Sunteți pe pagina 1din 24

1

Cauzele subtile ale bolilor

Omul nu ar trebui niciodata sa fie bolnav, el fiind de esenta divina. Daca se intampla totusi
aceasta, boala nu este decat un efect al carei cauza este tot el. In acest fel, exista boli datorate
actiunilor sau gandurilor sale negative, unele cu radacini chiar si intr-o viata anterioara, iar altele
mai usoare, sunt asa-numitele "boli avertismente", cu ajutorul carora ceva din noi ne avertizeaza
ca am gresit cu ceva.

Trei corpuri

Pentru simplificarea intelegerii, sa ne imaginam omul ca o trinitate - spirit, suflet si trup - trei
cercuri concentrice, evident o schema mult simplificata, in care cercul interior reprezinta Spiritul,
Eul, al doilea cerc reprezentand Sufletul care cuprinde ratiunea, sentimentele si emotiile, iar
cercul exterior este corpul fizic, la care mai putem adauga si viata sociala cu toate problemele
pe care le avem.

Scanteia Divina trimite spre exterior numai si numai impulsuri si idei pozitive, asa cum in
crestinism se spune despre Dumnezeu ca este bun, iubitor si drept. Al doilea cerc, deci gandirea
noastra preia aceste impulsuri si le transmite celui de al treilea cerc, corpul fizic. Dar aici poate
sa intervina o schimbare de polaritate. Daca gandurile noastre nu ar fi decat pozitive, atunci
impulsurile trimise spre corpul fizic ar fi si ele pozitive, nu s-ar schimba nimic in polaritatea lor.
Dar gandurile si faptele noastre negative schimba polaritatea acestor impulsuri transformandu-le
in negative. Acestea isi fac simtita prezenta prin imbolnavirea corpului fizic, nu imediat, ci abia in
momentul in care sunt create conditiile manifestarii bolii, conditii pe care le confundam cu
cauzele.

Pe de alta parte, Supraeul sau uneori ghizii nostri spirituali, ne avertizeaza asupra savarsirii unei
greseli. Dar cum omul nu asculta sau nu reuseste sa-si asculte vocea interioara, atunci primim
avertismente pe orice alta cale, uneori chiar si sub forma unei boli.
In acest fel, toate aceste asa-zisele cauze ale imbolnavirilor: conditii atmosferice, virusi,
accidente, etc., nu sunt de fapt decat conditii prielnice pentru manifestarea bolilor. Prin
imbolnavire ar trebui sa ne dam seama ca ceva nu este in regula, ca am gresit cu ceva, boala
nefiind decat "nota proasta" ce am luat-o in urma unei probe sau un semnal al prezentei
greselilor noastre.

In momentul in care ne dam seama de cauze, vindecarea poate fi mentala si rapida. Spre
exemplu, guturaiul are ca si cauza confuzia sufleteasca. Daca omul isi analizeaza faptele si
sentimentele si constata ca nu a fost decis in luarea unei hotarari, simpla decizie ferma, deci
eliminarea confuziei sufletesti, poate avea ca efect inca de a doua zi disparitia guturaiului.
Eliminand cauza, dispare efectul.
2
Omul trebuie sa elimine gandurile si sugestiile negative, sa-si armonizeze mentalul. Chiar daca
boala apare totusi, desi omul este de esenta divina si nu ar trebui niciodata sa se
imbolnaveasca, putem sa o controlam, sa o eliminam tot cu ajutorul mentalului, intelegand
cauza, constientizand si hotarandu-ne a nu mai repeta greselile care au dus la aceasta. Apoi
trebuie sa avem credinta ca suntem sanatosi, suntem perfecti si asta nu la timpul viitor ci in
prezent.

Prof. Firicel Ciarnau

Secretul longevitatii

Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat secretul "tineretii fara de batranete si vietii fara de
moarte", de cele mai multe ori confundand nemurirea cu longevitatea. Nemurirea in plan fizic
este imposibil de atins, organismul uman, ca si toate celelalte sisteme materializate in plan fizic,
supunandu-se legii universale a ciclicitatii - formare, dezvoltare, dezintegrare. Putem insa trai
mai mult ?

In antichitate, cei mai multi cautatori ai secretului longevitatii au incercat sa il gaseasca in tot
felul de sisteme materiale mai mult sau mai putin vii, considerandu-le un fel de "magazii" ale
esentei vietii umane, bazandu-se pe ipoteze derivate din crezul ca tot ce ne inconjoara in
aceasta lume se constituie ca o anexa harazita sprijinului dezvoltarii noastre. Astfel s-au incercat
diverse elixire din plante, preparate dupa niste retete foarte complicate, pulberi de cristale, aliaje
de metale sau alte preparate ale chimistilor, etc. A fost omis un singur sistem: propriul organism.
Mari maestri spirituali au descoperit ca secretul longevitatii se gaseste in noi insine.

Organismul uman este un sistem complex constituit din trei elemente majore: materie fizica,
energie si inteligenta. Inteligenta concreta, cu alte cuvinte ratiunea, ia nastere din interactiunea
primelor doua elemente, si sre rol definitoriu ca factor perceptiv, decizional si coordonator al
actiunilor noastre cotidiene, ea fiind deci elementul prin care vom reusi armonizarea dintre
materie si energie, si conservarea acestora. Prin intermediul ratiunii si a atributelor ei (perceptie,
decizie, coordonare) se poate realiza controlul asupra proceselor ce au loc la diferite nivele ale
elementelor materie si energie, iar prin mecanisme de autodeterminare se poate realiza si
autocontrolul proceselor ce au loc la diferite nivele ale elementului inteligenta. Transpunerea in
practica al enunturilor de mai sus - care constituie de fapt intregul secret al longevitatii - se face
etapizat, ulterior etapele capatand caracter permanent, altfel spus, ele devin un mod de viata.
Conservarea energiei si materiei urmareste mentinerea organismului in perfecta stare de
sanatate si vitalitate, si este precedata de o prealabila purificare obtinuta prin mijloace clasice.

Postul este cea mai eficienta metoda de purificare a sangelui, a organelor si a tuturor tesuturilor
din organism. Cele doua posturi anuale de mai lunga durata (de Pasti si de Craciun) pe langa
implicatia spirituala au si o importanta fiziologica, cele doua momente marcand totodata si
trecerea de la un tip de dieta la altul, cand, eliminarea toxinelor specifice acumulate devine
necesara. Posturile saptamanale au rol de mentinere a starii de curatenie a organismului.
Clismele purifica organismul de toxinele ce se acumuleaza in intestin ca urmare a digestiei,
prevenind imprastierea lor in organism. Este deosebit de benefica, in special pentru un organism
bolnav.

Alimentatia reprezinta unul dintre cei mai importanti factori de care depinde obtinerea
longevitatii. Epoca moderna in care traim a afectat destul de serios calitatea alimentelor prin
impactul pe care acestea il au asupra starii de sanatate a organismului. Conservantii,
stabilizatorii, colorantii, aromatizantii si alti aditivi alimentari constituie elemente pentru care
organismul nu detine cai metabolice specifice, ele imprumutandu-le, in cazurile fericite, cu o
cheltuiala energetica insemnata sau, mai grav, acumulandu-se in organism. In ambele cazuri,
rezultatul este acelasi: organismul sufera, energia se consuma si materia imbatraneste. Pe
langa calitatea elementelor, o deosebita importanta prezinta atat modul de asociere cu proteine
sau consumul de fructe imediat dupa o masa copioasa sau supraalimentatia genereaza o
digestie incompleta care are ca rezultat aparitia unor subprodusi toxici, daunatori organismului.
3
Tutunul, alcoolul, cafeaua, ceaiul negru sunt alimente deosebit de nocive asupra
organismului, multe dintre efectele nedorite pe care le produc fiind ireversibile.
Daunatoare sunt si bauturile acidulate, inclusiv apa minerala acidulata, consumate in
mod frecvent, acestea destabilizand echilibrul acido-bazic din organism, privandu-l
totodata si de unele elemente (calciu, magneziu, fier, etc.). Un efect asemanator il
produce si zaharul rafinat.

Mediul inconjurator prezinta importanta prin calitatea aerului si natura campurilor


electromagnetice predominante. Aerul intens poluat, pe langa efectele directe ale noxelor,
afecteaza conservarea energiei organismului datorita faptului ca este lipsit de ioni negativi,
acestia reprezentand aportul energetic atmosferic. Betonul armat din constructii modifica radiatia
telurica, creand noduri suplimentare daunatoare in timp. Retelele de inalta tensiune,
transformatoarele, emitatoarele si alte surse artificiale de campuri electromagnetice (telefoane
mobile, pagere) inhiba functiile epifizei, hipofizei si alte zone din creier, afectand imunitatea prin
dezechilibrarea sistemelor energetice ale organismului.

Starea emotionala sta la baza mentinerii echilibrului energetic intern al organismului. Reactiile
emotionale necontrolate si stresul afecteaza sever vitalitatea si imunitatea, dezorganizeaza
energiile interne, ceea ce are ca rezultat aparitia afectiunilor organice de natura nervoasa. In
mod voluntar, prin autocontrol mental se pot rezolva problemele emotionale.

Sexualitatea este o mare consumatoare de energie datorita naturii ei creatoare. Momentul


conceptiei este insotit de o deplasare de energie dinspre genitori spre noul organism ce va
rezulta, aceasta energie avand rol de suport pana la dobandirea de catre fat a propriilor sisteme
energetice. In urma raporturilor care nu au ca rezultat conceptia, energia mobilizata de catre
parteneri se pierde, ducand la imbatranirea sexuala prematura a persoanelor care practica sexul
in mod excesiv. Metodele de practicare a sexului cu conservarea energiei pot fi realizate doar in
cadrul cuplurilor constante si nu au intotdeauna rezultatul scontat.

Exercitiile fizice au o deosebita importanta in mentinerea vitalitatii organismului stimuland


circulatia sangvina si energetica, intensificand procesele de respiratie si de curatire a tesuturilor
si armonizeaza functiile sistemului nervos si a celui endocrin. Sunt recomandate exercitiile
usoare, ritmice, corelate cu o respiratie profunda, controlata.

Armonizarea materiei cu energia este considerata ca element cheie in longevitate, armonia fiind
generatoare de liniste interioara, de multumire de sine, satisfactie si bucurie - elemente
necesare unei bune circulatii energetice intr-un organism sanatos. Un pas important in atingerea
si conservarea armoniei este dobandirea claritatii mentale, elementul atat de necesar pentru
dobandirea disciplinei in modul de viata. Totodata, claritatea mentala imbunatateste perceptia
senzoriala si conceptia mentala bazata pe perceptie, promoveaza stapanirea mentala necesara
cultivarii echilibrului emotional. Armonia dintre materia fizica si energie se concretizeaza in viata
cotidiana printr-un comportament moderat guvernat de starea de calm mental, un program
riguros de alimentatie si odihna, eliberat de orice excese, o mentalitate clara bazata pe
intelepciune, incredere de sine si nu in ultimul rand respect. Acesta este secretul longevitatii.

Farm. Robert Gergely


Fidelia GameShop

Autovindecare

Sub acest titlu va prezentam o metoda simpla de autoajutorare, usor de aplicat de catre oricine,
utila atat in familie cat si in cuplu.
Sensibilizarea palmelor

In centrul palmelor exista cate un centru energetic secundar, care are legatura cu centrul
energetic aflat in crestetul capului, numit Sahashrara, centru prin care noi absorbim energie de
cea mai inalta calitate din cosmos, de la Divinitate. Vom invata sa utilizam acesti centri pentru a-i
ajuta pe altii sau chiar pe noi insine.
4
La persoanele dreptace, centrul din palma dreapta emite un flux de energie legat direct de
centrul din crestet, iar centrul din palma stanga absoarbe un flux energetic aproximativ egal cu
cel emis de centrul din palma dreapta.

Exercitiu
- inchideti ochii, va relaxati usor respirand lent dar ritmic, pana simtiti ca sunteti cuprinsi de o
stare de bine. Apropiati-va palmele deschise in fata corpului, la nivelul ombilicului (cu ochii
inchisi), si incercati sa simtiti energia care curge din centrul palmei drepte spre centrul palmei
stangi. Apropiati si departati palmele, la inceput intre 5 si 20 cm, iar apoi pe distante din ce in ce
mai mari, pe masura ce veti avansa. Dupa ce va trece o perioada de timp de exersare, palmele
dumneavoastra vor deveni mai sensibile. Din cand in cand, este util sa ne frecam palmele pana
cand vor deveni calde (activand astfel centrii din palme si centrul din crestetul capului), iar apoi
trecand din nou la exersare. Dupa ce ati inceput sa simtiti caldura, furnicaturi sau intepaturi
(senzatiile difera de la om la om) continuati acest exercitiu, dar cu ochii deschisi. Mai tarziu veti
observa ca incepeti sa percepeti aceste senzatii foarte usor si cu ochii deschisi.
Puteti trece acum la palparea energetica a antebratului, a zonei din jurul capului, a genunchilor,
a intregului dumneavoastra corp. La inceput veti plimba palma la o distanta de 10-20 cm de
oricare zona pe care o palpati energetic, dupa mai mult antrenament reusind sa mariti aceasta
distanta pana la un metru sau chiar mai mult. Nu trebuie sa insistati prea mult chiar de la
inceput, nu fortati perceptia, incercati mereu sa ramaneti relaxati, fiind doar atenti la ce se
intampa sub palmele dumneavoastra.

