Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
MIHAELA CHRAIF
VLAD BURTĂVERDE
TEODOR MIHĂILĂ
Tratat de psihologia
personalităţii
Editori:
SILVIU DRAGOMIR
VASILE DEM. ZAMFIRESCU
Director editorial:
MAGDALENA MĂRCULESCU
Redactor:
SIMONA REGHINTOVSCHI
Coperta:
FABER STUDIO (MAGDA RADU)
Director producţie:
CRISTIAN CLAUDIU COBAN
Dtp:
RĂZVAN NASEA
Corectură:
ELENA BIŢU
DUŞAUDREA
I. Aniţei, Mihai
II. Chraif, Mihaela
III. Burtăverde, Vlad
IV. Mihăilă, Teodor
159.9
7 Cuvânt-înainte
Introducere în conceptul
de personalitate
AI’IÎOI
- o . , h - î e t n r i r al r n n r p n t u l u i d e D e r s o n a lit a t e
deschiderea primului num,ir s-a .ill.il articolul lui Mi I )ougall (11>32), citai
în McAdams (1997), care a făcut o sinteză şi un re/umal ,il principalelor
cercetări despre caracter si personalitate de la acea vreme, fiind unul din
tre cele mai importante articole publicate la vremea respectivă.
Conform lui McAdams (1997), cel care a introdus psihologia
personalităţii pe scena ştiinţelor sociale a fost Gordon Allport, lucrarea
sa intitulată Personality: A psychological interpretation (Allport, 1937, citat
în McAdams, 1997) fiind prima lucrare complexă cu caracter ştiinţific din
psihologia personalităţii.
Gordon Allport s-a născut în Statele Unite ale Americii în anul 1897. A
obţinut licenţa în psihologie la Harvard University în anul 1919. In anul
următor a vizitat numeroase universităţi din Europa, desfăşurându-şi
activitatea didactică la Istanbul. în acelaşi an s-a întâlnit pentru prima
oară cu Sigmund Freud. în urma acelei întâlniri Allport a declarat că a
fost şocat de viziunea pesimistă şi negativistă a lui Freud despre persoa
na umană. A primit titlu de doctor în psihologie în anul 1922 în cadrul
Universităţii Harvard. Cu excepţia a doi ani în care a predat în Europa şi
a patru ani în care a predat la Dartmouth University, Gordon Allport şi-a
petrecut întreaga carieră în cadrul Departamentului de psihologie de la
Harvard University. Cursul de Psihologia Personalităţii pe care acesta l-a
ţinut în cadrul Harvard University se consideră a fi primul curs pe această
temă care a fost ţinut în Statele Unite.
Allport şi-a propus să ofere comunităţii ştiinţifice o altfel de viziune
asupra persoanei umane şi comportamentului, o viziune diferită faţă de
cea psihanalitică. Spre deosebire de abordarea psihanalitică a personalităţii
care vedea comportamentul uman ca fiind determinat de motivaţii
inconştiente şi iraţionale, viziunea lui Allport despre comportamentul
uman s-a bazat pe conştient şi pe aspecte concrete ale personalităţii. El era
de părere că inconştientul şi mecanismele de apărare joacă un rol impor
tant doar în zona psihopatologiei şi tulburărilor de personalitate.De ase
menea, Gordon Allport a fost printre primii care au studiat personalitatea
în afara zonei clinice şi de psihopatologie, fiind interesat în primul rând
de studierea empirică a personalităţii. Allport a criticat teoria psihanali
tică asupra personalităţii, considerând că motivaţiile şi nevoile specifice
vârstei adulte nu sunt dependente de evenimente trăite în perioada copi
lăriei. în elaborarea teoriei sale, Allport a plecat de la premisa că fiecare
individ este caracterizat de un model unic de personalitate, iar psihologia
ar trebui să se concentreze pe studiul acestei unicităţi, punând accentul
pe studierea diferenţelor dintre persoane. în concepţia lui Allport, psiho
logia personalităţii reprezintă studiul persoanei umane. El a definit per
sonalitatea ca fiind organizarea dinamică în cadrul individului a acelor
’iMrmi’ psiholizico care determină adaptare.) unică la mediul său. Deţii a 17
hei ut aproape un secol de la apariţia acestei definiţii a personalităţii, ea
■■'tiu v.dabilă ţii în prezent (McAdams, 1997).
I a arca vreme, cercetătorii preocupaţi de psihologia personalităţii erau
de părere că psihologia personalităţii are trei principale caracteristici care
ii uleia propria identitate. Acestea sunt (1) studiul persoanei ca întreg, (2)
alai persoana, cât şi mediul înconjurător sunt elemente distincte ale unui
spaţiu de viaţă integrat. Acest spaţiu de viaţă integrat se referă la totali-
lalea elementelor care pot determina comportamentul unui individ la un
moment dat. Fiind puternic influenţat de teoriile gestaltiste ale lui Kohler
şi Wertheimer, Lewin a conceptualizat interacţiunea dintre persoană şi
mediul înconjurător ca pe pn gestalt contemporan, reprezentând un câmp
do lorţe care presupune o formă caracteristică la un anumit moment în
li mp. Astfel, toţi determinaţii comportamentului, într-un anumit moment
iii li mp, sunt prezenţi în acel câmp în momentul respectiv. Aşadar, spre
il ANI 11I • MII IAI I A ( HRAIF • VIAD BUR lAVI RDE • TEODOR MIIlAll A
A'.llcl, principe»Mo conceptualizări caro s-au impus în acea perioadă au
lo sl renunţarea l.i ideoa caracterului unitar al personalităţii, renunţarea la
concepţia conform căreia motivaţia umană poate fi explicată prin redu-
<crea tensiunii din organism create de o nevoie sau pulsiune nesatisfăcu
ta şi acordarea unei importanţe din ce în ce mai mari cognitivismului în
psihologie.
( Mată cu dezvoltarea psihometriei şi a testelor de personalitate, cer-
«datorii au observat că este imposibil de dovedit caracterul unitar al
I>fi sonalităţii propus de teoriile lui Allport, Murray sau Lewin. Cu timpul,
Interesul specialiştilor s-a deplasat de la intenţia de a crea teorii la dorinţa
i li1a măsura efectiv aspecte ale personalităţii cu scopul de a surprinde cât
mai m detaliu diferenţele de personalitate dintre oameni. In acest sens, cu
ajutorul analizei de construct şi a analizei factoriale, au fost conceptualiza-
le din ce în ce mai multe trăsături şi factori de personalitate care au putut
li evaluate cu ajutorul instrumentelor psihometrice create.
l ot în perioada anilor 1970 s-a renunţat la-explicarea motivaţiei umane
'.Irict ca o diminuare a tensiunii create de nesatisfacerea unei pulsiuni.
Mulţi autori au testat în diferite cercetări această teorie şi au ajuns la con-
iIu/ia că foarte puţine dintre comportamentele umane pot fi explicate din
această perspectivă. Aşadar, motivaţia ca un răspuns la o nevoie nesatis-
I.lentă s-a considerat a fi valabilă doar în cazul nevoilor şi trebuinţelor
l>a/ale (foame, sete), însă marea parte a motivelor care determină com
portamentul uman nu poate fi explicată prin teoria clasică a motivaţiei
umane. Acesta a reprezentat un punct de plecare pentru reconceptualizări
ale motivaţiei, ducând la apariţia unor teorii precum cea a lui Maslow
(11>43) sau teoria motivaţiei de realizare şi teoria motivaţiei ca dorinţa de
competenţă.
Ultima schimbare importantă produsă în psihologia personalităţii în
perioada anilor 1960-1970 a fost diminuarea încrederii în teoriile behavi-
oriste de explicare a comportamentului. La fel ca în cazul motivaţiei, cu
ajutorul noilor metodologii de cercetare impuse în psihologie (cercetarea
cantitativă de tip pozitivist) s-a observat că oamenii se angajează în com
portamente care depăşesc mult puterea de explicare oferită de teoriile
behavioriste care presupuneau că toate comportamentele şi activităţile
oamenilor pot fi înţelese din perspectiva mecanicistă de tip stimul-răs-
puns. Astfel, atenţia cercetătorilor s-a centrat asupra perspectivei cogni-
liviste. A crescut interesul acordat percepţiei, semnificaţiei, prelucrării
informaţionale şi interpretării subiective a realităţii de către psihologii
care studiau personalitatea. Aceştia au ajuns la concluzia că persoane
le se comportă într-un anume fel în funcţie de modul unic în care ele
percep, prelucrează şi interpretează informaţiile provenite din mediul
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
Definirea personalităţii
r
u iu m esc il oloi', iu i întârzie niciodată la nicio întâlnire, persoane care mint,
lu n iagresive, sunt mereu supărate, darnice, umile, îi ajută pe ceilalţi, sunt
■ni labile, doresc să lucreze în echipă sau singure, iar lista poate conti
nua luate aceste comportamente sau trăiri ale acestor persoane pe care
h cunoaştem din jurul nostru au drept concept de bază personalitatea, iar
adaptarea noastră sau a lor pentru a putea interacţiona are efecte asupra
noastră pe termen lung.
I >acă privim persoanele de la un eveniment sau dintr-o sală de curs,
vum observa că fiecare persoană reacţionează diferit la stimulii care sunt
pie/.enţi în faţa sa: unii iau notiţe, alţii nu dau importanţă subiectului, alţii
di bal între ei subiectul prezentat, unii pun întrebări profesorului sau
pcisoanei care prezintă materialul, iar lista de comportamente poate con
tinua la nesfârşit, pentru că personalitatea fiecărui om este unică.
I'ersonalitatea nu ne influenţează doar pe scară largă în carieră, viaţa de
IamIIle, prieteni, ci ne influenţează şi în viaţa de zi cu zi, de la modul cum
ui' îmbrăcăm sau cum ne ducem la un magazin până la modul cum ne
ilei urăm casa. Nu de puţine ori am spus despre cineva că ne aşteptam să
u ş i i jloneze într-un anume fel sau că este tipic pentru el să facă acel lucru,
l'ii'iliii liv, care este idealul omului după Fromm şi reprezintă scopul final
,il dezvoltării umane din perspectivă morală, fizică şi psihică. Această
tipologie presupune maximizarea tuturor competenţelor, abilităţilor şi
i ,i| '.ii it.iţilor noastre pentru realizarea potenţialului adevărat şi autodez-
11 dl.ne.i personală (Schultz şi Schultz, 2004).
I li i i i , ilnarea tipologie a fost introdusă mai târziu de către Eric Fromm
m i . ii tea sa The Heart of Man în 1964 şi se referă la tipologia necrofilului,
vio e s t e neproductiv, atras de cadavre, moarte, fecale şi boală. Acest tip
d e persoană se simte bine în locuri macabre, este fericit când se vorbeşte
d e .pre boală şi moarte, insistând mereu asupra trecutului şi tinde să fie
t I k A I I 1 X 11 A
i , i i c mi suni Întotdeauna conforme cu ren li la tea (Ewen, 2003). Sullivan ,tJ
priveşte psihologia dezvoltării drept cheia pentru înţelegerea comport.i
meniului uman, iar din perspectiva lui, schimbările semnificative în per-
snnalilale apar de mai multe ori în copilărie şi adolescenţă (Ewen, 2003).
Ai e.sla postulează şapte stadii prin care personalitatea se dezvoltă, fiecare
■finire sladii reprezentând un timp optim de dezvoltare al unor capacităţi
înn.isi ule pentru a ajunge la un potenţial maxim (Ewen, 2003).
IVi •.pecii va genetică asupra personalităţii afirmă că personalitatea
mi esle doar un ansamblu de stadii de dezvoltare sau faze psihanaliti-
ie i i esle compusă şi din trăsături de personalitate care sunt influenţate
m nelir. Astfel, studiile dedicate personalităţii din perspectivă genetică
(Horn li.ird, 1999; Loehlin şi Nicholls, 1976; Plomin, Chipeur şi Loehlin,
I'<•>() i il.it în Eivesley, Jang şi Vernon, 2003) au arătat că partea genetică a
Imi oi i.i li Iuţii explică în jur de 40-60% din totalul personalităţii ca şi con-
i rpl (I ivesley, Jang şi Vernon, 2003).
leori.i biologică abordează personalitatea din perspectiva originii
■om parlamentelor şi a trăsăturilor de personalitate. Susţinătorii teoriei
filologice afirmă că există două căi de dezvoltare a personalităţii care ne
•Mi n nţiuză ca indivizi: partea biologică şi partea socială. Partea biologi-
■ i '.o referă la genetică, neurologie, biochimie, fiziologie şi condiţionare,
lui purica socială se referă la cultură, societate, vecini, familie, învăţarea
observabilă şi socială acestea două fiind în legătură cu condiţionarea
,Im partea biologică. Aceste două părţi au la bază evoluţia umană
i /iu kerman, 2003).
Ilans Eysenck a fost unul dintre marii psihologi care au susţinut teoria
filologică afirmând că personalitatea are o componentă biologică foarte
polemica. Prin cercetările sale, Eysenck a identificat trei dimensiuni ale
pei sDualităţii — extraversie-introversie; nevrotism şi psihotism, demon
i c i i u i faptul că aceste trei dimensiuni se găsesc în mai multe ţări şi cul-
i i i n ale lumii. El afirmă că la baza acestor trei dimensiuni stă partea bio-
l o g u a a personalităţii (Burger, 2007).
leoriu behavioristă defineşte personalitatea ca un ansamblu compus
■fiii trei repertorii comportamentale de bază pe care individul le învaţă.
Ai castă definiţie se armonizează cu teoria behavioristă pentru a studia
ai esle repertorii de comportamente şi modul cum acestea sunt învăţate
........ .. 2003).
Abordarea umanistă privind personalitatea se bazează pe teoria lui
\t maham Maslow în care acesta susţine că există o ierarhie universală a
nevoilor, dar acestea depind şi variază în funcţie de cultura din care faci
p a i le Experienţa optimă a fost identificată de Mihail Csikszentmihalyi şi
e s l e descrisă în termeni aproape identici în toate culturile şi de oameni
Ml /UMAT
I»Mii i'iMspL'ctiva lui Freud, personalitatea este compusă din trei părţi
iMipnil.inle: I) Se: care se referă la partea narcisică a personalităţii; 2) Eu:
•**• l.t l'ii/ă principiul realităţii, fiind o parte a personalităţii care satisfa-
•i' iu \ oile Se ului, dar intr-un mod coerent în concordanţă cu realitatea.
3) Sufmicul: este partea personalităţii care se ocupă de principiile ,şi valo
rile după care trăieşti (Cloninger, 2004; Burger, 2007).
Karen Horney definea personalitatea doar din perspectiva a ceea ce
numim astăzi mai mult sau mai puţin narcisism. Aceasta s-a concentrat
mai mult pe aspectele negative ale personalităţii. Din perspectiva lui firii'
firomm, personalitatea este o serie de caracteristici definitorii, acesta sin
diind mai mult personalitatea la locul de muncă şi găsind anumite tipo
logii (Ryckman, 2008; Schultz şi Schultz, 2005).
