GOROON W AtlPQRl PEDAGOGIA SECOLULU!

XX TRUCTURA Şl DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

-1 Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" Secţia de împrumut Aceasta publicaţie trebuie returnata înainte de ultima data marcata mai jos 2 NO 2001 V. 1 7 NO 2004 V. 6 DE 2004 C. 11 OE ?001 C i 1 î /0Q5 7005 s

15/ÂLL GQRDON W. ALLPORT

au. STRUCTURA Şi DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII Tiaducere şi note de IOANA HERSENI t Să nu iling si cţiunile PINOZA

EDITURA DIDACTICA Şl PEDAGOGICĂ Bucureşti, 1991 < Traducerea s-a făcut după : Gordon W. Allport, Harvard Universitj Pattern and Grozoth in Personality Hoit, Rinehart and Winston New York, Chicago, San Francisco, Toronto, London Copyright 1937, © 1961. Colecţia „Pedagogia secolului XX", iniţiată de NADIA NICOLESCU, este coordonată de dr. VIOREL NICOLESCU si MIRELA CONSTANTIN ISBN 973-30-1151-7 Redactor : Ştefan Westfried Tehnoredactor : Elena Stan Coperta colecţiei : Constantin Guluţă M-am străduit neîncetat să nu ridiculizez, să nu deplîng si nici să dispreţuiesc acţiunile umane, ci să le înţeleg. SPINOZA Prefaţa i într-un sens acest volum este revizuirea lucrării mele Personality : A Psychological Interpretation (1937), în alt sens el reprezintă o lucrare complet noua. <■*■ Ca şi volumul anterior, cel de faţă prezintă o trecere în revistă a celor mai importante rezultate ale cercetărilor despre personalitate. De asemenea, oferă o teorie pentru a coordona rezultatele acestor cercetări. Concepţia, scopul şi accentul nu s-au schimbat prea mult. Totodată, prezentul volum este incontestabil diferit. Numai eî-teva fraze şi paragrafe sîm retipărite identic. Cercetările citate aici sînt, în cea mai mare parte a lor, de dată recentă. Spre deosebire de lucrarea precedentă, cartea de faţă este destinată studenţilor care au puţine sau nici un fel de cunoştinţe de psihologie. Ediţia anterioară pleda pentru o psihologie a persoanei normale, şi integrate. Majoritatea şcolilor de gîndire existente apăreau ca fiind inadecvate, indiferent dacă susţineau teoria stimul-răspuns, psihanaliza, psihologia diferenţială,? tipologia sau analiza facto-rială. Inadecvarile exTstă îrîcainTr^e măsură considerabilă şi sînt subliniate din nou. Totuşi, în acest interval s-a produs un progres binevenit. Mulţi autori de dată recentă ni s-au alăturat pentru a susţine că psihologia nu trebuie să se mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie să descrie şi să explice omul real. în ultimii ani cîteva mişcări noî au avut o influenţă binefăcătoare — printre ele existenţialismul, fenomenologia, terapia centrată pe client şi aşa-numita psihologie a eului. Datorită acestora, unor noi cuceriri ştiinţifice şi, de asemenea, criticilor mei, sper că mi-am îmbunătăţit expunerea. Capitole noi privesc roiul factorilor culturali implicaţi în formarea personalităţii, cogniţia, eul. Am

revizuit argumentarea privitoare la autonomia funcţională. Atîtea lucruri s-au produs în domeniul învăţării, evaluării şi în „percepţia persoanei" încît am pregătit o expunere complet nouă despre aceste probleme Problema, de bază a rămas neschimbată. Această problemă, aşa cum o văd eu, este aceea de a descoperi echilibrulftadecvat între factorii comuni şi factorii morfogenetici individuali ai personalităţii. Să explic ce înţeleg prin aceasta, referindu-mă la ştiinţa biologiei. Biologia moleculară rcievăloT moi mult că substanţele vieţii sînt identice~*Ţnaiferent de_jşppcîî~~' Eli-11 ffenfele de construcţie "ale vielii"— Vegetale si anijnakT— se dovedesc uimitor de uniforme în termeni de acizi nucleici., molecule de proteine şi reacji^->enzirnati£e*s.Totuşi, o vrabie se deosebeşte de un pin, un orrfae o vra-b~Tc\iar un om este foarte diferit de alt om. Problema morfogenezet (care explică structura) devine din ce în ce mai acută pe măsură ce descoperim elementele comune de la baza vieţii. Acelaşi fenomen se produce şi în psihologie. Cu cît cercetăm mai mult şi descoperim ceea ce este uniform în natură, cu atît ex-plii area unicităţii formei si structurii întregului devine mai urgentă. Aşa cum biologia morfogenetică rămîne în urma biologiei ar ilitice şi moleculare, tot astfel psihologia morfogenetică rămîne în urma psihologiei analitice şi moleculare. -Un obiectiv important al acestui volum este să atragă atenţia asupra acestui decalaj şi asupra căilor posibile de a-1 elimina.^ — Prin urmare punem acceat pe organizarea injgrnă arnoliyelor^ trasaturilor şi a stilului personaLIn ciuda unor vii atacuri difTpar-le i "CTUicllor, stărui în credinţă'-mea că individualitatea structurată ar trebui să fie şi poate fi un dat pentru ştiinţa personalităţii. Această convingere mă face să mă opun teoriei care reduce perso-nalitatea la elementele comune constatate la toţi oamenii. "~~" Mă face, de asemenea, să mă opun modalităţii obişnuite în <iiiiiţpb FDP'Hle. care ar reduce personalitaiffla la-Q manifestare cje roluri, la relaţii interpersonale, la incidente în cadrul sistemului sorio'cUllUTliŢ Pricit de ilnpuT'tarile âr li cultura şi societatea, nu ar trecui'sa "H se-permită să eclipseze sistemul intern coerent care constituie esenţa personalităţii. Este adevărat, desigur, că personalii iţea este modelată de mediul social şi se exprimă pe sine în cadrul acestuia. Totuşi, ea este şi un sistem în sine şi merită să fie Această carte se depărtează şi într-o altă privinţă de tendinţele curente. Ea este indiferentă faţă de modelele care traduc per-sonalitafea în termeni specifici calculatoarelor uriaşe, constructelor matematice şi statistice şi ai altor simulatoare. Nu obiectez împotriva utilizării unor asemenea modele pentru cercetarea 'exploraţi vă. Prejudiciul apare numai cînd partizanii acestora pretind că abordarea lor permite evaluări „mai fundamentale" decît abordarea empiric-umanistă. De exemplu, statistica poate să ofere un, instrument valoros pentru simbolizarea unor argumente temeinice ;j dar dacă un argument nu este în mod fundamental valabil (sau lipseşte) prelucrarea statistică nu face decît să mărească confuzia, în ciuda acestor rezerve, sper şi cred că cititorul va găsi îr aceste pagini o expunere cuprinzătoare a studiilor ştiinţifice asupra personalităţii. în momentul de faţă nu avem dreptul că îngrădim sau să descurajăm nici o cale de abordare a investigaţiei naturii umane. Dogmatismul îngust este deplasat. în acelaşi timp este legitim fteniru un autor să testeze contribuţiile pe care le aduce din-tr-un punct de vedere sistematic. Prezintă aceste contribuţii, ne întrebăm, o legătură clară cu personalitatea concepută ca sistem structurat şi în dezvoltare ? Sînt deplin conştient că domeniul cel mai slab al cercetării empirice actuale este acela pe care acest volum îl subliniază în special, adică studiile asupra structurii concrete interne a unei personalităţi unice. Multe din ceea ce trebuie afirmat despre acest subiect rănim de domeniul viitorului. Şi totuşi acest lucru nu este în întregime adevărat. în majoritatea capitolelor putem să atragem atenţia asupra unor rezultate ale cercetării care vizează structura şi dezvoltarea internă şi avînd de aceea o legătură cu viaţa umană concretă, care reprezintă singurul mod în care viaţa umană este trăită. Toate lucrările de psihologia personalităţii sînt în acelaşi timp lucrări de filozofia persoanei. Nu ar putea fi altfel. Un autor care decicle-eă-^ţeorie a învăţării sau a motivaţiei g^te^raai bună decît alta, ^adoptă astfel o anumită concepţie despre* natura umană în cteiavgSTeiJ allOr concepţii. In majoritatea textelor psihologice, fî-iczOîia epte totuşi ascunsă. Numai un cititor albii o poate detecta în această privinţă, volumul de faţa este mai sincer. Ei invită pe cititor să observe consecinţele filozofice ale susţinerii unei anumite interpretări psihologice şi nu a alteia. Părerea mea este că, în ansamblu, dovezile de care dispunem nu descriu omul ca pe un robot reactiv. Ele demonstrează mai curînd o concepţie asupra omului ca fiinţă cu un potenţial unic de creştere. Mj^Qpiaiea^potentialitătiloc-"r"1111" .r"i fînt rpalJLa*t-& "^înfiptă si P^^■£L_£ÎHri n" le-1îvtelegem mai bine, ele nu pot fi puse în mişcare. Originile acestei lucrări se află în cercetările întreprinse acum patruzeci de ani. Chiar de atunci a început procesul scrierii sau revizuirii, ei. Ediţia din 1937 a fost, în general, bine primită şi poate că a ajutat la definirea ştiinţei psihologice a personalităţii. După publicarea ei multe probleme speciale mi-au reţinut atenţia. Rezultatul a fost o serie de cărţi, privite corect ca suplimente ale volumului originar : The Use of Personal Documents in Psycholo-gical Science (Utilizarea documentelor personale în ştiintiL-psiho-logiei, 1942), The Individual and his neligion [Individul si religia scŢri950), The Nature of Prejudice (Mgtyrr, ■prejudecăţi^ 1954), Becoming : Basic Considerations for a Psychology of Personality (Devenirea : criţezii^fundampnţa\e pşntru o psihologie a personali-tăţii, 1955). în plus, multe articole, din care unele au fost retipărite Tnlf-un volum de

eseuri, Personality and Social Encounter (Personalitatea şi conflictul social, 1955). în volumul de faţă am încercat să reformulez într-un mod simplificat esenţa tuturor acestor scrieri, în lumina cercetării şi teoriei psihologice contemporane. Materialul a fost prezentat de multe ori studenţilor mei. Prin interesul lor şi prin discuţii, precum şi prin participarea la experimente, studenţii au contribuit la forma şi conţinutul actual al cărţii mai mult decît ei înşişi o ştiu. De aceea le dedic lor acest volum, şi, de asemenea, studenţilor din toată lumea, care în viitor vor căuta să rezolve enigmele personalităţii umane. Pentru un ajutor special în pregătirea prezentului volum doresc să mulţumesc următoarelor persoane : Ada L. Allport, Kathe-rine F. Bruner, James H. Laue, Carol C. Seltzer, Doris C. Simpson, Ilarold E. Allport, Renato Tagiuri şi Luberta H. McCabe. Sînt în mod special îndatorat lui Theodore Newcomb, care a citit întregul manuscris şi a făcut observaţii critice valoroase şi lui Eleanor D. Sprague al cărei sfat şi ajutor practic au fost mereu indispensabile. Cambridge, Massachusetts 1 iulie 1961 G.W.A. Cuprins Prefaţă............ 7 Partea I. UN MOD DE ABORDARE A PERSONALITĂŢII ............. 13 CAPITOLUL » ^ ^^ *. _ 1. Psihologie şi individualitate..... 15 P' *jp *i^. Personalitate, caracter, temperament . . 34 jT"1ntuiţii din trecut ._....... 48 Partea a Ii-a. DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ... 67 CAPITOLUL 4. Fundamentele personalităţii..... 69 X5. Principiile învăţării....... 94 J<^T Elaborarea eululj)........ 119 7. StrăîttiThconştient....... 148 8. Cultură, situaţie, rol....... 172 9. Dezvoltarea motivelor...... 202 10. Transformarea motivelor...... 224 |T—11. Cogniţie şi personalitate...... 261 -J12. Personalitatea matură...... 278 Partea a IlI-a. STRUCTURA PERSONALITĂŢII .... 311 CAPITOLUL 13. în căutarea elementelor...... 313 14. Teoria trăsăturilor comune..... 334 15. Dispoziţiile personale....... 358 16. Unitatea personalităţii.....* 377 n Partea a IV-a. EVALUAREA PERSONALITĂŢII .... 393 CAPITOLUL 17. O trecere în revistă a metodelor . . . 395 18. O ti ecere în revistă a metodelor (continuare ........... 420 ^.19. Comportamentul expresiv..... 457 Partea a V-a. ÎNŢELEGEREA PERSONALITĂŢII '. . . 491 CAPITOLUL 20. Percepţia persoanei....... 493 21. Natura înţelegerii....... 519 22. Persoana m psihologie...... 544 Indice de nume .....-■ 569 PARTEA I un mod de abordare a Personalităţii CAPITOLUL 1 Psihologie şi individualitate EREDITATE « INDIVIDUALITATE BIOCHIMICA « INDIVIDUALITATE STRUCTURATA « ŞTIINŢA ŞI UNICITATE : DILEMA m SEMNIFICAŢIA „LEGII" * SOLUŢII PROPUSE » TREI SERII DE NORME » PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ « TIPURI 0 PSIHOLOGIE CLINICA * REZUMAT începem prin a compara două enunţuri : (1) „Ce personalitate interesantă are Walter'' şi (2) ,,Ce lucru interesant este personalitatea". ____ In primul enunţ îi ^Kcludjpe Sam, Jim şi Ruth ; îmi îndrept atenţia spre structura psihologică singulară carel_£aracterizează pe Walter ca individ. în cel de-al doilea enunţ îi i/icluă} pe Walter, Sam, Jim, Ruth şi pe oricare altul din lume~

Cele două enunţuri sînt polare în ceea ce priveşte sfera lor de cuprindere : un om şi milioane de oameni.^însă ambele enunţuri sînt adevărate în egală măsură. /Termenul fpersonălitam se referă atît la psihic^în-particular, cît şi la psihici-în generaL^Dacă dorim să studiem personalitatea în mod integral trebuie să ne îndreptăm rapid atenţia de la particular la general, de la persoana concretă la persoana abstractă şi invers. Acest du-te-vino este util. Ceea te aflăm despre Walter ne ajută să cunoaştem omul-în-general ; şi ceea ce ştim despre omul-în-generai este în parte aplicabil la Walter Paginile acestei cărţi conţin multe exemple de acest fel. Scopul nostru este să descoperim principiile generale ale dezvoltării, or15 gâriizării şi exprimării personalităţii, chiar atunci cînd subliniem iaptul că principala caracteristică a omului este individualitatea sa. El este o creaţie unică a forţelor naturii. Nu au existat niciodată doi oameni la fel şi nici nu vor mai exista. Să ne amintim de amprentă, chiar şi ea este unică. Toate ştiinţele, inclusiv psihologia, tind să neglijeze acest fapt fundamental al individualităţii pentru motive pe care le vom examina în continuare. Pe de altă parte, în viaţa cotidiană nu ne aflăm in pericol să uităm faptul că individualitatea este indiciul suprem al naturii umane. De-a lungul întregii noastre vieţi conştiente şi chiar în visele noastre, recunoaştem şi avem de-a face cu oameni ca indivizi separaţi, distincţi şi unici. Ştim că s-au născut şi mor în momente diferite şi că în decursul vieţii îşi manifestă structura lorspecifică, prnprip^de trăsături fizice şi mentaleT~bi nici ritf^ar putegfi altfel, atîta vreme cît ereditatea si mediii) soane sînt unice.

Mei oda de reproducere, sexuală a naturii garantează la modul superlativ un echipament genetic nou pentru fiecare muritor care se naşte. Teoretic, jumătate din ceea ce se transmite ereditar provine de la mamă şi jumătate de la tată. Să ne gîndim mai întîi la unicitatea împreunării. Un mascul distinct din peste un miliard de masculi se uneşte cu o femelă distinctă din peste un miliard de femele. Nici o altă combinaţie nu ar produce această dublă sursă, distinctă a eredităţii. -j-y Fiecare celulă somatică umană conţine 46 de cromozomi. Fiecare celulă posedă aproximativ 30 000 de j^ene~jF~nevoie de una sau mai multe gene pentru o trătialUTct muşlemta. într-un anume stadiu de dezvoltare celulele somatice suferă o „fisiune de reducere1' şi apar celule cu numai 23 de cromozomi (gârneţi), înlăturând astfel multe posibilităţi ereditare, deoarece cromozomii posedă combinaţii diferite de diverse gene. Ulterior hazardul — unul enorm — afectează şansa ca un anumit spermatozoid (din cei 300 000 000 depozitaţi în vagin în cursul actului sexual), conţinînd propriile sale variante specifice de gene, să se unească cu un ovul dat pentru a da naştere unei vieţi noi. Este absurd să presupui că doi indivizi de pe pămînt (cu excepţia numai a gemenilor mono-zigoţi, formaţi din acelaşi ovul şi acelaşi spermatozoid) pot avea o structură ereditară comună. Numărul de combinatiL^jpsib.ile de gene umane cu mutaţiile lor posibile este apreciat de Dobzhansk~\ ca fiind „cu mult mai mare decît numărul atomilor din întregul univers^ In mod evident numai o fracţiune infinitezimală de com-|b"înaţii posibile de gene este, sau chiar poate fi, realizată oriunde j în lume... Fiecare fiinj3_jjpiiariăeste^nj&n&p^ euatip__unic" ^. Pe baza acestor fapte impresionante conchidem că nu există ! două fiinţe omeneşti (cu excepţia posibilă a gemenilor monozi-goţi) care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare, mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experienţelor fiecărui muritor. Totuşi, revenim şi încercăm să nu uităm că genele creează pentru toţi reprezentanţii speciei Homo sapiens anumite trăsături caracteristice globale comune. Toţi au postură verticală, doi ochi şi două urechi, mîini şi picioare, sînt simetrici bilateral (mai mult sau mai puţin). Ei au aceleaşi elemente chimice în corp şi capacitatea de a simţi şi gîndi, de a vorbi şi imagina, de a-şi aminti şi a reproduce. Excepţiile sînt rare. Individualitate biochimică Ştim că glaxidelecu secreţie internă au un efect profund asupra temperamentului, asupTSTcursului creşterii, asupra motivaţiei. Variaţia lor în greutate şi mărime este mare, chiar în limite normale. Williams ne redă următoarele exemple2 : glanda pituitară tiroida paratiroidele testiculele * ovarele adrenalînele greutatea variază de la 350 la 1 100 mg ; greutatea variază de la 8 la 50 gr ; greutatea variază de la 50 la 300 mg ; numărul lobilor variază de la 2 la 12 ; greutatea variază de la 10 la 45 gr ; greutatea variază de la 2 la 10 gr ; conţin (la naştere) 30 000—400 000 de ovule ; ' greutatea variază de la 7 la 20 gr ; va- riaţie de 10 cute în stratul cortexului. Factorul de variaţie nu se limitează la glande. Normele metabolice _ale indivizilor fluctuează mult, ca şi reacţia lor la droguri,

individuală . emoţiile mele ca diferite de ale dumneavoastră. frecvenţa pulsului. arată că indivizii încep viaţa cu creiere care diferă enorm între ele ca structură . 325—334. ea studiază arareori înălţimea mej^^pulsul meu. T. la aceeaşi dietă un marinar face scorbut datorită carenţei de vitamina C şi altul nu. W. cit şi pentru democraţie". 5 W. structurile nervilor faciali sînt aproape tot atît de diferite ca şi sistemul de rîuri de pe diferite continente. construit din diverse subsisteme. Lashlc y. Studii bine cunoscute despre sexualitate indică o variaţie în intensitatea şi expresia impulsului 3 R J. în mod obişnuit. Rev. The evolution of human naturc. emoţiile. of Texas Press.'New York. Predicting the child's development. New York. înălţimea mea ca deviantă de la normă . de asemenea. ca implicate într-o structură cu valori mteracţionale.1 T. Penguin. 1 a prezentat iritaţia pielii cînd s-a utilizat o soluţie de o parte la 100 000 . Aceeaşi afirmaţie tradusă în termeni metafizici şi politici este fundamentală atît pentru etică. [Eysencî^ îl declară după . 54. calciu. Din nefericire. Evident că e sigur să spui că nimeni nu se încadrează în valoarea medie prin toate capacităţile sale endocrine. 1946. Structural variation in the nervous systcm in rela-iion to behavior. ~ De aceea sînt cu totul împotriva unui punct de vedere cart este curent în psihologie. 265 consumul de apă. După ce a examinat problema pe care o discutăm. H e r r i c k. nici între metabolismul dumneavoastră cortical şi al meu. Nevoia mea de potasiu interacţionează cu nevoia mea de sodiu. Dar individualitatea sa nu este suma tuturor acestor deviaţii separate. 1956. Cu un asemenea evantai de variabilitate genetică. Heredity. totuşi indicii difereau atît de mult de la un copil la altul încît autorii conchid că „nu s-au constatat două cazuri care să aibă exact aceeaşi schemă de dezvoltare"5. anatomice. Deşi toţi copiii creşteau şi majoritatea prezentau un puseu preadolescent în ritmul creşterii. Goethe a exclamat : „Natura pare să fi mizat totul pe individualitate"7.. Rothney. Press. Cerinţele de vitamine sînt. C. 'Cambridge. 1956. cît şi la trăsături mai grosiere"4. Dar plămînii mei influenţează metabolismul meu cortical şi la fel ai dumneavoastră. 5 au reacţionat la 10 părţi . Morfologia sistemului nervos nu este mai puţin variabilă. Unii indivizi par predestinaţi să considere viaţa drept o povară chinuitoare . aflate la îndemînă. temperamentul meu. 17 2 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. p 110. Dobzhansky. Nu există o relaţie directă între plămînii dumneavoastră şi plămînii mei. 1956. Terapeutul nu poate urma cu succes numai metodele empirice. în „Psychol. Wilcy. Biochemical individuality. Atît anatomia macro. L. nevoia de potasiu. The biological basis of human freedom. p. fiecare persoană individuală deviază în mii de feluri de la omul mediu ipotetic. trei serii de nervi splanhnici în loc de două . memoria. . Dobzhansky. pentru alţii ea poate fi la fel de ameţitoare ca şampania. variabile . Wiley. capacitatea creierului. 46.". Williams. cititorul nu va reuşi să sesizeze esenţa acestei cărţi. 1956. race and society. Columbia Univ. ba chiar fiecare funcţie psihologică cunoscută să varieze foarte mult. Susceptibilitatea. Să ne gîndim un moment la implicaţiile acestei variaţii foarte mari a individualităţii pentru terapie — fie chirurgicală. 56. După ce a examinat această problemă. J. de-a lungul întregului peisaj uman. F. 1941. iod şi amino-acizi. 2 R. Austin. cît şi cea microscopică a creierului dezvăluie mari diferenţe. Dunn şi Dobzhansky adaugă : „Biologul trebuie să susţină unicitatea" absolută a fiecărui individ uman. emoţiile mele. Formele personale de inteligenţă. Să luăm pentru o clipă plămînii — ai dumneavoastră şi ai mei. medicală sau psihologică. biografia culturală şi imaginaţia sînt cele care sînt unite laolaltă într-o funcţionare.ca şi efectele deprivării diToxîgen şi capacitatea de a gusta diferite substanţe. D e a r b o r n şi J. 4 K. ştiinţa studiază în primul rînd ritmul pulsului meu în comparaţie cu al dumneavoastră. Mulţi oameni au. diferenţă care se referă atît Ia numărul. nervoase. in timp ce la alţii este relativ expus. 115. precum şi intensitatea şi direcţia diferitelor motive se vor distribui într-o largă varietate. J. Ereditatea mea. experienţa mea primară. Biochemical individuality.. sexual* care surprinde pe acei care au crezut că uniformitatea prevalează în acest domeniu al motivaţiei6. mărimea şi dispoziţia neuronilor. la boală variază foarte mult. Aceste necesităţi chimice pot fi comparate cu ale dumneavoastră. 1947. Acest lucru este de extremă importanţă — şi pînă cînd nu e înţeles. S. Cam 15Vo din oameni nu au traiecte directe de nervi piramidali în măduva spinării. Lashley scrie : „chiar dovezile limitate. Timp de 12 ani Dearborn şi Rothney au măsurat anual ritmul de creştere al unui număr de peste 3 000 de copii. M. Vezi şi C. Mass. dar ele nu au o relaţie organică de funcţionare cu necesităţile dumneavoastră. SciArt. Nimeni nu este normal (în sensul mediei) cu excepţia cîtorva atribute. ele alcătuiesc un sistem. corticale şi motivaţionale. p. New York. Univ. Individualitate structurată Astfel. Unii indivizi au nervul sciatic atît de încastrat încît e bine apărat. p. 4 nu au reacţionat la nici una din concentraţiile încercate3. structurală şi biochimică ne putem aştepta ca" temperamentul şi motivaţia. sodiu. New York. 11 la 30 părţi . într-un experiment s-a testat cântitatea^de clorură de mercur necesară pentru a produce lrTtiţră~pielîi^ L)m~~35 de~ subiecţi. Williams. Dunn.

care. ele diferă numai cantitativ (H2O şi H2O2). artă sau biografie. Atunci problema individualităţii nu este modul în care se compară inteligenţa . Conform acestei viziuni. Kinsey et âl. Berlin. C. 9 Aceşti termeni au fost iniţial stabiliţi de W. A. ^ntrucît ea este un fenomen universal. Să luăm numai două universale şi să vedem cum se realizează aceasta : Individ John Henry Calitatea A Inteligenţă 900/0 ' 10o/0 Calitatea B Dominanţă 10% 90o/0 Ni se spune că John este un individ foarte inteligent. London. dar nu-1 interesează modul în care introversiunea dumneavoastră inter-acţionează cu alte trăsături ale dumneavoastră.. a IlI-a. că acceptăm această dogmă privind scopul şi limitele ştiinţei va trebui să abandonăm persoana ca persoană. dar obedient. derivă din tSea — idee (ceea ce este văzut. Worterbuch cler philosophischen Begriffe. The scientific study of personality. Henry este prost. Atragem atenţia cititorului asupra ortografiei termenului idiografic.. Philadelphia. Mittler.(de exemplu. S-a spus că ştiinţa se ocupă numai de legi generale. 19 pentru omul de ştiinţă individul unic este numai punctul de inter-'şecţie al unui număr de variabile cantitative8. Windelband. Heitz. 1948 . O moleculă de apă şi una de peroxid au aceleaşi elemente universale — hidrogen şi oxigen . fărtr*nici o structură internă. 512. ci numai de istorie. ştiinţa trebuie să o studieze. Este interesat de unele trăsături. cu planurile vieţii dumneavoastră. Methuen. Incercaţi-le pe părul dumneavoastră şi veţi vedea. (Individul. intelectului şi fizicului unei persoane. temperamentului. specificul). C. Sexual behavior in the human rnale. deşi se găseşte numai în forme individuale. Dar întrucât el este unic. Strassburg. Ea afirmă că toţi oamenii sînt alcătuiţi din aceleaşi calităţi (universale). Henry un agresor stupid ? Şi specificul conduitei lor va fi ulterior modificat de alte calităţi care le aparţin. The structure of human personality. 8 H. nu sîntem [încă descurajaţi. ştiinţa îl consideră un impediment. de asemenea. dar azi sînt larg răspîndiţi. 1952. Adică. un fapt. Este interesat de inimi (a dumneavoastră şi a mea) sau de plă-mîni (ai dumneavoastră şi ai mei) dar nu de interacţiunea reciprocă a inimii mele cu plămînii mei sau a inimii dumneavoastră cu plamînii dumneavoastră. New York. ca şi ideologie. 7 Afirmaţia Sie scheint alles auf Individualităt angelegt cu haben apare în fragmentul intitulat Die Natur. Dar nu poate calitatea A să interacţioneze cu calitatea B în aşa fel încît să se formeze un nou element ? Nu poate fi John un discipol inteligent. dar combinaţia lor se îndreaptă spre unicitate. că particularul este ceea ce este în virtutea faptului că este o combinaţie complexă de universale ? Chiar dacă ignorăm faptul că expresia „combinaţie complexă" presupune problema la care ne referim.9^ Chiar şi scolastica medievală a perceput problema şi a declarat Scientia non est individuorum. de preferinţă universale. omul de ştiinţă nu este interesat cîtuşi de puţin de sistemul personalităţii. este o organizare unică şi cu consistenţă internă a unor procese fizice şi mentale. ci idiogra-fiee. p. idiosincrazie. E greu de înţeles cum poate autorul să împace această concepţie a individualului cu propria sa definiţie a personalităţii ca „organizarea mai mult sau mai puţin stabilă şi durabilă a caracterului. Putem să nu spunem. Totuşi. 1904 şi R. p. Kinsey et al. Pînă aici toate bune.. 1953. El este interesat numai de dimensiuni separate prin care poate să compare multe persoane. E y s e n c k. 2. coerenţă sau viaţă. cu valorile dumneavoastră. Nu trebuie confundat cu ideografia. care determină adaptarea sa unică la mediu". ca unii oameni de ştiinţă. Ştiinţă şi unicitate : dilema E uşor de văzut însă că sîntem în faţa unui impas. Geschichte und Naturwissenschaft. Că ştiinţa înclină spre universal şi nu spre parti-[cular este. Sexual behavior in the human female. dar dominant. 20 Di. 1904'. J. 1953. p. ed. Eisler. o formă). personalitatea însăşi este |n fenomen universal. Originea sa se află în grecescul ţSioş (care înseamnă propriul. Philadelphia. ci numai de dimensiunile comune. iar nu o poate studia corect dacă nu cercetează individualitatea structurării ! Aceasta este dilema. Aceeaşi rădăcină se găseşte la idiom. Nu pot fi de acord cu acest punct de vedere. Individualitatea nu poate fi studiată de ştiinţă. Saunders. Saunders. introversiunea) ale dumneavoastră şi ale mele . Termenul nomotetic vine din uojxoGsTixbs — nomothotikos (promulgarea legii). Ce semnifică această afirmaţie ? Exprimă faptul că savantul nu se interesează de interdependenţa reciprocă a subsistemelor din cadrul sistemului total al personalităţii. Persoana este considerată numai ca . 18. în aşa fel încît nu estei predictibilă pornind de la universale..cum urmează : 6 A. Totuşi.punct de intersecţie". orice altceva ar mai putea fi. dar o mică diferenţă cantitativă duce la produse total neasemănătoare. ştiinţa este o disciplină nomotetică. afirmaţia însăşi induce în eroare. Macmillan. Că individul este un sistem al unicităţii structu-jrate este un fapt. ale căror metode nu sînt nomotetice (nu caută legi universale).

i. Chestiunea e că în acest caz există o relaţie cau22 zala importantă. Ştiinţa nomotetică. 10 H. în felul acesta conchidem că nu trebuie să fim speriaţi de definiţiile înguste ale „legii" sau. biografia. mulţi autori sensibili au remarcat această dilemă ce ţine de raportul dintre ştiinţă — unicitate. putem căuta plini de speranţă printre multele principii generale ale biologiei şi psihologiei dinamice acele procese care generează unicitatea. în consecinţă. 23 O altă soluţie este să te declari în favoarea a două psihologii separate şi distincte — una devotată poziţiei nomotetice. literatura şi poate nu s-ar deosebi de ele. de exemplu. cealaltă poziţiei idiografice. exista un înţeles străvechi al termenului scientia. Green. nu stabilea limite . in cazul cel mai bun. 21 Semnificaţia „legii" Ştiinţa convenţională este zdruncinată deoarece nu poate vedea modul în care organizarea internă a particularului se poate insera în cercetarea nomotetică a legilor generale. ci modul în care inteligenţa lui John •este legată de dominanţa sa. Letters on the philosophy of ihe human mină. Ştiinţa este neîndurătoare în ceea ce priveşte excluderea particularităţilor. ştiinţa este.sau dominanţa lui John cu aceleaşi calităţi abstrase de la alţi oameni. Acesta nu prescria o metodă. atribuind ^psihologia . atît abstracte. cap. O asemenea soluţie este acceptată de mulţi savanţi şi probabil de toţi umaniştii. semnifica pur şi simplu cunoaştere: Soluţii propuse După cum este de aşteptat. în al treilea rînd. poezia. nU numai ceea ce este convenabil sau tradiţional. nu la un singur caz. 1960. Poate fi o întîmplare rară (chiar unică). Dar presupuneţi că pentru un singur om se întîmplă ca la aceste cuvinte să „sune un clppoţel" şi să-1 îndrepte pe calea unei transformări adevărate. Este datoria ştiinţei să explice ceea ce este. Dacă aveţi un prieten apropiat. de conştiinţa sa şi • de restul personalităţii sale. o afirmaţie universal adevărată. 1855—1958. Totuşi. Dar cîteva idei pot fi aici de ajutor. Boston. în această privinţă. şi parţial să controlaţi. Personality a problem for science or for art ?. comportamentul său în viitor. Psihologia este o disciplină tînără şi în mod ideal ar trebui să tindă spre stapînirea desăvîrşită a fenomenelor. Acest ultim punct este important. London. Măsurătorile sale cu semnificaţie statistică sînt raportabile la o populaţie mare de indivizi. II. A. Bailey. Presupuneţi că un grup de o sută de delincvenţi dintr-o închisoare aud pe directorul închisorii spunînd aceste cuvinte : „Viaţa voastră în închisoare este "o pregătire pentru întoarcerea în societate". puteţi şti foarte bine de ce se comportă aşa cum se comportă şi. Explorations in personality. Nu trebuie să studiem fiecare existenţă pentru a descoperi regularităţile legice ale vieţii. Mulţi scriitori germani au favorizat această opinie. şi de aceea cu valoare de lege. 11 S. că 99 de deţinuţi rîd pe tăcute de banalitatea acestor cuvinte şi imediat le uită. de asemenea. Psihologia personalităţii ar face bine să admită această afirmaţie ca prima sa lege. W. în al doilea rînd. biografia pot s-o facă. Principiile generale ale geneticii. această propunere reprezintă o soluţie disperată. în primul rînd. Şi într-un anume sens au dreptate. Trebuie să păstrăni individul în cadrul ştiinţei. Prin însăşi natura sa. Şi presupuneţi. aşa cum am spus. desigur. căci el ridică problema regularităţilor statistice în raport cu regularităţile legice ale unei persoane individuale. °xford. O asemenea opinie a avut Samuel Bailey care acum un secol critica psihologia pentru că acorda aproape în întregime atenţie la ceea ce este „comun omenirii" şi pentru că se interesa de caracterul individual „numai în mod incidental şi pe scurt — prea pe scurt pentru importanţa subiectului"11. Longmans. Desigur că soluţia cea mai clară este aceea de a declara că generalitatea aparţine ştiinţei. iar individualitatea artei. de definiţiile înguste ale ştiinţei. sînt legi care evidenţîaza modul în care se produce unicitatea. Vezi şi G. Ce va spune statisticianul ? Că acest fapt „se datorează hazardului" sau că acest eveniment nu este „semnificativ statistic" ? Un asemenea răspuns ar fi absurd. Beacon. 716. cît şi concrete. Murray et al. puteţi să prevedeţi. Aceasta din urmă ar lucra. Cu mult înainte ca metoda ştiinţelor naturii să atingă poziţia sa predominantă. ştiinţa nu poate face niciodată dreptate individualului intact — numai drama. „numai un accesoriu al înţelepciunii"10.. comportamentul fiecărui individ are propriile sale legi. „Sistemul intern" este cel care răstoarnă ştiinţa convenţională a universalelor. New York. 265. în Personality and social encounter. aşa cum pare probabil. cu psihologia vîslind pe urmele sale. Această propunere vizează de fapt admiterea unor limite ale ştiinţei. dar este în întregime legată de lege — adică este un eveniment inevitabil. de valorile sale. 1938. mînă în mînă cu istoria. dată fiind structura internă a persoanei pentru care cuvintele respective au avut rezonanţă. AII port. Este prematur a o circumscrie exclusiv la un mod nomotetic de gîndire. este aceea că structurile personale ale individualităţii sînt unice. tinde să favorizeze pe cele dinţii şi să le neglijeze pe celelalte. numai pentru că aţi ajuns să cunoaşteţi acele regularităţi din viaţa sa care sînt raportabile la legg^ Nu aveţi nevoie de cunoaşterea naturii umane în generai pentru a face acest lucru. p. Psihologii statisticieni ar spune că este o lege ca acest îndemn pios să nu aibă efect.

. Această afirmaţie este adevărată şi utilă pînă la un punct. Norme individuale Idiodinamică Psihologia personalităţii h-cura 1 Trei serii de norme utilizate în psihologia personalităţii Fiecare om e*-ţe în anumite privmţe : a. o comparăm cu populaţia generală de fiinţe umane care am cunoscut-o (sau măsurat-o). a doua o psihologie a „structurii". Norme universale. Alean. sau de le\>ţie de 1j fiinţa umană medie. Sau. Per-sonality in nature. nu în comparaţie cu englezi sau chi-2zi Dacă CI. normele universale sînt grea atins. Norme de grup Ştiinţe socioculturale. din fiecare generalizare despre natura umană. Bergson. în mod esenţial aceeaşi distincţie este susţinută şi de Bergson. nici prin individualităţi. "un tip maniaco-depresiv. Knopf. aşa cum face arta. putem spune că Sam este iviant în cadrul propriului său grup : el nu este un doctor sau un rmier tipic.E greu de . Dar această dis-icţie nu trebuie să ne tulbure: remarcăm numai în trecere cu jrrnele universale. spun ei.nd vom lua m considerare o capcană pe care ea o conţine |entru cel imprudent. un tip loriiv sau un om din sud tipic. Cînd spunem că o persoană este înaltă sau Ite.nomoteţică ştiinţelor naturii (Naturwissenscliajten) şi • psihologia idiografică ştiinţelor spiritului (Gelsteswissenschaften). H. transl. sau sub medie în ceea ce riveşte o anumită însuşire. Nu am examinat încă toate soluţiile dilemei ştiinţă-unicitate Să privim mai îndeaproape cîteva sugestii suplimentare. Le caractere dans la sânte et dans La maladie. Murray. Nu avem nici un motiv pentru care să nu învăţăm. care cu mulţi uni îrrurmă a scris că ştiinţa caracterului „nu poate proceda prin generalităţi.să nu difere irte mult de majoritatea membrilor grupului căruia îi aparţine iti cu care este comparat. Inlroduction to metaphysic. sau deasupra. sau energică. ca nici un alt om (norme idiosincratice). Typcs of men.|| \m\r abruptă. In ir. society and culture. considerăm în mod real că se situează puţin peste media grupului care a fost examinat cu in mite ve^te. cu metoda „intuiţiei" care ne dă posibilitatea să unim aspectele înrudite ale unei persoane în sensul dezvoltării lor continue. 14 C. După cum am văzut. „dar înţelegem oamenii" (în individualitatea lor structurată)12. Paris. Norme de grup. M. un irrtefectual. Prima este o psihologie a . într-un sens. Propria mea poziţie privind această soluţie poate fi enunţată pe scurt. by P. H. . 1887. Kluckhohn şi Murray pun problema în modul următor :14 12 Acest punct de vedere este prezentat de E. 1912. El pune puternic în opoziţie metoda analizei prin care imobilizăm anumite relaţii elementare şi ignorăm fluxul sau continuitatea vieţii. 1928. „Noi explicăvi natura (prin analiză sau lege)". b ca unii oameni (norme de grup) . P1 g o r s. 53. Halle. probabil teste naţional americane. totuşi. invers. Am putea spune. dacă putem. Kluckhohn.serii de norme Cum cunoaştem o persoană ? Parţial pentru că îi comparăm caracteristicile cu trei serii de standarde (norme). 24 Psihologie gpnsrala pshcrfiiicâ Psjhdfizîdoşie psihobiologje. 1953. Ea ocupă o poziţie intermediară"13. sau veselă.. Dacă SarrT'este american e mai probabil că-1 vom judeca comparaţie cu alţi americani. In acelaşi timp trebuie să fim atenţi la conceptele şi metodele care ne dau posibilitatea să înţelegem individualitatea structurată.p. Azam. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul 21. aşa cum face psihologia. New York. . 13 E. al lui Sam este de 110. un baptist in-ansigent f. per--'jitiiea lui Sam este o rjrobjernă de conformitate cu. Niemeyer. se atenuează grin normele de grup. Normele de grup sînt importante în special cînd spunem că i reprezintă ceva tipic : un om de afaceri tipic.c. Remarcăm că Sam se sila valoarea medie. A. D. S p r a n g e r. Prima" utilizează metoda analizei şi a explicaţiei cauzale. ca toţi ceilalţi oameni (norme universale) . VI. c. Putnam. adevărat că psihologia perso-aliiăţii utilizează toate aceste norme precum indică figura 1.„elementelor". Asemenea afirmaţii semnifică ţptul că Sam posedă un grup de calităţi^ care-1 fac. Se linei dor. p. Trei . sau că are un coeficient de înteli-snţă de 110. a doua metoda „înţelegerii (Verstehen). p. Strict vorbind. Este. Trebuie să utilizăm toate căile de abordare în dezvoltarea ştiinţei psihologiei personalităţii. individul reprezintă în natură o ordine legică. New york. Pînă aici toate bune. Separarea psihologiei în două ramuri opuse . Sînt de acord cu psihiatrul francez Azam.

cum se arată în figura 1.16 De fapt. 3—21. Ea a apărut la începutul acestui secol şi încă înfloreşte. Una din calităţile acestei abordări este aceea că centrează atenţia asupra lui Sam în relaţie cu o populaţie extinsă. nu aflăm nimic despre Sam care să nu fi fost anterior ales de investigator pentru testare. ci numai unul. Cu ajutorul acestuia îl putem sfătui şi informa . inteljS.dual and of idiodynamics in psychology : a dialogue. Lucrurile stau altfel. Die differentielle Psychologie. Differential psychology. trebuie să ne ferim de o capcană. Leipzig. Psycttol. noi folosim norme de grup pentru a-i aprecia propria natură. Psihologie diferenţială Psihologia diferenţială este un alt nume pentru psihologia diferenţelor umane. Un profil ne aduce aproape. pentru variabilele menţionate mai sus. Organizarea vieţii individuale este în primul rînd. Să presupunem că la o mie de oameni s-a testat acuitatea auditivă. structura sa personală de interese. tendinţa nevrotică. dar nu foarte aproape de scopul nostru — individualitatea. în primul rînd. Argumentul nostru. fapt pe care bateria de teste îl omite. Figura 2 ilustrează procedeul. Profil reprezentativ pentru Sam resul pentru ştiinţă (sau alte dimensiuni măsurabile). un act se potriveşte cu aşteptările noastre spunem. Vor exista puţine profiluri sau niciunul exact la fel cu profilul lui Sam. Remarcăm că normele universale şi de grup constituie preocuparea ştiinţei nomotetice. Norme individuale. Mâcmillan. indiv. Stern. în ultimul rînd şi tot timpul. 1921. Normele individuale ne conduc din nou înapoi la concepţia ştiinţei idiografice. Deşi acceptăm formula celor trei serii de norme. ttp fixăm propriile noastre anticipări în ceea ce-1 priveşte. The place of the indiv. Metoda are limite notabile. în „J. îi observăm forţele şi slăbiciunile. 26 Aouitate Inteligenţa Dominanţi Tendinţd <nmrts ptnUnt auditivi mecanica nevrotici ştiinţă Figura 2.". Această abordare ar putea implica în mod eronat faptul că individul ca atare este numai o mină de indiosin-crazii reziduale şi poate neglijabile. este acela că psihologia personalităţii nu poate proceda numai prin generalităţi sau numai prin individualităţi. dominanţa. inteligenţa mecanică. Barth. a IlI-a. Dar fie că este asemănător sau nu cu ceilalţi din grupul său. mulţi psihologi ar considera această disciplină ca fiind coextensivă cu psihologia personalităţii. Trăsăturile sale proprii.crezut că el este învă25 ţător". 1958. în cazul lui Sam. Un reprezentant modern este A. ed. Dacă. 14. După ce ne-aim familiarizat cu Sacri. Este util să ştim unde se situează Sam sau Jane în relaţie cu normele de grup astfel obţinute. Sam poate avea o trăsătură personală cardinală care să nu fie înregistrată deloc — poate el este mai întîi de toate un chirurg prin predilecţie şi aptitudine. Cum interacţio-nează dominanţa lui Sam cu interesul său pentru ştiinţă ? Care este structura care rezultă din faptul de a avea un interes pronunţat pentru ştiinţă dar nu şi o inteligenţă mecanică puternică care să-1 sprijine ? îl face . a IlI-a. O altă limită principală este faptul că un profil nu ne spune nimic despre organizarea calităţilor în discuţie. ed. sau „Azi nu e el însuşi". Rosenzweig a utilizat în studiul acestei structuri personale termenul de idiodinamică1^. un fapt principal al naturii umane. 16 Un important volum deschizător de drumuri a fost W. 1958. organizarea personalităţii sale constituie un standard pentru apreciere. Desigur că Sam are multe atribute caracteristice ale speciei umane şi multe care seamănă cu ale confraţilor săi culturali : dar el le împleteşte pe toate într-un sistem specific unic. îl putem îndruma spre un anume post dacă rezultatele corespund cerinţelor noastre. un rest rămas după ce am explicat cea mai mare parte a comportamentului său în funcţie de norme universale sau de grup. Individualitatea nu este un sac de zdrenţe aruncate după ce ştiinţele nomotetice au spus ce au avut de spus. spunem : „Nu-i stă în fire". ci „ocupă o poziţie intermediară". Anastasi. „Cît îi este de caracteristic" . dacă nu. Rosenzweig. Cînd cunoaştem rezultatele putem să le reprezentăm într-un profil (sau într-o psihogramă). Personalitatea sa nu conţine trei sisteme. New York.

alteori aîta. Pe cînd psihologia diferenţială era la începuturi. că aparţine tipului anal sau tipului oral sau tipului ge-Htal. o tipologie validă dacă cineva se interesează de extroversiune şi introversiune. sau un ajutor administrativ mulţumit al vreunui inginer ? Despre toate profilurile putem spune „Trăsăturile sînt acolo. care utilizează uneori o formă.sesc un tip de periuţe de dinţi sînt şi introvertiţi. există oameni extrovertiţi. De aceea el 1-a testat pe Poincare pentru a stabili deviaţiile de la medie în scopul de a descoperi secretul geniului său. Fie-Kre indică o grupare (sindrom) de atribute care de obicei (dar nu întotdeauna) coexistă. introvertiţi şi de ambele tipuri. desigur. ca şi psihologia diferenţială. Tipologie versus individualitate (Elipsele cu linie întreruptă semnifică tipurile . care este o persoană. oarecum în mod provocator. multe teorii tipologice urmăresc adîncimea şi extensiunea. Flammario. Astfel de propuneri clasificatorii şi multe altele au fost făcute H speranţa unei categorisiri largi şi valide a fiinţelor umane. Schema nu mai funcţionează pentru că nu toţi cei care folo. a încercat metoda psihogramej cu faimosul matematician Henri Poincare. Aceasta este o tipologie validă dacă cineva se interesează de periuţele de dinţi. ca şi psihologul diferenţialist este nesatisfăcut de „ceea ce este comun unui imbecil şi lui Aristoteî". Există atît de multe criterii după care putem clasifica oamenii. cercurile cu linie continuă. încît vom constata cu uşurinţă că lam situat pe Sam în sute de tipuri posibile. | Ea nu poate decît să înşire mărgele Tipuri Tipologia. fizic şi mental. dar nu vînătoarea. nereuşind totuşi să surprindem structura sa internă unică de organizare. cît şi de extroversiune. El a constatat că Poincare avea un volum al memoriei de 11 unităţi. ar trebui să fie clasificat în două tipuri. Dar presupuneţi că sînteţi interesaţi atît de periuţa de dinţi utilizată. Desigur. Doctrinele tipologice. 2) utilizează una care e concavă. este o abordare limitată a individualităţii. indivizii) ■re altul. Prietenul nostru Sam. Paris. Henri Poincare. de asemenea. imaginaţie auditivă superioară. e beatnik. Toulouse. 1910.această opoziţie o persoană nefericită şi în conflict. Dar fie că baza clasificării este largă sau îngustă. tipul. sau narcisistă. Să numim cîteva la întîmplare. că este apolinică. care se opreşte la jumătatea drumului şi nimic mai mult. mixt. că este autoritară. totuşi. că are o personalitate banală. era obsedat de munca sa şi aşa mai departe. un experimen-talist francez. tipurile sînt . El preconizează o clasificare mai limitată şi mai discriminatorie a naturii umane. sau cerebrotonică. Cineva poate spune pe drept că există patru tipuri de oameni. îi plăcea muzica. cei care 1) utilizează periuţă de dinţi convexă. deoarece ele exprimă numai ceea ce 27 este „comun unui imbecil şi lui Aristoteî"17. dar Organizarea lipseşte". absent din profilul său psihologic. Toulouse admite nenorocit că geniul lui Poincare era. nu susţin nimic mai mult decît că anumiţi oameni se aseamănă cu alţii într-o anumită privinţă. Spunem că o persoana este liberală. dormea prost. Toulouse. 3) utilizează una dreaptă şi 4) nu utilizează deloc — şi. Problema este că psiho-grama nu poate să sintetizeze. El a spus că nu a fost satisfăcut de normele universale. în mod similar. Urmărindu-i eforturile. 28 ' ©. Aceasta este. Un tipolog.- Figura 3. orientată 17 E.

fără a fi însă corelate reciproc B cadrul cîmpului organic al propriei sale naturi. Să luăm un exemplu din domeniul delincventei. Objectivity in systematic and „idiodynamlc" psychology. fabrici. închisori. Dacă psihologul clinician lucrează într-un spital de psihiatrie. Sam se potriveşte tipului autoritar. şi nici chiar cunoştinţele despre normele de grup. mai ales în studiul „caracterului naţional". de sintetizare a ceea ce se ^Rioaşte pentru a descoperi structura personală este extrem de complex. în final. I şi D. în aproximativ jumătate din studii cele două metode au avut succes aproape în mod egal . printre care W. biserici şi armată. dar nici una nu a fost inventată vreodată Pentru a explica individul în totalitate. Rev. Ele sînt derivate prin metode raţionale şi nu empirice. Meehl. cărora speră să le faciliteze o adaptare mai bună şi o sănătate mentală ameliorată. Mulţi psihologi clinicieni nu depăşesc stadiul psihologiei diferenţiale. un creştin sau un personaj ideal cu consistenţă teoretică. Dar tipurile ideale sînt inventate în bibliotecă şi nu în laborator. Galanter. Tipurile ideale sînt. experimentale şi sociale — toate acestea ocupîndu-se cu norme universale sau de grup — atenţia sa principală se îndreaptă spre persoana concretă care se află în faţa sa. a revenit asupra rezultatelor unor cercetări utilizînd atît date statistice '(scoruri pe scale obţi■ nute prin metoda psihologiei diferenţiale). Cum interacţio-. E. în prevederea delincventei şi chiar în predicţia fericirii în căsătorie. fiziologice. în felul acesta thulte domenii ale vieţii sale nu sînt explicate. Unii autori susţin utilizarea tipurilor ideale. sau numai să alegeţi un dar potrivit pentru ziua de naştere a mamei dumneavoastră. în termenii lui Spranger. care încercă să le potrivească în tabloul clinic." 3952. Şi acest fapt ne poate fi de ajutor cînd ajungem la evaluarea personalităţii. un om de afaceri american.19 în acest caz e clar că psihologii „ştiinţifici" au multe probleme. centre de asistenţă socială. fără să presupunem că în realitate există vreun reprezentant perfect al tipului respectiv. modul de predicţie (no-motetic) statistic era superior. 30 Procesul de ponderare a rezultatelor fragmentare. Tipurile ideale nu au fost elaborate prin studiul exact al oamenilor concreţi. el poate să transmită rezultatele sale unui psihiatru. 285 . putem descrie un italian tipic. cit. Le-ar plăcea să considere că înţelegerea idiografică nu este mai bună decît rezultatele obţinute prin date statistice (adică prin referire la normele universale sau de grup). în cealaltă jumătate. ca şi alţi indivizi A. desigur. dacă îl considerăm în raport cu sindromul freudian al trăsăturilor „orale". estetică sau politică. în opoziţie cu toate celelalte tipuri de psihologi care sînt nomotetici ? Acest lucru este parţial adevărat. op. 18 Spranger. El este redus la o simplă aglomerare de procente. Din păcate nu ştim încă în ce mod şi cît de bine îndeplinim această sarcină.■suficiente pentru a zugrăvi individul în totalitate. ca şi medicii. şcoli. Se eman. P. de confruntare a unei dovezi cu alta şi. un John Bull.. să aşeze piesele împreună pentru a vedea ce reprezintă cu adevărat sistemul şi capacităţile interne ale pacientului. B. cît şi predicţii idio-grafice („intuitive") ale comportamentului. simple „scheme de com-prehensibilitate"18. Ei lucrează în spitale. iar individul ca atare este lăsat de o parte.20 Există acum teste şi scale accesibile care s-au bucurat de un oarecare succes în ceea ce priveşte predicţia reuşitei sau eşecului în colegiu. Unii oameni. Deşi psihologul clinician are nevoie de o pregătire în domeniul psihologiei generale. Tipologiile sînt ^■tnode şi seducătoare. (Calităţile sale au fost corelate cu ca-Ităţile similare ale altor în-erivîzi. 59. Munca lor e numită „clinică" deoarece. Astfel. de exemplu. au de-a face cu indivizi singulari. Figura 3 prezintă dilema. Cunoştinţele dumneavoastră despre omenire în general nu vă vor ajuta prea mult. nota 12 supra. Presupuneţi că vreţi să alegeţi un coleg de cameră sau o soţie ori un soţ. m şi R. Nu rezultă oare de aici că soluţia dilemei noastre despre unicitate este simplă ? Nu este psihologul clinician un specialist idio-grafic.ftează oralitatea cu autoritarismul său ? "Ku ştim. în „Psychol. Psihologie clinică Mulţi psihologi lucrează astăzi în „domeniul clinic". pentru că ea nu intenţionează să cuprindă persoane reale. 19 Un antagonism vehement faţă de poziţia idiografică (pur clinică) este exprimat de mulţi autori. se apropie în diverse grade de tipul ideal. Fiecare clasificare este corectă. 29 înainte de a părăsi acest subiect. Dar el poate fi clasificat şi împreună cu persoanele O. Asemenea scheme comprehensive îşi au probabil utilitatea lor. Ei testează şi transformă rezultatele într-un profil. dar Sam ca inBirid rărnîne necaracterizat. Această concepţie scapă criticii noastre. vom atrage atenţia asupra unei forme speciale de doctrină tipologică. dar situaţia este mult mai complexă.

dr. Î65 . Multe manuale elementare de psihologie oferă un capitol de concluzii intituat „Personalita-Ba".—289. A spune că 85 din 100 de băieţi provenind din cutare sau cutare mediu vor deveni delincvenţi nu înseamnă să spui că Jimmy.cd. Problema este complexă şi discutarea ei va ii amînată pentru cap. normele universale şi de grup sînt folositoare. şi alte deficienţe. de asemenea. Dacă îl cunoaştem complet pe Jimmy şi mediul său vom fi capabili să îmbunătăţim previziunea statistică. elanul îndreptat spre viitor al existenţei Bl° Şi întrepătrunderea sistematică a calităţilor sale cheie consti-B trăsăturile caracteristice centrale ale propriei personalităţi. Nu se poate admite aşa ceva. E y s e n c k. 1954. P.". uneori predicţîa statistică poate ajuta. New York. Ea este o structură cu legi în sine şi prin sine. °i Minnesota Press. Deşi nu mă îndoiesc că unele cunoştinţe de acest gen există şi sînt de mare importanţă cînd sînt aplicate unui caz singular. Rinehart and Win-ston. are şansa de 85% să devină delincvent. Necazul poate rezida în viziunea lor unilaterală asu-Pra naturii cunoaşterii umane. Năzuinţa aceasta spre completitudine este lăudabilă. niciodată interrelaţionate în mod vital. . The science of personality : nomothetic . Un asemenea B^lou lipsit de viaţă este distonant pentru cineva care simte că B^ividualitatea omului. ci să prezică „ce va face un individ" în atingerea acestui ideal. Hoit. percepţiei. Companiile de asigurări sînt maestre în asemenea predîcţii statistice. 379— 383 . Ea caută un echilibru între cele două extreme. dar poţi să spui cu precizie ce va face un număr mediu de persoane. 1 struct"ra şi dezvoltarea personalităţii . H. 1960. care are o asemenea origine. Problema în discuţie a fost exprimată odată de S>herlock Ilolmcs. Niciodată nu poţi prezice ce va face un individ. Avem nevoie de Bgi ale învăţării. Aceşti autori sînt apărători adevăraţi ai tradiţiei anglo-americane a asocţaţionismului şi empirismului.Concluzia noastră este că dilema unicităţii bîntuie domeniul psihologiei clinice. Bailey. care au o viaţă de familie dezorganizată. Bacă în acest capitol înclinaţia noastră este să subliniem aspectul Biografic. dar procentajele rămîn constante'-. mulţi clinicieni simt ca fiinţele umane vii nu pot fi cunoscute exclusiv prin legi statistice. Numai o cunoaştere completă a lui Jimmy ne va da posibilitatea să facem o predicţie sigură. Clinical vs statistical prediction. care se aplică numai unor grupuri de indivizi şi nu indivizilor. D. de un punct de vedere special pentru a face ca aceste principii generale să Hînveargă spre individualitatea structurii care alcătuieşte perso-Balitatea. 1954. 4. R.' în „Psy-nhol. in „Sociometry". aceasta se explică prin încercarea noastră de a redresa ■hilateralitatea actuală a psihologiei. nici ex-Biîsiv idiografică. Vom reveni asupra acestei probleme în capitole ulterioare. Rev. W. 339—342 . Dar este mai uşor să construieşti un om artifidin norme universale şi de grup decît să ai de-a face în mod Bdecvat şi ştiinţific cu un om real. va deveni sau nu delincvent. 31 Despre băieţii care vagabondează. psihologia generală şi socială şînt rădăcina şi B'lpJna din care creşte psihologia personalităţii. Jimmy. Watson : y{ln timp ce fiecare individ este o enigmă insolubilă. Sârb in. Pînă astăzi metodele psihologice diferenţiale au prevalat. în grup el devine o certitudine matematică. se poate spune în mod sigur că 85% vor intra în conflict cu autorităţile. Consta-Bm însă adesea că se oferă un tablou al personalităţii care este un Bozaic necimentat de elemente şi scoruri de teste. nu la o cunoaştere autentică a personalităţilor individuale. Faptul că şi clinicienii care utilizează o metodă „intuitivă" pot greşi în pre-dicţia lor iese din discuţie. ca individ. Taft. G. E. Devierile de la normele universale sau de grup sînt instrumentul principal al clinicianului pentru studiul individului Totuşi. Nu există nici o şansă de 85% care să-1 privească direct. / Psihologia personalităţii nu este exclusiv nomotetică. statistical me-thods — an issue based on misunderstanding. într-adevăr. Case-studies vs. T. Minneapolis Univ. Persoana este mai mult deci: „un punct de intersecţie" al acestor legi. > Aceşti autori (şi alţii) sînt sincer scandalizaţi de problema pe care îndrăznesc s-o ridic aici. 32 Rezumat individualitatea este o caracteristică principală a naturii Pentru a dezvolta o ştiinţă a personalităţii trebuie să acacest fapt. înainte ca dilema să fie rezolvată va fi nevoie de noi metode şi de noi teorii. dar ele nu acoperi întreaga distanţă pînă la atingerea lui. E. care i-a spus prietenului său. totuşi susţin în acelaşi timp că ele pot duce la ' o codare grosolană şi rutinieră. 61. R. 21. Dar avem nevoie. Clinteai inference and cognitive theory. Legile generale conducînd la inferenţe (ajutate de statistică) explică toate cunoştinţele noastre despre persoane individuale. Lor li se pare de la sine înţeles că teoria epistemologică dominantă în psihologie este sacrosantă. Dar aici există o greşeală. 1941. sau de procese Bagmentare. O asemenea predicţie statistică ne aminteşte de succesul recomandărilor privind prevenirea accidentelor de circulaţie care se produc într-o vacanţă de sfîrşit de sâptămînă. cogniţiei şi avem hevoie de o cu-Boaşfere a culturii şi societăţii pentru a explica dezvoltarea şi Beşterea individului. Indivizii variază. Tristul adevăr este acela că psihologii nu au un succes evident ca judecători ai personalităţii. J. Meehl. Lundberg. ^Adevăratul scop al psihologiei clinice nu este să elaboreze predicţii ce privesc grupul.

Cititorul care e interesat de o analiză mai completă poate consulta lucrarea mea : Personality: a psychological interpretation. 34 sa evaluăm un candidat în funcţie de „personalitate". trebuie să existe ceva înlăuntrul nostru care constituie „adevărata" noastră natură (deşi aceasta poate fi variabilă)^ Definiţiîle_| n__iuactie_. că persoana pe care o cunoaştem produce sau nu un efect asupra altor persoane. dar nimeni nu poate să o descrie precis : sute de definiţii sînt disponibile. în „Teachers College Record". Hoit. în acest caz personalitatea nu este chiar superficială. dar totuşi de aceeaşi inspiraţie sînt defi° vigiune socială jşau^exterioară" asupra tateă este : ' îuinu totală a efectului produs de un individ asupra societăţii . 43. şi este atît sinceră. deoarece nu produc efecte asupra celorlalţi ? Părerea noastră este că asemenea creaturi excepţionale dispun de calităţi personale care nu sînt mai puţin fascinante decît ale acelora care trăiesc în societatea Omenească. temperament EFECTUL EXTERN » ORIGINILE TERMENULUI „PERSONALITATE' « STRUCTURA INTERNA « PUNCTUL DE VEDERE POZITIVIST » O DEFINIŢIE PENTRU LUCRAREA DE FAŢĂ 0 O OBIECŢIE FILOZOFICA e CARACTERUL o TEMPERAMENTUL * REZUMAT ue pare că toată lumea ştie ce este personalitatea.. The „halo" around „personalily". 1—6. şî~sîrît Ceva mai sofisticate._^[u_jDutem accepta afirmaţia că o persoană are „mai multă" sau „mai putirS^jDej^ojia^^ TrTseTS~psihologJe. O învăţătoare cu „multă -personalitate" se dovedeşte a fi o persoană care pare să prezinte pentru ceilalţi opt calităţi atractive : „Ea este interesantă în conversaţie. 1942. 35 judecător poate avea o impresie corectă despre noi şi altul una proastă ? Dacă e aşa. cum putem fi noi cunoscuţi ? Acest lucru e adevărat.de efectele externe confundă personali3£.să vă de^^lteţi personarrEateaw~^nT~ca™"scop~'sa Tnfăf^âsca^îcTSnrTŢ^^ îh"""cge"ă" 'C(i"~priveşţg__vorDlFea in public.E plină de personalitate''. pe celelalte două. 39—43. e competentă._J_a fel_de_bogaţ_doţaţi_ca şi cei care ÎI au. 2. înţelegem prin aceasta.YJa_. cît şi adaptabilă". Un actor de televiziune poate exercita influenţă asupra milioanelor de persoane. dar poate avea o personalitate mai puţin complexă decît un . sau despre Robinson Crusoe înainte de apariţia tovarăşului său Vineri ? Sînt aceşti izolaţi lipsiţi de personalitate. Fie m m i n g. este inteligentă. acestea se grupează în trei categorii pe care le vom numi definiţii prin efect extern. bună sportivă. .1 dansul. XÎ^crpd a iţii despre tine. Există un argument favorabil acestor definiţii bazate pe „efect extern". Vorbind în sens larg. G. mijloacele ior „c°sm^^e piellml acesi lucru. L p ^ypj p pţ Ce se poate spune despre ermitul solitar sau despre copilul sălbatic (trăind printre lupi). cap. Numai prin judecăţile altora despre noi. l deprinderi sau acţiuni care influenţează cu succes alţi oameni . conce£ţm_ L -a+i'iiirTjjd ci^j-g cj eficiente din lînd să vă ajute .2 Astfel. Un cercetător şi-a asumat sarcina de a determina care sînt calităţile necesare unei aprecieri superioare a „personalităţii" printre învăţătoare. _după examinarea originilor termenului. De obicei ceea ce se doreşte este o estimare a eficacităţii sociale sau a atracţiei solicitantului. dar ce se întîmplă dacă influenţăm oameni diferiţi în moduri diferite ? înseamnă că avem mai multe personalităţi ? Oare nu înseamnă mai curînd că un 2 E. Rinehart and Winston. 3 Acestea şi alte definiţii „biosociale" (exterioare) sînt înregistrate în • erso-nality : a psychological interpretation. răspunsuri date do alţii unui individ considerat ca stimul . problema definiţiei este condensată în capitolul de faţă la un minimum ireductibil..CAPITOLUL 2 Personalitate.pnale. caracter.1 Efectul extern Spunem despre o cunoştinţă „Nu are personalitate" şi despre alta . desigur. Dt&r pre un anumit ruj de buze sau ITToclTîeTnTîalîn^ feră personalitate". Adesea un formular de recomandare ne va cere 1 întrucît cercetătorul care se ocupă de personalitate nu este interesat In primul rînd de problemele etimologice şi istorice. Vom discuta pe scurt prima definiţie şi apoi. pp. personalitatea noastră este cunoscută ca atare.^ieIZrlîlllte reputaţii. are interese largi.eottyef-3ti'qT"Tt3lOÎL . 1937. atletică. New York. Dacă nu influenţăm oamenii. prin structură internă şi pozitiviste. pobluid.

impresia jp care o facem asupra__alţora_şi reacţia_lor ^IMâ_de_jiai„. A ajuns. Ei_admit că perso. în latina clasică era utilizat numai persona. nici tînăr nici bătrîn.dreapta. stimulînd nenumărate controverse. p.. Ca substantiv nu reprezintă mai mult decît reprezintă a fi ca verb. (Acest fapt poate da oarecare satisfacţie acelora care preferă să 4 F. Dar faptul de a confunda efectele externe ale personalităţii cu însăşi structura internă ar amăgi minţile noastre. t. dacă ne-a căutat cineva în lipsa noastră. M. Max Muller. .arpersana. h gi£ o ^v filozofia morală a lui Kant sf> ^nTijlocîn vederea__unui P ajacă^de. Ei suprimă orice încercare de evaluare şi dau un simplu enunţ descrîptîv7 UrTexem-plu tipic este următorul. 36 definească personalitatea în funcţie de efectul extern. psihologii occidentali acordă o mare valoare şi integrităţii personalităţii (întrucît ea este. Deşi. M ii 11 e r. impulsurilor. ca ceva care există „cu_adevarat".ana-. . Leipzig. tendinţelor. Desigur că . sugerînd noi idei. Barth. 1888.) D. Etica iudeo-creştină a iniţiat această linie de gîndire. Dar acest cuvînt persona a circulat între graniţe uimitoare. în franceză poate ajunge chiar să însemne nimeni. Originile termenului „personalitate" Cuvîntul personalitate şi rădăcina sa persoană au fascinat îndelung pe cercetătorii limbii. domnule". Longmans. Toţi savanţii sînt de acord că acest cuvînt înseamnă la origine mască. bătînd în stînga şi-n. monsieur". Unele din ele anticipau definiţiile actuale prin „efect extern". denatura raţională^ Şi astfel vedem că termenul a avut chiar în latina clasică semnificaţii variate. Green. Termenul era utilizat şi pentru a desemna cele trei persoane ale Treimii. definiţiile lor sînt mai puţin exaltate. de obicei. chiar în antichitate. adică adevărata reunire a calităţilor interne şi personale. Aparenţa şi nu organizarea internă este subliniată. crezul 5 W. Die menschliche.vxeodatâ o unitate perfectă.şle-. a^ajuns să semnifice altceva. nu tr^Glue_£CjTtundaftă cu oameni Je au despre eă7 p ^j. c Structura internă Jâţ£ă_j££^^ excepţia pozitiviştilor moderni^ pe eare~"îi vonilui*"TulînărTK considerare) preferă să definească personalitatea ca o entitate obiectivă. ea va răspunde „Personne.eJ_că este influenţată de ace"âlsta şî o""influenţează Ta B ^ şnţâ . PersonUchkeit. ceea ce înseamnă „nimeni. 37 democraţiei). Personalitatea este : suma totală a tuturor dispoziţiilor. si ocupînd pînă în zilele noastre un loc de frunte în toate discuţiile despre teologie şi fil6zofie.este deschisă conlurăţoiir. dorinţelor şi instinctelor biologice înnăscute ale individului. New York. ci doar tinde mereu spre p0 "*~~ Unii autori adaugă o notă de „valoare" acestui tip de definiţie Personalitatea "este ceva ce trebuie apreciat. de asemenea. Căci dacă întrebăm portăreasa la Paris. 4. Astfel. este entuziasmat de abstracţiunea acestor termeni şi de larga lor utilitate Să luăm un cuvînt ca persoană. Nimic n-ar putea fi mai abstract. 20. nici femelă. inclusiv actorul din spatele măştii. J923. William ŞT vorbeşte despre perso^ Cil nimeni nu dob|nde. paroh). de exemplu.individ retras care trăieşte în obscuritatea unei mansarde. deşi puţini din cei care-1 folosesc ştiu cum a apărut4 Termenii personality în limba engleză. Şi dacă aceste personae reprezentau trei măşti ale unui singur Dumnezeu sau trei persoane egale a devenit dispută teologică de lungă duratăv_Poate__cea mai faimoasă defin a termenului i2£Z£<2na a_Jx>st dată jd&^Soeihuîs in secolul al~~ 2a_na_esţe_ o substanj^. Integritatea personalităţii trebuie respectată pentru totdeauna. Stern. 32. să semnifice o persoană importantă (de unde personaj. . in definitiv. personnallte în franceză şi personlichkeit în germană se aseamănă mult cu personalitas din latina medievală. Biographies of words. precum şi a dispoziţiilor şi tendinţelor dobîndite prin experienţă6. altele — definiţiile prin „structura internă".sJn±---f3ei0^~4mj3€«!ta«ţL în dezvoltarea personalităţii ^njaastrgi_Acestea sînt probleme la care vom reveni în capitole viitoare. Nu o nici mascul.iadjxijiiială. pp.

Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinînd individului8. rev. Problema în discuţie este studiată de C. adică metoda noastră.„Unii psihologi contemporani obiectează energic împotriva definiţiilor.. 1924. New York. Cu alte cuvinte.. ed. vizibile. .cu adevărat acolo"'. C.. Sloane. există psihologi care spun că ar trebui să nu folosim niciodată conceptul de personalitate^ Dacă am şti destul despre „stimul" şi despre „răspuns" (aşa-numita psihologie S-R) nu ar trebui să ne batem capul cu-vreo „variabilă intermediară". formulată în termeni de structură internă. Aceasta este viziunea behaviorismului pozitivist extrem. 333.. New York. Warren and L. personalitatea este un „construct".rn. Ceea ce cunoaştem despre personalitate sînt numai „operaţiile" noastre. L i n t o n. Numai operaţiile externe. p. Personalitatea nu este ceea ce cineva are. Următoarea definiţie e mai „structurală" : Personalitatea este întreaga organizare mentală a fiinţei umane în orice stadiu al dezvoltării sale. Self-consistency : a theory of personality. Macmillan. Dacă administrăm un test de personalitate şi obţinem cutare şi cutare scor. 69. 1945. O definiţie pentru lucrarea de faţă Nu există desigur definiţii corecte sau incorecte. Notăm aici o asemănare cu definiţiile prin „efect extern". Personalitatea ca atare se evaporează în negura metodei. numeroaselor părţi componente înregistrate. 532. de asemenea. pur şi simplu nu poate fi studiată direct. [sland. Conceptualizarea nu trebuie să treacă dincolo de metodele ştiinţifice pe care le utilizăm. De aceea. ca personalitatea. Cînd un biolog disecă o plantă. Personalitatea este chiar mai dificil de studiat-' decit stelele sau Plantele. a omului de ştiinţă. esţg_Jin rr(?*:i. Propria mea definiţie va fi. ed. Thc unconscious. ci este percepţia altcuiva. 1945. manevrabile sînt tolerate. Un exemplu de asemenea definiţie operaţională este următorul. J^iciimpsiholog şi nici un pro-. 7 H. încercăm să înţele10 D. acestea sînt operaţiile noastre. care există cu adevărat şi are o compoziţie şi o structură pe care va încerca să le înţeleagă în mod ştiinţific. C a r m i c h a e 1. 9. . 2 nd. Personality.. abilitate. 90. 84. fjr înţelege vreodată pe d epîinvreo__jDej^maIila±e~^In-411 -hi ~t^îr^^^^^^^^ 7 p^Ţ^^^^r^^^^^^^_^^^ "persOnâHtaţif. Ea îmbrăţişează fiecare aspect al caracterului uman : intelect. Houghton Mifflin. p. Boston. dacă există jntr-adevăr. p. 'ea nu reuşeşte să sublinieze integrarea în structură S. în cazul acesta. Unele definiţii subliniază factorul cognitiv subiectiv care participă la organizarea internă.plu construct legat de un nume pro--jgnuj^Cel mai bun lucru pe care-1 putem face este să încercăm să '"formutăm ipoteze despre ea — să o „conceptualizării". Ei argumentează că .Deşi/ această definiţie priveşte personalitatea ca un dat accesibil studiului. Theones of personality. Hali and G. Wiley. moralitate şi fiecare atitudine care s a format în cursul vieţii cuiva7. Lock y. Lindzey.) Dar mai întîi trebuie să examinăm o abordare opusă.. din punct de vedere pozitivisţ^^pgrsonalitatea ÎPternă. Deşi acesta este scopul unor psihologi. rev.^JlD—si. esenţialiste. -Personalitatea este : conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. 39 gem un fapt existent din natură. Trebuie să ne adaptăm pe cît posibil mai mult metodele la obiect şi nu să definim obiectul în iuncţie de metodele noastre imperfecte. Structura internă. 8 R. Elements of human psychology.'~fca "şi astronomul sau biologul. Asemănătoare este şi următoarea definiţie : . el nu crede că structura şi fiziologia plantei constă numai în opera4 ţiile sale. (Unii autori ar numi definiţiile de acest tip „esenţialiste". pentru acest astronom ea este un corp ceresc. Appleţon — Century — Crofts. p. Un astronom care studiază Arcturus consideră steaua un construct legat de un nume ? Puţin probabil . p. Pentru a împinge lucrurile şi mai departe. 1930. afirmînd că personalitatea este: o schemă unificată a experienţei. p. Prince. Nu putem cunoaşte „unitatea multiformă dina6 M. ceva gîndit dar care nu există realmente „colo undeva". The cultural background of personaldy. New York. 1945. New York. Mc C 1 e 11 a n d. S. este problematic dacă ei urmează pilda ştiinţelor mai vechi. Punctul de vedere pozitivist . New York. o organizare de valori caro sînt compatibile între ele9. dar situaţia este aceeaşi. . Definiţia e reprezentativă pentru cee-a ce putem numi definiţii ale personalităţii de tipul omnibus sau „sac de cîrpe". Termenii pot fi definiţi numai în modalităţi care sînt folositoare . 9 P.structura internatr este inaccesibilă ştiinţei. 1951. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat10. 38 u jâ" care există . temperament.

1951. R. Dar defectul său c°nstă în eşecul de a admite criteriul necesar al organizării. în „Amer. Fără îndoială animalele posedă forme rudimentare de sisteme psihofizice moştenite şi învăţate care conduc la o activitate caracteristică (unică). Ia fel şi un sentiment. Ceea ce ci face în principal este să se adapteze mediului său.redundanţa nu este în mod necesar ceva rău . Se poate pune problema dacă. mai ales la acele*personalităţi anormale care sînt marcate de o dezintegrare progresivă. dar şi reflectăm asupra lui. Aceşti doi termeni constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. De asemenea. Integrarea şi alte procese organizaţio-. Pentru scopurile prezentului volum pretindem o definiţie a personalităţii care este „esenţialistă". ne străduim să-1 stăpînim şi uneori reuşim. 6. Sistemele psihofizice latente motivează sau direcţionează o activitate şi o gîndire specifică atunci cînd intră în acţiune. Unii filozofi ar spune că noi comitem păcatul de neiertat de a considera problema rezolvată dinainte. Psihofizic. O deprindere este un sistem. Caracteristic. Riscăm să afirmăm că diferenţa dintre oricare două specii de vertebrate submarine nu este atît de mare ca diferenţa dintre două fiinţe umane. Psychologist".. posedând o structură internă specifică. {Nu ştim nimic despre gîndirea lor. Cine este acest „individ" în care rezidă personalitatea ? Oare nu admitem în mod secret un organizator — un „ego"' ? Nu avem în inimile noastre o entitate neexplicată care creează cumva o unitate a personalităţii ? Această obiecţie vine în special din partea filozofilor persona-îişti care consideră că în toate definiţiile . dar nici unul nu poate fi considerat ca fiind lipsit de un iz personal. o trăsătură. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atît a „spiritului". iată definiţia noastră : r r ( PERSONALITATEA ESTE ORGANIZAREA DINAMICA IN f CADRUL INDIVIDULUI A ACELOR SISTEME PSIHOFIZICE | CARE DETERMINA GlNDIREA Şl COMPORTAMENTUL SAU CARACTERISTIC. ajută la sublinierea ideii.. Totuşi. totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră. . 476—483. Este adevărat că unele acte şi concepte sînt mai idiosincratice decît altele. Complexitatea enormă a creierului omenesc.individual''. un concept. De aceea comportamentul şi gîndirea înlesnesc atît supravieţuirea. O obiecţie filozofică Un termen din definiţia noastră nu a fost încă explicat — acela de . orice s-ar întîmpla. Acest termen ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală. cît şi creşterea. pare sa îndreptăţească această afirmaţie. De aceea. precum a fost argumentat în primul capitol.) Dar această concesie nu ne duce prea departe. Vom trata personalitatea ca o unitate existentă „acolo undeva". Chiar actele şi conceptele pe care înTntîd aparent le „împărtăşim1' cu ceilalţi sînt la bază individuale şi caracteristice. Noi nu ne adaptăm numai la mediul nostru. Dar nu ar fi înţelepL să se definească personalitatea numai în funcţie de adaptare. animalele au pers'onalitate. cît şi a „trupului" într-o unitate inextricabilă. Răspunsul este un „da" prudent. Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar cînd nu acţionează. De aceea „organizarea" trebuie să apară în definiţie. Sistemele sînt „potenţialul nostru de activitate"11. Determină. Ele exercită o influenţă directoare asu-j3ra tuturor actelor adaptative şi expresive prin care personalitatea ajunge să fie cunoscută. sînt (unice "pentru aceasta. Un neuron are un potenţial de activitate. 41 inferioare este extrem de primitivă şi nu poate servi drept prototip util al personalităţii umane. Sisteme. Individualitatea psihofizică a animalelor 11 R. Toate exprimările sînt pline de capcane. Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente într-o interacţiune reciprocă.nale sînt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii.pentru un scop dat. după această definiţie. Termenul implică şi procesul reciproc de dezorganizare. într-un sens este redundant a se folosi termenul caracteristic în definiţia noastră. un sti] de 40 comportare. -Aforismul este lăudabil.. Problema centrală a psihologiei este organizarea mentală (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei şi deprinderi care ghidează în mod dinamic activitatea). Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinante. nici exclusiv nervoasă. Am văzut că definiţiile de tip eom-nibus sau „sac de cîrpe" ml sînt adecvate. în contrast cu creierele mai 'simple ale altor vertebrate. dar. Personalitatea este ceva şi face ceva. dar nu putem considera o astfel de structură izolată ca avînd personalitate. Comportament şi gîndire. Ele sînt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală în care ne aflăm. Putem examina acum pe scurt conceptele-cheie din această definiţie : Organizarea dinamică. Orice comportament şi orice gîndire sînt caracteristice persoangv-^si. Sears defineşte personalitatea ca „potenţial de activitate" i? A theoretical framework for personality and social behavior.

efect extern". Va servi pentru a se referi la deprinderi. Cap. atitudini şi interese — orice semn important al individualităţii. 458. Psihologii americani au elaborat multe lucrări intitulate Personalitatea. David. dar adaosurile ulterioare ale judecăţii de valoare ne fac -să ezităm în utilizarea lui. New York. Bertocci. .ter" "bTrn*"~ ne referîm'~lă~HesavTrşirea sa morală. von Bracken (Eds. New York. gravare.gsie^jscela că orice calităţi ale persoanei sînt pur şi simplu ceea cesmtTJîTii ubsTJi valori (şi u^ete culturi) le pol. A scris multe schiţe de caracter din care au supravieţuit treizeci. în ceea ce priveşte conceptul de ego. termenul caracterologic este folosit în mod obişnuit. ^agsptrvjp. Şi aşa şi este. Faptul psihologic brut . vorbeşte adesea despre structura caracterului. Theofrast. E curios faptul că termenul „caracteristic" şi-a păstrat sensul primitiv. Unul din aceşti filozofi. Cînd spunem că cineva are . în capitolul 3 vom examina interesanta sa metodă. comportament vizibil. decît termenul personalitate este termenul caracter. în H. Deoarece este apropiat de sensul originar al caracterului. W. L-am utilizat în definiţia noastră despre personalitate. Al-'port. situaţia este diferită.carac. Philosophical Library. P. la origine. calitate de suprafaţă. înţelegem mai ales că ea rezidă în organism. (Cititorul perspicace poate spune : „Accentul dv. Harriman (Ed. a acţiunii vizibile. « a-conotaţie specială dincolo de sensul său originar de gravare.. „Ea are multe calităţi care o fac să fie îndrăgită". pe structura internă corespunde perfect la n Pentru o discuţie mai completă asupra diferenţelor vezi G. European and American theories of personality. 7-apaxTT)p înseamnă gravare. Personfy însemna. 1957. trăsături.) _Asţfel. 1946. Bertocc'i. Perspectives in personality theory.personalităţii este implicat (sau este necesar) un factor de continuitate şi unificare. pentru că din fericire a scăpat de aura de valoare a cuyîntului înrudit. Există un motiv interesant pentru a justifica diferenţa. sînt dezirabile. drept caracter neevaluai. A. p. Psihologia europeană. evaluată . Din această cauză — şi pentru a fi consecvent cu propria noastră definiţie — preferăm să definim caracterul ca personalitate. Totuşi. Dar pentru moment e suficient a spune că obiecţia prezintă greşit utilizarea de către noi a termenului individ. Basic Books. iar personalitatea. Primul terrneTTsugerează" aparenţă. de exemplu. Ency-clopedia of psychology. al doilea din greacă. cel mai important) sistem psihofizic în cadrul personalităţii.. adică „în piele". a fost autorul cel mai celebru care a utilizat acest termen în Grecia antică. fixată şi de bază. alţii nu. ttTajjratin_ fascinant. dar rareori în America. de cîte ori vorbim desr^e_jN3£a£ti^^m'ai ca sigur implicăm un standard moral si emitem o judecata de ă:E7Aoe1^ care doresc 4ă apere structura reală şi funcţionarea personalităţii de judecăţile cu bază morală. H. pentru moment.). 42 Caracterul Nu. al doilea sugerează o structură adîncă (poate înnăscută). psihologii europeni par să aibă preferinţă pentru termenul caracter. nu vedem necesitatea de a-1 include în definiţia noastră. în timp ce rădăcina sa a aeumu-' lat mult iz moral. Ego-ul cuiva este desigur un important (fără îndoială. cineva poate face o judecată de valoare privitoare la personalitate ca întreg.). dacă vreţi. cei doi termeni sînt adesea utilizaţi în mod sinonim. cum am spus. dar puţine intitulate Caracterul. Nu se referă la vreo judecată morală. în timp ce psihologii americani preferă pe cel de personalitate. 43 ceea ce grecii antici înţelegeau prin caracter". mască. în special pentru acest motiv cartea de faţă favorizează termenul personalitate. Azi. sau la orice parte a personalităţii : „El este un individ nobil". Vom reveni la această problemă dificilă în capitolul 6. Este pecetea unui om — sistemul său de trăsături sau stilul său de viaţă. Freud. In ceea ce priveşte termenul caracteristic. îl vom considera util. un elev "al lui Aristotel. pe ceea ce este adînc gravat şi relativ neschimbător.) Desigur. această problemă nu este necesar să ne reţină atenţia./Acum psihologia americană are preferinţă pentru environmentalism .. cum vom arăta mai tîrziu. care face ca adaptările acestuia la mediul său să fie unice12. Ambele sînt adesea folosite unul în locul celuilalt. Totuşi. L. în P. proprii acelui ego. Astfel. ar modifica definiţia noastră după cum urmează : Personalitatea unui ego este organizarea dinamică a dorinţelor şi abilităţilor psihofizice unice. Ne grăbim să admitem că există o problemă presantă în a raporta ego-ul la personalitate. Personality. în Europa. pe de altă parte. înclinaţia sa behavioristă o conduce la subli-nier&a mişcării exterioare. in ambele cazuri spunem că persoana în cauză are trăsături care cînd sînt examinate după standarde sociale sau morale externe. dar rareori de personalitate. tinde să pună accent pe ceea ce este înnăscut în natura omului. 12 P. deşi primul derivă din latină. Cînd spunem că organizarea dinamică se află înăuntrul individului. (Dacă spunem că are o „personalitate bunău înţelegem mai ales că este eficient social — utilizare populară pe care am discutat-o la începutul acestui capitol. 1. socoti nobile şi de îndrăgit . diferenţa antică de tonalitate dintre cei doi termeni pare să explice preferinţele regionale actuale13. Este modalitatea noastră de a nega faptul că personalitatea este numai o problemă de .

„El are un temperament lent şi apatic'^ Cîţiva autori. sau de opusul lor — apatie. Psychol. nsităpi dispoziţiei. însemna atunci. I Pentru a realiza necesarele progrese în studiul temperamentului avem nevoie de mult mai multe cercetări în genetica umană. şi deci în mare măsura ereditare ca origine. sile predominante ai tonte ■pq. sau „vremea interioară"" în care se dezvoltă personalitatea. inclu. Unii psihologi îl consideră o parte specială a personalităţii. Y Se poate spune că temperamentul. că are „o fire îngrozitoare*'. M. Astfel. solicitudine. Harts-liorne. New York. cînd spunem că cineva este prin natură lent şi letargic. Dar cunoştinţele noastre despre baza fizică nu sînt încă sigure. May. Faptul 14 Prima definiţie citată este din W. -zation of character. p. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. Dimensiqns of character. Termenul tempera-W&nt a intrat în limba engleză în evul mediu o dată cu doctrina celor îjgîru__umori (capitolul 3). precum în următoarele titluri de cărţi : Glande care reglează personalitatea. calitatea dispoziţiei. cineva îl defineşte ca „gradul de organizare etică efectivă a tuturor formelor individului". Şi ■stfel noi preferăm să nu considerăm caracterul ca un domeniu spe-»al al personalităţii. Macmillan. soc. energic. New York. Brace.. 450. cu atît se va vorbi mai mult despre temperament.materie primă" din care este modelată personalitatea. A.fortq şi viteza sa obişnuită de răspuns. depinzînd mai ales de sau fiind legată de constituţia fizică". şi încă înseamnă. Seriile din Studies in Character sînt rezumate în H. endocrinologie şi antropologie fizică. New York. Ştim că personalitatea e în mare măsură condiţionată de temperament. Harcourt. F. 1930. 21. conştiinţă şi credinţe religioase este foarte important pentru studiul personalităţii sale.ă. Roback. Ne putem baza pe simpla noastră definiţie a Baracterului ca personalitate evaluată. dar nu cuoaştem sursele exacte ale temperamentului însuşL^. Faptul că un copil sau un adult are idealuri morale. Această definiţie nu are intenţia de a implica faptul că temperamentul este neschimbat de la naştere pînă la . abnorm. K. înd spunem că o persoană se sperie uşor. că altul este excitabil.le. M. Dar toate aceste tendinţe sînt în cadrul personalităţii. Toţi aceşti trei factori se bazează foarte mult pe determinarea genetică şi de aceea "constituie aspectele personali-taţii care sînt cele mai dependente de ereditate. Shuttleworth.zînd sensibilitatea faţă cjp. ca „o dispoziţie psihofîzică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator". Cercetările privind temperamentul se fac azi sub numele de „psihologie constituţională1'. Studies in the organ. în toate aceste cazuri termenul „temperament" s-ar potrivi mai precis subiectului cărţii. Macmillan. Tte psychology of character. Character and >6. A doua.înainte de a părăsi problema ar trebui să ne referim la încă o utilizare a termenului caracter.p. Dar această utilizare este rară şi în declin. „Temperamentul ei înnăscut este vesel". Pare probabil ca un factor primar să fie legat de forţă şi energie. din V A. Constituţiile intense în forţă şi energie pot avea ritmuri metabolice înalte şi o funcţionare puternică a tiroidei1-"1. desemnează o clasă de . dar încă nu s-a ajuns la o unitate finală de vederi. 1956. Vezi şi E. 44 Bă ele sînt percepute şi judecate favorabil nu schimbă situaţia. Fizic şi caracter. ^autocontrol. deoarece acestea sînt trăsături ale structurii sale interne. Taylor. 1926. o sti. _§au_ deprindere a spiritului. fluctuaţiei şi irite. folosesc uneori termenul ca echivalent cu personalitatea —■ ca de exemplu cînd spun „teste de temperament" în loc de „teste de personalitate". ahnormal psychology. \' Ce include temperamentul ? Nu este posibil un răspuns clar. credinţă religioasă. important a şti dacă o persoană are o „dispoziţie de a inhiba impulsuri în conformitate cu un principiu reglator". de asemenea. Iar unii autori care scriu des-pre subiectul limitat al temperamentului utilizează în mod greşit termeni mai largi. Alţii. dar nu trebuie confundată cu psihologia per-■snalitătii. aceste fenomene fiind considerate ca dependente de construcţia constituţională. că are impulsuri sexu""" 45 ale puternice sau slabe. mai ales din Marea Britanie. o „constituţie. E. L i g o n. biochimie. Un anumit număr de cercetări a fost publicat sub titlul Studii asupra caracterului sau Dimensiunile caracterului14. S. în „J. Cu cît o dispoziţie este mai ancorată în solul constituţional nativ. j \ Temperamentul Doctrina conform căreia temperamentul unei persoane este ■pterminat în mare măsură de „umorile" (secreţiile glandulare) forpului s-a transmis din antichitate pînă azi. sau că are o „dispoziţie posacă-'. descriem un temperament' Au existat diverse încercări de a analiza dimensiunile de bază alo temperamentului cu ajutorul testelor psihologice.'*.rfiriilnrit. şi nici nu ştim de cîte dimensiuni suplimentare avem nevoie pentru a clasifica formele majore ale temperamentului16. Teoria etică este o ramură ■bportantă a filozofiei. 1927. Baze biologice ale Personalităţii. Lipsind cunoştinţele mai precise asupra acestui subiect oferim următoarea definiţie ca reprezentînd corect accepţia psihologică curentă şi servind în mod adecvat scopurilor acestei cărţi : f Temperamentul se referă la fenomenele caracteristice ale naturii ^_ejxuxţicmale a unui individ. Temperamentul se referă la climatul _chi mic. Asemenea studii tratează despre onestitatea copiilor.

de teamă şi controlat (sau impulsiv)" (p. Numeroşii' autori pe care-i citează utilizează. 1957. Diamond. Definiţia mea nu neagă. Personality and temperament. desigur. de asemenea. de. pămînt. Ea spune numai că persoana are o structură internă şi o scrie de caracteristici (variabile.. J. că întreaga natură este compusă din patru elemente : aer. sp rjpj?yr>|ţa Totuşi. „părintele medicinei".n. joc şi apă. Critica pe care i-aş face-o ar fi aceea că denumirile sale sugerează mai curînd trăsături de personalitate. termeni variaţi. în acest capitol vom examina cîteva abordări instructive din epocile anterioare. Ca şi constituţia fizică şi inteligenţa.n. caracter şi temperament reclamă în mod special definirea. desigur. / 15 Vezi C. Cuvinte foarte abstracte ca personalitate. dar pot exista dispoziţii fiziologice de bază care să sprijine clasificarea. deşi pune limite în / dezvoltarea personalităţii. subliniind semnificaţia lor pentru cercetarea si teoria actuală. 57. Totuşi este. 103—112. începînd de la naştereTîn dotarea noastră există niveluri constituţionale chimice. atribuită lui Empe-docle în secolul al V-lea î. 5 şi 8. în „J. gen. Personalitatea înseamnă ceea ce o persoană estp în mori real". Harper. Diamond e de părere că cercetările pe animale şi analizele factoriale asupra temperamentului uman „conţin asigurări repetate asupra importanţei dispoziţiilor spre comportament afiliativ. cnirurgicale "şlnutriţionale. 1957. mai jntii trebuie să vă definiţi termenii". în anumite privinţe ea mai este încă apropiată de spiritul şi descoperirile ştiinţei moderne. dar nu nelimitată. că o persoană se modifică cu scurgerea timpului sau că comportamentul ei se poate schimba de la o situaţie la alta. Cu mult înainte de epoca endocrinologiei. dar Diamond consideră că denumirile lor indică aceleaşi dimensiuni de bază ale temperamentului. temperamentul poate fi modificai (în anumite limite) de influenţe medicale. tot aşa cum un astronom poate să nu-şi atingă scopul în studierea constituţiei unei stele. sau ceva similar-. Percepţiile şi metodele noastre pot fi eronate. Dotarea / temperamentală a cuiva nu este invariabilă. Temperamentul. pe ele altă parte.care le studiem. cu siguranţă. Dar steaua este încă acolo. Temperamentul se poate modifica pe măsură ce personalitatea. 171). care 48 susţinut că această formulă pentru natura luată ca întreg (macro-osrnos) trebuie să se reflecte în construcţia proprie a omului /'microcosmos). The differentiation of temperament from personality. agresiv. 16 O trecere utilă în revistă a stadiului actual al cunoştinţelor se găseşte în S. cap. în secolul al II-lea e. Caracteristic. De-a lungul epocilor eforturile omului de a formula o ştiinţă sau o pre-ştiinţă a personalităţii umane au ajuns destul de frecvent în puncte moarte şi la absurdităţi. A d c o c k.determinabile) şi tocmai această structură sperăm s-o studiem. Modificarea este posibilă. rărnîne faptul că. indiferent de modul în care ceilalţi îi percep calităţile sau de metodele prin . metabolice. el a hotâ-ît că aceste elemente sînt reprezentate în corpul omenesc sub forma celor patru „umori" (hormones)/?Dacă o umoare este predominantă în corp ne vom aştepta să găsim o predominanţă corespunzătoare a unuia din temperamente. •dar .moarte. Caracter este un termen de care ne putem lipsi în general. ca şi în cursul învăţării si al experienţei de viaţă. Galen a socotit umorile ca fiind nu numai . pentru a face discuţia profitabilă. nervoase care stabilesc pentru noi un capital de bază caracteristic.] oarece sjŢTfefexii (prin definiţia noastră) la evaluarea personalităţii.tendinţelor în temperament. Sînt lecţii importante pe care nu ne putem permite să le trecem eu vederea. decît dispoziţii constituţionale (temperament veritabil). Definiţia mea despre personalitate este „esenţialistă". Cele patru tipuri de temperamente ) ' Teoria psihologică cea mai veche despre care avem o mărturie este în acelaşi timp teoria care a avut cea mai mare influenţă de-a lungul secolelor. Teoria începe cu credinţa grecilor antici. New York. adevărat că şi secolele trecute au produs comoara lor de intuiţii. un obiect care incita la studiu. __J Intuiţii din trecut CELE PATRU TIPURI KE TEMPERAMENTE e FIZIOGNOMIA « CARACTEROLOGIA LITERARA « FRENOLOGIA 9 SFÎRŞITUL SECOLULUI Al' XIX-LEA 9 GALTON ŞI EXPERIMENTUL 9 REZUMAT l\u ne interesează aici un muzeu de antichităţi şi de ciudăţenii. Psychol. se referă ) la „materii prime" din care este modelată personalitatea. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. Doctrina a fost mai tîrziu formulată de medicul roman Galen.e. Cercetarea e necesară în continuare 46 Rezumat Voltaire scria odată : „Dacă doriţi sa discutaţi cu mine. îşi păstrează ^sensul originar de gravare (o trăsătura în mod unic gravată) şi de aceea este folositor^ pentru scopurile noastre. Capitolul următor se referă în continuare / la^-problema temperamentului. A doua etapă în teorie a fost curînd adăugată de Hippocrate.".

cea 400 î. Galen.)1/' ţ * Cele patru modele descrise de această teorie se potrivesc în aproape orice schemă dimensională modernă de clasificare a temperamentului.e. Este adevărat că denumirea temperamentelor are un parfum calitativ : coleric înseamnă irascibil. fundamentul emoţional al personalităţii este condiţionat de chimia corpului a fost din ce în ce mai muie confirmată de cercetarea modernă. mai există încă una şi mai puternică care a făcut ca această teorie să aibă o viaţă îndelungată şi tenace.n.e. depresie şi slăbiciune.n. / ^M Să presupunem că un autor. Descoperim însă* imediat că aceste coloraturi calitative sînt conforme cu viziunea logică şi cantitativă asupra dimensiunilor posibile ale temperamentului. sanguin — optimist. flegmatic — apatic. Prea multă bilă galbenă poate produce febră. în plus. cea 450 î. melancolic — trist.n.rădăcina temperamentului. (Unii autori moderni. 49 Structura ?i dezvoltarea personalităţii — cd. Sargant. 2t5 Rapid Profund coleric Puternic me'ancolic sangvin coleric ■ Slab Larg flegmatic melancolic sangvin Restrins flegmatic A Excitabil Superficial B coleric -Wep'âcut" melancolic sangvin coleric Plăcut Retras flegmatic . pretind că tipologia în patru părţi a anticilor nu poate fi îmbunătăţită. ~f Proprietăţile acestora Umori corespunz'ito ire Temperamente corespunzătoare Empedocles. ca de exemplu Wundt. Aer Pâmînt Foc Apă Caid şi umed Rece şi uscat Cald şi uscat Rece şi umed Sînge Bilă neagra Bilă galbena Flegmă Sanguin Melancolic Coleric Flegmatic Deşi ştiinţa modernă a arătat că substanţele hormonale din corp sînt mult mai numeroase şi mai complexe decît ştiau anticii. printre ei şi Pavlov. totuşi fericita presupunere că temperamentul.e. prea multă bilă neagră. Doubleday. în afară de norocoasa presupurţere legată de chimia corpului. Battle for the mină. ci şi a bolilor. New York. 1957. Hippocrate. cea 150 î. consideră c« temperamentul variază în funcţie de viteza şi intensitatea reac1 Vezi W.

Love-d a y şi E. Ea explica patologia corpului. Klages. mişcările şi gesturile. Urmîndu-1 pe Galen. Supleţea ei ajută la explicarea influenţei sale enorme şi a longevităţii sale. Să presupunem că cineva doreşte să pună accentul pe excitabilitate şi afect. Să presupunem că un teoretician propune ca lărgimea şi profunzimea să fie dimensiunile fundamentale ale temperamentului. artele frumoase au produs faimoase sculpturi. maturitatea — coJerică.sînt expresia facială. în timp ce structura musculară şi mişcarea dezvăluie trăsăturile dobândite . Galen on the temperaments. frize. Ed. conformaţia sau^ expresia feţei. 2 nd. menţionate în definiţia noastră (pagina 46) se pot potrivi cu una din acesie scheme dimensionale. Ebbinghaus. Putem oare să nu ne întrebăm ce este cu asemenea teorie atît de robustă ? Da. Anatomia melancoliei de Burton se baza pe această doctrină ca si multe alte opere literare. 36. Kiilpe. £ft şi cea islamică au fost redactate aproape exclusiv în termenii acestei teorii. Herbart. VI. jjf Nu e de mirare că nenumăraţi scriitori au utilizat cu convingere cele patru temperamente. 50 reşte să vadă. Fiziognomia 7 Fiziognomia este arta (şi ştiinţa potenţială) descoperirii caracte.la cele patru tipuri umorale. bătrîneţea — flegmatică. ţesutul corpului şi corpul (constituţia) dezvăluie ceea ce este înnăscut şi relativ neschimbător (temperamentul). S. De exemplu. Personality and temperament. meritele ei constau atît în recunoaşterea chimiei ' corporale. Clasificarea tripartită (identificată cu numele lui Kretschmer şi Sheldon) este descrisă în capitolul 4. Ross. maturitatea tîrzie — melancolică. R. portrete care proslăveau cele patru tipuri. regnant in nostro corpore suna un poem medical din secolul al Xl-lea. D. Destul de interesant este faptul că astăzi identificăm o distanţare de schema în patru părţi în favoarea unei scheme în trei părţi. este tradus de T. în rapitnin] 1Q vnm reveni la eroarea diagnosticului „mono-simptomatic" pe baza actelor expresive.Aristotel4. cele mai revelatoare . 51 se referă la sisteme de citire fiziognomică a caracterului practicate într-un trecut şi mai îndepărtat. iar prietenii sanguini pot prezenta trăsături de melancolie.". Teoria era folosită în toate felurile. 1953 şi J. 2) „Este o prostie să te bazezi pe un singur semn . Doctrina este la fel de elastică ca şi platforma unui partid politic. : Oxford. şi mai ales din configuraţia. în acelaşi timp. S. Quattuor humores. 129. New York. cît şi în flexibilitatea ei care este conformă unor dimensiuni logice ale analizei. 4 Acest tratat. un om care seamănă cu o vulpe trebuie să fie viclean. constatăm că ea nu reuşeşte să acopere individualitatea structurii. 45 —64.melancolic cangvin Exteriorizat flegmatic Calm C Inactiv D Figura 4. chiar şi stadiile vieţii : tinereţea era sanguină. ed. cuprinzînd numai 24 de pagini. 1903). Mai valoroase sînt trei aserţiuni care îşi găsesc un sprijin în cercetarea şi teoria modernă : 1) Deşi judecăţile poj fi bazate pe orice trăsătură mobilă. gen. I r-w i n. Figura 4 A arată că nu avem nici o dificultate în a stabili cvartetul antic conform acestei dimensiuni logice. O altă schemă dimensională plauzibilă consideră temperamentul în funcţie de puterea şi slăbiciunea activităţii şi de tendinţa de exteriorizare sau retragere ca în figura 4 D2. Harper. Pavlov. In mod virtual toate componentele temperamentului. atît medicina apuseană. Sherring-* o n. ca la toate tipologiile. Deşi antic. 3) Cea maî valoroasă dintre' toate este sugestia că structura oaselor. ^individualitatea omului. Wundt. Diamond. Doubleday. Cel mai vechi tratat asupra acestui subiect este intitulat Physiognomonica şi este atribuit lui . Clarendon. F o r s t e r şi apare în „Opuscula". Prietenii noştri flegmatici au momente colerice. Faptele specifice individualităţii biochimice fac dificilă acceptarea oricărei tipologii în raport cu o persoană concretă. el 3 Istoria medicală a doctrinei este bine prezentată de C. 1947. Psychol. Medicina lui Galen şi-a supremaţia pînă clnd Harvey a descoperit circulaţia sane-a lungul secolelor. Fiecare poate vedea în ea ceea ce do2 Cf. din Works of Aristotie (W. vei avea mai mare încredere în concluziile tale cînd găseşti cîteva semne care împreună indică un singur drum". voi.~i risticilor personalităţii — în special ale temperamentului pe baza I aparenţei exterioare. Putem trece cu vederea presupunerea că dacă omul seamănă unui animal el trebuie să aibă şi calităţile animalului. S.. potrivirea este încă foarte bună (Figura 4 C). în „J. New York. Hoffding. adaptîndu-se. Din nou cele patru tipuri se potrivesc (Figura 4 B). Printre psihologii care au utilizat pe larg împărţirea în patru tipuri de temperamente sînt Kant. Multe manuale recente o acceptă favorabil. p. Man on his nature. 1957. Cele patru temperamente adecvate la diferitele caracteristici alo răspunsului emoţional ţiei emoţionale.

Mai ales acestea din urmă sînt de luat în considerare. Zvelteţea şi structura delicată a tipului melancolic este dată de natură. După cum spune documentul grec antic. I 52 q . moale şi flegmatic . Faţa flegmatică are o constituţie letargică şi neatentă ca deprindere . plus deprinderi dobîndite de reactivitate vigilentă faţă de mediu şi o ridarc bogată datorită unui sentiment emoţional intens. liniile feţei se datorează mai curînd grăsimii. numărul 3 este somnoros. atît de structura osoasă. Nr. Aceste stereotipuri ni se dezvoltă din experienţa noastră de observare a structurii osoase şi musculare. obţinem indicaţii importante atît din construcţia anatomică. dar ochii aplecaţi şi cutele verticale de pe frunte reflectă deprinderi dobîndite de renunţare şi gîn-cluri neplăcute. La fel. Aceste judecăţi se bazează pe indicaţii fiziognomice. deşi şi celelalte sînt importante. cît şi din configuraţiile musculare dobîndite. dar înzestrat cu o fire colerică. Să examinăm această ultimă afirmaţie privind cîteva reprezentări fiziognomice foarte vechi ale celor patru temperamente. Asociaţii similare se ataşează celorlalţi. numărul 4 datorită sugestiei de optimism este sanguin. 1 ilustrează pe tradiţionalul poet bolnav de dragoste care are reputaţia de a fi melancolic. faţa colerică trădează vigoare şi forţă natu-rală a Jizicului (temperamentului). cît şi de cea musculară. Numărul 2 pare să. dar nu_e^ţeirîarc£tă__de_JiiiiLcare să indice o experienţă emoţională profunejă sau de durată. Care sînt indicaţiile pe care le folosim ? Remarcăm că desenele depind. în ceea ce priveşte efectul lor.fie un luptător. (Majoritatea oamenilor (peste 80%) identifică corect tipurile desenate în figura 5. decît sentimentului. Faţa sanguină este destul de normală ca structură osoasă.ale personalităţii.

unde din nefericire a rămas în mare măsură. Dar toate aceste practici obscure nu schimbă faptul cj oamenii au găsit întotdeauna un ajutor — de un fel încă nu pe del plin înţeles — judecind pe ceilalţi după indicaţii fiziognomieg Cel mai faimos fiziognomist din toate timpurile a fost un e]ve-| ţian. apărută în 1783—1787 în trei vo-j Iurte. răscoleşte paturile. cît şi în expresia ei externă : „Unul şi acelaşi spirit se mar. cu excepţia unui punct asupra căruia el insista puîerJ nic : el susţinea că toate trăsăturile corpului sînt în cele din urmă consistente unele cu altele. 54 dacă multe din schiţele sale s-au pierdut nu putem şti. îi scade din hrană. fizid-gnomia a devenit populară şi a avut o istorie neîntreruptă de atunci încoace. Uneori portretului Omu-I lui generos făcut de Aristotel însuşi i se atribuie inventarea stilului. Totuşi primele ediţii ale acestei lucrării au apărut în 1772 şi 1775 sub diferite titluri. din orice ţară ca o imagine simplificată dar în mod esen-l ţial corectă. în capitolul 2 am menţionat „Caractereie" scrise de Teofrast. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ. Deşi scris acum peste două je anjT portretul este aplicabil şi astăzi unora din persoanele pe e le cunoaştem : Zgîrcitul* Zgîrcenia este o economie ce întrece orice măsură.J obicei înregistrat şi uitat. la a fi biciuite în mod public sau la a fi trimise în case de corecţie. Vom reveni la această problemă în capitolul 19. căci natura practică. Sistemul nu prezintă un interes special pentru noi. chiar i'a'câ aceasta nu face măcar o jumătate de obol. Dacă are ceva de . Caracterologia literară Căutînd din nou în Grecia antică.! Un „Caracter" reuşit este o descriere scurtă a unui tip comuni de om care poate fi recunoscut şi apreciat de cititorii de oricel vîrstă. lăzile. zgîrcitul numără cîte pahare a băut fiecare. nu se întîlnesej fără o gură veselă şi dacă sîntem destul de ageri pentru a observa. Cantitatea de literatură despre acest subiect este mult mai frapantă decît calitatea sa. spune el.P festă în toate".Figura 5. Zglrcit este omul care . un elev al lui Aristotel. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut. dar fiziognomistul se îndreaptă sprJ următoarea slujbă cu un onorariu bogat în buzunar şi impresioj nează pe noul client cu reputaţia. Urmă. a interesului ei a adus-o de timpuriu sub patronajul vracilor şi şarlatanilor. caută pînă şi în aşternuturi. Dacă sclavul i-a spart o oală ori o farfurie. Sfatul său este rî. Cînd se află la o masă pregăt ta Pe socoteala celor ce iau parte la ea. zgîrcitul consideră că e îngrozitor de scump. de a fi servit „cu succes" prima corporaţie. Abuzurile sale au fost atît de mari îneît în secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea parlamentul britanic a pronunţat edicte pentru a condamna toate persoanele care Pretindeau să aibă* talent în fiziognomie. 'Cele treizeci de caractere ale lui Teofrast care s-au* păstrat urmează un stil rigid de compoziţie. a fost de multe ori republicată. ainte de a fi împlinit luna bate la uşa datornicului şi-i cere dobînda.) Este o particularitate a caracterelor lui Teofrast faptul că toate treizeci reprezintă tipuri vicioase sau cel puţin dezagreabile-Dacă el a considerat omul bun prea prost pentru a scrie despre el 5 Lucrarea sa principală Physiognomische Fragmente zur Beforderutm der Menschenkenntniss und Menschenliebe. Reprezentări fiziognomice ale celor patru temperamente ^_ O dată ou renaşterea aristotelică din secolul al XlII-lea. Un „expert" poate fi angajat dt c ■ firmă pentru a rezolva probleme de personal. scrisul şi posturile corpului şi acestea vor reflecta dispoziţia veselă. Johann Kaispar Lavater (1741—1801)1 El a fost un propâganJ dist energic şi un moralist care şi-a practicat arta în rîndul mulţimii* de pe stradă şi în biserici. cotrobăie prin oaie.exemplu demonstrează stilul său. Ochii veseli. iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin decît oricare altul dintre cei ezenţi. găsim primele descrieri literare ale personalităţii. (De-a lungul timpului numeroşii imi-j tatori ai lui Teofrast pornesc în diferite grade de la acest formalism rigid. Chiar şi azi apare curent 53 un gen ieftin de fiziognomie. Fiecare începe cu o definiţie scurtă a trăsăturii dominante şi continuă cu exemple tipice ale acţiunii acestei trăsături.1 Ceea -ce este semnificativ pentru psihologia modernă este acceniulj pus de Lavater pe consistenţa personalităţii atît în aspectele ei inJ terne.

N. 1824 (ultimele două au schiţe fizio-Snoiniee) 55 îşi face toaleta. pp. 1909. Zgîrcitul. se tunde la piele. E. C o n d e e s c u. Doarme si peste zi. Din grădina zgîrcitului nu poţi lua nici măcar o smochină. în cazul omului zgîrcit nouăsprezece mostre de conduită exemplifică împreună o trăsătură principală. voi. John Donne. în cazul lui Giton. porneşrc dînsul la drum.T. Se poate prezice cu siguranţă că în situţii noi el va reacţiona în acelaşi mod. Caracterele. pentru a selecta un exemplu. cum stă picior peste picior. Dacă se aşază. Samuel Johnson. ca să nu vadă pe nimeni. îl pune pe cel cu care stă de vorbă să mai spună o dată ceea ce î-a spus si nu-i apreciază cine ştie cît spusele . e nerăbdător. faţă durdulie şi obrajii bucălaţi. litoer-cugetă-tor. cu servitorii. sau cum o ridică mai pe urmă şi îşi descoperă fruntea. VI. Scuipă departe şi strănută puternic. 1902 . Remarcaţi : omul nu are numai o „deprindere* de a-şi purta tunica scurt şi o altă deprindere de a examina stâlpii de hotar ai proprietăţii sale. pîntecul sus. fie că are de-a face cu soţia. începe să urmărească pe datornic şi-i pune la socoteală dobîndă peste dobîndă. ca să nu se păteze prea repede6. Editura pentru Literatură 1966. o structură consistentă de trăsături şi nu numai o singură dispoziţie cardinală.. Stai de vorbă cu el. O asemenea consistenţă perfectă este greu de întîlnit în viaţa reală. C. Zi de zi este cu ochii pe semnele de hotar şi stă cu frica-n sîn să nu i le mişte careva din loc. omul este mînat de trăsătura sa de zgîrcenie. voi. 30). el prefigurează argumentul care va fi prezentat în capitolele 14 şi 15.). cinci se plimbă cu persoane^gale în rang.) 6 Reprodus cu permisiune din R. vecinii sau cu zeul.. Cînd are la masă invitaţi din acelaşi demos cu el. iute la mînie. un adevărat mobil esenţial al rnndnitpi Este stabilă. A. Se duce în piaţă cu gîndul de a tîrgui. 41—43. iar la baie aduce uleiul în sticle mititele . Măcar că e vorba de nimicuri. Bucureşti. din mîndrie şi din cutezanţă. A <>oofc o/ characters. pretinde un preţ atît de ridicat. Toţi sînt de aceeaşi părere cu el şi cred veştile pe care le deapănă el. doarme şi noaptea ca un butuc. rîde în hohote. E bogat7. în La B r u y e r e. într-un sens. Nu-1 întrerupe nimeni şi toată lumea îl ascultă oricît ar avea el chef să vorbească. George Eliot. umerii laţi. datornicii. el merge la mijloc. Caracterele. prefaţă de N. toate persoanele au trăsături centrale şi stiluri personale. 1-a urmat îndeaproape în mod special pe Teofrast intitulîndu-şi cartea de schiţe Encaustics. înfumurat. Dutton. o admirabilă traducere a Xafxxxwfyp . Zgîrcitul poartă haina mai sus de genunchi. Arta lui Teofrast constă în alegerea tipurilor vii. In toate epocile şi în toate ţările au existat oameni zgîrciţi. lin imitator american. (Nota trad) 7 A 1 d i n g t o n. Fie că e cu . un vîrf de chimion. Lista imitatorilor lui Teofrast este liingă incluzînd scriitorii cu faimă ca Ben Johnson. Nici pomeneală să te lase să treci prin livada lui sau să ridici de pe jos o smochină On o curmală. despătureşte o amplă batistă şi îşi suflă nasul cu mare larmă. Despre bunurile materiale.T. GITON* Giton are tenul fraged. fie că-şi primeşte prietenii sau * Cf. Hammond.P. în alegerea întâmplărilor ilustrative şi în economia de metafore. într-adevăr. The characters of Theophrastus. 1. Fiecare activitate este numai o manifestare a unui motiv central. F. maghiran ori orz . X. B. 1966. Cum a trecut termenul dobînzii. pp. chiar dacă respingem exagerarea. Bucureşti. Tocmai această intuire o putem în mod sigur adopta. cit. toţi se adaptează după el. Scriitorul francez din secolul al XVII-lea Jean de la Bruyere a schimbat oarecum metoda. prietenii. Teof r a s t. Stark Young. umbletul energic şi hotărît. W. te opreşti şi tu . B e r n-nett. Editura pentru Literatură. Crede că e înzestrat cu talente şi cu duh. Alte traduceri au fost realizate de R. New York. îl vezi cum se afundă în fotoliu. C. E hazliu. B. The characters of Theophrastus. consecventă cu sinp şi coercitivă. li întrerupe şi îi muştruluieşte pe cei care vorbesc. op. traducere şi note de A u r e 1 T 11 a. iar cînd dă haina la curăţat îndeamnă pe meşter să întrebuinţeze argilă din belşug. La Bruyere. predictibilă. Caracterele. are grijă să taie carnea în bucăţi cît mai mărunte. Se opreşte dînsul. H oe 11. 1. and Transl. E. porneşti şi tu . o forţă dinamică şi directivă. 83. deplasîndu-se de la tipuri la portrete. . Casetele zgîrciţilor de felul ăsta sînt doldora de bani ! Mucegaiul stă prins pe ele. J e b b. P. el nu ţi-ar da nici cordeluţe pentru jertfă si nici făină. privirea fixă şi sigură. compararea lor este in* Ci. The characters ol Theophrastus. dar se întoarce cu inîna goală. Deşi nu o spune explicit. iar pe chei s-a pus rugina. îl găseşti desculţ şi la prînz. doar co-î auzi sforăind. Teofrast propune o teorie importantă a personalităţii . Nu îngăduie nevestei să dea cuiva cu împrumut sare ori un căpătîi de fitil. Deoarece literatura şi psihologia asigură două metode foarte importante pentru studiul personalităţii. (Nota trad. cum încruntă din sprîncene şi cum îşi trage pălăria pe ochi. încîfc cumpărătorul abia nu are nici un folos. 314—315. îşi face socoteala că ele valorează mult la sfîrşitul unui an. La masă şi la plimbare ocupă mai mult loc decît alţii .P. Teofrast descrie un „tip ideal" (p. Şi totuşi. el zugrăveşte un stil individual de viaţă. îi place să discute politică şi face pe misteriosul în legătură cu chestiunile la ordinea zilei. traducere de Măria Marinescu-H i m u. Vorbeşte tu încredere.vînz'are.. Pentru el zgîrcenia este o trăsătură domin antă a unor oameni.afaceri sau acasă. 1925. Aldington (Ed.

1942. AII port. Puţini psihologi au încercat să coreleze intuiţiile literaturii cu cele & psihologiei. Exageration ă propos nu c admisă.56 5truetîvă. Dramaturgii. Boston. Biografii se găsesc într-o încurcătură specifică. C. Bumstead." „Poate mai exact. nepotrivirile inj comode sînt înlăturate. G. Dacă azi psihologia „descoperă numai ceea ce literatura a spus întotdeauna". Press. numai că o spune mai puţin artistic. Dar mahalalele psihologiei nu trebuie să ne reţină Sîmburele de adevăr care zace în unele. Această remarcă sarcastică reflectă cerinţa ca toate caracterizările b\me să aibă virtutea „autoconfruntării". ScriS itorul se străduieşte să fie amuzant. numerologi. Nimeni nu pretinde să-1 validăm pe Hamlet în mod ştiinţific. A proceda astfel cere o dezvoltare suplimentară a abordării idio-grafice. Literatura are •numai o singură cale de a „demonstra" potenţialul său. Comentînd un „caracter" al lui Thackeray. Liber de restricţiile ştiinţei. dar mai puţin adevărat . psihologul însă înclină să fie sceptic în privinţa produsului muncii lor Omul de litere spune : „Mi se pare clar că psihologia se mulţumeşte să spună ceea ce literatura a spus întotdeauna. căci portretul scoate în relief trăsături semnificative . dar diferitele confruntări pot să nu c°respundă. altul „un obraz subţire". mai puţijj subtilă. Psihologia nu a învăţat să utilizeze metoda autoconfruntării. Beacol 1960. a Cf J A. 1960. să comunice propriile sale im^* gini. nu i se permiţe. deşi nu în toate. Dar nici un psiholog nu ar putea scrie astfel îăM a fi sfîşiat bucăţică cu bucăţică de colegii săi. Garraty. Cele două metode sînt ăm tinete şi complementare9. W. dar mai exact. cap. H. 569—582. 57 Efectele literaturii sînt obţinute prin selecţie abilă şi prin exgM gerare. Psihologului îi e permjs numai să descopere şi să înregistreze şi trebuie să muncească din greu pentru a exclude preferinţele sale." Şi această discuţie poate continua la nesfîrşit. Psihologului. Chesterton remarca odată „Ea bea." Psihologul replică : „Poate mai puţin artistic. Bull. după cum am văzut. Aici să luăm în considerare o mişcare care a fost extrem i populară acum un secol şi numai cu greu şi-a pierdut favoarea i 9 O comparaţie mai completă a metodelor literare şi psihologice se a Sn colecţia mea de eseuri Personality ană social encounter. Sci. scriitorul poate fi îndrăzneţ în atri-' buirea cauzelor. Arta este selectivă . este mai verificabilă . ltes Council. ea este mai disciplinată . totuşi ea dă precizie vechiloJ adevăruri. fi^e use of personal documents in psychological science. Cantril. ştiinţa exactă este numai fotografică. Reflection on the human uentifl New York Univ. Les petits jaits vrais sînt scoase în relief. riscă sa piardă structura vitală a individualităţii. New York. Soc. Bull. astrologi şi alţi experţi dubioşi care au o schena prefabricată pentru a vă spune ce sînteţi sau cum se va comporţi viitorul dumneavoastră angajat (sau logodnică). Dată fiind o serie de fapte despre o persoană. 1954. Psihologia nu va înlocui literatura şi nici dispreţul artiştilor nu va împiedica dezvoltarea psihologiei. 49. în „Psycholl. Mai puţin plăcută. Un psiholog ar simţi . dimpotrivă. Cînd toate trăsăturile „sînt coerente" vorbim de autoconfruntare. biografii. schera populare de „citire a caracterului" poate fi cu timpul eliberat prin-tr-o abordare ştiinţifică. Acest portret puternic se validează prin el însuşi şi fiecare caracterizare reuşită face îa fel. Unul din personajele sale poate avea „sînge seja vil în vinele sale".nevoia unor verificări exterioare asupra trăiniciei interpretării sale8. Şi totuşi psihologul are dreptate cînd dojeneşte literatura pentru lipsa ei de precaufii. Vezi şi G. romancierii au aptitudini speciale. Un portret trebuie să fie coerent. Şarlatania şi superstiţia înfloresc. oameni au fost totdeauna o bună pradă pentru ghicitori. nici o subliniere artistică. 1. . iar un cap blond poate „iradia nestatornicie". -K. dar Thackeray nu ştia asta". . O mînă poate ilustra 1 minunată lăcomie crudă". c enologia sau. Abordările nomotetice. un portret în ulei poate fi mai veridic decît o fotografie. Asemenea metafore nedisciplinate dau ritm şi inspiră o crJ dulitate blîndă. ehiro manţi. Un important efort în această direcţie îl reprezintă lucrarea H. frenologi. chiar clacă e selectiv. sita numai prin aplauzele cititorului. cum prefera el s-o . Iniţial enunţată de Franz Joseph Gali H758—1828). să-şi exprime propriile sale înclinaţii. nr. în timp ce fotografia prezintă în mod egal ceea ce este nesemnificativ şi ceea ce este semnificativ. 58 e s_a bucurat. Unele indicaţii în acest sens vor fi date ii capitolul 19. The interrelations of psychology and bîo-ţ*Phy. Două relatări ale aceleiaşi vieţi pot să difere foarte mult.". Pînă acum avem puţine tehnici pentru a descoperi modul în care un subsistem dintr-o personalitate stabileşte raporturi cu alte subsisteme. Fiecare biograf realizează auto-c°nfruntarea în portretul său. El nu-şi poate asigura reu. mai puţin artistică. trebuie să constituie o unitate plauzibilă. este mai exactâl Frenologia Datorită lipsei unei ştiinţe adecvate a personalităţii. alte fapte relevante trebuie să urmeze. 51.

Gali însuşi nu a folosit niciodată termenul. Totuşi nu toţi oamenii au acelaşi caracter intelectual sau moral". un termen care. „fiziologia creierului". 1923 . ci referit la doctrina sa cu denumirea de „organologie". imaginaţia. i'er . Thomas Reid. în „Charact. ar pretinde creşterea şi educarea copiilor într-o completă izolare. dar rămîne faptul că Gali. Blondei. licee. considera el. se aseamănă foarte mult cu încercările ştiinţei psihologice de azi de a determina care „aptitudini mentale primare" sau care „trăsături sursă" formează cea mai bună schemă pentru a compara o persoană cu alta (cf. D. JGalyera un spirit serios şi un teoretician critic. deşi mai puţin adecvat. etologi* va trebui să se bazeze pe o analiză a proverbelor. dorinţa. M. care operau în birouri de afaceri. Bascou. de către psihologi şi biologii pentru a desemna ştiinţa comportamentului instinctiv. totuşi. a bînţuit lumea. trebuie admis faptul că întreaga sa listă de variabile caracterologice nu este în întregime diferită de lista tradiţională a facultăţilor universale. Lista lui Gali include un amestec de calităţi ca respectul lată de s. tură. Ea trebuia să fie dej numită etoloaie. Ca toate sistemele populare ea a avut sa dubioasă. care. Intre 1822—1825 Gali a publicat o ediţie revizuită în şase volume sub titlul Sur les fonctions du cerveau. 92 . Cît de diferită este teoria sa despre localizările cerebrale faţă de viziunea modernă se vede în figura 6. Gali. ] Numele de „frenologie" a fost inventat de dr. Facultiex 1936 4 ts •' the s°lution of Franz Joseph Gali. De aceea trebuie să ne aşteptăm ca structura internă a perso-^aThăţ'i să aibă manifestări exterioare. ac(es. Gali era un empirist riguros. Nici lista sa de elemente primare. a trăsăturilor şi capacităţilor care vor explica diferenţele individuale ale personalităţii. biserici şi ujar în universităţi10. care se baza pe principiul „facultăţilor" — deşi şi ?! a adoptat termenul facultate pentru a desemna cele douăzeci şi şapte de elemente primare ale sale. ar desemna caracj terul uman într-un sens larg. în „Psychol. De G r a n g e.denumească. dar mai semnificativă. singurul aspect al doctrinei sale care este amintit. care studia atent oamenii. cap. Thomas Forster şi a fost «optat de Spurzheim în 1815. Avem nevoie. Este. deşi nu foarte fructuoase. Monogr. 3 . S-a răspîndit rapid prin dibăcia întreprinzătoare a asistentului Iu. (Cerinţele sale pentru experiment erau mai riguroase decii cele din zilele noastre !) Lipsind metoda experimentului. nr. care a venit în America în 1832. Lyon. Această cale în ştiinţa boselor" a fost marea greşeală a lui Gali. din care nici una nu apare printre facultăţile universale ale predecesorilor săi (Christian Wolff. H. El a fost şi un rrecursor al psihologiei diferenţiale. maximelor . The psychological ecedents of phrenology. înţelejerea. toiul 13). Paris. Dar. Argumentele sale sunau aproximativ precum urmează : sufletul şi corpul sînt într-un fel în legă-. pe baza unui bun spirit ştiinţific. în 1796. Dar frenologia are şi o altă faţă. din păcate. Spurzheim. Alean. era un cercetător serios şi influent şi într-un fel unul din fondatorii psihologiei diferenţiale şi a psihofiziologiei. Principala lucrare a lui Gali a apărut în patru volume între 1810 şi 1819 si se întitula Anatomie et physiologie du systeme nerveux en general. cu toate erorile sale.". să scrie o ştiinţă inductivă a personalităţii. voinţa. căci un experiment adevărat. 1929. adaugă el. „cranioscopie" sau. avec observations sur la posibilite de reconnaître plu-sieurs dispositions intellectuelles et morales de l'homme et des animaux par ?« confiquration de leur tete. Joiin_Sluart-Mill a propus elaboj rărea „unei ştiinţe exacte a naturii umane11. examinînd craniile lor şi încercînd. Spoerl. „Fiecare om cu excepţia unui idiot. et du cerveau en particulier. întrucît creierul este cel mai important „organ al spiritului" putem căuta semne de diag-' nostic în forma învelişului creierului. de o clasificare a puterilor primare. Ea a început cu o încercare onestă He a descoperi elementele fundamentale care alcătuiesc personali-tatea^Lirnană. 10 Popularitatea frenologiei a început o dată cu primele conferinţe ale lui Gali. j-.SCW'"CV °f individuality. fiind o escrocherie rentabilă pentru promo-Ja^ii ei.) Propunerea lui Mill elimina metoda experimentului . s-a despărţit de maestrul său în 1815 şi a scris multe lucrări ipdependente. Ediţia americană corespunzătoare On the functions of the brain a fost publicată în 1835. M c Q. Totuşi. C. bunătatea sufletească. B e n 11 e y. 1913. conferenţiind mult în Anglia şi pe continent. a ţinut conferinţe unui public larg şi a fost bine primit la Harvard. Sfîrşitul secolului al XlX-lea Curînd după epoca lui Gali. craniul. susţinea el. Johann Gaspar Spurzheim (1776—1832). New York.* oscută. mai puţin . fermitatea. El a criticat sever psihologia epocii sale. Capi. TJhopycll°phyvoIoqie de Gali. and Pers". cluburi. 1916.ine. Dugald Stewart şi alţii). în aşa fel încît toate influenţele să poate fi cor-t'rolate. aptitudinea mecanica^ inteligenţa. Căutările lui Gali. Heton—Century—Crofts. Mai importantă a fost căutarea de către Gali a elementelor primitive" care compun personalitatea. El a obiectat că facultăţile erau funcţii mentale universale ca percepţia. (în ultimii ani a fost adoptat chiafl acest termen. în opoziţie cu predecesorii săi. 59 se bucură de toate aceste facultăţi. organologia sau ~"oia. A History of experimental psychology. spune el. nici cranioscopia sa nu au supravieţuit criticii moderne. ^xpuneri interesante şi pline de discernămînt oferă lucrările lui Bonn g. A murit la Boston.

