Globalizarea - mutatii si provocari

In zorii celui de-al treilea mileniu crestin, civilizatia umana si crestinismul insusi se confrunta cu o
provocare de proportii si fara precedent atat prin dimensiuni, cat si prin implicatii (departe inca
de a se fi manifestat pe deplin): mondializarea sau, mai exact, globalizarea in curs de realizare a
intregii existente. Fenomen social total, globalizarea nu are analogie cu nimic din trecut si
reprezinta o realitate care sfideaza toate paradigmele sociale si mentale cunoscute pana acum, o
gigantica mutatie civilizationala care traumatizeaza societatile si intimideaza inteligentele,
manifestandu-se printr-o ruptura tot mai evidenta atat cu ierarhiile de valori ale culturilor
traditionale, cat si cu valorile modernitatii occidentale clasice fata de care apare ca o nelinistitoare
si inclasabila post-modernitate.

Geopolitica haosului

Nesperata prabusire a comunismului in 1989 parea sa inaugureze o noua era de optimism si

speranta unei noi ordini mondiale mai umane si mai drepte (V. Havel proclama o neasteptata
reconciliere a moralei cu istoria). Aceasta imensa speranta avea sa fie rapid dezmintita inca in
1991 de razboiul din Golf si de sangerosul conflict iugoslav (140.000 de morti, 70.000 de mutilati,
3,5 trilioane de refugiati). Utopia "sfarsitului istoriei" prin epuizarea oricaror altor modele
economice si politice cu exceptia economiei de piata si a democratiei liberale, conducand prin
avansul tehnologic la crearea unei societati globale a prosperitatii economice (conform reciclarii
lecturii date Fenomenologiei spiritului  a lui Hegel de Kojeve, 1947, de catre F. Fukuyama, 1989,
1992), a fost astfel contrazisa de recrudescenta conflictelor etnice si religioase culminand in
spectaculoasele atentate teroriste asupra Statelor Unite ale Americii din septembrie 2001 (evolutii
care par sa sustina mai degraba o fragmentare a lumii viitorului in cateva blocuri culturale aflate
in conflict, conform modelului "ciocnirii civilizatiilor" preconizat de S. Huntington, 1993, 1997).
Cert este ca actutalmente lumea intreaga este supusa concomitent presiunilor antagonice ale
fuziunilor si uniunilor economice si politice intre statele apartinand acelorasi regim, ca si ale
fisiunilor si dezmembrarilor unor state sau uniuni de state sub presiuni nationaliste sau
separatiste. Europa insasi a parut un moment a evolua intre federalizare (Strasbourg) si barbarie
(Sarajevo). Explozia demografica, mondializarea economiei, destructurarea politicii, fragmentarea
culturilor, la care se adauga spectrele proliferarii terorismelor, mafiilor, drogurilor, maladiilor
incurabile, suprapopularii si epuizarii resurselor planetei, amenintarile ecologice ale efectului de
sera, desertificarii etc, insotite de cresterea scandaloasa a marginalizarilor si excluderilor, a
inegalitatilor si discriminarilor economice si sociale intr-o lume fracturata, in care o cincime din
umanitate detine 80 % din resursele planetei iar o alta cincime, cea mai saraca, doar 0,5 %, in
care doar 500 de milioane de oameni traiesc confortabil, iar 4,5 miliarde de semeni se zbat in
saracie si nevoi - toate aceste evolutii pline de incertitudini si angoase arata ca geopolitica
secolului XXI va fi, cel putin provizoriu, o "geopolitica a haosului" (I. Ramonet, 1997). In locul
mult trambitatei si asteptatei noi ordini mondiale a pacii si prosperitatii s-a instalat mai degraba o
era a dezordinii mondiale; o lume in care totul se complica enorm si al carei model previzibil este
cel al "arhipelagului": in timp ce, in ciuda rezistentelor, miscarea de fuziune pare sa predomine,
impusa fiind de imperativele globalizarii economice si tehnologice, apare un nou tip de "fisiune"
sociala, care va face ca lumea viitorului apropiat, fracturata dramatic intre un "Nord" bogat si
evoluat si un "Sud" tot mai sarac si subdezvoltat, sa arate ca un ocean de prosperitate cu tot mai
numeroase si mai mari insule de saracie in "Nord" si un ocean de mizerie crunta cu insule de
bogatie si prosperitate in "Sudul" suprapopulat (cf. I. Ramonet, 1997).

Globalizarea si efectele ei in plan uman

Dinamica dominanta a lumii actuale are drept principal vector globalizarea la scara planetara a
economiei capitaliste sustinuta de explozia noilor tehnologii beneficiare ale revolutiei informatice,
si promovata de ideologia ultraliberalista a pietei globale libere si a multiculturalismului.
Accelerarea acestei dinamici economice si tehnologice a provocat in Vest (lumea intai) o
reconversie dureroasa prin transformarea societatilor industriale in societati informationale (cf. F.
Fukuyama, 1999) si reculul social-democratiei; in Est (lumea a doua) a condus la prabusirea
comunismului si falimentul economiei planificate, iar in Sud (lumea a treia) la pseudo-dezvoltare
si subdezvoltare endemica. Toate aceste e evolutii au drept consecinta agravarea inegalitatilor
economice si a prapastiei tehnologice dintre locuitorii pamantului, discriminarilor "traditionale"
adaugandu-li-se cea mai recenta, cea intre "infobogati" si "infosaraci", care-i separa pe
aproximativ 300 de milioane de pamanteni, posesori de computere personale si acces la telefonie
(trei sferturi din retelele telefonice din lume sunt detinute de 15 % din populatia lumii) si la
reteaua internetului, de restul contemporanilor lor privati de aceste privilegii informationale,
decisive pentru noua configuratie a economiei mondiale.

