Sunteți pe pagina 1din 10

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Elev:Damaschin Ştefania-Larisa
Grupa a III-a

Cuprins:
• Scurtă introducere despre educaţie în general;
• Definirea credinţei.
• Diferite aspecte ale credinţei.
• Caracteristicile educaţiei religioase.
• Obiectivele educaţiei religioase.
• Diferite păreri despre religie şi educaţia religioasă.
• Scutră prezentare a educaţiei religioase în perioada comunistă.
• Anchetă.
• Bibliografie.

Tema pe care mi-am propus să discut este educaţia religioasă, rolul pe care aceasta îl are în
învăţămanrul românesc.
Dar mai întâi ceea ce înseamna educaţia din punctul de vedere al mai multor personalitaţi care
au avut un efect major de-a lungul istoriei asupra educaţiei şi nu numai.Marele pedagog ceh J.A.
Comenius susţine că „fiecare om se naşte capabil să dobândească cunoaşterea lucrurilor”, iar ma
târziu afirmă că „ omul, ca să devină om, trebuie educat.”Un alt exempu esre şi filozoful şi
pedagogul englez J. Locke care prin lucrarea sa Eseu asupra intelectului omenesc susţine că la
naştere sufletul omenesc este asemanator unei table nescrise (tabula rasa), că în intelect nu există
nimic care să nu fi trecut înainte prin simţuri.Dar pentru a accentua şi mai mult rolul educaţiei
afirmă că „ nouă zecimi din oamenii pe care îi cumoaştem sunt ceea ce sunt, buni sau răi,
folositori sau dăunători, prin efectul educaţiei.Educaţia este aceea care determină diferenţa dintre
oameni.”Materialiştii francezi ai secolului al XVIII-lea sunt de părere şi prin această afirmaţie
atribuie un rol imens educaţiei şi anume că educaţia poate schimba şi societatea.Helvetius este de
părere că oamenii sunt egali de natura,deosebirea dintre ei fiind rezultatul faptului că unii au
primit o educaţie mai bună, în timp ce alţii au primit o educaţie mai redusă sau au fost privaţi de
ea.Din cele enunţate mai sus observăm că educaţia, deşi privită din mai multe unghiuri, are aceeaşi
menire, aceea de a forma persoana, de a o integra în societate.
Una din componentele tradiţionale ale educaţiei este educaţia religoiasă.Indiferent din ce
familie a luat naştere fiinţa umană, aceasta s-a născut cu o anumită religie,una pe care o are fie să
vrea, fie să nu.Ajuns la maturitate omul are posibilitatea de a alege, de a se orienta în funcţie de
preferinţele sale, de ideile pe care şi-a format şi care îl vor ghida pe toată perioadă a vieţii. Nucleul
ideatic al fiecărei religii este credinţa, care în Dicţionarul de psihologi ( Neveanu, 1978),este
definită în felul următor: „opinia fermă, convingerea puternică, certitudinea subiectivă asupra unui
fapt sau unei relaţii care nu este de domeniul evidenţei şi uneori nici nu se poate demonstra cum
este cazul în credinţa religioasă”.Credinţa se datorează întăririi afective a unor relaţii cognitive în
condiţiile în care demonstraţiile raţionale sunt inconştiente sau imposibile.Credinţa putem spune
că în structura ei psihologică deţine unul dinrte cele mai puternice mecanisme de echilibru psihic,
o sinteză dinte cognitiv, afectiv, volitiv-comportamental.Această componenta cognitiva a credinţei
putem spune că se formează treptat,pe care reuşim să le identificăm treptat;ele pot apărea în viaţa
noastră fie prin poveşti biblice citire sau spuse de diferite persoane, fie prin participarea la slujbele
duminicale sau de cele mai multe ori din miturile auzite de la bunicii noştrii.Reprezentările şi
ideile religioase, în funcţie de gradul de cultura al persoanei religioase, pot alcătui sisteme
ideatice, concepţii religioase.Cealalta componentă a credinţei, componenta afecivă, este alcătuită
din sentimente, emoţii( cauzate de elemente extrinseci precum monumentalitatea unei catedrale,
atmosfera trainică a slujbei sau chiar si de minuni) şi pasiunile de tip religios.Aceste emoţii, cu
tipul se pot manifesta diferit-pozitive sau negative- de la o persoană la alta,sub forma unor trăiri
religioase puternice,care ajung să se manifeste asemenea unui calm supraomenesc sau chiar şi prin
plâns. Sentimentele religioase apar prin stabilizarea credinciosului cu obiectul credinţei sale
(divinitatea, un anumit sfânt).În acest fel se creeză o anumită intimitate şi familiarizare cu obiectul
credinţei,dar care are o forţă mult mai mare comparativ cu celelalte sentimente.Companenta
volitiv-comportamentală (apare doar la persoanele care au un grad de cultură insuficient, lipsa
conştientizării şi a intenţiei) se formează în urma exerciţiului religios (rugăciune, slujbă
religioasă), sub formă de deprinderi, obişnuinţe şi abilităţi de a practica un anumit ritual
religios.Caracrerul volitiv, intenţionat, conştient al abilităţilor religioase creşte pe măsură ce se
trece de la imitaţia modelelor religioase la construire propriului model. În concluzie această relaţie
care se realizează dintre om şi absolut nu este de tip perceptiv , ci una de tip intuitiv,
afectiv,imagistic şi transcendent.