/ Dorinţă de 1 Prudenţă 2 1 Burovomtă 3 /4 Vener aţie 1 Fermitate 5 1 Conştiinţă 5 1 Speranţa 7 1 Caracter 8 miraculos 1 Idealrtate 9 2 Voioşie 0 2 Imitaţie 1. S. 2 Individualit 2 ate2 Configuraţi 3 e 2 Mănme ^ 2 G i euta'e ş b rezistentă 2 Colorit 6 . Emotivitate . cap • 60 Fo~tele şi organele psihicului 1. 1846. Mill. Harper. Prin această metodă . New York. System of logic.si altor expresii ale înţelepciunii tradiţionale. VI. Bk. n J. Inventivitate 30 Respect faţă de sine Sinergii motorii suplementare Mişcările ochilor .Combativitate 6 Destrucîcitate 7 Secretivitate fi Dorinţa de acaparare S.Tendmp de a locui mereu în acelaşi toc A Aderenţă 5." 2 Dragoste ptr urmaşi 3.

Contribuţia pozitivă a lui Shand constă în recunoaşterea elementului pe care el îl numeşte sentiment. Ex-Binerea sumară a principalelor regiuni funcţionale ale cortexului uman este luată din W. putem găsi adevăratele legi cauzale ale caracterului uman. care la sfîrşitul secolului al XlX-lea a lansat doctrina sentimentelor1''. printre alţii : Speranţa adevărată este iute şi zboară cu aripi de rîndunică . Legea sa de baza este aceea că „fiecare sentiment tinde să formeze un tip de caracter care îi este propriu".2 7 2 8 2 9 3 0 3 1 3 2 3 3 J 4 3 5 Orientare Calcul Ordine Eventualitat eTimp Melod e L tmbaj Comparai e Cauzalitate cor *'viate rufi Tractai climentar Figuia 6. iar pe creaturile mai umile —■ regi. Toţi oamenii. în timp ce G. Copvright 1950 by the Macmillan Company şi utilizat cu permisiunea acesteia 61 spera Mill. Wurtz and Richter. Se spune „aşchia nu sare departe de pom" dar şi că „dracul cînd îmbătrîneşte se călugăreşte". Dar în . The cerebral cortex of man. Cam pe la începutul . încep viaţa cu un set uniform de instincte (sau „înclinaţii"). 1825. Goethe scria „Cel slab are adesea sentimente revoluţionare". Harta frenologică a fost utilizată de G. Apoi el prezintă 144 de legi speciale care privesc influenţa unor sentimente variate asupra comportamentului şi gîndirii. Mill este important pentru studiul personalităţii în principal prin influenţa pe care a exercitat-o asupra lui Alexander Shand. termenul a fost adoptat cu entuziasm de McDougall13.şi utilizează înţelepciunea proverbelor ca date (sau „premise pentru deducţie"). Cineva poate alege din înţelepciunea proverbelor tot ceea ce sprijină propriul argument Aproape mi există un proverb care să nu aibă un contrariu valid în egală măsură. instinctul activităţii parentale. Rasmussen. în sprijinul acestei legi particulare îl citează pe Shakespeare. Astfel. autoumilirea. Acestea includ instinctul de fugă. Spurzheim în Phrenology. Nu ne impresionează această metodă. secolului. susţine McDougall. El „a verificat" fiecare lege prin înţelepciunea vîrstelor. Shand urmează sfatul lui Mill . 221. p. Shaw susţinea că „un om care nu e revoluţionar la 20 de ani este un om inferior". Pehfield. London. Treuttel. B. T. o lege este : „Speranţa tinde totdeauna să facă viitorul să pară mai bun decît prezentul". autoafirmarea şi altele. B the doctrine of the mind. instinctul gregar. Două concepţii asupra localizării cerebrale : secolul al XlX-lea şi ^■XX-lea. Abordarea sa nu subliniază diferenţele individuale cum o i'ăcuse Gali. Pe regi îi face zei.

Totuşi. „Natura umană fiind limitată. timpul de reacţie). în „Mind". sau. de exemplu. Foundation^ of character. 1896. nu s-a îndreptat la început spre personalitate Interesul pentru diterenţele individuale începuse să apară. El a propus (urmîndu-1 pe Her-bert Spencer) ideea că un om dat are o anumită cantitate de „energie". în „Genet. iar canalizarea lor este problema principală a vieţii omului. 1945. ea nu poate fi în aceeaşi măsură „emoţională" sau „intelectuală"'. Morgan. patriotismul. la o altă persoană de copii neajutoraţi sau oameni bolnavi. 13 W. la alţii de pudelul favorit. Dacă ea circulă de obicei prin canalele emoţionale. care ia forma unui devotament conştient de sine pentru anumite idealuri şi ţine sentimentele minore într-o ordine mai mult sau mai puţin sistematică conform cu natura acestui sentiment principal. D. loialitate şi ambiţie. CBainJa adăugat ceva doctrinei. în consecinţă. în cazurile individuale. ostilitatea şi "mii de alte sentimente apar. Shand. dar nu atît de dragul lor. Organization of the affective lifc : a criticai survey. 1937. Galton şi experimentul în cursul secolului al XlX-lea literatura caracterologică a fost bogată în observaţii şi ipoteze. Psychol. Unii autori cred că sentimentul ne oferă elementul cel mai adecvat dintre toate elementele posibile pentru analiza personalităţii. 63 încărcătură sau presiune şi direcţia în care merge această energie depinde de care supape sînt de obicei deschise. voinţa şi intelectul. conceptul de sentiment — şi el poate fi utilizat fără doctrina instinctelor — este evident folositor.jurul unui sentiment principal. . McDougal 1. învăţătorii. de asemenea. Murray. ^ltele părţi minore ale personalităţii. 1914. deşi Bain doreşte să aducă această propunere „mai în acord cu starea actuală a cunoştinţelor noastre despre constituţia umană". care-în 1862 a publicat On the Stuăy of Character (Despre studiul caracterului). Lcmdon. 1908. se constată că acest flux de energie (ca un cazan de aburi cu supape) se finalizează într-o doctrină a tipurilor : oamenii tind să fie mentali (intelectuali). religia. Astfel. este „plin cu energie". ceea ce a realizat el. instinctul parental determină --la o persoană ataşarea de propria familie. canalizare sau altă utilizare a acesteia. sentimentul „respectului faţă de sine". Teoria 12 A. să-1 considerăm pe Bain ca unul dintre fondatorii psihologiei dinamice moderne. aceşti oameni dezvoltă sentimente care diferă. El acordă o mare importanţă direcţiei fluxului de ener-&le psihică a omului. C. Alexander Bain. H. este raţional a încerca să-1 masori". în mod obişnuit toate sînt organizate în. Luce. Introduction to social psychology. Astfel. 2.. dacă o persoană este puternic „voliţională". . Interesul rapid ascendent pentru psihologia experimentală. El poate fi stăpînit {prin represiune) sau poate scăpa în mod indirect (sublimare. similar. Ca un cazan de aburi. drenaj. Deşi teoria de bază a lui McDougall despre instincte nu este larg acceptată azi. substituţie). după Freud. atunci se va îndrepta mai puţin spre alte părţi". Şir Erancis Galton (1822—1911). pionier în atît de multe domenii psihometrice" a "fost primul care a propus ca standardele experimentării să fie aplicate direct la studiul formelor personale de comportament : „Caracterul care modelează conduita noastră este «ceva» definit şi durabil şi de aceea. au o ocazie de invidiat de a calcula frecvenţa şi de a estima la elevii lor intensitatea răspunsurilor de frică. cît şi agresivitatea se comportă foarte mult ca forţele cu presiune înaltă. now sor. Devine uşor să popularizezi 9 asemenea concepţie Şi chiar şi azi auzim adesea despre acestei trei „ultime" tipuri de caracter. „Acta psychoîogica". Şi astfel noi putem. 5. 3—311. . Macmilliui. Unele din acestea sînt părţi majore. în teoria freudiană (capitolul 7) atît sexualitatea. dar nici un autor înainte de 1884 nu a propus jjplirnrqa metod0! experimentale non dezvoltate la studiul personalităţii. omul are o anumită . Elementul' truetural este' sentimentul. motori (voliţionali) sau vitali (emoţionali şi senzitivi). originea în propunerea de către Mill a unei „etologii".". 203—226. O trăsătură caracteristică a teoriei lui Bain merită o atenţie-deosebită. într-un sens. cît pentru a indica direcţiile în care funcţiile nomotetice operează (de exemplu. A. 14 De exemplu. Boston. A clinteai study °> sentiments. dacă vitalitatea cuiva se îndreaptă predominant spre organele active. de asemenea..14 Mai trebuie menţionai un autor britanic.cursul dezvoltării a^sitf insiinptp ^^"" „ajta'sate unor anumite obiecte. îşi are. atunci nu este disponiBîîa pentru activităţi intelectuale . care în 1879 s-a materializat în primul laborator de psihologie din Leipzig. De asemenea. Libido-ul sau id-ul*. Şi astfel.1:> O metodă de măsurare recomandată de el a fost evaluarea calităţilor complexe. El include traducerea originală de către Bain a Caracterelor scrise de Teofrast. Trebuie stabilite norme pentru dezvoltarea personalităţii la vîrste succe* în tei-minologia psihanalitică utilizată în lucrările lui Freud traduse în limba română s-au adoptat termenii sine. Alţi reprezentanţi ai psihologiei dinamice vorbesc. în termeni de „energie" şi direcţie. E un pas mic de îa această metaforă hidraulică la teoriile mai moderne ale psihanalizei. fiecare cu culoarea sa proprie. 62 s considerare o varietate nesfîrşită a individualităţii. Acest volum reuneşte două din tendinţele pe care le-am descris. Această diviziune tripartită a sufletului omenesc a fost propusa de Platon şi se găseşte chiar şi azi în murfe-şeneri psihologice. este în principal o reformulare a unei foarte vechi teorii : aceea că natura omului e alcătuită din trei facultăţi primare : ejŢiQiia. F. respectul. Monogr. 233—346. 32. De asemenea. mînie. Character and the emotions.

El a căutat trăsătura dornic nantă care conferea unitate comportamentului în multe situaţii.". luată separat. faptului că a anticipat. 1884. L. mişcarea expresivă. Totuşi. prin contrast. dar nu mai puţin raţională marchează începutul experimentării în domeniul personalităţii. în căutarea elementelor primare ale personalităţii. Psihopatoloqia vieţii cotidiene. Gali a anticipat atît disciplina viitoare a psihologiei diferenţiale. 1933. dramă. a evaluării. 1980). indispensabilă în studiile moderne despre personalitate. ca şi cele de ficţiune. argumentează el. a măsurătorilor. începe abia acum să folosească instrumente de măsurare analoage dispozitivului propus de Galton. « Această propunere amuzantă. dar nu opinia iui Mill. de asemenea. Presiunea scrisului. Bain a anticipat fluxul dinamic al energiei în canalele variate ale expresiei personale Metafora sa hidraulică este o anticipare clară a teoriilor viitoare ale lui Freud. ego. ele pot fi inventate . mai ales cînd aştepţi apariţia perioadelor critice din viaţă. Galton. este un proces lent. Atît de artistice sînt producţiile lor. cum sperasem16. este unilaterală . cînd două persoane au o „înclinaţie" una spre cealaltă. în cîteva cazuri unele greşeli vechi şi persistente au prezentat interes pentru noi. Dar „urgenţele nu trebuie aşteptate . nu le-am dus la capăt. Rezumat ' Din trecutul îndelungat şi bogat am selectat numai cîteva doctrine care au o semnificaţie specială pentru studiul contemporan al personalităţii. ea este o metodă importantă şi originile ei merg fărâ~intrerupere pînă la Galton. Allport fondata credem şi pe necesitatea de a evita ambiguităţi terminologice în limba engleză. Shand Mc Dougall. Iar propunerea lui Galton de a utiliza experimentul real este într-adevăr remarcabilă. biografie. Opţiunea noastră pentru tripticul id. Mulţi imitatori au extins metoda descrierii de caractere.etologia*'Ca ştiinţă exactă a naturii umane. Measurement of character. 265 Psihologia umorală. pretenţiei! sale necombătute că există o corespondenţă între chimia corpului şi structura emoţională. Observaţia. Lavater susţinea că toate trăsăturile sînt compatibile una cu cealaltă — o ipoteză importantă de verificat cu metode moderne. în „Fortnightly Rev. Deşi experimentarea este numai o metodă a abordării ştiinţifice a personalităţii (cf. Mill a văzut clar interdependenţa psihologiei. supraeu (vezi Sigmund Froud. Editura Didactică şi Pedagogică. Era experimentării. Prelegeri de psihanaliză. pe de altă parte. are la bază preferinţa lui G. p. au fost principalele roade ale efortului lui Mill. dar fiind ocupat cu alte probleme. Mill a declarat experimentarea în domeniul personalităţii ca imposibilă. capcanele. studiu introductiv şi note de dr. îşi are originea la Galton. Hypnosis and suggestibility. Toate acestea sînt contribuţii ştiinţifice de mare valoare. de a nu atrage atenţia şi de a fi aplicabil la mobila obişnuită. 17 C. Appleton Cen-tury-Crofts. Desigur că paralela nu este ceea ce s-a gîndit Galton să fie. cu conceptul lor util de sentiment. pe de o parte. Problema specială de care se ocupă.eu. Am făcut cîteva experimente rudimentare. Propunînd . Fiziognomia. Dar exac-1 titatea greoaie este un antidot sănătos pentru o desfătare nedisciplinată.) 15 F. traducere. analizele dimensionale ulterioare ale temperamentului. Leonard Gavriliu. PARTEA A Ii-a dezvoltarea Personalita tii . cu ajutorul cărora se înregistra mişcarea corpului pe un kimograf — o invenţie şi mai simplă decît cea a lui Galton17. înzestrat cu un indicator şi un cadran. 42. literaturii şi a bunului simţ. însă este dificil de a inventa un dispozitiv care să îndeplinească tripla condiţie de a fi eficient. 65 5 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. dar luate împreună cele două abordări înzestrează pe cel ce studiază personalitatea < u un echipament complet. în special a fetei. care să indice schimbările în presiune. 184. Introducere în psihanaliză. superego. a corelaţiei a fost inaugurată de Galton. Frenologia accentuează paralela dintre calităţile personale ale omului şi structura sa craniană. îneît psihologia. pot fi puse1'. ci a lui Galton a prevalat. Hui 1. 179—135. New York. pare greoaie şi stupidă. (Nota trad. cea mai veche din toate doctrinele natura umană. W. pretinde că există o relaţie între temperament şi structura scheletică şi musculară. înclinarea inconştientă o corpului —• subiect care 1-a intrigat pe Galton — a fos măsurată în mod ingenios de Huli prin mijlocul simplu de a ataşa fire neobservabile de gîtul cuiva. cît şi căutarea modernă a dimensiunilor primare din analiza personalităţii. capitolele 17 şi 18). Bucureşti. dar în ansamblu au fost înregistrate contribuţii pozitive. ele se înclină reciproc sau se apleacă vizibil cînd stau alături la o masă şi îşi lasă presiunea greutăţii lor pe picioarele apropiate ale scaunelor lor. 16 Ibid. mersul. Teofrast pretindea că actele cotidiene ale omului sînt congruente în mod remarcabil unul cu celălalt. Fiecare. expresia facială au dus la măsurători mai mult sau mai puţin precise. îşi datorează longevitatea. 64 sive Metoda corelaţiei. El dă următorul exemplu : Astfel. Nu se cere prea multă pricepere pentru a monta un aparat de măsurat presiunea. cum se spune.

putem spune |că sugarul are o personalitate <jPbtefiţîqî£h: anumite capacităţi şi ■caracteristici sînt gata să se dezVolte. Dacă glandele şi alţi agenţi biochimici reglează creşterea şi dacă au o oarecare intluenţă asupra „vremii interne" a nivelurilor emoţionale şi ale activităţii.n. 69 Constituţia fizică şi temperamentul ei In capitolul precedent am văzut că/vechii greci erau convinşi că forma corpului unei persoane trebuie să ne ofere indicii importante despre temperamentul său. Dar Kretsehmer nu avea o modalitate sigură de a măsura constituţia fizică şi a neglijat factorul vîrstă . de asemenea. schizofrenie) se asociau unor ^onstitutii zvelte (astenice). I. Ar putea fi citate un număr mare de studii care confirmă acest lucru. Dar de ce ? Oare nu datorită faptului că orice capacitate de interiorizare. de retragere din lume. —- . psihoza imaniaco-. deoarece ele depind enorm (deşi nu exclusiv) Ide ceea ce este „dat" prin ereditate. 70 văr există o oarecare bază pentru această credinţă fiziognomică tradiţională este sprijinită de ştiinţa modernă. în principiu. El <x constatat că tulburările de d_işf2Uziţj. de ce /din cele mai vechi timpuri figura lui Hristos a fost zugrăvită în arfă mai aurind slabă decît musculoasă sau grasă ? Un Hristos rotofei aau atletic ar părea oarecum nepotrivit. determinate •genetic. de „introversie" aparţine în mod normal persoanelor slabe şi înalte ? Convingerea că această legătură există a persistat de'-a lungul epocilor. Dintre cele trei. Primele „portrete" cunoscute se află în catacombele Romei şi datează din secolul al II-lea sau al III-lea e. Nu există nici o înregistrare a înfăţişării fizice a lui Isus oontemporană cu el. de asemenea. 2. şi. este încă acceptabil pentru ştiinţa modernă^Figura 7 reprezintă logica elementară a acestei poziţii.ţ EREDITATEA • CONCEPŢIA BIOLOGICA ASUPRA PERSONALITĂŢII e PERSONALITATEA IN PRIMUL AN DE VIAŢA m PREDICTIA DEZVOLTĂRII a REZUMAT ti puţin probabil să se spună despre un nou-născut că are ipersonaEtate (deoarece li lipseşte o organizare caracteristică a . Atunci. Le ■mmim materii prime. în timp ce tulburări ale vieţii meintale (introverste extremă. Act. constituţia mizică est? cel mai "vizibil legată "de ^ereditate într-un mod complex.CAPITOLUL '4 Fundamentele personalităţii CONSTITUŢIA FIZICA ŞI TEMPERAMENTUL o INTELIGENTA . atunci ar trebui să fim capabili să inferăm din constituţia fizică temperamentul şi invers. die sănătate şi de boală. el gîndeşte prea mult"1. Dar In mod sigur putem spune Că personalitatea începe la naştere. Demersul acestui raţionament este simplu şi. Ideea că într-adeConstituti? Defcrmi^anti hormonali (umorali} şi olt' deteirninar'i genetici Figura 7.Sistemelor psihofizice — pagina 40). Se. cît şi blajin. şi de învăţare — în cadrul unor' ■..obiect psihologic" deeît oa o persoană.e şi (efnoţî^ (de exemplu. Dar pe ansamblu pare mai lînţelept să considerăm copilul noiu-născut mai curînd ca un . schizofrenia . depresivă) pot fi identificate mult mai frecvent la persoane rotofeie (picnice) .imite. temperam pripii şi inteligenţa pot fi privite în mod justificat ca „materiile prime *' aI5~ţ"ensonalitaţii. Nu este întâmplător că FaljStaff este zugrăvit atît gras. / Să luăm un exemplu destul de frapant. In ca o dată e necesar să prevenim cititorul că noi nu ■legăm faptul că toţi cei trei factori pot fi afectaţi în timpul vieţii de ■nutriţie. care a studiat unele categorii de boli mentale2. Nu avea încredere în Cassius din cauza „înfăţişării sale uscăţive şi hămesite .tinde să apară mai devreme în viaţă decît tulburările maniaeo-depresive şi într-un moment în care constituţia fizică tinde să fie zveltă. Am şi sugerat deja faptul ca constituţia fizică. s^ Recent s-a acordat credit psihiatrului german Kretschmer. f dar există dovezi puternice pentru 'a considera fundamentele tem-Ipframentului şi ale inteligenţei ca fiind. Derivarea constituţiei fizice a temperamentului dintr-o sursă comună 1 lulius Caaar. chiar dacă ele se maturizează lent în timp. Ne amintim din Shakespeare că lulius Caesar pre-tera în jurul său oameni care erau graşi şi binevoitori „oa somnari nopţii".

1942 . Rojut-ledge and Kegan Paul. Evident că 7—7—7 sau 1—1—1 ar fi o imposibilitate. Mc Dermott. Stevens. W. Sheldon. Atlas of . în primul rînd. ectomorjul (astenic) are extremităţi lungi. 3 W. Harper. atunci d^m fiecărui individ trei note : prima pentru numărul caracteristicilor endomorfe din constituţia sa. The varieties of temperament. el a imaginat o schemă pentru a determina în ce proporţie fiecare din cele trei tipuri fizice (somatotipuri) se găsesc la o per-» soană dată.. 1925. Dacă atribuim scoruri de la 1 la 7 fiecărui tip în aceeaşi ordine. Tuikc r. S. Pe lîngă această analiză de bază. Sînt posibile multe combinaţii de scoruri. mezo-morful (atletic) are oasele şi muşchii mari şi o constituţie . Physiqne and character. Măsurmd diverse lungimi. 1954.rotunjită". London. Sheldon. Kretsehmer. dezvoltarea musculară e deficitară — o constituţie liniară''. H. w. New York. De exemplu. unui bărbat i se pot da scoruri pen2 E. diametre şi proporţii putem da fiecărui individ un scor (de la 1 la 7) pentru fiecare din c ele trei structuri corporale : endomorful (picnicul la Kretsehmer) are organele digestive si alte cavităţi ale corpului mari. Dupertius. 71 l orf ori . a doua şi a treia notă pentru caracteristicile mezomorfe şi respectiv ectomorfe. o constituţie . deşi nu toate sînt constatabile. Harper. transl. multe constituţii medii cu scoruri de. zvelte dar cavităţile corpului sînt mici. E. S. totuşi.que. New York. S. dar este relativ slab ca dezvoltare a oaselor şi muşchilor . B.H. II. Sheldon consideră că e importantă căutarea unor trăsături caracteristice speciale ale constituţiei corpului. Harper. The i a-rtetie? of human phys. C. W. W.. sau aproace de combinaţia 4—4—4.O metodă mai exactă a fost elaborată de Sheldon3. 1940..S Stevens. Există. New York.pătrată" . Sheldon.

maniere directe. Urmează un ghid rudimentar pentru semnificaţia coeficienţilor : 0. D i a-Oiond. automulţumire. Constituţia fizică a 500 de băieţi delincvenţi tindea spre mezoimorfism cel puţin de două ori mai mult decît la 500 băieţi nedelincvenţi6. 73 rile. Personality and temperament. delincventa este o problemă oe ţine mai ales ae condiţii familiale nefavorabile iar predominanţa mezomorfismu-lui la delincvenţi se datorează numai faptului că unii băieţi sînt mai puternici şi >mai viguroşi. O corelaţie sau o corespondenţă perfectă dă un coeficient (simbolizat prin r sau rho) de 1. predispune băieţii la delincventă ? Cu alte cuvinte. Attitude consistency and body type. reacţie lentă. dragoste pentru mîncare. Pers. nevoie de acţiune când are probleme . Cumpănind lucru' * Coeficientul de corelaţie este o valoare statistica pe care vom fi nevoiţi s-o utilizăm în mod frecvent. (Coeficientul de corelaţie era de peste 0. sociabilitate. cap. somn uşor tulburat. nevoie de exerciţiu. somn adînc. Somatotipurilf1 fundamentale după Sheldon yu asemănarea sa fizica cu constituţia feminină.7 -/ . 1967. în prima sa cercetare. El exprimă relaţia dintre doua serii de măsura tori (în acest caz între scorurile pentru constituţia corporală si cele pentru temperament). nevoie de singurătate cmd are probleme. Glueck prezintă un studiu minuţios al acestei teorii realizat in domeniul delincventei juvenile. reacţii rapide. precum uftnează visceroton (de obicei asociat ou constituţia endomorfă) : relaxare. Harper.". 1957. New York. pe de altă parte. 372— 382.00—0. 25. inhibat. De asemenea. Am analizat destul constituţia fizică. Să luăm un băiat evident .00 indică o relaţie inversa. Cîteva cercetări nu au găsit nici o corelaţie semnificativă. ii place să domine. El numeşte această dimensiune gianandromor-jie. adică tendinţa ca un scor dintr-o pereche să fie mare in timp ce celălalt e mic.00 la 0. somatoton (in mod normal asociat cu constituţia mezomorfa) : autoafirmare puternică. anxios. ' .75—0. amabilitate. Această constatare ridică o problemă importantă.99 = ridicat 0. cerebroton (in mod normal asociat cu constituţia ectomorla) : reţinut în postură de mişcare. conchidem că există ceva adevărat în formularea lui Sheldon (un fapt care confirmă numai credinţa noastră tradiţională în această paralelă fiziogniomică). are nevoie de ceilalţi când e tulburat . în „J.19 = de obicei fără semnificaţie.90—0.20—0. Ce pai tem spune despre temperament ? Teoria susţine că fiecare somatotip major corespunde îndeaproape unui temperament de bază. Figura 8. Asemenea constituţii fizice sînt denumite dis-plastice. caracter zgomotos. curaj.99 = extrem de ridicat 0. dragoste pentru confort.00. r> "Un raport serios asupra studiilor de validare se găseşte în S. încordat. dragoste pentru risc si noroc. Vezi •H Winthrop. ne întrebăm dacă asociaţia fundamentală dintre constituţia corpului şi temperament este ea însăşi o corelaţie înnăscută sau se datorează experienţelor de viaţă. ascuns. 7. dragoste pentru aventura. Sheldon pretindea că există un grad foarte inalt de asociere mire temperament şi tipurile constituţionale. introvertit m gindire. Absenţa oricărei relaţii da un coeficient de 0. care după teoria lui Sheldon însoţeşte mezo-iriiOrfisinaul.00.\ \ /.80. sindromul fizic înnăscut al temperamentului duce la delincventă ? Sau.74 = pozitiv 0.49 = apreciabil dar scăzut 0. ceea ce n împinge la conflicte mai vizibile cu legea ? Ducînd mai departe această concluzie.)4 Studii ulterioare au arătat că această pretenţie este excesivă. diferite regiuni ale corpului pot prezenta diferite somatotipuri — un tors endamorf ar putea fi asociat cu picioare eotomiorfe. Coeficienţi negativi mergînd de la — 1. iar unei femei pentru „virilitate".50—0. Sheldon susţine că putem distinge în total peste 70 tipuri de structuri constituţionale. deşi multe au constatat o corespondenţă moderată în direcţia aşteptată5. Oare autoafirmarea puternică. ener-jie.

N e w m a n. Ectomorfii la această virată par mai anxi-oşi. ca şi ereditatea. generală sau specială se bazează pe înzestrarea nativă ? Există multe indicii. Nu putem dovedi că există numai o astfel de experienţă de viaţă care explică corespondenţa dintre constituţia fizică şi temperament.009. (Desigur că în acest caz mediul familial.'-tinge un idiot de un geniu şi denumim acest factor „inteligenţă generală'' (uneori desemnat ca . G. 9 H. 75 săi ani pînă intr-un stadiu mai avansat. capacitatea de conexiune şi posibilitatea generală de utilizare (cf. dar toate corelaţiile de la vîrsta de şase la doisprezece ani erau de 0. J. New York. Cum ştim modul în care capacitatea intelectuală.98. Copiii al căror CI. R. Ereditatea animală şi umană sânt probabil similare din acest punat de vedere. rezultatele'sînt intermediare. The distn-bution of personality traits seven-year-old children : a combined psychological. Inteligenţa este dificil de definit. a biochimiei şi a măsurătorilor antropologice şi psihologice nu au progresat îndeajuns pentru a ne spune precis ce paralele există. Nimeni nu poate spune în cîte privinţe la începutul vieţii un sisteni nervos central poate fi diferit de un altul. introvertită ? Precum Cassius.) Din cercetările pe animale rezultă cu claritate că liniile „inteligente'' sau „stupide" de şobolani pot fi produse în cadrul cîtarva generaţii prin creştere selectivă8. dar nu complet. Tryon.. de a profita de experienţă sau de a înfrunta adecvat probleme si condiţii noi de viaţă. Se pare că există. creştea s-au dovedit a avea o anumită constelaţie a trăsăturilor de personalitate : independenţă. D a v i d s o n.90 . Coeficientul lor de inteligenţă la doisprezece ani era mai scăzut . 48 —61. J. Majoritatea autorilor o indică ca fiind potenţialul înnăscut al unei persoane de a face judecăţi adecvate. cînd sînt nefavorabile. Un om aproape genial nu are simţul direcţiei şi cu greu poate părăsi casa fără a se pierde fără speranţă.y soană este dotată cu o inteligenţă superioară . Studiul istoriei unor familii arată că geniul sau cei apropiaţi de performanţei genială apar frecvent într-o linie do rudenie. Univ. cu 15 puntete între trei şi zece ani. Jlarpor. poate fi un factor. Chicago. Conchidem că abilitatea intelectuală este relativ constantă. Stud. Soc.". psychiatric. în timp ce inteligenţa fraţilor (avînd unele similitudini în ereditate) corelează în jur de 0. nu cumva „gîndeşte prea mult" ? Copilul gras. Mclnnes. Physiquc and delincvency. este . Atunci oe face ? Poate să nu dezvolte o natură care e încordată. inhibată. O trăsătură caracteristică interesantă a acestui studiu rezidă în căutarea cauzelor creşterii sau scăderii de CI. în -Yoarb nat. pagina 18). Educ". Glueck.46). spirit de competiţie (un mănunchi de calităţi ce determină performanţe înalte). deşi încă imperfect. F. Chiar şi o persoană în general stupidă poate avea domenii limitate de aptitudini speciale (savant idiot) şi multe genii sînt imbecili virtuali în anumite privinţe. Inteligenţa măsurată la trei ani nu ia fost un indicator toarte bun de predicţie a inteligenţei de la doisprezece ani (r=0. . 6 altă dovadă provine din studierea unui copil din primiâ 8 R C. of Chicago Press. K. Genetic difference in maze-learning ability in tăts. Holzinger. între copii neînrudiţi corelaţia este de 0. 1957. în „Brit. R. Nu e bun la sport şi e învins în luptele cu pumnii.50 . Freeman. 1940. o per. conductibilitate. 111—119. Această problemă a „constanţei coeficientului de inteligenţă" a fost studiată extensiv. E. mai supuşi. în timp ce în altă linie obtuzitatea şi debilitatea mintală constituie regula.. A. altfel debil mental. în jur de 0. 1937. Studii pe gemeni monozigoţi (avînd probabil o ereditate identică) arată o corelaţie a inteligenţei în jur de 0. Desigur că există ceva care dis. a unui copil şi a unuia din părinţii săi. H.g"). de asemenea. iar acesta este în aceeaşi măsură o problemă Ae înzestrare nativă ca şi sistemul neuroglandular care se află la baza constituţiei corporale şi a temperamentului. Autorii au constatat că 62% din copii îşi modificau CI.73 sau mai mari. N. cu o inteligenţă scăzută şi cînd condiţiile sînt mixte. Cînd combinaţiile sînt favorabile.as" la mecanica. inteligenţe „speciale". 39. Intre măsurătorile CI. Pentru a da un singur exemplu.. învaţă că terenul de joc oferă recompense mezomorfului şi nu lui. Interpretarea opusă este susţinută de un studiu oare constată că copiii de 7 ani (care abia au avut de-a face cu lumea mai dură) prezintă deja constelaţia caracteristicilor pe care Sheldon le descrie. deşi există excepţii. and somatdtype study. 6 S. mu ne putem îndoi de faptul că constituţia corporală şi temperamentul se află într^o relaţie strînsă.eetomorf ca fizic şi mai fragil decît tovarăşii săi. într-un Situdiu s-au măsurat aceiaşi copii an de an de la trei ia doisprezece ani. W. la unsprezece şi doisprezece ani. U f ins : a study of heredity and environment. în mod obişnuit se pare ca un oopil inteligent devine un adult inteligent. 1956. Pentru a conchide. Ştiinţa geneticii. oa şi cel slab. mai agitaţi şi mai meticuloşi deoît alte tipuri conaţionale7. Ele sânt materii prime perechi din oare ne modelăm în parte personalitatea prin învăţare. 27. educ. Un băiat. Psychol. acordul era de 0.30 . Parnell. metabolism. Totuşi. 7 M. 74 Inteligenţa Este necesar să incluidem inteligenţa printre materiile prime ie personalităţii. Există variaţii mari ale numărului de celule din creier : în structură. deoarece ea ieste într-am fel strâns legată de sis-+ mul nervos oen/tral. ascunsă. dar probabil că eu joacă un anumit rol. spirit de iniţiativă. Copiii cu calităţi opuse celor de mai sus pierdeau teren. doctrina privind corelarea somatotipurilor cu temperaimentul ne oferă un ghid promiţător. Glueck.

dexteritate. Press. Sontag. dar nu şi motoare Deci ceea ce găsim la oamenii reali este o structurare personalistă a inteligenţei. Oden. 275—281. furni-zînd primele impresii pe care adulţii iniţial le resping dar 13 L. scorurile sale la inteligenţa „verbală" sînt scăzute. 70 Deşi nu există corespondenţe uniforme între inteligenţă şi personalitate. un băiat de la ţară. trasaturi şi o viziune asupra vieţii. 12 I. Dar el îşi poate „forma o părere" despre oameni. într-un studiu longitudinal a 750 de copii foarte dotaţi. Este meticulos în ceea ce scrie şi editează. recompensele şi pedepsele cooperează în a determina un nivel mai înalt de funcţionare în cazul unui copil decît la altul. căile de realizare a scopurilor lor13. Joacă şah bine. M.. în parte din cauza eredităţii sale niciodată repetate şi în parte din cauză că inteligenţa este asociată în mod inextricabil cu personalitatea totală. ulterior îşi dau seama că sînt valide. percepţie. dar în aparenţă nu există nici un model standard. Educ". Membrii grupului care reuşise sînt mai „interesaţi de munca lor" . 1-14. în „Bull. nr.g" poiata fi utilă. M. Soc. Brit psychol. El conferenţiază fluent despre psihologie — cel puţin în domeniul său. 23. gîndire spaţială. Cazul lui Peter. 10 L. Şi. B a k e r. el este în mod special dotat în domeniul „inteligenţei sociale". nu pare să înţeleagă la ce se referă „psihologia dinamică". Mental growth and personality development : a longitudinal study. Pentru a utiliza plenar „potenţialul înnăscut" este necesar sprijinul altar păr-ţi ale personalităţii. putem fi siguri că ele interacţionează. dar a căror influenţă nu a fost capabil să o aprecieze dinainte. The psy-chology of intelligence and G.) sînţ „necesare. Lorge. repară cu succes întreg echipamentul din ferma tatălui său. V e r n o n. Lorge nu a reuşit să găsească vreo relaţie uniformă intre măsurători ale inteligenţei şi măsurători ale trăsăturilor emoţionale şi personale12. de asemenea. dar aptitudinile sale scapă metodelor grosiere de măsurare şi structura sa ca întreg nu st supune unei comparaţii directe cu alţi oameni.) sau scorurile la aptitudinile speciale (de exemplu. Ca atare. 1947. Calif. Acest studiu demonstrează că inteligenţa nu este determinată exclusiv de textura ţesutului nervos central. Intelligence and personality as revealed in quesiion-naires and inventoHes. există totuşi multe relaţii subtile între ele. Uneori e util să cunoaştem nivelul lui „g" (CI. în mod fundamental unică. Cînd spunem acest lucru.. E surprins cînd ei se opun comentariilor sale insultătoare — pe care nu le intenţionează ca atare. mecanice). 39. Stanford Univ. Soc. nr. nat. . pentru o funcţionare intelectuală eficjej3tJL-(Qricare ar fi CI. alţii nu. 68. Aceasta înseamnă că persoanele inteligente (sau proaste) au o şansă egală de a fi introvertite.". mai departe. verbale. La testele de inteligenţă „mecanică" se plasează la un nivel superior. C. în „Monogr. în anumite aspecte. Dacă cineva îl cunoaşte pe Peter.. dar este slab la bridge Poate repara echipamentul electric stricat. T. El face acest lucru cu. învăţare. 77 The giftted child groivs up. El lucrează bine ca amator mobilă fină. Nu că ar fi simpatic şi săritor.decît la vîrste mai mici10. Res. stimularea provenind din mediul înconjurător. 1958. dar face în aşa fel încît se opune multor oameni în relaţiile sale aimane. nevrotice sau altfel. ci o confundă cu propria sa viziune favorită asupra măsurării. dominante. Dar oricît de fin am . Care este atunci diferenţa ? Două trăsături sînt distinctive. calităţi de personalitate Aici apare o problemă de o importanţă considerabilă : structura inteligenţei unei persoane este idiografică. toate aceste aspecte curioase din inteligenţa sa au un sens şi sînt congruente . Soc". ei sînt. în „Yearb. Mai departe. sociabile. 1955. dar nu poate conduce o maşină fără să-i izbească aripile şi să alarmeze toţi pietonii. Ndso n. 11 Pentru un studiu deosebit de clarvăzător al factorilor care intră în determinarea şi modificarea inteligenţei vezi : P. 1940. număr. Terman şi Oden au constatat. nu negăm faptul că pentru anumite scopuri o măsurare globală a lui . «al psihologiei matematice şi al măsurării. E. Dar măsurarea lui „g" sau chiar a „aptitudinilor speciale" nu indică unicitatea combinaţiei.11 Conioentrîndu-se pentru o olipă asupra relaţiilor dintre personalitate şi CI. Terman. anxioase. aptitudinea „verbală" este ridicată. pp. în acest caz. Cînd ajunge la alte domenii ale psihologiei el are „pete albe". de 16 ani. ChiLd Developm. L. Stud. un curios cinism caracteristic — cu înţelegere. Analizînd 200 de studii relevante. strîns corelată cu inlterese. El are un interes special pentru mărci poştale şi nu are nici o dificultate cu limba. Nu are rezultate bune la şcoală. dar nu gu simpatie. principii mecanice. că unii reuşiseră net în cariera lor. mai încrezători în sine şi mai bine integraţi în. Cazul profesorului Lowe. De exemplu. Şi putem adăuga faptul că acuitatea sa nu se extinde deloc la înţelegerea propriilor părinţi. mai ales la citire. sau să avem un profil al „aptitudinilor primare" (limbaj. căci nu e defel. putem fi siguri că mediul familial. după douăzeci de ani de la prima itestare. V. Motivele şi trăsăturile modifică produsul. „g". W. Se ştia că ambele grupuri sânt superioare în privinţa coeficientului general de inteligenţă. limbi şi ortografie . istoria sau alt material „verbal" cât timp acesta este legat de mărcile poştale. raţionament)14. 26. Dar împărţirea aptitudinilor lui conform acestei scheme norao-tetice obişnuite (inteligenţa verbală — inteligenţa mecanică) nu face remarcată structurarea specifică care este caracteristică pentru Peter. apreciaţi de partenerii lor ca fiind mai perseverenţi. H.

1952. Pentru toate caracteristicile se constată aceeaşi situaţie la musculiţa de oţet sau la noi înşine16. 17. dar nu după note sau invers. ed. 16 H. 1 toţi par să fie de acord că următoarea ecuaţie e valabilă : Personali. New York. Jenings scrie : Prin schimbarea oricăreia din cele cincizeci de gene ale musculiţei de oţet caro iau part? la producerea culorii ochiului.I ire nici un câine nu va învăţa să vină atunci cînd e chemat17. F u 11 e r. Ereditatea Fiinţele umane ca şi celelalte creaturi vii sînt supuse legilor eredităţii.subdivide funcţiile intelectuale nu vom ajunge niciodată la structura personală. iar pielea bronzată nu se produce deloc dacă pigmenţii din piele nu sînt Pregătiţi de natură pentru a răspunde razelor soarelui. Dar numai de un singur lucru putem fi siguri : inteligenţa se mişcă prin canale care corespund destul de strîns intereselor. pur şi simplu pentru că lavem aptitudini genetice care ne dau posibili. o. Cei doi factori cauzali nu se j adună. Roe a studiat savanţi de prim rang. o întrebare persistentă se ridică : cit de mult din cutare sau cutare caracteristică se dato. iar altă parte mai puţin supusă influenţei mediului şi învăţării. B. Dodd. pare că echipamentul nervos şi glandular înnăscut al urnei persoane contribuie mai mult la inteligenţa. curaj. De asemenea. New York.rează determinării genetice şi cît de mult influenţei mediului T^Rare I clar. ideologia'sau conformitatea sa culturală I Pe sourt. I -n spune nici măcar că lătratul câinelui e înnăscut şi că răspunsul Jă un nume e învăţat. Crescut în izolare. aceşti oameni simţeau că sentimente timpurii de inferioritate le dăduseră iun impuls iniţial. Odyssey. căci nutriţia în copilărie poate afecta culoarea ochilor.. The biological basis of human nature. dar cînd învăţarea este foarte uşoară presupunem că din dotarea nativă ne vine un ajuta i8 Să luăm exemplul lateralităţîi. 1930. putem dansa rumba. R.Majoritatea avuseseră câteva experienţe reuşite în cercetarea creatoare ca tineri isitudenţi în colegii. Wiley. Deşi nu există două structuri exact la fel. Deci. rigid ou alţii. Nici o activitate nu este lipsită de oarecare învăţare. psihologia abia a atins enigma organizării personale a inteligenţei. Un studiu recent de genetică legat de probleme psihologe este J. L. că este mai uşor pentru cîine să înveţe sa latre deoît să răspundă la numele său. J e n n i n g s. sau nu există deloc pigment în ochi . La o creatură atît de inferioară ca musculiţa de oţet (drosophila) cincizeci de gene pot determina culoarea roşie obişnuită a ochiului. iar stratul de piele bronzată dobîn-dit. De aceea o sugestie utilă este că uşurinţa în învăţare permite o definiţie satisfăcătoare a eredităţii. Avem domenii de creativitate. Thomson. dar sîntem banali şi eonformişti în alte domenii. Ce sînt /aceste legi şi în ce grad determină ele constituţia fizică. Cel 'mai important punct al acordului ştiinţific rezidă în faptul că nici_g trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară_si_njcj. yna_niu este exclusiv ambientală la origine. 257. pentru a realiza eminenţa1-'. S.' tatea să facem aşa. şi mai ales la personalitate ou trăsăturile ei complexe de lene. Behavior. ca deprinderea. Nu e nici o îndoială că ereditatea este aproape în întregime responsabilă. în general. Dr. de exemplu. sau ochiul este structurai imperfect. dar nu un vals. j sentimentul = f (ereditate)X('mediu). mult mai uşor să în-J veţe să utilizeze mai mult mâna stîngă decît dreapta (în ciuda tuturor presiunilor din mediu în favoarea contrariului). ci relaţia lor e de la înmulţitor la deînmulţit. în orice grup mare de oameni puneţi întrebarea : „Cîţi dintre dumnevoastră vă consideraţi stîngaci" ? Aproape sigur cam 10% îşi vor ridica mîi-nile. Norton. se produc ochi de altă culoare . şi dacă nu există o capacitate inerentă de instru. Procesul este infinit de subtil. cît şi factorii de personalitate se combină. cu o frecvenţă mare. 14 Această enumerare a abilităţii mentale primare este luată cHn E. Aptitudinile noastre sînt neuniforme : putem cînta după ureche. un icîine poate să nu şească să latre . The making ol a scientist. rev. . Acest grup a considerat că e mult. Nu putem 15 A n n e Roe. New York. Nimeni nu poate spune că ochii albaştri sînt moşteniţi. Oesi performanţa lor la testele de inteligenţa tindea sa fie supe-ioara (dar nu întotdeauna). Measurements of human behavior. ce-i face să fie diferiţi ? Un factor important esite un devotament susţinut şi interes pentru munca lor. New York. \ "Chiar dacă nici o trăsătură de personalitate nu este lipsită de influenţa ereditară şi de cea ambiantală. p. inteligenţei şi personalitatea. se modifică şi culoarea . de abia începem aă aflăm. 78 Ocuparea unei poziţii înalte într-o profesie dată nu se dato-ază numai inteligenţei. trăsătura. învăţăm anumite atitudini şi practici culturale mai oişor decît o fac alţii. Cîn'd ajungem la ereditatea umană. Mead. scorurile lor ar putea fi atinse sau depăşite de mii de muritori obişnuiţi. Greene. ţjDejasemeniea. Fiecare dintre noi este flexibil ou unii interlocutori. p. Dacă oricare î ar fi egal ou zero nu ar putea exista personalitatea. putem numai să fim de acord ou Charles Darwin care exclama „întregul subiect al eredităţii este minunat". putem în mod sigur să conchidem că atît Inteligenţa. Atunci. deşi nu putem spune clar care este cauza şi care este efectul. temperamentul şi fizicul suu decât o face vocabularul. aşa cum am sugerat. temperamentul. W. 1953. parte din conţinutul personalităţii este mai mult. I tatea sau oricare din subsistemele sale. ambiţie.

iniţial ele se găsesc într-un număr atît de mare şi posibilitatea mu81 dezvoltarea personalităţii — cd.Dacă 10% sînt incorigibil stîngaci putem noi să nu infer-râm că 10c/0 s™t incorigibil dreptaci (datorită structurii creierului) ? Aceşti oameni ar rezista tuturor eforturilor de a-i face să se conformeze deprinderilor unei culturi stângace — ' dacă ar exista o asemenea cultură.-'•* Rezumînd cît mai bine rezultatele. mai ales în privinţa constituţiei fizice. din cauza suprastimulării şi fruistratiilor r|in p-ypgripnţa. Ilustrarea este utilă în sublinierea faptului că o persoană poate datora o trăsătură dată în primul rând eredităţii.. discriminări senzoriale). lăsînd mîna dreaptă liberă pentru mişcări agile. Dacă aceasta ar fi situaţia. Ei sînt întrucâtva asemănători în privinţa caracteristicilor emoţionale. ţineau scutul în dreptul inimii.sa de viată-. în viaţă. Fraţii şi surorile sînt trataţi aproximativ la fel. atunci putem spune că ereditatea este determinantul major aii lateralităţii la 2Oo/o din populaţie. 1945. Din studiile pe animale aflăm că putem creşte specii pentru a produce în generaţii succesive variaţii de mărime. gemenii monozigoţi cîştigă . 265 . valorile şi interesele. Howells. Hali. _ gemeni monozigoţi iraţi părinte — copil indivizi neînrudiţi Multe studii arată că gradul de <corelaţie al măsurătorilor inteligenţei urmează această ordine în mod exactt. iar învăţarea din mediu. 21 Nu îndrăznim să afirmăm totuşi că gemenii monozigoţi au o identice absolută a eredităţii. 23—34. între părinţi şi copii) şi 3) un studiu asupra gemenilor monozigoţi separaţi de timpuriu şi crescuţi separat.. analiza noastră este desigur donată. M C. Rev. calităţilor temperamentului. agresivitate. timp de reacţie. Initorcîndu-ne la studiile asupra înrudirii umane constatăm că natura ne-a dat un tip special de ajutor. în „Psychol. Unu} poate fi irjt. putem ajunge la următoarea concluzie. Luptătorii primitivi. inteligenţei şi temperamentului tind să „rămînă în familie". Gemenii monozigoţi sînt produsul aceluiaşi spermatozoid şi aceluiaşi ovul. 1951. O teorie susţine că inima fiind pe stînga trebuie protejată. "altul.ahii mai alp. The genetics of behavior. aptitudini motorii. Mai târziu. Stevens (Ed.". 304'—329. Relaţia este atît de strînsă încît un cercetător al determinanţilor inteligenţei pretinde că genele sînt de patru sau de cinci ori" mai iiapQ£ţajYtedeeît mediul cîndaees?E3~ggţe" uniform. 18 Ibid. emisfera stingă a creierului este de obiCei dominantă. pentru 80%. dar se pare că sînt prea puţin asemănători (deşi încă similari) în ceea ce priveşte atitudinile.). S. La toate aceste atribute gemenii monozigoţi sînt cei mai asemănători. între fraţi. Chiar la gemenii monozigoţi. deşi genele sînt teoretic identice. Ce vom spune despre restul de 8Oo/o din dreptaci ? Probabil că aceştia sînt indivizi care prin natura lor sînt în mod 17 T. altă persoană în primul rînd învăţării. cruzime sau blîndeţe. de inteligenţă mai mare sau mai mică. rapiditate a reacţiei şi chiar preferinţă pentru temperatură^0. O persoană poate fi singuratică şi retrasă _ ^/ mai ales datorită temperamentului său. Desigur există Şi posibilitatea opusă : la rasa umană în ansamblu. anxietate. Williams scrie : „Nu există două fiinţe umane care ^ a'bă aceleaşi gene. 2) o comparaţie a însuşirilor persoanelor care au grade variate de apropiere ereditară (comparaţii între gemeni monozigoţi. Membrii familiei manifestă cele mai mari asemănări mai întii în ceea ce priveşte constituţia fizică iar apoi în planul aptitudinilor măsurate (inteligenţă. Dacă această analiză este corectă. o alta datorită conflictului* "T""" cu mediul său.s din motive genetice . facilitînd astfel pentru majoritatea oamenilor favorizarea mîinii drepte. de exemplu. în S. H. Dar noi ştiam deja acest lucru. pp. New York. Această informaţie este suficientă pentru a ne convinge că trăsăturile caracteristice ale constituţiei fizice. 80 potenţial amibidextri. 52. Wiley. Structura creierului le permite să favorizeze oricare mînâ. Toate studiile despre asemănările dintre membrii familiei îşi pun problema dacă educaţia similară din familie nu poate fi parţial responsabilă pentru asemenea rezultate. Dar cultura este dreptace19. De aceea părinţii şi societatea învaţă copilul să-şi favorizeze mîna dreaptă. Handbock of experimental psychology. The obsolete dogmas of heredity. S. Din punctul da vedere al similitudinii genetice se păstrează următoarea ordine : 19 De ce toate culturile cunoscute au lateralitatea orientată pe dreapta e<rte o problemă la care nu putem răspunde.-2 Au fost studiate asemănările şi dintre multe alte caracteristici. Cunoştinţele noastre despre determinarea genetică provin în principal din trei surse : 1) studii pe animale . ale dispoziţiei sufleteşti şi ale nevrotismului . Din acest motiv echipamentul lor genetic este mult mai asemănător decît cel ce *se găseşte la gemeni obişnuiţi sau la fraţi obişnuiţi21. Gemenii monozigoţi sînt adesea îmbrăcaţi la fel şi trataţi în acelaşi mod.

Testele de inteligenţă oferă o evidenţă neclară . în „Psychol. taţiilor genetice somatice este suficientă (mutaţiile minore pot fi extrem de obişnuite).. în „J. cap. 23 Sursele reprezentative sînt următoarele : M. Poate tocmai ca o reacţie la toate astea am devenit aproape ^ '' N e w m a n. Sci. Macmillan. _^ Să specificăm un avertisment finalA\ Ereditatea poate explica atât diferenţele de personalitate manifestate în cadrul unei familii. ' 83 * maniac ta ceea ce priveşte plătirea datoriilor şl pedant în munca moa şi eraj speriat de băutura şi de femei. Majoritatea psihologilor ar spune acum că nu există proces psihologic (şi nici personalitate) fără un proces fiziologic corespunzător (teoria „paralelismului psihofizic").".*s/ gina 16). Din păcate. 9. Dar educaţia mea timpurie a avut un rezultat grozav.u fost crescuţi în medii diferite. piele. Unii spun că ceie doujj I tipuri de procese sînt . Holzinger. în special faţă de tatăl lor. Anno Anastasi. „Tatăl meu. Heredity and environment. probabil că nu este identic în nici o privinţă". C r o o k. New York. p. E y s e n c k. Gemenii dizigoţi. a separa influenţa genelor de cea a mediului este în-flClevăr greu. Nu voi nega niciodată plăcerile fizice şi sfin-taiia Frumuseţii". New York. . . 22 E. °> 213—246. conjunctiv şi nervos. voi fi '"totdeauna un antipuritan. Pentru moment. 29. S. F r e e m a n. asemenea altor organisme. I H. reprezintă fiziologia organismului. 2. 3rd ed.Şi tatăl incu. Fireşte că astfel am devenit un soi de vagabond care nu poate fi plictisit de gînduri despre «datoriile» sale faţă de nişte negustoraşi păduchioşi. Freeman. Rev. Dacă genele sînt atotputernice ' putem aştepta la o asemănare strînsă chiar şi atunci cînd educaţia & experienţa de viaţă ar fi foarte diferite. Dar educaţia mea a avut un rezultat grozav Tocmai prin contrast. spunea Myron.". era foarte agreabil şi totdeauna îi plăcea 1 Dea si să stea de vorbă cu băieţii. Concepţia biologică asupra personalităţii Fiinţa umană. Acelaşi foc care topeşte untul întăreşte şi oul. ' nr. în „Psychol. murdar. The inheritance of neuroticism : an | experimental study. Differential psychology. întrucât fiecare genotip personal este unic (pa. 1. are o natură biologică Sistemul corporal este compus din umori. cît şi asemănările. Vezi si J S h i e 1 d s. vezi şi B. trebuie să acceptam o asemenea poziţie. 82 Ca atare. la o abordare încordată şi rigidă a vieţii]. J. Intra-ia-mily relationship in porsonality text performance. 479—502 . încît metabolismul la gemeni «identici» complet dezvoltaţi. Funcţionarea acestor materiale separat sau împreună. există asemănări persistente. P r e 11. op. 1958. 1956. Von Bracken constată ca o regulă faptul că gemenilor monozigoţi le place să nege orice diferenţă dintre ei. Din aceste câteva cazuri a reieşit că gemenii separaţi ge aseamănă totuşi unul cu celălalt aproape perfect în ceea ce priveşte caracteristicile anatomice. în „Charact. Lr. Wiley. cele ale fratelui său pot conduce. este o replică obişnuită. spunea Ora. 24 H von Bracken. în „Eugenical News". este un vagabond bătrîn.". în cele mai multe cazuri asemănarea este mare. Burks.atenţie şi recompense •manifestîndu-şi similaritatea. go ^ o e. pe de altă parte se angajează adesea îrutr-o competiţie aprigă unul cu celălalt24. numai câteva perechi de gemeni monozigoţi separaţi în acest mod au putut fi studiaţi. cit. dar în cîteva cazuri educaţia diferită determină o diferenţă apreciabilă. dar nu într-un asemenea grad îneît să aoorde tot creditul genelor25.azuri de gemeni monozigoţi care au fost separaţi de timpuriu şi C. 11.". N e w m a n. consecvent şi do inodj veche dm Noua Anglie"26. (Nota 9 supra). an<* Pers. şi mama mea era foarte împovărată de riJa noastră şi auzeam o mulţime de porcării de la vagabonzii de lîngă reeivorul de apă. Williams. 1937. N. T h o r n d i k e. în „Eug. Holzinger. ţi copiii pe care-i cunoşteam erau o şleahtă de haimanale spurcate la gură care dădeau tîrcoale vagabonzilor de lîngă rezervorul de apă şi nu am avut niciodată ocazia de a merge la şcoală şi am fost lăsat în voia mea de cînd eram mic. Rec". 39—45. 1958. 441—465 . Genele unui copil >7 pot determina un temperament plăcut. Crescut atît de neconvenţional. Ştiţi. R. D. 1944. Studies of tdentical twins reared apart. •. rezultatele par să confirme pretenţia noastră că ereditatea joacă un rol mai mare în mril t l lă d d ^" ale personalităţii decît în modelarea personalităţii dezvoltate. am ajuns să fiu nu bun puritan. Monogr. Să examinăm următoarea conversaţie între cei doi fraţi. şi cred că sînt înclinat spre lenevie şi nu sînt prea scrupulos în ceea ce priveşte femeile şi băutura. 293—309. Mutual intimacy in twins. Ea arată cît de diferiî reacţionează aceştia faţă de viaţa lor comună de familie. 1951. 5. cit. fiind prea ocupată pentru a-mi acorda atenţie. Singura metodă cunoscută este aceea de a găsi . Biochevucal indlvidualtty. op. din ţesut muscular. 97. „Care din voi poate alerga mai repede ?" întreabă străinul. 1949. Twins orought up apart. în ceea ce priveşte personalitatea. B. „Oh. 1934. oase.. ment. La boli şi la tulburări glandulare există cîteva similitudini izbitoare. din contră. leneş şi beţiv iar niaică-mea nu ştie prea multe în afară de gătit. sîntem egali. noi sîntem gemeni monozigoţi".

Be.). sau cînd mici părţi din el sânt în.\ (meni27. Un punct de vedere contrar susţine că ştiinţele biologice nu pot să ofere destule date despre funcţionarea psihologică complexă pentnu a fi utile.). atenţia I era concentrată asupra corespondenţei strînse dintre glandele cu I secreţie internă şi anumite funcţii paralele ale personalităţii (mail bine zis. Aşa cum organismele se grupează în specii. 1921. 310 ff. dar există [ o mulţime de dovezi despre strânsa interdependenţă între „suflet" şi „corp". Sistem nervos autonom Sistemul nervos central Sediul impulsurilor Sediul personalităţii incluzînd organe inervate de acest sistem : . Personalitatea et astfel un executor a cărui funcţie este să garanteze supravieB. deşi nu este atît de utilă pe cît am dori. E mai bine să examinăm numai comportamentul şi să nu încercăm în mod constant să interpretăm comportamentul în 26 S. Appleton-Century-Crofts. Volumul conţine şi alte discuţii despre modelul psihologic şi biologic. dar încă etalon. în D. 1953. N. „modelul biologic' poate să-1 ajungă . AppletonCenturyCroft. New York. L i n d s 1 e y. sau obstacole din partea mediului. în „Nerv. căci în psihologie încă şovăim). 194-i. ^r". O prezentare timpurie. 85 . B. Numai cîţiva ar susţine ca I funcţiile mentale şi funcţiile corporale sînt de tip complet diferit şi că ele se pot influenţa reciproc dar nu sînt totdeauna legate I unele de celelalte (teoria „interacţionistă"). neurologie şi fiziologie28. 27 Vezi W. The living brain. D. pp. H e b b. Nimeni nu ştie în mod sigur care teorie este corectă. Ştim că ereditatea este importantă. de o profundă semnificaţie pentru teoria personalităţii — punctul de vedere evoluţionist.Ştim ceva despre legile învăţării. 11 e r. The utonomic functions and the personality. Press. care de obicei satisface trebuinţele. Work of art. personalitatea mea este unicul raodus vivendi la oare am ajuns în lupta mea personală pentru supravieţuire. Personalitatea este pentru individ ceea ce specia este pentru toate tipurile biologice vii. W a. deşi adese-1 ori mai puţin decât ne-am aştepta. D. nr. 28 De exemplu. Pînă atunci considerăm că . Personality and behavior disorders. New York. 84 funcţie de faptele ascunse şi adesea speculative ale ţesutului nervos i/sau ale funcţionării fiziologice29. Krech. irutem studia trăsături.J tipărit cu permisiune. S. dar avem cunoştinţe puţine despre mecanismele de bază ale geneticii. and ment. Theoretical models and personality theories. Mc V H u n t (Ed. fără să cunoaştem echivalenţii lor nervoşi şi fiziologici Credem că mai tîrziu. Ştiinţa biologică. 28. prin intermediul unui sistem nervos central plastic şi modificabil30.numai două aspecte ale aceluiaşi proces orga-1 nic de bază (teoria „aspectului dublu"). Dis. New York. Aceste trebuinţe întâmpină o satisfacere potenţială sau un pericol. New York. 33. The behavior of organisms : an experimental N Yk AltCtCft 1938 29 B. temperament). Doubledav. F. se vor descoperi lapte bine demonstrate privind personalitatea care să se îmbine cu fapte bine demonstrate ale biologiei umane. 30 O t tiui d îcă etln . 1938. Mulţi autori ne constrâng să menţinem teoria personalităţii I în pas cu progresul din anatomie. fiecare reprezientînd un mod reuşit de supravieţuire în lupta evolutivă. The behavior of or s. 1938. concepţii despre viaţa. tot astfel indivizii în cadrul speciei umane ajung la personalitate ca forma de supravieţuire cea mai convenabilă pentru nevoile lor specifice din cadrul unei structuri ambientale particulare. 1934. C. dar puţine lucruri despre neurologia învăţării. 39— 55. Duke Univ. Astfel. atitudini. există un interes viu pentru ritmurile f electrice ale creierului ica substrat posibil al diferenţelor dinitre oa. Conform acestei viziuni trebuinţele organice apar în glandele Şi în viscerele corpului implicînd în primul r'înd sistemul nervos duton«m (vegetativ). Azi. S k i n n e r. The role of neurological ideas in p^V' chology. 1952. este E. pp. cît şi ostil acestor nevoi. Să expunem teoria mai complet : personalitatea unui individ este modul de adaptare sau "supravieţuire care rezultă din interacţiunea trebuinţelor sale organice cu un mediu atît favorabil. C. F. New York. (O spun cu toată modestia. Kpmpf. O. cap. Monogr. în J.1 De asemenea. într-o zi. Sistemul nervos central realizează atunci un (tip de adaptare învăţată sau neînvăţată. Norton. Ronald.î depărtate există o anumită perturbare a personalităţii. Electr oencephalography. părerea mea despre această problemă este că studiul psihologic al personalităţii este în mod considerabil mai avansat decîlt' ste studiul biologic al personalităţii. Lewis. în viitorul îndepărtat. Klein (Eds. G. J.„modelul psihologic" este în general ghidul cel mai sigur de urmat în construirea ştiinţei personalităţii umane. conţine un punct de vedere fundamental. Gu o generaţie în urmă. S k i n n e r. Durham. Cînd creierul este lezat.din urmă.

dar ele pot fi explicate ca încercări ratate de a găsi structuri potrivite pentru a trăi într-o interacţiune complexă de! forţe. Figura 9. apărarea nevrotică a euiui etc. idealurile)-Şi nici nu este . Figura 9 reprezinte aceasită concepţie. Şi nici ni* putem spune că subsistemele care compun personalitatea consta11 rauimai în sistemul nervos central. Din acest motiv . general. Respiraţia in■ bndentă . ţuirea. Nu toate adaptările sale sânt reuşite. pericole potenţiale : stimuii dureroşi stimuli ameninţate organe genitale bariere situaţii de frustrare situaţii umilitoare etc. unele din trăsăturile sale pot fi dăunătoare. Sistemul nervos autonom şi mediul sînt „tirani". Tot ceea ce ştim despre organij zarea nervoasă arată că ambele sisteme nervoase sînt implicate J# structurarea personalităţii. Nu toate dorinţele noas-j tre se nasc în ţesuturile corpului.toate glandele inimă diafragmă ficat stomac artere viscerale intestine rinichi colon vezică rect care include diverse niveluri ale structurilor adaptative : reflexe reflexe condiţionate deprinderi şi priceperi trăsături dispoziţii expresive atitudini credinţe compensări sentimente concepţia depre viaţă sublimări Mediu Sursa gratificării şi a pericolului satisfacţii potenţiale oxigen soare apă hrană obiecte sexuale obiecte ale inte^ resului etc. In liniile sale generale această teorie biologică a personalităţii este acceptabilă. \ Schema este (totuşi suprasimplificată. este mult mai . Personalitatea în primul an de viaţă I■Sugarul nu se deosebeşte foarte mult de foetus.adevărat că personalităţile noastre sînt simpli sW jitori la doi tirani.constituie principala sa realizare. Personalitatea reprezintă modul de supravieţuire pe oare individul 1-a elaborat conştient sau inconştient pentru sine. curiozitatea) sau spirituale (de exemplu.^mănător unui foetus decît copilului care va fi. Altfel. . deciit ■îrsta adultă. Teoria biologică a personalităţii. iar personalitatea este un fel de depanator obişnuit. simpla concepţie biologică asupra personalităţii m mai potrivită atunci când se aplică la primia copilărie. Adesea îi controlăm şi îi stăpînfim. Multe din ele sîrat intelectuale (de exemplu.

1957. Mărturia negativă provine din studii oare testează efecte rază lungă de acţiune a practicilor speeijice de îngrijire a copilului! După poziţia freudiană. alţii andante. f) libertate faţă de con! . alţii par mulţumiţi să stea confortabil într-un loc. în . 1 emper amentale33. 46. La vîrsta de 4 luni încep să apară rasiali taţi distincte în gîngurit. 1—12. Copiii care în cursul primului an di viaţă eu dormit cu marna lor au prezentat scoruri mai slabe di adaptare şi reiaţii familiale mai slabe decît alţi copii — un rei în opoziţie cu ipoteza iniţială. Pentru a testa aceste ipoteze specifice. pD. Sugarii diferă prin plîns. nonnevrotici. 27. în „J. R. p. Stone. ■ Naşterea este un eveniment dramatic căci marchează primul pas spre independenţă şi individualizare. se poate spune că naşterea declanşează procesul de autonomie şi independenţă mereu crescânde. Aşadar. 1949. Orlansky. Un sug/ar de două săptămâni poate ai fie învăţat să-şi oprească plînsul şi sâ întoarcă capul spre sînul mamei Acest fapt ar fi un mod caracteristic de adaptare şi de sUnfnjrp -a mp. Sugarul se com-a într-un mod pur „senzorimotor". 35 W. în „Brit fcc. Sociol. 150— 159. Recent developments in Piaget's work. reacţia la sttI31 Cf. Singura constatare pozitivă era în legături cu somnul alături de mamă. se pare. dacă e probabilă existenţa unei baze ereditare pentru ritm. ■ „Amer. e) o educare! blîndă şi tîrzie a controlului sfincterelor . Childhood and adolescence. imai bine zis. Harper. J.35. exasperare şi conflict34. g) să nu fie pedepsit . Infant train'. sau invers. Iar o mamă care se mişcă rapid l'ăcînd perecij cu un copil care se mişcă lent. 61. New Yorl Random House. E. Ceea ce este foarte clar este că sugarii se deosebesc evident ea ce priveşte temperamentul. Berlyne. 1—48. d) o schemă de hrăn're la cerere . 96—105. 34 L. H. RezulJ tataie au fost negative. Cntian of culture-personality writings. deşi nu ireconciliabile. yju legato. 58. Dovezile pe care le avem în această privinţă par la prinzi vedere că sînt contradictorii. Unii sînt staccato.. b) o perioadă prelungită de alăptare! c) înţărcare gradată.".t". A study of frustration in newborn infants. pot atrage după sine liu reciprocă.87 muli neaşteptaţi şi frustnanţi. Unii sugari sînt n datori să se mişte. Vezi H. Marquis. 32. un sugar prezentând de cinci ori mai mult protest corporal jt altul32. lipsindu-i simbolurile Uimim şi neştiinld prea bine dacă el este cel caire se mişcă sau jctele din jurul său31.". în . dispoziţia pentru zîmbet şi rîs.ca In a doua jumătate a primului an aceste stiluri sînt mai ate. îneît sîntem tentaţi să datăm personalitatea în această perioadă. pp. 1957.P^J chol. Psychol. Strauss. Sewell. Church. părinţii şi copj lor nu se mişcă în acelaşi pas. 1957. după cum nu se armonizează în mod n< în alte trăsături ereditare. A. Unii sugari îşi golesc biberonul dintr-o singură înghiţitură. alţii nu s grăbesc şi rămîn chiar indiferenţi în timpul hrănirii. Infant care and personality. 123—138.. Cîteva cercetări raportează rezulta" negative similare. ■ Ar fi inutil să discutăm despre stadiul precis în care persona-liiaitea apare pentru priima dată. adică să doarmă ni mama sa. copilul trebuie si <M bucure de a) hrănire \se sîn . ^j general de energie şi vigoare şi prin multe alte aspecte specirj. 1943. Dacă luăm în considerare cît -imp ti in viaţa unei persoane este dedicat eliberării sale de depen-tienţa de mamă. 86 . J. Bull.Hinilmi său — aşadar un început de personalitate.ng and the personality of the child. Dar nu i s-au dezvoltat încă ^moduri aracteristice de gândire şi icojnportamen. modul de supt. unii psihologi ar spune că pentru a aveai ulterior o personalitate sigură. Perst nality and temperament. h) somn „sigur". J. în stilul de a întinde rnînla şi de a . New York. familie şi prescripţiile culturale. cu serii de potenţia-Măii^datorită genelor sale. W". alţii largo.strîngero . Stone şi Church oferă un tablou rezumativ : Unii oameni sînt presto. Dar simţul eului nu este încă prezent. în măsura în care aceste dovezi ne pot ghida. L. 1952. Cît de important este primul an de viaţă ? Dacă este adev. Marquis constată că copiii nouţi manifestă modalităţi diferite de a răspunde la frustrarea de i. inul zîmbet social la vîmsfca de două luni sau mai devreme este un eveniment atît de captivant. exper. ng că „după cum este înclinată ramura se înclină şi copacul"' trebuit! să ne aşteptăm ca orientarea iniţială a sugarului să aibă efecte îm! portante cu rază mare de acţiune asupra personalităţii sale ulteriJ oare. că nu apare vreo diferenţă pentru personalitatea de mai tîrzlu âad 33 Pentru o revedere a unor studii relevante vezi S.■ iputem căuta semne ale personalităţii la nou-năsout El este dotat cu multe potenţialităţi sau.". A. Diamond. D. Lindsmith. Sewel'l a cDm-l parat personalităţile unor copii de 6 ani oare avuseseră şi care ml avuseseră aceste experienţe în cursul primului an de viaţă.

Dacă această cerinţă nu este îndeplinită. World. iurf " Cfi D M. dacă alimentarea este iă program sau la cerere. New York. In (acelaşi timp rădăcinile sînt formate. încît nu se elaborează corespondenţe directe "ntre modalităţile specifice de educare şi trăsăturile ulterioare. II. cum e hrănit — îi lasă o impresie relat slabă. iar tonul vocii şi mişcările fizice sînt de aşa natură îneît mai ourînd alarmează decît trezesc încrederea copilului. Jumătate din aceşti copii au primit din momentul separării o bună îngrijire familială adoptivă . Bowlby. 587—^H 88 arul este hrănit cu biberonul sau la sân. posibil permanent. New York. cap. The efjects of early instituţional care on adolescent WsonalHy. este cel mai puţin important p personalitate. Mc V. m-crede. în „J. Pare l a conchide că în timpul primului an de viaţă sugarul este atîit plastic şi mobil. 1944. 106 —129. ci un factor mult mai larg pe care l-am Jutea numi „stil de îngrijire maternă". Hlth. incluzând prejudecăţi fata grupuri minoritare. sp :ne dicţionarul. / pentru a obţine condiţia unei dependenţe afectuoase de care indii I vidul a fost iniţial privat. 272—286. F r e u d ■' °l (Kds). 3. fiinţă în întregime dependentă. Nu are nici o noţiune de sine însuşi.poato. 69—135. Organization". S-au emis multe prediJ cu privire la stilul lor probabil de comportare la vîrsta i 40 O. în locul încrederii. A dynamic theory of t lity.39 Recapituîînd. 12. W o 1 f. în mod esenţial aceleaşi efecte frexiajpare şi nocive ale" Tpîei d'e îngrijire maternă adecvată — uneori fenomenul e"~numit — au fost observate şi de alţi cercetători. -Nu numai că aptitudinile intelectuale ale copiilor instituţionadizaţi erau mai scăzute. V. şi nici un suport ferm al deprinderilor. dar ei păreau relativ deficitari în ceea ce priveşte controlul emotiqnal şi adaptarea socială36. S p i t z. H. într-o persoană cu ml dp m. 15. Problems in determinmg maternal atti-ues toward newborn infants. 1955. Norton. 1943. în „Psychiat. 89 de durată. Sociol. Dacă această cerinţ e îndeplinită.-! intpgritatii ^piniiait"/ Pînă cînd un copil.). în A. Din aceste j tive putem spune că ceea ce i se întîmplă într-um. Un copil care în primul ^n de viaţă este îndepărtat de mama sa şi nu găseşte un substitut corespunzător pare să fie afectat defavorabil — chiar pentru o perioadă lungă de timp.certitudinp. Childhood and sociely. Motivation and personal ty. 3. Iwtr-un sens. viaţa este construit? / pe neîncredere. Kluckhohn.40 Problema primului an de viaţă este de .„Amer. J. 1952. Există unele dovezi că acei copii lipsiţi de o încw / dere de bază la începutul vieţii lor sînt înclinaţi să dezvolte / copilăria tîrzie o natură suspicioasă. Ronald. Acest _m urina autor consideră că efectele reprivării materne sînt puternice în "tt'1 troi ani de* viaţă. Pe latura pozitivă ajungem la studii care nu privesc practici pecifice şi amănunţite. s-a «ăsit o diferenţă importantă. M. Ele acordă orice îngrijire în silă.airr|fi startul său în viaţă este întradevăr sărac. II. Educ". H Erikson. 1950. 15. A Hess. Anaclitic depression. mai mobil şi mai vegetativ decît va fi în oricare alt stadiu ulterior al vieţii. 8. trecînd prin independenţă crescândă în adolescenţă la H crederea vîrstei adulte. 1951. copilul se află înte poziţie mult mai bună în anii următori pentru a intna în stadii / „autorealizării41. na se. Harper. exper. Maternul care d mental health.stabili dependenţa pe baze ferme şi naturale. Intr-un experiment. în termenii lui Maslow. atunci. /— S-a spus că personalitatea progresează de la dependenţă copilărie. Rev. presupunînd că nu se produc prejudicii grave asupj sănătăţii sale. Putem să precizai printr-4in studiu atent al copilului mic care va fi personalitatea d ulterioară ? Dacă ereditatea şi învăţarea timpurie sînt importări trebuie să ne aşteptăm să avem un oarecare succes. Unele femei îşi resping capiii. . nu are amintiri P V Goldfarb. „Bull. în special rădăeir pivotantă a încrederii. primul an. 313—342 Do asemenea. este/T.". nr. jf Vezi R. Un copil nu trebuie internat într-o instituţie numai pentru că ests lipsit de o îngrijire maternă adecvată.37 AsemeJp nea dovezi l-au determinat pe Erikson să susţină că prima şi cea mai importantă criză din viaţă este dezvoltarea încrederii. Cînd au fost studiaţi după mai mult de zece ani. sa viaţă poate manifesta aviditate. copilul în primul an de viaţă este mai plastic.38 încrederea. Mowrer. posesivitate şi eforturi simil. Personality and the behavhr disorders York. C.". 41 A. peste treizeci de sugari au fost st" diaţi timp de două pînă La opt luni. întrea L. în J. Dovezile noastre oele mai bune par să indiţ faptul că o măsură adecvată a îngrijirii materne (neţinînd sear de practicile specifice) este un factor esenţial în stabilirea uni] curs normal al dezvoltării psihice.42 >—• Predicţia dezvoltării Unul din scopurile ştiinţei este predicţia. Levy. dacă înţărcarea este bruscă sau gra-sau ce metode de educare a sfineterelor pot fi folosite. Goldfarb a studiat două grupe de copii care au fost separaţi de mamele lor în prima lună de viaţă. deşi nimeri desigur. K. nu poate să prevadă toate influenţele de mediu care vd fi întîlnite. mai puţin importante (deşi încă serioase) de la trei ClIi£s ani şi mai puţin semnificative în cursul copilăriei mijlocii şi tîrzn * E. Maslow. mod detaliat ce imagini ii înconjoară. 1946. ceilalţi au trăit într-o instituţie. pp. Hunt (Ed.

deşi 1eParte de a fi perfeot..^^ . Direcţiile se pot schimba drastic în copilăria tîrzie. H e i d e r. Aparen/t. 1954. mişcarea şi atitudinea sa pot să nu aibă trăsătura agresivă masculină observată la mulţi băieţi de cinci ani". cînd considerăm un interval e timp mai mare ? Descoperim şi aici că succesul predicţiei. M. Constanţa nu este perfectă. rioare în special în ceea ce priveşte fetele. Prin acest fapt şi din dovezi similare conchidem că structural personalităţii de mai tîrziu este într-o oarecare măsură decelabilă în frageda copilărie40. deşi unii copii suferă miari schimbări. atunci limitele directoare pentru o dezvoltam ulterioară sînt ferm stabilite. şi într-o mită măsură. * Adaptat după S. în prima copilărie.^.le mediului. Dar nu putem nega complet faptu Vr^o anume măsură copilul este părintele adultului. cap.__. durabile slnt cele care au putut fi prognosticate. Vedem încă o dată că temperamentul. rezultatul: . predicţia : „Mă aştept oa Roddie să fie precoce în dezvoltarea vorbirii" . Nu toate predicţiile despre Roddie au fost în egală măsură exacte. 90 91 Shirley a elaborat schiţe asupra personalităţii unui măr de 19 copii în timpul primilor doi ani de viaţă. Ta trei ani. dar nu şti dinainte ce structură îşi vor ţese ele în contact ou infiu-€nţe. Neilon a fost capabil să identifice şaispreJ zece din aceşti copii. în general. Rezultat (la vîrsta de cinci ani) : „Ocazional a etalat fanfaronadă masculină şi bravură verbală. . Din nefericire psihologii tind să treacă cu vedeta structurarea personalistă a aptitudinilor care în cazul fiecărui individ rezultă din combinarea unică a dotării native şi a intereselor şi trăsăturilor dobîndite. îl vor interesa mecanismele etc. ci şi inteligenţa alcătuiesc materiile prime ale personalităţii pe care educaţia şi ovIie ulterioară le vor modela pentru a ajunge la personalitatea omplet dezvoltată. Rezumat £ De-a lungul multor seumt v. deşi acest lucru nu implică anticiparea «efeminăm». W. Procesul predictiv este evaziv şi nu în întregime demn de încredere. copilul este lipsit de amintiri ferme şi nd are simţul eului sau imaginea de sine oare să-i ghideze dezvoltarea. în acto lescenţă sau la vîrsta adultă. poate fj identificată o persoană itînără ca fiind aceeaşi la vîrstele rîJ doi şi şaptesprezece ani ? Evaluatorii au obţinut rezultate supe.A obţinut scoruri rriedii scăzute La vocabular şi înţelegere verbală". Ce putem spune despre predicţii. E s c a 1 o n a. în primul rinei. exact ca şi pe ailţi băieţi. par să fie dotări durabile. dar într-un caz eşecul a fost complet. eît şi la cinci ani. este mai mare decît hazardul. Basic Books. ataşamentele personale. Ceea ce nu a fost predictibil a fost tipul de control intern. Predicţie (făcută la cinci luni) : „Nu mă aştept ca Roddie să fie un băieţel remarcabil de masculin. S-yl ridicat întrebarea —■ pot nişte judecători din afară să îmbin J schiţele iniţiale cu cele ulterioare ? Cu alte cuvinte. Structura caracterului este determinată la vîrsta de 3 ani. sensibil atît la cinci Juni. capacitatea intelectuală se transmite gjeditar de la înaintaşi la urmaşi. (aşa cum o făceau majoritatea băieţilor din eşantionul nostru).. Cazul iui Roddie e descris la pp. Prediction ara-d out-■e. Super-rnan şi excursiile la pescuit cu tatăl său. motricitatea. s-a observat în mod corect că Rcddie este un copil nervos. 221—232. Mai curînd îmi imaginez că va trece prin stadiul de oowboy şi de soldat. deşi nu trebuie să uităm că dota-jh genetică explică atît neasemănările. toţi observatorii aiu comentat o trăsătură «gingaşă» a comportamentului său. Freud afirmă că atunci cînd aceste capacităţi şi altele se dezvoltă. dispoziţiile temperamentale largi. o treime au fost false sau în majoritate false. A împărtăşit interesele obişnuite ale băieţilor pentru Hopalong Cassidy. Tipologia somatică esl o metodă care prezintă unele promisiuni.. G. Părerea mea proprie este mai puţin fata listă. De exemplu. Allport. cît şi asemănările dintre (Membrii familiei. Dar ţinuta. extragem un fragment din cazul lui Roddie. New York. Cincis zece ani mai tîrziu. Precauţiile au fost stricte : un psiholog a făcut studiul iniţial. Ştiinţa învaţă în şit cum să stabilească paralelele existente. M| Addison-Wesley. Prin această metodă — notată grijuliu — cam două treimi din toate predicţiile au fost corecte sau predominant corecte. 18. i-a testat din nou şi independent de sehiJ ţele iniţiale a făcut noi descrieri ale personalităţii lor. constanţa medie este considerabilă44. un alt psiholog a făcut studiul la cinici ani şi alţii au apreciat corespondenţa celor doua rapoarte. 1959. ■' 3 ani. Totuşi.. Pentru exemplificare. Ei au fost capabili să îmbine aproape toate schiţele fetelor în vîrstă de şaptesprezece ani eu cele de la doi ani.42 Ct G. Cambridge.. inteligenţa. Nu numai somaticul şi temperamentul. The nature of prejudice. Astfel. hiperactiv. In general vorbind. imaginea despre sine pe care ar fi elaborat-o mai Stîrziu şi care i-ar fi afectat în med inevitabil personalitatea43. el nu s-a comportat realmente ca şi cum se simţea puternic._ corporală se reflectă temperamentul înnăscut.

Longitudf studies of child personality. Materiile prime pe care le moşteneşte po*| fi rnpH. e clar faptul că omul este extrem dp modificabil în comparaţie rti toate celelalte organisme. Onquc. genet. Totuşi. Psychol. Sînt lipsite ide anvergura necesară pentru a îmbrăţişa multitudinea formelor de învăţare. să înotăm şi să cîntăm la pian . of Min. a temperamentului. înainte de a întreprinde o trecere în revistă a cîtorva din principalele principii ale învăţării.■ Un genetician spunea odată : „Personalitatea umană este 100<y0 (je origine genetică". Şi totuşi. de ce anume să ne temem. în primul an de viaţă. ereditatea exercită o influenţă universală în formarea personalităţii — mai ales în domeniul constituţiei fizice. Personălity mantf tions. sîntein tentaţi a spunem că învăţarea este iun fatotor de o importanţă şi mai mare Poate că nu este profitabil să estimăm proporţiile în acest mod. învăţăm să mergem.". Pro-(1 devenirii continuă de-a lungul întregii vieţi. 1948. în „J. I Cercetarea arată că în prima copilărie se pot face unele pre-dieţii generale privind stilul personalităţii care se va dezvolta. trebuie făcute două afirmaţii : 1. Dar în egală măsură este corectă afirmaţia „Personalitatea umană ţine lOOVo de mediu". însemnând că nici o trăsătură sau aot nu este lipsit de o oarecare influenţă genetică. Ca să spunem lucrurile şi mai concret. deşi s-ar putea să nu ştie acest lucru. Oricum ar ii. I Deşi există în mod sigur un substrat biologic al personalităţii. Shirley. învăţăm noi concep1^ sensuri şi conduite.. NeUon. Mass. Minneapolis. Cu alte cuvinte. The first tivo years : voi. G. învăţăm semne. 2.pl fţţe în foarte multe feluri. ideologii. să conducei* maşina. Univ. ar trebui să spunem că teoriile curente tind să fie unilaterale şi înguste. să pronunţăm. tufe de zmeură şi . numere de telefon şi poeme. 44 M. A. Dobîndim o morală. Press. luxul în considerare cursul dezvoltării în ansamblu.. însemnînd că influenţele mediului şi învăţarea îşi pun amprenta pe fiecare trăsătură şi act. III. să seriei* şi să citim. Concepţii opuse asupra motivaţiei De la fereastra unei ferme văd un grajd vechi uzat de vreme.. în preajma grajdului sînt lăstari puternici de bambus mereu în dezvoltare.. Harvard Univ. L Personalitatea. indici şi simboluri. a inteligenţei. Press. Cambridge. 73. Nici o problemă din psihologie nu a inspirat atîtea cercetări experimentale ca învăţarea/S-au descoperit multe lucruri. Succesul acestor predicţii nu este destul de mare pentru a justifica credinţa că personalitatea este ferm fixată în primii ani de viaţă. Teoriile învăţării (ca multe altele în psihologie) se bazează pe concepţia cercetătorului asupra naturii omului. dar se poate spune că începe la naştere. Ajungem să îmbrăţişăm religii. Totuşi. El avea dreptate. 45 Studii longitudinale demne de încredere despre dezvoltarea persoflj lităţii nu sînt numeroase si sînt dificil de realizat. şi să considerăm personalitatea ca formula pe care un individ a elaborat-o pentru a-şi asigura supravieţuirea şi autoritatea în cadrul existenţei sale. Putem totuşi să adoptăm ca aplicabilă în mare teoria biologică a evoluţiei. O bibliografie parţial8 studiilor existente o reprezintă A. ruinîndu-se treptat. precum şi limbi străine. Mulţimea lucrurilor învăţate este atît de vastă îneît nu trebuie să ne aşteptăm ca o simplă teorie a învăţării să fie suficientă. învăţăm noi ivă 94 mbiţii Şi speranţe. 1933 . se pare că în stadiul actual al progresului ştiinţific este mult mai util pe ansamblu să studiem fenomenele personalităţii din punct de vedere psihologic decât dintrunul biologic. Ni f dezvoltă preferinţe. prejudecăţi şi maniere. memorăm fapte. forme specifice de educaţie şi învăţare par mai puţin decisive decît stilul unei relaţii pline de îacredere pe cane copilul o stabileşte ou mama sa. al aptitudinilor de bază şi temperamentului. învăţăm chiar şi cum să învăţăm. S t o n e. U| horticultor nu se întreabă niciodată „cît" din valoarea crizantemei sale se datoreşte seminţei şi „cît" solului şi îngrijirii. ce să evităm şi ce obk ctf să dorim din punct de vedere sexual. P. valori Sj interese. credinţe. psihologii care cercetează (şi teoretizează) învăţarea pornesc de la o viziune preconrepută asupra naturii motivaţiei umane. / Să ne gîndim o clipă cîte tipuri de învăţare se prodiuc în cursul vieţii. să vorbim şi să dansăm . C. nu este formată la naştere. dacă ar fi să criticăm rezultatele obţinute pînă în prezent. Shirley's bab" after 15 years. 1° 9 CAPITOLUL Principiile învăţării CONCEPTIT OPUSE ASUPRA MOTIVAŢIEI « CONCEPŢIA CVASIMECANICISTlj # CRITICA CONCEPŢIEI CVASIMECANICISTE A MOTIVAŢIEI 9 FACTOR: CVASIMECANIC1ŞTI ÎN ÎNVĂŢARE a DIFERENŢIERE ŞI INTEGRARE « ti VĂŢAREA COGNITIVĂ (ORGANIZAŢIONALA) © PARTICIPAREA (ÎNVĂŢARE! BIOGRAFICA) « REZUMAT L/upă cum am văzut. în paragină şi incapabil de a se repara singur. fiecare teoretician al învăţării este un filozof. Această chestiune (filozofia motivaţiei) este atît de importantă îneît trebuie s-o examinăm direct acum şi să revenim la ea în capitolele 9 şi 10. învaţă ce să mîncăm. în mod trep-f t dobîndim propriile noastre trăsături şi direcţii ale personalităţii '3 sC elaborează o conştiinţă personală călăuzitoare şi o filozofie mai mult sau mai puţin cuprinzătoare asupra vieţii. cercetările ne ajută să decidem că influentele genetice cîntăresc greu în înzestrarea conati-jlţiei fizice. 175—186. definită ca organizare distinctă a structurilor de adaptare.

mai degradată.j tea umană face mai mult . Ca şi natura neîn-l sufleţită fiinţele vii sînt supuse efectelor căldurii. Dacă ne ardem mîma într-o flacără! arsura care rezultă are o cauză mecanică. Natura neînsufleţită se supune celei de-a doua legi a termodinamicii. Capacitatea de organizare a vietiLjru se la_jsinjtezele salg^^himice. Mass. experienţă trecută. capabile să explice conduita umană.. e uşor je înţeles de ce conceptul de determinism mecanicist este popular. pretind q să găsim un tip comun de lege ? Ei doresc să realizeze mai curîn: o „unitate a ştiinţei". Personalita. electronică şi „maşinile gînditoare". Nu este posibil. Autorealizarea este un termen folosit adesea. acţiune bacterii ană. gra-l vităţii şi (cel mai sensibil) radiaţiei .. oxigen. deşi procesul de auto-l refacere care începe imediat nu este mecanic.simecaniciste. conchide : „Nu rămîne decât să admiteir că enigma ne depăşeşte şi să conchidem că opoziţia dintre mecaj nicism şi teleologic este însă baza ordinii din natură. Nici un psiholog nu poate să exprime complet conduita umană prin unităţi de măsură de tipul centimetri — grame — secunde . 1917. ~ Filozofii ştiinţei sînt uimiţi de acest ca. Organismele se (rfScvpteazg} se într-un mod necunoscut naturii ne95 însufleţite. 1 L. opusul entropiee. semnifj. 209. trebuie să spunem că ea este un exemplu care înooro_ nează/principiul_qrganizării în expansiune^Fersonalitatea este ^ _sfetern~5eschis si in Creştere. cît şi teleologia. Per-I soana vie sintetizează continuu alimente. ea avansează spre împlinirea planurilor! şi speranţelor. intenţii. viaţa este în mod inerent sintetică. Astfel — şi acum ajungem în sfîrşit la -motivaţie — cercetarea si teoria personalităţii. Un cercetător al problemei. în special şoareci. Materia fără viaţă descreşte în gradul său de organizare. S_ (stimul) şi R (răspuns) sînt la limita exterioară a persoanei. Din substanţe ît Organice. Cambridge.nal dublu din natura \ îndată ce un organism moare. Bambusul şi| cireşul sălbatic îşi împlinesc cu îndîrjire destinul lor. decît două tipuri separate de ştiinţă sau dotf seturi ide principii violent contrastante pentru a trata o ştiinţă uni a vieţii. Concepţia evasimeeanicistă Majoritatea cercetărilor care sprijină abordarea S-R ss bazează pe experimente cu animale. Cheia procesului este_org&mzar£%. Press. deoarece ele n\i sînt în întregime mecaniciste. atitudini. Succesele timpurii ale ştiinţei au privit natura tara Chiar şi astăzi ştiinţele naturii sânt de departe în fruntea ţintlor vieţii. inclusiv ştiinţa personalităţii. dup* ce a examinat dovezile. Henderson. nevoi prezente şi imagini ale viitorului I Procedînd astfel ea nu numai că supravieţuieşte ca fiinţă imdepen-1 dentă. The order of nature. au elaborat serii va-rjate de concepte cva. Ei se întind peste o fîneaţă >i în acelaşi timp concurează între ei pentru pămînt bogat şi pentru spaţiu în scopul de a se extinde. totuşi. Această abordare de tip „orpanisrn viri(| o n<imim psihologia stimulului si răspunsului. care trebuie întotdeauna privită din două puncte de vedere complementare"1 în acelaşi timp — şi aici ne apropiem treptat de problema motivaţiei — filozofii şi oamenii de ştiinţă sînt neliniştiţi în faţj unor asemenea principii contradictorii. .Şi e u$or ^e înţeles 'de ce mulţi psihologi consideră că teoria personalităţii ar face bine să se limiteze la concepţii cit mai mecaniciste posibil. cănTnparagină. Ele încearcă să golească organismul de forţele teleologice interne (instincte. construim adăposturi.cireşi sălbatici. în acelaşi timp toate tipurile de. H x Univ. Inventăm aerul condiţionat. Orice altceva ar fi per sonaliţatea. Filo-I zofii ştiinţei denumesc acest aspect al creşterii teleologic. corpul său începe imediat să se dezici tegreze sub influenţa vremii şi a bacteriilor.pidsTiri. p. şi nici prin funcţiile descoperite în biochimie. Prin urmare. cărora le rezistase cu succes şi pe care le utilizase în favoarea sa în cursul vieţii. în termeni filozofici trebuie să luăm în considerare atît deter-l minismul mecanic. umidităţii. Prin contrast.l cînd faptul că ea este marcată de o înaintare spre realizarea unorj scopuri. deşi se fac dese încercări de acest fel. faptele noastre de ori ganizare sînt în moid normal cele care ne apără de efectele 1ot fatale. Această creativitate este mai marcată la animale la plante şi mai marcată la fiinţele umane. Pietrele se erodează. determinanţi mecanici acţio-l nează asupra organismelor vii. soarele îşi pierde căldura. Le numim „cvasi". Ca atare ele par lipsite de iz teleologic. cît şi anorganice ea fabrică noi compuşi organici de varietate tulburătoare. J. Procesul ^^ntropîp. Teoriile cvasknecaniciste încearcă pe cît posibil să descopere ^jrpp]p im. ci şi se dezvoltă şi creşte într-un asemenea mod încît devineI din ce în cs inai caracteristică pentru ceea ce ea este. devenind din ceîn ce mai întîmplătoare. macal rale şi descoperim antidoturi pentru otrăvuri. scopuri). mai ales în America.

întrucit toate impulsurile apar m mod clar dintr-un dezechilibru existent în ţesuturi (stimulare prin exces sau prin deficit) pare limpede pentru aceşti psihologi că motivaţia impulsului este totdeauna un proces de reducere a tensiunii. învăţarea ne înzestrează cu strategii comune care diminuează tensiunea noastră. Dorim echilibrul.Şoarecii. sex. epicurienii susţineau că tot ceea ce omul face în viaţă este să încerce să evite durerea (tensiunea). asemenea activităţi ne îndepărtează de dorinţă şi încordare2.. Kluckhohn şi Murray sugerează un compromis. împrumutmd conceptul. Dacă Stntem înţelepţi. Ei subliniază faptul că modul cel mai rapid de a reduce tensiunea este comiterea unei sinucideri. că studiind şoareci în loc de fiinţe omeneşti se poate descoperi modul în care aşa-zisa teleologic poate fi redusă la un tip mai mecanicist de cauzalitate. de autoconservare. C) altă concepţie favorizată şi înrudită este împrumutată din fiziologie. De-a lungul secolelor. mod clar determinat de t<^ „schimbări in* ţesuturi". se dă explicaţia că acest motiv este pur şi simplu o extensiune învăţată şi complexă a dorinţei dumneavoastră primare pentru hrană. în Grecia antică. temperatura. Homeosta/ia. Dar nici una din aceste activităţi nu este atu de „intenţionată" pe cît se consideră de obicei a fi insrtinotele. să respire liber (după primul suflu) şi să elimine automat. Tindem să persistăm în a fi ceea ce sîntem intr-o „stare . agitată sau mecanică. iar psihologii S-R simt că o teorie mecanicistă ţju nu trebuie să utilizeze limbajul „sufletului". Ne place activitatea implicata in rezolvarea problemelor noastre. Unii psihologi. pentru a fi cît mai aproape posibil do cauzalitatea mecanicista nu vorbim aici de . învăţarea explică şi faptul că nu toate motivele noastre par să fie bazate pe nevoi primitive ale ţesuturilor. Unii filozofi au exprimat problema întrun mod mai optimist. de fugă'sau a unui instinct gregar. dar nu modifică. 98 Psihologia modernă de tip S-R nu vorbeşte despre plăcere şi pur şi simplu pentru că acestea simt cuvinte care descriu conştiente. sînt îngrijoraţi de o formulă aitit de simplă. filozofi şi psihologi au insistat. oboseală sau de alt gen. Alte impulsuri. în căutarea odihnei. Concepţia e denumită hedonism psihologic. ca orice creaturi vii. susţin că homeostazia este şi legea de bază a motivaţiei umane. Daca spuneţi că sînteţi concentrat asupra învăţării unei profesii. de aceea „reducerea tensiunii" este termenul preferat pentru hedonismul modern. Desigur. lipsa de oxigen. Să presupunem că stomacul cuiva e gol : ci se frămintă Şi creează astfel un „stimul de deficit" care împinge organismul să facă mişcări continue. nu are alte motive esenţiale decît impulsurile. starea de sănătate la un nivel convenabil este complexă şi inspiră respect. constantă". majoritatea oamenilor încearcă să rămînă in viaţă cu orice preţ.3 Acest tablou al motivaţiei esiî evident ceva mai teleologic decît reducerea tensiunii. deşi nu lipsite de tensiune. apărînd din presiunea reziduurilor sau secreţiilor din corp. tabloul esenţial Un impuls — crice impuls — este definit ca o „schimbare în ţesut" care provoacă o activitate nervoasă pînă cînd echilibrul ţesutului e restabilit. Astfel. conservarea fiinţei noastre. Trebuie observat c a. Unii psihologi. încercăm să micşorăm dorinţele noastre în aşa fel îneît să avem un minim de tensiune de redus. Reducerea tensiunii. Cu alte cuvinte. urmează că întreaga motivaţie reprezintă o presiune îndreptată spre reducerea tensiunii. Oamenii nu caută realmente o stare lipsită de tensiune. Mergînd un pas mai departe în concepţia cvasimecanicistă. răspunsul este că învăţarea (la clare vom reveni în aurind) este responsabilă pentru aceasta. Dacă întrebaţi cum este posibil ca întreaga motivaţie să conducă la reducerea impulsului. ca micţiunea. şi nevoia de zahăr sau sare sînt exemple de stimulare prin „deficit'-. nu există scopuri propuse în mod clar aşa cum ar exista dacă am presupune acţiunea unui instinct de unire. dau dovadă de organizare. în urmărirea satisfacţiei sexuale. Argumentarea decurge precum urmează : Impuls. ci mai curmd procesul reducerii tensiunii. Teoria reducerii tensiunii are antecedente istorice interesante. dacă spuneţi că unul din principalele dumneavoastră motive în viaţă este să faceţi părinţilor dumneavoastră în vîrstă o existenţă tihnită. în muncă — deoarece. trebuie să admitem că apare aici un început Simplu şi irezistibil pentru o teorie a motivaţiei. aşa cum au făcut-'o Jeremy Bentbam. A trăi pe deplin imnă a avea o tensiune. Totuşi. ea nu este numai ceva îmboldit . ca alte animale. spunind că reducerea tensiunii provoacă plăcere şi de aceea toate motivele omului tre considerate ca fiind o căutare a plăcerii. întrucît o mare parte 97 ii: — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd.instincte". Nu există „suflet" în procesul mecanicist . deîecaţia şi poate oboseala şi nevoile sexuale pot fi concepute ea stimulări de „exces". Menţinem tonusul şi tensiunile necesare vieţii.e excepţii. asupra faptului că „durerea şi plăcerea sint stăpînii noştri suverani". menţinînd şi mărind astfel dorinţele lor. Foamea şi setea. Viaţa are o tendinţă de a se conserva şi de a se reface . Capacitatea corpului de a-şi păstra compoziţia chimică. 263 te m. copilul nou-născut pare să sugă în mod automat. Faptul că foamea e cauzată şi de deficienţe chimice în sînge complică. dar ei sînt animale relativ simple şi se speră. Cu puţiin. din nou motivul este explicat în termeni de satisfacere a impulsurilor de hrană. impulsurile do la începutul vieţii par să ducă numai la o acţiune reflexă întîrru pfcăitoare. mai puţin extremişti m concepţiile lor. psihologii S-R caută o lege care să definească acţiunea generală a impulsului. Şi dar-ă omul. în ceea ce priveşte hrana.

înainte de a putea creşte în sens psihologic. Beacon. M. în ciuda unei descurajări extreme. Emotwn and personality. neîncrezătoare care este totdeauna fixată pe satisfacerea impulsurilor sale imediate. 5—17. Columbia Univ. Ea este statică. speranţele şi dorinţele arzătoare ale persoanei umane. muli. de a da şi primi dragoste. 22 din volumul de lata Studii recente asupra „sistemului reticular activator" din trunchiul cerebral ii mamiferelor ridica faptul că exista un mecanism nervos pentru a Hienţ ne o activitate continua. nici să restabilească un echilibru tulburat. D. Istoria exploratorului arctic Roald Amundsen. Dacă nu depăşeşte cu succes acest stadiu. Dar ele constituie numai partea primitivă a motivaţiei umane. Şi nici simţul datoriei — să faci tot ceea ce poţi cel mai bine în cursul vieţii — nu poate li redus logic la psihologia impulsului. II. p. Press. iar în copilărie domină în mod complet scena motiva-ţională. Personality urc. 58. Harper. poveştile pe care le ascultă. New York. Securitatea apare mai întîi. s-a angajat într-un proiect dificil care a dus la descoperirea Polului Sud. nu al unui sistem pe deplin deschis spre lume. în spitale (dar şi în viaţa obişnuită) întâlnim oameni care par să nu aibă nici o capacitate de creştere dar sînt centraţi în întregime pe viaţa lor vegetativă. el nu s-ia relaxat prin reducerea tensiunilor. ridicol şi primejdie. homeostazia este o concepţie a imobilităţii. â R Stagner. spontană in cursul stării de veghe. Vezi M. impulsurile există şi in cea mai mare parte ele tind să împingă organismul să caute o reducere a tensiunii. o sarcină pe care în cele din urmă a realizat-o. A. The open sysLem in personality theory. .5 Copilul şi adultul sănătos construieşte continuu tensiuni su: forma unor noi interese şi depăşesc nivelul siguranţei de bază a homeostaziei. Obligaţia sa nu a fluctuat niciodată. dar interesul şi străduinţa au persistat. copilul creşte ca o persoană anxioasă. socicty. un copil care are o relaţie' fundamentală d< încredere cu mediul său este un copil care se deschide spre lume cu îneînfare şi interes. copilul (trebuie să fi atins un stadiu în care să poată avea încredere în părinţi şi în mediul său pentru obţinerea satisfacţiilor de bază ce ţin de. Nobile. M. 1953. Organismul treaz este totdeauna „în mişcare". ele sînt încorporate în noi toată viaţa. deci. Nu numai că a menţinut fără încetare un stil de viaţă.6 Concepţiile cvasimeeanieiste ne oferă un tablou al imboldurilor şi impulsurilor. rcv.4 3 C Kluckhohn. Homeostasis as a unifying concept în personality theory. New York. El este literalmente îneîntat de tot ceea ce găseşte : scoici pe malul mării. Schneider. Ei afirmă că e imposibil de redus motivele adulte elaborate la o simplă bază de impulsuri. Ceea ce le lipseşte în mod evident este încrederea anticipată sau viitoare care pare să caracterizeze totdeauna o motivaţie matură. în Personality and socic encounter Boston. 1960. Tabloul este cel al unui sistem semiînchis. dar nu la creştere şi dezvoltare. 223. pe satisfacerea poftelor (impulsairilor) lor fragmentare. Knopf. Pe de altă parte. indică dificultatea de a fundamenta o teorie a motivaţiei în întregime pe impulsuri sau homeostaz'ie. capabil de a se dezvolta şi de a deveni mai mult decît este. formează punctul de plecare al teoriei noastre asupra dezvoltării.de stimularea prin exces sau prin deficit. 3. dar motivul său central 1-a făcut capabil să reziste tentaţiei de a diminua tensiunile fragmentare create de oboseală. 1960. and culture. care face distincţie între motivaţia de securitate şi motivaţia de creştere atît la copii. E lipsit de teamă. In ciuda acestor critici severe trebuie să acceptăm importanţa impulsurilor ca factori motivatori de-a lungul vieţii. "> A. Această critică este în mod explicit dezvoltată de Maslow. priceperi noi pe care le dobîndeşte. Nu numai că ele sîn't cvasimaoaniciste în esenţă. dar asupra lor acţionează (modificîndu-le şi controlîndu-le). principii cvasimecaniciste ale învăţării. 36. contribuind la securitate. pînă cînd în final şi-a pierdut viaţa.hrană. nu are nevoie să aştepte să fie îmboldit de sti99 I Critica concepţiei cvasimecaniciste a motivaţiei Adversarii acestor concepţii susţin că acestea explică numai în mică parte aspiraţiile. de trebuinţe proiective permanente. cît şi la adulţi. Obstacolele păreau de netrecut. Ar noi d. înecreînd să salveze de la moarte în Arctica un explorator mai puţin înzestrat. Ele au o funcţie esenţială protectoare. mai ales în primii ani de viaţă. Impulsurile. După ce navigase prin Strâmtoarea de nord-vest. de a crea lucruri frumoase şi utile. Şi-a ridicat nivelul aspiraţiilor în acord cu sarcina sa. cel. Descoperind Polul Sud. nepro-gresistă. Klineberg le denumeşte pe bună dreptate „motive absolut credibile" — care se întîlnesc la toţi oamenii şi în toate culturile. Da. New York.7 Deşi impulsurile nu pot explica toate motivaţiile ulterioare. a făcut planuri ani de zile. Organismul 1111 poate evita de a fi activ . Motivation and personality. Experienţele noi pe care majoritatea dintre noi le aşteptăm ou nerăbdare nu pot fi exprimate în termenii reducerii tensiunii şi acelaşi lucru se poate spune despre dorinţa noastră de a dobîndi cunoştinţe de dragul cunoştinţelor. Cînd a reuşit. Vezi si cap. căci dragostea implică tot felul de responsabilităţi şi tensiuni. ţinîncl seama în mod inadecvat de schimbare sau de creştere. de a zbura peste Polul Nord. Murra y. 4 Pentru o discuţie şi o critică mai completă asupra homeostaziei vezi : G W A 1 1 p o r t. cap. foame. intrînd cu nesaţ în procesul devenirii. 1954100 zece ani a avut o pasiune damîiian/l explorator polar. fi „Pwdiol Rc\ " 1051. siguranţă. Totuşi. confort. partea asemănătoare celei ce aparţine animalelor. Maslow.

1957. ar putea argumenta el. în Proc. 1954. Hoit. altele de-a lungul I întregii vieţi (de un şoc emoţional intens. necondiţionat. Nu putem spune dacă în învăţarea copiilor se produce ceva atît de primitiv.Factori evasimecanicişti în învăţare învăţarea reprezintă modificarea caracteristicilor psihologice pe baza experienţei. conform legii. M. • utilizat. de/asemenea. T. 101 chimbă în cursul vieţii jj măsura in care se întâmplă acest lucru. după cum am arătat. \fr. după o repetare suficientă (uneori o dată e de a-juns). New York. J. Pe măsură ce întipărirea continuă. se întipăreşte în aşa fel încît. I n-heider. of. Următorul său pas este să caute o expli6 Extras din R. nu putem decît sugera că prima lege de bază învăţării este aceea că impresiile rămîn într-o formă oarecare ca rrne nervoase. Lorenz. şi a modului în care mişca rile devin mai elaborate în aşa fel încît impulsurile să fie satisfăcut Modelul mecanicist intră îndată într-o oarecare dificultate De ce un organism trebuie totuşi să înveţe rămîne o problemă I Natura neînsufleţită nu învaţă şi nici nu are impulsuri. orice stimul care se produce simultan va tinde să dobîndească acelaşi răspuns motor . Klineberg. Copilul care s-a ars evită flacăra. 1928. ca I orice teorie.. Şi chiar când expe-1 rienţele individuale sînt treptat contopite în deprinderi şi altitudini I în aşa fel încît nici o amintire nu predomină. (Ed's. Teoreticianul cvasimecanicist. dar odată ce s-a ars. New York. Study Group on Psychologicăl Development o1 tha Chilă.O. Amundscn. al doilea stimul va fi suficient să acţioneze singur pentru a produce o descărcare sub forma acelui răspuns motor. iKing Solo-mon's Ring. Să presupunem că o femeie îşi decorează camera în albastru. rev. Este de conceput că mama sugarului. vezi K. Un psiholog S—R îndrăzneţ ar putea spune că condiţionarea este singurul (sau aproape singurul) principiu al învăţării de care avem nevoie. In măsura în care sînt viabile. sau pierderii unei persoane apropiate). cîteva principii cvasimecaniciste I sînt acceptabile şi importante. gheaţa va crăpa pietrele. 1052. retragerea provocată de vederea flăcării este un reflex condiţionat. Dăm un exemplu de modul în care combinaţia ar putea funcţiona. My life as an explorer. sădeşte multe flori albastre în grădina ei. and Winston. Int. vederea unei flăcări va provoca evitarea. Mama este un . ca şi alte trăsături ale mediului său. rezultatul întipăririi este încă acolo. Are o puternică preferinţă generală pentru albastru. întrutotul mecanice. Pîlpîiitul unei flăcări atrage întîi copilul. De asemenea. atunci forma umană este cea pe care o va urma bobocul de gîscă8. Deci chiar o teorie I mecanicistă a personalităţii trebuie să presupună că procesele I vieţii sînt.stimul care se produce simultan" . B. datorat unui accident. Univ.. La timpul cuvenit alte lucruri asociate cu mama (de ul neconOîTTonDt ) kt rond . 7 O. Procesul prin care impresiile sînt absorbite în sistemele existente ale experienţei este denumit asimilare. Le vom revedea pe scurt. La început hrana a provocat un răspuns de apropiere. îi plac rochiile albastre. Unele cercetări recente sugerează că prima întipărire poate | avea o importanţă majoră.). L o 1 e n z. New York. Acest proverb familiar rezumă principiul condiţionării. ed. Toate impresiile stăruie — I unele un timp scurt (ca postimaginea în ochi). Social psychology. mama provoacă un comportament de apropiere (adică dobîndeşte „acelaşi răspuns motor" ca în cazul hranei). trebuie să admită că ţesutul nervos e capabil să reţină I o copie vagă a experienţei originare. e sigur I să presupui că nimic din ceea ce impresionează ţesutul nervos nu I este vreodată total pierdut. începe cu impulsurile. Press. să privească mediul său familiar ca un cadru sigur şi dezirabil de " K. Zăpada| este suflată în rafale. 102 . Condiţionarea. rezultatul este depozit din ce în ce mai bogat de material pentru a fi organizat. New York. pentru o introducere în „etologia" modernă. I unei boli. înregistrarea urmelor şi întipărirea.H. Comparative behaviOurology. Legea reflexului condiţionat poate fi formulată precum urmează : ori <de cîte ori un stimul implică un răspuns miotor. Retragerea de la căldură intensă este un reflex necondiţionat (înnăscut) . Rine-hart. în fiapt. E lăsată o urmă oare face mai probabilă I excitaţia ulterioară datorată unui stimul similar. Crowell. Se poate îmtîmpla ca în anumite „faze critice" copilul să ină susceptibil de noi forme de iMipărire. Tanner. copilul ajunge curând să se „identifice" cu mama şi ajunge. Acesta oste un răspuns înnăscut. dar dai \ obiectul se întîmplă să fie o fiinţă umană. 108—131. Scenariul dezvoltării în termenii condiţionării poate fi expus ca în figura 10. Dou-bleda>. Pentru moment. dar forţele del schimbare sînt în întregime externe şi nu există o organizării a efectelor lor într-un sistem continuu. la urma urmelor. explică întreaga personalitate. De exemplu. un boboc de gîscă poate j urma orice obiect pe care l-au văzut în prima clipă ochii săi cînd a ieşit din găoace. De obicei acest obiect este gîsea-mamă. O teorie mecanicistă. Impulsul şi condiţionarea.

dar pen-eu 0 lungă perioadă de timp era încercat de o alarmă necontrolabilă dacă uşile camerei în care se afla erau închise. profesii. Un student de colegiu.(Stimu'i condiţionau ) lendi'nte adiacent' ' de a se adăposti <*a mesteca.de a suge Cu'oorta favoriţi o roTin AiScs tai Albastru în alfa contexte Figura 10. L. . care are loc acum. poate reactiva întreaga experienţă originară. De aceea el le utilizează tot (timpul. Mama este poate acum moartă. însăşi structura personalităţii noastre este determinată de orice serie de stimuli pe care îi considerăm „echivalenţi". mama din exemplul nostru se poate să fi purtat mereu ochelari. doctrine filozofice sau morale. dar fondul său de cuvinte este mic la această vârstă. Vom vedea în capitolele 14 şi 15 că noţiunea de generalizare a stimulului este importantă pentru înţelegerea trăsăturilor care compun personalitatea. Hollmg-worth. care se comportă ca un adult departe de familie. Leeper. New York. Un copil de un an a învăţat cuvîntul . Pe baza acestei dovezi firave putem căpăta prejudecata împotriva unui întreg grup etnic. Reintegrarea ne spune că o mică parte a unei experienţe originale. Un fermier crud a încuiat un băieţel într-o cameră ou o vulpe. Observăm aici că accentul este pus pe relaţia parte-întreg. Vorbind în mod pseudomecanicist. Adulţii reduc această validitate selec-tînd. inclusiv ciupercile comestibile. evitând sau sprijinind procesul de condiţionare conform propriilor lor dorinţe sau urmînd alte principii de învăţare. S-a vindecat . Deşi legea are o validitate considerabilă. multe obiecte diferite sînt tratate ca şi cum ar fi unul singur. M a d i s o n. se comportă conform cu generalizarea stimulului. Mirosul unei anumite flori ne poate face să retrăim un întreg capitol din copilăria noastră. Nu am putea trăi dacă ar trebui să învăţăm să ne adaptăm la fiecare carte. Ştim că buruienile nu sînt bune de mîncat (o cantitate falsă de „cunoştinţe"') si le evităm pe toate. Astfel. floare. de asemenea. 104 rorizat. rase de oameni. O variantă a doctrinei condiţionării trebuie menţionată în mod special. Unele condiţionări de acest fel ar putea fi invocate pentru a explica preferinţa unui adult pentru tablouri. Recent el a fost utilizat ca principiu de explicare principal într-o lucrare de teoria personalităţii : R. Nimeni nu stă la cheremul multitudinii de stimuli posibili oare ar putea în mod teoretic să condiţioneze un proces impuls-răspuns.tată1' şi poate produce o oarecare jenă spunîndu-i oricărui bărbat adult „tată". Dar principiul de bază este acelaşi9. In anii următori a uitat (a reprimat) incidentul. dar în orice conte-xt culoarea albastră produce încă femeii noastre ipotetice „apropierea'*. ea se aplică cel mai clar la animale şi copii mici. Generalizarea corectă a stimulului este un lucru bun. 1959. iepuri. ou ajutorul unui psihiatru. învăţăm că ciupercile sînt otrăvitoare şi astfel evităm toate ciupercile din păduri. putem spune că stimulul unui răspuns devine generalizat. W. dar această trăsătură nu a căpătat o putere de condiţionare.. La 18 luni un copil şi-a numit cîinele jucărie „toodle-oo" dar tot aşa numeşte şi negul de pe faţa unei doamne bătrâne. P. respingând. Adulţii. poate contradictorii. Un copil speriat de un cîine se poate teme de pisici. biserici alimente. Desigur că el are unele răspunsuri foarte speciale pentru propriul său tată. găini şi animale în general. Dezvoltarea unui gust prin condiţionare 103 exemplu. redueîndu-se la cinci sau şase cuvinte. Generalizarea stimulului. Toward under-stahding human personaiities. evreu sau negru. Ulterior principiul a devenit legea majoră a învăţării în scrierile lui Sir William Hamilton şi H. clauetrofobie numai atunci cînd amintirea originară a revenit şi fost redusă la proporţiile juste. aliment. nu e în largul săra în prezenţa părinţilor. pentru că ei erau o parte a copilăriei sale şi în prezenţa lor se simte împins înapoi lia rolul său juvenil. Appleton-CenturyCrofts. Fotografia unui prieten poate trezi tot felul de amintiri şi sentimente. chiar şi pe cele care sînt hrănitoare. preferinţa ei pentru alhastru) devin condiţionări de ordinul al doilea. persoană în parte — la fiecare stimul posibil din spaţiul nostru de viaţă. de clasificările false şi de majoritatea erorilor de raţionament. Dar generalizarea incorectă (tratarea prea grosolană a unui grup de stimuli ca fiind asemănători) este responsabilă de prejudecata de rasă. Se poate să fi avut odată o experienţă neplăcută ou un chinez. Băiatul a fost " \ristotel a observat primul legătura asociativă dintre părţi şi între-gurl (subordonatele reactivează supraordonatele). în timp ce în condiţionarea simplă legătura este văzută ca o relaţie stimul-stimul.

si să unească ceea ce e separat. Am văzut anterior că învăţarea este un subiect eX . să fie în general valid. Conform legii stricte a întăririi I ei nu trebuie să facă astfel. dacă nu unica. adică priveşte numai extinderea indicilor sau stimulilor care ajung să evoce un răspuns dat.__. Deoarece I „explică" modificarea eferentă (schimbarea acţiunilor). Frioritatea ne spune că. j^r limitată. mersul pe bicicletă. Frecvenţa ne spune că „exerciţiul e mamal învăţării" — cu cît o legătură e făcută mai frecvent. Dar ce e cu răspunsul însuşi ? Doamna a cărei pasiune pentru culoarea albastră este indicată în diagramă nu suge sau se ghemuieşte ca un şoarece adult aitunci cînd culoarea albastră apare în cîmpul ei vizual. Toate acestea sînj principii utile. pe scurt. priveşte cu îneînfare cerul — toate acestea pentru a-şi exprima dragostea pentru albastru. im-1 primarea). 106 Comentariu. vom fi sortiţi-eş&-lui dacă vonî W§~a cazul dezvoltării personalităţii numai în seama ineipii101" cvasimecanieiste descrise aici. Un om care m I general cîştigă la şah eînd utilizează deschiderea cu pionul regelui! va încerca totuşi noi gambituri. Şi mai tîrziu el descoperă că în majoritatea reia. mersul la frigider după sticla cu lapte este întipărit ca u^ mod reuşit de a satisface impulsul. Diferenţiere şi integrare Mersul naturii. De asemenea. Deşi-1 gur că pe baza acţiunii recompensei învăţăm să facem . unele din acţiunile sau strigătele sale sînt "recompensate".întărirea. Şi astfel ajungem la prirJ cipiul că învăţăm acele moduri de acţiune care reuşesc să reducă I tensiunea. Ele au o utilitate reală. 105 I. dacă apucă corect biberonul poate s>ă-l d la gură şi să-şi satisfacă impulsul foamei. Cum ajunge ea să realizeze aceste acte adaptative adulte ? Principiul întăririi (odinioară numit legea efectului) evidenţiază. îşi tapetează camera. Figura 10 arată faptul că condiţionarea clasică este în întregime un principiu al modificării aferente. potrivirea sau adecvarea unui act la scopuri.! Dar teoria nu explică de ce schimbăm sau variem atît de des un I răspuns anterior reuşit şi riscăm un răspuns nou. Mai curînd cumpără veşminte. toate lucrurile fiind egale. Cu timpul. de asemenea. Nu există planificare si o imagine de sine călăuzitoare pentru a dirija şi intensifica învăţarea. într-o serie de impresii. Să continuăm exemplul. Dipl0. Acest act corect este astfel „întărit". Apucarea biberonului se dovedeştij J fi mult mai des recompensată decît simplul seîneet sau pKns. Aici e vorba evident de o lege interesantă cu o aplicabilitate! extrem de largă. Procesul dezvoltării poate fi conceput / m parte ca diferenţierea progresivă a structurii şi a comportamen/ tului şi în parte ca integrarea progresivă a comportamentului şi [_structurii. ea poate I fi utilizată împreună cu condiţionarea (imodificare aferentă) pentru I a elabora un întreg sistem al teoriei învăţării de tipul S—R.w I Sînt mulite puncte slabe ca şi imerite în această formulare. 11 Opera lui Clark Huli şi a aşa-numitei şcoli Yale din teoria învâţ<"u':1 este de această natură. efortul ei. M^ tSrziu. să descriem consecinţele învăţării (ale oricărei forme de învăţare) pentru structura personalităţii. noutate. Principiul faptului recent. Asemenea factori nu sînt luaţi în considerare. prima e probabil să fie puternică (cf. iege a învăţării.mişcările I „corecte" în vorbire. deşi opus priorităţii. Experienţele noastre din prima copilărie ne-au făcut adesea o impresie de neşters. deşi găsim multe excepţii în raport cu ele.plprt ar. Dar înainte de a reveni la aceste principii suplimentare ale învăţării. purilor sale decît nişte tactici mai aspre. Frecvenţă. matul învaţă că limbajul înflorit şi indirect serveşte mai bine seo. străduinţa şi abilitatea de a percepe. Punctul său de vedere este că adevărata maturitate nel determină să facem ceva pentru raţiuni care nu sînt în mod meca-l nic înrobite principiului recompensei şi pedepsei. că la început impulsurile unui copil îl determină să dea tot felul de răspunsuri agitate şi perceptibile (mişcări întîm-Platoare). Astfel.. pare. Este -atît de utilă 'Incit constatăm că „întărirea141 este salutată ca principala. . Este important de notat că nici unul din aceste principii cvasi-caniciste nu face uz de vreun _ ind. întrucît nu ^irn să multiplicăm principiile fără a fi nevoie.ţiy" Ele se referă mai urînd la proprietăţi ale sistemului nervos care se presupune că ■ntră în acţiune automat atunci cînd sînţ impulsionate în mod adecuat Ele omit asemenea factori ca {intenţia deliberata^) a unei persoane de a învăţa. spunea Goethe. copilul învaţă că a cere politicos este o strategie bună —■ de obicei mult mai reuşit^ decit să pretindă. vînzarea mărfurilor. prioritate. înainte de a părăsi enumerarea! principiilor evasimecanieiste trebuie să menţionăm trei principii! suplimentare familiare. I Rudyard Kipling vorbeşte despre succes şi eşec ca „impostorii gemeni". Ne amintim micul dejun din această dimineaţă mai bine decît unul pe care l-am luat acum o săptămînă. Ne amintim primul vers dintr-o poezie sau un imn mulţi mai bine decît ultimele versuri. Reuşita îl întipăreşte (hedoniştii ar spune că „plăcerea" îl întipăreşte). în binecunosicuitul său poem „Dacă". este să despartă ceea ce este Urnit. şi expunerea noastră nu e deloc completă. ţiilor umane o abordare plină de tact este recompensatorie. El exprima corect cele două /aspecte ale întregii creşteri. cu atît devine mai puternică. deşi sînt de primă importanţă în procesul învăţării.

teama. Dezvoltarea sa glandulară eH incompletă. Copilul mic acţionează la început cu întreg corpul şi numai treptat dobîndeşte abilitatea de a executa acţiuni parţiale.Diferenţierea. există numai durere difuză sau excitaţie difuzai La sfârşitul primului an de viaţă. Este clar că potenţialităţi^ nervoase ale copilului nu sînt complete : creierul său nu este n deplin echipat cu teaca mielinică. constatăm că «aceasta es'l un tablou extrem de confuz. abilităţile şi inteesele de toate felurile apar din întregul global originar. a chirurgului. capacitatea de a atinge. 1-st ed. Graniţele dintre sistemele funcţionale sânt slabe în primii ani de viaţă (dacă un impuls e trezit. cap. Press. el nu poate să execute mişcările separate necel sare pentru a mînui ferăstrăul. dar el exprimă în mod diferenţiat supărarea. bariera dintre copil şi mediul său înconjurător estel mai puţin trainică. gustul de a chelUl> spiritul de economie. să spunem. . în figura 11. tendinţa de a colecţiona. Glandele sexuale nu se maturizează înainte de pui^ţ] tate. 1931. Procesul învăţării domeniului psihol logiei este un proces de separare în teme componente. a pianistului. întreaga cunoaştere poate fi privită prin prisfflS problemei de a face distincţii din ce în ce mai fine.11 Copilul este la început capabil numai de mişcări în bloc. Deşi principiul diferenţierii este clar mai ales în prima copilă-l rie.. de retragere sau apropiere globală sau de răsuciri şi contorsionări întîmplătoare ale întregului corp. suferinţa. conj cepte. o unitate dinamică. Slăbi-1 ciunea acestei bariere împiedică dezvoltarea unei conştiinţe de sini precise în primul sau primii doi ani de viaţă. bucuria sil afecţiunea. Precizia uiterij oară a constructorului de bărci. mare parte din schimbarea treptată ce apare în viaţa ulterioară! indică acelaşi curs.copilul se trezeşte „în întregime")! De asemenea. Figura 11. copilul are încă mult mai puţine sisteme emoţionale decît adultul. Copilul mic nu poattl lace distincţie între sine şi cele ce-1 înconjoară. Lcwin subliniază că un copii este. L e w i n. lateralitatea devin Werenţiaite . în mai mare i( fisură decît adultul. după cum arată figura 12. Maturi zarea înseamnă desjiyîrsire_fără învăţare. mai tîrziu. Un exemplu bun de diferenţiere provine din viaţa emoţionali -a copilului mic. La o primă aborl dare a domeniului psihologiei. inll plică diferenţieri din ce în ce mai fine. u.st c. ciocanul şi cuiele. Clark Univ. 107 Mica cot*t4ne Copildria Vîr&ta adulţi . 4. Copilul oare încearcă prima dată să „facă o foafcâl este neîndemînatic . lăisîndu-l pradă tuturor tipurilor de stimuli dij mediu pe care mai itîrziu în viaţă va fi capabil să-i ignore. Environmental forces in chilă behavior and development. Observăm maturizarea cînd apar anumite coordonări motor11' Excitare Ourert £> fcmi Dezgust La naptre Jluni 6 luni Pfâcere Fune Du Ex Pt . Diferenţierea sistemelor funcţionale reprezenta această diferenţiere progresivă a domeniilor în manieri lui Lewin. teorii. -Aprinderile vocale. La naştere este imposibil să distingem diferite sisJ tenie de emoţii .). Diferenţierea este explicată în parte pxiin_matamaare. Din această matrice amorfă se desprind treptat activităţi mai fine. Putem in p K. Handbook of child psychology. legi. Wor-Mass.Murchison (Ed. capacitatea de a munci.

110 •cutate totală .B. consideră acest caz limită de integrare ca o „abstracţie convenabilă. Faptul iniţial 'este că corpul uman conţine trilioane de celule. de asemenea. PI. C. în diagrama din figura 13. implicînd în special răspunsuri „întărite". Prin diferenţiere el trebuie mai întâi sa înveţe adaptări specifice şi abile.~> De Fu Du Ex Pi Bu une Afecţiune 12luni De Fu Ge Du Ei PI Bu AA AC 'B luni r? Ge Du PI Ve Bu AA AC luni Figura 12. afirmaţia lui William James că un om „are tot atîtea euri sociale diferite cîte grupuri distincte de persoane există şi la a căror părere se raportează ou interes". în ordine crescîndă. sisteme de trăsături cane sînt coerente între ele.A. — tune. Integrarea sugerează o înr^nizarp^pr^rtiir^ & personalităţii. Te. = afecţiune faţă de copii. Semnificaţia noţiunii de -integrare este înţeleasa cel mai bine prin referire la teoria celulară din biologie. îndît nu putem afirma că este implicat un „instinct". (Cf. într-un fel oarecare din această mulţime astronomică de unităţi singulare se construieşte o personalitate relativ unificată. iar şi mai târziu dispoziţii pentru a juca anumite roluri în anumite împrejurări (numite în diagramă „euri"). = plăcere. 1932. mersul căţăratul. 340). gînguritul. fiziologul care are cele mai mari merilte în ceea ce priveşte noţiunea de integrare. Hyde. Dar între aceste cazuri limită există un spaţiu amplu pentru acţiunea integrării reale. valori. cel de a aduna) . integrarea progresivă. dar variază în diferite situaţii. Jekyll şi Mr. Reacţia la un stimul substitut devine integrată într-un sistem reflex înnăscut. precum urmează : Reflexe condiţionate. A.M. Du. Integrarea. explicată prin toate legile învăţării pe care le-am discutat şi le vom discuta. Diferenţierea vieţii emoţipnale a copilului mic : Leg îdă : A.a tuturor sistemelor care privesc adaptările caracteristice ale unui individ la mediile sale variate. Ex. = veselie (din K. la extrema opusă. dar integrarea 'tinde spre acest soop. de asemenea. cel puţin în parte. instinctul de părinte. dar niciodată completă. Dacă există sau nu reflexe implicînd numai doi neuroni nu se ştie. sisteme integrate de reflexe condiţionate. în ciuda totalităţii răspunsului său.) Un exemplu extrem ar fi cazul „personalităţii multiple" prezentat în povestea lui Robert Louis Stevenson despre Dr. Ev: tional development in early infancy. Ani putea distinge. interese. De. Personalitate. „Euri"'. rîsul —■ din care nici una nu e posibilă la naştere. Ge = gelozie. = dezgust. din oare peste nouă bilioane se găsesc în creier. Nu vom vorbi de 'copilul mic ca fiind bine integrat. Mai tîrziu el poate „pune împreună" ceea ce a învăţat în forma structurilor proprii preferate de adaptare. moto-ul integrării este e pluribus unum. . o ierarhie a nivelurilor integraţive. Ne grăbim să adău109 găm că personalitatea nu este niciodată complet unificată {vezi capitolul 16). = durere. nevoi. Celule nervoase separate funcţionează împreună în aşa fel încât îşi pierd independenţa. Similar. Sherrington. = afecţiune faţă de adulţi. dar dificultatea în ceea ce priveşte această teorie constă în faptul că copilul a învăţat deja atâtea lucruri referitoare la aceste activităţi. din integrarea deprinderilor specifice. Teoria integrativă a personalităţii poate fi sugerată. Trăsături personale. ci mai curînd un produs total al multor procese de dezvoltare. cele mai simple forme învăţate ale comportamentului adaptativ. Bu = bucurie. deşi improbabilă".una ."'. Fu. = excitare. personalitatea complet integrată este. cuvinte separate. = teamă. Untul. Ve. generînd deprinderi şi trăsături caracteristice. o abstracţie convenabilă deşi improbabilă. Deprinderi. Acelaşi lucru e adevărat în legătură cu integrarea. Diferenţierea este. în „Child developm. răspunsuri condiţionate singulare. dispoziţii mai dinamice şi flexibile. Nu este un principiu separat al învăţării. S. oarecum imperfect. Unii autori (McDougall de exemplu) spun că unele „instincte" se maturizează tîrziu (instinctul de cuplare. Bridges. Din multe apare . rezultînd. 3.C. Acestui nivel îi aparţin dispoziţiile denumite sentimente. Cea i g ^ pţ mai simplă integrare posibilă ar fi cea a două celule nervoase (una senzorială şi una motorie) ifuneţionînd împreună ca un arc reflex simplu.