Marcata de mutatii tehnologice ametitoare, de cresterea dezordinilor si destramarea coeziunii

sociale, de explozia inegalitatilor si un adevarat apartheid social, de terorism, de violenta, de
forme noi de saracie, demoralizare si marginalizare, de criza muncii si somaj endemic, de
cresterea pericolelor ecologice, lumea in curs de globalizare este rezultatul unei profunde mutatii
economice cu grave implicatii nu doar sociale si culturale, ci ontologice si existentiale. Este vorba
in esenta de trecerea de la economia capitalismului industrial "clasic" (secolele XIX-XX) la
economia capitalismului financiar informatizat al pietei globale. Daca anii '70 ai secolului XX au
fost anii intreprinderilor multinationale cu prelungiri tentaculare, dar cu un centru localizabil, anii
'80 au fost martorii aparitiei intreprinderilor globale pe fondul transformarii economiei reale in
economie financiara (volumul tranzactiilor financiare era in anii '90 de zeci de ori mai mare decat
al schimburilor comerciale). Scopul economiei devine producerea si acumularea monetara, totul
se reduce la valoarea de schimb, banul e operatorul absolut, mijloc si finalitate absoluta a
proceselor economice, iar fluxurile financiare sunt esenta economiei. In economia globala
conteaza nu capitalul, nu munca, nu persoanele (aproape un miliard de oameni n-au locuri de
munca ori sunt angajati doar temporar si sub capacitati), nu materiile prime, ci relatia lor optima,
gestionarea inteligenta si eficienta a informatiei, a resurselor si a muncii dupa criteriile absolute
ale productivitatii, competitivitatii si rentabilitatii, potrivit unei rationalitati pur calculatorii de tip
fluid, monetar-informational.

Concentrate in triunghiul format de America de Nord, Europa Occidentala si zona Asia-Pacific,

intreprinderile globale nu mai au centru, ci se prezinta sub forma unor retele impersonale
constituite din elemente complementare raspandite pe intreaga planeta si asamblate exclusiv
dupa logica productivitatii, a profitului maxim (tendinta e de a produce in Sud si Est unde mana
de lucru e mai ieftina si a vinde in Nordul dezvoltat unde pretul de vanzare e maxim). Apar astfel
imperii economice de tip nou in finante, comert, informatica, media care-si muta locurile de
productie, isi deplaseaza electronic capitalurile de la un capat la altul al planetei, ascultand
exclusiv de legea profitului. In noua lume globalizata, economicul si tehnologicul se impun
autoritar in fata tuturor celorlalte domenii: politic, social, cultural, religios, toate in declin.

Aceasta intreita revolutie - tehnologica, economica si social-politica - modifica cele doua

paradigme de gandire pe care se baza edificiul socio-politic al societatilor democratice moderne:
mecanismul de orologiu al societatii in fiecare piesa e necesara si utila, si, respectiv, progresul in
educatie si egalitate pentru a reduce ignoranta, violenta si inegalitatile (cf. I. Ramonet, 1997,
I998). Astazi locul progresului e luat de comunicare si mediatizare, mai exact de tiran unei
"comunicari" absolute care invadeaza toate aspectele vietii sociale, devenind "marea superstitie a
epocii noastre" (I. Ramonet), iar locul mecanismului social e luat de piata care invadeaza si
converteste, la randul ei, toate domeniile vietii sociale (inclusiv cultura, sportul, religia, moartea,
iubirea) transformandu-le in marfa si supunandu-le legii cererii si ofertei. Modelul central al lumii
devine cel al pietelor financiare informatizate (calculul probabilitatilor, teoria jocurilor, teoria
haosului, vagului). Acestea dezvolta in principal doar activitatile financiare, comerciale, mediatice,
culturale care au patru atribute principale: sunt planetare, permanente, imediate si
imateriale/imaginare. Aceasta tetrada ce constituie elementul ofensiv al mondializarii reprezinta
cele patru atribute ale noii divinitati si religii (I. Ramonet, 1997, 1998) aflate in centrul pietei
totale. Apare un nou tip de totalitarism de natura economica al noilor regimuri "globalitare", in
care piata guverneaza iar statele doar administreaza, nu mai controleaza, schimburile, fluxurile
de bani, informatii si marfuri, nu mai au puterea de a se opune pietelor si bancilor. O bogatie
fabuloasa actioneaza liber in ciber-spatiul geofinantei, fara contract social, fara control, sanctiuni,
legi, afara de profit. Decizii capitale privind investitiile, locurile de munca, cultura, educatie,
protectia mediului etc. sunt astfel transferate din sfera publica in sfera privata a intreprinderilor
globalitare. Se produce o mutatie clara a puterii spre economie, finanta, tehnologie si medii (A.
Toffler, 1995). Lozinca globalizarii ar putea fi "Toata puterea pietelor!".

