GOROON W AtlPQRl PEDAGOGIA SECOLULU!

XX TRUCTURA Şl DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

-1 Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" Secţia de împrumut Aceasta publicaţie trebuie returnata înainte de ultima data marcata mai jos 2 NO 2001 V. 1 7 NO 2004 V. 6 DE 2004 C. 11 OE ?001 C i 1 î /0Q5 7005 s

15/ÂLL GQRDON W. ALLPORT

au. STRUCTURA Şi DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII Tiaducere şi note de IOANA HERSENI t Să nu iling si cţiunile PINOZA

EDITURA DIDACTICA Şl PEDAGOGICĂ Bucureşti, 1991 < Traducerea s-a făcut după : Gordon W. Allport, Harvard Universitj Pattern and Grozoth in Personality Hoit, Rinehart and Winston New York, Chicago, San Francisco, Toronto, London Copyright 1937, © 1961. Colecţia „Pedagogia secolului XX", iniţiată de NADIA NICOLESCU, este coordonată de dr. VIOREL NICOLESCU si MIRELA CONSTANTIN ISBN 973-30-1151-7 Redactor : Ştefan Westfried Tehnoredactor : Elena Stan Coperta colecţiei : Constantin Guluţă M-am străduit neîncetat să nu ridiculizez, să nu deplîng si nici să dispreţuiesc acţiunile umane, ci să le înţeleg. SPINOZA Prefaţa i într-un sens acest volum este revizuirea lucrării mele Personality : A Psychological Interpretation (1937), în alt sens el reprezintă o lucrare complet noua. <■*■ Ca şi volumul anterior, cel de faţă prezintă o trecere în revistă a celor mai importante rezultate ale cercetărilor despre personalitate. De asemenea, oferă o teorie pentru a coordona rezultatele acestor cercetări. Concepţia, scopul şi accentul nu s-au schimbat prea mult. Totodată, prezentul volum este incontestabil diferit. Numai eî-teva fraze şi paragrafe sîm retipărite identic. Cercetările citate aici sînt, în cea mai mare parte a lor, de dată recentă. Spre deosebire de lucrarea precedentă, cartea de faţă este destinată studenţilor care au puţine sau nici un fel de cunoştinţe de psihologie. Ediţia anterioară pleda pentru o psihologie a persoanei normale, şi integrate. Majoritatea şcolilor de gîndire existente apăreau ca fiind inadecvate, indiferent dacă susţineau teoria stimul-răspuns, psihanaliza, psihologia diferenţială,? tipologia sau analiza facto-rială. Inadecvarile exTstă îrîcainTr^e măsură considerabilă şi sînt subliniate din nou. Totuşi, în acest interval s-a produs un progres binevenit. Mulţi autori de dată recentă ni s-au alăturat pentru a susţine că psihologia nu trebuie să se mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie să descrie şi să explice omul real. în ultimii ani cîteva mişcări noî au avut o influenţă binefăcătoare — printre ele existenţialismul, fenomenologia, terapia centrată pe client şi aşa-numita psihologie a eului. Datorită acestora, unor noi cuceriri ştiinţifice şi, de asemenea, criticilor mei, sper că mi-am îmbunătăţit expunerea. Capitole noi privesc roiul factorilor culturali implicaţi în formarea personalităţii, cogniţia, eul. Am

revizuit argumentarea privitoare la autonomia funcţională. Atîtea lucruri s-au produs în domeniul învăţării, evaluării şi în „percepţia persoanei" încît am pregătit o expunere complet nouă despre aceste probleme Problema, de bază a rămas neschimbată. Această problemă, aşa cum o văd eu, este aceea de a descoperi echilibrulftadecvat între factorii comuni şi factorii morfogenetici individuali ai personalităţii. Să explic ce înţeleg prin aceasta, referindu-mă la ştiinţa biologiei. Biologia moleculară rcievăloT moi mult că substanţele vieţii sînt identice~*Ţnaiferent de_jşppcîî~~' Eli-11 ffenfele de construcţie "ale vielii"— Vegetale si anijnakT— se dovedesc uimitor de uniforme în termeni de acizi nucleici., molecule de proteine şi reacji^->enzirnati£e*s.Totuşi, o vrabie se deosebeşte de un pin, un orrfae o vra-b~Tc\iar un om este foarte diferit de alt om. Problema morfogenezet (care explică structura) devine din ce în ce mai acută pe măsură ce descoperim elementele comune de la baza vieţii. Acelaşi fenomen se produce şi în psihologie. Cu cît cercetăm mai mult şi descoperim ceea ce este uniform în natură, cu atît ex-plii area unicităţii formei si structurii întregului devine mai urgentă. Aşa cum biologia morfogenetică rămîne în urma biologiei ar ilitice şi moleculare, tot astfel psihologia morfogenetică rămîne în urma psihologiei analitice şi moleculare. -Un obiectiv important al acestui volum este să atragă atenţia asupra acestui decalaj şi asupra căilor posibile de a-1 elimina.^ — Prin urmare punem acceat pe organizarea injgrnă arnoliyelor^ trasaturilor şi a stilului personaLIn ciuda unor vii atacuri difTpar-le i "CTUicllor, stărui în credinţă'-mea că individualitatea structurată ar trebui să fie şi poate fi un dat pentru ştiinţa personalităţii. Această convingere mă face să mă opun teoriei care reduce perso-nalitatea la elementele comune constatate la toţi oamenii. "~~" Mă face, de asemenea, să mă opun modalităţii obişnuite în <iiiiiţpb FDP'Hle. care ar reduce personalitaiffla la-Q manifestare cje roluri, la relaţii interpersonale, la incidente în cadrul sistemului sorio'cUllUTliŢ Pricit de ilnpuT'tarile âr li cultura şi societatea, nu ar trecui'sa "H se-permită să eclipseze sistemul intern coerent care constituie esenţa personalităţii. Este adevărat, desigur, că personalii iţea este modelată de mediul social şi se exprimă pe sine în cadrul acestuia. Totuşi, ea este şi un sistem în sine şi merită să fie Această carte se depărtează şi într-o altă privinţă de tendinţele curente. Ea este indiferentă faţă de modelele care traduc per-sonalitafea în termeni specifici calculatoarelor uriaşe, constructelor matematice şi statistice şi ai altor simulatoare. Nu obiectez împotriva utilizării unor asemenea modele pentru cercetarea 'exploraţi vă. Prejudiciul apare numai cînd partizanii acestora pretind că abordarea lor permite evaluări „mai fundamentale" decît abordarea empiric-umanistă. De exemplu, statistica poate să ofere un, instrument valoros pentru simbolizarea unor argumente temeinice ;j dar dacă un argument nu este în mod fundamental valabil (sau lipseşte) prelucrarea statistică nu face decît să mărească confuzia, în ciuda acestor rezerve, sper şi cred că cititorul va găsi îr aceste pagini o expunere cuprinzătoare a studiilor ştiinţifice asupra personalităţii. în momentul de faţă nu avem dreptul că îngrădim sau să descurajăm nici o cale de abordare a investigaţiei naturii umane. Dogmatismul îngust este deplasat. în acelaşi timp este legitim fteniru un autor să testeze contribuţiile pe care le aduce din-tr-un punct de vedere sistematic. Prezintă aceste contribuţii, ne întrebăm, o legătură clară cu personalitatea concepută ca sistem structurat şi în dezvoltare ? Sînt deplin conştient că domeniul cel mai slab al cercetării empirice actuale este acela pe care acest volum îl subliniază în special, adică studiile asupra structurii concrete interne a unei personalităţi unice. Multe din ceea ce trebuie afirmat despre acest subiect rănim de domeniul viitorului. Şi totuşi acest lucru nu este în întregime adevărat. în majoritatea capitolelor putem să atragem atenţia asupra unor rezultate ale cercetării care vizează structura şi dezvoltarea internă şi avînd de aceea o legătură cu viaţa umană concretă, care reprezintă singurul mod în care viaţa umană este trăită. Toate lucrările de psihologia personalităţii sînt în acelaşi timp lucrări de filozofia persoanei. Nu ar putea fi altfel. Un autor care decicle-eă-^ţeorie a învăţării sau a motivaţiei g^te^raai bună decît alta, ^adoptă astfel o anumită concepţie despre* natura umană în cteiavgSTeiJ allOr concepţii. In majoritatea textelor psihologice, fî-iczOîia epte totuşi ascunsă. Numai un cititor albii o poate detecta în această privinţă, volumul de faţa este mai sincer. Ei invită pe cititor să observe consecinţele filozofice ale susţinerii unei anumite interpretări psihologice şi nu a alteia. Părerea mea este că, în ansamblu, dovezile de care dispunem nu descriu omul ca pe un robot reactiv. Ele demonstrează mai curînd o concepţie asupra omului ca fiinţă cu un potenţial unic de creştere. Mj^Qpiaiea^potentialitătiloc-"r"1111" .r"i fînt rpalJLa*t-& "^înfiptă si P^^■£L_£ÎHri n" le-1îvtelegem mai bine, ele nu pot fi puse în mişcare. Originile acestei lucrări se află în cercetările întreprinse acum patruzeci de ani. Chiar de atunci a început procesul scrierii sau revizuirii, ei. Ediţia din 1937 a fost, în general, bine primită şi poate că a ajutat la definirea ştiinţei psihologice a personalităţii. După publicarea ei multe probleme speciale mi-au reţinut atenţia. Rezultatul a fost o serie de cărţi, privite corect ca suplimente ale volumului originar : The Use of Personal Documents in Psycholo-gical Science (Utilizarea documentelor personale în ştiintiL-psiho-logiei, 1942), The Individual and his neligion [Individul si religia scŢri950), The Nature of Prejudice (Mgtyrr, ■prejudecăţi^ 1954), Becoming : Basic Considerations for a Psychology of Personality (Devenirea : criţezii^fundampnţa\e pşntru o psihologie a personali-tăţii, 1955). în plus, multe articole, din care unele au fost retipărite Tnlf-un volum de

eseuri, Personality and Social Encounter (Personalitatea şi conflictul social, 1955). în volumul de faţă am încercat să reformulez într-un mod simplificat esenţa tuturor acestor scrieri, în lumina cercetării şi teoriei psihologice contemporane. Materialul a fost prezentat de multe ori studenţilor mei. Prin interesul lor şi prin discuţii, precum şi prin participarea la experimente, studenţii au contribuit la forma şi conţinutul actual al cărţii mai mult decît ei înşişi o ştiu. De aceea le dedic lor acest volum, şi, de asemenea, studenţilor din toată lumea, care în viitor vor căuta să rezolve enigmele personalităţii umane. Pentru un ajutor special în pregătirea prezentului volum doresc să mulţumesc următoarelor persoane : Ada L. Allport, Kathe-rine F. Bruner, James H. Laue, Carol C. Seltzer, Doris C. Simpson, Ilarold E. Allport, Renato Tagiuri şi Luberta H. McCabe. Sînt în mod special îndatorat lui Theodore Newcomb, care a citit întregul manuscris şi a făcut observaţii critice valoroase şi lui Eleanor D. Sprague al cărei sfat şi ajutor practic au fost mereu indispensabile. Cambridge, Massachusetts 1 iulie 1961 G.W.A. Cuprins Prefaţă............ 7 Partea I. UN MOD DE ABORDARE A PERSONALITĂŢII ............. 13 CAPITOLUL » ^ ^^ *. _ 1. Psihologie şi individualitate..... 15 P' *jp *i^. Personalitate, caracter, temperament . . 34 jT"1ntuiţii din trecut ._....... 48 Partea a Ii-a. DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ... 67 CAPITOLUL 4. Fundamentele personalităţii..... 69 X5. Principiile învăţării....... 94 J<^T Elaborarea eululj)........ 119 7. StrăîttiThconştient....... 148 8. Cultură, situaţie, rol....... 172 9. Dezvoltarea motivelor...... 202 10. Transformarea motivelor...... 224 |T—11. Cogniţie şi personalitate...... 261 -J12. Personalitatea matură...... 278 Partea a IlI-a. STRUCTURA PERSONALITĂŢII .... 311 CAPITOLUL 13. în căutarea elementelor...... 313 14. Teoria trăsăturilor comune..... 334 15. Dispoziţiile personale....... 358 16. Unitatea personalităţii.....* 377 n Partea a IV-a. EVALUAREA PERSONALITĂŢII .... 393 CAPITOLUL 17. O trecere în revistă a metodelor . . . 395 18. O ti ecere în revistă a metodelor (continuare ........... 420 ^.19. Comportamentul expresiv..... 457 Partea a V-a. ÎNŢELEGEREA PERSONALITĂŢII '. . . 491 CAPITOLUL 20. Percepţia persoanei....... 493 21. Natura înţelegerii....... 519 22. Persoana m psihologie...... 544 Indice de nume .....-■ 569 PARTEA I un mod de abordare a Personalităţii CAPITOLUL 1 Psihologie şi individualitate EREDITATE « INDIVIDUALITATE BIOCHIMICA « INDIVIDUALITATE STRUCTURATA « ŞTIINŢA ŞI UNICITATE : DILEMA m SEMNIFICAŢIA „LEGII" * SOLUŢII PROPUSE » TREI SERII DE NORME » PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ « TIPURI 0 PSIHOLOGIE CLINICA * REZUMAT începem prin a compara două enunţuri : (1) „Ce personalitate interesantă are Walter'' şi (2) ,,Ce lucru interesant este personalitatea". ____ In primul enunţ îi ^Kcludjpe Sam, Jim şi Ruth ; îmi îndrept atenţia spre structura psihologică singulară carel_£aracterizează pe Walter ca individ. în cel de-al doilea enunţ îi i/icluă} pe Walter, Sam, Jim, Ruth şi pe oricare altul din lume~

Cele două enunţuri sînt polare în ceea ce priveşte sfera lor de cuprindere : un om şi milioane de oameni.^însă ambele enunţuri sînt adevărate în egală măsură. /Termenul fpersonălitam se referă atît la psihic^în-particular, cît şi la psihici-în generaL^Dacă dorim să studiem personalitatea în mod integral trebuie să ne îndreptăm rapid atenţia de la particular la general, de la persoana concretă la persoana abstractă şi invers. Acest du-te-vino este util. Ceea te aflăm despre Walter ne ajută să cunoaştem omul-în-general ; şi ceea ce ştim despre omul-în-generai este în parte aplicabil la Walter Paginile acestei cărţi conţin multe exemple de acest fel. Scopul nostru este să descoperim principiile generale ale dezvoltării, or15 gâriizării şi exprimării personalităţii, chiar atunci cînd subliniem iaptul că principala caracteristică a omului este individualitatea sa. El este o creaţie unică a forţelor naturii. Nu au existat niciodată doi oameni la fel şi nici nu vor mai exista. Să ne amintim de amprentă, chiar şi ea este unică. Toate ştiinţele, inclusiv psihologia, tind să neglijeze acest fapt fundamental al individualităţii pentru motive pe care le vom examina în continuare. Pe de altă parte, în viaţa cotidiană nu ne aflăm in pericol să uităm faptul că individualitatea este indiciul suprem al naturii umane. De-a lungul întregii noastre vieţi conştiente şi chiar în visele noastre, recunoaştem şi avem de-a face cu oameni ca indivizi separaţi, distincţi şi unici. Ştim că s-au născut şi mor în momente diferite şi că în decursul vieţii îşi manifestă structura lorspecifică, prnprip^de trăsături fizice şi mentaleT~bi nici ritf^ar putegfi altfel, atîta vreme cît ereditatea si mediii) soane sînt unice.

Mei oda de reproducere, sexuală a naturii garantează la modul superlativ un echipament genetic nou pentru fiecare muritor care se naşte. Teoretic, jumătate din ceea ce se transmite ereditar provine de la mamă şi jumătate de la tată. Să ne gîndim mai întîi la unicitatea împreunării. Un mascul distinct din peste un miliard de masculi se uneşte cu o femelă distinctă din peste un miliard de femele. Nici o altă combinaţie nu ar produce această dublă sursă, distinctă a eredităţii. -j-y Fiecare celulă somatică umană conţine 46 de cromozomi. Fiecare celulă posedă aproximativ 30 000 de j^ene~jF~nevoie de una sau mai multe gene pentru o trătialUTct muşlemta. într-un anume stadiu de dezvoltare celulele somatice suferă o „fisiune de reducere1' şi apar celule cu numai 23 de cromozomi (gârneţi), înlăturând astfel multe posibilităţi ereditare, deoarece cromozomii posedă combinaţii diferite de diverse gene. Ulterior hazardul — unul enorm — afectează şansa ca un anumit spermatozoid (din cei 300 000 000 depozitaţi în vagin în cursul actului sexual), conţinînd propriile sale variante specifice de gene, să se unească cu un ovul dat pentru a da naştere unei vieţi noi. Este absurd să presupui că doi indivizi de pe pămînt (cu excepţia numai a gemenilor mono-zigoţi, formaţi din acelaşi ovul şi acelaşi spermatozoid) pot avea o structură ereditară comună. Numărul de combinatiL^jpsib.ile de gene umane cu mutaţiile lor posibile este apreciat de Dobzhansk~\ ca fiind „cu mult mai mare decît numărul atomilor din întregul univers^ In mod evident numai o fracţiune infinitezimală de com-|b"înaţii posibile de gene este, sau chiar poate fi, realizată oriunde j în lume... Fiecare fiinj3_jjpiiariăeste^nj&n&p^ euatip__unic" ^. Pe baza acestor fapte impresionante conchidem că nu există ! două fiinţe omeneşti (cu excepţia posibilă a gemenilor monozi-goţi) care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare, mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experienţelor fiecărui muritor. Totuşi, revenim şi încercăm să nu uităm că genele creează pentru toţi reprezentanţii speciei Homo sapiens anumite trăsături caracteristice globale comune. Toţi au postură verticală, doi ochi şi două urechi, mîini şi picioare, sînt simetrici bilateral (mai mult sau mai puţin). Ei au aceleaşi elemente chimice în corp şi capacitatea de a simţi şi gîndi, de a vorbi şi imagina, de a-şi aminti şi a reproduce. Excepţiile sînt rare. Individualitate biochimică Ştim că glaxidelecu secreţie internă au un efect profund asupra temperamentului, asupTSTcursului creşterii, asupra motivaţiei. Variaţia lor în greutate şi mărime este mare, chiar în limite normale. Williams ne redă următoarele exemple2 : glanda pituitară tiroida paratiroidele testiculele * ovarele adrenalînele greutatea variază de la 350 la 1 100 mg ; greutatea variază de la 8 la 50 gr ; greutatea variază de la 50 la 300 mg ; numărul lobilor variază de la 2 la 12 ; greutatea variază de la 10 la 45 gr ; greutatea variază de la 2 la 10 gr ; conţin (la naştere) 30 000—400 000 de ovule ; ' greutatea variază de la 7 la 20 gr ; va- riaţie de 10 cute în stratul cortexului. Factorul de variaţie nu se limitează la glande. Normele metabolice _ale indivizilor fluctuează mult, ca şi reacţia lor la droguri,

F. calciu. anatomice. Să luăm pentru o clipă plămînii — ai dumneavoastră şi ai mei. 5 W. pentru alţii ea poate fi la fel de ameţitoare ca şampania. Unii indivizi au nervul sciatic atît de încastrat încît e bine apărat. individuală . Timp de 12 ani Dearborn şi Rothney au măsurat anual ritmul de creştere al unui număr de peste 3 000 de copii. După ce a examinat această problemă. Biochemical individuality. cît şi la trăsături mai grosiere"4. corticale şi motivaţionale. Dobzhansky. Ereditatea mea. ştiinţa studiază în primul rînd ritmul pulsului meu în comparaţie cu al dumneavoastră. biografia culturală şi imaginaţia sînt cele care sînt unite laolaltă într-o funcţionare. 11 la 30 părţi . Acest lucru este de extremă importanţă — şi pînă cînd nu e înţeles. structurile nervilor faciali sînt aproape tot atît de diferite ca şi sistemul de rîuri de pe diferite continente. nevoia de potasiu. Nevoia mea de potasiu interacţionează cu nevoia mea de sodiu. T. Wiley.". ba chiar fiecare funcţie psihologică cunoscută să varieze foarte mult. 4 nu au reacţionat la nici una din concentraţiile încercate3. Univ. C. 'Cambridge. Atît anatomia macro. Nimeni nu este normal (în sensul mediei) cu excepţia cîtorva atribute. 1941. După ce a examinat problema pe care o discutăm. Rev. p. D e a r b o r n şi J. 1956. dar ele nu au o relaţie organică de funcţionare cu necesităţile dumneavoastră. Predicting the child's development. precum şi intensitatea şi direcţia diferitelor motive se vor distribui într-o largă varietate. ~ De aceea sînt cu totul împotriva unui punct de vedere cart este curent în psihologie. The biological basis of human freedom. Dunn şi Dobzhansky adaugă : „Biologul trebuie să susţină unicitatea" absolută a fiecărui individ uman. de-a lungul întregului peisaj uman. Aceeaşi afirmaţie tradusă în termeni metafizici şi politici este fundamentală atît pentru etică. race and society. 4 K. Cu un asemenea evantai de variabilitate genetică. Susceptibilitatea. mărimea şi dispoziţia neuronilor. SciArt. Structural variation in the nervous systcm in rela-iion to behavior. 17 2 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. ea studiază arareori înălţimea mej^^pulsul meu. New York. W. Dunn. iod şi amino-acizi. nici între metabolismul dumneavoastră cortical şi al meu. totuşi indicii difereau atît de mult de la un copil la altul încît autorii conchid că „nu s-au constatat două cazuri care să aibă exact aceeaşi schemă de dezvoltare"5. 1947. p. Individualitate structurată Astfel. structurală şi biochimică ne putem aştepta ca" temperamentul şi motivaţia.ca şi efectele deprivării diToxîgen şi capacitatea de a gusta diferite substanţe. medicală sau psihologică. sexual* care surprinde pe acei care au crezut că uniformitatea prevalează în acest domeniu al motivaţiei6. într-un experiment s-a testat cântitatea^de clorură de mercur necesară pentru a produce lrTtiţră~pielîi^ L)m~~35 de~ subiecţi. experienţa mea primară. aflate la îndemînă. The evolution of human naturc. fiecare persoană individuală deviază în mii de feluri de la omul mediu ipotetic. 115. temperamentul meu. [Eysencî^ îl declară după .1 T. 2 R. Press. Să ne gîndim un moment la implicaţiile acestei variaţii foarte mari a individualităţii pentru terapie — fie chirurgicală. înălţimea mea ca deviantă de la normă . Williams. Dobzhansky. Dar plămînii mei influenţează metabolismul meu cortical şi la fel ai dumneavoastră. Goethe a exclamat : „Natura pare să fi mizat totul pe individualitate"7. cît şi cea microscopică a creierului dezvăluie mari diferenţe. S. Din nefericire. New York. emoţiile. Nu există o relaţie directă între plămînii dumneavoastră şi plămînii mei. Heredity.'New York. la aceeaşi dietă un marinar face scorbut datorită carenţei de vitamina C şi altul nu. Biochemical individuality. J. sodiu. Wilcy. J. Aceste necesităţi chimice pot fi comparate cu ale dumneavoastră. H e r r i c k. 1946. Rothney. variabile . cit şi pentru democraţie". 1956. în mod obişnuit. în „Psychol. trei serii de nervi splanhnici în loc de două . Dar individualitatea sa nu este suma tuturor acestor deviaţii separate. Vezi şi C. 1956. Williams. emoţiile mele ca diferite de ale dumneavoastră. Unii indivizi par predestinaţi să considere viaţa drept o povară chinuitoare . p 110. frecvenţa pulsului. 265 consumul de apă. construit din diverse subsisteme. nervoase. la boală variază foarte mult. ca implicate într-o structură cu valori mteracţionale. of Texas Press. memoria. emoţiile mele. 1 a prezentat iritaţia pielii cînd s-a utilizat o soluţie de o parte la 100 000 . Cam 15Vo din oameni nu au traiecte directe de nervi piramidali în măduva spinării. Deşi toţi copiii creşteau şi majoritatea prezentau un puseu preadolescent în ritmul creşterii. in timp ce la alţii este relativ expus. diferenţă care se referă atît Ia numărul. Lashley scrie : „chiar dovezile limitate. 56. Austin. p. ele alcătuiesc un sistem. Evident că e sigur să spui că nimeni nu se încadrează în valoarea medie prin toate capacităţile sale endocrine. 46.. 5 au reacţionat la 10 părţi . 1956. Formele personale de inteligenţă. Morfologia sistemului nervos nu este mai puţin variabilă. cititorul nu va reuşi să sesizeze esenţa acestei cărţi. capacitatea creierului. de asemenea. Mulţi oameni au. 54. New York. Terapeutul nu poate urma cu succes numai metodele empirice. Lashlc y. L. arată că indivizii încep viaţa cu creiere care diferă enorm între ele ca structură . 325—334. Penguin. Cerinţele de vitamine sînt. . M. Columbia Univ. Mass.. Studii bine cunoscute despre sexualitate indică o variaţie în intensitatea şi expresia impulsului 3 R J.

Putem să nu spunem. Methuen. coerenţă sau viaţă. Philadelphia. Ea afirmă că toţi oamenii sînt alcătuiţi din aceleaşi calităţi (universale). personalitatea însăşi este |n fenomen universal. Saunders. nu sîntem [încă descurajaţi. dar obedient. Nu pot fi de acord cu acest punct de vedere. cu valorile dumneavoastră. Dar nu poate calitatea A să interacţioneze cu calitatea B în aşa fel încît să se formeze un nou element ? Nu poate fi John un discipol inteligent. 1904'. ştiinţa îl consideră un impediment. Henry este prost. ed. Totuşi. ca unii oameni de ştiinţă. dar nu-1 interesează modul în care introversiunea dumneavoastră inter-acţionează cu alte trăsături ale dumneavoastră. Să luăm numai două universale şi să vedem cum se realizează aceasta : Individ John Henry Calitatea A Inteligenţă 900/0 ' 10o/0 Calitatea B Dominanţă 10% 90o/0 Ni se spune că John este un individ foarte inteligent. Heitz. ^ntrucît ea este un fenomen universal. 1904 şi R. J. 7 Afirmaţia Sie scheint alles auf Individualităt angelegt cu haben apare în fragmentul intitulat Die Natur. derivă din tSea — idee (ceea ce este văzut. Pînă aici toate bune. 1952. temperamentului. E y s e n c k. p. o formă). Windelband. ştiinţa trebuie să o studieze. a IlI-a. p. Kinsey et âl. O moleculă de apă şi una de peroxid au aceleaşi elemente universale — hidrogen şi oxigen . Atragem atenţia cititorului asupra ortografiei termenului idiografic. dar dominant. fărtr*nici o structură internă. dar combinaţia lor se îndreaptă spre unicitate. S-a spus că ştiinţa se ocupă numai de legi generale. C. E greu de înţeles cum poate autorul să împace această concepţie a individualului cu propria sa definiţie a personalităţii ca „organizarea mai mult sau mai puţin stabilă şi durabilă a caracterului. p. Sexual behavior in the human female. (Individul. că particularul este ceea ce este în virtutea faptului că este o combinaţie complexă de universale ? Chiar dacă ignorăm faptul că expresia „combinaţie complexă" presupune problema la care ne referim. ci numai de istorie. Aceeaşi rădăcină se găseşte la idiom. 8 H. Eisler. ale căror metode nu sînt nomotetice (nu caută legi universale). dar o mică diferenţă cantitativă duce la produse total neasemănătoare.cum urmează : 6 A. ci numai de dimensiunile comune. idiosincrazie. Berlin.. ca şi ideologie. Atunci problema individualităţii nu este modul în care se compară inteligenţa . Dar întrucât el este unic. El este interesat numai de dimensiuni separate prin care poate să compare multe persoane. afirmaţia însăşi induce în eroare. 2. Conform acestei viziuni.. Ce semnifică această afirmaţie ? Exprimă faptul că savantul nu se interesează de interdependenţa reciprocă a subsistemelor din cadrul sistemului total al personalităţii. 19 pentru omul de ştiinţă individul unic este numai punctul de inter-'şecţie al unui număr de variabile cantitative8. Individualitatea nu poate fi studiată de ştiinţă. C. omul de ştiinţă nu este interesat cîtuşi de puţin de sistemul personalităţii. dar azi sînt larg răspîndiţi. Este interesat de inimi (a dumneavoastră şi a mea) sau de plă-mîni (ai dumneavoastră şi ai mei) dar nu de interacţiunea reciprocă a inimii mele cu plămînii mei sau a inimii dumneavoastră cu plamînii dumneavoastră. The scientific study of personality. specificul). introversiunea) ale dumneavoastră şi ale mele . Sexual behavior in the human rnale. The structure of human personality.punct de intersecţie". ştiinţa este o disciplină nomotetică. A. deşi se găseşte numai în forme individuale. Geschichte und Naturwissenschaft. Este interesat de unele trăsături. Henry un agresor stupid ? Şi specificul conduitei lor va fi ulterior modificat de alte calităţi care le aparţin. Nu trebuie confundat cu ideografia. ci idiogra-fiee. 1948 . Persoana este considerată numai ca . iar nu o poate studia corect dacă nu cercetează individualitatea structurării ! Aceasta este dilema. Adică. cu planurile vieţii dumneavoastră. care determină adaptarea sa unică la mediu". de preferinţă universale.9^ Chiar şi scolastica medievală a perceput problema şi a declarat Scientia non est individuorum.. London. Philadelphia. că acceptăm această dogmă privind scopul şi limitele ştiinţei va trebui să abandonăm persoana ca persoană. New York. Că ştiinţa înclină spre universal şi nu spre parti-[cular este. în aşa fel încît nu estei predictibilă pornind de la universale. un fapt. 20 Di. 9 Aceşti termeni au fost iniţial stabiliţi de W. Termenul nomotetic vine din uojxoGsTixbs — nomothotikos (promulgarea legii). Că individul este un sistem al unicităţii structu-jrate este un fapt. 1953. orice altceva ar mai putea fi. intelectului şi fizicului unei persoane. Worterbuch cler philosophischen Begriffe. Mittler. Macmillan.. Saunders. este o organizare unică şi cu consistenţă internă a unor procese fizice şi mentale. care. Totuşi. 512. de asemenea. 18. ele diferă numai cantitativ (H2O şi H2O2). 1953. Strassburg. Ştiinţă şi unicitate : dilema E uşor de văzut însă că sîntem în faţa unui impas. Incercaţi-le pe părul dumneavoastră şi veţi vedea. artă sau biografie.(de exemplu. Originea sa se află în grecescul ţSioş (care înseamnă propriul. Kinsey et al.

literatura şi poate nu s-ar deosebi de ele. Este prematur a o circumscrie exclusiv la un mod nomotetic de gîndire. 265. W. şi de aceea cu valoare de lege. Personality a problem for science or for art ?. puteţi şti foarte bine de ce se comportă aşa cum se comportă şi. Psihologia personalităţii ar face bine să admită această afirmaţie ca prima sa lege. Principiile generale ale geneticii. Cu mult înainte ca metoda ştiinţelor naturii să atingă poziţia sa predominantă. Ce va spune statisticianul ? Că acest fapt „se datorează hazardului" sau că acest eveniment nu este „semnificativ statistic" ? Un asemenea răspuns ar fi absurd. Şi presupuneţi. cu psihologia vîslind pe urmele sale. Această propunere vizează de fapt admiterea unor limite ale ştiinţei. 716. Trebuie să păstrăni individul în cadrul ştiinţei. ci modul în care inteligenţa lui John •este legată de dominanţa sa. de asemenea. cap. desigur. exista un înţeles străvechi al termenului scientia. cît şi concrete. Beacon. numai pentru că aţi ajuns să cunoaşteţi acele regularităţi din viaţa sa care sînt raportabile la legg^ Nu aveţi nevoie de cunoaşterea naturii umane în generai pentru a face acest lucru. Ştiinţa nomotetică. ştiinţa nu poate face niciodată dreptate individualului intact — numai drama. Longmans. Green. 1960. Presupuneţi că un grup de o sută de delincvenţi dintr-o închisoare aud pe directorul închisorii spunînd aceste cuvinte : „Viaţa voastră în închisoare este "o pregătire pentru întoarcerea în societate". A. iar individualitatea artei. O asemenea opinie a avut Samuel Bailey care acum un secol critica psihologia pentru că acorda aproape în întregime atenţie la ceea ce este „comun omenirii" şi pentru că se interesa de caracterul individual „numai în mod incidental şi pe scurt — prea pe scurt pentru importanţa subiectului"11. „numai un accesoriu al înţelepciunii"10. Este datoria ştiinţei să explice ceea ce este. comportamentul fiecărui individ are propriile sale legi. Murray et al. nu stabilea limite . i. în Personality and social encounter. „Sistemul intern" este cel care răstoarnă ştiinţa convenţională a universalelor. Poate fi o întîmplare rară (chiar unică). sînt legi care evidenţîaza modul în care se produce unicitatea. o afirmaţie universal adevărată. mulţi autori sensibili au remarcat această dilemă ce ţine de raportul dintre ştiinţă — unicitate. °xford. Desigur că soluţia cea mai clară este aceea de a declara că generalitatea aparţine ştiinţei. aşa cum pare probabil. Psihologii statisticieni ar spune că este o lege ca acest îndemn pios să nu aibă efect. ştiinţa este. mînă în mînă cu istoria. 23 O altă soluţie este să te declari în favoarea a două psihologii separate şi distincte — una devotată poziţiei nomotetice.sau dominanţa lui John cu aceleaşi calităţi abstrase de la alţi oameni. nU numai ceea ce este convenabil sau tradiţional. Explorations in personality. de exemplu. Bailey. în această privinţă. în consecinţă. London. in cazul cel mai bun. că 99 de deţinuţi rîd pe tăcute de banalitatea acestor cuvinte şi imediat le uită. New York. AII port. 10 H. atît abstracte. Totuşi. atribuind ^psihologia . II. Dar presupuneţi că pentru un singur om se întîmplă ca la aceste cuvinte să „sune un clppoţel" şi să-1 îndrepte pe calea unei transformări adevărate. în al treilea rînd. Măsurătorile sale cu semnificaţie statistică sînt raportabile la o populaţie mare de indivizi. Boston. dată fiind structura internă a persoanei pentru care cuvintele respective au avut rezonanţă. 1938. 11 S. în al doilea rînd. Ştiinţa este neîndurătoare în ceea ce priveşte excluderea particularităţilor. Nu trebuie să studiem fiecare existenţă pentru a descoperi regularităţile legice ale vieţii. Chestiunea e că în acest caz există o relaţie cau22 zala importantă. în felul acesta conchidem că nu trebuie să fim speriaţi de definiţiile înguste ale „legii" sau. şi parţial să controlaţi. Acest ultim punct este important. O asemenea soluţie este acceptată de mulţi savanţi şi probabil de toţi umaniştii. putem căuta plini de speranţă printre multele principii generale ale biologiei şi psihologiei dinamice acele procese care generează unicitatea. tinde să favorizeze pe cele dinţii şi să le neglijeze pe celelalte. această propunere reprezintă o soluţie disperată. Psihologia este o disciplină tînără şi în mod ideal ar trebui să tindă spre stapînirea desăvîrşită a fenomenelor. Prin însăşi natura sa. este aceea că structurile personale ale individualităţii sînt unice. de definiţiile înguste ale ştiinţei. Aceasta din urmă ar lucra. Vezi şi G. 1855—1958. Şi într-un anume sens au dreptate.. poezia. aşa cum am spus. biografia. nu la un singur caz. Mulţi scriitori germani au favorizat această opinie. p. de valorile sale. cealaltă poziţiei idiografice. 21 Semnificaţia „legii" Ştiinţa convenţională este zdruncinată deoarece nu poate vedea modul în care organizarea internă a particularului se poate insera în cercetarea nomotetică a legilor generale. dar este în întregime legată de lege — adică este un eveniment inevitabil. de conştiinţa sa şi • de restul personalităţii sale. Letters on the philosophy of ihe human mină. semnifica pur şi simplu cunoaştere: Soluţii propuse După cum este de aşteptat. comportamentul său în viitor. puteţi să prevedeţi. Acesta nu prescria o metodă. biografia pot s-o facă. căci el ridică problema regularităţilor statistice în raport cu regularităţile legice ale unei persoane individuale. Dacă aveţi un prieten apropiat. în primul rînd. Dar cîteva idei pot fi aici de ajutor.

.. Asemenea afirmaţii semnifică ţptul că Sam posedă un grup de calităţi^ care-1 fac. Inlroduction to metaphysic. Trebuie să utilizăm toate căile de abordare în dezvoltarea ştiinţei psihologiei personalităţii. Prima" utilizează metoda analizei şi a explicaţiei cauzale. VI. "un tip maniaco-depresiv. 1928. by P. c. 1953. „dar înţelegem oamenii" (în individualitatea lor structurată)12. Kluckhohn şi Murray pun problema în modul următor :14 12 Acest punct de vedere este prezentat de E. A. 14 C. 1887. aşa cum face arta. „Noi explicăvi natura (prin analiză sau lege)". nu în comparaţie cu englezi sau chi-2zi Dacă CI. Sau. ca toţi ceilalţi oameni (norme universale) . într-un sens. al lui Sam este de 110. a doua o psihologie a „structurii". Sînt de acord cu psihiatrul francez Azam. Propria mea poziţie privind această soluţie poate fi enunţată pe scurt. D. Alean. După cum am văzut. sau veselă. Norme de grup. Pînă aici toate bune. M. Se linei dor. Este. Norme universale.nomoteţică ştiinţelor naturii (Naturwissenscliajten) şi • psihologia idiografică ştiinţelor spiritului (Gelsteswissenschaften). Niemeyer. Le caractere dans la sânte et dans La maladie. totuşi. considerăm în mod real că se situează puţin peste media grupului care a fost examinat cu in mite ve^te. individul reprezintă în natură o ordine legică. putem spune că Sam este iviant în cadrul propriului său grup : el nu este un doctor sau un rmier tipic. Am putea spune. ca nici un alt om (norme idiosincratice). sau energică. care cu mulţi uni îrrurmă a scris că ştiinţa caracterului „nu poate proceda prin generalităţi. spun ei. Cînd spunem că o persoană este înaltă sau Ite.serii de norme Cum cunoaştem o persoană ? Parţial pentru că îi comparăm caracteristicile cu trei serii de standarde (norme).p. b ca unii oameni (norme de grup) . Norme individuale Idiodinamică Psihologia personalităţii h-cura 1 Trei serii de norme utilizate în psihologia personalităţii Fiecare om e*-ţe în anumite privmţe : a. nici prin individualităţi.E greu de . per--'jitiiea lui Sam este o rjrobjernă de conformitate cu.să nu difere irte mult de majoritatea membrilor grupului căruia îi aparţine iti cu care este comparat. din fiecare generalizare despre natura umană..|| \m\r abruptă. Prima este o psihologie a . Halle. New York. H. sau de le\>ţie de 1j fiinţa umană medie. New york.nd vom lua m considerare o capcană pe care ea o conţine |entru cel imprudent. Remarcăm că Sam se sila valoarea medie. sau deasupra. H. adevărat că psihologia perso-aliiăţii utilizează toate aceste norme precum indică figura 1. 1912. Separarea psihologiei în două ramuri opuse . 13 E. El pune puternic în opoziţie metoda analizei prin care imobilizăm anumite relaţii elementare şi ignorăm fluxul sau continuitatea vieţii.„elementelor". Knopf. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul 21. Putnam. normele universale sînt grea atins. sau sub medie în ceea ce riveşte o anumită însuşire. Strict vorbind. transl. Dar această dis-icţie nu trebuie să ne tulbure: remarcăm numai în trecere cu jrrnele universale. Typcs of men. Paris. Această afirmaţie este adevărată şi utilă pînă la un punct. probabil teste naţional americane. o comparăm cu populaţia generală de fiinţe umane care am cunoscut-o (sau măsurat-o). Norme de grup Ştiinţe socioculturale. Azam. In ir. un tip loriiv sau un om din sud tipic. Ea ocupă o poziţie intermediară"13. se atenuează grin normele de grup. p. p. sau că are un coeficient de înteli-snţă de 110. Murray. P1 g o r s. Kluckhohn.c. Dacă SarrT'este american e mai probabil că-1 vom judeca comparaţie cu alţi americani. Normele de grup sînt importante în special cînd spunem că i reprezintă ceva tipic : un om de afaceri tipic. society and culture. Nu am examinat încă toate soluţiile dilemei ştiinţă-unicitate Să privim mai îndeaproape cîteva sugestii suplimentare. cu metoda „intuiţiei" care ne dă posibilitatea să unim aspectele înrudite ale unei persoane în sensul dezvoltării lor continue. Trei . 24 Psihologie gpnsrala pshcrfiiicâ Psjhdfizîdoşie psihobiologje. Per-sonality in nature. 53. S p r a n g e r. . Bergson. invers. dacă putem. aşa cum face psihologia. a doua metoda „înţelegerii (Verstehen). In acelaşi timp trebuie să fim atenţi la conceptele şi metodele care ne dau posibilitatea să înţelegem individualitatea structurată. un irrtefectual. în mod esenţial aceeaşi distincţie este susţinută şi de Bergson. un baptist in-ansigent f. Nu avem nici un motiv pentru care să nu învăţăm.

Remarcăm că normele universale şi de grup constituie preocuparea ştiinţei nomotetice. Un reprezentant modern este A. „Cît îi este de caracteristic" . dar nu foarte aproape de scopul nostru — individualitatea. Psihologie diferenţială Psihologia diferenţială este un alt nume pentru psihologia diferenţelor umane. The place of the indiv. 1921. Personalitatea sa nu conţine trei sisteme. indiv. inteligenţa mecanică. ci numai unul. ed. Această abordare ar putea implica în mod eronat faptul că individul ca atare este numai o mină de indiosin-crazii reziduale şi poate neglijabile. în ultimul rînd şi tot timpul. 1958. Este util să ştim unde se situează Sam sau Jane în relaţie cu normele de grup astfel obţinute. După ce ne-aim familiarizat cu Sacri. Lucrurile stau altfel. Metoda are limite notabile. Rosenzweig a utilizat în studiul acestei structuri personale termenul de idiodinamică1^. Individualitatea nu este un sac de zdrenţe aruncate după ce ştiinţele nomotetice au spus ce au avut de spus. Sam poate avea o trăsătură personală cardinală care să nu fie înregistrată deloc — poate el este mai întîi de toate un chirurg prin predilecţie şi aptitudine. Deşi acceptăm formula celor trei serii de norme. Barth. îl putem îndruma spre un anume post dacă rezultatele corespund cerinţelor noastre. dacă nu. Profil reprezentativ pentru Sam resul pentru ştiinţă (sau alte dimensiuni măsurabile). Die differentielle Psychologie. Norme individuale. Una din calităţile acestei abordări este aceea că centrează atenţia asupra lui Sam în relaţie cu o populaţie extinsă. O altă limită principală este faptul că un profil nu ne spune nimic despre organizarea calităţilor în discuţie. ci „ocupă o poziţie intermediară". trebuie să ne ferim de o capcană. Mâcmillan. Differential psychology. dominanţa. Vor exista puţine profiluri sau niciunul exact la fel cu profilul lui Sam.". Cu ajutorul acestuia îl putem sfătui şi informa . Figura 2 ilustrează procedeul. 26 Aouitate Inteligenţa Dominanţi Tendinţd <nmrts ptnUnt auditivi mecanica nevrotici ştiinţă Figura 2. ed. Cum interacţio-nează dominanţa lui Sam cu interesul său pentru ştiinţă ? Care este structura care rezultă din faptul de a avea un interes pronunţat pentru ştiinţă dar nu şi o inteligenţă mecanică puternică care să-1 sprijine ? îl face . Psycttol. Desigur că Sam are multe atribute caracteristice ale speciei umane şi multe care seamănă cu ale confraţilor săi culturali : dar el le împleteşte pe toate într-un sistem specific unic. Stern. un rest rămas după ce am explicat cea mai mare parte a comportamentului său în funcţie de norme universale sau de grup. 3—21. Dacă. pentru variabilele menţionate mai sus. a IlI-a. un act se potriveşte cu aşteptările noastre spunem. fapt pe care bateria de teste îl omite. tendinţa nevrotică. cum se arată în figura 1. 14.crezut că el este învă25 ţător". a IlI-a. în „J. mulţi psihologi ar considera această disciplină ca fiind coextensivă cu psihologia personalităţii. sau „Azi nu e el însuşi". structura sa personală de interese. Un profil ne aduce aproape. Trăsăturile sale proprii. Leipzig. spunem : „Nu-i stă în fire". ttp fixăm propriile noastre anticipări în ceea ce-1 priveşte. inteljS. Normele individuale ne conduc din nou înapoi la concepţia ştiinţei idiografice. 1958. îi observăm forţele şi slăbiciunile. Să presupunem că la o mie de oameni s-a testat acuitatea auditivă. în primul rînd. Rosenzweig. Organizarea vieţii individuale este în primul rînd. Cînd cunoaştem rezultatele putem să le reprezentăm într-un profil (sau într-o psihogramă).16 De fapt. un fapt principal al naturii umane.dual and of idiodynamics in psychology : a dialogue. Dar fie că este asemănător sau nu cu ceilalţi din grupul său. New York. noi folosim norme de grup pentru a-i aprecia propria natură. organizarea personalităţii sale constituie un standard pentru apreciere. 16 Un important volum deschizător de drumuri a fost W. Anastasi. nu aflăm nimic despre Sam care să nu fi fost anterior ales de investigator pentru testare. în cazul lui Sam. Argumentul nostru. Ea a apărut la începutul acestui secol şi încă înfloreşte. este acela că psihologia personalităţii nu poate proceda numai prin generalităţi sau numai prin individualităţi.

sau cerebrotonică. în mod similar. Dar presupuneţi că sînteţi interesaţi atît de periuţa de dinţi utilizată. Flammario. dar nu vînătoarea. El preconizează o clasificare mai limitată şi mai discriminatorie a naturii umane. De aceea el 1-a testat pe Poincare pentru a stabili deviaţiile de la medie în scopul de a descoperi secretul geniului său.această opoziţie o persoană nefericită şi în conflict. Schema nu mai funcţionează pentru că nu toţi cei care folo. introvertiţi şi de ambele tipuri. cei care 1) utilizează periuţă de dinţi convexă. alteori aîta. că are o personalitate banală. există oameni extrovertiţi. Prietenul nostru Sam. sau un ajutor administrativ mulţumit al vreunui inginer ? Despre toate profilurile putem spune „Trăsăturile sînt acolo.sesc un tip de periuţe de dinţi sînt şi introvertiţi. tipul. El a spus că nu a fost satisfăcut de normele universale. Un tipolog. îi plăcea muzica. de asemenea.- Figura 3. care utilizează uneori o formă. | Ea nu poate decît să înşire mărgele Tipuri Tipologia. ca şi psihologul diferenţialist este nesatisfăcut de „ceea ce este comun unui imbecil şi lui Aristoteî". nu susţin nimic mai mult decît că anumiţi oameni se aseamănă cu alţii într-o anumită privinţă. Problema este că psiho-grama nu poate să sintetizeze. Pe cînd psihologia diferenţială era la începuturi. Dar fie că baza clasificării este largă sau îngustă. ca şi psihologia diferenţială. nereuşind totuşi să surprindem structura sa internă unică de organizare. e beatnik. Henri Poincare. că este apolinică. ar trebui să fie clasificat în două tipuri. El a constatat că Poincare avea un volum al memoriei de 11 unităţi. 28 ' ©. sau narcisistă. cercurile cu linie continuă. imaginaţie auditivă superioară. că este autoritară. Aceasta este o tipologie validă dacă cineva se interesează de periuţele de dinţi. dormea prost. deoarece ele exprimă numai ceea ce 27 este „comun unui imbecil şi lui Aristoteî"17. multe teorii tipologice urmăresc adîncimea şi extensiunea. totuşi. Tipologie versus individualitate (Elipsele cu linie întreruptă semnifică tipurile . Desigur. încît vom constata cu uşurinţă că lam situat pe Sam în sute de tipuri posibile. 1910. fizic şi mental. Doctrinele tipologice. absent din profilul său psihologic. a încercat metoda psihogramej cu faimosul matematician Henri Poincare. Există atît de multe criterii după care putem clasifica oamenii. orientată 17 E. 3) utilizează una dreaptă şi 4) nu utilizează deloc — şi. Aceasta este. Fie-Kre indică o grupare (sindrom) de atribute care de obicei (dar nu întotdeauna) coexistă. dar Organizarea lipseşte". care este o persoană. desigur. Toulouse. care se opreşte la jumătatea drumului şi nimic mai mult. Toulouse admite nenorocit că geniul lui Poincare era. cît şi de extroversiune. era obsedat de munca sa şi aşa mai departe. indivizii) ■re altul. că aparţine tipului anal sau tipului oral sau tipului ge-Htal. un experimen-talist francez. Astfel de propuneri clasificatorii şi multe altele au fost făcute H speranţa unei categorisiri largi şi valide a fiinţelor umane. mixt. Paris. Toulouse. Urmărindu-i eforturile. 2) utilizează una care e concavă. Cineva poate spune pe drept că există patru tipuri de oameni. Să numim cîteva la întîmplare. tipurile sînt . este o abordare limitată a individualităţii. Spunem că o persoana este liberală. o tipologie validă dacă cineva se interesează de extroversiune şi introversiune. oarecum în mod provocator.

fără a fi însă corelate reciproc B cadrul cîmpului organic al propriei sale naturi. 29 înainte de a părăsi acest subiect. ca şi alţi indivizi A. Presupuneţi că vreţi să alegeţi un coleg de cameră sau o soţie ori un soţ. în cealaltă jumătate. Şi acest fapt ne poate fi de ajutor cînd ajungem la evaluarea personalităţii. dar situaţia este mult mai complexă. Ei lucrează în spitale. în aproximativ jumătate din studii cele două metode au avut succes aproape în mod egal . E. Dar el poate fi clasificat şi împreună cu persoanele O. sau numai să alegeţi un dar potrivit pentru ziua de naştere a mamei dumneavoastră. Cunoştinţele dumneavoastră despre omenire în general nu vă vor ajuta prea mult. un John Bull. putem descrie un italian tipic.■suficiente pentru a zugrăvi individul în totalitate. care încercă să le potrivească în tabloul clinic. se apropie în diverse grade de tipul ideal. Ele sînt derivate prin metode raţionale şi nu empirice. Figura 3 prezintă dilema. Psihologie clinică Mulţi psihologi lucrează astăzi în „domeniul clinic". Munca lor e numită „clinică" deoarece. Sam se potriveşte tipului autoritar. simple „scheme de com-prehensibilitate"18. Din păcate nu ştim încă în ce mod şi cît de bine îndeplinim această sarcină. centre de asistenţă socială. Rev. mai ales în studiul „caracterului naţional". El este redus la o simplă aglomerare de procente. vom atrage atenţia asupra unei forme speciale de doctrină tipologică. Această concepţie scapă criticii noastre. dar Sam ca inBirid rărnîne necaracterizat. au de-a face cu indivizi singulari. în termenii lui Spranger. cărora speră să le faciliteze o adaptare mai bună şi o sănătate mentală ameliorată. în opoziţie cu toate celelalte tipuri de psihologi care sînt nomotetici ? Acest lucru este parţial adevărat. op. desigur.ftează oralitatea cu autoritarismul său ? "Ku ştim. pentru că ea nu intenţionează să cuprindă persoane reale. închisori. dar nici una nu a fost inventată vreodată Pentru a explica individul în totalitate. B. cît şi predicţii idio-grafice („intuitive") ale comportamentului. Asemenea scheme comprehensive îşi au probabil utilitatea lor. m şi R. 18 Spranger. modul de predicţie (no-motetic) statistic era superior. Ei testează şi transformă rezultatele într-un profil. în felul acesta thulte domenii ale vieţii sale nu sînt explicate.20 Există acum teste şi scale accesibile care s-au bucurat de un oarecare succes în ceea ce priveşte predicţia reuşitei sau eşecului în colegiu. I şi D. Fiecare clasificare este corectă. Unii oameni. el poate să transmită rezultatele sale unui psihiatru. dacă îl considerăm în raport cu sindromul freudian al trăsăturilor „orale". fără să presupunem că în realitate există vreun reprezentant perfect al tipului respectiv. şi nici chiar cunoştinţele despre normele de grup. de sintetizare a ceea ce se ^Rioaşte pentru a descoperi structura personală este extrem de complex. Objectivity in systematic and „idiodynamlc" psychology. în final. Cum interacţio-. 285 . Meehl. şcoli. Dacă psihologul clinician lucrează într-un spital de psihiatrie. nota 12 supra. Nu rezultă oare de aici că soluţia dilemei noastre despre unicitate este simplă ? Nu este psihologul clinician un specialist idio-grafic. Tipologiile sînt ^■tnode şi seducătoare. printre care W. să aşeze piesele împreună pentru a vedea ce reprezintă cu adevărat sistemul şi capacităţile interne ale pacientului. (Calităţile sale au fost corelate cu ca-Ităţile similare ale altor în-erivîzi. iar individul ca atare este lăsat de o parte. biserici şi armată. un om de afaceri american. de exemplu. Galanter. Le-ar plăcea să considere că înţelegerea idiografică nu este mai bună decît rezultatele obţinute prin date statistice (adică prin referire la normele universale sau de grup). Astfel." 3952. P. Tipurile ideale sînt. Dar tipurile ideale sînt inventate în bibliotecă şi nu în laborator. Tipurile ideale nu au fost elaborate prin studiul exact al oamenilor concreţi. Deşi psihologul clinician are nevoie de o pregătire în domeniul psihologiei generale. Unii autori susţin utilizarea tipurilor ideale. în prevederea delincventei şi chiar în predicţia fericirii în căsătorie. Să luăm un exemplu din domeniul delincventei. experimentale şi sociale — toate acestea ocupîndu-se cu norme universale sau de grup — atenţia sa principală se îndreaptă spre persoana concretă care se află în faţa sa. 19 Un antagonism vehement faţă de poziţia idiografică (pur clinică) este exprimat de mulţi autori. fiziologice. 59. a revenit asupra rezultatelor unor cercetări utilizînd atît date statistice '(scoruri pe scale obţi■ nute prin metoda psihologiei diferenţiale). un creştin sau un personaj ideal cu consistenţă teoretică. Se eman.19 în acest caz e clar că psihologii „ştiinţifici" au multe probleme. Mulţi psihologi clinicieni nu depăşesc stadiul psihologiei diferenţiale. estetică sau politică. 30 Procesul de ponderare a rezultatelor fragmentare. de confruntare a unei dovezi cu alta şi. ca şi medicii. cit. în „Psychol. fabrici..

aceasta se explică prin încercarea noastră de a redresa ■hilateralitatea actuală a psihologiei. dar ele nu acoperi întreaga distanţă pînă la atingerea lui. Consta-Bm însă adesea că se oferă un tablou al personalităţii care este un Bozaic necimentat de elemente şi scoruri de teste. care au o viaţă de familie dezorganizată. Lor li se pare de la sine înţeles că teoria epistemologică dominantă în psihologie este sacrosantă. 4. 1960. Vom reveni asupra acestei probleme în capitole ulterioare. ca individ. Hoit. Tristul adevăr este acela că psihologii nu au un succes evident ca judecători ai personalităţii. Lundberg. O asemenea predicţie statistică ne aminteşte de succesul recomandărilor privind prevenirea accidentelor de circulaţie care se produc într-o vacanţă de sfîrşit de sâptămînă. A spune că 85 din 100 de băieţi provenind din cutare sau cutare mediu vor deveni delincvenţi nu înseamnă să spui că Jimmy. care are o asemenea origine.' în „Psy-nhol.Concluzia noastră este că dilema unicităţii bîntuie domeniul psihologiei clinice. în grup el devine o certitudine matematică. 1954. normele universale şi de grup sînt folositoare. Pînă astăzi metodele psihologice diferenţiale au prevalat. Meehl. ^Adevăratul scop al psihologiei clinice nu este să elaboreze predicţii ce privesc grupul. dar procentajele rămîn constante'-. Necazul poate rezida în viziunea lor unilaterală asu-Pra naturii cunoaşterii umane. va deveni sau nu delincvent. Deşi nu mă îndoiesc că unele cunoştinţe de acest gen există şi sînt de mare importanţă cînd sînt aplicate unui caz singular. Năzuinţa aceasta spre completitudine este lăudabilă. Sârb in. uneori predicţîa statistică poate ajuta. G. W. mulţi clinicieni simt ca fiinţele umane vii nu pot fi cunoscute exclusiv prin legi statistice. Nu există nici o şansă de 85% care să-1 privească direct. 339—342 . totuşi susţin în acelaşi timp că ele pot duce la ' o codare grosolană şi rutinieră. Minneapolis Univ. Clinical vs statistical prediction. P. într-adevăr. percepţiei. Jimmy. Numai o cunoaştere completă a lui Jimmy ne va da posibilitatea să facem o predicţie sigură. care se aplică numai unor grupuri de indivizi şi nu indivizilor. dar poţi să spui cu precizie ce va face un număr mediu de persoane. D. E.—289. Multe manuale elementare de psihologie oferă un capitol de concluzii intituat „Personalita-Ba". psihologia generală şi socială şînt rădăcina şi B'lpJna din care creşte psihologia personalităţii. statistical me-thods — an issue based on misunderstanding. Dacă îl cunoaştem complet pe Jimmy şi mediul său vom fi capabili să îmbunătăţim previziunea statistică. T. Rinehart and Win-ston. ci să prezică „ce va face un individ" în atingerea acestui ideal. Problema este complexă şi discutarea ei va ii amînată pentru cap. elanul îndreptat spre viitor al existenţei Bl° Şi întrepătrunderea sistematică a calităţilor sale cheie consti-B trăsăturile caracteristice centrale ale propriei personalităţi. Clinteai inference and cognitive theory. J.". Ea este o structură cu legi în sine şi prin sine. R.cd. Dar aici există o greşeală. Problema în discuţie a fost exprimată odată de S>herlock Ilolmcs. şi alte deficienţe. Î65 . Taft. de un punct de vedere special pentru a face ca aceste principii generale să Hînveargă spre individualitatea structurii care alcătuieşte perso-Balitatea. Niciodată nu poţi prezice ce va face un individ. 1954. °i Minnesota Press. in „Sociometry". de asemenea. 61. E. / Psihologia personalităţii nu este exclusiv nomotetică. Nu se poate admite aşa ceva. care i-a spus prietenului său. 21. 1941. Rev. 32 Rezumat individualitatea este o caracteristică principală a naturii Pentru a dezvolta o ştiinţă a personalităţii trebuie să acacest fapt. niciodată interrelaţionate în mod vital. Dar este mai uşor să construieşti un om artifidin norme universale şi de grup decît să ai de-a face în mod Bdecvat şi ştiinţific cu un om real. nu la o cunoaştere autentică a personalităţilor individuale. Avem nevoie de Bgi ale învăţării. sau de procese Bagmentare. E y s e n c k. Devierile de la normele universale sau de grup sînt instrumentul principal al clinicianului pentru studiul individului Totuşi. Ea caută un echilibru între cele două extreme. Un asemenea B^lou lipsit de viaţă este distonant pentru cineva care simte că B^ividualitatea omului. înainte ca dilema să fie rezolvată va fi nevoie de noi metode şi de noi teorii. 31 Despre băieţii care vagabondează. se poate spune în mod sigur că 85% vor intra în conflict cu autorităţile. R. 1 struct"ra şi dezvoltarea personalităţii . dr. New York. > Aceşti autori (şi alţii) sînt sincer scandalizaţi de problema pe care îndrăznesc s-o ridic aici. nici ex-Biîsiv idiografică. Faptul că şi clinicienii care utilizează o metodă „intuitivă" pot greşi în pre-dicţia lor iese din discuţie. Companiile de asigurări sînt maestre în asemenea predîcţii statistice. Dar avem nevoie. are şansa de 85% să devină delincvent. Bacă în acest capitol înclinaţia noastră este să subliniem aspectul Biografic. H. . The science of personality : nomothetic . Watson : y{ln timp ce fiecare individ este o enigmă insolubilă. cogniţiei şi avem hevoie de o cu-Boaşfere a culturii şi societăţii pentru a explica dezvoltarea şi Beşterea individului. Case-studies vs. Aceşti autori sînt apărători adevăraţi ai tradiţiei anglo-americane a asocţaţionismului şi empirismului. Legile generale conducînd la inferenţe (ajutate de statistică) explică toate cunoştinţele noastre despre persoane individuale. Indivizii variază. Bailey. 379— 383 . Persoana este mai mult deci: „un punct de intersecţie" al acestor legi.

problema definiţiei este condensată în capitolul de faţă la un minimum ireductibil.1 dansul. Vorbind în sens larg. prin structură internă şi pozitiviste. The „halo" around „personalily". 3 Acestea şi alte definiţii „biosociale" (exterioare) sînt înregistrate în • erso-nality : a psychological interpretation. l deprinderi sau acţiuni care influenţează cu succes alţi oameni . conce£ţm_ L -a+i'iiirTjjd ci^j-g cj eficiente din lînd să vă ajute . bună sportivă.YJa_. 35 judecător poate avea o impresie corectă despre noi şi altul una proastă ? Dacă e aşa.. dar nimeni nu poate să o descrie precis : sute de definiţii sînt disponibile. temperament EFECTUL EXTERN » ORIGINILE TERMENULUI „PERSONALITATE' « STRUCTURA INTERNA « PUNCTUL DE VEDERE POZITIVIST » O DEFINIŢIE PENTRU LUCRAREA DE FAŢĂ 0 O OBIECŢIE FILOZOFICA e CARACTERUL o TEMPERAMENTUL * REZUMAT ue pare că toată lumea ştie ce este personalitatea. _după examinarea originilor termenului. sau despre Robinson Crusoe înainte de apariţia tovarăşului său Vineri ? Sînt aceşti izolaţi lipsiţi de personalitate. desigur. că persoana pe care o cunoaştem produce sau nu un efect asupra altor persoane. Există un argument favorabil acestor definiţii bazate pe „efect extern". dar poate avea o personalitate mai puţin complexă decît un . personalitatea noastră este cunoscută ca atare. Vom discuta pe scurt prima definiţie şi apoi. cap.E plină de personalitate''. cum putem fi noi cunoscuţi ? Acest lucru e adevărat.de efectele externe confundă personali3£.eottyef-3ti'qT"Tt3lOÎL . Hoit. în acest caz personalitatea nu este chiar superficială. răspunsuri date do alţii unui individ considerat ca stimul . mijloacele ior „c°sm^^e piellml acesi lucru. Fie m m i n g. pp. New York. 39—43. L p ^ypj p pţ Ce se poate spune despre ermitul solitar sau despre copilul sălbatic (trăind printre lupi). e competentă. G.1 Efectul extern Spunem despre o cunoştinţă „Nu are personalitate" şi despre alta . Cititorul care e interesat de o analiză mai completă poate consulta lucrarea mea : Personality: a psychological interpretation. pe celelalte două. O învăţătoare cu „multă -personalitate" se dovedeşte a fi o persoană care pare să prezinte pentru ceilalţi opt calităţi atractive : „Ea este interesantă în conversaţie. în „Teachers College Record". Numai prin judecăţile altora despre noi. Rinehart and Winston. dar ce se întîmplă dacă influenţăm oameni diferiţi în moduri diferite ? înseamnă că avem mai multe personalităţi ? Oare nu înseamnă mai curînd că un 2 E. şî~sîrît Ceva mai sofisticate. .^ieIZrlîlllte reputaţii. înţelegem prin aceasta. Un actor de televiziune poate exercita influenţă asupra milioanelor de persoane. are interese largi. 1942. cît şi adaptabilă". Dt&r pre un anumit ruj de buze sau ITToclTîeTnTîalîn^ feră personalitate". Un cercetător şi-a asumat sarcina de a determina care sînt calităţile necesare unei aprecieri superioare a „personalităţii" printre învăţătoare. caracter.CAPITOLUL 2 Personalitate._^[u_jDutem accepta afirmaţia că o persoană are „mai multă" sau „mai putirS^jDej^ojia^^ TrTseTS~psihologJe. şi este atît sinceră. dar totuşi de aceeaşi inspiraţie sînt defi° vigiune socială jşau^exterioară" asupra tateă este : ' îuinu totală a efectului produs de un individ asupra societăţii . Adesea un formular de recomandare ne va cere 1 întrucît cercetătorul care se ocupă de personalitate nu este interesat In primul rînd de problemele etimologice şi istorice. trebuie să existe ceva înlăuntrul nostru care constituie „adevărata" noastră natură (deşi aceasta poate fi variabilă)^ Definiţiîle_| n__iuactie_.pnale. este inteligentă. 2. 43.. pobluid. deoarece nu produc efecte asupra celorlalţi ? Părerea noastră este că asemenea creaturi excepţionale dispun de calităţi personale care nu sînt mai puţin fascinante decît ale acelora care trăiesc în societatea Omenească. 1937.2 Astfel. De obicei ceea ce se doreşte este o estimare a eficacităţii sociale sau a atracţiei solicitantului. acestea se grupează în trei categorii pe care le vom numi definiţii prin efect extern. Dacă nu influenţăm oamenii. XÎ^crpd a iţii despre tine.să vă de^^lteţi personarrEateaw~^nT~ca™"scop~'sa Tnfăf^âsca^îcTSnrTŢ^^ îh"""cge"ă" 'C(i"~priveşţg__vorDlFea in public._J_a fel_de_bogaţ_doţaţi_ca şi cei care ÎI au. 1—6. 34 sa evaluăm un candidat în funcţie de „personalitate". atletică.

psihologii occidentali acordă o mare valoare şi integrităţii personalităţii (întrucît ea este. Originile termenului „personalitate" Cuvîntul personalitate şi rădăcina sa persoană au fascinat îndelung pe cercetătorii limbii. Longmans.şle-. Ei suprimă orice încercare de evaluare şi dau un simplu enunţ descrîptîv7 UrTexem-plu tipic este următorul.) D. J923. ci doar tinde mereu spre p0 "*~~ Unii autori adaugă o notă de „valoare" acestui tip de definiţie Personalitatea "este ceva ce trebuie apreciat. . chiar în antichitate. paroh). Nimic n-ar putea fi mai abstract.vxeodatâ o unitate perfectă. ca ceva care există „cu_adevarat". Nu o nici mascul. 4. Leipzig.arpersana. p.iadjxijiiială. 20. M. 36 definească personalitatea în funcţie de efectul extern. de asemenea. altele — definiţiile prin „structura internă". c Structura internă Jâţ£ă_j££^^ excepţia pozitiviştilor moderni^ pe eare~"îi vonilui*"TulînărTK considerare) preferă să definească personalitatea ca o entitate obiectivă. domnule". definiţiile lor sînt mai puţin exaltate. monsieur". personnallte în franceză şi personlichkeit în germană se aseamănă mult cu personalitas din latina medievală. h gi£ o ^v filozofia morală a lui Kant sf> ^nTijlocîn vederea__unui P ajacă^de. Căci dacă întrebăm portăreasa la Paris. Toţi savanţii sînt de acord că acest cuvînt înseamnă la origine mască. denatura raţională^ Şi astfel vedem că termenul a avut chiar în latina clasică semnificaţii variate. nu tr^Glue_£CjTtundaftă cu oameni Je au despre eă7 p ^j. să semnifice o persoană importantă (de unde personaj. New York. PersonUchkeit. tendinţelor. bătînd în stînga şi-n. Ei_admit că perso. Die menschliche. 1888. Dar faptul de a confunda efectele externe ale personalităţii cu însăşi structura internă ar amăgi minţile noastre. 32. Integritatea personalităţii trebuie respectată pentru totdeauna. Desigur că . dorinţelor şi instinctelor biologice înnăscute ale individului. impulsurilor. pp.. inclusiv actorul din spatele măştii. . este entuziasmat de abstracţiunea acestor termeni şi de larga lor utilitate Să luăm un cuvînt ca persoană. William ŞT vorbeşte despre perso^ Cil nimeni nu dob|nde.este deschisă conlurăţoiir. sugerînd noi idei. M ii 11 e r. Etica iudeo-creştină a iniţiat această linie de gîndire. Biographies of words.eJ_că este influenţată de ace"âlsta şî o""influenţează Ta B ^ şnţâ . 37 democraţiei). Şi dacă aceste personae reprezentau trei măşti ale unui singur Dumnezeu sau trei persoane egale a devenit dispută teologică de lungă duratăv_Poate__cea mai faimoasă defin a termenului i2£Z£<2na a_Jx>st dată jd&^Soeihuîs in secolul al~~ 2a_na_esţe_ o substanj^. in definitiv. A ajuns.dreapta. precum şi a dispoziţiilor şi tendinţelor dobîndite prin experienţă6. Stern. Aparenţa şi nu organizarea internă este subliniată. a^ajuns să semnifice altceva. si ocupînd pînă în zilele noastre un loc de frunte în toate discuţiile despre teologie şi fil6zofie. Green. Deşi. Astfel. crezul 5 W. Personalitatea este : suma totală a tuturor dispoziţiilor. deşi puţini din cei care-1 folosesc ştiu cum a apărut4 Termenii personality în limba engleză. nici tînăr nici bătrîn. Max Muller. adică adevărata reunire a calităţilor interne şi personale. Termenul era utilizat şi pentru a desemna cele trei persoane ale Treimii. în latina clasică era utilizat numai persona. în franceză poate ajunge chiar să însemne nimeni. stimulînd nenumărate controverse.impresia jp care o facem asupra__alţora_şi reacţia_lor ^IMâ_de_jiai„.individ retras care trăieşte în obscuritatea unei mansarde.sJn±---f3ei0^~4mj3€«!ta«ţL în dezvoltarea personalităţii ^njaastrgi_Acestea sînt probleme la care vom reveni în capitole viitoare. Barth. de obicei. de exemplu. ceea ce înseamnă „nimeni. . t.ana-. Unele din ele anticipau definiţiile actuale prin „efect extern". ea va răspunde „Personne. nici femelă. Dar acest cuvînt persona a circulat între graniţe uimitoare. Ca substantiv nu reprezintă mai mult decît reprezintă a fi ca verb. (Acest fapt poate da oarecare satisfacţie acelora care preferă să 4 F. dacă ne-a căutat cineva în lipsa noastră.

Lindzey. Macmillan. a omului de ştiinţă. esţg_Jin rr(?*:i. 1951. Theones of personality. pur şi simplu nu poate fi studiată direct. Prince. de asemenea. . fjr înţelege vreodată pe d epîinvreo__jDej^maIila±e~^In-411 -hi ~t^îr^^^^^^^^ 7 p^Ţ^^^^r^^^^^^^_^^^ "persOnâHtaţif. este problematic dacă ei urmează pilda ştiinţelor mai vechi. Personalitatea este chiar mai dificil de studiat-' decit stelele sau Plantele. Dacă administrăm un test de personalitate şi obţinem cutare şi cutare scor. temperament.. 38 u jâ" care există . New York. New York. manevrabile sînt tolerate. 532. Aceasta este viziunea behaviorismului pozitivist extrem. Thc unconscious. rev. 84.Deşi/ această definiţie priveşte personalitatea ca un dat accesibil studiului. formulată în termeni de structură internă.'~fca "şi astronomul sau biologul. J^iciimpsiholog şi nici un pro-. O definiţie pentru lucrarea de faţă Nu există desigur definiţii corecte sau incorecte. Boston. Ceea ce cunoaştem despre personalitate sînt numai „operaţiile" noastre. Numai operaţiile externe. 1945. 1930. 7 H. Un astronom care studiază Arcturus consideră steaua un construct legat de un nume ? Puţin probabil . Warren and L. . Cînd un biolog disecă o plantă. ceva gîndit dar care nu există realmente „colo undeva". acestea sînt operaţiile noastre. Notăm aici o asemănare cu definiţiile prin „efect extern". încercăm să înţele10 D. rev. Cu alte cuvinte. De aceea.„Unii psihologi contemporani obiectează energic împotriva definiţiilor.plu construct legat de un nume pro--jgnuj^Cel mai bun lucru pe care-1 putem face este să încercăm să '"formutăm ipoteze despre ea — să o „conceptualizării".rn. ed. Problema în discuţie este studiată de C. din punct de vedere pozitivisţ^^pgrsonalitatea ÎPternă. Propria mea definiţie va fi. L i n t o n. Ei argumentează că . 1945. Personalitatea ca atare se evaporează în negura metodei. există psihologi care spun că ar trebui să nu folosim niciodată conceptul de personalitate^ Dacă am şti destul despre „stimul" şi despre „răspuns" (aşa-numita psihologie S-R) nu ar trebui să ne batem capul cu-vreo „variabilă intermediară". New York.structura internatr este inaccesibilă ştiinţei. p. care există cu adevărat şi are o compoziţie şi o structură pe care va încerca să le înţeleagă în mod ştiinţific.. ci este percepţia altcuiva. 8 R. Asemănătoare este şi următoarea definiţie : . în cazul acesta.^JlD—si. Sloane. Următoarea definiţie e mai „structurală" : Personalitatea este întreaga organizare mentală a fiinţei umane în orice stadiu al dezvoltării sale. 9. abilitate. p. Personality. Structura internă. personalitatea este un „construct". Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinînd individului8. numeroaselor părţi componente înregistrate. 9 P. C. p. [sland. -Personalitatea este : conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. Unele definiţii subliniază factorul cognitiv subiectiv care participă la organizarea internă. . el nu crede că structura şi fiziologia plantei constă numai în opera4 ţiile sale.. Nu putem cunoaşte „unitatea multiformă dina6 M. 1945. esenţialiste. ca personalitatea. pentru acest astronom ea este un corp ceresc. Ea îmbrăţişează fiecare aspect al caracterului uman : intelect. 2 nd. Punctul de vedere pozitivist . afirmînd că personalitatea este: o schemă unificată a experienţei.cu adevărat acolo"'. 1924. Wiley. Appleţon — Century — Crofts. Lock y. moralitate şi fiecare atitudine care s a format în cursul vieţii cuiva7.. Personalitatea nu este ceea ce cineva are. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat10. Un exemplu de asemenea definiţie operaţională este următorul. Hali and G. 'ea nu reuşeşte să sublinieze integrarea în structură S. Elements of human psychology. 39 gem un fapt existent din natură. 333. vizibile. Termenii pot fi definiţi numai în modalităţi care sînt folositoare . Mc C 1 e 11 a n d. Pentru a împinge lucrurile şi mai departe.) Dar mai întîi trebuie să examinăm o abordare opusă. Deşi acesta este scopul unor psihologi. The cultural background of personaldy. p. Trebuie să ne adaptăm pe cît posibil mai mult metodele la obiect şi nu să definim obiectul în iuncţie de metodele noastre imperfecte. dacă există jntr-adevăr. ed. 69. Conceptualizarea nu trebuie să treacă dincolo de metodele ştiinţifice pe care le utilizăm.. Houghton Mifflin. Definiţia e reprezentativă pentru cee-a ce putem numi definiţii ale personalităţii de tipul omnibus sau „sac de cîrpe".. o organizare de valori caro sînt compatibile între ele9. New York. C a r m i c h a e 1. p. New York. adică metoda noastră. p. Self-consistency : a theory of personality. 90. (Unii autori ar numi definiţiile de acest tip „esenţialiste". S. dar situaţia este aceeaşi.

posedând o structură internă specifică. Determină. Sistemele psihofizice latente motivează sau direcţionează o activitate şi o gîndire specifică atunci cînd intră în acţiune. Putem examina acum pe scurt conceptele-cheie din această definiţie : Organizarea dinamică. nici exclusiv nervoasă. Noi nu ne adaptăm numai la mediul nostru. mai ales la acele*personalităţi anormale care sînt marcate de o dezintegrare progresivă. în „Amer. De aceea „organizarea" trebuie să apară în definiţie. Ia fel şi un sentiment. Unii filozofi ar spune că noi comitem păcatul de neiertat de a considera problema rezolvată dinainte. Riscăm să afirmăm că diferenţa dintre oricare două specii de vertebrate submarine nu este atît de mare ca diferenţa dintre două fiinţe umane. cît şi creşterea. Se poate pune problema dacă.) Dar această concesie nu ne duce prea departe. în contrast cu creierele mai 'simple ale altor vertebrate. Comportament şi gîndire. 476—483. Acest termen ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală. dar. ajută la sublinierea ideii. Chiar actele şi conceptele pe care înTntîd aparent le „împărtăşim1' cu ceilalţi sînt la bază individuale şi caracteristice. cît şi a „trupului" într-o unitate inextricabilă. dar nici unul nu poate fi considerat ca fiind lipsit de un iz personal. Psychologist". dar nu putem considera o astfel de structură izolată ca avînd personalitate. un concept. după această definiţie. De aceea. Ceea ce ci face în principal este să se adapteze mediului său. . Dar nu ar fi înţelepL să se definească personalitatea numai în funcţie de adaptare. Este adevărat că unele acte şi concepte sînt mai idiosincratice decît altele. Complexitatea enormă a creierului omenesc. orice s-ar întîmpla. O deprindere este un sistem. totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră. R. Aceşti doi termeni constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. Psihofizic.nale sînt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atît a „spiritului". un sti] de 40 comportare. Am văzut că definiţiile de tip eom-nibus sau „sac de cîrpe" ml sînt adecvate. Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente într-o interacţiune reciprocă. Pentru scopurile prezentului volum pretindem o definiţie a personalităţii care este „esenţialistă". Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar cînd nu acţionează. Toate exprimările sînt pline de capcane. O obiecţie filozofică Un termen din definiţia noastră nu a fost încă explicat — acela de . Sisteme. Orice comportament şi orice gîndire sînt caracteristice persoangv-^si. precum a fost argumentat în primul capitol. 41 inferioare este extrem de primitivă şi nu poate servi drept prototip util al personalităţii umane. Individualitatea psihofizică a animalelor 11 R. {Nu ştim nimic despre gîndirea lor. Sistemele sînt „potenţialul nostru de activitate"11. Caracteristic.. într-un sens este redundant a se folosi termenul caracteristic în definiţia noastră.. Integrarea şi alte procese organizaţio-. sînt (unice "pentru aceasta. pare sa îndreptăţească această afirmaţie. Ele sînt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală în care ne aflăm. o trăsătură. Personalitatea este ceva şi face ceva. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinante. Totuşi. iată definiţia noastră : r r ( PERSONALITATEA ESTE ORGANIZAREA DINAMICA IN f CADRUL INDIVIDULUI A ACELOR SISTEME PSIHOFIZICE | CARE DETERMINA GlNDIREA Şl COMPORTAMENTUL SAU CARACTERISTIC.. Fără îndoială animalele posedă forme rudimentare de sisteme psihofizice moştenite şi învăţate care conduc la o activitate caracteristică (unică). Ele exercită o influenţă directoare asu-j3ra tuturor actelor adaptative şi expresive prin care personalitatea ajunge să fie cunoscută. Vom trata personalitatea ca o unitate existentă „acolo undeva". -Aforismul este lăudabil. Răspunsul este un „da" prudent.pentru un scop dat. animalele au pers'onalitate.redundanţa nu este în mod necesar ceva rău . Un neuron are un potenţial de activitate. De asemenea. 1951. 6.individual''. dar şi reflectăm asupra lui. ne străduim să-1 stăpînim şi uneori reuşim. Problema centrală a psihologiei este organizarea mentală (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei şi deprinderi care ghidează în mod dinamic activitatea). Dar defectul său c°nstă în eşecul de a admite criteriul necesar al organizării. Sears defineşte personalitatea ca „potenţial de activitate" i? A theoretical framework for personality and social behavior. Cine este acest „individ" în care rezidă personalitatea ? Oare nu admitem în mod secret un organizator — un „ego"' ? Nu avem în inimile noastre o entitate neexplicată care creează cumva o unitate a personalităţii ? Această obiecţie vine în special din partea filozofilor persona-îişti care consideră că în toate definiţiile . De aceea comportamentul şi gîndirea înlesnesc atît supravieţuirea. Termenul implică şi procesul reciproc de dezorganizare.

vorbeşte adesea despre structura caracterului. dar rareori în America. al doilea din greacă. 458. înclinaţia sa behavioristă o conduce la subli-nier&a mişcării exterioare. 1957. p. înţelegem mai ales că ea rezidă în organism. comportament vizibil.. Perspectives in personality theory. Există un motiv interesant pentru a justifica diferenţa. « a-conotaţie specială dincolo de sensul său originar de gravare. această problemă nu este necesar să ne reţină atenţia.efect extern". Theofrast. David. dar adaosurile ulterioare ale judecăţii de valoare ne fac -să ezităm în utilizarea lui. In ceea ce priveşte termenul caracteristic. alţii nu. Ency-clopedia of psychology. A scris multe schiţe de caracter din care au supravieţuit treizeci. Personfy însemna. (Cititorul perspicace poate spune : „Accentul dv. Primul terrneTTsugerează" aparenţă. Al-'port. care face ca adaptările acestuia la mediul său să fie unice12. gravare. pe de altă parte. calitate de suprafaţă. Şi aşa şi este. A. H. situaţia este diferită. ar modifica definiţia noastră după cum urmează : Personalitatea unui ego este organizarea dinamică a dorinţelor şi abilităţilor psihofizice unice. al doilea sugerează o structură adîncă (poate înnăscută). 12 P. W. L-am utilizat în definiţia noastră despre personalitate.).ter" "bTrn*"~ ne referîm'~lă~HesavTrşirea sa morală. termenul caracterologic este folosit în mod obişnuit. atitudini şi interese — orice semn important al individualităţii. dar puţine intitulate Caracterul. Cînd spunem că cineva are . Totuşi. cei doi termeni sînt adesea utilizaţi în mod sinonim. dacă vreţi. în timp ce psihologii americani preferă pe cel de personalitate. fixată şi de bază. în P. îl vom considera util./Acum psihologia americană are preferinţă pentru environmentalism . Este modalitatea noastră de a nega faptul că personalitatea este numai o problemă de . a acţiunii vizibile. adică „în piele".carac. de cîte ori vorbim desr^e_jN3£a£ti^^m'ai ca sigur implicăm un standard moral si emitem o judecata de ă:E7Aoe1^ care doresc 4ă apere structura reală şi funcţionarea personalităţii de judecăţile cu bază morală. ^agsptrvjp. Freud. Este pecetea unui om — sistemul său de trăsături sau stilul său de viaţă.) _Asţfel. proprii acelui ego. pentru că din fericire a scăpat de aura de valoare a cuyîntului înrudit. Vom reveni la această problemă dificilă în capitolul 6. (Dacă spunem că are o „personalitate bunău înţelegem mai ales că este eficient social — utilizare populară pe care am discutat-o la începutul acestui capitol. sau la orice parte a personalităţii : „El este un individ nobil". Nu se referă la vreo judecată morală.. „Ea are multe calităţi care o fac să fie îndrăgită". diferenţa antică de tonalitate dintre cei doi termeni pare să explice preferinţele regionale actuale13. P. E curios faptul că termenul „caracteristic" şi-a păstrat sensul primitiv. 43 ceea ce grecii antici înţelegeau prin caracter". Deoarece este apropiat de sensul originar al caracterului. a fost autorul cel mai celebru care a utilizat acest termen în Grecia antică. von Bracken (Eds. European and American theories of personality. Azi.. deşi primul derivă din latină. Cînd spunem că organizarea dinamică se află înăuntrul individului. un elev "al lui Aristotel. Faptul psihologic brut . Din această cauză — şi pentru a fi consecvent cu propria noastră definiţie — preferăm să definim caracterul ca personalitate. dar rareori de personalitate. pe ceea ce este adînc gravat şi relativ neschimbător. sînt dezirabile. Basic Books. Psihologia europeană. cineva poate face o judecată de valoare privitoare la personalitate ca întreg. pentru moment. cum am spus. drept caracter neevaluai. pe structura internă corespunde perfect la n Pentru o discuţie mai completă asupra diferenţelor vezi G. Psihologii americani au elaborat multe lucrări intitulate Personalitatea. în Europa. Ego-ul cuiva este desigur un important (fără îndoială. mască. Bertocci. New York. tinde să pună accent pe ceea ce este înnăscut în natura omului. 1. Personality. în timp ce rădăcina sa a aeumu-' lat mult iz moral. Ne grăbim să admitem că există o problemă presantă în a raporta ego-ul la personalitate. Astfel. de exemplu. evaluată . cel mai important) sistem psihofizic în cadrul personalităţii. trăsături. în capitolul 3 vom examina interesanta sa metodă. Ambele sînt adesea folosite unul în locul celuilalt. 42 Caracterul Nu. Unul din aceşti filozofi. nu vedem necesitatea de a-1 include în definiţia noastră. psihologii europeni par să aibă preferinţă pentru termenul caracter. L. . 7-apaxTT)p înseamnă gravare. în special pentru acest motiv cartea de faţă favorizează termenul personalitate.) Desigur. decît termenul personalitate este termenul caracter. Totuşi. Philosophical Library. Cap. cum vom arăta mai tîrziu. ttTajjratin_ fascinant.personalităţii este implicat (sau este necesar) un factor de continuitate şi unificare. la origine. Va servi pentru a se referi la deprinderi. 1946.gsie^jscela că orice calităţi ale persoanei sînt pur şi simplu ceea cesmtTJîTii ubsTJi valori (şi u^ete culturi) le pol. Harriman (Ed. în ceea ce priveşte conceptul de ego. New York.). în H. iar personalitatea. socoti nobile şi de îndrăgit . Bertocc'i. Dar pentru moment e suficient a spune că obiecţia prezintă greşit utilizarea de către noi a termenului individ. in ambele cazuri spunem că persoana în cauză are trăsături care cînd sînt examinate după standarde sociale sau morale externe.

important a şti dacă o persoană are o „dispoziţie de a inhiba impulsuri în conformitate cu un principiu reglator". că are impulsuri sexu""" 45 ale puternice sau slabe. Ştim că personalitatea e în mare măsură condiţionată de temperament. sile predominante ai tonte ■pq. Faptul 14 Prima definiţie citată este din W. Macmillan. Vezi şi E. Iar unii autori care scriu des-pre subiectul limitat al temperamentului utilizează în mod greşit termeni mai largi. Faptul că un copil sau un adult are idealuri morale.p. F.înainte de a părăsi problema ar trebui să ne referim la încă o utilizare a termenului caracter. că are „o fire îngrozitoare*'. calitatea dispoziţiei. Fizic şi caracter.'*. Harcourt. însemna atunci. Dar toate aceste tendinţe sînt în cadrul personalităţii. mai ales din Marea Britanie. desemnează o clasă de . ca „o dispoziţie psihofîzică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator". Asemenea studii tratează despre onestitatea copiilor. cu atît se va vorbi mai mult despre temperament. Unii psihologi îl consideră o parte specială a personalităţii. Dimensiqns of character. Y Se poate spune că temperamentul. I Pentru a realiza necesarele progrese în studiul temperamentului avem nevoie de mult mai multe cercetări în genetica umană. folosesc uneori termenul ca echivalent cu personalitatea —■ ca de exemplu cînd spun „teste de temperament" în loc de „teste de personalitate". New York. _§au_ deprindere a spiritului.materie primă" din care este modelată personalitatea. de asemenea. May. conştiinţă şi credinţe religioase este foarte important pentru studiul personalităţii sale. credinţă religioasă. K.le. 1930. biochimie. L i g o n. sau „vremea interioară"" în care se dezvoltă personalitatea. Astfel. „El are un temperament lent şi apatic'^ Cîţiva autori. Harts-liorne. A. Cercetările privind temperamentul se fac azi sub numele de „psihologie constituţională1'. Macmillan. endocrinologie şi antropologie fizică. Studies in the organ.zînd sensibilitatea faţă cjp. Dar această utilizare este rară şi în declin. o „constituţie. A doua. M. înd spunem că o persoană se sperie uşor. E. Un anumit număr de cercetări a fost publicat sub titlul Studii asupra caracterului sau Dimensiunile caracterului14. şi încă înseamnă. Constituţiile intense în forţă şi energie pot avea ritmuri metabolice înalte şi o funcţionare puternică a tiroidei1-"1. solicitudine. Lipsind cunoştinţele mai precise asupra acestui subiect oferim următoarea definiţie ca reprezentînd corect accepţia psihologică curentă şi servind în mod adecvat scopurilor acestei cărţi : f Temperamentul se referă la fenomenele caracteristice ale naturii ^_ejxuxţicmale a unui individ. soc. descriem un temperament' Au existat diverse încercări de a analiza dimensiunile de bază alo temperamentului cu ajutorul testelor psihologice. Cu cît o dispoziţie este mai ancorată în solul constituţional nativ. dar nu cuoaştem sursele exacte ale temperamentului însuşL^. M. Baze biologice ale Personalităţii. abnorm. din V A. Ne putem baza pe simpla noastră definiţie a Baracterului ca personalitate evaluată. Dar cunoştinţele noastre despre baza fizică nu sînt încă sigure. şi deci în mare măsura ereditare ca origine. Taylor. Pare probabil ca un factor primar să fie legat de forţă şi energie. 44 Bă ele sînt percepute şi judecate favorabil nu schimbă situaţia. o sti. ahnormal psychology. Şi ■stfel noi preferăm să nu considerăm caracterul ca un domeniu spe-»al al personalităţii. depinzînd mai ales de sau fiind legată de constituţia fizică". S.ă. Temperamentul se referă la climatul _chi mic. p. fluctuaţiei şi irite. 1956. New York.fortq şi viteza sa obişnuită de răspuns.. ^autocontrol. Teoria etică este o ramură ■bportantă a filozofiei. energic. în „J. Alţii. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. cineva îl defineşte ca „gradul de organizare etică efectivă a tuturor formelor individului". New York. 1926. sau de opusul lor — apatie. dar încă nu s-a ajuns la o unitate finală de vederi. Seriile din Studies in Character sînt rezumate în H. 1927. Character and >6. Tte psychology of character. cînd spunem că cineva este prin natură lent şi letargic. precum în următoarele titluri de cărţi : Glande care reglează personalitatea. deoarece acestea sînt trăsături ale structurii sale interne. dar nu trebuie confundată cu psihologia per-■snalitătii. Shuttleworth. Brace. -zation of character. „Temperamentul ei înnăscut este vesel". \' Ce include temperamentul ? Nu este posibil un răspuns clar. Toţi aceşti trei factori se bazează foarte mult pe determinarea genetică şi de aceea "constituie aspectele personali-taţii care sînt cele mai dependente de ereditate. că altul este excitabil. în toate aceste cazuri termenul „temperament" s-ar potrivi mai precis subiectului cărţii. inclu. 450. Roback. Termenul tempera-W&nt a intrat în limba engleză în evul mediu o dată cu doctrina celor îjgîru__umori (capitolul 3). 21. şi nici nu ştim de cîte dimensiuni suplimentare avem nevoie pentru a clasifica formele majore ale temperamentului16.rfiriilnrit. j \ Temperamentul Doctrina conform căreia temperamentul unei persoane este ■pterminat în mare măsură de „umorile" (secreţiile glandulare) forpului s-a transmis din antichitate pînă azi. nsităpi dispoziţiei. sau că are o „dispoziţie posacă-'. aceste fenomene fiind considerate ca dependente de construcţia constituţională. Psychol. Această definiţie nu are intenţia de a implica faptul că temperamentul este neschimbat de la naştere pînă la .

moarte. desigur. pentru a face discuţia profitabilă. 103—112. de teamă şi controlat (sau impulsiv)" (p. sp rjpj?yr>|ţa Totuşi. Definiţia mea despre personalitate este „esenţialistă". mai jntii trebuie să vă definiţi termenii".] oarece sjŢTfefexii (prin definiţia noastră) la evaluarea personalităţii. Harper. pe ele altă parte. gen.determinabile) şi tocmai această structură sperăm s-o studiem. de. 171). dar nu nelimitată. în „J. începînd de la naştereTîn dotarea noastră există niveluri constituţionale chimice. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică.care le studiem. metabolice. caracter şi temperament reclamă în mod special definirea. Personalitatea înseamnă ceea ce o persoană estp în mori real". Cuvinte foarte abstracte ca personalitate. adevărat că şi secolele trecute au produs comoara lor de intuiţii. Percepţiile şi metodele noastre pot fi eronate. Doctrina a fost mai tîrziu formulată de medicul roman Galen. atribuită lui Empe-docle în secolul al V-lea î.n. că o persoană se modifică cu scurgerea timpului sau că comportamentul ei se poate schimba de la o situaţie la alta. sau ceva similar-. Psychol. 57. Modificarea este posibilă. The differentiation of temperament from personality. rărnîne faptul că. Definiţia mea nu neagă. se referă ) la „materii prime" din care este modelată personalitatea. că întreaga natură este compusă din patru elemente : aer. __J Intuiţii din trecut CELE PATRU TIPURI KE TEMPERAMENTE e FIZIOGNOMIA « CARACTEROLOGIA LITERARA « FRENOLOGIA 9 SFÎRŞITUL SECOLULUI Al' XIX-LEA 9 GALTON ŞI EXPERIMENTUL 9 REZUMAT l\u ne interesează aici un muzeu de antichităţi şi de ciudăţenii.e. New York. Sînt lecţii importante pe care nu ne putem permite să le trecem eu vederea. deşi pune limite în / dezvoltarea personalităţii. pămînt. 1957. Ea spune numai că persoana are o structură internă şi o scrie de caracteristici (variabile. Caracter este un termen de care ne putem lipsi în general. cu siguranţă. Numeroşii' autori pe care-i citează utilizează. A doua etapă în teorie a fost curînd adăugată de Hippocrate. temperamentul poate fi modificai (în anumite limite) de influenţe medicale. Cercetarea e necesară în continuare 46 Rezumat Voltaire scria odată : „Dacă doriţi sa discutaţi cu mine.n. nervoase care stabilesc pentru noi un capital de bază caracteristic.. joc şi apă. 1957. ca şi în cursul învăţării si al experienţei de viaţă. Galen a socotit umorile ca fiind nu numai . termeni variaţi. care 48 susţinut că această formulă pentru natura luată ca întreg (macro-osrnos) trebuie să se reflecte în construcţia proprie a omului /'microcosmos). dar Diamond consideră că denumirile lor indică aceleaşi dimensiuni de bază ale temperamentului. •dar . Dotarea / temperamentală a cuiva nu este invariabilă. el a hotâ-ît că aceste elemente sînt reprezentate în corpul omenesc sub forma celor patru „umori" (hormones)/?Dacă o umoare este predominantă în corp ne vom aştepta să găsim o predominanţă corespunzătoare a unuia din temperamente. cap. Cu mult înainte de epoca endocrinologiei. subliniind semnificaţia lor pentru cercetarea si teoria actuală. Temperamentul se poate modifica pe măsură ce personalitatea. Diamond. în secolul al II-lea e. dar pot exista dispoziţii fiziologice de bază care să sprijine clasificarea. J. Diamond e de părere că cercetările pe animale şi analizele factoriale asupra temperamentului uman „conţin asigurări repetate asupra importanţei dispoziţiilor spre comportament afiliativ. Totuşi este. în anumite privinţe ea mai este încă apropiată de spiritul şi descoperirile ştiinţei moderne. îşi păstrează ^sensul originar de gravare (o trăsătura în mod unic gravată) şi de aceea este folositor^ pentru scopurile noastre. agresiv.". / 15 Vezi C. tot aşa cum un astronom poate să nu-şi atingă scopul în studierea constituţiei unei stele. Dar steaua este încă acolo. cnirurgicale "şlnutriţionale. Personality and temperament. 16 O trecere utilă în revistă a stadiului actual al cunoştinţelor se găseşte în S. De-a lungul epocilor eforturile omului de a formula o ştiinţă sau o pre-ştiinţă a personalităţii umane au ajuns destul de frecvent în puncte moarte şi la absurdităţi. decît dispoziţii constituţionale (temperament veritabil). A d c o c k. Temperamentul. în acest capitol vom examina cîteva abordări instructive din epocile anterioare. desigur. Caracteristic. „părintele medicinei". Cele patru tipuri de temperamente ) ' Teoria psihologică cea mai veche despre care avem o mărturie este în acelaşi timp teoria care a avut cea mai mare influenţă de-a lungul secolelor. Teoria începe cu credinţa grecilor antici. Ca şi constituţia fizică şi inteligenţa. 5 şi 8. Critica pe care i-aş face-o ar fi aceea că denumirile sale sugerează mai curînd trăsături de personalitate. un obiect care incita la studiu. de asemenea.tendinţelor în temperament. Capitolul următor se referă în continuare / la^-problema temperamentului. indiferent de modul în care ceilalţi îi percep calităţile sau de metodele prin .

2t5 Rapid Profund coleric Puternic me'ancolic sangvin coleric ■ Slab Larg flegmatic melancolic sangvin Restrins flegmatic A Excitabil Superficial B coleric -Wep'âcut" melancolic sangvin coleric Plăcut Retras flegmatic .e. ~f Proprietăţile acestora Umori corespunz'ito ire Temperamente corespunzătoare Empedocles. melancolic — trist. (Unii autori moderni. ci şi a bolilor. ca de exemplu Wundt. Doubleday.n.rădăcina temperamentului. cea 450 î. printre ei şi Pavlov.n. în plus. Galen. / ^M Să presupunem că un autor. pretind că tipologia în patru părţi a anticilor nu poate fi îmbunătăţită. 1957.)1/' ţ * Cele patru modele descrise de această teorie se potrivesc în aproape orice schemă dimensională modernă de clasificare a temperamentului. Este adevărat că denumirea temperamentelor are un parfum calitativ : coleric înseamnă irascibil. consideră c« temperamentul variază în funcţie de viteza şi intensitatea reac1 Vezi W. cea 400 î. mai există încă una şi mai puternică care a făcut ca această teorie să aibă o viaţă îndelungată şi tenace.e.n. totuşi fericita presupunere că temperamentul. Hippocrate. Prea multă bilă galbenă poate produce febră. prea multă bilă neagră. Sargant. fundamentul emoţional al personalităţii este condiţionat de chimia corpului a fost din ce în ce mai muie confirmată de cercetarea modernă. Descoperim însă* imediat că aceste coloraturi calitative sînt conforme cu viziunea logică şi cantitativă asupra dimensiunilor posibile ale temperamentului. 49 Structura ?i dezvoltarea personalităţii — cd. sanguin — optimist. flegmatic — apatic. Battle for the mină. depresie şi slăbiciune. în afară de norocoasa presupurţere legată de chimia corpului. cea 150 î. Aer Pâmînt Foc Apă Caid şi umed Rece şi uscat Cald şi uscat Rece şi umed Sînge Bilă neagra Bilă galbena Flegmă Sanguin Melancolic Coleric Flegmatic Deşi ştiinţa modernă a arătat că substanţele hormonale din corp sînt mult mai numeroase şi mai complexe decît ştiau anticii. New York.e.

Fiziognomia 7 Fiziognomia este arta (şi ştiinţa potenţială) descoperirii caracte. Doctrina este la fel de elastică ca şi platforma unui partid politic. 3) Cea maî valoroasă dintre' toate este sugestia că structura oaselor. 36. Klages. din Works of Aristotie (W. în rapitnin] 1Q vnm reveni la eroarea diagnosticului „mono-simptomatic" pe baza actelor expresive. In mod virtual toate componentele temperamentului. vei avea mai mare încredere în concluziile tale cînd găseşti cîteva semne care împreună indică un singur drum". gen. Multe manuale recente o acceptă favorabil. Harper. cele mai revelatoare . Kiilpe. bătrîneţea — flegmatică. maturitatea tîrzie — melancolică.Aristotel4. artele frumoase au produs faimoase sculpturi. un om care seamănă cu o vulpe trebuie să fie viclean. Putem oare să nu ne întrebăm ce este cu asemenea teorie atît de robustă ? Da. Fiecare poate vedea în ea ceea ce do2 Cf. atît medicina apuseană. Medicina lui Galen şi-a supremaţia pînă clnd Harvey a descoperit circulaţia sane-a lungul secolelor. Pavlov. 2 nd. Ross. Faptele specifice individualităţii biochimice fac dificilă acceptarea oricărei tipologii în raport cu o persoană concretă. mişcările şi gesturile. Man on his nature. Clarendon.". Deşi antic. conformaţia sau^ expresia feţei. Printre psihologii care au utilizat pe larg împărţirea în patru tipuri de temperamente sînt Kant. F o r s t e r şi apare în „Opuscula". £ft şi cea islamică au fost redactate aproape exclusiv în termenii acestei teorii. regnant in nostro corpore suna un poem medical din secolul al Xl-lea. R. cuprinzînd numai 24 de pagini. menţionate în definiţia noastră (pagina 46) se pot potrivi cu una din acesie scheme dimensionale. 1953 şi J. Diamond. constatăm că ea nu reuşeşte să acopere individualitatea structurii. frize. Să presupunem că un teoretician propune ca lărgimea şi profunzimea să fie dimensiunile fundamentale ale temperamentului. Mai valoroase sînt trei aserţiuni care îşi găsesc un sprijin în cercetarea şi teoria modernă : 1) Deşi judecăţile poj fi bazate pe orice trăsătură mobilă. Personality and temperament. Quattuor humores. Wundt. VI. ed. Anatomia melancoliei de Burton se baza pe această doctrină ca si multe alte opere literare. iar prietenii sanguini pot prezenta trăsături de melancolie. Psychol. Love-d a y şi E. adaptîndu-se. Putem trece cu vederea presupunerea că dacă omul seamănă unui animal el trebuie să aibă şi calităţile animalului. Supleţea ei ajută la explicarea influenţei sale enorme şi a longevităţii sale. : Oxford. S. jjf Nu e de mirare că nenumăraţi scriitori au utilizat cu convingere cele patru temperamente. Ea explica patologia corpului. ţesutul corpului şi corpul (constituţia) dezvăluie ceea ce este înnăscut şi relativ neschimbător (temperamentul).. Ed. Urmîndu-1 pe Galen. şi mai ales din configuraţia. portrete care proslăveau cele patru tipuri. ^individualitatea omului. Cele patru temperamente adecvate la diferitele caracteristici alo răspunsului emoţional ţiei emoţionale. voi. 1947. De exemplu.melancolic cangvin Exteriorizat flegmatic Calm C Inactiv D Figura 4. maturitatea — coJerică. S.sînt expresia facială. potrivirea este încă foarte bună (Figura 4 C). O altă schemă dimensională plauzibilă consideră temperamentul în funcţie de puterea şi slăbiciunea activităţii şi de tendinţa de exteriorizare sau retragere ca în figura 4 D2.~i risticilor personalităţii — în special ale temperamentului pe baza I aparenţei exterioare. 4 Acest tratat. D. New York. Destul de interesant este faptul că astăzi identificăm o distanţare de schema în patru părţi în favoarea unei scheme în trei părţi. 50 reşte să vadă. p. Să presupunem că cineva doreşte să pună accentul pe excitabilitate şi afect. Clasificarea tripartită (identificată cu numele lui Kretschmer şi Sheldon) este descrisă în capitolul 4. Din nou cele patru tipuri se potrivesc (Figura 4 B). 1903). Figura 4 A arată că nu avem nici o dificultate în a stabili cvartetul antic conform acestei dimensiuni logice. este tradus de T. în timp ce structura musculară şi mişcarea dezvăluie trăsăturile dobândite . în acelaşi timp. 45 —64. Cel mai vechi tratat asupra acestui subiect este intitulat Physiognomonica şi este atribuit lui . I r-w i n. Prietenii noştri flegmatici au momente colerice. ca la toate tipologiile. 2) „Este o prostie să te bazezi pe un singur semn . Herbart. în „J. meritele ei constau atît în recunoaşterea chimiei ' corporale. Teoria era folosită în toate felurile. New York. Galen on the temperaments. chiar şi stadiile vieţii : tinereţea era sanguină. 1957. Ebbinghaus. 51 se referă la sisteme de citire fiziognomică a caracterului practicate într-un trecut şi mai îndepărtat. el 3 Istoria medicală a doctrinei este bine prezentată de C. Doubleday. 129. cît şi în flexibilitatea ei care este conformă unor dimensiuni logice ale analizei.la cele patru tipuri umorale. Sherring-* o n. S. Hoffding.

Aceste stereotipuri ni se dezvoltă din experienţa noastră de observare a structurii osoase şi musculare. atît de structura osoasă. I 52 q . liniile feţei se datorează mai curînd grăsimii. Să examinăm această ultimă afirmaţie privind cîteva reprezentări fiziognomice foarte vechi ale celor patru temperamente. Faţa flegmatică are o constituţie letargică şi neatentă ca deprindere . Zvelteţea şi structura delicată a tipului melancolic este dată de natură. decît sentimentului. Nr. cît şi din configuraţiile musculare dobîndite. (Majoritatea oamenilor (peste 80%) identifică corect tipurile desenate în figura 5.fie un luptător. Aceste judecăţi se bazează pe indicaţii fiziognomice. Care sînt indicaţiile pe care le folosim ? Remarcăm că desenele depind. dar înzestrat cu o fire colerică. faţa colerică trădează vigoare şi forţă natu-rală a Jizicului (temperamentului). în ceea ce priveşte efectul lor. După cum spune documentul grec antic. numărul 3 este somnoros. numărul 4 datorită sugestiei de optimism este sanguin. Numărul 2 pare să. Asociaţii similare se ataşează celorlalţi. Mai ales acestea din urmă sînt de luat în considerare.ale personalităţii. dar ochii aplecaţi şi cutele verticale de pe frunte reflectă deprinderi dobîndite de renunţare şi gîn-cluri neplăcute. 1 ilustrează pe tradiţionalul poet bolnav de dragoste care are reputaţia de a fi melancolic. obţinem indicaţii importante atît din construcţia anatomică. dar nu_e^ţeirîarc£tă__de_JiiiiLcare să indice o experienţă emoţională profunejă sau de durată. La fel. moale şi flegmatic . cît şi de cea musculară. deşi şi celelalte sînt importante. plus deprinderi dobîndite de reactivitate vigilentă faţă de mediu şi o ridarc bogată datorită unui sentiment emoţional intens. Faţa sanguină este destul de normală ca structură osoasă.

a fost de multe ori republicată. cu excepţia unui punct asupra căruia el insista puîerJ nic : el susţinea că toate trăsăturile corpului sînt în cele din urmă consistente unele cu altele. Fiecare începe cu o definiţie scurtă a trăsăturii dominante şi continuă cu exemple tipice ale acţiunii acestei trăsături.! Un „Caracter" reuşit este o descriere scurtă a unui tip comuni de om care poate fi recunoscut şi apreciat de cititorii de oricel vîrstă. nu se întîlnesej fără o gură veselă şi dacă sîntem destul de ageri pentru a observa. Cantitatea de literatură despre acest subiect este mult mai frapantă decît calitatea sa. Vom reveni la această problemă în capitolul 19. cotrobăie prin oaie. Un „expert" poate fi angajat dt c ■ firmă pentru a rezolva probleme de personal. Dacă sclavul i-a spart o oală ori o farfurie. Dacă are ceva de . caută pînă şi în aşternuturi. un elev al lui Aristotel. dar fiziognomistul se îndreaptă sprJ următoarea slujbă cu un onorariu bogat în buzunar şi impresioj nează pe noul client cu reputaţia. Totuşi primele ediţii ale acestei lucrării au apărut în 1772 şi 1775 sub diferite titluri. chiar i'a'câ aceasta nu face măcar o jumătate de obol. în capitolul 2 am menţionat „Caractereie" scrise de Teofrast. iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin decît oricare altul dintre cei ezenţi. căci natura practică. găsim primele descrieri literare ale personalităţii. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut. Deşi scris acum peste două je anjT portretul este aplicabil şi astăzi unora din persoanele pe e le cunoaştem : Zgîrcitul* Zgîrcenia este o economie ce întrece orice măsură. scrisul şi posturile corpului şi acestea vor reflecta dispoziţia veselă. răscoleşte paturile. Reprezentări fiziognomice ale celor patru temperamente ^_ O dată ou renaşterea aristotelică din secolul al XlII-lea.Figura 5. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ. Abuzurile sale au fost atît de mari îneît în secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea parlamentul britanic a pronunţat edicte pentru a condamna toate persoanele care Pretindeau să aibă* talent în fiziognomie. Chiar şi azi apare curent 53 un gen ieftin de fiziognomie. apărută în 1783—1787 în trei vo-j Iurte. unde din nefericire a rămas în mare măsură. Cînd se află la o masă pregăt ta Pe socoteala celor ce iau parte la ea. zgîrcitul consideră că e îngrozitor de scump.) Este o particularitate a caracterelor lui Teofrast faptul că toate treizeci reprezintă tipuri vicioase sau cel puţin dezagreabile-Dacă el a considerat omul bun prea prost pentru a scrie despre el 5 Lucrarea sa principală Physiognomische Fragmente zur Beforderutm der Menschenkenntniss und Menschenliebe. Uneori portretului Omu-I lui generos făcut de Aristotel însuşi i se atribuie inventarea stilului. a interesului ei a adus-o de timpuriu sub patronajul vracilor şi şarlatanilor. îi scade din hrană.P festă în toate".J obicei înregistrat şi uitat.exemplu demonstrează stilul său. spune el. fizid-gnomia a devenit populară şi a avut o istorie neîntreruptă de atunci încoace. Johann Kaispar Lavater (1741—1801)1 El a fost un propâganJ dist energic şi un moralist care şi-a practicat arta în rîndul mulţimii* de pe stradă şi în biserici. 54 dacă multe din schiţele sale s-au pierdut nu putem şti. Sistemul nu prezintă un interes special pentru noi. 'Cele treizeci de caractere ale lui Teofrast care s-au* păstrat urmează un stil rigid de compoziţie. cît şi în expresia ei externă : „Unul şi acelaşi spirit se mar. Dar toate aceste practici obscure nu schimbă faptul cj oamenii au găsit întotdeauna un ajutor — de un fel încă nu pe del plin înţeles — judecind pe ceilalţi după indicaţii fiziognomieg Cel mai faimos fiziognomist din toate timpurile a fost un e]ve-| ţian. ainte de a fi împlinit luna bate la uşa datornicului şi-i cere dobînda. zgîrcitul numără cîte pahare a băut fiecare. lăzile. Sfatul său este rî. la a fi biciuite în mod public sau la a fi trimise în case de corecţie. Urmă.1 Ceea -ce este semnificativ pentru psihologia modernă este acceniulj pus de Lavater pe consistenţa personalităţii atît în aspectele ei inJ terne. Zglrcit este omul care . Caracterologia literară Căutînd din nou în Grecia antică. Ochii veseli. din orice ţară ca o imagine simplificată dar în mod esen-l ţial corectă. de a fi servit „cu succes" prima corporaţie. (De-a lungul timpului numeroşii imi-j tatori ai lui Teofrast pornesc în diferite grade de la acest formalism rigid.

pp. Tocmai această intuire o putem în mod sigur adopta. voi. e nerăbdător. B e r n-nett. Caracterele. Dacă se aşază. pîntecul sus. 1925. A <>oofc o/ characters. Casetele zgîrciţilor de felul ăsta sînt doldora de bani ! Mucegaiul stă prins pe ele. el prefigurează argumentul care va fi prezentat în capitolele 14 şi 15. pp. Arta lui Teofrast constă în alegerea tipurilor vii. despătureşte o amplă batistă şi îşi suflă nasul cu mare larmă. din mîndrie şi din cutezanţă. Se poate prezice cu siguranţă că în situţii noi el va reacţiona în acelaşi mod. E bogat7. cum stă picior peste picior. Şi totuşi. doar co-î auzi sforăind. rîde în hohote. maghiran ori orz . Se opreşte dînsul. Vorbeşte tu încredere. înfumurat. Despre bunurile materiale. Scuipă departe şi strănută puternic. porneşti şi tu . pentru a selecta un exemplu. 1. prefaţă de N. Caracterele. Editura pentru Literatură. La Bruyere. Toţi sînt de aceeaşi părere cu el şi cred veştile pe care le deapănă el. traducere şi note de A u r e 1 T 11 a. J e b b. E. B. 1902 . New York. 1966. cu servitorii. îi place să discute politică şi face pe misteriosul în legătură cu chestiunile la ordinea zilei. 41—43. A.T. el merge la mijloc. E. GITON* Giton are tenul fraged. îşi face socoteala că ele valorează mult la sfîrşitul unui an. F. Doarme si peste zi. 1.P. toţi se adaptează după el. The characters of Theophrastus. umbletul energic şi hotărît. iar la baie aduce uleiul în sticle mititele . te opreşti şi tu . cit. vecinii sau cu zeul. în cazul omului zgîrcit nouăsprezece mostre de conduită exemplifică împreună o trăsătură principală. îl vezi cum se afundă în fotoliu. ca să nu vadă pe nimeni. Bucureşti. litoer-cugetă-tor. fie că-şi primeşte prietenii sau * Cf.. li întrerupe şi îi muştruluieşte pe cei care vorbesc. Samuel Johnson. în cazul lui Giton.vînz'are. cinci se plimbă cu persoane^gale în rang. Lista imitatorilor lui Teofrast este liingă incluzînd scriitorii cu faimă ca Ben Johnson. privirea fixă şi sigură. datornicii. (Nota trad) 7 A 1 d i n g t o n. doarme şi noaptea ca un butuc. traducere de Măria Marinescu-H i m u. (Nota trad. Deşi nu o spune explicit. Fie că e cu . el zugrăveşte un stil individual de viaţă. 83. 1824 (ultimele două au schiţe fizio-Snoiniee) 55 îşi face toaleta. Stark Young. B. Editura pentru Literatură 1966. un adevărat mobil esenţial al rnndnitpi Este stabilă. Hammond. predictibilă. îl pune pe cel cu care stă de vorbă să mai spună o dată ceea ce î-a spus si nu-i apreciază cine ştie cît spusele . Teofrast descrie un „tip ideal" (p. un vîrf de chimion. cum încruntă din sprîncene şi cum îşi trage pălăria pe ochi. La masă şi la plimbare ocupă mai mult loc decît alţii . Aldington (Ed. Teofrast propune o teorie importantă a personalităţii . C.P. Zgîrcitul. Zgîrcitul poartă haina mai sus de genunchi. Măcar că e vorba de nimicuri. omul este mînat de trăsătura sa de zgîrcenie. el nu ţi-ar da nici cordeluţe pentru jertfă si nici făină. 1-a urmat îndeaproape în mod special pe Teofrast intitulîndu-şi cartea de schiţe Encaustics. încîfc cumpărătorul abia nu are nici un folos. lin imitator american. C o n d e e s c u. iar cînd dă haina la curăţat îndeamnă pe meşter să întrebuinţeze argilă din belşug. C. Scriitorul francez din secolul al XVII-lea Jean de la Bruyere a schimbat oarecum metoda. umerii laţi. VI. P. Nu îngăduie nevestei să dea cuiva cu împrumut sare ori un căpătîi de fitil. Bucureşti. ca să nu se păteze prea repede6. Deoarece literatura şi psihologia asigură două metode foarte importante pentru studiul personalităţii. Fiecare activitate este numai o manifestare a unui motiv central. iar pe chei s-a pus rugina. Teof r a s t. H oe 11. . are grijă să taie carnea în bucăţi cît mai mărunte. In toate epocile şi în toate ţările au existat oameni zgîrciţi.) 6 Reprodus cu permisiune din R. toate persoanele au trăsături centrale şi stiluri personale. Cînd are la masă invitaţi din acelaşi demos cu el. X. compararea lor este in* Ci. The characters ol Theophrastus. într-un sens. Zi de zi este cu ochii pe semnele de hotar şi stă cu frica-n sîn să nu i le mişte careva din loc.afaceri sau acasă. Cum a trecut termenul dobînzii. Stai de vorbă cu el. Crede că e înzestrat cu talente şi cu duh. porneşrc dînsul la drum. Din grădina zgîrcitului nu poţi lua nici măcar o smochină. Dutton. George Eliot. consecventă cu sinp şi coercitivă. Nu-1 întrerupe nimeni şi toată lumea îl ascultă oricît ar avea el chef să vorbească. Pentru el zgîrcenia este o trăsătură domin antă a unor oameni. E hazliu. pretinde un preţ atît de ridicat. op. Nici pomeneală să te lase să treci prin livada lui sau să ridici de pe jos o smochină On o curmală. and Transl. o admirabilă traducere a Xafxxxwfyp .. faţă durdulie şi obrajii bucălaţi. Caracterele. John Donne. în La B r u y e r e. îl găseşti desculţ şi la prînz.). N. o forţă dinamică şi directivă. prietenii. iute la mînie. deplasîndu-se de la tipuri la portrete. 1909. chiar dacă respingem exagerarea. fie că are de-a face cu soţia. o structură consistentă de trăsături şi nu numai o singură dispoziţie cardinală.. The characters of Theophrastus. O asemenea consistenţă perfectă este greu de întîlnit în viaţa reală. se tunde la piele. începe să urmărească pe datornic şi-i pune la socoteală dobîndă peste dobîndă. Remarcaţi : omul nu are numai o „deprindere* de a-şi purta tunica scurt şi o altă deprindere de a examina stâlpii de hotar ai proprietăţii sale. 30). în alegerea întâmplărilor ilustrative şi în economia de metafore. sau cum o ridică mai pe urmă şi îşi descoperă fruntea. voi. dar se întoarce cu inîna goală. W. într-adevăr. 314—315. Alte traduceri au fost realizate de R. Se duce în piaţă cu gîndul de a tîrgui.T.

mai puţin artistică. Chesterton remarca odată „Ea bea. A proceda astfel cere o dezvoltare suplimentară a abordării idio-grafice. să comunice propriile sale im^* gini.nevoia unor verificări exterioare asupra trăiniciei interpretării sale8. în timp ce fotografia prezintă în mod egal ceea ce este nesemnificativ şi ceea ce este semnificativ. astrologi şi alţi experţi dubioşi care au o schena prefabricată pentru a vă spune ce sînteţi sau cum se va comporţi viitorul dumneavoastră angajat (sau logodnică). Psihologului îi e permjs numai să descopere şi să înregistreze şi trebuie să muncească din greu pentru a exclude preferinţele sale. Un portret trebuie să fie coerent. Dată fiind o serie de fapte despre o persoană. căci portretul scoate în relief trăsături semnificative . Unele indicaţii în acest sens vor fi date ii capitolul 19. biografii. Arta este selectivă . dar mai puţin adevărat . numerologi. Fiecare biograf realizează auto-c°nfruntarea în portretul său. 1942. oameni au fost totdeauna o bună pradă pentru ghicitori. Şi totuşi psihologul are dreptate cînd dojeneşte literatura pentru lipsa ei de precaufii. 1. este mai verificabilă . Bull. Mai puţin plăcută.". frenologi. . Cele două metode sînt ăm tinete şi complementare9. dimpotrivă. Boston. chiar clacă e selectiv. Două relatări ale aceleiaşi vieţi pot să difere foarte mult. Bull. Vezi şi G. Dacă azi psihologia „descoperă numai ceea ce literatura a spus întotdeauna". numai că o spune mai puţin artistic. O mînă poate ilustra 1 minunată lăcomie crudă". Aici să luăm în considerare o mişcare care a fost extrem i populară acum un secol şi numai cu greu şi-a pierdut favoarea i 9 O comparaţie mai completă a metodelor literare şi psihologice se a Sn colecţia mea de eseuri Personality ană social encounter. Pînă acum avem puţine tehnici pentru a descoperi modul în care un subsistem dintr-o personalitate stabileşte raporturi cu alte subsisteme. nr.56 5truetîvă. Cantril. este mai exactâl Frenologia Datorită lipsei unei ştiinţe adecvate a personalităţii. . cum prefera el s-o . AII port. Un psiholog ar simţi . Biografii se găsesc într-o încurcătură specifică. Soc. G. Psihologia nu va înlocui literatura şi nici dispreţul artiştilor nu va împiedica dezvoltarea psihologiei. 1960. schera populare de „citire a caracterului" poate fi cu timpul eliberat prin-tr-o abordare ştiinţifică. Un important efort în această direcţie îl reprezintă lucrarea H. Bumstead. alte fapte relevante trebuie să urmeze. Comentînd un „caracter" al lui Thackeray. dar diferitele confruntări pot să nu c°respundă. Sci. dar mai exact. altul „un obraz subţire". Garraty. deşi nu în toate. 49. totuşi ea dă precizie vechiloJ adevăruri. Exageration ă propos nu c admisă. El nu-şi poate asigura reu. The interrelations of psychology and bîo-ţ*Phy. Abordările nomotetice. ea este mai disciplinată . Psihologului. să-şi exprime propriile sale înclinaţii. New York. Dar mahalalele psihologiei nu trebuie să ne reţină Sîmburele de adevăr care zace în unele. iar un cap blond poate „iradia nestatornicie". C. ltes Council. Şarlatania şi superstiţia înfloresc. a Cf J A. 51. Acest portret puternic se validează prin el însuşi şi fiecare caracterizare reuşită face îa fel. Puţini psihologi au încercat să coreleze intuiţiile literaturii cu cele & psihologiei. Press. nu i se permiţe. după cum am văzut. ştiinţa exactă este numai fotografică." „Poate mai exact. Reflection on the human uentifl New York Univ. romancierii au aptitudini speciale. Beacol 1960. Iniţial enunţată de Franz Joseph Gali H758—1828). Unul din personajele sale poate avea „sînge seja vil în vinele sale". Cînd toate trăsăturile „sînt coerente" vorbim de autoconfruntare. nici o subliniere artistică. 57 Efectele literaturii sînt obţinute prin selecţie abilă şi prin exgM gerare. Liber de restricţiile ştiinţei. -K. ehiro manţi. c enologia sau. Asemenea metafore nedisciplinate dau ritm şi inspiră o crJ dulitate blîndă. Literatura are •numai o singură cale de a „demonstra" potenţialul său. Dar nici un psiholog nu ar putea scrie astfel îăM a fi sfîşiat bucăţică cu bucăţică de colegii săi. un portret în ulei poate fi mai veridic decît o fotografie. W. dar Thackeray nu ştia asta". nepotrivirile inj comode sînt înlăturate. fi^e use of personal documents in psychological science. riscă sa piardă structura vitală a individualităţii. ScriS itorul se străduieşte să fie amuzant. Această remarcă sarcastică reflectă cerinţa ca toate caracterizările b\me să aibă virtutea „autoconfruntării". Nimeni nu pretinde să-1 validăm pe Hamlet în mod ştiinţific. 569—582. trebuie să constituie o unitate plauzibilă. Psihologia nu a învăţat să utilizeze metoda autoconfruntării. psihologul însă înclină să fie sceptic în privinţa produsului muncii lor Omul de litere spune : „Mi se pare clar că psihologia se mulţumeşte să spună ceea ce literatura a spus întotdeauna. 58 e s_a bucurat." Şi această discuţie poate continua la nesfîrşit. scriitorul poate fi îndrăzneţ în atri-' buirea cauzelor. Dramaturgii. mai puţijj subtilă." Psihologul replică : „Poate mai puţin artistic. H. Les petits jaits vrais sînt scoase în relief. sita numai prin aplauzele cititorului. 1954. cap. în „Psycholl.

în 1796. deşi nu foarte fructuoase. The psychological ecedents of phrenology. Dugald Stewart şi alţii). TJhopycll°phyvoIoqie de Gali. Thomas Forster şi a fost «optat de Spurzheim în 1815. căci un experiment adevărat. care studia atent oamenii. Totuşi nu toţi oamenii au acelaşi caracter intelectual sau moral". Gali. în „Charact. pe baza unui bun spirit ştiinţific. and Pers".ine. ar pretinde creşterea şi educarea copiilor într-o completă izolare. S-a răspîndit rapid prin dibăcia întreprinzătoare a asistentului Iu. considera el. în „Psychol. dar rămîne faptul că Gali. avec observations sur la posibilite de reconnaître plu-sieurs dispositions intellectuelles et morales de l'homme et des animaux par ?« confiquration de leur tete. în aşa fel încît toate influenţele să poate fi cor-t'rolate. maximelor . Blondei. Gali era un empirist riguros. Lista lui Gali include un amestec de calităţi ca respectul lată de s. Johann Gaspar Spurzheim (1776—1832). Principala lucrare a lui Gali a apărut în patru volume între 1810 şi 1819 si se întitula Anatomie et physiologie du systeme nerveux en general. A History of experimental psychology. ci referit la doctrina sa cu denumirea de „organologie". ] Numele de „frenologie" a fost inventat de dr. Paris. deşi mai puţin adecvat. et du cerveau en particulier. cluburi. 10 Popularitatea frenologiei a început o dată cu primele conferinţe ale lui Gali. toiul 13). înţelejerea. examinînd craniile lor şi încercînd. cap. care operau în birouri de afaceri. totuşi. (în ultimii ani a fost adoptat chiafl acest termen. Gali însuşi nu a folosit niciodată termenul. ^xpuneri interesante şi pline de discernămînt oferă lucrările lui Bonn g. un termen care. de o clasificare a puterilor primare. cu toate erorile sale. din care nici una nu apare printre facultăţile universale ale predecesorilor săi (Christian Wolff.* oscută. Joiin_Sluart-Mill a propus elaboj rărea „unei ştiinţe exacte a naturii umane11. Lyon. B e n 11 e y. de către psihologi şi biologii pentru a desemna ştiinţa comportamentului instinctiv. El a criticat sever psihologia epocii sale. M c Q. 3 . New York. Totuşi. tură. Argumentele sale sunau aproximativ precum urmează : sufletul şi corpul sînt într-un fel în legă-. era un cercetător serios şi influent şi într-un fel unul din fondatorii psihologiei diferenţiale şi a psihofiziologiei. Este. Cît de diferită este teoria sa despre localizările cerebrale faţă de viziunea modernă se vede în figura 6. JGalyera un spirit serios şi un teoretician critic. 59 se bucură de toate aceste facultăţi. aptitudinea mecanica^ inteligenţa. A murit la Boston.denumească. 92 . nr. fermitatea. Spurzheim. Avem nevoie. mai puţin . Ea a început cu o încercare onestă He a descoperi elementele fundamentale care alcătuiesc personali-tatea^Lirnană. „fiziologia creierului". Această cale în ştiinţa boselor" a fost marea greşeală a lui Gali. j-. Facultiex 1936 4 ts •' the s°lution of Franz Joseph Gali. singurul aspect al doctrinei sale care este amintit. 1923 . etologi* va trebui să se bazeze pe o analiză a proverbelor. conferenţiind mult în Anglia şi pe continent. organologia sau ~"oia. să scrie o ştiinţă inductivă a personalităţii. Thomas Reid. voinţa. Dar frenologia are şi o altă faţă. dorinţa. Sfîrşitul secolului al XlX-lea Curînd după epoca lui Gali. imaginaţia. bunătatea sufletească. H. întrucît creierul este cel mai important „organ al spiritului" putem căuta semne de diag-' nostic în forma învelişului creierului. care se baza pe principiul „facultăţilor" — deşi şi ?! a adoptat termenul facultate pentru a desemna cele douăzeci şi şapte de elemente primare ale sale. biserici şi ujar în universităţi10. care a venit în America în 1832.) Propunerea lui Mill elimina metoda experimentului . D. craniul. licee. din păcate. Mai importantă a fost căutarea de către Gali a elementelor primitive" care compun personalitatea. 1913. El a fost şi un rrecursor al psihologiei diferenţiale. a ţinut conferinţe unui public larg şi a fost bine primit la Harvard. Nici lista sa de elemente primare. Capi. 1929. Ea trebuia să fie dej numită etoloaie. ac(es. C. Alean. Dar. a bînţuit lumea. Bascou. se aseamănă foarte mult cu încercările ştiinţei psihologice de azi de a determina care „aptitudini mentale primare" sau care „trăsături sursă" formează cea mai bună schemă pentru a compara o persoană cu alta (cf. (Cerinţele sale pentru experiment erau mai riguroase decii cele din zilele noastre !) Lipsind metoda experimentului. în opoziţie cu predecesorii săi. susţinea el. spune el. Heton—Century—Crofts. nici cranioscopia sa nu au supravieţuit criticii moderne.". ar desemna caracj terul uman într-un sens larg. adaugă el. Intre 1822—1825 Gali a publicat o ediţie revizuită în şase volume sub titlul Sur les fonctions du cerveau. El a obiectat că facultăţile erau funcţii mentale universale ca percepţia. a trăsăturilor şi capacităţilor care vor explica diferenţele individuale ale personalităţii. dar mai semnificativă. Spoerl. „cranioscopie" sau. De G r a n g e. Ediţia americană corespunzătoare On the functions of the brain a fost publicată în 1835. s-a despărţit de maestrul său în 1815 şi a scris multe lucrări ipdependente. De aceea trebuie să ne aşteptăm ca structura internă a perso-^aThăţ'i să aibă manifestări exterioare. „Fiecare om cu excepţia unui idiot. Ca toate sistemele populare ea a avut sa dubioasă.SCW'"CV °f individuality. Monogr. Căutările lui Gali. fiind o escrocherie rentabilă pentru promo-Ja^ii ei. care. M. trebuie admis faptul că întreaga sa listă de variabile caracterologice nu este în întregime diferită de lista tradiţională a facultăţilor universale. i'er . 1916.