Exercitii ajutatoare
- cu palmele fata in fata, se inspira profund pe nas, concentrand atentia in centrul palmei stangi.
La expirare, atentia dumneavoastra se va focaliza in centrul palmei drepte. Exersand, dupa un
timp, veti percepe, in timpul expirarii, cum energia se va accelera de la palma dreapta spre
palma stanga, iar in timpul inspiratiei, cum energia se va grabi sa ajunga din palma stanga spre
cea dreapta, trecand prin bratul stang, stern, bratul drept si iesind apoi prin palma dreapta.
Dobandind experienta, acest flux vi se va parea ca se invarte continuu intre palma dreapta,
palma stanga, bratul stang, stern, bratul drept, palma dreapta, astfel inchizandu-se un circuit. La
stangaci, fluxul va circula invers.
- se tine una din palme in plan vertical, iar cu degetul aratator al celeilalte maini (tinut la o
distanta cuprinsa intre 10-15 cm) indreptat spre palma opusa, se vor trasa spirale, cercuri, linii
etc., pana veti reusi sa cresteti sensibilitatea palmelor. Incercati sa faceti acest exercitiu
descriind aceleasi trasee cu degetul si pe dosul palmei opuse. Daca senzatiile sunt clare si pe
dosul palmei, inseamna ca ati ajuns la o sensibilitate foarte buna.
- ca un amuzament, puteti incerca sa directionati fluxul de energie din deget prin cap, picior,
torace, palma sesizoare fiind intotdeauna in cealalta parte a corpului.
Atentie, dupa ce ati dobandit sensibilitate, va trebui sa va realizati singuri codificarea si
decodificarea semnalelor receptionate, reusind foarte usor sa diferentiati diverse probleme de
sanatate. Veti putea astfel diferentia diverse "goluri", "varfuri", "benzi" de energie, senzatii de
cald sau rece in dreptul unor organe, pulsatii ale organelor sau zone cu energie densa sau
rarefiata. Puteti, de asemenea, palpa energetic diverse plante, animale, minerale.
Utilizarea palmelor

Inainte de a utiliza palmele in vederea ajutarii cu energie, este util a face un exercitiu.

Exercitiu
- stand in picioare cat mai relaxat, se inspira profund pe nas, iar pe expirare se "trimite" energia
spre crestetul capului, se inspira din nou, dar de data aceasta odata cu expiratia energia se
focalizeaza spre locul dintre anus si organele genitale. Trimitem deci, alternativ energie cand
spre crestet (centrul energetic Sahashrara), cand spre zona dintre anus si organe genitale
(centrul energetic Muladhara). Acest exercitiu are ca scop activarea mai puternica a celor doi
centri, creand tot odata un echilibru Yin-Yang al sistemului energetic propriu. Este bine ca acest
exercitiu sa-l efectuam zilnic, timp de 5-10 minute, avand grija sa nu fortam procesul respiratiei.

Reguli generale
Acum suntem gata: dupa o frecare usoara a palmelor, sa aplicam pe o zona bolnava palma
dreapta (la stangaci, palma stanga), lasand cealalta palma deschisa si orientata in sus. Dupa o
5
oarecare experienta, se vor putea pune ambele palme pe zonele bolnave. Nu tineti palmele lipite
de zona bolnava mai mult de 5-10 minute. Daca in aceasta perioada va simtiti obositi sau aveti o
stare de moleseala accentuata, trebuie sa va opriti si sa va odihniti. La finalul sedintei, mainile
se vor scutura puternic de cateva ori, gandindu-ne ca aruncam in pamant sau intr-un foc
imaginar toate "deseurile" de energie negativa. Este bine sa se lucreze cu mana dreapta pe
partea stanga a bolnavului, iar cu mana stanga pe partea dreapta a acestuia. Aceasta, deoarece
se tine cont, de cele mai multe ori, de polaritatea palmelor si a partilor corpului. Astfel, putem
considera ca palma si partea dreapta a corpului reprezinta "plus", iar palma si partea stanga a
corpului "minus". Prin diferenta de polaritate, energia va circula mult mai bine. Daca zona pe
care trebuie aplicata palma este mare (de exemplu, plamanii), aceasta va fi aplicata cu degetele
rasfirate, daca zona este mica (de exemplu, ochii), palma va fi aplicata cu degetele lipite. Nu
este necesar intotdeauna ca palmele sa fie asezate direct pe piele, dar este indicat in cazurile
de entorse, fracturi, diverse traumatisme fizice etc. Este bine ca pacientul sa fie imbracat in
haine lejere, daca se poate din bumbac sau alte fibre naturale si sa inlature obiectele din metal
(cercei, bratari, inele etc.).
Utilizarea cristalului de cuart ca element ajutator

Pentru a amplifica fluxul de energie prin palme, putem utiliza in mana stanga un cristal de cuart
cu varful orientat inspre centrul palmei. Palma dreapta va fi asezata pe zona bolnava. Cu cat
cristalul va fi mai limpede, cu atat vibratiile care vor fi amplificate vor fi mai inalte, iar energia va
circula mai liber prin el. Pentru a putea fi utilizat, cristalul de cuart trebuie purificat si "acordat" cu
vibratiile utilizatorului.

Purificarea cuartului
Purificarea cristalului se face in felul urmator: timp de 30 de zile acesta va fi tinut intr-un vas
transparent cu apa si sare (de preferat sare marina), 3-4 lingurite la 1/2 litru de apa, cu
amplasarea vasului la lumina solara. Razele soarelui vor patrunde si vor energiza cristalul, iar
solutia salina va extrage informatia si energia parazita din cristal. Pentru a ne acorda cu acest
minunat prieten, il vom purta 2-3 saptamani cu noi, intr-un buzunar, din cand in cand neuitand
sa-l scoatem la lumina.

Metoda
In unele cazuri, putem utiliza chiar doua cristale de cuart, cate unul in fiecare palma, cel din
palma dreapta fiind orientat cu varful catre zona bolnava. Este de preferat ca dimensiunea
cristalelor sa nu depaseasca 6-8 cm, fiind important ca varfurile cristalelor sa nu fie ciobite sau
slefuite. Varful natural este de preferat celui obtinut prin slefuire.

Dan Levi

Modalitati de crestere a energiei interne

Voi incerca sa exprim cateva idei referitoare la modul in care se poate mari energia interna a
fiintei umane. Nu este un punct de vedere stiintific detaliat, ci mai mult o abordare generala ce
inglobeaza pareri personale, la care am ajuns in urma a tot ceea ce am citit si practicat. Ar fi
foarte mult de spus pe marginea acestui subiect si s-ar putea scrie pagini intregi, dar ma voi
limita doar la cateva concepte esentiale. Adevarata intelegere se transmite prin stari, nu prin
cuvinte.

In primul rand, trebuie sa ne dam seama ca in fiecare zi noi pierdem mai multa energie decat
acumulam, prin tot ceea ce facem (ganduri, vorbe, activitati diverse, etc.). Este aproape
inevitabil sa se intample asta, pentru ca lumea exterioara, intr-un fel, "trage" de tine in toate
partile, pentru a-ti dezorganiza fiinta (legea entropiei), astfel ca, inevitabil, la sfarsitul zilei te
trezesti mai obosit ca dimineata. Si asa se intampla azi, asa si maine, si tot astfel trec anii,
imbatranesti si apoi, consecinta a epuizarii energiei, iti pierzi corpul fizic.

Marea majoritate a oamenilor spun ca acest proces este unul normal, ca nu i te poti impotrivi.
Problema consta in modul in care privesti tu viata, modul in care crezi tu ca stau lucrurile in
univers. Daca am privi mai atent natura si am sta sa studiem performantele atinse in Orient
(unde s-a ajuns la reversarea procesului imbatranirii si chiar la nemurire - evident, nu de catre
6
toata lumea si nu prin procedee cunoscute pe toate drumurile), am vedea ca modul in care
vedem noi lucrurile este depasit, in sensul ca este prea putin eficient din punct de vedere
energetic (daca observi cu atentie, vei vedea ca marea majoritate a celor ce vorbesc despre
spiritualitate nu au un nivel energetic deosebit, iar daca au anumite "capacitati" ele sunt mai mult
innascute, nu dobandite prin efort in aceasta viata. Chiar si cei ce le-au dobandit acum, sunt
departe de ceea ce se intelege in Orient prin "capacitati").

Iarasi, e atat de mult de spus in privinta a ceea ce este eficient sau nu din punct de vedere
energetic, a modului in care filozofiile spirituale pe care le intalnim la tot pasul in marea
majoritate a cartilor si cursurilor de pe piata, te impiedica, de cele mai multe ori (prin profunda
identificare cu ele) sa-ti constientizezi in mod realist pozitia in univers si sa depui eforturi pentru
acumularea de energie, pentru propria evolutie - incat s-ar putea scrie la nesfarsit.

Referitor la "dezorganizarea" fiintei - reversul este "unificarea" prin acumularea de energie (intr-
un fel, reversarea legii entropiei care actioneaza in lume). Crescand astfel energia ta interna, vei
depasi vibratiile tuturor tipurilor de boli si, mai mult, cu energia in exces (dupa ce trupul fizic este
complet restabilit) poti crea o gramada de lucruri pe care sa le folosesti in evolutia ta. Din
pacate, pe la noi ideea de evolutie nu prea e privita in acest fel (se tot vorbeste de karma,
reincarnare, misiuni spirituale, comunicari de tot felul si alte idei filosofico-spirituale ca fiind ceva
normal - dar acestea, desi sunt reale intr-un anume sens, nu fac decat sa te mentina in iluzia
evolutiei). Evolutia e o problema de acumulare de energie, in mod individual, cantitativ si
calitativ. Iar acest lucru se poate face cel mai eficient in cadrul unor arhetipuri care sa contina
acele idei si energii ce te pot duce la cel mai inalt nivel - arhetipuri ce sunt transpuse, la nivel
fizic, doar in scoli de constienta, in cadru organizat. Foarte putine scoli adevarate exista in afara
Orientului - tocmai de aceea oamenii evolueaza acolo in zece ani cat altii intr-o viata sau chiar in
zece.

Dupa ce am exprimat cateva idei generale referitoare la modul in care este privita acumularea
de energie si rolul sau in evolutie, voi continua cu modalitatile prin care noi pierdem cel mai des
energie din structurile noastre.

Personal cred ca energia se pierde cel mai mult datorita ideilor joase pe care le avem despre noi
insine. Ne credem oameni muritori care trebuie sa faca nu stiu cate fapte bune pana la moarte,
pentru ca intr-o viata viitoare sa aiba sansa de a se apropia mai mult de Dumnezeu (dar fiecare
intelege asta in felul lui), si efectiv, "ingropati" in tot felul de filosofii spirituale uitam sa depunem
eforturi intense pentru a ajunge la cel mai inalt nivel posibil chiar in aceasta viata. Ne bucuram
ca avem "cunoastere spirituala" mai mare decat a altora - dar nu avem acel sentiment al
"urgentei" care ne-ar face sa cautam cat mai curand cea mai eficienta modalitate de a evolua,
de a creste energetic. Pentru asta e nevoie de o mare deschidere, de o atitudine de genul "inca
sunt la inceput, mai am foarte multe de aflat", destul de greu de acceptat de majoritatea celor ce
se ocupa de spiritualiate si cred ca stiu destul. Asta o spun din propria experienta, nu emit
judecati. Si eu am avut o perioada in care credeam ca stiu multe si cand am vazut, prin
comparatia cu o alta cunoastere de pe alte meleaguri, cat de filosofic era tot ce credeam ca
stiam (din cursuri si carti autohtone), cat de putin concret, cat de lunga este Calea si cat de
"incepatori" suntem, m-am linistit complet.

Atunci cand ideile noastre despre cine suntem noi, ce este viata, ce este Dumnezeu vor fi cele
mai inalte, cand vom vedea in mod realist cat de jos suntem pe aceasta planeta (Gurdjieff
spunea ca ne aflam intr-un loc foarte prost al universului, unde este foarte dificil sa evoluezi - "In
cautarea miraculosului" de P.D.Ouspensky ), si cand vom avea la dispozitie si o cale pe care altii
au mers si avem dovada nivelelor la care au ajuns, se va crea in noi un fel de "efuziune"
interioara care ne va ajuta sa depasim constienta obisnuita a oamenilor (care ne trage in jos),
reusind astfel sa depasim, prin practica constanta, orice fel de pierderi.