Din perspectiva lui Henry Murray, personalitatea se divide în trei mari
părţi: 1) Supraeu; 2) Eu; 3) Eu ideal care este o componentă a Supraeului,
conţinând modele morale şi ideale de comportament (Burger, 2007;
Schultz şi Schultz, 2005). Din perspectiva lui Erikson, personalitatea este
un ansamblu de părţi care este împărţit în opt stadii psihosociale. Erikson
afirmă faptul că personalitatea are două influenţe majore: influenţa soci
ală şi influenţa genetică, iar cele două sunt într-un conflict, deoarece
individul trebuie să se lupte cu predispoziţia sa genetică, aliniindu-se la
cerinţele societăţii (Schultz şi Schultz, 2005; Ryckman, 2008).
După Harry Sullivan, personalitatea este realizată din relaţii pe ca ii
le avem cu ceilalţi oameni. Etapele de dincolo de copilărie, inclusiv
adolescenţa, stau la baza dezvoltării personalităţii. Din perspectiva Iui
Sullivan, psihopatologia este cauzată de patologiile parentale care din
la o anxietate intensă, deteriorând relaţiile interpersonale (Ewen, 2003).
Stadiile dezvoltării la Sullivan sunt: copilăria fragedă, copilăria, juvenil,
preadolescenţa, adolescenţa timpurie, adolescenţa târzie (Ewen, 2003).
Teoria biologică a personalităţii doreşte să privească din perspectiva
originii comportamentelor şi trăsăturilor de personalitate. Susţinătorii teo
riei biologice afirmă că există două căi de dezvoltare a personalităţii care
ne diferenţiază ca indivizi: partea biologică şi partea socială. Partea biolo
gică se referă la genetică, neurologie, biochimie, fiziologie şi condiţionali’,
i.ir partea socială se referă la cultură, societate, vecini, familie, învăţarea
observabilă şi socială, acestea două fiind în legătură cu condiţionarea
din partea biologică (Zuckerman, 2003). Eysenck a găsit trei dimensi
uni ale personalităţii (nevrotism, psihotism, extraversie-introversie), el
susţinând că aceste trei dimensiuni stau la baza personalităţii din per
spectivă biologică.
Teoria behavioristă defineşte personalitatea ca un ansamblu compus
din trei repertorii comportamentale de bază pe care individul le învaţă.
Această definiţie se armonizează cu teoria behavioristă pentru a studia
aceste repertorii de comportamente şi modul cum acestea sunt învăţate
(Slaals, 2003). Din perspectiva lui Rollo May, persoanele sănătoase psi
hic şi cu o personalitate normală trăiesc simultan în toate cele trei stadii
dezvoltate de el, adică oamenii trăiesc în concordanţă cu mediul, au relaţii 51
Teoriile personalităţii
< A l ’I IOl IJL 3
IIIAI AlSil III- MIMAI I A CIIRAII •VI AU HIJKI AVI RDI -II ODON MIMAU-A
măsură dimensiunile »!»• personalitate. Colo două sistem»' identificate »le 6)
».lin* ( iray sunt Sistemul Activator Comportamental şi Sistemul Inhibitor
t omporl.iment.il (Ashton, 2013). Conform lui Ashton (2013), din punct
de vedere conceptual, aceste sisteme corespund cu modelul propus de
t loninger (prezentat anterior).
Sistemul Activator Comportamental este compus din regiunile creie-
i ului ce sunt responsabile cu recepţia semnalelor de la partea sistemu
lui nervos ce indică existenţa unei situaţii în care este experimentată
iei om pensa (Ashton, 2013; DeYoung şi Gray, 2009). Sistemul Activator
t omportamental are rol de activare a comportamentului întrucât stimu-
le.i/,i căutarea şi dobândirea de recompense prin transmiterea semna
lelor nervoase la nivelul creierului, ce au rolul de a face cunoscut per
ii.mei caracterul plăcut al senzaţiei de recompensă. Conform lui Gray,
'•l'ilcmul Activator Comportamental este diferit la fiecare persoană, aces-
l.i Imul mai mult sau mai puţin sensibil la stimulii ce transmit impul-
iin nervoase cu privire la existenţa recompensei. în cazurile în care
'■r.temui Activator Comportamental este sensibil la aceşti stimuli, per-
i'.iiu respectivă va căuta obţinerea de recompense, angajându-se în com-
l'i ii l.unente specifice impulsivităţii şi căutării de senzaţii tari (DeYoung
i t .i «iy, 2009). Ashton (2013) afirmă că trăsătura de impulsivitate spe-
i III» ă modelului lui Gray este similară trăsăturii de căutare a noutăţii '
(nnvolly seeking) din modelul lui Cloninger. Singura diferenţă impor-
i ml.i mire cele două modele este că Gray a explicat trăsăturile de perso-
ii.ilil.il»' din perspectiva structurilor cerebrale şi a funcţiilor acestora, în
llinp ce Cloninger a explicat trăsăturile şi dimensiunile de personalitate
l'iin prisma neurotransmiţătorilor.
Al doilea sistem identificat de Gray este Sistemul Inhibitor Compor-
lamcnlal, compus din regiunile creierului ce sunt responsabile cu
n i cpţi.i semnalelor de la partea sistemului nervos ce indică existenţa
unei situaţii în care este experimentată pedeapsa sau suferinţa (Ashton,
'ol l). Sistemul Inhibitor Comportamental are rol de stopare a compor-
l imenlului întrucât stimulează comportamentele de evitare a pedepsei
şl uilcrinţei prin transmiterea semnalelor nervoase la nivelul creierului
ic ,ui rolul de a face cunoscut persoanei caracterul negativ şi înspăimân-
lălm ,il pedepsei (DeYoung şi Gray, 2009). Conform lui Gray, Sistemul
Inlilbilor Comportamental este diferit la fiecare persoană, acesta fiind
iimi mult sau mai puţin sensibil la stimulii ce transmit impulsuri nervoa
se i ii privire la existenţa pedepsei. Astfel, o persoană care este caracteri-
,ilă de un Sistem Inhibitor Comportamental activ, sensibil la stimuli, va
limlc „i evite situaţiile şi comportamentele ce pot determina suferinţă şi
pedeapsă. Ashton (2013) afirmă că trăsătura numită anxietate, specifică
Autorul care a studiat cel mai recent bazele biologice ale personalităţii
şi al cărui model s-a impus rapid în literatura de specialitate la nivel
internaţional este Marvin Zuckerman (2005). Acesta a apelat la anali-
n lactoriale cuprinzând un număr impresionant de scale şi dimensiuni
ale personalităţii existente în chestionarele de evaluare a personalităţii.
Rezultatele acestor analize au demonstrat existenţa a trei factori simi
lari cu cei descoperiţi de către Eysenck, nevrotism, extraversie şi psiho-
licism. Ulterior scalele existente au fost grupate într-un model cu cinci
lai lori: Activitate, Sociabilitate, Impulsivitate-Căutarea de senzaţii tari,
Agresivitate şi Nevrotism-Anxietate (Zuckerman, 2005). Unii cercetători
nî fost de părere că factorii cuprinşi în acest model reprezintă combinaţii
mire factorii teoriei Big Five a personalităţii, deşi factorul Deschidere
•pro experienţă din modelul Big Five nu îşi are un analog în modelul lui
Zuckerman. Zuckerman consideră că fiecare factor de personalitate este
determinat de o combinaţie unică de interacţiuni între structuri cerebrale,
ueurotransmiţători şi hormoni, şi nu de un singur neurotransmiţător, hor
mon sau structură cerebrală. Modelul de personalitate al lui Zuckerman
e .le cunoscut în literatura de specialitate şi în comunitatea ştiinţifică drept
.modelul alternativ cu cinci factori".
REZUMAT
Ire cele trei tipuri. Tipul picnic a fost denumit endomorf, tipul astenic a
losl denumit ectomorf şi tipul atletic a fost denumit mezomorf. Odată
cu dezvoltarea tehnologiei şi a neuroştiinţelor, cercetătorii interesaţi
do studierea aspectelor biologice responsabile în determinarea anumi
tor trăsături de personalitate s-au concentrat asupra studiului influenţei
nourotransmiţătorilor, a structurii cerebrale şi a hormonilor asupra trăsă-
lurilor de personalitate (Ashton, 2013).
Principalul autor care a studiat influenţa neurotransmiţătorilor asupra
comportamentului uman a fost Robert Cloninger (1987). Acesta consideră
că cel mai important rol în acest sens îl au dopamina, serotonina şi nore-
pinefrina. Conform lui Cloninger, persoanele caracterizate de o activitate
intensă a dopaminei la nivelul sistemului nervos central au ca dimensi
une de personalitate dominantă o trăsătură pe care autorul a denumit-o
căutarea de noutate (novelty seeking), înţelegând prin această trăsătu
ra tendinţa persoanei de a căuta plăcerea şi excitabilitatea. Conform lui
Cloninger serotonina stă la baza trăsăturilor de personalitate ce se află
in Ir-o puternică legătură cu comportamente din spectrul anxietăţii, ten
siunii şi suferinţei (durerii) (Ashton, 2013). în acest sens, persoanele cu o
activitate scăzută a serotoninei sunt caracterizate de o dimensiune de per
sonalitate pe care Cloninger a denumit-o evitarea suferinţei (harm avo-
idance), referindu-se la tendinţa persoanei de a evita suferinţa şi anxie
tatea. După cum afirmă Cloninger, norepinefrina se află într-o puternică
relaţie cu caracteristicile de personalitate cărora le sunt specifice compor
tamentele ce sunt asociate în general cu plăcerea sau cu lucruri ce pro
voacă plăcerea.
Pe lângă studiul neurotransmiţătorilor, o altă modalitate de a stu
dia bazele biologice ale personalităţii este studierea structurilor cerebra
le (Asahi, Okamato, Akado, Yamawaki şi Yokota, 2004; Brown, Manuck,
Flory şi Hariri, 2006; Bunge şi Zelazo, 2006; Cânii, Sivers, Whitfield,
Gotlib şi Gabrieli, 2002; Cânii, Zhao, Desmond, Kang, Gross şi Gabrieli,
2001; Davidson, 2002; Deckersbach et ai, 2006; Eisenberger, Lieberman
şi Satpute, 2005; Haas, Omura, Constable & Cânii, 2007; Baas, Alema
şi Kahn, 2004; Blair, 2001; Singer, 2006; Omura, Aron şi Cânii, 2005).
Conform lui Grey, la nivelul creierului uman există diferite regiuni care
interacţionează între ele creând sisteme, acestea fiind responsabile cu
variaţia trăsăturilor de personalitate. Sistemul Activator Comportamental
este compus din regiunile creierului ce sunt responsabile cu recepţia sem
nalelor de la partea sistemului nervos ce indică existenţa unei situaţii în
care este experimentată recompensa. Sistemul Activator Comportamental
are rol de activare a comportamentului întrucât stimulează căutarea şi
T rr tt.it d r p s i h o l o g i .i p e r s o n n l l t . l t l i ■ l» r.rl» * - —
dobândirea do recompense' prin transmiterea semnalelor nervoase la nive
lul creierului ce au rolul de a face cunoscut persoanei caracterul plăcut al
senzaţiei de recompensă. Sistemul Inhibitor Comportamental este com
pus din regiunile creierului ce sunt responsabile cu recepţia semnalelor
de la partea sistemului nervos ce indică existenţa unei situaţii în care este
experimentată pedeapsa sau suferinţa (Ashton, 2013). Sistemul Inhibitor
Comportamental are rol de stopare a comportamentului întrucât stimu
lează comportamentele de evitare a pedepsei şi suferinţei prin transmite
rea semnalelor nervoase la nivelul creierului ce au rolul de a face cunos
cut persoanei caracterul negativ şi înspăimântător al pedepsei.
Pe lângă Jeffrey Grey şi Robert Cloninger, un mare savant care a contri
buit la dezvoltarea abordării biologice a personalităţii este Hans Eysenck
(1967). Acesta a identificat două mari dimensiuni de personalitate denu
mite Extraversie şi Nevrotism, observând comportamentul pacienţilor pe
care îi trata în spitalul în care a lucrat. Ulterior Eysenck a identificat şi
dimensiunea Psihoticism. Eysenck consideră că diferenţele de comporta
ment dintre persoane se datorează intensităţii cu care simţurile persoa
nelor sunt stimulate, cu alte cuvinte gradului de excitabilitate a sistemu
lui nervos central. Autorul ce a studiat cel mai recent bazele biologice ale
personalităţii şi al cărui model s-a impus rapid în literatura de speciali
tate la nivel internaţional este Marvin Zukerman (2005). In urma studi
ilor sale, Zuckerman a identificat cinci factori de personalitate. Aceştia
sunt Activitate, Sociabilitate, Impulsivitate-Căutarea de senzaţii tari,
Agresivitate şi Nevrotism-Anxietate. O altă abordare în teoria biologică
a personalităţii vizează hormonii şi gradul în care aceştia se regăsesc la
nivelul organismului uman. Studiile au arătat că hormonii care au un rol
semnificativ în determinarea comportamentului uman sunt testosteronul,
cortizolul şi oxitocina.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
Hans Eysenck
I reditatea
Selecţia naturală
*
Din perspectiva lui Skinner (1974, 1987a, 1990a, citat în Feist şi Feist,
2008), personalitatea este un produs al istoriei evolutive. Ca indivizi,
ne comportăm şi reacţionăm în funcţie de compoziţia genetică şi de
moştenirea pe care am adunat-o de-a lungul evoluţiei. Ca specie, toate
comportamentele noastre ne ajută să supravieţuim mediului. Selecţia
naturală joacă un rol determinant privind personalitatea.
Comportamentul individual tinde să se consolideze şi să se transmi
tă, deoarece ne ajută să ne adaptăm şi să supravieţuim. In mod similar,
aceste comportamente au ajutat specia să supravieţuiască şi să consolide
ze acele comportamente care erau benefice, respingându-le pe cele care
erau disfuncţionale (Feist şi Feist, 2008).
Feist şi Feist (2008) exemplifică această selecţie naturală printr-un
exemplu foarte simplu. Selecţia naturală i-a favorizat pe acei indivizi care
aveau capacitatea de a se adapta la o lumină puternică şi la întuneric, ast
fel crescând şansele de a supravieţui şi de a se reproduce.
Şi astăzi putem observa anumite reflexe adânc înrădăcinate în genele
noastre, cum ar fi reflexul de supt la copiii mici, reflexul pupilar sau alte
reflexe care ne ajută să supravieţuim pericolelor (Feist şi Feist, 2008).
Astăzi omul şi-a pierdut majoritatea reflexelor; deoarece societatea este
în continuă dezvoltare, omul nu mai trebuie să vâneze sau să alerge după
mâncare, acum hrana este din abundenţă şi obezitatea a devenit o proble
mă majoră de sănătate. Supraalimentarea a afectat însăşi esenţa pe care
mâncarea o avea ca mijloc de supravieţuire (Feist şi Feist, 2008).
C2= rmz - h2
unde C2este influenţa mediului, rmz este corelaţia dintre fraţii monozigoţi şi
Ir este similitudinea datorată influenţelor genetice (Spinath şi Johnson, 2011).