Bk. Inventivitate 30 Respect faţă de sine Sinergii motorii suplementare Mişcările ochilor . n J. 1846. System of logic. Harper. VI. 2 Individualit 2 ate2 Configuraţi 3 e 2 Mănme ^ 2 G i euta'e ş b rezistentă 2 Colorit 6 . Prin această metodă . Emotivitate ." 2 Dragoste ptr urmaşi 3. Mill.Combativitate 6 Destrucîcitate 7 Secretivitate fi Dorinţa de acaparare S.si altor expresii ale înţelepciunii tradiţionale./ Dorinţă de 1 Prudenţă 2 1 Burovomtă 3 /4 Vener aţie 1 Fermitate 5 1 Conştiinţă 5 1 Speranţa 7 1 Caracter 8 miraculos 1 Idealrtate 9 2 Voioşie 0 2 Imitaţie 1. cap • 60 Fo~tele şi organele psihicului 1. New York. S.Tendmp de a locui mereu în acelaşi toc A Aderenţă 5.

Cineva poate alege din înţelepciunea proverbelor tot ceea ce sprijină propriul argument Aproape mi există un proverb care să nu aibă un contrariu valid în egală măsură. Se spune „aşchia nu sare departe de pom" dar şi că „dracul cînd îmbătrîneşte se călugăreşte". încep viaţa cu un set uniform de instincte (sau „înclinaţii"). putem găsi adevăratele legi cauzale ale caracterului uman. Ex-Binerea sumară a principalelor regiuni funcţionale ale cortexului uman este luată din W.şi utilizează înţelepciunea proverbelor ca date (sau „premise pentru deducţie"). instinctul gregar. printre alţii : Speranţa adevărată este iute şi zboară cu aripi de rîndunică . în timp ce G. Abordarea sa nu subliniază diferenţele individuale cum o i'ăcuse Gali. Toţi oamenii. autoafirmarea şi altele. iar pe creaturile mai umile —■ regi. o lege este : „Speranţa tinde totdeauna să facă viitorul să pară mai bun decît prezentul". Apoi el prezintă 144 de legi speciale care privesc influenţa unor sentimente variate asupra comportamentului şi gîndirii. El „a verificat" fiecare lege prin înţelepciunea vîrstelor. Nu ne impresionează această metodă. Spurzheim în Phrenology. Pe regi îi face zei. autoumilirea. Harta frenologică a fost utilizată de G. Pehfield. B the doctrine of the mind. în sprijinul acestei legi particulare îl citează pe Shakespeare. Rasmussen. Copvright 1950 by the Macmillan Company şi utilizat cu permisiunea acesteia 61 spera Mill. T. The cerebral cortex of man. Treuttel. Acestea includ instinctul de fugă. 1825. Dar în . 221. susţine McDougall. p. London.2 7 2 8 2 9 3 0 3 1 3 2 3 3 J 4 3 5 Orientare Calcul Ordine Eventualitat eTimp Melod e L tmbaj Comparai e Cauzalitate cor *'viate rufi Tractai climentar Figuia 6. B. Legea sa de baza este aceea că „fiecare sentiment tinde să formeze un tip de caracter care îi este propriu". Două concepţii asupra localizării cerebrale : secolul al XlX-lea şi ^■XX-lea. Shaw susţinea că „un om care nu e revoluţionar la 20 de ani este un om inferior". Contribuţia pozitivă a lui Shand constă în recunoaşterea elementului pe care el îl numeşte sentiment. instinctul activităţii parentale. Goethe scria „Cel slab are adesea sentimente revoluţionare". Shand urmează sfatul lui Mill . Cam pe la începutul . Mill este important pentru studiul personalităţii în principal prin influenţa pe care a exercitat-o asupra lui Alexander Shand. secolului. care la sfîrşitul secolului al XlX-lea a lansat doctrina sentimentelor1''. Astfel. termenul a fost adoptat cu entuziasm de McDougall13. Wurtz and Richter.

El acordă o mare importanţă direcţiei fluxului de ener-&le psihică a omului. de asemenea. Devine uşor să popularizezi 9 asemenea concepţie Şi chiar şi azi auzim adesea despre acestei trei „ultime" tipuri de caracter. substituţie). 63 încărcătură sau presiune şi direcţia în care merge această energie depinde de care supape sînt de obicei deschise. loialitate şi ambiţie. în consecinţă.. Monogr. El poate fi stăpînit {prin represiune) sau poate scăpa în mod indirect (sublimare. Dacă ea circulă de obicei prin canalele emoţionale. conceptul de sentiment — şi el poate fi utilizat fără doctrina instinctelor — este evident folositor. Murray. Unii autori cred că sentimentul ne oferă elementul cel mai adecvat dintre toate elementele posibile pentru analiza personalităţii. C. cît şi agresivitatea se comportă foarte mult ca forţele cu presiune înaltă. dar nici un autor înainte de 1884 nu a propus jjplirnrqa metod0! experimentale non dezvoltate la studiul personalităţii. McDougal 1. Foundation^ of character. care în 1879 s-a materializat în primul laborator de psihologie din Leipzig. Galton şi experimentul în cursul secolului al XlX-lea literatura caracterologică a fost bogată în observaţii şi ipoteze. Shand. să-1 considerăm pe Bain ca unul dintre fondatorii psihologiei dinamice moderne. Libido-ul sau id-ul*. O trăsătură caracteristică a teoriei lui Bain merită o atenţie-deosebită. la alţii de pudelul favorit. „Acta psychoîogica". drenaj.". în teoria freudiană (capitolul 7) atît sexualitatea. 5. sau. Acest volum reuneşte două din tendinţele pe care le-am descris. 32. religia. Psychol. canalizare sau altă utilizare a acesteia. Unele din acestea sînt părţi majore. El a propus (urmîndu-1 pe Her-bert Spencer) ideea că un om dat are o anumită cantitate de „energie". dacă vitalitatea cuiva se îndreaptă predominant spre organele active. „Natura umană fiind limitată. Boston. Totuşi. ea nu poate fi în aceeaşi măsură „emoţională" sau „intelectuală"'. . . Deşi teoria de bază a lui McDougall despre instincte nu este larg acceptată azi. motori (voliţionali) sau vitali (emoţionali şi senzitivi). atunci nu este disponiBîîa pentru activităţi intelectuale .jurul unui sentiment principal. 1896. A. 233—346. . patriotismul. în „Genet. Şi astfel. Şir Erancis Galton (1822—1911). ostilitatea şi "mii de alte sentimente apar. Ca un cazan de aburi. dar nu atît de dragul lor. învăţătorii. instinctul parental determină --la o persoană ataşarea de propria familie. Teoria 12 A. Morgan. Elementul' truetural este' sentimentul. în „Mind". Astfel. respectul. nu s-a îndreptat la început spre personalitate Interesul pentru diterenţele individuale începuse să apară. iar canalizarea lor este problema principală a vieţii omului. într-un sens.1:> O metodă de măsurare recomandată de el a fost evaluarea calităţilor complexe. voinţa şi intelectul. Această diviziune tripartită a sufletului omenesc a fost propusa de Platon şi se găseşte chiar şi azi în murfe-şeneri psihologice. A clinteai study °> sentiments. mînie. E un pas mic de îa această metaforă hidraulică la teoriile mai moderne ale psihanalizei. pionier în atît de multe domenii psihometrice" a "fost primul care a propus ca standardele experimentării să fie aplicate direct la studiul formelor personale de comportament : „Caracterul care modelează conduita noastră este «ceva» definit şi durabil şi de aceea. în mod obişnuit toate sînt organizate în. se constată că acest flux de energie (ca un cazan de aburi cu supape) se finalizează într-o doctrină a tipurilor : oamenii tind să fie mentali (intelectuali). fiecare cu culoarea sa proprie. De asemenea.cursul dezvoltării a^sitf insiinptp ^^"" „ajta'sate unor anumite obiecte.14 Mai trebuie menţionai un autor britanic. F. Introduction to social psychology. aceşti oameni dezvoltă sentimente care diferă. 1937. 2. Şi astfel noi putem. sentimentul „respectului faţă de sine". now sor. 1908. de asemenea. care-în 1862 a publicat On the Stuăy of Character (Despre studiul caracterului). în cazurile individuale.. CBainJa adăugat ceva doctrinei. este „plin cu energie". la o altă persoană de copii neajutoraţi sau oameni bolnavi. originea în propunerea de către Mill a unei „etologii". De asemenea. Astfel. Alţi reprezentanţi ai psihologiei dinamice vorbesc. 1945. 14 De exemplu. dacă o persoană este puternic „voliţională". Organization of the affective lifc : a criticai survey. Alexander Bain. cît pentru a indica direcţiile în care funcţiile nomotetice operează (de exemplu. similar. 3—311. omul are o anumită . Interesul rapid ascendent pentru psihologia experimentală. de exemplu. au o ocazie de invidiat de a calcula frecvenţa şi de a estima la elevii lor intensitatea răspunsurilor de frică. Character and the emotions. după Freud. este raţional a încerca să-1 masori". 203—226. Macmilliui. îşi are. timpul de reacţie). în termeni de „energie" şi direcţie. 1914. Luce. ceea ce a realizat el. Trebuie stabilite norme pentru dezvoltarea personalităţii la vîrste succe* în tei-minologia psihanalitică utilizată în lucrările lui Freud traduse în limba română s-au adoptat termenii sine. 13 W. este în principal o reformulare a unei foarte vechi teorii : aceea că natura omului e alcătuită din trei facultăţi primare : ejŢiQiia. Lcmdon. care ia forma unui devotament conştient de sine pentru anumite idealuri şi ţine sentimentele minore într-o ordine mai mult sau mai puţin sistematică conform cu natura acestui sentiment principal. 62 s considerare o varietate nesfîrşită a individualităţii. H. El include traducerea originală de către Bain a Caracterelor scrise de Teofrast. atunci se va îndrepta mai puţin spre alte părţi". ^ltele părţi minore ale personalităţii. deşi Bain doreşte să aducă această propunere „mai în acord cu starea actuală a cunoştinţelor noastre despre constituţia umană". D.

îşi are originea la Galton. ea este o metodă importantă şi originile ei merg fărâ~intrerupere pînă la Galton. ele pot fi inventate . Mulţi imitatori au extins metoda descrierii de caractere. Totuşi. ele se înclină reciproc sau se apleacă vizibil cînd stau alături la o masă şi îşi lasă presiunea greutăţii lor pe picioarele apropiate ale scaunelor lor. supraeu (vezi Sigmund Froud. de a nu atrage atenţia şi de a fi aplicabil la mobila obişnuită. Era experimentării. superego.etologia*'Ca ştiinţă exactă a naturii umane. Hypnosis and suggestibility. Fiziognomia. pe de altă parte. 65 5 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. cum se spune. Prelegeri de psihanaliză. El a căutat trăsătura dornic nantă care conferea unitate comportamentului în multe situaţii. biografie. dramă. 17 C. dar nu mai puţin raţională marchează începutul experimentării în domeniul personalităţii. Gali a anticipat atît disciplina viitoare a psihologiei diferenţiale. Allport fondata credem şi pe necesitatea de a evita ambiguităţi terminologice în limba engleză. Rezumat ' Din trecutul îndelungat şi bogat am selectat numai cîteva doctrine care au o semnificaţie specială pentru studiul contemporan al personalităţii. Teofrast pretindea că actele cotidiene ale omului sînt congruente în mod remarcabil unul cu celălalt. în special a fetei. traducere. 184. dar luate împreună cele două abordări înzestrează pe cel ce studiază personalitatea < u un echipament complet. p. 64 sive Metoda corelaţiei. mersul. ci a lui Galton a prevalat. Opţiunea noastră pentru tripticul id. care să indice schimbările în presiune. 42. Desigur că paralela nu este ceea ce s-a gîndit Galton să fie. a evaluării. dar fiind ocupat cu alte probleme. a corelaţiei a fost inaugurată de Galton. cea mai veche din toate doctrinele natura umană. cu conceptul lor util de sentiment. Mill a declarat experimentarea în domeniul personalităţii ca imposibilă. de asemenea. Toate acestea sînt contribuţii ştiinţifice de mare valoare. îneît psihologia. argumentează el. înzestrat cu un indicator şi un cadran. Propunînd . literaturii şi a bunului simţ. pot fi puse1'. mai ales cînd aştepţi apariţia perioadelor critice din viaţă. mişcarea expresivă. pare greoaie şi stupidă. ca şi cele de ficţiune. Bucureşti.". Problema specială de care se ocupă. faptului că a anticipat. înclinarea inconştientă o corpului —• subiect care 1-a intrigat pe Galton — a fos măsurată în mod ingenios de Huli prin mijlocul simplu de a ataşa fire neobservabile de gîtul cuiva. în cîteva cazuri unele greşeli vechi şi persistente au prezentat interes pentru noi. 1933. începe abia acum să folosească instrumente de măsurare analoage dispozitivului propus de Galton. ego. expresia facială au dus la măsurători mai mult sau mai puţin precise. are la bază preferinţa lui G. (Nota trad. analizele dimensionale ulterioare ale temperamentului. este unilaterală . luată separat. New York.eu. Observaţia. Presiunea scrisului. Atît de artistice sînt producţiile lor. capcanele. Iar propunerea lui Galton de a utiliza experimentul real este într-adevăr remarcabilă. Appleton Cen-tury-Crofts. pe de o parte. Psihopatoloqia vieţii cotidiene. în „Fortnightly Rev. Am făcut cîteva experimente rudimentare. studiu introductiv şi note de dr. Bain a anticipat fluxul dinamic al energiei în canalele variate ale expresiei personale Metafora sa hidraulică este o anticipare clară a teoriilor viitoare ale lui Freud. dar în ansamblu au fost înregistrate contribuţii pozitive. capitolele 17 şi 18). Dar exac-1 titatea greoaie este un antidot sănătos pentru o desfătare nedisciplinată. Lavater susţinea că toate trăsăturile sînt compatibile una cu cealaltă — o ipoteză importantă de verificat cu metode moderne. Measurement of character. 1980). Galton. este un proces lent. Editura Didactică şi Pedagogică. Nu se cere prea multă pricepere pentru a monta un aparat de măsurat presiunea. PARTEA A Ii-a dezvoltarea Personalita tii . Leonard Gavriliu. au fost principalele roade ale efortului lui Mill. cu ajutorul cărora se înregistra mişcarea corpului pe un kimograf — o invenţie şi mai simplă decît cea a lui Galton17. 16 Ibid. Dar „urgenţele nu trebuie aşteptate . 265 Psihologia umorală. Fiecare. însă este dificil de a inventa un dispozitiv care să îndeplinească tripla condiţie de a fi eficient. prin contrast. L. El dă următorul exemplu : Astfel. 179—135. a măsurătorilor. Mill a văzut clar interdependenţa psihologiei. în căutarea elementelor primare ale personalităţii. indispensabilă în studiile moderne despre personalitate. Shand Mc Dougall. Deşi experimentarea este numai o metodă a abordării ştiinţifice a personalităţii (cf. 1884. cum sperasem16.) 15 F. nu le-am dus la capăt. îşi datorează longevitatea. cît şi căutarea modernă a dimensiunilor primare din analiza personalităţii. « Această propunere amuzantă. Hui 1. pretenţiei! sale necombătute că există o corespondenţă între chimia corpului şi structura emoţională. W. dar nu opinia iui Mill. Introducere în psihanaliză. cînd două persoane au o „înclinaţie" una spre cealaltă. pretinde că există o relaţie între temperament şi structura scheletică şi musculară. Frenologia accentuează paralela dintre calităţile personale ale omului şi structura sa craniană.

Derivarea constituţiei fizice a temperamentului dintr-o sursă comună 1 lulius Caaar. Se. Le ■mmim materii prime. Nu este întâmplător că FaljStaff este zugrăvit atît gras. Act. psihoza imaniaco-. atunci ar trebui să fim capabili să inferăm din constituţia fizică temperamentul şi invers. Dar pe ansamblu pare mai lînţelept să considerăm copilul noiu-născut mai curînd ca un . Dar Kretsehmer nu avea o modalitate sigură de a măsura constituţia fizică şi a neglijat factorul vîrstă . Nu există nici o înregistrare a înfăţişării fizice a lui Isus oontemporană cu el. El <x constatat că tulburările de d_işf2Uziţj. de ce /din cele mai vechi timpuri figura lui Hristos a fost zugrăvită în arfă mai aurind slabă decît musculoasă sau grasă ? Un Hristos rotofei aau atletic ar părea oarecum nepotrivit. este încă acceptabil pentru ştiinţa modernă^Figura 7 reprezintă logica elementară a acestei poziţii. / Să luăm un exemplu destul de frapant. depresivă) pot fi identificate mult mai frecvent la persoane rotofeie (picnice) . Dar In mod sigur putem spune Că personalitatea începe la naştere. Dacă glandele şi alţi agenţi biochimici reglează creşterea şi dacă au o oarecare intluenţă asupra „vremii interne" a nivelurilor emoţionale şi ale activităţii. care a studiat unele categorii de boli mentale2. el gîndeşte prea mult"1. s^ Recent s-a acordat credit psihiatrului german Kretschmer. —- . constituţia mizică est? cel mai "vizibil legată "de ^ereditate într-un mod complex. şi de învăţare — în cadrul unor' ■. die sănătate şi de boală. Am şi sugerat deja faptul ca constituţia fizică.Sistemelor psihofizice — pagina 40).imite. I. şi. în timp ce tulburări ale vieţii meintale (introverste extremă. determinate •genetic. 2.ţ EREDITATEA • CONCEPŢIA BIOLOGICA ASUPRA PERSONALITĂŢII e PERSONALITATEA IN PRIMUL AN DE VIAŢA m PREDICTIA DEZVOLTĂRII a REZUMAT ti puţin probabil să se spună despre un nou-născut că are ipersonaEtate (deoarece li lipseşte o organizare caracteristică a . Dar de ce ? Oare nu datorită faptului că orice capacitate de interiorizare. de asemenea. Nu avea încredere în Cassius din cauza „înfăţişării sale uscăţive şi hămesite .n. Dintre cele trei.obiect psihologic" deeît oa o persoană. în principiu. Ne amintim din Shakespeare că lulius Caesar pre-tera în jurul său oameni care erau graşi şi binevoitori „oa somnari nopţii".CAPITOLUL '4 Fundamentele personalităţii CONSTITUŢIA FIZICA ŞI TEMPERAMENTUL o INTELIGENTA . Ideea că într-adeConstituti? Defcrmi^anti hormonali (umorali} şi olt' deteirninar'i genetici Figura 7. schizofrenie) se asociau unor ^onstitutii zvelte (astenice). chiar dacă ele se maturizează lent în timp. de „introversie" aparţine în mod normal persoanelor slabe şi înalte ? Convingerea că această legătură există a persistat de'-a lungul epocilor. putem spune |că sugarul are o personalitate <jPbtefiţîqî£h: anumite capacităţi şi ■caracteristici sînt gata să se dezVolte.tinde să apară mai devreme în viaţă decît tulburările maniaeo-depresive şi într-un moment în care constituţia fizică tinde să fie zveltă. schizofrenia . 69 Constituţia fizică şi temperamentul ei In capitolul precedent am văzut că/vechii greci erau convinşi că forma corpului unei persoane trebuie să ne ofere indicii importante despre temperamentul său. Ar putea fi citate un număr mare de studii care confirmă acest lucru. f dar există dovezi puternice pentru 'a considera fundamentele tem-Ipframentului şi ale inteligenţei ca fiind.e şi (efnoţî^ (de exemplu. deoarece ele depind enorm (deşi nu exclusiv) Ide ceea ce este „dat" prin ereditate. 70 văr există o oarecare bază pentru această credinţă fiziognomică tradiţională este sprijinită de ştiinţa modernă. de asemenea.. Demersul acestui raţionament este simplu şi. cît şi blajin. In ca o dată e necesar să prevenim cititorul că noi nu ■legăm faptul că toţi cei trei factori pot fi afectaţi în timpul vieţii de ■nutriţie. de retragere din lume. temperam pripii şi inteligenţa pot fi privite în mod justificat ca „materiile prime *' aI5~ţ"ensonalitaţii. Primele „portrete" cunoscute se află în catacombele Romei şi datează din secolul al II-lea sau al III-lea e. Atunci.

W. dezvoltarea musculară e deficitară — o constituţie liniară''. Evident că 7—7—7 sau 1—1—1 ar fi o imposibilitate. II.rotunjită". sau aproace de combinaţia 4—4—4. zvelte dar cavităţile corpului sînt mici. W. Tuikc r. Atlas of . Mc Dermott. Sheldon consideră că e importantă căutarea unor trăsături caracteristice speciale ale constituţiei corpului. E. 3 W. Harper. 1942 . 1940. Kretsehmer..O metodă mai exactă a fost elaborată de Sheldon3. S. Harper. 1925. 71 l orf ori . diametre şi proporţii putem da fiecărui individ un scor (de la 1 la 7) pentru fiecare din c ele trei structuri corporale : endomorful (picnicul la Kretsehmer) are organele digestive si alte cavităţi ale corpului mari. Rojut-ledge and Kegan Paul. a doua şi a treia notă pentru caracteristicile mezomorfe şi respectiv ectomorfe. C.pătrată" . Physiqne and character. S. Există. Stevens. De exemplu. multe constituţii medii cu scoruri de. totuşi. în primul rînd.. 1954. deşi nu toate sînt constatabile.H. New York. W. unui bărbat i se pot da scoruri pen2 E.que. atunci d^m fiecărui individ trei note : prima pentru numărul caracteristicilor endomorfe din constituţia sa. Harper. ectomorjul (astenic) are extremităţi lungi. H. w. London. Măsurmd diverse lungimi. New York. dar este relativ slab ca dezvoltare a oaselor şi muşchilor . Dupertius. Sheldon. Sheldon. New York. transl. Sheldon. Sînt posibile multe combinaţii de scoruri. S.S Stevens. The varieties of temperament. The i a-rtetie? of human phys. o constituţie . Dacă atribuim scoruri de la 1 la 7 fiecărui tip în aceeaşi ordine. B. Pe lîngă această analiză de bază. mezo-morful (atletic) are oasele şi muşchii mari şi o constituţie .. el a imaginat o schemă pentru a determina în ce proporţie fiecare din cele trei tipuri fizice (somatotipuri) se găsesc la o per-» soană dată.

Sheldon susţine că putem distinge în total peste 70 tipuri de structuri constituţionale. El numeşte această dimensiune gianandromor-jie. Harper. sindromul fizic înnăscut al temperamentului duce la delincventă ? Sau. Ce pai tem spune despre temperament ? Teoria susţine că fiecare somatotip major corespunde îndeaproape unui temperament de bază.00.50—0.7 -/ . 73 rile. Oare autoafirmarea puternică. în prima sa cercetare.99 = extrem de ridicat 0. cap. nevoie de singurătate cmd are probleme. are nevoie de ceilalţi când e tulburat .74 = pozitiv 0. automulţumire. 1967. ceea ce n împinge la conflicte mai vizibile cu legea ? Ducînd mai departe această concluzie. ener-jie. Pers. reacţie lentă.00 la 0. în „J. curaj. somatoton (in mod normal asociat cu constituţia mezomorfa) : autoafirmare puternică. adică tendinţa ca un scor dintr-o pereche să fie mare in timp ce celălalt e mic. Am analizat destul constituţia fizică. Absenţa oricărei relaţii da un coeficient de 0. New York. delincventa este o problemă oe ţine mai ales ae condiţii familiale nefavorabile iar predominanţa mezomorfismu-lui la delincvenţi se datorează numai faptului că unii băieţi sînt mai puternici şi >mai viguroşi.99 = ridicat 0. pe de altă parte. Attitude consistency and body type. iar unei femei pentru „virilitate". caracter zgomotos.75—0. reacţii rapide. dragoste pentru aventura.80.\ \ /.49 = apreciabil dar scăzut 0. Sheldon pretindea că există un grad foarte inalt de asociere mire temperament şi tipurile constituţionale. cerebroton (in mod normal asociat cu constituţia ectomorla) : reţinut în postură de mişcare. Să luăm un băiat evident .20—0. deşi multe au constatat o corespondenţă moderată în direcţia aşteptată5. somn uşor tulburat. ' . Glueck prezintă un studiu minuţios al acestei teorii realizat in domeniul delincventei juvenile. dragoste pentru mîncare. 1957.00—0. sociabilitate. conchidem că există ceva adevărat în formularea lui Sheldon (un fapt care confirmă numai credinţa noastră tradiţională în această paralelă fiziogniomică). r> "Un raport serios asupra studiilor de validare se găseşte în S. Această constatare ridică o problemă importantă. Coeficienţi negativi mergînd de la — 1. Figura 8. dragoste pentru confort. dragoste pentru risc si noroc. precum uftnează visceroton (de obicei asociat ou constituţia endomorfă) : relaxare. Asemenea constituţii fizice sînt denumite dis-plastice. (Coeficientul de corelaţie era de peste 0. 372— 382. O corelaţie sau o corespondenţă perfectă dă un coeficient (simbolizat prin r sau rho) de 1. ii place să domine. Cîteva cercetări nu au găsit nici o corelaţie semnificativă. Somatotipurilf1 fundamentale după Sheldon yu asemănarea sa fizica cu constituţia feminină. anxios.00 indică o relaţie inversa. inhibat. El exprimă relaţia dintre doua serii de măsura tori (în acest caz între scorurile pentru constituţia corporală si cele pentru temperament). predispune băieţii la delincventă ? Cu alte cuvinte.00. 7. amabilitate. De asemenea.19 = de obicei fără semnificaţie. nevoie de exerciţiu. Urmează un ghid rudimentar pentru semnificaţia coeficienţilor : 0. 25.)4 Studii ulterioare au arătat că această pretenţie este excesivă. încordat. introvertit m gindire. Personality and temperament. diferite regiuni ale corpului pot prezenta diferite somatotipuri — un tors endamorf ar putea fi asociat cu picioare eotomiorfe.90—0. maniere directe. Constituţia fizică a 500 de băieţi delincvenţi tindea spre mezoimorfism cel puţin de două ori mai mult decît la 500 băieţi nedelincvenţi6. ne întrebăm dacă asociaţia fundamentală dintre constituţia corpului şi temperament este ea însăşi o corelaţie înnăscută sau se datorează experienţelor de viaţă. care după teoria lui Sheldon însoţeşte mezo-iriiOrfisinaul. ascuns. Vezi •H Winthrop. nevoie de acţiune când are probleme . somn adînc.". D i a-Oiond. Cumpănind lucru' * Coeficientul de corelaţie este o valoare statistica pe care vom fi nevoiţi s-o utilizăm în mod frecvent.

Pentru a conchide. în -Yoarb nat. generală sau specială se bazează pe înzestrarea nativă ? Există multe indicii. Desigur că există ceva care dis. of Chicago Press. 6 altă dovadă provine din studierea unui copil din primiâ 8 R C. 1940. The distn-bution of personality traits seven-year-old children : a combined psychological.98. Studiul istoriei unor familii arată că geniul sau cei apropiaţi de performanţei genială apar frecvent într-o linie do rudenie. Tryon. 75 săi ani pînă intr-un stadiu mai avansat. Nimeni nu poate spune în cîte privinţe la începutul vieţii un sisteni nervos central poate fi diferit de un altul.009. (Desigur că în acest caz mediul familial. Cînd combinaţiile sînt favorabile. o per. Majoritatea autorilor o indică ca fiind potenţialul înnăscut al unei persoane de a face judecăţi adecvate. Glueck. de a profita de experienţă sau de a înfrunta adecvat probleme si condiţii noi de viaţă.'-tinge un idiot de un geniu şi denumim acest factor „inteligenţă generală'' (uneori desemnat ca . mai supuşi.46). Ele sânt materii prime perechi din oare ne modelăm în parte personalitatea prin învăţare. Intre măsurătorile CI. K. Atunci oe face ? Poate să nu dezvolte o natură care e încordată. Copiii al căror CI. Nu e bun la sport şi e învins în luptele cu pumnii. cu o inteligenţă scăzută şi cînd condiţiile sînt mixte. Nu putem dovedi că există numai o astfel de experienţă de viaţă care explică corespondenţa dintre constituţia fizică şi temperament. spirit de iniţiativă. Mclnnes.) Din cercetările pe animale rezultă cu claritate că liniile „inteligente'' sau „stupide" de şobolani pot fi produse în cadrul cîtarva generaţii prin creştere selectivă8. Cum ştim modul în care capacitatea intelectuală. cînd sînt nefavorabile. iar acesta este în aceeaşi măsură o problemă Ae înzestrare nativă ca şi sistemul neuroglandular care se află la baza constituţiei corporale şi a temperamentului. rezultatele'sînt intermediare. într-un Situdiu s-au măsurat aceiaşi copii an de an de la trei ia doisprezece ani. creştea s-au dovedit a avea o anumită constelaţie a trăsăturilor de personalitate : independenţă. Această problemă a „constanţei coeficientului de inteligenţă" a fost studiată extensiv. în mod obişnuit se pare ca un oopil inteligent devine un adult inteligent. a unui copil şi a unuia din părinţii săi. Un om aproape genial nu are simţul direcţiei şi cu greu poate părăsi casa fără a se pierde fără speranţă. N e w m a n. Coeficientul lor de inteligenţă la doisprezece ani era mai scăzut . spirit de competiţie (un mănunchi de calităţi ce determină performanţe înalte). în „Brit. inhibată. Există variaţii mari ale numărului de celule din creier : în structură. . Psychol. F. deşi încă imperfect. R. O trăsătură caracteristică interesantă a acestui studiu rezidă în căutarea cauzelor creşterii sau scăderii de CI.73 sau mai mari. educ. Autorii au constatat că 62% din copii îşi modificau CI. Soc. H. W. Inteligenţa măsurată la trei ani nu ia fost un indicator toarte bun de predicţie a inteligenţei de la doisprezece ani (r=0. 9 H. E. Holzinger. capacitatea de conexiune şi posibilitatea generală de utilizare (cf.30 . and somatdtype study. mai agitaţi şi mai meticuloşi deoît alte tipuri conaţionale7.. 111—119. Conchidem că abilitatea intelectuală este relativ constantă. Ectomorfii la această virată par mai anxi-oşi. 1937. a biochimiei şi a măsurătorilor antropologice şi psihologice nu au progresat îndeajuns pentru a ne spune precis ce paralele există. Studii pe gemeni monozigoţi (avînd probabil o ereditate identică) arată o corelaţie a inteligenţei în jur de 0. în jur de 0. 1956. G. în timp ce inteligenţa fraţilor (avînd unele similitudini în ereditate) corelează în jur de 0. 48 —61. învaţă că terenul de joc oferă recompense mezomorfului şi nu lui. dar nu complet. Ereditatea animală şi umană sânt probabil similare din acest punat de vedere. Chiar şi o persoană în general stupidă poate avea domenii limitate de aptitudini speciale (savant idiot) şi multe genii sînt imbecili virtuali în anumite privinţe. 39. mu ne putem îndoi de faptul că constituţia corporală şi temperamentul se află într^o relaţie strînsă. doctrina privind corelarea somatotipurilor cu temperaimentul ne oferă un ghid promiţător. este . Genetic difference in maze-learning ability in tăts.as" la mecanica. nu cumva „gîndeşte prea mult" ? Copilul gras. Educ". de asemenea. altfel debil mental. Stud.g"). conductibilitate.eetomorf ca fizic şi mai fragil decît tovarăşii săi. metabolism. D a v i d s o n. Jlarpor. U f ins : a study of heredity and environment. Pentru a da un singur exemplu. în timp ce în altă linie obtuzitatea şi debilitatea mintală constituie regula. inteligenţe „speciale". oa şi cel slab. cu 15 puntete între trei şi zece ani..50 . Interpretarea opusă este susţinută de un studiu oare constată că copiii de 7 ani (care abia au avut de-a face cu lumea mai dură) prezintă deja constelaţia caracteristicilor pe care Sheldon le descrie. Totuşi. 27. Chicago. Inteligenţa este dificil de definit. Se pare că există. Freeman. acordul era de 0. 7 M. J. poate fi un factor. între copii neînrudiţi corelaţia este de 0. pagina 18). dar toate corelaţiile de la vîrsta de şase la doisprezece ani erau de 0. Ştiinţa geneticii. Univ. 1957. la unsprezece şi doisprezece ani. introvertită ? Precum Cassius. Un băiat. N.90 . 74 Inteligenţa Este necesar să incluidem inteligenţa printre materiile prime ie personalităţii. deşi există excepţii. deoarece ea ieste într-am fel strâns legată de sis-+ mul nervos oen/tral. Glueck. New York. ascunsă.y soană este dotată cu o inteligenţă superioară . psychiatric. dar probabil că eu joacă un anumit rol. Physiquc and delincvency. 6 S. A. ca şi ereditatea. Copiii cu calităţi opuse celor de mai sus pierdeau teren.. J.". R. Parnell.

Terman şi Oden au constatat. Membrii grupului care reuşise sînt mai „interesaţi de munca lor" . 39. Calif. nr. în parte din cauza eredităţii sale niciodată repetate şi în parte din cauză că inteligenţa este asociată în mod inextricabil cu personalitatea totală. mai ales la citire. dar în aparenţă nu există nici un model standard. El face acest lucru cu. sau să avem un profil al „aptitudinilor primare" (limbaj. 77 The giftted child groivs up. 68. Dar împărţirea aptitudinilor lui conform acestei scheme norao-tetice obişnuite (inteligenţa verbală — inteligenţa mecanică) nu face remarcată structurarea specifică care este caracteristică pentru Peter. E. ci o confundă cu propria sa viziune favorită asupra măsurării. mai încrezători în sine şi mai bine integraţi în. dar a căror influenţă nu a fost capabil să o aprecieze dinainte. 26. ei sînt. Terman. în anumite aspecte. Se ştia că ambele grupuri sânt superioare în privinţa coeficientului general de inteligenţă. Lorge nu a reuşit să găsească vreo relaţie uniformă intre măsurători ale inteligenţei şi măsurători ale trăsăturilor emoţionale şi personale12. L. La testele de inteligenţă „mecanică" se plasează la un nivel superior. 1947. anxioase.. raţionament)14.. Oden. Motivele şi trăsăturile modifică produsul. Press. dar este slab la bridge Poate repara echipamentul electric stricat. M. Brit psychol. E surprins cînd ei se opun comentariilor sale insultătoare — pe care nu le intenţionează ca atare. El conferenţiază fluent despre psihologie — cel puţin în domeniul său. repară cu succes întreg echipamentul din ferma tatălui său. pp. el este în mod special dotat în domeniul „inteligenţei sociale". alţii nu. putem fi siguri că mediul familial. Mental growth and personality development : a longitudinal study. H. un băiat de la ţară. 10 L. Lorge. Cazul lui Peter. nu pare să înţeleagă la ce se referă „psihologia dinamică". Dar el îşi poate „forma o părere" despre oameni. Mai departe. că unii reuşiseră net în cariera lor. număr. Stud. 1-14. dar nu poate conduce o maşină fără să-i izbească aripile şi să alarmeze toţi pietonii. de 16 ani. 70 Deşi nu există corespondenţe uniforme între inteligenţă şi personalitate. de asemenea. calităţi de personalitate Aici apare o problemă de o importanţă considerabilă : structura inteligenţei unei persoane este idiografică. Stanford Univ. «al psihologiei matematice şi al măsurării. The psy-chology of intelligence and G. T. Şi. 1940. Soc". aptitudinea „verbală" este ridicată. Nu are rezultate bune la şcoală. 12 I. 23. Şi putem adăuga faptul că acuitatea sa nu se extinde deloc la înţelegerea propriilor părinţi. Ndso n. Cazul profesorului Lowe. W. scorurile sale la inteligenţa „verbală" sînt scăzute. nu negăm faptul că pentru anumite scopuri o măsurare globală a lui . există totuşi multe relaţii subtile între ele. M. dar nu şi motoare Deci ceea ce găsim la oamenii reali este o structurare personalistă a inteligenţei. C. Soc. în mod fundamental unică.decît la vîrste mai mici10. De exemplu. căci nu e defel. . furni-zînd primele impresii pe care adulţii iniţial le resping dar 13 L. după douăzeci de ani de la prima itestare.11 Conioentrîndu-se pentru o olipă asupra relaţiilor dintre personalitate şi CI. nevrotice sau altfel. Cînd ajunge la alte domenii ale psihologiei el are „pete albe". toate aceste aspecte curioase din inteligenţa sa au un sens şi sînt congruente . dominante. Care este atunci diferenţa ? Două trăsături sînt distinctive. Dacă cineva îl cunoaşte pe Peter. pentru o funcţionare intelectuală eficjej3tJL-(Qricare ar fi CI. într-un studiu longitudinal a 750 de copii foarte dotaţi. V e r n o n. mai departe. 11 Pentru un studiu deosebit de clarvăzător al factorilor care intră în determinarea şi modificarea inteligenţei vezi : P. Analizînd 200 de studii relevante. Soc. Educ". învăţare.g" poiata fi utilă. dar nu gu simpatie. apreciaţi de partenerii lor ca fiind mai perseverenţi.) sau scorurile la aptitudinile speciale (de exemplu. dexteritate. căile de realizare a scopurilor lor13. recompensele şi pedepsele cooperează în a determina un nivel mai înalt de funcţionare în cazul unui copil decît la altul. El are un interes special pentru mărci poştale şi nu are nici o dificultate cu limba. Dar măsurarea lui „g" sau chiar a „aptitudinilor speciale" nu indică unicitatea combinaţiei. ChiLd Developm. în acest caz. 1955. Pentru a utiliza plenar „potenţialul înnăscut" este necesar sprijinul altar păr-ţi ale personalităţii. Uneori e util să cunoaştem nivelul lui „g" (CI. nat. istoria sau alt material „verbal" cât timp acesta este legat de mărcile poştale. Cînd spunem acest lucru. putem fi siguri că ele interacţionează. verbale. stimularea provenind din mediul înconjurător. trasaturi şi o viziune asupra vieţii. V. în „Yearb. strîns corelată cu inlterese. Este meticulos în ceea ce scrie şi editează. Dar oricît de fin am . „g". Joacă şah bine.. dar aptitudinile sale scapă metodelor grosiere de măsurare şi structura sa ca întreg nu st supune unei comparaţii directe cu alţi oameni. Res. Sontag. dar face în aşa fel încît se opune multor oameni în relaţiile sale aimane. în „Bull. Acest studiu demonstrează că inteligenţa nu este determinată exclusiv de textura ţesutului nervos central.". Intelligence and personality as revealed in quesiion-naires and inventoHes. Ca atare. 1958. El lucrează bine ca amator mobilă fină. gîndire spaţială. mecanice). B a k e r.) sînţ „necesare. sociabile. nr. un curios cinism caracteristic — cu înţelegere. Nu că ar fi simpatic şi săritor. în „Monogr. limbi şi ortografie . 275—281. percepţie. principii mecanice. Aceasta înseamnă că persoanele inteligente (sau proaste) au o şansă egală de a fi introvertite. ulterior îşi dau seama că sînt valide.

pur şi simplu pentru că lavem aptitudini genetice care ne dau posibili. The making ol a scientist. The biological basis of human nature. dar sîntem banali şi eonformişti în alte domenii. Wiley. p. 14 Această enumerare a abilităţii mentale primare este luată cHn E. 1952. I -n spune nici măcar că lătratul câinelui e înnăscut şi că răspunsul Jă un nume e învăţat. ţjDejasemeniea. Oesi performanţa lor la testele de inteligenţa tindea sa fie supe-ioara (dar nu întotdeauna). ca deprinderea. L. se produc ochi de altă culoare . o întrebare persistentă se ridică : cit de mult din cutare sau cutare caracteristică se dato. rigid ou alţii. Cei doi factori cauzali nu se j adună. aşa cum am sugerat. curaj. Un studiu recent de genetică legat de probleme psihologe este J. Dr. 1930. dar cînd învăţarea este foarte uşoară presupunem că din dotarea nativă ne vine un ajuta i8 Să luăm exemplul lateralităţîi. pentru a realiza eminenţa1-'. S. în orice grup mare de oameni puneţi întrebarea : „Cîţi dintre dumnevoastră vă consideraţi stîngaci" ? Aproape sigur cam 10% îşi vor ridica mîi-nile. deşi nu putem spune clar care este cauza şi care este efectul. o. temperamentul şi fizicul suu decât o face vocabularul. că este mai uşor pentru cîine să înveţe sa latre deoît să răspundă la numele său. j sentimentul = f (ereditate)X('mediu). trăsătura. rev. cu o frecvenţă mare. Mead. Cel 'mai important punct al acordului ştiinţific rezidă în faptul că nici_g trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară_si_njcj. Aptitudinile noastre sînt neuniforme : putem cînta după ureche. 16 H. La o creatură atît de inferioară ca musculiţa de oţet (drosophila) cincizeci de gene pot determina culoarea roşie obişnuită a ochiului. 257. New York. 78 Ocuparea unei poziţii înalte într-o profesie dată nu se dato-ază numai inteligenţei. Odyssey. De aceea o sugestie utilă este că uşurinţa în învăţare permite o definiţie satisfăcătoare a eredităţii. temperamentul. 1 toţi par să fie de acord că următoarea ecuaţie e valabilă : Personali. aceşti oameni simţeau că sentimente timpurii de inferioritate le dăduseră iun impuls iniţial. New York. inteligenţei şi personalitatea. Avem domenii de creativitate. ci relaţia lor e de la înmulţitor la deînmulţit. B. dar nu un vals.subdivide funcţiile intelectuale nu vom ajunge niciodată la structura personală. 17. New York. \ "Chiar dacă nici o trăsătură de personalitate nu este lipsită de influenţa ereditară şi de cea ambiantală. W.I ire nici un câine nu va învăţa să vină atunci cînd e chemat17. în general. de exemplu. şi mai ales la personalitate ou trăsăturile ei complexe de lene. Pentru toate caracteristicile se constată aceeaşi situaţie la musculiţa de oţet sau la noi înşine16. De asemenea. ce-i face să fie diferiţi ? Un factor important esite un devotament susţinut şi interes pentru munca lor. Dodd. . un icîine poate să nu şească să latre . sau nu există deloc pigment în ochi . Cîn'd ajungem la ereditatea umană. putem în mod sigur să conchidem că atît Inteligenţa. Deci. şi dacă nu există o capacitate inerentă de instru. Nimeni nu poate spune că ochii albaştri sînt moşteniţi. dar nu după note sau invers. psihologia abia a atins enigma organizării personale a inteligenţei. Measurements of human behavior. putem numai să fim de acord ou Charles Darwin care exclama „întregul subiect al eredităţii este minunat". Fiecare dintre noi este flexibil ou unii interlocutori. de abia începem aă aflăm. Crescut în izolare. Thomson. Behavior. yna_niu este exclusiv ambientală la origine. ambiţie.rează determinării genetice şi cît de mult influenţei mediului T^Rare I clar. 1953. iar altă parte mai puţin supusă influenţei mediului şi învăţării. Ereditatea Fiinţele umane ca şi celelalte creaturi vii sînt supuse legilor eredităţii. Ce sînt /aceste legi şi în ce grad determină ele constituţia fizică. Nu e nici o îndoială că ereditatea este aproape în întregime responsabilă. putem dansa rumba. I tatea sau oricare din subsistemele sale. Dacă oricare î ar fi egal ou zero nu ar putea exista personalitatea. mult mai uşor să în-J veţe să utilizeze mai mult mâna stîngă decît dreapta (în ciuda tuturor presiunilor din mediu în favoarea contrariului). Nu putem 15 A n n e Roe. sau ochiul este structurai imperfect. New York. ed. pare că echipamentul nervos şi glandular înnăscut al urnei persoane contribuie mai mult la inteligenţa. Procesul este infinit de subtil. Deşi nu există două structuri exact la fel. căci nutriţia în copilărie poate afecta culoarea ochilor. Dar numai de un singur lucru putem fi siguri : inteligenţa se mişcă prin canale care corespund destul de strîns intereselor. J e n n i n g s. p. ideologia'sau conformitatea sa culturală I Pe sourt. Norton. parte din conţinutul personalităţii este mai mult. R. Acest grup a considerat că e mult. Roe a studiat savanţi de prim rang. Jenings scrie : Prin schimbarea oricăreia din cele cincizeci de gene ale musculiţei de oţet caro iau part? la producerea culorii ochiului. Nici o activitate nu este lipsită de oarecare învăţare.Majoritatea avuseseră câteva experienţe reuşite în cercetarea creatoare ca tineri isitudenţi în colegii. se modifică şi culoarea . Greene. iar stratul de piele bronzată dobîn-dit. învăţăm anumite atitudini şi practici culturale mai oişor decît o fac alţii. cît şi factorii de personalitate se combină. F u 11 e r. scorurile lor ar putea fi atinse sau depăşite de mii de muritori obişnuiţi. iar pielea bronzată nu se produce deloc dacă pigmenţii din piele nu sînt Pregătiţi de natură pentru a răspunde razelor soarelui.' tatea să facem aşa. Atunci..

New York. M C. The obsolete dogmas of heredity. 52. în S. aptitudini motorii. Luptătorii primitivi. Dar noi ştiam deja acest lucru. 1945. H. O teorie susţine că inima fiind pe stînga trebuie protejată. rapiditate a reacţiei şi chiar preferinţă pentru temperatură^0. 21 Nu îndrăznim să afirmăm totuşi că gemenii monozigoţi au o identice absolută a eredităţii. 2) o comparaţie a însuşirilor persoanelor care au grade variate de apropiere ereditară (comparaţii între gemeni monozigoţi. The genetics of behavior. Fraţii şi surorile sînt trataţi aproximativ la fel. între părinţi şi copii) şi 3) un studiu asupra gemenilor monozigoţi separaţi de timpuriu şi crescuţi separat. Ei sînt întrucâtva asemănători în privinţa caracteristicilor emoţionale. iar învăţarea din mediu. ţineau scutul în dreptul inimii. anxietate.). Din acest motiv echipamentul lor genetic este mult mai asemănător decît cel ce *se găseşte la gemeni obişnuiţi sau la fraţi obişnuiţi21. Hali. pentru 80%. de inteligenţă mai mare sau mai mică. 265 . Wiley. Desigur există Şi posibilitatea opusă : la rasa umană în ansamblu. putem ajunge la următoarea concluzie. Ce vom spune despre restul de 8Oo/o din dreptaci ? Probabil că aceştia sînt indivizi care prin natura lor sînt în mod 17 T. Toate studiile despre asemănările dintre membrii familiei îşi pun problema dacă educaţia similară din familie nu poate fi parţial responsabilă pentru asemenea rezultate. Gemenii monozigoţi sînt adesea îmbrăcaţi la fel şi trataţi în acelaşi mod. Gemenii monozigoţi sînt produsul aceluiaşi spermatozoid şi aceluiaşi ovul. analiza noastră este desigur donată. Rev. La toate aceste atribute gemenii monozigoţi sînt cei mai asemănători. între fraţi. în „Psychol.. S. agresivitate. Dar cultura este dreptace19. emisfera stingă a creierului este de obiCei dominantă. 1951. valorile şi interesele. Initorcîndu-ne la studiile asupra înrudirii umane constatăm că natura ne-a dat un tip special de ajutor. Dacă această analiză este corectă. mai ales în privinţa constituţiei fizice. de exemplu. cruzime sau blîndeţe. deşi genele sînt teoretic identice. Dacă aceasta ar fi situaţia. ale dispoziţiei sufleteşti şi ale nevrotismului . Ilustrarea este utilă în sublinierea faptului că o persoană poate datora o trăsătură dată în primul rând eredităţii. dar se pare că sînt prea puţin asemănători (deşi încă similari) în ceea ce priveşte atitudinile. Structura creierului le permite să favorizeze oricare mînâ. Membrii familiei manifestă cele mai mari asemănări mai întii în ceea ce priveşte constituţia fizică iar apoi în planul aptitudinilor măsurate (inteligenţă. Williams scrie : „Nu există două fiinţe umane care ^ a'bă aceleaşi gene. gemenii monozigoţi cîştigă .ahii mai alp. Relaţia este atît de strînsă încît un cercetător al determinanţilor inteligenţei pretinde că genele sînt de patru sau de cinci ori" mai iiapQ£ţajYtedeeît mediul cîndaees?E3~ggţe" uniform.-'•* Rezumînd cît mai bine rezultatele. Mai târziu. din cauza suprastimulării şi fruistratiilor r|in p-ypgripnţa.s din motive genetice . atunci putem spune că ereditatea este determinantul major aii lateralităţii la 2Oo/o din populaţie. inteligenţei şi temperamentului tind să „rămînă în familie".". Handbock of experimental psychology. în viaţă. 304'—329. S. altă persoană în primul rînd învăţării.sa de viată-. 18 Ibid. 23—34. De aceea părinţii şi societatea învaţă copilul să-şi favorizeze mîna dreaptă. _ gemeni monozigoţi iraţi părinte — copil indivizi neînrudiţi Multe studii arată că gradul de <corelaţie al măsurătorilor inteligenţei urmează această ordine în mod exactt. timp de reacţie. Din punctul da vedere al similitudinii genetice se păstrează următoarea ordine : 19 De ce toate culturile cunoscute au lateralitatea orientată pe dreapta e<rte o problemă la care nu putem răspunde.-2 Au fost studiate asemănările şi dintre multe alte caracteristici. Chiar la gemenii monozigoţi. "altul. Această informaţie este suficientă pentru a ne convinge că trăsăturile caracteristice ale constituţiei fizice. lăsînd mîna dreaptă liberă pentru mişcări agile. o alta datorită conflictului* "T""" cu mediul său.. discriminări senzoriale). iniţial ele se găsesc într-un număr atît de mare şi posibilitatea mu81 dezvoltarea personalităţii — cd. calităţilor temperamentului. Howells. Cunoştinţele noastre despre determinarea genetică provin în principal din trei surse : 1) studii pe animale . Stevens (Ed. 80 potenţial amibidextri. Din studiile pe animale aflăm că putem creşte specii pentru a produce în generaţii succesive variaţii de mărime. O persoană poate fi singuratică şi retrasă _ ^/ mai ales datorită temperamentului său. pp.Dacă 10% sînt incorigibil stîngaci putem noi să nu infer-râm că 10c/0 s™t incorigibil dreptaci (datorită structurii creierului) ? Aceşti oameni ar rezista tuturor eforturilor de a-i face să se conformeze deprinderilor unei culturi stângace — ' dacă ar exista o asemenea cultură. Unu} poate fi irjt. facilitînd astfel pentru majoritatea oamenilor favorizarea mîinii drepte.

P r e 11. voi fi '"totdeauna un antipuritan. Să examinăm următoarea conversaţie între cei doi fraţi. Majoritatea psihologilor ar spune acum că nu există proces psihologic (şi nici personalitate) fără un proces fiziologic corespunzător (teoria „paralelismului psihofizic"). în „Psychol.*s/ gina 16). F r e e m a n. op. I H. an<* Pers. Intra-ia-mily relationship in porsonality text performance. ment. Ea arată cît de diferiî reacţionează aceştia faţă de viaţa lor comună de familie. Anno Anastasi.atenţie şi recompense •manifestîndu-şi similaritatea. Differential psychology. 441—465 . Gemenii dizigoţi. Dacă genele sînt atotputernice ' putem aştepta la o asemănare strînsă chiar şi atunci cînd educaţia & experienţa de viaţă ar fi foarte diferite.". Mutual intimacy in twins. noi sîntem gemeni monozigoţi". întrucât fiecare genotip personal este unic (pa. op. Burks. J. R. Rev. 11. 1934. piele.u fost crescuţi în medii diferite. şi cred că sînt înclinat spre lenevie şi nu sînt prea scrupulos în ceea ce priveşte femeile şi băutura. vezi şi B. pe de altă parte se angajează adesea îrutr-o competiţie aprigă unul cu celălalt24. am ajuns să fiu nu bun puritan. .. New York. ' 83 * maniac ta ceea ce priveşte plătirea datoriilor şl pedant în munca moa şi eraj speriat de băutura şi de femei. _^ Să specificăm un avertisment finalA\ Ereditatea poate explica atât diferenţele de personalitate manifestate în cadrul unei familii. 1956. cit. cap. Williams. Wiley. Concepţia biologică asupra personalităţii Fiinţa umană. Acelaşi foc care topeşte untul întăreşte şi oul. 97. T h o r n d i k e. încît metabolismul la gemeni «identici» complet dezvoltaţi. în „Charact. spunea Myron. rezultatele par să confirme pretenţia noastră că ereditatea joacă un rol mai mare în mril t l lă d d ^" ale personalităţii decît în modelarea personalităţii dezvoltate. ţi copiii pe care-i cunoşteam erau o şleahtă de haimanale spurcate la gură care dădeau tîrcoale vagabonzilor de lîngă rezervorul de apă şi nu am avut niciodată ocazia de a merge la şcoală şi am fost lăsat în voia mea de cînd eram mic. a separa influenţa genelor de cea a mediului este în-flClevăr greu. Nu voi nega niciodată plăcerile fizice şi sfin-taiia Frumuseţii". Fireşte că astfel am devenit un soi de vagabond care nu poate fi plictisit de gînduri despre «datoriile» sale faţă de nişte negustoraşi păduchioşi. 82 Ca atare. 1958. în „Psychol. conjunctiv şi nervos. Monogr. Heredity and environment. 293—309. Genele unui copil >7 pot determina un temperament plăcut. în special faţă de tatăl lor.". numai câteva perechi de gemeni monozigoţi separaţi în acest mod au putut fi studiaţi. din ţesut muscular. taţiilor genetice somatice este suficientă (mutaţiile minore pot fi extrem de obişnuite). spunea Ora. este un vagabond bătrîn. 29. consecvent şi do inodj veche dm Noua Anglie"26. Sci. Testele de inteligenţă oferă o evidenţă neclară . Studies of tdentical twins reared apart. „Tatăl meu. oase. 1949. Poate tocmai ca o reacţie la toate astea am devenit aproape ^ '' N e w m a n. Rec". din contră. asemenea altor organisme. 3rd ed. probabil că nu este identic în nici o privinţă".azuri de gemeni monozigoţi care au fost separaţi de timpuriu şi C. era foarte agreabil şi totdeauna îi plăcea 1 Dea si să stea de vorbă cu băieţii. Crescut atît de neconvenţional. Din păcate. reprezintă fiziologia organismului. şi mama mea era foarte împovărată de riJa noastră şi auzeam o mulţime de porcării de la vagabonzii de lîngă reeivorul de apă. Ştiţi. 9. 22 E. Singura metodă cunoscută este aceea de a găsi . 24 H von Bracken. Biochevucal indlvidualtty. °> 213—246. p. Freeman. N e w m a n. go ^ o e. Macmillan. Funcţionarea acestor materiale separat sau împreună. dar nu într-un asemenea grad îneît să aoorde tot creditul genelor25. Din aceste câteva cazuri a reieşit că gemenii separaţi ge aseamănă totuşi unul cu celălalt aproape perfect în ceea ce priveşte caracteristicile anatomice. Unii spun că ceie doujj I tipuri de procese sînt . cele ale fratelui său pot conduce. cît şi asemănările. fiind prea ocupată pentru a-mi acorda atenţie. în „J. trebuie să acceptam o asemenea poziţie. 1937. Vezi si J S h i e 1 d s. •. 1958. leneş şi beţiv iar niaică-mea nu ştie prea multe în afară de gătit. în cele mai multe cazuri asemănarea este mare. D. dar în cîteva cazuri educaţia diferită determină o diferenţă apreciabilă. cit. The inheritance of neuroticism : an | experimental study. 1.Şi tatăl incu. are o natură biologică Sistemul corporal este compus din umori. în „Eugenical News". sîntem egali. în „Eug. murdar. 2. 1951. (Nota 9 supra). . „Oh.". în ceea ce priveşte personalitatea. Lr. „Care din voi poate alerga mai repede ?" întreabă străinul. La boli şi la tulburări glandulare există cîteva similitudini izbitoare. există asemănări persistente. Holzinger. Von Bracken constată ca o regulă faptul că gemenilor monozigoţi le place să nege orice diferenţă dintre ei. New York. 479—502 . N. B. la o abordare încordată şi rigidă a vieţii]. 1944. Dar educaţia mea timpurie a avut un rezultat grozav. C r o o k. ' nr. 23 Sursele reprezentative sînt următoarele : M. Dar educaţia mea a avut un rezultat grozav Tocmai prin contrast. 39—45. S.. 5. E y s e n c k. Holzinger. este o replică obişnuită. Pentru moment. Twins orought up apart.".

1938.). The utonomic functions and the personality. Dis. Personalitatea et astfel un executor a cărui funcţie este să garanteze supravieB. cap. Nimeni nu ştie în mod sigur care teorie este corectă. există un interes viu pentru ritmurile f electrice ale creierului ica substrat posibil al diferenţelor dinitre oa. într-o zi. 1921. 1952.„modelul psihologic" este în general ghidul cel mai sigur de urmat în construirea ştiinţei personalităţii umane. J. Durham. nr. de o profundă semnificaţie pentru teoria personalităţii — punctul de vedere evoluţionist. Ştim că ereditatea este importantă. The role of neurological ideas in p^V' chology. E mai bine să examinăm numai comportamentul şi să nu încercăm în mod constant să interpretăm comportamentul în 26 S. în D. 1934. care de obicei satisface trebuinţele. 84 funcţie de faptele ascunse şi adesea speculative ale ţesutului nervos i/sau ale funcţionării fiziologice29. Theoretical models and personality theories. în „Nerv. Ştiinţa biologică. temperament). C. Appleton-Century-Crofts. 28 De exemplu. 310 ff. N. atitudini. D. Be. cît şi ostil acestor nevoi. Electr oencephalography. The behavior of organisms : an experimental N Yk AltCtCft 1938 29 B. 27 Vezi W. 11 e r. New York. „modelul biologic' poate să-1 ajungă . S k i n n e r. O prezentare timpurie. tot astfel indivizii în cadrul speciei umane ajung la personalitate ca forma de supravieţuire cea mai convenabilă pentru nevoile lor specifice din cadrul unei structuri ambientale particulare. 194-i. Monogr. personalitatea mea este unicul raodus vivendi la oare am ajuns în lupta mea personală pentru supravieţuire. dar puţine lucruri despre neurologia învăţării. Work of art. pp.din urmă. H e b b. Aceste trebuinţe întâmpină o satisfacere potenţială sau un pericol. conţine un punct de vedere fundamental.Ştim ceva despre legile învăţării. pp. Numai cîţiva ar susţine ca I funcţiile mentale şi funcţiile corporale sînt de tip complet diferit şi că ele se pot influenţa reciproc dar nu sînt totdeauna legate I unele de celelalte (teoria „interacţionistă"). neurologie şi fiziologie28. deşi nu este atît de utilă pe cît am dori. prin intermediul unui sistem nervos central plastic şi modificabil30. Aşa cum organismele se grupează în specii. Gu o generaţie în urmă. dar există [ o mulţime de dovezi despre strânsa interdependenţă între „suflet" şi „corp". F. 39— 55. Un punct de vedere contrar susţine că ştiinţele biologice nu pot să ofere destule date despre funcţionarea psihologică complexă pentnu a fi utile. Sistemul nervos central realizează atunci un (tip de adaptare învăţată sau neînvăţată. F. Mc V H u n t (Ed. dar încă etalon. Pînă atunci considerăm că . Sistem nervos autonom Sistemul nervos central Sediul impulsurilor Sediul personalităţii incluzînd organe inervate de acest sistem : . 28. AppletonCenturyCroft. fiecare reprezientînd un mod reuşit de supravieţuire în lupta evolutivă. Astfel. fără să cunoaştem echivalenţii lor nervoşi şi fiziologici Credem că mai tîrziu. S.î depărtate există o anumită perturbare a personalităţii. New York. Mulţi autori ne constrâng să menţinem teoria personalităţii I în pas cu progresul din anatomie. Press. 85 . căci în psihologie încă şovăim). în viitorul îndepărtat. Lewis. New York.1 De asemenea. Ronald. The behavior of or s. Doubledav. and ment. sau obstacole din partea mediului. Cînd creierul este lezat. dar avem cunoştinţe puţine despre mecanismele de bază ale geneticii. irutem studia trăsături. sau cînd mici părţi din el sânt în. 33. Volumul conţine şi alte discuţii despre modelul psihologic şi biologic. 30 O t tiui d îcă etln . Să expunem teoria mai complet : personalitatea unui individ este modul de adaptare sau "supravieţuire care rezultă din interacţiunea trebuinţelor sale organice cu un mediu atît favorabil. Azi. este E. New York. L i n d s 1 e y. Duke Univ. D. Personalitatea este pentru individ ceea ce specia este pentru toate tipurile biologice vii. Personality and behavior disorders. în J. G. 1953. O. The living brain. Krech. 1938.J tipărit cu permisiune. New York. atenţia I era concentrată asupra corespondenţei strînse dintre glandele cu I secreţie internă şi anumite funcţii paralele ale personalităţii (mail bine zis. se vor descoperi lapte bine demonstrate privind personalitatea care să se îmbine cu fapte bine demonstrate ale biologiei umane. Klein (Eds.\ (meni27. (O spun cu toată modestia. concepţii despre viaţa. Kpmpf. Norton.numai două aspecte ale aceluiaşi proces orga-1 nic de bază (teoria „aspectului dublu"). C. deşi adese-1 ori mai puţin decât ne-am aştepta. S k i n n e r. părerea mea despre această problemă este că studiul psihologic al personalităţii este în mod considerabil mai avansat decîlt' ste studiul biologic al personalităţii.). ^r". B. Conform acestei viziuni trebuinţele organice apar în glandele Şi în viscerele corpului implicînd în primul r'înd sistemul nervos duton«m (vegetativ). W a.

Multe din ele sîrat intelectuale (de exemplu.toate glandele inimă diafragmă ficat stomac artere viscerale intestine rinichi colon vezică rect care include diverse niveluri ale structurilor adaptative : reflexe reflexe condiţionate deprinderi şi priceperi trăsături dispoziţii expresive atitudini credinţe compensări sentimente concepţia depre viaţă sublimări Mediu Sursa gratificării şi a pericolului satisfacţii potenţiale oxigen soare apă hrană obiecte sexuale obiecte ale inte^ resului etc. Altfel. . dar ele pot fi explicate ca încercări ratate de a găsi structuri potrivite pentru a trăi într-o interacţiune complexă de! forţe. Nu toate adaptările sale sânt reuşite. ţuirea. apărarea nevrotică a euiui etc.^mănător unui foetus decît copilului care va fi. este mult mai . Adesea îi controlăm şi îi stăpînfim. Tot ceea ce ştim despre organij zarea nervoasă arată că ambele sisteme nervoase sînt implicate J# structurarea personalităţii. pericole potenţiale : stimuii dureroşi stimuli ameninţate organe genitale bariere situaţii de frustrare situaţii umilitoare etc. Figura 9 reprezinte aceasită concepţie. Personalitatea în primul an de viaţă I■Sugarul nu se deosebeşte foarte mult de foetus. idealurile)-Şi nici nu este . Şi nici ni* putem spune că subsistemele care compun personalitatea consta11 rauimai în sistemul nervos central. Nu toate dorinţele noas-j tre se nasc în ţesuturile corpului.constituie principala sa realizare. deciit ■îrsta adultă. Sistemul nervos autonom şi mediul sînt „tirani". unele din trăsăturile sale pot fi dăunătoare. general. curiozitatea) sau spirituale (de exemplu.adevărat că personalităţile noastre sînt simpli sW jitori la doi tirani. iar personalitatea este un fel de depanator obişnuit. Personalitatea reprezintă modul de supravieţuire pe oare individul 1-a elaborat conştient sau inconştient pentru sine. Respiraţia in■ bndentă . In liniile sale generale această teorie biologică a personalităţii este acceptabilă. simpla concepţie biologică asupra personalităţii m mai potrivită atunci când se aplică la primia copilărie. Figura 9. Teoria biologică a personalităţii. \ Schema este (totuşi suprasimplificată. Din acest motiv .

■ Ar fi inutil să discutăm despre stadiul precis în care persona-liiaitea apare pentru priima dată. adică să doarmă ni mama sa. alţii nu s grăbesc şi rămîn chiar indiferenţi în timpul hrănirii. exasperare şi conflict34. Bull. că nu apare vreo diferenţă pentru personalitatea de mai tîrzlu âad 33 Pentru o revedere a unor studii relevante vezi S. Cîteva cercetări raportează rezulta" negative similare. familie şi prescripţiile culturale. în stilul de a întinde rnînla şi de a . yju legato. deşi nu ireconciliabile. Dacă luăm în considerare cît -imp ti in viaţa unei persoane este dedicat eliberării sale de depen-tienţa de mamă. alţii par mulţumiţi să stea confortabil într-un loc.. unii psihologi ar spune că pentru a aveai ulterior o personalitate sigură.87 muli neaşteptaţi şi frustnanţi. 46. Iar o mamă care se mişcă rapid l'ăcînd perecij cu un copil care se mişcă lent. La vîrsta de 4 luni încep să apară rasiali taţi distincte în gîngurit.strîngero . 35 W.". reacţia la sttI31 Cf. sau invers. 27. Copiii care în cursul primului an di viaţă eu dormit cu marna lor au prezentat scoruri mai slabe di adaptare şi reiaţii familiale mai slabe decît alţi copii — un rei în opoziţie cu ipoteza iniţială. A. A. Recent developments in Piaget's work. îneît sîntem tentaţi să datăm personalitatea în această perioadă. Ceea ce este foarte clar este că sugarii se deosebesc evident ea ce priveşte temperamentul. Unii sînt staccato. Perst nality and temperament. se pare. exper. Aşadar. Cît de important este primul an de viaţă ? Dacă este adev. 1957. Un sug/ar de două săptămâni poate ai fie învăţat să-şi oprească plînsul şi sâ întoarcă capul spre sînul mamei Acest fapt ar fi un mod caracteristic de adaptare şi de sUnfnjrp -a mp.".Hinilmi său — aşadar un început de personalitate. alţii andante. cu serii de potenţia-Măii^datorită genelor sale. în . 58.t".35. e) o educare! blîndă şi tîrzie a controlului sfincterelor .ng and the personality of the child. Unii sugari îşi golesc biberonul dintr-o singură înghiţitură. New York. Dar simţul eului nu este încă prezent. 1957. se poate spune că naşterea declanşează procesul de autonomie şi independenţă mereu crescânde. părinţii şi copj lor nu se mişcă în acelaşi pas. Unii sugari sînt n datori să se mişte. în . 1949. Mărturia negativă provine din studii oare testează efecte rază lungă de acţiune a practicilor speeijice de îngrijire a copilului! După poziţia freudiană. Cntian of culture-personality writings. E. W". imai bine zis.". Stone. lipsindu-i simbolurile Uimim şi neştiinld prea bine dacă el este cel caire se mişcă sau jctele din jurul său31. L. ^j general de energie şi vigoare şi prin multe alte aspecte specirj. Church. New Yorl Random House. Marquis. Sugarii diferă prin plîns. f) libertate faţă de con! . Berlyne. ng că „după cum este înclinată ramura se înclină şi copacul"' trebuit! să ne aşteptăm ca orientarea iniţială a sugarului să aibă efecte îm! portante cu rază mare de acţiune asupra personalităţii sale ulteriJ oare. Infant train'. pp. d) o schemă de hrăn're la cerere . g) să nu fie pedepsit . 32. 1—12. 1943. în „J. Stone şi Church oferă un tablou rezumativ : Unii oameni sînt presto. alţii largo. J. în măsura în care aceste dovezi ne pot ghida. Sociol. ■ Naşterea este un eveniment dramatic căci marchează primul pas spre independenţă şi individualizare. R. Singura constatare pozitivă era în legături cu somnul alături de mamă. Sewell.. 96—105. 34 L. Dar nu i s-au dezvoltat încă ^moduri aracteristice de gândire şi icojnportamen. Strauss. nonnevrotici. pD. Pentru a testa aceste ipoteze specifice. Childhood and adolescence.P^J chol. în „Brit fcc. 1957. ■ „Amer. h) somn „sigur". pot atrage după sine liu reciprocă. 1 emper amentale33. Orlansky. J. J. 86 . Dovezile pe care le avem în această privinţă par la prinzi vedere că sînt contradictorii. RezulJ tataie au fost negative. după cum nu se armonizează în mod n< în alte trăsături ereditare. copilul trebuie si <M bucure de a) hrănire \se sîn . dispoziţia pentru zîmbet şi rîs.■ iputem căuta semne ale personalităţii la nou-năsout El este dotat cu multe potenţialităţi sau. Sewel'l a cDm-l parat personalităţile unor copii de 6 ani oare avuseseră şi care ml avuseseră aceste experienţe în cursul primului an de viaţă. dacă e probabilă existenţa unei baze ereditare pentru ritm. b) o perioadă prelungită de alăptare! c) înţărcare gradată. inul zîmbet social la vîmsfca de două luni sau mai devreme este un eveniment atît de captivant. 150— 159. Diamond. Lindsmith. p. 1952. 123—138. Vezi H. 1—48. Infant care and personality. Sugarul se com-a într-un mod pur „senzorimotor". modul de supt. Harper. A study of frustration in newborn infants.ca In a doua jumătate a primului an aceste stiluri sînt mai ate. Psychol. 61. Marquis constată că copiii nouţi manifestă modalităţi diferite de a răspunde la frustrarea de i. un sugar prezentând de cinci ori mai mult protest corporal jt altul32. H. D.

F r e u d ■' °l (Kds). Acest _m urina autor consideră că efectele reprivării materne sînt puternice în "tt'1 troi ani de* viaţă. Cînd au fost studiaţi după mai mult de zece ani. Harper. Jumătate din aceşti copii au primit din momentul separării o bună îngrijire familială adoptivă . V.38 încrederea. Maslow.40 Problema primului an de viaţă este de . într-o persoană cu ml dp m. 69—135.poato. Hlth.". Iwtr-un sens.stabili dependenţa pe baze ferme şi naturale. The efjects of early instituţional care on adolescent WsonalHy. Anaclitic depression. Intr-un experiment. Bowlby. Personality and the behavhr disorders York. 41 A. 106 —129. New York. 272—286. II. în special rădăeir pivotantă a încrederii.42 >—• Predicţia dezvoltării Unul din scopurile ştiinţei este predicţia. Childhood and sociely. în „J. K. incluzând prejudecăţi fata grupuri minoritare. Levy. Norton. Nu are nici o noţiune de sine însuşi. ceilalţi au trăit într-o instituţie. Organization". copilul se află înte poziţie mult mai bună în anii următori pentru a intna în stadii / „autorealizării41. în locul încrederii. trecînd prin independenţă crescândă în adolescenţă la H crederea vîrstei adulte. m-crede.„Amer. C. Mowrer. H Erikson. fiinţă în întregime dependentă. dacă alimentarea este iă program sau la cerere. peste treizeci de sugari au fost st" diaţi timp de două pînă La opt luni. este cel mai puţin important p personalitate. exper. Dovezile noastre oele mai bune par să indiţ faptul că o măsură adecvată a îngrijirii materne (neţinînd sear de practicile specifice) este un factor esenţial în stabilirea uni] curs normal al dezvoltării psihice. 15.certitudinp. sp :ne dicţionarul. Motivation and personal ty. . în mod esenţial aceleaşi efecte frexiajpare şi nocive ale" Tpîei d'e îngrijire maternă adecvată — uneori fenomenul e"~numit — au fost observate şi de alţi cercetători. nu are amintiri P V Goldfarb. 3. în J. 587—^H 88 arul este hrănit cu biberonul sau la sân. atunci. s-a «ăsit o diferenţă importantă. iar tonul vocii şi mişcările fizice sînt de aşa natură îneît mai ourînd alarmează decît trezesc încrederea copilului. Din aceste j tive putem spune că ceea ce i se întîmplă într-um. cum e hrănit — îi lasă o impresie relat slabă. S p i t z. A dynamic theory of t lity. Dacă această cerinţ e îndeplinită. M. mai mobil şi mai vegetativ decît va fi în oricare alt stadiu ulterior al vieţii. 1952. 15. posibil permanent. Pare l a conchide că în timpul primului an de viaţă sugarul este atîit plastic şi mobil. mod detaliat ce imagini ii înconjoară. sa viaţă poate manifesta aviditate. Ronald. viaţa este construit? / pe neîncredere. 1943. Pe latura pozitivă ajungem la studii care nu privesc practici pecifice şi amănunţite. Un copil nu trebuie internat într-o instituţie numai pentru că ests lipsit de o îngrijire maternă adecvată.airr|fi startul său în viaţă este întradevăr sărac. New York. Mc V. pp. In (acelaşi timp rădăcinile sînt formate. „Bull. S-au emis multe prediJ cu privire la stilul lor probabil de comportare la vîrsta i 40 O. nr. 12. în „Psychiat. este/T. mai puţin importante (deşi încă serioase) de la trei ClIi£s ani şi mai puţin semnificative în cursul copilăriei mijlocii şi tîrzn * E. şi nici un suport ferm al deprinderilor. Goldfarb a studiat două grupe de copii care au fost separaţi de mamele lor în prima lună de viaţă. A Hess. 1955. 1944. 1946. Există unele dovezi că acei copii lipsiţi de o încw / dere de bază la începutul vieţii lor sînt înclinaţi să dezvolte / copilăria tîrzie o natură suspicioasă. -Nu numai că aptitudinile intelectuale ale copiilor instituţionadizaţi erau mai scăzute. Sociol. Unele femei îşi resping capiii. 3. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită. dacă înţărcarea este bruscă sau gra-sau ce metode de educare a sfineterelor pot fi folosite. în A. primul an. 1950. 313—342 Do asemenea. Un copil care în primul ^n de viaţă este îndepărtat de mama sa şi nu găseşte un substitut corespunzător pare să fie afectat defavorabil — chiar pentru o perioadă lungă de timp. întrea L. Kluckhohn. W o 1 f. posesivitate şi eforturi simil. în termenii lui Maslow. II.). Ele acordă orice îngrijire în silă. încît nu se elaborează corespondenţe directe "ntre modalităţile specifice de educare şi trăsăturile ulterioare. dar ei păreau relativ deficitari în ceea ce priveşte controlul emotiqnal şi adaptarea socială36. iurf " Cfi D M. cap. 1951. na se.37 AsemeJp nea dovezi l-au determinat pe Erikson să susţină că prima şi cea mai importantă criză din viaţă este dezvoltarea încrederii. Rev. Putem să precizai printr-4in studiu atent al copilului mic care va fi personalitatea d ulterioară ? Dacă ereditatea şi învăţarea timpurie sînt importări trebuie să ne aşteptăm să avem un oarecare succes. presupunînd că nu se produc prejudicii grave asupj sănătăţii sale. Hunt (Ed. copilul în primul an de viaţă este mai plastic. nu poate să prevadă toate influenţele de mediu care vd fi întîlnite. Educ".".-! intpgritatii ^piniiait"/ Pînă cînd un copil. /— S-a spus că personalitatea progresează de la dependenţă copilărie. 89 de durată. deşi nimeri desigur. 8. / pentru a obţine condiţia unei dependenţe afectuoase de care indii I vidul a fost iniţial privat.39 Recapituîînd. H. ci un factor mult mai larg pe care l-am Jutea numi „stil de îngrijire maternă". Problems in determinmg maternal atti-ues toward newborn infants. J. Maternul care d mental health. World. jf Vezi R.

Nu numai somaticul şi temperamentul. în primul rinei. * Adaptat după S. i-a testat din nou şi independent de sehiJ ţele iniţiale a făcut noi descrieri ale personalităţii lor. cînd considerăm un interval e timp mai mare ? Descoperim şi aici că succesul predicţiei. imaginea despre sine pe care ar fi elaborat-o mai Stîrziu şi care i-ar fi afectat în med inevitabil personalitatea43. un alt psiholog a făcut studiul la cinici ani şi alţii au apreciat corespondenţa celor doua rapoarte. toţi observatorii aiu comentat o trăsătură «gingaşă» a comportamentului său. în acto lescenţă sau la vîrsta adultă. Predicţie (făcută la cinci luni) : „Nu mă aştept ca Roddie să fie un băieţel remarcabil de masculin. Tipologia somatică esl o metodă care prezintă unele promisiuni.. Basic Books. M. Dar nu putem nega complet faptu Vr^o anume măsură copilul este părintele adultului. atunci limitele directoare pentru o dezvoltam ulterioară sînt ferm stabilite. cap. Părerea mea proprie este mai puţin fata listă. Aparen/t. durabile slnt cele care au putut fi prognosticate. Cazul iui Roddie e descris la pp. Totuşi. dar nu şti dinainte ce structură îşi vor ţese ele în contact ou infiu-€nţe. Structura caracterului este determinată la vîrsta de 3 ani. New York. inteligenţa. este mai mare decît hazardul.. Rezumat £ De-a lungul multor seumt v. Ta trei ani. sensibil atît la cinci Juni. capacitatea intelectuală se transmite gjeditar de la înaintaşi la urmaşi. mişcarea şi atitudinea sa pot să nu aibă trăsătura agresivă masculină observată la mulţi băieţi de cinci ani". deşi acest lucru nu implică anticiparea «efeminăm». cît şi asemănările dintre (Membrii familiei. Freud afirmă că atunci cînd aceste capacităţi şi altele se dezvoltă. Neilon a fost capabil să identifice şaispreJ zece din aceşti copii. Ceea ce nu a fost predictibil a fost tipul de control intern. Rezultat (la vîrsta de cinci ani) : „Ocazional a etalat fanfaronadă masculină şi bravură verbală. Allport. Din nefericire psihologii tind să treacă cu vedeta structurarea personalistă a aptitudinilor care în cazul fiecărui individ rezultă din combinarea unică a dotării native şi a intereselor şi trăsăturilor dobîndite. E s c a 1 o n a. în prima copilărie. constanţa medie este considerabilă44. Ce putem spune despre predicţii. rezultatul: .__. extragem un fragment din cazul lui Roddie. Dar ţinuta. dar într-un caz eşecul a fost complet. Nu toate predicţiile despre Roddie au fost în egală măsură exacte. s-a observat în mod corect că Rcddie este un copil nervos. el nu s-a comportat realmente ca şi cum se simţea puternic. Astfel. 1959. în general. 90 91 Shirley a elaborat schiţe asupra personalităţii unui măr de 19 copii în timpul primilor doi ani de viaţă. Ştiinţa învaţă în şit cum să stabilească paralelele existente. eît şi la cinci ani. M| Addison-Wesley. par să fie dotări durabile. îl vor interesa mecanismele etc. Mai curînd îmi imaginez că va trece prin stadiul de oowboy şi de soldat. o treime au fost false sau în majoritate false. Prediction ara-d out-■e. Prin această metodă — notată grijuliu — cam două treimi din toate predicţiile au fost corecte sau predominant corecte. Direcţiile se pot schimba drastic în copilăria tîrzie._ corporală se reflectă temperamentul înnăscut. In general vorbind. Pentru exemplificare. 221—232. 18. deşi nu trebuie să uităm că dota-jh genetică explică atît neasemănările. (aşa cum o făceau majoritatea băieţilor din eşantionul nostru). Precauţiile au fost stricte : un psiholog a făcut studiul iniţial. dispoziţiile temperamentale largi. Cambridge. deşi unii copii suferă miari schimbări. Vedem încă o dată că temperamentul. Ei au fost capabili să îmbine aproape toate schiţele fetelor în vîrstă de şaptesprezece ani eu cele de la doi ani. Cincis zece ani mai tîrziu. ci şi inteligenţa alcătuiesc materiile prime ale personalităţii pe care educaţia şi ovIie ulterioară le vor modela pentru a ajunge la personalitatea omplet dezvoltată.42 Ct G. deşi 1eParte de a fi perfeot. hiperactiv. De exemplu. The nature of prejudice. A împărtăşit interesele obişnuite ale băieţilor pentru Hopalong Cassidy. S-yl ridicat întrebarea —■ pot nişte judecători din afară să îmbin J schiţele iniţiale cu cele ulterioare ? Cu alte cuvinte. G. predicţia : „Mă aştept oa Roddie să fie precoce în dezvoltarea vorbirii" . . şi într-o mită măsură.. rioare în special în ceea ce priveşte fetele.A obţinut scoruri rriedii scăzute La vocabular şi înţelegere verbală".^. ■' 3 ani. poate fj identificată o persoană itînără ca fiind aceeaşi la vîrstele rîJ doi şi şaptesprezece ani ? Evaluatorii au obţinut rezultate supe. Prin acest fapt şi din dovezi similare conchidem că structural personalităţii de mai tîrziu este într-o oarecare măsură decelabilă în frageda copilărie40.. 1954.^^ .. H e i d e r. Super-rnan şi excursiile la pescuit cu tatăl său. W. copilul este lipsit de amintiri ferme şi nd are simţul eului sau imaginea de sine oare să-i ghideze dezvoltarea. exact ca şi pe ailţi băieţi. ataşamentele personale. Constanţa nu este perfectă.le mediului. motricitatea. Procesul predictiv este evaziv şi nu în întregime demn de încredere.

A. în paragină şi incapabil de a se repara singur. în preajma grajdului sînt lăstari puternici de bambus mereu în dezvoltare. Putem totuşi să adoptăm ca aplicabilă în mare teoria biologică a evoluţiei. forme specifice de educaţie şi învăţare par mai puţin decisive decît stilul unei relaţii pline de îacredere pe cane copilul o stabileşte ou mama sa.". memorăm fapte. în primul an de viaţă. fiecare teoretician al învăţării este un filozof. G. numere de telefon şi poeme. L Personalitatea. al aptitudinilor de bază şi temperamentului. El avea dreptate. III. dar se poate spune că începe la naştere. genet. Cu alte cuvinte.. I Deşi există în mod sigur un substrat biologic al personalităţii. Ni f dezvoltă preferinţe. S t o n e.. Oricum ar ii. în „J. Press. Cambridge. O bibliografie parţial8 studiilor existente o reprezintă A. Onquc. e clar faptul că omul este extrem dp modificabil în comparaţie rti toate celelalte organisme.. P. definită ca organizare distinctă a structurilor de adaptare. însemnând că nici o trăsătură sau aot nu este lipsit de o oarecare influenţă genetică. psihologii care cercetează (şi teoretizează) învăţarea pornesc de la o viziune preconrepută asupra naturii motivaţiei umane. valori Sj interese. Ca să spunem lucrurile şi mai concret. Concepţii opuse asupra motivaţiei De la fereastra unei ferme văd un grajd vechi uzat de vreme. Shirley's bab" after 15 years. tufe de zmeură şi . Longitudf studies of child personality. se pare că în stadiul actual al progresului ştiinţific este mult mai util pe ansamblu să studiem fenomenele personalităţii din punct de vedere psihologic decât dintrunul biologic. să seriei* şi să citim. de ce anume să ne temem. Minneapolis. 45 Studii longitudinale demne de încredere despre dezvoltarea persoflj lităţii nu sînt numeroase si sînt dificil de realizat. 1948.pl fţţe în foarte multe feluri. Totuşi. a inteligenţei. 1933 . cercetările ne ajută să decidem că influentele genetice cîntăresc greu în înzestrarea conati-jlţiei fizice. I Cercetarea arată că în prima copilărie se pot face unele pre-dieţii generale privind stilul personalităţii care se va dezvolta. Nici o problemă din psihologie nu a inspirat atîtea cercetări experimentale ca învăţarea/S-au descoperit multe lucruri. dacă ar fi să criticăm rezultatele obţinute pînă în prezent. 1° 9 CAPITOLUL Principiile învăţării CONCEPTIT OPUSE ASUPRA MOTIVAŢIEI « CONCEPŢIA CVASIMECANICISTlj # CRITICA CONCEPŢIEI CVASIMECANICISTE A MOTIVAŢIEI 9 FACTOR: CVASIMECANIC1ŞTI ÎN ÎNVĂŢARE a DIFERENŢIERE ŞI INTEGRARE « ti VĂŢAREA COGNITIVĂ (ORGANIZAŢIONALA) © PARTICIPAREA (ÎNVĂŢARE! BIOGRAFICA) « REZUMAT L/upă cum am văzut. 175—186. sîntein tentaţi a spunem că învăţarea este iun fatotor de o importanţă şi mai mare Poate că nu este profitabil să estimăm proporţiile în acest mod. învăţăm chiar şi cum să învăţăm. Pro-(1 devenirii continuă de-a lungul întregii vieţi. Mulţimea lucrurilor învăţate este atît de vastă îneît nu trebuie să ne aşteptăm ca o simplă teorie a învăţării să fie suficientă. Succesul acestor predicţii nu este destul de mare pentru a justifica credinţa că personalitatea este ferm fixată în primii ani de viaţă. Sînt lipsite ide anvergura necesară pentru a îmbrăţişa multitudinea formelor de învăţare. ideologii. indici şi simboluri. nu este formată la naştere. deşi s-ar putea să nu ştie acest lucru. ar trebui să spunem că teoriile curente tind să fie unilaterale şi înguste. Această chestiune (filozofia motivaţiei) este atît de importantă îneît trebuie s-o examinăm direct acum şi să revenim la ea în capitolele 9 şi 10. trebuie făcute două afirmaţii : 1. să conducei* maşina. înainte de a întreprinde o trecere în revistă a cîtorva din principalele principii ale învăţării. of Min. a temperamentului. învaţă ce să mîncăm. şi să considerăm personalitatea ca formula pe care un individ a elaborat-o pentru a-şi asigura supravieţuirea şi autoritatea în cadrul existenţei sale. învăţăm să mergem. credinţe. U| horticultor nu se întreabă niciodată „cît" din valoarea crizantemei sale se datoreşte seminţei şi „cît" solului şi îngrijirii. să vorbim şi să dansăm . Press. Univ. ereditatea exercită o influenţă universală în formarea personalităţii — mai ales în domeniul constituţiei fizice. ruinîndu-se treptat.. Harvard Univ.■ Un genetician spunea odată : „Personalitatea umană este 100<y0 (je origine genetică". 73. Dar în egală măsură este corectă afirmaţia „Personalitatea umană ţine lOOVo de mediu". Shirley. Mass. Şi totuşi. Psychol. NeUon. învăţăm semne. Teoriile învăţării (ca multe altele în psihologie) se bazează pe concepţia cercetătorului asupra naturii omului. învăţăm noi ivă 94 mbiţii Şi speranţe. The first tivo years : voi. Personălity mantf tions. precum şi limbi străine. C. Totuşi. învăţăm noi concep1^ sensuri şi conduite. în mod trep-f t dobîndim propriile noastre trăsături şi direcţii ale personalităţii '3 sC elaborează o conştiinţă personală călăuzitoare şi o filozofie mai mult sau mai puţin cuprinzătoare asupra vieţii. ce să evităm şi ce obk ctf să dorim din punct de vedere sexual. Materiile prime pe care le moşteneşte po*| fi rnpH. prejudecăţi şi maniere. să înotăm şi să cîntăm la pian . însemnînd că influenţele mediului şi învăţarea îşi pun amprenta pe fiecare trăsătură şi act. Dobîndim o morală. 2. să pronunţăm. 44 M. Ajungem să îmbrăţişăm religii. / Să ne gîndim o clipă cîte tipuri de învăţare se prodiuc în cursul vieţii. luxul în considerare cursul dezvoltării în ansamblu.

S_ (stimul) şi R (răspuns) sînt la limita exterioară a persoanei. Cheia procesului este_org&mzar£%. construim adăposturi. Natura neînsufleţită se supune celei de-a doua legi a termodinamicii.nal dublu din natura \ îndată ce un organism moare. opusul entropiee. Henderson. Ca şi natura neîn-l sufleţită fiinţele vii sînt supuse efectelor căldurii. în special şoareci. cărora le rezistase cu succes şi pe care le utilizase în favoarea sa în cursul vieţii. Cambridge. au elaborat serii va-rjate de concepte cva. Dacă ne ardem mîma într-o flacără! arsura care rezultă are o cauză mecanică. determinanţi mecanici acţio-l nează asupra organismelor vii. Astfel — şi acum ajungem în sfîrşit la -motivaţie — cercetarea si teoria personalităţii. Concepţia evasimeeanicistă Majoritatea cercetărilor care sprijină abordarea S-R ss bazează pe experimente cu animale. Un cercetător al problemei.pidsTiri. Organismele se (rfScvpteazg} se într-un mod necunoscut naturii ne95 însufleţite.j tea umană face mai mult . deoarece ele n\i sînt în întregime mecaniciste. Pietrele se erodează. Nu este posibil. devenind din ceîn ce mai întîmplătoare. capabile să explice conduita umană. The order of nature. Teoriile cvasknecaniciste încearcă pe cît posibil să descopere ^jrpp]p im. conchide : „Nu rămîne decât să admiteir că enigma ne depăşeşte şi să conchidem că opoziţia dintre mecaj nicism şi teleologic este însă baza ordinii din natură. Din substanţe ît Organice.. trebuie să spunem că ea este un exemplu care înooro_ nează/principiul_qrganizării în expansiune^Fersonalitatea este ^ _sfetern~5eschis si in Creştere. Inventăm aerul condiţionat. Bambusul şi| cireşul sălbatic îşi împlinesc cu îndîrjire destinul lor. 1 L. gra-l vităţii şi (cel mai sensibil) radiaţiei . p. Nici un psiholog nu poate să exprime complet conduita umană prin unităţi de măsură de tipul centimetri — grame — secunde . corpul său începe imediat să se dezici tegreze sub influenţa vremii şi a bacteriilor. Press. ~ Filozofii ştiinţei sînt uimiţi de acest ca. semnifj. macal rale şi descoperim antidoturi pentru otrăvuri. deşi procesul de auto-l refacere care începe imediat nu este mecanic. care trebuie întotdeauna privită din două puncte de vedere complementare"1 în acelaşi timp — şi aici ne apropiem treptat de problema motivaţiei — filozofii şi oamenii de ştiinţă sînt neliniştiţi în faţj unor asemenea principii contradictorii. Această abordare de tip „orpanisrn viri(| o n<imim psihologia stimulului si răspunsului. pretind q să găsim un tip comun de lege ? Ei doresc să realizeze mai curîn: o „unitate a ştiinţei". Prin urmare. Procesul ^^ntropîp. Prin contrast. decît două tipuri separate de ştiinţă sau dotf seturi ide principii violent contrastante pentru a trata o ştiinţă uni a vieţii. e uşor je înţeles de ce conceptul de determinism mecanicist este popular.Şi e u$or ^e înţeles 'de ce mulţi psihologi consideră că teoria personalităţii ar face bine să se limiteze la concepţii cit mai mecaniciste posibil. Filo-I zofii ştiinţei denumesc acest aspect al creşterii teleologic. Autorealizarea este un termen folosit adesea. .l cînd faptul că ea este marcată de o înaintare spre realizarea unorj scopuri. faptele noastre de ori ganizare sînt în moid normal cele care ne apără de efectele 1ot fatale.cireşi sălbatici. Această creativitate este mai marcată la animale la plante şi mai marcată la fiinţele umane. Capacitatea de organizare a vietiLjru se la_jsinjtezele salg^^himice. mai ales în America. cănTnparagină.. deşi se fac dese încercări de acest fel. 1917. Mass. intenţii. acţiune bacterii ană. în termeni filozofici trebuie să luăm în considerare atît deter-l minismul mecanic. Succesele timpurii ale ştiinţei au privit natura tara Chiar şi astăzi ştiinţele naturii sânt de departe în fruntea ţintlor vieţii. nevoi prezente şi imagini ale viitorului I Procedînd astfel ea nu numai că supravieţuieşte ca fiinţă imdepen-1 dentă. în acelaşi timp toate tipurile de. ci şi se dezvoltă şi creşte într-un asemenea mod încît devineI din ce în cs inai caracteristică pentru ceea ce ea este. 209. Orice altceva ar fi per sonaliţatea.simecaniciste. inclusiv ştiinţa personalităţii. J. oxigen. şi nici prin funcţiile descoperite în biochimie. totuşi. dup* ce a examinat dovezile. ea avansează spre împlinirea planurilor! şi speranţelor. atitudini. cît şi teleologia. mai degradată. H x Univ. Ca atare ele par lipsite de iz teleologic. Per-I soana vie sintetizează continuu alimente. Le numim „cvasi". viaţa este în mod inerent sintetică. umidităţii. cît şi anorganice ea fabrică noi compuşi organici de varietate tulburătoare. Materia fără viaţă descreşte în gradul său de organizare. Ele încearcă să golească organismul de forţele teleologice interne (instincte. electronică şi „maşinile gînditoare". scopuri). soarele îşi pierde căldura. Personalita. experienţă trecută. Ei se întind peste o fîneaţă >i în acelaşi timp concurează între ei pentru pămînt bogat şi pentru spaţiu în scopul de a se extinde.

psihologii S-R caută o lege care să definească acţiunea generală a impulsului. filozofi şi psihologi au insistat. Cu puţiin. apărînd din presiunea reziduurilor sau secreţiilor din corp. tabloul esenţial Un impuls — crice impuls — este definit ca o „schimbare în ţesut" care provoacă o activitate nervoasă pînă cînd echilibrul ţesutului e restabilit. dau dovadă de organizare. dar nu modifică. ci mai curmd procesul reducerii tensiunii. Kluckhohn şi Murray sugerează un compromis. de autoconservare. dacă spuneţi că unul din principalele dumneavoastră motive în viaţă este să faceţi părinţilor dumneavoastră în vîrstă o existenţă tihnită. urmează că întreaga motivaţie reprezintă o presiune îndreptată spre reducerea tensiunii. împrumutmd conceptul. sex. din nou motivul este explicat în termeni de satisfacere a impulsurilor de hrană. deşi nu lipsite de tensiune. învăţarea explică şi faptul că nu toate motivele noastre par să fie bazate pe nevoi primitive ale ţesuturilor. Dacă Stntem înţelepţi. Unii psihologi. conservarea fiinţei noastre. nu are alte motive esenţiale decît impulsurile. Reducerea tensiunii. Unii filozofi au exprimat problema întrun mod mai optimist. Şi dar-ă omul. Concepţia e denumită hedonism psihologic. de aceea „reducerea tensiunii" este termenul preferat pentru hedonismul modern. în urmărirea satisfacţiei sexuale. susţin că homeostazia este şi legea de bază a motivaţiei umane. Teoria reducerii tensiunii are antecedente istorice interesante. Ei subliniază faptul că modul cel mai rapid de a reduce tensiunea este comiterea unei sinucideri. nu există scopuri propuse în mod clar aşa cum ar exista dacă am presupune acţiunea unui instinct de unire. de fugă'sau a unui instinct gregar. şi nevoia de zahăr sau sare sînt exemple de stimulare prin „deficit'-. asemenea activităţi ne îndepărtează de dorinţă şi încordare2. în Grecia antică. încercăm să micşorăm dorinţele noastre în aşa fel îneît să avem un minim de tensiune de redus.3 Acest tablou al motivaţiei esiî evident ceva mai teleologic decît reducerea tensiunii. spunind că reducerea tensiunii provoacă plăcere şi de aceea toate motivele omului tre considerate ca fiind o căutare a plăcerii. Tindem să persistăm în a fi ceea ce sîntem intr-o „stare . Faptul că foamea e cauzată şi de deficienţe chimice în sînge complică. sînt îngrijoraţi de o formulă aitit de simplă.Şoarecii. trebuie să admitem că apare aici un început Simplu şi irezistibil pentru o teorie a motivaţiei. Homeosta/ia. în căutarea odihnei. să respire liber (după primul suflu) şi să elimine automat. Argumentarea decurge precum urmează : Impuls. Unii psihologi.e excepţii. Dorim echilibrul. învăţarea ne înzestrează cu strategii comune care diminuează tensiunea noastră. pentru a fi cît mai aproape posibil do cauzalitatea mecanicista nu vorbim aici de . majoritatea oamenilor încearcă să rămînă in viaţă cu orice preţ. Nu există „suflet" în procesul mecanicist . Ne place activitatea implicata in rezolvarea problemelor noastre. 263 te m. Alte impulsuri. asupra faptului că „durerea şi plăcerea sint stăpînii noştri suverani". iar psihologii S-R simt că o teorie mecanicistă ţju nu trebuie să utilizeze limbajul „sufletului". că studiind şoareci în loc de fiinţe omeneşti se poate descoperi modul în care aşa-zisa teleologic poate fi redusă la un tip mai mecanicist de cauzalitate. impulsurile do la începutul vieţii par să ducă numai la o acţiune reflexă întîrru pfcăitoare. răspunsul este că învăţarea (la clare vom reveni în aurind) este responsabilă pentru aceasta. mod clar determinat de t<^ „schimbări in* ţesuturi". menţinînd şi mărind astfel dorinţele lor. Desigur. se dă explicaţia că acest motiv este pur şi simplu o extensiune învăţată şi complexă a dorinţei dumneavoastră primare pentru hrană. C) altă concepţie favorizată şi înrudită este împrumutată din fiziologie. Totuşi. în ceea ce priveşte hrana. temperatura. Foamea şi setea. ca alte animale. Mergînd un pas mai departe în concepţia cvasimecanicistă. Menţinem tonusul şi tensiunile necesare vieţii. starea de sănătate la un nivel convenabil este complexă şi inspiră respect. dar ei sînt animale relativ simple şi se speră. Dacă întrebaţi cum este posibil ca întreaga motivaţie să conducă la reducerea impulsului. Daca spuneţi că sînteţi concentrat asupra învăţării unei profesii. A trăi pe deplin imnă a avea o tensiune. oboseală sau de alt gen. deîecaţia şi poate oboseala şi nevoile sexuale pot fi concepute ea stimulări de „exces". ea nu este numai ceva îmboldit . Oamenii nu caută realmente o stare lipsită de tensiune. întrucit toate impulsurile apar m mod clar dintr-un dezechilibru existent în ţesuturi (stimulare prin exces sau prin deficit) pare limpede pentru aceşti psihologi că motivaţia impulsului este totdeauna un proces de reducere a tensiunii. mai puţin extremişti m concepţiile lor. copilul nou-născut pare să sugă în mod automat. Capacitatea corpului de a-şi păstra compoziţia chimică. Să presupunem că stomacul cuiva e gol : ci se frămintă Şi creează astfel un „stimul de deficit" care împinge organismul să facă mişcări continue.instincte". ca orice creaturi vii.. agitată sau mecanică. De-a lungul secolelor. întrucît o mare parte 97 ii: — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. lipsa de oxigen. în muncă — deoarece. ca micţiunea. Cu alte cuvinte. Astfel. aşa cum au făcut-'o Jeremy Bentbam. Trebuie observat c a. epicurienii susţineau că tot ceea ce omul face în viaţă este să încerce să evite durerea (tensiunea). 98 Psihologia modernă de tip S-R nu vorbeşte despre plăcere şi pur şi simplu pentru că acestea simt cuvinte care descriu conştiente. Viaţa are o tendinţă de a se conserva şi de a se reface . constantă". Dar nici una din aceste activităţi nu este atu de „intenţionată" pe cît se consideră de obicei a fi insrtinotele.

copilul (trebuie să fi atins un stadiu în care să poată avea încredere în părinţi şi în mediul său pentru obţinerea satisfacţiilor de bază ce ţin de. Beacon. neîncrezătoare care este totdeauna fixată pe satisfacerea impulsurilor sale imediate. Ele au o funcţie esenţială protectoare. Nobile. cel. un copil care are o relaţie' fundamentală d< încredere cu mediul său este un copil care se deschide spre lume cu îneînfare şi interes. cît şi la adulţi. nu are nevoie să aştepte să fie îmboldit de sti99 I Critica concepţiei cvasimecaniciste a motivaţiei Adversarii acestor concepţii susţin că acestea explică numai în mică parte aspiraţiile. Vezi M. în ciuda unei descurajări extreme. 1960. 36. In ciuda acestor critici severe trebuie să acceptăm importanţa impulsurilor ca factori motivatori de-a lungul vieţii. Experienţele noi pe care majoritatea dintre noi le aşteptăm ou nerăbdare nu pot fi exprimate în termenii reducerii tensiunii şi acelaşi lucru se poate spune despre dorinţa noastră de a dobîndi cunoştinţe de dragul cunoştinţelor. Şi-a ridicat nivelul aspiraţiilor în acord cu sarcina sa. speranţele şi dorinţele arzătoare ale persoanei umane. o sarcină pe care în cele din urmă a realizat-o. Obstacolele păreau de netrecut. "> A. Maslow. Motivation and personality. Harper.6 Concepţiile cvasimeeanieiste ne oferă un tablou al imboldurilor şi impulsurilor. iar în copilărie domină în mod complet scena motiva-ţională. indică dificultatea de a fundamenta o teorie a motivaţiei în întregime pe impulsuri sau homeostaz'ie. înainte de a putea creşte în sens psihologic. dar interesul şi străduinţa au persistat. nici să restabilească un echilibru tulburat. cap. New York. partea asemănătoare celei ce aparţine animalelor. muli. Istoria exploratorului arctic Roald Amundsen. E lipsit de teamă. dar motivul său central 1-a făcut capabil să reziste tentaţiei de a diminua tensiunile fragmentare create de oboseală. rcv.7 Deşi impulsurile nu pot explica toate motivaţiile ulterioare. Dacă nu depăşeşte cu succes acest stadiu.4 3 C Kluckhohn. nu al unui sistem pe deplin deschis spre lume. de a da şi primi dragoste. fi „Pwdiol Rc\ " 1051. Emotwn and personality. de a zbura peste Polul Nord. Tabloul este cel al unui sistem semiînchis. Securitatea apare mai întîi.de stimularea prin exces sau prin deficit. căci dragostea implică tot felul de responsabilităţi şi tensiuni. principii cvasimecaniciste ale învăţării. 1960. contribuind la securitate. socicty. Şi nici simţul datoriei — să faci tot ceea ce poţi cel mai bine în cursul vieţii — nu poate li redus logic la psihologia impulsului. Cînd a reuşit. ţinîncl seama în mod inadecvat de schimbare sau de creştere. a făcut planuri ani de zile. Ceea ce le lipseşte în mod evident este încrederea anticipată sau viitoare care pare să caracterizeze totdeauna o motivaţie matură. Pe de altă parte. Vezi si cap. 3. foame. 1954100 zece ani a avut o pasiune damîiian/l explorator polar. Nu numai că ele sîn't cvasimaoaniciste în esenţă. în Personality and socic encounter Boston. Columbia Univ.hrană. Murra y. s-a angajat într-un proiect dificil care a dus la descoperirea Polului Sud. dar nu la creştere şi dezvoltare. Organismul 1111 poate evita de a fi activ . siguranţă. impulsurile există şi in cea mai mare parte ele tind să împingă organismul să caute o reducere a tensiunii. priceperi noi pe care le dobîndeşte. Impulsurile. de a crea lucruri frumoase şi utile. copilul creşte ca o persoană anxioasă. New York. capabil de a se dezvolta şi de a deveni mai mult decît este. Homeostasis as a unifying concept în personality theory. M. Da. de trebuinţe proiective permanente. el nu s-ia relaxat prin reducerea tensiunilor. . 58. pînă cînd în final şi-a pierdut viaţa. înecreînd să salveze de la moarte în Arctica un explorator mai puţin înzestrat. A. p. Nu numai că a menţinut fără încetare un stil de viaţă. Ar noi d. Descoperind Polul Sud. poveştile pe care le ascultă. Ei afirmă că e imposibil de redus motivele adulte elaborate la o simplă bază de impulsuri. homeostazia este o concepţie a imobilităţii. Organismul treaz este totdeauna „în mişcare". Ea este statică. 5—17. în spitale (dar şi în viaţa obişnuită) întâlnim oameni care par să nu aibă nici o capacitate de creştere dar sînt centraţi în întregime pe viaţa lor vegetativă. 223. 1953. 22 din volumul de lata Studii recente asupra „sistemului reticular activator" din trunchiul cerebral ii mamiferelor ridica faptul că exista un mecanism nervos pentru a Hienţ ne o activitate continua. Personality urc. El este literalmente îneîntat de tot ceea ce găseşte : scoici pe malul mării. 4 Pentru o discuţie şi o critică mai completă asupra homeostaziei vezi : G W A 1 1 p o r t. ridicol şi primejdie. â R Stagner. Această critică este în mod explicit dezvoltată de Maslow. nepro-gresistă. spontană in cursul stării de veghe.5 Copilul şi adultul sănătos construieşte continuu tensiuni su: forma unor noi interese şi depăşesc nivelul siguranţei de bază a homeostaziei. După ce navigase prin Strâmtoarea de nord-vest. D. The open sysLem in personality theory. Klineberg le denumeşte pe bună dreptate „motive absolut credibile" — care se întîlnesc la toţi oamenii şi în toate culturile. Knopf. and culture. Totuşi. New York. confort. Dar ele constituie numai partea primitivă a motivaţiei umane. Obligaţia sa nu a fluctuat niciodată. dar asupra lor acţionează (modificîndu-le şi controlîndu-le). ele sînt încorporate în noi toată viaţa. pe satisfacerea poftelor (impulsairilor) lor fragmentare. mai ales în primii ani de viaţă. Press. M. Schneider. II. formează punctul de plecare al teoriei noastre asupra dezvoltării. deci. care face distincţie între motivaţia de securitate şi motivaţia de creştere atît la copii. intrînd cu nesaţ în procesul devenirii.

un boboc de gîscă poate j urma orice obiect pe care l-au văzut în prima clipă ochii săi cînd a ieşit din găoace. al doilea stimul va fi suficient să acţioneze singur pentru a produce o descărcare sub forma acelui răspuns motor. rev. and Winston. e sigur I să presupui că nimic din ceea ce impresionează ţesutul nervos nu I este vreodată total pierdut. Scenariul dezvoltării în termenii condiţionării poate fi expus ca în figura 10. mama provoacă un comportament de apropiere (adică dobîndeşte „acelaşi răspuns motor" ca în cazul hranei). după cum am arătat. ca şi alte trăsături ale mediului său.Factori evasimecanicişti în învăţare învăţarea reprezintă modificarea caracteristicilor psihologice pe baza experienţei. de/asemenea. Le vom revedea pe scurt. sau pierderii unei persoane apropiate). M. să privească mediul său familiar ca un cadru sigur şi dezirabil de " K. My life as an explorer. Copilul care s-a ars evită flacăra. Tanner. cîteva principii cvasimecaniciste I sînt acceptabile şi importante. In măsura în care sînt viabile. Teoreticianul cvasimecanicist.). 1957.O. Nu putem spune dacă în învăţarea copiilor se produce ceva atît de primitiv. J. Unele cercetări recente sugerează că prima întipărire poate | avea o importanţă majoră. trebuie să admită că ţesutul nervos e capabil să reţină I o copie vagă a experienţei originare. în fiapt. Social psychology. iKing Solo-mon's Ring. I n-heider. New York.stimul care se produce simultan" . conform legii. Pentru moment. Şi chiar când expe-1 rienţele individuale sînt treptat contopite în deprinderi şi altitudini I în aşa fel încît nici o amintire nu predomină. Dăm un exemplu de modul în care combinaţia ar putea funcţiona. B. 1954. nu putem decît sugera că prima lege de bază învăţării este aceea că impresiile rămîn într-o formă oarecare ca rrne nervoase. Legea reflexului condiţionat poate fi formulată precum urmează : ori <de cîte ori un stimul implică un răspuns miotor. 108—131. of. De obicei acest obiect este gîsea-mamă. dar odată ce s-a ars. întrutotul mecanice. Este de conceput că mama sugarului. vederea unei flăcări va provoca evitarea. T. Să presupunem că o femeie îşi decorează camera în albastru. Amundscn. Zăpada| este suflată în rafale. Comparative behaviOurology. gheaţa va crăpa pietrele. Condiţionarea. copilul ajunge curând să se „identifice" cu mama şi ajunge. La timpul cuvenit alte lucruri asociate cu mama (de ul neconOîTTonDt ) kt rond . Următorul său pas este să caute o expli6 Extras din R. De asemenea. • utilizat. Retragerea de la căldură intensă este un reflex necondiţionat (înnăscut) . New York. orice stimul care se produce simultan va tinde să dobîndească acelaşi răspuns motor . vezi K. Are o puternică preferinţă generală pentru albastru. retragerea provocată de vederea flăcării este un reflex condiţionat. datorat unui accident. dar dai \ obiectul se întîmplă să fie o fiinţă umană. 102 . altele de-a lungul I întregii vieţi (de un şoc emoţional intens. 101 chimbă în cursul vieţii jj măsura in care se întâmplă acest lucru. Univ. Int. (Ed's. O teorie mecanicistă. dar forţele del schimbare sînt în întregime externe şi nu există o organizării a efectelor lor într-un sistem continuu. 1052. De exemplu.. Rine-hart. rezultatul întipăririi este încă acolo.. se întipăreşte în aşa fel încît. Toate impresiile stăruie — I unele un timp scurt (ca postimaginea în ochi). Klineberg. Pe măsură ce întipărirea continuă. Crowell. New York. pentru o introducere în „etologia" modernă. Deci chiar o teorie I mecanicistă a personalităţii trebuie să presupună că procesele I vieţii sînt. Impulsul şi condiţionarea. Se poate îmtîmpla ca în anumite „faze critice" copilul să ină susceptibil de noi forme de iMipărire. înregistrarea urmelor şi întipărirea.H. explică întreaga personalitate. ed. \fr. 7 O. La început hrana a provocat un răspuns de apropiere. E lăsată o urmă oare face mai probabilă I excitaţia ulterioară datorată unui stimul similar. rezultatul este depozit din ce în ce mai bogat de material pentru a fi organizat. şi a modului în care mişca rile devin mai elaborate în aşa fel încît impulsurile să fie satisfăcut Modelul mecanicist intră îndată într-o oarecare dificultate De ce un organism trebuie totuşi să înveţe rămîne o problemă I Natura neînsufleţită nu învaţă şi nici nu are impulsuri. New York. I unei boli. după o repetare suficientă (uneori o dată e de a-juns). Study Group on Psychologicăl Development o1 tha Chilă. Acesta oste un răspuns înnăscut. ca I orice teorie. Lorenz. în Proc. Dou-bleda>. Acest proverb familiar rezumă principiul condiţionării. necondiţionat. începe cu impulsurile. ar putea argumenta el. Press. îi plac rochiile albastre. Hoit. Un psiholog S—R îndrăzneţ ar putea spune că condiţionarea este singurul (sau aproape singurul) principiu al învăţării de care avem nevoie. 1928. atunci forma umană este cea pe care o va urma bobocul de gîscă8. Pîlpîiitul unei flăcări atrage întîi copilul. L o 1 e n z. Mama este un . sădeşte multe flori albastre în grădina ei. la urma urmelor. Procesul prin care impresiile sînt absorbite în sistemele existente ale experienţei este denumit asimilare.

găini şi animale în general. însăşi structura personalităţii noastre este determinată de orice serie de stimuli pe care îi considerăm „echivalenţi". Astfel. Generalizarea stimulului. Dar principiul de bază este acelaşi9. redueîndu-se la cinci sau şase cuvinte. De aceea el le utilizează tot (timpul. L. O variantă a doctrinei condiţionării trebuie menţionată în mod special. . S-a vindecat . putem spune că stimulul unui răspuns devine generalizat. Ştim că buruienile nu sînt bune de mîncat (o cantitate falsă de „cunoştinţe"') si le evităm pe toate. inclusiv ciupercile comestibile.de a suge Cu'oorta favoriţi o roTin AiScs tai Albastru în alfa contexte Figura 10. Un fermier crud a încuiat un băieţel într-o cameră ou o vulpe. Reintegrarea ne spune că o mică parte a unei experienţe originale. care are loc acum. dar în orice conte-xt culoarea albastră produce încă femeii noastre ipotetice „apropierea'*. în timp ce în condiţionarea simplă legătura este văzută ca o relaţie stimul-stimul. Mirosul unei anumite flori ne poate face să retrăim un întreg capitol din copilăria noastră. 104 rorizat. mama din exemplul nostru se poate să fi purtat mereu ochelari. Generalizarea corectă a stimulului este un lucru bun. aliment. Un copil de un an a învăţat cuvîntul .tată1' şi poate produce o oarecare jenă spunîndu-i oricărui bărbat adult „tată". La 18 luni un copil şi-a numit cîinele jucărie „toodle-oo" dar tot aşa numeşte şi negul de pe faţa unei doamne bătrâne. W. Observăm aici că accentul este pus pe relaţia parte-întreg. poate reactiva întreaga experienţă originară. poate contradictorii. dar fondul său de cuvinte este mic la această vârstă. multe obiecte diferite sînt tratate ca şi cum ar fi unul singur. Unele condiţionări de acest fel ar putea fi invocate pentru a explica preferinţa unui adult pentru tablouri. Adulţii reduc această validitate selec-tînd. rase de oameni. Vorbind în mod pseudomecanicist. dar pen-eu 0 lungă perioadă de timp era încercat de o alarmă necontrolabilă dacă uşile camerei în care se afla erau închise. Un student de colegiu. se comportă conform cu generalizarea stimulului. biserici alimente. Appleton-CenturyCrofts.. preferinţa ei pentru alhastru) devin condiţionări de ordinul al doilea. Deşi legea are o validitate considerabilă. profesii. Băiatul a fost " \ristotel a observat primul legătura asociativă dintre părţi şi între-gurl (subordonatele reactivează supraordonatele). 1959. evreu sau negru. Ulterior principiul a devenit legea majoră a învăţării în scrierile lui Sir William Hamilton şi H. dar această trăsătură nu a căpătat o putere de condiţionare. Dezvoltarea unui gust prin condiţionare 103 exemplu. persoană în parte — la fiecare stimul posibil din spaţiul nostru de viaţă. M a d i s o n. Nu am putea trăi dacă ar trebui să învăţăm să ne adaptăm la fiecare carte. de asemenea. P. Dar generalizarea incorectă (tratarea prea grosolană a unui grup de stimuli ca fiind asemănători) este responsabilă de prejudecata de rasă. Fotografia unui prieten poate trezi tot felul de amintiri şi sentimente. nu e în largul săra în prezenţa părinţilor.(Stimu'i condiţionau ) lendi'nte adiacent' ' de a se adăposti <*a mesteca. Leeper. pentru că ei erau o parte a copilăriei sale şi în prezenţa lor se simte împins înapoi lia rolul său juvenil. Adulţii. Recent el a fost utilizat ca principiu de explicare principal într-o lucrare de teoria personalităţii : R. Pe baza acestei dovezi firave putem căpăta prejudecata împotriva unui întreg grup etnic. Nimeni nu stă la cheremul multitudinii de stimuli posibili oare ar putea în mod teoretic să condiţioneze un proces impuls-răspuns. New York. clauetrofobie numai atunci cînd amintirea originară a revenit şi fost redusă la proporţiile juste. Hollmg-worth. evitând sau sprijinind procesul de condiţionare conform propriilor lor dorinţe sau urmînd alte principii de învăţare. ou ajutorul unui psihiatru. ea se aplică cel mai clar la animale şi copii mici. iepuri. învăţăm că ciupercile sînt otrăvitoare şi astfel evităm toate ciupercile din păduri. de clasificările false şi de majoritatea erorilor de raţionament. In anii următori a uitat (a reprimat) incidentul. chiar şi pe cele care sînt hrănitoare. Desigur că el are unele răspunsuri foarte speciale pentru propriul său tată. doctrine filozofice sau morale. Toward under-stahding human personaiities. Vom vedea în capitolele 14 şi 15 că noţiunea de generalizare a stimulului este importantă pentru înţelegerea trăsăturilor care compun personalitatea. care se comportă ca un adult departe de familie. Un copil speriat de un cîine se poate teme de pisici. Se poate să fi avut odată o experienţă neplăcută ou un chinez. floare. respingând. Mama este poate acum moartă.

Principiul faptului recent. vom fi sortiţi-eş&-lui dacă vonî W§~a cazul dezvoltării personalităţii numai în seama ineipii101" cvasimecanieiste descrise aici. într-o serie de impresii.. ţiilor umane o abordare plină de tact este recompensatorie. Cu timpul. prima e probabil să fie puternică (cf. de asemenea. că la început impulsurile unui copil îl determină să dea tot felul de răspunsuri agitate şi perceptibile (mişcări întîm-Platoare). Este important de notat că nici unul din aceste principii cvasi-caniciste nu face uz de vreun _ ind. M^ tSrziu. Am văzut anterior că învăţarea este un subiect eX .mişcările I „corecte" în vorbire. unele din acţiunile sau strigătele sale sînt "recompensate". . pe scurt. Punctul său de vedere este că adevărata maturitate nel determină să facem ceva pentru raţiuni care nu sînt în mod meca-l nic înrobite principiului recompensei şi pedepsei. potrivirea sau adecvarea unui act la scopuri. efortul ei. Cum ajunge ea să realizeze aceste acte adaptative adulte ? Principiul întăririi (odinioară numit legea efectului) evidenţiază.w I Sînt mulite puncte slabe ca şi imerite în această formulare. cu atît devine mai puternică. El exprima corect cele două /aspecte ale întregii creşteri. Deşi-1 gur că pe baza acţiunii recompensei învăţăm să facem . este să despartă ceea ce este Urnit. Astfel. Deoarece I „explică" modificarea eferentă (schimbarea acţiunilor). dacă apucă corect biberonul poate s>ă-l d la gură şi să-şi satisfacă impulsul foamei. Ne amintim primul vers dintr-o poezie sau un imn mulţi mai bine decît ultimele versuri. Diferenţiere şi integrare Mersul naturii. Frecvenţă. Acest act corect este astfel „întărit". străduinţa şi abilitatea de a percepe. priveşte cu îneînfare cerul — toate acestea pentru a-şi exprima dragostea pentru albastru. deşi sînt de primă importanţă în procesul învăţării. toate lucrurile fiind egale. Asemenea factori nu sînt luaţi în considerare. 105 I. Procesul dezvoltării poate fi conceput / m parte ca diferenţierea progresivă a structurii şi a comportamen/ tului şi în parte ca integrarea progresivă a comportamentului şi [_structurii. Apucarea biberonului se dovedeştij J fi mult mai des recompensată decît simplul seîneet sau pKns. si să unească ceea ce e separat. Frecvenţa ne spune că „exerciţiul e mamal învăţării" — cu cît o legătură e făcută mai frecvent. Nu există planificare si o imagine de sine călăuzitoare pentru a dirija şi intensifica învăţarea.__. Toate acestea sînj principii utile. j^r limitată. Dar înainte de a reveni la aceste principii suplimentare ale învăţării. întrucît nu ^irn să multiplicăm principiile fără a fi nevoie. I Rudyard Kipling vorbeşte despre succes şi eşec ca „impostorii gemeni". Frioritatea ne spune că.ţiy" Ele se referă mai urînd la proprietăţi ale sistemului nervos care se presupune că ■ntră în acţiune automat atunci cînd sînţ impulsionate în mod adecuat Ele omit asemenea factori ca {intenţia deliberata^) a unei persoane de a învăţa. înainte de a părăsi enumerarea! principiilor evasimecanieiste trebuie să menţionăm trei principii! suplimentare familiare.plprt ar. mersul la frigider după sticla cu lapte este întipărit ca u^ mod reuşit de a satisface impulsul. spunea Goethe. Figura 10 arată faptul că condiţionarea clasică este în întregime un principiu al modificării aferente. ea poate I fi utilizată împreună cu condiţionarea (imodificare aferentă) pentru I a elabora un întreg sistem al teoriei învăţării de tipul S—R. Să continuăm exemplul. dacă nu unica. vînzarea mărfurilor. îşi tapetează camera. deşi găsim multe excepţii în raport cu ele. copilul învaţă că a cere politicos este o strategie bună —■ de obicei mult mai reuşit^ decit să pretindă. Dipl0. Conform legii stricte a întăririi I ei nu trebuie să facă astfel. Dar ce e cu răspunsul însuşi ? Doamna a cărei pasiune pentru culoarea albastră este indicată în diagramă nu suge sau se ghemuieşte ca un şoarece adult aitunci cînd culoarea albastră apare în cîmpul ei vizual. deşi opus priorităţii. iege a învăţării. Mai curînd cumpără veşminte. Ele au o utilitate reală. mersul pe bicicletă. Şi astfel ajungem la prirJ cipiul că învăţăm acele moduri de acţiune care reuşesc să reducă I tensiunea. De asemenea. Aici e vorba evident de o lege interesantă cu o aplicabilitate! extrem de largă. să fie în general valid. în binecunosicuitul său poem „Dacă". şi expunerea noastră nu e deloc completă. noutate. pare. 106 Comentariu. să descriem consecinţele învăţării (ale oricărei forme de învăţare) pentru structura personalităţii.întărirea. adică priveşte numai extinderea indicilor sau stimulilor care ajung să evoce un răspuns dat. Reuşita îl întipăreşte (hedoniştii ar spune că „plăcerea" îl întipăreşte). im-1 primarea). purilor sale decît nişte tactici mai aspre. Şi mai tîrziu el descoperă că în majoritatea reia. Este -atît de utilă 'Incit constatăm că „întărirea141 este salutată ca principala. Un om care m I general cîştigă la şah eînd utilizează deschiderea cu pionul regelui! va încerca totuşi noi gambituri. prioritate. matul învaţă că limbajul înflorit şi indirect serveşte mai bine seo. Ne amintim micul dejun din această dimineaţă mai bine decît unul pe care l-am luat acum o săptămînă. Experienţele noastre din prima copilărie ne-au făcut adesea o impresie de neşters.! Dar teoria nu explică de ce schimbăm sau variem atît de des un I răspuns anterior reuşit şi riscăm un răspuns nou. 11 Opera lui Clark Huli şi a aşa-numitei şcoli Yale din teoria învâţ<"u':1 este de această natură.

Handbook of child psychology. La naştere este imposibil să distingem diferite sisJ tenie de emoţii . a pianistului. Diferenţierea sistemelor funcţionale reprezenta această diferenţiere progresivă a domeniilor în manieri lui Lewin. întreaga cunoaştere poate fi privită prin prisfflS problemei de a face distincţii din ce în ce mai fine. Putem in p K. copilul are încă mult mai puţine sisteme emoţionale decît adultul.. în figura 11. ciocanul şi cuiele. L e w i n. bariera dintre copil şi mediul său înconjurător estel mai puţin trainică. Din această matrice amorfă se desprind treptat activităţi mai fine.st c. bucuria sil afecţiunea.). 1-st ed. 107 Mica cot*t4ne Copildria Vîr&ta adulţi . Dezvoltarea sa glandulară eH incompletă. 1931.copilul se trezeşte „în întregime")! De asemenea. Copilul oare încearcă prima dată să „facă o foafcâl este neîndemînatic . Este clar că potenţialităţi^ nervoase ale copilului nu sînt complete : creierul său nu este n deplin echipat cu teaca mielinică. suferinţa. o unitate dinamică. Diferenţierea este explicată în parte pxiin_matamaare. constatăm că «aceasta es'l un tablou extrem de confuz. mare parte din schimbarea treptată ce apare în viaţa ulterioară! indică acelaşi curs. 4. de retragere sau apropiere globală sau de răsuciri şi contorsionări întîmplătoare ale întregului corp. capacitatea de a munci. u. capacitatea de a atinge. Maturi zarea înseamnă desjiyîrsire_fără învăţare. el nu poate să execute mişcările separate necel sare pentru a mînui ferăstrăul. Graniţele dintre sistemele funcţionale sânt slabe în primii ani de viaţă (dacă un impuls e trezit. -Aprinderile vocale. să spunem. Lcwin subliniază că un copii este. abilităţile şi inteesele de toate felurile apar din întregul global originar. inll plică diferenţieri din ce în ce mai fine. Press. legi. La o primă aborl dare a domeniului psihologiei. după cum arată figura 12. în mai mare i( fisură decît adultul. Figura 11.Diferenţierea. a chirurgului. Copilul mic acţionează la început cu întreg corpul şi numai treptat dobîndeşte abilitatea de a executa acţiuni parţiale.Murchison (Ed. teorii. teama. dar el exprimă în mod diferenţiat supărarea. Precizia uiterij oară a constructorului de bărci. gustul de a chelUl> spiritul de economie. conj cepte. Observăm maturizarea cînd apar anumite coordonări motor11' Excitare Ourert £> fcmi Dezgust La naptre Jluni 6 luni Pfâcere Fune Du Ex Pt . tendinţa de a colecţiona. Un exemplu bun de diferenţiere provine din viaţa emoţionali -a copilului mic. Deşi principiul diferenţierii este clar mai ales în prima copilă-l rie. mai tîrziu. există numai durere difuză sau excitaţie difuzai La sfârşitul primului an de viaţă. Slăbi-1 ciunea acestei bariere împiedică dezvoltarea unei conştiinţe de sini precise în primul sau primii doi ani de viaţă. Wor-Mass. lateralitatea devin Werenţiaite .11 Copilul este la început capabil numai de mişcări în bloc. Clark Univ. . Environmental forces in chilă behavior and development. Copilul mic nu poattl lace distincţie între sine şi cele ce-1 înconjoară. lăisîndu-l pradă tuturor tipurilor de stimuli dij mediu pe care mai itîrziu în viaţă va fi capabil să-i ignore. Glandele sexuale nu se maturizează înainte de pui^ţ] tate. Procesul învăţării domeniului psihol logiei este un proces de separare în teme componente. cap.

PI. Similar. o ierarhie a nivelurilor integraţive.una . personalitatea complet integrată este. implicînd în special răspunsuri „întărite". integrarea progresivă. Untul. Bu = bucurie. dar dificultatea în ceea ce priveşte această teorie constă în faptul că copilul a învăţat deja atâtea lucruri referitoare la aceste activităţi. Celule nervoase separate funcţionează împreună în aşa fel încât îşi pierd independenţa. deşi improbabilă". în ordine crescîndă. precum urmează : Reflexe condiţionate. 1932. Semnificaţia noţiunii de -integrare este înţeleasa cel mai bine prin referire la teoria celulară din biologie. sisteme de trăsături cane sînt coerente între ele. Nu este un principiu separat al învăţării. fiziologul care are cele mai mari merilte în ceea ce priveşte noţiunea de integrare. Cea i g ^ pţ mai simplă integrare posibilă ar fi cea a două celule nervoase (una senzorială şi una motorie) ifuneţionînd împreună ca un arc reflex simplu.A. Fu. De. interese. Unii autori (McDougall de exemplu) spun că unele „instincte" se maturizează tîrziu (instinctul de cuplare. în „Child developm. = excitare. Faptul iniţial 'este că corpul uman conţine trilioane de celule. Dar între aceste cazuri limită există un spaţiu amplu pentru acţiunea integrării reale. în diagrama din figura 13. (Cf. sisteme integrate de reflexe condiţionate. Trăsături personale. dispoziţii mai dinamice şi flexibile. generînd deprinderi şi trăsături caracteristice. o abstracţie convenabilă deşi improbabilă. cel de a aduna) . valori.~> De Fu Du Ex Pi Bu une Afecţiune 12luni De Fu Ge Du Ei PI Bu AA AC 'B luni r? Ge Du PI Ve Bu AA AC luni Figura 12. Reacţia la un stimul substitut devine integrată într-un sistem reflex înnăscut.M. 340). Ve. într-un fel oarecare din această mulţime astronomică de unităţi singulare se construieşte o personalitate relativ unificată. cele mai simple forme învăţate ale comportamentului adaptativ. Bridges. la extrema opusă. Sherrington. din integrarea deprinderilor specifice. Deprinderi. Ex. din oare peste nouă bilioane se găsesc în creier. Ev: tional development in early infancy. explicată prin toate legile învăţării pe care le-am discutat şi le vom discuta. Dacă există sau nu reflexe implicînd numai doi neuroni nu se ştie. dar niciodată completă. gînguritul. Acestui nivel îi aparţin dispoziţiile denumite sentimente. Ani putea distinge.a tuturor sistemelor care privesc adaptările caracteristice ale unui individ la mediile sale variate. C. A. = durere. = afecţiune faţă de copii. Ge = gelozie. Teoria integrativă a personalităţii poate fi sugerată. S. cuvinte separate. Din multe apare . îndît nu putem afirma că este implicat un „instinct". Acelaşi lucru e adevărat în legătură cu integrarea. afirmaţia lui William James că un om „are tot atîtea euri sociale diferite cîte grupuri distincte de persoane există şi la a căror părere se raportează ou interes". Prin diferenţiere el trebuie mai întâi sa înveţe adaptări specifice şi abile. Mai tîrziu el poate „pune împreună" ceea ce a învăţat în forma structurilor proprii preferate de adaptare. Du. 110 •cutate totală . cel puţin în parte. consideră acest caz limită de integrare ca o „abstracţie convenabilă. Diferenţierea vieţii emoţipnale a copilului mic : Leg îdă : A. Hyde. Integrarea sugerează o înr^nizarp^pr^rtiir^ & personalităţii. Integrarea. rezultînd. mersul căţăratul. = plăcere.C."'.B. rîsul —■ din care nici una nu e posibilă la naştere. Te. = teamă. instinctul de părinte. dar variază în diferite situaţii. = dezgust. . = veselie (din K. în ciuda totalităţii răspunsului său. = afecţiune faţă de adulţi. Nu vom vorbi de 'copilul mic ca fiind bine integrat.) Un exemplu extrem ar fi cazul „personalităţii multiple" prezentat în povestea lui Robert Louis Stevenson despre Dr. nevoi. Diferenţierea este. „Euri"'. răspunsuri condiţionate singulare. iar şi mai târziu dispoziţii pentru a juca anumite roluri în anumite împrejurări (numite în diagramă „euri"). — tune. 3. moto-ul integrării este e pluribus unum. de asemenea. Jekyll şi Mr. Ne grăbim să adău109 găm că personalitatea nu este niciodată complet unificată {vezi capitolul 16). Personalitate. oarecum imperfect. dar integrarea 'tinde spre acest soop. ci mai curînd un produs total al multor procese de dezvoltare. de asemenea.

