Jean-Paul Sartre MUŞTELE CU UŞILE ÎNCHISE MORŢI FĂRĂ ÎNGROPĂCIUNE DIAVOLUL ŞI BUNUL DUMNEZEU SECHESTRAŢII DIN ALTONA

OPERE XX RAO International Publishing Company Grupul Editorial RAO P.O. Box 2-l24 Bucureşti, ROMĂNIA JEAN-PAUL SARTRE LesMouches (1947); Huis dos (1947); Moits sans sepulture (1947); Le Diable etle bon Djeu (1951); Leş s6questr6s d'Altona (1960) Copyright © Editions Gallimard Tous droits reservăs Traducere din limba franceză NICOLAE MINEI şi ANY FLOREA, MIHAI SORA, MARGARETA BĂRBUŢĂ, GEORGE VRACA şi ANCA GONŢESCU Coperta colecţiei DONE STAN, CRISTIAN BĂDESCU Pe copertă GRUNEWALD, Tentaţia Sfîntului Anton (detaliu) © RAO International Publishing Company 1998 pentru versiunea în limba romăna Tiparul executat de ALFOLDINYOMDA AG Debrecen, Ungaria Octombrie 1998 ISBN 973-576-l87-4 CUPRINS MUŞTELE /7 Traducere de Nicolae Minei şi Any Florea CU UŞILE ÎNCHISE 791 Traducere de Mihai Sora MORŢI FĂRĂ ÎNGROPĂCIUNE / 135 Traducere de Margareta Bărbuţă DIAVOLUL ŞI BUNUL DUMNEZEU /203 Traducere de Mihai Sora SECHESTRAŢII DIN ALTONA / 349 Traducere de George Vraca şi Anca Gonţescu

MUŞTELE

Dramă în trei acte Lui Charles Dullin,

în semn de recunoştinţă şi prietenie. PERSONAJELE JUPITER ORESTE EGIST PEDAGOGUL ELECTRA CLITEMNESTRA OERINIE O FEMEIE TÎNĂRĂ O FEMEIE BĂTRÎNĂ PRIMA STRAJĂ A DOUA STRAJĂ MARELE PREOT BĂRBAŢI ŞI FEMEI DIN POPOR ERINU, SLUJITORI STRĂJILE PALATULUI Actul întîi O piaţă în Argos. O statuie a lui Jupiter, zeul muştelor şi al morţii. Are ochii albi şi faţa mînjită cu sînge. Scena I Femei bătrîne înveşmîntate în negru intra în procesiune şi fac libaţiuni în faţa statuii, în fund, aşezat jos, un idiot. Intră ORESTE şi PEDAGOGUL" apoi, JUPITER. ORESTE: Ei, femeilor! Se întorc toate, scoţînd un ţipăt. PEDAGOGUL: Ia spuneţi-ne... (Ele se dau un pas îndărăt, scuipînd pe jos.) Ei, voi de colo, ascultaţi, sîntem nişte călători rătăciţi. Nu vă cer decît o lămurire. (Bătrînele fug, scăpînd din mani urnele.) Hoituri bătrîne! Ai zice că mi-au căzut cu tronc! Ah! stăpîne, ce călătorie plăcută. Straşnică idee ai avut să vii aici, cînd în Grecia şi în Italia sînt mai bine de cinci sute de capitale, cu vinuri bune, hanuri primitoare şi străzi pline de lume! Ăştia de la munte parcă n-au văzut niciodată turişti. De o sută de ori am întrebat de drum în tîrguşorul ăsta afurisit, care se prăjeşte la soare. Pretutindeni aceleaşi strigăte de spaimă şi aceeaşi harababură, aceeaşi goană neagră şi greoaie pe străzile unde lumina îţi ia ochii, pfiu! Străzile astea pustii, aerul care tremură şi soarele ăsta... Există ceva mai sinistru ca soarele? 14 4 Jean-Paul Sartre ORESTE: Aici m-am născut...

PEDAGOGUL: Aşa se pare. Dar în locul tău nu m-aş lăuda cu asta. ORESTE: Aici m-am născut, dar trebuie sa întreb de drum ca un străin. Bate la uşa asta! PEDAGOGUL: Ce speri? C-o să-ţi răspundă careva? Uită-te niţel la casele astea şi vezi cum arată. Unde le sînt ferestrele? Bănuiesc că dau spre nişte curţi bine ferecate şi întunecoase şi stau cu dosul la stradă... (Oreste face un gest.) Bine. Bat, dar n-am nici o speranţă. Bate. Tăcere. Bate din nou, poarta se întredeschide. O VOCE: Ce doreşti? PEDAGOGUL: Doar o întrebare. Nu ştii unde locuieşte... (Uşa se închide brusc.) Lua-te-ar naiba! Eşti. mulţumit, stăpîne Oreste, ti-a fost de ajuns? Dacă vrei, pot să bat la toate uşile. ORESTE: Nu, lasă. PEDAGOGUL: Ia te uită! E cineva aici. (Se apropie de idiot.) Mărite doamne! IDIOTUL: Hî PEDAGOGUL (salutînd din nou): Mărite doamne! IDIOTUL: Hî! PEDAGOGUL: Binevoieşte să ne arăţi casa lui Egist. IDIOTUL: Hî! PEDAGOGUL: A lui Egist, regele Argosului. IDIOTUL: Hî! Hî! Jupiter trece prin fundul scenei. PEDAGOGUL: Ce ghinion. Primul care n-o rupe la fuga e idiot. (Jupiter trece din nou.) Ce zici! Ne-a urmărit pînă aici. ORESTE: Cine? PEDAGOGUL: Bărbosul. ORESTE: Ţi se pare. PEDAGOGUL: L-am văzut trecînd adineauri. ORESTE: Ţi s-a năzărit. PEDAGOGUL: Cu neputinţă, în viaţa mea n-am mai văzut o asemenea barbă; în afară de una, de bronz, care împodobeşte MUŞTELE 4 15 chipul lui Jupiter Ahenobarbus din Palermo. Uite-l, trece din nou. Ce-o fi vrînd de la noi? ORESTE: Călătoreşte ca şi noi. PEDAGOGUL: Zău! L-am întîlnit pe drumul spre Delfi. Şi cînd ne-am îmbarcat la Iţea, el îşi plimba barba pe vas. La Nau-plia nu puteam face un pas fără să ne împiedicăm de el, şi acum, iată-l aici. Găseşti că toate astea nu sînt decît nişte simple coincidenţe? (Alungă muştele cu mîna.) Ah! muştele din Argos mi se par mult mai ospitaliere decît oamenii. Uită-te la alea, uită-te bine la ele! (Arată cu degetul spre ochiul idiotului.) Stau grămadă pe ochiul lui ca pe-o felie de pîine cu unt, dar el

Ştiţi. au năvălit asupra ta. ORESTE: Am mers mult pe jos şi e o căldură cumplită. Peste cincisprezece ani vor ajunge de mărimea unor broscuţe. iese din ei o scursoare albă. Iar strigătele acestea arăta c-a început ceremonia. Azi e sărbătoarea morţilor. de parcă-i face plăcere să-i sugă ochii. întradevăr. Locuitorii Argosului le-au văzut chipurile înroşite de soarele care asfinţea. Şi. Un desfrănat care. (Alungă muştele. care se plictisea leneş sub soare.) Pe atunci însă nu erau muşte. ORESTE: Cred că te-am văzut pe vapor acum două săptămîni. gata. şi sînt de părere. că cel mai nimerit lucru ar fi să plecăm. (Alungă muştele. Şi de atunci se tot îngraşă. Acum cincisprezece ani. (Le alungă. Pari obosit. în zilele următoare m-am urcat împreună cu ceilalţi pe drumul de pază şi-am privit îndelung cortegiul regal care înainta pe cîmpie. Vin din Atena. era înclinat spre melancolie. PEDAGOGUL: Cu cine avem onoarea? JUPITER: Numele meu este Demetrios.zîmbeşte fericit. fără pupături! De undeor fi venind? Fac mai mult zgomot decît hîrîitoarele şi sînt mai mari ca libelulele. după cum ştii. încă de pe atunci. poţi să te simţi la largul tău: te plîngeai atîta că eşti străin în propria ta ţară. Egist.) Ei. Argosul nu era decît un orăşel de provincie. (Le alungă.) Gata. Dar n-au spus nimic. regina Clitemnestra a apărut pe metereze însoţita de Egist. i-au văzut aplecîndu-se peste creneluri şi privind îndelung spre mare. regele de-acum. ajungă-vă odată! lata. ORESTE: Taci din gură. gata. în seara zilei a doua. JUPITER (care s-a apropiat): Nu sînt decît nişte muşte de carne. cînd flota victorioasă a grecilor a ancorat în rada Naupliei. un miros puternic de cadavru le-a atras deasupra oraşului. PEDAGOGUL: Vai! Povestea asta nu-mi sună a bine. De pe metereze se puteau vedea pînzele albe. şi s-au gîndit: „Iese bucluc". care seamănă cu laptele covăsit. JUPITER: Şi eu te-am văzut. stăpîne. şi uite că jivinele astea mici te întîmpină sărbătoreşte. cam grase. am fost martor la înapoierea regelui Agamemnon. Tăcere. de parcă te-ar recunoaşte. era j amantul reginei Clitemnestra. Dar sînt .) Ei. Strigăte groaznice în palat. 16 * Jean-Paul Sartre JUPITER: N-aveţi de ce vă teme. JUPITER: Vin pe-aici adesea. ORESTE: Pari bine informat în ceea ce priveşte Argosul.

un singur cuvînt. Ia zi. Uitaţi-vă cum se zbate ca un peşte prins în undiţă. Cît despre ce-au făcut. dar ei au tăcut şi fiecare vedea. o spînzurătoăre frumoasă e o distracţie şi îi mai obişnuieşte niţeluş pe oameni cu moartea. N-a îngăduit ca execuţiile capitale să aibă loc în public. în imaginaţie. n-am vorbit: eu nu sînt de pe aici şi nu era treaba mea. în provincie. sînteţi obişnuiţi cu paloşele încinse ale soarelui. cînd l-au auzit MUŞTELE * 17 a doua zi pe regele lor urlînd de durere în palat.) Iată ce-am pescuit. A trăit cincisprezece ani fericiţi. un cadavru imens. şi întregul oraş era ca o femeie în călduri. pun mîna pe ea şi v-o aduc. JUPITER: Portul în Argos? A! înţeleg. ORESTE: Şi ucigaşul domneşte. Eşti în doliu după regele . cu faţa sfărîmată. După cine porţi doliu? BĂTRÎNĂ: Aşa e portul în Argos. înţelegi. Păcat. (Se repede spreBătrină şi o tîrăşte în avanscenă. tot n-au spus nimic. Ei n-au spus nimic cînd l-au văzut pe regele lor apărînd la porţile oraşului. Credeam că zeii sînt drepţi. vorbeşte. asta dovedeşte că ai sentimente nobile. Ce grozăvie! Ha! Clipeşte din ochi şi totuşi voi. JUPITER: Ei! Nu arunca atît de repede vina pe zei! Trebuie oare să pedepseşti întotdeauna? Nu era mai bine ca de pe urma acestui scandal să profite ordinea morală? ORESTE: Asta au făcut zeii? JUPITER: Au trimis muştele. Ei bine. ăştia. babo. au lăsat pleoapele pe ochii lor daţi peste cap de voluptate. dar a făcut o mare greşeală. Şi atunci cînd au văzut-o pe Clitemnestra întinzîndu-i braţele ei frumoase şi parfumate. ORESTE: Nici tu n-ai spus nimic? JUPITER: Te supără. tot n-au spus nimic. şi poate c-o să-ţi dau drumul. care lipăie cu picioruşele ei negre pe lîngă ziduri: e un exemplar frumos al acestei faune negre şi plate. judecaţi singuri: uitaţi-vă la gîngania aia bătrînă. Cei de-aici n-au spus nimic pentru că se plictiseau şi doreau să vadă o moarte violentă. PEDAGOGUL: Ce caută muştele în treaba asta? JUPITER: A. JUPITER: Agamemnon era om de treabă. care colcăie prin crăpături. Cît despre cei din Argos. ai pierdut pesemne zeci de feciori: eşti neagră din cap pînă-n picioare. tinere? îmi pare bine. Mă reped asupra gînganiei. Hai. sînt un simbol. în clipa aceea ar fi fost de ajuns un cuvînt.curios să aud mai departe.

bălai şi pătruns de pe acum de sentimentul păcatului săvîrşit înainte de-a se naşte. de modă veche. a fost.. Ei. şi fiică-mea se căieşte. ce zici. Era sărbătoare. Căinţa se măsoară la cîntar. Ce-ai făcut? BĂTRÎNĂ: Bărbatul meu era la cîmp. întemeiată solid pe teroare. Egist se căieşte oare? JUPITER: Egist? Mira-m-aş. stăpîne. o sărbătoare groaznică. BĂTRÎNA: Stăpîne! Eşti un mort? JUPITER: Un mort! Du-te. tîrîtură bătrină. după regele care-a fost ucis.tău. dacă ai şti cum mă căiesc. ori aveam de-a face cu o credinţă frumoasa. trebuiau să-l trăsnească pe Egist? ORESTE: Trebuiau. du-te. l-am crescut în căinţă: e cuminte ca o icoană. şi caută să crapi pocăită... nebuno! Sa nu-ţi pese cine sînt. JUPITER: Bine. nu sînt de pe aici. BĂTRÎNĂ: Taci! 18 * Jean-Paul Sartre JUPITER: în noaptea aceea trebuie sa fi făcut dragoste c-o poftă nebună. E singura ta cale de izbăvire. ORESTE: Ce fel de om eşti? JUPITER: Cine se sinchiseşte de mine? Vorbeam despre zei. care merge pe şapte ani. Ah! Nu ştiu şi puţin îmi pasă. JUPITER: Da. şi ăi întredeschis fereastră ca să auzi mai bine. taci! JUPITER: Pentru ca eşti destul de bătrînă că să fi auzit strigătele alea puternice care s-au învîrtit pe străzile oraşului o dimineaţă întreagă. stăpîne. un văcar. iar pe nepoţelul meu. (Se aud strigăte îngrozitoare în palat.. JUPITER: O sărbătoare sîngeroasă. du-te. cu răsuflarea tăiată şi cu furnicături pe şiră spinării. mai bine ai grijă de tine şi vezi de capătă iertarea cerului prin căinţa. Dar ce importanţă are? Un oraş întreg se căieşte pentru el. şi ginerele meu jertfeşte în fiecare an o vacă. (Bătrina fuge. BĂTRÎNĂ: Taci! Pentru numele lui Dumnezeu. ales pentru . şi ai stat la pîndă după perdele.) Dragii mei prieteni. ce puteam să fac? Am tras zăvorul la uşă. a cărei amintire n-aţi pututo îngropa. nu? BĂTRÎNA: Ah.) Ascultaţi! Ca să nu uite niciodată strigătele regelui lor în agonie. BĂTRÎNA: Ah! mă căiesc. ori mă înşel.

tinere. doar ştii foarte bine c-a murit. au taine dureroase. pot să aflu numele tău? 20 + Jean-Paul Sartre ORESTE: Mă numesc Fileb şi sînt de fel din Corint. ORESTE: A murit! Pe naiba. un zeu cu chip de om ucis. lasă.". Se spune c-ar fi fost luat şi crescut de nişte bogătaşi din Atena. ORESTE: Şi de ce. i-aş spune tinere pentru că e cam de vîrsta ta. cei însărcinaţi să-l omoare l-au părăsit în pădure. Tăcere. ORESTE: Aşa să fie? Ziduri mînjite cu sînge. Dinspre partea mea. ce-o să spuneţi însă cînd or să dea drumul morţilor? Astăzi se împlinesc exact cincisprezece ani de cînd a fost asasinat Agamemnon. milioane de muşte. Ah. un anume Oreste. o căldură de iad. ORESTE: După cîte ştiu. Ar fi trebuit să spun: aproape de inima zeilor.. ORESTE: A! E palatul lui Egist? Şi ce părere are Electra de toate astea? JUPITER: O! E o copilă. PEDAGOGUL: Ba da. Cuprinşi de milă. daca trăieşte. Vorbeam cu mine însumi.. Pentru că veni vorba. (Oreste face un gest de dezgust.) Ei! asta nu-i nimic. strigătele astea insuportabile: aşa ceva îi place lui Jupiter? JUPITER: Nu-i judeca pe zei. mai bine ar fi murit. o duhoare de abator. Agamemnon mai avea şi un băiat. i-aş spune aşa: „Tinere.. tinere.. Se spune c-a murit. Cei din Nauplia ne-au povestit că Egist a dat poruncă să fie ucis puţin după moartea lui Agamemnon. la fiecare aniversare în sala cea mare a palatului. străzile pustii. JUPITER: Da. urlă aşa.şi strigătele. stăpîne.vocea lui puternică.. O fiică pe care o chema Electra. mă rog? JUPITER: închipuieşte-ţi că într-o zi se înfăţişează la porţile acestui oraş.. stăpîne. Locuieşte aici. ORESTE: Ei şi? JUPITER: Daca l-aş întîlni atunci. cît s-a schimbat de atunci uşuraticul popor al Argosului şi cît de aproape e acum de inima mea! ORESTE: De inima ta? MUŞTELE * 19 JUPITER: Lasă. Agamemnon avea o fiică. Călătoresc pentru a mă cultiva împreună cu un sclav care a fost pre- .. JUPITER: Unii pretind că trăieşte. i-aş spune. nişte larve îngrozite care se bat cu pumnii în piept în casele lor .. în acest palat al lui Egist.

N-ai cum să le împărtăşeşti căinţa. zeilor le plac aceste suflete jalnice. Ne mai întîlnim noi. Aşadar i-aş spune: „Tinere. Da. Un mic talent de scamator.. (Se măsoară din priviri: Pedagogul tuşeşte. tihna morocănoasă a provinciei şi plictiseala. peste un stîrv de oraş chinuit de muşte. rînduiala dintr-un oraş şi rînduiala din suflete sînt şubrede: dacă te atingi de ele. JUPITER: O. ai ceva mai bun de făcut decît să domneşti peste un oraş pe jumătate mort. dacă-i abaţi fie şi numai o clipă de la remuşcările pe care le au.. Scena II ORESTE. Au cugetul încărcat. cugetul încărcat sînt o mireasmă plăcută pentru nările zeilor. Iese. lasă-i. un gest cu braţul şi spun: „Abraxas. pleacă. ORESTE: Pe Jupiter! JUPITER: Nu-i mare scofală. Drum bun. iată cum vă puteţi descotorosi de ele: vedeţi roiul ăsta care zumzăie în jurul vostru? Fac o mişcare cu mîna. JUPITER: Aşa da. PEDAGOGUL ." ORESTE: Adevărat? Aşa i-ai spune? Ei bine. Vrei să le răpeşti bunăvoinţa divină? Ce-o să le dai în schimb? O digestie liniştită. drum bun. Pacea fie cu voi. căci n-ai luat parte la crima lor. JUPJTER: Perfect. provoci o catastrofă. pleacă! Ce cauţi aici? Vrei să-ţi revendici drepturile? Eşti înflăcărat şi puternic. Poate că ai dreptate. Bine ar fi ca Oreste să fie la fel de cuminte.) Ei. te. te". ORESTE: Pacea fie cu tine. dacă aş fi eu tînărul acela. gala. nu ştiu ce ţi-aş răspunde. dar iată c-au pornit pe calea răscumpărării. (Privindu-l în ochi.dar teama. ai fi un căpitan viteaz într-o armată pusă pe luptă. toate greşelile făptuite se vor împietri peste ei ca untura sleită. tinere. şi-apoi. respectă-le dureroasa lor trudă. în timpul liber sînt dresor de muşte. Şi iată-le cum cad şi încep să se tîrască pe jos. Dacă ţii cît de cît la ei. ah! plictiseala zilnică a fericirii. Pleacă. asta nu mă priveşte. îndepărtează-te de ei în vîrful picioarelor. Lasă-i. le e teamă . şi nevinovăţia ta impertinentă te desparte de ei ca un şanţ adînc. ca omizile. pentru că altfel ai să-i duci la pierzanie: dacă-i opreşti din drum. MUŞTELE 4 21 gala.ceptorul meu. tinere.) O groaznică nenorocire care va cădea asupra ta. ţi-aş răspunde. Oamenii de aici sînt nişte mari păcătoşi. trebuie să-mi văd de treburi. şi dacă vă sîcîie muştele. Ziua bună.

