Sunteți pe pagina 1din 1

Utilizarea petrolului in istorie

Primii care au cunoscut si folosit petrolul, cu mii de ani in urma, au fost chinezii. Ei au
reusit sa sape, folosind o tehnica rudimentara, la adancimi de 500 si chiar 900 de metri. La
Surahani, in peninsula Apcheron (Caucaz), se gasea vestitul "templu al focului".
Focurile de aici, divinizate de localnici si pelerini se datorau aprinderii emanatiilor de gaze
din titei. Focuri, provocate de aprinderea unor asemenea emanatii, au fost si in tara noastra ,
la Vladoaia, pe Valea Mileavului si la Lopatari - Buzau, ultimele cunoscute inca din vremea
romanilor, au ars si continua sa arda si in zilele noastre. 
Cele mai vechi marturii scrise despre petrol le datoram scriitorilor antici, printre care
Herodot, Diodor din Sicilia, Strabon, Pliniu cel Batran si Plutarch. Titeiul a fost folosit in
antichitate ca mortar, mijloc de combatere a igrasiei, la calafatuirea corabiilor, la conservarea
cadavrelor, la iluminat prin torte sau opiate, la asfaltarea soselelor in Persia, la incalzit printr-un
sistem de conducte. 
Titeiul a fost folosit la tratarea a numeroase boli ca: astma, guta, reumatismul, dizenteria,
oprirea hemoragiilor, oblojirea ranilor, raia, calmarea durerilor de dinti. Cele mai
vechi stiri despre petrolul romanesc, le datoram arheologiei, care, prin sapaturile de la Tomis,
Sucidava, Histria, Targusorul vechi si Budureasca - Prahova, au scos la suprafata resturi
ceramice cu urme de bitum, incepand inca din secolul II e.n. .Uricul, din 4 Octombrie 1440, al
domnitorilor moldoveni Stefan si Ilias, este primul document care mentioneaza pacurile de la
Lucacesti-Bacau. La inceput titeiul a fost exploatat prin puturi de mana cu crivac si hecne cu
cal. Mesteri priceputi in saparea acestora erau taranii mosneni din Pacureti - Prahova. 
Iluminatul interiorului putului s-a facut folosind un sistem de oglinzi, care captau lumina
solara si o reflectau in put si, intr-un stadiu evoluat, cu lampi de miner, ce prezentau avantajul
ca se stingeau in momentul infiltrarii gazelor la suprafata, evitand, deci, explozia si, in felul
acesta, accidentarea muncitorilor. Pentru ventilatie in put s-au folosit initial manunchiuri de
crengi ce erau miscate de la suprafata, apoi foalele de forjare si, mai tarziu, pompe
rudimentare. 
Cele mai adanci puturi "heene", sapate manual pentru exploatarea titeiului au fost la
Breaza (320m) si Popesti - Urlati (340m). Productia de titei a tarii a fost in anul 1875 de 275
tone, obtinute in 18 localitati din judetele: Prahova, Dambovita, Buzau si Bacau. In seara zilei
de 1 Aprilie 1857, 1000 de lampi cu gaz au iluminat strazile orasului Bucuresti, care devenea
astfel primul oras din lume iluminat cu un asemenea produs, i-a urmat in anul 1858 Iasul si in
1859 Craiova. 
Ploiestiul, si-a iluminat strazile cu petrol lampant incepand cu 1 Ianuarie 1860, prin 75
lampi si 250 felinare, "contracciul eclerajului" fiind atribuit lui Marin Mehedinteanu. In anul
1881, numarul lampilor ajungea la 1173 bucati, asezate "in asa zisul centru al orasului si pe
bulevarde, pe cand suburbiile cele departate zac in intuneric, dupa cum zac in noroaie."

S-ar putea să vă placă și

  • Bioechivalenta 1
    Bioechivalenta 1
    Document7 pagini
    Bioechivalenta 1
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • 1 Alcani
    1 Alcani
    Document5 pagini
    1 Alcani
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • New Text Document
    New Text Document
    Document1 pagină
    New Text Document
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Da
    Da
    Document12 pagini
    Da
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • 1 Alcani
    1 Alcani
    Document5 pagini
    1 Alcani
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Hidrocarburi Alifatice-Recapitulare 1
    Hidrocarburi Alifatice-Recapitulare 1
    Document9 pagini
    Hidrocarburi Alifatice-Recapitulare 1
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • L.P. 5 PDF
    L.P. 5 PDF
    Document153 pagini
    L.P. 5 PDF
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Recapitulare PTR Teza
    Recapitulare PTR Teza
    Document1 pagină
    Recapitulare PTR Teza
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Structura Compusilor Organici
    Structura Compusilor Organici
    Document8 pagini
    Structura Compusilor Organici
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Varianta BAC Informatica
    Varianta BAC Informatica
    Document1 pagină
    Varianta BAC Informatica
    Schipor Sebastian
    Încă nu există evaluări
  • Legea 81-26februarie2002
    Legea 81-26februarie2002
    Document1 pagină
    Legea 81-26februarie2002
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Varianta BAC Informatica
    Varianta BAC Informatica
    Document1 pagină
    Varianta BAC Informatica
    Schipor Sebastian
    Încă nu există evaluări
  • Solutii Atestat Programare 2014
    Solutii Atestat Programare 2014
    Document29 pagini
    Solutii Atestat Programare 2014
    Mari Tudosie
    Încă nu există evaluări
  • Solutii Atestat Programare 2014
    Solutii Atestat Programare 2014
    Document29 pagini
    Solutii Atestat Programare 2014
    Mari Tudosie
    Încă nu există evaluări
  • Medicina
    Medicina
    Document3 pagini
    Medicina
    Marinescu Catalina
    Încă nu există evaluări
  • Biserica Din Joseni
    Biserica Din Joseni
    Document2 pagini
    Biserica Din Joseni
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Scrisoarea Lui Neacşu Ot Dlăgopole
    Scrisoarea Lui Neacşu Ot Dlăgopole
    Document1 pagină
    Scrisoarea Lui Neacşu Ot Dlăgopole
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Harap Alb
    Harap Alb
    Document3 pagini
    Harap Alb
    Marius Codrescu
    100% (1)
  • Probe Fizice Ofd 2012
    Probe Fizice Ofd 2012
    Document5 pagini
    Probe Fizice Ofd 2012
    Claudia Huma
    Încă nu există evaluări
  • Lev Antica
    Lev Antica
    Document3 pagini
    Lev Antica
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Stele LR
    Stele LR
    Document1 pagină
    Stele LR
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Atp
    Atp
    Document2 pagini
    Atp
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Ciu Perci
    Ciu Perci
    Document8 pagini
    Ciu Perci
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Dieta Irina
    Dieta Irina
    Document4 pagini
    Dieta Irina
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări
  • Asdasdasda
    Asdasdasda
    Document1 pagină
    Asdasdasda
    Marius Codrescu
    Încă nu există evaluări