Caracteristicile educaţiei religioase

E.Spranger este de părere că: esenţa regiolităţii constă în căutarea unei valori supreme,
care să le înglobeze pe toate celelalte.Din aceasta afirmaţie putem trage concluzia că educaţia
religioasă are un rol sintetizator faţa de celelalte dimensiuni ale fiinţei
umane( intelectuală,estetică).
Una dintre caracteristicile educaţiei religioase este aceea prin care se dovedeşte faptul că ea
nu se identifică cu educaţia morală. Educaţia morală dim punctul de vedere a lui I. Grigoraş
este componenta educaţiei care se ocupă de formarea profilului moral al subiecţilor educaţiei, de
formare şi dezvoltara prsonalităţii morale.Cu toate acestea, deşi orice sistem religios are un
puternic nucleumorel,se distinge tipul de relaţie ce stau la baza religiei si educaţiei.Dacă orice
educaţie se defineşte printr-o relaţie interumană, orice religie manifestă o legătură esenţială,
aceea dintre om şi divinitate.Această legătură nu scade forţa morală a orcărei religii, ci
dimpotrivă, o leagă mai mult.Să dau un exempu,în religia noastră ne-au fost date să respectăm
cele „10 Porunci”;aceste nu reprezintă decât un cod morel valabil pentru orice epocă socială-
istorică.Penrtu că am spus că educaţia religioasă nu se identifică cu educaţia morală, voi mai
adăuga încă un motiv pentru a-mi susţine părerea.Educaţia morală nu se poate reduce la
transmiterea acestui cod moral, religios, chiar dacă acesta este corect şi este vehiculat prin
diferite modalităţi de comunicare. Esenţa educaţiei morale constă tocmai în interiorizarea
valorilor moale de la statutul lor de „Porunci” exterioare, constrângeri, la cel de mobiluri interne,
acceptate.
O altă caracteristică a educaţiei religioase este aceea ca educaţia religioasă nu se identifică cu
educaţia pentru modele.Din punct de vedere etic, educaţia religioasă s-ar putea constitui în ceea
ce se numeste educaţia penrtu modele.Aceasta afirmaţie poate fi şi adevărată şi nu;de ce spun
aceste lucruri,deoarece dacă stam bine şi ne gândim cele mai valabile şi mai demne modele de
urmat, atât din religia noastră cât şi din alte religii,sunt Hristos, Budha, Mohamed.
Iar neadevărată deoarece, deşi unele persoane au procedat în acel mod,nu cred că este nevoie să
procedăm în acelaşi fel ca şi ele mereu,doat penrtu a dovedi că avem aceleaşi concepţii şi credem
în ele.Cunoaşterea şi înţelegera acestor modele poate să conducă la asimilarea senţialului din
viaţa acestora şi anume situarea iubirii de oameni la rang de principii pentru întreaga lor viaţă şi
activitate.
O altă caracteristică este aceea că educaţia religioasă are un grad superior de complexitate,
îmbinând într-un mod specific concretul cu abstractul.Aici putem vorbi mai ales de faptul că