Palate. statui! De ce nu sînt mai greu. Acolo s-a născut tatăl meu.PEDAGOGUL: Bagă de seamă! Omul ăsta ştie cine eşti. ca pe un buchet. Ah! pînă şi un cîine. (Se apropie de palat.) Iată palatul meu. şi ţi-am adunat-o cu dragoste. sanctuare şi temple în mintea ta. Stăpînul lui. Aveam aproape trei ani cînd soldăţeii lui Egist m-au luat cu ei. n-am nici cea mai palidă amintire. Mi se pare că a şaptezecea era stricată. ai fi putut scrie un ghid al Greciei. mie ce-mi aparţine? PEDAGOGUL: Şi cu cultura cum rămîne. Dar mie. una cîte una. încît. asemenea geografului Pausa-nias. vreun spion de-al lui Egist. coloane. eu. ai de gînd să-mi spui odată la ce te gîndeşti? De ce m-ai tîrît pînă aici? Şi ce vrei să faci? ORESTE: Ţi-am spus eu că am ceva de făcut aici? Hai. ORESTE: Lasă filozofia! Prea mult rău mi-a pricinuit. Bărbosul ăsta e un om.. pînă şi un cîine are mai multe amintiri decît mine: el îşi recunoaşte stăpînul. un cîine bătrin care se încălzeşte. Acolo a fost ucis de o tîrfă şi de peştele ei. aveam ochii larg deschişi şi fără îndoială că plîngeam. îngîmfată în solemnitatea ei provincială. PEDAGOGUL: N-ai amintiri. PEDAGOGUL: Rău! Dacă dai oamenilor libertatea spiritului înseamnă oare să le faci rău? Ah. O văd pentru prima dată. cît de mult te-ai schimbat! Odinioară citeam în tine. şi e destul şi-atît. Vad o mare clădire mută. taci din gură.. îmbinînd fructele înţelepciunii mele cu comorile experienţei pe . ORESTE: Palate! Adevărat. stăpîne? Cultura ta îţi aparţine. Şi eu mam născut tot acolo. ghemuit. care am în mintea mea atîtea pietre? Despre cele trei sute optzeci şi şapte de trepte ale templului din Efes nu-mi vorbeşti? Le-am urcat. ORESTE: O fi oare om? PEDAGOGUL: Ah! stăpîne. şi îmi amintesc de toate. Cu siguranţă c-am trecut pe poarta asta.. Ah. pe lumea asta nu există decît oameni. stăpîne ingrat? Şi eu care mi-am cheltuit zece ani din viaţă ca să ţi le dau! Dar toate călători22 4 Jean-Paul Sartre ile pe care le-am făcut? Dar oraşele pe care le-am vizitat? Dar cursul de arheologie pe care l-am ţinut numai pentru tine? N-ai amintiri? Existau înainte atîtea palate. ce tare mă necăjeşti! Ce-a mai rămas din lecţiile mele şi din scepticismul surîzător pe care ţi lam predat? „O fi oare om?" La naiba.. lîngă foc şi se ridică puţin cînd intră stăpînul şi schia-ună încetişor în chip de salut. unul dintre ei mă ducea în braţe.

ăştia nu sînt nişte oameni superiori. poate că nici n-aş fi ştiut să citesc: e lucru rar un prinţ care ştie să citească. cît de liber sînt! Şi sufletul meu. pămînturi. Şi încă şi mai tîrziu. în stare. Dar eu. Bătrîna mea poartă de lemn! Aş fi ştiut .. ştiam că ele sînt ale altora. arătîndu-ţi de fiecare dată cît de diferite sînt apucăturile oamenilor? Acum. fapta lor.) Aş fi locuit aici. nu te-am pus să străbaţi o sută de state. un om superior. nu mă plîng. pe ascuns. Ţie ţi se pare vulgară bucuria de a merge undeva? Şi mai sînt alţii. La şapte ani eu ştiam deja că sînt exilat. Oh. liber să slujeşti orice cauză şi ştiind că nu trebuie niciodată să slujeşti nici o cauză.le lăsam să-mi alunece de-a lungul trupului şi să cadă în jurul meu. şi picioarele lor desculţe apasă cu putere pămîntul şi se zgîrie de pietriş. Dar aş fi intrat şi ieşit pe poarta asta de zece mii de ori. Nu pot să mă plîng: mi-ai lăsat libertatea firelor pe care le smulge vîntul din pînzele de păianjen şi care plutesc la zece picioare deasupra pămîntu-lui... sclavii ar fi deschis larg poarta şi eu aş fi trecut pragul ei călare. slujitori. învăţat ca un moşneag. m-aş fi proptit în ele şi ele ar fi scîrţîit fără să se deschidă. şi braţele mele s-ar fi deprins cu rezistenţa lor. ca să mă duc la fete. Mai tîrziu. zgomotul ploii pe acoperiş. de şapte ani.) Există oameni care se nasc angajaţi: ei nu au putinţa să aleagă. au fost aruncaţi pe un drum. ca să te familiarizezi cu diversitatea părerilor omeneşti. fără religie. Sigur. în copilărie m-aş fi jucat cu canaturile ei. le-aş fi împins noaptea. să predea filozofia sau arhitectura într-un mare oraş universitar.care o am. slavă Domnului. (Pauză. Şi te mai plîngi! ORESTE: Ba nu. fără familie. N-aş fi citit nici una dintre cărţile tale. şi că din ele nu voi putea face niciodată amintirile mele. şi la capătul drumului îi MUŞTELE 4 23 aşteaptă o faptă. Căci amintirile sînt o hrană îmbelşugată pentru cei care stăpînesc case. Ştiu că e un noroc şi-l apreciez aşa cum se cuvine. dobitoace. fără meserie. eliberat de orice servitute şi de orice credinţă. eu nu atîm mai greu decît un fir şi trăiesc în văzduh. Nu ţi-am dat încă din fragedă vîrstă să citeşti toate cărţile. fără patrie. viaţa li s-a schimbat pentru că. de cinci ani. ce minunată absenţă e! (Se apropie de palat. cînd erau copii. într-o zi. într-un cuvînt.. ei merg. iată-te tînăr şi frumos. mirosurile şi sunetele. cei tăcuţi. Eu sînt liber. tremurul luminii . cei care în fundul sufletului simt greutatea unor imagini tulburi şi pămîntene. pe deasupra. în ziua cînd aş fi ajuns major.

Mi-era teamă. dacă aş putea să-mi însuşesc.) Stil doric. Nu că n-aş avea chef să-l apuc pe destrăbălatul ăsta de barbă şi să-l iau pe sus de pe tronul tatălui meu. Dar ce? Ce am eu de împărţit cu oamenii ăştia? Năm văzut cum se naşte nici unul dintre copiii lor. Şi zgîrietura aceea. Să mergem. Bărbosul are dreptate: un rege trebuie să aibă aceleaşi amintiri ca şi supuşii lui. Şi căldura asta caremi pîrleşte părul ar fi fost a mea. ORESTE: De ce? PEDAGOGUL: Ai să te superi. frăţioare. Să mergem. umbra reavănă a unei seri din Argos. Şi n-avem nici o treabă pe-aici.mai precis. fie şi printr-o crimă.) Fii pe pace. e prea tîrziu. (Se îndepărtează. umbra unei seri ale mele. nici poarta mea. groaza şi .să-ţi găsesc broasca. PEDAGOGUL: Mi-era teamă — oricît te-ai deprinde din tinereţe cu ironia sceptică. aş aştepta ca soarele să asfinţească şi să se înalţe din pămînt. ORESTE (încet): Să-l izgonesc pe Egist? (Pauza. Al meu ar fi şi bîzîitul 24 * Jean-Paul Sartre cmuştelor. că o mireasmă. Ah! dac-ar exista o faptă. acolo jos. din neîndemînare. nu-i aşa? Şi ce părere ai de incrustaţiile în aur? La Dodona am văzut ceva asemănător: frumos lucrate. Să-i lăsăm în plata Domnului. nu împărtăşesc mustrările lor de cuget şi nu cunosc nici măcar un nume de pe aici. peda-gogule. aidoma altor zeci de mii de seri. uite că-ţi fac pe plac: nu-i palatul meu. o faptă care să-mi dea dreptul să mă socotesc de-al lor. ORESTE: Nu. în vîrful picioarelor. şi totuşi mereu proaspătă.. n-am fost oaspete la nunţile fiicelor lor. de cînd ţi-am dezvăluit din ce neam te tragi vedeam cum te schimbi de la o zi la alta. Vorbeşte. Ei. Cu ce-ai fi fost mai cîştigat dacă ai fi locuit aici? în clipa de faţă sufletul tău ar fi terorizat de-o căinţă abjectă. şi nu mai puteam dormi.. poate că eu ţi-aş fi făcut-o. nu-ţi dai seama că sîntem gata să ne împuţim la căldura altora? PEDAGOGUL: Ah! stăpîne. ORESTE (izbucnind): Ar fi cel puţin a mea. în clipa asta. aş sta gol într-o încăpere întunecoasă a palatului. Cu ochii închişi. uneori îţi trec prin cap nişte idei prosteşti mă întebam dacă n-ai de gînd să-l izgoneşti pe Egist şi să-i iei locul. • frăţioare. amintirile lor. PEDAGOGUL: Acum eşti rezonabil. m-aş uita prin crăpătura unei jaluzele la culoarea roşie a luminii. în prima zi în care mi s-ar fi încredinţat o suliţă. în ultimele luni . îmi vine inima la loc.

muştelor tale o să le placă toate astea. Poftim: coji şi toată cenuşa din vatră şi nişte ciozvîrte de carne care colcăie de viermi şi un codru de pîine putredă. totul nu-i decît vopsea. (îl vede pe Oreste. bătrînele curve în rochii negre. aşa. cealaltă la dreapta. Să plecăm. ca să ajungem pînă în Sparta. Te va provoca batjocoritor. scîrţîind din încălţările lor butucănoase. nu mi-e frică de tine. petrecere bună şi să sperăm că pentru ultima oară. miroase-mă pe mine. Nu sînt destul de voinică şi nu pot să te dărîm. cu ochii tăi rotunzi de pe chipul mînjit cu zeamă de zmeură..) Ei. de sus pînă jos! Atunci cele două jumătăţi ale lui Jupiter se vor rosto26 4 Jean-Paul Sartre goli. cu sabia lui uriaşă. şi de sub fustele lor se ridica la nasul tău o duhoare de mucegai. Erai mulţumit. şi toată lumea va vedea că e făcut din lemn alb. acolo am prieteni. cu siguranţă că ţi-e scîrbă de mine. uite aşa. Şi pe urmă va scoate sabia din teacă şi te va despica. cu atît îţi plac mai mult. cu cît seamănă mai mult cu leşurile. PEDAGOGUL: Stăpîne! MUŞTELE 4 25 ORESTE: Da. îţi plac băbătiile. alb ca un trup de prunc. Spaima şi sîngele de pe obraz şi verdele închis al ochilor. se apropie de statuia lui Jupiter): Lepădătură! N-ai decît să mă priveşti. care arde bine. cînd tot oraşul e cufundat în rugăciune. nu-i aşa? Tu ştii bine că eşti alb pe dinăuntru.speranţele lor. gogoriţă ce eşti. şi mireasma asta delicioasă îţi mai gîdilă nările şi-acuma. ştii că o lovitură de sabie te va despica şi că nu vei putea nici măcar să sîngerezi. Dar va veni cel pe care-l aştept. Pot doar să scuip pe tine. de care nici porcii noştri n-au vrut să se atingă. una la stingă. Zeul morţilor e făcut din lemn alb..) A! . Ăstea-s năluciri. Scena III ACEIAŞI. (Frecîndu-se de el. pentru a-mi umple golul din suflet. E ziua ta şi fi-au vărsat la picioare vinurile cele mai de preţ. Va să zică. cu mîinile în şolduri şi lăsat pe spate. asta-i tot ce sînt în stare. Eu sînt tînără. Intră Electra. acum. au venit azi-dimineaţă sfintele alea. sînt vie. S-au foit în jurul tău. Vezi dacă putem căpăta nişte cai. fără să-i vadă. ELECTRA ELECTRA (duce o ladă şi. Am venit şi eu să-ţi aduc ofrande. Petrecere bună de ziua ta. acum. simte mireasma mea de came proaspătă. chiar de-ar fi să-mi ucid mama. Lemn alb! Lemn alb.

ORESTE: Nu-ţi fie teamă. cea pe care o poartă Clitemnestra atunci cînd MUŞTELE 4 27 regele-i împarte culcuşul: eu sînt nevoită să spăl toate astea. Pedagogul iese. o să mă dai de gol? ORESTE: Nu. Căci nu vor să ştiu. Spune mai departe. Sînt rufe tare murdare şi pline de scîrboşenii.. De altfel la ce-mi foloseşte. Pline de bătături şi rosături. ELECTRA: A! Din Corint? Pe mine mă cheamă Electra. nici nu-mi pasă. ELECTRA: Aici nimeni nu-mi spune aşa ceva. O tirăsc afară din palat şi pe urmă. Ce-ar putea să-mi mai facă? Să mă bată? M-au bătut şi pînă acum. Spăl rufele regelui şi ale reginei. Toate albiturile lor. Nu semeni cu cei de pe aici. Nu mi-e teamă deloc. Caraghiosul ăsta de lemn. Spăl şi vasele. Ei. Cine eşti tu? ORESTE: Un străin. Credeam că-şi iese din minţi. Să mă închidă într-un turn. ELECTRA: Frumoasă? Eşti sigur că sînt frumoasă? La fel de frumoasă ca fetele din Corint? ORESTE: Da. ORESTE: Slujnică? Tu? ELECTRA: Cea mai umilă slujnică. pe nişte scoici. seara. zeul morţii şi-al muştelor.) Du-te. cămăşile care au înfăşurat trupurile lor putregăite. Deunăzi. ELECTRA: N-ai decît să mă pîrăşti.. Cum te numeşti? ORESTE: Mă numesc Fileb şi sînt din Corint. (Către Pedagog. a călcat pe nişte cotoare de varză şi de napi. Ce privire ciudată ai! Arată oare ca nişte mîini de prinţesă? ORESTE: Sărmane mîini! Nu. Nu mă crezi? Uită-te la mîinile mele. nu le-aş mai vedea mutrele. Ce te mai silesc să faci? ELECTRA: în fiecare dimineaţă trebuie să golesc lada de gunoi. închid ochii şi frec din răsputeri. Mi-e drag oricine e străin de acest oraş. Nu arată ca nişte mîini de prinţesă. Scena IV ORESTE. ORESTE: Electra. acolo sus? N-ar fi rău. ELECTRA: Fii bine venit. ELECTRA ELECTRA: De ce te uiţi aşa la mine? ORESTE: Eşti frumoasă. nu-s decît o slujnică. după ce-am isprăvit cu munca. primesc şi răsplata: sînt nevoită să stau lîngă o femeie mare şi . închipuie-ţi. acest Jupiter. care venise să-i facă temenele. Marele Preot. ELECTRA: Nu mi-e teamă. ai văzut ce fac cu gunoaiele.

Spune-mi.) E adevărat că în Corint sînt locuri umbrite? Locuri pe unde te plimbi seara? ORESTE: E adevărat. Mai bine vorbeşte tu.... Sînt o rîioasă. ELECTRA: Şi toată lumea iese din casă? Toată lumea se plimbă? ORESTE: Toată lumea. cu părul vopsit. seara tîrziu. ORESTE: Nai vreo prietenă care-ar putea să te însoţească? ELECTRA: Nu. 28 * Jean-Paul Sartre ORESTE: Şi-o să rămîi aici toată viaţa? ELECTRA (strigînd): A! Nu toată viaţa! Nu. Nu ştiu. nu-i aşa? Pentru că mi-e atît de greu să-mi închipui plimbări. rîzînd împreună? ORESTE: Da.. înţelegi? Dacă aş fi în turn nu m-ar mai săruta. ORESTE: Tu? ELECTRA: Eu de ură. o ciumată. E mama mea. ELECTRA: Şi au întotdeauna să-şi spună ceva? Şi se simt bine laolaltă? Şi-i auzi. ORESTE: Nu ţi-a trecut niciodată prin minte să fugi? ELECTRA: N-am curajul: mi-ar fi teamă. ORESTE: Ceva sau pe cineva? ELECTRA: Nu-ţi spun. Rămîi multă vreme aici? ORESTE: Chiar azi trebuia sa plec. ELECTRA: Corintul e un oraş frumos? ORESTE: Foarte frumos. ELECTRA: Băieţii cu fetele? ORESTE: Băieţii cu fetele. îşi lipeşte buzele de fruntea mea şi-mi spune: „Noapte bună. zîmbete. ELECTRA: Nu poţi? (Pauză. Oamenii de aici sînt măcinaţi de frică. ascultă. singură. Electra!" în fiecare seară. Şi tu eşti frumos. pe drumuri. mîini de regină. Şi ce fac fetele din Corint cît e ziua de .. care miros a miere. aşa-ţi vor spune cei de pe-aici. nici măcar o doică. N-am prietene. cum vine asta? ORESTE: Uite. întreab-o pe mama: aş scoate din sărite pînă şi-un înger. ORESTE: Cum. ELECTRA: Acum? ORESTE: Nu mai ştiu.. Are buze unsuroase şi mîini foarte albe. ELECTRA: Ţi-e drag? Eşti mîndru de el? ORESTE: Da. n-am căzut din picioare niciodată. nu mă am decît pe mine.grasă. îşi pune mîinile pe umerii mei. în fiecare seară. Pe cînd eu. Nu pot să-ţi spun. o bătrină care-a văzut cînd ai venit pe lume şi care te iubeşte cît de cît? ELECTRA: Nici măcar. cîntece. simt cum mi se lipeşte de piele carnea asta caldă şi hulpavă. Dar mă ţin bine. ELECTRA: Par o proastă. Dar acum. ELECTRA: Ce caraghios mi s-ar părea să fiu mîndră de oraşul meu natal. aştept ceva.

Adineauri am văzut pe fereastră o altă Electra..) Şi mai spune-mi ceva. CLITEMNESTRA ELECTRA: Ce.. ELECTRA: Cum? Nu ştii? VOCEA CLITEMNESTREI: Electra! ELECTRA: Ssst! ORESTE: Ce-i? ELECTRA: E mama. Dar nu mă aşteptam la ochii ăştia morţi. CLITEMNESTRA: Electra. ELECTRA: Adică fac ceea ce doresc şi după aceea nu le mai pasă? ORESTE: întocmai. Scena V ORESTE. ca să-şi caute alinare la vreuna dintre prietenele lui? sau ar trage sabia din teacă şi ar izbi cu ea în ucigaş. mama în patul ucigaşului şi sora în robie. cu ochii plini de foc. Ce 30 + Jean-Paul Sartre e? Ce înseamnă privirea asta lăsată în jos? îţi lipeşti coatele de şoldurile tale slabe.. Aşa eşti adesea cînd sînt şi eu de faţă. ELECTRA: Ce ciudat! (Pauză. mergînd de-a-ndăratelea şi făcînd plecăciuni. regele îţi porunceşte să te pregăteşti de ceremonie.. Nu-mi răspunzi? ORESTE: Nu ştiu. iar seara merg la bal. te încurcă trupul pe care-l ai. dar nu mă mai las păcălită de maimuţărelile tale. cu gesturi largi..mare? ORESTE: Se gătesc. A cuiva pe care-l aştept: să zicem ca un flăcău din Corint.. Uită-te la mine! . trebuie să ştiu asta din pricina cuiva. ELECTRA. apoi cîntă din gură sau din lăută. Destul de rar. se înapoiază dintr-o călătorie şi îşi găseşte tatăl asasinat. unul dintre cei care rîd seara cu fetele. Fileb? Te temi de ea? ORESTE: De o sută de ori am încercat să-mi închipui cum arată chipul acesta şi în cele din urmă am izbutit să-l văd. ostenit şi molatic sub strălucirea fardurilor.. apoi se duc în vizită pe la prietene. ELECTRA: Da? Ascultă! Cei din Corint au mustrări de cuget? ORESTE: Uneori. pînă ce iar sfărîma capul?. ar şterge-o pe furiş. ELECTRA: Şi n-au nici o grijă? MUŞTELE * 29 ORESTE: Au griji mărunte.. Ai să-ţi pui rochia neagră şi giuvaierurile. regina Clitemnestra. Ce-ar face flăcăul din Corint.

