SEMIOLOGIE

COMELE

STOICA LUCIAN IONUT

SCOALA POSTLICEALA SANITARA “CAROL DAVILA”
PROFIL: ASISTENTI GENERALISTI
AN I
 Comele sunt complicaţii grave ale multor boli. Se caracterizează prin
pierderea cunoştinţei şi imobilizarea bolnavului. în această stare numai respiraţia şi
circulaţia sanguină sunt păstrate mult tulburate şi ele.
Cauzele mai importante ale comelor sunt : hemoragia cerebrală; ramo-
lismentul cerebral ; traumatismele craniene mari: infecţiile generale (septicemiile) :
diabetul netratat (ca o complicaţie gravă a bolii) ; hipoglicemia (prin tumori ale
pancreasului - aşa-numitul adenom insular - sau după tratament exagerat cu insu-
lina în diabet) ; epilepsia (după crizele majore) ; hipertensiunea (prin edem
cerebral); insuficienţa grava hepatică ; intoxicaţiile medicamentoase cu somnifere,
morfină, beladonă, stricnina; uremia (la bolnavii cu nefrită cronică gravă).
Coma necesită îngrijiri imediate şi tratamentul bolii care a determinat-o, în
asemenea cazuri va fi chemat de urgenţă medicul. Orice întârziere comportă un
risc.
Bolile psihice în general, aceiaşi factori care pot produce o boală neurologică pot da
naştere şi la dereglări psihice. Astfel este cunoscut că alcoolismul părinţilor poate
duce la apariţia de tulburări psihice la copii. Dar, de multe ori, bolile psihice nu se
însoţesc de leziuni manifeste ; mecanismul acestora rezidă în substratul intim al
proceselor nervoase. Când întreaga scoarţă cerebrală prezintă o suferinţă difuză, ea
se va reflecta în psihicul bolnavului care va fi alterat în toate compartimentele sale.
Tulburarea poate merge de la o debilitate psihică de mică intensitate până la
demenţă gravă. Dacă în bolile „neurologice" cauza şi mecanismele acestora pot fi
înţelese mai uşor deoarece lezarea diferitelor formaţiuni nervoase duc la o anumită
tulburare, cauza şi mecanismele bolilor psihice sunt mai greu de înţeles. Şi este
normal să fie aşa, deoarece trebuie să avem în vedere că întreaga structură psihică
a unui individ reflectă concentrarea cunoştinţelor întregii societăţi şi a istoriei
umane prin prisma structurii specifice a individului, a experienţei personale şi a
educaţiei acestuia.
Toate ajung însă în interiorul structurii individului prin intermediul
formaţiunilor anatomice prin care el este legat de mediul extern - ochii, auzul,
pipăitul, experienţa proprie, schimbul de experienţă, realizat cu a-jutorul limibii în
cadrul societăţii umane în mijlocul căreia individul trăieşte (familia, serviciul, vecinii,
societatea unde s-a dezvoltat, patria etc). Ceea ce clădeşte individul în cunoaşterea
lumii exterioare se dezvoltă pe o anumită bază moştenită de la părinţii sau
ascendenţii săi.
Este bagajul său ereditar, care se repartizează în două sectoare destul de
condiţionate reciproc :
1) structura somatică, adică calitatea organelor şi a aparatelor sale care asigură
desfăşurarea normală a vieţii (inimă, ficat, rinichi, muşchi, oase, stomac, organe
sexuale
etc.) ;
2) structura sistemului său nervos cuprinzând, pe de o parte, integritatea sa
funcţională, iar pe de altă parte, bagajul ereditar care se va manifesta în structura
psihică a individului.
Dar structura psihică nu se găseşte într-o anumită regiune a creierului. Are
ea un loc anumit ? Unii oameni de ştiinţă au considerat că ar exista un centru oare
s-ar găsi cam la întretăierea celor două emisfere cerebrale într-o regiune numită
hipotalamus.
Cu ajutorul unor leziuni produse prin curent electric, ace, sau substanţe chimice, în
această regiune s-au produs la animale stări de agitaţie, de furie, sau invers, de
liniştire şi chiar de suspendare a conştiinţei. Şi atunci studiindu-se mai atent sub-
stanţa nervoasă a creierului s-a văzut că în afara formaţiunilor nervoase bine
precizate care recepţionează excitaţiile (tactul, durerea, vederea, auzul, gustul,
motilitatea) există o altă substanţă mai veche filogenetic mai bine reprezentată la
animalele inferioare, dar modificată la om, care ar coordona aşa-zisa activitate
„inconştientă" a omului şi care se referă atât la funcţia organelor interne, cât şi la
funcţia structurilor specifice ale creierului, în anumite leziuni, fie microscopice, fie
ale reacţiilor chimice ce tulbură funcţia acestei substanţe (numită „substanţă
reticulată") apar tulburări în conducerea influxului nervos care va face ca anumite
zone ale creierului să se găsească într-o stare de excitaţie crescută şi alte zone într-
o stare de inhibiţie persistentă. Şi din jocul şi sediul acestor tulburări vor apărea
simptomele bolilor psihice dintre care vom menţiona mai jos pe cele mai
importante.