„Dogmatica este rădăcina moralei” – ne spune moralistul creştin - căci „dogmatica” se ocupă cu învăţăturile

despre Dumnezeu şi faptele sale, iar „morala” cu învăţăturile revelate după care creştinul trebuie să se conducă
în viaţă. Baza moralei creştine e Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie (p. 17). „În morala creştină principiile şi
învăţăturile morale se înfăţişează ca porunci ale lui Dumnezeu pe care creştinul trebuie să le urmeze în mod
necondiţionat pentru desăvârşirea sa morală” (p. 16). Scopul ultim al vieţii morale este desăvârşirea morală a
omului, „asemănarea cu Dumnezeu şi, prin aceasta, fericirea sa veşnică” (p. 16). Pe scurt, principiile moralei
creştin-ortodoxe sunt revelate, deci fundamentate direct pe autoritatea divină, prin urmare absolute şi scutite de
orice greşeală.
Legile morale derivă din „legea veşnică”, din planul teleologic etern al lui Dumnezeu, valabil atât pentru
creaturile raţionale cât şi pentru cele iraţionale (fizice). Ea este sădită în om, privit ca voinţă liberă, fiind
universală, neschimbătoare şi fără excepţie. „Fă binele şi evită răul”5 – aceasta e legea morală naturală de bază,
mai degrabă o formă generală a oricăror legi concrete, pozitive, promulgate în timp de către autoritatea
îndreptăţită – fie aceasta Dumnezeu („legea pozitivă dumnezeiască”) sau om („legea pozitivă omenească”).
Legea pozitivă dumnezeiască se împarte în legea Vechiului Testament („cele zece porunci”) şi legea Noului
Testament („Fericirile”. „sfaturile evanghelice”, exemplele şi parabolele). Legea omenească e dată de Biserică
(legea bisericească) sau de stat (legea civilă). În concepţia creştină, ambele îşi au originea în Dumnezeu.
Să urmărim principiile şi regulile cadrului de evaluare oferit de morala creştină. Mai întâi, sunt cele zece
porunci ale Vechiului Testament, care trebuie însă interpretate în spiritul Noului Testament, ce unifică şi
desăvârşeşte poruncile Decalogului, abia el furnizând Legea universală şi veşnică, în timp ce Legea Vechiului
Testament a fost o lege cu caracter particular şi temporar, valabilă doar pentru poporul evreu (p. 59). Totuşi,
Decalogul rămâne „piatra de temeile a întregii învăţături morale” (p. 34).
1) Trebuie să-l cinsteşti doar pe Dumnezeu, atât înlăuntrul tău cât şi în afară.
2) E interzisă închinarea la orice idoli.
3) E interzisă orice hulire a numelui lui Dumnezeu.
4) Trebuie să cinsteşti o zi de odihnă pe săptămână şi să-ţi cultivi credinţa.
5) Trebuie să-ţi cinsteşti părinţii biologici şi spirituali.
6) Să nu ucizi (interdicţia omorului, sinuciderii, avortului, uciderii sufleteşti).
7) Să nu fii desfrânat (interdicţia legăturii trupeşti dintre bărbat şi femeie în afara căsătoriei, interdicţia
preacurviei, gândurilor şi imaginilor lubrice etc.)
8) Să nu furi (dreptul de proprietate personală, datoria restituţiei etc.)
9) Să nu minţi.
10) Interdicţia însuşirii bunurilor aproapelui tău (înfrânarea poftelor).

Nu mai puţin importante sunt legile Noului Testament, cele nouă sentinţe numite „fericiri”, rostite de Isus pe
munte şi asemănate adesea cu poruncile Decalogului:
1) E moral să fii smerit, umil, oricine ai fi, şi să urmăreşti desăvârşirea morală.
2) E moral să fii conştient de limitele şi păcatele tale, să le deplângi şi să te perfecţionezi moral.
3) E moral să fii blând, cumpănit, respectuos, înţelegător.
4) E moral să fii înestat de dreptate.
5) E moral să fii milostiv, să-ţi ajuţi aproapele.
6) E moral să ai o inimă curată, să aspiri la puritatea divină.
7) E moral să fii făcător de pace, cu Dumnezeu prin pocăinţă, cu sufletul propriu şi cu semenii.
8) E moral să lupţi pentru dreptate şi viaţă virtuoasă.
9) E moral se te sacrifici pentru credinţă şi Biserică.

Am putea spune că acestea sunt principiile de bază ale moralei practice creştine. Pe acestea se întemeiază,
apoi, aşa-numita „lege omenească”, dată de Biserică sau de stat. Prima cuprinde „canoanele bisericeşti” (reguli
de disciplină bisericească adoptate de sionadele ecumenice sau de Părinţii Bisericii) şi „poruncile bisericeşti”
(nouă reguli pentru desăvârşirea morală a credincioşilor, cum ar fi mărturisirea păcatelor, respectarea feţelor
bisericeşti, să nu facem nuntă în zilele oprite de Biserică etc.). „Legea civilă” reprezintă normele de drept
promulgate de instituţiile statului şi care trebuie să aibă la rându-le o întemeiere morală.