unei persoane nu corespund.de profesorul pentru a-i educa vorbirea.

Abordări empirice ale concordanţei Ziua unei psihologii cu adevărat morfogenetice nu a sosit încă. dar pînă acum avem metode puţine care să ne ajute să stabilim aceste idei pe o bază ştiinţifică. ed. Din nou.» substituind astfel faptelor o interpretare arbitrară." no. în „Z.După cum am văzut. Am făcut unele progrese în fabricarea pietrelor de construcţie (trăsături) şi în denumirea lor. Pe de o parte nu există nici îndoială că studiile experimentale şi statistice tind să subesti3 eze unitatea personalităţii pur şi simplu pentru că tehnicile lor reuşesc să se concentreze asupra domeniilor esenţiale ale yjeţii individuale. Răspund ei la întrebări în fiecare *i în acelaşi fel sau sînt variabili ? Un asemenea procedeu de măsurare a trăsăturii comune de „integrare" generală a fost propus de R. în „Amer. mentul personal. putem spera să descoperim nimic ^aî mult decît o schemă generală şi o structură parţială. 265 bine integrată în ceea ce priveşte dragostea ei pentru sorul Higgins. Adesea ne putem afla în eroare. exis^~ o corespondenţă redusă dar o concordanţă mare în person 5 litatea sa. Sarcina devine mai dificilă prin faptul că nu ne putem aştepta la o unitate completă. a rui dezordine din biblioteca de care se ocupă. Activităţi şi trăsături „nerelevante" sînt îndepărtate. dar un progres mic în arhitectură. Acest lucru produce o imagine a unei uni. 12 R. Cattell. Gang tind Charakter. gste dificil a menţine echilibrul.. p. se produce o exagerare inevitabilă a constanţei. că totul în personalitate s-ar dovedi a fi coerent cu restul. 56. angew. Nu e strict adevărat că nu s-a făcut nici un progres. sînt complet concordante. 1931. Autorul doreşte să extragă „esenţa" sau semnificaţia vieţii ca întreg.Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. în cel mai bun caz. 45. Psychol. stil de viaţă. dar era ■ u Se poate merge mai departe şi să se studieze cantitatea de „integrare" Prezentată de indivizi la multe trăsături. Admitem totuşi că nu e uşor de stabilit cu certitudine diagnosticele noastre intuitive asupra concordanţei. dar pentru a detecta concordanţa adesea trebuie să facem o interpretare clinică — a cărei corectitudine e greu de dovedit. aceasta este numai un inchau aj inadecvării şi superficialităţii observaţiilor noastre anterioare12. Capitolul precedent a menţionat metode variate pentru descoperirea dispoziţiilor personale. B. dacă numai noi cunoaştem rădăcina concordanţelor. Profesoara ei a simţit că ceva nu e „în regulă". Franke. 195—216. vedem că înseşi rea şi comportamentul ei inconstante. O asemenea exagerare este clară mai ales în necrologuri. Cînd ştim acest lucru. Este mai uşor să fii „obiectiv" în studierea corespondenţei măsurătorilor decît în studierea concordanţei. Aşa cum a arătat acest capitol. 58. J. 1943. f. Psychol. e uşor de citit într-un comnortarnent discordant o unitate mitică. Reperăm o profundă. deşi lipsite de pondenţă. structură totală rămîn în cea mai mare Parte simple concepte. Un genotip profund de autocentrare e I plică ambele grupuri de acte contradictorii. Avea o pasiune puternică pentru profesoara ei. Probabil că tocmai din acest motiv cercetătorii din domeniul personalităţii tind să treacă cu vederea situaţiile genotipice din viaţa individuală care ajută la rezolvarea contradicţiilor aparente din comporta-. Scindarea aparentă din personalitatea fetiţei a fost ' rapid explicată.". Dacă o persoană care ne « cunoscută pare neconcordantă cu ea însăşi. Această deprindere părea tristă în contradicţie cu na tura ei studioasă. Există cazul fetei de treisprezece ani care a fost îndru mată spre consiliere deoarece utiliza un machiaj excesiv faţă. chiar detaliate.". Enunţul următor împinge problema prea departe : Unitatea unei persoane poate fi trasată în fiecare clipă a vieţii sale ^u există nimic în caracter care să se contrazică. Eliza Doolittle era absurd de neintegrată în modul de a vorbi şi de a se comporta . 386 jn definitiv. Integrarea nu este niciodată perfectă Şi astfel. în biografii. taţi mai mari decît se justifică. care era ea însăşi studioasă şi avea un ten natural frumos. by H. La pagina 364 am consemnat cazul profesorului D. Fluctuation of sentiments and attitudes as a measure of character integra-'*°n and of temperament. Dacă dispoziţiile pe care le descoperim sînt foarte generale şi intense (cardinale sau centrale) sîntem aProape de descoperirea temei sau a temelor unificatoare ale 387 77 . avem unele idei despre problemă. Apare un grad remarcabil de unitate — mai mare decît a fost prezentat vreodată la persoana respectivă în viaţă. Concepte precum concordanţă. 335 ~. Ce anume determină forma totală a personalităţii nu ştim. unitatea personalităţii este numai o chestiune qrad şi trebuie să evităm exagerările. Bogen and Lipmann. Pe de altă parte. contrasta f^ reuşea să corespundă) cu meticulozitatea legată de D soana şi biroul său. Operaţiile standard sînt prescrise în studiile statistice ale corespondenţei. genotipică (pagina 365). Nici nu trebuie să spunem. Fetiţa era în întregime concordantă în strădania ei de a fi la fel ca profesoara iubită.