Nu vrem să spunem că persoanele mai în vînsită au dobîndit o integrare perfectă sau chiar extensivă. Un copil manifestă o ostilitate timpurie faţă de matematică. ostilitate generalizată.^. are părinţi care sînt afectuoşi şi în întregime consecvenţi în recompense şi pedepse. dimpotrivă. procesele cvasi-•ttecaniciste se aplică la nivelul „noncognitiv" al învăţării. 173—190. să nu se încreadă în general în părinţii săi şi să afle după mici indicii dacă ei sînt într-o dispo-. Alteori îl copleşesc cu afecţiune.". G i b s o n. Folosim aoest exemplu pentru a arăta cum anumite situaţii largi de învăţare pot influenţa întregul curs al dezvoltării. New YorM McGraw-Hill. cultura13. speranţe şi teamă. Chiar când îl pedepsesc ei nu-şi retrag dragostea pentru el. Uneori ei îl pedepsesc sever.ani. altădată duce la pedeapsă. îi fac daruri şi-1 mîngîie pe cap. Joe. 62 r 111 Am şi . trăsături. A u s u b e 1. El nu o poate învăţa şi nu o va învăţa. Atitudini de învăţare. Să^luăm în considerare doi copii. Generalizează din experienţa de acasă. Oamenii sînt consideraţi decenţi şi demni de încredere.lle învăţate de personalitatea în dezvoltare. prejudecăţi. Ar putea fi identificate multe atitudini de învăţare suplimentare. un simţ al umorului. Şi astfel conţi] nuăm sarcina de a enumera principii suplimentare necesare. va fi împotriva negrilor şi împotriva a aproape orice. Nu manifestă panică socială. Principiile elementare pe care le-am descris oferă ceva mai mult decît un punct de plecare — şi sînt mai aplicabile la învăţarea animalelor şi a copiilor mici decît la învăţarea adultului uman. înţelegerii. Singura sa speranţă este să fie permanent în gardă. mai ales în acelea care nu-i sînt cunoscute. 14 Pentru o discuţie mai completă asupra celor două stiluri de educaţi^ descrise aici. îl resping şi-1 înfricoşează. suspicioasă asupra vieţii.Ele exclud rolul discriminării conştiente.atras 'atenţia asupra divensităţii lucrurilor care treb. în „Child Developm. în viaţa concretă.care afectează învăţarea copiln-lui privitoare la__relaţiile umane. 1949. dar un adult este mai mul* un sistem diferenţiat şi integrat psihologic. Increderea_şi nejncrederea sînt atitnrlini dp ha7. El duce printre altele la prejudecăţi etnice. El ştie că oricît de rău s-ar comporta. Un alt copil îşi for13 -Cf. De aceea creşte cu o încredere de bază. Mii Ier (Ed. ele nu explică pe cieplin schimbările uimitor de bogate pe care experienţa le produce în .". Probabil eă'nirf o teorie singulară a învăţării nu va fi suficientă. Reprezentarea schematică a integrării. deprecieri. o conştiinţă. 8. J. adultul prezintă sisteme mai largi de integrare. Avem motive serioase să credem că acest stil de educare a copilului creează o concepţie jţernălDare. Deşi principii cvasimecanice ca întărirea şi condiţionarea pot explica unele (tipuri de învăţare. ura sj iubire. toituşi. 1950. P. nu poate fi sigur niciodată. cap.14 Tînărul Harry va deveni probabil antisemit. în „Psychol. interese. Totuşi. atitudini. fiecare de 3 . iar activitatea sa şcolară este afectată în mod defavorabil din aoest motiv. ziţie de acceptare sau de respingere. The implications of learning theory for socm psychology. Ego-development and the learning pf°' cess. intenţiei şi autoRazran. el este acceptat. Chiar dacă el încearcă să înveţe ce acte specifice trebuie să evite. După cum spunea Razran. Conditioning and perception. neîncrezătoare.Figura 13. şi J. Acelaşi act care odatâ atrage recompensa. care adesea se războiesc între ele. Rev. 20.1'. în cursul tinereţii şi al întregii sale vieţi . căci „atitudinea de învăţare" a lui Harry se generalizează spre a nu avea încredere în nici o fiinţă umană. faţ ■ de copilul mic. „euri". învăţarea cognitivă (organizaţională) Integrarea şi diferenţierea sînt consecinţele unor procese com-plex-e de învăţare. deoarece e tratat atît de inconsecvent. trăsături. vezi D. G. Deşi unitatea este un ideal (capitolul 16). Un copil mic este un sistem biologic omogen. 112 î in ă de timpuriu o atitudine foarte favorabilă faţă de profesiunea ală.reşterea personalităţii. Părinţii lui Harry sînt irascibili şi imprevizibili. în J.). Horry şi Joe. 1955. un adult este într-o oarecare măsură un simplu mănunchi de reflexe condiţionate. incluzînd abilitaţi cunoştinţe. Experiments in social prccess. Harry nu-şi cunoaşte niciodată poziţia.

16 \ Identificarea. Ea a fost uneori numită ca tipul „aha !" de învăţare. gîndim. Nu Şti. 20 luni. destul ide tare pentru a provoca plînsul. A. A. republicam. Poate fi oibtuK ceea ce priveşte arta. Andrew încerca să-şi imite tatăl suflînd fumul. apăsîndu-i limba cu o spatmcl j timp ce-i examina gitul. Medicul 1-a incomodat pe A. mîna vinovată. Din cauza pericolului mama lovea repede. Cind vedem deodată cum se îmbină părţile unui joc enig. îşi pune nasul în ea şi-1 suflă.15 Pe de altă parte] unele imitaţii nu se datoresc condiţionării sau întăririi. cj sîntem noi ?" Sîntem. că fumatul solicită şi aspirat şi suflat. scoţieni. {Desigur că în multe cazuri lovitura de condiţionare are efect conform intenţiei — dar nu întotdeauna. nu oarbe. americani ? Fiecarc copil se consideră ca aparţinînd automat aceluiaşi grup ca i părinţii săi. valorile şi formele sale # iţionament. Conform principiile I intăririi şi condiţionării el nu ar fi trebuit să facă astfel. mod deliberat actele altora pentru a rezolva probleme .l I curte un act cu sens. A. Pentru a introduce acest principiu important. avem intuiţie. Nu vrem să spunem că întreaga imitaţie exemplifică învăţarea! prin intuiţie. dar nu şi în privinţa in0blemelor medicale. pune coada pipei în gură şi suflă viguros. Andrew ar fi trebuit sugă coada pipei (cum ar fi făcut ou biberonul sau cu suzeta). sa plîngă. Astfel.minte sarcina de a-1 me-ora — atunci se fixează în memorie. Deşi mare parte din ceea ce facem. Aici vedeai Hîn acţiune dorinţa de a înţelege. el dobîndeşte multe (din atitudinile. Există cazuri în care se aplică principiile cvasimecaniJ ciste. Sau un copil mai mic poate învăţa cJ făcind ca fratele său mai mare. acesta din jurnalul părinţilor micului Andrew : 9 luni. Ceea ce a învăţat totuşi a fosit să-şi tragă de o parte imîna după fiecare greşeală pentru ca să nu fie lovită. yankei. de fiecare dată. obiectează totdeauna cind i se suflă nasul. A. ridică spatulg i şi-o pune în gît exact cum făcuse doctorul. sărutul de la tata-care-vine-acasă) şi astfel prinl întărire el îşi dezvoltă o „dispoziţie de a imita". Un copil de nouă ani îl întreabă pe tatăl său : „Tata.absoarbe cu sete cunoştinţele medicale pe care le înitîlneşite. ele sini intuitive. Cîtuşi de puţin. Freud susţine că identificarea este aproape singur"1 • cipiu al învatării de care avem nevoie pentru a explica dez-^Itarea personalităţii. hobbyurile şi religia. Te poţi uita la un număr de telefon de cincizeci de ori în agendă şi totuşi să nu ţi—1 aminteşti . Principiile cvasi-mecanicisfte ale condiţionării şi întăririi ar spune că în curînd copilul va învăţa să renunţe la maşina de gătit ispititoare. Teoriile cvasi-mecaniciste nu reuşesc să recunoască că puţine condiţionări sau recompense sînt eficiente dincolo de copilăria mică dacă copilul sau adultul nu vor să înveţe. Copilul persista în greşeală. Conform principiilor cvasimecanieiste.ă Şi intenţii de învăţare cu o rază mai redusă. Andrew încearcă să exţ. O fetiţă de treisprezece luni. metodişti. el capătă multe recompense (borni-l Loana ascunsă. pipa (bine curăţită). In afara unor .. El punea doi cu doi împreună. de a reproduce o structură a evenjl / mentelor care au fost anterior încercate. dar dacă îţi pui în . un capii de doi ani poate ride cind aude adulţi rîzindl dar fâră să ştie cauza. Cincisprezece minute mai tirziu. ci copiazi ir. lăsat in pace. întreabă el. înţelegerea intuitivă.) Un alt exemplu simplu. 265 14 luni.niti. In acest domeniu de învăţare el este ca un burete. fără a obţine rezultatul dorit de mamă. ci un tip reflectant de comportament ale cărui forme diferite reflectă diferite feluri de învăţare. Concluzia noastră este că „imitaţia" nu este un principiu separat al învăţării. irlandezi. Din nou alte aspecte din istoria lui Andrew : 113 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd.l matie chinezesc. Ultimele noastre trei exemple au fost legate de imitaţia intuil tivâ. O formă specială de imitaţie este identificară moţionala. îşi priveşte concentrat tatăl carc-şi fumează pipa. am luat cîteva exemple elementare din primii ani de viaţă. ^-" î înţelegerea int. I In aceste exemple ii vedem pe Andrew refăcînd deliberat gj tuaţiile care i-au provocat supărare şi durere. nu putem acorda tot S?1ta pondere ca Freud acestui .asemenea atitudini cuprinzătoare de învăţare __. Cînd tatăl îi *eră lui A. v ern şi simţim este afectat de identificare. desigur. Chiar experienţe repetate e puţin probabil să fie înregistrate dacă cineva nu doreşte acest lucru. incapabilă încă să meargă. sa se agite şi sâ respi»'B obiectul. Aici e vorba în mod clar de un răspuns con-l diţionat simplu de imitaţie. presbij terieni. ou tonalitate emoţi* nală. El încerca în deliberat să recreeze situaţia aşa cum o înţelesese el. lacîndu-1 pe A. democraţi. în acest caz copilul înţelegea existenţa unei legălturi vagi între fapta greşită şi lovitură.y3 a fost definită ca procesul de formare J unei structuri mentale care corespunde unei structuri externe dirl natură. Copilul se identifică cu părinţii lui şi sub influenţa acestei atitudini cuprinzătoare de învăţare. dar ia batista ţj I buzunarul şorţului mamei sale. avea obiceiul de a se ridica în picioare sprijinindu-se de maşina de gătit şi întorcînd butonul pentru gaz.

el tinide să dobîndea. clar va lua părţile pe care le poate lua. no. Dollard. în . the auto-kinetic phenomenon. 269—367. Uneori iun student va spune profesorului său : „Ştiu răspunsul. dar mai puţin nervii motori şi muşchii.scă răspul sul care trebuie învăţat mai repede şi b) acest răspuns tinde să ■ mai stabil decît atunci cînd individul rămîne pasiv. 114 de Kohler şi Wallach. I. Kohler.". Wall a eh. Razran. în completarea unor acţiuni neterminate. iar cap. 34. Participarea (învăţarea biografică) Atenţia şi intenţia de a învăţa. bătutul şi prerogativele de adult ale eroului său. Nimic nu e mai evident pentru M\ comun decît faptul că învăţarea pretinde concentrare. efortului sau ij|S recului asupra dobîndirii de abilităţi sau cunoştinţe. Putem distinge două niveluri ale atj ţiei şi concentrării. în „Psychol. aproape întotdeauna facem un „efort spre semnificaţie". 1957. G a t o s. cînd' atenţia e concentrată asupra 115 unui cxbielot procesele cortkale electrice subiacente se vor fica. dar nU4 pat exprima". de exempl ascultat."20 De ce o asemenea angajare activă în sarcină produce o înv» ţâre mai rapi'dă şi mai stabilă ? în. Razran arată că stabilirea unei forme atît 1 simple de învăţare cum e reflexul condiţionat este grăbită dai subiectul însuşi jace ceva în cadrul experimentului (de exempl suceşte butonul care porneşte soneria de condiţionare). în „Proc A"! phil. în „J. El nu poate avea întregul statut al eroului său.unor structuri mai ferme. citit. 88. dar nu expresie . ^1 chol. Mii Ier. E. semnificînd faptul că individul face în mod activ cej cu obiectul atenţiei sale. Vom admite existenţa principiului completitudinii cînd discutăm grupul final de principii ale învăţării.stelare a unui complex". 327—337. la ţinuta şi la mersul acestuia. Bull. Haven3' pentru c^analiză mai^^P^^J^^^^^^Ti^G. J. Rose. Psychol. Psihologii gestaltişti vorbesc despre „tendinţa spre închidere". Some effects of mental set and participation on the conditioning of. Haggard. 1936. N. Completitudinea. The dominance—contiguity theo<mi the acquisition of classical conditioning. sub influenţa acestei disozatii largi de învăţare. II. în „Arch. De aceea.factor. l' 'x E.J.". Sacral learnng and tmitation. 1. * Cf. văzut. J.n. el este atent la fiecare detaliu. Figurai after-efţects. R. Primul dintre acestea îl putem numi „angajj în sarcină". 6. (Desigur că acesta ej motivul pentru care metodele active sînt de obicei de preferat rniM 17 W. Imaginaţia unui •at eSte aprinsă de isprăvile unui erou de baseball. în aşezarea părţilor şi pieselor experienţei în sisteme cu semnificaţie. acţiune apare o angajare neufll fiziologică mai completă." 1944. 1917.18 Autorul acestei cărţii cerut cîtorva sute de studenţi de colegiu să-şi amintească de zi\M din şcoala primară.a unei structuri incomplete. Un experiment clasic făcut de Gates asupra învăţării în şoxM arată că copiii pot învăţa de două ori mai mult dacă consacră ni mult timp relatării decît studiului pasiv. organizatoare a întregii cogniţii. Niveluri de participare. Atenţia e atît de evident solicitată în învăţare încît am p^J risca să spunem că prima şi cea mai importantă lege este că i^M vidul va învăţa ceea ce este „dispus" să înveţe. De fapt spunem ca procesele gîndirii conţin într-o oarecare măsură propria lor motivaţie : ele insistă în favoarea. la cravatele pe care le poartă. atragem atenţia asupra proprietăţii active. 1944. Croce . De asemenea.". El ar dori să aibă Îndrăzneala. Toate acestea şi alte semne ale îndrăznelii sînt imitate de băiat. 54. ca. în imaginaţia sa -oate sirnti ca este acest erou. de închidere . 45—59. Recitation as a factor in memorizing.^ind^1^^ ele nu sînt prezenite. „dispoziţia" f}jj •considerată ca participare prin centrarea atenţiei. Hie susţinută sau interes care absoarbe. putem învăţa aproape orice. nervii senzoriali şi corticali aj implicaţi. Acest erou gte un fel de eu ideal pentru băiat. Marea majoritate şi-a amintit o povestire.". 18 V. In termenii lui Bartlett. Attitudinal control of human conditioning. Soc. Jung se referă la „forţa de co. Haggal şi Rose formulează legea yarticivării: „Cînd un individ are un m activ într-o situaţie de învăţare a).1' Asemenea intensificări duc la claritate în percepţie j reţinere. Filozoful italian Croce insistă asupra faptului că jacă nai ne angajăm într-o formă de expresie nu ^p!utem cunoaşte. Pentru construiij unor urme consolidate şi a unor deprinderi sistematizate fM necesar întregul circuit senzoriomotor. efort. J 13 G. se produce foarte puţină învăţare. Pasivitatea înseamnă că există impresiem sistemul nervos. Thorndike susţine că „apartenenţa" este un principiu central al învăţării. Dacă aceste condiţii ^Prezente într-un grad suficient. Orice termen am utiliza (şi sugerez că cel de completitudine exprimă ideea destul de bine). O mare parte din învăţare parc sa fie în principal o problemă de rotunjire. Identificarea funcţionează în moduri subtile. J joc sau un eveniment la care participaseră ei înşişi în mod actl Cîţiva au raportat'întîmplări în oare fuseseră pasivi. A.^ chol. la modul de ^vorbi al eroului său.19 Rezumînd asemenea mărturii şi adăugind unele noi. 2. 116 4pi prelegerii). 40. învăţarea este o problemă de completare a ceea ce este incomplet.

pentru celălalt nu e. 118 CAPITOLUL 6 Elaborarea eului MICA COPILĂRIE 0 EUL CORPORAL « IDENTITATEA DE SINE 0 REŞPECTUt. Comentariu. Copilul îşi dezvoltă un simţ al „eului" iar interesele sale se încadrează în acest sistem al eului. ] Pentru a explica aceste sisteme sînt necesare principii de învă-j ţâre care să fie de tip „cognitiv". G. băiatul meu. Rezumat Modul în oare se dezvoltă personalitatea este în esenţă o blemă de psihologia învăţării. I reintegrare. Ele nu ţin seama în mod adecvat de coerenţă şi de relevanţa eului. dacă nu de toate principiile învăţării tUficţionînd în acord. împins şi tras de ferţe externe (sau chiar „gîndim pe jumătate" în felul acesta despre eij căutăm principii cvasimecaniciste de învăţare. la periferia fiinţei. întîlnim sisteme de interese parţial formate. Pentru un copil activitatea este importantă. Dar nu pot fi egali în ceea ce priveşte „angajarea eului". Orice altceva poate fi personalitatea. Îmbrăţişăm o c:-. Printre aceste principii descoperim importanţa remarcabilă a atitudinilor de învăţare. este legată de concepţia noastră despre natura omului. Concepţiile cvasimecaniciste asupra învăţării subli' niază achiziţia fragmentară. ca sa zioem aşa .pentru a explica mai complet structura şi orga' nizarea din cadrul sistemului personalităţii (batale. Trebuie să încercăm să le considerăm ca operînd simultan — oricît de dificil ar fi de făcut Şcest lucru. Ei sînt angajaţi în sarcină în acelaşi grad. Dar teoria noastră despre înv. Interesul înseamnă participare angajând cele fd rtivelurLale motivaţiei. Toate acestea sînt principii valide — pînă la un punct. dar oină nu-1 poţi exprima. Poate în învăţarea animalelor este posibil să se demonstreze o condiţionare şi o întărire pură. O adolescentă învaţă mai mult despre stelele de cinema şi T. principiile S—R par prea exterioare vieţii ! în dezvoltare. cepţie de tip stimul-răspuns care pune aocent cît mai mult poM -[\ pe forţe fiziologice simple (impulsuri) şi pe procese elementare al@ ţesutului nervos. nu-1 ştii". dacă considerăm omul ca un obiect. Orice are o relevanţă pentru eul nostru este asimilat şi reţinut. ele au o relevanţă personală mai mare şi deci o putere mai mare de a fi reţinute. la nive-j lui acţiunii motorii (angajarea în sarcină) . derît despre istoria predată în liceu. învăţarea produce ambele tipuri de modificări structurale şi conduce la o organizare marcată de articularea unor sisteme mai fine (diferenţiere) şi de dispunerea ierarhică a acestor sisteme în cadrul personalităţii totale (integrare). De aceea trebuie să acceptăm principii suplimentare . participarea unuia poate fi la marginile personalităţii sale. şi aparent au o performanţă similară. Yn asemenea efort este condamnat eşecului. iar principiile cognitive par (în cea mai mare parte) prea intelectualiste. poziţia interesului este însă cea mai puternică dintre toate. Există însă un nivel şi mai profund al participării pe care-1 putem numi angajarea eului. Dar în. Imprumutînd un termen de* la Razran. Aceste sisteme disting părţile centrale şi „calde" ale personalităţii de părţile care sînt. Doi copii pot participa în mod egal la Lecţii de pian sau în studiul geografiei . iar la nivelul cel mai semnificativ dintre toate ea rezidă în angajarea eului şi relevanţa personală. putem denumi acest proces de achiziţie „învăţare biografica"2'. j^ Acest punct este atît de important încîl riaoam să-1 expunemTtrrfnou. Aceasta „învăţare biografică" ne conduce în capitolul următor la o disouţie a individualităţii — care este baza întregii relevante personale. Este necesar să punem un accent suplimentar! pe faptul că participarea este fundamentală pentru învăţare. Problema pe care am ridicat-o în acest capitol priveşte orga' nizarea. Ca rezultat. încercăm să explicăm dezvoltarea personalităţii în mare măsură în termeni de urme. prioritate şi noutate. In general. Un băiat de opt ani care se interesează de molii şi fluturi va absorbi multe cunoştinţe legate de aceste insecte şi pentru moment va învăţa mai puţin din sarcinile sale şcolare. Vezi nota 12 supra. condiţionare. înainte de toate efl are proprietăţile unui sistem (în care toate părţile se află în raporturi reciproce). a identificării (şi a altor forme de imitaţie) si în sfîrşit a completitudinii. Conditioning and perception. Ele par mult mai aplicabile la procesul de învăţare al animalelor şi copilului mic decît în stadiile mai avansate ale dezvoltării persana-] lităţii. DE SINE « EUL TIMPURIU : REZUMAT « DE LA PATRU LA ŞASE ANI « DE LA ŞASE LA DOISPREZECE ANI « . Parti.V. In mod evident acum vorbim despre interes. ciparea se poate produce la un nivej simplu de atenţie . După prima copilărie.ar spune : „îmi pare rău. generalizarea stimulului. a intuiţiei. frecvenţă. o con-CePţie politică liberală. totuşi.'. ca şi de tip S— R. adică ei cheltuiesc o cantitate egală de timp pentru sarcină. Pentru a explica modul t» care o persoană dezvoltă un interes pentru chirurgie. învăţarea umană. cît şi în integrare. Este util de a considera individul în creştere ca progresînd atît în diferenţiere. Razran. întărire. a celuilalt este în centru. în acest capitol am întâlnit variate principii din care fiecare pretinde a fi „cea mai importantă" lege a învăţării . In mod ce n-cret. Din comoditate am separat descrierea principiilor învăţării într-un grad nejustificat de mare. o prejudecată sau un sentiment religios e evoie în mod sigur de multe. fac aceleaşi mişcări. Cel mai mult învă-ţăm din experienţele în care e angajat propriul nostru eu .

Unele gînduri şi acte ni se par mai „legaţi . făcînd paşii ca mai repezi o dată cu apariţia . Copilului mic.. ca şi la sunete calmante . în personalitatea noastră (un concept mai îarg decît conştiinţa) şi în organismul nostru (un concept mai larg decît personalitatea). (Nota trad. ci trebuie P^ abordeze. El numai este şi urlă -nâ cînd nu mai e. la picioare. El nu sepană| pe „eu" de restul lumii. ea obligată să ofere o relatare faptică atentă a dezvoltării simţului pentru a sprijini filozofia în elaborările ce-i sînt specifice. uneori pare să iasă complet din scenă. dezvolJ tare nu pot fi completate sau corecte fără a distinge între ceea c? este „legat de eu" în personalitate şi ceea ce nu este.ADOLESCENŢA » PROPRIUM « PROBLEMA CUNOSCĂTORULUI » SENTIMENTELE DE INFERIORITATE « CONŞTIINŢA 0 CONCLUZIE ŞI REZUMAT X sihologia personalităţii ascunde o enigmă teribilă — pro-blema_eului*. să vedem de ce problema este atît de difin â şi evazivă. El poate apuca obiecte dar nu le. lăsîndu-ne i'ără sentimentul vreunui eu. Am putea vorbi despre el ca fiind „uni-cen-PJat« dar nu ca „centrat pe sine"*.. îi lipseşte cu desăvîrşire conştiinţa de sine . adultul le are pe amândouă. dar aceste reacţii senzorimotorii se pierd într-un „tot" formă. 1) Singurul criteriu sigur al existenţei şi identităţii noastre personale rezidă în simţul pe care îl avem despre eul nostru A lăsa deoparte acest pivot subiectiv al personalităţii echivalează ^ păstrarea învelişului şi aruncarea conţinutului problemei noastre 2) După cum am văzut. Remarcăm cererile sale insistente. joacă un rol crucial în conştiinţa noastră (un concept mai larg decît eul). Copilul mic nu ljs' că îi e foame. Mica copilărie Nu ştim cum ar putea fi experienţa conştientă a unui mic. că e separat de mediu şi că 'capabil să perceapă evenimentele ca semnificative pentru el încă fiinţă independentă. a libertăţii şi nemuririi. că e ud sau că are dureri. Conştiinţa şi conştiinţa de sine nu sînt acelaş^ lucru nici pentru copilul mic. va r?bui să le tratăm ca echivalente. 3) Deşi psiho logia nu poate spera să rezolve dilemele ultime ale filozofiei.. Dar eludarea problemei nu este permisă.) 119 o acută conştiinţă a eului. prezentul capitol ia în considerare aspectele fapticJ ale problemei. Astfel. niiesea se foloseşte ca înlocuitor termenul ego. Mai întîi. dar ele nu sînt identice. Şi totuşi nu e un i nucleu constant.limbajului în al doilea an de viaţa Deşi procesul este treptat. în ceea ce Piageit numeşte un „absolut nediferenţiat" eului şi mediului. incluzînd desigur şi pe mama sa. după cum vom vedea. 1 Stadiul de la naştere la aproximativ un an şi jumătate este jueori numit stadiul senzorimotor. 3) pîţ) blema ridică dileme filozofice profunde privind natura omului. Par să existe trei cauze principale : 1) Termenul eu ..V eu" decît altele. nu putem spune exact despre ce an . II considerăm ca regiunea caldă. repetăm. Eul este ceva de care sîntem imediat conştienţi. Un lucru a sigur : copilul mic nu e conştient de el însuşi ca eu. strict personală a vieţii noastre*.-. centrală.Ca atare. O teorie completă a personalităţii nu poate ignora această ificilă problemă a naturii subiective (simţite) a eului. nu există nici o ransformare din cursul vieţii atît de importantă ca trecerea gra-ttă de la stadiul unicentrării absolute la stadiul în care copilul tje despre sine că e diferit de ceilalţi. Intrucît nu s-a *°ut nici o distincţie olară şi consecventă între ego şi eu. 2) Deşi fiecare dintre noi are * In original seif. Cu iani în urmă William James o denumea „o confuzie roarej înfloritoare şi zgomotoasă" şi poate că avea dreptate. Şi tocmai această separaţie constituie pivo-i tul vieţii ulterioare. poate . teoriile despre învăţare.1 a cincea şi şasea lună copilul îşi studiază degetele de la şi de. Uneori nucleul ia amploare şi pare să comande întregul nostru comportament şi conştiinţa . motivaţie. Şi. El simte şi reacţioă la presiunile din corpul său sau de pe piele. j „sufletului".utilizat în foarte multe feluri de o mulţime de teoreticieni.J nou trei cauze. sîntem conştienţi. Uneori spunem în mod greşit că un copil mic este egocentn1'1 total „centrat pe eu". De aceea. E uşor de înţeles de ce mu discuţii psihologice asupra personalităţii evită cu desăvîrşire blema. este o achiziţie treptată în cursul primilor cinci sau şase ani de viaţă. fără îndoială că el reprezintă dezvoltarea cea mai importantă care se produce în timpul întregii vie» a -unei persoane. eul este un fel de nucleu al fiinţei noastre. Conştiinţa de sine. Copilul primeşte impresii şi reacţi°neaz^> dar nu există un eu mediator. Abordarea cea mai utilă constă în schiţarea dezvoltării simţului eului începînd cu mica copilărie. nici pentru adult. Se pot invoca :. impui*' iile necontrolate şi tirania nesocializată pe care e exercită asup11 120 fiului său. dar nu există o linie de demarcaţie netă. deşi probabil conştient.

Probabil că nu există recunoaştere a periodicităţii înaintea producerii unei maturizi adecvate în cortex pentru reţinerea „urmelor" experienţei. mama oare el de obicei „se topeşte" nu îi satisface imediat nevoile. dar încă nu ştie că e propria imagine. 4 Cf. s p 11 z. A. J. Senzaţiile şi mişcările noastre ne hrănesc c conştiinţa constantă că eu sînt eu. Există o tensiune posturală cW tinuă . ca să continuăm pentru încă o clipă ceste gînduri . în timp ce într-o stare de bod sau durere sau deprivare simţul corporal este viu configurat. Dacă îşi loveşte piciorul .~>7. La zece luni va încerca să atingă se joace cu imaginea.i intenţionat. 172—182. ci doar o stimulare interna minimă. curînd limitele trupului său atît de solid. în „Brit.) . Gîndiţi-vă mai întîi că vă înghiţiţi saliva din 3 E. stă o lume născîndă a lui „non-eu" înainte ca simţul reciproc i eu-lui" să se dezvolte complet. CI ap are de. J. Or. W. îşi recunoaşte părinţii în oglindă cu mult înainte de cunoaşte propria imagine. Bexton. ^sychol.udr şi că o beţi. Press. fluxul ncrU de senzaţii este adesea neobservat. No and yes : on the genesis of human communicqtion. Subia care zăceau inactivi pe un pat timp de o zi sau mai mult. puţin îr ochilor. 19. Pi probabil pentru copilul mic existenţa unui echipament nerv pentru reţinerea deprinderilor simple de răspuns înainte de a pud reţine „amintiri" necesare unui simţ al continuităţii eului. împreună cu importanţa ochilor } orice adaptare spaţială. Acest fapt. Copilul mic primeşte un liUi continuu de senzaţii organice din organele interne ale corpulw din muşchi. ci şi din frustraţii care apar . Bcrlyn e. 121 Eul corporal Probabil că primul aspect al identităţii proprii care se dezvolt* este simţul unui eu -corporal.2 j In original „sclf-centered".E. Y A. Univ. fl sprijinul subiacent al eului corporal este prezent tot timpul. Un cercetător care a lucrat în mod extensiv cu copii 1 ar data conştiinţa „eu-lui" aproximativ în luna a cincea. 1—12. ork. într-un fel de ochi „ciclopic". Este adevărat că în stare sănătoasă. Int.". 1954.eu| Desigur că simpla senzaţie corporală a copilului nu va da na tere unui simţ al eului —■ aceasta nu are loc la nou-născut — pj cînd ea nu e recunoscută ca recurentă.. 12.acolo afară". alte cuvinte el cunoaşte treptat o realitate exterioară dură.DD. el se izbeşte frecvent şi îşi face multe cucuie. La opt luni copilul plînge adesea cînd apar străini. Satisfacţiile vin din afară . W. mai ales regiunea capului resimte încordarea datorită p ţiei s-ale anatomice. Simţul eului corporal se dezvoltă nu numai din senzaţii rg nice recurente. 8. Apoi imaginaţi-vă că o scuipaţi într-uri .C de intim este eul corporal se poate constata imaginîndu-vă tr toarea situaţie. cap. Cercetări recente asupra deprivării senzoriale au arătat cîţ do muli ( pindem do fluxul nostru senzorial în ceea ce priveşte simţul eului.3 Cel puţin aşa susţin maj| ritatea adulţilor cînd sînt întrebaţi unde simt că se află . Ceea ce pare natural şi „al meu" devine deodată ?eZrtustător şi străin. Simţul corporal rămîne pe toată durata vieţii o ancoră a coi ştiinţei de sine. Din această cauză se spune „Tu este mai timpuriu ' eu". tendoane. Effects of de(M varwtion in thc şensory environment. 1957. 1<>. se plîng ci mod virtual ei au pierdut orice simţ al oului4.a lovit pe el însuşi. In tot acest timp se pare că se dezvoltă o distincţie vagă între colo afară" şi „aici înăuntru". în „Canad. T. (Nota trad. Obiectele îi scapă din mînă sau le îndeasă în Degetele şi obiectul pe oare-1 ţine în mînă sînt unul şi aceucru pentru copil. în „Arch. Figurile liare ale mamei şi tatălui. De-a lungul vieţii simţul eului corporal este mărturia de bai a existenţei noastre. H.'-. Scott. dar nu îsi dă seama deloc că el s-. apt luni propria sa imagine în oglindă îl poate determina să se uite fix. neprimind din afl absolut nici o stimulare. Recent developments in Piaget's work. Ur care nu poate mînca cînd doreşte. Psychol. fratelui sau sorei. biectele iubite pot să frustreze. Ps> Geneve.. '^' 122 chiar faceţi astfel. 27. Cînd îşi priveşte picioarele poate să le şi să-şi pună degetele în gură. sînt acum recu-şi acest simţ al identităţii altuia precede simţul identităţii Ţiului eu. care se loveşte la cap. articulaţii. 1924. Note sur la localisation du moi. Heron. are ca rezultat o tendinţă de a „loca"^ eul în regiunea capului adesea în mijlocul frunţii. Cînd copilul mic începe să se r iscă şi să meargă.

Şi astfel simţul eului depinde de ceva care nu este reductibil la eul corporal Identitatea de sine Azi îmi amintesc unele din gîndurile mele de ieri şi mîine îmi ji aminti unele din gîndurile me. Din această cauză fiecare gînd. îneît ei argumentează că fiecare personalitate con-'ns o substanţă-suflet imuabilă şi veşnică. L. Fiecare experienţă pe care o avem ne modifică creieru!. va ride. Sprijinul lingvistic cel mai important dintre toate îl const '. Tigrul din visul său este de real.° „ . Ceea ce percepeţi ca aparţinând intim orpului dumneavoastră este cald şi binevenit . chiar dacă ştim că restul personalităţii noastre s-a schimbat. Alţii neagă acest lucru. a doua şi a treia. variate obiecte pregătesc o stabili-impontantă a identităţii de sine. William'e rănit.-tarat in stabilirea simţului identităţii în al doilea an de viaţă mai departe — factorul limbaj. O dată c i acesta apare şi conştiinţa unui statut independen* jJ grupul social. identitatea eului continuă. se generează inferenţa după care eul este factorul mu m această relaţie intermitentă. astfel îneît e imposibil ca o experienţă identica să se producă a doua oară. de sxeir»plu. in „J. — ego. îmbrăcămintea. numele. Această substanţă este "e garantează unitatea unei vieţi date de la naştere la H." Confuzia (care este obişnuită cel puţin pînă la \:rsta de doi ani şi jumătate) reflectă dificultatea pe care o are copiii! în înţelegerea propriei sale identităţi. totuşi. Syn. sint gneu de înfruntat. Pronumele personale. putem indica un factor psihologic foarte ir. Totuşi. Auzindu-şi mereu numele copilul se r^ sideră pe sine treptat ca un punct de referinţă distinct şi recurenţ Numele dobmdeste semnificaţie pentru el in al doilea an de \. Chiar cineva ptzeci de ani este sigur că e acelaşi „eu" ca la vîrsita de trei ani. i opriul nume al copilului. pe lingă numele copilului. sau despre tăticul sa are instrumente pentru a le «pune in legătură pe acestea cu eu"! Părăsind uneori obiectul şi revenind uneori la el şi pronunţ. El poate fi auzit spunmdu-şi sieşi „Ai grijă. „Voi trece cumva prin asta si'voî continua să fiu acelaşi eu care am fost întotdeauna''.nal seif (Nota ttad ) 123 moarte — şi probabil şi după aceea. 81. Cmd copilul poarte vorbi şi despre jucării. Dictionary of psychology Boston.S4 *« orig.un individ considerat drept conştient de identitatea sa proprie continuă şi de relaţia sa cu mediul. apoi imaginaţi-vă că sugeţi sîngele printr-un bandaj în jurul degetului.6 In legătură cu individualitatea incompletă există o mulţi™ de mărturii suplimentare. Oricît de important este simţul corporal.le de ieri şi de azi. Graniţe. Copilul mic poate să nu fie conştks t r\ ii t frig. are febră sau se simte obosit sau fă trebuie să •: El poate să se ude sau să se murdărească fără a fi conştie * i acest lucru. "-"" 124 t. deşi totul în jurul lui — inclusiv celulele corpului şi mediul său — s-a schimbat de multe ori. şi sînt sigur ie sînt gîndurile aceleiaşi persoane —■ ale mele. ţinînd ca simpla suprapunere parţială a stărilor succesive de ştiinţă şi înlănţuirea şi' retrospectiva amintirilor reprezinte ce ne este necesar pentru a explica sensul identităţii eului. Aceia care au suferit torturi foarte marî rela-că în timp ce simt dtirerea simt şi o detaşare. aeroplan sau orice altceva a fabricat fanjl sa. ni sint rănit. „Aceasta.). 1952. De exemplu el ţiile nu sint întotdeauna ale lui. ca. El aude constant „Unde e nasul Johnny ?". I „acolo afară" şi „aici înăuntru" sîn-t încă vagi. El nu simte nici dezgustul. nici teama pe care un aci ar simţi-o privind lucruri străine sau dăunătoare.npul zilei. deoarece schimbarea este altfel regula invincibilă a creşterii.neplăcute. . Va ţipa. nu mie". sau despre pantofii săi. Această proprietate particulară a eului este uneori considerată ca fiind totalitatea problemei eului. Acest simţ al identităţii eului eate un fenomen uimitor. ceea ce percepeţi „„ diferit devine imediat rece şi străin. spun ei se întîmplă corpului meu. The sense o( seif in nursey scholl children as "> jested by their verbal behavior. CcpilJ de doi ani confundă adesea persoana întîi. B. dă următoarea definiţie : eu* . chiar va ) I fără alt motiv serios decit acela că cineva de lingă el fac in creşe apar adesea aceste valuri de emoţie contagioasă. el nu reprezintă în-•■'. El o poate pi^w atit de complet ineît se supără dacă alte persoane nu reuşesc I recunoască ca urs.. Oricum ar fi. ca şi experien? f> Ci. C Warron (Ed. imaginaţi-vă că sugeţi sîngele dintr-o a ţepătură în deget.Unii fiîo/ofi sînt atit de impresionaţi de acest s^ns al identi-aţii personale. Nu. Psychol. El nu poate încă separa complet ceea ce este „aici ■ de ceea ce este „aoolo afară". „Unde sint ochii lui Johnny ?". Visele sale nocturne sînt la fel de reale. fiecare act se modifică cu timpul.aţâ. eu al cuiva.". Genet. Un dicţionar de psihologie. Houghton M... dar f-M Chiar şi după ce identitatea de sine este parţial stabili copilul îşi abandonează uşor identitatea in jos. „Johnny e băiat „Johnny e năstruşnic". Am'es.

Părţi ale eului corporal. ca de exemplu părul sau unghiile. jn alte căituri el se uneşte mai uşor cu natura şi cu societatea. (Nota trad. Shakespeare ne asi-:ură că bunul nume al cuiva este averea noastră cea mai preţioasa Soti FaIsa lehuzie — obicei primitiv în care bărbatul face pe lăuza cînd a . 1957.Eu singur am lacut aceasta". Univ. Notes on the conception of the seif among the Wintu Indians..într-adevăr mă laşi calic.. sa vorbească intr-un mod mai legat de sine. îneît ' „îi psihologi spun că nevoia de nyf. Dacă vrea sa spună că şia hrănit copilul : „Eu am mîncat — copilul meu". Ce faj cerneala? Vopseaua? Rujul de buze? Lama de ras? Ce se poa . Cea mai importantă consolidare a identităţii noastre de sine cursul vieţii rămme propriul nostru nume. dacă wea. graniţele oului nil sînt iceleaşi ca la noi. smt uneori tratate ca echivalente cu întregul eu. Cît de strâns legate sînt numele şi respectul pentru este arătat într-un studiu al lui Strunk. 125 Furi punga-mi. Doreşte cu pasiune să manipuleze obiecte. A rezultat că persoana cărora le displăcea propriul prenume nu se plăceau în genej nici pe ele însele10. Copilul devine în mod acut-ionytient de sine ca eu. cuvintele utilizate sînt „Mi-e foame — copilului meu".'1* Numele nostru e cald şi central. Psychol". S-a cerut unor oa să indice dacă le plăcea sau nu prenumele lor. 1950.ni îşi sporesc simţul identităţii cmd îşi etalează mândri pan-irif'i 'cei noi. Dacă o mamă Wintu spune că îi e foame copilului ei. Tatăl său stricase totul..sa naşte. ca în magia neagră sau alte practici vrăjitoreşti. Eul omului occidental se detaşează puternic. Simţul ea 3pare cînd aceste activităţi sînt zădărnicite. vrea să controleze lumea sa. un simbol al întregii fiinţe.podoabele şi zaJjrjiirea specială joacă un rol în acest proces. Werner. Un grad scăzut de au-1 acceptare este definit prin expresia „extrem de nesatisfăqj de tipul de persoană care este".. Un bun renume cînd mi-1 şterpeleşti. dar în final „a ajutat" copilul. Respectul de sine** înainte de a împlini doi ani. Un simptom al acestei crize rezidă în izbucnirea refuzului de a fi hrănit. ca şi de simţul identităţi de sine. Unii psiho-f «: au observat că copiii mici vorbesc mai liber şi mai sincer °nd sînt goi..nnnmio este semnul principal 1 eului în al doilea şi al treilea an de viaţa. Un bărbat poate spune : Fu sînt bolnav — calul meu".ei se acceptau plăceau) pe ei înşişi ca persoane. c.. ■ abnorm. Press. In acest caz vedem din nou că numele. D. aprinzătoarei e1 strice. la indienii Wintu din California.cu dulapurile. copilul simte aceasta ca pe o Io^uj-ă dată propriului^ respect fată de sine. pisicile. Spunînd „Lasă-mă". Dar în limbile europene eu reprezintă totdeauna 0 identitate mgustd si închisa8.. rev. A insistat fără succes.c. Orice angajează afecţiunea cuiva este inclus ca parte a conceptului de sine al acelei persoane. Vraciul primitiv simte prin incantaţia sa că el „devine" ploaia .Este ca şi cum conştiinţa euiui ar fi o haină la fel de fi or de lepădat ca şi o cămaşă. tatăl în falsa lehuzie* se identifică cu soţia care suferă în chinurile facerii.. Alte culturi nu insistă asupra unei separări atit de acute a eului de non-eu. Asemenea incidente sînf obişnuite la această vîrstă. dinii. 45. . vrea să determine lucruri se fdcă lucruri.Lee. Dp exemplu. Dezvoltarea conştiinţei de sine atinge astf un stadiu critic în jurul vîrsctei de doi ani. deşi numai un simboj este strîns legat de respectul pentru sine. Indianul Wintu poate. copilul vrea să-şi împingă căii clorul. Este numai relaţia normală din! copil şi mediu — „impulsul explorator". Această pasiune. o panglică pentru păr sau o jucărie. Eul suferă o înfrîngereL %e"rezulta din urruîîre şi mînie. chibriturile. fie spălată faţa. soc. furi un moft. ca atunci cînd spune : .7 Chiar şi limbile altor culturi arată că separarea eului de acela s iu de tu este mai puţin netă. Primele semne ale negativismului (de obicei strigătul . este o reflectare directă a eului. de a fi îmbrăcat. Copiii de doi sau ?^. o adevărată pacoste pentru orice părinte.11 Negativismul. copil curios de doi ani poate întoarce casa pe dos. Probabil că nudiştii speră ca prin abolirea vesmintelor pot recîştîga ceva din libertatea copilului faţă de conştiinţa de sine asupritoare. sertarele de birou.. îmbrăcămintea îl tD tă Pe COPU s^ se delimiteze de mediul înconjurător. s-a luptat ca să deschi robinetul. Izbucnind în ţipete de protest copilul a fugit din baie şi a refuzait să fie spălat. ed. Acest comportament este atît de evident. Cînd tenrnta explorativă este frustrată. S-a urmărit asemenea să se determine gradul în care. Levy a studiat acest tip de „comportament de opoziţie" la aproape 1 000 de copii aduşi la clinică pentru examinare şi analiză medicală. Comparative psychology of mental development. peruca bunicii? în. de a se supune — un refuz al aproape tuturor dorinţelor părintelui.) H. Un copil de doi ani s-a dus la baie cu tatăl său ca s.îteva minute. 538— 543.. ^m vorbit desigur despre identitatea eului în culturile' apusene. dacă vreţi. Cît de repede îl auzim din întîmplare cînd e pronunţat cameră plină cu oameni care conversează ! Ne simţim ofensaţi dg cineva îl uită. 8 nk' Int. Un timp tatăl a aştep răbdător.

nu^. 1964. în „Psychol. P. Snygg. putem arăta faptul că unii adulţi par să fi conservat trăsătura infantilă a negativismului.". : In original self-esteem. H. pentru a proteja apariţia respectului său faţă de sine. altul. întîmplător.. Numai la trei ani poate fi învăţat să „o ia înainte". Antropologii ne spun că in timp ce unele culturi competiţia individuală este aprigă. vrea să spună „da". în PsyI Vinea. *■"*"■". rNota trad. propriul nume al persoanei.In Midcentury psych. senzaţiile corporale recurente. Aspectul 2 : simţul unei identităţi de sine continui. New York. D. dar modul negativ poate continua pînă la patru ani. Identity and the life cycle.".12 Un bâiat care încă nu împlinise trei ani. o vizita zilnic pe bunica lui. seamnă a evita ofensarea eului. 1958. No. Press. Individul id tifică stima faţă de sine cu stima faţa de grup.atry. Combs. vezi si D. : ajutata de concepte verbale. dragostea faţă de sine. el nu este su-. 291 128 Exista multe influenţe care contribuie la dezvoltare : maturi-(anatomica şi fiziologica). . Harper.integrităţii rp>1p Şi astfel el dezvoltă o d^grincŢere "generalizată de a spune . Actul III.de viaţă se dezvolt treptat trei aspecte ale conştiinţei de sine : Aspectul 1 : simţul eului corporal. 1937. alte culturi nu este aşa. Charles C. McGraw-HiU. (Nota trad ) ____. 14. Buc©1 c. traversând strada. E.14 William James spunea odată că ceea ce omul doreşt» cel mai mult este lauda. 1. Aspectul 3 : respectul faţă de sine. Forsch. 796—805.L. Teatru. and v «sues". mîndria. g°T. vor fi oarecum „călcaţi în picioare".P. Tracul pe scenă este ui exemplu ilustrativ. Nietzsche. Ei contracarează totul în mod cronic .}3 Să ne gmdim cît de mult se centrează viaţa noastră socială in jurul respectului faţă de sine. Attitudcs toward one' Psychol. Eul timpuriu : rezumat Am spus că in curaul primilor trei ani . Strîns legată de cele de mai sus este' experienţa obişnuita a stingherelii (numită conştiinţă de sine) care înseamnă că eurile noastre sînt expuse. Int. It U P L f J " H" M Lh l d * In rom. Deşi negativist. chiar dacă. ' York. Mea d. II. care constituie afirmarea impulsivă ci__unui rg&fiăgTfaţă de "sine lezat.. Copilul de această vîrsită priveşte aproape toate propunerile. Negativism as a phase of ego-deveîopment. Unii psihologi moderni au pretins în acela! mod faptul că în toate acţiunile noastre scopul principal este | menţinem „nivelul eului" (adică respectul faţă de sine) cît se poate de ridicat. în altele imposibil să se producă rivalitate în cadrul grupului. Invers. stima individuală faţă de sit şi dragostea de sine constituie părţi atît de pronunţate ale naturji noastre. III. F. 15 H. în franceză s-ar -pune contredisant. ■ Oricît de penetrant ar fi acest aspect al eului. 1.. 1959. adulţilor ca o ameninţare potenţială ^. veran în toate cazurile. în drul culturii noastre putem spune că în mod sigur la şase sau a Othello. Dacă nu folosim tactul.. nu vreau". 1953. Filozofii întregi au fQy: construite'pe această presupunere (Hobbes. Boston. 11 Cf. Hop pe. copilul de doi ani nu este încă competitiv. New York. de Ion E. j 126 127 şapte ani respectul faţă de sine capătă o nuanţă competitivă. 64—67. între trei şî )atru ani. . I se pare că e mai sigur să reziste dinainte la orice propunere adultă. James (Ed). 1920. A face un om de ruşine insedmrj să-î zdruncini respectul faţă de sine.„Nu ! Nu!") apar la jumătate din cazuri la vîrsta de optsprezece luni.U. Individual behavior. ' vmer. Univ. încît unii autori occidentali au declarat că egoismul r^N stingherit este trăsătura supremă a omului. W. Thomas. 1959. 19« i—62. Scena 3_ fcesp e ar e.13 Totuşi. mod de ancorare în real. în culturile occidentale. Au sub el. la orice argument oferă un comtraargument. Ei opun rezistenţă la orice propunere. gîndindu-se mai bine. 2nd că-. în W. Mîndria este un sinonim obişnuit pentru respect faţă de sine. At'a Monthly. pentru a o anunţa (fără nici o legătură) „Bunicuţe. Cooperation and competition among primitive t ples. ei par c> se teamă că dacă nu procedează astfel. Ca şi copilul preşcolar. 13 Vezi M. I| Dantec şi mulţi alţii). VtV] s. Erfolg und Misserfolg. 20. cam jumătate dobîndes>c sensul lui „Am cîştigat". The lettevs of William James. 1950. Springfield. rezultatul este resentimentul. " De exemplu. Stirner.) 10 O Strunk. Vezi si A. nnme and one's seif in ■••' ' bchav ^ Lev>> The early development of independent and oppositionăi cap. a folosi tactul in. Erikson. Şi e departe de a acoperi întreaga pro blemă a eului.

Stuart : Nu. copil dotat de patru ani şi învăţătoarea sa.frustraţiile din timpul procesului1 .)\-\ zarea prenumelor. Psvchol.ni le au despre el.1' ■ II. şi în timp dezvoltă un simţ al continuităţii şi identităţii. După o perioadă de timp copilul este în cele din*urmă cs. şi acest lucru se va întîmpl chiar şi dacă cea mai mică amigdală mi se ia".. ^ De Ia patru la şase ani Procesele pe care le-am descris continuă să se afirme în cursul 'noadei preşcolare şi ulterior. o perioadă In acest stadiu copilul începe sa se simtă autonom şi sepaie negativism m care copilul exersează simţul în dezvoltare al _ eUj.20 Freudienii J denumi această teamă a băiatului un tip de anxietate de castratei Toate părţile corpului. Mpdd. de obicei un copil 1 un animal. Unii adulţi imprudenţi care am ninţă copilul cu prejudicii fizice (poate pentru a „i-o tăia" ■ copilul se dedă la jocuri sexuale) îi insuflă acestuia o teamă pr fundă şi astfel îi ameninţă dorinţa creseîndă de autonomie şi w gritate. Evoluţia eului este departe de a fi ortipletă. învăţătoarea : Eu este şi numele meu. deşi el înclină să-şi exagereze propriul punct de vedere. ca să dŞă. Uics T Lcamed. ca şi actele sale şi răspunsul nr sînt totdeauna corelate. principalul autor care a descris acest proces. un exemplu a ceea ce Piaget numeşte „recipj citate". Cum poate fi al dumneavoastră j Eu sînt eu. Dumneavoastră sînteţi dumneavoastră. Imaginary companions and reiat d phe-n „J. Numele meu. copilul preşcolar îşi pierde cu uşuî identitatea de sine. Acest simţ al eului este dl comportamentului celorlalţi oameni faţă de el.Exista o continuă „conversaţie a gesturiloV" între ei. El în-. Honet. 1 tiatea/ t ca pe propriul vlăstar. of Chicago P ess. este in mod predominant un produs social. După cum am spus. cuvintele. 120 __ dezvoltarea pi i st lalităţii _ vd. în special cele genitale.eurile-oglindă" sau rolurile sale din viaţă. Stuart : Nu. de asemenea.". Corpul nostru este un lucru . . ştiţi. gesturile celorlalţi pe care copilul le le imitj şi cărora le răspunde. oamenii îl stimulează cel mai mult pe copil. ou Mead.) / Şi copilul de această vîrsta mai poate avea probleme cu \r. 147—167.'xplorare şi manipulare a mediului înconjurător. adică în funcţie de imaginile pe care ceilalţi .18 Stuart : Eu este un nume.l pabil să înţeleagă punctul de vedere al „celuilalt" şi făcînd astiJ îşi perfecţionează propriul simţ al separării de ceilalţi. con•â că simţul originar al eului este constituit în mare măsură atitudinile. dar dumneavoastră sînteţi M pentru dumneavoastră ! Acesta este un exemplu bun de învăţare prin intuiţie* (^1 gina 113). este al meu. Eul şi celălalt se află implicaţi într-un ■rj continuu de interacţiuni —■ asemenea unui joc de tenis intre ''chilti. alţii ca pe un frate. învăţătoarea : Şi eu sînt eu. Chicago. el nu se elibeniciodata de faptul de a se vedea pe sine în funcţie de rolu)e care le joacă. td că actele lor şi răspunsul său. Apar parteneri imaginari. 'Mind. Dar chiar şi acum el se poate uşor „depersonaliza" ra"'0J şi să se simtă obiect. in general. Circa 201 3 şi probabil chiar mai mulţi din copiii "5 Patra şi şase ani au parteneri imaginari. ajung să pară pa sonale şi importante pentru copil. El este nefericit dacă nu-i recunoaştem ^formările. 62. 26. animal sau o altă persoană. seli cu l sna ty. Mead spune că eul. sub toate aspectele sale. Aceştia sînt. Eu sînt eu. je ceilalţi. B. (DuJ o pauză) : Eu sînt eu pentru mine. Mead. Univ. Stone şi Church relatează un dialog între Jj . alţii ca n tovarăş ele joaca sau ca pe un străin. in Desigur. Schimbarea bruscă din punctul de vedere al lui S:JCJ este. 1943.19 Simţul eului corporal devine în această perioadă mai fjj Un băiat de cinci ani înfruntînd o operaţie de amigdale spuneai „Nu îmi place să nu fiu eu însumi. Ficţiunea do1 viaţa jocului. H.16 Sîntem de acord. F mtezia şi realitatea se contopesc.. Dumneavoastră nu sînteţi eu.

diferit de al său propriu (există numai 0 ^puţuri firave de reciprocitate). El consideră că lumea există în folosul său.O dată cu el apare şi simţul proprietăţii. în plus faţă de cele trei pe care le-am discutat anterior. 20 L. 1957. Un studiu aj că copiii elveţieni sub doisprezece ani sînt siguri că francezii de fapt J să fie elveţieni. In copilărie capacitatea de a gîndi despre cUm este. Childhpod and Adolescence. el derivă numai din natura subiec-a gîndirii copilului în această etapă. el nu are o conştiinţă clar dezvoltată şi nici o a ceea ce ar vrea să fie la maturitate. crede că alţii gîndesc precum gîndeşte el. J. fratele meu-. p.ta trad. NeW ' Random House. La nivelul adult spunem uneori. Abia la pubertate ei înţeleg că cpneepţia despre viata a alte persoane i se pare acesteia la fel de corecta şi de dorit precum î sf copilului concepţia sa. In cursul acestei perioade putem data apariţia a încă două aspecte ale individualităţii. J. cum vrea să fie şi ce ar trebui să fie este numai n Sermene 130 131 1 . pină acu. copilul pune ^nţiiinf sr-npurilor. Am spus că spiritul de competiţie apare abia după vîrsta de trei . Această jninge este a mea. Bull. într-un sens copilul între patru şi şase ani este. imaginea de sine este rudimentară.) 19 O reciprocitate completă nu e posibilă înainte de vîrsta cie cloisp zece ani.dai*. centrat pe eu . vorbind. * în original insight. J. şi nu simte ia să-şi explice afirmaţiile. Tăticul meu. Ei îl numesc „ochelarist" sau san". Pentru jmnezeu sau Moş Crăciun sînt Fiinţe a căror primă datorie %e să-1 servească.. 1951. 1957. Weil. Desigur.soarele îl urmăreşte ca să vadă dacă este un .căruia i se acordă pre-erinţ Chiar cînd sîntem destul de în vîrstă pentru a-i cunoaşte limita 18 L. Sci. elinele casa mea sînt simţite ca părţi calde ale eului. Printr-un proces de l3rscţiune ci ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi Rare . Church. soc. absolut. CI unu adulţi nu' reuşesc să o atingă. Dar tot acest egocentrism nu este. 3. în „Int. Aspectul 4 : Extensia euluî.fi'pf?st:i nstpnîare cu propriul său comportament. De la şase la doisprezece ani Simţul identităţii copilului. Totuşi. extrem de -ic. A. (No. De- '. simţului responsabilităţii morale şi Jaşterii da sine care vor juca mai tîrziu un rol dominant . Reciprocitatea completă este o achiziţie lentă. •ar dacă avem complexe de inferioritate din cauza lui. Asempnpa ponecip critice pot răni. de . 124. p. New ■ Random House.băiat bun. Stone. Copilul însă ştie că părinţii săi vor ca el să fie un băiat „bun" şi. 161. The de ment in children of ţhe idea of the homeland caid of relatians ivith countries. ca sau cariera sa. că uneori el este „neascultător". Piaget.tevî s. J. Church. Prin această aţie înţelegem că putem cunoaşte cel mai bine personalitatea cînd ce cuprinde eul* extins. copilul poate. îşi consideră punctul de vedere . Copilul este în mod virtual inconştient de ^■lCe alt cadru de gîndire. cînd copilul reuşeşte de obicei să înţeleag i că punctul de vociew altei persoane poate fi la fel de bun şi de corect c i si al său.i*ea. dar Se al meu". Chldhood and adolescenqe. Vezi J.". >e asemenea. Dar copilul mic are numai ru-vtele unei asemenea extensiuni a eului. dar ele ajută şi la st . El nu ştie că acest mod ndire este numai al lui.i. Dar bazele sînt puse pentru această extin-importantă a individualităţii.n. 561—578. Stone. El crede . extinde simţul proprietăţii pentru a cuprinde ţara sa. Aspectul 5 : Imaginea eului. sîntem ■^ oi de acord cu Touchstone : „Este un lucru urît domnule. om este ceea ce el iubeşte" (vezi capitolul 12). imaginea sa de sine şi extinderii eului sânt mult intensificate de intrarea în şcoală legii săi de clasă sînt sinceri şi brutali în ceea ce priveşte ciunile sau idiosineraziile sale. Eu po->cd tricicleta.QnaliU.

el este ferm loi acestor extensiuni distincte ale eului său.pd^tani—aw—4^fi4p?mTra-Ttr<»pitntnL.' jdentiitaţLsi fac ca simţul intern al individualităţii să fie Ş] 1 el ascuţit. n Eul ca „factor raţional" coincide destul de bine cu defW freudiană a ego-ului. dar regulilejsti bilit. rpjjm precum Şi gffjp'l Hp. criptograme şi cuvinte strai! Cunoaşterea obiectivă îl fascinează şi întrebarea „de ce ?" e mereu pe buzele lui. dar o facem pentru că tocmai în această perioadă copiii încep să gîndească reflexiv şi formal.p dp graip sînt . începe să simtă o nouă putere. de mediul extern şi de interdicţiile puse de părinţi şi de societate (super ego) cuiva. y In tot acest timp. ei tesjare a . părinţilor poate fi cauza propriei ezitări. Se ştie bine că copiii de această vîrstă devin moralii şti şi J^gJ Us_ţi.n călăreţ. In curînd copilul învaţă că ce^a ce se aşteaptă de la familipj pfttp fnartp Hifprit dp standardele jjarentale. sînt fixate la vîrsta de doisprezece sau treisprezece ani : confirmarea. Dar mai tîrziu el s-a pierdut pe sine.realităţii". Regulile stabilite de părinţi sînt importante. Ei învaţă într-ad.Adesea. Precum . la lumea mai pojl coasă a părinţilor săi.că familia. " Vezi nota 11. absolvirea şcolii elementare. Ad'nLe. în loialitatea faţă de familia şi grupul său. * Ceremonie de iniţiere religioasă pentru băieţii evrei în vîrstă de ■ In ebraică termenul semnifică „fiul poruncii divine". Qopilul crede ru. desigur. Mai ÎjaM gîndea.Cjn. dacă se extini pe sine în cadrul grupului şi dezvoltă imaginea de ^ine a a| bun conformist. eul raţional încearcă să-şi aleagă drumul pentru a evita apcanele puse de aceşti trei „tirani". este numai „defensiv'. Tinerii de optsprezece ani pot fi recrutaţi dar în majoritatea statelor nu pot vota. pentru__a nreYfiR'■■■■-Jănir£a-X£igg. el este acum din punct de vedere fizic şi sexual destul de matur pentru a juca roluri adulte.sîn* cu ?u. şi. Este adevărat că din primele luni de viaţă copilul a fost pabil să rezolve probleme simple..n că esi? oarecum arbitrară datarea evoluţiei acestui aspect al individualităţii în cursul perioadei de la şase la doispre-zece ani. dar abia acum el înţeleg deplin că are< o capacitate raţională de a le stăplni. alteori aşteaptă de la el să-şi asume responsabilităţi mature. ca şi toate celelalte aspecte ale individualităţii. Acum pot să fac ce-mi placeu. Marchează într-adevăr aceste ritua-^•ri intrarea într-o vîrstă a responsabilităţii ? Adolescentului i se Poate permite să conducă o maşină la paisprezece. AsenJ nea schimbări intensifică simţul eului. marcînd tranziţia de la copilărie la maturitate. spună : „Acum trebuie să fac asta. Pentru Freud ego este partea conştient 132 j-sonalităţii.ide tificarea" devine un important principiu al învăţării. nu este îni£Î£leauna comP^et rat^orial.. Dat'criT~sa include inventer'ea de scuze si-„raţionalizări". (Nota trad. ca să spunem aşa. factor raţional. cumva. Regulile jocului trebuie urmate în mod rigid. a cărei datorie este să găsească o soluţie pentru P ţjiernele croate de impulsuri (id). Ego-ul. Sfaî? dele tribale (ale -tovarăşilor săi) de îmbrăcăminte şi de vorbire ceva nou.ahsolrut obligatorii. Acum trebuie să fac aeed Acum trebuie să am grijă..intelscluală a copilmlui s. Poate nega faptul că există obstacole şi poate inventa evaziuni şi strategii care constituie numai false soluţii pentru problemele vieţii. să incorporeze ambele lumi propria sa' fiinţă.) . în adolescenţă problema centrală a adolescentului devine .r. . în această perioadă .21 Ne amintim 1* copi -Iul de cloi ani a şi trecut prin stadiul preliminar.. Ira/erşjinare .. Întrebarea centrală este „Sînt un copil sau un adult ?" Părinţii nu îl pot ajuta. Un băiat poate învăţa curînd să treacă rapid de la cutiile brutale şi obscene ale colegilor săi. Uneori ei îl tratează pe tânăr ca pe un copil... Sînt maturi sau nu ? Anumite ritualuri. dar acum qîndeşte despre gîndire. Adolescenţa Erikson remarcă faptul că trăsătura principală în adolescenţă este căutarea reînnoită a identităţii de sine. şaisprezece sau Vc-vi nota 11. un nou pect al individualităţii sale.. Cînd copjijjjTjxă^Jn^^şjjcipţntpa colegilor. Simţul eului său est comod numai dacă el adaptează regulile externe. Cu tOaWj poate simţi un conflict între părinţi şi prieteni. Aspectul 6 : Ejjiia.c'tului faţă de sine. viata . Ei ştiu acum bine că eul Ccjp im gîndilxui şi această funcţie devine pentru ei esenţială şi centrală. Inconstanta. Copilul înră mi sp romirig pp sitip r-a nn far+nr rporai independent. Bar Mitzvah*. în timp ce tînărul păstrează multe atitudini specifice copilăriei.f.dpzv primii ani de şcoală el e înclinat spre ghicitori şi jocuri de cuvin* şi ceva mai tîrziu spre coduri. de mediul extern şi de interP ţjiernele croate de impulsuri (id).

of men. bineînţeles. Tînărul care are o maturizare fizică întîrziată este nefericit printre cei de vîrsta sa. The energie*. Cine patJ spune unde începe maturitatea ? Adolescentul nu ştie acest lucru • şi nici societatea. ' Dar elementul important este că în adolescenţă scopurile de largă perspectivă şi îndepărtate adaugă o nouă dimensiune simţului identităţii. El speră să ^ Şa'| se'ască o cale spre identitatea care îi va da posibilitatea să îraDin impulsuri contradictorii.) şi r~ ^'"' ^IcDougall. Qăutarea.* Diverşi autori susţin că liantul care menţine viaţa este „orien-ţareaj. chiar dacă crud. se pare că preferă mai degrabă să vorbească decît să se| îmbrăţişeze.13 133 optsprezece ani. Ei se ceartă..e_mi ado-l diferita. Singurătatea. Mothuen. apoi altul. discută mereu. Intrucît părinţii sînt de obiceiI ironici în legătură cu aceste experimente tînărul le încearcă cui tovarăşii săi şi mai ales cu sexul opus şi adesea prin telefon. mai des la religie. testîndu-S astfel persoana şi apoi pentru a vedea efectul.măşti. Hogrofo. Adolescentul se află în căutarea asigurării că-el poate atrage şi reţine şi că poate juca un rol acceptabil în pro-l blema serioasă a găsirii unui partener. Totodată. „material" şi „spiritual". AV. Copilul mic „doreşte". I Ceea ce el doreşte într-adevăr nu este totuşi în întregime pre-J zent — personalitatea sa adultă.23 *o In original propriate strivîng. respec* faţă de sine. conflictul legat de nevoile sexuale devin*! acut.22 Acest aspect important al eului nu este prezent în primii ani de viaţă. lente a bărbii sale sau din cauza constituţiei sale slabe şi a bicep-şilor nedezvoltaţi. în1 acelaşi timp. London. iar în această privinţă simţul identităţii capătă S dimensiune care lipsea total în copilărie. De aceea vom vorbi despre : Aspectul 7 : Efortul personal c. El imită un I erou. rov. în termenii de simţ corporal. Rinehart and 1890. Sora sa poate zăbovi cu o privire plină de regret asupra reclamelor pentru furou cu sutien. VY.pntral . El caută încă o haină care să i se potrivească. în întregime sau în parte poate fi un stadiu necesar. I. Der menschhche Lcbenslauf oh psyeliologischcs P nblem. că nu-şi va lăsa pecetea în lume şi că propria căsnicie este mai puţin perfectă decît sperase.U . New York. ci numai ca o temă centrală pentru efort să fie prezentă. extensiune a eului şi ""efort r-entral. Prin denumirile sale de eu „corporal". însuşi faptul de a se în-1 drăgosti este un mod de a testa imaginea de sine a cuiva. mai detaliată. este'adevărat că unii adolescenţi ajung la maturitate fără vreun simţ apreciabil al scopului. să fie pompier sau pilot cînd va creşte. în acest proces. Cînd s^ Bi-tîmpiă astfel. James era conştient de aspectele suplimentare pe care le-am descris. James. cit ai crescut !". Parul său. în aceiaşi timp. Pjnn cînd tînărul nu începe să facă planuri. simţul eului rirjt_£sta compiat. (Nota trad. Este încercarea sa finală"™ a cuceri autonomia. în funcţie de locul său de rezidenţă. 10. Tînărul se poate chinui din cauza creşteri. Proprium Nu există oare un mod de a unifica aceste şapte aspecte aj individualităţii ? Toate smt stări oare ne privesc şi pe . voi. Tînărul a şi învăţat interdicţiile stricte şi consideră că e difiŞ I să armonizeze dorinţele carnale cu convenţiile. gusturi]] sale muzicale. Pentru a fi normal un adolescent şi în special 'un adult are nevoie de un obiectiv definitoriu. dimpo-îi vor intensifica suferinţa. un stil de a-şi aranja părul şi apoi altul (totdeauna în cadrul diapazonului permis de grupul său). apoi pe altul. ParteJ nerii din prima dragoste vor sta de vorbă la nesfîrşit. se îm-1 pacă. Multe MeăîurT adolescentine sînt atît de înalte încît le este rezervată cădere brutală. Bonn. 1939. în genej ral. Adesea tînărul tintpştp ° a suS1. 1932 Vezi ^ *-• Buh lor. Poate după douăzeci de ani tînărul va descoperi ă el are mai puţin talent decît credea. sondează viitorul şi se îmbrăţişează. zbuciumul şi stJ*e' sul adolescenţei (în cultura occidentală) sînt bine i^B 134 conflictele duc la sinucidere. identitate de sine. El ştie că viitorul trebuie ^T^Jrmezeun jAan. Binecunoscutul spirit de revoltă al adolescentului are o rela-J ţip importantă cu căutarea identităţii. Idealismul este o calitate frecventă şi plăcută. Imaginea de sine şi simţul identităţii la adolescent nu sîjyjH destul de ferme pentru a rezista. HirM. El accentua aici aspectul generai (efortul central) ăl individualităţii. chiar şi rabla sa de maşină sînt conforme sşjşd . J pz^S. Simţul individualităţii este încă rudimentar. cap. William James a definit odată eul ca „un luptător pentru sco-Uuri''. despre sine a adolescentului depindg_dei_ceilalti. Totuşi. imagine de sine. putem spune că personalităţile lor sînt „oportuniste" şi imature. ed. o perspectivă în care să spere. nici unui adolescent nu-i place să audă un adult spunînd „Vai. al I cărui rob este. Mai întîi el adoptă un mod de a vorbi. iar în tînărul poate găsi soluţii care vor fi durabile sau. suferinţa. Este pandantul adolescent al negativismului*scopilului. pentru adolescent nuicleul problemei Hpntitaţii pstp ^legprpa • QcuEatii_3M11 ■'' nnni flit scop în viaţă. Reducerea imaginii de sine şi a aspiraţiilor la dimensiunile vieţii este o sarcină pentru anii săi adulţi. Nu e necesar ca scopurile să fie fixate rigid. Respingerea părinţilor. gj caută popularitatea şi se teme de ostracizare. Adolescentul rareorj sfidpazfl obiceiurile . James a anticipat actuala noastră analiză. identităţii este dezvăluită de modul în car. Principles of psychology. dar în această perioadă nu există un e integrat.' sau „intenţionalitatea" aa. Hoit.

Med. să explicăm de ce astei necesar să acordăm în teoria personalităţii un loc proprium-ailuil cu variatele sale aspecte.-Droce. M. un rol jrncgrt^t. toate cele şapte funcţii. Dar nu este mai puţin adevărat că interesul implicat personal joacă totuşi un rol persistent.. după ou^ am văzut. nivelului de aspiraţie. înainte de a continua ou acest subiect. poate aproape deloc.' pp. F ren eh. 50. foarte important.j3entru viaţa emoţională orga-nj* 7. 653—678.. Nu intră în intenţia noastră actuală să ne ocupăm de ea in detaliu. <Ulid=Qiii£Ct (proprium). adică trăite în mod diferit) sub un sing\jt nume.. Rcv. 226—252. uneori în mod conştient. a productivităţii şi în acţiunea Osaturilor de personalitate. Problem* ot performance qnalysis in the study of p&rsonaUtţi. 1946. Preferăm c de-numire mai proaspătă şi mai cuprinzătoare. The ego in contemporary psycholoqy. Ne mulţumim cu expunerea a două eoncepţi^ contrarii. AII port. eu ştiu câ eu ştiu aceste luoruri. \cest lucru e adevărat: o implicare personala pr^ intensă poate submina (ca atunci cînd avînd trac pe scenă uităm 1 îndur" j memorizate cu grijă). joacă un roi.t..a pe carp fiecărei o-jcunftaşte . Sîntem! conştienţi îo_mQ-d direct rip proprinm în timp ce niciodată"*^! sîntem direct conştienţi de „cunoscător".riivirinliii Impre^m^jUcătuiesc eul. 137 . în discuţia noastră despre Învăţare'] din capitolul anterior.ne este acest eu care dispune de o asemenea cunoaştere de perspectivă ? Nenumăraţi filozofi şi-au frămîntat minţile cu această problemă. Soluţia opusă.funcţionarea" personalităţii. Dar urmele acestor ^Jirienţe sint efective chiar şi atunci cînd nu le observăm. E necesar un echilibru astfel îneît emoţiile care în^ ţese implicarea să nu inunde mecanismul nervos integrator.t fautul d_ac. Avt 7.. în mod sigur. dar nu este el însuşi sesizat.25 *r De aceea considerăm că conceptul de prSprium este nu numai stificfctt.facem. Ii atrezărim o clipă umbra.au. a in. care are o imagine despre mine însumi şi un simţ al identităţii durabil in timp. Şi aşa cum am subliniat anterior. ci şi aproape orice performanţă este codificată în funcţie de prezenţa sau absenţa implicării personale-1 Această diferenţă apare în măsurarea atenţiei.si 11 ' cuno as teri i.. Filozoful Immanuel Kant susţinea că nu avem niciodată expe-aeaia-eufoi eunas«ăixtr_JjL-a££laşj_. Pare astfel firesc să unim aceste aspecte (chiar dacă ele sint fenomenologic diferite.. „ne pierdem" în mod caracteristic. Discuţii c'es^ acea st ! problemă se găsesc iii R.". menui eu ? Din două motive : Q5"Majoritat&a autorilor. Dar ci. de. în „Psychosom. Un alt motiv. dar nimic mai mult.. i rQ2Pp/j. Problema cunoscătorului Această problemă dificilă apare cînd intrebăm „Cine este acest eu care cunoaşte eul meu corporal. 136 tivaţiei.. pernnpm conştient. care ştie că dispun de eforturi centrale ?" Eu ştiu toate aceste lucruri şi.care i simţim. susţine că nu există. mod în care avern_ experierita.-în cegg__ce_fac_sai i n na implicaţi în sarcină Astfel. 3.fumf: *. Fiecare moment al conştiinţei coincide ParUal cu momentul precedent şi cunoscătorul este oarecum incas-trat în ceea ce se cunoaşte. judecăţii.qria^ă în mqrp măsură în. „Ann N Y. mai mult. in „Psy-n°I. Cunoscătorul nu este altceva decît organismul i ' . întrucât acest aspect al individualităţii este. corect denumit eu. 46. Cunoscătorul sesizează. dar şi absolut indispensabil în teoria psihologică. de exemplu. problema „cunosj catarului". Şoarece sîntem absorbiţi profund în ceea ce. Numai atunci cînd oprim procesul Afinai al cunoaşterii şi reflectăm asupra problemei.p. ..ă—ei—sc-simt. un motiv este acela căi pi. prin-tre alţii. memorie* 94 co poate face obiecţia că supraimplicarea eului este dăunătoare Pcn' tru eficienţa învăţării._un cunoscător independent...implicaţi personal. Vezi si în M 3 teroi. ^eT7.11 din experienţele ^%ui de care noi sîntem complet conştienţi.yăm_r^r»g^ltJ.îri . 1943. Totuşi.24 Şi multe experimente psihologice dovpde«j că nu numai învăţarea. Goal. In fortul central. sugerăm utilizarea termenului propriu™ pentru a acoperi eul „ca obiect" al cunoaşterii şi trăirii. ingglic^tă iu probipiinp importarrţe_. dar adeseori inconştient. separat. G W. Acad. ne imaginăm Ca Problema există. 451—478.(2)i Există o problemă filozofică care ţine de eu la care revenim acum. de aseme-j nea. Eiecni-p m felul său este o regiune întinsă a perşgnaliţ^..rf-nmcnfiil oamenilor v. ar fi o nebunie s-o neglijăm. mechanisms and "''J grative field. Sci ". Eul cunoscător este un ego transcendental sau pur. nu sîntem permanent conştienţi de eul corporal. 1941. pînă cînd durerea sau deprivarea senzorială nu ne forţează la o asemenea conştientizare.. Într-adevăr. este ace' . Să alegem termenul tproprm?g) De ce nu pur şi simplu ter. am văzut că învăţarea este mult mai eficienta cind prezintă un interes personal pentru individ decît a cînd e impersonală. 2> Cf.". aşa cum este simţit şi cunoscut.i'"t'?ii snhipnti'"'H (simţită) a personalităţii eşţe op. oferită de William James şi John Dewey. utilizează termenul eu sau ego numai pentru unul sau două din aspectele limitate pe care le-am tratat. aşa curn unii psil prefera s-o facă. J Este important de subliniat faptul că Qroprium-ul nu pş.

1 Nu ne permitem aici să alegem între aceste două soluţii dintre altele care au fost oferite.-6 Există, de exemplu, opinia susţine că eu' <astp n fTţd opnt.rai^ în -^adrul personalităţii. El noaste, doreşte, se străduieşte, vrea. Eul este centrul energiei per serale. Această aşa-numită psihologie a eului ia forme variatj dar poziţia generală este aceeaşi.27 Ea are meritul de a concentra atenţia, aşa cum am făcut-o s; noi, asupra unităţii şi coerenţei care marchează funcţiile prop^j ale personalităţii şi de a le separa într-o oarecare măsură de echi, litoral extins al funcţiilor pur organice şi nerelevante pentru eg0 I Ea prezintă totuşi un pericol serios din punct de vedere ştiinJ ţifLc. Dacă admitem eul ca o forţă separată care cunoaşte, vrea doreşte şi aşa mai departe, nu sînte-m oare în pericol de a creâl o personalitate în vcadrul personalităţii ? Pare că postulăm ,^1 omuleţ în piept". Dacă întrebăm de ce Jim munceşte din greul nu explicăm nimic spunînd că „eul său o doreşte". Dacă întrebai»! de ce acest pacient din spital este deprimat, nu e util să spunem I că „eul are o imagine de sine greşită". A spune că eul face cutare I sau cutare lucru, doreşte cutare sau cutare lucru, vrea cutare sau I cutare lucru înseamnă a socoti rezolvate o serie de probleme difi-l cile. Psihologului nu-i place să fugă de răspundere treeînd-o asu-j pra unei forte a eului. Poziţia mea e aceea că în structura personalităţii, dacă e în-| ţeleasă corect — incluzînd desigur structura centrală —, vom găsii explicaţiile pe care le căutăm. Este imprudent să încredinţămI problemele noastre unui factor intern care conduce din umbră. I In anumite scopuri filozofice poate fi justificat să privim eull ca pe o entitate continuă — poate dotată cu nemurire. Dar în psi-l hologie e mai bine să evităm separarea netă a eului „ca factor de funcţionare a sistemelor centrale din cadrul personalităţii. Sentimentele de inferioritate Multe probleme importante din psihologia personalităţii poţ S abordate numai pe (jalea simţului eului. Aşanumitul complex de inferioritate este una din aceste probleme ; conştiinţa, aUa. -" Pentru o discuţie mai completă asupra problemei vezi G. W. -^' lport, Becorning: basic constăerations {or a psychotogy oi personality, N^ Haven, Oonn , Yale Univ. Press, 1955, pp. 36—62. -7 CI. P. A. Bertocci, The psycholog.cal seif, the ego, and persow lity, în „Psychol. Rev.", 1945, 52, 91—99 ; J. Macmurray, The seif as age™ London, Faber & Faber, 1957 ; şi M. B. Arnold, J. A. G a s s o n, The hurr*a person : an approach to an inteqral theory of personality, New York, Rona 1954. 138 Adesea, fiecare suferim eşecuri. Realizările noastre nu coresund • dorinţelor noastre. Performanţa noastră coboară mult sub P spectul faţă de noi înşine şi tulbură propria noastră imagine de r-ne Cînd acest lucru se întîmplă, în mod normal ne intensificăm eforturile sau ne schimbăm obiectivul şi încetăm de a ne mai face * Totuşi, adeseori, cînd eşecurile revin şi au o semnificaţie personală, nu putem să le înlăturăm. Ele rămîn ca amintiri latente şi obsedante. Şi astfel un sentiment adînc înrădăcinaţ_al_unui deficit ac noaip Hp/vn)t,a si pocite fi mereu agravat. Acest sentiment al deficitului se poate datora unor cauze diferite : slăbiciune fizică, înfăţişare neplăcută, impotenţă sexuală, neadaptare socială (sără-cie, lipsă de educaţie, neîndemînare, vocabular sărac, putere de judecată înceată). Sau se poate datora unor stări ce ţin de lipsa de demnitate, vinovăţie şi păcat. Pe măsură ce eşecurile se înmulţesc ^complexul" se adînceste. Dacă se doreşte o definiţie, putem spune că un complex de inferioritate este o tensiune puternică şi constantă care apare dintr-o atitudine emoţională oarecum morbidă faţă de deficitul personal resimţit. Majoritatea oamenilor cunosc acest tip de disconfort. Un studiu arată că mai puţin de 12o/o dintr-un grup de studenţi de colegiu mărturisesc că nu ştiu ce înseamnă să sufere din cauza unor sentimente chinuitoare de inferioritate. După cum rezultă din tabel, par să existe patru tipuri principale. în ansamblu, fetele par să fie într-o poziţie mai dezavantajoasă decît băieţii. Proporţia mai mare la fete reflectă fără îndoială dezavantajul pe care îl simit într-o „lume a bărbaţilor". în acest eşantion din colegiu incidenţa mare a sentimentelor de inferioritate intelectuală se poate datora faptului că numărul de băieţi era cu mult mai mare decît cel de fete. in general, studenţii din colegiu, de ambele sexe, afirmă că viaţa unui bărbat este mai de dorit ca aceea a unei femei şi ei tind să atribuie calităţi mai favorabile sexului masculm.28. Astfel, se pare- că şi în Statele Unite emanciparea femeii nu este completă.

Tipuri de sentimente de inferioritate Băieţi Fete 243 120 Procenţuaj care indică sentimente perşi tenie de inferioritate F|zic 39 50 Social 52 57 '"'electual 29 61 Moral 16 15 Nici unul 12 10 ,^8,J. P. McKee, A. C. Sherriffs, The diferenţial cvaluation of ' ană females, în „J. Pers.", 1957, 25, 356—371. 139 E inutil să spunem că sentimentele de inferioritate nu pot fj luate drept un indicator al inferiorităţii reale. .Fetele -cuprinse î^ acest studiu erau selectate cu grijă ; nu se putea considera pe baza nici unui test rezonabil că jumătate sau mai mult din ele au î^ mod real aptitudini fizice, sociale sau intelectuale inferioare, gj totuşi, faptele obiective nu par să creeze mari diferenţe. Boxerii] situat pe locul al doilea sau şahistul de pe lacul al doilea sau actorul de pe locul al doilea ar putea suferi de un sentiment adînc de inferioritate. Avem de-a face pur şi simplu cu un fenomen, grj, ] biectiv c<]rf> ţjpp rlp pii şi care se măsoară prin proporţia stabilită intre succesul şi aspiraţiile cuiva într-o direcţie dată. Pare sigur să afirmăm că mulţi din aceşti studenţi aflaţi acum în adolescenţa tîrzie au depăşit sentimentele anterioare de neadap, tare. Alte studii araită că în cursul adolescenţei timpurii majori- I tatea băieţilor mărturisesc o teamă obsedantă de inferioritate fizică. Statura mică, obezitatea, faţă cu coşuri constituie obstacole serioase în căutarea identităţii. Şi am putea să ne întrebăm dacă copiii mici, numai pentru că sînt mici nu încearcă un sentiment. născmd de inferioritate fizică. Recunoaşterea unei slăbiciuni organice autentice şi imaginare a dus la prima formulare a „complexului de inferioritate" de către Alfred Adler în juriul anului ■ 1912.29 Pentru scopurile noastre, ceea ce este în mod special important rezidă în calea prin care această rană cronică a stimei faţă de sine se dezvoltă uneori într-o trăsătură generalizată de personalitate. Un sentiment puternic al eşecului într-un domeniu al vieţii poate lăsa unei persoane un sentiment general de nesiguranţă şi lipsă de încredere. într-o cercetare s-a cerut subiecţilor să spună cit de satisfăcuţi erau cie tră^ătui He lor fizice — par, ten, nas, dinţi etc. ; de asemene», li s-a cerut să se refere la aptitudinile lor intelectuale şi artistice precum şi la trăsăturile morale. Ulterior, aceloraşi persoane li s-au aplicat teste de „siguranţă soj cială" (are măsurau nivelul lor normal de încredere în sine. Corelaţia dintu1 sentimentele de inferioritate şi nesiguranţa generală a fost în jur de 0,50 Alte studii arată că unii oameni tind în general să fie optimişti şi siguri de ei, chiar după un eşec, în timp ce alţii au o pă" A. Adler, OrganmirderwcrUgkeit und ihre psychisehe tîOîKMi.4 1912, trad. 1917, în „Nerv. & Ment. Dis. Monogr. Series", No 24. şi H. L. Ansbacher, R. R. Ansbacher (Eds.), The individual loqy ol Alfred Adler, New York, Basic Books, 1956. 30 S. M. Joura r d, P. F. S e c o r d, Bodv-calhexis cmd personalii?/, „Brit J. Psychol.", 1955, 46, 130—138. 140 deprimata şi pesimista despre aptitudinea lor.31 Destul de !terasant este faptul că persoanele din prima categorie tind să Ladă că cetăţeanul mediu poate influenţa mult sau cel puţin c y,» „oarecare" măsură orientările politice guvernamentale importante prin vot, scrisori şi aşa mai departe, în timp ce perdele care se simt inferioare şi nesigure consideră că cetăţeanul ţ^iiu are un efect mic saiu nici unul asupra cursului evenimentele din cadrul unei organizări democratice.22 Aceste exemple ■jugtrează ce se înţelege printr-o trăsătură generalizată de personalitate (capitolele 14, 15). Sentimentele de inferioritate pot satura iftfri-Hnnea cuiva fată de viaţă în general. $£ompensarga^*Ce face cineva cu sentimente de inferioritate în afară de a suferi ? Mult timp nu poate scăpa de ele, deoarece sînt înrădăcinate în prapriaim. Se cere o formă susţinută de luptă şi această formă Adler a numit-o compensare. Se pot distinge cîiteva tipuri. Acţiunea directă (compensarea în speţă) se produce cînd cel care suferă atacă în mod constant sursa unei inferiorităţi reale şi o înlătură. Cînd slăbiciunea originala nu este ""înlăturată, ci transformată într-o sursă de forţă, vorbim de supiazamperisare. Legenda ne spune că Demostene s-a străduit atît de mult sâ-şi învingă bîlbîiala îneît a devenit nu numai un vorbitor normal, ci şi un mare orator. Theodore RooseveH, a cărui debilitate timpurie constituia o povară, s-a străduit să-şi reconstruiască fizicul şi a sfîrşit prin a-1 supracompensa. A devenit vînător de lei şi Rough Rider* (nu numai un vînător de patîrnichi şi un călăreţ obişnuit). Autodidactul plin de succes din America se poate să fi început ca un imigrant torturat de sentimente de inferioritate socială. Printr-o muncă grea el a compensat — şi poate a supracompensat — handicapul său. Vorbim de rnnj.pp.nanp" pr'-" ?uh?tii""'Hp cînd o persoană nu-şi poate înlătura handicapul, dar în schimb descoperă alte satisfacţii. Cocoşatul nu-şi poate corecta diformitatea dar poate deveni puterea din umbră a unui

tron. O fată simplă îşi poate cultiva în mod compensatoriu farmecul şi inteligenţa, iar un tînăr neatletăe poate excela în studiile sale. aprjŢnre sînt compensări Pe__£eilalţi. Adolescentul îşi poate ascunde nesiguranţa în spatele 8l strîngeri de mînă exagerate. Lăudăroşenia- unui fanfaron 31 J Nuttin Tâche, reussite et echec, Louvain, Editions univcrsitaires, 1953 32 E. Do u van, W. M. W a 1 k e r, The sense of effectiveness in public "f/oirs, ţn „Psychol. Monogr.", 1956, 70, no. 429. * Persoană care călăreşte foarte mult, călăreţ foarte bun. Membru ai l.68\m.entului voluntar de cavalerie înfiinţat de Theodore Roosevelt în răz-0|u! americano-spaniol. (Nota trad.) 141

poate ascunde o slăbiciune interioară. Bărbile, pantofii cvi mare, manierele îndatoritoare pot masca sentimente de inferi^l tate fizică sau socială. este o formă de compensare care înşeală rquit, pe sine decît pe ceilalţi. Un individ palid, neatletic „Mi7e greaţă să aud de globulele roşii ale atleţilor. Globulele r nu trec niciodată prin creier". Asemenea raţionalizări de tipy strugurilor acri sînt obişnuite la fel, ca şi cele de tipul dulce-a c^ şor. Un om cu faţă cadaverică se consolează ou gîndul că acţJ lucru îl face să arate distins „ca Savonarola sau Dante". RaţioJ nalizarea este sprijinită de mass-media. Persoane cu sentimen inferioritate intelectuală sau, socială pot găsi o consolare , sau vizionînd filme care descriu viciile maltei societăţi, grosolani studenţilor din colegiu, nesăbuinţa „intelectualilor" şi superiori, tatea virtuţilor domestice şi a omului obişnuit. Gîndirea autistă conţine o compensare a irn^giripţi^i Putem reuşi în visele noastre cu ochii deschişi, Un anumit tînăr, perse] cutat de colegii săi mai viguroşi, se refugia în camera sa în fi după-amiază pentru a juca cele două jocuri favorite ale sala Intr-unul era învăţător şi administra pedepse corporale băieţilor robuşti. In celălalt era milionar şi completa cecuri substanţiale pentru favoriţii săi şi se întreţinea ou oaspeţi importanţi. Cînd compensarea autistă este avansată întîlnim personalitatea puternic introvertită, poate chiar „schizoidă" (o stare care e la limita schizofreniei anormale în care individul trăieşte aproape în întregim înşurubat în plasa propriilor fantezii). Puţini oameni sînt feriţi de una sau mai multe din formele de compensare pe care le-am descris. Dar pînă cînd procesul nu e^e deprins1 şi adînc înrădăcinat, nu putem vorbi de compensare ca o trăsătură a personalităţii. Conştiinţa Conştiinţa, ca şi sentimentele de inferioritate, p o structurare, a cîtorva stări ..ala-eului — în special re_sjp_ec_tul iâi? de' sine, imaginea de sine şi efortul central. O conştiinţă „bună" nu pare să aibă o configuraţie precisă. Cînd conştiinţa noastră este „liniştită" sau „la odihnă" continuăm să funcţionăm în felul nostru normal, bucurîndu-ne de un echilibru psihic şi moral calm.33 Dar' o conştiinţă „rea" sau „ultragiată" ne sîcîie şi ne spune că oarecum am violat stilul nostru preferat de a fi. Atunci trebuie fie s-° 33 C. I. Jenkins, The significance of conscience, în „Ethics", *'• 261—270. 142 alvâm" Pr'n raţionalizare, fie să ne pocăim si să ne îndreptăm. *Âdâsea con^tl'inţa estc întregită de un sentiment religios, dar une-.? nu evte ! persoanele nereligioase au adesea conştiinţa acută. într-adevăr, putem spune sigur că, exceptînd cîteva „personalităţi ,jf:Cpate-\ conştiinţa se dezvoltă m mod normal la fiecare fiinţă iă. Ea este un indicator — ceva asemănător unui termometru are măsoarâ febra — care ne spune ca o activitate pe care 0 desfăşurăm scindează sau a scindat un aspect important al pro-priei imagini de sine. Există două probleme centrale în psihologia conştiinţei : prima se referă la dezvoltarea acesteia; a doua — la structura sa la Trirsta.adultă. In general, putem considera conştiinţa în curs de ^voTFare"' clin perioada copilăriei ca fiind o conştiinţă care spune jrebuie", iar forma^matură, adultă a conştiinţei ca una care spune „ar trebui", grorrnrb o numeşte pe prima „conştiinţa autoritara" şi pe cealaltă „conştiinţă umanistă".34 Conştiinţa lui trebuie — singura pe care copilul o posedă — se dezvoltă m mod sigur pe baza restricţiilor şi prohibiţiilor parentale. La vîrsta timpurie de optsprezece luni copilul devine temător şi frustrat cînd aude avertismentul părintesc „Nu ! Nu !" Zaharniţa este „Nu !". Televizorul este „Nu !" Murdăria este „Nu ! Nu !" Unele forme de pedeapsă însoţesc adesea aceste cuvinte. Pe măsură ce limbajul se dezvoltă, copilul învaţă cuvîntul „trebuie". El trebuie să se spele pe faţă şi nu trebuie să traverseze singur strada. Aceste cuvinte sînt semne ale puterii părinteşti : ele anunţă recompensele şi pedepsele ce vor urma. Desigur, copilul nu ştie de ce trebuie sau de ce nu trebuie. (într-adevăr, motivele pentru „trebuie" şi „nu trebuie" sînt foarte complexe : în unele

cazuri „trebuie" înseamnă „Ai să te arzi dacă te apropii prea tare de sobă'' adică, natura te va pedepsi ; în alte cazuri, „Eu, părintele tău te voi pedepsi pentru că mă superi" ; uneori, „Oamenii din societate te vor pedepsi pentru cutare sau cutare comportament" ; şi, în sfîrşit, sancţiunea din spatele lui trebuie îi poate rămîne lui Dumnezeu, care te va pedepsi dacă furi sau dacă nu te supui Părinţilor tăi.) * Atunci, copilul — cu mare greutate — învaţă supunerea. El este cel mai supus, desigur, cînd părintele se află de faţă ; dar treptat el „interiorizează" vocea externă a autorităţii şi se com-portă (destul de bine) chiar atunci cînd e singur. Totuşi, cutia interzisă cu prăjituri reprezintă o ispită ani de zile — dacă mama oare veghează nu e prezentă. *• E Fromm, Man for himself, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1947 o expunere instructivă a stadiilor dezvoltării conştiinţei se află în *F Peck c't al., The psychology of character development, New York, Wily. 1960 < 143 ' ' Cam de la şase ani, moralitatea bazată pe cerinţe adulte vs. fixată ferm. Copilul devine un „i£aliăLja3flSE&l" (Piaget). Actele -V-JM în întregime evaluate în termenii conformării sau îndepărtării v de la regulile stabilite. Deprinderea de a aştepta şi a se supuş regulilor este acum atît de bine generalizată încât chiar îi copilul (6 —12 ani) se revoltă dacă acesta nu se desfăşoară form regulilor. Se pare că nu e nici o îndoială că acest stadiu timpuriu ai' conştiinţei se datorează, aşa cum argumentează Freuid, interiori] zării regulilor tribale şi parentale. încălcarea lor produce anxij tate şi vinovăţie chiar dacă o pedeapsă imediată nu e imin Pentru un copil nu e neobişnuit să caute o pedeapsă externă ce a făcut ceva rău, căci în aceat fel speră să-şi restabilească echilibrul psihic şi moral. Şi adesea el se pedepseşte singur suferind mustrări xle conştiinţă şi făcînd mici acte indirecte de reparare. In adolescenţă tînărul suferă o nouă criză. Pe de o parte, el decide că majoritatea restricţiilor parentale sînt stupide. Se angajează în multe acte interzise — deşi poate să simtă încă o oarecare vină. In jur de paisprezece ani apar probleme de disciplină acasă şi la şcoală, deoarece tînărul vrea „să scape nepedepsit" pentru faptele sale antisociale ; încă nu vrea să-şi plaseze armătura morală în interior ; preferă conducători şi supraveghetori puternici care să-1 ţină la respect, chiar dacă în acelaşi timp se revoltă. Dar treptat, pe măsură ce imaginea de sine se dezvoltă, şi 'tînărul îşi elaborează un ideal, aspectele negative ale conştiinţei' care spune trebuie cedează unei conştiinţe complet diferite, care spune ar trebui. Spunem că este „complet diferită", pentru că nu mai este susţinută de teama de pedeapsă, ci fuzionează cu structura pozitivă a efortului central. Tînărul care a ales o profesie ştie că trebuie să studieze pentru aceasta şi dacă nu reuşeşte aceşt lucru el îşi încalcă propriul stil de existenţă pe care 1-a ales. Conştiinţa îşi deplasează treptat centrul de la deprinderi specifice :le supunere spre proprium. „Sentimentul" conştiinţei...e&tp In _rn«Turi-tate rareori ţegaJLile teama de pedeapsă, fie ea externă sau autoadministrată. Acesta esite mai curînd im sentiment, al In perioada adultă, rămîn mulţi „trebuie" dar aceştia izvorăsc acum dintr-o recunoaştere raţională a consecinţelor şi rareori mai | sânt resimţiţi ca probleme de conştiinţă. Trebuie să respect regulile de circulaţie. Trebuie să repar instalaţia electrică. Nu trebuie să-i arăt ei adevăratele mele sentimente. Dar, pe de altă parte, ar trebui să votez. Ar trebui să scriu scrisoarea aceea. Ar trebui să studiez mai mult. Ar trebui să urmez binele aşa cum îl văd eu. Acestea sînt judecăţi personale de valoare. Nimeni nu mă va pedepsi dacă nu reuşesc să trăiesc conform stilului meu preferat 144 A susţine că mi-e teamă de viitoare mustrări de conştiinţă în-tearnnă a confunda un posibil rezultat cu simţul pozitiv al obligaţiei în ansamblu.35 Atunci, conştiinţa matură este un simţ al datoriei pentru a menţine imaginea de sine a cuiva într-o formă acceptabilă, pentru a continua liniile alese ale efortului central — pe scurt, pentru a construi (şi nu a distruge) stilul de a fi al cuiva. Conştiinţa devine un fel de autoorientare generică. Accentul s-a deplasat de la controlul tribal şi parental la controlul individual.36 Din păcate unele interpretări psihologice nu recunosc transformarea care se produce în mod normal de la trebuie la ar trebui. Unii autori susţin că „supraeul" unei persoane nu este nimic altceva decît un model pe viaţă al regulilor şi avertismentelor parentale şi tribale. Este adevărat că unii adulţi suferă de o stagnare a dezvoltării morale. Ei continuă să sufere din cauza culpabilităţii infantile, a unor conflicte nerezolvate cu persoane autoritare (dip copilărie). Dar această patologie a conştiinţei — o suferinţă care nu este neobişnuită — nu modifică regulile care guvernează transformarea conştiinţei din cursul său normal de dezvoltare. Concluzie şi rezumat ţ Acest capitol a fost dedicat simţului individualităţii, nu naturii sale. De aceea discuţia noastră este în primul rînd de natură psihologică şi nu filozofică. Asa cum spunea Moustakas, este mai uşor să__smiti eul decît să-1 defineşti.37 Definiţiile ultime le lăsăm pe seama filozofiei. Totuşi, este un fapt psihologic acela că mintea omenească este capabilă să se privească pe sine ca pe un obiect în acelaşi mod în care priveşte obiectele din lumea externă. Ori de cîte ori stările personale sînt, yăzuţejca fiind_,,specifice_jni^_jim^IISinii gsţe R.re.zent. Am arătaTcă"în" dlîerîte "sTăaTrâle" vieţii apar diferite aspecte

ale conştiinţei de sine.38 Deşi cele şapte aspecte ale pro35 CI'. P. A. B e r t o c c i, A reinterpretation of moral ohligation, în «Phil. & phenomenol. Res.", 1945, 6, 270—283; şi AII port, Becoming : basic consideralion for a psychology of personality, pp. 68—74. Vezi nota 26. 36 Analiza prezentată aici este similară cu argumentarea mult mai eom-Pletă a lui Ii. B e r g s o n, în The sources of morality and religion, prima ^tă publicată în Franţa în 1932 ; Garden City, Doubleday, Anchor, 1954. 37 C. E. Moustakas (Ed.), The seif: explorations in personal growthr New York, Harper, 1956, cap. 1. 38 o reprezentare grafică utilă a acestei apariţii este oferită de T. K. Sar-°in, Preface to a psychological -analysis of the seif, în „Psychol. Rev.", 1952. .' 11—22. în parte stadiile descrise se suprapun cu ale mele, dar în parte Hnt diferite. 145 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265

prium-ului par să apară în stadii succesive de viaţă, nu vreau . s spun că ele funcţionează separat. în experienţa noastră cotidiană unele sau chiar toate aspectele coexistă. Să presupunem că vă aflaţi în faţa unui examen dificil şi critic. Fără îndoială că sînteţi conştient de ritmul rapid al pulsului şi de senzaţiile din stomacul dumneavoastră (em corporal) ; de asemenea, de semnificaţia examenului în raport cu trecutul şi viitorul dumneavoastră (identitatea eului) ; de implicarea dumneavoastră plină de mîndrie (respectul faţă de sine) ; de ceea ce ar însemna succesul sau eşecul pentru familia dumneavoastră (extensiunea eului) ; de speranţele şj aspiraţiile dumneavoastră (imaginea de sine) ; de rolul dumneavoastră ca rezolvitor al problemelor de examen (factorul raţional) ; şi de semnificaţia întregii situaţii pentru scopurile dumneavoastră de perspectivă (efortul central). în viaţa reală, l fuziunea stărilor personale este o regulă. Şi dincolo de aceste stări trăite ale eului prindeţi licăriri indirecte ale eului dumneavoastră în calitate de „cunoscător". Problema cunoscătorului apare atunci cînd întrebăm „Cine e9te eul care cunoaşte aceste funcţii ale eului ?" Nu sîntem numai conştienţi de ceea ce ne este propriu, dar sîntem, de asemenea, '< conştienţi că sîntem conştienţi. Această problemă dificilă a dus la postularea unui factor special al eului (fie ca un cunoscător pur — un ego transcendental —, fie ca o combinaţie a celui care cunoaşte — doreşte — se străduieşte — vrea). Acest ultim punct de vedere pare să plaseze un factor coordonator conducător în cadrul personalităţii, un omuleţ în piept care trage sforile. In ansamblu pare mai înţelept să privim funcţiile peraoanle ale dorinţei, strădaniei, voinţei ca fiind îmbinate cu structura personalităţii totale. Ele sînt resimţite ca semnificative pentru sine, dar nu sînt produse de un factor separat din cadrul personalităţii. In •ceea ce priveşte cunoscătorul, fie că rezidă numai într-o inferenţă pe care o facem la un nivel înalt de complexitate, aşa cum susţin James, Dewey şi alţii, fie că este necesar să postulăm un cunoscător pur, un eu transcendental continuu, cum susţine Kant, avern de-a face cu o problemă pe care nu am rezolvat-o. Revenind la simţul eului, există două structuri familiare care au meritat atenţia noastră specială — sentimentele de inferioritate şi sentimentul conştiinţei. Aceste structuri includ, în proporţii variate, multe, poate toate, aspectele proprium-ului. Ele sînt condiţii subiective importante care afectează funcţionarea şi structurarea personalităţii. In final, ne întoarcem la discuţia asupra principiilor îavăţăr» din capitolul anterior. Am argumentat că simţul eului este 146 "n mod treptat. (Nu e inconsecvent să spunem, dacă cineva doreşte, că fiecare copil are o capacitate latentă înnăscută de a dezvolta un eu.) Deoarece eul este dobîndit, trebuie aplicate legile învăţării. în mod specific, în primul an de viaţă, sau în primii doi ani — aşa cum' am explicat anterior — principiile cvasimecaniciste explică apariţia individualităţii timpurii. Condiţionarea, întărirea, repetiţia sînt necesare în mod clar înainte ca micul copil gă-şi poată lega senzaţiile, experienţele corporale şi etichetele verbale (adică numele său) într-o Identitate de sine pe cale de apariţie. Această formă de învăţare „oportunistă" precede formele învăţării personale pe care le-am descris. Pe scurt, am argumentat că există o anumită discontinuitate în succesiunea învăţării. Principiile

După această experienţă „albă". CAPITOLUL 7 Stratul inconştient'' TEORIILE STRATURILOR « CONCEPŢIA LUI FREUD DESPRE INCONŞTIENT * NEVROTICUL ŞI NORMALUL « MECANISMELE DE APĂRARE 9 REZUMAT N.) O teorie descrie straturi mergînd dinspre exterior spre interior — ca la ceapă.^ cină în exterior. Dar asemenea indici nepercepuţi pot pune în mişcare un şir de idei. u sîntem niciodată conştienţi de ansamblul naturii noastre şi chiar nici de o mare parte din ea. în „Anner. Era atît de slabă incit subiecţii nu erau conştienţi că priveau" la ceva.". Această teorie particulară (Lewin) nu este interesată atît de ceea ce este conştient şi inconştient cît de struc-turi totală a personalităţii. conştiinţa ne oferă singurul test sigur legat de existenţa şi identitatea noastră personală. Ei vorbesc de lărgimea emoţiei. întinderea atenţiei. psihologia bazată pe „stimul si răspuns" înclină să procedeze astfel.) în" contact "ireet cu mediul se află anumite sisteme perceptiv-motonii angat : P. indicatoarelor. (Vezi şi figura 11. Kolers a cerut subiecţilor săi să privească la un ecran aparent Ql pe el era proiectată 'cu o lumină foarte slabă o figură geometrică. Behaviorismul. La ce foloseşte. separat printr-o graniţă permeabilă de mediul 5ây înconjurător extern. Şi totuş' metoda obiectivă preferată de aceşti psihologi depinde complet de mărturW propriei lor experienţe conştiente.cvasimecaniciste explică apariţia proprium-ului . Se consideră că o imagine sau un mesaj tipărit slab care apare pe un ecran de cinematograf sau de televiziune au efecte inconştiente asupra cumpărătorului potenţial chiar dacă el nu ştie că a fost afectat. o divizare a personalităţii . 148 te din ceea ce se întîmplă pe planul personalităţii noastre j> tine intr-un anumit fel unui strat inconştient. Psychol. Subliminal stimulation in problem solving. dar odată stabilit. nu avem altă alternativă decît să spunem că cea mai mare 1 Natura trecătoare şi nesigură a conştiinţei a făcut pe unii psihologi să-i nege vreun loc în ştiinţa psihologiei. proprium-ul devine sursa principală a învăţării ulterioare. dincolo de toate slăbiciunile sale. 149 . persoana este un domeniu diferenţiat. cîmp de forţă. 70. Nu pare să fie ceva mai mare decât vîrful unui creion fără odihnă precipitînidu-se încolo şi încoace în. marele edificiu al personalităţii. pot trezi un interes latent sau pot porni un lanţ de griji — şi niciodată-nu vom şti noi înşine raportul cauzal. bariere. psihologii au predilecţie pentru expresii spaţiale în limbaj. pentru Lewin. Fluxul de suprafaţă al vieţilor noastre conştiente izvorăşte în „ra măsură din contururi ascunse şi din pîrîiaşe care circulă sub <n\spri[aţă. Faptul că în acest mod se poate provoca realmente impulsul de a cumpăra produsul este o problemă discutată. subiecţilor li s-a ^erut să rezolve o problemă a cărei soluţie includea utilizarea pestei figuri nepercepute. deşi erau total inconştienţi că utilizau impresia inconştientă (subliminală) pe care o primiseră anterior. iar despre inconştient spun că este scufundat şi că e nevoie de o analiză "în profunzime pentru a ajunge la el. Aşa cum arată figura 14. concentrat cînd în interior. apoi imediat sîntem conştienţi de un eveniment prezent. Acest fapt poate fi demonstrat prin experiment. pagina 108. ca şi cunoaşterea noastră legată de lumea exterioară este în întregime dependent de această încrucişare a stărilor de conştiinţă. Totuşi. A. 437—441. 1957. Într-un moment ne gîndim la vreun eveniment din copilărie .2 Acest principiu este aplicat în aşa-numita reclamă subliminală. (în general. Teoriile straturilor Cum vom considera inconştientul atunci cînd acesta intră în structura personalităţii ? Metafora nivelurilor sau a straturilor pare cea mai naturală. în momentul următor aveni o imagine a ceea ce se va întîmpla mâine . Impresii de care nu sintem conştienţi pot totuşi să-şi 6 se pecetea.1 Dar deoarece cîmpul conştiinţei este în orice moment atît de firav. Simitul eului nostru. dacă ele nu sînt percepute şi interpretate conştient ? Nu putem scăpa de faptul câ cola ştiinţa joacă un fel de rol integrator în comportament. In orice moment cîmpul conştiinţei este extrem de îngust. Kolers. Subiecţii au reuşit să rezolve problema. pozitivismul.

3 1 Alţi autori sunt mai direct interesaţi de separarea stratului conştient de cel inconştient şi preferă o imagine pe verticală celei concentrice.j Lewin numeşte această regiune profund internă eu. Totdeauna „ştim" cine sîntem. O presiune dată din mediu poate pune una sau mai multe regiuni (trăsături) sub tensiune şi astfel să producă o forţă dinamică unică. Principles of topo-*>9Kal psychology. inconştientul. .ee fac. In majoritatea lor aceste sisteme sînt schimbătoare căci ele au nevoie de o adaptare rapidă la cerinţele mediului înconjurător I şi nu reflectă dispoziţiile mai durabile ale personalităţii. Această figură. şi chiar din moment în moment. Cea mai veche este cea a lui Platon.( căţi. Dar. dar conţine toate amintirile şi asociaţiile care vor apare în conştiinţă dacă sînt evocate. O concepţie tipică ar putea fi cea reprezentată în figura 15. ele îşi urmează cursul fără conflict sau efort. Abdo3 Pentru o expunere mai completă vezi K. Aceste regiuni centrale corespund conceptului nostru de pf°~ I prium. capul este sediul Intelectual şi raţiunii. Nucleul regiunii interne personale este zona cea mai in' timă. Ele sînt structurate mai ferm decît regiunea perceptiv-motorie. McGraw-Hill. Subconştientul este un strat care sprijină imediat vîrfal. care este orientarea noastră fizică. sistemul poate deveni central şi autoimplicat. O reprezentare fundamentală a straturilor diferenţieze exact în acelaşi mod. pieptul conţine s dania. în graniţele regiunilor. Preconştientul amintiri ce pot fi evocate Inconştientul amintiri refulate şi inaccesibile Figura 15. O trăsătură preţioasă a acestei reprezentări este faptul căţ'ne] seama de unicitatea structurii. îţi aduce în minte metafora familiară a iceber-gului Cea mai mare parte a structurii personalităţii este cufundată sub suprafaţă. De obicei unj asemenea sistem acţionează fără un simţ al implicării eului — deşi. reprezentarea ţine seama atît de structură. în terapie) poate să devină conştient. nu este de obicei accesibil. Momentul prezent al conştiinţei este in vîrf. deşi sînt I afectate de acestea. însă nu conţin sistemele centrale (personale). ea ţine seama de schimbarea care se produce cu timpul. Concepţia tip „foi de ceapă" asupra structurii personalizat i (după Lewin) jate în perceperea stimulilor şi care acţionează direct asupra acestora. este subliminală. 7. Preconştientul este ceva mai departe de suprafaţă. Acest filozof antic ne asigura că natura omului are trei părţi. cap. i Printre sistemele periferice putem include diferite deprinderi culturale —■ ca aptitudinea de a vorbi limba maternă. de obicei. cît şi de flexibilitate — două din atributele esenţiale ale personalităţii. ouprinzînd imaginile şi aspiraţiile noastre cele mai scumpe. McGrawHill. conaţie. Cu alte cuvinte. Există multe variante ale acestui plan de bază. inconştientului. Nu există două structuri care să se j 150 Conştiinţa (momentul actual al conştiinţei) r\ Subconştientul. cogniiie. dar în condiţii neobişnuite (în vise. Pe scurt. desigur (de exemplu. L e w i n.Figura 14. New York. curajul şi voinţa . . aceleaşi trei componente : afectivitate. fiecare ancorată într-o regiune corporală. 1936. Afară de aceasta.orientarea msQ-titoare. de ex cineslnt aj. sentimente durabile şi prejude. Tţ această trihotomie particulară nu priveşte în mod direct prob. De la acest strat spre interior se află regiunile periferice ale 1 personalităţii interne. sistemele periferice pot deveni motivaţionale dacă sînt puse sub tensiune. Mai spre interior găsim regiunile mai centrale care reprezint motive şi interese mai profunde. spus anterior că unele teorii moderne împart personalitate. New York. Majoritatea deprinderilor noastre aparţin acestui grup. ocazional. 151 menul este centrul poftelor şi al dorinţelor . 166 . dacă un invaidator ne-ar interzice să vorbim limba maternă). şi Dynamic theory °f personality. pp. 1935. ce facem. Stratul cel mai profund.

senzaţie. în timp ce puterea de control a r. impuls. nii. Ultimul ego este un factor intermitent. Personlichkeit: eine dynamische Interpretation. dacă au o leziune corticală se comportă adesea în mod primitiv. Francke. Aceeaşi distincţie fundamentală constituie miezul teoriei ] expresiei personalităţii elaborată de Klages (scrisul. Este depozitul amintirilor . care co: reflexe. sediul emoţiilor. 3) impulsuri şi instincte animale . care sînt.endotimiceu. 1938. 1951. 31. distingînd trei straturi : un ego impulsiv. Creierul vechi include talamusul şi tripol talamusul. spun ei. Bouvier. Cu toate că afirmaţiile sînt ' prea extreme. Lersch îl numeşte pe al doilea „baza endotimică" a existenţei şi pe primul „suprastructura personală". Există un conflict între acestea. o sursă de energie sau motivaţie neînţeleasă pe deplin de indi Am putea spune că. de asemenea. de asemenea. şi. Dw Schichten der Pers&nlichkeit. Cum spune Sf. Bonn. Psychol.. vegetative. . Thomae. Recent German theories of stratification of ver' sonality. ]948. în „J. Pare logic. două funcţii. există un punct foarte controversat pe care trebuie să-1 ţinem minte. Dar în acest caz nu există o ierarhie clară. subsolul conţine atît o i u-mulare de obiecte în depozit. 5 H. P. Schopenhaeur spunea că intelectul nu poate acţiona prin el însuşi dacă voinţa (straturile inferioare . altfel echilibrată raţional şi moral — nen observat în Germania hitlerisită. 'LerscBţ Der Aulbau des Charakters. 4) emoţii şi însuşiri specific umane . un ego propulsiv. I Această chestiune controversată este : Are stratul conştient (pe care Freud îl numeşte ego) o autonomie şi funcţie proprie sau totdeauna serveşte scopurile şi motivele care sînt profund întipărite în inconştient ? Demult. Ea se datoreşte unei evoluţii tîrzii şi-i lipseşte stabilitatea şi forţa dinamică necesare pentru a transforma conţinuturile arhaice ale inconştientului în motive conştiente contemporane pe care .?ă pentru prioritatea inconştientului. ed. emoţionale. Kempf s-a exprimat în acelaşi sens susţinînd că sistemul nervos central este în esenţa slujitorul sistemului autonom (vegetativ şi emoţional) (vezi pagina 85). ele asemenea. impulsive. Bouvier. înţelegere şi voinţă. Asemenea concepţii ca acestea (printre ele şi a lui Freud) ple-dea. conductele şi valvele care Menţin edificiul în care locuieşte. Wellek Die Polantăt im Aufbau des Charaklers. sentiment. 152 veg şi nutritiv. De asemenea. imaginaţie.. arhaice. şi este capabil numai parţial să controleze impulsul şi propulsia. Freud a reuşit . Pavel __ . precum vom vedea în capitolul 19. vecea şi altele). prezent întreaga viaţă . că din acest motiv contribuţia sa în psiholoj gie este cea mai mare de la Aristotel (care a formulat primul o I psihologie a vieţii mentale conştiente). gestul. control. Deşi toate curentele de gîndire sînt de acord asupra faptului ntr-un anumit sens straturile inconştiente tulbură conştientul şi chiar ocazionai pot să-1 copleşească. I. 5) stratul personal. R.6 O altă schemă măreşte numărul nivelurilor la şapte : vitalitate. precum la o casă. emoţionalei ale vieţii sînt . narea personalităţii ? Dacă ambele sînt efective. grosier vorbind. Omul bine îmbrăcat care locuieşte în casă nu prea cunoaşte şi nici nu e caPabil să controleze cazanele subterane.Majoritatea teoriilor straturilor arată că stratul ineonştier. Gilbert. inteligenţă. Anatomiştii fac distincţie între „creierul vechi" şi „creierul nou". care con-l ţine energie liberă şi aspiră la autorealizare . să spunem că în fiecare din noi se află un „om cortical" şi un „om profund". Barth. ele sînt totuşi în mod fundamental juste.Carnea se revoită împotriva spiritului şi spiritul împotriva cărnii". Thomae se aseamănă cu Platon. „Suprafaţa psihică" a vieţii este iluzorie. Funcţiile vitale. irup şi pun stăpânire pe controlul personalităţii. Un animal decorticat se va înfuria la cea mai mică provocare. un factor de inhibiţie. atunci. Mai ales In timp de război şi de criză socială.4 In special în Germania postbelică au fost propuse numeroase versiuni ale teoriei straturilor. straturile inferioare. 1951. un ego prospectiv care planifică. prevede viitorul şi coordonează cele c euri inferioare cît poate de bine. Rolul fiecărui nivel este determinat de apropierea sau îndepărtarea sa de structura „nucleară" a personalităţii în dezvoltare. Mai recent. 2) un strat * O trecere în revistă interesantă a teoriilor germane despre stratificare se află în A.".r FA. Bern.. sau personal sau prospectiv — ori. 153 mitiv şi arhaic) sau stratul conştient domină structura şi fun 1. A. Şi oamenii. instincte şi impulsuri . '■ Problema este centrală pentru teoria noastră.5 O altă propunere — oarecum similară — pretinde cinci straturi : 1) un strat vital.. Creierul nou este cortexul cerebral.. a planificării.7 Un punct asupra căruia toate teoriile stratificării sînt de acord pste acela că stratul contical.-asiunii şi dorinţei) este activă. 3—19. O trăsătură atrăgătoare a unor teorii ale straturilor este nuanţa lor evoluţionistă. Vezi. întrebările sînt Pur şi simplu următoarele : Inconştientul (cu caracterul său pri°E Rothackcr. cum s-ar numi — nu reuşeşte întotdeauna să domine nivelurile inferioare. a deciziei rezidă în suprastructura mai puţin] stabilă. cât şi un sistem de încălzire. în ce cond'ţii în ce proporţie ia fiecare conducerea ? Concepţia lui Freud despre inconştient De obicei se spune că Sigmund Freud „a descoperit inconştiJ entul". Leipzig.ego^ul prospectiv" să le aprobe.

Pe măsura ce socializarea continuă. cu ajutorul procestl-% lui secundar. împrumutînd energia de la id şi îndeplinind ordinele impulsive ale acestuia.al treilea : superego. spune tveud. El refuză să fie socializat sau civilizat — şi totuşi societatea (prin părinţi) pretinde un comportament „corect". M. dacă este prelungită şi nerezolvată. de exemplu. 8 T] G'lovor. poate strănuta. A satisface idul şi a fi totuşi „corect" în mod rezonabil este sarcina „proceselor secundare".mai mult decît oricare alt autor m istorie să atragă atenţia asupra proceselor formative ascunse care adesea ne modelează personalitatea fără ştirea noastră. New York. dar nu moarte. în virtutea echipamentului său reflex. Utile ţn special sînt C. 5e • gîndi şi planifica. med SXc". Rezolvarea inteligentă a problemei ajută. Este un factor| de execuţie. ! el are numai două instrumente : acţiunea reflexă şi procesul pri-1 mar.30. îmi pare răii că aţi venit". Id-ul nu cunoaşte realitate externă. The struc-I and mcaninci oi psychoanalysis. Conceptul cheie în teoria psihanalitică a lui Freud este „procesul primar". Sarcin3 sa este dificilă şi în mod frecvent el nu poate realiza adaptări^ dificile cerute. ego-ul apare timpuriu în viaţă. cu excepţia a ceel ce va face acţiunea reflexă. O1'ld. Din cauza frustratiei si a conflictului adesea ip6' 134 ^ anxietate. Datorită lui Freud. Este o conştiinţă de tipul ^trebuie" (pagina 143). Pentru a studia ■'■'■ Un Freud. 1930. Subterfugiile care rezultă je ai°i sînt „nevrotice". îşi asumă j datorie dublă. dă astere unei forme de-. Bowers. în scopul de a serVij id-ul.. Pentru a evita durerea şi a obţine plăcerea. în figura 16 se ţine seama de o „supapă de evacuare" prin care conţinutul reprimat al inconştientului poate să se strecoare — dacă este deghizat" şi deplasat în mod corespunzător. Cleveland. comportament nevrotic.p „principiul plăcerii". fapt că ego-ul. rev. st W Hoaly. Acest tiran. A.r-'-\ î/157. clipi. copil. New York. Bietul ego este un sclav nu numai pentru cei doi tirani ■— impulsul id-ului şi realitatea externă —. care mediază între instincte şi lumea externă. în „Brit. este un grup de deprinderi învăţate de la părinţi şi de la societate. dar nu poate reuşi fără ajutorul important al „reprimării". înmagazinează amintiri uitate sau reJ primate care au căzut sau au fost aruncate — ca să zicem i şa — ca într-o groapa adîncă. de asemenea. dragostea sexuală pentru părinte) sînt în mod atît de profund tabu încît nu li ■ permite niciodată o recunoaştere conştientă. Anxietatea. chiar şi omul de pe stradă ştie acum că adesea acţionăm din motive pe care nu le înţelegem şi că în noi se află sentimente care ne-ar surprinde dacă am şti că le avem. Pe de o parte. F. 21'"'—229. Instinctele noastre ne fac să ne gîndim (să halucinăm) la obiectele satisfacţiei dar nu pot facei nimic pentru a realiza o asemenea satisfacere. nici chiar de . Gîndurile şi sentimentele ei ostile reprimate au ieşit la iveală. The fulurc of „dynamic" psychology. Bronncr. suge.8 Id-ul are dorinţele sale. De aceea. A. consideră că lumea externă este prea rezistentă pentru a fi manevrată. Anxietatea. Hali. Reprimarea forţează o idee sau o amintire periculoasă sa iasă din conştiinţă şi o împiedică să revină — cel puţin într-o formă necenzurată. 1933 155 . este „alia şi omega nevrozei*'. conţine un cazan de aburi al energiilor de bază. superego va veghea ca să se producă tot mai multe reprimări. Noi ne imagină™ satisfacerea id-ului în mod direct. numai pentru satisfacerea instinctelor. De asemenea. Expunerile despre Freud sînt numeroase. şi pentru u. Nevroza (termen ce acoperă* mare varietate de tulburări ale" personalităţii) se datoreşte simnluliii. De aceea operează . elimina în scopul satisfacerii id-uluiB Procesul primar se referă la tendinţa de împlinire a dorinţelor pe-l care o observăm în visele şi imaginaţia noastră. operând. O gazdă obosită şi nu prea binevoitoare spunea musafirilor ei care plecau : „Noapte bună. de a se proteja pe sine şi id-ul. care pretind individului să-şi îndeplinească sarcina orm regulilor prescrise ale jocului. Copilul nou-născut. După Freud. . Lapsus linguae şi lapsus calarni trădează dorinţe sau animozităţi care sînt îngropate. A primar of Freudian psychology. S. J. dar. după cum am spus. dezvăluie adesea procesul primar în ciuda reprimărilor care operează în timpul perioadei de veghe. „un cazan în clocot" al impu1 urilor instinctive (în principal — impulsul sexual şi agresivitatea} Id-ul dinamic este sistemul originar al personalităţii din "care se diferenţiază alte sisteme. Pe de altă parte. conştiinţa şi ego-ul ideal al ^dividului. El este avid. Visurile. Knopf. Liveright. inconştientul. 1954.. este bine să se înceapă eu A general introduction to pşy-wfcahiciSi ecl. El operează prin „principiul realităţii". Funcţia ego-ului este de a rezolva probleme. 1935 şi New introductory lectures 3 mPK'r-hoanaly\i^ New York. Norton. Unele dorinţe ale id-ului (de exemplu.

