AT I T U D I N I 01

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r

D
P ă py

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ
o

ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI1
C

Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi

M

din Grecia Aprilie 2009

Factorii bisericeşti participanţi în iresponsabilitatea

ecumenistă zdruncină poporul şi conduc la
divizare şi schismă

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat

şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos
în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării
mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de
Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de
Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor
Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi
ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este
minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru
apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa
şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii
ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de
Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în
înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe
mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De
aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate
ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul
Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri
şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din
acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi
respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului
credincios”.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu

semnăturile) este acesta:
Aprilie 2009
Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele
binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească
şi Apostolească credem că: Singura cale mântuitoare pentru oameni2 este
credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru
Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos
este singura lumină adevărată3; nu există alte lumini care să ne lumineze,
nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic
mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru
care trebuie să ne mântuim noi”4. Toate celelalte credinţe, toate religiile
care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”5, sunt făcături
 0 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 
03

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
omeneşti şi lucrurile diavolului6, nu conduc la adevărata cunoaştere a lui drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin
ET n r

D
P Mă py
Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc urmare, punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:
pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta 1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de
o

Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa- Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au
C

„Tot cel ce se pronunţă
împotriva celor hotărâte,
chiar dacă ar fi vrednic de
crezare, chiar dacă ar posti,
chiar dacă ar trăi în feciorie,
chiar dacă ar face minuni,
să-ţi fie lup în piele de oaie,
care lucrează stricarea oilor”
numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta
Treime. De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită
de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor
învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi
păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată
de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale
închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei
secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit
biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască.
După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură
de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât
Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui
om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă
porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins
fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai
tare decât toate” 7. După încetarea prigoanelor şi
triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară,
adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au
înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru
ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au
încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice
credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie
zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul
evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie,
schiţând situaţia bisericească creată de erezia lui
Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani
şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt
dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de
nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii
nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate
îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt
introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”8. Ce s-a întâmplat
cu vrăjmaşii din afară – religiile –, s-a întâmplat şi cu cei din interior
– ereziile. Biserica, prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a
îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi
Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea
Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme ale credinţei.
Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele
pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta
hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de
condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile
credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici
nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu,
scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se
pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare,
chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni,
să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan
Gură de Aur, tâlcuind cuvântul
Apostolului Pavel: „Dacă cineva
va binevesti vouă altceva decât aţi
primit, să fie anatema”, observă
că Apostolul „nu a zis că dacă
propovăduiesc împotrivă sau
leapădă totul, ci chiar şi ceva
foarte mic dacă v-ar binevesti în
afara celor primite, chiar dacă de
întâmplare vor fi mişcaţi, anatema
să fie”9. Sinodul al VII-lea
Ecumenic, proclamând hotărârile
lui împotriva ico­nomahilor către
clericii din Constantinopol, scrie:
„Am urmat Predaniei Bisericii
Universale şi nu am făcut nici
destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, Nici o taină a lor nu
ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna este validă după Sfântul
câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi Simeon. „Deci blasfemiază
prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă inovatorii şi departe de
nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând Duhul sunt, blasfemiind
legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele împotriva Duhului Sfânt, şi
ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”10. cu desăvârşire nu este întru
Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm ei Duhul Sfânt; pentru care
toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, şi cele ale lor sunt fără har,
care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la după cum harul Duhului l-au
minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie nesocotit şi l-au subminat…
şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului
IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi
Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului
Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.
2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele
ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
Atâta vreme cât ereticii
continuă să rămână
în rătăcire, respingem
comuniunea cu ei, şi în mod
deosebit rugăciunile în
comun. Sfintele Canoane, în
întregul lor, interzic nu doar
coliturghisirile şi rugăciunile
în comun în biserici, ci şi
simplele rugăciuni în comun
în spaţii private.
0
 AT I T U D I N I
Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a
învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi
în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque
a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea
papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de
Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a
schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul,
Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi
celelalte Taine şi a transformat Biserica
într-un stat lumesc.
Papismul actual s-a abătut mult mai mult
decât papismul medieval de la învăţătura
Bisericii, aşa încât el nu mai constituie
continuarea vechii Biserici Apusene.
A introdus o mulţime de noi exagerări
în „mariologie”, precum învăţătura
despre Născătoarea de Dumnezeu ca
„împreună-izbăvitoare” (co-redemptrix) a
neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea
Harismatică” a grupărilor protestante,
chipurile pnevmato-centrice. A înfiat
metode spirituale orientale de rugăciune
şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în
dumnezeiescul cult, precum corurile şi
orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu
totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul
Ecumenismului a pus bazele religiei mon­
diale (pan-religia), recunoscând prin
Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a
celor de alte religii. Minimalismul dog­matic
a condus şi la o împuţinare a cerinţelor
morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi
morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea
între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei11.
Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin
care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează
dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.
În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre
protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite
mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.
Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a
provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate
ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii
dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după
schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori
în tronul Romei, nu au succesiune apostolică,
pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor.
Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem
în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza
blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura
despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar
toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu
este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază
inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind
împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este
întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt
fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi
l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se
află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate
cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei
dumnezeieşti”12 .
3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare
grad, pentru Protestantism, care ca un copil al
papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă
parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania,
acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura),
pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca
Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor;
subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu;
respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar
Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând
şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă
predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea
(mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă,
partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor
şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în
Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia,
pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl
deţine Predania Ortodoxă.
4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii
noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea
ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată
unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea
şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în
Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor
prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara
Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce
se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială
AT I T U D I N I 0
şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt
lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în
cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu
avem nimic comun care să ne unească, precum zice
Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au
mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit
comunicarea prin întreruperea succesiunii…cei ce
s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de
a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora
harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”13.
Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua
încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia
că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta
unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care
există – chipurile – acolo unde există botezul14. Însă
cineva intră în Biserică şi devine membru al ei nu
prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez
săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.
5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în
rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod
deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane,
în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile
şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele
rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a
Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată
iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor
şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să
fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul,
nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea,
concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există
un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de
laudă este un război decât o pace care desparte de
Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul15. Şi
Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că
se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în
detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie
până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”.
Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu
acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”16.
Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele
luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe
înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului
Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de
Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
Noi credem şi mărturisim
că doar în Hristos există
posibilitatea mântuirii.
Religiile lumii şi ereziile
duc la pierzare. Biserica
Ortodoxă nu este doar
Biserica adevărată; este
Biserica cea Una. Doar ea
a rămas fidelă Evangheliei,
Sinoadelor şi Părinţilor,
şi, prin urmare, doar ea
reprezintă adevărata
Biserică Universală a lui
Hristos.
 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 
Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne de Biserică universală şi adevărată. Fiecare ar fi un fragment, o parte, dar
sfătuiesc să fugim de cei ce cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe nu Biserica întreagă. Toate împreună ar constitui Biserica.
de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai
celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între
care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea
doua cauză a Sfântului Duh? Căci pe celelalte ale răutăţilor [lor] le las, papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună
avându-le pe cele de acum, din care şi numai una ne era nouă de ajuns cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oame­nilor19.
ca să ne despărţim de ei. Să Exis­­tă şi în cadrul ereziilor
nu pătimim aceasta vreodată, harul Atotsfântului Duh,
Mângâietorule Bune, nici drept pentru care şi botezul
ast­fel însumi să cad în lor, precum şi toate celelalte
gânduri necuviincioase, ci, taine sunt valide. Toţi câţi
având învăţătura Ta şi a s-au botezat, oricărei erezii
fericiţilor bărbaţi cei insuflaţi ar aparţine, sunt mădulare
de Tine, să adaug către ale trupului lui Hristos,
părinţii mei, aceasta, dacă nu ale Bisericii. Blestemele şi
alta, aducând-o de aici: buna- anatemele sinoadelor nu
cinstire”17. mai sunt valabile şi trebuie
6. Până la începuturile radiate din cărţile liturgice.
secolului XX, Biserica a Ne-am adăpostit în „Consiliul
avut în mod ferm şi constant Mondial al Bisericilor” şi ne-am
o poziţie de respingere şi vândut substanţial – şi aceasta
de osândire în faţa tuturor doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. S-a deschis deja drumul
ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi pentru înfierea, constituirea
citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, Apostolească, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un şi dezvoltarea în spaţiul
fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână nici una în afara anatemei, (singur) Botez”20. Bisericii Ortodoxe a ereziei
la sfârşit există o anatemă generală: „Tuturor ereticilor anatema”. 7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism Ecumenismului, această
Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, panerezie, iniţial o invenţie
începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, protestantă, iar acum avizată
emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, şi de catolici, erezie care
pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi înfiază şi legiferează toate
ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica ereziile ca biserici şi atacă
(intime) şi rude. Recomandă „să se reaprindă şi să se întărească înainte de Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos, în dogma despre Biserica cea
toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie Una, Sfântă, Sobornicească
şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună- din toate veacurile. şi Apostolească.
moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”18. 8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea
S-a deschis deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu
spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă
iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă
înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin
Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Mai mult, Popovici, ecumenismul este numele comun pentru mincinoasele biserici
a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia21.
noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi,
Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”,
  AT I T U D I N I AT I T U D I N I 

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea
a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu 10/ PREOTUL GHEORGHE CALCIU –
ET n r

D
Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul
P Mă py
ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, LUPTĂTOR AL LIBERTĂȚII ȘI
Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon
34, Tesalonic 1981, p.218: << Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca DEM­NI­TĂ­ȚII UMANE
aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată
o

pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, 12/ APOCALIPSA ȘI ȘTIINȚA –
de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă.
C

Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.
9. Desigur că există şi respon­sabilităţi colective, iar în prin­­
cipal cele ale Ierar­hilor şi teologilor noştri
cu men­talitate ecu­me­nistă în faţa pleromei ortodoxe
şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica
lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor
şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt
condamnabile din orice parte am privi, pentru că:
a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania
noastră ortodox-patristică;
b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe
mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi
c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta
într-un dezastru duhovnicesc.
Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care
se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă,
oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul
Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în
consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.
De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de
către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.
[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos
Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba
greacă de monahul Leontie. Semnăturile în limba engleză au fost
preluate de pe adresa: http://oodegr.com/english/oikoumenismos/
omologia_pistews.htm#_ednref1
[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Sholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre
singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios Sholarios, Apanta ta evriskomena,
Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides
– M. Jugie, vol. III, 434-452.
[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea
lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât
lumina”.
[4] Fapte 4: 12.
[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu
este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este;
şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”.
[6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia),
ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale
diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi
pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună
şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).
[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20 (în limba greacă).
[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.
[10] Mansi, 13, 409-412.
[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile
ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru Pr. Gheorghe Calciu
adulter şi doresc să slujească în fiecare zi >>. Ibid,15 , pag. 216 : <<
18/ CUVÂNT LA ÎNMORMÂNTAREA
De asemenea, ei nu au un mod de viaţă evanghelic; întrucât orice fel
de lux şi adulter nu reprezintă pentru ei ceva reprobabil şi nici orice
PĂRINTELUI GHEORGHE CALCIU-
altceva ce este interzis pentru creştini>>. Decăderile morale care se DUMITREASA – Arhimandrit Justin Pârvu
văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul 22/ SĂ NE RUGĂM SĂ NU NE PĂRĂSEASCĂ
liberalismului şi secularismului ecumenist. PUTERILE SUFLETEȘTI – Interviu cu pr. Justin
[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D.
Pârvu
Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429).
Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.
28/ MÂNĂSTIREA SFINȚILOR DE LA AIUD
[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1. – Interviu cu pr. Justin Pârvu
[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial 32/ SFINȚII NU DORM NICIODATĂ – Ieromonah
al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de Augustin
către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi
36/ O, SFÂNTĂ ÎNCHISOARE! – Nicolae Purcărea
să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful
40/ STOFĂ DE MARTIR – interviu cu Jenică Popescu
8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt uniţi în Trupul
Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui 44/ IOAN IANOLIDE – DEȚINUTUL PROFET
Hristos prin botezul în numel Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului 48/ UN MODEL DE MĂRTURISIRE ANTI-CIP. DE
Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună LA FRICĂ LA CURAJ – Carmen Păduraru
chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur
52/ MODEL DE CONTESTARE A NOILOR
botez, precum există doar un singur trup şi un singurDuh, o singură
PERMISE AUTO
nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un
singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. 54/ MĂRTURISESC SAU MĂ LEPĂD?- Interviu cu
Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox pr. Ioan Sismanian
Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan 60/ CELE TREI TIPURI DE MĂRTURISIRE – Pr.
Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această
Serafim Bădilă
poziţie scriind: Within baptism, even if there is a break, a division,
64/ DE LA ÎNTUNERICUL PĂCATULUI LA
a schism, you can still speak of the Church. …. The Orthodox, in
LUMINA LUI HRISTOS – Monahul Filotheu
my understanding at least, participate in the ecumenical movement
as a movement of baptised Christians, who are in a state of division 74/ ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE
because they cannot express the same faith together, In the past this ECUMENISM – Ioan Vlăducă
has happened because of a lack of love which is now, thank God,
80/ EVOLUȚIONISMUL – MINCIUNA SAU
disappearing. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o
ADEVĂR? ÎNTRE CREDINȚA OARBĂ ȘI ȘTIINȚA
schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin
după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a ADEVĂRATĂ – Pr. Mihai Andrei Aldea
creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru 86/ EMINESCU, ZIARISTUL – UCIS DE 120 DE
că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună. În trecut , aceasta se ANI – Victor Roncea
întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)
92/ DESPRE BISERICILE NOASTRE, CELE
[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.
MODERNE – Nicolae Tulban
[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG
62, 119. 98/ SFÂNTUL ISIDOR PELUSIOTUL – EPISTOLE
[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents 102/ CE FAC SFINȚII DE LÂNGĂ NOI? MĂRTURII
relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc ZGUDUITOARE DIN VIAȚA MUCENIȚEI
d’Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.
DANIELA DIN BUCUREȘTI
[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale
Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.
[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a
redactor/ Fundația Petru Vodă & Editura Crigarux
patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma,
layout și tehnoredactare/ www.atelieruldegrafica.ro
pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi
prelucrare foto/ Atelierul de grafică
de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi
corectură/ M-rea Petru Vodă
catolici la Balamand (Liban) în 1993.
fotografie/ M-rea Petru Vodă
[20] Efeseni 4:5.
[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în tipar/ Autograf
limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224. adresă/ Fundația Petru Vodă, com. Poiana Teiului, Neamț
telefoane/ 0788 355 239, 0723 241 568
e-mail/ atitudini.pv@gmail.com
web/ www.atitudini.com
abonamente/ la adresa de e-mail de mai sus
şi la telefon 0788 355 239

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
Iar la noi sfinţii sunt
renegaţi de Biserică din
motive politice şi din laşitate
duhovnicească. Nu a auzit
Sfântul Sinod românesc
despre puterea crucii: „Şi a
făcut din pescari Apostoli şi
din păgâni mucenici!”? Nu a
auzit că pocăinţa şi curăţirea
lăuntrică sunt cea mai sigură
poartă de intrare în rai?
10 AT I T U D I N I
Preotul Gheorghe Calciu – luptător
al libertăţii şi demnităţii umane
Dragi prieteni,
Înainte de toate vă mulţumesc pentru scrisoarea din 13 septembrie 1978,
care a ajuns la mine ca prin minune şi în care îmi împărtăşeaţi vestea că
am fost primit ca membru în “Comitetul intelectualilor pentru o Europă
a libertăţii”. Încă de pe vremea când am început, ca preot şi ca profesor,
lupta pentru drepturile religioase ale omului, m-am socotit un membru
al acestui Comitet. Primirea oficială certifică o situaţie de fapt şi pentru
care am optat de multă vreme. Vă mulţumesc pentru frăţească asistenţă şi
ocrotire, pentru solidaritatea voastră de care am şi voi avea nevoie.
Am fost împins la marginea societăţii, lăsat pradă tuturor atacurilor,
defăimărilor şi bunului plac. N-a fost de ajuns că am fost îndepărtat din
Seminarul teologic Bucureşti, unde eram profesor, şi că am fost lipsit de
toate drepturile umane. N-a fost de ajuns că mi s-a interzis să vorbesc
şi că elevii şi studenţii teologi care au fost de partea mea sunt puşi sub
urmărire. Acum vor să o scoată din slujbă şi pe soţia mea, iar fiul meu de
11 ani este supus, la şcoală, la tot felul de şicane. Vor să ne lase muritori de
foame. Ceea ce mi se pare înspăimântător este că însăşi Ierarhia Bisericii
noastre a cerut autorităţilor să ia toate aceste măsuri!
De ce? Pentru că am cerut libertatea de a predica fără niciun fel de oprelişti.
Pentru că am protestat împotriva demolării bisericilor, în locul cărora
se construiesc acum localuri de petrecere, ca în cazul Bisericii Enei din
Bucureşti şi a Bisericii Domneşti din Focşani. Pentru că am cerut scutirea
teologilor de serviciul militar, deoarece trebuie să ocrotim inocenţa şi
sensibilitatea spirituală a tinerilor teologi. Pentru că am intervenit în
favoarea libertăţii de credinţă a tineretului român, fără discriminare
confesională. Pentru că am revendicat pentru creştini, tineri sau bătrâni,
dreptul de a intra în monahism, lucru pe care statul îl interzice. Pentru
că am atras atenţia asupra demnităţii preoţeşti, care stă deasupra oricărei
alte demnităţi umane, insistând ca preoţii să nu mai fie obligaţi să facă
propagandă politică de la altar. Şi aceasta, deoarece pentru preoţi nu
există decât o mare temă omiletică: Iisus Hristos.
Toate revendicările acestea mi-au fost imputate ca delicte. Dar nu m-am
socotit nicio clipă nefericit. Nu m-am socotit nici învingător, nici învins.
Nu sunt decât un luptător între mulţi alţii în această bătălie a omului
pentru redobândirea demnităţii sale.
Când vor înceta oare ameninţările împotrivă ale paraziţilor, trimise prin
scrisori ce se dau anonime, metodă deprinsă de la şcoala Uniunii Sovietice
şi care acum s-a extins şi la noi, asemenea unei ciume? Când o să se pună
 Scrisoarea Pr. Gheorghe Calciu către „Comitetul intelectualilor pentru o Europă a libertăţii”,
Bucureşti, 17.10.1978
AT I T U D I N I 11
capăt procedeului prin care cei ce luptă pentru drepturile omului sunt
internaţi în spitale psihiatrice?
Preotul Costică Maftei a trebuit să îndure luni întregi, împreună cu soţia
şi copiii săi, pentru ca până la urmă să plece în exil, deoarece comisese
crima de a dori să construiască o biserică.
Iar preotul Gavrilă Ştefan a trebuit să îndure ani de suferinţă, deoarece
refuzase să rostească lozinci politice în biserică.
Călugării care nu vor să renunţe la starea lor monahală sunt daţi afară din
învăţământul teologic!
Membri ai Comitetului creştin pentru Apărarea Drepturilor Religioase
şi de Conştiinţă în România sunt alungaţi din biserică şi constant
molestaţi de Miliţie, siliţi să plătească amenzi ridicole, ba chiar arestaţi,
sub pretextul că fondarea de asociaţii este interzisă!
Cerem să se pună capăt acestor persecuţii! Lezarea drepturilor umane
şi religioase trebuie să înceteze! Facem apel la toate organizaţiile
internaţionale să apere drepturile omului şi să ne ajute! Există doar o
singură luptă dreaptă la care este chemată întreaga creştinătate: lupta
pentru libertatea şi demnitatea omului.
Părintele Gheorghe Calciu despre
canonizarea martirilor din închisori
Oare când va ieşi Patriarhia Română de
sub servitutea statului laic demonizat,
orientat spre o Europă Unită plină de duhul
antihristului, şi îi va canoniza pe martirii
neamului românesc şi ai Bisericii? Biserica
Rusă a făcut martiri din toţi cei care au fost
ucişi în închisori, chiar dacă au dus o luptă
politică, fiindcă toţi au luptat împotriva
imperiului satanic comunist. Iar la noi sfinţii
sunt renegaţi de Biserică din motive politice
şi din laşitate duhovnicească. Nu a auzit Sfântul Sinod românesc despre
puterea crucii: „Şi a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici!”?
Nu a auzit că pocăinţa şi curăţirea lăuntrică sunt cea mai sigură poartă de
intrare în rai? Nu a auzit că bunul trai este duşmanul lui Hristos în inima
ierarhilor care sacrifică sfinţii din închisori în cel mai oribil abator: cel
al uciderii spirituale? Dar dincolo de orbire şi dincolo de laşitate, sfinţii
din închisori veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în
plasa sclaviei statului ateu şi peste neamul românesc, mai reali decât toate
treptele ierarhice care neagă sfinţenia celor morţi în închisori, chiar şi
peste diocezele în care, prin dispoziţiile ierarhului locului, liturghia devine
o anexă la pregătirea clerului pentru intrarea în basilica „ecumenică” a
satanei...(Extras din Cuvântul înainte la cartea „Întoarcerea la Hristos”,
Ioan Ianolide, p. 12.)
 12 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 13