Dupa gandurile negative si ideile joase despre sine si viata, emotiile negative precum frica,
mania, nerabdarea, supararea, intoleranta, etc. sunt dintre cei mai puternici consumatori de
energie. Asta, deoarece atunci cand exprimi o asemenea emotie (te identifici cu ea, iti pierzi
constienta, centrul, linistea) se creaza in structurile tale adevarate "furtuni" energetice care trag
7
in afara foarte mult din puterea pe care o aveai disponibila in acel moment. Ati observat ca dupa
exprimarea acestor emotii va simtiti ceva mai slabiti ? Si asa azi, asa maine, pana cand...
Sexul, asa cum este facut in "Occident", ca si materialele pornografice cu care oamenii se
identifica, pierzandu-si constienta in momentul "vizionarii", este un alt consumator imens. Iar fara
energie sexuala este foarte dificil sa evoluezi (vezi "Invatatura Hathor" aparuta la Editura For
You, si alte materiale, atat recente cat si stravechi).

Alimentatia este si ea un consumator, dar, cred eu, unul dintre cei mai "mici". Bine, la inceput,
cand ai un nivel relativ obisnuit (cum suntem cu totii), ea este extrem de importanta, dar,
avansand si acumuland energie prin alte metode, poti depasi oarecum vibratia "negativa" a unui
anume tip de aliment. De exemplu, Jasmuheen - femeia care se hraneste cu lumina, spune ca
mananca din cand in cand ciocolata pentru placerea gustului (dar la nivelul ei isi permite!). In
Orient, unde oamenii ajung la nivele deosebite, nu se consuma doar hrana vie (cum ar fi de
asteptat si cum, recunosc, mie mi s-ar parea normal), ci se mananca si hrana "moarta" din
punctul nostru de vedere (dar probabil ca e preparata intr-un anume fel ca sa-si pastreze
valoarea nutritiva si energetica).
Unul din cei mai mari consumatori de energie este respiratia defectuoasa, din varful plamanilor.
O respiratie eficienta, care sa aduca energie foarte multa in corp necesita o implicare atat a
plamanilor cat si, mai ales, a intestinelor.

Modul de a merge (dezordonat, grabit), de a dormi, de a privi, de a vorbi si gesticula pot duce si
ele la pierderi ale energiei interne. Ar trebui invatate modalitati prin care energia sa intre in
timpul acestor activitati. Tocmai din acest motiv, inca din antichitate, in adevaratele scoli de
constienta si materialele ezoterice se pune acccent, in primul rand, pe ceea ce se numeste "a fi
constient de tine insuti".
Cu aceasta trecem efectiv la modalitati de acumulare. Pentru ca energia sa intre in structurile
noastre, in loc sa iasa, cum se intampla de obicei, ar trebui sa fii centrat pe tine insuti tot timpul
(acea "amintire de sine" sau "constienta de sine" de care se vorbeste in unele scrieri si scoli).
Astfel, agitatia inconstienta, gandurile haotice, emotiile necontrolate se reduc pana ce treptat
dispar. E un lucru destul de dificil sa reusesti sa te controlezi - trebuie sa-ti incetinesti miscarile
pentru a le putea observa si trebuie sa fii capabil sa-ti mentii starea de centrare. In scolile de
constienta sunt multe exercitii, atat statice (meditatii) cat si dinamice, care servesc acestui scop:
obtinerea constientei de sine (adica simtirea efectiva a propriului trup, a organelor, a energiilor si
emotiilor aferente - putand chiar transforma emotiile negative in pozitive). Acest lucru duce la
cresterea puternica a energiei interne si constituie, totodata, primul pas pe calea evolutiei. A
crede ca poti evolua, ca poti obtine anumite capacitati fara a deveni din ce in ce mai constient de
sine, fara a te "unifica" din ce in ce mai mult este, din punctul meu de vedere, o iluzie.

Pe langa tot felul de exercitii ce au ca scop marirea constientei, foarte importante pentru
acumulare energetica sunt: alimentatia potrivita (iar aici fiecare simte pentru el ce i se
potriveste), ne-risipirea energiei sexuale si a emotiilor si in special, dorinta intensa de a cauta
mereu ceea ce este eficient din punct de vedere energetic. Aceasta din urma produce acea
"efuziune" interioara care te trage efectiv in sus si sustine acumularea.

Imi dau seama ca nu prea am reusit in aceasta ultima parte sa explic foarte detaliat procesul
acumularii. Este foarte mult de spus si am incercat doar sa conturez o mica idee. Celor interesati
le recomand "In cautarea miraculosului", de P.D. Ouspensky, si "Invatatura Hathor", care
vorbesc mai in detaliu despre acest proces - dar mai sunt multe alte materiale disponibile.
Putem spune ca evolutia si acumularea energetica sunt o problema de alchimie interna. Asa
cum exista alchimia externa (transformarea plumbului in aur - iar in zilele noastre, in planul
alimentatiei, de exemplu, aparitia suplimentelor nutritive care combina in ele elemente
complexe, avand o energie puternica), alchimia interna reprezinta, din punctul meu de vedere,
modalitatea cea mai eficienta de acumulare energetica si evolutie, care inglobeaza si dezvolta
tot ceea ce se gaseste fragmentat in alte sisteme. Cel putin asta este parerea mea acum, dupa
tot ce am citit si practicat.

Marius Stan

Linistea interioara
8

Ce este linistea interioara? Este o trasatura a Eului Superior. Este destul de cunoscut faptul ca
filosofia orientala recunoaste omul ca fiind compus din doua Eu-ri. Un Eu Inferior si un Eu
Superior (care are diferite denumiri in diferite scoli filosofice: Supraeu, Atman, etc).

EUL Superior este acea "scanteie divina" din noi. EUL Superior nu moare. Atunci cand omul
moare, se distruge corpul fizic, corpul energetic, etc... dar EUL Superior ramane "invelit" in alte
corpuri subtile si, mai apoi, se va reincarna intr-un alt corp fizic.

Eul inferior este o suma de concepte si principii de viata pe care le-am invatat si acumulat in
aceasta viata, de la nastere si pana in prezent. Eul inferior este o "constructie" a mediului social
in care ne-am nascut. Mai bine zis este amprenta mediului social asupra noastra, asupra fiintei
noastre.

Pentru a ajunge la Eul Superior trebuie, mai intai, sa ne "distrugem" Eul inferior. Trebuie sa
facem abstractie de Eul inferior, dar trebuie sa-l "neglijam" intr-un mod foarte categoric. De
aceea, am folosit mai sus termenul de "distrus". Nu putem sa ajungem la Eul Superior atata
vreme cat "suntem condusi" de Eul inferior, atata vreme cat ne ghidam viata conform cu
obiceiurile societatii in care ne-am nascut. Pentru a ajunge la Eul Superior trebuie sa-i dam
ascultare. El "ne cheama spre el", ne ajuta sa-l cunoastem, vrea sa-l cunoastem si ne da in
acest sens niste "instructiuni" cum putem ajunge la el. Dar, din pacate, aceste instructiuni sunt in
mare contradictie cu practicile si obiceiurile societatii in care traim. Nu este un test din partea
Eului Superior sa vada daca "meritam" acest lucru. Este singura cale de a ajunge acolo. Sa
incercam un exemplu. Vrem sa ajungem pe creasta unui munte (am auzit noi ca acolo este
foarte frumos). Ne interesam, si aflam ca pentru aceasta ar fi vreo 3-4 posibilitati: anumite cai de
acces. Dar toate aceste cai de acces presupun un urcus pe jos, presupune "sa urcam muntele".
Ei bine... urcusul la deal nu este chiar usor. Multi vor spune: "Eu nu pot sa urc, este prea greu
pentru mine..." Unii vor abandona definitiv ideea de a ajunge pe crestele muntelui. Altii nu vor
abandona ideea dar vor astepta, poate vor afla o alta cale, mai usoara. Unii vor astepta sa se
iveasca o cale usoara ca atunci cand te plimbi pe esplanada. Vor astepta degeaba, o astfel de
cale nu exista. Pentru a ajunge pe creasta muntelui trebuie "sa urci la deal", nu poti sa te plimbi.
Si asta, nu din cauza ca nu vrea muntele sa ajungi pe crestele lui, ci pentru ca acestea sunt
singurele cai de acces.

Dar era vorba de linistea interioara, nu de Eul Superior. Da, dar la linistea interioara poti ajunge
numai prin cunoasterea Eului Superior. Linistea interioara este un scop, iar cunoasterea Eului
Superior este mijlocul prin care putem dobandi linistea interioara. Asa cum nu putem ajunge pe
crestele muntelui decat daca "urcam la deal", asa nu vom putea ajunge la linistea interioara
decat daca ne vom cunoaste Eul Superior.

Prin intermediul anumitor tehnici psihice putem atinge linistea interioara pentru catva timp, o
putem gusta. Dar numai prin cunoasterea Eului Superior putem face din linistea interioara o
prezenta permanenta in fiinta noastra.

De unde vine linistea interioara? Vine din "straturile" cele mai profunde ale subconstientului
nostru. Vine din noi, din adevaratul nostru EU. Linistea este permanent prezenta in fiinta
noastra, dar noi nu avem timp sa o observam. Suntem preocupati sa facem bani, sa urmarim
toate episoadele noii telenovele, sa vedem ce noi produse ne ofera o anumita firma de produse
cosmetice, etc. Desigur, am vrea sa dobandim linistea interioara, dar sa nu "urcam la deal". Nu
se poate. Atata vreme cat mintea noastra, constientul nostru este acaparat de dorintele noastre
pamantesti, nu vom putea gusta linistea interioara. Nu o putem gusta pentru ca nu avem timp
pentru asta.

Deci, primul pas spre linistea interioara este sa ne facem timp pentru asta. Sa ne smulgem 10-
20-30 minute pe zi (de preferat dimineata) din activitatea cotidiana si sa incercam sa simtim
aceasta liniste. Este de preferat momentul diminetii deoarece constientul nostru nu este
"parazitat" de activitatea din timpul zilei. Cu alte cuvinte suntem odihniti si cu mintea limpede.
9
Va propun un joc. Il puteti juca in orice moment al zilei cand aveti o perioada de timp liber... Sa
presupunem ca v-ati intalnit cu pestisorul de aur si el vrea sa va indeplineasca 3 dorinte.... dar
numai 3.... si dupa aceea dispare. Intr-un astfel de moment ii puteti raspunde rapid: o masina, o
casa, o femeie/un barbat ca sotie/sot. Si gata... s-au dus cele 3 dorinte. Va duceti acasa, va suiti
in masina si faceti o plimbare cu femeia/barbatul visurilor voastre. Ramaneti fara benzina. Ptiu!!!
ghinion.... nu mai aveti bani... de ce nu ati cerut pestisorului bani... da, dar ar fi trebuit sa
renuntati la una din celelalte dorinte.... la care?

Timpul trece si odata cu batranetea va ganditi sa va retrageti la munte, v-ati saturat de


aglomeratia orasului. Daca stiati ii cereati pestisorului o casa la munte. Bineinteles, o puteti
vinde pe cea pe care o aveti si sa luati alta, la munte..., dar pe langa muntele care va place nu
sunt case... sunt numai niste colibe... Ati prins ideea... pestisorul va asteapta sa gasiti cele 3
dorinte "definitive" ale vietii voastre. Acele dorinte pe care nu veti regreta ca le-ati avut la un
moment dat si pe care le puteti inlocui cu altele.

Cati dintre noi, ca prima dorinta ar spune: "Linistea interioara"? Stiti cand sunteti cel mai
aproape de "linistea interioara"? Cand, la intrebarea pestisorului, veti raspunde: "Linistea
interioara... apoi.... aaa .... stai sa ma mai gandesc.... casa, masina". Veti fi aproape de linistea
interioara atunci cand o doriti din "toti porii fiintei dvs.". Daca o doriti asa ca.... "E buna si ea la
ceva...", sunteti foarte departe de a atinge linistea interioara.

Iata ca am dat raspuns si la cea de a 3-a intrebare. Cand vom avea "linistea interioara"? Atunci
cand o doriti "din tot sufletul". Pana atunci puteti gusta din ea, dar nu o puteti permanentiza in
fiinta dvs. Dar aceasta dorinta de a dobandi linistea interioara este doar o conditie necesara nu
si suficienta. Simpla dorinta de a avea liniste... nu ne aduce liniste. Pentru asta trebuie sa
"muncim cu noi". Trebuie sa urcam la deal.

Vorbeam la inceput de o "distrugere" a Eului inferior. Aceasta distrugere este mentionata in


diverse religii sau cai spirituale, numai ca ea este pomenita sub diverse denumiri, dar este vorba
despre acelasi lucru. In crestinism, Iisus a vorbit despre a doua nastere... Oare nu la acest
fenomen se referea? Sa abandonezi, sa omori vechiul sistem de valori cladit in tine de societate
si sa-ti recladesti altul, pe alte baze. Pe baza Eului Superior. Pe niste baze solide, care nu dispar
odata cu moartea corpului fizic. In unele cai spirituale se vorbeste de o "abandonare totala in
fata divinului". Oare nu tot asta inseamna? Sa-ti abandonezi dorintele tale, dorintele
constientului tau si sa incerci sa le percepi pe cele divine?