Ceea ce este instinctual. Columbia Univ. Dar Freud vrea sâj spună mai mult decît aceasta. 1951. nemurire sînt categorii ale unei ordini umane universale şi par să zacă într-o formă latenta in inconştient. Ceea ce este raţional. este „Acolo unde era i-M va fi ego-ul. (Cineva a făcut remarca usturătoare că în explorarea inconştientului Freud coboară mai adine. dar adesea prJ\ duc pagube serioase. căci calităţile care se află acolo sînţ reciproca naturii noastre obişnuite : o persoană puternic extroventită are probabil un inconştient introvertit. cu cerinţe imediate. E. după cum am spus. Organizatian and pathol thought. ordinea naturii. Int." Să privim mai îndeaproape :er-| menii proces primar şi $ecund<M Făcând această alegere a terr tni-lor. adult este secundar. Mai mult. despre natura umană. Press. Astfel. Desi-J gur. E r i k s o n. 20. Strigătul de luptă al psihanali. alţii îl reinterpretează . New York. declarate tabu şi respinse. Identity and the'Ufe cllCA Monogr. viu contestată. mai ales capitolele tcrl* de Rapaport şi H. centrat orbeşte pe sine. de asemenea.11 Astfel. cum spunea Freud. Fără îndoială acesta este punctul discutabil al doctrinei freuj diene. şi în general inconştient este primar. murdar şi periculos. Rapaport (Ed. este de cea mai mare importanţă pentru teoria personalităţii. 36. alţii spun că a murit înainte de a-şi completa „psihologia egoului". La începuturile istoriei psihanalizei Jung s-a separat in mod viguros de Freud. Scopul psihanalizei este să permit* unui pacient să-şi întărească ego-^| largindu-i scopul. Freud spune că instinctele noastre pot forma ataşamente la noi obiecte .zejj spune Freud. no. Imaginea lui Freud despre id ca ceva care „nu se schimbă niciodată" poate fi. Numai pentru că rădăcinile bolii se găsesc uneori în inconştient. noţiunile de mamă. idealurile sale. Fgo psi/choiogy and interpretation in psychbanalytic thercpy< „Psychoanal. 156 Problema. 1^' şi E Kris. El adăposteşte. Uneori flăcărik p2 sa se stingă de la sine.impfl cerinţa primară a sugarului pentru satisfacţie este mai timpuria decit toate construcţiile raţionale secundare. Press.) Pentru Jung inconştientul conţine mai mult decit impulsuri agresive şi sexuale încastrate în amintiri. stă mai mult şi se întoarce mai murdar decit oricare alt psiholog. Freud insistă asupra i'ap-J tului că „ego-ul nu are o energie proprie". „amintiri ale rasei" (arhetipuri) care sint formele de gîndire fundamentale pentru existenţa umană. spune Jung. Nici chiar un adult nu scap \ de' prioritatea procesului primar in viaţa sa. p. dispunem de o concepţie biologică despre natura personalităţii adulte normale. Hartmann .). 1951. op. Revenind asupjJ gmdurilor şi sentimentelor primei. dioase şi inlruntindu-le. şi a fost. nu e ' tresar. o nuanţa nevinovată de ". inconştientul conţine complementul personalităţii noastre de toate zilele. Se poate. controlat. Univ. termenii au. New York. ca „sublimări transparente" ale proceselor id-ului. Dacă privim toate achiziţiile unui adult (altruismul său. contesta prioritatea inconştientului în cursul vieţii. să se conchidă că regiunile mai adinei ale naturii umane conţin numai ceea ce este rău. Probabil există impulsuri şi energii creatoare disponibile în inconştient şi aflate în rezervă. Quart". se poate contesta descrierea făcută de Freud conţinutului inconştientului. de asemenea. 15—30. D. cit.9 El nu există pîna cindj energia nu este deviată de la id pentru a susţine procesele s<enun-dare care constituie ego-ul. gusturile sale mature şi conştiinţa sa de tip „ar trebui") ca „secundare" sau.. 3 dm „Psychological Issues".Figura 16.10 9 Vozi Hali. Freud şi-a trădat întreaga . Structura personalităţii după Freud Zona de contact cu Reprimarea este ca şi cum ai p intr-un dulap un coş cu hîrtii a] > ^ şi ai închide uşa. 10 De exemplu. Mulţi psihanalişti se îndepărtează în mod radical de acest punct şi au elaborat o psihologa neofreudiană a eului. Mulţi urmaşi regretă faptul că Freuid a susţinut aceasta concepţie. de asemenea. problt >-rels vieţii pot fi abordate în mod reali» fără constrîngeri şi anxietăţi paralizantă care sint produsul unor reprimări repetate.

criminale sau chiar psihotice . că nici o persoană nu e normală. este posesivă.13 Tocmai această poziţie o contestăm. cu excepţia faptului de a se face pe sine atrăgător. Ca şi alţi autori. repetăm. toţi sînt puţin nebuni. Nevroticul şi normalul Există unii autori care susţin că toţi sîntem nevrotici. 1955. S. formează o conştiinţă generică. teamă. implicate. 3. Dar toată această reglare se află numai în serviciul unui id a cărui „structură nu se schimbă niciodată" ? Pare foarte puţin probabil.". Fără ajutor. dar există o urmă de adevăr în formularea S3 — mai ales cînd explică tendinţele nevrotice ale personalităţii. isterică şi acuzatoare . Punctul de discuţie. este relativa importanţă a funcţiilor inconştiente şi conştiente în formarea şi menţinerea personalităţii. 269—274. în „J. conştiinţa pare să fi apărut pentru a regla un sistem nervos care s-a dezvoltat prea mult în partea superioară pentru a se r. 158 Această concepţie este în acprd cu poziţia freudiană. Wilov. geloasă şi autocompătimitoare. York. excitate —■ însă nu schimbate în mod fundamental. deşi împotriva unora se pot ridica mai puţine obiecţii decît a altora. R. Instantaneu sînt foarite conştient de problemă. Ea atribuie conştiinţei un rol pasiv şi secundar. Intuiţiile sale sînt mai aplicabile acestor cazuri decît personalităţilor cu o fiziologie sănătoasă. Lindzey. devine relativ autonom de id. Freud era un clinician care a lucrat ani şi ani de zile cu personalităţi tulburate. 157 umane. fheories of perso-ply. construiesc sisteme noi de interese. Conform acestei concepţii. Spre deosebire de persoana normală. dar neorientate. resentiment. dacă nu ar fi avut de jucat un rol în economia vieţii 11 Pentru o expunore bună a teoriei lui Jung despre personalitate. ro-ticd : ură. 12 Ci. Nu ar fi aparu't.egla singur. Dacă îmi dirijez relaţiile astfel încît ceilalţi să nu mă evite sau să mă trimită la spital sau în închisoare. Hali. ea asigură un domeniu reglator în care problemele ce nu pot fi rezolvate printr-o deprindere sau printr-un instinct inconştient primesc forţele în interacţiune (reflexia^ analiza. el (ea) poate manifesta simptome fizice („conversiune") : ulcere. A o sută una oară mîna mea nu găseşte cheia şi nu pot să intru.(cathexes). încercarea imaginativă şi decizia) care produc soluţia. eczeme. 40. Aşa cum arăta William James. El a simţit că formulările sale nu se limitează la „procesele morbide". ci caracterizau întreaga viaţă mentală umană. Ego-ul. 1957. Cineva a spus că nevroticul va face orice ca să fie iubit. Collier. că există numai grade de aoceptabilitate de către ceilalţi. care adesea se datoresc unor motive inconştiente şi unor conflicte inconştiente. chiar paralizie. Deşi tulburările în viaţa amoroasă sînt adesea. există şi alte motive puternice. nici un nevrotic nu înţelege pe deplin rădăcinile comportamentului său nefericit. M. nevroticul nu e capabil să realizeze schimbul echilibrat cerut de o prietenie sănătoasă. de relaţii calme în muncă şi de fericirea casnică. în cel mai rău caz. atunci se spune că sînt normal. Outline of a theory of (fonsciousness as a regu-y field : preliminări/ statement. Afirmaţia cea mai adevărata şi cea mai generală despre nevroze pare să fie aceea că ele sînt o reflectare a unei centrări necontrolate asupra eului. am scos cheile din buzunar şi am intrat — fără să fiu conştient de succesiune. Se poate întâmpla . format în acest mod. ele construiesc o imagine de sine. poate totdeauna. Este portarul aproape ? Unde este colegul meu de cameră ? Pot să intru pe fereastră ? Toate aceste încercări de soluţii îmi ţîşnesc în minte şi din această învălmăşeală conştientă apare o decizie pentru a rezolva problema. Alegerile noastre conştiente lasă urme . surditate funcţională. Imaginea lasă totuşi ego-ul fragil şi relativ inconstant. toţi au înclinaţii nevrotice. Observăm că sîntem mult mai conştienţi cînd există situaţii problematice cărora nu li se poate face faţă în mod automat. câcî jrreud a simţit că psihanaliza oferea „întreaga bază" pentru ştiinţa psihologiei. Nev. cap. în loc de echilibru constatăm «un dezechilibru forţat. Psychol. Persoana nevrotică are pretenţii. Psihologia modernă a eului încearcă să corecteze tocmai această unilateralitate. am privit critic deprecierea de către Freud a rolului conştiinţei. inclusiv despre inconştient. G. vezi C. ea este clar asociată cu nivelul cel mai înalt al activităţii metabolice din cortex. în structura ne ■. Orice altceva ar fi conştiinţa. dar rămîn aceleaşi forţe instinctuale — înăbuşite.12 De o sută de ori m-am apropiat de uşa mea.

104.. impulsurile şi ideile cu realitatea. impulsuri nedorite sînt reprimate şi îndepărtate din canalele integratoare ale creşterii. la care inconştientul se implică în mod mult mai coercitiv şi într-o proporţie mai mare. succes sau eşec. cit. indiferent de orice alte conside~ raţii. coercitiv. Nu sîntem oare de aceea. sau răzvrătire. de obicei îşi poate echilibra impulsurile şi se poate conforma tuturor criteriilor semnificative : adaptarea actului său la timp şi spaţiu adecvate. Ea este „funcţional autonomă" (capitolul 10). sînt de o asa natură încît ele s^ ■■termina repetarea automată a actului. 12. Un sistem nevrotic de motivaţie este orb. Actul are de obicei o calitate de autoapărare. nevortici ? Poate. Nu calitatea unui act îi face să fie nevrotici. bun sau rău. o serie continuă de personalităţi. curat sau murdar. Actele inadecvate persistă „indiferent de» orice alte -onsiiderente". K u b i e. ea în cazul unei mame exagerat de posesive care reuşeşte numai să-şi îndepărteze copiii.". în „J. prost înţelese. constructiv sau distructiv..sau raritatea sa determină faptul ca actul să fie normal sau nevrotic. automat şi fără legătură cu restul vieţii. este probabil adevărat că tendinţele nevrotice se datorează în principal unei igiene mentale sărace — unei educaţii greşite a copilului. Structura id-ului arhaic nu mai predomină. Ea sugerează faptul că această regiune a unor amintiri accesibile este importantă în special pentru creativitate. Creativitatea unei persoane normale depinde mai mult de cooperarea preconştientului decît în cazul nevroticilor. curajos sau fricos. 13 Vezi Hali. In opoziţie. dimpotrivă. 1958. Aici sîntem de acord cu Freud. Sci. coercitive. de la acelea aproape complet dominate de scopurile lor conştiente şi în contact continuu cu realitatea. S. de asemenea.. 518—536. el are o nuanţă infantilă. conformi >. Din aceste cauze el este de obicei auto-defensiv. la personalităţi cu o intuiţie şi o integrare mai reduse şi într-o măsură mai 14 "L. Diagrama recunoaşte. ambiţie sau apatie. Deşi nu putem exclude posibilitatea ca anumite constituţii să fie în mod inerent „slabe" şi astfel să tindă să dezvolte ■manifestări isterice şi să fie lipsite de capacitate pentru o integrare fermă. într-o oarecare măsură. implicîrid activitate sau indolenţă. p. atunci acel act este nevrotic şi forţele care îl determina sînt nevroto-gene. cruzime sau blindeţe. Motivaţia normală rupe legăturile cu pa-rioada timpurie a vieţii. unui eşec în a-şi confrunta nevoile. Aceasta este o problemă foarte importantă pentru teoria noastră despre motivaţie. aroţS sau meschinărie. o nevroză adevărată este dominată în mare măsură de inconştient. deşi efectele sale se prelungesc în anii următori. în general conştienta şi „în acord cu vârsta". nota 8. vino\ j sau virtuos. Amintiri dure. The neurotic process as the focus of physiological isychoanalytic re'search. Originile sale se află probabil în perioada timpurie a vieţii şi. în mare măsură inconştient. mont. utilizarea unor mijloace adecvate. Dacă aceste forţe. dar există totuşi o prăpastie adîncă între vieţile care sînt în ansamblu bine integrate şi echilibrate (în ciuda unor elemente nevrotice minore) şi vieţile care sînt dominate de conflicte posesive. Diagrama atrage atenţia asupra prezenţei preconştientului la oamenii. disociat al conduitei nevrotice. 160 ^JH Planificare intenţionaţi şi testarea realităţii Creativitate şi imaginaţie nor/nald Creativitatea h nevrotic Oistonftjttea realitatî! Io persoana alienată Conştient .ca el să sufere datorită unui început prost în viaţă. Faptul c^ un act este normal sau nevrotic depinde numai do natura constelaţiei op forţe care îl determină. şi raportarea actului la standardele propriei sale conştiinţe şi la interesele altora. O diagramă adoptată din Kubie (figura 17) reprezintă marea diferenţă care există între vieţile ordonate în general de planuri. Persoana normală. anxioşi şi cu pretenţii. op. scopuri şi intenţii conştiente (eul autonom) şi vieţile conduse în primul rînd de constrîngeri inconştiente şi formaţiuni nevrotice. Toţi am avut în viaţă momentele grele. Distincţia rezidă mai curînd în caracterul automat. Aceasta este esenţa a ceea ce este psihopatologic în cooiportamen Ul urian14. motivaţia normală este flexibilă. egoist sau generos. Astfel. Oamenii normali pot fi egoişti. Nu valoarea ataşată unui act si niti frecvenţd . 159 Distincţia între normal şi nevrotic nu depinde do faptul dacă cova < lc.

Inconştient Dominarea conştientului Oominareo oreconstientului Oominareo inconştientului figura 17. Variaţia proporţiilor dominării conştientului şi inconştientului în cadrul personalităţii (adaptată după Kubie) mare dominate atît de funcţiile preconştiente, cît şi de cele inconştiente, şi pînă la cazurile în mod clar anormale ale căror vieţi sînt controlate tot mai mult de sisteme disociate şi inconştiente. într-un sens această ipoteză a continuităţii stricte între normal şi anormal este acceptabilă. Un argument puternic în favoarea sa este existenţa cazurilor limită. Există în mijlocul nostru nevrotici temperaţi, semipsihotici, paranoici la limită' (personalităţi suspicioase) şi alţii. în mod descriptiv, putem spune că normali-tatea — anormalitatea este o problemă de grad. Dar acest oontinuum neîntrerupt este unul din simptome, nu unul din procese. Procesele care contribuie la normalitate şi anormalitate sînt foarte diferite. Să luăm un exemplu. A înfrunta lumea şi problemele sale este în sine un lucru sănătos deoarece produce o adaptare şi o stăpânire adecvată. A evada din lume este în sine un lucru periculos şi morbid. Evadarea extreţaă este întâlnită în cele mai severe forme de tulburare mentală, psihozele. Dar, veţi întreba, nu evadăm cu toţii într-o oarecare măsură ? Da —■ şi, mai mult, putem să ne recreem prin aceasta şi, eventual, să constatăm că visele noastre cu ochii deschişi sînt constructive. Dar asemenea rezultate inofensive şi folositoare pot apare numai dacă procesul dominant este înfruntarea. Lăsată în voia sa, evadata atrage după sine anormalitate. La psihotici (şi la unii nevrotici) acest proces predomină. Dimpotrivă, la persoana normală, confruntarea este procesul de control. 161 ersonalitatii — cd, 265 Murphy oferă o ilustrare simplă a problemei : Dacă cineva împinge un scaun înapoi cîţiva inci, pivotîndu-1 pe pic oj rele dinapoi şi îşi retrage mîna, scaunul va cădea în faţă pentru a-şi ri'lUa vechiul echilibru. Dar dacă îl lasă să treacă cu un milimetru dincolo ck- u„ punct dat, atunci vechiul echilibru nu poate fi recîştigat. Scaunul cade înapoj pe podea, pentru a ajunge într-o poziţie complet nouă fără tendinţa ci > | reveni la cea veche15. Acelaşi lucru este şi cu personalitatea. Cînd, de exemplu presiunea „evazionismului" ne împinge uşor înapoi, de obicei opunem rezistenţă acestei presiuni şi revenim în curând la un echi^ lihru normal. Dar dacă presiunea este prea puternică cădem cu totul şi adoptăm un echilibru nou, deşi anormal, renunţînd complet la lume şi realitate. Să enumerăm unele procese care în mod intrinsec contribuie la anormalitate si normalitate : Care contribuie la anormalitate evazionism (imaginaţie) reprimare ineficientă (cu efecte secundare jenante) autodecepţie dezintegrare (disociere) îngustarea ariei gîndirii adaptări concrete impulsivitate necontrolată fixaţie la nivel juvenil la Care contribuie la normali-] tate confruntare (încercarea reali. taţii) reprimare eficientă (excluderea totală a impulsurilor şi gîndurilor nedorite, vel pagina 166) autointuiţie integrare (organizare progresivă) abstracţie (aptitudinea de a gîndi despre lucruri) toleranţă la frustraţie autonomie adecvată vîrstei şi experienţei De ce denumim procesele din cea de-a doua enumerare procese „normale" ? Cauza este pur şi simplu că aceste modalităţi de funcţionare, ca şi altele asemănătoare, produc o dezvoltare flexibilă, continuă în cadrul personalităţii. Procesele „anormale", luate în sine, duc la un mod de existenţă rigid şi îngust şi la ° oprire în procesul de individualizare şi devenire. Este adevărat 15 G. Murphy, Personality : a biosocial approach to origins and struC' ture, New York, Harper, 1947, p. 85.

162 - toate judecăţile privitoare la normalitate, sănătate fizică şi caentală, maturitate implică un standard valoric. Filozofii ne-ar Reveni că nu e uşor de dovedit, de exemplu, că confruntarea este ^mai bună" decît evadarea din realitate. Dar toţi ■ par să fie de '.'cord în general că aşa este. Revenim la problema criteriilor pen-trll personalitatea normală şi matură în capitolul 12. Pentru a rezuma, Freud, cu toate meritele sale, a călcat graniţa dintre funcţionarea mentală nevrotică şi normală. A făcut acest lucru postulînd (la toţi oamenii) un inconştient extre"° de jncărcat cu impulsuri antisociale şi cu reprimări. Forţa contrarie, ego-ul, este considerată în mod esenţial ca slabă şi secundară (la toţj oamenii). Punctul meu de vedere este considerabil diferit, persoanele care sînt relativ sănătoase au un ego cu mult mai activ şi autonom decât admite Freud (deşi mulţi din urmaşii săi fac acum concesii în această problemă). Procesele normale de creştere şi devenire sînt, în principal, neglijate în teoriile lui Freud despre personalitate. Deşi urme ale trăsăturilor şi mecanismplo1" nevrotice se pot găsi la mulţi oameni sănătoşi, aceste elemente sînt minore în comparaţie cu ţesătura mai puternică a creşterii normale. Mecanismele de apărare Nu e necesar să acceptăm teoriile lui Freud despre motivaţie şi despre inconştient pentru a aprecia strălucita sa expunere asupra strategiilor de apărare pe care le utilizăm cu tofi "^ ^ooul păstrării respectului faţă de noi. Dragostea de sine şi mîndria sînt universale în natura umană, chiar dacă la personalităţile mature nu sînt în mod necesar suverane. în fiecare zi suferim ameninţări grave la adresa respectului faţă de sine : ne' simţim inferiori, vinovaţi, nesiguri, neiubiţi. Nu numai lucrurile mari, dar şi cele Mici ne fac rău : greşim la un examen, facem o gifă socială, ne îmbrăcăm nepotrivit pentru o ocazie. Ego-ul transpiră. încercăm un disconfort, poate anxietate, şi ne grăbim să reparăm rana narcisistă. Mecanismele de apărare ale ego-ului (termenul lui Freud) sint stratageme viclene prin care încercăm să înşelăm disconfortul şi anxietatea. Aceste strategii autoprotectoare sînt obişnuite, dar în flici un caz ele nu constituie întregul repertoriu de acţiuni adap-tative ale persoanei normale. Adesea ea îşi înfruntă slăbiciunile Sl lipsurile şi purcede la a se lupta în mod realist cu ele. Ea înfruntă frontal vina, frica, gafele şi elaborează un mod de viaţă ie ia în considerare în întregime şi în mod conştient ş; face ele pietre de construcţie pentru un edificiu personal mai inte163 grat. Opusul apărării este deci înfruntarea. Persoana nevrotică s apară mai mult şi înfruntă mai puţin. La personalitatea sănătods° predomină, de obicei, înfruntarea. înainte de Freud, mulţi filozofi au fost preocupaţi de tendinţeU i umane de a evita sau de a înirumuseţa lipsurile — printre ei'au fost Hobbes, Nietzsche, Bentham — dar lui Freud îi revine merituj de a fi înscris pentru totdeauna acest capitol în ştiinţa psihologje; Care e esenţa acestui motiv autoprotector râspîndit ? Filozofjj mai vechi aveau obiceiul să spună „Autoapărarea este cea mai veche lege a naturii" sau „Oricum am denumi tiranul conducător eui este factorul hotărîtor". Pentru Freud este o problemă a' ego-ului care se apără împotriva anxietăţii. Dintre psihologi Koffka vorbeşte despre „o forţă care propulsează ego-ul în sens ascendent".16 McDougall consideră că în centrul fiecărei personalităţi se află un sentiment de respect pentru sine care joacă „cel mai puternic şi mai răspîndit rol în viaţa superioară a omului"."■, Psihanaliştii vorbesc de „narcisism fundamental". în capitolele anterioare am acordat un rol important „respectului pentru sine", deşi am subliniat că el este numai unul din funcţiile centrale ale personalităţii. Care sînt cîteva din strategiile principale ale apărării egoului ? Pe drept, Freud acordă primul loc reprimării. Reprimarea. în mod frecvent individul împiedică manifestarea conştientă a dorinţelor şi gîndurilor dezagreabile. „Tot ceea ce este contradictoriu în raport cu tendinţele dominante ale personalităţii conştiente, cu dorinţele, năzuinţele şi idealurile ei şi tot ceea ce ar tulbura buna părere pe care cineva doreşte s-o aibă despre sine poate' fi reprimat"18. Reprimarea ocupă primul loc în enumerarea noastră pentru că toate celelalte mecanisme de apărare par să depindă de ea într-un fel sau altul. Dacă toate dorinţele, amintirile şi conflictele noastre ar fi pe deplin accesibile conştiinţei noastre, în mod normal ard folosi mai curînd înfruntarea decît apărarea. Tocmai deoarece considerăm înfruntarea prea dificilă recurgem la reprimare. Şi cmd adevărata natură a conflictului nu mai este clar înţeleasă sîntem gata pentru noi strategii de autoînşelare. Pentru a lua un exemplu, decanii şi preşedinţii de departamente din colegii sînt adesea uimiţi de numărul mare de studenţi deficitari din punctul de vedere al pregătirii uni^ 16 K. Koffka, Principles of Gestalt psychology, New York, Harcourt, Brace. 1935, pp. 670 ff. 17 W. McDougall, Energies of men, New York, Scribner, 1933, p 23j18 F. Alexander, The medical value of psychoanalysis, New York, Norton, 1932, p. 79. 164 versitare, care „uită" că au primit scrisori de avertizare în legătură cu munca lor din colegiu. Pentru ei ameninţarea eliminării din colegiu este neplăcută şi lucrul cel mai simplu de făcut este să reprime gîndul ei.

„Uitînd" comod ameninţarea, studentul e liber să se distreze şi, de asemenea, să-şi reconstruiască respectul faţă de sine într-o varietate de mo-' dalităţi minore. El îşi poate scuza eşecurile anterioare, blama instructorii şi raţionaliza lenea — pînă cînd realitatea tragică îl ajunge în final din urmă. Chiar dacă el nu a uitat cu adevărat avertismentul, cel puţin i-a redus importanţa şi s-a asigurat pe sine că acesta se datorează unei cauze care nu îi aparţine. Negarea. Chiar dacă cineva nu uită în mod real o ameninţare, totuşi îi poate nega existenţa.19 Un exemplu obişnuit se produce după aflarea bruscă a unei catastrofe sau a unei pierderi ireparabile. E convenabil să spunem şi să credem, cel puţin pentru moment „Nu poate fi adevărat". Unui copil de trei ani i s-a spus că mama sa va mai avea un copil. Gelozia i s-a trezit şi copilul a spus : „Nici un copil" şi a repetat aceste cuvinte multe săptămîni. Cînd copilul s-a născut, el a continuat să-i omită prezenţa şi a ţinut-o cu cîntecul său „Nici un copil, nici un copil". Să revenim la teoria reprimării. Uneori încercarea de a reprima este ineficientă, dar alteori reuşeşte. în nevroze ea este ineficientă căci provoacă un comportament forţat şi neînţeles. Dar există un alt tip de reprimare care este în întregime benign, slujind bine funcţia normală a înfruntării. Zilnic suprimăm în rnod deliberat mult material, îndepărtînd ceea ce nu este folositor şi ceea ce nu se potriveşte cu stilul «de viaţă pe care l-am ales — şi nu suferim consecinţe negative. Un experiment ilustrează acest fapt, McGranahan şi-a prevenit subiecţii că vor primi un şoc electric dacă spun numele unei culori într-un test asociativ verbal. Unei persoane care nu-şi putea inhiba tendinţa de a spune „verde" la cuvîntul stimul „iarbă" i s-a transmis un şoc neplăcut. Experimentatorul, prin chiar natura instructajului său negativ, invita de fapt la un set mental pentru culoare, dar totodată cerea subiecţilor să reprime acest set. Majoritatea subiecţilor 19 A n n a Freud, The ego and the mechanisms of defence, New York, Univ. Press, 1946, cap. 7. 165

nu au întîmpinat dificultăţi în îndeplinirea sarcinii. Ei au su-primat setul de culoare adoptînd un set de nonculoare. Astfel, ei s-au putut regla să dea termeni supraordonaţi, sau sinonime, sau antonime. Adoptînd un set mental sigur, ei au evitat setul periculos şi nedorit. L-au reprimat, şi reprimarea a fost spre binele lor.20 Ei au scăpat de şoc. Totuşi, alţii nu au putut suprima efectiv ideea interzisă de culoare, chiar dacă au fost pedepsiţi în mod repetat prin administrarea unui şoc neplăcut. Atunci, reprimarea este procesul de excludere din conştiinţă, total sau parţial, a unei situaţii conflictuale. (Dacă procesul este deliberat, ca în acest experiment, vorbim de suprimare ; dacă nu e deliberat, de reprimare). Suprimarea sau reprimarea este benignă atunci cînd serveşte interesele înfruntării prin înlăturarea unor impulsuri şi amintiri nesemnificative şi nedorite. Totuşi, uneori, după cum am văzut, înlăturarea nu este sănătoasă ; impulsurile şi amintirile suprimate continuă să tulbure personalitatea. Coşul de hîrtii aprins nu "p"oate fi pus în siguranţă într-un dulap şi apoi închisă uşa.21 Raţionalizarea. Termenul raţionalizare se aplică în sensul larg la orice formă de autoînşelare.22 Este o absurditate a limbii engleze faptul că termenul semnifică opusul lui „raţional" sau „raţiune". Raţiunea este capacitatea de a modela credinţa şi conduita cuiva îm aşa fel încît să fie în acord cu cunoştinţele sale despre lume, iar dacă cunoştinţele sînt insuficiente, constă în capacitatea de a dobîndi mai multe cunoştinţe referitoare la problema respectivă. Raţiunea adaptează impulsurile şi credinţele la lumea realităţii, raţionalizarea adaptează ideea cuiva despre realitate la impulsurile şi credinţele sale. Cum a spus cineva, raţiunea descoperă temeiuri reale, raţionalizarea temeiuri bune pentru ceea ce facem. 20 D. V. McGranahan, A criticai and experimental study of repres-sion, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1940, 35, 212—225. Vezi şi L. B e 1 m o n t, H.' G. B i r c h, Re-individualizing the repression hypothesis, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1951, 46, 226—235. 21 Deşi Freud însuşi a fost preocupat mult mai mult de reprimarea ineficientă şi nesănătoasă decît de cea benignă, el nu neagă posibilitatea ca dorinţele neplăcute să poată fi „în mod real distruse sau anulate". Nu orice impuls persistă în inconştient. Vezi E. Jones, The life and work of Sigmund Freud, New York, Basic Books, 1957, III, 259. 22 Termenul a fost utilizat prima dată în 1908 de Ernest Jones, Raţionalization in every-day life, în „J. abnorm. Psychol.", 1908, 3, 161—169-Totuşi, procesul însuşi a fost recunoscut sub mai multe nume : născociri şi aberaţii (Bentham), ideologie (Mannheim), derivaţii (Pareto), ipocrizie (Le Dantec), mit, folclor,

legende şi altele. Vezi G. W. A11 p o r t, Historical background of modern social psychology. în G. Lindzey (Ed.), Handbook of social psychology, Cambridge, Mass., Addison-Wesley, 1954, voi. I, cap. !• 166 Într-un experiment subiecţii au fost confruntaţi cu păreri puţin măgulitoare despre ei înşişi. O dată li s-a spus că un străin a emis o judecată severă despre ei, altădată un prieten. Cîţiva oameni au luat această informaţie în sCris şi au meditat mult dacă nu ar trebui să-şi revizuiască propriile lor judecăţi despre ei într-o direcţie mai modestă. Dar cel mai adesea ei şi-au salvat reputaţia prin raţionalizare. Străinul, au spus, „nu se pricepe să judece oajnenii" sau „nici nu mă cunoaşte". Prietenul a dat mai mult de furcă ; dar unii au pretins că „el nu ar fi putut spune asta" sau „de fapt el a vrut să spună altceva". După un timp, mulţi subiecţi şi-au deformat amintirile despre ceea ce a spus prietenul şi au raportat că judecata era mai favorabilă decît fusese în realitate23. Raţionalizarea se întinde de la trivial la grandios. Din impuls sărim să justificăm faptele noastre rele. Cum spunea Emerson „neea ce numim păcat la alţii pentru r,n\ ^ţp experiment". Irita-bilitatea sau lenea noastră sîntem gaca să ie punem pe seama căldurii sau a umezelii. Cînd copilul nostru sparge fereastra unui vecin minimalizăm fapta, numind-o o „prostie copilărească". De nenumărate ori pe zi găsim căi de a apăra buna noastră părere despre noi şi despre familiile noastre La un nivel mai complex construim închipuiri şi ideologii complicate. După Lotze, convingerile filozofice ale unui om sînt de cele mai multe ori o încercare de a justifica o concepţie fundamentală asupra lucrurilor, adoptată de timpuriu o dată pentru totdeauna în viaţă. Credinţa în inferioritatea înnăscută a negrilor este o raţionalizare comodă pentru albii al căror respect pentru sine şi avantaj economic depind de menţinerea negrilor „la locul lor". Un istoric a mers atît de departe incit a spus că aproape toate scrierile trecutului în domeniul ştiinţelor sociale, politicii şi eticii .„pot fi date la o parte de generaţiile viitoare ca fiind, în special, raţionalizări" ,24 Dar această direcţie de gîndire devine primejdioasă. A reduce întreaga teorie la raţionalizare înseamnă a tăia tuturor craca de sub picioare. Este teoria lui Darwin despre supravieţuirea celui *mai apt o simplă raţionalizare a concurenţei economice îndîrjite din secolul al nouăsprezecelea ? Nu este psihologia freudiană nimic mai mult decît o raţionalizare a vieţii sale „decadente, fixată pe sex ?" A fost accentul pus de Kant pe rolul raţiunii numai o fugă comodă de lipsa sa de succes în viaţa emoţională şi activă ? Se poate admite că gîndirea este adesea tendenţioasă fără a conchide că ea nu are niciodată o validitate obiectivă. Raţiunea transcende raţionalizarea ; funcţia sa este să distingă falsul de adevăr ; şi dacă nu credem 23 O. J. H a r v e y, H. H. K e 1 le y, M. M. S h a p i r o, Reactions to unfa-vorable evaluations of seif made by other persons, în „J. Pers.", 1957, 25, 393—411. 24 J. H. Robinson, The mină in the making, New York, Harper, 1921, P. 47. 167 acest lucru nu putem spera să elaborăm o ştiinţă a psihologiei t— Sau orice altceva.. Raţionalizarea este desigur obişnuită cu gîndirea umană dar rolul ei nu trebuie exagerat. ' Proiecţia. Importantul mecanism de apărare al proiecţiei este un tip special de raţionalizare. Ea este în esenţă forma de auto-amăgire prin care se atribuie propriile gînduri, dorinţe şi defecte dezagreabile unei alte persoane. Dacă putem acuza_pe......alţii sint^ salvaţi „de la djureregjjlg, a.,ne. acuza, pe noi înşine. Ne simţim oarecum virtuoşi şi liberi de păcat cînd vorbim comod despre propriile noastre defecte la alţii. Spun eu minciuni ? Bine, uită-te la Tony Este un mincinos inveterat ! Ichheiser a numit această formă particulară de proiecţie • ifflfififlfflgB......lUvttwfcUi'Mn Celălalt are impulsuri negative, la fel am şi eu ; dar datorită proiecţiei văd numai paiul din ochiul lui'şi nu bag de seamă bîrna dintr-al meu.25 Uneori, desigur, celălalt nu are nici măcar un pai — este în întregime inocent. Totuşi eu pot „vedea'* eşecurile mele la el. Un exemplu extrem ar fi persoana psihotică care crede că toţi, cu excepţia lui, sînt nebuni. Un exemplu mai obişnuit este bîrfa neîntemeiată care nu spune nimic adevărat despre victimă, ci o mul- . ţime de lucrări despre conflictele interne ale clevetitorului. în j2JC2i££iîS_^222L2lS2M22iaifl nu atribuim propriile noastre stări mentale altora, ci mai curînd le atribuim motivele şi comportamentul care ar explica (sau ar completa) propria noastră suferinţă.26 Copilul timid crede că cîinele, sau copilul vecin, sau chinezul care spală rufe, au planuri agresive împotriva lui. Paranoicul crede că ceilalţi completează distrugerea lui. Prin proiecţia complementară frica, vina sau grijile noastre primesc o „explicaţie". Mă simt deprimat ? Ei bine, e din cauză că ceilalţi oameni nu mă tratează corect. Deplasarea este o formă specială de proiecţie. Un muncitor nemulţumit este foarte iritat de maistrul sau, dar el nu poate nici să se răzbune, nici să înfrunte direct situaţia ; şi atunci seara îşi varsă necazul asupra soţiei şi .copiilor săi. Umilinţele înmagazinate* pentru înfrîngerea din primul război mondial, precum şi o mulţime de dezordini sociale şi conflicte personale a dus Germania nazistă la a face din evrei ţapi ispăşitori. Este deosebit de interesant că lista de acuzaţii a lui Hitler împotriva evreilor conţinea chiar şi pe acelea de care el însuşi era vinovat (sete de putere, propagandă în favoarea războiului, perversiune sexuală). Prejudecata faţă de grupările minoritare, ia adesea forma acuzării evreilor, negrilor, politicienilor —■ aproape a 25 G. Ichheiser, Projection and Ihe mote-beam mechanism, în „J. d°~ norm Soc. Psychol.", 1947, 42, 131—

133. 26 Cf. G. W. Allport, The nature of prejudice, Cambridgc, Mass.. Addison-Wesley, 1954, cap. 24. 168 oricărui grup — pentru frustraţiile din propria noastră viaţă. Pare mai uşor să-i acuzi pe ei, decît să descoperi si să înfrunţi adevăratele 1 71 cauze/' Fixaţie şi regresiune. Un mecanism de apărare destul ide frecvent constă în a evita asumarea vîrstei adevărate. Nimeni nu aşteaptă mult de la un sugar, un copil sau un tînăr. Şi astfel copilul poate rămîne infantil, tînărul copilăros şi adultul adolescent' in privinţa comportamentului. Această urmă infantilă trădează o încercare de a ocoli responsabilităţile adecvate vîrstei respective. In momente de criză unii oameni regresează. Soţia care consideră viaţa conjugală prea aspră se poate întoarce la mama sa. Soţul nu îndeajuns de matur etalează în faţa soţiei virtuţile mamei lui ca bucătăreasă, gospodină, consolatoare. Accesele de mînie la adult sînt în esenţă regresive. Neurastenia (infirmitate obişnuită), de asemenea, poate fi o autoapărare regresivă. Dacă sînt bolnav nimeni nu poate aştepta de la mine să-mi înfrunt problemele ca un adult. Infirmitatea imaginară devine astfel o apărare sigură. Formarea reacţiei. Formarea reacţiei este o formă suplimentară de apărare. Pentru a ascunde sursa conflictului faţă de alţii şi chiar faţă de sine însuşi, persoana poate pretinde în mod hotărît exact opusul a ceea ce simte. Nu îşi urăşte odrasla, ci o iubeşte pasionat ; nu este temătoare, ci o psrsoană neînfricată şi aventuroasă. îngâmfarea extremă poate reprezenta formarea unei reacţii' pentru a ascunde impulsuri desfrînate. O mamă căreia îi displace copilul ei poate e°ec-tiv să-1 sufoce cu devotamentul ei. „De obicei formarea unei reacţii este marcată de ostentaţie extravagantă — persoana protestsază prea mult — şi de constrîngere."28 Sublimarea. In teoria freudiană procesul prin care impulsurile instinctuale reprimate se exprimă prin canale acceptabile din punct de vedere social şi personal este denumit sublimar". întrucît sexualitatea şi agresivitatea adesea nu pot fi exprimate direct, ele râmîn ca „dorinţe inhibate" şi caută ieşiri prin substituire. Devenind soră medicală, o femeie îşi poate sublima dorinţa de maternitate ; liderul unui club de băieţi poate să-şi sublimeze prin această activitate homosexualitatea reprimată ; un chirurg îsi sublimează sadismul reprimat tăind oameni într-un mod aprobat social. Poetul consideră că el poate „mesteca şi suge versuri frumoase" în loc de sînuî mamei. Psihanaliza spune că asemenea interese *ulte sînt „substituiri transparente" pentru dorinţele adevărate (dar inconştiente) pe care individul le găzduieşte. 17 Ibid, cap. 21. 28 Ha 1,1, Lindzey, op. cit., p. 50. Nota 11, supra. 169

Deşi pot exista cazuri rare (nevrotice) care se potrivesc cu Q asemenea formulare, doctrina sublimării merge cu implicaţiile pre^ departe. Ea implică faptul că toate dorinţele noastre mature nu sîn| nimic mai mult decît un „paravan" pentru dorinţele instinctual^ reprimate. Procesul primar rămâne mai presus de orice, structuri id-ului nu se schimbă niciodată şi ceea ce considerăm ca o persoană matură socializată este ceva mai mult decît un lup îmbrăcat y blană de oaie. în capitolele 9 şi 10 voi pleda mai departe împotriva acestei imagini false a motivaţiei adulte.29 Compensarea. Conceptul de compensare, pe care l-am discutat mai înainte, este adieri an şi freudian. Totuşi, el coincide parţial cu prezenta discuţie despre mecanismele de apărare. Compensarea este o măsură de neutralizare luată împotriva sentimentelor de inferioritate ale unei persoane. Totuşi, unele compensări fac parte clar din categoria înfruntării. Demostene orator, Roosevelt cavalerist, imigrantul care devine milionar sînt toate exemple de corn-pensare prin înfruntare. Tînărul neatletic care substituie creierul muşchilor manifestă, de asemenea, înfruntare mai curînd decît apărare. Dar multe compensări sînt cazuri veritabile de apăr an a ego-ului. Visele în stare de veghe, fanfaronada şi lăudăroşenia, raţionalizările de tip struguri acri şi lămîie dulce, infirmitatea neurastenică pot fi considerate corect atît compensări, cît şi exemple de apărare a ego-ului. Rezumat Există modalităţi variate de a concepa structura personalităţii în straturi sau niveluri. Această abordare a fost la modă în special m teoriile germane postbelice. Majoritatea teoriilor despre straturi, dar nu toate, postulează un nivel mai puţin stabil al conştiinţei şi controlului conştient, diferite niveluri intermediare; (de exam-plu, sub —

Este chiar mai îndrăzneaţă. avem dc-a face cu o viaţă grav tulburată. vorbeşte limba engleză. Aceste concepte sînt valoroase în înţelegerea strategiilor noastre de ocrotire a respectului pentru sine.sau pre-conştientul) şi un strat inconştient considerat ca fiind sediul forţelor vitale instinctuale. A11 p o r t. „Cultura reală" şi „Conceptul de cultură" Este esenţial să observăm o distincţie trasată de Linton2. Deşi există o continuitate a simptomelor între normal şi anormal. precum îl descrie Freud. susţine el. Aceste afirmaţii culturaliste entuziaste sînt merituoase. Personality : a psychological interpretation. Un fermier american puritan are puţine asemănări cu un beatnik dintr-un cartier artistic. dar sînt permise o mulţime de accente şi grade de îndemînare.nu ar putea avea o personalitate identică du cea a unui om de afaceri ame-„>trican. Fiecare persoana născută în America. Pentru a stabili acest punct am considerat necesar să arătăm că normalitatea şi anormalitatea nu sînt guvernate de aceleaşi procese de dezvoltare. Pentru a accepta şi utiliza aceste ajutoare nu avem nevoie să subscriem la întreaga dogmă freudiană privind structura şi motivaţia. dar nu corespunde ca formulă pentru personalitatea sănătoasă. este o problemă serioasă dacă inconştientul e încărcat atît de exclusiv. căci ea atestă o concepţie filozofică cutezătoare despre natura omului. 1937. de exemplu. ea permite un grad mare de libertate. Freud ne-a oferit o analiză utilă a mecanismelor. New York. Este o problemă serioasă dacă concepţia lui despre sexualitate poate fi extinsă cu justeţe atît de mult. Ca răspuns la această critică SappenfieW argumentează că concepţia lui Freud despre sexualitate poate fi larg interpretată pentru a acoperi toate exemplele de cathexis pozitiv (satisfacerea persoanei ca întreg) şi că în acest sens toate formele de motivaţie adultă sin sublimări autentice. deşi ni se par excesiv de zeloase. Viaţa conştientă a unei persoane. teoria freudiană pare să corespundă cel mai bine cu anumite tipuri de tulburări nevrotice. 29 Pentru o analiză mai detailată a conceptului de sublimare vezi G. Critica teoriei lui Freud este îndreptată în principal împotriva imaginii ego-ului relativ pasiv. Citim multe afirmaţii cu acest conţinut : „In afara vieţii socioculturale există organisme sau ego-uri psihobiologice dar nu persoane". Personalitatea unei stele de cinematograf şi cea a unei învă-^ ţătoare . 172 ap chirurgifi-jgarg. Mulţi psihanalişti s-au îndepărtat de la acest accent unilateral şi au introdus o „psihologie a ego-ului". 1954. deplasare. La persoanele normale mecanismele de echilibrare sînt predominante . Un culegător de bumbac negru este diferit de un profesor negru. va jicidejpacientul" i_ La pagina 36 am văzut că ţftip de definiţie consideră personalitatea drept „latura subiectivă a culturii". proiecţie. regresie şi formarea reacţiei. „Factorul. Sublimarea este un concept cu o valoare îndoielnică. în majoritatea societăţilor fiecare bărbat şi femeie este îmbrăcat îm . Personality dynamics. Ar putea cineva confunda un african cu un ajrikaner* ? Chiar şi diferenţele din cadrul subcult'urilor determină. B. fixaţie. de apărare a ego-ului : reprimare. Knopf. 356—362. Hoit. la cele nevrotice şi psihotice. Cultura reală este flexibilă. trad. p. îneît unii autori o consideră ca fiind factorul cel mai important. raţionalizare. negare. nu are energie proprie . Cînd ele sînt dominante. New York. pp. prin natura ei este un slujitor al id-ului.sînt rareori asemănătoare. în general. dialect al limbii olandeze vorbit în Republica Africa de Sud. nu. Un aborigen australian . Rinehart and Winston. CAPITOLUL 8 Cultura. Mecanismele de apărare a ego-ului sînt prezente la toate personalităţile. aculturaţiei face din organismul uman o persoană". rol „CULTURA BEALĂ" ŞI „CONCEPTUL DE CULTURĂ" « CULTURĂ ŞI PERSONALITATE » ACULTURAŢIA COPILULUI e PERSONALITATEA DE BAZA c SITUAŢIA « ROLUL » SCHIMBAREA SOCIALA CATASTROFICĂ « STRUCTURA INDIVIDUALA ŞI STRUCTURA COLECTIVA » REZUMAT 1 oată lumea admite faptul că cultura este foarte importantă în formarea personalităţii. există o discontinuitate între mecanismele de echilibrare şi dezechilibrare. Doctrina sa se oferă ca un sistem psihologic fundamental pentru toţi teoreticienii personalităţii. W. Influenţa culturii este atît de indiscutabilă. Deşi prescrie limite pentru comportamentul personal şi linii mari de orientare pentru personalitatea în dezvoltare. Sappenfield. Un vienez nu seamănă cu un vietnamez şi ambii nu seamănă cu un veneţian. ca şi al amintirilor îngropate şi neadmisibile. 185. Persoanele normale le utilizează mai puţin şi adesea le corectează manifestările prin intuiţie personală şi umor. 170 Cea mai faimoasă dintre teoriile straturilor este cea a lui ^x include nu numai o teorie a structurii personalităţii yt ci şi o teorie a motivaţiei extrem de influentă. mari diferenţe în ceea ce priveşte personalitatea. vorbitor al limbii kaans. R. „Personalitatea nu poate fi extrasă din cadrul ei (cultural) decît printr-un gen • Cetăţean alb sud-aîrican de origine olandeză. De asemenea. cu impulsuri antisociale şi gînduri distructive. situaţie.).

E greu de presupus ca un copil să inventeze pe baza propriei sale experienţe de viaţă o limbă sau o schemă de tratament medical . Pe scurt. Atunci. Distribuim copiilor locuri separate la şcoală (şi ny o bancă colectivă) . haine diferite. dar în realitate nu fiecare personalitate corespunde modelului. autorităţile care pot înde. adică. dar cel puţin disponibile. cuini să satisfacem (fără a jntra în conflict cu semenii noştri) nevoile de hrană. Şi totuşi pentru psiholog individul este important în Primul rînd. nlOarte. în timp ce oamenii e «ase şi mor. Ea este un proiect preelaborat de viaţa. La . A aplica această imagine direct oameni lor înseamnă a falsifica diversitatea personalităţii constatată întrJ singură cultură. Rezultatul este. în modelul occidental accentul este pus pe individualitate. S m i t h ţEd). de exemplu. Este1 adevărat că pentru unele societăţi conceptul de cultură e mai aproape de cultura reală decît în alte societăţi. paturi separate. Ajungem să iubim practicile şi valorile şi interpretările pe care le-am învăţat din cultura noastră.. Spunem că cultura germană este eficientă tehnologic (dar în realitate mulţi indivizi germani nu sînt). In acest caz special o trăsătură modală a conceptului de cultură occidentală (care preţuieşte individualitatea) se leagă strîns de libertatea culturală reală existentă. Cultura îi oferă soluţii depozitate — nu totdeaun. 46. De exemplu. Dar cu timpul cultura devine şi un „mod de viaţă". în măsura în care priveşte studiul personalităţii individuale. W. plini ceremonia. excreţie. soluţii gata elaborate. Ea relevă cum să manevrăm nevoia noastră de recreere şi de respect pentru sine. modal. de exemplu. relaţii de asociere cu ceilalţi. antropologul. şi durerea noastră pentru o pierdere ireparabilă. 41 f. Culture and 'personality. Spunem că America preţuieşte democraţia (dar o mulţime de practici sînt nedemocratice). Pentru supravieţuirea unui sistem sociocultural individul particular nu este important. New York.' Conceptul abstract de cultură pare îndepărtat şi chiar 1 Aceste enunţuri pot fi urmărite în S. 173 înşelător din punctul de vedere al psihologului. Linton. . dar numai în cadrul cultural permis. Interesul lor nu e legat de soarta unui individ singular. Soluţiile trec de la o generaţie la alta. pe ei îi interesează sistemul culturii ca atare. deşi este permisă libertatea de alegere personală a veşmintelor. Cultura Navaho. Această distincţie are o mare importanţă. o societate sau o cultură merge înainte. pun. S. aspiraţia pentru sănătate. Istoricul.Nu ar fi prea exact să spunem că o cultură este numai un set de invenţii destinate nevoilor individuale. 17.a exacte. modul italian sau modul american de viaţă.. să luăm acele evenimente care se produc prea rar pentru ca individul să beneficieze de ele dintr-o experienţa personală. o etică sau o religw cuprinzătoare.public. orice „concept de cultură" este o suprasimplificare. The cultural background of personality. Cultura le determină modul în care vor considera 'l respectiv cu o orientare superstiţioasă sau cu una ţifică. uniformitatea comportamentului şi supunerea strictă fată de formele culturale în mai mare măsură decît o fac societăţile de tradiţie occidentală. există în mod electiv o răspîndire largă a unei conduite acceptabile în cadrul tiparului cultural. New York. conceptul de cultură şi cultura reală nu sânt prea îndepărtate una de cealaltă. practic. Desigur. iar unii pot fi complet lipsiţi de o asemenea credinţă). E adevărat că în cultura reală el are oarecare 174 ştiinţ I rbertate de alegere. nu este imaginea în oglindă a modelului cultural mediu. Dorim ca ei să devină diferiţi de alţii — dar nu prea diferiţi. Un alt ^ crnplu : majoritatea oamenilor văd o eclipsă totală de soare cam ' dată în viaţă. Totuşi. ea îndeplineşte această funcţie. accentul pe solidaritatea tri! bală. este adevărat că „cultura" pe care etnologii o descriu este aproape invariabil o suprasimplificare a faptelor — justificabilă pentru anumite scopuri. deşi el o poate continua cu mult peste această perioadă. Nici un indiv. le dăm farfurii şi căni individuale la masă. 2 R. chiar şi cele mai mici amănunte ale etichetei nunţii sînt stabilite. comun. Cultură şi personalitate Cultura modelează personalitatea mai ales pentru că oferi. In parte cultura este un set de invenţii care au apărut în diferite părţi ale lumii (sau la subgrupe de populaţii) pamtru a :aCC viaţa eficientă şi inteligibilă pentru muritorii caTe luptă cu aceleaşi probleme fundamentale ale vieţii : naştere. Certificatul de căsătorie. Aşa-raumiteie societăţi primitive. crede în vrăjitorie (dar inteinsitatea credinţei variază de la persoană la persoană. El se căsătoreşte în mod obişnuit numai o dată în viaţ^ Formula pentru căsătorie (şi impunerea monogamiei) sîn't pregătite pentru el. In unele ţari fiecare copil este obligat să urmeze şcoala pentru o perioadă minimă de timp. sociologul vor pune accentul în mod legitim pe conceptul ^e cultură.. Noi sjJ tem modelaţi de cultura reală şi nu de imaginea distilată de$pjT cultură a antropologului. "aşadar. El dă esenţa unui model. pretestate pentru multe din problemele Jte-viaţă. Viking Fund. Conceptul de cultură nu acordă atenţie seriei de conduite acceptabile. bunăstare şi semnificaţie. 1949. Cultura are un răspuns (uneori numai făcut la repezeală) pentru fîicare întrebare care poate fi pusă. dar care induce în eroare. p. Apple-Con-Century-Crofts. spunem noi.. M. el nu ar putea elabora o ştiinţă. S a r g e n t. El trebuie să se bazeze pe experienţa rasei sale. 1945. creştere. în societăţile primitive rigide. Dorum (şi avem nevoie de) modul Hopi. pp. El ne spune numai ce este obişnuit. crearea numai a unor asemănări largi şi aproximative intre diferiţii membri ai aceleiaşi culturi. De asemenea. indieîndu-ne. căsătorie.

industria casnică şi altele. Este important de observat că adaptarea modelelor culturale se produce în principal în primii ani de viaţă. Aculturaţia copilului Nou-născutul uman nu ar putea supravieţui dacă el ar depinde de instinctele şi aptitudinile sale. Dar s-a opus energic culturii indiene în ceea ce priveşte fastul costisitor şi sistemul castelor. Vezi. spiritul de revoltă al adolescenţilor în raport cu obiceiurile părinteşti şi sociale. ele îi sînt o a doua natură. deşi la o vîrstă mai mică o acceptase ca . la radio şi televiziune. nu vrem să spunem că fiecare trăsătură a fiecărei culturi ajunge să fie iubită de membrii săi. de bunăvoinţa şi ajutorul altora. alege din „seria tolerabilă" permisă de propria cultură trăsăturile Care se potrivesc cel mai bitne cu propriul său stil de viaţă. Printre acestea era visul independenţei Indiei. A. society and culture. pietatea tradiţională. E adevărat. stilul grafic se stabilizează şi apoi se produce ceea ce Revers numeşte un „model cultural reviI zuit" — adaptat individualităţii persoanei. D. conform temperamentului şi simţului eului său. Multe dintre ele sînt predate în mod repetat — acasă. Foile scrise de pe băncile din clasă sînt aproape toate asemănătoare. In termenii culturii reale. Multe practici rămîn deprinderi periferice pentru persoană. Fiecare cunoaşte. 175 . în sfîrşit. Treptat ea devine o valoare ne. şcoala. New York. spre deosebire de alte organisme. „Acesta este singurul mod în care pot trăi'f. Forma literelor. Dacă puiul atîrnă destul de mult timp de ea. Spre pubertate începe să apară adevărata individualitate în scris. Copiii sînt. Desigur. "orothy Lee. cultura noastră. Astfel. Desigur. o oopie ade~ vărată a modelului. dacă este aşa. înfloriturile îi sînt proprii. Mur-a D i d l N y . în ceea ce priveşte scrisul. Un pui de maimuţă se poate agăţa tenace de mama sa neglijentă în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. Fiecare poveste trebuie -spusă în acelaşi mod „corect" . Revers propune să considerăm procesul de acculturaţie ca producîndu-se în trei stadii : 1) adoptarea modelului cultural. Uneori. poate deveni motivaţională în viaţa noastră. copilul creşte „din interior" (nu există altă modalitate de a creşte). deviază îa practică şi în gîndire de la modelele culturale şi se conformează numai în limitele necesare.4 Putem ilustra aceste stadii referinldune la un model culcai familiar — scrisul : Un copil de şase ani va copia laborios litere sau cifre cît poate de exact din manual sau după modelul de pe tablă al învăţătorului. ^ay. desigur. Ajungem să ne spunem nouă înşine. 20. el poate primi atenţia de care are nevoie. Personality in nature. M. în mai mare măsură decît orice alt tip de organism. ceea ce pare să se întîmple este %>tul că individul. iar dragostea şi (credinţa pentru cultura noastră constituie un prim motiv autonom a cărui forţă o simţim cel mai adînc cînd sîntem lipsiţi de sprijinul cultural3. un prizonier complet dependent de cultura sa. Majoritatea dintre noi ne aflăm Snjtre extreme. el este. el devine un conformist perfect. conştiinţa tribală (de tip „trebuie") domneşte suverană. El *>ate. să considere că aproape toate trăsăturile i se potri3 Capitolul 10 dezvoltă teoria autonomiei funcţionale. 2) reacţia împotriva modelului. Kluckhohn. modul italian sau modul american de viaţă. Knopf. Scrisul este numai un exemplu al compromisului diintre supunerea culturală şi integritatea individuală la care ajungem cu toţii. El începe de timpuriu să înveţe valorile culturii sale. cele exterioare ale personalităţii {pagina 150).. scrisul îi devine negativist în raport cu cultura. ci în. Nu e nevoie ca toate aceste experimentări să fie conştiente. Dar nou-născutul uman nu poate nici măcar să se agate. Poate că e vorba numai de propriul nostru concept de cultură pe care îl avem în minte cînd spunem că ne place modul Hopi. în reviste ilustrate. înclinaţia. printre alte lucruri. Aceleaşi stadii sînt observate virtual în toate domeniile vieţii. ati. de asemenea. Mulţi oameni. limba pe care o învaţă. de asemenea. dar ele violează clar modelul cultural originar. fiecare joc trebuie jucat conform regulilor . Oricine cunoaşte „realismul moral" rigid al copilului între aproximativ cinci şi zece ani. somn. 1953. autodisciplina prin yoga. practicile economice şi prescripţiile pentru hrană. Este interesant de amintit că Mahatma Gandhi a susţinut multe valori culturale hinduse şi le-a predat cu credinţă. cel puţin acele trăsături pe care le „interiorizăm". Mama execută practicile culturale în interesul nevoilor copilului. avîndu-şi sediul nu în straturile centrale. Deoarece copilul mic are puţine resurse înnăscute pentru su-/ pravieţuire. Nici un copil nu poate scăpa de moştenirea comună. O valoare culturală este un mod de viaţă considerat dezirabil de majoritatea membrilor unei societăţi. în ziare. Individualizarea şi revolta apar ulterior. cap. 3) o încorporare a 176 ■ odelului revizuit ca un atribut de primă calitate a personalităţii ature. pe de altă parte. Adolescentul începe să pună sub semnul întrebării. prizonierii culturii lor. unii sînt total neadaptaţi şj rabeli. excreţie —■ toate impun exigenţe culturale. El începe să-şi ia libertate faţă de ele (totdeauna în cadrul unor limite). dar modelele pentru învăţare îi sînt toate exterioare.început cultura este un instrument care ne instruieşte şi ne satisface necesităţile. El este dependent. la şcoală.n-gînd o iliziibilitaite desăvîrşită. De acum copilul a luat m stăpînire formele culturale . H. Producţia sa grafică nu are în mod virtual individualitate. Are basic needs ultimate ? In C. Situaţia din familie. Schneider. la biserică. religia transmisă cultural.

Copiii se plimbau peste tot.". tu vei citi o carte. Pe acest vapor copiii erau supravegheaţi. Totuşi. în final. 'W. 5 Aceste stadii sînt descrise pentru sentimentul religios în G. Harvard Univ. 0 asemenea imagine este falsă. Fiecare din principiile pe care le-am examinat I în capitolul 5 este semnificativ pentru acest proces. 15. f. ed.). distinct ambele. 26—36. aceasta este o problemă extrem de subtilă. identificarea) au fost indicate în mod special ca fiind metode prin care se produce aculturaţia relativ uniformă a copiilor într-o societate dată. este. culturi diferite au moduri diferite de formare a copilului — şi lecţii diferite de predare . Părăsind Statele Unite. u. . ' mente diferite. pp. Concepţia implică un ciclu care continuă din generaţie în generaţie într-un sens circular fără sfîrşit. anumite principii (de exemplu. Tipul personalităţii de bază este definit de Kardiner ca „acea configuraţie a personalităţii care este împărtăşită de majoritatea membrilor societăţii ca rezultat al experienţelor timpurii pe care ei le au îin comun". adăugat altora de acelaşi gen. E. 1955. b. la maturitate. 265 Chiar copiii din aceeaşi familie sînt supuşi unor aşteptări şi trata. New York. Ajungînd pe puntea noului vas a întîlnit o indicaţie vizibilă : „Interzis accesul clinilor şi copiilor în acest salon". ei aveau lilber acces pe navă şi nimănui nu4 păsa. religia tradiţională este un fapt al sistemului cultural. 199—211. eu un altul . primesc in^ fluenţe sociale diferite. cu un vas american. Britanicii1 6 Cf. S h i 1 s (Eds. Family constellations as o basic personality determinant. cap.. subliniem faptul că o presiune continuă din direcţia unui model cultural trebuie să afecteze în mod inevitabil cursul dezvoltării personalităţii şi să ducă la anumite trăsături care sînt fundamentale şi comune la majoritatea membrilor unei culturi. 1959. Americanii pot să spună că britanicul îşi educă copiii să fie prea reticenţi. . Copiii mari. Cum le învaţă. Cînd individul în creştere ajunge la maturitate. a culturii si a imaginii de sine. Stînd într-un şezlong pe punte. Psychol. Psychol. inhibaţi şi conştienţi de poziţia lor socială. Macmillan.7 Concepţia admite că : a. şi mici. 1950. a constatat că printre pasageri se aflau mulţi copii. O analiză mai detailată ar trebui să ia în considerare această distincţie. Vorbilder personlichen Werdens. ea este selectivă în funcţie de persoana de care se loveşte şi dg condiţiile care prevalează. W. 22 f. cap. 1. Personalitatea de bază Un călător a făcut următoarea observaţie. duce la generalizarea faptului că America are o cultură „centrată pe copil". Fără a argumenta în favoarea vreuneia din cele două practici culturale. 1 timp ce interacţiunea dintre preoţi şi credincioşi într-o parohie dată comp1 un sistem social. In acest capitol nu facem o distincţie precisă între influenţa culturală 5 cea socială. Mass. La şcoală tu vei avea un învăţător. deşi în nenumărate puncte există o intersecţie a celor trei sister» Cf. că le neglijează manierele şi că îi răsfaţă. tate dată ei învaţă aproximativ aceleaşi modalităţi culturale (dar niciodată exact aceleaşi). . în timp ce Marea Britanie nu. New York. căci chiar în cadrul unor comutaţi strîns unite influenţa poate varia. eu o carte diferită. tradiţia culturală determină lecţiile pe care părinţii le vor preda copilului şi modul în care lecţiile sînt predate . şi W. I. pentru fiică se dă importanţă altor aspecte. Astfel.". 18 şi 19 . A. 178 spun adesea că americanii îşi lasă nesupravegheaţi copiii. 1951. în „Jahrb. Şi într-o socie.pe ceva ultim. nici între sistemele culturale şi sistemele sociale. controlaţi şi. J Revers.6 Influenţa culturii reale nu este monolitică . The individual and his religion. în „J. S t a g n e r. c. Toward a general theory of act^o> Cambridge. Acest mic fragment de practică culturală. R. Toman. probabil (într-o anumită măsură) va avea o personalitate care va reflecta „caracterul naţional". rev. 2 177 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. copiii învaţă cultura lor (definită astfel încît să ting seama de variabilitatea „reală" care se produce). Psychology of personality. Cultura prescrie scopurile şi metoda formării copilului (în eeneral) : această formare timpurie modelează în . experienţa timpurie a copilului exercită un efect de durată asupra personalităţii sale . datorită poziţiei lor în constelaţia familială. Pentru fiu sînt evidenţiate unele aspecte ale cultul rii. 1948.analitic. din punctul de vedere al americanilor. Al treilea sistem. şi d. putea foarte bine sa găsească un copil străin ureîndu-se pe pătura sa. Intr-un port străin călătorul a trecut pe un vapor britanic. Press. Găsirea propriei identităţi individuale este mai importantă decît conformarea la tradiţie. experienţe similare vor tinde să producă personalităţi similare în cadrul culturii. mijlOcj. personalitatea. Sinnbilder menschli-(!len Seins. reprimaţi. Sistemul cultuTw conţine practici şi valori tradiţionale care afectează persoanele.5 Am vorbit ca şi cum cultura ar fi o succesiune uniformă de influenţe ce acţionează la fel asupra tuturor membrilor unui grup. există de obicei o îmbinare reuşită a elementului tradiţional şi a celui personal. indiv. Totuşi. în timp ce interacţiunea persoanei cu ceilalţi în îndeplinirea acestor valori creează sisteme sociale. Psychother. AlJ\?rt. McGraw Hill. P a r s o n s.

Kardiner. 179 asemenea. dacă e hrănit după program sau la cerere. acestea nu uscr&ejzâLgra-. pp. Personalitatea do bază este u. Cercetarea şi teoria referitoare la personalitatea de bază au fost strâns legate. amant pasionat I posedînd. cum se desfăşoară formarea deprinderilor igienice. văd lumea ca fiind puţin prietanoasă. VI—VIII. tabuurile şi valorile pozitive.10 O metodă de studiere a diferenţelor dintre grupurile natiorale m alt gen o constituie administrarea testelor de . la trei ani. Uităm că educaţia lui Henri nti va corespunde exact mod&-| îului conceptual şi că produsul final al personalităţii sale va fi afectat de temperamentul său înnăscut şi de experienţa sa selec-1 tivă. dacă e hrănit la sîn sau nu.. că copiii din clasele sociale inferioare tind să dorească realizarea imediată a satisfacţiilor. Există şi te diferenţe între grupurile rasiale şi etnice. Dacă ştim că el e născut într-o familie pariziană dir| clasa de mijloc putem prezice (cu aproximaţie) că el va g supus unui anumit tip de educaţie în ceea ce priveşte curăţenia şi disciplina. De Figura 18. New York. deprinderile de eoondmisire şi concepţia sa generală.. Există diferenţe în funcţie de rase. ocupaţii. de exemplu. Cum este îngrijit copilul. Cu alte cuvinte. cum e pedepsi* (dacă e pedepsit). de doctrina freudiana. Orice fel de învăţare uniformă în orice stadiu al vieţii ar conduce la asemănări. iubitor de familie. astfel încît ar putea să ajungă să fie complet diferit de stereotipul (conceptul) unui francez tipic.n concept care induce în eroare dacă nu ţinem . daca este înfăşat. în timp ce copiii din clasele socialo superioare au învăţat să-şi amîne plăcerile şi satisfacţiile. Deoarece liniile directoare ale caracterului se formează. 1945. Criticii acestei abordări înclină să o respingă pentru Ct 180 ■ o „antropologie a scutecelor" care induce în eroare. rală pe care o consideră cult^rală ° copuior »mună şi corespunzătoare ■general). niţele naţionaleX Diferenţele de clasă au fost "studiata extensiv. Univ.9 Dar cultura nu urniează numai direcţii naţionale. unde doarme. Să luăm. formula este doar largă si aproximativă.seama de varia-1 bilitatea totdeauna prezentă în cultura reală şi în educaţia copilului. zgîrcit. în acest caz noi confundăm cultura reală cu conceptul de cultură.cadrul culturii un tip de personalitate de bază (în Jleral) şi adulţii întăresc Bbontinuă tradiţia CUltu. ce se întâmplă cînd are un acces de furie sau cînd se udă sau se murdăreşte. I Logica este sănătoasă ?i ne ajută să înţelegem de ■ personalităţile boşima\^f*rsonafitatea de Mui şi omului de afaceri ^ sînt diferite.din. ce se întâmplă cînd îşi mîngîie organele sexuale — răspunsurile la asemenea întrebări detaliate sînt căutate de c« ce consideră că personalitatea de bază este modelată în primii a& de viaţă. mai ostilă şi mai ameninţătoare. fexistă un număr tot mai mare de studii asupra caracterului „aţional abordat din diverse puncte de vedere. cazul ipotetic al unui copil francez Henri.Tradiţie Educapf uniformă. Press. schema nu reuşeşte să explice diferenţele dintre boşimanii luaţi individual sau dintre oamenii de afaceri aţineri câni luaţi individual. de exemplu. deşi se dovedesc a fi mai puţine decît se crede de obicei.. The psychological frontiers of society. cînd este înţărcat.. toate trăsăturile „caracterului naţional'' francez. băieţii negri comparativ cu cei albi. pe scurt. conceptul de personalitate de bază — care duce la rjndul lui la conceptul de caracter naţional —■ are un merit. Totuşi. Comportamentul sexual al bărbaţilor cu o educaţie superioară este (în medie) mai puţin promiscuu decît al bărbaţilor cu un grad mai scăzut de educaţie. Conform rezultatelor unor teste ariate. Ciclul cultură-personalitate 7 A. iar jversarii prea puţin. Ştim. indi-jerent dacă urmăm sau nu modelul psihanalitic. în cea mai mare parte. Ond Henri a crescut putem să-1 considerăm drept francez tipic — vioi. control^ V agresivităţii sale şi dezvoltarea umorului.socialei pici una_. ne ajută să înţelegem de ee un boşiman seamănă ou ^ altul. după Freud.8 Proba-Wcă adepţii acestei concentraţii aşteaptă prea mult de la ea. este necesar ca tocmai în educaţia foarte timpurie a copilului să se realizeze formarea personalităţii de bază. clase. Ceea ce un copil învaţă înainte de trei ani este în principal reglarea funcţiilor şi nevoilor biologice. ■•Desigur.

Vezi A. hărnicia. voi. Sci. 181 I teristice ale personalităţii ei. ' ass. îrŞ ponsabilitatea nu sînt posesiuni particulare ale unei persoane. vjiro nu este personal care să nu fie în acelaşi timp şi o reflectare a mediului fizic.. j. S c li n e i d e r. sau doi englezi care să aibă „comune» vreuna din deprinderile. cit. Human nature and conduct. Hoit. La fel se întîmplă şi cu personalitatea umană. Goldma n-E i s 1 e r. 'andbook of Social Psychology. ce trebuie să evităm. G. Cambridge. ■„ :o Pentru o discuţie asupra dimensiunii şi naturii asemănării în cadrul uPUrilor etnice vezi G. Dacă ştim că o femeie este infirmieră. 1954. New York. Addison-Wesley.Addison-Wesley. I nicieni realizează predicţii destul de reuşite numai pe baza cunoşti | ţelor lor despre apartenenţa de grup a clienţilor lor. digestia reclamă hrană. cap 14. de vîrstă mijlocie. 1922 . Breastfeedmg and character forma-'■'°i. Nu există doi ser I genţi. dar forma şi calitatea sîrat muli. trăsăturile sau valorile lor. în „Trans. cap. Probabil că sînt autocrat în anumite seturi de condiţii externe şi un anarhist în alte condiţii.. Cambridge. Dacă un eventual patron îl . W. ir. Cel mult putem vorbi similaritate sau comparabilitate în privinţa structurii personali^] ţii lor. 1949 . 11 (nota 3 S*a) . Can clinicians predict individual behavior ? în „J. op. Ceea ce este intern reclamă ceva extern pentru a crea un circui-al comportamentului. fix. Ser.atitudini sau Bisaturi de personalitate. provenind dintr-un mediu protestant din Vestul mijlociu putem (probabil) să prezicem cîteva trăsături carac8 Cercetările asupra personalităţii do bază. Mass.ă Sa a caracterului de grup (sau naţional) utilizează adesea termenul de „comun". necăsătorită. 182 Dewey adaugă faptul că a considera personalitatea ca un pro. N. 1954. ' fesset. F. Gorer. Themes in Japanese cultura. din clasa mijlocie. mîncare.. Rickman.). Modern Library ed. A 11 p o r t. London. cît şi plămînii interni . 12 J. trivialitatea. Exemple constituie : G. D. People of Great Russia. D y m o n d. cap. Dacă ştim despre un om numai că este de profesie sergent.In Kluc k hohn. „vaiQr rilor comune". Acad. Experimentele arată că psihologii c1. Un student scrie : Nu cred că am vreo trăsătură stabilă. trebuie să decidem I (poate conştient) unde ne aflăm. Rinehatf-Winston. modificate de situaţie. „atitudinilor comune". determinîndu-se în acest fel diferenţele dintre scorurile medii de grup. voi. Niciodată nu întâlnim personalitatea în afara unei situaţii. ca şi pofta de. J. cit. 1950. In G. w h 111 n g. Apoi să presupunem că o scoatem şi o punem la soare cîteva ore. în Lindzey. Ori de cîte ori acţionăm sau vorbim. Murray. ce se aşteaptă de la noi. The nature of prejudice.al unei „izolări ireale a unui eu ireal" este o eroare facilă. «■ I. 16. 22.'\ 1943. Ei pot\chiar vorbi despre o „personalitate comună» Aceasta este o utilizară eronată a termenilor. The cross-cultural method. Miercuri mă simt inferior şi am devenit umil şi supus. 11 R. I n k e 1 e s. Situaţia Să presupunem că punem la frigider o livră de unt pentru cîteva ore. op. Trăsăturile mele personale sînt atît de instabile încît mă îndoiesc că au o existenţă reală. Amintim că William James recunoaşte o variabilitate situa-ţională atunci cînd . II.P61*' 1953. John Dewey a scris : Cinstea.Y. Chiar cînd un om respiră. Orice teorie care priveşte personalitatea ca ceva stabil. p. National Character : the study of />dal personahty and sociocultural systems. invariabil este greşită.spunea că fiecare avem tot atîtea „euri" cîte grupuri de oameni a căror părere o preţuim (pagina 110). II. V. actul implică atît aerul extern. „deprinderilor comune". Deve y. O altă metodă este aceea de a vedea care e succesul nostru în predicţia trăsăturilor unui individ pornind numai de la cunoaşterea apartenenţei sale la grup.. Levinson. 151—161. ştim. Din punct de vedere chimic e acelaşi unt. răutatea. majoritatea elaborate din PUnct de vedere psihanalitic. social şi cultural. Uneori comportamentele noastre diferă după cum alegem să vorbim sincer sau nu. pînă unde trebuie să ne dezvăluim şi care sîntl regulile jocului. Luni sînt dominant. dar în tot cursul zilei de marţi mă izbesc de cîteva eşecuri mărunte. 6.11 Partizanii entuziaşti ai concepţiei personalităţii de ba7. > 106—124 . Fiecare e< unic în organizarea personalităţii sale. castitatea. Toate acestea le facem în mod automat şi personalitatea noastră (cel puţin aşa cum este percepută de ceilalţi)! variază corespunzător. Ele sînt aa Y ţări funcţionale ale capacităţilor personale la forţele înconjurătoare12. Ei vorbesc despre similarităţi datorate „trăsăturile] comune". sînt numeroase. Lindzey (Ed. sau două infirmiere. totodată. o mulţime de lucruri despre personalitatea sa (după toate probabilităţile). G o r e r. curajul. toanele.

Knopf. La un moment dat & formulat întrebarea „Ca membru al bisericii dumneavoastră c^ credeţi despre (episcopul dumneavoastră). ca nefiind valide. ce credeţi personal despre toate acestea ?" aceeaşi persoană putea da un răspuns absolut contra. 1946. Quart. Tendinţa este atît de marcată încît unii teoreticieni spun că nu există o consistenţă internă y i cadrul personalităţii. The question-answer process. R h o d e. Jim poate spune „Străinii mă fac să mă simt nervos şi inferior". New York. 80—91. Răspunsu rile tindeau să se conformeze poziţiei aşteptate (oficiale) a biserici Dar cînd se întreba „Acum. Issues". în „Psychol. cînd nu putem fi. 184 Trebuie avute în rvedere trei fapte. *H 18. atitudinile! publice şi particulare difereau ade^ sea. 1949.„ 13 J. nimic mai mult.14 Dar variabilitatea situaţîonală nu se datorează numai capaci-T. retraşi. 2."13 într-un studiu de opinie publică (care intenţiona să măsoare antisemitismul ca atitudine a personalităţii) era pusă întrebarea „Credeţi că evreii au prea multă putere în Statele Unite ?" Au fost folosite două grupuri de anchetatori : unii care erau de tip semit şi purtau num 2 evreieşti .întreabă pe Jim Jţi place -să întâlneşti persoane străine ?". în „Publ. El însuşi nu ştie dacă se va comporta^curajos sau va intra în panică. Foarte ad^ssa oamenii nutresc ds fapt atitudini con-'■adictorii. Dacă psihiatrul său îi pune aceeaşi întrebare. în aparenţă 15% din primul grup îşi ascundeau adevărata lor atitudine pentru că nu doreau să ofenseze pe anchetatorul evreu. 1949 şi Consiştency and mcons tencyin intergroup relations. Jim va da probabil un răspuns afirmativ pentru a obţine slujba. 30. A study of a community and its groups and JW*| tutions conceived of as behavior of individuals. dictoriu. fi persoană este mult mai activă şi mai expresivă într-o situaţie ^piiliară. 183 erau în mod real inconsecvenţi cu ei înşişi. dacă îşi va asuma noi responsabilităţi sau va fugi de ele cînd va fi pus brusc în faţa unei pierderi grele. ceilalţi care nu erau de tip semit şi nu aveau nume evreieşti.. De exemplu. Soc. Teoria situaţională are dreptate cînd pretinde că teoria psihologică priveşte prea mult „în interiorul pielii". să evite orice acţiune. Primul grup de anchetatori a descoperit că numai 6% din oameni răspundeau „da" la această întrebare . Schanck. (băutul alcoolul^ (forma potrivită de botez). nr.'ţii noastre de a spune minciuni şi de a masca natura noastră £rspnală. cap. ^ 43. a unei boli sau a unui dezastru financiar. tindem să ne retragem.^ Nu e necesar să acumulăm exemple de inconsecvenţă. (alte asemenea subiecte)". Opin. L. Robinson. Ei tind. W Get zel s. 15 R. Monogr. Coiy Emergent human nat'ure. de asemen G. Ne place g fim noi înşine şi. In primul rînd. 169—181. Investigatorul a pu întrebări privitoare la doctrina religioasă. „„ D.1 în situaţii noi sau în împrejurări critice.36 Din acest punct de vedere este fără sens a administra teste de personalitate în clasă sau în laborator pentru că nu putem spune ce va face subiectul nostru cînd va fi în lumea reală. PsychoL".". S. Tot. Two experiments with an antisemitism ml> în „J. Sehanck a constatat că mulţi oameni . Pe scurt. dacă e posibil. „Totul depinde de străin. 1947. Cînd sînt confruntaţi cu situaţie neobişnuită majoritatea oamenilor tind să devină rezervaţi. nu putem spune ce va face cînd întîlneşte situaţii noi şi neaşteptate.) Si nici nu este adevărat că sîntem complsj lips'iţi de ajutor în predicţia modului în care o persoană va acţior. dar într-un sens individua| le deţine realmente pe amîndouj în funcţie de situaţia cu care se identifică în momentul respectiv. Al doilea fapt este acela că copiii mici sînt mult mai . Se aruncă în veselia. cît ceeri cp vor evita să facă. părem a fi gheme de contradicţii. Dar este probabil adevărat că teoria situaţională priveşte prea mult „în afara pielin Ea preşeşte cînd spune că testele de personalitate date în clasj sau în clinică nu reuşesc să facă predicţia comportamentului din alte situaţii. s-ar fi renunţat de mult la ele. 38 si 39.situa-tionali" decît adulţii. Nu noi sîntem cei integraţi . teama sau . Murphy. Harper. celălalt grup a raoor-tat că 21% au răspuns „da". nr. Dacă un anchetator de opinie publică pane aceeaşi întrebare el poate spune. 5. e vorba doar de făptui că ineaTul în care ne mişcăm are o oarecare stabilitate şi de aceea provoacă un comportament caracteristic în situaţii date. appl. 3 . Personality: a biosocial approach to origins and strucw New York. (Dacă ele ar fi eşuat. M 16 Pentru discuţii asupra variabilităţii situaţionale vezi: W. împrejurările critice din viaţă creează combinaţii! cafe nu au existat niciodată în experienţa persoanei. Acest fapt ar sugera că pentru adulţi situaţiile determină nu atît ceea ce vor face. studiind comparativ atitudinile instituţionale şi cele individuale. tăcuţi.". Totul depinde de ceea ce provoacă situaţia Sîntem gheme-de tendinţe totr-o situaţie.r. în „J.

c. Cu alte cuvinte. să devină lideri . în „Psychol. caracteristici durabile ale personalităţii .. de asemenea. masculi-şi liberalismul favorizează obţinerea conducerii. Couch.. Trăsâ-j turile pe care le-a măsurat includ anxietatea.prin natură" ? Un alt mod de a pune Problema : „Faptul de a avea anumite trăsături măsurate de personalitate determină o persoană să-si asume conducerea întrun "nip nou de oameni care sînt străini unii fată de alţii ?" La o examinare atentă a cercetărilor pe această problemă ^ann conchide că „personalitatea internă" este într-adevăr o con-%e a calităţii de conducător. Dar pentru a face o predieţie cu un grad mail mare de siguranţă în ceea ce priveşte felul în care ea se va comporta într-un grup este necesar să ştim. Al treilea fapt important este acela că majoritatea oamenilor fac mult pentru a crea situaţia la care ei răspund. prizonieri ai situaţiei. e mai probabil ca persoane o inteligenţă superioară. De asemenea. Aceste sînt toate autentice şi semnificative din punct de vedere «istic. ca şi Mann. iar alţii sînt supuşi . Harvard College Library. acolo unde obligaţiile si rolurile. trăsături ca spiritul dominator. . Şi adulţii sînt.38 Cu alte cuvinte.". 56. opti-j mismul şi satisfacerea dorinţelor prin imaginaţie. agresivitatea. Personalitatea iernă este un factor. ce forme de autoapărare utilizează . ci priveşte o prţ) blemă mecanică sau tehnică. ce anume trebuie să mai ştim pentru a putea îacej în mod corect predîcţia modului în care un individ se va com-J porta ? Punîndu-şi această problemă. de asemenea. de exemplu.conducători înnăscuţi" şi vor ajunge în vîrf indiferent de împre-jurâri. mai deschisă şi nestructurată. Pentru a înţelege un comportament trebuie să cunoaştem ambele seturi de faotori determinanţi.17 (Şi desigur „personalitate internă" de azi este în parte un rezultat al interacţiunii cu situaţi* de ieri. adică. ce sarcini situaţionale concrete i se cer şi ce se aşteaptă de la ea. Cine va deveni liderul grupului ? Este adevărat că unii oameni sînt . Să cercetăm puţin mai profund factorii (c) şi (d). 1959. Bull. O persoană iubitoare de petreceri dă o petrecere. cum percepe situaţia prezentă şi semnificaţia acesteia pentru ea. dar într-o măsură mai mică.. 241—270. să fie într-un grup şi să contribuie în mod pozitiv la activitatea i. t există relaţii sigure (dar nu extinse) între trebuinţele şij trăsăturile unei persoane şi ceea ce face ea în grup. 1960. ei sînt.disperarea situaţiei imediate şi par să fie lipsiţi de o . . Este util să ştim poziţia unei persoane în funcţie d? aceste trăsături. de asemenea a) în ce grad ea îşi maschează în mod normal personalitatea. expresia extro-l vertită a emoţiei. Problema de a şti cît din comportamentul nostru se datoreste „personalităţii interne" şi cît „situaţiei externe" ponte să fie supusă studiului experimental cu oarecare şanse de'succes. Să presupunem că adunăm împreună un grup mic de oameni care nu se cunosc şi le dăm o sarcină comună de rezolvat. Couch a realizat o experimentare extensivă. sarcinile şi funcţiile sînt net prescrise. Astfel. forme de apărare şi mascare utilizate de persoană . dar ele nu sînt în nici un caz universale. situaţiile în care ne găsim sînt adesea produsul direct al personalităţilor noastre anterioare (şi actuale). D. observăm din datele disponibile că ceeaJ va face în mod concret o persoană este rezultatul a cel puţin pa "1 condiţii : 17 R. S. Putem avansa cu siguranţă o gone~ ralizare : factorii situaţionali determinanţi sînt cei mai important. Am spus că copiii sînt prizonieri ai culturii jor (pagina 176) . Deoarece personalitatea (considerată ca un sistem de trăsături interne) nu e singurul factor determinant al comportamentului jn grupurile mici. Psychological determinants of interpersonal oen» n teză de doctorat nepublicată. Pe scurt. Trăsăturile personale sînt mai puţin ^ portante cînd sarcina nu e de natură verbală. Putem spune că primele două condiţii sînt produse ale personalităţii. jj. 186 a. iar ultimele două sînt produse ale situaţiei. Mai întîi a constatat. Un «ituptionisţ ar putea . A review of the relationship between personality performance in smoli groups..) *1 Reiese că rolul trăsăturilor de personalitate este mai maj în situaţii care sînt „nestructurate" — unde. Nici o persoană nu poate „percepe situaţia prezentă" şi nici să execute ]|9arcinile concrete care i se cer" decît în funcţie de capacităţile pe care le are. Mann.p-rsomlitate internă" cînd procedează astfel.pune „Vedeţi. sarcin! i încredinţată grupului constă mai curînd într-o discuţie. A 18 A. într-o acţiune calificată. b) cum percepe pe ceilalţi din grup — îi simpatizează ? crede că ceilalţi o simj patizează ? crede că grupul merită osteneală ? c) car? est| presiunea reală asupra ei — se aşteaptă ca ea să condticâj ce muncă i se atribuie ? Toate aceste variabile intră în siţuŞj ţi a totală şi trebuie să le cunoaştem pentru a face predictjj corectă a comportamentului dincolo de ceea ce cunoaşte^ trăsăturilor personale va realiza. dar în mod categoric nu este singurul care 185 determină capacitatea de conducere. şi d. Dar a cui funcţie este această situaţie însăşi ? Un om căruia îi p'ace baseball-ul va căuta jocul respectiv. Factorii personali determinanţi sînt mai importanţi acolo unde sarcina este mai liberă. conformismul autoritar. gradul ei de deschidere . veselia este funcţie de situaţie". care sînt bine adaptate personal si au spre extroversiune.

Role-taking in childhood and its consequ for social learning. se presupune că va face lucruri băieţeşti. Rolul medi«J ia repede controlul comportamentului său (în timp ce rolul tatăl 19 Conceptul de „serie a variabilităţii personale" este utilizat de S. sau de extroversiune. Apoi ■ vizitează mama vîrstnică şi se comportă conform rolului său B-şnuit de fiu. 4.". La prînz prezidează o masă la Rotary Club unde ■onfruntat cu noi aşteptări de rol într-un sistem social nou. reclamant. reprezintă ceea ce societatea aşteaptă de la un individ care ocupă o poziţie dată într-un grup. Rolul mamei cui prinde o multitudine de obligaţii şi sarcini prescrise. secretar şi aşa mai departe. poate face acest lucru numai în limitele potenţialului oferit de personalitate. soţie. fi senzweig. în „Psychol. viaţa sa.ceva „care împinge" o persoană mai sus sau mai jos pe scara potenţialităţilor sale. e de aşteptat ca tatăl să plece de acasă dimineaţa. în acelaşi timp. putem :°ncepe situaţia ca . 1959. în curînd ajunge la spital unde este medic. probabil. . 21 Vezi E.19 Rolul Un rol este un mod structurat de participare la viaţa i Mai simplu. dar sînt şi modele pe care li poate imita. De aceea sîntem forţaţi să conchidem că în timp ce situaţia poate modifica foarte mult comportamentul. în ge^. eu pot acţiona numai în cadrul variabilităţii personale permise de aptitudinile şi trăsăturile mele. totuşi. 20 Vezi P a r s o n s. au mare importanţă în socializarea J enculturatia lui pentru cerinţele vieţii adulte. Este eronat să spunem că Jim are o cantitate y de anxietate. E. un copil de patru ani imită mişcările tatălui său cînd acefl conduce maşina familiei. el învăţ şi rolurile tatălui. Mai curînd ar trebui să considerăm trăsăturile ca serii de comportamente posibile. să rneargj la lucru. chiar gînduri şi sentimente adecvate. Idwdynamics in personalîty theory with special referenc proiective methods. Aceasta ar însemna că el niciodată nu prezintă mai mult e o cantitate x şi mai puţin de o cantitate z. Poziţia sa exactă jn cadrul seriei în orice moment dat va depinde de ceea ce produc ndicii situaţionali. 239—252. există roluri prescrise pentru elev. Copilul de sex masculin ocupă curînd un rol special adecvat masculinităţii sale . avocat. manager. S h i 1 s. Mai curînd ar trebui să spunem că el posedă limite superioare şi inferioare ale acestor lăsaturi. să se joaJ cu ei şi să încurajeze în diverse feluri mama. să aibă grijă de familie. Nota 6 supra.. în cultura noastră numărul de „moduri şi coduri structurate" posibile pare infinit . 213—223. Impulsul situaţiei este. Maccoby. soţ. care sînt activate în grade variate în cadrul acestor serii conform cerinţelor situaţiei.în egală măsură adevărat că nu există situaţie separată de s°nalitate. .20 în timp ce copilul îşi îndeplineşte propriul său rol.21 Să-1 urmărim pe tată. poate fi considerată ca o sUccesiune de roluri raportînd individul la o serie complicată de sisteme sociale. care operează în mod mecanic în aceeaşi măsură în toate ocaziile. op.. Interacţiunea tutural acestor roluri este extrem de subtilă şi constituie ceea ce numiiJ sistemul social al familiei. adăugate 1 rolul propriu al copilului. votant. ca un sistem complex de serii potenţiale de comporta187 mente care pot fi provocate (în limitele posibilităţii unei persoa de diferite condiţii fizice. atît de puternic" încît ■We să privim personalitatea ca o entitate sau structură niciată fixe. sau de agresivitate. I Astfel. 188 ■rsistă latent). mamei şi fraţilor si sui-orilor sa"!e. în scopul recreerii îşi întîlneşte echipa de bowling ■oacă rolul adecvat calităţii sale de membru în această organi-zaţie sportivă. Chiar în situaţii noi şi neaşteptate. 30. Un copil de doi ani după o faptă rea îşi va spuffl „neascultător" numai pentru ca mama sa ar putea să spună acej lucru . în general. Să examinăm o familie medie din cultura occidentală. trebuie să admitem faptul că trăsăturile de personalitate nu trebuie privite ca ceva fix şi stabil. automobilist. Rolurii sînt reciprocele propriului său rol. Pentru a pune problema puţin altfel. 1951. dintre care unele sînt proprii rolului fl tată. ral. cum pleacă dimineaţa de acasă pen» a-şi îndeplini îndatoririle. dar totdeauna în cadrul Mitelor ei particulare. in afară de modurile şi codurile atribuite diferitelor vîrste (copilărie. şi.". 58. în „Child Developm. de asemenea. cap.personalitatea este ea însăşi un factor în aşa-zisa situaţie. Rev. ca şi toate vieţile. inclusiv să contraatace cînd e atacat de un coleg de scoală E de aşteptat ca fiica să înveţe menajul şi să fie mai modestă şij mai rezervată decît fratele ei (în general). părinte. sociale şi culturale care o înconjoaJ în orice moment. CopilJ mai mare trebuie să dea ajutor la îngrijirea celui mai mic şi y gospodărie. să disciplineze copiii. La ora mesei îşi reîntîlneşte familia şi rolul latent Jtată redevine predominant. oîteva privilegii „Modul structurat" al copilului este. unul de supunere la care se adaugă privilegiile de joc şi primire a educaţiei. Aceste asumări de roluri. cit. vecin. Să rezumăm : dacă nu există personalitate în afara situaţiei. membru al bisericii.

Aşteptările rolului. Pastorul directorului pledează pentru ca băiatului să i se ofere încă o şansă. altul că trebuie să-i acorde libertate. favorizînd relaţia de rol Spe_ cifică prieteniei. J 25 H. G r o s s. New i°' Harcourt. 190 prescripţii ale social \Expecfat. Age and sex in the social structure of the United States în Kluck-°hn. Murray. op. Comitetul şcolar (şeful său oficial) recomandă suspendarea. 22. 1951. 2. tinereţe. Acceptarea sau respinge ■ -rea rolului capacitnti iempera'ment atifudim dispoziţii trebuinţe şi motive stil cognitiv valori etc Comportament în sistemul sociaL Interpretare: rolului- . Desigur. Press. Imaginea pe care un tată dat sau un profesor dat o are despre rolul său poate să corespundă sau nu I aşteptărilor rolului. Alţii rezolvă consecvent conflictul de rol j* favoarea codului „particular". Acceptarea rolului. (Nota ■o.. Ele constituie regulile locului si reprezintă ceea ce majoritatea indivizilor dintr~o societate aşteaptă de la orice membru care ocupă o anumită poziţie în orice siistem social obişnuit. sinteza tuturor rolurilor sociale pe care le-a avut de la naştere pînă la moarte constituie personalitatea sa socială26.adolescenţă. altul favorizează munca individuală şi metodele permisive. Un director de şcoală descoperă că în munca sa e 'confruntat cu o reţea de relaţii rle rol care adesea sînt conflictuale. Wiley. 14. McEachern.T. elev. Profesorii (ale cărora păreri se presupune că le ^prezintă directorul) doresc ca băiatul să fie exmatriculat. Să presupunem că un băiat turbulent trebuie disciplinat. inţelor sociale sînt atît de entuziasmaţi de acest concept încît ar acorda rolului locul predominant în teoria personalităţii. 1953. Uneori oamenii îşi iubesc rolurile . un individ joacă un număr de diferite roluri. Gerth. în „Antffl J. Social. Aşteptările rolului sînt stabilite de sistemul social. P. New York. O femeie care are o profesie şi care este şi mamă cu copii mici constată că rolurile ei sînt greu de împăcat. Toby. A. New i° 1 Columbia Univ. geau în mod constant standardul „universal". C. unii oameni de ştiinţă din domeniu] şy. Numeroasele roluri directorului îl împing încolo şi încoace. Brace. Parent-teacher association = Asociaţia părinţilor şi profesorilor. ca şi din altele ip conflicte de rol similare. W. 3. vîrsta mijlocie. Mills. Role conflict and personality. Par-ns. Un profesor concepe predarea bună ca o problemă de exerciţiu şi de pedeapsă severa. cit. W. A. Znaniecki. un tată sau un profesori ştie ce se aşteaptă de la el.' 56. Explorations in : analysis : studies of the school superintendency role. Virtual. Un [ tată crede că trebuie să-şi supravegheze îndeaproape fiul adolescent. O întrebare se referea la ceea ce ar fi făcut ei dacă şi-ar fi luat sarcina de a supraveghea I disciplina la un examen şi ar fi descoperit că unul din prietenii lor buni copiază.24 Ne-am oprit destul asupra importanţei indiscutabile a roluri. jj. lor. J. S. a N. înainte de a răspunde la întrebarea noastră trebuie să distingem atent patru sensuri ale conceptului de rol — toate justificate dar prea frecvent confundate.22 | Rolurile noastre numeroase intră frecvent în conflict. 80. mamă. fie în termeni ai coîn 24 S. Character and social stnicture. Dăm două exemple : Persoana este compusă din rolurile pe care le joacă25. în toate culturile. adică a^ codul oficial de dreptate şi nu făceau excepţii nici chiar peiu tru prietenii lor. succesiv sau simultan . 1940.e \\egataderd PERSONALITATE Conceperea rolului. p. Conceperea rolului.. Ar fi raportat decanului această acţi-I une necinstită aşa cum o cere regulamentul ? Sau nu ar fi ' făcut-o pe baza faptului că rolul de prieten pretinde protecţia 22 Pentru o discuţie asupra tipologiei vîrstelor şi sexului vezi T. bătrîneţe) şi celor două sexe.". cap. Cum vom raporta conceptul de rol la personalitate ? Ca şi ^ cazul culturii şi situaţiei. Dar aici întrebarea esta : ce aşteaptă I el de la el însuşi ? El îşi defineşte rolul în modul său propriu. p. 189 acestuia ? Din această întrebare.23 Un experiment plin de imaginaţie demonstrează acelaşi ţ fenomen. s-a constatat că unii studenţi . St o uf fer. rolurile sexuale pentru bărbat şi femeie sînt în mod special stricte. Schneider. 395—406. In cursul vieţii sale. W.(^c' finite fie în termeni de aşteptări ale altora. Mason.* (al cărui membru este) blamează pe profesorul băiatului — i astfel toate opiniile posibile se încrucişează.. v k 26 F.A. Nota 3 supra. în general. The social role of the man of knowledge. Stouffer şi Toby au pus diferite întrebări unui mare | număr de studenţi de colegiu. Ele sînt ceea ce cultura sau subcultura prescrie pen-1 tru tată. medic. 1.

I servatoare şi nici că orice persoană nesatisfăcută de rolul său este radicală . constituie o problemă subiectivă. cît si strU1 tura personalităţii. Interpretarea rolului 5 Şi ea un punct de intersecţie între sistemul personalităţii şi 27 Sînt îndatorat lui John P. cei care îşi concep rolurile la fel ca societatea d care le acceptă mulţumiţi sînt oameni care tind să sprijine structura instituţională curentă a societăţii.27 ga SUgerează -că putem concepe în două sensuri rolurile Ca aParţinînd sistemului social (şi nu personalităţii). acceptat sau respins de persoană). Ceea ce individul face concret cu rolul său depinde de toate aceste condiţii precedente. 4. Totuşi. 191 sistemul social. tot aşa există multe feluri de a fi o mamă bună. vânzătorii diferă foarte mult între ei în ceea ce Priveşte interpretarea rolului. Am spus că cultura. Patru semnificaţii ale „rolului" în raport cu personalitatea cepţiei proprii) . putem să împăcăm accentul pus pe „sistemul social" (preferat de sociologie şi antropologie) şi accentul pus pa „sistemul personal intern" (preferat de psihologie) în virtutea faptului că ambele abordări permit un cîmp mare de variabilitate. mamele. situaţie. Elevii. sau o marionetă aflată la discreţia situaţiilor în schiiti-l bare. Aşa cnm existai muTte feluri acceptabile de a vorbi limba engleză. Interpretarea este a unei persoane dar ea aîectea>-sistemul social şi poate fi apreciată ca făcînd parte din acest sj ^ tem extern. Studiul constată '$ nu numai aşa-numitele boli psihosomatice (ulcer. Unii directori de colegiu şi unii . 192 Logica este clară : pentru a ne întreţine personalitatea avem nevoie de hrana produsă de un mediu stabil în care am trăit mult timp Şi din care obţinem un sprijin continuu prin prezenţa şi amintirile acelora care ne-au cunoscut de ani de zile. Pînă cînd nu cunoaştem răspunsurile nu putem decide dacă rolul este cald si central pentru personalitate sau este numai o prescripţie culturală periferică si dezagreabilă. ca şi r>iultr> moduri acceptabile de comportare într-o manifestare SDortiva. De aceea. Există mame binevoitoare şi nebinevoitoare. sau îl îndeplineşte într-un superfieial sau inadecvat. Hill pentru sugerarea acestei diagrame. "* în cadrul acestei serii activitatea variază. Modul cum individul defineşte rolul pentru sine şi ^ îl acceptă şi îl face central. individul are capacităţi flexibile. conceptul de rol aparţine în două sensuri per" sonalităţii. conform presiunilor 1 culturii. Dacă acest lucru este adevărat. al său. un director bun. Şi unora le place modul în care concep ei rolurile proprii dar resping aşteptările celorlalţi. totuşi. admitem că „seria personală de variabilitate11! este mare. Aşteptările sînt uniforme şi nre~ scrise. de obicei. Un studiu suplimentar arată că perioadele de îmbolnăvire coincid la multe persoane cu tulburări în mediul lor social care a devenit deodată ameninţător si supraexigent din punct de vedere psihologic. nu există un conflict fatal între ele. cum am putea fi noi stabili şi integraţi ? în favoarea acestei concepţii putem cita faptul că „de-privarea senzorială" poate afecta foarte mult orientarea unei perene şi chiar simţul eului său (pagina 122). ne-a^i asţep ca o schimbare în sistemele sociale şi culturale şi în situaţii producă schimbări în planul personalităţii. Expectaţia °lului serveşte numai ca model şi stimul extern (care poate fi reerPretat. Cei care îşi redefinesc ro~ lurile în mod drastic şi au aversiune pentru ele —■ indiferent (je definirea lor.Figura 19. Sistemul social emite cerinţe flexibile . sau oel puţin încercăm să o menţinem. Este curajos sau nu prea ? Este elevul cooperant sau opozant şi nedisciplinat ? Numai aşteptările rolului nu vor putea să ne-o spună. In mod normal. Nu vrein I să spunem că orice persoană satisfăcută de rolul său este con. în aeelaşi timp. ci toate tipurile de tulburări cresc. Din cînd în cînd oamenii de ştiinţă au prilejul să studieze cazuri de schimbări sociale catastrofice şi efectele lor . alergii şi altele) sînt mai numeroase în perioadele de stres personal. Schimbarea socială catastrofică Rămîne o problemă. alţii urăsc „locul din viaţă la care au fost chemaţi". Nu putem fi de acord cu faptul că personalitatea este numai I o conexiune de roluri — sau că este numai latura subiectivă ^1 culturii. Dacă mediul nOstru nu este stabil şi integrat.28 Deşi este cu siguranţă adevărat faptul că conduita şi sănătatea noastră variază de la situaţie la situaţie şi ou schimbări în rolurile noastre. ne menţinem un soi de integritate încăpăţînată. Dacă personalitatea ar fi nimic mai mult decît „latura subiectivă a culturii" sau „° lecţie de roluri" paralela ar fi perfectă. Figura 19 indică poziţia acestor moduri diferite de a concepe ^olul. Din fericire aceste trei forţe sociale — cultură. astm. dar se pare că există o tendinţă în această direcţie. Interpretarea rolului. situaţiei şi rolului.* termină în mare măsură atît comportamentul personal. De regulă. directorii. situaţia şi roiul .mineri îşi iubesc munca . unora rolurile le sînt indiferente . dar variaţia care se produce între diferitele moduri de a -oncepe rolul. alţii o urăsc. gradele de acceptare şi toate caracteristicile şi trăiturile de personalitate asociate acestora modifică enorm inter-Pretarea rolului. sau un profesor bun. societală sau personală — sînt revoltaşi. rol — I permit o mare libertate în conduita personală.

cît şi în noua lor ţară. Issues". Ce s-a întîmplat atunci cu personaj litatea lor ? Un studiu atent a nouăzeci de asemenea cazujj a arătat cît de persistente «i de energice erau eforturile 1OJ de a-şi conserva propria natură specifică. care a investigat cultura Manus din Polinezia şi s-a familiarizat îndeaproape cu mulţi membri individuali. 10. persecutaţi. nu poate face permaneni prăbuşirii complete a sprijinului său social.asupra personalităţilor individuale. însoţită de fluturarea pistoalelor şi a altor arme. 9Margaret Mead.". 1 epoca actuală plină de tulburări avem dovada vie că o per--" oricît de intense ar fi eforturile ei. schimbai Ue în personalitate nu sînt proportionc schimbările din cultură sau situaţie. citate optimist. Devine preocupat să . acum judecător de vîrstă mijlocie. dar soseşte în Israel. Unii au scăpat ţ}' soarta fatală din lagărele de eoncentrare şi au reuşit să p^ răsească ţara şi să emigreze în ţări străine unde nu aveau I nici un fel de rădăcini. Douăzeci şi cinci de ani mai tîrziu i-a vizitat^ din nou. Un astfel de studiu a fost condus de antropologul Mar-garet Mead. life experiences and the social environment. Cultural discontinuities and personality transorrnations. tică cu o fire reprimată şi lipsită de culoare îşi pierde postul. 49. reticent şi apatic în tinereţe avea acelaşi temperament şi aceleaşi trăsături o generaţie mai tîrziu. Interogatoriul începe spunîndu-se „Guvernul stie totul despre crimele tale. Sigur că au. Un altul care fusese neîncrezător. 193 voltarea personalităţii — cd. fiind chestionat el trebuie să spună totul despre munca sa. . lipsit de culoare în Lumea Nouă. Nu ne spui totul sincer".". pUţin intac sistemul personalităţii sale mai mult sau mai puţin intact. nu dovedesc că schimbările s°ciale mari nu au nici un efect asupra personalităţii. prezenta aceeaşi îngîmfare care îl caracterizase ca adolescent. H. 1954. desigur. Cercetătorii raportează că impresia vie reieşită din rna_ terialul studiat rezidă în extraordinara continuitate şi identitate a personalităţilor individuale. dai ajunge în America de sud un agent de publicitate optimist extrovertit şi afabil.ail -mă. atît înainte de a părăsi Germania. ce face în ţară. Med. Totuşi.r" eail ar DUtea fi un P and Pers. familiile erau dispersate. W o 1 f f. ea nu mai poate s-o facă. între timp întreaga cultură se schimbase-drastic. în „Ann.30 Sîntem siliţi să conchidem că.29 Asemenea observaţii. Victima poate n un ""olult£. 8. Chiar în condiţii de an socială (dezintegrarea valorilor) persoana reuşeşte să-şi mc wMilt c. Ecologicul investigations of the rela-tl°nship between illness. Reconstruind faptele din numeroase relatări. Secole de schimbare socială au fost condensate într-o singură generaţie. dincolo de un anumit punct. Ser. E. I Din punct de vedere fiziologic putem spune că sistemul său nervos este supraîncărcat cu produse ale oboselii şi ale frustratiei emoţionale. dar i se spune „Guvernul nu arestează oameni nevinovaţi". Şi t< tuşi. Victima poate fi un misionar american sau un reporter C d Nord sau China Sau ar putea fi un pe vătare. soc. cel puţin pentru maiori indivizilor. Interogatoriul începe imediat. G. torturaţi . reuşeşte să emigreze şi devine profesor de matematică reprimat. ea a observat stabilitatea personalităţilor individuale. De ■ un al doilea exemplu este instructiv : în timpul perioadei hitleriste în Germania mii de o ai îşi pierduseră sprijinul obişnuit al sistemului social. lntern. îşi declară nevinovăţia. prădaţi de bunurile w arestaţi. unde scrie un volum d memorii cu verva ei obişnuită. adesea în miez de noapte sau în primele ore ale dimineţii. nr. 2S L. cine sînt asociaţii săi şi fapte complete despre viaţa sa socială şi statutul său economic. Un om. procesul începe cU o arestare dramatică. t. prizonierul e uluit şi zăpăcit. Un agent de publi. Tribul avansase-de la un nivel primitiv la un tip occidental complex de civilizaţie. In cazul spălării creierului e vorba de dorinţa disperată a unor străini de a modifica sistemul tenace o valori pe care cineva si 1-a construit în cursul unei vieţi do în văţare. Se instalează inhibiţia deprinderilor si credinţelor sale obişnuite. dar acum e momentul să spui totul". O evreică extrem de competentă. prizonierul poate fi apoi legat la ochi. Spălarea creierului. scriitoare cu un stil soînteietor părăseşte Austria în împrejurat periculoase. Experimente C|nistre de „spălare a creierului" sau „chirurgia sufletului" — o eti-Ifietă mai liniştită ar fi „remodelare ideologică" sau „persuasiune -ercitivă" — ne permit să schiţăm rezultatele. de obicei într-o lumină foarte puternică care provoacă surmenarea ochilor şi oboseala. ^r sîntem avertizaţi împotriva generalizării faciale conform căreia . extrovertit. 265 personalitatea este numai o imagine-oglindă a culturii. Ei an îndepărtaţi de munca lor. i se pot pune cătuşe la jjjîijii şi este dus într-o celulă. Suppl. Un profesor de materna. Trebuie să încerce să-şi amin-*«ască amănunte exhaustive despre convorbirile pe care le-a avut. 1—2 194 at într-un lagăr de concentrare nazist sau rusesc. în „J. afabil este ruinat de nazişti. 1958. Dacă încearcă să coopereze i se spune „E mai mult.. Pe măsură ce oboseala creşte i se spune să mărturisească si că în aceăt caz în curînd va fi eliberat de chinuri. fiindcă nu ştie de nici o crimă — alta decît faptul că el dezaprobă personal regimul. H i n k 1 e. 1373—1388.

Devine prea dureros să menţii standardele anterioare de adevăr şi minciună. timp umplut cu durere şi frustrare totala. Thought reform and the psychology of totalism. Sînteţi judecători mari şi drepţi Eu sînt un nimic".caute o ieşire si i se spune că singura salvare este să mărturisească. New Norton. Limita critică de rezistenţă este amînată. Dacă mărturiseşti că ai dat patruzeci de mesaje de spionaj. Suferinţa fizică continuă : Eşti obligat să stai în picioare ou cătuşe la glezne şi cu nile la spate. Dar chiar şi Bettel-Kn fixează o limită cam de trei ani de rezistenţă. un duşman al poporului. Nu se ştie încă dacă cei care scapă în final din acest mediu coercitiv îşi pot vreodată regăsi complet sistemele lor anterioare de credinţe şi valori. mărturisirile pot fi oprite luni de zile. un criminal. [. odată înfiptă această pană. cu gura şi dinţii. dar poate fi făcută — cel puţin îfl multe cazuri. Această odihnă parţială serveşte la dezorientarea si mai "tere a sistemului său obişnuit de deprinderi. aprobînd predicile acestora şi chiar căutînd bucăţi din hai-ffie lor pentru a le purta cu sine ca fetişuri sacre. Li f ton. Dar ceea ce se întîmplă în cele din urmă — după luni sau ani de astfel de existenţă — este o adevăratj prăbuşire a edificiului personalităţii aşa cum era ea înainte de arestare. Ceea ce ai inventat devine realitate. ML„ ca un cîine. 173—19! de acelaşi autor. mai ales pentru că în acest fel scăpa. El ar spune „Această tortură i se întîmplă trupului meu şi nu mie"...... personalitatea (sau importante părţi ale ei) poate fi răsturnată. 1956. pe măsură ce devine tot mai tulburat şi nesigur. Destul de ciudat.] O asemenea distrugere a unor vechi deprinderi şi sentimerffl este extrem de greu de obţinut.33 Probabil. 1961. Nici una din deprinderile sale °Mşnuite nu-1 ajută să scape de situaţia aceasta intolerabilă. Este mai uşor să i accepte standardele oferite . Merit ceea ce îmi daţi. Aranjezi cana şi strachina cu nasul şi încerci să înghiţi o fiertură de două ori pe zi. Această „teorie DDD" susţine că operarea intensă şi simula tonă a acestor forţe va zdrobi mai devreme sau mai tîrziu orice rezistenţă faţă de sugestiile date de persecutori. Interogatoriul — adesea tortura — începe din nou. Ea imploră confort. infantil. după ore sau poate după zile de deprivare de lnă şi somn. data viitoare vei spune că ai dat cincizeci. Adesea. de dreptate şi nedreptate. O victimă spunea „Iţi construiesc o mentalitate de spion. „Thought reform". brusca amabilitate a judecătorilor ajută la prăbuşirea rezistenţei şi provoacă victimei regresul la un nivel.. bunătate şi va face orice pentru a le merita. Nu scapi niciodată de cătuşe Nimeni nu te spală. j^t" acuzat de a fi „un super-criminal imperialist care refuză să-şi noaiscă crimele". îţi deschid ei pantalonii. sînt un spion. Dar nimic din ce spune nu satisface pe examinatorul Chinul nu s-a terminat. se concentrează asupra împingerii ei tot mai adînc în integrările personale pînă cînd acestea sînt pulverizate şi zdrobite. 19.. Adesea pri-Hîeri mai în vîrstă au devenit sclavi jalnici ai temnicerilor lor Rişti. în „Psychiat". pr babil transferînd asupra lui propriile lor luni de suferinţă. Presupune mult timp şi suferinţe catastrofale pentru a răsturna credinţe şi valori stabile. Ţi' ^ spune mereu să mărturiseşti totul şi atunci vei fi tratat mai bine. Toate Protestele sau apelurile la raţiune sînt întîmpinate cu „Mărturie?te. dar ide^a aceasta prinde rădăcini şi devine tot mai atractivă pe măsură c1 oboseala şi groaza de tortură fizică se iveşte tof mai mult. Voi aveţi dreptate şi eu am greşit. Relaţia generalizată dintre forţa ego-ului şi schimbarea socială stresantă ^henwald pentru a-şi conserva simţul eului.31 Relatarea unor asemenea torturi a fost făcută de multe ori în ultimii ani. J. Păduchii se înmulţesc tot mai mult. victima simto slăbită şi vrea să se supună. Nu are nimic de mărturisit. Mărturisirea te va salva". dependenţă. Trebuie să scapi de cătuşe. Nu te ajută pentru că eşti prea reacţionar. 195 în celulă e pus cu criminali mai „avansaţi" în „spălarea Cr ierului" şi aceşti oameni se năpustesc asupra lui cu violenţă. Spune adevărul. Bettelheim relatează desptf propria sa luptă timp de multe luni în lagărul de concentrare di* 31 R. Mărturisirea în sine poate fi un lucru superficial. frică*. începi să te gîndeşti cum să scapi de cătuşe.32 I Reiese astfel că în condiţii de mediu extern complet contro-■ exercitînd o presiune maximă asupra individului. două. dar temnicerii ştiu acest lucru şi.. Şi aceste cincizeci devin o realitate pentru tine". Cu o idee atît Je bine implantată.. 196 ego-uiui şi integrarea Dezorganiza -rea personalităţi'' \ Creşterea anemiei sociale şi a mediutuj Figura 20. teoria •r . Dacă trebuie să urinezi. Vrea să-şi „ajute" călăul este atît de insistent. I Unii cercetători au avansat concepţia că aceste transformări extreme se datorează operării a trei forţe : slăbiciune. desigur. ste dus în celulă şi lăsat să doarmă — dar numai pentru o oră. adică a spune „Da..

Putem identifica "uşor sistemul personali-ţii. constatăm pentru sociologii şi antropologii imprudenţi. Credem că cea mai bună abordare implică distincţia între două anuri ale discursului. intricarea si dependenta ei în mediul' se i*uctura deprinderilor şi trăsăturilor ei. si ţionale. societatea. pierderea suportului social obişnuit şi inversiunea totală a sistemului social.separare ncretă. arestare. Există un organism biologic. Eroarea individualistă constă în conceperea personalităţii c i ctul decurge natural din sistemul ei de credinţe şi valori.). izolare. Probabil există un punct limită pentru majoritatea personalit ţilor. ne conduce. trăsăturilor imuabile şi a unui eu în Eroarea culturalistă constă în considerarea că personalit de fapt nu există. Individual and mass behavior in extreme situations.trebui să sublinieze. ea este aproape întotdeauna atentă şi generoiasă în faptele ei. '° >. totuşi. din unitate de izolare. Cînd se produce brusc o boal pierderea slujbei. Nu există o asemenea . H. Ambele-^bordări sînt valabile. se străduieşte din greu să-şi mei ţină vechile credinţe şi valori. Această concepţie neagă autosuficienţa persoanei. Angyal postulează. Să/ luăm un exemplu. E. culturale. Cîn presiunea creşte (ca la victimele naziştilor sau în primele luni < închisoare) rezistenţa este mai mare. Norton. Din fericire penti ttă de a fi independent în viaţa sa (autonomie). de transport şi medical al comunităţii ei. wota trad. ' Pe scurt. Brainwashing. dependency. organizării fixe. întrebi : este acesta un act caracteristic pentru ea ? Da. Battle for the mmd. Astfel. a situaţiei Şi rolurilor în care victima se găseşte. Persoana'trăieşte şi moare într-o splen idevaluarea noastră asupra personalităţii ei. devine defensiv sau neagă nenorocul. abnorm. de asemenea. acordă autosuficienţa .. 1957 . F H a r 1 o w. mai mult decît o face. schimbare stresantă în Situaţia socială induce iniţial un tip dezo ganizat de reacţie. relaţiile de rol sînt considerate numai ca a n|ura „externă" sau colectivă (sistemul social). Şi pentru o apreciere cometă a acţiunii umane (pe care nici o ştiinţă nu a încercat-o încă) Structură individuală şi structură colectivă In acest capitol ne-am propus sarcina dificilă de a rapor sistemul personalităţii la sistemul social. gina 162 ca „intrinsec anormale". potrivind actul cu nefiind menţionate. dacă vrem. 1943. de asemenea.n?lenea W. de ţ. Coercitive persuasion. 33 I. condi-and DDD. da . dacă dorim. 1957. la struc-Cultura. 417—452.34 Figura 20 încearcă să generalizeze rezultatele obţinute în dirite studii despre istresul şi presiunea socială asupra personalîtii. a doua. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că în mod normal o • s B. 1961.-Ea nu ar fi putut nunte plictisitoare bune'de înlăturat în favoarea structurii caraMpumpere planta dacă nu juca rolul de client în florărie şi nu ar ii fost astfel o rotiţă în sistemul comercial al culturii din care face Parte. F a r b e r. să conducă la „structura internă" (sistemul personalităţii). două trebuinţe use : una de a se potrivi cu ceilalţi oameni (homonomie) şi ceaelaşi timp oglinda culturii sale şi o lumină pentru sine însuşi. Desigur. Persoana caută soluţii raţional jură să-şi menţină integritatea. Comportamentul ei este consecvent indiferent de situ iHa Dar acelaşi act. AT * In original debility.". . individul poate să se sim deprimat şi dezorientat. Acest simplu act poate. în sfîrşit. L. Dar acest mod dialectic de a trata problema pare nesatisfăcă-r pentru simplul motiv că nimic din personalitate nu este pur ociai" şi nimic pur „individual". Sis-■temul personalităţii acestei' bune doamne a intersectat în multe 'feluri sistemul comercial. Bettelheim. identifica instituţiile lin codul culturii şi a^sistemelor sociale care implică relaţii de l pentru mulţi oameni. Aici avem de-a face cu o „structură co-ctivă". majoritatea oamenilor această urnită ultimă nu este niciodată înce^urii individualei Putem. El ne confruntă cu multe probleme ale cată. o terului. 38. O doamnă amabilă aduce o plantă unei tetene bolnave în spital. soc. dar tot ce acest organism este un produs al forţelor sociale. cit. un negativism faţă de modalităţile tribale şi dorinţa a fi el însuşi. Doubleday. *•■ S c h e i n e t al. New York. op. alteori mai tîrziu. Pentru o discuţie mai completă a teoriei vezi L i f t o n. Am încercat în discut noastră să evităm două tipuri opuse de erori — prima este o caf cană în care psihologii şi psihiatrii cad adesea . o capcan em nevoie de ambele. trezind unele din mecanismele enunţate la p. de asemenea. personalitatea poate fi zdruncinată şi se ce formează (fără rezistenţă) condiţiilor foarte modificate. r ei abia dacă ne oferă un cadru ştiinţific pentru rezolvarea pro-emei dualităţii.J. New York. dread — de unde si prescurtarea DDD. J. ca în cazurile spălare a creierului. rămînem mulţumiţi. o privaţiune. West. 20. personalitatea este „un agregat într-un agregat. Nu ar fi putut duce planta la spital dacă nu ar fi respectat f°rele de vizită şi prescripţiile acestui sistem social „extern".35 Un om este în vidualizare.S a r g a n t. care există interior. recunoaştem adevărul din spusele acestor autori. uneori mai devreme. 271—285. în „Sociometry". Psychol.

°mmonwealth Fund. per misive şi există mai multe modalităţi de a realiza aşteptările de vO\ Jocul considerabil în sistemul social permite o variabilitate personală mare (deşi nu nelimitată). Rezumat Personalitatea este un sistem în cadrul unei matrici de sisteme socioculturale. în acelaşi timp fiecare dintre noi are un impuls spre structură în cadrul unei structuri mai mari şi constituind o parte a acesteia"36. fără sistemele colective înconjurătoare. Trăsăturile şi atitudinile sînt structurate în cadrul unor limite superioare şi inferioare. care induce acţiune sau gîndire. Şi putem scuza unilateralitatea într-o oarecare măsură pledînd că fiecare specialist are dreptul să prefere unele teme. sistemelor social relaţiilor de rol. 107. Unii autori insistă asupra faptului că cele două su^ biecte sînt identice. afirmă că nu putem scăpa de pecetea arhetipurilor şi a sociale . ale situaţiei de moment şi ale rolurilor sale. existenţialismul şi personalismul ar putea fi acuzate de acest lucru. sociologul şi antropologul. într-o măsură considerabilă. Copilul dobîndeşte în mod inevitabil (prin principiile învăţării) modalităţi culturale . Dar nici un sistem dat al personalităţii nu ar putea fi ceea ce este. Mulţi autori pun „socialul" şi „individualul" într-o opo dialectică. Angyal. în acelaşi timp constatăm că cultura reală permite o sen1 largă de variaţie acceptabilă în comportamentul personal. Le consideră ca fiind într-un conflict constant. Comportamentul său este modificat în cadrul unor limite de fiecare situaţie socială pe care o întîlneşte. întreag' sa personalitate poate suferi o transformare. De-a lungul vieţii el reflectă „personalitatea de bază" adecvată culturii şi subculturilor sale. Dacă schimbarea este violentă şi extremă ca în spălarea creierului. neglijarea sistemului personalităţii se constată în mod obişnuit. Situa ţiile sociale sînt. A11 p o r t. In mod corespunzător. Datorită acestei libertăţi persoana poate întîmpina mai uşor cerinţele culturii sale. [ 36 Citatele şi exemplul sînt extrase din F. de structurile externe. Se întîmplă că psihologii sînt interesaţi în special de sistemul personalităţii .instituţiilor culturale. culturaliştii şi unii sociologi ar putea fi vinovaţi de aceasta. Din acest punct de vedere. H. de asemenea. Dar toţi trebuie să vegheze şi să recunoască deschis numeroasele puncte de intersecţie şi inter. Unele teorii neglijează sistemele externe. New York. Se în-clină pînă la un punct sub vîntul schimbărilor sociale. Este inutil să întrebăm care structură este mai „reală". structura personalităţii permite un interval de variabilitate. 1955. Foundations for a science of personality. p. Autorii teoriei rolurilor. ajunge să accepte rolurile adecvate statutului său din familie. New York. ^" CAPITOLUL 9 Dezvoltarea motivelor ADULTUL ÎN COMPARAŢIE CU COPILUL MIC » EMOŢIA * TEORII DESPHE MOTIVELE INVARIABILE » CRITICA TEORIILOR DESPRE MOTIVELE INVARIABILE e TEORII DESPRE MOTIVE VARIABILE o REZUMAT lVJLotivaţia este o problemă centrală în studiul psihologic al I personalităţii. cît şi în cel social se realizează în mod normal o adaptare reciprocă şi o_ intersecţie reuşită. Structurile externe (colective) ar putea să nu existe defel dacă sistemele constitutive ale personalităţii sînt distruse. este totuşi adevărat că orice teorie a personalităţii / pivotează în jurul analizei naturii motivaţiei. . De asemenea. Deşi nu trebuie să acceptăm această concep■ ţie extremă. dependenţa reciprocă a celor două structuri — aşa cum acest capi-toi a încercat s-o facă. sau dura mult timp. Theories of feeptions and the concept of structure. Wiley. In acest capitol am încercat să conservăm un echilibru rezonabil — deşi restul acestui volum se referă în primul rînd la „sistemul intern". Ea este o „structură internă" încastrată în şi inter-acţionînd cu „structuri externe". în virtutea acestei flexibilităţi prezente atît în cadrul sistemului personalităţii. Toţi sînt îndreptăţiţi în alegerea lor. Poate psihanaliza. în mod inevitabil. 35 A. Mai tîrziu ajunge sâ joace multe roluri în cadrul multor sisteme sociale. 1941. individul este n o neplăcere pentru ştiinţa socială. Prin motiv înţelegem | orice condiţie internă a persoanei. A încheia un cont este greu. Scopul nostru special a fost să examinăm punctele de intersecţie.

părerile se formează ele însele. este nerăbdător. nici o rivalitate. sensibilitate. O asemenea transformare radicală a personalităţii trebuie să includă modificări majore în motivaţie. Caută plăcerea. relevante social şi destul de bine integrate unei activităţi planificate. Care este atunci legătura dintre ele ? Emoţia este cel mai bine definită ca o „condiţie activată a organismului". o pălărie de mătase. 203 rilor noastre arătînd cît de mult s-au dezvoltat sistemele motiva-. Totuşi. familia. este unul din foarte puţinii oameni care au o concepţie realistă. dorinţă sexuală . Să luăm de exemplu. Şi nici nu trebuie să credem că motivele lui Tolstoi sînt atît de perfect localizate şi integrate pe cît o pretinde autorul. dl. | progresează in cursul tinereţii spre o independenţă relativă şi ajunge în perioada adultă la responsabilitate socială. simpla listă a diferitelor obiecte despre care am scris mai sus. dar toţi au această asemănare esenţială. Hilaire Belloc. luaţi-o de aici". sau ca o asigurare că totul e în ordine. Teorii despre motivele invariabile în ciuda diferenţei aparent mari dintre motivele copilului de doi ani şi cele ale adultului. Bernard Shaw şi prietenul meu dl. putem spune că emoţia constituie coloratura subiectivă a motivelor. Descrierea făcută de Chesterton lui Tolstoi zugrăveşte o asemenea persoană : Tolstoi. Dar cînd sînt violente. pe lîngă un romancier magnific. In contrast. un poem indian sau o livră de tutun. încît am putea deduce punctul lor de vedere inevitabil faţa de orice — o pălărie de mătase. terenul convingerilor lor. de aceea această lege asupra independenţei Irlandei este numai un compromis meschin . depresie. Niciodată nu ia in considerare confortul sau bunăstarea altora. eu sau dumneavoastră am putea numi încă cîteva persoane de acest tip. ego-cen-trate ale primei copilării. Unele emoţii sînt specifice unei trebuinţe actuale: durerea. altele sînt mai penetrante şi mai de durată : anxietate. poate fi şi este redus de Tolstoi la acest mare principiu fundamental tolstoian. Aceleaşi impulsuri. viaţa începe în copilărie cu o dependenţă totală. Oricît de mult îl putem iubi sîntem siliţi să admitem că este o oroare nesocializată. că dată fiind baza lor de gîndire. la fel şi motivele. extrem de distructiv. 1903. veneraţie. trebuinţe sau instincte ne bîntuie din leagăn pînă în mormînt. Natura emoţiei nu este încă complet înţeleasă. ci trebuie să separi naţiunea în indivizi". această pălărie de mătase este o stîrpitură neagră". pp. Emoţia Motiv şi emoţie au aceiaşi rădăcină latină (movere — a mişca). Există trei oameni care au o asemenea atitudine. filozoful Hobbes spunea odată : „Omul rău nu este decît un copil devenit puternic". Hodder and «oughton. în special a motivelor care sînt blocate sau intrate în conflict. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii.Adultul în comparaţie cu copilul mic în general. un poem indian şi o livră de tutun. de aceea. emoţiile pot fi considerate ca un semnal că lucrurile nu merg bine cu noi. căci etica orientală. Este unul din cei doi sau trei oameni din Europa. Din punctul său de vedere mama. Dintre cunoştinţele noastre. obo202 «eala. K. de la Biblie la trăgătorul de cizme. opiniile lor despre orice subiect terestru izvorăsc natural. nu e bine să separi un imperiu centralizat în naţiuni. Tolstoi. Leo Tolstoi. sau care fac un progres brusc şi neaşteptat spre scopul lor. solidă şi serioasă despre viaţă. nu admite nici o amînâre în satisfacerea impulsurilor sale. necesităţile sale fizice. Totul în lume. dincolo de fastul ei aparent. ele subminează şi par a nu servi unor scopuri adaptative. legea asupra independenţei Irlandei. ajută individul să obţină cele necesare pentru supravieţuirea fizică şi pentru protecţia si dezvoltarea ulterioară a personalităţii sale. Chesterton et al. Tolstoi ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. nevoia sa de activitate. întrucît sarcina noastră este să înţelegem structura durabilă a motivelor vom omite discutarea condiţiei emoţionale „activate" care adesea le însoţeşte2. în măsura în care este implicată personalitatea. Foamea. lumea sa trebuie să se dedice satisfacerii imediate a capriciilor sale. adultul matur posedă motive care sînt controlate. teamă. în cazul lui Tolstoi. care au o atitudine atît de personală faţă de lucruri. lipsit de conştiinţă şi total dependent. Dacă un adult ar fi pe jumătate atît de ego-centrat pe cît este copilul de doi ani ar fi considerat un criminal psihopat. de aceea mă interesează acest poem indian. Adesea ele sînt tonice. Putem elimina din discuţie ca fiind o exagerare literară pretenţia lui Chesterton că numai „doi sau trei oameni" sînt atît de bine integraţi încît se poate prevedea viziunea lor inevitabilă des-Pre orice lucru. ei nu formează păreri. este mult mai simplă. Ar spune i „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . deşi constituie un capitol major în domeniul psihologiei generale. London. cîteva teorii importante ne spun că motivele omenirii sînt în mod esenţial aceleaşi de la naştere pînă la moarte. legea asupra independenţei Irlandei. această livră de tutun este un lucru diabolic . Există anumite opinii pe care trebuie să le aibă despre anumite lucruri . Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . Oricare ar fi tonalitatea sau durata lor. de aceea. Excesiv de pretenţios. de joc şi de confort — acestea îi sînt singurele preocupări. Nu poate tolera nici 0 frustrare. simplificarea vieţii1. ţionale ale adulţilor din motivele impetuoase incoerente. Să examinăm cîteva din afirmaţiile principale ale . Emoţiile ne mişcă . şi mai tolstoiană decît cea occidentală".. 3 f. foame. ca florile pe cîmp. Toţi trei sînt diametral opuşi unul faţă de celălalt. Să luăm mai întâi în considerare copilul de doi ani. schiţa slujeşte scopu1 Din G.

sîntem oare conştienţi de < motiv ale fericirii ? Ştim că vrem să trecem un examen. cum este numit acest tip de teorie. Press. întâlnirile sînt obiective pe termen scurt cu o recoltă rapidă de sentimente plăcute).. Unde este fericirea ' pilotul unui bombardier care îşi pierde viaţa pentru ţara sa ? este fericirea pentru omul de stat devotat. în uj. a unei obligaţii. Pare un lucru de bun simţ şi evident a spune că omul caută fericirea şi urmăreşte să evite durerea. Cînd sîntem absorbiţi a o sarcină."Care din ele aţi vrea cel mai mult să fiţi ?" Toate au ales fata nefericită. Este perfect. semnalele nu sînt motive) devin tot mai puţin vrednice de încredere. Nu e valabilă această formulă de la naştere pînă la moare ? Copilul de doi ani caută plăcerea .$u ne aflăm pe lume pentru plăcere. dar bogată. violăm crezul ^ donismului. un caz „fericire" în sens inteligibil. sau să cîştigăm un joc.sincronizarea dintre plăcere şi atingerea scopului . homeostazie sau o fugă de tensiune (cf. Cineva poate crede că dacă obţine o diplomă. putem recunoaşte că plăcerea şi durerea sînt semnale ale naturii care ne spun dacă motivele noastre sînt facilitate sau blocate. De aceea ea nu este un motiv concret. Există multe dificultăţi în aprecierea conceptului de fericire ca motiv. întreaga noastră conduită. ca la epicureenii antici. e adevărat că mulţi adulţi sînt hedonişti în sensul că toată viaţa caută satisfacţii senzuale imediate. Această faimoasă afirmaţie a lui Jeremy Bentham a avut întotdeauna mulţi 2 Relaţia între motiv şi emoţie este cercetată pe larg de Magda Ar-nold. de realizarea unui motiv. dumneavoastră şi eu căutăm plăcerea (sau fericirea). evidentă bogată. cealaltă o fată deprimată. insuficie11 206 plinit de realitate sau de propriile noastre introspecţii şi pentru . „Plăcerea şi durerea sînt stăpînii noştri suverani". Pe scurt. Tolstoi caută plăcerea (prin reducerea complexităţii vieţii) . ne diminuează şansele pentru plăcere şi ne obligă la o viaţă intensă şi riscantă. anticiparea satisfacţiei nu este decît o penumbră îndepărtai Şi această satisfacţie este adesea de o calitate sinistră. pe evitarea durerii sau disconfortului. somn. fiindcă doresc să fiu fericită . Chiar şi o persoană care îşi urmăreşte propria datorie încearcă unele sclipiri de plăcere sau satisfacţie. Este. dar aşa simt eu". dar aceste reali-ri concrete sînt scopuri tangibile. din punct de vedere fizic. Fericirea este în cel mai bun Caz un produs secundar al unei activităţi cu o altă motivaţie. 1960. De asemenea. nu putem construi o teorie a motivaţiei bazată P* hedonism. una care reprezenta o fată zîm-bitoare. 2 voi. aparţinînd evident clasei muncitoare . Multe lucruri pe care sîntem motivaţi să le facem dOar ne măresc tensiunile. De asemenea. Tinereţea e şi ea o vîrstă „în care se caută plăcerea" (în sensul că petrecerile. Totul este atît de simplu. Recunoaştem aceste fapte. Au fost apoi întrebate : V. Unele din ele au rîs de alegerea făcută. 205 Să ne examinăm propria conştiinţă. constituie o strădanie spre echilibru. „Reducerea tensiunii" este invocată ca un motiv sUveran. ci pentru a ne face blestemata noastră datorie". a unei responsabilităţi şi steagul semnalizator al plăcerii. Şi mai* parte din ceea ce este plăcut nu e compatibil cu scopurile prin' cipale ale vieţii unui adult. dar ţintim să atingem un scop Sţ)c~ cific .acestei poziţii. Cea mai serioasă dintre toate este simplul fapt că nu se P°ate ţinti direct la realizarea fericirii. pentru că acesta este un principiu confuz. Se poate ca motivele omului cavernelor să se fi acorda" unor semnale hedoniste. să scrje n un poem. Dar. Cineva ţinteşte spre fericire ţinteşte spre nimic. în anti-Sjiitate cirenaicii susţineau că toate fiinţele umane sînt motivate s caute o plăcere pozitivă . incapabil să dorească ceva dacă ogea despre acel ceva nu este plăcută. în ciuda acestor comentarii critice. se căsătoreşte Susan. activitate sexuală. Columbia Univ. adevărat că o tonalitate emoţională plăcută însoţeşte satisfacerea impulsurilor de hrană. epicureenii au simţit că scopul principal al omului era evitarea durerii. excreţie. în cursul secolului al XlX-lea «coala de gîndire utilitaristă a dominat o mare parte din teoria şi politica socială şi economică a Occidentului. Bismarck a spus odată : . Hedonismul psihologic. sportul. în psihologia actuală accentul se pune din nou. Un psiholog era de faţă şi le-a cerut să se uite la două fotografii. îşi cîştigă o existenţă bună. adevărat că mara parte din comportamentul unui copil mic este impulsiv (controlaţi de impulsuri) şi în acest sens poate fi numit „hedonist". Ne aşteptăm în mod vag ca ^u cesul să ne aducă satisfacţie . dar extenuat şi ţia Pentru mama devotată a unui criminal condamnat ? Ori de cîte Orj facem ceva pentru că sîntem „datori" s-o facem. de asemenea. Una a spus „Ştiu că e caraghios. chiar' respirarea aerului proaspăt. Toate fetele au fost de acord că prima era fericită şi a doua nefericită. Mill a susţinut că un ojn este. 204 porteri din timpul Greciei antice şi pînă în ziua de azi. se spune.. va îi fericit. Emotions and personality. Oare ? Un grup de muncitoare tinere discutau despre motivele vieţii lor. Acest experiment revelator (deşi cam înşelător) sugerează că statutul social reprezintă pentru aceste fete un motiv mai puternic şi mai concret decât fericirea. Au ajuns la hotărârea unanimă că „a fi fericită" era unicul lor motiv. Dar pe măsură ce dezvoltarea evoluţionistă a omului a progresat se pare că semnalele naturii b. pagi-„ile 97-99). are o atracţie ca de sirenă. există anumite relata pozitive între plăcere şi motiv care pot fi subliniate. New York. Dar în epoca modernă constatăm o sincronizare mai slabă între realizarea unui ideal.