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r Apocalipsa şi ştiinţa descifreze, greşind în aproape toate situaţiile. Ştiinţa, acceptând sfârşitul

D
Preot Gheorghe Calciu
P Mă py
în modul în care Apocalipsa îl sugerează, încearcă să precizeze timpul
şi durata sfârşitului, bineînţeles, tot pe baza unor supoziţii, chiar dacă
o

Înainte de a ataca raportul actual dintre ştiinţă şi religie, dintre ultimele oamenii de ştiinţă le obţin prin simulări la computer.
C

Se ştie că, pe baza unor
programe, poţi introduce
în computer orice elemente
şi să obţii ceea ce doreşti,
formele cele mai fantastice
şi mai îndepărtate de
realitate, sau forme foarte
apropiate de realitate pe
care le poţi pune în condiţii
fantastice.
descoperiri ale ştiinţei actuale şi Biblie, în special Apocalipsa, este bine
să definim sferele celor două noţiuni. Voi începe cu ştiinţa, care este cel
mai comun termen pentru omul contemporan şi, de aceea, cel mai greu de
definit, ca toate noţiunile comune cu care operăm în fiecare zi.
Ştiinţa este un domeniu al cunoaşterii sis­
tematice umane greu de definit, fiind una din
majorele activităţi ale minţii umane. Din acest
punct de vedere, ea se aseamănă cu arta, cu
religia sau filosofia. În latină, ştiinţă înseamnă
cunoaştere, dar, în accepţia actuală, ea în­
seamnă numai un anumit tip de cunoaştere.
Treptele ştiinţei sunt: observaţia dirijată, care
duce la clasificarea cunoştinţelor, din clasificare
se ajunge, prin deducţie, la legi generale, care
pot fi aplicate, în continuare, asupra noilor
fenomene neprovocate, sau provocate, în sensul
experienţei. Dacă legile stabilite nu se aplică
noilor observaţii sau experimente, sau dacă duc
la erori, se modifică legea conform experienţei
noi. Ştiinţa este o cercetare fără limite care
trebuie să întrunească asentimentul general al
experţilor (cf. Enciclopedia Britanică).
Apocalipsa este mai uşor de definit, ea fiind o carte a Bibliei, făcând
parte din Noul Testament, cartea cu care Noul Testament se încheie,
de altfel. Numirea vine de la cuvântul grec apokalypsis, care înseamnă
REVELAŢIE. Apocalipsa este scrisă de Sf. Evanghelist Ioan, cam prin
anul 95 sau 96, sub inspiraţia Duhului Sfânt şi ea este cea mai misterioasă
dintre toate cărţile Bibliei, pentru că ea conţine profeţii foarte obscure
privind sfârşitul lumii. De aceea, mulţi se zbat să descifreze sensurile
ascunse ale Apocalipsei, unii dintre ei ajungând la aberaţii privind cea de-
a doua venire a Mântuitorului şi modalitatea în care lumea va lua sfârşit.
Acum, după ce am definit cele două obiecte ale studiului nostru, fixând
astfel termenii noţiunilor, putem trece la studiul propus în titlul lucrării,
fără teama de a nu înţelege, fiindcă acceptăm toţi acelaşi conţinut al
noţiunilor.
Să vedem ce spune Biblia despre începutul şi sfârşitul lumii şi, în paralel,
ce spun ultimele „descoperiri ştiinţifice”, despre acelaşi lucru. Apocalipsa
explică sfârşitul lumii prin simboluri pe care oamenii s-au străduit să le
Buletinul Parohiei Holy Cross Romanian Orthodox Church, vol. III, nr.2, Febr., 1997.
Deoarece nu numai Apocalipsa ne vorbeşte despre sfârşitul lumii, ci mai
găsim referiri şi în alte cărţi, fie la Daniel în Vechiul Testament, fie în
cuvântarea eshatologică a Mântuitorului de la Matei, sau în epistole ale
lui Pavel, Petru şi alţii, ne vom referi la fiecare dintre ele, de câte ori va
fi nevoie.
Ştiinţa crede că universurile s-au născut din supa primordială,
adică elementele materiale erau amestecate indistinct şi, în
miliarde de ani, elementele s-au separat, s-au aglomerat şi au
dat naştere lumii, aşa cum o vedem noi astăzi. O altă teorie
afirmă că universul s-a născut din Big Bang, adică dintr-o
explozie care a extins materia concentrată în nuclee foarte
dense, dând naştere universului şi galaxiilor. Toate acestea
sunt simple teorii, imaginate de oamenii de ştiinţă, fie la masa
de scris, fie la computer, în ultimele decenii. Se ştie că, pe baza
unor programe, poţi introduce în computer orice elemente
şi să obţii ceea ce doreşti, formele cele mai fantastice şi mai
îndepărtate de realitate, sau forme foarte apropiate de realitate
pe care le poţi pune în condiţii fantastice.
Să vedem ce spune Biblia: „La început a făcut Dumnezeu cerul
şi pământul… apoi a zis Dumnezeu: să se adune apele de sub
cer la un loc şi să se arate uscatul… Şi a zis Dumnezeu: să
fie luminători pe tăria cerului ca să lumineze pe pământ, să
despartă ziua de noapte şi să fie semne care să deosebească
anotimpurile, zilele şi anii… A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari… Când şi ultima stea îşi va
şi stelele şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului ca să lumineze pământul consuma gazul, lumea va
”(Fac.1:1-17). intra în Era Degenerată,
Doi astrofizicieni de la Universitatea din Michigan, Fred Adams şi Greg când prin spaţiu vor pluti
Laughlin, pornind de la premisa că Big Bangul este adevărat, ajung la bucăţi mari de stele moarte
concluzia că omenirea se va prăbuşi într-o supă finală, după mai multe faze explodate, fără strălucire.
intermediare, în care nu vor mai fi corpuri, ci numai particule împrăştiate:
electroni, positroni, fotoni şi neutrino. Toate aceste faze ale istoriei lumii
au fost simulate de ei la computer, pornind de la data Big Bangului. Era
actuală a lumii se cheamă, după denumirea dată de ei, Era Steliferoasă,
care se caracterizează prin dominanţa energiei stelelor, iar universul apare
plin de energia înaltă a galaxiilor.
Acesta este universul nostru descris de Biblie în primul capitol din Cartea
Facerii. Semnele timpului sunt net delimitate, după voinţa lui Dumnezeu,
ziua şi noaptea se succed cu precizie, anotimpurile sunt marcate. În
concepţia simulării la computer, cei doi astrofizicieni ne lasă impresia
că, încet-încet, universul se va întuneca dispărând în întuneric. Stephen

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
După această perioadă de
strâmtorare, soarele o să se
întunece, luna nu-şi va mai
da lumina, stelele vor cădea
de pe cer şi puterile cerului
se vor zgudui. Apoi îndată
se va arăta pe cer „semnul
Fiului Omului şi vor plânge
toate neamurile pământului
şi vor vedea pe Fiul Omului
venind pe norii cerului, cu
putere multă.
14 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 15
Maran, de la American Astronomical Society, constată că ceea ce spun sunt fazele descrise de Adams-Laughlin, cu fazele prezentate de Biblie,
Adams şi Laughlin este foarte bine construit, dar numai pe supoziţii; să rămânând dar diferenţa esenţială că, în scenariul, lor, Dumnezeu nu are
nu uităm că există o serie nesfârşită de necunoscute care ar putea schimba niciun rol şi că sufletul uman nu apare nicicum. Ei admit că viaţa s-ar
esenţial scenariul celor doi. putea să nu dispară total, ci civilizaţii vor migra în alte spaţii, care mai
Până aici nu este niciun fel de contradicţie între viziunea biblică a creării oferă condiţii de supravieţuire, sau, în ultima era, când nu vor mai exista
lumii şi prezentarea universului actual de către cei doi. Numai că Adams corpuri, va trebui să se acomodeze la noile condiţii. Cei doi astrofizicieni
şi Laughlin încep cu Big Bangul pe care trebuie să-l accepţi prin impunerea vorbesc de migraţia vieţii în spaţii paralele, dar nu admit apariţia spontană
lor. Descrierea lumii văzute este aceeaşi în Biblie ca şi în scenariul lor. Cei a vieţii în noile condiţii. Adams şi Laughlin îşi vor publica studiul lor de
doi astrofizicieni împart istoria 68 de pagini, în anul acesta
lumii în patru ere: Era Steliferoasă (’97), luna aprilie, în Reviews
(actuală), Era Degenerată (în care of Modern Physics.
toate stelele universului vor arde Adams şi Laughlin se ocu­pă
şi nu vor mai exista decât bucăţi după afirmaţia lor, exclusiv
uriaşe de stele, sau chiar stele de evoluţia fizică a lumii,
moarte, cu o masă rarefiată şi cu despre viaţă vorbesc absolut
lumină foarte slabă în jurul lor, incidental. Biblia se ocupă
mai mult ca nişte corpuri albe); în mod inegal, de fizica uni­
Era Găurii Negre – Black Hole versului şi mai pe larg de
Era – în care toate stelele vor viaţă, în special de om.
colapsa, nu va mai exista nimic În capitolul 24 al Evangheliei
decât o masă densă de obiecte lui Matei, Iisus ţine o lungă
colapsate; Era întunecată, în care vorbire despre sfârşitul lu­
găurile negre se vor evapora şi tot mii, vorbire care este nu­
ce va mai rămâne din universul nostru de astăzi va fi doar o supă imensă mită Cuvântarea eshatologică a Mântuitorului (eshatologia se referă la Dar, spune Petru, pământul
formată din protoni, electroni, fotoni şi neutrino. cea de-a doua venire a lui Iisus). Mântuitorul face o distincţie netă între a răsărit, la început din apă,
Desigur, vor exista o serie de faze intermediare: Era Steliferoasă se va semnele sfârşitului Ierusalimului şi cele ale sfârşitului lumii. Vor fi mari când Dumnezeu a poruncit
termina atunci când stelele şi sorii – inclusiv al nostru – nu vor mai avea persecuţii, ura va creşte între oameni, vor apărea profeţi mincinoşi şi „se apelor să se retragă şi tot
gaze şi vor arde integral. Soarele nostru luminos îşi va pierde lumina şi va propovădui această Evanghelie în toată lumea, spre mărturie la toate prin apă, prin potop, păcatul
se va rarefia într-un uriaş corp roşu, apoi va deveni un corp stelar alb şi neamurile şi atunci va veni sfârşitul”(Mt. 24:14). de atunci a fost înecat, dar
dens, cam de dimensiunea pământului de azi. Când şi ultima stea îşi va După această perioadă de strâmtorare, soarele o să se întunece, luna cerul şi pământul de acum
consuma gazul, lumea va intra în Era Degenerată, când prin spaţiu vor nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea de pe cer şi puterile cerului se „sunt ţinute prin acelaşi
pluti bucăţi mari de stele moarte explodate, fără strălucire. În general, vor zgudui. Apoi îndată se va arăta pe cer „semnul Fiului Omului şi vor cuvânt (al Domnului) şi
aceste corpuri vor cădea în găurile negre care le vor înghiţi, acestea fiind plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind păstrate pentru Focul din
de fapt obiecte colapsate atât de dense, încât gravitatea lor nu permite pe norii cerului, cu putere multă. Şi va trimite îngerii Săi, cu sunet mare ziua Judecăţii şi a pierii
nici măcar luminii să radieze, de aceea apar ca nişte spaţii absolut negre de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui, din cele patru vânturi, de la oamenilor necredincioşi”
şi astfel intră în Era Găurii negre. Spre sfârşitul acestei ultime ere, se va marginile cerului până la celelalte margini”(Mt. 24:30-31).
petrece cel mai dramatic fenomen. Când particulele elementare numite Fără îndoială semnul Fiului Omului care se va arăta pe cer, este semnul
protoni, care trăiesc în inima fiecărui atom, vor începe să decadă, masa Sfintei Cruci. În Era degenerată imaginată de Adams şi Laughlin, toate
din găurile negre se va împrăştia şi orice viaţă, chiar şi în formele cele mai stelele vor arde şi vor cădea din locul lor ca nişte bucăţi mari de materie
rudimentare va înceta, pentru că, fără neutroni nu există carbon care este iar soarele îşi va pierde strălucirea, va deveni roşu, apoi se va restrânge
baza vieţii. Era întunecată va fi deci o imensă supă din corpusculi pe care la dimensiunea pământului şi va deveni doar un corp alb, care, în era
i-am numit şi care se va extinde la infinit, pe o arie „infinit mai mare decât următoare, a găurii negre, va cădea în întuneric. Iisus spune acum două mii
cea pe care o ştim noi acum”, afirmă Adams. de ani, aproape cu cuvintele celor doi astrofizicieni, cum vor arde stelele,
Dacă ne întoarcem la Biblie, vom rămâne surprinşi cât de asemănătoare cum va cădea soarele şi cum luna îşi va pierde strălucirea. Oare Adams şi
 16 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 17

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
Laughlin au introdus în premisele simulării lor elemente biblice sau ceea lucrurile, antiuniversul este un spaţiul aspaţial mai organizat lumea aşa cum o vedem astăzi, eră numită
ET n r

D
P Mă py
ce a spus Hristos se adevereşte peste opoziţia oamenilor de ştiinţă atei? aproape de Dumnezeu, mai asemănător structurii de ce doi Steliferoasă. Cred că nu este imposibil
Prezentând istoria Tot cei doi spun că civilizaţiile vor migra în spaţii paralele, adică acolo ideale şi total spirituale a lui Dumnezeu. În acest ca materia, înainte de a se reîntoarce în nimic, să
o

sfârşitului lumii, Sfântul unde viaţa încă va mai fi posibilă. În Biblie se vorbeşte despre un cer sens, Loupascou (Lupaşcu) este mult mai aproape
C

Ioan pune mereu
în paralelă cerul lui
Dumnezeu şi pământul
oamenilor, după mai
multe nenorociri trimise
asupra pământului, din
cauza păcatelor oamenilor,
după războaie în cer şi pe
pământ, toate prezentate
prin simboluri greu de
descifrat şi de înţeles, care
se întind pe 19 capitole,
cu capitolul 20 începe
Judecata din Urmă, expusă,
în majoritate, tot prin
simboluri.
nou şi un pământ nou pe care Dumnezeu îl va institui după Judecata
din Urmă, în care vor trăi cei drepţi. Fără să vrea, cei doi astrofizicieni
vorbesc despre spaţiile în care viaţa va fi posibilă, dar nu dau nicio sugestie
cum ar fi acele spaţii şi cum se poate ajunge la ele. Sfântul Apostol Petru,
prin inspiraţia Sfântului Duh, ne descoperă cum va fi acest lucru. El se
adresează credincioşilor şi repetă, în altă formă, cuvintele Domnului
despre strâmtorarea din urmă şi despre apostazia multora care vor întreba
cu intenţie rea, unde este făgăduinţa revenirii Domnului pe pământ, din
moment ce toţi părinţii care L-au aşteptat au murit. Dar, spune Petru,
pământul a răsărit, la început din apă, când Dumnezeu a poruncit apelor
să se retragă şi tot prin apă, prin potop, păcatul de atunci a fost înecat, dar
cerul şi pământul de acum „sunt ţinute prin acelaşi cuvânt (al Domnului) şi
păstrate pentru Focul din ziua Judecăţii şi a pierii oamenilor necredincioşi”
(2 Petr. 3:7). Şi mai departe: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur; atunci
cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface şi pământul,
cu lucrurile de pe el, va arde cu totul” (Idem, vers.10)… Aşteptând şi
grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia,
cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile aprinse
se vor topi! Dar noi, aşteptăm, potrivit făgăduinţelor
Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care să locuiască
dreptatea (Idem, vers 10 şi vers 12-13).
Aşadar, şi Sfântul Petru vorbeşte despre arderea
stihiilor şi a stelelor, a întregului cer şi a pământului,
cu vuiet mare, ceea ce înseamnă că va fi o explozie
generală, aşa cum o văd cei doi oameni de ştiinţă,
când prin univers vor circula fragmente uriaşe de
stele moarte, explodate, în călătoria lor spre gaura
neagră care le va înghiţi; dar Dumnezeu va crea ceruri
noi şi un pământ nou, potrivit făgăduinţei Sale. În
acest pământ nou va locui dreptatea, adică cei drepţi,
fără nicio răutate. Şi aici există o surprinzătoare
asemănare cu supoziţia spaţiilor paralele emisă de
Adams şi Laughlin. Numai că spaţiul acesta paralel
este creat de Dumnezeu pentru cei drepţi, lucru pe
care cei doi oameni de ştiinţă nu l-au gândit sau n-au
putut să-l gândească.
În legătură cu acest spaţiu paralel, sau universuri
paralele, Ştefan Loupascou, un om de ştiinţă român care a trăit în
Franţa, vorbeşte despre ele, sau despre universuri paralele, în sensul de
antiunivers, aşa cum vorbeşte despre antimaterie. După el, simplificând
de lucrurile spirituale decât sunt cei doi oameni de
ştiinţă.
Apocalipsa detaliază mult mai mult decât Petru şi
chiar decât Iisus în cuvântul eshatologic. Prezentând
istoria sfârşitului lumii, Sfântul Ioan pune mereu
în paralelă cerul lui Dumnezeu şi pământul
oamenilor, după mai multe nenorociri trimise
asupra pământului, din cauza păcatelor oamenilor,
după războaie în cer şi pe pământ, toate prezentate
prin simboluri greu de descifrat şi de înţeles, care
se întind pe 19 capitole, cu capitolul 20 începe
Judecata din Urmă, expusă, în majoritate, tot prin
simboluri. La versetul 11, autorul spune: „Am văzut
apoi un tron mare, alb şi pe Cel Ce şedea pe tron, iar
dinaintea feţei Lui, pământul şi cerul au fugit şi nu
s-a mai găsit loc pentru ele”.
Fără îndoială că această fugă înseamnă focul care va
arde stihiile şi faptul că nu se mai găseşte loc pentru revină la forma ei iniţială, „netocmită şi goală”, supa
ele – topos – se referă la descompunerea lor totală, primordială, după care intră în nefiinţă. Dar Sfânta
după prăbuşirea în gaura neagră. Sfântul Ioan Scriptură nu este scrisă pentru materia moartă
adaugă: „Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou, şi pentru stihii, ci pentru oameni. De aceea, după
căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut instalarea celor buni în Împărăţia lui Dumnezeu - cer
şi marea nu mai este”(Apoc. 20:1). nou şi pământ nou - istoria materiei devine cadută.
Ceva mai sus, analizând scenariul lui Adams şi Vor trăi numai spiritele noastre, sufletele celor buni,
Laughlin, am văzut că atunci când substanţele în fericire eternă, în forme spiritualizate. În timp ce
gazoase vor arde, mările se vor evapora, ceea ce materia va merge treptat spre nimicire şi dispariţie
spune şi Sfântul Ioan în acest verset. Cerul cel nou în nefiinţă de unde a fost adusă la fiinţă, prin cuvânt,
şi pământul nou este universul paralel purificat prin de Dumnezeu, sufletele noastre eliberate de griji şi
ardere de Dumnezeu, cum am mai spus, pentru cei de orice constrângeri materiale, vor trăi în fericire
drepţi. Aşadar, nu este vorba de o nouă creaţie, ci de sufletească şi în contemplarea Sfintei Treimi.
o purificare a ceea ce prin păcat, fusese degradat.
După instalarea Împărăţiei lui Dumnezeu, probabil N.B. datele ştiinţifice ale acestui studiu se bazează
că materia îşi va urma cursul ei spre dispariţie, pe articolul doamnei Kathy Sawier, publicat în
dizolvându-se în supa finală, aşa cum ne-o prezintă Washington Post, Joi, 16 ianuarie 1997, p. A3
scenariul celor doi astrofizicieni. Sfinţii Părinţi
spun că toate lucrurile tind spre sursa lor de origine.
Lumea a apărut din nimic şi se va întoarce în nimic
atunci când Dumnezeu îşi va retrage pronia Lui.
Dumnezeu, prin cuvânt a creat lumea materială
neorganizată: „Totul era netocmit şi gol”, apoi a
 18 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 19

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r Cuvânt la înmormântarea Părintelui drept urmare este întemniţat în anul 1948. În urma condamnării cunoaşte