Radu Stanciulescu

Invata sa te relaxezi

Stresul produs de problemele zilnice e la fel de periculos pentru sanatate ca si marile incercari si
evenimentele majore ale vietii. De aceea, e important sa neutralizam efectele stresului cotidian.
Mai intai, trebuie analizate cauzele stresului nostru cotidian: un divort, o boala grava, pierderea
locului de munca sau pierderea unei persoane dragi? De asemenea, problemele zilnice:
aglomeratia din autobuz, grija zilei de maine, banii niciodata suficienti, certurile cu partenerul de
viata... Cum facem fata acestor situatii stresante care, in timp, ne pot afecta sanatatea?

Gandeste pozitiv!
- Uneori, simpla pierdere de vreme fara folos poate fi o sursa de stres; problema e insa sa nu
treneze aceasta atitudine si sa incerci sa o rezolvi. Modalitatile prin care facem fata acestor
evenimente stresante pot fi de doua feluri: adaptative si dezadaptative.

Modalitati adaptive
- Adoptarea unei atitudini optimiste, pozitive.
- Atitudinea destinsa (a sti sa faci haz de necaz).
- Implicarea in activitati placute (sport, plimbari, iesiri la restaurant, la film, teatru, cumparaturi,
vizite).

Modalitati dezadaptative
10
- Criticarea altor persoane pentru ceea ce ti se intampla.
- Adoptarea unei atitudini negativiste fata de lume si viata.
- Refugiul in consumul excesiv de alimente.
- Consumul de alcool - Incearca sa faci zilnic acest exercitiu de destindere, dimineata, la trezire,
si seara, la culcare. Astfel, in decurs de cinci-sase saptamani veti avea senzatia efectiva de
calm si relaxare.

Efectele lor asupra organismului sunt incontestabile. Iata cateva dintre acestea:
- Cresc rezistenta la stres.
- Ajuta in caz de insomnie, stare de deprimare, anxietate, fobie.
- Diminueaza anumite simptome, cum ar fi durerile de cap, de spate.
- Sunt un substitut ideal pentru un numar redus de ore de somn.
- Intaresc sistemul imunitar.
- Au un efect pozitiv asupra creativitatii.

Trebuie stabilite care sunt tensiunile zilnice cele mai des intalnite:
- frica de esec,
- nemultumirea legata de nerecunoasterea valorii tale la locul de munca,
- singuratatea,
- preocupari legate de greutatea corporala,
- sanatatea familiei.

Si lista nu se incheie aici. Exista situatii in care suntem atat de stresati, incat nici nu ne gandim
sa facem ceva pentru a contracara sau anula stresul. Solutia propusa este simpla si la fel este si
rationamentul pe care se bazeaza. Pornim de la premisa ca nu putem trai doua stari in acelasi
timp: sa fim si relaxati si stresati. Solutia poate fi sa ne inducem noi relaxarea, reducand astfel
tensiunea specifica starii de stres? Intrucat relaxarea nu se instaleaza instantaneu, este nevoie
de timp, de un moment bine ales, de un spatiu adecvat si de tehnica.

Iti spunem noi cum sa procedezi.


1. Alege un loc confortabil: poate fi fotoliul sau patul in care dormi.
2. Stand asezat, lasa barbia sa se sprijine usor pe piept (primii muschi care se relaxeaza atunci
cand adormi sunt muschii cefei).
3. Lasa apoi bratele sa cada usor pe langa corp.
4. Inchide ochii si respira adanc de doua-trei ori.
5. Incearca sa fii calm si relaxat. Repeta-ti de cinci-sapte ori in gand: "Sunt calm, relaxat".
Relaxarea apare dupa repetare.
6. Pe masura ce te destinzi, s-ar putea ca tot felul de ganduri sa-ti treaca prin cap. Lasa-le sa
treaca.
7. Cu o voce abia soptita, spune-ti in gand urmatoarele: "Simt cum o liniste placuta ma cuprinde.
Sunt tot mai calm, mai relaxat. Incerc sa-mi vizualizez bratele. Bratele devin mai grele. Simt o
greutate placuta la nivelul bratelor. Ele devin din ce in ce mai grele".
9. Dupa aceea, respira adanc, linistit.
10. Trage puternic aer in piept, deschide usor ochii. Te vei simti refacut ca dupa un somn
reconfortant si lung.
11. In aceasta stare de bine, misca bratele si picioarele.
Roua

Despre roua se spune ca este adusa in timpul noptii pe imasuri si prin poieni de catre zanele
care joaca toata noaptea la lumina stelelor, pana le trec trei randuri de sudori care se risipesc in
jur, strangandu-se in causul frunzelor si florilor. De aceea, roua are putere tamaduitoare - e
zamislita din bucuria si jocul zanelor. In Germania, exista credinta ca boabele de roua erau
special puse pe flori dimineata, pentru ca piticii (gnomii), care trudesc toata noaptea in
adancurile pamantului, sa aiba cu ce sa-si ostoiasca setea atunci cand ies la suprafata. Multe
informatii uimitoare despre puterea tamaduitoare a bobitelor de roua avem si din medicina
populara romaneasca.

Mersul descult prin roua, tavalitul prin roua, spalatul pe fata sau pe maini cu roua au o putere
magica si vindecatoare nemaiintalnita. Exista o serie de ritualuri, cu radacini in traditiile romana
11
si dacica, legate de folosirea acestui leac. Odinioara, spalatul cu roua era insotit de descantece
si era facut doar in anumite zile ale anului, pentru ca numai atunci avea putere. Tavalitul in roua
era practicat de tot satul, tineri si batrani, in ajunul anumitor sarbatori (Sanzienele, Sfantul
Gheorghe), cu credinta ca o sa-i vindece si o sa-i apere de toate bolile, ferindu-i de ispite si de
deochi, curatandu-i de toate pacatele anului ce a trecut.

In Evul Mediu, medicul si alchimistul Paracelsus ajunsese sa vindece orice boala doar cu roua
culeasa de pe flori, administrata intern bolnavului. La anumite momente astrologice favorabile, el
mergea sa culeaga roua de pe cateva specii de ierburi de leac. In aceeasi zi in care culegea
roua, el administra bolnavului acest inedit "remediu homeopatic". Se spune ca leacurile sale cu
roua nu dadeau niciodata gres. Studiate prea putin din punct de vedere medical, micile bobite de
apa stranse pe frunze au, se pare, niste proprietati cu totul deosebite.

Nu mai este nici un secret in lumea industriei de medicamente si cosmetice ca aparent banala
apa poate avea niste proprietati uluitoare, atunci cand este pusa in campuri de radiatii
electromagnetice, antigravitationale sau cand este metabolizata de organismele vii, mai ales de
cele vegetale. Apa din zori, condensata pe flori, tulpini si frunze, este fara indoiala unul dintre
tipurile miraculoase de apa din care farmacistii - daca ar reusi sa-i conserve proprietatile - ar
putea zamisli adevarate elixiruri. Pana la acel moment, sa vedem ce se poate face cu roua pe
care o gasim acum pe iarba si florile de pe campuri, din poieni si din raristi.
Calcatul prin roua

Este o metoda de calire, inviorare si revitalizare pe cat de simpla, pe atat de eficienta.


Dimineata, pe un loc cu iarba curata (fara cioburi, spini sau alte obiecte ascutite), ne descaltam,
ramanand in picioarele goale, si mergem asa, desculti, prin roua, vreme de cateva minute. Apoi
ne incaltam, fara sa ne stergem deloc pe picioare, si mai facem cativa pasi sau chiar o scurta
plimbare in pas vioi, pentru a ne pune in miscare sangele si a ne va incalzi bine picioarele.

La inceput, vom merge prin iarba doar 2-3 minute; pe urma, putem sa facem si plimbari mai
lungi, dar nu mai mult de un sfert de ora, ca sa nu se raceasca prea tare picioarele. Timpul cel
mai bun pentru aceasta procedura este cand se ingana noaptea cu ziua, cu putin inainte de
rasarit (de altfel toate procedurile cu roua sunt indicate de catre traditia populara inainte de
rasaritul soarelui). Acest "tratament" ne caleste corpul, mai ales zona inferioara, facandu-l mai
rezistent la frig, la bolile infectioase ale rinichilor, ale vezicii urinare si ale aparatului genital.

Odinioara, era obiceiul ca la revarsatul zorilor, un om pios (femeie sau barbat) sa se duca la
fantana si sa aduca apa neinceputa, mergand pe o poteca acoperita cu iarba, pe care n-a mai
calcat nimeni in dimineata aceea. El trebuia sa mearga descult, pentru ca roua sa-l curete si sa il
spele de toate rautatile, asa incat sa poata aduce apa neintinata. Facand, cum se zice, pe pielea
dvs. aceasta manevra in fiecare dimineata, va veti simti de la o zi la alta curatati de multe din
emotiile neplacute care poate pana atunci nu va dadeau pace.

Pe langa starea de liniste care apare dupa o asemenea plimbare prin roua, este foarte probabil
sa simtiti si o revenire gradata la o forma, la o vioiciune si un tonus care sa va aduca aminte de
copilarie. Printre bolile vindecate prin acest calcat pe iarba uda de roua mentionam: afectiunile
urinare si renale cronice (nefrita, cistita, uretrita); tulburarile de circulatie la nivelul picioarelor;
dermatoze infectioase cronicizate la nivelul labei piciorului; bolile produse de sedentarism;
sensibilitatea la infectii bronsice si pulmonare; inapetenta; astenia, obezitatea, surmenajul psihic;
nevroze produse de cauze diverse.
Spalatul pe fata si pe maini cu roua

Aceasta spalare se face tot dimineata, cu putin inainte de rasaritul soarelui. Trebuie gasita o
iarba foarte curata, prin care se trec mainile de mai multe ori, frecandu-le una de alta, ca la o
spalare normala. Apoi, se spala fata si gatul cu roua culeasa prin trecerea palmelor prin iarba.
La sfarsit, nu va stergeti cu prosopul, ci lasati ca roua sa se zvante pe fata. Aceasta procedura
se poate face o singura data sau, si mai bine, mai multe zile la rand. Este mai mult decat o
procedura care foloseste o apa cu calitati speciale, este un gest simbolic, cu radacini in negura
timpurilor. In unele sate romanesti, acelasi ritual se facea in dimineata de Sfantul Gheorghe. O
12
parte din aplicatiile practice ale acestei proceduri rezulta chiar din aceste virtuti purificatoare ale
sale.

Scepticilor le poate veni greu sa creada, dar sute de oameni s-au vindecat de anumite boli, mai
ales de piele, cu acest procedeu. Iata cateva indrumari practice preluate din medicina populara
romaneasca:

durerile de cap se vindeca daca te speli trei zile la rand pe fata, pe frunte si pe ceafa cu
roua;
*

chipul reintinereste si capata stralucire daca este spalat cu roua cu doua zile inainte de Luna
plina. Daca-i spalat cu roua de pe sanzienele de dupa noaptea de 24 iunie, el va capata un
farmec cu totul aparte;
*

ochii durerosi, care obosesc repede sau lacrimeaza des, se vindeca daca spalam in fiecare
zi, indelung, pleoapele cu roua. In unele parti era obiceiul ca aceasta spalare sa fie urmata de
un sfert de ceas de privit norii sau o apa curgatoare domoala;
*

bolile de piele si bubele de orice fel dispar atunci cand le spalam cu roua. Spalatul se face in
zi de sec (de post, dupa calendarul ortodox) ca sa sece bubele. Exista si un descantec care se
spune in timpul spalarii: "Cum trece roua de soare/ Si spuma de mare,/Asa sa treaca raul de pe
mine";
*

cine a facut un pacat, a spus o vorba rea si acum nu poate sta ca-l mustra cugetul, sa se
trezeasca dimineata, sa spuna de trei ori "Tatal Nostru", apoi sa se duca sa se spele cu roua pe
fata si pe maini. Sa nu vorbeasca apoi cu nimeni vreme de un ceas si sa-si repete cat poate
rugaciunea in gand, iar in ziua aceea sa vorbeasca si sa faptuiasca curat. Iata, cu alte cuvinte,
un leac stravechi, pentru a vindeca fobiile, depresiile, angoasele si nevrozele rebele ale omului
de astazi.

Rostogolitul prin iarba uda de roua

Este un obicei intalnit la multe popoare de pe toate continentele si care a fost preluat, se pare,
de la necuvantatoare. Intr-adevar, daca dupa mai multe zile de captivitate in apartament, veti
duce un caine in mijlocul unei poieni cu iarba uda, veti vedea ca, oricat ar fi fost de spalat si
deparazitat inainte, el va face totusi o baie strasnica, tavalindu-se indelung prin iarba.