Expresia ideologica cu pretentii universaliste a intereselor capitalismului financiaro-informatizat

globalizat este doctrina unica a ultraliberalismului economic, singura autorizata dupa prabusirea
comunismului. Veritabil dogmatism modern, acesta reprezinta de fapt o "deriva totalitara" (M.
Schooyans, 1991) a liberalismului clasic fuzionat cu elemente de marxism si colectivism, urmarind
realizarea unei economii a eficientei pure, pragmatice, eliberate de orice considerente umane,
sociale sau culturale (marginalizate si stigmatizate ca producatoare de regres si ineficienta)
pentru a impune un model nou de societate si de om, bazate integral pe economism, pe
totalitarismul pietei si dictatul mediilor. Concurenta si competitivitatea, adaptarea sau disparitia
sunt principiile fundamentale care transfera in economie si social conceptele darwinismului
biologic. La ele se adauga liberul schimb comercial si financiar absolut, relaxarea legislatiei,
liberalizarea si privatizarea totala, moneda forte, controlul discretionar a organizatiilor
supranationale. Sub pretextul realizarii civilizatiei post-industriaie informatizate se abandoneaza
principii esentiale ale democratiei si contractului social impus capitalismului in Europa de gandirea
si miscarile sociale sub forma de garantii socio-economice (pensii, asigurari, indemnizatii de
somaj).

Gravitatea derivei totalitare a ultraeconomismului liberal, care e ideologia dogmatica a globalizarii

si care pune serios in primejdie societatea denunta ingrijorat din mijlocul sistemului un lider al
geofinantei actuale: ( G. Soros, 1998, 1999), sta in faptul ca preconizeaza triumful eficientei
economice cu pretul distrugerii coeziunii sociale, a destramarii statelor si natiunilor, si a dizolvarii
si fragmentarii culturii. Succesele macroeconomice accentueaza inegalitatile si haosul social
(paradoxul tarilor care se imbogatesc in timp ce cetatenii lor saracesc), distrug fragilul echilibru
ecologic al planetei si biosistemele ei regionale, iar in plan etic si cultural conduc la funestul
"amurg al datoriei" (1993, 1996), la diluarea vietii in marea surogatelor de libertate oferite de
consum si de medii; netraita sau prost traita in afara culturii adevarate, viata irupe in formele
aberante ale barbariei (M. Henry, 1987). Disperati de socul ultraliberalismului si traumatizati de
ritmul inovatiilor tehnologice, marginalizati oamenii care refuza sa le accepte aleg calea violenta a
radicalismului revolutionar, a revoltelor nationaliste sau a miscarilor religioase fundamentaliste.
Sau se complac apatici si cinici in hipnoza perversa a mediilor electronice ca scena virtuala a
spectacolului total (G. Debord, 1992, 1998).

Cucerita de piata, dopata de televiziune, sport sau internet, lumea globalizata traieste in acelasi
timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vietii, un dezastru educational si cultural global,
simptom ingrijorator, dar sigur, al barbarizarii societatii viitorului. Cultura traditionala
(antropologica) a societatilor dispare sau se preface in spectacol si marfa, cultura umanista e
eliminata tot mai mult de tehno-stiinta invadatoare si transformata intr-o pseudo-stiinta; in locul
unei transmiteri formative, cultura stiintifica se ultraspecializeaza, si toate fac locul mediocritatii
absolute a culturii de masa si de consum vehiculate de mediile electronice contemporane, cele
mai profitabile industrii ale economiei globale. "Globalizarea" risca astfel sa devina agentul
"sfarsitului istoriei" si bascularea civilizatiei umane prin crearea "ultimului om" (Kojeve, 1947 /
Fukuyama, 1992): "omul mondial", homo economicus pur - omul atomizat care traieste numai
pentru productie si consum - golit de cultura, politica, sens, constiinta, religie si orice
transcendenta. Produs al unei veritabile inginerii sociale si ideologice, el este rezultatul final al
mondializarii economiei, destructurarii politicului si distrugerii generalizate a culturilor atat
traditionale, cat si moderne, de tavalugul comunicatilor, speculatiilor financiare si al tehnologiilor
digitale (I. Ramonet, 1997, 1998).

Ideologiile omului recent

Distinct de realitatea pozitiva a globalizarii si a posibilitatii fara precedent a contactelor dintre