Figura 29. Deşi majoritatea acestor metode se concentrează asu-ra unei trăsături sau cel mult a cîtorva. deşi. vom menţiona două tehnici care au o semnificaţie specială pentru problema de faţă. Manuscrise zicale de Bacii. Asocierea*. (Totuşi. Metoda reclamă ca un evaluator să grupeze diferite referinţe care privesc o personalitate preluîndu-le dintr-o mulţime de referinţe care sînt luate şi se referă la multe personalităţi. producţii artistice sau orice altceva.> w ţfii vieţi. Din cunoştinţele despre aceşti oameni vi se cere să potriviţi numele cu scrierea muzicală caracteristică. patru sau Uinci dispoziţii centrale într-o viaţă. alte metode ne conduc jnai departe în considerarea problemei interrelaţiilor. înainte de a ne adînci în metode. Principiul asocierii este ilustrat în figura 29. Unul din scopurile principale ale ştiinţei este să facă predicţii exacte. Cele trei manuscrise muzicale reprezentate în figură au fost scrise de trei compozitori binecunoscuţi : Bach. Metoda asocierii estg un mod excelent de a de~ monstra concordanţa. ne întrebăm încă despre felul . Metoda asocierii are avantajul că permite ca producţii complexe să fie orînduite cu alte producţii complexe. fotografii. Dacă am cunoaşte concordanţele . Referinţele pot fi de diferite tipuri : biografii.) Capitolele următoare privesc metodele pentru evaluarea per-ollalităţii. fără ca mai întîi să se întreprindă vreun proces de analiză. nality. Metoda permite studiul cantitativ al structurilor calitative. iar apoi să se determine cît de superior hazardului poate fi un evaluator dat. New York.ci'ise „„. care sînt legate între ele. să spunem. Harnl0' J943. 20) Per. cum am spus. BeethovUs şi Mozart (dîn W. nu ne spune de ce un evaluator percepe concordanţa dintre ele. =gs=y ^ p T -ff . deşi nu aruncă nici o lumină asupra cau-zelor ei. vVnif11 The Expression oj p"". specimene de scris. Sau se pot combina aceste producţii cu numele autorului.13 Predicţia. scoruri la diferite teste.. Este uşor să se determine cîte asocieri s-ar produce prin hazard. Beethoven şi Mozart. pp. chiar dacă stabilim ferm.

) în măsura în Ca 6 prevedem corect pe baza cunoştinţelor noastre despre concordant6 am îndeplinit cerinţa ştiinţifică de a dovedi obiectiv constant personalităţii. Am citat deja opinia că predicţiile cu succesul cel mai mare provin din cunoaşterea apartenenţei de clasă a unei persoane. 1954. putem prevedea destul de bine cîţi morţi de accidente de maşină vor fi la un sfîrşit de săptămînâ • putem chiar să spunem că dintre cuplurile avînd un anumit mediu familial şi anumite calităţi personale 70% vor divorţa. funcţii esenţiale (opuse celor periferice) şi alte reprezentări ale eului . putem spune că întreaga poziţie prezentată în acest capitol şi în cele precedente pledează pentru superioritatea predicţiei morfogenetice faţă de cea statistică. intrigat. R. stilul de viaţă şi diferite conceote existenţiale înrudite (care vor fi discutate în capitolul 22). . decît dacă aplicăm medii statistice la cazul său. dar că le va plăcea sîntem siguri. a intereselor şi a situaţiei ambientale va spune dacă voi merge sau nu.". Deşi metodele empirice rămîn în urmă. Dar în această problemă se dezlănţuie o controversă vie. Astfel. R. Dacă şase din zece americani merg la filme în fiecare săptămînă. 33. poeţi. Cunoscînd tendinţele medii putem prevedea cîţi oameni se vor naşte sau vor muri în următoarele douăsprezece luni . Tehnicile specifice de asociere şi predicţie ajută la testarea preciziei percepţiilor noastre legate de concordanţă. O structură nu e niciodată completă. identitatea de sine. I. Sursa dificultăţii. Ceea ce putem cel mai mult spera este să găsim grade de concordanţă şi direcţii mai mult sau mai puţin constante de dezvoltare. dacă nu superioare. Lindzey (Ed. Bull. trebuie să fim capabili să spunem cu mai mult succes dacă se va duce sau nu la film. cum o vom numi aici.) 13 