2 voi. Instinct: a study in social psychology. Un educator poate „avea nevoia" unui instinct de joc. să decidă că omul are patru „dorinţe'' de bază : pentru noutate. New York. gregaritatea (singurătatea) sînt astfel de exemple. Freud a postulat instinctul sexual şi instinctul agresiv ca fiind dominante. al competiţiei sau al dorinţei de cîştig. Expunerea extrem de influentă a vederilor lui McDougall a fost Oblicată prima dată în Social psychology. pentru autoritate. 1927.6 El ajunge la concluzia că animalele sînt în mod clar conduse de instinct. Nu toate înclinaţiile sînt evidente la naştere. ele nu se sprijină pe o teorie motivaţională valabilă. Un sociolog poate. Methuen. 1924. dar ele se perfecţionează (prin maturizare) şi furnizează dinamismul esenţial al întregii conduite umane. W. Poate aspiraţia lui Tolstoi spre o viaţă simplă era numai o „dorinţă-scop inhibată". L. Thomas şi F. dezvoltăm sentirnem* şi din sentimente se compune însăşi personalitatea. In al doilea rînd. făcînd pe ţăra-nul. pentru recunoaştere. 207 se pot diversitate atît de bogată a motivelor umane.* Pentru a-şi satisface agresivitatea şi dragostea de viaţă. cum putem explica diferenţa dintre copilul de doi ani şi Tolstoi ? Freud oferă două explicaţii. este mai puţin clar enunţat decît în sistemul luţ McDougall. iar diferenţele individuale mai mari decît ar admite-o teoria. Bernard. L. Znaniecki utilizează elegant şi sistematic aceste Patru dorinţe în sistemul lor de gîndire sociologică : The Polish peasant in wrope and 'America. Vom menţiona trei tipuri de doctrine ale instinctului. 1908. nolt. I. dar. oamenii au înclinaţii de bază care constituie mobilurile lor primare. London. Un al doilea mod simplu. New York. de gîndire — şi imediat le inventează pentru scopurile sale. fuga (cu emoţia fricii). Id-ul e plin cu „energii instinctuale".nu este puje. k 5 L. Acestea două explică cea mai mare parte a comportamentului şi ca-racterului omului. e capabil de sublimare. Dar instinctele de bază sînt aceleaşi. E uşor să inventezi instincte în funcţie de nevoile cuiva.5 Deşi invenţiile de acest gen pot avea o utilitate pragmatică. adultul (Tolstoi. Teoria hormică. 1932. L. Esenţa tivaţiei este desigur mai complexă. Fiecare instinct are ataşat de el o emoţie primară. cum e şi normal. Instinctul părem (cu emoţia duioşiei). dar probabil eronat.. glia-mamă substituindu-se propriei sale mame. doreşte diferite obiecte. Dacă acceptăm evoluţia. Această t^ rie ne descrie simultan structura motivaţiei şi a personalităţi' Deşi sistemul lui McDougall este atent gîndit. Luce. Enumerare ad hoc. atunci. nu există nici o dovadă că Freud a realizat o enumerare fundamentală a . E posibil ca savanţii mai în vîrstă să-şi piardă gustul e viaţă sau să devină mai înţelepţi. în ajutorul teoretizărilor sale. In loc să dorească direct mîngîierea trupului matern (complexul Oedip) el îşi maschează această dorinţă. care măreşte numărul „înclinaţiilor" de bază este The energies of ien.4 Cu mulţi ani în urmă. Cînd ac^" tor instincte li se ataşează obiecte obişnuite. New York. Instinctul freudian. Knopf. El poate clădi un întreg sistem pe baza presupunerilor sale —■ dar acestea sînt gratuite şi nedovedita. de a onCl3pe motivaţia este acela de a o atribui în întregime instinctului. Dacă instinctele nu se schimbă. E. acum inconştientă. Ca şi în cazul teoriei lui McDougall.' 4 Nu trebuie să dispreţuim utilitatea unor asemenea invenţii ad hoc. El este total specula^ şi pretinde un număr dat de mobiluri esenţiale ale naturii um (numărul variază între opt şi optsprezece în diferitele ediţii lucrării sale) care de fapt nu au fost niciodată stabilite. Thorndike şi S. Combinarea acestor energii instinctive între ele şi cu învăţarea ulterioară. Freud sînt printre cei care şi-au modificat propriile concepţii pe măsură ce au înaintat în vîrstă. O teorie mai sistematică este cea prezentată de William McDougall. combativitatea (ţ3 nia). de asemenea. Rinehart and Winston. Freud afirmă : „Structura id-ului nu schimbă niciodată". pentru securitate. Un economist care doreşte să explice comportamentul economic al omului poate postula cu uşurinţă un instinct &\ măiestriei. O expunere «erioară. în timp ce savanţii mai în vîrstă tind să pledeze împotriva ei. Concepţia cuiva în această problemă va depinde probabil de vîrstă sa. Ce pt fi aceste energii. în primul rînd. de curiozitate. Bernard a examinat literatura din domeniul psihologiei şi ştiinţelor sociale şi a descoperit aproximativ 14 000 de pretinse (şi arbitrar inventate) instincte. după cum o ştie toată lumea. explică întreaga 3 Pare a fi real faptul că studenţii mai tineri şi savanţii mai tineri adesea pledează vehement pentru vreo variantă a doctrinei hedonismului. nu-1 putem ^' cepta ca o descriere adecvată a motivaţiei. L. de exemplu) dobîndeşte noi asociaţii obiectuale. Si iată-le.

1953. Cele trei tipuri de teorii ale instinctului pe care le-am menţionat susţin căi : 1) toţi oamenii au esenţialmente aceleaşi forţf dinamice pentru acţiune. Monogr. Cînd comparăm vîrsta de doi ani cu maturitatea. agresiunea. ergs. nu priveşte direct motivaţia. (Nota trad. Ea ocoleşte controversa ereditate-educaţie. 1946. Astfel.". R. L. New York. A clinical study of sentiments. să fie total vizibilă şi să se mişte. The smiling response : a contribution to the ontogenesis of social relations.7 Putem menţiona acum două teorii suplimentare care pot fi clasate oarecum alături de doctrinele instinctului.) 8 O apărare esenţială a acestei abordări a motivaţiei se află în H. A t k i n s o n. 9 Cf. A. doi oameni pot avea o trebuinţă puternică d. motivele sale de bază rămîn neschimbate. needs. motivul emergent al responsabilităţii sociale). o personalitate adultă este de fapt o combinaţie de m0" * In original obiect cathexes. presupunerea pare foarte improbabilă. 265 dori lucruri diferite dar există numai cîteva raţiuni pentru care u doresc. în >. K. instinctive.. nevoi sau trebuinţe. Pe scurt. Psychol. W o 1 f. 209 ^Structuraşi dezvoltarea personalităţii — cd. zîmbetul social este provocat la copil în mod normal de la 3 la 6 luni cînd vede o figură umană sau o copie rezonabilă a ei. dar sînt prudenţi în legătură cu caracterul lor înnăscut. 32. Murray et a 1. sexul. 10 Cf. doctrina trebuinţelor afirmă de fapt că în timp ce obiectele dorite pot varia de la persoană la persoană. McClelland. D. dominanţa. Ei spun că nu ne interesează faptul că motivele fundamentale sînt. Dar ca şi teoriile precedente. afilierea. privite din punctul de vedere freudian. J. educaţia. unice în fiecare personalitate. ca şi extraordinara diversitate a motivelor adulte. respectul. Şcoala modernă de „etologie" studiază configuraţiile perceptuale la care animalele şi copii răspund fără a avea o experienţă anterioară. 3— 149. 3) ele sînt capabile de a fi ataşate unor diferite obiecte şi de aceea de a i1 canalizate (deviate. sublimate).) 208 tjve canalizate. Trebuinţele. C. Totuşi. Singurele instincte care ne interesează aici sînt motivele instinctuale. Cf. Murray. Faţa poate fi o mască sau chiar un manechin. New York. A. De exemplu. Multor psihologi le-ar plăcea să opereze cu o listă definită de impulsuri umane fundamentale. găr disciplinat. Appleton-Century-Crofts.Genet. Oxford. tipurile fundamentale de dorinţe nu variază. Oamenii pot 7 In psihologia curentă termenul instinct este folosit într-un sens diferit. * In original wishes. deplasate. sistemul utilizează mult mai mult motivele de bază decît o face Freud şi oferă mai mult spaţiu trebuinţelor conştiente.". 57—125. E. wants. desires. în orice Pe'' sonalitate găsim aceleaşi motive de bază de la naştere pînă * moarte . R. dar trebuie să aibă doi ochi. 1938. ea explică dezvoltarea trebuinţelor în sentimente. Clark. nici >că pe măsură ce individul creşte şi se dez-j voltă. Acest tip de răspuns înnăscut există şi e important pentru o deplină înţelegere a psihologiei copilului.* Ultimul termen pare să fie cel preferat. Totuşi. de asemenea. W. însă ele sînt atît de fundamentale şi de larg răspîndite încât acţionează ca instincte.motivelor esenţiale ale omului.9 Ca şi sistemul lui McDougall. Monogr. (Nota trad. 34. încurajează cercetarea unui motiv izolat sau a unor motive în combinaţie. S p i t z. în „Genetic Psychol. Direcţiile luate de aceste două vieţi sînt atît je diferite încît pare extrem de artificial să le dăm scoruri identice pe scala cu n . 1945. Să le numim dorinţe.10 Trebuinţele pot fi. M. Lowell The achievent motive. Această logică ni se pare inadecvată pentru a explica diferenţele calitative dintre copil şi adult (de exemplu. explicînd într-un mod destul de vag rolul învăţării.e umilire . pofte. autonomia. Nu e nevoie să fie o figură zîmbitoare (fapt care induce imitaţia) sau să aparţină unei persoane cunoscute. unul devine poate un masochist sexual. A. H. celălalt un căln. ca reprimate. deplasate. invariabile. canalizate şi sublimate. unind astfel motivaţia şi structura rezultantă a personalităţii.8 Acest tip de teorie are multe avantaje. Explorations in personality. Dintre trebuinţe sînt adesea studiate realizarea. 2) acestea sînt înnăscute. A. achiziţia. strict vorbind. C Morgan.

unele probleme în ceea ce priveşte enumerarea impulsurilor. veridică şi personală cu condiţia ca trebuinţa integrată să fie înţeleasă nu numai ca o organizare de moment. setea şi oboseala. într-o măsură limitată. 211 Critica teoriilor despre motivele invariabile Am vrut să spun că nici una din teoriile luate în considerar pînă acum nu evidenţiază o suficientă flexibilitate şi variabilit^6 care să justifice marea diversitate a motivelor umane adulte. E cler că mare parte din ceea ce învaţă un copil sp referă la modalităţi de satisfacere a impulsurilor (să ţină biberonul. dar mai întîi trebuie susţinute două lucruri importante în favoarea acesteia. dar cu excepţii pentru unii indivizi : sex.". comportament postmaternal. Klineberg a făcut o încercare valoroasă (studiind caracteristicile culturilor) de a descoperi ce doreşte (sau are nevoie) fără excepţie orice fiinţă umană din orice cultură a lumii12. Deşi o teorie a impulsurilor solicită (într-adevăr cere) o teorie a învăţării. pare prea abstractă. „motive foarte credibile". Am arătat acolo modul în care conceptele de condiţionare şi întărire prin „extinderea" impulsurilor sînt destinate" să explice întreaga diversitate de deprinderi-răspuns' ale oamenilor. comportament de autoapărare.poziţii de umilire. gregaritatea. Rine-hart and Winston. de-a lungul întregii vieţi) . obiecte-scop. fuga. şi dacă ţinem seama de condiţionarea şi extensiunea imţjnp ţ ş pulsurilor — aşa încît să rezulte „impulsuri secundare" — putem acoperi toate motivele oamenilor. activitate. dacă nu întreg comportamentul copilului poatp ii generat de impulsuri — incluzînd. în al doilea rînd. „ten-Sluni tisulare" specifice care reclamă reducerea tensiunii ? Sau sînt dotări motivaţionale de un ordin diferit ? Vom reveni mai tîrziu *a această problemă. E fără îndoială adevărat că comparaţiile între indivizi nu pot fi făcute chiar aşa de uşor pe baza trebuinţelor integrate ca pe baza trebuinţelor obişnuite . adică stimul-răspuns) în categoria „energiilor invariabile". desigur.1 ţiuni. ca şi teoria iru stinctului. Această concepţie a unei trebuinţe integrate este o mare "îmbunătăţire faţă de trebuinţa-schelet Ea împlineşte pretenţia noastră pentru o unitate de analiză care să fie concretă. care luate împreună constituie o trebuinţă integrată". iar acestea sînt foarte puternice (cînd sînt stîrnite preced toate celelalte motive). In primul rînd. Nici o teorie a motivaţiei nu poate ocoli acest fapt central. Nici una din teoriile examinate mai înainte nu se bazează pe o cercetare solidă. Există. pare adecvată şi pentru explicarea motivaţiei la animale. Social psychology. Există. găsite în toate culturile. impulsurile pentru activitate si cele estetice — atunci impulsurile sînt fundamentul prim (dar nu în mod necesar permanent) al vieţii noastre motiv-^ţionale.. prea imaterială şi depersonalizată pentru a reprezenta motivaţia indivizilor reali11. sete. Impulsurile. 1936. 1954. New York. Această cercetare antropologică oferă o listă de „motive absolut credibile" : foame. Dacă cineva este foarte înfometat. dorinţa de acaparare si alte modele comportamentale comune ca avmd o frecvenţă descrescătoare. odihnă şi somn. vOi expune acum mai amănunţit . Klineberg includea un impuls pentru activitate Şi unul estetic. 12 O. ac. Scopul primar este reprezentarea vieţii unice personale cu maximum de fidelitate. In cel mai bun caz observaţia de bun simţ sau activitatea clinică cu pacienţii constituie baza enumerării de instincte sau trebuinţe postulate. In capitolul 5 am tratat acest punct de vedere. Teoria trebuinţei. Hoit. cum vom vedea acum. dar comparaţia este numai un scop secundar al psihologiei personalităţii. ca şi foamea. 210 aCesta este conceptul simplu şi suveran pe care se poate fun-damenta întreaga teorie motivaţională. 11 Această problemă pare să fie admisă de Murray care scrie : „Fiecare trebuinţă este asociată cu urme (sau imagini) care reprezintă mişcări. totuşi energiile de bază sînt privite întotdeauna ca fiind impulsurile înseşi — şi astfel trebuie să clasificăm acest tip de gîn-dire (îmbrăţişat de psihologia behavioristă. toate fiinţele umane din lumea întreagă au impulsuri. Klineberg. Aspectul cel mai interesant al acestei cercetări îl constituie caracterul „absolut credibil" al motivelor descoperite. să-şi solicite mama pentru a obţine hrană şi alte comodităţi). ed. Preferăm o teorie care va descrie sistemele motivaţionale reale ale masochistului sexual şi ale călugărului disciplinat fără derivarea speculativă a două sisteme atît de diferite dintr-o sursă comună izolată (şi nedovedită) a „umilirii". tatca. Sînt acestea. ele stau la baza întregii noastre învăţări îurii . Totuşi. Susţinem că teor'd impulsurilor pare adecvată (sau aproape adecvată) în explicarea motivaţiei în timpul primilor doi ani de viaţă (şi. Impulsurile sînt în noi de la „astere pînă la moarte . fără excepţie. 37. de apă sau de odihnă. foame senzorială. Faptul că impulsurile sînt esenţiale pentru supravieţuire a condus pe mulţi psihologi la concluzia că. ci şi ca o structură mentală de durată şi care este o caracteristica constantă a persoanei. Psychol. impulsurile biologice a căror satisfacere este necesară pentru supravieţuirea biologică.. Ne amintim că printre „motivele absolut credibile". eliminare. Ele sînt. respiraţie. de asemenea. „Motive credibile". în sfîrşit. în „J. aşa cum arată limpede Klineberg. din moment ce cea mai mare parte. 3. iar toate celelalte motive trec pe planul doi pînă cînd impulsul este satisfăcut. rev. Vom sublinia în curînd insuficienţa teoriei impulsurilor. are o mare nevoie de oxigen. căi. să evite sursele de căldură prea puternice. Apoi Klineberg constată agrasivi.

Aceste tensiuni sau impulsuri sînt „energiile noastre instinctuale" şi numai ele ne „determină" să acţionăm. Poetul se îndreaptă spre declam area unor expresii frumoase pentru că a fost frustrat de „satisfacerea orală" cînd era copil. J o n o s. De asemenea. Această imagine generală a motivaţiei face din personalitate un Produs a două forţe arhaice. După Freud personalitatea noastră actuală este \oape o rămăşiţă a diverselor modalităţi în care am încercat să a^tiSfacem trebuinţele id-ului în ciuda opoziţiei provenite atît din ?ajjiea externă. Această stare de lucruri se reflectă în principalele teorii despre motivaţie şi arată slăbiciunea acestora. un' accent puternic pe primii ani de viaţă cînd frustrările. New York. 1958. Tocmai din această cauză interesul pentru profesiunea sa porsistă o viaţă întreagă. Sublimarea nu poate descărca dccît c anumită parte din energia id-ului. regresiune — ca să enumerăm numai cîţiva termeni. reverberativ.) 13 R. recapitulativ. desigur. în timp ce fiinţele umane sînt preocupate de a-şi trăi viaţa în viitor. OtH Revenind la teoria stimul-răspuns constatăm că ea j o altă concepţie asupra motivaţiei de tipul „reducerea ins In acest caz impulsurile sînt singurele mobiluri . ele sînt mai proteice decît energiile instinctuale ale lui Freud. In primul rînd. Ele sînt derate ca tensiuni determinabile şi separate. i. politică • religia. Poezia nu poate satisface trebuinţele erotice orale şi astfel aceste trebuinţe continuă să preseze şi să susţină această sublimare semiinutîlă. cap. repetiţie. răspuns. 213 fi găsite în unele conduite adulte (mai ales nevrotice) . recompensa întărire*. 13. Basic B°oks. psihanaliza încearcă să urmărească toate interesele. aproape în întregime reactiv. aspirase şi strădaniile adulte înapoi pînă la rădăcinile instinctuale ale 'exului şi agresivităţii. Sexul şi agresivitatea sînt poate cele mai importante impulsuri ale id-ului deoarece ele întîmpină cea mai puternică opoziţie din lumea externă şi sînt astfel reprimate. ambele coincid în ceea ce priveşte accentul pus pe natura reactivă a motivaţiei13. pe care le numeşte teorii ale „priorităţii comportamentului ■ In anumite privinţe critica de faţă merge în paralel cu argumentul lui Wooo-worth. The life and work of Sigmund Freud. 212 -reşte flacăra lor. reprimarea şi asociaţiile obiectuale au fost în mare parte construite. medicină. Auzim despre regres.obiecţiile mele faţă de două doctrine cele mai răspîndite : teoria freudiană şi teoria stimul-răspm^ (impuls). de asemenea. care este o interiorizare iU ggulilor întipărite în noi de părinţi. New York. educaţie sau altceva) sînt o problemă de sublimare. Deşi teoria freudiană şi cea a stimul-răspunsului sînt diferite în multe privinţe. Desigur. artă. Auzim des despre reacţie dar rareori. Prefixul pro este rareori găsit în vocabularul tehnic al psihologiei. Din această prezentare putem conchide just că majoritatea teoriilor psihologice dominante azi au un accent oarecum receptiv. Temeinicia doctrinei sublimării este firavă şi ea nu poate. reacţie. R. totuşi putem crede că Freud face dreptate diversităţii. l dar nu despre progres. S. Chirurgia nu satisface în mod real fuziunea sadică a trebuinţelor sexuale şi agresive şi astfel aceste trebuinţe fuzionate continuă să-1 îmboldească pe chirurg. De aceea interesele adulte dobîndite persistă. 1953. Rine-hart and Winston. sper că ceea ce îndrăznesc să fac va fi o digre^ siune utilă. unicităţii şi '„^ temporaneităţii majorităţii motivaţiei adulte. Freud sugerează că o parte din energia care susţine motivele adulte poate veni dintr-o fuziune a impulsurilor sexuale şi agresive. Există mult mai puţin sprijin terminologic pentru a indica ce va veni. . 5. Woodworth le denumeşte pe amîndouă teorii ale „priorităţii trebuinţelor" şi le opune doctrinelor care ţin seama de modificarea şi ampliţi' carea energiilor. Principalul procedeu este să se afirme că interesele adulte (în muzică. Izul acestor termeni sugerează : 1) o pasivitate a naturii umane (care receptează şi reacţionează la presiuni externe) şi 2) o refacere sau restabilire a condiţiilor trecute. Aceste impulsuri. reprimare. Conform concepţiei lui Freud totalitatea tensiunilor organice sau a impulsurilor compun id-ul. energia liberă poate fi utilizată pentru a stimula individul să caute aproape orice scop care s-a întîmplat să devină asociat cu acest irnpuls neutru. pentru activitatea orientată spre viitor. cît şi din conştiinţa noastră. rejlex. Woodworth. prezice care din multele căi posibile de a înlocui „o dorinţă inhibată a unui obiectiv" o va adopta o persoană. Freud ne învaţă că liniile directoare ale caracterului unei Persoane se stabilesc la vîrsta de trei ani14. mulţi psihologi ne spun că sîntem numai reactivi. devin „neutre" . Conchidem că. Reprimarea i * în engleză reinforcement. Dynamics of behavior. Şi în timp ce ni se pare că sîntem în mod spontan activi. cînd sînt unite. adică îşi pierd obiectivul specific şi devin nondirective în scop . despre proacţie. admitem bucuros că motivele adulte reflectă adesea şi agresivitatea şi că unele urme ale motivaţiei infantile pot 14 E. iar o fuziune a impulsurilor agresive şi sexuale nu poate fi complet satisfăcută cu activităţi substituit care nu au nimic comun cu sexul sau agresivitatea. Să luăm în considerare numărul mare de termeni fundamentali din psihologia contemporană care încep cu prefixul re ■ receptor. agricultură. Trebuie observată o caracteristică a teoriei energiilor sublimate sau neutre. Sublimarea reorientează o „dorinţă inhibată a unui obiectiv". dacă nu niciodată. S. o mare parte din teoria psihologică este preocupată să urmărească aceste vieţi înapoi în trecut. Hoit. (Nota trad. Ea pune.

Constatăm că avem o 'versiune faţă de un anumit oraş pentru că ne aminteşte vag (adică 1 caracteristici parţiale corespunzătoare) de un oraş unde am suferit o şedere lungă şi dureroasă în timpul unei boli din copilărie (întărire secundară negativă). Ii plăcea să acumuleze „bogăţie" ca să zicem aşa. C o w 1 e s s. dacă cimpanzeul obţine numai umori recompensa de struguri el îşi pierde interesul pentru jetoanele de poker. pîiiă la urmă valoarea întăririi se pierde şi deprinderea sau activitatea instrumentală dispare.". Wolfe. în asemenea cazuri vorbim de întărire se-. setea. de asemenea. I partenerul sexual. cîinii au reuşit să evite şocul. Monogr. Aparent nu există nici o stingere a ■deprinderilor de evitare. Monogr. &1 „Comp. Şi această stocare ilustrează principiul întăririi secundare. Ei săreau peretele pentru a scăpa. Se poate ca la început banii să fi fost un mijloc pentru a cumpăra satisfacerea impulsului. Era prea persistentă. no. în cxperimşntul citat mai sus. în „Comp. care apoi livra struguri sau stafide. Să luăm un exemplu bine cunoscut din cercatările pe animale : Un cimpanzeu a fost învăţat să ia de pe podea un jeton de poker şi să-1 introducă într-un distribuitor -automat. întreaga motivaţie face presiuni spre reducerea tensiunii impulsurilor primare. B. & ■ experimentatorii au renunţat la încercarea de „a stinge" c^ diţionarea. Food tokens as inventives for learning by chimpanzees. Effectiveness of token-rewards for chimpanzees. S/ar şi motivele cele mai elaborate sînt cumva anticipări îndepărta ale satisfacerii impulsului primar. Caracteristica experimentului este că după primele încercări (care erau suficiente pentru a stabili deprinderea) compartimentele nu mai erau conectate electric. Stocarea suferă a „stingere experimentală". Huli şi alţi apărători ai abordării $4> au cheltuit mai mult efort decît Freud în încercarea de a expl. Arăta ca o . no.'ne lua la pescuit (întărire secundară). Ne place covoraşul care era a sufragerie *n C0PÎlăria noastră. meniul micului dejun. Există trei obiecţii serioase faţă de această direcţie de gîndire — fiecare destul de serioasă pentru a ne spune că se află pe o cale greşită : 1. e evitarea durerii fiind exemple importante mult utilizate în lucrări]' experimentale pe animale. El a descoperit că pentru a obţine jetoanele de poker trebuie să pună în funcţiune o altă maşină care să-i dea jetoanele. Astfel. Dar 215 cîinii au continuat să sară timp de peste 400 de manifestînd răspunsul condiţionat cu toată forţa. în care utilizarea unui şoc electric sau a altor stimuli intens dureroşi va determina animalul să evita toată viaţa situaţia care a dus la şoc. el „stoca" jetoanele. Şi aşa mai departe. 1936 . Legea „întăririi» I afirmă că mijloacele utilizate în reducerea tensiunilor vor fi reţinute prin învăţare. Enunţă^ din nou aici şi extindem argumentul deja prezentat în capitolul 5 Cînd un impuls primar este satisfăcut. tensiunea motivului este redusă. Principala excepţie este cunoscută sub numele de „condiţionare a evitării". "1 1937. de exemplu foamea de hrană. {întreaga motivaţie caută I „reducerea tensiunii"). Dar omul avar nu se comportă în acest mod. Orice activitate care a dus (sau a fost strfos asociată cu) la această reducere de tensiune este uşor învăţată pentru că ea este influenţată de întărirea primară. învăţăm să ne „placă" (să construim) deprinderi favorabile pentru) patul nostru. T. el continuă să acumuleze un tezaur inutil. Dar al doilea compartiment avea. El utiliza fiecare jeton pe măsură ce-1 obţinea.c modul în care motivele şi interesele adulte derivă în ultimă analii din impulsurile primare. învăţarea reprezintă elementul important al teoriei. Se poate spune că utilizarea jetonului de poker a fost învăţată prin întărire primară. Dar uneori lucrurile care ne plac sînt numai de departe legatei de reducerea tensiunii. Dar cimpanzeul a fost apoi silit să înveţe încă un act din secvenţa hranei. Conform teoriei. Aproape toate studiile experimentale care elaborează întăriri secundare arată pierderea deprinderilor instrumentale şi a intereselor secundare dacă acestea nu duc efectiv la satisfacerea impulsurilor primare. în linii generale ea sună după cum urmează.". dar acum ei devin un scop în sine . care ne satisfăcea multe din dorinţele copilăriei (întărire primară). 60. într-un experiment se plasau nişte dini într-o cuşcă cu două compartimente şi cu un perete despărţitor destul de s>cund oa animalele să-1 poată sări. Nu mai exista vreun şoc.foamea. Dar dacă era împiedicat să facă astfel. un circuit electric astfel îneît clinii primeau acelaşi tratament. Este un act asociat cu un alt act care duce la reducerea tensiunii ■ 15 J. 214 partizanii teoriei S-R sînt aproape siguri că undeva în cadrul tui modei vom găsi explicaţia tuturor motivelor complexe adulte. Psychol. sărind dintr-un compartiment într-altul imediat ce soneria suna. Totuşi.tata. Dacă nu există o asemenea reducere. cundară. Vrem să mergem la pescuit pentru ir. O sonerie suna şi imediat clinii primeau un şoc electric puternic. J. Psychol.

deprindere du **" bilă toată viaţa16. De aceea, evitarea devine un motiv care îşi pierde dependgnt de întărirea primară. Ea exemplifică un fel de „autonomie f^ ţională" pe care o vom discuta in curînd mai profund. Huli a simţit că o condiţionare adiţională foarte intensă rămîne fără întărire primară. El scrie : Ipoteza de faţă nu implică faptul că întărirea secundară va suferi k mod necesar o stingere experimentală cînd suportul reducerii trebuinţei pJ1 m mare este retras. Dacă întărirea primară a fost suficient de puternică CI cursul stabilirii unei depinderi sau al unui interes secundar, anticiparea re I compensei primare poate fi destul de intensă pentru a lua locul recompenSe I actuale şi pentru a nu se stinge niciodată.17 Totuşi, întreaga logică a poziţiei referitoare la „întărirea se-1 cundară" insistă, cum spun Dollard şi Miller, asupra faptului Că| „impulsurile învăţate ar fi slăbite prin reîntărire"18 şi că în ultima I instanţă întărirea poate apărea numai prin reducerea tensiunii im-l pulsurilor primare. In experimentele pe animale dovada stingerii experimentalei (cu excepţia condiţionării evitării) este covîrşitoare, în timp ce I dovada pierderii intereselor umane adulte dobîndite nu. Nu ne I pierdem plăcerea pentru covoraşul din sufragerie pentru că pur şi I simplu timp de patruzeci de ani nu am mai mîncat în prezenta Ml Nu ne pierdem dragostea pentru pescuit numai pentru că tatăl I nostru nu ne mai satisface impulsurile noastre primare. Nu înce-j tăm să economisim bani numai pentru că nu se convertesc în stru-1 guri comestibili. Nu renunţăm la interesul nostru pentru muzică numai pentru că nu mai avem un părinte sau un învăţător care să ne dea întăriri pozitive şi negative. O femeie mai în vîrstă nu-şi pierde gustul în alegerea îmbrăcăminţii cînd hainele nu mai constituie o stratagemă pentru ar-şi atrage un soţ potrivit. Un fost marinar iubeşte încă cu înflăcărare marea, deşi sînt cincizeci de ani de cînd a părăsit^o. 16 R. L. Solomon, L. J. Kamin, L. C. Wynne, Traumatic avoidancţ> learning: the outcomes of severa! extinction procedures with dogs, în >.■>• abnorm, soc. Psychol.", 1953, 48, 291—302. 17 C. L. Huli, Principles of behavior, New York, Appleton-Century-Crofts, 1943, p. 101. Vezi şi discuţia lui Woodworth, op. cit., p. 113. Nota 13 supra. 18 G. Dollard, N. E. Miller, Personality and psychotherapy, Ne« York, McGraw-Hill, 1950, p. 88. 216 teorl îmi of s* 5? folosite. 3. în sfîrşit, — şi această obiecţie este cea mai gravă —■ multe motive nu au o legătură constatabilă cu impulsurile primare. E Uşor de recunoscut foamea, setea, sexualitatea, oboseala, nevoia de oxigen ca motive care îşi au originea în modificările tisulare din corp, într-o stimulare în deficit sau în exces a terminaţiilor nervoase. Dar multe din motivele complexe adulte nu au nici o relaţie demonstrată cu aceste impulsuri şi nici cu „energiile instinctuale" postulate de Freud. Psihologul adept al teoriei S-R sau psihanalistul pot pretinde că interesele adulte pot fi urmărite pînă la energiile sale invariabile, dar ei nu pot dovedi acest lucru. Un adult poate dori să fie colecţionar de timbre, om de ştiinţă, călător, filantrop, preot ; el doreşte să sprijine Naţiunile Unite, să of ore înlesniri copiilor săi, să-şi îndeplinească responsabilităţile. Nici unul din aceste interese nu poate fi urmărit direct pînă la impulsuri. Neurologul Goldstein a spus că numai omul bolnav este condus de impulsuri. Numai cei bolnavi mental sînt obsedaţi de trebuinţa lor de hrană, confort, excreţie, satisfacţie sexuală. Oamenii normali ţin aceste impulsuri la locul lor, dar sînt interesaţi mai mult de ceea ce Goldstein numeşte „realizare de sine" — un termen ce cuprinde principalele sisteme de interese ale perioadei adulte19. Teorii despre motive variabile în contrast cu aceste teorii ale reactivităţii, să examinăm acum ceea ce Woodworth numeşte „teorii ale priorităţii comportamentului'^ Acestea insistă asupra faptului că partea cea mai mare din activităţile noastre zilnice nu contribuie la satisfacerea impulsurilor de bază. Comportamentul nostru în cea mai mare parte a lui are de-a face cu o conduită de explorare a mediului şi de adaptare 19 K. Goldstein, Organismic approach to the problem of motlvation, ln „N.Y. Acad. Sci.", 1947, 9, 218—250. 20 Vezi nota 13 supra. 217 la el. „Jocul" copilului — un motiv extrem de absorbant el -- este un exemplu bun. Chiar cînd impulsurile sale primare PentJ Sîh,

destul de puternice, copilul continuă să se joace. Unui copil treb să-i fie foarte foame pentru a înceta jocul. Cînd impulsurile atu! un grad mare de intensitate şi se simte foarte însetat sau obo/i sau trebuie să elimine, jocul este temporar (dar numai tempOr.!t întrerupt. ' Spre deosebire de impulsurile primare acest tip de motiv par imposibil de satisfăcut. O jucărie dată poate să-şi piardă farmocuf dar copilul nu devine liniştit (ca în „reducerea tensiunii"), ci So îndreaptă spre noi activităţi exploratorii şi de joc. Şi adultul est I motivat special să menţină contactul cu mediul prin activităţi I de manipulare, observare, explorare, comunicare. Nimeni nu neagă că impulsurile organice sînt factori impor.| tanti în motivaţie. Problema este dacă ele pot explica tot ceea q, omul face cu echipamentul său. Combinaţia de interese şi abilităţi a unui muzician este profund motivaţională ; de asemenea, şi a omului de ştiinţă, a infirmierei, a exploratorului. Fiecare e activizat de propriul stil de conduită în raport de lumea sa. Se spune că teoria impulsului ţine seama de ceea ce este esenţial în motivaţie; dar nu reuşeşte să ţină .seama de ceea ce este „neesenţial, dar nepreţuit". Tendinţa exploratorie. Mult timp psihologia animală a scăpat I din vedere semnificaţia comportamentului investigator continuu al 1 animalelor. Ea era prea ocupată cu studierea impulsurilor primare 1 de foame, sete, sexuale, de oboseală. Totuşi, în ultimii ani, dife- I renta esenţială dintre această tendinţă exploratorie şi celelalte impulsuri a fost observată21. Explorarea este o activitate continuă, constituie baza unei mari j părţi din învăţare şi nu este satisfăcută ca impulsurile care cer „reducerea tensiunii". Acest fapt ne duce la concluzia că impulsu- j rile „estetice" şi de „activitate" nu sînt propriu-zis impulsuri, ci ar trebui clasificate într-o concepţie despre motivaţie cu totul j diferită. Competenţa. R. W. White propune conceptul de „competenţă"' pentru a se referi la tot ceea ce copilul face cînd nu se află sub influenţa imediată a unui disconfort, a unor impulsuri puternice, sau a pericolului22. Activitatea lipsită de conflict include explorarea, 21 Cercetări importante sînt T. A. R y a n, Drives, tasks and the initialion of behavior, în „Amer. J. Psychol.", 1958, 71, 74—93 şi H. L. Ansbachet (Ed.), Symposium on expansion and exploration, în „J. individ. Psychol.", 1958, 14, 103—127. Pentru o trecere în revistă a literaturii experimentale semnificative vezi D. E. B e r 1 y n e, Conflict, arousal and curiosity, New York, McGraw-Hill, 1960. 22 Alţi autori au sugerat denumiri diferite : superioritate (Adler) ; /unc-ţie-plăccre (Biihler) ; măiestrie (Woodworth, de asemenea şi W. I. Thomas) ; 218 a ^ip, privitul, ascultatul, trasul, împinsul şi aruncarea "biectelor, alergatul, căţăratul, „făcutul" lucrurilor, imitarea părinţir interacţiunea cu tovarăşii de joc. Nici una din aceste activităţi spontane nu „reduce tensiunea" precum o lac acţiunile provo-le de impulsuri. Cum spune White „imediat ce copilul începe se joace în ţarcul său el ştie că ipoteza reducerii tensiunii este eşită". Acest autor adaugă că doctrina freudiană după care vîr-'de la şase la treisprezece ani constituie o „perioadă de latenţă" este într-adevăr un mit curios. Dezvoltarea copilului în această perioadă este departe de a fi „latentă". El dobîndeşte competenţă in ritm rapid. „Mitul" izvorăşte din presupunerea că' motivul principal în viaţă este (în general), sexual şi că, după Freud, în dezvoltarea psihosexuală nu se produc schimbări deosebite în această perioadă. .Mare parte din competenta pe care o caută copnul se săseşte în domeniul social. El pretinde atenţie, doreşte dragoste şi-i place să se joace cu alţii copii. în aceste cazuri ol învaţă parţial prin recompensele sau respingerile pe care le primeşte de la ceilalţi. Dar în majoritatea problemelor nonsocialo corului (şi adultul) este cel mai bun judecător al propriilor sale succese. El ştie ce anume îi întăreşte stima faţă de sine, ce anume îl loveşte ca un pş°c sau ca o realizare valoroasă, ce anume îi împlineşte propria st imagine despre sine. în consecinţă, dacă teoria întăririi are o valoare explicativă, atunci ea trebuie analizată în general în funcţie de autorecompensă şi

autopedeapsă. Cînd atingem perioada adultă avem nevoie de conceptul de competentă în aceeaşi măsură ca şi în copilăne. Mare parte din ceea c^ f^ce un adult izvorăşte din stocul său d° abilităţi si interese personale. Ca şi copilul, el are o mulţime de trebuinţe biologice (pentru hrană, adăpost, sex) care pot fuziona cu sau se pot depărta de interesele sale. Dar ele nu pot explica impulsul durabil spre activităţi estetice, .intelectuale, religioase sau economice. Deşi nu putem deriva interesele adulte sănătoase în întrenime din modul în care individul îşi manevrează problemele instinctuale impuls-activitate (G. Murphy, O. Klineberg) ; autonomie primară a ego-ului (H. Hartmann). Argumentul lui White că teoria impulsului nu poate explica adecvat creşterea sănătoasă a personalităţii normale se găseşte în două articole : R. W. W h i t e, Adler and the juture of ego psychology, în „J. individ. Psychol.", 1957, 13, 112— 124 si Motivation reconsidered : the concept of cora-Petence, în „Psychol. Rev.", 1959, 66, 297—333. Cititorul poate să se întrebe : „Dacă competenţa este o trebuinţă dominantă şi permanentă, atunci de ce este enumerată în categoria teoriilor despre motive' modificabile ?" Răspunsul este că în cadrul conceptului de competenţă trebuie să ţinem seama de o continuă modificare a motivelor şi scopurilor specifice. A fi competent la maturitate înseamnă a avea o orientare spre scop total diferită de a copilului. Ceea ce nu e cazul în teoriile despre motive fixe şi clasificate 219

infantile (cum ar susţine teoria lui Freud despre sublimare şi rărea eului), totuşi nu trebuie să negăm că multe din interes , pasionate ale adultului pot conţine un amestec de forţe agres" inconştiente sau simbolic sexuale. într-adevăr, cu cît interesul !e (b l mai „pasionat" (obsesiv), cu atît îl putem suspecta mai mult că îbib i l 6s! ă e« îmbibat cu presiuni inconştiente agresive sau sexuale (vgy pagina 159). Dar în mod normal, motivele centrale ale adultului 5i au fundamentul într-un gen mai rece de interese —■ interesele ca-' I implică competenţa. Ar fi greşit să spunem că „trebuinţa de competenţă" este m0 I tivul unic şi suveran al vieţii. Ea poate ajunge la fel de bine Ca| orice altă trebuinţă (mai bine decît cea sexuală) să rezume întreaga I istorie biologică a dezvoltării. Supravieţuim prin competenţă, eres, I tem prin competenţă, ne „autorealizăm" prin competenţă. Legate de explorare si competenţă, sînt şi alte concepte, curente. Acestea schimbă, de asemenea, accentul de pe angrenajul | reactivităţii pe proacţiune şi indicarea viitorului în motivele omului. Motivele de deficit şi motivele de creştere. A. H. Maslow pro-1 pune o teorie extrem de sugestivă. El susţine că în cursul dezvol- j tării specifice copilăriei, este important înainte de toate ca impulsu-1 rile de bază (motivele de deficit) să fie satisfăcute astfel îneît copilul să poată fi mai tîrziu liber să adopte motive mai puţin egocentrice (de creştere). Astfel, un copil care are suficientă hrană, îngrijire, securitate şi dragoste nu are nevoie pe măsură ce creşte să fie obsedat de trebuinţele de bază. Se va simţi în siguranţă şi de aceea va putea atinge scopuri lărgite. Dacă a cunoscut satisfacţia impulsurilor de bază şi de securitate el poate tolera ulterior în viaţă o frustrare-a aceloraşi impulsuri mult mai uşor decît o persoană a cărei întreagă personalitate este axată pe trebuinţe care nu au fost niciodată satisfăcute în mod adecvat23. (Se ştie că unele animale vor elabora deprinderi mai puternice de stocare dacă la începutul vieţii au fost deprivate de satisfacerea primară a foamei). în această teorie Maslow recunoaşte, ca şi noi, că impulsurile primare sînt centrale în primii ani de viaţă ; de asemenea, el schiţează o modalitate în' care se produce trecerea de la motivaţia timpurie la una mai matură. Teoria sa ajută la explicarea persoanei „nevrotice" care nu reuşeşte să elaboreze sisteme de motive funcţional autonome — si care în cursul întregii sale vieţii poate „manifesta" complexe infantile. Desigur, Freud si-a îndreptat aten-ţia iniţial asupra acestui tip de personalitate, dar spre deosebire de Freud, Maslow permite oamenilor normali să depăşească această dependenţă în cursul dezvoltării lor. 23A.H. Maslow, Motivation and personality, New York, Harper, 1954, cap. 5. 220 Autorealizarea. Motivele creşterii, culm le denumeşte Maslow, ^c la autorealizare. De fapt, Goldstein insistă asupra faptului că întreaga motivaţie (de orice tip) împărtăşeşte acest caracter. Auto-rea]jzarea constituie în fond unicul motiv al omului. Conceptul nU este specific, dar are meritul de a indica individualitatea ultimă a motivaţiei ; fiecare personalitate este diferită de toate celelalte si caută să-şi menţină integritatea şi să-şi realizeze propriul destin în propriul său mod. Conceptul are, de asemenea, avantajul de a vedea în motivaţie ceva mai mult

decît presiuni, impulsuri, conflicte. El implică faptul că în timp ce aceste forţe determină persoana să reacţioneze dincolo de o simplă reactivitate, există o mare libertate de dezvoltare fără conflicte şi de autorealizare. Conceptul este clar îndreptat spre viitor, în timp ce teoriile reactivităţii privesc spre trecut sau în cel mai bun caz spre prezentul imediat24. Psihologia ego-ului. Fără îndoială principala eroare din psihologia freudiană constă în afirmaţia că „ego-ul nu are energie proprie". Astăzi mulţi urmaşi ai lui Freud, poate majoritatea, admit greşeala şi o scuză spunînd că „Freud a murit înainte de a-şi fi terminat teoria sa asupra ego-ului". Aşa cum am văzut în capitolul 7, s-a dezvoltat o şcoală de gîndire neofreudiană care neagă faptul că id-ul este unica sursă de energie. Corespunzător, ea neagă faptul că interesele şi motivele adulte sînt susţinute în întregime de sublimarea instinctelor sexuale şi agresive sau, în cel mai bun caz, de o energie neutralizată şi desexualizată care provine din inhibarea scopurilor sexuale şi agresive. Psihologia ego-ului (sau neofreudiană) vorbeşte liber despre „autonomia ego-ului" înţelegînd prin aceasta că regiunea conştientă de sine a personalităţii nu este în totalitatea ei o sclavă a impulsurilor id-ului, dar nici a presiunilor din mediu. Există asemenea lucruri ca „funcţii ale ego-ului libere de conflict". Ne trăim viaţa, cel puţin în parte, conform intereselor, valorilor, planurilor şi intenţiilor noastre conştiente. Motivele noastre sînt cel puţin relativ automate faţă de presiunile care vin de la impulsuri, instincte şi situaţii înconjurătoare25. A admite existenţa unor funcţii ale ego-ului libere de conflict înseamnă a răsturna psihologia freudiană tradiţională. Admiterea acestui lucru înseamnă că mare Parte din viaţa noastră este trăită pe baza unei scheme mature şi 24 Pentru o cercetare asupra autorealizării vezi K. Goldstein, Human naturo in the light of psychopathology, Cambridge, Mass., Harvard Univ. press, 1940. 25 D. Rapaport schiţează deplasarea psihanalizei spre psihologia ego-ului îri două articole : The autonomy of the ego, în „Bull. Menninger Clin.", 1951, 1Ş, 113—123 şi The theory of ego-autonomy : a generalization, în „Bull. Meninger Clin.",' 1958, 22, 13—35. 221

raportabile la valori şi scopuri, şi nu se manifestă numai ca o rare conflictuală împotriva unor forţe primitive instinctuale. denumeşte persoana care a atins acest stadiu de dezvoltare „per^ sonalitate productivă"26. Cum se face că ego-ul poate dezvolta o autonomie relativa faţă de forţele id-ului instinctiv sau ale mediului ? Căutînd să râs. pun dă la această întrebare, Hartmann postulează mai întîi un dis, pozitiv de autonomie primară. Acest „dispozitiv" nu e altceva decît capacitatea adaptativă a omului, reprezentată în funcţionarea per* cepţiei, memoriei, capacităţii motorii, a tot ceea ce îl ajută să se adapteze la mediu. A se adapta înseamnă a rezolva probleme, a depăşi obstacole, a căuta sensuri şi, în general, a folosi creierul propriu. Relaţia dintre acest tip de motivaţie şi ceea ce alţi autori au denumit explorare şi competenţă este strînsă. Alţi autori au pUs problema în moduri diferite. Cu mult timp în urmă Graham Wallas a insistat asupra faptului că printre motivele omului tremure inclus un „instinct al gîndirii". Bartlett a văzut un dinamism de bază în „efortul spre semnificaţie". Psihologia gestaltistă a considerat ,,închiderile" intelectuale ca o tendinţă dinamică importantă ; Festin-ger vorbeşte despre „disonanţa cognitivă" ca forţă de motivare. Cantril şi existenţialişti ca Frankl privesc căutarea semnificativi de către om, căutarea „de ce-ului" experienţei sale ca un ultim — poate ultimul — motiv al vieţii. A atribui o forţă dinamică funcţiilor intelectuale, afectului cognitiv al vieţii este un progres de mare importanţă faţă de diversele teorii referitoare la „energia invariabilă" despre care im discutat mai înainte. înseamnă că scopurile umane nu sînt licitate de o enumerare strictă de impulsuri sau instincte, ci că ele se schimbă în timp, în funcţie de variaţia condiţiilor şi tin pasul cursului devenirii individului. Hartmann vorbeşte, de asemenea, despre un disvozitiv de autonomie secundară, care nu este primar, ci derivat27. El admite că ego-ul serveşte adesea impulsurile instinctuale (cum susţinea Freud), totuşi în cursul creşterii activităţile sale jnstmmp'itrilo şi interesele se pot „înstrăina" de sursele lor instinctuale Ce^i ce odată a fost o funcţie de serviciu a ego-ului sau o autoinărare suferă o „modificare a funcţiei". Tînărul care voia odată să devină om politic din cauza fixaţiei timpurii pe tatăl său poate deveni in26 E. F r o m m, Man for himself, New York, Hoit, Rinchart and Winston, 1947. 27 H. Hartmann, The development of the ego concept in Freud's work, în „Int. J. Psychoanal.", 1956, 37, 425—438. Vezi şi H. Hartmann, Ego psychology and the problem of adaptation, în D. Rapaport

(Ed.), Orga-nization and pathology of thought, New York, Columbia Univ. Press, 1951. p. 362—396. 222 i eresat de politică de dragul politicii : ca mijloc de realizare a proriului său stil de a fi, ca un mod de a-şi realiza potenţialităţile prii28 Ar fi eronat să spunem că toţi freudienii moderni acceptă autonomia ego-ului. Unii dintre ei îl neagă total ; alţii vorbesc prudent <}e autonomie relativă. Şi, desigur, sînt corecţi cînd neagă faptul că motivele ego-ului trebuie totdeauna acceptata drept bune. O parte din motivaţie, repetăm, este inconştientă, infantilă şi ascunsă de sine însuşi. Totuşi, problema importantă este acea că o parte din motivaţie este funcţional autono rn&( mai ales la personalitatea pe care o considerăm normală, matură şi sănătoasă. Rezumat Motivaţia reprezintă „motorul" -personalităţii şi de aceea constituie pioblema noastră cea mai centrală. Psihologii nu concordă în opiniile lor asupra condiţiilor interne care induc acţiunea şi gîn-dirc-a. Unii spun că întreaga conduită este stimulată de instincte s&u impulsuri nemodifîcabile. Asemenea teorii subliniază latura reactivă a comportamentului uman. Trebuie puse restricţii severe asupra unor astfel de teorii (fie de natură psihanalitică, fie de natură S-R). Ele nu reuşesc să tină seama de transformarea extensivă a motivelor din copilărie pînă la maturitate sau de extrema diversitate de motive pe care o constatăm la adult. Unele teorii curente tind să ţină seama de un principiu suplimentar : ele consideră că auţorealizarea, competenta şi autonomia ego-ului sînt în egală măsură trăsături de bază ale motivaţiei umane. O teorie finală a motivaţiei va trebui să admită adevărul care se află în toate aceste concepţii. 28 Cînd gîndirea e pe calea cea bună, ca în cazul de faţă, problema priorităţii scade în importanţă. Totuşi, cititorul atent la istorie poate observa că propria mea concepţie despre autonomia funcţională antedatează „dispozitivul de autonomie secundară" cu cîţiva ani. Vezi G. W. Allport. Perso-■nality : a psychological interpretation, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1937; cap. 7. CAPITOLUL 10 Transformarea motivelor CERINŢE PENTRU O TEORIE ADECVATA A MOTIVAŢIEI & AUTONOMIA FUNCŢIONALĂ « DOUA NIVELURI DE AUTONOMIE o CE PROCESE NU SÎNT FUNCŢIONAL AUTONOME ? « CUM SE PRODUCE AUTONOMIA FUNCŢIONALA ? » TRANSFORMĂRI TRAUMATICE « REZUMAT

I ersonalitatea, ca orice lucru viu, se modifică pe măsură ce creşte. Şi întrucît motivele sînt motorul personalităţii trebuie să ne aşteptăm ca motivele să se dezvolte şi să se modifice şi ele. A lua în considerare transformarea vastă care se produce din primul an de viaţă şi pînă în perioada adultă nu este o sarcină uşoară. Procesul este treptat şi subtil. Impulsurile rămîn în noi. Şi chiar şi în motivele adulte complexe trecutul este încă viu, într-o oarecare măsură, în prezent. Dar sarcina noastră este să descoperim cît din trecut este flacără şi cît cenuşă. Capitolul anterior a pus baza analizei noastre. Cititorul îşi va aminti că s-a făcut o distincţie între teoriile care postulează energii invariabile şi teoriile care postulează energii modificabile. Cerinţe pentru o teorie adecvată a motivaţiei Propunem ca o teorie adecvată a motivelor umane să satisfacă următoarele cerinţe : 1. Să admită actualitatea motivelor. Ceea ce ne mişcă trebuie să ne mişte acum. De aceea o teorie motivaţională trebuie să pri~ 224 a&că la starea prezentă a organismului. Trecutui nu este impor-t nt, dacă nu se poate dovedi că este dinamic activ în prezent. Să 1 iărn, de exemplu, următorul caz : George este un criminal tînăr. A furat, a provocat un incendiu cu premeditare, a comis jaf înarmat şi a atacat în mod laş cîţiva poliţişti. Cauza, se vede clar, se află în viaţa sa familială mizeră. Mama sa, pe care o iubea, a murit cînd el avea cinci ani. După acea tragedie a trăit numai cu tatăl său, care era crud şi beţiv şi care alternativ îl respingea şi-1 maltrata. Explică" această istorie conduita actuală a lui George ? într-un sens, da, căci oferă fapte istorice care sînt esenţiale pentru înţelegerea întregii vieţi a lui George. Dar alţi băieţi cu aceeaşi istorie lugubră pot să nu fie azi delincvenţi. De fapt, un misionar iezuit devotat, pe care îl cunosc, are o biografie familială foarte asemănătoare. Atunci care este diferenţa ? Răspunsul pare să fie acela că George este încă în mod activ tulburat de conflictul

altele persistenţe: unele inconştiente. cu lupta pentru supravieţuire (Darwin). 4. Maslow. 5. O teorie adecvat-1 trebuie să le cuprindă pe ambele. Primele includ pulsuri si trebuinţe psihologice elementare — sete. altele profunde . şi „mobilul" acestei pasiuni nu este „mobilul" impulsurilor primare ale copilăriei (cu care tatăl dumneavoastră şi pescuitul erau asociate). altele recurente . El vor". Vezi A dynamic theory of Versonality. bene sau malariei . cu cazanul de aburi al id-ului (Freud). deşi în fiecare există o urmă de adevăr. securitate de bază. altele menţin tensiunea. altele conştiente. Din această cauză doctrina „impulsurilor secundare" este copleşită de o lipsă fatală de logică. sau la c puterii. misionarul a depăşit într-un fel conflictul şi a înlocuit primele motive ostile cu altele. mai benigne. New York. Nu există motive „secundare" în sens dinamic. Nici una din aceste formulări n fi adecvată. Nici unul nu este adecvai3. psihologii gestaltişti au atribuit o forţă dinamică operaţiilor cognitive. vă place pescuitul. 226 care motivaţia umană a fost identificată cu voinţa oarbă (Scho-■"Ijjhauer). Acum peste patrulei de ani. sau la autorealizare. în termeni fiziologici sistemul nervos central era jvit ca agentul sistemului nervos autonom4. după ce a analizat teoria lui McDougall despre instincte. Dacă. rezolvăm probleme datorită tendinţelor de . de asemenea nici moi.] unele sînt ocazionale. W. în cel mai bun caz a fost considerat un inons trUrnent pentru realizarea unui motiv. cap. Aşa cum am spus.] motivaţia la. Scientific models and human morals. Motivation and personaliiy. 312—361. motivele trecute nu explică nimic dacă nu sînt şi motive actuale. care. în P 's0' nality and social encounter. animalului. 1 Un autor care a insistat cu o claritate deosebită asupra caracterului ictual al întregii motivaţii a fost Kurt Lewin. foame. Secundare în . sperînd să descurce ghemul încurcat al motivaţiei umane. dar acelaşi lucru se ■ spune si despre acţiunea de a-ţi dedica viaţa eradicării febr >. Ne amintim că doctrina consideră motivele actuale ca derivîndu-şi energiile din întărirea trecută.] îneît considerăm că e greu să descoperi un numitor comun. Boston. cu instinctele Pţcpougall şi alţii).!velei adultului nu continuă întotdeauna motivele copilăriei şi. Sub i fjuenţa puternică a acestor doctrine rolul „intelectului" a fost 'iderat neglijabil. Să atribuie o forţă dinamică proceselor cognitive — aîicol planificării şi intenţiei. ci totdeauna şi numai ÎJi Prezent1. a căuta un strop de apă este un act la f motivaţional ca şi a urmări să obţii titlul de campion olimp natatk1. Nici unul nu are „mobilul" său în trecut. despre motive de deficit şi motive de creştere2. Funcţiile cognitive erau 5uniai slujitori. conchide că fiecare fiinţă umană caută atît echilibrul cît şi expansiunea : Maturation and Tnotivaiion. 1935. "A da la o un ţînţar de pe obraz este un act motivat. De aceea nu putem spune că trecutul determină în mod automat „mobilul" actual al motivelor. G. Celelalte includ amb liile interesele adultului care se dezvoltă normal. 3. 225 personalităţii — ed. 1954. o altă lacună a n teorii despre motivaţie este suprasimplificarca.--] O poziţie similară este luată de Charlotte Biihler. Allport. unele reduc tensiunea. Pe de altă parte. Dar dacă vorbim de energiile sau de âdna-rnica unui motiv trebuie să recunoaştem că ele sînt toate primare. în „Dialectica . Cam' tot ceea ce putem spune este că motivele unei persoane inclu i iot ceea ce ea încearcă (conştient sau inconştient. confort. Harper. H. în sf^'şit. sau la inconştient. 265 de şti m2. putem vorbi de motive care au o importanţă secundă în personalitate. Beacon. 1960. copilului -<au al patologicului. Ne formăm percepţiile. căci toate motivele prezente apar din motive anterioare. Ieşim dintr-o epocă de extrem iraţion ) ism 2 A. De asemenea. Treptat s-a instalat un curent de protest. Diverşi autori asigurat că toate motivele sînt reductibile ia un singur tip T pulsuri. New York. Mai recent.său şi încă îşi manifestă (şi transferă) ■ ostilitatea faţă de tatăl său. s-au străduit să rt i firele ci la modelul simplificat al maşinii. sau-la căutarea plăcerii. Ne amintim de distincţia utilă făcută de Maslow. McGraw-Hill. reflex sau delib tat) să facă. unele sîni de moment. aceasta poate fi secvenţa adevărată. 3 Cf. ne jtiodificăm amintirile. Mulţi cercetători. Sa fie o teorie pluralistă — incluzînd multe tipuri de m In plus faţă de eroarea anacronismului (definirea motivaţiei zente în funcţie de evenimente trecute). Dar astăzi aveţi pasiune pentru pescuit . v siguranţă. Motivele sînt atît de diverse ca tipuri. Graham Wallas a propus ca să adăugăm la lista lor un 3 instinct al gîndirii"5. Dacă admitem acest principiu al pluralismului trebuie să fim I gata să ţinem seama de faptul că motivqle la animale nu vor fi un model adecvat pentru motivele la om. o personalitate nevrotică nu va defini în mod ne ■sari motivaţia unui individ normal. da. i 1951. în urma unej munci extensive pe bază de biografii. Unele motive sînt trecătoare. se datorează cumva f iptului că tatăl dumneavoastră vă lua cîteodată la pescuit şi pentru că eraţi copil vă satisfăcea multe din impulsurile primare ? Istoriceşte.

.]ăutodistribuire" dinamică din creier. nu trebuie să separăm > net asemenea motive cognitive de acelea care sînt în mod tradiţional denumite comtive sau afective. Wallas. R. în mod conştient el poate interpreta greşit linia efortului său. Elenberger (Eds. 2. Ca atare. 1921. N.' Press. and ment. New York. dar de importantă centrală pentru înţelegerea personalităţii. îndepărtarea unei muşte. ca orice motivaţie. Intenţia este o formă mult neglijată a motivaţiei. Bartlett. se manifestă în prezent do .. E. 1958. să descoperim un s pentru existenţa noastră. nu-1 putem cunoaşte numai enumerînd impulsurile şi dorinţele sale. New York. 1932 . imaginea este totdeauna incompletă dacă nu ştim.". care est» efectul ei asupra altor oameni şi care pot fi impulsurile şi dorinţele sale. J Kempf. 1957 . de asemenea. Macmillân. Un nevrotic . 1950 . instinctele sau alte imbolduri. Intenţii inhibă. Utilizarea conceptului ne Mtăl să urmărim cursul motivaţiei pe măsură ce viata e tristă în ^re^ I zent — pînă în viitor şi nu. Mai tipic constatăm că oamenii încearcă să facă ceva în care dorinţele şi planurile lor cooperează prompt. desigur. . Ser. Cînd identificăm intenţii majore într-o viaţă dispune n de o schemă pentru a considera orientările auxiliare de perspe Un tînăr student din colegiu intenţionează să devină chirurg. Bartlett rezumă asemenea forţe în expresia „efortul spre semnificaţie" — o concepţie care joacă un rol mare în scrierile multor psihologi moderai — experimentalişti. L. aşa cum o fac majoritatea teoriile poi în trecut. Am prezentat acest punct do vedere în capitolul 4.Nerv. Monogr. F. el îl sacrifică în numele studiilor sale în consecinţă. Existence : a new dimension in psychiatry and psycho-i(KJb. Putem intenţie ne ordonăm viaţa conform unui cod etic. ' Deşi nu există nici o îndoială asupra faptului că oamenii caută cu nesaţ să afle semnificaţia experienţelor lor prezente şi al existenţei lor ca întreg. Basic Books. satisfacerea oricărui impuls) . (Aşadar. S. England. c^ intenţionează. H.J. care au plănuit pentru fiul lor o carieră de comerciant. 4. intenţia se referă la ceea ce individul încearcă să facă. Deşi el d6re< te să se căsătorească. dorinţa şi raţiunea fuzionează într-un singur motiv pe care îl putem mrmi „intenţie". existenţialişti6. Evanston. A theory of cognitive dis-ŞOnG!ice. Termenul are un iz de „tensiune menţinută" şi astfel r \ adevărata condiţie a tuturor motivelor pe termen lung. Ne permite să învingem opoziţia dintre motiv şi gîndire. 5 G.\ narea vieţii noastre în speranţa atingerii în final a unei extatice'. 6 Următorii autori pun în diverse moduri un accent considerabil pe forţa dinamică a cogniţiei : F. nu putem înţelege personali-1 tatea sa. Ca toate motivele. New York. III. The great society.. Dis. Cambridge Univ. care nu au conexiuni necesare cu impulsurile. dar termenul are o valoare deosebită indicînd 4 Cf. observîndu-i efectele asupra celorlalţi. H. Peterson. Acesta este un motiv de bază. în acord cu descoperirile psihanalizei. în loc să fie într-o relaţie stăpîn-slujitor. Există. adepţi ai teoriei cognitive. Macmillân. nu-1 putem cunoaşte numai studiind aptitudinile sale actuale.) Intenţia poate provoca dezaprobarea părinţilor săi. The why oi man's experience. Prentice-Hall 1952 . Xlie autonomie funcţiona and the personaLty. no.. Row. E. 3. Intenţia sclectioneaz: Inevitabil cîteva din aptitudinile sale pentru a le rafina şi altşlej pentru a le neglija. ce viitor încearcă să realizeze7. în . Conceptul de intenţie ne permite să admiteri cîteva tră importante ala motivaţiei : lv Procesele cognitive şi afective ale personalităţii fuzic într-o tendinţă integrală. de asemenea. 227 dispoziţiile pe termen lung ale personalităţii.ar. O intenţie religioasă ne conduce la l. May. motivele contradictorii. Ase h. Remembering. 28. 1914. E. C a n t r i 1. Englewood CI::is. Daşi este util să ştim ce poate face o persoană. El ne spune ce fel de viitor încearcă o persot t ^ realizeze şi aceasta este cea mai importantă întrebare pe care putem s-o punem despre orice muritor. I o puternică orientare spre viitor. C. An gel. Intenţia. admitem că un individ nu ştie întotdeauna precis care sînt intenţiile sale. Cambridge.). Soc al psychology. Festinger. intenţii imediate si ps termen scurt (obţinerea unui pahar cu apă. intenţia sa poate împiedica acest scop: deşii îi place fotbalul.

4. Dar la majoritatea muritorilor constatăm că impulsul şi planif. 230 Să luăm ultimul exemplu din serie. sau pentru că are un iz „mentalist"). Motivul ci este Toarte concret. 4. conflictele şi intenţiile discordante se reflectă destul de exact în manifestarea Ier conştientă. 1957.competenţă" în ospitalitatea ei. 229 puls. de asemenea. Wiley. Celălalt. cap. Este adevărat veă Pal manifestă într un sens . Abstract A operat asocierea unei dorinţe ii cărei obiectiv e inhibat (tec *i î freudiană). 1958. Nu patru dorinţe. nici optsprezece instincte. 1957. Ultimele se potrivesc totdeauna unui sistem teorelic şi derivă din clasificările unor motive umane chipurile fundamentale şi comune. Chiar atunci cînd spunem că un individ e interesat de hrană sau sex. Interesul via c un impuls secundar c voltat de la mama sa muzician. Irene e terorizată de spaţiile deschise (agorafobie) Thomas speră să fie ales preşedinte al clubului său. Diamond defineşte interesul ca dispoziţia de a se angaja într-o activitate elaborată cultural fără vreo altă preocupare pentru o recompensă ulterioară în afara simplei exercitări a acestei dispoziţii. nici treizeci de trebuinţe şi nici o combinaţie sau derivare a acestora nu pare adecvată pentru a explica varietatea ncsfîrşită a scopurilor urmărite de o diversitate nesfîrsită de muritori. sau de religie ca interese. a răspuns : „Aş întreba ce fel de fantezie are omul" (captînd astfel impulsurile inconştiente). Şi la extrema opusă vorbim de arhitectură. Heider. impulsurile ca atare sînt oarbe. O mamă care e iritată de odrasla sa şi o urăşte inconştient. Mulţi psihologi ar spune că „impulsurile" înglobează în întregime ceea ce numim aici intenţie. Din nefericire conceptul de intenţie nu iese în evidentă în psihologia curentă. este pîineâ vieţii pentru ea şi p ice schemă abstractă e lipsită complet de acest punct şi de aceea arunci puţină lumină sau deloc asupra personalităţii ei aşa cum se manifestă aceasta în prezent. Patriciei îi place să primească oaspeţi acasă. F. în coloana din dreapta vedem modul în care se pot potrivi unor diverse teorii abstracte. Un interes poate sau nu să includă un element de impuls primar. Problema în discuţie este ilustrată de răspunsurile a doi psihologi diferiţi la ancheta „Care este cea mai importantă întrebare pe care o puteţi pune unei persoane pentru a-i înţelege personalitatea ?" Primul. poate fi plină de solicitudine conştientă şi să-şi declare în mod exagerat dragostea („formarea reacţiei").8 Expresia „elaborată cultural" atrage atenţia asupra diferenţei dintre complexitatea unui interes şi simplitatea relativă a unui im8 S. Diamond. William speră să devină un mecanic excelent. îşi exprimă rctfei trebuinţa de realizare (teoria trebuinţelor). dorinţa şi intenţia. The psychology of interpersonal relations. nu competenţa abstractă. concepţia . Sam pare întotdeauna să caute laude.. Intention. psiholog clinician cu o lungă experienţă.. trebuie să spunem următoarele : dacă termenul pare inacceptabil (poate pentru că datează de la Bretano şi chiar de la Thomis d'Aquino. Ele privesc personalitatea în general. fizicalistă" mai favorizantă ar spune că el e împins de motivele sale (nu atras de intenţiile sale). Dorinţa d° competenţă acţionează ca sursă. a spus : „z^ş întreba unde doreşte să fie. E. Motivul esta dorinţa de> dominare. problema poate fi conservată în mod satisfăcător punînd accentul pe conceptul de interes. G. Să ia în considerare unicitatea concretă a motivelor. Aceste exemple sînt suficiente pentru a arăta diferenţa dintre concepţia concretă şi cea abstractă asupra motivelor. Jirn este pasion t de muzică. un psiholog „abisal". ce doreşte să facă pest'1 cinci ani" (captînd astfel intenţiile sale pe termen lung). New York.carea. în defni-tiv. ci de modalităţi învăţate de satisfacere a impulsurilor. O\fordl Basil Blackwell. care îi satisfăcea impulsurile '-ale primare timpurii (teoria Sft).7 Cf. 228 procedează frecvent aşa. Intenţiile ci au nevoie ele o clarificare pentru qa însăşi cu ajutorul psihiatrului. eficacitatea planificării conştiente şi o „atracţie" pe care imaginea omului despre viitor o exercită asupra conduitei sale prezent". dar totdeauna include mai mult. Corespondenţa lor cu cazul concret este nedefinită.294. Ospitalitate i. P. . prin previziune. recunoaştem că nu e vorba de impulsuri. M. do Naţiunile Unite. Cauza unei astfel de soluţii rezidă îi aceea că iriteiţia implică scopul. El nu ţin seama de organizare şi de orientarea prin atitudini cognitive. intenţiile unei persoane sînt interesele sale caracteristice. New York. Aşa cum se subliniază în capitolul 5. Harper. care definesc interesul. " înainte de a părăsi conceptul de intenţie. Şi totuşi toate aceste funcţii psihologice sînt cuprinse în cursul total al motivaţiei. Care e diferenţa dintre un motiv concret şi unul abstract ? în coloana din stînga am enumerat cîteva motive pe care le constatăm în studiul vieţii prezente . Totuşi. Considerarea intereselor unei persoane numai ea modificări într-o structură comună . Instinctul de zbor este motivul rădăcină (teoria instinctului). în aceste cazuri poate să nu existe nici un element de impuls detectabil. Dar e istă în mod sigur un milion de Şipuri de competenţă în viaţă c ire nu 0 privesc pe Patricia. Personălity and temperament. Arc o nevoie de susţinere. prin control coftical. Concret Mar}r are o dorinţă puternică ă'3 a deveni asistentă medicală. Anscombe.

Relaţia este istorică. dezvoltîndu-se din sisteme antecedente. Mama se poate îngriji de copilul ei de teama vorbelor critice a\e vecinilor ei. veţi întreba. însă. Chiar şi aşa. primele ei motive practice dispar. Tenacitatea sentimentului matern este proverbială. nici raţiunea nu pot face o persoană mulţumită într-o fermă izolată după ce s-a adaptat la o viaţă activă. dar avariţia persistă şi devine mai puternică cu timpul. devine scop în sine. prin exerciţiul devotamentului. un muzician doreşte cu pasiune să revină la instrumentul său după o absenţă forţată. majoritatea băieţilor trec printr-o perioadă de pasionată „identificare cu tatăl". Oricît de grosolane ar fi aceste motive. Ea refuză să considere energiile adulţilor ca fiind infantile sau arhaice în esenţă. Un muncitor se simte obligat să facă bine o muncă. concret pe care mare parte din motivaţia adultă îl posedă în r~od sigur. De asemenea. Acest accent pe unicitatea motivelor dezvoltate va provoca consternare. legătura cu trecutul este ruptă. să spunem.'variabil. Viaţa unui copac este continuă cu cea a seminţei sale. îndeletnicirea literaturii. este fiul unui faimos politician. chiar dacă venitul său nu mai Hepinde de menţinerea unor standarde înalte. devine independent si supravieţuieşte părinţilor săi. Eitc o eroare să admitem că un principiu general ■'! motivaţiei poate să ducă numai la o schemă uniformă de motive comune tuturor oamenilor. Unui fost marinar îi este dor de mare. de mult timp prosper economic munceşte pînă la epuizare. ci unul dobîndit. standardele sale de meşter pot fi în dezavantajul său din punct de vedere economic. Avarul a deprins poate obiceiul economiei din cauza unei necesităţi aspre. Unele mame îşi nasc copiii în silă. Să mai adăugăm un exemplu. motivul originar a fost distrus şi totuşi foamea pentru mare persistă şi chiar creşte în intensitate. Tranziţia poate fi gradată. ele o fac să muncească. Nu este nicidecum singurul principiu valid care priveşte dezvoltarea motivelor umane şi nici nu explică întreaga motivaţie. Muzicianul se poate să fi fost iniţial împins de o dojana referitoare la interpretarea sa inferioară la instrumentul respectiv. nu-i mai pasă de zeflemele şi constată că îşi iubeşte instrumentul mai mult decît orice în lume. Acum.Cum. menţinut o viaţă întreagă. Scopuri anterioare duc la scopuri ulterioare dar sînt abandonate în favoarea celor din urmă. povara ei devine o bucurie. abstract0. să spunem. Motivaţia este întot231 deauna actuală. poate chiar ţine „discursuri". utilizarea cosmeticelor. Marinarul se poate să-şi fi dobîndit dragostea pentru mare ca un incident în lupta sa pentru a-şi cîştiga o existenţă. Munca necruţătoare. îndreptat '■-ore viilor. chiar după ce nevoile sale au fost reduse. Marea a fost „întărirea secundară" pentru impulsul foamei. Să luăm cîteva exemple comune. dar funcţional independente de acestea. . Mulţi băieţi pot alege ocupaţii ca ale tatălui lor. Măiestria este un exemplu bun. „Instinctul matern" lipseşte com232 plet. se poate arăta că nu este un motiv primar. Autonomia funcţională consideră motivele adulte ca variate Şi ca s'^teme actuale ce se susţin singure. Autonomia funcţională Revenim acum la o lege generală a motivaţiei care ia în con-siderare pe deplin unicitatea concretă 2 motivelor personale si care respectă toate celelalte criterii ale unei teorii adecvate a motivaţiei. rigide. îngrozite la gîndul cor-voadei care le aşteaptă în viaţă. pe măsură ce dragostea ei pentru copil se dezvoltă. Asa cum im copil se eliberează treptat de dependenţa de părinţii săi. dar pu'terea pe care o poate dobîndi asupra unui om este atît de fermă îneît nu e de mirare că Veblcn 1-a luat greşit drept instinct. odată mijloc în ve-derei unui scop. Dar acum fostul marinar poate este un bancher bogat. Joe. pentru a-şi realiza planurile. în anii următori nici unul din aceste' motive originare nu poate acţiona. nu poate face o muncă neglijentă. Joe este acum de . care privesc în trecut şi de a recunoaşte caracterul spontan. O asemenea teorie este evident opusă tuturor concepţiilor ■fespre „energii invariabile". chiar dacă sănătatea poate cere o viaţă mai simplă. Dar fiecare din aceste activităţi „instrumentale" pot deveni un interes în sine. ca în acest caz. intereselor sexuale. sau de teama legii sau poate dintr-o speranţă ob-scură că copilul îi va fi un ajutor sigur la bătrîneţe. Pe măsură ce individul (sau motivul) se maturizează.. Viaţa Atenei moderne este continuă în raport cu viaţa cetăţii antice. De fapt. pînă cînd treptat. Nici nevoia. un avar continuă să-şi mărească grămada inutilă de bani.echivalează cu o caricatură a persoanei. chiar cînd. vom avea vreodată o ştiinţă a motivelor dacă nu generalizăm ?« Răspunsul la această obiecţie este că principiile generale al 2 motivaţiei (ia care capitolul de fală si cel precedent s-au referit) ne pot ajuta să înţelegem modul în care ce produce unicitatea. dar în nici un sens nu depinde de ea pentru „mersul" său prezent. plimbările în parcul public sau o iarnă la Miami pot iniţial sluji. chiar după ce ele nu mai servesc unui motiv erotic. dar sămînţa nu mai susţine şi nu hrăneşte de mult copacul complet crescut. într-o epocă de construcţii proaste şi puţin rezistente. Anii trec şi tatăl moare. Deprinderile urbanizate îl împing spre o existenţă frenetică. dar nu este totuşi drastică. Un om de afaceri. Totuşi reprezintă încercarea noastră de a ne elibera de licitări'0 unor teorii uniforme. poate chiar pînă la a deveni din nou sărac. nu funcţională. Ca tînăr el imită tot ceea ce tatăl său face. la fel se în-tîrhplă cu multe motive. dezvoltarea bunului gust în îmbrăcăminte. Măiestria nu este un instinct. energică de oraş.

Printre criticii care consideră că psihologia stimul-răspuns rămîne adecvată sînt D. 25. W.". 201). pp. 1335. 1918. Funcţional autonomii of motives as an ex-tinction phenomenan. Columbia Univ. O afirmaţie mai familiară este expresia lui R. Experimental evidenca for funcţional autonomy of motives. din deprindere. p. totuşi. Şi totuşi discuţia a beneficiat de pe urma critici lor şi este.". faţă de un motiv primar). Următoarele referinţe exemplifică această literatură critică : P. New York. Dacă activitatea politică da azi a lui Joe este do acest tip nevrotiv îl vom găsi probabil comportîndu-se într-un mod forţat. 2.". 370. 1938. 171—179. London. A. sexualitatea. Există o continuitate istorică. 397— 407. 16). Stern pune aceeaşi problemă cînd scrie că „fenomotivele" se pot transforma în „genomotive" — General psychology from the personalisiic stană-point. în toate carurile activitatea care devine ulterior motivaţională era la început instrumentală faţă de un alt scop (adică. W o o d wo r t h : „mecanismele pot deveni impulsuri". Copilăria nu mai e dominantă. 272—283. Toward a general theory of action. S. agresivitatea sau altele. Să vorbim mai întîi despre unele experimente pe animale. 321 f. 50. actuale asupra modului de funcţionare a sistemului nervos. mulţi critici au prezentat o rezistenţă marcată faţă de concept. este stilul său de viaţă .. da. Tlie funcţional autonomy of raotives. Rinehart . 501. Mass. transl. Atunci. Al-Iport's iheory of motivaiion. E îndoielnic faptul că prezenta expunere a problemei autonomiei funcţionale va satisface pe aceşti critici. mai bine să fim mai sistematici în această chestiune. îşi depune candidatura pentru o funcţie. autonomia -funcţională se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în care tensiunile implicate nu sint de acelaşi tip ca tensiunile antecedente din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat? 9 Autonomia funcţională a fost admisă (fără această denumire) de mulţi autori. Conceptul lui H. Tolman vorbeşte de „dobîndirea de «aderări la tipuri specifice de obiecte-mijloc". în „J.'1943. dar odată activitatea începută. Press. în "altă parte. căci se poate ca Joe să nu fi depăşit complexul Oedip (încereînd să fie ca tăticul pentru a cîştiga afecţiunea mamei sale). şi O. Ca citare. 1947. depinde clar de anumite presupuneri privind natura personalităţii umane — nu că aceste presupuneri contrazic în vreun fel fapte neurologice cunoscute. poate pentru acelaşi post pe care îl ocupase tatăl său.. Bertocci.vîrstă mijlocie şi este profund absorbit de politică. Hoit. P a r s o n s. Critique of Gordon W. Ceea ce odată a fost extrinsec şi instrumental devine intrinsec şi activator. Macmillan. Politica este acum pasiunea sa dominantă . în „Phil. ei argumentează că dacă teoria instinctului sau teoria reducerii impulsului ar fi extinse suficient de mult.Psychol. să fie dorit în sine" (The origin of the ■233 Dowă niveluri de autonomie Exemplele de autonomie funcţională ar putea fi înmulţite la infinit şi fără sens. E. Vom facă bine să vorbim despre 1) autonomie funcţională perseveraiivă şi 2) autonomie funcţională esenţială Primul nivel se apropie mult de ceea ce sînt (sau se poate afirma că sînt) principiile neurologice simple: Celălalt nivel. Cu mulţi ani în urmă F.". p. 532 . în „Psychol. Constable. In T. by H. începe ca fiind altul. sper. Sămînţa originară a fost înlăturată. mai convingătoare (cînd este asociată cu capitolele 5 şi 9) decît prima expunere publicată în Personality : a psyăfiological interpre-tation. acum îşi serveşte sieşi sau. C. 4902. avînd puterea de a se statornici „în mod specific" şi de a dobîndi o „stăpînire absolută" . ce îl motivează pe Joe astăzi ? Fixaţia sa timpurie pe tata ? Posibil da. 1940. transl. 49. Rev. Rev. slujeşte imaginea d^ sine (eul ideal) a persoanei. Interesul adultului 'pe care îl descriem. Autonomia funcţională perseverativă.". 1942. In general. După ce m-am gîndit cîţiva ani la problemă sînt acum înclinat să cred că fenomenul ar trebui să fie corectat' la două niveluri. C. Există şanse. Brentano o numea „lege psihologică bine cunoscută" după care „ceea ce iniţial era dorit numai ca mijloc pentru altceva. în ciuda acestui sprijin extensiv. reprezintă o parte mare a personalităţii lui Joe. Rev. totuşi. Op-penheimer. chiar prost adaptat. Totuşi. Activitatea a slujit odată un impuls sau o trebuinţă simplă . soc. by C. Hart-mann de „autonomie secundară a egoului" sprijină poziţia noastră. ca interesul pentru politică să fi depăşit originile salo în „identificarea cu tatăl". rigid. Spoerl. „Impulsul fundamental spre un anumit scop poate fi foamea. Shils. Sci. New York. Press. Toate exemplele noastre au o trăsătură comună. 1951. în . într-un sens mai larg. Cambridge. Harward Univ. în „Psychol. dar nu şi una funcţională. ajunge la sfîrşit. şi Dorothy Rethlingshaefer. New York. Hague. maturitatea. McClelland. Psychol. ele ar acoperi toate cazurile de „autonomie funcţională". 47. dar ele depăşesc cunoştinţele. Tolman admite „motive terţiare independente" care pentru toate scopurile practice trebuie privite ca autonome funcţional. Nu prea ştim cîtă greutate să knowledge of right and wrong. aşa cum am văzut în capitolul anterior. E. mijloacele care duc spre scop devin obiect de interes pe cont propriu" (Dynamic psychology. A.

chiar cînd va fi hrănit pînă la saturare va merge corect prin labirint. o persoană „agăţată" este o persoană cară a dezvoltat o structuri rro-tivaţională autonomă şi dobândită. Deocamdată nu e posibil a specifica baza neurologică a autonomiei funcţionale perseverative de acest tip. 201—214. pp.11 Un şobolan care a învăţat* să iasă din labirint stimulat de foame. Părintele înţelegător ridică lingura aruncată mereu jos de un copil mic. Neurologii admit fenomenele şi fac speculaţii privitoare la mecanismul nervos implicat. Minneapolis. Oxford. Psychol. pro-vocîndu-i astfel mişcări de ştergere 'şi curăţire. nervoase şi emoţionale. Dacă nu sînt potolite. ale cărei obiceiuri de a se ascunde în nisip şi de a reapare depind de mişcările mareei. Morgan. O lună după începerea experimentului cînd urechile şobolanilor. Rev. Un experimentator hrăneşte un şobolan la intervale regulate. am greţuri. amînare şi autoraportare lipsesc în mare măsură sau complet. A hierarchy of' values determined by the topology of nervous ncts. Nu sînt lucruri facile. Univ. în toate aceste ipoteze observăm . Părinte1" se plictiseşte de joc cu mult înaintea copilului. III. „de plăcere5'. Astfel. Clarendon. niciodată. nu pentru hrană. 7. ci. Aici avem exemplul cel 'mai elementar de autonomie funcţională. 12 J D. cam la troi săptămîni şi durează cîteva zile. Chiar o moluscă. Dovezi provenite din studiul pe animale. Characteristics of nocturnul animals. 234 le acordăm. Crawford. 1945. Toată lumea a observat repetarea aproape infinită a actelor de către copil. R i c h t e r. Astfel. Un mecanism pus în acţiune datorită unui motiv continuă cel puţin centru un timp să „se hrănească" pe sine. McGraw-Hill. E c c 1 e s susţine că întrucît o învăţare veche nu se pierde 235 2. Gîngurltul copilului.10. of Minnesota Press. The groiDth and structure of motives. Pe de altă parte. fără mareo. 62—65. Vicii. Gura îmi salivează. Acest lucru nu poate fi explicat prin foame fiziologică. 2.".12 Un cercetător a aplicat colodiu în urechile unui animal. Psysiological psychology. S. ca şi cele enumerate mai jos indică prezenţa unor circuite independente sau substructuri. Morgan vorbeşte de „stări de motive centrale". 1943. C. Olds. adevăraţii vicioşj. animalele posedă rudimente de bază. 1. chiar după tratament. Biophysics". care nu mai sînt puse în mişcare exclusiv la controlul stimulilor. cap. O. 01 s o n. Mecaiţisrae circulare. Fiecaro activitate pare să aibă un „l'eed-back" pe canalele senzoriale. 7. Monogr. maimuţele şi pacienţii cărora li se injectau narcotice se obişnuiau şî sufereau enorm cînd erau „privaţi" de acestea. nr. mi-e groază şi tremur. în „Bull-math. T. studiate la microscop. 1922. Dar. centrii corticali superiori sînt atît de slab dezvoltaţi încît capacităţile de simbolizare. Fenomenele tocmai menţionate. Biol. ci că neuronii corticali sînt ordonaţi în cerc.. simulate de care să rîdă zeflemiştii. Nimeni nu va nega că dorinţa puternică de tutun alcool sau narcotica este un apetit dobîndit sau că dorinţa aceasta poate fi foarte intensă. 1917. Oricît de departe ar merge aceste experimente şi multe altele asemănătoare. lucrări recente asupra viciilor arată că dinamismul implicat este în maro măsură de natură psihologică. 1934. 1956. Olds introduse conceptul de „autostimulare" pentru a explica „continuităţile pe termen lung" : J. 9. 1949. Glencoe. stomacul şi intestinele suferă de crampe şi mă doare bila.". ea poate fi reorganizată în aşa fel îneît nu se mai manifestă în structura comportamentală căreia i-a „aparţinut" iniţial : The neurophysiolo-gical basis of mind. Free Press. McCulloch. 14 Astfel D. C.16 3. 1. numărul de mişcări „de curăţire" era încă foarte mare13. H e b b consideră că „reţele deschise de celule din creier" pot permite o activitate reverberativă de durată : The organization of behavlor. în marea majoritate a cazurilor^ revin' la viciile lor. P. în „Quart. primele manipulări şi jocul indică aceeaşi autoperpetuare. cînd va fi adusă de pe plajă în laborator.' care se găsesc şi la om. cap! 22. The Measurement of nervous habits in normal chil-dren. După un timp. Un alcoolic în tratament scrie : Aceste dorinţe paroxistice se produc la intervale regulate. experimentatorul înfometează şobolanul. Relative value of reward and punishment in habit forrnatioii. 89. 1929.cu alcool devin accese de boală fizică şi mentală. Pe de altă parte. A behavioristic study of the activity of the rat. Pe de o parte. Acest autor susţine că sistemul nervos nu c organizat pe o bază liniară. Şobolanul este foarte activ chiar înainte de timpul hrănirii.15 S-ar putea spune că o asemenea foame fizică indusă artificial prin droguri nu reprezintă un exemplu corect. 13 W. New York. nu mai prezentau urme de iritare.and Winston. va continua acelaşi ritm. 11 S. O direcţie teoretică înrudită este oferită de W. cînd toate simptomels de privare au dispărut. deşi acurn e înfometat tot timpul. ci prin. ele arată ce înţelegem prin perseverare. dar odată vindecaţi nu mai prezentau dorinţa de a le folosi din nou. în „Como. Wiley. prinzînd gust pentru droguri. 231— 276. J. Un impuls nu declanşează un neuron motor pînă cînd nu a trecut în mod continuu prin cerc şi a fost modificat corespunzător.14 10 C.". 1937. totuşi. C. faptul că s-a format un subsistem al personalităţii care manipulează frustraţiile vieţii. ritmul anterior de activitate maximă (chiar înainte de momentul obişnuit de hrănire) persistă. Totuşi. aparent. în „Psychobiol. Dodson. 1053. C. New York.

New York. Hol t. John Dewey scria : Esenţa rutinei este de a insista asupra propriei sale continuităţi. New York. Se întîmpîăj uneori. Cînd părăseşte camera de experiment. ruperea ei înseamnă o violare a dreptului. 1927. p. dar o doreşte pe coa familiară. Principia Press. mai'ales cap. 236 d astfel un „reflex circular". 1947. 1953. Multe experimente arată faptul că sarcini incomplete produc tensiuni care îl fac pe individ să lu-creze pînă cînd sarcina este terminată — indiferent cît durează aCSSt lucru.". Devierea de la ea înseamnă trai°" gresiune20. 281. devine pentru noi rutină şi aproape imposibil de corectat. Starea de „dezorientare" este plictisitoare si în mod sigur nu satisface nici un impuls . a~ 5. dansa sau şofa. Într-o serie de experimente. aşa cum am văzut. 4. de a conduce automobilul sau de limbaj numai în serviciul motivelor active. B. Maslow a arătat că oamenii j elaborează rapid preferinţe pentru lucrări de artă şi chiar pentru nume străine pe care le-au întîlnit anterior. Această afirmaţie este numai parţial acceptabilă. Animal drive and the learninq process. Nu o dorim. Plăcerea care pro /ine 1 dintr-un pat familiar nu este plăcerea somnolenţei. Beyond Ihe door of delusion. La un nivel teoretic supe-!"lor. Excursiile în afara căminului' poate într-o tabără de vară. Copilul caro tocmai învaţă să vorbească sau să meargă nare împins să perfecţioneze aceste abilităţi. va continua să pereeverez şi.21 Cititorul poate obiecta că o ambianţă familiară este numai o ] asigurare condiţionată că impulsurile noastre vor fi îndeplinite Astfel. A. „deprinderile în formare" sînt foarte dinamice. Un copil nu mai găseşte satisfacerea foamei I într-o hrană familiară. . chiar în timpul somnului. 237 prinderea automată au puterea de impulsionare. de exemplu. aspects in relation to clinical problems. Totuşi. 16 A.19 Există o presiune de a continua lucrul "în orice sarcină neterminată. mai armonios şi le place mai mult decît un nume rusesc complet nou. Este cunoscut faptul că-memoria sarcinilor neterminate este mai bună decît cea o sarcinilor terminate. să intrăm într-un oraş necunoscut si să rr pierdem simţul orientării. Adolescentul este obsedat pînă cînd îşi desăvîrşeşte abilitatea de a patina. sau că nordul este sudul. patul nostru obişnuit este asociat cu un somn odihnitor •■ ne place pentru că este un „întăritor secundar" al odihnei. Cereţi unui subiect ca timp de o oră sg se gîndească sau să scrie toate cuvintele care încep cu litera c. 1931. Dacă îi spui o poveste unui copil mic nu te v lăsa să o spui altfel a doua oară.22 . 1955.impuls. produc adesea un dor puternic de casa' I Moralitatea copilăriei. ninti multe cuvinte care încep cu litera c. Opiate addiction : psysiological and neurophys-iologicai. Ind. R. dar nu putem scăpa clc ea. Perseverarea în sarcină. Zeigarnik. H. un nume rusesc..". Desigur. 9. To-tuSij este lin exemplu important pentru a arăta faptul că există m jnecanism nervos pentru menţinerea structurilor de activitate ^ră ca noi să avem nevoie să urmărim fiecare act pînă la moti-vul. Putem conchide problema în acest fel : nu talentul perfecţionat şi de17 E. mai ales cap. Jucăriile. hologii gestaltişti vorbesc de o „tendinţă spre închidere" (Gestaltdrang) care persistă pînă la terminarea unei sarcini. Pianistul concertist se simte îmboldit zilnic la ore de exerciţiu. pe care l-au auzit o dată sau de două ori mal înainte. Un cadru do referinţă este repede stabilit. în „Psychol. Lindesmith. Hoit. Vber des Behalten von erledigten und unerledigten en. Studies in perseveration. ci mai curînd lentul imperfect şi deprinderea-în-formare. 1—85. aşa cum subliniază Piaget. si poate şi a doua zî. repetarea are o Ca i litate de nebiruit. supunerii şi rutinei. mîncărurile familiar„ obiceiurile familiei sînt preferate. de ase-autonomia funcţională este de scurtă durată. Credem că estul este nordul. wiley. j^. Rinehart and Winston. Bloomington. Charles C. New York. W i k 1 e r.17 După cum se ştie. Acest principiu poate sfîrşi prin a oferi o bază nervoasă pentru autonomia funcţională per-severativă. 7 şi 8. Odată învăţate. Chiar o sarcină banală poate deveni obsedantă pentru o perioadă considerabilă. Dar I această explicaţie nu este satisfăcătoare.revenirea conceptului de circuit cortical reverberativ. Macmillan. III. Psychol. dar lucrul ial este faptul că nu e nevoie de nici o ipoteză de autoafir-rivalitate sau orice altă trebuinţă de bază pentru a explica auto tenţinerea sistemului dinamic temporar în activitate. Opiate addiction. F. ci aceea a unei simple familiarităţi. Şi ce impuls satisface repetarea exactă a unei povesti ? Dinamismul rutinei se poate constata acolo unde nici un impuls nu e prezent — chiar cînd ele sînt zădărnicite. Familiaritatea şi rutina. 19B. 15Inmate Ward Eight. majoritatea deprinderilor par să devină numai abilităţi instrumentale. în „J. acest enp ilustrează numai o autonomie funcţională temporară. Ei ponsidcră. Allport ridică problema dacă toate „structurile evenimentelor" la nivel fizic. Aici. Springfield. 3> 223—264. 21. 'nsMai ales în copilărie. este foarte rnulj o moralitate a obiceiurilor.18. dar ea persistă. unele ' abilităţi nu sînt niciodată realmente perfecţionate. fără a dori. 1932. Woodworth vorbea în mod original de „deprinderi care devin impulsuri". Thomas. psihologic şi social nu au prin natura lor proprietatea de auto-ntenţmere : Theories of perception and the concept of structure. Forsch. 13Isabel Kendig. 1936. Utilizăm deprinderea de a scrie la maşina de scris. ci într-una nouă.

' bilit că de obicei oamenilor le place să facă ceea ce pot face bin@ (corelaţia între abilităţi şi interese este mare). pasiunea creatoare insăşi este motivul. Human potentialities. New York. The influence of familiarization on preference. Schubert. impulsurile abia pot opera uneori. cînd aceste sisteme suferă o modificare internă. Autonomia funcţională esenţială. Cauza primă a învăţării unei abilităţi poate să nu fie interesul De exemplu. E. un student care iniţial se angajează în studiul unui domeniu fiindcă i se cere. Dewey. 21 J. Piaget. fiindcă le face plăcere părinţilor săi sau pentru că e la o oră convenabilă. 1937. nu sînt funcţional autonome. Permanence of vocational interests of high schoot boys.elor primare în dinamîsme ulterioare. Uiii oameni nu pot dormi bine dacă nu au o pernă..". 1. Human nature and conduct. 238 Să presupunem că asistaţi la o conferinţă care are sesiuni di-■■■■■. sau pentru sănătate. 1951. 162—180. imaginea rezultantă a personalităţii ar fi ca aceea a atelierului de re23 G. Maslow. Basic Books.î loc pe care l-au ocupat dimineaţa ? Şi dacă conferinţa con-. Motivele originare pot să dispară complet.. strict vorbind. în „J. nu sînt îndeplinite. New York. 51. Este adevărat că recompensele se dau unei persoane capabile i pentru exercitarea talentelor sale. funcţionează pentru a susţine sistemele la nivelul lor actual.20 J. atelier umplut cu ceasuri ma fără legătură între ele. Menlcl. Este un fapt sta. Pentru perioade lungi de timp el uita de toata acestea. In acelaşi timp. Harcours Brace. Psychol. Dar ea le exercită numai pentru a obţine o recompensă ? Puţin probabil. nu vom reuşi să ţinem seama de toate motivele adulte dacă ne oprim în acest punct. 481—494 . Ceea ce era un mijloc în vederea unui scop. în toate exemplele noas-fre am admis că un anumit servomecanism sau mecanism de feed'. acoperă autonomia funcţională. poate sfîrşi prin a se trezi absorbit de subiect. Pînă acum ne-am fixat atenţia ra proceselor de nivel relativ „inferior" care manifestă o schim-t> o i dinamisrr. 239 paraţii al unei ceasornicării. Si aceeaşi pasiune se constată în biografiile geniilor care în cursul vieţii au prir o recompensă mică sau nici una pentru munca lor : Galiîeo. Cît de amăgitor este să te gîndeşti la interesul lui Pasteur pentru recompensă. poate pentru toată viaţa. devine un scop în sine. 22 A.. Momentele. Gardner Murphy a introdus un concept care parţial. energiile sale principale sînt sistemei conducătoare ale motivaţiei. Hoit. Toată lumea are nevoie de o dgen. 21. somn sau familie ca fiind izvorul devotamentului pentru munca sa. E important de observat că interesele majore ale vieţii !Î'it rareori clar formate sau chiar schiţate în copilărie (copiii minune din muzică fiind o excepţie). Mai întîi. băut. nu două sau cinci. 1958. El îl numeşte canalizare?^ Acest autor subliniază faptul că imboldul familiarităţii este adesea strîns legat de satisfacerea impulsurilor. Dorim ca impulsurile noastre să fie satisfăcute într-un mod cunoscut/ Majoritatea dintre noi mîncăm trei mese pe zi. dacă procedăm astfel. educ. exp. Şi astfel conchidem că deşi există o asemănare de suprafaţă. Acest ritm al meselor nu este independent de impulsul foamei. 1941. 1922. 1932. 78. locurile şi intervalele pe care le alegem pentru mâncare. Strong. Psychol. extrem de individuale. Ultimele dedin primele deşi nu mai depind de ele. ademenea ataşamente dobîndite. jv I aceea expunerea noastră nu poate fi completă pînă cînd nu legajj. Nici o motivaţie de acest gen nu explică impulsul din spatele geniului. dar numai parţial. 89—91. van Cogh şi mulţi alţii. cîteva'zile obişnuinţa spaţială este ferm instalată. 240 . dacă gusturile dobîndite. Kinc art and Winston. excreţie şi activitatea sexuală sînt extrem de individuale şi sînt in^ grediente foarte importante în structura motivaţională totala. dar unii oameni sînt foarte amatori de aer proaspăt şi le place să adie o boare de aer în dormitor . Murp h y. Permanence ol interest test scores dver twenty-two years. Să luăm în considerare cîteva exenvj ple de la acest nivel al autonomiei funcţionale. appl. antrenat de incandescenţa cercetării. Aceasta are nu satisface nici un impuls. Pentru geniu. 32. Dar. ir „J.24 24 I. dar îl defineşte şi-i impune o preferinţă dobîndită. în timp ce acelaşi test a indicat o stabilitate mult mai mare (+0. ] conceptul de autonomie funcţională de funcţiile centrale ale per_ j sonalităţii (paginile 135—-137). p. C a n n i n g e t a 1. The moral judgement of the child. i şi după amiaza.57. Deşi personalitatea conţine multe aseme ' nea sisteme independente. H. hrană. în „J. New York.". Psychol. Abilitatea se transformă adesea în interes. alţii preferă numai să lase aerul să se filtreze prin fante. două perne sau uneori nici una. numai dacă dorinţa pentru ■iabilitate (familiaritate) nu este ea însăşi un impuls.".75) a intereselor în decursul unei perioade de douăzeci şi doi de ani după absolvirea colegiului. conceptul de canalizare aparţine în mod fundamental teoriilor despre „energiile invariabile" şi nu autonomiei funcţionale. Nu observaţi că toţi ocupă după amiaza . Totuşi. care conferă mai multă unitate pejv sonalităţii decît o pot face sisteme perseverative disparate. Un studiu asupra copiilor din clasele a zecea şi a douăsprezecea a arătat că forţa intereselor lor într-o perioadă de trei ani corela cu numai +0. căci un motiv-impuls fundamental este totdeauna prezent.

Astfel. N. întrucît tensiunile pe oare le implică nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile motivelor originare. (McDougall u meşte acest nivel de organizare „sentiment de autoconsideraţie' alţii „ideal de sine".". să spunem că dacă un motiv poate fi urmărit esenţialmente pînă la tensiunile impulsurilor atunci el nu este un caz de autonomie funcţională. împreună. Interesele şi valorile dobîndite au putere selectivă. G. în „Psychol. chiar ale celor între 10 şi 19 ani. 28. 3.26 Aceeaşi tendinţă selectivă se (descoperă la toate formele de interes care au fost testate. Ea trebuie să mănînce. în „J.25 Dacă li se dă de citit un ziar ei vor citi mai multe articole privitoare la artă decît persoanele fără interese estetice. O bătrînă dintr-un azil îşi concentrează viaţa nu-mai pe speranţa că „poate unii îşi amintesc cu drag de mine". 241 şi dezvoltarea personalităţii — cd. Power. Affective processes in perception. 1959. Majoritatea teoriilor despre personalitate (mai ales acelea care postulează „energiile invariabile") omit forţa mo-tivaţională a structurilor de nivel superior. sau cel puţin multe din raporturile unei persoane cu viaţa. C a n t r i 1. Mary E. Un om e absorbit de afaceri şi de golf . 265 există. conduce şi unifica toate. no. A11 p o r t. funcţional autonome. zi de zi. Nu are importanţă pentru moment dacă vom denumi aceste motive esenţiale interese. în ca-"pitolul următor vom arăta că ceea ce percepe. Ar fi o eroare să considerăm interesele ca mobiluri esenţiale singulare şi separate. în timp ce adulţii progresează în ^nicitate (individualizare). ca primă generalizare. A. Mai mult. ele formează o imagine de sine complexă sau un stil de viaţă care este. 192 . Pasiunile dominante ale adulţilor sînt extrem de diverse. Un element esenţial al acestui dinamism dominant este scut mentul responsabilităţii pe care o persoană îl are faţă de viaţa s Modul în care cineva defineşte rolul său şi obligaţiile în determină o mare parte din conduita sa zilnică. General and specific attitudes. 100—127. 1. Vorbesc aici despre nivelurile cele mai înalte de organizare ale personalităţii.sine şi stilul de viaţă sînt factori de organizare.C. oameni cu un interes estetic puternic răspund mai repede la cuvinte legate de acest interes decît la cuvinte referitoare la interese care le lipsesc. Psychol. 74—78.. 259—273 . ele sînt. De la naştere pînă la moarte. W. procesul digestiv — deşi şi ele manifestă o individualitate de funcţionare —■ nu trebuie considerate funcţional autonome. Jenkin. de asemenea. 3. în „Psychol. ] Dar canalizarea nu constituie o autonomie funcţională adecvată. Se dezvoltă treptat în cursul vieţii. valori sau altfel. sentimente. fiinţa umană e supună impulsurilor biologice. Unele capacităţi şi sisteme t I cel mai bine considerate ca relativ fixe şi . nu to'ate motivele sînt funcţional autonome. Clipitul ochiului. Bull". Ele sînt J răspunsuri automate. appl. să doarmă.". Spre deosebire de Freud sau Alder. Monogr. prin definiţia noastră. 54.) Ce procese nu sînt funcţional autonome ? Am argumentat că în cea mai mare parte structura personali-taţii este postinstinctuală : ea nu e dominată total de impulsuri în. ^932. sînt foarte semănătoare cu ale altor copii. 2. 2. Echipamentul constituţional. C a n t r i 1. Cîteva tipuri de motive nu sînt autonome. născute : şi nici nu e în mod obişnuit dominată de structuri timpurii de complexe juvenile. ele sînt motive superioare dobîndite. Acţiunea reflexă. complexă care determină „atitud nea totală" a unui sistem de viaţă matur. Desigur. instanţa cea mai importantă a autonomiei funcţionale s seşte în organizarea esenţială.". 1957. spasmul genunchiului. funcţional autonom. Atunci. nu susţin câ liniile călăuzitoare ale personalităţii sînt de obicei formate la vîrsta de trei sau cinci ani. capabile numai de o rnoduicare uşoară. Soc. 43. să elimine şi corpul său trebuie să realizeze nenumărate adaptări homeostatice pentru a menţine echilibrul delicat al vieţii. revision of the „Study of Values" l0r use in magazine readership research. Psychol. 1933. pro. ca un agent tăcut pentru selecţionarea şi orientarea a orice este legat de interes. deşi sistemele independente (perseverative) de nivel inferior 25 H. Pe măsură ce un interes creşte creează o condiţie tensională durabilă care duce la o conduită corespunzătoare şi acţionează de asemenea. în „J abnorm. Oricum le-am denumi. Engstrom. 26 H. Recent applications of the „Study of r?îues". pare sigur să afirmăm că interesele Majorităţii copiilor.J voeate de o stimulare specifică şi e îndoielnic că pot fi clasificate' 1 ■ c x moţi /aţicnalo. un altul de religie şi artă. Opinia mea este aceea că.In mod evident interesele tinerilor sînt mai puţin stabile decît ]g ale adulţilor. s-a subliniat mai sus că majoritatea motivelor manifestă stiluri ca-nalizate de expresie şi caută satisfacţia într-o manieră preferată. memorează şi gîndeşte o persoană este în mare parte determinat de structurile sale esenţiale. de asemenea ţ.. Impulsurile. Totuşi. Imaginea de .

în ceea co priveşte „întărirea secundară" s-^a ară\at în capitolele 5 şi 9 că această explicare a transformării motivelor este prea vagă şi totuşi prea legată de „energiile invariabile" pentru a oferi o teorie satisfăcătoare a progresului intereselor mature. Putem foarte bine să acordăm un loc concepţiei autonomiei funcţionale perseverative în cadrul teoriei nevrozelor coercitive. In acelaşi timp există o diferenţă esenţială. Sila de a-şi spăla mâinile. El revine iar şi iar. desigur acţionează ca sisteme cu feedback.27 Este un stil învăţat de supravieţuire şi poate fi conceput fără nici o relaţie cu nevbile primare neîmplinite. ticurile faciale. rosul unghiilor. este complicată din punctul de vedere al autonomiei funcţionale. Pare posibil ca un stil nevrotic de viaţă să fie stabilit rigid şi să nu mai găzduiască în sens clar conflicte trecute. p. Similar. Durham.). Ea urmează un imbold care este fundamental nemodificat din primii ani de viaţă. întreaga chestiune era atît de dureroasă îneît a reprimat tirea întîmplării. pr^ fund tulburată. ticul a persistat totuşi. analiza a dezvăluit faptul că cu opt ani înainte mama ei îi spusese că atunci cînd inhala aer. Press. în final. atunci acest lucru indică faptul că motivaţia sa era legată în întregime de gustul său pentru dulciuri. Theoretical models and personality theory. scărpinatul. în D. Un ecou al vieţii anterioare obsedează conduita ei. Ori de cîte ori. Nu şi-a format un interes nou pentru noi. NereuşindiJ acest efort eroic a inventat ritualul sărutării aerului pe careJ exhala pentru „a-1 face bun din nou".invariabile în vieţii. dar cînd îl exhala. Nevroticul pare incapabil să se centreze în mod adecvat pe prezent sau pe viitor. complicat de manevre desemnate să menţină viaţa în condiţii dificile. dacă el primeşte o moştenire şi nu mai munceşte. acesta era „bun". putem spune în mod sigur că pentru el munca era numai o deprindere extrinsecă (slujind nevoii sil" de a-şi cîştiga existenţa) şi nu un motiv funcţional autonom intrinsec. Problema comportamentului nevrotic. Obiceiul a persistat. Comportamentul ei nevrotic nu era esenţialmente autonom. A fost necesară in tervenţia psihanalizei pentru a aduce în conştiinţă conflict^ uitat şi pentru a vindeca ticul. Toate schemele de conduită care reclamă o întărire primară sînt în afara concepţiei despre autonomia funcţională. căci actele prezente ale unei persoane nevrotice sînt încărcate mai ales -cu consideraţii care aparţin trecutului. Dacă copilul nu mai vine. Abia s-a terminat actul silit că pare să înceapă repetarea aceluiaşi act silit. 141. • Cititorul perspicace poate întreba : „Nu avem aici cazul unei autonomii funcţioanle perseverative ? Fetiţa pare să fi suferit din cauza unui sistem motivational independent disociat. 244 . totuşi nu e înţelept să susţinem că deprinderile-în-general sînt exemple de motivaţie funcţional autonomă. Întărirea primară. 1952. Ne referim în primul rînd la „materiile prime" ale consti-tuţiei fizice. 6. O fată de doisprezece ani avea obiceiul iritant de a ples-căi din buze de eîteva ori pe minut. Autonomia funcţională nu este implicată. A dobîndit un motiv nou (funcţional autonom) ? ir'entru a găsi răspunsul va trebui să feuprimăm prăjitura. temperamentului (capitolul 4). Angyal. ea a încercat să nu mai respire.. majoritatea deprinderilor nu sînt deloc mbtivaţionale. Dacă un muncitor depinde de laude pentru 'a-şi menţine standardele de calitate nu putem spune că măiestria este pentru el un motiv dobîndit. ca în exemplele de mai sus. N. Klein (Eds. nu putem vorbi de autonomie funcţională. Freud ne-a învăţat că rădăcinile unei nevroze se află adeseori în primii ani de viaţă. Aceşti termeni moralişti au întristat copilul de ani. Infatilisme şi fixaţii. In esenţă ne-ar plăcea să afirmăm că motivele nevrotice nu sînt funcţional autonome. Observăm că ie-} tiţa a fost vindecată cînd conflictul ei datînd de opt ani a fost îndepărtat.C. 4. într-adevăr. Deprinderi. aerul era 243 „rău". o formă de comportament se „stinge". Un copil vecin vine la uşa noastră şi primeşte o prăjitură. 'în acest caz conduita la vîrsta de doisprezece ani este în realitate manifestarea unui cotaflict nerezolvat de la vîrsta de pa„ Iru ani. dai. Ori de cîte ori o persoană adultă manifestă un conflict infantil sau juvenil. Dar iată o altă faţetă a tabloului. sugerea degetului. Observaţia este bună. G. e kme s^ se retmă efectele lor limitative asupra transformării motivelor. Putem adăuga limitele individuale ale forţei corporale şi sănătăţii. S. De^ 242 ici unul din faptele enumerate nu constituie în mod direct „mo-fve". Mai ales ceea ce se nu27 Cf. inteligenţei. Orice nevroză este un sistem in'terrelaţionat. numai dacă ea nu satisface un impuls originar. pentru că ea a înţeles că era rea făcînd aerul „rău". aşa cum o arată exemplele noastre. Unele nevroze. Ele sînt sisteme instrumentale declanşate în slujba motivelor. Duke Univ. producerea pubertăţii şi altele). Sper că poziţia mea despre „întărire" este clară acum. Deşi s-a arătat că „deprinderile-în-formare" se -nCadrează bine în concepţia noastră despre autonomia funcţională oerseverativă.®e acelaşi ordin sînt legile ereditare ale dezvoltării (ca maturarea capacităţilor odată cu vîrsta. A. 5. K r e c h. A theoretical model for personality studies. 7. nu putem vorbi de transformarea motivelor.

Dacă într-adevăr cazul este aşa cum îl prezintă studentul. dar exis^ în slujba unui alt motiv.^sistemul său motivaţional actual). reflectînd un dezechilibru în sistemul existent al motivaţiei. Estetismul lui Lars este n vrotic —■ o sublimare transparentă a motivelor sale adevărate. artistul. Şi în multe ale privinţe este un superestet. Numele său o Lars.j Am un prieten care pare să fie motivat puternic de valori estetice tj ceea ce face pare consecvent cu sistemul său motivaţional bine integrat tf înalţă capul din examinarea fotografiilor cu Afrodita fără braţe şi suspini! „Ah. în ai doilea. c^ este şi că poate fi tratata mai bine prin reeaucare acrit prin retrăiie. „mestecatul şi suptul" versurilor frumoase —* toate indică dl rinţa de a-şi poseda (sau de a reveni la) mama. Un asemenea pacient adoptă un model iluzoriu şi un evantai redus de comportamente drept stilul său permanent de viaţă. Revenind dintr-o a] menea incursiune el a spus „Ea mi se pare mai potrivită. pe de altă parte. Cînd citeşte versuri lasă cuvintele să cadă ca nişte bile. „trec în altă lume". Mă interesează cazul unui preot pe care l-am întîlnit recent. dar ne^ energic că ele explică toate motivele adulte. ei'g -^ substitute pentru lucrurile pe' care le doresc in mod real in vN Fără îndoială. dobîndit. atunci acest interes nu trebuie -onsiderat ca fiind funcţional autonom. de asemenea descris de un student sceptic. Să descriu un I care ar corespunde înclinaţiei mele şi pare să nege autonomia funcţjOn. motivaţia este funcţional autonomă. totuşi. Există aici o morală în ceea ce priveşte psihoterapia.motivaţional. li j tează pe Noel Coward. Preocuparea1 pentru busturi. Am încercat să disc . Se „obişnuieşte" ou maladia sa şi-şi construieşte viaţa în jurul oi. Pînă cînd nu l-am jj tîlnit. Iată un alt caz. Un student scrie : înclinaţia mea este biologică. nici nu puteam > să-mi imaginez dominanţa atotputernică a aceşti unic motiv în conduita sa. dar n-are bust !• i place poezia. Totuşi. şi pentru ei acest nou nivel al existenţei devine funcţional autonom. Dacă.şte cu altă fată. I De exemplu. să revenim la cazul politicianului care urmează calea l său (pagina 233). „Idealul său de fată". El nu este intrinsec naturii sale. Sublimarea. mecanicistă şi freudiană. ?»Iulţi oi meni mi-au spus că este un om cu un singur motiv în viaţă : să sti ingă bl pentru o mănăstire pe care speră să o construiască. Acolo am ridicat problema dacă interesul Şau profesional ca adult este numai o „manifestare" nevrotică a identificării anterioare cu tatăl său. J^l onarul îşi deplasează „dorinţele al căror motiv e inhibat" . în mod permanent. Licţional autonom. o „nevroză caracterială" l% atît de ferm structurată îneît acum constituie un model de •ată si dacă nimic nu poate s-o disloce. dacă astăzi ar trăi numai astfel de oameni". ConstitJ dragostea sa pentru frumos şi ceea ce este fermecător un motiv funeţionj autonom ? Nu cred. dar totuşi persistentă şi permanent stilistică. Nu ■ ' aq aceea. La fiecare sfîrşit de sântj mînă se intîlne. în primul caz el presupune că nevroza nu e funcţional autonomă. dacă a depăşit de lult timp dependenţa sa juvenilă şi acum are un interes pentru uticâ de dragul politicii. I ceea ce priveşte autonomia funcţională. Psihozele pot fi considerate din acelaşi punct de vedere. Ar părea înţelept pentru terapeut să stabilească dacă simptomele pacientului trebuie retrăite „mergînd la rădăcina problemei" sau dacă cea ce se poate cel mai mult spera este o reconciliere a pacientului cu propriul său stil de viaţă. El şi mama sa divorţată îşi sînt extrem de devo unul altuia. Dacă este aşa (cum se vede : ponstrîngerea şi rigiditatea sa). în definitiv. Medicul. Unii pacienţi cu tulburări mentale. „sublimările transparente" există uneori.^evroză caracterială" reflectă o imagine de sine prost adap-:' ja" realitate. căutînd pe cea perfectă. sînt total incapabili să-şi stăpînească existenţa şi. Unele tulburări psihotice sînt temporare. sarcina mea a fost să mă ocup de închirierea sălii de sfj tacole a şcolii sale pentru un bal de adolescenţi. funcţional autonomă ? Există cel puţin o distincţie teoretică care să ne ajute să deci„ ^Dacă prin psihanaliză pacientul retrăieşte trecutul (ca fata de •'-prezece ani) şi află care incidente reprimate au fost perturba0 p si dacă această urmărire retroactivă produce o vindecare °anirii că pacientul vede că elementul perturbator nu-şi are locul '. este mama sa. mai puternic şi în cel mai bun caz p jumătate conştient. 245 8. Criticii autonomiei funcţionale citează cazuri speciale peil(j a-şi dovedi punctul de vedere. Cunoscuta teorie a lui Freud susţine Câ ] motivele adulte — chiar şi cele mai preţuite din punct de vJtj social şi cele mai idealiste — sînt „sublimări transparente" ale ^ tivelor primare ale sexului şi agresivităţii. M-a întrebat ce procent oj profituri ar încasa pentru proiectul mănăstirii sale. atunci nevroza nu a fost func^nal autonomă. în sfîrşit. atunci nu avem altă alteritivă' decît să admitem că ea este un sistem . ?nţionâm aici acest caz pentru a sublinia faptul că este necesar examinăm fiecare caz specific pentru a stabili în ce măsură şi în ^d poate fi implicată autonomia funcţională. Tulburarea nu e funcţional autonomă. ni există o bază pentru a afirma că stilul estetic de viaţă al lui Lai este funcţional autonom.

poate). itrîn. ci pus pe un şevalet. k Grade de autonomie funcţională. Într-uri se s o r i] un motiv "uncţional autor ori c^te pe onâlitatea. într-o fixaţie infantilă. o alta e'ovad i ■ ■ •. în . Nu putem realmente spune în acest caz dacă i' sau autonomia funcţionala cs potriveşte cel mai bine o.p< *. dobîndesc tonalităţi noi şi extrem de individuale. Din cauză. La orice încercare de conversaţie. Autonomia funcţională nu este o . extrinsece ş7T! trinsece.nevoile adolescenţilor pentru unele condiţii favorabile de recreere . Cu greu se i. Am încercat să discut tensiunile interreligioase ale comunităţii. i. ipplasînd o aorinţi al cărei obiectiv e inhibat (sexuală.-. mulţi oameni. atunci nu avem un caz de autonomie funcţională. Dar caţia istorica ru este o explicaţie funcţională. este ţio ai ti uor. nu putem declara că un motiv este totdeauna de tipul sau. '.iii s. ^ă rezumam : claca avem de-a face cu sublimare. pentru că ii fără milă pentru bani. replica : „Cît obţin Pen mănăstirea mea ?" Relaţiile sale cu oamenii din oraş sînt proaste. integrmau-se cu trebuinţele şi interesele sale sint ?riue mtr-o structura unică de efort central.e o parte.doctrină a dis-<irii"'.o a trai intr-un proiect limitat cu un scop jjnilar. pur şi simplu nu ştim destul 6pre persoana in chestiune pentru a ajunge la o decizie clara. Discuţia noastră a clarifj faptul că nu este totdeauna posibil să se stabilească dacă un n/^ dat îşi are rădăcina în impulsuri. chiar impulsurile. transparentă a ^e alt tip. natura extrem de obsesivă a comportamentului preşului ridica i"itr_ tarea daca nu e implicată o nevroza coercitivă. la întrebarea „Cînd nu este astfel ?" nu pOa). c ici nu numi că este nepopular din^ cauza ? ntfi ' -( neplăcute.om. a declara fără dovezi că toate interesele sînt o mascaradă pentru ceea ce omul doreşte în realitate (în n cipal sexualitatea şi agresiunea) este la fel de neverosimil <C'1 inorog.e faţ.\ spu poate ca aceasta pasiune doi mantă est funcţional autonomi ea it) buia afirmaţie pr> care putem si o l. r i\a a e L.e influenţele complexe j. Trebuie să ţinem seama de posibilitatea că motivele vieţii n! prezenta multe grade de puritate şi impuritate în raport cu'auy nomia funcţională.uIul sexual s?oO i i <. exista un răspuns categoric. Ay tresa c ptam ca un mod îi cară toat. şi-au găsit întreaga r raţiune l. explicaţia hedonistă. dar nici nu prea face electiv progrese. Dar nu e o doctrină a ar i > Nici mac n nii încearcă sa eXpliee motivul său central! In acest caz.i nantă. complet adulte.acesta a deturnat o parte din fondurile parohiei sale pentru propriul 246 ^ c i aceastl urmărire a unu. ca Faust din vechime.r preot proiectul poate fi numai cristaliza-a concis a ^i unui i totiv religios şi a unui stil de viaţă.-. ca in multe altele. Comportaţi jiu mult pecU pb. Mai curînd. In consecinţă. în biroul său se găseşte un tablou mare al n proiectate.. ( — pur şi simplu pentru ca nu ştim destul despre viaţa e Trei ie s. la vedere. decizia este adel sea greu de luat. nu ara încredere în "c_„: ic i puc si nu evi ■.de viaţă. ' c' ln jurul său? Deşi posibil ■ i.e dor. nu există . în virtutea zării. scop unic ? Să acceptam ilicâ c t celibatarul este i astfel e dorl d pj_ar< "> ilicâ c t celibatarul este i astfel e dor■ ■ Tclum . Practic. este o denumire directă a knui aspect imporiOirte neglijat al motivaţiei umane. Decizia poate veni numai după un şti] diu intensiv al fiecărei vieţi individuale. Totuşi pt cm să raportam orice motiv funcţional autonom la rnul central total şi să descoperim importanţa sa relativa în . nu-l 'n resau. Dealtfel. Viaţa ir3aşi e \ a si „explica'• Nu aven nevoie si nu putem să privim „mai adînc" — dacă ui e^te funcţional autonom. în mări sau în formule de viaţă. nu atîrnat pe perete. :''ce aii r i.iu — i cealif i ! < st" m r \ foai . Ku m câu+a o alta reducţie. -. 1J dat deoparte.. de încercarea de a rece i : a ia sa. un poate reflecta o combinaţie de forţe : infantile şi adulte. După cum am văzut.i adăugam un cuvmt privind pfîngerea celui c ca doctrina autonomiei funcţionale „nici măcar nu in cearcă c motivul sau central". Dacă autorul se înţelege prin ta c r cori o explicare istorică a paşilor din viaţa preotului i.icem. tuale şi intenţionale conştiente şi inconştiente. Din acest punct jtivul sau. 247 Pe de altă parte.i « ca u con. aceia de construcţie a unei mănăstiri. • arhiepiscopul nu prea pare să susţină proiectul preotului pentru că se cr ^ . p^ acesta la aciuaia sa pac:-iUr.