omul ştie ca exista acea triplă ipostază:Tatăl,Fiul şi Duhul Sfânt, o divinitate ce reprezintă un
principiu abstract. Prin aceasta triplă ipostaza educaţia religioasă poate depaşi limitele, legile
fizicii, biologiei sau chiar a psihologiei, care tinde spre o înţelegere inter, dar mai ales spre una
transdisciplinară.Cu ajutorul ultimilor cercetări cu privire la fizica cuantică, s-a dovedit că ar
exista anumite fenomene religioase neelucidate încă.
Altă caracteristică se referă la faptul că educaţia religioasă are un caracter terapeutic.Orice
religie conţine mecanisme terapeutice care pot fi decriptate şi folosite de către educaţie în general
şi de către educaţia teligioasă în special.Credinţa este unul dintre cel mai putermic dintre aceste
mecanisme, fiind prezent în diferite forme, în orice sistem terapeutic.Cele mai reprezentative
exemple sunt transferul şicontratransferul,empatia,respectul reciproc,acceptarea necondiţionată,
concepte psihoterapeutice care stau la baza credinţei.Credinţa religioasă are un caracter terapeutic
deoarece asigura cel mai înalt grad de certitudine (adevărul),de satisfacţie (iubirea divină) şi de
gratitudine (viaţa veşnică).
Următoarea caracteristică se referă la faptul că educaţia religioasă autentică nu se construieşte
pe baza fricii şi a constrângerii.Contrar unei opinii cvasigeneralizate, nu frica ( de Dumnezeu, de
pedeapsă) trebuie să stea la baza credinţei, ci iubirea. Iubirea are din punct de vedere educaţional
un potenţial icomesurabil, astfel încât nu se poate generaliza:educaţia înseamnă dăruire, dragoste.
Frica, supunerea pe baza constrângerii, poate fi o etapă a copilariei religioase şi educaţiei
religioase.Adevărata maturizare a educaţiei religioase se bazează pe înţelegerea de tip special nici
raţional, nici iraţional;în această structură de tip religios între elemente diferite cognitive şi
conative care în sinteza lor se aproprie de ceea ce se poate numi înţelepciune.
Caracterul holistic ale educaţiei religioase,care se adresează personalităţii umane ca întreg, dar
şi existenţei umane ca întreg.Ea contribuie astfel într-un mod cu totul special la dezvoltarea
potenţialului cognitiv al persoanei, formulând cele mai complexe şi cele mai dificile probleme
ale umanităţii( viaţa, moartea, nemurirea).Mai ales în perioada adolescenţei, influienţa acestuia
poate fi hotărâtoare pentru construirea idealului educaţional, oferind modelenpertinente.De
asemenea, în această perioadă pot să apară şi controverse în mintea tânărul cu privire la
conceptele religiei într-o privire critică asupra lor.
Prin educaţia religioasă,copilul este pus în relaţie cu zonele perfecţiunii transcendente şi
totodata se creează o predispoziţie de inserţie a eului intr-o regiune de valori profunde.