Un alt copil îşi for13 -Cf. Oamenii sînt consideraţi decenţi şi demni de încredere. Deşi unitatea este un ideal (capitolul 16). procesele cvasi-•ttecaniciste se aplică la nivelul „noncognitiv" al învăţării. 1950. adultul prezintă sisteme mai largi de integrare. prejudecăţi. Harry nu-şi cunoaşte niciodată poziţia. trăsături.care afectează învăţarea copiln-lui privitoare la__relaţiile umane. Reprezentarea schematică a integrării. altădată duce la pedeapsă. incluzînd abilitaţi cunoştinţe. are părinţi care sînt afectuoşi şi în întregime consecvenţi în recompense şi pedepse. căci „atitudinea de învăţare" a lui Harry se generalizează spre a nu avea încredere în nici o fiinţă umană. Alteori îl copleşesc cu afecţiune. Generalizează din experienţa de acasă. în cursul tinereţii şi al întregii sale vieţi . Folosim aoest exemplu pentru a arăta cum anumite situaţii largi de învăţare pot influenţa întregul curs al dezvoltării. o conştiinţă. îl resping şi-1 înfricoşează.14 Tînărul Harry va deveni probabil antisemit.Ele exclud rolul discriminării conştiente. în J. ziţie de acceptare sau de respingere. neîncrezătoare. Deşi principii cvasimecanice ca întărirea şi condiţionarea pot explica unele (tipuri de învăţare. Nu manifestă panică socială. şi J. Avem motive serioase să credem că acest stil de educare a copilului creează o concepţie jţernălDare.reşterea personalităţii. De aceea creşte cu o încredere de bază. Părinţii lui Harry sînt irascibili şi imprevizibili. trăsături. 1949. Acelaşi act care odatâ atrage recompensa. 173—190. cap. Chiar când îl pedepsesc ei nu-şi retrag dragostea pentru el. Chiar dacă el încearcă să înveţe ce acte specifice trebuie să evite.". Şi astfel conţi] nuăm sarcina de a enumera principii suplimentare necesare. iar activitatea sa şcolară este afectată în mod defavorabil din aoest motiv. atitudini. El nu o poate învăţa şi nu o va învăţa. ostilitate generalizată.1'. el este acceptat. toituşi. fiecare de 3 .". Principiile elementare pe care le-am descris oferă ceva mai mult decît un punct de plecare — şi sînt mai aplicabile la învăţarea animalelor şi a copiilor mici decît la învăţarea adultului uman. Horry şi Joe. nu poate fi sigur niciodată. faţ ■ de copilul mic.ani. New YorM McGraw-Hill. în viaţa concretă. Singura sa speranţă este să fie permanent în gardă. deprecieri. dimpotrivă. The implications of learning theory for socm psychology. 14 Pentru o discuţie mai completă asupra celor două stiluri de educaţi^ descrise aici. ura sj iubire. J. 20. un adult este într-o oarecare măsură un simplu mănunchi de reflexe condiţionate. în „Child Developm. Experiments in social prccess. 8. speranţe şi teamă.atras 'atenţia asupra divensităţii lucrurilor care treb. El ştie că oricît de rău s-ar comporta. G.lle învăţate de personalitatea în dezvoltare. mai ales în acelea care nu-i sînt cunoscute. După cum spunea Razran.Figura 13. Conditioning and perception. înţelegerii. 112 î in ă de timpuriu o atitudine foarte favorabilă faţă de profesiunea ală. G i b s o n. „euri". va fi împotriva negrilor şi împotriva a aproape orice. dar un adult este mai mul* un sistem diferenţiat şi integrat psihologic. să nu se încreadă în general în părinţii săi şi să afle după mici indicii dacă ei sînt într-o dispo-. interese. Totuşi. învăţarea cognitivă (organizaţională) Integrarea şi diferenţierea sînt consecinţele unor procese com-plex-e de învăţare. Să^luăm în considerare doi copii. cultura13. Joe. Un copil manifestă o ostilitate timpurie faţă de matematică. Ar putea fi identificate multe atitudini de învăţare suplimentare. Un copil mic este un sistem biologic omogen. P. Mii Ier (Ed. Uneori ei îl pedepsesc sever. Ego-development and the learning pf°' cess. ele nu explică pe cieplin schimbările uimitor de bogate pe care experienţa le produce în . care adesea se războiesc între ele. îi fac daruri şi-1 mîngîie pe cap. un simţ al umorului. suspicioasă asupra vieţii.).^. în „Psychol. 62 r 111 Am şi . deoarece e tratat atît de inconsecvent. intenţiei şi autoRazran. Probabil eă'nirf o teorie singulară a învăţării nu va fi suficientă. vezi D. El duce printre altele la prejudecăţi etnice. Atitudini de învăţare. Increderea_şi nejncrederea sînt atitnrlini dp ha7. A u s u b e 1. 1955. Nu vrem să spunem că persoanele mai în vînsită au dobîndit o integrare perfectă sau chiar extensivă. Rev.

scoţieni. O fetiţă de treisprezece luni. că fumatul solicită şi aspirat şi suflat. Medicul 1-a incomodat pe A. Ceea ce a învăţat totuşi a fosit să-şi tragă de o parte imîna după fiecare greşeală pentru ca să nu fie lovită. nu oarbe. sărutul de la tata-care-vine-acasă) şi astfel prinl întărire el îşi dezvoltă o „dispoziţie de a imita". Aici e vorba în mod clar de un răspuns con-l diţionat simplu de imitaţie. lăsat in pace. Andrew ar fi trebuit sugă coada pipei (cum ar fi făcut ou biberonul sau cu suzeta). ^-" î înţelegerea int. avea obiceiul de a se ridica în picioare sprijinindu-se de maşina de gătit şi întorcînd butonul pentru gaz. mod deliberat actele altora pentru a rezolva probleme . dar ia batista ţj I buzunarul şorţului mamei sale. am luat cîteva exemple elementare din primii ani de viaţă. Conform principiilor cvasimecanieiste. Principiile cvasi-mecanicisfte ale condiţionării şi întăririi ar spune că în curînd copilul va învăţa să renunţe la maşina de gătit ispititoare. Poate fi oibtuK ceea ce priveşte arta. dar nu şi în privinţa in0blemelor medicale. ele sini intuitive. dar dacă îţi pui în . înţelegerea intuitivă. americani ? Fiecarc copil se consideră ca aparţinînd automat aceluiaşi grup ca i părinţii săi. Copilul persista în greşeală. {Desigur că în multe cazuri lovitura de condiţionare are efect conform intenţiei — dar nu întotdeauna. ou tonalitate emoţi* nală.minte sarcina de a-1 me-ora — atunci se fixează în memorie..y3 a fost definită ca procesul de formare J unei structuri mentale care corespunde unei structuri externe dirl natură. Cind vedem deodată cum se îmbină părţile unui joc enig. O formă specială de imitaţie este identificară moţionala. republicam. sa se agite şi sâ respi»'B obiectul. obiectează totdeauna cind i se suflă nasul. El punea doi cu doi împreună. Sau un copil mai mic poate învăţa cJ făcind ca fratele său mai mare. 265 14 luni.niti. Cincisprezece minute mai tirziu. yankei. ci copiazi ir. Freud susţine că identificarea este aproape singur"1 • cipiu al învatării de care avem nevoie pentru a explica dez-^Itarea personalităţii. destul ide tare pentru a provoca plînsul. hobbyurile şi religia. pipa (bine curăţită).16 \ Identificarea. Andrew încearcă să exţ. democraţi. Un copil de nouă ani îl întreabă pe tatăl său : „Tata. El încerca în deliberat să recreeze situaţia aşa cum o înţelesese el.) Un alt exemplu simplu.asemenea atitudini cuprinzătoare de învăţare __. el capătă multe recompense (borni-l Loana ascunsă. îşi priveşte concentrat tatăl carc-şi fumează pipa. Pentru a introduce acest principiu important. acesta din jurnalul părinţilor micului Andrew : 9 luni. Aici vedeai Hîn acţiune dorinţa de a înţelege. întreabă el. incapabilă încă să meargă. I In aceste exemple ii vedem pe Andrew refăcînd deliberat gj tuaţiile care i-au provocat supărare şi durere.absoarbe cu sete cunoştinţele medicale pe care le înitîlneşite. In acest domeniu de învăţare el este ca un burete.l matie chinezesc. ci un tip reflectant de comportament ale cărui forme diferite reflectă diferite feluri de învăţare. Există cazuri în care se aplică principiile cvasimecaniJ ciste. A. cj sîntem noi ?" Sîntem. de a reproduce o structură a evenjl / mentelor care au fost anterior încercate. A. avem intuiţie. Nu vrem să spunem că întreaga imitaţie exemplifică învăţarea! prin intuiţie. Te poţi uita la un număr de telefon de cincizeci de ori în agendă şi totuşi să nu ţi—1 aminteşti . gîndim. v ern şi simţim este afectat de identificare. Teoriile cvasi-mecaniciste nu reuşesc să recunoască că puţine condiţionări sau recompense sînt eficiente dincolo de copilăria mică dacă copilul sau adultul nu vor să înveţe. îşi pune nasul în ea şi-1 suflă. nu putem acorda tot S?1ta pondere ca Freud acestui . apăsîndu-i limba cu o spatmcl j timp ce-i examina gitul. Cînd tatăl îi *eră lui A. presbij terieni. Conform principiile I intăririi şi condiţionării el nu ar fi trebuit să facă astfel. Concluzia noastră este că „imitaţia" nu este un principiu separat al învăţării. un capii de doi ani poate ride cind aude adulţi rîzindl dar fâră să ştie cauza. pune coada pipei în gură şi suflă viguros. în acest caz copilul înţelegea existenţa unei legălturi vagi între fapta greşită şi lovitură.15 Pe de altă parte] unele imitaţii nu se datoresc condiţionării sau întăririi. Copilul se identifică cu părinţii lui şi sub influenţa acestei atitudini cuprinzătoare de învăţare. In afara unor . mîna vinovată. Andrew încerca să-şi imite tatăl suflînd fumul. Deşi mare parte din ceea ce facem. ridică spatulg i şi-o pune în gît exact cum făcuse doctorul. A. valorile şi formele sale # iţionament.ă Şi intenţii de învăţare cu o rază mai redusă. Ultimele noastre trei exemple au fost legate de imitaţia intuil tivâ. Din cauza pericolului mama lovea repede. A. 20 luni. irlandezi.l I curte un act cu sens. Astfel. lacîndu-1 pe A. de fiecare dată. el dobîndeşte multe (din atitudinile. Din nou alte aspecte din istoria lui Andrew : 113 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Nu Şti. desigur. fără a obţine rezultatul dorit de mamă. Cîtuşi de puţin. Ea a fost uneori numită ca tipul „aha !" de învăţare. metodişti. Chiar experienţe repetate e puţin probabil să fie înregistrate dacă cineva nu doreşte acest lucru. sa plîngă.

Haggard. 54. De aceea. nervii senzoriali şi corticali aj implicaţi.". iar cap. aproape întotdeauna facem un „efort spre semnificaţie". R. atragem atenţia asupra proprietăţii active. în „Arch.^ chol. la ţinuta şi la mersul acestuia. Haggal şi Rose formulează legea yarticivării: „Cînd un individ are un m activ într-o situaţie de învăţare a). Acest erou gte un fel de eu ideal pentru băiat. 6. Vom admite existenţa principiului completitudinii cînd discutăm grupul final de principii ale învăţării.unor structuri mai ferme. de închidere . Sacral learnng and tmitation. dar nU4 pat exprima". semnificînd faptul că individul face în mod activ cej cu obiectul atenţiei sale. A. El nu poate avea întregul statut al eroului său. ca. 269—367.factor. Identificarea funcţionează în moduri subtile. sub influenţa acestei disozatii largi de învăţare. Uneori iun student va spune profesorului său : „Ştiu răspunsul. 34. Rose. Hie susţinută sau interes care absoarbe. Dollard. 45—59. J. Mii Ier. de exempl ascultat. acţiune apare o angajare neufll fiziologică mai completă.a unei structuri incomplete. 116 4pi prelegerii). Nimic nu e mai evident pentru M\ comun decît faptul că învăţarea pretinde concentrare. dar nu expresie . citit. 1944. la cravatele pe care le poartă. Toate acestea şi alte semne ale îndrăznelii sînt imitate de băiat. Un experiment clasic făcut de Gates asupra învăţării în şoxM arată că copiii pot învăţa de două ori mai mult dacă consacră ni mult timp relatării decît studiului pasiv. Putem distinge două niveluri ale atj ţiei şi concentrării.1' Asemenea intensificări duc la claritate în percepţie j reţinere. 1917. Razran. „dispoziţia" f}jj •considerată ca participare prin centrarea atenţiei. Primul dintre acestea îl putem numi „angajj în sarcină". 1957. Participarea (învăţarea biografică) Atenţia şi intenţia de a învăţa. Psihologii gestaltişti vorbesc despre „tendinţa spre închidere". Pentru construiij unor urme consolidate şi a unor deprinderi sistematizate fM necesar întregul circuit senzoriomotor. 1. efortului sau ij|S recului asupra dobîndirii de abilităţi sau cunoştinţe. El ar dori să aibă Îndrăzneala. 327—337. The dominance—contiguity theo<mi the acquisition of classical conditioning. Some effects of mental set and participation on the conditioning of.^ind^1^^ ele nu sînt prezenite. Wall a eh. In termenii lui Bartlett. ^1 chol. 114 de Kohler şi Wallach. J joc sau un eveniment la care participaseră ei înşişi în mod actl Cîţiva au raportat'întîmplări în oare fuseseră pasivi. I. 18 V. l' 'x E. în „J. Thorndike susţine că „apartenenţa" este un principiu central al învăţării. în aşezarea părţilor şi pieselor experienţei în sisteme cu semnificaţie.stelare a unui complex".". Haven3' pentru c^analiză mai^^P^^J^^^^^^Ti^G. în „Proc A"! phil. Figurai after-efţects. în „Psychol. G a t o s.scă răspul sul care trebuie învăţat mai repede şi b) acest răspuns tinde să ■ mai stabil decît atunci cînd individul rămîne pasiv. Dacă aceste condiţii ^Prezente într-un grad suficient. De asemenea.19 Rezumînd asemenea mărturii şi adăugind unele noi. Croce . E. putem învăţa aproape orice."20 De ce o asemenea angajare activă în sarcină produce o înv» ţâre mai rapi'dă şi mai stabilă ? în. el tinide să dobîndea. 1936. bătutul şi prerogativele de adult ale eroului său. Completitudinea. Psychol. Marea majoritate şi-a amintit o povestire. N. II. Orice termen am utiliza (şi sugerez că cel de completitudine exprimă ideea destul de bine). el este atent la fiecare detaliu. se produce foarte puţină învăţare. în . Kohler. Bull. la modul de ^vorbi al eroului său. Filozoful italian Croce insistă asupra faptului că jacă nai ne angajăm într-o formă de expresie nu ^p!utem cunoaşte. the auto-kinetic phenomenon. Niveluri de participare. Imaginaţia unui •at eSte aprinsă de isprăvile unui erou de baseball. Soc. clar va lua părţile pe care le poate lua.18 Autorul acestei cărţii cerut cîtorva sute de studenţi de colegiu să-şi amintească de zi\M din şcoala primară.J. * Cf. J.". O mare parte din învăţare parc sa fie în principal o problemă de rotunjire. no." 1944. De fapt spunem ca procesele gîndirii conţin într-o oarecare măsură propria lor motivaţie : ele insistă în favoarea. 88. 2. Razran arată că stabilirea unei forme atît 1 simple de învăţare cum e reflexul condiţionat este grăbită dai subiectul însuşi jace ceva în cadrul experimentului (de exempl suceşte butonul care porneşte soneria de condiţionare). Attitudinal control of human conditioning. (Desigur că acesta ej motivul pentru care metodele active sînt de obicei de preferat rniM 17 W. în completarea unor acţiuni neterminate. dar mai puţin nervii motori şi muşchii. 40. Pasivitatea înseamnă că există impresiem sistemul nervos. învăţarea este o problemă de completare a ceea ce este incomplet. cînd' atenţia e concentrată asupra 115 unui cxbielot procesele cortkale electrice subiacente se vor fica. Atenţia e atît de evident solicitată în învăţare încît am p^J risca să spunem că prima şi cea mai importantă lege este că i^M vidul va învăţa ceea ce este „dispus" să înveţe. organizatoare a întregii cogniţii.". în imaginaţia sa -oate sirnti ca este acest erou.n. Recitation as a factor in memorizing. Jung se referă la „forţa de co. efort. văzut. J 13 G.

pentru celălalt nu e. Dar teoria noastră despre înv. 118 CAPITOLUL 6 Elaborarea eului MICA COPILĂRIE 0 EUL CORPORAL « IDENTITATEA DE SINE 0 REŞPECTUt. în acest capitol am întâlnit variate principii din care fiecare pretinde a fi „cea mai importantă" lege a învăţării . la nive-j lui acţiunii motorii (angajarea în sarcină) . poziţia interesului este însă cea mai puternică dintre toate. prioritate şi noutate. Printre aceste principii descoperim importanţa remarcabilă a atitudinilor de învăţare. dacă nu de toate principiile învăţării tUficţionînd în acord. dar oină nu-1 poţi exprima. Cel mai mult învă-ţăm din experienţele în care e angajat propriul nostru eu . întărire.ar spune : „îmi pare rău. Parti. Este util de a considera individul în creştere ca progresînd atît în diferenţiere. După prima copilărie. adică ei cheltuiesc o cantitate egală de timp pentru sarcină. condiţionare. înainte de toate efl are proprietăţile unui sistem (în care toate părţile se află în raporturi reciproce). a intuiţiei. fac aceleaşi mişcări. ciparea se poate produce la un nivej simplu de atenţie . Din comoditate am separat descrierea principiilor învăţării într-un grad nejustificat de mare. In mod evident acum vorbim despre interes. întîlnim sisteme de interese parţial formate. G. ] Pentru a explica aceste sisteme sînt necesare principii de învă-j ţâre care să fie de tip „cognitiv". Dar nu pot fi egali în ceea ce priveşte „angajarea eului". Ele nu ţin seama în mod adecvat de coerenţă şi de relevanţa eului. învăţarea produce ambele tipuri de modificări structurale şi conduce la o organizare marcată de articularea unor sisteme mai fine (diferenţiere) şi de dispunerea ierarhică a acestor sisteme în cadrul personalităţii totale (integrare). a identificării (şi a altor forme de imitaţie) si în sfîrşit a completitudinii. Dar în. Vezi nota 12 supra. la periferia fiinţei. totuşi. Yn asemenea efort este condamnat eşecului. putem denumi acest proces de achiziţie „învăţare biografica"2'. Poate în învăţarea animalelor este posibil să se demonstreze o condiţionare şi o întărire pură. Trebuie să încercăm să le considerăm ca operînd simultan — oricît de dificil ar fi de făcut Şcest lucru. participarea unuia poate fi la marginile personalităţii sale. Este necesar să punem un accent suplimentar! pe faptul că participarea este fundamentală pentru învăţare. Îmbrăţişăm o c:-. Problema pe care am ridicat-o în acest capitol priveşte orga' nizarea. Un băiat de opt ani care se interesează de molii şi fluturi va absorbi multe cunoştinţe legate de aceste insecte şi pentru moment va învăţa mai puţin din sarcinile sale şcolare. derît despre istoria predată în liceu. învăţarea umană. Toate acestea sînt principii valide — pînă la un punct. Ca rezultat. Doi copii pot participa în mod egal la Lecţii de pian sau în studiul geografiei .pentru a explica mai complet structura şi orga' nizarea din cadrul sistemului personalităţii (batale. Concepţiile cvasimecaniciste asupra învăţării subli' niază achiziţia fragmentară. o con-CePţie politică liberală. o prejudecată sau un sentiment religios e evoie în mod sigur de multe. Orice are o relevanţă pentru eul nostru este asimilat şi reţinut. Aceasta „învăţare biografică" ne conduce în capitolul următor la o disouţie a individualităţii — care este baza întregii relevante personale. a celuilalt este în centru. Pentru a explica modul t» care o persoană dezvoltă un interes pentru chirurgie. băiatul meu. In general. ca şi de tip S— R. Rezumat Modul în oare se dezvoltă personalitatea este în esenţă o blemă de psihologia învăţării. este legată de concepţia noastră despre natura omului. principiile S—R par prea exterioare vieţii ! în dezvoltare. Razran. Există însă un nivel şi mai profund al participării pe care-1 putem numi angajarea eului. frecvenţă. O adolescentă învaţă mai mult despre stelele de cinema şi T.'. I reintegrare. şi aparent au o performanţă similară. Orice altceva poate fi personalitatea. De aceea trebuie să acceptăm principii suplimentare . j^ Acest punct este atît de important încîl riaoam să-1 expunemTtrrfnou. ele au o relevanţă personală mai mare şi deci o putere mai mare de a fi reţinute. nu-1 ştii". cepţie de tip stimul-răspuns care pune aocent cît mai mult poM -[\ pe forţe fiziologice simple (impulsuri) şi pe procese elementare al@ ţesutului nervos. In mod ce n-cret. iar la nivelul cel mai semnificativ dintre toate ea rezidă în angajarea eului şi relevanţa personală. dacă considerăm omul ca un obiect. Imprumutînd un termen de* la Razran. Comentariu. iar principiile cognitive par (în cea mai mare parte) prea intelectualiste. Pentru un copil activitatea este importantă. generalizarea stimulului. Interesul înseamnă participare angajând cele fd rtivelurLale motivaţiei. încercăm să explicăm dezvoltarea personalităţii în mare măsură în termeni de urme.V. cît şi în integrare. Aceste sisteme disting părţile centrale şi „calde" ale personalităţii de părţile care sînt. Ei sînt angajaţi în sarcină în acelaşi grad. Ele par mult mai aplicabile la procesul de învăţare al animalelor şi copilului mic decît în stadiile mai avansate ale dezvoltării persana-] lităţii. Copilul îşi dezvoltă un simţ al „eului" iar interesele sale se încadrează în acest sistem al eului. DE SINE « EUL TIMPURIU : REZUMAT « DE LA PATRU LA ŞASE ANI « DE LA ŞASE LA DOISPREZECE ANI « . Conditioning and perception. împins şi tras de ferţe externe (sau chiar „gîndim pe jumătate" în felul acesta despre eij căutăm principii cvasimecaniciste de învăţare. ca sa zioem aşa .

dar aceste reacţii senzorimotorii se pierd într-un „tot" formă. Şi totuşi nu e un i nucleu constant. Mai întîi. Eul este ceva de care sîntem imediat conştienţi. El simte şi reacţioă la presiunile din corpul său sau de pe piele. 3) Deşi psiho logia nu poate spera să rezolve dilemele ultime ale filozofiei. (Nota trad. Remarcăm cererile sale insistente. făcînd paşii ca mai repezi o dată cu apariţia . dar nu există o linie de demarcaţie netă. niiesea se foloseşte ca înlocuitor termenul ego. centrală. lăsîndu-ne i'ără sentimentul vreunui eu. că e separat de mediu şi că 'capabil să perceapă evenimentele ca semnificative pentru el încă fiinţă independentă. îi lipseşte cu desăvîrşire conştiinţa de sine . 1) Singurul criteriu sigur al existenţei şi identităţii noastre personale rezidă în simţul pe care îl avem despre eul nostru A lăsa deoparte acest pivot subiectiv al personalităţii echivalează ^ păstrarea învelişului şi aruncarea conţinutului problemei noastre 2) După cum am văzut. 1 Stadiul de la naştere la aproximativ un an şi jumătate este jueori numit stadiul senzorimotor. incluzînd desigur şi pe mama sa. Unele gînduri şi acte ni se par mai „legaţi .. poate . motivaţie. adultul le are pe amândouă.. II considerăm ca regiunea caldă. sîntem conştienţi.V eu" decît altele. va r?bui să le tratăm ca echivalente. Mica copilărie Nu ştim cum ar putea fi experienţa conştientă a unui mic. nici pentru adult. la picioare. 2) Deşi fiecare dintre noi are * In original seif. Un lucru a sigur : copilul mic nu e conştient de el însuşi ca eu.ADOLESCENŢA » PROPRIUM « PROBLEMA CUNOSCĂTORULUI » SENTIMENTELE DE INFERIORITATE « CONŞTIINŢA 0 CONCLUZIE ŞI REZUMAT X sihologia personalităţii ascunde o enigmă teribilă — pro-blema_eului*. Uneori nucleul ia amploare şi pare să comande întregul nostru comportament şi conştiinţa . eul este un fel de nucleu al fiinţei noastre. deşi probabil conştient. prezentul capitol ia în considerare aspectele fapticJ ale problemei. Copilul primeşte impresii şi reacţi°neaz^> dar nu există un eu mediator.-.) 119 o acută conştiinţă a eului. 3) pîţ) blema ridică dileme filozofice profunde privind natura omului. ci trebuie P^ abordeze. El nu sepană| pe „eu" de restul lumii. strict personală a vieţii noastre*. să vedem de ce problema este atît de difin â şi evazivă. E uşor de înţeles de ce mu discuţii psihologice asupra personalităţii evită cu desăvîrşire blema.1 a cincea şi şasea lună copilul îşi studiază degetele de la şi de. nu există nici o ransformare din cursul vieţii atît de importantă ca trecerea gra-ttă de la stadiul unicentrării absolute la stadiul în care copilul tje despre sine că e diferit de ceilalţi. O teorie completă a personalităţii nu poate ignora această ificilă problemă a naturii subiective (simţite) a eului. joacă un rol crucial în conştiinţa noastră (un concept mai larg decît eul). Abordarea cea mai utilă constă în schiţarea dezvoltării simţului eului începînd cu mica copilărie. în personalitatea noastră (un concept mai îarg decît conştiinţa) şi în organismul nostru (un concept mai larg decît personalitatea). nu putem spune exact despre ce an . impui*' iile necontrolate şi tirania nesocializată pe care e exercită asup11 120 fiului său. Conştiinţa de sine. Şi. Astfel. uneori pare să iasă complet din scenă. fără îndoială că el reprezintă dezvoltarea cea mai importantă care se produce în timpul întregii vie» a -unei persoane. Se pot invoca :. Uneori spunem în mod greşit că un copil mic este egocentn1'1 total „centrat pe eu".Ca atare.utilizat în foarte multe feluri de o mulţime de teoreticieni. dar ele nu sînt identice. Conştiinţa şi conştiinţa de sine nu sînt acelaş^ lucru nici pentru copilul mic. Par să existe trei cauze principale : 1) Termenul eu .limbajului în al doilea an de viaţa Deşi procesul este treptat. ea obligată să ofere o relatare faptică atentă a dezvoltării simţului pentru a sprijini filozofia în elaborările ce-i sînt specifice. Intrucît nu s-a *°ut nici o distincţie olară şi consecventă între ego şi eu.. că e ud sau că are dureri. este o achiziţie treptată în cursul primilor cinci sau şase ani de viaţă. Copilului mic. Am putea vorbi despre el ca fiind „uni-cen-PJat« dar nu ca „centrat pe sine"*. Copilul mic nu ljs' că îi e foame. j „sufletului".. Şi tocmai această separaţie constituie pivo-i tul vieţii ulterioare. El numai este şi urlă -nâ cînd nu mai e. teoriile despre învăţare. ca şi la sunete calmante . în ceea ce Piageit numeşte un „absolut nediferenţiat" eului şi mediului.J nou trei cauze. De aceea. repetăm. Dar eludarea problemei nu este permisă. a libertăţii şi nemuririi. după cum vom vedea. El poate apuca obiecte dar nu le. dezvolJ tare nu pot fi completate sau corecte fără a distinge între ceea c? este „legat de eu" în personalitate şi ceea ce nu este. Cu iani în urmă William James o denumea „o confuzie roarej înfloritoare şi zgomotoasă" şi poate că avea dreptate.

In tot acest timp se pare că se dezvoltă o distincţie vagă între colo afară" şi „aici înăuntru".3 Cel puţin aşa susţin maj| ritatea adulţilor cînd sînt întrebaţi unde simt că se află .) . ci şi din frustraţii care apar .udr şi că o beţi.C de intim este eul corporal se poate constata imaginîndu-vă tr toarea situaţie. Or.eu| Desigur că simpla senzaţie corporală a copilului nu va da na tere unui simţ al eului —■ aceasta nu are loc la nou-născut — pj cînd ea nu e recunoscută ca recurentă. Bcrlyn e. (Nota trad. puţin îr ochilor. Bexton. H. Ceea ce pare natural şi „al meu" devine deodată ?eZrtustător şi străin. neprimind din afl absolut nici o stimulare. curînd limitele trupului său atît de solid. W. Gîndiţi-vă mai întîi că vă înghiţiţi saliva din 3 E. are ca rezultat o tendinţă de a „loca"^ eul în regiunea capului adesea în mijlocul frunţii. Copilul mic primeşte un liUi continuu de senzaţii organice din organele interne ale corpulw din muşchi. Heron. Int. 1957. 121 Eul corporal Probabil că primul aspect al identităţii proprii care se dezvolt* este simţul unui eu -corporal. J. Psychol. în „Canad. în timp ce într-o stare de bod sau durere sau deprivare simţul corporal este viu configurat. dar încă nu ştie că e propria imagine. sînt acum recu-şi acest simţ al identităţii altuia precede simţul identităţii Ţiului eu. Apoi imaginaţi-vă că o scuipaţi într-uri . 27. Din această cauză se spune „Tu este mai timpuriu ' eu". Senzaţiile şi mişcările noastre ne hrănesc c conştiinţa constantă că eu sînt eu.. Effects of de(M varwtion in thc şensory environment.". A. Note sur la localisation du moi. Ur care nu poate mînca cînd doreşte. fl sprijinul subiacent al eului corporal este prezent tot timpul. Scott.a lovit pe el însuşi. 1924.E. stă o lume născîndă a lui „non-eu" înainte ca simţul reciproc i eu-lui" să se dezvolte complet.i intenţionat. articulaţii. care se loveşte la cap. 4 Cf. apt luni propria sa imagine în oglindă îl poate determina să se uite fix. 19.acolo afară". Subia care zăceau inactivi pe un pat timp de o zi sau mai mult. Există o tensiune posturală cW tinuă . Satisfacţiile vin din afară . 1—12. fluxul ncrU de senzaţii este adesea neobservat. Cînd copilul mic începe să se r iscă şi să meargă. Acest fapt. T. Simţul corporal rămîne pe toată durata vieţii o ancoră a coi ştiinţei de sine. 8. CI ap are de.~>7. La zece luni va încerca să atingă se joace cu imaginea. cap. Ps> Geneve. ork. Simţul eului corporal se dezvoltă nu numai din senzaţii rg nice recurente. 12. dar nu îsi dă seama deloc că el s-. Y A. fratelui sau sorei. Probabil că nu există recunoaştere a periodicităţii înaintea producerii unei maturizi adecvate în cortex pentru reţinerea „urmelor" experienţei. tendoane.2 j In original „sclf-centered".DD. Univ. 1<>. într-un fel de ochi „ciclopic". alte cuvinte el cunoaşte treptat o realitate exterioară dură. el se izbeşte frecvent şi îşi face multe cucuie. mai ales regiunea capului resimte încordarea datorită p ţiei s-ale anatomice. No and yes : on the genesis of human communicqtion. Figurile liare ale mamei şi tatălui. împreună cu importanţa ochilor } orice adaptare spaţială. 1954. ci doar o stimulare interna minimă. Obiectele îi scapă din mînă sau le îndeasă în Degetele şi obiectul pe oare-1 ţine în mînă sînt unul şi aceucru pentru copil. Press. '^' 122 chiar faceţi astfel. s p 11 z. în „Arch. Dacă îşi loveşte piciorul . J. mama oare el de obicei „se topeşte" nu îi satisface imediat nevoile. Cînd îşi priveşte picioarele poate să le şi să-şi pună degetele în gură. Cercetări recente asupra deprivării senzoriale au arătat cîţ do muli ( pindem do fluxul nostru senzorial în ceea ce priveşte simţul eului. 172—182. De-a lungul vieţii simţul eului corporal este mărturia de bai a existenţei noastre. La opt luni copilul plînge adesea cînd apar străini. ^sychol. Este adevărat că în stare sănătoasă. biectele iubite pot să frustreze. Un cercetător care a lucrat în mod extensiv cu copii 1 ar data conştiinţa „eu-lui" aproximativ în luna a cincea.. Recent developments in Piaget's work. ca să continuăm pentru încă o clipă ceste gînduri . se plîng ci mod virtual ei au pierdut orice simţ al oului4. îşi recunoaşte părinţii în oglindă cu mult înainte de cunoaşte propria imagine.'-. în „Brit. Pi probabil pentru copilul mic existenţa unui echipament nerv pentru reţinerea deprinderilor simple de răspuns înainte de a pud reţine „amintiri" necesare unui simţ al continuităţii eului. W.

El o poate pi^w atit de complet ineît se supără dacă alte persoane nu reuşesc I recunoască ca urs.. Am'es. sint gneu de înfruntat. 1952. CcpilJ de doi ani confundă adesea persoana întîi. a doua şi a treia. identitatea eului continuă.neplăcute. „Unde sint ochii lui Johnny ?". 81. I „acolo afară" şi „aici înăuntru" sîn-t încă vagi. De exemplu el ţiile nu sint întotdeauna ale lui. Graniţe. ca. ţinînd ca simpla suprapunere parţială a stărilor succesive de ştiinţă şi înlănţuirea şi' retrospectiva amintirilor reprezinte ce ne este necesar pentru a explica sensul identităţii eului. Va ţipa. in „J.le de ieri şi de azi. Oricît de important este simţul corporal. Copilul mic poate să nu fie conştks t r\ ii t frig. L. „Voi trece cumva prin asta si'voî continua să fiu acelaşi eu care am fost întotdeauna''. Chiar cineva ptzeci de ani este sigur că e acelaşi „eu" ca la vîrsita de trei ani.. Ceea ce percepeţi ca aparţinând intim orpului dumneavoastră este cald şi binevenit . Genet. Acest simţ al identităţii eului eate un fenomen uimitor. Alţii neagă acest lucru. putem indica un factor psihologic foarte ir. ceea ce percepeţi „„ diferit devine imediat rece şi străin. Visele sale nocturne sînt la fel de reale. eu al cuiva.nal seif (Nota ttad ) 123 moarte — şi probabil şi după aceea. Auzindu-şi mereu numele copilul se r^ sideră pe sine treptat ca un punct de referinţă distinct şi recurenţ Numele dobmdeste semnificaţie pentru el in al doilea an de \. Pronumele personale.aţâ. B. Tigrul din visul său este de real. îmbrăcămintea. totuşi. de sxeir»plu.° „ . Şi astfel simţul eului depinde de ceva care nu este reductibil la eul corporal Identitatea de sine Azi îmi amintesc unele din gîndurile mele de ieri şi mîine îmi ji aminti unele din gîndurile me. El nu poate încă separa complet ceea ce este „aici ■ de ceea ce este „aoolo afară". William'e rănit. ca şi experien? f> Ci. fiecare act se modifică cu timpul. Sprijinul lingvistic cel mai important dintre toate îl const '. îneît ei argumentează că fiecare personalitate con-'ns o substanţă-suflet imuabilă şi veşnică. numele. Dictionary of psychology Boston.S4 *« orig. El poate fi auzit spunmdu-şi sieşi „Ai grijă. deşi totul în jurul lui — inclusiv celulele corpului şi mediul său — s-a schimbat de multe ori. Această substanţă este "e garantează unitatea unei vieţi date de la naştere la H. Houghton M. Cmd copilul poarte vorbi şi despre jucării. dar f-M Chiar şi după ce identitatea de sine este parţial stabili copilul îşi abandonează uşor identitatea in jos.npul zilei. El aude constant „Unde e nasul Johnny ?". ni sint rănit. aeroplan sau orice altceva a fabricat fanjl sa. O dată c i acesta apare şi conştiinţa unui statut independen* jJ grupul social.Unii fiîo/ofi sînt atit de impresionaţi de acest s^ns al identi-aţii personale. spun ei se întîmplă corpului meu. El nu simte nici dezgustul. i opriul nume al copilului. apoi imaginaţi-vă că sugeţi sîngele printr-un bandaj în jurul degetului. nu mie". "-"" 124 t. sau despre tăticul sa are instrumente pentru a le «pune in legătură pe acestea cu eu"! Părăsind uneori obiectul şi revenind uneori la el şi pronunţ. imaginaţi-vă că sugeţi sîngele dintr-o a ţepătură în deget. Din această cauză fiecare gînd. pe lingă numele copilului. Nu. „Johnny e băiat „Johnny e năstruşnic". va ride. The sense o( seif in nursey scholl children as "> jested by their verbal behavior. dă următoarea definiţie : eu* .".-tarat in stabilirea simţului identităţii în al doilea an de viaţă mai departe — factorul limbaj. .). nici teama pe care un aci ar simţi-o privind lucruri străine sau dăunătoare.. deoarece schimbarea este altfel regula invincibilă a creşterii. Psychol.6 In legătură cu individualitatea incompletă există o mulţi™ de mărturii suplimentare. se generează inferenţa după care eul este factorul mu m această relaţie intermitentă. Syn. Fiecare experienţă pe care o avem ne modifică creieru!. — ego. sau despre pantofii săi. „Aceasta. Oricum ar fi. şi sînt sigur ie sînt gîndurile aceleiaşi persoane —■ ale mele. Un dicţionar de psihologie. astfel îneît e imposibil ca o experienţă identica să se producă a doua oară. Aceia care au suferit torturi foarte marî rela-că în timp ce simt dtirerea simt şi o detaşare.un individ considerat drept conştient de identitatea sa proprie continuă şi de relaţia sa cu mediul." Confuzia (care este obişnuită cel puţin pînă la \:rsta de doi ani şi jumătate) reflectă dificultatea pe care o are copiii! în înţelegerea propriei sale identităţi. C Warron (Ed. Totuşi. variate obiecte pregătesc o stabili-impontantă a identităţii de sine. el nu reprezintă în-•■'. are febră sau se simte obosit sau fă trebuie să •: El poate să se ude sau să se murdărească fără a fi conştie * i acest lucru. chiar dacă ştim că restul personalităţii noastre s-a schimbat. chiar va ) I fără alt motiv serios decit acela că cineva de lingă el fac in creşe apar adesea aceste valuri de emoţie contagioasă. Această proprietate particulară a eului este uneori considerată ca fiind totalitatea problemei eului.

Tatăl său stricase totul. D. Unii psiho-f «: au observat că copiii mici vorbesc mai liber şi mai sincer °nd sînt goi. Dp exemplu. Respectul de sine** înainte de a împlini doi ani. Cea mai importantă consolidare a identităţii noastre de sine cursul vieţii rămme propriul nostru nume. Notes on the conception of the seif among the Wintu Indians. o panglică pentru păr sau o jucărie.ei se acceptau plăceau) pe ei înşişi ca persoane. Copiii de doi sau ?^. Eul suferă o înfrîngereL %e"rezulta din urruîîre şi mînie. . Un bărbat poate spune : Fu sînt bolnav — calul meu". Copilul devine în mod acut-ionytient de sine ca eu. ^m vorbit desigur despre identitatea eului în culturile' apusene.sa naşte. chibriturile.. Un bun renume cînd mi-1 şterpeleşti. Indianul Wintu poate. Această pasiune. vrea să determine lucruri se fdcă lucruri.Eu singur am lacut aceasta". Simţul ea 3pare cînd aceste activităţi sînt zădărnicite.. copil curios de doi ani poate întoarce casa pe dos.ni îşi sporesc simţul identităţii cmd îşi etalează mândri pan-irif'i 'cei noi. Spunînd „Lasă-mă". tatăl în falsa lehuzie* se identifică cu soţia care suferă în chinurile facerii. In acest caz vedem din nou că numele. cuvintele utilizate sînt „Mi-e foame — copilului meu". Dacă vrea sa spună că şia hrănit copilul : „Eu am mîncat — copilul meu". de a fi îmbrăcat. dacă vreţi. Primele semne ale negativismului (de obicei strigătul . îneît ' „îi psihologi spun că nevoia de nyf. 8 nk' Int. Doreşte cu pasiune să manipuleze obiecte.Este ca şi cum conştiinţa euiui ar fi o haină la fel de fi or de lepădat ca şi o cămaşă. jn alte căituri el se uneşte mai uşor cu natura şi cu societatea. 1957. Probabil că nudiştii speră ca prin abolirea vesmintelor pot recîştîga ceva din libertatea copilului faţă de conştiinţa de sine asupritoare. sertarele de birou.. ca şi de simţul identităţi de sine.. furi un moft.cu dulapurile. Dacă o mamă Wintu spune că îi e foame copilului ei. Cît de repede îl auzim din întîmplare cînd e pronunţat cameră plină cu oameni care conversează ! Ne simţim ofensaţi dg cineva îl uită. Comparative psychology of mental development.7 Chiar şi limbile altor culturi arată că separarea eului de acela s iu de tu este mai puţin netă.11 Negativismul. soc. A rezultat că persoana cărora le displăcea propriul prenume nu se plăceau în genej nici pe ele însele10. s-a luptat ca să deschi robinetul. ca de exemplu părul sau unghiile. Ce faj cerneala? Vopseaua? Rujul de buze? Lama de ras? Ce se poa . (Nota trad.. Vraciul primitiv simte prin incantaţia sa că el „devine" ploaia . dacă wea.Lee. Press. graniţele oului nil sînt iceleaşi ca la noi. dinii. smt uneori tratate ca echivalente cu întregul eu. fie spălată faţa. Părţi ale eului corporal. rev. ed. 1950. la indienii Wintu din California.nnnmio este semnul principal 1 eului în al doilea şi al treilea an de viaţa. peruca bunicii? în. Orice angajează afecţiunea cuiva este inclus ca parte a conceptului de sine al acelei persoane. ca atunci cînd spune : . aprinzătoarei e1 strice. de a se supune — un refuz al aproape tuturor dorinţelor părintelui. 45.. 125 Furi punga-mi. Cînd tenrnta explorativă este frustrată.. sa vorbească intr-un mod mai legat de sine. copilul vrea să-şi împingă căii clorul.c. dar în final „a ajutat" copilul. S-a cerut unor oa să indice dacă le plăcea sau nu prenumele lor. copilul simte aceasta ca pe o Io^uj-ă dată propriului^ respect fată de sine. Un timp tatăl a aştep răbdător. este o reflectare directă a eului. Cît de strâns legate sînt numele şi respectul pentru este arătat într-un studiu al lui Strunk. Alte culturi nu insistă asupra unei separări atit de acute a eului de non-eu. Dezvoltarea conştiinţei de sine atinge astf un stadiu critic în jurul vîrsctei de doi ani. c. Levy a studiat acest tip de „comportament de opoziţie" la aproape 1 000 de copii aduşi la clinică pentru examinare şi analiză medicală. Asemenea incidente sînf obişnuite la această vîrstă. Univ.. ■ abnorm. îmbrăcămintea îl tD tă Pe COPU s^ se delimiteze de mediul înconjurător.într-adevăr mă laşi calic. Un copil de doi ani s-a dus la baie cu tatăl său ca s. Este numai relaţia normală din! copil şi mediu — „impulsul explorator". un simbol al întregii fiinţe. S-a urmărit asemenea să se determine gradul în care.. Un grad scăzut de au-1 acceptare este definit prin expresia „extrem de nesatisfăqj de tipul de persoană care este". Dar în limbile europene eu reprezintă totdeauna 0 identitate mgustd si închisa8. Werner. 538— 543. Psychol". vrea să controleze lumea sa. A insistat fără succes. Izbucnind în ţipete de protest copilul a fugit din baie şi a refuzait să fie spălat.. pisicile.'1* Numele nostru e cald şi central.podoabele şi zaJjrjiirea specială joacă un rol în acest proces. Acest comportament este atît de evident.îteva minute. Un simptom al acestei crize rezidă în izbucnirea refuzului de a fi hrănit. o adevărată pacoste pentru orice părinte.) H. Eul omului occidental se detaşează puternic. Shakespeare ne asi-:ură că bunul nume al cuiva este averea noastră cea mai preţioasa Soti FaIsa lehuzie — obicei primitiv în care bărbatul face pe lăuza cînd a . deşi numai un simboj este strîns legat de respectul pentru sine. ca în magia neagră sau alte practici vrăjitoreşti.

pentru a o anunţa (fără nici o legătură) „Bunicuţe. Dacă nu folosim tactul. 11 Cf. H. McGraw-HiU. 1959.integrităţii rp>1p Şi astfel el dezvoltă o d^grincŢere "generalizată de a spune .". în drul culturii noastre putem spune că în mod sigur la şase sau a Othello. . Hop pe. Negativism as a phase of ego-deveîopment. Erfolg und Misserfolg.14 William James spunea odată că ceea ce omul doreşt» cel mai mult este lauda. traversând strada. Harper. în PsyI Vinea. chiar dacă. Thomas. seamnă a evita ofensarea eului. încît unii autori occidentali au declarat că egoismul r^N stingherit este trăsătura supremă a omului. g°T. 1959. I se pare că e mai sigur să reziste dinainte la orice propunere adultă. No. Forsch. alte culturi nu este aşa. : In original self-esteem. 1937. Antropologii ne spun că in timp ce unele culturi competiţia individuală este aprigă. Au sub el. P. vor fi oarecum „călcaţi în picioare". 64—67. Unii psihologi moderni au pretins în acela! mod faptul că în toate acţiunile noastre scopul principal este | menţinem „nivelul eului" (adică respectul faţă de sine) cît se poate de ridicat. Identity and the life cycle. Aspectul 3 : respectul faţă de sine. între trei şî )atru ani. nu vreau". copilul de doi ani nu este încă competitiv. în franceză s-ar -pune contredisant.L. 1920. întîmplător. în W. (Nota trad ) ____.. Şi e departe de a acoperi întreaga pro blemă a eului. j 126 127 şapte ani respectul faţă de sine capătă o nuanţă competitivă. VtV] s. 1. cam jumătate dobîndes>c sensul lui „Am cîştigat". 19« i—62. 13 Vezi M. în altele imposibil să se producă rivalitate în cadrul grupului. D. senzaţiile corporale recurente. 14. I| Dantec şi mulţi alţii). ' vmer. Tracul pe scenă este ui exemplu ilustrativ. Erikson. 2nd că-.12 Un bâiat care încă nu împlinise trei ani. veran în toate cazurile. stima individuală faţă de sit şi dragostea de sine constituie părţi atît de pronunţate ale naturji noastre. care constituie afirmarea impulsivă ci__unui rg&fiăgTfaţă de "sine lezat. Copilul de această vîrsită priveşte aproape toate propunerile. Ei contracarează totul în mod cronic . Springfield. Int. a folosi tactul in. 291 128 Exista multe influenţe care contribuie la dezvoltare : maturi-(anatomica şi fiziologica). 1958. At'a Monthly. ' York. New York. în culturile occidentale. vezi si D. 796—805. nnme and one's seif in ■••' ' bchav ^ Lev>> The early development of independent and oppositionăi cap. .". 1. : ajutata de concepte verbale.atry. adulţilor ca o ameninţare potenţială ^. James (Ed). în „Psychol. la orice argument oferă un comtraargument. Numai la trei ani poate fi învăţat să „o ia înainte". o vizita zilnic pe bunica lui.nu^. Scena 3_ fcesp e ar e. Press. 1964. Cooperation and competition among primitive t ples. propriul nume al persoanei.de viaţă se dezvolt treptat trei aspecte ale conştiinţei de sine : Aspectul 1 : simţul eului corporal. rNota trad. F. Aspectul 2 : simţul unei identităţi de sine continui. dragostea faţă de sine. altul. Charles C. Univ.P. New York. gîndindu-se mai bine. pentru a proteja apariţia respectului său faţă de sine. Nietzsche. and v «sues". Deşi negativist.) 10 O Strunk. Invers. 15 H. Individul id tifică stima faţă de sine cu stima faţa de grup. vrea să spună „da". 1950. It U P L f J " H" M Lh l d * In rom. Stirner. de Ion E. rezultatul este resentimentul. III. Boston. *■"*"■".}3 Să ne gmdim cît de mult se centrează viaţa noastră socială in jurul respectului faţă de sine. Mîndria este un sinonim obişnuit pentru respect faţă de sine.U.. Strîns legată de cele de mai sus este' experienţa obişnuita a stingherelii (numită conştiinţă de sine) care înseamnă că eurile noastre sînt expuse. Actul III.In Midcentury psych. Combs. mîndria. 20. el nu este su-. Buc©1 c.„Nu ! Nu!") apar la jumătate din cazuri la vîrsta de optsprezece luni. Teatru. Snygg. E. II. Ei opun rezistenţă la orice propunere. ■ Oricît de penetrant ar fi acest aspect al eului. ei par c> se teamă că dacă nu procedează astfel. Individual behavior. A face un om de ruşine insedmrj să-î zdruncini respectul faţă de sine.13 Totuşi. Vezi si A. Mea d. Attitudcs toward one' Psychol. dar modul negativ poate continua pînă la patru ani. Eul timpuriu : rezumat Am spus că in curaul primilor trei ani . mod de ancorare în real. " De exemplu.. The lettevs of William James. Ca şi copilul preşcolar. W. Filozofii întregi au fQy: construite'pe această presupunere (Hobbes. putem arăta faptul că unii adulţi par să fi conservat trăsătura infantilă a negativismului.. 1953.

După o perioadă de timp copilul este în cele din*urmă cs. Uics T Lcamed. Stuart : Nu. este al meu.16 Sîntem de acord. 62. Mpdd. Schimbarea bruscă din punctul de vedere al lui S:JCJ este. Dumneavoastră sînteţi dumneavoastră. Honet. Eu sînt eu. sub toate aspectele sale. animal sau o altă persoană. Univ. (DuJ o pauză) : Eu sînt eu pentru mine.)\-\ zarea prenumelor. 120 __ dezvoltarea pi i st lalităţii _ vd. in general. Eul şi celălalt se află implicaţi într-un ■rj continuu de interacţiuni —■ asemenea unui joc de tenis intre ''chilti. Unii adulţi imprudenţi care am ninţă copilul cu prejudicii fizice (poate pentru a „i-o tăia" ■ copilul se dedă la jocuri sexuale) îi insuflă acestuia o teamă pr fundă şi astfel îi ameninţă dorinţa creseîndă de autonomie şi w gritate. şi în timp dezvoltă un simţ al continuităţii şi identităţii. gesturile celorlalţi pe care copilul le le imitj şi cărora le răspunde. După cum am spus.18 Stuart : Eu este un nume. învăţătoarea : Şi eu sînt eu. 1943. ca să dŞă.". alţii ca n tovarăş ele joaca sau ca pe un străin.20 Freudienii J denumi această teamă a băiatului un tip de anxietate de castratei Toate părţile corpului. in Desigur. ca şi actele sale şi răspunsul nr sînt totdeauna corelate.frustraţiile din timpul procesului1 . oamenii îl stimulează cel mai mult pe copil. Imaginary companions and reiat d phe-n „J.19 Simţul eului corporal devine în această perioadă mai fjj Un băiat de cinci ani înfruntînd o operaţie de amigdale spuneai „Nu îmi place să nu fiu eu însumi. un exemplu a ceea ce Piaget numeşte „recipj citate". Mead spune că eul.1' ■ II. copilul preşcolar îşi pierde cu uşuî identitatea de sine. ajung să pară pa sonale şi importante pentru copil. je ceilalţi. Ficţiunea do1 viaţa jocului. Stuart : Nu. în special cele genitale. Evoluţia eului este departe de a fi ortipletă. H. el nu se elibeniciodata de faptul de a se vedea pe sine în funcţie de rolu)e care le joacă. învăţătoarea : Eu este şi numele meu.eurile-oglindă" sau rolurile sale din viaţă. 'Mind. deşi el înclină să-şi exagereze propriul punct de vedere. ^ De Ia patru la şase ani Procesele pe care le-am descris continuă să se afirme în cursul 'noadei preşcolare şi ulterior. Aceştia sînt. cuvintele. Circa 201 3 şi probabil chiar mai mulţi din copiii "5 Patra şi şase ani au parteneri imaginari. Corpul nostru este un lucru .Exista o continuă „conversaţie a gesturiloV" între ei. Psvchol. o perioadă In acest stadiu copilul începe sa se simtă autonom şi sepaie negativism m care copilul exersează simţul în dezvoltare al _ eUj. Chicago. este in mod predominant un produs social.ni le au despre el. adică în funcţie de imaginile pe care ceilalţi . of Chicago P ess. dar dumneavoastră sînteţi M pentru dumneavoastră ! Acesta este un exemplu bun de învăţare prin intuiţie* (^1 gina 113). Acest simţ al eului este dl comportamentului celorlalţi oameni faţă de el. Dumneavoastră nu sînteţi eu. Stone şi Church relatează un dialog între Jj . . de asemenea.. El în-. ou Mead. Dar chiar şi acum el se poate uşor „depersonaliza" ra"'0J şi să se simtă obiect. Mead. de obicei un copil 1 un animal. Cum poate fi al dumneavoastră j Eu sînt eu. 26. El este nefericit dacă nu-i recunoaştem ^formările. F mtezia şi realitatea se contopesc. Numele meu. Apar parteneri imaginari. td că actele lor şi răspunsul său. ştiţi.) / Şi copilul de această vîrsta mai poate avea probleme cu \r. copil dotat de patru ani şi învăţătoarea sa. şi acest lucru se va întîmpl chiar şi dacă cea mai mică amigdală mi se ia".l pabil să înţeleagă punctul de vedere al „celuilalt" şi făcînd astiJ îşi perfecţionează propriul simţ al separării de ceilalţi. seli cu l sna ty. alţii ca pe un frate..'xplorare şi manipulare a mediului înconjurător. 1 tiatea/ t ca pe propriul vlăstar. con•â că simţul originar al eului este constituit în mare măsură atitudinile. B. principalul autor care a descris acest proces. 147—167.

20 L. A. J. Piaget. diferit de al său propriu (există numai 0 ^puţuri firave de reciprocitate). el nu are o conştiinţă clar dezvoltată şi nici o a ceea ce ar vrea să fie la maturitate. Asempnpa ponecip critice pot răni. el derivă numai din natura subiec-a gîndirii copilului în această etapă. pină acu. om este ceea ce el iubeşte" (vezi capitolul 12). CI unu adulţi nu' reuşesc să o atingă. The de ment in children of ţhe idea of the homeland caid of relatians ivith countries. că uneori el este „neascultător". extrem de -ic. crede că alţii gîndesc precum gîndeşte el. absolut.tevî s. El crede . de . Dar copilul mic are numai ru-vtele unei asemenea extensiuni a eului. dar Se al meu". copilul pune ^nţiiinf sr-npurilor. 1957. 1957. Eu po->cd tricicleta.i*ea. De la şase la doisprezece ani Simţul identităţii copilului. îşi consideră punctul de vedere . Aspectul 5 : Imaginea eului. (No.. Desigur. în „Int. Sci. 561—578. extinde simţul proprietăţii pentru a cuprinde ţara sa. Totuşi. în plus faţă de cele trei pe care le-am discutat anterior. imaginea de sine este rudimentară. La nivelul adult spunem uneori. Ei îl numesc „ochelarist" sau san". New ■ Random House. El consideră că lumea există în folosul său. J. Reciprocitatea completă este o achiziţie lentă. Pentru jmnezeu sau Moş Crăciun sînt Fiinţe a căror primă datorie %e să-1 servească. soc. Această jninge este a mea. Vezi J. De- '. Stone. 1951.i. copilul poate. Un studiu aj că copiii elveţieni sub doisprezece ani sînt siguri că francezii de fapt J să fie elveţieni. p. In cursul acestei perioade putem data apariţia a încă două aspecte ale individualităţii. centrat pe eu . elinele casa mea sînt simţite ca părţi calde ale eului.n. 161. Copilul însă ştie că părinţii săi vor ca el să fie un băiat „bun" şi. Printr-un proces de l3rscţiune ci ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi Rare . simţului responsabilităţii morale şi Jaşterii da sine care vor juca mai tîrziu un rol dominant . El nu ştie că acest mod ndire este numai al lui.fi'pf?st:i nstpnîare cu propriul său comportament.". Chldhood and adolescenqe. In copilărie capacitatea de a gîndi despre cUm este.băiat bun. Stone. •ar dacă avem complexe de inferioritate din cauza lui. NeW ' Random House. Church. şi nu simte ia să-şi explice afirmaţiile. Dar tot acest egocentrism nu este. sîntem ■^ oi de acord cu Touchstone : „Este un lucru urît domnule. imaginea sa de sine şi extinderii eului sânt mult intensificate de intrarea în şcoală legii săi de clasă sînt sinceri şi brutali în ceea ce priveşte ciunile sau idiosineraziile sale.QnaliU. Abia la pubertate ei înţeleg că cpneepţia despre viata a alte persoane i se pare acesteia la fel de corecta şi de dorit precum î sf copilului concepţia sa. Bull. într-un sens copilul între patru şi şase ani este. Am spus că spiritul de competiţie apare abia după vîrsta de trei . 3. J. dar ele ajută şi la st . p. Aspectul 4 : Extensia euluî. ca sau cariera sa.căruia i se acordă pre-erinţ Chiar cînd sîntem destul de în vîrstă pentru a-i cunoaşte limita 18 L.) 19 O reciprocitate completă nu e posibilă înainte de vîrsta cie cloisp zece ani. * în original insight. fratele meu-. Childhpod and Adolescence.soarele îl urmăreşte ca să vadă dacă este un .dai*. vorbind.ta trad. J. Church. cum vrea să fie şi ce ar trebui să fie este numai n Sermene 130 131 1 . Dar bazele sînt puse pentru această extin-importantă a individualităţii. Copilul este în mod virtual inconştient de ^■lCe alt cadru de gîndire. 124. Weil. Prin această aţie înţelegem că putem cunoaşte cel mai bine personalitatea cînd ce cuprinde eul* extins. >e asemenea. cînd copilul reuşeşte de obicei să înţeleag i că punctul de vociew altei persoane poate fi la fel de bun şi de corect c i si al său.O dată cu el apare şi simţul proprietăţii. Tăticul meu.

pentru__a nreYfiR'■■■■-Jănir£a-X£igg. Cu tOaWj poate simţi un conflict între părinţi şi prieteni.dpzv primii ani de şcoală el e înclinat spre ghicitori şi jocuri de cuvin* şi ceva mai tîrziu spre coduri. Ei ştiu acum bine că eul Ccjp im gîndilxui şi această funcţie devine pentru ei esenţială şi centrală. Bar Mitzvah*. Regulile jocului trebuie urmate în mod rigid. cumva. ei tesjare a . Pentru Freud ego este partea conştient 132 j-sonalităţii.ide tificarea" devine un important principiu al învăţării. părinţilor poate fi cauza propriei ezitări. în această perioadă . Ei învaţă într-ad.. * Ceremonie de iniţiere religioasă pentru băieţii evrei în vîrstă de ■ In ebraică termenul semnifică „fiul poruncii divine". el este acum din punct de vedere fizic şi sexual destul de matur pentru a juca roluri adulte.sîn* cu ?u. în adolescenţă problema centrală a adolescentului devine . desigur.. dar regulilejsti bilit.ahsolrut obligatorii.n călăreţ. Qopilul crede ru. AsenJ nea schimbări intensifică simţul eului. factor raţional.. Aspectul 6 : Ejjiia. dar acum qîndeşte despre gîndire. Mai ÎjaM gîndea. Dat'criT~sa include inventer'ea de scuze si-„raţionalizări". Sfaî? dele tribale (ale -tovarăşilor săi) de îmbrăcăminte şi de vorbire ceva nou. în loialitatea faţă de familia şi grupul său. Acum trebuie să fac aeed Acum trebuie să am grijă. Ego-ul. .p dp graip sînt . de mediul extern şi de interP ţjiernele croate de impulsuri (id).Cjn. Ad'nLe. de mediul extern şi de interdicţiile puse de părinţi şi de societate (super ego) cuiva.realităţii". ca să spunem aşa. începe să simtă o nouă putere. un nou pect al individualităţii sale.. sînt fixate la vîrsta de doisprezece sau treisprezece ani : confirmarea. în timp ce tînărul păstrează multe atitudini specifice copilăriei. eul raţional încearcă să-şi aleagă drumul pentru a evita apcanele puse de aceşti trei „tirani". Sînt maturi sau nu ? Anumite ritualuri.f. şaisprezece sau Vc-vi nota 11.. Un băiat poate învăţa curînd să treacă rapid de la cutiile brutale şi obscene ale colegilor săi.' jdentiitaţLsi fac ca simţul intern al individualităţii să fie Ş] 1 el ascuţit. Se ştie bine că copiii de această vîrstă devin moralii şti şi J^gJ Us_ţi. y In tot acest timp.intelscluală a copilmlui s. Ira/erşjinare . criptograme şi cuvinte strai! Cunoaşterea obiectivă îl fascinează şi întrebarea „de ce ?" e mereu pe buzele lui.Adesea. Adolescenţa Erikson remarcă faptul că trăsătura principală în adolescenţă este căutarea reînnoită a identităţii de sine. a cărei datorie este să găsească o soluţie pentru P ţjiernele croate de impulsuri (id). absolvirea şcolii elementare..n că esi? oarecum arbitrară datarea evoluţiei acestui aspect al individualităţii în cursul perioadei de la şase la doispre-zece ani. " Vezi nota 11.c'tului faţă de sine. Copilul înră mi sp romirig pp sitip r-a nn far+nr rporai independent. dar abia acum el înţeleg deplin că are< o capacitate raţională de a le stăplni.pd^tani—aw—4^fi4p?mTra-Ttr<»pitntnL. alteori aşteaptă de la el să-şi asume responsabilităţi mature. dacă se extini pe sine în cadrul grupului şi dezvoltă imaginea de ^ine a a| bun conformist. dar o facem pentru că tocmai în această perioadă copiii încep să gîndească reflexiv şi formal. ca şi toate celelalte aspecte ale individualităţii. Poate nega faptul că există obstacole şi poate inventa evaziuni şi strategii care constituie numai false soluţii pentru problemele vieţii.. Precum . Uneori ei îl tratează pe tânăr ca pe un copil. In curînd copilul învaţă că ce^a ce se aşteaptă de la familipj pfttp fnartp Hifprit dp standardele jjarentale. şi. Inconstanta. Este adevărat că din primele luni de viaţă copilul a fost pabil să rezolve probleme simple. marcînd tranziţia de la copilărie la maturitate.că familia. Tinerii de optsprezece ani pot fi recrutaţi dar în majoritatea statelor nu pot vota. să incorporeze ambele lumi propria sa' fiinţă. viata . Simţul eului său est comod numai dacă el adaptează regulile externe.21 Ne amintim 1* copi -Iul de cloi ani a şi trecut prin stadiul preliminar. Acum pot să fac ce-mi placeu. Dar mai tîrziu el s-a pierdut pe sine. Marchează într-adevăr aceste ritua-^•ri intrarea într-o vîrstă a responsabilităţii ? Adolescentului i se Poate permite să conducă o maşină la paisprezece. Regulile stabilite de părinţi sînt importante. spună : „Acum trebuie să fac asta.. Întrebarea centrală este „Sînt un copil sau un adult ?" Părinţii nu îl pot ajuta.r. el este ferm loi acestor extensiuni distincte ale eului său. la lumea mai pojl coasă a părinţilor săi. n Eul ca „factor raţional" coincide destul de bine cu defW freudiană a ego-ului. (Nota trad. rpjjm precum Şi gffjp'l Hp. nu este îni£Î£leauna comP^et rat^orial. Cînd copjijjjTjxă^Jn^^şjjcipţntpa colegilor. este numai „defensiv'.) .

suferinţa. Tînărul a şi învăţat interdicţiile stricte şi consideră că e difiŞ I să armonizeze dorinţele carnale cu convenţiile. este'adevărat că unii adolescenţi ajung la maturitate fără vreun simţ apreciabil al scopului. bineînţeles. El ştie că viitorul trebuie ^T^Jrmezeun jAan. Tînărul care are o maturizare fizică întîrziată este nefericit printre cei de vîrsta sa. sondează viitorul şi se îmbrăţişează. Cine patJ spune unde începe maturitatea ? Adolescentul nu ştie acest lucru • şi nici societatea. discută mereu. iar în tînărul poate găsi soluţii care vor fi durabile sau. Bonn. în genej ral. nici unui adolescent nu-i place să audă un adult spunînd „Vai. pentru adolescent nuicleul problemei Hpntitaţii pstp ^legprpa • QcuEatii_3M11 ■'' nnni flit scop în viaţă. un stil de a-şi aranja părul şi apoi altul (totdeauna în cadrul diapazonului permis de grupul său). mai des la religie. imagine de sine. în1 acelaşi timp. El speră să ^ Şa'| se'ască o cale spre identitatea care îi va da posibilitatea să îraDin impulsuri contradictorii. simţul eului rirjt_£sta compiat. Este încercarea sa finală"™ a cuceri autonomia. apoi pe altul. of men. AV. să fie pompier sau pilot cînd va creşte.. gj caută popularitatea şi se teme de ostracizare. Totuşi. cap. (Nota trad. Hoit.' sau „intenţionalitatea" aa. al I cărui rob este. 1932 Vezi ^ *-• Buh lor. Multe MeăîurT adolescentine sînt atît de înalte încît le este rezervată cădere brutală. mai detaliată. Prin denumirile sale de eu „corporal". El caută încă o haină care să i se potrivească. Hogrofo. London. Rinehart and 1890. gusturi]] sale muzicale. I. Simţul individualităţii este încă rudimentar. James a anticipat actuala noastră analiză. Intrucît părinţii sînt de obiceiI ironici în legătură cu aceste experimente tînărul le încearcă cui tovarăşii săi şi mai ales cu sexul opus şi adesea prin telefon. Reducerea imaginii de sine şi a aspiraţiilor la dimensiunile vieţii este o sarcină pentru anii săi adulţi. iar în această privinţă simţul identităţii capătă S dimensiune care lipsea total în copilărie. Cînd s^ Bi-tîmpiă astfel. Pentru a fi normal un adolescent şi în special 'un adult are nevoie de un obiectiv definitoriu. testîndu-S astfel persoana şi apoi pentru a vedea efectul. 10. identităţii este dezvăluită de modul în car.pntral . El accentua aici aspectul generai (efortul central) ăl individualităţii. De aceea vom vorbi despre : Aspectul 7 : Efortul personal c. William James a definit odată eul ca „un luptător pentru sco-Uuri''. ParteJ nerii din prima dragoste vor sta de vorbă la nesfîrşit. El imită un I erou. Idealismul este o calitate frecventă şi plăcută. Pjnn cînd tînărul nu începe să facă planuri. „material" şi „spiritual". J pz^S.) şi r~ ^'"' ^IcDougall. New York. însuşi faptul de a se în-1 drăgosti este un mod de a testa imaginea de sine a cuiva. în funcţie de locul său de rezidenţă. Proprium Nu există oare un mod de a unifica aceste şapte aspecte aj individualităţii ? Toate smt stări oare ne privesc şi pe . dar în această perioadă nu există un e integrat. despre sine a adolescentului depindg_dei_ceilalti. Imaginea de sine şi simţul identităţii la adolescent nu sîjyjH destul de ferme pentru a rezista. cit ai crescut !". The energie*.23 *o In original propriate strivîng. HirM. Poate după douăzeci de ani tînărul va descoperi ă el are mai puţin talent decît credea. în întregime sau în parte poate fi un stadiu necesar.U . în termenii de simţ corporal. Copilul mic „doreşte". lente a bărbii sale sau din cauza constituţiei sale slabe şi a bicep-şilor nedezvoltaţi. Adolescentul se află în căutarea asigurării că-el poate atrage şi reţine şi că poate juca un rol acceptabil în pro-l blema serioasă a găsirii unui partener. James. Nu e necesar ca scopurile să fie fixate rigid. rov. Respingerea părinţilor. voi. identitate de sine. Tînărul se poate chinui din cauza creşteri. zbuciumul şi stJ*e' sul adolescenţei (în cultura occidentală) sînt bine i^B 134 conflictele duc la sinucidere. Mai întîi el adoptă un mod de a vorbi. Singurătatea. Binecunoscutul spirit de revoltă al adolescentului are o rela-J ţip importantă cu căutarea identităţii. Der menschhche Lcbenslauf oh psyeliologischcs P nblem. I Ceea ce el doreşte într-adevăr nu este totuşi în întregime pre-J zent — personalitatea sa adultă. respec* faţă de sine. James era conştient de aspectele suplimentare pe care le-am descris. dimpo-îi vor intensifica suferinţa. Mothuen. se pare că preferă mai degrabă să vorbească decît să se| îmbrăţişeze. Sora sa poate zăbovi cu o privire plină de regret asupra reclamelor pentru furou cu sutien. Ei se ceartă. că nu-şi va lăsa pecetea în lume şi că propria căsnicie este mai puţin perfectă decît sperase. ' Dar elementul important este că în adolescenţă scopurile de largă perspectivă şi îndepărtate adaugă o nouă dimensiune simţului identităţii. ci numai ca o temă centrală pentru efort să fie prezentă.13 133 optsprezece ani. ed.* Diverşi autori susţin că liantul care menţine viaţa este „orien-ţareaj. chiar şi rabla sa de maşină sînt conforme sşjşd .e_mi ado-l diferita. în aceiaşi timp. Adolescentul rareorj sfidpazfl obiceiurile . putem spune că personalităţile lor sînt „oportuniste" şi imature. o perspectivă în care să spere. Este pandantul adolescent al negativismului*scopilului. 1939.22 Acest aspect important al eului nu este prezent în primii ani de viaţă. chiar dacă crud. extensiune a eului şi ""efort r-entral.măşti. se îm-1 pacă. Totodată. Parul său. în acest proces. conflictul legat de nevoile sexuale devin*! acut. VY. Adesea tînărul tintpştp ° a suS1. Principles of psychology. Qăutarea. apoi altul.

1946. 1941. foarte important. în „Psychosom. în discuţia noastră despre Învăţare'] din capitolul anterior.". G W.j3entru viaţa emoţională orga-nj* 7.t.au. in „Psy-n°I. ingglic^tă iu probipiinp importarrţe_. Eul cunoscător este un ego transcendental sau pur. The ego in contemporary psycholoqy.si 11 ' cuno as teri i. a productivităţii şi în acţiunea Osaturilor de personalitate. Pare astfel firesc să unim aceste aspecte (chiar dacă ele sint fenomenologic diferite.funcţionarea" personalităţii. este ace' . Sîntem! conştienţi îo_mQ-d direct rip proprinm în timp ce niciodată"*^! sîntem direct conştienţi de „cunoscător". Problem* ot performance qnalysis in the study of p&rsonaUtţi... susţine că nu există. aşa curn unii psil prefera s-o facă.fumf: *. care are o imagine despre mine însumi şi un simţ al identităţii durabil in timp. dar nu este el însuşi sesizat.îri . Acad. 1943. Med. Fiecare moment al conştiinţei coincide ParUal cu momentul precedent şi cunoscătorul este oarecum incas-trat în ceea ce se cunoaşte. M. 46..facem. Goal. 136 tivaţiei. Un alt motiv. în mod sigur. Vezi si în M 3 teroi.p. ^eT7.. sugerăm utilizarea termenului propriu™ pentru a acoperi eul „ca obiect" al cunoaşterii şi trăirii. Cunoscătorul nu este altceva decît organismul i ' . Şoarece sîntem absorbiţi profund în ceea ce. nivelului de aspiraţie. Preferăm c de-numire mai proaspătă şi mai cuprinzătoare. E necesar un echilibru astfel îneît emoţiile care în^ ţese implicarea să nu inunde mecanismul nervos integrator..-Droce. pînă cînd durerea sau deprivarea senzorială nu ne forţează la o asemenea conştientizare._un cunoscător independent. prin-tre alţii.qria^ă în mqrp măsură în. 2> Cf. Dar ci. dar şi absolut indispensabil în teoria psihologică.t fautul d_ac. \cest lucru e adevărat: o implicare personala pr^ intensă poate submina (ca atunci cînd avînd trac pe scenă uităm 1 îndur" j memorizate cu grijă). Eiecni-p m felul său este o regiune întinsă a perşgnaliţ^. ne imaginăm Ca Problema există.. 137 .a pe carp fiecărei o-jcunftaşte . dar nimic mai mult. toate cele şapte funcţii. Soluţia opusă. 3. Cunoscătorul sesizează. joacă un roi. să explicăm de ce astei necesar să acordăm în teoria personalităţii un loc proprium-ailuil cu variatele sale aspecte. „Ann N Y. de. „ne pierdem" în mod caracteristic. uneori în mod conştient.. înainte de a continua ou acest subiect. care ştie că dispun de eforturi centrale ?" Eu ştiu toate aceste lucruri şi. problema „cunosj catarului". Filozoful Immanuel Kant susţinea că nu avem niciodată expe-aeaia-eufoi eunas«ăixtr_JjL-a££laşj_.care i simţim. utilizează termenul eu sau ego numai pentru unul sau două din aspectele limitate pe care le-am tratat. oferită de William James şi John Dewey.24 Şi multe experimente psihologice dovpde«j că nu numai învăţarea.. pernnpm conştient. poate aproape deloc..ne este acest eu care dispune de o asemenea cunoaştere de perspectivă ? Nenumăraţi filozofi şi-au frămîntat minţile cu această problemă.. Avt 7. Totuşi. ci şi aproape orice performanţă este codificată în funcţie de prezenţa sau absenţa implicării personale-1 Această diferenţă apare în măsurarea atenţiei. Dar nu este mai puţin adevărat că interesul implicat personal joacă totuşi un rol persistent. Să alegem termenul tproprm?g) De ce nu pur şi simplu ter. aşa cum este simţit şi cunoscut. a in..i'"t'?ii snhipnti'"'H (simţită) a personalităţii eşţe op. separat. de aseme-j nea. mai mult. Problema cunoscătorului Această problemă dificilă apare cînd intrebăm „Cine este acest eu care cunoaşte eul meu corporal. J Este important de subliniat faptul că Qroprium-ul nu pş. 653—678. Discuţii c'es^ acea st ! problemă se găsesc iii R.ă—ei—sc-simt. Într-adevăr. menui eu ? Din două motive : Q5"Majoritat&a autorilor. judecăţii. mechanisms and "''J grative field.. am văzut că învăţarea este mult mai eficienta cind prezintă un interes personal pentru individ decît a cînd e impersonală. F ren eh. memorie* 94 co poate face obiecţia că supraimplicarea eului este dăunătoare Pcn' tru eficienţa învăţării.rf-nmcnfiil oamenilor v.implicaţi personal. corect denumit eu. dar adeseori inconştient. i rQ2Pp/j. un motiv este acela căi pi. Şi aşa cum am subliniat anterior.11 din experienţele ^%ui de care noi sîntem complet conştienţi.". Nu intră în intenţia noastră actuală să ne ocupăm de ea in detaliu. 451—478. adică trăite în mod diferit) sub un sing\jt nume.-în cegg__ce_fac_sai i n na implicaţi în sarcină Astfel.riivirinliii Impre^m^jUcătuiesc eul.. ar fi o nebunie s-o neglijăm. mod în care avern_ experierita.(2)i Există o problemă filozofică care ţine de eu la care revenim acum.' pp. un rol jrncgrt^t. In fortul central. de exemplu.. 50. Sci ". după ou^ am văzut. Ii atrezărim o clipă umbra. Ne mulţumim cu expunerea a două eoncepţi^ contrarii.yăm_r^r»g^ltJ. întrucât acest aspect al individualităţii este. Dar urmele acestor ^Jirienţe sint efective chiar şi atunci cînd nu le observăm. 226—252. Numai atunci cînd oprim procesul Afinai al cunoaşterii şi reflectăm asupra problemei. . Rcv. nu sîntem permanent conştienţi de eul corporal. AII port. eu ştiu câ eu ştiu aceste luoruri. <Ulid=Qiii£Ct (proprium).25 *r De aceea considerăm că conceptul de prSprium este nu numai stificfctt.

1 Nu ne permitem aici să alegem între aceste două soluţii dintre altele care au fost oferite.-6 Există, de exemplu, opinia susţine că eu' <astp n fTţd opnt.rai^ în -^adrul personalităţii. El noaste, doreşte, se străduieşte, vrea. Eul este centrul energiei per serale. Această aşa-numită psihologie a eului ia forme variatj dar poziţia generală este aceeaşi.27 Ea are meritul de a concentra atenţia, aşa cum am făcut-o s; noi, asupra unităţii şi coerenţei care marchează funcţiile prop^j ale personalităţii şi de a le separa într-o oarecare măsură de echi, litoral extins al funcţiilor pur organice şi nerelevante pentru eg0 I Ea prezintă totuşi un pericol serios din punct de vedere ştiinJ ţifLc. Dacă admitem eul ca o forţă separată care cunoaşte, vrea doreşte şi aşa mai departe, nu sînte-m oare în pericol de a creâl o personalitate în vcadrul personalităţii ? Pare că postulăm ,^1 omuleţ în piept". Dacă întrebăm de ce Jim munceşte din greul nu explicăm nimic spunînd că „eul său o doreşte". Dacă întrebai»! de ce acest pacient din spital este deprimat, nu e util să spunem I că „eul are o imagine de sine greşită". A spune că eul face cutare I sau cutare lucru, doreşte cutare sau cutare lucru, vrea cutare sau I cutare lucru înseamnă a socoti rezolvate o serie de probleme difi-l cile. Psihologului nu-i place să fugă de răspundere treeînd-o asu-j pra unei forte a eului. Poziţia mea e aceea că în structura personalităţii, dacă e în-| ţeleasă corect — incluzînd desigur structura centrală —, vom găsii explicaţiile pe care le căutăm. Este imprudent să încredinţămI problemele noastre unui factor intern care conduce din umbră. I In anumite scopuri filozofice poate fi justificat să privim eull ca pe o entitate continuă — poate dotată cu nemurire. Dar în psi-l hologie e mai bine să evităm separarea netă a eului „ca factor de funcţionare a sistemelor centrale din cadrul personalităţii. Sentimentele de inferioritate Multe probleme importante din psihologia personalităţii poţ S abordate numai pe (jalea simţului eului. Aşanumitul complex de inferioritate este una din aceste probleme ; conştiinţa, aUa. -" Pentru o discuţie mai completă asupra problemei vezi G. W. -^' lport, Becorning: basic constăerations {or a psychotogy oi personality, N^ Haven, Oonn , Yale Univ. Press, 1955, pp. 36—62. -7 CI. P. A. Bertocci, The psycholog.cal seif, the ego, and persow lity, în „Psychol. Rev.", 1945, 52, 91—99 ; J. Macmurray, The seif as age™ London, Faber & Faber, 1957 ; şi M. B. Arnold, J. A. G a s s o n, The hurr*a person : an approach to an inteqral theory of personality, New York, Rona 1954. 138 Adesea, fiecare suferim eşecuri. Realizările noastre nu coresund • dorinţelor noastre. Performanţa noastră coboară mult sub P spectul faţă de noi înşine şi tulbură propria noastră imagine de r-ne Cînd acest lucru se întîmplă, în mod normal ne intensificăm eforturile sau ne schimbăm obiectivul şi încetăm de a ne mai face * Totuşi, adeseori, cînd eşecurile revin şi au o semnificaţie personală, nu putem să le înlăturăm. Ele rămîn ca amintiri latente şi obsedante. Şi astfel un sentiment adînc înrădăcinaţ_al_unui deficit ac noaip Hp/vn)t,a si pocite fi mereu agravat. Acest sentiment al deficitului se poate datora unor cauze diferite : slăbiciune fizică, înfăţişare neplăcută, impotenţă sexuală, neadaptare socială (sără-cie, lipsă de educaţie, neîndemînare, vocabular sărac, putere de judecată înceată). Sau se poate datora unor stări ce ţin de lipsa de demnitate, vinovăţie şi păcat. Pe măsură ce eşecurile se înmulţesc ^complexul" se adînceste. Dacă se doreşte o definiţie, putem spune că un complex de inferioritate este o tensiune puternică şi constantă care apare dintr-o atitudine emoţională oarecum morbidă faţă de deficitul personal resimţit. Majoritatea oamenilor cunosc acest tip de disconfort. Un studiu arată că mai puţin de 12o/o dintr-un grup de studenţi de colegiu mărturisesc că nu ştiu ce înseamnă să sufere din cauza unor sentimente chinuitoare de inferioritate. După cum rezultă din tabel, par să existe patru tipuri principale. în ansamblu, fetele par să fie într-o poziţie mai dezavantajoasă decît băieţii. Proporţia mai mare la fete reflectă fără îndoială dezavantajul pe care îl simit într-o „lume a bărbaţilor". în acest eşantion din colegiu incidenţa mare a sentimentelor de inferioritate intelectuală se poate datora faptului că numărul de băieţi era cu mult mai mare decît cel de fete. in general, studenţii din colegiu, de ambele sexe, afirmă că viaţa unui bărbat este mai de dorit ca aceea a unei femei şi ei tind să atribuie calităţi mai favorabile sexului masculm.28. Astfel, se pare- că şi în Statele Unite emanciparea femeii nu este completă.

Tipuri de sentimente de inferioritate Băieţi Fete 243 120 Procenţuaj care indică sentimente perşi tenie de inferioritate F|zic 39 50 Social 52 57 '"'electual 29 61 Moral 16 15 Nici unul 12 10 ,^8,J. P. McKee, A. C. Sherriffs, The diferenţial cvaluation of ' ană females, în „J. Pers.", 1957, 25, 356—371. 139 E inutil să spunem că sentimentele de inferioritate nu pot fj luate drept un indicator al inferiorităţii reale. .Fetele -cuprinse î^ acest studiu erau selectate cu grijă ; nu se putea considera pe baza nici unui test rezonabil că jumătate sau mai mult din ele au î^ mod real aptitudini fizice, sociale sau intelectuale inferioare, gj totuşi, faptele obiective nu par să creeze mari diferenţe. Boxerii] situat pe locul al doilea sau şahistul de pe lacul al doilea sau actorul de pe locul al doilea ar putea suferi de un sentiment adînc de inferioritate. Avem de-a face pur şi simplu cu un fenomen, grj, ] biectiv c<]rf> ţjpp rlp pii şi care se măsoară prin proporţia stabilită intre succesul şi aspiraţiile cuiva într-o direcţie dată. Pare sigur să afirmăm că mulţi din aceşti studenţi aflaţi acum în adolescenţa tîrzie au depăşit sentimentele anterioare de neadap, tare. Alte studii araită că în cursul adolescenţei timpurii majori- I tatea băieţilor mărturisesc o teamă obsedantă de inferioritate fizică. Statura mică, obezitatea, faţă cu coşuri constituie obstacole serioase în căutarea identităţii. Şi am putea să ne întrebăm dacă copiii mici, numai pentru că sînt mici nu încearcă un sentiment. născmd de inferioritate fizică. Recunoaşterea unei slăbiciuni organice autentice şi imaginare a dus la prima formulare a „complexului de inferioritate" de către Alfred Adler în juriul anului ■ 1912.29 Pentru scopurile noastre, ceea ce este în mod special important rezidă în calea prin care această rană cronică a stimei faţă de sine se dezvoltă uneori într-o trăsătură generalizată de personalitate. Un sentiment puternic al eşecului într-un domeniu al vieţii poate lăsa unei persoane un sentiment general de nesiguranţă şi lipsă de încredere. într-o cercetare s-a cerut subiecţilor să spună cit de satisfăcuţi erau cie tră^ătui He lor fizice — par, ten, nas, dinţi etc. ; de asemene», li s-a cerut să se refere la aptitudinile lor intelectuale şi artistice precum şi la trăsăturile morale. Ulterior, aceloraşi persoane li s-au aplicat teste de „siguranţă soj cială" (are măsurau nivelul lor normal de încredere în sine. Corelaţia dintu1 sentimentele de inferioritate şi nesiguranţa generală a fost în jur de 0,50 Alte studii arată că unii oameni tind în general să fie optimişti şi siguri de ei, chiar după un eşec, în timp ce alţii au o pă" A. Adler, OrganmirderwcrUgkeit und ihre psychisehe tîOîKMi.4 1912, trad. 1917, în „Nerv. & Ment. Dis. Monogr. Series", No 24. şi H. L. Ansbacher, R. R. Ansbacher (Eds.), The individual loqy ol Alfred Adler, New York, Basic Books, 1956. 30 S. M. Joura r d, P. F. S e c o r d, Bodv-calhexis cmd personalii?/, „Brit J. Psychol.", 1955, 46, 130—138. 140 deprimata şi pesimista despre aptitudinea lor.31 Destul de !terasant este faptul că persoanele din prima categorie tind să Ladă că cetăţeanul mediu poate influenţa mult sau cel puţin c y,» „oarecare" măsură orientările politice guvernamentale importante prin vot, scrisori şi aşa mai departe, în timp ce perdele care se simt inferioare şi nesigure consideră că cetăţeanul ţ^iiu are un efect mic saiu nici unul asupra cursului evenimentele din cadrul unei organizări democratice.22 Aceste exemple ■jugtrează ce se înţelege printr-o trăsătură generalizată de personalitate (capitolele 14, 15). Sentimentele de inferioritate pot satura iftfri-Hnnea cuiva fată de viaţă în general. $£ompensarga^*Ce face cineva cu sentimente de inferioritate în afară de a suferi ? Mult timp nu poate scăpa de ele, deoarece sînt înrădăcinate în prapriaim. Se cere o formă susţinută de luptă şi această formă Adler a numit-o compensare. Se pot distinge cîiteva tipuri. Acţiunea directă (compensarea în speţă) se produce cînd cel care suferă atacă în mod constant sursa unei inferiorităţi reale şi o înlătură. Cînd slăbiciunea originala nu este ""înlăturată, ci transformată într-o sursă de forţă, vorbim de supiazamperisare. Legenda ne spune că Demostene s-a străduit atît de mult sâ-şi învingă bîlbîiala îneît a devenit nu numai un vorbitor normal, ci şi un mare orator. Theodore RooseveH, a cărui debilitate timpurie constituia o povară, s-a străduit să-şi reconstruiască fizicul şi a sfîrşit prin a-1 supracompensa. A devenit vînător de lei şi Rough Rider* (nu numai un vînător de patîrnichi şi un călăreţ obişnuit). Autodidactul plin de succes din America se poate să fi început ca un imigrant torturat de sentimente de inferioritate socială. Printr-o muncă grea el a compensat — şi poate a supracompensat — handicapul său. Vorbim de rnnj.pp.nanp" pr'-" ?uh?tii""'Hp cînd o persoană nu-şi poate înlătura handicapul, dar în schimb descoperă alte satisfacţii. Cocoşatul nu-şi poate corecta diformitatea dar poate deveni puterea din umbră a unui

tron. O fată simplă îşi poate cultiva în mod compensatoriu farmecul şi inteligenţa, iar un tînăr neatletăe poate excela în studiile sale. aprjŢnre sînt compensări Pe__£eilalţi. Adolescentul îşi poate ascunde nesiguranţa în spatele 8l strîngeri de mînă exagerate. Lăudăroşenia- unui fanfaron 31 J Nuttin Tâche, reussite et echec, Louvain, Editions univcrsitaires, 1953 32 E. Do u van, W. M. W a 1 k e r, The sense of effectiveness in public "f/oirs, ţn „Psychol. Monogr.", 1956, 70, no. 429. * Persoană care călăreşte foarte mult, călăreţ foarte bun. Membru ai l.68\m.entului voluntar de cavalerie înfiinţat de Theodore Roosevelt în răz-0|u! americano-spaniol. (Nota trad.) 141

poate ascunde o slăbiciune interioară. Bărbile, pantofii cvi mare, manierele îndatoritoare pot masca sentimente de inferi^l tate fizică sau socială. este o formă de compensare care înşeală rquit, pe sine decît pe ceilalţi. Un individ palid, neatletic „Mi7e greaţă să aud de globulele roşii ale atleţilor. Globulele r nu trec niciodată prin creier". Asemenea raţionalizări de tipy strugurilor acri sînt obişnuite la fel, ca şi cele de tipul dulce-a c^ şor. Un om cu faţă cadaverică se consolează ou gîndul că acţJ lucru îl face să arate distins „ca Savonarola sau Dante". RaţioJ nalizarea este sprijinită de mass-media. Persoane cu sentimen inferioritate intelectuală sau, socială pot găsi o consolare , sau vizionînd filme care descriu viciile maltei societăţi, grosolani studenţilor din colegiu, nesăbuinţa „intelectualilor" şi superiori, tatea virtuţilor domestice şi a omului obişnuit. Gîndirea autistă conţine o compensare a irn^giripţi^i Putem reuşi în visele noastre cu ochii deschişi, Un anumit tînăr, perse] cutat de colegii săi mai viguroşi, se refugia în camera sa în fi după-amiază pentru a juca cele două jocuri favorite ale sala Intr-unul era învăţător şi administra pedepse corporale băieţilor robuşti. In celălalt era milionar şi completa cecuri substanţiale pentru favoriţii săi şi se întreţinea ou oaspeţi importanţi. Cînd compensarea autistă este avansată întîlnim personalitatea puternic introvertită, poate chiar „schizoidă" (o stare care e la limita schizofreniei anormale în care individul trăieşte aproape în întregim înşurubat în plasa propriilor fantezii). Puţini oameni sînt feriţi de una sau mai multe din formele de compensare pe care le-am descris. Dar pînă cînd procesul nu e^e deprins1 şi adînc înrădăcinat, nu putem vorbi de compensare ca o trăsătură a personalităţii. Conştiinţa Conştiinţa, ca şi sentimentele de inferioritate, p o structurare, a cîtorva stări ..ala-eului — în special re_sjp_ec_tul iâi? de' sine, imaginea de sine şi efortul central. O conştiinţă „bună" nu pare să aibă o configuraţie precisă. Cînd conştiinţa noastră este „liniştită" sau „la odihnă" continuăm să funcţionăm în felul nostru normal, bucurîndu-ne de un echilibru psihic şi moral calm.33 Dar' o conştiinţă „rea" sau „ultragiată" ne sîcîie şi ne spune că oarecum am violat stilul nostru preferat de a fi. Atunci trebuie fie s-° 33 C. I. Jenkins, The significance of conscience, în „Ethics", *'• 261—270. 142 alvâm" Pr'n raţionalizare, fie să ne pocăim si să ne îndreptăm. *Âdâsea con^tl'inţa estc întregită de un sentiment religios, dar une-.? nu evte ! persoanele nereligioase au adesea conştiinţa acută. într-adevăr, putem spune sigur că, exceptînd cîteva „personalităţi ,jf:Cpate-\ conştiinţa se dezvoltă m mod normal la fiecare fiinţă iă. Ea este un indicator — ceva asemănător unui termometru are măsoarâ febra — care ne spune ca o activitate pe care 0 desfăşurăm scindează sau a scindat un aspect important al pro-priei imagini de sine. Există două probleme centrale în psihologia conştiinţei : prima se referă la dezvoltarea acesteia; a doua — la structura sa la Trirsta.adultă. In general, putem considera conştiinţa în curs de ^voTFare"' clin perioada copilăriei ca fiind o conştiinţă care spune jrebuie", iar forma^matură, adultă a conştiinţei ca una care spune „ar trebui", grorrnrb o numeşte pe prima „conştiinţa autoritara" şi pe cealaltă „conştiinţă umanistă".34 Conştiinţa lui trebuie — singura pe care copilul o posedă — se dezvoltă m mod sigur pe baza restricţiilor şi prohibiţiilor parentale. La vîrsta timpurie de optsprezece luni copilul devine temător şi frustrat cînd aude avertismentul părintesc „Nu ! Nu !" Zaharniţa este „Nu !". Televizorul este „Nu !" Murdăria este „Nu ! Nu !" Unele forme de pedeapsă însoţesc adesea aceste cuvinte. Pe măsură ce limbajul se dezvoltă, copilul învaţă cuvîntul „trebuie". El trebuie să se spele pe faţă şi nu trebuie să traverseze singur strada. Aceste cuvinte sînt semne ale puterii părinteşti : ele anunţă recompensele şi pedepsele ce vor urma. Desigur, copilul nu ştie de ce trebuie sau de ce nu trebuie. (într-adevăr, motivele pentru „trebuie" şi „nu trebuie" sînt foarte complexe : în unele

cazuri „trebuie" înseamnă „Ai să te arzi dacă te apropii prea tare de sobă'' adică, natura te va pedepsi ; în alte cazuri, „Eu, părintele tău te voi pedepsi pentru că mă superi" ; uneori, „Oamenii din societate te vor pedepsi pentru cutare sau cutare comportament" ; şi, în sfîrşit, sancţiunea din spatele lui trebuie îi poate rămîne lui Dumnezeu, care te va pedepsi dacă furi sau dacă nu te supui Părinţilor tăi.) * Atunci, copilul — cu mare greutate — învaţă supunerea. El este cel mai supus, desigur, cînd părintele se află de faţă ; dar treptat el „interiorizează" vocea externă a autorităţii şi se com-portă (destul de bine) chiar atunci cînd e singur. Totuşi, cutia interzisă cu prăjituri reprezintă o ispită ani de zile — dacă mama oare veghează nu e prezentă. *• E Fromm, Man for himself, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1947 o expunere instructivă a stadiilor dezvoltării conştiinţei se află în *F Peck c't al., The psychology of character development, New York, Wily. 1960 < 143 ' ' Cam de la şase ani, moralitatea bazată pe cerinţe adulte vs. fixată ferm. Copilul devine un „i£aliăLja3flSE&l" (Piaget). Actele -V-JM în întregime evaluate în termenii conformării sau îndepărtării v de la regulile stabilite. Deprinderea de a aştepta şi a se supuş regulilor este acum atît de bine generalizată încât chiar îi copilul (6 —12 ani) se revoltă dacă acesta nu se desfăşoară form regulilor. Se pare că nu e nici o îndoială că acest stadiu timpuriu ai' conştiinţei se datorează, aşa cum argumentează Freuid, interiori] zării regulilor tribale şi parentale. încălcarea lor produce anxij tate şi vinovăţie chiar dacă o pedeapsă imediată nu e imin Pentru un copil nu e neobişnuit să caute o pedeapsă externă ce a făcut ceva rău, căci în aceat fel speră să-şi restabilească echilibrul psihic şi moral. Şi adesea el se pedepseşte singur suferind mustrări xle conştiinţă şi făcînd mici acte indirecte de reparare. In adolescenţă tînărul suferă o nouă criză. Pe de o parte, el decide că majoritatea restricţiilor parentale sînt stupide. Se angajează în multe acte interzise — deşi poate să simtă încă o oarecare vină. In jur de paisprezece ani apar probleme de disciplină acasă şi la şcoală, deoarece tînărul vrea „să scape nepedepsit" pentru faptele sale antisociale ; încă nu vrea să-şi plaseze armătura morală în interior ; preferă conducători şi supraveghetori puternici care să-1 ţină la respect, chiar dacă în acelaşi timp se revoltă. Dar treptat, pe măsură ce imaginea de sine se dezvoltă, şi 'tînărul îşi elaborează un ideal, aspectele negative ale conştiinţei' care spune trebuie cedează unei conştiinţe complet diferite, care spune ar trebui. Spunem că este „complet diferită", pentru că nu mai este susţinută de teama de pedeapsă, ci fuzionează cu structura pozitivă a efortului central. Tînărul care a ales o profesie ştie că trebuie să studieze pentru aceasta şi dacă nu reuşeşte aceşt lucru el îşi încalcă propriul stil de existenţă pe care 1-a ales. Conştiinţa îşi deplasează treptat centrul de la deprinderi specifice :le supunere spre proprium. „Sentimentul" conştiinţei...e&tp In _rn«Turi-tate rareori ţegaJLile teama de pedeapsă, fie ea externă sau autoadministrată. Acesta esite mai curînd im sentiment, al In perioada adultă, rămîn mulţi „trebuie" dar aceştia izvorăsc acum dintr-o recunoaştere raţională a consecinţelor şi rareori mai | sânt resimţiţi ca probleme de conştiinţă. Trebuie să respect regulile de circulaţie. Trebuie să repar instalaţia electrică. Nu trebuie să-i arăt ei adevăratele mele sentimente. Dar, pe de altă parte, ar trebui să votez. Ar trebui să scriu scrisoarea aceea. Ar trebui să studiez mai mult. Ar trebui să urmez binele aşa cum îl văd eu. Acestea sînt judecăţi personale de valoare. Nimeni nu mă va pedepsi dacă nu reuşesc să trăiesc conform stilului meu preferat 144 A susţine că mi-e teamă de viitoare mustrări de conştiinţă în-tearnnă a confunda un posibil rezultat cu simţul pozitiv al obligaţiei în ansamblu.35 Atunci, conştiinţa matură este un simţ al datoriei pentru a menţine imaginea de sine a cuiva într-o formă acceptabilă, pentru a continua liniile alese ale efortului central — pe scurt, pentru a construi (şi nu a distruge) stilul de a fi al cuiva. Conştiinţa devine un fel de autoorientare generică. Accentul s-a deplasat de la controlul tribal şi parental la controlul individual.36 Din păcate unele interpretări psihologice nu recunosc transformarea care se produce în mod normal de la trebuie la ar trebui. Unii autori susţin că „supraeul" unei persoane nu este nimic altceva decît un model pe viaţă al regulilor şi avertismentelor parentale şi tribale. Este adevărat că unii adulţi suferă de o stagnare a dezvoltării morale. Ei continuă să sufere din cauza culpabilităţii infantile, a unor conflicte nerezolvate cu persoane autoritare (dip copilărie). Dar această patologie a conştiinţei — o suferinţă care nu este neobişnuită — nu modifică regulile care guvernează transformarea conştiinţei din cursul său normal de dezvoltare. Concluzie şi rezumat ţ Acest capitol a fost dedicat simţului individualităţii, nu naturii sale. De aceea discuţia noastră este în primul rînd de natură psihologică şi nu filozofică. Asa cum spunea Moustakas, este mai uşor să__smiti eul decît să-1 defineşti.37 Definiţiile ultime le lăsăm pe seama filozofiei. Totuşi, este un fapt psihologic acela că mintea omenească este capabilă să se privească pe sine ca pe un obiect în acelaşi mod în care priveşte obiectele din lumea externă. Ori de cîte ori stările personale sînt, yăzuţejca fiind_,,specifice_jni^_jim^IISinii gsţe R.re.zent. Am arătaTcă"în" dlîerîte "sTăaTrâle" vieţii apar diferite aspecte

ale conştiinţei de sine.38 Deşi cele şapte aspecte ale pro35 CI'. P. A. B e r t o c c i, A reinterpretation of moral ohligation, în «Phil. & phenomenol. Res.", 1945, 6, 270—283; şi AII port, Becoming : basic consideralion for a psychology of personality, pp. 68—74. Vezi nota 26. 36 Analiza prezentată aici este similară cu argumentarea mult mai eom-Pletă a lui Ii. B e r g s o n, în The sources of morality and religion, prima ^tă publicată în Franţa în 1932 ; Garden City, Doubleday, Anchor, 1954. 37 C. E. Moustakas (Ed.), The seif: explorations in personal growthr New York, Harper, 1956, cap. 1. 38 o reprezentare grafică utilă a acestei apariţii este oferită de T. K. Sar-°in, Preface to a psychological -analysis of the seif, în „Psychol. Rev.", 1952. .' 11—22. în parte stadiile descrise se suprapun cu ale mele, dar în parte Hnt diferite. 145 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265

prium-ului par să apară în stadii succesive de viaţă, nu vreau . s spun că ele funcţionează separat. în experienţa noastră cotidiană unele sau chiar toate aspectele coexistă. Să presupunem că vă aflaţi în faţa unui examen dificil şi critic. Fără îndoială că sînteţi conştient de ritmul rapid al pulsului şi de senzaţiile din stomacul dumneavoastră (em corporal) ; de asemenea, de semnificaţia examenului în raport cu trecutul şi viitorul dumneavoastră (identitatea eului) ; de implicarea dumneavoastră plină de mîndrie (respectul faţă de sine) ; de ceea ce ar însemna succesul sau eşecul pentru familia dumneavoastră (extensiunea eului) ; de speranţele şj aspiraţiile dumneavoastră (imaginea de sine) ; de rolul dumneavoastră ca rezolvitor al problemelor de examen (factorul raţional) ; şi de semnificaţia întregii situaţii pentru scopurile dumneavoastră de perspectivă (efortul central). în viaţa reală, l fuziunea stărilor personale este o regulă. Şi dincolo de aceste stări trăite ale eului prindeţi licăriri indirecte ale eului dumneavoastră în calitate de „cunoscător". Problema cunoscătorului apare atunci cînd întrebăm „Cine e9te eul care cunoaşte aceste funcţii ale eului ?" Nu sîntem numai conştienţi de ceea ce ne este propriu, dar sîntem, de asemenea, '< conştienţi că sîntem conştienţi. Această problemă dificilă a dus la postularea unui factor special al eului (fie ca un cunoscător pur — un ego transcendental —, fie ca o combinaţie a celui care cunoaşte — doreşte — se străduieşte — vrea). Acest ultim punct de vedere pare să plaseze un factor coordonator conducător în cadrul personalităţii, un omuleţ în piept care trage sforile. In ansamblu pare mai înţelept să privim funcţiile peraoanle ale dorinţei, strădaniei, voinţei ca fiind îmbinate cu structura personalităţii totale. Ele sînt resimţite ca semnificative pentru sine, dar nu sînt produse de un factor separat din cadrul personalităţii. In •ceea ce priveşte cunoscătorul, fie că rezidă numai într-o inferenţă pe care o facem la un nivel înalt de complexitate, aşa cum susţin James, Dewey şi alţii, fie că este necesar să postulăm un cunoscător pur, un eu transcendental continuu, cum susţine Kant, avern de-a face cu o problemă pe care nu am rezolvat-o. Revenind la simţul eului, există două structuri familiare care au meritat atenţia noastră specială — sentimentele de inferioritate şi sentimentul conştiinţei. Aceste structuri includ, în proporţii variate, multe, poate toate, aspectele proprium-ului. Ele sînt condiţii subiective importante care afectează funcţionarea şi structurarea personalităţii. In final, ne întoarcem la discuţia asupra principiilor îavăţăr» din capitolul anterior. Am argumentat că simţul eului este 146 "n mod treptat. (Nu e inconsecvent să spunem, dacă cineva doreşte, că fiecare copil are o capacitate latentă înnăscută de a dezvolta un eu.) Deoarece eul este dobîndit, trebuie aplicate legile învăţării. în mod specific, în primul an de viaţă, sau în primii doi ani — aşa cum' am explicat anterior — principiile cvasimecaniciste explică apariţia individualităţii timpurii. Condiţionarea, întărirea, repetiţia sînt necesare în mod clar înainte ca micul copil gă-şi poată lega senzaţiile, experienţele corporale şi etichetele verbale (adică numele său) într-o Identitate de sine pe cale de apariţie. Această formă de învăţare „oportunistă" precede formele învăţării personale pe care le-am descris. Pe scurt, am argumentat că există o anumită discontinuitate în succesiunea învăţării. Principiile

conştiinţa ne oferă singurul test sigur legat de existenţa şi identitatea noastră personală. Aşa cum arată figura 14. Behaviorismul. ca şi cunoaşterea noastră legată de lumea exterioară este în întregime dependent de această încrucişare a stărilor de conştiinţă.". subiecţilor li s-a ^erut să rezolve o problemă a cărei soluţie includea utilizarea pestei figuri nepercepute. Şi totuş' metoda obiectivă preferată de aceşti psihologi depinde complet de mărturW propriei lor experienţe conştiente.1 Dar deoarece cîmpul conştiinţei este în orice moment atît de firav. Ei vorbesc de lărgimea emoţiei. Kolers. în momentul următor aveni o imagine a ceea ce se va întîmpla mâine . Era atît de slabă incit subiecţii nu erau conştienţi că priveau" la ceva. CAPITOLUL 7 Stratul inconştient'' TEORIILE STRATURILOR « CONCEPŢIA LUI FREUD DESPRE INCONŞTIENT * NEVROTICUL ŞI NORMALUL « MECANISMELE DE APĂRARE 9 REZUMAT N. separat printr-o graniţă permeabilă de mediul 5ây înconjurător extern. dacă ele nu sînt percepute şi interpretate conştient ? Nu putem scăpa de faptul câ cola ştiinţa joacă un fel de rol integrator în comportament. iar despre inconştient spun că este scufundat şi că e nevoie de o analiză "în profunzime pentru a ajunge la el. 437—441.) O teorie descrie straturi mergînd dinspre exterior spre interior — ca la ceapă. bariere. întinderea atenţiei. pentru Lewin. Dar asemenea indici nepercepuţi pot pune în mişcare un şir de idei. 70. apoi imediat sîntem conştienţi de un eveniment prezent.) în" contact "ireet cu mediul se află anumite sisteme perceptiv-motonii angat : P. A. pozitivismul. Kolers a cerut subiecţilor săi să privească la un ecran aparent Ql pe el era proiectată 'cu o lumină foarte slabă o figură geometrică. cîmp de forţă. persoana este un domeniu diferenţiat. Teoriile straturilor Cum vom considera inconştientul atunci cînd acesta intră în structura personalităţii ? Metafora nivelurilor sau a straturilor pare cea mai naturală. Se consideră că o imagine sau un mesaj tipărit slab care apare pe un ecran de cinematograf sau de televiziune au efecte inconştiente asupra cumpărătorului potenţial chiar dacă el nu ştie că a fost afectat. marele edificiu al personalităţii. nu avem altă alternativă decît să spunem că cea mai mare 1 Natura trecătoare şi nesigură a conştiinţei a făcut pe unii psihologi să-i nege vreun loc în ştiinţa psihologiei.cvasimecaniciste explică apariţia proprium-ului . dar odată stabilit. Totuşi. deşi erau total inconştienţi că utilizau impresia inconştientă (subliminală) pe care o primiseră anterior. pagina 108. Subliminal stimulation in problem solving. In orice moment cîmpul conştiinţei este extrem de îngust. indicatoarelor. în „Anner. La ce foloseşte. Fluxul de suprafaţă al vieţilor noastre conştiente izvorăşte în „ra măsură din contururi ascunse şi din pîrîiaşe care circulă sub <n\spri[aţă. o divizare a personalităţii . u sîntem niciodată conştienţi de ansamblul naturii noastre şi chiar nici de o mare parte din ea. Această teorie particulară (Lewin) nu este interesată atît de ceea ce este conştient şi inconştient cît de struc-turi totală a personalităţii. Faptul că în acest mod se poate provoca realmente impulsul de a cumpăra produsul este o problemă discutată.2 Acest principiu este aplicat în aşa-numita reclamă subliminală. Psychol. Subiecţii au reuşit să rezolve problema.^ cină în exterior. Nu pare să fie ceva mai mare decât vîrful unui creion fără odihnă precipitînidu-se încolo şi încoace în. psihologii au predilecţie pentru expresii spaţiale în limbaj. Într-un moment ne gîndim la vreun eveniment din copilărie . (Vezi şi figura 11. (în general. Impresii de care nu sintem conştienţi pot totuşi să-şi 6 se pecetea. psihologia bazată pe „stimul si răspuns" înclină să procedeze astfel. 149 . pot trezi un interes latent sau pot porni un lanţ de griji — şi niciodată-nu vom şti noi înşine raportul cauzal. 148 te din ceea ce se întîmplă pe planul personalităţii noastre j> tine intr-un anumit fel unui strat inconştient. dincolo de toate slăbiciunile sale. concentrat cînd în interior. Acest fapt poate fi demonstrat prin experiment. Simitul eului nostru. După această experienţă „albă". 1957. proprium-ul devine sursa principală a învăţării ulterioare.

O trăsătură preţioasă a acestei reprezentări este faptul căţ'ne] seama de unicitatea structurii. Concepţia tip „foi de ceapă" asupra structurii personalizat i (după Lewin) jate în perceperea stimulilor şi care acţionează direct asupra acestora. Această figură. aceleaşi trei componente : afectivitate. ele îşi urmează cursul fără conflict sau efort. . care este orientarea noastră fizică. 1936. dacă un invaidator ne-ar interzice să vorbim limba maternă). New York. L e w i n. curajul şi voinţa . nu este de obicei accesibil. cogniiie. dar conţine toate amintirile şi asociaţiile care vor apare în conştiinţă dacă sînt evocate. Există multe variante ale acestui plan de bază. ea ţine seama de schimbarea care se produce cu timpul. îţi aduce în minte metafora familiară a iceber-gului Cea mai mare parte a structurii personalităţii este cufundată sub suprafaţă. însă nu conţin sistemele centrale (personale). în terapie) poate să devină conştient. pp. sentimente durabile şi prejude. Dar. Totdeauna „ştim" cine sîntem. Preconştientul amintiri ce pot fi evocate Inconştientul amintiri refulate şi inaccesibile Figura 15. ce facem. în graniţele regiunilor. dar în condiţii neobişnuite (în vise. Nucleul regiunii interne personale este zona cea mai in' timă. reprezentarea ţine seama atît de structură. ocazional.( căţi. conaţie. şi Dynamic theory °f personality. De obicei unj asemenea sistem acţionează fără un simţ al implicării eului — deşi.ee fac. pieptul conţine s dania. Tţ această trihotomie particulară nu priveşte în mod direct prob. desigur (de exemplu. de ex cineslnt aj. New York.orientarea msQ-titoare. In majoritatea lor aceste sisteme sînt schimbătoare căci ele au nevoie de o adaptare rapidă la cerinţele mediului înconjurător I şi nu reflectă dispoziţiile mai durabile ale personalităţii. 151 menul este centrul poftelor şi al dorinţelor . Majoritatea deprinderilor noastre aparţin acestui grup. spus anterior că unele teorii moderne împart personalitate. Afară de aceasta. Stratul cel mai profund. O concepţie tipică ar putea fi cea reprezentată în figura 15. cît şi de flexibilitate — două din atributele esenţiale ale personalităţii. 166 . ouprinzînd imaginile şi aspiraţiile noastre cele mai scumpe. Acest filozof antic ne asigura că natura omului are trei părţi. i Printre sistemele periferice putem include diferite deprinderi culturale —■ ca aptitudinea de a vorbi limba maternă. Mai spre interior găsim regiunile mai centrale care reprezint motive şi interese mai profunde. Pe scurt. de obicei. şi chiar din moment în moment. inconştientului. Subconştientul este un strat care sprijină imediat vîrfal. fiecare ancorată într-o regiune corporală. inconştientul. Preconştientul este ceva mai departe de suprafaţă. O presiune dată din mediu poate pune una sau mai multe regiuni (trăsături) sub tensiune şi astfel să producă o forţă dinamică unică. sistemul poate deveni central şi autoimplicat.Figura 14.j Lewin numeşte această regiune profund internă eu. cap.3 1 Alţi autori sunt mai direct interesaţi de separarea stratului conştient de cel inconştient şi preferă o imagine pe verticală celei concentrice. Momentul prezent al conştiinţei este in vîrf. De la acest strat spre interior se află regiunile periferice ale 1 personalităţii interne. capul este sediul Intelectual şi raţiunii. Cea mai veche este cea a lui Platon. sistemele periferice pot deveni motivaţionale dacă sînt puse sub tensiune. McGraw-Hill. Cu alte cuvinte. 7. O reprezentare fundamentală a straturilor diferenţieze exact în acelaşi mod. Ele sînt structurate mai ferm decît regiunea perceptiv-motorie. deşi sînt I afectate de acestea. Principles of topo-*>9Kal psychology. este subliminală. 1935. Aceste regiuni centrale corespund conceptului nostru de pf°~ I prium. Abdo3 Pentru o expunere mai completă vezi K. McGrawHill. Nu există două structuri care să se j 150 Conştiinţa (momentul actual al conştiinţei) r\ Subconştientul. .

precum vom vedea în capitolul 19.endotimiceu. există un punct foarte controversat pe care trebuie să-1 ţinem minte.. Kempf s-a exprimat în acelaşi sens susţinînd că sistemul nervos central este în esenţa slujitorul sistemului autonom (vegetativ şi emoţional) (vezi pagina 85). Şi oamenii. şi este capabil numai parţial să controleze impulsul şi propulsia.. Aceeaşi distincţie fundamentală constituie miezul teoriei ] expresiei personalităţii elaborată de Klages (scrisul.r FA. altfel echilibrată raţional şi moral — nen observat în Germania hitlerisită. Asemenea concepţii ca acestea (printre ele şi a lui Freud) ple-dea. Barth. Schopenhaeur spunea că intelectul nu poate acţiona prin el însuşi dacă voinţa (straturile inferioare . prezent întreaga viaţă . sentiment. De asemenea. 5 H. atunci.". de asemenea. sediul emoţiilor. Thomae se aseamănă cu Platon.Majoritatea teoriilor straturilor arată că stratul ineonştier. Ea se datoreşte unei evoluţii tîrzii şi-i lipseşte stabilitatea şi forţa dinamică necesare pentru a transforma conţinuturile arhaice ale inconştientului în motive conştiente contemporane pe care . ]948. Un animal decorticat se va înfuria la cea mai mică provocare. în ce cond'ţii în ce proporţie ia fiecare conducerea ? Concepţia lui Freud despre inconştient De obicei se spune că Sigmund Freud „a descoperit inconştiJ entul". . irup şi pun stăpânire pe controlul personalităţii. P. vecea şi altele). Deşi toate curentele de gîndire sînt de acord asupra faptului ntr-un anumit sens straturile inconştiente tulbură conştientul şi chiar ocazionai pot să-1 copleşească. I Această chestiune controversată este : Are stratul conştient (pe care Freud îl numeşte ego) o autonomie şi funcţie proprie sau totdeauna serveşte scopurile şi motivele care sînt profund întipărite în inconştient ? Demult. Dar în acest caz nu există o ierarhie clară. 5) stratul personal. Pare logic. 1951. conductele şi valvele care Menţin edificiul în care locuieşte.-asiunii şi dorinţei) este activă. Mai ales In timp de război şi de criză socială. Bouvier. ed. Wellek Die Polantăt im Aufbau des Charaklers. prevede viitorul şi coordonează cele c euri inferioare cît poate de bine. Psychol. două funcţii.Carnea se revoită împotriva spiritului şi spiritul împotriva cărnii". instincte şi impulsuri . că din acest motiv contribuţia sa în psiholoj gie este cea mai mare de la Aristotel (care a formulat primul o I psihologie a vieţii mentale conştiente). Dw Schichten der Pers&nlichkeit. '■ Problema este centrală pentru teoria noastră. cum s-ar numi — nu reuşeşte întotdeauna să domine nivelurile inferioare. Vezi. subsolul conţine atît o i u-mulare de obiecte în depozit. inteligenţă. în „J. grosier vorbind. care sînt.5 O altă propunere — oarecum similară — pretinde cinci straturi : 1) un strat vital. 3) impulsuri şi instincte animale . 'LerscBţ Der Aulbau des Charakters.. sau personal sau prospectiv — ori. o sursă de energie sau motivaţie neînţeleasă pe deplin de indi Am putea spune că. a deciziei rezidă în suprastructura mai puţin] stabilă. precum la o casă. imaginaţie. spun ei. de asemenea. 31. Cum spune Sf. 3—19. arhaice. care con-l ţine energie liberă şi aspiră la autorealizare . gestul. I. Bonn. 4) emoţii şi însuşiri specific umane .. cât şi un sistem de încălzire. înţelegere şi voinţă. senzaţie. 1938. Gilbert. emoţionalei ale vieţii sînt . dacă au o leziune corticală se comportă adesea în mod primitiv. impuls. Francke. Personlichkeit: eine dynamische Interpretation. Mai recent. „Suprafaţa psihică" a vieţii este iluzorie.4 In special în Germania postbelică au fost propuse numeroase versiuni ale teoriei straturilor. Leipzig. 1951. Pavel __ . 2) un strat * O trecere în revistă interesantă a teoriilor germane despre stratificare se află în A. Creierul vechi include talamusul şi tripol talamusul. ele sînt totuşi în mod fundamental juste. Rolul fiecărui nivel este determinat de apropierea sau îndepărtarea sa de structura „nucleară" a personalităţii în dezvoltare. Creierul nou este cortexul cerebral. distingînd trei straturi : un ego impulsiv. Cu toate că afirmaţiile sînt ' prea extreme.7 Un punct asupra căruia toate teoriile stratificării sînt de acord pste acela că stratul contical. Freud a reuşit . 152 veg şi nutritiv. a planificării. Recent German theories of stratification of ver' sonality. A. întrebările sînt Pur şi simplu următoarele : Inconştientul (cu caracterul său pri°E Rothackcr. O trăsătură atrăgătoare a unor teorii ale straturilor este nuanţa lor evoluţionistă. Există un conflict între acestea. Lersch îl numeşte pe al doilea „baza endotimică" a existenţei şi pe primul „suprastructura personală". în timp ce puterea de control a r. Funcţiile vitale. R. ele asemenea. Bouvier. care co: reflexe. un factor de inhibiţie.. impulsive. emoţionale. Ultimul ego este un factor intermitent. nii. un ego propulsiv. Este depozitul amintirilor . Anatomiştii fac distincţie între „creierul vechi" şi „creierul nou". un ego prospectiv care planifică. să spunem că în fiecare din noi se află un „om cortical" şi un „om profund". Bern.6 O altă schemă măreşte numărul nivelurilor la şapte : vitalitate. Omul bine îmbrăcat care locuieşte în casă nu prea cunoaşte şi nici nu e caPabil să controleze cazanele subterane. şi. vegetative.ego^ul prospectiv" să le aprobe.?ă pentru prioritatea inconştientului. control. narea personalităţii ? Dacă ambele sînt efective. 153 mitiv şi arhaic) sau stratul conştient domină structura şi fun 1. straturile inferioare. Thomae.

A. poate strănuta.r-'-\ î/157. ! el are numai două instrumente : acţiunea reflexă şi procesul pri-1 mar. dacă este prelungită şi nerezolvată. împrumutînd energia de la id şi îndeplinind ordinele impulsive ale acestuia. Pe de o parte. Rezolvarea inteligentă a problemei ajută. dezvăluie adesea procesul primar în ciuda reprimărilor care operează în timpul perioadei de veghe. Cleveland.p „principiul plăcerii". numai pentru satisfacerea instinctelor. suge. Lapsus linguae şi lapsus calarni trădează dorinţe sau animozităţi care sînt îngropate. Gîndurile şi sentimentele ei ostile reprimate au ieşit la iveală. Id-ul nu cunoaşte realitate externă. operând.8 Id-ul are dorinţele sale. Anxietatea. . şi pentru u. F. fapt că ego-ul. New York. Din cauza frustratiei si a conflictului adesea ip6' 134 ^ anxietate. Pentru a evita durerea şi a obţine plăcerea. Bronncr. de asemenea. înmagazinează amintiri uitate sau reJ primate care au căzut sau au fost aruncate — ca să zicem i şa — ca într-o groapa adîncă. The struc-I and mcaninci oi psychoanalysis. A. nici chiar de . The fulurc of „dynamic" psychology. Acest tiran. îşi asumă j datorie dublă. spune tveud. conştiinţa şi ego-ul ideal al ^dividului. rev. chiar şi omul de pe stradă ştie acum că adesea acţionăm din motive pe care nu le înţelegem şi că în noi se află sentimente care ne-ar surprinde dacă am şti că le avem. dar nu moarte. De asemenea. O gazdă obosită şi nu prea binevoitoare spunea musafirilor ei care plecau : „Noapte bună. Datorită lui Freud. 5e • gîndi şi planifica. cu excepţia a ceel ce va face acţiunea reflexă. Noi ne imagină™ satisfacerea id-ului în mod direct.. în figura 16 se ţine seama de o „supapă de evacuare" prin care conţinutul reprimat al inconştientului poate să se strecoare — dacă este deghizat" şi deplasat în mod corespunzător. este bine să se înceapă eu A general introduction to pşy-wfcahiciSi ecl. inconştientul. conţine un cazan de aburi al energiilor de bază. Liveright. care pretind individului să-şi îndeplinească sarcina orm regulilor prescrise ale jocului. 8 T] G'lovor. O1'ld. 21'"'—229. elimina în scopul satisfacerii id-uluiB Procesul primar se referă la tendinţa de împlinire a dorinţelor pe-l care o observăm în visele şi imaginaţia noastră. Norton.mai mult decît oricare alt autor m istorie să atragă atenţia asupra proceselor formative ascunse care adesea ne modelează personalitatea fără ştirea noastră. Pentru a studia ■'■'■ Un Freud. Bowers. 1935 şi New introductory lectures 3 mPK'r-hoanaly\i^ New York. „un cazan în clocot" al impu1 urilor instinctive (în principal — impulsul sexual şi agresivitatea} Id-ul dinamic este sistemul originar al personalităţii din "care se diferenţiază alte sisteme. De aceea operează . Bietul ego este un sclav nu numai pentru cei doi tirani ■— impulsul id-ului şi realitatea externă —. A primar of Freudian psychology. 1933 155 . Funcţia ego-ului este de a rezolva probleme.. El refuză să fie socializat sau civilizat — şi totuşi societatea (prin părinţi) pretinde un comportament „corect". st W Hoaly. Knopf. Reprimarea forţează o idee sau o amintire periculoasă sa iasă din conştiinţă şi o împiedică să revină — cel puţin într-o formă necenzurată. de exemplu.30. Nevroza (termen ce acoperă* mare varietate de tulburări ale" personalităţii) se datoreşte simnluliii. M. După Freud. dă astere unei forme de-. dar. superego va veghea ca să se producă tot mai multe reprimări. în „Brit. El este avid. este un grup de deprinderi învăţate de la părinţi şi de la societate. dragostea sexuală pentru părinte) sînt în mod atît de profund tabu încît nu li ■ permite niciodată o recunoaştere conştientă. comportament nevrotic. în scopul de a serVij id-ul. Expunerile despre Freud sînt numeroase. De aceea. Pe de altă parte. S. 1930. după cum am spus. cu ajutorul procestl-% lui secundar. consideră că lumea externă este prea rezistentă pentru a fi manevrată. dar nu poate reuşi fără ajutorul important al „reprimării". 1954. Este un factor| de execuţie. New York. ego-ul apare timpuriu în viaţă. Sarcin3 sa este dificilă şi în mod frecvent el nu poate realiza adaptări^ dificile cerute. îmi pare răii că aţi venit". copil. Conceptul cheie în teoria psihanalitică a lui Freud este „procesul primar". J. Instinctele noastre ne fac să ne gîndim (să halucinăm) la obiectele satisfacţiei dar nu pot facei nimic pentru a realiza o asemenea satisfacere. Hali. Unele dorinţe ale id-ului (de exemplu. de a se proteja pe sine şi id-ul. Utile ţn special sînt C. clipi. med SXc". care mediază între instincte şi lumea externă. Visurile. Este o conştiinţă de tipul ^trebuie" (pagina 143). Copilul nou-născut. A satisface idul şi a fi totuşi „corect" în mod rezonabil este sarcina „proceselor secundare". este „alia şi omega nevrozei*'. El operează prin „principiul realităţii". Pe măsura ce socializarea continuă. în virtutea echipamentului său reflex. Anxietatea.al treilea : superego. Subterfugiile care rezultă je ai°i sînt „nevrotice".

declarate tabu şi respinse.) Pentru Jung inconştientul conţine mai mult decit impulsuri agresive şi sexuale încastrate în amintiri. Columbia Univ. inconştientul conţine complementul personalităţii noastre de toate zilele. Mulţi psihanalişti se îndepărtează în mod radical de acest punct şi au elaborat o psihologa neofreudiană a eului. Probabil există impulsuri şi energii creatoare disponibile în inconştient şi aflate în rezervă. controlat. E r i k s o n. op. alţii spun că a murit înainte de a-şi completa „psihologia egoului". D. despre natura umană. Press. 1951. mai ales capitolele tcrl* de Rapaport şi H.9 El nu există pîna cindj energia nu este deviată de la id pentru a susţine procesele s<enun-dare care constituie ego-ul. Nici chiar un adult nu scap \ de' prioritatea procesului primar in viaţa sa. E. 3 dm „Psychological Issues". Ceea ce este raţional. murdar şi periculos. 15—30. Revenind asupjJ gmdurilor şi sentimentelor primei. viu contestată. dispunem de o concepţie biologică despre natura personalităţii adulte normale. de asemenea.10 9 Vozi Hali. şi în general inconştient este primar. spune Jung. Identity and the'Ufe cllCA Monogr. Numai pentru că rădăcinile bolii se găsesc uneori în inconştient. nu e ' tresar. „amintiri ale rasei" (arhetipuri) care sint formele de gîndire fundamentale pentru existenţa umană. Strigătul de luptă al psihanali. 1^' şi E Kris. Se poate. gusturile sale mature şi conştiinţa sa de tip „ar trebui") ca „secundare" sau. Rapaport (Ed.11 Astfel. Desi-J gur. termenii au. alţii îl reinterpretează . după cum am spus. Ceea ce este instinctual. 20. p. El adăposteşte. Univ. 156 Problema. Freud insistă asupra i'ap-J tului că „ego-ul nu are o energie proprie". problt >-rels vieţii pot fi abordate în mod reali» fără constrîngeri şi anxietăţi paralizantă care sint produsul unor reprimări repetate. Dar Freud vrea sâj spună mai mult decît aceasta. Scopul psihanalizei este să permit* unui pacient să-şi întărească ego-^| largindu-i scopul. idealurile sale..Figura 16. Fgo psi/choiogy and interpretation in psychbanalytic thercpy< „Psychoanal. (Cineva a făcut remarca usturătoare că în explorarea inconştientului Freud coboară mai adine. no. cu cerinţe imediate. Uneori flăcărik p2 sa se stingă de la sine. cit. Organizatian and pathol thought.impfl cerinţa primară a sugarului pentru satisfacţie este mai timpuria decit toate construcţiile raţionale secundare. stă mai mult şi se întoarce mai murdar decit oricare alt psiholog. Fără îndoială acesta este punctul discutabil al doctrinei freuj diene. 10 De exemplu. Dacă privim toate achiziţiile unui adult (altruismul său. o nuanţa nevinovată de ". New York. Int. La începuturile istoriei psihanalizei Jung s-a separat in mod viguros de Freud. ca „sublimări transparente" ale proceselor id-ului. dioase şi inlruntindu-le. Freud şi-a trădat întreaga ." Să privim mai îndeaproape :er-| menii proces primar şi $ecund<M Făcând această alegere a terr tni-lor. noţiunile de mamă. de asemenea. Quart". de asemenea. Hartmann . New York. Freud spune că instinctele noastre pot forma ataşamente la noi obiecte .). centrat orbeşte pe sine. căci calităţile care se află acolo sînţ reciproca naturii noastre obişnuite : o persoană puternic extroventită are probabil un inconştient introvertit. contesta prioritatea inconştientului în cursul vieţii. să se conchidă că regiunile mai adinei ale naturii umane conţin numai ceea ce este rău. Mai mult. se poate contesta descrierea făcută de Freud conţinutului inconştientului. adult este secundar. Structura personalităţii după Freud Zona de contact cu Reprimarea este ca şi cum ai p intr-un dulap un coş cu hîrtii a] > ^ şi ai închide uşa. dar adesea prJ\ duc pagube serioase. este „Acolo unde era i-M va fi ego-ul. şi a fost. Mulţi urmaşi regretă faptul că Freuid a susţinut aceasta concepţie.zejj spune Freud. este de cea mai mare importanţă pentru teoria personalităţii. 36. 1951. Astfel. Press. ordinea naturii. cum spunea Freud. nemurire sînt categorii ale unei ordini umane universale şi par să zacă într-o formă latenta in inconştient. Imaginea lui Freud despre id ca ceva care „nu se schimbă niciodată" poate fi.