D
Gheorghe Calciu-Dumitreasa
P Mă py
calvarul închisorii comuniste de reeducare a studenţilor de la Piteşti, iar
Arhimandrit Justin Pârvu chinurile groaznice şi diabolice de acolo la care erau supuşi deţinuţii, sunt
o

asemănătoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortură folosite

C

Părinte Gheorghe Calciu, în aceste temniţe urmăreau distrugerea fizică şi spirituală, semănau ura şi
Bine aţi revenit la Mănăstirea Petru Vodă! dezbinarea şi nu în ultimul rând se dorea pierderea nădejdii şi a credinţei
Cu două luni în urmă aţi fost aici la noi, aţi admirat munţii, dealurile, în bunul Dumnezeu. În aceste condiţii deosebit de grele mulţi „au pierit ca
pădurile şi celelalte lu­cruri minunate ale lui Dumnezeu şi v-aţi exprimat nişte miei duşi spre junghiere” şi rămăşiţele lor
dorinţa ca trupul cel ostenit de suferinţe şi pribegie să se odihnească în pământeşti au fost aruncate în gropi comune,
Grădina Maicii Domnului, în iar sângele lor a îngrăşat brazdele pământului de
pământul sfânt al ţării noastre unde strigă precum sângele lui Abel către fratele
şi mai exact la Mănăstirea Petru Cain cel ucigaş.
Vodă, închinată tuturor Martirilor Această perioadă de 17 ani de puşcărie a fost
jertfiţi în temniţele comuniste şi pentru Părintele Gheorghe Calciu o adevărată
îm­preună să aşteptăm aici sune­ universitate în care se deprinde virtutea,
tul trâmbiţei celei de apoi a răbdarea, credinţa, dragostea, solidaritatea,
Arhanghelului pentru învierea cea pa­cea interioară, toate acestea fiind roade ale
de obşte şi să ieşim „întru întâm­ Duhului Sfânt după cum spune Sfântul Pavel
pinarea Domnului în văz­duh”(1 şi el la rându-i întemniţat pentru Hristos(Gal.
Tes. 4:16). 5:22).
Bine ai venit, iubite frate întru cre­ În urma decretului de amnistie din 1964,
dinţă şi întru suferinţă, deoarece Părintele Calciu iese călit ca aurul din topitoare.
„binecuvântat este cel ce vine întru Cu toate piedicile ce i se pun de regimul
numele Domnului”! materialist şi ateu urmează filologia dar credinţa
în Dumnezeu întărită în temniţă îl cheamă să
Întristaţi fraţi şi surori! devină pescar de oameni, adică preot în Biserica
Atunci când Biserica Biserica şi neamul nostru românesc pierd azi pe una dintre cele mai lui Hristos care nu poate fi biruită de porţile iadului (Mt. 16:18). După o viaţă întreagă trăită
Enei, ctitoria lui Mihai puternice conştiinţe ale demnităţii noastre creştin-ortodoxe şi româneşti, Drept aceea urmează Cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, în zbucium şi neodihnă,
Viteazul a fost ştearsă iar pe de altă parte câştigă un rugător în ceruri pentru acest popor încercat după care este hirotonit preot şi este numit profesor de Franceză şi Noul în mărturisire şi jertfa,
de pe faţa pământului şi şi aici pe pământ, o icoană de-a pururi vie a unui Apostol ce înalţă Crucea Testament la Seminarul Teologic Radu Vodă din Bucureşti, fiind foarte răstignit între Dumnezeu
pângărit locul cu un sălaş al astfel încât „vestirea lui ajunge până la marginile lumii” dar va străbate ca un iubit şi apreciat de elevi, mulţi dintre ei ataşându-se duhovniceşte de şi neamul său după expresia
păcatului, glasul Părintelui ecou sfânt peste veacuri generaţiilor ce vor veni zicând asemenea Sfântului dascălul lor. lui Petre Ţuţea, sub zodia
Gheorghe Calciu a răsunat Pavel: „Fiţi mie următori, precum şi eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1). În 1977 cutremurul din 4 martie n-a dărâmat Biserici, dar cutremurul martiriului şi a smereniei şi
ca un tunet, cu mult curaj S-a născut în anul 1925 odată cu Patriarhia Română pe data de 23 comunist are curajul să lovească altarele Dumnezeului Celui viu, sau cum moartea Părintelui este tot
şi fără nicio frică împotriva noiembrie. S-a născut la gurile Dunării cel ce se va odihni aici între spune psalmistul, ca în codru cu topoare să distrugă locurile cele sfinte. în aceiaşi zodie a neodihnei
dărâmătorilor de biserici crestele Carpaţilor deoarece printre vitregiile veacului martiric XX şi-a Atunci când Biserica Enei, ctitoria lui Mihai Viteazul, a fost ştearsă şi a furtunilor îngăduite de
pentru că era nefiresc croit crezul ca un fluviu de nestăvilit şi a devenit un munte de neclintit. de pe faţa pământului şi pângărit locul cu un sălaş al păcatului, glasul Dumnezeu pentru a primi
pentru urmaşii voievozilor Şi-a trăit copilăria şi tinereţea în vâltoarea evenimentelor interbelice şi a Părintelui Gheorghe Calciu a răsunat ca un tunet, cu mult curaj şi fără cunună mai strălucitoare în
„mari ctitori de locaşuri înţeles ca majoritatea celor din generaţia lui pericolele Ciumei Roşii ateiste nicio frică împotriva dărâmătorilor de biserici pentru că era nefiresc împărăţia cerurilor.
sfinte”, să săvârşească de la Răsărit care sufla ameninţare asupra României şi a altor state creştine pentru urmaşii voievozilor „mari ctitori de locaşuri sfinte”, să săvârşească
sacrilegiul acesta. din zonă, dar şi pericolul nazist din apus cu aceleaşi efecte distructive pentru sacrilegiul acesta. Părintele îşi asumă rolul de a striga cu glas mare în
credinţă şi neam. În acest context, fiind student la medicină, cu mult curaj pustiul nepăsării şi al compromisului, cu atât mai mult cu cât consecinţele
a încercat alături de alţi tineri să tragă semnalul de alarmă, luând parte la acum puteau fi mai grave, deoarece suferinţa nu ar fi fost una individuală,
diferite manifestări cu caracter anticomunist şi antiateu ale studenţilor şi ci şi a familiei, a soţiei şi a băiatului, însă Părintele ştia că nimeni şi nimic
 20 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 21

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
nu trebuie să despartă pe adevăratul creştin de dragostea lui Hristos. prohodit după rânduială de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist al
ET n r

D
P Mă py
Astfel Părintele a ţinut cele şapte cuvinte către tineri în şapte săptămâni, Bisericii Ortodoxe Române.
miercurea, la Seminarul Radu Vodă, cuvinte care au însemnat atunci o Acum, la împlinirea unui an de la sfinţirea Mănăstirii acesteia închinate
o

adevărată Proclamaţie spirituală, o chemare la redeşteptarea cea întru Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi tuturor Martirilor căzuţi în
C

El este răscumpărătorul
vremurilor noi care spală
ruşinea fricii şi a lipsei de
cutezanţă şi care şterge vina
sângelui curs pe nedrept aşa
cu m spune Mântuitorul „de
la sângele lui Abel până la
sângele lui Zaharia fiul lui
Varahia cel ucis între templu
şi altar” şi ca acest blestem
să nu apese pe umerii
nimănui.
credinţă, un reper concret de orientare în întunericul veacului acestuia, lupta împotriva celor fără de Dumnezeu, iată se seamănă aici în cimitir
deoarece toţi „umblam în latura şi în umbra morţii” (Is. 9:1). un simbol al demnităţii ortodoxe, un martir al neamului, un spirit ce
În urma acestei atitudini este anchetat, izolat, ameninţat şi în 1979 este va cuvânta tainic tuturor că „cinstită este înaintea Domnului moartea
condamnat la încă 10 ani închisoare. În urma cuvioşilor lui”. În ziua în care s-au împlinit 8 ani de la moartea Părintelui
protestelor marilor personalităţi din diaspora Cleopa, Părintele Gheorghe Calciu este întâmpinat în Mănăstirea noastră
românească şi a presiunii unor oameni politici şi deja gustă din bucuria zilei a opta, adică ,,s-a împărtăşit cu adevărat cu
este eliberat după cinci ani, în 1984, şi forţat să Dumnezeu în ziua cea neînserată a împărăţiei Sale”.
părăsească ţara în anul următor. Acum, în preajma sărbătorii Sfântului şi bunului Părinte Nicolae, prin
După 21 de ani de puşcărie urmează exilul în moartea Părintelui Calciu avem în ceruri un Părinte al nostru, mângâietor
SUA de 22 de ani, o perioadă în care Părintele în necazuri şi nevoi, rugător pentru neamul nostru românesc şi luminător
cu un dinamism tineresc desfăşoară un apostolat al drumului către Hristos.
jertfelnic pentru românii de peste ocean fiind Din vremelnicie Părintele Calciu trece în veşnicie şi trage după el un neam
liantul şi vocea cea mai autorizată pentru întreg, deoarece acel popor va dăinui în istorie şi în vecii nesfârşiţi care-l va
năzuinţele celor de acolo, dar şi propovăduitorul avea într-o măsură cât mai mare pe Dumnezeu. El este răscumpărătorul
credinţei ortodoxe şi a valorilor naţionale pentru vremurilor noi care spală ruşinea fricii şi a lipsei de cutezanţă şi care şterge
păstrarea identităţii religioase şi de neam. Dorul vina sângelui curs pe nedrept aşa cum spune Mântuitorul „de la sângele
de ţară l-a urmărit mereu aşa cum i-a urmărit pe lui Abel până la sângele lui Zaharia fiul lui Varahia cel ucis între templu
evrei în robia babilonică, care plângeau la râul şi altar” şi ca acest blestem să nu apese pe umerii nimănui.
Babilonului aducându-şi aminte de Sion (Ps. Hristos să te odihnească în latura celor vii şi uşile raiului să-ţi deschidă,
136). moştenitor împărăţiei Sale să te arate şi mijlocitor pentru Biserica
Simţindu-şi sfârşitul aproape a dorit să vadă şi neamul nostru să te rânduiască pe tine, Părinte Gheorghe Calciu,
pentru ultima dată locurile dragi ca aceste mărturisitor neînfricat al credinţei!
amintiri să le poarte în sufletul său în planul
vieţii de dincolo. Aşa cum Iosif a lăsat testament
ca atunci când ai săi se vor întoarce în pământul
făgăduinţei să-i ia şi osemintele lui şi acest
testament a fost împlinit întocmai de Moise, aşa şi Părintele Calciu a lăsat
testament ca trupul său să fie adus şi înmormântat aici, la Mănăstirea Petru
Vodă. După o viaţă întreagă trăită în zbucium şi neodihnă, în mărturisire
şi jertfă, răstignit între Dumnezeu şi neamul său după expresia lui Petre
Ţuţea, sub zodia martiriului şi a smereniei şi moartea Părintelui este tot
în aceiaşi zodie a neodihnei şi a furtunilor îngăduite de Dumnezeu pentru
a primi cunună mai strălucitoare în împărăţia cerurilor.
De sărbătorea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie,
Părintele Calciu intră în acea Sfântă a Sfintelor nefăcută de mână, în
ceruri (Evr. 9:12), unde este Marele Arhiereu Iisus Hristos, pentru a
mijloci în veci pentru acest neam pe care l-a iubit atât de mult.
De Sărbătoarea Sfântului Andrei, Apostolul Românilor, Părintele
Calciu, Noul Apostol al Românilor de pretutindeni, este adus în ţară
într-o procesiune sfântă şi depus în Mănăstirea Radu Vodă pentru a fi
 22 AT I T U D I N I
U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r Să ne rugăm să nu ne părăsească
D
puterile sufleteşti
P Mă py
Interviu cu Părintele Justin Pârvu
o
(realizat de monahia Fotini, 6 iunie, 2009)
C
- Părinte, v-aş ruga să daţi un sfat tuturor celor care au suferit fel şi fel
de piedici dinafară sau dinlăuntru în această luptă acerbă împotriva
însemnării electronice şi puterile lor sufleteşti au început să slăbească,
nesimţind ajutor sau întărire duhovnicească de nicăieri.
- Dragii mei, să nu ne mire asprimea sau amărăciunea
acestei lupte în care ne-am angajat, pentru că aceasta este
soarta creştinismului – jertfa; chiar de la începuturile
sale creştinismul se găsea în acelaşi stadiu, cam cum
ne găsim noi la ora aceasta. Şi primii creştini au luat
cu tot dinadinsul cutezanţa, îndrăzneala aceasta de a
mărturisi, pentru că numai aşa se regăseau în cuvintele
Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine
înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea
Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda
de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el
înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33).
Noi nu putem ceda în această luptă de mărturisire, pentru
că aceasta ar fi o lepădare de Hristos. Noi trebuie să ne
găsim pe baricade de mărturisire până în ultimul moment
al vieţii, pentru că numai aşa dovedim că suntem lumină şi
fii ai creştinismului de odinioară. Sigur că sunt vremurile
acestea aşa înspăimântătoare, pentru că şi noi suntem
supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească
Acest cip este de fapt din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt
implantarea urii în sufletele spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru. Să nu mai aşteptăm de la noi
noastre, manifestată prin mari progrese duhovniceşti, pentru că ne aflăm faţă în faţă cu o neputinţă
urmărire, condamnare, a firii dusă la extrem, în care Dumnezeu a îngăduit să ne lase singuri şi
neîncredere, bănuială, neajutoraţi cumva. Neputinţa firii se vădeşte şi lucrarea lui Dumnezeu
suspiciune – lucruri care în lume abia se mai întrezăreşte, încât pare că ne-a părăsit Dumnezeu.
pe parcurs vor şterge şi cea Dar nici pe departe nu este aşa, dragii mei. Hristos spune, prin gura
mai mică urmă de dragoste apostolului, că în slăbiciune se vădeşte puterea Sa, adică în asumarea
creştină. smereniei şi vederea neputinţei firii în toată goliciunea ei. Dar mare este
înţelegerea acestei neputinţe şi asumarea ei, după cum zice şi Sf. Siluan
Athonitul, pentru vremurile noastre parcă: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu
deznădăjdui”, adică rezistă să vezi realitatea dură în care ne aflăm şi nu uita
că Dumnezeu ne rabdă! E grea într-adevăr mărturisirea şi parcă suntem cu
totul descoperiţi şi neînarmaţi. Dar să nu uităm că nici apostolii, când au
plecat să propovăduiască adevărul Mântuitorului Hristos, nu au avut cu
ei nici traistă, nici baston, nu au luat cu ei nimic fără numai convingerile,
AT I T U D I N I 23
curajul şi moartea pentru adevăr. Iată că Dumnezeu ne dă prilejul să ne
asemănăm primilor creştini, pentru că la fel suntem şi noi la ora actuală;
ne confruntăm cu o lume cu totul potrivnică lui Hristos şi noi, care mai
trăim aşa câtuşi de puţin, avem datoria să ducem mai departe adevărul
acesta prin mărturisire, pentru a lăsa moştenire generaţiilor de după noi,
un îndemn mărturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos.
Bineînţeles că nu mai vedem noi o perioadă de strălucire a creştinismului
sau alţii, după noi. Dar noi suntem convinşi că biruinţa este a lui Hristos
şi a Bisericii Sale, al cărei trup suntem, şi porţile iadului nu o vor birui.
Acesta este îndemnul Mântuitorului la care trebuie să fim atenţi şi să ne Şi va veni vremea când o
găsim în poziţie de trezvie şi rezistenţă pe linia noastră, a Bisericii noastre să se teamă să te primească
străbune – „Fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică cineva în casa ta. Iată am
este sluga pe care o va afla lenevindu-se”. Să fugim de această lenevie şi mai trăit vremurile acestea,
comoditate modernă, care duce la indiferenţă şi ignoranţă. E o ispită mare cum au fost partizanii din
modernismul acesta. Va trebui să recitim cum trăiau pustnicii odinioară, munţii Făgăraşului care
retraşi, departe de dulceaţa acestei lumi, încât nici măcar un obiect din încercau să se ascundă de
lumea aceasta nu suportau să aibă cu ei acolo. Beau apă din pumn şi o teroarea comunistă. Ei bine,
cărau de la o distanţă considerabilă, într-un vas de lemn, care până la unde să te mai duci tu la un
chilie ajungea pe jumătate. Dar nu s-au menajat să-şi pună instalaţie, apă cioban, la o stână, să-ţi dea o
curentă, să facă canalizări. Nu! S-au lepădat cu totul de lucrurile acestea, cupă de zer ca să bei sau să-
şi-au luat doi cartofi acolo şi traista de făină şi din rădăcinile ierburilor cu ţi dea o bucăţică de brânză?
care îi binecuvânta Domnul trăiau. Pentru că, după cum se ştie,
- Şi credeţi că va fi o revenire la aceste vremuri? au fost condamnaţi câte
- Păi, da, cred că revenirea este deja pentru noi foarte evidentă şi grăitoare... 10-15 ani pentru că au dat
motivată de interdicţia aceasta de a nu putea cumpăra şi vinde, de a nu avea mâncare la un fugar.
un adăpost la umbra unei legi, ba dimpotrivă, noi vom ieşi
de sub orice ocrotire de lege, şi vom avea o soartă mai grea
ca a unui animal, pe care tot îl mai protejezi cumva. Şi
va veni vremea când o să se teamă să te primească cineva
în casa ta. Iată am mai trăit vremurile acestea, cum au
fost partizanii din munţii Făgăraşului care încercau să se
ascundă de teroarea comunistă. Ei bine, unde să te mai
duci tu la un cioban, la o stână, să-ţi dea o cupă de zer ca
să bei sau să-ţi dea o bucăţică de brânză? Pentru că, după
cum se ştie, au fost condamnaţi câte 10-15 ani pentru că
au dat mâncare la un fugar. Pe vremea noastră aceşti fugari
mai găseau încă pe ici pe colo adăpost şi alinare de la câte
un om de bună credinţă dar acum, prin aceste cipuri şi
sistem de supraveghere, se induce în sufletele oamenilor
ura aceasta neţărmurită împotriva binelui şi a dragostei;
acest cip este de fapt implantarea urii în sufletele noastre,
manifestată prin urmărire, condamnare, neîncredere,
bănuială, suspiciune – lucruri care pe parcurs vor şterge
şi cea mai mică urmă de dragoste creştină.