Îndrumări pentru utilizarea metodei. Ae problemă. Addison-Wesley. Există două feluri de predicţie (vezi pagina 32). aplicată la viitorul oricărui individ singular. Nu prevede niciodată ce se va întîmpla unei anumite persoane. Handbook of social psychology. se bazează pe o înţelegere atentă a unei persoane şi a dispoziţiilor ei (adică pe idiodinamica vieţii sale). există o eroare logică serioasă făcută în examinarea predicţiei statistice. putem fi tentaţi să spunem că am şansa de 6 la 10 de a merge la film săptămînă aceasta. metodele statistice vor fi aplicate tot mai mult în studiul caracterului integrat al vieţii individuale. imaginea de sine. Selected luantitative methods. a examinat dovezile pentru asemenea studii de pre-vjziune statistică. A conchis că acele studii făcute pe baza unor gjjnple scoruri la teste şi alte criterii statistice erau la fel de bune. în „Psychol. Majoritatea oamenilor percep rapid unităţile : capriciul vioi la Mozart. Predictia statistică se referă întotdeauna la distribuţia specifică unei populaţii largi. De fapt. Predictia morfogenetică. E. zbuciumul vijelios la Beethoven — calităţi reflectate nu numai în muzica şi scrisul lor dar şi-n viaţa lor perso-nală ca atare. (Desigur că nu am putea prevedea răspunsul exact. 307—311. studiile pe care le citează sînt atît de parţiale în esenţă si atL de puţin comparabile între ele. Din nefericire. ci numai * în original matching. Din punct de vedere strict empiric. Neuro-fiziologii ne spun că semnul distinctiv al sistemului nervos este capacitatea sa integratoare. încît nu putem considera problema pînă acum rezolvată. este de asemenea adevărat că comportamentul viitor al unei persoane depinde în ultimă analiză de ceea ce ea este — şi nu de felul grupului căruia îi aparţine. Filozofi. 1963. B u s h. 390 Aşa cum am văzut în capitolul 1. The matching method applied to investigations of personality. de asemenea. Rezumat Problema unităţii personalităţii este multilaterală. Metodele empirice pentru determinarea dispoziţiilor personale ar părea cele mai promiţătoare în a ne ajuta să găsim temele majore ale unităţii unei vieţi.mai adînci dintr-o viaţă. 149—177. psihologia a pătruns pînă acum cu greu în acest domeniu de cercetare. cred. dacă va avea un accident. Mass. (Nota trad. M o s t e 11 e r. îmbinarea corectă pentru figura 29 : I = Beethoven . Putem spera că. se propun cîteva concepte psihologice pentru a explica unitatea aşa cum există — dintre ele. Biologii morfogeneticieni subliniază proprietăţile formale specifice fiecărei fiinţe vii care o fac să fie o unitate independentă. V e r n o n. Deşi este adevărat că majoritatea soldaţilor de profesie pot avea anumite stiluri de comportare.). Voi merge sau nu voi merge şi numai cunoaşterea atitudinilor mele. Poate convingerea ei cea mai certă este că nici o personalitate nu e total unificată. psihologul Meehl. Vezi. Enunţul este într-adevăr fără sens. de asemenea. teologi — toţi au ceva de spus. dacă va căuta să divorţeze. De fapt. în capitolul 8 am subliniat concepţia că a şti că un om este „soldat de profesie" înseamnă a avea o bază pentru o predicţie mai buna decît dacă cunoaştem numai trăsăturile sale „vagi". 389 o serie de răspunsuri. am putea prevedea cu succes mare parte din viitorul ei. Rareori putem prezice cuvintele exacte care prietenii noştri le vor utiliza în exprimarea plăcerii cînd ^ dăm un dar.. III = Bach. II = Mozart. Dacă cunoaştem o persoană temeinic. ca cele făcute pe bază de intuiţie clinică. în G. Cambridge. Predictia sta-tistică — genul utilizat de agenţiile de asigurări — poate fi uitrii tor de precisă pentru o masă mare de date. precum şi un rezumat al unor cercetări anterioare care au utilizat metoda sînt date în P. F. rezidă în faptul că psihologii nu au învăţat încă cum să descopere dispo-ziţiile personale pe care se bazează predicţiile lor. în viitor. fluxul ordonat şi constant la Bach.