S. criminale sau chiar psihotice . construiesc sisteme noi de interese. dacă nu ar fi avut de jucat un rol în economia vieţii 11 Pentru o expunore bună a teoriei lui Jung despre personalitate. Afirmaţia cea mai adevărata şi cea mai generală despre nevroze pare să fie aceea că ele sînt o reflectare a unei centrări necontrolate asupra eului. deşi împotriva unora se pot ridica mai puţine obiecţii decît a altora. în structura ne ■. Imaginea lasă totuşi ego-ul fragil şi relativ inconstant. Conform acestei concepţii. Outline of a theory of (fonsciousness as a regu-y field : preliminări/ statement. 12 Ci. care adesea se datoresc unor motive inconştiente şi unor conflicte inconştiente. Spre deosebire de persoana normală. formează o conştiinţă generică. câcî jrreud a simţit că psihanaliza oferea „întreaga bază" pentru ştiinţa psihologiei. că există numai grade de aoceptabilitate de către ceilalţi. eczeme. Wilov. ro-ticd : ură. Ea atribuie conştiinţei un rol pasiv şi secundar. 1955. El a simţit că formulările sale nu se limitează la „procesele morbide". repetăm. Alegerile noastre conştiente lasă urme . surditate funcţională. el (ea) poate manifesta simptome fizice („conversiune") : ulcere. A o sută una oară mîna mea nu găseşte cheia şi nu pot să intru. Aşa cum arăta William James. geloasă şi autocompătimitoare. teamă. toţi au înclinaţii nevrotice.". conştiinţa pare să fi apărut pentru a regla un sistem nervos care s-a dezvoltat prea mult în partea superioară pentru a se r. în loc de echilibru constatăm «un dezechilibru forţat. atunci se spune că sînt normal. vezi C. format în acest mod. de relaţii calme în muncă şi de fericirea casnică. toţi sînt puţin nebuni. Punctul de discuţie. 158 Această concepţie este în acprd cu poziţia freudiană. isterică şi acuzatoare . 3.12 De o sută de ori m-am apropiat de uşa mea. dar rămîn aceleaşi forţe instinctuale — înăbuşite. ele construiesc o imagine de sine. Orice altceva ar fi conştiinţa. chiar paralizie. ea este clar asociată cu nivelul cel mai înalt al activităţii metabolice din cortex. R. Hali. inclusiv despre inconştient. Dar toată această reglare se află numai în serviciul unui id a cărui „structură nu se schimbă niciodată" ? Pare foarte puţin probabil. nevroticul nu e capabil să realizeze schimbul echilibrat cerut de o prietenie sănătoasă. Instantaneu sînt foarite conştient de problemă. nici un nevrotic nu înţelege pe deplin rădăcinile comportamentului său nefericit. devine relativ autonom de id. Deşi tulburările în viaţa amoroasă sînt adesea. Nev. fheories of perso-ply. ea asigură un domeniu reglator în care problemele ce nu pot fi rezolvate printr-o deprindere sau printr-un instinct inconştient primesc forţele în interacţiune (reflexia^ analiza. Persoana nevrotică are pretenţii. G. Dacă îmi dirijez relaţiile astfel încît ceilalţi să nu mă evite sau să mă trimită la spital sau în închisoare. Ego-ul. Ca şi alţi autori. 40.13 Tocmai această poziţie o contestăm. M. în „J. Intuiţiile sale sînt mai aplicabile acestor cazuri decît personalităţilor cu o fiziologie sănătoasă. că nici o persoană nu e normală. ci caracterizau întreaga viaţă mentală umană. York. Nu ar fi aparu't. Psychol. este posesivă. 157 umane.(cathexes). implicate. cu excepţia faptului de a se face pe sine atrăgător. Este portarul aproape ? Unde este colegul meu de cameră ? Pot să intru pe fereastră ? Toate aceste încercări de soluţii îmi ţîşnesc în minte şi din această învălmăşeală conştientă apare o decizie pentru a rezolva problema. Psihologia modernă a eului încearcă să corecteze tocmai această unilateralitate. Collier. cap. Observăm că sîntem mult mai conştienţi cînd există situaţii problematice cărora nu li se poate face faţă în mod automat. am scos cheile din buzunar şi am intrat — fără să fiu conştient de succesiune. Freud era un clinician care a lucrat ani şi ani de zile cu personalităţi tulburate. excitate —■ însă nu schimbate în mod fundamental. există şi alte motive puternice. am privit critic deprecierea de către Freud a rolului conştiinţei. Fără ajutor. încercarea imaginativă şi decizia) care produc soluţia. Nevroticul şi normalul Există unii autori care susţin că toţi sîntem nevrotici. dar neorientate. poate totdeauna. 1957. Lindzey. Cineva a spus că nevroticul va face orice ca să fie iubit. dar există o urmă de adevăr în formularea S3 — mai ales cînd explică tendinţele nevrotice ale personalităţii. este relativa importanţă a funcţiilor inconştiente şi conştiente în formarea şi menţinerea personalităţii. Se poate întâmpla . în cel mai rău caz.egla singur. resentiment. 269—274.

sînt de o asa natură încît ele s^ ■■termina repetarea automată a actului. Nu valoarea ataşată unui act si niti frecvenţd . Ea este „funcţional autonomă" (capitolul 10). utilizarea unor mijloace adecvate. implicîrid activitate sau indolenţă. curajos sau fricos. Din aceste cauze el este de obicei auto-defensiv. este probabil adevărat că tendinţele nevrotice se datorează în principal unei igiene mentale sărace — unei educaţii greşite a copilului. motivaţia normală este flexibilă.. bun sau rău. Oamenii normali pot fi egoişti. indiferent de orice alte conside~ raţii. Diagrama atrage atenţia asupra prezenţei preconştientului la oamenii. în „J. vino\ j sau virtuos. aroţS sau meschinărie. nota 8. o serie continuă de personalităţi. de asemenea. curat sau murdar.ca el să sufere datorită unui început prost în viaţă. Amintiri dure. S. conformi >. scopuri şi intenţii conştiente (eul autonom) şi vieţile conduse în primul rînd de constrîngeri inconştiente şi formaţiuni nevrotice. Aici sîntem de acord cu Freud. Ea sugerează faptul că această regiune a unor amintiri accesibile este importantă în special pentru creativitate. Un sistem nevrotic de motivaţie este orb. Toţi am avut în viaţă momentele grele. Nu sîntem oare de aceea. succes sau eşec.". Persoana normală. Astfel. egoist sau generos. nevortici ? Poate. o nevroză adevărată este dominată în mare măsură de inconştient. Aceasta este o problemă foarte importantă pentru teoria noastră despre motivaţie. în general conştienta şi „în acord cu vârsta". dar există totuşi o prăpastie adîncă între vieţile care sînt în ansamblu bine integrate şi echilibrate (în ciuda unor elemente nevrotice minore) şi vieţile care sînt dominate de conflicte posesive. O diagramă adoptată din Kubie (figura 17) reprezintă marea diferenţă care există între vieţile ordonate în general de planuri. şi raportarea actului la standardele propriei sale conştiinţe şi la interesele altora. de la acelea aproape complet dominate de scopurile lor conştiente şi în contact continuu cu realitatea. mont. cruzime sau blindeţe. Diagrama recunoaşte. de obicei îşi poate echilibra impulsurile şi se poate conforma tuturor criteriilor semnificative : adaptarea actului său la timp şi spaţiu adecvate. disociat al conduitei nevrotice. Actele inadecvate persistă „indiferent de» orice alte -onsiiderente". dimpotrivă. Distincţia rezidă mai curînd în caracterul automat. Deşi nu putem exclude posibilitatea ca anumite constituţii să fie în mod inerent „slabe" şi astfel să tindă să dezvolte ■manifestări isterice şi să fie lipsite de capacitate pentru o integrare fermă. op. prost înţelese. ea în cazul unei mame exagerat de posesive care reuşeşte numai să-şi îndepărteze copiii. K u b i e. constructiv sau distructiv. cit. In opoziţie. la care inconştientul se implică în mod mult mai coercitiv şi într-o proporţie mai mare. 104. Actul are de obicei o calitate de autoapărare. anxioşi şi cu pretenţii. 13 Vezi Hali.. unui eşec în a-şi confrunta nevoile. el are o nuanţă infantilă. 160 ^JH Planificare intenţionaţi şi testarea realităţii Creativitate şi imaginaţie nor/nald Creativitatea h nevrotic Oistonftjttea realitatî! Io persoana alienată Conştient . p. sau răzvrătire. Structura id-ului arhaic nu mai predomină. coercitive. 159 Distincţia între normal şi nevrotic nu depinde do faptul dacă cova < lc. 1958. Faptul c^ un act este normal sau nevrotic depinde numai do natura constelaţiei op forţe care îl determină. impulsurile şi ideile cu realitatea. ambiţie sau apatie. Originile sale se află probabil în perioada timpurie a vieţii şi. Motivaţia normală rupe legăturile cu pa-rioada timpurie a vieţii. 518—536. impulsuri nedorite sînt reprimate şi îndepărtate din canalele integratoare ale creşterii. într-o oarecare măsură. automat şi fără legătură cu restul vieţii. Creativitatea unei persoane normale depinde mai mult de cooperarea preconştientului decît în cazul nevroticilor. 12. deşi efectele sale se prelungesc în anii următori. Nu calitatea unui act îi face să fie nevrotici. Sci.sau raritatea sa determină faptul ca actul să fie normal sau nevrotic. la personalităţi cu o intuiţie şi o integrare mai reduse şi într-o măsură mai 14 "L. The neurotic process as the focus of physiological isychoanalytic re'search. coercitiv. Dacă aceste forţe.. atunci acel act este nevrotic şi forţele care îl determina sînt nevroto-gene. în mare măsură inconştient. Aceasta este esenţa a ceea ce este psihopatologic în cooiportamen Ul urian14.

Inconştient Dominarea conştientului Oominareo oreconstientului Oominareo inconştientului figura 17. Variaţia proporţiilor dominării conştientului şi inconştientului în cadrul personalităţii (adaptată după Kubie) mare dominate atît de funcţiile preconştiente, cît şi de cele inconştiente, şi pînă la cazurile în mod clar anormale ale căror vieţi sînt controlate tot mai mult de sisteme disociate şi inconştiente. într-un sens această ipoteză a continuităţii stricte între normal şi anormal este acceptabilă. Un argument puternic în favoarea sa este existenţa cazurilor limită. Există în mijlocul nostru nevrotici temperaţi, semipsihotici, paranoici la limită' (personalităţi suspicioase) şi alţii. în mod descriptiv, putem spune că normali-tatea — anormalitatea este o problemă de grad. Dar acest oontinuum neîntrerupt este unul din simptome, nu unul din procese. Procesele care contribuie la normalitate şi anormalitate sînt foarte diferite. Să luăm un exemplu. A înfrunta lumea şi problemele sale este în sine un lucru sănătos deoarece produce o adaptare şi o stăpânire adecvată. A evada din lume este în sine un lucru periculos şi morbid. Evadarea extreţaă este întâlnită în cele mai severe forme de tulburare mentală, psihozele. Dar, veţi întreba, nu evadăm cu toţii într-o oarecare măsură ? Da —■ şi, mai mult, putem să ne recreem prin aceasta şi, eventual, să constatăm că visele noastre cu ochii deschişi sînt constructive. Dar asemenea rezultate inofensive şi folositoare pot apare numai dacă procesul dominant este înfruntarea. Lăsată în voia sa, evadata atrage după sine anormalitate. La psihotici (şi la unii nevrotici) acest proces predomină. Dimpotrivă, la persoana normală, confruntarea este procesul de control. 161 ersonalitatii — cd, 265 Murphy oferă o ilustrare simplă a problemei : Dacă cineva împinge un scaun înapoi cîţiva inci, pivotîndu-1 pe pic oj rele dinapoi şi îşi retrage mîna, scaunul va cădea în faţă pentru a-şi ri'lUa vechiul echilibru. Dar dacă îl lasă să treacă cu un milimetru dincolo ck- u„ punct dat, atunci vechiul echilibru nu poate fi recîştigat. Scaunul cade înapoj pe podea, pentru a ajunge într-o poziţie complet nouă fără tendinţa ci > | reveni la cea veche15. Acelaşi lucru este şi cu personalitatea. Cînd, de exemplu presiunea „evazionismului" ne împinge uşor înapoi, de obicei opunem rezistenţă acestei presiuni şi revenim în curând la un echi^ lihru normal. Dar dacă presiunea este prea puternică cădem cu totul şi adoptăm un echilibru nou, deşi anormal, renunţînd complet la lume şi realitate. Să enumerăm unele procese care în mod intrinsec contribuie la anormalitate si normalitate : Care contribuie la anormalitate evazionism (imaginaţie) reprimare ineficientă (cu efecte secundare jenante) autodecepţie dezintegrare (disociere) îngustarea ariei gîndirii adaptări concrete impulsivitate necontrolată fixaţie la nivel juvenil la Care contribuie la normali-] tate confruntare (încercarea reali. taţii) reprimare eficientă (excluderea totală a impulsurilor şi gîndurilor nedorite, vel pagina 166) autointuiţie integrare (organizare progresivă) abstracţie (aptitudinea de a gîndi despre lucruri) toleranţă la frustraţie autonomie adecvată vîrstei şi experienţei De ce denumim procesele din cea de-a doua enumerare procese „normale" ? Cauza este pur şi simplu că aceste modalităţi de funcţionare, ca şi altele asemănătoare, produc o dezvoltare flexibilă, continuă în cadrul personalităţii. Procesele „anormale", luate în sine, duc la un mod de existenţă rigid şi îngust şi la ° oprire în procesul de individualizare şi devenire. Este adevărat 15 G. Murphy, Personality : a biosocial approach to origins and struC' ture, New York, Harper, 1947, p. 85.

162 - toate judecăţile privitoare la normalitate, sănătate fizică şi caentală, maturitate implică un standard valoric. Filozofii ne-ar Reveni că nu e uşor de dovedit, de exemplu, că confruntarea este ^mai bună" decît evadarea din realitate. Dar toţi ■ par să fie de '.'cord în general că aşa este. Revenim la problema criteriilor pen-trll personalitatea normală şi matură în capitolul 12. Pentru a rezuma, Freud, cu toate meritele sale, a călcat graniţa dintre funcţionarea mentală nevrotică şi normală. A făcut acest lucru postulînd (la toţi oamenii) un inconştient extre"° de jncărcat cu impulsuri antisociale şi cu reprimări. Forţa contrarie, ego-ul, este considerată în mod esenţial ca slabă şi secundară (la toţj oamenii). Punctul meu de vedere este considerabil diferit, persoanele care sînt relativ sănătoase au un ego cu mult mai activ şi autonom decât admite Freud (deşi mulţi din urmaşii săi fac acum concesii în această problemă). Procesele normale de creştere şi devenire sînt, în principal, neglijate în teoriile lui Freud despre personalitate. Deşi urme ale trăsăturilor şi mecanismplo1" nevrotice se pot găsi la mulţi oameni sănătoşi, aceste elemente sînt minore în comparaţie cu ţesătura mai puternică a creşterii normale. Mecanismele de apărare Nu e necesar să acceptăm teoriile lui Freud despre motivaţie şi despre inconştient pentru a aprecia strălucita sa expunere asupra strategiilor de apărare pe care le utilizăm cu tofi "^ ^ooul păstrării respectului faţă de noi. Dragostea de sine şi mîndria sînt universale în natura umană, chiar dacă la personalităţile mature nu sînt în mod necesar suverane. în fiecare zi suferim ameninţări grave la adresa respectului faţă de sine : ne' simţim inferiori, vinovaţi, nesiguri, neiubiţi. Nu numai lucrurile mari, dar şi cele Mici ne fac rău : greşim la un examen, facem o gifă socială, ne îmbrăcăm nepotrivit pentru o ocazie. Ego-ul transpiră. încercăm un disconfort, poate anxietate, şi ne grăbim să reparăm rana narcisistă. Mecanismele de apărare ale ego-ului (termenul lui Freud) sint stratageme viclene prin care încercăm să înşelăm disconfortul şi anxietatea. Aceste strategii autoprotectoare sînt obişnuite, dar în flici un caz ele nu constituie întregul repertoriu de acţiuni adap-tative ale persoanei normale. Adesea ea îşi înfruntă slăbiciunile Sl lipsurile şi purcede la a se lupta în mod realist cu ele. Ea înfruntă frontal vina, frica, gafele şi elaborează un mod de viaţă ie ia în considerare în întregime şi în mod conştient ş; face ele pietre de construcţie pentru un edificiu personal mai inte163 grat. Opusul apărării este deci înfruntarea. Persoana nevrotică s apară mai mult şi înfruntă mai puţin. La personalitatea sănătods° predomină, de obicei, înfruntarea. înainte de Freud, mulţi filozofi au fost preocupaţi de tendinţeU i umane de a evita sau de a înirumuseţa lipsurile — printre ei'au fost Hobbes, Nietzsche, Bentham — dar lui Freud îi revine merituj de a fi înscris pentru totdeauna acest capitol în ştiinţa psihologje; Care e esenţa acestui motiv autoprotector râspîndit ? Filozofjj mai vechi aveau obiceiul să spună „Autoapărarea este cea mai veche lege a naturii" sau „Oricum am denumi tiranul conducător eui este factorul hotărîtor". Pentru Freud este o problemă a' ego-ului care se apără împotriva anxietăţii. Dintre psihologi Koffka vorbeşte despre „o forţă care propulsează ego-ul în sens ascendent".16 McDougall consideră că în centrul fiecărei personalităţi se află un sentiment de respect pentru sine care joacă „cel mai puternic şi mai răspîndit rol în viaţa superioară a omului"."■, Psihanaliştii vorbesc de „narcisism fundamental". în capitolele anterioare am acordat un rol important „respectului pentru sine", deşi am subliniat că el este numai unul din funcţiile centrale ale personalităţii. Care sînt cîteva din strategiile principale ale apărării egoului ? Pe drept, Freud acordă primul loc reprimării. Reprimarea. în mod frecvent individul împiedică manifestarea conştientă a dorinţelor şi gîndurilor dezagreabile. „Tot ceea ce este contradictoriu în raport cu tendinţele dominante ale personalităţii conştiente, cu dorinţele, năzuinţele şi idealurile ei şi tot ceea ce ar tulbura buna părere pe care cineva doreşte s-o aibă despre sine poate' fi reprimat"18. Reprimarea ocupă primul loc în enumerarea noastră pentru că toate celelalte mecanisme de apărare par să depindă de ea într-un fel sau altul. Dacă toate dorinţele, amintirile şi conflictele noastre ar fi pe deplin accesibile conştiinţei noastre, în mod normal ard folosi mai curînd înfruntarea decît apărarea. Tocmai deoarece considerăm înfruntarea prea dificilă recurgem la reprimare. Şi cmd adevărata natură a conflictului nu mai este clar înţeleasă sîntem gata pentru noi strategii de autoînşelare. Pentru a lua un exemplu, decanii şi preşedinţii de departamente din colegii sînt adesea uimiţi de numărul mare de studenţi deficitari din punctul de vedere al pregătirii uni^ 16 K. Koffka, Principles of Gestalt psychology, New York, Harcourt, Brace. 1935, pp. 670 ff. 17 W. McDougall, Energies of men, New York, Scribner, 1933, p 23j18 F. Alexander, The medical value of psychoanalysis, New York, Norton, 1932, p. 79. 164 versitare, care „uită" că au primit scrisori de avertizare în legătură cu munca lor din colegiu. Pentru ei ameninţarea eliminării din colegiu este neplăcută şi lucrul cel mai simplu de făcut este să reprime gîndul ei.

„Uitînd" comod ameninţarea, studentul e liber să se distreze şi, de asemenea, să-şi reconstruiască respectul faţă de sine într-o varietate de mo-' dalităţi minore. El îşi poate scuza eşecurile anterioare, blama instructorii şi raţionaliza lenea — pînă cînd realitatea tragică îl ajunge în final din urmă. Chiar dacă el nu a uitat cu adevărat avertismentul, cel puţin i-a redus importanţa şi s-a asigurat pe sine că acesta se datorează unei cauze care nu îi aparţine. Negarea. Chiar dacă cineva nu uită în mod real o ameninţare, totuşi îi poate nega existenţa.19 Un exemplu obişnuit se produce după aflarea bruscă a unei catastrofe sau a unei pierderi ireparabile. E convenabil să spunem şi să credem, cel puţin pentru moment „Nu poate fi adevărat". Unui copil de trei ani i s-a spus că mama sa va mai avea un copil. Gelozia i s-a trezit şi copilul a spus : „Nici un copil" şi a repetat aceste cuvinte multe săptămîni. Cînd copilul s-a născut, el a continuat să-i omită prezenţa şi a ţinut-o cu cîntecul său „Nici un copil, nici un copil". Să revenim la teoria reprimării. Uneori încercarea de a reprima este ineficientă, dar alteori reuşeşte. în nevroze ea este ineficientă căci provoacă un comportament forţat şi neînţeles. Dar există un alt tip de reprimare care este în întregime benign, slujind bine funcţia normală a înfruntării. Zilnic suprimăm în rnod deliberat mult material, îndepărtînd ceea ce nu este folositor şi ceea ce nu se potriveşte cu stilul «de viaţă pe care l-am ales — şi nu suferim consecinţe negative. Un experiment ilustrează acest fapt, McGranahan şi-a prevenit subiecţii că vor primi un şoc electric dacă spun numele unei culori într-un test asociativ verbal. Unei persoane care nu-şi putea inhiba tendinţa de a spune „verde" la cuvîntul stimul „iarbă" i s-a transmis un şoc neplăcut. Experimentatorul, prin chiar natura instructajului său negativ, invita de fapt la un set mental pentru culoare, dar totodată cerea subiecţilor să reprime acest set. Majoritatea subiecţilor 19 A n n a Freud, The ego and the mechanisms of defence, New York, Univ. Press, 1946, cap. 7. 165

nu au întîmpinat dificultăţi în îndeplinirea sarcinii. Ei au su-primat setul de culoare adoptînd un set de nonculoare. Astfel, ei s-au putut regla să dea termeni supraordonaţi, sau sinonime, sau antonime. Adoptînd un set mental sigur, ei au evitat setul periculos şi nedorit. L-au reprimat, şi reprimarea a fost spre binele lor.20 Ei au scăpat de şoc. Totuşi, alţii nu au putut suprima efectiv ideea interzisă de culoare, chiar dacă au fost pedepsiţi în mod repetat prin administrarea unui şoc neplăcut. Atunci, reprimarea este procesul de excludere din conştiinţă, total sau parţial, a unei situaţii conflictuale. (Dacă procesul este deliberat, ca în acest experiment, vorbim de suprimare ; dacă nu e deliberat, de reprimare). Suprimarea sau reprimarea este benignă atunci cînd serveşte interesele înfruntării prin înlăturarea unor impulsuri şi amintiri nesemnificative şi nedorite. Totuşi, uneori, după cum am văzut, înlăturarea nu este sănătoasă ; impulsurile şi amintirile suprimate continuă să tulbure personalitatea. Coşul de hîrtii aprins nu "p"oate fi pus în siguranţă într-un dulap şi apoi închisă uşa.21 Raţionalizarea. Termenul raţionalizare se aplică în sensul larg la orice formă de autoînşelare.22 Este o absurditate a limbii engleze faptul că termenul semnifică opusul lui „raţional" sau „raţiune". Raţiunea este capacitatea de a modela credinţa şi conduita cuiva îm aşa fel încît să fie în acord cu cunoştinţele sale despre lume, iar dacă cunoştinţele sînt insuficiente, constă în capacitatea de a dobîndi mai multe cunoştinţe referitoare la problema respectivă. Raţiunea adaptează impulsurile şi credinţele la lumea realităţii, raţionalizarea adaptează ideea cuiva despre realitate la impulsurile şi credinţele sale. Cum a spus cineva, raţiunea descoperă temeiuri reale, raţionalizarea temeiuri bune pentru ceea ce facem. 20 D. V. McGranahan, A criticai and experimental study of repres-sion, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1940, 35, 212—225. Vezi şi L. B e 1 m o n t, H.' G. B i r c h, Re-individualizing the repression hypothesis, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1951, 46, 226—235. 21 Deşi Freud însuşi a fost preocupat mult mai mult de reprimarea ineficientă şi nesănătoasă decît de cea benignă, el nu neagă posibilitatea ca dorinţele neplăcute să poată fi „în mod real distruse sau anulate". Nu orice impuls persistă în inconştient. Vezi E. Jones, The life and work of Sigmund Freud, New York, Basic Books, 1957, III, 259. 22 Termenul a fost utilizat prima dată în 1908 de Ernest Jones, Raţionalization in every-day life, în „J. abnorm. Psychol.", 1908, 3, 161—169-Totuşi, procesul însuşi a fost recunoscut sub mai multe nume : născociri şi aberaţii (Bentham), ideologie (Mannheim), derivaţii (Pareto), ipocrizie (Le Dantec), mit, folclor,

legende şi altele. Vezi G. W. A11 p o r t, Historical background of modern social psychology. în G. Lindzey (Ed.), Handbook of social psychology, Cambridge, Mass., Addison-Wesley, 1954, voi. I, cap. !• 166 Într-un experiment subiecţii au fost confruntaţi cu păreri puţin măgulitoare despre ei înşişi. O dată li s-a spus că un străin a emis o judecată severă despre ei, altădată un prieten. Cîţiva oameni au luat această informaţie în sCris şi au meditat mult dacă nu ar trebui să-şi revizuiască propriile lor judecăţi despre ei într-o direcţie mai modestă. Dar cel mai adesea ei şi-au salvat reputaţia prin raţionalizare. Străinul, au spus, „nu se pricepe să judece oajnenii" sau „nici nu mă cunoaşte". Prietenul a dat mai mult de furcă ; dar unii au pretins că „el nu ar fi putut spune asta" sau „de fapt el a vrut să spună altceva". După un timp, mulţi subiecţi şi-au deformat amintirile despre ceea ce a spus prietenul şi au raportat că judecata era mai favorabilă decît fusese în realitate23. Raţionalizarea se întinde de la trivial la grandios. Din impuls sărim să justificăm faptele noastre rele. Cum spunea Emerson „neea ce numim păcat la alţii pentru r,n\ ^ţp experiment". Irita-bilitatea sau lenea noastră sîntem gaca să ie punem pe seama căldurii sau a umezelii. Cînd copilul nostru sparge fereastra unui vecin minimalizăm fapta, numind-o o „prostie copilărească". De nenumărate ori pe zi găsim căi de a apăra buna noastră părere despre noi şi despre familiile noastre La un nivel mai complex construim închipuiri şi ideologii complicate. După Lotze, convingerile filozofice ale unui om sînt de cele mai multe ori o încercare de a justifica o concepţie fundamentală asupra lucrurilor, adoptată de timpuriu o dată pentru totdeauna în viaţă. Credinţa în inferioritatea înnăscută a negrilor este o raţionalizare comodă pentru albii al căror respect pentru sine şi avantaj economic depind de menţinerea negrilor „la locul lor". Un istoric a mers atît de departe incit a spus că aproape toate scrierile trecutului în domeniul ştiinţelor sociale, politicii şi eticii .„pot fi date la o parte de generaţiile viitoare ca fiind, în special, raţionalizări" ,24 Dar această direcţie de gîndire devine primejdioasă. A reduce întreaga teorie la raţionalizare înseamnă a tăia tuturor craca de sub picioare. Este teoria lui Darwin despre supravieţuirea celui *mai apt o simplă raţionalizare a concurenţei economice îndîrjite din secolul al nouăsprezecelea ? Nu este psihologia freudiană nimic mai mult decît o raţionalizare a vieţii sale „decadente, fixată pe sex ?" A fost accentul pus de Kant pe rolul raţiunii numai o fugă comodă de lipsa sa de succes în viaţa emoţională şi activă ? Se poate admite că gîndirea este adesea tendenţioasă fără a conchide că ea nu are niciodată o validitate obiectivă. Raţiunea transcende raţionalizarea ; funcţia sa este să distingă falsul de adevăr ; şi dacă nu credem 23 O. J. H a r v e y, H. H. K e 1 le y, M. M. S h a p i r o, Reactions to unfa-vorable evaluations of seif made by other persons, în „J. Pers.", 1957, 25, 393—411. 24 J. H. Robinson, The mină in the making, New York, Harper, 1921, P. 47. 167 acest lucru nu putem spera să elaborăm o ştiinţă a psihologiei t— Sau orice altceva.. Raţionalizarea este desigur obişnuită cu gîndirea umană dar rolul ei nu trebuie exagerat. ' Proiecţia. Importantul mecanism de apărare al proiecţiei este un tip special de raţionalizare. Ea este în esenţă forma de auto-amăgire prin care se atribuie propriile gînduri, dorinţe şi defecte dezagreabile unei alte persoane. Dacă putem acuza_pe......alţii sint^ salvaţi „de la djureregjjlg, a.,ne. acuza, pe noi înşine. Ne simţim oarecum virtuoşi şi liberi de păcat cînd vorbim comod despre propriile noastre defecte la alţii. Spun eu minciuni ? Bine, uită-te la Tony Este un mincinos inveterat ! Ichheiser a numit această formă particulară de proiecţie • ifflfififlfflgB......lUvttwfcUi'Mn Celălalt are impulsuri negative, la fel am şi eu ; dar datorită proiecţiei văd numai paiul din ochiul lui'şi nu bag de seamă bîrna dintr-al meu.25 Uneori, desigur, celălalt nu are nici măcar un pai — este în întregime inocent. Totuşi eu pot „vedea'* eşecurile mele la el. Un exemplu extrem ar fi persoana psihotică care crede că toţi, cu excepţia lui, sînt nebuni. Un exemplu mai obişnuit este bîrfa neîntemeiată care nu spune nimic adevărat despre victimă, ci o mul- . ţime de lucrări despre conflictele interne ale clevetitorului. în j2JC2i££iîS_^222L2lS2M22iaifl nu atribuim propriile noastre stări mentale altora, ci mai curînd le atribuim motivele şi comportamentul care ar explica (sau ar completa) propria noastră suferinţă.26 Copilul timid crede că cîinele, sau copilul vecin, sau chinezul care spală rufe, au planuri agresive împotriva lui. Paranoicul crede că ceilalţi completează distrugerea lui. Prin proiecţia complementară frica, vina sau grijile noastre primesc o „explicaţie". Mă simt deprimat ? Ei bine, e din cauză că ceilalţi oameni nu mă tratează corect. Deplasarea este o formă specială de proiecţie. Un muncitor nemulţumit este foarte iritat de maistrul sau, dar el nu poate nici să se răzbune, nici să înfrunte direct situaţia ; şi atunci seara îşi varsă necazul asupra soţiei şi .copiilor săi. Umilinţele înmagazinate* pentru înfrîngerea din primul război mondial, precum şi o mulţime de dezordini sociale şi conflicte personale a dus Germania nazistă la a face din evrei ţapi ispăşitori. Este deosebit de interesant că lista de acuzaţii a lui Hitler împotriva evreilor conţinea chiar şi pe acelea de care el însuşi era vinovat (sete de putere, propagandă în favoarea războiului, perversiune sexuală). Prejudecata faţă de grupările minoritare, ia adesea forma acuzării evreilor, negrilor, politicienilor —■ aproape a 25 G. Ichheiser, Projection and Ihe mote-beam mechanism, în „J. d°~ norm Soc. Psychol.", 1947, 42, 131—

133. 26 Cf. G. W. Allport, The nature of prejudice, Cambridgc, Mass.. Addison-Wesley, 1954, cap. 24. 168 oricărui grup — pentru frustraţiile din propria noastră viaţă. Pare mai uşor să-i acuzi pe ei, decît să descoperi si să înfrunţi adevăratele 1 71 cauze/' Fixaţie şi regresiune. Un mecanism de apărare destul ide frecvent constă în a evita asumarea vîrstei adevărate. Nimeni nu aşteaptă mult de la un sugar, un copil sau un tînăr. Şi astfel copilul poate rămîne infantil, tînărul copilăros şi adultul adolescent' in privinţa comportamentului. Această urmă infantilă trădează o încercare de a ocoli responsabilităţile adecvate vîrstei respective. In momente de criză unii oameni regresează. Soţia care consideră viaţa conjugală prea aspră se poate întoarce la mama sa. Soţul nu îndeajuns de matur etalează în faţa soţiei virtuţile mamei lui ca bucătăreasă, gospodină, consolatoare. Accesele de mînie la adult sînt în esenţă regresive. Neurastenia (infirmitate obişnuită), de asemenea, poate fi o autoapărare regresivă. Dacă sînt bolnav nimeni nu poate aştepta de la mine să-mi înfrunt problemele ca un adult. Infirmitatea imaginară devine astfel o apărare sigură. Formarea reacţiei. Formarea reacţiei este o formă suplimentară de apărare. Pentru a ascunde sursa conflictului faţă de alţii şi chiar faţă de sine însuşi, persoana poate pretinde în mod hotărît exact opusul a ceea ce simte. Nu îşi urăşte odrasla, ci o iubeşte pasionat ; nu este temătoare, ci o psrsoană neînfricată şi aventuroasă. îngâmfarea extremă poate reprezenta formarea unei reacţii' pentru a ascunde impulsuri desfrînate. O mamă căreia îi displace copilul ei poate e°ec-tiv să-1 sufoce cu devotamentul ei. „De obicei formarea unei reacţii este marcată de ostentaţie extravagantă — persoana protestsază prea mult — şi de constrîngere."28 Sublimarea. In teoria freudiană procesul prin care impulsurile instinctuale reprimate se exprimă prin canale acceptabile din punct de vedere social şi personal este denumit sublimar". întrucît sexualitatea şi agresivitatea adesea nu pot fi exprimate direct, ele râmîn ca „dorinţe inhibate" şi caută ieşiri prin substituire. Devenind soră medicală, o femeie îşi poate sublima dorinţa de maternitate ; liderul unui club de băieţi poate să-şi sublimeze prin această activitate homosexualitatea reprimată ; un chirurg îsi sublimează sadismul reprimat tăind oameni într-un mod aprobat social. Poetul consideră că el poate „mesteca şi suge versuri frumoase" în loc de sînuî mamei. Psihanaliza spune că asemenea interese *ulte sînt „substituiri transparente" pentru dorinţele adevărate (dar inconştiente) pe care individul le găzduieşte. 17 Ibid, cap. 21. 28 Ha 1,1, Lindzey, op. cit., p. 50. Nota 11, supra. 169

Deşi pot exista cazuri rare (nevrotice) care se potrivesc cu Q asemenea formulare, doctrina sublimării merge cu implicaţiile pre^ departe. Ea implică faptul că toate dorinţele noastre mature nu sîn| nimic mai mult decît un „paravan" pentru dorinţele instinctual^ reprimate. Procesul primar rămâne mai presus de orice, structuri id-ului nu se schimbă niciodată şi ceea ce considerăm ca o persoană matură socializată este ceva mai mult decît un lup îmbrăcat y blană de oaie. în capitolele 9 şi 10 voi pleda mai departe împotriva acestei imagini false a motivaţiei adulte.29 Compensarea. Conceptul de compensare, pe care l-am discutat mai înainte, este adieri an şi freudian. Totuşi, el coincide parţial cu prezenta discuţie despre mecanismele de apărare. Compensarea este o măsură de neutralizare luată împotriva sentimentelor de inferioritate ale unei persoane. Totuşi, unele compensări fac parte clar din categoria înfruntării. Demostene orator, Roosevelt cavalerist, imigrantul care devine milionar sînt toate exemple de corn-pensare prin înfruntare. Tînărul neatletic care substituie creierul muşchilor manifestă, de asemenea, înfruntare mai curînd decît apărare. Dar multe compensări sînt cazuri veritabile de apăr an a ego-ului. Visele în stare de veghe, fanfaronada şi lăudăroşenia, raţionalizările de tip struguri acri şi lămîie dulce, infirmitatea neurastenică pot fi considerate corect atît compensări, cît şi exemple de apărare a ego-ului. Rezumat Există modalităţi variate de a concepa structura personalităţii în straturi sau niveluri. Această abordare a fost la modă în special m teoriile germane postbelice. Majoritatea teoriilor despre straturi, dar nu toate, postulează un nivel mai puţin stabil al conştiinţei şi controlului conştient, diferite niveluri intermediare; (de exam-plu, sub —

Ar putea cineva confunda un african cu un ajrikaner* ? Chiar şi diferenţele din cadrul subcult'urilor determină.). Sappenfield. proiecţie. va jicidejpacientul" i_ La pagina 36 am văzut că ţftip de definiţie consideră personalitatea drept „latura subiectivă a culturii". de apărare a ego-ului : reprimare. A11 p o r t. de exemplu. 172 ap chirurgifi-jgarg.sau pre-conştientul) şi un strat inconştient considerat ca fiind sediul forţelor vitale instinctuale. New York. Este chiar mai îndrăzneaţă. trad. fixaţie. Deşi prescrie limite pentru comportamentul personal şi linii mari de orientare pentru personalitatea în dezvoltare. prin natura ei este un slujitor al id-ului. Critica teoriei lui Freud este îndreptată în principal împotriva imaginii ego-ului relativ pasiv. susţine el. Un vienez nu seamănă cu un vietnamez şi ambii nu seamănă cu un veneţian. 29 Pentru o analiză mai detailată a conceptului de sublimare vezi G. Sublimarea este un concept cu o valoare îndoielnică. dar sînt permise o mulţime de accente şi grade de îndemînare. Este o problemă serioasă dacă concepţia lui despre sexualitate poate fi extinsă cu justeţe atît de mult. rol „CULTURA BEALĂ" ŞI „CONCEPTUL DE CULTURĂ" « CULTURĂ ŞI PERSONALITATE » ACULTURAŢIA COPILULUI e PERSONALITATEA DE BAZA c SITUAŢIA « ROLUL » SCHIMBAREA SOCIALA CATASTROFICĂ « STRUCTURA INDIVIDUALA ŞI STRUCTURA COLECTIVA » REZUMAT 1 oată lumea admite faptul că cultura este foarte importantă în formarea personalităţii. Freud ne-a oferit o analiză utilă a mecanismelor. Aceste concepte sînt valoroase în înţelegerea strategiilor noastre de ocrotire a respectului pentru sine. Un culegător de bumbac negru este diferit de un profesor negru.nu ar putea avea o personalitate identică du cea a unui om de afaceri ame-„>trican. 185. vorbitor al limbii kaans. 170 Cea mai faimoasă dintre teoriile straturilor este cea a lui ^x include nu numai o teorie a structurii personalităţii yt ci şi o teorie a motivaţiei extrem de influentă. Rinehart and Winston. în majoritatea societăţilor fiecare bărbat şi femeie este îmbrăcat îm . p. ea permite un grad mare de libertate. deşi ni se par excesiv de zeloase. Pentru a accepta şi utiliza aceste ajutoare nu avem nevoie să subscriem la întreaga dogmă freudiană privind structura şi motivaţia. Citim multe afirmaţii cu acest conţinut : „In afara vieţii socioculturale există organisme sau ego-uri psihobiologice dar nu persoane". nu. vorbeşte limba engleză. Personality dynamics. B. deplasare. în general. La persoanele normale mecanismele de echilibrare sînt predominante . mari diferenţe în ceea ce priveşte personalitatea. Influenţa culturii este atît de indiscutabilă. New York. căci ea atestă o concepţie filozofică cutezătoare despre natura omului. negare. Persoanele normale le utilizează mai puţin şi adesea le corectează manifestările prin intuiţie personală şi umor. 356—362. Un aborigen australian . ca şi al amintirilor îngropate şi neadmisibile. Cînd ele sînt dominante. regresie şi formarea reacţiei. Doctrina sa se oferă ca un sistem psihologic fundamental pentru toţi teoreticienii personalităţii. Cultura reală este flexibilă. cu impulsuri antisociale şi gînduri distructive. Mulţi psihanalişti s-au îndepărtat de la acest accent unilateral şi au introdus o „psihologie a ego-ului". Aceste afirmaţii culturaliste entuziaste sînt merituoase. la cele nevrotice şi psihotice. Ca răspuns la această critică SappenfieW argumentează că concepţia lui Freud despre sexualitate poate fi larg interpretată pentru a acoperi toate exemplele de cathexis pozitiv (satisfacerea persoanei ca întreg) şi că în acest sens toate formele de motivaţie adultă sin sublimări autentice. „Factorul. Fiecare persoana născută în America. îneît unii autori o consideră ca fiind factorul cel mai important. Deşi există o continuitate a simptomelor între normal şi anormal. Personalitatea unei stele de cinematograf şi cea a unei învă-^ ţătoare . Viaţa conştientă a unei persoane.sînt rareori asemănătoare. pp. Personality : a psychological interpretation. dialect al limbii olandeze vorbit în Republica Africa de Sud. nu are energie proprie . 1954. Pentru a stabili acest punct am considerat necesar să arătăm că normalitatea şi anormalitatea nu sînt guvernate de aceleaşi procese de dezvoltare. „Cultura reală" şi „Conceptul de cultură" Este esenţial să observăm o distincţie trasată de Linton2. este o problemă serioasă dacă inconştientul e încărcat atît de exclusiv. R. W. raţionalizare. „Personalitatea nu poate fi extrasă din cadrul ei (cultural) decît printr-un gen • Cetăţean alb sud-aîrican de origine olandeză. există o discontinuitate între mecanismele de echilibrare şi dezechilibrare. aculturaţiei face din organismul uman o persoană". 1937. situaţie. Mecanismele de apărare a ego-ului sînt prezente la toate personalităţile. Hoit. avem dc-a face cu o viaţă grav tulburată. CAPITOLUL 8 Cultura. Knopf. De asemenea. dar nu corespunde ca formulă pentru personalitatea sănătoasă. teoria freudiană pare să corespundă cel mai bine cu anumite tipuri de tulburări nevrotice. Un fermier american puritan are puţine asemănări cu un beatnik dintr-un cartier artistic. precum îl descrie Freud.

Este1 adevărat că pentru unele societăţi conceptul de cultură e mai aproape de cultura reală decît în alte societăţi. paturi separate. relaţii de asociere cu ceilalţi. chiar şi cele mai mici amănunte ale etichetei nunţii sînt stabilite. 2 R. creştere. S. deşi este permisă libertatea de alegere personală a veşmintelor.a exacte. Nici un indiv. dar în realitate nu fiecare personalitate corespunde modelului. crearea numai a unor asemănări largi şi aproximative intre diferiţii membri ai aceleiaşi culturi. antropologul. autorităţile care pot înde. Pentru supravieţuirea unui sistem sociocultural individul particular nu este important. Şi totuşi pentru psiholog individul este important în Primul rînd. Pe scurt. 1945. sociologul vor pune accentul în mod legitim pe conceptul ^e cultură. să luăm acele evenimente care se produc prea rar pentru ca individul să beneficieze de ele dintr-o experienţa personală. Ajungem să iubim practicile şi valorile şi interpretările pe care le-am învăţat din cultura noastră. pe ei îi interesează sistemul culturii ca atare.. Dorum (şi avem nevoie de) modul Hopi. Desigur. Cultura are un răspuns (uneori numai făcut la repezeală) pentru fîicare întrebare care poate fi pusă. în timp ce oamenii e «ase şi mor. Dar cu timpul cultura devine şi un „mod de viaţă". accentul pe solidaritatea tri! bală. dar numai în cadrul cultural permis. New York. Interesul lor nu e legat de soarta unui individ singular.public. de exemplu. o etică sau o religw cuprinzătoare. La . de exemplu. Cultura Navaho. adică. în modelul occidental accentul este pus pe individualitate. El dă esenţa unui model. Rezultatul este.. Aşa-raumiteie societăţi primitive. indieîndu-ne. El trebuie să se bazeze pe experienţa rasei sale.. în societăţile primitive rigide. 41 f. Linton. pp.Nu ar fi prea exact să spunem că o cultură este numai un set de invenţii destinate nevoilor individuale. în măsura în care priveşte studiul personalităţii individuale. 17. bunăstare şi semnificaţie. spunem noi. Viking Fund. El ne spune numai ce este obişnuit. 1949. şi durerea noastră pentru o pierdere ireparabilă. căsătorie. S a r g e n t. orice „concept de cultură" este o suprasimplificare. Culture and 'personality. "aşadar. excreţie. Soluţiile trec de la o generaţie la alta. crede în vrăjitorie (dar inteinsitatea credinţei variază de la persoană la persoană. le dăm farfurii şi căni individuale la masă. De asemenea. cuini să satisfacem (fără a jntra în conflict cu semenii noştri) nevoile de hrană. S m i t h ţEd). Noi sjJ tem modelaţi de cultura reală şi nu de imaginea distilată de$pjT cultură a antropologului. Distribuim copiilor locuri separate la şcoală (şi ny o bancă colectivă) . 173 înşelător din punctul de vedere al psihologului. In acest caz special o trăsătură modală a conceptului de cultură occidentală (care preţuieşte individualitatea) se leagă strîns de libertatea culturală reală existentă. Dorim ca ei să devină diferiţi de alţii — dar nu prea diferiţi. A aplica această imagine direct oameni lor înseamnă a falsifica diversitatea personalităţii constatată întrJ singură cultură. . modal. soluţii gata elaborate. New York. Istoricul. nu este imaginea în oglindă a modelului cultural mediu. Spunem că America preţuieşte democraţia (dar o mulţime de practici sînt nedemocratice). E greu de presupus ca un copil să inventeze pe baza propriei sale experienţe de viaţă o limbă sau o schemă de tratament medical . dar cel puţin disponibile. M. există în mod electiv o răspîndire largă a unei conduite acceptabile în cadrul tiparului cultural.' Conceptul abstract de cultură pare îndepărtat şi chiar 1 Aceste enunţuri pot fi urmărite în S. Cultura le determină modul în care vor considera 'l respectiv cu o orientare superstiţioasă sau cu una ţifică. conceptul de cultură şi cultura reală nu sânt prea îndepărtate una de cealaltă. aspiraţia pentru sănătate. El se căsătoreşte în mod obişnuit numai o dată în viaţ^ Formula pentru căsătorie (şi impunerea monogamiei) sîn't pregătite pentru el. In parte cultura este un set de invenţii care au apărut în diferite părţi ale lumii (sau la subgrupe de populaţii) pamtru a :aCC viaţa eficientă şi inteligibilă pentru muritorii caTe luptă cu aceleaşi probleme fundamentale ale vieţii : naştere. Spunem că cultura germană este eficientă tehnologic (dar în realitate mulţi indivizi germani nu sînt). Cultura îi oferă soluţii depozitate — nu totdeaun. Atunci. pun. In unele ţari fiecare copil este obligat să urmeze şcoala pentru o perioadă minimă de timp. practic. Ea relevă cum să manevrăm nevoia noastră de recreere şi de respect pentru sine. este adevărat că „cultura" pe care etnologii o descriu este aproape invariabil o suprasimplificare a faptelor — justificabilă pentru anumite scopuri.. dar care induce în eroare. modul italian sau modul american de viaţă. E adevărat că în cultura reală el are oarecare 174 ştiinţ I rbertate de alegere. Cultură şi personalitate Cultura modelează personalitatea mai ales pentru că oferi. De exemplu. Certificatul de căsătorie. Un alt ^ crnplu : majoritatea oamenilor văd o eclipsă totală de soare cam ' dată în viaţă. plini ceremonia. Apple-Con-Century-Crofts. Această distincţie are o mare importanţă. o societate sau o cultură merge înainte. ea îndeplineşte această funcţie. Totuşi. W. deşi el o poate continua cu mult peste această perioadă. Conceptul de cultură nu acordă atenţie seriei de conduite acceptabile. comun. pretestate pentru multe din problemele Jte-viaţă. el nu ar putea elabora o ştiinţă. 46. p. uniformitatea comportamentului şi supunerea strictă fată de formele culturale în mai mare măsură decît o fac societăţile de tradiţie occidentală. Ea este un proiect preelaborat de viaţa. iar unii pot fi complet lipsiţi de o asemenea credinţă). The cultural background of personality. nlOarte. haine diferite.

limba pe care o învaţă. printre alte lucruri. Knopf. fiecare joc trebuie jucat conform regulilor . cel puţin acele trăsături pe care le „interiorizăm". conform temperamentului şi simţului eului său. ci în. alege din „seria tolerabilă" permisă de propria cultură trăsăturile Care se potrivesc cel mai bitne cu propriul său stil de viaţă. Majoritatea dintre noi ne aflăm Snjtre extreme. desigur. Situaţia din familie. autodisciplina prin yoga. H. Copiii sînt. De acum copilul a luat m stăpînire formele culturale . Individualizarea şi revolta apar ulterior. la biserică. modul italian sau modul american de viaţă. Deoarece copilul mic are puţine resurse înnăscute pentru su-/ pravieţuire. A. Producţia sa grafică nu are în mod virtual individualitate. society and culture. Fiecare cunoaşte. „Acesta este singurul mod în care pot trăi'f. Dar s-a opus energic culturii indiene în ceea ce priveşte fastul costisitor şi sistemul castelor. O valoare culturală este un mod de viaţă considerat dezirabil de majoritatea membrilor unei societăţi. Nu e nevoie ca toate aceste experimentări să fie conştiente. ceea ce pare să se întîmple este %>tul că individul. în ziare. M. deviază îa practică şi în gîndire de la modelele culturale şi se conformează numai în limitele necesare. 2) reacţia împotriva modelului. El *>ate. Revers propune să considerăm procesul de acculturaţie ca producîndu-se în trei stadii : 1) adoptarea modelului cultural. Aceleaşi stadii sînt observate virtual în toate domeniile vieţii. Ajungem să ne spunem nouă înşine. nu vrem să spunem că fiecare trăsătură a fiecărei culturi ajunge să fie iubită de membrii săi. să considere că aproape toate trăsăturile i se potri3 Capitolul 10 dezvoltă teoria autonomiei funcţionale. în mai mare măsură decît orice alt tip de organism. el devine un conformist perfect. E adevărat. cultura noastră. spre deosebire de alte organisme. şcoala. o oopie ade~ vărată a modelului. Multe practici rămîn deprinderi periferice pentru persoană. de asemenea. avîndu-şi sediul nu în straturile centrale.n-gînd o iliziibilitaite desăvîrşită. Oricine cunoaşte „realismul moral" rigid al copilului între aproximativ cinci şi zece ani. Vezi.4 Putem ilustra aceste stadii referinldune la un model culcai familiar — scrisul : Un copil de şase ani va copia laborios litere sau cifre cît poate de exact din manual sau după modelul de pe tablă al învăţătorului. de bunăvoinţa şi ajutorul altora. Nici un copil nu poate scăpa de moştenirea comună. Multe dintre ele sînt predate în mod repetat — acasă. ^ay. Desigur. El începe de timpuriu să înveţe valorile culturii sale. deşi la o vîrstă mai mică o acceptase ca . Dacă puiul atîrnă destul de mult timp de ea. Mur-a D i d l N y . poate deveni motivaţională în viaţa noastră. Este important de observat că adaptarea modelelor culturale se produce în principal în primii ani de viaţă. la şcoală. un prizonier complet dependent de cultura sa. 1953. Poate că e vorba numai de propriul nostru concept de cultură pe care îl avem în minte cînd spunem că ne place modul Hopi. la radio şi televiziune. In termenii culturii reale. Kluckhohn. Uneori. Foile scrise de pe băncile din clasă sînt aproape toate asemănătoare. industria casnică şi altele. unii sînt total neadaptaţi şj rabeli. Fiecare poveste trebuie -spusă în acelaşi mod „corect" . Desigur. el poate primi atenţia de care are nevoie. stilul grafic se stabilizează şi apoi se produce ceea ce Revers numeşte un „model cultural reviI zuit" — adaptat individualităţii persoanei. prizonierii culturii lor. Printre acestea era visul independenţei Indiei. în ceea ce priveşte scrisul. Treptat ea devine o valoare ne. Scrisul este numai un exemplu al compromisului diintre supunerea culturală şi integritatea individuală la care ajungem cu toţii. Astfel. pe de altă parte. Un pui de maimuţă se poate agăţa tenace de mama sa neglijentă în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. în sfîrşit. Are basic needs ultimate ? In C. pietatea tradiţională. New York. ele îi sînt o a doua natură. Spre pubertate începe să apară adevărata individualitate în scris. ati. iar dragostea şi (credinţa pentru cultura noastră constituie un prim motiv autonom a cărui forţă o simţim cel mai adînc cînd sîntem lipsiţi de sprijinul cultural3. "orothy Lee. copilul creşte „din interior" (nu există altă modalitate de a creşte). cele exterioare ale personalităţii {pagina 150). religia transmisă cultural. Mama execută practicile culturale în interesul nevoilor copilului. Este interesant de amintit că Mahatma Gandhi a susţinut multe valori culturale hinduse şi le-a predat cu credinţă. practicile economice şi prescripţiile pentru hrană. excreţie —■ toate impun exigenţe culturale. Aculturaţia copilului Nou-născutul uman nu ar putea supravieţui dacă el ar depinde de instinctele şi aptitudinile sale. de asemenea. Personality in nature. El începe să-şi ia libertate faţă de ele (totdeauna în cadrul unor limite). Adolescentul începe să pună sub semnul întrebării. cap. scrisul îi devine negativist în raport cu cultura. Mulţi oameni. el este. Dar nou-născutul uman nu poate nici măcar să se agate. dar ele violează clar modelul cultural originar. 3) o încorporare a 176 ■ odelului revizuit ca un atribut de primă calitate a personalităţii ature. El este dependent. înfloriturile îi sînt proprii. înclinaţia.început cultura este un instrument care ne instruieşte şi ne satisface necesităţile. dar modelele pentru învăţare îi sînt toate exterioare. 20. conştiinţa tribală (de tip „trebuie") domneşte suverană. dacă este aşa. D.. somn. în reviste ilustrate. Forma literelor. Schneider. spiritul de revoltă al adolescenţilor în raport cu obiceiurile părinteşti şi sociale. 175 .

Toward a general theory of act^o> Cambridge. Psychother. Psychol. u. probabil (într-o anumită măsură) va avea o personalitate care va reflecta „caracterul naţional". 15. Acest mic fragment de practică culturală.". Vorbilder personlichen Werdens. S h i 1 s (Eds. pentru fiică se dă importanţă altor aspecte. că le neglijează manierele şi că îi răsfaţă. datorită poziţiei lor în constelaţia familială. 1959. ei aveau lilber acces pe navă şi nimănui nu4 păsa.pe ceva ultim. în „Jahrb. Găsirea propriei identităţi individuale este mai importantă decît conformarea la tradiţie. Psychol. putea foarte bine sa găsească un copil străin ureîndu-se pe pătura sa. Totuşi. în timp ce Marea Britanie nu. şi d. 1948. ed. distinct ambele.5 Am vorbit ca şi cum cultura ar fi o succesiune uniformă de influenţe ce acţionează la fel asupra tuturor membrilor unui grup. 265 Chiar copiii din aceeaşi familie sînt supuşi unor aşteptări şi trata. Pentru fiu sînt evidenţiate unele aspecte ale cultul rii. experienţe similare vor tinde să producă personalităţi similare în cadrul culturii. 2 177 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Tipul personalităţii de bază este definit de Kardiner ca „acea configuraţie a personalităţii care este împărtăşită de majoritatea membrilor societăţii ca rezultat al experienţelor timpurii pe care ei le au îin comun". Copiii se plimbau peste tot. Concepţia implică un ciclu care continuă din generaţie în generaţie într-un sens circular fără sfîrşit. Totuşi. cap. Cum le învaţă. 1955. Intr-un port străin călătorul a trecut pe un vapor britanic. şi mici. nici între sistemele culturale şi sistemele sociale. în timp ce interacţiunea persoanei cu ceilalţi în îndeplinirea acestor valori creează sisteme sociale. New York. mijlOcj. 22 f. în „J. W. Personalitatea de bază Un călător a făcut următoarea observaţie. Fără a argumenta în favoarea vreuneia din cele două practici culturale. duce la generalizarea faptului că America are o cultură „centrată pe copil". Fiecare din principiile pe care le-am examinat I în capitolul 5 este semnificativ pentru acest proces. a constatat că printre pasageri se aflau mulţi copii. este. Pe acest vapor copiii erau supravegheaţi. J Revers. Macmillan.). 199—211. 26—36. subliniem faptul că o presiune continuă din direcţia unui model cultural trebuie să afecteze în mod inevitabil cursul dezvoltării personalităţii şi să ducă la anumite trăsături care sînt fundamentale şi comune la majoritatea membrilor unei culturi. copiii învaţă cultura lor (definită astfel încît să ting seama de variabilitatea „reală" care se produce). şi W. pp. religia tradiţională este un fapt al sistemului cultural. Family constellations as o basic personality determinant. New York. P a r s o n s. ea este selectivă în funcţie de persoana de care se loveşte şi dg condiţiile care prevalează. tradiţia culturală determină lecţiile pe care părinţii le vor preda copilului şi modul în care lecţiile sînt predate . în final. McGraw Hill. există de obicei o îmbinare reuşită a elementului tradiţional şi a celui personal. Americanii pot să spună că britanicul îşi educă copiii să fie prea reticenţi. deşi în nenumărate puncte există o intersecţie a celor trei sister» Cf. . eu un altul . ' mente diferite. tate dată ei învaţă aproximativ aceleaşi modalităţi culturale (dar niciodată exact aceleaşi). Toman. Astfel. indiv. The individual and his religion. 0 asemenea imagine este falsă. cap. adăugat altora de acelaşi gen. Şi într-o socie. identificarea) au fost indicate în mod special ca fiind metode prin care se produce aculturaţia relativ uniformă a copiilor într-o societate dată. b. Copiii mari. Stînd într-un şezlong pe punte. R. reprimaţi. aceasta este o problemă extrem de subtilă. f. a culturii si a imaginii de sine. A. controlaţi şi. rev. primesc in^ fluenţe sociale diferite. Sistemul cultuTw conţine practici şi valori tradiţionale care afectează persoanele. la maturitate. Psychology of personality. 1950. . Ajungînd pe puntea noului vas a întîlnit o indicaţie vizibilă : „Interzis accesul clinilor şi copiilor în acest salon". I. tu vei citi o carte. din punctul de vedere al americanilor. Press. cu un vas american. Părăsind Statele Unite.. Cultura prescrie scopurile şi metoda formării copilului (în eeneral) : această formare timpurie modelează în . In acest capitol nu facem o distincţie precisă între influenţa culturală 5 cea socială. S t a g n e r. 'W. anumite principii (de exemplu. O analiză mai detailată ar trebui să ia în considerare această distincţie. căci chiar în cadrul unor comutaţi strîns unite influenţa poate varia. Mass.". 5 Aceste stadii sînt descrise pentru sentimentul religios în G.7 Concepţia admite că : a. La şcoală tu vei avea un învăţător. Cînd individul în creştere ajunge la maturitate. AlJ\?rt. E. c. Harvard Univ. Britanicii1 6 Cf. 1951. 178 spun adesea că americanii îşi lasă nesupravegheaţi copiii. culturi diferite au moduri diferite de formare a copilului — şi lecţii diferite de predare . inhibaţi şi conştienţi de poziţia lor socială. Al treilea sistem. Sinnbilder menschli-(!len Seins. 1 timp ce interacţiunea dintre preoţi şi credincioşi într-o parohie dată comp1 un sistem social. . eu o carte diferită. 18 şi 19 . personalitatea.analitic. 1. experienţa timpurie a copilului exercită un efect de durată asupra personalităţii sale .6 Influenţa culturii reale nu este monolitică .

■•Desigur. fexistă un număr tot mai mare de studii asupra caracterului „aţional abordat din diverse puncte de vedere. Kardiner. Ceea ce un copil învaţă înainte de trei ani este în principal reglarea funcţiilor şi nevoilor biologice.socialei pici una_.. ce se întâmplă cînd are un acces de furie sau cînd se udă sau se murdăreşte. Ştim. Există diferenţe în funcţie de rase. în acest caz noi confundăm cultura reală cu conceptul de cultură.cadrul culturii un tip de personalitate de bază (în Jleral) şi adulţii întăresc Bbontinuă tradiţia CUltu. acestea nu uscr&ejzâLgra-. Conform rezultatelor unor teste ariate. cînd este înţărcat. tabuurile şi valorile pozitive. Univ. unde doarme. mai ostilă şi mai ameninţătoare. Să luăm.8 Proba-Wcă adepţii acestei concentraţii aşteaptă prea mult de la ea. toate trăsăturile „caracterului naţional'' francez. de exemplu. Comportamentul sexual al bărbaţilor cu o educaţie superioară este (în medie) mai puţin promiscuu decît al bărbaţilor cu un grad mai scăzut de educaţie. Personalitatea do bază este u. după Freud. Totuşi. De Figura 18.din. rală pe care o consideră cult^rală ° copuior »mună şi corespunzătoare ■general). de doctrina freudiana. clase. pp. că copiii din clasele sociale inferioare tind să dorească realizarea imediată a satisfacţiilor. Deoarece liniile directoare ale caracterului se formează. schema nu reuşeşte să explice diferenţele dintre boşimanii luaţi individual sau dintre oamenii de afaceri aţineri câni luaţi individual. I Logica este sănătoasă ?i ne ajută să înţelegem de ■ personalităţile boşima\^f*rsonafitatea de Mui şi omului de afaceri ^ sînt diferite. pe scurt. în timp ce copiii din clasele socialo superioare au învăţat să-şi amîne plăcerile şi satisfacţiile. dacă e hrănit la sîn sau nu. zgîrcit. este necesar ca tocmai în educaţia foarte timpurie a copilului să se realizeze formarea personalităţii de bază. Press. ocupaţii. daca este înfăşat.9 Dar cultura nu urniează numai direcţii naţionale. deprinderile de eoondmisire şi concepţia sa generală. cum e pedepsi* (dacă e pedepsit).seama de varia-1 bilitatea totdeauna prezentă în cultura reală şi în educaţia copilului. iar jversarii prea puţin.Tradiţie Educapf uniformă. indi-jerent dacă urmăm sau nu modelul psihanalitic. de exemplu. Cum este îngrijit copilul. New York. în cea mai mare parte. amant pasionat I posedînd. băieţii negri comparativ cu cei albi. cum se desfăşoară formarea deprinderilor igienice. Criticii acestei abordări înclină să o respingă pentru Ct 180 ■ o „antropologie a scutecelor" care induce în eroare. Există şi te diferenţe între grupurile rasiale şi etnice. Uităm că educaţia lui Henri nti va corespunde exact mod&-| îului conceptual şi că produsul final al personalităţii sale va fi afectat de temperamentul său înnăscut şi de experienţa sa selec-1 tivă. dacă e hrănit după program sau la cerere.. iubitor de familie.. Dacă ştim că el e născut într-o familie pariziană dir| clasa de mijloc putem prezice (cu aproximaţie) că el va g supus unui anumit tip de educaţie în ceea ce priveşte curăţenia şi disciplina. VI—VIII. ce se întâmplă cînd îşi mîngîie organele sexuale — răspunsurile la asemenea întrebări detaliate sînt căutate de c« ce consideră că personalitatea de bază este modelată în primii a& de viaţă. Ond Henri a crescut putem să-1 considerăm drept francez tipic — vioi. văd lumea ca fiind puţin prietanoasă.10 O metodă de studiere a diferenţelor dintre grupurile natiorale m alt gen o constituie administrarea testelor de . Cercetarea şi teoria referitoare la personalitatea de bază au fost strâns legate. 179 asemenea.. conceptul de personalitate de bază — care duce la rjndul lui la conceptul de caracter naţional —■ are un merit. niţele naţionaleX Diferenţele de clasă au fost "studiata extensiv. deşi se dovedesc a fi mai puţine decît se crede de obicei. Ciclul cultură-personalitate 7 A. formula este doar largă si aproximativă.n concept care induce în eroare dacă nu ţinem . Cu alte cuvinte. Orice fel de învăţare uniformă în orice stadiu al vieţii ar conduce la asemănări. cazul ipotetic al unui copil francez Henri. la trei ani. astfel încît ar putea să ajungă să fie complet diferit de stereotipul (conceptul) unui francez tipic. The psychological frontiers of society. ne ajută să înţelegem de ee un boşiman seamănă ou ^ altul. control^ V agresivităţii sale şi dezvoltarea umorului. 1945.

Uneori comportamentele noastre diferă după cum alegem să vorbim sincer sau nu. din clasa mijlocie. Mass. Acad. ce se aşteaptă de la noi. Exemple constituie : G. 1950. 182 Dewey adaugă faptul că a considera personalitatea ca un pro. Fiecare e< unic în organizarea personalităţii sale. Cambridge. Gorer. J. Deve y. voi. Can clinicians predict individual behavior ? în „J. ştim. Dacă ştim despre un om numai că este de profesie sergent. o mulţime de lucruri despre personalitatea sa (după toate probabilităţile). Experimentele arată că psihologii c1. de vîrstă mijlocie. 1954. „atitudinilor comune". invariabil este greşită. National Character : the study of />dal personahty and sociocultural systems. dar forma şi calitatea sîrat muli. The nature of prejudice. People of Great Russia. trăsăturile sau valorile lor. Sci. 1949 . Trăsăturile mele personale sînt atît de instabile încît mă îndoiesc că au o existenţă reală. voi. Dacă ştim că o femeie este infirmieră. Lindzey (Ed. Un student scrie : Nu cred că am vreo trăsătură stabilă. provenind dintr-un mediu protestant din Vestul mijlociu putem (probabil) să prezicem cîteva trăsături carac8 Cercetările asupra personalităţii do bază. I nicieni realizează predicţii destul de reuşite numai pe baza cunoşti | ţelor lor despre apartenenţa de grup a clienţilor lor. Rickman. pînă unde trebuie să ne dezvăluim şi care sîntl regulile jocului. Situaţia Să presupunem că punem la frigider o livră de unt pentru cîteva ore. Themes in Japanese cultura. W. 1954. Ser. D. răutatea. cit.. Goldma n-E i s 1 e r. w h 111 n g. II. toanele. Miercuri mă simt inferior şi am devenit umil şi supus. London. I n k e 1 e s. 151—161. ca şi pofta de. S c li n e i d e r.). Addison-Wesley. ir. ' fesset. Din punct de vedere chimic e acelaşi unt. ' ass. Probabil că sînt autocrat în anumite seturi de condiţii externe şi un anarhist în alte condiţii. «■ I. In G. op. Vezi A.. 1922 . vjiro nu este personal care să nu fie în acelaşi timp şi o reflectare a mediului fizic. trebuie să decidem I (poate conştient) unde ne aflăm. Cambridge. cap 14. social şi cultural. op. Amintim că William James recunoaşte o variabilitate situa-ţională atunci cînd . fix.al unei „izolări ireale a unui eu ireal" este o eroare facilă. cap. 11 (nota 3 S*a) . 11 R. A 11 p o r t. dar în tot cursul zilei de marţi mă izbesc de cîteva eşecuri mărunte. New York. Chiar cînd un om respiră. majoritatea elaborate din PUnct de vedere psihanalitic. N. John Dewey a scris : Cinstea. castitatea. actul implică atît aerul extern. D y m o n d. Luni sînt dominant. Niciodată nu întâlnim personalitatea în afara unei situaţii.Addison-Wesley. j. cap.Y. digestia reclamă hrană. 181 I teristice ale personalităţii ei. Ei pot\chiar vorbi despre o „personalitate comună» Aceasta este o utilizară eronată a termenilor. sînt numeroase. 12 J. cît şi plămînii interni . 6. Dacă un eventual patron îl . „vaiQr rilor comune".. Modern Library ed. modificate de situaţie. II.. ■„ :o Pentru o discuţie asupra dimensiunii şi naturii asemănării în cadrul uPUrilor etnice vezi G. Human nature and conduct. sau doi englezi care să aibă „comune» vreuna din deprinderile.P61*' 1953. cit. Ele sînt aa Y ţări funcţionale ale capacităţilor personale la forţele înconjurătoare12. Hoit. în Lindzey. La fel se întîmplă şi cu personalitatea umană.atitudini sau Bisaturi de personalitate. Breastfeedmg and character forma-'■'°i. > 106—124 . curajul.In Kluc k hohn. The cross-cultural method. hărnicia. p. „deprinderilor comune". F. îrŞ ponsabilitatea nu sînt posesiuni particulare ale unei persoane. Levinson. 16. Ceea ce este intern reclamă ceva extern pentru a crea un circui-al comportamentului.spunea că fiecare avem tot atîtea „euri" cîte grupuri de oameni a căror părere o preţuim (pagina 110). necăsătorită. totodată. G. mîncare. Orice teorie care priveşte personalitatea ca ceva stabil. Nu există doi ser I genţi. O altă metodă este aceea de a vedea care e succesul nostru în predicţia trăsăturilor unui individ pornind numai de la cunoaşterea apartenenţei sale la grup. Cel mult putem vorbi similaritate sau comparabilitate în privinţa structurii personali^] ţii lor. Apoi să presupunem că o scoatem şi o punem la soare cîteva ore. determinîndu-se în acest fel diferenţele dintre scorurile medii de grup. Rinehatf-Winston. ce trebuie să evităm. Ori de cîte ori acţionăm sau vorbim. 'andbook of Social Psychology. Ei vorbesc despre similarităţi datorate „trăsăturile] comune".11 Partizanii entuziaşti ai concepţiei personalităţii de ba7. G o r e r. Murray. în „Trans. Toate acestea le facem în mod automat şi personalitatea noastră (cel puţin aşa cum este percepută de ceilalţi)! variază corespunzător. V. sau două infirmiere.'\ 1943. 22. trivialitatea.ă Sa a caracterului de grup (sau naţional) utilizează adesea termenul de „comun".

De exemplu. cît ceeri cp vor evita să facă. Murphy.". 30. L. Acest fapt ar sugera că pentru adulţi situaţiile determină nu atît ceea ce vor face. Pe scurt. să evite orice acţiune.14 Dar variabilitatea situaţîonală nu se datorează numai capaci-T. în „J. New York. s-ar fi renunţat de mult la ele. retraşi. în „Publ. dar într-un sens individua| le deţine realmente pe amîndouj în funcţie de situaţia cu care se identifică în momentul respectiv. Se aruncă în veselia. cînd nu putem fi. nu putem spune ce va face cînd întîlneşte situaţii noi şi neaşteptate. celălalt grup a raoor-tat că 21% au răspuns „da". 15 R. 80—91. în aparenţă 15% din primul grup îşi ascundeau adevărata lor atitudine pentru că nu doreau să ofenseze pe anchetatorul evreu. de asemen G. 5.) Si nici nu este adevărat că sîntem complsj lips'iţi de ajutor în predicţia modului în care o persoană va acţior. Totul depinde de ceea ce provoacă situaţia Sîntem gheme-de tendinţe totr-o situaţie. Primul grup de anchetatori a descoperit că numai 6% din oameni răspundeau „da" la această întrebare .^ Nu e necesar să acumulăm exemple de inconsecvenţă. cap.". Issues". împrejurările critice din viaţă creează combinaţii! cafe nu au existat niciodată în experienţa persoanei. W Get zel s. Foarte ad^ssa oamenii nutresc ds fapt atitudini con-'■adictorii. dictoriu. El însuşi nu ştie dacă se va comporta^curajos sau va intra în panică.1 în situaţii noi sau în împrejurări critice. Tot. Dacă un anchetator de opinie publică pane aceeaşi întrebare el poate spune. (alte asemenea subiecte)". a unei boli sau a unui dezastru financiar. Opin. S. Răspunsu rile tindeau să se conformeze poziţiei aşteptate (oficiale) a biserici Dar cînd se întreba „Acum. dacă îşi va asuma noi responsabilităţi sau va fugi de ele cînd va fi pus brusc în faţa unei pierderi grele. ca nefiind valide.'ţii noastre de a spune minciuni şi de a masca natura noastră £rspnală. 1949 şi Consiştency and mcons tencyin intergroup relations. Dacă psihiatrul său îi pune aceeaşi întrebare. appl. Knopf. 184 Trebuie avute în rvedere trei fapte."13 într-un studiu de opinie publică (care intenţiona să măsoare antisemitismul ca atitudine a personalităţii) era pusă întrebarea „Credeţi că evreii au prea multă putere în Statele Unite ?" Au fost folosite două grupuri de anchetatori : unii care erau de tip semit şi purtau num 2 evreieşti . „„ D. *H 18.situa-tionali" decît adulţii. Robinson. Ne place g fim noi înşine şi. Quart. tindem să ne retragem. ^ 43. părem a fi gheme de contradicţii. M 16 Pentru discuţii asupra variabilităţii situaţionale vezi: W. PsychoL". (Dacă ele ar fi eşuat. Two experiments with an antisemitism ml> în „J. tăcuţi. Jim va da probabil un răspuns afirmativ pentru a obţine slujba. atitudinile! publice şi particulare difereau ade^ sea. Investigatorul a pu întrebări privitoare la doctrina religioasă. (băutul alcoolul^ (forma potrivită de botez). Teoria situaţională are dreptate cînd pretinde că teoria psihologică priveşte prea mult „în interiorul pielii". Schanck. studiind comparativ atitudinile instituţionale şi cele individuale. 183 erau în mod real inconsecvenţi cu ei înşişi.r. Nu noi sîntem cei integraţi . fi persoană este mult mai activă şi mai expresivă într-o situaţie ^piiliară. Tendinţa este atît de marcată încît unii teoreticieni spun că nu există o consistenţă internă y i cadrul personalităţii. 169—181. Soc. In primul rînd.36 Din acest punct de vedere este fără sens a administra teste de personalitate în clasă sau în laborator pentru că nu putem spune ce va face subiectul nostru cînd va fi în lumea reală. teama sau . Jim poate spune „Străinii mă fac să mă simt nervos şi inferior". 38 si 39. Ei tind. în „Psychol. Dar este probabil adevărat că teoria situaţională priveşte prea mult „în afara pielin Ea preşeşte cînd spune că testele de personalitate date în clasj sau în clinică nu reuşesc să facă predicţia comportamentului din alte situaţii. R h o d e. Harper. e vorba doar de făptui că ineaTul în care ne mişcăm are o oarecare stabilitate şi de aceea provoacă un comportament caracteristic în situaţii date. ce credeţi personal despre toate acestea ?" aceeaşi persoană putea da un răspuns absolut contra. Monogr. 2. 1946. Sehanck a constatat că mulţi oameni . 3 . ceilalţi care nu erau de tip semit şi nu aveau nume evreieşti. The question-answer process. 1947. nimic mai mult. A study of a community and its groups and JW*| tutions conceived of as behavior of individuals. 1949. nr..„ 13 J.întreabă pe Jim Jţi place -să întâlneşti persoane străine ?". La un moment dat & formulat întrebarea „Ca membru al bisericii dumneavoastră c^ credeţi despre (episcopul dumneavoastră). dacă e posibil. Cînd sînt confruntaţi cu situaţie neobişnuită majoritatea oamenilor tind să devină rezervaţi. nr. Coiy Emergent human nat'ure. Personality: a biosocial approach to origins and strucw New York. Al doilea fapt este acela că copiii mici sînt mult mai . „Totul depinde de străin.

ce forme de autoapărare utilizează . conformismul autoritar.. Al treilea fapt important este acela că majoritatea oamenilor fac mult pentru a crea situaţia la care ei răspund. Cu alte cuvinte. într-o acţiune calificată. Aceste sînt toate autentice şi semnificative din punct de vedere «istic. e mai probabil ca persoane o inteligenţă superioară. ce anume trebuie să mai ştim pentru a putea îacej în mod corect predîcţia modului în care un individ se va com-J porta ? Punîndu-şi această problemă. Un «ituptionisţ ar putea .disperarea situaţiei imediate şi par să fie lipsiţi de o . D. acolo unde obligaţiile si rolurile. agresivitatea. Psychological determinants of interpersonal oen» n teză de doctorat nepublicată. 186 a. ca şi Mann. Trăsâ-j turile pe care le-a măsurat includ anxietatea. S. de asemenea a) în ce grad ea îşi maschează în mod normal personalitatea. . Putem spune că primele două condiţii sînt produse ale personalităţii. Este util să ştim poziţia unei persoane în funcţie d? aceste trăsături. Personalitatea iernă este un factor.conducători înnăscuţi" şi vor ajunge în vîrf indiferent de împre-jurâri.. sarcin! i încredinţată grupului constă mai curînd într-o discuţie. 56. prizonieri ai situaţiei. iar ultimele două sînt produse ale situaţiei. trăsături ca spiritul dominator.. adică. Mann. cum percepe situaţia prezentă şi semnificaţia acesteia pentru ea. dar în mod categoric nu este singurul care 185 determină capacitatea de conducere.pune „Vedeţi. în „Psychol. Şi adulţii sînt. care sînt bine adaptate personal si au spre extroversiune. jj. Cine va deveni liderul grupului ? Este adevărat că unii oameni sînt .) *1 Reiese că rolul trăsăturilor de personalitate este mai maj în situaţii care sînt „nestructurate" — unde. dar ele nu sînt în nici un caz universale. observăm din datele disponibile că ceeaJ va face în mod concret o persoană este rezultatul a cel puţin pa "1 condiţii : 17 R. t există relaţii sigure (dar nu extinse) între trebuinţele şij trăsăturile unei persoane şi ceea ce face ea în grup. ce sarcini situaţionale concrete i se cer şi ce se aşteaptă de la ea. Trăsăturile personale sînt mai puţin ^ portante cînd sarcina nu e de natură verbală. b) cum percepe pe ceilalţi din grup — îi simpatizează ? crede că ceilalţi o simj patizează ? crede că grupul merită osteneală ? c) car? est| presiunea reală asupra ei — se aşteaptă ca ea să condticâj ce muncă i se atribuie ? Toate aceste variabile intră în siţuŞj ţi a totală şi trebuie să le cunoaştem pentru a face predictjj corectă a comportamentului dincolo de ceea ce cunoaşte^ trăsăturilor personale va realiza. Bull. Factorii personali determinanţi sînt mai importanţi acolo unde sarcina este mai liberă. situaţiile în care ne găsim sînt adesea produsul direct al personalităţilor noastre anterioare (şi actuale). 1960. sarcinile şi funcţiile sînt net prescrise. Mai întîi a constatat.". de asemenea. Problema de a şti cît din comportamentul nostru se datoreste „personalităţii interne" şi cît „situaţiei externe" ponte să fie supusă studiului experimental cu oarecare şanse de'succes.17 (Şi desigur „personalitate internă" de azi este în parte un rezultat al interacţiunii cu situaţi* de ieri. iar alţii sînt supuşi . ei sînt. Pe scurt. 1959. ci priveşte o prţ) blemă mecanică sau tehnică. Să presupunem că adunăm împreună un grup mic de oameni care nu se cunosc şi le dăm o sarcină comună de rezolvat. să fie într-un grup şi să contribuie în mod pozitiv la activitatea i. Am spus că copiii sînt prizonieri ai culturii jor (pagina 176) . şi d. opti-j mismul şi satisfacerea dorinţelor prin imaginaţie. O persoană iubitoare de petreceri dă o petrecere. veselia este funcţie de situaţie". masculi-şi liberalismul favorizează obţinerea conducerii. Să cercetăm puţin mai profund factorii (c) şi (d). De asemenea. caracteristici durabile ale personalităţii . mai deschisă şi nestructurată. de asemenea. forme de apărare şi mascare utilizate de persoană . Dar a cui funcţie este această situaţie însăşi ? Un om căruia îi p'ace baseball-ul va căuta jocul respectiv. expresia extro-l vertită a emoţiei. . A review of the relationship between personality performance in smoli groups.38 Cu alte cuvinte. Pentru a înţelege un comportament trebuie să cunoaştem ambele seturi de faotori determinanţi. c. Putem avansa cu siguranţă o gone~ ralizare : factorii situaţionali determinanţi sînt cei mai important.. Astfel.prin natură" ? Un alt mod de a pune Problema : „Faptul de a avea anumite trăsături măsurate de personalitate determină o persoană să-si asume conducerea întrun "nip nou de oameni care sînt străini unii fată de alţii ?" La o examinare atentă a cercetărilor pe această problemă ^ann conchide că „personalitatea internă" este într-adevăr o con-%e a calităţii de conducător. dar într-o măsură mai mică. Couch. gradul ei de deschidere . 241—270. de exemplu. A 18 A.p-rsomlitate internă" cînd procedează astfel. Couch a realizat o experimentare extensivă. Harvard College Library. Dar pentru a face o predieţie cu un grad mail mare de siguranţă în ceea ce priveşte felul în care ea se va comporta într-un grup este necesar să ştim. Nici o persoană nu poate „percepe situaţia prezentă" şi nici să execute ]|9arcinile concrete care i se cer" decît în funcţie de capacităţile pe care le are. Deoarece personalitatea (considerată ca un sistem de trăsături interne) nu e singurul factor determinant al comportamentului jn grupurile mici. să devină lideri .

CopilJ mai mare trebuie să dea ajutor la îngrijirea celui mai mic şi y gospodărie.". inclusiv să contraatace cînd e atacat de un coleg de scoală E de aşteptat ca fiica să înveţe menajul şi să fie mai modestă şij mai rezervată decît fratele ei (în general). Un copil de doi ani după o faptă rea îşi va spuffl „neascultător" numai pentru ca mama sa ar putea să spună acej lucru . 21 Vezi E. sociale şi culturale care o înconjoaJ în orice moment. au mare importanţă în socializarea J enculturatia lui pentru cerinţele vieţii adulte. Este eronat să spunem că Jim are o cantitate y de anxietate. reclamant. Aceasta ar însemna că el niciodată nu prezintă mai mult e o cantitate x şi mai puţin de o cantitate z. un copil de patru ani imită mişcările tatălui său cînd acefl conduce maşina familiei. Mai curînd ar trebui să spunem că el posedă limite superioare şi inferioare ale acestor lăsaturi. reprezintă ceea ce societatea aşteaptă de la un individ care ocupă o poziţie dată într-un grup. poate face acest lucru numai în limitele potenţialului oferit de personalitate. Copilul de sex masculin ocupă curînd un rol special adecvat masculinităţii sale . să rneargj la lucru. există roluri prescrise pentru elev. e de aşteptat ca tatăl să plece de acasă dimineaţa.. chiar gînduri şi sentimente adecvate. Maccoby. şi. totuşi. votant. oîteva privilegii „Modul structurat" al copilului este. Idwdynamics in personalîty theory with special referenc proiective methods.personalitatea este ea însăşi un factor în aşa-zisa situaţie. care sînt activate în grade variate în cadrul acestor serii conform cerinţelor situaţiei. dar totdeauna în cadrul Mitelor ei particulare. unul de supunere la care se adaugă privilegiile de joc şi primire a educaţiei. La prînz prezidează o masă la Rotary Club unde ■onfruntat cu noi aşteptări de rol într-un sistem social nou. în cultura noastră numărul de „moduri şi coduri structurate" posibile pare infinit . eu pot acţiona numai în cadrul variabilităţii personale permise de aptitudinile şi trăsăturile mele. probabil. De aceea sîntem forţaţi să conchidem că în timp ce situaţia poate modifica foarte mult comportamentul. sau de extroversiune. 213—223.19 Rolul Un rol este un mod structurat de participare la viaţa i Mai simplu. adăugate 1 rolul propriu al copilului. Rev. soţie.". cum pleacă dimineaţa de acasă pen» a-şi îndeplini îndatoririle. membru al bisericii. 188 ■rsistă latent). La ora mesei îşi reîntîlneşte familia şi rolul latent Jtată redevine predominant. 1951. în curînd ajunge la spital unde este medic. putem :°ncepe situaţia ca . avocat. el învăţ şi rolurile tatălui. . ca un sistem complex de serii potenţiale de comporta187 mente care pot fi provocate (în limitele posibilităţii unei persoa de diferite condiţii fizice. să aibă grijă de familie. Poziţia sa exactă jn cadrul seriei în orice moment dat va depinde de ceea ce produc ndicii situaţionali. Nota 6 supra. E. soţ. ral. mamei şi fraţilor si sui-orilor sa"!e. I Astfel. Aceste asumări de roluri.ceva „care împinge" o persoană mai sus sau mai jos pe scara potenţialităţilor sale. automobilist. dar sînt şi modele pe care li poate imita. 239—252. Rolul medi«J ia repede controlul comportamentului său (în timp ce rolul tatăl 19 Conceptul de „serie a variabilităţii personale" este utilizat de S. părinte. de asemenea. Mai curînd ar trebui să considerăm trăsăturile ca serii de comportamente posibile. să disciplineze copiii. cit. se presupune că va face lucruri băieţeşti. care operează în mod mecanic în aceeaşi măsură în toate ocaziile. 20 Vezi P a r s o n s. în scopul recreerii îşi întîlneşte echipa de bowling ■oacă rolul adecvat calităţii sale de membru în această organi-zaţie sportivă.21 Să-1 urmărim pe tată. ca şi toate vieţile. . Pentru a pune problema puţin altfel. Chiar în situaţii noi şi neaşteptate. 30. Să examinăm o familie medie din cultura occidentală. S h i 1 s. op. în „Child Developm. dintre care unele sînt proprii rolului fl tată. in afară de modurile şi codurile atribuite diferitelor vîrste (copilărie. Rolurii sînt reciprocele propriului său rol. trebuie să admitem faptul că trăsăturile de personalitate nu trebuie privite ca ceva fix şi stabil. 58. poate fi considerată ca o sUccesiune de roluri raportînd individul la o serie complicată de sisteme sociale. în „Psychol. viaţa sa. sau de agresivitate. 4. în acelaşi timp. atît de puternic" încît ■We să privim personalitatea ca o entitate sau structură niciată fixe. în general.în egală măsură adevărat că nu există situaţie separată de s°nalitate. Rolul mamei cui prinde o multitudine de obligaţii şi sarcini prescrise. Apoi ■ vizitează mama vîrstnică şi se comportă conform rolului său B-şnuit de fiu. 1959. Role-taking in childhood and its consequ for social learning. fi senzweig. secretar şi aşa mai departe. manager. Impulsul situaţiei este. cap.20 în timp ce copilul îşi îndeplineşte propriul său rol. vecin. Să rezumăm : dacă nu există personalitate în afara situaţiei.. în ge^. să se joaJ cu ei şi să încurajeze în diverse feluri mama. Interacţiunea tutural acestor roluri este extrem de subtilă şi constituie ceea ce numiiJ sistemul social al familiei.

W. Schneider. McEachern. Age and sex in the social structure of the United States în Kluck-°hn. Social. Un profesor concepe predarea bună ca o problemă de exerciţiu şi de pedeapsă severa. altul favorizează munca individuală şi metodele permisive. lor. Stouffer şi Toby au pus diferite întrebări unui mare | număr de studenţi de colegiu. 14. Mason. Uneori oamenii îşi iubesc rolurile . Aşteptările rolului. un tată sau un profesori ştie ce se aşteaptă de la el. Profesorii (ale cărora păreri se presupune că le ^prezintă directorul) doresc ca băiatul să fie exmatriculat. 2.24 Ne-am oprit destul asupra importanţei indiscutabile a roluri. Un director de şcoală descoperă că în munca sa e 'confruntat cu o reţea de relaţii rle rol care adesea sînt conflictuale.e \\egataderd PERSONALITATE Conceperea rolului. Ar fi raportat decanului această acţi-I une necinstită aşa cum o cere regulamentul ? Sau nu ar fi ' făcut-o pe baza faptului că rolul de prieten pretinde protecţia 22 Pentru o discuţie asupra tipologiei vîrstelor şi sexului vezi T.T. mamă. Brace. Alţii rezolvă consecvent conflictul de rol j* favoarea codului „particular". St o uf fer. 80. O femeie care are o profesie şi care este şi mamă cu copii mici constată că rolurile ei sînt greu de împăcat. Par-ns. Virtual.23 Un experiment plin de imaginaţie demonstrează acelaşi ţ fenomen. a N. Nota 3 supra. geau în mod constant standardul „universal". Toby. adică a^ codul oficial de dreptate şi nu făceau excepţii nici chiar peiu tru prietenii lor. ca şi din altele ip conflicte de rol similare. bătrîneţe) şi celor două sexe. C. favorizînd relaţia de rol Spe_ cifică prieteniei. Mills. A. W. un individ joacă un număr de diferite roluri.22 | Rolurile noastre numeroase intră frecvent în conflict. 1. Desigur. 22. S. Gerth. Press. inţelor sociale sînt atît de entuziasmaţi de acest concept încît ar acorda rolului locul predominant în teoria personalităţii. jj.". 1940.adolescenţă. W. 1951. Ele sînt ceea ce cultura sau subcultura prescrie pen-1 tru tată.* (al cărui membru este) blamează pe profesorul băiatului — i astfel toate opiniile posibile se încrucişează. Acceptarea sau respinge ■ -rea rolului capacitnti iempera'ment atifudim dispoziţii trebuinţe şi motive stil cognitiv valori etc Comportament în sistemul sociaL Interpretare: rolului- . unii oameni de ştiinţă din domeniu] şy. In cursul vieţii sale. sinteza tuturor rolurilor sociale pe care le-a avut de la naştere pînă la moarte constituie personalitatea sa socială26. New York. Dăm două exemple : Persoana este compusă din rolurile pe care le joacă25. op. succesiv sau simultan . elev. Character and social stnicture. New i° 1 Columbia Univ. Znaniecki. Role conflict and personality. The social role of the man of knowledge.' 56.. 1953. J. 190 prescripţii ale social \Expecfat. J 25 H. Explorations in : analysis : studies of the school superintendency role. înainte de a răspunde la întrebarea noastră trebuie să distingem atent patru sensuri ale conceptului de rol — toate justificate dar prea frecvent confundate. Comitetul şcolar (şeful său oficial) recomandă suspendarea. vîrsta mijlocie. în „Antffl J. (Nota ■o.(^c' finite fie în termeni de aşteptări ale altora. p. Aşteptările rolului sînt stabilite de sistemul social. Acceptarea rolului. Să presupunem că un băiat turbulent trebuie disciplinat. fie în termeni ai coîn 24 S. cap. cit. 3. în toate culturile. Cum vom raporta conceptul de rol la personalitate ? Ca şi ^ cazul culturii şi situaţiei. New i°' Harcourt. Dar aici întrebarea esta : ce aşteaptă I el de la el însuşi ? El îşi defineşte rolul în modul său propriu. P. v k 26 F.A. Conceperea rolului. Un [ tată crede că trebuie să-şi supravegheze îndeaproape fiul adolescent. Pastorul directorului pledează pentru ca băiatului să i se ofere încă o şansă.. 395—406. Wiley. în general. Murray. G r o s s. Imaginea pe care un tată dat sau un profesor dat o are despre rolul său poate să corespundă sau nu I aşteptărilor rolului. Ele constituie regulile locului si reprezintă ceea ce majoritatea indivizilor dintr~o societate aşteaptă de la orice membru care ocupă o anumită poziţie în orice siistem social obişnuit. 189 acestuia ? Din această întrebare. tinereţe. medic. rolurile sexuale pentru bărbat şi femeie sînt în mod special stricte. A. Parent-teacher association = Asociaţia părinţilor şi profesorilor. altul că trebuie să-i acorde libertate. p. Numeroasele roluri directorului îl împing încolo şi încoace. O întrebare se referea la ceea ce ar fi făcut ei dacă şi-ar fi luat sarcina de a supraveghea I disciplina la un examen şi ar fi descoperit că unul din prietenii lor buni copiază.. s-a constatat că unii studenţi .

Figura 19 indică poziţia acestor moduri diferite de a concepe ^olul.28 Deşi este cu siguranţă adevărat faptul că conduita şi sănătatea noastră variază de la situaţie la situaţie şi ou schimbări în rolurile noastre. Interpretarea rolului 5 Şi ea un punct de intersecţie între sistemul personalităţii şi 27 Sînt îndatorat lui John P. Dacă acest lucru este adevărat. în aeelaşi timp. Schimbarea socială catastrofică Rămîne o problemă. sau îl îndeplineşte într-un superfieial sau inadecvat. Din cînd în cînd oamenii de ştiinţă au prilejul să studieze cazuri de schimbări sociale catastrofice şi efectele lor . ne menţinem un soi de integritate încăpăţînată. astm. Un studiu suplimentar arată că perioadele de îmbolnăvire coincid la multe persoane cu tulburări în mediul lor social care a devenit deodată ameninţător si supraexigent din punct de vedere psihologic. mamele. tot aşa există multe feluri de a fi o mamă bună. sau un profesor bun. acceptat sau respins de persoană). Elevii. Studiul constată '$ nu numai aşa-numitele boli psihosomatice (ulcer. unora rolurile le sînt indiferente . alergii şi altele) sînt mai numeroase în perioadele de stres personal. situaţia şi roiul . vânzătorii diferă foarte mult între ei în ceea ce Priveşte interpretarea rolului. alţii o urăsc. dar variaţia care se produce între diferitele moduri de a -oncepe rolul. Nu putem fi de acord cu faptul că personalitatea este numai I o conexiune de roluri — sau că este numai latura subiectivă ^1 culturii. dar se pare că există o tendinţă în această direcţie. constituie o problemă subiectivă. Aşa cnm existai muTte feluri acceptabile de a vorbi limba engleză. Şi unora le place modul în care concep ei rolurile proprii dar resping aşteptările celorlalţi. Am spus că cultura. ca şi r>iultr> moduri acceptabile de comportare într-o manifestare SDortiva.mineri îşi iubesc munca . Expectaţia °lului serveşte numai ca model şi stimul extern (care poate fi reerPretat. 192 Logica este clară : pentru a ne întreţine personalitatea avem nevoie de hrana produsă de un mediu stabil în care am trăit mult timp Şi din care obţinem un sprijin continuu prin prezenţa şi amintirile acelora care ne-au cunoscut de ani de zile. individul are capacităţi flexibile. totuşi. rol — I permit o mare libertate în conduita personală. directorii. Este curajos sau nu prea ? Este elevul cooperant sau opozant şi nedisciplinat ? Numai aşteptările rolului nu vor putea să ne-o spună. sau oel puţin încercăm să o menţinem. In mod normal. Interpretarea rolului. ne-a^i asţep ca o schimbare în sistemele sociale şi culturale şi în situaţii producă schimbări în planul personalităţii. Nu vrein I să spunem că orice persoană satisfăcută de rolul său este con. cît si strU1 tura personalităţii. conceptul de rol aparţine în două sensuri per" sonalităţii. cum am putea fi noi stabili şi integraţi ? în favoarea acestei concepţii putem cita faptul că „de-privarea senzorială" poate afecta foarte mult orientarea unei perene şi chiar simţul eului său (pagina 122). putem să împăcăm accentul pus pe „sistemul social" (preferat de sociologie şi antropologie) şi accentul pus pa „sistemul personal intern" (preferat de psihologie) în virtutea faptului că ambele abordări permit un cîmp mare de variabilitate. situaţie. cei care îşi concep rolurile la fel ca societatea d care le acceptă mulţumiţi sînt oameni care tind să sprijine structura instituţională curentă a societăţii. Pînă cînd nu cunoaştem răspunsurile nu putem decide dacă rolul este cald si central pentru personalitate sau este numai o prescripţie culturală periferică si dezagreabilă. De aceea. Totuşi. alţii urăsc „locul din viaţă la care au fost chemaţi". al său. societală sau personală — sînt revoltaşi. sau o marionetă aflată la discreţia situaţiilor în schiiti-l bare. conform presiunilor 1 culturii. Modul cum individul defineşte rolul pentru sine şi ^ îl acceptă şi îl face central. I servatoare şi nici că orice persoană nesatisfăcută de rolul său este radicală . nu există un conflict fatal între ele. Dacă personalitatea ar fi nimic mai mult decît „latura subiectivă a culturii" sau „° lecţie de roluri" paralela ar fi perfectă. Dacă mediul nOstru nu este stabil şi integrat. Aşteptările sînt uniforme şi nre~ scrise. Interpretarea este a unei persoane dar ea aîectea>-sistemul social şi poate fi apreciată ca făcînd parte din acest sj ^ tem extern. Sistemul social emite cerinţe flexibile . De regulă. Din fericire aceste trei forţe sociale — cultură. Patru semnificaţii ale „rolului" în raport cu personalitatea cepţiei proprii) . 4. Cei care îşi redefinesc ro~ lurile în mod drastic şi au aversiune pentru ele —■ indiferent (je definirea lor. admitem că „seria personală de variabilitate11! este mare. gradele de acceptare şi toate caracteristicile şi trăiturile de personalitate asociate acestora modifică enorm inter-Pretarea rolului. Hill pentru sugerarea acestei diagrame. de obicei. Unii directori de colegiu şi unii . ci toate tipurile de tulburări cresc.* termină în mare măsură atît comportamentul personal. situaţiei şi rolului. 191 sistemul social. Există mame binevoitoare şi nebinevoitoare.27 ga SUgerează -că putem concepe în două sensuri rolurile Ca aParţinînd sistemului social (şi nu personalităţii). un director bun. Ceea ce individul face concret cu rolul său depinde de toate aceste condiţii precedente. "* în cadrul acestei serii activitatea variază.Figura 19.

Pe măsură ce oboseala creşte i se spune să mărturisească si că în aceăt caz în curînd va fi eliberat de chinuri. E. nu dovedesc că schimbările s°ciale mari nu au nici un efect asupra personalităţii. 1958. torturaţi . Reconstruind faptele din numeroase relatări. Tribul avansase-de la un nivel primitiv la un tip occidental complex de civilizaţie. lipsit de culoare în Lumea Nouă. 1 epoca actuală plină de tulburări avem dovada vie că o per--" oricît de intense ar fi eforturile ei. 8. Interogatoriul începe imediat. Experimente C|nistre de „spălare a creierului" sau „chirurgia sufletului" — o eti-Ifietă mai liniştită ar fi „remodelare ideologică" sau „persuasiune -ercitivă" — ne permit să schiţăm rezultatele. Şi t< tuşi.". Suppl. lntern. ce face în ţară. dar i se spune „Guvernul nu arestează oameni nevinovaţi". dincolo de un anumit punct. fiind chestionat el trebuie să spună totul despre munca sa. prezenta aceeaşi îngîmfare care îl caracterizase ca adolescent. . scriitoare cu un stil soînteietor părăseşte Austria în împrejurat periculoase. G. Chiar în condiţii de an socială (dezintegrarea valorilor) persoana reuşeşte să-şi mc wMilt c. între timp întreaga cultură se schimbase-drastic. t. 265 personalitatea este numai o imagine-oglindă a culturii. ea a observat stabilitatea personalităţilor individuale. 1373—1388. H. dar acum e momentul să spui totul". reuşeşte să emigreze şi devine profesor de matematică reprimat. pUţin intac sistemul personalităţii sale mai mult sau mai puţin intact. Victima poate n un ""olult£. Ecologicul investigations of the rela-tl°nship between illness. Ei an îndepărtaţi de munca lor. 1954. Ce s-a întîmplat atunci cu personaj litatea lor ? Un studiu atent a nouăzeci de asemenea cazujj a arătat cît de persistente «i de energice erau eforturile 1OJ de a-şi conserva propria natură specifică.asupra personalităţilor individuale. acum judecător de vîrstă mijlocie. adesea în miez de noapte sau în primele ore ale dimineţii. Med. extrovertit. fiindcă nu ştie de nici o crimă — alta decît faptul că el dezaprobă personal regimul. Dacă încearcă să coopereze i se spune „E mai mult. afabil este ruinat de nazişti. 10. nu poate face permaneni prăbuşirii complete a sprijinului său social. dai ajunge în America de sud un agent de publicitate optimist extrovertit şi afabil. nr. Cercetătorii raportează că impresia vie reieşită din rna_ terialul studiat rezidă în extraordinara continuitate şi identitate a personalităţilor individuale. tică cu o fire reprimată şi lipsită de culoare îşi pierde postul. Totuşi. Victima poate fi un misionar american sau un reporter C d Nord sau China Sau ar putea fi un pe vătare. însoţită de fluturarea pistoalelor şi a altor arme. Interogatoriul începe spunîndu-se „Guvernul stie totul despre crimele tale. i se pot pune cătuşe la jjjîijii şi este dus într-o celulă. 2S L.30 Sîntem siliţi să conchidem că. De ■ un al doilea exemplu este instructiv : în timpul perioadei hitleriste în Germania mii de o ai îşi pierduseră sprijinul obişnuit al sistemului social. Un om. Sigur că au. O evreică extrem de competentă. Trebuie să încerce să-şi amin-*«ască amănunte exhaustive despre convorbirile pe care le-a avut. Issues". atît înainte de a părăsi Germania. ea nu mai poate s-o facă. 9Margaret Mead. Spălarea creierului. îşi declară nevinovăţia. 193 voltarea personalităţii — cd.ail -mă. desigur. Un astfel de studiu a fost condus de antropologul Mar-garet Mead.". 1—2 194 at într-un lagăr de concentrare nazist sau rusesc. Se instalează inhibiţia deprinderilor si credinţelor sale obişnuite. prădaţi de bunurile w arestaţi. în „Ann. I Din punct de vedere fiziologic putem spune că sistemul său nervos este supraîncărcat cu produse ale oboselii şi ale frustratiei emoţionale. In cazul spălării creierului e vorba de dorinţa disperată a unor străini de a modifica sistemul tenace o valori pe care cineva si 1-a construit în cursul unei vieţi do în văţare. life experiences and the social environment. Ser. persecutaţi. dar soseşte în Israel. cît şi în noua lor ţară.29 Asemenea observaţii. Un profesor de materna. Devine preocupat să . Cultural discontinuities and personality transorrnations. reticent şi apatic în tinereţe avea acelaşi temperament şi aceleaşi trăsături o generaţie mai tîrziu. care a investigat cultura Manus din Polinezia şi s-a familiarizat îndeaproape cu mulţi membri individuali. Unii au scăpat ţ}' soarta fatală din lagărele de eoncentrare şi au reuşit să p^ răsească ţara şi să emigreze în ţări străine unde nu aveau I nici un fel de rădăcini. de obicei într-o lumină foarte puternică care provoacă surmenarea ochilor şi oboseala. familiile erau dispersate. schimbai Ue în personalitate nu sînt proportionc schimbările din cultură sau situaţie. unde scrie un volum d memorii cu verva ei obişnuită. 49. H i n k 1 e.. cel puţin pentru maiori indivizilor. procesul începe cU o arestare dramatică.r" eail ar DUtea fi un P and Pers. Secole de schimbare socială au fost condensate într-o singură generaţie. prizonierul poate fi apoi legat la ochi. citate optimist. ^r sîntem avertizaţi împotriva generalizării faciale conform căreia . soc. prizonierul e uluit şi zăpăcit. W o 1 f f. Un agent de publi. în „J. Douăzeci şi cinci de ani mai tîrziu i-a vizitat^ din nou. cine sînt asociaţii săi şi fapte complete despre viaţa sa socială şi statutul său economic. Un altul care fusese neîncrezător. Nu ne spui totul sincer".

1961. Suferinţa fizică continuă : Eşti obligat să stai în picioare ou cătuşe la glezne şi cu nile la spate. un duşman al poporului. Mărturisirea în sine poate fi un lucru superficial. Mărturisirea te va salva". desigur. Spune adevărul. Adesea pri-Hîeri mai în vîrstă au devenit sclavi jalnici ai temnicerilor lor Rişti.. brusca amabilitate a judecătorilor ajută la prăbuşirea rezistenţei şi provoacă victimei regresul la un nivel. Toate Protestele sau apelurile la raţiune sînt întîmpinate cu „Mărturie?te. Şi aceste cincizeci devin o realitate pentru tine".. Vrea să-şi „ajute" călăul este atît de insistent. Această odihnă parţială serveşte la dezorientarea si mai "tere a sistemului său obişnuit de deprinderi. pe măsură ce devine tot mai tulburat şi nesigur. Nici una din deprinderile sale °Mşnuite nu-1 ajută să scape de situaţia aceasta intolerabilă.. Această „teorie DDD" susţine că operarea intensă şi simula tonă a acestor forţe va zdrobi mai devreme sau mai tîrziu orice rezistenţă faţă de sugestiile date de persecutori. dar temnicerii ştiu acest lucru şi. Bettelheim relatează desptf propria sa luptă timp de multe luni în lagărul de concentrare di* 31 R. Relaţia generalizată dintre forţa ego-ului şi schimbarea socială stresantă ^henwald pentru a-şi conserva simţul eului. două. îţi deschid ei pantalonii. Li f ton. Ea imploră confort. Dar ceea ce se întîmplă în cele din urmă — după luni sau ani de astfel de existenţă — este o adevăratj prăbuşire a edificiului personalităţii aşa cum era ea înainte de arestare. Cu o idee atît Je bine implantată. Nu are nimic de mărturisit. Dacă mărturiseşti că ai dat patruzeci de mesaje de spionaj. Voi aveţi dreptate şi eu am greşit. Nu te ajută pentru că eşti prea reacţionar. mai ales pentru că în acest fel scăpa.. dar poate fi făcută — cel puţin îfl multe cazuri. timp umplut cu durere şi frustrare totala. odată înfiptă această pană. victima simto slăbită şi vrea să se supună. data viitoare vei spune că ai dat cincizeci.] O asemenea distrugere a unor vechi deprinderi şi sentimerffl este extrem de greu de obţinut. începi să te gîndeşti cum să scapi de cătuşe. mărturisirile pot fi oprite luni de zile. [. 173—19! de acelaşi autor. Devine prea dureros să menţii standardele anterioare de adevăr şi minciună. 19.caute o ieşire si i se spune că singura salvare este să mărturisească. Limita critică de rezistenţă este amînată.31 Relatarea unor asemenea torturi a fost făcută de multe ori în ultimii ani. adică a spune „Da. Ţi' ^ spune mereu să mărturiseşti totul şi atunci vei fi tratat mai bine. de dreptate şi nedreptate.. Sînteţi judecători mari şi drepţi Eu sînt un nimic". Merit ceea ce îmi daţi. Trebuie să scapi de cătuşe. O victimă spunea „Iţi construiesc o mentalitate de spion. Este mai uşor să i accepte standardele oferite . Presupune mult timp şi suferinţe catastrofale pentru a răsturna credinţe şi valori stabile. se concentrează asupra împingerii ei tot mai adînc în integrările personale pînă cînd acestea sînt pulverizate şi zdrobite. pr babil transferînd asupra lui propriile lor luni de suferinţă. teoria •r . un criminal. Dar chiar şi Bettel-Kn fixează o limită cam de trei ani de rezistenţă. New Norton.. sînt un spion. ML„ ca un cîine. aprobînd predicile acestora şi chiar căutînd bucăţi din hai-ffie lor pentru a le purta cu sine ca fetişuri sacre.. El ar spune „Această tortură i se întîmplă trupului meu şi nu mie". Nu se ştie încă dacă cei care scapă în final din acest mediu coercitiv îşi pot vreodată regăsi complet sistemele lor anterioare de credinţe şi valori. infantil. Adesea. Ceea ce ai inventat devine realitate. ste dus în celulă şi lăsat să doarmă — dar numai pentru o oră. Aranjezi cana şi strachina cu nasul şi încerci să înghiţi o fiertură de două ori pe zi. 1956.32 I Reiese astfel că în condiţii de mediu extern complet contro-■ exercitînd o presiune maximă asupra individului. J. I Unii cercetători au avansat concepţia că aceste transformări extreme se datorează operării a trei forţe : slăbiciune. bunătate şi va face orice pentru a le merita. Interogatoriul — adesea tortura — începe din nou.33 Probabil. cu gura şi dinţii. frică*. j^t" acuzat de a fi „un super-criminal imperialist care refuză să-şi noaiscă crimele". după ore sau poate după zile de deprivare de lnă şi somn. Destul de ciudat. 196 ego-uiui şi integrarea Dezorganiza -rea personalităţi'' \ Creşterea anemiei sociale şi a mediutuj Figura 20... Dar nimic din ce spune nu satisface pe examinatorul Chinul nu s-a terminat. Păduchii se înmulţesc tot mai mult. personalitatea (sau importante părţi ale ei) poate fi răsturnată. dar ide^a aceasta prinde rădăcini şi devine tot mai atractivă pe măsură c1 oboseala şi groaza de tortură fizică se iveşte tof mai mult. Nu scapi niciodată de cătuşe Nimeni nu te spală. Thought reform and the psychology of totalism. „Thought reform". Dacă trebuie să urinezi. în „Psychiat".. dependenţă. 195 în celulă e pus cu criminali mai „avansaţi" în „spălarea Cr ierului" şi aceşti oameni se năpustesc asupra lui cu violenţă.

Battle for the mmd. .-Ea nu ar fi putut nunte plictisitoare bune'de înlăturat în favoarea structurii caraMpumpere planta dacă nu juca rolul de client în florărie şi nu ar ii fost astfel o rotiţă în sistemul comercial al culturii din care face Parte. identifica instituţiile lin codul culturii şi a^sistemelor sociale care implică relaţii de l pentru mulţi oameni. O doamnă amabilă aduce o plantă unei tetene bolnave în spital. care există interior. relaţiile de rol sînt considerate numai ca a n|ura „externă" sau colectivă (sistemul social). New York. ca în cazurile spălare a creierului. 1943. Această concepţie neagă autosuficienţa persoanei. Pentru o discuţie mai completă a teoriei vezi L i f t o n. Credem că cea mai bună abordare implică distincţia între două anuri ale discursului. Aici avem de-a face cu o „structură co-ctivă". F H a r 1 o w.35 Un om este în vidualizare. un negativism faţă de modalităţile tribale şi dorinţa a fi el însuşi. dacă dorim. personalitatea este „un agregat într-un agregat. Desigur. izolare. din unitate de izolare. uneori mai devreme. 1957. ea este aproape întotdeauna atentă şi generoiasă în faptele ei. Persoana caută soluţii raţional jură să-şi menţină integritatea. cit. întrebi : este acesta un act caracteristic pentru ea ? Da. gina 162 ca „intrinsec anormale". mai mult decît o face. personalitatea poate fi zdruncinată şi se ce formează (fără rezistenţă) condiţiilor foarte modificate. Şi pentru o apreciere cometă a acţiunii umane (pe care nici o ştiinţă nu a încercat-o încă) Structură individuală şi structură colectivă In acest capitol ne-am propus sarcina dificilă de a rapor sistemul personalităţii la sistemul social. se străduieşte din greu să-şi mei ţină vechile credinţe şi valori. Acest simplu act poate. constatăm pentru sociologii şi antropologii imprudenţi. AT * In original debility. o terului. J. trăsăturilor imuabile şi a unui eu în Eroarea culturalistă constă în considerarea că personalit de fapt nu există.34 Figura 20 încearcă să generalizeze rezultatele obţinute în dirite studii despre istresul şi presiunea socială asupra personalîtii. Sis-■temul personalităţii acestei' bune doamne a intersectat în multe 'feluri sistemul comercial. culturale.n?lenea W. Eroarea individualistă constă în conceperea personalităţii c i ctul decurge natural din sistemul ei de credinţe şi valori. potrivind actul cu nefiind menţionate. abnorm. totuşi. Comportamentul ei este consecvent indiferent de situ iHa Dar acelaşi act. Psychol. individul poate să se sim deprimat şi dezorientat. r ei abia dacă ne oferă un cadru ştiinţific pentru rezolvarea pro-emei dualităţii. Brainwashing. o capcan em nevoie de ambele. ne conduce. Nu există o asemenea . Ambele-^bordări sînt valabile. Putem identifica "uşor sistemul personali-ţii. El ne confruntă cu multe probleme ale cată. Există un organism biologic. Din fericire penti ttă de a fi independent în viaţa sa (autonomie). majoritatea oamenilor această urnită ultimă nu este niciodată înce^urii individualei Putem. Probabil există un punct limită pentru majoritatea personalit ţilor. Să/ luăm un exemplu. o privaţiune. intricarea si dependenta ei în mediul' se i*uctura deprinderilor şi trăsăturilor ei. recunoaştem adevărul din spusele acestor autori. Coercitive persuasion. de transport şi medical al comunităţii ei. da . op. în sfîrşit. Bettelheim. Cîn presiunea creşte (ca la victimele naziştilor sau în primele luni < închisoare) rezistenţa este mai mare. alteori mai tîrziu. schimbare stresantă în Situaţia socială induce iniţial un tip dezo ganizat de reacţie. *•■ S c h e i n e t al. soc. de asemenea.J. Persoana'trăieşte şi moare într-o splen idevaluarea noastră asupra personalităţii ei.trebui să sublinieze. Cînd se produce brusc o boal pierderea slujbei. 20. rămînem mulţumiţi. 417—452. 271—285. ' Pe scurt. de asemenea. organizării fixe. dacă vrem.). a situaţiei Şi rolurilor în care victima se găseşte. dar tot ce acest organism este un produs al forţelor sociale. două trebuinţe use : una de a se potrivi cu ceilalţi oameni (homonomie) şi ceaelaşi timp oglinda culturii sale şi o lumină pentru sine însuşi. 1957 . Am încercat în discut noastră să evităm două tipuri opuse de erori — prima este o caf cană în care psihologii şi psihiatrii cad adesea . L. în „Sociometry". trezind unele din mecanismele enunţate la p. West. 1961. de asemenea.separare ncretă. si ţionale. dread — de unde si prescurtarea DDD. Astfel. E. 33 I. dependency. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că în mod normal o • s B. F a r b e r. la struc-Cultura. '° >. acordă autosuficienţa . pierderea suportului social obişnuit şi inversiunea totală a sistemului social. condi-and DDD. Individual and mass behavior in extreme situations. wota trad. H.S a r g a n t.". Doubleday. Angyal postulează. de ţ. arestare. 38.. a doua. să conducă la „structura internă" (sistemul personalităţii). New York. Norton. societatea. Dar acest mod dialectic de a trata problema pare nesatisfăcă-r pentru simplul motiv că nimic din personalitate nu este pur ociai" şi nimic pur „individual". devine defensiv sau neagă nenorocul. Nu ar fi putut duce planta la spital dacă nu ar fi respectat f°rele de vizită şi prescripţiile acestui sistem social „extern".

Şi putem scuza unilateralitatea într-o oarecare măsură pledînd că fiecare specialist are dreptul să prefere unele teme. sau dura mult timp. Se în-clină pînă la un punct sub vîntul schimbărilor sociale. Ea este o „structură internă" încastrată în şi inter-acţionînd cu „structuri externe". Autorii teoriei rolurilor. Dar toţi trebuie să vegheze şi să recunoască deschis numeroasele puncte de intersecţie şi inter. H. Prin motiv înţelegem | orice condiţie internă a persoanei. într-o măsură considerabilă. Poate psihanaliza. Mai tîrziu ajunge sâ joace multe roluri în cadrul multor sisteme sociale. Unele teorii neglijează sistemele externe. Dar nici un sistem dat al personalităţii nu ar putea fi ceea ce este. Scopul nostru special a fost să examinăm punctele de intersecţie. De-a lungul vieţii el reflectă „personalitatea de bază" adecvată culturii şi subculturilor sale. în mod inevitabil. de asemenea. 107. cît şi în cel social se realizează în mod normal o adaptare reciprocă şi o_ intersecţie reuşită. este totuşi adevărat că orice teorie a personalităţii / pivotează în jurul analizei naturii motivaţiei. New York. Trăsăturile şi atitudinile sînt structurate în cadrul unor limite superioare şi inferioare. Unii autori insistă asupra faptului că cele două su^ biecte sînt identice. 1941. De asemenea. Dacă schimbarea este violentă şi extremă ca în spălarea creierului. Le consideră ca fiind într-un conflict constant. ale situaţiei de moment şi ale rolurilor sale. în acelaşi timp constatăm că cultura reală permite o sen1 largă de variaţie acceptabilă în comportamentul personal. [ 36 Citatele şi exemplul sînt extrase din F. existenţialismul şi personalismul ar putea fi acuzate de acest lucru. Datorită acestei libertăţi persoana poate întîmpina mai uşor cerinţele culturii sale. New York. In mod corespunzător. °mmonwealth Fund.instituţiilor culturale. Mulţi autori pun „socialul" şi „individualul" într-o opo dialectică. Se întîmplă că psihologii sînt interesaţi în special de sistemul personalităţii . neglijarea sistemului personalităţii se constată în mod obişnuit. Toţi sînt îndreptăţiţi în alegerea lor. structura personalităţii permite un interval de variabilitate. Este inutil să întrebăm care structură este mai „reală". A11 p o r t. 1955. fără sistemele colective înconjurătoare. care induce acţiune sau gîndire. Copilul dobîndeşte în mod inevitabil (prin principiile învăţării) modalităţi culturale . afirmă că nu putem scăpa de pecetea arhetipurilor şi a sociale . Wiley. individul este n o neplăcere pentru ştiinţa socială. întreag' sa personalitate poate suferi o transformare. per misive şi există mai multe modalităţi de a realiza aşteptările de vO\ Jocul considerabil în sistemul social permite o variabilitate personală mare (deşi nu nelimitată). Structurile externe (colective) ar putea să nu existe defel dacă sistemele constitutive ale personalităţii sînt distruse. A încheia un cont este greu. de structurile externe. în virtutea acestei flexibilităţi prezente atît în cadrul sistemului personalităţii. ^" CAPITOLUL 9 Dezvoltarea motivelor ADULTUL ÎN COMPARAŢIE CU COPILUL MIC » EMOŢIA * TEORII DESPHE MOTIVELE INVARIABILE » CRITICA TEORIILOR DESPRE MOTIVELE INVARIABILE e TEORII DESPRE MOTIVE VARIABILE o REZUMAT lVJLotivaţia este o problemă centrală în studiul psihologic al I personalităţii. Theories of feeptions and the concept of structure. 35 A. sociologul şi antropologul. In acest capitol am încercat să conservăm un echilibru rezonabil — deşi restul acestui volum se referă în primul rînd la „sistemul intern". Angyal. ajunge să accepte rolurile adecvate statutului său din familie. p. Deşi nu trebuie să acceptăm această concep■ ţie extremă. sistemelor social relaţiilor de rol. . dependenţa reciprocă a celor două structuri — aşa cum acest capi-toi a încercat s-o facă. Rezumat Personalitatea este un sistem în cadrul unei matrici de sisteme socioculturale. Comportamentul său este modificat în cadrul unor limite de fiecare situaţie socială pe care o întîlneşte. Foundations for a science of personality. Din acest punct de vedere. în acelaşi timp fiecare dintre noi are un impuls spre structură în cadrul unei structuri mai mari şi constituind o parte a acesteia"36. Situa ţiile sociale sînt. culturaliştii şi unii sociologi ar putea fi vinovaţi de aceasta.

luaţi-o de aici". Adesea ele sînt tonice. veneraţie. relevante social şi destul de bine integrate unei activităţi planificate. nevoia sa de activitate. deşi constituie un capitol major în domeniul psihologiei generale. nu admite nici o amînâre în satisfacerea impulsurilor sale. Chesterton et al. un poem indian sau o livră de tutun. trebuinţe sau instincte ne bîntuie din leagăn pînă în mormînt. opiniile lor despre orice subiect terestru izvorăsc natural. sau ca o asigurare că totul e în ordine. de aceea. dar toţi au această asemănare esenţială. dorinţă sexuală . părerile se formează ele însele. Niciodată nu ia in considerare confortul sau bunăstarea altora. O asemenea transformare radicală a personalităţii trebuie să includă modificări majore în motivaţie. Este unul din cei doi sau trei oameni din Europa. Emoţia Motiv şi emoţie au aceiaşi rădăcină latină (movere — a mişca). încît am putea deduce punctul lor de vedere inevitabil faţa de orice — o pălărie de mătase. simpla listă a diferitelor obiecte despre care am scris mai sus.. Hodder and «oughton. Oricît de mult îl putem iubi sîntem siliţi să admitem că este o oroare nesocializată. la fel şi motivele. sensibilitate. dl. sau care fac un progres brusc şi neaşteptat spre scopul lor. este nerăbdător. Din punctul său de vedere mama. poate fi şi este redus de Tolstoi la acest mare principiu fundamental tolstoian. necesităţile sale fizice. Bernard Shaw şi prietenul meu dl. viaţa începe în copilărie cu o dependenţă totală. legea asupra independenţei Irlandei. în măsura în care este implicată personalitatea. de aceea. dincolo de fastul ei aparent. Unele emoţii sînt specifice unei trebuinţe actuale: durerea. Dacă un adult ar fi pe jumătate atît de ego-centrat pe cît este copilul de doi ani ar fi considerat un criminal psihopat. Să luăm de exemplu. Să examinăm cîteva din afirmaţiile principale ale . In contrast. lipsit de conştiinţă şi total dependent. 1903. Toţi trei sînt diametral opuşi unul faţă de celălalt. extrem de distructiv. terenul convingerilor lor. emoţiile pot fi considerate ca un semnal că lucrurile nu merg bine cu noi. eu sau dumneavoastră am putea numi încă cîteva persoane de acest tip.Adultul în comparaţie cu copilul mic în general. Şi nici nu trebuie să credem că motivele lui Tolstoi sînt atît de perfect localizate şi integrate pe cît o pretinde autorul. 203 rilor noastre arătînd cît de mult s-au dezvoltat sistemele motiva-. adultul matur posedă motive care sînt controlate. Totuşi. nici o rivalitate. ei nu formează păreri. ca florile pe cîmp. altele sînt mai penetrante şi mai de durată : anxietate. legea asupra independenţei Irlandei. obo202 «eala. este mult mai simplă. de aceea mă interesează acest poem indian. de la Biblie la trăgătorul de cizme. K. Leo Tolstoi. ele subminează şi par a nu servi unor scopuri adaptative. Dintre cunoştinţele noastre. London. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. această pălărie de mătase este o stîrpitură neagră". simplificarea vieţii1. putem spune că emoţia constituie coloratura subiectivă a motivelor. ţionale ale adulţilor din motivele impetuoase incoerente. teamă. un poem indian şi o livră de tutun. Putem elimina din discuţie ca fiind o exagerare literară pretenţia lui Chesterton că numai „doi sau trei oameni" sînt atît de bine integraţi încît se poate prevedea viziunea lor inevitabilă des-Pre orice lucru. foame. Tolstoi. în special a motivelor care sînt blocate sau intrate în conflict. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . Caută plăcerea. nu e bine să separi un imperiu centralizat în naţiuni. familia. Ar spune i „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . Oricare ar fi tonalitatea sau durata lor. Să luăm mai întâi în considerare copilul de doi ani. ego-cen-trate ale primei copilării. solidă şi serioasă despre viaţă. de aceea această lege asupra independenţei Irlandei este numai un compromis meschin . Natura emoţiei nu este încă complet înţeleasă. Emoţiile ne mişcă . şi mai tolstoiană decît cea occidentală". întrucît sarcina noastră este să înţelegem structura durabilă a motivelor vom omite discutarea condiţiei emoţionale „activate" care adesea le însoţeşte2. 3 f. depresie. cîteva teorii importante ne spun că motivele omenirii sînt în mod esenţial aceleaşi de la naştere pînă la moarte. este unul din foarte puţinii oameni care au o concepţie realistă. căci etica orientală. Există trei oameni care au o asemenea atitudine. în cazul lui Tolstoi. pp. Există anumite opinii pe care trebuie să le aibă despre anumite lucruri . Aceleaşi impulsuri. Totul în lume. | progresează in cursul tinereţii spre o independenţă relativă şi ajunge în perioada adultă la responsabilitate socială. ajută individul să obţină cele necesare pentru supravieţuirea fizică şi pentru protecţia si dezvoltarea ulterioară a personalităţii sale. ci trebuie să separi naţiunea în indivizi". de joc şi de confort — acestea îi sînt singurele preocupări. schiţa slujeşte scopu1 Din G. Hilaire Belloc. lumea sa trebuie să se dedice satisfacerii imediate a capriciilor sale. care au o atitudine atît de personală faţă de lucruri. Care este atunci legătura dintre ele ? Emoţia este cel mai bine definită ca o „condiţie activată a organismului". Tolstoi ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. această livră de tutun este un lucru diabolic . Descrierea făcută de Chesterton lui Tolstoi zugrăveşte o asemenea persoană : Tolstoi. o pălărie de mătase. pe lîngă un romancier magnific. Nu poate tolera nici 0 frustrare. Foamea. Dar cînd sînt violente. că dată fiind baza lor de gîndire. Teorii despre motivele invariabile în ciuda diferenţei aparent mari dintre motivele copilului de doi ani şi cele ale adultului. filozoful Hobbes spunea odată : „Omul rău nu este decît un copil devenit puternic". Excesiv de pretenţios.