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
Nu e nimic nou, au fost
trădări în toate vremurile şi
am avut şi am lângă mine tot
timpul trădători; am mers
la drum cu oameni care au
crezut, dar şi cu oameni care
nu au crezut, oameni care
s-au devotat, dar şi oameni
care s-au lepădat, ca şi
ucenicii Mântuitorului.
24 AT I T U D I N I
- Cum să facem să scăpăm de deznădejde?
- Să cugetăm la câte am greşit şi multe nu le ştim şi că nu merităm atenţia
Domnului. Domnul ştie şi frunza pe care o călcăm în picioare. Nu mie
îmi aparţine viaţa, ci lui Dumnezeu. Oare i-am depăşit noi în nevoinţe
pe mucenicii apropiaţi nouă, din închisorile comuniste - Gherla, Piteşti,
Aiud, Canal, Baia Sprie şi toate lagărele de concentrare? Ca să nu mai zic
de primii mucenici ai Bisericii lui Hristos, care nu numai că sufereau orice
tortură fizică, ci îşi şi asumau suferinţa, astfel încât din inima lor izvora
dragostea şi iertarea faţă de cei ce-i prigoneau, după cum avem modelul
Sfântului Arhidiacon Ştefan. Să nu credeţi că
Hristos nu poate să insufle în sufletele noastre
tăria aceasta a primilor martiri. Nici eu nu mă
gândeam că voi trece prin toate suferinţele prin
care am trecut, dar bunul Dumnezeu m-a ajutat
să trec şi de această perioadă din viaţa mea. Dar
de ce trebuie să transformăm acuma totul în
dramă? Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl
înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum
mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posibilităţile mele,
cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate
ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui
Dumnezeu.
- Sunt credincioşi derutaţi de duhovnicii lor care,
în loc să vădească această lucrare antihristică, nu
văd niciun pericol în acceptarea acestor cipuri şi
răspund şi ei precum cei de la Pro Tv, că nu se
poate ascunde dracul într-un paşaport.
- Aceşti duhovnici sunt oameni care nu prea
au curaj, se ascund şi ei pe ici pe colo, că dacă îi
întrebi mâine despre o afirmaţie făcută alaltăieri, o să-şi găsească îndată
refugiu şi răspunsuri. Din păcate aceştia produc sminteala şi au semănat
neîncredere în sufletele credincioşilor faţă de Biserica lui Hristos. Aceştia
au de dat un mare răspuns în faţa Judecăţii.
- Şi ce atitudine să aibă ucenicii faţă de astfel de duhovnici?
- Păi, să-i lase în pace! Ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze, dar nu
mai putem da ascultare sfaturilor lor. Va veni vremea când într-adevăr
nu vei avea unde să intri într-o biserică care să ţină predania Părinţilor
şi rar vei găsi un epitrahil unde să-ţi pleci capul. Şi nu suntem departe
de acele vremuri. Bineînţeles că nu vom mai putea intra într-o astfel de
biserică. Ne vom duce la morminte şi vom striga după cum zice Scriptura:
„Ieşiţi voi, morţilor, să intrăm noi”. Este o perioadă destul de grea. Deci
nu va fi uşor deloc. Este nevoie de multă rugăciune, pentru că ferească
Dumnezeu să te cuprindă slăbirea sufletească în aceste momente şi să-ţi
pierzi sufletul. Asta e important pentru noi – să nu ne părăsească tăria
sufletească, chiar pe noi, cei care ne-am angajat
acum la această luptă. Pentru că puterea este a lui
Dumnezeu şi nu a noastră.
- Credeţi că faţă de toată această mânie năpustită
asupra noastră e mai potrivit cuvântul: „Ascunde-te
puţine clipe până când mânia va fi trecut”?
- Tot timpul au fost mânii şi persecuţii. Nu este prima
dată în istorie când creştinătatea suferă prigonire de
pe urma păgânilor. Astfel de mânii au fost şi nu au
cum să nu vină. Aceste sensuri scripturistice sunt
greu de descifrat. Un singur lucru este cert pentru
noi – că trebuie să ne găsim cu mărturisirea pe
buze, că nu ştii când vine moartea. Că ştim noi că
nu este acum şi vine poimâine... Nu se ştie ce se mai
întâmplă cu poimâine ăsta în care, nemărturisind,
poţi să îţi pierzi sufletul. Şi Domnul ne-a dat prilejul
acesta şi dacă ai fugit, ai ratat toată mărturisirea.
Să ne bucurăm că avem prilej de mărturisire, de
mucenicie, nu să ne ascundem.
- Ce penitenţă credeţi că ar fi necesară celui ce primeşte
aceste cipuri?
- Penitenţa aceasta rămâne la mila Domnului;
sunt cam aspre canoanele pentru lepădare, pentru
că acest păcat se încadrează la păcatul lepădării de
Hristos. Dar depinde însă de pocăinţa fiecăruia, de
profunzimea durerii fiecărui individ în parte.
- Dar dacă păcătuieşte din neştiinţă?
- Nu prea mai există acuma păcatul acesta în zilele
noastre; ai toate mijloacele de informare la îndemână.
Chiar la pustie de ai fi, nu ai justificare, pentru că
nu ai căutat să te informezi, atâta timp cât au fost
destule voci ale Sfinţilor Părinţi din ultimele veacuri
şi care au atras neîncetat atenţia asupra vremurilor
în care trăim. Să nu privim superficial aceste
lucruri, pentru că este posibil ca să nu mai existe
acel timp de pocăinţă. Dar se mai poate întâmpla
ca tu, cu toată ştiinţa ta, aşa informat cum eşti, la
vremuri grele şi de impas, să cazi tu şi să aluneci în
neştiinţă. Pentru că nu este suficientă informarea,
ci să ai în permanenţă o viaţă de pocăinţă. Sau dacă
ne vor înfricoşa chinurile? Să ne rugăm pentru acele
vremuri. Căci îmi aduc aminte de crematoriile de pe
vremea comunismului, de la Bucureşti, Braşov, în
care te puneau pe o targă şi te băgau puţin câte puţin
AT I T U D I N I 25
în foc, la pârlit şi te mai scoteau să vadă dacă nu
cumva cedezi... Fel şi fel de metode de tortură... Noi,
cei din închisori, eram caz fericit, pentru că acestora
evreii le luau şi le aruncau cenuşa de la înălţime, să
nu mai rămână nici urmă din neamul lor. Aşa era
ura lor împotriva creştinismului....
- Părinte, asistăm în ultima vreme la un atac
mediatic asupra ucenicilor sfinţiei voastre, cum că
nu v-ar reprezenta poziţia şi încearcă să discrediteze
mănăstirea şi, prin urmare, cuvântul sfinţiei
voastre.
- Totdeauna au fost oameni care au apreciat şi
oameni care au dezapreciat ceea ce lucrează cineva.
Cine lucrează poate să mai şi greşească, numai cine
nu lucrează nu greşeşte. Cei care se năpustesc şi
vor să anuleze o acţiune pe care o ducem noi aici
sunt oameni care nu au nimic serios de lucru.
Nu e nimic nou, au fost trădări în toate vremurile şi
am avut şi am lângă mine tot timpul trădători; am
mers la drum cu oameni care au crezut, dar şi cu
oameni care nu au crezut, oameni care s-au devotat,
dar şi oameni care s-au lepădat, ca şi ucenicii
Mântuitorului. Toată sămânţa aceasta a credinţei
nu cade întotdeauna pe acelaşi pământ.
Credibilitatea faţă de unii sau alţii este după
convingerile fiecăruia, nu putem să impunem ni­
mănui crezul nostru. Eu nu cred că ucenicii
mei una vorbesc şi alta fac, vorbesc despre
convingerile acestea de doctrină, nu vorbim de
păcatele noastre omeneşti. Eu nu cred că ei vor fi
altceva decât au fost şi până acum. Dar chiar dacă
nu se conformă întocmai cuvintele cu faptele lor, pe

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
- Dar apoi Dumnezeu a
vorbit prin cei slabi ca să îi
ruşineze pe cei tari. Căci
cine dădea vreun preţ pe
Sf. Apostoli Pavel, Petru,
Andrei şi ceilalţi, care erau
nişte oameni fugari prin
Ierusalim, singuri, fără
stăpân şi iată că avem de pe
urmele lor toată fundaţia
Bisericii. Aşa slabi cum
suntem, suntem şi noi nişte
apostoli, dar cu smerenie,
dragoste, umilinţă şi
batjocură.
26 AT I T U D I N I
drum, acel omenesc, care este în fiecare din
noi, se va curăţi, se va spăla, va dispare şi va
rămâne ceea ce e de la Dumnezeu, un fruct
pentru viitor. Nimeni nu este perfect, dar ei
au binecuvântarea mea şi îmi asum această
răspundere de a-i trimite ca pe nişte apostoli
să cuvânteze în faţa oamenilor; nu e lucru uşor
să ai poziţia aceasta de apostol. Acestea sunt
sminteli ca să diminueze efectul cuvântului
meu; însă eu cred că acum lucrurile s-au mai
clarificat şi rămâne valabil ceea ce am spus,
fie că este cuvântul meu integral, fie că este
sub influenţa cuiva, dar dacă este o influenţă
bună, sănătoasă, de ce să nu fie? Şi ce mesaj
este acela fără consultare, cercetare? Orice
lucru bun se face cu sfat. Pe cât li se putea li s-
a dat şi ucenicilor, aşa şi noi, pe cât se poate...
Am constatat că avem nevoie mai mult ca
oricând de smerenie ca să rezistăm în acest
război. De aceea îndemn să mergem cu multă
smerenie pe acest drum, cu multă dragoste, nu
cu îngâmfare că vai câte semnături am strâns
noi, câtă misiune am făcut eu, pentru că acolo unde este îngâmfare, acolo
este şi părăsirea lui Dumnezeu. Cu cât lucrarea noastră va fi mai în duhul
creştin, cu atât se va apropia mai mult de adevăr. Cu cât viaţa noastră va
fi mai potrivită cu ceea ce propovăduim, cu atât şi cuvântul va avea spor şi
rod. Dar noi acum trebuie să ne pregătim foarte bine, să fim convinşi că
adevărata noastră mărturisire este atunci când ne găsim în faţa primejdiei
morţii şi rămânem cu adevărul acesta pe buze. Să nu cumva vrăjmaşul
diavol să micşoreze această ardoare a noastră şi să pierdem tocmai pe
ultima sută cununa mărturisirii. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm: Să
nu ne prăsească puterile sufleteşti! Că atunci dovedeşti cum eşti: ucenic,
urmaş apostolic sau iudă.
- De ce nu ies în faţă oameni cu trăire?
- Mai sunt, într-adevăr, oameni neştiuţi de nimeni, tainici, necunoscuţi,
oameni de rugăciune ai neamului nostru şi poate mai mare este forţa lor,
a acestor sihaştri, ascunşi prin crăpăturile pământului, rugători către
Dumnezeu. Căci un astfel de rugător face cât şapte guverne, numai să se
roage. Noi dacă am avea acum, cu adevărat, vreo câteva cete aşa de rugători
şi asceţi, postitori, nevoitori, care să pătrundă în duhul lor puterile creşti,
ar face mai mult decât orice conferinţă în parlament. Pentru că destinul
omenirii nu e determinat de planurile noastre. Noi suntem poporul
lui Dumnezeu. „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează
moştenirea Ta”. Totuşi, la vreme de restrişte pentru Biserică, cei mai mari
AT I T U D I N I 27
din sfinţii pustiei au ieşit să mărturisească. Nu este a existat perioadă în era creştinismului, în care să
cu putinţă să dăinuiască Biserica fără mărturisitori, nu curgă picătură de sânge. Dar să nu ne înfricoşeze
fără lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu. De aceea aceste vremuri; ele trebuie să vină şi nu le putem
este bine să se îmbine lucrarea unora cu a altora, cu schimba. Noi avem însă datoria să ne punem viaţa
dragoste şi dăruire. pentru Dumnezeul nostru. Cum nu încetează pe
- Dar vedeţi că ies cei mai slăbuţi oameni în faţă... pământ cultura grâului pentru hrana omului, aşa nu
- Dar apoi Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca să încetează nici curgerea sângelui pentru menţinerea
îi ruşineze pe cei tari. Căci cine dădea vreun preţ veşniciei cereşti. Harul şi puterea mucenicilor şi
pe Sf. Apostoli Pavel, Petru, Andrei şi ceilalţi, care sfinţilor noştri mărturisitori să ne însoţească şi să
erau nişte oameni fugari prin Ierusalim, singuri, ne întărească în această luptă grea ce ne stă înainte!
fără stăpân şi iată că avem de pe urmele lor toată Să avem nădejde că Maica Domnului, ocrotitoare
fundaţia Bisericii? Aşa slabi cum suntem, suntem a acestui pământ românesc, şi toţi sfinţii noştri
şi noi nişte apostoli, dar cu smerenie, dragoste, mucenici din temniţele comuniste nu ne vor lăsa, şi
umilinţă şi batjocură. aşa neamul nostru va învinge fiara antihristă.
- Credeţi că neamul nostru se va izbăvi de dictatura
aceasta biometrică?
- Dar câte dictaturi nu a avut neamul acesta! O să ne
izbăvească şi de aceasta. Bineînţeles că fără sacrificiu
nu se poate face nimic. Aşa ne ducem crucea până
pe Golgota.
- Părintele Arsenie Boca zicea să nu plecăm din ţară
că ţara noastră va da mulţime de mucenici.
- Ţara noastră dă mucenici şi acuma; la noi aici este
cea mai înaltă fabrică de mucenici, pentru că au
grijă conducătorii noştri să ne toarne în cuptorul
cu mucenici. Ortodoxia noastră a fost şi este o
mucenicie continuă.
- Care este diferenţa dintre dictatura politică de până
acum şi această nouă dictatură?
- După 1920 dictaturile acestea s-au manifestat la
noi în trepte diferite. Şi acuma s-a ajuns la această
treaptă de lepădare totală. Comunismul, hitlerismul,
fascismul, toate mişcările acestea puternice, s-au
ciocnit aici în ţara noastră de-a lungul a zece ani.
Şi toate aceste lupte şi încercări grele, dictatoriale,
au avut drept scop să se ajungă la faza actuală. A
avut ţara noastră linişte şi pace vreodată? Niciodată!
Doar lupte. Nu au fost tineri care au ajuns la culmea
martirajului? Avem aceste modele proaspete: Ionel
Moţa, Vasile Marin, Valeriu Gafencu, Mircea
Vulcănescu şi toţi aceşti tineri martiri ai neamului
nostru. Dar acum folosesc o dictatură mai perversă,
urmăresc să te vinzi de bună voie, încât să renunţi
de bunăvoie la chipul lui Dumnezeu din tine. Nu

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
Mănăstirea pe care noi
suntem pregătiţi să o
ridicăm, pentru mine
reprezintă înălţarea
neamului nostru românesc.
Măcar să fi anunţat câţiva
dintre bătrânii care au fost
şi sunt implicaţi în lucrarea
aceasta de viitor a bisericii
care va avea şi aşezământ
monahal, după cum şi are.
28 AT I T U D I N I
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU
Mănăstirea sfinţilor de la Aiud
Interviu realizat de Victor Roncea
- Sfinţia voastră, de curând la Râpa Robilor din Aiud, a fost oficiată de către
IPS Andrei Andreicuţ o slujbă de sfinţire a locului pentru o nouă biserică
sau un centru cultural, după cum se aude. Ce ştiţi despre acest proiect şi ce
urmează exact să se construiască acolo?
- Dragul meu, cu durere îţi spun că eu nu am fost
înştiinţat cu privire la această sfinţire, despre care
am aflat ulterior. Sfinţirea aceasta a fost foarte
surprinzătoare pentru mine şi mi se pare o lipsă de
respect, faţă de cei care au suferit în închisori şi mai pot
da încă mărturie, faptul că acest eveniment important
s-a făcut fără vreo informare a noastră câtuşi de puţin.
S-a uitat că mai sunt şi nişte urmaşi, nişte bătrâni, nişte
oameni care sunt interesaţi în mod deosebit de viitorul
acestei biserici ce se intenţionează a se ridica pe ruinele
sfinte ale unui martiraj, o groapă plină de un amar de
suferinţă? S-a oficiat slujba într-un cerc foarte restrâns,
cu anumite oficialităţi şi persoane... Ori, Biserica, în tot
trecutul ei istoric are şi un act de naştere. Aici s-a făcut
pe ascuns şi necunoscut. Mănăstirea pe care noi suntem
pregătiţi să o ridicăm, pentru mine reprezintă înălţarea
neamului nostru românesc. Măcar să fi anunţat câţiva
dintre bătrânii care au fost şi sunt implicaţi în lucrarea
aceasta de viitor a bisericii care va avea şi aşezământ
monahal, după cum şi are. Dar s-au trecut cu vederea
toate lucrurile acestea şi rămâne să ne întrebăm noi: Oare ce se face acolo?
Facem o biserică în care să se oficieze slujbele morţilor, martirilor şi eroilor
noştri care au pătimit ani şi ani între zidurile puşcăriei Aiudului sau se
face altceva? Şi acel altceva pe noi ne interesează mai puţin sau chiar
deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memorială sau orice
altceva. Pentru că pe noi nu aceste aspecte ne interesează, dragii mei, în
primul rând. Ci să se săvârşească jertfa cea fără de sânge a Mântuitorului
nostru Iisus Hristos pe temelia însângerată a Aiudului, cetatea şi sufletul
neamului nostru românesc. Dar acum mă tem ca nu cumva toată această
lucrare a noastră de preamărire a martirajului lor să capete o coloratură
politică şi să pângărim mai mult jertfa lor curată.
- Dar deţinuţii politici nu au fost înştiinţaţi?
- Tocmai: această sfinţire ce a avut loc la Aiud socot că trebuia făcută
în prezenţa celor care sunt primii îndreptăţiţi să vorbească acolo – foştii
deţinuţi; ei însă au lipsit cu desăvârşire. Cu multă durere suport această
jignire care este adusă martirilor şi eroilor noştri de altădată. Nu zic să
AT I T U D I N I 29
mă fi anunţat musai pe mine, dar încă mai sunt câţiva bătrâni în ţara asta
cărora li se cuvenea să participe la un aşa eveniment pentru neamul nostru.
Înseamnă că noi nu acordăm nicio atenţie puterii jertfei; am neglijat cu
totul viaţa şi jertfa, şi a celor morţi, şi a celor vii.
Şi acuma, desigur, suntem la o răspântie de drumuri: Ce se va face pe
locul acesta sfinţit pentru biserică şi cum se va face? Ce planuri sunt de
fapt? Pentru că au fost mai multe proiecte. Ştiu că proiectul trebuie să
fie aprobat de mitropolie, de autorităţile competente ale oraşului Aiud;
poate s-or fi făcut toate aceste demersuri, dar noi nu le
cunoaştem. Or, ele ar fi trebuit să fie oficial publicate
şi cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales
pentru cei care şi-au pierdut o viaţă în acele locuri şi
pentru cei ce cu adevărat vor să se aducă jertfă curată
lui Dumnezeu şi neamului lor.
- Sfinţia Voastră l-aţi însărcinat şi pe actorul Dan
Puric să gireze lucrările de la Aiud, el fiind şi unul
dintre participanţii la sfinţirea locului?
- A fost o discuţie în prealabil, am vorbit doar aşa,
în treacăt. Apoi am avut păreri diferite în privinţa
proiectului pentru biserică, dar asta nu înseamnă că
acum trebuie să ne ascundem unul faţă de celălalt.
Dorinţa aceasta, de a înfiinţa o mănăstire la Aiud,
am avut-o încă de când am ieşit din închisoare, dar
abia în 2004 am reuşit să primim binecuvântările
arhiereşti pentru schitul care este acum acolo şi
poartă hramul Înălţării Sfintei Cruci. Monumentul
care este acolo s-a ridicat cu ajutorul foştilor deţinuţi
politici şi a fost sfinţit de Înalt Prea Sfinţitul
Bartolomeu Anania în anul 2000, locaş unde până
acum se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Cu timpul însă
acele locuri s-au făcut repede cunoscute, mai ales pentru faptul că s-au Este exponentul martirilor
descoperit, odată cu începerea săpăturilor, sfintele moaşte ale martirilor şi eroilor noştri, care au
care erau aruncaţi cu bestialitate în acea groapă comună, oseminte care fost trădaţi şi lepădaţi până
stau mărturie în osuarul monumentului din Aiud. Credincioşii, mânaţi şi de unii din episcopii lor.
dinlăuntru de glasul mucenicilor, au început să vină din ce în ce mai mulţi Ce folos să mai trădăm încă
să se închine şi să cinstească nevoinţele şi sfinţenia lor, iar pentru credinţa o dată adevăratul lor sens
acestora, s-au făcut şi se săvârşesc în continuare nenumărate minuni de sacrificiu? Sacrificiul
şi tămăduiri. De aceea am considerat necesară ridicarea unei biserici lor a fost închinat numai
autentice şi încăpătoare, în conformitate cu tradiţia noastră ortodoxă şi numai lui Hristos, şi nu
şi, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a vreunui partid politic.
arătat dornic să contribuie la această lucrare şi, prin sprijinul dânsului, am
reuşit de am obţinut de la primărie terenul din preajma monumentului,
de lângă cimitir, pentru construirea complexului monahal şi a bisericii.
Aud însă acum că nu se mai doreşte construirea unui complex monahal,
 30 AT I T U D I N I
U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ci a unui centru memorial. Trebuie însă să înţeleagă că noi aici lucrăm pe
ET n r
D
P Mă py
o concepţie pur creştin-ortodoxă, fără influenţe străine cultului nostru
bisericesc, fără vreun amestec de orice altă natură în afara vieţii liturgice
o
bisericeşti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori
C
să urmăm o regulă foarte precisă conform canoanelor sfintei noastre
Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legată de viaţa
bisericească în cele mai mici amănunte.
Bineînţeles că acest locaş trebuie să se înalţe, potrivit sfintei noastre
tradiţii, sub binecuvântarea arhierească, pentru că
unde este episcopul, acolo este şi Biserica. Trebuie
să fim în strânsă legătură cu ierarhia locului, să avem
o comuniune în ceea ce priveşte mai cu seamă opera
aceasta de structură ortodoxă şi duhovnicească.
Dar această biserică nu este o biserică oarecare. Este
exponentul martirilor şi eroilor noştri, care au fost
trădaţi şi lepădaţi până şi de unii din episcopii lor. Ce
folos să mai trădăm încă o dată adevăratul lor sens de
sacrificiu? Sacrificiul lor a fost închinat numai şi numai
lui Hristos, şi nu vreunui partid politic. De aceea,
mănăstirea, care se va naşte, nu poate să amestece în
niciun chip alte structuri şi simboluri, oricât ar fi ele de
demne, câtă vreme ele nu aparţin vieţii tradiţionale a
Bisericii noastre.
- Proiectul centrului memorial are vreo legătură cu
mănăstirea?
Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o
ridicăm. Ea este stindardul viitorului ţării noastre.
Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio formă să
De aceea, am să fac tot îmbrace decât duhul rugăciunii martirilor. O mănăstire este şi un centru
posibilul ca acest centru de rugăciune şi un centru cultural, în acelaşi timp şi acolo se poate dezvolta
cultural să nu fie în incinta pe parcurs şi un centru de studii asupra rezistenţei comuniste. Întotdeauna
mănăstirii, ci undeva în mănăstirile au avut - şi îl au şi până astăzi - rolul acesta cultural. Dar
afară, pentru că cele două acest scop cultural se mişcă total în baza tradiţiei şi obârşiilor noastre
lucrări sunt diferite şi nu de veacuri. În biserică s-a născut cultura şi neamul acesta, nu invers. De
este cuviincios a strica aceea, am să fac tot posibilul ca acest centru cultural să nu fie în incinta
liniştea monahală cu zarva mănăstirii, ci undeva în afară, pentru că cele două lucrări sunt diferite şi
şi duhul unui astfel de nu este cuviincios a strica liniştea monahală cu zarva şi duhul unui astfel
institut cultural. de institut cultural. Cu cât noi vom trăi modelul mucenicilor şi martirilor,
cu atât şi viaţa noastră se va uşura şi vom fi într-o convieţuire cu cei de
pe pământ şi cu cei din ceruri. Ei - Biserica cerească, iar noi - Biserica
luptătoare. Sfinţii din închisorile comuniste nu sunt numai ai ţării noastre.
Ei depăşesc hotarele firii şi ale întregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizaţi,
numai cerul îi poate cuprinde. Ei fac legătura între pământ şi cer iar noi
să fim supuşi, ascultând glasul lor, ca să putem avea îndrăzneală înaintea
AT I T U D I N I 31
lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pământ. Ei se roagă
atât pentru români, cât şi pentru chinezi, şi pentru japonezi, şi pentru
africani, şi pentru americani şi pentru toată lumea creştină, a celor care
sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi: al Tatălui, al Fiului şi al Duhului
Sfânt şi mărturisesc cu adevărat învăţătura Sfinţilor Părinţi.
- Aşa a spus şi Părintele Arsenie Papacioc: că un centru cultural nu poate
fi mănăstire...
- Să fie o mănăstire, şi nu altceva, care să aibă cel puţin 10 vieţuitori, slujitori,
care să reprezinte acolo martirii şi eroii noştri, prin
rugăciunile lor, prin viaţa lor. De asemenea, să
existe o catehizare prin prezentarea suferinţelor şi
torturilor îndurate în temniţa Aiudului, tuturor
celor ce vin să se informeze şi să se închine la locurile
acestea sfinţite de mucenicii noştri.
Nu se pune problema ca cineva să monopolizeze
aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate
interveni nimeni care să profite de pe urma sacrificiului
lor, pentru că este blestemul lui Dumnezeu peste
tot cel care ar căuta să deranjeze acest scop măreţ al
eroilor noştri din Aiud. Nu se poate! Este strigător
la cer să cuteze cineva să-i dea cineva altă nuanţă sau
coloratură decât numai pentru ceea ce a fost menit:
pentru rugăciune, rugăciune şi iarăşi rugăciune.
Numai rugăciunea ne-a dat puterea să mărturisim
şi să nu cedăm în faţa fiarei bolşevice. Aceasta este
predania pe care trebuie să o înmânăm generaţiilor
care vin! Asta aşteaptă Dumnezeu de la noi, ca să
putem duce mai departe, oarecum, osteneala şi truda
înaintaşilor noştri care s-au nevoit în cazanul acesta
al Aiudului, la a cărui căldură se va clădi acest popor.
De aceea orice creştin este bine primit să aducă acolo, pe cât are dragoste Este strigător la cer să cu­
şi putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte mulţi credincioşi şi din teze cineva să-i dea cineva
străinătate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori să contribuie altă nuanţă sau coloratură
la ridicarea acestei mănăstiri, în numele acelor care au suferit şi şi-au dat decât numai pentru ceea
viaţa pentru Hristos şi pământul acesta românesc. ce a fost menit: pentru
Chiar m-am gândit să merg pentru două luni acolo, la Aiud, dacă mă rugăciune, rugăciune şi
ajută Dumnezeu şi-mi va mai hărăzi zile, să stau să veghez acolo cum iarăşi rugăciune. Numai
am vegheat şi la biserica mănăstirii Petru Vodă, unde până şi cei mai rugăciunea ne-a dat
mici copii duceau câte o piatră de un kilogram la temelia bisericii. Aşa, puterea să mărturisim şi
cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la această temelie, şi mare dar de la să nu cedăm în faţa fiarei
Dumnezeu ar fi pentru mine să văd această biserică înălţată şi sfinţită, bolşevice.
după care să pot spune împăcat: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne,
după cuvântul Tău în pace.
 32 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 33