Obiectivele educaţiei religioase

Ca orice educaţie, educaţia religioasă are şi ea o serie de obiective.


Primul obiectiv se referă la obiectivele cognitive pot fi diferenţiate de cele informative si
formative.Obiectivele informative constau în transmiterea şi dobândirea informaţiilor despre
conceptele religioase fundamentale, despre istoria religiei şi cultelor religioase,despre practicile
religioase. În transmitera informaţiior religioase preotul, profesorul de religie au rolul
esenţial,trebuind să îndeplinească aceleaşi condiţii didactice de: claritate, explicitate,logică,chiar
dacă aceste cunoştinţe au un statut special. O condiţiei esenţială în vehicularea cunoştinţelor
religioase, mai ales în şcoală, este aceea de a realiza ierarhizăriale cultelor religioase, de a nu
„propovădui” superioritatea unei religii sau alteia, de a nu crea prozeliţi(acest termen se referă la
acele persoane care s-au convertit de curând la o alta religie, doctrina.)Informaţiile religioase
corecte, clare, cu privire la diferite culte, au rolul de a asigura condiţiile cognitive de a alege
pentru subiecţii educaţionali,Cele formative se referă la formarea şi dezvoltarea structurilor
mintale de recepţie şi prelucrare a cunoştinţelor religioase, cu scopul elaborării unor răspunsuri
mentale proprii la problematica vieţii şi a existenţei.Astfel religia poate contribui la dezvoltare
potenţialului interogativ şi meditativ al subiecţilor educaţionali,la dezoltarea capacităţii de a
separa esenţialul de neesenţial,de a valorifica aspectele trecătoare în relaţie cu cele constante ale
exisenţei.Religia este poate un bun exemplu unde poate fi căutat şi găsit sensul vieţii.
Un alt exemplu de obiective este cel de obiective afective.Acestea fac apel la cel mai specific
concept,comun tuturor religiilor: iubirea .Educaţia religioasă ar putea să contribuie la decriptarea
acestui concept de o maximă complexitate şi dificultate.Paradoxal , conceptul de iubire conţinr
semnificaţii aparent contradictorii, de la cele imediat biologice până la cele înalt spirituale.
Răspunsul la paradoxurile iubirii constă îninteracţiunea între toate aceste semnificaţii.Actul
sexual însuşi poate avea o semnificaţii profund spirituală dacă este încărcat de o trăire autentică,
echilibrată,consolată cu celelalte trăiri.Chiar dacă este aproape imposibil de definit, iubirea nu
este iraţională, ea nu înseamnă orbire, ci armonie superioară a fiinşei umane cu natura, societatea
şi divinitatea.Ea nu poate conduce nici la milă nejustifcată, nici la violenţă.Iubirea pentru un
anumit cult nu înseamnă ura pentru altul.
Educaţia religioasă contribuie din punct de vedere afectiv la dezvoltarea regiolităţii-ca
dispoziţie generală de respect şi evlavie.
Alte abiective sunt cele psiho-motorii constau în formarea şi dezvoltarea deprinderilor,
priceperilor şi obişnuinţelor de a practica un anumit cult religios.
Aceste obiective sunt cele mai evidente, cel mai usor de realizat şi de cele mai multe ori
singurele care se formează.Educaţia în familie are rolul de a pune bazele practicării unui anumit
cult.Dacă lipseşte comportamentul religios al părinţilor, al bunicilor, copilul nu are modelul
extern la care să se raportez şi educaţia sa religioasă va întâmpina dificultăţi.În scoală,
dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor religioase se poate realiza prin intermediul:rugăciunilor
individuale şi de grup, a cântecelor religioase, a lecţiilor de religie.Dar abilităţile religioase îşi
găsesc mediul cel mai favorabil de dezvoltare în biserică.Această activitate este specifică de o
mare complexitate, vie şi vibratoare în care se înbină funcţia mediului cu cea a grupului şi a
efortului individual.De asemenea, are loc un proces real, chiar dacă greu de explicat, de
„ coborâre a Duhului Sfânt”, de transmitere a harului de la cei invinşi cu el prin statut( preoţii) la
credincioşi.Dacă în educaţie laică mesajul educaţional are acest rol de purtător de semnificaţii, în
educaţia religioasă acest rol îl are harul.
Cealaltă categorie de obiective este cea de obiective volitiv-caracteriale.Ca şi educaţia morală,
dar poate cu o forţă mai mare, educaţia religioasă are rol esenţial în formarea şi dezvoltarea
capacităţilor volitive ale persoanei, în modelarea caracterului.Instituind o pedagogie a modelelor,
educaţia religioasă are cele mai eficiente mijolace de a dezvolta acele caracteristici care conduc
la echilibrul cu sine, cu activitatea desfăşurată şi cu ceilalţi:modestia,exigenţa,colaborarea.Dar
fiind o latura a educaţiei mai sensibilă, este necesar ca între modelele teoretice propovăduite şi
cele practice să nu se instaleze contradictorii sau discrepanţe.
„Izvorârea de suferiţă este posibilă prin artă, morală şi religie...” ( Schopenhauer)