Pentru a înţelege mai bine acest calcul, o altă metodă ar fi prin înlocui
rea lui h2 cu 2(r -r. ), oferindu-se astfel un calcul diferit, dar cu acelaşi
rezultat (Spinath şi Johnson, 2011):
C2= 2r.dz - r mz
unde C2este influenţa mediului, rJz este corelaţia dintre fraţii dizigoţi, iar
i corelaţia dintre fraţii monozigoţi.
Cu alte cuvinte, Spinath şi Johnson (2011) arată faptul că influenţa
mediului pe o trăsătură anume este mai pregnantă la gemenii dizigoţi
decât la gemenii monozigoţi.
Pentru a înţelege mai bine influenţa genetică asupra gemenilor
monozigoţi, Plomin şi Spinath (2004, citaţi în Spinath şi Johnson, 2011)
.iu realizat un studiu pe 10 000 de gemeni monozigoţi şi dizigoţi în care a
fost testată inteligenţa generală (factorul g). Media corelaţiei dintre fraţii
monozigoţi este de .86 (corelaţia maximă = 1), iar media corelaţiei dintre
fraţii dizigoţi este 4e .60, ceea ce arată că influenţa genetică în cadrul geme
ţi ilor dizigoţi este mult mai slabă decât în cazul gemenilor monozigoţi
(Spinath şi Johnson, 2011).
Monozigoţi Dizigoţi
MEDIU Identic Identic
GENETIC Identic Diferit
Ashton (2013) araţii faptul cit intre li.ifii dizigoţi s a identificat o
corelaţie de .20 pe o trăsătură, indicând o similaritate de comportamente,
comparativ cu oamenii care nu sunt rude. La gemenii monozigoţi, media
de similaritate a comportamentelor este de 50%. In majoritatea cercetărilor
realizate (Loehlin şi Nichols, 1976; Plomin, De Fries şi Loehlin, 1977;
Bouchard şi Loehlin, 2001; Bouchard, 2003) corelaţia dintre gemenii
monozigoţi este de .40 pe anumite trăsături.
Notă: G= influenţa genetică; M= influenţa mediului; DZ= Gemeni dizigoţi; MZ= gemeni monozigoţi.
ADN
Controverse
Air lorma unui helix dublu Nucleotidele sunt „paşii" pe scala helix a
genomului.
( udul genetic a fost descoperit in Din 2001, numărul estimativ al genelor este de
1966. 30 000.
Ira tiit d u n c llu ilm iia iiM u n u a lIlM tii ■ lu m tla a n u a l i i S o l u n ..lr » .tw « n ( j IS ^ “ - « - • ‘ •■ -I
Genetica moleculară
Teoria trăsăturilor este cea mai actuală şi mai studiată teorie, fiind de
asemenea o taxonomie acceptată larg în literatura de specialitate (Furham
şi Endler, 1982; Furham şi Bunyan, 1988; Furham şi Ones, Mount, Barrick şi
I lunter, 1994; Adler, 1996; Costa, 1996; Schneider, 1996; John şi Srivastav.i,
1999; Jackson, Furham, Forde şi Cotter, 2000; Visveswaran, Ones şi Hough,
2001; Rolland şi De Fruyt, 2003; Furham, 2005; Mount, Ilieş şi Johnson, 2006;
Connoly, Kavanagh şi Visveswaran, 2007; Swami, Chamorro-Premuzic,
Bridges şi Furham, 2009; Chamorro-Premuzic şi Furham, 2009; Scherer,
Baysinger, Zolynsky şi LeBreton, 2013; Reisz, Boudreaux şi Ozer, 2013), iar
cercetătorii din sfera genetică folosesc această teorie a personalităţii pentru
a confirma altă teorie, cea genetică şi enviromentală (Johnson şi Krueger,
2004; Vernon, Villani, Schermer şi Petrides, 2008).
Eysenck şi soţia sa Sybil au dezvoltat o mulţime de instrumente cu
scopul de a fi folosite în cercetare. Astfel, Eysenck şi Eysenck (1963, citaţi în
Schultz şi Schultz, 2004) au dezvoltat în 12 ani 20 de factori, dând naştere
la unul dintre cele mai mari chestionare de personalitate din literatura de
specialitate.
Eforturile depuse de aceştia au dat roade, descoperind astfel prin ana
liza factorială exploratorie (vezi capitolul 2) doar trei factori de personali
tăţi', numiţi de Eysenck „superfactori":
• E — extraversie versus introversie 87
• N — nevrotism versus stabilitate emoţională
• I’ — psihoticism versus controlul impulsului
I xtraversia (Eysenck)
Nevrotism (Eysenck)
Descoperiri genetice
Tabelul 5. Trăsăturile de personalitate din perspectiva lui Eysenck (Schultz şi Schultz, 2004).
Teoria trăsăturilor, după cum am spus şi mai sus, este cea mai actua
la li'orie a personalităţii, folosindu-se de teoria factorială a personalităţii
din perspectiva lui Raymond Cattell, bazele acestei teorii fiind puse de
( .ordon Allport (John şi Srivastava, 1999). Desigur, munca lui Allport
(ll)27) a fost revizuită de mulţi psihologi până când teoria celor cinci mari
t.u'tori de personalitate a ajuns la forma din ziua de azi. Această teorie va
h prezentată pe larg în capitolul 10, teoria trăsăturilor fiind prezentată pe
scurt şi în acest capitol, deoarece are o strânsă legătură cu metodologia de
i crcetare a personalităţii din perspectivă genetică.
( osta şi McCrae (2003) au luat în considerare şi factorul ereditar, por-
Mitul de la o sprie de studii care arată că există o influenţă reală a factorului
eiedilar asupra trăsăturilor de personalitate din cadrul teoriei BIG FIVE.
I.i Ih-IuI 6. Teoria trăsăturilor din perspectiva lui Costa şi McCrae (Schultz şi Schultz, 2004)
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
Emoţii
/
Evoluţia nu şi-a pus amprenta doar asupra fizicului sau asupra modu
lui nostru de a ne trăi viaţa. Sfera personalităţii, cea a emoţiilor şi a com
portamentelor sociale sunt foarte importante în ziua de azi, iar din câte
am prezentat în capitolul 4, ştim că mai mult de 50% din personalitate
este explicată din prisma factorului genetic. Datorită evoluţiei şi instinc
telor noastre de supravieţuire, multe emoţii sunt înnăscute şi ne ajută în
mod eficient să reacţionăm la pericolele care sunt în mediul înconjură
tor (Cloninger, 2004). In ziua de azi emoţiile ne ajută să comunicăm cu
ceilalţi, să muncim şi să funcţionăm la un nivel optim pe toate planurile.
In ştiinţele comportamentale (Ekman şi Friesen, 2003) s-a demonstrat fap
tul că există o serie de emoţii care sunt cunoscute la nivel global de orice
persoană din cadrul oricărei culturi, religii, naţionalităţi sau rasă. Intr-un
mod mai puţin ştiinţific putem spune că emoţiile ne dau de gol atunci
când dorim să ne mascăm anumite sentimente sau gânduri despre anumi
te persoane, dacă un eveniment ni se pare neplăcut sau atunci când sun
tem invitaţi la cină şi nu dorim să arătăm faptul că nu ne place mâncarea.
Emoţiile au fost identificate ca stereotipuri internaţionale şi ne putem
da seama atunci când cineva este supărat, dezgustat, furios, fericit, plic
tisit, spunând popular faptul că „i se citeşte pe faţă supărarea" (Ekman
şi Friesen, 2003).
Altruism
Onestitate
Agrea bilitate
I rnoţionalitate
Trăsăturile care fac parte din factorul emoţionalitate sunt frica, anxi-
clalea, dependenţa şi sentimentalismul. Un element comun al acestui
Idelor este tendinţa de a simţi în permanenţă pericole în jur, o nelinişte
a leiţi vă relativ negativă care influenţează individul în viaţa de zi cu zi
(Ashton, 2013; Hahn, Ashton şi Lee, 1999; Ashton şi Lee, 2001; Ashton,
I ce, Marcus şi De Vries, 2007; Szarota, Ashton şi Lee, 2007; Ashton şi Lee,
2010a; Ashton şi Lee, 2010b; Ashton, Lee şi Son, 2000; Boies, Lee, Ashton,
Tascâl şi Nicol, 2001; Ashton şi Lee, 2005). O persoană fricoasă tinde să
evite pericolele, o persoană anxioasă tinde să vadă potenţialele pericole în
i n ice eveniment din viaţa sa, o persoană dependentă caută sprijin şi ajutor
atunci când are nevoie, o persoană sentimentală are nevoie de empatie,
prieteni şi ataşament faţă de familie (Ashton, 2013). O persoană care are
'(((iruri mari la factorul afectivitate tinde să fie foarte precaută, va evita
I>ci idilele pentru cei din jurul său, dar nu va câştiga niciodată un premiu
Important. La polul opus, persoanele care au o emoţionalitate mică tind să
cypcrimenteze accidente serioase, le plac activităţile în care este implicată
.ulrcnalina şi potenţiale pericole (Ashton, 2013).
I )ncă privim toate cele trei trăsături de personalitate, putem obser-
v.i că scorurile mari înseamnă comportamente altruiste, neagresive, cu
li'iidinţa de a ajuta alte persoane. Aceste trei trăsături sunt trăsături ori
cui. iIc spre social în care.persoanele cu scoruri mari au o orientare soci
al.i ridicată. în teoria personalităţii din perspectivă evoluţionistă aceste
1*ururi la trăsăturile cu tendinţe sociale sunt echivalentul altruismului
in Iproc (Trivers, 1971, citat în Ashton, 2013), deoarece beneficiul unui
Individ provine din ajutorul acordat de alt individ. De asemenea, scoru-
1 1 Ic scăzute pe factorul agreabilitate conduc spre comportamente antiso-
i talc (Perugini, Gallucci, Presaghi şi Ercolani, 2003, citaţi în Ashton, 2013).
Extraversie
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
Mecanismele de apărare
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
IAI ANI II I •MIIIAI I A( HRAII -VI Al) UlJRlAVI HDI •II ODOR MlllAll A
iiparo atunci când persoana nu percepe experienţele do tip organicistic 129
c.i fiind acelaşi lucru cu experienţele legate de sine (Ewen, 2003). Această
incongruenţă dintre experienţele organiciste şi experienţele conceptu
lui de sine reprezintă sursa tulburărilor psihice. Acceptarea condiţionată
experimentată de către persoană în timpul copilăriei poate conduce la
crearea unui sine fals ce este bazat pe experienţe distorsionate şi negate.
Şinele rezultat conţine percepţii distorsionate ce nu se află în concordanţă
cu experienţele organiciste. Această incongruenţă dintre sine şi organism
duce la apariţia unor comportamente dezorganizate (Feist şi Feist, 2008).
Rogers consideră că între nivelul incongruenţei şi cel al vulnerabilităţii
este o relaţie direct proporţională. Persoanele sunt vulnerabile atunci când
iui sunt conştiente de existenţa acestei discrepanţe. Lipsa conştientizării
I.
130 de tip defensiv nu îşi ating obiectivul şi nu funcţionează în toate i azu
rile. Atunci când defensiva nu ajută la protejarea sinelui, pentru a se
apăra, persoana recurge la comportamente de tip dezorganizat (psiho-
tice). Comportamentele dezorganizate au acelaşi scop ca şi cele defen
sive. Prin distorsionare şi negare, persoana nu conştientizează existenţa
unei diferenţe semnificative între experienţele organiciste şi conceptul de
sine. Cele două tipuri de comportamente defensive menţin o funcţionare
optimă a persoanei, aceasta având un comportament liniar şi organi
zat. Atunci când diferenţa dintre experienţele organiciste şi conceptul
de sine devine foarte mare, apar comportamentele dezorganizate care
ajută la echilibrare prin manifestări defensive. Specific comportamente
lor dezorganizate este faptul că acestea se manifestă fie în concordanţă cu
experienţele organiciste, fie în concordanţă cu conceptul de sine.
Un alt mare autor care a tratat personalitatea umană din punct de vede
re umanist este Abraham Maslow (1961, 1964, 1967, 1970). Maslow s-a
născut în anul 1908 în New York, fiind cel mai mare dintre cei şapte copii
ai familiei. Având o relaţie tensionată cu părinţii săi, Maslow a fost obligat
de aceştia să urmeze cursurile Facultăţii de drept, însă a abandonat facul
tatea, nefiind atras de acest domeniu. S-a transferat la Corneli University,
unde a studiat un curs de introducere în psihologie, dar a renunţat rapid
întrucât considera că informaţiile oferite de curs nu au legătură cu fiinţa
umană (Hoffman, 1988, p. 26, citat în Ryckman, 2008). Pasiunea pentru
psihologie a descoperit-o la Universitatea din Winsconsin unde a obţinut
titlul de doctor în anul 1934 şi a devenit asistentul marelui psiholog E.L.
Thorndike. Ca asistent al acestuia a studiat influenţa eredităţii şi a cul
turii asupra comportamentului uman. însă Maslow nu era satisfăcut de
obiectivele acestor cercetări, deoarece considera că în determinarea com
portamentului contribuie atât mediul, cât şi factorii genetici. Maslow i-a
împărtăşit părerea sa lui Thorndike şi, spre surprinderea sa, acesta i-a ofe
rit posibilitatea de a pune bazele propriului program de cercetare. Acesta
a reprezentat punctul de plecare în teoria sa despre comportament şi per
sonalitatea umană (Ryckman, 2008).
Lucrările lui Maslow au fost ghidate în întregime de viziunea uma
nistă asupra personalităţii, pornind de la necesitatea de a demonstra că
viziunea pesimistă a lui Freud despre fiinţa umană este una greşită, iar
dorinţele, pulsiunile şi instinctele oamenilor sunt adaptative, sănătoase şi
pozitive, dar şi foarte fragile, uşor de influenţat şi de schimbat de factorii
de mediu (Ewen, 2003). Un punct de referinţă al teoriei sale este cel con
form căruia trebuinţele şi motivaţiile umane formează o ierarhie (pirami
da lui Maslow) în care trebuinţele superioare nu devin active şi nu sunt
percepute de către individ până în momentul în care trebuinţele inferioa
re nu au fost satisfăcute (Schultz şi Shultz, 2004).
Punctul central al teoriei lui Maslow este reprezentat de conceptul de
actualizare de sine (self-actualization) (Daniels, 1982). In opinia sa, natu
ra intrinsecă a fiecărei persoane este una pozitivă sau cel puţin neutră.
Iîeoarece natura intrinsecă a persoanelor este una pozitivă, este nevoie
ca aceasta să se dezvolte pentru ca oamenii să funcţioneze la capacitate
maximă. Maslow este de părere că dezvoltarea naturii pozitive a omului
este posibilă doar în cadrul unei societăţi ce îi oferă condiţiile necesare
pentru acest lucru şi care oferă o mare libertate omului, astfel încât acesta
să poată să îşi exprime, într-o manieră deschisă, dorinţele şi să ia propri
ile decizii fără niciun fel de constrângere din partea societăţii (Ryckman,
2008). în cazul în care mediul înconjurător al persoanei este unul restric
tiv, lăsând o libertate de exprimare şi manifestare foarte restrânsă, per
sonalitatea se va dezvolta într-o manieră nevrotică. Deşi natura pozitivă
este vulnerabilă, Maslow consideră că aceasta se manifestă pe parcursul
întregii vieţi, principalul său scop fiind acela de a tinde spre actualizarea
de sine.
de nevoi prin două aspecte. In primul rând, nevoile fiziologice sunt sin
gurele nevoi care pot fi satisfăcute complet sau chiar suprasatisfăcute.