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
Sfinţii din Aiud nu dorm uleiul din candela Sfinţilor şi le-am dat să ia împreună acel untdelemn.
ET n r

D
P Mă py
Noi minuni ale sfinţilor martiri de la Aiud Soţia avea un virus în organism care, dacă ea ar fi rămas însărcinată, ar
Ieromonah Augustin fi provocat multe complicaţii fătului, acest lucru contribuind şi el foarte
o

mult la stările lor de deznădejde. Dar, prin minune dumnezeiască, ea a

C

Un părinte din Cluj, care avea probleme foarte mari în parohie cu privire
la o bucată de teren ce aparţinea bisericii, a dat în judecată pe cei care
au luat acest teren. Şi mulţi ani de zile s-a tot judecat şi nu şi-a rezolvat
această problemă. Dar, venind la Aiud,
i-am dăruit un femur din osuarul de la
Aiud. L-a primit cu lacrimi în ochi şi s-
a bucurat foarte mult şi când l-a dus la
biserică a ţinut mult ca să-i spună Sfântul
care-i este numele. I-a pus pe toţi cei
din parohie să se roage, au făcut slujbe
speciale pentru acest Sfânt şi Sfântul le-a
spus că-l cheamă Gheorghe. Asta a fost o
bucurie foarte mare pentru el, pentru că şi
pe el îl cheamă tot Gheorghe. Şi, după ce
i s-a descoperit şi numele, nu a mai durat
mult şi după câteva zile i s-a rezolvat şi
problema aceasta juridică legată de acel
pământ.
Nişte fii duhovniceşti de-ai acestui pă­
rinte, respectiv soţia, nu putea rămâne
însărcinată de patru ani de zile. Şi le-am
dat ulei din candela sfinţilor, spunându-le
să ia câte trei picături după anaforă şi după
aghiasmă. Au şi făcut, şi aceasta a rămas
însărcinată. Tot acestei femei i-a crescut la
un moment dat la piept un chist exterior
I-am şi văzut operaţia. cam de vreo 4 mm şi mi-a spus că s-a dat cu untdelemn de la sfinţi dimineaţa
Un sfert din cap era tăiat şi până seara nu mai avea nimic.
în zona frunţii. Şi era şi O altă fată din Cluj a venit cu un grup din oraş şi s-a închinat la Sfinţi,
el oarecum şocat de locul s-a închinat la icoana Maicii Domnului şi i-a cerut voie maicii care era la
Aiudului, pentru că nu se osuar dacă poate să se dea cu puţin untdelemn la cap. A făcut acest lucru
aştepta să vadă mănăstirea şi a revenit după o perioadă spunând că după 4 zile, când s-a pieptănat nu
în forma în care este ea, mai avea nicio problemă la cap. Şi i-a arătat maicii căreia i-a cerut să-i dea
adică pe Râpa Robilor. voie să ia untdelemn locul unde era chistul la cap; era destul de mare. Se
vedea în acel loc acum ca un punct alb şi ca o arsură.
Tot aşa nişte maici cu dureri foarte mari de cap s-au dat cu acest untdelemn
din candela Sfinţilor şi li s-au oprit pe loc durerile.
• O familie din Piteşti, soţ şi soţie, tineri, erau foarte întristaţi ca nu puteau
avea un copil şi se gândeau să abordeze o viaţă de familie mai austeră,
mai despărţită unul de celălalt. Eu le-am vorbit despre Sfinţi şi despre
rămas însărcinată şi, după ultima analiza medicală, a constat că acesta
dispăruse din organism.
Unui bărbat din Bucureşti de 46 de ani, i-au venit în ianuarie surorile
disperate cu maşina, plângând pentru că fuseseră prin Bucureşti pe
la Sfântul Nectarie, pe la Sfântul Ilie Lăcătuşul, să le asculte Sfinţii Mama lui spunea întruna
rugăciunea şi să-l vindece pe fratele lor care era internat în spital, operat de mulţimea lacrimilor
pe creier şi care se afla în comă din cauza unei tumori foarte mari, vărsate pentru copilul său
nemaiprimind nicio şansă de supravieţuire din partea medicilor. Şi, că i-au secat şi lacrimile şi
mergând la Radu Vodă şi aflând de la o femeie că sunt Sfinţi mari care mulţumea Maicii Domnului
fac minuni la Aiud, au venit spre seară şi plângeau cu amar din faţa casei şi şi acestor Sfinţi că i l-a
până la osuar, şi acolo, în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfintelor Moaşte. vindecat.
Le-am dat untdelemn şi le-am spus să-l dea pe
cap în semnul Sfintei Cruci. Când au ajuns la
Bucureşti aşa au şi făcut. Şi după ce l-au dat cu
untdelemn, medicii s-au răzgândit şi l-au băgat
din nou în operaţie. L-au operat şi minune
dumnezeiască! După trei zile de la operaţie a
fost în picioare, fără pierderi de memorie, fără
ameţeli, fără nicio reacţie adversă la problema
pe care a avut-o la cap. Iar în Săptămâna
Patimilor, în Joia Mare, au venit împreună la
Aiud şi plângeau toţi de bucurie. Bărbatul a
fost cel care a condus maşina de la Bucureşti
până la Aiud, ca să aducă mulţumire Sfinţilor
pentru această minune care s-a făcut cu el. I-
am şi văzut operaţia. Un sfert din cap era tăiat
în zona frunţii. Şi era şi el oarecum şocat de
locul Aiudului, pentru că nu se aştepta să vadă mănăstirea în forma în care
este ea, adică pe Râpa Robilor. Intrând în osuar, a rămas oarecum mut faţă
de ce a văzut acolo - icoana Maicii Domnului şi Sfintele Moaşte. Mama
lui spunea întruna de mulţimea lacrimilor vărsate pentru copilul său că
i-au secat şi lacrimile şi mulţumea Maicii Domnului şi acestor Sfinţi că i
l-a vindecat. Ţi se sfâşia inima când te uitai la ei. Ei sunt o mărturie mare
de credinţă a unei întregi familii care s-a rugat pentru un frate de-a lor ca
Dumnezeu să-l vindece.
O femeie din Târgu Jiu a venit cu taxi-ul, maşină plătită de unul dintre
băieţii ei, cu boli foarte multe în organism, printre care un diabet foarte
ridicat, o infecţie foarte mare la picior, o gangrenă deschisă, care în timp,
în loc să se cicatrizeze, s-a făcut şi mai mare din cauza diabetului, şi avea
dureri foarte mari care nu o lăsau să doarmă noaptea. A spus că de luni
 34 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 35

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
de zile nu mai dormise. Era disperată. A mers pe la toate mănăstirile din închinat la Sfintele Moaşte, a luat din untdelemnul Sfinţilor şi înainte de
ET n r

D
P Mă py
zona Târgu Jiului, a fost la slujbele Sfântului Maslu foarte des, atât la naştere cu vreo patru luni de zile, după ce a repetat analizele, medicii i-au
mănăstire cât şi acasă, era spovedită şi împărtăşită. Şi tot aşa, ca în cazul spus că nu mai are deloc acea infecţie urinară.
o

celălalt, un părinte din Sfântul Munte i-a spus că la Aiud sunt Sfinţi care Un călugăr român din obştea mănăstirii Sf. Sava din Ierusalim mi-a
C

fac minuni foarte mari şi să meargă acolo neapărat pentru că va primi relatat o întâmplare minunată. Într-una din zile, stareţul se ducea, după
ajutor de la Dumnezeu. A venit la Aiud plângând cu disperare de durerile obicei, să se închine la sfintele moaşte din osuarul mănăstirii, care cuprinde
şi de necazurile ei. I-am dat un litru de untdelemn din candela Maicii părticele dintr-o mulţime de sfinţi mari, printre care si sfinte moaşte de
Domnului de la Sfinţi şi i-am spus să se dea în semnul Sfintei Cruci pe la Aiud, pe care părintele stareţ le ţinea cu multă evlavie. Şi, în ziua aceea,
rană de 40 de ori. Asta a şi făcut şi la mai puţin de o săptămână m-a sunat când a intrat, o mireasmă puternică l-a învăluit deodată. Şi a căutat la toate
şi mi-a spus cu lacrimi în ochi că i-au încetat durerile. Nu o mai durea moaştele să vadă de unde vine mireasma şi, spre surprinderea şi bucuria lui,
a văzut că mireasma venea de la sfinţii de la Aiud. A chemat toată obştea să
I-am dat un litru de se închine şi mare i-a fost mirarea când a aflat că românii nu şi-au canonizat
untdelemn din candela martirii şi zac aruncaţi în gropile Aiudului.
Maicii Domnului de la De aceea îndemn pe toţi credincioşii să se închine şi să îi cinstească pe aceşti
Sfinţi şi i-am spus să se dea mari martiri ai noştri, pentru că aşa cum spune Părintele Justin, numai
în semnul Sfintei Cruci pe rugăciunile lor ne mai pot scăpa neamul din căderea mondială de azi.
rană de 40 de ori. Asta a şi
făcut şi la mai puţin de o OFRANDE/ Radu Gyr
săptămână m-a sunat şi mi-
a spus cu lacrimi în ochi că Din luptele şi-nfrângerile noastre
i-au încetat durerile. aşternem trepte altor noi destine,
o scară de argint peste dezastre,
s-o urce paşii lumii care vine.

Din fiecare rană ce ne doare,

deloc, asta în condiţiile în care lua medicamente de la cele naturiste şi din orice răstignire mai adâncă,
până la celelalte, fără niciun rezultat. Şi în mai puţin de două săptămâni am pus armuri pe piepturi viitoare
mi-a spus că a început să i se cicatrizeze rana. şi-o spadă grea în mâini ce nu sunt încă.
Un părinte din Satu Mare a primit binecuvântare de la Preasfinţitul
Iustinian de a aduce Sfinte Moaşte de la Aiud la biserică şi să le păstreze Din mărăcini, din lacrimi şi din cuie
în Sfântul Altar. Şi mi-a spus că până să aducă sfintele moaşte în parohie vor creşte mângâierile fraterne
erau întotdeauna neînţelegeri şi tensiuni între credincioşi. Dar de când pe care, mâine, alţii le-or aşterne
au venit Sfintele Moaşte s-a aşternut o pace şi o linişte peste tot. Un pe frunţi ce-n urma noastră suie.
alt lucru extraordinar pe care l-a spus părintele a fost că au început să
vină oameni care până atunci nu cercetau deloc biserica. Pur şi simplu Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
se vedea că erau parcă chemaţi şi aduşi în biserică de o forţă nevăzută, răsare mângâierea de mătase
de harul lui Dumnezeu şi voiau să caute ceva în biserica respectivă. Şi pe care mâine alţii au s-o lase
părintele, văzându-i aşa porniţi, le-a spus despre Sfinţii de la Aiud la care pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.
s-au închinat cu multă evlavie şi cu lacrimi în ochi. Şi mai mult, părintele,
având şi ceva construcţii de făcut, a început să primească donaţii datorită Şi când, sub noaptea smârcului şi-a zloatei,
acestui har pe care îl au Sfinţii şi datorită liniştii pe care o primesc oamenii închidem luptă, lacrimă şi rană,
atunci când se închină la aceste Sfinte Moaşte. din viermuirea noastră subterană
O fiică duhovnicească din Aiud, având mari probleme cu sarcina din noi creştem pâine pentru foamea gloatei.
cauza unei infecţii urinare de care nu a scăpat cu niciun medicament, s-a
 36 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 37

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
O, sfântă închisoare! bocancului, pe orice bucată de scândură o găsea să facă plăcuţă de scris.
ET n r

D
P Mă py
fost deţinut, Nicolae Purcărea Cu un vârf de sârmă, cu un vârf de lemn ascuţit scriau şi învăţau. Şi ţevile
caloriferului au început să vorbească. Abia aşteptam să vină dimineaţa
o

Îmi este greu să comprim cei 20 de ani de puşcărie în câteva cuvinte ca să ascultăm o poezie nouă transmisă pe ţeavă de Radu Gyr. Şi aşa au
C

Părintele Calciu, din
dragoste pentru Costache
Oprişan, şi-a tăiat o venă şi
a umplut o cană cu sânge să
i-o dea lui Costache; gândea
el că în felul acesta Costache
poate îşi va reveni. Dar a
fost prea târziu pentru că
Costache Oprişan a murit.
pe care dumneavoastră să le ascultaţi. Mă voi rezuma totuşi la o parte
din convulsiunile care au fost în aceşti 20 de ani de închisoare pentru
că închisoarea nu este doar un zid rece. În închisoare se zbat oameni, se
frământă idei. Şi acolo iese adevărul.
Adevărul încă nu s-a scris, încă nu s-a
dat pe faţă; nu se cunoaşte adevărul.
Eu vă voi prezenta o parte din aceste
convulsiuni care au fost în închisoare.
În 1941, când primii deţinuţi politici
au început să populeze Aiudul şi toţi,
cu pedepse de 10, 15, 20 de ani, şi-au
pus problema: Ce ne facem? Cum
vom rezista noi 20 de ani de puşcărie?
Pentru că problema se pune astfel:
Ce este mai puternic: materia sau
spiritul? Şi binenţeles, concluzia a
fost că spiritul este acela care ne duce
pe treptele acestea ale rezistenţei. De
la Braşov era atunci avocatul Traian
Trifan şi avocatul Traian Marian cu pedepse de 17 ani, 20 de ani. Ei au
fost mentorii tuturor sfinţilor din închisoare pentru că concluzia a fost:
Luăm Biblia în mână şi cu Biblia vom parcurge 20 de ani sau toată viaţa.
Şi aşa a fost. S-a format la Aiud aşa zisul „grup al sufletiştilor” în care
câţiva, un grup frumos, s-a aliniat şi au uitat de cele materiale. În grupul
acesta a fost părintele Arsenie Papacioc, Valeriu Gafencu, Ion Ianolide,
Maxim, Naum, Nicu Mazăre care mai trăieşte. Şi acest grup nu a făcut
altceva decât cu Biblia în mână să gândească, să mediteze la cele sfinte.
Mai mult, nu a fost o formă artificială de manifestare. A fost o formă
profundă, spirituală. Ei, când şi-au luat acest ideal pe care să-l ducă până
la moarte, au fost profund conştienţi de ceea ce fac. Şi, bine-nţeles că ei
s-au separat. Vă puteţi închipui că pentru noi închisoarea nu a fost doar
zidul rece. Pentru noi închisoarea a fost o mănăstire de cultură, o cetate
de cultură.
Să vă spun un lucru: cea mai grea boală în închisoare nu este nici foametea,
nici frigul, ci decăderea. Atunci când omul nu mai are nicio speranţă,
atunci când omul cade în deznădejde. Deznădejdea aceasta aduce de la
sine şi moartea. Ori, împotriva acestei deznădejdi trebuia luptat. Cum să
lupţi? Au început ţevile să vorbească, plăcuţele de săpun, toate, pentru că
noi, în perioada aceea, nu aveam voie să avem un vârf de creion, nu aveam
voie să avem o bucată de hârtie. Toată mulţimea a fost obligată ca pe talpa
trecut anii, rapid, rapid. A fost o perioadă mai liniştită când deţinuţii
aveau o oarecare libertate. Acolo s-a cimentat sufletul omului.
Aş vrea să vă spun un lucru pe care trebuie să-l reţineţi. Nu scăpăm de
criza sufletească în care ne aflăm dacă nu ne întoarcem la izvoare. Ce
sunt izvoarele? Izvoarele sunt omenia strămoşilor noştri. La ei trebuie Noi suntem generaţia de
să ne întoarcem, la gândul lor, la trăirea lor, la credinţa lor. Ei sunt acei la 1948 care am renunţat la
care ne şoptesc, care ne îndeamnă: „Trăiţi ca noi şi veţi fi mai aproape de viaţă. Ne-am dăruit viaţa
Dumnezeu”. Aceasta este legătura care s-a creat între om şi Dumnezeu. unui crez din prea mare
Legătura aceasta se numeşte omenie: să fi bun, să fi cinstit, să fi drept, să dragoste faţă de Dumnezeu
fi milos. Toate aceste lucruri le aveau strămoşii noştri. „Punga de bani şi de neam. Noi n-am făcut
din mijlocul cetăţii nu-i a mea, e a vecinului. Brazda până aici este, de aici politică. Nu ştim ce este
este a vecinului. Nu mă lăcomesc să mă întind”. Numai aşa vom reuşi să politica dar ştim că trebuie
scoatem oameni de omenie. De ce? Pentru că e uşor să zicem Tatăl nostru, să jertfim pentru Dumnezeu
Doamne, Doamne, dar e foarte greu să zicem: „şi iartă-ne nouă greşelile şi neam. Şi cu aceste gânduri
noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Mircea Vulcănescu, noi am rezistat 20 de ani.
înainte de a muri a zis: „Să nu ne răzbunaţi”.
Dar cum să te răzbun când tu, în gândul
tău, în concepţia ta, ai dragostea creştină, ai
iubirea? Cum pot să te răzbun? A te răzbuna,
e un factor negativ. E satanic. Ura te îndeamnă
să te răzbuni. Ori dragostea creştină nu poate
naşte ura. Ura este un apanaj al materiei, al
materialismului. Noi, creştinii, mergem cu
ideea de iubire, de dragoste.
Aş vrea să vă spun o poveste. În 1956 erau
la Jilava, zidiţi de vii în celule, 16 deţinuţi.
Într-o celulă erau părintele Calciu, scriitorul
Petrişor Marcel, Costache Oprişan. Părintele
Costache Oprişan era pe moarte, era bolnav
de tuberculoză. Părintele Calciu, din dragoste
pentru Costache Oprişan, şi-a tăiat o venă şi a
umplut o cană cu sânge să i-o dea lui Costache; gândea el că în felul acesta
Costache poate îşi va reveni. Dar fost prea târziu pentru că Costache
Oprişan a murit.
Noi suntem generaţia de la 1948 care am renunţat la viaţă. Ne-am dăruit
viaţa unui crez din prea mare dragoste faţă de Dumnezeu şi de neam.
Noi n-am făcut politică. Nu ştim ce este politica dar ştim că trebuie să
jertfim pentru Dumnezeu şi neam. Şi cu aceste gânduri noi am rezistat
20 de ani. Într-o mănăstire, toţi sunt sfinţi, dar mai presus de toţi sfinţii
sunt duhovnicii care se retrag pe undeva printr-o chilie. Aşa a fost şi la noi
 38 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 39