Educaţia religioasă este pusă în raport cu arta( R.Hubert integrează educaţia estetică, alături de
educaţia artistică şi educaţia filetică sau a sentimentului de iubire);atât religia cât şi arta pleacă de
la premisa omului ca fiinţă spirituală, o persoană cu deschidere spre Absolut.„Dar, deşi aspiraţia
spre absolut este comună religiei şi artei,împlinirea în absolut nu este posibilă prin artă, ci
numai prin religie.”Tot omul este considerat ca fiinţă creatoare de valori spirituale, capabilă să
înscrie un Univers spiritual propriu.Arta si religia au în comun ideea de inspitaţie;e adevărat,
inspiraţia artistului nu este achivalentă cu inspiraţia divină, care se ragăseşte în actul de
credinţă.Tot aici putem vorbi şi de sinboluri-în religie, simbolurile au însă un conţinut mistic şi
duhovnicesc,în timp ce simbolurile artei sunt expresia imaginaţiei, fanteziei.(dupa Remete,1997).
Acest raport poate fi analizat şi din perspectivă teologică.Primul ar fi acela că obiectul religiei
desemnează o realitate obiectivă( puterea rligiei se intemeiază pe credinţa în această realitate), în
timp ce creaţiile artei sunt plăsmuiri ale imaginaţiei.Religia are o pronunţată funcţie socială, pe
când arta nu.
După cum am mai spus religia consideră omul fiinţa creatare de valori spirituale;de aici a
pornit o nouă dilemă,aceea prin care se formează raportul„ secolul XXI va fi religios sau nu va fi
deloc?”.Şi de ce această dilemă? Pentru că totul a început cu omul secolului XX care a pierdut
orice legătură cu Absolutul, s-a înstrăinat.Eliade este de părere că:„A trăi ca fiinţă umană este în
sine un act religios”, ceea ce înseamnă că omul prin viaţa pe care o duce, activităţile de zi cu zi,
parerile pe care le are despre religie poate fi considerată un act religios, poate şi un exemplu.
Kirkegaard identifică trei stadii ale existenţei.Primul se referă la stadiul estetic, analizând-o ca
pe o existenţă pur sensibilă, în care omul se pierde în lumea fără a se împlini pe sine însuşi;al
doilea se referă la stadiul moral-al cunoaşterii de sine;ultimu care este referitor la stadiul religios,
vorbind despre credintă,care relevă dimensiune eternităţii.
V. Pârvan vede această relaţie dintre educaţia religioasă-morală ca un amestec al dogmelor
creştine cu de-a sila în programele şcolare nu esre numai o graşeală, ci o mare naivitate.
Şi ca o concluzie, Einstein consideră că dacă într-o ştiinţă fără religie este şchioapă , religia fără
ştiinţă este oarbă.
După cum observăm,aceste personalităţi au fost şi ele de aceeaşi părere referitor la religie,de
nevoia ei în societate,dar şi în educaţia copilului, indiferent din ce sursă vine,dar să conţină cât
mai multe informaţii folositoare.
În următoarele rânduri voi prezenta şi felul cum era văzută, înţeleasă educaţia religioasă in
perioada comunistă.

Educaţia religioasă sub comunism

La scurt timp după 1945, educaţia religioasă a intrat sub controlul autoritaţilor comuniste şi ale
Securităţii. Un departament de culte religioase, un organism guvernamental care se ocupă de
chestiunile religioase, exista din perioada pre-comunistă, el, a continuat să existe, dar a fost
transformat într-o agenţie de stat care se ocupa de un control strict asupra afacerilor religioase din
ţară. Recent s-a arătat că Securitatea avea inclus un Departament special de supraveghere a vieţii
religioase, care a încercat să rezolve aşa-numitele probleme ale cultelor, în special a grupurilor
religioase şi a persoanelor fizice ostil faţă de noul regim.

Evoluţia post-comunistă
După decenii de ateism susţinut oficial, una din primele cereri ale bisericii a fost reluarea
educaţiei religioase pre-universitare în şcolile publice. În ianuarie 1990, mai puţin de o lună după
ce liderul comunist, Nicolaie Ceauşescu a fost ucis de un pluton de tragere, după ce autorităţile
post-comuniste au avut timp să modifice sistemul educaţional, noul secretar de stat pentru culte
religioase,Nicolaie Stoicescu, împreună cu structura de cunducere colectivă a Bisericii Ortodoxe
Române , Sfântul Sinod a promis sprijinul lor pentru introducerea educaţiei religioase în şcolile
publice, la toate nivelurile învăţământului pre-universitar. Religia este o materie opţională, la
care participă elevii care aparţin respectivului cult sau cei care doresc. Elevii care sunt atei sau nu
doresc să înveţe religia, au posibilitatea de a renunţa la acestă materie sau să participe, neavând
nimic împotriva a ceea ce seprezintă, discută.