Face o călătorie. dar ceea ce mă sperie mai mult este cămi semeni: şi eu am avut chipul ăsta ascuţit. Fileb. are sînge închegat sub unghii. Ca şi anul trecut. CLITEMNESTRA: Fă cum crezi. ca în fiecare an. preascumpul tău soţ. Electra. Electra. mamă. Văd că te strădui să te pierzi şi pe tine. nu al meu. nu-i aşa că nu-i adevărat. Egist îşi va petrece braţul peste umerii mei. ELECTRA: Prevestirea furtunii? Fie! O asemănare de felul acesta primesc. Dar pe al tău se vede un fel de prevestire a furtunii ce va să vie: într-o zi pasiunea îl va arde pînă la os.Răspunde-mi odată! ELECTRA: Ce nevoie aveţi de o slujnică pentru a da mai multă strălucire sărbătorii voastre? CLITEMNESTRA: Lasă prostiile! Eşti prinţesă. şi poporul te aşteaptă. CLITEMNESTRA: Şi tu? Tu care te uiţi aşa la oameni. Ptiu. dacă sărut mîna lui Egist şi îi spun tată. una lîngă cealaltă. ELECTRA: Nu vreau să semăn cu tine! Spune. CLITEMNESTRA: Eu n-am ce să-ţi spun. cînd poporul cere un tablou al vieţii noastre de familie pentru a-şi înălţa sufletul? Halal prinţesă care spală vasele şi păzeşte porcii. Ţi le-am transmis pe cele ale regelui. dacă mă las molipsita de remuşcările voastre şi dacă implor iertarea zeilor pentru o crimă pe care n-am făptuito. Da. cea care mi-am nimicit viaţa într-o singură dimineaţă? Mă urăşti. ELECTRA: Zău. şi pe noi. De s-ar împlini cele spuse de tine. sîngele ăsta neliniştit. copila mea. De mult am renunţat să-ţi mai dau porunci în numele meu. ochii ăştia prefăcuţi . cine eşti? Lasă-mă să te privesc şi eu. . Dar cum să-ţi dau sfaturi eu. ELECTRA: Ce-mi pasă mie de poruncile lui Egist? E soţul tău. tu care ne vezi pe amîndouă. îmi va zîmbi lipindu-şi obrazul de ' al meu şi îmi va şopti la ureche cuvinte de ameninţare? CLITEMNESTRA: De tine depinde ca să nu mai fie aşa. Ce cauţi aici? ELECTRA (repede): E corintian şi-l cheamă Fileb.şi numai bine n-a ieşit din toate astea. ELECTRA: Da. sînt prinţesă? Şi vă aduceţi aminte de asta o dată pe an. că nu semăn cu ea? MUŞTELE+3 ORESTE: Ce să spun? Chipul ei seamănă cu un cîmp răscolit de trăsnete şi grindină.

străine. Ce tînăr eşti! Cîţi ani ai? ORESTE: Optsprezece. neştiind nici măcar cum o cheamă. pferzîndu-mă. să mă înrolez în trupele de mercenari. CLITEMNESTRA: Părinţii tăi mai trăiesc? ORESTE: Tata a murit.CLITEMNESTRA: Fileb? A! ELECTRA: Parcă te-ai fi temut de alt nume. vezi pe cîte un negustor. ORESTE: Ştiu. Nu ţi-a dat nimeni de ştire? Cei de la şes nu vor să ştie de noi: căinţa noastră o socotesc drept ciumă şi se tem să nu se molipsească. ca să zic aşa. Apropie-te. tînăr-tinerel. după ce trage oblonul la dugheană. şi fii binevenit. ea mai e încă în stare să rîdă şi să cînte de faţă cu tine. Aci. CLITEMNESTRA: Să mă tem? Singurul lucru pe care l-am dobîndit. CLITEMNESTRA: De obicei călătorii fac un ocol de douăzeci de leghe. în zilele de sărbătoare. tumîndu-şi cenuşă pe cap şi urlînd că-i ucigaş. mai cu seamă cele ale reginei nu mai distrează pe nimeni. Fileb. CLITEMNESTRA: Că regina Clitemnestra e cea mai vinovată? Că numele ei e cel mai blestemat dintre toate? ORESTE: Mi-au spus. ele sînt crime oficiale. Nu spui nimic? Pesemne că ţi se părea mai ţînără ca mine. regina se distrează cu jocul nostru naţional: jocul de-a spovedania în public. Dar cei din Argos încep să se plictisească: fiecare ştie pe de rost crimele celorlalţi. CLITEMNESTRA: Nu ţi-au spus că ne striveşte povara unei crime de neiertat. este că acum nu mai am nimic de care să mă tem. O iubeşti? Răspunde odată! De ce-ai plecat de lîngă ea? ORESTE: Mă duc la Sparta. 32 * Jean-Paul Sartre CLITEMNESTRA: Şi totuşi ai venit? Străine. şi nu arareori. Ce prilej fără seamăn! Are impresia că se spovedeşte . soţ necredincios sau şperţar. orice om îşi strigă păcatele în faţa tuturor. făptuită în urmă cu cincisprezece ani? ORESTE: Mi-au spus. care stau la temelie. eu sînt regina' Clitemnestra. numai ca să nu treacă prin oraşul nostru. nou-nouţ. ELECTRA: Nu te lăsa înduioşat. îţi închipui ce bucurie pe ea cînd te-a văzut. CLITEMNESTRA: Şi mama? Trebuie să aibă vîrsta mea. cum se tîrăşte în genunchi pe stradă.

îţi pare încă şi mai rău de tinereţea ta decît de crima pe care ai săvîrşit-o. chiar pe tine. Dar aveam un fiu. Nu tinereţea ta. Cînd Egist l-a dat pe mîna mercenarilor. şi totuşi îţi va fi la fel de greu de dus. Electra.j moaşă femeie din Grecia. de o sută de ori tăgăduită.. îţi spun cinstit: nu de moartea ţapului j ăluia bătrîn îmi pare rău! Cînd l-am văzut cum sîngerează în ] baie. şi dreaptă şi nedreaptă. pe a mea o urăsc. dacă nu mă înşel aveai şi o fiică. Pînă şi azi. cînd au j trecut cincisprezece ani de atunci. Cu fiecare pas ţi se va părea că te depărtezi de ea. mă urăşti încă şi mai mult pentru tinereţea decît pentru nevinovăţia mea. într-o zi vei duce după tine o crimă de neiertat. mai am o tresărire de plăcere. dar mereu acolo. Şi îţi vei da în sfîrşit seama că ţi-ai chezăşuit viaţa pe o singură aruncătură de zaruri.pentru prima oară. spunîndu-mi că sînt o ucigaşă şi o tîrfă.. întunecată şi limpede. CLITEMNESTRA: Ruşine! Ne ocărim . trăgîndu-te înapoi. Celor tineri lesne le vine să osîndească. CLITEMNESTRA: Pe mine însămi mă urăsc în tine. ELECTRA: Vezi. Oamenii o să te l implore să-i condamni. ca un cristal negru. şi că nu mai ăi nimic de făcut decît să tîrăşti după tine crima pînă la moarte. CLITEMNESTRA: Eşti tînără. Fileb: asta e regula jocului. Ai făcut din ea spălătoreasă de vase. hai. Electra. Aşa cere legea. eu te urăsc pe tine. Te vei întoarce şi o vei vedea în urma ta. eram cea mai fru. ELECTRA: Mamă. nu eu am făcut-o!" Totuşi va fi acolo. CLITEMNESTRA: Taci din gură! oricine poate să mă scuipe în l obraz. am cîntat şi am jucat de bucurie. Şi nici măcar nu o vei mai înţelege. Să vedem arunci ce se va alege din tînăra ta trufie. Dar nimeni i nare dreptul să-mi judece remuşcările. care } trebuie să fie de vîrsta ta. CLITEMNESTRA: Acum cincisprezece ani. inaccesibilă. Dar greşeala asta nu prea te • chinuie. ELECTRA: Tînăra mea trufie? Hai. ei n-au avut încă răgaz să facă rău. vei spune: „Nu eu. Dar ia seama să nu-i judeci decît j pentru greşelile pe care ţi le mărturisesc: celelalte nu privesc J pe nimeni şi ar fi supăraţi pe tine dacă le-ai descoperi. eu. a căinţei. Uită-te la chipul meu şi dă-ţi j seama cît am suferit. nu. ELECTRA: Iar eu. Dar ai MUŞTELE 4 33 / răbdare. de cîte ori mă gîndesc la j asta. odată pentru totdeauna.

se spune că dă în iad. soldaţii dau la o parte lespedea care-i astupă intrarea şi. tinere. sîntem datori să-ţi oferim ospitalitate. Pe tine. Nu ştiu cine eşti. decît să-ţi fac vreun rău. Ai venit tu. iar oamenii se înghesuie puţin ca să le facă loc la priveghi. îndeplineşte-i porunca. Electra nu poate să mă sufere şi eu ştiu asta. regele a poruncit să fii adusă cu de-a sila. n-am vrut sa te jignesc!" A doua zi dimineaţă. După legile cetăţii. Buna mea mamă. dar la fiecare aniversare. deoarece poporul vrea să mă vadă. morţii noştri se ridică din iad şi se împrăştie prin oraş. Pe curînd. Dar mi-aş tăia mai curînd dreapta. la cîntatul cocoşilor. Şi totuşi sînt mama ta. şi Marele Preot a pus să fie astupată cu o lespede. Dar te sfătuiesc să nu ridici împotriva lui Egist căpşorul tău veninos: el ştie să fringă spinarea viperelor dintr-o singură lovitură de ciomag. numai privirile ne trădau. zice-se. pe care le-a învrăjbit o rivalitate amoroasă. Morţii umblă de colo-colo. Vreme de cincisprezece ani am tăcut amîndouă. CLITEMNESTRA: Dacă nu te supui de bunăvoie. nu te iubesc. La mese li se pun tacîmuri. Şi n-o să-ţi vie să crezi. Ştii prea bine că aşa e şi abuzezi de slăbiciunea mea. ELECTRA: Cu de-a sila? Ha! Ha! Cu de-a sila? Bine. Iţi închipui cum se vaicără cei vii: i „Micul meu mort. te rog să-l asiguri pe rege că-i voi da ascultare. Crede-mă. căreia flăcăii noştri nu i-au dat niciodată de capăt. Nu vreau să iau parte la mascarada asta. te rog să-ţi amîni plecarea. mă duc să mă gătesc. nu-lj voi dezamăgi. oglinda mea preacredincioasă. şi. Poate că vei găsi prilej de rîs. Iese. copila mea. Voi veni la serbare. ial parte la serbarea noastră. Fileb? Pe o înălţime deasupra oraşului se află o peşteră. Fileb. dar prezenţa ta e nefastă. altfel o păţeşti. Cît despre tine. lumea se strînge în faţa acestei peşteri. nu ai mei. li se dau scaune şi paturi. e adevărat. ne arătăm colţii şi mîrîim ca nişte căţele. ai vorbit cu noi şi iată. şi nici ce cauţi printre noi. ei se j întorc din nou sub pămînt. dar nu-ţi ascund că aş dori să pleci. 34 + Jean-Paul Sartre ELECTRA: Poţi să-i spui regelui că nu voi veni la serbare. Morţii sînt ai lor. totu-i la dispoziţia lor. şi pînă la anul nu mai e nimic de făcut. . Ştii ce fac ei. lespedea e rostogolită la intrarea în grotă. iartă-mă.ca două femei de aceeaşi vîrsta. micul meu mort.

în partea de jos a oraşului e un han destul de bun. Intră Jupiter. Pleacă. Sînt sigura ca ne vei aduce nenorocire. Ei bine. dar degeaba. cînd o să ţi se spună. pleacă. Iese ORESTE: în numele mamei mele. întilniri ca astea sînt cîteodată mai folositoare decît îţi închipui la început.. Mai întîi — abraxas. eşti oaspetele meu. nu mă mai despart de tine. Hai. Tare frică. ştii cine era acest Mentor? Vorbindu-i. te — te scap de muşte. nu ţi-am făcut nimic. în stingă. dreapta. JUPITER JUPITER: Slujitorul tău mi-a spus că vă pregătiţi de plecare. ORESTE si PEDAGOGUL O FEMEIE (lăsîndu-se în genunchi în faţa băieţelului ei): Cravata! De trei ori ţi-am făcut nodul pînă acum. o sămi spui povestea ta. pe nume Mentor. într-o zi a întîlnit un domn bătrîn. te. N-o să-ti para rău că m-ai luat tovarăş. ieftin de tot. (îl scutura de praf cu mîna. MUŞTELE t 35 Scena VI ORESTE. îl ia cu el şi cortina cade. In numele mamei tale. Intrarea ei este astupată de o lespede mare si neagră. N-ai de ce să ne urăşti. Repede. COPILUL: Pe aici vin? FEMEIA: Da. COPILUL: Mi-e frică. Şi apoi. galla. nişte trepte care duc spre un templu. JUPITER: Nu mai pleci? (Pauză. Să fii cuminte şi să plîngi [ împreună cu ceilalţi. MUŞTELE + 37 Actul al doilea TABLOULI O terasă pe an munte. FEMEIA: Trebuie să-ţi fie frică. Ia pildă de la Telemac. La. UN ALTUL: Ce bine! Cred că le place şi-acuma căldura soarelui.) Aşa! Eşti curat. peştera.CLITEMNESTRA (către Oreste): Pleacă. drăguţule. fiul lui Ulise. tinere. unde putem trage împreună. lasă pe mine. apoi JUPITER. ştii. care şi-a legat soarta de a lui şi l-a urmat pretutindeni.. ORESTE: Nu mai plec. UN BĂRBAT: Azi o să aibă vreme frumoasă. . Caută cai prin t6t oraşul. Eu aş putea să-ţi fac rost de două iepe înşeuate. Numai aşa ajungi om de treabă. Scena I MULŢIMEA. galla. un om de vîrsta mea e în stare uneori să-ţi dea un sfat bun: aş putea să-ţi fiu tată. te implor.) Atunci.

. ai vrea să fii în locul lui şi să petreci douăzeci şi patru de ore între patru ochi cu Agamemnon? 38 -Paul Sartre TÎNĂRA FEMEIE: Groaznică. dar ţineam la el şi-i făceam viaţa frumoasă. groaznică aşteptare. TÎNĂRĂ FEMEIE: Ei da. AL DOILEA BĂRBAT: Taci din gură. bucurîndu-se la gîndul c-o să ne facă rău. şi la noapte. fără să-ţi iei ochii de la lespedea asta neagră. l-am înşelat cît am putut. mărturisesc.. Există morţi care vin la întîlnire mai devreme. Ha! Sînt acolo în dosul pietrei.. desfrînato! Ştim noi de ce i-e frică ăsteia. i-au stricat toată bucuria. AL PATRULEA BĂRBAT: Da? Ei bine. de cîine recunoscător. Bărbatu-său a murit primăvara trecută. numai între noi. trupul lui de fum o să se lipească de al meu mai tare decît s-a lipit vreodată un om viu. Dar nimic nu-i va domoli ura. pe mine asta nu mă mîngîie. O TÎNĂRĂ FEMEIE: De-ar putea începe numaidecît! Ce tot fac cei de la palat? Nu se grăbesc. înfăşurat în jurul gîtului. O să-l duc acasă. Pentru mine lucrul cel mai greu este aşteptarea: stai aici. suferă. şi ea îi punea coarne de zece ani. UN BĂRBAT: Are dreptate. PRIMUL BĂRBAT: îngrozitori. Ce face Egist? ce are de gînd? Nu mai am răbdare să aştept atîta. Dacă vreunul dintre ei s-a strecurat cumva printr-o crăpătură de-a stîncii şi ne dă tîrcoale. Acum ştie totul. mă urăşte. AL DOILEA BĂRBAT: Vai nouă! AL TREILEA BĂRBAT: După ce se vor înapoia în văgăuna lor şi ne vor lăsa singuri. n-a bănuit niciodată nimic şi a murit aruncîndu-mi o privire drăgăstoasă. la noapte va fi în patul meu. o să mă uit la piatra asta şi o să-mi spun: „Acum putem răsufla un an de zile". îngrozitori.. zău aşa. baţi pasul pe loc sub un cer arzător. nenorocitule. prăjituri de făină. De mîine o să încep să-mi spun: „Cum se vor purta la anul?" Pe an ce trece se fac tot mai răi.. aşteaptă ca şi noi. o să urc pînă aici. Parcă v-aţi . UN ALTUL: Tu vorbeşti? crezi că Egist se teme mai puţin decît noi? ce. Şi acuşi-acuşi o să fie alături de mine. ca o blană..Anul trecut ploua şi-au fost. I-am pregătit bucate bune. Se privesc neliniştiţi. O BĂTRÎNĂ: Lasă. băuturică cum îi plăcea lui.

îndepărtat cu toţii, încet-încet, de mine. Piatra nici n-a fost data la o parte, dar de pe acum fiecare dintre noi este pradă morţilor lui, singur ca o picătură de ploaie. Intră Jupiter, Oreste, Pedagogul. JUPITER: Vino pe aici, o să stăm mai bine. ORESTE: lată-i, aşadar, pe locuitorii Argosului, pe supuşii preacredincioşi ai regelui Agamemnon. PEDAGOGUL: Ce urîţi sînt! Uită-te, stăpîne, la pielea lor ca de ceară, la ochii lor duşi în fundul capului. Oamenii aceştia sînt pe cale să moară de frică. Iată ce efect au superstiţiile. Uită-te la ei, uită-te la ei. Şi dacă mai ai nevoie de o dovadă a superiorităţii filozofiei mele, uită-te la faţa mea rumenă. JUPITER: Mare scofală, o faţă rumenă. Cîţiva bujori în obraji, fîrtate, nu-s de ajuns să te facă, în ochii lui Jupiter, altceva decît un gunoi, asemenea tuturor celor de aici. Miroşi urît şi nici nu-ţi dai seama. Ei, însă, au nările pline de propriile lor mirosuri, ei se cunosc măi bine decît tine. Mulţimea se agită. UN BĂRBAT (urcîndu-se pe treptele templului, se adresează mulţimii): Vor să ne scoată din minţi? Să ne unim glasurile, j prieteni, şi să4 chemăm pe Egist, nu putem îngădui să mai i întîrzie ceremonia. MULŢIMEA: Egist! Egist! Fie-ţi milă! O FEMEIE: Da! Milă! Milă! De mine nu-i e milă nimănui? O să vină cu beregata tăiată, bărbatul pe care l-am urît atîta, o să mă cuprindă în braţele lui nevăzute şi lipicioase, o să facă i dragoste cu mine toată noaptea, toată noaptea. Aoleu! Leşină. MUŞTELE * 39 ORESTE: Ce nebunie! Ar trebui să le spunem oamenilor ăstora... JUPITER: Ce-i, tinere, atîta zbucium pentru o femeie care dă ochii peste cap? Ai să mai vezi şi altele. UN BĂRBAT (aruncîndu-se în genunchi): Put! Put! sînt un stîrv dezgustător. Uite, muştele stau pe mine ca nişte croncăni! înţepaţi, săpaţi, găuriţi, muşte răzbunătoare, scormoniţi-mi carnea pînă la inima mea murdară. Am păcătuit, am păcătuit de o sută de mii de ori, sînt o hazna, o groapă de lături... JUPITER: Ce om de treabă! BĂRBAŢI (ridicîndu-l): Lasă, lasă. O să povesteşti mai tîrziu,

cînd vor fi aici. Bărbatul rămîne năuc si gîfîie, rostogolindu-şi ochii. MULŢIMEA: Egist, Egist! Fie-ţi milă, dă poruncă să înceapă. Nu mai putem. Egist apare pe treptele templului, în spatele lui, Clitemnestra şi Mare]e Preot, Străji. Scena II ACEIAŞI, EGIST, CLITEMNESTRA, MARELE PREOT, STRĂJI EGIST: Cîini ce sînteţi! Cutezaţi să vă plîngeţi? Aţi pierdut amintirea mîrşăviei voastre? Pe Jupiter, vă împrospătez eu amintirile. (Se întoarce spre Clitemnestra.) N-avem ce face. Trebuie să începem fără ea. Dar să ia seama. Pedeapsa mea va fi exemplară. CLITEMNESTRA: Mi-a făgăduit că se supune. Sînt convinsă că se găteşte; pesemne că întîrzie în faţă oglinzii. EGIST (către straji): Mergeţi la palat după Electra şi ăduceţi-o aici, cu voie sau fără voie. (Străjile ies. Către mulţime.) La 40 + Jean-Pau] Sartre locurile voastre. Bărbaţii în dreapta mea. La stingă, femeile şi copiii. Bine. Linişte. Egist aşteaptă. MARELE PREOT: Oamenii ăştia nu mai pot. EGIST: Ştiu. Dacă străjile mele... Străjile se înapoiază. UN STRĂJER: Stăpîne, am căutat-o pe prinţesă peste tot. dar j palatul e pustiu. EGIST: Bine. ne socotim noi mîine. (Către Marele Preot.) \ începe. MARELE PREOT: Daţi lespedea la o parte. MULŢIMEA: Ha! Străjile dau la o parte lespedea. Marele Preot înaintează pînă la j intrarea în peşteră. MARELE PREOT: Voi, cei uitaţi, cei părăsiţi, cei dezamăgiţi, j voi care vă tîrîţi pe pămînt, în întuneric, ca fumul vulcanilor, voi cărora nu v-a mai rămas nimic decît marea voastră ciudă, ' voi, cei morţi, ridicaţi-vă, e sărbătoarea voastră! Veniţi, înălţaţi-vă din pamînt ca un uriaş abur de pucioasă mînat de vînt; înălţaţivă din măruntaiele lumii, o, morţi de o sută de j ori morţi, voi, pe care fiecare bătaie a inimilor noastre vă j face să muriţi din nou, vă chem în numele mîniei, al obidei şi al dorului de răzbunare, veniţi să vă revărsaţi ura asupra ] celor vii! Veniţi, răspîndiţi-vă ca o pîclă deasa pe străzile noastre, strecuraţi-vă