Un poet a spus că omul realizează unitate cea mai mare cînd aspiră constant spre „înălţimea care se dove deşte prea înaltă şi spre eroismul care este prea sublim pentru pămînt". DIAGNOSTICUL CONSTITUŢIONAL. chiromanţia. De asemenea. Figura nu include contribuţia metodelor literare şi filozofice a căror importanţă de asemenea'0 recunoaştem. Personalitatea este un lucru atît de complex încît fiecare metodă legitimă trebuie utilizată în studierea ei. exemplul unic exagerat. mai cuprinzătoare şi sinoptice. iar în capitolul 8 pe cele ale ştiinţei socioculturale. Ca şi alte ştiinţe. Figura 3n ne ajută să punem în perspectivă gama largă de discipline implicat în studiul complet al personalităţii.) Majoritatea metodelor noastre actuale de evaluare se ocupă de substructuri ale ansamblului. EŞANTIONAREA CONDUITEI # 6. Dar rămîn multe metode legale şi promiţătoare. altele. astrologia. PARTEA A IV-A evaluarea Personalităţii CAPITOLUL 17 O trecere în rţvistâ a metodelor CUM VOM CLASIFICA METODELE ? * 1. fiecare avînd un loc adecvat.391 Poate că cel mai util concept dintre toate este unul pe Ca psihologii îl împart cu mulţi filozofi — unificarea vine pe Cai efortului. anecdota neverificată. psihologia a elaborat o serie tehnici speciale pentru a face o observaţie sistematică şi garanta interpretarea. Excludem desigur mijloacele neîngrijite şi ilegitime pe care psihologia a învăţat de mult să le ocolească : bîrfa. (Un sceptic remarca faptul că nu putem face nimic altceva cu o „personalitate totală" decît să-i trimitem flori. STUDII ASUPRA APARTENENŢEI SOCIOCULTURALE. DOCUMENTELE PERSONALE ŞI STUDIILE DE CAZ « 4. în capitolele 3 şi 4 am recunoscut contribuţiile bil io giei. STATUSULUI ŞI BOLULUI 0 3. Urmărirea (nu atingerea) unor scopuri majore este care modelează o viaţă. Majoritatea metodelor inventate pînă acum pentru studiul personalităţii nu se ocupă de ansamblu. ca a oricărei alte ştiinţe (sau a simţului comun). ŞI FIZIOLOGIC « 2. Metoda de bază a psihologiei. Cu cît scopul este mai intangibil cu ayt poate fi mai formativ. Scopul studiului psihologic este să tăţească capacitatea noastră de a evalua personalitatea peste p p nh^ Iul de exactitate pe care îl putem atinge prin bunul simţ neajutor &~ In acest capitol ne ocupăm de procedeele care urmăresc ^ scop. Unele din ele se concentrează pe un detaliu mic . numerologia. frenologia. este observaţia unui dat şi interpretarea sems 395 ncauei sale. deoarece în prezent ele nu par Promiţătoare — printre ele. excludem unele mijloace Populare de „citire a caracterului". deducţia cu prejudecăţi. Personalitatea nu e un dat exclusiv al cercetării din ştiint psihologică. Cum vom clasifica metodele ? . AUTOEVALUAREA ft 5. merg în direcţia întregului insesizabil. EVALUAREA CLASIFICATORIE 'upă ce am plătit tribut unităţii personalităţii (în măsura în care este o unitas) revenim la problema multiplicităţii.