indivizii si culturi in cadrul unei civilizatii si umanitati planeare trans- (nu multi-) culturale ca
unitate in diversitate bazate pe dialog si schimburi reciproce, globalismul - ideologie a globalizarii
- este o primejdioasa utopie post-moderna (sau, mai exact, a modernitatii tarzii, cf. CI. Karnoouh,
1993) vizand crearea unui "om nou" si a unei "noi ordini mondiale" in cadrul unei civilizatii unice
si omogene, perfect integrate economic. Rezultatul final este anihilarea diversitatii personale a
indivizilor, nivelarea culturilor traditionale si a celei umaniste si producerea unui "om recent",
postmodern, in acelasi timp golit de orice transcendenta ("Cer", valori etc.) si dezradacinat
din identitatea sa naturala, culturala ("Pamant"), nivelat si aservit conformist tehno-stiintei si
economiei pietei libere globalizate. Instrumentul economic al globalizarii este piata totala, iar cel
ideologic cuprinde deconstructivismul,"corectitudinea politica", feminismul si multiculturalismul,
paradigme care valideza dislocarea deconstructivista a indivizilor si a comunitatilor intr-o serie de
grupuri minoritare agresive, inspirate de ideologia de extrema stanga. Asistam la simbioza
monstruoasa intre o politica economica ultraliberala si o ideologie neo-colectivista, care urmaresc
sa dizolve indivizii si comunitatile naturale si statale in "minoritati elective" si revendicative (O.
Hurduzeu, 1998, 1999; E. Behr 1999; H.R. Patapievici, 2000, 2002). Capitalismul financiar global
de azi nu mai are nevoie de individualismul omului modern clasic, nici de serviciile statului
national modern, centralizat si unitar, iar, pentru a-si realiza expansiunea economica mondiala,
preia in serviciul "liberalismului" postmodern o parte din ideologia si practicile comunismului in
serviciul grupurilor minoritare multiculturale pentru a teroriza, victimiza si diaboliza in acelasi timp
atat majoritatile naturale, cat si indivizii. Fapt elocvent, globalizarea nu este administrata de un
stat universal, o confederatie planetara, si nu duce la o societate cosmopolita omogena facuta din
indivizi rationali si liberi, ci la fragmentarea socialului intr-o puzderie de particularisme de grup
care-si gasesc identitatea si solidaritatea in organizatii private si sunt gestionate economic de
organizatii supranationale. Omul "traditional" al Evului Mediu, organizat corporatist pe baza
principiului ierarhiei impus de legea divina si naturala, a fost urmat de omul "modern" organizat
democratic pe baza omogenitatii impuse prin legea sociala de statele nationale; omul "recent"
globalizat (post-modern) este organizat minoritar pe baza segregarii voluntare impuse statelor de
grupuri prin strategii de presiuni pentru obtinerea de privilegii si de statut de minoritate "recepta"
(cf. H.-R. Patapievici, 2000 a, 2002). Cert este ca asistam, pe de o parte, la decesul identitatii
religios-culturale si a figurii sociale ierarhice a omului traditional, iar, pe de alta parte, la
subversiunea identitatii national-politice si a figurii democratice a omului modern.

Provocarea globalizarii - mutatia umanului

Radacinile proceselor care au condus la formarea noii identitati a "omului recent" economic si
minoritar al globalizarii sunt mai profunde. In joc este un conflict ontologic intre realitatea
naturala a lumii "create" si a omului (re)"nascut" din Dumnezeu, al crestinismului si al
metafizicilor religioase si a revelatiei iudeo-crestine, pe de o parte, si, pe de alta parte, realitatea
tehnica "produsa artificial de un om el insusi "facut" in retortele ingineriilor sociale, politice,
economice iar, mai nou si mai grav, genetice. In esenta, este vorba de metamorfo- zele
procesului de secularizare desfasurat incepand cu secolul XIV (cf. J. Milbank, 1990), globalizarea
reprezentand faza lui ultima, rezultatul final al logicii prin care in zorii modernitatii s-a produs, o
data cu nominalismul, rasturnarea platonismului, respectiv transferul atributelor tari si esentiale
de la fiinta la devenire, de la eternitate la timp, de la teologie la tehnica, si stiinta ("in care s-a
refugiat infinitul", C. Noica)  de la Dumnezeu la lume, de la "nascut" la "facut". Problema
modernitatii sta in discreditarea eternitatii si temporalizarea radicala a existentei, mai exact in
investirea timpului cu atributele tari ale fiintei, ceea ce face ca omul sa devina prin obsesia
"noutatii" captivul fluxului temporalitatii - in cele din urma al neantului si al mortii - obligat sa
construiasca in permanenta totul, inclusiv propria sa natura (H.R. Patapievici, 2000 b, 2002).
Acest proces de secularizare - in dublul sens al lui "saeculum" de lume si de  veac/timp, deci de
mundanizare si temporalizare a existentei - s-a desfasurat in etape. Plecand de la secularizarea
stiintifica a Cerului si Pamantului din Crezul niceo-constantinopolitan in orizontul spatial infinit si
exterior al unor obiecte fizice, teologiei crestine devenite deja metafizica in scolastica nominalista
tarzie i-a luat locul intr-o prima faza teologia politica a modernitatii incipiente, pentru ca intr-o
ultima faza, cea a modernitatii tarzii (post-modernitatii) actuale, teologia politica sa fie inlocuita
cu idolatria economicului si teologiile "diferentei culturale".

Revelatiei si Bisericii i-au succedat intr-o prima etapa a secularizarii ratiunea si statul national,
inlocuite, la randul lor, in etapa actuala a secularizarii totale de tehnica digitala si piata totala.
Lupta ratiunii si a statului modern impotriva teologiei, traditiei, religiei si Bisericii s-a transformat
azi in lupta economiei si tehnicii atat impotriva statului, cat si a Bisericii/religiilor/traditiilor,
pregatind triumful omului "recent" atat asupra credinciosului pios, cat si a cetateanului liber.
Credinciosului medieval i-a luat locul cetateanul, pentru ca astazi acesta din urma sa se dizolve in
omul "minoritar" recent, lipsit de orice "pamant si cer" (Heidegger) si de medierea lor liturgica
(J.-Y. Lacoste), de orice transcendenta si inradacinare, redus la fluxul temporal al productiei si
consumului, in care fiinta este confiscata nihilist de posesiune, ca esenta a puterii (cf. I.P.
Culianu, 1981). Nihilismul a devenit - cum sesizase deja M. Heidegger si, pe urmele lui, alti
ganditori lucizi - atat in versiunea sa politica, cat si economic-tehnica actuala, destinul civilizatiei
occidentale devenite prin globalizare un regn planetar, un fatum implacabil al civilizatiei actuale, o
stare permanenta. Redus la imediat si la necesitate, omul recent globalizat e singur, fara aparare
atat impotriva manipularilor tehno-economice, cat si a fortelor oarbe ale instinctelor si
agresivitatii, ale concupiscentei si violentei. Destin istoric al modernitatii tarzii, piata si mediile
confisca total munca si timpul oamenilor - care de dragul lui a consuma, a vedea, a se distra, uita
sa conjuge verbele esentiale: a fi, a locui, a gandi, a se ingriji, a se ruga -, subordonand prin
tehno-stiinta si spectacolul mediatic politica, cultura, arta etc. triadei perverse Productie, Profit,
Consum/Spectacol/Comunicare. Mutatia este insa mult mai profunda si se petrece in plan
ontologic prin reducerea nihilista a fiintelor la obiecte si marfa si a fiintei (etre) insesi la bunastare
(bien-etre) sau la simpla valoare de schimb (G. Vattimo). Faimoasa "tranzitie" de la comunism la
capitalism ascunde in ea "teoria" (spectacolul) "unei catastrofe" (M. Henry, 1990): intrarea
intregii lumi globalizate in "sfarsitul istoriei" si decesul "omului integral", religios, ganditor,
cultural, aservit derizoriului consumului si divertismentului egoist si amnezic si realizarii
virtualitatilor tehno-stiintei planetare (CI. Karnoouh, 1993, 2000).