Un exemplu de nevoie satisfăcută este atunci când o persoană mănân
că extrem de mult la o masă, încât ideea de mâncare poate să îi producă
senzaţia de greaţă. In aceste cazuri, după ce nevoia a atins pragul optim
de satisfacere, hrana (apa etc.) îşi pierde caracterul motivaţional. în al doi
lea rând, a doua caracteristică distinctă a nevoilor fiziologice o reprezin-
lă caracterul recurent, cu alte cuvinte, satisfacerea acestor nevoi nu este
permanentă, după o perioadă nevoia reapare, astfel încât trebuie din nou
satisfăcută (Maslow, 1970; Feist şi Feist, 2008).
A doua categorie de nevoi este cea a nevoilor de securitate. în momen
tul în care individul şi-a satisfăcut nevoile fiziologice, devine motivat
de satisfacerea nevoii de siguranţă. Această nevoie presupune securita
tea fizică, stabilitate şi dependenţă afectivă, protecţie şi securitate în faţa
unor ameninţări precum terorismul, războiul, boala, haosul sau dezastre
le naturale (Maslow, 1970). Spre deosebire de nevoile fiziologice, nevoile
de securitate nu pot fi suprasatisfăcute. O persoană nu poate fi niciodată
protejată complet împotriva dezastrelor naturale spre exemplu. Pe timp
de pace, în general, oamenii îşi satisfac cu uşurinţă nevoia de siguranţă,
astfel încât această nevoie nu este percepută ca o nevoie acută de majo
ritatea oamenilor. După Maslow, copiii sunt în general mai motivaţi de
satisfacerea nevoii de siguranţă, deoarece, în acea perioadă a vieţii, ei per
cep drept pericole întunericul, străinii sau pedeapsa părinţilor. De aseme
nea, unii adulţi sunt mai motivaţi de satisfacerea acestei nevoi, deoarece
st> confruntă cu unele temeri iraţionale, existente încă din perioada copi
lăriei. Această categorie de oamenii investeşte mult mai multă energie
pentru satisfacerea acestei nevoi, iar atunci când nu reuşeşte apare starea
de anxietate de bază (Maslow, 1970).
Următoarea categorie de nevoi este cea a nevoii de relaţionare. Aşadar,
după ce individul'şi-a satisfăcut nevoile fiziologice şi nevoile de siguranţă,
devine motivat de nevoia de dragoste şi iubire. în acest punct, indivi
dul este interesat în a-şi face prieteni şi în a fi inclus în diferite grupuri
sociale. Această categorie de nevoi cuprinde şi nevoia de iubire erotică
şi de a oferi şi primi dragoste şi iubire (Maslow, 1970). Conform teoriei
lui Maslow, această categorie de nevoi se manifestă diferit, existând mai
mj.ilte categorii de persoane în funcţie de tipul de satisfacere a acestei
nevoi. O primă categorie este aceea formată din persoane care au avut
această nevoie satisfăcută încă din copilărie, astfel încât nu suferă atunci
când sunt respinse de anumite persoane. Aceste persoane sunt conştiente
câ sunt acceptate şi iubite de persoanele care sunt importante pentru ele,
astfel încât, atunci când o persoană le respinge din punct de vedere afec
tiv, nu percep acest lucru ca pe o traumă. A doua categorie de persoane
este formată din acele persoane care nu au trăit niciodată sentimentul de
iubire şi, la rândul lor, sunt incapabile de a oferi dragoste şi iubire altor
persoane. A treia categorie este formată din acele persoane care au pri
mit, în timpul copilăriei, dragoste şi iubire în cantităţi foarte reduse. La
vârsta adultă aceste persoane sunt motivate să obţină pe cât posibil dra
gostea şi iubirea altora. Această categorie de persoane resimte din plin
nevoia de dragoste şi iubire, în comparaţie cu celelalte categorii (Feist şi
Feist, 2008).
Copiii au nevoie de iubire şi dragoste pentru a se dezvolta normal din
punct de vedere psihologic, manifestând această nevoie în mod direct
faţă de adulţi. Nevoia de iubire este în egală măsură caracteristică şi per
soanelor adulte, însă acestea nu o manifestă în mod direct faţă de ceilalţi.
Unii adulţi manifestă cinism, independenţă sau autosuficienţă, însă, de
fapt, se confruntă cu o nevoie nesatisfăcută de iubire. Alţii îşi manifestă
această nevoie în mod direct, încercând pe cât posibil să se facă iubiţi de
ceilalţi. De cele mai multe ori, această metodă de satisfacere a nevoii de
iubire este sortită eşecului, întrucât ceilalţi se simt agasaţi de insistenţele
lor (Feist şi Feist, 2008).
Al patrulea nivel este cel al nevoii de stimă şi respect (Schultz şi
Schultz, 2004). După satisfacerea nevoii de iubire, un individ poate fi
motivat de nevoia de stimă. Această nevoie cuprinde aspecte precum
încrederea în sine, stima de sine şi conştientizarea individului că este
apreciat şi respectat de ceilalţi. In ceea ce priveşte această categorie de
nevoi, Maslow a identificat două dimensiuni ale sale: reputaţia şi stima
de sine. Reputaţia se referă la percepţia celorlalţi despre individ ca fiind
o persoană valoroasă, competentă şi prestigioasă. Stima de sine se referă
la percepţia individului despre sine însuşi ca fiind o persoană valoroasă
şi demnă de respect (Rosengerg, 1995).
Ultimul nivel al nevoilor din ierarhia lui Maslow este cel al nevoilor
de autoactualizare (Daniels, 1982). In momentul în care îşi satisfac nevo
ile de stimă şi respect, oamenii sunt motivaţi de nevoia de autoactualiza
re. Atunci când o categorie de nevoi din cadrul ierarhiei este satisfăcută,
oamenii sunt motivaţi de satisfacerea următorului nivel de nevoi. Acest
lucru este valabil cu excepţia nevoii de autoactualizare. După satisfacerea
nevoii de stimă şi respect, oamenii nu sunt neapărat motivaţi de satisface
rea nevoii de autoactualizare. Prin autoactualizare Maslow înţelege împli
nirea personală, atingerea potenţialului maxim al persoanei. O persoană
care a atins nivelul autoactualizării este motivată de satisfacerea unor
nevoi pe care alţii nici nu le conştientizează, actualizarea reprezentând,
i'u alte cuvinte, a deveni om pe deplin. Pentru a explica de ce unii oameni 135
sunt motivaţi de atingerea acestui nivel, iar alţii nu, Maslow a introdus
conceptul de valori ale autoactualizării (B-values). Printre aceste valori se
numără adevărul, frumuseţea, justiţia, umorul, simplitatea. Oamenii ce
consideră astfel de valori ca fiind importante vor merge către autoactuali-
zare, în timp ce persoanele ce nu pun preţ pe aceste valori nu vor fi inte
resate de autoactualizare (Feist şi Feist, 2008).
Pe lângă nevoile specifice modelului ierarhic, Maslow a mai identi-
licat ulterior trei tipuri de nevoi: nevoile estetice, cognitive şi nevrotice.
S.itisfacerea nevoilor estetice şi cognitive menţin starea de sănătate psi
hică, în timp ce nesatisfacerea lor conduce la tulburări psihice. Nevoile
nevrotice sunt specifice psihopatologiei, indiferent dacă sunt satisfăcute
sau nu.
Nevoile estetice nu sunt experimentate de către toţi oamenii, nea vând
un caracter universal. Totuşi, Maslow afirmă că în fiecare societate şi cul-
tură există oameni motivaţi de satisfacerea acestor tipuri de nevoi, argu
mentând că acest lucru este vizibil prin creaţiile artistice. In oricare parte
,1 lumii există oameni ce simt nevoia să creeze artă şi, în acelaşi timp,
există oameni ce doresc să intre în contact cu aceste creaţii. De asemenea,
prin natură lor, oamenii caută să trăiască în medii armonioase, organizate,
satisfăcându-şi astfel nevoile estetice.
Nevoile cognitive includ dorinţa oamenilor de a rezolva probleme, de
a explora şi învăţa lucruri noi şi de a înţelege diferite fenomene. Conform
teoriei lui Maslow, atunci când nevoile cognitive nu sunt satisfăcute, este
imposibil ca nevoile ierarhice să fie satisfăcute. Spre exemplu, pentru a-şi
putea satisface nevoile fiziologice, o persoană trebuie mai întâi să ştie cum
să îşi prepare şi să îşi conserve hrana sau pentru a-şi satisface nevoia de
siguranţă trebuie să ştie cum să se adăpostească etc. (Feist şi Feist, 2008).
Satisfacerea nevoilor ierarhice, estetice şi cognitive asigură starea opti
mă de sănătate pşihologică. Spre deosebire de acestea, nevoile nevroti
ce au un caracter negativ, conducând la blocarea dezvoltării umane şi la
patologie. Existenţa nevoilor nevrotice împiedică persoana să ţintească
spre autoactualizare. După Maslow, nevoile nevrotice au un caracter reac-
liv, cu rolul de a compensa nevoile de bază din ierarhia nevoilor care au
rămas nesatisfăcute. Astfel, o persoană care nu şi-a satisfăcut nevoia de
siguranţă va fi motivată de dorinţa de a deţine foarte mulţi bani şi foarte
multe'bunuri. Indiferent dacă această nevoie de tip nevrotic este sau nu
satisfăcută,.conduce la un stil de viaţă patologic. De asemenea, o persoa
na nevrotică poate să lege o relaţie afectivă cu cineva, însă acea relaţie nu
satisface în adevăratul sens al cuvântului nevoia de iubire, deoarece poate
sa fie o relaţie patologică ce nu este bazată pe iubire (Feist şi Feist, 2008).
«> REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
I mpirism
Asociaţionismul
Hedonismul si utilitarismul
i
Condiţionarea clasică
/
Comportamentul operant
Modelarea
întărirea comportamentului
Figura 6. Formula lui Rotter pentru predicţia comportamentului (după Burger, 2007)
IAl ANII | II •MIMAI I ACHRAIf •VI AD BURI AVI RDF •TEODOR MIHAh A
individului, astfel bagajul comportamental reprezintă
b a g a j u l de* b a z ă a l 151
personalitatea. Asta înseamnă că personalitatea constă în limbaj cognitiv,
emojional-motivaţional şi bagaj senzorio-motor. Deşi bagajul de bază a l
Individului are puncte comune cu persoane din mediul său, acest bagaj nu
e s l e identic cu al altor persoane, deoarece experienţa umană este atât de
complexă încât fiecare om dezvoltă o personalitate unică (Staats, 1996).
Arthur W. Staats s-a născut în New York 1924, fiind mezinul familiei
şi având încă trei fraţi mai mari. Mama sa era evreică din Rusia, tatăl
152 un ateu convins cu concepţii radicale, iar bunicul silii a Io n ! p ro fe so r la
o şcoală talmudică evreiască, dedicându-şi toată viaţa studiului. Atunci
când a împlinit 3 luni, tatăl lui Arthur a murit subit la câteva zile după ce
se mutaseră în Los Angeles (Cloninger, 2004). Şcoala primară şi generală
le-a absolvit cu brio, având scoruri foarte mari la toate testele, fiind deza
măgit total de pregătirea profesorilor pe care îi întâlnea. în general a avut
o copilărie fericită, dedicându-şi timp cititului şi atletismului. Cu o familie
destul de tradiţionalistă şi cu concepţii radicale, ateistă, vegetariană, sora
şi unchiul său l-au convins progresiv să lase literatura şi să se apuce de
tânăr de ceea ce înseamnă viaţă economică, politică şi socială (Cloninger,
2004). Staats gândea diferit de ceilalţi, punea la îndoială ceea ce toţi cre
deau şi progresiv a dezvoltat o gândire radicală şi idei originale în multe
dintre aspectele vieţii sale (Cloninger, 2004).
După ce a participat în al Doilea Război Mondial, Staats şi-a luat în
serios viaţa de student. A absolvit UCLA (University of California at Los
Angeles), iar interesele sale multiple l-au determinat să combine o serie
de principii din mai multe arii ale psihologiei. Pentru a definitiva studi
ile şi-a susţinut disertaţia în psihologie experimentală şi a absolvit şi un
doctorat în psihologie clinică. După ce a studiat comportamentul uman, a
observat anumite elemente din conceptele behaviorismului ştiinţific şi ale
principiilor condiţionării (Cloninger, 2004). încă de pe băncile facultăţii, a
început să cerceteze şi să pună bazele teoriei behavioriste, dar nu din per
spectiva lui Skinner. El a îmbinat conceptele behavioriste cu elemente din
psihologia tradiţionalistă. în 1955, devine asistent la Universitatea de stat
din Arizona, iar cinci ani mai târziu, profesor universitar. Dezvoltând pro
priul program de cercetare în cadrul universităţii împreună cu alţi profe
sori, Staats a reuşit să dezvolte teoria behavioristă a personalităţii. A întâl
nit-o pe viitoarea soţie în cadrul UCLA, iar atunci când aceasta a dorit să
vină la Universitatea din Arizona, soţia a devenit asistenta lui, ajutându-1
în cadrul programului de cercetare (Cloninger, 2004). După naşterea fiicei
lor în anul 1960, Staats a dezvoltat proceduri de limbaj cognitiv şi dezvol
tare senzorio-motorie folosind principiile behavioriste. împreună cu fiica
lui şi cu un copil al unui psihiatru din cadrul Universităţii Johns Hopkins,
a dezvoltat un studiu longitudinal în care a descoperit aşa-numita pro
cedură „time-out" în care copilul este izolat de mediul în care acesta a
dezvoltat comportamente negative cu intenţia de a scădea frecvenţa şi a
întări comportamentul (Cloninger, 2004). O altă procedură dezvoltată de
Staats este „token reinforcement", folosită în cadrul tratamentelor disle-
xice sau ale copiilor delincvenţi, şi constă în recompensarea comporta
mentelor bune cu jetoane (token) în care erau incluse anumite privilegii,
iar în cazul comportamentelor violente, li se retrăgeau acele jetoane. în
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
George A. Kelly
Corolarea individuală
Corolarea organizatorică
Corolarea dihotomică
Toate constructele sunt bipolare sau dihotomice. Acest lucru este nece
sar pentru a putea prezice corect consecinţele comportamentelor noastre
şi rezultatele evenimentelor (Schultz şi Schultz, 2005). De exemplu, nu
este suficient să avem un singur construct (pozitiv sau negativ) despre o
( orolarea alegerii
Variaţia corolară
Experienţa corolară
I lagmentarea corolară
( mnunalitatea corolară
Complexitatea cognitivă
Psihopatologia
Schultz, 2005). Pe de altă parte, simplitatea cognitivă este un stil cognitiv 171
s.m un mod de a interpreta lucrurile caracterizat printr-un model rudi
mentar care nu are capacitatea de a observa diferenţele dintre oameni.