în rînduri strînse între mamă şi copil, între iubit şi iubită, faceţi aşa fel ca să ne pară rău că n-am murit. Ridicaţi-vă, vampiri, larve, strigoi, scorpii, spaime ale j nopţii noastre. Ridicaţi-vă, ostaşi care aţi murit cîrtind] împotriva zeilor, ridicaţi-vă, voi, cei nenorocoşi, umiliţi, ridicaţi-vă, voi, cei morţi de foame, al căror strigăt de ago-j nie a fost un blestem. Iată, cei vii sînt aici, prăzi vii şi grase!.] MUŞTELE t 41 Ridicaţi-vă, năpustiţi-vă asupra lor ca un vîrtej şi roadeţi-i pînă la oase! Ridicaţi-vă! Ridicaţi-vă! Ridicaţi-vă!.., Tam-tam. Preotul dansează în faţa intrării în peşteră, întîi încet, apoi din ce în ce mai repede pînă cade istovit. EGIST: Au venit! MULŢIMEA: Groaznic! ORESTE: E prea de tot, am să... JUPITER: Uitare la mine, tinere, uită-te bine la mine. Aşa! Aşa! Ai înţeles. Acum taci! ORESTE: Cine eşti tu? JUPITER: Ai să afli mai tîrziu. Egist coboară încet treptele palatului. EGIST: Au venit. (Pauză.) A venit soţul de care ţi-ai bătut joc, Aricia. E aici lîngă tine, te sărută. Cum te mai strînge în braţe, cum te mai iubeşte, cum te mai urăşte! Iată, Nicias, a venit mama ta, care a murit pentru că n-ai avut grijă de ea. Şi tu, Segeste, cămătar infam, au venit toţi nefericiţii tai datornici, toţi cei care au murit în nevoie, toţi cei care s-au spînzurat pentru ca i-ai adus la sapă de lemn. Au venit, şi astăzi ei sînt creditorii tăi. Şi voi, părinţi, părinţi iubitori, lăsăţi-vă privirea în jos, uitaţi-vă în jos, spre pămînt, au venit copiii voştri morţi, îşi întind minutele, şi toate bucuriile de care n-aţi vrut să aibă parte, toate chinurile la care i-aţi supus, apasă ca plumbul de greu inimioarele lor neiertătoare şi mîhnite. MULŢIMEA: îndurare! EGIST: Da! îndurare! N-aţi aflat oare că morţii nu ştiu ce-i îndurarea? Durerile lor sînt de neîmpăcat pentru că şi-au încheiat socotelile cu viaţa. Cu binefaceri vrei, Nicias, să ştergi răul pe care i l-ai pricinuit mamei tale? Ce binefacere ar putea ajunge vreodată pînă la ea? Sufletul ei este ca vipia amiezii, fără o pală de vînt, nimic nu se clinteşte, nimic nu se schimbă, un uriaş soare descărnat, un soare nemişcat o mistuie în vecii vecilor. Morţii nu mai fiinţează — înţelegeţi 42 * Jean-Paul Sartre

COPIII: îndurare! Noi n-am vrut cu tot dinadinsul să ne naştem şi ne e ruşine că creştem. Egist o zăreşte. astăzi aveţi spectatori. EGIST: Tăcere! Tăcere! Dacă voi va jeluiţi atit. opreşte-te! EGIST (întorcîndu-se): Cine cutează? (în rochie albă. Electra a apărut pe treptele templului. să ştiţi. Simţiţi cum apasă pe chipurile şi mîinile voastre privirile acestor milioane de ochi nemişcaţi şi fără speranţă? Ei ne văd. deabia ne tragem sufletul. ORESTE (trăgîndu-şi sabia din teacă): Desfrînatule! Nu-ţi îngădui să foloseşti numele tatălui meu în maimuţărelile tale! MUŞTELE * 43 JUPITER (reţinîndii-l): Opreşte-te. se iveşte cel mai mare dintre morţi. tinere. ce sa mai spun eu. ne părăsiţi. vă scurgeţi din nou ca o sîngerare şi totuşi. sîntem slabi. FEMEILE: îndurare! sîntem înconjurate de chipurile voastre şi de lucrurile care v-au aparţinut. galbeni la faţa şi sfrijiţi. Agamemnon. ce înseamnă veşmintele astea? ELECTRA: Mi-am pus cea mai frumoasă rochie. în vreme ce voi aţi murit. lunecăm fără ca aerul din jurul nostru să tremure măcar. Dar oricît ne străduim. vă purtam un doliu veşnic şi plîngem din zori pînă-n noapte şi din noapte pînă-n zori. ELECTRA EGIST: Electra. răspunde. BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim în vreme ce voi aţi murit. amintirea voastră se destramă şi ne lunecă printre degete. BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim în vreme ce voi îţi murit. Şi ne e teamă de voi. Cu ce-am putut să vă jignim? Uitaţi-vă.aceste cuvinte neîndurătoare? — ei nu mai fiinţează şi de aceea au devenit paznicii incoruptibili ai crimelor voastre. Nu-i zi de . ca ne-aţi distrus viaţa. mai neschimbată decît amintirea unei priviri. cu fiece zi care trece ea păleşte tot mai mult şi noi sîntem tot mai vinovate. Ha! Ha! Ce stîngaci sînteţi acum. regele vostru? Căci caznele mele au început: pămîntul se cutremură şi văzduhul s-a întunecat. îngrozitor de teamă. jalnici măscărici.) Electra! MULŢIMEA: Electra! Scena III ACEIAŞI. sîntem goi în faţa adunării morţilor. Vă arde privirea lor invizibila şi curata. MULŢIMEA: îndurare! BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim. nu facem gălăgie. MULŢIMEA: îndurare! EGIST: îndurare? A. cel pe care l-am ucis cu mîinile mele. ne văd. o. Ne părăsiţi. dacă asta poate să ogoiăscă inimile voastre întărîtate. dragii noştri răposaţi.

întîia oară în viaţa mea rîd. auzi numele pe care ţi-l dă? Dacă n-aş fi eu aici. cum murmură poporul pe care l-ai jignit. un lucru pe care j poate că voi nici nu-l ştiţi: în Grecia există oraşe fericite. sînt sigură că nici nu-i trece prin minte să mă afurisească. o ştii prea bine. MULŢIMEA: Nelegiuite! EGIST: Auzi. Au să-ţi sece ochii plîngînd. j Oraşe albe şi . e nebună. iar buzele însîngerate se străduiesc să zîmbească.. şi tatăl ei mort e aici.sărbătoare astăzi? MARELE PREOT: Vrei să-ţi baţi joc de morţi? E sărbătoarea lor. dacă n-aş pune eu rînduială. pleacă. TÎNĂRA FEMEIE: Şi dacă-i adevărat ce grăieşte? VOCI: Ba nu. păcătoase. Pretinzi că inima tatălui meu nu se bucură de fericirea mea? Dacă e aici. morţii tăi nu sînt ai noştri. ELECTRA: în doliu? Pentru ce în doliu? De morţii mei nu mi-e teamă. şi trebuia sa vii îmbrăcată în doliu. Mai rabdă puţin. Auziţi însă ce-am aflat. te-ar sfîşia pe loc. Priviţi-o. cu sîngele închegat pe obraji. pe nepoata lui Atreu. dacă vede că ea merge cu fruntea sus şi că nenorocirea nu i-a doborît mîndria. ochii îi strălucesc pe chipul lui chinuit. ELECTRA: Cum îndrăzneşti să vorbeşti de Agamemnon? De unde ştii că nu vine noaptea să-mi vorbească la ureche? De unde ştii că vocea lui răguşită şi spartă nu-mi şopteşte 44 4 Jean-Paul Sartre cuvinte de dragoste şi de păreri de rău? E adevărat. iar de ai voştri nu-mi pasă! EGIST: Adevărat ai vorbit. Nu eşti decît ultimul vlăstar al unui neam blestemat! Te-am îngăduit în palatul meu din mila. căci în vinele tale curge sîngele putred al Atrizilor şi ne-ai molipsi pe toţi. căţea. pentru a pune frîu mîniei lui.. minte. fiica pe care voi aţi adus-o în stare de netrebnică robie. rîd. altfel nelegiuirea ta va cădea asupra capetelor noastre. Electra. sînt fericită. MULŢIMEA: Nelegiuita! ELECTRA: Este oare o nelegiuire să fii vesel? De ce nu sînt veseli şi ei? Cine-i împiedică? EGIST: Rîde. în rochia ei alba de tîrfă. ELECTRA: De ce vă temeţi oare? Privesc în jurul vostru şi nu văd decît umbrele. a lui Atreu care şi-a răpus mişeleşte nepoţii. dar azi îmi recunosc greşeala. dacă îşi vede fiica în rochie albă. te rugăm. şi-o să vezi cum ştiu eu să pedepsesc.

mă întind ca un om care MUŞTELE * 45 se trezeşte din somn. oamenii! înalţă capul şi spun: „E vreme frumoasă!" şi sînt mulţumiţi. ELECTRA: O dragii mei morţi. morţii mei. şi Agamemnon. dansez şi nu simt decît adierea vîntului prin păr. nici un fir de iarbă. Oare se prăbuşeşte cerul asupră-mi? Dansez. călăi cu voi înşivă. vă rog. ca să ştiu. uite. nici un zgomot să nu tulbure dansul meu sfînt. Pretutindeni. dacă jignesc cu ceva duhurile voastre îndurerate. destul! ALTE VOCI: Nu. vă spun că această femeie este o nelegiuită. VOCI ÎN MULŢIME: Dansează? Uitaţi-vă la ea. Mamele lor nu cer iertare pentru că i-au i zămislit. copiii se joacă. Destul. Dar dacă-mi daţi dreptate. căci dansez pentru bucurie. dansez pentru fericire. sufletul tatălui sau al străbunului vostru? Dar priviţi-mă pe mine: desfac braţele. Unde sînt morţii? Credeţi că dansează cu mine în tact? MARELE PREOT: Locuitori ai Argosului. cu capul plecat. atunci tăceţi. abia! răsuflînd. Ci îi privesc surîzînd şi sînt mîndre de ei. Chiar în această clipă. nu-i aşa. O. lăsaţi-o să vorbească! Lăsaţi-o să vorbească! Agamemnon o inspiră. mame j din Argos. dacă mîinile voastre ar străbate un mic abur jilav. dragii mei. uşoară ca o . pentru ca oamenii din jurul meu să ştie că sufletul vostru este alături de mine. faceţi un semn. ascultaţi-mi ruga. ELECTRA: E vreme frumoasă. pentru pacea oamenilor. moaşă"? Staţi cu mîinile în jos. Dacă sînt nelegiuită. în pieţele Corin. şi voi aţi rămas stane de piatră. înţelegeţi? Mai puteţi înţelege oare mîndria unei femei care îşi priveşte copilul şi gîndeşte: . la şes. sub acest cer. da! Să tacă. vă cer să tăceţi. Dansează. soră mai mare. să nu se clintească nici o frunză. Ifigenia. O. tatăl şi singurul meu rege.JEu sînt aceea care j l-am purtat în pîntec"? EGIST: Taci sau te fac să-ţi înghiţi cuvintele! VOCI ÎN MULŢIME: Da.3 tului. Ar fi îngrozitor. faceţi-mi repede un semn. tot locul meu. îmi ocup locul sub soare. Nenorocire ei şi celor care-i dau ascultare. Voi. Morţii voştri se lipesc de voi. uitaţi oare această umilă mulţumire \ a ţăranului care merge pe ogorul lui şi spune: „E vreme fru-. de frică să nu-i îmbrînciţi la cea mai mică mişcare. pentru viaţă.tihnite care se încălzesc la soare ca nişte j şopîrle.

MULŢIMEA: Ameninţarea nu-i un răspuns. EGIST (care şi-a venit în fire): Tăcere. ne-ai minţit! ORESTE: Draga mea Electra! JUPITER: La naiba. şi neamul ei va pieri o dată cu dînsa.şi morţii tac! TÎNĂRA FEMEIE: Uitaţi-vă la înfăţişarea ei plină de extaz nu. cîţiva bărbaţi urcă pe trepte si se reped la Electra. nu-i vina noastră. care-i sor. e fericită. Egist. Egist! Altceva n-ai să ne spui? TÎNĂRA FEMEIE: Dansează. acesta nu-i chipul unei nelegiuite. j despuiaţi-o şi biciuiţi-o pînă la sînge. îmi desfac şi eu braţele şi îmi ofer soarelui grumazul! 46 * Jean-Paul Sartre VOCI ÎN MULŢIME: Morţii tac. Ah! eşti de jinduit. (Pauză. Electra se opreşte din dans. Lespedea cea mare.) Posidon. (întinde mina. caribu. MARELE PREOT: O. morţii se j răzbună! Iată că muştele se năpustesc asupra noastră în roiuri j dese! Aţi ascultat o voce nelegiuită şi sîntem blestemaţi! MULŢIMEA: N-am făcut nimic.j bea cuvintele de parcă ar fi fost miere. şi se pare că morţii o apără. care astupa intrarea în peşteră. cîini ce sînteţi. se rostogoleşte cu zgomot pe treptele templului. popor mişel şi uşuratic. Tînăra femeie e înşfăcată. Faceţi-le loc la masa voastră.flacără. vor fi oaspeţii voştri toată ziua şi toata] noaptea. ea a venit. Ei. Fiţi pe pace. în culcuşul vostru . la rîu! Pe rug! O BĂTRINĂ (arătînd spre tînăra femeie): Şi ăsteia. La rîu cui vrăjitoarea. MULŢIMEA: Grozăvie! Tăcere prelungită. caribu. ea ne-a ademenit cu vorbele ei veninoase. am s-o fac una cu pămîntul. Am greşit odinioară cînd am cruţat-o.) l Ei? Aţi văzut ce păţesc cei care nu mă ascultă? Vă mai j îndoiţi acum de conducătorul vostru? înapoiaţi-vă acasă. morţii vă însoţesc. dar e o greşeală care se poate îndrepta. Electra! Iată. smulgeţi-i veşmintele. Egist! Nu spui nimic. ca pînza fluturîndă a unui stindard . întoarceţi-vă j la locurile voastre şi lăsaţi pedeapsa pe seama mea. Egist. îi închid eu gura puştoaicei ăsteia. dansează în soare. lulabi. de ce nu răspunzi? EGIST: Cine stă de vorbă cu dobitoacele puturoase? Ele trebuie nimicite.

Cineva o să-mi facă rost de nişte cai. pe treptele templului.) Femeia asta. Legile cetăţii nu-mi îngăduie să pedepsesc în această zi de sărbătoare. ca pe o răufăcătoare. 48 * Jean-Paul Sartre ORESTE: Timpul ne goneşte din urmă. ELECTRA: Nu. dar nu-ţi port pică. Ce să caut eu la Corint? Trebuie să fii cuminte. cu . Electra. Ştiai şi te-ai folosit de asta.. tu erai. Scena IV ELECTRA.. desculţă şi fără să iei nimic. m-am lăsat amăgită de ochii tăi. urmat de străji. dacă mai eşti între zidurile oraşului. printr-o purtare vrednică. vreau să-i vorbesc. poruncesc ca oricine te întîlneşte să te ucidă. ORESTE ORESTE: Electra! ELECTRA (înalţă capul şi-l priveşte): Ah.. n-o faci înadins. Iese. ELECTRA (rîzînd): Corint.. JUPITER (îl priveşte o clipă. urmat de Pedagog. adevărat! Ai văzut cum am dat greş? E niţeluş şi din vina ta. JUPITER (către Oreste): Ei. ELECTRA: Ei. dar iar mă înşeli.şi] străduiţi-vă.. ELECTRA: în primejdie? A. vă iert. Data viitoare o s-o scot mai bine la capăt. te izgonesc. ce? Nu mi-a mers. MUŞTELE 4 47 EGIST: N-am să-ţi dau prilejul. Mîine în zori. (Arătînd-o pe Electra. te iau în şa. Eşti în primejdie. cu toate că bănuielile voastre m-au îndurerat. dacă nu mă înşel. Vezi. nu poţi să mai rămîi în oraşul acesta. Da. Ieri încă mai aveam dorinţe atît de modeste: cînd dădeam la masă. apoi înalţă din umeri): Cum doreşti! Iese. (Coboară spre el. Fileb? ORESTE: Electra. ştii. stăpîne? Te-ai lămurit? Iată. ORESTE: Nu vrei să fugi cu mine? ELECTRA: Nu vreau să fug. Dar nu mai poţi rămîne în cetate. Vei pleca. Electra. o istorioară morală: cei răi au fost pedepsiţi şi cei buni au fost răsplătiţi.. să-i faceţi să uite de tot ce s-a întîmplat. ameninţînd-o cu pumnul. Dar tu. în ce mă priveşte. ORESTE: Dar ce-am făcut? ELECTRA: M-ai înşelat.. cu rochia asta ticăloasă pe trup. Ascultă: o să fugim împreună. ORESTE: Te duc în Corint. Mulţimea trece prin faţa Electrei.) Lasă-mă să-ţi privesc chipul. ORESTE: Femeia asta e sora mea! Pleacă.

Asta era tot ce doream. pe un chip blînd de fata şi m-aij făcut să-mi uit ura. ORESTE: De ce nu vrei să primeşti ajutorul meu? ELECTRA: Nu tu eşti cel care mă va ajuta. ştiu asta. orice mişcare ar face. ORESTE: Electra. ORESTE: Te vor ucide. trebuie să-şi smulgă măruntaiele. ţi-o jur. dacă vii cu mine. O să vină. ca răsuflarea într-o dimineaţă friguroasă. îl aştept. care să se înalţe din pîntecele lor despicate. Ştii ce credeam înainte de-a te cunoaşte? Că înţeleptul nu-şi j poate dori nimic altceva de la viaţă decît să se răzbune j într-o zi pentru răul ce i s-a făcut. înţelegi. mi-ai făcut mult rău. pot să-i vindec pe cei de-aici prin cuvinte. Fileb. Altcineva va veni să mă izbăvească. pe care o întreţin cu grijă. căci suferinţa nu poate fi biruită decît printr-o altă suferinţa. du-te. şi voiam să văd într-o zi un fum. am desfăcut pumnii şi am lăsat să-mij cadă la picioare singura mea comoară. priveam printre gene la perechea regală. Trebuie să fie un ostaş înalt. Aii venit cu ochii tăi flămînzi. fără să încetezi de-a fi înţeleaptă.ochii plecaţi. la frumoasa bătrînă cu chipul mort. Trebuie vindecaţi cu de-a sila. Ce vrei. iar acum.) Fratele meu n-a murit. pentru că aici poate să facă cel mai mult rău. clocotind mereu de mînie. gras şi gălbejit. . cu ochii mari şi roşii. uneori se refugiază în el criminalii. E din neamul nostru. pătimeşte şi s-a încurcat în propriu-i destin. ca un regiment de păianjeni. ELECTRA: Nu mai vreau să te ascult. dar nu trebuie să te cred: n-ai ochi smeriţi. şi atîta vreme cît rămîn acolo MUŞTELE * 49 nimeni nu se poate atinge nici măcar de un fir de păr din capul lor. poartă în sîngele lui crima şi nenorocirea. cu gura fără vlagă şi barba neagră. (Pauză. ca şi mine. Am să mă ascund şi eu acolo. ORESTE: Şi dacă nu vine? ELECTRA: O să vină. Rămas bunr Fileb. aşa cum caii cu pîntecele spintecate îşi încurcă picioarele în maţe. ca ai tatălui nostru. nu ştiu. ai să vezi că-ţi poţi dori multe altele. Am vrut să cred ca. la el. lasă-mă visurilor mele rele. aici poate să-şi facă lui însuşi cel mai mare rău. zgîndărind-o cu unghiile lor murdare. Ai văzut ce s-aj întîmplat: oamenii îşi iubesc suferinţa. nu se poate să nu vină. O să vină. sînt sigură că oraşul ăsta îl atrage. ELECTRA: Există un sanctuar aici. care se întinde de la o ureche la cealaltă. un fum mic şi drept. au nevoie de o rana familiara. templul lui Apolo.

vino. (Pauză. Nu vreau să mai i cer nimic de la Fileb. Aici se hotărăşte soarta Atrizilor.) Ei? Ce mai aştepţi! De ce nu mă scuipi în obraz? ELECTRA: Cum aş putea? (îl priveşte. Mai mult decît l-aş fi iubit pe el. Te privesc şi văd că sîntem doi orfani. Ochii aceştia strălucitori sînt ochii fratelui meu. Să fugim împreună. căci nu eşti decît o femeie. . N-ai decît sa alegi ruşinea în locul crimei. du-te la femei. iar eu sînt Atridă. deoarece a crescut într-un oraş fericit? ELECTRA: Atunci l-aş scuipa în obraz şi i-aş spune: „Du-te. (Sffoasă.) Dar ştii. ELECTRA: Sa fugim? Cu tine? Nu. iată-te: tu eşti Oreste. ORESTE: Dacă mă iubeşti. Şi acum. în ciuda voinţei tale!" ORESTE: Electra.. ELECTRA: Ce tînăr pari! Te-ai luptat vreodată? Te-ai folosit vreodată de sabia pe care o porţi la şold? ORESTE: Niciodată. Ah! mai bine ai fi rămas Fileb şi fratele meu ar fi murit. Nu mă gîndeam decît la puterea lui.. Dar eu rămîn aici. îl aşteptam pe celălalt.) E adevărat că ai trăit în Corint? ORESTE: Nu. ca să-i călăuzesc mînia — căci mie nu-mi lipseşte mintea . Nu-ţi cer nimic. Agamemnon: eu sînt Oreste. te iubesc. M-au crescut nişte atenieni. (Pauză. Oreste.să-i arăt cu degetul pe vinovaţi şi să-i spun: „Izbeşte. Dar îl aştept şi îl iubesc. suferind şi trepidînd. ELECTRA: Pe vremea cînd încă nu te cunoşteam. Jupiter apare în fundul scenei şi se ascunde ca să-i asculte.. trebuie sa rămîn aici. niciodată la slăbiciunea mea. Mi-e teamă de el: în fiecare noapte îl visez şi mă trezesc tipînd. Dar ursita va veni să te caute în pat: mai întîi vei avea parte de ruşine şi apoi vei făptui şi crima. Dar îţi faci prost socotelile: eşti nepotul lui Atreu şi n-o sa scapi de ursita Atrizilor. mă simţeam mai puţin singură.) Fruntea aceasta frumoasă este fruntea fratelui meu.cu capul plecat. ELECTRA (strignd): Minţi! 50 f Jean-Paul Sartre ORESTE: Ţi-o jur pe umbra tatălui meu. eu sînt Oreste. Oreste: iată-i!" ORESTE: Şi dacă nu arată aşa cum ţi-l închipui tu? ELECTRA: Cum vrei să arate fiul lui Agamemnon şi al Clitemnestrei? ORESTE: Dacă i-ar fi lehamite de atîta sînge. cîine.