Tot ceea ce putem spune în prezent este faptul că aud menţinerea pare să fie o proprietate nervoasă fundamentală şi OfJ o ba^-ă pentru conceptul de autonomie funcţională. d ir ■ . să nege autonomia funcţională ^plicind fenomenul în termeni familiali de S-R29. Am menţionat deia ca J exemplu elementar de asemenea cercuri reflexe. . cînd recompensa nu se mai dă. C. în pasajul citat mai sus Miller susţine ă unele sisteme dobîndite persistente sînt de fapt pe cale de a se btinge. Solomon. Rev. cap. nepermiţîn-du-şi niciodată să fie într-o poziţie în care să sufere şocul (sau arsură. De aceea.'je-acum dificultăţi teoriei predominante a învăţării. Dacă se întîmplă acest lucru. întărirea de tip superior şi variaţia de la un agent o>-ire la altul se adaugă acestei posibilităţi se poate vedea cît de dificil •^'situaţiile umane complexe să se stabilească dacă o deprindere este sau <:stefuncţionai autonomă. 1951. Drin SR. 2. putem spune că în în care un motiv actual caută scopuri noi (adică manifestă un diferit de tensiune faţă de motivele din care s-a dezvoltat) el funcţional autonom. Toţi avem un repertoriu vast de ssemenea motive de evitare şi nu trebuie să revenim la prima ex-Perienţă dureroasă pentru a susţine aceste evitări. S. E. VoJj numi primul grup de consideraţii „cvasimecaniciste" şi al dil^ grup „esenţiale". Miller scrie : spunem că un impuls puternic dobîndit ar putea părea să nu fie stins . W y n n. El c^e referă . 248 249 Si conchidem de a că dacă odată cu trecerea timp interes dobândit dispare i =■ stinge) nu e vorba de un caz nomie funcţională.. 3. Din nefericire geşti termeni devin extrem de vagi cînd se aplică la ceea ce Miller ■îurneşte ^situaţii umane complexe". Stevens (Ed. Să revedem cîteva consideraţii cvasimecaniciste care sînt relevante şi ar putea fi utile. în afară de cea a lui Miller. odată învăţate.).28 Ceea ce ne arată acest pasaj este faptul că teoria stimul-răsms ar preconiza. Fenomenul autonomiei funcţionale nu va 2 niciodată clar înţeles pînă cînd nu vom şti mai mult despre meeaj nismele nervoase relevante şi despre formularea corectă a naturi intenţionale a motivelor. în S. In & doilea rînd. dacă ar fi posibil. Mi ller.". Consideraţii cvasimecaniciste. („Copilul care s-a ars odată evită focul"). pentru moment. Comen-*a această problemă. nu cunoaştea procesele nervoase care ar putea fi implicate în transformarea sisj temelor vechi şi în menţinerea sistemelor noi de motivaţie. Wiley. New York. vom încerca în răspunsul nostr» numai să arătăm care ni se pare a fi direcţia generală corectă. Am atras atenţia asupra u diverse sisteme perseverative ca reprezentînd un nivel relativ ferior de autonomie funcţională. Stingere întîrziată. sau boală) acolo unde a fost prima dată rănit.principiu. Traumatic avoidance learning : the M54 * es °f anxiety conservation and parţial irreversibility. Cum se produce autonomia funcţională ? Ar fi satisfăcător din punct de vedere ştiinţific dacă ani putea da un răspuns simplu la această întrebare tulburătoare. Admitem acest argument.Cînd generalizarea. Ceea ce nu ştim este cît de permanent poate fi un asemeM a stern. ele au . *• 61.\ii>' de „stingere întîrziacă' aparenţă permanent întîrz ite şi în aceste cazuri con~hicW I autonomia funcţională esce implicata. 13. activitatea dispaa imediat. Explicaţia pare să fie aceea că animalul (sau fiinţa umană) „nu-şi asumă riscul". u 28 N. în „Psychol. Acest fapt esle admis de teoreticienii S-R30. 353—385. dar trebuie să atragem atenţia asupra numeroaselor cazuri în care interesele dobîndite nu se sting niciodată. 1. L. 29 Alte încercări. îşi poate menţine acest interes pentru pescuit un timp. L. Ele durează o Vlaţa întreagă şi nu se sting. sînt citate în nota 9 supra. psihologia actuală nu posedă o teorie consecventă dea pre natura omului. legată da producerea autonomiei funcţionale. par să sfideze stingerea. dbook of experimental psychology. situaţia finală (un răspuns) trimite impulsuri nervoase croieruJ Aceste impulsuri de întoarcere se descarcă pe căile libero şi fel tind să menţină într-un mod circular (sau într-un mod uşor J dificat) sistemul care funcţionează31. întărirea parţială. Astfel băieţelul care ^vaţă să iubească pescuitul pentru că această activitate a fost asociată ou primirea dragostei şi atenţiei din partea tatălui său. Learnable drives and reward. totuşi. în primul rînd. S-a descoperit că activităţile care sînt J compensate numai o parte din timp par să fie mai rezistentei stingere deoît activităţile care primesc totdeauna o recomperl în ultimul caz. Din nefericire nu putem fai astfel —■ şi aceasta din două motive.im număr considerabil de încercări şi totuşi să se stingă în cele din . Circuite reverberative. gînguritul copiy lui şi alte secvenţe repetitive de acte. în legătură cu acest subiect ne amintim faptul bine stabilit că motivele evitării. dar dacă nu e întărit prin atenţia tatălui. Deşi'aceste sisteme id puizează tot evantaiul motivelor funcţional autonome. Un termen familiar în teoria na logică modernă este acela de feedbac z. el îşi va pierde în cele din urmă interesul. atunci desigur interesul pentru pescuit nu a devenit funcţional autonom.

unui copil îi place o jucărie dacă ea este mformă cu aşteptările sale. Probabil că efectele dinamice întăririi parţiale pot fi un caz special al unui principiu mai rfi enunţat de Hebb. F. Este un principiu neurologic acceptat faptul că organizările de nivel superior selecţionează. poate că este bine să acceptăm amendamentul lui Hebb : caracterul mo-tivaţional al rutinei este mult intensificat dacă conţine în sine tensiunea noului. Exploratori. alţii se apropie de mm tr-un mod curios şi afectat. îşi vor schiml] în curînd deprinderea de a ciuguli. factorul imprevi Iii în pescuitul cu undiţa poate ajuta ia susţinerea zelului pi carului. Dar dacă uneori sînt hrăniţi şi uneori nu. Eroarea teoriei S-R constă în imaginea demodată ne Caj o oferă despre organizarea nervoasă în termenii unui manunţi de miriade de impulsuri specifice şi deprinderi separate întării Aşa cum fizica a încetat ?ă considere natura «a un compus de uj tăti centimetru-gram-secundă. pf rumbei! ciugulesc îndelung şi cu înfocare —■ după mii şi nţ de încercări32.generalizare" şi de . B. nu ne părăseşte de la naştere pînă la moarte. în mod similar.Să luăm exemplul unui animal. Ferster. filtrează şi „pun bariere" răspunsurilor specifice de toate tipurile. dar nu cu toate. în cazul jocurilor de noroc şi al pescuitului. mu3nul e absorbit să atace piese noi şi mai dificile în cadrul evan"'■-'lui său de abilităţi . 4 Amestecul de nou şi familiar. Fără a nega acest dinamism. Acest tip de stare motivatoare centrală — deşi nu îi cunoaştem natura nervoasă — corespunde tipului de autonomie funcţională pe care le-am denumit „perseverarea în sarcină" (pagina 237). B. în „J. savanţi. Cînd abilităţile sînt stăoinite. Ni se pare pertinent să considerăm aceşti factori oa \ lecţii" făcute de către achiziţiile de ordin superior ale uno. A stăpîni arta mer. 235—257. rn. >n York. satisfacerea impulsului este totuşi clar implica^ Pe de altă parte. 1957. Miller vorbeşte da . ti9făcut nici un impuls elementar cunoscut. Gu această întărire neregulată. Appleton-Century-Crofts. neez ce este nou într-o combinaţie cu ceea ce este familiar . am elaborat multe canalizări specifice (vom mînca această hrană. neurofiziologia modernă ebandj nează deprinderea specifică întărită pentru cîmpul nervos dina» care are prioritate asupra deprinderilor de răspuns specific. Totuşi. Astfel.. 224—231. care rfnt hil niţi de fiecare dată cînd se aprinde o lumină.. observăm. The '"''F^îl dlscharge of corticoilialamic reverberating clrcuits. „aventura" noastră în cursul ■ conduite poate fi un factor care conferă autonomie. Sar-cinile sînt în mod frecvent coercitive pînă cînd sint îndeplinite — şi. rnestecac cu ceea ce este familiar33. adnitem.]Uj este un motiv absorbant pentru un copil de cincisprezece îmi căci îi lărgeşte capacităţile actuale. H 13. Jucător^ învederat are nevoie să cîştige numai ocazional. Fersi şi Skinner constată că chiar şi după ce nu primesc h^ană. Ori de cîte ori foamea apa 1 hrana e . In critica sa asupra autonomiei funcţionale. C h a n g.". cit. I 31 Vezi notele 14 şi 17 supra . pp. Ceea ce pare să tîr°Ple este *aPtul că scoPurile sînt mai atractive dacă uneori : 'n tinse şi uneori nu. de asemenea ÎI. dacă după un timp nu i| primesc hrană. Acest autor indică faptul că interesele care ^jtosusţin par să reflecte o preocupare pentru nou cînd acesta . Tocmai deprinderea-i-formare sau atenuarea noului în ceea ce este familiar pare să estreze sistemul neurofizic cu autonomie. calitatea hranei Unii sînt gurmanzi radicali .. Porumbeii. 5. Putem exemplifica în felul următor : Impulsul de foame. El nu este funcţional autonom. Neurophysiol. ele nu mai au un caracter rnotivaţional. op. unele nu sînt rezolvate niciodată în viaţă. Prioritatea „barierelor" de rdvel superior. în cazul porumbeilor vedem că deşi „întărirea neperiodi<| previne stingerea. înfăţişarea. în cursul dezvoltării. da" nu pe aceea) şi ne-am elaborat unele atitudini foarte geneHebb. Ne-am referit înainte la un tip de preferinţă pentru ceea ce este familiar (pentru rutină) care marchează mare parte din v'ata noastră motivaţională (pagina 238). La nivel uman jocul de noroc este un bun exemplu. dl prinderea 'se păstrează. căutători ai adevărului religios ultim îşi fixează noi sarcini în cadre familiare şi îşi urmăresc scopurile pînă la moarte.'ntir'rc d '-"din J perior". Skinner. Schedulcs of reinforcenient. Nota 14 supra< 250 251 rale faţă de puritatea.den'jL-j deri şi răspunsuri specifice. 12 C. în legătură cu aceasta ne putem referi la teoria genetică dj pre inteligenţă a lui PiageL Acest autor susţine că în cur ral vieţi „scheme" noi şi de ordin superior se elaborează — astfel îneît gîa direa noastră este controlată de noi . Acest principiu în sine favorizează dezvoltarea autonomiei «Micţionale. aceste stiluri evident dobîndi e :lnf tivate şi ele controlează şi dirijează în mod cert mod mânca. decît ca întăriri ale unor impulsuri sj cifice. Un om de ştiinţă e ""fascinat . Elementul „risc" este desigur evident în 'nt: interese ale maturităţii.t? consumată. menţionată tj sus. Speranţa chtiŞt lui pare să-i susţină pasiunea.

London. 61. 252 r 2. M o'frer. The wisdom of the body. Revenind la autonomia funcţională sj tem pregătiţi să afirmăm că la consideraţiile . p. In acest portret al omului observăm că segmente separate ale fiinţei sale sînt tratate ca şi cum ar fi suficiente lor însele. Homeostasis as a un'. Spunem că un impuls este satisfăcut. Dynamics 1 behavior. 1959.". Norton. Dar în cel mai bun caz ele duc la întreţinerea unei ordini existente. Totuşi. 56 W. O. 37 Ibid. Dacă i mecanism eşuează. care a formulat-o. El ie : Odată trebuinţele esenţiale satisfăcute prin homeostazie. dar nepreţuite. nu a :t-o ca pe o lege care explica întreaga conduită umană. transl. în „Psychol.". nu că persoana este re-compensata. R Stagner. Cannon. Natura^ nu pune toate ouăle în acelaşi coş. 129—133. 35 CI". nu că o persoană satisfăcută. Filozofia creşterii: o problemă crucială. o duzină de alte mecanisme rămîn să susţii acelaşi rezultat. în căutare de echilibru. Rev. f Am denumit această concepţie despre om teorie homeostatică inile 99—101)35. doreşte o noul activitate. Mecanisme multivle. 4.". 1951.37 Cu alte cuvinte. El este alcătuit < foarte multe impulsuri discordante. dacă vrem să explicăm Motivaţia umană. sistemele metabolice şi impulsurile şi trebuinţele biologice sînt atît de complicate şi de remarcabile îneît Cannon vorbeşte despre ele ca reprezentînd „înţelepciunea corpului"36. Cannon. doritor de hrană şi odihnă. Conceptul de homeostazie se referă la menţi-av sau restaurarea unor „stări constante" în organism. Psychol. P i a g e t. The psychology of intelligence. I aceea este foarte probabil ca autonomia funcţională să se poa datora sau să fie ajutată de oricare sau de toate principiile asup cărora ne-am îndreptat atenţi — ca şi de unele principii supl mentare la care ne vom referi acum. în „psychol. 6. „Regii săm" la ele uneori.fying concept in personality 'fteorj/. citeşte o oarte stimulantă sau iese seara la plimbare sau la un spectacol. acesteia îi este necesar un supliment vital. 58. El afirmă just că scm mele mai vechi râmîn latente si pot fi adesea reutîlizate. 1954. Woodworth.sisteme. Rouu and Kegan Paul* 1950. de obicei. Acţiunile de echilibrare între glande. adică. omul doreşte o mulţime de lucruri în viata în afara unui echilibru biologic sănătos şi a satisfacerii impulsurilor sale. 5—17 . lucrăm ele preferinţă cu şist! mele noastre dobîndite şi nu cu cele antecedente lor34. ar pujea fi căutate în mod liber cele neesenţiale. în „Contemp. Rev. Dar cînd s-a săturat şi s-a refăcut. Homeostasis : corruptions or rais™>nceptions "> — A reply. Punctul de vedere obişnuit ne spune ceva de genul urma*( omul este un animal care caută echilibrul. Cînd e găsit un mod anume de adaptare reuşită (adică ci cînd un act este recompensat) acesta este învăţat. înainte de a conţin" efortul nostru de a spune „cum se produce autonomia funcţionalj cititorul ar trebui să se oprească o clipă şi să ia în considerai cea mai importantă problemă din întreaga teorie psihologică : P^ blema referitoare la natura omului. i mod bun de adaptare este susţinut de multe mecanisme. c? se întâmplă atunci ? Dacă e sănătos. Fără a nega adevărul homeostaziei. Fiecare separat caută redu 34 J. la un nivel de existenţă homeosta-•*. Review of R. De aceea este un mănunchi de moduri recompensate de răspuns. S. Astfel* : uflera că o activitate este recompensată. 205—208 . Venind acasă de la lucru omul se simte obosit şi înfometat. Este -un principiu al comportamentul mamiferelor că supravieţuirea este supradeterminată . tensiunii. H. A cognitive theory of dynamics. 1932.. ce ocupă de hobby-ul favorit. 323. 253 Consideraţii esenţiale. Mulţi psihologi nu văd nimic în personalitatea umană dincolo le această lege de bază. Tratăm fiecare sistem separat şi nu privim func-srea vieţii ca un întreg. New York. Ceea ce Cannon numeşte „lucrurile neesenţiale dar nepreţuite" ale vieţii este caracteristica cea mai evidentă a personalităţii uir ane — dacă boala sau mizeria extremă nu au redus cumva individul la un simplu impuls. Dar. B..

nici că motivele se declanşează ca atîtea mobiluri esenţiale independente. 'motivele funcţional autonome sînt foarte personale.cvasimecaniciste of^ rite mai sus că o explicaţie parţială. toate strîns legate de funcţii] esenţiale ale personalităţii. de asemenea. particular. Preferăm să spunem că natura esenţială a omului esta astfel Uicît ea tinde spre unificarea relativă a vieţii (niciodată pe deplin realizată).în primul rînd el are o imagine de sine extensibilă (o concepţie a ceea ce i-ar plăcea să fie) şi urmărirea aces'lui scop dirijează o mare parte. efortul său Vezi nota 2 supra. însăşi esenţa naturii umane — . 255 de a se raporta la semenii săi şi la univers în general. cît în îndeplinirea unor acţiuni care depăşesc acest nivel de existenţă simplă. caută noi lumi cU cucerit. vinovăţia. De aceea o parte importantă a răspunsului nostru la întrebarea cum se produce autonomia funcţională este că însăşi structura eului la om o cere. fără nici o dependenţa de o structură esenţială. dacă nu cea mai mare parte conduitei sale.adecvării" este similar .1 să-şi extindă posibilităţile anterioare do competenţă si c trol. există utilizarea constructivă a acestuia. vandalism sau crimă ca o eliberare pentru energia sa. luînd la diferite vîrste forme noi şi diferite.ori un adult poa 254 ^ deveni dezorientat şi anxios într-un oraş nou şi străin). Apoi urmează „o trebuinţă de a şti şi a controla" obiectul sau con-. Nici una din aceste ambiţii nu este înnăscută. Am luai deja o poziţie fermă împotriva procedeului discutabil de a căuta explicaţii în termeni de eu separat. Unele din acestea admit că măiestria („prioritatea comportamentului") constituie imboldul funH damental în viaţă. în această tendinţă spre unificare putem identifica multe aracteristiei psihologice centrale. Omul are energii de utilizat care depăşesc necesităţile de reacţie. om de lume. să-şi stabiiea^ „identitatea". Identificăm. ca orice om sănătos. ceea ce ii dă individului po^ibilit. deoarece el implică faptul că un misterios agent intern (un suflet) Modelează în ultimă instanţă lorţele dinamice ale vieţii.'îi'şit. Concepţia autonomiei funcţionale nu semnifică faptul că în structura matură fiecare motiv este autonom în raport cu celelalte . politician sau ermit. Principiul structurării esenţiale. el va trebui să „inventeze motive". „Cu alte cuvinte. el trece cu uşurinţă la revoltă. postularea „motivelor de creştere" şi a realizării de sine". formată treptat. Deşi această direcţie de gîndire nu explică cum apare un motiv . moartea. Pe scurt. Printre ele se află încercarea °tnului de a căuta răspunsuri la „trio-ul tragic" de probleme : suerinţa. trebuie să facă ceva cu energia sa Dacă motivele sale curente (de supravieţuire şi satisfacere a ir^ pulsurilor) nu-i absorb forţa. ele echivalează cu spune că autonomia funcţională se produce pentru că ea este f sau nucleul naturii teleologice a omului. ea ne oferă un plan de bază important pentru o teorie a motivelor dobîndite. e necesar să adăugăm c^ puţin trei principii suplimentare. există o revenire normală din anxietate. servicii sociale. Aici ne referim la discuţia acelor teorii motivaţionale care iau în considerare „energiile modificabile" (paginile 217—223). 1. Este clar că mulţi autori resping concepţia „reactivă" asupra ornului. Spunem că esenţa omului este astfel încât motivele noi trebuie să apară la persoanele sănătoase pentru a suplimenta minimul inadecvat de homeostazie. 3. 2. Ar trebui atunci să spunem că existenţa eului este cea care explică autonomia funcţională ? Acest răspuns este periculos. Luate împreună. totuşi. El. Mai curînd ele există pentru că o imagine de sine. Buhler subliniază o secvenţă întîlnită în mod obişnuit. care să-i umple timpul. adică bine ancorate în eu. q femeie sănătoasă care ajunge la vîrsta mijlocie şi nu mai are copjj de îngrijit va căuta cu nerăbdare „ceva de făcut". de asemenea. iar în alternativa în care motivele ■ existente nu sînt suficiente. Principiul organizării nivelului energetic. Trebuie să existe motive care să consume energiile disponibile ale cuiva . Toate sînt interese dobîndite. multe teorii ale personalităţii consideră că „mobilul" vieţii umane rezidă nu atît în satisfacerea impulsurilor primare şi a derivatelor lor. muncă artistică. In ifiirînd. Susţinem că ele nu exist. Iniţia • obiecte noi şi străine produc anxietate (un copil poate tresa la declicul butonului de lumină electrică . ditia nouă si „periculoasă". Cu excepţia unor sisteme perseye-rative izolate. Principiul „competenţei" sau al . ele constituie într-o mare măsură eul (capitolul 6). Să luăm în consj derare omul care. Ca o consecinţă a acestei căutări ■—• care reprezw. Vedem -el încearcă să descopere locul său propriu în lume. se vor dezvolta unele noi. acum datorită unor întăriri îndepărtate. în s.. într-adevăr. O persoană tînără intenţionează să devină medic. după o masă sau un somn bun. studiu sau ■scopuri similare. Principii de măiestrie şi competenţă. individul progresează de la adapta la mediu la adaptarea mediului la sine"38. are acest focar motiva-ţional particular. în schiţarea dezvoltării motivelor mature. "O asemenea femeie este într-adevăr nefericită dacă nu poate să-şi dezvolto in-1 terese noi în politică. Dacă adoles-! centul fără ocupaţie nu are interese constructive.

molip-sirea lui Nietzsche de către o prostituată. experienţa timpurie a unei pierderi ireparabile sau poate adoptarea de către o familie sînt toate ocazii coapte pentru o experienţă traumatică. homeostatio cvasiînchis al omului consideră dificil să admită aceasta. Şi totuşi unele transformări sînt bruşte şi cuprinzătoare.încărcat de anxietate se produce freovent conform obser. specialist în psihiatria infantilă. interesul pentru ceilalţi poate înlocui pas cu pas autocentrarea din copilărie. Mulţi oameni au frici de acest ge"1 iraţionale dar cu neputinţă de dezrădăcinat. Oricum ar fi. O operaţie chirurgicală. Dacă teama este neobişnuit de profunda şi coercitivă vorbim de o fobie. Un copil sensibil poate deveni 'manent morbid sau poate dezvolta un sentiment de inferiori- . nu eul (ca factor separat) îl produce. a i*05^ s^^ Să-Şi ţină orele de clasă acasă39. el poate fi în mod rial susceptibil la şocuri pe care nu le poate înţelege sau stă-I pini sau chiar discuta. în cele din urmă. Naşterea unui nou copil avînd ca rezultat sentimentul de gelozie. pare rezonabil să fim de acord cu Levy că înainte . Un copil sub trei ani era atît de terorizat de o lo în plină viteză. scrie că „un eve. Asemei traume lasă efecte îndelungate.unilie — toate acestea şi alte evenimente specifice pot cauza şi pentru totdeauna tendinţe fobice. Puţine vieţi par să fie axate pe un eveniment decisiv : convertirea Sfîn-tului Paul sau a lui Tolstoi. copilul să-şi poată verbaliza experienţele. pavid Levy. Cînd ia şase ani copilul părăseşte adăpostul căminului său pen■ mediul mai dur al şcolii şi al terenului de joacă. furtunile. Schimbările traumatice pot fi sau din categoria autonomiei funcţionale perseverative. aspiraţia religioasă se poate dezvolta' încet din obişnuinţa religioasă . dare era învăţător. Rank.observăm că conduita omului e + într-o mare măsură proactivă.sale. sau din cea a autonomiei funcţionale esenţiale. cu ritualuri preventive. Copilul care s-a ars odată se teme de foc — pentru totdeauna. faptul de a se i ■ pierdut'' pe o stradă. uneori toată viaţa. Să luăm în considerare pe scurt pe fiecare. în primii doi ani de viaţă"40. Asemenea transformări traumatice constituie un caz special de autonomie funcţională. călătoria lui Goethe în Italia. Ca adult. Unii psihiatri (O. îl aşteaptă noi erienţe de eşec şi ridicol. mutarea într-o nouă locuinţă. Copiii care nu-şi pot l d lege sau controla încă mediul lor înconjurător sînt la discreeocaZiilor înfricoşătoare. Din acest punct de vedere autonomia funcţională este numa1 un mod de a afirma că motivele omului se schimbă şi se dezvolt' în cursul vieţii. abia ar putea să meargă cîteva l 256 i departe de locuinţa sa. Am observat că motivele de evitare paf să nu se stingă niciodată. atunci cînd era separat temporar de mama sa încît întreaga sa viaţă era dominată de o teamă de lipsă' securitate. urioase din partea copilului. suferindul. actele nechibzuite de respind'in partea părinţilor. Transformări traumatice Schimbările motivelor sînt uneori atît de gradate încît nu putem spune unde se termină unul şi unde începe celălalt Dragostea pentru muzică de dragul muzicii poate înlocui numai treptat exerciţiul ascultător. intenţională şi unică pentru ei v procesul total simţul eului sau imaginea de sine sînt implic^11 i Totuşi. Situaţia s-a înrăutăţit pe măsură ce el a crescut. Şi aceste sisteme pot continua ie zile. moartea . Traume perseverative. de exemplu) jr^umentat că traumatismele naşterii constituie un eveniment strofic oare probabil lasă o urmă permanentă asupra fiecărui ■jtor. întrucît natura omului determină acest !ucru Numai teoreticienii devotaţi unui model reactiv. Mai ales un copil care este şchiop sau care are o cicatrice vizibilă (sau un copil dintr-un grup minoritar) te suferi zeflemeaua nemiloasă din partea altor copii. Schimbările pot opera la fel de gradat ca fluxul care ridică o barcă împotmolită pînă cînrî deodată aceasta pluteşte. Eul este reflectare' acestui proces uman fundamental de devenire. Se poate pune totuşi întrebarea dacă sistemul nervos la ere este destul de matur pentru a purta o impresie durabilă spre evenimentul naşterii.

în ciuda durerii. scena tragică la sicriul tataj ei i-a dat impresia că lumea morţii era paşnică şi frurr.'1'1 sau tăierea provocatoare a părului sau orice act de îndrăzneai^*6' să fie suficiente. să cauzeze alterai rapide şi profunde. Această autobiografie este foarte recomandată pentru meritul său T S1 pentru fascinaţia psihologică.. Următoarele două întîmplări se referă la experienţe traumatice în sCoală şi colegiu. încercând pentru a suta oară să dea semnificaţie sarcinii. New York. altele schimbă direcţia creşterii. în curînd apar alte cerinţe din partea grupului de partener' incluzînd relaţii cu sexul opus.. Antropologul Ruth Benedict ne povesteşte despre serios pe care 1-a avut la moartea tatălui ei. The locomotive dod. Univ. De fapt nu e posibil de trasat! linie precisă între transformările traumatice şi cele gradate. avea o concepţie dispreţuitoare despre toate activităţile intelectuale. ApJ noi lumi de cucerit. Evenimentul singular impresionant. Chicago. a prins aluzia şi a spus .. a qM versiunii. ea considera ascunzişul din stogul de fi drept propriul „mormînt". of M Lovv. J Zubin (Eds. o ulerg. la şase ani.. Oricum. O femeie acum în vîrstă de şaizeci de ani îşi urmăreşte pasiunea de o viaţă pentru poezie pînă la o întîmplare petrecută în liceu la cursul despre Virgiliu. lasă în urmă un sistem perseverativ (o fobie. Dimpotrivă. aşa £W am spus. în principiu.■■ care să dureze o viaţă întreagă — chiar dacă obţine ulterior succes răsunător. şi aproape tot atît de incult pe cit poate fi un student de colegiu. care într-un fel par să producă I transformare bruscă dintr-un domeniu major al personali» lor.. Acestea sânt exemple de „autonomie funcnală perseverativă" datorat unor „răni psihice" acute produse r-o ocazie determinată. compensări noi. viaţa de „băiat normn se află înaintea sa. Făcea o traducere de rutină. dificilă şi plictisitoare. a primei dragoste pot avea o importanţă supremă. Anxiety. Cînd au fost întrebaţi direct. Masserman. în toate aceste stadii cruciale se pot produci experienţe traumatice. El trebuie să depăşească obstacolul al „gardului efeminat". On cvaluating the „specific event" as a source of anxiety. a" d tatul poate fi o alterare radicală a vieţii . personalitatea după vîrstJ de treizeci de ani este mult mai puţin supusă unor revoluţii bruşl decît înainte de această vîrstă. Dar asemenea evenimente pot. de asemenea. W E. avea dificultăţi speciale la cursul de compoziţie în engleză. Schimbările critice şi abrupte paj să fie cele mai numeroase în timpul adolescenţei. în anii maturităţii. căreia i-a fost de atunci înainte devotată."41. a remuşcării şi vinovăţiei. o aversiunj un ritual). într-o zi.oaS 258 târziu. Se dezvoltă interese religioase. pin aceste întîmplări de la virata de doi şi şase ani Ruth Bene-t Si-a făurit un stil de viaţă care a durat mulţi ami de zile. Behavior and neurosis. un răsărit al frumuseţii poetice. 48% au pretins că au ayuj experienţe emoţionale deosebit de impresionante. Ea scrie : „. eu deprinderi insuficiente de studiu.mi-a venit în minte ca un fulger de iluminare că m-aş putea avea de tovarăş întotdeauna. a întrebat cum ar fi fost exprimat pasajul respectiv în Biblie. Nevrozele perseverative la animale sînt le de J h. o ~.Apleacă-ţi urechea la ruga mea fierbinte". Dacă se întîmplă astfel. Unele traume produc frică şi limitează creşterea . Dacă obstacolul nu e depăşit cu succes. Totuşi. Succesul ei artistic in această ocazie a constituit o experienţă traumatică.0 imagine de sine se poate dezvolta. New York. de asemenea. o profesie de ales. . Nu trebuie să admitem că toţi oamenii sînt marcaţi de schimbări traumatice. negreşit şi că dacă n-aş vorbi nimănui de lucrurile care mi s-au întîmplat. provenind dintr-o familie fără cultură. 265 O perioadă cu o importanţă specială in viaţa băiatului • rican este pubertatea. când el trebuie să se plaseze pe scara cendentă a maturităţii. o exjj tentă de cîştigat. Lfon a r d.). 257 şi dezvoltarea personalităţii — cd. Probabil că o luptă cu pumnii. cînd avea doi ani. Hock. Appleton-Century^ 1927. ţy] perienţa succesului şi eşecului. Prost -adaptat la colegiu. dar în P^VJ cazuri aceste experienţe au dus la o reorientare bruscă a vieţ* Traume esenţiale. şocurile datorate eşecului în afaceri. la majoritatea oamenilor schimbarea este doar treptată — chiar dacă toţi oamenii pot trăda o experiena emoţională vie şi impresionantă. Greene and Stratton. într-un set de autobiografii ale unor studenţi de colegiu se pare că nu mai mult de 10% raportează în mod disting evenimente traumatice. lolij unor pierderi ireparabile pot. nimeni nu mi le-ar putea lua. declans o recentrare a imaginii de sine şi astfel să afecteze evoluţia s*! rilor esenţiale funcţional autonome. Un student din anul I de colegiu. examene de trecut. Fericită. Profesorul. databilă. Cred că aceasta a fost ideea fundamentală ou care am trăit pînă la treizeci şi cinci de ani.

care necesită efort şi sînt orientate spre un scop"1. Personality. Wyatt. nu mia plăcut şi n-o să-mi placă niciodată". Unele sisteme funcţional automate sînt perseverative. F. . William James vorbea de convertiri religioase tive ca . cît şi cele esenţiale. a spus : „Nu despre engleză vorbesc acum. Tînărul nu numai că şi-a modificat atitudinea neîntemeiată.cînd instructorul său de an ii mustra. 1 Cf. acestea nu corespund^facultâţilor antice ale meritului. diferiţi autori au încercat să o facă şi chiar au căzut de acord că facultăţile majore sînt trei la număr : glndirea.. 1951. de asemenea. De la Platon încoace. continue. Some remarks on the place of cognition in ego psycho-M ' în "J. Sheed & Ward. Termenul descrie bine ceea ce să se întâmple în toate cazurile de transformare traumatică. Rezumat Acest lung capitol a avut multe de spus. acţiunii. Un teoretician contemporan utilizează clar acest trio antic afirmînd că per-5onalitatea este alcătuită din trei tipuri de elemente : scheme (cognHi'). în el am argumen-că o simplă teorie homeostatică a motivaţiei este inadecvată. transl.Tech-"' 1953> 17' 144 —151. acelaşi fenomen se produce cu deprinderile noastre de gîndire. trăsături (deprinderi de acţiune) şi motive (dinamism afectiv)2. Majoritatea transformărilor | produc treptat. totuşi. El secţionează personalitatea într-un mod ^ totul fals. 261 Un asemenea cadru analitic îşi are atracţia lui dar în cel j^j bun caz este artificial. afectivitate. Diferenţele între motivele infantile şi adulte sjn mari. j termen care se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în caw tensiunile implicate nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile antecedent] din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat. în autonomia funcţională sînt implicate atît funcţiile evasiJ mecaniciste. r^ fiecare viaţă îşi are propriile ei sisteme şi subsisteme (vezi lele 14 şi 15). Acelaşi element esenţial e semr lat de J. deşi unele sînt traumatice şi bruşte. Basic Societate cu caracter onorific compusă din studenţii din colegiile ame-arp posedă un nivel şcolar superior. C. ^ CAPITOLUL 11 Cogniţie si personalitate ATITUDINEA MENTALA : CHEIA EDIFICIULUI PERSONALITĂŢII e COGN1TIE VERIDICA ŞI NONVERIDICĂ o PROCFPTIA CULTURALĂ * PROCEPTIA XNDI-VIDUALA * RIGIDITATE SI FLEXIBILITATE COGNITIVA 0 ÎNŢELEGEREA PERSOANEI IN LUMEA SA • REZUMAT e măsură ce motivele noastre se dezvoltă şi se modifică. An anthropologist at work.). Este inutil să spunem că întotdeauna trebuie să existe în viaţă reqătire pentru a accepta şi utiliza asemenea experienţe trau-atice. New York. Fenomenul transformării îl numim autonomie funcţională. New York. Sloane. (Nota trad. Lovitura a ajuns oarecum la ţintă. ar fi mai convenabil dacă am putea diviza personalitatea în facultăţile sale majore. acţiunea (voinţa) şi simţirea . sînt sisteme locale independente . uneori acestea sînt numite cogniţie. Orice persoană — începînd din copilărie — caută să atingă un anume grad de ordine în viaţa sa mentală pentru a corespunde motivelor sale în dezvoltare. <a obţinut o notă mare. Instructorul plictisit dar persistând. gîndirii. Psychoanalysis and personality : a dynamic theory on l°rmal personahty.recentrînd" o viaţă. Cînd urmărim jocul intens al copiilor vedem că acesta un întreg : nu poate fi separat în cutare şi cutare sentimeni cutare şi cutare gînduri şi cutare şi cutare acte. De fapt. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că vechile materiale l">rind personalitatea sînt brusc regrupate şi investite cu o nouă prsonalitatea sînt bru gpe şi i ă 41 M a rgarctMead (Ed. McClelland. N u 11 i n. Oamenii nu sînt (la Gaul) divizaţi în trei părţi. distincţia între gîndire şi motivaţie este artificială. băiatul i-a dat replica sa obişnuită de apărare : „Nu-mi place engleza. 1953. Desigur. Efectul a Tost cu totul neprevăzut.. ca o caracteristică a însăşi naturii orrmlJ Astfel. că nu putem înţelege rolul pe cărţi joacă motivele adulte numai schiţînd traseul lor pînă la orjgijJ clin copilărie. ci despre viaţa ta". § argumentat. altele sînt centrale p tendinţele majore ale vieţii şi trebuie concepute în termenii j dezvoltări esenţiale. dar a devenit pasionat de subiect. conaţie. New York. a realizat nivelul Phi Beta Kappa* şi în cele din urmă a devenit profesor de limba engleză. Ambele reprezintă „activităţi personale. D.proJ.) 259 semnificaţie.

Tînărul nu a puttut rezista ispitei şi a mîncat trei..romane". B a r tle 11.) _ Majoritatea oamenilor vizualizează IX ca cifre . Aj* a id Un win.flămînd să ducă nişte gogoşi unui client. Unii teoreticieni — „iraţîonaliştii" ca : Schopenhauer. 1957. va trebui sâ găsim o cale să discutăm despre gîndire şi cogniţie ca părţi ale unui stil personal unic în care gîndirea şi cunoaşterea sînt amestecate cu emoţii. nu am putea gîndi în limba franceză. ea dirijează. predispoziţii. în limba engleză sau în sistemul numeralelor romane dacă nu am învăţat odată aceste „posibilităţi ■wnianente de acţiune''. The concept of cognitive dissonan Evanston. Orice set ca acestea. Exemplele noastre sînt banale. Iar personalitatea este structurată aşa cum e structura» pentru că este alcătuită din „seturi" extinse care pot fi numite trăsături. 1958 . Un brutar a cerut unui băiat . trebuie să adun. 1^'j F. Dar băiatul ilul ra marifa era orientat spre engleză şi a inserat litera S înaintea „nume263 act. Cum a făcut ? Problema este uşor de rezolvat dacă aveţi orientarea corectă4. dar ele demonstrează rolul crucial pe care îl joacă atitudinea chiar şi în operaţiile mentale trecătoare. Rezultă un binecunoscut dicton*. structuri preferate. dorinţe. Dar schimbaţi-vă orientarea spre limba engleză şi pronunţaţi cuvintele cu voce tare. seturile sînt structuri cort) şi posturale care au capacitatea de a „ecluza" sau . Neavînd încredere în tînăr. Thinking : an experimental and social study. Veţi replica just că acest mişmaş de cuvinte e un nonsens. Totul depinde de faptul dacă orientarea dumneavoastră este spre limba franceză sau spre limba engleză. Dar în prezent nu putem accepta această judecată facilă. Să luăm o „problemă de gîndire'' (majoritatea lor au de-a face cu un set). orientează şi modelează contrac-™e fazice care duc la rezolvarea' problemei sau la realizarea unui Paddle your own canoe = bizuie-te pe tine însuţi ' (Nota trad... Cînd spunem că avem o „curiozitate ştiinţifică" sau că toţi oamenii fac un „efort spre semnificaţie"! sau că toţi încearcă să rezolve „disonanţa cognitivă". scădea sau înmulţi . separarea cogniţiei de motivaţie ar putea fi justificată în mod rezonabil. Să presupunem că vă cer să traduceţi din limba franceză : Pas de lieu Rhone que nous. Dar chiar în aceste exemple observăm funcţionarea unor atitudini durabile. tendinţe sau ceva similar. 262 Să începem cu exemple simple. caracteristici Per' tonale. . Dacă acest lucru ar fi întotdeauna astfel. prevenindu-1 astfel pe client la cîte gogoşi să se aştepte. Festinger. Englewood Cliffs.Ul Cînd e trezită. Şi nici nu are sens — în franceză. spunem că dorinţa de a cunoaşte este ea însăşi un motiv şi că există motive cognitive. dacă d-na Y este interesată de asistenţa socială a copiilor. Oricît ar fi de dificil. Le purtăm ca pe nişte abilităţi latente şi 10 găsim gata de acţiune în circumsUan-ţe adecvate. orientări.Şi acelaşi lucru e adevărat despre adulţi. Atitudinea mentală : cheia edificiului personalităţii Psihicul um'an funcţionează mai ales pentru că abundă în atitudini. Din punct de vedere fiziologic. Peterson. L. aceste sisteme sîm o combinaţie de dorinţă-acţiune-voinţăgîndire-simţire Este artificial să distingi un aspect de altul..orientare în problemă" sau cu denumirea germană Aujgabe. adoptat pentru un scop anumit şi intr-un moment anumit este uneori denumit „orientare în sarcină". Social psychology. Nu am putea aduna. Kernpf Freud şi alţii — au susţinut că cogniţia (viaţa noastră mentală) este în esenţă slujitoarea trebuinţelor şi impulsurilor noastre.'C. Row. X ar un interes profund pentru legea corporaţiei.Y. care trebuie luate în considerare3. Putem numi starea de pregătire latentă aspectul tonic al setu-. fireşte : „Sine. III. să scad sau să înmulţesc ?" Nu puteţi să înaintaţi nici măcar un pas în această problemă (şi nici în orice sarcină de viaţă) pînă cînd nu aveţi un set orientativ. atitudini. Dorind să ascundă fapta a luat un creion (fără gumă) şi a falsificat cifrele romane în aşa fel încît numărul să corespundă conţinutului ce rămăsese în cutie. N. ca şi impulsuri. brutarul a scris cu cifre romane numărul nouă. Dacă dl. London. 3 Tendinţa spre un nou accent pe „motivele cognitive" se constată S A s c h. Să presupunem că rezolvaţi următoarea problemă de aritmetică : 11 7 Veţi întreba. Prtentice-Hall.

în sfîrşit. Seturile sau dispoziţiile guvernează complet viaţa noastră mentală. Aşadar. Deci putem vedea că procesul de percepţie (care este baza cog-niţiei) nu este numai veridic. tolele 14 şi 15 vom examina mai îndeaproape acele „seturi11 care compun trăsăturile structurale majore ale personalităţii. cit. tendinţa observaţiilor este constant pozitivă. în cea mai mare parte percepţiile şi cunoştinţe' noastre sînt adevărate.pe în focarul perceptiv. ci numai prietenii sau jusff>anu noştri. ly \ 264 ■ Totuşi. Dacă auziţi un murmur de conversaţie vagă. A face faţă realităţii înseamnă a ne îndeplini trebuinţele. 54. Ochii percep culoa-. Nulniai aspectul fazic eiste extern şi vizibil . iasţ. Pielea este imperfectă pentru a ne spune mărimea şi forma.". de a patina sau de a vorbi o limu" străină. dar este foarte sensibilă la gradele de temperatură. Wiley. Dar acest lucru pretinde mai mult decît o reflectare. 1957. 6 Mare parte din literatura „noului val" a fost trecută în revistă de V'■ J en k i n. Şi acest lucru se realizează prin seturi. rea. Termenul (împrumutat din denumirea dată modei îmbrăcăminţii feminine în jurul anului 1950) se referă la faptul că psihologii nu mai sînt interesaţi numai de Percepţia veridică. prin modificarea interpretării noastre despre ceilalţi şi prin combinarea semnificaţiilor nou venite cu deprinderile noastre trecute. H. In mai puţin de un deceniu cel puţin 300 de cercetări s-au oprit ~%>ra influenţei pe care factorii de personalitate (sau motivaţionali) o exer•ta asupra „percepţiei". Nu fiecare copac din pădure P. op. a găsi oportunităţi de dezvoltare şi. putem spune că erCepţia şi cogniţia trebuie să se abată de la oglindirea exactă ^eritru a ne fi de maximă utilitate. Dacă noul nu ar fi solubil în vechi nu am avea o personalitate continuă. Cogniţie veridică şi nonveridică Cerinţa fundamentală pentru toţi oamenii este să stăpînească lumea într-un mod suficient de competent pentru a supravieţui. în ansamblu percepem în mod exact pentru a putea face faţă în mod realist. în „Psychol. pasiunea noastră pentru percepţii şi cogniţii veridice constituie o parte a acestui motiv. vezi F. Astfel. 5 Pentru o examinare mai completă a setului. în cursul evoluţiei procesele noastre senzoriale şi corticale au devenit bine dezvoltate pentru a ne înzestra cu cogniţii şi percepţii adevărate („veridice). Bull. Repetăm. A11P °L^ Theories of perception and the concept of structure.dirija reacf^ fizice specifice. New York.).! tul tonic este realizat undeva în domeniul încă misterios al pr0 sului neurodinamic. Cînt percepem rapid probleme importante pentru noi (ca numele nostru) vorbim de „vigilenţă perceptivă". ambiţii sau aspiraţii. Ele pot fi încă şi mai dinamice şi pot reprezenta sistei^ presante de interese. în capi. Affective processes in perception. jt de repede se detaşează numele dumneavoastră dacă e menţionat ! Percepţia selectivă este o necesitate funcţională tot atît je mult ca şi percepţia veridică. rezultă că înfruntarea realităţii poate fi cel mai bine slujită prin ignorarea completă a unor stimuli. Pot fi deprinderi sau abilităţi durabile —■ ca abir tatea de a conduce o maşină. A 11 p o r t. demne de încredere şi verificabile. a găsi siguranţă şi dragoste şi respect de sine. ei şi personal. Toate aceste procese au fost stabilite în mod experimental prin ceea ce s-a numit teoria „noului val" în percepţie. . urmînd aceeaşi linie de raţionament.. gste cu mult mai eficient să facem noi experienţe şi să le dizolvăm n experienţele vechi. e~ Seturile tonice sînt de multe tipuri. urechile înregistrează cu exactitate o gamă largă de vibraţii ale aerului. a fi liberi de griji. m&~127. Deşi experimentele şi teoria au fost mult criticate (de XeiJiplu F. în măsura în care avem un motiv penetrant pentru a supravieţui şi a stăpîni lumea din jur. ci şi de cea personală6. Nu fiecare ^ de pe stradă este clar perceput. Ele pot fi de scurtă durat■ ■ ca atunci cînd „ne pregătim1' să alergăm la o cursă sau să astei!' tăm un telefon. Dacă nu menţinem un contact rezonabil de strîns cu „realitatea". Şi nu ar avea nici un sens dacă ar trebui să începem în fiecare i să construim o cogniţie nouă şi veridică a lumii în care trăim. 265 . ale intereselor şi ale atitudinilor noastre obişnuite. atunci murim. Personalitatea este constelaţie de seturi — de toate ordinele de specificitate şi gene^ ralitate şi de diverse grade de disponibilitate şi urgenţă5. linia şi forma cu o fineţe superioară . ci le recunoaştem jn termenii propriei noastre istorii trecute. Obiectivul nostru prezent este să arătăm că viaţa mentală (sau ceea ce adesea e denumit „procesele mentale superioare") poate fi cel mai bine concepută ca angrenîndu-se strîns cu restul personalităţii. Cînd blocăm informaţiile neplăcute („Orb e numai acela care nu vrea să vadă") vorbim de „apărare perceptivă". în fiecare zi ar începe un nou haos. distincţia între motivaţie şi procesele mentale superioare este artificială. Cînd dizolvăm informaţia nouă în semnificaţiile cunoscute o facem din cauza „stării de pregătire perceptivă". ci numai unul pe care îl tăiem. H. Nu le cunoaştem din nou. un sens satisfăcător pentru existenţa noastră. deoarece ambele sînt numai aspecte ale unui stil personal unic de viată. dorinţele prezente şi direcţiile viitoare.

monede cu valoare monetară sînt „văzute fiind mai mari decît discurile de carton fără valoare.. S Personalitatea este un sensibilizator . 266 jere v înd vorbim despre percepere. In exemplul pe care l-am uti-yea(. observa şi memora scene şi evenimente complet diferite. imaginează. dar poate să nu le reţină dacă sil adresate celorlalţi. Strict vorbind un percept constă în senzaţie plus Unele senzaţii (auditive. Dar pentru a evita disputele terminologice putem. cit. Nu contează prea mult pentru scopurile noastre. ele nu mai par necesare pentru a stabili prezenţa factorului personal i percepţie şi cogniţie. ceea ce este a<j . recunoaşterea rapidă. D a v i d s. Past expenence and present personality i deţerminants of selective auditory memory. un artist. Semnalul senzorial atinge creierul şi aici acţionează asupra lui aşteptările. şi reţinut rezonează cu structura personalităţii. Murray constată că după ce au jucat un joc impresionant <e „asasinat" copiii pretind că oamenii din fotografiile care li se arată imediat după joc sînt ostili. Cîteva exemple vor Ii suficiente. într-adevăr. 8 Literatura asupra acestor experimente şi a multor altora cotnp» poate fi urmărită prin J e n k i n. Mulţi psihologi fac la fel. dacă dorim. neprietenoşi şi înfricoşători. nu este totdeauna posibil să spunem că subiectul vede monede ca fiind mai mari decît discurile de carton de aceeaşi mărime. aşa cum William Jamesi a subliniat demult. asociaţiile extrem de rapide.". Fiecare dintre noi are o percepţie egocentrică de aceSI tip mai pronunţată decît ar fi util. în mai mare măsură decît dacă li se arată înainte de joc. 1956. dacă cuvîntj „preot'' e pronunţat repede în faţa unui om al cărui interj dominant îl constituie banii şi afacerile bancare e mai put» probabil ca el să recunoască cuvîntul decît un om al cărui 18 teres dominant este religios)8. religioase sau de alt tip sînt sensibila zate din punct de vedere perceptiv la cuvinte sau obiecfl care sînt legate de aceste valori. Nota ti supra. Ne interesează numai stabilirea influenţei tuturor tipurilor de „seturi" ale personalităţii asupra funcţiilor largi ale perceperii şi cunoaşterii. Studenţii de (colegiu care se simt „alienaţi4* (pesW neîncrezători) tind să audă şi să-şi amintească mai multe ' vinte triste decît studenţii care sînt mai fericiţi şi mai kH adaptaţi7. Pers. că patru oameni care merg în Europa — un politician. Oamenii y metaţi au fost îndelung studiaţi. Deşi asemenea studii experimentale sînt numeroase. Cititorul va observa că am utilizat m menul percepţie în sens larg. 25. în momentul în care persoana răspunde (sau nu reuşeşte să răspundă) rareori putem fi siguri care a fost experienţa senzorială. Un student va observa şi memora cuvintele de laudj ale profesorului adresate lui. ataşăm o importanţă atît de marj propriei persoane încît imediat ne imaginăm că actele şi cuvintelj celorlalţi oameni au ca scop să ne facă bine sau rău — deşi rareofl este aşa. H. persoanele despre care se ştie că au interes pntţ valori înalte estetice. sau dispoziţia lor de frică îi determină să judece şi să raporteze în mod diferit ? Cînd spunem „Orb e numai cel ce nu vrea să vadă" vrem să spunem că apărarea perceptivă împiedică pur şi simplu pe cineva să vadă sau trece rapid peste imagine şi uită ceea ce este neplăcut ? Adevărul este că atunci cînd un stimul impresionează un organ de simţ. O mare parte din selectivitate este legată de respectul faţă q sine (egoism). gîndesc despre ^ (sau cel puţin despre mijloacele şi căile de a obţine hrăn mult mai repede decît oamenii ale căror stomacuri sînt In mod similar. Percept versus procept. De menea. u dacă numai judecă sau raportează că sînt astfel. op. dar uneori şi distorsiuni şi reprimări. Văd real-mente copiii o schimbare în trăsăturile feţelor. reiese că D° soanele flămînde percep. Este foarte evident. în „J. vizuale sau tactile) ar trebui avute 7 A. o multitudine de operaţii mentale superioare intră rapid în funcţiune. să împrumutăm denumirea procepţie de la . A. . în general. Rezultă judecăţi şi idei. deprinderile. (De exemplu. un om de afaceri şi un playboy — vor vedeai auzi.Factorul personal în percepţie şi cogniţie este în multe experimente.

ple relevante sînt oferite de M.. Deşi reţinem une] idiosincrazii. lg_ 9 J Buchler. Percep"" proception and public health. W. q^ i ' ţ societatea a implantat ferm aceste „răspunsuri" în noi. gîndi. memo-riei Şi uitării. căci în mod virtuaT i percepţia noastră urmează — cel puţin în parte — tipare 1 rale O oarecare veridicitate plus o oarecare modelare culală pregătesc procesele noastre mentale superioare să facă ţg condiţiilor de bază ale existenţei noastre. germanul „O prolegomenă generală la filozofia patrupedelor elefantine". auzi. Harper. O căpetenie din Swaziland . în Zululand este posibil să convingi cu tact persoanelJ cu tuberculoză acută să meargă la sanatoriu pentru tratament.filozoful Justus Buchl< Termenul subliniază faptul că fiecare individ îşi poartă cu sine relaţiile trecute cu lumea. De-a lungul unei perioade de timp ne construim constelaţii ego-lume" caracteristice şi proprii.11 Ar fi imposibil să enumerăm toate tipurile-mari de direcţii pro-ceptive care servesc la distingerea oamenilor unii de alţii. Dar este proceput diferit de membr claselor inferioare. sînt'ern să „procepem" lumea în mod corespunzător. 267 Proeepţia culturală Dispoziţiile noastre proceptive sînt în parte dobîird'ite ctîn Cul tura noastră. 1936. Elementul veridic şi cel cultural fuzionează elementul personal. New York. 1960. acţiona. dispoziţiile emoţionale şi aşteptările pentru viitor. Şi nimeni nu va admite că este vrăjitor. fiind chiar neloială. termenul a pro-rePe acoperă orice influenţă pe care atitudinea o poate avea nu numai asupra aspectului senzorial. Pentru ei este o insultă la adresa valorilor lor familiale îndrăgite. 10 Multe exem. Responsabilitatea faţă de sine este procepu . fiecare dintre noi îşi conduce relaţi'a „ego-lume" în propriul său mod. în fiecare moment. Şi acest lucru este imediat acceptat de cultura clasei superioare şi mijlocii.o fjj gură puternică şi venerată numai dacă pronunţă cuvintele pline de încredere „Bolnavul se va vindeca". Am definit cultura (capitolul 8) ca un set de răspu ! suri gata elaborate la toate problemele obişnuite ale vieţii. Columbia Univ. în timp ce termenul a percepe ar trebui să se refere cu precizie la aspectul senzorial. au o mentalitate dominantă a trecutului. O asemenea afirmaţie e considerată drept o acuzaţie de vrăjitorie. Igieniştii americani îşi propun ca scop „inculcarea în fiecare individ a simţului responsabilităţii faţă de propria sănătate". Este într-o oarecare măsură mai uşor să studiezi dispoziţii proceptive relativ limitate în raport cu care oamenii pot fi comparaţi. Nuttin şi-a asumat sarcina să descopere dacă dispoziţiile „optimiste" şi pesimiste" ale oamenilor colorează . pentru alţii este o scenă pentru distracţii şi ghiduşii. B°stt Beacon. Dar în Chile aceeaşi predicţie plină de încredere îl va face pe medic să pară arogant şi în consecinţă va atrage neîncrederea. judecăţii. Unii. Toate exemplele cu caracter etnic ilustrează problema — ca tratatul despre elefanţi. aşa cum subliniază Whitehead. 268 îf e necesar să înmulţim exemplele. manipula şi vorbi. Press. Aceste „direcţii proceptive'' îi asigura potenţialităţi de a vedea. Dar cu toată această f'ndardizare. ci şi asupra imaginaţiei. cogniţiile şi conduita noastră se conf0 & mează în ansamblul standardelor culturale. alţii a prezentului şi alţii a viitorului. A 11 p o r t. cu excepţia uneia în sens pur biologic" (Pagina 122). în Personality and social encounter. raţionamentului şi relatării. ca izolaţionism. cap. Sherif. Lumea poate apărea ca un loc unde să-ţi faci datoria cu tristeţe sau ca o păşune pentru cultivarea prieteniei şi dragostei. fiecare inj'vind este totuşi unic. constatăm că fiecare sistem proceptiv. 18. Exemplele sînt nern>~ mărate10. Psihologii consideră dificilă studierea unor asemenea stiluri de viaţă „toate-' — deşi multe studii asupra „orientării valorilor" abordează acest nivel (paginile 298—302). Ceea ce este important este s aibă grijă de membrii familiei în caz de boală şi să fie 'r grijiţi de ei.12 Pentru unîi lumea este un loc ostil unde oamenii sînt răi şi periculoşi. New York. Procepţia individuală A exista ca persoană înseamnă a transcende elementul verile şi cultural şi a-ţi dezvolta propria viziune asupra lumii. Nature and judgment. Uneori acestea sînt denumite „dispoziţii de răspuns perceptiv' sau „constructe personale" sau numai „stiluri cognitive"13. în discuţie voi utiliza termenul procepţie pentru a acoperi toate influenţele atitudinale care intervin pe traiectul dintre stimularea senzorială şi act.a văzut" pe toţi ofiţerii <j circulaţie din Londra ca extrem de prietenoşi (deoarece j» Swaziland un braţ ridicat înseamnă un salut călduros) Un medic dintr-un sat din India va fi proceput ca. nu ar putea exista o caracterizare a cursului unei vieţi individuale şi în consecinţă nici o viaţă individuală. Vezi şi G. The psy of social norms. percepţiile. Dar pacientul va rezista dacă î se spune că este „purtător" al maladiei. Englezul şi I-a intitulat : „Elefanţii pe care i-am vînat" . francezul „Viaţa amoroasă a elefanţilor" . Buchler adaugă : „Dacă n-ar exista direcţii proceptive.

R. (pe* York. N u 11 i n. H. motivation and behavior. Pentru scopU] noastre constatarea importantă este că aceiaşi oameni e caracterizaţi în mod independent drept optimişti cronici j pesimişti cronici de către prietenii şi asociaţii lor. 46) fi 0 similare celor din figura 21. ca şi în viaţă. Basic Books. El nu putea să abstrag ticăia adevărată" din situaţia sa în cîmp. Gottschaldt. G. Pers. în contrast ci aceasta. cercetătorii ne spun că aceşti subiecţi sînt oameni care în general sînt foarte dependenţi de suportul din mediu . Prin manipularea met de notare el a putut induce un sentiment de succes sa eşec conform unui model. u 12 A. The psychology of personal constructs. în Perspectives in personality theories. tind să aibă un respect scăzut faţă de sine şi o autoac-ceptare redusă. în „J. După administrarea testelor şi utilizarea interviurilor şi a altor tehnici.). sînt lipsiţi de abilitatea de a iniţia. Univ. Perception. ifher den Einfluss der Erfah-ng auf die Wahrnehmung i Figuvcu. consecvent cu atitudinile lor proceptive)14 Decît să înmulţim exemplele. P o s t m a n. Witkin şi colaboratorii săi au numit primul grup cîcpenj ăent de cîmp. J o n e s ka->> Nebraska Symposium on Motivation : 1954. 1954. Să luăm acum în considerare personalitatea celor dependenţi de cîmp — aceia care nu se pot degaja de constrînge-rile situaţiei în care se găsesc. N. sînt flexibili. dacă erau dependenţi de cîmp. nu sînt intuitivi în ce priveşte viaţa lor interioară şi se tem de propriile lor impulsuri agresive şi sexuale . într-un desen Gottschaldt modificat. L. ^acmilian. mai bine să ne concenfl asupra unei dimensiuni proceptive căreia i-a fost de< mod special un studiu intensiv. ei se comportă conform lipului r< (adică. să descopere anumite elemente ascunse. of Nebraska ress. 1953. 17—32 . Norton. Editions Universitaires. Weeci anei regulation. Vezi H. utilizînd model? 14 J. 10. A. New York. Toţi subiecţii au trecut prin ac* procedură şi au fost întrebaţi ulterior dacă „au reuşit in mai mare parte" sau „nu au reuşit în cea mai mare parte"' existat mari diferenţe : pentru unii amintirea succesului' dominantă . Reussite et Echec : theorle de la conduite hiwai Louvain. 1957. 12. dimpotrivă. Kelley. persoana independentă de cîmp era capabilă să-a neutralizeze propria poziţie şi să manevreze tija aşa cum * cereau condiţiile obiective. Personality dyna-"mcs. alţii.. Lincoln. Dimpotrivă. sînt activi şi vor să se realizeze .procepţiile 11 J. în M. al doilea grup independent de cîmp. CaP.Desene ascunse lectate din K. Klein. P. New York. au ininţiativă şi abilitate de organizare . Whitehead. D a v i d. p. 1927. 1953.". ei erau incapabili. întrun experiment subiectul stătea într-un scaun înclinat. von B r a c k e n (Eds. G. 2 voi. 270 «■mira 2l. S-o enunţăm în termenii cei mai simpli Unii oameni sînt în mod cronic incapabili să-şi schimbe atitudinii cînd condiţiile obiective o cer. Symbolism : its meaning and effect. „y Forsch. Rigiditate şi flexibilitate cognitivă Prin abordări diferite cîţiva cercetători au făcut o singură descoperire fundamentală. 1929. sînt conştienţi de viaţa lor interioară şi îşi acceptă .". Ideea importantă este că subiecţii s-au comportat într-u^ mod similar în alte teste care implică orientare spaţiala tr-adevăr. în „Psychoî. In lata tor. Apoi i s-ai cerut să adapteze o tijă mobilă în aşa fel încît să fie verticală] Subiectul dependent de cîmp tindea să ţină tija paralelă ci corpul său şi cu linia vederii. sînt pasivi în multe privinţe şi se supun imediat forţelor autorităţii . pentru alţii amintirea eşecului. 269 lor legate de o sarcină specifică de laborator. mi Fg. ei acţionau consecvent la teste complet Astfel. Tâche. El i-a < tat cu o serie de probleme scurte. 1955 . Nuttm este un teoretician care conceptualizează personalitatea în *cest mod. subiecţii independenţi de cîmp nu au nevoie de sprijin din mediul înconjurător . 63.

de asemenea. No. &igur. De asemenea Else Frenke 1-B r u n s # . în multe (poate în majoritatea) din conduitele sale prezintă 0 tendinţă consecventă de a fi rigidă în mod pasiv sau adaptativă n H. . A. Lewis. Kutn Patterns of mental functioning associated with prejudice in children. care pot fi"detaşaţi şi flexibili18. legat de cîmp. M.". Boston. 1 dividul mai activ. evident că ceea în lumea externă este legat de ceea ce simte despre lumea Deşi o singură investigaţie îndrăzneaţă de acest tip cădea în capcane de metodă şi interpretare. aceşti copii erau liberi să-şi dezvolte autonomia şi nu erau pedepsiţi pentru ea20. j G. B. 25. W a p n e r. docil. în contrast. 460. cărora li s-au dat teste perceptive similare celor ale lui Witkin. W. alţi cercetători au ajuns la concluzii similare. Vezi B.impulsurile chiar cînd manifestă un bun control asupra lor . Gruen. Chiar la vîrsta de şapte ani pare să exis^ corelaţie între rigiditatea gîndirii şi prejudecata etnică. Intolerance of ambiguity as an emoţional and perceptual personality var}.). părinţii copiilor independenţi de cîmp îi încurajau să ia propriile lor decizii şi mai • adesea îi pedepseau pentru că erau prea pasivi sau copilăroşi decît pentru că îşi manifestau independenţa. p°atru o critică mai generală vezi A. care se simte îngrozită de viaţă sa inadecvată în alte privinţe. 1958. s-a constatat că provenienţa şi educaţia copiilor dependenţi de cîmp şi a celor independenţi de cîmp difereau în mod marcat în ansamblu. New York. emită judecăţi îndrăzneţe corespunzătoare cerinţelor obiectivi ale situaţiei17.". Machovcr. tinde să aibă un stil cognitiv congrn ent care este rigid. părinţii copiilor dependenţi de cîmp îi pedepseau mai sever. gen. în R. în „Psychol. Ramsey (Eds. concret. Dar dovezile sînt totuşi destul de bune pentru a susţine ideea noastră că personalitatea şi pro^epteie merg mînă în mină. K. nici în „asumarea riscurilor" cu gro puri etnice diferite de al lor19.Bretnall M e i s s n e r.. M. O limită principală a acestei cercetări constă în fap1[ că utilizează numai cazuri extreme. care urmează îndeaproape realitatea strictă şi J cu gîndire abstractă. dar tipurile intermediare nu prezintă un stil cognitiv clar de acest tip. 17 C. Primii „joacă la sigur" menţinîndu-se strict -a cadrul cîmpuiui — excluzînd percepţiile şi judecăţile avj turoase. Klein. Trebuie să admitem că dovezile noastre provin din surse dispersate. The nature of prejudice. 1954.". W. W. neîncrezătoare în sine. relaxat este capabil să perceap 16 G. 1949. uti-lizînd atît modalităţi agresive de pedepsire. Este. 271 în mod activ şi flexibil. Personality through perception. 56. ^ No. ca şi cei independenţi de cj6' să fie aventuroşi în înfruntarea cu datele mediului '' rător)56. 175—182.de zece ani. Goldstein. Dimpotrivă. ^ dsson-Wesley. 1954. 272 şi să gîndească în verigi care sînt flexibile şi în ansamblu este mai bine adaptat cerinţelor obiective ale situaţiei în care se găseşte. 18 K.az multe dovezi în sprijin. cît şi retragerea dragostei. 1941. W. 239. în „J. Pers. în >•* chol. Monogr. 108—143. Klein descoperă ceea ce el numeşte nivelări (indivizi în mod caracteristic se ţin de categoriile lor de percept.". Abstract and concrete behavu" an experimental study with special tests.. Personal world through perception.i 19 Vezi G. Hertzman. 1957. I-Iarper. A11 p o r t. A critique and re-evaluation f Witkin's perception and perception-personality work. capabil. 61. Că asemenea tipuri există pare sta-ţ>rtit.03"1 judecată) şi temerari (care par. Witkin. Perception: an approach to personality. au un respect mare faţă de sine şi autoacceptare mare15. Psychol. 18. De ce copiii dezvoltă stiluri cognitive atît de diferite ? Lucrînd cu copii . Scheerer. în „Psychol. Acest studiu marchează o încercare îndrăzneaţă de a demonstra că persoana se apropie de lumea sa cu o dispoziţie proceptivă ftiare. fl nald. The case for perceptual defcnce. în legătură cu această problemă deosebit de inteVesaJ este descoperirea faptului că oamenii care sînt rigizi în peri cepţiile şi stilul lor de gîndire tind să aibă prejudecăţi de negri. Goldstein şi Scheerer fac distincţie între cei cu gîndiJ concreta. Pare ca şi cum ei n-ar pud tolera nici un fel de ambiguitate : nici în percepţiile şi cate goriile lor de gîndire. Mass. Bev 1954. O persoană care este nj sigură. New York. Monogr. P. S. Ceilalţi sînt capabili' să se detaşeze de cîmp s. 73—93. în „J. Să rezumăm ce ne indică dovezile. evrei şi alte grupuri. Le interziceau să manifeste un comportament afirmativ sau peste măsură de independent şi în general le impuneau propriile standarde. Abordînd aceeaşi problemă d ghiuri noi. Eriksen. cap. . 1950. H. Similară este distincţia lui Eriksen între reprimanţi sj ■ j lelectualizanii. Pe scurt. avem totuşi în v. că ştim puţin despre stilurile cognitive „intermediare" şi că multe alte stiluri cognitive individuale sînt omise.

Psychol. 399. Despre filipinezi spune " „Sînt buni luptători şi categoric e bine să mergi cu ei prin junglă". Orthopsychiat. (Stilurile lor cognitive sînt modurile lor distincte de existenţă în lume.". înţelegerea persoanei în lumea sa Dacă într-adevăr dorim să cunoaştem o persoană. spune Karl. Bei'" keley : Univ. convenţionalism strict — toate contrastînd puternic cu dezordinea şi agresivitatea proprie. I*. 20 and 21. 22 Adaptat din Else Frenkel-Brunswik. dar nu şi poporul german. dar apoi îl critică pentru că nu-i dă destui bani de buzunar. S. Uneori aceste stiluri 20 J. pp. Personal soundness in university graduale stw dents. . a romancierului. în „Amer. Patterns of social ani cognitive outtook in children and parents. în „Amer. of California Press. „nu e prea rău" deşi „uneori a fost puţin prea rău şi a făcut lucruri murdare ca punerea de chibrituri aprinse la unghiile de la picioarele americanilor''. nici ceea ce poate să spună într-un interviu. Mi s-a întîmplat de multe ori". Această ambivalenţă privitoare la autoritate se manifestă prin afirmaţia lui Karl că îl plac profesorii săi — mai ales dacă sînt severi. Pe japonezi vrea „să-i pună într-o insulă şi să arunce bombe peste ei". Şi totuşi toţi. Deşi respinge grupurile minoritare.Preocuparea pentru hrană şi curăţenie este obişnuită la copiii cu prejudecăţi. în modele de educare ale copiilor. 1—6. Totul pare oa şi oum prejudecăţi^ deşi încercate şi sigure (dar totuşi false). nici biografia sa. dar în acelaşi . „Fiecare magazin să aibă tot felul de bomboane şi gume de mestecat". nu e suficient să-i ştim notele la testele de personalitate. Some developmental factors related to fieid-independence in children. el afirmă „tata este bun cu mine". Înţelegerea pretinde ca noi să o luăm ca o fiinţă unică în lumea saj Acesta e marele adevăr pe care ni-1 transmite existenţialismul. începem cu atitudinile sale faţă de grupurile minoritare. Ar trebui alungaţi din San Francisco pentru că se îmbată şi omoară oameni. Pe de» o parte. 265 iblu ^ 1 sînt devorate de autoapărare şi prejudecată. 1957. în comparaţie cu aceşti artişti. doresc în exterior ordine şi control. El crede că „întotdeauna va fi război" şi crede că oamenii sînt zgîrciţi.". simţim noi. Judith Seder. Ei sînt buni luptători cînd se bat cu cuţitul". o înzestrează cu sin] gurul simţ al ordinii şi siguranţei pe care îl are. Karl: un infirm cognitiv. Ne poate ajutl să înţelegem dezvoltarea unor asemenea dispoziţii proceptive perverse examinarea cazului lui Karl. No. La suprafaţă KarJ manifestă o supunere accentuată. Two kinds of cogm-tion and their integration. cum valorile şi orientările lor principale vor colora judecăţile şi conduita lor. Nos. inclusiv psihologii. Aş vrea să ţin doi ca luptători. Mednick. Schaffer. unde cineva se poate pierde. 543—558. un băiat de unsprezece ani care e pe cale să-şi elaboreze un stil cognitiv mutilat22. dezvoltăm o oarecare abilitate în înţelegerea stilurilor cognitive ale celorlalţi. H. J. c^'A Aceeaşi ambivalenţă este arătată faţă de tatăl său. ■> 273 "uctura şi dezvoltarea personalităţii — ed. în „Gen. E cerută o ordine rigidă. Evreii „cred că sînt deştepţi şi poartă tot felul de bijuterii. rădăcinile acestor stiluri cognitive par să rezide. Unii răpesc fete şi băieţi şî-i folosesc drept sclavi1'.. Barron. vorbeşte adesea de forţa lor de luptători. 1957. a biografului. Ştim cum gîndesc prietenii noştri.". cel puţin în parte. Percepţiile şi cogniţiile sînt deficiente ca veridicitate21. 12. care a avut multe boli. pedeapsă aspră pentru răufăcători. 1954. 21 Există date experimentale că oamenii care sînt prost adaptaţi sau anormali fac mai multe erori la sarcinile perceptuale obişnuite decît persoanele bine adaptate: F. Semantics Bull. Preocuparea faţă ăe junglă. Hitler. Sknţindu-se în interior nesiguri. Maslow. 1.. Karl îl admiră pe Hitler. A. în acelaşi timp se plînge de nedreptatea lor : „Mulţi dintre ei te duc la biroul directorului pentru ceya ce n-ai făcut. Este totodată şi arta dramaturgului. ^ Dar în ansamblu respectăm căci demnitatea umană. Karl gîndeşte aproape întotdeauna în termeni violenţi.Astfel. în „Publications in Personality Assessment and Research". 274 Cînd e întrebat „Cum ţi-ar place să schimbi America ?" el răspunde „Mi-ar place să fie o staţie de benzină tot la două blocuri" şi „toate curţile din spate să fie curăţite". şi faţă de animale sălbatice domină în general imaginaţia lui Karl. Tulburarea mentală se produce atunci cînd o persoană pierde parţial contactul cu realitatea. „Ar trebui să punem toţi germanii şi japonezii într-o insulă şi să aruncăm o bombă atomică peste ei". Karl spune despre negri : „Produc tulburări şi încep războaie. se bazează în instanţă pe validitatea gîndirii umane. psihologul bîjbîie neîndemînatic încercînd să spună cum îşi concepe omul lumea sa şi descriind direcţiile sale pro-ceptive. Karl este un băiat gras şi pasiv. l95l> I 21. egoişti şi „gata să pună mîna pe tine". Ca majoritatea copiilor cu prejudecăţi.

de a înţelege mediul nostru înconjurător este un mctîv fundaimental în viaţă. că astfel de concepţii au o semnificaţie funcţională clară pentru viaţă (oferind un fel de siguranţă şi respect faţă de sine pentru cei care sînt lipsiţi de o încredere de bază). New York.de familie în care trăieşte Karl. rev. ordinii. Ambii părinţi urăsc pe faţă pe negri şi pe evrei. căci asta „e treabă de femeie". la fel sînt si visele sale. explicindu-se asttel mar flexibil CAPITOLUL 12 Personalitate matpirâ . 276 Idinile cele mai importante sînt trăsăturile per soi*dg. nu ar alege nici un membru al familiei sale ca tovar£> pe o insulă pustie. Propria sa insecuritate. ed. Pedeapsa era severă şi abuzivă. odată accese de furie. Stagner.anu ă cultura modifică acest stil. Karl nu este deloc sigur de masculinitatea sa. stilul său rigid de „gîndire prudentă" şi lipsa.. ca şi viaţa sa familială. Deşi Karl are probleme cu identitatea sa sexuală. ca rezultat al propriei \Q nesiguranţe. Probabil. Cazul lui Karl este mai mult sau mai puţin tipic pentru ceea ce s-a numit „personalitate autoritară". Pare să trăiască sub teroarea unor „bărbaţi periculoşi". 1961. Psychology of personality. întrebată dacă el a avut vre. AUaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f^ ° fi' ţiil iiil juţl Uaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f °. Locul lor este în familie şi fetele n-ar trebui să încerce să vorbească cînd un băiat vorbeşte. E clar dsr. Ea contracarează concepţia comună eronată a proceselor mentale superioare ca simple umbre (slujitori şi raţionalizări) ale motivelor subiacente. Tatăl nu-1 va lăsa pe Karl să lucreze în casă. Nu pre~ a avut". Vrea hrană şi apă şi „o fată". pentru fiecare individ rezultă un stil cognitivi n. slăbiciunea sa fizică. de asemenea. Fetele sînt sigure. pentru că modelul este probabil cea mai obişnuită formă de mutilaire cognitivă îfrtr-o societate în care (bărbaţii şi femeile nu au învăţat încă să accepte incertitudinile vieţii şi nici să aibă încredere în propria lor identitate şi valoare. Acest convenţionalism. Această definiţie are meritul de a ridica operaţiile cognitive la un nivel de primă importanţă. Ambii părinţi au avut mame şi taţi născuţi în străinătate Au trebuit să lupte pentru a atinge o respectabilitate caracte275 ristică clasei de mijloc. au fixat reguli stricte pentru Karl. Neagă că are vreo dorinţă de a-şi schimba părinţii in vreun fel. judecăţile atltUt nrocepţiile noastre) despre lumea noastră Pfs°^. imaginile. McGraW-Hill. mama a răspuns : „N-aş zice. de încredere în oameni par sâ decurgă în mod firesc din influenţa familiei. El trebuia s> fie în pat „fix la şase negreşit". care însă nu este binevenită. fdini' dirijează percepţiile. Această dihotomie netă a rolurilor sexuale adesea merge mînă în mînă cu prejudecata etnică. Lucrurile pe care le spune sînt pline de crime şi de sînge . îl prezentăm. individ de percepere a mediului său înconjurător. prezintă o mare ostilitate faţă de figura tatălui şi a mamei. supunerii este un mod de a mînuj o existenţă pe care o simţea prea ameninţătoare. Foamea de a şti. de asemenea. inclusiv a lui însuşi23.timp e dominat de frică şi de gînduri rebele pe care încearcă să le reprime. cît şi afectivă)23 R. Fără înde ială. visele şi vorbele sale că leagă ideea unei fete de hrănirea ei sau de hrănirea lui de către ea şi de a fi la adăpost de ameninţările pe care le simte în legătură cu băieţii sau bărbaţii. ca şi insistent/ asupra curăţeniei. dar cînd priveşte fotografii de persoane mai în vîrstă. Factorul sursă în ambele este o „atitudine" sau „tendinţă" (atît cognitivă. A fost rezumat aici pentru a arăta că stilurile cognitive se pot forma în primii ani de viaţă. Nu e nimic secundar în raport cu cogniţia. el are o părere rigidă în legătură cu poziţia femeilor. Deşi Karl pare să-şi idealizeze părinţii cînd vorbeşte despre ei. Rezumat S-a spus că personalitatea este modul unic al unui. consideră că Karl va ajunge departe. Ar fi mai exact să spunem că toate motivele sînt o combinaţie inextricabilă de sentiment şi cogniţie. Acestea sînt cîteva indicaţii asupra tipului . „Stelele o arată". Mama crede în astrologie s. constitui^ un factor. Tatăl spune „Se pare că lui Karl îi e frică de mine". Karl admite că „unii băieţi doresc să fie fete" — o proiecţie posibilă a dorinţei sale adînc împlântată.

Ştiinţa singură nu ne poate spune niciodată ce este sănătos sau bun. 1914. Smith arată clar că există o singură entitate de sănătate mentală. logică şi matură trebuie să ştim ce este sănătatea şi maturitatea. 2. în „Sociological Rev. Singura modalitate de a rezolva problema este enumerarea valorilor componente (procedeu urmat în capitolul de faţă) : Research strategies toward a conception of positive mental . Hoit. Acestea sînt activităţile prin care trăieşte o-persoană sănătoasă. G. Această ultimă referinţă face o distincţie importantă între normele statistice (cum sînt majoritatea oamenilor) şi normele etice (cum ar trebui să fie persoana sănătoasă). De asemenea. 6. jn unele regiuni singura persoană . New York. A1-1P o r t. Basic Books. 1953 . se impun patru remarci preliminare : 1.". Este semnificativ faptul că atunci cînd cerem oamenilor să numească o persoană care li se pare a avea o „personalitate matură". 278 Fie că preferăm prima enumerare sau pe cea de a doua.2 Creşterea interesului se datorează în parte pericolului acut al tulburărilor mentale şi al bolilor emoţionale care alarmează azi toate naţiunile. What men live by. Culturi diferite au concepţii oarecum diferite despre sănătate. B. alegerea noastră se bazează pe temeiuri etice şi nu pe fapte ştiinţifice. Deşi în acest capitol căutăm criterii universale pentru indivizii adulţi normali. Personality : normal and abnormăl. C o 1 e. dragoste.. Richard Cabot. ca fundament pe care să se construiască o societate universală mai paşnică. Înainte de a o face. Houghton Mifflin.1 ] R. Sîntem astăzi martori la un mare avînt al interesului în această problemă. E. New York. de asemenea. In lumea occidentală etalonul pune un accent mai mare pe individualitate. nu trebuie să uităm niciodată jocul extensiv al structurii individualităţii. „Aceasta e tot ce ar trebui să fie capabilă o persoană să facă ?" Un alt medic.. pe realizarea propriilor potenţialităţi personale. Pentru a spune că o persoană este mental sănătoasă. 1947 . întrebăm. Human behavior : psycho-'ogy as a bio-social Science. aproape întotdeauna aleg 2 Dintre cercetările asupra acestei probleme mi-aş îndrepta în mod special atenţia asupra : Măriei Jahoda. Psihologia singură nu ne poate spune. joc şi veneraţie. interesul izvorăşte în parte dintr-o dorinţă de a descoperi valori comune la indivizii sănătoşi. Sarcina noastră în acest capitol este să examinăm şi să clarificăm această bază comună a acordului.CRITERII PROPUSE PENTRU IDENTIFICAREA MATURITĂŢII a EXTENSIUNEA SIMŢULUI EULUI « RAPORTAREA CALDĂ A EULUI LA CEILALŢI « SECURITATEA EMOŢIONALA (AUTOACCEPTAREA) « PERCEPŢIE REALISTA.Y. Yonkers. moti-1 vaţiei şi stilurilor cognitive ajunge în sfîrşit la întrebarea crucială : Ce este personalitatea matură ? Nu putem răspunde la această întrebare numai în termeni pur psihologici. World Book. 3. Este discutată din toate direcţiile de psihologi. ABILI-TAŢI ŞI SARCINI e OBIECTIVAREA EULUI : INTUIŢIE ŞI UMOR « FILOZOFIA 1 UNIFICATOARE A VIEŢII o PSIHOTERAPIA ® OBSERVAŢII ASUPRA 3MBA-TRlNIRII A REZUMAT V J_jUnga noastră trecere în revistă a dezvoltării eului. N. Man for himself. Vom vorbi mai curînd despre un ideal decît de o persoană reală.sănătoasă este cea care uită cOmplet de sine în urmarea tradiţiilor şi creşterea bunăstării tribului său. 1958. Rinehart and Winston. Este discutabil dacă trebuie să ne aşteptăm întotdeauna să găsim în persoană un model al maturităţii. Din fericire în cultura occidentală există un acord considerabil asupra normelor de sănătate sau maturitate (vom utiliza aceşti termeni unul în locul altuia). Cînd Freud a fost întrebat : „Ce ar trebui să fie capabilă o persoană normală să facă ?" el a răspuns „Ar trebui să fie capabilă să iubească şi să muncească". Există tot atîtea moduri de a creşte cîţi indivizi care cresc şi în fiecare caz produsul final sănătos este unic. Boston. 1958 . B. L. M. 167—180. într-o anumită măsură judecata etică este implicată. W. Current concepts of positivc mental health. a dublat enumerarea : muncă. Deşi am putea fi de acord cu această afirmaţie. From m. Bogăţia şi congruenţa distinctivă a unei personalităţi complet mature nu sînt uşor de descris. Cabot. psihiatri şi de alţii.

această definiţie este satisfăcătoare. Cîţiva psihologi se aflau în grupul de studiu si nu ştiau ce aprecieri pentru „normalitaitie" dăduseră subiecţilor facultăţile. „In general. Dăm un exemplu : .41. Ei avertizează că o copilărie blîndă şi uşoară nu constituie secretul maturităţii. existau diferenţe medii apreciabile în ceea ce priveşte mediile lor familiale. New York. Această constatare întăreşte concluzia noastră anterioară că securitatea şi stabilitatea în copilărie prevestesc un progres continuu în dezvoltarea personalităţii. 1959. Vîrsta adultă : facultatea generatoare.3 în măsura în care e posibil. Erikson pune un acent principal pe simţul identităţii a cărui formare constituie o problemă deosebit de acută în adolescenţă-Fără un simţ ferm al identităţii (cine sîrat eu ?) maturitatea adevărată nu poate fi atinsă. Un elev de cole. totuşi cer-Rrile clinice şi de laborator pot aduce o lumină corectivă şi tentatoare. * ralela este departe de a fi perfectă.68) este la fel de bună pe cît o permite aprecierea personalităţii în mod obişnuit. Prima copilărie : simţul autonomiei. 'j1 M. S-au obţinut şase note pentru fiecare student şi fidelitatea generală a notelor (0. adesea. interviuri. cercetătorii au constatat cîteva excepţii nete de la această regulă — cazuri de normalitate foarte bună provenite din medii familiale mizere. care dăduse aprecieri independente pentru normalitate. semnificativ înaltă. Principalele diferenţe de personalitate între studenţii normali şi cei mai puţin normali (stabilite prin teste. Adolescenţa : identitate personală. Vîrsta matură : integritate şi acceptare. selecţionaţi la întîmplare. în „Amor. 1950. manifestă o anumită unitate a perso-J nalităţii şi este capabilă să perceapă în mod corect lumea şi pe ea însăşi. Dar pa. dar nu perfectă. care specifică perioada din viaţă în care fiecare atribui este (sau ar trebui să fie) realizat în mod normal : Pruncie : un sentiment fundamental de încredere.). cu o incidenţă mai mică 'a bolilor sau a traiuimielor serioase în copilărie. era de acord cu aprecierile facultăţilor într-o măsură reprezentata de o corelaţie de 0. 280 i Deşi e adevărat că o judecată de valoare sau etică intră în rjce definiţie a sănătăţii şi maturităţii şi normalităţii. 673—681. evaluări controlate) sînt patru la număr : 281 1. 14. Press. Optzeci din studenţii apreciaţi. Int. O asemenea personalitate stă pe propriile picioare fără să aibă pretenţii excesive faţă de ceilalţi. 1959.' Criterii propuse pentru identificarea maturităţii O definiţie concisă spune că o personalitate sănătoasă îşi stă-pîneşte în mod activ mediul. Monogr. Foundation. Vîrsta jocului : simţul de iniţiativă. No. subiecţii superior apreciaţi aveau un curs de dezvoltare mai uşor. Maturitatea personalităţii nu are o relaţie necesară cu vîrst-cronologică. Symposium on the health personality. J. Vîrsta şcolară : sîrguinţă şi competenţă. O serie mai completă de criterii e oferită de Erikson. Institutul de cercetare şi evaluare a personalităţii de la Universitatea din California a folosit următoarea metodă. Un băiat bine echilibrat de unsprezece ani „înţelept peste vîrsta sa" poate releva mai multe semne de maturitate Oe^ cît mulţi adulţi centraţi pe ei înşişi şi nevrotici. 4 E. A reie şit că subiecţii care au primit o apreciere . Josia» Macy Jr. H. Desigur. De Poate pentru că familiaritatea îi face prea conştienţi de slăbi nile piartenerilor lor cei mai apropiaţi şi de cele ale proptrkiliui ^ Unii oameni se apropie de maturitatea adevărată. Psycholo-§ist". Utilizînd conceptul de „normalitate".JM' chol. O copilărie favorabilă poate ajuta la stăpînirea problemelor ulterioare dar nu reprezintă totul. 1. La si'îrşitul studiului a reieşit că grupul de studiu. Univ. Membrii diferitelor facultăţi ale universităţii au apreciat studenţii absolvenţi după o scală în nouă puncte pentru „normalitatea globală ca persoană" definită ca „echilibru şi gradul de maturitate pe care individul le manifestă în relaţiile sale cu ceilalţi oameni". (Ed. 279 pe cineva din afara propriei lor familii şi de sex opus. Ceea ce ne interesează în mod special în acest studiu sînt diferenţele descoperite între aceia pe care facultăţile îi considerau normali şi anormali.4 3 Mărie Jahoda. giu sănătos poate fi imlai matur decît propriul său părinte s&u chia» decît bunicul său.health. Identity and the life cycle : selected papers. Totuşi. Toward a social psychology of mental health. Erikson. New York. E. medii familiale mai stabile şi părinţi cu reuşită mai înaltă şi foarte respectaţi care serveau de model pentru dezvoltarea ■ proprie". o experienţă mai matură si 9 continuă înfruntare şi stăpînire a obstacolelor şi a suferinţei conferă o mai mare maturitate odată cu avansarea în vîrstă. Mai întîi. Dar o realizez" cineva complet vreodată ? 4. Adultul tînăr : intimitate. au venit în grupuri de cîte zece pentru o perioadă intensivă de testare şi de existenţă în comun timp de două zile pline. în . Secretul rezidă în „modul de răspuns la problemele puse de viaţă". Organizarea efectivă a muncii către un scop. issues". S e n n.

Acceptă trebuinţele corporale şi procesele naturale fără dezgust sau ruşine. cel puţin întpun oarecare grad. 1. Poate din această cauză erau „în mod regulat neameninţaţi şi neînfricoşaţi de necunoscut". Ei nu manifestau. Nu numai la testele ţje percepţie subiecţii superior apreciaţi erau mai exacţi. să reducă judecăţile cotidiene pe care le facem despre „normalitate" sau „maturitate" la unele aspecte concrete măsurabile. Persoana matură nu e copleşită de convenţionalism. Sentimentul social. 6 A. dar apreciază. Se manifestă sentimentul fundamental de „identificare. uitînd mai mult sau mai puţin pe ego-ul lor. Independenţă de cultură şi mediu. dar chiar şi. H. toleranţa etnică şi religîOa : este asociată cu alte trăsături ale maturităţii. Compasiunea pentru semenul muritor pare să fie un semn al maturităţii.5 Meritul acestui studiu este că reuşeşte. 2. . Deşi metoda are fisuri. Ca şi cazurile din California. Majoritatea subiecţilor exprimă un interes pentru esenţa ultimă a realităţii. relaţiile superficiale din afara acestei orbite sînt tratate cu calm şi cu fricţiuni puţine. dar selective. Maslow. Persoanele care se autorealizează simt nevoia de solitudine şi de autosuficienţă. Nici linguşirea nici critica nu tulbură cursul lor fundamental de dezvoltare. dar ej I au manifestat în general o judecată mai bună. distracţiile şi existenţa plină de viaţă. 10. Univ-of California Press. O percepţie mai eficientă a realităţii şi relaţii mai comode cu ea. tare printr-o „definiţie populară" ar fi considerate mature sau. No. determinare şi ordine". mai serioşi. Maslow acordă o mare importanţă capacităţi de a aprecia arta. Orizonturi nelimitate. 1954. Personal soundness in university qraduate sţudents. 7. Spontaneitate. 2. Acceptarea eului. Detaşare. Maslow constată că subiecţii săi în general simt şi manifestă „respect pentru 283 orice fiinţă umană. Perceperea corectă a realităţii. 195* 282 făcut în California. Prospeţime continuă a aprecierii. Cel mai adesea se descriau pe sine ca „fericiţi mai tot timpul". mai capabili să reziste } stres . „o nevoie catastrofică de certitudine. Subiecţii superiori au dat dovada că sînt mai de încredere. totuşi posedă marele avantaj de a\ confirma judecata despre normalitate (făcută de membrii facultăţilor) prin analiza normalităţii realizată într-un cadru de laborator. 5. Un alt studiu. de personalităţi atît în viaţă cît şi istorice. Maslow caracterizează această trăsătură drept „mistică" sau „oceanică". Centrare pe problemă. Prezentau mai puţine urme de tendinţe nevrotice şi de alte tendinţe anormale. Berkcley. „care se autorealizeaza". La testele de percepţie în laboratoj au prezentat o fluctuaţie şi o inconsecvenţă mai mică în peN formanţa vizuală. Complementar atributului de „detaşare" constatăm că persoanele care se autorealizează sînt capabile de ataşamente personale foarte strînse. judecă corect situaţiile şi oamenii. Pot uita de sine cînld e vorba de probleme autentice fără a fi preocupaţi de ei înşişi. 'Aveau „principii determinate in_ tern" puternice. 8. Subiecţii apreciaţi ca superiori erau mai puţin defensivi. a celorlalţi şi a naturii. Prieteniile lor şi ataşamentul faţă de familie nu sînt aderente. Harper. 11. de asemenea. ci poate sesiza „experienţele maxime" ale existenţei. Caracter şi integritate în sens etic. 3. S-a străduit să excludă persoanele cu tendinţe nevrotice puternice. numai pentru că este un individ ma Aşa cum au arătat alte studii. Structură de caracter democratică. deşi a constatat că defecte şi nechibzuinţe minore existau chiar şi la persoanele cu nivel ridicat de autorealizare. Din nou întîlnim aici un aspect al spontaneităţii şi capacităţii de răspuns la noi experienţe. ca oamenii imaturi. Caracteristicile pe care le-a descoperit pot fi pe scurt rezumate astfel : 1. 'n „Publications in Personality Assessment and Research". 4. calităţile „superioare" care ajută la împlinirea naturii umane. New York.5 mai plini de resurse. ca şi persoanele „normale" din studiul 5 F. E vorba de factorul religios în maturitate. Adaptare interpersonală şi intrapersonală. Motivation and personality.6 El a făcut o analiză intensivă de cazuri. Cercul ataşamentelor strînse poate fi mic. o cunoaştere mai corectă despre sine (autointuiţie) şi s-au dovedit a fj mai sceptici referitor la evenimentele aparent miraculoase 3. simpatie şi afecţiune" în ciuda unei supărări sau nerăbdări ocazionale. cum preferă el să spună. Strîns legată este abilitatea die a lua sau lăsa de o paţrte prejudecăţi de tipul idola flori. aceşti oameni lucrează efectiv şi cu multă perseverenţă la sarcinii obiective. B a r r o n. 6. Nu se simt stingheriţi de natură şi de natură umană. făcut de Maslow utilizează o metodă ceva mai puţin obiectivă dar totuşi admisibilă.7 . 9. Relaţii sociale profunde. mai responsabili şi mai toleranţi. 4. sîcîitoare şi posesive. Subiecţii.superioara <jj 1 partea facultăţilor erau mai stabili. aveau mai multă vitalitate şi erau mai adaptabili . siguranţă. mai puţin egoişti şi mai puţin neîncrezători.

Toţi subiecţii erau siguri în te„ ce priveşte diferenţa dintre bine şi rău în viaţa cotidiana q9 alte cuvinte. de asemenea. Toţi membrii grupului au menţionat veselia. şi nici nu o doresc pentru copiii lor. individ. London. de a se bucura de joc. manifestare temperată a emoţiilor.". care este mai curînd intrinsec situaţiei decît adăugat ei. Calambururile. responsabilitate personală. sau poate niciodată atins. Vezi şi P. F r a n k 1. fie că scriu. Leziunile. intenes sdciail democrate şi idealuri". Persoanele sănătoase nu sînt întotdeauna atît de fericite şi lipsite de conflicte pe cît ar părea s-o implice enumerarea psihiatrilor. B a r n e s.12. alteori că construieşte personalitatea. New York. de asemenea. 16. aceleaşi condiţii produc adesea fermitate. a depăşit acest handicap şi a devenit sfătuitorul înţelept şi foarte căutat de nenumăraţi prieteni şi confraţi. 183—189. care este mai curînd spontan decît pregătit şi care foarte adesea e irepetabil". în ciuda împrejurărilor. Shoben. 10 O biografie care scoate în evidenţă această problemă cu o extraordinară vivacitate este E. capacitatea de a se bucura de muncă.. 27.10 Toate criteriile trecute în revistă indică un ideal rareori. compun. Tillich. 1952 . dar toate par să fie reunite în personalităţile pe care în mod variat le numim mature. cap. 285 . închisoarea. Maslow nu pretinde că aceste criterii sînt independente unul de celălalt. Psychol. ( Un grup de psihiatri stăteau la taifas. Deşi oamenii nu caută niciodată suferinţa. Toward a mea-sure of man: the frontiers of normal adjustment. New Haven. Revenim acum la sarcina rezumării în maniera noastră a criteriilor de maturitate pe care le-am trecut în revistă. K o t eh en. 1960. normale sau autorealizate. este o problemă dacă o viaţă uşoară pavează vreodată calea spre maturitate. sănătoase.. de a atinge scopuri.8 Criteriile avansate de existenţialişti subliniază. Cambridge. Routledge anei Kegan Paul. Press. „spălarea creierului" adesea produc prăbuşire permanentă şi disperare dar. Simţ neostil al umorului. Toward a concept of the normal personality. W. Yale Univ. Aceste trăsături sînt preferate din ctauiza necesităţii psihiatrului de a trata oameni bolnavi. stilul lor de viaţă are o anumită forţă şi individualitate care îşi pune amprenta asupra a tot ce fac. Wesley. Cineva i-a întrebat ce înţeleg prin „sănătate mentală". nu confundau mijloacele cu scopurile şi urtr\^ reau cu fermitate scopurile pe care le considerau drepte 13. Beacon. Certitudine etică. 174—181. . J. Totuşi e perfect clar că unii oameni. Maslow atrage atenţia asupra unei trăsături sigure a subiecţilor sâi. Dar enumerarea este sugestivă pentru însuşi motivul că se bazează pe o mare experienţă profesională a cazurilor de personalităţi nu tocmai normale. lustruiesc pantofi sau fac gospodărie. Jr. The nature of prejudice. bolile. 1959. reSjponsiabilitate sociaiă. V. seninătatea optimistă. bogăţie şi forţă. 1957. The courage to be. Ele nu sînt în mod clar. Vezi şi T. capacitatea de a iubi. 12. Halmos. 1954.Existenţial mental health : an empirieal approach. Psychologist". Extensiunea simţului euîui Simţul eului elaborat treptat în primul an de viaţă nu este complet format în ■primii trei sau zece ani de viaţă. A accepta şi a mînui suferinţa. dramaturg lovit de o paralizie artistică totală şi de orbire.. latura serioasă a maturităţii şi includ dobîndirea semnificaţiei şi responsabilităţii ca şi acceptarea şi „curajul de a fi". se apropie mult mai mult de acest ideal decît alţii. glumele s-ironia ostilă erau constatate mai rar decît „umorul filozof ic profund care de obicei trezeşte mai curînd zîmbetul decît rîsul. Ca o caracteristică rezumativă. autocunoaştere. I 9 P. Scrib-fter. reacţie adecvată la situaţie şi responsabilitate socială. A. Este arbitrar să spunem că sînt şase la număr. în «Amer. Suferinţa îşi croieşte drumul în două feluri : uneori pare că distruge. vinovăţia şi moartea face parte din soarta omului. A 11 p o r t.9 Războaiele secolului al douăzecilea cu cortegiul lor de nenorociri au concentrat atenţia asupra suferinţei umane. Mass. Fără excepţie. The man who lived twice. Personalităţile cele mai robuste îşi au defectele şi momentele lor de regres şi într-o mare măsură ele depind de sprijinul mediului înconjurător pentru maturitatea lor. El continua să se extindă odată cu experienţa pe măsură ce cercul de parti8 E. x 284 w turţ Pentru el normalitate înseamnă „autocontrol. 1956. Spirit creator. Ni se spune cum Edward Sheldon. fa „J. Conn. From death câmp to existe?itialism. 1957. Boston. Shoben încearcă să derive criteriile nor-malităţii din calităţile esenţiale ale fiinţei umane (ca perioada lungă de dependenţă juvenilă şi abilitatea de a mînui simboluri)-Această abordare îl conduce la a accentua latura serioasă a ma-J 7 G. 14. Totuşi şase par să ofere un echilibru rezonabil între distincţiile prea fine şi cele prea grosiere pentru scopul nostru.

„Three Feathers" şi „Vati69". ea trăieşte mai aproape de nivelul animal decît de nivelul uman de existenţa. extrem de activ. victimă inconştientă a publicităţii.'i „Four Roşes". peste toate. ciira bini periferice sau total nepotrivite pentru stilul său de viaţa i Prima dragoste ilustrează problema. studiul nostru. Pentru el (ca şi pentru oricare altul) compania pentru care lucrează este o abstracţie . cam tot aş^ cum el înghite una din plăcintele de la automat. nu-1 interesează niciodată conştient. La sfîrşitul zilei se înfundă K-o tavernă şi. adolescenţa reprezintă în mod special o perioadă critic. mai mult decît tot ceea ce poate fi direct sau chiar indirect legat de „reducerea impulsului". sentimentul farnj. atît de vitale pentru sănătatea sa. de exemplu. economică. nu incorporează nici una în sine. La sindicat funcţionarul îi ridică cotizaţia. Criteriul maturităţii pe care îl examinăm acum cere o participare autentică a persoanei în citeva sfere semnificative ale efortului uman. după-amiaza. pentru 286 r odihni mintea tensionată. Fără să ştie. mai bine zis. domestică şi religioasă. noi relaţii de grup. el caută un vis de zi standardizat produs de Hollywood. A participa nu este acelaşi lucru cu a fi activ pur şi simplu. Toată ziua. comandă într-o succesiune ^pid. Existenţa sa.■ ambiţii noi. Oamenii pe care i-a întîlmt jjiit ca V ei rotiţe într-un sistem de transmisie. distracţii şj hobby-uri noi şi. O participare adevărată dă o direcţie vieţii. băutură. dar nu a intrat 'ntr-o relaţie personală cu nici o fiinţă umană. politică. care se mişcă şi există în marea roată a activităţii din oraşul New York. Pentru persoana matură. devin incorporate în simţul eului. viaţa înseamnă mai mult de-cît hrană. Fiecare manifestă dragoste de sine. siguranţă. pe Cetăţeanul Sam. ambiţii. Ea focalizează impulsul puternice dar discordante : tonicitate sexuală. Dragostea de sine este un factor proeminent şi inevitabil în viaţă. mult prea distraşi pentru a etamina vreunul din ciclurile în care sînt angrenaţi. dar ineficientă. chiar emoţie religioasă.ogic la ceea ce face ? Deşi implicat în sarcină în mod constant. prieteni noi. Vorbim aici desigur de autonomia funcţională esenţială (şi nu numai perse verativă). Horn şi Hardart. După ce a adresat complimente grăbite proprietaresei. îl înghite. A luat contact cu o mulţime de personalităţi avînd o responsabilitate în cadrul corporaţiei". politica sau aspiraţia religioasă nu au devenit personale în mod semnificativ — nu putem fi calificaţi ca personalităţi mature. educaţională. Se trezeşte dimineaţa pentru a înhăţa laptele de dimineaţă lăsat la uşă de un agent al marelui sistem de distribuire a laptelui ale cărui manevre corporative. vocaţia. dar numai extensiunea eului este . ale interesului uman . liei. Dar dacă nu s-au dezvoltat interese autonome în uaele din aceste domenii — dacă munca noastră. de „disponibilitatea materiilor prime" şi de „mărimea procentului pre-valent". pretin-zîndu-i să devină interesată în mod pasionat de toate aceste sfere de activitate. fără ca el să ştie de ce. familia noastră. el joacă un rol involuntar în „crearea de surplusuri" (oricare ar fi ele) şi. se aruncă în sistemul de transport ale cărei mistere mecanice şi civile nu le înţelege. Aşa cum subliniază Ej son. este destinat săptămîna viitoare „pieţii excedentare a muncii". deşi nu o ştie. atinge multe sfere. După mai multă activităţi.cipare al unui individ devine mai larg. Probabil ceri prea mult. Nu numai dragostea adolescentă lărgeşte „singularitatea1. bunăstarea celuilalt este identică cu proprie. Bunăstarea celuilalt este la fel de importantă ca cea proprie . chiar unei persoane mature. Maturitatea avansează pe măsură ce viaţa e decentrată din manifestarea imediată şi zgomotoasă a corpului şi a egocentrării. idei noi. Să punem problema în alt 'mod. jucînd un rol într-o duzină ■ cicluri impersonale de comportament. împreunare . implicat într-o sarcină sau alta — dar participă el în sens psiho-. Luptând împotriva „difuziei identităţii" tînărul doreşte să sţ:' cine este. Să spunem că-şi petrece orele de inconştienţă undeva pe terenurile degradate din Bronx. Aici e necesar în mod clar principiul autonomiei funcţionale (capitolul 10). Dar important este faptul că aceast undă intimă se ataşează de o altă persoană. acel monstru corporativ. Dacă o persoană nu dezvoltă interese puternice „în afara eului său'' {şi totuşi făcînd încă parte din acesta). Graniţele eului sîm rapid extinse. este el realmente autoimplicat ?n Ce nu e în regulă cu Sam ? Nu şi-a extins simţul eului în nici un domeniu semnificativ al vieţii sale. Sam le neglijează pe toate. ca aceea a celorlalţi oameni. activitatea sa frenetică la o maşină este reglată de „legea cererii şi ofertei". tendinţe domina. toare sau submisive. dar nu trebuie să domine. La prînz.experienţe şi roluri îi sînt adecvate. Să-J luăm. interese estetice. Sam e în iscare. ocupaţia favorită din timpul liber. recreaţională. Acum ele devin factori în identitatea persoanei. F Sam a fost activ toată ziua. Ce fapte şi. La fabrică devine o rotiţa într-o serie de sisteme aflate mult dincolo de competenţa sa.

Posedă o anumită detaşare care o feee să respecte şi să înţeleagă condiţia umană a tuturor oamenilor. Totuşi. gelozia şi sarcasmul sînt toxice în relaţiile sociale. Dar se pare că persoana mai puţin matură doreşte mai mult să fie iubită decît doreşte să dăruiască iubire. ideea este că experienţa reciprocităţii culminante a orgasmului Se un exemplu suprem de reglare reciprocă a unor structuri complicate jr-un fel calmează furia potenţială provocată de dovada zilnică a opozi-lintre bărbat şi femeie. Biserica sa. Ajungem să ştim că toţi muritorii sînt în aceeaşi situaţie umană : ei nu au cerut să vină pe lume. Unii psihanalişti sînt înclinaţi să echivaleze maturitatea cu ceea ce ei numesc „genialitate". Erikson expune argumentul precum urmează : Psihanaliza a subliniat genitalitatea ca unul din principalele semne ale t personalităţi sănătoase. în acelaşi timp. Dificultapare să rezide aici în identificarea motivaţiei adulte aproape Kdusivîtate cu impulsul sexual. B si joc. A 11 p o r t. devine imediat necesar să se modifice criteriul prin li-fca satisfacţiei sexuale la aceea trăită „cu un partener iubit ■x opus". Genitalitatea. în sfîrşit. Nu s-a dovedit că orice individ genital matur [sănătos în toate domeniile vieţii sale. există nenumărate pple de celibatari. Nimeni nu cunoaşte sigur sensul vieţii . fricii şi preferinţei. Tocmai aici întîlnim toleranţa şi „structura de caracter democratică" atît de des prezentate ca semne ale maturităţii. pate armoniza cu maturitatea generală şi o . clubul său. Beacon. sufocantă — ca acee'a cu care unii părinţi îşi împovărează copiii — este destul de obişnuită dar nesănătoasă atît pentru cel oare dă. dacă e stăpânit într-un mod matur. nu poate iubi sau nu poate fi iubit îndeajuns. în-|t siluitorii şi perverşii pot fi capabili de o satisfacţie orgasmică bletă. ce concluzie vom trage ? Pare înţelept să admitem ţi cadrul multor vieţi maturitatea genitală însoţeşte maturita-personală generală. dintre dragoste şi ură. O iubire posesivă. Acest tip de căldură poate fi numit covipasiune. să-i dorească binele şi să-1 acepte aşa cum este. totuşi sîntem con-[ţi de excepţii. o asemenea persoană e capabilă de o mare intimitate în capacitatea sa de a iubi — fie că ataşamentul său este Pentru viaţa de familie sau pentru o prietenie profundă. O femeie cu o maturitate marcată a fost întrebată care considera ca este cea mai importantă regulă a vieţii. 11 G.pation. şi nici să le stânjenească libertatea în găsirea propriei lor identităţi. Pe de o parte.. S-ar putea imediat admite că Impuls atît de important. persoana imatură simte că numai ea a trăit experienţa umană a pasiunii. Toţi sînt încolţiţi între două abisuri de uitare. Ea şi minunata sa persoană. Nu e de mirare că poetul strigă : „Prea-1 slăviţi pe Domnul pentru fiecare picătură de milă omenească". trebuie exclus din formula sa meschină de supravieţuire. dar restul este străin. bd clar. adică acela de a spune că sînt ataşate condiţii : celălalt trebuie să plătească pentru privilegiu.să fie Hitm obsedant şi inutilă dominaţia sadică12. cap. cu o sensibi-> genitala deplină şi eu o descărcare generală a tensiunii din tot corpul. Boston. în contrast. atît bărbaţi cît şi femei. Iţa orgasmică nu înseamnă aici descărcarea produselor sexului în sensul tvacuări" folosit de Kinsey. 287 '•( Uh't'A1 Atît imtimiifaltea. nu putem susţine că oa-|i maturi nu trăiesc frustraţii şi deviaţii în stăpînirea impulsurilor. sînt împovăraţi cu un imbold de a supravieţui şi sînt înghiontiţi de impulsuri şi pasiuni. Cînd dăruieşte iubire o face de obicei în modul său personal. 1960. cît şi peritru cel ce primeşte. soţ. iubit sau prieten -— să înveţe că trebuie să dorească compania celuilalt. The psychology of partic'. ea evită o implicare fără rost. Raportarea caldă a eului ia ceilalţi I Adaptarea socială a persoanei mature este marcată de două tipuri complet diferite de căldură. periculos. Genitalitatea este capacitatea potenţială de a pita o potentă orgasmică în relaţia cu un partener iubit de sex opus. ci reciprocitate heterosexuală.semnul maturităţii. Relaţii sexuale satisfăcătoare determină faptul ca sexulţ. în virtutea extensiunii eului. Nemulţumirea şi critica continuă. Este <o lecţie dură pentru părinte — sau pentru o soţie. întîlnesc eşecul. şi chiar de devianţi Hi. W. Atunci. fiecare îmbătrîneşte pe măsură ce navighează spre o destinaţie necunoscută. ale căror realizări şi a căror conduită sînt atît de remar-le Incit nu putem să-i considerăm ca „imaturi". inclusiv impulsurile ramificate ale sexualităţii. încît este uşor de văzut de ce unii teoreticieni susţin că obţinerea unei satisfacţii genitale orgasmice complete este un semn principal al maturităţii-Ei argumentează că jocul liber al funcţiei sexua!e este măsura cea mai bună a capacităţii individului de a depăşi forţele represive ale 288 Maţii ca şi presiunea fixaţiilor sexuale infantile. familia sa. dintre fapte şi imaginaţie. suferă. Sexul este o ternă atît de dominantă la majoritatea oamenilor. Pe de altă parte. în Personality and s°ci<ii encounter. nimeni altcineva.. dar o duc cumva la capăt. cît şi campasiiuiniea reclamă ca cineva să nu fie o povară sau o nenorocire pentru alţii. Şi nici nu e clar că klsul sexual este atit de strîns legat de toate domeniile per-lităţii pe cît o pretinde teoria. fără a-i pune lanţurile de fier ale obli-gaţiei. Este o afirmaţie sigură că nimeni. şi naţiunea sa formează o unitate sigură. 12. ~~~v Ar trebui spuse mai multe despre ataşamentele personale mai profunde. nepoftită şi posesivă cu oamenii (chiar cu familia sa). matur sau imatur. pricit ar fi de convingător argumentul. Ea a răspuns • „Să nu otrăveşti aerul pe care alţi oameni trebuie să-1 respire" Acest respect pentru persoana ca persoană este dobîndit printr-o extensiune imaginativă a experienţelor mai dure din viaţa proprie.

chiar pesimistă şi deprimată. dacă e necesar. persoana infantilă nu trecut cu succes prin stadiile normale de dezvoltare. Maturitatea nu modifică realitatea pentru a se potrivi cu trebuinţele şi fanteziile . constant ceea ce este obscen şi scatologic. I.n. să planifice. a şi copilul. se dezvoltă o preocupare nevrotică pentru pericolul pe care-1 prezintă cuţitele. Aceasta înseamnă oare că nici o persoană nu poate fi sănătoasă şi matură dacă nu are un CI. Evident că e necesar un minimum solid de memorie. Devii prudent fără să intri în paK Autocontrolul este o reflectare a simţului proporţiei. S-ar putea afirma că o persoană normală are . Categoric nu o adevărat că persoana matură este totdeauna calmă şi senină. mareelor. să ocolească obstacolul sau. 289 Securitatea emoţională (autoacceptarea) Observăm imediat diferenţa dintre persoana care are un et. gîndirea este o parte integrantă a personalităţii. se resemnează în faţa inevitabilului. cit J de moartea finală. Ea poate să aştepte momentul potrivit.poate întări. P<? mă%£ ce simţul oului se extinde. iar procesele mentale superioare bătătura ţesăturii. 291 . Dar aceste insecurităţi sînt într-un fel susţiE. formei fizice şi bazei socioeeonoimioe. Adultui\imatur. Reprodus cu fisiunea editorilor. j şanse de eşec. A fi matur înseamnă a avea aceste aptitudini intelectuale de bază. individul îşi asumă noi riscuri şi. le întîmpină ou accese de mînie sau cu tînguicli. pentru hrană igienică şi medicamente. morţii sau dezastrelor. superior ? O asemenea judecată este adevărată. Stările sale sufleteşti se schimbă . în \ni/ aud the lifc cycle : selected papers. pentru superstiţii autoprotectoare şi ritualuri. abilităţi şi sarcini I Aşa cum s-a arătat în capitolul precedent. p. Growth and crlses of the healthy pcr^onaliiy. libru emoţional şi cea care este emoţional zgomotoasă şi care 1 drumul unor izbucniri de mînie şi pasiune — inclusiv îngâduin» excesive faţă de alcool şi unor izbucniri obsesive de înjur şi obscenităţi. acu-zînd pe ceilalţi şi plîngîndu-şi sieşi de milă. destrăbălatul. Egotistul. El se naşte pentru că punctul său de vedere este în rfeneral realist şi pentru că individul posedă valori integratoare ^■controlează şi selectează fluxul impulsului emoţional.sale. probleme care aparţin impulsurilor segmentale. New York. impozitelor. Dimpotrivă. S-ar putea spune că viaţa sentimentelor şi emoţiilor constituie urzeala. dar şi ca grup se bucurau de toate avantajele în domeniul sănătăţii. Zilnic se produc iritări şi piedici. Krikson. fără ca ce'aşi timp si se reducă întreaga problemă a maturităţii la lalitate. PerI matură îşi exprimă. 1959. şi . 1 i: If. persoana matură suportă frustraţia. I Am arătat deja că percepţiile şi cogniţiile cotidiene ale perso-nalitaţii normale sînt marcate în ansamblu de eficienţă şi exactitate (paginile 272—273. iar vina asupra sa (fiiind „intropunitivă") dacă este potrivit s-o facă.ma se simte ameEată de propriile sale expresii emoţionale sau de ale altora.olialităţii. a studiat o populaţie de copii suprado-taţi ale căror scoruri la testele de inteligenţă erau atît de înalte incit fiecare copil era literalmente „unul dintr-o miek\ Nu numai dotarea lor intelectuală era mare. din punct de vedere temperamental.atitudini1. Cineva îşi aci impulsul sexual şi face tot ce poate mai bine pentru a-1 stăp cu minimum de conflict cu i sine şi cu societatea. Dar ea a învăţat să trăiască cu stările sale emoţionale în aşa fel îneît nu se trădează în acte impulsive şi nici nu interferează cu bunăstarea altora. dar această temă poate fi stâpînită prin acceptare. sau totdeauna veselă. Fiecare se teme atît de pericolele imediate. ecuaţia nu e reversibilă. preocupaţi de frînturi şi secvenţe de experienţă emoţi0najr Mulţi autori vorbesc de autoacceptare. şi nici nu este rezervat şi reprimat. Probabil că nu ar putea face astfel dacă nu şi-ar fi elaborat. Această caracteristîi a maturităţii include abilitatea de a evita suprareacţia faţă .' de un simţ al proporţiei. Iar în etape ulterioare a învăţa cumva că nu orice împunsătură în mîndria sa constituie o r"Jia mortală şi că nu orice frică prevesteşte dezastrul. dar şi periculoasă. International Universities Press. forţă verbală (simbolică) şi capacitate generală de rezolvare de probleme. Psihologul Terinam. Nimeni nu deţine controlul as'J' 290 ■timpului.. Percepţie realistă. Monogr. nu caută în n. un sentiment continuu de securitate în viaţă. Dacă nu. Experienţele timpuri1 din copilărie privitoare la „încrederea de bază" vor avea c<?vâ de-a face cu această dezvoltare. convingerea şi sentimentele cu respect g de convingerile şi sentimentele celorlalţi. tocurile înalte. pomenea simţ al proporţiei nu este un atribut izolat al per. 96. în „Psychological Issues". 282). Ei sînt în. Sentimente securităţii nu este deloc absolut. Calitatea numită „toleranţa la frustraţie" este în mod special importantă. Totuşi. poate fi.care conduc la veridicitate într-un grad mai mare fccît o persoană mai puţin normală. Mulţi oameni cu o inteligenţă superioară sînt lipsiţi de echilibrul emo-'•°nal şi organizarea intelectuală caracteristic unei personalităţi sănătoase .

O persoană. de a rămîne solvabil. Alături de veridicitate şi abilitate trebuie să enumerăm capacitatea de a se lăsa absorbit de munca sa. Studenţii de colegiu nu evaluea/ă întotdeauna n10d corect dificultatea pe care o vor întâmpina cînd vor intra 111 competiţia dolarului.. conform căreia unui bolnav mental. 292 . mîndria. mulţi reuşiseră cu succes îndepi^ nirea promisiunilor timpurii. Nu numai că percepţiile sînt în majoritate veridice. Lord Chesterfield era poate prea satisfăcut de el însuşi cînd i-a . Aceasta nu e sarcină uşoară. M. chiar ina foarte serioase. oamenii . deşi ar fi fost greu de făcut o comparaţie populaţia medie. ce trebuie sâ fac. ostil.populaţia normală. politică sau gospodărie — nu va avea securitatea sail mijloacele necesare extensiunii eului. în ansamblu. în spiritul existenţialismului. Maslow. studiul efectuat în California — subliniază acest lucru. Există şansa ca ei să păstreze unele sanctuare secrete faţă de ochii curioşi — chi. neurochirurgul.. orice om are trei caractere^ 1. de a înfrunta o competiţie economici aprigă reprezintă o cerinţă majoră a vieţii. lasă-mă să ţi-o spun). La diverse cursuri de psihologie. Santayana scria : „Nimic nu pretinde un eroism intelectual mai rar decît bunăvoinţa de a-ţi vedea ecuaţia transcrisă". cel pe care îl are . chiar pentru a le privi în faţă. Acest criteriu special poate fi pus în legătură cu scopul „responsabilităţii" care e subliniat de gînditorii existenţialişti. plăcerea.14 Cum poate un psiholog să spună dacă un individ are. numai 4o/() admiţîhd o deficienţă posibilă. 1947. Freud. Autobiografiile oferă un studiu interesant în legătură cu acest subiect. Harvey Cushing.. Personalităţile tinere par uneori relaxate /"hiar senine) înaintea încercării care le aşteaptă în viaţă. Ceea ce este obiectiv e demn de făcut. douăzeci şi cinci •mai tîrziu. Alcoolismul şi psihozele erau la de predominante. 96« « din studenţi au pretins că au o intuiţie medie sau mai bună decît media. Press. Stanford. sau ji intuiţie ? Conform unei vechi zicale.tndard de viaţă mereu ascendent) este o cerinţă înfricoşătoare.şi situaţiile aşa cum sînt. . Pe scurt. A fi pabil '«î te întreţii pt* tine si familia ta (în America. i se atribuie intuiţie. deoarece o sarcină le preia.ir faţă de ai lui proprii. patern spune că 0 autoemoaştere exactă este o dimensiune în care oamenii ocupă Poziţii care merg de la o autointuiţie mare pînă la una mică sau care lipseşte total. Calif..în mod obiectiv" pentru a le citi lumea. la un i." Majoritatea oamenilor cred că posedă o intuiţie de sine bună. în consecinţă. întrucît ne gindim la noi o atît de mare parte din timp este confortant să afirmăm că gîndiroa noastră este veridică — că intradevăr ne cunoaştem. iar ţiile cognitive exacte şi realiste. Milita H. Obiectivarea eului : intuiţie şi umor Socrate spunea că pentru a realiza o viaţă bună există o regulă absolută : să te cunoşti pe tine însuţi.ititaîe a eului.Totuşi. starea de defensivă pat fi toate uitate pentru lungi intervale de timp.scris fiului său : . Şi va avea o muncă importantă de făcut Trebuie să adăugăm aici un cuvînt despre „maturitatea eco-jiomică'\ Pentru majoritatea oamenilor lupta de a-şi ciştiga existenţa.Mă cunosc (nu c vorba de o cunoaştere comună. Ea produce încordai* şi crize adesea mai devastatoare decît crizele sexuale şi cele * 33 L. de autoamăgire este unul din ţestele acute de maturitate. Termenul intuiţie (adesea numit autointuiţie) provine din utilizarea în psihiatrie.nereuşitele în organizarea nalităţii nu erau mai puţin numeroase decît în populaţia nerală de aceeaşi vîrstă. fără a manifesta .Singura modalitate de a suporta viaţa este să ai o sarcină de îndeplinit''. care ştie că ol (şi nu altcineva) suferă de dezorientare. Stanford Univ.n comportament defensiv.13 Dar. o persoană matură va fi în contact strîns cu cecM ce mimim „lumea reală". fără autoeoonpasiune. dar şi abilităţi adecvate sînt ponibilo pentru rezolvarea unor probleme obiective. Şi. sîntem silu-să conchidem că numai inteligenţa excepţională nu garantear maturitatea. a spus odată . jj alte privinţe normală. Unii autori îşi fac un ţel. Inadaptarea era prezentă. extensiune pe care o reclama maturitatea. Ştiu ce pot. Extinzînd această utilizare la . chiar o virtute din recunoaşterea defectelor lor şi îşi scriu confesiunile .. Acest fapt înseamnă că imboldurile egoiste /ale satisfacţiei impulsului. Desigur.j. desigur. a o înfrunta fără panică. urmărind aceste cazuri. Terman. O d e n. Va vedea obiectele. multe autofoioqraf-sînt ceva imai mult decît auto justificări minuţioase. Persoanele mature sînt centrate pe probleme. căreia îi lipseşte priceperea în meseria sa J fie ea mecanică. ce nu pot şi. Genetic studia o/ The gifted child grows up. s-a constatat că . Deşi adesea întîlnim oameni pricepuţi care sînt imaturi nu întîlnkn niciodată oameni maturi fără abilităţi orientate spre problemă. Sînt unele incidente de josnicie sau de 293 ruşine caro ar fi prea umilitoare pentru a le dezvălui .

^ . rîs ce pare 5>ă se datoreze relaxării reprimării. ne amintim (pagina 282) că studenţii' apreciaţi ca superiori în „normalitate" aveau o intuiţie superioară. .proiectează'' mai puţin decît cei care s'înt lipsiţi de intuiţie. din absurdităţi. Psihologii ştiu că există a>numite corelative ale intuiţiei. căci ceea ce crede un om că este. în „J. 37. Psychol. The attribution ol trails. The interrelationships among acceptance-reject^on. Sci. Some characteristics of thc good judge of personality> în „J. Agresiunea şi sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic.'18 ]8 C. Ceea ce este considerat de obicei hazliu — pe scenă. în medie. 295 Motivul pentru care intuiţia şi umorul merg mină în rrrînă es probabil faptul că la bază ele constituie un singur fenomen __. Legenda ne spune că la o reprezentare a piesei Norii de Aristofan.Practic. Psychol. R. Soc. In cea mai mare parte comicul constă din degradarea unui aparent imaginar. secretul rîsului. 151—163. Hobbes si mulţi alţii au văzut în această „glorie bruscă'. Personalitatea lui Socrate arată asociaţia strînsă dintre cele două trăsături. el s-h ridicat în picioare pentru ca auditoriul amuzat să poată compara mai bine faţa sa cu masca care intenţiona să-1 ridiculizeze. 4.". Grzi-0 k. 294 mau între1 oi în funcţie de un mare număr de trăsături. persoanele cu o intuiţie foarte bună judecă mai bine pe ceilalţi oameni şi probabil că sînt acceptaţi de aceştia. 42— 58. . A. rîând de sine însuşi. Soc. Ros s. de asemenea. Humor and its rehitwn to other perso-nahty. în benzile comice. Bes-Council. de asemenea. S e a r s. W. Bull. de exemplu — contrastul dintre pretenţie şi realizare. corelaţia tre aprecierile pentru intuiţie şi umor a reieşit că este de 0. Psychol. cel pe care alţii cred că îl are. el era capabil să privească caricatura în mod detaşat şi să ajute gluma. Chiar în adolescenţă tînărul îşi Priveşte eşecurile mai degrabă cu o acută suferinţă decît rîzînd. o inteligenţă relativ superioară. de obicei. el nu poate fi combătut. Impulsul agresiv este doar uşor deghizat. E. greşeşte în ceea ce-1 priveşte. . Umoristul adevărat percepe în spatele unui eveniment solemn — el însuşi. insight into seif. 1933. inclusiv psihologul. and realistic percepiion of others în „■>■ Soc Psychol. Simţul umorului trebuie distins net de simţul mai brut al comicului.. S c o d e 1. într-un studiu nepuibliqat în. 20.De exemplu cei care sînt conştienţi de unele calităţi proprii antipatice sînt im uit mai puţin înclinaţi să le atribuie altor oamearf. dovada că cei cu o intuiţie bună au. W. Soc. The u^e of personal documenta in psychological science. 16 R. Există dovada că oamenii care sînt mai puţin inteligenţi. Poate că corelativa cea mai izbitoare a intuiţiei este simţul umorului.consult. Some psychological correlates of humor preferences. De aceea. copii ca şi adulţi. care au valori estetice şi teoretice scăzute preferă comicul şi sînt lipsiţi t'e un simţ al umorului bazat pe relaţii reale din viaţă. Psychol. 1953. 1936. ■Ce este atunci simţul umorului ? Romancierul Meredith spune că este capacitatea de a rîde de lucrurile pe care cineva le iubeşte (inclusiv.". Experimental studies of projection : I. V c r n o n.. dar rareori sau Aiciodată nu rîde de sine însuşi. Posedînd o intuiţie bună. propria persoană şi tot ceea ce ţine de ea) şi totuşi să le iubeşti. indiciul cel mai utilizabil devine proporţia dintre al doilea şi al treilea item — relaţia dintre ceea Ce crede un om că este şi ceea ce alţii (mai ales psihologul care îl studiază) cred că el este. r> R. în "J.". In mod ideal.88. glume grosolane şi jocuri de cuvinte. în „J.". 49. 17 P. care subiecţii se eva14 Această problemă e discutată mai complet în G. New York. intuiţia trebuie măsurată prin proporţia dintre al doilea item şi primul. Normau. Legat de inteligenţa agresivă (care ia în derîdere pe celălalt) este rîsul declanşat de ceea ce este picant. totuşi. 1942. 205—235.15 De asemenea. în cele din urmă.T. 7. seif other identity. Acesta din urmă este un apanaj comun al aproape tuturor oamenilor. In ambele cazuri rezultatul este important. 1956. cel pe care crede că îl arc . fie că evaluatorii nu erau capabili să distingă intre cele două calităţi.2. Landi s. în re-laţie cu ceea ce el este într-adevăr. Soc.a ego-ului propriu. este greu de obţinut o dovadă pozitivă despre ceea ce un om este în sens biofizic. într-un asemenea caz evaluarea intuiţiei sale trebuie Lisată cerului. J56—175 . asemenea coeficient mare înseamnă fie că personalităţile cu tiţie marcată au de asemenea o mare doză de umor.traiti. Dacă omul obiectează că toată lumea. Umorul. 1933. 42. 4. No. H.16 Există. la TV — constă. adică se . A11 p o r ţ.". şi 3. Aristotel. R. desigur. D. Un copil are un simţ ascuţit al comicului.17 De asemenea. oferă o definiţie perfectă si un indiciu asupra intuiţiei sale.

/'. Stephen Leacock a observat aceeaşi vanitate. în My Dis-■ covery of England. Biihler subliniază că spre treizeci de ani. ştie că nu poate contraface o personalitate. un termen german oarecum inadecvat tradus ca „direcţionare". dacă . Ei par lipsiţi de orice motivaţii" chiar şi numai de scurtă durată.maturităţi economice". maturitatea timpurie aduce -definirea în urmărirea scopului. Maturitatea reclamă. căsătoria nu poate fi roză . O abordare psihologică a problemei este prc -zcnid 'în cercetarea C. In copilărie obiectivele lipsesc iniţial .de a nu şti de ce trăiesc"'. căci e lipsit de tovărăşia unui scop în viaţă. Persoana care are simţul cel mai com~ plet al proporţiei în ceea ce priveşte propriile sale calităţi şi valţj rile îndrăgite este capabilă să perceapă dezacordurile şi absurdi taţile lor în anumite situaţii. dimpotrivă. căci de obicei ne aşteptăm ca în adolescenţă să întîu mm ambiţii înalte şi idealism. Dar nu e niciodată suficient. Dar chiar aş vrea să văd omul care să anunţe că nu are simţul umorului. rev. aproape toată lumea pretinde că are un rar simţ al umorului. Dar în ciuda acestui stadiu de deziluzionare.iarlottei Buhler asupra biografiilor multor bidi-vi/. Totul ar fi privit ca banal.. Toţi întîlnesc obstacole. De fapt fiecare om este apt să gîndeaseâ despre sine că e posesorul unui dar excepţional în această direcţie. Direcţionare.. pare o prognoză mai bună pentru tinereţe. Aceloraşi studenţi care şi-ail apreciat propria intuiţie în comparaţie cu cea a altor oameni H s-a cerut să-şi aprecieze simţul ^umorului. Este adevărat că majoritatea dintre noi încercăm să punem in valoare partea noastră cea mai bună şi chiar pretindem ca avem virtuţi şi realizări care exagerează adevărul. unii pun totul în joc pentru un singur obiectiv mare . Un studiu asupra studenţii de colegiu estimează că aproximativ o cincime se află într-un sta diu . celebri şi mediocri19. Această cercetătoare a simţit că este necesar sa introduci conceptul de Bestimmung. Salariile nu pot fi atît de mari pe cit se speră . cît şi a simţului umorului. Persoana 'afectată nu e conştientă că minciuna sa este transparentă sau că poza sa este deplasată. se instalează dezamăgirea. Am vorbit de înclinaţia adolescentului de a încerca să adopte tot felul de „identităţi".i. Analizînd cam două sute de ■ biografii a reieşit că fiecare viaţă e ordonată sau îndreptată spre unul sau mai multe scopuri selectate. el scrie : „Un interes special este întotdeauna ataşat umorului. O criză postadolescentă obişnuită este adesea omisă. drept ceva ce vnu pot ii. că. el este de fapt un suflet singuratic. Raţiunea ar fi privită cu neîncredere şi toate soluţiile serioase ar fi respinse. VeVlag von Hirzel. Nu există o calitate a minţii omeneşti faţă de care posesorul ei să fie mai sensibil decât simţul umorului.nornenul obiectivării eului. în mod mai deschis centrat la persoanele mai puţin mature. Leipzig._ persoana nu-şi poate depăşi toate handicapurile personale. deplasat şi absurd. 1959. Afectarea. ni a E doar corect sa afirmăm că până acum psihologii au avut prea puţin succes în măsurarea atît a intuiţiei. dar viziunea lor nu este favorabilă. Vieţile năpăstuite de ghinion îşi pot pune un scop mai modest (coborînd „nivelul aspiraţiei"). Der menschlichr Lebenslauf als psychologi-Sc'tes Problem. alţii au o serie de scopuri definite. Perse ana matură. pe scurî. 'dar chiar şi acest focar serveşte drept scop pentru luptă. Bonn. Un studiu paralel asupra sinuciderilor arată că viaţa devine intolerabilă numai pentru aceia care nu găsesc nimic spre care să ţintească. Opusul exact al criteriului pe care-1 descriem este tendinţa unor oameni de a părea. Nouăzeci .. E vorba aici de regiuni mai subtile ale personalităţii — un teritoriu pe care sperăm că psihologii îl vor explora în viitor cu mai mult succes deeît în trecut. o înţelegere clara a scopului vieţii în termenii unei teorii inteligibile. m adolescenţă ele sînt vag definite . 297 care nu au în vedere direcţionarea. faptul de a avea aspiraţii înalte şi apoi de a le coborî. Sa i. după ce idealurile adolescenţei au fost puse la încercare. Fiecare persoană are ceva special pentru care trăieşte. care nu au un scop de urmărit. Deşi cinicul se poate amuza în drumul său.şi patru la sută au răspuns că e la fel de bun sau mai bun dţ>cît media. exterior. Unele personalităţi învinse rămin legate de viaţă printr-o „simplă indignare". Am vorbit despre dificultatea atingerii urioi . Scopurile variază. Dar persoana matură oau lasă acest efort social să contrasteze prea serios cu natura sa adevărată. decît aceea în care nu există nici o orientare . Ca şi în cazul intuiţiei. Utilizând acest concept putem afirma că la personalităţile mature Bestimmung este mai marcat. O filozofie a existenţei i-cesiv de umoristă ar duce la cinism. Adesea este cumplit de perseverat avînd o speranţă redusă de succes. o intenţie majoră.. 1933. 29G r Filozofia unificatoare a vieţii Am spus că umorul este indispensabil pentru o viziune matură supra vieţii. 0 formă oarecare de filozofie unificatoare a vieţii. Un om va mărturisi nesilit că nu are ureche muzicală sau gust pentru literatură sau chiar nici un interes pentru religie.nu joacă teatru în mod deliberat pentru distracţie. O problemă apare la tinerii 19 C h a r 1 o 11 e Buhler. în afară de umor. Spre treizeci de ani o persoană poate afla că aptitudinile sale şi împrejurările reclamă o adaptare. şi nu sînt nici maturi nici ferieiţj2o' Unii pot dezvolta mai tîrziu o direcţionare. Hogrefe. Intuiţia şi umorul ţin \m astfel de i in sah.