. Dar în epoca modernă constatăm o sincronizare mai slabă între realizarea unui ideal. anticiparea satisfacţiei nu este decît o penumbră îndepărtai Şi această satisfacţie este adesea de o calitate sinistră.sincronizarea dintre plăcere şi atingerea scopului . putem recunoaşte că plăcerea şi durerea sînt semnale ale naturii care ne spun dacă motivele noastre sînt facilitate sau blocate. dar ţintim să atingem un scop Sţ)c~ cific . Dar. „Reducerea tensiunii" este invocată ca un motiv sUveran. pentru că acesta este un principiu confuz. dumneavoastră şi eu căutăm plăcerea (sau fericirea).. cum este numit acest tip de teorie. are o atracţie ca de sirenă. Dar pe măsură ce dezvoltarea evoluţionistă a omului a progresat se pare că semnalele naturii b. în anti-Sjiitate cirenaicii susţineau că toate fiinţele umane sînt motivate s caute o plăcere pozitivă . Recunoaştem aceste fapte. Columbia Univ. în uj. a unei responsabilităţi şi steagul semnalizator al plăcerii. Un psiholog era de faţă şi le-a cerut să se uite la două fotografii. pe evitarea durerii sau disconfortului. 2 voi. Toate fetele au fost de acord că prima era fericită şi a doua nefericită. adevărat că o tonalitate emoţională plăcută însoţeşte satisfacerea impulsurilor de hrană. De aceea ea nu este un motiv concret. excreţie. Una a spus „Ştiu că e caraghios. incapabil să dorească ceva dacă ogea despre acel ceva nu este plăcută. semnalele nu sînt motive) devin tot mai puţin vrednice de încredere. Multe lucruri pe care sîntem motivaţi să le facem dOar ne măresc tensiunile. Cînd sîntem absorbiţi a o sarcină. activitate sexuală. ci pentru a ne face blestemata noastră datorie". întreaga noastră conduită. Pe scurt. Este perfect. Emotions and personality.$u ne aflăm pe lume pentru plăcere. De asemenea. epicureenii au simţit că scopul principal al omului era evitarea durerii. adevărat că mara parte din comportamentul unui copil mic este impulsiv (controlaţi de impulsuri) şi în acest sens poate fi numit „hedonist". pagi-„ile 97-99). somn.acestei poziţii. Cea mai serioasă dintre toate este simplul fapt că nu se P°ate ţinti direct la realizarea fericirii. Tolstoi caută plăcerea (prin reducerea complexităţii vieţii) . se spune. sîntem oare conştienţi de < motiv ale fericirii ? Ştim că vrem să trecem un examen. insuficie11 206 plinit de realitate sau de propriile noastre introspecţii şi pentru . Este. Unde este fericirea ' pilotul unui bombardier care îşi pierde viaţa pentru ţara sa ? este fericirea pentru omul de stat devotat. dar aceste reali-ri concrete sînt scopuri tangibile. Bismarck a spus odată : . New York. Se poate ca motivele omului cavernelor să se fi acorda" unor semnale hedoniste. dar aşa simt eu". Unele din ele au rîs de alegerea făcută. sau să cîştigăm un joc. Press. Au fost apoi întrebate : V. Ne aşteptăm în mod vag ca ^u cesul să ne aducă satisfacţie . dar extenuat şi ţia Pentru mama devotată a unui criminal condamnat ? Ori de cîte Orj facem ceva pentru că sîntem „datori" s-o facem. chiar' respirarea aerului proaspăt. în ciuda acestor comentarii critice. Şi mai* parte din ceea ce este plăcut nu e compatibil cu scopurile prin' cipale ale vieţii unui adult. de realizarea unui motiv. „Plăcerea şi durerea sînt stăpînii noştri suverani". fiindcă doresc să fiu fericită . nu putem construi o teorie a motivaţiei bazată P* hedonism. în cursul secolului al XlX-lea «coala de gîndire utilitaristă a dominat o mare parte din teoria şi politica socială şi economică a Occidentului. un caz „fericire" în sens inteligibil. Acest experiment revelator (deşi cam înşelător) sugerează că statutul social reprezintă pentru aceste fete un motiv mai puternic şi mai concret decât fericirea. Mill a susţinut că un ojn este. 1960. Această faimoasă afirmaţie a lui Jeremy Bentham a avut întotdeauna mulţi 2 Relaţia între motiv şi emoţie este cercetată pe larg de Magda Ar-nold. ne diminuează şansele pentru plăcere şi ne obligă la o viaţă intensă şi riscantă. evidentă bogată. ca la epicureenii antici. a unei obligaţii. întâlnirile sînt obiective pe termen scurt cu o recoltă rapidă de sentimente plăcute). Nu e valabilă această formulă de la naştere pînă la moare ? Copilul de doi ani caută plăcerea . De asemenea. îşi cîştigă o existenţă bună. în psihologia actuală accentul se pune din nou."Care din ele aţi vrea cel mai mult să fiţi ?" Toate au ales fata nefericită. homeostazie sau o fugă de tensiune (cf. Hedonismul psihologic. una care reprezenta o fată zîm-bitoare. Totul este atît de simplu. dar bogată. Au ajuns la hotărârea unanimă că „a fi fericită" era unicul lor motiv. să scrje n un poem. cealaltă o fată deprimată. de asemenea. Cineva poate crede că dacă obţine o diplomă. sportul. violăm crezul ^ donismului. 205 Să ne examinăm propria conştiinţă. constituie o strădanie spre echilibru. va îi fericit. Există multe dificultăţi în aprecierea conceptului de fericire ca motiv. Cineva ţinteşte spre fericire ţinteşte spre nimic. din punct de vedere fizic. se căsătoreşte Susan. există anumite relata pozitive între plăcere şi motiv care pot fi subliniate. Chiar şi o persoană care îşi urmăreşte propria datorie încearcă unele sclipiri de plăcere sau satisfacţie. Pare un lucru de bun simţ şi evident a spune că omul caută fericirea şi urmăreşte să evite durerea. Fericirea este în cel mai bun Caz un produs secundar al unei activităţi cu o altă motivaţie. Tinereţea e şi ea o vîrstă „în care se caută plăcerea" (în sensul că petrecerile. 204 porteri din timpul Greciei antice şi pînă în ziua de azi. aparţinînd evident clasei muncitoare . Oare ? Un grup de muncitoare tinere discutau despre motivele vieţii lor. e adevărat că mulţi adulţi sînt hedonişti în sensul că toată viaţa caută satisfacţii senzuale imediate.

Concepţia cuiva în această problemă va depinde probabil de vîrstă sa. dar. nolt. 207 se pot diversitate atît de bogată a motivelor umane. pentru autoritate. Dacă instinctele nu se schimbă. Cînd ac^" tor instincte li se ataşează obiecte obişnuite. gregaritatea (singurătatea) sînt astfel de exemple. W. e capabil de sublimare. Knopf. de asemenea. k 5 L.' 4 Nu trebuie să dispreţuim utilitatea unor asemenea invenţii ad hoc. Freud a postulat instinctul sexual şi instinctul agresiv ca fiind dominante. Un economist care doreşte să explice comportamentul economic al omului poate postula cu uşurinţă un instinct &\ măiestriei. L. să decidă că omul are patru „dorinţe'' de bază : pentru noutate. L. Luce. Teoria hormică. Znaniecki utilizează elegant şi sistematic aceste Patru dorinţe în sistemul lor de gîndire sociologică : The Polish peasant in wrope and 'America. 2 voi. El este total specula^ şi pretinde un număr dat de mobiluri esenţiale ale naturii um (numărul variază între opt şi optsprezece în diferitele ediţii lucrării sale) care de fapt nu au fost niciodată stabilite. de a onCl3pe motivaţia este acela de a o atribui în întregime instinctului. de curiozitate. El poate clădi un întreg sistem pe baza presupunerilor sale —■ dar acestea sînt gratuite şi nedovedita. Expunerea extrem de influentă a vederilor lui McDougall a fost Oblicată prima dată în Social psychology. Instinctul freudian. combativitatea (ţ3 nia). Un educator poate „avea nevoia" unui instinct de joc. dar ele se perfecţionează (prin maturizare) şi furnizează dinamismul esenţial al întregii conduite umane. atunci. 1924. în ajutorul teoretizărilor sale. cum putem explica diferenţa dintre copilul de doi ani şi Tolstoi ? Freud oferă două explicaţii. cum e şi normal. nu există nici o dovadă că Freud a realizat o enumerare fundamentală a . London. In loc să dorească direct mîngîierea trupului matern (complexul Oedip) el îşi maschează această dorinţă. pentru recunoaştere. adultul (Tolstoi. dezvoltăm sentirnem* şi din sentimente se compune însăşi personalitatea.* Pentru a-şi satisface agresivitatea şi dragostea de viaţă.5 Deşi invenţiile de acest gen pot avea o utilitate pragmatică. Nu toate înclinaţiile sînt evidente la naştere. doreşte diferite obiecte. iar diferenţele individuale mai mari decît ar admite-o teoria. Instinct: a study in social psychology. New York. dar probabil eronat. O expunere «erioară. Dacă acceptăm evoluţia. Instinctul părem (cu emoţia duioşiei). Această t^ rie ne descrie simultan structura motivaţiei şi a personalităţi' Deşi sistemul lui McDougall este atent gîndit. Vom menţiona trei tipuri de doctrine ale instinctului. E. E uşor să inventezi instincte în funcţie de nevoile cuiva.. Un sociolog poate. Si iată-le. Ce pt fi aceste energii. Esenţa tivaţiei este desigur mai complexă. ele nu se sprijină pe o teorie motivaţională valabilă.4 Cu mulţi ani în urmă. 1908. explică întreaga 3 Pare a fi real faptul că studenţii mai tineri şi savanţii mai tineri adesea pledează vehement pentru vreo variantă a doctrinei hedonismului. fuga (cu emoţia fricii). Poate aspiraţia lui Tolstoi spre o viaţă simplă era numai o „dorinţă-scop inhibată". în primul rînd. după cum o ştie toată lumea. pentru securitate. 1932.nu este puje. Freud afirmă : „Structura id-ului nu schimbă niciodată". nu-1 putem ^' cepta ca o descriere adecvată a motivaţiei. în timp ce savanţii mai în vîrstă tind să pledeze împotriva ei. 1927. I. O teorie mai sistematică este cea prezentată de William McDougall. Thomas şi F. făcînd pe ţăra-nul. acum inconştientă. oamenii au înclinaţii de bază care constituie mobilurile lor primare. Un al doilea mod simplu. Bernard a examinat literatura din domeniul psihologiei şi ştiinţelor sociale şi a descoperit aproximativ 14 000 de pretinse (şi arbitrar inventate) instincte. Freud sînt printre cei care şi-au modificat propriile concepţii pe măsură ce au înaintat în vîrstă. Fiecare instinct are ataşat de el o emoţie primară. este mai puţin clar enunţat decît în sistemul luţ McDougall. Combinarea acestor energii instinctive între ele şi cu învăţarea ulterioară. New York. Id-ul e plin cu „energii instinctuale".6 El ajunge la concluzia că animalele sînt în mod clar conduse de instinct. Acestea două explică cea mai mare parte a comportamentului şi ca-racterului omului. Enumerare ad hoc. Bernard. In al doilea rînd. E posibil ca savanţii mai în vîrstă să-şi piardă gustul e viaţă sau să devină mai înţelepţi. de gîndire — şi imediat le inventează pentru scopurile sale. de exemplu) dobîndeşte noi asociaţii obiectuale. New York. L. L. glia-mamă substituindu-se propriei sale mame. Methuen. Rinehart and Winston. Ca şi în cazul teoriei lui McDougall. Thorndike şi S. care măreşte numărul „înclinaţiilor" de bază este The energies of ien. Dar instinctele de bază sînt aceleaşi. al competiţiei sau al dorinţei de cîştig.

C Morgan. motivul emergent al responsabilităţii sociale). unind astfel motivaţia şi structura rezultantă a personalităţii. ca reprimate. Murray.10 Trebuinţele pot fi. 3) ele sînt capabile de a fi ataşate unor diferite obiecte şi de aceea de a i1 canalizate (deviate. Faţa poate fi o mască sau chiar un manechin. M. Direcţiile luate de aceste două vieţi sînt atît je diferite încît pare extrem de artificial să le dăm scoruri identice pe scala cu n . dar sînt prudenţi în legătură cu caracterul lor înnăscut. 10 Cf.motivelor esenţiale ale omului.* Ultimul termen pare să fie cel preferat. Lowell The achievent motive. 1953. să fie total vizibilă şi să se mişte. A t k i n s o n. Acest tip de răspuns înnăscut există şi e important pentru o deplină înţelegere a psihologiei copilului. Multor psihologi le-ar plăcea să opereze cu o listă definită de impulsuri umane fundamentale. de asemenea. Appleton-Century-Crofts.) 208 tjve canalizate. Ei spun că nu ne interesează faptul că motivele fundamentale sînt. 1946. 209 ^Structuraşi dezvoltarea personalităţii — cd. Dintre trebuinţe sînt adesea studiate realizarea. nevoi sau trebuinţe.7 Putem menţiona acum două teorii suplimentare care pot fi clasate oarecum alături de doctrinele instinctului. * In original wishes. Psychol. achiziţia. Trebuinţele. educaţia.. Cele trei tipuri de teorii ale instinctului pe care le-am menţionat susţin căi : 1) toţi oamenii au esenţialmente aceleaşi forţf dinamice pentru acţiune. Cf. Ea ocoleşte controversa ereditate-educaţie. 1945.8 Acest tip de teorie are multe avantaje. 32. Oxford. D. W o 1 f. Monogr. H. McClelland. 57—125. Şcoala modernă de „etologie" studiază configuraţiile perceptuale la care animalele şi copii răspund fără a avea o experienţă anterioară. respectul. sexul. o personalitate adultă este de fapt o combinaţie de m0" * In original obiect cathexes. 265 dori lucruri diferite dar există numai cîteva raţiuni pentru care u doresc. Murray et a 1.9 Ca şi sistemul lui McDougall. autonomia. A. (Nota trad. însă ele sînt atît de fundamentale şi de larg răspîndite încât acţionează ca instincte. E. nu priveşte direct motivaţia. New York. Astfel. deplasate. 3— 149. instinctive. tipurile fundamentale de dorinţe nu variază. S p i t z. Clark. R. presupunerea pare foarte improbabilă. 1938. A clinical study of sentiments. nici >că pe măsură ce individul creşte şi se dez-j voltă. (Nota trad. sistemul utilizează mult mai mult motivele de bază decît o face Freud şi oferă mai mult spaţiu trebuinţelor conştiente. C. pofte. unice în fiecare personalitate. desires. A. canalizate şi sublimate. New York. agresiunea. unul devine poate un masochist sexual.". în orice Pe'' sonalitate găsim aceleaşi motive de bază de la naştere pînă * moarte . 9 Cf. explicînd într-un mod destul de vag rolul învăţării. Oamenii pot 7 In psihologia curentă termenul instinct este folosit într-un sens diferit. ca şi extraordinara diversitate a motivelor adulte. privite din punctul de vedere freudian. The smiling response : a contribution to the ontogenesis of social relations. wants. Cînd comparăm vîrsta de doi ani cu maturitatea.Genet. 2) acestea sînt înnăscute. A. zîmbetul social este provocat la copil în mod normal de la 3 la 6 luni cînd vede o figură umană sau o copie rezonabilă a ei. Să le numim dorinţe. Singurele instincte care ne interesează aici sînt motivele instinctuale. afilierea. 34. Această logică ni se pare inadecvată pentru a explica diferenţele calitative dintre copil şi adult (de exemplu. W. ergs. motivele sale de bază rămîn neschimbate. K.) 8 O apărare esenţială a acestei abordări a motivaţiei se află în H. Nu e nevoie să fie o figură zîmbitoare (fapt care induce imitaţia) sau să aparţină unei persoane cunoscute. needs. De exemplu. Explorations in personality. găr disciplinat. Dar ca şi teoriile precedente. celălalt un căln. L. doi oameni pot avea o trebuinţă puternică d. strict vorbind.e umilire . ea explică dezvoltarea trebuinţelor în sentimente. Totuşi. în „Genetic Psychol. invariabile.". J. Totuşi. sublimate). dar trebuie să aibă doi ochi. în >. doctrina trebuinţelor afirmă de fapt că în timp ce obiectele dorite pot varia de la persoană la persoană. Monogr. R. încurajează cercetarea unui motiv izolat sau a unor motive în combinaţie. A. deplasate. dominanţa. Pe scurt.

dorinţa de acaparare si alte modele comportamentale comune ca avmd o frecvenţă descrescătoare.1 ţiuni. are o mare nevoie de oxigen. 210 aCesta este conceptul simplu şi suveran pe care se poate fun-damenta întreaga teorie motivaţională. In cel mai bun caz observaţia de bun simţ sau activitatea clinică cu pacienţii constituie baza enumerării de instincte sau trebuinţe postulate. adică stimul-răspuns) în categoria „energiilor invariabile". fuga. ca şi foamea. Ele sînt. pare prea abstractă.. E fără îndoială adevărat că comparaţiile între indivizi nu pot fi făcute chiar aşa de uşor pe baza trebuinţelor integrate ca pe baza trebuinţelor obişnuite . dacă nu întreg comportamentul copilului poatp ii generat de impulsuri — incluzînd. Hoit. comportament postmaternal. „ten-Sluni tisulare" specifice care reclamă reducerea tensiunii ? Sau sînt dotări motivaţionale de un ordin diferit ? Vom reveni mai tîrziu *a această problemă. 211 Critica teoriilor despre motivele invariabile Am vrut să spun că nici una din teoriile luate în considerar pînă acum nu evidenţiază o suficientă flexibilitate şi variabilit^6 care să justifice marea diversitate a motivelor umane adulte. Scopul primar este reprezentarea vieţii unice personale cu maximum de fidelitate. E cler că mare parte din ceea ce învaţă un copil sp referă la modalităţi de satisfacere a impulsurilor (să ţină biberonul. Rine-hart and Winston. vOi expune acum mai amănunţit . de asemenea. Această cercetare antropologică oferă o listă de „motive absolut credibile" : foame. de-a lungul întregii vieţi) . eliminare. ci şi ca o structură mentală de durată şi care este o caracteristica constantă a persoanei. Sînt acestea. 1936. aşa cum arată limpede Klineberg. fără excepţie. ed. dar comparaţia este numai un scop secundar al psihologiei personalităţii. să evite sursele de căldură prea puternice. Există. obiecte-scop. 1954. 37.. totuşi energiile de bază sînt privite întotdeauna ca fiind impulsurile înseşi — şi astfel trebuie să clasificăm acest tip de gîn-dire (îmbrăţişat de psihologia behavioristă. Klineberg. Am arătat acolo modul în care conceptele de condiţionare şi întărire prin „extinderea" impulsurilor sînt destinate" să explice întreaga diversitate de deprinderi-răspuns' ale oamenilor. „motive foarte credibile". Social psychology. căi. respiraţie. desigur. care luate împreună constituie o trebuinţă integrată". Teoria trebuinţei. din moment ce cea mai mare parte. Această concepţie a unei trebuinţe integrate este o mare "îmbunătăţire faţă de trebuinţa-schelet Ea împlineşte pretenţia noastră pentru o unitate de analiză care să fie concretă. foame senzorială. Faptul că impulsurile sînt esenţiale pentru supravieţuire a condus pe mulţi psihologi la concluzia că. Impulsurile. Totuşi. In capitolul 5 am tratat acest punct de vedere. şi dacă ţinem seama de condiţionarea şi extensiunea imţjnp ţ ş pulsurilor — aşa încît să rezulte „impulsuri secundare" — putem acoperi toate motivele oamenilor. Preferăm o teorie care va descrie sistemele motivaţionale reale ale masochistului sexual şi ale călugărului disciplinat fără derivarea speculativă a două sisteme atît de diferite dintr-o sursă comună izolată (şi nedovedită) a „umilirii". Susţinem că teor'd impulsurilor pare adecvată (sau aproape adecvată) în explicarea motivaţiei în timpul primilor doi ani de viaţă (şi. Ne amintim că printre „motivele absolut credibile". Vom sublinia în curînd insuficienţa teoriei impulsurilor. ele stau la baza întregii noastre învăţări îurii . comportament de autoapărare. 3. iar toate celelalte motive trec pe planul doi pînă cînd impulsul este satisfăcut.". Nici una din teoriile examinate mai înainte nu se bazează pe o cercetare solidă. 12 O. dar cu excepţii pentru unii indivizi : sex. In primul rînd. într-o măsură limitată. dar mai întîi trebuie susţinute două lucruri importante în favoarea acesteia. pare adecvată şi pentru explicarea motivaţiei la animale. tatca. în sfîrşit. Impulsurile sînt în noi de la „astere pînă la moarte . New York. Nici o teorie a motivaţiei nu poate ocoli acest fapt central. ac. în „J. „Motive credibile". Dacă cineva este foarte înfometat. de apă sau de odihnă. setea şi oboseala. gregaritatea. odihnă şi somn. Klineberg a făcut o încercare valoroasă (studiind caracteristicile culturilor) de a descoperi ce doreşte (sau are nevoie) fără excepţie orice fiinţă umană din orice cultură a lumii12. să-şi solicite mama pentru a obţine hrană şi alte comodităţi). impulsurile pentru activitate si cele estetice — atunci impulsurile sînt fundamentul prim (dar nu în mod necesar permanent) al vieţii noastre motiv-^ţionale. Apoi Klineberg constată agrasivi. Aspectul cel mai interesant al acestei cercetări îl constituie caracterul „absolut credibil" al motivelor descoperite. unele probleme în ceea ce priveşte enumerarea impulsurilor. veridică şi personală cu condiţia ca trebuinţa integrată să fie înţeleasă nu numai ca o organizare de moment. prea imaterială şi depersonalizată pentru a reprezenta motivaţia indivizilor reali11. găsite în toate culturile. ca şi teoria iru stinctului. sete. în al doilea rînd. activitate.poziţii de umilire. impulsurile biologice a căror satisfacere este necesară pentru supravieţuirea biologică. toate fiinţele umane din lumea întreagă au impulsuri. Psychol. cum vom vedea acum. iar acestea sînt foarte puternice (cînd sînt stîrnite preced toate celelalte motive). Deşi o teorie a impulsurilor solicită (într-adevăr cere) o teorie a învăţării. 11 Această problemă pare să fie admisă de Murray care scrie : „Fiecare trebuinţă este asociată cu urme (sau imagini) care reprezintă mişcări. rev. Există. Klineberg includea un impuls pentru activitate Şi unul estetic.

Această stare de lucruri se reflectă în principalele teorii despre motivaţie şi arată slăbiciunea acestora. totuşi putem crede că Freud face dreptate diversităţii. Basic B°oks. în timp ce fiinţele umane sînt preocupate de a-şi trăi viaţa în viitor. J o n o s. devin „neutre" . Ea pune. Deşi teoria freudiană şi cea a stimul-răspunsului sînt diferite în multe privinţe. repetiţie. cînd sînt unite. Chirurgia nu satisface în mod real fuziunea sadică a trebuinţelor sexuale şi agresive şi astfel aceste trebuinţe fuzionate continuă să-1 îmboldească pe chirurg. de asemenea. aproape în întregime reactiv. S. 212 -reşte flacăra lor. Conchidem că. Din această prezentare putem conchide just că majoritatea teoriilor psihologice dominante azi au un accent oarecum receptiv. ambele coincid în ceea ce priveşte accentul pus pe natura reactivă a motivaţiei13. Reprimarea i * în engleză reinforcement. Există mult mai puţin sprijin terminologic pentru a indica ce va veni. Auzim des despre reacţie dar rareori. Woodworth. o mare parte din teoria psihologică este preocupată să urmărească aceste vieţi înapoi în trecut. adică îşi pierd obiectivul specific şi devin nondirective în scop . Hoit. 13. i. 5. unicităţii şi '„^ temporaneităţii majorităţii motivaţiei adulte. Temeinicia doctrinei sublimării este firavă şi ea nu poate. Să luăm în considerare numărul mare de termeni fundamentali din psihologia contemporană care încep cu prefixul re ■ receptor. ele sînt mai proteice decît energiile instinctuale ale lui Freud. recompensa întărire*. 1953. Freud sugerează că o parte din energia care susţine motivele adulte poate veni dintr-o fuziune a impulsurilor sexuale şi agresive. Şi în timp ce ni se pare că sîntem în mod spontan activi. . reprimare. reverberativ. S. (Nota trad. Auzim despre regres. sper că ceea ce îndrăznesc să fac va fi o digre^ siune utilă. 1958. recapitulativ. pe care le numeşte teorii ale „priorităţii comportamentului ■ In anumite privinţe critica de faţă merge în paralel cu argumentul lui Wooo-worth. New York. cap. Conform concepţiei lui Freud totalitatea tensiunilor organice sau a impulsurilor compun id-ul. De aceea interesele adulte dobîndite persistă. Sublimarea reorientează o „dorinţă inhibată a unui obiectiv". l dar nu despre progres. Freud ne învaţă că liniile directoare ale caracterului unei Persoane se stabilesc la vîrsta de trei ani14. un' accent puternic pe primii ani de viaţă cînd frustrările. R. rejlex. In primul rînd. Rine-hart and Winston. desigur. Prefixul pro este rareori găsit în vocabularul tehnic al psihologiei. medicină. mulţi psihologi ne spun că sîntem numai reactivi.) 13 R. Sublimarea nu poate descărca dccît c anumită parte din energia id-ului. Această imagine generală a motivaţiei face din personalitate un Produs a două forţe arhaice. Dynamics of behavior. educaţie sau altceva) sînt o problemă de sublimare.obiecţiile mele faţă de două doctrine cele mai răspîndite : teoria freudiană şi teoria stimul-răspm^ (impuls). Poetul se îndreaptă spre declam area unor expresii frumoase pentru că a fost frustrat de „satisfacerea orală" cînd era copil. reacţie. Woodworth le denumeşte pe amîndouă teorii ale „priorităţii trebuinţelor" şi le opune doctrinelor care ţin seama de modificarea şi ampliţi' carea energiilor. artă. politică • religia. Principalul procedeu este să se afirme că interesele adulte (în muzică. Izul acestor termeni sugerează : 1) o pasivitate a naturii umane (care receptează şi reacţionează la presiuni externe) şi 2) o refacere sau restabilire a condiţiilor trecute. cît şi din conştiinţa noastră. despre proacţie. care este o interiorizare iU ggulilor întipărite în noi de părinţi. regresiune — ca să enumerăm numai cîţiva termeni. OtH Revenind la teoria stimul-răspuns constatăm că ea j o altă concepţie asupra motivaţiei de tipul „reducerea ins In acest caz impulsurile sînt singurele mobiluri . dacă nu niciodată. reprimarea şi asociaţiile obiectuale au fost în mare parte construite. Desigur. psihanaliza încearcă să urmărească toate interesele. admitem bucuros că motivele adulte reflectă adesea şi agresivitatea şi că unele urme ale motivaţiei infantile pot 14 E. 213 fi găsite în unele conduite adulte (mai ales nevrotice) . aspirase şi strădaniile adulte înapoi pînă la rădăcinile instinctuale ale 'exului şi agresivităţii. Poezia nu poate satisface trebuinţele erotice orale şi astfel aceste trebuinţe continuă să preseze şi să susţină această sublimare semiinutîlă. Aceste tensiuni sau impulsuri sînt „energiile noastre instinctuale" şi numai ele ne „determină" să acţionăm. De asemenea. agricultură. iar o fuziune a impulsurilor agresive şi sexuale nu poate fi complet satisfăcută cu activităţi substituit care nu au nimic comun cu sexul sau agresivitatea. Tocmai din această cauză interesul pentru profesiunea sa porsistă o viaţă întreagă. New York. Ele sînt derate ca tensiuni determinabile şi separate. prezice care din multele căi posibile de a înlocui „o dorinţă inhibată a unui obiectiv" o va adopta o persoană. Sexul şi agresivitatea sînt poate cele mai importante impulsuri ale id-ului deoarece ele întîmpină cea mai puternică opoziţie din lumea externă şi sînt astfel reprimate. The life and work of Sigmund Freud. Trebuie observată o caracteristică a teoriei energiilor sublimate sau neutre. răspuns. Aceste impulsuri. După Freud personalitatea noastră actuală este \oape o rămăşiţă a diverselor modalităţi în care am încercat să a^tiSfacem trebuinţele id-ului în ciuda opoziţiei provenite atît din ?ajjiea externă. energia liberă poate fi utilizată pentru a stimula individul să caute aproape orice scop care s-a întîmplat să devină asociat cu acest irnpuls neutru. pentru activitatea orientată spre viitor.

I partenerul sexual. Enunţă^ din nou aici şi extindem argumentul deja prezentat în capitolul 5 Cînd un impuls primar este satisfăcut. no. sărind dintr-un compartiment într-altul imediat ce soneria suna. e evitarea durerii fiind exemple importante mult utilizate în lucrări]' experimentale pe animale. C o w 1 e s s. Nu mai exista vreun şoc.". de exemplu foamea de hrană. Effectiveness of token-rewards for chimpanzees.'ne lua la pescuit (întărire secundară). de asemenea. dar acum ei devin un scop în sine . Ne place covoraşul care era a sufragerie *n C0PÎlăria noastră. Dacă nu există o asemenea reducere. Dar uneori lucrurile care ne plac sînt numai de departe legatei de reducerea tensiunii. & ■ experimentatorii au renunţat la încercarea de „a stinge" c^ diţionarea. T. în care utilizarea unui şoc electric sau a altor stimuli intens dureroşi va determina animalul să evita toată viaţa situaţia care a dus la şoc. 1936 . Arăta ca o . cîinii au reuşit să evite şocul. Se poate spune că utilizarea jetonului de poker a fost învăţată prin întărire primară. el continuă să acumuleze un tezaur inutil. Ei săreau peretele pentru a scăpa. el „stoca" jetoanele. Este un act asociat cu un alt act care duce la reducerea tensiunii ■ 15 J. care ne satisfăcea multe din dorinţele copilăriei (întărire primară). 60. învăţarea reprezintă elementul important al teoriei. setea. care apoi livra struguri sau stafide. într-un experiment se plasau nişte dini într-o cuşcă cu două compartimente şi cu un perete despărţitor destul de s>cund oa animalele să-1 poată sări. Vrem să mergem la pescuit pentru ir. meniul micului dejun. Totuşi. Conform teoriei. J. El utiliza fiecare jeton pe măsură ce-1 obţinea. Ii plăcea să acumuleze „bogăţie" ca să zicem aşa. Aproape toate studiile experimentale care elaborează întăriri secundare arată pierderea deprinderilor instrumentale şi a intereselor secundare dacă acestea nu duc efectiv la satisfacerea impulsurilor primare. Dar cimpanzeul a fost apoi silit să înveţe încă un act din secvenţa hranei. Dar al doilea compartiment avea. Şi aşa mai departe. dacă cimpanzeul obţine numai umori recompensa de struguri el îşi pierde interesul pentru jetoanele de poker. Caracteristica experimentului este că după primele încercări (care erau suficiente pentru a stabili deprinderea) compartimentele nu mai erau conectate electric. cundară.". Legea „întăririi» I afirmă că mijloacele utilizate în reducerea tensiunilor vor fi reţinute prin învăţare. Huli şi alţi apărători ai abordării $4> au cheltuit mai mult efort decît Freud în încercarea de a expl. O sonerie suna şi imediat clinii primeau un şoc electric puternic. Wolfe. Şi această stocare ilustrează principiul întăririi secundare. un circuit electric astfel îneît clinii primeau acelaşi tratament. Principala excepţie este cunoscută sub numele de „condiţionare a evitării". &1 „Comp. {întreaga motivaţie caută I „reducerea tensiunii"). tensiunea motivului este redusă. Monogr. Psychol. întreaga motivaţie face presiuni spre reducerea tensiunii impulsurilor primare. Se poate ca la început banii să fi fost un mijloc pentru a cumpăra satisfacerea impulsului. no. Era prea persistentă. în cxperimşntul citat mai sus. Constatăm că avem o 'versiune faţă de un anumit oraş pentru că ne aminteşte vag (adică 1 caracteristici parţiale corespunzătoare) de un oraş unde am suferit o şedere lungă şi dureroasă în timpul unei boli din copilărie (întărire secundară negativă). Monogr. Dar omul avar nu se comportă în acest mod. pîiiă la urmă valoarea întăririi se pierde şi deprinderea sau activitatea instrumentală dispare. Psychol. în linii generale ea sună după cum urmează. în „Comp. Dar dacă era împiedicat să facă astfel. B. Să luăm un exemplu bine cunoscut din cercatările pe animale : Un cimpanzeu a fost învăţat să ia de pe podea un jeton de poker şi să-1 introducă într-un distribuitor -automat. 214 partizanii teoriei S-R sînt aproape siguri că undeva în cadrul tui modei vom găsi explicaţia tuturor motivelor complexe adulte. Dar 215 cîinii au continuat să sară timp de peste 400 de manifestînd răspunsul condiţionat cu toată forţa. Orice activitate care a dus (sau a fost strfos asociată cu) la această reducere de tensiune este uşor învăţată pentru că ea este influenţată de întărirea primară. Aparent nu există nici o stingere a ■deprinderilor de evitare. El a descoperit că pentru a obţine jetoanele de poker trebuie să pună în funcţiune o altă maşină care să-i dea jetoanele. învăţăm să ne „placă" (să construim) deprinderi favorabile pentru) patul nostru. Food tokens as inventives for learning by chimpanzees. "1 1937.c modul în care motivele şi interesele adulte derivă în ultimă analii din impulsurile primare.tata. Există trei obiecţii serioase faţă de această direcţie de gîndire — fiecare destul de serioasă pentru a ne spune că se află pe o cale greşită : 1. S/ar şi motivele cele mai elaborate sînt cumva anticipări îndepărta ale satisfacerii impulsului primar. Stocarea suferă a „stingere experimentală". Astfel.foamea. în asemenea cazuri vorbim de întărire se-.

deprindere du **" bilă toată viaţa16. De aceea, evitarea devine un motiv care îşi pierde dependgnt de întărirea primară. Ea exemplifică un fel de „autonomie f^ ţională" pe care o vom discuta in curînd mai profund. Huli a simţit că o condiţionare adiţională foarte intensă rămîne fără întărire primară. El scrie : Ipoteza de faţă nu implică faptul că întărirea secundară va suferi k mod necesar o stingere experimentală cînd suportul reducerii trebuinţei pJ1 m mare este retras. Dacă întărirea primară a fost suficient de puternică CI cursul stabilirii unei depinderi sau al unui interes secundar, anticiparea re I compensei primare poate fi destul de intensă pentru a lua locul recompenSe I actuale şi pentru a nu se stinge niciodată.17 Totuşi, întreaga logică a poziţiei referitoare la „întărirea se-1 cundară" insistă, cum spun Dollard şi Miller, asupra faptului Că| „impulsurile învăţate ar fi slăbite prin reîntărire"18 şi că în ultima I instanţă întărirea poate apărea numai prin reducerea tensiunii im-l pulsurilor primare. In experimentele pe animale dovada stingerii experimentalei (cu excepţia condiţionării evitării) este covîrşitoare, în timp ce I dovada pierderii intereselor umane adulte dobîndite nu. Nu ne I pierdem plăcerea pentru covoraşul din sufragerie pentru că pur şi I simplu timp de patruzeci de ani nu am mai mîncat în prezenta Ml Nu ne pierdem dragostea pentru pescuit numai pentru că tatăl I nostru nu ne mai satisface impulsurile noastre primare. Nu înce-j tăm să economisim bani numai pentru că nu se convertesc în stru-1 guri comestibili. Nu renunţăm la interesul nostru pentru muzică numai pentru că nu mai avem un părinte sau un învăţător care să ne dea întăriri pozitive şi negative. O femeie mai în vîrstă nu-şi pierde gustul în alegerea îmbrăcăminţii cînd hainele nu mai constituie o stratagemă pentru ar-şi atrage un soţ potrivit. Un fost marinar iubeşte încă cu înflăcărare marea, deşi sînt cincizeci de ani de cînd a părăsit^o. 16 R. L. Solomon, L. J. Kamin, L. C. Wynne, Traumatic avoidancţ> learning: the outcomes of severa! extinction procedures with dogs, în >.■>• abnorm, soc. Psychol.", 1953, 48, 291—302. 17 C. L. Huli, Principles of behavior, New York, Appleton-Century-Crofts, 1943, p. 101. Vezi şi discuţia lui Woodworth, op. cit., p. 113. Nota 13 supra. 18 G. Dollard, N. E. Miller, Personality and psychotherapy, Ne« York, McGraw-Hill, 1950, p. 88. 216 teorl îmi of s* 5? folosite. 3. în sfîrşit, — şi această obiecţie este cea mai gravă —■ multe motive nu au o legătură constatabilă cu impulsurile primare. E Uşor de recunoscut foamea, setea, sexualitatea, oboseala, nevoia de oxigen ca motive care îşi au originea în modificările tisulare din corp, într-o stimulare în deficit sau în exces a terminaţiilor nervoase. Dar multe din motivele complexe adulte nu au nici o relaţie demonstrată cu aceste impulsuri şi nici cu „energiile instinctuale" postulate de Freud. Psihologul adept al teoriei S-R sau psihanalistul pot pretinde că interesele adulte pot fi urmărite pînă la energiile sale invariabile, dar ei nu pot dovedi acest lucru. Un adult poate dori să fie colecţionar de timbre, om de ştiinţă, călător, filantrop, preot ; el doreşte să sprijine Naţiunile Unite, să of ore înlesniri copiilor săi, să-şi îndeplinească responsabilităţile. Nici unul din aceste interese nu poate fi urmărit direct pînă la impulsuri. Neurologul Goldstein a spus că numai omul bolnav este condus de impulsuri. Numai cei bolnavi mental sînt obsedaţi de trebuinţa lor de hrană, confort, excreţie, satisfacţie sexuală. Oamenii normali ţin aceste impulsuri la locul lor, dar sînt interesaţi mai mult de ceea ce Goldstein numeşte „realizare de sine" — un termen ce cuprinde principalele sisteme de interese ale perioadei adulte19. Teorii despre motive variabile în contrast cu aceste teorii ale reactivităţii, să examinăm acum ceea ce Woodworth numeşte „teorii ale priorităţii comportamentului'^ Acestea insistă asupra faptului că partea cea mai mare din activităţile noastre zilnice nu contribuie la satisfacerea impulsurilor de bază. Comportamentul nostru în cea mai mare parte a lui are de-a face cu o conduită de explorare a mediului şi de adaptare 19 K. Goldstein, Organismic approach to the problem of motlvation, ln „N.Y. Acad. Sci.", 1947, 9, 218—250. 20 Vezi nota 13 supra. 217 la el. „Jocul" copilului — un motiv extrem de absorbant el -- este un exemplu bun. Chiar cînd impulsurile sale primare PentJ Sîh,

destul de puternice, copilul continuă să se joace. Unui copil treb să-i fie foarte foame pentru a înceta jocul. Cînd impulsurile atu! un grad mare de intensitate şi se simte foarte însetat sau obo/i sau trebuie să elimine, jocul este temporar (dar numai tempOr.!t întrerupt. ' Spre deosebire de impulsurile primare acest tip de motiv par imposibil de satisfăcut. O jucărie dată poate să-şi piardă farmocuf dar copilul nu devine liniştit (ca în „reducerea tensiunii"), ci So îndreaptă spre noi activităţi exploratorii şi de joc. Şi adultul est I motivat special să menţină contactul cu mediul prin activităţi I de manipulare, observare, explorare, comunicare. Nimeni nu neagă că impulsurile organice sînt factori impor.| tanti în motivaţie. Problema este dacă ele pot explica tot ceea q, omul face cu echipamentul său. Combinaţia de interese şi abilităţi a unui muzician este profund motivaţională ; de asemenea, şi a omului de ştiinţă, a infirmierei, a exploratorului. Fiecare e activizat de propriul stil de conduită în raport de lumea sa. Se spune că teoria impulsului ţine seama de ceea ce este esenţial în motivaţie; dar nu reuşeşte să ţină .seama de ceea ce este „neesenţial, dar nepreţuit". Tendinţa exploratorie. Mult timp psihologia animală a scăpat I din vedere semnificaţia comportamentului investigator continuu al 1 animalelor. Ea era prea ocupată cu studierea impulsurilor primare 1 de foame, sete, sexuale, de oboseală. Totuşi, în ultimii ani, dife- I renta esenţială dintre această tendinţă exploratorie şi celelalte impulsuri a fost observată21. Explorarea este o activitate continuă, constituie baza unei mari j părţi din învăţare şi nu este satisfăcută ca impulsurile care cer „reducerea tensiunii". Acest fapt ne duce la concluzia că impulsu- j rile „estetice" şi de „activitate" nu sînt propriu-zis impulsuri, ci ar trebui clasificate într-o concepţie despre motivaţie cu totul j diferită. Competenţa. R. W. White propune conceptul de „competenţă"' pentru a se referi la tot ceea ce copilul face cînd nu se află sub influenţa imediată a unui disconfort, a unor impulsuri puternice, sau a pericolului22. Activitatea lipsită de conflict include explorarea, 21 Cercetări importante sînt T. A. R y a n, Drives, tasks and the initialion of behavior, în „Amer. J. Psychol.", 1958, 71, 74—93 şi H. L. Ansbachet (Ed.), Symposium on expansion and exploration, în „J. individ. Psychol.", 1958, 14, 103—127. Pentru o trecere în revistă a literaturii experimentale semnificative vezi D. E. B e r 1 y n e, Conflict, arousal and curiosity, New York, McGraw-Hill, 1960. 22 Alţi autori au sugerat denumiri diferite : superioritate (Adler) ; /unc-ţie-plăccre (Biihler) ; măiestrie (Woodworth, de asemenea şi W. I. Thomas) ; 218 a ^ip, privitul, ascultatul, trasul, împinsul şi aruncarea "biectelor, alergatul, căţăratul, „făcutul" lucrurilor, imitarea părinţir interacţiunea cu tovarăşii de joc. Nici una din aceste activităţi spontane nu „reduce tensiunea" precum o lac acţiunile provo-le de impulsuri. Cum spune White „imediat ce copilul începe se joace în ţarcul său el ştie că ipoteza reducerii tensiunii este eşită". Acest autor adaugă că doctrina freudiană după care vîr-'de la şase la treisprezece ani constituie o „perioadă de latenţă" este într-adevăr un mit curios. Dezvoltarea copilului în această perioadă este departe de a fi „latentă". El dobîndeşte competenţă in ritm rapid. „Mitul" izvorăşte din presupunerea că' motivul principal în viaţă este (în general), sexual şi că, după Freud, în dezvoltarea psihosexuală nu se produc schimbări deosebite în această perioadă. .Mare parte din competenta pe care o caută copnul se săseşte în domeniul social. El pretinde atenţie, doreşte dragoste şi-i place să se joace cu alţii copii. în aceste cazuri ol învaţă parţial prin recompensele sau respingerile pe care le primeşte de la ceilalţi. Dar în majoritatea problemelor nonsocialo corului (şi adultul) este cel mai bun judecător al propriilor sale succese. El ştie ce anume îi întăreşte stima faţă de sine, ce anume îl loveşte ca un pş°c sau ca o realizare valoroasă, ce anume îi împlineşte propria st imagine despre sine. în consecinţă, dacă teoria întăririi are o valoare explicativă, atunci ea trebuie analizată în general în funcţie de autorecompensă şi

autopedeapsă. Cînd atingem perioada adultă avem nevoie de conceptul de competentă în aceeaşi măsură ca şi în copilăne. Mare parte din ceea c^ f^ce un adult izvorăşte din stocul său d° abilităţi si interese personale. Ca şi copilul, el are o mulţime de trebuinţe biologice (pentru hrană, adăpost, sex) care pot fuziona cu sau se pot depărta de interesele sale. Dar ele nu pot explica impulsul durabil spre activităţi estetice, .intelectuale, religioase sau economice. Deşi nu putem deriva interesele adulte sănătoase în întrenime din modul în care individul îşi manevrează problemele instinctuale impuls-activitate (G. Murphy, O. Klineberg) ; autonomie primară a ego-ului (H. Hartmann). Argumentul lui White că teoria impulsului nu poate explica adecvat creşterea sănătoasă a personalităţii normale se găseşte în două articole : R. W. W h i t e, Adler and the juture of ego psychology, în „J. individ. Psychol.", 1957, 13, 112— 124 si Motivation reconsidered : the concept of cora-Petence, în „Psychol. Rev.", 1959, 66, 297—333. Cititorul poate să se întrebe : „Dacă competenţa este o trebuinţă dominantă şi permanentă, atunci de ce este enumerată în categoria teoriilor despre motive' modificabile ?" Răspunsul este că în cadrul conceptului de competenţă trebuie să ţinem seama de o continuă modificare a motivelor şi scopurilor specifice. A fi competent la maturitate înseamnă a avea o orientare spre scop total diferită de a copilului. Ceea ce nu e cazul în teoriile despre motive fixe şi clasificate 219

infantile (cum ar susţine teoria lui Freud despre sublimare şi rărea eului), totuşi nu trebuie să negăm că multe din interes , pasionate ale adultului pot conţine un amestec de forţe agres" inconştiente sau simbolic sexuale. într-adevăr, cu cît interesul !e (b l mai „pasionat" (obsesiv), cu atît îl putem suspecta mai mult că îbib i l 6s! ă e« îmbibat cu presiuni inconştiente agresive sau sexuale (vgy pagina 159). Dar în mod normal, motivele centrale ale adultului 5i au fundamentul într-un gen mai rece de interese —■ interesele ca-' I implică competenţa. Ar fi greşit să spunem că „trebuinţa de competenţă" este m0 I tivul unic şi suveran al vieţii. Ea poate ajunge la fel de bine Ca| orice altă trebuinţă (mai bine decît cea sexuală) să rezume întreaga I istorie biologică a dezvoltării. Supravieţuim prin competenţă, eres, I tem prin competenţă, ne „autorealizăm" prin competenţă. Legate de explorare si competenţă, sînt şi alte concepte, curente. Acestea schimbă, de asemenea, accentul de pe angrenajul | reactivităţii pe proacţiune şi indicarea viitorului în motivele omului. Motivele de deficit şi motivele de creştere. A. H. Maslow pro-1 pune o teorie extrem de sugestivă. El susţine că în cursul dezvol- j tării specifice copilăriei, este important înainte de toate ca impulsu-1 rile de bază (motivele de deficit) să fie satisfăcute astfel îneît copilul să poată fi mai tîrziu liber să adopte motive mai puţin egocentrice (de creştere). Astfel, un copil care are suficientă hrană, îngrijire, securitate şi dragoste nu are nevoie pe măsură ce creşte să fie obsedat de trebuinţele de bază. Se va simţi în siguranţă şi de aceea va putea atinge scopuri lărgite. Dacă a cunoscut satisfacţia impulsurilor de bază şi de securitate el poate tolera ulterior în viaţă o frustrare-a aceloraşi impulsuri mult mai uşor decît o persoană a cărei întreagă personalitate este axată pe trebuinţe care nu au fost niciodată satisfăcute în mod adecvat23. (Se ştie că unele animale vor elabora deprinderi mai puternice de stocare dacă la începutul vieţii au fost deprivate de satisfacerea primară a foamei). în această teorie Maslow recunoaşte, ca şi noi, că impulsurile primare sînt centrale în primii ani de viaţă ; de asemenea, el schiţează o modalitate în' care se produce trecerea de la motivaţia timpurie la una mai matură. Teoria sa ajută la explicarea persoanei „nevrotice" care nu reuşeşte să elaboreze sisteme de motive funcţional autonome — si care în cursul întregii sale vieţii poate „manifesta" complexe infantile. Desigur, Freud si-a îndreptat aten-ţia iniţial asupra acestui tip de personalitate, dar spre deosebire de Freud, Maslow permite oamenilor normali să depăşească această dependenţă în cursul dezvoltării lor. 23A.H. Maslow, Motivation and personality, New York, Harper, 1954, cap. 5. 220 Autorealizarea. Motivele creşterii, culm le denumeşte Maslow, ^c la autorealizare. De fapt, Goldstein insistă asupra faptului că întreaga motivaţie (de orice tip) împărtăşeşte acest caracter. Auto-rea]jzarea constituie în fond unicul motiv al omului. Conceptul nU este specific, dar are meritul de a indica individualitatea ultimă a motivaţiei ; fiecare personalitate este diferită de toate celelalte si caută să-şi menţină integritatea şi să-şi realizeze propriul destin în propriul său mod. Conceptul are, de asemenea, avantajul de a vedea în motivaţie ceva mai mult

decît presiuni, impulsuri, conflicte. El implică faptul că în timp ce aceste forţe determină persoana să reacţioneze dincolo de o simplă reactivitate, există o mare libertate de dezvoltare fără conflicte şi de autorealizare. Conceptul este clar îndreptat spre viitor, în timp ce teoriile reactivităţii privesc spre trecut sau în cel mai bun caz spre prezentul imediat24. Psihologia ego-ului. Fără îndoială principala eroare din psihologia freudiană constă în afirmaţia că „ego-ul nu are energie proprie". Astăzi mulţi urmaşi ai lui Freud, poate majoritatea, admit greşeala şi o scuză spunînd că „Freud a murit înainte de a-şi fi terminat teoria sa asupra ego-ului". Aşa cum am văzut în capitolul 7, s-a dezvoltat o şcoală de gîndire neofreudiană care neagă faptul că id-ul este unica sursă de energie. Corespunzător, ea neagă faptul că interesele şi motivele adulte sînt susţinute în întregime de sublimarea instinctelor sexuale şi agresive sau, în cel mai bun caz, de o energie neutralizată şi desexualizată care provine din inhibarea scopurilor sexuale şi agresive. Psihologia ego-ului (sau neofreudiană) vorbeşte liber despre „autonomia ego-ului" înţelegînd prin aceasta că regiunea conştientă de sine a personalităţii nu este în totalitatea ei o sclavă a impulsurilor id-ului, dar nici a presiunilor din mediu. Există asemenea lucruri ca „funcţii ale ego-ului libere de conflict". Ne trăim viaţa, cel puţin în parte, conform intereselor, valorilor, planurilor şi intenţiilor noastre conştiente. Motivele noastre sînt cel puţin relativ automate faţă de presiunile care vin de la impulsuri, instincte şi situaţii înconjurătoare25. A admite existenţa unor funcţii ale ego-ului libere de conflict înseamnă a răsturna psihologia freudiană tradiţională. Admiterea acestui lucru înseamnă că mare Parte din viaţa noastră este trăită pe baza unei scheme mature şi 24 Pentru o cercetare asupra autorealizării vezi K. Goldstein, Human naturo in the light of psychopathology, Cambridge, Mass., Harvard Univ. press, 1940. 25 D. Rapaport schiţează deplasarea psihanalizei spre psihologia ego-ului îri două articole : The autonomy of the ego, în „Bull. Menninger Clin.", 1951, 1Ş, 113—123 şi The theory of ego-autonomy : a generalization, în „Bull. Meninger Clin.",' 1958, 22, 13—35. 221

raportabile la valori şi scopuri, şi nu se manifestă numai ca o rare conflictuală împotriva unor forţe primitive instinctuale. denumeşte persoana care a atins acest stadiu de dezvoltare „per^ sonalitate productivă"26. Cum se face că ego-ul poate dezvolta o autonomie relativa faţă de forţele id-ului instinctiv sau ale mediului ? Căutînd să râs. pun dă la această întrebare, Hartmann postulează mai întîi un dis, pozitiv de autonomie primară. Acest „dispozitiv" nu e altceva decît capacitatea adaptativă a omului, reprezentată în funcţionarea per* cepţiei, memoriei, capacităţii motorii, a tot ceea ce îl ajută să se adapteze la mediu. A se adapta înseamnă a rezolva probleme, a depăşi obstacole, a căuta sensuri şi, în general, a folosi creierul propriu. Relaţia dintre acest tip de motivaţie şi ceea ce alţi autori au denumit explorare şi competenţă este strînsă. Alţi autori au pUs problema în moduri diferite. Cu mult timp în urmă Graham Wallas a insistat asupra faptului că printre motivele omului tremure inclus un „instinct al gîndirii". Bartlett a văzut un dinamism de bază în „efortul spre semnificaţie". Psihologia gestaltistă a considerat ,,închiderile" intelectuale ca o tendinţă dinamică importantă ; Festin-ger vorbeşte despre „disonanţa cognitivă" ca forţă de motivare. Cantril şi existenţialişti ca Frankl privesc căutarea semnificativi de către om, căutarea „de ce-ului" experienţei sale ca un ultim — poate ultimul — motiv al vieţii. A atribui o forţă dinamică funcţiilor intelectuale, afectului cognitiv al vieţii este un progres de mare importanţă faţă de diversele teorii referitoare la „energia invariabilă" despre care im discutat mai înainte. înseamnă că scopurile umane nu sînt licitate de o enumerare strictă de impulsuri sau instincte, ci că ele se schimbă în timp, în funcţie de variaţia condiţiilor şi tin pasul cursului devenirii individului. Hartmann vorbeşte, de asemenea, despre un disvozitiv de autonomie secundară, care nu este primar, ci derivat27. El admite că ego-ul serveşte adesea impulsurile instinctuale (cum susţinea Freud), totuşi în cursul creşterii activităţile sale jnstmmp'itrilo şi interesele se pot „înstrăina" de sursele lor instinctuale Ce^i ce odată a fost o funcţie de serviciu a ego-ului sau o autoinărare suferă o „modificare a funcţiei". Tînărul care voia odată să devină om politic din cauza fixaţiei timpurii pe tatăl său poate deveni in26 E. F r o m m, Man for himself, New York, Hoit, Rinchart and Winston, 1947. 27 H. Hartmann, The development of the ego concept in Freud's work, în „Int. J. Psychoanal.", 1956, 37, 425—438. Vezi şi H. Hartmann, Ego psychology and the problem of adaptation, în D. Rapaport

(Ed.), Orga-nization and pathology of thought, New York, Columbia Univ. Press, 1951. p. 362—396. 222 i eresat de politică de dragul politicii : ca mijloc de realizare a proriului său stil de a fi, ca un mod de a-şi realiza potenţialităţile prii28 Ar fi eronat să spunem că toţi freudienii moderni acceptă autonomia ego-ului. Unii dintre ei îl neagă total ; alţii vorbesc prudent <}e autonomie relativă. Şi, desigur, sînt corecţi cînd neagă faptul că motivele ego-ului trebuie totdeauna acceptata drept bune. O parte din motivaţie, repetăm, este inconştientă, infantilă şi ascunsă de sine însuşi. Totuşi, problema importantă este acea că o parte din motivaţie este funcţional autono rn&( mai ales la personalitatea pe care o considerăm normală, matură şi sănătoasă. Rezumat Motivaţia reprezintă „motorul" -personalităţii şi de aceea constituie pioblema noastră cea mai centrală. Psihologii nu concordă în opiniile lor asupra condiţiilor interne care induc acţiunea şi gîn-dirc-a. Unii spun că întreaga conduită este stimulată de instincte s&u impulsuri nemodifîcabile. Asemenea teorii subliniază latura reactivă a comportamentului uman. Trebuie puse restricţii severe asupra unor astfel de teorii (fie de natură psihanalitică, fie de natură S-R). Ele nu reuşesc să tină seama de transformarea extensivă a motivelor din copilărie pînă la maturitate sau de extrema diversitate de motive pe care o constatăm la adult. Unele teorii curente tind să ţină seama de un principiu suplimentar : ele consideră că auţorealizarea, competenta şi autonomia ego-ului sînt în egală măsură trăsături de bază ale motivaţiei umane. O teorie finală a motivaţiei va trebui să admită adevărul care se află în toate aceste concepţii. 28 Cînd gîndirea e pe calea cea bună, ca în cazul de faţă, problema priorităţii scade în importanţă. Totuşi, cititorul atent la istorie poate observa că propria mea concepţie despre autonomia funcţională antedatează „dispozitivul de autonomie secundară" cu cîţiva ani. Vezi G. W. Allport. Perso-■nality : a psychological interpretation, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1937; cap. 7. CAPITOLUL 10 Transformarea motivelor CERINŢE PENTRU O TEORIE ADECVATA A MOTIVAŢIEI & AUTONOMIA FUNCŢIONALĂ « DOUA NIVELURI DE AUTONOMIE o CE PROCESE NU SÎNT FUNCŢIONAL AUTONOME ? « CUM SE PRODUCE AUTONOMIA FUNCŢIONALA ? » TRANSFORMĂRI TRAUMATICE « REZUMAT

I ersonalitatea, ca orice lucru viu, se modifică pe măsură ce creşte. Şi întrucît motivele sînt motorul personalităţii trebuie să ne aşteptăm ca motivele să se dezvolte şi să se modifice şi ele. A lua în considerare transformarea vastă care se produce din primul an de viaţă şi pînă în perioada adultă nu este o sarcină uşoară. Procesul este treptat şi subtil. Impulsurile rămîn în noi. Şi chiar şi în motivele adulte complexe trecutul este încă viu, într-o oarecare măsură, în prezent. Dar sarcina noastră este să descoperim cît din trecut este flacără şi cît cenuşă. Capitolul anterior a pus baza analizei noastre. Cititorul îşi va aminti că s-a făcut o distincţie între teoriile care postulează energii invariabile şi teoriile care postulează energii modificabile. Cerinţe pentru o teorie adecvată a motivaţiei Propunem ca o teorie adecvată a motivelor umane să satisfacă următoarele cerinţe : 1. Să admită actualitatea motivelor. Ceea ce ne mişcă trebuie să ne mişte acum. De aceea o teorie motivaţională trebuie să pri~ 224 a&că la starea prezentă a organismului. Trecutui nu este impor-t nt, dacă nu se poate dovedi că este dinamic activ în prezent. Să 1 iărn, de exemplu, următorul caz : George este un criminal tînăr. A furat, a provocat un incendiu cu premeditare, a comis jaf înarmat şi a atacat în mod laş cîţiva poliţişti. Cauza, se vede clar, se află în viaţa sa familială mizeră. Mama sa, pe care o iubea, a murit cînd el avea cinci ani. După acea tragedie a trăit numai cu tatăl său, care era crud şi beţiv şi care alternativ îl respingea şi-1 maltrata. Explică" această istorie conduita actuală a lui George ? într-un sens, da, căci oferă fapte istorice care sînt esenţiale pentru înţelegerea întregii vieţi a lui George. Dar alţi băieţi cu aceeaşi istorie lugubră pot să nu fie azi delincvenţi. De fapt, un misionar iezuit devotat, pe care îl cunosc, are o biografie familială foarte asemănătoare. Atunci care este diferenţa ? Răspunsul pare să fie acela că George este încă în mod activ tulburat de conflictul

Boston. 3. sau-la căutarea plăcerii.!velei adultului nu continuă întotdeauna motivele copilăriei şi. New York. Dacă admitem acest principiu al pluralismului trebuie să fim I gata să ţinem seama de faptul că motivqle la animale nu vor fi un model adecvat pentru motivele la om. G. cap. despre motive de deficit şi motive de creştere2. Nu există motive „secundare" în sens dinamic. căci toate motivele prezente apar din motive anterioare. sau la autorealizare. altele menţin tensiunea. Ne formăm percepţiile. Acum peste patrulei de ani. Să atribuie o forţă dinamică proceselor cognitive — aîicol planificării şi intenţiei. psihologii gestaltişti au atribuit o forţă dinamică operaţiilor cognitive. O teorie adecvat-1 trebuie să le cuprindă pe ambele. în „Dialectica . Unele motive sînt trecătoare. Secundare în . Nici unul nu este adecvai3. McGraw-Hill. Treptat s-a instalat un curent de protest. reflex sau delib tat) să facă. Vezi A dynamic theory of Versonality.său şi încă îşi manifestă (şi transferă) ■ ostilitatea faţă de tatăl său. De aceea nu putem spune că trecutul determină în mod automat „mobilul" actual al motivelor.] motivaţia la. în P 's0' nality and social encounter. Celelalte includ amb liile interesele adultului care se dezvoltă normal. unele reduc tensiunea. rezolvăm probleme datorită tendinţelor de . altele profunde . Sa fie o teorie pluralistă — incluzînd multe tipuri de m In plus faţă de eroarea anacronismului (definirea motivaţiei zente în funcţie de evenimente trecute). New York. Funcţiile cognitive erau 5uniai slujitori. W. în termeni fiziologici sistemul nervos central era jvit ca agentul sistemului nervos autonom4. de asemenea nici moi. Pe de altă parte. dar acelaşi lucru se ■ spune si despre acţiunea de a-ţi dedica viaţa eradicării febr >. cu lupta pentru supravieţuire (Darwin). sau la inconştient. 4.] îneît considerăm că e greu să descoperi un numitor comun. Dar dacă vorbim de energiile sau de âdna-rnica unui motiv trebuie să recunoaştem că ele sînt toate primare. ci totdeauna şi numai ÎJi Prezent1. "A da la o un ţînţar de pe obraz este un act motivat. De asemenea. Diverşi autori asigurat că toate motivele sînt reductibile ia un singur tip T pulsuri. foame. i 1951. 226 care motivaţia umană a fost identificată cu voinţa oarbă (Scho-■"Ijjhauer). mai benigne. Aşa cum am spus. 1935. ne jtiodificăm amintirile. putem vorbi de motive care au o importanţă secundă în personalitate. Cam' tot ceea ce putem spune este că motivele unei persoane inclu i iot ceea ce ea încearcă (conştient sau inconştient. Ne amintim de distincţia utilă făcută de Maslow. Allport. s-au străduit să rt i firele ci la modelul simplificat al maşinii. 1 Un autor care a insistat cu o claritate deosebită asupra caracterului ictual al întregii motivaţii a fost Kurt Lewin. 5. o personalitate nevrotică nu va defini în mod ne ■sari motivaţia unui individ normal. în urma unej munci extensive pe bază de biografii. misionarul a depăşit într-un fel conflictul şi a înlocuit primele motive ostile cu altele. Din această cauză doctrina „impulsurilor secundare" este copleşită de o lipsă fatală de logică. Motivele sînt atît de diverse ca tipuri. se datorează cumva f iptului că tatăl dumneavoastră vă lua cîteodată la pescuit şi pentru că eraţi copil vă satisfăcea multe din impulsurile primare ? Istoriceşte. sau la c puterii. Mai recent. v siguranţă. după ce a analizat teoria lui McDougall despre instincte. cu cazanul de aburi al id-ului (Freud). 312—361. Dacă. Motivation and personaliiy. Sub i fjuenţa puternică a acestor doctrine rolul „intelectului" a fost 'iderat neglijabil. Mulţi cercetători. aceasta poate fi secvenţa adevărată. conchide că fiecare fiinţă umană caută atît echilibrul cît şi expansiunea : Maturation and Tnotivaiion. 1960. copilului -<au al patologicului. care. bene sau malariei . a căuta un strop de apă este un act la f motivaţional ca şi a urmări să obţii titlul de campion olimp natatk1. confort. Dar astăzi aveţi pasiune pentru pescuit . Harper. animalului. deşi în fiecare există o urmă de adevăr. H. motivele trecute nu explică nimic dacă nu sînt şi motive actuale. El vor". Ne amintim că doctrina consideră motivele actuale ca derivîndu-şi energiile din întărirea trecută. da. 225 personalităţii — ed. şi „mobilul" acestei pasiuni nu este „mobilul" impulsurilor primare ale copilăriei (cu care tatăl dumneavoastră şi pescuitul erau asociate). cu instinctele Pţcpougall şi alţii). Beacon. Graham Wallas a propus ca să adăugăm la lista lor un 3 instinct al gîndirii"5. Primele includ pulsuri si trebuinţe psihologice elementare — sete. securitate de bază. 3 Cf. altele conştiente.] unele sînt ocazionale. sperînd să descurce ghemul încurcat al motivaţiei umane. în cel mai bun caz a fost considerat un inons trUrnent pentru realizarea unui motiv. Maslow. Ieşim dintr-o epocă de extrem iraţion ) ism 2 A.--] O poziţie similară este luată de Charlotte Biihler. 265 de şti m2. 1954. o altă lacună a n teorii despre motivaţie este suprasimplificarca. vă place pescuitul. Nici una din aceste formulări n fi adecvată. Scientific models and human morals. unele sîni de moment. altele recurente . Nici unul nu are „mobilul" său în trecut. în sf^'şit. altele persistenţe: unele inconştiente.

) Intenţia poate provoca dezaprobarea părinţilor săi. satisfacerea oricărui impuls) . intenţii imediate si ps termen scurt (obţinerea unui pahar cu apă. R. C. New York. Intenţii inhibă.". îndepărtarea unei muşte. Dis. and ment. Acesta este un motiv de bază. care au plănuit pentru fiul lor o carieră de comerciant. admitem că un individ nu ştie întotdeauna precis care sînt intenţiile sale. imaginea este totdeauna incompletă dacă nu ştim. Monogr. el îl sacrifică în numele studiilor sale în consecinţă. Xlie autonomie funcţiona and the personaLty. Am prezentat acest punct do vedere în capitolul 4. Ca toate motivele. (Aşadar. Existence : a new dimension in psychiatry and psycho-i(KJb. dar termenul are o valoare deosebită indicînd 4 Cf. Un nevrotic . dar de importantă centrală pentru înţelegerea personalităţii. Există. aşa cum o fac majoritatea teoriile poi în trecut. 1914. motivele contradictorii. L. în mod conştient el poate interpreta greşit linia efortului său. H.\ narea vieţii noastre în speranţa atingerii în final a unei extatice'. Intenţia sclectioneaz: Inevitabil cîteva din aptitudinile sale pentru a le rafina şi altşlej pentru a le neglija. Macmillân. 1932 . An gel. Row. Ne permite să învingem opoziţia dintre motiv şi gîndire. Cambridge. Utilizarea conceptului ne Mtăl să urmărim cursul motivaţiei pe măsură ce viata e tristă în ^re^ I zent — pînă în viitor şi nu. E. Evanston.' Press. Remembering. III. New York. J Kempf. nu-1 putem cunoaşte numai enumerînd impulsurile şi dorinţele sale. de asemenea. The why oi man's experience. Elenberger (Eds. Intenţia este o formă mult neglijată a motivaţiei. A theory of cognitive dis-ŞOnG!ice.. nu-1 putem cunoaşte numai studiind aptitudinile sale actuale. c^ intenţionează.. 227 dispoziţiile pe termen lung ale personalităţii. Deşi el d6re< te să se căsătorească. în .]ăutodistribuire" dinamică din creier. N. existenţialişti6. New York. de asemenea. instinctele sau alte imbolduri. în acord cu descoperirile psihanalizei. 1958. Intenţia. Bartlett rezumă asemenea forţe în expresia „efortul spre semnificaţie" — o concepţie care joacă un rol mare în scrierile multor psihologi moderai — experimentalişti. Cînd identificăm intenţii majore într-o viaţă dispune n de o schemă pentru a considera orientările auxiliare de perspe Un tînăr student din colegiu intenţionează să devină chirurg. Bartlett. Englewood CI::is. O intenţie religioasă ne conduce la l. care nu au conexiuni necesare cu impulsurile. nu trebuie să separăm > net asemenea motive cognitive de acelea care sînt în mod tradiţional denumite comtive sau afective. The great society. Festinger. Wallas. . H. Ser.Nerv. Basic Books. 4. Ca atare. în loc să fie într-o relaţie stăpîn-slujitor. 1950 . F. dorinţa şi raţiunea fuzionează într-un singur motiv pe care îl putem mrmi „intenţie". adepţi ai teoriei cognitive. Conceptul de intenţie ne permite să admiteri cîteva tră importante ala motivaţiei : lv Procesele cognitive şi afective ale personalităţii fuzic într-o tendinţă integrală. S. 6 Următorii autori pun în diverse moduri un accent considerabil pe forţa dinamică a cogniţiei : F. 2. nu putem înţelege personali-1 tatea sa.).J. 5 G. care est» efectul ei asupra altor oameni şi care pot fi impulsurile şi dorinţele sale. E. C a n t r i 1. Macmillân..ar. ' Deşi nu există nici o îndoială asupra faptului că oamenii caută cu nesaţ să afle semnificaţia experienţelor lor prezente şi al existenţei lor ca întreg. desigur. I o puternică orientare spre viitor. Peterson. Termenul are un iz de „tensiune menţinută" şi astfel r \ adevărata condiţie a tuturor motivelor pe termen lung. 28. se manifestă în prezent do . E. observîndu-i efectele asupra celorlalţi. Putem intenţie ne ordonăm viaţa conform unui cod etic. Prentice-Hall 1952 . 1957 . ce viitor încearcă să realizeze7.. Cambridge Univ. intenţia se referă la ceea ce individul încearcă să facă. Ase h. să descoperim un s pentru existenţa noastră. ca orice motivaţie. England. 1921. Daşi este util să ştim ce poate face o persoană. intenţia sa poate împiedica acest scop: deşii îi place fotbalul. Soc al psychology. El ne spune ce fel de viitor încearcă o persot t ^ realizeze şi aceasta este cea mai importantă întrebare pe care putem s-o punem despre orice muritor. 3. no. May. Mai tipic constatăm că oamenii încearcă să facă ceva în care dorinţele şi planurile lor cooperează prompt.

Interesul via c un impuls secundar c voltat de la mama sa muzician. do Naţiunile Unite.294. care definesc interesul. Motivul esta dorinţa de> dominare. Arc o nevoie de susţinere. în defni-tiv. Care e diferenţa dintre un motiv concret şi unul abstract ? în coloana din stînga am enumerat cîteva motive pe care le constatăm în studiul vieţii prezente . ce doreşte să facă pest'1 cinci ani" (captînd astfel intenţiile sale pe termen lung). prin control coftical. Dar e istă în mod sigur un milion de Şipuri de competenţă în viaţă c ire nu 0 privesc pe Patricia. The psychology of interpersonal relations. Instinctul de zbor este motivul rădăcină (teoria instinctului). Personălity and temperament. .7 Cf. 228 procedează frecvent aşa. nici optsprezece instincte. Corespondenţa lor cu cazul concret este nedefinită. Aşa cum se subliniază în capitolul 5. Diamond. de asemenea. P. El nu ţin seama de organizare şi de orientarea prin atitudini cognitive. 4.carea. O\fordl Basil Blackwell. Patriciei îi place să primească oaspeţi acasă. Irene e terorizată de spaţiile deschise (agorafobie) Thomas speră să fie ales preşedinte al clubului său. cap. M. un psiholog „abisal". Diamond defineşte interesul ca dispoziţia de a se angaja într-o activitate elaborată cultural fără vreo altă preocupare pentru o recompensă ulterioară în afara simplei exercitări a acestei dispoziţii. Wiley. 229 puls. Abstract A operat asocierea unei dorinţe ii cărei obiectiv e inhibat (tec *i î freudiană). Şi totuşi toate aceste funcţii psihologice sînt cuprinse în cursul total al motivaţiei. Harper. " înainte de a părăsi conceptul de intenţie. G. William speră să devină un mecanic excelent. Intenţiile ci au nevoie ele o clarificare pentru qa însăşi cu ajutorul psihiatrului. psiholog clinician cu o lungă experienţă. Nu patru dorinţe. concepţia . în aceste cazuri poate să nu existe nici un element de impuls detectabil. New York. este pîineâ vieţii pentru ea şi p ice schemă abstractă e lipsită complet de acest punct şi de aceea arunci puţină lumină sau deloc asupra personalităţii ei aşa cum se manifestă aceasta în prezent. Problema în discuţie este ilustrată de răspunsurile a doi psihologi diferiţi la ancheta „Care este cea mai importantă întrebare pe care o puteţi pune unei persoane pentru a-i înţelege personalitatea ?" Primul. impulsurile ca atare sînt oarbe.. Dar la majoritatea muritorilor constatăm că impulsul şi planif. Un interes poate sau nu să includă un element de impuls primar. trebuie să spunem următoarele : dacă termenul pare inacceptabil (poate pentru că datează de la Bretano şi chiar de la Thomis d'Aquino. Cauza unei astfel de soluţii rezidă îi aceea că iriteiţia implică scopul. Concret Mar}r are o dorinţă puternică ă'3 a deveni asistentă medicală. Ultimele se potrivesc totdeauna unui sistem teorelic şi derivă din clasificările unor motive umane chipurile fundamentale şi comune. 230 Să luăm ultimul exemplu din serie. conflictele şi intenţiile discordante se reflectă destul de exact în manifestarea Ier conştientă. Anscombe. Dorinţa d° competenţă acţionează ca sursă. ci de modalităţi învăţate de satisfacere a impulsurilor. prin previziune. eficacitatea planificării conştiente şi o „atracţie" pe care imaginea omului despre viitor o exercită asupra conduitei sale prezent".competenţă" în ospitalitatea ei. a spus : „z^ş întreba unde doreşte să fie. poate fi plină de solicitudine conştientă şi să-şi declare în mod exagerat dragostea („formarea reacţiei"). sau pentru că are un iz „mentalist"). nu competenţa abstractă. în coloana din dreapta vedem modul în care se pot potrivi unor diverse teorii abstracte. New York. Considerarea intereselor unei persoane numai ea modificări într-o structură comună . intenţiile unei persoane sînt interesele sale caracteristice. 1957. Jirn este pasion t de muzică. 1958. fizicalistă" mai favorizantă ar spune că el e împins de motivele sale (nu atras de intenţiile sale). Mulţi psihologi ar spune că „impulsurile" înglobează în întregime ceea ce numim aici intenţie. Totuşi. Intention. Chiar atunci cînd spunem că un individ e interesat de hrană sau sex. Celălalt. Heider.8 Expresia „elaborată cultural" atrage atenţia asupra diferenţei dintre complexitatea unui interes şi simplitatea relativă a unui im8 S. care îi satisfăcea impulsurile '-ale primare timpurii (teoria Sft). Aceste exemple sînt suficiente pentru a arăta diferenţa dintre concepţia concretă şi cea abstractă asupra motivelor. 1957. F. Motivul ci este Toarte concret. Să ia în considerare unicitatea concretă a motivelor. E. O mamă care e iritată de odrasla sa şi o urăşte inconştient. sau de religie ca interese.. Este adevărat veă Pal manifestă într un sens . dar totdeauna include mai mult. îşi exprimă rctfei trebuinţa de realizare (teoria trebuinţelor). dorinţa şi intenţia. Ospitalitate i. Şi la extrema opusă vorbim de arhitectură. Sam pare întotdeauna să caute laude. nici treizeci de trebuinţe şi nici o combinaţie sau derivare a acestora nu pare adecvată pentru a explica varietatea ncsfîrşită a scopurilor urmărite de o diversitate nesfîrsită de muritori. recunoaştem că nu e vorba de impulsuri. Ele privesc personalitatea în general. 4. Din nefericire conceptul de intenţie nu iese în evidentă în psihologia curentă. problema poate fi conservată în mod satisfăcător punînd accentul pe conceptul de interes. a răspuns : „Aş întreba ce fel de fantezie are omul" (captînd astfel impulsurile inconştiente).

legătura cu trecutul este ruptă. Ea refuză să considere energiile adulţilor ca fiind infantile sau arhaice în esenţă. dar avariţia persistă şi devine mai puternică cu timpul. dar sămînţa nu mai susţine şi nu hrăneşte de mult copacul complet crescut. dezvoltarea bunului gust în îmbrăcăminte. veţi întreba. De fapt. îngrozite la gîndul cor-voadei care le aşteaptă în viaţă. Ca tînăr el imită tot ceea ce tatăl său face. Dar fiecare din aceste activităţi „instrumentale" pot deveni un interes în sine. pe măsură ce dragostea ei pentru copil se dezvoltă. Marinarul se poate să-şi fi dobîndit dragostea pentru mare ca un incident în lupta sa pentru a-şi cîştiga o existenţă. poate chiar ţine „discursuri". însă. concret pe care mare parte din motivaţia adultă îl posedă în r~od sigur. dezvoltîndu-se din sisteme antecedente. Unele mame îşi nasc copiii în silă. Acum. menţinut o viaţă întreagă. într-o epocă de construcţii proaste şi puţin rezistente. utilizarea cosmeticelor. în anii următori nici unul din aceste' motive originare nu poate acţiona. Muzicianul se poate să fi fost iniţial împins de o dojana referitoare la interpretarea sa inferioară la instrumentul respectiv. Mama se poate îngriji de copilul ei de teama vorbelor critice a\e vecinilor ei. majoritatea băieţilor trec printr-o perioadă de pasionată „identificare cu tatăl". nici raţiunea nu pot face o persoană mulţumită într-o fermă izolată după ce s-a adaptat la o viaţă activă. un avar continuă să-şi mărească grămada inutilă de bani. care privesc în trecut şi de a recunoaşte caracterul spontan. motivul originar a fost distrus şi totuşi foamea pentru mare persistă şi chiar creşte în intensitate. nu-i mai pasă de zeflemele şi constată că îşi iubeşte instrumentul mai mult decît orice în lume.echivalează cu o caricatură a persoanei. nu funcţională. chiar după ce nevoile sale au fost reduse. Motivaţia este întot231 deauna actuală. dar pu'terea pe care o poate dobîndi asupra unui om este atît de fermă îneît nu e de mirare că Veblcn 1-a luat greşit drept instinct. un muzician doreşte cu pasiune să revină la instrumentul său după o absenţă forţată. îndreptat '■-ore viilor. Anii trec şi tatăl moare. Autonomia funcţională consideră motivele adulte ca variate Şi ca s'^teme actuale ce se susţin singure. primele ei motive practice dispar. Avarul a deprins poate obiceiul economiei din cauza unei necesităţi aspre. îndeletnicirea literaturii. Acest accent pe unicitatea motivelor dezvoltate va provoca consternare. Joe. la fel se în-tîrhplă cu multe motive. este fiul unui faimos politician. pentru a-şi realiza planurile. plimbările în parcul public sau o iarnă la Miami pot iniţial sluji. sau de teama legii sau poate dintr-o speranţă ob-scură că copilul îi va fi un ajutor sigur la bătrîneţe. Viaţa Atenei moderne este continuă în raport cu viaţa cetăţii antice. devine scop în sine. Asa cum im copil se eliberează treptat de dependenţa de părinţii săi.. De asemenea. să spunem. poate chiar pînă la a deveni din nou sărac. Mulţi băieţi pot alege ocupaţii ca ale tatălui lor. intereselor sexuale. Măiestria este un exemplu bun. Tranziţia poate fi gradată. Joe este acum de . dar funcţional independente de acestea. Dar acum fostul marinar poate este un bancher bogat. chiar după ce ele nu mai servesc unui motiv erotic. Tenacitatea sentimentului matern este proverbială. Viaţa unui copac este continuă cu cea a seminţei sale. prin exerciţiul devotamentului. Munca necruţătoare. Eitc o eroare să admitem că un principiu general ■'! motivaţiei poate să ducă numai la o schemă uniformă de motive comune tuturor oamenilor. nu poate face o muncă neglijentă. dar nu este totuşi drastică. ca în acest caz. vom avea vreodată o ştiinţă a motivelor dacă nu generalizăm ?« Răspunsul la această obiecţie este că principiile generale al 2 motivaţiei (ia care capitolul de fală si cel precedent s-au referit) ne pot ajuta să înţelegem modul în care ce produce unicitatea.'variabil. se poate arăta că nu este un motiv primar. O asemenea teorie este evident opusă tuturor concepţiilor ■fespre „energii invariabile". Să mai adăugăm un exemplu. Autonomia funcţională Revenim acum la o lege generală a motivaţiei care ia în con-siderare pe deplin unicitatea concretă 2 motivelor personale si care respectă toate celelalte criterii ale unei teorii adecvate a motivaţiei. pînă cînd treptat. Pe măsură ce individul (sau motivul) se maturizează. Relaţia este istorică. Nu este nicidecum singurul principiu valid care priveşte dezvoltarea motivelor umane şi nici nu explică întreaga motivaţie. ele o fac să muncească. Unui fost marinar îi este dor de mare. energică de oraş. Totuşi reprezintă încercarea noastră de a ne elibera de licitări'0 unor teorii uniforme. dar în nici un sens nu depinde de ea pentru „mersul" său prezent. chiar dacă sănătatea poate cere o viaţă mai simplă. Chiar şi aşa. Oricît de grosolane ar fi aceste motive. rigide. chiar dacă venitul său nu mai Hepinde de menţinerea unor standarde înalte. Marea a fost „întărirea secundară" pentru impulsul foamei. Nici nevoia. abstract0. standardele sale de meşter pot fi în dezavantajul său din punct de vedere economic. . odată mijloc în ve-derei unui scop. chiar cînd. Scopuri anterioare duc la scopuri ulterioare dar sînt abandonate în favoarea celor din urmă. Un muncitor se simte obligat să facă bine o muncă. „Instinctul matern" lipseşte com232 plet. Să luăm cîteva exemple comune. devine independent si supravieţuieşte părinţilor săi. Măiestria nu este un instinct. să spunem. de mult timp prosper economic munceşte pînă la epuizare. ci unul dobîndit. Un om de afaceri. povara ei devine o bucurie.Cum. Deprinderile urbanizate îl împing spre o existenţă frenetică.

este stilul său de viaţă . Există o continuitate istorică. by C. să fie dorit în sine" (The origin of the ■233 Dowă niveluri de autonomie Exemplele de autonomie funcţională ar putea fi înmulţite la infinit şi fără sens. în „Psychol. 321 f. După ce m-am gîndit cîţiva ani la problemă sînt acum înclinat să cred că fenomenul ar trebui să fie corectat' la două niveluri. A. Interesul adultului 'pe care îl descriem. maturitatea. Op-penheimer. 272—283. New York. în ciuda acestui sprijin extensiv. rigid. 201). 50. agresivitatea sau altele. avînd puterea de a se statornici „în mod specific" şi de a dobîndi o „stăpînire absolută" . London. sper. Dacă activitatea politică da azi a lui Joe este do acest tip nevrotiv îl vom găsi probabil comportîndu-se într-un mod forţat. Ceea ce odată a fost extrinsec şi instrumental devine intrinsec şi activator. Spoerl.Psychol. W o o d wo r t h : „mecanismele pot deveni impulsuri". E. şi Dorothy Rethlingshaefer. Stern pune aceeaşi problemă cînd scrie că „fenomotivele" se pot transforma în „genomotive" — General psychology from the personalisiic stană-point. într-un sens mai larg. A. Mass. căci se poate ca Joe să nu fi depăşit complexul Oedip (încereînd să fie ca tăticul pentru a cîştiga afecţiunea mamei sale). mai bine să fim mai sistematici în această chestiune. Macmillan. Harward Univ. 1942. S.'1943. New York. 1335. Sămînţa originară a fost înlăturată. P a r s o n s. Atunci. 1918. Cambridge. soc.".". mai convingătoare (cînd este asociată cu capitolele 5 şi 9) decît prima expunere publicată în Personality : a psyăfiological interpre-tation. Bertocci. p. în „Psychol. Rev. p. ele ar acoperi toate cazurile de „autonomie funcţională".vîrstă mijlocie şi este profund absorbit de politică. în "altă parte. Şi totuşi discuţia a beneficiat de pe urma critici lor şi este. Conceptul lui H. Totuşi. actuale asupra modului de funcţionare a sistemului nervos. Printre criticii care consideră că psihologia stimul-răspuns rămîne adecvată sînt D. C. totuşi. McClelland. Tolman vorbeşte de „dobîndirea de «aderări la tipuri specifice de obiecte-mijloc". Sci. ce îl motivează pe Joe astăzi ? Fixaţia sa timpurie pe tata ? Posibil da. totuşi.". O afirmaţie mai familiară este expresia lui R. Nu prea ştim cîtă greutate să knowledge of right and wrong. autonomia -funcţională se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în care tensiunile implicate nu sint de acelaşi tip ca tensiunile antecedente din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat? 9 Autonomia funcţională a fost admisă (fără această denumire) de mulţi autori. Brentano o numea „lege psihologică bine cunoscută" după care „ceea ce iniţial era dorit numai ca mijloc pentru altceva.. Tolman admite „motive terţiare independente" care pentru toate scopurile practice trebuie privite ca autonome funcţional. dar ele depăşesc cunoştinţele. în „Phil. Press. Toate exemplele noastre au o trăsătură comună. Rinehart . 4902. îşi depune candidatura pentru o funcţie. 2. mijloacele care duc spre scop devin obiect de interes pe cont propriu" (Dynamic psychology. Rev. Există şanse. Să vorbim mai întîi despre unele experimente pe animale. E.". 1947. dar odată activitatea începută. Al-Iport's iheory of motivaiion. New York. Experimental evidenca for funcţional autonomy of motives. „Impulsul fundamental spre un anumit scop poate fi foamea. Vom facă bine să vorbim despre 1) autonomie funcţională perseveraiivă şi 2) autonomie funcţională esenţială Primul nivel se apropie mult de ceea ce sînt (sau se poate afirma că sînt) principiile neurologice simple: Celălalt nivel. Constable. Hoit. din deprindere. transl. acum îşi serveşte sieşi sau.. sexualitatea. Tlie funcţional autonomy of raotives. Psychol. Hague. 501. 16). 49. 47. Toward a general theory of action. 532 . 370. poate pentru acelaşi post pe care îl ocupase tatăl său. 397— 407. Funcţional autonomii of motives as an ex-tinction phenomenan. dar nu şi una funcţională. da. începe ca fiind altul. ca interesul pentru politică să fi depăşit originile salo în „identificarea cu tatăl". Critique of Gordon W. Press. transl. în „J. E îndoielnic faptul că prezenta expunere a problemei autonomiei funcţionale va satisface pe aceşti critici. 171—179. Ca citare. Următoarele referinţe exemplifică această literatură critică : P. chiar prost adaptat. In T.". Columbia Univ. mulţi critici au prezentat o rezistenţă marcată faţă de concept. 1951. Activitatea a slujit odată un impuls sau o trebuinţă simplă . aşa cum am văzut în capitolul anterior. ajunge la sfîrşit. 1938. W. reprezintă o parte mare a personalităţii lui Joe. în . ei argumentează că dacă teoria instinctului sau teoria reducerii impulsului ar fi extinse suficient de mult. In general. Rev. by H. Autonomia funcţională perseverativă. slujeşte imaginea d^ sine (eul ideal) a persoanei. depinde clar de anumite presupuneri privind natura personalităţii umane — nu că aceste presupuneri contrazic în vreun fel fapte neurologice cunoscute. Politica este acum pasiunea sa dominantă . C. Copilăria nu mai e dominantă. Cu mulţi ani în urmă F. Shils. pp. în toate carurile activitatea care devine ulterior motivaţională era la început instrumentală faţă de un alt scop (adică. 1940. 25. faţă de un motiv primar). şi O. Hart-mann de „autonomie secundară a egoului" sprijină poziţia noastră.

aparent. ci. Vicii. va continua acelaşi ritm. simulate de care să rîdă zeflemiştii. C. am greţuri. fără mareo. 7. Minneapolis. McCulloch. 1934. 1053. Biol.. în toate aceste ipoteze observăm . Astfel. cînd va fi adusă de pe plajă în laborator. 1922. 62—65. totuşi. S. Pe de o parte. amînare şi autoraportare lipsesc în mare măsură sau complet. Toată lumea a observat repetarea aproape infinită a actelor de către copil. dar odată vindecaţi nu mai prezentau dorinţa de a le folosi din nou. O. ele arată ce înţelegem prin perseverare. Neurologii admit fenomenele şi fac speculaţii privitoare la mecanismul nervos implicat. Characteristics of nocturnul animals. Deocamdată nu e posibil a specifica baza neurologică a autonomiei funcţionale perseverative de acest tip. C. of Minnesota Press. Aici avem exemplul cel 'mai elementar de autonomie funcţională. 1945. Chiar o moluscă. cam la troi săptămîni şi durează cîteva zile. Olds introduse conceptul de „autostimulare" pentru a explica „continuităţile pe termen lung" : J. ca şi cele enumerate mai jos indică prezenţa unor circuite independente sau substructuri. Crawford. Dar. The Measurement of nervous habits in normal chil-dren. Un experimentator hrăneşte un şobolan la intervale regulate. Dovezi provenite din studiul pe animale. în marea majoritate a cazurilor^ revin' la viciile lor. Un mecanism pus în acţiune datorită unui motiv continuă cel puţin centru un timp să „se hrănească" pe sine. în „Bull-math. Nimeni nu va nega că dorinţa puternică de tutun alcool sau narcotica este un apetit dobîndit sau că dorinţa aceasta poate fi foarte intensă. Fenomenele tocmai menţionate. ritmul anterior de activitate maximă (chiar înainte de momentul obişnuit de hrănire) persistă. niciodată. nervoase şi emoţionale.and Winston. 9. lucrări recente asupra viciilor arată că dinamismul implicat este în maro măsură de natură psihologică. animalele posedă rudimente de bază. 2. O lună după începerea experimentului cînd urechile şobolanilor. 7. 234 le acordăm. ci prin. 1937. New York. deşi acurn e înfometat tot timpul. Fiecaro activitate pare să aibă un „l'eed-back" pe canalele senzoriale. Olds. Un impuls nu declanşează un neuron motor pînă cînd nu a trecut în mod continuu prin cerc şi a fost modificat corespunzător.15 S-ar putea spune că o asemenea foame fizică indusă artificial prin droguri nu reprezintă un exemplu corect. C. Acest lucru nu poate fi explicat prin foame fiziologică. C. Univ.cu alcool devin accese de boală fizică şi mentală.' care se găsesc şi la om. care nu mai sînt puse în mişcare exclusiv la controlul stimulilor. Gîngurltul copilului. Pe de altă parte. 231— 276. 12 J D. 89. pro-vocîndu-i astfel mişcări de ştergere 'şi curăţire. Acest autor susţine că sistemul nervos nu c organizat pe o bază liniară. A behavioristic study of the activity of the rat. „de plăcere5'.16 3. R i c h t e r. nu mai prezentau urme de iritare. Free Press. faptul că s-a format un subsistem al personalităţii care manipulează frustraţiile vieţii. A hierarchy of' values determined by the topology of nervous ncts. 1929.12 Un cercetător a aplicat colodiu în urechile unui animal. în „Como. în „Quart. Părintele înţelegător ridică lingura aruncată mereu jos de un copil mic. adevăraţii vicioşj. experimentatorul înfometează şobolanul. ea poate fi reorganizată în aşa fel îneît nu se mai manifestă în structura comportamentală căreia i-a „aparţinut" iniţial : The neurophysiolo-gical basis of mind. o persoană „agăţată" este o persoană cară a dezvoltat o structuri rro-tivaţională autonomă şi dobândită. Totuşi. New York. III. P. 1949. Relative value of reward and punishment in habit forrnatioii.14 10 C. primele manipulări şi jocul indică aceeaşi autoperpetuare. pp. Gura îmi salivează. J. După un timp. Morgan. Psychol. Biophysics". cap! 22. H e b b consideră că „reţele deschise de celule din creier" pot permite o activitate reverberativă de durată : The organization of behavlor. 201—214. Morgan vorbeşte de „stări de motive centrale". Pe de altă parte. maimuţele şi pacienţii cărora li se injectau narcotice se obişnuiau şî sufereau enorm cînd erau „privaţi" de acestea. centrii corticali superiori sînt atît de slab dezvoltaţi încît capacităţile de simbolizare. 11 S. cap. ci că neuronii corticali sînt ordonaţi în cerc. 14 Astfel D. Oricît de departe ar merge aceste experimente şi multe altele asemănătoare. Rev. studiate la microscop. Dodson. Dacă nu sînt potolite. 01 s o n. Glencoe. mi-e groază şi tremur. chiar cînd va fi hrănit pînă la saturare va merge corect prin labirint. 1.10. Părinte1" se plictiseşte de joc cu mult înaintea copilului. nu pentru hrană.11 Un şobolan care a învăţat* să iasă din labirint stimulat de foame. chiar după tratament. Astfel. 1917. nr. Clarendon. numărul de mişcări „de curăţire" era încă foarte mare13. McGraw-Hill. Psysiological psychology. The groiDth and structure of motives. 13 W. Wiley. prinzînd gust pentru droguri.". 1956. T. Monogr. Mecaiţisrae circulare. Un alcoolic în tratament scrie : Aceste dorinţe paroxistice se produc la intervale regulate. O direcţie teoretică înrudită este oferită de W. Şobolanul este foarte activ chiar înainte de timpul hrănirii. Nu sînt lucruri facile. Oxford.". ale cărei obiceiuri de a se ascunde în nisip şi de a reapare depind de mişcările mareei. 1943. 1. stomacul şi intestinele suferă de crampe şi mă doare bila.". cînd toate simptomels de privare au dispărut. în „Psychobiol. E c c 1 e s susţine că întrucît o învăţare veche nu se pierde 235 2.

Se întîmpîăj uneori.revenirea conceptului de circuit cortical reverberativ. Nu o dorim. p. 7 şi 8. Într-o serie de experimente. aspects in relation to clinical problems. Macmillan. Dacă îi spui o poveste unui copil mic nu te v lăsa să o spui altfel a doua oară. Zeigarnik. dar ea persistă. ninti multe cuvinte care încep cu litera c. este foarte rnulj o moralitate a obiceiurilor. 1953. Plăcerea care pro /ine 1 dintr-un pat familiar nu este plăcerea somnolenţei. Desigur. aşa cum am văzut. Adolescentul este obsedat pînă cînd îşi desăvîrşeşte abilitatea de a patina. mîncărurile familiar„ obiceiurile familiei sînt preferate. aşa cum subliniază Piaget. a~ 5. sau că nordul este sudul. Forsch. 19B. W i k 1 e r. să intrăm într-un oraş necunoscut si să rr pierdem simţul orientării. Dar I această explicaţie nu este satisfăcătoare. 9. dar o doreşte pe coa familiară. de a conduce automobilul sau de limbaj numai în serviciul motivelor active. Beyond Ihe door of delusion. Este cunoscut faptul că-memoria sarcinilor neterminate este mai bună decît cea o sarcinilor terminate. New York. Opiate addiction. Thomas. j^. supunerii şi rutinei. 3> 223—264. Multe experimente arată faptul că sarcini incomplete produc tensiuni care îl fac pe individ să lu-creze pînă cînd sarcina este terminată — indiferent cît durează aCSSt lucru. Chiar o sarcină banală poate deveni obsedantă pentru o perioadă considerabilă. B. A. Această afirmaţie este numai parţial acceptabilă. 1955. 281.21 Cititorul poate obiecta că o ambianţă familiară este numai o ] asigurare condiţionată că impulsurile noastre vor fi îndeplinite Astfel. Pianistul concertist se simte îmboldit zilnic la ore de exerciţiu. Familiaritatea şi rutina. mai armonios şi le place mai mult decît un nume rusesc complet nou. 15Inmate Ward Eight. wiley. New York. mai ales cap. în „J. Lindesmith.19 Există o presiune de a continua lucrul "în orice sarcină neterminată. La un nivel teoretic supe-!"lor. Un copil nu mai găseşte satisfacerea foamei I într-o hrană familiară. Ind. 1927.impuls. Charles C. 4. acest enp ilustrează numai o autonomie funcţională temporară. Springfield. dansa sau şofa. 236 d astfel un „reflex circular". Perseverarea în sarcină. ruperea ei înseamnă o violare a dreptului. III. Animal drive and the learninq process. . pe care l-au auzit o dată sau de două ori mal înainte. Woodworth vorbea în mod original de „deprinderi care devin impulsuri". 1932. repetarea are o Ca i litate de nebiruit. Ei ponsidcră. Acest principiu poate sfîrşi prin a oferi o bază nervoasă pentru autonomia funcţională per-severativă. dar lucrul ial este faptul că nu e nevoie de nici o ipoteză de autoafir-rivalitate sau orice altă trebuinţă de bază pentru a explica auto tenţinerea sistemului dinamic temporar în activitate. un nume rusesc. Şi ce impuls satisface repetarea exactă a unei povesti ? Dinamismul rutinei se poate constata acolo unde nici un impuls nu e prezent — chiar cînd ele sînt zădărnicite. Vber des Behalten von erledigten und unerledigten en. Psychol.". Excursiile în afara căminului' poate într-o tabără de vară. Bloomington. Utilizăm deprinderea de a scrie la maşina de scris. dar nu putem scăpa clc ea. hologii gestaltişti vorbesc de o „tendinţă spre închidere" (Gestaltdrang) care persistă pînă la terminarea unei sarcini. fără a dori. Jucăriile. F. 13Isabel Kendig. ci într-una nouă. 237 prinderea automată au puterea de impulsionare. de exemplu. va continua să pereeverez şi. Studies in perseveration. si poate şi a doua zî. produc adesea un dor puternic de casa' I Moralitatea copilăriei. devine pentru noi rutină şi aproape imposibil de corectat. Odată învăţate. Opiate addiction : psysiological and neurophys-iologicai. chiar în timpul somnului. Un cadru do referinţă este repede stabilit. 'nsMai ales în copilărie. majoritatea deprinderilor par să devină numai abilităţi instrumentale. 1947. „deprinderile în formare" sînt foarte dinamice.". 16 A. ci aceea a unei simple familiarităţi. 1—85. Allport ridică problema dacă toate „structurile evenimentelor" la nivel fizic. psihologic şi social nu au prin natura lor proprietatea de auto-ntenţmere : Theories of perception and the concept of structure. New York. Cereţi unui subiect ca timp de o oră sg se gîndească sau să scrie toate cuvintele care încep cu litera c. de ase-autonomia funcţională este de scurtă durată. Rinehart and Winston.18. Hoit. 1936. John Dewey scria : Esenţa rutinei este de a insista asupra propriei sale continuităţi. Totuşi. unele ' abilităţi nu sînt niciodată realmente perfecţionate.. ci mai curînd lentul imperfect şi deprinderea-în-formare. Copilul caro tocmai învaţă să vorbească sau să meargă nare împins să perfecţioneze aceste abilităţi. To-tuSij este lin exemplu important pentru a arăta faptul că există m jnecanism nervos pentru menţinerea structurilor de activitate ^ră ca noi să avem nevoie să urmărim fiecare act pînă la moti-vul. Aici.22 . Devierea de la ea înseamnă trai°" gresiune20. H. Putem conchide problema în acest fel : nu talentul perfecţionat şi de17 E. 1931. în „Psychol.17 După cum se ştie. patul nostru obişnuit este asociat cu un somn odihnitor •■ ne place pentru că este un „întăritor secundar" al odihnei. Cînd părăseşte camera de experiment. Principia Press. 21. Hol t. Credem că estul este nordul. R. Starea de „dezorientare" este plictisitoare si în mod sigur nu satisface nici un impuls . Maslow a arătat că oamenii j elaborează rapid preferinţe pentru lucrări de artă şi chiar pentru nume străine pe care le-au întîlnit anterior. mai'ales cap.

Totuşi. strict vorbind. sau pentru sănătate. Şi astfel conchidem că deşi există o asemănare de suprafaţă. fiindcă le face plăcere părinţilor săi sau pentru că e la o oră convenabilă. Schubert. locurile şi intervalele pe care le alegem pentru mâncare. cîteva'zile obişnuinţa spaţială este ferm instalată.. appl.20 J. Momentele. Dar. Menlcl. E. The moral judgement of the child. jv I aceea expunerea noastră nu poate fi completă pînă cînd nu legajj. 240 . cînd aceste sisteme suferă o modificare internă. Permanence of vocational interests of high schoot boys. Deşi personalitatea conţine multe aseme ' nea sisteme independente. Cauza primă a învăţării unei abilităţi poate să nu fie interesul De exemplu. băut. Acest ritm al meselor nu este independent de impulsul foamei. 238 Să presupunem că asistaţi la o conferinţă care are sesiuni di-■■■■■. 89—91. Murp h y. educ. dar numai parţial. van Cogh şi mulţi alţii. Este un fapt sta.24 24 I. în timp ce acelaşi test a indicat o stabilitate mult mai mare (+0. Human nature and conduct. Mai întîi. 1932.". ir „J. Un studiu asupra copiilor din clasele a zecea şi a douăsprezecea a arătat că forţa intereselor lor într-o perioadă de trei ani corela cu numai +0..57. energiile sale principale sînt sistemei conducătoare ale motivaţiei. Psychol. exp. ademenea ataşamente dobîndite. dar îl defineşte şi-i impune o preferinţă dobîndită. conceptul de canalizare aparţine în mod fundamental teoriilor despre „energiile invariabile" şi nu autonomiei funcţionale. 21 J. Dar ea le exercită numai pentru a obţine o recompensă ? Puţin probabil. Permanence ol interest test scores dver twenty-two years. 481—494 . poate sfîrşi prin a se trezi absorbit de subiect. 22 A. 78. Abilitatea se transformă adesea în interes. alţii preferă numai să lase aerul să se filtreze prin fante. în „J.' bilit că de obicei oamenilor le place să facă ceea ce pot face bin@ (corelaţia între abilităţi şi interese este mare). Kinc art and Winston. căci un motiv-impuls fundamental este totdeauna prezent. Motivele originare pot să dispară complet. excreţie şi activitatea sexuală sînt extrem de individuale şi sînt in^ grediente foarte importante în structura motivaţională totala. un student care iniţial se angajează în studiul unui domeniu fiindcă i se cere. Psychol. Si aceeaşi pasiune se constată în biografiile geniilor care în cursul vieţii au prir o recompensă mică sau nici una pentru munca lor : Galiîeo. acoperă autonomia funcţională. New York. 32. Dewey. E important de observat că interesele majore ale vieţii !Î'it rareori clar formate sau chiar schiţate în copilărie (copiii minune din muzică fiind o excepţie). New York. Uiii oameni nu pot dormi bine dacă nu au o pernă.". Human potentialities. Cît de amăgitor este să te gîndeşti la interesul lui Pasteur pentru recompensă. devine un scop în sine. 1951. 51. dar unii oameni sînt foarte amatori de aer proaspăt şi le place să adie o boare de aer în dormitor . care conferă mai multă unitate pejv sonalităţii decît o pot face sisteme perseverative disparate. Basic Books. Ultimele dedin primele deşi nu mai depind de ele. funcţionează pentru a susţine sistemele la nivelul lor actual. dacă procedăm astfel. H. Aceasta are nu satisface nici un impuls. atelier umplut cu ceasuri ma fără legătură între ele. Nu observaţi că toţi ocupă după amiaza . Psychol. Să luăm în considerare cîteva exenvj ple de la acest nivel al autonomiei funcţionale. 1958. Hoit.". extrem de individuale. Strong. nu sînt funcţional autonome. Pentru geniu. Toată lumea are nevoie de o dgen. nu două sau cinci. pasiunea creatoare insăşi este motivul. Nici o motivaţie de acest gen nu explică impulsul din spatele geniului. numai dacă dorinţa pentru ■iabilitate (familiaritate) nu este ea însăşi un impuls. Piaget. El îl numeşte canalizare?^ Acest autor subliniază faptul că imboldul familiarităţii este adesea strîns legat de satisfacerea impulsurilor. somn sau familie ca fiind izvorul devotamentului pentru munca sa. nu vom reuşi să ţinem seama de toate motivele adulte dacă ne oprim în acest punct. p. 162—180. 239 paraţii al unei ceasornicării.. Pînă acum ne-am fixat atenţia ra proceselor de nivel relativ „inferior" care manifestă o schim-t> o i dinamisrr. Gardner Murphy a introdus un concept care parţial. imaginea rezultantă a personalităţii ar fi ca aceea a atelierului de re23 G. 1922. antrenat de incandescenţa cercetării. The influence of familiarization on preference.î loc pe care l-au ocupat dimineaţa ? Şi dacă conferinţa con-. în toate exemplele noas-fre am admis că un anumit servomecanism sau mecanism de feed'. Pentru perioade lungi de timp el uita de toata acestea. Ceea ce era un mijloc în vederea unui scop. poate pentru toată viaţa. ] conceptul de autonomie funcţională de funcţiile centrale ale per_ j sonalităţii (paginile 135—-137). 1941. 1.75) a intereselor în decursul unei perioade de douăzeci şi doi de ani după absolvirea colegiului. impulsurile abia pot opera uneori. Harcours Brace. în „J. nu sînt îndeplinite. dacă gusturile dobîndite.elor primare în dinamîsme ulterioare. 21. In acelaşi timp. Dorim ca impulsurile noastre să fie satisfăcute într-un mod cunoscut/ Majoritatea dintre noi mîncăm trei mese pe zi. Maslow. Autonomia funcţională esenţială. New York. două perne sau uneori nici una. 1937. hrană. Este adevărat că recompensele se dau unei persoane capabile i pentru exercitarea talentelor sale. C a n n i n g e t a 1. i şi după amiaza.

Psychol. spasmul genunchiului. de asemenea ţ. 3. în „J. chiar ale celor între 10 şi 19 ani. funcţional autonom. Unele capacităţi şi sisteme t I cel mai bine considerate ca relativ fixe şi .C. ele sînt motive superioare dobîndite. ^932. în „Psychol. Jenkin. 2. C a n t r i 1. nu to'ate motivele sînt funcţional autonome. 1. Pasiunile dominante ale adulţilor sînt extrem de diverse. oameni cu un interes estetic puternic răspund mai repede la cuvinte legate de acest interes decît la cuvinte referitoare la interese care le lipsesc. ele sînt. ele formează o imagine de sine complexă sau un stil de viaţă care este. 74—78. Monogr. 2.) Ce procese nu sînt funcţional autonome ? Am argumentat că în cea mai mare parte structura personali-taţii este postinstinctuală : ea nu e dominată total de impulsuri în. Mai mult.. împreună. Desigur. capabile numai de o rnoduicare uşoară. Mary E. N. sentimente. s-a subliniat mai sus că majoritatea motivelor manifestă stiluri ca-nalizate de expresie şi caută satisfacţia într-o manieră preferată. Cîteva tipuri de motive nu sînt autonome. conduce şi unifica toate. ca un agent tăcut pentru selecţionarea şi orientarea a orice este legat de interes. G. Ele sînt J răspunsuri automate. nu susţin câ liniile călăuzitoare ale personalităţii sînt de obicei formate la vîrsta de trei sau cinci ani. Pe măsură ce un interes creşte creează o condiţie tensională durabilă care duce la o conduită corespunzătoare şi acţionează de asemenea. 54. De la naştere pînă la moarte. O bătrînă dintr-un azil îşi concentrează viaţa nu-mai pe speranţa că „poate unii îşi amintesc cu drag de mine". 43. memorează şi gîndeşte o persoană este în mare parte determinat de structurile sale esenţiale. 1957. Clipitul ochiului. 192 . Spre deosebire de Freud sau Alder. funcţional autonome. Totuşi. Impulsurile. Majoritatea teoriilor despre personalitate (mai ales acelea care postulează „energiile invariabile") omit forţa mo-tivaţională a structurilor de nivel superior. 1933. să doarmă. Power. ] Dar canalizarea nu constituie o autonomie funcţională adecvată. în timp ce adulţii progresează în ^nicitate (individualizare). revision of the „Study of Values" l0r use in magazine readership research. instanţa cea mai importantă a autonomiei funcţionale s seşte în organizarea esenţială. 241 şi dezvoltarea personalităţii — cd. Engstrom. pare sigur să afirmăm că interesele Majorităţii copiilor. W. Ar fi o eroare să considerăm interesele ca mobiluri esenţiale singulare şi separate. Oricum le-am denumi.sine şi stilul de viaţă sînt factori de organizare. 28. în „J abnorm. să elimine şi corpul său trebuie să realizeze nenumărate adaptări homeostatice pentru a menţine echilibrul delicat al vieţii. 1959. A. complexă care determină „atitud nea totală" a unui sistem de viaţă matur. 265 există. Vorbesc aici despre nivelurile cele mai înalte de organizare ale personalităţii. Un om e absorbit de afaceri şi de golf . Affective processes in perception. (McDougall u meşte acest nivel de organizare „sentiment de autoconsideraţie' alţii „ideal de sine". C a n t r i 1. Echipamentul constituţional.". Atunci. Nu are importanţă pentru moment dacă vom denumi aceste motive esenţiale interese. Recent applications of the „Study of r?îues". deşi sistemele independente (perseverative) de nivel inferior 25 H. Astfel.. A11 p o r t.J voeate de o stimulare specifică şi e îndoielnic că pot fi clasificate' 1 ■ c x moţi /aţicnalo. Soc. 3. no. valori sau altfel. Psychol. în ca-"pitolul următor vom arăta că ceea ce percepe.". întrucît tensiunile pe oare le implică nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile motivelor originare. Opinia mea este aceea că. sau cel puţin multe din raporturile unei persoane cu viaţa. Bull". 26 H. născute : şi nici nu e în mod obişnuit dominată de structuri timpurii de complexe juvenile. 259—273 . în „Psychol. pro.In mod evident interesele tinerilor sînt mai puţin stabile decît ]g ale adulţilor.25 Dacă li se dă de citit un ziar ei vor citi mai multe articole privitoare la artă decît persoanele fără interese estetice. zi de zi. Un element esenţial al acestui dinamism dominant este scut mentul responsabilităţii pe care o persoană îl are faţă de viaţa s Modul în care cineva defineşte rolul său şi obligaţiile în determină o mare parte din conduita sa zilnică. să spunem că dacă un motiv poate fi urmărit esenţialmente pînă la tensiunile impulsurilor atunci el nu este un caz de autonomie funcţională. Acţiunea reflexă.26 Aceeaşi tendinţă selectivă se (descoperă la toate formele de interes care au fost testate. Imaginea de . prin definiţia noastră. 100—127. Interesele şi valorile dobîndite au putere selectivă. fiinţa umană e supună impulsurilor biologice. Ea trebuie să mănînce. ca primă generalizare. Se dezvoltă treptat în cursul vieţii. de asemenea. sînt foarte semănătoare cu ale altor copii. General and specific attitudes.". procesul digestiv — deşi şi ele manifestă o individualitate de funcţionare —■ nu trebuie considerate funcţional autonome. appl. un altul de religie şi artă.

producerea pubertăţii şi altele). în ceea co priveşte „întărirea secundară" s-^a ară\at în capitolele 5 şi 9 că această explicare a transformării motivelor este prea vagă şi totuşi prea legată de „energiile invariabile" pentru a oferi o teorie satisfăcătoare a progresului intereselor mature. De^ 242 ici unul din faptele enumerate nu constituie în mod direct „mo-fve". Comportamentul ei nevrotic nu era esenţialmente autonom. pentru că ea a înţeles că era rea făcînd aerul „rău". 141. Nevroticul pare incapabil să se centreze în mod adecvat pe prezent sau pe viitor. N. A dobîndit un motiv nou (funcţional autonom) ? ir'entru a găsi răspunsul va trebui să feuprimăm prăjitura. într-adevăr. desigur acţionează ca sisteme cu feedback. • Cititorul perspicace poate întreba : „Nu avem aici cazul unei autonomii funcţioanle perseverative ? Fetiţa pare să fi suferit din cauza unui sistem motivational independent disociat. sugerea degetului. In esenţă ne-ar plăcea să afirmăm că motivele nevrotice nu sînt funcţional autonome. O fată de doisprezece ani avea obiceiul iritant de a ples-căi din buze de eîteva ori pe minut. temperamentului (capitolul 4). Similar. putem spune în mod sigur că pentru el munca era numai o deprindere extrinsecă (slujind nevoii sil" de a-şi cîştiga existenţa) şi nu un motiv funcţional autonom intrinsec. Angyal. Press. Infatilisme şi fixaţii. 'în acest caz conduita la vîrsta de doisprezece ani este în realitate manifestarea unui cotaflict nerezolvat de la vîrsta de pa„ Iru ani. Freud ne-a învăţat că rădăcinile unei nevroze se află adeseori în primii ani de viaţă. dai. aerul era 243 „rău". Ele sînt sisteme instrumentale declanşate în slujba motivelor. Autonomia funcţională nu este implicată. inteligenţei. Aceşti termeni moralişti au întristat copilul de ani. nu putem vorbi de transformarea motivelor. Durham. Pare posibil ca un stil nevrotic de viaţă să fie stabilit rigid şi să nu mai găzduiască în sens clar conflicte trecute. Nu şi-a format un interes nou pentru noi. dacă el primeşte o moştenire şi nu mai munceşte. 6. întreaga chestiune era atît de dureroasă îneît a reprimat tirea întîmplării. Putem adăuga limitele individuale ale forţei corporale şi sănătăţii. o formă de comportament se „stinge". Ori de cîte ori. Observaţia este bună. Klein (Eds. El revine iar şi iar. în final. Întărirea primară. A. căci actele prezente ale unei persoane nevrotice sînt încărcate mai ales -cu consideraţii care aparţin trecutului. Abia s-a terminat actul silit că pare să înceapă repetarea aceluiaşi act silit. Sila de a-şi spăla mâinile. în D. In acelaşi timp există o diferenţă esenţială. K r e c h. nu putem vorbi de autonomie funcţională. ticurile faciale. scărpinatul. e kme s^ se retmă efectele lor limitative asupra transformării motivelor. majoritatea deprinderilor nu sînt deloc mbtivaţionale. complicat de manevre desemnate să menţină viaţa în condiţii dificile. Unele nevroze. analiza a dezvăluit faptul că cu opt ani înainte mama ei îi spusese că atunci cînd inhala aer.®e acelaşi ordin sînt legile ereditare ale dezvoltării (ca maturarea capacităţilor odată cu vîrsta. 5. A fost necesară in tervenţia psihanalizei pentru a aduce în conştiinţă conflict^ uitat şi pentru a vindeca ticul. aşa cum o arată exemplele noastre. Deprinderi. 4. A theoretical model for personality studies. Dacă copilul nu mai vine. Toate schemele de conduită care reclamă o întărire primară sînt în afara concepţiei despre autonomia funcţională. G. ea a încercat să nu mai respire.invariabile în vieţii. Duke Univ. este complicată din punctul de vedere al autonomiei funcţionale.). Ne referim în primul rînd la „materiile prime" ale consti-tuţiei fizice. Problema comportamentului nevrotic. Orice nevroză este un sistem in'terrelaţionat. ca în exemplele de mai sus. dar cînd îl exhala. NereuşindiJ acest efort eroic a inventat ritualul sărutării aerului pe careJ exhala pentru „a-1 face bun din nou". Deşi s-a arătat că „deprinderile-în-formare" se -nCadrează bine în concepţia noastră despre autonomia funcţională oerseverativă. S. 7. p. ticul a persistat totuşi.C. atunci acest lucru indică faptul că motivaţia sa era legată în întregime de gustul său pentru dulciuri. Mai ales ceea ce se nu27 Cf. Dar iată o altă faţetă a tabloului. Sper că poziţia mea despre „întărire" este clară acum. Un copil vecin vine la uşa noastră şi primeşte o prăjitură. Ea urmează un imbold care este fundamental nemodificat din primii ani de viaţă. 244 . Obiceiul a persistat.. Theoretical models and personality theory. rosul unghiilor. Dacă un muncitor depinde de laude pentru 'a-şi menţine standardele de calitate nu putem spune că măiestria este pentru el un motiv dobîndit.27 Este un stil învăţat de supravieţuire şi poate fi conceput fără nici o relaţie cu nevbile primare neîmplinite. Observăm că ie-} tiţa a fost vindecată cînd conflictul ei datînd de opt ani a fost îndepărtat. acesta era „bun". Putem foarte bine să acordăm un loc concepţiei autonomiei funcţionale perseverative în cadrul teoriei nevrozelor coercitive. 1952. pr^ fund tulburată. numai dacă ea nu satisface un impuls originar. totuşi nu e înţelept să susţinem că deprinderile-în-general sînt exemple de motivaţie funcţional autonomă. Un ecou al vieţii anterioare obsedează conduita ei. Ori de cîte ori o persoană adultă manifestă un conflict infantil sau juvenil.

în sfîrşit. Cînd citeşte versuri lasă cuvintele să cadă ca nişte bile. dobîndit. J^l onarul îşi deplasează „dorinţele al căror motiv e inhibat" . „Idealul său de fată". Preocuparea1 pentru busturi. totuşi.^sistemul său motivaţional actual). Dacă. Totuşi. „mestecatul şi suptul" versurilor frumoase —* toate indică dl rinţa de a-şi poseda (sau de a reveni la) mama. Acolo am ridicat problema dacă interesul Şau profesional ca adult este numai o „manifestare" nevrotică a identificării anterioare cu tatăl său. Tulburarea nu e funcţional autonomă. Ar părea înţelept pentru terapeut să stabilească dacă simptomele pacientului trebuie retrăite „mergînd la rădăcina problemei" sau dacă cea ce se poate cel mai mult spera este o reconciliere a pacientului cu propriul său stil de viaţă. pe de altă parte. ?»Iulţi oi meni mi-au spus că este un om cu un singur motiv în viaţă : să sti ingă bl pentru o mănăstire pe care speră să o construiască. c^ este şi că poate fi tratata mai bine prin reeaucare acrit prin retrăiie. „trec în altă lume". Mă interesează cazul unui preot pe care l-am întîlnit recent. este mama sa. Unele tulburări psihotice sînt temporare. „sublimările transparente" există uneori. reflectînd un dezechilibru în sistemul existent al motivaţiei. în primul caz el presupune că nevroza nu e funcţional autonomă. Psihozele pot fi considerate din acelaşi punct de vedere. în mod permanent.^evroză caracterială" reflectă o imagine de sine prost adap-:' ja" realitate. Criticii autonomiei funcţionale citează cazuri speciale peil(j a-şi dovedi punctul de vedere. Am încercat să disc . şi pentru ei acest nou nivel al existenţei devine funcţional autonom. sarcina mea a fost să mă ocup de închirierea sălii de sfj tacole a şcolii sale pentru un bal de adolescenţi. în ai doilea. M-a întrebat ce procent oj profituri ar încasa pentru proiectul mănăstirii sale. La fiecare sfîrşit de sântj mînă se intîlne. atunci acest interes nu trebuie -onsiderat ca fiind funcţional autonom. Se „obişnuieşte" ou maladia sa şi-şi construieşte viaţa în jurul oi. Cunoscuta teorie a lui Freud susţine Câ ] motivele adulte — chiar şi cele mai preţuite din punct de vJtj social şi cele mai idealiste — sînt „sublimări transparente" ale ^ tivelor primare ale sexului şi agresivităţii. dar exis^ în slujba unui alt motiv. dar totuşi persistentă şi permanent stilistică. Iată un alt caz. mai puternic şi în cel mai bun caz p jumătate conştient. Dacă într-adevăr cazul este aşa cum îl prezintă studentul. Nu ■ ' aq aceea. atunci nu avem altă alteritivă' decît să admitem că ea este un sistem . ConstitJ dragostea sa pentru frumos şi ceea ce este fermecător un motiv funeţionj autonom ? Nu cred. Revenind dintr-o a] menea incursiune el a spus „Ea mi se pare mai potrivită. funcţional autonomă ? Există cel puţin o distincţie teoretică care să ne ajute să deci„ ^Dacă prin psihanaliză pacientul retrăieşte trecutul (ca fata de •'-prezece ani) şi află care incidente reprimate au fost perturba0 p si dacă această urmărire retroactivă produce o vindecare °anirii că pacientul vede că elementul perturbator nu-şi are locul '. nici nu puteam > să-mi imaginez dominanţa atotputernică a aceşti unic motiv în conduita sa. I ceea ce priveşte autonomia funcţională. dacă a depăşit de lult timp dependenţa sa juvenilă şi acum are un interes pentru uticâ de dragul politicii. Există aici o morală în ceea ce priveşte psihoterapia. Unii pacienţi cu tulburări mentale. motivaţia este funcţional autonomă. ?nţionâm aici acest caz pentru a sublinia faptul că este necesar examinăm fiecare caz specific pentru a stabili în ce măsură şi în ^d poate fi implicată autonomia funcţională. Numele său o Lars. li j tează pe Noel Coward. El şi mama sa divorţată îşi sînt extrem de devo unul altuia.j Am un prieten care pare să fie motivat puternic de valori estetice tj ceea ce face pare consecvent cu sistemul său motivaţional bine integrat tf înalţă capul din examinarea fotografiilor cu Afrodita fără braţe şi suspini! „Ah. căutînd pe cea perfectă. I De exemplu. dar n-are bust !• i place poezia. Medicul. Un asemenea pacient adoptă un model iluzoriu şi un evantai redus de comportamente drept stilul său permanent de viaţă. dacă astăzi ar trăi numai astfel de oameni". să revenim la cazul politicianului care urmează calea l său (pagina 233). dar ne^ energic că ele explică toate motivele adulte. în definitiv. Dacă este aşa (cum se vede : ponstrîngerea şi rigiditatea sa).motivaţional. Un student scrie : înclinaţia mea este biologică. sînt total incapabili să-şi stăpînească existenţa şi. mecanicistă şi freudiană. atunci nevroza nu a fost func^nal autonomă.şte cu altă fată. ei'g -^ substitute pentru lucrurile pe' care le doresc in mod real in vN Fără îndoială. Şi în multe ale privinţe este un superestet. El nu este intrinsec naturii sale. de asemenea descris de un student sceptic. artistul. Să descriu un I care ar corespunde înclinaţiei mele şi pare să nege autonomia funcţjOn. Estetismul lui Lars este n vrotic —■ o sublimare transparentă a motivelor sale adevărate. o „nevroză caracterială" l% atît de ferm structurată îneît acum constituie un model de •ată si dacă nimic nu poate s-o disloce. Pînă cînd nu l-am jj tîlnit. ni există o bază pentru a afirma că stilul estetic de viaţă al lui Lai este funcţional autonom. Licţional autonom. Sublimarea. 245 8.

este ţio ai ti uor. Am încercat să discut tensiunile interreligioase ale comunităţii. tuale şi intenţionale conştiente şi inconştiente.doctrină a dis-<irii"'.o a trai intr-un proiect limitat cu un scop jjnilar. ca Faust din vechime. Ay tresa c ptam ca un mod îi cară toat. chiar impulsurile. i. 1J dat deoparte. r i\a a e L. Autonomia funcţională nu este o . ' c' ln jurul său? Deşi posibil ■ i. nu putem declara că un motiv este totdeauna de tipul sau. Cu greu se i. Mai curînd. itrîn. este o denumire directă a knui aspect imporiOirte neglijat al motivaţiei umane. Ku m câu+a o alta reducţie. Dar caţia istorica ru este o explicaţie funcţională. Într-uri se s o r i] un motiv "uncţional autor ori c^te pe onâlitatea. -.acesta a deturnat o parte din fondurile parohiei sale pentru propriul 246 ^ c i aceastl urmărire a unu. aceia de construcţie a unei mănăstiri. Nu putem realmente spune în acest caz dacă i' sau autonomia funcţionala cs potriveşte cel mai bine o. într-o fixaţie infantilă. de încercarea de a rece i : a ia sa. la vedere. explicaţia hedonistă. Dealtfel. k Grade de autonomie funcţională. mulţi oameni. transparentă a ^e alt tip. în . 247 Pe de altă parte. în virtutea zării. scop unic ? Să acceptam ilicâ c t celibatarul este i astfel e dorl d pj_ar< "> ilicâ c t celibatarul este i astfel e dor■ ■ Tclum .iu — i cealif i ! < st" m r \ foai .de viaţă. '.iii s.. Comportaţi jiu mult pecU pb. un poate reflecta o combinaţie de forţe : infantile şi adulte.i adăugam un cuvmt privind pfîngerea celui c ca doctrina autonomiei funcţionale „nici măcar nu in cearcă c motivul sau central". Din acest punct jtivul sau. extrinsece ş7T! trinsece. nu-l 'n resau. în biroul său se găseşte un tablou mare al n proiectate.i nantă. c ici nu numi că este nepopular din^ cauza ? ntfi ' -( neplăcute.\ spu poate ca aceasta pasiune doi mantă est funcţional autonomi ea it) buia afirmaţie pr> care putem si o l.e faţ. Viaţa ir3aşi e \ a si „explica'• Nu aven nevoie si nu putem să privim „mai adînc" — dacă ui e^te funcţional autonom. Dar nu e o doctrină a ar i > Nici mac n nii încearcă sa eXpliee motivul său central! In acest caz. ^ă rezumam : claca avem de-a face cu sublimare. replica : „Cît obţin Pen mănăstirea mea ?" Relaţiile sale cu oamenii din oraş sînt proaste. Totuşi pt cm să raportam orice motiv funcţional autonom la rnul central total şi să descoperim importanţa sa relativa în . • arhiepiscopul nu prea pare să susţină proiectul preotului pentru că se cr ^ . pentru că ii fără milă pentru bani. şi-au găsit întreaga r raţiune l. Din cauză.uIul sexual s?oO i i <. în mări sau în formule de viaţă. integrmau-se cu trebuinţele şi interesele sale sint ?riue mtr-o structura unică de efort central. Discuţia noastră a clarifj faptul că nu este totdeauna posibil să se stabilească dacă un n/^ dat îşi are rădăcina în impulsuri. nu există .r preot proiectul poate fi numai cristaliza-a concis a ^i unui i totiv religios şi a unui stil de viaţă.-. complet adulte. nu ara încredere în "c_„: ic i puc si nu evi ■. ci pus pe un şevalet.om. p^ acesta la aciuaia sa pac:-iUr. La orice încercare de conversaţie. natura extrem de obsesivă a comportamentului preşului ridica i"itr_ tarea daca nu e implicată o nevroza coercitivă. :''ce aii r i. atunci nu avem un caz de autonomie funcţională. Dacă autorul se înţelege prin ta c r cori o explicare istorică a paşilor din viaţa preotului i.e dor. dar nici nu prea face electiv progrese. Practic. decizia este adel sea greu de luat.i « ca u con.p< *. nu atîrnat pe perete. In consecinţă. pur şi simplu nu ştim destul 6pre persoana in chestiune pentru a ajunge la o decizie clara. poate). dobîndesc tonalităţi noi şi extrem de individuale.e influenţele complexe j. la întrebarea „Cînd nu este astfel ?" nu pOa).e o parte. a declara fără dovezi că toate interesele sînt o mascaradă pentru ceea ce omul doreşte în realitate (în n cipal sexualitatea şi agresiunea) este la fel de neverosimil <C'1 inorog. Trebuie să ţinem seama de posibilitatea că motivele vieţii n! prezenta multe grade de puritate şi impuritate în raport cu'auy nomia funcţională. După cum am văzut.nevoile adolescenţilor pentru unele condiţii favorabile de recreere .-. o alta e'ovad i ■ ■ •. exista un răspuns categoric. ipplasînd o aorinţi al cărei obiectiv e inhibat (sexuală..icem. ca in multe altele. ( — pur şi simplu pentru ca nu ştim destul despre viaţa e Trei ie s. Decizia poate veni numai după un şti] diu intensiv al fiecărei vieţi individuale.

Tot ceea ce putem spune în prezent este faptul că aud menţinerea pare să fie o proprietate nervoasă fundamentală şi OfJ o ba^-ă pentru conceptul de autonomie funcţională. în „Psychol.28 Ceea ce ne arată acest pasaj este faptul că teoria stimul-răsms ar preconiza. sau boală) acolo unde a fost prima dată rănit. Solomon. Stingere întîrziată. întărirea parţială.im număr considerabil de încercări şi totuşi să se stingă în cele din . L..principiu. Learnable drives and reward. Wiley. nepermiţîn-du-şi niciodată să fie într-o poziţie în care să sufere şocul (sau arsură. activitatea dispaa imediat. 1951. Astfel băieţelul care ^vaţă să iubească pescuitul pentru că această activitate a fost asociată ou primirea dragostei şi atenţiei din partea tatălui său. 29 Alte încercări. 3. u 28 N. Fenomenul autonomiei funcţionale nu va 2 niciodată clar înţeles pînă cînd nu vom şti mai mult despre meeaj nismele nervoase relevante şi despre formularea corectă a naturi intenţionale a motivelor. 2. psihologia actuală nu posedă o teorie consecventă dea pre natura omului. Admitem acest argument. *• 61. Consideraţii cvasimecaniciste. . în afară de cea a lui Miller. C.). 353—385. legată da producerea autonomiei funcţionale. putem spune că în în care un motiv actual caută scopuri noi (adică manifestă un diferit de tensiune faţă de motivele din care s-a dezvoltat) el funcţional autonom. Am menţionat deia ca J exemplu elementar de asemenea cercuri reflexe. Traumatic avoidance learning : the M54 * es °f anxiety conservation and parţial irreversibility.'je-acum dificultăţi teoriei predominante a învăţării. Din nefericire nu putem fai astfel —■ şi aceasta din două motive. VoJj numi primul grup de consideraţii „cvasimecaniciste" şi al dil^ grup „esenţiale". par să sfideze stingerea. Am atras atenţia asupra u diverse sisteme perseverative ca reprezentînd un nivel relativ ferior de autonomie funcţională. Ceea ce nu ştim este cît de permanent poate fi un asemeM a stern. New York. el îşi va pierde în cele din urmă interesul. 13. Să revedem cîteva consideraţii cvasimecaniciste care sînt relevante şi ar putea fi utile. cînd recompensa nu se mai dă. S-a descoperit că activităţile care sînt J compensate numai o parte din timp par să fie mai rezistentei stingere deoît activităţile care primesc totdeauna o recomperl în ultimul caz. totuşi. să nege autonomia funcţională ^plicind fenomenul în termeni familiali de S-R29. dar dacă nu e întărit prin atenţia tatălui. Ele durează o Vlaţa întreagă şi nu se sting. Acest fapt esle admis de teoreticienii S-R30. dar trebuie să atragem atenţia asupra numeroaselor cazuri în care interesele dobîndite nu se sting niciodată. Din nefericire geşti termeni devin extrem de vagi cînd se aplică la ceea ce Miller ■îurneşte ^situaţii umane complexe". De aceea.Cînd generalizarea. Un termen familiar în teoria na logică modernă este acela de feedbac z. în legătură cu acest subiect ne amintim faptul bine stabilit că motivele evitării. dacă ar fi posibil. 1. în primul rînd.\ii>' de „stingere întîrziacă' aparenţă permanent întîrz ite şi în aceste cazuri con~hicW I autonomia funcţională esce implicata. atunci desigur interesul pentru pescuit nu a devenit funcţional autonom. Toţi avem un repertoriu vast de ssemenea motive de evitare şi nu trebuie să revenim la prima ex-Perienţă dureroasă pentru a susţine aceste evitări. ele au . Miller scrie : spunem că un impuls puternic dobîndit ar putea părea să nu fie stins . d ir ■ . Cum se produce autonomia funcţională ? Ar fi satisfăcător din punct de vedere ştiinţific dacă ani putea da un răspuns simplu la această întrebare tulburătoare. îşi poate menţine acest interes pentru pescuit un timp. odată învăţate. L. Drin SR. Deşi'aceste sisteme id puizează tot evantaiul motivelor funcţional autonome. în pasajul citat mai sus Miller susţine ă unele sisteme dobîndite persistente sînt de fapt pe cale de a se btinge.". El c^e referă . Explicaţia pare să fie aceea că animalul (sau fiinţa umană) „nu-şi asumă riscul". nu cunoaştea procesele nervoase care ar putea fi implicate în transformarea sisj temelor vechi şi în menţinerea sistemelor noi de motivaţie. E. întărirea de tip superior şi variaţia de la un agent o>-ire la altul se adaugă acestei posibilităţi se poate vedea cît de dificil •^'situaţiile umane complexe să se stabilească dacă o deprindere este sau <:stefuncţionai autonomă. vom încerca în răspunsul nostr» numai să arătăm care ni se pare a fi direcţia generală corectă. W y n n. Comen-*a această problemă. sînt citate în nota 9 supra. dbook of experimental psychology. („Copilul care s-a ars odată evită focul"). S. situaţia finală (un răspuns) trimite impulsuri nervoase croieruJ Aceste impulsuri de întoarcere se descarcă pe căile libero şi fel tind să menţină într-un mod circular (sau într-un mod uşor J dificat) sistemul care funcţionează31. Circuite reverberative. gînguritul copiy lui şi alte secvenţe repetitive de acte. Rev. în S. Dacă se întîmplă acest lucru. pentru moment. Mi ller. cap. In & doilea rînd. Stevens (Ed. 248 249 Si conchidem de a că dacă odată cu trecerea timp interes dobândit dispare i =■ stinge) nu e vorba de un caz nomie funcţională.