Morfologie fiziologie KndccrTnologie Ştiinţe psihologice Icare pun accentul pe structura şi funcţia interni) PERS O NALITATEA Psihologia biologici Psihologia ffenerald Psihologia Psihologia Clinică socială Ştiinţe sociale (cere pun accentul pe mediu ) Antropologie Istorie Ştiinţe politice Econom i e SocTologîe FTIcsofio socialG Figura 30. 56. în „Psyehol. Methods of psychology. consult. Andrews (Ed. Metodele proiective sînt de trei tipuri : expresiv motorii (de exemplu gesturile şi scrisul). în mod necesar închidem ochii faţă de toate celelalte principii la fel de valide. aprecieri făcute de către persoane cunoscute şi experimente de multe tipuri. am putea clasifica metodele în funcţie de : 1. metode de observaţie. Van Nos-trand. tipul de răspuns cerut (de exemplu. N. obiecte structurate sau nestructurate) . 1959. De exemplu.G. reacţii complet nedirijate ca în scrierea unei autobiografii) . creion-hîrtie. aptitudini. 4. obiective şi proiective? în metodele subiective el ar include orice formă de introspecţie. fie autobiografie. 21. T. în T. New York. M. alegere obligatorie între două alternative. dacă e limitat la o trăsătură sau e holistic). 5. me-todfe de autodescriere. Dificultatea este că dacă diferenţiem instrumentele numai după un principiu. trăsături. tipul de stimul prezentat subiectului (de exemplu. 2S Rosenzweig. 2. 1959. cap. Wiley.Există multe principii logice după care am putea ordona metodele de evaluare care se utilizează în prezent. dacă e cantitativ sau necantitativ.". D. asociaţii verbale şi altele). care alege. behaviorism şi aşa mai departe) .. 397 OBSERVAŢIE Şl INTERPRETARE Bunul simţ Ajutat de 1 Diagnostic constituţional si fiziologic. opinii. 207 —210. modul de interpretare (dacă e detaliat şi prescris.J. aperceptiv-di-narnice (interpretarea desenelor. 396 ştiinţe biologi ce „rf pan accentul pe constituţia fizica) . °t>iective approaches to personality assessment. Theories and assumptions underlying aProaches to personality assessment. în „J. drept cate-Sorii principale de clasificare. dacă e nomotetic sau idiografic) . frenetică Biometne . Campbell.). analiza factorială. 3. J Cf G Lindzey. 2. 1948. A typo-'°9y of 'tests proiective and otherwise. instrucţiuni precise sau nedefinite. imaginaţie.). metode proiective. B a s s. E. condiţiile de administrare (în laborator. Princeton. B e r g (Eds. interviu sau test de personalitate hîrtie-creion. 7. 158—168.' Bull. alegere multiplă. Rosenzweig sugerează ordonarea metodelor în funcţie de trei rubrici : tehnici subiective. A. autoevaluare. Tehnici psihologice speci--fice de evaluare . în B. De asemenea D. On te classification of proiective techniques. Investigating and appraising personahty. sau deschis şi liber . în clasă sau în situaţia naturală cotidiană) . Psychol. 1957. O schemă triplă suplimentară este avansată de Super.". Locul personalităţii în diferite ştiinţe Şi alte principii ar putea servi drept cadru de clasificare. principiile de construire (dacă instrumentul este standardizat sau nestandardizat.1 Desigur că e de dorit să adoptăm o schemă de clasificare pe cît posibil simplă. Super. perceptiv-structurale (de exemplu petele de cerneală ale lui Rorschach). domeniile de personalitate explorate (de exemplu. teoriile ce stau la baza elaborării unui instrument (dacă derivă din psihanaliză. Metodele obiective includ măsurători fiziologice precum şi comportamentul observat în laborator sau în situaţii cotidiene. funcţii cognitive sau motorii). ^ 6. aparate. dacă e proiectat în mod raţional sau derivat empiric. I.

Capitolul 1 a demonstrat gama largă a individualităţii biochimice Dacă interpretăm corect cercetările făcute am spune că se pare că nu există relaţii specifice cunoscute între activitatea glandelor sau funcţiile metabolice şi trăsăturile unei personalităţi nonnale. importante de metode. Numărul şi complexitatea tehnicilor actuale fac ca cele d<? acum o generaţie să pară naive şi primitive. Studii asupra apartenenţei socioculturale. Argumentul în favoarea lor este evident. De asemenea. New York. O clasificare a metodelor de evaluare Deşi această schemă simplă are un mare merit. Măsurători delicate ale funcţiilor fiziologice pot jj acum făcute cu ajutorul poligrafelor electronice pentru ca procesul în corelarea acestor măsurători cu caracteristicile temperamentului să fie asigurat. Har399 . dar că structuri morale (de exemplu. E nece--ară ° cercetare constantă în genetică. Figura 31 este o reprezentare grafică a acestor tipuri mari. endocrinologie. ■^tropometrie pentru a ne da cunoştinţe despre bazele personalizaţii (capitolul 4). Elec-troencefalografia este destul de avansată . undelor electrice cerebrale. Deoarece personalitatea este într-o măsură 3 O trecere în revistă a metodelor fizice. status şi rol sînt subsumate ^urnite metode care nu se ocupă de personalitate în mod direct ci de cadrul în care se dezvoltă personalitatea. somatotipul) şi mai ales anormalităţile mari se reflectă în formarea personalităţii.3 F Studiile în domeniul eredităţii pot fi făcute pe baza' tabelelor je înregistrare a familiilor elaborate de asociaţiile eugenice ca şi pe baza cercetării gemenilor monozigoţi (pagina 81). personalitatea este probabil că suferă o tulburare corespunzătoare. reflexului psihogalvanic cutanat. biochimie. gemenilor monozigoţi — se află doar . Studiul tipurilor somatice (paginile 71—74) este o metodă promiţătoare. 2. asupra funcţiilor glandulare şi anatomice. statusului şi rolului Sub titlul de poziţie culturală. Ele nu urmează un principiu unic de organizare. dar dispoziţiile sînt numai riduri uşoare la suprafaţa structurii personalităţii. 398 1. pare cam prea grosieră. ci par să reflecte destul de clar situaţia actuală din evaluarea personalităţii. atunci conchidem că personalitatea normală nu e reglată în detaliu de funcţii glandulare sau fiziologice specifice. chimice şi fiziologice este fă-cutâ de R M A11 e n Personality assessment procedures. Totuşi această grupare iargă de metode era validă acum o generaţie şi poate va continua să servească ca un cadru general în care invenţii şi îmbunătăţiri viitoare pot fi introduse. pare destul de probabil ca alternările normale de dispoziţie să însoţească modificări fiziologice. Dacă această impresie e corectă. începuturile lor. Studiile asupra constituţiei corpului. dar cînd se produce o disfuncţie accentuată. se pare că s-a stabilit că undele cerebrale anormale se găsesc frecvent în anumite forme de tulburări de personalitate (mai ales la epileptici). Diagnosticul constituţional şi fiziologic Corelatele biologice ale personalităţii sînt importante.Documente personale şi studii de caz Autoapreciere 7 Teste si scări Tehnici proiective 11 Eşantioane de conduita Evaluări Analiza în profunzime Comportament expresiv Procedee sinoptice Figura 31. Iar tehnicile utilizate azi vor părea naive peste o generaţie. Ofer în schimb o grupare minimă practică de metode cu unsprezece titluri.