Cirice (2004) şi McDaniel şi Grice (2005) au arătat că teoria celor cinci mari
factori nu explică decât 50% din constructul personal, teoria celor cinci
mari factori măsurând personalitatea la nivel global, iar prin grila reali
zată de Kelly individul este evaluat din punctul de vedere al unicităţii.
Unele elemente unice care au fost evaluate prin această grilă au fost etnia,
statutul socioeconomic, statutul de fumător sau nefumător, apartenenţa
pol itică. Complexitatea cognitivă depinde foarte mult de experienţele din
copilărie. Adulţii care manifestă complexitate cognitivă au avut o diversi
tate ridicată de experienţe în copilărie. Părinţii care sunt mai puţin auto
ritari şi acordă mai multă autonomie au o complexitate cognitivă mai
ridicată. Oamenii sănătoşi psihic au proiecţii adecvate şi îşi pot evalua
cu o anumită acurateţe comportamentele şi constructele personale şi, la
nevoie, îşi pot revizui constructele.
Indiferent de forma sa, psihopatologia este cauzată de constructe per
sonale defectuoase, care nu-şi realizează obiectivul de a prezice un eve
niment viitor (Ewen, 2003). In comparaţie cu persoanele normale, schi
zofrenii tind să aibă percepţii foarte slabe şi simplitate cognitivă, iar
descrierile altor persoane sunt destul de slabe, având mai mult opinii de
lipul stereotipurilor (Gara, Rosenberg şi Mueller, 1989, citaţi în Ryckman,
2008). Schizofrenii au probleme, de asemenea, în clasificarea oameni
lor din punctul de vedere al calităţilor personale (abilităţi, motive, tră
sături), manifestând inconsistenţă în acest tip de evaluări (McPherson,
Armstrong & Heather, 1978; McPherson, Buckley & Draffan, 1971, citaţi
în Ryckman, 2008).
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
r
alias de rezultatele descoperite de Tupes şi Christal şi a efectuat stu
dii replicative, obţinând acelaşi model al personalităţii. Norman a fost
de părere că modelul obţinut este un model comprehensiv şi adecvat
al trăsăturilor de personalitate (citat în McCrae şi Costa, 2003). McCrae
şl ( osia (2003) afirmă că, la vremea respectivă, rezultatele obţinute de
Norman nu au fost considerate importante, astfel încât interesul pentru
modelul respectiv a scăzut drastic. Modelul celor cinci factori a fost rea
dus m atenţia comunităţii ştiinţifice în momentul în care Lewis Goldberg
a extras din dicţionar propriul set de sinonime, replicând iarăşi modelul
i Hor cinci factori (McCrae şi Costa, 2003).
Modelul celor cinci factori identificat de Warren Norman a fost
I lom pus din factorii Extraversie sau Afect Pozitiv, Agreabilitate,
l nnştiinciozitate, Stabilitate Emoţională şi Cultură (McCrae şi Costa,
,'003). La finalul anilor 1980, Costa şi McCrae au analizat modelul des-
i nperit de Norman şi au observat că factorul Afect Pozitiv este iden-
lii cu factorul Extraversie din modelul lor, la fel întâmplându-se şi cu
laclorul Nevrotism care a fost identic cu Stabilitatea Emoţională, iar
I >eschiderea spre experienţă fiind identic cu factorul Cultură identifi-
i ,0 de Norman (McCrae şi Costa, 2003). Cei doi autori, sesizând că exis
ei o asemănare foarte puternică între cei trei factori identificaţi de ei şi
I dintre cei 5 identificaţi de Norman, au considerat necesar să supu
nă din nou modelul lor analizei pentru a putea fi completat cu factorii
Agreabilitate şi Conştiinciozitate. In final, Costa şi McCrae au obţinut un
model final cu cinci factori al personalităţii pentru care a fost construit
NEC) — Personality Inventory ce măsoară următorii factori: Nevrotism,
I xlraversie, Deschidere, Agreabilitate şi Conştiinciozitate, fiecare factor
având 6 scale de măsurare.
Persoanele caracterizate de nevrotism sunt persoane vulnerabile,
îngrijorate, autocompătimitoare, au schimbări nejustificate de dispoziţie
(|ohn şi Srivastrava, 1999). Persoanele caracterizate de extraversie sunt
persoane optimiste, sociabile, îndrăzneţe şi active (McCrae şi Costa,
2003). Cei caracterizaţi de deschidere spre experienţă sunt curioşi, crea
tivi, au o imaginaţie bogată, caută să experimenteze activităţi noi, sunt
deschişi spre cultură şi cunoaştere (John şi Srivastrava, 1999). Persoanele
caracterizate de agreabilitate sunt atente la sentimentele şi emoţiile
celorlalţi, sunt empatice, altruiste, iertătoare şi au de obicei încredere
- m oameni (McCrae şi Costa, 2003). Cei caracterizaţi de conştiinciozitate
sunt persoane organizate care pun preţ pe detalii, pe norme şi reguli,
muncesc de obicei destul de mult, respectă termenele-limită şi sunt de
obicei persoane perseverente (Met inc şi |ohn, 1990).
.n — «t.
w Structura modelului Big Five al personalităţii (Costa şi McCrae)
tabelul 11. Corelaţiile dintre scale din inventarul NEO-PI-R şi HEXACO-PI (Ashton, 2013)
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
Personalitate şi profesie
( A l’l 101 UI 11
• Integritatea;
• Orientarea către client;
• Fidelitatea (loialitatea) la locul de muncă;
• Potenţialul managerial.
REZUMAT
gerea acelor obiective (Campbell, 1990, citat în Johnson, 2003). Un alt tip
de performanţă la locul de muncă, ce s-a bucurat de o popularitate foarte
i idicată în ultimele două decenii, este performanţa contextuală. Termenul
de performanţă contextuală a fost introdus în literatura de specialitate de
către Borman şi Motowildo (1993) citat în Johnson (2003). Performanţa
contextuală constă în activităţi care au rolul de a oferi suport în cadrul
mediului de lucru în care au loc procesele tehnice. Performanţa contex
tuală este compusă din implicarea în comportamente precum cele care
nu sunt specifice fişei postului, aşa cum sunt susţinerea şi ajutorul ofe
rii colegilor de muncă, respectarea regulilor şi normelor organizaţionale
şi susţinerea obiectivelor organizaţiei (Johnson, 2003). Un alt tip de
performanţă la locul de muncă este performanţa adaptativă. Performanţa
udaptativă se referă la capacitatea individului de a-şi modifica şi adapta
comportamentul la cerinţele mediului de lucru sau ale unei noi situaţii
profesionale (Pulakos et al, 2000, citaţi în Johnson, 2003).
In ultimii douăzeci de ani, personalitatea a fost intens studiată în
mediul organizaţional, demonstrându-se că este un predictor important
al performanţei în muncă. In cercetarea organizaţională s-a utilizat aproa
pe exclusiv modelul Big Five al personalităţii sau modele foarte asemă
nătoare cu acesta, compuse din trăsături de personalitate. Dintre cei cinci
factori de personalitate ai modelului Big Five, conştiinciozitatea s-a dove
dit a fi factorul care prezice performanţa indiferent de tipul de activitate
desfăşurat (Barrick şi Mount, 1991). între conştiinciozitate şi performanţă
există o relaţie pozitivă, astfel încât persoanele organizate, care tind să
respecte regulile, să respecte termenele-limită şi să ofere o atenţie sporită
detaliilor sunt de obicei persoane care lucrează la un nivel ridicat, având
rezultate pozitive la locurile lor de muncă (Barrick şi Mount, 1991). Cu
privire la relaţia dintre nevrotism şi performanţă, aceasta este una nega
tivă, astfel încât persoanele care sunt caracterizate de stări de dispoziţie
alternante, care se enervează şi se supără foarte uşor şi care îşi contro
lează cu greu trăirile afective au de obicei rezultate slabe la locurile lor
de muncă (Barrick şi Mount, 1991). Ceilalţi trei factori de personalita
te — extraversia, deschiderea şi agreabilitatea — s-au dovedit a fi pre-
dictori doar pentru anumite categorii profesionale sau pentru diferite
activităţi reiaţionate cu performanţa în muncă, însă nu sunt predictori
ai performanţei generale indiferent de domeniul de activitate. Barrick şi
Mount (1991) au demonstrat că extraversia prezice pozitiv performanţa
la locurile de muncă ce presupun relaţionare interpersonală, în special în
vânzări şi în funcţiile de conducere.
Personalitate si atitudini,
com portam ente organizaţionale
• Furturi;
• Distrugerea de bunuri ce aparţin organizaţiei;
• Abuz de informaţii (divulgarea unor informaţii confidenţiale; prezen
tarea unor informaţii false);
• Abuz de resurse şi timp (irosirea timpului, efectuarea unor activităţi
cu caracter personal în timpul programului de lucru);
• Comportamente riscante (nesigure) la locul de muncă;
• Absenteism;
• Prestarea de muncă de proastă calitate (în mod intenţionat);
• Consumul de alcool;
• Consumul de droguri şi substanţe interzise;
Comportamente
contraproductive
iniţiate
( igura 10. Modelul integrativ <0 comportamentului contraproductiv (Cullen şi Sackett, 2003)
214 acestuia. Autorii au ajuns la concluzia că în majoritatea cercetărilor cu
privire la comportamentele contraproductive sunt utilizate diferite cate
gorii de comportamente precum furturile, comportamentele riscante sau
consumul de alcool, acestea fiind tratate drept categorii separate de com
portamente contraproductive, ajungându-se la concluzia că un angajat,
care spre exemplu recurge la comportamente riscante la locul de muncă,
este caracterizat doar de această categorie de comportamente, astfel încât
se pot pierde din vedere informaţii valoroase, deoarece acelaşi angajat ce
se angajează în comportamente riscante poate să consume şi alcool sau
substanţe interzise la locul de muncă sau poate să lipsească nemotivat.
Astfel de concluzii pot împiedica dezvoltarea validităţii de construct a
comportamentelor contraproductive la locul de muncă. Pentru a reme
dia această problemă, Sackett şi DeVore (2001) citaţi în Cullen şi Sackett
(2003) au testat structura internă a comportamentelor contraproductive,
verificând relaţiile dintre categoriile de comportamente contraproductive.
Autorii au ajuns la concluzia că majoritatea tipurilor de comportamente
contraproductive sunt corelate între ele, identificând corelaţii între .30 şi
.50. Acest lucru reflectă faptul că sunt şanse destul de mari ca un angajat,
despre care se ştie că manifestă un anumit tip de comportamente contra
productive la locul de muncă, cum ar fi consumul de alcool, să manifeste
şi alte comportamente contraproductive, precum absenteismul sau comu
nicarea agresivă cu ceilalţi colegi.
Tot Sackett şi DeVore au propus dezvoltarea unui construct general
al comportamentelor contraproductive, propunând un model ierarhic.
Modelul acestora este compus din (1) comportamentul contraproductiv
general, existent pe primul nivel ierarhic al modelului (nivelul 1) urmat de
factorii: (2) comportamente deviante organizaţionale şi (3) comportamen
te' deviante individuale, pe următorul nivel ierarhic şi de dimensiuni pre
cum furt, absenteism, consumul de alcool şi substanţe interzise şi compor
tamente riscante, pe ultimul model ierarhic. Autorii susţin că, în funcţie
de scopul studierii comportamentului contraproductiv, atât practicienii,
cât şi cercetătorii îşi pot centra atenţia asupra unuia dintre aceste niveluri
ierarhice. Spre exemplu, în multe dintre procesele de selecţie a personalu
lui, specialiştii sunt interesaţi de identificarea acelor angajaţi ce nu se vor
angaja în comportamente contraproductive. Astfel, specialiştii vor studia
constructul general de comportament contraproductiv (nivel 1). Pe de altă
parte, în urma unui proces de diagnoză organizaţională, specialiştii se pot
focusa doar asupra acelor comportamente contraproductive specifice care
s-au dovedit a fi prezente în compania lor (furturi, injurii verbale, absen
teism etc.), cu scopul dezvoltării unor intervenţii organizaţionale pentru
a reduce aceste comportamente.
Un alt aspect ce necesită a fi clarificat este relaţia dintre comporta 215
mentul contraproductiv la locul de muncă şi comportamentul civic
organizaţional. Unii autori (Bennet şi Stamper, 2001, citaţi în Cullen şi
Sackett, 2003) consideră că, de fapt, comportamentul civic organizaţional
şi comportamentul contraproductiv reprezintă extremele aceluiaşi con-
struct. Studiile realizate cu scopul de a testa această ipoteză au scos în
evidenţă rezultate destul de diferite. Sackett şi DeVore (2001) citaţi în
t ullen şi Sackett (2003) au obţinut o corelaţie de -.60 între comportamen
tul contraproductiv şi comportamentul civic organizaţional, într-un stu
diu în care chestionarele au fost completate de către manageri şi supervi-
zori. Atunci când datele au fost culese cu ajutorul chestionarelor de tipul
autoevaluare, relaţia s-a dovedit a fi mai puţin puternică. Spre exemplu,
Spector şi Foxt (2002) citaţi în Cullen şi Sackett (2003) au identificat o
corelaţie de -.11 între cele două concepte. în concluzie, se poate afirmă
că, deşi cele două constructe împart varianţă comună, fiind intercorela-
le, măsoară totuşi lucruri diferite, astfel încât pot fi tratate ca două con
cepte diferite.
Din cauza impactului negativ pe care comportamentele contrapro
ductive la locul de muncă îl au asupra organizaţiei, cercetătorii din zona
comportamentului organizaţional şi psihologiei organizaţionale au rea
lizat numeroase studii cu scopul de a vedea care sunt factorii ce deter
mină aceste comportamente. Aşadar, unul dintre principalii factorii care
prezic comportamentele contraproductive este personalitatea. Cullen şi
Sackett (2003) au realizat un review al literaturii de specialitate, analizând
rezultatele studiilor care au investigat relaţia dintre trăsăturile de perso
nalitate şi comportamentele contraproductive. în literatura de speciali
tate există trei mari categorii de studii care au investigat această relaţie:
( 1) metaanalizele destinate studiului validităţii constructului integritate,
(2) studii care au testat relaţia dintre modelul Big Five al personalităţii
şi diferite comportamente organizaţionale şi (3) studii al căror obiectiv a
fost predicţia performanţei în domeniul militar. Rezultatele acestor trei
categorii de studii au demonstrat că trăsăturile de personalitate prezic
comportamentul contraproductiv. Cercetările ce au investigat conceptul
de integritate au scos în evidenţă faptul că există o relaţie negativă între
integritate, ca dimensiune compusă a personalităţii (broad dimension)
(I lough, 1992, citat în Cullen şi Sackett, 2003), şi comportamentul contra-
* productiv. Dintre dimensiunile integrităţii, conştiinciozitatea s-a dovedit a
li în relaţie negativă cu comportamentele contraproductive. Flough (1992)
citat în Cullen şi Sackett (2003) a identificat o relaţie negativă între faţetele
dependenţă şi realizare ale lădoi ului conştiinciozitate şi comportamente
le contraproductive. I)e asemenea, studii ce au avut ca obiectiv predicţia
-Mf) performantei in domeniul militar .ui demonstrat că există o relaţie nega
tivă între dependentă, realizare .şi comportamentele contraproductive
(McHenry ct al., 1990, citat în Cullen şi Sackett, 2003). Aşadar, persoanele
organizate, care respectă regulile şi termenele-limită, nu recurg la compot
tamente contraproductive la locul de muncă. Pe de altă parte, persoanele
dezordonate, ce nu pun accentul pe reguli şi care nu sunt punctuale, tind
să manifeste comportamente contraproductive la locul de muncă.