Fără a nega acest dinamism. Este un principiu neurologic acceptat faptul că organizările de nivel superior selecţionează. satisfacerea impulsului este totuşi clar implica^ Pe de altă parte. dar nu cu toate. I 31 Vezi notele 14 şi 17 supra . Ferster. The '"''F^îl dlscharge of corticoilialamic reverberating clrcuits. B. îşi vor schiml] în curînd deprinderea de a ciuguli. Dar dacă uneori sînt hrăniţi şi uneori nu. Acest principiu în sine favorizează dezvoltarea autonomiei «Micţionale. In critica sa asupra autonomiei funcţionale. >n York. 235—257.. Putem exemplifica în felul următor : Impulsul de foame. am elaborat multe canalizări specifice (vom mînca această hrană. ele nu mai au un caracter rnotivaţional. în mod similar. Ori de cîte ori foamea apa 1 hrana e .Să luăm exemplul unui animal. Neurophysiol. H 13. F. dl prinderea 'se păstrează. Fersi şi Skinner constată că chiar şi după ce nu primesc h^ană. Totuşi. 5. Nota 14 supra< 250 251 rale faţă de puritatea. C h a n g. în „J. menţionată tj sus.generalizare" şi de . decît ca întăriri ale unor impulsuri sj cifice. nu ne părăseşte de la naştere pînă la moarte.. căutători ai adevărului religios ultim îşi fixează noi sarcini în cadre familiare şi îşi urmăresc scopurile pînă la moarte. Un om de ştiinţă e ""fascinat . pp. Speranţa chtiŞt lui pare să-i susţină pasiunea. factorul imprevi Iii în pescuitul cu undiţa poate ajuta ia susţinerea zelului pi carului. Eroarea teoriei S-R constă în imaginea demodată ne Caj o oferă despre organizarea nervoasă în termenii unui manunţi de miriade de impulsuri specifice şi deprinderi separate întării Aşa cum fizica a încetat ?ă considere natura «a un compus de uj tăti centimetru-gram-secundă. filtrează şi „pun bariere" răspunsurilor specifice de toate tipurile. cit. calitatea hranei Unii sînt gurmanzi radicali . înfăţişarea. Ne-am referit înainte la un tip de preferinţă pentru ceea ce este familiar (pentru rutină) care marchează mare parte din v'ata noastră motivaţională (pagina 238). Ceea ce pare să tîr°Ple este *aPtul că scoPurile sînt mai atractive dacă uneori : 'n tinse şi uneori nu. pf rumbei! ciugulesc îndelung şi cu înfocare —■ după mii şi nţ de încercări32.. Exploratori. Schedulcs of reinforcenient. Cînd abilităţile sînt stăoinite. dacă după un timp nu i| primesc hrană. mu3nul e absorbit să atace piese noi şi mai dificile în cadrul evan"'■-'lui său de abilităţi .'ntir'rc d '-"din J perior". A stăpîni arta mer. Probabil că efectele dinamice întăririi parţiale pot fi un caz special al unui principiu mai rfi enunţat de Hebb.den'jL-j deri şi răspunsuri specifice. Miller vorbeşte da . El nu este funcţional autonom.". Appleton-Century-Crofts. neurofiziologia modernă ebandj nează deprinderea specifică întărită pentru cîmpul nervos dina» care are prioritate asupra deprinderilor de răspuns specific. unele nu sînt rezolvate niciodată în viaţă. Sar-cinile sînt în mod frecvent coercitive pînă cînd sint îndeplinite — şi. Prioritatea „barierelor" de rdvel superior. care rfnt hil niţi de fiecare dată cînd se aprinde o lumină. în cursul dezvoltării. „aventura" noastră în cursul ■ conduite poate fi un factor care conferă autonomie. 1957. poate că este bine să acceptăm amendamentul lui Hebb : caracterul mo-tivaţional al rutinei este mult intensificat dacă conţine în sine tensiunea noului. alţii se apropie de mm tr-un mod curios şi afectat. savanţi. rn. adnitem. Skinner. da" nu pe aceea) şi ne-am elaborat unele atitudini foarte geneHebb. neez ce este nou într-o combinaţie cu ceea ce este familiar . B. Ni se pare pertinent să considerăm aceşti factori oa \ lecţii" făcute de către achiziţiile de ordin superior ale uno. de asemenea ÎI. Acest tip de stare motivatoare centrală — deşi nu îi cunoaştem natura nervoasă — corespunde tipului de autonomie funcţională pe care le-am denumit „perseverarea în sarcină" (pagina 237).t? consumată. aceste stiluri evident dobîndi e :lnf tivate şi ele controlează şi dirijează în mod cert mod mânca. 4 Amestecul de nou şi familiar. Gu această întărire neregulată. Acest autor indică faptul că interesele care ^jtosusţin par să reflecte o preocupare pentru nou cînd acesta . La nivel uman jocul de noroc este un bun exemplu. în cazul porumbeilor vedem că deşi „întărirea neperiodi<| previne stingerea. în legătură cu aceasta ne putem referi la teoria genetică dj pre inteligenţă a lui PiageL Acest autor susţine că în cur ral vieţi „scheme" noi şi de ordin superior se elaborează — astfel îneît gîa direa noastră este controlată de noi . Elementul „risc" este desigur evident în 'nt: interese ale maturităţii. ti9făcut nici un impuls elementar cunoscut. Porumbeii. Jucător^ învederat are nevoie să cîştige numai ocazional. unui copil îi place o jucărie dacă ea este mformă cu aşteptările sale. 224—231. 12 C. op. observăm. rnestecac cu ceea ce este familiar33. în cazul jocurilor de noroc şi al pescuitului.]Uj este un motiv absorbant pentru un copil de cincisprezece îmi căci îi lărgeşte capacităţile actuale. Tocmai deprinderea-i-formare sau atenuarea noului în ceea ce este familiar pare să estreze sistemul neurofizic cu autonomie. Astfel.

. omul doreşte o mulţime de lucruri în viata în afara unui echilibru biologic sănătos şi a satisfacerii impulsurilor sale. lucrăm ele preferinţă cu şist! mele noastre dobîndite şi nu cu cele antecedente lor34. Tratăm fiecare sistem separat şi nu privim func-srea vieţii ca un întreg. 1959. 5—17 . Acţiunile de echilibrare între glande.fying concept in personality 'fteorj/. Este -un principiu al comportamentul mamiferelor că supravieţuirea este supradeterminată . în „Psychol. 58. la un nivel de existenţă homeosta-•*. care a formulat-o. 253 Consideraţii esenţiale. în căutare de echilibru. c? se întâmplă atunci ? Dacă e sănătos.". Fără a nega adevărul homeostaziei. i mod bun de adaptare este susţinut de multe mecanisme. Cannon. Filozofia creşterii: o problemă crucială. Review of R. Dar cînd s-a săturat şi s-a refăcut.37 Cu alte cuvinte. transl. 323. ar pujea fi căutate în mod liber cele neesenţiale. Astfel* : uflera că o activitate este recompensată. B.".sisteme. Fiecare separat caută redu 34 J. f Am denumit această concepţie despre om teorie homeostatică inile 99—101)35. El afirmă just că scm mele mai vechi râmîn latente si pot fi adesea reutîlizate. Dacă i mecanism eşuează. De aceea este un mănunchi de moduri recompensate de răspuns. în „psychol. Spunem că un impuls este satisfăcut. Homeostasis : corruptions or rais™>nceptions "> — A reply. doritor de hrană şi odihnă. Punctul de vedere obişnuit ne spune ceva de genul urma*( omul este un animal care caută echilibrul.". London. 35 CI". Dar. Venind acasă de la lucru omul se simte obosit şi înfometat. ce ocupă de hobby-ul favorit. S. acesteia îi este necesar un supliment vital. adică. Rev. Revenind la autonomia funcţională sj tem pregătiţi să afirmăm că la consideraţiile . Natura^ nu pune toate ouăle în acelaşi coş. dacă vrem să explicăm Motivaţia umană. 129—133. Mulţi psihologi nu văd nimic în personalitatea umană dincolo le această lege de bază. o duzină de alte mecanisme rămîn să susţii acelaşi rezultat. Cînd e găsit un mod anume de adaptare reuşită (adică ci cînd un act este recompensat) acesta este învăţat. tensiunii. Mecanisme multivle. In acest portret al omului observăm că segmente separate ale fiinţei sale sînt tratate ca şi cum ar fi suficiente lor însele. înainte de a conţin" efortul nostru de a spune „cum se produce autonomia funcţionalj cititorul ar trebui să se oprească o clipă şi să ia în considerai cea mai importantă problemă din întreaga teorie psihologică : P^ blema referitoare la natura omului. nu a :t-o ca pe o lege care explica întreaga conduită umană. Psychol. Totuşi. Norton. 37 Ibid. nu că persoana este re-compensata. 61. El este alcătuit < foarte multe impulsuri discordante. citeşte o oarte stimulantă sau iese seara la plimbare sau la un spectacol. M o'frer. Rouu and Kegan Paul* 1950. 1951. Cannon. Ceea ce Cannon numeşte „lucrurile neesenţiale dar nepreţuite" ale vieţii este caracteristica cea mai evidentă a personalităţii uir ane — dacă boala sau mizeria extremă nu au redus cumva individul la un simplu impuls. sistemele metabolice şi impulsurile şi trebuinţele biologice sînt atît de complicate şi de remarcabile îneît Cannon vorbeşte despre ele ca reprezentînd „înţelepciunea corpului"36. p. O. New York. Dar în cel mai bun caz ele duc la întreţinerea unei ordini existente. 1932. R Stagner. Dynamics 1 behavior. 56 W. Homeostasis as a un'. „Regii săm" la ele uneori. 4. de obicei. 6. The wisdom of the body. Woodworth. dar nepreţuite. I aceea este foarte probabil ca autonomia funcţională să se poa datora sau să fie ajutată de oricare sau de toate principiile asup cărora ne-am îndreptat atenţi — ca şi de unele principii supl mentare la care ne vom referi acum. 1954. A cognitive theory of dynamics. P i a g e t. Rev.. în „Contemp. Conceptul de homeostazie se referă la menţi-av sau restaurarea unor „stări constante" în organism. nu că o persoană satisfăcută. 252 r 2. The psychology of intelligence. H. doreşte o noul activitate. 205—208 . El ie : Odată trebuinţele esenţiale satisfăcute prin homeostazie.

'motivele funcţional autonome sînt foarte personale. totuşi. cît în îndeplinirea unor acţiuni care depăşesc acest nivel de existenţă simplă. Cu excepţia unor sisteme perseye-rative izolate.adecvării" este similar . are acest focar motiva-ţional particular. 3. Luate împreună. există o revenire normală din anxietate. Vedem -el încearcă să descopere locul său propriu în lume. vandalism sau crimă ca o eliberare pentru energia sa. în s. 2. să-şi stabiiea^ „identitatea". Trebuie să existe motive care să consume energiile disponibile ale cuiva . e necesar să adăugăm c^ puţin trei principii suplimentare. „Cu alte cuvinte. care să-i umple timpul. vinovăţia. Pe scurt. ceea ce ii dă individului po^ibilit. trebuie să facă ceva cu energia sa Dacă motivele sale curente (de supravieţuire şi satisfacere a ir^ pulsurilor) nu-i absorb forţa. Omul are energii de utilizat care depăşesc necesităţile de reacţie. "O asemenea femeie este într-adevăr nefericită dacă nu poate să-şi dezvolto in-1 terese noi în politică. q femeie sănătoasă care ajunge la vîrsta mijlocie şi nu mai are copjj de îngrijit va căuta cu nerăbdare „ceva de făcut". Dacă adoles-! centul fără ocupaţie nu are interese constructive. în această tendinţă spre unificare putem identifica multe aracteristiei psihologice centrale. 1. după o masă sau un somn bun. Printre ele se află încercarea °tnului de a căuta răspunsuri la „trio-ul tragic" de probleme : suerinţa. fără nici o dependenţa de o structură esenţială. deoarece el implică faptul că un misterios agent intern (un suflet) Modelează în ultimă instanţă lorţele dinamice ale vieţii.cvasimecaniciste of^ rite mai sus că o explicaţie parţială. servicii sociale. ea ne oferă un plan de bază important pentru o teorie a motivelor dobîndite. ele constituie într-o mare măsură eul (capitolul 6). postularea „motivelor de creştere" şi a realizării de sine". El.ori un adult poa 254 ^ deveni dezorientat şi anxios într-un oraş nou şi străin). Identificăm. Deşi această direcţie de gîndire nu explică cum apare un motiv . Spunem că esenţa omului este astfel încât motivele noi trebuie să apară la persoanele sănătoase pentru a suplimenta minimul inadecvat de homeostazie. dacă nu cea mai mare parte conduitei sale. Susţinem că ele nu exist. Iniţia • obiecte noi şi străine produc anxietate (un copil poate tresa la declicul butonului de lumină electrică . caută noi lumi cU cucerit. Unele din acestea admit că măiestria („prioritatea comportamentului") constituie imboldul funH damental în viaţă. toate strîns legate de funcţii] esenţiale ale personalităţii. Principii de măiestrie şi competenţă. om de lume. In ifiirînd. Să luăm în consj derare omul care. Aici ne referim la discuţia acelor teorii motivaţionale care iau în considerare „energiile modificabile" (paginile 217—223).. Principiul structurării esenţiale. se vor dezvolta unele noi.în primul rînd el are o imagine de sine extensibilă (o concepţie a ceea ce i-ar plăcea să fie) şi urmărirea aces'lui scop dirijează o mare parte. muncă artistică. individul progresează de la adapta la mediu la adaptarea mediului la sine"38. Este clar că mulţi autori resping concepţia „reactivă" asupra ornului. el va trebui să „inventeze motive". Ar trebui atunci să spunem că existenţa eului este cea care explică autonomia funcţională ? Acest răspuns este periculos.1 să-şi extindă posibilităţile anterioare do competenţă si c trol. formată treptat. studiu sau ■scopuri similare.'îi'şit. particular. Nici una din aceste ambiţii nu este înnăscută. Principiul „competenţei" sau al . efortul său Vezi nota 2 supra. acum datorită unor întăriri îndepărtate. în schiţarea dezvoltării motivelor mature. de asemenea. iar în alternativa în care motivele ■ existente nu sînt suficiente. Mai curînd ele există pentru că o imagine de sine. adică bine ancorate în eu. O persoană tînără intenţionează să devină medic. Toate sînt interese dobîndite. ele echivalează cu spune că autonomia funcţională se produce pentru că ea este f sau nucleul naturii teleologice a omului. Principiul organizării nivelului energetic. Buhler subliniază o secvenţă întîlnită în mod obişnuit. ditia nouă si „periculoasă". Am luai deja o poziţie fermă împotriva procedeului discutabil de a căuta explicaţii în termeni de eu separat. politician sau ermit. ca orice om sănătos. există utilizarea constructivă a acestuia. 255 de a se raporta la semenii săi şi la univers în general. Preferăm să spunem că natura esenţială a omului esta astfel Uicît ea tinde spre unificarea relativă a vieţii (niciodată pe deplin realizată). Ca o consecinţă a acestei căutări ■—• care reprezw. Concepţia autonomiei funcţionale nu semnifică faptul că în structura matură fiecare motiv este autonom în raport cu celelalte . el trece cu uşurinţă la revoltă. luînd la diferite vîrste forme noi şi diferite. Apoi urmează „o trebuinţă de a şti şi a controla" obiectul sau con-. într-adevăr. multe teorii ale personalităţii consideră că „mobilul" vieţii umane rezidă nu atît în satisfacerea impulsurilor primare şi a derivatelor lor. de asemenea. moartea. nici că motivele se declanşează ca atîtea mobiluri esenţiale independente. De aceea o parte importantă a răspunsului nostru la întrebarea cum se produce autonomia funcţională este că însăşi structura eului la om o cere. însăşi esenţa naturii umane — .

Asemei traume lasă efecte îndelungate. aspiraţia religioasă se poate dezvolta' încet din obişnuinţa religioasă . faptul de a se i ■ pierdut'' pe o stradă. Schimbările traumatice pot fi sau din categoria autonomiei funcţionale perseverative. copilul să-şi poată verbaliza experienţele.încărcat de anxietate se produce freovent conform obser. Dacă teama este neobişnuit de profunda şi coercitivă vorbim de o fobie. mutarea într-o nouă locuinţă. Puţine vieţi par să fie axate pe un eveniment decisiv : convertirea Sfîn-tului Paul sau a lui Tolstoi. a i*05^ s^^ Să-Şi ţină orele de clasă acasă39. experienţa timpurie a unei pierderi ireparabile sau poate adoptarea de către o familie sînt toate ocazii coapte pentru o experienţă traumatică. sau din cea a autonomiei funcţionale esenţiale. întrucît natura omului determină acest !ucru Numai teoreticienii devotaţi unui model reactiv. urioase din partea copilului. Am observat că motivele de evitare paf să nu se stingă niciodată. în primii doi ani de viaţă"40. cu ritualuri preventive. Un copil sensibil poate deveni 'manent morbid sau poate dezvolta un sentiment de inferiori- .sale.unilie — toate acestea şi alte evenimente specifice pot cauza şi pentru totdeauna tendinţe fobice. Asemenea transformări traumatice constituie un caz special de autonomie funcţională. el poate fi în mod rial susceptibil la şocuri pe care nu le poate înţelege sau stă-I pini sau chiar discuta. moartea . de exemplu) jr^umentat că traumatismele naşterii constituie un eveniment strofic oare probabil lasă o urmă permanentă asupra fiecărui ■jtor. interesul pentru ceilalţi poate înlocui pas cu pas autocentrarea din copilărie. Schimbările pot opera la fel de gradat ca fluxul care ridică o barcă împotmolită pînă cînrî deodată aceasta pluteşte. Copiii care nu-şi pot l d lege sau controla încă mediul lor înconjurător sînt la discreeocaZiilor înfricoşătoare. pare rezonabil să fim de acord cu Levy că înainte . Din acest punct de vedere autonomia funcţională este numa1 un mod de a afirma că motivele omului se schimbă şi se dezvolt' în cursul vieţii. Se poate pune totuşi întrebarea dacă sistemul nervos la ere este destul de matur pentru a purta o impresie durabilă spre evenimentul naşterii. Traume perseverative. molip-sirea lui Nietzsche de către o prostituată. Cînd ia şase ani copilul părăseşte adăpostul căminului său pen■ mediul mai dur al şcolii şi al terenului de joacă. în cele din urmă. homeostatio cvasiînchis al omului consideră dificil să admită aceasta. Eul este reflectare' acestui proces uman fundamental de devenire. pavid Levy. Mulţi oameni au frici de acest ge"1 iraţionale dar cu neputinţă de dezrădăcinat. dare era învăţător. furtunile. scrie că „un eve. Transformări traumatice Schimbările motivelor sînt uneori atît de gradate încît nu putem spune unde se termină unul şi unde începe celălalt Dragostea pentru muzică de dragul muzicii poate înlocui numai treptat exerciţiul ascultător. călătoria lui Goethe în Italia. Şi aceste sisteme pot continua ie zile. uneori toată viaţa.observăm că conduita omului e + într-o mare măsură proactivă. abia ar putea să meargă cîteva l 256 i departe de locuinţa sa. Mai ales un copil care este şchiop sau care are o cicatrice vizibilă (sau un copil dintr-un grup minoritar) te suferi zeflemeaua nemiloasă din partea altor copii. Să luăm în considerare pe scurt pe fiecare. O operaţie chirurgicală. Oricum ar fi. suferindul. Situaţia s-a înrăutăţit pe măsură ce el a crescut. Ca adult. specialist în psihiatria infantilă. actele nechibzuite de respind'in partea părinţilor. Naşterea unui nou copil avînd ca rezultat sentimentul de gelozie. atunci cînd era separat temporar de mama sa încît întreaga sa viaţă era dominată de o teamă de lipsă' securitate. nu eul (ca factor separat) îl produce. Rank. Şi totuşi unele transformări sînt bruşte şi cuprinzătoare. intenţională şi unică pentru ei v procesul total simţul eului sau imaginea de sine sînt implic^11 i Totuşi. Unii psihiatri (O. Copilul care s-a ars odată se teme de foc — pentru totdeauna. Un copil sub trei ani era atît de terorizat de o lo în plină viteză. îl aşteaptă noi erienţe de eşec şi ridicol.

. Se dezvoltă interese religioase. examene de trecut. Această autobiografie este foarte recomandată pentru meritul său T S1 pentru fascinaţia psihologică. încercând pentru a suta oară să dea semnificaţie sarcinii. provenind dintr-o familie fără cultură. compensări noi. W E. Totuşi. Unele traume produc frică şi limitează creşterea . Dacă se întîmplă astfel. cînd avea doi ani.mi-a venit în minte ca un fulger de iluminare că m-aş putea avea de tovarăş întotdeauna."41. când el trebuie să se plaseze pe scara cendentă a maturităţii. New York.0 imagine de sine se poate dezvolta. Cred că aceasta a fost ideea fundamentală ou care am trăit pînă la treizeci şi cinci de ani.'1'1 sau tăierea provocatoare a părului sau orice act de îndrăzneai^*6' să fie suficiente.. Appleton-Century^ 1927. lasă în urmă un sistem perseverativ (o fobie. de asemenea. o ~. să cauzeze alterai rapide şi profunde. personalitatea după vîrstJ de treizeci de ani este mult mai puţin supusă unor revoluţii bruşl decît înainte de această vîrstă. 48% au pretins că au ayuj experienţe emoţionale deosebit de impresionante. aşa £W am spus.Apleacă-ţi urechea la ruga mea fierbinte".. O femeie acum în vîrstă de şaizeci de ani îşi urmăreşte pasiunea de o viaţă pentru poezie pînă la o întîmplare petrecută în liceu la cursul despre Virgiliu. în ciuda durerii. Masserman. Ea scrie : „. în curînd apar alte cerinţe din partea grupului de partener' incluzînd relaţii cu sexul opus. dar în P^VJ cazuri aceste experienţe au dus la o reorientare bruscă a vieţ* Traume esenţiale. ApJ noi lumi de cucerit. într-un set de autobiografii ale unor studenţi de colegiu se pare că nu mai mult de 10% raportează în mod disting evenimente traumatice. o exjj tentă de cîştigat. nimeni nu mi le-ar putea lua. New York. avea o concepţie dispreţuitoare despre toate activităţile intelectuale. a întrebat cum ar fi fost exprimat pasajul respectiv în Biblie. pin aceste întîmplări de la virata de doi şi şase ani Ruth Bene-t Si-a făurit un stil de viaţă care a durat mulţi ami de zile. un răsărit al frumuseţii poetice. negreşit şi că dacă n-aş vorbi nimănui de lucrurile care mi s-au întîmplat. căreia i-a fost de atunci înainte devotată.■■ care să dureze o viaţă întreagă — chiar dacă obţine ulterior succes răsunător. în anii maturităţii. ţy] perienţa succesului şi eşecului. şocurile datorate eşecului în afaceri. Prost -adaptat la colegiu. Schimbările critice şi abrupte paj să fie cele mai numeroase în timpul adolescenţei. a prins aluzia şi a spus .). Dar asemenea evenimente pot. Profesorul. a qM versiunii. On cvaluating the „specific event" as a source of anxiety. Probabil că o luptă cu pumnii. declans o recentrare a imaginii de sine şi astfel să afecteze evoluţia s*! rilor esenţiale funcţional autonome. Următoarele două întîmplări se referă la experienţe traumatice în sCoală şi colegiu. care într-un fel par să producă I transformare bruscă dintr-un domeniu major al personali» lor. o profesie de ales. Behavior and neurosis. Dacă obstacolul nu e depăşit cu succes. de asemenea. scena tragică la sicriul tataj ei i-a dat impresia că lumea morţii era paşnică şi frurr. ea considera ascunzişul din stogul de fi drept propriul „mormînt". eu deprinderi insuficiente de studiu. of M Lovv. o aversiunj un ritual).. Anxiety. în toate aceste stadii cruciale se pot produci experienţe traumatice. lolij unor pierderi ireparabile pot.oaS 258 târziu. Lfon a r d. viaţa de „băiat normn se află înaintea sa. Cînd au fost întrebaţi direct. The locomotive dod. Hock. în principiu. Acestea sânt exemple de „autonomie funcnală perseverativă" datorat unor „răni psihice" acute produse r-o ocazie determinată. altele schimbă direcţia creşterii. Un student din anul I de colegiu. Nevrozele perseverative la animale sînt le de J h. Nu trebuie să admitem că toţi oamenii sînt marcaţi de schimbări traumatice. o ulerg. De fapt nu e posibil de trasat! linie precisă între transformările traumatice şi cele gradate. Oricum. Antropologul Ruth Benedict ne povesteşte despre serios pe care 1-a avut la moartea tatălui ei. a" d tatul poate fi o alterare radicală a vieţii . J Zubin (Eds. Succesul ei artistic in această ocazie a constituit o experienţă traumatică. într-o zi. Dimpotrivă. Fericită. Greene and Stratton. 257 şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265 O perioadă cu o importanţă specială in viaţa băiatului • rican este pubertatea. dificilă şi plictisitoare. databilă. Evenimentul singular impresionant. avea dificultăţi speciale la cursul de compoziţie în engleză. şi aproape tot atît de incult pe cit poate fi un student de colegiu. El trebuie să depăşească obstacolul al „gardului efeminat". a primei dragoste pot avea o importanţă supremă... Chicago. a remuşcării şi vinovăţiei. Univ. la şase ani. la majoritatea oamenilor schimbarea este doar treptată — chiar dacă toţi oamenii pot trăda o experiena emoţională vie şi impresionantă. Făcea o traducere de rutină.

^ CAPITOLUL 11 Cogniţie si personalitate ATITUDINEA MENTALA : CHEIA EDIFICIULUI PERSONALITĂŢII e COGN1TIE VERIDICA ŞI NONVERIDICĂ o PROCFPTIA CULTURALĂ * PROCEPTIA XNDI-VIDUALA * RIGIDITATE SI FLEXIBILITATE COGNITIVA 0 ÎNŢELEGEREA PERSOANEI IN LUMEA SA • REZUMAT e măsură ce motivele noastre se dezvoltă şi se modifică. Instructorul plictisit dar persistând. Orice persoană — începînd din copilărie — caută să atingă un anume grad de ordine în viaţa sa mentală pentru a corespunde motivelor sale în dezvoltare.). uneori acestea sînt numite cogniţie.Tech-"' 1953> 17' 144 —151. acţiunii. Cînd urmărim jocul intens al copiilor vedem că acesta un întreg : nu poate fi separat în cutare şi cutare sentimeni cutare şi cutare gînduri şi cutare şi cutare acte. McClelland. cît şi cele esenţiale. Fenomenul transformării îl numim autonomie funcţională. care necesită efort şi sînt orientate spre un scop"1. Psychoanalysis and personality : a dynamic theory on l°rmal personahty. a realizat nivelul Phi Beta Kappa* şi în cele din urmă a devenit profesor de limba engleză. (Nota trad. Termenul descrie bine ceea ce să se întâmple în toate cazurile de transformare traumatică. de asemenea. băiatul i-a dat replica sa obişnuită de apărare : „Nu-mi place engleza. afectivitate. gîndirii.recentrînd" o viaţă. El secţionează personalitatea într-un mod ^ totul fals. <a obţinut o notă mare. în el am argumen-că o simplă teorie homeostatică a motivaţiei este inadecvată.. ca o caracteristică a însăşi naturii orrmlJ Astfel. diferiţi autori au încercat să o facă şi chiar au căzut de acord că facultăţile majore sînt trei la număr : glndirea. conaţie. Tînărul nu numai că şi-a modificat atitudinea neîntemeiată. Lovitura a ajuns oarecum la ţintă. altele sînt centrale p tendinţele majore ale vieţii şi trebuie concepute în termenii j dezvoltări esenţiale. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că vechile materiale l">rind personalitatea sînt brusc regrupate şi investite cu o nouă prsonalitatea sînt bru gpe şi i ă 41 M a rgarctMead (Ed. Desigur.proJ. Este inutil să spunem că întotdeauna trebuie să existe în viaţă reqătire pentru a accepta şi utiliza asemenea experienţe trau-atice. Sheed & Ward.cînd instructorul său de an ii mustra. Basic Societate cu caracter onorific compusă din studenţii din colegiile ame-arp posedă un nivel şcolar superior. acestea nu corespund^facultâţilor antice ale meritului. trăsături (deprinderi de acţiune) şi motive (dinamism afectiv)2. nu mia plăcut şi n-o să-mi placă niciodată". distincţia între gîndire şi motivaţie este artificială. De fapt. Unele sisteme funcţional automate sînt perseverative. Wyatt. Majoritatea transformărilor | produc treptat. dar a devenit pasionat de subiect. C. ar fi mai convenabil dacă am putea diviza personalitatea în facultăţile sale majore. transl. sînt sisteme locale independente . deşi unele sînt traumatice şi bruşte. că nu putem înţelege rolul pe cărţi joacă motivele adulte numai schiţînd traseul lor pînă la orjgijJ clin copilărie. Rezumat Acest lung capitol a avut multe de spus. Efectul a Tost cu totul neprevăzut.) 259 semnificaţie. acelaşi fenomen se produce cu deprinderile noastre de gîndire. William James vorbea de convertiri religioase tive ca . continue. Un teoretician contemporan utilizează clar acest trio antic afirmînd că per-5onalitatea este alcătuită din trei tipuri de elemente : scheme (cognHi'). F. Diferenţele între motivele infantile şi adulte sjn mari. New York. 1951. Some remarks on the place of cognition in ego psycho-M ' în "J. a spus : „Nu despre engleză vorbesc acum. 1953. New York. r^ fiecare viaţă îşi are propriile ei sisteme şi subsisteme (vezi lele 14 şi 15). Oamenii nu sînt (la Gaul) divizaţi în trei părţi. 261 Un asemenea cadru analitic îşi are atracţia lui dar în cel j^j bun caz este artificial. Acelaşi element esenţial e semr lat de J. . D. j termen care se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în caw tensiunile implicate nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile antecedent] din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat. ci despre viaţa ta". § argumentat. 1 Cf.. Ambele reprezintă „activităţi personale. N u 11 i n. An anthropologist at work. totuşi. în autonomia funcţională sînt implicate atît funcţiile evasiJ mecaniciste. New York. acţiunea (voinţa) şi simţirea . Sloane. Personality. De la Platon încoace.

Şi nici nu are sens — în franceză. L. Să presupunem că vă cer să traduceţi din limba franceză : Pas de lieu Rhone que nous. Tînărul nu a puttut rezista ispitei şi a mîncat trei. ca şi impulsuri. Thinking : an experimental and social study. separarea cogniţiei de motivaţie ar putea fi justificată în mod rezonabil. Totul depinde de faptul dacă orientarea dumneavoastră este spre limba franceză sau spre limba engleză. tendinţe sau ceva similar. orientează şi modelează contrac-™e fazice care duc la rezolvarea' problemei sau la realizarea unui Paddle your own canoe = bizuie-te pe tine însuţi ' (Nota trad. Aj* a id Un win. Dar chiar în aceste exemple observăm funcţionarea unor atitudini durabile.) _ Majoritatea oamenilor vizualizează IX ca cifre . adoptat pentru un scop anumit şi intr-un moment anumit este uneori denumit „orientare în sarcină". Dar schimbaţi-vă orientarea spre limba engleză şi pronunţaţi cuvintele cu voce tare. seturile sînt structuri cort) şi posturale care au capacitatea de a „ecluza" sau . Nu am putea aduna. Neavînd încredere în tînăr. dorinţe. fireşte : „Sine. The concept of cognitive dissonan Evanston. Oricît ar fi de dificil. Să presupunem că rezolvaţi următoarea problemă de aritmetică : 11 7 Veţi întreba. Cînd spunem că avem o „curiozitate ştiinţifică" sau că toţi oamenii fac un „efort spre semnificaţie"! sau că toţi încearcă să rezolve „disonanţa cognitivă". Veţi replica just că acest mişmaş de cuvinte e un nonsens. Unii teoreticieni — „iraţîonaliştii" ca : Schopenhauer. trebuie să adun. Putem numi starea de pregătire latentă aspectul tonic al setu-. Le purtăm ca pe nişte abilităţi latente şi 10 găsim gata de acţiune în circumsUan-ţe adecvate. Iar personalitatea este structurată aşa cum e structura» pentru că este alcătuită din „seturi" extinse care pot fi numite trăsături. dar ele demonstrează rolul crucial pe care îl joacă atitudinea chiar şi în operaţiile mentale trecătoare. Atitudinea mentală : cheia edificiului personalităţii Psihicul um'an funcţionează mai ales pentru că abundă în atitudini. spunem că dorinţa de a cunoaşte este ea însăşi un motiv şi că există motive cognitive.. 1^'j F.flămînd să ducă nişte gogoşi unui client. Festinger. Dar băiatul ilul ra marifa era orientat spre engleză şi a inserat litera S înaintea „nume263 act. 1958 ..'C. Peterson. ea dirijează. în limba engleză sau în sistemul numeralelor romane dacă nu am învăţat odată aceste „posibilităţi ■wnianente de acţiune''. scădea sau înmulţi . Să luăm o „problemă de gîndire'' (majoritatea lor au de-a face cu un set).Y.Ul Cînd e trezită. Rezultă un binecunoscut dicton*. Dar în prezent nu putem accepta această judecată facilă. predispoziţii. Un brutar a cerut unui băiat . Dorind să ascundă fapta a luat un creion (fără gumă) şi a falsificat cifrele romane în aşa fel încît numărul să corespundă conţinutului ce rămăsese în cutie. care trebuie luate în considerare3. N.Şi acelaşi lucru e adevărat despre adulţi. Dacă acest lucru ar fi întotdeauna astfel. Kernpf Freud şi alţii — au susţinut că cogniţia (viaţa noastră mentală) este în esenţă slujitoarea trebuinţelor şi impulsurilor noastre. 262 Să începem cu exemple simple. 1957. . Dacă dl. nu am putea gîndi în limba franceză. Prtentice-Hall. caracteristici Per' tonale. Orice set ca acestea. atitudini. Exemplele noastre sînt banale. London.. brutarul a scris cu cifre romane numărul nouă. aceste sisteme sîm o combinaţie de dorinţă-acţiune-voinţăgîndire-simţire Este artificial să distingi un aspect de altul. B a r tle 11.orientare în problemă" sau cu denumirea germană Aujgabe.. structuri preferate. Din punct de vedere fiziologic. X ar un interes profund pentru legea corporaţiei. 3 Tendinţa spre un nou accent pe „motivele cognitive" se constată S A s c h. orientări. dacă d-na Y este interesată de asistenţa socială a copiilor. prevenindu-1 astfel pe client la cîte gogoşi să se aştepte. Englewood Cliffs. Row. III.romane". va trebui sâ găsim o cale să discutăm despre gîndire şi cogniţie ca părţi ale unui stil personal unic în care gîndirea şi cunoaşterea sînt amestecate cu emoţii. să scad sau să înmulţesc ?" Nu puteţi să înaintaţi nici măcar un pas în această problemă (şi nici în orice sarcină de viaţă) pînă cînd nu aveţi un set orientativ. Social psychology. Cum a făcut ? Problema este uşor de rezolvat dacă aveţi orientarea corectă4.

atunci murim. în măsura în care avem un motiv penetrant pentru a supravieţui şi a stăpîni lumea din jur. rea.. 265 . Ochii percep culoa-. a găsi siguranţă şi dragoste şi respect de sine. . linia şi forma cu o fineţe superioară . în cursul evoluţiei procesele noastre senzoriale şi corticale au devenit bine dezvoltate pentru a ne înzestra cu cogniţii şi percepţii adevărate („veridice). Nu fiecare copac din pădure P. în capi. Dar acest lucru pretinde mai mult decît o reflectare.). ambiţii sau aspiraţii. Nu le cunoaştem din nou. de a patina sau de a vorbi o limu" străină. Cînd blocăm informaţiile neplăcute („Orb e numai acela care nu vrea să vadă") vorbim de „apărare perceptivă". cit. Obiectivul nostru prezent este să arătăm că viaţa mentală (sau ceea ce adesea e denumit „procesele mentale superioare") poate fi cel mai bine concepută ca angrenîndu-se strîns cu restul personalităţii. Aşadar. în sfîrşit. ci le recunoaştem jn termenii propriei noastre istorii trecute. Ele pot fi de scurtă durat■ ■ ca atunci cînd „ne pregătim1' să alergăm la o cursă sau să astei!' tăm un telefon. 6 Mare parte din literatura „noului val" a fost trecută în revistă de V'■ J en k i n. A face faţă realităţii înseamnă a ne îndeplini trebuinţele. New York. demne de încredere şi verificabile. ale intereselor şi ale atitudinilor noastre obişnuite. în „Psychol. Ele pot fi încă şi mai dinamice şi pot reprezenta sistei^ presante de interese. Personalitatea este constelaţie de seturi — de toate ordinele de specificitate şi gene^ ralitate şi de diverse grade de disponibilitate şi urgenţă5.". prin modificarea interpretării noastre despre ceilalţi şi prin combinarea semnificaţiilor nou venite cu deprinderile noastre trecute. tendinţa observaţiilor este constant pozitivă. Dacă auziţi un murmur de conversaţie vagă. Repetăm. A11P °L^ Theories of perception and the concept of structure. Deci putem vedea că procesul de percepţie (care este baza cog-niţiei) nu este numai veridic. 54. ci numai prietenii sau jusff>anu noştri. Toate aceste procese au fost stabilite în mod experimental prin ceea ce s-a numit teoria „noului val" în percepţie. urechile înregistrează cu exactitate o gamă largă de vibraţii ale aerului. rezultă că înfruntarea realităţii poate fi cel mai bine slujită prin ignorarea completă a unor stimuli. Cînd dizolvăm informaţia nouă în semnificaţiile cunoscute o facem din cauza „stării de pregătire perceptivă". In mai puţin de un deceniu cel puţin 300 de cercetări s-au oprit ~%>ra influenţei pe care factorii de personalitate (sau motivaţionali) o exer•ta asupra „percepţiei". Astfel. tolele 14 şi 15 vom examina mai îndeaproape acele „seturi11 care compun trăsăturile structurale majore ale personalităţii. dorinţele prezente şi direcţiile viitoare.pe în focarul perceptiv. un sens satisfăcător pentru existenţa noastră. iasţ. gste cu mult mai eficient să facem noi experienţe şi să le dizolvăm n experienţele vechi. în fiecare zi ar începe un nou haos. ci numai unul pe care îl tăiem. H. H. Nu fiecare ^ de pe stradă este clar perceput. putem spune că erCepţia şi cogniţia trebuie să se abată de la oglindirea exactă ^eritru a ne fi de maximă utilitate. Deşi experimentele şi teoria au fost mult criticate (de XeiJiplu F.dirija reacf^ fizice specifice. ei şi personal. 5 Pentru o examinare mai completă a setului. a găsi oportunităţi de dezvoltare şi. în cea mai mare parte percepţiile şi cunoştinţe' noastre sînt adevărate. e~ Seturile tonice sînt de multe tipuri. Seturile sau dispoziţiile guvernează complet viaţa noastră mentală. ly \ 264 ■ Totuşi. dar este foarte sensibilă la gradele de temperatură. Cînt percepem rapid probleme importante pentru noi (ca numele nostru) vorbim de „vigilenţă perceptivă". pasiunea noastră pentru percepţii şi cogniţii veridice constituie o parte a acestui motiv. ci şi de cea personală6. Bull. Pielea este imperfectă pentru a ne spune mărimea şi forma. a fi liberi de griji. Dacă nu menţinem un contact rezonabil de strîns cu „realitatea". m&~127. în ansamblu percepem în mod exact pentru a putea face faţă în mod realist. Pot fi deprinderi sau abilităţi durabile —■ ca abir tatea de a conduce o maşină. vezi F. Şi nu ar avea nici un sens dacă ar trebui să începem în fiecare i să construim o cogniţie nouă şi veridică a lumii în care trăim. Affective processes in perception. op. Nulniai aspectul fazic eiste extern şi vizibil . Wiley. Termenul (împrumutat din denumirea dată modei îmbrăcăminţii feminine în jurul anului 1950) se referă la faptul că psihologii nu mai sînt interesaţi numai de Percepţia veridică. jt de repede se detaşează numele dumneavoastră dacă e menţionat ! Percepţia selectivă este o necesitate funcţională tot atît je mult ca şi percepţia veridică. A 11 p o r t. urmînd aceeaşi linie de raţionament. Dacă noul nu ar fi solubil în vechi nu am avea o personalitate continuă. deoarece ambele sînt numai aspecte ale unui stil personal unic de viată. Şi acest lucru se realizează prin seturi.! tul tonic este realizat undeva în domeniul încă misterios al pr0 sului neurodinamic. distincţia între motivaţie şi procesele mentale superioare este artificială. 1957. Cogniţie veridică şi nonveridică Cerinţa fundamentală pentru toţi oamenii este să stăpînească lumea într-un mod suficient de competent pentru a supravieţui.

ceea ce este a<j . Cititorul va observa că am utilizat m menul percepţie în sens larg. Oamenii y metaţi au fost îndelung studiaţi. dar poate să nu le reţină dacă sil adresate celorlalţi.". In exemplul pe care l-am uti-yea(. Mulţi psihologi fac la fel. observa şi memora scene şi evenimente complet diferite. neprietenoşi şi înfricoşători. aşa cum William Jamesi a subliniat demult. Murray constată că după ce au jucat un joc impresionant <e „asasinat" copiii pretind că oamenii din fotografiile care li se arată imediat după joc sînt ostili. De menea. Dar pentru a evita disputele terminologice putem. 266 jere v înd vorbim despre percepere. recunoaşterea rapidă. 25. D a v i d s. Fiecare dintre noi are o percepţie egocentrică de aceSI tip mai pronunţată decît ar fi util. şi reţinut rezonează cu structura personalităţii. Nu contează prea mult pentru scopurile noastre. Nota ti supra. Deşi asemenea studii experimentale sînt numeroase. să împrumutăm denumirea procepţie de la . Văd real-mente copiii o schimbare în trăsăturile feţelor. u dacă numai judecă sau raportează că sînt astfel. persoanele despre care se ştie că au interes pntţ valori înalte estetice. că patru oameni care merg în Europa — un politician. ataşăm o importanţă atît de marj propriei persoane încît imediat ne imaginăm că actele şi cuvintelj celorlalţi oameni au ca scop să ne facă bine sau rău — deşi rareofl este aşa. Past expenence and present personality i deţerminants of selective auditory memory. A. Cîteva exemple vor Ii suficiente. gîndesc despre ^ (sau cel puţin despre mijloacele şi căile de a obţine hrăn mult mai repede decît oamenii ale căror stomacuri sînt In mod similar. ele nu mai par necesare pentru a stabili prezenţa factorului personal i percepţie şi cogniţie. (De exemplu. asociaţiile extrem de rapide. un om de afaceri şi un playboy — vor vedeai auzi. . în momentul în care persoana răspunde (sau nu reuşeşte să răspundă) rareori putem fi siguri care a fost experienţa senzorială. Semnalul senzorial atinge creierul şi aici acţionează asupra lui aşteptările. 1956. monede cu valoare monetară sînt „văzute fiind mai mari decît discurile de carton fără valoare. Pers. religioase sau de alt tip sînt sensibila zate din punct de vedere perceptiv la cuvinte sau obiecfl care sînt legate de aceste valori. reiese că D° soanele flămînde percep. H. Este foarte evident. Ne interesează numai stabilirea influenţei tuturor tipurilor de „seturi" ale personalităţii asupra funcţiilor largi ale perceperii şi cunoaşterii. dacă dorim. într-adevăr. vizuale sau tactile) ar trebui avute 7 A.. în „J. o multitudine de operaţii mentale superioare intră rapid în funcţiune. un artist. Un student va observa şi memora cuvintele de laudj ale profesorului adresate lui. O mare parte din selectivitate este legată de respectul faţă q sine (egoism). în general. în mai mare măsură decît dacă li se arată înainte de joc. cit. dacă cuvîntj „preot'' e pronunţat repede în faţa unui om al cărui interj dominant îl constituie banii şi afacerile bancare e mai put» probabil ca el să recunoască cuvîntul decît un om al cărui 18 teres dominant este religios)8.Factorul personal în percepţie şi cogniţie este în multe experimente. Percept versus procept. deprinderile. nu este totdeauna posibil să spunem că subiectul vede monede ca fiind mai mari decît discurile de carton de aceeaşi mărime. sau dispoziţia lor de frică îi determină să judece şi să raporteze în mod diferit ? Cînd spunem „Orb e numai cel ce nu vrea să vadă" vrem să spunem că apărarea perceptivă împiedică pur şi simplu pe cineva să vadă sau trece rapid peste imagine şi uită ceea ce este neplăcut ? Adevărul este că atunci cînd un stimul impresionează un organ de simţ. S Personalitatea este un sensibilizator . op. 8 Literatura asupra acestor experimente şi a multor altora cotnp» poate fi urmărită prin J e n k i n. Rezultă judecăţi şi idei. Strict vorbind un percept constă în senzaţie plus Unele senzaţii (auditive. Studenţii de (colegiu care se simt „alienaţi4* (pesW neîncrezători) tind să audă şi să-şi amintească mai multe ' vinte triste decît studenţii care sînt mai fericiţi şi mai kH adaptaţi7. imaginează. dar uneori şi distorsiuni şi reprimări.

Dar în Chile aceeaşi predicţie plină de încredere îl va face pe medic să pară arogant şi în consecinţă va atrage neîncrederea. fiecare dintre noi îşi conduce relaţi'a „ego-lume" în propriul său mod. francezul „Viaţa amoroasă a elefanţilor" . în timp ce termenul a percepe ar trebui să se refere cu precizie la aspectul senzorial. Sherif. De-a lungul unei perioade de timp ne construim constelaţii ego-lume" caracteristice şi proprii.o fjj gură puternică şi venerată numai dacă pronunţă cuvintele pline de încredere „Bolnavul se va vindeca". A 11 p o r t. acţiona. Unii. Elementul veridic şi cel cultural fuzionează elementul personal. în Personality and social encounter. Dar este proceput diferit de membr claselor inferioare. în Zululand este posibil să convingi cu tact persoanelJ cu tuberculoză acută să meargă la sanatoriu pentru tratament. raţionamentului şi relatării. Şi nimeni nu va admite că este vrăjitor. Vezi şi G. gîndi.. New York. Englezul şi I-a intitulat : „Elefanţii pe care i-am vînat" . Responsabilitatea faţă de sine este procepu . Columbia Univ. New York. cogniţiile şi conduita noastră se conf0 & mează în ansamblul standardelor culturale. The psy of social norms. ci şi asupra imaginaţiei. Igieniştii americani îşi propun ca scop „inculcarea în fiecare individ a simţului responsabilităţii faţă de propria sănătate". auzi. în discuţie voi utiliza termenul procepţie pentru a acoperi toate influenţele atitudinale care intervin pe traiectul dintre stimularea senzorială şi act. sînt'ern să „procepem" lumea în mod corespunzător.a văzut" pe toţi ofiţerii <j circulaţie din Londra ca extrem de prietenoşi (deoarece j» Swaziland un braţ ridicat înseamnă un salut călduros) Un medic dintr-un sat din India va fi proceput ca. B°stt Beacon. fiecare inj'vind este totuşi unic. Lumea poate apărea ca un loc unde să-ţi faci datoria cu tristeţe sau ca o păşune pentru cultivarea prieteniei şi dragostei. Am definit cultura (capitolul 8) ca un set de răspu ! suri gata elaborate la toate problemele obişnuite ale vieţii. 267 Proeepţia culturală Dispoziţiile noastre proceptive sînt în parte dobîird'ite ctîn Cul tura noastră. Toate exemplele cu caracter etnic ilustrează problema — ca tratatul despre elefanţi. Este într-o oarecare măsură mai uşor să studiezi dispoziţii proceptive relativ limitate în raport cu care oamenii pot fi comparaţi. Press. termenul a pro-rePe acoperă orice influenţă pe care atitudinea o poate avea nu numai asupra aspectului senzorial. căci în mod virtuaT i percepţia noastră urmează — cel puţin în parte — tipare 1 rale O oarecare veridicitate plus o oarecare modelare culală pregătesc procesele noastre mentale superioare să facă ţg condiţiilor de bază ale existenţei noastre. Harper. Percep"" proception and public health. memo-riei Şi uitării. q^ i ' ţ societatea a implantat ferm aceste „răspunsuri" în noi. ca izolaţionism. Psihologii consideră dificilă studierea unor asemenea stiluri de viaţă „toate-' — deşi multe studii asupra „orientării valorilor" abordează acest nivel (paginile 298—302).ple relevante sînt oferite de M. O asemenea afirmaţie e considerată drept o acuzaţie de vrăjitorie. dispoziţiile emoţionale şi aşteptările pentru viitor. Dar cu toată această f'ndardizare. germanul „O prolegomenă generală la filozofia patrupedelor elefantine".filozoful Justus Buchl< Termenul subliniază faptul că fiecare individ îşi poartă cu sine relaţiile trecute cu lumea. pentru alţii este o scenă pentru distracţii şi ghiduşii. au o mentalitate dominantă a trecutului. Nuttin şi-a asumat sarcina să descopere dacă dispoziţiile „optimiste" şi pesimiste" ale oamenilor colorează . 1960. Uneori acestea sînt denumite „dispoziţii de răspuns perceptiv' sau „constructe personale" sau numai „stiluri cognitive"13. W. nu ar putea exista o caracterizare a cursului unei vieţi individuale şi în consecinţă nici o viaţă individuală. alţii a prezentului şi alţii a viitorului. 10 Multe exem. Exemplele sînt nern>~ mărate10. Procepţia individuală A exista ca persoană înseamnă a transcende elementul verile şi cultural şi a-ţi dezvolta propria viziune asupra lumii. aşa cum subliniază Whitehead. cap. lg_ 9 J Buchler. constatăm că fiecare sistem proceptiv. Aceste „direcţii proceptive'' îi asigura potenţialităţi de a vedea. 268 îf e necesar să înmulţim exemplele. 18.12 Pentru unîi lumea este un loc ostil unde oamenii sînt răi şi periculoşi. Dar pacientul va rezista dacă î se spune că este „purtător" al maladiei. Buchler adaugă : „Dacă n-ar exista direcţii proceptive. Ceea ce este important este s aibă grijă de membrii familiei în caz de boală şi să fie 'r grijiţi de ei. cu excepţia uneia în sens pur biologic" (Pagina 122). percepţiile. 1936. Nature and judgment. fiind chiar neloială. O căpetenie din Swaziland . în fiecare moment. Pentru ei este o insultă la adresa valorilor lor familiale îndrăgite. judecăţii.11 Ar fi imposibil să enumerăm toate tipurile-mari de direcţii pro-ceptive care servesc la distingerea oamenilor unii de alţii. manipula şi vorbi. Deşi reţinem une] idiosincrazii. Şi acest lucru este imediat acceptat de cultura clasei superioare şi mijlocii.

270 «■mira 2l. Basic Books. subiecţii independenţi de cîmp nu au nevoie de sprijin din mediul înconjurător . 17—32 . au ininţiativă şi abilitate de organizare . Univ. G. alţii.". Symbolism : its meaning and effect. In lata tor. Tâche. utilizînd model? 14 J. în „J. Ideea importantă este că subiecţii s-au comportat într-u^ mod similar în alte teste care implică orientare spaţiala tr-adevăr. S-o enunţăm în termenii cei mai simpli Unii oameni sînt în mod cronic incapabili să-şi schimbe atitudinii cînd condiţiile obiective o cer. 1957. Perception. 1929. H. mai bine să ne concenfl asupra unei dimensiuni proceptive căreia i-a fost de< mod special un studiu intensiv. Weeci anei regulation. în M. Klein. New York. dimpotrivă. 2 voi. New York. După administrarea testelor şi utilizarea interviurilor şi a altor tehnici. al doilea grup independent de cîmp. u 12 A. sînt lipsiţi de abilitatea de a iniţia. tind să aibă un respect scăzut faţă de sine şi o autoac-ceptare redusă. în contrast ci aceasta. El i-a < tat cu o serie de probleme scurte. Norton. ifher den Einfluss der Erfah-ng auf die Wahrnehmung i Figuvcu. sînt conştienţi de viaţa lor interioară şi îşi acceptă . Gottschaldt. 269 lor legate de o sarcină specifică de laborator. sînt flexibili. „y Forsch. 10. Vezi H. dacă erau dependenţi de cîmp. of Nebraska ress. Toţi subiecţii au trecut prin ac* procedură şi au fost întrebaţi ulterior dacă „au reuşit in mai mare parte" sau „nu au reuşit în cea mai mare parte"' existat mari diferenţe : pentru unii amintirea succesului' dominantă . L.". consecvent cu atitudinile lor proceptive)14 Decît să înmulţim exemplele. să descopere anumite elemente ascunse. von B r a c k e n (Eds. Kelley. Rigiditate şi flexibilitate cognitivă Prin abordări diferite cîţiva cercetători au făcut o singură descoperire fundamentală. D a v i d. 12. 1954. ei se comportă conform lipului r< (adică. cercetătorii ne spun că aceşti subiecţi sînt oameni care în general sînt foarte dependenţi de suportul din mediu . R. Dimpotrivă. persoana independentă de cîmp era capabilă să-a neutralizeze propria poziţie şi să manevreze tija aşa cum * cereau condiţiile obiective. Să luăm acum în considerare personalitatea celor dependenţi de cîmp — aceia care nu se pot degaja de constrînge-rile situaţiei în care se găsesc. ei acţionau consecvent la teste complet Astfel. P.procepţiile 11 J. P o s t m a n. într-un desen Gottschaldt modificat.). Reussite et Echec : theorle de la conduite hiwai Louvain. Pers. în Perspectives in personality theories. Nuttm este un teoretician care conceptualizează personalitatea în *cest mod. sînt pasivi în multe privinţe şi se supun imediat forţelor autorităţii . sînt activi şi vor să se realizeze . pentru alţii amintirea eşecului. J o n e s ka->> Nebraska Symposium on Motivation : 1954. ^acmilian. Whitehead. 1953. 46) fi 0 similare celor din figura 21. întrun experiment subiectul stătea într-un scaun înclinat. (pe* York. 1953.Desene ascunse lectate din K. Prin manipularea met de notare el a putut induce un sentiment de succes sa eşec conform unui model. Editions Universitaires. N u 11 i n. Apoi i s-ai cerut să adapteze o tijă mobilă în aşa fel încît să fie verticală] Subiectul dependent de cîmp tindea să ţină tija paralelă ci corpul său şi cu linia vederii. The psychology of personal constructs. Lincoln. motivation and behavior. mi Fg. 1955 . N. G. El nu putea să abstrag ticăia adevărată" din situaţia sa în cîmp. Witkin şi colaboratorii săi au numit primul grup cîcpenj ăent de cîmp. ei erau incapabili. CaP. A.. Personality dyna-"mcs. 63. ca şi în viaţă. 1927. Pentru scopU] noastre constatarea importantă este că aceiaşi oameni e caracterizaţi în mod independent drept optimişti cronici j pesimişti cronici de către prietenii şi asociaţii lor. în „Psychoî. p. nu sînt intuitivi în ce priveşte viaţa lor interioară şi se tem de propriile lor impulsuri agresive şi sexuale .

de zece ani. H. uti-lizînd atît modalităţi agresive de pedepsire. Klein descoperă ceea ce el numeşte nivelări (indivizi în mod caracteristic se ţin de categoriile lor de percept. Este.". părinţii copiilor dependenţi de cîmp îi pedepseau mai sever. care urmează îndeaproape realitatea strictă şi J cu gîndire abstractă. care se simte îngrozită de viaţă sa inadecvată în alte privinţe. 61. O persoană care este nj sigură. ^ No. W. I-Iarper. De asemenea Else Frenke 1-B r u n s # . Lewis. Abstract and concrete behavu" an experimental study with special tests. A. New York. Personal world through perception. Psychol. B. 25. cît şi retragerea dragostei. 1950.". Chiar la vîrsta de şapte ani pare să exis^ corelaţie între rigiditatea gîndirii şi prejudecata etnică. tinde să aibă un stil cognitiv congrn ent care este rigid. în R. Dar dovezile sînt totuşi destul de bune pentru a susţine ideea noastră că personalitatea şi pro^epteie merg mînă în mină. 56.impulsurile chiar cînd manifestă un bun control asupra lor . 1941. Că asemenea tipuri există pare sta-ţ>rtit. Boston. Witkin. Intolerance of ambiguity as an emoţional and perceptual personality var}. 73—93. A11 p o r t. evident că ceea în lumea externă este legat de ceea ce simte despre lumea Deşi o singură investigaţie îndrăzneaţă de acest tip cădea în capcane de metodă şi interpretare. neîncrezătoare în sine.". Ceilalţi sînt capabili' să se detaşeze de cîmp s. Similară este distincţia lui Eriksen între reprimanţi sj ■ j lelectualizanii. cărora li s-au dat teste perceptive similare celor ale lui Witkin. gen. The case for perceptual defcnce. 271 în mod activ şi flexibil. Goldstein.. Monogr. No. Mass. New York. Dimpotrivă. 1949. Trebuie să admitem că dovezile noastre provin din surse dispersate. în „Psychol.Bretnall M e i s s n e r.". 175—182. M. s-a constatat că provenienţa şi educaţia copiilor dependenţi de cîmp şi a celor independenţi de cîmp difereau în mod marcat în ansamblu. Monogr. Ramsey (Eds. că ştim puţin despre stilurile cognitive „intermediare" şi că multe alte stiluri cognitive individuale sînt omise. aceşti copii erau liberi să-şi dezvolte autonomia şi nu erau pedepsiţi pentru ea20. Abordînd aceeaşi problemă d ghiuri noi.). &igur. 1954. K. relaxat este capabil să perceap 16 G. 239. ca şi cei independenţi de cj6' să fie aventuroşi în înfruntarea cu datele mediului '' rător)56.. S. j G. au un respect mare faţă de sine şi autoacceptare mare15. în multe (poate în majoritatea) din conduitele sale prezintă 0 tendinţă consecventă de a fi rigidă în mod pasiv sau adaptativă n H. în „J. în >•* chol.03"1 judecată) şi temerari (care par. 18 K. cap. Bev 1954. legat de cîmp. Le interziceau să manifeste un comportament afirmativ sau peste măsură de independent şi în general le impuneau propriile standarde. în legătură cu această problemă deosebit de inteVesaJ este descoperirea faptului că oamenii care sînt rigizi în peri cepţiile şi stilul lor de gîndire tind să aibă prejudecăţi de negri. M. Eriksen. Vezi B. W. în contrast. în „Psychol. emită judecăţi îndrăzneţe corespunzătoare cerinţelor obiectivi ale situaţiei17. W a p n e r. A critique and re-evaluation f Witkin's perception and perception-personality work. 1958. 108—143. W. Scheerer. Gruen. . fl nald. Hertzman. Primii „joacă la sigur" menţinîndu-se strict -a cadrul cîmpuiui — excluzînd percepţiile şi judecăţile avj turoase. 460. Pers. P.az multe dovezi în sprijin. Acest studiu marchează o încercare îndrăzneaţă de a demonstra că persoana se apropie de lumea sa cu o dispoziţie proceptivă ftiare. Personality through perception. concret. Pare ca şi cum ei n-ar pud tolera nici un fel de ambiguitate : nici în percepţiile şi cate goriile lor de gîndire. O limită principală a acestei cercetări constă în fap1[ că utilizează numai cazuri extreme. 1 dividul mai activ. 1957. Kutn Patterns of mental functioning associated with prejudice in children. avem totuşi în v. 17 C. De ce copiii dezvoltă stiluri cognitive atît de diferite ? Lucrînd cu copii . Să rezumăm ce ne indică dovezile. Klein. evrei şi alte grupuri. 18. dar tipurile intermediare nu prezintă un stil cognitiv clar de acest tip. The nature of prejudice. Perception: an approach to personality. 272 şi să gîndească în verigi care sînt flexibile şi în ansamblu este mai bine adaptat cerinţelor obiective ale situaţiei în care se găseşte. W. Pe scurt. ^ dsson-Wesley.i 19 Vezi G. de asemenea. docil. în „J. Goldstein şi Scheerer fac distincţie între cei cu gîndiJ concreta. care pot fi"detaşaţi şi flexibili18. Machovcr. p°atru o critică mai generală vezi A. capabil. părinţii copiilor independenţi de cîmp îi încurajau să ia propriile lor decizii şi mai • adesea îi pedepseau pentru că erau prea pasivi sau copilăroşi decît pentru că îşi manifestau independenţa. alţi cercetători au ajuns la concluzii similare. . nici în „asumarea riscurilor" cu gro puri etnice diferite de al lor19. 1954.

nici biografia sa. înţelegerea persoanei în lumea sa Dacă într-adevăr dorim să cunoaştem o persoană. ■> 273 "uctura şi dezvoltarea personalităţii — ed. pp. nu e suficient să-i ştim notele la testele de personalitate. S. Maslow. în modele de educare ale copiilor. 22 Adaptat din Else Frenkel-Brunswik.. Orthopsychiat. No. Karl gîndeşte aproape întotdeauna în termeni violenţi. Some developmental factors related to fieid-independence in children. 1—6. El crede că „întotdeauna va fi război" şi crede că oamenii sînt zgîrciţi. Karl: un infirm cognitiv. 543—558. începem cu atitudinile sale faţă de grupurile minoritare. Această ambivalenţă privitoare la autoritate se manifestă prin afirmaţia lui Karl că îl plac profesorii săi — mai ales dacă sînt severi. Two kinds of cogm-tion and their integration. Unii răpesc fete şi băieţi şî-i folosesc drept sclavi1'. în „Amer. 1954. Mednick. Nos. of California Press. rădăcinile acestor stiluri cognitive par să rezide. cum valorile şi orientările lor principale vor colora judecăţile şi conduita lor. Bei'" keley : Univ. 274 Cînd e întrebat „Cum ţi-ar place să schimbi America ?" el răspunde „Mi-ar place să fie o staţie de benzină tot la două blocuri" şi „toate curţile din spate să fie curăţite".". Patterns of social ani cognitive outtook in children and parents. Preocuparea faţă ăe junglă.Preocuparea pentru hrană şi curăţenie este obişnuită la copiii cu prejudecăţi. I*. Pe japonezi vrea „să-i pună într-o insulă şi să arunce bombe peste ei". Ei sînt buni luptători cînd se bat cu cuţitul". doresc în exterior ordine şi control. 20 and 21. Despre filipinezi spune " „Sînt buni luptători şi categoric e bine să mergi cu ei prin junglă". Tulburarea mentală se produce atunci cînd o persoană pierde parţial contactul cu realitatea. „nu e prea rău" deşi „uneori a fost puţin prea rău şi a făcut lucruri murdare ca punerea de chibrituri aprinse la unghiile de la picioarele americanilor''. Şi totuşi toţi. psihologul bîjbîie neîndemînatic încercînd să spună cum îşi concepe omul lumea sa şi descriind direcţiile sale pro-ceptive. H. egoişti şi „gata să pună mîna pe tine". simţim noi. se bazează în instanţă pe validitatea gîndirii umane. dar apoi îl critică pentru că nu-i dă destui bani de buzunar. Uneori aceste stiluri 20 J. unde cineva se poate pierde. în „Gen. La suprafaţă KarJ manifestă o supunere accentuată. a biografului. în acelaşi timp se plînge de nedreptatea lor : „Mulţi dintre ei te duc la biroul directorului pentru ceya ce n-ai făcut. Ca majoritatea copiilor cu prejudecăţi. Ar trebui alungaţi din San Francisco pentru că se îmbată şi omoară oameni. în comparaţie cu aceşti artişti. Judith Seder. Mi s-a întîmplat de multe ori". convenţionalism strict — toate contrastînd puternic cu dezordinea şi agresivitatea proprie.". Totul pare oa şi oum prejudecăţi^ deşi încercate şi sigure (dar totuşi false). Percepţiile şi cogniţiile sînt deficiente ca veridicitate21. un băiat de unsprezece ani care e pe cale să-şi elaboreze un stil cognitiv mutilat22. Karl spune despre negri : „Produc tulburări şi încep războaie. el afirmă „tata este bun cu mine".. Înţelegerea pretinde ca noi să o luăm ca o fiinţă unică în lumea saj Acesta e marele adevăr pe care ni-1 transmite existenţialismul. dar nu şi poporul german. A. 21 Există date experimentale că oamenii care sînt prost adaptaţi sau anormali fac mai multe erori la sarcinile perceptuale obişnuite decît persoanele bine adaptate: F. Semantics Bull. . vorbeşte adesea de forţa lor de luptători. Hitler. dezvoltăm o oarecare abilitate în înţelegerea stilurilor cognitive ale celorlalţi. Schaffer. Aş vrea să ţin doi ca luptători. ^ Dar în ansamblu respectăm căci demnitatea umană. Psychol. Barron. spune Karl. 12. c^'A Aceeaşi ambivalenţă este arătată faţă de tatăl său.". 1957. Ştim cum gîndesc prietenii noştri. Ne poate ajutl să înţelegem dezvoltarea unor asemenea dispoziţii proceptive perverse examinarea cazului lui Karl. Karl este un băiat gras şi pasiv. Karl îl admiră pe Hitler. „Fiecare magazin să aibă tot felul de bomboane şi gume de mestecat". Personal soundness in university graduale stw dents. a romancierului. l95l> I 21. J. 265 iblu ^ 1 sînt devorate de autoapărare şi prejudecată.Astfel. 1. (Stilurile lor cognitive sînt modurile lor distincte de existenţă în lume. inclusiv psihologii. dar în acelaşi . 399. „Ar trebui să punem toţi germanii şi japonezii într-o insulă şi să aruncăm o bombă atomică peste ei". în „Amer. E cerută o ordine rigidă. şi faţă de animale sălbatice domină în general imaginaţia lui Karl. pedeapsă aspră pentru răufăcători. nici ceea ce poate să spună într-un interviu. cel puţin în parte. Sknţindu-se în interior nesiguri. Evreii „cred că sînt deştepţi şi poartă tot felul de bijuterii. o înzestrează cu sin] gurul simţ al ordinii şi siguranţei pe care îl are. Este totodată şi arta dramaturgului. Pe de» o parte. Deşi respinge grupurile minoritare. 1957. care a avut multe boli. în „Publications in Personality Assessment and Research".

individ de percepere a mediului său înconjurător. fdini' dirijează percepţiile. de asemenea. stilul său rigid de „gîndire prudentă" şi lipsa. odată accese de furie. imaginile. Foamea de a şti. el are o părere rigidă în legătură cu poziţia femeilor. cît şi afectivă)23 R. prezintă o mare ostilitate faţă de figura tatălui şi a mamei. Ea contracarează concepţia comună eronată a proceselor mentale superioare ca simple umbre (slujitori şi raţionalizări) ale motivelor subiacente. A fost rezumat aici pentru a arăta că stilurile cognitive se pot forma în primii ani de viaţă. ordinii. Lucrurile pe care le spune sînt pline de crime şi de sînge . explicindu-se asttel mar flexibil CAPITOLUL 12 Personalitate matpirâ . Ar fi mai exact să spunem că toate motivele sînt o combinaţie inextricabilă de sentiment şi cogniţie. visele şi vorbele sale că leagă ideea unei fete de hrănirea ei sau de hrănirea lui de către ea şi de a fi la adăpost de ameninţările pe care le simte în legătură cu băieţii sau bărbaţii. Nu e nimic secundar în raport cu cogniţia. Propria sa insecuritate. că astfel de concepţii au o semnificaţie funcţională clară pentru viaţă (oferind un fel de siguranţă şi respect faţă de sine pentru cei care sînt lipsiţi de o încredere de bază). Acestea sînt cîteva indicaţii asupra tipului . Factorul sursă în ambele este o „atitudine" sau „tendinţă" (atît cognitivă. Această definiţie are meritul de a ridica operaţiile cognitive la un nivel de primă importanţă. de încredere în oameni par sâ decurgă în mod firesc din influenţa familiei. Deşi Karl pare să-şi idealizeze părinţii cînd vorbeşte despre ei. Psychology of personality. Nu pre~ a avut". Probabil. Mama crede în astrologie s. New York. Karl nu este deloc sigur de masculinitatea sa. ed. dar cînd priveşte fotografii de persoane mai în vîrstă. 276 Idinile cele mai importante sînt trăsăturile per soi*dg. ca rezultat al propriei \Q nesiguranţe. Fetele sînt sigure.de familie în care trăieşte Karl. Deşi Karl are probleme cu identitatea sa sexuală. Locul lor este în familie şi fetele n-ar trebui să încerce să vorbească cînd un băiat vorbeşte. îl prezentăm. Pedeapsa era severă şi abuzivă. care însă nu este binevenită. pentru fiecare individ rezultă un stil cognitivi n. Fără înde ială. judecăţile atltUt nrocepţiile noastre) despre lumea noastră Pfs°^. mama a răspuns : „N-aş zice. Tatăl spune „Se pare că lui Karl îi e frică de mine". McGraW-Hill. AUaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f^ ° fi' ţiil iiil juţl Uaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f °. Karl admite că „unii băieţi doresc să fie fete" — o proiecţie posibilă a dorinţei sale adînc împlântată. Pare să trăiască sub teroarea unor „bărbaţi periculoşi". inclusiv a lui însuşi23. El trebuia s> fie în pat „fix la şase negreşit". „Stelele o arată". căci asta „e treabă de femeie". Acest convenţionalism. Această dihotomie netă a rolurilor sexuale adesea merge mînă în mînă cu prejudecata etnică. nu ar alege nici un membru al familiei sale ca tovar£> pe o insulă pustie. de a înţelege mediul nostru înconjurător este un mctîv fundaimental în viaţă. ca şi insistent/ asupra curăţeniei. supunerii este un mod de a mînuj o existenţă pe care o simţea prea ameninţătoare. de asemenea. slăbiciunea sa fizică. consideră că Karl va ajunge departe.anu ă cultura modifică acest stil. Cazul lui Karl este mai mult sau mai puţin tipic pentru ceea ce s-a numit „personalitate autoritară". la fel sînt si visele sale. Rezumat S-a spus că personalitatea este modul unic al unui. Tatăl nu-1 va lăsa pe Karl să lucreze în casă. ca şi viaţa sa familială. Stagner. Vrea hrană şi apă şi „o fată". au fixat reguli stricte pentru Karl. pentru că modelul este probabil cea mai obişnuită formă de mutilaire cognitivă îfrtr-o societate în care (bărbaţii şi femeile nu au învăţat încă să accepte incertitudinile vieţii şi nici să aibă încredere în propria lor identitate şi valoare. constitui^ un factor. Ambii părinţi au avut mame şi taţi născuţi în străinătate Au trebuit să lupte pentru a atinge o respectabilitate caracte275 ristică clasei de mijloc.timp e dominat de frică şi de gînduri rebele pe care încearcă să le reprime. 1961.. rev. întrebată dacă el a avut vre. E clar dsr. Neagă că are vreo dorinţă de a-şi schimba părinţii in vreun fel. Ambii părinţi urăsc pe faţă pe negri şi pe evrei.

dragoste. 1958. Human behavior : psycho-'ogy as a bio-social Science. Personality : normal and abnormăl. Este discutată din toate direcţiile de psihologi. World Book. Deşi am putea fi de acord cu această afirmaţie. E. Singura modalitate de a rezolva problema este enumerarea valorilor componente (procedeu urmat în capitolul de faţă) : Research strategies toward a conception of positive mental . de asemenea. Din fericire în cultura occidentală există un acord considerabil asupra normelor de sănătate sau maturitate (vom utiliza aceşti termeni unul în locul altuia). Culturi diferite au concepţii oarecum diferite despre sănătate.1 ] R. N. What men live by.". Este semnificativ faptul că atunci cînd cerem oamenilor să numească o persoană care li se pare a avea o „personalitate matură". Pentru a spune că o persoană este mental sănătoasă. Psihologia singură nu ne poate spune. Vom vorbi mai curînd despre un ideal decît de o persoană reală.sănătoasă este cea care uită cOmplet de sine în urmarea tradiţiilor şi creşterea bunăstării tribului său. moti-1 vaţiei şi stilurilor cognitive ajunge în sfîrşit la întrebarea crucială : Ce este personalitatea matură ? Nu putem răspunde la această întrebare numai în termeni pur psihologici. 167—180. „Aceasta e tot ce ar trebui să fie capabilă o persoană să facă ?" Un alt medic. Această ultimă referinţă face o distincţie importantă între normele statistice (cum sînt majoritatea oamenilor) şi normele etice (cum ar trebui să fie persoana sănătoasă). In lumea occidentală etalonul pune un accent mai mare pe individualitate. Current concepts of positivc mental health. interesul izvorăşte în parte dintr-o dorinţă de a descoperi valori comune la indivizii sănătoşi. se impun patru remarci preliminare : 1.Y. Sîntem astăzi martori la un mare avînt al interesului în această problemă. Bogăţia şi congruenţa distinctivă a unei personalităţi complet mature nu sînt uşor de descris. Rinehart and Winston. pe realizarea propriilor potenţialităţi personale. De asemenea. Deşi în acest capitol căutăm criterii universale pentru indivizii adulţi normali. New York. întrebăm. New York. B. psihiatri şi de alţii. jn unele regiuni singura persoană . logică şi matură trebuie să ştim ce este sănătatea şi maturitatea. Man for himself. B. ca fundament pe care să se construiască o societate universală mai paşnică. A1-1P o r t.CRITERII PROPUSE PENTRU IDENTIFICAREA MATURITĂŢII a EXTENSIUNEA SIMŢULUI EULUI « RAPORTAREA CALDĂ A EULUI LA CEILALŢI « SECURITATEA EMOŢIONALA (AUTOACCEPTAREA) « PERCEPŢIE REALISTA. Acestea sînt activităţile prin care trăieşte o-persoană sănătoasă. 1947 . Există tot atîtea moduri de a creşte cîţi indivizi care cresc şi în fiecare caz produsul final sănătos este unic.. 3. Ştiinţa singură nu ne poate spune niciodată ce este sănătos sau bun. ABILI-TAŢI ŞI SARCINI e OBIECTIVAREA EULUI : INTUIŢIE ŞI UMOR « FILOZOFIA 1 UNIFICATOARE A VIEŢII o PSIHOTERAPIA ® OBSERVAŢII ASUPRA 3MBA-TRlNIRII A REZUMAT V J_jUnga noastră trecere în revistă a dezvoltării eului. alegerea noastră se bazează pe temeiuri etice şi nu pe fapte ştiinţifice. L. Smith arată clar că există o singură entitate de sănătate mentală. Cabot. Înainte de a o face. a dublat enumerarea : muncă.. Cînd Freud a fost întrebat : „Ce ar trebui să fie capabilă o persoană normală să facă ?" el a răspuns „Ar trebui să fie capabilă să iubească şi să muncească". 278 Fie că preferăm prima enumerare sau pe cea de a doua.2 Creşterea interesului se datorează în parte pericolului acut al tulburărilor mentale şi al bolilor emoţionale care alarmează azi toate naţiunile. 6. aproape întotdeauna aleg 2 Dintre cercetările asupra acestei probleme mi-aş îndrepta în mod special atenţia asupra : Măriei Jahoda. Este discutabil dacă trebuie să ne aşteptăm întotdeauna să găsim în persoană un model al maturităţii. 2. în „Sociological Rev. M. 1914. 1953 . Richard Cabot. Boston. From m. W. Sarcina noastră în acest capitol este să examinăm şi să clarificăm această bază comună a acordului. Yonkers. nu trebuie să uităm niciodată jocul extensiv al structurii individualităţii. Basic Books. joc şi veneraţie. G. C o 1 e. Hoit. 1958 . Houghton Mifflin. într-o anumită măsură judecata etică este implicată.

68) este la fel de bună pe cît o permite aprecierea personalităţii în mod obişnuit. 1. adesea. J. Press. au venit în grupuri de cîte zece pentru o perioadă intensivă de testare şi de existenţă în comun timp de două zile pline. dar nu perfectă. giu sănătos poate fi imlai matur decît propriul său părinte s&u chia» decît bunicul său. Vîrsta şcolară : sîrguinţă şi competenţă. H. Membrii diferitelor facultăţi ale universităţii au apreciat studenţii absolvenţi după o scală în nouă puncte pentru „normalitatea globală ca persoană" definită ca „echilibru şi gradul de maturitate pe care individul le manifestă în relaţiile sale cu ceilalţi oameni". Dar o realizez" cineva complet vreodată ? 4. No. Psycholo-§ist". A reie şit că subiecţii care au primit o apreciere .41. Erikson pune un acent principal pe simţul identităţii a cărui formare constituie o problemă deosebit de acută în adolescenţă-Fără un simţ ferm al identităţii (cine sîrat eu ?) maturitatea adevărată nu poate fi atinsă. Monogr. 279 pe cineva din afara propriei lor familii şi de sex opus. Cîţiva psihologi se aflau în grupul de studiu si nu ştiau ce aprecieri pentru „normalitaitie" dăduseră subiecţilor facultăţile. cercetătorii au constatat cîteva excepţii nete de la această regulă — cazuri de normalitate foarte bună provenite din medii familiale mizere. 14. Prima copilărie : simţul autonomiei. O serie mai completă de criterii e oferită de Erikson. Secretul rezidă în „modul de răspuns la problemele puse de viaţă". New York. existau diferenţe medii apreciabile în ceea ce priveşte mediile lor familiale. La si'îrşitul studiului a reieşit că grupul de studiu. cu o incidenţă mai mică 'a bolilor sau a traiuimielor serioase în copilărie. Univ. Optzeci din studenţii apreciaţi. Identity and the life cycle : selected papers. E. * ralela este departe de a fi perfectă. Această constatare întăreşte concluzia noastră anterioară că securitatea şi stabilitatea în copilărie prevestesc un progres continuu în dezvoltarea personalităţii. această definiţie este satisfăcătoare. Mai întîi. Toward a social psychology of mental health. S e n n. De Poate pentru că familiaritatea îi face prea conştienţi de slăbi nile piartenerilor lor cei mai apropiaţi şi de cele ale proptrkiliui ^ Unii oameni se apropie de maturitatea adevărată. Vîrsta matură : integritate şi acceptare. o experienţă mai matură si 9 continuă înfruntare şi stăpînire a obstacolelor şi a suferinţei conferă o mai mare maturitate odată cu avansarea în vîrstă.' Criterii propuse pentru identificarea maturităţii O definiţie concisă spune că o personalitate sănătoasă îşi stă-pîneşte în mod activ mediul. Utilizînd conceptul de „normalitate". selecţionaţi la întîmplare. Institutul de cercetare şi evaluare a personalităţii de la Universitatea din California a folosit următoarea metodă.JM' chol. medii familiale mai stabile şi părinţi cu reuşită mai înaltă şi foarte respectaţi care serveau de model pentru dezvoltarea ■ proprie". Organizarea efectivă a muncii către un scop. evaluări controlate) sînt patru la număr : 281 1.health.4 3 Mărie Jahoda. Maturitatea personalităţii nu are o relaţie necesară cu vîrst-cronologică. Ei avertizează că o copilărie blîndă şi uşoară nu constituie secretul maturităţii. Totuşi. New York. Ceea ce ne interesează în mod special în acest studiu sînt diferenţele descoperite între aceia pe care facultăţile îi considerau normali şi anormali. în „Amor. totuşi cer-Rrile clinice şi de laborator pot aduce o lumină corectivă şi tentatoare. subiecţii superior apreciaţi aveau un curs de dezvoltare mai uşor. Dar pa. Int. care specifică perioada din viaţă în care fiecare atribui este (sau ar trebui să fie) realizat în mod normal : Pruncie : un sentiment fundamental de încredere. Desigur.3 în măsura în care e posibil.). Adultul tînăr : intimitate. 4 E. „In general. S-au obţinut şase note pentru fiecare student şi fidelitatea generală a notelor (0. Vîrsta jocului : simţul de iniţiativă. în . O asemenea personalitate stă pe propriile picioare fără să aibă pretenţii excesive faţă de ceilalţi. Principalele diferenţe de personalitate între studenţii normali şi cei mai puţin normali (stabilite prin teste. care dăduse aprecieri independente pentru normalitate. 673—681. 280 i Deşi e adevărat că o judecată de valoare sau etică intră în rjce definiţie a sănătăţii şi maturităţii şi normalităţii. Erikson. Symposium on the health personality. 1950. 1959. Josia» Macy Jr. manifestă o anumită unitate a perso-J nalităţii şi este capabilă să perceapă în mod corect lumea şi pe ea însăşi. O copilărie favorabilă poate ajuta la stăpînirea problemelor ulterioare dar nu reprezintă totul. 1959. Un elev de cole. Un băiat bine echilibrat de unsprezece ani „înţelept peste vîrsta sa" poate releva mai multe semne de maturitate Oe^ cît mulţi adulţi centraţi pe ei înşişi şi nevrotici. 'j1 M. interviuri. era de acord cu aprecierile facultăţilor într-o măsură reprezentata de o corelaţie de 0. Dăm un exemplu : . issues". Adolescenţa : identitate personală. semnificativ înaltă. (Ed. Vîrsta adultă : facultatea generatoare. Foundation.

Maslow. Maslow constată că subiecţii săi în general simt şi manifestă „respect pentru 283 orice fiinţă umană. Detaşare. mai puţin egoişti şi mai puţin neîncrezători. Ca şi cazurile din California. cum preferă el să spună. ca oamenii imaturi. determinare şi ordine". Personal soundness in university qraduate sţudents. Deşi metoda are fisuri. Univ-of California Press. Spontaneitate. 4. relaţiile superficiale din afara acestei orbite sînt tratate cu calm şi cu fricţiuni puţine. totuşi posedă marele avantaj de a\ confirma judecata despre normalitate (făcută de membrii facultăţilor) prin analiza normalităţii realizată într-un cadru de laborator. siguranţă. aveau mai multă vitalitate şi erau mai adaptabili . Cel mai adesea se descriau pe sine ca „fericiţi mai tot timpul". New York. Persoanele care se autorealizează simt nevoia de solitudine şi de autosuficienţă. simpatie şi afecţiune" în ciuda unei supărări sau nerăbdări ocazionale. H. 2. uitînd mai mult sau mai puţin pe ego-ul lor. Acceptarea eului. Relaţii sociale profunde. S-a străduit să excludă persoanele cu tendinţe nevrotice puternice. sîcîitoare şi posesive. să reducă judecăţile cotidiene pe care le facem despre „normalitate" sau „maturitate" la unele aspecte concrete măsurabile.superioara <jj 1 partea facultăţilor erau mai stabili. ci poate sesiza „experienţele maxime" ale existenţei. aceşti oameni lucrează efectiv şi cu multă perseverenţă la sarcinii obiective. Persoana matură nu e copleşită de convenţionalism. distracţiile şi existenţa plină de viaţă. ca şi persoanele „normale" din studiul 5 F. Nu se simt stingheriţi de natură şi de natură umană. 195* 282 făcut în California. tare printr-o „definiţie populară" ar fi considerate mature sau. calităţile „superioare" care ajută la împlinirea naturii umane. Motivation and personality. „care se autorealizeaza". 'Aveau „principii determinate in_ tern" puternice. 'n „Publications in Personality Assessment and Research". Prospeţime continuă a aprecierii. 4. mai capabili să reziste } stres . toleranţa etnică şi religîOa : este asociată cu alte trăsături ale maturităţii. Prieteniile lor şi ataşamentul faţă de familie nu sînt aderente. judecă corect situaţiile şi oamenii. La testele de percepţie în laboratoj au prezentat o fluctuaţie şi o inconsecvenţă mai mică în peN formanţa vizuală.5 Meritul acestui studiu este că reuşeşte. Sentimentul social. Structură de caracter democratică. Compasiunea pentru semenul muritor pare să fie un semn al maturităţii. O percepţie mai eficientă a realităţii şi relaţii mai comode cu ea. mai serioşi. de personalităţi atît în viaţă cît şi istorice. Subiecţii. dar apreciază. Pot uita de sine cînld e vorba de probleme autentice fără a fi preocupaţi de ei înşişi. Ei nu manifestau. . 7. Cercul ataşamentelor strînse poate fi mic. No. mai responsabili şi mai toleranţi. 8. 9. cel puţin întpun oarecare grad. Acceptă trebuinţele corporale şi procesele naturale fără dezgust sau ruşine. de asemenea. dar ej I au manifestat în general o judecată mai bună. B a r r o n.6 El a făcut o analiză intensivă de cazuri. E vorba de factorul religios în maturitate. Strîns legată este abilitatea die a lua sau lăsa de o paţrte prejudecăţi de tipul idola flori. „o nevoie catastrofică de certitudine. deşi a constatat că defecte şi nechibzuinţe minore existau chiar şi la persoanele cu nivel ridicat de autorealizare. a celorlalţi şi a naturii. Prezentau mai puţine urme de tendinţe nevrotice şi de alte tendinţe anormale.7 . Harper. o cunoaştere mai corectă despre sine (autointuiţie) şi s-au dovedit a fj mai sceptici referitor la evenimentele aparent miraculoase 3. dar chiar şi. Caracteristicile pe care le-a descoperit pot fi pe scurt rezumate astfel : 1. 1954. Maslow caracterizează această trăsătură drept „mistică" sau „oceanică". 6. Complementar atributului de „detaşare" constatăm că persoanele care se autorealizează sînt capabile de ataşamente personale foarte strînse. 2. dar selective. 10. Orizonturi nelimitate. Poate din această cauză erau „în mod regulat neameninţaţi şi neînfricoşaţi de necunoscut". Caracter şi integritate în sens etic. Nici linguşirea nici critica nu tulbură cursul lor fundamental de dezvoltare. Majoritatea subiecţilor exprimă un interes pentru esenţa ultimă a realităţii. 6 A. Se manifestă sentimentul fundamental de „identificare. Independenţă de cultură şi mediu. făcut de Maslow utilizează o metodă ceva mai puţin obiectivă dar totuşi admisibilă. Maslow acordă o mare importanţă capacităţi de a aprecia arta. Nu numai la testele ţje percepţie subiecţii superior apreciaţi erau mai exacţi. 3. 11. 5. Berkcley. Centrare pe problemă. Un alt studiu. 1. Perceperea corectă a realităţii. Subiecţii superiori au dat dovada că sînt mai de încredere. Adaptare interpersonală şi intrapersonală. numai pentru că este un individ ma Aşa cum au arătat alte studii.5 mai plini de resurse. Din nou întîlnim aici un aspect al spontaneităţii şi capacităţii de răspuns la noi experienţe. Subiecţii apreciaţi ca superiori erau mai puţin defensivi.

Psychol. de asemenea. fa „J. Cambridge. glumele s-ironia ostilă erau constatate mai rar decît „umorul filozof ic profund care de obicei trezeşte mai curînd zîmbetul decît rîsul. Simţ neostil al umorului. în ciuda împrejurărilor. reSjponsiabilitate sociaiă. F r a n k 1. 14.12. Spirit creator. şi nici nu o doresc pentru copiii lor. a depăşit acest handicap şi a devenit sfătuitorul înţelept şi foarte căutat de nenumăraţi prieteni şi confraţi. K o t eh en. New Haven. Ca o caracteristică rezumativă. vinovăţia şi moartea face parte din soarta omului. Deşi oamenii nu caută niciodată suferinţa. bogăţie şi forţă. Este arbitrar să spunem că sînt şase la număr. Toţi membrii grupului au menţionat veselia. W. From death câmp to existe?itialism. Mass. Psychologist". Totuşi e perfect clar că unii oameni. intenes sdciail democrate şi idealuri". The courage to be. El continua să se extindă odată cu experienţa pe măsură ce cercul de parti8 E. Aceste trăsături sînt preferate din ctauiza necesităţii psihiatrului de a trata oameni bolnavi. lustruiesc pantofi sau fac gospodărie. Toward a concept of the normal personality. Extensiunea simţului euîui Simţul eului elaborat treptat în primul an de viaţă nu este complet format în ■primii trei sau zece ani de viaţă. A. ( Un grup de psihiatri stăteau la taifas. 1957. .10 Toate criteriile trecute în revistă indică un ideal rareori. Conn. 16. Totuşi şase par să ofere un echilibru rezonabil între distincţiile prea fine şi cele prea grosiere pentru scopul nostru. 174—181. 12. sau poate niciodată atins. Tillich. „spălarea creierului" adesea produc prăbuşire permanentă şi disperare dar. Beacon. Boston. sănătoase. Toward a mea-sure of man: the frontiers of normal adjustment. închisoarea. B a r n e s. Revenim acum la sarcina rezumării în maniera noastră a criteriilor de maturitate pe care le-am trecut în revistă. normale sau autorealizate. responsabilitate personală. dramaturg lovit de o paralizie artistică totală şi de orbire. Ele nu sînt în mod clar. aceleaşi condiţii produc adesea fermitate. Ni se spune cum Edward Sheldon. se apropie mult mai mult de acest ideal decît alţii. The man who lived twice. autocunoaştere. 1957. 1954. London. este o problemă dacă o viaţă uşoară pavează vreodată calea spre maturitate. Shoben. 285 . nu confundau mijloacele cu scopurile şi urtr\^ reau cu fermitate scopurile pe care le considerau drepte 13. bolile. 183—189. capacitatea de a se bucura de muncă. Routledge anei Kegan Paul. reacţie adecvată la situaţie şi responsabilitate socială. The nature of prejudice. Wesley. manifestare temperată a emoţiilor. fie că scriu.Existenţial mental health : an empirieal approach.. 1956. Press. Yale Univ. 1952 . Vezi şi T. New York. Scrib-fter. A 11 p o r t. care este mai curînd spontan decît pregătit şi care foarte adesea e irepetabil". alteori că construieşte personalitatea. 27. Calambururile. compun.. stilul lor de viaţă are o anumită forţă şi individualitate care îşi pune amprenta asupra a tot ce fac. Jr. A accepta şi a mînui suferinţa. 1960. seninătatea optimistă. Vezi şi P. de asemenea. Halmos. individ. Persoanele sănătoase nu sînt întotdeauna atît de fericite şi lipsite de conflicte pe cît ar părea s-o implice enumerarea psihiatrilor. Shoben încearcă să derive criteriile nor-malităţii din calităţile esenţiale ale fiinţei umane (ca perioada lungă de dependenţă juvenilă şi abilitatea de a mînui simboluri)-Această abordare îl conduce la a accentua latura serioasă a ma-J 7 G. Leziunile. de a se bucura de joc. Suferinţa îşi croieşte drumul în două feluri : uneori pare că distruge. J. Fără excepţie. x 284 w turţ Pentru el normalitate înseamnă „autocontrol. Dar enumerarea este sugestivă pentru însuşi motivul că se bazează pe o mare experienţă profesională a cazurilor de personalităţi nu tocmai normale. Maslow nu pretinde că aceste criterii sînt independente unul de celălalt.. Cineva i-a întrebat ce înţeleg prin „sănătate mentală". capacitatea de a iubi. Personalităţile cele mai robuste îşi au defectele şi momentele lor de regres şi într-o mare măsură ele depind de sprijinul mediului înconjurător pentru maturitatea lor. de a atinge scopuri. în «Amer. I 9 P. cap. 1959. V.9 Războaiele secolului al douăzecilea cu cortegiul lor de nenorociri au concentrat atenţia asupra suferinţei umane. Maslow atrage atenţia asupra unei trăsături sigure a subiecţilor sâi. Certitudine etică.". Toţi subiecţii erau siguri în te„ ce priveşte diferenţa dintre bine şi rău în viaţa cotidiana q9 alte cuvinte. care este mai curînd intrinsec situaţiei decît adăugat ei. dar toate par să fie reunite în personalităţile pe care în mod variat le numim mature.8 Criteriile avansate de existenţialişti subliniază. 10 O biografie care scoate în evidenţă această problemă cu o extraordinară vivacitate este E. latura serioasă a maturităţii şi includ dobîndirea semnificaţiei şi responsabilităţii ca şi acceptarea şi „curajul de a fi".

ambiţii. F Sam a fost activ toată ziua. extrem de activ. La sfîrşitul zilei se înfundă K-o tavernă şi. atinge multe sfere. Vorbim aici desigur de autonomia funcţională esenţială (şi nu numai perse verativă). Aici e necesar în mod clar principiul autonomiei funcţionale (capitolul 10). dar nu a intrat 'ntr-o relaţie personală cu nici o fiinţă umană. Maturitatea avansează pe măsură ce viaţa e decentrată din manifestarea imediată şi zgomotoasă a corpului şi a egocentrării. vocaţia. domestică şi religioasă. Toată ziua. Bunăstarea celuilalt este la fel de importantă ca cea proprie . dar nu trebuie să domine. Criteriul maturităţii pe care îl examinăm acum cere o participare autentică a persoanei în citeva sfere semnificative ale efortului uman. noi relaţii de grup. Pentru el (ca şi pentru oricare altul) compania pentru care lucrează este o abstracţie . recreaţională. de „disponibilitatea materiilor prime" şi de „mărimea procentului pre-valent". atît de vitale pentru sănătatea sa. După ce a adresat complimente grăbite proprietaresei. care se mişcă şi există în marea roată a activităţii din oraşul New York. ale interesului uman . bunăstarea celuilalt este identică cu proprie. prieteni noi. ea trăieşte mai aproape de nivelul animal decît de nivelul uman de existenţa. deşi nu o ştie. idei noi. siguranţă. Sam le neglijează pe toate. după-amiaza.cipare al unui individ devine mai larg. toare sau submisive. Dar important este faptul că aceast undă intimă se ataşează de o altă persoană. O participare adevărată dă o direcţie vieţii. economică. peste toate. La prînz. La sindicat funcţionarul îi ridică cotizaţia. el caută un vis de zi standardizat produs de Hollywood. este el realmente autoimplicat ?n Ce nu e în regulă cu Sam ? Nu şi-a extins simţul eului în nici un domeniu semnificativ al vieţii sale. A participa nu este acelaşi lucru cu a fi activ pur şi simplu. mai mult decît tot ceea ce poate fi direct sau chiar indirect legat de „reducerea impulsului". viaţa înseamnă mai mult de-cît hrană. Dar dacă nu s-au dezvoltat interese autonome în uaele din aceste domenii — dacă munca noastră. Nu numai dragostea adolescentă lărgeşte „singularitatea1. Graniţele eului sîm rapid extinse. Fără să ştie. el joacă un rol involuntar în „crearea de surplusuri" (oricare ar fi ele) şi. îl înghite. educaţională. Se trezeşte dimineaţa pentru a înhăţa laptele de dimineaţă lăsat la uşă de un agent al marelui sistem de distribuire a laptelui ale cărui manevre corporative. tendinţe domina. Dragostea de sine este un factor proeminent şi inevitabil în viaţă. „Three Feathers" şi „Vati69". devin incorporate în simţul eului. Existenţa sa.'i „Four Roşes". liei. Ea focalizează impulsul puternice dar discordante : tonicitate sexuală. Aşa cum subliniază Ej son.ogic la ceea ce face ? Deşi implicat în sarcină în mod constant. este destinat săptămîna viitoare „pieţii excedentare a muncii". acel monstru corporativ. chiar emoţie religioasă. Probabil ceri prea mult. politică. După mai multă activităţi. mai bine zis. Să punem problema în alt 'mod. Să-J luăm. adolescenţa reprezintă în mod special o perioadă critic. Ce fapte şi. implicat într-o sarcină sau alta — dar participă el în sens psiho-. interese estetice. sentimentul farnj.■ ambiţii noi. pe Cetăţeanul Sam. activitatea sa frenetică la o maşină este reglată de „legea cererii şi ofertei". A luat contact cu o mulţime de personalităţi avînd o responsabilitate în cadrul corporaţiei". studiul nostru. ocupaţia favorită din timpul liber. ciira bini periferice sau total nepotrivite pentru stilul său de viaţa i Prima dragoste ilustrează problema. Horn şi Hardart. Sam e în iscare. Pentru persoana matură. La fabrică devine o rotiţa într-o serie de sisteme aflate mult dincolo de competenţa sa. fără ca el să ştie de ce. nu incorporează nici una în sine. Să spunem că-şi petrece orele de inconştienţă undeva pe terenurile degradate din Bronx. pentru 286 r odihni mintea tensionată. Fiecare manifestă dragoste de sine. împreunare . politica sau aspiraţia religioasă nu au devenit personale în mod semnificativ — nu putem fi calificaţi ca personalităţi mature. dar ineficientă. pretin-zîndu-i să devină interesată în mod pasionat de toate aceste sfere de activitate. jucînd un rol într-o duzină ■ cicluri impersonale de comportament. Acum ele devin factori în identitatea persoanei. Dacă o persoană nu dezvoltă interese puternice „în afara eului său'' {şi totuşi făcînd încă parte din acesta). distracţii şj hobby-uri noi şi. cam tot aş^ cum el înghite una din plăcintele de la automat. băutură. chiar unei persoane mature. comandă într-o succesiune ^pid. nu-1 interesează niciodată conştient. de exemplu. victimă inconştientă a publicităţii. se aruncă în sistemul de transport ale cărei mistere mecanice şi civile nu le înţelege. familia noastră. dar numai extensiunea eului este . ca aceea a celorlalţi oameni.experienţe şi roluri îi sînt adecvate. mult prea distraşi pentru a etamina vreunul din ciclurile în care sînt angrenaţi. Luptând împotriva „difuziei identităţii" tînărul doreşte să sţ:' cine este. Oamenii pe care i-a întîlmt jjiit ca V ei rotiţe într-un sistem de transmisie.

dacă e stăpânit într-un mod matur. sufocantă — ca acee'a cu care unii părinţi îşi împovărează copiii — este destul de obişnuită dar nesănătoasă atît pentru cel oare dă. Unii psihanalişti sînt înclinaţi să echivaleze maturitatea cu ceea ce ei numesc „genialitate". Erikson expune argumentul precum urmează : Psihanaliza a subliniat genitalitatea ca unul din principalele semne ale t personalităţi sănătoase. fiecare îmbătrîneşte pe măsură ce navighează spre o destinaţie necunoscută. Nu e de mirare că poetul strigă : „Prea-1 slăviţi pe Domnul pentru fiecare picătură de milă omenească". 11 G. dar o duc cumva la capăt. The psychology of partic'. clubul său. matur sau imatur. pate armoniza cu maturitatea generală şi o . Nemulţumirea şi critica continuă. Acest tip de căldură poate fi numit covipasiune. în acelaşi timp. există nenumărate pple de celibatari. Genitalitatea. Pe de o parte.să fie Hitm obsedant şi inutilă dominaţia sadică12. Şi nici nu e clar că klsul sexual este atit de strîns legat de toate domeniile per-lităţii pe cît o pretinde teoria. încît este uşor de văzut de ce unii teoreticieni susţin că obţinerea unei satisfacţii genitale orgasmice complete este un semn principal al maturităţii-Ei argumentează că jocul liber al funcţiei sexua!e este măsura cea mai bună a capacităţii individului de a depăşi forţele represive ale 288 Maţii ca şi presiunea fixaţiilor sexuale infantile. gelozia şi sarcasmul sînt toxice în relaţiile sociale. fără a-i pune lanţurile de fier ale obli-gaţiei. dintre dragoste şi ură. W. 12. Ea şi minunata sa persoană. adică acela de a spune că sînt ataşate condiţii : celălalt trebuie să plătească pentru privilegiu. Dar se pare că persoana mai puţin matură doreşte mai mult să fie iubită decît doreşte să dăruiască iubire. periculos. S-ar putea imediat admite că Impuls atît de important. Ajungem să ştim că toţi muritorii sînt în aceeaşi situaţie umană : ei nu au cerut să vină pe lume. Nimeni nu cunoaşte sigur sensul vieţii . în virtutea extensiunii eului. Este <o lecţie dură pentru părinte — sau pentru o soţie. nu putem susţine că oa-|i maturi nu trăiesc frustraţii şi deviaţii în stăpînirea impulsurilor. Nu s-a dovedit că orice individ genital matur [sănătos în toate domeniile vieţii sale. dar restul este străin. ideea este că experienţa reciprocităţii culminante a orgasmului Se un exemplu suprem de reglare reciprocă a unor structuri complicate jr-un fel calmează furia potenţială provocată de dovada zilnică a opozi-lintre bărbat şi femeie. Pe de altă parte. sînt împovăraţi cu un imbold de a supravieţui şi sînt înghiontiţi de impulsuri şi pasiuni. Biserica sa. nu poate iubi sau nu poate fi iubit îndeajuns. cît şi campasiiuiniea reclamă ca cineva să nu fie o povară sau o nenorocire pentru alţii. Tocmai aici întîlnim toleranţa şi „structura de caracter democratică" atît de des prezentate ca semne ale maturităţii. şi naţiunea sa formează o unitate sigură. ale căror realizări şi a căror conduită sînt atît de remar-le Incit nu putem să-i considerăm ca „imaturi".. trebuie exclus din formula sa meschină de supravieţuire. Iţa orgasmică nu înseamnă aici descărcarea produselor sexului în sensul tvacuări" folosit de Kinsey. Totuşi.. devine imediat necesar să se modifice criteriul prin li-fca satisfacţiei sexuale la aceea trăită „cu un partener iubit ■x opus". cap. în-|t siluitorii şi perverşii pot fi capabili de o satisfacţie orgasmică bletă. în sfîrşit. ce concluzie vom trage ? Pare înţelept să admitem ţi cadrul multor vieţi maturitatea genitală însoţeşte maturita-personală generală. ci reciprocitate heterosexuală. ~~~v Ar trebui spuse mai multe despre ataşamentele personale mai profunde. 287 '•( Uh't'A1 Atît imtimiifaltea. în Personality and s°ci<ii encounter. şi chiar de devianţi Hi. iubit sau prieten -— să înveţe că trebuie să dorească compania celuilalt. fricii şi preferinţei. întîlnesc eşecul. Cînd dăruieşte iubire o face de obicei în modul său personal. şi nici să le stânjenească libertatea în găsirea propriei lor identităţi. Genitalitatea este capacitatea potenţială de a pita o potentă orgasmică în relaţia cu un partener iubit de sex opus. B si joc. inclusiv impulsurile ramificate ale sexualităţii. O femeie cu o maturitate marcată a fost întrebată care considera ca este cea mai importantă regulă a vieţii. atît bărbaţi cît şi femei. dintre fapte şi imaginaţie. O iubire posesivă. Sexul este o ternă atît de dominantă la majoritatea oamenilor. Boston. Toţi sînt încolţiţi între două abisuri de uitare. o asemenea persoană e capabilă de o mare intimitate în capacitatea sa de a iubi — fie că ataşamentul său este Pentru viaţa de familie sau pentru o prietenie profundă. în contrast. 1960. Este o afirmaţie sigură că nimeni. cu o sensibi-> genitala deplină şi eu o descărcare generală a tensiunii din tot corpul. A 11 p o r t. Posedă o anumită detaşare care o feee să respecte şi să înţeleagă condiţia umană a tuturor oamenilor. bd clar. Beacon. soţ. nepoftită şi posesivă cu oamenii (chiar cu familia sa). Dificultapare să rezide aici în identificarea motivaţiei adulte aproape Kdusivîtate cu impulsul sexual. Raportarea caldă a eului ia ceilalţi I Adaptarea socială a persoanei mature este marcată de două tipuri complet diferite de căldură.pation. suferă.semnul maturităţii. Ea a răspuns • „Să nu otrăveşti aerul pe care alţi oameni trebuie să-1 respire" Acest respect pentru persoana ca persoană este dobîndit printr-o extensiune imaginativă a experienţelor mai dure din viaţa proprie. familia sa. Relaţii sexuale satisfăcătoare determină faptul ca sexulţ. nimeni altcineva. pricit ar fi de convingător argumentul. persoana imatură simte că numai ea a trăit experienţa umană a pasiunii. Atunci. să-i dorească binele şi să-1 acepte aşa cum este. cît şi peritru cel ce primeşte. ea evită o implicare fără rost. totuşi sîntem con-[ţi de excepţii.

individul îşi asumă noi riscuri şi. Cineva îşi aci impulsul sexual şi face tot ce poate mai bine pentru a-1 stăp cu minimum de conflict cu i sine şi cu societatea. pomenea simţ al proporţiei nu este un atribut izolat al per. constant ceea ce este obscen şi scatologic. 282).ma se simte ameEată de propriile sale expresii emoţionale sau de ale altora.' de un simţ al proporţiei. libru emoţional şi cea care este emoţional zgomotoasă şi care 1 drumul unor izbucniri de mînie şi pasiune — inclusiv îngâduin» excesive faţă de alcool şi unor izbucniri obsesive de înjur şi obscenităţi.. convingerea şi sentimentele cu respect g de convingerile şi sentimentele celorlalţi. 1959. iar procesele mentale superioare bătătura ţesăturii. acu-zînd pe ceilalţi şi plîngîndu-şi sieşi de milă. Iar în etape ulterioare a învăţa cumva că nu orice împunsătură în mîndria sa constituie o r"Jia mortală şi că nu orice frică prevesteşte dezastrul. Această caracteristîi a maturităţii include abilitatea de a evita suprareacţia faţă . Fiecare se teme atît de pericolele imediate.atitudini1. j şanse de eşec. S-ar putea spune că viaţa sentimentelor şi emoţiilor constituie urzeala. le întîmpină ou accese de mînie sau cu tînguicli. Ei sînt în. să ocolească obstacolul sau. PerI matură îşi exprimă. poate fi. Aceasta înseamnă oare că nici o persoană nu poate fi sănătoasă şi matură dacă nu are un CI. Dar aceste insecurităţi sînt într-un fel susţiE. cit J de moartea finală. a şi copilul.n. 289 Securitatea emoţională (autoacceptarea) Observăm imediat diferenţa dintre persoana care are un et. persoana infantilă nu trecut cu succes prin stadiile normale de dezvoltare. International Universities Press. pentru superstiţii autoprotectoare şi ritualuri. Egotistul. superior ? O asemenea judecată este adevărată. I Am arătat deja că percepţiile şi cogniţiile cotidiene ale perso-nalitaţii normale sînt marcate în ansamblu de eficienţă şi exactitate (paginile 272—273. şi . chiar pesimistă şi deprimată. Psihologul Terinam. El se naşte pentru că punctul său de vedere este în rfeneral realist şi pentru că individul posedă valori integratoare ^■controlează şi selectează fluxul impulsului emoţional. P<? mă%£ ce simţul oului se extinde. tocurile înalte. a studiat o populaţie de copii suprado-taţi ale căror scoruri la testele de inteligenţă erau atît de înalte incit fiecare copil era literalmente „unul dintr-o miek\ Nu numai dotarea lor intelectuală era mare. A fi matur înseamnă a avea aceste aptitudini intelectuale de bază. în „Psychological Issues". impozitelor. Dacă nu. destrăbălatul.sale. Stările sale sufleteşti se schimbă . fără ca ce'aşi timp si se reducă întreaga problemă a maturităţii la lalitate. Sentimente securităţii nu este deloc absolut. 291 . Krikson. probleme care aparţin impulsurilor segmentale. Totuşi. Evident că e necesar un minimum solid de memorie. şi nici nu este rezervat şi reprimat. New York.poate întări. mareelor. sau totdeauna veselă. Probabil că nu ar putea face astfel dacă nu şi-ar fi elaborat.olialităţii. pentru hrană igienică şi medicamente. p. Percepţie realistă. Maturitatea nu modifică realitatea pentru a se potrivi cu trebuinţele şi fanteziile . iar vina asupra sa (fiiind „intropunitivă") dacă este potrivit s-o facă. preocupaţi de frînturi şi secvenţe de experienţă emoţi0najr Mulţi autori vorbesc de autoacceptare. Adultui\imatur. Nimeni nu deţine controlul as'J' 290 ■timpului. se dezvoltă o preocupare nevrotică pentru pericolul pe care-1 prezintă cuţitele. în \ni/ aud the lifc cycle : selected papers. să planifice. Zilnic se produc iritări şi piedici. abilităţi şi sarcini I Aşa cum s-a arătat în capitolul precedent. dar şi ca grup se bucurau de toate avantajele în domeniul sănătăţii. Categoric nu o adevărat că persoana matură este totdeauna calmă şi senină. dar această temă poate fi stâpînită prin acceptare. gîndirea este o parte integrantă a personalităţii. dacă e necesar. S-ar putea afirma că o persoană normală are . Mulţi oameni cu o inteligenţă superioară sînt lipsiţi de echilibrul emo-'•°nal şi organizarea intelectuală caracteristic unei personalităţi sănătoase .care conduc la veridicitate într-un grad mai mare fccît o persoană mai puţin normală. forţă verbală (simbolică) şi capacitate generală de rezolvare de probleme. dar şi periculoasă. Experienţele timpuri1 din copilărie privitoare la „încrederea de bază" vor avea c<?vâ de-a face cu această dezvoltare. din punct de vedere temperamental. un sentiment continuu de securitate în viaţă. morţii sau dezastrelor. nu caută în n. Reprodus cu fisiunea editorilor. formei fizice şi bazei socioeeonoimioe. persoana matură suportă frustraţia. ecuaţia nu e reversibilă. Growth and crlses of the healthy pcr^onaliiy. Calitatea numită „toleranţa la frustraţie" este în mod special importantă. 1 i: If. Ea poate să aştepte momentul potrivit. Dimpotrivă. Monogr. Devii prudent fără să intri în paK Autocontrolul este o reflectare a simţului proporţiei. Dar ea a învăţat să trăiască cu stările sale emoţionale în aşa fel îneît nu se trădează în acte impulsive şi nici nu interferează cu bunăstarea altora. 96. se resemnează în faţa inevitabilului. I.

Singura modalitate de a suporta viaţa este să ai o sarcină de îndeplinit''. Alături de veridicitate şi abilitate trebuie să enumerăm capacitatea de a se lăsa absorbit de munca sa. Există şansa ca ei să păstreze unele sanctuare secrete faţă de ochii curioşi — chi. 292 . conform căreia unui bolnav mental. Aceasta nu e sarcină uşoară. Pe scurt. Lord Chesterfield era poate prea satisfăcut de el însuşi cînd i-a . Acest fapt înseamnă că imboldurile egoiste /ale satisfacţiei impulsului. urmărind aceste cazuri. multe autofoioqraf-sînt ceva imai mult decît auto justificări minuţioase. a o înfrunta fără panică. ce trebuie sâ fac. Press. Ştiu ce pot. la un i. chiar pentru a le privi în faţă.14 Cum poate un psiholog să spună dacă un individ are." Majoritatea oamenilor cred că posedă o intuiţie de sine bună.ititaîe a eului. cel pe care îl are . mulţi reuşiseră cu succes îndepi^ nirea promisiunilor timpurii. Desigur. Extinzînd această utilizare la . deoarece o sarcină le preia. ostil. Ea produce încordai* şi crize adesea mai devastatoare decît crizele sexuale şi cele * 33 L. Stanford Univ. în ansamblu.tndard de viaţă mereu ascendent) este o cerinţă înfricoşătoare. Obiectivarea eului : intuiţie şi umor Socrate spunea că pentru a realiza o viaţă bună există o regulă absolută : să te cunoşti pe tine însuţi. O persoană.ir faţă de ai lui proprii. Persoanele mature sînt centrate pe probleme. La diverse cursuri de psihologie.populaţia normală. Freud. O d e n. desigur. politică sau gospodărie — nu va avea securitatea sail mijloacele necesare extensiunii eului.. o persoană matură va fi în contact strîns cu cecM ce mimim „lumea reală". Ceea ce este obiectiv e demn de făcut. Stanford. studiul efectuat în California — subliniază acest lucru. ce nu pot şi. sîntem silu-să conchidem că numai inteligenţa excepţională nu garantear maturitatea. deşi ar fi fost greu de făcut o comparaţie populaţia medie. Milita H. care ştie că ol (şi nu altcineva) suferă de dezorientare. . oamenii . A fi pabil '«î te întreţii pt* tine si familia ta (în America. fără autoeoonpasiune. de a înfrunta o competiţie economici aprigă reprezintă o cerinţă majoră a vieţii. 96« « din studenţi au pretins că au o intuiţie medie sau mai bună decît media. de autoamăgire este unul din ţestele acute de maturitate. Personalităţile tinere par uneori relaxate /"hiar senine) înaintea încercării care le aşteaptă în viaţă. extensiune pe care o reclama maturitatea.în mod obiectiv" pentru a le citi lumea. dar şi abilităţi adecvate sînt ponibilo pentru rezolvarea unor probleme obiective. mîndria. Maslow. chiar ina foarte serioase. patern spune că 0 autoemoaştere exactă este o dimensiune în care oamenii ocupă Poziţii care merg de la o autointuiţie mare pînă la una mică sau care lipseşte total..Totuşi.j. Terman. Va vedea obiectele. jj alte privinţe normală. i se atribuie intuiţie. neurochirurgul. a spus odată . întrucît ne gindim la noi o atît de mare parte din timp este confortant să afirmăm că gîndiroa noastră este veridică — că intradevăr ne cunoaştem. chiar o virtute din recunoaşterea defectelor lor şi îşi scriu confesiunile . numai 4o/() admiţîhd o deficienţă posibilă. Santayana scria : „Nimic nu pretinde un eroism intelectual mai rar decît bunăvoinţa de a-ţi vedea ecuaţia transcrisă". Termenul intuiţie (adesea numit autointuiţie) provine din utilizarea în psihiatrie.Mă cunosc (nu c vorba de o cunoaştere comună.. Harvey Cushing. Nu numai că percepţiile sînt în majoritate veridice. Acest criteriu special poate fi pus în legătură cu scopul „responsabilităţii" care e subliniat de gînditorii existenţialişti.. starea de defensivă pat fi toate uitate pentru lungi intervale de timp. Studenţii de colegiu nu evaluea/ă întotdeauna n10d corect dificultatea pe care o vor întâmpina cînd vor intra 111 competiţia dolarului. iar ţiile cognitive exacte şi realiste.scris fiului său : . în consecinţă. în spiritul existenţialismului. fără a manifesta .n comportament defensiv. Şi va avea o muncă importantă de făcut Trebuie să adăugăm aici un cuvînt despre „maturitatea eco-jiomică'\ Pentru majoritatea oamenilor lupta de a-şi ciştiga existenţa. Inadaptarea era prezentă. Alcoolismul şi psihozele erau la de predominante. plăcerea. căreia îi lipseşte priceperea în meseria sa J fie ea mecanică. Sînt unele incidente de josnicie sau de 293 ruşine caro ar fi prea umilitoare pentru a le dezvălui .. Deşi adesea întîlnim oameni pricepuţi care sînt imaturi nu întîlnkn niciodată oameni maturi fără abilităţi orientate spre problemă. 1947. sau ji intuiţie ? Conform unei vechi zicale. Şi. orice om are trei caractere^ 1. lasă-mă să ţi-o spun). douăzeci şi cinci •mai tîrziu. de a rămîne solvabil.nereuşitele în organizarea nalităţii nu erau mai puţin numeroase decît în populaţia nerală de aceeaşi vîrstă.şi situaţiile aşa cum sînt. Unii autori îşi fac un ţel. Autobiografiile oferă un studiu interesant în legătură cu acest subiect. Genetic studia o/ The gifted child grows up.13 Dar. s-a constatat că . M. Calif.

". No. ■Ce este atunci simţul umorului ? Romancierul Meredith spune că este capacitatea de a rîde de lucrurile pe care cineva le iubeşte (inclusiv. E. Soc. în cele din urmă. în benzile comice. în „J. J56—175 . Personalitatea lui Socrate arată asociaţia strînsă dintre cele două trăsături. el s-h ridicat în picioare pentru ca auditoriul amuzat să poată compara mai bine faţa sa cu masca care intenţiona să-1 ridiculizeze.16 Există. adică se .De exemplu cei care sînt conştienţi de unele calităţi proprii antipatice sînt im uit mai puţin înclinaţi să le atribuie altor oamearf. 1942. Hobbes si mulţi alţii au văzut în această „glorie bruscă'. care subiecţii se eva14 Această problemă e discutată mai complet în G. . intuiţia trebuie măsurată prin proporţia dintre al doilea item şi primul. propria persoană şi tot ceea ce ţine de ea) şi totuşi să le iubeşti. Some characteristics of thc good judge of personality> în „J. The interrelationships among acceptance-reject^on. el era capabil să privească caricatura în mod detaşat şi să ajute gluma. The attribution ol trails. desigur. secretul rîsului. Soc. 42. Psychol. copii ca şi adulţi. rîs ce pare 5>ă se datoreze relaxării reprimării. totuşi.consult. oferă o definiţie perfectă si un indiciu asupra intuiţiei sale. de obicei. In ambele cazuri rezultatul este important. Umorul. Psychol. De aceea. asemenea coeficient mare înseamnă fie că personalităţile cu tiţie marcată au de asemenea o mare doză de umor. dovada că cei cu o intuiţie bună au. 42— 58. S e a r s. Soc. Dacă omul obiectează că toată lumea. în medie. Umoristul adevărat percepe în spatele unui eveniment solemn — el însuşi.T. H. D. Posedînd o intuiţie bună.17 De asemenea. care au valori estetice şi teoretice scăzute preferă comicul şi sînt lipsiţi t'e un simţ al umorului bazat pe relaţii reale din viaţă. and realistic percepiion of others în „■>■ Soc Psychol. 49. A11 p o r ţ. de exemplu — contrastul dintre pretenţie şi realizare. în re-laţie cu ceea ce el este într-adevăr. fie că evaluatorii nu erau capabili să distingă intre cele două calităţi. el nu poate fi combătut. Legenda ne spune că la o reprezentare a piesei Norii de Aristofan. Ceea ce este considerat de obicei hazliu — pe scenă. Bull. Chiar în adolescenţă tînărul îşi Priveşte eşecurile mai degrabă cu o acută suferinţă decît rîzînd. 151—163. Legat de inteligenţa agresivă (care ia în derîdere pe celălalt) este rîsul declanşat de ceea ce este picant. greşeşte în ceea ce-1 priveşte. 205—235. în "J. A. Ros s.15 De asemenea. de asemenea. R. Soc. căci ceea ce crede un om că este. cel pe care alţii cred că îl are. Some psychological correlates of humor preferences.2. 4. Bes-Council. W. New York. 20. corelaţia tre aprecierile pentru intuiţie şi umor a reieşit că este de 0. Experimental studies of projection : I. Un copil are un simţ ascuţit al comicului. într-un studiu nepuibliqat în. Agresiunea şi sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic. este greu de obţinut o dovadă pozitivă despre ceea ce un om este în sens biofizic. 37. o inteligenţă relativ superioară.'18 ]8 C. din absurdităţi. R. rîând de sine însuşi. şi 3. 7. ne amintim (pagina 282) că studenţii' apreciaţi ca superiori în „normalitate" aveau o intuiţie superioară. 294 mau între1 oi în funcţie de un mare număr de trăsături.a ego-ului propriu. In cea mai mare parte comicul constă din degradarea unui aparent imaginar.". Grzi-0 k. persoanele cu o intuiţie foarte bună judecă mai bine pe ceilalţi oameni şi probabil că sînt acceptaţi de aceştia. W. Aristotel. dar rareori sau Aiciodată nu rîde de sine însuşi. 17 P.^ . 1933. seif other identity. insight into seif. . 1936. Acesta din urmă este un apanaj comun al aproape tuturor oamenilor. Psihologii ştiu că există a>numite corelative ale intuiţiei. Există dovada că oamenii care sînt mai puţin inteligenţi. Psychol. 1956. glume grosolane şi jocuri de cuvinte. Poate că corelativa cea mai izbitoare a intuiţiei este simţul umorului. S c o d e 1.traiti.". . Normau. cel pe care crede că îl arc .. Psychol. Landi s. 16 R.". de asemenea. în „J. Simţul umorului trebuie distins net de simţul mai brut al comicului. 295 Motivul pentru care intuiţia şi umorul merg mină în rrrînă es probabil faptul că la bază ele constituie un singur fenomen __. r> R.88. 4. The u^e of personal documenta in psychological science.Practic. indiciul cel mai utilizabil devine proporţia dintre al doilea şi al treilea item — relaţia dintre ceea Ce crede un om că este şi ceea ce alţii (mai ales psihologul care îl studiază) cred că el este. inclusiv psihologul. Humor and its rehitwn to other perso-nahty. 1933. Sci. într-un asemenea caz evaluarea intuiţiei sale trebuie Lisată cerului. V c r n o n. In mod ideal. 1953. la TV — constă. Impulsul agresiv este doar uşor deghizat.proiectează'' mai puţin decît cei care s'înt lipsiţi de intuiţie."..

_ persoana nu-şi poate depăşi toate handicapurile personale. un termen german oarecum inadecvat tradus ca „direcţionare". Dar chiar aş vrea să văd omul care să anunţe că nu are simţul umorului. Totul ar fi privit ca banal. E vorba aici de regiuni mai subtile ale personalităţii — un teritoriu pe care sperăm că psihologii îl vor explora în viitor cu mai mult succes deeît în trecut. Der menschlichr Lebenslauf als psychologi-Sc'tes Problem. rev. Ca şi în cazul intuiţiei. Salariile nu pot fi atît de mari pe cit se speră . Hogrefe..nornenul obiectivării eului. Persoana 'afectată nu e conştientă că minciuna sa este transparentă sau că poza sa este deplasată. Un om va mărturisi nesilit că nu are ureche muzicală sau gust pentru literatură sau chiar nici un interes pentru religie. în afară de umor. care nu au un scop de urmărit. 'dar chiar şi acest focar serveşte drept scop pentru luptă. Afectarea.. 1959. Un studiu asupra studenţii de colegiu estimează că aproximativ o cincime se află într-un sta diu . se instalează dezamăgirea. după ce idealurile adolescenţei au fost puse la încercare. faptul de a avea aspiraţii înalte şi apoi de a le coborî. Intuiţia şi umorul ţin \m astfel de i in sah. Adesea este cumplit de perseverat avînd o speranţă redusă de succes. ştie că nu poate contraface o personalitate. Dar persoana matură oau lasă acest efort social să contrasteze prea serios cu natura sa adevărată. Nu există o calitate a minţii omeneşti faţă de care posesorul ei să fie mai sensibil decât simţul umorului. Dar nu e niciodată suficient. Am vorbit despre dificultatea atingerii urioi . O filozofie a existenţei i-cesiv de umoristă ar duce la cinism. m adolescenţă ele sînt vag definite . Leipzig. Raţiunea ar fi privită cu neîncredere şi toate soluţiile serioase ar fi respinse. în My Dis-■ covery of England. Ei par lipsiţi de orice motivaţii" chiar şi numai de scurtă durată. Biihler subliniază că spre treizeci de ani... pare o prognoză mai bună pentru tinereţe. căci e lipsit de tovărăşia unui scop în viaţă. Sa i. el scrie : „Un interes special este întotdeauna ataşat umorului. dacă . 1933. O abordare psihologică a problemei este prc -zcnid 'în cercetarea C. Unele personalităţi învinse rămin legate de viaţă printr-o „simplă indignare". De fapt fiecare om este apt să gîndeaseâ despre sine că e posesorul unui dar excepţional în această direcţie. alţii au o serie de scopuri definite. cît şi a simţului umorului. Persoana care are simţul cel mai com~ plet al proporţiei în ceea ce priveşte propriile sale calităţi şi valţj rile îndrăgite este capabilă să perceapă dezacordurile şi absurdi taţile lor în anumite situaţii. maturitatea timpurie aduce -definirea în urmărirea scopului. o înţelegere clara a scopului vieţii în termenii unei teorii inteligibile.de a nu şti de ce trăiesc"'. 0 formă oarecare de filozofie unificatoare a vieţii. O criză postadolescentă obişnuită este adesea omisă.iarlottei Buhler asupra biografiilor multor bidi-vi/. Toţi întîlnesc obstacole. Este adevărat că majoritatea dintre noi încercăm să punem in valoare partea noastră cea mai bună şi chiar pretindem ca avem virtuţi şi realizări care exagerează adevărul. 29G r Filozofia unificatoare a vieţii Am spus că umorul este indispensabil pentru o viziune matură supra vieţii.şi patru la sută au răspuns că e la fel de bun sau mai bun dţ>cît media. In copilărie obiectivele lipsesc iniţial . Nouăzeci . Dar în ciuda acestui stadiu de deziluzionare. în mod mai deschis centrat la persoanele mai puţin mature. Maturitatea reclamă. celebri şi mediocri19. pe scurî. Această cercetătoare a simţit că este necesar sa introduci conceptul de Bestimmung. Stephen Leacock a observat aceeaşi vanitate. dimpotrivă.maturităţi economice". el este de fapt un suflet singuratic. Direcţionare. Bonn. Vieţile năpăstuite de ghinion îşi pot pune un scop mai modest (coborînd „nivelul aspiraţiei"). căsătoria nu poate fi roză . Fiecare persoană are ceva special pentru care trăieşte. decît aceea în care nu există nici o orientare .nu joacă teatru în mod deliberat pentru distracţie. dar viziunea lor nu este favorabilă. drept ceva ce vnu pot ii. exterior. Deşi cinicul se poate amuza în drumul său. Un studiu paralel asupra sinuciderilor arată că viaţa devine intolerabilă numai pentru aceia care nu găsesc nimic spre care să ţintească. că. Am vorbit de înclinaţia adolescentului de a încerca să adopte tot felul de „identităţi". Aceloraşi studenţi care şi-ail apreciat propria intuiţie în comparaţie cu cea a altor oameni H s-a cerut să-şi aprecieze simţul ^umorului. aproape toată lumea pretinde că are un rar simţ al umorului. unii pun totul în joc pentru un singur obiectiv mare . Utilizând acest concept putem afirma că la personalităţile mature Bestimmung este mai marcat. o intenţie majoră. 297 care nu au în vedere direcţionarea. deplasat şi absurd. Spre treizeci de ani o persoană poate afla că aptitudinile sale şi împrejurările reclamă o adaptare. VeVlag von Hirzel. Perse ana matură. căci de obicei ne aşteptăm ca în adolescenţă să întîu mm ambiţii înalte şi idealism. Analizînd cam două sute de ■ biografii a reieşit că fiecare viaţă e ordonată sau îndreptată spre unul sau mai multe scopuri selectate.i. şi nu sînt nici maturi nici ferieiţj2o' Unii pot dezvolta mai tîrziu o direcţionare./'. O problemă apare la tinerii 19 C h a r 1 o 11 e Buhler. ni a E doar corect sa afirmăm că până acum psihologii au avut prea puţin succes în măsurarea atît a intuiţiei. Opusul exact al criteriului pe care-1 descriem este tendinţa unor oameni de a părea. Scopurile variază.

of Chicago Press. oy P. W. unind ceea ce ştiu despre viaţă şi confinuînd să caute structura ei în studiul şi gîndirea filozofică sau religioasă. al doilea pe „autocontrolul stoic" . {Ne amintim de bătrîn. critice şi raţionale. Un tip ideal este mai curînd o „schemă de comprehensibilitate" — o dimensiune prin graţia căreia putem spune cît de departe a ajuns 0 persoană în organizarea vieţii sale prin una sau mai multe din aceste scheme de bază22. 3rd ed. S-ar putea spuine că o anumită persoană este comunistă. Atît studiul lui Morris. 298 alcătuite din ideologiile dominante în lume.nepotrivire în acţiunea sa. oarecum iii maniera lui Morris. El nu predetermină numărul de „moduri 'do a trăi". S-ar implica faptul că mare parte sau cea mai mare parte din unitatea vieţii vine din urmărirea orientării valorilor specifice unuia din aceste standarde. a C.. Hale. care permite o diversitate infinită de direcţii pentru viaţa umană. 2. htate se dezvoltă pentru a cuprinde chestiunile practice şi lurne" afacerilor — producţia. Niemeyer. care renunţă la judecăţi referitoare la frumuseţea sau uti■c. Chicago. Tipologia se referă la valori pure nu la persoane reale. Atitudinea economică este adesea în conflict cu alte valon Omul de tip economic doreşte o educaţie pentru a fi practic şi consideră cunoştinţele neaplicate ca o pierdere de vreme. realizarea operaţiilor de erudit şi acumularea unei bogăţii palpabile. cu excepţia situaţiei în care arta serveşte scopuri comerciale. Spranger. Tiiaerilor din mai multe ţări li s-a cerut să citească cele treisprezece „moduri" şi să Iacă prima alegere. Types of men.. Stechert. 1923. pacifistă sau „beatnik''. un al patrulea pe „integrarea dinamică a diversităţii". 299 litatea obiectelor şi caută numai să observe şi să raţioneze. cit şi cel descris mai jos diferă de conceptul de Bestimmung al lui Biihler. W. Deşi oamenii bătrîni petrec mult timp evaluîndu-şi efortul total. 1. de exemplu.practic" şi se conformează concepţiei predominam^. Morris a formulat un luing paragraf descriind fiecare din treisprezece „moduri de a trăi". în relaţiile sale c i oamenii. Acest autor susţine că orice persoană reală poate fi privită ca apropiindu-se (dar nu potrivindu-tse perfect) de una sau mai multe din aceste direeţii-valori. Scopul poate fi acum foarte modest. Cana bridge. a omului de afaceri american mijlociu. una care caută asemănări şi dife-renţe. Termenul tip ideal este utilizat în această concepţie. defineşte. eît şi plictiseala în existenţa lor21. P i g o r s.psihologiei aplicate" rezultă din cerinţele pe care omul de tip economic le ridică faţă do învăţare. Un alt mod de abordare a acestui criteriu al maturităţii este acela de a cerceta filozofia unificatoare în termenii unei clasificări standard a valorilor. Interesul dominant al omului teoretic . 1956. e] in mod necesar intelectualist. Abordarea este în esenţă una de antropologie culturală. A reieşit că tinerii americani subscriau mai frecvent decît alţii pentru „integrarea dinamică a diversităţii".ideal" este descoperirea adevărului. What people are : a study of normal young men.fermă. Acestea erau în principal 20 C. ar pune accentul pe „interesul simpatetic pentru ceilalţi" . ei pot petrece timpul în mod profitabil. în urmărirea acestui scop. comerţul şi consumul bunurilor . Spranger. şase tipuri de valori majore. 1 ^ E.. Univ. în general există o mare pierdere socială în îndepărtarea persoanelor mai în ivîrstă. Omul de tip economic . valoarea utilităţii intră în conflict cu valoarea estetică. Spranger consideră ră viaţa omenească găzduieşte şase tipuri principale de valori si că acestea atrag în diverse grade pe indivizii care îşi construiesc unitatea vieţii lor în jurul acestora. arătînd că doreau o viaţă bogată. Marile realizări ale ingineriei. Orientarea valorilor. Fără nici un sentiment de . De asemenea. în mod frecvent savant sau fiW ^ Scopul său principal în viaţă este să-şi ordoneze şi să-şi sistematic cunoaşterea. Un asemenea studiu are meritul de a ramîne apropiat de ideologiile culturale existente şi invită la o comparaţie a tinerilor din inulte ţări. un al treilea pe „activitatea şi distracţia în grup" . Varieties of human value. interesul pentru \xt\. Tipul teoretic. plină şi respingeau atît rutina.. Mass. probabil e mai interesat să-i . Cînd în cele din urmă ei nu mai sînt capabili de o realizare în lume. el ia o ati-tudijae „cognitivă" caracteristică.a pensionară a unui azil care şi-a exprimat drept unică dorinţă ca „cineva să-fei amintească cu drag de mine după ce mă duc"). Trebuie înţeles clar că Spranger nu pledează pentru existenţa a şase tipuri principale de oameni. Press. Denumirea nu semnifică faptul că tipurile stat în mod necesar bune sau că ele se găsesc totdeauna în forma lor pură.idealu e în mod rac-teristic interesat de ceea ce e util. Heath. Lebensformen. prin retragere sau izolare. transl. Unul.. New York. Acest tin este în întregime . Avînd iniţial la bază satis{T cerea trebuinţelor corporale (autoconservarea).. 1945. Problema apare în mod diferit la vîrsta bătrîneţii. creştină. Două investigaţii psihologice de acest tip merită să fie relatate. conducerii ştiinţifice şi ale . Morris. Tipul economic. de la direcţiile lor de dezvoltare. ei încă doresc să-şi menţină orientarea chiar dacă activitatea lor trebuie să fie foarte mult diminuată. Doo interesele omului teoretic şînt empirice. omul de tip economic poate dezgoli versantul frumos al unui deal sau poate polua un rîu cu deşeuri industriale. 1928. Harvard Univ. In viaţa sa personală proruibii că face o confuzie între lux şi frumuseţe.

La alta accentul este r. Unii oameni de «cest"tip sînt. interesul social este altruist şi tinde fte apropie mult de atitudinea religioasă. probabil consideră atitudinile teoretică. Dar intenţia nu e ca sehem se potrivească cu toate cazurile individuale. I 5. filială. El pri-\ este viaţa ea o diversitate de evenimente . Persoanelor de tip estetic B>laco adesea însemnele frumoase ale fastului şi puterii. El este mistic şi caută să înţeleagă cosmosul ca întreg şi să se raporteze pe sine la această totalitate cuprinzătoare. „Misticul transcendental". dar se Kn activităţii politice cînd aceasta tinde spre reprimarea indivi-Blităţii. vitale şi temporare pentru adap. bogăţia. Fiecare experienţă singulară este judecată din punctul de vedere al graţiei. pe de altă parte. de asemenea. dar nu şi de putere sau religie. 3. se poate ■ne că e interesat de persoane. influenţă şi renume. dar înclină să-1 considere drept cel care dăruieşte darurile bune. Valoarea supremă pentru acest tip ideal este R/ostea de oameni. şi de aceea el însuşi este 'bun. în chestiunile sociale. Nu e necesar să fie un artist creator şi nici un decadent .depăşească în bogăţie decît să-i domine (valoare politică) sau să-i slujească (valoare socială). plînge că valorile sînt definite larg. Ne putem întreba dacă aceste direcţii-valori epuizează toate poq_ bilităţile. să spu teoriile fizicii îl pot lăsa indiferent. Omul de tip estetic are drept valoare suprema forma şi armonia. în contrast cu tipul politic. Valoarea supremă pentru omul de tip religios poate fi numită unitate. economică şi estetică î^eci şi inumane. 301 Un avantaj al unor asemenea portrete. sau respinge în-Baga concepţie despre putere ca periclitînd integritatea personalităţii. caută unitatea sa cu o realitate suPerioară prin retragerea din viaţă . Totuşi. Tipul social. In forma sa cea mai pură. He spre individualism şi autosuficienţă. conducătorii din orice domeniu plasează foarte sus valoarea puterii. el se trădează pe sine ^mMachtvienv. fie unul. Omul social consideră pe ceilalţi oa-gjeni ca scopuri. Am putea obiecta. întrueît competiţia şi lupta joacă un mare rol în viaţă. adică îşi găsesc experienţa religioasă în afirmarea vieţii şi în participarea activă la ea.sa. prima e interesată de diversitate şi a doua de identităţile experienţei. Totuşi. chiar dacă ele sînţ perfecte în coerenţă pentru a exista în viaţa reală.a cărui structură mentală e^te permanent îndreptată spre crearea unei experienţe cu valoarea cea mai înaltă şi absolut satisfăcătoare". inversat. consideră idevărul ca echivalent cu frumosul sau este de acord cu Mencken 300' |. Constatăm că o persoană este interesată de teorie şi h~ frumos. mulţi filozofi au considerat puterea drept cel mai universal şi cel mai fundamental dintre motive.sau mai mulţi. ti. au o popularitate în ansamblul populaţiei. în alte împrejurări. ca oamenii sfinţi din India şi găseşte experienţa unităţii prin automegaţie şi meditaţie. prosperitatea si alte bine-v'uvîntări palpabile. Omul estetic. Ne-am putea. el poate avea consideraţie pentru dumnezeul tradiţional. In unele cazuri se poate spune că omul de tip economic are drept religie cul-tu] lui Mammon. tru indivizi. de publicitate şi comerţ o distrugere pe scară mare a fcr mai importante valori ale sale. ele au puteri de atracţie foarte diferite p^. Valoarea estetică este într-un sens diametral opusă faţă de cea teoretică. tare. fiecare impresie singulară este savurată de dragul ei însăşi. în general. împreună cu Keats. Omul de tip politic este interesat în primul rînd de putere. ea oferă o tribuţie importantă la studiul orientării valorilor ca un factor integrator al . Nu. simpatetic şi altruist.. Există totuşi unele personalităţi la care dorinţa pentru o exprimare directă a Restui motiv este foarte puternică. dar nu de bunăstarea persoanelor . că ele tind să flateaţ natura umană. simetriei sau corespondenţei. el este estetic dacă îşi găseşte interesul principal în momentele artistice ale vieţii.' în domeniul religiei ei confundă frumuseţea cu experi-■jt religioasă mai pură. el este ascet. fie conjugală.. Tipul estetic. Tipul religios.e de un milion de ori mai important să faci un lucru fermecă-Jideeit adevărat". Spranger defineşte omul religios drept unul . I 4. Tipul politic. este acela se pretează la măsurare. Deşi John poate fi interesat de teoria filozofică. senzuale. dar oricare ar fi vocaţia sa. dar nu în politică.. Activităţile sale nu se află în mod necesar în cîmpul îngust al politicii. în sfera economică estetul vede în procesul de Iricaţie. Mocnească sau filantropică.ch. Un test de personalitate intitulat Un UnJ? al valorilor (descris in capitolul 18) face posibil să descoperim î^ ' măsură un individ real subscrie la fiecare din aceste direcţii-valorj3 Reiese că deşi aceste valori.mistici imanenţi". Henry poate savura puterea in comunitatea. Un Faust cu elanul Şi entuziasmul său vede ceva divin în fiecare eveniment. măsurate fiind. deoarece mulţi oameni nu au nici o valoare dincolo de trebuinţele hedoniste. de asemenea. persoane care doresc înainte de toate putere personală. omul social priveşte dragostea Ratare drept singura formă potrivită de putere.

adică. a le vedea în mod religios. nu există o legătură caldă a eului cu ceilalţi. Este utilitaristă şi incidentală în viaţă. Deoarece experienţele nu pot fi considerate în orice moment oa fiind în acelaşi timp de mare importanţă şi banale. scoţîndu-le din cadrul obişnuit. Numai într-o privinţă sînt asemănătoare. animozităţi care neagă toate criteriile de maturitate. The individual and Ms religion. Religia extrinsecă oferă un sprijin pentru excluderi. Houghton Mifflin. In acelaşi timp. Perso>ana r oasă poate vedea că o mulţime de ântîmplări sînt ridicole. Dar aici trebuie făcută o distincţie imediată. Allport. Religia implică întotdeauna ceva mai mult decît procesele cognitive ale omului . doar dacă se întîmplă să atingă chestiunea rii lor ultime în schema lucrurilor. A 'study of valueq 3rd ed. Adesea sânt vestigii din copilărie. Este o valoare „extrinsecă" în sensul că persoana o găseşte „utilă" pentru slujirea scopurilor sale imediată23 G. sentimentul religios poate fi de un asemenea tip încît. Nota 11 supra. Poate să facă astfel dacă căutarea religioasă este privită ca un seop-în-sine. Cînd vorbim de „filozofia unificatoare a vieţii" unei persoane trebuie să ne gîndim mai întîi la'religia sai (Spranger. urmează că nu putem fi simultan serioşi şi neserioşi. inclusiv ea însăşi. zdruncinînd statornicia contextului specific orientării de tip ad-literam. Ceea ce împiedică persoana religioasă să devină un cinic — a$a cum trebuie să fie umoriştii radicali — este convingerea că 24 Cf G. Sentimentele religioase ale multor oameni — poate ale majorităţii — sînt în med evident imature. Slăbiciunile omeneşti legate de intenţia religioass sînt surse posibile de amuzament. Numai esenţa şi scopul unei concepţii religioase sînt inaceesj bile umorului.personalităţii mature. Religia matură . cap. 303 1 ia uaza ceva este mai important decît rîsul. Boston. 16. W. Umorul depinde de sesizarea dezacordului în evenimente . Ea reprezintă un mecanism de apărare (adesea un mecanism de evaziune) şi nu cuprinde şi conduce viaţa ca întreg. Sau sentimentul poate fi de tip tribal : „Biserica mea e mai bună decît biserica ta. Macmillan. 2' Criteriile religiei intrinsece (mature) sînt descrise mai complet în 5 W. de asemenea. A11 port. nici percepţie realistă. pe scurt. Sentimentul religios. Religions and prejudice. au un loc în schema lucrurilor p acest rezultat important este stabilit. dar niciodată în acelaşi timp. A vedea problemele noastre în mod umoristic înseamnă a le vedea ca avînd consecinţe minore . A 11 p o r t. ca valoarea care stă la t>aza tuturor lucrurilor şi este dezirabilă pentru ea însăşi. Ea susţine că dacă cunoaşterea ar fi reală s-ar constata că universul în aiteamblu. 302 Unele studii arată că prejudecata etnică este mai obişnuită printre credincioşi decît printre necredincioşi24. Addison-Weslej. în ambele cazuri rezultă o nouă perspectivă. W. cît şi religia aruncă o lumină nouă asupra neplăcerilor vieţii. faptul că e] care rîde. deşi utilizată. exemple fiind întîmplările nepotrivite care se produc în biserică. faptele existenţei. fiecare ia ceea ce i se „potriveşte" mai bine şi mai raţional. Ele sînt construcţii autocentrate în care este adoptată o zeitate care favorizează interesele imediate ale individului.. Cambridge. mai există încă suficient pentru glumă.. căci nimeni nu ştie că valorile sale sînt importante. Aban-donîndu-se pe sine acestui scop (şi nu „utilizîndu-1"). sînt actori pe o* scenă. Cît despre conţinutul credinţei religioase a cuiva. gîndirea raţională nu este exclusă. nu reprezintă factorul decisiv. P. Credinţa religioasă diferă de alte credinţe în principal prin caracterul său comprehensiv. o considera drept cea mai comprehensivă si integraţi vă din toate orientărilevalori). înseamnă a le vedea într-o schemă serioasă cu un sens schimbat. Atît umorul. nici autointuiţie sau umor. Eul nu este extins . ca şi rlsul însuşi. ei cred numai că sînt. Putem rîde şi ne putem ruga în legătură cu aceleaşi evenimente tulburătoare din viaţă. 1950. prejudecăţi. au un sens coerent. conflictul dificil dintre bine şi rău. desigur nu putem spune că sentimentul religios conţi tuie întotdeauna o filozofie unificatoare a vieţii. nici securitate emoţională. am putea ţine cont de simţul supe umorului în cazul persoanei religioase care a stabilit'o dată totdeauna care lucruri sânt sacre şi au o valoare ultimă. totuşi. fiind un răspuns al etikti total. în asemenea cazuri religia serveşte numai respectul de sine. în lumina unei teorii inteligibile. că baţii şi femeile. integratoare şi motivaţională25. Este un truism acela că toţi oamenii trăiesc prin credinţă. Compararea cu umorul ar putea ajuta la înţelegerea sentimentului religios astfel definit. De fapt. Vernon. căci nimic altceva în lume nu e nevoie de luat în serios. Mass. întreaga credinţă — religioasă sau nu — reprezintă o afirmare în oare cunoaşterea. în toate celelalte privinţe ele 'sînt diferite. am văzut. religia se referă la concordanţa ultimă. The nature of prejudice. New York. Pentru ea nimic în du-te-vino-u] nu are consecinţe. 1960. . se dedau la deşertăciuni an zante. Ambele aşază un eveniment neliniştitor într-un nou cadru de referinţă. ca Santa Claus sau un părinte supraindulgent. să °fere ° soluţie cuprinzătoare pentru enigmele vieţii. 1954 . Lindzey. Fie şi numai acest fapt arată că religia este adesea mai curând separatoare decît unificatoare. Dumnezeu preferă poporul meu şi nu pe al tău". religia devine o valoare intrinsecă pentru individ şi ca atare este comprehensivă. G. Dar asemenea nepotriviri nu ! afectează prioritatea „interesului ultim". în Personality ar>d social encounter. E.

10. sînt denumit] psflp .. Erikson. ea poate reflecta o filozofie a vieţii aleasă cu grijă. ea este desemnată să confere unitate. cum spunea John Dewey. Clasificarea medie foarte joasă se datorează faptului că majoritatea cazurilor studiate nu o considerau drept sursa lor principală de motivaţie26. Monogr. H. W. urmat de o „dorinţă de a şti şi a înţelege". dar nu e o teorie care poate fi probată în toate detaliile. L. pune acceniimpatizează şi se antipatizează pe ele însele pentru ca le pm securitate şi fuga de anxietate . în „Psvchol. 1955. N. Căutarea sensului religios pare să crească odată cu avansarea în vîrstă. poate. indivizi care. Dar nici nu putem accepta punctul de vedere că religia instituţională şi „ortodoxă" este totdeauna o supunere copilăroasă faţă de autoritate şi de aceea imatură. regresive sau evazioniste. 1956.. ivith special reference io religious skepticism and belief. BfndtT.. erau enumerate în Who'i Who. Şi fiinţele umane sînt astfel construite încît ele că au anumite preferinţe şi antipatii dar. ^ rămîne faptul că mulţi oameni găsesc un grad înalt de unificare in alte direcţii. H. laier. a discuta fiecare punct de vedere ne putem hazarda să 1 că majoritatea terapeuţilor urmăresc trei scopuri : 1) să simptome nedorite . -_ ut ÎS* ale§e propriul său scop. From. Trebuie aici să respingem concepţia că toate impulsurile religioase din viaţă sînt infantile. Changmg patterns of religious mterest. 2) să adapteze persoana la societatea ea trăieşte . O persoană matură are o imagine de sine relativ clară în tutea căreia îşi poate reprezenta ce_i-ar place să fie şi ce ar trej nstruiască fundamentele identităţii pacientului. Patterns of religious attitude shifts Irom college ? lourteen ?/cur<. în „Amor. 304 Par nu trebuje să facem eroarea reciprocă şi să afirmăm că a este unicul sentiment unificator. Frankl caută să ştiinţa este o posesiune universală a omului. In mod logic. Conştiinţa. . Şi astfel chiar religia tradiţională poate reflecta mai mult decît' veneraţie copilăroasă şi deprindere. este <i(eea care e luată ca avînd autoritate corectă în direcţionarea con-duitei. vati Dar este o mare diferenţă între conştiinţa tribala sau ce inţa nehotărîtă a copilului şi conştiinţa generică a maturităţi. Cînd simp-2 sînt înlăturate. şi ndoielnic dacă simptomele pot fi înlăturate pînă cînd cele-' 3-uă scopuri nu sînt. pe învingerea alie-sau nu anumite lucruri şi pentru că fac anumite acte. No. cu excepţia citoimască sensul şi responsabilitatea în viaţa pacientului .(intrinsecă) este o teorie pe deplin cuprinzătoare a vieţii. . . Jn medie „motivaţia religioasă" se afla mai la urmă în enumerare. psihoterapie sau psihanaliză. Kelley. a reieşit că factorul principal este „interesul şi satisfacţia în muncă de dragul muncii". A htudy of somc of thc factors leading to achievement ld creat. E. Că o asemenea religie „extrinsecă" există — nu este nici o îndoială. 3) să întărească experienţa sa pozitivă. 18. nu putem spune cu siguranţă cît de obişnuit este sentimentul religios comprehensiv ca filozofie unificatoare a vieţii... din cauza unei obtuzităţi morale. Clark a obţinut judecăţi de la aproximativ trei sute de persoane bine educate. în Soc. vity.. Ei tind să-î ofere un loc superior sau unul foarte jos. ^ -~ —-. "sist of thc adult pcnonahty. ^ este evident o forţă unificatoare. 424.. E. în „The Huma-' W58. 659 — f l t î Th H / f py. Dacă conştiinţa unei persoane trasează linii cuprinzătoare de orientare pentru întreaga (sau aproape întreaga) sa conduită. P N e 1 s o n. Astfel.!--. 57—69. de asemenea. din care aproape jumătate. Care sînt sco-urmărite prin aceste remedii ? Într-o -anumită măsură fiecare iu^cn. A-ţi asuma responsabilitatea 26 W. Clark. 1955. J39—144. 'rimul scop este evident insuficient. persoana nu este fundamental diferită . Pe al treilea loc s-a situat dorinţa de a ajuta societatea. O mulţime de oameni serioşi considera formele istorice şi tradiţionale ale religiei „adaptarea cea mi! bună*4 pentru căutările lor în termeni de sens şi inteligibilitate. Totuşi. Cînd li s-a cerut să clasifice factorii constructivi din viaţa lor care duc la creativitate. Ea trece p multe stadii. matură şi productivă. însă un fapt important este acela că oamenii diferă foarte mult în privinţa felului cum clasifică importanţa religiei. deoa. PsychoL". se pare. « Conştiinţa genetică.. Astlel. „ y • J K. In capitolul 6 am schiţat evoluţia conştiinţei. Horney. deşi de dorit. Psychologist".". 305 ' Structura şi dezvoltarea personalităţii — ed. Ci.. 265 este un ideal existenţialist pentru maturitate. există dovada că absolvenţii de colegiu după o decadă sau două de la absolvire sînt mai religioşi decît cînd se aflau în colegiu27. 41. c* din lume şi pe creşterea în productivitate . dar datoria şi r ponsabilitatea constituie factorul de cimentare în multe vieţi c nu au o filozofie distinctă. de asemenea Psihoterapia si înd oamenii sînt nesatisfăcuţi de personalitatea lor pot sâ 'ă la consiliere.. cam la egalitate cu „dorinţa de a crea frumuseţe"..ţinteşte să cuprindă tot ceea ce rezidă în experienţă şi tot ea ce rezidă dincolo de ea.

destul de ciudat._j. Iar lumea are nevoie de ere tivitate. O religie extr: ventă.conştiinţei de tip „trebuie" copilărie şi a conştiinţei de tip „ar trebui" de la maturitate vezi G. De aceea ' rezintă un' motiv generic mult mai important pentru ei di htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă fie şi numai hid că un si ţ mut p htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă.n prezentă în viaţa multor indivizi care sînt în alte privinţe deviantî întîrziaţi. ceea ce priveşte al doilea scop. Trebuie să admitem acest lucru. eroice în mod special şi posedă alte trăsatun dezirabile ? în mod special se pare că valoarea creativităţii es. Totdeauna vom eşua în privinţa aceasta. De fapt îşi spune sieşi „Eu ar trebui sâ tot ce pot pentru a deveni persoana care în parte sînt şi sper întregime să fiu". Nimeni i-~" '------' -a.realizate. sensul bunăstării este un criteriu evaziv. sentimentul religios intrinsec si matur este însoţit de o^consta unei direcionar^ n mod necesar o fiinţă umană imatură ? 3e asemenea. ' '1 Un postscriptum important la această discuţie scurtă treK adăugat. există multe lucruri bune în viaţă în afară de normalitatea şi nv" turitatea personalităţii. Yale Univ. fie şi numai realizarea unui destin religios._„. Pre*^ 306 tetă asupra destinului uman. . dar cel care deviază dt secă utihtarista va n V .T *". precum şi faptul '. făcîndu-1 nit şi lipsindu-1 de aspiraţii ? La naţiunea sa.j. destul de ciudat. 28 Pentru o discuţie mai completă asupra. O societate de vînători de capete pretinde vînă~'~r . Acest tip de conştiinţă nu este acel obedient al copilăriei. De aceea. chiar dacă. bună d'ul lui Clark pagina 305) simt că dorinţa lor de a sluji societa a poate fj încercată doar în contrast cu suferinţa. Mai mult. Mai mult. şi că în mod specific cele şase criterii de matu307 ritate pe care le-am descris trebuie acceptate ca obiective ale silierilor.^ evaziv de maturitate. lipsindu-1 ast-I o viziune asupra omenirii ca întreg ? Nu e sigur că putem la societatea (orice societate) ca standard pentru o perso-ite sănătoasă. Becoming : basic consideration for a psychology of personality.. liniştită rapid prin autojustificare sau poate obsedata în rr nevrotic de frînturi specifice de vinovăţie. . conchidem că un simţ L a fi depăşită. Atunci. desig persoana acceptă standarde selecţionate din cultura sa care semnificative pentru propriul ideal. Sugerăm că scopurile psihoterapiei trebuie stabilite Işti termeni. Putem să cedăm în această problemă. Conform cu psihoetica acestui susţinem că un anumit gen de creştere şi dezvoltare conîn stadiul maturităţii este ceea ce caută fiinţa umană pe h formată. din fericire rămîn multe valori sănătoase. _. este mai puţin " ' cifiee şi necorelate pe care copilul mic sită de greşeli şi de păcate minore şi nici nu confundă obiceiu culturale cu moralitatea personală de bază. ^S totuşi susţinem drept un scop dezirabil în general pe acela al de voltării personalităţii spre nivelul cel mai înalt accesibil de maţi ritate. Este maturitatea singura valoare ultimă „bună" pem'* personalitate ? Nu cunoaştem cu toţii persoane imature care s^ foarte creatoare. Haven.f însotită de o conştiinţă pătată şi inconsMe capete bine adaptaţi ca cetăţeni. dar cînd o f. In contrast cu acea. r-™„ vai„ TTniv Pre*L 1955. te-rat al obligaţiei morale produce o filozofie unificatoare a v»»^ privim critic aceste scopuri terapeutice comune ele au un fie că este legat sau nu de un sentiment religios la fel de dţ cu condiţia să fie suplimentate cu o concepţie oarecum mai voltat28. a Conştiinţa poate avea sau nu o notă religioasă/ Desigur avea dacă posesorul ei ar fi o persoană religioasă. pare a fi un beneficiu îndo-Societatea însăşi e bolnavă.x . ipocriziile şi războaiele ei ? Şi la ietate vom adapta pacientul ? La clasa sa socială. chiar nevrotici şi psihotici. de ce să faci un pacient mulţumit de nedreptăţile. W.'Conn.„ ~^upul său punînd sub semnul întrebării valoarea decapitării să facă ca individ unic şi nu numai ca membru al tribului său ca fiu al părinţilor săi. 1 p o r t. părinţilor şi terapeuţilor care îi vor ajuta pe ceilaiţ-°n~ cursul vieţii lor.Armări totale ■ pretinde să fie căutată o stare calificată ca rea şi totuşi eufogenerică a cărei calitate este aceea a unei direcţionări i fcneirea sau chiar „experienţele culminante" oferă doar un Este tfoarte interesant de observat că mulţi oameni ^(ca in «j. bunăEste tfoarte interesant de ^ t ziv de aturitate.

1955.Y. McFarland. Dimpotrivă. Companiile de asigurare recunosc acest fapt prin primele de asigurare mai mari pe care le impun şoferilor tineri. interes în conformitate cu realitatea externă . îrnbătrînirea este o etapă normală în viaţă şi merită un studiu special în domeniul teoriei personalităţii. \. sănă. 1956. orice persoană cu spirit practic. 1.".Cîteva cuvinte despre îmbătrânire Am insistat asupra faptului că procesul îmbătrînirii ni în mod necesar acelaşi lucru cu „maturizarea" personalităţii.sau maturitatea personalităţii. Problema de a şti ce să faci cu aceste persoane este deosebit de acută pentru că „familia extinsă*' este un lucru care ţine de trecut. în „Scientific Monthly". Tragedia constă în retezarea oportunităţilor lor de a căuta o dezvoltare în continuare. inclusiv psihologii şi specialiştii în psihoterapie ar vrea 'a Ştie. mulţi posedă încă abilităţi înalte şi o puter-. am constatat un acond considerabil. 11 B.. va gîndi şi va acţiona ". Deşi tinerii sub douăzeci şi cinci de ani obţin rezultate consecvent mai mari la testele de coordonare şi abilitate motorie. Dar pare relativ superficial să discutăm îmbătrânirea numai in funcţie de competenţa medie. Este instructiv să luăm în considerare statistica accidentelor de automobil. i38' 47. De asemenea. C. R. în acelaşi timp sînt mai puţin eficienţi în muncile care reclamă o acţiune continuă şi rapidă29. 308 Cercetările arată că rezultatele obţinute de oamenii mai in vîrstă în industrie sînt surprinzător de bune. de autointuiţie şi umor . Mod. Acad.nică direcţionare. 2) va fi Ca bilă să se raporteze cu căldură la ceilalţi atît în contacte intirn cît şi neintime . în p„J oular constatăm şase criterii care rezumă sfera acordului. The psychological aspects of aging. No. 14—32. Este adevărat că vigoarea biologică descre§ după douăzeci şi treizeci de ani. Hardrd Sohool of Public Health. ele se pot îmbunătăţi datorită stocul^1 ^ mare disponibil de experienţă. din copilărie şi pînă la sfîrşitul vieţii. singurătatea lor şi întrebarea dacă mai pot fi de folos societăţii sînt toate probleme arzătoare. 4) va percepe. p^ nalitatea matură 1) va avea un simţ extins al eului . 6) va trăi în armonie o filozofie de viaţă unificatoare. fluctuaţia în muncă este mai scăzută şi au rezultate egale comparativ ou muncitorii tineri. R. Cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm din numeroasele studii psihologice asupra îmbătrânirii este aceea că persoanele în vîrstă nu diferă prea mult după retragere de ceea ce au fost înainte. De asemenea. Mo ore. Părinţii şi bunicii trăiesc acum rareori cu copiii şi nepoţii lor căsătoriţi. Boston. de asemenea şi acuitatea senz°' rială şi îndemînarea de a rezolva „teste de inteligenţă". Urmărind o parte din vasta literatură asupra acestui su29 R. 2d ser. Ei au mai puţine accidente industriale. Acelaşi eşec îşi pune pecetea asupra politicii noast privitoare» la persoanele în vîrstă". pp. Cercetări recente indică faptul că majoritatea oamenilor nifli în vîrstă sînt departe de a fi slabi sau inapţi. totuşi proporţia lor de accidente la condus este mai mare decît a şoferilor peste şaizeci de ani. m H. . Age and highway accident. Mc F ari and. bunăstarea economică. 309 biect. Unicitatea persistă pînă în rnor-raînt. Ceea ce pretind ele de la viaţă nu a luat sfîrşit. 5) va fi capabilă autoobiectivare. Creşterea deosebită a interesului faţă de acest subiect în ultimii ani se datorează faptului că din 1900 durata medie de viaţă a crescut de la aproximativ patruzeci de ani la şaptezeci. tind să fie mai stabili şi mai loiali cînd nu se află sub o supraveghere severă. în viitor. XXXII. Scopurile psihoterapiei şi ale consilierii sînt uneori enunţa într-un mod care nu reuşeşte să recunoască toate aceste crit'ei de maturitate. . Cine poate aprecia cantitatea de înţelepciune pe care societatea o poate pierde înăbuşind dezvoltarea în cursul ultimelor decade de viată ? ' Rezumat Psihologii nu ne pot spune ce înseamnă normalitatea. N. fluman vdriables in motor vehicle accidents. Ar fi o etică şi o psihologie m sănătoase să se încurajeze dezvoltarea personalităţii umane toate cele şase direcţii. raţionare şi judecata nu descresc în m măsurabil. cel puţin în ceea priveşte concepţia despre valori în cultura occidentală. „Bull. Pare că persoanele care îmbătrânesc pot compensa ceea ce au pierdut în abilitatea motorie utilizând prudenţa şi judecata30. 536—545. R. Sănătatea celor în vîrstă. 3) vâ avea o securitate emoţională de bază si va accepta pe sine . atitudinile medii. De Silva. Totuşi. nici o persoană care îmbătrîneşte nu poate fi considerată ca po-trivindu-se numai unui tip mediu. Totu?1 capacitatea de înţelegere. problemele medii După ce a dezvoltat de-^a lungul vieţii o personalitate unică. A. Deşi retraşi şi forţai la o izolare virtuală. Totuşi. voi. mai mult decît ori cînd înainte tot mai multe „personalităţi" se vor afla în stadiul avansat al vieţii.Warren.

1 într-o anumită măsură această discuţie urmează capitelul meu intitUi What units shall we employ ?. Unde sar situa fizica fără cuante sau biologia fără ce-luk ? Orice ştiinţă este analitică. Lipsa acordului provine din faptul că psihologii au în vedere 'copuri diferite. 1958 —> 314 pin secolul al IV-lea î. atitudinile sau timentele. emoţii. Elemente fine sau grosiere de toate felurile îşi au locul lor. Dacă interesul nostru se îndreaptă spre dispoziţii mai generalizate ale personalităţii ne putem fixa asupra trăsăturii de a fi retras. al căror interes rezidă numai Ul viaţa mentală conştientă. ca al oricărei ştiinţe.n. Deşi admitem că elementele nu pot exista într-o „stare pură" (căci conduita noastră zilnică este determinată de confluenţa mai multor elemente activate). depinzând de nostru de interes. Să luăm un exemplu : un psihofiziolog interes t de flexia şi extensia alternativă a piciorului ar putea decide c-rejlexul în lanţ este elementul de bază oare ne interesează . un cercetător preocupat de clasificarea activităţilor motorii Va alege mersul ca un element mai acceptabil. totuşi constatăm că personalitatea este relativ stabilă în cursul timpului si în diferite domenii situaţionale. Totuşi ceva trebuie să explice repetiţiile şi stăbilităţile din comportamentul personal. considerau senzaţiile. căci meseria noastră este să <?*' plicăm ordonările mai extinse (molare) de conduită şi nu contracţii musculare. ca orice lucru din natură. tnipulsuri. deprindere). imaginile. ELEMENTELE FACTOTUAl. Fără tabelul elementelor. emo-lUe drept elementele ultime. facultăţi. Afirmaţia cea mai veridică ce poate fi gc despre sistemul nervoşi uman este aceea că el este orînduit "** mod ierarhic : structuri atît de simple.: PARTEA A III-A structura Personalităţii CAPITOLUL 13 în cântarea elementelor PROBLEMA CARACTERISTICA A PSIHOLOGIEI 0 CERCETAREA ELEMENTELOR IN TRECUT w ELEMENTELE DE STIMUL-RASPUNS o ELEMENTELE IDENTICE . Elementele diferă ca grad de complexitate. Dacă studiem comportamentul interpersonal am putea prefera deprinderea de a se îjţ. Lindzey (Ed.E « REZUMAT N atura omului. psihologii cdinicieni înclină spre trebuinţe . tion. fe. iar analiza înseamnă „a descompune sau separa'1.e. atitudini. Problema caracteristică a psihologiei S-a spus adesea că psihologia este „cu mult în urma" altor ţe pentru că ea nu poate descoperi elementele saje fundamen-"tale in secolul trecut au fost propuse multe elemente (printre ele. depinde în mare parte de capacitatea ei de a identifica elementele semnificative din care e alcătuită partea din cosmos care-i este atribuită. sentimente). Dar această variabilitate a elementelor produce în cel mai bun caz confuzie pentru ştiinţă. j saţi de personalitate. favorizează trăsăturile. imagini.sment of moW . depărta de oameni. deprinderi. statisticienii de g factori. logii vorbesc de ansambluri de celule . alţii. De aceea succesul ştiinţei psihologice. Wundt şi Titchener. precum sînt căile reflexe s^ atît de complexe ca filozofia diriguitoare vieţii — toate sînt în acU eaşi măsură reale. Ele pot fi turi majore. senzaţii. este compusă din stru -turi relativ stabile. factori. Dar nu s-a dP"s la un acord de bază.). idei. chimia nu ar exista. pînă în secolul al XVII-lea e. New York. Asser. Rinehart and Winston. instincte. structuri şi cîmpuri. Această concepţie încearcă să se apropie de fluiditatea care caracterizează întreaga viaţă mentală şi comportamentul. Hoit.n. riei personalităţii i-a fost dat să fie scrisă în mare . arcuri reflexe. Cum putem explica acest fapt dacă nu căutăm anumite structuri ? Cercetarea elementelor în trecut1 Avem nevoie în studiul personalităţii de elemente de un lelativ înalt de complexitate. în G. Experimentatorii pe animale tavo313 rizează elementele stimul-răspuns (impuls. Cel puţin o şcoală de psihologie (teoria cîmpului) condamnă orice „atomism" în psihologie şi pune accentul numai pe configuraţii. substructuri sau microstructuri.

\ m. C i Emergent human nature. biochimia şi psihologia se bazează pe Aceleaşi patru elemente cosmice. ele sînt doar direcţii de bază ale motivelor. 4 Knunţări ale acestui punct de vedere pot fi găsite în II. nu există o organizare la niveluri superioare. a apărut. totuşi. el nu a oferit o clasificare clară a instinctelor. dragoste de urmaşi. New York. Cambi I Mass. pp. Nu vom încerca să definim sau să explicăm toate aceste propuneri. structuri preferate. p. W. Fiecare poate fj^6 gat de un vector . raţionamentului şi aşa mai departe. tâ relevă de fapt că fizica. Vale -^ tipice sînt: sănătatea. izolarea. I95o pceastă teorie ajută la explicarea stabilităţii structurilor personale şi în ace■ timp a capacităţii lor de modificare în contact cu structurile „externe" Waturale sau sociale) j.. L. scheme. dominanţa. Cîteva din ele. trebuinţele nu sînt în mod necesar moştenite . 1951. Murray a adoptat conceptul valoare-vector. în afară de instincte. de exemplu. Dacă „unitatea ştiinţei" va fi eodată realizată. S-o numim problema specificităţii. A. Hinehart and Wmston. Murray. New York. Instinct: a study in social psychology. Wiley. de exemplu) adesea ei nu sînt de acord cu elementele specifice care trebuie recunoscute în cadrul tipului respectiv. Behavioriştii au postulat impulsurile ca elemente neînvăţate pe care se bazează personalitatea. aceasta nu se va face în acest mod suprasimplitJC Cînd elementele umorale nu au mai atras în cele din urmă interesul. II. Spre deosebire de instincte. Numărul rezultant de elemente motivaţionale este mare poate fi manevrat. New York. dimensiuni factori. Sub influenţa lui Darwin. constructe personale.). teoreticienii personalităţii au schimbat facultăţile cu instinctele. doctrina facultăţilor. care scapă de abstracţiunea trebuinţelor. Bernard a rapontat faptul că au fos>t propuse peste 14 000 de instincte diferite şi că în perspectivă nu se contura vreun acord2. 1931. Alţi psihologi au transformat instinctele în doctrina trebuinţelor (paginile 208—211). Aşa cum m arătat în capitolul 3. Cu alte cuvinte. Berna i-d. care a durat aproximativ şaizeci de ani. este încă larg răspîndit în America. 463 f. Doctrina instinctului şi-a modificat forma. sexualitatea. M. E. Aceste fragmente de istorie servesc pentru a da o perspectiv' căutării care a început acum două mii de ani şi care nu a ajun încă la o concluzie. Singurul element este . în 1 sons. ' Elementele de stimul-răspuns Acum trebuie să atacăm o problemă fundamentală în teoria personalităţii. 1olt. trăsături şi tendinţe. Acest punct de vedere. K. a adus apărarea elegantă a instinctelor şi a derivatelor lor. Knopi'. Mai recent. Propunerile actuale sînt într-un număr tulbu rător de mare. Este interesant faptul că aceste ^peramente au fost considerate drept corespunzătoare celor patru ^rnente ale naturii enunţate de Empedocle şi celor patru ele-. Dar chiar dacă unii autori sînt de acord în privinţa unui anumit tip de elemente (factorii. Macmillan. El susţine că „personalitatea este alcătuită din mii de deprinderi independente şi specifice". schema este coerentă. Diagnosing persm lity and conduct. 220. S. de către McDougall. Harvard Univ. Spre sfîrşitul acestei perioade. banii. trebuinţe. atitudini. sexul. AII port. sindroirturi regiuni. Freud a întărit căutările în această direcţie deşi. întîlnim" deprinderi." tendinţă de comportament specific care trebuie definită 'în funcţie de un stimul anumit şi de un răspuns anumit"4. Nejv York. L. M„!~ rây enumera paisprezece valori fundamentale şi doisprezece tori. 1930. . a dobîndi. pentru a domina scena. Ma>% F. a menţine. A. Toward a general theory of actiori. cap. Timp de două secole (cam de la 1650 la 1850) natura omului a fost concepută ca un amestec de facultăţi — „puterile" memoriei. El considera că aceste unităţi ar putea fi ordonate într-o listă de elemente motivaţionale uniforme în raport cu care toate persoanele să poată fi comparate. Shils (Eds. P. Press. A. impulsuri. sînge — sangvin. sentimentele. 315 ^ °~ realizarea. Th<* vature of pcrccption and thc concept of structurc. Hartsi M. a evita. ideologia. Printre trebuinţe sînt : umilinţa. Impulsurile erau în cea mai mare parte simple ape-tituri şi aversiuni fiziologice. agresivitatea. Unul sau mai mulţi autori preferă unul sau altul din aceste tipuri de elemente şi oferă definiţiile şi subclasificările lor. O teorie cuprinzătoare despre „structură" se află în F. 3 II. Gali — frenologul — a căutat facultăţi care se apropiau de calităţile personale : vanitate. dar are ava' tajul de a integra obiectul . 9 . vor fi examinate în acest capitol şi în cele următoare. bunăvoinţă şi altele de acest fel. Elementul esenţial este deprinderea specifică. bila gal-" ă __ coleric. în 1924. dar nu se susţine. receptivitatea zorială. aşa cum se sugerează în utilizarea obişnuită a termenului trăsătură. Schema este strict nomotetică. ente umorale paralele (bila neagră — melancolic.onds. 1949. deşi mai puţin obişnuit decît era acum două decade. atenţiei.măsură în r&enn celor patru temperamente. AppletonCentury-Crofts. 1924. Toward a claxxification of interactions. flegma — flegmatic). Perioada următoare. ergi. valorii vectori şi sentimente. spre deosebire de McDougall. dorinţei cu dorinţa însăşi — ceea I este un progres faţă de clasificările mai abstracte3.

Concluzia finală a fost că asemenea calităţi sînt „mai curînd grupuri de deprinderi specifice decît trăsături generale". Intr-o anumită măsură. New York. v-udics U1 tkc urganization of character.I. in deent.de puţin demne de încredere. 1928: voi 11. S hutţle Wor t h).132.316 Temeinicia acestei concepţii este formulată tranşant de Leh. voi. 44. J. P. dar neîngrijiţi la biroul lor. ^udiei tn servlCP nnl] seif-control. incit s-a pus problema existenţei reale :. — Cercetarea asupra educaţiei caracterului)6. 11 II Hartshorne. cinici sau serviabili ? Putem prevedea în mod corect comportamentul lor în situaţii noi. de asemenea. 1929 . Corelaţiile între aceste forme de comportament erau s-căzute. Copiilor li s-a dat ocazia să fure bănuţi (şi a reieşit faptul că ei aveau deprinderi destul de constante de a fura sau de a nu fura). A. Studiul. Li s-a dat. sfinţi în zi de sărbătoare şi diabolici în cursul săptămînii. de asemenea. 317 Minciu . 490. Dai' în acelaşi timp nu cunoaştem şi oameni care sînt aproape întotdeauna îngrijiţi. deşi impresionant. III (eu F. May. Tre-■juie aduse oîteva obiecţii importante : 5 H. slabe.E. O.. cooperarea. să trişeze la jocuri. perseverenţa şi autocontrolul. voi I. şi. timizi. Cercetătorii au pus sarcini concrete în faţa a sute de copii. Witty. O deprindere necinstită într-o situaţie era independentă de deprinderea necinstită din altă situaţie. furtul bănuţilor şi minciuna în legătură cu trişarea corelau numai +0. Lehmann. Iată un exemplu din aceste rezultate. \. Adepţii specificităţii îşi susţin punctul lor de vedere pe baza argumentelor mai vechi din Character Educatlon Inquiry (C. De nenumărate ori o baterie de teste desemnată să măsoare trăsături ca severenta sau agresivitatea sau onestitatea a dat rezultate atît de nesigure f.şi Witty. nu e pe deplin convingător. Această cercetare a fost ingenioasă şi meticuloasă. Cunoaştem cu toţii oameni care sînt îngrijiţi în privinţa jrnbrăcăminţii. M. experienţa comună confirmă această părere. Osaturilor generale5. Studie*.. timizi ia serviciu. Astfel. Psychol. bunăvoinţa.". 1930. Macmillan. K. Faculty psychology and personaltiy lra't\ în „Amer. tirani acasă. Trăsăturile lor par să fie generalizate. Din răspunsurile lor a fost posibil să se studieze dovezile pentru şi împotriva existenţei unor asemenea pretinse trăsături ca : înşelăciunea. 1934. ocazia" să trişeze la lucrările scrise de la şcoală şi să mintă în legătură cu trişarea.

s-a găsit în timpul verii printre băieţi niai mari care l-au privit de sus ca pe un străin şi drept ceva fără valoare. Această concluzie._ (rz+1321 __Figura 22. Ceva pare în mod serios eronat în această imagine. Soc. între altele se spunea : „Psihologia nu mai recunoaşte cinstea ca trăsătură permanentă. Critica unor concepţii no'motetice asupra trăsăturilor (Elipsa en linie întreruptă reprezintă trăsătura aşa cum este concepută de cercetător' elipsele cu linie continuă. ci numai că adulţii sânt mai constanţi decît copiii. conchide că există o dovadă pentru admiterea unui factor general c de caracter. A întreprins singur furtul şi în cîteva clipe a ieşit din magazin cu o provizie mare de batoane de ciocolată. 5. aşa cum a fost măsurată nu este ea însăşi o trăsătură. sau pentru că ae simte inferior^social şi doreşte să-şi cumpere bomboane pentru a cîştiga aterrCia tovarăşilor săi de joc. raportează că în obţinerea unui „scor total pentru caracter" la copii. să nu forţeze lacătul băcăniei. Cazul următor ilustrează problema. Ceea ce descoperă cercetarea e. Cercetătorii C. dar consecvenţa sa nu corespndea idealului social. analizând datele C. nu este fermă sau bine socializată în primii ani de viaţă. de a învăţa respectul pentru interesul altora. 4. Există dovezi serioase că oamenii mai în vîrstă devin mai constanţi în comportamentul lor socializat. sau pentru că este răzbunător într-un mod antisocial. dispoziţii personale posibile omise de ei) 1. «\vchol. mult complicate prin aprobare şi dezaprobare socială. trebuie să-i educăm să nu ia bani din geanta mamei.. Factorul c este definit drept dispoziţia de a re-junţ ia un dştig imediat de dragul unui cîştig mai îndepărtat. fără legătură ep structuri' superioare ale organizării personalităţii la copilul respectiv. Dacă relaţia pozitivă constantă trebuie privită ca o dovadă a specificităţii sau a generalităţii. ci numai că necinstea. 17—102. este în mod direct opusă concluziei prime a investigatorilor. Cu alte cuvinte. Deprinderile mai puţin stabile de cinste au fost distrusa de o trăsătură mai puternică şi mai organizată. p 7 J. pentru că nu doreşte să alerteze sentimentele profesorului. La început deprinderile de cinste ale băiatului l-au îndemnat să reziste la propunere. Investigatorii şi^au propus să studieze calităţi etice. Un copil care are deprinderea de â fura bănuţi poate face astfel pentru că economiseşte în vederea cumpărării unei truse de scule . Copilul este considerat inca-Pabil de a generaliza norme de decenţă. B Maller.7 Doctrina specificităţii a avut rezultate oarecum dăunătoare.. Trăsăturile de caracter nu sînt trăsături generale.I. aceasta este o problemă. mai ales în copilărie. Ei tind să fie „cinstiţi în întregime" sau poate „mincinoşi în general". dar .Furt Pretinsa trâsâturâ de necinste -.E. cum am văzut. Un copil care minte o poate face pentru că îi e teamă de pedeapsă . Un băiat de zece ani obişnuit cu respectul tovarăşilor sal de joacă acasă. S-a simţit frustrat şi îndurerat. General and specific factori in character. extrasă din date identice. în „J. Cercetarea nu dovedeşte ca „furatul bănuţilor" este o deprindere izolată.".E. intercorelaţia medie a douăzeci şi trei de /teste utilizate a fost +0. dorinţa sa majoră de admiraţie şi superioritate socială s-a trezit.30 (mai mare decît pentru comparaţia furtminciună). In urma cercetării menţionate o importantă directivă de la biroul central din New York a fost trimisă la nivel naţional conducătorilor unei organizaţii de tineret. ici mai curînd un lucru specific în fiecare situaţie". 3. rezultatele nu dovedesc că copiii sînt lip. Nu vrem să spunem că orice persoană este perfect constantă. 2. dar cînd grupul şi-a bătut joc de el. Copilul F (figura 22) poate minţi pentru că simte o foame cronică pentru laudă şi aprobare.I. Băiatul era destul de consecvent cu sine însuşi. 1934.' Aceste componente ale caracterului nu sînt părţi fundamentale ale personalităţii. siţi de trăsături. să nu fure Prăjituri.ste faptul că noţiunea abstractă de „cinste" nu este o trăsătură la fel de puternică la copil cum sînt alte dispoziţii personale. Un autor. Conştiinţa unui copil. în exemplul dat. în educarea unui copil nu ne putem aştepta la mai mult decît o dezordine de deprinderi . într-o zi nn 318 'membru al grupului a propus „şterpelirea" cîtorva bucăţi de dullciuri de la magazinul din colţ.

tradiţia analitic* este puternică în gîndirea americană . Enunţat mai pe larg. e poate pentru că nu o căutăm unde trebuie. Doctrina că întregul comportament (şj ca atare şi personalitatea) este compus din nenumărate deprinderi specifice este. doctrina Specifici prezintă o atracţie considerabilă pentru teoriile americane (nu''" pentru cele europene). Metzner arată că această tră-T^ţ este relativ constantă în personalitatea copilului. ea nu va fi găsită.". 320 e fidelitate internă care există în testele de personalitate îtă fidelitate este de obicei mult mai mare decît o implică iu de la pagina 317. II. Unii copii dezvoltă o "uitate generalizată de a amîna satisfacţiile lor . in sfîrşit. Astfel. and Pers. 1933.tradiţional a fost dat în ter^■i existenţei elementelor identice.8 în al doilea rînd. Elementele identice H>a:\: cineva concepe personalitatea ca fiind alcătuită din Bunărate deprinderi specifice" trebuie să răspundă la întreCum explicaţi constanţa considerabilă pe care oamenii o în conduita lor ? Un răspuns. dovada rezultată din trăsături comune. Watson. tind sa & plaseze la fel şi la celelalte. în „Charact. Dacă nu reuşim să găsim constanţa. sociabile (sau nu) la^ un item. Este înrudită cu poziţia unor sociologi care pun un accem mare pe situaţie. fără a fi constantă în trăsături care Isînt testate pe o populaţie generală. dar nu şi cu o componentă concepută nomotetic. deşi nu indică niciodată o siguranţă perfectă. ne place să reducem comportamentul la componentele cele mai mici posibile. Thorndike care au pus un accent mare pe tul deprindere din conduită. dovezile nu sînt convingătoare. Există B^ri superioare de integrare şi acestea garantează structuri I -> nt mai iargi decît simplele deprinderi specifice. nu trebuie să ne aşteptăm la nici o constanţă. Ori de cîte *ori un „test de personalitate" prezintă o fidelitate mare (constanţă internă) înseamnă că pe1'" soanele care sînt agresive. din cîteva motive. folosind o metodă care se bazează numai pe investigaţie de masă. B. relevă o constanţă considerabilă. L. Am putea spune de un anumit îâiat că este politicos. decât să considere omul ca avînd trăsături stabile care determină comportamentul său fără a exista o depetl denţă evidentă de situaţie. Am văzut în figura 22 că înj raport cu ei înşişi. Mischel şi R. »■ Sa vedem cum decurge teoria. Dar dacă este cercetat subiectul cărţilor alese ar apărea trăsături bine organizate ale interesului.. Dacă constanţa nu e căutată in direcţia corectă. Ea se potriveşte cu tradiţia lui u«. de obicei. tot ceea ce se cunoaşte referitor la acţiunea inte |are a sistemului nervos este incompatibil cu specificitatea. 2. Sau dacă s plasează într-o poziţie inferioară la o măsurătoare. G. Acestora le place mai curînd să considere că sitr/ aţiile recurente (modelele 'culturale) produc orice stabilitate care s~ află în conduita omului. în care se presupunea jj c i rezidă o deprindere specifică. Desigur că nu au. Dar în ciuda afinităţii sale cu etosul american nu ne puterj mulţumi cu specificitatea.i3 James şi E. sînt tot astfel în general la toţi ceilalţi itemi. recente făcute de W. copiii pot fi constanţi. Teoria specificităţii .mai mare. în al treilea rînd. inacceptabilă. specificitatea este contrazis3 8 Exemplu] este din G. ţi înt'r-o „circumvoluţie nervoasă". >a fost abandonată. Next steps in pcrsonality ment. nu ne putem niciodată aştepta ca toţi oamenii să fie constanţi. O persoană poate fi total constanta în raport cu ea însăşi. Să presupunem că întrebăm dacă oamenii care utilizează bibliotecile publice au trăsături care îi fac să scoată numai cărţi cu coperţi roşii sau verzi. 319 ii-it . i în ciuda neajunsurilor sale evidente. perseverente. Este apropiată de doctrinele răspuns care caută un răspuns măsurabil ce urmează unui ştia măsurabil (o situaţie de care uneori se apropie cercetarea pe anUi male). în primul rînd. alţii de aceeaşi vîrstă pre-lnc> satisfacţii imediate. Dacă ar^îi studiate numai coperţile. 69.

în orice B*indiferent dacă o persoană e prezentă sau nu". de asemenea. capabile să ciib trăsături identice.' > Teoria elementelor ■cp Identitatea poate apar. ea se datoreşte în întregime unor componente şi mai fine şi mai specifice ale acestor deprinderi. provocată de stimulii anterior asociaţi cu aceste deprinderi sau « e deprinderile înseşi au o legătură. 1 deprinderi (Liniile con. să-şi şteargă pantofii (deprinderea 2). 321 etura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Macmillan. prin 'mijlocirea exer-ţiului. cîmpul stimulului Ii). Irusfîrşit. Defel.9 Atunci polite. ^Bălăria sau orice are pe cap cînd intră pe orice uşă. 1928. prinderi ale sale sînt automat puse în funcţiune ori de cîte ori întîlneşte elemente identice în cîmpuri diferite. nu are nici o trăsătură generală . ar putea sugera un zîmbet prietenos (deprinderea 5). cele trei de. Mai curînd. The nature of conduct. să salute dinăuntru (deprinderea 3). New York. ţj observator neinformat ar putea remarca faptul că este un băiat politicos. a1. că atunci cînd intră pe uşa de la intrare (a) în proprja casă (cîmpul stimulului I) el trebuie să-şi scoată şapca (' derea 1). ca invitarea -afară la joc a prietenului (deprinderea 6). duce la un act suplimentar de „politeţe". salutul adresat celor din casă (deprinderea 3) ar putea. cînd intră pe uşa unui vecin. ei waţă să scoată şapca respectivă cînd ajunge la o uşă anumită ■ prezenţa mamei sale. „Bună ziua. de exem~ piu. pry unele componente verbale asociate în mod obişnuit — de exemplu. deprinderile înseşi sînt. Uşile de la intrare au ceva m (elemente identice în cîmpuri diferite de stimuli) : toate îl j voacă pe băiat să realizeze aceleaşi trei deprinderi (ca. iar elipsa cu linie rupta reprezintă trăsătura fceă ele politeţe negată de teorie) Trăsătura generalizata d? politeţe' ' ~~ -.i — indică asemenea ţtăţi Săgeţile indică direcţii pmuUire. ce mai faceţi ?" — să pună în mişcare o întrebare următoare referitoare la sănătatea lor (deprinderea 4).(elementelor identice) pune : „Nu. care. pagina 104) Astfel. un zîmibet prietenos. astfel încît apariţia uneia poate să atragă âum sine apariţia alteia (în virtutea acţiunii reintegratoare. Ceea ce se neagă este faptul că nu există nici o dispoziţie generalizată căreia să i se poată ataşa în mod corect denumirea de „politeţe". negata de teorie -H P M Sv iiionds. Băiatul este în mod fundamental o creatură cu deprinderi specifice. 265 ţea nu e nimic altceva decît repetarea aceleiaşi deprinderi. în virtutea unei expresii faciale asociate în mod obişnuit. nu are nici o trăsătură de politeţe". prin asociere specifică ulterioară. O diagramă va clarifica teot^ Băiatul din exemplul nostru a învăţat. Astfel. Acum. Dar cu timpul el poate să-şi scoată şapca. . Orice relaţie ar putea exista între cele şase deprinderi enumerate aici. cjn. elementele identice din cîmpurile de stimuli sau din structura neuropsihică sînt responsabile de cvasiconstanţa conduitei băiatului.e in eîmpurile de stimuli. pe scurt unor elemente identice. la rîndul ei.

sau făcîndu-se roşu la faţă şi urlînd sau adunînd revoltaţi şi aruncând cu pietre în casa unui negru sau a altui „comunist". Să precizăm această problemă : pare probabil că teoria elementelor identice permite un „transfer al învăţării" prea mic. Or. Un anumit „superpatriot"' (să-1 numim oare McCarley ?) are. dar unde se află un element identic care să unească viaţa cu un arbore de aur şi simultan cu verdele ? Similaritate. ar exersa. nxiişchii intelectului. toţi liberalii. toate or-§anizaţiile pentru pace. antisegregaţioniştii Şi evreii — toţi sînt „comunişti" şi îi urăşte. iar teoria „disciplinei formale". dacă cineva învaţă cuvîntul amor în latină. 323 mcerdri de c'eseqreqr re scnr scrisori de protest *oteazâ artpa ap pxtrf-^A aderă io rtuk'ux Hlan tn ju ri i ţrîtica ONU comenran os' !f oruncd < u p i ti t Sf rvotlo '-'■} Figura 24. se pune adesea întrebarea dacă nu este biifl să se studieze limba latină pentru că „educă mintea". senzaţia la Hume. Pentru el. cu excepţia cazului în car4 pot exista elemente identice între limba latină şi alte activităţi^ De exemplu. De aceea. Pare iraţional să pre-'Punem că asemenea stimuli diverşi au elemente comune. arcul reflex sau deprinderea la behaviorişti). Pentru a rezuma această concepţie am putea spune că iniţial ea postulează elemente foarte mici (ideea simplă la Locke. ruŞii. De exemplu. Punctul "e vedere al specificităţii ar spune : „Nu. Hume) pînă la teoriile moderne stimul — răspuns. Tradiţia specificităţii şi a elementelor identice a predominat în psihologia anglo-americană din timpul empiriştilor englezi din secolul al XVIII-lea (de exemplu. El ar stimula imaginaţia (în ansamblu). majoritatea profesorilor de colegiu. feastă deprindere îl va ajuta poate cînd va întreprinde studiul chi-iei sau al oricărei alte materii. Caracterul general al unei trăsături. elevul cîş-ceva valoros în pronunţie sau în vocabular prin repetarea elemente specifice. aceasta 322 e un element identic în limba engleză cu amorous. într-o metaforă folosită odată pentru a descrie un poet popular dar care din punct de vedere sentimental era de calitate inferioară —■ „un produs de pluş purpuriu al plăcintelor cu brinză poetice" — unde este elementul comun care uneşte nefericitul poet cu această imagine ucigătoare ? Această metaforă şi altele pot să ne învăluie ca expresii apte de similaritate — şi totuşi Casarea unui element (specific oomun (fie senzaţie. unul prea mare. Uneori McCarley va da frîu liber urii sale scriind o scrisoare unui ziar local. da. Să observăm o clipă comportamentul său. tradiţional denumit „disciplină for-alău. în franceză cu amour şi amour-propre. hai să spunem. Cititorul trebuie să observe că acest punct de vedere este adesea întîlnit în psihologia generală. Comporta-raentul este similar de la situaţie la situaţie. nu. Dar el aceştia alcătuiesc un concept organizat (o t similaritate). de modă veche. Naţiunile Unite înseşi. . întreaga problemă iese la lumină cînd ne punem întrebarea : Ce este similaritatea ? în versul lui Goethe „Verde este arborele de aur al vieţii" simţim cumva ce vrea să înţeleagă poetul. o fobie faţă de -otnunism Aceasta pare să fie trăsătura sa principală. Volumul trăsăturii e minat de echivalenţa stimulilor care o produc şi de echivalenţa răspuivpe care Ic provoacă Orice este nou sau ciudat sau străin probabil că se includ* această atitudine (sau trăsătură) foarte generală. dacă ţn studierea limbii latine un elev elaborează deprinderea de a se ocupa de gramatică în fiecare seară. deprindere. susţine că studiul limbii latine aduce beneficii mult mai ^ari. punctul de vedere opus. Să revenim acum la personalitate. da . ca şi în psihologia perso* nalităţii. Locke. traiect nervos sau orice altă legătură identică) este imposibilă. elemente identice.Acesta este tabloul structurii personalităţii după teoria elementelor identice. Apoi caută să explice structurile de nivel superior postulând conexiuni sau asociaţii între aceste elemente mici. dar nu implică elemente identice în . ca să spunem aşa. ar dezvolta un simţ al preciziei în limbaj (în general).

Dar. Dacă ele sînt similare. Dar putem. teoria intră în conflict cu multe do 324 e negative"10 în procesul educaţional nu se constată că copiii învaţă un nou material proporţional cu numărul 'elemente identice din el şi dintr-un material vechi . Rinehart and Winston. * In franceză în original.capacitatea de a vedea amplitudinea mare a similarităţii în diferite cazuri). Personality : a psychological lTite> pretation. Putem împrumuta o expresie din William James şi să spunem că toate fiinţele umane au . Teachers Coolege. W. Aici efectele transferului depind jn primul rînd de echivalenţa semnificaţiei pentru individ a domeniilor cu care se confruntă. în capitolele următoare voi enunţa opinia mea personală (W pre natura adevăratelor elemente ale personalităţii. gchivalenţa şi similaritatea nu sînt uniforme pentru toţi . 21 Vezi. ci mai curînd pe presupuneri statistice. 1937. cap.direcţie de cercetare complet diferită. Discuţia din capitolul 11 asupra atitudinilor cognitive ne poate ijuta să înţelegem formarea conceptelor generale şi a trăsăturilor. Putem. Sau o persoană care are o imagine ^e sine precisă (văzîndu-se pe sine ca un „prieten al omului") va 10 Întreaga problemă a elementelor identice si a dovezil6r semnificative este revăzută mai pe larg în G.) 325 grupa experienţele sale mai prompt datorită acestei atitudini on. Termenul similaritate. Percepem similarităţi.. C Cra î g. Ceea ce am numit „dispoziţii proceptive" ne ajută sîi ^ ţelegem „analogiile electrice" pe care le fac oamenii şi structur1? ferme de personalitate pe care le dezvoltă. 1953. New York. Sau un copil în şcoală care învaţă un principiu orienta-tor (care este. ceea ce înseamnă că multe situaţii provoacă di ziţia de atenţie faţă de ceilalţi şi conduce la multe forme vâri. Columbia Univ. deşi putem adesea să o facem cu un succes oarecare. sau cît de identică trebuie să fie o 'u titate. în primul rînd. Băiatul care îşi scoate ş şi îşi şterge pantofii cînd intră în casă nu procedează astfel pentru că unele elemente din cele două acte sînt legate în mecanic. Această cor cepţie neagă faptul că elementele specifice de stimul-răspuns ga elementele identice constituie cheile de bolită fundamentale ale turii personalităţii. această insecuritate este un fel de atitudine care ar putea. v. transferul are loc. desigur. desigur. Teoria factorilor este un punct de vedere mult favorizat. ele constituie o chestiune personală şi de aceea este imposibilă predicţia en niasse* pentru oameni a valorii transferului unei singure experienţe saii elaborarea unui program de studii şcolare care să asigure efecte de transfer uniforme pentru toţi copiii. McCarley va reacţiona negativ la orice este „străin''. o formă de atitudine mentală) va face progrese rapide în organizarea tuturor exemplelor semnificative pentru acest Principiu într-un concept general. spunem că el are o satură de politeţe. The transfer va've <>( quided learning. 10.11 Dovezile favorizează 'o teorie opusă. şi să vorbim de echivalenţa stimulilor sau echivalenta! răspunsului.o aptitudine electrică pentru analogii1'. dacă preferăm. Una este aceea că teoria nu este capabilă sa cifice ce este un element. spune în mod destul de sigur că dl. să utilizăm un cor mai obiectiv. în general. Bureau of Publieations. De ce-urile similarităţii şi echivalenţei sînt dincolo de înţelegerea noastră actuală. Multe situaţii pot trezi o trăsătură (sau cbpcept) gfljj ralizată şi multe forme de comportament pot fi echivalente exprimă trăsătura (sau conceptul). Elementele factoriale nu se bazează pe presupuneri de ordin nervos sau comportamental. . Există cîteva dificultăţi în ceea ce priveşte doctrina eleţi telor identice. (Nota trad. New York. O persoană care e timidă poate avea de la în eput o distie de a dezvolta teama de ceea ce e străin . de exemplu.sens inteligibil (în fiecare caz grupe complet diferite de muşchi pot fi implicate). are o nuanţă subiectivă. Sau că băiatul politicos va fi atent în aproape toate situaţiile. Atît de rapid şi de subtil ne grupăm experienţele şi ne formăm conceptele şi atitudinile şi trăsăturile încît procesul este într adevăr deconcertant. Eiesmenteie factoriale Ne îndreptăm atenţia spre o. A 11 p o r t. în care integrarea şi gene-ralizarea joacă un rol conducător. Dar piftem greşi. toate avînd un sens echivalent. cum face doctrina specificităţii. R. în prezent nu putem prezice cu exactitate ce stimuli şi ce răspunsuri vor fi echivalente pentru o persoană. nizatoare. să explice grupul respingător de calităţi care formează tendinţa dominantă a lui McCarley.. f Ceea ce vrem să spunem este faptul că trăsăturile noastrel personale (ca şi viaţa noastră mentală) sînt organizate pe bază] de similarităţi şi că similarităţile nu pot fi reduse la elemente identice. * comportament. el este „rupt de casă" şi în măsura în care multe acte echivalente sînt incluse în sistem. Hoit. dar ei -nvaţă proporţional cu capacitatea lor de înţelegere a principiilor /adică. de exemplu. ci deoarece pentru el acestea au aceeaşi semnificaţie soi esenţială.

3rd ed.12 Sute de studii factoriale au fost făcute asupra variabilelor personalităţii. Analiza factorială aplică legea economiei pentru căifiîarea elementelor de bază ale personalităţii.. :952 .Factorii sînt populari pentru că ei încearcă să răspundă la în' trebarea pe care ştiinţa o pune persistent1: Care este numărul cel mai mic de concepte care pot ordona şi descrie o multiplicitate de fenomene ? întrebarea reflectă „legea economiei" care avertizează ştiinţa să nu Înmulţească fără rost conceptele. în acelaşi timp. recesivitate ?. New York. 417.30 . Pare mult încărcat cu dominanţă şi conducere. aveţi numai două grupuri de bază". de asemenea. Să luăm un exemplu ipotetic simplu. Legea economiei ne previne : „Nu aveţi nevoie de şapte elemente separate . Psychometric methods. New York. Desigur. rev. Guilford şi Zimmerman afirmă că 13 factori acoperă întregul domeniu. Fiecare persoană ar putea fi testată sau evaluată după aceşti 13 factori de bază13 : 12 Pentru o scurtă prezentare a procedeelor factoriale vezi An ne A n a s-tasi. aceiaşi oameni tind să aibă un scor mic la dispoziţie generală. Poate că el utilizează teste pentru aceste calităţi sau poate că utilizează aprecieri adunate de la prietenii şi cunoştinţele lor. Fourieen dimensions of tem-perament.40 -90 A C L 55 -20 -60 55 j . Astfel. 13 J. Unele dintre ele se suprapun mult. Thurstone. 1956. Să denumim Grupul II nu e mai uşor. l. 1947..20 6 ( Si 45 J 50 p "«*>.w -50 . Differential psychology.". Factor analysis. la înclinaţia de a fi secret şi la pasivitate. Să-1 numim retractilitate ?. introversiune afectivă ?. natura esenţială a elementului factorial nu e dificil de înţeles1. Harper. McGraw-**Ul.Figura 25. L. No. p Guilford. C a 11 c 11. Pentru Prezentări mai largi.35 -90 . sau cum ? Analiza factorială constituie un mod mai precis de a descoperi şi purifica suprapunerea dintr-un tabel de corelaţii şi de a stabili factori care să explice grupurile. dar. Monogr. Să spunem că „trăsăturile" sînt acestea: D — Dominanţă A — Amabilitate C — Conducere L — Locvacitate G — Stare de spirit generală S — înclinaţia de a fi secret P — Pasivitate El descoperă acum rapid că acestea nu sînt trăsături „inde" pendente". 327 activitate generala. New York. P. Multiple-factor analysis. Să presupunem că un cercetător a măsurat cîteva sute sau o mie de oameni din perspectiva a şapte „trăsături". într-o măsură şi cu amabilitate şi locvacitate. Guilford. Zimmerman. S. Chicago. Un tabel imaginar de corelaţii indică situaţia. . întru cît numărul de variabile potenţiale este mare. 1954. ed. R. J. Matricea ipotetică din care pot li extraşi factori vor avea un scor mare la amabilitate. mult mai multe intercorelatii sînt incluse într-o matrice si numărul de factori care rezultă este mai mare decît în exemplul nostru simplu. Univ. W. Problema este cum să denumim Grupul I. B. de exemplu. în mod obişnuit cercetătorii fac analiza factorială a unui domeniu din câmpul total al personalităţii. care înregistrează un scor mare la dominanţa 326 D (65 80 50 -30 . of Chicago Press'. Majoritatea oamenilor. în mod obişnuit. Macmillan. conducere şi chiar la locvacitate . în mod specific ea pune întrebarea : Care este numărul minim de grupuri separate care pot fi considerate că stau la baza unei matrici de coeficienţi de corelaţie ? Deşi calculele matematice cerute sînt complexe. în „Psychol. 1958.40 . pornind cu 70 de variabile în domeniul a ceea ce ei au numit „temperament".

la religie. . — temperament apatic. N. au reieşit următorii 18 factori14 : — interes tehnic. Diamond consideri că există un acord parţial. n ) 37 j 328 privitori. reticenţă. sociabilă).şi una care priveşte normalitatea sau maturitatea (opu-nîndu-se nevrotismului). întîlnim critici care spun că există un acord redus între factorialişti. — impuls fizic. caracter plăcut.17 O aplicare cuprinzătoare a analizei factoriale la sfera totală a semnificaţiei a fost făcută de Osgood şi Suci. — interes pentru muncă în aer liber.T. /* —■ apreciere estetică. R. ca să luăm un exemplu din domeniul Intereselor umane o echipă de cercetători a folosit o scală alcătuită din 1 000 de Hemuri. încredere — sentimente de inferioritate. stăpînire de sine — nervozitate. calm. De ce nu ? Pentru că chestionarul iniţial nu conţinea iternun 14 . factorii sint un fel de derivare de ordinul doi din datele iniţiale.15 în afară de factorii intelectuali. Christensen.ascendenţă. Pe baza multor" studii el încearcă să rezume factorii pe care el şi alţi cercetători i-au descoperit. deşi sînt denumiţi diferit. — precizie. obiectivitate. capacitate de reflexie depresie. I — bunăvoinţa sociabilă. masculinitate — feminitate. şi ca atare sînt complet jtţi ide ceea ce cuprind testele iniţiale. parametri iniţiali diferiţi. — interes ştiinţific. . de exemplu. Sau. A ton. O încercare mai ambiţioasă de a acoperi aproape întregul domeniu al personalităţii este ilustrată în lucrarea lui R. -— nevoie de distracţie. — anxietate în realizare — siguranţă în realizare. indică faptul că există c mensiune afiliativă (prietenoasă. A. — reactivitate nervoasă. uneori procedee statistice diferite. B. interesul religios. alertă. — exactitate critică. Astfel. — hotărîre activă. în „Psychol. emotivitate. — gîndire. A factor analysis ştudy o[ human interests. —. — asistenţa socială. — asociabilitate. ■— exprimare estetică. — realism precis — tendinţă psihotică. ca şi o dimensiune agresivă (dominantă sau ascendentă) . Ele utilizează diferite tipuri de teste. R. M. -— interes pentru ocupaţii funcţionăreşti. — reţinere — timiditate. toleranţă. — nevoie de atenţie. — ordine. De repetate ori apar anumiţi factori. care. — interes pentru afaceri. Bond Jr. — aventură. P Guilford. există următorii factori : —• afirmare competentă. Lista ilustrează o limită importantă a analizei factoriale Ea nu include toate interesele posibile. — conformism cultural. Monogr. — supracompensare hipomaniacă.16 Pe de altă parte. Problema dacă diferitele studii factoriale sînt de acord între ele este neclară. cooperare. — rezerve nervoase — nevrotism. — agresivitate. sociabilitate. După cum vedem. După ce tabelul de intereorelaţii a fost analizat factorial. Cattell. şi încă două : o dimensiune timidă (deprimată) .18 Procedeul în aceşi caz a fost să se aplice 50 de scale de apreciere cu 7 trepte la 20 de substantive comune.autocontrol introspectiv culturalizat. toţi desemnaţi să măsoare multe tipuri de interese.

1 ette nu se aseamănă nioi unui individ în particular. limitat —■ mai limitat în scop decît este cazul de obicei. corespunză/toare.dacă aţi fi cel ce apreciază. în primul rînd. Elementele statistice descoperite sînt departe de organismul individual. Harsh constată că aceste cauze de iritare se grupează în jurul a patru focare principale 1. New York. neregularităţi în înfăţişarea personală. cît de n R. 1955. pentru a explica o matrice de corelaţii.s of meamng. cu excepţia ponderii lor diferite. Ele sînt componente statistice — reduse la număr pe cît posibil. Dacă acest tip de analiza ar fi exitins sau confirmat. Altele indică diferite modele de aversiuni. Factor analys. Harper. 50. putere. M. Harsh a întreprins studiul „iritabilităţii". Univ. Să dăm un exemplu. Scorurile la multe teste pe o . dinţii strîmbi. of California Library (umpublished). Reiese că sînt factori (sau supraconcepte) de valoare. 50. Suci.171 17 P E Vernon Personality tests and assessment. totuşi rezultatul este revelator în mod moderat. The principal replicated factors discovered in objec-tive personality tesis. Personality and temperament. ofense aduse ego-ului propriu şi 4 iritare la ghinioane mărunte. Diamond. într-un sens ei sînt „supraconcepte". vi s-ar cere să spuneţi (în 7 trepte sau grade) cît de puternică sau slabă. este rezonabil să afirmăm că toţi oamenii posedă de fapt aceeaşi componentă de bază a personalităţii ? Trebuie să fie elementele de organizare aceleaşi la toţi oamenii ? 19 C. Denumirea poate pare fără sens. Methuen. O persoană relatează că nu suportă oamenii care fon'făie. din indicaţia limitată a acestui experiment ne-am putea hazarda să ghicim faptul că în timp ce utilizăm mii de adjective pentru a descrie oamenii. Se pare că utilizarea cea mai bună a analizei factoriale în domeniul personalităţii provine din utilizarea ei într-un domeniu bine definit. 330 e oare ca factorii. tindem în mod fundamental să-i considerăm în funcţie de valoarea lor (judecată caracteriala). în gene ral. încălcări ale obiceiurilor şi moralei. exp. 329 bună sau rea. lf>57. Presupunerile par a fi departe de realitate. 1955. Cattell. cît de umedă sau uscată vi se pare o „tomată" asemenea o „pană" sau chiar o „doamnă". în „J. Ber-keloy. Dar trebuie făcute critici serioase referitoare la conceptul de „factor". să zicem aşa. P. tabelului de elemente periodice din chimie. Psychol. Aceste exemple variate demonstrează suficient intenţia şi meritele elementelor factoriale.". în „J. 291—314. să fie •deotici ? în cel mai bun caz. J. ar putea să se refere în mod salutar la modalităţi de bază în care personalitatea este percepută şi judecată.". soc. p 12. W53. deoarece cuprind grosso modo toate cele 50 de concepte utilizate în evaluare. 325—338. 18 C. 3. An inventory study of categories of annoyance. . abnorm. ■ 1. puterea lor şi activitatea lor. activitate. 1936. E Osgood. Astfel. 2. Dacă s-ar descoperi elemente fundamentale de acest gen atunci am putea să inventăm teste pentru a măsura poziţia fiecărei persoane faţă de fiecare factor esenţial. poveştile obscene şi marinarii agresivi. un factor este o fotografie compusă. Studiind sute de itemuri verificate pe sute de oameni. Harsh. şi că ea nu poate îndura mătreaţa. 16 S. London.19 Adepţii analizei factoriale consideră că această metodă ar putea eventual să ne conducă la un set de calităţi cu adevărat fundamentale (sau „sursă") ale naturii umane. 2. G. toate aceste evaluări se reduc la trei factori majori. B.

precum şi erorile şi pr judecăţile experimentale. elementele umorale şi sentimentele. Cattell. Pentru anumite scopuri limitate (ca . ca şi cum nu ar îndrăzni să pronunţe numele factorilor cu voce tare. c. respectiv. vezi Anastasi. 3. vă place mai mult tovărăşia cărţilor sau a oamenilor ? A oamenilor Vă e frică în mod necontrolat de un anumit animal ? Da Acestea sînt de fapt simple componente ale unui pretins factor denumit „înclinaţie spre culpabilitate ■— încredere în sine". Mulţi cercetători preferă să denumească factorii cu litere. cooperare. Un singur grup factorial conţinea următorul ghiveci : acuităţi spaţiale. p. perseverare. ]ujn(j mai curând în considerare comportamentul recurent al individului decît simplele valori medii ale comportamentului fiecăruia Procedeul tradiţional de analiză factorială este denumit tehnica r Recent inventatorii au introdus tehnici q. Ambele propuneri au U"j mite serioase. Cînd în cele din urmă sînt numiţi. am putea spune că metoda moşteneşte toate erorile rate măsurătorilor şi corelaţiilor anterioare pe care se ba eşantionării populaţiei. Teoria conexiunii via „elemente ^Hce" nu e convingătoare. ca w. 331 laţia vreunuia dintre ele cu denumirea dată factorului n. Pare mai sigur să aperi un simbol abstract decît să pledezi curajos pentru asemenea elemente substanţiale ca voinţă. masculinitate. Dispoziţiile sale sînt amestecate cu ale celorlalţi. Să lăsăm cititorul să se întrebe singur dacă următoarele răspunsuri indică prezenţa unei trăsături subsecvente care să determine aceste răspunsuri : Consideraţi că trebuie să evitaţi situaţiile excitante pentru că vă obosesc prea mult ? Da Credeţi că mare parte din aşa-zisa educaţie progresivistă este mai puţin sănătoasă decît vechiul dicton : „Bătaia e ruptă din rai" ? Da în general.populaţie mare de oameni sânt puse într-o rîşniţă statistică. punctul de vedere statistic. Acestea favorizează punctul de vedere stimul-răspunsi şi. 1 332 îvepţia stimul-răspuns are o dificultate în a explica struc-^He mai complexe pe care organizarea ierarhică a sistemului îs le produce în mod clar. facultăţile şi factorii. 4. Nu există absolut nici o dovadă că elementele factoriale corespund „trăsăturilor sursă". dar nu au ajuns niciodată la un acord în privinţa numărului sau a naturii lor. mai ales să micşoreze forţa celei de7a doua critici de mai sus. dacă nu defel.20 Nici coerenţa acestor răspunsuri între ele şi nici re??ien/ Pv. Vezi factorul O. Personality and motivation structure and measure-"> Yonkers. iar amestecul este atît de complet încît ceea ce iese este un lanţ de factori în care fiecare individ organic şi-a pierdut identitatea. lipsei de fidelitate şi validitate a testeP utilizate. Psihologii au căutat cu atenţie elementele componente ale vieţii mentale. frumuseţe combinată cu impuls. Factorii derivaţi în acest mod rareori se aseamănă cu dispoziţiile descoperite prin metode clinice. O 'mare dificultate apare în denumirea factorilor. 1957. . descoperim că numele este în mare măsură arbitrar. o şi alte variantei Numai într-o mică măsură. Un motiv este acela că pe unii psihologi îi interesează comportamentul detaliat (molecular) iar pe alţii (mai ales cercetătorii personalităţii) tendinţele comportamentale mai largi (molare). în procedeele de analiză factorială au fost introduse variat? modificări. Pentru a vorbi pe larg. . cea mai vizibilă din ele fiind îndepărtarea faţă dej structura vieţii umane aşa cum o observăm de obicei. World Book. Nota 12 supra. vizibilă. unele din ele încercînd să depăşească aceste critici. m şi altele. aceste variante scapă de criticile de bază aduse aici. cînd un individ este studiat intensiv..B. 336—339. Ele' mentul statistic favorizat este factorul. Analiza factorială are dificultăţi în ■S^ezentarea vieţii individuale concrete : elementele ei sînt derivate -un amestec de răspunsuri ale unui mare număr de oameni la mare varietate de măsurători. limitării bateriei de măsurători. o pp. Se poate extrage vreun sens psihologic clar de aici ? Cînd luăm în considerare elementele componente ale aproape oricărui factor care este izolat nu reuşim să găsim un nume care să poată fi aplicat corect produsului. ^ adică compoziţiei genetice a naturii umane —■ cum au pretins unii entuziaşti. N. Uneori factorul rezultant pur şi simplu nu poate fi numit. Rezumat Fiecare ştiinţă caută elementele din care este format obiectul ei de studiu.Y.. în psihologia anglo-americană se conturează cu claritate două abordări curente. p. 21 Pentru o scurtă definiţie a acestor tehnici. Elementul susţinut de abordarea stimul-răspuns este deprinderea specifică. Au fost propuse elemente de multe tipuri — la fel de diverse ca reflexele condiţionate şi trebuinţele. dar avînd o relaţie negativă cu empatia şi dexteritatea spaţială. Elementele compuse statistic conţin adesea o c nea neclaritate. Am vorbit de faptul că nimic nu poate rezulta din factorială care să nu fi fost pus iniţial în ea.

cîmpii şi jungle îndepărtate si necunoscute care sînt saturate cu cine ştie ce pagube şi beneficii potenţiale ?' Critica este atît de adevărată şi de semnificativă încît trebuie să admitem de la început că nici o teorie a trăsăturilor nu poate ji întemeiată dacă nu ia în considerare şi nu explică variabilitatea conduitei unei persoarj. hîrtie şi stilou la îndemână. Psihologii. Această concepţie a echivalenţei stă la baza teoriei trăsăturilor prezentată în următoarele două capitole. dincolo de o porţiune variabilă. chiar dacă fundamental e corect. „entuziasmul" său depinde în mod sigur de ceea ce predă şi cui predă. CAPITOLUL 14 Teoria trasaturilor comune REACŢIA ÎMPOTRIVA TRASATURILOR « StNT TRASATURILE VERIDICE SAU FICTIVE ? o NATURA TRASATURILOR COMUNE « CUM SE STABILESC ? # DISTRIBUŢIA NORMALA 0 TRASATURILE ŞI ALTE TENDINŢE DETERMINANTE * TIPURI « DENUMIREA TRASATURILOR COMUNE 9 . Numai o singură activitate integrată are loc într-un moment dat şi această activitate este rezultatul unei convergenţe finale dintre energiile şi presiunile relevante. amabil şi profesor entuziast. vorbăreaţă şi zgîrcită. Chiar în cercetările lor tehnice asupra personalităţii majoritatea investigatorilor dispun de un fel de doctrină a trăsăturilor (aşa cum s-a arătat în capitolul precedent). din care trăsăturile reprezintă numai una. Dar unde o tul care poate prevedea ce se va întimpla cu un element chimic cu-dacă întîlneşte un element chimic necunoscut într-un vas necunoscut ?. cîţiva psihologi . După testategice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi 'şi studierea unui om timp de cîteva zile. Principiul 4e bază al comportamentului este fluxul său continuu. Reacţia împotriva trăsăturilor In primul rînd. Recent un psiholog a scris o scrisoare de recomandare pentru un fost student caraeterizîndu-1 drept ambiţios. în fluxul activităţii unei persoane există. cum poate un psiholog să prevadă cu oarecare grad de precizie rezui-j'l întîlninlor viitoare ale unei personalităţi abia cunoscute cu sute de alto „ersbnalităţi necunoscute aflate în oraşe. ca cele din paragraful precedent. ' Singurul lucru pe care îl putem observa este actul şi nici un -t nu e produsul unei singure trăsături. fiecare act succesiv reprezentînd mobilizarea unei energii mari pentru un anumit scop de îndeplinit. mări. Totuşi. femeia aceea este dificilă. iar problema trăsăturilor este unul din domeniile în care bunul simţ. 334 timpul celui de-al II-lea război mondial Biroul Serviciilor ice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi [daţii pentru munca în serviciile secrete străine. Pînă acum căutarea comportamentelor de bază ale personalităţii nu a prea dat rezultate. am considerat că concepţia echivalenţei stimulilor şi echivalenţei răspunsului pregăteşte calea pentru înţelegerea organizării personalităţii Pentru individ. In acelaşi timp. iar motivul pe care l-au invocat poate fi luat drept o enun-:1 e' clasica a limitelor oricărei doctrine a trăsăturilor : Este uşor de prevăzut exact rezultatul întîlnirii unui element chimic cu-scut cu un alt element chimic cunoscut într-o eprubetă curată. Tînărul profesor nu e totdeauna „amabil" . de asemenea. >t. pe latura constructivă. totuşi. denumirile trăsăturilor._ apărea în această părticică de comportament tot felul de fac-fi determinanţi : simţul datoriei.descoperirea faptului dacă o trăsătură comună presupusă — să zicem jritabilitatea" sau in tro versiune a — este realmente „unitară" sau compusă din factori separaţi) metoda e utilă. dar muncitor. deforma sau inhiba complet conduita pe care am aşteptat-o în mod normal ca rezultat al trăsăturilor unei persoane. Presiunile din mediul înconjurător. sate. Cînd scrieţi 6 scrisoare. Cu alte cuvinte.. nu e uniform „ambiţios" în orice direcţie . un act dat este produsul unei interacţiuni a multor forţe determinante. psihologii ştiu că bunul simţ este uneori un ghid prost.ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată.e. o cerere pe care vreţi să i-o adresaţi.. dar avînd iun temperament iute. Limbajul comun le presupune.) Toate acestea sînt adevărate .REZUMAT R . Spunem că acest om este posac şi timid. dorul pentru prietenul dum-avoastră. implică prea mult. Perbuiau să încerce să descopere trăsăturile sale şi să prevadă "ţă ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. foarte multe situaţii în care se găseşte sînt funcţionai echivalente („similare" pentru el) şi foarte multe tipuri separate de acte sînt funcţional echivalente în intenţia şi rezultatul lor (adică în „semnificaţia" lor pentru el). areori se pune sub semnul întrebării existenţa trăsăturilor ca elemente fundamentale ale personalităţii. ca şi pre- . trebuie examinat critic şi redefinit. şi o porţiune constantă şi tocmai această porţiune constantă căutăm s-o desemnăm cu conceptul de trăsătură. vorbesc în aceşti termeni. Percalul de cercetare a constatat că sarcina lor era extrem de difi. (Am discutat deja reacţia împotriva „situaţionalismului'' m capitolul 8. persoanele cu care stabileşte relaţii şi contracurenţii din persoana msăşi pot întîrzia. faptul că aveţi am răgazul pentru scris.

grupări convenţionale ale unei pluralităţi de acte fără legătură între ele ? Ca exemple ale concepţiei despre trăsături veridice. dar că dispoziţii mai largi (trăsătura) sînt fictive. şi nici nu putem tiovedi că o trăsătură corespunde unei structuri neurofiziologice. 8. Assessment of men. soc. dar nu se poate dovedi că derivă din deosebirile din natură. Hoit. fluxul continuu este faptul primar. spre deosebire de „facultăţile" său ' „puterii i enunţate de psihologia anterioară. asociaţiilor semnificative activitate. 3. 336 r Concepţia nominalistă a fost exprimată acum peste un secol e Jeremy Bentham. p. •2F. J. Psychol.) Astf trăsătură. aceasta este o poziţie curioasă. dar aceşti termeni sînt etichete clasificatorii . dacă e veridică.l ed . citâM două definiţii : O trăsătură este o forţă psihică directoare constantă'care determină rom-J portamentul activ şi reactiv al individului2. Shaffer. în „J. acolo. de exemplu. p. Mai mult. dar nu sînt dată unicul factor determinant. Nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură a unei persoane . Problcms of vieasuring character and ijersonality. O trăsătură este o dimensiune sau un aspect al personalităţii. inclusiv numele pe care îl dăm trăsăturilor. Totuşi. Cum vorn arăta mai tîrziu în acest capitol. simple cuvinte. există „feedback" spre sistemul nervos. fiecare expresie a unei trăsături fiind uşor diferită. 131. O asemenea convergenţă complexă de tendinţe ^ll1 minante ne împiedică să spunem că o singură activitate este î er' dusul exclusiv al uneia' sau mai multor trăsături. cap. corespunde unui sistem meurofîziolo-j gic. în fapt. care dintr-un grup de reacţii constante şi asociate ce caracterizează adaptările ti-i pice ale unei persoane3. 3. veridice ? (Termenul veridic se referă în filozofiei Ja faptul că . nu sînt „omuleţi în piept" Ca trag firele comportamentului. 333 zenţa amintirilor. ci mai curlnd categorii pentru clasificarea deprinderilor5. Enunţate pe scurt. întregul limbaj. p. Ele nu sînt entităţi psihologice. emoţiilor.6 A atribui trăsături într-un mod atît de gr c1 sier ne bagă întotdeauna în bucluc. re. 337 neşi. în „Brit. 9. este nominal. pentru a exprima ceea ce se presupune că e permanent în jnintea unui om'. New York. Sînt trăsăturile veridice sau fictive %_ O întrebare metafizică apare la începutul oricărei d despre trăsături. care a fost întotdeauna împotriva substituirii entităţilor reale cu unele fictive : Dispoziţia (trăsătura) este un fel de entitate fictivă inventată pentru comoditatea discursului. Această dispută e. dec ea înfruntă alte condiţii determinante. 2. Putem spune că anumite acte sînt caracte. ei au o utilitate socială. nu sînt trăsăturile nimic /altceva ficţiuni nominale. Oxford. 1948. O afirmaţie mai recentă a aceluiaşi punct de vedere este ur-înătoarea : Trăsăturile sînt numai denumiri comode date unor tipuri sau calităţi ale comportamentului. întreaga proi devine mai dificilă. pe de altă parte. întrebarea este aceasta : sînt trăsăturile dispoziţii autentice. Character quallties. Este personalitatea într-adevăr „acolo afară" sau este ceva construit în ochii şi mintea observatorului ? Acum întrebăm dacă trăsăturile sînt într-adevăr „acolo afară" sau dacă ele sînt numai categorii pentru o descriere sistematică a comportamentului (adică. că elemente mici de comportament (deprinderile) sînt veridice.-•este evident fără sens.1 O s S Assessment S t a f f. F. 133. în acest caz. The psychologij of adjustment. Or. ignoranţi şi superstiţioşi. ştim că trăsăturile există pentru că în ciuda fluxului continuu şi a modificării există o considerabilă constanţă în modul de comportamer unei persoane. Trăsăturile r?r°~ stituie unul din factorii care determină un act prezent şi eie ^ ca actul să pară „caracteristic" pentru persoană . Pnnciples of inorals and legislation. pentru ea. de fapt. Trăsăturile sînt tendinţe mai pe^!? rale. iar în viitor a trăsătură nu Va fi niciodată exact aceeaşi cum a fost anterior Astfel. *879. care au elemente comune. dar trăsăturile rezidă nu în persoana însăşi. 'en«J't and Winston. Psychol. Cu cît mai repede putem s-o rezolvăm cu atîtj mai bine. ca şi . E. sistematică pentru observator). există aproximativ 18 000 de termeni în limba engleză care descriu pretinse trăsături umane. Cuvintele desemnează categorii sociale şi nu naturale. Fiecăruia îi place să suprasimplifice percepţiile şi judecăţile sale despre oameni.obiectul în discuţie este într-adevăr. Pe scurt. Hoiighton Mifflin. Trăsăturile. este „caracteristjH în conduită. Acest ultim citat este pe linia „doctrinei specificităţii". 3 M. 2P0. după ce un act are loc. că negrii (toţi negrii) sînt le4 J Bentha m. '. 1932. Şi totuşi tindem să clasifică^ oamenii (indivizii. ci numai în ochii observatorului. Clarendon. Deprinderile înseşi sînt reale. şi dacă se permite acest lucru. în capitolul anterior a fost examinat argumentul adep-ţil'or specificităţii şi au fost date motive pentru a fi respins." 26. Trăsăturile stau la baza a ceea ce. Shoben. M a y.". argumentele poziţiei nominaliste sînt următoarele : 1. 317. 1956. Cineva poate susţine. Baumgarten. un ecou al capitolului 2 unde am discutat definiţiile veridice şi nominale ale personalităţii. Boston. L. Ea spune. J. generalizarea total .

La un moment dat planeta Pluton — sau modestul atom — a fost un „construct ipotetic". Deşi e adevărat că nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură.. Mac Cor quo dale. argumentul ne spune că avem nevoie de metode sănătoase.". a'e Cineva încearcă să treacă înaintea dumneavoastră la rînd. A11 p o r t. 7 K. 95—107.. privindu-le din punctul de vedere al actorului. Fiecare test de personalitate. într-o zi. H e b b.. Nu există o obiecţie pentru a proceda astfel cu condiţia să nu confundăm „constructul ipotetic" cu simpla „ficţiune". similar. Facem un pas înainte faţă de concepţia veridicităţii atunci cînd încercăm să-1 forţăm pe John să intre într-o schemă uniformă de trăsături pe care încercăm să o aplicăm la toţi oamenii. categorii). Stagner enumera acte ca refuzarea invitaţiei la o petrecere. canalizării şi ale secvenţelor fazice care corespund actualelor noastre constructe ipotetice. Toate aceste argumente sînt temeinice. Aţi aşteptat c timp şi nu mai puteţi aştepta. 1961). Rev. planificarea zilei în aşa fel încît contactele sociale să se producă cu' o mică probabilitate. New York. ci zeci.. Presupunînd că intrusul e de acelaşi soxUl< dumneavoastră. 10 şi 11. inclusiv în cazul lui J°hn. W. de obicei Cli protestaţi idtă de intrus . Putem face acest lucru numai comparîndu-1 cu alţi c pe acelaşi parametru. De aceea elaborăm o scară. O?. Ad-«Îisork-Wesley. dar ele nu dovedesc că persoanele sînt lipsite de trăsături. ştim că etichetele verbale sau matematice pe care le punem sînt derivate din propriile noastre percepţii asupra comportamentului altuia şi că actul de categorizare a percepţiilor noastre este influenţat negativ de răul simplificării. „priviţi ucigător" pe intrus sau faceţi . Trebuie să mai adăugăm o rezervă importantă. fiecare scală de apreciere face exact acest lucru. G. „Tendinţele similare de acţiune" sînt acelea pe care un observator. S-a propus ca atunci cînd simţim nevoia să presupunem existenţa unei dispoziţii veridice care să explice o activitate observată. deprinderi.) Natura trăsăturilor comune Am votat pentru concepţia trăsăturilor veridice. a distinction bctween hypothptical constructs and intervenmg variables. La un moment dat ştiinţa a fost capabilă să le demonstreze direct.. Cambridge. în sfîrşit.8 în prezent. New York.. Dar adoptăm această concepţie a veridicităţii cu anumite rezerve. McGraw-Hill 1943 ' i01 (rev. în calitate de construct ipotetic. Să presupunem că ne interesează o trăsătură pe care o putem 'Urni ascendenţă-supunere (sau am putea s-o denumim domi-^nţă sau conducere). în „Psychol. Psychology of personaLty. atitudini..grupurile) cu ajutorul cîtorva etichet lingvistice. punînd n0 întrebări ca cele următoare10 : . Mai întîi. Mass. E. Deşi toţi ar putea indica o trăsătură de izolare. P. sute şi chiar mii de acte care arată o regularitate şi o constanţă demne de încredere. O. Ştim. este în egală măsură adevărat că nimeni nu a văzut vreodată vreuna din structurile şi procesele de care psihologia trebuie inevitabil să se ocupe (impulsuri.. trei indicatori nu sînt suficienţi. Considerăm că o trăsătură este un sistem larg de tendinţe similare de acţiune care există la persoana pe care o studiem. ed. B sau C).. pentru a stabili existenţa trăsăturilor celuilalt. (Şi aici ne întrerupem pentru a ne aminti că nu ne putem aştepta niciodată la o constanţă perfectă. Stagner. The organization of behavior. cap. Wiley. dovezile noastre referitoare la existenţa trăsăturilor provin din consistenţa actelor separate şi observabile ale comportamentului. 55. . Actele separate sînt în termenii lui Stagner „indicatori" ai trăsăturilor. The nature of prejudice.. M e e h 1. întrucît nu putem să le observăm niciodată direct. 8 Structuri neurofiziologice posibile care să stea la baia trăsăturilor sînt descrise de D. 1949 338 al s săturii de izolare specifică lui John. Ele certifică numai că ar trebui să evităm tendinţa noastră de a suprasimplifica structura personalităţii celuilalt (a celuilalt individ). aşteptări. de asemenea. am face bine să vorbim de un „construct ipotetic"7. că forţăm ceea ce observăm să intre în rubricile sociale sau matematice de care dispunem (rubrici ca agresiv sau pasionat sau Factorii A. traversarea străzii pentru a evita întîlnirea cu o cunoştinţă recentă. Vrem să testăm forţa acestei trăsături la p . 1954. ei ar putea fi explicaţi de asemenea în funcţie de afacerile lui John sau de o indispoziţie temporară. după cum vom arăta acum. Dar cînd nu avem trei acte. neurofiziologia ne va arăta direct procesele integrării. R. sperăm.9 Desigur. Sîntem preveniţi Sâ nu admitem că cuvintele pe care le utilizăm corespund exact elementului psihologic pe care încercăm să-1 numim. Cazul trăsăturilor este. trăsătura este pentru moment o inferenţă inevitabilă şi poate că într-o zi va fi demonstrată direct. credenj. le poate categorisi sub o singură rubrică de semnificaţie. 339 John. 1948. Ca indicatori ai tră6 Cf.. ne simţim pe un teren mai sigur dacă afirmăm că John trebuie să fie un individ retras. Nimeni nu este atît de simplu şi ferm structurat ne cît o implică denumirile noastre.

discipoli. afaceri ? în mod pronunţat . Ca atare... aprecieri sau alte metode comparative. supuşi şi suflete timide. dar sînt totuşi indispensabile cînd prindem studiul personalităţii cu scale.. oarecum .. ar trebui să fie clar acum ca mai curînd violentăm structura personalităţii lui John dacă îl iorţăm să fie inclus în nişte categorii uniforme de trăsături decît dacă îl privim ca pe un individ în sine şi încercăm să descoperim sistemele interne reale ale vieţii sale personale. A 11 p o r t.. trăsăturile comune nu derivă complet din deosebirile naturale ale personalităţii. Lucrări recente au arătat că există o „ierarhie" constantă la găini şi la alte animale. abnorm.. trăsăturile co. fiecare individ tinde să ga' sească un nivel de afirmare sau ascendenţă care este confort cu modul său de viaţă. Descris în „J. pentru că indivizi construiţi similar în medii similare vor dezvolta scopuri similare şi metode similare de obţinere a lor. conducători. am putea spune c. deloc _ .... prejudecata rasială şi sute de alte dimensiuni. Apoi îl comparăm pe John cu această normă şi conchidem că.. Cerem acum unui mare număr de oameni d'tn „grupul standardizat" să completeze testul şi determinăm scorul mediu pentru grup.. teste. să vă exprimaţi nemulţumirea moderat .. F. într-o societate competitivă. B<^t0"' Houghton Miîflin. 118—1J ' 340 cOt sau educaţie) consideră că dominanţa este un stil mai po-frjvit de adaptare şi de stăpînire a mediului'său. conchidem că are o trăsătură puternică de „supunere".. dar reparatorul spune că „abia s-a început Iu" cru! la el"... spunea'Spencer. de pasivitate extremă.. şi. Să luăm trăsătura comună de dominanţă-supunere. Există multe aspecte ale personalităţii în privinţa cărora toţi oamenii dintr-o cultură dată pot fi comparaţi în 'mod rezonabil.. nu faceţi nimic . să-1 mustraţi . Unii oameni elaborează un stil de agresivitate extremă .. Trăsăturile mune sînt de aceea mai nominale şi mai puţin veridice decît t săturile personale (capitolul 15). Un lucru care vă aparţine se află la reparat într-un atelier de reparaţii Mer geţi să-1 luaţi la timpul fixat. Cînd primele două fiare s-au întîlnit în pădure. procedeul este în cel mai bun caz aproximativ.. B îl domină pe C şi aşa mai departe. el este tipul de individ care cedează şi renunţă. O persoană poate trăi destul de confortabi i <şi îneîntător) fiind un om „care cedează". în capitolul următor vom examina mai îndeaproape problema trăsăturilor individuale sau personale.. să vă înăbuşiţi cu totul sentimentele . în aşa fel încît animalul A domină în mod regulat animalul B. A 1 1 p o r t. există varietăţi infinite de dominatori... 23.. oameni care trăiesc în ţări anglofone dezvoltă j o capacitate mai mare sau mai mică în utilizarea limbii engleze şi este complet raţional să dai teste uniforme de realizare a limbajului pentru a vedea dacă modul în care o persoană stăpîneşte limba engleză se află peste sau sub medie. Un altul (prin tempera' | 10 G. In afară de ascendenţâ-supunere... înclinaţia pentru bani. putem menţiona locvacitatea. cealaltă s-a resemnat să devină primul. agresori. radicalismul. Pentru a conchide. Descoperim că se află în cele zece procente inferioare ale populaţiei. Scala nu recunoaşte şi nu poate recunoaşte nuanţele subtile ale trăsăturilor la indivizi. alţii.. Există un temei serios pentru a presupune existenţa £?-âsăfu-j rilor comune şi pentru a măsura o personalitate dată pe o scală dimensională comună în raport cu alţi oameni. nevoia de realizare.. Vă simţiţi intimidat în prezenţa unor superiori din lumea academică .. astfel..1928. în ceea ce priveşte veridicitatea. Cu ani în urmă Herbert Spencer a subliniat faptul că întreaga luptă evoluţionistă forţează animalul.". izolarea. în acelaşi timp. ca şi fiinţa umană să-şi găsească nivelul de dominanţă. Oricît de logic este să elaborezi o scală uniformă pentru ascendenţă-supunere. ca a noastră.. sînt numai semiveridice. în raport cu alţi oameni... Deocamdată să formulăm din nou cazul trăsăturilor comune. H... sau ştergător de picioare.... De exemplu. în definitiv..către vecin comentarii cu voce tare . . The AS Reaction Study. hotărîţi sa nu aşteptaţi şi plecaţi . în ceea ce priveşte fiinţele umane există zicala că fiecare trebuie să fie sau gheată. una s-a afirmat ca cel ce ia prînzul...sînt într-o anumită măsură artefacte ale metodei noastre 341 de forţare a categoriilor pe persoane individuale. Psychol. W. Trăsăturile comune sînt acele aspecte ale personalităţii în raport cu care majoritatea oamenilor dintr-o cultură dată pot fi comparaţi avantajos. Problema este aceea că în societatea noastră oamenii pot fi comparaţi (în general) în ceea ce priveşte lT1odul în care au rezolvat această problemă de raportare la mediu Şi ^a ceila^ţi oameni.. soc. anxietatea. Temeiul este -acesta : Oamenii normali dintr-o arie culturală dată\ tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare camparabile în general. 1928. Reacţia dumneavoastră obişnuită este.

de exemplu. Cît de frecvent. nacă se utilizează un test. pov. Deoarece. Sau ar putea utiliza o scală de de ă l 3 eCjere şi să ceară altor persoane să aprecieze cît de mult sau de puţin dintr-o trăsătură dată posedă John. Merge în mod frecvent la expoziţii de artă. Este o „trăsătură comună" dacă dovada este derivată de la întreaga populaţie de oameni. gste. esenţial ca. d Presupunem că un cercetător îşi propune să descopere dacă Ţozitatea. autoritate. pictează el însuşi puţin şi are în bibliotecă multe lucrări de artă . menţionat mai sus. Dacă e astfel. adică o trăsătură. iubitor de artă şi plin c!e umor.78 (1. Ar putea. după cum am văzut. Aceasta înseamnă că pentru toţi oamenii supuşi testului există în general o tendinţă pentru cei care obţin scoruri mari la un item să aibâ scoruri mari la alte itemuri. conformism. să utilizeze „eşantionarea timpului*" — poate în observarea unui copil anumit pe un teren de joaca zece minute pe zi. „. Ori de cîte ori a avut o întîlnire. De aceea. punctual. Un al doilea criteriu este evantaiul situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune. Primul şi al treilea vă întreabă care este „modelul preferat" de dumneavoastră \ dominant sau submisiv. şi de aceea pot fi comparaţi avantajos în privinţa acestui aWbut comun (generalizat) al personalităţii. Se poate să nu aibă încredere în introspecţie şi să aleagă utilizarea observaţiei directe. îl cunosc de destul de mult timp şi. Priviţi la cele trei itemuri de test de la pagina 340. Mai întîi trebuie să inventeze scala. este esenţial ca aproximativ aceleaşi sCoruri să reiasă pentru toţi subiecţii diferiţi dacă testul este readministrat după un interval de timp (fidelitate de repetare). trebuinţă de reali-:cire. în situaţii în care interesul şi bunăstarea altor oameni este implicat. frecventa cu care o persoană adoptă un anumit tip de adaptare este un criteriu al trăsăturii. gama şi intensitatea) sînt cuantificabili şi permit o manevrare statistică. Dacă se utilizează observatori sau valuatori diferiţi. el face de obicei lucruri gene-' roase.Cum se stabilesc ? . Să numim cîteva : nevrotism. conchidem că oamenii în general tind în mod constant să ocupe 0 poziţie dată pe continuumul de la dominare mare la supunere m'că.ada statistică pentru existenţa unei trăsături rezidă în . are o fidelitate la repetare de 0. Al doilea item întreabă cit de intens este răspunsul dumneavoastră. să se manifeste de asemenea ca dominantă (de obicei) în alte situaţii. Desigur că un psiholog nu are nevoie să utilizeze introspecţia ca în acest test de tipul „creion şi hîrtie". el reuşeşte frecvent (dar desigur nu întotdeauna) să le depăşească cu uşurinţă dînd situaţiei o întorsătură plină de umor". Un al treilea criteriu este intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu acest „model preferat" de comportament. aceste itemuri vă cer să apreciaţi ce anume este uzual sau obişnuit în cazul dumneavoastră (frecvenţa). Şi să presupunem că întreb : „De unde ştiţi că este astfel ?" Răspunsul dumneavoastră desigur ar fi : „Ei bine. nacă utilizează pe o scală de apreciere şi chiar dacă face singur iservaţii. în confruntarea cu încurcăturile din viaţa sa şi din lumea înconjurătoare. Toţi trei parametri (frecvenţa. Testul pentru dominare-supunere. Cu alte cuvinte. pe termen lung. de asemenea. este esenţial ca ei să cadă de acord între ei. masculinitate sau feminitate a intereselor. Spunem că dacă se poate dovedi că un tip de activitate este de obicei asociat statistic cu un alt tip de aptivitate. Făcînd astfel. rareori întîrzie.00 ar fi perfectă) şi o fidelitate internă de aproximativ 0. Să presupunem că spuneţi despre un anumit prieten al dumneavoastră că este generos. Toate trei împreună (şi multe altele din aceeaşi scală) mtreabă cît de mare e gama situaţiilor în care adoptaţi un „model preferat" dominant sau submisiv. extroversiune-introver-e socială. aceasta înseamnă a cere foarte mult unui individ.85. măsurătorile statistice utilizate (fidelitate internă) determină numai dacă pentru o populaţie întreagă de oameni. există dovada că ceva se află la baza celor două activităţi. Mary şi Tom. psihologul va voi ca judecăţile să fie confirmate de e persoane — pentru a stabili ceea ce se numeşte fidelitatea il-servatorului). de exemplu. itemurile corelează unul cu celălalt şi cu scorul total. el 343 . anxietate manifestă. Cititorul perspicace poate găsi o capcană în acest procedeu. Multe (probabil mii) de trăsături comune au fost stabilite în acesta. Un psiholog utilizează exact aceleaşi criterii. dacă o persoană se manifestă ca dominantă într-o situaţie. este o trăsătură comună şi măsurabilă 0 scală. De asemenea. testul măsoară o trăsătură comuna cu a constanţă mare.âsurări variate ale fidelităţii. cît de intens şi cît de largă e gama situaţiilor în care un copil este dominant sau supus ? El "r 342 a observa adulţii la o întîlnire a unui comitet de lucru (poate li} tr-un ecran unilateral) şi să numere „interacţiunile" care sînt 1 dominanţă sau de supunere.

Nudacă o trăsătură are această distribuţie normală putem aplica Lele statistice obişnuite de măsurare. conferinţe part. efectele situaţiei imediate şi erorile de măsurare. şi ocazional aşa se întîmplă. El poate utiliza rezultatele într-o varietate de scopuri statistice Deşi curba normală este visul îneîntător al examinatorului nu -' uşor de spus ce semnifică ea. indicînd că scala e sensibilă. necesar să _. sau poate rezulta. nu pot. nu se întîlnesc des. mese.ru trăsăturile comune. Dudycha. din anularea răspunsurilor foarte autoritare şi a celor foarte submisive. dar contradictorii. 344 Distribuţia normală O proprietate obişnuită (dar nu invariabilă) a trăsăturilor. Psychol. cum am spus.) Cînd cercetătorul obţine o asemenea distribuţie normală a scorurilor el este satisfăcut. ceea ce z„3 duce în scală determină trăsătura comună pe care o scoc arbitrar violează oarecum naturalismul pur (adică aflarea a ( ce „sînt într-adevăr" diferenţe comparabile în natura Acesta este unul din motivele pentru care nu putem pretinV" prea mare veridicitate pen. Figura 26 ilustrează situaţia unei trăsături comune.) Acum investigatorul doreşte să considere o trăsătură comună „continuă" cu scoruri dispuse într-o distribuţie de tipul jotului". perfidie sau ■ cleptomanie pentru a justifica scalarea Indi\! zilor în raport cu aceste variabile. cu cît fidelitatea este mai mare cu atît e I bună dovada pentru o trăsătură. După prestarea lei.11 -—v Dovada ştiinţifică pentru existenţa unei trăsături provine totdeauna din demonstrarea printr-o metodă acceptabilă a c stanţei ei în comportamentul unei persoane. Eşecurile în stabilirea unei trăsături comune sînt clarifi toare. Majoritatea oamenilor au scoruri medii care se grupează în jurul „mediei moarte" (media). pentru că subiectul are dispoziţii puternice. care indică o dispoziţie de a evita modalităţile extreme de adaptare . "ar restul se îngustează spre extrema superioară şi inferioară. An objective study of punctuality in rclatK'1 perso-nality and achievement. Dar pentru aproximativ 80% exista o varîabilitate prea pentru a afirma că ei au vreun „model preferat" de tare. orele de dimineaţă. ca întregul Pr cedeu să fie cam artificial).se demonstreze < treagă populaţie de oameni este în mod rezonabil eonst raport cu ea însăşi de-a lungul timpului şi într-o seiie de sit^H Dar ce nivel de constanţă vom cere ? Nu există răspun Statistic vorbind. inc este aşa-numita lor distribuţie normală. (Cititorul va obcă această afirmaţie se referă numai la trăsăturile comune. trăsăturile individuale care vor fi dis-e în capitolul următor. în „Arch. prin însăşi natura lor.80. 11 G. (în cazul din urmă scorul mediu induce în eroare. dar nu sînt trăsături încercînd să descopere dacă punctualitatea — îrii era o trăsătură comună. Dacă utilizăm corelaţiil. de asemenea. să zicem dorriinare-supunere. Astfel. Dudycha a descoperit că aproximativ 40% din populaţie exista într-adevăr o : sigură de a fi constant punctuali. Ştie că scorurile mari şi cele mici constituie deviaţii importante de la norma universală (sau de grup). în cazul trăsăti comune este. Majoritatea cazurilor trebuie să aibă scoruri medii. no. aşa că le înlătură pe acestea şi schimbă^B mularea altora pînă cînd are o scală fidelă. 204.". ea este de obicei un pro- . efectiv puncte. Probabil nu am reuşi să găsim destule cazuri de doncM tism. Un scor mediu poate rezulta din cumularea răspunsurilor „moderate".fabrică un număr mare de situaţii imaginare. Cînd luăm în considerare 'variabilitatea inerentă a comportamentului. constată că unele situaţii nu corespund cu altele (fideluJ iternului e scăzută). nu c' mirare că pentru a atinge acest minim o scală trebuie adesea rj vizuită de cîteva ori (ceea ce face. J. Ea arată că scorurile extreme. Figura arată o serie mare de scoruri. 1936. La anumiţi indivizi acestea fi dispoziţii personale importante. Concret. ţionale (pentru fidelitate de repetare sau pentru constanţă int< majoritatea psihologilor nu ar avea încredere în corelaţii' sub 0. de a întîrzia sau de a^| mai devreme la adunările din colegiu (cum ar fi jocu^H basket. El poate compara acum personalităţi raport cu o trăsătură comună. fi scalate într-o populaţie.

cum mai mulţi autori o fac. că „totul în personalitate are o distribuţie normală".va" riabilă intermediară" chiar şi cel mai exigent metodolog va admite deprinderi' t atitudini. Neconvingător. curba în parte să reflecte preferinţa naturii pentru niveluri medii ^ distincte) . complexele inconştiente. în primul rînd.Da sînt întrebaţi cum ar aborda problemele personalităţii. distribuţia est?' Of tr-o anumită măsură afectată de creatorul testului care vede "^ revizuiri succesive ale scalei sale duc la dispersia din ce în c* mai simetrică a scorurilor. Fără un asemenea concept ar fi imposibil să se explice stabilitatea şi constanţa conduitei.cînd stimulul e per-i ceput. Trăsăturile şi alte tendinţe determinante După cum am văzut în capitolul 11. Distribuţia scorurilor unui test caro măsoară dominanţa şi supu--onstruită pe baza distribuţiei prin decile a scorurilor din A—S Reac-tion Study : Forma pentru bărbaţi. Numai procedînd astfel putem evita greşeala de I presupune. în acţiune. care implică o pregătire pentru răspuns. primind pecetea personHj lităţii de-a lungul drumului. urmele memoriei. răspunsul este vag • j „dacă am şti destul despre stimul. dar. nu am avea nevoie de conceptul de per50" nalitate". reflectă presiunea socială spre confo e" tate cu un nivel „mediu" acceptat de conduită. Vezi pagina 426. este bine să se realizeze extinderea complicat? ilor introduse într-o singură variabilă „simplă" în scopuri de mâ surare comodă. Nu există o obiecţie serioasă fatâ ?e acest ultim procedeu. atitudinile mentale şi multe dispoziţii sau sisteme de acelaşi tip există în structura neuropsihică. înainte de a intra. Metodologii exigenţi spun că noi nu putem cunoaşte exact ce est şi ar trebui să-1 denumim numai „o variabilă intermediară". psihologia nu se poatel lipsi de conceptul de „atitudine".ninologică. Distribuţia **"** mala rezultă adesea dintr-o juxtapunere arbitrară a modalitâ??K opuse de adaptare pe o scală liniară. nu e nevoie de un argument nou pentru a adăuga „trăsăturile" sene. Totuşi. Maiai eeptabilă e formula S-O-R (structură de stimulare — organizare internă -răspuns la produsul organizării). Cei cîţiva extremişti care încearcă să abordeze proble111 e.12 Deoarece psihologii au afirmat întotdeauna că deprinderile. canalizat într-o direcţie şi nu în alta. termen din această serie ? . „O" din această formulă este o recunoaşte^* a existenţei „tendinţelor determinante" în sensul în care noi utilizăm termen. I 345 dus al unor circumstanţe amestecate. în plus. Cînd va fi folosit termenul „trăsătură" şi cînd un '. trăsături. în sfîrşit. în sfârşit. în aceasta 12 Slăbiciunea formulei S-R este aceea că ea nu reuşeşte să explici nizarea internă extrem de complicată care se produce . Dar prin . nici faţă de curba normală astfel obţW-6 deoarece în orice caz scalarea trăsăturilor comune nu e decît 3' mod grosier de abordare a personalităţii. în interesul un i teorii sănătoase. psihologice pe baza strictă a relaţiei S-R („organism gol") lucrează în genera cu porumbei sau şobolani şi nu contribuie la cercetarea personalităţii.. 346 I Ceea ce ne interesează pe noi aici este numai o problemă t r. impulsurile.-55 OoiVinonţQ Supunere 'rf" fi 26. gîndit. sentimentele. trebuinţele.

să ţină deschisă uşa pentru mama ca să intre în casă. Cînd devine adult. inteligenţei şi constituţiei fizice joacă un rol. 347 U :e or în timp ce călătoreşte un american politicos va învăţa r. De asemenea. activităţile sale. prin integrarea a numeroase deprinderi specifice care au aceeaşi semnificaţie adaptativă generală pentru persoană. discutat la pagina 104.'n lanţul de acte pe care copilul le îndeplineşte seara şi dimineaţa. dar povestea spune că } amfitrioană din Washington a procedat astfel pentru a-şi linişti Oaspetele din Orient care deja băuse din ea. sîr asemenea. ce: puţin în parte. El învaţă la început să spună „mulţumesc". în altele să ^ acest act zgomotos. De obicei. Deprinderile nu se integrează automat. în ţările călătorul nostru politicos constată că majoritatea relaţii]^ sale sociale trezesc în el dispoziţia de a .sa de politeţe. o trăsătură este o structură neuropsihică ce are capacitatea de a face funcţional echivalenţi mulţi stimuli şi de o iniţia şi orienta jorme echivalente (constante semruficativ) de comportament adaptativ şi expresiv. ci ele fac aceasta cînd persoana are un concept general sau o imagine de sine care -duce la fuziunea lor într-un sistem superior de organizare. e mai variabilă în expresia sa. adică devine o trăsătură de curăţenie personală. Deprinderile sînt acum integrate într-o concepţie a ceea ce stilul de viaţă al cuiva ar trebui să fie. să nu întrerupă pe alţii în timp ce vorbesc. în procesul învăţării trăsăturilor nu trebuie să uităm că -influenţa temperamentului.Trăsătură şi deprindere. Mulţi adulţi au o deprindere generalizată de a îndepărta orice formă de murdărie de la persoana lor. pare să implice faptul că generalizarea rezultă în mod automat dintr-o condiţionare frecventă. Dacă are deprinderea de a ocupa locul ' mai incomod din cameră îşi va distruge rapid această deprind cînd va afla în Germania că locul cel mai incomod este j sofaua care. Toate acestea sînt unităţi specifice de învăţare. totuşi. într-o ţară el va văţa (pentru a fi politicos) să-şi întrebe gazda cît a plătit diferitele ei bunuri . Ne referim aici din nou la conceptul de echivalenţă. în acest caz o trăsătură este mai generalizată decît o deprindere. Acesta-din urmă. a fi politicos) nu va asemenea întrebări personale. se simte jenat nu numai pentru că o deprindere eS'te frustrată. Pe latura răspunsului. în altă ţară (pentru. destul de corect.fi politicos. spălatul dinţilor devine nu numai automat (cum e cazul deprinderilor). totuşi. Un copil nu e niciodată „politicos în general". . Nu e totdeauna posibil să distingem între ceea ce ar trebui numit în mod corect o trăsătură şi ce anume o atitudine. £U trecerea anilor. că o trăsătură apare. De aceea mult stimuli sociali sînt echivalenţi în declanşarea trăsăturii. dar şi-a menţinut trăsătura. se poate spune că are o trăsătură de politeţe. pagina 324. în mod obişnuit termenul deprin-jerc se aplică unui tip îngust şi limitat de tendinţă determinantă. este un loc de onoare. deşi extrem de variate ca tip. Dacă cineva omite să_şi spele dinţii. „Echivalenţa" pretinde că individul percepe o semnificaţie comună în seria de stîmuli la care răspunde). echivalente în aceea că ele semnifică toate politie Figura 24. Trăsătură şi atitudine. Cîţiva ani această deprindere rămîne izolată. ■ Acest exemplu implică. ci şi pentru că omisiunea violează o trăsătură mai generală de curăţenie. Atunci. (Conceptul de echivalenţă este oarecum similar cu conceptul S—R de „generalizare stimulului". la masa de prînz nu e politicos să "ei din ceaşcît de spălat degetele la masă. Patriotismul este o trăsătură sau o atitudine faţă de tura1 natală ? Extroversiunea este . totuşi. £Opilul mic învaţă (cu dificultate) să se spele pe dinţi seara şi dimineaţa. să rîgîie cu satisfacţie după masă în unele ţări . a ilustrat problema. Ea a încălcat deprinsa. totuşi. dar este integrat într-un sistem mai larg de deprinderi. Este probabil mai uşor pentru persoanele cu anumite structuri înnăscute să dezvolte trăsătura politeţii decît pentru altele. Politeţea este mai mult decît o simplă aglomerare ele deprinderi. e declanşată numai prin comenzi adecvate din partea părintelui ca un item . O persoană cu adevărat politicoasă va înregistra schimbări în comportamentul său chiar pînă acolo îneît Sa distrugă deprinderile sale de politeţe pentru a menţine trăsă-Ura. Şi acesta e un lucru de mare importanţă.

Dar în mod obişnuit există două distincţii între cele două cepte : 1. expansivă. W. totuşi. M u r-jT" i n s o n (Ed. g^ extrem de sugestivă şi a fost descrisă în capitolul 7. în C. Worcester.socială. ele pot fi subsumate conceptului nostru de trăsătură comună. Dacă un om îşi iubeşte dinele. o trăsătură este considerată 0 obicei ca fiind mai generală (un nivel mai înalt de integrare) Q cît atitudinea. Prin analiza a 12 limbi. Există concepte curente suplimentare care par chiar mai apropiate. valoare. A handbook of social psychology. 17. el are o atitudine . O persoană este conformistă. cultură şi societate) ea a ajuns să fie conceptul favorit în psihologia . 117. bine dispuse sau prost dispuse. De aceea. stil de viaţă (Adler). o condensare a discuţiei noastre de pînă acum din capitolul de faţă. Andre are o atitudine favorabilă faţă de biserica sa. în trecere. trebuinţă. Alţi termeni se referă la-anumite tipuri de trăsături şi vor fi numai enumeraţi aici : interes. instinct.15 Patriotism ar putea fi numit sentiment. care acestea se dovedesc a fi elemente utile în compararea indivizilor şi sînt considerate a desemna dispoziţii care funcţionează în mod real. Atitudinile sînt de obicei pro sau contra. A 11 p o r t. O trăsătură comună este o categorie pentru clasificarea for-melor funcţional echivalente de comportament dintr-o populaţie generală de oameni. el este oarecum echivalent. Sentimentul stă între atitudine şi trăsătură. dacă are o atitudine atentă şi de simpatie faţă de oameni şi animale. press> 1935^ cap.. 14 Aproape fiecare manual do psihologie socială caracterizează atitudinea lffePt conceptul său. el are în acelaşi timp o trăsătură de bunătate. această metaforă spaţială implică un modei teoretic de cîmp. cum am arătat. putem desemna obiectul unui sentiment ca şi al unei 13 J Johnstone. complex. în măsura în. dar totuşi un concept înrudit cu trăsătura. C neva are o atitudine jaţă de păstîrnac [. ar trebui să subliniem faptul că întrucît atitudinea priveşte orientările oamenilor faţă de faţete precise ale mediului înconjurător (incluzînd oameni. dar nu alte animale. 287—299. nerv. Astfel.14 Totuşi. central. 2. Goldstein a introdus conceptul de modele preferate de CQm portament. fie „motor perceptuală")17. o atitudine poate avea o gamă atît de largă încît să fie identică cu o trăsătură.. d^ prindere generalizată (Dewey).16 Lewin vorbeşte de o giune (fie „personală internă". C. Johnstone arată că aceasta e situaţia şi. Attitudes. ÎR general. O atitudine are întotdeauna un obiect de referinţă. de fapt. cît şi nefavorabilă) faţă de televiziune. privitoare la poziţia Angliei în Orientul Mijlociu) limba greacă foloseşte termenul stasis. Ele acoperă principalele tipuri de dispoziţii cu care se ocupă psihologia personalităţii. Mass.). 349 atitudini .. în timp ce vorbind de modul de gîndire şi comportare (ca în relaţiile rasiale) aceeaşi limbă utilizează symperiphora. cîţ şi trăsătura sînt concepte indispensabile în psihologie. După ce am făcut aceste variate distincţii.o trăsătură sau o atitudine fai viaţă ? Cineva are o trăsătură sau o atitudine autoritară ? ■ aceste cazuri şi altele similare este indiferent ce termen folosim Oricare denumire este acceptabilă. în domeniul personalităţii ne interesează structura persoanei şi de aceea trăsătura devine conceptul favorit. Cineva e „gata"-de acţiune.13 Dar. ele fac pe ( neva să se1 apropie sau să se retragă de la obiectul lor. Factorul. sau atitudine sau trăsătură. 1953.". Această formulare este. 348 r Această trăsătură de apropiere sau evitare dă o nuanţă clară de motricitate conceptului de atitudine. Anterior am discutat despre „variabile intermediare" ca impuls. Să le Menţionăm pe scurt. Deşi acest termen poate cuprinde mai mult declt tr-"~ săturile. vorbind de o atitudine politică (de exemplu. cum am -spus. că termenul pentru atitudine este în general mai înclinat spre starea motorie decît spre starea internă. Unele limbi fac distincţii mai fine decît limba engleză. totuşi obiectele sînt destul de generale. este o construcţie cam artificială. ment Dis. de asemenea. o atitudine ne&?] tivă faţă de vecinul apropiat şi o atitudine ambivalenţă (atît ' vorabilă. o trăsătură comună . Deşi influenţată de consideraţii nominaliste şi artificiale. ti dominantă în atîtea situaţii încît nu le numim ca în căzu. sistemul ego-ului (Koffka). Atît atitudinea. atitudini. Istoria termenului şi utilizarea sa sistematică în Psihologia socială sînt descrise de G. „Attitude" in psychology and psychosomatic medi-Cmp> în „J. favoi sau nefavorabile. să încercăm acum o formulare rezumativă. Trăsăturile şi alte forme de dispoziţie.] sau explorările i\r O trăsătură e declanşată de atît de multe obiecte Incit nu încercăm să le specificăm. în majoritatea limbilor găsim termeni comparabili care combină o „poziţie" motorie cu o stare internă de spirit. Clark Univ. sindrom (Mas*Low).