Pentru unele scopuri sînt folosite datele de recensămînt. New York. 1956. dar intensitatea acestui motiv diferă mult de la .". 52. Putem defini un document personal ca fiind orice mărturie scrisă sau orală. Este important de notat că toate acestea sînt documente redac-. în J. Totuşi prima de care ne ocupăm este încă într-o oarecare măsură interdisci-plinară. Nici o personalitate nu e replica exactă a normelor predominante. Poate că primul lucru ce trebuie stabilit în legătură cu orice document redactat la persoana întîi este motivul scrierii lui. Perso~ nalitatea. Guthrie afirmă că cunoaşterea apartenenţei de grup a unei persoane ne dă posibilitatea de a face o predicţie mai bună despre conduita sa viitoare decît ar face-o măsurarea trăsăturilor : Personality in terms of associative learning. Personality and the behaviour disorders.5 Printre acestea trebuie să includem cu siguranţă .! tate la persoana întîi. un simplu raport asupra apartenenţei socioculturale nu e niciodată suficient în sine. care aduce intenţionat sau neintenţionat informaţii referitoare la structura şi dinamica vieţii autorului. Psychol. este mai mult decît „latura subiectivă a culturii" — un adevăr pe care unii reprezentanţi ai ştiinţelor sociale par să-1 fi uitat. S-ar părea că există cel puţin o duzină de motive distincte. M. înseamnă a st' o mulţime de lucruri despre cursul probabil prezent şi viitor al vief ■ persoanei în chestiune. F. 3) scrisori .4 Totuşi. S e c o r d şi S. Fiul unui om bogat care devine socialist prezintă o problemă psihologică diferită de fiul unui conducător revoluţionar care devine socialist. în „J. R. 4E. CapuT"6 8 s-a ocupat de conceptul de „personalitate de bază". lingvistica. de obiceiuri şi coduri. Toate metodele valide de determinare a cadrului social al vieţii sînt admise. Poate că nici o autobiografie nu e total lipsită de autojustificare. 5) înregistrări textuale. 6) anumite compoziţii literare. naţională. incluzînd interviuri. istoria culturală. Pledoarie specială. S-a argumentat că asemenea cunoştinţe despre apartenenţa ] grup este mijlocul cel mai bun de a prevedea conduita viitOa a a unei persoane. 1) autobiografiile comprehensive sau de interes restrîns . naţional.determinată de convenţiile sociale. religios. confesiuni. actor. pentru alte scopuri. Hunt (Ed. inginer militae fetişcană din Armata Salvării. interviurile şi altele. 4) chestionare cu întrebări deschise (dar nu testele standardizate) . biograf şi romancier. 400 Intrucît aceste studii asupra poziţiei socioculturale nu intră -n domeniul psihologiei nu e necesar să intrăm într-o examinare detaliată a metodelor pentru colectarea unor informaţii semnifi-cative. 2) jurnalele. clasificările transculturale. Ceea ce numim „documente personale" prezintă interes nu numai pentru psiholog. 170—213. P. A şti că el sau ea este arab.' că prin specificarea grupului rasial. cum am insistat. Documentele personale şi studiile de caz Ajungem acum la metodele elaborate în cadrul ştiinţei psihologice (mai curînd decît biologice sau socioculturale). naraţiuni. 246—250. Pe lîngă acestea. pp. abnorm. Ronald. 0 parte din natura omului probabil că reflectă aceste norme. metodele etnologiei. intime sau cele care relatează evenimente zilnice . J ° u~ r a r d au subliniat că evaluatorii masculini atribuie» aproape uniform acelea?1 trăsături mamelor lor — fapt care sugerează că există un tip de „personalitate de bază" corespunzător rolului de mamă : Mother concepts and judgments of young ivomen's faces. Un locuitor din Mississipi care fraternizează cu negrii este o personalitate mai uimitoare decît altul din nord care face acelaşi lucru. ci şi pentru istoric. Chiar atunci cînd o persoană deviază mult de la poziţia sa socioculturală este important de ştiut normele de la care ea se îndepărtează.). sau chiar mamă. elaborată în afara oricărei constrîngeri. soc. regională alte norme semnificative roluri în principalele grupuri cărora persoana le aparţine. 