ca să urăşti. pentru că sînt slujitorii MUŞTELE 4 51 credincioşi ai omului. fără ură. N-am ce face cu sufletele neprihănite. că pînă şi propria mea soră mă alungă. Tu nu eşti fratele meu şi eu nu te cunosc. fratele tău. Rămas bun. cu atît mai bine pentru el.ORESTE: Electra.) Ce vină am eu că nu semăn cu soldăţoiul ăla furios pe care-l aşteptai? L-ai fi luat de mînă şi i-ai fi spus: „Izbeşte!" Mie nu mi-ai cerut nimic. socoteşti de-ai noştri? Ţi-ai petrecut oare viaţa la umbra unei crime? Cu siguranţă că ai fost un copil cuminte. Dar tu. Doamne. Aveaij încredere în oameni pentru că-ţi zîmbeau.. aveai încredere în i mese. Şi fără dragoste. un j copil bine spălat. Ce minunat e omul cu sînge fierbinte. trebuie să te dărui. (Pauza. dar nu cunosc pasiunile dense ale celor vii. Aş fi putut. de un complice aveam eu nevoie. oftînd de mulţumire..j şti umbra lui. mîndria tatălui tău adoptiv. ORESTE: Crezi c-o să te las singură? După ce ţi-ai pierdut ultima ta speranţă ce mai cauţi aici? ELECTRA: Mă priveşte. împreună cu cele ale tatălui şi surorii mele. Dar ca să iubeşti. Eu. şi care o dată cu el îţi dă pămîntul. cine eşti tu ca să te. în treptele scărilor. Fileb! ORESTE: Mă goneşti? (Face cîţiva paşi şi se opreşte.) Ruşine! M-am înapoiat în oraşul meu de baştiină şi sora mea nu vrea să mă recunoască. Şi eu sînt Atrid. sînt Oreste. amintirile! Cine sînt eu şi ce am eu de dat? Abia dacă exist: din toate stafiile care vagabondează azi prin oraş. (Pauză. care într-o bună zi se dăruieşte dragostei. urii. nici una nu e mai stafie decît mine. şi locul tău e alături de mine.. bine înfipt în mijlocul averilor sale. şovăielnice şi risipite ca fumul. n-aş fi în stare să încarc cu o asemenea povară inima ta fără ură. Unde să mă duc acum? Prin ce cetate să hălăduiesc? . la şase ani eram slujnică şi nu aveam încredere în nimic. ca într-o baie bună şi călduţă. Oreste a murit. cu siguranţă că uneori îţi spuneau că lumea nu e chiar atît de rău făurită şi că e o plăcere te cufunzi în ea. ORESTE (copleşit): Bine zici.. cu o j înfăţişare blîndă şi gînditoare.) Pleacă. cu ochii strălucind de încredere. aveai încredere în viaţă pentru că erai bogat şi aveai multe jucării. suflet neprihănit. de acum înainte voi cin. fără să mă fi pus la încercare? ELECTRA: Ah! Fileb. Am cunoscut iubiri fantomatice. •ELECTRA: Nu. Pe tine te-aş fi putut iubi. Cine sînt eu. tu care vii să ceri numele de Atrid. în paturi. casa.

arareori m-am îndreptat către tine şi nu mi-ai fost prielnic. Vreau amintirile mele. j n-ai dreptul să mi-o refuzi. ca o frunză în frunziş.. pleacă. în afară de amara dezamăgire din sufletul tău? ELECTRA: Mi-ai vorbit despre oraşe fericite. l frecîndu-şi mîinile. greu şi cald. vreau să trag oraşul peste mine şi să mă înfăşor în el ca într-o pătură. şi J neprihănirea ta îmi va da peste cap toate planurile. ORESTE: Atunci. Vreau] sa fiu un astfel de sclav.. ELECTRA: Fileb. ORESTE: Nu plec. în stînjenitoarea ta nevinovăţie. printre gene. Jupiter apare şi îl priveşte.ELECTRA: Nu există nici una în care să te aştepte o fată cu chip frumos? ORESTE: Nu mă aşteaptă nimeni. Electra.. Nu plec. dar martor mi-eşti că n-am dorit niciodată . străin celorlalţi şi mie însumi. nu vei fi niciodată decît un străin. mai singur decît pe drumul mare. j Oamenii te vor privi chiorîş. şi ori de cîte orii vei trece pe lîngă ei. ce va rămîne din trecerea i mea pe aici. tîrîndu-şi piciorul şi j uitîndu-se în jos. j pămîntul meu în rîndul celor din Argos. plin de el însuşi. j Argosul e în jurul lui. rege al cerului. Dacă plec din Argos. ca să nu se poticnească. J dacă-ţi sînt dragă. j trudit şi ursuz.. nici de suflete cucernice care să facă bine. te implor. numai în jos. un sclav care trece. ORESTE: Puţin îmi pasă de fericire. un om printre oameni. ca un copac în pădure. aici n-o să ai parte decît de rău. ELECTRA: Şi crezi că te voi lăsa aşa. este în oraşul lui. ELECTRA: Nu ducem lipsă nici de căpitani. ducînd o povară grea. Umblu din oraş în oraş. şi în urma mea oraşele se închid ca 52 * Jean-Paul Sartre o apă stătătoare. ORESTE: E oare atît de greu să vă fiu de folos? Braţul meu poate apăra oraşul. Face cîtiva paşi cu capul plecat.) Electra.. pleacă. şi am aur cu care să-i ajut pe cei nevoiaşi. Ah! Zeus. (Tăcere. jude aspru şi mut al faptelor mele? De ce te j încăpăţînezi? Aici nu te vrea nimeni. Electra. înţelege-mă: vreau să fiu un om j de undeva. mi-e milă de tine. j nu plec de aici. MUŞTELE + 53 ORESTE (înălţînd capul): Dacă măcar aş vedea limpede. Uite. ELECTRA: Chiar de-ai rămîne o sută de ani printre noi. vor coborî glasul. ORESTE: E singura posibilitatea care-mi mai rămîne.

cucernice Fileb... (Pauza.) Ce-i cu tine? ORESTE (cu vocea schimbată): Mai e şi un alt drum.. ELECTRA (izbucnind în ris): Ha! Ha! Astăzi plouă cu minuni! Vezi. Ai cerut poruncile zeilor: acum le cunoşti. Să spui mereu „Iertaţi-mă" şi „Mulţumesc". alungat din oraşul în care s-a născut. Cît mai pe furiş.. trebuie oare neapărat ca un fiu de rege. Pleacă! în Corint! în Corint! Pleacă! ORESTE (privind piatra): Atunci... Te implor.. totuşi ai oprit vărsarea de sînge. (Face cîţivapaşi... asta e? (Pauză.) Electra! ELECTRA: Pleacă.. cum sau schimbat toate.. ELECTRA: Nu înţeleg ce vrei să spui. JUPITER (lui însuşi): Cum să nu.. cu capul în jos.. în care timp priveşte mai departe piatra. la dispoziţia ta! Abraxas. N-o dezamăgi pe dădaca asta înţeleaptă.) Să pleci pe furiş. 54 + Jean-Paul Sartre ORESTE: Porunci?. pentru că nu mai văd deloc limpede. dovedeşte-mi voinţa ta printr-un semn... pleacă. (Se opreşte. uimită. continuă să privească piatra. ORESTE: Ce departe eşti de mine şi aşa. care se pleacă asupra ta din înaltul Olimpului.. să se resemneze ca un sfînt cu surghiunul şi să plece. iată cu ce te alegi cînd ceri sfatul zeilor! (Pufneşte într-un rîsnestăpînit... Dar ce.. A. nu mai deosebesc Binele de Rău şi am nevoie să mi se arate drumul.) Se lasă noaptea.. Ce goale sînt toate. cît j vezi cu ochii. da... ca un cîine bătut? Asta e voia ta? Nu-mi vine să cred. Zeus: dacă legile pe care mi le impui tu sînt resemnarea şi mîrşava umilinţă. lumina aia... cucernicul Fileb: „Dă-mi un semn. Vrei să spui: lumina de acolo.decît Binele. ELECTRA (speriată): Nu face pe neascultătorul. asta înseamnă Binele? (Pauza. în jurul meu era ceva viu şi cald. Ah! dar cine vorbeşte de vărsare de sînge.) Ce tînăr cumsecade.. din jurul pietroiului? Nu-i pentru mine. Şi totuşi. nu mai ştiu ce spun. nu ti se pare şi ţie?. şi nimeni nu mai poate să-mi dea acum porunci.. abraxas. dintr-o dată. Binele lor. ce-o fi murit oare? ELECTRA: Fileb. Fileb. Ah! ce gol uriaş.. Zeus.. Zeus..) Binele. Acum am ostenit. S-a făcut ' frig.. dă-mi un semn!" Şi iată că ţîşneşte lumină în jurul pietrei sfinţite.... . Ceva care adineauri a murit. ţe-ţe! Lumina ţîşneşte în jurul pietrei.

pe cele ale neguţătorului care şi-a lăsat mama să moară. şi tu poţi | fi cucerită. care să mă tragă în jos. ORESTE: Ştiu. Lasă-mă să-mi iau rămas bun de la tinereţea mea. Vă voi cuceri. rămas j bun. pline de cîntece şi de miresme care nu vor mai fi ale mele niciodată. şi eu nu sînt a ta. rămas bun! (Se apropie de Electra.. înţelegi. seri în Corint sau în Atena.) Electra.. mă voi preface în topor şi mă voi înfige în inima oraşului. din toate porţile lui ferecate. încă nu eşti a mea. care tremură în încăperi întunecoase. în amorţeala unei după-a-mieze de vară: mă respinge din toate zidurile lui. Nu-l vezi? Porneşte de aici şi coboară spre oraş. Electra. Trebuie să atîrn de mine o fărădelege grea. roşu sub lumina soarelui. să cobor pînă la voi. îmi vorbeşti aşa cum îmi vorbea în vis celălalt. pe cele ale cămătarului care şi-a jecmănit pînă la moarte datornicii? Ia spune. Mă voi preface în secure şi voii crăpa în două zidurile astea încăpăţînate. tocmai la fund.) Hai. Şi dacă vreau să merit porecla de „hoţ de remuşcări" şi să-mi însuşesc toate mustrările lor de cuget: pe cele ale femeii care şi-a înşelat bărbatul.. Vai! Erai atît de blînd. ELECTRA: Lasă-mă! Mă doare. tu eşti i sora mea şi oraşul ăsta e oraşul meu. pînă în fundul Argosului. Şi tu.. în ziua în care voi fi hăituit de remuşcări mai numeroase decît muştele Argosului. aşa cum se înfige toporul în inima unui stejar. de toate remuşcările oraşului. ELECTRA: Ce mult te-ai schimbat: ochii nu-ţi mai strălucesc. Şi dimineţi pline de speranţă. ORESTE: Ascultă. din toate i acoperişurile lui.ORESTE: îţi spun că mai e şi un alt drum. (înaintează spre Electra. Lasă-mă să-mi iau rămas bun de la acea uşurinţă neîntinată pe care am avut-o. să zicem că iau asupră-mi toate crimele acestor oameni. Şi iată. nu-mi voi fi cîştigat oare atunci dreptul de-a trăi printre voi? Nu voi fi . prin rănile lor deschise vor duhni MUŞTELE + 55 mirosuri de crăpelniţă şi de tămîie. E acolo. drumul meu. Trebuie să cobor. Sînt seri. ELECTRA: Ce ai de gînd să faci? ORESTE: Aşteaptă. zumzăind de oameni şi muşte. simt asta de azi-dimineaţă. priveşte oraşul nostru. Fileb. Şi totuşi poate fi cucerit. Sora mea! O ia de braţ. sînt prea uşor. sînteţi în fundul unei văgăuni. Ei... mi-e frică. voi spinteca pînte-* cele acestor case bigote. Electra. înconjuraţi de scumpii lor răposaţi. sînt stinşi şi întunecaţi.

căci mergem în} întîmpinarea unor crîncene suferinţe. O. l-am simţit de o mie de ori în visele mele şi îl recunosc. ORESTE: Acum dai înapoi? Ascunde-mă în palat. printre vitele sîngerînde pe care abia le-a jupuit? ELECTRA: Vrei să ispăşeşti pentru noi? ORESTE: Să ispăşesc? Am spus numai că vreau să iau asuprămi remuşcările voastre. Cît sînge! Şi tu vei fi cel care îl vei vărsa. Oreste. ELECTRA: Fileb. ocroteşte-mă. ia-mă în braţe.. condu-mă deseară pînă la patul regal şi vei vedea dacă sînt prea slab. regele şi regina.. prea slab. Tăcere îndelungată.oare ca la mine acasă. în pragul unei fapte ce nu mai suferă îndreptare. între zidurile voastre însîngerate. Oreste o stringe în braţe. Numai regele şi regina le ţin cu de-a sila în sufletele voastre. ELECTRA: Eşti prea tînăr. Eşti cu adevărat tu. Nu te recunosc pentru că nu mă aşteptam să fii aşa. şi ai luat hotărărea. ELECTRA: Da. Cortina. cu chipurile asemenea dudelor zdrobite. nu-l voi mai veda niciodată pe Fileb.. clipă atît de aşteptată şi atît de temută! Acum clipele se vor înlănţui ca roţile unei maşinării. aşa cum măcelarul cu şorţ roşu e la el acasă în dugheana lui. Oreste. şi nu vom mai avea tihnă pînă cînd nu vom zăcea amîndoi pe spate. Jupiteriese din ascunzătoarea lui şi pleacă pe furiş. dar n-am spus ce voi face cu orătăniile astea zgomotoase: poate că le voi suci gîtul.! ORESTE: Zeii mi-s martori că nu voiam să vărs sîngele lor. ELECTRA: Şi cum ai putea să te încarci cu relele noastre? ORESTE: Singurul lucru pe care-l doriţi e să vă descotorosiţi de ele. gustul acesta de arşiţă. care aveai ochii atît de blînzi. Vai. nu voi mai vedea niciodată blîndeţea aceea. ELECTRA: Oreste! 56 * Jean-Paul Sattre ORESTE: Electra! Mi-ai spus pentru prima oară Oreste. eşti fratele meu mai mare şi capul familiei noastre. Eşti Oreste. tu. Dar gustul acesta amar în gură. MUŞTELE * 57 ORESTE: Vine cineva! TABLOUL II .. Ai venit aşadar. şi iată-mă că în visele mele. şi mi-e teamă — ca în vis.

. uită-te. au înnebunit. se aşază pe tron. Urmează-măascundem aici. prietene. PRIMUL SOLDAT: Numai sărăntocii nu trag la cîntar. cumplită şi însîngerată. Dar el. AL DOILEA SOLDAT: Spui asta pentru că trăieşti. fără să fac rău nimănui. una peste alta. (Electra se arată o clipă. aş veni să mă aşez pe tronul meu şi mi-aş trece ziua cu amintirile frumoase de odinioară.în palat. La fel ar fi şi muştele l dacar crăpa. AL DOILEA SOLDAT: Şi bucile lui mari fac să trosnească scîndurile scaunului? Cu neputinţă.) Muşte scîrboase. Scena II ACEIAŞI (ascunşi). de muşte. Mi-s mîinile pline de sînge. ai avea tot atîtea păcate ca şi ceilalţi. am ucis şapte dintr-o lovitură.) I-auzi. (Primul soldat îi dă o palmă. Nici nu mai îndrăznesc să casc.. dacă aş fi un rege mort şi aş căpăta în fiecare an o învoire de douăzeci şi patru de ore. ELECTRA: Stat soldaţii care-ţi fac rondul. Se lasă seara. PRIMUL SOLDAT: Taci din gură! Dacă după toate alea . Se ascund în spatele tronului. în sala tronului. îi vezi \ pe toţi morţii ăştia care sînt aici? Nu spun nici pîs. apoi se ascunde. a trosnit ceva. AL DOILEA SOLDAT: Dare-ar să se nască toate moarte. se poartă ] în aşa fel ca să nu tulbure pe nimeni. AL DOILEA SOLDAT: Atunci. AL DOILEA SOLDAT: De morţi? PRIMUL SOLDAT: Nu. Scena I ELECTRA intră cea dinţii şi-i face semn lui ORESTE să intrei ne Ia sabia în mină. un roi întreg. crezi că-i aici? PRIMUL SOLDAT: Unde vrei să fie? Eu. morţii nu trag la cîntar.) Hei! Hei! 58 * Jean-Paul Sartre PRIMUL SOLDAT: E spre binele tău. PRIMUL SOLDAT: E Agamemnon. Dar dacă ai fi mort. O statuie a lui Jupiter. vreo sută douăzeci şi cinci de kile. (Se şterge de nădragi. DOI SOLDAŢI PRIMUL SOLDAT: Nu ştiu ce-i cu muştele azi. Mira-m-aş să nu-i mai fi rămas cîteva ocale. AL DOILEA SOLDAT: Sînt morţii şi se bucura. înainte de-a fi un mort regal. a fost un rege căruia-i plăcea să trăiască bine şi care cîntărea. de frică să nu-mi intre pe gură şi să joace pe urmă tontoroiul în gîtlejul meu.

AL DOILEA SOLDAT: Atunci mai bine să stăm smirnă. văzduhul ar fi înţesat de muşte. Clitemnestra. Oreste şi Electra ies prin stingă. Acolo. de o mie de j picioare pătrate. EGIST: Să fim lăsaţi singuri.. Se zice că morţilor noştri le miroase urît gura.. să joc zaruri. nişte pîrliţi de soldaţi ca şi noi. s-ar fi lepădat cît ai clipi de mustrările lor de cuget. AL DOILEA SOLDAT: De ce nu? PRIMUL SOLDAT: Nu-ţi dai seama? Gîngăniile astea crapă cu j milioanele. mă simt nu ştiu cum. chiar dacă ne gîdilă muştele pe la nas. CLITEMNESTRA. Intră Egist. ai respiră muşte. muştele ar cobori că o scur... Ptiu. slujitori. sînt de ajuns cîteva leşuri omeneşti ca s-o j impută. trec prin faţa treptelor tronului şi revin în ascunzătoarea lor prin dreapta.. Mă pricep chiar prea bine la asemenea . în clipa în care soldaţii ies prin stingă. ORESTE şi ELECTRA (ascunşi) CLITEMNESTRA: Ce-i cu tine? EGIST: Ai văzut? Dacă nu i-aş fi înspăimîntat. AL DOILEA SOLDAT: Aş! într-o sală ca asta. CLITEMNESTRA: Numai asta te nelinişteşte? Vei şti întotdeauna să le sugrumi îndrăzneala. Dar cînd mă gîndesc că răposatul rege e aici şi numără nasturii care-mi lipsesc de la tunică.. PRIMUL SOLDAT: Ascultă! Oamenii ăştia se chinuie. în jurul nostru ar j roi cîte trei sute şaizeci şi cinci de muşte moarte pentru i fiecare muscă vie. EGIST: Se poate. Cine ştie. morţii care se întorc sînt de-ai noştri. Scena III EGIST. ca atunci cînd ne face inspecţie generalul. i poate că de-ăia plutesc aici mirosuri atît de ciudate. PRIMUL SOLDAT: Mai bine-aş fi la cazarmă. j Se duc să se uite în spatele tronului prin dreapta. PRIMUL SOLDAT: Vezi bine că nu-i nimeni. AL DOILEA SOLDAT: îţi spun eu că e ceva: trosneşte podeaua. Dacă li s-ar da drumul în oraş j tuturor celor care au murit din vara trecută. Dacă-ţi spun că-i Agamemnon. fir-ar el să fie! Pesemne că s-a aşezat pe pernele astea: drept ca un băţ şi se uită la noi: tot n-are ce face decît să se uite la noi. ducînd lămpi. ai j mîncă muşte. ori de cîte ori vei găsi de cuviinţă. în fiecare zi.aş mai crede că sînt pe-aici şi stafii de muşte.j sură vîscoasă în plămînii şi-n maţele noastre.

