Drept Roman

Curs 7

In legatura cu elementul nou trebuie sa facem distinctie intre novatiune,

care se realizeaza intre acelasi creditor si acelasi debitor, si novatio internovas
personas, care este o novatiune cu schimbare de debitor sau cu schimbare de
creditor.
Novatiunea se realiza intre aceleasi parti, iar elemntul nou putea consta in
introducerea unui termen, a unei conditii sau in sublimarea lor.
Daca novatiunea se realiza internovas personas, elementul nou consta fie
in schimbarea debitorului fie in schimbarea creditorului.
Atunci cand se realiza o novatiune cu schimbare de debitor nu era necesar
si consimtamantul vechiului debitor , ci era suficient sa se incheie o stipulatie sau
un contract liberis, intre noul debitor si creditor.Era suficient deoarece pe
creditor nu il intereseaza cine plateste.( chiar fara stirea vechiului debitor).
Daca insa se face o novatiune cu schimbare de creditor este necesar si
consimtamantul vechiului creditor, deoarece in spatele novatiunii cu schimbare
de creditor? se ascunde o cesiune de creanta( o transmitere de creanta), care nu
poate fi conceputa fara consimtamantul vechiului debitor? intrucat el este acela
care transmite dreptul de creanta.
In fine novatiunea presupune si intentia de a nova?
La origine in epoca veche intentia partilor de a obliga? novatia rezulta din
forma contractului, deoarece ori de cate ori stipulatiunea si contractul literis se
utilizau in scopul novarii unei obligatii, aveau o forma aparte, speciala, forma din
care rezulta intentia partilor de a nova.
Mai tarziu in dreptul clasic o data cu decaderea formalismului pe taram
contractual intentia partilor de a nova se deducea, se prezuma, era prezumata,
incat daca erau intrunite primele 4 conditii ale novatiunii , se prezuma ca e
intrunita si a cincea.
Dar sistemul prezumtiilor este echivoc, astfel incat imparatul Justinian a
cerut partilor sa-si manifeste expres intentia de a nova obligatia.
Un alt mod voluntar de stingere a obligatiilor este compensatio sau
compensatiunea care consta in cumpanirea unor creante si datorii reciproce
astfel incat executarea sa poarte numai asupra diferentei, astfel incat prin
efectuarea compensatiunii doua obligatii distincte se sting printr-o singura plata.
Spre exemplu daca Primus ii datoreaza o suta lui Secundus, iar Secundus ii
datoreaza doua sute lui Primus.Prin efectuarea compensatiunii Secundus plateste
o suta si astfel se sting ambele obligatii.
Romanii au cunoscut doua tipuri de compensatiuni:

1
 1. compensatiunea voluntara
2. compensatiunea judiciara
Compensatiunea voluntara se facea din initiativa partilor , si nimic nu se
opunea ca partile sa opereze compensatiunea din proprie initiativa, era admisa.
Compensatiunea judiciara se facea de judecator cu ocazia judecarii
procesului.
De aceea in epoca veche pe cand se aplica procedura legisactiunilor ,
compensatiunea judiciara nu a fost posibila , pentru ca se opunea principiul
unitatii de chestiune, astfel incat in acelasi proces numai reclamantul putea sa-si
formuleze pretentiile, iar daca paratul avea de formulat la randul lui anumite
pretentii fata de reclamant atunci trebuia declansat alt proces.
Asa se face ca abia in dreptul clasic o data cu aparitia exceptiunilor
compensatiunea judiciara a devenit posibila.
Initial compensatiunea judiciara a fost admisa numai in cazul creantelor si
datoriilor reciproce care izvorau din acelasi contract de buna credinta.
Astfel imparatul Marc Aureliu a initiat o reforma prin care a devenit
posibila compensatiunea judiciara si in cazul creantelor si datoriilor reciproce,
care izvorau din contracte diferite unilaterale si de drept strict.
Promovand aceasta reforma Marc Aureliu a pornit de la principiul conform
caruia “acela care pretinde ceea ce trebuie sa restituie, comite un dol” ( o
inselaciune).Spre exemplu daca reclamantul are o creanta de o suta fata de parat
si paratul la randul lui are o creanta de cinczeci fata de reclamant iar reclamantul
pretinde o suta paratul ii va cere pretorului sa introduca in formula o exceptiune
de dol.
In faza a doua a procesului fata de aceasta redactare a formulei
judecatorul in calitatea lui de sclav al formulei verifica daca exceptiunea de dol
este intemeiata, si constata ca este intemeiata fata de datele cazului.Astfel incat
va pronunta sentinta de absolvire, intrucat in procedura formulara exceptiunile
au caracter absolutoriu, si reclamantul pierde procesul.
Pierzand procesul reclamantul pierde si dreptul de creanta, nu mai poate
intenta alta actiune.Pierde dreptul de creanta deoarece s-a stins prin efectul
extinctiv al lui litis contestatio cu ocaziua primului proces.
De aceea reclamantul este interesat sa opereze compensatiunea din
proprie initiativa si sa ceara numai diferenta adica cinzeci.
In fine, obligatiile se sting si prin remiterea de datorie sau iertarea de
datorie care este o aplicatiune a principiului simetriei, in sensul ca sunt
respectate toate formele necesare platii dar nu se face si plata efectiva.
Romanii au consacrat 3 moduri civile prin care se realizeaza remiterea de
datorie si 2 moduri pretoriene.
Modurile civile sunt:

2
 1. Solutioni per aes et libram
2. Acceptilatio verbis
3. Acceptilatio literis
Solutioni per aes et libram este plata prin alama si balanta, si presupune
respectarea tuturor formelor solemnte necesare mancipatiunii pe care le
cunoastem dar nu se face o plata reala ci se plateste un singur ban( sestert) o
plata fictiva.
Daca obligatia s-a nascut dintr-un contract verbal incheiat prin intrebare si
raspuns ea se va stinge prin acceptilatio verbis , adica tot prin intrebare si
raspuns asa cum am vazut la plata prin alama si balanta, cu desebiarea ca de data
aceasta intreaba debitorul ”Oare ceea ce ti-am promis ai primit?” iar creditorul
raspunde “Am primit” cu toate ca nu primise nimic.
Iar acceptilatio literis este aplicarea prin simetrie la obligatiile care
izvorasc din contractul literis sau contractul incheiat in forma scrisa.
Iar modurile pretoriene prin care se face iertarea de datorie sunt:
1. pactum de non petendo
2. contrarius consensus.
Pactum de non petendo inseamna “pactul pentru ca sa nu ceara” si este o
simpla conventie prin care creditorul afirma ca renunta la dreptul sau de creanta,
iar daca dupa incheierea pactului creditorul intenteaza totusi actiunea in justitie,
debitorul se va apara cu succes in sensul ca va paraliza actiunea creditorului prin
exceptio pact de non petendo.
Iar contrarius consensus inseamna acordul in sens contrar si este aplicarea
principiul simetriei la obligatiile izvorate din simpla conventie a partilor, intrucat
obligatia nascuta din simpla conventie se stinge tot prin simpla conventie.
Romanii au cunoscut si moduri nevoluntare de stingerea obligatiilor.Ele
sunt denumite astfel intrucat nu presupun manifestarea de vointa a partilor , de
aceea sunt desemntate si prin termenul de moduri fortate sau moduri necesare
de stingere a obligatiilor si sunt in numar de 5:
1. imposibilitatea de executare
2. confuziunea
3. moartea
4. capitis deminutio
5. prescriptia extinctiva
Imposibilitatea de executare apare atunci cand debitorul datoreaza un
lucru cert sau individual determinat care piere fara vina sa. Potrivit adagiului
debitorium rei certe interitu rei liberatum.Prin urmare datoria asupra lucrului cert
se stinge prin pieirea acelui lucru.

3
 Prin urmare problema imposibilitatii de executare se pune numai atunci
cand debitorul datoreaza un lucru individual determinat nu si atunci cand
datoreaza un lucru de gen pentru ca genera non peru( lucrurile de gen nu pier).
Totodata mai este encesar ca debitorul sa nu fie pus in intarziere sa nu fie
gasit in culpa sa nu fi comis un dol si sa nu raspunda pentru custodie deoarece in
aceste 4 cazuri lucrul piere din vina debitorului care trebuie sa plateasca
despagubiri pentru neexecutare (sa plateasca daune interese).
Confuziunea este intrunirea calitatilor de creditor si de debitor asupra
uneia dintre parti.Spre exemplu prin mostenirea creditorului de catre debitor sau
invers unele precizari se impun la obligatiile cu pluralitate de subiecte.
Astfel daca creditorul il mosteneste pe debitorul principal se va stinge si datoria
garantului.
Daca insa creditorul il mostenste pe garant atunci datoria debitorului principal nu
se stinge.
In cazul obligatiilor cu pluralitate de subiecte in care partile se gasesc pe
picior de egalitate trebuie sa distingem intre obligatiile divizibile( conjuncte) sau
si obligatiile solidare( coreale).
In cazul primelor daca creditorul il mosteneste pe unul dintre codebitori se va
stinge numai datoria acestuia ceilalti ramanand obligati si pe mai departe pentru
partea lor din datorie .
La obligatiile solidare daca creditorul il mosteneste pe unul dintre codebitori,
datoria celorlalti debitori nu se stinge.Datoria codebitorilor la obligatiile solidare
se stinge numai atunci cand unul dintre codebitori a facut o plata, ori in cazul de
fata nu suntem in fata platii, ci in fata confuziunii care are identintate proprie ca
mod de stingere a obligatiilor, nu se confunda cu plata si nu produce aceleasi
efecte juridice.
Si moartea este un mod nevoluntar deoarece in conceptia romanilor
obligatia este reflexul juridic al dreptului de razbunare ori dreptul de rezbunare
nu se transmite la origine.De aceea obligatiile izvorate din contractul denumit
sponsio (cel mai vechi contract roman si modelul stipulatiunii) nu se transmiteau
urmasilor.
Cu timpul insa o data cu inflorirea economiei de schimb romanii au creat o
serie de procedee juridice indirecte prin care creantele si datoriile adica
obligatiile puteau fi transmiste urmasilor.
Toate aceste procedee au fost sistematizate in dreptul clasic.
Totusi urme ale stravechiei conceptii au supravietuit,in cazul obligatiilor
care izvorau din delictele de vatamare corporala, care spuneau romanii vindictam
spirantis( respira razbunare) si care au ramas intransmisibile chiar si in epoca
clasica.
Capitis deminutio se aplica numai in cazul adrogatiunii.

4
 Adrogatiunea este procedeul juridic prin care o persoana sui iuris
denumita adrogat trece sub puterea alei perspoane sui iuris denumita adrogant.
Asadar prin efectul adrogatiunii, adrogatul devine persoana alieni iuris, si
nu mai are patrimoniu propriu, iar lucrurile corporale( bunurile) si creantele
adrogatului trec in patrimoniul adrogantului.Pe cand datoriile adrogatului se
sting, astfel incat creditorii adrogatului nu-si mai pot valorifica drepturile de
creanta.Aceasta solutie a fost admisa de jurisconsulti intrucat adorgatul neavand
patrimoniu nu poate fi urmarit in justitie.Nici adrogantul nu poate fi urmarit in
justitie de catre creditorii adrogatului ppentru ca se opune principiului relativitatii
efectelor contractului ,intrucat intre creditorii adrogatului si adrogant nu s-a
incheiat nici un contract.O asemena solutie este corecta dpdv juridic insa este
inechitabila de vreme ce adrogantul dobandeste creantele adrogatului dar nu ii
preia si datoriile.
De aceea pretorul a intervenit si a creat restitutio in integrum o captits
deminutionem adica repunere in situtati anterioara din cauza lui capitis
deminutio.
Prin efectul lui restitutio in integrum actul adrogatiunii era desfiintat de
pretor dar numai in relatiile dintre adrogat si creditorii sai.Astfel incat creditorii
adrogatului isi puteau valorifica drepturile de creanta pe seama bunurilor
adorgatului si numai dupa aceea daca mai ramaneau, bunurile adrogatului
treceau in patrimoniul adrogantului.
Prescriptia extinctiva.
In conceptia romanilor judicioasa trecerea timpului afecteaza drepturile si
datoriile .Atunci cand prin trecerea timpului se dobandeste un drept prescriptia
este denumita achizitiva cum este cazul uzucapiunii.
Atunci cand prin trecerea timpului se pierde un drept prescriptia este denumita
extinctiva.
La origini drepturile de creanta erau imperscriptibile, ele nu se puteau stinge prin
trecerea timpului pentru ca se opunea principiul simetriei( corespendentei
formelor) de vreme ce o obligatie se stinge numai prin utilizarea unui act identic
cu cel care a creat-o dar intrebuintata in sens invers.
Alte cai pt stingerea obligatiilor nu existau.
Dar catre sfarsitul republicii au aparut obligatii sanctionate prin actiuni
pretoriene, care se stingeau daca nu erau valorificate in termen de un an, pentru
ca si edictul pretorului era valabil numai pe termen de un an.
Iar mai tarziu in dreptul post clasic sa preluat prescriptia generala de 30 de
ani, astfel incat acea creanta care nu era valorificata in termen de 30 de ani se
prescria( se stingea).

5
 Transferul obligatiilor

In conceptia vechilor romani, obligatiile nu puteau fi transmise nici pentru cauza

de moarte adica prin succesiune, nici intre vii, de vreme ce obligatia este expresia
dreptului de razbunare.
De altfel in epoca foarte veche in conditiile economiei natarale nici nu se
punea problema transmiterii creantelor si datoriilor intrucat ele ocupau un loc
neinsemnat in patrimoniul cetateanului roman.
Catre sfarsitul republicii insa o data cu revolutia economica datoriile si
creantele au ocupat un loc central in patrimoniul cetatanului astfel incat practica
a impus crearea unor procedee juridice prin care sa se poata realiza transmiterea
sau cesiunea creantelor si datoriilor
In acest scop romanii au recurs la novatiune si la mandatul judiciar.
Transmiterea creantei sau cesiunea de creanta este operatiune juridica
prin care creditorul transmite dreptul sau altei persoane.Cel ce transmite creanta
este denumit cedant sau cedent, cel ce dobandeste creanta este denumit
cesionar, iar debitorul este denumit debitor cedat.
Initial, cesiunea de creanta s-a realizat prin novatiunea cu schimbare de creditor,
ceea ce inseamna ca in acel stadiu cesiunea de creanta prespupunea stingerea
unei obligatii, nasterea unei obligatii noi avand acelasi obiect in interesul noului
creditor, ceea ce inseamna ca nu se realiza propriu-zis o cesiune de creanta ,
intrucat cesionarul nu dobandea aceeasi creanta ci o creanta noua in cadrul noii
obligatii.
Pe de alta parte, novatiunea cu schimbare de creditori prezinta o serie de
inconveniente:
 accesoriile vechii obligatii se sting, adica se sting si garantiile si
exceptiunile, incat creanta cesionarului este mai putin sigura
 cesiunea de creanta prin novatia cu schimbare de creditori nu se putea
face fara consimtamantul debitorului, care trebuia sa se oblige fie prin
stipulatiune, fie prin contractul literis, fata de noul creditor.cu alte cuvinte
daca debitorul refuza sa se oblige fata de noul creditor, cesiunea de
creanta nu era posibila.
De aceea romanii au recurs la mandatul judiciar pe care l-au adaptat de asa
maniera incat sa poata fi utilizat si pentru realizarea unei cesiuni de creanta.
Mandatul judiciar este procedeul juridic prin care mandantul il
imputerniceste pe mandatar sa intenteze actiune in justitie in vederea valorificarii
unui drept de creanta, iar dupa pronuntarea sentintei mandatarul avea obligatia
sa transmita valoarea creantei asupra mandantului.

6
 De aceea jurisconsulti spuneau ca mandatul este un contract care se
incheie in interesul mandantului.
Pornind de la acest procedeu romanii au creat mandatul in rem suam,
adica mandatul in propriul interes. Prin acest mandat mandatarul il urmarea in
justite pe debitor valorifica dreptul de creanta si pastra valoarea acelei creante
pentru sine, incat mandatul in propriul interes inseamna un mandat in interesul
mandatarului de vreme ce pastreaza valoarea creantei pentru sine.
Mandatul in rem suam a evoluat in 3 faze distincte:
1. Sistemul cesiunii de actiuni
2. sistemul actiunilor utile
3. sistemul perfectionat prin reforma imparatului Justinian