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
în închisoare. Gândurile noastre au fost întotdeauna aceleaşi dar trăirile neom. La un capăt intrai curat, la celălalt ieşeai „Jalea maicii, neagră apă,
ET n r

D
P Mă py
la unii au fost mai puternice, la alţii mai omeneşti. Dar în căruţa asta neom. Şi, peste toate acestea am trecut pentru că mai N-are ţărmuri s-o încapă.
sfântă am mers cu toţii, am împins cu toţii, ne-am străduit cu toţii. Pentru presus de toate aveam în sufletul nostru imaginea lui …………………………
o

că ne punem întrebarea: care este scopul final al vieţii? Şi dacă suntem Dumnezeu, imaginea lui Hristos, şi cu ea ne-am dus Plânsul maicii pietre-nmoaie,
C

Vreţi să ştiţi cine a fost
comunismul? Lăsaţi-ne pe
noi să vorbim şi dacă nu veţi
ajunge la o saturaţie, la un
dezgust, la un gust amar,
amar de tot, atunci sigur
că nu puteţi niciodată să
înţelegeţi lupta între bine
şi rău. Pentru că lupta este
între bine şi rău, între satana
şi Dumnezeu.
creştini, mărturisim pe Hristos. Trebuie, pe drumul acesta pe care l-am
purces, să zicem: Alături de Tine, Doamne, spre mântuirea noastră, a
neamului şi a noastră a tuturor! Şi dacă acesta este un ţel final pe care trebuie
să-l îmbrăţişam, trăind în societate trebuie să fim modele, exemple pentru
toţi cei care încearcă să vină la noi. Acestea au fost frământările care au
dus la crearea sfinţilor. Vă spun aşa cum a zis cineva, că toate închisorile
comuniste au fost pline de sfinţi. Este adevărat, pentru că viaţa noastră a
fost destul de izolată. Am trăit unilateral. Gândul nostru, flacăra la care
ardeam era una: să scăpăm de comunişti, să fim liberi! Şi pentru acest
lucru între noi a existat o frăţie nemaipomenită. Nu am ţinut seama de
nuanţa politică, nu am ţinut seama de nuanţa de credinţă.
Vă spun iarăşi o poveste frumoasă. La mină, povesteşte părintele
Pârvu - căci şi el a fost acolo - a venit un lot. În lotul acesta, unul dintre
deţinuţi a văzut pe cineva. Şi când l-a văzut, s-a dus iute, a făcut rost de
mâncare şi i-a dat. Zice: „Domnule, ţi-o fi foame. Uite, să-ţi dau ceva
de mâncare”. Şi, sigur, deţinutul, venind de pe drum, era flămând, era
ca vai de el. Şi deţinutul care a primit mâncarea întreabă: „Dumneata,
de ce eşti condamnat, domnule”? Şi-i spune deţinutul: „Ei, pentru că
am dat de mâncare unui fugar. Nu ştiam că acel fugar a fugit din munţi,
s-a rătăcit, şi pentru asta m-au condamnat”. Iar deţinutul care a primit
mâncarea întreabă: „Cum s-a găsit un aşa om netrebnic pentru acest
lucru să te condamne… Cine a fost acela?” Şi atunci deţinutul, ce spune?
„Dumneata! Dumneata ai fost acela care m-ai condamnat pentru acest
fapt”. Sau un altul, un amic zice: „M-am dus în celulă şi ştiam cine este în
celulă, preşedintele tribunalului de la Ploieşti, şi l-am întrebat: „Domnule
Manea, mă mai cunoşti? Eu sunt Gulic pe care l-ai condamnat 20 de ani”.
„Nu, nu te cunosc. Şi ce ai venit să-mi ceri socoteală”? „Am venit să văd
dacă ai pâine, dacă ai pătură, dacă îţi trebuie ceva”. S-a îngrozit domnul
Manea, crezând că urmează represalii. Amicul meu s-a dus, a luat o pâine,
a luat o pătură şi i-a dat. Şi lacrimi grele au început să curgă pe ochii
magistratului. „Cum, domnule? Eu v-am lovit cu ani grei de puşcărie şi
dumneavoastră mă loviţi cu pâine”? „Aşa suntem noi crescuţi, domnule
colonel, aşa am fost învăţaţi”.
Iertaţi-mă, n-aş vrea să fiu rău, dar un lucru trebuie pus la punct: adevărul
să iasă la iveală. Nu Wurmbrand i-a dat lui Gafencu streptomicină, ci
Gafencu i-a dat lui Wurmbrand; el a trăit mulţi ani, Gafencu a murit.
Am intrat în închisoare suflete curate, cum spune poetul, suflete de crini,
curate în gând, în fapte şi în tot ce exista în noi. A trebuit să treacă tăvălugul
comunist ca să ne facă neoameni, pentru că am avut neşansa, destinul
mare ca şi la Piteşti, acolo unde dacă intrai în izvoada dracului, deveneai
şi am trecut 20 de ani. Şi, care mai suntem, avem
datoria să mărturisim ca voi copiii care sunteţi, ca
voi, părinţi care nu vreţi să vorbiţi, sau moşi care nu
vreţi să vorbiţi despre trecut să vă spunem noi ce este
comunismul. Vreţi să ştiţi cine a fost comunismul?
Lăsaţi-ne pe noi să vorbim şi dacă nu veţi ajunge la
o saturaţie, la un dezgust, la un gust amar, amar de
tot, atunci sigur că nu puteţi niciodată să înţelegeţi
lupta între bine şi rău. Pentru că lupta este între
bine şi rău, între satana şi Dumnezeu. Dar gândul
nostru, nădejdea noastră, este puternică în a crede
că până la urmă forţele binelui vor învinge.
Şi acum să consacru câteva cuvinte pentru mamele
noastre, pentru surorile noastre care singure au
suferit alături de noi. Vă mai spun o poveste… În
1956, în loc să-mi dea drumul acasă, m-a trimis în
Bărăgan. În Bărăgan, în 1955 plecaseră deţinuţii,
deţinuţii bănăţeni au fost deportaţi şi noi trebuia să
populăm satul. Şi atunci noi, foştii deţinuţi, nu am
fost trimişi acasă ci în D.O. domiciliul obligatoriu.
Şi a trebuit să suportăm bine-nţeles şi acolo altele.
... De aceea totdeauna gândul meu se opreşte la
mamele noastre. Mama mea a murit cu un vis urât
la mine. Îngăduiţi-mi câteva momente pe care le-a
concretizat Radu Gyr într-o baladă aşa de frumoasă,
Balada unui plai de munte:
scoală scorburi şi puhoaie,
umple văgăunile,
zgâlţâie furtunile.
Ar smunci din temelie,
lumile, să nu mai fie…
………………………….
Maica geme şi se zbate,
munţii se târăsc pe coate.
Şi cum geme orice trunchi
cade soarele-n genunchi”
E jalea pe care mamele noastre au purtat-o alături
de noi. Poate au suferit mai mult ca noi şi s-au stins
odată cu lacrima, odată cu lumina candelei care şi
ea s-a stins. V-aş putea purta prin poveştile acestea
ore întregi dar să o iau pe felii, să vă povestesc fiecare
moment important, să vă povestesc cum a murit
fratele meu care a dormit lângă mine, cum s-a stins
unul sau altul, cât a rezistat... Din întâmplare la Aiud
eram într-o echipă de zidari; eram zidar. Eram tânăr,
eram uite, eram sprinten şi lucram foarte repede.
A trebuit să fac morgă la Aiud. Morga se numea:
morga lui Nae. Şi, într-o dimineaţă, am trecut pe la
morgă şi cine crezi că era în morgă? Prietenul meu
cel mai bun: Gheorghe Jimboiu! Am încremenit
puţin. Am făcut o mică rugăciune pentru el şi am
zis: „Doamne, unde-i viaţa mea? Doamne, iartă-mă
că am renunţat la darul Tău cel mai mare pe care mi
l-ai dat: Viaţa! Am renunţat ca să Te apăr pe Tine,
Doamne. La ziua judecăţii ai milă, Doamne, de noi!
Şi dacă crezi că faptele noastre au fost de folosinţă
neamului, societăţii, omului, iartă-ne, Doamne,
pentru cele rele pe care le-am făcut”.
Multe aş vrea să vă mai spun dar timpul ne presează.
Eu sunt cioplitor în lemn şi mă forţez să vorbesc.
Este darul meu cel mai de preţ. Darul este dar. Şi în
zarcă am cioplit toată suferinţa pe care am trăit-o.
Întrebaţi la muzee şi vă va spune cine este Nicolae
Purcărea.

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
Oricând ne putem trezi
pe acel document cu nişte
informaţii despre noi. O altă
minciună a oficialităţilor:
această directivă ar fi putut
fi implementată până în
2033. De ce s-au grăbit? De
ce nu ne-au informat? Cel
puţin doi ani trebuiau să fie
dezbateri publice pe această
temă. Chiar legea Uniunii
Europene o prevede! De ce
nu au respectat-o?
48 AT I T U D I N I
Un model de mărturisire anti-cip
De la frică la curaj
judecător Carmen Păduraru
Eu accentuez că a trecut timpul rugăciunii, al
smereniei şi al postului exclusiv, fără exteriorizare.
Este timpul mărturisirii care înseamnă să vorbeşti
despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să-L
pomeneşti în toată clipa şi în tot ceasul, să stai
de vorbă cu cei care nu au ajuns, pentru că sunt
sărmani, să-L cunoască. Timpul de acum ne oferă
şi mai mult posibilitatea aceasta. Ameninţarea
actelor biometrice este îngrozitoare şi cred că
toată lumea de aici cunoaşte problema şi nu mai
este nevoie de vreo argumentaţie. Eu am fost în
situaţia de a studia mai în amănunt problema
deoarece am trei copii mici, sunt judecător - şi un
preot o dată mi-a spus: „Nicio grijă! judecătorii
aproape nu se mântuiesc” – ceea ce m-a înfiorat
şi m-a trezit dintr-un anumit punct de vedere,
dar care de fapt mai mult m-a agitat. Ceea ce m-
a liniştit a fost scrisoarea părintelui Justin Pârvu
din 14 ianuarie, când a spus: „Haideţi la luptă!
Creştini, ieşiţi la luptă!” Nu întâmplător ne
spune aceasta un părinte care este plin de dragoste. Au fost tot felul de
interpretări. Citim de prin poziţiile unora dintre preoţi că nu ar trebui
să se facă tulburare, că rugăciunea, rugăciunea şi postul vor rezolva toată
problema. Nu o rezolvă dacă noi nu mărturisim prin orice faptă exterioară
situaţia care ne ameninţă. Eu nu am putut să stau… Am mers şi am bătut
din uşă în uşă la vecinii mei pe care nu-i cunoşteam. Eram speriată, în
felul meu. Nu-mi cunoşteam vecinii! Este ca o boală a societăţii actuale,
din păcate. Nu ne mai uităm în ochii celuilalt, nu ne mai spunem cuvinte
blânde de dragoste, de ajutor. Speriată de problemele mele interioare, nu
mă mai interesa că am un vecin necăjit sau, pur şi simplu, care ar vrea să
mă salute sau să îl salut. În momentul în care am citit scrisoarea părintelui
Justin mi-am schimbat optica. Este timpul luptei pe toate căile. Trebuie
neapărat strânse semnături. Gândiţi-vă că tinerii de astăzi, la o formă
de ieşire în parc, în centru oraşului, pot aduna aceste semnături, pot
sta de vorbă cu oamenii. Este un lucru care tinerilor, cred eu, le lipseşte
astăzi. În tinereţea mea erau alte dizidente. De exemplu, dacă citeam Ana
Blandiana mi se scădea nota la purtare. Curajul de a-L mărturisi pe Iisus
Hristos, discutând cu cei din jurul nostru, vine treptat; se înmulţeşte. De
 Fragment din conferinţa Dictatură şi martiraj, Cluj, 31 mai a.c.
AT I T U D I N I 49
la jena de început, de la frică, care este arma diavolului … nu trebuie să-ţi
fie frică! Îl ai pe Hristos!
Şi mie mi s-a întâmplat să fiu umilită, să fiu privită ca o habotnică dar
încet, încet, în jurul meu, oamenii au început să vadă pericolul. Mi-au
cerut lămuriri, au început să se intereseze, i-am atras de partea mea.
Trebuie să ştiţi că frica este arma diavolului şi să o refuzaţi din start. Am
fost mâhnită când am aşteptat opinia preoţilor, şi cei care sunt de faţă pot
să se supere pe mine, dar am fost şocată de decizia Sinodului. Ruşine! O
ţară de creştini ortodocşi să aibă o asemenea conducere? Să iasă purtătorul
de cuvânt al acestei instituţii şi să spună: „Eu îmi pun primul cip”?!. Păi, Ceea ce m-a liniştit a fost
eu ştiu din copilărie despre pericolul pecetluirii. Preotul ar trebui să mă scrisoarea părintelui Justin
apere! Este o ruşine! Slavă Domnului că m-a întărit iarăşi părintele Justin Pârvu din 14 ianuarie când
care mi-a spus: „Dar Mântuitorul cum a rămas singur?” Deci aşa trebuie a spus: „Haideţi la luptă!
să privim lucrurile. Biserica oficială nu este de partea noastră. Va trebui ca Creştini, ieşiţi la luptă!”
lupta să o ducem noi cu Hristos deasupra şi cu binecuvântarea Părintelui Nu întâmplător ne spune
Justin, slavă Domnului că-L avem. aceasta un părinte care este
Practic ce se mai poate face?! Permisele auto conţin cipuri. Oficialităţile plin de dragoste.
spun că nu. O parte dintre permisele care s-au emis
din noiembrie spun ei că nu ar avea. Am studiat
directiva Uniunii Europene care este invocată
în documentul oficial şi în care se spune astfel:
permisul auto nu este un act electronic fiind emis
în baza directivei 126/2006. Ori, este o obrăznicie
din partea lor pentru că directiva spune clar că acest
act trebuie să conţină un microprocesor cu memorie
electronică, care în timp se poate completa cu orice
fel de date. Deci noi, prin acest permis care iniţial
pare inofensiv, dăm o semnătură în alb. Oricând ne
putem trezi pe acel document cu nişte informaţii
despre noi. O altă minciună a oficialităţilor: această
directivă ar fi putut fi implementată până în 2033. De
ce s-au grăbit? De ce nu ne-au informat? Cel puţin
doi ani trebuiau să fie dezbateri publice pe această
temă. Chiar legea Uniunii Europene o prevede! De ce
nu au respectat-o? … Probabil că nu L-au descoperit
pe Iisus! Atunci altfel ar fi văzut lucrurile. De ce să
treacă peste obligaţiile pe care însuşi le-a impus actul
normativ al UE? Puteţi întreba şi nu cred că nu există
avocaţi care nu gândesc ca mine. Căutaţi-i! Mergeţi şi
întrebaţi! Am această problemă: trebuie să primesc permis auto şi nu îl
vreau; sunt creştin ortodox. Eu nu renunţ la Duhul Sfânt pentru acel cip,
orice ar fi! Am dreptul de a conduce prin faptul că am absolvit o şcoală
de şoferi, am dat un examen dar eu acel permis nu-l iau. Cine se află în
situaţia expirării permisului poate merge la un avocat pentru a face o
 50 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 51

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
plângere prealabilă, pentru a face o acţiune în instanţă. Poate veţi pierde ocrotit mai mult decât familia. S-au dezincriminat incestul, prostituţia.
ET n r

D
P Mă py
din aceste acţiuni şi am auzit deja că sunt situaţii defavorabile dar se vor V-am spus, sunt multe şi nu am timp să studiez în amănunt dar ceea ce
găsi unul, doi, încet, încet, văzând opinia noastră că nu stăm şi primim se urmăreşte din, câte am reuşit să aflu, este un dezastru. Să ne rugăm la
o

toate minciunile, scursurile societăţii. Nu trebuie să acceptăm, orice ar Dumnezeu să mai ţină lucrurile aşa cum sunt şi să ne dea înţelepciune
C

Lupt pentru dreptul meu!
Deocamdată sunt drepturi
constituţionale şi dacă noi
nu vom opune rezistenţă
acum, în scurt timp se
va tinde la schimbarea
constituţiei unde vor fi nişte
modificări esenţiale.
fi! Lupt pentru dreptul meu! Deocamdată sunt drepturi constituţionale fiecăruia, la locul unde se află, pentru ca să facă ceea ce trebuie.
şi dacă noi nu vom opune rezistenţă acum, în scurt timp se va tinde la Mass-media abundă acum de cazuri şocante. Se învrăjbesc categoriile
schimbarea constituţiei unde vor fi nişte modificări esenţiale. Îmi asum sociale şi noi nu trebuie să permitem, pentru că aici lucrarea diavolului
critica părintelui cu privire la judecători. Aşa este! E trist! Sunt situaţii va dispare. În momentul în care noi, creştinii, vom ajunge la o dragoste
de acest fel! Mi-o asum! Dar cauzele nu sunt numai
acolo, că judecătorul ia bani. Nu! Cauzele sunt mult
mai profunde pentru că omul care ajunge în faţa ta şi
o dă afară pe mama lui din casă, ce fel de hotărâre poţi
să dai în situaţia aceasta? Când ajung oamenii să jure
pe cruce şi să spună cu mâna pe cruce şi unul şi altul
lucruri total opuse? Unde este conştiinţa omului? De
ce a ajuns la acel proces?
Mai este o altă cauză pe care vreau să o cunoaşteţi.
S-a dorit modificarea legilor pentru ca să se creeze
învrăjbirea asta socială. Cum s-a întâmplat? Printr-
o inflaţie de procedurii. Cam 60-70 % din populaţia
ţării se judecă şi, deci, a ajuns o problemă de fond;
dacă ai ajuns acolo, fiind creştin ortodox, atunci de
la bază trebuie schimbat totul. ...Pe internet sunt o
mulţime de documente prin care poţi face o plângere
prealabilă, o acţiune împotriva prefectului pentru că
el are în subordine permisele auto. Responsabilitatea
este a intelectualilor, de ceea ce se întâmplă în ţara
aceasta. Pentru că noi am tăcut, noi, intelectualii!
Intelectualii, cum spune Ioan Ianolide care m-a dus la o luciditate puternică de a înţelege, de a ierta pe celălalt, de a accepta slăbiciunile celui Poate aveţi cunoştinţă -
extraordinară, că creştini au răspundere pentru destinele omenirii, să le de lângă noi, de a ne încărca din nou inima cu iubire creştină, atunci nu UE ne impune modificarea
orienteze şi să le orânduiască. Deci, noi, creştinii, cu atât mai mult ca va mai putea răzbi. Ceea ce m-a întărit iarăşi foarte mult au fost cuvintele tuturor codurilor: penal,
intelectuali, avem răspunderea să nu ne solidarizăm cu dezastrul lumii părintelui Adrian Făgeţeanu. Este posibil să epuizăm toate aceste arme civil, procesual, structural,
moderne. Aceasta înseamnă dezaprobarea totală a păcatului, a răutăţilor, exterioare despre care v-am vorbit: REFERENDUMUL, oprirea legilor - adică de la zero. Va fi o
a acestor modificări legislative care se vor impune şi mai acut. Poate aveţi efective. Este posibil. Atunci va interveni opţiunea fiecăruia, foarte mare dezordine în această
cunoştinţă - UE ne impune modificarea tuturor codurilor: penal, civil, conştientă, de a refuza orice document. Aceasta le va distruge sistemul ţară pentru că legile nu sunt
procesual, structural, - adică de la zero. Va fi o mare dezordine în această cu propriile lor legi pe care le vor da şi să dea Dumnezeu să nu se pună cunoscute de nimeni; aceste
ţară pentru că legile nu sunt cunoscute de nimeni; aceste legi au venit în practică niciodată. Eu, personal, refuz acest document! Cât mai pot, legi au venit peste noapte
peste noapte impuse de la Bruxelles. mai merg cu maşina, cât mai pot, mai merg la serviciu, pentru că va fi impuse de la Bruxelles.
Noi, judecătorii practicieni, vreau să vă spun că sunt nopţi în care nu momentul decisiv când îţi va spune: dacă nu ai permisul cu cip, dacă nu
dormim din cauza numărului de dosare şi al lucrului pe care-l avem. ai act de identitate, nu mai vii la serviciu. (...)Pretextul lor este prevenirea
Oamenii, sărmanii, ajung la judecată dar nu aceasta le va rezolva problema, terorismului. Iertaţi-mă, acestea sunt aberaţii care au plecat de la nişte
ci întoarcerea la credinţa autentică şi totală. Vă spuneam că se trece la cazuri particulare, şi acelea cu sensuri specifice. Să facem tot ce se poate
introducerea forţată a acestor dezastre care sunt codurile, în sensul că se să spune: NU!
va modifica structura codului familiei, în aşa fel încât concubinajul va fi
 52 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 53

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
ET n r Model de contestare Administraţiei şi Internelor la rubrica legislaţie nu există nici o referire la vreun act normativ.

D
a noilor permise auto
P Mă py
- Acest tip de act îmi îngrădeşte libera circulaţie prin atingerea adusă vieţii mele intime, drepturi consfinţite
de art. 25 raportat la art. 26 din Constituţia României. De asemenea Legea fundamentală garantează:
o

CĂTRE 1) dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (art. 22) - libertatea conştiinţei, astfel art. 29 prevede
C

1) Prefectul Jud. Neamţ
Str. Alexandru cel Bun nr. 27
Piatra Neamţ,cod. 610004,fax 0233218089
2) Cms Şef Serviciu Regim Permise de Conducere
Neamţ
Str. Alexandru cel Bun nr. 10-12
Piatra Neamţ, cod 610004, jud. Neamţ
Subsemnatul .......................................... domiciliat
în ............................................ solicit Prelungirea
valabilităţii permisului de conducere pe care îl
deţin în prezent sau eliberarea unuia nou dar cu
aceleaşi caracteristici ale documentelor eliberate în
România până în nov. 2008.
MOTIVE ÎN FAPT
- sunt cetăţean român şi persoană liberă care trăiesc în Uniunea Europeană.
- refuz categoric primirea permisului care se eliberează începând din luna nov.
2008 pentru că aşa cum rezultă din normativele tehnice de implementare, acesta
„conţine un microcip de identificare a cărui arhitectură este de tip radiofrecvenţă
(RFID) şi îndeplineşte standardele aviaţiei civile” având încorporat datele
fundamentale ale persoanei mele subsumate codului de bare similar celui care are
integrat numărul 666.
În calitate de CREŞTIN
- constat că acest act îmi încalcă în mod grav credinţa personală întrucât învăţătura
biblică îmi interzice purtarea semnului lui Antihrist înglobat în codul de bare.
În calitate de OM îmi sunt afectate:
- demnitatea prin faptul declarat al acestui tip de act al controlului fizic absolut
asupra persoanei mele 24 h/24 h şi prin aceea că sunt asimilat mărfurilor
(identificate prin cod de bare) şi animalelor (care poartă deja cipuri de
identificare).
- onoarea pentru că acest control face ineficientă prezumţia de nevinovăţie;
- sănătatea întrucât studiile ştiinţifice au demonstrat că prin funcţia de antenă
capabilă să perceapă unde de radiofrecvenţă direct asupra persoanei mele sunt
expus unei radiaţii permanente producătoare de cancer şi alte maladii.
În DREPT
- Nu cunosc în baza cărei legi s-a emis acest tip nou de act. Pe site-ul Ministerului
expres că „Libertatea gândirii şi a opiniilor precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub
nici o formă”.
2) dreptul la informaţie art. 31(2) „autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a
cetăţenilor”.
3) dreptul la ocrotirea sănătăţii: art. 34.
Cererea mea nu este în contradicţie cu ordinea de drept sau bunele moravuri şi se întemeiază pe principiul
toleranţei şi respectului reciproc faţă de toate cultele religioase (art. 29 al.3) şi este susţinută de Convenţia
Europeană a drepturilor Omului care face parte din dreptul intern şi care prevede protecţia specială
(art.2,5,8 şi 9) a acestor drepturi.
Declaraţia universală a Drepturilor Omului defineşte fiinţa umană prin prevalenţa vieţii spirituale asupra
celei biologice or, acest sistem de însemnare electronică şi codul de bare este specific şi trebuie să rămână
aplicabil numai mărfurilor.
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi
elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie (a cărui implementare se
susţine că s-a făcut prin introducerea acestor noi acte) a recomandat ca anterior emiterii unor astfel de
documente:
1) să se întocmească un studiu de impact social, economic şi religios
2) să se facă o dezbatere publică timp de 36 de luni;
Directiva nr. 2006/126/CE care se referă la emiterea permisului comunitar - care trebuie să conţină conform
art. 1 un microprocesor cu memorie electronică – ar fi trebuit implementat până la 19 ianuarie 2033 şi
numai după ce Comisia Europeană ar fi dat omologat capacitatea de a rezista tentativelor de falsificare sau
modificare a datelor.
Aceste condiţii nu au fost respectate, ceea ce îmi dă dreptul o dată în plus să solicit prelungirea efectelor
actului pe care îl deţin.
Anexa privind forma, dimensiunile şi conţinutul permisului de conducere comunitar model 2007 prevede
expres la pct. 12 – ultimul rând – că acesta trebuie să conţină cod de bare, ceea ce justifică o dată în plus
refuzul meu de a primi un astfel de document.
Până la momentul când Curtea Constituţională se va pronunţa asupra neconstituţionalităţii legilor ce privesc
documentele biometrice vă rog să luaţi act că prezenta constituie PLÂNGERE PREALABILĂ conform
Legii nr. 554/2004 şi îmi rezerv dreptul să solicit Statului Român daune morale şi condamnarea la Curtea
de la Luxembourg şi Strassbourg pentru tentativa sa de îngradire a libertăţii personale şi de conştiinţă.
Semnătura, Data,
Domnului PREFECT/ ŞEF SERVICIU .............................................. .
INDICAŢIE :
Se va expedia prin poştă cu confirmare de primire.
Dacă după 30 de zile nu se primeşte nici un răspuns se adresează Tribunalului judeţean Secţia Contencios Administrativ.
Persoanele care fac şcoala de şoferi să adreseze o astfel de plângere anterior examenului cu cel puţin o lună.
Doamne ajută!

 Varianta electronică o puteţi descărca de pe internet, http://pentrulibertate.ro.

 54 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 55

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
Mărturisesc sau mă lepăd?
ET n r

D
P Mă py
De vorbă cu părintele Ioan Sismanian - De exemplu el striga împotriva lui Irod, osândea fărădelegile lui şi Irod nu
interviu realizat de monahia Nectaria, 10 iunie, 2009 s-a schimbat…
o

- Dar asta nu înseamnă că el a spus că „voi vorbi în van…”. El şi-a asumat

C

- Părinte Ioan, trăim vremuri foarte dificile, într-o societatea care tinde să poziţia. Şi-a asumat rolul de Înaintemergător. Trebuia să vorbească fiind
devină din ce în mai potrivnică Ortodoxiei, credeţi că nemărturisirea ne Înaintemergător. Şi nu numai el, ci şi Sf. Ioan Gură de Aur la fel a vorbit,
face părtaşi fărădelegilor acestei lumi? deşi ştia foarte bine că nu a avut cui să vorbească. Şi iată că a preferat să
- Dacă cineva tace, dacă cineva este părtaş la un furt, nu slujeşte furtului? fie unde a ajuns; ba mai mult, din dragoste pentru oameni a plecat singur
Da sau nu? Da! Pentru că intră şi el la judecată; e limpede. Complicele prin zidurile cetăţii ca să nu facă tulburare, ca să nu-i facă pe alţii să-şi Deci, dacă noi avem
este părtaş la furt. El slujeşte furtului. pună viaţa în pericol pentru el. Câtă iubire, câtă jertfă!… Şi noi astăzi conducător care este
Dacă eu tac, nu slujesc diavolului? Iată fugim. Trebuie să mărturisesc! Nu zic nimic, decât îmi pun întrebarea: Hristos şi care ne conduce
problema… Mă lepăd eu de Hristos? „Eu trăiesc o viaţă creştină? Eu mi-am asumat un mod de viaţă creştină de prin harul Sfântului Duh,
Mă lepăd, fraţilor! Astăzi, atât de la Botez? Dar acum, din păcate, sunt două lumi diferite – cea a Bisericii noi lucrăm să-L chemăm
mare este atacul diavolului, este atât şi cea a statului; e lumea dogmelor şi lumea normelor. Din păcate ele şi să trăim această lucrare.
de perfid şi puternic, încât atacă în nu au nimic în comun. Ba mai mult, aceste lumi au devenit antagonice Pentru asta e nevoie de a
însuşi adâncul meu, al aşezării mele, pentru că diavolul, care stăpâneşte lumea de astăzi, a făcut din lumea ne lepăda de noi înşine, de
al dependenţei mele de viaţa veşnică în normelor o opoziţie a lumii dogmelor. Şi atunci sigur că, în momentul în voia noastră: de mânie, de
osânda veşnică. Eu vreau să trăiesc după care trebuie să fiu urmaş şi să-mi asum această lume a dogmelor, pentru pizmă, de nemulţumire, de
voia lui Dumnezeu. Dacă eu vreau cu mine singura axiomă validă rămâne în Psalmul 1: „Şi în legea Domnului cârtire, de celelalte. Fără
adevărat atunci se împlinesc cuvintele: voia lui şi în legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” (ediţia Sfântului Sinod această lepădare nu are cum
„Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în 1914). Deci numai în cadrul ei putem lucra. E absurd să fac altfel! Aceasta să lucreze harul în mine.
Cel care M-a trimis pe Mine are viaţă este problema. Eu trebuie să gândesc, şi toată fiinţa mea trebuie să aibă E absurd!
veşnică iar la judecată nu va veni ci s-a în ea valide şi funcţionale axiomele vieţii creştine, cele
mutat din moarte la viaţă”. Ce înseamnă evanghelice, cuvântul lui Dumnezeu. Şi de aici plecând,
viaţă? Apoi, eu trebuie cu adevărat îmi asum viaţa astfel. Iar statul trebuie să-şi asume
aceste cuvinte ale lui Dumnezeu să le drumul lui. Când spun stat, înseamnă nişte oameni care
împlinesc în viaţa mea şi să fac din ele şi-au asumat un mod de viaţă şi o ideologie; sunt dogmele
unica lege a fiinţei mele. lui, normele lui. Este treaba lui. Dar eu nu pot să mă
supun lui decât în măsura în care aceste dogme ale lui nu
Astăzi, atât de mare este - Unii îşi justifică tăcerea tocmai prin asumarea acestei nevrednicii… Cine le anulează pe ale mele. Pentru că ale lui sunt finite iar
atacul diavolului, este atât sunt eu ca să vorbesc sau să îndrept pe altul, sau să schimb ceva? ale mele sunt infinite. Deşi, e interesant, şi ale lui sunt
de perfid şi puternic, încât - Eu nu schimb nimic! Când cineva mărturiseşte, el nu o face nici ca să infinite pentru că vizează un infinit veşnic, dar în iad.
atacă în însuşi adâncul pârască, nici ca să se mândrească. El o face ca să aibă cuvânt mântuitor în Aici este problema. Dacă ar fi finite, nu ar fi nimic. Dar
meu, al aşezării mele, al faţa judecăţii. Despre asta vorbim. nu sunt finite, căci el mă pune pe mine să fac lucruri care
dependenţei mele de viaţa pentru mine au efect infinit, ceea ce nu-mi convine. Nu
veşnică în osânda veşnică. - Deci, care este rostul mărturisirii, temeiul ei? pot să accept lucrul acesta. Ei acţionează în aşa fel încât
Eu vreau să trăiesc după - Temeiul mărturisirii nu este nici pâra, nici slava deşartă ci este acea îmi afectează mie această viaţă. Acolo, în iad, nici măcar
voia lui Dumnezeu. datorie pe care Dumnezeu a pus-o… nu pot spune că sunt fără Dumnezeu. El e prezent în iad
dar e prezent ca o durere, ca o depărtare, ca o conştiinţă
- Iertaţi-mă, credeţi că Sf. Ioan Botezătorul mărturisea ca să-i schimbe pe de neatins veşnic. Este cumplit! Este ceva înfiorător!
oameni sau ca o datorie în faţa lui Dumnezeu? Acolo va fi deja târziu…
- Să nu amestecăm lucrurile… El nu era un nimeni ca să spună că este
nimeni! Eu spun pentru cel care se crede nimeni, ca să nu aibă îndreptăţire! - Şi nu ne compromitem numai prin simpla noastră vieţuire într-o astfel de
Sfântul Ioan avea un rost. El şi-a lucrat acel rost. societate? A venit cumva vremea ca să „ieşim din mijlocul lor”?
 56 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 57

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
- Acolo nu spune să ieşi din mijlocul lor, ci spune altceva, profund; nu spune cum a fost şi cu Sfântul Ioan. Aceeaşi întrebare o pun şi eu acum: Botezul
ET n r

D
P Mă py
separaţi-vă ci „ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi”. (2 Corinteni 6:17) Este lui Ioan de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Cuvântul
diferit! Adică, eu ce să fac?! Eu, în clipa aceea, trăiesc cu mintea în iad dar Părintelui Justin de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Dacă
o

nu deznădăjduiesc! Stau acolo şi mărturisesc viaţa mea; o viaţă creştină, a fost de la oameni, toţi vor zice că nu se poate. Iar dacă zic că e de la
C

Mi se pare penibil, mi se
pare o batjocură să se spună
despre părintele Justin că e
înşelat, că e minţit, că este
condus de alţii. Păi, ori el
este părintele cu P mare ori e
o mascotă pe care eu
o joc cum vreau?
firească, cum au fost de două mii de ani oamenii din lumea aceasta care
au mărturisit prin simplitate, uneori prin nebunie, fiecare cum şi-a găsit
inima lucrând. Unii au plecat prin peşteri, s-au dus fiecare pe unde au
putut. Fiecare a fost condus prin Duhul Sfânt. Nimeni nu a lucrat după
părerea lui. Cine a făcut altfel a ajuns unde nu trebuie.
Deci, dacă noi avem conducător care este Hristos şi
care ne conduce prin harul Sfântului Duh, noi lucrăm
să-L chemăm şi să trăim această lucrare. Pentru asta
e nevoie de a ne lepăda de noi înşine, de voia noastră:
de mânie, de pizmă, de nemulţumire, de cârtire, de
celelalte. Fără această lepădare nu are cum să lucreze
harul în mine. E absurd! Şi-mi pun întrebarea la un
moment dat când, de exemplu, scriu predici frumoase
şi apoi mă supăr cu celălalt şi-l scuip? Şi apoi iar caut
prilej de a scrie predici frumoase… Iartă-mă, dar în
condiţiile acestea diavolii scriu!
- Şi asta credeţi că e una din pricinile pentru care
poporul este lipsit de credinţă, de nădejde? Predicatorii
nu trăiesc ceea ce propovăduiesc?
- … Pentru că nu se împlineşte acest cuvânt: „cuvânt
cu putere multă”. Şi vă spun ceva din propria mea
experienţă firească. Vine omul la mine, eu îl ameţesc
cu tot felul de idei bune, logice şi după două ore iese de
la mine tot nelămurit. Şi se duce la părintele Justin care-i zice: „Măi, măi,
măi!” şi cu asta l-a lămurit total. Atât, trei cuvinte îi spune părintele. Nu-i
spune ceva extraordinar dar trăirea, duhul, durerea, lacrimile, acei zeci de
ani de suferinţă din spatele lui, iată ce putere au avut. La mine e aşa, un fel
de moşmăială, deşi poate o fi şi de la mine de folos ceva… Nădăjduiesc. În
orice caz, valoarea aceasta nu se obţine decât prin lacrimă şi suferinţă.
- Nu este şi o vină a ucenicilor? Mă refer la neîncrederea în cuvântul
duhovnicilor, şi mai ales a marilor duhovnici.
- Iertaţi-mă, lucrurile stau în felul următor, şi mă refer aici şi la Părintele
Justin. Mi se pare penibil, mi se pare o batjocură să se spună despre
părintele Justin că e înşelat, că e minţit, că este condus de alţii. Păi, ori el
este părintele cu P mare ori e o mascotă pe care eu o joc cum vreau? Nu se
poate… Ori e, ori nu e! Şi eu zic că este, pentru că harul lucrează. Eu nu am
cum, chiar dacă aş vrea, chiar dacă aş încerca să-l persuadez, părintele ştie
foarte frumos pentru că are harul acesta al Duhului Sfânt. Şi facem la fel
Dumnezeu iar eu nu ascult de el, ce fac? Zic: nu ştiu; poate e înşelat. Dar
asta este o minciună! Eu ştiu sigur că părintele nu e înşelat. Ştiu sigur
că părintele e părintele cu P mare şi ştiu sigur că păcatele sunt ale mele
mândriei mele, ale orgoliului meu, ale părerii mele. Căci părerea este cea
mai sigură cale de a-mi distruge viaţa. Părerea… Nu avem nevoie decât Unii şi-au asumat o
de certitudini, nu de păreri. Sfinţii Părinţi spun că noi mărturisim ceea viaţă normală de asceză
ce spun ceilalţi. Nu spun nimic de la mine. Şi atunci, cum pot spune eu, interioară, în pustie.
vezi Doamne, a zis cutare? Nu a zis cutare. A zis Biserica! A zis Duhul! Alţii şi-au asumat o viaţă
Altfel nu zic! Oamenii aceştia nu vorbesc de la ei, că nu-şi permit. Eu mărturisitoare. Dar eu ce
vorbesc de la mine, din prostia mea dar el măcar nu poate. Ba mai mult am văzut şi ce ştiu? Că la
şi eu, ca duhovnic, în puterea tainei, ar trebui să fiu înfricoşat şi să zic ce sinodul acela despre icoane
spune Duhul. Condiţia este să mă lepăd eu pe mine în puterea Duhului. au ieşit toţi mărturisind.
Pentru că Dumneazeu îmi dă puterea aceasta. Dumnezeu m-a sfinţit Au lăsat pustia. De ce? Era
în puterea tainei prin actul hirotoniei şi mi-a poruncit să-mi sfinţesc timpul! Pentru că mie mi
viaţa întru împlinirea iubirii Lui în mine. „Poruncă nouă vă dau vouă: se pare că această afectare,
să vă iubiţi unul pe altul aşa cum Eu v-am iubit pe voi”(In. 13:34). Dar această cipuire, această
puterea sfinţitoare în mine mi-a dat-o ca să pot să fac aceste sfinte taine. lucrare este un atac la însuşi
Şi fără această putere sfinţitoare a lui Dumnezeu, eu ce aş fi? Ştiu atâtea chipul omului.
istorioare frumoase din Pateric în care atât de frumos
lucrează harul peste preot. Dar asta nu înseamnă că
eu sunt infailibil pentru că lucrează harul, că şi eu pot
să fac voia mea, şi eu pot să lepăd harul, şi eu pot să
fiu batjocoritor de har, şi eu pot să ajung un om care
blasfemiază cuvântul lui Dumnezeu. Şi vai de mine!
- Se spune: să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, şi lui
Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Unii spun că a
accepta acest cip este a da Cezarului ce e al Cezarului.
- Nu, fraţilor! Daţi cipul Cezarului că e al Cezarului!
Al meu, al lui Dumnezeu este să nu-l primesc. E
al Cezarului; să şi-l pună el, dacă e al lui! Nu a zis
Dumnezeu aşa? Dă-l Cezarului! Al meu e sufletul!
Nu-l dau!
- Încetează lucrarea Duhului Sfânt la un preot care
acceptă aceste cipuri?
- Eu zic că da. De ce? Foarte simplu… Pentru că
încetează lucrarea harului botezului în om. Un preot
care îşi pierde botezul, mai lucrează harul în el? Da sau
ba? A zis Dumnezeu clar: „Cui slujiţi? La doi domni
 58 AT I T U D I N I
U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
nu puteţi sluji”. E limpede cui slujesc. De aceea zic la botez: „mă lepăd de
ET n r
D
P Mă py
satana, de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujirea lui, de
toată trufia lui”. Şi atunci, dacă eu îmi încalc acest cuvânt, nu-mi pierd
o
Botezul? Şi cum îmi încalc acest cuvânt? Prin primirea lucrurilor satanei,
C
slujind voii lui, acceptând voia slujitorilor lui şi stăpânirea tufiei lui. În
momentul în care omul a căzut în acest păcat, i se orbeşte mintea şi nu
se mai poate întoarce. S-a orbit. Nu mai poţi să-l întorci. De ce? Pentru
că el se încrede în sine! Părerea lui devine „lege dumnezeiască” în el. Nu
degeaba spune românul: „Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”.
Ori, fudulia aceasta a părerii proprii a fost căderea din Rai. De ce? Pentru
că mărul „dă ştiinţă”. Adică, mărul ar da puterea de a fi ca Dumnezeu,
deci să devii om care imită judecăţi dumnezeieşti, fără Dumnezeu. Iată
căderea…
De aceea nu am cum să mă întorc. Un păcat pe care îl fac, zicând că nu e
păcat, sigur că mă duce către sinucidere, căci evident e că nu mai am cale
de întoarcere. Iată, puterea Bisericii care e dată de către Crez! Fără Crez
nu putem face nimic. De aceea la botez, la lepădări, se spune de trei ori
Crezul. Mă lepăd de trei ori de diavol şi de trei ori spun Crezul. Este clar.
„Mă întorc şi suflu şi scuip peste el”. Toată Evanghelia e mărturisitoare.
Spune clar că omul care nu mărturiseşte este un mincinos. E lepădat.
Sfinţii au dovedit, sinoadele au lucrat şi au dat canoane pentru această
tăcere. A zis Dumnezeu clar: „Cine se ruşinează de Mine înaintea
oamenilor şi Eu Mă voi ruşina de ei înaintea îngerilor lui Dumnezeu”(Lc.
9:26).
- Cum vedeţi că cei care sunt înduhovniciţi, cu adevărat trăitori, nu ies şi
mărturisesc acum?
- Adevărata verificare a stării este mărturisirea. Verificarea lor - cum sunt
ei - o dau faptele lor, roadele lor! Nu presupuneri că au barba lungă şi o
au în dungi…
- Dar poate ei consideră că nu e momentul acum?
- Dacă ar fi aşa ceva, eu cred că un om înduhovnicit ar avea înălţimea să
zică: Părinte Justin, oameni buni, uitaţi ce-mi spune mie Duhul! Nu am
văzut pe unul zicând ceva. Fiecare tace în a lui „înălţime”. Unde este acel
dialog, acea sfătuire care ar fi fost firească, normală? Şi încă ceva…Unii
şi-au asumat o viaţă normală de asceză interioară, în pustie. Alţii şi-au
asumat o viaţă mărturisitoare. Dar eu ce am văzut şi ce ştiu? Că la sinodul
acela despre icoane au ieşit toţi mărturisind. Au lăsat pustia. De ce? Era
timpul! Pentru că mie mi se pare că această afectare, această cipuire,
această lucrare este un atac la însuşi chipul omului. Mi se atacă tezaurul de
valori ale credinţei noastre. Dar nu poţi ataca chipul căci este de neatacat.
Atacul se face aşa: alterând învăţătura. Şi atunci, dacă eu predau mai
departe o învăţătură greşită, am terminat-o. Adică îmi alterează busola şi
AT I T U D I N I 59
harta şi lumina peste hartă. Am nevoie de trei lucruri: de hartă, de busolă
şi de lumină, căci dacă nu am lumină, degeaba.
- Poate din acest motiv s-au ascuns mulţi, că este o urâciune a pustiirii…
- Păi, hai să vedem lucrurile aşa… E de înţeles că omul vrea să fugă,
să se ascundă dar eu ce ştiu? Că numai cel fricos se ascunde de unul
singur. Cel înduhovnicit se ascunde cu obştea lui. El nu-şi lasă obştea,
nu-i lasă pe cei ce-i iubeşte. Nu poţi trăi altfel! Atunci, unde-i duhul din
duhul tău? El are o obşte şi spune: „Fraţilor, acesta este cuvântul meu.
Cine vine după mine?” Nu se poate altfel. Îşi apără cuibul. Nu te poţi Când mergem la dentist
da la fund - „Ştiţi, eu nu am mâncat”. Dar şi asta e de înţeles, numai să că ne doare măseaua şi
spună clar: „M-am descoperit. Nu ştiu ce să vă spun”. Dar să spună ceva! acesta ne zice: „Nu mai am
Noi cerem acum ajutor oamenilor pentru că ne doare. Când mergem la pensetă că mi-a căzut pe
dentist că ne doare măseaua şi acesta ne zice: „Nu mai am pensetă că jos, nu mai am praf, nu mai
mi-a căzut pe jos, nu mai am praf, nu mai am algocalmin. Du-te şi fă ce am algocalmin. Du-te şi fă
crezi! Am rămas fără ele, nu m-am îngrijit; asta e”. Dar să vă spun ceva: ce crezi! Am rămas fără ele,
să nu mai scrie acolo că e dentist, că e fals. Dacă mergi undeva şi spui nu m-am îngrijit; asta e”.
că nu ai scule, îţi pui întrebarea: Dar dumneata ce eşti? Şi mă întorc de Dar să vă spun ceva: să nu
unde am plecat. Problema este conştientizarea. Dar dacă nu-mi asum mai scrie acolo că e dentist,
durerea lumii acesteia ca pe o durere proprie şi dacă nu caut să alung din că e fals.
viaţa mea lucrarea celui viclean, toată mărturisirea mea va fi un fel de râs.
Va fi umflată şi va pocni pentru că nu are fundament, nu are bază. Şi ne
putem cu toţii înfricoşa de acest lucru, ne putem cu toţii îngriji: „Doamne,
eu mă dau mare conferenţiar, doctor docent, şi la un moment dat sunt
un nimic pentru că nu am vieţuire”. Nu pot trăi aşa. Dar să facem totul
cu nădejde şi cu dragoste. Să dăruieşti tuturor fără să întrebi şi fără să
te frămânţi decât de un singur lucru: cum să pui mai multă dragoste în
ceea ce îi dai. Şi atunci, ceea ce-i dai devine ambalaj iar dragostea devine
esenţialul darului tău. Este ca şi cum tu ai pune o râmuşoară de cârligul
iubirii dumnezeieşti şi-i spui: „Ia, frate, râmuşoara asta” şi el a luat-o ca
un flămând. Dar el nu ştie că e acolo un cârligel. Şi azi aşa, mâine aşa,
poimâine aşa, va simţi dintr-o dată că nu mai face ce vrea el pentru că eu
însumi am dat din mine, a fost rupt din mine, din fiinţa mea. Şi atunci
jertfa mea devine cârlig pentru viaţa lui. Şi iată cum acest om, care nu
are nimic, are ocazia de a alege: ori se va lăsa tras de Dumnezeu întru
dragostea milosteniei, - şi atunci cumva pe acel om l-am câştigat, ori se
va rupe şi se va duce cu dracul lui, în universul lui acela de afund, pentru
că pe Dumnezeu nu L-a vrut. Deşi l-a durut ruperea de Dumnezeu a zis:
„Nu vreau!” De ce? Pentru că nu a vrut să se supună iubirii dumnezeieşti.
Forţa iubirii este o forţă! Dar dracul s-a rupt din ea şi urăşte forţa iubirii
dumnezeieşti.
 60 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 61