vreau să mă reculeg. fără ca eu să-mi dau seama. Clitemnestra iese. De cincisprezece ani tin atîrnată de degetele mele remuşcarea unui popor întreg. De cincisprezece ani mă îmbrac ca o sperietoare: toate veşmintele astea negre au ajuns să-mi păteze sufletul. nemărginita nimic-| nicie de nisip sub nimicnicia limpede a cerului e înfiorătoarej Ah! Mi-aş da regatul ca să pot vărsa o lacrimă! Intră Jupiter. Eu nu am mustrări de cuget. iar cei ce mă văd se simt vinovaţi pînă-n măduva oaselor.) îmi pare rău c-a trebuit s-o pedepsesc pe Electra. vezi cît sînt de ostenit? Lasă-mă. JUPITER ..caraghioslîcuri. Ai uitat că tu însuţi ai născocit poveştile astea pentru popor? EGIST: Ai dreptate. regele. Să ştii că te pizmuiesc pentru ele. femeie. Am spus că sînt trist? Amj minţit. femeie. 60 * Jean-Paul Satire EGIST: Ştiu. Dar sînt o coajă goală: o fiară mi-a mîncat miezul. ştiu să strig cu glas puternic. femeie. ORESTE şi ELECTRA (ascunşi) EGIST: Aşa arată regie de care aveai nevoie în Argos. CLITEMNESTRA: Stăpîne.. Pustiul nu e nici trist. Se apropie de el. (Pauză. EGIST: Lasă-mă. MUŞTELE + 61 Scena V ACEIAŞI. Jupiter? Umblu încolo şi încoace. Scena IV EGIST. CLITEMNESTRA: Dar eu însămi. dar nimeni din Argos nu-i atît de trist ca mine. EGIST: Nu pentru tine îmi pare rău.. stăpîne. te rog. EGIST: Am obosit. Morţii sînt îngropaţi şi n-au să ne stînjenească cu una... îţi umplu viaţa. tîrfo! Nu ţi-e ruşine. CLITEMNESTRA: Atunci pentru ce? Electra nu ti-era dragă. CLITEMNESTRA: Pentru c-am zămislit-o eu? Aşa ţi-a fost voia.. sub ochii lui? CLITEMNESTRA: Sub ochii lui? Dar cine ne vede? EGIST: Păi. ştiu: o să-mi vorbeşti de remuşcările tale. şi pentru mine tot ce faci e bine. îmi plimb pretutindeni măreaţa şi înspăimîntătoarea mea făptură. nici vesel. Acum privesc în mine însumi şi văd ca sînt mai mort decît Agamemnon. cu două. CLITEMNESTRA: Dragul meu stăpîn. Azi-dimineaţă au fost sloboziţi morţii. Ei.

se apropie de statuie. JUPITER: Nu exagera! Arăti destul de bine. EGIST: Se tem de tine. Eşti făcut să mai trăieşti încă douăzeci de ani! EGIST: încă douăzeci de ani! JUPITER: Ai vrea să mori? EGIST: Da.) Ăsta sînt eu? Aşa mă văd cei din Argos cînd se roagă? Pe legea mea. JUPITER: Dacă ar veni cineva aici cu sabia trasă.) Porunceşte pe data sa fie prins un tînăr străin care-şi zice Fileb. eşti gras. Tu mă iubeşti? EGIST: Ce vrei de la mine? N-am plătit de-ajuns? JUPITER: Niciodată nu-i de-ajuns! EGIST: Muncesc de mă rup. JUPITER: Ascultă-mă cu luare-aminte: dacă te laşi căsăpit ca un viţel. într-un fund de temniţă — şi-ţi dau voie să-i uiţi acolo. (Tunete. ţi-ai întinde pieptul spre această sabie? EGIST: Nu ştiu. E drept că aveam o înfăţişare mai cruntă. galbenă ca seul de lumînare. EGIST: Cine eşti tu? Ce cauţi aici? JUPITER: Nu mă recunoşti? EGIST: Pleacă de-aici sau pun străjile să te snopească în bătăi. E o grăsime bună. Jupiter ia un aer crunt. regească. De altfel nu-ţi fac vreo vină dintr-asta.JUPITER: De ce te plîngi? Eşti un rege ca toţi regii. rareori îi e dat unui zeu să-şi privească chipul faţă în faţă. Ei. (Pauză. ce mai aştepţi? Cheamă-ţi strajile. JUPITER: De ce te uiţi în jos? întoarce-ţi spre mine ochii tăi .) Dar aşa? EGIST: Jupiter! JUPITER: în sfîrşit! (Redevine surîzător. ce pot sa fac? JUPITER: „Ce pot să fac?" (Schimbînd tonul. Să fie aruncat. aşa cere rînduiala. EGIST: A! (Pauză. vei căpăta o pedeapsă care să fie pildă pentru toti: vei rămîne în vecii vecilor rege în Tartar. JUPITER: Minunat! Cu dragostea lor n-am ce face. în vis.) Ei. 62 * Jean-Paul Sartre EGIST: Electra? JUPITER: Şi altcineva. JUPITER: îmi faci hatîrul să-mi spui pe ce temeiuri nu vrei? EGIST: Am obosit. EGIST: Cine? JUPITER: Creste. împreună cu Electra. Asta am venit să-ţi spun. EGIST: Nu. EGIST: Umblă cineva să mă ucidă? m0rT ^l:Asasepare. e nevoie de ea.) Ce urît sînt! Se vede că nu prea mă iubesc. JUPITER: Nu mă recunoşti? Şi totuti m-ai văzut. fulgere.

Crezi. nimic mai firesc: vreau să îndepărtez primejdia de tine. făcîndu-i pe oameni muritori. EGIST: Să mă previi!. cu el ai alte planuri. Ochi-ţi aruncă fulgere. . care j peste puţin va face şi mai gustoasă supunerea ta. mă rog. m-ai lăsat să alerg drept spre baia] regelui. Ce ciudat. Ştii ce s-ar fi întîmplat cu Agamemnon dacă nu l-ai fi omorît tu? Peste trei luni ar fi murit de dambla. EGIST: Priveşte atunci ce-ai făcut din mine. Căci ştiu că . Eu nu eram vrednic decît să ajung un ucigaş. o. JUPITER: Curaj! îndură! îndură! A. fire nerecunoscătoare. cu securea în mînă — şi fără îndoială că. pentru că dorinţa mea e s-o împiedic. Fii pe pace: nu-l iubesc mai mult decît pe tine. Dar împotrivirea ta nu e din cele care mă supără: e sarea. Şi totuşi.mari şi însîngeraţi. sîntem între noi. mă alegi să opresc braţul fiului.. Aşa.. Dar crima ta mi-era de folos. pentru ce-ai îngăduit-o pe a mea? JUPITER: Nu toate crimele îmi displac în aceeaşi măsură. Şi răspunde: dacă împiedici astăzi crima pe care-o pregăteşte Oreste. regii. căluţ rău ce eşti. ce mai puteaţi face voi. După aceea. la pieptul unei frumoase sclave. ai sa mă asculţi. după ce m-ai împins să-l omor pe părinte. aşa! Eşti nobil şi prost ca un cal. Şi aşa am făcut prea multe. inima ta mi-a spus de mult da.^ MUŞTELE * 63 îţi lingeai buzele. că plec din Olimp fără rost? Am vrut să te previn de această j crimă. Dar el. gîndindu-te cît de gustoasă e inima păcătosului. Ai îngăduit să mă pierd. Nu iubesc pe nimeni. Astăzi însă îl ocroteşti pe Oreste de el însuşi — iar pe mine. JUPITER: Dimpotrivă. acolo sus. JUPITER: O. cap sec. în cele din urmă îmi vei da ascultare. EGIST: Cine te-a rugat? Pe Agamemnon l-ai prevenit oare? Şi totuşi el voia să trăiască. Lasă. Egist. JUPITER: Ce gelozie ciudată. caracter nefericit: îţi' dovedesc că mi-eşti mai drag decît Agamemnon şi tu te plîngL] EGIST: Mai drag decît Agamemnon? Eu? Oreste ţi-e drag. ce poftă mi-e de suflete ca al tău. şi am să-ţi vorbesc pe şleau: cea dinţii crimă eu am săvîrşit-o. voi nu făceaţi decît cel mult să-i grăbiţi puţin împlinirea. EGIST: Ţi-am spus că nu mai vreau să iau parte la împlinirea planurilor tale. strîngi pumnii şi azvîrli în faţă lui Jupiter refuzul tău. zeu nedrept. ucigaşii? Să pricinuiţi moartea victimelor voastre? O purtau în ele.

dar ei nu ştiu. Mi-a plăcut crima ta pentru c-a fost un omor orb şi surd. Tînărul ăsta blînd o să te omoare ca pe un pui de găină şi-o să plece. după ce ţi-a trecut fierbinţeala. JUPITER (schimbînd tonul): Egist. Dureroasa taină a zeilor şi a regilor: oamenii sînt liberi. nobil şi cumplit ca un zeu. JUPITER: Ba da. EGIST: Pe legea mea. EGIST: Văd eu ce ascunde toată vorbăria asta: Oreste nu va avea remuşcări.EGIST: Ţi-era de folos? Eu o ispăşesc de cincisprezece ani şi ţie ţi-era de folos? Nenorocire! JUPITER: Ei. Tu ştii asta. cheamă-ţi străjile. căci îţi place să domneşti. în locul tău. Nici o clipă nu m-ai înfruntat: ai lovit mînat de furie şi teamă. cu mîinile roşii şi cugetul curat. m-aş simţi umilit. Sînt liberi. necunoscîndu-se pe sine însuşi. uşoară ca fumul în sufletul ucigaşului? Am să împiedic aşa ceva! A. ar da foc la tot palatul. EGIST: Ei. dacă ar şti. acesta e bilanţul. aceeaşi taină apasă din greu asupra inimilor noastre. Amîndoi facem să domnească buna rînduială. Aceeaşi ca şi mine.) Ţi-am spus că eşti croit după chipul meu. cu o crimă obraznică. antic. cu judecata limpede. EGIST: Eu n-am nici o taină. îmi plac crimele care rentează. ce? Mi-e de folos tocmai pentru c-o ispăşeşti. eu în lume. Eu te-am croit după chipul meu: regele este un zeu pe pămînt. îşi întocmeşte planurile grijuliu. şi? JUPITER: Mă urăşti. Ce mult am cîştigat eu totuşi dintr-asta! Pentru un singur om mort. Ce să fac cu 64 4 Jean-Paul Sartre o crimă fără remuşcări. 'UPITER: Nici urmă de ele. Hai. dar sîntem înrudiţi. Egist. N-am făcut o afacere proastă. în clipa de faţă. o crimă paşnică. mai asemănător cu un prăpăd decît cu o faptă omenească. ai privit fapta ta cu groază şi n-ai vrut s-o recunoşti. şi pe urmă. EGIST: Ţi-am spus că nu. (Pauză îndelungată. cumpătat. eşti rege şi mă adresez conştiinţei tale de rege. Prea îţi displace crima care se pregăteşte ca mie să nu-mi placă. nu pot să sufăr crimele tinerei generaţii: sînt nerecunoscătoare şi sterpe ca neghina. De . EGIST: Cumplit? Tu? JUPITER: Priveşte-mă. douăzeci de mii de alţi oameni cufundaţi în căinţă. tu în Argos.

dar de ce te plîngi? Tu vei muri. Am trăit fără dorinţe. EGIST (cu vioiciune): Ştie că e liber. EGIST: Ce s-ar întîmpla? JUPITER: Lasă. de dragul rînduielii mi-am ucis regele. Crezi că nu mă apuca ameţeala uitîndu-mă la ea? De o sută de mii de ani dansez în faţa oamenilor. îţi place rînduială. în străfunMUŞTELE 4 65 duri.cincisprezece ani joc teatru ca ei să nu afle ce putere au. în numele rînduielii pe care o slujim amîndoi. JUPITER: Vezi deci că sîntem aidoma. Un om liber într-un oraş e ca o oaie rîioasă într-o turmă. Aşa e. Dacă mi-aş uita datoria o singură clipă. EGIST: Rînduială. ai observat. ce altceva sînt eu decît teama pe care o simt ceilalţi faţă de mine? JUPITER: Şi eu ce crezi că sînt? (Arătînd statuia. groaznică şi dumnezeiască patimă! JUPITER: Nici n-am fi în stare să avem alta: eu sînt zeu şi tu eşti născut să fii rege. Egist. Trebuie ca ei să mă privească: atîta timp cît au ochii aţintiţi asupra mea..) Şi eu am o icoană.. mă aplec peste hăul din sufletele lor şi icoana mea e acolo. EGIST: Aidoma? Prin ce batjocură se asemuieşte un zeu cu mine? De cînd domnesc. Atunci nu-i de ajuns să-l arunc în temniţă. uită să privească în ei înşişi. Egist. pînă şi atunci cînd e singur. mă umple de scîrbă şi mă farmecă. Cîtă vreme vor fi oameni pe pămînt. Asta nu mă priveşte decît pe mine. vreau ca fiecare dintre supuşii mei s-o poarte într-însul şi să simtă. O să-mi molipsească tot regatul şi o să nimi- . cum apasă privirea mea aspră asupra gîndurilor lui celor mai ascunse. toate faptele şi toate vorbele mele nu urmăresc decît să alcătuiască icoana mea. Eu nu. Zeule atotputernic. îţi poruncesc: pune mîna pe Oreste şi pe sora lui. Dar eu sînt prima mea victimă: nu mă mai văd decît aşa cum mă văd ei. EGIST: Din păcate. Un dans lent şi posomorit. JUPITER: Egist. făptură a mea şi frate al meu muritor. am vrut să domnească rînduială şi să domnească prin mine. O. eu sînt osîndit să dansez în faţa lor. de dragul rînduielii am sedus-o pe Clitemnestra. fără dragoste. aveam aceeaşi patimă. EGIST: Sînt chiar atît de primejdioşi? JUPITER: Oreste ştie că e liber. dacă i-aş lăsa să-şi întoarcă privirile. EGIST: Vai nouă! Dar cine ne-a osîndit? JUPTIER: Nimeni altul decît noi înşine. fără speranţă: am făcut rînduială.

Bine. EGIST (privindu-l): Să-l strîngă de gît?. j îl loveşte cu sabia. EGIST: Tu eşti. şi n-am nevoie de un zeu ca să-mi dea lecţii în privinţa asta. căci nu mai pot răbda. rămas singur o clipă. Obosit şi gîibovit. Dar nu mai spune nimic şi nu mai rămîne pe-aici. Vai! îngrozitor de urît e un om care moare. EGIST (clătinmdu-se): N-ai dat greş. şi să se termine astfel cu puterea ta asupra celor din Argos. zeu atotputernic. ORESTE: Bine. // împinge.au căderea săl lase în libertate sau să-l strîngă de gît. E prea tîrziu ca să chem după ajutori şi-mi pare bine că-i prea tîrziu. Asta-i o treabă omenească.. zeii nu mai pot nimic împotriva lui.cească tot ce-am făcut. Am să te ascult. (Se agaţă de OresteM Lasă-mă să te privesc. apoi ELECTRA şi ORESTE ELECTRA (repezindu-se spre uşă): Loveşte-l! Nu-i da răgaz sal strige: eu baricadez uşa. Jupiteriese. Dar n-am să mă apăr: vreau ] să mă ucizi. Erai ascuns aici şi l-ai auzit. e drept ca ei să-şi recapete sentimentul demnităţii. Puţin îmi pasă de mijloace. ELECTRA: Se clatină şi e galben la faţă. zeii mai au o taină.. fără doar şi poate. şi numai ceilalţi oameni . ticălos mîrşav. MUŞTELE f 67 ORESTE: Ce-mi pasă mie de Jupiter? Dreptatea e o treabă care-i priveşte pe oameni. EGIST: Mă doare. Voi fi deci ucigaş. Scena VI EGIST..) Egist. de ce nu-l trăsneşti? 66 4 Jean-Paul Sar/re JUPITER (rar): Să-l trăsnesc? (Pauză. ORESTE: Taci! Să nu ia cu el în monnînt altă amintire decît cea a bucuriei noastre.. EGIST: Fiţi blestemaţi amîndoi! ORESTE: Nai de gînd să mori odată? . E adevărat că n-ai remuşcări? ORESTE: Remuşcări? pentru ce? Fac ceea ce-i drept să fac. Oreste? ORESTE: Apără-te! EGIST: N-am să mă apăr. Ce mai aştepţi. EGIST: Ceea ce-i drept e ceea ce vrea Jupiter. EGIST: Ce-ai să-mi mai spui? JUPITER: Din clipa în care libertatea a făcut explozie în sufletul unui om. E drept să te strivesc.numai ei .

(Smulge pelerina. Moare. (îngenunchează şi aruncă j o pelerină peste chipul lui Egist. O să urle ca o fiară. Trage cu urechea. mă duc singur.i dul iatacului şi numaidecît o să urle.) De o sută de ori l-am j văzut în vis. îndrumă-mă pînă la iatacul reginei. şi?. Nu pare să doarmă. Nu te mai recunosc. vrăjmaşii mei au murit. EGIST: Fereşte-te de muşte. mă priveşte.. Am vrut să-l văd la picioarele mele pe j porcul ăsta scîrnav. Ah! Aşa j am vrut eu! Aşa vreau. Era mama noastră şi a lovit-o. singură ELECTRA: O să ţipe oare? (Pauză. (Ţipetele încetează. Cînd va deschide cea de-a patra uşă. (Se ridică. şi ochii îi sînt j deschişi. nu sînt laşă! Clipa aceasta am dorit-o ] şi o mai doresc încă. nici eu nu te mai recunosc. îi erau închişi. ORESTE (împingîndu-l cu piciorul): Oricum o fi. Egist cade. (Strigăte mai slabe ale Clitemnestrei.. Ani de-a rîndul m-am bucurat dinainte de această moarte şi acum j inima mi-e strînsă ca într-o menghină. cu sabia înfiptă în inimă. aşa trebuie să mai vreau! (îl priveşte j pe Egist. Iese.) Ăsta a murit. ORESTE: Ei.) Ce bucurie! Ce bucurie! Plîng de] .. 68 * Jean-Paul Sartre Scena VII ELECTRA. A murit. întins chiar aici.. j Apoi strigătele Clitemnestrei. Oreste... (Se apropie de el. pentru el s-a sfîrşit totul. în fun.) Să ţipe! j Să ţipe! Doresc ţipetele ei de spaimă.) Ce voiam oare? (Tăcere.. de parcă ar fi dormit.) Merge j pe coridor. Oare m-am minţit vreme de cincisprezece ani? Nu-i adevărat! Nu-i adevărat! ] Nu poate fi adevărat. Ochii . prin urmare.) A lovit-o. iar cealaltă este încă vie.îl loveşte. încă nu s-a sfîrşit totul.) Ce-mi pasă de privirea ta de peşte mort? Am dorit această privire şi mă bucur de ea. ORESTE: Bine. Cît îl uram. doresc suferinţele ei. ELECTRA: Oreste. ORESTE: Ce-i? ELECTRA: Ea nu ne mai poate face nici un rău. Nu-mi j dădeam seama. ELECTRA: Oreste. Ah! nu mai pot să îndur privirea asta. Adineaori nu vorbeai astfel.) Iată. şi aştept.. Şi eu sînt aici... şi ura mea a murit o dată cu j el. fereşte-te de muşte. Asta voiam. cît eram de j fericită că-l urăsc.

cu sabia însîngerată în mină.bucurie: vrăjmaşii mei au murit şi tatăl meu e răzbunat. Electra. MUŞTELE 4 69 Scena VIII ELECTRA. Sînt amintiri pe care nu le împărtăşeşti. Simt nevoia să te văd: cînd nu te mai văd mi se face frică de tine. Sînt făcute ca să apuce şi să ţină. De două ori ne uneşte sîngele.) Trebuie să-ţi luminez obrazul. nu mă căiesc pentru ceea ce am făcut. dar nu găsesc de cuviinţă să vorbesc despre asta. sînt beată. Mînă dragă! E mai albă ca a mea. Poţi să ne împiedici tu să fim pentru totdeauna ucigaşii mamei noastre? ORESTE: Crezi că aş vrea să te împiedic? Am dus la capăt fapta mea. ELECTRA: Aruncă sabia. şi stringe-mă din răsputeri. nu trebuie să te pierd din ochi. Cît de grea s-a făcut ca să-i lovească pe ucigaşii părintelui nostru! Aşteaptă! (Se duce să ia o făclie şi o apropie de Oreste. Ce-a spus? te-a rugat îndelung s-o ierţi? ORESTE: Electra. iubitul meu. Ce întunecoasă e noaptea şi ce greu o străpung făcliile! Mă iubeşti? ORESTE: Nu e noapte: mijeşte de ziua. Parcă te-aş fi născut eu. şi parcă m-aş fi născut o dată cu tine: te iubesc şi eşti a mea. Libertatea a căzut asupra mea ca trăsnetul. Dă-mi mîna. ORESTE ELECTRA: Oreste! ORESTE: De ce ţi-e teamă? ELECTRA: Nu mi-e teamă. Blestemîndu-ne. sîntem liberi. căci noaptea se lasă şi nu te mai văd bine. ELECTRA: la-mă în braţe. Trebuie să mă gîndesc că te iubesc. Electra aleargă spre el. (îi ia rnîna si o sărută. Electra. Ce înfăţişare ciudată ai! ORESTE: Sînt liber. ELECTRA: Blestemîndu-ne? Spune-mi numai atît: bleste-mîndune? ORESTE: Da. ELECTRA: Liber? Eu nu mă simt liberă. Ieri abia eram singur şi astăzi te am pe tine. căci sîntem de acelaşi sînge şi am vărsat sînge. Află doar c-a murit. Te iubesc. Electra. Poţi face tu ca toate astea să nu se fi întîmplat? S-a petrecut ceva şi noi nu mai ' IH 70 4 Jean-Pavl Sarfre sîntem liberi să desfacem cele făcute. Oreste revine. Beată de bucurie. .) Degetele tale sînt scurte şi late.