Rolul acestei tavaleli nu este cel al unei simple bai, ci are anumite efecte de revitalizare si
reimprospatare cu totul deosebite. In popor se spunea ca asa cum gainile, cainii si toate
animalele se scalda pe uscat, tot astfel omul trebuie sa-si curete trupul si sa-si alunge
necazurile, tavalindu-se prin roua de dimineata, de dinaintea rasaritului soarelui. Este o
procedura care necesita o iarba foarte curata si fara spini si mai mult spatiu de desfasurare,
precum si o anumita izolare - pentru ca unui privitor neavizat ii va veni greu sa inteleaga ce
faceti acolo, in iarba. In costum de baie, va veti intinde pe spate, rostogolindu-va apoi in stanga
si in dreapta, asa incat toata suprafata corpului sa intre in contact cu roua.

La inceput, aceasta procedura nu va dura mai mult de 2-3 minute, in timp marind durata la
maximum 5 minute. Imediat dupa rostogolitul prin roua va veti imbraca bine cu haine foarte
curate si din fibre naturale, fara insa a va sterge cu prosopul. Apoi veti face cateva miscari
dinamice, pentru incalzire. Este o metoda de inviorare si dinamizare foarte eficienta. Principala
sa indicatie sunt bolile de piele, mai ales cele grave, dar in medicina populara era indicata
pentru o lista mult mai cuprinzatoare de boli.
13
Iata cateva:

*
psoriazisul, epiteliomul (in faza incipienta), alergiile (cu conditia ca in iarba sa nu se afle chiar
plante la care aveti alergie), dermatoze rebele la alte forme de tratament (eventual produse de
cauze necunoscute);
*
dureri de sale (sciatica, lombosciatica), afectiunile renale si urinare (nefrita, pielonefrita, cistita);
*
metroanexita;
*
reumatism cronic, dureri musculare;
*
tulburari nervoase diverse;
*
astenie psihica si fizica, somnolenta;
*
sedentarism, dereglari de apetit;
*
digestie lenesa.

Cauzele subtile ale bolilor


(conform astrologiei medicale si nu numai)

Boala Cauza subtila


Anemia refuz de a utiliza talentele in folosul aproapelui
Angina teama de a se exprima sau de a cere
Artrita rigiditate, spirit critic
Boli nervoase in viata anterioara ganduri negative, utilizare necorespunzatoare a calitatilor
intelectuale si a cunostintelor
Boli venerice culpabilitate sexuala
Cancer refuza evolutia, nu a realizat nici jumatate din scopul incarnarii
Ceafa teama de noutate
Coapsele fractura femurala: nu si-a ascultat fiinta interioara
Colesterol rigiditate sentimentala, tratarea cu asprime a vietii
Coma fuga de ceva sau cineva
Conjunctivita manie neexprimata
Constipatie posesivitate, refuzul de a se debarasa de scheme vechi
Diabetul in tinerete: persoana care in viata anterioara nu si-a refuzat nimic;
la maturitate: probleme relationale
Diaree, hemoroizi teama, refuzul de a slabi incordarea
Dintii dificultate in a lua decizii
Dureri de cap rezistenta la cursul vietii, la schimbare sau la scopul incarnarii
Ficatul ura, manie, de obicei indreptate impotriva propriei persoane; spirit prea critic
Gatul temere de a intreba sau de a se exprima
Genunchi indepartare de la scopul incarnarii, ruptura intre suflet si personalitate
Guturai, gripa confuzie sufleteasca, culpabilitate
Hepatita in viata anterioara: dezacord intre suflet si mental;
acum: probe care nu sunt rezolvate bine; necredinta
Herpes culpabilitate sexuala
Hipo si hipertensiunea iubire limitata, lipsa de compasiune,
in viata anterioara: nu a crezut in iubire
Infectie urinara manie fata de partenerul sexual
Inima nu exprima deschis sentimentele
Insomnie culpabilitate sau idei obsesive
Miopia si hipermetropia teama de viitor, in viata anterioara nu a dorit sa vada niste
evidente;
la copii, stresul provocat de parinti poate sa faciliteze miopia
14
Organe sexuale proasta utilizare a sexualitatii acum sau in viata anterioara
Picioare refuz de a avansa
Pielea teama de a fi tu insuti, de a te exprima total, de deschidere;
intr-o viata anterioara, cruzime fata de animale (in special psoriazisul)
Prostata culpabilitate sexuala, teama de batranete
Rau in transport teama de a nu pierde controlul
Respiratia refuzul de a accepta viata sa decurga normal;
intr-o viata anterioara, folosirea defectuoasa a energiilor
Reumatism gelozie, rigiditate
Rinichii neexprimarea talentelor, dorintelor, capacitatilor sau a credintei sale, refulare
Sangele simbolizeaza emotiile si sentimentele
Sistem digestiv neasimilarea experientelor de viata
Spatele jos: teama de viitor;
mijloc: culpabilitate fata de femeie (stanga), fata de barbat (dreapta);
sus: neinteles de altii, impresia unei responsabilitati prea mari
Splina obsesie, neexprimarea iubirii
Solduri lipsa de utilizare a propriului arbitru
Tiroida neputinta de exprimare dupa dorinta, umilinta
Tuberculoza anterior a fost supermaterialist
Urechile refuzul de a intelege ceva sau pe cineva; neascultarea vocii interioare
Varsaturi respingerea unei idei, a cuiva sau ceva (la femeile insarcinate, sarcina nedorita cu
adevarat)
Vezica biliara ingustime de spirit

Prof. Firicel Ciarnau

Mesajele corpului - Urechea umana

V-ati uitat vreodata la urechile proprii? E o intreaga stiinta a interpreta ceea ce se poate deduce
din forma, marimea, culoarea lor, ca sa nu mai vorbim de posibilitatea vindecarii intregului
organism, infigand un ac intr-un punct potrivit al urechii. Dar nu despre asta vorbim acum: as
vrea doar sa punctez legatura dintre ureche si relatia dvs. cu propriul inconstient. Uitati-va la
partea de jos a urechii: lobul poate fi lipit de fata dvs. (fig.1) sau nu (fig.2).

Diferentele dintre cele doua tipologii umane le-am rezumat in urmatorul tabel:

fig.1 fig.2
- susceptibili, insensibili - sensibili
- nu-si asculta mesajele venite din subconstient - sunt atenti la mesajele venite din
subconstient
- nu au capacitatea de a observa mesajele nerostite ale celorlalti oameni - observa foarte
bine mesajele nerostite ale celorlalti oameni
- chakrele inimii, laringelui si frontala au disfunctii - chakrele inimii, laringelui si frontala
functioneaza, in general, normal
- egoisti - altruisti
15
- din cauza ca nu prea poate sa comunice cu ei, Divinitatea este obligata sa le trimita boli,
"pentru a-i trage de urechi" - nu au nevoie de boli, fiindca au o preocupare
constanta pentru autoperfectionare

Urechea umana

Deci, observati-va! Nu va apucati sa va faceti operatii estetice la urechi!


Daca reusim sa comunicam bine cu Divinitatea, cu sufletul propriu, cu celulele proprii, vom
observa din fasa aparitia unei boli, si putem sa lucram din timp la imperfectiunile noastre, pentru
evitarea bolii. Prevenirea este mai importanta si mai eficienta decat tratarea, asta se stie de la
Hippocrate incoace...
Marele bioenergetician rus S.N. Lazarev spune ca boala este un medicament al sufletului. Mai
exista un medicament: iubirea. Depinde de fiecare dintre noi pe care il alegem.

Fülöp László

"The Aloha Spirit"

Filosofia Aloha:
"Lumea este ceea ce credeti ca este."
"Nu exista limite."
"Energia curge acolo unde este indreptata atentia."
"Acum este momentul puterii."
"Toata puterea vine dinauntru."
"Efectivitatea este masura adevarului."
Nu e de vanzare

Spiritul Aloha este o binecunoscuta referinta la atitudinea prietenoasei intimpinari pentru care
insulele Hawaii sint atit de faimoase. In orice caz, se refera si la o cale puternica de a rezolva
orice problema, implini orice scop, a insusi orice stare a mintii sau a trupului pe care o doriti.

In limba hawaiiana, aloha inseamna mult mai mult decit doar "salut", "la revedere" sau
"dragoste". Intelesul sau mai profund - "bucuroasa (oha), impartire (alo), a energiei vietii (ha), in
prezent (alo)". Impartind aceasta energie va racordati la Forta Universala pe care cei din Hawaii
o numesc mana. Si folosirea cu dragoste a acestei incredibile puteri este secretul pentru a
atinge adevarata sanatate, fericire si prosperitate, dar si succesul. Calea sa va acordati la
aceasta "Putere" si sa faceti sa lucreze pentru dumneavoastra este atit de simpla incit ati fi
tentati sa o treceti cu vederea ca fiind prea usoara pentru a fi adevarata. Va rog sa nu va lasati
inselati de aparente. Luati-va timpul sa incercati. Aceasta este cea mai puternica tehnica in
lume, si desi este foarte simpla, s-ar putea sa nu se dovedeasca usoara, pentru ca trebuie sa va
amintiti sa o faceti si trebuie sa o faceti mult timp. Este un secret care a fost dat omenirii din nou
si din nou, si aici este inca o data sub o alta forma.

Secretul este acesta: "Binecuvintati pe oricine si orice reprezinta ceea ce doriti!"


Aceasta este totul. Oricum ar fi, orice lucru simplu are nevoie de o oarecare explicatie. A
binecuvinta ceva inseamna a acorda recunoastere sau accent unei calitati pozitive, caracteristici
sau conditii, cu intentia ca ceea ce este recunoscut sau accentuat sa creasca, sa reziste sau sa
intre in existenta. Binecuvintarea este efectiva in a va schimba viata sau a va obtine ce doriti
pentru trei motive.
Primul dintre toate, concentrarea pozitiva a mintii dumneavoastra stirneste forta pozitiva,
creativa a "Puterii Universului". In al doilea rind, va misca energia spre exterior, permitind ca mai
multa "Puterea" sa treaca prin dumneavoastra. In al treilea rind, cind binecuvintati spre
beneficiul altora in loc de al vostru, tindeti sa treceti de orice frica subconstienta despre ceea ce
vreti pentru voi insiva, si de asemenea concentrarea puternica asupra binecuvintarii tinde sa
creasca acelasi bine in viata dumneavoastra. Binecuvintarea poate fi facuta prin imaginatie sau
atingere, dar cel mai obisnuit si usor mod de a o face este prin cuvinte.
Principalele feluri de binecuvintare verbala sint:

*
16

Admiratie - Aceasta este prin a oferi complimente sau a lauda ceva bun ce ati observat.
Exemplu:"Ce apus frumos; Imi place floarea aceasta; esti o persoana atit de minunata".
*

Afirmatie - Aceasta este o declaratie specifica a binecuvintarii pentru spor sau rezistenta.
Exemplu: "Binecuvintez frumusetea acestui copac; binecuvintata fie sanatatea trupului tau".
*

Apreciere - Aceasta este o expresie a recunostintei ca ceva bun exista sau s-a intimplat.
Exemplu: "Multumesc pentru ca ma ajuti; multumesc ploii pentru ca hraneste pamintul".
*

Anticipare - Aceasta este o binecuvintare pentru viitor. Exemplu: "Vom avea un picnic
minunat; binecuvintez venitul tau crescut; multumesc pentru partenerul meu perfect, iti doresc o
calatorie placuta; fie ca vintul sa fie mereu in spatele tau". In ordinea de a cistiga cel mai mare
beneficiu din binecuvintare, trebuie sa renuntati sau sa indepartati singurul lucru care o neaga:
blestemul. Aceasta nu inseamna a jura sau a spune cuvinte "rele". Se refera la opusul
binecuvintarii, pe nume a critica in loc de a admira; a se indoi in loc de a afirma; de a blama in
loc de a aprecia; si a se ingrijora in loc de a anticipa cu incredere. Oricind oricare dintre acestea
sint facute ele tind sa anuleze unele dintre efectele binecuvintarii. Asa ca cu cit mai mult
blestemati cu atit mai greu va fi si mai mult timp va va lua sa obtineti binele dintr-o binecuvintare.
Pe de alta parte cu cit binecuvintati mai mult cu atit mai putin rau va face orice blestem. Aici,
deci, sint unele idei pentru a binecuvinta necesitati si dorinte diferite. Aplicati-le cit de des doriti,
cit de mult doriti.
*

Sanatate - Binecuvintati persoanele sanatoase, animalele si chiar plantele; tot ce este bine
facut sau bine construit; si tot ce exprima energie abundenta.
*

Fericire - Binecuvintati tot ce este bun sau binele care este in persoane si in lucruri, toate
semnele fericirii pe care le vedeti, auziti sau simtiti in persoane sau in animale; si toate
potentialele de fericire pe care le observati in jurul dumneavoastra.
*

Prosperitate - Binecuvintati toate semnele prosperitatii din mediul vostru inconjurator,


incluzind orice, banii au ajutat sa se infaptuiasca sau sa se faca, toti banii pe care ii aveti in orice
forma si toti banii care circula in lume.
*

Succes - Binecuvintati toate semnele realizarii si desavirsirii (cladiri, poduri si evenimente


sportive), toate sosirile la destinatii (ale navelor, avioanelor, trenurilor, masinilor si persoanelor),
toate semnele progresului sau stabilitatii si toate semnele inveselirii sau distractiei.
*

Incredere - Binecuvintati toate semnele increderii in persoane si animale, toate semnele


puterii in persoane, animale si obiecte (incluzind otelul si cimentul), toate semnele stabilitatii (ca
muntii si copacii inalti) si toate semnele puterii cu scop (incluzind masinile marii si liniile de
putere).
*

Dragoste si Prietenie - Binecuvintati toate semnele de ingrijire si hranire, compasiune si


sprijin, toate relatiile armonioase in natura si arhitectura, tot ce este conectat sau in blinda
atingere cu altceva, toate semnele cooperarii, atit in jocuri cit si munca, toate semnele risului si
veseliei.
*
17
Pacea Interioara - Bnecuvintati toate semnele linistii, calmului, tranchilitatii si seninatatiii (ca
si apa calma sau aerul linistit), toate privelistile distante (orizonturi, stele, luna), toate semnele
frumusetii vederii, sunetului sau atingerii, culori clare si forme, detaliile obiectelor naturale sau
ale celor facute.
*

Crestere Spirituala - Binecuvintati toate semnele cresterii, dezvoltarii si schimbarii in Natura,


trecerea zorilor si apusului, miscarea soarelui, lunii, planetelor si stelelor, zborul pasarilor pe cer
si miscarea vintului si a marii.