1944. Un scriitor se poate întrece pe sine în a dovedi că ceilalţi sînt mai păcătoşi decît el. care suSf. observaţia prin participare. McV. ocupatin'1*16 căruia îi aparţine o persoană obţinem un anumit grad de cunosti^f probabile despre trăsăturile sale. dar pentru a înţelege cazurile deviante ca şi pe cele relativ tipice este necesară cunoaşterea normelor şi rolurilor. 1. căci nici un individ nu oglindeşte exact apartenenţa sa naţională sau religioasă sau clasa sa socială. biografii. menţionăm diferitele documente scrise la persoana a treia : studii de caz. Şi astfel o evaluare corectă a personalităţii va include neapărat indicaţii privitoare la sex vîrstă ocupaţie clasă socială • apartenenţă socială. 3.

şomerii. nici din anii în care. Deşi docu* Cî. care nu pot dormi noaptea pîn'â ce anumite experienţe ale zilei nu au fost notate. 12. cartea întîi (1712—1722). Vreau să înfăţişez semenilor mei un om în tot vărul firii lui . ele sînt motivate şi de o conversiune adevărată şi de dorinţa de a-i ajuta pe alţii. p. Salvarea şi reîncadrarea socială. Interesul ştiinţific. spion. R o u s s e a u. Uneori studenţii. 13. Rousseau îşi începe Confesiunile cu urmă5 O examinare mai completă a acestei metode se va găsi în G. 5. Similare sînt şi documentele care sînt motivate de realizarea unei reforme sociale sau politice.P. Multe documente sînt scrise pentru a asigura reducerea tensiunii.T. New York. Autorul caută să se etaleze pe sine — atît prin păcatele. Dorinţa de nemurire.. Aşa cum sînt oameni care îşi curat" continuu camera şi îşi pun în ordine ceea ce le aparţine. W. w astfel sînt cei ce ţin jurnale. Confesiunile unui fost criminal. G. Rezultatul poate fi idilic ca în Marbacka de Selma Lagerlof sau viguros ca în Black Boy de Richard Wright. Cîştig bănesc. No. refugiaţii sînt atraşi de oferta în bani a psihologului în schimbul unor documente autobiografice. Multe documente personale sînt scrise într-o formă artistică pentru a da autorului şi cititorului sentimentul simetriei şi perfecţiunii. Documentele nu au fost redactate în acest scop şi totuşi ele sîht cedate cu această intenţie lăudabilă. Autorul care nu poate obţine o reducere a tensiunii prin acţiune poate să se exprime printr-un scris năvalnic. 1942. Autobiografiile unor negri. Acest motiv. deşi experienţa arată că dacă studenţii au ocazia să aleagă între a scrie un studiu de caz despre o altă persoană şi o autobiografie. . 1. Wells mărturiseşte acest lucru ca prim motiv pentru scrierea lucrării Experiment in Autobiography. Bucureşti. inclusiv studenţii. Pînă cînd nu ştim cum si de ce a luat fiinţă documentul respectiv nu putem decide cît adevăr să-i acordăm şi nici nu putem să apreciem plenitudinea relatării. Chiar documentul cel mai complet şi mai candid suferă de unele dezavantaje inerente. 7. Clifford Beers în A Mind that Found Itself (Un spirit care s-a găsit pe sine) dorea să îmbunătăţească soarta alienaţilor. Res. cît şi în timpul tinereţii. 11. ale unor muncitori din oraşe satelit sau ale unor luptători politici intră în această categorie. In general. 4. A11-Port. ele înclină mai mult spre latura tulburărilor decît spre relatarea unei funcţionări normale. Nimeni nu posedă amintiri precise din prima copilărie. Documentele de acest tip sînt atît substitute de acţiune cît şi amortizori de acţiune. Dorinţa de ordine. Judecind producţiile realizate în virtutea unei astfel de recompense. Council. Catharsis. Bull. A fi uitat înseamnă a muri a doua oară şi definitiv.) 402 mentele de acest tip sînt probabil demne de încredere. 5. Problema primilor ani de viaţă este un obstacol serios."* 3. voi. Aprecierea unei persoane referitoare la propria ereditate are probabil o valoare redusă.. 49. Consolidarea perspectivei personale. (Nota trad. Confesiuni. 