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
Cele trei tipuri de mărturisire zică: „NU! Eu mă închin Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin”. Când
ET n r

D
P Mă py
Părintele Serafim Bădilă de la Căşiel a depus această mărturisire, puterea lui Dumnezeu a făcut să dispară şi
vrăjitorul, şi toată grămada de draci. Şi, văzându-se singur, a mers înapoi
o

Dragii mei, ştim că la Botez, prin naşul nostru care ne-a botezat, este o acasă îngândurat de ce s-a întâmplat şi a venit vremea sfintei slujbe, în zi
C

Şi Mântuitorul îi răspunde:
„Nu e nedreptate. Tu ai dat
din ce ţi-am dat eu şi vei avea
răsplată. Dar el merită să i
se acorde mai multă atenţie
pentru că, fiind înconjurat de
sluga diavolului şi de o droaie
de draci, a avut curajul să Mă
mărturisească”.
formulă pe care o rostim: „Mă lepăd de satana, de toate lucrurile lui... de
toţi slujitorii lui”. Ori, aceste cipuri care sunt pe carnetele de conducere,
pe buletine, pe paşaport, pe toate actele pe care nu le putem modifica, păi
acestea sunt lucrurile de care noi am zis că ne lepădăm de ele, căci sunt ale
lui satana. Când suntem puşi să vorbim este ceva uşor,
când şi ştim, căci suntem şi ştiutori, şi ascultători,
dar când e vorba să fii împlinitor, atunci se întâmplă
următorul lucru ce l-am citit despre cineva care a
intrat în Rai şi primul lucru pe care l-a văzut acolo,
după uşa Raiului, era o grămadă mare de urechi... un
munte de urechi. Ce înseamnă asta? Că sunt urechile
celor care au auzit şi nu au înfăptuit. Ce bine ar fi dacă
am ajunge nu numai cu urechile noastre în Rai! Să fim
şi cu trupul şi cu sufletul în veşnicie, în frumuseţile
acelea. Dar, pentru ca să putem să fim acolo ar trebui
să mărturisim că preferăm să fim săraci şi lipsiţi de
multe lucruri, dar să fim cu Dumnezeu, nu cu satana.
Şi când este problema aceasta, oare câţi sunt în stare
de sacrificiu şi de jertfă, de mărturisire? Aş vrea
să adaug o mărturie de la Sfinţii Părinţi în ceea ce
priveşte mărturisirea. Nişte simple cuvinte rostite de
un copil neînsemnat au făcut bucurie la Dumnezeu
mai mult decât fapte mari, de milostenie şi rugăciune
ale cuiva care nu a făcut această mărturisire, dar a
făcut altele. O slugă a diavolului, un vrăjitor, a pus ochii pe un tânăr şi
a zis: „Măi, tânărule, tu ai curajul să mergi noaptea cu mine într-un loc
afară din localitate?” El zice: „Da, am”! „Apoi ne întâlnim la ora cutare
aici şi mergem. Să văd eu dacă ai curaj”. Şi tânărul se înţelege, promite şi
se ţine de cuvânt. Nu ştia că acesta este vrăjitor şi că se duce la întâlnirea
cu diavolii; nu ştia că-l duce şi pe el acolo, la o întâlnire cu vrăjmaşii lui
Dumnezeu şi ai dreptei creştinătăţi. Ajunşi noaptea acolo, într-o poieniţă,
observă pe şeful dracilor înconjurat de o droaie de draci. Vrăjitorul se duce
şi se închină lui şi şeful dracilor îl sărută, că doar era omul lui, că doar i-a
dat atâţia draci slujitori ca să facă vrăji, să facă rău oamenilor. Avea faimă
mare vrăjitorul prin dracii care erau slugile lui, care erau trimise de şeful
lor. Şi, după ce se îmbrăţişează acest vrăjitor cu satana, zice: „Dar ce-i cu
tânărul acesta?” Şi-i spune: „Păi, şi el se închină ţie”. Şi atunci întreabă
pe tânăr: „E adevărat că te închini şi tu mie?” Şi tânărul a avut curajul să
 Fragment din conferinţa susţinută joi, 4 iunie, Dej.
de sărbătoare când la Sfânta Liturghie era plin de oameni. Dar era acolo
şi un om mare ctitor de biserici şi de mănăstiri. Mult bine făcea acesta
multor oameni. Şi acesta care era om cinstit şi respectat şi iubit de toţi
oamenii pentru faptele sale, pentru milosteniile sale şi pentru credinţa lui,
pentru cinstea lui, pentru dragostea lui faţă
de oameni şi milostenia sa, stătea în faţă. Iar
întâmplarea a făcut ca şi acest tânăr să stea
tot în faţă. În faţa amândurora era icoana
Mântuitorului. Şi Mântuitorul ia chip viu
în icoană şi priveşte cu toată dragostea, cu
toată stima (admiraţia) şi cu toată bucuria
către acest tânăr. Creştinul, văzând, îi zice:
„Mută-te, tu aici!”, crezând că dacă trece
în locul tânărului, Mântuitorul îi acordă şi
lui mai multă dragoste şi atenţie. Dar nu
a fost. Mântuitorul a întors capul tot spre
tânăr. Atunci el întrebă: „Dar, Doamne, ce
înseamnă asta? Unui copil tânăr îi arăţi Tu
atâta dragoste şi afecţiune şi mie, care am
făcut atâta bine la atâtea biserici şi mănăstiri,
la oameni săraci care postesc posturile, care
merg la biserică, care trăiesc credinţa şi ajută
în tot chipul pe atâţia, mie nu-mi arunci
nicio privire? Ce înseamnă nedreptatea
asta?” Şi Mântuitorul îi răspunde: „Nu e
nedreptate. Tu ai dat din ce ţi-am dat eu şi
vei avea răsplată. Dar el merită să i se acorde
mai multă atenţie pentru că, fiind înconjurat
de sluga diavolului şi de o droaie de draci, a
avut curajul să Mă mărturisească”.
Dragii mei, acest curaj al mărturisirii l-am putea avea şi noi. Dacă am insista
mai mult în ceea ce ţine de suflet, adică în rugăciune şi în cărţile Bisericii
noastre Ortodoxe; atunci am putea un pic să ne încălzim, să ne întărim, să
ne sporească Duhul spre cele duhovniceşti şi să întoarcem spatele la cele
ce sunt trecătoare. În ceea ce priveşte rugăciunea, care este cea mai mare
lucrare pe care o putem face noi, creştinii şi pământeni din lumea aceasta,
noi suntem clasaţi în trei categorii şi, fără a jigni pe nimeni, acestea sunt:
struţ, găină sau vultur. Asemăn pe unii dintre noi cu struţul pentru că,
atunci când vine primejdia, struţul, care are un corp mai voluminos, un
gât lung şi cap micuţ, ca să scape de frica că vine asupra lui prăpădul, se
 62 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 63

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
bagă cu căpşorul cel micuţ în nisip şi stă cu tot restul corpului voluminos vin peste oameni. Ei îşi păstrează liniştea şi pacea lui Dumnezeu peste
ET n r

D
P Mă py
în afară. El, dacă nu vede, crede că e la adăpost. Asta este: un fricos, deci. ei. Şi acum, întrebarea: în ce categorie suntem? Ce spuneţi? Eu? În găină
Frica îl face să închidă ochii şi să creadă că gata, a scăpat de primejdie. şi struţ… Dar tare mult aş vrea să fiu şi eu un pic ca vulturul. Dar ca
o

Oare câţi închidem ochii la oferta care ne-o descoperă Dumnezeu şi Sfinţii să ajungem să plutim peste acestea, tot mai mult timp să dăm pentru
C

...noi suntem clasaţi în trei
categorii şi, fără a jigni pe
nimeni, acestea sunt: struţ,
găină sau vultur.
Părinţi? Părintele Arsenie, stătea de vorbă cu mulţimea, căci erau sute şi rugăciune. Şi numai prin rugăciuni curate… Daţi-mi voie să vă citesc ceva,
mii de oameni, cam cum merg la părintele nostru Justin la Petru Vodă, zi şi cu asta închei. Iată ce rugăciune minunată am găsit aici: rugăciunea
şi noapte continuu acolo. Şi părintele Arsenie zicea la un moment dat: „Mă stareţilor de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist.
duc să vorbesc cu Dumnezeu şi cu sfinţii”. Care erau mai înguşti la minte,
mai simpli şi luau ad literam,
ziceau: „Măi, ce mare-i părintele!
Poate vorbi cu Dumnezeu şi
cu sfinţii când vrea el”. Şi noi
putem. Prin Noul Testament ne
vorbeşte Mântuitorul; suntem
contemporani cu faptele Lui, cu
minunile Lui, cu patimile Lui,
cu învierea Lui, cu înălţarea Lui,
cu tot ce a făcut Mântuitorul sau
Sfinţii Apostoli. Citind din Biblie,
aceasta este cartea lui Dumnezeu.
Citind din Vieţile Sfinţilor este
Evanghelia cea practicată şi trăită.
Citind prin cărţile părintelui
Arsenie, sau părintelui Cleopa,
sau părintelui Porfirie, sau
părintelui Paisie sau orice cărţi
ortodoxe, noi stăm de vorbă cu
sfinţii. Din moment ce noi nu
găsim acestea, suntem precum Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte-ne
struţii. Ne cufundăm capul în de înşelăciunea vicleanului şi mârşavului Antihrist, a
altceva neimportant pentru su­ cărui venire se apropie, şi ne izbăveşte de toată uneltirea
flet şi pentru veşnicie. Trebuie lui. Acoperă-ne pe noi şi pe toţi necredincioşii creştini de
şi de altele, dar prima dată este mrejele lui cele viclene în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu
veşnicia. ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească
A doua categorie de oameni este cea care se aseamănă cu găina. Când vede mai mult decât de frica lui Dumnezeu şi să ne despărţim
găina vulpea, sau omul, sau primejdia, ce face? Încearcă să bată din aripi de Tine şi de Biserica Ta cea Sfântă. Dă-ne, Doamne, mai
un pic, dar iar cade. De ce cade? Pentru că este cam voluminoasă şi aripile bine să pătimim şi să murim pentru numele Tău cel Sfânt
ei nu pot sprijini prea mult. Face nişte sărituri poate şi peste un gard şi şi credinţa cea adevărată decât să ne lepădăm de Tine
atât; iar cade. Aceştia suntem noi care ne rugăm un pic cu Tatăl nostru primind semnul mârşavului antihrist şi să ne închinăm
sau cu o rugăciune aşa pe fugă, că sunt şi eu creştin, şi gata. Deci, găină! lui. Dă-ne nouă zi şi noapte lacrimi să plângem greşalele
Şi alţii sunt vulturi. Sfinţii lui Dumnezeu au fost şi sunt nişte vulturi care, noastre. Îndură-Te în ziua cea înfricoşătoare a
prin legătura lor cu Dumnezeu, prin învrednicire la cele dumnezeieşti, ei Judecăţii Tale! Amin!
sunt într-o continuă legătură cu Dumnezeu. Este Harul lui Dumnezeu
peste ei şi plutesc deasupra ispitelor şi necazurilor şi frământărilor care

U ti ht
O a
R ăs ig
Ă
-V re
ET n r
D
P Mă py
o
C
Văzând tatăl ei că nu o poate
abate de la calea vieţuirii
ortodoxe, a născocit o
rezolvare diabolică. A găsit
nişte medici asemenea lui
şi i-au stabilit diagnosticul
de „schizofrenie paranoidă
cu delir mistic”. Până
la sfârşitul vieţii sale
pământeşti a fost obligată
să ia medicamente „care s-o
liniştească”.
102 AT I T U D I N I
Ce fac sfinţii de lângă noi?
Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei
Daniela din Bucureşti
Ioan Vlăducă
Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De
micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea
totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte
aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La
popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic,
numai lacrimile îi curgeau pe obraji.
Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul
de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga:
„Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să
ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot
veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi.
Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei.
Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea
foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.
A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la
Sfânta Mănăstire Antim.
Studentă fiind, avea în grijă o bătrână paralizată, uitată de
toţi - mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea:
dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi
osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile.
Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla
hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei.
Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea
Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se
acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.
Odată, cineva a bătut-o tare pe cuvioasa Daniela, deşi aceasta
nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat
până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu
sălbăticie.
Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea
spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu”. „Dar poţi să fii cu
Dumnezeu şi măritată” - i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă
că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte, şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu
vreau să-I dau totul lui Dumnezeu”.
Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără
să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că
ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare…
De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la mănăstire”?
Când a terminat facultatea a fugit la mănăstire. Tatăl ei a căutat-o mult
AT I T U D I N I 103
timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De
fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit.
Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mănăstire, a plâns şi
s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând
luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a
luat iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A
făcut cruce, a sărutat iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru
plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare
pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:
Am visat, Părinte, icoana Maicii Domnului.
Şi am văzut că icoana prinde viaţă, şi Maica
Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa
ei şi o întrebam: „Ce să fac”?. Şi am văzut cum
mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi
pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la
rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe
mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se
ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am
trezit. Şi m-am hotărât să plec.
Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele
Mântuitorului Hristos.
Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a
adus-o de la mănăstire, a bătut-o cumplit. Apoi
i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a
aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât cruciuliţa şi
a strigat la ea: „Popii, popii şi biserica…”. Atunci
ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl
ei: „Te rog, lasă-mi icoanele. Eu nu pot trăi fără
ele. Te rog…”. Şi el le-a pus sub picior, a călcat
pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis:
„Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-
l iei, aici e totul”.
Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica
Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne
Iisuse Hristoase…”.
Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a
născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au
stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic”. Până la
sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-
o liniştească”. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din
cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o
păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 - 23, ca să nu poată lua
legătura cu persoane binecredincioase.
Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat
 104 AT I T U D I N I AT I T U D I N I 105

U ti ht
O a
R ăs ig

Ă
-V re
Un crin sădit în văile de tină,
ET n r

D
P Mă py
Udat cu ape de dureri şi-amar.
o

Un trup firav
C

Suit de-ai săi pe Cruce;

Un zbor spre viaţă prea devreme frânt;
O flacără curată ce străluce,
Suind la cer din neştiut mormânt.

Un măr domnesc
Ce-a dat sfios în pârgă,
Şi - copt în suferinţe şi în plâns -
Din pomul lumii s-a desprins, s-ajungă
La masa Împăratului de Sus.

Am visat, Părinte, icoana o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţie

Maicii Domnului. Şi am
văzut că icoana prinde viaţă,
şi Maica Domnului mă
privea atent şi eu mă rugam
în faţa ei şi o întrebam: „Ce
să fac”?. Şi am văzut cum mă
privea cu multă durere.
Şi am văzut lacrimi pe
obrazul Ei.
intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, marţi 6 aprilie
2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că
tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip
minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11,
acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea,
deşi dimineaţa fusese văzut în spital…
La cinstitul său mormânt au început să se facă minuni. Prima minune
cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de opt ani de
pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire
în ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase
care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au
dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi
pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune
vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză
de apendicită (2005).
Pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Muceniţe Daniela, Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întăreşte-ne şi pe noi pe calea Ortodoxiei
şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Aşa ai fost;
Aşa ai fost Şi cât va fi să urce
Sorei Daniela, spre veşnică pomenire… La ceruri graiul nostru, cuvios,
Un chip frumos De tine-n rugă-aminte ne-om aduce
Şi-un suflet de lumină, Şi te-om chema, Mireasa lui Hristos.
Curat ca o icoană de altar;