Ideile precedente sunt pentru calauzire daca nu sinteti obisnuit sa binecuvintati, dar sa nu fiti
limitat de ele. Amintiti-va ca orice calitate, caracteristica sau conditie poate fi binecuvintata
(exemplu: puteti binecuvinta animale slabe spre a incuraja cresterea de greutate), daca a
existat, exista in prezent sau exista doar in imaginatia dumneavoastra.
Cum sa va intensificati puterea de a Binecuvinta

Aici este o tehnica practicata in Hawaii care intensifica puterea dumneavoastra de a binecuvinta
prin cresterea energiei voastre personale. Este o cale simpla a respiratiei care este folosita si
pentru detasare, concentrare, meditatie si vindecare. Nu necesita loc sau postura speciala, si
poate fi facuta in timpul miscarii sau sederii, ocupatiei sau odihnei, cu ochii deschisi sau inchisi.
In Hawaiiana, tehnica se numeste pikopiko deoarece "piko" inseamna atit coroana capului cit si
buricul.
Tehnica

Deveniti constient de respiratia dumneavoastra naturala (s-ar putea schimba de la sine din
cauza constientizarii dumneavoastra, dar este in regula).
*

Localizati crestetul capului dumneavoastra si buricul prin constientizare sau atingere.


*

Acum, asa cum inspirati, orientati-va atentia asupra crestetului capului dumneavoastra si
cum expirati, orientati-va atentia asupra buricului. Respirati in acest fel atit de mult timp cit va
place.
*

Cind va simtiti relaxati, centrati sau/si energizati, incepeti sa va imaginati ca sunteti


inconjurat de un nor invizibil de lumina sau un cimp electromagnetic, si ca respiratia
dumneavoastra creste energia acestui nor sau cimp.
*

Binecuvintind, imaginati-va ca obiectul binecuvintarii dumneavoastra este inconjurat de ceva


din aceeasi energie care va inconjoara.

Evanghelia Eseniana a pacii


- Reguli de viata -

Imprimati acest text si afisati-l undeva la vedere. Straduiti-va sa impliniti toate aceste reguli,
pentru a trai sanatos, in armonie cu Natura si cu Dumnezeu, pentru ca si corpul vostru sa devina
templu al spiritului vostru, iar spiritul vostru templu al lui Dumnezeu.
Alimentatia

"Nu ucideti nici oameni, nici animale, nici alimentele pe care le duceti la gura." Mancati numai
alimente vii, caci viata provine din viata. Nu trebuie sa mancati nimic din ce focul, frigul sau apa
au distrus, caci alimentele gatite, inghetate, sau putrezite ard, ingheata sau putrezesc, de
asemenea, corpul vostru. Nu tratati alimentele cu focul mortii, care omoara atat hrana, cat si
18
corpurile si sufletele voastre; acesta este focul care arde in afara corpurilor voastre, care este
mai cald decat sangele vostru.

Mancati toate fructele pomilor, grauntele si plantele campurilor, laptele animalelor si mierea
albinelor, care se potrivesc cel mai bine pentru hrana voastra.
Orice alt aliment este opera lui Satana si conduce la pacate, boli si la moarte. (Se refera la
carne, oua, icre - si toate celelalte produse de origine animala.)
Nu mancati niciodata pana la saturatie.
Greutatea hranei voastre zilnice sa fie peste 0,6 kg, dar sub 1,2 kg.
Mancati numai de 2 ori pe zi: cand Soarele este la punctul sau culminant pe cer si a doua oara,
cand apune.
Nu amestecati multe feluri de mancare la o masa; multumiti-va cu doua-trei feluri.
Nu consumati alimente aduse din tari indepartate, ci din cele produse in locul unde traiti, caci
Dumnezeu stie bine de ce aveti nevoie si El acorda tuturor popoarelor hrana care se potriveste
fiecaruia cel mai bine.
Cand mancati ganditi-va ca aveti deasupra voastra pe Ingerul Aerului si dedesubt pe Ingerul
Apei. Respirati profund si lent, pentru ca Ingerul Aerului sa poata binecuvanta mesele voastre.
Mestecati hrana pana devine lichida, ca Ingerul Apei sa intre in sange in corpul vostru. Si
mancati incet ca si cand ati face o rugaciune.
Nu va asezati la masa daca nu simtiti chemarea Ingerului Apetitului.
Nu uitati ca a saptea zi este sfanta si consacrata lui Dumnezeu. Timp de sase zile hraniti corpul
vostru cu darurile Maicii voastre Pamantesti, dar in cea de-a saptea zi consacrati corpul vostru
Tatalui Ceresc. Nu luati nici o hrana lumeasca, traiti numai cu cuvantul lui Dumnezeu. In timpul
acestei zile ramaneti in compania ingerilor Domnului in imparatia Tatalui Ceresc si lasati pe
ingerii lui Dumnezeu sa construiasca imparatia cerurilor in corpurile voastre, dupa cum, timp de
sase zile voi ati lucrat in imparatia Maicii Pamantesti. Nu permiteti nici unei hrane in aceasta zi
sa impiedice in corpul vostru lucrarea ingerilor.
Somnul

Dumnezeu va va trimite in fiecare dimineata pe Ingerul Soarelui pentru a va destepta. Ascultati


de indata apelul Tatalui vostru Ceresc si nu va lasati dominati de lene, nu mai ramaneti in patul
vostru, caci afara va asteapta Ingerul Aerului si Ingerul Apei. (Treziti-va intotdeauna la rasaritul
soarelui si nu ramaneti in pat dupa ce v-ati trezit.)
Lucrati tot timpul zilei cu ingerii Maicii Pamantesti, iar dupa apusul soarelui, cand Tatal Ceresc
va va trimite Ingerul Somnului, dormiti si odihniti-va, ramaneti toata noaptea cu acesta; atunci
Tatal Ceresc va va trimite ingerii Sai necunoscuti pentru a va tine companie in tot timpul noptii;
acesti ingeri necunoscuti va vor invata multe lucruri privind imparatia lui Dumnezeu, astfel cand
va veti destepta dimineata veti simti in voi puterea ingerilor necunoscuti.
Rezistati ispitelor lui Satana si nu stati treji noaptea, nici nu dormiti ziua.

Reguli generale de viata:


Nu va bucurati de nici o bautura si de nici un fum care va tin treji noaptea si va fac sa dormiti
ziua, pentru ca toate bauturile si fumurile lui Satana sunt abominatii in ochii lui Dumnezeu.
Nu va prostituati nici ziua nici noaptea, pentru ca prostitutia este asemenea unui trunchi a carui
seva a fost scursa din el, va pieri devreme si nici nu va da roade.
Evitati tot ce este prea fierbinte sau prea rece pentru ca nici caldura, nici frigul sa nu dauneze
corpurilor voastre.

Rugati-va:
In fiecare zi rugati-va Tatalui Ceresc si Maicii voastre Pamantesti ca spiritul vostru sa devina tot
atat de perfect ca Sfantul Spirit al Tatalui Ceresc si corpul vostru tot atat de perfect precum
corpul Maicii voastre Pamantesti.

Rugati-va deci astfel Tatalui vostru Ceresc: "Tatal nostru Carele esti in ceruri, sfinteasca-se
numele Tau. Vie imparatia Ta, faca-se voia Ta in cer ca si pe pamant. Da-ne noua astazi painea
noastra cea de toate zilele. Si ne iarta datoriile noastre, precum si noi iertam datornicilor nostri.
Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Caci ale Tale sunt in toti vecii,
imparatia si puterea si marirea, Amin."
19
Si rugati-va de asemenea Maici voastre pamantesti: "Maica noastra Pamanteasca, sfinteasca-se
numele Tau. Vie imparatia Ta si fie ca voia Ta sa se faca in noi ca in Tine. Ingerii pe care ii ai in
serviciul Tau, trimite-ni-i noua. Iarta-ne noua pacatele noastre, precum si noi ispasim pacatele
noastre catre Tine. Nu permite ca sa cadem prada bolilor, ci elibereaza-ne de orice rau. Ca ale
Tale sunt Pamantul, Corpul si Sanatatea. Amin."
"Deveniti deci, adevarati Fii ai Tatalui vostru Ceresc si ai Maicii voastre Pamantesti si adevarati
frati ai Fiilor Oamenilor. Pana acum ati fost in razboi cu Tatal vostru, cu Maica voastra si cu fratii
vostri, si i-ati servit lui Satana. Fie ca singura voastra lupta sa fie impotriva lui Satana, ca el sa
nu va rapeasca pacea. Eu va dau pacea Maicii voastre Pamantesti pentru corpul vostru si pacea
Tatalui Ceresc pentru spiritul vostru. Fie ca dubla lor pace sa domneasca intre Fiii Oamenilor." -
Domnul Isus

Pace voua!
Salutati-va in acest mod unii pe altii, ca in corpul vostru sa coboare pacea Maicii voastre
Pamantesti si in spiritul vostru pacea Tatalui Ceresc. Numai atunci veti trai in pace intre voi, caci
imparatia lui Dumnezeu va fi in voi.

Text cules si sintetizat de


Dr. Radu Moisoiu

Omul este ceea ce el gandeste

Omul este o adevarata bagheta magica, un intermediar intre Pamant si Cer. Acesta este si
motivul pentru care trebuie sa intre in contact cu Cerul, prin gandurile, cuvintele, actiunile sale,
pentru a actiona benefic pe Pamant.

Intreaga noastra existenta este magie. Toate actiunile noastre - gest, privire, cuvant - aparent
banale, poarta in ele sentimentele si gandurile noastre. Cind avem ganduri si sentimente
negative, ne murdarim pe noi insine si tot ce ne inconjoara, iar, dupa legile universale, tot ceea
ce produce asemenea efecte intra in categoria magiei negre. Insa tot ce este armonios, frumos
si luminos este magie alba. Cu gandurile noastre construim mereu ceva din substanta nevazuta,
care atrage puteri ce ne pot fi folositoare sau daunatoare.

Gandul este cel care modeleaza si face adevarate minuni sau adevarate dezastre. Prezentul
este rezultatul gandirii noastre anterioare, iar viitorul isi are radacina in gandurile noastre
actuale. In concluzie, noi devenim ceea ce gandim. Cum ne sunt gandurile, asa ne este si viata.
Un gand, bun sau rau, isi pune amprenta nu numai pe cel caruia ii este adresat, ci in primul rand
pe cel care il emite, pentru ca gandul atrage ganduri similare, amplificand astfel binele sau raul
initial, totul intorcandu-se asupra noastra, ca un bumerang.

Omul, creatie divina, detine puterea de a se perfectiona si, cu timpul, chiar de a se transforma in
intregime. Insa, aceasta transformare trebuie sa ne atinga in primul rand viata interioara,
gandurile. Nu este suficient un comportament exterior care sa dovedeasca un respect oarecare
fata de cineva. Acest respect trebuie sa existe si in gandurile noastre, pentru ca sufletul este un
adevarat sanctuar. Fiecare gand al nostru este o realitate, o forta, ce reprezinta de fapt o piatra
de temelie a soartei noastre, modelata fie in bine, fie in rau. Concentrandu-ne asupra
intelepciunii, a iubirii, a puterii si a perfectiunii Divine, vom simti curand cum ea lucreaza, magic,
in noi: aceasta imagine devine ca un talisman, ea ne ghideaza, ne protejeaza, ne lumineaza, iar
prin vibratiile sale va respinge vibratiile opuse si, simultan, prin legea afinitatii, va atrage vibratiile
care ii corespund.

Putem realiza in noi o imagine-talisman pe care sa o insufletim si sa o alimentam cu ajutorul


gandului, a iubirii, a vointei, caci aceasta imagine va actiona putin cate putin asupra tuturor
corpurilor subtile si va putea chiar transforma vibratiile celulelor corpului fizic. Gandul influentand
astfel intregul nostru corp, noi lasam urme pe toate obiectele pe care le atingem si chiar si pe
cele pe care nu le atingem, doar prin simpla noastra prezenta. In locurile pe unde trecem,
20
asupra persoanelor pe care le frecventam, lasam urme bune sau rele, luminoase sau
intunecate. De aceea este atat de important sa lucram asupra gandului si a sentimentelor,
pentru ca prin ele putem face bine sau rau. De exemplu, starea de furie, de deprimare pe care o
avem este perceputa de intregul nostru anturaj si impartasita intr-o masura mai mare sau mai
mica. In acelasi mod, tot si toti cei care ne inconjoara beneficiaza de starea de fericire, calm,
dragoste pe care o avem in momentul respectiv.

Spiritele raului fac jocul tentatiilor, dar depinde de noi, de fiecare, sa nu cadem in capcana lor.
Creatorul si spiritele ceresti ne ofera libertatea sa ne dezvoltam propria constiinta si sa invatam
sa devenim responsabili de propriile atitudini. Noi insine trebuie sa ne convingem de ce este mai
bine sa urmam un anumit drum in locul altuia.

Omul, chiar daca este lipsit de multe mijloace de existenta, nu are dreptul sa foloseasca gandul -
acest dar divin - pentru a obtine glorie, bani sau pentru a scapa de dusmani, ci numai in scopuri
divine, pentru a deveni mai intelept, mai echilibrat sufleteste cu el insusi, printr-o munca
neintrerupta de organizare interioara, de purificare, de autocontrol.

Liberul arbitru

"Caci Dumnezeu l-a facut pe om liber de la bun inceput, astfel ca el era stapan pe puterea sa la
fel ca pe sufletul sau, liber sa-L urmeze pe Dumnezeu, fara sa fie constrans de El. Caci la
Dumnezeu nu exista constrangere, ci doar o vointa buna. El da sfat bun tuturor... Nu numai in
lucrarile noastre, ci chiar si in credinta, libertatea de alegere a omului sub propriul sau control
este pastrata de Domnul care spune: Sa fie dupa credinta ta".
Irineu, episcop de Lyons

Totul este energie si informatie aflate la diferite niveluri de vibratie. Totul este lumina! Omul este
cea mai aleasa lumina! Induhovnicirea este doar procesul de cristalizare a constientizarii lucrarii
Duhului in noi. Duhul lucreaza tot timpul, dar nu suntem mereu constienti de acest lucru. Viata in
duh incepe atunci cand ne ingaduim in mod constient impartasirea in Duhul care ne-a
inmiresmat tot timpul, inca de la botez. Atunci se produce o deschidere a fiintei umane spre
Divinul permanent deschis spre om, astfel Iisus Hristos devine din calator - cel care bate la usa,
oaspete drag impreuna cu care invatam sa fim ceea ce suntem, adica Fiii Luminii.

Dumnezeu-Tatal ne-a vestit prin Fiul ca suntem Lumina, dar nici dupa 2000 de ani nu am ajuns
inca sa credem, negandu-ne astfel esenta, condamnandu-ne unii pe altii la trairea deplina a
iluziei intunericului celui din afara. Eul dezlantuit ne face sa cautam in afara ceea ce, de fapt,
avem de dinainte de timp. Si cautarea aceasta intrerupe firul rugaciunii...
Iisus Hristos va veni a doua oara atunci cand ne vom de seama cu totii ca nu ne-a parasit nici o
clipa. El S-a ascuns doar de noi, in noi, asteptand clipa in care ne vom elibera si vom ajunge sa
Il descoperim in fiinta noastra...

"Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa devina Dumnezeu". Dar cum se poate inalta o
creatura muritoare la un statut pe care aproape ca nici nu indraznim a-l concepe? Bunul
Dumnezeu ne arata Calea pe care trebuie s-o urmam pentru a ne desavarsi, ne ajuta sa
constientizam ca sensul vietii noastre este dat de necesitatea transformarii si elevarii spirituale.
Iar accesul la Cunoastere este permis oricui daca respecta Legile Divine.

Am inventat scoli sa ne invete ani in sir ceea ce El a pus in fiinta noastra inca de la inceput.
Avem toate cheile Raiului si le risipim neatenti in vorbe manioase, ura, invidie, frica, izolare,
rautate... Purtam Lumina si ne credem goi... Stim sa iubim si ne credem singuri... Stim ca
Dumnezeu ne vorbeste tot timpul si noi inca ne mai ascundem dupa vorbe.
La Iubirea Divina se ajunge prin cunoasterea Adevarului Christic. Iubirea si Adevarul nu stau in
cuvinte, ci in picatura de Divin din noi, care se manifesta cat ii permitem noi, prin gandurile,
vorbele si faptele noastre.

Oamenii gandesc despre adevarurile la care se ajunge prin cunoastere, constientizand conform
propriilor potente de constientizare. Gandurile indica marimea constientizarii Adevarului Christic.
Din acestea o parte este exprimata prin vorbe, iar alta parte prin fapte. Dar atat Iubirea cat si
21
Adevarul sunt intelese si asimilate doar partial, conform nivelului de evolutie al Energiei. Faptele
noastre au ponderea cea mai mare in manifestarea credintei si evolutiei spirituale. Bunul
Dumnezeu ne da tot ajutorul posibil: ne scoate in fata situatiile in care putem sa facem Fapte
Bune, ne da si buni sfatuitori - ingerasii pazitori - care ne stimuleaza sa facem acele Fapte Bune,
iar in final ne recompenseaza, mai ales daca Faptele Bune facute au fost insotite si de ganduri si
sentimente de vibratie inalta. Celui care intelege si constientizeaza acest lucru, facand din ce in
ce mai multe Fapte Bune, ii poate suplimenta MP-ul la intervale de timp mai mici decat cele
hotarate initial, conform MP planificat. Se poate ajunge, astfel, la o crestere a duratei vietii, doar
pentru ca am inteles si constientizat importanta facerii de Fapte Bune cu Liber Arbitru maxim,
insotite de ganduri si sentimente la fel de bune si de inaltatoare.

Elementul Divin se manifesta in toata creatia, dar nu se poate etala deplin decat in persoana
umana dotata cu rationalitate, intentii si capacitatea de a se pune in slujba lui Dumnezeu si a
intregii Creatii. Doar omul are intregile potente ale Divinului, actionand prin aceastea pentru a
intra in comuniune deplina cu Entitatile Divine. Dumnezeu lucreaza prin oameni, prin calitatile
lor, iar forta intunericului prin defecte. De aceea, este foarte important sa ne cunoastem, sa ne
potentam calitatile si sa ne temperam defectele, dar sa le armonizam pe toate in fiinta noastra si
sa punem in valoare Lumina si Scanteia Divina din noi.

Omul creste in dialogul cu Dumnezeu si devine sol al puterii si slavei dumnezeiesti pe Pamant,
vas in care primeste Lumina din care sa soarba chiar si cei care nu-si cunosc setea...

Cu cat omul se lucreaza mai adanc pe sine, aspirand spre desavarsire, cu cat cauta sa
cunoasca si sa inteleaga dincolo de cuvinte tot ceea ce-i pune Dumnezeu in cale, cu atat mai
multi vor fi cei care aici in lume vor vedea Lumina cea adevarata !

Ceva s-a intamplat si tot ceea ce a pus Dumnezeu in om a fost acoperit de ceea ce a adaugat
omul intru sine, tot mai greu de umbre liber consimtite. Omul a fost de la inceput liber sa aleaga,
liber sa creeze o alta lume-realitate care sa substituie vremelnic vesnicia, o realitate cu care sa-
si hraneasca si sa-si sature simturile, inchizand astfel portile nevazute prin care Duhul patrundea
dinlauntru spre inafara, fiinta, indumnezeind-o.

Doctrina Liberului Arbitru individual este larg raspandita atat in religie cat si in psihologie. Ea
sustine ca individul este liber sa-si aleaga gandurile si actiunile si chiar trebuie sa le aleaga. O
alegere slaba sau gresita poate conduce la suferinta, pe cand o alegere fericita sau corecta
poate conduce la fericire. Responsabilitatea, asa cum este ea definita in mod conventional,
spune ca suferinta sau fericirea cuiva sunt rezultatele directe ale alegerii sale liber exprimate.
Totusi, nici o invatatura traditionala nu indrazneste sa afirme ca o alegere corecta va conduce
intotdeauna spre fericire, pentru ca exista intotdeauna rezultatul karmic al alegerilor trecute ce
trebuie indurat, fara a mentiona rolul sansei in ereditate si in mediul inconjurator. Asadar,
cauzalitatea si sansa limiteaza cateodata rezultatele alegerilor cuiva. Mai mult, nici o alegere nu
poate fi in intregime libera, datorita factorilor genetici si a conditionarilor trecute, care sunt
intotdeauna componente inseparabile.

Astfel, in gandirea traditionala este de fapt imposibil sa stabilim ca o alegere este intotdeauna
liber exprimata si prin urmare nu este posibil cu adevarat sa stabilim vina, meritul sau
responsabilitatea pentru vreo alegere. Omul s-a rupt de binele vesnic pentru a cunoaste "binele
si raul". Raul este in afara din Voia Bunului Dumnezeu, omul il poate insa aduce inlauntrul fiintei
sale ca pe o justificare a tuturor pasilor razletiti de cale...

Slava lui Dumnezeu pentru puterea de nestramutat a Luminii pe care a pus-o in noi, pentru
calea de intoarcere pusa totdeauna in fata fiecarui om, pentru Fiul care ne calauzeste prin
hatisul care e propria noastra fiinta, reperul Divin care traind ne-a invatat sa traim, murind ne-a
invatat sa inviem si inviind ne-a daruit Viata Vesnica! Slava lui Dumnezeu pentru inomenirea
omului, pentru mirarea asezata in suflet, care il poate inflori pana dincolo de portile Cerului,
pentru bucuria de a-L cauta si de a-L gasi pe Dumnezeu in stropul de ploaie si in verdele
frunzelor, in albul fruntilor de munte si in steaua abia daruita orizontului de ochiul preainsetat de
Lumina vesnica ...
22
Dumnezeu ne harazeste aproape in fiecare clipa un miracol, o cheie a cerului, o alta scara pe
care urcand sa ne punem degetele in Sfintele Rani, intemeindu-ne in credinta ca tot ceea ce
suntem, a facut El, tot ceea ce suntem are menirea de a instapani Iubirea in lume. Unii vad
miracolul, altii il ignora, unii il traiesc, altii il refuza, unii devin ei insisi miracol, altii uita sa se mire
cu tot copilul din ei, mirandu-se doar negativ-apreciativ: cum pot unii sa se amageasca in a
crede ca exista un Dumnezeu, cand uite cati copii nevinovati mor in fiecare clipa ! Pentru unii
Viata este vesnica, dupa cum este si Lumina. O poti trece prin apa, prin sticla, prin ceata, prin
alta lumina si totusi ramane aceeasi, nu scade, nu imbatraneste, ci pur si simplu ESTE! Viata
este in primul rand bucurie, bucurie de Dumnezeu, sarbatoarea Slavei si a Lucrarii Sale in lume,
viata este insasi dialogul tainic pe care il purtam cu Dumnezeu cu fiecare rasuflare. Din dialogul
acesta este gresit sa iesim, refuzandu-l, desi Dumnezeu, in marea Sa Iubire, ne ingaduie si asa.
Din viata nu iesi, in viata te asezi ca intr-un cerc magic, ca pe un tron ceresc ce te propulseaza
pe verticala Vesniciei.

Pentru cunoasterea Divinitatii nu este suficient sa avem credinta si sa cautam Binele, ci trebuie
sa si aplicam practic aceasta credinta, in special prin manifestarea Iubirii si prin rugaciune. Un
bun crestin nu este cel care crede, ci este cel care nu numai crede, dar si pune in practica
Invatatura Divina a Iubirii. Astfel, rugaciunea cu Iubire este folositoare atat pentru vii cat si pentru
morti, ceea ce inseamna ca oamenii recurg la rugaciune, pe de o parte pentru dobandirea unei
stari de gratie, iar pe de alta parte pentru iertarea unui pacat sau a unei pedepse.