Mai degraba decat in "sfarsitul istoriei", civilizatia informationala ne conduce, se pare, accelerat
spre un "viitor postuman". Interventia virtualului mediatic ne conduce dincolo de real,
acumularea informatiei si exasperarea comunicarii determinand prabusirea sensurilor. Asistam,
asa cum arata J. Baudrillard (2000), nu la sfarsitul istoriei, ci la "imposibilitatea de a-i pune
punct"; nemai-putand sa ia sfarsit, lucrurile si evenimentele "cad in interminabil", devin ex-treme
(ex-terminis), se situeaza dincolo de sfarsitul, de colapsul lor. "Dincolo de sfarsit se intinde
realitatea virtuala, orizontul unei realitati programate in care functiile noastre: memorie, afecte,
inteligenta, sexualitate, munca, devin treptat inutile." Virtualul absoarbe realul si umanul, pe care
le produce fara ele, anuleaza spatiul si timpul prin instantaneitatea informatiei si a mediilor
electronice. Virtualitatea hiperspatiului mediatic desfiinteaza pretutindeni miscarea reala a istoriei
proiectandu-ne in trans-istoric, in trans-politic, trans-economic.
"Sub pretextul unei tehnologii din ce in ce mai sofisticate, perseveram in deconstructia
interminabila a unei lumi, a unei istorii care nu-si mai poate secreta propriul sfarsit, la capatul
careia ea insasi ar putea sa se desfiinteze. Totul se poate deci prelungi la infinit. Nu mai
dispunem de mijloacele necesare pentru a opri procesele. Ele se desfasoara de atunci incoace
fara participarea noastra, intr-un fel de dincolo de realitate, fara evenimente veritabile sau
peripetii reale, ci intr-o interminabila reciclare. Pierzand istoria, am pierdut si sfarsitul istoriei. Or,
sfarsitul reprezinta ce e mai de pret, el si numai el sta semn ca ceva s-a intamplat cu adevarat.
Pe cand noi, hiperinformati, inconjurati din toate partile de mass-media, nu mai stim nici macar
daca ceva se intampla sau nu" (Baudrillard, 2000, p. 284).

Pierzand viitorul prin ratarea eshatologiei, umanitatea se fixeaza obsesional pe trecut, mai exact
pe simularea si reinventarea originilor si trecutului (gen Jurassic Park). "Marea descoperire a
acestui sfarsit de mileniu este tocmai aceasta (retro)curbura a spatiului istoric, dupa modelul
curburii spatiului fizic si cosmologic", ceea ce ne face sa fim actualmente ca specie "incoltiti intre
fosilele si clonele noastre" (ibid, p. 282, 283). Iar un F. Fukuyama care in 1989-1992-anunta
"sfarsitul istoriei" si aparitia "ultimului om" generat de democratii liberale si economia de piata in
sfarsit triumfatoare, in 2002 anticipeaza impacientat, ca pe un risc real, "viitorul nostru
postuman", mai exact reinceputul istoriei si al aparitiei unui nou om si a unei istorii postumane
prin redesenarea posibila a parametrilor naturii umane cu ajutorul manipularilor biotehnologice, si
cere adoptarea urgenta a unor reglementari care sa controleze si discrimineze avansul
tehnologiilor actuale.

Descompunerea religiosului in lumea globalizata

Destinul traditiilor si al religiilor in lumea globalizata este simptomatic. Traditiile populare au