în mijlocul scenei. mă taie ca un cutiL Totdeauna va fi oare atît de întuneric. pe care o înconjoară cu braţele.şi această faptă era bună. şi numai Dumnezeu ştie unde duce.j chini de struguri negri şi înnegresc pereţii. O voi purta pe umeri j aşa cum îşi poartă călătorii în cîrcă cel care-i trage prin vadul apei. Ieri abia cutreierăm pămîntul la întîmplare. Electra şi Oreste la picioarele statuii. o voi trece pe malul celălalt şi voi da socoteală de ea. ORESTE: Ce ne pasă nouă de muşte? ELECTRA: Sînt Eriniile. Groaznic! Le văd ochii. şi pe cărarea . care-i . îţi aud vocea. umbrele lor îmi ascund chipul tău.. Ne pîndesc. Vino! Du-mă la sanctuarul lui Apolo. l dar e drumul meu. zeiţele remuşcării. Ne înconjoară. Astăzi n-a mai rămas decît unul singur.: milioanele lor de ochi care ne privesc. asemenea sforăitului unor foaie. ORESTE: Muştele. Lovituri surde în u$ă. şi pe şoseaua pietruită a conducătorilor de care. ELECTRA: Ascultă!. Pe fiecare dintre ele am mers. Cu cît va fi mai greu de dus. Cortina Actul al treilea Scena I Templul M Apolo. trebuie să spargem uşa. iată. pînă şi ziua? Oreste! lată-le! ORESTE: Pe cine? ELECTRA: lată-le! De unde vin? Atîrnă de tavan ca nişte cior. feriţi de oameni şi de muşte. peste puţin se vor năpusti asupra naostră şi voi simţi pe trupul meu mii de labe lipicioase.. se furişează între lumină şi ochii mei. VOCI DE DINCOLO DE UŞĂ: Deschideţi! Deschideţi! dacă nu deschid. j căci erau ale altora. MUŞTELE 4 71 ORESTE: Strigătele Clitemnestrei au atras străjile. catîrgiului. ne vom petrece acolo noaptea. Oreste? Se umflă. în jurul lor Eriniile. Ce-i cu tine? ELECTRA: Nu mai pot să te văd! Lămpile astea nu luminează. dar îmi Tace rău. j căci ea e libertatea mea. ne vor urmări pretutindeni în roiuri dese. cu atît mă voi bucura mai mult. o statuie a M Apolo. Mîine voi vorbi poporului meu.. se umflă. mii de drumuri alergau pe sub picioarele mele. Ascultă zgomotul aripilor lor. stat mari cît nişte albine. Oreste. dar nici unul dintre drumuri nu era al meu. pe cel al edecarilor. Unde să fugim. Penumbră. care se strecoară de-a lungul rîului.. Oreste.

surioarelor. o voi i răzui. în mai puţin de şase luni o să fac din tine o babă. căci tu eşti soţia] mea şi vei simţi apăsarea dragostei mele. ce drăgălaşi sînt! Mă voi rostogoli j pe pîntecele şi pe pieptul lor. j pline de întărîtare. frumoasă floare a furiei. PRIMA ERINIE: Aşteaptă puţin: în curînd unghiile tale de fier vor lăsa mii de dîre roşii în carnea vinovaţilor. în curînd ne vei cunoaşM muşcăturile. surioarelor.i cioarelea.) Ce frumoase prazi. dormind în picioare ca nişte cocostîrci. tocmai bune de mîncat! Le privesc. şi . mai frumoasă decît mine. le respir răsuflarea şi furia mă îneacă. A TREIA ERINIE: Aaah! Vreau să zgîrii. deşteptaţi-vă. ce plăcere să te simţi numai gheare şi fălci. o voi toci pînă la os. cu foc în vine. PRIMA ERINIE (întinzîndu-se): Aaah! Am dormit de-a-mpi. ERINIILE: Eia! Eia! A TREIA ERINIE: Oreste e aproape un copil. PRIMA ERINIE: Şi pe urmă? .încercuiesc. îi voi mîngîia părul. simt că sînt sfîntă.) O. dar o să vezi cum tftl MUŞTELE * 73 îmbătrănesc sărutările mele. Voi] lustrui cu răbdare această carne gingaşă. în fund o poartă grea de bronz. (Face cîţiva paşi. e dimineaţă! A DOUA ERINIE: Visam că muşc. O. eu sînt trează. Apropiaţivă. frumoasă l floare roşie din inima mea. Astăzi îi ocroteşte un zeu. dimineaţă j curată de ură! Ce minunată deşteptare: ei dorm. Voi pătrunde în tine precum bărbatul în femeie. au asudat.am avut nişte vise uriaşe. îmi năvăleşte în piept ca laptele. o voi freca. Ce albi sînt. | miros a fierbinţeală. veniţi să-i vedeţi. Ura mă cotropeşte şi mă înăbuşă.) Dorm. ELECTRA (adormită): Vai mie! PRIMA ERINIE: Geme: Răbdare. Eşti frumoasă. proaspătă şi aspră. ţeapănă de mînie. Atunci o să poţi să-i muşti cît îţi pofteşte inima. iar eu o să rămîn tînără. O. dar curînd foamea şi setea îi vor goni din acest adăpost. O ERINIE: Ce tineri sînt! O ALTĂ ERINIE: Ce frumoşi sînt! PRIMA ERINIE: Bucuraţi-vă: prea adesea ucigaşii sînt bătrîni şi urîţi. ce plăcere să trăieşti o dimineaţă a urii. (Se apleacă deasupra lor. îi voi pune pe genunchi capul lui palid.! Electra. Ura mea va avea pentru el gingăşii de mamă. şi prea rară e delicioasa voluptate de-a nimici ceea ce-i frumos. inima] mea e de aramă. ca un torent peste pietre. PRIMA ERINIE: Răbdare. te vom face să urli sub mîngîierile noastre. (Dă tîrcoale lui Oreste şi Elec-trei. Deşteptaţi-vă.

inimă gustoasă. bzz. bzz. i-am ucis cu adevărat? ORESTE (trezindu-se): Electra! ELECTRA: Tu cine eşti? A. Zumzetul care va pluti în văzduh deasupra capului tău. deşteptarea se apropie. Nu. PRIMA ERINIE: Suspină. bzz! Dansează. bzz. lasă-mă. bzz. o frumoasă miere verde. Va să zică. inimă sîngerîndă. cele care sug puroiul. nu mi atinge. Mîrîitul dulăului care-şi va arăta colţii cînd vei trece tu. Ce dragoste ne-ar aduce atîta împlinire ca ura? Bzz. Fluierăturile. ca muştele pe o felie de pîine.A TREIA ERINIE: Pe urmă îi voi înfige dintr-o dată în ochi astea două degete. o să ve/i. bzz. Ne vom căuta hrana în gura ta şi raza de lumină în fundul ochilor tăi. trosniturile. bzz! Noi vom fi ochii aţintiţi ai caselor. Zgomotele pădurii. bzz. bzz. şuierăturile. bzz. Noaptea întunecoasă din sufletul tău. Noi vom fi noaptea. ORESTE: Ce-i cu tine? ELECTRA: Mă îngrozeşti. CORUL ERINIILOR: Bzz. Vom culege ca albinele puroiul care zemuieşte din inima ta. ELECTRA (începe să se trezească): Cine vorbeşte? Cine sînteţi voi? ERINIILE: Bzz. Eia! Eia! Eia-a! Bzz. Bzz. bzz! ELECTRA: Ah! lată-vă. A sîngerat mult? ORESTE: Taci din gură. hai să-i trezim pe vinovaţi cu cîntul nostru. se foiesc. bzz. Noi sîntem muştele. Am visat că mama noastră zăcea cu] faţa-n sus şi sîngera. vaierele. Vom împărţi totul cu tine. Şi din el vom face miere. Uite ce mîini reci am. iar sîngele ei curgea şiroaie pe sub toatej porţile palatului. bzz. Izbucnesc în tis toate trei. 74 + Jean-Paul Sartre Inimă putredă. Te vom însoţi pînă în mormînt Şi nu vom lăsa locul decît viermilor. Bzz. eşti Oreste. bzz! Ne vom lăsa pe inima ta putredă. MUŞTELE * 75 . bzz. Haideţi. surioarelor. bzz. surioarelor-muştelor. Pleacă. bzz.

. Ieri erai atît de frumoasă. mă cuprinde groaza. semeni cu Clitemnestra. ELECTRA: O fiară? Crima ta. ORESTE: Linişte. Tu i-ai ucis. Şi iat-o. ELECTRA: Nu minţi? PRLMA ERINIE: Crede-mă. sabia făcea „crîc" în rană.) E cu putinţă oare ca tu să fii cea care dănţuiai ieri în rochie albă? ELECTRA: Am îmbătrînit. PRIMA . Şi. Unde-oi fi văzut eu ochii ăştia morti? Electra.. PRIMA ERINIE: Dacă îndrăzneşte. Ea îmi smulge carnea obrajilor. eşti pierdută dacă le pui întrebări. ORESTE: Eşti încă frumoasă. astupă-ţi urechile. singura bucăţică de pămînt care i-a mai rămas. şi totuşi tu i-ai ucis.) Şi tu mă îngrozeşti. să vină în mijlocul nostru şi vei vedea dacă nu puteam să-i facem nimic. într-o noapte. şi ai venit tu. Merita oare osteneala s-o ucid? Cînd îmi văd crima în ochii aceştia. SLECTRA: Şi a lovit de cîteva ori? PRIMA ERINIE: De cel putin zece ori. Electra. şi pînă acum ai dormit. Ca şi cum o fiară ţi-ar fi răvăşit obrazul cu ghearele. şi mai ales nuj le pune întrebări. ORESTE: Ei. Nu pot să-ţi facă nimic. Să ştii că ieri a ucis foarte urît. dar. PRIMA ERINIE: Ei? Ţi-a mai rămas vreo urmă de îndoială? Cum să nu te urască? Trăia liniştită cu visele ei. 76 4 Jean-Paul Sartre ELECTRA: A suferit mult? N-a murit pe loc? ORESTE: Nu te mai uita la ele. nu-l lăsa să te atingă. şi? Da. bîzîind în jurul lor. aducînd cu tine măcelul şi sacrilegiul. eram acolo.ELECTRA (trezindu-se de-a binelea): Lasă-mă să te privesc: i-ai ucis. Ea-şi apăra cu mîinile chipul şi pînte-e. nimic nu se poate citi pe chipul tău. de fiecare dată. E un casap! Duce cu el mirosul searbăd de sînge proaspăt. lovind de cîteva ori. ORESTE: E adevărat? E adevărat că ţi-e groază de mine? ELECTRA: Lasămă. şi el i-a crestat mîinile. căţelelor! Marş! (Eriniile murmură. ea îmi rupe pleoapele: mi se pare că ochii şi dinţii îmi sînt dezgoliţi. i-am ucis! (Pauză. Şi astea? Cine sînt? ORESTE: Nici să nu-ţi pese de ele. Eşti aici. îţi împărtăşeşte greşelile ţintuită pe acest piedestal. PRIMA ERINIE: Pentru că Electrei îi e groază de tine. semeni cu ea. ORESTE: N-o lua în seamă! PRIMA ERINIE: înapoi! înapoi! AlungăJ.

Ai nevoie de ghearele noastre ca să-ti scormonească prin carne. ai nevoie de colţii noştri ca să-ţi muşte pieptul. fără nici un sprijin. ai nevoie de noi. gîde al propriei tale mame.ERINIE: A suferit îngrozitor. ai nevoie de chinuri trupeşti ca să-ti uiţi chinurile sufleteşti. Dar tu.. ai nevoie de dragostea noastră canibală ca să te îndepărteze de ura pe care ti-o porti.. crezi că va înceta vreodată să mă macine şi pe mine? Dar ce-mi pasă. Dă-mi mîna. acest omor l-am hotărît împreună şi urmările lui l trebuie să le îndurăm tot împreună. Lumea şi dimineaţa. soarele se înalţă deasupra drumurilor.două oceane în viitoare — pe un obraz ca de cretă. înalţă în jurul tău zidul j singurătăţii. în curînd vom ieşi. se vor năpusti asupra l ta.. sînt liber. Vino! Vino! N-ai decît . ELECTRA (ascunzîndu-şi faţa în palme): Ah! ORESTE: Vrea să ne despartă. nu-i adevărat. Stai. Mai presus de nelinişte şi d| amintiri. ELECTRA: Soarele. Electra. Eu am visat acest omor. vom umbla pe drumurile însorite.. Uite: mie nu cutează să-mi spună nimic. şi aceste fiice ale nopţii îşi vor pierde puterea: razele zilei le vor străpunge ca nişte săbii. ca un nor de lăcuste. tu l-ai făptuit. PRIMA ERINIE: Electra.. Bagă de seamă: cînd vei fi singura.. nu-i adevărat? ELECTRA: Nu. nu-i aşa că noi te înspăimîntăm mai puţin decît el? Electra. ba da! Ah! Nu mai ştiu i nici eu. ELECTRA: Pretinzi că am vrut eu aşa ceva? ORESTE: Cum. tu nu vei mai vedea niciodată soarele. Ne vom strînge grămadă între tine şi el. n-am să te părăsesc. PRIMA ERINIE: Vezi! Vezi. păpuşo. MUŞTELE + 77 ELECTRA: Dă-mi drumul! Căţelele astea negre din jurul meu mă înspăimîntă. Şi totuşi. Ascultă: o spaimă crîncenă s-il lăsat asupra ta şi<ne desparte. ERINIILE (rîzînd şi tipînd): Gîde! Gîde! Casap! ORESTE: Electra. şi pretutindeni vei duce cu tine noaptea deasupra capului. prin tot ce-ai trecut] tu am trecut şi eu. Afară. Crezi că gemetele mamei vor înceta vreodată să-mi răsune în urechi? Şi ochii ei uriaşi . Electra. j ELECTRA: Lăsaţi-mă! Nu mă mai chinuiţi! ORESTE: Din slăbiciunea ta îşi trag ele tăria. dincolo de această uşă se află lumea. dar nu aşa de tare ca tine. cu j desăvîrşire singură. Liber. crezi că ochii mei vor înceta vreodată să-i vadă? Şi neliniştea care te mistuie. tu eşti copilul nostru. nu trebuie sa W urăşti pe tine însăţi. Şi împăcat cu mine.

îl auzi? Iată-l pe cel care pretindea că iubeşte. plămînii. sărutările noastre vor sfîşia carnea ta gingaşă şi va veni uitarea. ERINIILE: Vino! Vino! Dansează foarte încet. Electra: atît timp cît voi fi aici. în inima mea se ceartă mînia şi mila. JUPITER: Iar tu nu mai vorbi pe tonul ăsta mîndru: nu sade de loc bine unui vinovat pe cale să-şi ispăşească fărădelegea. suferinţele i . ORESTE: N-ai decît să mă chinui cît pofteşti. te vom întămpina cu braţele deschise. unde ati ajuns. •UPITER: Sărmani copii.două trepte de coborît. JUPITER: Poate că greşeşti. 78 4 Jean-Paul Sartre Ridică-te.) Iată. Ah! tineri nebuni şi plini de trufie. uitarea în marele foc purificator al durerii. Eriniile se aruncă asupra ei. O singură noapte! O singură noapte! Unde-i prospeţimea ta de ţărancă? într-o singura noapte ţi s-au măcinat ficatul. JUPITER y JUPITER: Marş! PRIMA ERINIE: Stăpînul! Eriniile se dau la o parte cu părere de rău. Electra se ridică. de parcă ar vrea s-o fascineze.) Ajutor! Intră Jupiter. ELECTRA (smulgîndu-şi braţul cu violenţă): Ah! Te urăsc. trupul ţi s-a ticăloşit de tot. Scena II ACEIAŞI. JUPITER: Nici măcar de nefericirea în care ţi-ai aruncat soi din vina ta? ORESTE: Nici măcar. splina. (O ajută să se ridice. ORESTE (luînd-o de braţ): Te implor. (Coboară treptele. ORESTE: Nu sînt un vinovat şi n-ai cum să mă faci să ispăşesc ceea ce eu nu recunosc a fi o crimă. nu te duce. (Se îndreaptă spre Electra. căţelele mele nu-ţi vor face nici un rău. aşadar. nu se potriveşte cu regele zeilor. dar răbdare: n-am să te las mult vreme să te înşeli.) Ce chip îngrozitor. JUPITER: Electra. nu-mi pare rău nimic. ORESTE: O iubesc mai mult decît pe mine însumi. ce mult rău v-aţi făcut! ORESTE: Nu mai vorbi pe tonul ăsta blajin. mergi la pierzanie. lăsînd-o pe Electra întinsă pe jos.

MUŞTELE + 79 JUPITER: La ce bun? Nu ţi-am spus că mi-e silă să pedepsesc? Am venit să vă mîntuiesc. JUPITER: Uită-te la tine. ORESTE: Electra! Vrei să te lepezi de cincisprezece ani de ură şi speranţă? JUPITER: Cine spune să se lepede? Ea n-a dorit niciodată o asemenea faptă nelegiuită. zeu bun. înconjurat de căţelele astea flămînde. Electra. JUPITER: într-un sfert de ceas ai putea fi afară. Oare nu citesc eu în suflete? ELECTRA (neîncrezătoare): Şi citeşti în al meu că n-am dorit acest omor? Cînd cincisprezece ani am visat numai asasinat şi răzbunare? JUPITER: Aş! Visele acelea sîngeroase care te . făptură neruşinată şi proastă: grozav mai eşti. Cel mult se poate spune că i-ai fost părtaşă. Mai bine răspunde-mi: de ce n-ai primi să osîndeşti această crimă: altcineva a făptuit-o. ORESTE: Ei. JUPITER: Şi tu? Nu cumva şi tu eşti liber? ORESTE: Ştii foarte bine că da.se trag chiar de la ea. E de1 să ridic un deget şi te părăseşte. copila mea. zeu slăvit? JUPITER: Sau aproape nimic. Daca-îndrăzneşti să pretinzi că eşti liber. poţi să ai încredere în mine. ELECTRA: Şi ce-mi vei cere în schimb? JUPITER: Nu-ţi cer nimic. Dar Apolo este preasupusul meu slujitor. numai ea e în stare scape de ele: e liberă. ELECTRA: Nimic? te-am auzit bine. ELECTRA: Teafără şi nevătămată? JUPITER: îţi dau cuvîntul meu. ORESTE: Bagă de seamă. Nimicul ăsta o să apese ca un munte peste sufletul tău. stăpîne al răzbunării şi al morţii. Ceva ce-mi poţi da foarte uşor: un strop de căinţă. atunci ar trebui sa proslăveşti libertatea ostaticului ferecat în lanţuri şi aruncat în temniţă său libertatea sclavului ţintuit pe cruce. ELECTRA: Vai! JUPITER: Hai. ridică toată mîna. ORESTE: Şi de ce nu? JUPITER: Bagă de seamă: faci pe grozavul pentru că Apolc ocroteşte. n-am ce spune. ghemuit la picioarele unui zeu milos. JUPITER (către Electra): Nu-l asculta. şi? Ridică degetul. căci nici măcar unui zeu nu-i e îngăduit să dea o speranţă deşartă celor în suferinţă. ELECTRA: Să ne scapi? Nu-ţi mai bate joc de noi.