Pe lângă conştiinciozitate, atât stabilitatea emoţională, cât şi agreabi
litatea reprezintă predictori pentru anumite categorii de comportamen
te contraproductive. Studiile realizate în acest sens au scos în evidenţă
faptul că, dintre categoriile de comportamente contraproductive, cele
prezise de aceste dimensiuni ale personalităţii sunt absenteismul, com
portamentul violent la locul de muncă, consumul de alcool şi substanţe
interzise şi distrugerea de bunuri şi resurse ale organizaţiei. Astfel, sta
bilitatea emoţională se află în relaţie negativă cu acest tip de comporta
mente. Persoanele caracterizate de echilibru emoţional, care nu prezintă
schimbări intempestive de dispoziţie şi care nu se enervează uşor, nu se
angajează în comportamente contraproductive la locul de muncă. De ase
menea, există o relaţie negativă şi între agreabilitate şi comportamentele
contraproductive la locul de muncă. Astfel, persoanele interesate de sen
timentele celorlaţi şi care sunt orientate către ceilalţi nu tind să distrugă
bunurile organizaţiei, să consume alcool sau alte substanţe interzise în
timpul programului de lucru sau să se comporte violent faţă de colegii lor.
Factorii de personalitate s-au dovedit a fi predictori şi în ceea ce priveş
te alte categorii de comportamente contraproductive, cum ar fi intenţia de
a părăsi organizaţia (turnover) (David şi Holladay, 2013; Liao, Chuang
şi Joshi, 2008; Jenkins, 1993; Drew, Carless şi Thompson, 2008; Mowday,
Stone şi Porter, 1979; Zimmerman, 2008; Timmerman, 2006). în acest
sens, David şi Holladay (2013) au demonstrat că intenţia de a părăsi
organizaţia se află în relaţie pozitivă cu nevrotismul şi în relaţie negativă
cu conştiinciozitatea. Astfel, persoanele care sunt caracterizate de emoţii
negative, schimbări bruşte de dispoziţie şi care sunt în general tensiona
te şi stresate intenţionează mai frecvent să părăsească locul de muncă, în
timp ce persoanele organizate, care acordă o atenţie importantă detalii
lor şi care respectă termenele-limită, tind să nu îşi dorească să părăsească
locul de muncă.
Cullen şi Sackett (2003) au fost printre primii autori care s-au întrebat de
ce prezic trăsăturile de personalitate comportamentele contraproductive şi
care este modul de funcţionare al acestei relaţii. Cei doi autori afirmă că,
pentru a înţelege modul în care personalitatea influenţează comportamen
tele contraproductive, trebuie să se facă distincţia dintre comportamentele
comportamente organizaţionale
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
Personalitate şi leadership
Figura 11. Autoritatea Internalizată din perspn tiva Iul Darwln şi Freud (adaptare
C.hnmorro Premuzlc, /'OII)
'’H lit' puternic, să aibă calităţi şi să fie etalonul grupului pe cari* il conduce
(Chamorro-Premuzic, 2011).
Leadershipul transformaţional
Leadershipul tranzacţional
Tabelul 14. Trăsăturile cele mai eficiente ale liderilor de-a lungul timpului (Judge, Bono et
al., 2002 citat în Chamorro-Premuzic, 2011)
Autori Trăsături
Stogdill (1948) Fiabilitate, sociabilitate, iniţiativă, perseverenţă, încredere în
sine, vigilenţă, cooperare, adaptabilitate
Mann (1959) Ajustare, extraversie, dominare, masculinitate, conservatorism
Bass (1990) Ajustare, adaptabilitate, agresivitate, vigilenţă, ascensiune,
dominanţă, stabilitate emoţională, control, independenţă, non-
conformism, originalitate, creativitate, integritate, încredere în
sine
Kirkpatrick şi Locke Conducere (realizare, ambiţie, energie, tenacitate, iniţiativă),
(1991) onestitate/integritate, încredere în sine (stabilitate emoţională)
Yukl şi Van Fleet (1992) Emoţionalitate matură, integritate, stimă de sine, energie ridi
cată, toleranţă la stres
Hogan e t a l. (1994) Nevrotism, extraversie, agreabilitate, deschidere spre
experienţă, conştiinciozitate.
House şi Aditya (1997) Motivaţie de realizare, motivaţia influenţată social, ajustare,
încredereîn sine
Northouse (1997) încredere în sine, determinare, integritate, sociabilitate
Yukl (1998) Nivel ridicat de energie şi toleranţă la stres, încredereîn sine,
locul controlului intern, maturitate emoţională, integritate per
sonală, motivaţie socială, orientare de realizare, nevoie scăzută
de afiliere
Daft (1999) Vigilenţă, originalitate, creativitate, integritate personală, încre
dereaîn sine
Pseudoliderii
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
Unul dintre cele mai studiate concepte este stresul ocupaţional care
are o influenţă puternică asupra individului, dar şi asupra organizaţii'!
în care lucrează. Această influenţă a stresului nu este una pozitivă,
efectele acestuia fiind pe termen lung şi uneori irecuperabile (boli de
inimă, tensiune cardiovasculară, atacuri de panică, burnout). Stresul
ocupaţional produce, în fiecare an, pierderi de sute de milioane de euro.
Ceea ce afectează organizaţia şi profitul acesteia nu este starea indivi
dului, ci efectele pe care stresul ocupaţional le are, ceea ce starea indi
vidului influenţează la nivelul organizaţiei (performanţa individului,
performanţa altora, climatul organizaţional etc.) care duce la pierderi
enorme în fiecare an.
O statistică realizată în anul 2009 de către Institutul Sănătăţii
Economiei, o organizaţie nonprofit, arată că în Canada, în anul 1998,
organizaţiile au pierdut 14,4 miliarde de dolari, iar în 2003 o statistică
realizată de către acelaşi institut pentru întreaga economie a Canadei
arată faptul că, din cauza problemelor generate de stres, organizaţiile
pierd 51 de miliarde de dolari. Desigur, în această statistică intră toate
cheltuielile, pierderile pe care o organizaţie le suportă pentru un anga
jat care s-a îmbolnăvit din cauza stresului (cheltuieli cu asigurări medi
cale, absenteism, contraproductivitate, performanţă scăzută etc.). în
Statele Unite ale Americii din cauza depresiei care a fost cauzată de
stres, organizaţiile au pierdut 44 de miliarde de dolari pe an (IHE,
2009). O statistică realizată în 2002 şi 2004 arată că în Canada 38,8%
dintre angajaţi cu vârsta între 15 şi 75 de ani sunt stresaţi la locul de
muncă, 25% sunt relativ stresaţi, iar 5,4% sunt extrem de stresaţi (Brun
şi Lamarche, 2006). Un studiu realizat în zona Quebec din Canada între
anii 1987 şi 1998 arată că absenteismul care are drept cauză probleme de
sănătate a crescut de la 7,4 la 24,6 zile pe an (Brun şi Lamarche, 2006). în
2006, compania de asigurări din Canada Sun Life a precizat că doar 17%
dintre cazurile de îmbolnăvire în urma stresului ocupaţional sunt de
m iu la durată, iar 33% sunt de lungă durată, ceea ce arată că organizaţiile
,111 cheltuieli enorme din cauza stresului ocupaţional (IHE, 2009).
I,a nivel naţional, psihologii şi specialiştii nu au reuşit să dezvolte un
liiiliu care să arate la nivelul României implicaţiile şi costurile stresului
ocupaţional asupra angajaţilor şi angajatorilor.
In 2014, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a realizat o statistică
cu privire la sănătatea angajaţilor din Republica Moldova care lucrează
iii România. Astfel, se observă că 21,5% din forţa de muncă a Republicii
Moldova migrează către alte state, în special în România, aceste statistici
liind oficiale. Neoficial, OMS specifică faptul că acest număr este unul
mult mai mare, iar jumătate din acest număr îşi găsesc un loc de muncă
m România (OMS, 2014). Astfel, persoanele din Republica Moldova
doresc să migreze în România deoarece nu au loc discriminări, societa
tea îi consideră români, 82% dintre aceştia cred că aici pot avea o cari
eră de success, 78% doresc să trăiască în România, 75% cred că situaţia
lor financiară s-a îmbunătăţit, iar 74% cred că sistemul românesc este
mai bine dotat tehnologic decât cel moldovenesc, 60% dintre aceştia nu
doresc să se mai întoarcă în ţara lor (OMS, 2014).
Desigur, conceptul de stres este foarte vechi, chiar dacă oamenii nu
l-au definit. Stresul era prezent încă de când omul era doar un vânător,
deşi în acea perioadă nu exista o conştientizare a somatizării stresului
(Selye, 1976). După Cox (1993), definirea stresului nu este un joc seman
ticei este un aspect foarte important pentru cercetători, deoarece stresul
interpretat greşit poate deruta cercetătorul, măsurând altceva. Astfel, o
lipsă de înţelegere din partea cercetătorilor poate dezvolta programe de
intervenţie la nivel de management total greşite. După Leka, Griffiths şi
Cox (2003), stresul ocupaţional este rezultatul nepotrivirii dintre indi
vid, cunoştinţele şi abilităţile acestuia şi cerinţele şi presiunile locului
de muncă. Această definiţie nu înglobează doar cerinţele locului de
muncă, cerinţe care de multe ori pot fi imposibil de realizat, dar şi nive
lul competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor angajatului care nu pot fi
suficiente pentru postul pe care îl ocupă.
Ogden (2007) afirmă că stresul poate însemna pentru fiecare persoa
nă ceva diferit. Pentru cineva care nu este specialist în studierea stresu
lui, acesta poate fi un răspuns emoţional negativ la factorii din mediul
înconjurător pe care individul nu îi poate controla. Lewin (1951) citat în
Mark şi Smith (2008) defineşte stresul ca un set de caracteristici individu
ale care interacţionează cu cerinţele mediului înconjurător, determinând
tensiuni şi consecinţe asupra corpului şi sănătăţii fizice şi psihice.
244 Teoria tranzacţională
/
Teoria tranzacţională a lui Lazarus şi Folkman (1984) este cea mai utili
zată teorie la nivel de cercetare şi practică în ziua de azi. Lazarus, în anul
1966, a sugerat că stresul este prezent şi la locul de muncă şi poate fi tratat
din prisma viziunii organizaţionale. Stresul nu este un concept limitat, ci
poate integra o largă paletă de stimuli, fiind influenţat şi influenţând la
rândul lui o serie de concepte (Lazarus şi Folkman, 1984).
Lazarus şi Folkman (1984) s-au gândit la faptul că şi în viaţa de zi cu zi,
nu doar la locul de muncă, pot apărea situaţii stresante. Evenimente con
siderate cataclismice afectează un număr de persoane, dar care au legătu
ră între ele (rude, prieteni), fiind evenimente care nu pot fi controlate de
individ. Un exemplu elocvent, considerat cataclismic, ar fi decesul unei
persoane apropiate sau al unei rude, ameninţarea vieţii prin incapacitatea
de a se trata pentru boală (cancer), un eveniment cataclismic reprezentân-
du-1 şi divorţul sau un examen important în viaţa individului (Lazarus
şi Folkman, 1984). Evenimente din viaţa de zi cu zi pot fi considerate ca
factori stresori, indiferent de capacitatea de adaptare şi natura pozitivă
sau negativă a evenimentului (Holmes şi Machida, 1974, citaţi în Lazarus
şi Folkman, 1984).
Viaţa noastră de zi cu zi este presărată cu mult mai puţine experienţe
stresante dramatice, care decurg din rolurile noastre. Lazarus şi Folkman
(2004) au pus accentul mai mult pe probleme de zi cu zi mărunte care ne
afectează. Oamenii se confruntă în fiecare zi cu probleme la tot pasul, cum
ar fi câinele vecinului, probleme cu casa, cu soţul/soţia, accidente minore,
fumatul sau alte mici incidente. Deşi sunt mici inadvertenţe, complicaţiile
sunt mult mai puţin dramatice decât schimbările majore în viaţă, cum ar
fi divorţul sau decesul, acestea pot fi mult mai dăunătoare asupra stării
de sănătate (Lazarus şi Folkman, 1984).
Există o veche tradiţie fenomenologică în psihologie în care evenimen
tul pentru o persoană înseamnă stimul şi reacţie. Conceptul de evaluare
cognitivă se referă la evaluarea proceselor cognitive care intervin între
stimul şi reacţie (Lazarus şi Folkman, 1984).
Teoria cognitivă a stresului este o teorie fenomenologică. Fenomeno
logia are două conotaţii negative, dintre care prima se referă la veridicita
te şi la capacitatea individului de a aprecia anumite evenimente. Plecând
de la premisa că factorii care influenţează stresul sunt personalitatea,
nevoile, angajamentele, capacitatea de atenţie şi percepţie, evaluările sunt
în concordanţă cu realitatea. O a doua problemă a abordării fenomenolo
gice este că acestea sunt în mod inerent circulare; o evaluare a ameninţării
este dedusă din ceea ce o persoană spune. Putem ieşi din circularitate în
măsura în care ne-am putea identifica antecedentele şi consecinţele eva
luării (Lazarus şi Folkman, 1984).
S-au identificat trei tipuri de evaluare cognitivă: primară, secunda
ră şi reevaluarea. Evaluarea primară stabileşte, de exemplu, că o întâl
nire este irelevantă, benignă-pozitiv, sau stresantă. Aprecierile privind
stresul pot lua trei forme: rău/pierdere, de ameninţare şi provocare1.
Ameninţător/pierdere se referă la deteriorarea persoanei care a suferit
deja, ameninţarea se referă la efectele sau pierderile anticipate, iar provo
carea se referă la evenimente care oferă posibilitatea de a genera un câştig.
Ameninţarea şi provocarea nu sunt evenimente singulare; ele pot avea loc
simultan şi trebuie să fie considerate ca fiind separate, deşi adesea sunt
legate cu alte constructe (Lazarus şi Folkman, 1984).
Reevaluarea se referă la capacitatea individului de a culege informaţii
noi de la mediu şi/sau de la persoană, astfel ca evaluarea să se poată
schimba. O reevaluare diferă de la o evaluare la alta, doar în contextul
in care a mai fost realizată o evaluare. Uneori, reestimarea este rezultatul
eforturilor cognitive de coping; acestea sunt numite reestimări defensive
şi sunt adesea dificil de distins (Lazarus şi Folkman, 1984).
Conceptul de vulnerabilitate este strâns legat de evaluarea cognitivă.
Vulnerabilitatea este adesea conceptualizată în termeni de resurse de
adaptare; o persoană vulnerabilă este una ale cărei resurse de adaptare
nu sunt suficiente. Vulnerabilitatea psihologică este determinată, de ase
menea, de importanţa angajamentelor în care se implică individul şi capa
citatea şi resursele de adaptare (Lazarus şi Folkman, 1984).
Unul dintre cei mai comuni factori stresori sunt stresorii de tip rol.