1923.fermă.. în mod frecvent savant sau fiW ^ Scopul său principal în viaţă este să-şi ordoneze şi să-şi sistematic cunoaşterea. 298 alcătuite din ideologiile dominante în lume. arătînd că doreau o viaţă bogată. el ia o ati-tudijae „cognitivă" caracteristică.practic" şi se conformează concepţiei predominam^. Stechert. Heath. 1.. Scopul poate fi acum foarte modest. ei pot petrece timpul în mod profitabil. 299 litatea obiectelor şi caută numai să observe şi să raţioneze. Acestea erau în principal 20 C. S-ar putea spuine că o anumită persoană este comunistă.idealu e în mod rac-teristic interesat de ceea ce e util. 3rd ed. Morris a formulat un luing paragraf descriind fiecare din treisprezece „moduri de a trăi". care renunţă la judecăţi referitoare la frumuseţea sau uti■c. de exemplu. unind ceea ce ştiu despre viaţă şi confinuînd să caute structura ei în studiul şi gîndirea filozofică sau religioasă. plină şi respingeau atît rutina. Interesul dominant al omului teoretic .. 2. al doilea pe „autocontrolul stoic" . Denumirea nu semnifică faptul că tipurile stat în mod necesar bune sau că ele se găsesc totdeauna în forma lor pură. Avînd iniţial la bază satis{T cerea trebuinţelor corporale (autoconservarea). în general există o mare pierdere socială în îndepărtarea persoanelor mai în ivîrstă. Trebuie înţeles clar că Spranger nu pledează pentru existenţa a şase tipuri principale de oameni. Tiiaerilor din mai multe ţări li s-a cerut să citească cele treisprezece „moduri" şi să Iacă prima alegere. probabil e mai interesat să-i . Hale. una care caută asemănări şi dife-renţe.nepotrivire în acţiunea sa. un al treilea pe „activitatea şi distracţia în grup" . de la direcţiile lor de dezvoltare. Spranger consideră ră viaţa omenească găzduieşte şase tipuri principale de valori si că acestea atrag în diverse grade pe indivizii care îşi construiesc unitatea vieţii lor în jurul acestora. Chicago. Două investigaţii psihologice de acest tip merită să fie relatate. Harvard Univ. în urmărirea acestui scop. In viaţa sa personală proruibii că face o confuzie între lux şi frumuseţe. cu excepţia situaţiei în care arta serveşte scopuri comerciale. Termenul tip ideal este utilizat în această concepţie.psihologiei aplicate" rezultă din cerinţele pe care omul de tip economic le ridică faţă do învăţare. Tipul teoretic. Problema apare în mod diferit la vîrsta bătrîneţii. cit şi cel descris mai jos diferă de conceptul de Bestimmung al lui Biihler.a pensionară a unui azil care şi-a exprimat drept unică dorinţă ca „cineva să-fei amintească cu drag de mine după ce mă duc"). Cînd în cele din urmă ei nu mai sînt capabili de o realizare în lume. Spranger. ei încă doresc să-şi menţină orientarea chiar dacă activitatea lor trebuie să fie foarte mult diminuată. Un asemenea studiu are meritul de a ramîne apropiat de ideologiile culturale existente şi invită la o comparaţie a tinerilor din inulte ţări. Press. Acest autor susţine că orice persoană reală poate fi privită ca apropiindu-se (dar nu potrivindu-tse perfect) de una sau mai multe din aceste direeţii-valori. şase tipuri de valori majore. Unul. Doo interesele omului teoretic şînt empirice. un al patrulea pe „integrarea dinamică a diversităţii". htate se dezvoltă pentru a cuprinde chestiunile practice şi lurne" afacerilor — producţia. Tipul economic. of Chicago Press. Deşi oamenii bătrîni petrec mult timp evaluîndu-şi efortul total. oarecum iii maniera lui Morris. W. Marile realizări ale ingineriei. transl. Tipologia se referă la valori pure nu la persoane reale. Univ.. Niemeyer. El nu predetermină numărul de „moduri 'do a trăi".. oy P. Lebensformen. S-ar implica faptul că mare parte sau cea mai mare parte din unitatea vieţii vine din urmărirea orientării valorilor specifice unuia din aceste standarde. Varieties of human value. A reieşit că tinerii americani subscriau mai frecvent decît alţii pentru „integrarea dinamică a diversităţii".. 1945. comerţul şi consumul bunurilor . realizarea operaţiilor de erudit şi acumularea unei bogăţii palpabile. 1956. Orientarea valorilor. prin retragere sau izolare. W. Atitudinea economică este adesea în conflict cu alte valon Omul de tip economic doreşte o educaţie pentru a fi practic şi consideră cunoştinţele neaplicate ca o pierdere de vreme. P i g o r s. Cana bridge. Abordarea este în esenţă una de antropologie culturală. interesul pentru \xt\. e] in mod necesar intelectualist. a C. creştină. defineşte. omul de tip economic poate dezgoli versantul frumos al unui deal sau poate polua un rîu cu deşeuri industriale. Atît studiul lui Morris. a omului de afaceri american mijlociu. New York. 1 ^ E. 1928. {Ne amintim de bătrîn. Acest tin este în întregime . Types of men. Un alt mod de abordare a acestui criteriu al maturităţii este acela de a cerceta filozofia unificatoare în termenii unei clasificări standard a valorilor. valoarea utilităţii intră în conflict cu valoarea estetică. What people are : a study of normal young men. Omul de tip economic . Fără nici un sentiment de . ar pune accentul pe „interesul simpatetic pentru ceilalţi" . pacifistă sau „beatnik''. Spranger. Un tip ideal este mai curînd o „schemă de comprehensibilitate" — o dimensiune prin graţia căreia putem spune cît de departe a ajuns 0 persoană în organizarea vieţii sale prin una sau mai multe din aceste scheme de bază22. Morris. în relaţiile sale c i oamenii. critice şi raţionale. eît şi plictiseala în existenţa lor21.ideal" este descoperirea adevărului. Mass. De asemenea. care permite o diversitate infinită de direcţii pentru viaţa umană. conducerii ştiinţifice şi ale .

de asemenea. Activităţile sale nu se află în mod necesar în cîmpul îngust al politicii. că ele tind să flateaţ natura umană. persoane care doresc înainte de toate putere personală. şi de aceea el însuşi este 'bun. Deşi John poate fi interesat de teoria filozofică. simetriei sau corespondenţei. Totuşi. consideră idevărul ca echivalent cu frumosul sau este de acord cu Mencken 300' |. Totuşi. Persoanelor de tip estetic B>laco adesea însemnele frumoase ale fastului şi puterii.. fie unul. 3.. Ne putem întreba dacă aceste direcţii-valori epuizează toate poq_ bilităţile. dar nu de bunăstarea persoanelor . In forma sa cea mai pură. să spu teoriile fizicii îl pot lăsa indiferent. El este mistic şi caută să înţeleagă cosmosul ca întreg şi să se raporteze pe sine la această totalitate cuprinzătoare.depăşească în bogăţie decît să-i domine (valoare politică) sau să-i slujească (valoare socială). bogăţia. Spranger defineşte omul religios drept unul . Tipul social. ea oferă o tribuţie importantă la studiul orientării valorilor ca un factor integrator al . în chestiunile sociale.ch. inversat. în alte împrejurări. Valoarea estetică este într-un sens diametral opusă faţă de cea teoretică. dar nu şi de putere sau religie. interesul social este altruist şi tinde fte apropie mult de atitudinea religioasă. pe de altă parte. dar oricare ar fi vocaţia sa. în general.a cărui structură mentală e^te permanent îndreptată spre crearea unei experienţe cu valoarea cea mai înaltă şi absolut satisfăcătoare". este acela se pretează la măsurare. vitale şi temporare pentru adap. probabil consideră atitudinile teoretică.mistici imanenţi". Omul de tip politic este interesat în primul rînd de putere. omul social priveşte dragostea Ratare drept singura formă potrivită de putere. In unele cazuri se poate spune că omul de tip economic are drept religie cul-tu] lui Mammon. Tipul politic. Omul social consideră pe ceilalţi oa-gjeni ca scopuri. 301 Un avantaj al unor asemenea portrete. Nu e necesar să fie un artist creator şi nici un decadent . simpatetic şi altruist. dar nu în politică. prima e interesată de diversitate şi a doua de identităţile experienţei. el este estetic dacă îşi găseşte interesul principal în momentele artistice ale vieţii. chiar dacă ele sînţ perfecte în coerenţă pentru a exista în viaţa reală.' în domeniul religiei ei confundă frumuseţea cu experi-■jt religioasă mai pură.sau mai mulţi. „Misticul transcendental".. Valoarea supremă pentru acest tip ideal este R/ostea de oameni. Nu. Mocnească sau filantropică. împreună cu Keats. filială. prosperitatea si alte bine-v'uvîntări palpabile. I 5. tare. Fiecare experienţă singulară este judecată din punctul de vedere al graţiei. Henry poate savura puterea in comunitatea. Un test de personalitate intitulat Un UnJ? al valorilor (descris in capitolul 18) face posibil să descoperim î^ ' măsură un individ real subscrie la fiecare din aceste direcţii-valorj3 Reiese că deşi aceste valori. Tipul estetic. el se trădează pe sine ^mMachtvienv. în contrast cu tipul politic. Există totuşi unele personalităţi la care dorinţa pentru o exprimare directă a Restui motiv este foarte puternică. fiecare impresie singulară este savurată de dragul ei însăşi. economică şi estetică î^eci şi inumane. La alta accentul este r. de publicitate şi comerţ o distrugere pe scară mare a fcr mai importante valori ale sale. conducătorii din orice domeniu plasează foarte sus valoarea puterii.sa.e de un milion de ori mai important să faci un lucru fermecă-Jideeit adevărat". fie conjugală. întrueît competiţia şi lupta joacă un mare rol în viaţă. el poate avea consideraţie pentru dumnezeul tradiţional. au o popularitate în ansamblul populaţiei. de asemenea. Dar intenţia nu e ca sehem se potrivească cu toate cazurile individuale. Am putea obiecta. Omul estetic. măsurate fiind. ele au puteri de atracţie foarte diferite p^. Ne-am putea. în sfera economică estetul vede în procesul de Iricaţie. ca oamenii sfinţi din India şi găseşte experienţa unităţii prin automegaţie şi meditaţie. ti. influenţă şi renume. tru indivizi. El pri-\ este viaţa ea o diversitate de evenimente . Tipul religios. Valoarea supremă pentru omul de tip religios poate fi numită unitate. deoarece mulţi oameni nu au nici o valoare dincolo de trebuinţele hedoniste. se poate ■ne că e interesat de persoane. mulţi filozofi au considerat puterea drept cel mai universal şi cel mai fundamental dintre motive. Omul de tip estetic are drept valoare suprema forma şi armonia. dar înclină să-1 considere drept cel care dăruieşte darurile bune. dar se Kn activităţii politice cînd aceasta tinde spre reprimarea indivi-Blităţii. Unii oameni de «cest"tip sînt. He spre individualism şi autosuficienţă. sau respinge în-Baga concepţie despre putere ca periclitînd integritatea personalităţii. I 4. Constatăm că o persoană este interesată de teorie şi h~ frumos. senzuale. plînge că valorile sînt definite larg. adică îşi găsesc experienţa religioasă în afirmarea vieţii şi în participarea activă la ea. caută unitatea sa cu o realitate suPerioară prin retragerea din viaţă . el este ascet. Un Faust cu elanul Şi entuziasmul său vede ceva divin în fiecare eveniment.

Slăbiciunile omeneşti legate de intenţia religioass sînt surse posibile de amuzament. deşi utilizată. religia devine o valoare intrinsecă pentru individ şi ca atare este comprehensivă. New York. înseamnă a le vedea într-o schemă serioasă cu un sens schimbat. ei cred numai că sînt. Este un truism acela că toţi oamenii trăiesc prin credinţă. Ceea ce împiedică persoana religioasă să devină un cinic — a$a cum trebuie să fie umoriştii radicali — este convingerea că 24 Cf G. am văzut. Vernon. Cambridge. zdruncinînd statornicia contextului specific orientării de tip ad-literam. urmează că nu putem fi simultan serioşi şi neserioşi. Nota 11 supra. desigur nu putem spune că sentimentul religios conţi tuie întotdeauna o filozofie unificatoare a vieţii. Sau sentimentul poate fi de tip tribal : „Biserica mea e mai bună decît biserica ta.. religia se referă la concordanţa ultimă. Aban-donîndu-se pe sine acestui scop (şi nu „utilizîndu-1").personalităţii mature. Deoarece experienţele nu pot fi considerate în orice moment oa fiind în acelaşi timp de mare importanţă şi banale. The nature of prejudice. fiecare ia ceea ce i se „potriveşte" mai bine şi mai raţional. 1954 . faptele existenţei. Credinţa religioasă diferă de alte credinţe în principal prin caracterul său comprehensiv. totuşi. să °fere ° soluţie cuprinzătoare pentru enigmele vieţii. ca Santa Claus sau un părinte supraindulgent. nu reprezintă factorul decisiv. Dar aici trebuie făcută o distincţie imediată. Pentru ea nimic în du-te-vino-u] nu are consecinţe. Macmillan. Perso>ana r oasă poate vedea că o mulţime de ântîmplări sînt ridicole. sentimentul religios poate fi de un asemenea tip încît. nici percepţie realistă. Religia implică întotdeauna ceva mai mult decît procesele cognitive ale omului . ca şi rlsul însuşi. Addison-Weslej. căci nimic altceva în lume nu e nevoie de luat în serios. Atît umorul. au un sens coerent. 1960. Dumnezeu preferă poporul meu şi nu pe al tău". Boston. Religions and prejudice. a le vedea în mod religios. în asemenea cazuri religia serveşte numai respectul de sine. P. prejudecăţi. G.. integratoare şi motivaţională25. Cînd vorbim de „filozofia unificatoare a vieţii" unei persoane trebuie să ne gîndim mai întîi la'religia sai (Spranger. Este utilitaristă şi incidentală în viaţă. Fie şi numai acest fapt arată că religia este adesea mai curând separatoare decît unificatoare. mai există încă suficient pentru glumă. Houghton Mifflin. conflictul dificil dintre bine şi rău. Religia matură . A11 port. Cît despre conţinutul credinţei religioase a cuiva. 16. ca valoarea care stă la t>aza tuturor lucrurilor şi este dezirabilă pentru ea însăşi. 1950. doar dacă se întîmplă să atingă chestiunea rii lor ultime în schema lucrurilor. dar niciodată în acelaşi timp. faptul că e] care rîde. Ea reprezintă un mecanism de apărare (adesea un mecanism de evaziune) şi nu cuprinde şi conduce viaţa ca întreg. 2' Criteriile religiei intrinsece (mature) sînt descrise mai complet în 5 W. Ele sînt construcţii autocentrate în care este adoptată o zeitate care favorizează interesele imediate ale individului. nici autointuiţie sau umor. cap. am putea ţine cont de simţul supe umorului în cazul persoanei religioase care a stabilit'o dată totdeauna care lucruri sânt sacre şi au o valoare ultimă. de asemenea. A 'study of valueq 3rd ed. Religia extrinsecă oferă un sprijin pentru excluderi. Ea susţine că dacă cunoaşterea ar fi reală s-ar constata că universul în aiteamblu. scoţîndu-le din cadrul obişnuit. Putem rîde şi ne putem ruga în legătură cu aceleaşi evenimente tulburătoare din viaţă. se dedau la deşertăciuni an zante. nu există o legătură caldă a eului cu ceilalţi. exemple fiind întîmplările nepotrivite care se produc în biserică. Mass. 302 Unele studii arată că prejudecata etnică este mai obişnuită printre credincioşi decît printre necredincioşi24. Sentimentele religioase ale multor oameni — poate ale majorităţii — sînt în med evident imature. întreaga credinţă — religioasă sau nu — reprezintă o afirmare în oare cunoaşterea. în ambele cazuri rezultă o nouă perspectivă. inclusiv ea însăşi. E. W. fiind un răspuns al etikti total. gîndirea raţională nu este exclusă. 303 1 ia uaza ceva este mai important decît rîsul. In acelaşi timp. sînt actori pe o* scenă. cît şi religia aruncă o lumină nouă asupra neplăcerilor vieţii. Este o valoare „extrinsecă" în sensul că persoana o găseşte „utilă" pentru slujirea scopurilor sale imediată23 G. Eul nu este extins . W. pe scurt. Poate să facă astfel dacă căutarea religioasă este privită ca un seop-în-sine. nici securitate emoţională. că baţii şi femeile. . Umorul depinde de sesizarea dezacordului în evenimente . adică. Ambele aşază un eveniment neliniştitor într-un nou cadru de referinţă. Sentimentul religios. căci nimeni nu ştie că valorile sale sînt importante. Adesea sânt vestigii din copilărie. în Personality ar>d social encounter. A 11 p o r t. Compararea cu umorul ar putea ajuta la înţelegerea sentimentului religios astfel definit. în lumina unei teorii inteligibile. animozităţi care neagă toate criteriile de maturitate. Lindzey. în toate celelalte privinţe ele 'sînt diferite. A vedea problemele noastre în mod umoristic înseamnă a le vedea ca avînd consecinţe minore . Numai într-o privinţă sînt asemănătoare. Allport. au un loc în schema lucrurilor p acest rezultat important este stabilit. The individual and Ms religion. Dar asemenea nepotriviri nu ! afectează prioritatea „interesului ultim". o considera drept cea mai comprehensivă si integraţi vă din toate orientărilevalori). Numai esenţa şi scopul unei concepţii religioase sînt inaceesj bile umorului. De fapt.

ţinteşte să cuprindă tot ceea ce rezidă în experienţă şi tot ea ce rezidă dincolo de ea. laier. a discuta fiecare punct de vedere ne putem hazarda să 1 că majoritatea terapeuţilor urmăresc trei scopuri : 1) să simptome nedorite . c* din lume şi pe creşterea în productivitate . în „Psvchol. Conştiinţa. erau enumerate în Who'i Who. există dovada că absolvenţii de colegiu după o decadă sau două de la absolvire sînt mai religioşi decît cînd se aflau în colegiu27. Trebuie aici să respingem concepţia că toate impulsurile religioase din viaţă sînt infantile.. BfndtT. psihoterapie sau psihanaliză. vati Dar este o mare diferenţă între conştiinţa tribala sau ce inţa nehotărîtă a copilului şi conştiinţa generică a maturităţi. H. este <i(eea care e luată ca avînd autoritate corectă în direcţionarea con-duitei. matură şi productivă. 10. Şi astfel chiar religia tradiţională poate reflecta mai mult decît' veneraţie copilăroasă şi deprindere. 1955. O persoană matură are o imagine de sine relativ clară în tutea căreia îşi poate reprezenta ce_i-ar place să fie şi ce ar trej nstruiască fundamentele identităţii pacientului. şi ndoielnic dacă simptomele pot fi înlăturate pînă cînd cele-' 3-uă scopuri nu sînt. ivith special reference io religious skepticism and belief. în „The Huma-' W58.. O mulţime de oameni serioşi considera formele istorice şi tradiţionale ale religiei „adaptarea cea mi! bună*4 pentru căutările lor în termeni de sens şi inteligibilitate. In mod logic. L. .. P N e 1 s o n. Dar nici nu putem accepta punctul de vedere că religia instituţională şi „ortodoxă" este totdeauna o supunere copilăroasă faţă de autoritate şi de aceea imatură. Changmg patterns of religious mterest. Căutarea sensului religios pare să crească odată cu avansarea în vîrstă. sînt denumit] psflp . Horney. Monogr. ^ rămîne faptul că mulţi oameni găsesc un grad înalt de unificare in alte direcţii.". deşi de dorit. Că o asemenea religie „extrinsecă" există — nu este nici o îndoială. W. 304 Par nu trebuje să facem eroarea reciprocă şi să afirmăm că a este unicul sentiment unificator. 'rimul scop este evident insuficient.. „ y • J K. indivizi care. vity. . ^ este evident o forţă unificatoare. Pe al treilea loc s-a situat dorinţa de a ajuta societatea. dar nu e o teorie care poate fi probată în toate detaliile. Ci. Ea trece p multe stadii. dar datoria şi r ponsabilitatea constituie factorul de cimentare în multe vieţi c nu au o filozofie distinctă. Psychologist". A htudy of somc of thc factors leading to achievement ld creat. E. 3) să întărească experienţa sa pozitivă. Patterns of religious attitude shifts Irom college ? lourteen ?/cur<. nu putem spune cu siguranţă cît de obişnuit este sentimentul religios comprehensiv ca filozofie unificatoare a vieţii.!--. PsychoL". Dacă conştiinţa unei persoane trasează linii cuprinzătoare de orientare pentru întreaga (sau aproape întreaga) sa conduită. de asemenea Psihoterapia si înd oamenii sînt nesatisfăcuţi de personalitatea lor pot sâ 'ă la consiliere.(intrinsecă) este o teorie pe deplin cuprinzătoare a vieţii.. se pare. Ei tind să-î ofere un loc superior sau unul foarte jos. 18. E. N. însă un fapt important este acela că oamenii diferă foarte mult în privinţa felului cum clasifică importanţa religiei. din cauza unei obtuzităţi morale. deoa. J39—144. Erikson. 305 ' Structura şi dezvoltarea personalităţii — ed. cu excepţia citoimască sensul şi responsabilitatea în viaţa pacientului .. în „Amor. Clark a obţinut judecăţi de la aproximativ trei sute de persoane bine educate. Astlel. Cînd li s-a cerut să clasifice factorii constructivi din viaţa lor care duc la creativitate. în Soc. ^ -~ —-. pe învingerea alie-sau nu anumite lucruri şi pentru că fac anumite acte. In capitolul 6 am schiţat evoluţia conştiinţei. Jn medie „motivaţia religioasă" se afla mai la urmă în enumerare. 1955. Cînd simp-2 sînt înlăturate. From.... No. 2) să adapteze persoana la societatea ea trăieşte . cam la egalitate cu „dorinţa de a crea frumuseţe". pune acceniimpatizează şi se antipatizează pe ele însele pentru ca le pm securitate şi fuga de anxietate . . Kelley. cum spunea John Dewey. poate. urmat de o „dorinţă de a şti şi a înţelege". de asemenea. persoana nu este fundamental diferită . "sist of thc adult pcnonahty. Clark. Frankl caută să ştiinţa este o posesiune universală a omului. a reieşit că factorul principal este „interesul şi satisfacţia în muncă de dragul muncii". Totuşi. 41.. ea poate reflecta o filozofie a vieţii aleasă cu grijă. regresive sau evazioniste. « Conştiinţa genetică. Clasificarea medie foarte joasă se datorează faptului că majoritatea cazurilor studiate nu o considerau drept sursa lor principală de motivaţie26. din care aproape jumătate. Care sînt sco-urmărite prin aceste remedii ? Într-o -anumită măsură fiecare iu^cn.. 265 este un ideal existenţialist pentru maturitate. -_ ut ÎS* ale§e propriul său scop. 57—69. Şi fiinţele umane sînt astfel construite încît ele că au anumite preferinţe şi antipatii dar. Astfel. 424. 1956. A-ţi asuma responsabilitatea 26 W. 659 — f l t î Th H / f py. ea este desemnată să confere unitate. H.

conchidem că un simţ L a fi depăşită. desig persoana acceptă standarde selecţionate din cultura sa care semnificative pentru propriul ideal.j. te-rat al obligaţiei morale produce o filozofie unificatoare a v»»^ privim critic aceste scopuri terapeutice comune ele au un fie că este legat sau nu de un sentiment religios la fel de dţ cu condiţia să fie suplimentate cu o concepţie oarecum mai voltat28. şi că în mod specific cele şase criterii de matu307 ritate pe care le-am descris trebuie acceptate ca obiective ale silierilor.x . eroice în mod special şi posedă alte trăsatun dezirabile ? în mod special se pare că valoarea creativităţii es. fie şi numai realizarea unui destin religios. Nimeni i-~" '------' -a. Haven. bunăEste tfoarte interesant de ^ t ziv de aturitate.^ evaziv de maturitate. r-™„ vai„ TTniv Pre*L 1955. este mai puţin " ' cifiee şi necorelate pe care copilul mic sită de greşeli şi de păcate minore şi nici nu confundă obiceiu culturale cu moralitatea personală de bază. ipocriziile şi războaiele ei ? Şi la ietate vom adapta pacientul ? La clasa sa socială. De aceea ' rezintă un' motiv generic mult mai important pentru ei di htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă fie şi numai hid că un si ţ mut p htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă.f însotită de o conştiinţă pătată şi inconsMe capete bine adaptaţi ca cetăţeni.'Conn. De aceea. O religie extr: ventă. Yale Univ. Iar lumea are nevoie de ere tivitate. Pre*^ 306 tetă asupra destinului uman._„. Acest tip de conştiinţă nu este acel obedient al copilăriei. a Conştiinţa poate avea sau nu o notă religioasă/ Desigur avea dacă posesorul ei ar fi o persoană religioasă. Mai mult. Atunci. O societate de vînători de capete pretinde vînă~'~r . . Este maturitatea singura valoare ultimă „bună" pem'* personalitate ? Nu cunoaştem cu toţii persoane imature care s^ foarte creatoare. 28 Pentru o discuţie mai completă asupra. _.realizate. părinţilor şi terapeuţilor care îi vor ajuta pe ceilaiţ-°n~ cursul vieţii lor. chiar nevrotici şi psihotici. sensul bunăstării este un criteriu evaziv. de ce să faci un pacient mulţumit de nedreptăţile. Mai mult. din fericire rămîn multe valori sănătoase. 1 p o r t.conştiinţei de tip „trebuie" copilărie şi a conştiinţei de tip „ar trebui" de la maturitate vezi G. In contrast cu acea.. Trebuie să admitem acest lucru. ceea ce priveşte al doilea scop. W. . Conform cu psihoetica acestui susţinem că un anumit gen de creştere şi dezvoltare conîn stadiul maturităţii este ceea ce caută fiinţa umană pe h formată.Armări totale ■ pretinde să fie căutată o stare calificată ca rea şi totuşi eufogenerică a cărei calitate este aceea a unei direcţionări i fcneirea sau chiar „experienţele culminante" oferă doar un Este tfoarte interesant de observat că mulţi oameni ^(ca in «j. Putem să cedăm în această problemă. dar cel care deviază dt secă utihtarista va n V . chiar dacă. liniştită rapid prin autojustificare sau poate obsedata în rr nevrotic de frînturi specifice de vinovăţie. sentimentul religios intrinsec si matur este însoţit de o^consta unei direcionar^ n mod necesar o fiinţă umană imatură ? 3e asemenea. De fapt îşi spune sieşi „Eu ar trebui sâ tot ce pot pentru a deveni persoana care în parte sînt şi sper întregime să fiu". lipsindu-1 ast-I o viziune asupra omenirii ca întreg ? Nu e sigur că putem la societatea (orice societate) ca standard pentru o perso-ite sănătoasă. bună d'ul lui Clark pagina 305) simt că dorinţa lor de a sluji societa a poate fj încercată doar în contrast cu suferinţa.„ ~^upul său punînd sub semnul întrebării valoarea decapitării să facă ca individ unic şi nu numai ca membru al tribului său ca fiu al părinţilor săi. dar cînd o f. destul de ciudat. destul de ciudat._j. pare a fi un beneficiu îndo-Societatea însăşi e bolnavă.n prezentă în viaţa multor indivizi care sînt în alte privinţe deviantî întîrziaţi. Becoming : basic consideration for a psychology of personality. făcîndu-1 nit şi lipsindu-1 de aspiraţii ? La naţiunea sa. Totdeauna vom eşua în privinţa aceasta. precum şi faptul '. ' '1 Un postscriptum important la această discuţie scurtă treK adăugat. Sugerăm că scopurile psihoterapiei trebuie stabilite Işti termeni. ^S totuşi susţinem drept un scop dezirabil în general pe acela al de voltării personalităţii spre nivelul cel mai înalt accesibil de maţi ritate.T *". există multe lucruri bune în viaţă în afară de normalitatea şi nv" turitatea personalităţii.

Mod. mai mult decît ori cînd înainte tot mai multe „personalităţi" se vor afla în stadiul avansat al vieţii.Cîteva cuvinte despre îmbătrânire Am insistat asupra faptului că procesul îmbătrînirii ni în mod necesar acelaşi lucru cu „maturizarea" personalităţii. de autointuiţie şi umor . Problema de a şti ce să faci cu aceste persoane este deosebit de acută pentru că „familia extinsă*' este un lucru care ţine de trecut. Părinţii şi bunicii trăiesc acum rareori cu copiii şi nepoţii lor căsătoriţi. \. Companiile de asigurare recunosc acest fapt prin primele de asigurare mai mari pe care le impun şoferilor tineri. în p„J oular constatăm şase criterii care rezumă sfera acordului. 5) va fi capabilă autoobiectivare. De Silva. XXXII. de asemenea şi acuitatea senz°' rială şi îndemînarea de a rezolva „teste de inteligenţă". Tragedia constă în retezarea oportunităţilor lor de a căuta o dezvoltare în continuare. m H. R.Y. atitudinile medii. Cine poate aprecia cantitatea de înţelepciune pe care societatea o poate pierde înăbuşind dezvoltarea în cursul ultimelor decade de viată ? ' Rezumat Psihologii nu ne pot spune ce înseamnă normalitatea. Ei au mai puţine accidente industriale. 2d ser. . raţionare şi judecata nu descresc în m măsurabil. fluman vdriables in motor vehicle accidents. tind să fie mai stabili şi mai loiali cînd nu se află sub o supraveghere severă. Dar pare relativ superficial să discutăm îmbătrânirea numai in funcţie de competenţa medie. No. în „Scientific Monthly". Sănătatea celor în vîrstă. Pare că persoanele care îmbătrânesc pot compensa ceea ce au pierdut în abilitatea motorie utilizând prudenţa şi judecata30. 309 biect. 1. 6) va trăi în armonie o filozofie de viaţă unificatoare.". voi. Totuşi. pp.nică direcţionare. Acad. R. va gîndi şi va acţiona ". sănă. Hardrd Sohool of Public Health. 11 B. A. i38' 47. C. De asemenea. orice persoană cu spirit practic. 2) va fi Ca bilă să se raporteze cu căldură la ceilalţi atît în contacte intirn cît şi neintime . McFarland. Urmărind o parte din vasta literatură asupra acestui su29 R. nici o persoană care îmbătrîneşte nu poate fi considerată ca po-trivindu-se numai unui tip mediu. Mo ore. Ceea ce pretind ele de la viaţă nu a luat sfîrşit. în acelaşi timp sînt mai puţin eficienţi în muncile care reclamă o acţiune continuă şi rapidă29. Deşi retraşi şi forţai la o izolare virtuală. fluctuaţia în muncă este mai scăzută şi au rezultate egale comparativ ou muncitorii tineri. Scopurile psihoterapiei şi ale consilierii sînt uneori enunţa într-un mod care nu reuşeşte să recunoască toate aceste crit'ei de maturitate. De asemenea. 308 Cercetările arată că rezultatele obţinute de oamenii mai in vîrstă în industrie sînt surprinzător de bune. Age and highway accident. . Este adevărat că vigoarea biologică descre§ după douăzeci şi treizeci de ani. inclusiv psihologii şi specialiştii în psihoterapie ar vrea 'a Ştie. Totu?1 capacitatea de înţelegere. Creşterea deosebită a interesului faţă de acest subiect în ultimii ani se datorează faptului că din 1900 durata medie de viaţă a crescut de la aproximativ patruzeci de ani la şaptezeci.. 536—545. 1955. Ar fi o etică şi o psihologie m sănătoase să se încurajeze dezvoltarea personalităţii umane toate cele şase direcţii. 4) va percepe. 14—32. mulţi posedă încă abilităţi înalte şi o puter-. Cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm din numeroasele studii psihologice asupra îmbătrânirii este aceea că persoanele în vîrstă nu diferă prea mult după retragere de ceea ce au fost înainte. 1956. Deşi tinerii sub douăzeci şi cinci de ani obţin rezultate consecvent mai mari la testele de coordonare şi abilitate motorie. Mc F ari and. problemele medii După ce a dezvoltat de-^a lungul vieţii o personalitate unică. Cercetări recente indică faptul că majoritatea oamenilor nifli în vîrstă sînt departe de a fi slabi sau inapţi.sau maturitatea personalităţii. N. îrnbătrînirea este o etapă normală în viaţă şi merită un studiu special în domeniul teoriei personalităţii. bunăstarea economică. singurătatea lor şi întrebarea dacă mai pot fi de folos societăţii sînt toate probleme arzătoare. Totuşi. interes în conformitate cu realitatea externă . 3) vâ avea o securitate emoţională de bază si va accepta pe sine . Unicitatea persistă pînă în rnor-raînt. am constatat un acond considerabil. în viitor.Warren. The psychological aspects of aging. R. Acelaşi eşec îşi pune pecetea asupra politicii noast privitoare» la persoanele în vîrstă". totuşi proporţia lor de accidente la condus este mai mare decît a şoferilor peste şaizeci de ani. cel puţin în ceea priveşte concepţia despre valori în cultura occidentală. ele se pot îmbunătăţi datorită stocul^1 ^ mare disponibil de experienţă. Dimpotrivă. p^ nalitatea matură 1) va avea un simţ extins al eului . Boston. Este instructiv să luăm în considerare statistica accidentelor de automobil. „Bull. din copilărie şi pînă la sfîrşitul vieţii.

alţii.e. al căror interes rezidă numai Ul viaţa mentală conştientă.). Hoit. un cercetător preocupat de clasificarea activităţilor motorii Va alege mersul ca un element mai acceptabil. Lindzey (Ed. imagini. fe.n. structuri şi cîmpuri. Totuşi ceva trebuie să explice repetiţiile şi stăbilităţile din comportamentul personal. Experimentatorii pe animale tavo313 rizează elementele stimul-răspuns (impuls. senzaţii. Afirmaţia cea mai veridică ce poate fi gc despre sistemul nervoşi uman este aceea că el este orînduit "** mod ierarhic : structuri atît de simple. deprindere). căci meseria noastră este să <?*' plicăm ordonările mai extinse (molare) de conduită şi nu contracţii musculare. Problema caracteristică a psihologiei S-a spus adesea că psihologia este „cu mult în urma" altor ţe pentru că ea nu poate descoperi elementele saje fundamen-"tale in secolul trecut au fost propuse multe elemente (printre ele. Cel puţin o şcoală de psihologie (teoria cîmpului) condamnă orice „atomism" în psihologie şi pune accentul numai pe configuraţii. j saţi de personalitate. arcuri reflexe. Să luăm un exemplu : un psihofiziolog interes t de flexia şi extensia alternativă a piciorului ar putea decide c-rejlexul în lanţ este elementul de bază oare ne interesează . Dacă studiem comportamentul interpersonal am putea prefera deprinderea de a se îjţ. tion. pînă în secolul al XVII-lea e. ELEMENTELE FACTOTUAl. considerau senzaţiile. Rinehart and Winston. totuşi constatăm că personalitatea este relativ stabilă în cursul timpului si în diferite domenii situaţionale.n.sment of moW . sentimente). Deşi admitem că elementele nu pot exista într-o „stare pură" (căci conduita noastră zilnică este determinată de confluenţa mai multor elemente activate). atitudini. 1 într-o anumită măsură această discuţie urmează capitelul meu intitUi What units shall we employ ?. depinde în mare parte de capacitatea ei de a identifica elementele semnificative din care e alcătuită partea din cosmos care-i este atribuită. Dacă interesul nostru se îndreaptă spre dispoziţii mai generalizate ale personalităţii ne putem fixa asupra trăsăturii de a fi retras. De aceea succesul ştiinţei psihologice. iar analiza înseamnă „a descompune sau separa'1. idei. chimia nu ar exista. factori. facultăţi. Fără tabelul elementelor.E « REZUMAT N atura omului. precum sînt căile reflexe s^ atît de complexe ca filozofia diriguitoare vieţii — toate sînt în acU eaşi măsură reale. depinzând de nostru de interes. psihologii cdinicieni înclină spre trebuinţe . Elemente fine sau grosiere de toate felurile îşi au locul lor. statisticienii de g factori. deprinderi. Această concepţie încearcă să se apropie de fluiditatea care caracterizează întreaga viaţă mentală şi comportamentul. este compusă din stru -turi relativ stabile. favorizează trăsăturile. depărta de oameni. Elementele diferă ca grad de complexitate. Dar această variabilitate a elementelor produce în cel mai bun caz confuzie pentru ştiinţă. Dar nu s-a dP"s la un acord de bază. emoţii. în G. atitudinile sau timentele. Unde sar situa fizica fără cuante sau biologia fără ce-luk ? Orice ştiinţă este analitică. 1958 —> 314 pin secolul al IV-lea î. ca al oricărei ştiinţe. imaginile. Ele pot fi turi majore. Wundt şi Titchener. instincte. tnipulsuri.: PARTEA A III-A structura Personalităţii CAPITOLUL 13 în cântarea elementelor PROBLEMA CARACTERISTICA A PSIHOLOGIEI 0 CERCETAREA ELEMENTELOR IN TRECUT w ELEMENTELE DE STIMUL-RASPUNS o ELEMENTELE IDENTICE . Lipsa acordului provine din faptul că psihologii au în vedere 'copuri diferite. Asser. New York. riei personalităţii i-a fost dat să fie scrisă în mare . ca orice lucru din natură. emo-lUe drept elementele ultime. logii vorbesc de ansambluri de celule . substructuri sau microstructuri. Cum putem explica acest fapt dacă nu căutăm anumite structuri ? Cercetarea elementelor în trecut1 Avem nevoie în studiul personalităţii de elemente de un lelativ înalt de complexitate.

AppletonCentury-Crofts. Dacă „unitatea ştiinţei" va fi eodată realizată. M„!~ rây enumera paisprezece valori fundamentale şi doisprezece tori. deşi mai puţin obişnuit decît era acum două decade. New York. flegma — flegmatic). Este interesant faptul că aceste ^peramente au fost considerate drept corespunzătoare celor patru ^rnente ale naturii enunţate de Empedocle şi celor patru ele-. S. C i Emergent human nature. ele sînt doar direcţii de bază ale motivelor. Wiley. New York. dimensiuni factori. Cu alte cuvinte. Singurul element este . Harvard Univ. în 1924. aşa cum se sugerează în utilizarea obişnuită a termenului trăsătură. a adus apărarea elegantă a instinctelor şi a derivatelor lor. Timp de două secole (cam de la 1650 la 1850) natura omului a fost concepută ca un amestec de facultăţi — „puterile" memoriei. Hartsi M. cap. 1924. schema este coerentă. doctrina facultăţilor. El susţine că „personalitatea este alcătuită din mii de deprinderi independente şi specifice". întîlnim" deprinderi. Instinct: a study in social psychology. . K. scheme. Freud a întărit căutările în această direcţie deşi. Toward a general theory of actiori. dominanţa. ergi. agresivitatea. a apărut. Mai recent. Spre sfîrşitul acestei perioade. Numărul rezultant de elemente motivaţionale este mare poate fi manevrat. bila gal-" ă __ coleric. Unul sau mai mulţi autori preferă unul sau altul din aceste tipuri de elemente şi oferă definiţiile şi subclasificările lor.. sînge — sangvin. L. Impulsurile erau în cea mai mare parte simple ape-tituri şi aversiuni fiziologice. Hinehart and Wmston. 220. raţionamentului şi aşa mai departe. Berna i-d. A. 1930. ideologia. nu există o organizare la niveluri superioare. sindroirturi regiuni. pp. 1olt. Fiecare poate fj^6 gat de un vector . banii. care scapă de abstracţiunea trebuinţelor. I95o pceastă teorie ajută la explicarea stabilităţii structurilor personale şi în ace■ timp a capacităţii lor de modificare în contact cu structurile „externe" Waturale sau sociale) j. pentru a domina scena. Schema este strict nomotetică. Perioada următoare. p.onds. 315 ^ °~ realizarea. El considera că aceste unităţi ar putea fi ordonate într-o listă de elemente motivaţionale uniforme în raport cu care toate persoanele să poată fi comparate. Nejv York. dar nu se susţine. Diagnosing persm lity and conduct. trebuinţele nu sînt în mod necesar moştenite . a dobîndi. 4 Knunţări ale acestui punct de vedere pot fi găsite în II. dorinţei cu dorinţa însăşi — ceea I este un progres faţă de clasificările mai abstracte3. ente umorale paralele (bila neagră — melancolic. Dar chiar dacă unii autori sînt de acord în privinţa unui anumit tip de elemente (factorii. care a durat aproximativ şaizeci de ani. Cîteva din ele. 1949. bunăvoinţă şi altele de acest fel. sentimentele. 1951. Macmillan. atenţiei. Nu vom încerca să definim sau să explicăm toate aceste propuneri. O teorie cuprinzătoare despre „structură" se află în F. Printre trebuinţe sînt : umilinţa." tendinţă de comportament specific care trebuie definită 'în funcţie de un stimul anumit şi de un răspuns anumit"4. a evita.\ m. Knopi'. A. P. vor fi examinate în acest capitol şi în cele următoare. Acest punct de vedere. M. Alţi psihologi au transformat instinctele în doctrina trebuinţelor (paginile 208—211). Spre deosebire de instincte. Toward a claxxification of interactions. Shils (Eds. Murray a adoptat conceptul valoare-vector. el nu a oferit o clasificare clară a instinctelor. Gali — frenologul — a căutat facultăţi care se apropiau de calităţile personale : vanitate. în afară de instincte. 3 II. sexul. Elementul esenţial este deprinderea specifică. AII port. totuşi. E. Aşa cum m arătat în capitolul 3. Ma>% F.). de exemplu. este încă larg răspîndit în America. S-o numim problema specificităţii. biochimia şi psihologia se bazează pe Aceleaşi patru elemente cosmice. tâ relevă de fapt că fizica. atitudini. trăsături şi tendinţe. de exemplu) adesea ei nu sînt de acord cu elementele specifice care trebuie recunoscute în cadrul tipului respectiv. Murray. II. impulsuri. Propunerile actuale sînt într-un număr tulbu rător de mare. izolarea. aceasta nu se va face în acest mod suprasimplitJC Cînd elementele umorale nu au mai atras în cele din urmă interesul. dar are ava' tajul de a integra obiectul . Cambi I Mass. sexualitatea. Aceste fragmente de istorie servesc pentru a da o perspectiv' căutării care a început acum două mii de ani şi care nu a ajun încă la o concluzie. Press. Behavioriştii au postulat impulsurile ca elemente neînvăţate pe care se bazează personalitatea. receptivitatea zorială. spre deosebire de McDougall. de către McDougall. constructe personale. W. 463 f. A. 1931. L. structuri preferate. valorii vectori şi sentimente. Bernard a rapontat faptul că au fos>t propuse peste 14 000 de instincte diferite şi că în perspectivă nu se contura vreun acord2. Vale -^ tipice sînt: sănătatea. Sub influenţa lui Darwin. Th<* vature of pcrccption and thc concept of structurc. 9 . Doctrina instinctului şi-a modificat forma. ' Elementele de stimul-răspuns Acum trebuie să atacăm o problemă fundamentală în teoria personalităţii. trebuinţe. dragoste de urmaşi. a menţine.măsură în r&enn celor patru temperamente. New York. în 1 sons. teoreticienii personalităţii au schimbat facultăţile cu instinctele.

incit s-a pus problema existenţei reale :. Osaturilor generale5. 1928: voi 11. Psychol. Intr-o anumită măsură. A. Cercetătorii au pus sarcini concrete în faţa a sute de copii. timizi ia serviciu. Tre-■juie aduse oîteva obiecţii importante : 5 H. Concluzia finală a fost că asemenea calităţi sînt „mai curînd grupuri de deprinderi specifice decît trăsături generale". timizi. de asemenea. Iată un exemplu din aceste rezultate.I.. Dai' în acelaşi timp nu cunoaştem şi oameni care sînt aproape întotdeauna îngrijiţi. 1930. Studiul. de asemenea. Witty. Astfel. Li s-a dat. perseverenţa şi autocontrolul. O.132. in deent. ^udiei tn servlCP nnl] seif-control. Copiilor li s-a dat ocazia să fure bănuţi (şi a reieşit faptul că ei aveau deprinderi destul de constante de a fura sau de a nu fura). dar neîngrijiţi la biroul lor. 44. III (eu F. Cunoaştem cu toţii oameni care sînt îngrijiţi în privinţa jrnbrăcăminţii. cinici sau serviabili ? Putem prevedea în mod corect comportamentul lor în situaţii noi. 1929 . S hutţle Wor t h). De nenumărate ori o baterie de teste desemnată să măsoare trăsături ca severenta sau agresivitatea sau onestitatea a dat rezultate atît de nesigure f. sfinţi în zi de sărbătoare şi diabolici în cursul săptămînii. ocazia" să trişeze la lucrările scrise de la şcoală şi să mintă în legătură cu trişarea. Macmillan. Faculty psychology and personaltiy lra't\ în „Amer. v-udics U1 tkc urganization of character.şi Witty. 490. 317 Minciu . să trişeze la jocuri. Studie*. O deprindere necinstită într-o situaţie era independentă de deprinderea necinstită din altă situaţie. furtul bănuţilor şi minciuna în legătură cu trişarea corelau numai +0. Din răspunsurile lor a fost posibil să se studieze dovezile pentru şi împotriva existenţei unor asemenea pretinse trăsături ca : înşelăciunea. experienţa comună confirmă această părere. bunăvoinţa. Corelaţiile între aceste forme de comportament erau s-căzute. Lehmann. May.E. Această cercetare a fost ingenioasă şi meticuloasă. 11 II Hartshorne. \. 1934. J.316 Temeinicia acestei concepţii este formulată tranşant de Leh. tirani acasă. — Cercetarea asupra educaţiei caracterului)6. cooperarea. voi. deşi impresionant. M. şi. nu e pe deplin convingător. voi I. P. New York. Trăsăturile lor par să fie generalizate.". K. slabe.de puţin demne de încredere.. Adepţii specificităţii îşi susţin punctul lor de vedere pe baza argumentelor mai vechi din Character Educatlon Inquiry (C.

Copilul F (figura 22) poate minţi pentru că simte o foame cronică pentru laudă şi aprobare. B Maller. trebuie să-i educăm să nu ia bani din geanta mamei. Ceea ce descoperă cercetarea e. s-a găsit în timpul verii printre băieţi niai mari care l-au privit de sus ca pe un străin şi drept ceva fără valoare.7 Doctrina specificităţii a avut rezultate oarecum dăunătoare.. dispoziţii personale posibile omise de ei) 1. între altele se spunea : „Psihologia nu mai recunoaşte cinstea ca trăsătură permanentă. dar cînd grupul şi-a bătut joc de el.". Ceva pare în mod serios eronat în această imagine. 5. într-o zi nn 318 'membru al grupului a propus „şterpelirea" cîtorva bucăţi de dullciuri de la magazinul din colţ. Trăsăturile de caracter nu sînt trăsături generale.' Aceste componente ale caracterului nu sînt părţi fundamentale ale personalităţii. 4. ici mai curînd un lucru specific în fiecare situaţie". aceasta este o problemă. mult complicate prin aprobare şi dezaprobare socială. 3. Critica unor concepţii no'motetice asupra trăsăturilor (Elipsa en linie întreruptă reprezintă trăsătura aşa cum este concepută de cercetător' elipsele cu linie continuă. fără legătură ep structuri' superioare ale organizării personalităţii la copilul respectiv. A întreprins singur furtul şi în cîteva clipe a ieşit din magazin cu o provizie mare de batoane de ciocolată. în educarea unui copil nu ne putem aştepta la mai mult decît o dezordine de deprinderi . 2._ (rz+1321 __Figura 22. 17—102.Furt Pretinsa trâsâturâ de necinste -. Băiatul era destul de consecvent cu sine însuşi. Factorul c este definit drept dispoziţia de a re-junţ ia un dştig imediat de dragul unui cîştig mai îndepărtat. sau pentru că ae simte inferior^social şi doreşte să-şi cumpere bomboane pentru a cîştiga aterrCia tovarăşilor săi de joc. Deprinderile mai puţin stabile de cinste au fost distrusa de o trăsătură mai puternică şi mai organizată. de a învăţa respectul pentru interesul altora. p 7 J. Cu alte cuvinte. analizând datele C. extrasă din date identice. ci numai că necinstea. Dacă relaţia pozitivă constantă trebuie privită ca o dovadă a specificităţii sau a generalităţii. La început deprinderile de cinste ale băiatului l-au îndemnat să reziste la propunere. General and specific factori in character. Un copil care minte o poate face pentru că îi e teamă de pedeapsă . dar . Soc. Această concluzie..E. dorinţa sa majoră de admiraţie şi superioritate socială s-a trezit. în exemplul dat. Cazul următor ilustrează problema. Nu vrem să spunem că orice persoană este perfect constantă. aşa cum a fost măsurată nu este ea însăşi o trăsătură. 1934.I. Un copil care are deprinderea de â fura bănuţi poate face astfel pentru că economiseşte în vederea cumpărării unei truse de scule . este în mod direct opusă concluziei prime a investigatorilor. S-a simţit frustrat şi îndurerat. sau pentru că este răzbunător într-un mod antisocial. Conştiinţa unui copil. intercorelaţia medie a douăzeci şi trei de /teste utilizate a fost +0. pentru că nu doreşte să alerteze sentimentele profesorului. Investigatorii şi^au propus să studieze calităţi etice. în „J. să nu fure Prăjituri. Un băiat de zece ani obişnuit cu respectul tovarăşilor sal de joacă acasă. Ei tind să fie „cinstiţi în întregime" sau poate „mincinoşi în general". cum am văzut. Există dovezi serioase că oamenii mai în vîrstă devin mai constanţi în comportamentul lor socializat. să nu forţeze lacătul băcăniei. Cercetătorii C. dar consecvenţa sa nu corespndea idealului social.30 (mai mare decît pentru comparaţia furtminciună).I. Un autor. «\vchol.ste faptul că noţiunea abstractă de „cinste" nu este o trăsătură la fel de puternică la copil cum sînt alte dispoziţii personale.E. mai ales în copilărie. Copilul este considerat inca-Pabil de a generaliza norme de decenţă. conchide că există o dovadă pentru admiterea unui factor general c de caracter. raportează că în obţinerea unui „scor total pentru caracter" la copii. siţi de trăsături. In urma cercetării menţionate o importantă directivă de la biroul central din New York a fost trimisă la nivel naţional conducătorilor unei organizaţii de tineret. rezultatele nu dovedesc că copiii sînt lip. ci numai că adulţii sânt mai constanţi decît copiii. nu este fermă sau bine socializată în primii ani de viaţă. Cercetarea nu dovedeşte ca „furatul bănuţilor" este o deprindere izolată.

recente făcute de W. Astfel. specificitatea este contrazis3 8 Exemplu] este din G. Dacă constanţa nu e căutată in direcţia corectă. sînt tot astfel în general la toţi ceilalţi itemi. inacceptabilă. din cîteva motive. copiii pot fi constanţi. Am putea spune de un anumit îâiat că este politicos. and Pers. Ori de cîte *ori un „test de personalitate" prezintă o fidelitate mare (constanţă internă) înseamnă că pe1'" soanele care sînt agresive. Sau dacă s plasează într-o poziţie inferioară la o măsurătoare. în al treilea rînd. O persoană poate fi total constanta în raport cu ea însăşi. Dar dacă este cercetat subiectul cărţilor alese ar apărea trăsături bine organizate ale interesului. relevă o constanţă considerabilă. >a fost abandonată. în „Charact. deşi nu indică niciodată o siguranţă perfectă. Dar în ciuda afinităţii sale cu etosul american nu ne puterj mulţumi cu specificitatea. Dacă nu reuşim să găsim constanţa. fără a fi constantă în trăsături care Isînt testate pe o populaţie generală. dovada rezultată din trăsături comune. Să presupunem că întrebăm dacă oamenii care utilizează bibliotecile publice au trăsături care îi fac să scoată numai cărţi cu coperţi roşii sau verzi. Teoria specificităţii . Există B^ri superioare de integrare şi acestea garantează structuri I -> nt mai iargi decît simplele deprinderi specifice. decât să considere omul ca avînd trăsături stabile care determină comportamentul său fără a exista o depetl denţă evidentă de situaţie. dovezile nu sînt convingătoare. nu trebuie să ne aşteptăm la nici o constanţă. tot ceea ce se cunoaşte referitor la acţiunea inte |are a sistemului nervos este incompatibil cu specificitatea. II. perseverente.mai mare. doctrina Specifici prezintă o atracţie considerabilă pentru teoriile americane (nu''" pentru cele europene). ea nu va fi găsită. Dacă ar^îi studiate numai coperţile.". 69. de obicei. Doctrina că întregul comportament (şj ca atare şi personalitatea) este compus din nenumărate deprinderi specifice este. i în ciuda neajunsurilor sale evidente. Ea se potriveşte cu tradiţia lui u«. nu ne putem niciodată aştepta ca toţi oamenii să fie constanţi. alţii de aceeaşi vîrstă pre-lnc> satisfacţii imediate. 320 e fidelitate internă care există în testele de personalitate îtă fidelitate este de obicei mult mai mare decît o implică iu de la pagina 317. Unii copii dezvoltă o "uitate generalizată de a amîna satisfacţiile lor . ne place să reducem comportamentul la componentele cele mai mici posibile. Desigur că nu au.. Mischel şi R.8 în al doilea rînd. 319 ii-it . 1933. »■ Sa vedem cum decurge teoria. Thorndike care au pus un accent mare pe tul deprindere din conduită. dar nu şi cu o componentă concepută nomotetic. Metzner arată că această tră-T^ţ este relativ constantă în personalitatea copilului. sociabile (sau nu) la^ un item. Watson. tind sa & plaseze la fel şi la celelalte. Enunţat mai pe larg. in sfîrşit.tradiţional a fost dat în ter^■i existenţei elementelor identice. în primul rînd.i3 James şi E. e poate pentru că nu o căutăm unde trebuie. tradiţia analitic* este puternică în gîndirea americană . Este înrudită cu poziţia unor sociologi care pun un accem mare pe situaţie. G. L. folosind o metodă care se bazează numai pe investigaţie de masă. Este apropiată de doctrinele răspuns care caută un răspuns măsurabil ce urmează unui ştia măsurabil (o situaţie de care uneori se apropie cercetarea pe anUi male). în care se presupunea jj c i rezidă o deprindere specifică. 2. ţi înt'r-o „circumvoluţie nervoasă". Acestora le place mai curînd să considere că sitr/ aţiile recurente (modelele 'culturale) produc orice stabilitate care s~ află în conduita omului. Am văzut în figura 22 că înj raport cu ei înşişi. Next steps in pcrsonality ment. Elementele identice H>a:\: cineva concepe personalitatea ca fiind alcătuită din Bunărate deprinderi specifice" trebuie să răspundă la întreCum explicaţi constanţa considerabilă pe care oamenii o în conduita lor ? Un răspuns. B.

Mai curînd.9 Atunci polite. cîmpul stimulului Ii). Macmillan. 321 etura şi dezvoltarea personalităţii — cd.(elementelor identice) pune : „Nu. pagina 104) Astfel. Astfel. 1 deprinderi (Liniile con. prin 'mijlocirea exer-ţiului. ^Bălăria sau orice are pe cap cînd intră pe orice uşă. Ceea ce se neagă este faptul că nu există nici o dispoziţie generalizată căreia să i se poată ataşa în mod corect denumirea de „politeţe". elementele identice din cîmpurile de stimuli sau din structura neuropsihică sînt responsabile de cvasiconstanţa conduitei băiatului. provocată de stimulii anterior asociaţi cu aceste deprinderi sau « e deprinderile înseşi au o legătură. . în orice B*indiferent dacă o persoană e prezentă sau nu". duce la un act suplimentar de „politeţe". la rîndul ei. Orice relaţie ar putea exista între cele şase deprinderi enumerate aici. cînd intră pe uşa unui vecin. Băiatul este în mod fundamental o creatură cu deprinderi specifice. negata de teorie -H P M Sv iiionds. prinderi ale sale sînt automat puse în funcţiune ori de cîte ori întîlneşte elemente identice în cîmpuri diferite. ei waţă să scoată şapca respectivă cînd ajunge la o uşă anumită ■ prezenţa mamei sale. Uşile de la intrare au ceva m (elemente identice în cîmpuri diferite de stimuli) : toate îl j voacă pe băiat să realizeze aceleaşi trei deprinderi (ca. ca invitarea -afară la joc a prietenului (deprinderea 6). de asemenea. capabile să ciib trăsături identice.' > Teoria elementelor ■cp Identitatea poate apar. iar elipsa cu linie rupta reprezintă trăsătura fceă ele politeţe negată de teorie) Trăsătura generalizata d? politeţe' ' ~~ -. ţj observator neinformat ar putea remarca faptul că este un băiat politicos. The nature of conduct. prin asociere specifică ulterioară. să salute dinăuntru (deprinderea 3). un zîmibet prietenos. a1. ce mai faceţi ?" — să pună în mişcare o întrebare următoare referitoare la sănătatea lor (deprinderea 4). „Bună ziua. Acum. în virtutea unei expresii faciale asociate în mod obişnuit. pe scurt unor elemente identice. 265 ţea nu e nimic altceva decît repetarea aceleiaşi deprinderi. pry unele componente verbale asociate în mod obişnuit — de exemplu. cele trei de. astfel încît apariţia uneia poate să atragă âum sine apariţia alteia (în virtutea acţiunii reintegratoare. Defel. Dar cu timpul el poate să-şi scoată şapca. 1928. deprinderile înseşi sînt. cjn.i — indică asemenea ţtăţi Săgeţile indică direcţii pmuUire. O diagramă va clarifica teot^ Băiatul din exemplul nostru a învăţat. nu are nici o trăsătură generală . Irusfîrşit. de exem~ piu. să-şi şteargă pantofii (deprinderea 2). ea se datoreşte în întregime unor componente şi mai fine şi mai specifice ale acestor deprinderi. nu are nici o trăsătură de politeţe". că atunci cînd intră pe uşa de la intrare (a) în proprja casă (cîmpul stimulului I) el trebuie să-şi scoată şapca (' derea 1). care. ar putea sugera un zîmbet prietenos (deprinderea 5).e in eîmpurile de stimuli. salutul adresat celor din casă (deprinderea 3) ar putea. New York.

senzaţia la Hume. Punctul "e vedere al specificităţii ar spune : „Nu. majoritatea profesorilor de colegiu. elemente identice. Să observăm o clipă comportamentul său. într-o metaforă folosită odată pentru a descrie un poet popular dar care din punct de vedere sentimental era de calitate inferioară —■ „un produs de pluş purpuriu al plăcintelor cu brinză poetice" — unde este elementul comun care uneşte nefericitul poet cu această imagine ucigătoare ? Această metaforă şi altele pot să ne învăluie ca expresii apte de similaritate — şi totuşi Casarea unui element (specific oomun (fie senzaţie. dar nu implică elemente identice în . nxiişchii intelectului. o fobie faţă de -otnunism Aceasta pare să fie trăsătura sa principală. Dar el aceştia alcătuiesc un concept organizat (o t similaritate). de modă veche. Să precizăm această problemă : pare probabil că teoria elementelor identice permite un „transfer al învăţării" prea mic. da. . Tradiţia specificităţii şi a elementelor identice a predominat în psihologia anglo-americană din timpul empiriştilor englezi din secolul al XVIII-lea (de exemplu. arcul reflex sau deprinderea la behaviorişti). dacă cineva învaţă cuvîntul amor în latină. De exemplu. Pentru a rezuma această concepţie am putea spune că iniţial ea postulează elemente foarte mici (ideea simplă la Locke. hai să spunem. unul prea mare. deprindere. elevul cîş-ceva valoros în pronunţie sau în vocabular prin repetarea elemente specifice. El ar stimula imaginaţia (în ansamblu). Pare iraţional să pre-'Punem că asemenea stimuli diverşi au elemente comune. traiect nervos sau orice altă legătură identică) este imposibilă. ca şi în psihologia perso* nalităţii. nu. De aceea. 323 mcerdri de c'eseqreqr re scnr scrisori de protest *oteazâ artpa ap pxtrf-^A aderă io rtuk'ux Hlan tn ju ri i ţrîtica ONU comenran os' !f oruncd < u p i ti t Sf rvotlo '-'■} Figura 24. Apoi caută să explice structurile de nivel superior postulând conexiuni sau asociaţii între aceste elemente mici. Uneori McCarley va da frîu liber urii sale scriind o scrisoare unui ziar local. Să revenim acum la personalitate. Caracterul general al unei trăsături. ar exersa. Pentru el. dacă ţn studierea limbii latine un elev elaborează deprinderea de a se ocupa de gramatică în fiecare seară. Hume) pînă la teoriile moderne stimul — răspuns. aceasta 322 e un element identic în limba engleză cu amorous. Comporta-raentul este similar de la situaţie la situaţie.Acesta este tabloul structurii personalităţii după teoria elementelor identice. întreaga problemă iese la lumină cînd ne punem întrebarea : Ce este similaritatea ? în versul lui Goethe „Verde este arborele de aur al vieţii" simţim cumva ce vrea să înţeleagă poetul. Un anumit „superpatriot"' (să-1 numim oare McCarley ?) are. da . ar dezvolta un simţ al preciziei în limbaj (în general). tradiţional denumit „disciplină for-alău. ruŞii. toţi liberalii. Cititorul trebuie să observe că acest punct de vedere este adesea întîlnit în psihologia generală. în franceză cu amour şi amour-propre. cu excepţia cazului în car4 pot exista elemente identice între limba latină şi alte activităţi^ De exemplu. dar unde se află un element identic care să unească viaţa cu un arbore de aur şi simultan cu verdele ? Similaritate. Naţiunile Unite înseşi. feastă deprindere îl va ajuta poate cînd va întreprinde studiul chi-iei sau al oricărei alte materii. ca să spunem aşa. Locke. antisegregaţioniştii Şi evreii — toţi sînt „comunişti" şi îi urăşte. sau făcîndu-se roşu la faţă şi urlînd sau adunînd revoltaţi şi aruncând cu pietre în casa unui negru sau a altui „comunist". susţine că studiul limbii latine aduce beneficii mult mai ^ari. Or. Volumul trăsăturii e minat de echivalenţa stimulilor care o produc şi de echivalenţa răspuivpe care Ic provoacă Orice este nou sau ciudat sau străin probabil că se includ* această atitudine (sau trăsătură) foarte generală. toate or-§anizaţiile pentru pace. punctul de vedere opus. iar teoria „disciplinei formale". se pune adesea întrebarea dacă nu este biifl să se studieze limba latină pentru că „educă mintea".

cap.capacitatea de a vedea amplitudinea mare a similarităţii în diferite cazuri). să explice grupul respingător de calităţi care formează tendinţa dominantă a lui McCarley. Putem. spunem că el are o satură de politeţe. Hoit. Columbia Univ. Teoria factorilor este un punct de vedere mult favorizat. Elementele factoriale nu se bazează pe presupuneri de ordin nervos sau comportamental. această insecuritate este un fel de atitudine care ar putea. R.) 325 grupa experienţele sale mai prompt datorită acestei atitudini on. Rinehart and Winston. ceea ce înseamnă că multe situaţii provoacă di ziţia de atenţie faţă de ceilalţi şi conduce la multe forme vâri. Eiesmenteie factoriale Ne îndreptăm atenţia spre o. Teachers Coolege. De ce-urile similarităţii şi echivalenţei sînt dincolo de înţelegerea noastră actuală. o formă de atitudine mentală) va face progrese rapide în organizarea tuturor exemplelor semnificative pentru acest Principiu într-un concept general. Una este aceea că teoria nu este capabilă sa cifice ce este un element..sens inteligibil (în fiecare caz grupe complet diferite de muşchi pot fi implicate). cum face doctrina specificităţii. sau cît de identică trebuie să fie o 'u titate. Dar. Sau că băiatul politicos va fi atent în aproape toate situaţiile. Discuţia din capitolul 11 asupra atitudinilor cognitive ne poate ijuta să înţelegem formarea conceptelor generale şi a trăsăturilor. * comportament. în care integrarea şi gene-ralizarea joacă un rol conducător. (Nota trad. în primul rînd. W. Această cor cepţie neagă faptul că elementele specifice de stimul-răspuns ga elementele identice constituie cheile de bolită fundamentale ale turii personalităţii. gchivalenţa şi similaritatea nu sînt uniforme pentru toţi . The transfer va've <>( quided learning. Sau o persoană care are o imagine ^e sine precisă (văzîndu-se pe sine ca un „prieten al omului") va 10 Întreaga problemă a elementelor identice si a dovezil6r semnificative este revăzută mai pe larg în G. desigur. 21 Vezi. 1937. Dacă ele sînt similare. Bureau of Publieations. ci mai curînd pe presupuneri statistice. A 11 p o r t. Multe situaţii pot trezi o trăsătură (sau cbpcept) gfljj ralizată şi multe forme de comportament pot fi echivalente exprimă trăsătura (sau conceptul). el este „rupt de casă" şi în măsura în care multe acte echivalente sînt incluse în sistem. spune în mod destul de sigur că dl. 10. O persoană care e timidă poate avea de la în eput o distie de a dezvolta teama de ceea ce e străin . Sau un copil în şcoală care învaţă un principiu orienta-tor (care este. . Aici efectele transferului depind jn primul rînd de echivalenţa semnificaţiei pentru individ a domeniilor cu care se confruntă. v. New York.direcţie de cercetare complet diferită. * In franceză în original. de exemplu. ele constituie o chestiune personală şi de aceea este imposibilă predicţia en niasse* pentru oameni a valorii transferului unei singure experienţe saii elaborarea unui program de studii şcolare care să asigure efecte de transfer uniforme pentru toţi copiii. dacă preferăm. Percepem similarităţi. Există cîteva dificultăţi în ceea ce priveşte doctrina eleţi telor identice. Personality : a psychological lTite> pretation. să utilizăm un cor mai obiectiv. transferul are loc. Băiatul care îşi scoate ş şi îşi şterge pantofii cînd intră în casă nu procedează astfel pentru că unele elemente din cele două acte sînt legate în mecanic. deşi putem adesea să o facem cu un succes oarecare. Termenul similaritate. în prezent nu putem prezice cu exactitate ce stimuli şi ce răspunsuri vor fi echivalente pentru o persoană. dar ei -nvaţă proporţional cu capacitatea lor de înţelegere a principiilor /adică. şi să vorbim de echivalenţa stimulilor sau echivalenta! răspunsului. teoria intră în conflict cu multe do 324 e negative"10 în procesul educaţional nu se constată că copiii învaţă un nou material proporţional cu numărul 'elemente identice din el şi dintr-un material vechi . are o nuanţă subiectivă. desigur. Dar putem. toate avînd un sens echivalent. C Cra î g. f Ceea ce vrem să spunem este faptul că trăsăturile noastrel personale (ca şi viaţa noastră mentală) sînt organizate pe bază] de similarităţi şi că similarităţile nu pot fi reduse la elemente identice. Putem împrumuta o expresie din William James şi să spunem că toate fiinţele umane au . ci deoarece pentru el acestea au aceeaşi semnificaţie soi esenţială. nizatoare. New York. în general. McCarley va reacţiona negativ la orice este „străin''. de exemplu.. Dar piftem greşi. în capitolele următoare voi enunţa opinia mea personală (W pre natura adevăratelor elemente ale personalităţii. Atît de rapid şi de subtil ne grupăm experienţele şi ne formăm conceptele şi atitudinile şi trăsăturile încît procesul este într adevăr deconcertant.11 Dovezile favorizează 'o teorie opusă.o aptitudine electrică pentru analogii1'. Ceea ce am numit „dispoziţii proceptive" ne ajută sîi ^ ţelegem „analogiile electrice" pe care le fac oamenii şi structur1? ferme de personalitate pe care le dezvoltă. 1953.

New York. No. Unele dintre ele se suprapun mult.". Monogr. Psychometric methods. care înregistrează un scor mare la dominanţa 326 D (65 80 50 -30 . în mod obişnuit cercetătorii fac analiza factorială a unui domeniu din câmpul total al personalităţii. P. Pare mult încărcat cu dominanţă şi conducere. Fiecare persoană ar putea fi testată sau evaluată după aceşti 13 factori de bază13 : 12 Pentru o scurtă prezentare a procedeelor factoriale vezi An ne A n a s-tasi. 3rd ed. rev. B. R.. l. Problema este cum să denumim Grupul I.30 . de asemenea. dar. 13 J. 1947. 1954. în „Psychol. Thurstone. . of Chicago Press'. Pentru Prezentări mai largi. recesivitate ?. 327 activitate generala. Să-1 numim retractilitate ?.40 -90 A C L 55 -20 -60 55 j . într-o măsură şi cu amabilitate şi locvacitate. Matricea ipotetică din care pot li extraşi factori vor avea un scor mare la amabilitate. New York. aveţi numai două grupuri de bază". Desigur. întru cît numărul de variabile potenţiale este mare. aceiaşi oameni tind să aibă un scor mic la dispoziţie generală. L. Harper. Analiza factorială aplică legea economiei pentru căifiîarea elementelor de bază ale personalităţii. S. ed.w -50 .Factorii sînt populari pentru că ei încearcă să răspundă la în' trebarea pe care ştiinţa o pune persistent1: Care este numărul cel mai mic de concepte care pot ordona şi descrie o multiplicitate de fenomene ? întrebarea reflectă „legea economiei" care avertizează ştiinţa să nu Înmulţească fără rost conceptele.35 -90 . pornind cu 70 de variabile în domeniul a ceea ce ei au numit „temperament". Multiple-factor analysis. W. J. în mod obişnuit. în mod specific ea pune întrebarea : Care este numărul minim de grupuri separate care pot fi considerate că stau la baza unei matrici de coeficienţi de corelaţie ? Deşi calculele matematice cerute sînt complexe. Macmillan. Univ. p Guilford.12 Sute de studii factoriale au fost făcute asupra variabilelor personalităţii. mult mai multe intercorelatii sînt incluse într-o matrice si numărul de factori care rezultă este mai mare decît în exemplul nostru simplu. Legea economiei ne previne : „Nu aveţi nevoie de şapte elemente separate . Astfel. 417. în acelaşi timp. Chicago. Un tabel imaginar de corelaţii indică situaţia. Factor analysis. 1956. Să luăm un exemplu ipotetic simplu. McGraw-**Ul. Differential psychology. Majoritatea oamenilor. New York. Guilford. Zimmerman. 1958. Fourieen dimensions of tem-perament. sau cum ? Analiza factorială constituie un mod mai precis de a descoperi şi purifica suprapunerea dintr-un tabel de corelaţii şi de a stabili factori care să explice grupurile. de exemplu. introversiune afectivă ?. Guilford şi Zimmerman afirmă că 13 factori acoperă întregul domeniu. Să denumim Grupul II nu e mai uşor. :952 . natura esenţială a elementului factorial nu e dificil de înţeles1. C a 11 c 11.20 6 ( Si 45 J 50 p "«*>. Poate că el utilizează teste pentru aceste calităţi sau poate că utilizează aprecieri adunate de la prietenii şi cunoştinţele lor. Să presupunem că un cercetător a măsurat cîteva sute sau o mie de oameni din perspectiva a şapte „trăsături". Să spunem că „trăsăturile" sînt acestea: D — Dominanţă A — Amabilitate C — Conducere L — Locvacitate G — Stare de spirit generală S — înclinaţia de a fi secret P — Pasivitate El descoperă acum rapid că acestea nu sînt trăsături „inde" pendente". conducere şi chiar la locvacitate . la înclinaţia de a fi secret şi la pasivitate.40 ..Figura 25.

Ele utilizează diferite tipuri de teste. Problema dacă diferitele studii factoriale sînt de acord între ele este neclară. -— nevoie de distracţie. După ce tabelul de intereorelaţii a fost analizat factorial. Pe baza multor" studii el încearcă să rezume factorii pe care el şi alţi cercetători i-au descoperit. Monogr. — anxietate în realizare — siguranţă în realizare. Astfel. — interes pentru afaceri.17 O aplicare cuprinzătoare a analizei factoriale la sfera totală a semnificaţiei a fost făcută de Osgood şi Suci. — reactivitate nervoasă. şi încă două : o dimensiune timidă (deprimată) . R. A. calm. M. — agresivitate. există următorii factori : —• afirmare competentă. — precizie.la religie. — temperament apatic. ca să luăm un exemplu din domeniul Intereselor umane o echipă de cercetători a folosit o scală alcătuită din 1 000 de Hemuri. — realism precis — tendinţă psihotică.ascendenţă. cooperare. Lista ilustrează o limită importantă a analizei factoriale Ea nu include toate interesele posibile. de exemplu. întîlnim critici care spun că există un acord redus între factorialişti. ca şi o dimensiune agresivă (dominantă sau ascendentă) .T. — rezerve nervoase — nevrotism. I — bunăvoinţa sociabilă. Bond Jr. toleranţă. —. B. De ce nu ? Pentru că chestionarul iniţial nu conţinea iternun 14 .şi una care priveşte normalitatea sau maturitatea (opu-nîndu-se nevrotismului).autocontrol introspectiv culturalizat. — conformism cultural. reticenţă. De repetate ori apar anumiţi factori. emotivitate. A ton. indică faptul că există c mensiune afiliativă (prietenoasă.15 în afară de factorii intelectuali. N. -— interes pentru ocupaţii funcţionăreşti. R. Diamond consideri că există un acord parţial. Christensen. parametri iniţiali diferiţi. O încercare mai ambiţioasă de a acoperi aproape întregul domeniu al personalităţii este ilustrată în lucrarea lui R. — ordine. — hotărîre activă. — nevoie de atenţie.16 Pe de altă parte. stăpînire de sine — nervozitate. interesul religios. — impuls fizic. — aventură. — interes pentru muncă în aer liber. caracter plăcut. în „Psychol.18 Procedeul în aceşi caz a fost să se aplice 50 de scale de apreciere cu 7 trepte la 20 de substantive comune. deşi sînt denumiţi diferit. toţi desemnaţi să măsoare multe tipuri de interese. După cum vedem. P Guilford. încredere — sentimente de inferioritate. masculinitate — feminitate. alertă. — asistenţa socială. n ) 37 j 328 privitori. au reieşit următorii 18 factori14 : — interes tehnic. . capacitate de reflexie depresie. şi ca atare sînt complet jtţi ide ceea ce cuprind testele iniţiale. — asociabilitate. . sociabilitate. ■— exprimare estetică. — gîndire. obiectivitate. care. Cattell. — interes ştiinţific. /* —■ apreciere estetică. — reţinere — timiditate. A factor analysis ştudy o[ human interests. Sau. factorii sint un fel de derivare de ordinul doi din datele iniţiale. uneori procedee statistice diferite. sociabilă). — supracompensare hipomaniacă. — exactitate critică.

ar putea să se refere în mod salutar la modalităţi de bază în care personalitatea este percepută şi judecată. 18 C. 3. ofense aduse ego-ului propriu şi 4 iritare la ghinioane mărunte. din indicaţia limitată a acestui experiment ne-am putea hazarda să ghicim faptul că în timp ce utilizăm mii de adjective pentru a descrie oamenii.dacă aţi fi cel ce apreciază. P. soc. 330 e oare ca factorii. 1955. putere. E Osgood. Dacă s-ar descoperi elemente fundamentale de acest gen atunci am putea să inventăm teste pentru a măsura poziţia fiecărei persoane faţă de fiecare factor esenţial. 2. Ele sînt componente statistice — reduse la număr pe cît posibil. tindem în mod fundamental să-i considerăm în funcţie de valoarea lor (judecată caracteriala). Studiind sute de itemuri verificate pe sute de oameni. W53. . Harsh constată că aceste cauze de iritare se grupează în jurul a patru focare principale 1. Psychol. 50. să zicem aşa. p 12. Harper. Scorurile la multe teste pe o .". Reiese că sînt factori (sau supraconcepte) de valoare. M. Suci. abnorm. în „J. 329 bună sau rea. Cattell.19 Adepţii analizei factoriale consideră că această metodă ar putea eventual să ne conducă la un set de calităţi cu adevărat fundamentale (sau „sursă") ale naturii umane. 16 S. este rezonabil să afirmăm că toţi oamenii posedă de fapt aceeaşi componentă de bază a personalităţii ? Trebuie să fie elementele de organizare aceleaşi la toţi oamenii ? 19 C.s of meamng. toate aceste evaluări se reduc la trei factori majori. neregularităţi în înfăţişarea personală. poveştile obscene şi marinarii agresivi.". Să dăm un exemplu. of California Library (umpublished). 50. G. lf>57. încălcări ale obiceiurilor şi moralei. Se pare că utilizarea cea mai bună a analizei factoriale în domeniul personalităţii provine din utilizarea ei într-un domeniu bine definit. deoarece cuprind grosso modo toate cele 50 de concepte utilizate în evaluare. dinţii strîmbi. Methuen. corespunză/toare. Dar trebuie făcute critici serioase referitoare la conceptul de „factor". tabelului de elemente periodice din chimie. 291—314. vi s-ar cere să spuneţi (în 7 trepte sau grade) cît de puternică sau slabă. Elementele statistice descoperite sînt departe de organismul individual. puterea lor şi activitatea lor. Altele indică diferite modele de aversiuni. 325—338. 1936. într-un sens ei sînt „supraconcepte". Ber-keloy. cît de n R. Denumirea poate pare fără sens. O persoană relatează că nu suportă oamenii care fon'făie. exp. Harsh a întreprins studiul „iritabilităţii". cît de umedă sau uscată vi se pare o „tomată" asemenea o „pană" sau chiar o „doamnă". şi că ea nu poate îndura mătreaţa. Diamond. un factor este o fotografie compusă. activitate. totuşi rezultatul este revelator în mod moderat.171 17 P E Vernon Personality tests and assessment. Univ. New York. Dacă acest tip de analiza ar fi exitins sau confirmat. pentru a explica o matrice de corelaţii. B. să fie •deotici ? în cel mai bun caz. limitat —■ mai limitat în scop decît este cazul de obicei. The principal replicated factors discovered in objec-tive personality tesis. ■ 1. London. 1 ette nu se aseamănă nioi unui individ în particular. Harsh. 2. Factor analys. în primul rînd. Presupunerile par a fi departe de realitate. An inventory study of categories of annoyance. Aceste exemple variate demonstrează suficient intenţia şi meritele elementelor factoriale. 1955. în „J. în gene ral. Astfel. cu excepţia ponderii lor diferite. Personality and temperament. J.

aceste variante scapă de criticile de bază aduse aici.populaţie mare de oameni sânt puse într-o rîşniţă statistică. o pp. descoperim că numele este în mare măsură arbitrar. cînd un individ este studiat intensiv. 336—339. Un motiv este acela că pe unii psihologi îi interesează comportamentul detaliat (molecular) iar pe alţii (mai ales cercetătorii personalităţii) tendinţele comportamentale mai largi (molare). Cattell. punctul de vedere statistic. p. O 'mare dificultate apare în denumirea factorilor.B. Nota 12 supra. iar amestecul este atît de complet încît ceea ce iese este un lanţ de factori în care fiecare individ organic şi-a pierdut identitatea. mai ales să micşoreze forţa celei de7a doua critici de mai sus. Mulţi cercetători preferă să denumească factorii cu litere. Pentru a vorbi pe larg. dacă nu defel. m şi altele. p. 331 laţia vreunuia dintre ele cu denumirea dată factorului n. vezi Anastasi. Se poate extrage vreun sens psihologic clar de aici ? Cînd luăm în considerare elementele componente ale aproape oricărui factor care este izolat nu reuşim să găsim un nume care să poată fi aplicat corect produsului. Pentru anumite scopuri limitate (ca . o şi alte variantei Numai într-o mică măsură. facultăţile şi factorii. Factorii derivaţi în acest mod rareori se aseamănă cu dispoziţiile descoperite prin metode clinice. limitării bateriei de măsurători. Rezumat Fiecare ştiinţă caută elementele din care este format obiectul ei de studiu. Un singur grup factorial conţinea următorul ghiveci : acuităţi spaţiale. precum şi erorile şi pr judecăţile experimentale. Ambele propuneri au U"j mite serioase. 4. am putea spune că metoda moşteneşte toate erorile rate măsurătorilor şi corelaţiilor anterioare pe care se ba eşantionării populaţiei. Să lăsăm cititorul să se întrebe singur dacă următoarele răspunsuri indică prezenţa unei trăsături subsecvente care să determine aceste răspunsuri : Consideraţi că trebuie să evitaţi situaţiile excitante pentru că vă obosesc prea mult ? Da Credeţi că mare parte din aşa-zisa educaţie progresivistă este mai puţin sănătoasă decît vechiul dicton : „Bătaia e ruptă din rai" ? Da în general. ca şi cum nu ar îndrăzni să pronunţe numele factorilor cu voce tare. în procedeele de analiză factorială au fost introduse variat? modificări. 3. Psihologii au căutat cu atenţie elementele componente ale vieţii mentale. ]ujn(j mai curând în considerare comportamentul recurent al individului decît simplele valori medii ale comportamentului fiecăruia Procedeul tradiţional de analiză factorială este denumit tehnica r Recent inventatorii au introdus tehnici q. Nu există absolut nici o dovadă că elementele factoriale corespund „trăsăturilor sursă". dar avînd o relaţie negativă cu empatia şi dexteritatea spaţială. Au fost propuse elemente de multe tipuri — la fel de diverse ca reflexele condiţionate şi trebuinţele. lipsei de fidelitate şi validitate a testeP utilizate. ^ adică compoziţiei genetice a naturii umane —■ cum au pretins unii entuziaşti. Acestea favorizează punctul de vedere stimul-răspunsi şi. vizibilă.. 1 332 îvepţia stimul-răspuns are o dificultate în a explica struc-^He mai complexe pe care organizarea ierarhică a sistemului îs le produce în mod clar. Pare mai sigur să aperi un simbol abstract decît să pledezi curajos pentru asemenea elemente substanţiale ca voinţă.Y. masculinitate. Am vorbit de faptul că nimic nu poate rezulta din factorială care să nu fi fost pus iniţial în ea. Teoria conexiunii via „elemente ^Hce" nu e convingătoare. Personality and motivation structure and measure-"> Yonkers. cea mai vizibilă din ele fiind îndepărtarea faţă dej structura vieţii umane aşa cum o observăm de obicei. vă place mai mult tovărăşia cărţilor sau a oamenilor ? A oamenilor Vă e frică în mod necontrolat de un anumit animal ? Da Acestea sînt de fapt simple componente ale unui pretins factor denumit „înclinaţie spre culpabilitate ■— încredere în sine". Analiza factorială are dificultăţi în ■S^ezentarea vieţii individuale concrete : elementele ei sînt derivate -un amestec de răspunsuri ale unui mare număr de oameni la mare varietate de măsurători. Vezi factorul O. unele din ele încercînd să depăşească aceste critici. World Book. . cooperare. .20 Nici coerenţa acestor răspunsuri între ele şi nici re??ien/ Pv. ca w. 21 Pentru o scurtă definiţie a acestor tehnici. respectiv. N.. Elementul susţinut de abordarea stimul-răspuns este deprinderea specifică. 1957. Cînd în cele din urmă sînt numiţi. dar nu au ajuns niciodată la un acord în privinţa numărului sau a naturii lor. perseverare. frumuseţe combinată cu impuls. Dispoziţiile sale sînt amestecate cu ale celorlalţi. elementele umorale şi sentimentele. în psihologia anglo-americană se conturează cu claritate două abordări curente. Elementele compuse statistic conţin adesea o c nea neclaritate. c. Ele' mentul statistic favorizat este factorul. Uneori factorul rezultant pur şi simplu nu poate fi numit.

implică prea mult. vorbăreaţă şi zgîrcită.e.ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. areori se pune sub semnul întrebării existenţa trăsăturilor ca elemente fundamentale ale personalităţii. Limbajul comun le presupune. din care trăsăturile reprezintă numai una.. Recent un psiholog a scris o scrisoare de recomandare pentru un fost student caraeterizîndu-1 drept ambiţios.REZUMAT R . chiar dacă fundamental e corect. femeia aceea este dificilă. dorul pentru prietenul dum-avoastră. foarte multe situaţii în care se găseşte sînt funcţionai echivalente („similare" pentru el) şi foarte multe tipuri separate de acte sînt funcţional echivalente în intenţia şi rezultatul lor (adică în „semnificaţia" lor pentru el). ' Singurul lucru pe care îl putem observa este actul şi nici un -t nu e produsul unei singure trăsături. Percalul de cercetare a constatat că sarcina lor era extrem de difi. şi o porţiune constantă şi tocmai această porţiune constantă căutăm s-o desemnăm cu conceptul de trăsătură. iar problema trăsăturilor este unul din domeniile în care bunul simţ. vorbesc în aceşti termeni. Perbuiau să încerce să descopere trăsăturile sale şi să prevadă "ţă ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. în fluxul activităţii unei persoane există.) Toate acestea sînt adevărate . (Am discutat deja reacţia împotriva „situaţionalismului'' m capitolul 8. Tînărul profesor nu e totdeauna „amabil" . 334 timpul celui de-al II-lea război mondial Biroul Serviciilor ice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi [daţii pentru munca în serviciile secrete străine. hîrtie şi stilou la îndemână. amabil şi profesor entuziast. de asemenea. „entuziasmul" său depinde în mod sigur de ceea ce predă şi cui predă. Dar unde o tul care poate prevedea ce se va întimpla cu un element chimic cu-dacă întîlneşte un element chimic necunoscut într-un vas necunoscut ?.. dar muncitor. sate. Numai o singură activitate integrată are loc într-un moment dat şi această activitate este rezultatul unei convergenţe finale dintre energiile şi presiunile relevante. După testategice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi 'şi studierea unui om timp de cîteva zile. Psihologii. nu e uniform „ambiţios" în orice direcţie . Cu alte cuvinte. am considerat că concepţia echivalenţei stimulilor şi echivalenţei răspunsului pregăteşte calea pentru înţelegerea organizării personalităţii Pentru individ. Reacţia împotriva trăsăturilor In primul rînd. ca şi pre- . persoanele cu care stabileşte relaţii şi contracurenţii din persoana msăşi pot întîrzia. Presiunile din mediul înconjurător. cum poate un psiholog să prevadă cu oarecare grad de precizie rezui-j'l întîlninlor viitoare ale unei personalităţi abia cunoscute cu sute de alto „ersbnalităţi necunoscute aflate în oraşe. >t. Spunem că acest om este posac şi timid. mări. iar motivul pe care l-au invocat poate fi luat drept o enun-:1 e' clasica a limitelor oricărei doctrine a trăsăturilor : Este uşor de prevăzut exact rezultatul întîlnirii unui element chimic cu-scut cu un alt element chimic cunoscut într-o eprubetă curată. o cerere pe care vreţi să i-o adresaţi. Chiar în cercetările lor tehnice asupra personalităţii majoritatea investigatorilor dispun de un fel de doctrină a trăsăturilor (aşa cum s-a arătat în capitolul precedent). pe latura constructivă. dar avînd iun temperament iute. totuşi. dincolo de o porţiune variabilă. faptul că aveţi am răgazul pentru scris._ apărea în această părticică de comportament tot felul de fac-fi determinanţi : simţul datoriei. ca cele din paragraful precedent. psihologii ştiu că bunul simţ este uneori un ghid prost. Această concepţie a echivalenţei stă la baza teoriei trăsăturilor prezentată în următoarele două capitole. Pînă acum căutarea comportamentelor de bază ale personalităţii nu a prea dat rezultate. Cînd scrieţi 6 scrisoare. CAPITOLUL 14 Teoria trasaturilor comune REACŢIA ÎMPOTRIVA TRASATURILOR « StNT TRASATURILE VERIDICE SAU FICTIVE ? o NATURA TRASATURILOR COMUNE « CUM SE STABILESC ? # DISTRIBUŢIA NORMALA 0 TRASATURILE ŞI ALTE TENDINŢE DETERMINANTE * TIPURI « DENUMIREA TRASATURILOR COMUNE 9 . un act dat este produsul unei interacţiuni a multor forţe determinante. Totuşi. deforma sau inhiba complet conduita pe care am aşteptat-o în mod normal ca rezultat al trăsăturilor unei persoane. fiecare act succesiv reprezentînd mobilizarea unei energii mari pentru un anumit scop de îndeplinit. denumirile trăsăturilor.descoperirea faptului dacă o trăsătură comună presupusă — să zicem jritabilitatea" sau in tro versiune a — este realmente „unitară" sau compusă din factori separaţi) metoda e utilă. Principiul 4e bază al comportamentului este fluxul său continuu. In acelaşi timp. cîţiva psihologi . cîmpii şi jungle îndepărtate si necunoscute care sînt saturate cu cine ştie ce pagube şi beneficii potenţiale ?' Critica este atît de adevărată şi de semnificativă încît trebuie să admitem de la început că nici o teorie a trăsăturilor nu poate ji întemeiată dacă nu ia în considerare şi nu explică variabilitatea conduitei unei persoarj. trebuie examinat critic şi redefinit.

ci mai curlnd categorii pentru clasificarea deprinderilor5. şi nici nu putem tiovedi că o trăsătură corespunde unei structuri neurofiziologice. 3. care au elemente comune. Enunţate pe scurt. sistematică pentru observator). întrebarea este aceasta : sînt trăsăturile dispoziţii autentice. aceasta este o poziţie curioasă. generalizarea total . ei au o utilitate socială. şi dacă se permite acest lucru. Clarendon. Cineva poate susţine. Assessment of men. Baumgarten. Putem spune că anumite acte sînt caracte. The psychologij of adjustment. Pe scurt. Totuşi. dar aceşti termeni sînt etichete clasificatorii . Sînt trăsăturile veridice sau fictive %_ O întrebare metafizică apare la începutul oricărei d despre trăsături. 2. Mai mult. L. există aproximativ 18 000 de termeni în limba engleză care descriu pretinse trăsături umane. Ea spune. New York. 9. în fapt. de fapt. 3. nu sînt „omuleţi în piept" Ca trag firele comportamentului. veridice ? (Termenul veridic se referă în filozofiei Ja faptul că . dar nu se poate dovedi că derivă din deosebirile din natură. dacă e veridică. J. soc. Acest ultim citat este pe linia „doctrinei specificităţii". O trăsătură este o dimensiune sau un aspect al personalităţii. p. Trăsăturile sînt tendinţe mai pe^!? rale. cap. 'en«J't and Winston. Cu cît mai repede putem s-o rezolvăm cu atîtj mai bine. '. Deprinderile înseşi sînt reale. Nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură a unei persoane .obiectul în discuţie este într-adevăr. 337 neşi. emoţiilor. acolo.) Astf trăsătură. argumentele poziţiei nominaliste sînt următoarele : 1.-•este evident fără sens. 3 M. Character quallties. fiecare expresie a unei trăsături fiind uşor diferită. de exemplu. Este personalitatea într-adevăr „acolo afară" sau este ceva construit în ochii şi mintea observatorului ? Acum întrebăm dacă trăsăturile sînt într-adevăr „acolo afară" sau dacă ele sînt numai categorii pentru o descriere sistematică a comportamentului (adică. Această dispută e.l ed . citâM două definiţii : O trăsătură este o forţă psihică directoare constantă'care determină rom-J portamentul activ şi reactiv al individului2. Cum vorn arăta mai tîrziu în acest capitol. simple cuvinte. 1948. spre deosebire de „facultăţile" său ' „puterii i enunţate de psihologia anterioară. este nominal. 333 zenţa amintirilor. Trăsăturile r?r°~ stituie unul din factorii care determină un act prezent şi eie ^ ca actul să pară „caracteristic" pentru persoană . Hoiighton Mifflin. în capitolul anterior a fost examinat argumentul adep-ţil'or specificităţii şi au fost date motive pentru a fi respins. ca şi . dar nu sînt dată unicul factor determinant. •2F. ci numai în ochii observatorului. *879. dar trăsăturile rezidă nu în persoana însăşi. Psychol. Hoit. M a y. 131. p. întregul limbaj. F. un ecou al capitolului 2 unde am discutat definiţiile veridice şi nominale ale personalităţii. Cuvintele desemnează categorii sociale şi nu naturale. Oxford. 1932.1 O s S Assessment S t a f f. asociaţiilor semnificative activitate. în „Brit. Boston. p. pentru a exprima ceea ce se presupune că e permanent în jnintea unui om'. 336 r Concepţia nominalistă a fost exprimată acum peste un secol e Jeremy Bentham. Ele nu sînt entităţi psihologice. în „J. Shaffer. că negrii (toţi negrii) sînt le4 J Bentha m. Trăsăturile. 1956. corespunde unui sistem meurofîziolo-j gic.6 A atribui trăsături într-un mod atît de gr c1 sier ne bagă întotdeauna în bucluc. dec ea înfruntă alte condiţii determinante. Or. că elemente mici de comportament (deprinderile) sînt veridice. este „caracteristjH în conduită. care dintr-un grup de reacţii constante şi asociate ce caracterizează adaptările ti-i pice ale unei persoane3. inclusiv numele pe care îl dăm trăsăturilor. 317. Şi totuşi tindem să clasifică^ oamenii (indivizii. J. O asemenea convergenţă complexă de tendinţe ^ll1 minante ne împiedică să spunem că o singură activitate este î er' dusul exclusiv al uneia' sau mai multor trăsături." 26. în acest caz. Problcms of vieasuring character and ijersonality. 2P0. 8. fluxul continuu este faptul primar. Psychol. nu sînt trăsăturile nimic /altceva ficţiuni nominale. pentru ea. după ce un act are loc. care a fost întotdeauna împotriva substituirii entităţilor reale cu unele fictive : Dispoziţia (trăsătura) este un fel de entitate fictivă inventată pentru comoditatea discursului. iar în viitor a trăsătură nu Va fi niciodată exact aceeaşi cum a fost anterior Astfel. grupări convenţionale ale unei pluralităţi de acte fără legătură între ele ? Ca exemple ale concepţiei despre trăsături veridice. 133. pe de altă parte. Shoben. dar că dispoziţii mai largi (trăsătura) sînt fictive. E. ştim că trăsăturile există pentru că în ciuda fluxului continuu şi a modificării există o considerabilă constanţă în modul de comportamer unei persoane. Trăsăturile stau la baza a ceea ce.". re. întreaga proi devine mai dificilă. Pnnciples of inorals and legislation. Fiecăruia îi place să suprasimplifice percepţiile şi judecăţile sale despre oameni. ignoranţi şi superstiţioşi. O afirmaţie mai recentă a aceluiaşi punct de vedere este ur-înătoarea : Trăsăturile sînt numai denumiri comode date unor tipuri sau calităţi ale comportamentului. există „feedback" spre sistemul nervos.

P. Putem face acest lucru numai comparîndu-1 cu alţi c pe acelaşi parametru. similar. La un moment dat ştiinţa a fost capabilă să le demonstreze direct. Dar adoptăm această concepţie a veridicităţii cu anumite rezerve. pentru a stabili existenţa trăsăturilor celuilalt.. este în egală măsură adevărat că nimeni nu a văzut vreodată vreuna din structurile şi procesele de care psihologia trebuie inevitabil să se ocupe (impulsuri. după cum vom arăta acum. Stagner enumera acte ca refuzarea invitaţiei la o petrecere.". sperăm.9 Desigur. Mass. W. Vrem să testăm forţa acestei trăsături la p . dovezile noastre referitoare la existenţa trăsăturilor provin din consistenţa actelor separate şi observabile ale comportamentului. Stagner. 95—107.. Să presupunem că ne interesează o trăsătură pe care o putem 'Urni ascendenţă-supunere (sau am putea s-o denumim domi-^nţă sau conducere)... The organization of behavior. Ad-«Îisork-Wesley. 1948. Presupunînd că intrusul e de acelaşi soxUl< dumneavoastră. McGraw-Hill 1943 ' i01 (rev. 339 John. într-o zi. de asemenea. Fiecare test de personalitate.. (Şi aici ne întrerupem pentru a ne aminti că nu ne putem aştepta niciodată la o constanţă perfectă. Dar cînd nu avem trei acte. 8 Structuri neurofiziologice posibile care să stea la baia trăsăturilor sînt descrise de D.. S-a propus ca atunci cînd simţim nevoia să presupunem existenţa unei dispoziţii veridice care să explice o activitate observată. inclusiv în cazul lui J°hn. Cambridge. în „Psychol. ne simţim pe un teren mai sigur dacă afirmăm că John trebuie să fie un individ retras. ed. Nu există o obiecţie pentru a proceda astfel cu condiţia să nu confundăm „constructul ipotetic" cu simpla „ficţiune". am face bine să vorbim de un „construct ipotetic"7. trei indicatori nu sînt suficienţi. De aceea elaborăm o scară. Deşi toţi ar putea indica o trăsătură de izolare. The nature of prejudice. Trebuie să mai adăugăm o rezervă importantă. Nimeni nu este atît de simplu şi ferm structurat ne cît o implică denumirile noastre. 1954. în calitate de construct ipotetic. B sau C). O. 1961). le poate categorisi sub o singură rubrică de semnificaţie. traversarea străzii pentru a evita întîlnirea cu o cunoştinţă recentă. categorii). Actele separate sînt în termenii lui Stagner „indicatori" ai trăsăturilor. Facem un pas înainte faţă de concepţia veridicităţii atunci cînd încercăm să-1 forţăm pe John să intre într-o schemă uniformă de trăsături pe care încercăm să o aplicăm la toţi oamenii. cap. privindu-le din punctul de vedere al actorului.. M e e h 1. Ele certifică numai că ar trebui să evităm tendinţa noastră de a suprasimplifica structura personalităţii celuilalt (a celuilalt individ). Aţi aşteptat c timp şi nu mai puteţi aştepta. în sfîrşit. „priviţi ucigător" pe intrus sau faceţi . Mac Cor quo dale. Ca indicatori ai tră6 Cf. New York. „Tendinţele similare de acţiune" sînt acelea pe care un observator. fiecare scală de apreciere face exact acest lucru.. .. Toate aceste argumente sînt temeinice.8 în prezent. R. a'e Cineva încearcă să treacă înaintea dumneavoastră la rînd. ştim că etichetele verbale sau matematice pe care le punem sînt derivate din propriile noastre percepţii asupra comportamentului altuia şi că actul de categorizare a percepţiilor noastre este influenţat negativ de răul simplificării.) Natura trăsăturilor comune Am votat pentru concepţia trăsăturilor veridice. neurofiziologia ne va arăta direct procesele integrării. de obicei Cli protestaţi idtă de intrus . aşteptări. punînd n0 întrebări ca cele următoare10 : . Deşi e adevărat că nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură. planificarea zilei în aşa fel încît contactele sociale să se producă cu' o mică probabilitate. Sîntem preveniţi Sâ nu admitem că cuvintele pe care le utilizăm corespund exact elementului psihologic pe care încercăm să-1 numim. H e b b. atitudini. G.. Ştim. Cazul trăsăturilor este. dar ele nu dovedesc că persoanele sînt lipsite de trăsături. Psychology of personaLty. Considerăm că o trăsătură este un sistem larg de tendinţe similare de acţiune care există la persoana pe care o studiem. întrucît nu putem să le observăm niciodată direct. sute şi chiar mii de acte care arată o regularitate şi o constanţă demne de încredere. Rev. New York. argumentul ne spune că avem nevoie de metode sănătoase. 10 şi 11. 1949 338 al s săturii de izolare specifică lui John. 55. credenj. ei ar putea fi explicaţi de asemenea în funcţie de afacerile lui John sau de o indispoziţie temporară. Wiley. La un moment dat planeta Pluton — sau modestul atom — a fost un „construct ipotetic". A11 p o r t. E.grupurile) cu ajutorul cîtorva etichet lingvistice. trăsătura este pentru moment o inferenţă inevitabilă şi poate că într-o zi va fi demonstrată direct. ci zeci. a distinction bctween hypothptical constructs and intervenmg variables. canalizării şi ale secvenţelor fazice care corespund actualelor noastre constructe ipotetice.. Mai întîi. deprinderi. O?. 7 K. că forţăm ceea ce observăm să intre în rubricile sociale sau matematice de care dispunem (rubrici ca agresiv sau pasionat sau Factorii A.

spunea'Spencer. soc.. The AS Reaction Study. astfel. Oricît de logic este să elaborezi o scală uniformă pentru ascendenţă-supunere. 1928. Scala nu recunoaşte şi nu poate recunoaşte nuanţele subtile ale trăsăturilor la indivizi.. A 1 1 p o r t. De exemplu... există varietăţi infinite de dominatori.. teste. el este tipul de individ care cedează şi renunţă. nu faceţi nimic .. în ceea ce priveşte fiinţele umane există zicala că fiecare trebuie să fie sau gheată. în raport cu alţi oameni... alţii.. abnorm. Ca atare. Trăsăturile mune sînt de aceea mai nominale şi mai puţin veridice decît t săturile personale (capitolul 15). ca a noastră.. Pentru a conchide. agresori. într-o societate competitivă. trăsăturile comune nu derivă complet din deosebirile naturale ale personalităţii.. în aşa fel încît animalul A domină în mod regulat animalul B. să vă exprimaţi nemulţumirea moderat . Vă simţiţi intimidat în prezenţa unor superiori din lumea academică . hotărîţi sa nu aşteptaţi şi plecaţi . afaceri ? în mod pronunţat .sînt într-o anumită măsură artefacte ale metodei noastre 341 de forţare a categoriilor pe persoane individuale.. aprecieri sau alte metode comparative. să-1 mustraţi . H. conducători. Temeiul este -acesta : Oamenii normali dintr-o arie culturală dată\ tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare camparabile în general. Cînd primele două fiare s-au întîlnit în pădure.". discipoli...1928. una s-a afirmat ca cel ce ia prînzul. Cerem acum unui mare număr de oameni d'tn „grupul standardizat" să completeze testul şi determinăm scorul mediu pentru grup. W. B<^t0"' Houghton Miîflin. conchidem că are o trăsătură puternică de „supunere". izolarea. Deocamdată să formulăm din nou cazul trăsăturilor comune.... nevoia de realizare. Există un temei serios pentru a presupune existenţa £?-âsăfu-j rilor comune şi pentru a măsura o personalitate dată pe o scală dimensională comună în raport cu alţi oameni.. 118—1J ' 340 cOt sau educaţie) consideră că dominanţa este un stil mai po-frjvit de adaptare şi de stăpînire a mediului'său. sau ştergător de picioare. putem menţiona locvacitatea.. cealaltă s-a resemnat să devină primul..către vecin comentarii cu voce tare . în acelaşi timp.. Unii oameni elaborează un stil de agresivitate extremă .. procedeul este în cel mai bun caz aproximativ..... şi. prejudecata rasială şi sute de alte dimensiuni. pentru că indivizi construiţi similar în medii similare vor dezvolta scopuri similare şi metode similare de obţinere a lor. ca şi fiinţa umană să-şi găsească nivelul de dominanţă. 23. Descoperim că se află în cele zece procente inferioare ale populaţiei.. Trăsăturile comune sînt acele aspecte ale personalităţii în raport cu care majoritatea oamenilor dintr-o cultură dată pot fi comparaţi avantajos. Psychol. ar trebui să fie clar acum ca mai curînd violentăm structura personalităţii lui John dacă îl iorţăm să fie inclus în nişte categorii uniforme de trăsături decît dacă îl privim ca pe un individ în sine şi încercăm să descoperim sistemele interne reale ale vieţii sale personale. Problema este aceea că în societatea noastră oamenii pot fi comparaţi (în general) în ceea ce priveşte lT1odul în care au rezolvat această problemă de raportare la mediu Şi ^a ceila^ţi oameni. sînt numai semiveridice. Apoi îl comparăm pe John cu această normă şi conchidem că. anxietatea. fiecare individ tinde să ga' sească un nivel de afirmare sau ascendenţă care este confort cu modul său de viaţă.. oameni care trăiesc în ţări anglofone dezvoltă j o capacitate mai mare sau mai mică în utilizarea limbii engleze şi este complet raţional să dai teste uniforme de realizare a limbajului pentru a vedea dacă modul în care o persoană stăpîneşte limba engleză se află peste sau sub medie. supuşi şi suflete timide. Există multe aspecte ale personalităţii în privinţa cărora toţi oamenii dintr-o cultură dată pot fi comparaţi în 'mod rezonabil.. A 11 p o r t. în ceea ce priveşte veridicitatea. am putea spune c. Cu ani în urmă Herbert Spencer a subliniat faptul că întreaga luptă evoluţionistă forţează animalul. Lucrări recente au arătat că există o „ierarhie" constantă la găini şi la alte animale. Un lucru care vă aparţine se află la reparat într-un atelier de reparaţii Mer geţi să-1 luaţi la timpul fixat... Reacţia dumneavoastră obişnuită este. B îl domină pe C şi aşa mai departe. în definitiv. Un altul (prin tempera' | 10 G. oarecum .. trăsăturile co. Să luăm trăsătura comună de dominanţă-supunere. Descris în „J. dar reparatorul spune că „abia s-a început Iu" cru! la el"... să vă înăbuşiţi cu totul sentimentele .. dar sînt totuşi indispensabile cînd prindem studiul personalităţii cu scale. înclinaţia pentru bani... radicalismul... In afară de ascendenţâ-supunere. în capitolul următor vom examina mai îndeaproape problema trăsăturilor individuale sau personale. O persoană poate trăi destul de confortabi i <şi îneîntător) fiind un om „care cedează". deloc _ .. de pasivitate extremă. . F..

masculinitate sau feminitate a intereselor. este esenţial ca aproximativ aceleaşi sCoruri să reiasă pentru toţi subiecţii diferiţi dacă testul este readministrat după un interval de timp (fidelitate de repetare). Sau ar putea utiliza o scală de de ă l 3 eCjere şi să ceară altor persoane să aprecieze cît de mult sau de puţin dintr-o trăsătură dată posedă John. esenţial ca. Un al doilea criteriu este evantaiul situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune.00 ar fi perfectă) şi o fidelitate internă de aproximativ 0. frecventa cu care o persoană adoptă un anumit tip de adaptare este un criteriu al trăsăturii. Priviţi la cele trei itemuri de test de la pagina 340. rareori întîrzie. Ar putea. testul măsoară o trăsătură comuna cu a constanţă mare. trebuinţă de reali-:cire. Deoarece. este o trăsătură comună şi măsurabilă 0 scală. Un psiholog utilizează exact aceleaşi criterii. Mai întîi trebuie să inventeze scala. Spunem că dacă se poate dovedi că un tip de activitate este de obicei asociat statistic cu un alt tip de aptivitate. gama şi intensitatea) sînt cuantificabili şi permit o manevrare statistică. punctual. Toţi trei parametri (frecvenţa. extroversiune-introver-e socială. de asemenea. el reuşeşte frecvent (dar desigur nu întotdeauna) să le depăşească cu uşurinţă dînd situaţiei o întorsătură plină de umor".85. cît de intens şi cît de largă e gama situaţiilor în care un copil este dominant sau supus ? El "r 342 a observa adulţii la o întîlnire a unui comitet de lucru (poate li} tr-un ecran unilateral) şi să numere „interacţiunile" care sînt 1 dominanţă sau de supunere. Testul pentru dominare-supunere. Desigur că un psiholog nu are nevoie să utilizeze introspecţia ca în acest test de tipul „creion şi hîrtie". Ori de cîte ori a avut o întîlnire. în situaţii în care interesul şi bunăstarea altor oameni este implicat.Cum se stabilesc ? .ada statistică pentru existenţa unei trăsături rezidă în . măsurătorile statistice utilizate (fidelitate internă) determină numai dacă pentru o populaţie întreagă de oameni. Să numim cîteva : nevrotism. anxietate manifestă. Merge în mod frecvent la expoziţii de artă. dacă o persoană se manifestă ca dominantă într-o situaţie. Mary şi Tom. Făcînd astfel. Dacă e astfel. aceasta înseamnă a cere foarte mult unui individ. Cititorul perspicace poate găsi o capcană în acest procedeu. psihologul va voi ca judecăţile să fie confirmate de e persoane — pentru a stabili ceea ce se numeşte fidelitatea il-servatorului). să utilizeze „eşantionarea timpului*" — poate în observarea unui copil anumit pe un teren de joaca zece minute pe zi. aceste itemuri vă cer să apreciaţi ce anume este uzual sau obişnuit în cazul dumneavoastră (frecvenţa). gste.âsurări variate ale fidelităţii. de exemplu. de exemplu. d Presupunem că un cercetător îşi propune să descopere dacă Ţozitatea. menţionat mai sus. adică o trăsătură. conformism. Cu alte cuvinte. pe termen lung. Cît de frecvent. el 343 . nacă se utilizează un test. Toate trei împreună (şi multe altele din aceeaşi scală) mtreabă cît de mare e gama situaţiilor în care adoptaţi un „model preferat" dominant sau submisiv. nacă utilizează pe o scală de apreciere şi chiar dacă face singur iservaţii. Aceasta înseamnă că pentru toţi oamenii supuşi testului există în general o tendinţă pentru cei care obţin scoruri mari la un item să aibâ scoruri mari la alte itemuri. există dovada că ceva se află la baza celor două activităţi. „. este esenţial ca ei să cadă de acord între ei. conchidem că oamenii în general tind în mod constant să ocupe 0 poziţie dată pe continuumul de la dominare mare la supunere m'că. să se manifeste de asemenea ca dominantă (de obicei) în alte situaţii. pictează el însuşi puţin şi are în bibliotecă multe lucrări de artă . Dacă se utilizează observatori sau valuatori diferiţi. Un al treilea criteriu este intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu acest „model preferat" de comportament. în confruntarea cu încurcăturile din viaţa sa şi din lumea înconjurătoare. Şi să presupunem că întreb : „De unde ştiţi că este astfel ?" Răspunsul dumneavoastră desigur ar fi : „Ei bine. autoritate. pov. şi de aceea pot fi comparaţi avantajos în privinţa acestui aWbut comun (generalizat) al personalităţii. De aceea. Se poate să nu aibă încredere în introspecţie şi să aleagă utilizarea observaţiei directe. el face de obicei lucruri gene-' roase. iubitor de artă şi plin c!e umor. Multe (probabil mii) de trăsături comune au fost stabilite în acesta. după cum am văzut. Primul şi al treilea vă întreabă care este „modelul preferat" de dumneavoastră \ dominant sau submisiv. are o fidelitate la repetare de 0. îl cunosc de destul de mult timp şi. Al doilea item întreabă cit de intens este răspunsul dumneavoastră. itemurile corelează unul cu celălalt şi cu scorul total. Este o „trăsătură comună" dacă dovada este derivată de la întreaga populaţie de oameni.78 (1. Să presupunem că spuneţi despre un anumit prieten al dumneavoastră că este generos. De asemenea.

orele de dimineaţă. El poate utiliza rezultatele într-o varietate de scopuri statistice Deşi curba normală este visul îneîntător al examinatorului nu -' uşor de spus ce semnifică ea. trăsăturile individuale care vor fi dis-e în capitolul următor. no. de asemenea.ru trăsăturile comune. J. ea este de obicei un pro- . inc este aşa-numita lor distribuţie normală. Ea arată că scorurile extreme. Nudacă o trăsătură are această distribuţie normală putem aplica Lele statistice obişnuite de măsurare. Majoritatea cazurilor trebuie să aibă scoruri medii. nu se întîlnesc des. (Cititorul va obcă această afirmaţie se referă numai la trăsăturile comune. dar contradictorii. 204. prin însăşi natura lor.11 -—v Dovada ştiinţifică pentru existenţa unei trăsături provine totdeauna din demonstrarea printr-o metodă acceptabilă a c stanţei ei în comportamentul unei persoane. Cînd luăm în considerare 'variabilitatea inerentă a comportamentului. aşa că le înlătură pe acestea şi schimbă^B mularea altora pînă cînd are o scală fidelă. Dudycha. La anumiţi indivizi acestea fi dispoziţii personale importante.) Acum investigatorul doreşte să considere o trăsătură comună „continuă" cu scoruri dispuse într-o distribuţie de tipul jotului".) Cînd cercetătorul obţine o asemenea distribuţie normală a scorurilor el este satisfăcut. Figura arată o serie mare de scoruri. cu cît fidelitatea este mai mare cu atît e I bună dovada pentru o trăsătură. efectele situaţiei imediate şi erorile de măsurare. Dar pentru aproximativ 80% exista o varîabilitate prea pentru a afirma că ei au vreun „model preferat" de tare. în cazul trăsăti comune este. Astfel. perfidie sau ■ cleptomanie pentru a justifica scalarea Indi\! zilor în raport cu aceste variabile. fi scalate într-o populaţie. 11 G. sau poate rezulta.". An objective study of punctuality in rclatK'1 perso-nality and achievement. necesar să _. ţionale (pentru fidelitate de repetare sau pentru constanţă int< majoritatea psihologilor nu ar avea încredere în corelaţii' sub 0. Majoritatea oamenilor au scoruri medii care se grupează în jurul „mediei moarte" (media).80. de a întîrzia sau de a^| mai devreme la adunările din colegiu (cum ar fi jocu^H basket. ca întregul Pr cedeu să fie cam artificial). Dacă utilizăm corelaţiil. (în cazul din urmă scorul mediu induce în eroare. pentru că subiectul are dispoziţii puternice. nu c' mirare că pentru a atinge acest minim o scală trebuie adesea rj vizuită de cîteva ori (ceea ce face.fabrică un număr mare de situaţii imaginare. "ar restul se îngustează spre extrema superioară şi inferioară. 1936. Ştie că scorurile mari şi cele mici constituie deviaţii importante de la norma universală (sau de grup). ceea ce z„3 duce în scală determină trăsătura comună pe care o scoc arbitrar violează oarecum naturalismul pur (adică aflarea a ( ce „sînt într-adevăr" diferenţe comparabile în natura Acesta este unul din motivele pentru care nu putem pretinV" prea mare veridicitate pen. care indică o dispoziţie de a evita modalităţile extreme de adaptare . 344 Distribuţia normală O proprietate obişnuită (dar nu invariabilă) a trăsăturilor.se demonstreze < treagă populaţie de oameni este în mod rezonabil eonst raport cu ea însăşi de-a lungul timpului şi într-o seiie de sit^H Dar ce nivel de constanţă vom cere ? Nu există răspun Statistic vorbind. Un scor mediu poate rezulta din cumularea răspunsurilor „moderate". cum am spus. Probabil nu am reuşi să găsim destule cazuri de doncM tism. Figura 26 ilustrează situaţia unei trăsături comune. constată că unele situaţii nu corespund cu altele (fideluJ iternului e scăzută). indicînd că scala e sensibilă. mese. nu pot. efectiv puncte. Eşecurile în stabilirea unei trăsături comune sînt clarifi toare. şi ocazional aşa se întîmplă. să zicem dorriinare-supunere. Concret. Psychol. După prestarea lei. Dudycha a descoperit că aproximativ 40% din populaţie exista într-adevăr o : sigură de a fi constant punctuali. conferinţe part. El poate compara acum personalităţi raport cu o trăsătură comună. dar nu sînt trăsături încercînd să descopere dacă punctualitatea — îrii era o trăsătură comună. din anularea răspunsurilor foarte autoritare şi a celor foarte submisive. în „Arch.

în sfârşit. gîndit.. I 345 dus al unor circumstanţe amestecate.cînd stimulul e per-i ceput. Dar prin . în primul rînd. primind pecetea personHj lităţii de-a lungul drumului. Neconvingător.-55 OoiVinonţQ Supunere 'rf" fi 26. în acţiune. Metodologii exigenţi spun că noi nu putem cunoaşte exact ce est şi ar trebui să-1 denumim numai „o variabilă intermediară". Fără un asemenea concept ar fi imposibil să se explice stabilitatea şi constanţa conduitei. urmele memoriei. Cînd va fi folosit termenul „trăsătură" şi cînd un '. Vezi pagina 426. Maiai eeptabilă e formula S-O-R (structură de stimulare — organizare internă -răspuns la produsul organizării). înainte de a intra. Nu există o obiecţie serioasă fatâ ?e acest ultim procedeu.ninologică. răspunsul este vag • j „dacă am şti destul despre stimul. nu e nevoie de un argument nou pentru a adăuga „trăsăturile" sene.12 Deoarece psihologii au afirmat întotdeauna că deprinderile. Distribuţia scorurilor unui test caro măsoară dominanţa şi supu--onstruită pe baza distribuţiei prin decile a scorurilor din A—S Reac-tion Study : Forma pentru bărbaţi. termen din această serie ? . „O" din această formulă este o recunoaşte^* a existenţei „tendinţelor determinante" în sensul în care noi utilizăm termen. trăsături. canalizat într-o direcţie şi nu în alta. sentimentele. Distribuţia **"** mala rezultă adesea dintr-o juxtapunere arbitrară a modalitâ??K opuse de adaptare pe o scală liniară. că „totul în personalitate are o distribuţie normală". în sfîrşit. atitudinile mentale şi multe dispoziţii sau sisteme de acelaşi tip există în structura neuropsihică. reflectă presiunea socială spre confo e" tate cu un nivel „mediu" acceptat de conduită. nu am avea nevoie de conceptul de per50" nalitate". Totuşi. impulsurile. curba în parte să reflecte preferinţa naturii pentru niveluri medii ^ distincte) . cum mai mulţi autori o fac. în aceasta 12 Slăbiciunea formulei S-R este aceea că ea nu reuşeşte să explici nizarea internă extrem de complicată care se produce . Numai procedînd astfel putem evita greşeala de I presupune. este bine să se realizeze extinderea complicat? ilor introduse într-o singură variabilă „simplă" în scopuri de mâ surare comodă. Trăsăturile şi alte tendinţe determinante După cum am văzut în capitolul 11. în interesul un i teorii sănătoase. psihologia nu se poatel lipsi de conceptul de „atitudine". Cei cîţiva extremişti care încearcă să abordeze proble111 e. trebuinţele. 346 I Ceea ce ne interesează pe noi aici este numai o problemă t r. nici faţă de curba normală astfel obţW-6 deoarece în orice caz scalarea trăsăturilor comune nu e decît 3' mod grosier de abordare a personalităţii. care implică o pregătire pentru răspuns. distribuţia est?' Of tr-o anumită măsură afectată de creatorul testului care vede "^ revizuiri succesive ale scalei sale duc la dispersia din ce în c* mai simetrică a scorurilor.va" riabilă intermediară" chiar şi cel mai exigent metodolog va admite deprinderi' t atitudini. complexele inconştiente. dar. în plus. psihologice pe baza strictă a relaţiei S-R („organism gol") lucrează în genera cu porumbei sau şobolani şi nu contribuie la cercetarea personalităţii.Da sînt întrebaţi cum ar aborda problemele personalităţii.

Deprinderile nu se integrează automat. o trăsătură este o structură neuropsihică ce are capacitatea de a face funcţional echivalenţi mulţi stimuli şi de o iniţia şi orienta jorme echivalente (constante semruficativ) de comportament adaptativ şi expresiv. Trăsătură şi atitudine. Nu e totdeauna posibil să distingem între ceea ce ar trebui numit în mod corect o trăsătură şi ce anume o atitudine. e declanşată numai prin comenzi adecvate din partea părintelui ca un item . totuşi.sa de politeţe. destul de corect. că o trăsătură apare. Cîţiva ani această deprindere rămîne izolată. Cînd devine adult. El învaţă la început să spună „mulţumesc". se simte jenat nu numai pentru că o deprindere eS'te frustrată. £U trecerea anilor. să rîgîie cu satisfacţie după masă în unele ţări . Este probabil mai uşor pentru persoanele cu anumite structuri înnăscute să dezvolte trăsătura politeţii decît pentru altele. se poate spune că are o trăsătură de politeţe. deşi extrem de variate ca tip. . Dacă are deprinderea de a ocupa locul ' mai incomod din cameră îşi va distruge rapid această deprind cînd va afla în Germania că locul cel mai incomod este j sofaua care. e mai variabilă în expresia sa. să nu întrerupă pe alţii în timp ce vorbesc. Atunci. Patriotismul este o trăsătură sau o atitudine faţă de tura1 natală ? Extroversiunea este . în acest caz o trăsătură este mai generalizată decît o deprindere. la masa de prînz nu e politicos să "ei din ceaşcît de spălat degetele la masă. a fi politicos) nu va asemenea întrebări personale. Şi acesta e un lucru de mare importanţă. Dacă cineva omite să_şi spele dinţii. pagina 324. De asemenea. să ţină deschisă uşa pentru mama ca să intre în casă. ci şi pentru că omisiunea violează o trăsătură mai generală de curăţenie. Toate acestea sînt unităţi specifice de învăţare. (Conceptul de echivalenţă este oarecum similar cu conceptul S—R de „generalizare stimulului". Ea a încălcat deprinsa. Ne referim aici din nou la conceptul de echivalenţă. în procesul învăţării trăsăturilor nu trebuie să uităm că -influenţa temperamentului.fi politicos. inteligenţei şi constituţiei fizice joacă un rol. sîr asemenea. totuşi. Acesta-din urmă. dar este integrat într-un sistem mai larg de deprinderi. Politeţea este mai mult decît o simplă aglomerare ele deprinderi. ce: puţin în parte. De aceea mult stimuli sociali sînt echivalenţi în declanşarea trăsăturii. în mod obişnuit termenul deprin-jerc se aplică unui tip îngust şi limitat de tendinţă determinantă. 347 U :e or în timp ce călătoreşte un american politicos va învăţa r. totuşi. dar şi-a menţinut trăsătura. De obicei. Mulţi adulţi au o deprindere generalizată de a îndepărta orice formă de murdărie de la persoana lor. Pe latura răspunsului. într-o ţară el va văţa (pentru a fi politicos) să-şi întrebe gazda cît a plătit diferitele ei bunuri . a ilustrat problema. ci ele fac aceasta cînd persoana are un concept general sau o imagine de sine care -duce la fuziunea lor într-un sistem superior de organizare. pare să implice faptul că generalizarea rezultă în mod automat dintr-o condiţionare frecventă. în altă ţară (pentru. prin integrarea a numeroase deprinderi specifice care au aceeaşi semnificaţie adaptativă generală pentru persoană. în ţările călătorul nostru politicos constată că majoritatea relaţii]^ sale sociale trezesc în el dispoziţia de a .Trăsătură şi deprindere. ■ Acest exemplu implică. adică devine o trăsătură de curăţenie personală. dar povestea spune că } amfitrioană din Washington a procedat astfel pentru a-şi linişti Oaspetele din Orient care deja băuse din ea. „Echivalenţa" pretinde că individul percepe o semnificaţie comună în seria de stîmuli la care răspunde).'n lanţul de acte pe care copilul le îndeplineşte seara şi dimineaţa. spălatul dinţilor devine nu numai automat (cum e cazul deprinderilor). în altele să ^ acest act zgomotos. totuşi. discutat la pagina 104. echivalente în aceea că ele semnifică toate politie Figura 24. este un loc de onoare. Un copil nu e niciodată „politicos în general". O persoană cu adevărat politicoasă va înregistra schimbări în comportamentul său chiar pînă acolo îneît Sa distrugă deprinderile sale de politeţe pentru a menţine trăsă-Ura. £Opilul mic învaţă (cu dificultate) să se spele pe dinţi seara şi dimineaţa. activităţile sale. Deprinderile sînt acum integrate într-o concepţie a ceea ce stilul de viaţă al cuiva ar trebui să fie.

De aceea. o trăsătură este considerată 0 obicei ca fiind mai generală (un nivel mai înalt de integrare) Q cît atitudinea. Sentimentul stă între atitudine şi trăsătură. el are în acelaşi timp o trăsătură de bunătate. ment Dis. C. ti dominantă în atîtea situaţii încît nu le numim ca în căzu. ele pot fi subsumate conceptului nostru de trăsătură comună. complex. Deşi influenţată de consideraţii nominaliste şi artificiale. instinct. cîţ şi trăsătura sînt concepte indispensabile în psihologie. de fapt. o trăsătură comună . să încercăm acum o formulare rezumativă.14 Totuşi.o trăsătură sau o atitudine fai viaţă ? Cineva are o trăsătură sau o atitudine autoritară ? ■ aceste cazuri şi altele similare este indiferent ce termen folosim Oricare denumire este acceptabilă. „Attitude" in psychology and psychosomatic medi-Cmp> în „J. de asemenea. Prin analiza a 12 limbi. ÎR general. g^ extrem de sugestivă şi a fost descrisă în capitolul 7. o condensare a discuţiei noastre de pînă acum din capitolul de faţă. că termenul pentru atitudine este în general mai înclinat spre starea motorie decît spre starea internă. expansivă. în timp ce vorbind de modul de gîndire şi comportare (ca în relaţiile rasiale) aceeaşi limbă utilizează symperiphora. nerv. Goldstein a introdus conceptul de modele preferate de CQm portament. Worcester. cultură şi societate) ea a ajuns să fie conceptul favorit în psihologia . Alţi termeni se referă la-anumite tipuri de trăsături şi vor fi numai enumeraţi aici : interes. dar nu alte animale. cît şi nefavorabilă) faţă de televiziune. în majoritatea limbilor găsim termeni comparabili care combină o „poziţie" motorie cu o stare internă de spirit. ar trebui să subliniem faptul că întrucît atitudinea priveşte orientările oamenilor faţă de faţete precise ale mediului înconjurător (incluzînd oameni. Factorul. vorbind de o atitudine politică (de exemplu. press> 1935^ cap. Andre are o atitudine favorabilă faţă de biserica sa. ele fac pe ( neva să se1 apropie sau să se retragă de la obiectul lor. 14 Aproape fiecare manual do psihologie socială caracterizează atitudinea lffePt conceptul său. Să le Menţionăm pe scurt. Unele limbi fac distincţii mai fine decît limba engleză. Istoria termenului şi utilizarea sa sistematică în Psihologia socială sînt descrise de G. o atitudine ne&?] tivă faţă de vecinul apropiat şi o atitudine ambivalenţă (atît ' vorabilă. d^ prindere generalizată (Dewey). 117. C neva are o atitudine jaţă de păstîrnac [. privitoare la poziţia Angliei în Orientul Mijlociu) limba greacă foloseşte termenul stasis. Anterior am discutat despre „variabile intermediare" ca impuls. O persoană este conformistă. 348 r Această trăsătură de apropiere sau evitare dă o nuanţă clară de motricitate conceptului de atitudine. Atît atitudinea. Deşi acest termen poate cuprinde mai mult declt tr-"~ săturile.. putem desemna obiectul unui sentiment ca şi al unei 13 J Johnstone. totuşi obiectele sînt destul de generale. sau atitudine sau trăsătură. central. în măsura în. W.. în trecere. Această formulare este. Ele acoperă principalele tipuri de dispoziţii cu care se ocupă psihologia personalităţii. trebuinţă. sindrom (Mas*Low). este o construcţie cam artificială. Există concepte curente suplimentare care par chiar mai apropiate.15 Patriotism ar putea fi numit sentiment. favoi sau nefavorabile. totuşi. A handbook of social psychology. sistemul ego-ului (Koffka). bine dispuse sau prost dispuse. Trăsăturile şi alte forme de dispoziţie. Cineva e „gata"-de acţiune. M u r-jT" i n s o n (Ed.). cum am arătat.socială. valoare.13 Dar.] sau explorările i\r O trăsătură e declanşată de atît de multe obiecte Incit nu încercăm să le specificăm. A 11 p o r t. Atitudinile sînt de obicei pro sau contra. stil de viaţă (Adler). 349 atitudini . Johnstone arată că aceasta e situaţia şi. el are o atitudine . O atitudine are întotdeauna un obiect de referinţă. O trăsătură comună este o categorie pentru clasificarea for-melor funcţional echivalente de comportament dintr-o populaţie generală de oameni. în C. 17. Dacă un om îşi iubeşte dinele. Dar în mod obişnuit există două distincţii între cele două cepte : 1. dar totuşi un concept înrudit cu trăsătura. el este oarecum echivalent. cum am -spus. în domeniul personalităţii ne interesează structura persoanei şi de aceea trăsătura devine conceptul favorit.16 Lewin vorbeşte de o giune (fie „personală internă". Astfel. După ce am făcut aceste variate distincţii. 287—299. atitudini. această metaforă spaţială implică un modei teoretic de cîmp. dacă are o atitudine atentă şi de simpatie faţă de oameni şi animale. 1953.. care acestea se dovedesc a fi elemente utile în compararea indivizilor şi sînt considerate a desemna dispoziţii care funcţionează în mod real. o atitudine poate avea o gamă atît de largă încît să fie identică cu o trăsătură. 2. Clark Univ.". Mass. Attitudes. fie „motor perceptuală")17.