Un anumit gen de teama a omului in fata Divinitatii il indeamna pe acesta la o cautare rationala a
Divinitatii prin cautarea Binelui de esenta divina, dar si la o activitate pioasa a acestuia prin
apelul la rugaciune pentru iertarea pacatelor, caci omul este inzestrat cu Liber Arbitru si actele
sale nu pot fi doar bune, ci si rele. Scopul final al acestui demers este cautarea Iubirii Divine
pentru ca, in crestinism, Dumnezeu este intai de toate dragoste. Iar Binele este principalul
atribut al Fiintei Divine.

Iubirea imbraca doua forme: iubirea fata de sine, deoarece omul vrea intai de toate Binele sau si
iubirea fata de Divinitate, care se extrapoleaza in iubirea de celalalt, deoarece omul, dorindu-si
propriul Bine, trebuie sa doreasca si Binele celorlalti. Astfel, Dumnezeu trebuie inteles ca
dragoste eterna, El isi iubeste Creatia, iubeste tot ce exista si face acest lucru la modul infinit...

Libertatea este asemeni unei franghii agatate de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer,
participand la actul mantuirii crestine, sau poti cobori in intuneric... Facerea pacatelor are ca
urmare pierderea acestei libertati. Fiecare fiinta poarta povara propriilor pacate care ii determina
destinul, propria karma. Prin Liberul Arbitru oamenii si-au pierdut din caracterul divin si au
capatat si un caracter demonic. Ceea ce inca nu au inteles este faptul ca tot prin Liberul lor
Arbitru pot regasi si recapata ceea ce au pierdut. Isi pot sterge erorile spirituale, urma greselilor
lor, facute prin vointa proprie, iertand, facand Fapte Bune, si, mai ales, acele Fapte Bune inverse
pacatelor savarsite, rugandu-se cu tot sufletul, respectand Decalogul si toate invataturile de
trebuinta sufletului lor, asa cum Tatal Ceresc le-a lasat in sufletul nostru. Sunt acolo, trebuie
doar sa constientizam acest lucru.

Fiecare dintre noi are un plan de viata, care nu este altceva decat traiectoria optima pentru
evolutia spirituala. Beneficiem de o stare buna de sanatate, de un corp sanatos, in masura in
care, in existentele noastre anterioare, gandurile, vorbele si faptele noastre s-au aliniat pe
principii spirituale. Viciile, gandurile, vorbele si faptele rele slabesc starea de sanatate a omului,
iar el este tot mai putin capabil sa-si duca pana la capat planul de viata. Omul are posibilitatea in
99,99% din situatii sa actioneze conform vointei sale, adica conform Liberului Arbitru.
Consecintele faptelor ii arata daca a facut bine sau nu.

Liberul Arbitru este, asadar optiunea personala a fiecaruia de a modela intreaga energie astrala
primita in scopul atingerii misiunii pe Pamant, in deplina concordanta cu planul sau de viata.
Fiecare se naste cand a constientizat, cu ajutorul ingerului pazitor, planul sau de viata, dar si
cand se creeaza conjunctura astrala optima pentru inceperea concretizarii acestui plan de viata.
Dumnezeu face inceputul, omul continua prin Liber Arbitru si alege. Uneori bine, alteori nu...
Viata terestra a omului este formata din momente in care Liberul Arbitru este mai mare, mai mic
sau chiar deloc. Acest moment, cu Liber Arbitru zero, nu-i mai da omului nici o sansa de
23
alegere, el trebuie sa-si faca Faptele Bune daca vrea sa evite intreruperea planului de viata.
Uneori intelege asta, si le face. Alteori nu, si intervine moartea. Intr-un fel, si aici exista un Liber
Arbitru, dar mai mult inconstient. Bunul Dumnezeu ii mai lasa o mica portita de alegere...

Duhul Sfant din fiecare om, "contine arhetipul, matricea IE" a lui, influentata de actiunile facute
cu Liberul Arbitru, de la Geneza si pana in momentul prezent. Ramane responsabilitatea noastra
sa cautam sa fim "plini de Duh", adica sa ne golim de noi si sa-L lasam pe El sa ne umple,
rodind in noi un caracter asemenea Domnului Iisus si facandu-ne partasi unor lucrari
duhovnicesti prin abilitatea "darurilor" cu care ne inzestreaza.

Traditia romaneasca, granitele ancestrale ale matricei spirituale romanesti sunt din ce in ce mai
greu de pus in lumina. De ce? Pentru ca energia unica, pura care izvoraste din aceste elemente
definitorii ale neamului nostru nu ne mai este la indemana. Noi, romanii, am pasit in existenta pe
acest pamant, sfintit de jertfele stramosilor si contemporanilor nostri, sub lumina botezului.
Parintele Dumitru Staniloae spunea: "Harul botezului (...) are menirea de a reface si intensifica
puterile de cunoastere ale sufletului (...), este in primul rand darul de luminare a mintii si, tocmai
de aceea, darul de fortificare a ei in orientarea spre Dumnezeu". Acest dar reprezinta o
posibilitate pe care o putem sau nu fructifica.

Mai avem noi preocuparea de a da vietii noastre consistenta desavarsirii? Mai jertfeste cineva
timpul sau pentru comunicarea cu adancurile tainice ale Divinului pentru a regasi forta de a trai
frumos in lumina Adevarului, a valorilor modelatoare? Exista un singur raspuns: da, cu conditia
sa mergem pe Cale si sa-i ajutam si pe altii sa ne urmeze, cu Liberul lor Arbitru. "Indrazniti, Eu
am biruit lumea!" Stim bine de aici ca Hristos a biruit lumea cu puterile care exista in noi, pentru
a ne incredinta ca fiind si ale noastre si noi putem birui incercarile lumii.

"Omul este marele experiment al lui Dumnezeu; de aceea, bun sau rau, el este intotdeauna
interesant. Pe el se face cea mai teribila experienta - Indumnezeirea" (Caiete teologice -
Parintele Ioan Buga). Dar omul are capacitatea de a se depasi pe sine, repetand voluntar si
periodic decizia de a-si sacrifica linistea si bunastarea cotidiana pentru a realiza ravnita
comuniune cu Hristos.

"Trebuie sa ne facem Faptele Bune, pentru a ne apropia de ceea ce am fost inainte de caderea
in pacat. Sa depasim orgoliul omului care nu este altceva decat Liberul Arbitru personal orientat
gresit datorita neelevarii si comoditatii noastre spirituale. Indumnezeirea oamenilor va avea
viteza maxima numai in absenta pacatelor, care o incetinesc si o blocheaza... Angelizarea
oamenilor care fac Faptele Bune favorizeaza indumnezeirea. Iar viteza de indumnezeire este o
responsabilitate a fiecarui om pe care si-o determina cu Liberul Arbitru si eforturi proprii. Iesirea
din Legea Karmei se va face numai daca ne vom face Fapte Bune si ne vom ruga pentru
iertarea pacatelor noastre, dar cu Liberul Arbitru, acel Liber Arbitru indreptat spre constientizarea
Duhului Sfant din noi" (C.L.C. Claudian Dumitriu). Mantuirea omului se va realiza pe trei cai:
Harul Divin, Credinta si Fapte Bune. Datorita Liberului Arbitru evolutia intregii creatii poate fi
influentata la un moment dat. Sfantul Pavel zice : "Orice savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe
toate intru numele Domnului Iisus Hristos sa le faceti" (Coloseni 3, 17). Deci, cine face orice
lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu si
spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. Iar Faptele Bune care se nasc si sporesc
prin rugaciune sunt de asemeni multe, precum: credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea...
Cea mai mare virtute este, insa, dumnezeiasca dragoste...

Orice Fapte Rele ar face omul la un moment dat, trebuie sa fie compensate prin Fapte Bune.
Faptele Bune si Iubirea trebuie aduse in manifestare, intrucat atat timp cat raman la stadiu de
intentie, nu vor fi recompensate pe masura. Sfantul Ioan Scararul se mira de ciudata noastra
conditie: "Cum se face ca, avandu-L pe Dumnezeul Atotputernic, pe ingeri si pe sfinti ca ajutoare
pentru practicarea virtutilor, si doar un singur Viclean pentru a ne ispiti spre pacate, suntem cu
toate acestea mai usor indreptati spre patimi si spre vicii decat de virtuti?" Intrebarea ramane
deschisa. Putem presupune doua lucruri. Pe de o parte, firea noastra corupta de neascultare si
lumea, cu ispitele ei multiple si amenintatoare, fac jocul diavolului. Pe de alta parte, Bunul
Dumnezeu nu impieteaza libertatea noastra deplina.
24
Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa. El este singura faptura pe care
a zidit-o cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant, ca pe toate celelalte. Omul este "regele
creatiei" pentru ca este facut cu sfatul Prea Sfintei Treimi, dupa chipul si asemanarea lui
Dumnezeu; pentru ca are suflet viu si poarta in el, prin Botez, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh.
Este singura fiinta care primeste darul de a spori in virtute, in sfintenie si in putere, ajungand
pana la indumnezeire. Insa prin pacat, omul a cazut din cinstea cea dintai, in starea cea de rob,
de om pacatos. Totusi, Dumnezeu nu l-a parasit pe om. I-a dat mijloace de indreptare, de
pocainta si de mantuire. Mai intai i-a lasat harul mantuirii, desi inabusit de pacate. Apoi i-a dat
legea constiintei ca sa-l invete si sa-l mustre pentru cele rele. I-a lasat in inima dorul raiului
pierdut, adica nostalgia paradisului, care ii da omului ravna pentru rugaciune, lacrimi de
pocainta, simtire duhovniceasca spre cele bune. Harul este dat tuturor oamenilor, deoarece:
"Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I
Timotei 2, 4). Dar harul nu sileste pe nimeni. Oamenii au libertatea sa-l primeasca si sa
conlucreze cu el sau sa-l respinga. Cei dintai se mantuiesc, cei din urma nu.

Concluzii

- Liberul Arbitru trebuie inteles ca un Dar Divin. El ar trebui sa fie traducerea in maniera
personala a Mesajului Divin.
- Prin ganduri, vorbe si fapte omul influenteaza chiar inconstient tot ce-l inconjoara. In momentul
in care in tot ceea ce face isi utilizeaza la maxim Liberul Arbitru, totul se amplifica. - Binele
devine necesar si trebuie sa triumfe. Ponderea faptelor va creste din ce in ce mai mult in totalul
actiunilor oamenilor, iar faptele vor avea un EBF din ce in ce mai mare, pana la maxim, cand
toate vor deveni Fapte Bune. Trebuie sa ne facem Faptele Bune, pentru a ne apropia de ceea
ce am fost inainte de caderea in pacat.
- Faptele Bune si Iubirea trebuie aduse in manifestare, intrucat atat timp cat raman la stadiu de
intentie, nu vor fi recompensate pe masura.
- Datorita Liberului Arbitru, evolutia intregii creatii poate fi influentata la un moment dat. In bine.
- Liberul Arbitru este optiunea personala a fiecarui individ de a modela intreaga energie astrala
primita in scopul atingerii misiunii sale pe Pamant, in deplina concordanta cu planul sau de viata.
Datorita lui, omul are posibilitatea de a-si alege singur calea propriei evolutii: conform voii sale
sau conform Voii Domnului. Este un instrument de calire a propriei vointe in scopul evolutiei
spirituale.
- Pentru cunoasterea Divinitatii nu este suficient sa avem credinta si sa cautam Binele, ci trebuie
sa si aplicam practic aceasta credinta, in special prin rugaciune si Iubire.
- Viata va fi traita mai mult, mai plenar, mai frumos, daca fiecare va alege sa faca cu Liber
Arbitru maxim toate Faptele Bune care-i sunt harazite de Bunul Dumnezeu. Facerea de Fapte
Bune cu Liber Arbitru maxim va influenta din ce in ce mai mult mai parametrii IE, in timp.
Misiunea fiecaruia va fi mereu suplimentata, vom deveni oamenii timpului si peste timp,
ramanind la alegerea noastra: sa mai fim sau nu ?
- Iesirea din Legea Karmei se va face numai daca ne vom face Fapte Bune si ne vom ruga
pentru iertarea pacatelor noastre, dar cu Liber Arbitru indreptat spre constientizarea Duhului
Sfant din noi. Iar Duhul Sfant din fiecare va creste, atingand valorile care ne vor permite sa
constientizam pe Dumnezeul din noi si sa ne purtam in consecinta.
- Suntem oameni, dar fii ai Tatalui Ceresc, inzestrati cu Liber Arbitru pentru a alege liber Calea si
Destinul nostru. Acum si in viitor.
- Tatal Ceresc a dat dreptul fiecarei existente create de El la un Liber Arbitru, iar paradoxul
intelepciunii acesteia este: orice fiinta este cu adevarat libera atunci cand traieste in legile divine
si cu Tatal Ceresc.

Ec. Elinorela Moca

S-ar putea să vă placă și