Un rol este un set de comportamente care se aşteaptă de la un individ.
Fiecare persoană are mai multe roluri (angajat, mamă, copil, student
etc.), iar cei din jurul ei au anumite expectanţe de la această persoană.
I ..i nivelul organizaţiei, rolul este foarte important, deoarece are o anu
mită predictibilitate în ceea ce individul va face în acea organizaţie (Jex,
2002). Rolul este conturat şi de sursele formale şi informale din cadrul
organizaţiei. Cea mai întâlnită sursă în organizaţii este cea formală, care
se găseşte şi în descrierea locului de muncă în cadrul fişei de post (Jex,
2002). Sursele informale în definirea rolului constau în comportamente
le sociale aşteptate de către colegi şi superiori, care nu sunt contabilizate
drept comportamente oficiale, dar au un impact major asupra evaluării
performanţei contextuale. Unul dintre factorii stresori cunoscuţi privind
stresorii de tip rol este ambiguitatea rolului, iar în sens general înseamnă
ca angajatul este nesigur de rolul pe care el îl are în acea organizaţie, iar
efectele se văd asupra performanţei sale, manifestându-se o plajă largă
de comportamente. Cea mai comună ambiguitate de rol este relaţia din
tre studenţi şi profesorul care nu se face pe deplin înţeles (Jex, 2002).
Conflictul de rol este un alt factor stresor, fiind rezultatul unor informaţii
lipsă sau prea puţine şi cereri contradictorii ale altor membrii sau angajaţi
din cadrul organizaţiilor (Jex, 2002). Un alt factor stresor este supraîn
cărcarea în rol şi se întâmplă atunci când angajatorul cere prea mult de
la angajat, iar acesta percepe volumul şi cererea de muncă ca fiind peste
ceea ce poate el să realizeze (Jex, 2002). Pe lângă stresorii de tip rol, există
şi alte tipuri de stresori ca volumul prea mare de muncă, constrângerile
organizaţionale la locul de muncă, autonomia la locul de muncă, contro
lul locului de muncă, siguranţa locului de muncă, conflictele interperso-
nale, remuneraţia, neparticiparea angajatului la decizii importante din
cadrul organizaţiei, conflictul muncă-familie, fuziunea organizaţiei sau
cedarea acesteia, volumul emoţional al muncii (Jex, 2002).
Relaţia dintre personalitate şi stres a început să fie studiată, deoare
ce psihologii au observat că anumite comportamente determină stresul.
Comportamentele sunt determinate în mare măsură de personalitatea
individului, ceea ce înseamnă că există anumite relaţii între trăsături
le de personalitate şi stres. Majoritatea studiilor care au avut ca obiec
tiv relaţia dintre personalitate şi stres/stresul ocupaţional s-au orientat
spre instrumentele care au la ba/ă teoria trăsăturilor (big Five), această
teorie fiind una dintre cele mai studiate din psihologia modernă. După
rum ştim din capitolele anterioare, m special capitolul 10, unde teoria
lrilN.1turilor esle prezentată in dotaliu, psihologii .ui determinat t.1 pt 1 1 1 că
oxistă relaţii puternice între cele cinci trăsături de personalitate şi stres.
Deşi există mai multe modele ale trăsăturilor de personalitate (McCrae şi
Costa, 2003; Saucier şi Goldberg, 2003; Ashton, 2013), toate modelele .111
o relaţie semnificativă statistic cu stresul. Desigur, există o serie de desco
periri care arată că trăsăturile de personalitate influenţează foarte multe
tipuri de comportamente. Smith (2009) arată faptul că cei care folosesc
des guma de mestecat sunt nevrotici şi extraverţi. Aceste componente
ale personalităţii, printre care şi nevrotismul, influenţează sănătatea fizi
că şi psihică şi comportamentele de tip riscant, crescând astfel numărul
accidentelor (Hagger, 2009; Mroczek şi Almeida, 2004; Bruck şi Allen,
2003; Newbury-Birch şi Kamali, 2001; Schoeneman et al, 1983; Johnson
et al, 2005; Kokkinos, 2007; DeLongis şi Holtzman, 2005; Garossa et al.,
2008; Day et al, 2005). Denolet (2000) citat în Hagger (2009), arată că tipul
D de personalitate este caracterizat de emoţii negative, inhibiţie socială,
ceea ce duce la un nivel al stresului mai ridicat şi la un risc mai mare al
sindromului posttraumatic. Acest tip de personalitate, interacţionând cu
factori sociali, poate da naştere la comportamente agresive şi la probleme
de sănătate fizică şi psihică. Este evident faptul că evenimentele stresan-
te sau factorii stresori influenţează diferit indivizii, acest lucru sugerând
clar că oamenii au resurse diferite de a se proteja de stres şi de efectele
acestuia (Iwata et al, 1992). Tipul A de personalitate este un model de
comportament de risc pentru bolile de inimă şi este considerat tipul de
personalitate cel mai expus la factorii stresori (Iwata, et al, 1992).
Cercetătorii din psihologia organizaţională au sugerat că persona
litatea influenţează interacţiunea la locul de muncă şi starea bună a
angajaţilor, acest lucru incluzând sănătatea fizică şi psihică. Tipul A de
personalitate a devenit comun în societăţile moderne, occidentale, unde
accentul este pus pe industrializare, încurajându-se competitivitatea şi
comportamentul agresiv. Acest tip de personalitate se întâlneşte mai mult
în Statele Unite ale Americii şi Europa Occidentală şi mai rar în Asia
(Iwata et al, 1992).
Iwata et al (1992), într-un studiu realizat pe un grup de 256 de angajaţi
de cetăţenie japoneză, a obţinut faptul că personalitatea de tip A este
corelată semnificativ negativ cu satisfacţia la locul de muncă (r = -.29) şi
depresie (r = -.24), pentru angajaţii care au muncă de execuţie, iar pentru
angajaţii care au funcţii de conducere cea mai mare corelaţie este între
personalitatea de tip A şi anxietate şi insomnie (r = .42). Privind streso-
rii de tip rol, angajaţii de gen masculin cu funcţie de execuţie care au
personalitate de tip A corelează puternic cu conflictul de rol, d.ar şi cu
supraevaluarea rolului pe care îl au. Aceste rezultate arată faptul că există
M IM A I A N I II I - M I I I A I I A f IIR A II • V I A I I R I I R T Ă V I R f l P . 11 n u n i i m in A ii- A
Dlmesiuni Avantaje Dezavantaje
Deschidere spre Creativitate Dezorganizare şi gândire psihotlcă.
experienţă.
Conştiinciozitate Planificare şi predicţie a Rigiditate, dificultate în adaptarea la
obiectivelor şi evenimen circumstanţe care necesită schimbări.
telor.
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
I ANI JEI •MIHAELA CHRAII •VLAD BURI AVI MI)l • II ODOR MIHAHA
<>. Care sunt principalele strategii de adaptare privind stresul ocupa- 255
ţional?
7. Care sunt principalele strategii de adaptare personale privind stresul
ocupaţional?
8. I)escrieţi principalii factori stresori.
9. Care este relaţia dintre factorii de personalitate şi stresul ocupaţional?
10. Care factor de personalitate influenţează cel mai mult stresul ocupa
ţional?
I I. Prin ce se caracterizează tipul A de personalitate?
12. Care sunt principalele caracteristici ale persoanelor nevrotice?
CAPITOUl 15
Personalitatea modală
Tabelul 17. Trăsături adaptative la aviatori (după Fine şi Hartman, 1985, citaţi în Aniţei,
2000 )
REZUMAT
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
I r - » - » J ------- » L - I ----- «
274 Tabelul 18. Scorurile T şi abaterile standard pentru 36 de contexte culturale în ceea ce
priveşte trăsăturile de personalitate (McCrae, 2002)
Factor
Grup N E 0 A C SD
Indonezieni 48,6 43,3 49,9 51,9 50,3 8,1
Indieni Telugu 52,3 43,5 44,0 55,9 54,0 8,1
Sud-africani de culoare 49,1 41,4 47,7 50,4 47,9 8,6
Zimbabweni 50,9 42,3 47,0 51,0 51,8 8,8
Malaysieni 54,2 42,5 46,6 58,5 54,2 8,9
Taiwanezi 51,5 42,0 50,2 54,5 48,1 9,2
Sud-coreeni 53,3 40,0 51,4 52,3 48,8 9,2
Danezi 46,5 52,8 46,5 52,0 47,5 9,3
Filipinezi 50,8 43,8 51,8 52,9 51,5 9,5
Portughezi 55,5 46,3 49,2 51,2 50,3 9,6
Chinezi din H.K. 53,3 37,6 49,2 54,6 49,2 9,7
japonezi 55,3 41,7 51,7 47,7 42,6 9,7
Indieni Marathi 49,1 40,7 51,4 56,7 55,7 9,8
Peruvieni 50,8 45,5 50,0 48,6 49,0 9,8
Ruşi 53,6 45,2 49,1 46,7 46,5 9,9
Americani 50,0 50,0 50,0 50,0 50,0 10,0
Olandezi 48,6 43,9 55,7 54,6 48,6- 10,2
Sud-africani 51,9 47,2 54,4 52,2 47,9 10,2
Norvegieni 47,4 53,6 51,5 49,9 45,7 10,2
Belgieni 53,0 47,7 51,8 50,0 46,6 10,3
Americani latini 49,5 47,5 51,2 47,1 51,6 10,3
Elveţieni germanici 53,2 48,5 58,9 47,0 49,6 10,4
Chinezi 53,1 44,5 48,3 47,8 50,3 10,5
Germani 52,8 47,3 56,7 49,1 46,7 10,6
Sârbi 51,1 47,6 56,0 48,4 51,7 10,7
Croaţi 52,8 45,1 49,0 47,5 53,2 10,8
Suedezi 46,3 50,6 46,0 56,5 45,7 10,8
Francezi 55,4 47,3 54,1 52,1 47,4 10,9
Austrieci 52,9 48,4 59,1 48,2 46,7 11,0
Canadieni 50,5 51,7 51,6 51,9 49,2 11,0
Tu rci 50,9 50,3 50,8 48,5 50,4 11,1
Spanioli 57,1 48,3 48,0 49,1 48,3 11,2
Italieni 55,6 46,6 52,6 48,9 50,4 11,6
Cehi 54,2 47,4 52,3 50,7 47,5 11,8
Unguri 53,7 47,1 53,7 47,9 50',0 12,3
Estonieni 49,7 49,9 52,6 50,8 49,6 12,8
i rr\ r\ n n
M I M A I A N I I I I • M I M A I I A O I R A l l - . \/l A n m i D i A w i u n r
ai ajutorul mediei pe fiecare factor de personalitate, însă acest lucru este A
posibil şi cu ajutorul varianţei şi abaterii standard. Pentru a surprinde
diferenţele interculturale autorul a calculat scorurile T şi abaterile stan
dard pentru fiecare context cultural, având drept criteriu de referinţă
populaţia din Statele Unite ale Americii (M = 50, AS = 10). în Tabelul 18
se observă scorurile T şi abaterile standard pentru cele 36 de contexte
culturale ordonate în ordine crescătoare, în funcţie de abaterea standard.
Trebuie spus că valoarea abaterii standard din ultima coloană a tabe
lului reprezintă media abaterii standard pentru toate cele 30 de faţete
ale NEO-PI-R. Pentru o uşoară înţelegere a diferenţelor interculturale,
McCrae (2002) a situat contextul cultural al Statelor Unite (populaţia de
referinţă) la jumătatea distribuţiei. Se observă, aşadar, că în prima jumă
tate a distribuţiei s-au situat societăţile asiatice şi africane, în timp ce v a l
abilitatea cea mai ridicată s-a obţinut pentru societăţile europene, acestea
situându-se în a doua jumătate a distribuţiei.
Rezultatele demonstrează că răspunsurile de tip autoevaluare la ches-
lionarul de evaluare a personalităţii NEO-PI-R sunt caracterizate de o
variabilitate mai ridicată în cadrul aceleiaşi culturi (intracultural) pentru
societăţile europene faţă de cele asiatice, unde variabilitatea răspunsuri
lor este una scăzută. McCrae (2002) consideră că o posibilă explicaţie a
acestui aspect este că în societăţile colectiviste (aşa cum sunt multe dintre
cele asiatice sau aşa cum au fost până în urmă cu puţin timp patternurile
comportamentale fiind încă neschimbate, este descurajată existenţa unor
diferenţe individuale. Astfel, fie respondenţii evită să facă diferenţele
individuale cunoscute, acordând răspunsuri neutre, fie aceştia nu pun
accentul pe diferenţele individuale deoarece acestea nu sunt importan-
le intr-un context social de tip colectivist. McCrae (2002) afirmă că este
posibil ca, atunci când viaţa socială este guvernată de unele convenţii
sociale impuse de către societate, aşa cum se întâmplă în societăţile colec-
liviste, şi nu de preferinţele personale ale fiecărui individ, cetăţenii să nu
fie conştienţi de diferenţa existentă între introverţi şi extraverţi, deoa
rece comportamentele specifice unor astfel de trăsături nu sunt expri
mate liber în societate. De asemenea, autorul este de părere că aceste
diferenţe, în ceea ce priveşte variabilitatea trăsăturilor de personalitate
in cadrul aceleiaşi culturi, se pot datora pur şi simplu faptului că perso
nalitatea celor din ţările asiatice este diferită faţă de personalitatea euro
penilor. Astfel, este posibil ca asiaticii să fie caracterizaţi de profiluri de
personalitate asemănătoare, în timp ce, în cazul europenilor, diferenţele
individuale sunt mai accentuate1. Aşadar, autorul consideră că aceşti'
diferenţe se pot datora unor faeton genetici sau de mediu ce influenţează
formarea personalităţii.
/'/(> Un «iii studiu care a investigat diferenţele individuale cu privire la
trăsăturile de personalitate în cadrul mai multor culturi a fost realizat de
Schmitt, Allik, McCrae şi Benet-Martinez (2007). In cadrul cercetării, pe
lângă noile perspective metodologice ce facilitează compararea intercul
turală a datelor referitoare la trăsăturile de personalitate, autorii prezin
tă şi date despre trăsăturile de personalitate colectate din 56 de societăţi,
în continuare, vor fi prezentate rezultatele obţinute de Schmitt, Allik,
McCrae şi Benet-Martinez (2007). Rezultatele acestui studiu au scos în
evidenţă faptul că există unele tipare semnificative în ceea ce priveşti'
cîiferenţele individuale referitoare la personalitate.
Astfel, autorii au identificat persoanele din Serbia şi Croaţia ca fiind
persoanele cu cel mai ridicat nivel al extraversiei. La polul opus, cele
mai introvertite persoane s-au dovedit a fi cele din Franţa şi Bangladesh.
Persoanele cu cel mai ridicat nivel al agreabilităţii sunt cele din Iordania şi
Republica Democrată Congo, iar cele mai puţin agreabile persoanele din
Japonia şi Lituania. Referitor la factorul conştiinciozitate, cele mai ridica
te niveluri au fost înregistrate pentru populaţia din Republica Democrată
Congo şi Etiopia, iar cele mai scăzute în Japonia şi Coreea de Sud. In ceea
ce priveşte factorul nevrotism, cele mai ridicate niveluri au fost înregis
trate în Japonia şi Argentina, în timp ce valorile cele mai scăzute au fost
obţinute în Republica Democrată Congo şi Slovenia. Cele mai crescute
niveluri pentru deschiderea spre experienţă au fost identificate Jn Chile şi
în Belgia, iar cele mai scăzute în Japonia şi Hong Kong. Pentru a observa
în detaliu şi alte diferenţe şi similitudini cu privire la factorii de persona
litate, se poate consulta tabelul 19.
REZUMAT
8 ,4 6
0
8 ,9 0
9 ,3 0
1 /1 3 LO s st LO R St (NJ LO R R nO ro LO R fN '• 1 ro
ON O n" CT O0 O n" oo" oo"
5 1—1 ON' ON 00" ON IN" 00 00 1 on" 00" on" In " ON 00 ON 00 ON
Tabelul 19. Diferenţe individuale cu privire la factorii de personalitate în 56 de societăţi (Schmitt, Ai <, McCrae şi Benet-Marr 'ez, 2007,
D e s c h id e re
ON st IN LO ON m N-
LT1 O 00 m ro S t IN NO O st fN
NO O
O IN 00 fN fN 1 1 ON
IN ON LO st 00 ro ON fN IN IN O vD NO ro NO £ LO ro ON ■ ' N
2 o" o" In '
oC 00 ' O n' 00" O n" IN" on" O n" O n" oo" oo" O o ' O n" oo" In " O n" 00" on" O n" 00" O n" st
m IN ON LO ON on no LO ON o ro O nO ON IN LO (NJ ro N- On ro oo
00 En O
O o (NI ro LO IN nO ro fN m io (NI r o ro O oo LO s St
2 v° -
o" O n" o ' ON" m" s t" o" OO O n" oo" s t " nO" oo" on" o" m" N" (NJ~ IN~ o " O n" oo" IN" oo"
111 st LO St LO LO LO st st st LO 5 N" N" LO IO N- LO N - LO N" LO si
N"
ON st oo St (NI IN nO 00 fN fN ON ON O (NI ON LO (N N- O LO O
L/l (N nO s t ON LO 00 tN ro O nO s t nO ro_ IN ON o ro IN ro '] 00 nO oO
< on~ oo" o o" on"
o o ' oo" O n" IN" O n" O n" O n" oo" no" oo ' in " i—i oo" nO" on" In " O n" oo' O n" 00 on" oo" O
N e v ro tis m
OJ VO N ON O NO (NJ oo ON LO oo oo ON NO nO ro NO OO In
OO O (NI nO LO NO O ro 0 0 nO
l/l n NO fN fN IN (NI IN m m LO ro_ nO_ N fN o 00
st O O nO
< O o o O
on" on" O n" O n" on" O n" oo" O n' O n" 00" on" O n" O n" oo" IN" O o o ' OO" O
O
u
c
t LO IN nn ro 00 IN oo LO fN O (NI ON IN N- no ro O nO (N LO
c vO oo_ N (NJ O ro NO
IN ro _ CD IN NO N O OO oo rn CD O n0_ (N LO N" LO ro
o 2 O0" cjn~ l o " no" NO" r o " io " LO [N
o io " o " on" O n" o " no" oo" fN lo" -sp lo " no" ro " O n" no" In "
st st st st st st St LO st st st LO N- ' nT Ni" LO LO Nf N- st N- St
st N
00 ro o St st (NI ON O fN ro LO LO Nf N" m LO NO nO (N LO st
l/l IN ON ON IN LO
a»
rn _ ro - ro NO O oo LO 00^ ON_ 0 0 oo CN 00 o_ m O °0. N- o ro__ IN
+-» < on" on" o oo" [N O n" OO oo" oo" O n" oo" no" IN" oo" O n" oo" oo" oo" 00" O n" oo" IN" oo" 00" O n" oo" IN"
ro
+■»
ro
01
LO IN O ON IN (NI NO st fN (NJ O ON 00 (NJ ON IN nO NO N- 00 fN ON ro
nO
in LO ON St o_ n0 03 O OO fN LO NO (N ON VD CD st nO St
1* ° l 00^
2 <n on" IN" lo " Ln " O n" rsT lo " O n" on" IN" O n"
cT IN" N "' l o " N -" O n" IN" nO" LO~ (N fN o"
st st St NT LO St LO st st st Nf LO LO LO Nl-
St •vf Nf N" N St LO st LO
NO 00 IN
OO vD 00 no fN O ON IN LO IN ON N" NO IN IN ON s t ON 0 0
l/l IN LO O (NI st O O <d ro N N ON m CN LO oo 0 0 (N LO N °N
00 LO oo_
< O n"
QJ IN" oo" a no" o IN - oo" O n" O n" OO" nO" NO" IN" IN" oo' tN LO " oo" nO" O n" Cn " oo" oo" IN" In " oo"
'5
a»
ro
k.
£ O oo oo ON St no ON (NJ LO nO (NI IN 00 Nf-
LU nO
ON O O fN O (N
°N . rn LO 03 ro LO 00 IN (NJ nO 00 5 ro vO On
° l ° \ st
2 O n" on" oo" o ' LO " O n" on" lo " oo" n " O n" tN O n" 00"
Ş t" 'v f o" o" o ' O n" LO o ' 00" NO N"
st st st LO st St st st st st st N- LO LO N- LO LO ’v f LO N" IO st st
N- N- st
T3
■a 3
3 sz IO
ai ro uo
ai ro
l/>
CD ro CD ro
MU
c
*-■
ro c
T3 ro
•o c
ro ro ro
T3
ro ro ro
ro
T3 <D E 0
ro ro ro
s
ro
5O Iro
4-J "ro ro -a 0 ro c C ro ro
Ol c
<D
00
u
tn
’E
1/1 C
i.n
■Go
'5 5
£/ţ 1 mi CD
$
«»o
1
■p..
ÎP E
’E
o o
Q . ■p.
CD
_ro "1
c ' E
tu) ro
1
*c 3 o l *-> _> c ro 'S P
M- 3 ro CD E i o o CD \A \ p u» O
00 00 1 00 C
< < < < 6 s C> u U u O U UI U I LU i Z iZ iZ u_ O O X
2
Societate AS 1 AS 1 AS 1 ___ AS_____ I ___ AŞ___ MSD
m
4 6 ,3 8 9 ,0 2 47,19 11,24 9 ,6 6 4 8 ,0 1 8 ,9 5 9,13
crT
[in d o n e zia 51,25 6,81
O
10,13 9 ,3 7
00
Is ra e l 1 4 8 ,6 5 4 9 ,4 4 9,33 5 2 ,4 0 9 ,3 6 4 9 ,2 7 9 ,6 3 5 0 ,9 5
O
|Ita lia 4 9 ,8 0 8 ,0 9 4 6 ,5 2 4 8 ,6 2 11,28 51,66 9 ,7 2 5 0 ,0 0 9 ,9 9 9 ,5 3
o
m
00
oo
41,53 1 0 ,4 6
oo"
00 oo"
LO OO
[io rd a n ia 4 8 ,3 5 7,29 53,73 8 ,0 9 4 9 ,7 7 4 9 ,8 6 8 ,7 6 4 7,1 0 9,61 8 ,9 2
00 O»
4 9 ,9 1 9 ,8 7 9 ,2 4
LD
4 9 ,3 9 8 ,6 5 4 3 ,7 9 9 ,5 4 4 4 ,2 1 9 ,4 9 |
O oo"
Leto nia 1
co_
m
On"
r\i
On"
| Lib a n 1 8 ,5 8 4 6 ,1 0 8,14 4 4 ,5 6 1 0 ,4 0 5 3,5 5 4 9 ,4 0 9 ,0 8
oo"
Litu a n ia 4 9,7 1 7,91 4 2,6 1 8,16 4 4 ,5 6 7,62 51,87 8 ,7 4 4 9 ,0 4 8 ,6 5 8 ,2 2
O
m
4 8 ,1 4 6,31 47,61 7,39 6 ,6 2
IS)
5 0 ,0 3 5 ,5 8 4 8 ,5 5 6 ,7 7 4 7 ,0 8
m
>s
3•
ro
C<“
9 ,0 3 4 5 ,9 7 11,61 5 2,3 5 1 0 ,0 1 5 0 ,6 6 9 ,7 0 9 ,8 4
m rn
5 0 ,4 5 8 ,7 9 4 9 ,5 6
’H
ro U
5 2 ,2 6 1 0 ,9 4 1 0 ,4 9
o"
4 8 ,0 0 9 ,5 2
oo
5 0 ,2 4 9 ,4 7 4 9,5 1 4 5 ,7 2 11,66
QJ
OO
O
m
8 ,0 1 4 5 ,2 2 5 0 ,8 7 9 ,0 8 4 9 ,1 0 9 ,0 6 8 ,3 2
oo"
Maroc 4 8 ,8 1 6 ,9 3 4 8 ,9 5
N oua Ze e la nd ă 5 0 ,6 1 9 ,3 6 4 6 ,8 3 9,19 4 4,1 8 1 0 ,2 7 4 9 ,5 9 9 ,9 2 4 9 ,4 9 8 ,7 8 9 ,5 0
O
9,71 4 9 ,9 4 9,21 9 ,5 6
•vt-
Olanda i 4 9 ,7 5 9 ,2 2 8 ,7 7 43,91 1 0 ,9 0 4 8 ,6 1
v£>"
OO
51,29 9 ,9 8 8 ,6 5
K*
5 3,3 9 8 ,2 9
oo
Peru 4 8 ,3 5 7 ,6 0 4 3 ,6 4 4 7,3 6 9,51
OO
o
O
Po lonia 4 9,1 2 4 6 ,7 4 1 0 ,2 4 46,15 1 0 ,6 4 5 1 ,8 0 9 ,6 5 4 9 ,0 6 9 ,4 4 9 ,5 9
oo"
3
i*
4 8 ,0 6 9 ,6 7 4 9 ,5 2 8 ,7 6 47,75 10,11 5 0 ,2 1 9 ,6 2 5 0 ,2 9 9,51 9,53
03
~ro
1 i
00
«•
Rom ânia 5 0 ,3 3 7 ,8 0 43,31 8 ,4 8 4 8 ,1 0 9 ,6 6 4 8 ,0 3 8 ,4 4 53,13 7,78 8 ,4 3
o
v n s| O
O
5 0 ,0 0 1 0 ,0 0 5 0 ,0 0 1 0 ,0 0 5 0 ,0 0 5 0 ,0 0 1 0 ,0 0 5 0 ,0 0 1 0 ,0 0 1 0 ,0 0
Sp a nia - 4 9 ,0 0 8 ,2 8 4 5 ,2 6 8 ,5 7 4 6 ,8 0 1 0 ,3 4 5 4 ,0 3 9 ,2 0 4 9 ,6 4
V ° - , 9 .2 2
Psl
'sj-
fN
(D
IT a iw a n 4 7,7 5 8 ,2 8 4 4 ,7 4 9 ,2 2 53,13 8 ,8 9 4 5 ,7 0 9 ,6 8
oo"
8,82
c
1 0 ,3 2 9 ,0 1 47,73 6 ,5 5 4 8 ,1 9 9 ,2 6
ru
4 9 ,1 9 7,35 4 9 ,2 6 1 5 3,2 7 8,50 _ J
O
m
O0
4 7 ,8 9 9 ,0 7 48,71 4 9 ,8 8 9 ,4 8 9 ,8 7
)
51,59 9,51 5 2 .7 0 .
03 ro i
LD
U
4 8 ,0 2 5 ,8 8 4 2 ,0 6
vO
4 3 ,8 9 7,35
OO"
4 6 ,4 5 7 ,0 9 3 9 ,0 5 I 7,63
ro ă
l" ' 1 D N
i . i rsi
Osl rn
8 ,0 5
oo
48 ,5 2
(LI
S * o>*
4 8 ,2 6
IU
4 8 ,6 9 49 ,77 10,52
oC
1 51,75
i i [ - m 11
1 9 -7 0
anumită cultură se pot găsi şi în alt context cultural, testând astfel carac- 779
Ierul universal al acestor constructe (Berry, 1969, citat în Rolland, 2002.
Structura Big Five a personalităţii poate fi regăsită intercultural atunci
când sunt adaptate chestionare de evaluare a personalităţii într-o nouă
cultură (cel mai bun exemplu este cel al NEO-PI-R). Totuşi, atunci când
se încearcă repetabilitatea structurii personalităţii, având la bază o abor
dare psiholexicală, apelând la analiza factorială pentru analiza descrip
torilor de personalitate extraşi din lexicul unei societăţi, apar unele pro
bleme: (1) factorul deschidere spre experienţă nu este identificat şi (2) în
unele cazuri nu poate fi identificat nici factorul Nevrotism.
McCrae (2002) a realizat un studiu în care a publicat şi comparat struc
tura factorială, scorurile T şi abaterile standard pentru cei cinci mari fac
tori de personalitate în 36 de contexte culturale. McCrae (2002) afirmă că
alte studii care au avut ca obiectiv identificarea diferenţelor de personali
tate intercultural au realizat acest lucru cu ajutorul mediei pe fiecare fac
tor de personalitate, însă acest lucru este posibil şi cu ajutorul varianţei
şi abaterii standard. Pentru a surprinde diferenţele interculturale, auto-
ru 1a calculat scorurile T şi abaterile standard pentru fiecare context cul
tural, având drept criteriu de referinţă populaţia din Statele Unite ale
Americii (M = 50, AS = 10). In prima jumătate a distribuţiei s-au situat
societăţile asiatice şi africane, în timp ce variabilitatea cea mai ridicată s-a
obţinut pentru societăţile europene, acestea situându-se în a doua jumă
tate a distribuţiei.
Un alt studiu care a investigat diferenţele individuale cu privire la
trăsăturile de personalitate din cadrul mai multor culturi a fost realizat
de Schmitt, Allik, McCrae şi Benet-Martinez (2007). Autorii au identifi
cat persoanele din Serbia şi Croaţia ca fiind persoanele cu cel mai ridicat
nivel al extraversiei. La polul opus, cele mai introvertite persoane s-au
dovedit a fi cele din Franţa şi Bangladesh. Persoanele cu cel mai ridi
cat nivel al agreabilităţii sunt cele din Iordania şi Republica Democrată
Congo, iar cel mai puţin agreabile persoanele din Japonia şi Lituania.
Referitor la factorul conştiinciozitate, cele mai ridicate niveluri au fost
înregistrate pentru populaţia din Republica Democrată Congo şi Etiopia,
iar cele mai scăzute în Japonia şi Coreea de Sud. In ceea ce priveşte fac
torul nevrotism, cele mai ridicate niveluri au fost înregistrate în Japonia
şi Argentina, în timp ce valorile cele mai scăzute au fost obţinute în
Republica Democrată Congo şi Slovenia. Cele mai crescute niveluri pen
tru deschiderea spre experienţă au fost identificate în Chile şi în Belgia,
iar cele mai scăzute în Japonia şi 1long Kong. Pentru a observa în detaliu
şi alte diferenţe şi similitudini cu privire la factorii de personalitate, se
ponte consulta tabelul 19.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
Personalitate si sănătate
i