The organism. filistinii şi boemii . datorită unei naturi umane comune şi unei culturi comune. şi de H. I. Acest lucru sugerează că tipurile exista nu în oameni sau în natură. 1933 . social. în „Genot Ps-V" chol. alţii se potrivesc altui tip . Tipuri empirice. ci numai de acele părţi din. cap. 717 K. atitudinile şi trăsăturile tind să se grupeze) intră în Mieultate.Goldstein. cerebroton. Din acest punct de Vedere doctrina tipului empiric se află între nivelul trăsăturilor şi nivelul personalităţii totale. Psihologii interesaţi de imaginaţie sugerează alte tipuri : vizual — Sinestezic — auditiv. atunci aceşti oameni constituie un tip. ci în ochiul observatorului. A clinical study of sentiments. un altul preferă o dihotomie diferită. /__v Dacă această formulare pare prea tehnică. ■dar se potriveşte unui tip. Energies of men. Ceea ce izbeşte mai întîi în legătură cu aceste serii eterogene' este faptul că autorul îşi impune propriile interese legate de natura umană. M u r r a y.ale unei organizări mai cuprinzătoare (şi dacă se găsesc mulţi oameni care posedă această organizare cuprinzătoare). Christina D. Cu alte cuvinte. tipurile într-un punct de vedere exterior persoanelor. estetic. Dificultatea este aceea că însuşi conceptul de tip im-â o discontinuitate. Figura 3 (pagina 29) ilustrează procesul de dezmembrare. 16 K. Problema este că împărţiri precise de acest gen nu se 351 Nivelul lipului . Monogr. Sheldon de visceroton. deşi în grade variate. politic şi religios. Din acest punct de vedere cineva ar putea argumenta că intraversiunea sau somatotonia (pagina 73) ^prezintă un tip empiric. orientat spre interior şi orientat spre altul. American Book. Această enumerare ar putea fi mult lungită. 1936. William James vorbea de sensibili şi duri . Principles of topological psychology New York. dezvoltă moduri similare de adaptare la mediul lor. Pînă acum discuţia noastră defineşte tipurile ca abstracţii create prin luarea unor părţi din oameni şi introducerea lor cu forţa într-o categorie care prezintă un interes special pentru un investigator. McGraW-Hill. trăsături şi atitudini sînt manifestări . In ochii săi. Scribner. ca veridice. economic. Această posibilitate apare cînd investigatorul vrea să acopere un domeniu mare al personalităţii multor oameni. somatoton. Dacă printr-o investigaţie empirică se poate arăta că 'multe deprinderi. trăsăturile trebuie considerate. Un autor ne-spune că omenirea poate fi împărţită în două grupuri. omenirea pare să fie divizibilă în funcţie de schema sa. cap. cititorul poate prefera formularea simplă dar mai puţin precisă că o trăsătură comună este orice dispoziţie generalizată în raport cu care oamenii pot fi în mod avantajos comparaţi. 33. indivizi care pot fi ordonate în funcţie de eşafodajul său teoretic. (Putem chiar viola utilizarea obişnuită şi să spunem că ei au un tip. Lewi n. 350 Adevărul problemei depinde în mare măsură de ce fel de tipologie vorbim. dar tipurile numai ca nominale. un altul. 1939. dovezile pentru un tip sînt de acelaşi gen cu dovezile pentru o trăsătură. şi totuşi unii nu se potrivesc unuia.reflectă într-o anumită măsură dispoziţii veridice şi comparabile ale mai multor personalităţi care. New York. Nu e interesat de indivizi intacţi. New York. apolinici — dionisiaci. în acest caz. Să luăm în considerare mai întîi cîteva tipologii je nuanţă nominalistă. M c D o u-g a 11. Tipuri ) Vorbirea obişnuită ne spune că o persoană are o trăsătură. 1945. 17. Implică faptul că unii oameni se potrivesc tip . cel puţin în parte. 3—149. Acestea par a fi mijloace pentru a exalta interesul special al unui autor pe seama individului. Morgan.". Ea pretinde să acopere o mare parte din organizarea personalităţii totale. Spranger preferă-tipul teoretic. A. Există totuşi un sens în care tipul poate fi privit ca trăsătură comună supraordonată. Dar chiar tipurile empirice (stabilite pe baza dovezii serioase CŞ activităţile. 15 Sentimentul este elementul personalităţii preferat de W.) Figura 27 ilustrează situaţia. Trăsăturile rezidă în per~ soană . dacă nu chiar în întregime..

gornatotoniel..18 Ce are de-a face acest lucru cu personalitatea ? Dacă toate concepţiile fundamentale despre viaţă sînt trei la număr (trei tipuri). Adevăratul defect al doctrinei tipurilor empirice este acela că implică faptul că personalitatea este complet subsumată unui tip. Unii teoreticieni utilizează conceptul fără a pretinde că tipurile lor implică personalităţi concrete. cum vedem din figura 3.Ni velul răspunsulu. atunci oamenii individuali pot fi consideraţi în funcţie de faptul dacă se potrivesc (sau cel puţin aproximează) cu unul din aceste tipuri . face o analiză apriori a valorilor umane fundamentale. după ce a examinat sistemele filozofice din lume. Tipul ca nivel superior al trăsăturii (adaptat din II. J. dar spune că . ceea ce nu 352 L constatat că există în mod real. atît cerebro-toni cît şi somatotoni. atît introvertiţi cît şi extrovertiţi. idealism obiectiv. Cum am văzut în capitolul 3. specific i'tr/ura 21. Edward Spranger. economic. în : „J. The organization of personalUy. estetic. mai ales acelea de genul introversiunii il ă l i d un g .Altele sînt mult mai „înguste" (ca punctualitatea. dar. există un mod complet diferit de a privi tipurile. Putem spune numai că unii oameni au unele dintre atributele unora dintre tipuri. de exemplu. politic şi religios (vezi pagina 299). conchide că există trei forme fundamentale de filozofie. naturalism. Adică. că schema lor tipologică ne ajută să înţelegem personalitatea.". social. nu se întîmplă astfel. Pentru a conserva doctrina tipurilor empirice ca atare este necesar să spunem că majoritatea oamenilor sînt un „tip mixt". elevul lui Dilthey. Această schemă reţine nuanţa discontinuităţii ţinând seama în acelaşi timp de continuitatea faptică. Tipuri ideale. După el există tipul teoretic.ideale". tip mixt" Figura 28. Conchidem deci că doctrina tipului empiric nu aduce un ioloŞ real în reprezentarea structurii personalităţii umane. 1951. Tipurile empirico ca extreme alo unui contthuuin găsesc în populaţia umană. El nu pretinde că orice persoană dată se potriveşte cu un singur tip în mod absolut. Ei spun. Nu cîştigăm nimic dacă etichetăm trăsăturile mai largi drept „tipuri". Eysenck. Aşa cum arată figura 28 această soluţie înseamnă de fapt că termenul tip se aplică corect numai extremelor unui continuum. Am văzut că într-un mod similar dar mai sofisticat. Adevărul care rezidă în tipurile s' pjrice este de-acum pe deplin recunoscut în conceptul nostru de e zgături comune. Filozoful german Dilthey. admitem pe deplin că unele trăsături co-tr măsurabile sînt largi. Le denumeşte idealism al libertăţii. chiar dacă nici o persoană nu se potriveşte cu această schemă. ifiliteţea sau dominanţa). 103) Extrovert Ambiverţi . că ele privesc o mare parte din concepţia despre Saţă a omului. totuşi. Să vedem cum funcţionează această logică oarecum paradoxală. 20. Ea implica o discontinuitate clară între „tipurile1' de fiinţe umane. E1 sînt. Pers.

într-un anumit grad putem înţelege o persoană examinîndu-i valorile cu ajutorul acestor rubrici. Ele sînt „scheme de comprehensibilitate". Ele ne ajută să înţelegem oamenii pentru că oamenii se aliniază în diferite grade unuia sau mai multora din aceste variate valori umane Posibile 19 Tipuri culturale. Undeva între tipurile ideale şi tipurile empirice se află o mulţime de tipuri culturale. Spunem despre un om câ este un ,,britanic tipic" ; despre altul că este un „veritabil cosmopolit" ; despre un al treilea că este un „soldat profesionist" învederat. Asemenea epitete ne spun foarte mult. Tipurile ocupaţio-nale par revelatoare în mod special. Un sindrom bogat de trăsă18 W. Dilthey, Weltanschauungslehre, în Gesammelte Schriften, LeiP«g,_Teubiier, 1931, VIII, 75—118. W28. 19 E. Spranger, Types of men, transl. by P. Pigors, Halle, Niemeyer, 353 23 •^Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265 turi ne vine în gînd dacă spunem că John este un avocat tjn. un comerciant, muncitor nepriceput, fermier, bărbier, cleric politician „tipic". Sa*J Cum am văzut în capitolul 8, unii autori susţin că prin noaşterea ocupaţiei unui om, sau a statutului, rolurilor şi sale în societate, ştim mai mult despre personalitatea sa dacă îi studiem trăsăturile. Această afirmaţie induce în în primul rînd, soldatul în chestiune poate să nu fie tipic grupul său, ci poate fi un deviant mascat. în al doilea rînd, maţia scapă din vedere faptul că, chiar pentru soldatul tipic, acest" trăsături sînt acum ale sale. Ele rezidă în el (şi nu în profesia sa} Această problemă este importantă. Nu e niciodată sigur sg caracterizezi personalitatea umană în termeni de roluri, ocupaţie status social sau orice alte rubrici culturale sau sociologice. Cî'nd spunem că Max e fermier, suburban, catolic, fizician, italian, director de întreprindere sau membru al clasei „mijlocii superioare11 nu îi descriem personalitatea. El poate fi deviat, şi chiar dacă el este „tipic", tocmai propriile sale trăsături îi reglează acum personalitatea. Deşi trăsăturile sale pot fi influenţate de apartenenţa sa la un grup, nu trebuie să confundăm această apartenenţă (tip social) cu propria sa personalitate în funcţiune. Tipurile ca propedeutică. In ciuda opiniei noastre oarecum negative despre tipologie, putem admite că a începe cu o „suspiciune" legată de tipuri (de orice fel) este adesea un procedeu productiv. în ultimii ani cercetarea a fost stimulată de postularea tipurilor constituţionale (capitolul 4), a tipurilor perceptive şi cognitive (capitolul 11), a tipurilor de maturitate şi imaturitate (capitolul 12), ca să dăm cîteva exemple. Pe scurt, doctrina tipurilor poate fi o trambulină bună pentru teoria psihologică, dar ea face o figură proastă la linia de sosire. Pentru a pune problema mai-concret, s-ar putea spune că pornind cu tipurile, cercetătorii sfîr-şesc adesea cu o informaţie utilă privind trăsăturile complexe, dar cu nimic altceva în consecinţă. / Denumirea trăsăturilor comune Există aproximativ 18 000 de cuvinte (mai ales adjective) în limba engleză care desemnează forme distincte de comportament personal.20 La prima vedere această cantitate pare un coşmar semantic. Totuşi, e evident că denumirea trăsăturilor are o relaţie 20 G. W. A 11 p o r t, H. S. O d b e r t, Trait-names : a psycho-lexicd study, în „Psychol. Monogr.", 1936, no. 211. Secţiunea de faţă citează lbe din această sursă. 354 elementele structurale de bază ale personalităţii şi este de da-L-ja noastră să descoperim, dacă putem, care este această reiaţi* Aceste mu de termeni îşi au originea în două tipuri separate je interes. Mai întîi, putem fi siguri că oamenii încearcă o dorinţă s a numi ceea ce este cu adevărat real în natura umană. Dacă semenii noştri muritori nu ar avea capacităţi şi dispoziţii, ar fi jjnprobabil să le numim. Mai mult, denumirile sînt într-o anumită măsură autocorective, căci nu cîştigăm nimic dacă se conservă prin denumiri o credinţă eronată în entităţi fabuloase ; e totul de cîştigat utilizînd termeni care să desemneze structuri psihice adevărate. Acesta e un motiv pentru care avem denumiri de trăsă-turj; dacă ar fi singurul motiv, corespondenţa între dicţionarul nostru şi adevărul psihologic ar fi strînsă, mult mai strînsă decît e în realitate. O a doua influenţă asupra lexicului de denumiri de trăsături este total diferită ; provine pe calea capriciului şi modei din interesul cultural. De foarte timpuriu, datorită persistenţei medicinii galenice, limba engleză a utilizat asemenea denumiri de trăsături ca sangvin, coleric, melancolic, flegmatic, bine dispus, prost dispus, sau cu sînge rece, inimos, fără inimă şi cordial (derivate din credinţa că inima e sediul intelectului şi sentimentului). Reforma protestantă, cu accentul pus pe natura interioară şi introspecţie, a adus multe adjective utile pentru precizarea de trăsături, printre ele sincer, pios, bigot, precis, fanatic, ca şi multe din cuvintele compuse cu sine : respect de sine, considerare de sine, dragoste de sine, încredere în sine, stimă de sine. Egoist este un termen inventat de presbiterieni pe la 1640. Subiectivitatea crescîndă a literaturii din secolul al XVIII-lea a adus termeni ca apatie, mîhnire, deprimare, visare. Cercurile de la curte au adăugat alţi termeni : afectat, nă-tăfleţ, interesant, plictisitor. Anilor recenţi le aparţin multe expresii, unele încă privite ca aparţinînd slangului : speculant, carierist, beatnik, huligan, linguşitor, trişor, sclifosit, panicard, excroc, gigolo, suburban.* La acest vocabular mereu în creştere

legat de psihologia caracteristicilor umane s-au adăugat termeni ca introvertit, nevrotic, regresiv, psihopat, somatoton, schizoid şi mulţi alţii. Deşi unele simboluri se sting, tendinţa specifică denumirilor de trăsături este să se multiplice — fără îndoială o reflectare a interesului mereu crescînd pentru natura Ufnană. De aceea conchidem că în parte denumirile de trăsături de Care dispunem relevă caracteristici comune în privinţa cărora , * In original booster, climber, beatnik, hoodlum, yes-man, tour-flusher, "-saefc, jitter-bug, chiseler, gigolo, exurbanite. (Nota trad.). 355 oamenii pot fi comparaţi. Cu alte cuvinte, mulţi termeni să desemneze manifestări veridice ale oamenilor. Cam : termeni sînt de acest ordin. dir Dar limba este înşelătoare. Ea slujeşte şi un scop evaluaf Cînd spunem că o femeie e atrăgătoare nu spunem nimic de^- 'V' o dispoziţie aflată „în piele", ci despre efectul ei asupra alt oameni. Cam 30% din denumirile noastre de trăsături au aceasr nuanţă predominant evaluativă : printre ele, adorabil, plictisitor, dezgustător, de invidiat, rău, magnific, insuportabil învingător. Graniţa dintre termenii veridici şi cei evaluativi- este ade sea greu de stabilit. In primul rînd, un termen de laudă sau d~ acuzare, ca onest, paşnic sau altruist, poate ajunge să reprezint o imagine de sine dorită şi o persoană se poate strădui (adică, îSj "poate dezvolta o trăsătură) să corespundă idealului social. Mai există două clase suplimentare de termeni. Desemnăm stări temporare ale spiritului, temperamentului, emoţiei sau activităţii prezente ; de exemplu fîstîdt, bîlbîit, bucuros, frenetic. Deşi asemenea termeni descriu conduita, ei nu se referă la „modele preferate" permanente. Aproximativ 25% din cele 18 00!) de cuvinte sînt de acest fel. In sfîrşit, trebuie să admitem o cantitate mare (20% din total) care parte metaforică sau discutabilă, termeni ca viu, amorf, dolofan, prolific. Cînd spunem că lista termenilor descriptivi din punct de vedere uman totalizează cam 18 000 omitem numărul mare de expresii străine intrate în limbă şi expresii compuse : iubitor de natură, duşman al afectării, genul de persoană care nu se încurcă* niciodată în amănunte şi altele. N-ar fi de mirare ca numărul de descrieri posibile ale fiinţelor umane în limba engleză (sau în altă limbă superior dezvoltată) să fie aproape infinit. Pentru a rezuma teoria noastră despre denumirile de trasă-' turi susţinem că numele oferite de lexic sînt simboluri sociale irwj ventate dintr-o combinaţie de interese psihologice, culturale şi etice. Termenii, care sînt evaluativi şi critici, au o semnificaţie redusă pentru studiul structurii personalităţii, oricît de utili ar fi pentru studierea influenţei sociale a unui individ asupra celorlalţi. Poate că numărul termenilor singulari, neapreciativi, îndreptaţi clar spre desemnarea unor trăsături permanente (netemporare/t este între 4 000 şi 5 000. Deşi sînt posibile atît de multe combinaţii de cuvinte numărul de denumiri accesibile de trăsături este mult' mai mare. în cel mai bun caz denumirile de trăsături sînt denumiri w categorii. Adică, cînd spunem că Tom şi Ted sînt ambii agresiv' nu înţelegem prin aceasta că agresivitatea lor este identică ca tip. Vorbirea comună este un ghid prost pentru subtilităţile 356 . Dar cuvintele nu sînt altceva decît categorii de tip omnibus. în ele o mulţime de sensuri care sînt comparabile între ele l d iî l .general, dar numai în general. Oricît de nesatîsfăcuţi am fi, nu avem altceva la dispoziţie jecît etichetele verbale. Poate într-o zi ştiinţa psihologiei va avea jte simboluri pentru a desemna trăsăturile' (factoriale sau matematice), dar progresul de pînă acum în această direcţie e prea mic pentru a ne tenta să abandonăm loialitatea primordială faţă de limba noastră maternă. Soarta noastră este să analizăm trăsăturile prin cuvinte făcînd totul pentru a defini termenii noştri. Rezumat ■ Peişonaliţaţea_j)oate fi analizată — într-o anumită măsură şi cU un succes parţial — în termeni de trăsături comune^_JA££Slea_ sînt dispoziţii mai generale decît deprinderile sau atitudinile — în raport cu care oamenii dintr-o populaţie pot fi avantajos comparaţi. Simţul comun ne împinge să facem asemenea comparaţii în mocTconstant. Spunem că un om este mai dominant decît altul. Psihologii fac acelaşi lucru, deşi ei pot uneori prefera să vorbească despre „dimensiuni", „factori1' sau „variabile" în loc de trăsături. Trăsăturile comune sînt stabilite în mod empiric atunci cînd testele de personalitate (sau alţi indicatori) se dovedesc sigure, in-dicînd faptul că oamenii răspund constant după o perioadă de timp şi cu o intensitate caracteristică. Sute de trăsături comune au fost stabilite în acest mod, majoritatea lor prezentînd o distribuţie normală într-o populaţie de ansamblu. ,0 trăsătură comună_cu un volum şi o cuprindere „neobişnuite -este-uneori denumită ţip empiric, dar este discutabil dacă concep-|uL_de_yjI are vreun avantaj ştiinţific. Fie că tipurile sînt empirice, ideale sau culturale, ele violentează considerabil individul concret care e introdus cu forţa în ele. Trăsăturile comune oferă o me-todăjji o teorie mai bună pentru studiul comparativ al personalî-- taţilor., Dispoziţiile personale, cum va arăta capitolul următor, oferă cea mai bună metodă şi teorie pentru studiul morfogenetic al personalităţii. Deşi denumirile trăsăturilor comune creează multe ambiguităţi ?i dificultăţi, sîntem obligaţi să le utilizăm în

analiza personalităţii. 357 CAPITOLUL 15 Dispoziţiile personale UNICITATEA DISPOZIŢIILOR PERSONALE ® INTERDEPENDENŢA DISPOZIŢIILOR o CONSTANŢA DISPOZIŢIILOR 9 DISPOZIŢII GENOTIPICE, FENOTI-PICE ŞI PSEUDODISPOZIŢII « DISPOZIŢII CARDINALE, CENTRALE ŞI SECUNDARE $ CÎTE DISPOZIŢII ARE O PERSOANA ? « CUM SE STUDTAZA DISPOZIŢIILE PERSONALE ? 0 DISPOZIŢII PERSONALE ŞI MOTIVE-\» DEFINIŢIE • REZUMAT entru moment vom cohtinua discuţia noastră despre denumirea trăsăturilor. Constatăm că unele din acestea derivă de la personaje individuale istorice sau fictive : donchişotist, narcisist (iniţial narcisusist, apoi narcisist, acum narcisic), şovin, sadic, zburdalnic*, colaboraţionist**. Unele sînt scrise cu majuscule : Bos-wellian, Lesbian, Chesterfieldian, Rabelaisian, Pickwickian, Emer-sonian, Falstajfian, Homeric, Faustian. Spunem despre o persoană că seamănă cu Christos, că e un Don Juan, un Beau Brummell, o Xantipa. în toate aceste cazuri, şi în multe altele asemănătoare, observăm că o caracteristică particulară remarcabilă a unei singure persoane ne-a dat o nouă denumire pentru a o aplica ocazional (nu des) altor oameni. în asemenea cazuri nu avem de-a face cu o trăsătură comună-Ar fi absurd să încercăm să comparăm toţi oamenii — sau un nti" măr mare de oameni — pe o scară desemnată să măsoare exhiba ţionaUsmul fastidios al unui Beau Brummel sau cruzimea sexuală a unui marchiz de Sade. Totuşi, însuşi faptul că acum denumi"1 * în original puckish. (Nota trad.) ** In original quisling. (Nota trad.) 358 raCteristiea arată că am abstras-o din viaţa individuală cu in-tenţia de a o aplica altor vieţi cu care se poate potrivi. Cuvintele înt generale. Chiar dacă spunem „acest băiat", utilizăm două cu-pirite abstracte pentru a indica ceva particular. Numai un nume rOpriu, ca Franklin Roosevelt, se apropie de desemnarea unui veninient personal unic în natură. Unicitatea dispoziţiilor personale Revenim la enunţul care pare atît de şocant pentru ştiinţă. Franklin Roosevelt a fost un eveniment istoric unic în natură şi organizarea extraordinar de complexă a proceselor sale mentale si a sistemului său nervos a fost, de asemenea, unică. Nu ar fi putut fi altfel, ţinînd seama de individualitatea eredităţii sale, de individualitatea experienţei sale de viaţă — cum s-a explicat în capitolul 1. Chiar subsistemele personalităţii sale erau fundamental unice. Cînd a fost confruntat cu această logică indiscutabilă, un psiholog a exclamat ofensat : „Cred că e o prostie să spui că niciodată doi oameni nu au aceeaşi trăsătură. Vreau să spun, desigur, că e adevărat, dar acesta este unul din acele adevăruri care nu pot fi acceptate". Replicăm : Din nefericire, acesta e un adevăr pe care studiul personalităţii trebuie să-1 accepte, oricît de mari dificultăţi s-ar crea. Pentru a face distinctă această problemă de cea a trăsăturilor comune, trebuie să adoptăm o terminologie diferită. Am putea să vorbim cu justeţe de trăsături individuale (sau personale) ca distincte de trăsăturile comune, căci există o similaritate între cele două concepte (ambele, de exemplu, se referă ia un nivel complex de organizare). Totuşi, pentru scopuri de claritate vom desemna elementul individual nu ca o trăsătură, ci ca o dispoziţie personală (şi vom utiliza ocazional abrevierea d.p.).1 1 O altă denumire posibilă pe care o am în minte pentru acest element «te aceea de trăsătură morfogenetică. Acest termen sugerează corect un element care poartă „forma" structurii personalităţii şi ajută la menţinerea acestei forme (ie-a lungul unei perioade considerabile de timp. Morfogeneza este o ramură a biologiei care încearcă să explice proprietăţile structurate ale întregului organism. Este un domeniu relativ neglijat al uologiei, aceasta preocupîndu-se mai mult de identificarea elementelor ultime sînt comune întregii vieţi. Biologia moleculară a demonstrat că aceste elemente ultime, în termeni de acizi nucleici, proteine, principii genetice sînt xtraordinar de asemănătoare în toate organismele, indiferent de forma lor. ^ceasta descoperire, desigur, face mai imperativă (şi nu mai puţin imperativă) ^utarea forţelor care explică integritatea structurată a organismului indivizi- Paralela cu psihologia este aproape perfectă. Am, căutat cu zel analitic fentele uniforme ale tuturor personalităţilor (trăsături comune, trebuinţe, int -şi a?a mai departe), dar am pierdut din vedere structura morfogenetică 359 Multe din ceea ce am spus referitor la trăsăturile comune aplică şi la dispoziţiile personale. Ambele sînt tendinţe det nante largi (generalizate) ; ambele diferă în acelaşi mod di prinderi, atitudini şi tipuri ; ambele se referă la nivelul de liză cel mai convenabil pentru studiul personalităţii ; existent, ambelor este inferată prin producerea activităţilor care au o valenţă funcţională''. Dar există şi diferenţe. N-are sens să vorbim de „distribuf normală" a d.p., pentru că fiecare este unică pentru o

persoan^ Nominalizările de trăsături se potrivesc mai bine trăsăturilor Cn mune decît d.p. (în general e nevoie de cîteva cuvinte pentru denumi o dispoziţie, ca atunci cînd spunem : „Micuţa Susan are un fel propriu de a se îngriji special şi anxios de ceilalţi" ; Sa„ „El va face orice pentru tine dacă nu-1 va costa nici un efort") Pretenţia noastră este că, dacă sînt corect diagnosticate, d.p reflectă structura personalităţii cu precizie, în timp ce trăsăturile comune sînt categorii în care individul e introdus cu forţa. De exemplu, prin metoda trăsăturii comune, constatăm că Peter are o poziţie superioară în ceea ce priveşte interesul estetic şi anxietatea, dar una inferioară în ceea ce priveşte conducerea şi trebuinţa de realizare. Adevărul este acela că toate aceste trăsături comune au o coloratură specială în viaţa sa, şi — încă şi mai important -^^ele interac-ţionează între ele. Astfel, ar putea fi mai corect să spunem că dispoziţia sa personală este un fel de izolare autosufi-cientă şi artistică: Scorurile sale separate la trăsături comune nu reflectă pe deplin această structură. Dar, se va pune întrebarea, nu e „mai ştiinţific" să lucrăm cu trăsături comune ? Vom răspunde la acesta întrebare treptat. Pentru moment insistăm numai că trăsăturile comune sînt în cel mai bun caz aproximări. Adesea ele nu reuşesc să reflecte structura unei personalităţi date. O ilustrare a acestei probleme provine din studiul lui Conrad asupra evaluărilor. Trei profesori au evaluat un nu—»' încă o sugestie utilă provine de la conceptul de tendinţă al lui F. H. AU; port. Acest element este un sistem foarte energizat sau o caracteristică ciclic? semnificativă a personalităţii individuale. „Ea reprezintă, în termeni familiaţ' ceea ce individul încearcă în mod caracteristic să facă, adică ce semnificat' încearcă întotdeauna să realizeze...". Structurile tendinţei sînt „interstruct -rate în sisteme mai largi (unitatea personalităţii)", F. H. A11 p o r t, Theorw of perception and the concept of struciure, New York, Wiley, 1955, P- wl Deşi aceste sugestii întăresc argumentul prezentat în acest capitol, . mai bun lucru pentru scopurile noastre actuale pare utilizarea denuii" descriptive mai simple de dispoziţie personală. 360 măr de copii preşcolari după 231 de trăsături comune, fiind astfel siliţi să presupună că toţi copiii posedau exact aceleaşi calităţi personale într-un anumit grad. Plecînd de la această presupunere precară a existat doar un acord scăzut printre profesori; cu o corelaţie medie de +0,48. Mulţi copii, se pare, erau evaluaţi numai pe ghicite, pur şi simplu pentru că investigaţia cerea ca fiecare copil să primească o apreciere pentru fiecare calitate. Dar în cursul aceluiaşi studiu, s-a cerut profesorilor să însemneze printr-un asterisc aprecierile lor la acele calităţi pe care le considerau a avea „o importanţă centrală sau dominantă în personalitatea copilului." în această parte a sarcinii lor profesorii au fost de acord aproape perfect, aprecierile lor corelînd aproximativ +0,95. Acest rezultat arată că fidelitatea redusă a evaluării se poate adesea datora faptului că subiecţii sînt comparaţi în mod forţat în raport cu trăsătura comună care nu le aparţine. în cîteva cazuri (calităţile însemnate) conceptul de trăsătură comună părea să corespundă destul de bine unei d.p. individuale frapante, dar în majoritatea cazurilor dimensiunile comune erau departe de ţintă.2 Cititorul trebuie să ţină minte faptul că noi nu condamnăm abordarea prin trăsături comune. Departe de aşa ceva. Cînd dorim să comparăm un om cu altul, aceasta este singura abordare posibilă. Mai mult, scorurile şi profilurile care rezultă sînt pînă la un punct edificatoare. Spunem doar că există un a,l doilea mod, mai exact, de a lua în considerare personalitatea : şi anume, structurarea internă (morfogeneza) a vieţii considerate ca un produs unic al naturii şi societăţii. Considerăm personalitatea — în singurul mod în care poate îi inteligibil considerată — ca o reţea de organizare, compusă din sisteme în cadrul altor sisteme, unele sisteme avînd o magnitudine mică şi fiind oarecum periferice faţă de structura centrală sau esenţială, alte sisteme avînd o amploare mai mare în nucleul edificiului total ; unele intrînd uşor în acţiune, altele fiind mai latente ; unele conformîndu-se din punct de vedere cultural în a?a fel încît pot fi imediat considerate drept „comune" ; altele categoric particulare. Dar în ultimă analiză această reţea — utili-21nd bilioane şi bilioane de celule nervoase, modelată de ereditate şi de experienţe ambientale niciodată repetate — este în cele ^ urmă unică. Savantul nomotetic încăpăţînat replică : „Ei bine, totul în este unic —• fiecare piatră de pe pajişte, fiecare pantof vechi, r 2 H. S. C o n r a d, The validity of personality ratings of preschool chil-n> în „J. educ. Psychol.", 1932, 23, 671—680. 361

fiecare şoarece ; dar toţi sînt alcătuiţi ' din aceleaşi elemen Unicitatea apare cînd elementele comune apar în proporţii rite. Chimia organică este în principal interesată de combi variate de şase sau şapte elemente şi s-a estimat că sînt posib! aproximativ trei milioane de combinaţii din aceste cîteva ei e

mente. Ţinînd seama de cîteva elemente în plus (inclusiv tras'" turi comune) -putem în ultimă analiză explica unicitatea finală fiecărei persoane." a Răspunsul meu este acesta : Personalitatea există numai î stare postelementară ; există numai cînd caracteristicile comun ale naturii umane au interacţionat deja între ele şi au produs sis teme unice, continue şi evolutive. Aceasta nu înseamnă că depis" tarea elementelor comune sau a funcţiilor umane comune nu e de dorit. în cea mai mare parte ştiinţa psihologiei face acest lucru şi nimic altceva. Insist numai asupra faptului că dacă ne interesează personalitatea trebuie să depăşim domeniul elementelor si să ajungem în domeniul morfogenetic.3 Interdependenţa dispoziţiilor Cu această imagine în faţa ochilor să punem întrebarea dacă e rezonabil să considerăm o personalitate individuală1 ca fiind compusă din dispoziţii separate. Nu este oare organizarea atît de integrată încît nu putem dezmembra individul în d.p. componente ? Este desigur adevărat că nu putem constata niciodată o singură d.p. la un moment dat. Fluxul continuu al comportamentului utilizează simultan toate tipurile de tendinţe determinante. Să luăm în considerare actul scrierii unei scrisori : el cere convergenţa atitudinilor mentale, a motivelor momentului, a abilităţilor, deprinderilor stilistice, ca şi a convingerilor personale profunde şi a valorilor. Comportamentul' reclamă întotdeauna convergenţa efectivă a multor influenţe determinante. Generalizînd exemplul, putem spune că nici o performanţă nu este vreodată un produs univoc al unei singure trăsături sau d.p. în acelaşi timp, deoarece actele adaptaţive dintr-o perioadă de timp prezintă în mod repetat aceleaşi scopuri şi aceeaşi calitate expresivă, devine necesar să presupunem că anumite influenţe stabile şi continue sînt în funcţiune. O persoană locvace, care îşi declanşează tirul vorbirii la cea mai mică provocare, trebuie 3 Un punct de vedere morfogenetic în biologie este reflectat °e E. W. S i n n o 11, The biology of the spirit, New York, Viking, 1955. A autor susţine că configuraţia personalităţii umane este menţinută mai de motivele îndreptate spre un scop (nu de impulsuri). 362 - aibă o tendinţă neuropsihică ce îi canalizează conduita în această lecţie- Locvacitatea ei, provocată atît de uşor (de o echivalenţă gtirnulilor), duce la o vorbire fluentă în care pot fi folosite tot f ml de idei şi cuvinte (echivalenţa răspunsului). Deşi nu e uşor ig conceput în termeni neurologici, trebuie să existe un sistem neroS cu un prag scăzut de declanşare, capabil să genereze acest f jflportament constant. In orice moment, desigur, forma pe care o locvacitatea este determinată şi de alţi factori operativi —■ de 'deile şi atitudinile persoanei faţă de subiectul discursului şi faţă L interlocutor, de disponibilitatea ascultătorului, ca şi de alte d.p. ale ei. Expresia focare de organizare reprezintă ceea ce înţelegem prin dispoziţii personale. Individul mediu va avea anumite grupe je interese şi valori, anumite moduri şi feluri de exprimare, şi poate una sau două obsesii magnifice. Aceste dispoziţii focalizate pot fi declanşate de o serie largă de stimuli şi pot duce la 0 serie mare de răspunsuri echivalente. (Vezi figura 24, pagina 324). Dar graniţele dintre aceste sisteme nu sînt rigide. Chiar si aşa-numitele „compartimente logice etanşe" nu sînt complet separate ; graniţele lor sînt cel puţin semipermeabile. Atunci o d.p. poate fi identificată nu prin contururi sau graniţe precise, ci printr-o calitate nucleară* Calitatea nucleară va fi un scop sau un sens important, sau uneori un stil de expresie. Toate acestea trădează efortul individului de supravieţuire şi stăpînire şi dau o formă personalităţii sale. Constanţa dispoziţiilor întrucît principiul prim al comportamentului este fluxul său convergent, nu putem să ne aşteptăm ca dispoziţiile să fie complet constante şi previzibile. Totuşi, proba noastră pentru d.p. (ca Şi pentru o trăsătură comună) rezidă în recurenţa demonstrabilă a comportamentului „funcţional echivalent". Un director din New York, aproape întotdeauna hotărît, ordonat, şi prompt, poate fi v'rtual paralizat cînd se întîlneşte într-un restaurant cu o tavă ' plăcinte franţuzeşti. De ce ? Poate că este doar oboseala la firşitul zilei ; poate e vorba de un complex îngropat care poate fi urmărit pînă la o pedeapsă primită în copilărie pentru că a furat ăcinte. Dispoziţiile nu sînt niciodată complet constante. Ce plic-sitor ar fi dacă ar fi aşa — şi ce haos dacă nu ar fi deloc constante. Am şi discutat despre inconstanţa datorată situaţiei. Unii au-°ri> cum am văzut, merg atît de departe încît declară că persona363 litatea nu are o constanţă internă, ci îşi datoreşte uniformit asemănării situaţiilor întîlnite în mod repetat. Am pledat îrn triva acestei poziţii. Chiar o persoană care într-un moment ^°~ dominantă şi în altul concesivă, într-un moment brutală şi în afţte dulce, trebuie să aibă aceste tendinţe contrarii în ea însăşi, Une U-o

constata^ că contradicţia scade dacă identificăm corect dispoziţia cea mal profundă (cea mai esenţială) care operează. căci persoana nu are nici o înclinaţie pentru generozitate. este o reflectare a unui sindrom caracterial erotic anal. nu-i pasă că praful se strînge^ Semnifică oare această contracţie în comportament faptul că dr. va avea în natura sa o jemina inconştientă" O situaţie dă naştere unei d. Putem. de biblioteca facultăţii. dar nu şi pentru ceilalţi. Lista de termeni de la pagina 358 derivată din numele prop ale unor personaje istorice şi fictive (chiar ţinînd seama de e^a'1 gerare şi suprasimplificare) sugerează ceea ce se înţelege dispoziţii cardinale. una de ordine şi una de dezordine. dispoziţiile centrale (cele . rit şi neglijente (fenotipice). . D. Cîte anume aceasta e întrebarea pe care o vom pune acum. In acest caz nu avem de-a face nici măcar cu o dispoziţie fenotipjcă. schiţele şi dosarele . specifice şi chiar contradictorii nu este în mod necesar fatală inferenţei. Nu pu tem nega acest fapt. O asemenea calitate dominantă a fost uneor" denumită trăsătură eminentă. este o d. producerea unor acte disociate.p. fenotipice şi pseudodispoziţii Acest ultim punct ar conduce la o distincţie utilă propusă de Lewin. Faptul remarcabil legat de personalitatea sa este acela că el este un egoist centrat pe sine însuşi care nu acţionează niciodată pentru interesele altor oameni. Studiul lui Conrad citat la paginile 360—361 priveşte. centrale distincte. de exemplu. are o dispoziţie cardinală (motivaţională) din care derivă aceste stiluri contradictorii. cu semnificaţie majora d. Vedem din nou aici că numai metodele cele mai sănătoase şi abi-tatea crjtică cea mai ascuţită vor duce la un diagnostic corect. El are două dispoziţii stilistice opuse. dar şi ţinut cu grijă sub cheie. Nici o dispoziţie de acest gen nu poate^ mîne ascunsă. Să luăm cazul dr. Ele sînt „adevărate" în acelaşi sens ca trăsăturile comune. D. ci totdeauna pentru ale sale.. lasă uşa bibliotecii neîncuiată şi cărţile se pierd . 'i face un pas înainte faţă de simţul comun mai ales prin sa de a separa dispoziţiile adevărate de pseudodispo365 Dispoziţii cardinale. udecăţi greşite care provin din fixarea atenţiei numai pe aparenţe. înainte ca existenţa sa să poată fi inferată. meticulos in legătură cu notele de curs. prin faptul că D. In acest caz conchidem că constanţa unei dispoziţii este ° chestiune de grad. centrale şi secundare în orice personalitate există d. Descrierile în termeni de „aici şi acum" sînt fenotipice. pe cît ştim. ele prezintă cel puţin o oarecare constanţă în comportamentul unei persoane. Aproape fiecare act pare să derive din ei. dar aceste dispoziţii opuse (fiecare acoperind o serie de situaţii şi răspunsuri echivalente) sînt ancorate într-o d. Cu alte cuvinte. Dispoziţia fenotipică este mituirea (nu generozitatea) iar genotipul subsecvent. Această autocentrare cardinală (pentru care există dovezi abundente) reclamă ordine pentru sine. Dr. cu semnificaţie minoră. De obicei focarele unei vieţi par să rezide într-un grup de d. iNu ar fi corect să spunem că dispoziţiile fenotipice nu sînt dispoziţii adevărate.p. Şi. de asemenea. totdeauna îngrijit în ceea ce priveşte persoana sa şi masa de lucru. Trebuie să existe o relaţie demonstrabilă între actele separate. O persoană mas^ culină. Cuceritorul şi Cel ri renunţă. Teoria psihanalitică susţine că trăsătura de avariţie. care sînt opuse. In acest caz. Sistemul psihologic al lui jUn se bazează în principal pe conceptul contrariilor. cel puţin parţial. Dar unii avari pot să nu aibă acest fenotip particular subsecvent. de obicei. Dar ar trebui să subliniem că ceea ce apare drept comportament contradictoriu nu este adesea de fel contradictoriu. Contradicţia aparentă provine din faptul că am pus un diagnostic superficial. Este o personalitate neobişnuită cea care posedă o singură dispoziţie ■ cardinală şi numai una. Numai caracterul erotic anal ar fi considerat corect genotipic. ceea ce îi aparţine nu este numai în ordine. căutarea dispoziţiilor mai profunde sînt QenottPice. poate fi un fel de sentiment interior de inseHitate în viaţă. gxpunerile explicative. Acest exemplu arată că numai prin studierea exhaustivă a vieţii singulare putem spera să distingem genotipul de fenotip cu un succes rezonabil.p. e lipsit de dispoziţii personale ? Deloc.. de exemplu. îşi îndeplineşte obligaţia cu neglijenţă .p.persoană poate găzdui d. crede că o persoană care dă daruri este o persoană generoasă. de asemenea. de exemplu. sfîntul şi păcătosul. Situaţii diferite declanşează dispoziţii diferite. Pseudotrăsăturile sînt atunci erori de inferenţă. o d. temă unitară sau rădăcina vieţii.p. Dispoziţiile centrale probabil că sînt acelea pe care le menţionăm cînd scriem o scrisoare atentă de recomandare. altă situaţie altei d. 364 Dispoziţii genotipice.p. Goethe 1-a creat pe Faiw din asemenea tendinţe paradoxale. sînt di^ poziţii ce -pot exista în aceeaşi inimă. Uneori inferenţa noastră poate fi complet eronată.In cazul lui D. deşi pot să nu' reflecte dina-mica intimă şi structura centrală a personalităţii individuale. mai fundamentală (genotipică) pe care o tificăm ca autocentrare. el are moduri de comportament atît oTdonate.p. Dar poate că încearcă numai să cumpere o favoare. Totuşi. Dacă a)şa ar sta lucrurile. pasiune conducătoare. tot atît de fun-dpmerrtală ca şi cele care sînt posibil de constatat în personalitatea lor).p. răspunde. Pur şi simplu le place să simtă aurul (sau echivalentul său). dualitatea este explicată. este atît de trântă şi de importantă într-o viaţă încît merită a fi numită ziţie cardinală. Poate că la ei acumularea a început dintr-o aspră necesitate şi a devenit funcţional autonomă. atunci avariţia ar fi o dispoziţie fenotipică.p. sentiment do-minant. un individ e cunoscut prin ea. avariţia poate fi concepută ca un genotîp adevărat (adică. D. Ocazional. extrovertitul şi introvertitul. Urmărind mai departe cazul. şi poate deveni cp lebru datorită ei.

p. am transformat d. Pentru scopurile noastre este important faptul' că. Particularizarea trăsăturilor comune. dacă încercăm să comparăm o <WJ cu d. Denumirile pe care le utilizează Perry sînt. care. dacă o d-R este privită ca unică. secundare — mai puţin evidente. în care metoda aprecierilor „însemnate dintre peste 200 de trăsături comune a arătat care variabile păreau să indice dispoziţii importante la copii individuali. similare . Cînd psihologia elaborează m ^ tode adecvate de diagnostic pentru descoperirea direcţiilor m ' jore de-a lungul cărora o personalitate particulară este organizat' (dispoziţii personale). şi apoi „să îl (o) descrie.5 ■eru Acestea sînt doar elemente care sugerează dovezi. nu poate exista ca variabilă în „grad". conducând la reconsiderarea lor. D. luate în sine.p-trăsătură comună. vivacitate. este util să avem la îndemînă aceste distincţii cînd dorim să vorbim în general despre importanţa şi intensitatea relativă a unor dispoziţii variate într-o personalitate dată. vor fi găsite dispoziţii personale importante. tendinţă." 367 Numărul mediu de caracteristici enumerat de student' fost 7. el enumera patru dispoziţii-tendinţe „morbide". Totuşi. dispoziţiile nu se exprimă niciodată singular. dacă privim mai atent. Perry simte că un număr limitat de dispoziţii majore (în icest caz. dar ei deschid o posibilitate importantă. pe care-1 consideri ca avînd o importanţă majoră pentru descrierea persoanei pe care o alegi. desigur.p. Totuşi. Nii vom risca o presupunere privind dispoziţiile secundare. In majoritatea cercurilor predomină clişeul : „Psihologia.p. Se înţelege de la sine că aceste trei gradări sînt arbitrare şi sînt formulate în primul rînd pentru comoditatea discursului. chiar lupă un studiu extrem de exhaustiv al unei personalităţi complexe. de la cele mai delimitate şi instabile pînă la cele mai generale şi mai ferm structurate. sensibilitate.ale altor oameni. atunci. La un nivel mai puţin important putem vorbi de d. oscilaţii marcate ale dispoziţiei şi 4. propoziţii sau fraze care să exprime destul de bine. cardinale sau centrale. centrale. Scoruri semnificative înalte sau scăzute pe variabile comune'pot să ne îndrepte atenţia spre domenii în care. Intîi. 3. ca ştiinţă.o. tatea unei d. şi vom vorbi destul despre ele pentru a arăta că provocarea adresată de noi ştiinţei este justificată ■—■ şi anume. se ocupă de universal şi nu de particular". într-un sens. secundare probabil că sînt mai periferice şi mai puţin esenţiale decît d. ipohondrie. Să luăm în considerare o dovadă experimentală.p. De exemplu. dispunem de mai puţine metode pentru determinarea dispoziţiilor personale la indivizi singulari. metodele de diagnostic sînt prea prost jeZvoltate pentru a ne permite să descoperim răspunsul. Numai 10% din studenţi au simţit că aveau nevoi^!ria mai mult de 10 itemuri pentru a descrie „caracteristicile es ţiale" ale prietenului lor. mai puţin constante şi mai puţin active decît dispoziţiile centrale. dar le defineşte în aşa fel încît coloratura specială jamesiană e scoasă m relief. Ralph Barton perry scrie că pentru a înţelege această figură fascinantă este necesar să luăm în considerare opt „trăsături" sau „componente" dominante.4 4 Trebuie spus un cuvînt despre „intensitate". Am cerut unui număr de 93 de studenţi „să se gîndească la cineva de acelaşi sex pe care îl cunosc bine" .p. nu trebuie să ne aşteptăm să găsim structurii la fel de ferme ca mai tîrziu în viaţă).2. denumiri de trăsături comune . 366 Cîte dispoziţii are o persoană ? Cîte dispoziţii are o persoană este o întrebare foarte îndrăz-ea{ă Şi se poate răspunde numai într-un mod preliminar şi speculată.ceea ce li se pare că reprezintă caracteristici esenţiale ale acestei persoane". putem estima — ca aici — irlieil. deoarece n există o normă exterioară cu care să fie comparată. sociabilitate. în raport cu altele şi astfel ajungem la scala noastră gj sieră: cardinal-central-secundar. că ea poate să facă mai mult decît face pentru explorarea organizării morfogenetice. interes etc. 2. se pot face cîteva presupuneri pe baza unor dovezi parţiale. Expresia caracteristici esenţiale a fost definită ca „orice trăsătură. în lucrarea sa definitivă asupra vieţii lui William James. desigur. ComBinate cu aceste d. Totuşi. 7. 8. aversiune pentru procesele gîn-dirii exacte. Totuşi metode — sau sugestii de metode — sînt disponibile.Intrebarea e îndrăzneaţă din mai multe motive : comporta-Lntul este un flux continuu . dacă luăm ina vidul drept punctul nostru de referinţă. opt) acoperă în mod adecvat structura majoră a vieţii. Pentru fiecare studiu al trăsăturilor individuale găsim sute.însemnate cu asterisc) din personalitatea copiilor preşcolari (în care.p. Trebuie amintit că profesorii erau de acord în mod special în ceea ce priveşte . Totuşi. mai mult. sînt patru dispoziţii „benigne" : 5.p. mai puţin generalizate. decît ne-ar place. Formulăm această afirmaţie ca o ipoteză susceptibilă de o eventuală testare ştiinţifică Cum se studiază dispoziţiile personale ? Intrucît psihologia şi-a îndreptat atît de rar atenţia asupra-individualităţii. preocupare pentru stări mentale excepţionale. O primă şi destul de obiectivă metodă constă în examinarea amănunţită a poziţiei pe care o ocupă* indivizii în instrumentele de testare universală sau în scalele de evaluare. în realitate există toate gradele posibile de organizare. 6. oamenii manifestă dispoziţii contradictorii în situaţii contradictorii . umanism. scriind cuvinte. s-ar putea dovedi handicapuri serioase : 1. desigur. calitate. poate reieşi că numărul unor asemenea f0U care va diferi în mod normal între cinci şi zece. poate mii de studii ale trăsăturilor comune. ]<Je vom îndrepta mai întîi spre domeniul biografiei. morbide. cu condiţia să ne limităm la nivelul d. ne referim din nou la studiul de evaluare a lui Con-rad (paginile 360—361).

Psihologia se poate ocupa de cazul singular. 1960. în G. avea un interes estetic puternic' s-era scrupuloasă în materie de pani. Cum să utilizăm ştiinţific asemenea date se arată în lucrarea lui Baldwin care denumeşte metoda sa „analiza structurii personale". în „Charac. Psychol. Personal structure analysis: o statistical method for investigating the single personality. Să presupunem. Era e>a trem de geloasă pe fiul ej . Acum psihologul ar putea emite ipoteza : dispoziţia centrală a acestui băiat este dorinţa fierbinte de a i se acorda atenţie. pînă acum psihologii clinicieni.p. El pus întrebarea : Dacă Jenny menţionează un subiect. ca orice savant sensibil. Assessment of human motives. Rinehart and Winston. Această metodă a fost propusă de F. să devină o metodă ştiinţifică importantă. consultanţii îsau terapeuţii se ocupă de indivizi. neascultător şi tiran faţă de copiii mai mici. voi. 90—91. 369 ersonalităţll — cd. Studiile de caz. E. Identificînd astfel d.". Hoit. totuşi metoda arată că o activitate cantitativă atentă poate fi realizată în domeniul dispoziţiilor personale unice. 1936. putem considera ipoteza confirmată şi d. 37. s-o corectăm. este clar că abordarea clinică oferă în principiu c ocazie demnă de invidiat pentru investigarea dispoziţiilor morfo-genetice. disponibile pentru studiu. 1937. Teleonomic descriptlon in the study of personality. Din punct de vedere fenotipic el prezenta dispoziţii contrare. 1958. putem face în diverse moduri o „analiză de conţinut" revelatoare a lor. Testarea d. Hoit. stabilită. scrisorile sau jurnalul unei persoane conţine grupări recurente de idei. 163—183. El constată că îşi atinge cel mai bine scopul la şcoală conformîndu-se regulilor . Dacă proporţia este mare. Univ. S a r b i n. probabile î(l putea apoi trece la descoperirea coloraturii fiecăruia din ele. Boston. R.". W. 202—214. ei fac inevitabil judecăţi privitoare la dispoziţiile personale. Abordarea clinică. De asemenea. utilizînd precauţii şi instrumente analitice. Atunci. T. Little Brown. Pe durata consultaţiei sînt absorbiţi de structura proprie a clientului.). A11 p o r t. O utilizare mai largă a acestei metode a ipotezelor ne-ar conduce la o concentrare utilă asupra vieţilor individuale. Analiza empirică a actelor unei persoane. a cum există într-o viaţă anumită. ea poate. vom încerca să verificăm în mod empiric ipoteza noastră şi. 265 Acest cercetător a analizat peste o sută de scrisori se de Jenny între cincizeci şi nouă şi şaptezeci de ani. Rinehart and Winston. 370 . era paranoidă în ceea ce privest~ relaţiile ei cu femeile . ■ cap. Apoi lansăm ipoteza că obiectul — în acest caz o personalitate particulară —■ se va dovedi că e format din anumite dispoziţii majore. statistica! prediction. dacă e necesar. Soc. Oricît de improvizată ar ârea că este metoda literaturii şi a bunului simţ. totuşi. Din nefericire. Dacă avem un număr mare de acte ale unei singure persoane. Allport în următorul caz.p..8 Totuşi.6 Un anumit băiat prezenta la şcoală o conduită exemplară . S-a spus destul pentru a stabili punctul nostru de vedere : ştiinţa poate şi trebuie să se ocupe de personalitatea individuală în mod direct şi nu numai să compare persoane în maniera obişnuită a trăsăturilor comune. What units shall we employ ?. Care e relaţia dintre d. E. că întîi aruncăm o privire din unghiul bunului simţ asupra obiectului pe care îl studiem. B. aşa cum le-am descris şi discuţia noastră despre motive (capitolele 9 şi 10) ? 8 Cf. New York. Perry. P. nesupunîndu-se acestora. 6. Clinicat vs. cap: 9. Datele biografice se găsesc în R. Dar acasă era zgomotos. 2 voi. ca orice savant. In viitor putem spera în apariţia Unei cercetări clarificatoare din această sursă. ipotetice. psihologul ar putea apoi să numere actele băiatului în cursul zilei (fiind verificat de un observator independent) pentru a vedea cîte din ele au fost „funcţional echivalente".p. of Minnesota Press.p. Minneapolis. H. ■ 368 însemnate cu asterisc. era ordonat. Clinteai inference and' cognitive theory. L i n d ze3 (Ed. and Pers. Baldwin. Uneori chiar desconsideră valoarea studierii formaţiunilor mor-fogenetice în viaţa individuală. întrucît consilierii. adică au manifestat o solicitare clară de atenţie. după cum y0Vn vedea în capitolul 17. L. Dispoziţii personale şi motive Ajungem acum la problema noastră cea mai dificilă. Meeh 1. După ce a emis această ipoteză. în „J. Taft. 1954. dar atenţia lor este fixată pe structura personală prezentă. New York. H. The thought an character of William James. harnic şi atent. psihanaliştii şi alţi consilieri au lăsat ca interesul lor pentru legi generate şi pre-dicţii statistice (medii) să aibă precădere în teoretizările lor. acasă. 7 A.5 Vezi G. Cea mai clară din toate metodele este studiul biografiilor sau al cazurilor singulare. Desigur ei vor crede că legile ge-rierale pot fi aplicate la conduita sau problema persoanei. D. De exemplu. ce lna ceva menţionează în acelaşi timp (în aceeaşi secvenţă de gî dire) ? Prin această metodă el a stabilit că Jenny dezvăW~ doar cîteva dispoziţii centrale evidente ale vieţii ei. 1942.abnorm. Allport. B a 1-] e y. Deşi aceste scrisori se poate să nu fi dezvăluit întreaşa structură a personalităţii lui Jenny. R.7 6 F.

Atunci. amintim cititorului că majoritatea teoreticienilor o distincţie clară între motive şi alte componente ale perso-alităţii.12 Deşi cunoştinţele noastre despre această maşinărie lasă mult de dorit. sînt indicii că dispoziţiile complexe sînt mai adevărat motivaţionale decît impulsurile. New York. 1951. maşinăria noastră nervoasă este dispusă pe niveluri astfel"9}' c? nivelurile superioare mai complexe au dublu rol de impulsioif0'1 şi frînare pentru nivelurile inferioare mai simple. London. Dar el desigur nu părăseşte niciodată casa numai pentru a fi politicos cu cineva. 10 D. Sherrington. intelectuală — în sfîrşit.10 Părerea noastră e diferită.11 Acest faptare poate ajuta să explicăm cum selectează o dispoziţie comp) **? stimuli echivalenţi din mediu şi declanşează sau „pune barieră unor răspunsuri echivalente (toate fiind consonante cu dispo?jr de nivel superior). După cum am spus. mai mult o dispoziţie motivcrţională. admirativă. Să luăm un exemplu. temporară.9 Similar.pre natura acestor structuri studiind baza biologică . Ne amintim' că McClelland presupune că personalitatea e formată din trei tipuri de elemente : motive. scheme (pagina 261). pentru simplul motiv că acestea din urmă nu funcţionează fără să implice integrări superioare. X are. Totuşi. S. deprinderi şi inhibiţii. insistă Hebb. A textbook of psychology. că un anumit bărbat sau femeie este homosexual nu înseamnă deloc a-i caracteriza motivaţia. Cînd privim la vieţile concrete. C. Oxford. gusturi. Murray e t al.. protectoare. ~ 'Ia în acelaşi timp. de asemenea.De exemplu. Fiecare 11 C. Vezi T. 216. estetică. Personality. Philadelphia. specifică. trăsături. X are o pasiune arzătoare de a da copiilor săi o educaţie mai bună decît a primit el. de exemplu. p. Deşi termenul dă trebuinţei un conţinut oarecum mai obiectiv. pasivă. disimulată. difuză. pare foarte artificial să spunem că sexul ia aceeaşi formă sau are aceeaşi semnificaţie la două personalităţi. sînt mult mai motivaţionale decît altele. superficială. Sloane. cele mai importante componente ale personalităţii) de modul de ?nCjeplinire al lor. nu avem nici o dovadă că un impuls (sau u imbold sau un motiv) acţionează vreodată separat şi singur. Sistemul nervos nu ţine impulsul sexual în mod comod într-un compartiment separat de aceşti factori cu care el fuzionează. Mai recent acelaşi autor vorbeşte despre vectorvaloare ca element al analizei personalităţii. Dar încă nu ştim ce fel de reţete complexe sau ansambluri de ce9 II. nici una nu e lip-■ sită de un anume grad de forţă dinamică. Dl. centrală. durabilă. sublimată. Harvard Univ. Deşi am putea afla ceva des. A. cap. Unele dispoziţii personale. Nu pot crede că personalitatea eSte net împărţită în motive pe de o parte şi maniere (modalităţi de realizare a motivelor) pe de altă parte.. 371 lule corespund unei dispoziţii şi nici nu ştim exact cum o presiune aceste reţete asupra comportamentului. într-o privinţă Murray vorbeşte de integrarea trebuinţelor. acest termen sugerează în sine exact ceea ce căutăm : un sistem singular în care trebuinţa. în acest punct am dori să putem face apel la neurofiziologie. de exemplu. în mod concret. IV. Murray separă trebuinţele (motivale de bază a. ne grăbim să adăugăm că există multe grade de dinamism. activă. p. un impuls năvăleşte într-o organizare de nivel superior şi creează o stare motivaţională generală difuză de unde o presiune integrată merge eferent din cortex în trunchiul cerebral şi eventual intră în -acţiune. Exploralions in personality. Shils (Eds. Totuşi. Dl.j întîi. reprimată. Politeţea este mai mult o dispoziţie stilistică în caracterul său . „Cathexes" fac parte din „motiv". Freud crede că instinctele sînt elemente motivaţionale. A spune. din nefericire.. Alţii separă clar motivele (de ce acţionează cineva) je atitudini (cum acţionează cineva). 160. dulce.. ci numai pentru integrarea momentană a trebuinţei şi a modului de răspuns. 3. Ştim. slujirea copiilor săi. 1938. O. obiectul şi modul de comportare sînt toate integrate într-o singură dispoziţie. Constable. Dim potrivă. p. Press.). Poate tendinţele determinante sînt dinamice (adică ele produc un comportament) şi astfel într-un sens toate dispoziţiile personale au o forţă motivaţională. constrînsă. 12 D. 1906. McClelland. Toward a general theory of action. E. sadică. H e b b. Murray utilizează termenul nu pentru sisteme durabile în cadrul personalităţii. altruistă. 1953. Acum putem cu uşurinţă să-1 zugrăvim părăsind casa dimineaţa în scopul îndeplinirii obiectivului său referitor la copiii săi. 1951. Pentru McClelland o trăsă-tliră este numai „tendinţa învăţată a unui individ de a reacţiona aşa cum a reacţionat cu mai mult sau mai puţin succes în trecut în situaţii similare cînd a fost motivat similar". întrebarea noastră este dacă trebuinţa sexuală există vreodată separată de un sistem de dispoziţii. tot atîtea forme cîţi indivizi a căror trebuinţă sexuală a fost „canalizată" spre propriul sex — Şi să ne gîndim la multitudinea de alte moduri în care această trebuinţă abstractă poate fi canalizată. totuşi implică 0 separare nefericită între motivaţie şi scopul ei. Să luăm în considerare aşa-numitul impuls sexual. New York. vedem că "Sexul fuzionează în mod complicat cu tot felul de credinţe dobândite. în timp ce cathexes reprezintă obiectele gtaşate lor. Cambridge. Mass. The integrative action of the nervous systein. o dispoziţie constantă de a se comporta politicos. centrală şi exigentă în personalitate. Există mii de forme de homosexualitate : manifestă. periferică. Saunders. despre care se vorbeşte atît de des ca trebuinţă uniformă. Parsons. Dar. 372 trăieşte cu propria sa structură.

strângeri. -. sau pe o bîrfîroare să repovestească pe larg faptele vecinilor ei. Acest nivel poate fi numit nivelul „trăsăturii" şi este. un meşteşugar. putem descoperi o forţă dinamică.p. oric'e dispoziţie trebuie declanşată înainte de a fi dinamic activă.13 Dacă o d. au şi ele o anumită forţă directoare. predilecţii — toate sînt d. într-un sens1 există totdeauna un indiciu senzorial. Ea este foarte apropiată de definiţia dată de noi trăsături (pagina 348). înclinaţii temperate pînă la simple obiceiuri. de fapt. £ele care implică sexul.p. Într-adevăr. Dispoziţiile variază de la pasiunile absorbante. autoactive în mod spontan. Cititorul atent va observa că fiecare parte a definiţiei a fost explicată. nivelul cel mai recunoscut atît de psihologi. Aşa cum am arătat în capitolul 10. dispoziţiile sînt. Totuşi. De exemplu.p. De aceea. O dispoziţie personală este o structură neuropsihică generalizată (specifică individului). în mod obişnuit. " în concluzie. Dar ai%umentînd că nu putem face o distincţie precisă între ot şi dispoziţii personale. ci modalităţi de a-1 înfrunta. unele impulsuri — ca durerea sau foamea de oxigen — pot opera într-un mod reflex pentru a realiza reducerea tensiunii cu o integrare redusă în sistemele de nivel superior. răspunsul izvorăşte din înclinaţii profunde. Interese. probabil că sînt mai irezistibile decît o d. totuşi. Această expunere datorează mult lui Stern. este motivaţională sau instrumentală este.i Trăsăturile comune desemnează complexităţi organizate pri-jt drept comune (sau comparabile) într-o populaţie . Constatăm că stilurile noastre de comportare nu sînt în întregime o chestiune de slujire a motivelor mai puternice . Chiar în dispoziţia stilistică. ar fi o greşeală să presupunem că activitatea sexuală abstractă este ea însăşi un element separabil al motivaţiei. Dacă o persoană politicoasă este silită să se comporte nepoliticos. în aceste cazuri. considerind acest ■1. fobii. energie sau negativism.p. egoistul şi bîr-fitoarea pot fi sub o asemenea tensiune încît ei să caute o scuză pentru a vorbi. nu din sunetul telefonului. stilistica. Ele direcţionează activitatea care este motivată de alte d. Rezumat în ultimele două capitole am căutat să stabilim nivelul de analiză cel mai util pentru studiul personalităţii umane. ■ Dar într-un alt sens dispoziţiile motivaţionale sînt autoactive. care au o forţă mai mare. funcţional autonome. dacă sînt lipsiţi de 13 W. hobby-uri. Altele sînt stilistice şi instrumentale în esenţă — dar totuşi dinamice. riscăm încă o dată să admitem că unele dispoziţii au o forţă motivaţională mai mare decît altele. într-un grad mai redus. Stern face distincţie între dispoziţiile motivaţionale şi stilistice UMlizînd termenii germani Richtungsdisposition (direcţional) şi Rustungsdis-P°sition (instrumental).' valn gusturi. avînd capacitatea de a interpreta mulţi stimuli funcţional echivalenţi şi de a iniţia şi orienta forme constante (echivalente) de comportament aăaptativ şi stilistic. disconfortul care rezultă atrage atenţia asupra presiunii normale care există chiar şi într-o d. Ele devin componente ale dispoziţiilor personale. atunci. în afară sau în interiorul corpului. strict vorbind. de scopui--1 Ele nu sînt numai modalităţi de reacţie faţă de mediul înconjură' tor. o gospodină. Desigur că nu sunetul telefonului este cel care îl determină pe un egoist să vorbească jumătate de oră nestingherit despre ultimele sale isprăvi. cît şi de 374 aprinderile noastre de vorbire curentă. îşi cheamă la telefon un prieten pentru a se descărca. (unele numai secundare) în acelaşi timp şi motive. Un autor. de exemplu. ^-j Definiţie în urma acestei îndelungate dezbateri sîntem pregătiţi să oferim o definiţie a dispoziţiei personale.. Pare necesar să postulăm o gamă largă de forţe motivaţio-nale pentru dispoziţiile personale. Die menschliche Personlichkeit. pentru toate sco ^ rile practice. 1923. o chestiune de grad. ambiţii." ales dacă sînt sisteme mature. Unele sînt irezistibile. găsim necesar să facem distincţie între două modalităţi de concepe organizarea trăsăturilor. stilistică de politeţe. Leipzig. este imposibil a considera dispoziţiile persn nale ca elemente ale personalităţii total separate de motivaţi ■" în unele cazuri ele sînt motivele conducătoare ale vieţii. pot „simţi o dorinţă arzătoare" de a rev la munca lor.p. mai ales cînd este frustrată. Barth. unele sînt aStf'el numai în sens instrumental. peşi toate dispoziţiile sînt într-o măsură dinamice.comună. ne putem aştepta ca o persoană politicoasă să acţioneze conform dispoziţiilor sale sexuale cu un grad special de consideraţie pentru partenerul ei. Este dinamică o dispoziţie în sensul că ea este autoactivă (intră spontan în acţiune) ? Desigur. înclinaţii. care provoacă tensiunea. Alte impulsuri — ca cel sexual şi nevoia de hrană — par să fie foarte integrate cu funcţiile corticale şi nu mai rămîn pur biologice în esenţă. în aceste cazuri. înseşi cazanele de aburi ale vieţii. 373 ocupaţia lor favorită. j^. autoactive. atitudini generale.

cît şi ale mediului înconjurător. ambif^' sentimente. putem. Altele sînt mai puţin dinamice. iar cele care sînt inj. Dacă evităm termenii laudativi şi cei depreciativi. CAPITOLUL 16 Unitatea personalităţii RETROSPECTIVA $ CONCEPŢII FILOZOFICE a UNITATEA CA EFORT 9 UNITATEA ŞI IMAGINEA DE . trebuie identificate dispoziţiile personale. întreaga psihologie diferenţială. în funcţie de cerinţele de moment atît sociale. complexe. Trăsăturile şi dispoziţiile sînt modi vivendi. una fiind confundarea aprecierilor pur sociale cu fa™ obiectiv. Oricît de regretabil ar fi. Un atlet care îmbă-trîneşte îşi poate pierde zelul. dar poate păstra totuşi un interes pentru atletism. Trăsăturile şi Opoziţiile nu pot fi'inventate : ele trebuie descoperite. Mai probabil. Opinia noastră despre dispoziţiile personale nu neagă importanţa interacţiunii sociale în modelarea conduitei umane. Pentru studiul mai detailat al individului. Numai producerea repetată a unor acte avînd aceeaşi semnificaţie (echivalenţa răspunsului). Un act specific este întotdeauna produsul multor factori determinanţi. ţial impulsionate pot deveni doar directoare. în scopuri comparative —• şi majoritatea studiilor despre personalitate sînt comparative — trăsăturile comune sînt suficiente. Dispoziţiile personale sînt elemente de acelaşi ordin de complexitate dar sînt considerate ca „diferenţele proprii ale naturii". Putem nurriai infera existenţa lor. Pledăm numai pentru ideea că o persoană dată are o gamă largă de deprinderi şi dispoziţii care pot fi activate în diferite grade şi în diferite combinaţii. dar sînt persistente chiar şi cînd sînt latente şi au un prag relativ scăzut de declanşare. centrale şi secundare sînt foarte colorate de individualitate. O personalitate dată poate manifesta contradicţie şi conflict — după cum romancierii şi clinicienii nu obosesc a ne spune. natorită apartenenţei oamenilor la o specie comună şi la o cultură comună. cercetătorul trebuie să utilizeze toate instrumentele empirice relevante ale Ştiinţei sale pentru a face validă propria inferenţă. Aceste tendinţe nu sînt tot timpul active. Uneori elemente care sînt iniţial directoare dobîndesc ulterior o forţă de impulsionare. Pentru a evita proiectarea propriei sale esenţe şi alte multe surse de eroare. nu numai al unor atitudini durabile.de persoane. Ele îşi derivă semnificaţia din rolul pe care îl joacă în progresul adaptării şi al stăpînirii lumii personale. cu> temei. Modul în care viaţa sa este organizată poate să nu corespundă de fel vreunei scheme analitice a trăsăturilor comune. e' sibil a realiza un vocabular psihologic noncritic de denumiri h trăsături. Una este să admitem trăsăturile şi dispoziţiile drept elementele cele mai acceptabile pentru studiu. valori. dar este altceva să determinăm caracterul lor precis într-o viaţă dată. avîiid mai curînd capacitatea de a dirija (de a stiliza) comportamentul decît de a-1 iniţia. Cîteodată. căci numai^ posedă o subtilitate rezonabilă şi o inteligibilitate -stabilită. care succedă unei serii definîbile de stimuli avînd aceeaşi semnificaţie personală (echivalenţa stimulilor) face necesară inferenţa trăsăturilor şi dispoziţiilor personale. Ambele concepţii îşi au utilitatea lor. dispoziţiile ei cardinale. Unele trăsături şi dispoziţii sînt în mod clar motîvaţionai mai ales acelea cunoscute în mod obişnuit drept interese. O adaptare eficientă la lume reclamă flexibilitate şi declanşarea unor variate tendinţe determinante în situaţii diferite. să căutăm categorii de comportament care sînt destul de uniforme. rol. ci şi al unor presiuni de moment din persoană şi din situaţie. ^dică sînt elemente neuropsihice pe care le constatăm în mod real la persoane individuale. Este imposibil să observăm trăsături sau dispoziţii în mod direct. Chiar dacă trăsăturile şi dispoziţiile stabilizează conduita ele nu sînt niciodată total constante şi nici nu sînt independente unele de altele. majoritatea încercărilor de măsurare se bazează pe asemenea „trăsături comune". 375 în denumirea acestor complexităţi organizate există capcane. Toate studiile comparative asupra personalităţilor. în capitolul 8 am recunoscut efectele exercitate de situaţie. dar numai cîteodată. o persoană este atît de tipică pentru cultura sa şi pentru felul său de a fi încît poate fi caracterizată în mod adecvat în termeni de trăsături comune. cultură. atributele personalităţii pot fi zugrăvite numai cu ajutorul vorbirii comune. Termenul dispoziţie personală (care ar putea fi tradus ca trăsătură individuală sau trăsătură morfogenetică) atrage atenţia asupra oricărei atitudini generalizate care rezidă efectiv în sistemml neuropsihic al persoanei singulare.

ea lua în considerare şi o unificare. Pasiunea lui Tolstoi pentru „simplificarea 378 ■eţji« sau idealul călăuzitor de „respect pentru viaţă" al lui ccfrweitzer. sînt unificatoare într-un grad mare. existenţa sa rezidă în devenire". în virtutea procesului de integrare. Deşi examinarea trăsăturilor şi dispoziţiilor privea în primul rînd multiplicitatea organizării personalităţii. prin definiţie. lipsă de îndeplinire. este sentimental.1 Acest subiect a frămîntat pe mulţi. şi aces'a e lucrul cel mai important. ca toate trăsăturile cardinale. de exemplu. cam deprimată. în orice moment. Sînt implicate atît dispoziţii motivaţionale. Va fi util să le reamintim. în primii ani el reacţionează într-un mod de tipul „totul sau 377 nimic". Concepţii filozofice Mulţi filozofi afirmă că tot ceea ce facem. psihologii au revenit la el. există un proces constant în această direcţie. Această dialectică a divizării şi unificării am discutat-o în capitolul 5. Dar pe măsură ce unitatea primitivă se reduce. în teoria noastră asupra trăsăturilor şi dispoziţiilor ţţjjern seama de interdependenţa lor. într-un sens complet diferit. Problema este. un semn al unităţii. Să spunem că diagnosticul meu e corect (şi constatăm adesea că aprecierile noastre bazate pe activităţi expresive cum este mersul se confirmă). disocierea. A integra înseam'~ a forma elemente mai cuprinzătoare. Aceasta este o problemă care te pune în încurcătură din două cauze : mai întîi. în sfîrşit. într-ade-vâr. cît şi stilistice. energiile disponibile sînt mobilizate într-un curs maxim integrat al conduitei. a conchis în silă şi fără prea mare convingere că un agent (un eu) caracterizat de . Putem spune : „Acel mic gest al lui spune multe" şi înţelegem prin această afirmaţie că multe niveluri complexe ale personalităţii erau unificate (convergente) cu actul momentan. Un conflict actual nu ar putea fi cunoscut decît în termenii de unitate anterioară sau de unitate sperată în viitor. Deşi acest curs al conduitei poate fi foarte mult determinat de cerinţele actuale (schimbarea unui cauciuc.SINE o FUNCŢIILE ESENŢIALE ŞI UNITATEA 9 CORESPONDENŢA VERSUS CONCORDANŢA s ABORDĂRI EMPIRICE ALE CONCORDANŢEI 0 REZUMAT I ersonalitatea este o unitate în diversitate — o unitas multiplex. dar nu toată. apare o u • tate învăţată. aşteptare. chiar în timp ce procesul contrar de diferenţiere coi^ tinuă. probabil că focalizează multe atitudini adînc înrădăcinate. Mai mult. se calmează sau îşi exprimă emoţia. să reamin tim echilibrarea organică ce rezultă din homeostazie (pagina 99)~ A menţine o „stare constantă" înseamnă a conserva o unitate fundamentală. în legătură cu acest subiect trebuie. Filozoful Hume. Integrarea ecfr librează procesul segmentar de diferenţiere. pentru că este discutabil dacă unitatea este vreodată realizată. Cînd o persoană acţionează. că este o persoană cu conflicte. El este incapabil amînare. Multe trăsături importante ale acestei persoane nu se dezvăluie prin mersul său. că mare parte din personalitatea acestui om este convergentă într-o activitate zilnică obişnuită. discuţia noastră despre simţul în dezvoltare al eului (capitolul 6) formează un preludiu pentru prezenta cercetare a unităţii. Mă gîndesc că cel ce suie poate nu e tînăr şi nici viguros. Mare parte. Deşi se pare că o integra a totală nu e atinsă niciodată. Faptul că avem conflicte şi dezacorduri în scopurile noastre este o dovadă de unitate. poate pe majoritatea filozofilor. în mod fundamental nesigură şi dependentă. Retrospectivă în capitolele precedente am întîlnit variate aspecte importante ale problemei unităţii. mai ales cînd este implicată emoţia. De exemplu. spunem sau sîntem presupune unitate. dar sistemul nervos nu are containere separate . Cineva poate să nu se simtă decepţionat pînă cînd nu simte o serie de stadii anterioare : dorinţă. Ajungem acum la problema unităţii. în al doilea rînd. de asemenea. în capitolele precedente am considerat diversitatea în termeni de trăsături şi dispoziţii. are numai reţele de organizare. de gradare. Se pot extrage douăzeci şi opt de feluri d# îngheţată din douăzeci şi opt je containere etichetate . o dispoziţie cardinală este. Ele se întreţes ca o tapiserie. deşi statică. După ce au renunţat cîteva decenii la acest concept. unitatea (de moment) este văzută în principiul convergenţei. Unificarea. Pe baza mersului nu pot spune dacă omul are interese estetice. căci acum recunosc că fără el nu există un mod adecvat de a vorbi de unele din aspectele morfogenetice ale personalităţii. Chiar şi o experienţă simplă şi obişnuită cum este decepţia presupune acest lucru. dotat intelectual sau agnostic. pare să fie doar o chestiune de grad. Pe măsură ce creşte şi ri-i^ renţierea se accentuează. pentru că sînt multe sensuri în care termenul unitate poate fi aplicat personalităţii . Aud pe cineva suind treptele de lemn de lîngă uşa mea deschisă. chiar dezintegrarea personalităţii nu au o semnificaţie separată de presupunerea că persoana — tot timpul — este o unitate fundamentală şi continuă. dar nu toţi au ajuns la aceeaşi concluzie. în mica copilărie există un grad înalt de „unitate dinamică". conflictul. intră în joc cîteva dispoziţii. aşa cum există. însuşi termenul eu implică unitate. de discriminare. . această unitate primitivă se reduce. aşteptarea unui client sau interpretarea la pian). *n primele luni de viaţă copilul răspunde ca un întreg ori de cîte °ri se emoţionează. toate fiind stadii ce aparţin unui singur agent continuu. Scriitorul german Herder spunea : „Omul nu e niciodată complet. în consecinţă. Paşii sînt grei dar înceţi. uşor poticniţi şi nesiguri.

General psychology front the personalistic standpoint. motivul este acela că ele reclamă un studiu mai proiund decît îl putem oieri aici. Cînd scopul este atins. deşi imperfect. decît o fiinţă umană în căutarea pîinii zilnice. Esenţa eului este să depună efort (nu totdeauna încununat de succes) pentru un grad mai înalt de perfecţiune decît cel pe care îl posedă în prezent. conatus ia forma unei tendinţe de a se dezvolta în forma perfectă proprie fiinţei respective. Brightman. William James — luptîndu-se °u aceeaşi problemă — a conchis că nu există nici un principiu uni1 Cf. Ronald. p. Dragostea' de a învăţa. Sensul scopului este idealul unei persoane perfecte. Ei postulează o „tendinţă spre stabilitate'" (Fechner). decît fiinţele umane. progres." să garanteze unitatea personală de-a lungul vieţii. Pentru a atinge un scop trebuie să depăşim confuzii. 1938. Alţi filozofi evită presupunerea că eul este un factor unifica-tor. Ronald. pur şi simplu conti-nllăm să iubim şi să dorim tot mai mult. Ar noi d. există o normă de perfecţiune (a omului aşa cum ar trebui el să fie) care îndrumă. după Spinoza. este o forţă unificatoare. Filozofii care ^ urmat după Kant se pare că adoptă una din cele două concept^ Fie susţin că eul este un garant pasiv al unităţii — o „bază cont'' nuă" fără participare activă şi'„intervenţie" .). Omul întrezăreşte calea spre unitatea ultimă şi în măsura în care o urmează. Spoerl. Vezi şi • S. argumentînd că întrucît noi ştim că actele noastre rate sînt ale noastre. fie susţin că eul est" un jactor care vrea. el va realiza o unificare efectivă a personalităţii sale. energia se dispersează. O persoană centrată pe devenirea a ceea ce vrea să devină este mult mai integrată decît una care şi-a atins scopul — şi nu mai are spre ce să năzuiască. Niciodată nu atingem complet ceea ce iubim . W Stern. nu. dincolo de limitele sale prezente. Kant ajunge la opusă. cap. J. cînd atragem atenţia asupra lor. activitatea unificatoare a evului. Chiar fiinţa cea mai slabă manifestă o tendinţă de bază pentru îmbogăţire. Filozofii aşa-zis romantici din secolul Unitatea ca %efort rii filozofice este în ilor. dar posedarea cunoştinţelor. este acela de 2 Cf. psihologii tomişti spun că eul unificator are un scop obiectiv şi inevitabil. întrucît omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Filozofii aşa-zi jl XlX-lea preferau să spună : „Un om este ceea ce iubeşte". 1958. New York. conduce. 14.. un pescăruş care prinde rapid hrana pe malurile unui lac reprezirtă o unitate mai perfectă. by H. aşa cum individul se concepe pe sine să fie. Efortul implicat produce unitate. Aşa cum subliniază Kayserling. G. datorită raţiunii şi alegerii saîe. 380 \ arăta că este necesară o rafiAare filozofică pentru a ajunge la o orie complet satisfăcătoare despre natura unificării în viaţa perO direcţie a gîndirii filozofice este în mod special apropiată inventarul psihologilor. Ceea ce integrează energiile noastre este urmărirea unui scop. The human an approach to an integral theory of personality. dar că unitatea rezidă în suprapunerea unor stări si succesive. chiar dacă mai puţin complicată. . Casson (Eds. Extinzând acest ultim punct de vedere. care au atîtea potenţialităţi mai diversificate care reclamă realizare.continuitate era mai mult o iluzie decît un fapt fundamental. Sll~ Aşa cum am văzut în capitolul 6. ca să luăm un exemplu. comandă. Ei văd unitatea în natura „sistemică" esenţială a personalităţii. selecţionează conduita s-astfel realizează activ unitatea. Macmillan. 379 ficator. ifansl. aşa cum unitatea unui acoperiş de şindrilă constă îna°te prapunerea şindrilelor. New York. Magda B. Dacă aceste variate soluţii filozofice par confuze. La fiinţele umane. trebuie să existe un „ego pur'' care conţin^. Person and reality.2 Această direcţie de gîndire atrage atenţia asupra convingerii unor autori că problema unităţii nu poate fi avută în vedere fără ca în acelaşi timp Să se ia în considerare natura şi destinul ultim al omului. o „relaţie sistematică" (Whitehead) sau un „conatus" (Spinoza). 449. Aceşti filozofi admit că formele inferioare de viaţă realizează mai uşor unitatea. A. discordii şi obstacole. Scopul nostru. New York. El a decis că oamenii sînt alcătuiţi din demente discontinue de experienţă.

O abordare oarecum înrudită se constată în conceptul neo-freudian de identitate." El adaugă faptul că o motivaţie c 6 pleşitoare în viaţă trebuie să menţină unitatea acestui sistem ■ Comportamentul exprimă efortul de a menţine integritatea şi unitat organizării.ce sînt eu'fc. 382 Simţul identităţii eului reprezintă încrederea crescută că abilitatea de a gpţine uniformitatea şi continuitatea internă. Biblia acordă importanţă acestui lucru. lacob previne că „un °m nehotărît este nestatornic în toate căile sale". Ml 4 C.) Acest subiect l-am discutat în capitolul 5. Această linie de gîndire identifică sănătatea în cadrul personalităţii cu o imagine de sine completă şi unificată.Goethe a apreciat că la Faust tocmai căutarea neobosită a obiectivelor. 358— 368. . Mefisto a făcut o prinsoare cu Faust. Doctrina unităţii-prin-efort pretinde unitate de intenţie. . Un alt autor. ar fi fost damnat. Zen insistă asupra faptului că adevăratul eu nu poate fi cunoscut prin concepte analitice sau prin credinţă — cum au obi-feiul occidentalii —.. Este dificil pentru mintea occidentală să realizeze o asemenea experienţă mistică totală. sarcina fiecăruia este să descopere £jne sînt eu ?■' Cînd această întrebare primeşte un răspuns satisfăcător. Lecky. „eul" conferă unitate. Un scop major este adevăratul unificator. Existenţialistul Kierkegaard insistă asupra faptului că pentru a fi sPiritual întregi trebuie „să voim un singur lucru". Cari Rogers. Some observations on the organization of personal-» în „Amer.. în cursul vieţii3.6a noi experienţe trebuie să fie simţită că este compatibilă cu ideile de-acun" prezente în sistem. aceea că l-ar putea în aşa fel ademeni încît n-ar mai lupta pentru completitudine. scrie : Intelectul se forţează şi fragmentează experienţa pentru a o supune unei tratări intelectuale. ci ceva pe care ne străduim de-a lungul întregii vieţi să-1 construim.. Epistola Sf. Mulţi oameni nu reuşesc să realizeze o unitate sănătoasă a personalităţii lor din cauza autoînşelării. Evanghelia ^•_ Luca spune : „Nici un slujitor nu poate sluji la doi stăpîni".4. Reunind împreună aceste aspecte ale imaginii de sine se face apropierea de unificare. ^evărata bucurie a vieţii. Efortul difuz Poate distruge unitatea. mai ales a scopului vieţii pe care şi 1-a fixat („un popor liber pe un pămînt liber") a fost salvarea sa. Astfel. def~ neşte personalitatea drept „o organizare de idei care sînt simţit" a fi compatibile una cu alta. ci s-ar abandona pe parcurs unei stări tentante de autosatisfacţie. 135. Pe de altă parte. asupra condiţiilor în care este realizată unificarea personalităţii. sau chiar să-i înţeleagă esenţa. Rogers. Dacă Faust ar fi cedat iluziei că şi-a atins obiectivul. dar şi despre .. New Island. Ar rezulta că atunci cînd toate modurile prin care individul se percepe pe sine — toate percepţiile calităţilor. toate percepţiile propriului eu în raport cu ceilalţi — sînt acceptate în conceptul conştient şi organizat de eu. Zen aspiră la cunoaşterea totală a naturii proprii a cuiva. ideea formată ca rezultat al Ur. este să ^staţi că ai „fost utilizat pentru un scop recunoscut de tine însuţi *ePt puternic". în acest caz. care este o discriminare sau bifurcare. sau cel mai bine. O aplicaţie importantă a teoriei lui Lecky se aTlă în domeniul învăţării. Scopul disciplinei Zen "este trăirea satori-ului sau a iluminării. e interesat de importanţa ajutorării oamenilor pentru a realiza o imagine de sine care să fie exactă şi completă. atunci această realizare este însoţită de sentimente de confort şi eliberate de tensiune. Mai ales în timpul adolescenţei individu încearcă să pună simţul identiiăţii proprii în acord cu relaţiile sale sociale.. învăţăm numai ceea ce se potriveşte cu imaginea noastră despre sistemul eului. 1947.ce doresc să fiu" şi „ce ar trebui să fiu". o nouă unitate şi o nouă maturitate a personalităţii au fost realizate. acel material în care sîntem autoimplicaţi. p. 381 Unitatea şi imaginea de sine Implicată în doctrina efortului este prezenţa unui factor Co nitiv — o imagine de sine (pagina 131).Un psiholog. impulsurilor şi atitudinilor persoanei. Erikson face din el nucleul unei versiuni moderne a psihanalizei. este legată de uniformitatea "r cOntinuitatea semnificaţiei proprii pentru alţii5. Deprinderile noastre de analiză intelectuală ne împiedică să atingem o asemenea unitate subiectivă perfectă. Suzuki. După Jung eul nu e ceva ce avem. Psychologist". abilităţilor. Din acest punct de vedere. Psihologul Jung recunoaşte aceeaşi situaţie în definit5 a sa despre eu. Imaginea de sine include nu numai o viziune despre . ideile a căror incompatibilitate e recu noscută pe măsură ce se dezvoltă personalitatea. „Faust*' de Goethe ne oferă o viziune profundă asupra naturii umane . Erikson scrie : 3 P.. (Un alt mod de a formula problema este a spune că învăţăm numai. 1945. Tocmai în acest sens special.. scria George Bernard Shaw. trebuie eliminate din sis" tem. maestru Zen. în final a fost salvat pentru că s-a străduit necontenit spre scopul pe care nu 1-a atins niciodată. Satori este o trăire a unităţii : eul şi non-eul se unesc. Pentru a fi imediat asimilată. Sentimentul original de identitate este astfel pierdut şi intelectului i se permite să aibă modul său caracteristic de fragmentare a realităţii în părţi separate6. că identitatea proprie e separată de baza subsecventă a existenţei cuiva.. Lecky. R. există o asimilare constantă a ideilor noi şi expulzarea uno" idei vechi. 2. Ca toate marile epopei. Self-consistency: a theory of personality. O extindere a acestei căutări în*domeniul misticii se găseşte jni budismul Zen.

Pentru cele şase teste a existat o cons antă redusă în aceste aprecieri ale certitudinii..10 9 G. New York. Dragostea ei este un factor esenţial. Aprecierile asupra încrederii au devenit foarte constante.11 Dovada unităţii care provine din corelarea măsurătorilor efectuate într-o populaţie generală o vom numi o dovadă a corespondenţei. Funcţiile esenţiale şi unitatea. Maslow. 249—258. Schoenfeld. Prin acest termen înţelegem că scorurile subiecţilor la o scală a unei trăsături comune sînt destul de constante. Subiecţii au fost puşi în stare de tensiune mai mare. ca o se comportă în consecinţă. Motivation and personality. atmosfera era neutră. dominanţă — supunere) are un coeficient de fidelitate de 0. Suzuki. Este adevărat că studiile statistice asupra trăsăturilor comune pOt să ne ofere unele dovezi referitoare la constanţa sau unitatea personalităţii. în „J. în afară de conceptul de corespondenţă (dovada unităţii unei trăsături comune) e necesar conceptul de concordanţă (dovada unităţii dispoziţionale). Press. 1959. Pygmalion. Dacă se simt mai puţin siguri (mai puţi" autoimplicaţi) sînt variabili şi inconstanţi. New YorK Int. Cînd spunem. 1959. submisivă sau mijlocie. ea se reflectă în scrierile lui Fromm7 şi Maslow8 care consideră că omul poate să-şi sporească mult unitatea învăţînd să evite dihotomiile afectiv-intelectuale şi cultivînd experienţa unui caracter nemijlocit şi creator pe care copiii o posedă. 89. în prima.J. The irifluence of ego-lnvolveineni on confidence. în eroina. vor fi destul de constanţi (unificaţi) în a susţine toate propunerile care sînt lf" gate de acea problemă. A. Christian and Buddhist. dar că este variabilă şi inconstantă cînd subiectul nu are un interes esenţial în joc. cap. Dar la bază o explicaţie unificatoare a conduitei sale : e îndrăgostită de profe^ sorul ei.Deşi această direcţie de gîndire e străină concepţiilor occidentale despre personalitate. 383 Ne amintim de povestea lui G. Princeton. . un al doilea set echivalent de teste a fost dat şi atmosfera s-a schimbat vizibil. Şi totuşi nu putem spune că structura personalităţii sale este de aceea lipsită de unitate. se menţin la un nivel destul de constant de adaptare dominantă. Soc. 5. Atît efortul cit şi imaginea de sine sînt aspecte esenţiale ale personalităţii (capitolul 6). Princeto Univ. 6 D. H Erikson. Klein şi Schoenfeld au dorit să studieze siguranţa Ca atribut al personalităţii. conchidem. H. Şi tocmai factor" esenţiali explică o asemenea unitate care se găseşte în personali1 tate. S. abnorm. 2. Dar sînt multe împrejurări 'în care pentru motive esenţiale măsurătorile unei persoane nu corespund.". Fromm. că testul pentru o anumită trăsătură (de exemplu. 384 Să generalizăm punctul nostru de vedere : gîndurile şi com-tl au o constanţă mai mare cînd sînt legate de ceea ce fi ld l 'j considerăm a fi cald. W. Schimbarea a fost efectivă. pentru a ne exprima d ai pe scurt : funcţiile esenţiale tind să unifice personalitatea. fcii atunci cînd nu sînt aşa de legate.de profesorul pentru a-i educa vorbirea. Gauging public opinion. C an tril. 10 H. dar adulţii au pierdut-o. După fiecare din cele şase teste li se cerea să lor-' muleze gradul de siguranţă pe care-1 simţeau în legătură cu precizia performanţelor lor. s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la celelalte cinci teste. Harper. 36. Klein. fie că aceste variabile au sau nu o importanţă centrală în viaţa lor. fără implicarea ego-ului. Psychoanalysis and Zen Buddhism. este luată . T. După un interval de timp. central şi important în viaţa noastră. Dacă' spune să se poarte ca o slujnică. 79—99. New York. Putem risca o generalizare : Unitatea Personalităţii trebuie căutată mai întîi în funcţiile esenţiale (şi nu m cele ocazionale sau periferice). Trăsăturile comune sînt numai variabile după care comparăm o populaţie mare de oameni. B. spunem că majoritatea oamenilor răspund în acelaşi mod semnificativ item cu item şi moment cu moment. Din afară s-ar părea că Eliza nu posedă nici o constanţă în personalitatea ei.9 Implicarea ego-ului în orice situaţie pare să aducă o constanţă mai mare. Trebuie să ne aşteptăm ca să fie evidentă o unificare mai mare în dispoziţiile personale decît în trăsăturile comune. Identity and the life cycle: selected papers. Mysticism. 1943. 5 E. p. Au dat unui grup de subiecţi o serie \ de teste de inteligenţă în două condiţii experimentale. Sondajele de opinie publică arată că oaraen» care se simt siguri în legătură cu o problemă. de exemplu. Subiecţii erau numai cobai de laborator făcînd gesturi de rutină. N. se poartă astfel . în „Psychologia". o Univ. Shaw. Har-P» i957 i957t p 105 E. Psychol.85. Să ne referim la un studiu experimental. Sau. Corespondenţă versus concordanţă Urmează un corolar. monotonă.. o florăreasă ignorantă. 1954„ • 214—217. Şi astfel majoritatea oamenilor. 1941. Press. Un student care s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la un test. O învaţă să vorbească într-un elegant şi constată că se supune prompt ordinului său. li s-a spus să-şi dea toată silinţa pentru că rezultatele acestor teste de inteligenţă vor fi introduse în dosarele lor şcolare. Autorii conchid că încrederea este o trăsătură constantă de personalitate cînd ego-ul este implicat.

Fetiţa era în întregime concordantă în strădania ei de a fi la fel ca profesoara iubită. f. a rui dezordine din biblioteca de care se ocupă.» substituind astfel faptelor o interpretare arbitrară. Activităţi şi trăsături „nerelevante" sînt îndepărtate. Cattell. Pe de o parte nu există nici îndoială că studiile experimentale şi statistice tind să subesti3 eze unitatea personalităţii pur şi simplu pentru că tehnicile lor reuşesc să se concentreze asupra domeniilor esenţiale ale yjeţii individuale. 195—216. în „Z. Din nou. stil de viaţă. J. O asemenea exagerare este clară mai ales în necrologuri. Sarcina devine mai dificilă prin faptul că nu ne putem aştepta la o unitate completă. Psychol. Operaţiile standard sînt prescrise în studiile statistice ale corespondenţei. Este mai uşor să fii „obiectiv" în studierea corespondenţei măsurătorilor decît în studierea concordanţei. Aşa cum a arătat acest capitol. unitatea personalităţii este numai o chestiune qrad şi trebuie să evităm exagerările. gste dificil a menţine echilibrul.. Fluctuation of sentiments and attitudes as a measure of character integra-'*°n and of temperament. 58.Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Cînd ştim acest lucru. Profesoara ei a simţit că ceva nu e „în regulă". Această deprindere părea tristă în contradicţie cu na tura ei studioasă. Răspund ei la întrebări în fiecare *i în acelaşi fel sau sînt variabili ? Un asemenea procedeu de măsurare a trăsăturii comune de „integrare" generală a fost propus de R. Scindarea aparentă din personalitatea fetiţei a fost ' rapid explicată. contrasta f^ reuşea să corespundă) cu meticulozitatea legată de D soana şi biroul său. Abordări empirice ale concordanţei Ziua unei psihologii cu adevărat morfogenetice nu a sosit încă.După cum am văzut. dar pînă acum avem metode puţine care să ne ajute să stabilim aceste idei pe o bază ştiinţifică. se produce o exagerare inevitabilă a constanţei. putem spera să descoperim nimic ^aî mult decît o schemă generală şi o structură parţială. Autorul doreşte să extragă „esenţa" sau semnificaţia vieţii ca întreg. deşi lipsite de pondenţă. Bogen and Lipmann. Dacă dispoziţiile pe care le descoperim sînt foarte generale şi intense (cardinale sau centrale) sîntem aProape de descoperirea temei sau a temelor unificatoare ale 387 77 . exis^~ o corespondenţă redusă dar o concordanţă mare în person 5 litatea sa. Există cazul fetei de treisprezece ani care a fost îndru mată spre consiliere deoarece utiliza un machiaj excesiv faţă. Acest lucru produce o imagine a unei uni." no. Avea o pasiune puternică pentru profesoara ei. dar pentru a detecta concordanţa adesea trebuie să facem o interpretare clinică — a cărei corectitudine e greu de dovedit. aceasta este numai un inchau aj inadecvării şi superficialităţii observaţiilor noastre anterioare12. Enunţul următor împinge problema prea departe : Unitatea unei persoane poate fi trasată în fiecare clipă a vieţii sale ^u există nimic în caracter care să se contrazică. dacă numai noi cunoaştem rădăcina concordanţelor. Gang tind Charakter. mentul personal. Nu e strict adevărat că nu s-a făcut nici un progres. care era ea însăşi studioasă şi avea un ten natural frumos. Nici nu trebuie să spunem. taţi mai mari decît se justifică. B. e uşor de citit într-un comnortarnent discordant o unitate mitică. Capitolul precedent a menţionat metode variate pentru descoperirea dispoziţiilor personale. p. La pagina 364 am consemnat cazul profesorului D. Dacă o persoană care ne « cunoscută pare neconcordantă cu ea însăşi. 45. Integrarea nu este niciodată perfectă Şi astfel. Un genotip profund de autocentrare e I plică ambele grupuri de acte contradictorii. Admitem totuşi că nu e uşor de stabilit cu certitudine diagnosticele noastre intuitive asupra concordanţei.". Am făcut unele progrese în fabricarea pietrelor de construcţie (trăsături) şi în denumirea lor. Eliza Doolittle era absurd de neintegrată în modul de a vorbi şi de a se comporta . Apare un grad remarcabil de unitate — mai mare decît a fost prezentat vreodată la persoana respectivă în viaţă. că totul în personalitate s-ar dovedi a fi coerent cu restul. Pe de altă parte. în biografii. 386 jn definitiv. genotipică (pagina 365). Psychol. sînt complet concordante. Adesea ne putem afla în eroare. by H. Ce anume determină forma totală a personalităţii nu ştim. în „Amer. chiar detaliate. dar un progres mic în arhitectură. 1943. 265 bine integrată în ceea ce priveşte dragostea ei pentru sorul Higgins. avem unele idei despre problemă. ed.". 335 ~. dar era ■ u Se poate merge mai departe şi să se studieze cantitatea de „integrare" Prezentată de indivizi la multe trăsături. vedem că înseşi rea şi comportamentul ei inconstante. Reperăm o profundă. în cel mai bun caz. 1931. angew. Probabil că tocmai din acest motiv cercetătorii din domeniul personalităţii tind să treacă cu vederea situaţiile genotipice din viaţa individuală care ajută la rezolvarea contradicţiilor aparente din comporta-. Concepte precum concordanţă. 12 R. Franke. structură totală rămîn în cea mai mare Parte simple concepte. 56.

nality. chiar dacă stabilim ferm. Este uşor să se determine cîte asocieri s-ar produce prin hazard. Referinţele pot fi de diferite tipuri : biografii. alte metode ne conduc jnai departe în considerarea problemei interrelaţiilor. vVnif11 The Expression oj p"". iar apoi să se determine cît de superior hazardului poate fi un evaluator dat. New York. Unul din scopurile principale ale ştiinţei este să facă predicţii exacte. =gs=y ^ p T -ff . fără ca mai întîi să se întreprindă vreun proces de analiză. Din cunoştinţele despre aceşti oameni vi se cere să potriviţi numele cu scrierea muzicală caracteristică. producţii artistice sau orice altceva. Figura 29. Asocierea*. Metoda permite studiul cantitativ al structurilor calitative. deşi nu aruncă nici o lumină asupra cau-zelor ei. scoruri la diferite teste.13 Predicţia. specimene de scris. nu ne spune de ce un evaluator percepe concordanţa dintre ele. (Totuşi.. ne întrebăm încă despre felul . Dacă am cunoaşte concordanţele . fotografii. Metoda reclamă ca un evaluator să grupeze diferite referinţe care privesc o personalitate preluîndu-le dintr-o mulţime de referinţe care sînt luate şi se referă la multe personalităţi. Deşi majoritatea acestor metode se concentrează asu-ra unei trăsături sau cel mult a cîtorva. pp. BeethovUs şi Mozart (dîn W. Sau se pot combina aceste producţii cu numele autorului. Metoda asocierii estg un mod excelent de a de~ monstra concordanţa. cum am spus. înainte de a ne adînci în metode. deşi. care sînt legate între ele. vom menţiona două tehnici care au o semnificaţie specială pentru problema de faţă. 20) Per.ci'ise „„. Principiul asocierii este ilustrat în figura 29. Harnl0' J943. să spunem. Metoda asocierii are avantajul că permite ca producţii complexe să fie orînduite cu alte producţii complexe.> w ţfii vieţi.) Capitolele următoare privesc metodele pentru evaluarea per-ollalităţii. patru sau Uinci dispoziţii centrale într-o viaţă. Cele trei manuscrise muzicale reprezentate în figură au fost scrise de trei compozitori binecunoscuţi : Bach. Beethoven şi Mozart. Manuscrise zicale de Bacii.

A conchis că acele studii făcute pe baza unor gjjnple scoruri la teste şi alte criterii statistice erau la fel de bune. intrigat. funcţii esenţiale (opuse celor periferice) şi alte reprezentări ale eului . stilul de viaţă şi diferite conceote existenţiale înrudite (care vor fi discutate în capitolul 22). Vezi. Din nefericire. trebuie să fim capabili să spunem cu mai mult succes dacă se va duce sau nu la film. Addison-Wesley. Dar în această problemă se dezlănţuie o controversă vie. De fapt. 149—177. psihologia a pătruns pînă acum cu greu în acest domeniu de cercetare. psihologul Meehl. Majoritatea oamenilor percep rapid unităţile : capriciul vioi la Mozart. identitatea de sine. 307—311. 389 o serie de răspunsuri. dacă va avea un accident. Filozofi. cred. M o s t e 11 e r. Poate convingerea ei cea mai certă este că nici o personalitate nu e total unificată. O structură nu e niciodată completă. Voi merge sau nu voi merge şi numai cunoaşterea atitudinilor mele. Cunoscînd tendinţele medii putem prevedea cîţi oameni se vor naşte sau vor muri în următoarele douăsprezece luni . Putem spera că. putem spune că întreaga poziţie prezentată în acest capitol şi în cele precedente pledează pentru superioritatea predicţiei morfogenetice faţă de cea statistică. în capitolul 8 am subliniat concepţia că a şti că un om este „soldat de profesie" înseamnă a avea o bază pentru o predicţie mai buna decît dacă cunoaştem numai trăsăturile sale „vagi". Astfel. dacă va căuta să divorţeze. Dacă şase din zece americani merg la filme în fiecare săptămînă. putem prevedea destul de bine cîţi morţi de accidente de maşină vor fi la un sfîrşit de săptămînâ • putem chiar să spunem că dintre cuplurile avînd un anumit mediu familial şi anumite calităţi personale 70% vor divorţa. Predictia morfogenetică. în G. Cambridge. Nu prevede niciodată ce se va întîmpla unei anumite persoane. Ae problemă. Există două feluri de predicţie (vezi pagina 32). Mass. Bull. Rezumat Problema unităţii personalităţii este multilaterală. precum şi un rezumat al unor cercetări anterioare care au utilizat metoda sînt date în P. (Desigur că nu am putea prevedea răspunsul exact. fluxul ordonat şi constant la Bach. îmbinarea corectă pentru figura 29 : I = Beethoven . ci numai * în original matching. 1963. . Predictia sta-tistică — genul utilizat de agenţiile de asigurări — poate fi uitrii tor de precisă pentru o masă mare de date. R. Enunţul este într-adevăr fără sens. Predictia statistică se referă întotdeauna la distribuţia specifică unei populaţii largi. am putea prevedea cu succes mare parte din viitorul ei. 1954. ca cele făcute pe bază de intuiţie clinică. II = Mozart. Am citat deja opinia că predicţiile cu succesul cel mai mare provin din cunoaşterea apartenenţei de clasă a unei persoane. The matching method applied to investigations of personality. a examinat dovezile pentru asemenea studii de pre-vjziune statistică. de asemenea. Lindzey (Ed. R.) 13 Îndrumări pentru utilizarea metodei. poeţi. în viitor. Deşi metodele empirice rămîn în urmă. putem fi tentaţi să spunem că am şansa de 6 la 10 de a merge la film săptămînă aceasta. este de asemenea adevărat că comportamentul viitor al unei persoane depinde în ultimă analiză de ceea ce ea este — şi nu de felul grupului căruia îi aparţine. Metodele empirice pentru determinarea dispoziţiilor personale ar părea cele mai promiţătoare în a ne ajuta să găsim temele majore ale unităţii unei vieţi.). III = Bach. teologi — toţi au ceva de spus. se propun cîteva concepte psihologice pentru a explica unitatea aşa cum există — dintre ele. dacă nu superioare. metodele statistice vor fi aplicate tot mai mult în studiul caracterului integrat al vieţii individuale. Din punct de vedere strict empiric. (Nota trad. aplicată la viitorul oricărui individ singular. V e r n o n. de asemenea.". dar că le va plăcea sîntem siguri. Sursa dificultăţii. Deşi este adevărat că majoritatea soldaţilor de profesie pot avea anumite stiluri de comportare. 390 Aşa cum am văzut în capitolul 1. B u s h. Neuro-fiziologii ne spun că semnul distinctiv al sistemului nervos este capacitatea sa integratoare. Ceea ce putem cel mai mult spera este să găsim grade de concordanţă şi direcţii mai mult sau mai puţin constante de dezvoltare. Selected luantitative methods. I. există o eroare logică serioasă făcută în examinarea predicţiei statistice. rezidă în faptul că psihologii nu au învăţat încă cum să descopere dispo-ziţiile personale pe care se bazează predicţiile lor. zbuciumul vijelios la Beethoven — calităţi reflectate nu numai în muzica şi scrisul lor dar şi-n viaţa lor perso-nală ca atare.) în măsura în Ca 6 prevedem corect pe baza cunoştinţelor noastre despre concordant6 am îndeplinit cerinţa ştiinţifică de a dovedi obiectiv constant personalităţii. 33. a intereselor şi a situaţiei ambientale va spune dacă voi merge sau nu..mai adînci dintr-o viaţă. cum o vom numi aici. E. încît nu putem considera problema pînă acum rezolvată. Tehnicile specifice de asociere şi predicţie ajută la testarea preciziei percepţiilor noastre legate de concordanţă. Biologii morfogeneticieni subliniază proprietăţile formale specifice fiecărei fiinţe vii care o fac să fie o unitate independentă. F. Handbook of social psychology. Dacă cunoaştem o persoană temeinic. decît dacă aplicăm medii statistice la cazul său. De fapt. în „Psychol. Rareori putem prezice cuvintele exacte care prietenii noştri le vor utiliza în exprimarea plăcerii cînd ^ dăm un dar. imaginea de sine. se bazează pe o înţelegere atentă a unei persoane şi a dispoziţiilor ei (adică pe idiodinamica vieţii sale). studiile pe care le citează sînt atît de parţiale în esenţă si atL de puţin comparabile între ele.

anecdota neverificată.) Majoritatea metodelor noastre actuale de evaluare se ocupă de substructuri ale ansamblului. Metoda de bază a psihologiei. deoarece în prezent ele nu par Promiţătoare — printre ele. EŞANTIONAREA CONDUITEI # 6. Excludem desigur mijloacele neîngrijite şi ilegitime pe care psihologia a învăţat de mult să le ocolească : bîrfa. numerologia. Figura 3n ne ajută să punem în perspectivă gama largă de discipline implicat în studiul complet al personalităţii. Cum vom clasifica metodele ? . PARTEA A IV-A evaluarea Personalităţii CAPITOLUL 17 O trecere în rţvistâ a metodelor CUM VOM CLASIFICA METODELE ? * 1. exemplul unic exagerat. (Un sceptic remarca faptul că nu putem face nimic altceva cu o „personalitate totală" decît să-i trimitem flori. mai cuprinzătoare şi sinoptice. este observaţia unui dat şi interpretarea sems 395 ncauei sale. frenologia. chiromanţia. Majoritatea metodelor inventate pînă acum pentru studiul personalităţii nu se ocupă de ansamblu. Personalitatea este un lucru atît de complex încît fiecare metodă legitimă trebuie utilizată în studierea ei. psihologia a elaborat o serie tehnici speciale pentru a face o observaţie sistematică şi garanta interpretarea.391 Poate că cel mai util concept dintre toate este unul pe Ca psihologii îl împart cu mulţi filozofi — unificarea vine pe Cai efortului. Ca şi alte ştiinţe. altele. Un poet a spus că omul realizează unitate cea mai mare cînd aspiră constant spre „înălţimea care se dove deşte prea înaltă şi spre eroismul care este prea sublim pentru pămînt". De asemenea. excludem unele mijloace Populare de „citire a caracterului". Urmărirea (nu atingerea) unor scopuri majore este care modelează o viaţă. STUDII ASUPRA APARTENENŢEI SOCIOCULTURALE. Unele din ele se concentrează pe un detaliu mic . astrologia. fiecare avînd un loc adecvat. Figura nu include contribuţia metodelor literare şi filozofice a căror importanţă de asemenea'0 recunoaştem. în capitolele 3 şi 4 am recunoscut contribuţiile bil io giei. iar în capitolul 8 pe cele ale ştiinţei socioculturale. ŞI FIZIOLOGIC « 2. ca a oricărei alte ştiinţe (sau a simţului comun). Personalitatea nu e un dat exclusiv al cercetării din ştiint psihologică. Cu cît scopul este mai intangibil cu ayt poate fi mai formativ. AUTOEVALUAREA ft 5. STATUSULUI ŞI BOLULUI 0 3. Scopul studiului psihologic este să tăţească capacitatea noastră de a evalua personalitatea peste p p nh^ Iul de exactitate pe care îl putem atinge prin bunul simţ neajutor &~ In acest capitol ne ocupăm de procedeele care urmăresc ^ scop. EVALUAREA CLASIFICATORIE 'upă ce am plătit tribut unităţii personalităţii (în măsura în care este o unitas) revenim la problema multiplicităţii. DIAGNOSTICUL CONSTITUŢIONAL. merg în direcţia întregului insesizabil. Dar rămîn multe metode legale şi promiţătoare. DOCUMENTELE PERSONALE ŞI STUDIILE DE CAZ « 4. deducţia cu prejudecăţi.

Tehnici psihologice speci--fice de evaluare . 1959. creion-hîrtie. °t>iective approaches to personality assessment.Există multe principii logice după care am putea ordona metodele de evaluare care se utilizează în prezent. condiţiile de administrare (în laborator. I. 4. Super. opinii. Theories and assumptions underlying aProaches to personality assessment.). principiile de construire (dacă instrumentul este standardizat sau nestandardizat. aptitudini. imaginaţie. Andrews (Ed. metode proiective. dacă e proiectat în mod raţional sau derivat empiric. tipul de stimul prezentat subiectului (de exemplu. 1948.". dacă e nomotetic sau idiografic) . 396 ştiinţe biologi ce „rf pan accentul pe constituţia fizica) . în B. 397 OBSERVAŢIE Şl INTERPRETARE Bunul simţ Ajutat de 1 Diagnostic constituţional si fiziologic.J. D. teoriile ce stau la baza elaborării unui instrument (dacă derivă din psihanaliză. 56. în clasă sau în situaţia naturală cotidiană) . O schemă triplă suplimentară este avansată de Super. metode de observaţie.' Bull. ^ 6. în „Psyehol. Locul personalităţii în diferite ştiinţe Şi alte principii ar putea servi drept cadru de clasificare. reacţii complet nedirijate ca în scrierea unei autobiografii) . 158—168. 1957.G. interviu sau test de personalitate hîrtie-creion. am putea clasifica metodele în funcţie de : 1. perceptiv-structurale (de exemplu petele de cerneală ale lui Rorschach).). în T. Wiley. tipul de răspuns cerut (de exemplu. 3. alegere multiplă. analiza factorială. autoevaluare. funcţii cognitive sau motorii). me-todfe de autodescriere. consult. în „J. 2S Rosenzweig. sau deschis şi liber . Investigating and appraising personahty. aprecieri făcute de către persoane cunoscute şi experimente de multe tipuri. Metodele obiective includ măsurători fiziologice precum şi comportamentul observat în laborator sau în situaţii cotidiene. obiective şi proiective? în metodele subiective el ar include orice formă de introspecţie. frenetică Biometne . Rosenzweig sugerează ordonarea metodelor în funcţie de trei rubrici : tehnici subiective. obiecte structurate sau nestructurate) . J Cf G Lindzey. T. asociaţii verbale şi altele). B a s s. Campbell. De exemplu. aperceptiv-di-narnice (interpretarea desenelor. Van Nos-trand. în mod necesar închidem ochii faţă de toate celelalte principii la fel de valide. New York. alegere obligatorie între două alternative. modul de interpretare (dacă e detaliat şi prescris.1 Desigur că e de dorit să adoptăm o schemă de clasificare pe cît posibil simplă. care alege. Dificultatea este că dacă diferenţiem instrumentele numai după un principiu. On te classification of proiective techniques.Morfologie fiziologie KndccrTnologie Ştiinţe psihologice Icare pun accentul pe structura şi funcţia interni) PERS O NALITATEA Psihologia biologici Psihologia ffenerald Psihologia Psihologia Clinică socială Ştiinţe sociale (cere pun accentul pe mediu ) Antropologie Istorie Ştiinţe politice Econom i e SocTologîe FTIcsofio socialG Figura 30. 1959. dacă e cantitativ sau necantitativ. Methods of psychology. 207 —210. drept cate-Sorii principale de clasificare. A. trăsături. domeniile de personalitate explorate (de exemplu. 21. 7. 2. instrucţiuni precise sau nedefinite. behaviorism şi aşa mai departe) . Princeton. Psychol. fie autobiografie.. De asemenea D. dacă e limitat la o trăsătură sau e holistic). aparate. M. B e r g (Eds.". E. 5. 2. A typo-'°9y of 'tests proiective and otherwise. cap. Metodele proiective sînt de trei tipuri : expresiv motorii (de exemplu gesturile şi scrisul). N.

atunci conchidem că personalitatea normală nu e reglată în detaliu de funcţii glandulare sau fiziologice specifice. pare destul de probabil ca alternările normale de dispoziţie să însoţească modificări fiziologice.Documente personale şi studii de caz Autoapreciere 7 Teste si scări Tehnici proiective 11 Eşantioane de conduita Evaluări Analiza în profunzime Comportament expresiv Procedee sinoptice Figura 31. ■^tropometrie pentru a ne da cunoştinţe despre bazele personalizaţii (capitolul 4). Dacă această impresie e corectă. Studii asupra apartenenţei socioculturale.3 F Studiile în domeniul eredităţii pot fi făcute pe baza' tabelelor je înregistrare a familiilor elaborate de asociaţiile eugenice ca şi pe baza cercetării gemenilor monozigoţi (pagina 81). gemenilor monozigoţi — se află doar . asupra funcţiilor glandulare şi anatomice. Numărul şi complexitatea tehnicilor actuale fac ca cele d<? acum o generaţie să pară naive şi primitive. Figura 31 este o reprezentare grafică a acestor tipuri mari. reflexului psihogalvanic cutanat. Iar tehnicile utilizate azi vor părea naive peste o generaţie. undelor electrice cerebrale. ci par să reflecte destul de clar situaţia actuală din evaluarea personalităţii. E nece--ară ° cercetare constantă în genetică. New York. Studiile asupra constituţiei corpului. De asemenea. se pare că s-a stabilit că undele cerebrale anormale se găsesc frecvent în anumite forme de tulburări de personalitate (mai ales la epileptici). chimice şi fiziologice este fă-cutâ de R M A11 e n Personality assessment procedures. somatotipul) şi mai ales anormalităţile mari se reflectă în formarea personalităţii. Argumentul în favoarea lor este evident. dar că structuri morale (de exemplu. personalitatea este probabil că suferă o tulburare corespunzătoare. Diagnosticul constituţional şi fiziologic Corelatele biologice ale personalităţii sînt importante. Capitolul 1 a demonstrat gama largă a individualităţii biochimice Dacă interpretăm corect cercetările făcute am spune că se pare că nu există relaţii specifice cunoscute între activitatea glandelor sau funcţiile metabolice şi trăsăturile unei personalităţi nonnale. Elec-troencefalografia este destul de avansată . 398 1. Studiul tipurilor somatice (paginile 71—74) este o metodă promiţătoare. pare cam prea grosieră. status şi rol sînt subsumate ^urnite metode care nu se ocupă de personalitate în mod direct ci de cadrul în care se dezvoltă personalitatea. statusului şi rolului Sub titlul de poziţie culturală. Ofer în schimb o grupare minimă practică de metode cu unsprezece titluri. dar dispoziţiile sînt numai riduri uşoare la suprafaţa structurii personalităţii. importante de metode. O clasificare a metodelor de evaluare Deşi această schemă simplă are un mare merit. dar cînd se produce o disfuncţie accentuată. endocrinologie. Măsurători delicate ale funcţiilor fiziologice pot jj acum făcute cu ajutorul poligrafelor electronice pentru ca procesul în corelarea acestor măsurători cu caracteristicile temperamentului să fie asigurat. Ele nu urmează un principiu unic de organizare. Har399 . biochimie. Deoarece personalitatea este într-o măsură 3 O trecere în revistă a metodelor fizice. Totuşi această grupare iargă de metode era validă acum o generaţie şi poate va continua să servească ca un cadru general în care invenţii şi îmbunătăţiri viitoare pot fi introduse. 2. începuturile lor.

clasificările transculturale. Pledoarie specială. menţionăm diferitele documente scrise la persoana a treia : studii de caz. Un scriitor se poate întrece pe sine în a dovedi că ceilalţi sînt mai păcătoşi decît el. 6) anumite compoziţii literare. Ronald. incluzînd interviuri. naţional. M. 4E. abnorm. metodele etnologiei. 400 Intrucît aceste studii asupra poziţiei socioculturale nu intră -n domeniul psihologiei nu e necesar să intrăm într-o examinare detaliată a metodelor pentru colectarea unor informaţii semnifi-cative. regională alte norme semnificative roluri în principalele grupuri cărora persoana le aparţine. McV. F. dar pentru a înţelege cazurile deviante ca şi pe cele relativ tipice este necesară cunoaşterea normelor şi rolurilor. 0 parte din natura omului probabil că reflectă aceste norme. ocupatin'1*16 căruia îi aparţine o persoană obţinem un anumit grad de cunosti^f probabile despre trăsăturile sale. Personality and the behaviour disorders.' că prin specificarea grupului rasial. 4) chestionare cu întrebări deschise (dar nu testele standardizate) . este mai mult decît „latura subiectivă a culturii" — un adevăr pe care unii reprezentanţi ai ştiinţelor sociale par să-1 fi uitat. care suSf. intime sau cele care relatează evenimente zilnice .determinată de convenţiile sociale. 5) înregistrări textuale. pentru alte scopuri. Este important de notat că toate acestea sînt documente redac-. sau chiar mamă. observaţia prin participare. 52. în J. Şi astfel o evaluare corectă a personalităţii va include neapărat indicaţii privitoare la sex vîrstă ocupaţie clasă socială • apartenenţă socială. Totuşi prima de care ne ocupăm este încă într-o oarecare măsură interdisci-plinară. cum am insistat. ci şi pentru istoric. confesiuni. de obiceiuri şi coduri. Chiar atunci cînd o persoană deviază mult de la poziţia sa socioculturală este important de ştiut normele de la care ea se îndepărtează. Poate că nici o autobiografie nu e total lipsită de autojustificare. Documentele personale şi studiile de caz Ajungem acum la metodele elaborate în cadrul ştiinţei psihologice (mai curînd decît biologice sau socioculturale). 1) autobiografiile comprehensive sau de interes restrîns . Guthrie afirmă că cunoaşterea apartenenţei de grup a unei persoane ne dă posibilitatea de a face o predicţie mai bună despre conduita sa viitoare decît ar face-o măsurarea trăsăturilor : Personality in terms of associative learning. A şti că el sau ea este arab. CapuT"6 8 s-a ocupat de conceptul de „personalitate de bază". naraţiuni. 1944. J ° u~ r a r d au subliniat că evaluatorii masculini atribuie» aproape uniform acelea?1 trăsături mamelor lor — fapt care sugerează că există un tip de „personalitate de bază" corespunzător rolului de mamă : Mother concepts and judgments of young ivomen's faces. 1. S-ar părea că există cel puţin o duzină de motive distincte. naţională. 3. actor. Putem defini un document personal ca fiind orice mărturie scrisă sau orală. soc.". Un locuitor din Mississipi care fraternizează cu negrii este o personalitate mai uimitoare decît altul din nord care face acelaşi lucru.! tate la persoana întîi. Pentru unele scopuri sînt folosite datele de recensămînt. interviurile şi altele.5 Printre acestea trebuie să includem cu siguranţă . un simplu raport asupra apartenenţei socioculturale nu e niciodată suficient în sine. elaborată în afara oricărei constrîngeri. pp. P. Nici o personalitate nu e replica exactă a normelor predominante. 246—250. Toate metodele valide de determinare a cadrului social al vieţii sînt admise. 2) jurnalele. istoria culturală.4 Totuşi. în „J. biografii. S e c o r d şi S. Fiul unui om bogat care devine socialist prezintă o problemă psihologică diferită de fiul unui conducător revoluţionar care devine socialist. Poate că primul lucru ce trebuie stabilit în legătură cu orice document redactat la persoana întîi este motivul scrierii lui. inginer militae fetişcană din Armata Salvării. 3) scrisori . înseamnă a st' o mulţime de lucruri despre cursul probabil prezent şi viitor al vief ■ persoanei în chestiune.). Perso~ nalitatea. dar intensitatea acestui motiv diferă mult de la . care aduce intenţionat sau neintenţionat informaţii referitoare la structura şi dinamica vieţii autorului. Ceea ce numim „documente personale" prezintă interes nu numai pentru psiholog. biograf şi romancier. religios. lingvistica. New York. Psychol. 1956. R. Hunt (Ed. 170—213. S-a argumentat că asemenea cunoştinţe despre apartenenţa ] grup este mijlocul cel mai bun de a prevedea conduita viitOa a a unei persoane. căci nici un individ nu oglindeşte exact apartenenţa sa naţională sau religioasă sau clasa sa socială. Pe lîngă acestea.

Indivizii culţi. nici din anii în care. 401 dezvoltarea personalităţii — că. 8. W. ca în cazul celebrului jurnal al lui Pepys. w astfel sînt cei ce ţin jurnale. A11-Port. 1942. se fixează liniile de orientare ale personalităţii (paginile 87—93). Catharsis. Confesiunile unui fost criminal. alcoolic. deşi experienţa arată că dacă studenţii au ocazia să aleagă între a scrie un studiu de caz despre o altă persoană şi o autobiografie. Aprecierea unei persoane referitoare la propria ereditate are probabil o valoare redusă. adesea îşi oferă jurnalele sau alte documente psihologilor pentru studiu ştiinţific. 265 torul fragment de autoetalare : „Alcătuiesc o lucrare n-a mai fost alta la fel şi a cărei înfăptuire nu va avea tator. Un pacient care produce o autobiografie sau alt document personal pentru terapeutul său procedează astfel pentru a-şi ajuta propriul tratament. Multe documente personale sînt scrise într-o formă artistică pentru a da autorului şi cititorului sentimentul simetriei şi perfecţiunii. Acest motiv pare coercitiv. Dorinţa de ordine. Enumerăm această mare varietate de motive numai pentru a ilustra prima noastră problemă metodologică. după unele teorii.document la document.) 9. Deşi docu* Cî. cît şi prin virtuţile sale — într-o lumină cît mai vie posibilă. 4.. 7. Ajutor în terapie. adesea la vîrsta mijlocie. Confesiuni. refugiaţii sînt atraşi de oferta în bani a psihologului în schimbul unor documente autobiografice. deşi nu e rar. aproximativ 8OVo dintre ei aleg să-şi scrie autobiografia. şi omul acesta voi fi eu. în colegiu. Pînă cînd nu ştim cum si de ce a luat fiinţă documentul respectiv nu putem decide cît adevăr să-i acordăm şi nici nu putem să apreciem plenitudinea relatării. Autobiografiile unor negri. Multe documente sincere sînt încercări de a face un „inventar'' la o răscruce în viaţă. Serviciul public. Bull. 12. ele înclină mai mult spre latura tulburărilor decît spre relatarea unei funcţionări normale."* 3. cartea întîi (1712—1722). 1969. B. Wells mărturiseşte acest lucru ca prim motiv pentru scrierea lucrării Experiment in Autobiography. G. Interesul ştiinţific. calitatea lor nu e în mod nece^sar compromisă. Salvarea şi reîncadrarea socială. traducere şi prefaţă de P e r i c 1 e M a r-t i n e s c u. Documentele personale reflectă adesea „lupta împotriva uitării". H. Acest motiv. Atribuirea unei sarcini. R o u s s e a u.. Soc. Rezultatul poate fi idilic ca în Marbacka de Selma Lagerlof sau viguros ca în Black Boy de Richard Wright. Bucureşti. ale unor muncitori din oraşe satelit sau ale unor luptători politici intră în această categorie. care nu pot dormi noaptea pîn'â ce anumite experienţe ale zilei nu au fost notate. Council. New York. cît şi în timpul tinereţii. Judecind producţiile realizate în virtutea unei astfel de recompense. Aşa cum sînt oameni care îşi curat" continuu camera şi îşi pun în ordine ceea ce le aparţine. 49. Şi e de asemenea adevărat că deformările memoriei se produc atît în anii ulteriori de viaţă. ele sînt motivate şi de o conversiune adevărată şi de dorinţa de a-i ajuta pe alţii. Editura pentru literatură. The use of personal documents in psychological science. toxicoman conţin rugăminţi implicite de iertare şi reacceptare socială. în sfîrşit.P. Interesul literar. Res. No. dar importante vor fi ţinute secrete chiar în documente care fac mare caz de candoare şi confesiune. Vreau să înfăţişez semenilor mei un om în tot vărul firii lui . Similare sînt şi documentele care sînt motivate de realizarea unei reforme sociale sau politice. 1. Clifford Beers în A Mind that Found Itself (Un spirit care s-a găsit pe sine) dorea să îmbunătăţească soarta alienaţilor. 5. 13. Multe documente sînt scrise pentru a asigura reducerea tensiunii. Problema primilor ani de viaţă este un obstacol serios. In general. Exhibiţionism. este probabil că unele episoade amare sau ruşinoase. Autorul caută să se etaleze pe sine — atît prin păcatele. Dorinţa de nemurire. Chiar documentul cel mai complet şi mai candid suferă de unele dezavantaje inerente. Rousseau îşi începe Confesiunile cu urmă5 O examinare mai completă a acestei metode se va găsi în G. dar rezultatul poate fi valoros pur şi simpiu pentru că este circumstanţial. Consolidarea perspectivei personale. Autorul care nu poate obţine o reducere a tensiunii prin acţiune poate să se exprime printr-un scris năvalnic.T. voi. . Documentele nu au fost redactate în acest scop şi totuşi ele sîht cedate cu această intenţie lăudabilă. este probabil că autorii au fost atraşi de sarcină şi din alte motive. 11. .) 402 mentele de acest tip sînt probabil demne de încredere. studenţii pot fi invitaţi să scrie autobiografii (E de prost gust să se ceara realizarea unei asemenea sarcini. Sci. Nimeni nu posedă amintiri precise din prima copilărie.. Dar ori de cîte ori banii determină realizarea unor documente bune. 5. A fi uitat înseamnă a muri a doua oară şi definitiv. Cîştig bănesc. Uneori studenţii. Documentele de acest tip sînt atît substitute de acţiune cît şi amortizori de acţiune. inclusiv studenţii. şomerii. (Nota trad. spion. este prea puţin exprimat în mod deschis. 6. I. Asemănător este documentul în care egoismul se dezlănţuie. p. 10.

probabil datorită diferitelor complicaţii sociale care intră în scrierea unei scrisori.. M. dacă e fericită cu familia sa cOnsideră garantată fericirea şi rareori se referă la ea. Jurnalele pe termen lung oferă o sursă excelentă pentru studiul continuităţii şi schimbărilor din dezvoltarea personală. Totuşi. 1902. Poate fascinaţia lor rezidă în faptul că atunci cînd eram copii eram pedepsiţi pentru citirea scrisorilor altor oameni — un delict asemănător cu cel de a trage eu ochiul pe gaura cheii. scrise sub titlul : My life from Now Until the Year 2 000 (Viaţa mea de acum pînă în anul 2000). M. Pe măsură ce povestea relatată se apropie de prezent pare să piardă perspectiva. nînd totul" sau pot fi mai restrînse. Credeam că". S. De obicei jurnalele scapă de greşeala de a atribui primilor ani de viaţă gînduri. i Autobiografiile copiilor au o valoare redusă. pe de altă parte. Adolescenţii sînt în mod special înclinaţi să ţină jurnale. o valoare redusă.11 Cineva a spus că jurnalele au numai un părinte. London. sentimente şi interpretări potrivite numai momentului scrierii. studiul idiografic al unui singur jurnal sau studiul comparativ (nomotetic) al mai multora oferă o cale importantă de înţelegere a vieţilor aşa cum au fost ele efectiv trăite. Pînă la vîrsta d treisprezece ani sau după.10 Cel mai personal din documentele personale este jurnalul.7 O varietate interesantă este analiza autobiografiilor viitorului. soc. a legăturii între două personali taţi. 16. care nu erau destinate unei analize ştiin