devenit fie tema de speculatii eseiste etnocentriste, fie folclor, fie obiect al stiintei etnografice, fie
marfa si spectacol, degradandu-se sub forma de obiecte artizanale, turism folcloric sau
spectacole folclorice destinate consumului privat sau unei comunitati care vede in ele un garant al
consensului ei etno-istoric (Cl. Karnoouh, 1990, 1994). Religiile, la randul lor, fie repliaza
colectivist, identitar si antimodern in miscari extreme de tip integrist sau fundamentalist, cu
caracter radical, exclusivist si polemic, fie se dizolva intr-o religiozitate individuala difuza,
eclectica, relativista, anonima si sincretista, dezangajata eclezial si politic. Asistam astfel
actualmente la o dubla descompunere si reductie - si implicit secularizare - a religiosului: politic-
nationalista sau psihologic-individualista, cu alte cuvinte la o dizolvare a lui in sentimente fie
colective, instrumentate politic si economic, fie private si centrate pietist si egocentric pe fericirea
individuala. Sociologii identifica fenomene generale de declin ale religiilor instituite si de
proliferarea religiozitatilor paralele sub forma unei nebuloase mistico-ezoterice, a unei
spiritualitati improvizate magico-ezoterice, terapeutice sau parastiintifice, pur umaniste; desprinse
de orice institutii si traditii religioase, ele reprezinta nu atat o recompunere cat o descompunere si
secularizare individualista a oricarui sacru si religiozitati (cf. H. Tincq si F. Champion in J.
Delumeau [ed.], 1993). Sub efectul globalizarii, societatile occidentale traverseaza actualmente o
mutatie nihilista a religiosului caracterizata prin aparitia "religiilor fara Dumnezeu" (cf. Esprit, nr.
233, 1997). Analistii subliniaza declinul si reculul simultan in Occident atat al crestinismului, cat si
al marxismului, generate in fond de o slabire generala a traditiei iudeo-crestine fie in expresia ei
religioasa (Biserica), fie in forma ei ideologic-secularizata (politicul democratic modern).
Crestinism si secularism, credinta si ratiune, teologie si politica, Biserica si stat decad impreuna o
data cu pierderea sperantei si perceptiei unui timp liniar orientat evolutiv si eshatologic In
favoarea unei religiozitati si intelepciuni atemporale, apolitice, cosmopolite si privatizate (de tipul
epicureismului, scepticismului si stoicismului din imperiile elenistice si cel roman tarziu, sau a
budismului si taoismului) (cf. A- Comte-Sponville / L. Ferry, 1998; L. Ferry, 1996). Acestea nu mai
sunt tentate comunitar pe axa verticala transcendent-imanent sau temporala trecut-viitor, ci
individualist si strict imanent pe axa orizontala sens-nonsens, viata-moarte, sanatate-boala, eu-
noneu, imaginar-real etc, noile teorii si practici religioase marcand de fapt decesul comun al
istoriei, crestinismului, filozofiei si politicii.

Procese similare au loc inclusiv in interiorul crestinismului care se descompune in fragmente de

cultura recompuse apoi dupa legile unei improvizatii si eclectism privat ("le christianisme eclatee";
M. de Certeau, 1974). In ciuda eforturilor misionare ale institutiilor ecleziale, tendinta generala
este spre un crestinism tot mai dereglat, difuz, implicit si improvizat. Analizele sociologice sunt
fara echivoc: desi 70 % din francezi continua sa se declare catolici, si doar 12 % atei, numarul
crestinilor practicanti nu se ridica decat la 7-8 % (tinerii practicanti fiind abia 2 %). Atat
credinciosii practicanti, cat si necredinciosi; reprezinta minoritati, majoritarii fiind adeptii unui
crestinism difuz fuzionat cu credinte paralele, fluctuante si nesigure. Declaratia de apartenenta
confesionala si chiar practica riturilor de trecere (botez, cununie, inmormantare) este doar partial
motivata religios, tinand mai degraba de statutul de repere simbolice si istorice in constituirea
unor identitati individuale si colective. La acest nivel de apartenenta religioasa la Biserica,
unitatea exterioara a riturilor este perfect compatibila cu o diversitate deconcertanta de credinte,
practici si valori paralele de cele mai diferite extractii (reincarnare, astrologie, ezoterism,
parapsihologie), privitoare la Dumnezeu, la suflet, la viata dupa moarte etc; evident, acestea au
foarte putine lucruri in comun cu ortodoxia normativa. De exemplu, "Dumnezeu" nu mai
inseamna neaparat Sfanta Treime, ci la fel de bine o "energie" cosmica, Hristos nu mai e
neaparat Fiul lui Dumnezeu intrupat si inviat, ci un "initiat", un "iluminat" etc. Imaginarul celor ce
se declara crestini in lumea globalizata este cel mai adeseori un "imaginar dezmembrat", compus
din elemente crestine, cosmice, elemente tinand de un eu sublimat si de valori ipostaziate (iubire,
nonviolenta, libertate etc), combinatiile fiind reglate de o logica pragmatica si afectiva, si tintind
nu atat lumea de dincolo, ci de dezvoltarea si bunastarea personala, optimizarea si fericirea
personala aici, pe pamant (F. Champion, in J. Delumeau [ed.], 1993).

Figurile sociale ale crestinismului

Avataruri ultime ale secularizarii, globalismul ca ideologie a tehnofinantei si globalitatea ca etapa

actuala a civilizatiei umane repun in discutie relatia de principiu dintre crestinism si modernitate si
impun regandirea radicala si fundamentala a sensului prezentei crestinismului in lume, a
localizarii parametrilor marturiei si actiunii crestine actuale, precum si a figurii sociologice
adecvate a Bisericii in noua realitate a umanitatii globale si globalizate, in decorul dominat de
insignifianta, derizoriu si cinism al spatiului public postmodern.

In principiu, crestinismul a evoluat in trei tipuri de contexte sociale distincte, adoptand figuri
sociale adecvate acestora. Decisiva este surprinderea naturii istorice, deci relative, conditionata si
temporal a acestor figuri sociale, care trebuie riguros distincte de nucleul esential, dogmatic,
liturgic, sacramental, moral si spiritual al crestinismului ca revelatie, comunicare si insusire de
catre credinciosi in Biserica a Vietii lui Dumnezeu Treime manifestata in Iisus Hristos. Biserica, in
calitate de Trup tainic al lui Hristos in care se realizeaza comuniunea credinciosilor cu Sfanta
Treime si intreolalta, a dat incepand cu Apostolii  si va da marturie vie pana la sfarsitul veacurilor
despre faptul ca "Viata S-a aratat si am vazut-o si dam marturie si vestim viata de veci care era la
Tatal si s-a aratat noua... si comuniunea noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Iisus
Hristos ( I Ioan 1, 3). Prin aceasta comuniune de viata cu Dumnezeu si intreolalta in Biserica,
crestinii cunosc si dau marturie lumii intregi ca "Dumnezeu este lumina" (1 Ioan 1, 5) si "este
iubire" (1 Ioan 4, 8. 16). Marturia data Vietii de Biserica prin credinta, slujire si iubire s-a intrupat
insa in contexte diferite: 1) intr-un context de minoritate marginalizata si persecutata in Imperiul
roman pagan; 2) intr-un context de majoritate triumfatoare si luptatoare in Imperiul roman
crestin medieval (si in statele nationale moderne care l-au secularizat), " care s-a promovat
idealul asa-numitei "crestinatati" constantiniene ca simbioza totala (sociala, politica, culturala)
intre Biserica crestina si societate; 3) in fine, incepand cu modernitatea, intr-un context post-
constantinian actual, marcat de o secularizare cand agresiva, cand toleranta si ale carei faze
esentiale le-am indicat mai sus. Distincta de ideologia fatis antireligioasa reprezentata de
secularism si laicism, secularizarea a reprezentat un proces legitim de emancipare si
autonomizare a domeniilor si segmentelor societatii si culturii, nu neaparat sau in mod obligatoriu
insotit de abandonarea religiei de catre indivizi. Acest proces a fost determinat de criterii de
functionare pur imanente reclamate de caracterul tot mai complex al vietii sociale, care a impus
inevitabil separatia si specializarea domeniilor existentei sociale si culturale. Concret insa,
eliberarea stiintei, politicului, culturii etc. de sub tutela Bisericii medievale s-a realizat in acelasi
timp ca o ruptura de dubla figura teocratica (imperiala in Rasaritul ortodox si papala in Occidentul
catolic) a crestinatatii medievale dominata de o cultura a Unului inchis si imobil in favoarea unui
regim democratic bazat pe separatia domeniilor si a competentelor intr-o cultura diversificata si
deschisa a Fiintei si miscarii (G. Lafont, 1995). In epoca moderna Biserica a devenit "volens
nolens" o institutie specializata, deposedata de puteri publice, separata prin forta legii de politic si
de stat (ba chiar si de societate in regimurile de tip revolutionar), limitata la gestionarea mantuirii
indivizilor si obligata sa-si exercite influenta pe cale exclusiv traditionala sau morala si prin lobby-
uri private. Impuse adeseori dramatic si acceptate dureros, aceste restrictii au meritul
considerabil de a elibera crestinismul de tentatia puterii si inflatia institutionalului si de a-l obliga
sa se concentreze pe esential si de a recurge la fortele sale spirituale interioare, iar nu la sustineri
ambigue din partea actorilor statului sau la Politici soldate de cele mai multe ori cu o aservire
umilitoare si o confiscare administrativa. Intr-un context radical secular, cum este cel postmodern
actual, Biserica si crestinismul au sansa si obligatia de a-si reasuma conditia de minoritate si
diaspora activa spiritual, moral, social si cultural intr-un mediu religios  si ideologic pluralist, in
spiritul crestinismului marturisitorilor si apologetilor epocii pre-constantiniene (remarcabil descris
de Epistola catre Diognet V-VI).  Nerepliindu-se si izolandu-se sectar si apocaliptic de lume, ei
sunt chemati sa devina sufletul corpului lumii, sa insufleteasca trupul umanitatii cu viata lui
Dumnezeu. Ei au obligatia sa participe critic la viata lumii, nu numai denuntand profetic derivele
ei ci, mai cu seama, realizand in propria ei figura sociala si enuntand rational si constructiv
posibilitatile concrete de realizare personala si comunitara a mutatiei autentice a umanului in
comuniune cu Dumnezeu.

Globalizare si Ortodoxie

Cazul Bisericii Ortodoxe prezinta cateva caracteristici speciale care trebui evidentiate si retinute in
acest context. Prin forta imprejurarilor istorice, traditia ei a asumat figura imperial-ierarhica
bizantina pe care a grefat-o ulterior pe un fond rural, arhaic, generand un crestinism "cosmic" si
o Ortodoxie populara. In cazul poporului roman, aceasta a fuzionat cu asa-numita "lege
romaneasca" functionand vreme de secole atat ca identitate religioasa, cat si nationala a
romanilor, atat in cursul primului mileniu crestin - epoca crestinismului universal -, cat si in cel
de-al doilea mileniu - epoca crestinismului scindat si dezbinat confesional. Pe structura ierarhic-
rurala, traditionala si holista a crestinismului ortodox romanesc s-a grefat incepand cu secolul XIX
o civilizatie moderna democratic-urbana, bazata pe principiul separatiei si specializarilor
domeniilor si functiilor sociale si care si-a propus sa transforme prin reforme "satul" traditional
romanesc intr-un "stat" modern democratic. Cu metode totalitare si violente, comunismul si-a
propus si a si realizat o modernizare si urbanizare fortata a societatii romanesti, cu pretul
sacrificarii religiei, traditiei si a indivizilor si elitelor, destructurand-o si reducand-o la rangul unei
populatii terorizate si impinse la limita supravietuirii. Dupa decembrie '89, aceasta populatie (care
n-a ajuns sa asimileze modernitatea decat in forma ei degradata, comunista, nu liberala clasica)
si Biserica ei majoritara, cel putin statistic, au fost aruncate de fapt in valtoarea lumii
postmoderne intrate in proces accelerat de globalizare, cu toate implicatiile lui economice,
sociale, culturale si spirituale care se fac deja aievea simtite. Atat credinta, cat si cetatenia lor
risca sa fie vidate treptat de orice continut si transformate in simboluri lipsite de consistenta reala
daca nu vor sti sa asume rapid o etica a muncii si raspunderii individuale si comunitare, care sa le
permita sa beneficieze real de pe urmele avantajelor participarii la civilizatia globala, la
schimburile ei economice si culturale, evitand riscurile replierilor apatice, dar si ale seductiilor
nihiliste ale globalismului (cf. excelenta diagnoza a lui D. Daianu, 2000).

In fata unei post-modernitati hipertehnicizate, funciar lipsite de orice transcendenta si

inradacinare, Biserica Ortodoxa se prezinta insa - trebuie recunoscut acest fapt - cu o figura
sociala si intelectuala mostenita din trecut si inadaptata la dimensiunile si gravitatile considerabile
ale provocarilor actuale: o figura izolata de destinul social si cultural al omului modern, bantuita
de fantasmele trecutului, de nostalgii paseiste, bizantino-rurale si reverii sentimentale lipsite de o
reflectie autentica si un veritabil suflul social si intelectual inspira-tional. Riscul este acela de a
juxtapune pur si simplu nihilismului unei tehnocratii tot mai dominatoare in spatiul public si social
un misticism magic si un pietism privat, axat pe utopiile evazioniste ale interioritatii si salvarii
macar a sufletului intr-o lume tot mai anarhica, a carei corporalitate va deveni tot mai aplatizata
de ravagiile globalismului. Or, teoretic vorbind, singura sansa de a rezista eficient colapsului
ontologic nihilist al "ultimului om" - contaminat fiziologic, barbarizat afectiv, falsificat intelectual
de jocuri secunde si confiscat de hipnoza mediilor, precum si mutatiilor sociale ale globalizarii -
este acela de a explicita si articula reciproc benefic ontologia divino-umana, transcendent-
imanenta si personalist-comunitara implicita in figura ideala a credintei Bisericii crestine cu figura
sociologica si institutiile modernitatii clasice: stiinta, capitalism, democratie liberala (cf. G. Lafont,
1995; H.-R. Patapievici, 2000). In loc de a opune anistoric sufletului rupt de cer si dezradacinat
de pamant al omului nostistoric al modernitatii tarzii un corp traditional ierarhico-rural, trebuie
oferit sufletului crestin un corp social si o figura ecleziala de tip modern. Recursurile magice la
traditie si la o figura sociologica revoluta, oricat de venerabila si respectabila, nu pot fi opuse
eficient nihilismului si barbariei. Falsificarea metafizica traditionalista, fariseica sau zelotista, a
Traditiei (= Viata) e la fel de pagubitoare ca si respingerea ei prometeica sau proteica. Logicii
institutiei care se autopromoveaza exclusivist si identitar ii trebuie preferata dinamica relationala
a Revelatiei. Tragand toate consecintele practice ce decurg din natura de kenoza a Economiei
intruparii si din natura relationala de comuniune a Treimii care e Dumnezeul Cel Viu, Biserica si
Traditia in crestinism nu au voie sa se propovaduiasca pe ele insele, ci pe Hristos Cel Viu, Viata si
Lumina, nu doar al Bisericii (numai Ortodoxe), ci al intregii lumi. Biserica exista si crestinii sunt
chemati de Dumnezeu pentru a fi sufletul, lumina si sarea pamantului si a lumii. Biserica si
crestinii au in acest sens cateva datorii nerealizate (cf. O. Clement, 1997). Acestea sunt de fapt
imperativele celui de-al treilea mileniu crestin, pentru ca el sa nu fie colapsul nihilist al "ultimului
om", ci mileniul unei catolicitati si ecumenicitati panumane autentice - alternativa la globalizarea
nihilista -: 1) asimilarea si depasirea din interior sau transfigurarea modernitatii; 2) asumarea
teologica si spirituala a unitatii planetei si a umanitatii; si 3) elaborarea unui nou stil de viata
spirituala si umana in lume care sa scoata in evidenta Ortodoxia resurectionala ca "fire adevarata
a omului" (Rafail Noica).

O noua figura "ad extra" a prezentei ortodoxe intr-o lume globalizata nu se poate realiza insa
practic decat cu un efort de a imagina o alta figura sociala, de comuniune autentica, a Bisericii
"ad intra" din perspectiva Revelatiei Vietii gandind (cf. A. Besancon 1996, 2001) din nou in acelasi
timp din perspectiva ei umanitatea si lumea in intregul lor in perspectiva dialogica a
consubstantialitatii lor originare si eshatologice. Dincolo de orice tentatii jubiliare sau crispari
apocaliptice, mileniul trei se deschide pentru crestinism in general si Ortodoxie in special cu o
provocare dramatica si o agenda coplesitoare.

Ioan Ica jr