10. Soc. cît şi prin virtuţile sale — într-o lumină cît mai vie posibilă. ca în cazul celebrului jurnal al lui Pepys. alcoolic. Interesul literar. este prea puţin exprimat în mod deschis. adesea la vîrsta mijlocie. Serviciul public. . este probabil că unele episoade amare sau ruşinoase. aproximativ 8OVo dintre ei aleg să-şi scrie autobiografia.) 9. 1969. deşi nu e rar. este probabil că autorii au fost atraşi de sarcină şi din alte motive. studenţii pot fi invitaţi să scrie autobiografii (E de prost gust să se ceara realizarea unei asemenea sarcini. Dar ori de cîte ori banii determină realizarea unor documente bune.. traducere şi prefaţă de P e r i c 1 e M a r-t i n e s c u. Editura pentru literatură. Asemănător este documentul în care egoismul se dezlănţuie. 265 torul fragment de autoetalare : „Alcătuiesc o lucrare n-a mai fost alta la fel şi a cărei înfăptuire nu va avea tator. şi omul acesta voi fi eu. 6. se fixează liniile de orientare ale personalităţii (paginile 87—93). Indivizii culţi. dar rezultatul poate fi valoros pur şi simpiu pentru că este circumstanţial. B. Documentele personale reflectă adesea „lupta împotriva uitării". în sfîrşit. Sci. The use of personal documents in psychological science. adesea îşi oferă jurnalele sau alte documente psihologilor pentru studiu ştiinţific. dar importante vor fi ţinute secrete chiar în documente care fac mare caz de candoare şi confesiune.document la document. Exhibiţionism. Acest motiv pare coercitiv. Un pacient care produce o autobiografie sau alt document personal pentru terapeutul său procedează astfel pentru a-şi ajuta propriul tratament. Şi e de asemenea adevărat că deformările memoriei se produc atît în anii ulteriori de viaţă. I. Ajutor în terapie. H. toxicoman conţin rugăminţi implicite de iertare şi reacceptare socială. 401 dezvoltarea personalităţii — că. 8. după unele teorii. Multe documente sincere sînt încercări de a face un „inventar'' la o răscruce în viaţă. calitatea lor nu e în mod nece^sar compromisă. în colegiu. Enumerăm această mare varietate de motive numai pentru a ilustra prima noastră problemă metodologică. Atribuirea unei sarcini.

în ciuda limitelor sale. Nu e uşor să ajungi la o serie de scrisori în care dezvăluirea de sine să fie spontană şi continuă. în sfîrşit. and Pers. scrise în ultimii unsprezece 11 Intr-o analiză a 120 de jurnale engleze. M. jurnalul intim ia drept bune multe lucruri şi / poate eşua în descrierea unor persoane sau situaţii. scrisorile sau interviurile. Credeam că". Long-mans. Relatarea se întinde în formă de evantai. Este adevărat că există întreruperi în continuitate . Allport. poate doi-trei ani înainte de momentn scrierii. 404 a călătoriei are. A11 p o r t. După cum am spus. M. în „Charact. pe de altă parte. O persoană sănătoasă nu scrie despre corpul ei. Totuşi. Ponsoby relatează că femeile Par mai prudente decît bărbaţii.9 Unii psihologi. cap. Am făcut aceea". evenimentelor sportive. probabil mai mult fetele decît băieţii. German refugee life histories. Ceea ce nu pune o problemă e puţin menţionat. a legăturii între două personali taţi. soc. gînduri şi sentimente avînd o semnificaţie esenţială pentru el. ocupîndu-se numai de un aspect al vieţii. G. Din acest jjjotiv un jurnal necesită materiale suplimentare pentru a aşeza ţnregistrarea într-o perspectivă adevărată. ca şi jurnalele. 9 Unele îndrumări de acest fel sînt enumerate de A11 e n. W. L. scrisorile personale — cu condiţia ca ele să nu fi fost scrise cu intenţia publicării — sînt totdeauna interesante. Poate fascinaţia lor rezidă în faptul că atunci cînd eram copii eram pedepsiţi pentru citirea scrisorilor altor oameni — un delict asemănător cu cel de a trage eu ochiul pe gaura cheii. James. a căror cunoaştere autorul jurnalului numai o presupune. Nu e neobişnuit să se dea autorului o direcţie generală de urmat astfel încît acesta să nu uite să includă datele pe care cercetătorul l