Senatul României a discutat proiectul de lege cu privire la învăţământul pre-universitar, în 13


iunie 1995,prezenţa ministrului educaţiei Liviu Maior (social-democrat), iar cea mai mare parte a
discuţiilor a fost centrată pe articolul 9, care recunoştea educaţia religioasă în şcolile publice. În
primul rând, Gheorghe Dumitraşcu, reprezentatul comisiei pentru educaţie,a propuns ca articolul
9 să fie formulat astfel: "Curriculumul şcolar include ca materie de studiu religia. Studierea
religiei este obligatorie în şcoala primară şi opţională în liceu, materia opţională fiind de
morală religioasă . Studiul religiei este, de asemenea, opţional, în funcţie de religia şi conştiinţa
fiecărui elev."

O schimbare a fost reorganizarea educaţiei religioase, în special în şcolile primare. România are
mai mult de 86% din populaţie de religie creştin-ortodoxă.Alţi 6 la sută aparţin Bisericii Catolice
şi 3% sunt membrii ai bisericilor protestante.Musulmanii constituie mai puţin de 1% şi, de
asemenea, au început să pună în aplicare educaţia lor religioasă în şcoli. În societatea
românească, numărul de persoane fără nici o credinţă (ne-botezaţi şi care nu au fost căsătorit într-
o cununie religioase) este foarte mic, sub 0,1%.

În prezent, sondajele arată Biserica Ortodoxă Română este ce-a mai de încredere instituţie din
România. În acest moment, există peste 10000 de profesori calificaţi în şcolile publice şi numărul
nu este de ajuns. Entuziasmul lor a asigurat o bună asistenţă pentru persoanele care au fost lipsite
de educaţie religioasă timp de decenii. În pofida unui deficit de cadre didactice calificate în
religie, mulţi preoţi şi studenţi în teologie acoperă lipsurile. Biserica Ortodoxă Română are 37 de
licee (seminarii), precum şi, în învăţământul superior, 12 facultăţi de teologie, cu peste 9400
studentii specializata in:preoţie,şcoală,servicii sociale,artă sacră.

Ca o concluzie, observăm că deşi s-a încercat eliminarea acestei discipline din educaţia copiilor
şi nu mumai,societatea,dar şi unele persoane care şi-au dorit acest fapt, au reuşit si astfel indivizii
de diferite vârste au posibilitatea de a învăţa,de a lucra pe această tema, oferă o alta imagine
aceea ce înseamnă Biserică,anumite sărbători,acea frică care se naşte după ce s-au comis anumite
fapte.

Anchetă

-Bună ziua.Am câtevă întrebări pentru dumneavoastră.Îmi puteţi răspunde?


-Cu cea mai mare plăcere.
-Dumneavoastră de ce religie sunteţi?
-Eu sunt catolica.
-Şi în grupul dumneavoastră de prieteni ma aveţi şi alti prieteni care sunt de altă religie?
-Da am foarte mulţi prieteni care sunt ortodoxi.
-Aţi fost vreodată puşi în situaţia când să vă simţiţi marginalizat sau că locul dumneavoastră nu
este alături de ei?
-Nu, nu mi s-a întâmplat niciodată acest lucru.
-La orele de religie participaţi alături de ei sau nu sunteţi de aceeaşi părere ca şi ei?
-Eu am facut parte la liceu dintr-o clasă unde mai mult de jumatate erau ortodocşi.La unele ore
de religie am rămas deoarece îmi plăcea felul cum se preda, am mai obserat anumite diferenţe
între ceea ce facem noi şi ce fac ei.
-Vă mulţumesc pentru timpul acordat.Vă doresc o zi bună.
-Vă mulţumesc si eu.

Biblografie

1. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirim,Iaşi,2000


2. www.edu.ro
3. Eliade, M.,Aspecte ale mitului,Ed.Univers,Bucureşti,1978
4. Eliade, M.,Sacrul şi profanul,Ed. Humanitas,Bucureşti, 1992
5. Nicole,I.,Tratat de pedagogie şscolară,Ed. Aramis,Bucureşti,1992