717 K. /__v Dacă această formulare pare prea tehnică. Să luăm în considerare mai întîi cîteva tipologii je nuanţă nominalistă. Figura 3 (pagina 29) ilustrează procesul de dezmembrare. 1939. dovezile pentru un tip sînt de acelaşi gen cu dovezile pentru o trăsătură. Cu alte cuvinte. A. Monogr. 15 Sentimentul este elementul personalităţii preferat de W. Morgan. în „Genot Ps-V" chol. Principles of topological psychology New York. New York. The organism. Acest lucru sugerează că tipurile exista nu în oameni sau în natură. Scribner. Problema este că împărţiri precise de acest gen nu se 351 Nivelul lipului . ■dar se potriveşte unui tip. dar tipurile numai ca nominale. indivizi care pot fi ordonate în funcţie de eşafodajul său teoretic. I. Ea pretinde să acopere o mare parte din organizarea personalităţii totale. cap. trăsăturile trebuie considerate. cerebroton. Din acest punct de Vedere doctrina tipului empiric se află între nivelul trăsăturilor şi nivelul personalităţii totale. Această posibilitate apare cînd investigatorul vrea să acopere un domeniu mare al personalităţii multor oameni. M u r r a y. Christina D. Lewi n. Tipuri ) Vorbirea obişnuită ne spune că o persoană are o trăsătură. (Putem chiar viola utilizarea obişnuită şi să spunem că ei au un tip. Un autor ne-spune că omenirea poate fi împărţită în două grupuri. 33. 1945. Dacă printr-o investigaţie empirică se poate arăta că 'multe deprinderi. estetic.". economic. ci numai de acele părţi din. tipurile într-un punct de vedere exterior persoanelor. M c D o u-g a 11. 350 Adevărul problemei depinde în mare măsură de ce fel de tipologie vorbim. Pînă acum discuţia noastră defineşte tipurile ca abstracţii create prin luarea unor părţi din oameni şi introducerea lor cu forţa într-o categorie care prezintă un interes special pentru un investigator. Această enumerare ar putea fi mult lungită. deşi în grade variate. atitudinile şi trăsăturile tind să se grupeze) intră în Mieultate. apolinici — dionisiaci. ca veridice. New York. cel puţin în parte. somatoton. American Book.ale unei organizări mai cuprinzătoare (şi dacă se găsesc mulţi oameni care posedă această organizare cuprinzătoare). 16 K. Trăsăturile rezidă în per~ soană . A clinical study of sentiments. politic şi religios. Tipuri empirice.Goldstein. 17. 1936. Există totuşi un sens în care tipul poate fi privit ca trăsătură comună supraordonată. şi totuşi unii nu se potrivesc unuia. Sheldon de visceroton. filistinii şi boemii . William James vorbea de sensibili şi duri . trăsături şi atitudini sînt manifestări . cititorul poate prefera formularea simplă dar mai puţin precisă că o trăsătură comună este orice dispoziţie generalizată în raport cu care oamenii pot fi în mod avantajos comparaţi. datorită unei naturi umane comune şi unei culturi comune. alţii se potrivesc altui tip . Dificultatea este aceea că însuşi conceptul de tip im-â o discontinuitate. omenirea pare să fie divizibilă în funcţie de schema sa. Dar chiar tipurile empirice (stabilite pe baza dovezii serioase CŞ activităţile. orientat spre interior şi orientat spre altul. Ceea ce izbeşte mai întîi în legătură cu aceste serii eterogene' este faptul că autorul îşi impune propriile interese legate de natura umană. 1933 . Nu e interesat de indivizi intacţi. Spranger preferă-tipul teoretic. atunci aceşti oameni constituie un tip. In ochii săi. Acestea par a fi mijloace pentru a exalta interesul special al unui autor pe seama individului. ci în ochiul observatorului. dezvoltă moduri similare de adaptare la mediul lor. dacă nu chiar în întregime. Psihologii interesaţi de imaginaţie sugerează alte tipuri : vizual — Sinestezic — auditiv. cap. Energies of men. 3—149. un altul preferă o dihotomie diferită. Implică faptul că unii oameni se potrivesc tip . un altul. McGraW-Hill.. şi de H. social. în acest caz. Din acest punct de vedere cineva ar putea argumenta că intraversiunea sau somatotonia (pagina 73) ^prezintă un tip empiric.reflectă într-o anumită măsură dispoziţii veridice şi comparabile ale mai multor personalităţi care.) Figura 27 ilustrează situaţia.

Să vedem cum funcţionează această logică oarecum paradoxală. J.Altele sînt mult mai „înguste" (ca punctualitatea. tip mixt" Figura 28. Le denumeşte idealism al libertăţii. face o analiză apriori a valorilor umane fundamentale. Am văzut că într-un mod similar dar mai sofisticat.Ni velul răspunsulu. că ele privesc o mare parte din concepţia despre Saţă a omului. conchide că există trei forme fundamentale de filozofie.". chiar dacă nici o persoană nu se potriveşte cu această schemă. totuşi. social. ceea ce nu 352 L constatat că există în mod real. Adevărul care rezidă în tipurile s' pjrice este de-acum pe deplin recunoscut în conceptul nostru de e zgături comune. specific i'tr/ura 21. Eysenck. După el există tipul teoretic.. dar spune că . Această schemă reţine nuanţa discontinuităţii ţinând seama în acelaşi timp de continuitatea faptică. ifiliteţea sau dominanţa). Ei spun. Pentru a conserva doctrina tipurilor empirice ca atare este necesar să spunem că majoritatea oamenilor sînt un „tip mixt". Putem spune numai că unii oameni au unele dintre atributele unora dintre tipuri. nu se întîmplă astfel. Tipuri ideale. Adevăratul defect al doctrinei tipurilor empirice este acela că implică faptul că personalitatea este complet subsumată unui tip.18 Ce are de-a face acest lucru cu personalitatea ? Dacă toate concepţiile fundamentale despre viaţă sînt trei la număr (trei tipuri). The organization of personalUy. atît introvertiţi cît şi extrovertiţi. Conchidem deci că doctrina tipului empiric nu aduce un ioloŞ real în reprezentarea structurii personalităţii umane. El nu pretinde că orice persoană dată se potriveşte cu un singur tip în mod absolut. atunci oamenii individuali pot fi consideraţi în funcţie de faptul dacă se potrivesc (sau cel puţin aproximează) cu unul din aceste tipuri . după ce a examinat sistemele filozofice din lume. Ea implica o discontinuitate clară între „tipurile1' de fiinţe umane. Unii teoreticieni utilizează conceptul fără a pretinde că tipurile lor implică personalităţi concrete. Adică. Pers. 20. economic. 103) Extrovert Ambiverţi . de exemplu. Filozoful german Dilthey. 1951. Cum am văzut în capitolul 3.ideale". politic şi religios (vezi pagina 299). mai ales acelea de genul introversiunii il ă l i d un g . naturalism. estetic. Tipul ca nivel superior al trăsăturii (adaptat din II. Aşa cum arată figura 28 această soluţie înseamnă de fapt că termenul tip se aplică corect numai extremelor unui continuum. există un mod complet diferit de a privi tipurile. E1 sînt. Nu cîştigăm nimic dacă etichetăm trăsăturile mai largi drept „tipuri". idealism obiectiv. cum vedem din figura 3. gornatotoniel. Edward Spranger. elevul lui Dilthey. că schema lor tipologică ne ajută să înţelegem personalitatea. Tipurile empirico ca extreme alo unui contthuuin găsesc în populaţia umană. dar. admitem pe deplin că unele trăsături co-tr măsurabile sînt largi. în : „J. atît cerebro-toni cît şi somatotoni.

într-un anumit grad putem înţelege o persoană examinîndu-i valorile cu ajutorul acestor rubrici. Ele sînt „scheme de comprehensibilitate". Ele ne ajută să înţelegem oamenii pentru că oamenii se aliniază în diferite grade unuia sau mai multora din aceste variate valori umane Posibile 19 Tipuri culturale. Undeva între tipurile ideale şi tipurile empirice se află o mulţime de tipuri culturale. Spunem despre un om câ este un ,,britanic tipic" ; despre altul că este un „veritabil cosmopolit" ; despre un al treilea că este un „soldat profesionist" învederat. Asemenea epitete ne spun foarte mult. Tipurile ocupaţio-nale par revelatoare în mod special. Un sindrom bogat de trăsă18 W. Dilthey, Weltanschauungslehre, în Gesammelte Schriften, LeiP«g,_Teubiier, 1931, VIII, 75—118. W28. 19 E. Spranger, Types of men, transl. by P. Pigors, Halle, Niemeyer, 353 23 •^Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265 turi ne vine în gînd dacă spunem că John este un avocat tjn. un comerciant, muncitor nepriceput, fermier, bărbier, cleric politician „tipic". Sa*J Cum am văzut în capitolul 8, unii autori susţin că prin noaşterea ocupaţiei unui om, sau a statutului, rolurilor şi sale în societate, ştim mai mult despre personalitatea sa dacă îi studiem trăsăturile. Această afirmaţie induce în în primul rînd, soldatul în chestiune poate să nu fie tipic grupul său, ci poate fi un deviant mascat. în al doilea rînd, maţia scapă din vedere faptul că, chiar pentru soldatul tipic, acest" trăsături sînt acum ale sale. Ele rezidă în el (şi nu în profesia sa} Această problemă este importantă. Nu e niciodată sigur sg caracterizezi personalitatea umană în termeni de roluri, ocupaţie status social sau orice alte rubrici culturale sau sociologice. Cî'nd spunem că Max e fermier, suburban, catolic, fizician, italian, director de întreprindere sau membru al clasei „mijlocii superioare11 nu îi descriem personalitatea. El poate fi deviat, şi chiar dacă el este „tipic", tocmai propriile sale trăsături îi reglează acum personalitatea. Deşi trăsăturile sale pot fi influenţate de apartenenţa sa la un grup, nu trebuie să confundăm această apartenenţă (tip social) cu propria sa personalitate în funcţiune. Tipurile ca propedeutică. In ciuda opiniei noastre oarecum negative despre tipologie, putem admite că a începe cu o „suspiciune" legată de tipuri (de orice fel) este adesea un procedeu productiv. în ultimii ani cercetarea a fost stimulată de postularea tipurilor constituţionale (capitolul 4), a tipurilor perceptive şi cognitive (capitolul 11), a tipurilor de maturitate şi imaturitate (capitolul 12), ca să dăm cîteva exemple. Pe scurt, doctrina tipurilor poate fi o trambulină bună pentru teoria psihologică, dar ea face o figură proastă la linia de sosire. Pentru a pune problema mai-concret, s-ar putea spune că pornind cu tipurile, cercetătorii sfîr-şesc adesea cu o informaţie utilă privind trăsăturile complexe, dar cu nimic altceva în consecinţă. / Denumirea trăsăturilor comune Există aproximativ 18 000 de cuvinte (mai ales adjective) în limba engleză care desemnează forme distincte de comportament personal.20 La prima vedere această cantitate pare un coşmar semantic. Totuşi, e evident că denumirea trăsăturilor are o relaţie 20 G. W. A 11 p o r t, H. S. O d b e r t, Trait-names : a psycho-lexicd study, în „Psychol. Monogr.", 1936, no. 211. Secţiunea de faţă citează lbe din această sursă. 354 elementele structurale de bază ale personalităţii şi este de da-L-ja noastră să descoperim, dacă putem, care este această reiaţi* Aceste mu de termeni îşi au originea în două tipuri separate je interes. Mai întîi, putem fi siguri că oamenii încearcă o dorinţă s a numi ceea ce este cu adevărat real în natura umană. Dacă semenii noştri muritori nu ar avea capacităţi şi dispoziţii, ar fi jjnprobabil să le numim. Mai mult, denumirile sînt într-o anumită măsură autocorective, căci nu cîştigăm nimic dacă se conservă prin denumiri o credinţă eronată în entităţi fabuloase ; e totul de cîştigat utilizînd termeni care să desemneze structuri psihice adevărate. Acesta e un motiv pentru care avem denumiri de trăsă-turj; dacă ar fi singurul motiv, corespondenţa între dicţionarul nostru şi adevărul psihologic ar fi strînsă, mult mai strînsă decît e în realitate. O a doua influenţă asupra lexicului de denumiri de trăsături este total diferită ; provine pe calea capriciului şi modei din interesul cultural. De foarte timpuriu, datorită persistenţei medicinii galenice, limba engleză a utilizat asemenea denumiri de trăsături ca sangvin, coleric, melancolic, flegmatic, bine dispus, prost dispus, sau cu sînge rece, inimos, fără inimă şi cordial (derivate din credinţa că inima e sediul intelectului şi sentimentului). Reforma protestantă, cu accentul pus pe natura interioară şi introspecţie, a adus multe adjective utile pentru precizarea de trăsături, printre ele sincer, pios, bigot, precis, fanatic, ca şi multe din cuvintele compuse cu sine : respect de sine, considerare de sine, dragoste de sine, încredere în sine, stimă de sine. Egoist este un termen inventat de presbiterieni pe la 1640. Subiectivitatea crescîndă a literaturii din secolul al XVIII-lea a adus termeni ca apatie, mîhnire, deprimare, visare. Cercurile de la curte au adăugat alţi termeni : afectat, nă-tăfleţ, interesant, plictisitor. Anilor recenţi le aparţin multe expresii, unele încă privite ca aparţinînd slangului : speculant, carierist, beatnik, huligan, linguşitor, trişor, sclifosit, panicard, excroc, gigolo, suburban.* La acest vocabular mereu în creştere

legat de psihologia caracteristicilor umane s-au adăugat termeni ca introvertit, nevrotic, regresiv, psihopat, somatoton, schizoid şi mulţi alţii. Deşi unele simboluri se sting, tendinţa specifică denumirilor de trăsături este să se multiplice — fără îndoială o reflectare a interesului mereu crescînd pentru natura Ufnană. De aceea conchidem că în parte denumirile de trăsături de Care dispunem relevă caracteristici comune în privinţa cărora , * In original booster, climber, beatnik, hoodlum, yes-man, tour-flusher, "-saefc, jitter-bug, chiseler, gigolo, exurbanite. (Nota trad.). 355 oamenii pot fi comparaţi. Cu alte cuvinte, mulţi termeni să desemneze manifestări veridice ale oamenilor. Cam : termeni sînt de acest ordin. dir Dar limba este înşelătoare. Ea slujeşte şi un scop evaluaf Cînd spunem că o femeie e atrăgătoare nu spunem nimic de^- 'V' o dispoziţie aflată „în piele", ci despre efectul ei asupra alt oameni. Cam 30% din denumirile noastre de trăsături au aceasr nuanţă predominant evaluativă : printre ele, adorabil, plictisitor, dezgustător, de invidiat, rău, magnific, insuportabil învingător. Graniţa dintre termenii veridici şi cei evaluativi- este ade sea greu de stabilit. In primul rînd, un termen de laudă sau d~ acuzare, ca onest, paşnic sau altruist, poate ajunge să reprezint o imagine de sine dorită şi o persoană se poate strădui (adică, îSj "poate dezvolta o trăsătură) să corespundă idealului social. Mai există două clase suplimentare de termeni. Desemnăm stări temporare ale spiritului, temperamentului, emoţiei sau activităţii prezente ; de exemplu fîstîdt, bîlbîit, bucuros, frenetic. Deşi asemenea termeni descriu conduita, ei nu se referă la „modele preferate" permanente. Aproximativ 25% din cele 18 00!) de cuvinte sînt de acest fel. In sfîrşit, trebuie să admitem o cantitate mare (20% din total) care parte metaforică sau discutabilă, termeni ca viu, amorf, dolofan, prolific. Cînd spunem că lista termenilor descriptivi din punct de vedere uman totalizează cam 18 000 omitem numărul mare de expresii străine intrate în limbă şi expresii compuse : iubitor de natură, duşman al afectării, genul de persoană care nu se încurcă* niciodată în amănunte şi altele. N-ar fi de mirare ca numărul de descrieri posibile ale fiinţelor umane în limba engleză (sau în altă limbă superior dezvoltată) să fie aproape infinit. Pentru a rezuma teoria noastră despre denumirile de trasă-' turi susţinem că numele oferite de lexic sînt simboluri sociale irwj ventate dintr-o combinaţie de interese psihologice, culturale şi etice. Termenii, care sînt evaluativi şi critici, au o semnificaţie redusă pentru studiul structurii personalităţii, oricît de utili ar fi pentru studierea influenţei sociale a unui individ asupra celorlalţi. Poate că numărul termenilor singulari, neapreciativi, îndreptaţi clar spre desemnarea unor trăsături permanente (netemporare/t este între 4 000 şi 5 000. Deşi sînt posibile atît de multe combinaţii de cuvinte numărul de denumiri accesibile de trăsături este mult' mai mare. în cel mai bun caz denumirile de trăsături sînt denumiri w categorii. Adică, cînd spunem că Tom şi Ted sînt ambii agresiv' nu înţelegem prin aceasta că agresivitatea lor este identică ca tip. Vorbirea comună este un ghid prost pentru subtilităţile 356 . Dar cuvintele nu sînt altceva decît categorii de tip omnibus. în ele o mulţime de sensuri care sînt comparabile între ele l d iî l .general, dar numai în general. Oricît de nesatîsfăcuţi am fi, nu avem altceva la dispoziţie jecît etichetele verbale. Poate într-o zi ştiinţa psihologiei va avea jte simboluri pentru a desemna trăsăturile' (factoriale sau matematice), dar progresul de pînă acum în această direcţie e prea mic pentru a ne tenta să abandonăm loialitatea primordială faţă de limba noastră maternă. Soarta noastră este să analizăm trăsăturile prin cuvinte făcînd totul pentru a defini termenii noştri. Rezumat ■ Peişonaliţaţea_j)oate fi analizată — într-o anumită măsură şi cU un succes parţial — în termeni de trăsături comune^_JA££Slea_ sînt dispoziţii mai generale decît deprinderile sau atitudinile — în raport cu care oamenii dintr-o populaţie pot fi avantajos comparaţi. Simţul comun ne împinge să facem asemenea comparaţii în mocTconstant. Spunem că un om este mai dominant decît altul. Psihologii fac acelaşi lucru, deşi ei pot uneori prefera să vorbească despre „dimensiuni", „factori1' sau „variabile" în loc de trăsături. Trăsăturile comune sînt stabilite în mod empiric atunci cînd testele de personalitate (sau alţi indicatori) se dovedesc sigure, in-dicînd faptul că oamenii răspund constant după o perioadă de timp şi cu o intensitate caracteristică. Sute de trăsături comune au fost stabilite în acest mod, majoritatea lor prezentînd o distribuţie normală într-o populaţie de ansamblu. ,0 trăsătură comună_cu un volum şi o cuprindere „neobişnuite -este-uneori denumită ţip empiric, dar este discutabil dacă concep-|uL_de_yjI are vreun avantaj ştiinţific. Fie că tipurile sînt empirice, ideale sau culturale, ele violentează considerabil individul concret care e introdus cu forţa în ele. Trăsăturile comune oferă o me-todăjji o teorie mai bună pentru studiul comparativ al personalî-- taţilor., Dispoziţiile personale, cum va arăta capitolul următor, oferă cea mai bună metodă şi teorie pentru studiul morfogenetic al personalităţii. Deşi denumirile trăsăturilor comune creează multe ambiguităţi ?i dificultăţi, sîntem obligaţi să le utilizăm în

analiza personalităţii. 357 CAPITOLUL 15 Dispoziţiile personale UNICITATEA DISPOZIŢIILOR PERSONALE ® INTERDEPENDENŢA DISPOZIŢIILOR o CONSTANŢA DISPOZIŢIILOR 9 DISPOZIŢII GENOTIPICE, FENOTI-PICE ŞI PSEUDODISPOZIŢII « DISPOZIŢII CARDINALE, CENTRALE ŞI SECUNDARE $ CÎTE DISPOZIŢII ARE O PERSOANA ? « CUM SE STUDTAZA DISPOZIŢIILE PERSONALE ? 0 DISPOZIŢII PERSONALE ŞI MOTIVE-\» DEFINIŢIE • REZUMAT entru moment vom cohtinua discuţia noastră despre denumirea trăsăturilor. Constatăm că unele din acestea derivă de la personaje individuale istorice sau fictive : donchişotist, narcisist (iniţial narcisusist, apoi narcisist, acum narcisic), şovin, sadic, zburdalnic*, colaboraţionist**. Unele sînt scrise cu majuscule : Bos-wellian, Lesbian, Chesterfieldian, Rabelaisian, Pickwickian, Emer-sonian, Falstajfian, Homeric, Faustian. Spunem despre o persoană că seamănă cu Christos, că e un Don Juan, un Beau Brummell, o Xantipa. în toate aceste cazuri, şi în multe altele asemănătoare, observăm că o caracteristică particulară remarcabilă a unei singure persoane ne-a dat o nouă denumire pentru a o aplica ocazional (nu des) altor oameni. în asemenea cazuri nu avem de-a face cu o trăsătură comună-Ar fi absurd să încercăm să comparăm toţi oamenii — sau un nti" măr mare de oameni — pe o scară desemnată să măsoare exhiba ţionaUsmul fastidios al unui Beau Brummel sau cruzimea sexuală a unui marchiz de Sade. Totuşi, însuşi faptul că acum denumi"1 * în original puckish. (Nota trad.) ** In original quisling. (Nota trad.) 358 raCteristiea arată că am abstras-o din viaţa individuală cu in-tenţia de a o aplica altor vieţi cu care se poate potrivi. Cuvintele înt generale. Chiar dacă spunem „acest băiat", utilizăm două cu-pirite abstracte pentru a indica ceva particular. Numai un nume rOpriu, ca Franklin Roosevelt, se apropie de desemnarea unui veninient personal unic în natură. Unicitatea dispoziţiilor personale Revenim la enunţul care pare atît de şocant pentru ştiinţă. Franklin Roosevelt a fost un eveniment istoric unic în natură şi organizarea extraordinar de complexă a proceselor sale mentale si a sistemului său nervos a fost, de asemenea, unică. Nu ar fi putut fi altfel, ţinînd seama de individualitatea eredităţii sale, de individualitatea experienţei sale de viaţă — cum s-a explicat în capitolul 1. Chiar subsistemele personalităţii sale erau fundamental unice. Cînd a fost confruntat cu această logică indiscutabilă, un psiholog a exclamat ofensat : „Cred că e o prostie să spui că niciodată doi oameni nu au aceeaşi trăsătură. Vreau să spun, desigur, că e adevărat, dar acesta este unul din acele adevăruri care nu pot fi acceptate". Replicăm : Din nefericire, acesta e un adevăr pe care studiul personalităţii trebuie să-1 accepte, oricît de mari dificultăţi s-ar crea. Pentru a face distinctă această problemă de cea a trăsăturilor comune, trebuie să adoptăm o terminologie diferită. Am putea să vorbim cu justeţe de trăsături individuale (sau personale) ca distincte de trăsăturile comune, căci există o similaritate între cele două concepte (ambele, de exemplu, se referă ia un nivel complex de organizare). Totuşi, pentru scopuri de claritate vom desemna elementul individual nu ca o trăsătură, ci ca o dispoziţie personală (şi vom utiliza ocazional abrevierea d.p.).1 1 O altă denumire posibilă pe care o am în minte pentru acest element «te aceea de trăsătură morfogenetică. Acest termen sugerează corect un element care poartă „forma" structurii personalităţii şi ajută la menţinerea acestei forme (ie-a lungul unei perioade considerabile de timp. Morfogeneza este o ramură a biologiei care încearcă să explice proprietăţile structurate ale întregului organism. Este un domeniu relativ neglijat al uologiei, aceasta preocupîndu-se mai mult de identificarea elementelor ultime sînt comune întregii vieţi. Biologia moleculară a demonstrat că aceste elemente ultime, în termeni de acizi nucleici, proteine, principii genetice sînt xtraordinar de asemănătoare în toate organismele, indiferent de forma lor. ^ceasta descoperire, desigur, face mai imperativă (şi nu mai puţin imperativă) ^utarea forţelor care explică integritatea structurată a organismului indivizi- Paralela cu psihologia este aproape perfectă. Am, căutat cu zel analitic fentele uniforme ale tuturor personalităţilor (trăsături comune, trebuinţe, int -şi a?a mai departe), dar am pierdut din vedere structura morfogenetică 359 Multe din ceea ce am spus referitor la trăsăturile comune aplică şi la dispoziţiile personale. Ambele sînt tendinţe det nante largi (generalizate) ; ambele diferă în acelaşi mod di prinderi, atitudini şi tipuri ; ambele se referă la nivelul de liză cel mai convenabil pentru studiul personalităţii ; existent, ambelor este inferată prin producerea activităţilor care au o valenţă funcţională''. Dar există şi diferenţe. N-are sens să vorbim de „distribuf normală" a d.p., pentru că fiecare este unică pentru o

persoan^ Nominalizările de trăsături se potrivesc mai bine trăsăturilor Cn mune decît d.p. (în general e nevoie de cîteva cuvinte pentru denumi o dispoziţie, ca atunci cînd spunem : „Micuţa Susan are un fel propriu de a se îngriji special şi anxios de ceilalţi" ; Sa„ „El va face orice pentru tine dacă nu-1 va costa nici un efort") Pretenţia noastră este că, dacă sînt corect diagnosticate, d.p reflectă structura personalităţii cu precizie, în timp ce trăsăturile comune sînt categorii în care individul e introdus cu forţa. De exemplu, prin metoda trăsăturii comune, constatăm că Peter are o poziţie superioară în ceea ce priveşte interesul estetic şi anxietatea, dar una inferioară în ceea ce priveşte conducerea şi trebuinţa de realizare. Adevărul este acela că toate aceste trăsături comune au o coloratură specială în viaţa sa, şi — încă şi mai important -^^ele interac-ţionează între ele. Astfel, ar putea fi mai corect să spunem că dispoziţia sa personală este un fel de izolare autosufi-cientă şi artistică: Scorurile sale separate la trăsături comune nu reflectă pe deplin această structură. Dar, se va pune întrebarea, nu e „mai ştiinţific" să lucrăm cu trăsături comune ? Vom răspunde la acesta întrebare treptat. Pentru moment insistăm numai că trăsăturile comune sînt în cel mai bun caz aproximări. Adesea ele nu reuşesc să reflecte structura unei personalităţi date. O ilustrare a acestei probleme provine din studiul lui Conrad asupra evaluărilor. Trei profesori au evaluat un nu—»' încă o sugestie utilă provine de la conceptul de tendinţă al lui F. H. AU; port. Acest element este un sistem foarte energizat sau o caracteristică ciclic? semnificativă a personalităţii individuale. „Ea reprezintă, în termeni familiaţ' ceea ce individul încearcă în mod caracteristic să facă, adică ce semnificat' încearcă întotdeauna să realizeze...". Structurile tendinţei sînt „interstruct -rate în sisteme mai largi (unitatea personalităţii)", F. H. A11 p o r t, Theorw of perception and the concept of struciure, New York, Wiley, 1955, P- wl Deşi aceste sugestii întăresc argumentul prezentat în acest capitol, . mai bun lucru pentru scopurile noastre actuale pare utilizarea denuii" descriptive mai simple de dispoziţie personală. 360 măr de copii preşcolari după 231 de trăsături comune, fiind astfel siliţi să presupună că toţi copiii posedau exact aceleaşi calităţi personale într-un anumit grad. Plecînd de la această presupunere precară a existat doar un acord scăzut printre profesori; cu o corelaţie medie de +0,48. Mulţi copii, se pare, erau evaluaţi numai pe ghicite, pur şi simplu pentru că investigaţia cerea ca fiecare copil să primească o apreciere pentru fiecare calitate. Dar în cursul aceluiaşi studiu, s-a cerut profesorilor să însemneze printr-un asterisc aprecierile lor la acele calităţi pe care le considerau a avea „o importanţă centrală sau dominantă în personalitatea copilului." în această parte a sarcinii lor profesorii au fost de acord aproape perfect, aprecierile lor corelînd aproximativ +0,95. Acest rezultat arată că fidelitatea redusă a evaluării se poate adesea datora faptului că subiecţii sînt comparaţi în mod forţat în raport cu trăsătura comună care nu le aparţine. în cîteva cazuri (calităţile însemnate) conceptul de trăsătură comună părea să corespundă destul de bine unei d.p. individuale frapante, dar în majoritatea cazurilor dimensiunile comune erau departe de ţintă.2 Cititorul trebuie să ţină minte faptul că noi nu condamnăm abordarea prin trăsături comune. Departe de aşa ceva. Cînd dorim să comparăm un om cu altul, aceasta este singura abordare posibilă. Mai mult, scorurile şi profilurile care rezultă sînt pînă la un punct edificatoare. Spunem doar că există un a,l doilea mod, mai exact, de a lua în considerare personalitatea : şi anume, structurarea internă (morfogeneza) a vieţii considerate ca un produs unic al naturii şi societăţii. Considerăm personalitatea — în singurul mod în care poate îi inteligibil considerată — ca o reţea de organizare, compusă din sisteme în cadrul altor sisteme, unele sisteme avînd o magnitudine mică şi fiind oarecum periferice faţă de structura centrală sau esenţială, alte sisteme avînd o amploare mai mare în nucleul edificiului total ; unele intrînd uşor în acţiune, altele fiind mai latente ; unele conformîndu-se din punct de vedere cultural în a?a fel încît pot fi imediat considerate drept „comune" ; altele categoric particulare. Dar în ultimă analiză această reţea — utili-21nd bilioane şi bilioane de celule nervoase, modelată de ereditate şi de experienţe ambientale niciodată repetate — este în cele ^ urmă unică. Savantul nomotetic încăpăţînat replică : „Ei bine, totul în este unic —• fiecare piatră de pe pajişte, fiecare pantof vechi, r 2 H. S. C o n r a d, The validity of personality ratings of preschool chil-n> în „J. educ. Psychol.", 1932, 23, 671—680. 361

fiecare şoarece ; dar toţi sînt alcătuiţi ' din aceleaşi elemen Unicitatea apare cînd elementele comune apar în proporţii rite. Chimia organică este în principal interesată de combi variate de şase sau şapte elemente şi s-a estimat că sînt posib! aproximativ trei milioane de combinaţii din aceste cîteva ei e

mente. Ţinînd seama de cîteva elemente în plus (inclusiv tras'" turi comune) -putem în ultimă analiză explica unicitatea finală fiecărei persoane." a Răspunsul meu este acesta : Personalitatea există numai î stare postelementară ; există numai cînd caracteristicile comun ale naturii umane au interacţionat deja între ele şi au produs sis teme unice, continue şi evolutive. Aceasta nu înseamnă că depis" tarea elementelor comune sau a funcţiilor umane comune nu e de dorit. în cea mai mare parte ştiinţa psihologiei face acest lucru şi nimic altceva. Insist numai asupra faptului că dacă ne interesează personalitatea trebuie să depăşim domeniul elementelor si să ajungem în domeniul morfogenetic.3 Interdependenţa dispoziţiilor Cu această imagine în faţa ochilor să punem întrebarea dacă e rezonabil să considerăm o personalitate individuală1 ca fiind compusă din dispoziţii separate. Nu este oare organizarea atît de integrată încît nu putem dezmembra individul în d.p. componente ? Este desigur adevărat că nu putem constata niciodată o singură d.p. la un moment dat. Fluxul continuu al comportamentului utilizează simultan toate tipurile de tendinţe determinante. Să luăm în considerare actul scrierii unei scrisori : el cere convergenţa atitudinilor mentale, a motivelor momentului, a abilităţilor, deprinderilor stilistice, ca şi a convingerilor personale profunde şi a valorilor. Comportamentul' reclamă întotdeauna convergenţa efectivă a multor influenţe determinante. Generalizînd exemplul, putem spune că nici o performanţă nu este vreodată un produs univoc al unei singure trăsături sau d.p. în acelaşi timp, deoarece actele adaptaţive dintr-o perioadă de timp prezintă în mod repetat aceleaşi scopuri şi aceeaşi calitate expresivă, devine necesar să presupunem că anumite influenţe stabile şi continue sînt în funcţiune. O persoană locvace, care îşi declanşează tirul vorbirii la cea mai mică provocare, trebuie 3 Un punct de vedere morfogenetic în biologie este reflectat °e E. W. S i n n o 11, The biology of the spirit, New York, Viking, 1955. A autor susţine că configuraţia personalităţii umane este menţinută mai de motivele îndreptate spre un scop (nu de impulsuri). 362 - aibă o tendinţă neuropsihică ce îi canalizează conduita în această lecţie- Locvacitatea ei, provocată atît de uşor (de o echivalenţă gtirnulilor), duce la o vorbire fluentă în care pot fi folosite tot f ml de idei şi cuvinte (echivalenţa răspunsului). Deşi nu e uşor ig conceput în termeni neurologici, trebuie să existe un sistem neroS cu un prag scăzut de declanşare, capabil să genereze acest f jflportament constant. In orice moment, desigur, forma pe care o locvacitatea este determinată şi de alţi factori operativi —■ de 'deile şi atitudinile persoanei faţă de subiectul discursului şi faţă L interlocutor, de disponibilitatea ascultătorului, ca şi de alte d.p. ale ei. Expresia focare de organizare reprezintă ceea ce înţelegem prin dispoziţii personale. Individul mediu va avea anumite grupe je interese şi valori, anumite moduri şi feluri de exprimare, şi poate una sau două obsesii magnifice. Aceste dispoziţii focalizate pot fi declanşate de o serie largă de stimuli şi pot duce la 0 serie mare de răspunsuri echivalente. (Vezi figura 24, pagina 324). Dar graniţele dintre aceste sisteme nu sînt rigide. Chiar si aşa-numitele „compartimente logice etanşe" nu sînt complet separate ; graniţele lor sînt cel puţin semipermeabile. Atunci o d.p. poate fi identificată nu prin contururi sau graniţe precise, ci printr-o calitate nucleară* Calitatea nucleară va fi un scop sau un sens important, sau uneori un stil de expresie. Toate acestea trădează efortul individului de supravieţuire şi stăpînire şi dau o formă personalităţii sale. Constanţa dispoziţiilor întrucît principiul prim al comportamentului este fluxul său convergent, nu putem să ne aşteptăm ca dispoziţiile să fie complet constante şi previzibile. Totuşi, proba noastră pentru d.p. (ca Şi pentru o trăsătură comună) rezidă în recurenţa demonstrabilă a comportamentului „funcţional echivalent". Un director din New York, aproape întotdeauna hotărît, ordonat, şi prompt, poate fi v'rtual paralizat cînd se întîlneşte într-un restaurant cu o tavă ' plăcinte franţuzeşti. De ce ? Poate că este doar oboseala la firşitul zilei ; poate e vorba de un complex îngropat care poate fi urmărit pînă la o pedeapsă primită în copilărie pentru că a furat ăcinte. Dispoziţiile nu sînt niciodată complet constante. Ce plic-sitor ar fi dacă ar fi aşa — şi ce haos dacă nu ar fi deloc constante. Am şi discutat despre inconstanţa datorată situaţiei. Unii au-°ri> cum am văzut, merg atît de departe încît declară că persona363 litatea nu are o constanţă internă, ci îşi datoreşte uniformit asemănării situaţiilor întîlnite în mod repetat. Am pledat îrn triva acestei poziţii. Chiar o persoană care într-un moment ^°~ dominantă şi în altul concesivă, într-un moment brutală şi în afţte dulce, trebuie să aibă aceste tendinţe contrarii în ea însăşi, Une U-o

Urmărind mai departe cazul. de asemenea. este atît de trântă şi de importantă într-o viaţă încît merită a fi numită ziţie cardinală. căci persoana nu are nici o înclinaţie pentru generozitate. Faptul remarcabil legat de personalitatea sa este acela că el este un egoist centrat pe sine însuşi care nu acţionează niciodată pentru interesele altor oameni.p. Trebuie să existe o relaţie demonstrabilă între actele separate. D. tot atît de fun-dpmerrtală ca şi cele care sînt posibil de constatat în personalitatea lor). va avea în natura sa o jemina inconştientă" O situaţie dă naştere unei d. de exemplu. de asemenea. crede că o persoană care dă daruri este o persoană generoasă. Goethe 1-a creat pe Faiw din asemenea tendinţe paradoxale. sentiment do-minant. un individ e cunoscut prin ea. atunci avariţia ar fi o dispoziţie fenotipică. cel puţin parţial. totdeauna îngrijit în ceea ce priveşte persoana sa şi masa de lucru. Studiul lui Conrad citat la paginile 360—361 priveşte. Putem. rit şi neglijente (fenotipice). are o dispoziţie cardinală (motivaţională) din care derivă aceste stiluri contradictorii. Dr. pasiune conducătoare. el are moduri de comportament atît oTdonate. Să luăm cazul dr. Uneori inferenţa noastră poate fi complet eronată. Cîte anume aceasta e întrebarea pe care o vom pune acum.. Ocazional. Dispoziţia fenotipică este mituirea (nu generozitatea) iar genotipul subsecvent. Totuşi. centrale distincte. gxpunerile explicative. Această autocentrare cardinală (pentru care există dovezi abundente) reclamă ordine pentru sine. Contradicţia aparentă provine din faptul că am pus un diagnostic superficial. iNu ar fi corect să spunem că dispoziţiile fenotipice nu sînt dispoziţii adevărate.p.p. D. O asemenea calitate dominantă a fost uneor" denumită trăsătură eminentă. Sistemul psihologic al lui jUn se bazează în principal pe conceptul contrariilor. de obicei. schiţele şi dosarele . fenotipice şi pseudodispoziţii Acest ultim punct ar conduce la o distincţie utilă propusă de Lewin.p. mai fundamentală (genotipică) pe care o tificăm ca autocentrare. Dispoziţiile centrale probabil că sînt acelea pe care le menţionăm cînd scriem o scrisoare atentă de recomandare. Cuceritorul şi Cel ri renunţă. răspunde. Ele sînt „adevărate" în acelaşi sens ca trăsăturile comune. extrovertitul şi introvertitul.p. meticulos in legătură cu notele de curs. Dar unii avari pot să nu aibă acest fenotip particular subsecvent. Descrierile în termeni de „aici şi acum" sînt fenotipice. cu semnificaţie majora d. 'i face un pas înainte faţă de simţul comun mai ales prin sa de a separa dispoziţiile adevărate de pseudodispo365 Dispoziţii cardinale. altă situaţie altei d. Aproape fiecare act pare să derive din ei. Vedem din nou aici că numai metodele cele mai sănătoase şi abi-tatea crjtică cea mai ascuţită vor duce la un diagnostic corect.p.p. este o d. Este o personalitate neobişnuită cea care posedă o singură dispoziţie ■ cardinală şi numai una. Numai caracterul erotic anal ar fi considerat corect genotipic. cu semnificaţie minoră. deşi pot să nu' reflecte dina-mica intimă şi structura centrală a personalităţii individuale. lasă uşa bibliotecii neîncuiată şi cărţile se pierd . o d. una de ordine şi una de dezordine. dualitatea este explicată. Lista de termeni de la pagina 358 derivată din numele prop ale unor personaje istorice şi fictive (chiar ţinînd seama de e^a'1 gerare şi suprasimplificare) sugerează ceea ce se înţelege dispoziţii cardinale. Cu alte cuvinte. De obicei focarele unei vieţi par să rezide într-un grup de d. Nici o dispoziţie de acest gen nu poate^ mîne ascunsă. In acest caz nu avem de-a face nici măcar cu o dispoziţie fenotipjcă.In cazul lui D. Dacă a)şa ar sta lucrurile. O persoană mas^ culină. şi poate deveni cp lebru datorită ei. producerea unor acte disociate. dar nu şi pentru ceilalţi. ele prezintă cel puţin o oarecare constanţă în comportamentul unei persoane. avariţia poate fi concepută ca un genotîp adevărat (adică. Nu pu tem nega acest fapt. dar şi ţinut cu grijă sub cheie. îşi îndeplineşte obligaţia cu neglijenţă . sfîntul şi păcătosul. înainte ca existenţa sa să poată fi inferată. centrale şi secundare în orice personalitate există d. pe cît ştim. 364 Dispoziţii genotipice. In acest caz. ci totdeauna pentru ale sale. sînt di^ poziţii ce -pot exista în aceeaşi inimă. Situaţii diferite declanşează dispoziţii diferite. Teoria psihanalitică susţine că trăsătura de avariţie. udecăţi greşite care provin din fixarea atenţiei numai pe aparenţe. specifice şi chiar contradictorii nu este în mod necesar fatală inferenţei. dar aceste dispoziţii opuse (fiecare acoperind o serie de situaţii şi răspunsuri echivalente) sînt ancorate într-o d. Poate că la ei acumularea a început dintr-o aspră necesitate şi a devenit funcţional autonomă. de exemplu. Dar ar trebui să subliniem că ceea ce apare drept comportament contradictoriu nu este adesea de fel contradictoriu. In acest caz conchidem că constanţa unei dispoziţii este ° chestiune de grad.p. Dar poate că încearcă numai să cumpere o favoare. care sînt opuse. constata^ că contradicţia scade dacă identificăm corect dispoziţia cea mal profundă (cea mai esenţială) care operează. nu-i pasă că praful se strînge^ Semnifică oare această contracţie în comportament faptul că dr. Şi. Acest exemplu arată că numai prin studierea exhaustivă a vieţii singulare putem spera să distingem genotipul de fenotip cu un succes rezonabil. Pseudotrăsăturile sînt atunci erori de inferenţă. . ceea ce îi aparţine nu este numai în ordine.persoană poate găzdui d. poate fi un fel de sentiment interior de inseHitate în viaţă. Pur şi simplu le place să simtă aurul (sau echivalentul său). El are două dispoziţii stilistice opuse. căutarea dispoziţiilor mai profunde sînt QenottPice. temă unitară sau rădăcina vieţii. dispoziţiile centrale (cele .. prin faptul că D. de exemplu.p. este o reflectare a unui sindrom caracterial erotic anal. e lipsit de dispoziţii personale ? Deloc. de biblioteca facultăţii. D.

Denumirile pe care le utilizează Perry sînt. desigur. într-un sens. Totuşi.însemnate cu asterisc) din personalitatea copiilor preşcolari (în care. el enumera patru dispoziţii-tendinţe „morbide". sînt patru dispoziţii „benigne" : 5. dacă încercăm să comparăm o <WJ cu d. secundare — mai puţin evidente. D. centrale. interes etc. scriind cuvinte. Totuşi. şi vom vorbi destul despre ele pentru a arăta că provocarea adresată de noi ştiinţei este justificată ■—■ şi anume. dacă luăm ina vidul drept punctul nostru de referinţă. luate în sine. De exemplu.o. deoarece n există o normă exterioară cu care să fie comparată. propoziţii sau fraze care să exprime destul de bine. mai puţin generalizate. poate reieşi că numărul unor asemenea f0U care va diferi în mod normal între cinci şi zece. decît ne-ar place. şi apoi „să îl (o) descrie. Totuşi metode — sau sugestii de metode — sînt disponibile. Totuşi. în raport cu altele şi astfel ajungem la scala noastră gj sieră: cardinal-central-secundar. La un nivel mai puţin important putem vorbi de d. care. Pentru scopurile noastre este important faptul' că. conducând la reconsiderarea lor. dacă o d-R este privită ca unică. mai mult." 367 Numărul mediu de caracteristici enumerat de student' fost 7.ale altor oameni. putem estima — ca aici — irlieil. aversiune pentru procesele gîn-dirii exacte. Expresia caracteristici esenţiale a fost definită ca „orice trăsătură. 366 Cîte dispoziţii are o persoană ? Cîte dispoziţii are o persoană este o întrebare foarte îndrăz-ea{ă Şi se poate răspunde numai într-un mod preliminar şi speculată. calitate.p. umanism.4 4 Trebuie spus un cuvînt despre „intensitate". dacă privim mai atent. Formulăm această afirmaţie ca o ipoteză susceptibilă de o eventuală testare ştiinţifică Cum se studiază dispoziţiile personale ? Intrucît psihologia şi-a îndreptat atît de rar atenţia asupra-individualităţii.p-trăsătură comună. morbide. Particularizarea trăsăturilor comune.p. poate mii de studii ale trăsăturilor comune. Numai 10% din studenţi au simţit că aveau nevoi^!ria mai mult de 10 itemuri pentru a descrie „caracteristicile es ţiale" ale prietenului lor. pe care-1 consideri ca avînd o importanţă majoră pentru descrierea persoanei pe care o alegi. nu trebuie să ne aşteptăm să găsim structurii la fel de ferme ca mai tîrziu în viaţă). că ea poate să facă mai mult decît face pentru explorarea organizării morfogenetice. denumiri de trăsături comune . ne referim din nou la studiul de evaluare a lui Con-rad (paginile 360—361). oamenii manifestă dispoziţii contradictorii în situaţii contradictorii . preocupare pentru stări mentale excepţionale. ipohondrie. oscilaţii marcate ale dispoziţiei şi 4. desigur. în care metoda aprecierilor „însemnate dintre peste 200 de trăsături comune a arătat care variabile păreau să indice dispoziţii importante la copii individuali. Intîi.p.5 ■eru Acestea sînt doar elemente care sugerează dovezi. Pentru fiecare studiu al trăsăturilor individuale găsim sute. s-ar putea dovedi handicapuri serioase : 1. vor fi găsite dispoziţii personale importante. în realitate există toate gradele posibile de organizare. atunci.p. tatea unei d. sociabilitate. chiar lupă un studiu extrem de exhaustiv al unei personalităţi complexe. vivacitate.p. 2. 7. sensibilitate.2. ]<Je vom îndrepta mai întîi spre domeniul biografiei. 6. am transformat d. cu condiţia să ne limităm la nivelul d. Perry simte că un număr limitat de dispoziţii majore (în icest caz. dispoziţiile nu se exprimă niciodată singular. se ocupă de universal şi nu de particular". opt) acoperă în mod adecvat structura majoră a vieţii. dar le defineşte în aşa fel încît coloratura specială jamesiană e scoasă m relief. Cînd psihologia elaborează m ^ tode adecvate de diagnostic pentru descoperirea direcţiilor m ' jore de-a lungul cărora o personalitate particulară este organizat' (dispoziţii personale). Am cerut unui număr de 93 de studenţi „să se gîndească la cineva de acelaşi sex pe care îl cunosc bine" . 3. în lucrarea sa definitivă asupra vieţii lui William James. Nii vom risca o presupunere privind dispoziţiile secundare. ComBinate cu aceste d. secundare probabil că sînt mai periferice şi mai puţin esenţiale decît d. Se înţelege de la sine că aceste trei gradări sînt arbitrare şi sînt formulate în primul rînd pentru comoditatea discursului. se pot face cîteva presupuneri pe baza unor dovezi parţiale. de la cele mai delimitate şi instabile pînă la cele mai generale şi mai ferm structurate. In majoritatea cercurilor predomină clişeul : „Psihologia. desigur. este util să avem la îndemînă aceste distincţii cînd dorim să vorbim în general despre importanţa şi intensitatea relativă a unor dispoziţii variate într-o personalitate dată. nu poate exista ca variabilă în „grad". Ralph Barton perry scrie că pentru a înţelege această figură fascinantă este necesar să luăm în considerare opt „trăsături" sau „componente" dominante.p.Intrebarea e îndrăzneaţă din mai multe motive : comporta-Lntul este un flux continuu .ceea ce li se pare că reprezintă caracteristici esenţiale ale acestei persoane". cardinale sau centrale. ca ştiinţă. Scoruri semnificative înalte sau scăzute pe variabile comune'pot să ne îndrepte atenţia spre domenii în care. Totuşi. dar ei deschid o posibilitate importantă. similare . 8. metodele de diagnostic sînt prea prost jeZvoltate pentru a ne permite să descoperim răspunsul. dispunem de mai puţine metode pentru determinarea dispoziţiilor personale la indivizi singulari.p. Trebuie amintit că profesorii erau de acord în mod special în ceea ce priveşte . O primă şi destul de obiectivă metodă constă în examinarea amănunţită a poziţiei pe care o ocupă* indivizii în instrumentele de testare universală sau în scalele de evaluare. mai puţin constante şi mai puţin active decît dispoziţiile centrale. tendinţă. Să luăm în considerare o dovadă experimentală.

ca orice savant sensibil. Psihologia se poate ocupa de cazul singular. Identificînd astfel d.p. Care e relaţia dintre d. Uneori chiar desconsideră valoarea studierii formaţiunilor mor-fogenetice în viaţa individuală. Baldwin. Little Brown.abnorm. nesupunîndu-se acestora. A11 p o r t. este clar că abordarea clinică oferă în principiu c ocazie demnă de invidiat pentru investigarea dispoziţiilor morfo-genetice. Datele biografice se găsesc în R. H. Testarea d. utilizînd precauţii şi instrumente analitice. s-o corectăm. 265 Acest cercetător a analizat peste o sută de scrisori se de Jenny între cincizeci şi nouă şi şaptezeci de ani. E. What units shall we employ ?. Atunci. era paranoidă în ceea ce privest~ relaţiile ei cu femeile . Assessment of human motives. vom încerca să verificăm în mod empiric ipoteza noastră şi. E. ca orice savant. of Minnesota Press. The thought an character of William James. după cum y0Vn vedea în capitolul 17. Meeh 1.5 Vezi G. 1960. statistica! prediction. Univ. Clinteai inference and' cognitive theory. D. Să presupunem. Dacă proporţia este mare.". Rinehart and Winston. In viitor putem spera în apariţia Unei cercetări clarificatoare din această sursă. Din nefericire.". acasă. Dispoziţii personale şi motive Ajungem acum la problema noastră cea mai dificilă. probabile î(l putea apoi trece la descoperirea coloraturii fiecăruia din ele. Era e>a trem de geloasă pe fiul ej . Dacă avem un număr mare de acte ale unei singure persoane. Personal structure analysis: o statistical method for investigating the single personality. adică au manifestat o solicitare clară de atenţie. că întîi aruncăm o privire din unghiul bunului simţ asupra obiectului pe care îl studiem. O utilizare mai largă a acestei metode a ipotezelor ne-ar conduce la o concentrare utilă asupra vieţilor individuale. ei fac inevitabil judecăţi privitoare la dispoziţiile personale. Cea mai clară din toate metodele este studiul biografiilor sau al cazurilor singulare. Minneapolis. Pe durata consultaţiei sînt absorbiţi de structura proprie a clientului. Studiile de caz. consultanţii îsau terapeuţii se ocupă de indivizi. 2 voi. psihanaliştii şi alţi consilieri au lăsat ca interesul lor pentru legi generate şi pre-dicţii statistice (medii) să aibă precădere în teoretizările lor. în G. Boston. aşa cum le-am descris şi discuţia noastră despre motive (capitolele 9 şi 10) ? 8 Cf. întrucît consilierii. 6. R. De asemenea. L. Psychol. Allport în următorul caz. 163—183. Teleonomic descriptlon in the study of personality. Perry. în „Charac. 1936. disponibile pentru studiu. El pus întrebarea : Dacă Jenny menţionează un subiect. Acum psihologul ar putea emite ipoteza : dispoziţia centrală a acestui băiat este dorinţa fierbinte de a i se acorda atenţie. Hoit. Soc.6 Un anumit băiat prezenta la şcoală o conduită exemplară . 1954. 370 . Dar acasă era zgomotos. 202—214. pînă acum psihologii clinicieni. Taft. New York. El constată că îşi atinge cel mai bine scopul la şcoală conformîndu-se regulilor . ■ cap. să devină o metodă ştiinţifică importantă. în „J.. W. B. dacă e necesar. cap: 9. S-a spus destul pentru a stabili punctul nostru de vedere : ştiinţa poate şi trebuie să se ocupe de personalitatea individuală în mod direct şi nu numai să compare persoane în maniera obişnuită a trăsăturilor comune. dar atenţia lor este fixată pe structura personală prezentă. and Pers. 37. Desigur ei vor crede că legile ge-rierale pot fi aplicate la conduita sau problema persoanei. harnic şi atent.). Deşi aceste scrisori se poate să nu fi dezvăluit întreaşa structură a personalităţii lui Jenny. psihologul ar putea apoi să numere actele băiatului în cursul zilei (fiind verificat de un observator independent) pentru a vedea cîte din ele au fost „funcţional echivalente". voi.7 6 F. L i n d ze3 (Ed. P.8 Totuşi. totuşi metoda arată că o activitate cantitativă atentă poate fi realizată în domeniul dispoziţiilor personale unice. 1937. Hoit. ce lna ceva menţionează în acelaşi timp (în aceeaşi secvenţă de gî dire) ? Prin această metodă el a stabilit că Jenny dezvăW~ doar cîteva dispoziţii centrale evidente ale vieţii ei. R. putem face în diverse moduri o „analiză de conţinut" revelatoare a lor.p. Rinehart and Winston. Abordarea clinică. Cum să utilizăm ştiinţific asemenea date se arată în lucrarea lui Baldwin care denumeşte metoda sa „analiza structurii personale". New York. ea poate. Clinicat vs. totuşi. stabilită. B a 1-] e y. a cum există într-o viaţă anumită. 1942. T. De exemplu. era ordonat. 7 A. Oricît de improvizată ar ârea că este metoda literaturii şi a bunului simţ. Această metodă a fost propusă de F. scrisorile sau jurnalul unei persoane conţine grupări recurente de idei. Allport. Din punct de vedere fenotipic el prezenta dispoziţii contrare. 369 ersonalităţll — cd. avea un interes estetic puternic' s-era scrupuloasă în materie de pani. 90—91. S a r b i n. Apoi lansăm ipoteza că obiectul — în acest caz o personalitate particulară —■ se va dovedi că e format din anumite dispoziţii majore. Analiza empirică a actelor unei persoane.p. 1958.p. ■ 368 însemnate cu asterisc. ipotetice. H. După ce a emis această ipoteză. neascultător şi tiran faţă de copiii mai mici. putem considera ipoteza confirmată şi d.

j întîi. Parsons. Să luăm în considerare aşa-numitul impuls sexual. Dl.. sublimată. A. Exploralions in personality. disimulată. trăsături. 1951. sadică. A spune. nici una nu e lip-■ sită de un anume grad de forţă dinamică. C. 372 trăieşte cu propria sa structură. scheme (pagina 261). ~ 'Ia în acelaşi timp. 12 D. Să luăm un exemplu. periferică. Ştim. Fiecare 11 C. slujirea copiilor săi. E. pentru simplul motiv că acestea din urmă nu funcţionează fără să implice integrări superioare. nu avem nici o dovadă că un impuls (sau u imbold sau un motiv) acţionează vreodată separat şi singur. Dim potrivă. X are. ne grăbim să adăugăm că există multe grade de dinamism. că un anumit bărbat sau femeie este homosexual nu înseamnă deloc a-i caracteriza motivaţia. Murray utilizează termenul nu pentru sisteme durabile în cadrul personalităţii. Atunci. Constable. amintim cititorului că majoritatea teoreticienilor o distincţie clară între motive şi alte componente ale perso-alităţii. London. După cum am spus. Press. protectoare. Deşi am putea afla ceva des. Unele dispoziţii personale.. acest termen sugerează în sine exact ceea ce căutăm : un sistem singular în care trebuinţa. Pentru McClelland o trăsă-tliră este numai „tendinţa învăţată a unui individ de a reacţiona aşa cum a reacţionat cu mai mult sau mai puţin succes în trecut în situaţii similare cînd a fost motivat similar". ci numai pentru integrarea momentană a trebuinţei şi a modului de răspuns.10 Părerea noastră e diferită. 371 lule corespund unei dispoziţii şi nici nu ştim exact cum o presiune aceste reţete asupra comportamentului. Alţii separă clar motivele (de ce acţionează cineva) je atitudini (cum acţionează cineva). estetică. insistă Hebb. centrală. cele mai importante componente ale personalităţii) de modul de ?nCjeplinire al lor. Dl. Freud crede că instinctele sînt elemente motivaţionale. IV. vedem că "Sexul fuzionează în mod complicat cu tot felul de credinţe dobândite. A textbook of psychology. p. X are o pasiune arzătoare de a da copiilor săi o educaţie mai bună decît a primit el. Cambridge. tot atîtea forme cîţi indivizi a căror trebuinţă sexuală a fost „canalizată" spre propriul sex — Şi să ne gîndim la multitudinea de alte moduri în care această trebuinţă abstractă poate fi canalizată. Saunders. p. altruistă. constrînsă. pasivă. de asemenea.pre natura acestor structuri studiind baza biologică . o dispoziţie constantă de a se comporta politicos. reprimată. Ne amintim' că McClelland presupune că personalitatea e formată din trei tipuri de elemente : motive. despre care se vorbeşte atît de des ca trebuinţă uniformă.. Vezi T. centrală şi exigentă în personalitate. mai mult o dispoziţie motivcrţională. superficială. gusturi. activă. Murray separă trebuinţele (motivale de bază a. totuşi implică 0 separare nefericită între motivaţie şi scopul ei. Cînd privim la vieţile concrete.). 1953. în timp ce cathexes reprezintă obiectele gtaşate lor. dulce. Politeţea este mai mult o dispoziţie stilistică în caracterul său . intelectuală — în sfîrşit. „Cathexes" fac parte din „motiv". 10 D.De exemplu. Oxford. durabilă. Sistemul nervos nu ţine impulsul sexual în mod comod într-un compartiment separat de aceşti factori cu care el fuzionează. în mod concret. Mai recent acelaşi autor vorbeşte despre vectorvaloare ca element al analizei personalităţii. H e b b. din nefericire. 216. O. Mass. deprinderi şi inhibiţii. Dar încă nu ştim ce fel de reţete complexe sau ansambluri de ce9 II. Harvard Univ. sînt indicii că dispoziţiile complexe sînt mai adevărat motivaţionale decît impulsurile. New York. Nu pot crede că personalitatea eSte net împărţită în motive pe de o parte şi maniere (modalităţi de realizare a motivelor) pe de altă parte. Totuşi. temporară. McClelland. 160.. într-o privinţă Murray vorbeşte de integrarea trebuinţelor. New York. The integrative action of the nervous systein. în acest punct am dori să putem face apel la neurofiziologie. Dar. 1938. cap. Shils (Eds. Totuşi. 1951. de exemplu. specifică. Sloane. pare foarte artificial să spunem că sexul ia aceeaşi formă sau are aceeaşi semnificaţie la două personalităţi. Murray e t al. de exemplu. Sherrington. sînt mult mai motivaţionale decît altele. Philadelphia. Personality. întrebarea noastră este dacă trebuinţa sexuală există vreodată separată de un sistem de dispoziţii. Acum putem cu uşurinţă să-1 zugrăvim părăsind casa dimineaţa în scopul îndeplinirii obiectivului său referitor la copiii săi. obiectul şi modul de comportare sînt toate integrate într-o singură dispoziţie. 3. Toward a general theory of action.9 Similar. difuză. S.11 Acest faptare poate ajuta să explicăm cum selectează o dispoziţie comp) **? stimuli echivalenţi din mediu şi declanşează sau „pune barieră unor răspunsuri echivalente (toate fiind consonante cu dispo?jr de nivel superior). Poate tendinţele determinante sînt dinamice (adică ele produc un comportament) şi astfel într-un sens toate dispoziţiile personale au o forţă motivaţională. 1906. un impuls năvăleşte într-o organizare de nivel superior şi creează o stare motivaţională generală difuză de unde o presiune integrată merge eferent din cortex în trunchiul cerebral şi eventual intră în -acţiune. admirativă. maşinăria noastră nervoasă este dispusă pe niveluri astfel"9}' c? nivelurile superioare mai complexe au dublu rol de impulsioif0'1 şi frînare pentru nivelurile inferioare mai simple. Deşi termenul dă trebuinţei un conţinut oarecum mai obiectiv. p.12 Deşi cunoştinţele noastre despre această maşinărie lasă mult de dorit. Dar el desigur nu părăseşte niciodată casa numai pentru a fi politicos cu cineva. Există mii de forme de homosexualitate : manifestă.

i Trăsăturile comune desemnează complexităţi organizate pri-jt drept comune (sau comparabile) într-o populaţie . ■ Dar într-un alt sens dispoziţiile motivaţionale sînt autoactive. Un autor. Aşa cum am arătat în capitolul 10. peşi toate dispoziţiile sînt într-o măsură dinamice. de scopui--1 Ele nu sînt numai modalităţi de reacţie faţă de mediul înconjură' tor.comună. înclinaţii temperate pînă la simple obiceiuri. stilistica. sau pe o bîrfîroare să repovestească pe larg faptele vecinilor ei. " în concluzie. autoactive în mod spontan. Acest nivel poate fi numit nivelul „trăsăturii" şi este. strict vorbind. Stern face distincţie între dispoziţiile motivaţionale şi stilistice UMlizînd termenii germani Richtungsdisposition (direcţional) şi Rustungsdis-P°sition (instrumental). în mod obişnuit. ambiţii. strângeri. (unele numai secundare) în acelaşi timp şi motive. ci modalităţi de a-1 înfrunta. stilistică de politeţe.p. înseşi cazanele de aburi ale vieţii. hobby-uri. mai ales cînd este frustrată. Chiar în dispoziţia stilistică. predilecţii — toate sînt d.p. este motivaţională sau instrumentală este. De exemplu. într-un sens1 există totdeauna un indiciu senzorial. oric'e dispoziţie trebuie declanşată înainte de a fi dinamic activă. 1923. Unele sînt irezistibile. dispoziţiile sînt. atitudini generale. răspunsul izvorăşte din înclinaţii profunde.. Totuşi. dacă sînt lipsiţi de 13 W. £ele care implică sexul. Leipzig. Interese. Ele direcţionează activitatea care este motivată de alte d. disconfortul care rezultă atrage atenţia asupra presiunii normale care există chiar şi într-o d. nivelul cel mai recunoscut atît de psihologi. considerind acest ■1. putem descoperi o forţă dinamică. pot „simţi o dorinţă arzătoare" de a rev la munca lor. totuşi. Ea este foarte apropiată de definiţia dată de noi trăsături (pagina 348). Constatăm că stilurile noastre de comportare nu sînt în întregime o chestiune de slujire a motivelor mai puternice . în aceste cazuri. care provoacă tensiunea. de exemplu. pentru toate sco ^ rile practice. avînd capacitatea de a interpreta mulţi stimuli funcţional echivalenţi şi de a iniţia şi orienta forme constante (echivalente) de comportament aăaptativ şi stilistic.p. -. ^-j Definiţie în urma acestei îndelungate dezbateri sîntem pregătiţi să oferim o definiţie a dispoziţiei personale. Această expunere datorează mult lui Stern. Altele sînt stilistice şi instrumentale în esenţă — dar totuşi dinamice. înclinaţii. au şi ele o anumită forţă directoare. Alte impulsuri — ca cel sexual şi nevoia de hrană — par să fie foarte integrate cu funcţiile corticale şi nu mai rămîn pur biologice în esenţă. atunci. Pare necesar să postulăm o gamă largă de forţe motivaţio-nale pentru dispoziţiile personale. De aceea. energie sau negativism. într-un grad mai redus. unele sînt aStf'el numai în sens instrumental.p. de fapt. Într-adevăr. Desigur că nu sunetul telefonului este cel care îl determină pe un egoist să vorbească jumătate de oră nestingherit despre ultimele sale isprăvi. j^. Dar ai%umentînd că nu putem face o distincţie precisă între ot şi dispoziţii personale. în aceste cazuri. care au o forţă mai mare. ne putem aştepta ca o persoană politicoasă să acţioneze conform dispoziţiilor sale sexuale cu un grad special de consideraţie pentru partenerul ei. o gospodină. fobii. cît şi de 374 aprinderile noastre de vorbire curentă. în afară sau în interiorul corpului. îşi cheamă la telefon un prieten pentru a se descărca. Rezumat în ultimele două capitole am căutat să stabilim nivelul de analiză cel mai util pentru studiul personalităţii umane. găsim necesar să facem distincţie între două modalităţi de concepe organizarea trăsăturilor. egoistul şi bîr-fitoarea pot fi sub o asemenea tensiune încît ei să caute o scuză pentru a vorbi. ar fi o greşeală să presupunem că activitatea sexuală abstractă este ea însăşi un element separabil al motivaţiei. 373 ocupaţia lor favorită. Ele devin componente ale dispoziţiilor personale. autoactive. Barth. Die menschliche Personlichkeit." ales dacă sînt sisteme mature. Este dinamică o dispoziţie în sensul că ea este autoactivă (intră spontan în acţiune) ? Desigur. probabil că sînt mai irezistibile decît o d. funcţional autonome. nu din sunetul telefonului. Dacă o persoană politicoasă este silită să se comporte nepoliticos. o chestiune de grad. este imposibil a considera dispoziţiile persn nale ca elemente ale personalităţii total separate de motivaţi ■" în unele cazuri ele sînt motivele conducătoare ale vieţii.' valn gusturi.p. riscăm încă o dată să admitem că unele dispoziţii au o forţă motivaţională mai mare decît altele. unele impulsuri — ca durerea sau foamea de oxigen — pot opera într-un mod reflex pentru a realiza reducerea tensiunii cu o integrare redusă în sistemele de nivel superior. O dispoziţie personală este o structură neuropsihică generalizată (specifică individului). Cititorul atent va observa că fiecare parte a definiţiei a fost explicată. Dispoziţiile variază de la pasiunile absorbante.13 Dacă o d. un meşteşugar.

Unele trăsături şi dispoziţii sînt în mod clar motîvaţionai mai ales acelea cunoscute în mod obişnuit drept interese. în funcţie de cerinţele de moment atît sociale. să căutăm categorii de comportament care sînt destul de uniforme. Una este să admitem trăsăturile şi dispoziţiile drept elementele cele mai acceptabile pentru studiu. majoritatea încercărilor de măsurare se bazează pe asemenea „trăsături comune". Chiar dacă trăsăturile şi dispoziţiile stabilizează conduita ele nu sînt niciodată total constante şi nici nu sînt independente unele de altele. centrale şi secundare sînt foarte colorate de individualitate. ci şi al unor presiuni de moment din persoană şi din situaţie. Un atlet care îmbă-trîneşte îşi poate pierde zelul. în scopuri comparative —• şi majoritatea studiilor despre personalitate sînt comparative — trăsăturile comune sînt suficiente. e' sibil a realiza un vocabular psihologic noncritic de denumiri h trăsături. valori. cu> temei. dar poate păstra totuşi un interes pentru atletism. Este imposibil să observăm trăsături sau dispoziţii în mod direct. Un act specific este întotdeauna produsul multor factori determinanţi. trebuie identificate dispoziţiile personale. Altele sînt mai puţin dinamice. putem. ambif^' sentimente. Pledăm numai pentru ideea că o persoană dată are o gamă largă de deprinderi şi dispoziţii care pot fi activate în diferite grade şi în diferite combinaţii.de persoane. cît şi ale mediului înconjurător. rol. căci numai^ posedă o subtilitate rezonabilă şi o inteligibilitate -stabilită. Pentru studiul mai detailat al individului. Putem nurriai infera existenţa lor. Ele îşi derivă semnificaţia din rolul pe care îl joacă în progresul adaptării şi al stăpînirii lumii personale. cultură. atributele personalităţii pot fi zugrăvite numai cu ajutorul vorbirii comune. 375 în denumirea acestor complexităţi organizate există capcane. dar numai cîteodată. dar sînt persistente chiar şi cînd sînt latente şi au un prag relativ scăzut de declanşare. Dacă evităm termenii laudativi şi cei depreciativi. Trăsăturile şi dispoziţiile sînt modi vivendi. nu numai al unor atitudini durabile. dar este altceva să determinăm caracterul lor precis într-o viaţă dată. dispoziţiile ei cardinale. natorită apartenenţei oamenilor la o specie comună şi la o cultură comună. Toate studiile comparative asupra personalităţilor. Ambele concepţii îşi au utilitatea lor. întreaga psihologie diferenţială. Pentru a evita proiectarea propriei sale esenţe şi alte multe surse de eroare. ţial impulsionate pot deveni doar directoare. Modul în care viaţa sa este organizată poate să nu corespundă de fel vreunei scheme analitice a trăsăturilor comune. Trăsăturile şi Opoziţiile nu pot fi'inventate : ele trebuie descoperite. complexe. avîiid mai curînd capacitatea de a dirija (de a stiliza) comportamentul decît de a-1 iniţia. în capitolul 8 am recunoscut efectele exercitate de situaţie. Termenul dispoziţie personală (care ar putea fi tradus ca trăsătură individuală sau trăsătură morfogenetică) atrage atenţia asupra oricărei atitudini generalizate care rezidă efectiv în sistemml neuropsihic al persoanei singulare. o persoană este atît de tipică pentru cultura sa şi pentru felul său de a fi încît poate fi caracterizată în mod adecvat în termeni de trăsături comune. iar cele care sînt inj. una fiind confundarea aprecierilor pur sociale cu fa™ obiectiv. cercetătorul trebuie să utilizeze toate instrumentele empirice relevante ale Ştiinţei sale pentru a face validă propria inferenţă. O personalitate dată poate manifesta contradicţie şi conflict — după cum romancierii şi clinicienii nu obosesc a ne spune. care succedă unei serii definîbile de stimuli avînd aceeaşi semnificaţie personală (echivalenţa stimulilor) face necesară inferenţa trăsăturilor şi dispoziţiilor personale. ^dică sînt elemente neuropsihice pe care le constatăm în mod real la persoane individuale. Opinia noastră despre dispoziţiile personale nu neagă importanţa interacţiunii sociale în modelarea conduitei umane. Uneori elemente care sînt iniţial directoare dobîndesc ulterior o forţă de impulsionare. Cîteodată. Aceste tendinţe nu sînt tot timpul active. Mai probabil. O adaptare eficientă la lume reclamă flexibilitate şi declanşarea unor variate tendinţe determinante în situaţii diferite. Numai producerea repetată a unor acte avînd aceeaşi semnificaţie (echivalenţa răspunsului). Oricît de regretabil ar fi. Dispoziţiile personale sînt elemente de acelaşi ordin de complexitate dar sînt considerate ca „diferenţele proprii ale naturii". CAPITOLUL 16 Unitatea personalităţii RETROSPECTIVA $ CONCEPŢII FILOZOFICE a UNITATEA CA EFORT 9 UNITATEA ŞI IMAGINEA DE .

Se pot extrage douăzeci şi opt de feluri d# îngheţată din douăzeci şi opt je containere etichetate . Paşii sînt grei dar înceţi. psihologii au revenit la el. în mica copilărie există un grad înalt de „unitate dinamică". Dar pe măsură ce unitatea primitivă se reduce. de asemenea. El este incapabil amînare. Putem spune : „Acel mic gest al lui spune multe" şi înţelegem prin această afirmaţie că multe niveluri complexe ale personalităţii erau unificate (convergente) cu actul momentan. Filozoful Hume. de gradare. probabil că focalizează multe atitudini adînc înrădăcinate. există un proces constant în această direcţie. Deşi acest curs al conduitei poate fi foarte mult determinat de cerinţele actuale (schimbarea unui cauciuc. cam deprimată. disocierea. spunem sau sîntem presupune unitate. existenţa sa rezidă în devenire". De exemplu. într-un sens complet diferit. energiile disponibile sînt mobilizate într-un curs maxim integrat al conduitei.1 Acest subiect a frămîntat pe mulţi. lipsă de îndeplinire. dotat intelectual sau agnostic. căci acum recunosc că fără el nu există un mod adecvat de a vorbi de unele din aspectele morfogenetice ale personalităţii. Mare parte. are numai reţele de organizare. ca toate trăsăturile cardinale. a conchis în silă şi fără prea mare convingere că un agent (un eu) caracterizat de . Ajungem acum la problema unităţii. toate fiind stadii ce aparţin unui singur agent continuu. această unitate primitivă se reduce. ea lua în considerare şi o unificare. Cineva poate să nu se simtă decepţionat pînă cînd nu simte o serie de stadii anterioare : dorinţă. că este o persoană cu conflicte. în virtutea procesului de integrare. aşteptare. Multe trăsături importante ale acestei persoane nu se dezvăluie prin mersul său. intră în joc cîteva dispoziţii. Ele se întreţes ca o tapiserie. mai ales cînd este implicată emoţia. uşor poticniţi şi nesiguri. După ce au renunţat cîteva decenii la acest concept. Deşi examinarea trăsăturilor şi dispoziţiilor privea în primul rînd multiplicitatea organizării personalităţii. deşi statică. Faptul că avem conflicte şi dezacorduri în scopurile noastre este o dovadă de unitate. Pasiunea lui Tolstoi pentru „simplificarea 378 ■eţji« sau idealul călăuzitor de „respect pentru viaţă" al lui ccfrweitzer. Scriitorul german Herder spunea : „Omul nu e niciodată complet. Chiar şi o experienţă simplă şi obişnuită cum este decepţia presupune acest lucru. este sentimental. discuţia noastră despre simţul în dezvoltare al eului (capitolul 6) formează un preludiu pentru prezenta cercetare a unităţii. sînt unificatoare într-un grad mare. dar sistemul nervos nu are containere separate . poate pe majoritatea filozofilor. Aceasta este o problemă care te pune în încurcătură din două cauze : mai întîi. conflictul. prin definiţie. Concepţii filozofice Mulţi filozofi afirmă că tot ceea ce facem. în sfîrşit. de discriminare. aşteptarea unui client sau interpretarea la pian). Mai mult. că mare parte din personalitatea acestui om este convergentă într-o activitate zilnică obişnuită. . Sînt implicate atît dispoziţii motivaţionale. pentru că este discutabil dacă unitatea este vreodată realizată. să reamin tim echilibrarea organică ce rezultă din homeostazie (pagina 99)~ A menţine o „stare constantă" înseamnă a conserva o unitate fundamentală. Aud pe cineva suind treptele de lemn de lîngă uşa mea deschisă. în orice moment. însuşi termenul eu implică unitate. Un conflict actual nu ar putea fi cunoscut decît în termenii de unitate anterioară sau de unitate sperată în viitor. dar nu toţi au ajuns la aceeaşi concluzie. Să spunem că diagnosticul meu e corect (şi constatăm adesea că aprecierile noastre bazate pe activităţi expresive cum este mersul se confirmă). Integrarea ecfr librează procesul segmentar de diferenţiere. pentru că sînt multe sensuri în care termenul unitate poate fi aplicat personalităţii . apare o u • tate învăţată. chiar în timp ce procesul contrar de diferenţiere coi^ tinuă. în legătură cu acest subiect trebuie. Mă gîndesc că cel ce suie poate nu e tînăr şi nici viguros. chiar dezintegrarea personalităţii nu au o semnificaţie separată de presupunerea că persoana — tot timpul — este o unitate fundamentală şi continuă. într-ade-vâr. Va fi util să le reamintim. Pe măsură ce creşte şi ri-i^ renţierea se accentuează. în primii ani el reacţionează într-un mod de tipul „totul sau 377 nimic".SINE o FUNCŢIILE ESENŢIALE ŞI UNITATEA 9 CORESPONDENŢA VERSUS CONCORDANŢA s ABORDĂRI EMPIRICE ALE CONCORDANŢEI 0 REZUMAT I ersonalitatea este o unitate în diversitate — o unitas multiplex. un semn al unităţii. în consecinţă. Pe baza mersului nu pot spune dacă omul are interese estetice. Această dialectică a divizării şi unificării am discutat-o în capitolul 5. *n primele luni de viaţă copilul răspunde ca un întreg ori de cîte °ri se emoţionează. A integra înseam'~ a forma elemente mai cuprinzătoare. aşa cum există. Problema este. Unificarea. Deşi se pare că o integra a totală nu e atinsă niciodată. în capitolele precedente am considerat diversitatea în termeni de trăsături şi dispoziţii. în al doilea rînd. în teoria noastră asupra trăsăturilor şi dispoziţiilor ţţjjern seama de interdependenţa lor. dar nu toată. Retrospectivă în capitolele precedente am întîlnit variate aspecte importante ale problemei unităţii. şi aces'a e lucrul cel mai important. Cînd o persoană acţionează. cît şi stilistice. în mod fundamental nesigură şi dependentă. se calmează sau îşi exprimă emoţia. o dispoziţie cardinală este. pare să fie doar o chestiune de grad. de exemplu. unitatea (de moment) este văzută în principiul convergenţei.

progres. Sensul scopului este idealul unei persoane perfecte. p. G. deşi imperfect. Filozofii care ^ urmat după Kant se pare că adoptă una din cele două concept^ Fie susţin că eul este un garant pasiv al unităţii — o „bază cont'' nuă" fără participare activă şi'„intervenţie" . cap. decît o fiinţă umană în căutarea pîinii zilnice. Ar noi d. datorită raţiunii şi alegerii saîe. New York. Alţi filozofi evită presupunerea că eul este un factor unifica-tor. dar că unitatea rezidă în suprapunerea unor stări si succesive. Kant ajunge la opusă. El a decis că oamenii sînt alcătuiţi din demente discontinue de experienţă. discordii şi obstacole. Filozofii aşa-zis romantici din secolul Unitatea ca %efort rii filozofice este în ilor. nu. 14. Efortul implicat produce unitate. este o forţă unificatoare.continuitate era mai mult o iluzie decît un fapt fundamental. un pescăruş care prinde rapid hrana pe malurile unui lac reprezirtă o unitate mai perfectă. motivul este acela că ele reclamă un studiu mai proiund decît îl putem oieri aici. selecţionează conduita s-astfel realizează activ unitatea. Ronald. General psychology front the personalistic standpoint. J. Extinzând acest ultim punct de vedere. La fiinţele umane. există o normă de perfecţiune (a omului aşa cum ar trebui el să fie) care îndrumă. o „relaţie sistematică" (Whitehead) sau un „conatus" (Spinoza). el va realiza o unificare efectivă a personalităţii sale. Dacă aceste variate soluţii filozofice par confuze. Pentru a atinge un scop trebuie să depăşim confuzii. Casson (Eds.). William James — luptîndu-se °u aceeaşi problemă — a conchis că nu există nici un principiu uni1 Cf. ca să luăm un exemplu. Ei văd unitatea în natura „sistemică" esenţială a personalităţii. Niciodată nu atingem complet ceea ce iubim .2 Această direcţie de gîndire atrage atenţia asupra convingerii unor autori că problema unităţii nu poate fi avută în vedere fără ca în acelaşi timp Să se ia în considerare natura şi destinul ultim al omului. care au atîtea potenţialităţi mai diversificate care reclamă realizare.. Ei postulează o „tendinţă spre stabilitate'" (Fechner). New York. Sll~ Aşa cum am văzut în capitolul 6. Macmillan. W Stern. Ronald. cînd atragem atenţia asupra lor. The human an approach to an integral theory of personality. conatus ia forma unei tendinţe de a se dezvolta în forma perfectă proprie fiinţei respective. Filozofii aşa-zi jl XlX-lea preferau să spună : „Un om este ceea ce iubeşte". Cînd scopul este atins. Spoerl. 380 \ arăta că este necesară o rafiAare filozofică pentru a ajunge la o orie complet satisfăcătoare despre natura unificării în viaţa perO direcţie a gîndirii filozofice este în mod special apropiată inventarul psihologilor. . Dragostea' de a învăţa. 1958. argumentînd că întrucît noi ştim că actele noastre rate sînt ale noastre. Ceea ce integrează energiile noastre este urmărirea unui scop. aşa cum unitatea unui acoperiş de şindrilă constă îna°te prapunerea şindrilelor. Aceşti filozofi admit că formele inferioare de viaţă realizează mai uşor unitatea. energia se dispersează. ifansl. fie susţin că eul est" un jactor care vrea. Brightman. conduce. 449. Vezi şi • S. psihologii tomişti spun că eul unificator are un scop obiectiv şi inevitabil. decît fiinţele umane. este acela de 2 Cf. Magda B. dar posedarea cunoştinţelor. Scopul nostru. 379 ficator. New York. Esenţa eului este să depună efort (nu totdeauna încununat de succes) pentru un grad mai înalt de perfecţiune decît cel pe care îl posedă în prezent. după Spinoza. Person and reality. O persoană centrată pe devenirea a ceea ce vrea să devină este mult mai integrată decît una care şi-a atins scopul — şi nu mai are spre ce să năzuiască. A. pur şi simplu conti-nllăm să iubim şi să dorim tot mai mult. dincolo de limitele sale prezente. întrucît omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. trebuie să existe un „ego pur'' care conţin^. chiar dacă mai puţin complicată. Omul întrezăreşte calea spre unitatea ultimă şi în măsura în care o urmează. activitatea unificatoare a evului. Aşa cum subliniază Kayserling." să garanteze unitatea personală de-a lungul vieţii. Chiar fiinţa cea mai slabă manifestă o tendinţă de bază pentru îmbogăţire. by H. comandă. 1938. aşa cum individul se concepe pe sine să fie.

toate percepţiile propriului eu în raport cu ceilalţi — sînt acceptate în conceptul conştient şi organizat de eu. Erikson face din el nucleul unei versiuni moderne a psihanalizei." El adaugă faptul că o motivaţie c 6 pleşitoare în viaţă trebuie să menţină unitatea acestui sistem ■ Comportamentul exprimă efortul de a menţine integritatea şi unitat organizării. Zen aspiră la cunoaşterea totală a naturii proprii a cuiva. Reunind împreună aceste aspecte ale imaginii de sine se face apropierea de unificare. dar şi despre . că identitatea proprie e separată de baza subsecventă a existenţei cuiva. în acest caz. ideile a căror incompatibilitate e recu noscută pe măsură ce se dezvoltă personalitatea. Mefisto a făcut o prinsoare cu Faust. în cursul vieţii3. Din acest punct de vedere. ar fi fost damnat. După Jung eul nu e ceva ce avem.. Erikson scrie : 3 P. Pe de altă parte. Psihologul Jung recunoaşte aceeaşi situaţie în definit5 a sa despre eu. 382 Simţul identităţii eului reprezintă încrederea crescută că abilitatea de a gpţine uniformitatea şi continuitatea internă.. este să ^staţi că ai „fost utilizat pentru un scop recunoscut de tine însuţi *ePt puternic". 358— 368. Rogers. Cari Rogers. Psychologist". Self-consistency: a theory of personality. Suzuki.Un psiholog. Biblia acordă importanţă acestui lucru. Sentimentul original de identitate este astfel pierdut şi intelectului i se permite să aibă modul său caracteristic de fragmentare a realităţii în părţi separate6. ci ceva pe care ne străduim de-a lungul întregii vieţi să-1 construim. Some observations on the organization of personal-» în „Amer. Scopul disciplinei Zen "este trăirea satori-ului sau a iluminării. ^evărata bucurie a vieţii. aceea că l-ar putea în aşa fel ademeni încît n-ar mai lupta pentru completitudine. atunci această realizare este însoţită de sentimente de confort şi eliberate de tensiune.. învăţăm numai ceea ce se potriveşte cu imaginea noastră despre sistemul eului. 1947. maestru Zen. e interesat de importanţa ajutorării oamenilor pentru a realiza o imagine de sine care să fie exactă şi completă. Deprinderile noastre de analiză intelectuală ne împiedică să atingem o asemenea unitate subiectivă perfectă. care este o discriminare sau bifurcare. asupra condiţiilor în care este realizată unificarea personalităţii. Ca toate marile epopei. . mai ales a scopului vieţii pe care şi 1-a fixat („un popor liber pe un pămînt liber") a fost salvarea sa. (Un alt mod de a formula problema este a spune că învăţăm numai. 1945. Epistola Sf. O aplicaţie importantă a teoriei lui Lecky se aTlă în domeniul învăţării. Un scop major este adevăratul unificator. Mulţi oameni nu reuşesc să realizeze o unitate sănătoasă a personalităţii lor din cauza autoînşelării. ideea formată ca rezultat al Ur. New Island... sarcina fiecăruia este să descopere £jne sînt eu ?■' Cînd această întrebare primeşte un răspuns satisfăcător. abilităţilor. o nouă unitate şi o nouă maturitate a personalităţii au fost realizate. p.) Acest subiect l-am discutat în capitolul 5. def~ neşte personalitatea drept „o organizare de idei care sînt simţit" a fi compatibile una cu alta. Doctrina unităţii-prin-efort pretinde unitate de intenţie. Dacă Faust ar fi cedat iluziei că şi-a atins obiectivul. Tocmai în acest sens special. . „Faust*' de Goethe ne oferă o viziune profundă asupra naturii umane . Această linie de gîndire identifică sănătatea în cadrul personalităţii cu o imagine de sine completă şi unificată. Lecky.. Este dificil pentru mintea occidentală să realizeze o asemenea experienţă mistică totală. R.ce doresc să fiu" şi „ce ar trebui să fiu". sau cel mai bine. Satori este o trăire a unităţii : eul şi non-eul se unesc. Ml 4 C. în final a fost salvat pentru că s-a străduit necontenit spre scopul pe care nu 1-a atins niciodată. ci s-ar abandona pe parcurs unei stări tentante de autosatisfacţie. Efortul difuz Poate distruge unitatea.. Astfel.4. 381 Unitatea şi imaginea de sine Implicată în doctrina efortului este prezenţa unui factor Co nitiv — o imagine de sine (pagina 131). Evanghelia ^•_ Luca spune : „Nici un slujitor nu poate sluji la doi stăpîni".ce sînt eu'fc. impulsurilor şi atitudinilor persoanei. Lecky. Mai ales în timpul adolescenţei individu încearcă să pună simţul identiiăţii proprii în acord cu relaţiile sale sociale. scrie : Intelectul se forţează şi fragmentează experienţa pentru a o supune unei tratări intelectuale. trebuie eliminate din sis" tem. lacob previne că „un °m nehotărît este nestatornic în toate căile sale". este legată de uniformitatea "r cOntinuitatea semnificaţiei proprii pentru alţii5.6a noi experienţe trebuie să fie simţită că este compatibilă cu ideile de-acun" prezente în sistem. Imaginea de sine include nu numai o viziune despre . Un alt autor.. 2. Zen insistă asupra faptului că adevăratul eu nu poate fi cunoscut prin concepte analitice sau prin credinţă — cum au obi-feiul occidentalii —. O extindere a acestei căutări în*domeniul misticii se găseşte jni budismul Zen. Existenţialistul Kierkegaard insistă asupra faptului că pentru a fi sPiritual întregi trebuie „să voim un singur lucru". 135. Pentru a fi imediat asimilată. acel material în care sîntem autoimplicaţi. „eul" conferă unitate.Goethe a apreciat că la Faust tocmai căutarea neobosită a obiectivelor. sau chiar să-i înţeleagă esenţa. O abordare oarecum înrudită se constată în conceptul neo-freudian de identitate. există o asimilare constantă a ideilor noi şi expulzarea uno" idei vechi. scria George Bernard Shaw. Ar rezulta că atunci cînd toate modurile prin care individul se percepe pe sine — toate percepţiile calităţilor.

W. O învaţă să vorbească într-un elegant şi constată că se supune prompt ordinului său. un al doilea set echivalent de teste a fost dat şi atmosfera s-a schimbat vizibil.9 Implicarea ego-ului în orice situaţie pare să aducă o constanţă mai mare.Deşi această direcţie de gîndire e străină concepţiilor occidentale despre personalitate. 1943. 1959. Dragostea ei este un factor esenţial. Klein şi Schoenfeld au dorit să studieze siguranţa Ca atribut al personalităţii.85. Schimbarea a fost efectivă. New York. cap. în eroina. 79—99. Prin acest termen înţelegem că scorurile subiecţilor la o scală a unei trăsături comune sînt destul de constante. H Erikson. 2. s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la celelalte cinci teste. o Univ.". Soc. T. Este adevărat că studiile statistice asupra trăsăturilor comune pOt să ne ofere unele dovezi referitoare la constanţa sau unitatea personalităţii. 89. Cînd spunem. Klein. Trebuie să ne aşteptăm ca să fie evidentă o unificare mai mare în dispoziţiile personale decît în trăsăturile comune. conchidem. p.. Suzuki. fie că aceste variabile au sau nu o importanţă centrală în viaţa lor. că testul pentru o anumită trăsătură (de exemplu. în „J. Dacă se simt mai puţin siguri (mai puţi" autoimplicaţi) sînt variabili şi inconstanţi. vor fi destul de constanţi (unificaţi) în a susţine toate propunerile care sînt lf" gate de acea problemă. New YorK Int. Pentru cele şase teste a existat o cons antă redusă în aceste aprecieri ale certitudinii. Atît efortul cit şi imaginea de sine sînt aspecte esenţiale ale personalităţii (capitolul 6). B. abnorm. H. li s-a spus să-şi dea toată silinţa pentru că rezultatele acestor teste de inteligenţă vor fi introduse în dosarele lor şcolare. C an tril. Fromm. Din afară s-ar părea că Eliza nu posedă nici o constanţă în personalitatea ei. în „Psychologia". După un interval de timp. atmosfera era neutră. este luată . Putem risca o generalizare : Unitatea Personalităţii trebuie căutată mai întîi în funcţiile esenţiale (şi nu m cele ocazionale sau periferice). New York. Gauging public opinion. După fiecare din cele şase teste li se cerea să lor-' muleze gradul de siguranţă pe care-1 simţeau în legătură cu precizia performanţelor lor. . fcii atunci cînd nu sînt aşa de legate. Dacă' spune să se poarte ca o slujnică. de exemplu.11 Dovada unităţii care provine din corelarea măsurătorilor efectuate într-o populaţie generală o vom numi o dovadă a corespondenţei. 10 H. dar că este variabilă şi inconstantă cînd subiectul nu are un interes esenţial în joc. dominanţă — supunere) are un coeficient de fidelitate de 0. central şi important în viaţa noastră. Princeto Univ.. Motivation and personality. se menţin la un nivel destul de constant de adaptare dominantă. Princeton.de profesorul pentru a-i educa vorbirea. Har-P» i957 i957t p 105 E. 6 D. Psychol. S. 384 Să generalizăm punctul nostru de vedere : gîndurile şi com-tl au o constanţă mai mare cînd sînt legate de ceea ce fi ld l 'j considerăm a fi cald. Press. Subiecţii erau numai cobai de laborator făcînd gesturi de rutină. ca o se comportă în consecinţă. Psychoanalysis and Zen Buddhism. Christian and Buddhist. Subiecţii au fost puşi în stare de tensiune mai mare. N. Schoenfeld. 249—258.J. în prima.10 9 G. Funcţiile esenţiale şi unitatea. Au dat unui grup de subiecţi o serie \ de teste de inteligenţă în două condiţii experimentale. submisivă sau mijlocie. spunem că majoritatea oamenilor răspund în acelaşi mod semnificativ item cu item şi moment cu moment. pentru a ne exprima d ai pe scurt : funcţiile esenţiale tind să unifice personalitatea. 5 E. Un student care s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la un test. Identity and the life cycle: selected papers. Mysticism. Maslow. 383 Ne amintim de povestea lui G. se poartă astfel . fără implicarea ego-ului. Şi totuşi nu putem spune că structura personalităţii sale este de aceea lipsită de unitate. Pygmalion. Aprecierile asupra încrederii au devenit foarte constante. 36. Dar sînt multe împrejurări 'în care pentru motive esenţiale măsurătorile unei persoane nu corespund. dar adulţii au pierdut-o. Harper. Dar la bază o explicaţie unificatoare a conduitei sale : e îndrăgostită de profe^ sorul ei. Corespondenţă versus concordanţă Urmează un corolar. Press. A. în afară de conceptul de corespondenţă (dovada unităţii unei trăsături comune) e necesar conceptul de concordanţă (dovada unităţii dispoziţionale). ea se reflectă în scrierile lui Fromm7 şi Maslow8 care consideră că omul poate să-şi sporească mult unitatea învăţînd să evite dihotomiile afectiv-intelectuale şi cultivînd experienţa unui caracter nemijlocit şi creator pe care copiii o posedă. Autorii conchid că încrederea este o trăsătură constantă de personalitate cînd ego-ul este implicat. o florăreasă ignorantă. 1954„ • 214—217. The irifluence of ego-lnvolveineni on confidence. 1959. Shaw. monotonă. Şi astfel majoritatea oamenilor. Sondajele de opinie publică arată că oaraen» care se simt siguri în legătură cu o problemă. 5. Să ne referim la un studiu experimental. 1941. Sau. Şi tocmai factor" esenţiali explică o asemenea unitate care se găseşte în personali1 tate. Trăsăturile comune sînt numai variabile după care comparăm o populaţie mare de oameni.

Sarcina devine mai dificilă prin faptul că nu ne putem aştepta la o unitate completă. contrasta f^ reuşea să corespundă) cu meticulozitatea legată de D soana şi biroul său. Enunţul următor împinge problema prea departe : Unitatea unei persoane poate fi trasată în fiecare clipă a vieţii sale ^u există nimic în caracter care să se contrazică. Fetiţa era în întregime concordantă în strădania ei de a fi la fel ca profesoara iubită. Există cazul fetei de treisprezece ani care a fost îndru mată spre consiliere deoarece utiliza un machiaj excesiv faţă. 58. Acest lucru produce o imagine a unei uni. Psychol. Gang tind Charakter. Franke. dacă numai noi cunoaştem rădăcina concordanţelor.» substituind astfel faptelor o interpretare arbitrară. Cattell. stil de viaţă. 195—216. Reperăm o profundă. Capitolul precedent a menţionat metode variate pentru descoperirea dispoziţiilor personale. Bogen and Lipmann. ed. care era ea însăşi studioasă şi avea un ten natural frumos. dar pînă acum avem metode puţine care să ne ajute să stabilim aceste idei pe o bază ştiinţifică. angew. mentul personal.Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. gste dificil a menţine echilibrul. p. dar pentru a detecta concordanţa adesea trebuie să facem o interpretare clinică — a cărei corectitudine e greu de dovedit. Răspund ei la întrebări în fiecare *i în acelaşi fel sau sînt variabili ? Un asemenea procedeu de măsurare a trăsăturii comune de „integrare" generală a fost propus de R. unitatea personalităţii este numai o chestiune qrad şi trebuie să evităm exagerările.. Aşa cum a arătat acest capitol. Concepte precum concordanţă. Pe de o parte nu există nici îndoială că studiile experimentale şi statistice tind să subesti3 eze unitatea personalităţii pur şi simplu pentru că tehnicile lor reuşesc să se concentreze asupra domeniilor esenţiale ale yjeţii individuale. că totul în personalitate s-ar dovedi a fi coerent cu restul. exis^~ o corespondenţă redusă dar o concordanţă mare în person 5 litatea sa. B. în biografii. Nu e strict adevărat că nu s-a făcut nici un progres. f. în „Z. Scindarea aparentă din personalitatea fetiţei a fost ' rapid explicată. dar era ■ u Se poate merge mai departe şi să se studieze cantitatea de „integrare" Prezentată de indivizi la multe trăsături. Această deprindere părea tristă în contradicţie cu na tura ei studioasă. Probabil că tocmai din acest motiv cercetătorii din domeniul personalităţii tind să treacă cu vederea situaţiile genotipice din viaţa individuală care ajută la rezolvarea contradicţiilor aparente din comporta-. Din nou. Un genotip profund de autocentrare e I plică ambele grupuri de acte contradictorii. Este mai uşor să fii „obiectiv" în studierea corespondenţei măsurătorilor decît în studierea concordanţei. se produce o exagerare inevitabilă a constanţei. 45. Apare un grad remarcabil de unitate — mai mare decît a fost prezentat vreodată la persoana respectivă în viaţă. e uşor de citit într-un comnortarnent discordant o unitate mitică.După cum am văzut. La pagina 364 am consemnat cazul profesorului D. taţi mai mari decît se justifică. 12 R. Autorul doreşte să extragă „esenţa" sau semnificaţia vieţii ca întreg. 265 bine integrată în ceea ce priveşte dragostea ei pentru sorul Higgins. Nici nu trebuie să spunem. chiar detaliate. Am făcut unele progrese în fabricarea pietrelor de construcţie (trăsături) şi în denumirea lor. 386 jn definitiv. J. O asemenea exagerare este clară mai ales în necrologuri. aceasta este numai un inchau aj inadecvării şi superficialităţii observaţiilor noastre anterioare12. dar un progres mic în arhitectură.". sînt complet concordante. Adesea ne putem afla în eroare. Activităţi şi trăsături „nerelevante" sînt îndepărtate. 56. Eliza Doolittle era absurd de neintegrată în modul de a vorbi şi de a se comporta .". 1931. Pe de altă parte. 335 ~. by H." no. avem unele idei despre problemă. Integrarea nu este niciodată perfectă Şi astfel. Psychol. deşi lipsite de pondenţă. putem spera să descoperim nimic ^aî mult decît o schemă generală şi o structură parţială. Abordări empirice ale concordanţei Ziua unei psihologii cu adevărat morfogenetice nu a sosit încă. în „Amer. 1943. Dacă o persoană care ne « cunoscută pare neconcordantă cu ea însăşi. Profesoara ei a simţit că ceva nu e „în regulă". Admitem totuşi că nu e uşor de stabilit cu certitudine diagnosticele noastre intuitive asupra concordanţei. genotipică (pagina 365). în cel mai bun caz. Cînd ştim acest lucru. Operaţiile standard sînt prescrise în studiile statistice ale corespondenţei. a rui dezordine din biblioteca de care se ocupă. Avea o pasiune puternică pentru profesoara ei. structură totală rămîn în cea mai mare Parte simple concepte. Ce anume determină forma totală a personalităţii nu ştim. Dacă dispoziţiile pe care le descoperim sînt foarte generale şi intense (cardinale sau centrale) sîntem aProape de descoperirea temei sau a temelor unificatoare ale 387 77 . vedem că înseşi rea şi comportamentul ei inconstante. Fluctuation of sentiments and attitudes as a measure of character integra-'*°n and of temperament.

Dacă am cunoaşte concordanţele . producţii artistice sau orice altceva.13 Predicţia. Sau se pot combina aceste producţii cu numele autorului. specimene de scris. nality.ci'ise „„.) Capitolele următoare privesc metodele pentru evaluarea per-ollalităţii. chiar dacă stabilim ferm. Deşi majoritatea acestor metode se concentrează asu-ra unei trăsături sau cel mult a cîtorva. vVnif11 The Expression oj p"". scoruri la diferite teste. Metoda permite studiul cantitativ al structurilor calitative. Din cunoştinţele despre aceşti oameni vi se cere să potriviţi numele cu scrierea muzicală caracteristică. Cele trei manuscrise muzicale reprezentate în figură au fost scrise de trei compozitori binecunoscuţi : Bach. cum am spus. alte metode ne conduc jnai departe în considerarea problemei interrelaţiilor. 20) Per. deşi nu aruncă nici o lumină asupra cau-zelor ei. BeethovUs şi Mozart (dîn W. Metoda asocierii estg un mod excelent de a de~ monstra concordanţa. Harnl0' J943. deşi. înainte de a ne adînci în metode. pp. iar apoi să se determine cît de superior hazardului poate fi un evaluator dat. (Totuşi. vom menţiona două tehnici care au o semnificaţie specială pentru problema de faţă. =gs=y ^ p T -ff . fotografii. Metoda reclamă ca un evaluator să grupeze diferite referinţe care privesc o personalitate preluîndu-le dintr-o mulţime de referinţe care sînt luate şi se referă la multe personalităţi. patru sau Uinci dispoziţii centrale într-o viaţă. Este uşor să se determine cîte asocieri s-ar produce prin hazard. ne întrebăm încă despre felul ..> w ţfii vieţi. Metoda asocierii are avantajul că permite ca producţii complexe să fie orînduite cu alte producţii complexe. Beethoven şi Mozart. Principiul asocierii este ilustrat în figura 29. New York. să spunem. nu ne spune de ce un evaluator percepe concordanţa dintre ele. Asocierea*. care sînt legate între ele. Figura 29. Manuscrise zicale de Bacii. Referinţele pot fi de diferite tipuri : biografii. fără ca mai întîi să se întreprindă vreun proces de analiză. Unul din scopurile principale ale ştiinţei este să facă predicţii exacte.

O structură nu e niciodată completă. Predictia statistică se referă întotdeauna la distribuţia specifică unei populaţii largi. în G. Voi merge sau nu voi merge şi numai cunoaşterea atitudinilor mele. zbuciumul vijelios la Beethoven — calităţi reflectate nu numai în muzica şi scrisul lor dar şi-n viaţa lor perso-nală ca atare. V e r n o n. R. Astfel. Sursa dificultăţii.) 13 Îndrumări pentru utilizarea metodei. I. De fapt.) în măsura în Ca 6 prevedem corect pe baza cunoştinţelor noastre despre concordant6 am îndeplinit cerinţa ştiinţifică de a dovedi obiectiv constant personalităţii. putem prevedea destul de bine cîţi morţi de accidente de maşină vor fi la un sfîrşit de săptămînâ • putem chiar să spunem că dintre cuplurile avînd un anumit mediu familial şi anumite calităţi personale 70% vor divorţa. B u s h. Biologii morfogeneticieni subliniază proprietăţile formale specifice fiecărei fiinţe vii care o fac să fie o unitate independentă. în capitolul 8 am subliniat concepţia că a şti că un om este „soldat de profesie" înseamnă a avea o bază pentru o predicţie mai buna decît dacă cunoaştem numai trăsăturile sale „vagi". dacă va căuta să divorţeze. aplicată la viitorul oricărui individ singular. Deşi este adevărat că majoritatea soldaţilor de profesie pot avea anumite stiluri de comportare. îmbinarea corectă pentru figura 29 : I = Beethoven . Tehnicile specifice de asociere şi predicţie ajută la testarea preciziei percepţiilor noastre legate de concordanţă. Dacă cunoaştem o persoană temeinic. Selected luantitative methods. psihologia a pătruns pînă acum cu greu în acest domeniu de cercetare. există o eroare logică serioasă făcută în examinarea predicţiei statistice. 33. 389 o serie de răspunsuri. Bull. 307—311. putem spune că întreaga poziţie prezentată în acest capitol şi în cele precedente pledează pentru superioritatea predicţiei morfogenetice faţă de cea statistică. decît dacă aplicăm medii statistice la cazul său. Din punct de vedere strict empiric. Din nefericire. 1954. de asemenea. a examinat dovezile pentru asemenea studii de pre-vjziune statistică. Predictia sta-tistică — genul utilizat de agenţiile de asigurări — poate fi uitrii tor de precisă pentru o masă mare de date. funcţii esenţiale (opuse celor periferice) şi alte reprezentări ale eului . Handbook of social psychology. R. este de asemenea adevărat că comportamentul viitor al unei persoane depinde în ultimă analiză de ceea ce ea este — şi nu de felul grupului căruia îi aparţine. 390 Aşa cum am văzut în capitolul 1. Enunţul este într-adevăr fără sens. F. imaginea de sine. Majoritatea oamenilor percep rapid unităţile : capriciul vioi la Mozart. . intrigat. teologi — toţi au ceva de spus. Addison-Wesley. Metodele empirice pentru determinarea dispoziţiilor personale ar părea cele mai promiţătoare în a ne ajuta să găsim temele majore ale unităţii unei vieţi. metodele statistice vor fi aplicate tot mai mult în studiul caracterului integrat al vieţii individuale. Rezumat Problema unităţii personalităţii este multilaterală. Rareori putem prezice cuvintele exacte care prietenii noştri le vor utiliza în exprimarea plăcerii cînd ^ dăm un dar. stilul de viaţă şi diferite conceote existenţiale înrudite (care vor fi discutate în capitolul 22). M o s t e 11 e r. De fapt. studiile pe care le citează sînt atît de parţiale în esenţă si atL de puţin comparabile între ele. Ae problemă. ci numai * în original matching. fluxul ordonat şi constant la Bach. trebuie să fim capabili să spunem cu mai mult succes dacă se va duce sau nu la film. Am citat deja opinia că predicţiile cu succesul cel mai mare provin din cunoaşterea apartenenţei de clasă a unei persoane. dar că le va plăcea sîntem siguri. rezidă în faptul că psihologii nu au învăţat încă cum să descopere dispo-ziţiile personale pe care se bazează predicţiile lor. dacă va avea un accident. A conchis că acele studii făcute pe baza unor gjjnple scoruri la teste şi alte criterii statistice erau la fel de bune. în „Psychol. Mass. de asemenea. The matching method applied to investigations of personality. în viitor. Dar în această problemă se dezlănţuie o controversă vie. 1963. (Nota trad. Neuro-fiziologii ne spun că semnul distinctiv al sistemului nervos este capacitatea sa integratoare. Deşi metodele empirice rămîn în urmă. identitatea de sine.mai adînci dintr-o viaţă. Predictia morfogenetică. dacă nu superioare. precum şi un rezumat al unor cercetări anterioare care au utilizat metoda sînt date în P. cred. se bazează pe o înţelegere atentă a unei persoane şi a dispoziţiilor ei (adică pe idiodinamica vieţii sale). Cunoscînd tendinţele medii putem prevedea cîţi oameni se vor naşte sau vor muri în următoarele douăsprezece luni . am putea prevedea cu succes mare parte din viitorul ei. Vezi.. poeţi. Există două feluri de predicţie (vezi pagina 32). încît nu putem considera problema pînă acum rezolvată. Dacă şase din zece americani merg la filme în fiecare săptămînă. putem fi tentaţi să spunem că am şansa de 6 la 10 de a merge la film săptămînă aceasta. Nu prevede niciodată ce se va întîmpla unei anumite persoane. (Desigur că nu am putea prevedea răspunsul exact. Ceea ce putem cel mai mult spera este să găsim grade de concordanţă şi direcţii mai mult sau mai puţin constante de dezvoltare. ca cele făcute pe bază de intuiţie clinică. a intereselor şi a situaţiei ambientale va spune dacă voi merge sau nu. 149—177. Putem spera că. psihologul Meehl. E. Poate convingerea ei cea mai certă este că nici o personalitate nu e total unificată. se propun cîteva concepte psihologice pentru a explica unitatea aşa cum există — dintre ele. II = Mozart. III = Bach. Filozofi. Lindzey (Ed.". Cambridge.). cum o vom numi aici.

Majoritatea metodelor inventate pînă acum pentru studiul personalităţii nu se ocupă de ansamblu. ŞI FIZIOLOGIC « 2. Dar rămîn multe metode legale şi promiţătoare. altele. AUTOEVALUAREA ft 5. deoarece în prezent ele nu par Promiţătoare — printre ele. ca a oricărei alte ştiinţe (sau a simţului comun). fiecare avînd un loc adecvat. Metoda de bază a psihologiei. iar în capitolul 8 pe cele ale ştiinţei socioculturale. merg în direcţia întregului insesizabil. Excludem desigur mijloacele neîngrijite şi ilegitime pe care psihologia a învăţat de mult să le ocolească : bîrfa. EVALUAREA CLASIFICATORIE 'upă ce am plătit tribut unităţii personalităţii (în măsura în care este o unitas) revenim la problema multiplicităţii. DIAGNOSTICUL CONSTITUŢIONAL. numerologia. Ca şi alte ştiinţe. DOCUMENTELE PERSONALE ŞI STUDIILE DE CAZ « 4. deducţia cu prejudecăţi. Unele din ele se concentrează pe un detaliu mic . psihologia a elaborat o serie tehnici speciale pentru a face o observaţie sistematică şi garanta interpretarea. PARTEA A IV-A evaluarea Personalităţii CAPITOLUL 17 O trecere în rţvistâ a metodelor CUM VOM CLASIFICA METODELE ? * 1. astrologia. Un poet a spus că omul realizează unitate cea mai mare cînd aspiră constant spre „înălţimea care se dove deşte prea înaltă şi spre eroismul care este prea sublim pentru pămînt". anecdota neverificată. Personalitatea este un lucru atît de complex încît fiecare metodă legitimă trebuie utilizată în studierea ei. Personalitatea nu e un dat exclusiv al cercetării din ştiint psihologică. EŞANTIONAREA CONDUITEI # 6. Cu cît scopul este mai intangibil cu ayt poate fi mai formativ. Cum vom clasifica metodele ? . în capitolele 3 şi 4 am recunoscut contribuţiile bil io giei.) Majoritatea metodelor noastre actuale de evaluare se ocupă de substructuri ale ansamblului. frenologia. Figura 3n ne ajută să punem în perspectivă gama largă de discipline implicat în studiul complet al personalităţii. De asemenea. exemplul unic exagerat.391 Poate că cel mai util concept dintre toate este unul pe Ca psihologii îl împart cu mulţi filozofi — unificarea vine pe Cai efortului. mai cuprinzătoare şi sinoptice. Scopul studiului psihologic este să tăţească capacitatea noastră de a evalua personalitatea peste p p nh^ Iul de exactitate pe care îl putem atinge prin bunul simţ neajutor &~ In acest capitol ne ocupăm de procedeele care urmăresc ^ scop. excludem unele mijloace Populare de „citire a caracterului". Urmărirea (nu atingerea) unor scopuri majore este care modelează o viaţă. Figura nu include contribuţia metodelor literare şi filozofice a căror importanţă de asemenea'0 recunoaştem. (Un sceptic remarca faptul că nu putem face nimic altceva cu o „personalitate totală" decît să-i trimitem flori. este observaţia unui dat şi interpretarea sems 395 ncauei sale. chiromanţia. STUDII ASUPRA APARTENENŢEI SOCIOCULTURALE. STATUSULUI ŞI BOLULUI 0 3.

autoevaluare. 207 —210.J. 3. Van Nos-trand.). ^ 6. Metodele proiective sînt de trei tipuri : expresiv motorii (de exemplu gesturile şi scrisul). imaginaţie. sau deschis şi liber . 2. frenetică Biometne . New York. reacţii complet nedirijate ca în scrierea unei autobiografii) . B a s s. în T.. Rosenzweig sugerează ordonarea metodelor în funcţie de trei rubrici : tehnici subiective. condiţiile de administrare (în laborator.Morfologie fiziologie KndccrTnologie Ştiinţe psihologice Icare pun accentul pe structura şi funcţia interni) PERS O NALITATEA Psihologia biologici Psihologia ffenerald Psihologia Psihologia Clinică socială Ştiinţe sociale (cere pun accentul pe mediu ) Antropologie Istorie Ştiinţe politice Econom i e SocTologîe FTIcsofio socialG Figura 30.1 Desigur că e de dorit să adoptăm o schemă de clasificare pe cît posibil simplă. D. obiective şi proiective? în metodele subiective el ar include orice formă de introspecţie. B e r g (Eds. opinii. 4. Super. Locul personalităţii în diferite ştiinţe Şi alte principii ar putea servi drept cadru de clasificare. domeniile de personalitate explorate (de exemplu. De asemenea D. aparate. trăsături. Methods of psychology. Investigating and appraising personahty. drept cate-Sorii principale de clasificare. me-todfe de autodescriere. funcţii cognitive sau motorii). analiza factorială. creion-hîrtie. 397 OBSERVAŢIE Şl INTERPRETARE Bunul simţ Ajutat de 1 Diagnostic constituţional si fiziologic. E. principiile de construire (dacă instrumentul este standardizat sau nestandardizat. dacă e proiectat în mod raţional sau derivat empiric. 1957. 158—168.". T. Tehnici psihologice speci--fice de evaluare . consult. Campbell. 1959. Psychol. Wiley. Theories and assumptions underlying aProaches to personality assessment. metode proiective. 1959. tipul de răspuns cerut (de exemplu. fie autobiografie. alegere multiplă. De exemplu. perceptiv-structurale (de exemplu petele de cerneală ale lui Rorschach). M. 2S Rosenzweig. aperceptiv-di-narnice (interpretarea desenelor.). metode de observaţie. °t>iective approaches to personality assessment. în mod necesar închidem ochii faţă de toate celelalte principii la fel de valide. behaviorism şi aşa mai departe) . aptitudini. instrucţiuni precise sau nedefinite. J Cf G Lindzey.G. tipul de stimul prezentat subiectului (de exemplu. dacă e cantitativ sau necantitativ. în „Psyehol. dacă e nomotetic sau idiografic) . modul de interpretare (dacă e detaliat şi prescris. N. A. 396 ştiinţe biologi ce „rf pan accentul pe constituţia fizica) . 21. am putea clasifica metodele în funcţie de : 1. dacă e limitat la o trăsătură sau e holistic). 2. I. care alege. Princeton. On te classification of proiective techniques. Andrews (Ed. asociaţii verbale şi altele). teoriile ce stau la baza elaborării unui instrument (dacă derivă din psihanaliză.". Metodele obiective includ măsurători fiziologice precum şi comportamentul observat în laborator sau în situaţii cotidiene. în „J. în clasă sau în situaţia naturală cotidiană) . 1948. 56. în B.Există multe principii logice după care am putea ordona metodele de evaluare care se utilizează în prezent. 5. obiecte structurate sau nestructurate) . aprecieri făcute de către persoane cunoscute şi experimente de multe tipuri. interviu sau test de personalitate hîrtie-creion. Dificultatea este că dacă diferenţiem instrumentele numai după un principiu. A typo-'°9y of 'tests proiective and otherwise. alegere obligatorie între două alternative.' Bull. O schemă triplă suplimentară este avansată de Super. cap. 7.

se pare că s-a stabilit că undele cerebrale anormale se găsesc frecvent în anumite forme de tulburări de personalitate (mai ales la epileptici). ■^tropometrie pentru a ne da cunoştinţe despre bazele personalizaţii (capitolul 4). începuturile lor. New York. dar că structuri morale (de exemplu. undelor electrice cerebrale. dar dispoziţiile sînt numai riduri uşoare la suprafaţa structurii personalităţii. chimice şi fiziologice este fă-cutâ de R M A11 e n Personality assessment procedures.Documente personale şi studii de caz Autoapreciere 7 Teste si scări Tehnici proiective 11 Eşantioane de conduita Evaluări Analiza în profunzime Comportament expresiv Procedee sinoptice Figura 31. E nece--ară ° cercetare constantă în genetică. Studiul tipurilor somatice (paginile 71—74) este o metodă promiţătoare. reflexului psihogalvanic cutanat. Numărul şi complexitatea tehnicilor actuale fac ca cele d<? acum o generaţie să pară naive şi primitive. Deoarece personalitatea este într-o măsură 3 O trecere în revistă a metodelor fizice. ci par să reflecte destul de clar situaţia actuală din evaluarea personalităţii. personalitatea este probabil că suferă o tulburare corespunzătoare. atunci conchidem că personalitatea normală nu e reglată în detaliu de funcţii glandulare sau fiziologice specifice. gemenilor monozigoţi — se află doar . Figura 31 este o reprezentare grafică a acestor tipuri mari. Iar tehnicile utilizate azi vor părea naive peste o generaţie. 398 1. Studii asupra apartenenţei socioculturale. somatotipul) şi mai ales anormalităţile mari se reflectă în formarea personalităţii. Capitolul 1 a demonstrat gama largă a individualităţii biochimice Dacă interpretăm corect cercetările făcute am spune că se pare că nu există relaţii specifice cunoscute între activitatea glandelor sau funcţiile metabolice şi trăsăturile unei personalităţi nonnale.3 F Studiile în domeniul eredităţii pot fi făcute pe baza' tabelelor je înregistrare a familiilor elaborate de asociaţiile eugenice ca şi pe baza cercetării gemenilor monozigoţi (pagina 81). pare cam prea grosieră. De asemenea. Studiile asupra constituţiei corpului. O clasificare a metodelor de evaluare Deşi această schemă simplă are un mare merit. importante de metode. dar cînd se produce o disfuncţie accentuată. asupra funcţiilor glandulare şi anatomice. Totuşi această grupare iargă de metode era validă acum o generaţie şi poate va continua să servească ca un cadru general în care invenţii şi îmbunătăţiri viitoare pot fi introduse. status şi rol sînt subsumate ^urnite metode care nu se ocupă de personalitate în mod direct ci de cadrul în care se dezvoltă personalitatea. pare destul de probabil ca alternările normale de dispoziţie să însoţească modificări fiziologice. Măsurători delicate ale funcţiilor fiziologice pot jj acum făcute cu ajutorul poligrafelor electronice pentru ca procesul în corelarea acestor măsurători cu caracteristicile temperamentului să fie asigurat. biochimie. Ele nu urmează un principiu unic de organizare. Har399 . 2. endocrinologie. Ofer în schimb o grupare minimă practică de metode cu unsprezece titluri. statusului şi rolului Sub titlul de poziţie culturală. Argumentul în favoarea lor este evident. Dacă această impresie e corectă. Diagnosticul constituţional şi fiziologic Corelatele biologice ale personalităţii sînt importante. Elec-troencefalografia este destul de avansată .

A şti că el sau ea este arab. Este important de notat că toate acestea sînt documente redac-.". 1. 5) înregistrări textuale.). Hunt (Ed. S-a argumentat că asemenea cunoştinţe despre apartenenţa ] grup este mijlocul cel mai bun de a prevedea conduita viitOa a a unei persoane. 1944. Pe lîngă acestea. 400 Intrucît aceste studii asupra poziţiei socioculturale nu intră -n domeniul psihologiei nu e necesar să intrăm într-o examinare detaliată a metodelor pentru colectarea unor informaţii semnifi-cative. biograf şi romancier. confesiuni. CapuT"6 8 s-a ocupat de conceptul de „personalitate de bază". clasificările transculturale. observaţia prin participare. soc. 170—213. 3) scrisori . dar pentru a înţelege cazurile deviante ca şi pe cele relativ tipice este necesară cunoaşterea normelor şi rolurilor. actor. Ronald. pp. Un locuitor din Mississipi care fraternizează cu negrii este o personalitate mai uimitoare decît altul din nord care face acelaşi lucru. religios. ocupatin'1*16 căruia îi aparţine o persoană obţinem un anumit grad de cunosti^f probabile despre trăsăturile sale. Poate că nici o autobiografie nu e total lipsită de autojustificare. căci nici un individ nu oglindeşte exact apartenenţa sa naţională sau religioasă sau clasa sa socială.4 Totuşi. Nici o personalitate nu e replica exactă a normelor predominante. de obiceiuri şi coduri. 0 parte din natura omului probabil că reflectă aceste norme. S-ar părea că există cel puţin o duzină de motive distincte. 4) chestionare cu întrebări deschise (dar nu testele standardizate) . care aduce intenţionat sau neintenţionat informaţii referitoare la structura şi dinamica vieţii autorului. menţionăm diferitele documente scrise la persoana a treia : studii de caz. New York. elaborată în afara oricărei constrîngeri. dar intensitatea acestui motiv diferă mult de la . Şi astfel o evaluare corectă a personalităţii va include neapărat indicaţii privitoare la sex vîrstă ocupaţie clasă socială • apartenenţă socială. abnorm. în „J. înseamnă a st' o mulţime de lucruri despre cursul probabil prezent şi viitor al vief ■ persoanei în chestiune. Guthrie afirmă că cunoaşterea apartenenţei de grup a unei persoane ne dă posibilitatea de a face o predicţie mai bună despre conduita sa viitoare decît ar face-o măsurarea trăsăturilor : Personality in terms of associative learning. 52. 3. P. biografii.5 Printre acestea trebuie să includem cu siguranţă . Un scriitor se poate întrece pe sine în a dovedi că ceilalţi sînt mai păcătoşi decît el. intime sau cele care relatează evenimente zilnice . este mai mult decît „latura subiectivă a culturii" — un adevăr pe care unii reprezentanţi ai ştiinţelor sociale par să-1 fi uitat. istoria culturală. Putem defini un document personal ca fiind orice mărturie scrisă sau orală. J ° u~ r a r d au subliniat că evaluatorii masculini atribuie» aproape uniform acelea?1 trăsături mamelor lor — fapt care sugerează că există un tip de „personalitate de bază" corespunzător rolului de mamă : Mother concepts and judgments of young ivomen's faces. F. 6) anumite compoziţii literare. Totuşi prima de care ne ocupăm este încă într-o oarecare măsură interdisci-plinară. 4E. 246—250. Toate metodele valide de determinare a cadrului social al vieţii sînt admise. Pentru unele scopuri sînt folosite datele de recensămînt. metodele etnologiei. ci şi pentru istoric. regională alte norme semnificative roluri în principalele grupuri cărora persoana le aparţine. inginer militae fetişcană din Armata Salvării. Ceea ce numim „documente personale" prezintă interes nu numai pentru psiholog. interviurile şi altele. în J. un simplu raport asupra apartenenţei socioculturale nu e niciodată suficient în sine. R. Fiul unui om bogat care devine socialist prezintă o problemă psihologică diferită de fiul unui conducător revoluţionar care devine socialist. Poate că primul lucru ce trebuie stabilit în legătură cu orice document redactat la persoana întîi este motivul scrierii lui. care suSf. Documentele personale şi studiile de caz Ajungem acum la metodele elaborate în cadrul ştiinţei psihologice (mai curînd decît biologice sau socioculturale). Psychol. Chiar atunci cînd o persoană deviază mult de la poziţia sa socioculturală este important de ştiut normele de la care ea se îndepărtează. Personality and the behaviour disorders. 1) autobiografiile comprehensive sau de interes restrîns . Pledoarie specială.' că prin specificarea grupului rasial.! tate la persoana întîi. Perso~ nalitatea. McV.determinată de convenţiile sociale. naţional. 2) jurnalele. incluzînd interviuri. S e c o r d şi S. 1956. naraţiuni. sau chiar mamă. lingvistica. pentru alte scopuri. M. naţională. cum am insistat.

Sci. Aprecierea unei persoane referitoare la propria ereditate are probabil o valoare redusă. Nimeni nu posedă amintiri precise din prima copilărie. Uneori studenţii. Enumerăm această mare varietate de motive numai pentru a ilustra prima noastră problemă metodologică. Salvarea şi reîncadrarea socială. alcoolic. dar importante vor fi ţinute secrete chiar în documente care fac mare caz de candoare şi confesiune. ale unor muncitori din oraşe satelit sau ale unor luptători politici intră în această categorie. p. 49. 6. Acest motiv pare coercitiv. R o u s s e a u. Chiar documentul cel mai complet şi mai candid suferă de unele dezavantaje inerente. studenţii pot fi invitaţi să scrie autobiografii (E de prost gust să se ceara realizarea unei asemenea sarcini. cît şi prin virtuţile sale — într-o lumină cît mai vie posibilă. 5. este probabil că autorii au fost atraşi de sarcină şi din alte motive. cît şi în timpul tinereţii. dar rezultatul poate fi valoros pur şi simpiu pentru că este circumstanţial. w astfel sînt cei ce ţin jurnale. Clifford Beers în A Mind that Found Itself (Un spirit care s-a găsit pe sine) dorea să îmbunătăţească soarta alienaţilor. Documentele de acest tip sînt atît substitute de acţiune cît şi amortizori de acţiune. A11-Port.. Problema primilor ani de viaţă este un obstacol serios. 401 dezvoltarea personalităţii — că. cartea întîi (1712—1722). Aşa cum sînt oameni care îşi curat" continuu camera şi îşi pun în ordine ceea ce le aparţine. . după unele teorii. Autorul care nu poate obţine o reducere a tensiunii prin acţiune poate să se exprime printr-un scris năvalnic. Exhibiţionism. B. Interesul literar. Soc. Dar ori de cîte ori banii determină realizarea unor documente bune. Dorinţa de ordine. şomerii. Documentele personale reflectă adesea „lupta împotriva uitării". 7. în colegiu. Confesiunile unui fost criminal. aproximativ 8OVo dintre ei aleg să-şi scrie autobiografia. traducere şi prefaţă de P e r i c 1 e M a r-t i n e s c u. Asemănător este documentul în care egoismul se dezlănţuie. Rezultatul poate fi idilic ca în Marbacka de Selma Lagerlof sau viguros ca în Black Boy de Richard Wright.. care nu pot dormi noaptea pîn'â ce anumite experienţe ale zilei nu au fost notate. Interesul ştiinţific. G. 13. inclusiv studenţii. Multe documente personale sînt scrise într-o formă artistică pentru a da autorului şi cititorului sentimentul simetriei şi perfecţiunii. ele înclină mai mult spre latura tulburărilor decît spre relatarea unei funcţionări normale. Pînă cînd nu ştim cum si de ce a luat fiinţă documentul respectiv nu putem decide cît adevăr să-i acordăm şi nici nu putem să apreciem plenitudinea relatării. voi. este prea puţin exprimat în mod deschis. adesea la vîrsta mijlocie. nici din anii în care. Ajutor în terapie. Dorinţa de nemurire. în sfîrşit. (Nota trad. 10. calitatea lor nu e în mod nece^sar compromisă. Confesiuni. Cîştig bănesc. deşi nu e rar. Serviciul public. refugiaţii sînt atraşi de oferta în bani a psihologului în schimbul unor documente autobiografice.document la document. Autobiografiile unor negri. 1942. Bull. Autorul caută să se etaleze pe sine — atît prin păcatele."* 3. Acest motiv. 5.) 9. se fixează liniile de orientare ale personalităţii (paginile 87—93). . ca în cazul celebrului jurnal al lui Pepys. 1969. Rousseau îşi începe Confesiunile cu urmă5 O examinare mai completă a acestei metode se va găsi în G. Council. este probabil că unele episoade amare sau ruşinoase. W. Multe documente sincere sînt încercări de a face un „inventar'' la o răscruce în viaţă. 8.P. Multe documente sînt scrise pentru a asigura reducerea tensiunii. H. The use of personal documents in psychological science.) 402 mentele de acest tip sînt probabil demne de încredere. Deşi docu* Cî. şi omul acesta voi fi eu. 11. In general. Vreau să înfăţişez semenilor mei un om în tot vărul firii lui . Şi e de asemenea adevărat că deformările memoriei se produc atît în anii ulteriori de viaţă. Bucureşti. No. Similare sînt şi documentele care sînt motivate de realizarea unei reforme sociale sau politice. 1. 4. Documentele nu au fost redactate în acest scop şi totuşi ele sîht cedate cu această intenţie lăudabilă. New York. toxicoman conţin rugăminţi implicite de iertare şi reacceptare socială.T. Un pacient care produce o autobiografie sau alt document personal pentru terapeutul său procedează astfel pentru a-şi ajuta propriul tratament. Res. Indivizii culţi. Judecind producţiile realizate în virtutea unei astfel de recompense. Atribuirea unei sarcini. Catharsis. spion. deşi experienţa arată că dacă studenţii au ocazia să aleagă între a scrie un studiu de caz despre o altă persoană şi o autobiografie. Wells mărturiseşte acest lucru ca prim motiv pentru scrierea lucrării Experiment in Autobiography. I. adesea îşi oferă jurnalele sau alte documente psihologilor pentru studiu ştiinţific. Editura pentru literatură. Consolidarea perspectivei personale. A fi uitat înseamnă a muri a doua oară şi definitiv. 12.. ele sînt motivate şi de o conversiune adevărată şi de dorinţa de a-i ajuta pe alţii. 265 torul fragment de autoetalare : „Alcătuiesc o lucrare n-a mai fost alta la fel şi a cărei înfăptuire nu va avea tator.

în sfîrşit. The study of personality by the intuitive meihod . . W. 1902. Ceea ce nu pune o problemă e puţin menţionat. pe de altă parte. G. W. ^e asemenea. sînt intime. Pînă în prezent psihologii au utilizat mai puţin corespondenţa decît jurnalele. Totuşi. cu condiţia ca autorul să noteze evenimente. Pînă la vîrsta d treisprezece ani sau după. O persoană sănătoasă nu scrie despre corpul ei. El nu spune : „Am simţit că. De asemenea. Gillespie. Nu e neobişnuit să se dea autorului o direcţie generală de urmat astfel încît acesta să nu uite să includă datele pe care cercetătorul le consideră că vor fi valoroase. claselor şco6 W. gînduri şi sentimente avînd o semnificaţie esenţială pentru el. Existenţa acestei interdicţii trădează faptul că scrisorile. poate doi-trei ani înainte de momentn scrierii. dar e confuz în ceea ce priveşte semnificaţia evenimentelor şi experienţelor actu403 ale. Per-sonality under social catastrophe: an analysis of 90. 9 Unele îndrumări de acest fel sînt enumerate de A11 e n. ca şi jurnalele. 24. 1955. W. Adolescenţii sînt în mod special înclinaţi să ţină jurnale. A. New York. Bruner. Youth's outlook on the future. deci nu diferenţiată. Există o structurare mai puţin deliberată a realităţii.6 Alţi autori s-au specializat în biografii scrise cu accent pe evenimentele politice. el observă frecvenţa cu care religia e un subiect de interes. ci ~ curînd „Am făcut aceasta. notaţiile pot dispărea pentru luni de zile. scrise sub titlul : My life from Now Until the Year 2 000 (Viaţa mea de acum pînă în anul 2000). G. 1