Ei? Ai înţeles. ce tare aş vrea să ai dreptate! JUPITER: Nu eşti decît o fetiţă. da. Celelalte fetiţe năzuiesc să ajungă cele mai bogate sau cele mai frumoase femei din lume. capeţi în dar fustele şi cămăşile Clitemnestrei -j cămăşile ei puturoase şi scîrnave. pe care le-ai spălat vreme de cincisprezece ani cu mîinile tale. ORESTE: Şi voi pune pe mine veşmintele calde încă ale regelui mort? JUPITER: Pe acelea sau altele. toată lumea va crede că are de-a face cu mama ta. Dar nu ţi-a trecut niciodată prin minte să le înfăptuieşti. Te aşteaptă şi rolul ei. numai negre să fie. pentru că e un joc care se jj poate juca de unul singur. sărmană fetită. vă urc pe amîndoi pe tronul Argosului. acea tînără zeiţă a urii pe care am 1 iubit-o atît? Nu vezi cum îşi bate joc de tine zeul acesta crud? | JUPITER: Să-mi bat joc de voi? Ascultaţi ce vă propun: dacă văl lepădaţi de crimă. nu-i aşa? JUPITER: Nu eşti în doliu? ORESTE: în doliu după mama. ELECTRA: Vai mie! Vai mie! Te ascult şi văd limpede în minei ORESTE: Electra! Electra! Abia acum eşti vinovata. nu vei avea altceva de făcut decît să-l reiei. ORESTE: Adevărat. ORESTE: Da.legănau aveau un fel de nevinovăţie. Iluzia va fl desăvîrşită. ai năzuit 80 * Jean-Paul Sartre să ajungi femeia cea mai îndurerată şi mai criminală. Cine poate şti mai bine decît tine. Electra? Dacă verşi cîteva lacrimi. Electra. l ORESTE: în locul victimelor noastre? JUPITER: Aşa se cuvine. te-ai jucat de-a omorul. copiii se mai joacă cu păpuşile sau j joacă şotron. La vîrsta ta.ce-ai dorit? Laşi pe altcineva sal hotărască în privinţa asta? De ce schilodeşti un trecut care] nu se mai poate apăra? De ce nu mai vrei să recunoşti acea . n-are nici o însemnătate. fără jucării şi fără pri-| eteni. N-ai i vrut niciodată să faci rău. uitasem. te făceau să uiţi robia. căci ai . îţi oblojeau rănile mîndriei. Să le dăm răgaz să-şi prăpădească veşmintele vechi. Dar tu.' Electra plină de mînie. n-ai dorit altceva decît propria ta l nenorocire. zeul meu iubit. Şi supuşii mei. N-am dreptate? ELECTRA: Ah! Zeul meu. vi trebui să-i îmbrac şi pe ei în negru? JUPITER: Sînt gata îmbrăcaţi. Tu. vrăjită de crîncena soartă a neamului tău.

care se împrăştie în cele patru colţuri ale cerului. acest uriaş imn de slavă sideral. nu mai fi aşa mîndru de asta. pentru că ascultă de . ORESTE: Cel mai mişel dintre ucigaşi este acela care are mustrări de cuget! JUPITER: Oreste! Eu te-am făurit şi eu am făurit totul. am făurit-o după vrerea mea şi eu sînt Binele. (Melodramatic. fără să se ciocnească niciodată: eu le-am hotărît drumul. el e măduva socului. Ascultă muzica aştrilor. JUPITER: Te tii tare semeţ: ai lovit un bărbat care nu se apăra şi o bătrînă care cerea îndurare. dar dacă te-ar auzi vorbind cineva care nu te cunoaşte şi-ar putea închipui că ai scăpai MUŞTELE* 81 de la pieire oraşul în care te-ai născut. punctat de stele care se rotesc. într-adevăr.început să semeni cu ea.microfon . Apare cerul. pentru că lumea este buna. Dar tu. am scăpat de la pieire oraşul în care m-am născut. Nu eşti la tine acasă. JUPIER: Hai. Eşti singur ca un lepros. veneticule. Tu eşti în lume ca aşchia în carne sau ca braconierul în pădurea stăpînului. prospeţimea izvorului. JUPITER: Tu? Ştii tu cine se află în spatele acestei porţi? Locuitorii Argosului.) Prin mine se perpetuează speciile.) Priveşte aceste planete. îl poti găsi pînă şi în făptura focului şi a luminii. am poruncit ca omul să zămislească întotdeauna un om şi ca puiul de cîine să fie cîine. hai. priveşte! (Se deschid zidurile templului. ORESTE: Da. Vocea lui a devenit tunătoare . prin mine limba dulce a mareelor vine să lingă nisipul şi se retrage la un anume ceas. şi răsuflarea mea călăuzeşte în jurul pămîntului norii galbeni de polen. furci şi bîte. Oamenii te-au aruncat în singurătatea dispreţului şi a groazei. Mie mi-e mai scîrbă. tu ai făcut răul şi lucrurile te învinuiesc cu vocea lor împietrită. Binele se află pretutindeni. toţi locuitorii Argosului. luptînd de unul singur împotriva a treizeci. ca pe cel mai mişel dintre ucigaşi. după dreptate. ORESTE: Poate că. care se învîrtesc după o anume rinduială. îşi aşteaptă mîntuitorul cu pietroaie. miezul cremenei. Jupiter e în fundul scenei. chiar şi trupul te trădează. eu n-o să îmbrac nădragii măscăriciului pe care l-am ucis.dar el nu poate fi zărit decît cu greu. eu fac să crească plantele. greutatea pietrei. ca să-i dovedească recunoştinţa lor.

întreg universul j tău nu va fi de ajuns pentru a mă face să mă simt vinovat. în afara ta. JUPITER: In sfirşit! lata şi dezvinovăţirea. MUŞTELE * 83 JUPITER: Auzi-o! Şi ia-ţi nădejdea c-o vei aduce lîngă tine cu argumentele tale. ORESTE: Se prea poate. universul te socoteşte vinovat şi tu nu eşti decît o muşiţă în univers.şi destul de supărător. ORESTE: N-are decît să se sfarme! Stîncile să mă osîndească. regele l valurilor mării. ORESTE: Şi pentru ale mele. JUPITER: Nu sînt regele tău. Şi Răul acesta de care te mîndreşti atîta. obosit şi gîrbov. al cărei rob spui să eştfl seamănă leit cu o dezvinovăţire? ORESTE: Nu sînt nici stăpîn. tăria săbiei. a cărui existenţă însăşi se reazemă pe Bine. Jupiter.| ELECTRA: în numele tatălui nostru. un tertip. Retrage-te în natura ta. Altminteri teme-te că marea se va înapoia din faţa ta. te rog din suflet. nu adăuga la crimă şi hula. el te străpunge ca o coasă. Oreste. datorită lui a izbîndit fapta ta rea. căci el a fost lucirea luminărilor. fie-ţi groază de ea. ce altceva e decît o oglindă a fiinţei. te striveşte că un munte. Dar nu trebuia să mă zămisleşti liber. JUPITER: Zău? Ştii că această libertate. Dar nu eşti regele oamenilor. smulge-o din tine ca pe un dinte stricat şi urît mirositor. că pietrele şi j stîneile'-se vor rostogoli din calea ta şi că pămîntul se va • sfărîma sub paşii tăi.poruncile mele. j Eşti regele zeilor. puterea braţului tău. 82 * Jean-fam sartre te duce-n cîrcă şi te leagănă ca o mare. j iar plantele să se veştejească în calea mea. am încetat să mai fiu al tău. Şi pentru gîtiejul meu. Jupiter. că izvoarele vor seca în drumu-ţi. Eu sînt libertatea mea! De îndată ce m-ai zămislit. Binele este în tine. JUPITER: Ţi-am dat libertatea ca să mă slujeşti. şi pentru limba mea. Oreste. Jupiter. nici eu. care . Zidurile se apropie din nou şi Jupiter reapare.m Şi-a recăpătat vocea obişnuită. un chip amăgitor. Reîntoarce-te în natură. acest fel de a vorbi pare destul de nou pentru urechile ei . regele pietrelor şi al stelelor. ORESTE: Nu mă dezvinovăţesc. nici tu. nici rob. prin care trece răsuflarea cuvintelor. larvă neruşinată! Cine te-a zămislit? ORESTE: Tu. dar ea s-a întors împotriva ta şi n-avecM ce face. fiu denaturat: recunoaşte-ţi greşeala. • al cărui făuritor zici că eşti.

Oreste: ai făcut parte din turma mea. asemenea cuiva care şi-a pierdut umbra. ştiu. nici tu nu poţi să-i suferi pe l oameni.j buie să-şi născocească drumul. Şi pe urmă m-ai părăsit. şi m-am simţit singur la sînul lumii tale mici şi blajine. mi-e greu să mă înţeleg pe mine însumi. Eu sînt uitarea. păşteai iarba cîmpurilor mele. Nu mă voi întoarce la natura ta: în ea sînt croite mii de l drumuri care duc la tine. 84 4 Jean-Paul Sartre ORESTE: Străin mie însumi. şi în cer nu mai era nimic. JUPITER: Eu să te părăsesc? ORESTE: Ieri eram aproape de Electra. şi îmi dădea sfaturi cu nemiluita. Ca să mă împingă spre blîndeţe. împotriva firii. . iar tu. Ascultîndu-ţi poruncile. tinereţea mea se ridicase şi-mi stătea în faţa ochilor rugătoare ca o logodnică pe cale de-a fi părăsită. Ea cînta Binele tău ca o sirenă. Intoarce-te. fiecare om tre. întoarce-te printre noi. în afara firii. Ieri încă mi-erai ca un zăbranic pe ochi. fierbinţeala zilei se potolea aşa cum se împăienjeneşte o privire. străină naturii mele. tu. cerul se făcuse blajin ca iertarea. natura s-a dat îndărăt şi n-am mai avut vîrstă. în mijlocul oilor mele. fără alt sprijin decît în mine. nici Răul. Natura nu-l poate suferi pe l om. JUPITER: Ei. Ieri mă puteam dezvinovăţi. eu sînt odihna.:B de neiertat. nimeni care să dea porunci. dar eu nu pot să merg decît pe dru. s-a năpustit asupra-mi libertatea. străină ţie însuţi. m-a covîrşit. JUPITER: Răul nu-i atît de adînc: a început de ieri. toată natura ta se îngrămădea în jurul meu. iar lumea era o codoaşă bătrînă care îmi vorbea fără încetare de tine. Vezi cît eşti de singur. nici Binele. pentru a-mi propovădui uitarea jignirilor. Pentru că sînt om.le plăsmuieşte. Dar nu mă voi • întoarce sub legea ta: sînt osîndit să nu am altă lege decît a l mea.j mul meu. prin tine mă dezvinovăţeam că exist. pînă şi sora ta te părăseşte. Jupiter şi. suveran al zeilor. Dar. nu-i decît un surghiun. ORESTE: Adevăr grăieşti: un surghiun. Speri că vei trăi? lată-te măcinat de o suferinţă neomenească. căci mă aduseseşi pe lume ca să-ţi îndeplinesc ţelurile. întoarce-te. ca un dop de ceară în urechi. Eşti galben la faţă şi spaima îţi măreşte ochii. îmi vedeam tinereţea pentru ultima oară. Libertatea ta nu-i decît o rîie care te mănîncă. şi? Trebuie să admir oaia pe care rîia o rupe de turmă sau pe leprosul închis în spital? Aminteşte-ţi. fireşte. pe neaşteptate.

soarta pe care o duc în spinare e prea grea pentru tinereţea mea şi mi-a frînt-o.şi că nu vreau să mă dau bătut. JUPITER: Sărmanii de ei! Le vei dărui singurătatea şi ruşinea. Ce este din tine în mine? Vom aluneca unul pe lîngă \ celălalt.) Cît despre tine. Trebuia să vină un om care să vestească amurgul meu. Somnul. Vezi dacă eşti cu mine sau împotriva mea. Scena III ACEIAŞI. Trebuie să lei deschid ochii. văzînd chipul tău feciorelnic? ORESTE: Parcă eu aş fi crezut? Cuvintele pe care le rostesc sînt prea mari pentru gura mea şi o sfîşie. ORESTE: De ce să nu le dau disperarea care-i în mine. Sînt liberi. Oreste! (Face cîţiva paşi. JUPITER: Ei bine.departe de asta . tu eşi SD acela? Cine-ăr fi crezut una ca asta ieri. Oreste. ca două corăbii. îi urăsc. pe care-l capătă de pomană. toate astea au fost prevăzute. Dar nu l mai pot să am remuşcări. De unde ştii că n-am căutat remuşcarea. fără JUPITER Electra se ridică încet. Eu nu te l urăsc. Sîntem aidoma de singuri şi neliniştea noastră este aidoma. Electra. fără să ne atingem. Aşadar. ORESTE: Bagă de seamă: ti-ai mărturisit slăbiciunea. N-am nimic să-ţi spun. Adio! ORESTE: Adio! Jupiteriese. JUPITER: Ce ai de gînd să faci acum? ORESTE: Oamenii din Argos sînt oamenii mei. şi viaţa omenească începe de partea cealaltă a disperării. 1 în timpul acestei nopţi lungi? Remuşcarea. l iar eu sînt liber. JUPITER: Adio. ORESTE: Şi eu te plîng pe tine. Cînd seamănă cu tine. Şi nici să dorm. . Pauza. traiul lor şters şi obscen. JUPITER: Nu mi-eşti drag şi totuşi te plîng.JUPITER: Nu spui minciuni. Pauză. dacă aşa li se cuvine? JUPITER: Ce să facă ei cu disperarea? ORESTE: Ce vor. ORESTE: Unde te duci? ELECTRA: Lasă-mă. le vei smulge pînzele cu care i-am învelit şi le vei arăta dintr-o j dată traiul. gîndeşte-te că domnia mea nu s-a încheiat încă . Tu eşti un zeu.

şi cred că pentru o lungă bucată de vreme. De partea cealaltă a nurilor şi a munţilor se află un Oreste şi o Electra care ne aşteaptă. ia-mă. îţi voi urma legea. Vino. Apără-mă de muşte. Eriniile se apropie încet. ia-mă în braţele tale. . îmi voi închina toată viaţa ispăşirii. nu mă lăsa singur. îmi vei j da mîna şi vom merge. ocroteşte-mă. îţi voi săruta picioarele şi] genunchii. ERINIILE Eriniile schiţează o mişcare pentru a o urmări pe Electra. ELECTRA: încotro? ORESTE: Nu ştiu. Electra: acum picioarele ni se înfundă în ţărînă. doar un pic de linişte şi cîteva visuri. Mă căiesc. dar tu m-ăi cufundat în sînge. capul familiei noastre. de mine însămi. Scena IV ORESTE. ELECTRA: Hoţule! Aproape nimic nu era al meu. regele meu. (Se năpusteşte pe scenă. Toate muştele se ţin după mine. Nu-mi oferi decît nefericire şi silă. o să plecăm şi vom umbla j cu paşi grei. draga mea Electra! Singura mea iubire. hulpavele.) Ajutor! Jupiter. Jupiter. rege al zeilor şi al oamenilor. cea pe care te cunosc de ieri. spre noi înşine. singura mîngîiere a vieţii mele.. e adevărat. şi inima mea e un stup îngrozitor! ORESTE: Dragostea mea. Erai fratele meu. 86 + Jean-Paul Sartre Crezi că pe inima mea nu apasă ca plumbul? Eram prea j uşori. rămîi cu mine. ELECTRA: Nu vreau să te mai ascult. trebuia să mă ocroteşti. prima Erinie le opreşte. nu mă lăsa singură.. Dar ăsta ne-a rămas. mă căiesc! Iese în fugă. trebuie oare să te pierd pentru totdeauna? ELECTRA: Dacă ar fi vrut zeii să nu te fi cunoscut niciodată! ORESTE: Electra! Sora mea. de fratele meu. ca i roţile carului într-un făgaş. ea nu mai e a noastră. j Va trebui să-i căutăm cu răbdare. sub povara noastră de preţ. surioarelor. PRIMA ERINIE: Lăsaţi-o. ţi-am luat totul şi n-am nimic să-ţi dau — în afară de crima mea. E însă un dar uriaş. lucrul tău.ORESTE: Tu. Eriniile încep să bîzîie şi se apropie de Oreste. sînt roşie ca o vită jupuită. încovoiaţi. Ai jefuit o sărăntoacă. căci inimioara lui e dîrză. Mi-ai luat totul. Va suferi pentru amîndoi. voi fi roaba ta.

PEDAGOGUL PEDAGOGUL: Ei. îţi aduc ceva de-ale gurii: cei din Argos asediază templul şi nici prin minte să nu-ţi treacă să ieşi din el. PRIMA ERINIE: Curaj. în spatele ei. moşnege. PEDAGOGUL: Ai înnebunit? Sînt aici.fetiţele astea frumoase de aici sau scumpii tăi supuşi. (Pauză. PEDAGOGUL: De data asta îmi vei îngădui să nu-ţi dau ascultare. crede-mă! ORESTE: Sînt stăpînul tău. frumoaselor. dacă prinosul meu e în stare să vă potolească. ORESTE: Bine. La noapte vom încerca să fugim. o. se pierde cu firea. şi-ţi poruncesc să deschizi această uşă. surioarelor. oo v jcaii-mui jaiuc PEDAGOGUL: Aoleu! Aoleu! ORESTE: Amîndouă canaturile! Pedagogul întredeschide uşa şi se ascunde in spatele unui canat. ORESTE: Zici că cei din Argos stau grămadă în faţa templului? PEDAGOGUL: Da! Şi n-aş putea să-ţi spun cine-i mai ticălos şi mai pornit să-ţi facă rău . ERINIILE. Uitati-vă.) Deschide uşa. Te vor ucide cu pietre. Mulţimea împinge uşa cu violenţă şi se opreşte buimacă în prag. unde eşti? Nu se vede nimic. MULŢIMEA . ORESTE: Fă aşa cum îţi spun. Poftim. Pedagogul întredeschide uşa.. stăpîne. (Eriniile îi taie calea. ORESTE: Sărmana Electra! Intră Pedagogul. Pînă atunci.ORESTE: Sînt cu desăvîrşire singur. A DOUA ERINIE: în curînd foamea îl va alunga din bîrlog: pînă deseară vom şti ce gust are sîngele lui. mănîncă. în curînd nervii lui vor răsuna asemenea corzilor unei harpe sub gingaşele arpegii ale groazei. luaţi carnea şi fructele astea. Pe urmă. înarmaţi. Scena VI ACEIAŞI. PEDAGOGUL: Uşurel. ORESTE: Pînă la moarte voi fi singur. ORESTE: Nu căuta să vii lîngă mine. PRIMA ERINIE: Ba nu. tu cel mai drăgălaş dintre asasini ţi-am rămas eu: ai să vezi ce jocuri vom născoci ca să te. dar astea cine mai sînt? Alte superstiţii. Ce dor îmi e după dulcea ţară a Aticii. Lumină puternică.) O. Scena V ORESTE.. unde dreptatea mea avea dreptate. distrezi. ochii i se măresc. te-ar sfîşia de viu.

nu-i aşa? E aproape un accident. Ascultaţi încă ceva: într-o vară. Vă uitaţi la j mine. pe tronul celui răpus de mine. ca un cîine care şi-a pierdut stăpînul. vă e teamă de mine. Pentru voi. regele vostru. iar ziuaj aceasta este ziua încoronării mele. L-aţi întîmpinat pe ucigaş ca pe regele vostru. muştele voastre credincioase vau părăsit pentru mine.STRIGĂTE DIN MULŢIME: La moarte! La moarte! Ucideţi-l cu pietre.) Ştiu. avea mănuşi roşii pînă la coate. Totul este nou aici. oameni ăi mei. ORESTE (s-a ridicat): lată-vă. iar vechea crima a. încercaţi să trăiţi. Şi totuşi. Scyros a fost năpădit de şobolani. şi voi rnaţi respins pentru că nu eram de-al vostru. Adio. O viaţă ciudată. nici să mă plîngeţi. Vreau să fiu un rege fără ţară şi fără supuşi. preacredincioşii mei supuşi! Eu sînt Oreste. o. şi din pricina asta vă e teamă!? de mine. Era o molimă groaznică . spaimele voastre din timpul nopţii.) Nu mai strigaţi? (Mulţimea tace.| început să dea tîrcoale printre zidurile oraşului. Vom turna plumb topit pe rănile tale. crima lui Egist. un alt ucigaş s-ăj ridicat în faţa voastră. gemînd încetişor. fiul lui Agamemnon. O crimă pe care cel ce-o săvîrşeşte n-o poate îndura nu mai e crima nimănui. Acum sînt de-al vostru. toate sînt ale mele. locuitori ai Argosului: nu mă voi aşeza. deci. O FEMEIE: Eu îţi voi scoate ochii. Sfîşiaţi-l! La moarte! ORESTE (fără să-i audă): Soarele! MULŢIMEA: Nelegiuitule! Ucigaşule! Casapule! Te vom rupe în bucăţi. totul trebuie luat de la capăt. supuşii mei. (Mulţimea murmură.lighioanele rodeau totul şi locuitorii oraşului . aţi citit în j ochii lui că era de-ai voştri şi că nu avea curajul faptelor sale. Greşelile şi mustrările voastre de cuget. Şi pentru mine începe viaţa. eu vă iubesc. voi nu puteţi nici să fflă. le iau pe toate asupra mea. pedepsiţi. dar vouă nu v-a fost teamă de el. Nu vă mai temeţi de morţii voştri. e temeiul meu de viaţă şi mîndria mea. oameni ai mei. dar nu vă fie frică. pentru voi| MUŞTELE t 89 ani ucis. Am venit să-mi cer înapoi regatul. o. UN BĂRBAT: Eu îţi voi mînca ficatul. aţi înţeles că omorul meu e în-j tr-adevăr al meu: îl iau asupră-mi în faţa soarelui. mănuşi de sînge. sîntem legaţi prin sînge şi sînt îndrituit să fiu regele vostru. descumpănită. şiroind de sînge. Un zeu mi l-a oferit şi eu am spus nu. locuitori ai Argosului. sînt morţii mei. Acum cincisprezece ani. Şi iată.

aşa cum fac muştele. El s-a ridicat în mijlocul oraşului . Apoi a pornit-o la drum.) Şi toţi şobolanii au înălţat capetele.aşa (se ridică în picioare). Aşa! Iese. A început să cînte din fluier şi toţi şobolanii s-au îmbulzit în jurul lui.credeau că le-a sosit ceasul din urmă. Dar într-o zi a venit un cîntăreţ din fluier. au dat năvală pe urmele sale. Cortina . şovăitori . Priviţi! Priviţi muştele! Apoi. aşa (coboară de pe piedestal). dintr-o dată. Iar cîntăreţul din fluier şi şobolanii lui au'pierit pentru totdeauna. cu paşi mari. strigîndu-le celor din Scyros: „Daţi-vă la o parte!" (Mulţimea se dă la o parte. Eriniile se năpustesc urlînd după el.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful