Jean-Paul Sartre MUŞTELE CU UŞILE ÎNCHISE MORŢI FĂRĂ ÎNGROPĂCIUNE DIAVOLUL ŞI BUNUL DUMNEZEU SECHESTRAŢII DIN ALTONA

OPERE XX RAO International Publishing Company Grupul Editorial RAO P.O. Box 2-l24 Bucureşti, ROMĂNIA JEAN-PAUL SARTRE LesMouches (1947); Huis dos (1947); Moits sans sepulture (1947); Le Diable etle bon Djeu (1951); Leş s6questr6s d'Altona (1960) Copyright © Editions Gallimard Tous droits reservăs Traducere din limba franceză NICOLAE MINEI şi ANY FLOREA, MIHAI SORA, MARGARETA BĂRBUŢĂ, GEORGE VRACA şi ANCA GONŢESCU Coperta colecţiei DONE STAN, CRISTIAN BĂDESCU Pe copertă GRUNEWALD, Tentaţia Sfîntului Anton (detaliu) © RAO International Publishing Company 1998 pentru versiunea în limba romăna Tiparul executat de ALFOLDINYOMDA AG Debrecen, Ungaria Octombrie 1998 ISBN 973-576-l87-4 CUPRINS MUŞTELE /7 Traducere de Nicolae Minei şi Any Florea CU UŞILE ÎNCHISE 791 Traducere de Mihai Sora MORŢI FĂRĂ ÎNGROPĂCIUNE / 135 Traducere de Margareta Bărbuţă DIAVOLUL ŞI BUNUL DUMNEZEU /203 Traducere de Mihai Sora SECHESTRAŢII DIN ALTONA / 349 Traducere de George Vraca şi Anca Gonţescu

MUŞTELE

Dramă în trei acte Lui Charles Dullin,

în semn de recunoştinţă şi prietenie. PERSONAJELE JUPITER ORESTE EGIST PEDAGOGUL ELECTRA CLITEMNESTRA OERINIE O FEMEIE TÎNĂRĂ O FEMEIE BĂTRÎNĂ PRIMA STRAJĂ A DOUA STRAJĂ MARELE PREOT BĂRBAŢI ŞI FEMEI DIN POPOR ERINU, SLUJITORI STRĂJILE PALATULUI Actul întîi O piaţă în Argos. O statuie a lui Jupiter, zeul muştelor şi al morţii. Are ochii albi şi faţa mînjită cu sînge. Scena I Femei bătrîne înveşmîntate în negru intra în procesiune şi fac libaţiuni în faţa statuii, în fund, aşezat jos, un idiot. Intră ORESTE şi PEDAGOGUL" apoi, JUPITER. ORESTE: Ei, femeilor! Se întorc toate, scoţînd un ţipăt. PEDAGOGUL: Ia spuneţi-ne... (Ele se dau un pas îndărăt, scuipînd pe jos.) Ei, voi de colo, ascultaţi, sîntem nişte călători rătăciţi. Nu vă cer decît o lămurire. (Bătrînele fug, scăpînd din mani urnele.) Hoituri bătrîne! Ai zice că mi-au căzut cu tronc! Ah! stăpîne, ce călătorie plăcută. Straşnică idee ai avut să vii aici, cînd în Grecia şi în Italia sînt mai bine de cinci sute de capitale, cu vinuri bune, hanuri primitoare şi străzi pline de lume! Ăştia de la munte parcă n-au văzut niciodată turişti. De o sută de ori am întrebat de drum în tîrguşorul ăsta afurisit, care se prăjeşte la soare. Pretutindeni aceleaşi strigăte de spaimă şi aceeaşi harababură, aceeaşi goană neagră şi greoaie pe străzile unde lumina îţi ia ochii, pfiu! Străzile astea pustii, aerul care tremură şi soarele ăsta... Există ceva mai sinistru ca soarele? 14 4 Jean-Paul Sartre ORESTE: Aici m-am născut...

PEDAGOGUL: Aşa se pare. Dar în locul tău nu m-aş lăuda cu asta. ORESTE: Aici m-am născut, dar trebuie sa întreb de drum ca un străin. Bate la uşa asta! PEDAGOGUL: Ce speri? C-o să-ţi răspundă careva? Uită-te niţel la casele astea şi vezi cum arată. Unde le sînt ferestrele? Bănuiesc că dau spre nişte curţi bine ferecate şi întunecoase şi stau cu dosul la stradă... (Oreste face un gest.) Bine. Bat, dar n-am nici o speranţă. Bate. Tăcere. Bate din nou, poarta se întredeschide. O VOCE: Ce doreşti? PEDAGOGUL: Doar o întrebare. Nu ştii unde locuieşte... (Uşa se închide brusc.) Lua-te-ar naiba! Eşti. mulţumit, stăpîne Oreste, ti-a fost de ajuns? Dacă vrei, pot să bat la toate uşile. ORESTE: Nu, lasă. PEDAGOGUL: Ia te uită! E cineva aici. (Se apropie de idiot.) Mărite doamne! IDIOTUL: Hî PEDAGOGUL (salutînd din nou): Mărite doamne! IDIOTUL: Hî! PEDAGOGUL: Binevoieşte să ne arăţi casa lui Egist. IDIOTUL: Hî! PEDAGOGUL: A lui Egist, regele Argosului. IDIOTUL: Hî! Hî! Jupiter trece prin fundul scenei. PEDAGOGUL: Ce ghinion. Primul care n-o rupe la fuga e idiot. (Jupiter trece din nou.) Ce zici! Ne-a urmărit pînă aici. ORESTE: Cine? PEDAGOGUL: Bărbosul. ORESTE: Ţi se pare. PEDAGOGUL: L-am văzut trecînd adineauri. ORESTE: Ţi s-a năzărit. PEDAGOGUL: Cu neputinţă, în viaţa mea n-am mai văzut o asemenea barbă; în afară de una, de bronz, care împodobeşte MUŞTELE 4 15 chipul lui Jupiter Ahenobarbus din Palermo. Uite-l, trece din nou. Ce-o fi vrînd de la noi? ORESTE: Călătoreşte ca şi noi. PEDAGOGUL: Zău! L-am întîlnit pe drumul spre Delfi. Şi cînd ne-am îmbarcat la Iţea, el îşi plimba barba pe vas. La Nau-plia nu puteam face un pas fără să ne împiedicăm de el, şi acum, iată-l aici. Găseşti că toate astea nu sînt decît nişte simple coincidenţe? (Alungă muştele cu mîna.) Ah! muştele din Argos mi se par mult mai ospitaliere decît oamenii. Uită-te la alea, uită-te bine la ele! (Arată cu degetul spre ochiul idiotului.) Stau grămadă pe ochiul lui ca pe-o felie de pîine cu unt, dar el

ajungă-vă odată! lata. stăpîne. Şi de atunci se tot îngraşă. încă de pe atunci. şi uite că jivinele astea mici te întîmpină sărbătoreşte. de parcă-i face plăcere să-i sugă ochii. PEDAGOGUL: Cu cine avem onoarea? JUPITER: Numele meu este Demetrios. Peste cincisprezece ani vor ajunge de mărimea unor broscuţe. am fost martor la înapoierea regelui Agamemnon. PEDAGOGUL: Vai! Povestea asta nu-mi sună a bine. (Alungă muştele. ORESTE: Pari bine informat în ceea ce priveşte Argosul.) Ei. Vin din Atena. gata. Locuitorii Argosului le-au văzut chipurile înroşite de soarele care asfinţea. regina Clitemnestra a apărut pe metereze însoţita de Egist. cam grase. întradevăr. Egist. că cel mai nimerit lucru ar fi să plecăm. cînd flota victorioasă a grecilor a ancorat în rada Naupliei. Acum cincisprezece ani. 16 * Jean-Paul Sartre JUPITER: N-aveţi de ce vă teme. JUPITER (care s-a apropiat): Nu sînt decît nişte muşte de carne. i-au văzut aplecîndu-se peste creneluri şi privind îndelung spre mare. fără pupături! De undeor fi venind? Fac mai mult zgomot decît hîrîitoarele şi sînt mai mari ca libelulele. era înclinat spre melancolie. Iar strigătele acestea arăta c-a început ceremonia.) Gata. şi s-au gîndit: „Iese bucluc". (Le alungă. Şi. Argosul nu era decît un orăşel de provincie. ORESTE: Am mers mult pe jos şi e o căldură cumplită. (Alungă muştele. regele de-acum. (Le alungă.) Ei.) Pe atunci însă nu erau muşte. ORESTE: Taci din gură. JUPITER: Şi eu te-am văzut. Un desfrănat care. după cum ştii. JUPITER: Vin pe-aici adesea. Dar sînt . ORESTE: Cred că te-am văzut pe vapor acum două săptămîni. care seamănă cu laptele covăsit. iese din ei o scursoare albă. Tăcere. un miros puternic de cadavru le-a atras deasupra oraşului. era j amantul reginei Clitemnestra. de parcă te-ar recunoaşte. Azi e sărbătoarea morţilor. au năvălit asupra ta.zîmbeşte fericit. şi sînt de părere. Strigăte groaznice în palat. gata. Dar n-au spus nimic. Ştiţi. în seara zilei a doua. în zilele următoare m-am urcat împreună cu ceilalţi pe drumul de pază şi-am privit îndelung cortegiul regal care înainta pe cîmpie. care se plictisea leneş sub soare. Pari obosit. De pe metereze se puteau vedea pînzele albe. poţi să te simţi la largul tău: te plîngeai atîta că eşti străin în propria ta ţară.

Hai. pun mîna pe ea şi v-o aduc. dar a făcut o mare greşeală. judecaţi singuri: uitaţi-vă la gîngania aia bătrînă. JUPITER: Agamemnon era om de treabă. o spînzurătoăre frumoasă e o distracţie şi îi mai obişnuieşte niţeluş pe oameni cu moartea. în imaginaţie. Mă reped asupra gînganiei. şi poate c-o să-ţi dau drumul. tot n-au spus nimic. ORESTE: Şi ucigaşul domneşte. sînteţi obişnuiţi cu paloşele încinse ale soarelui. Cît despre ce-au făcut. (Se repede spreBătrină şi o tîrăşte în avanscenă. Ce grozăvie! Ha! Clipeşte din ochi şi totuşi voi. în provincie. în clipa aceea ar fi fost de ajuns un cuvînt. un cadavru imens. au lăsat pleoapele pe ochii lor daţi peste cap de voluptate. N-a îngăduit ca execuţiile capitale să aibă loc în public. Cei de-aici n-au spus nimic pentru că se plictiseau şi doreau să vadă o moarte violentă. babo. Păcat. Ei n-au spus nimic cînd l-au văzut pe regele lor apărînd la porţile oraşului. Ei bine. n-am vorbit: eu nu sînt de pe aici şi nu era treaba mea. sînt un simbol. tot n-au spus nimic. JUPITER: Ei! Nu arunca atît de repede vina pe zei! Trebuie oare să pedepseşti întotdeauna? Nu era mai bine ca de pe urma acestui scandal să profite ordinea morală? ORESTE: Asta au făcut zeii? JUPITER: Au trimis muştele. înţelegi. cînd l-au auzit MUŞTELE * 17 a doua zi pe regele lor urlînd de durere în palat. Şi atunci cînd au văzut-o pe Clitemnestra întinzîndu-i braţele ei frumoase şi parfumate. tinere? îmi pare bine. A trăit cincisprezece ani fericiţi. asta dovedeşte că ai sentimente nobile. care colcăie prin crăpături. ORESTE: Nici tu n-ai spus nimic? JUPITER: Te supără. Cît despre cei din Argos. şi întregul oraş era ca o femeie în călduri. ăştia. După cine porţi doliu? BĂTRÎNĂ: Aşa e portul în Argos. PEDAGOGUL: Ce caută muştele în treaba asta? JUPITER: A. un singur cuvînt. care lipăie cu picioruşele ei negre pe lîngă ziduri: e un exemplar frumos al acestei faune negre şi plate. Uitaţi-vă cum se zbate ca un peşte prins în undiţă.curios să aud mai departe. JUPITER: Portul în Argos? A! înţeleg. Eşti în doliu după regele . Ia zi. ai pierdut pesemne zeci de feciori: eşti neagră din cap pînă-n picioare.) Iată ce-am pescuit. Credeam că zeii sînt drepţi. cu faţa sfărîmată. dar ei au tăcut şi fiecare vedea. vorbeşte.

ORESTE: Ce fel de om eşti? JUPITER: Cine se sinchiseşte de mine? Vorbeam despre zei. JUPITER: Bine.) Ascultaţi! Ca să nu uite niciodată strigătele regelui lor în agonie. E singura ta cale de izbăvire. care merge pe şapte ani. Ei. Căinţa se măsoară la cîntar. de modă veche. BĂTRÎNA: Ah! mă căiesc. BĂTRÎNĂ: Taci! 18 * Jean-Paul Sartre JUPITER: în noaptea aceea trebuie sa fi făcut dragoste c-o poftă nebună. nu sînt de pe aici. nu? BĂTRÎNA: Ah. a fost. Egist se căieşte oare? JUPITER: Egist? Mira-m-aş. du-te. BĂTRÎNA: Stăpîne! Eşti un mort? JUPITER: Un mort! Du-te. după regele care-a fost ucis. dacă ai şti cum mă căiesc. şi fiică-mea se căieşte. stăpîne. (Se aud strigăte îngrozitoare în palat. şi ginerele meu jertfeşte în fiecare an o vacă.) Dragii mei prieteni. şi ăi întredeschis fereastră ca să auzi mai bine. Ah! Nu ştiu şi puţin îmi pasă. du-te. Ce-ai făcut? BĂTRÎNĂ: Bărbatul meu era la cîmp. ori mă înşel. a cărei amintire n-aţi pututo îngropa. ales pentru . şi ai stat la pîndă după perdele. taci! JUPITER: Pentru ca eşti destul de bătrînă că să fi auzit strigătele alea puternice care s-au învîrtit pe străzile oraşului o dimineaţă întreagă. şi caută să crapi pocăită. cu răsuflarea tăiată şi cu furnicături pe şiră spinării. ori aveam de-a face cu o credinţă frumoasa... tîrîtură bătrină. ce puteam să fac? Am tras zăvorul la uşă. Era sărbătoare. l-am crescut în căinţă: e cuminte ca o icoană.tău. (Bătrina fuge. nebuno! Sa nu-ţi pese cine sînt. întemeiată solid pe teroare. mai bine ai grijă de tine şi vezi de capătă iertarea cerului prin căinţa. un văcar. o sărbătoare groaznică.. bălai şi pătruns de pe acum de sentimentul păcatului săvîrşit înainte de-a se naşte. stăpîne. iar pe nepoţelul meu. trebuiau să-l trăsnească pe Egist? ORESTE: Trebuiau. ce zici. BĂTRÎNĂ: Taci! Pentru numele lui Dumnezeu. JUPITER: O sărbătoare sîngeroasă. JUPITER: Da. Dar ce importanţă are? Un oraş întreg se căieşte pentru el..

i-aş spune. lasă. cei însărcinaţi să-l omoare l-au părăsit în pădure. Călătoresc pentru a mă cultiva împreună cu un sclav care a fost pre- . stăpîne.vocea lui puternică. Ah. mă rog? JUPITER: închipuieşte-ţi că într-o zi se înfăţişează la porţile acestui oraş. Dinspre partea mea.. cît s-a schimbat de atunci uşuraticul popor al Argosului şi cît de aproape e acum de inima mea! ORESTE: De inima ta? MUŞTELE * 19 JUPITER: Lasă. Agamemnon mai avea şi un băiat. ORESTE: Aşa să fie? Ziduri mînjite cu sînge. JUPITER: Da.. O fiică pe care o chema Electra. tinere. Se spune c-a murit. ORESTE: A murit! Pe naiba..". ORESTE: După cîte ştiu. Vorbeam cu mine însumi. Agamemnon avea o fiică. străzile pustii. Cuprinşi de milă. ORESTE: A! E palatul lui Egist? Şi ce părere are Electra de toate astea? JUPITER: O! E o copilă. stăpîne.) Ei! asta nu-i nimic. i-aş spune aşa: „Tinere. Cei din Nauplia ne-au povestit că Egist a dat poruncă să fie ucis puţin după moartea lui Agamemnon. în acest palat al lui Egist. Se spune c-ar fi fost luat şi crescut de nişte bogătaşi din Atena..şi strigătele. (Oreste face un gest de dezgust. o căldură de iad. mai bine ar fi murit. milioane de muşte. daca trăieşte.. i-aş spune tinere pentru că e cam de vîrsta ta. o duhoare de abator. un zeu cu chip de om ucis. tinere. Ar fi trebuit să spun: aproape de inima zeilor. pot să aflu numele tău? 20 + Jean-Paul Sartre ORESTE: Mă numesc Fileb şi sînt de fel din Corint.. urlă aşa. un anume Oreste. strigătele astea insuportabile: aşa ceva îi place lui Jupiter? JUPITER: Nu-i judeca pe zei. au taine dureroase. ORESTE: Ei şi? JUPITER: Daca l-aş întîlni atunci. Pentru că veni vorba. ORESTE: Şi de ce. Tăcere. ce-o să spuneţi însă cînd or să dea drumul morţilor? Astăzi se împlinesc exact cincisprezece ani de cînd a fost asasinat Agamemnon. doar ştii foarte bine c-a murit.. nişte larve îngrozite care se bat cu pumnii în piept în casele lor . JUPITER: Unii pretind că trăieşte. Locuieşte aici. PEDAGOGUL: Ba da.. la fiecare aniversare în sala cea mare a palatului.

peste un stîrv de oraş chinuit de muşte. le e teamă . ORESTE: Pe Jupiter! JUPITER: Nu-i mare scofală. cugetul încărcat sînt o mireasmă plăcută pentru nările zeilor. tihna morocănoasă a provinciei şi plictiseala. Drum bun. căci n-ai luat parte la crima lor. respectă-le dureroasa lor trudă. rînduiala dintr-un oraş şi rînduiala din suflete sînt şubrede: dacă te atingi de ele. nu ştiu ce ţi-aş răspunde. te". Poate că ai dreptate. ai ceva mai bun de făcut decît să domneşti peste un oraş pe jumătate mort. JUPITER: Aşa da. Scena II ORESTE. şi dacă vă sîcîie muştele. ca omizile. ţi-aş răspunde. şi nevinovăţia ta impertinentă te desparte de ei ca un şanţ adînc. Ne mai întîlnim noi. zeilor le plac aceste suflete jalnice. asta nu mă priveşte. Lasă-i. Un mic talent de scamator. un gest cu braţul şi spun: „Abraxas. dacă aş fi eu tînărul acela. JUPJTER: Perfect. (Privindu-l în ochi. Da. tinere. pleacă. ai fi un căpitan viteaz într-o armată pusă pe luptă. dacă-i abaţi fie şi numai o clipă de la remuşcările pe care le au. pentru că altfel ai să-i duci la pierzanie: dacă-i opreşti din drum.) Ei. pleacă! Ce cauţi aici? Vrei să-ţi revendici drepturile? Eşti înflăcărat şi puternic.dar teama. tinere." ORESTE: Adevărat? Aşa i-ai spune? Ei bine. iată cum vă puteţi descotorosi de ele: vedeţi roiul ăsta care zumzăie în jurul vostru? Fac o mişcare cu mîna. te. Oamenii de aici sînt nişte mari păcătoşi. Iese. ah! plictiseala zilnică a fericirii. N-ai cum să le împărtăşeşti căinţa. MUŞTELE 4 21 gala. Dacă ţii cît de cît la ei. JUPITER: O. dar iată c-au pornit pe calea răscumpărării. Aşadar i-aş spune: „Tinere.. lasă-i. trebuie să-mi văd de treburi. Şi iată-le cum cad şi încep să se tîrască pe jos. Au cugetul încărcat. Ziua bună. gala. Pacea fie cu voi. drum bun. îndepărtează-te de ei în vîrful picioarelor.) O groaznică nenorocire care va cădea asupra ta. şi-apoi.. Bine ar fi ca Oreste să fie la fel de cuminte. ORESTE: Pacea fie cu tine. toate greşelile făptuite se vor împietri peste ei ca untura sleită.ceptorul meu. Pleacă. provoci o catastrofă. PEDAGOGUL . în timpul liber sînt dresor de muşte. Vrei să le răpeşti bunăvoinţa divină? Ce-o să le dai în schimb? O digestie liniştită. (Se măsoară din priviri: Pedagogul tuşeşte.

pînă şi un cîine are mai multe amintiri decît mine: el îşi recunoaşte stăpînul. Dar mie.) Iată palatul meu.. unul dintre ei mă ducea în braţe. Acolo a fost ucis de o tîrfă şi de peştele ei. O văd pentru prima dată. una cîte una. asemenea geografului Pausa-nias. taci din gură. ai fi putut scrie un ghid al Greciei. ghemuit. Vad o mare clădire mută. Stăpînul lui. un cîine bătrin care se încălzeşte. Mi se pare că a şaptezecea era stricată. ORESTE: Lasă filozofia! Prea mult rău mi-a pricinuit. stăpîne? Cultura ta îţi aparţine. n-am nici cea mai palidă amintire. Şi eu mam născut tot acolo.. lîngă foc şi se ridică puţin cînd intră stăpînul şi schia-ună încetişor în chip de salut. Ah! pînă şi un cîine. stăpîne ingrat? Şi eu care mi-am cheltuit zece ani din viaţă ca să ţi le dau! Dar toate călători22 4 Jean-Paul Sartre ile pe care le-am făcut? Dar oraşele pe care le-am vizitat? Dar cursul de arheologie pe care l-am ţinut numai pentru tine? N-ai amintiri? Existau înainte atîtea palate. statui! De ce nu sînt mai greu. îngîmfată în solemnitatea ei provincială. încît. cît de mult te-ai schimbat! Odinioară citeam în tine.. Palate. ai de gînd să-mi spui odată la ce te gîndeşti? De ce m-ai tîrît pînă aici? Şi ce vrei să faci? ORESTE: Ţi-am spus eu că am ceva de făcut aici? Hai. coloane. îmbinînd fructele înţelepciunii mele cu comorile experienţei pe . ca pe un buchet. (Se apropie de palat. şi ţi-am adunat-o cu dragoste. pe lumea asta nu există decît oameni. ORESTE: Palate! Adevărat. ORESTE: O fi oare om? PEDAGOGUL: Ah! stăpîne. vreun spion de-al lui Egist. Bărbosul ăsta e un om. PEDAGOGUL: Rău! Dacă dai oamenilor libertatea spiritului înseamnă oare să le faci rău? Ah. ce tare mă necăjeşti! Ce-a mai rămas din lecţiile mele şi din scepticismul surîzător pe care ţi lam predat? „O fi oare om?" La naiba. Acolo s-a născut tatăl meu. şi îmi amintesc de toate. mie ce-mi aparţine? PEDAGOGUL: Şi cu cultura cum rămîne. Cu siguranţă c-am trecut pe poarta asta. PEDAGOGUL: N-ai amintiri. Ah. Aveam aproape trei ani cînd soldăţeii lui Egist m-au luat cu ei. eu. sanctuare şi temple în mintea ta. aveam ochii larg deschişi şi fără îndoială că plîngeam. care am în mintea mea atîtea pietre? Despre cele trei sute optzeci şi şapte de trepte ale templului din Efes nu-mi vorbeşti? Le-am urcat..PEDAGOGUL: Bagă de seamă! Omul ăsta ştie cine eşti. şi e destul şi-atît.

ei merg. cînd erau copii. învăţat ca un moşneag. Nu pot să mă plîng: mi-ai lăsat libertatea firelor pe care le smulge vîntul din pînzele de păianjen şi care plutesc la zece picioare deasupra pămîntu-lui. Căci amintirile sînt o hrană îmbelşugată pentru cei care stăpînesc case. în copilărie m-aş fi jucat cu canaturile ei. în ziua cînd aş fi ajuns major. ce minunată absenţă e! (Se apropie de palat. Eu sînt liber. dobitoace. le-aş fi împins noaptea. cei tăcuţi. Dar aş fi intrat şi ieşit pe poarta asta de zece mii de ori. m-aş fi proptit în ele şi ele ar fi scîrţîit fără să se deschidă.) Aş fi locuit aici. de cinci ani. şi picioarele lor desculţe apasă cu putere pămîntul şi se zgîrie de pietriş. nu te-am pus să străbaţi o sută de state. într-o zi. eu nu atîm mai greu decît un fir şi trăiesc în văzduh. zgomotul ploii pe acoperiş. La şapte ani eu ştiam deja că sînt exilat. cei care în fundul sufletului simt greutatea unor imagini tulburi şi pămîntene. şi că din ele nu voi putea face niciodată amintirile mele. slavă Domnului.care o am. viaţa li s-a schimbat pentru că. într-un cuvînt. Şi te mai plîngi! ORESTE: Ba nu. pe deasupra. fapta lor. Dar eu. N-aş fi citit nici una dintre cărţile tale. fără meserie. fără familie. Mai tîrziu. liber să slujeşti orice cauză şi ştiind că nu trebuie niciodată să slujeşti nici o cauză. Nu ţi-am dat încă din fragedă vîrstă să citeşti toate cărţile. Sigur. slujitori. şi la capătul drumului îi MUŞTELE 4 23 aşteaptă o faptă.. ca să te familiarizezi cu diversitatea părerilor omeneşti. arătîndu-ţi de fiecare dată cît de diferite sînt apucăturile oamenilor? Acum. şi braţele mele s-ar fi deprins cu rezistenţa lor. Şi încă şi mai tîrziu. fără religie.) Există oameni care se nasc angajaţi: ei nu au putinţa să aleagă. ştiam că ele sînt ale altora. au fost aruncaţi pe un drum. Ţie ţi se pare vulgară bucuria de a merge undeva? Şi mai sînt alţii.. de şapte ani. un om superior. poate că nici n-aş fi ştiut să citesc: e lucru rar un prinţ care ştie să citească. mirosurile şi sunetele. Ştiu că e un noroc şi-l apreciez aşa cum se cuvine. tremurul luminii . să predea filozofia sau arhitectura într-un mare oraş universitar.. (Pauză. nu mă plîng. ca să mă duc la fete. cît de liber sînt! Şi sufletul meu. Bătrîna mea poartă de lemn! Aş fi ştiut .. Oh. în stare. eliberat de orice servitute şi de orice credinţă. pe ascuns. fără patrie.le lăsam să-mi alunece de-a lungul trupului şi să cadă în jurul meu. sclavii ar fi deschis larg poarta şi eu aş fi trecut pragul ei călare. iată-te tînăr şi frumos. pămînturi. ăştia nu sînt nişte oameni superiori.

din neîndemînare. amintirile lor. groaza şi . în clipa asta. aş sta gol într-o încăpere întunecoasă a palatului. ORESTE: Nu. Mi-era teamă.mai precis. nu-i aşa? Şi ce părere ai de incrustaţiile în aur? La Dodona am văzut ceva asemănător: frumos lucrate. uneori îţi trec prin cap nişte idei prosteşti mă întebam dacă n-ai de gînd să-l izgoneşti pe Egist şi să-i iei locul. umbra unei seri ale mele. ORESTE (izbucnind): Ar fi cel puţin a mea. Nu că n-aş avea chef să-l apuc pe destrăbălatul ăsta de barbă şi să-l iau pe sus de pe tronul tatălui meu. şi nu mai puteam dormi. în vîrful picioarelor. aş aştepta ca soarele să asfinţească şi să se înalţe din pămînt. nici poarta mea. îmi vine inima la loc. (Se îndepărtează. că o mireasmă. Şi n-avem nici o treabă pe-aici. dacă aş putea să-mi însuşesc. Cu ce-ai fi fost mai cîştigat dacă ai fi locuit aici? în clipa de faţă sufletul tău ar fi terorizat de-o căinţă abjectă. Ei. nu împărtăşesc mustrările lor de cuget şi nu cunosc nici măcar un nume de pe aici. nu-ţi dai seama că sîntem gata să ne împuţim la căldura altora? PEDAGOGUL: Ah! stăpîne. peda-gogule. Şi zgîrietura aceea. în ultimele luni .. Să-i lăsăm în plata Domnului.să-ţi găsesc broasca. uite că-ţi fac pe plac: nu-i palatul meu. m-aş uita prin crăpătura unei jaluzele la culoarea roşie a luminii. Bărbosul are dreptate: un rege trebuie să aibă aceleaşi amintiri ca şi supuşii lui. ORESTE: De ce? PEDAGOGUL: Ai să te superi.) Stil doric.) Fii pe pace. de cînd ţi-am dezvăluit din ce neam te tragi vedeam cum te schimbi de la o zi la alta. acolo jos. n-am fost oaspete la nunţile fiicelor lor. în prima zi în care mi s-ar fi încredinţat o suliţă. PEDAGOGUL: Mi-era teamă — oricît te-ai deprinde din tinereţe cu ironia sceptică. Să mergem. o faptă care să-mi dea dreptul să mă socotesc de-al lor. şi totuşi mereu proaspătă. umbra reavănă a unei seri din Argos. Dar ce? Ce am eu de împărţit cu oamenii ăştia? Năm văzut cum se naşte nici unul dintre copiii lor. poate că eu ţi-aş fi făcut-o. e prea tîrziu. fie şi printr-o crimă. PEDAGOGUL: Acum eşti rezonabil. ORESTE (încet): Să-l izgonesc pe Egist? (Pauza. Cu ochii închişi. Să mergem. aidoma altor zeci de mii de seri. • frăţioare. Al meu ar fi şi bîzîitul 24 * Jean-Paul Sartre cmuştelor. Ah! dac-ar exista o faptă.. Vorbeşte. frăţioare. Şi căldura asta caremi pîrleşte părul ar fi fost a mea.

Scena III ACEIAŞI. miroase-mă pe mine. ca să ajungem pînă în Sparta. şi de sub fustele lor se ridica la nasul tău o duhoare de mucegai.. Nu sînt destul de voinică şi nu pot să te dărîm. de care nici porcii noştri n-au vrut să se atingă. (Frecîndu-se de el. care arde bine.) Ei.speranţele lor.) A! . uite aşa. au venit azi-dimineaţă sfintele alea. ştii că o lovitură de sabie te va despica şi că nu vei putea nici măcar să sîngerezi. cînd tot oraşul e cufundat în rugăciune. cu atît îţi plac mai mult. Vezi dacă putem căpăta nişte cai. Erai mulţumit. acum. acolo am prieteni. bătrînele curve în rochii negre. Lemn alb! Lemn alb. nu-i aşa? Tu ştii bine că eşti alb pe dinăuntru. gogoriţă ce eşti. scîrţîind din încălţările lor butucănoase. îţi plac băbătiile. Spaima şi sîngele de pe obraz şi verdele închis al ochilor. cealaltă la dreapta. cu siguranţă că ţi-e scîrbă de mine. şi toată lumea va vedea că e făcut din lemn alb. chiar de-ar fi să-mi ucid mama. petrecere bună şi să sperăm că pentru ultima oară. muştelor tale o să le placă toate astea. (îl vede pe Oreste. Am venit şi eu să-ţi aduc ofrande. Zeul morţilor e făcut din lemn alb. Poftim: coji şi toată cenuşa din vatră şi nişte ciozvîrte de carne care colcăie de viermi şi un codru de pîine putredă. Dar va veni cel pe care-l aştept. se apropie de statuia lui Jupiter): Lepădătură! N-ai decît să mă priveşti. una la stingă. Ăstea-s năluciri. Şi pe urmă va scoate sabia din teacă şi te va despica. S-au foit în jurul tău. Intră Electra. E ziua ta şi fi-au vărsat la picioare vinurile cele mai de preţ. şi mireasma asta delicioasă îţi mai gîdilă nările şi-acuma. cu ochii tăi rotunzi de pe chipul mînjit cu zeamă de zmeură. Pot doar să scuip pe tine. Va să zică. acum. Să plecăm. Petrecere bună de ziua ta. cu cît seamănă mai mult cu leşurile. totul nu-i decît vopsea. aşa. asta-i tot ce sînt în stare. PEDAGOGUL: Stăpîne! MUŞTELE 4 25 ORESTE: Da. ELECTRA ELECTRA (duce o ladă şi. sînt vie. cu mîinile în şolduri şi lăsat pe spate. nu mi-e frică de tine. Te va provoca batjocoritor. cu sabia lui uriaşă. Eu sînt tînără. fără să-i vadă. alb ca un trup de prunc. de sus pînă jos! Atunci cele două jumătăţi ale lui Jupiter se vor rosto26 4 Jean-Paul Sartre goli. simte mireasma mea de came proaspătă. pentru a-mi umple golul din suflet..

Spune mai departe. nu-s decît o slujnică.. ELECTRA: Frumoasă? Eşti sigur că sînt frumoasă? La fel de frumoasă ca fetele din Corint? ORESTE: Da. cea pe care o poartă Clitemnestra atunci cînd MUŞTELE 4 27 regele-i împarte culcuşul: eu sînt nevoită să spăl toate astea. Cum te numeşti? ORESTE: Mă numesc Fileb şi sînt din Corint. o să mă dai de gol? ORESTE: Nu. Spăl şi vasele. O tirăsc afară din palat şi pe urmă. Nu mi-e teamă deloc. Căci nu vor să ştiu. (Către Pedagog. Deunăzi. Mi-e drag oricine e străin de acest oraş. Nu semeni cu cei de pe aici. zeul morţii şi-al muştelor.. Nu mă crezi? Uită-te la mîinile mele. ELECTRA: A! Din Corint? Pe mine mă cheamă Electra. ELECTRA: Fii bine venit. ELECTRA ELECTRA: De ce te uiţi aşa la mine? ORESTE: Eşti frumoasă. De altfel la ce-mi foloseşte. după ce-am isprăvit cu munca. Marele Preot. ELECTRA: Nu mi-e teamă. Pedagogul iese.ORESTE: Nu-ţi fie teamă. ai văzut ce fac cu gunoaiele. seara. Credeam că-şi iese din minţi. Ei. pe nişte scoici. ORESTE: Slujnică? Tu? ELECTRA: Cea mai umilă slujnică. ELECTRA: N-ai decît să mă pîrăşti. Scena IV ORESTE. nici nu-mi pasă. Sînt rufe tare murdare şi pline de scîrboşenii. ORESTE: Electra. Să mă închidă într-un turn. Nu arată ca nişte mîini de prinţesă. Cine eşti tu? ORESTE: Un străin. primesc şi răsplata: sînt nevoită să stau lîngă o femeie mare şi . Ce privire ciudată ai! Arată oare ca nişte mîini de prinţesă? ORESTE: Sărmane mîini! Nu. acest Jupiter. Ce-ar putea să-mi mai facă? Să mă bată? M-au bătut şi pînă acum. Pline de bătături şi rosături. a călcat pe nişte cotoare de varză şi de napi. nu le-aş mai vedea mutrele. acolo sus? N-ar fi rău. Toate albiturile lor.) Du-te. închid ochii şi frec din răsputeri. care venise să-i facă temenele. cămăşile care au înfăşurat trupurile lor putregăite. Caraghiosul ăsta de lemn. ELECTRA: Aici nimeni nu-mi spune aşa ceva. Spăl rufele regelui şi ale reginei. Ce te mai silesc să faci? ELECTRA: în fiecare dimineaţă trebuie să golesc lada de gunoi. închipuie-ţi.

ELECTRA: Nu poţi? (Pauză. ELECTRA: Şi au întotdeauna să-şi spună ceva? Şi se simt bine laolaltă? Şi-i auzi. ELECTRA: Par o proastă. ORESTE: Ceva sau pe cineva? ELECTRA: Nu-ţi spun. Pe cînd eu. zîmbete. îşi lipeşte buzele de fruntea mea şi-mi spune: „Noapte bună. cu părul vopsit. ascultă. Are buze unsuroase şi mîini foarte albe. îşi pune mîinile pe umerii mei. pe drumuri. ORESTE: Cum. care miros a miere. ELECTRA: Corintul e un oraş frumos? ORESTE: Foarte frumos. rîzînd împreună? ORESTE: Da. ORESTE: Tu? ELECTRA: Eu de ură. seara tîrziu. cîntece.) E adevărat că în Corint sînt locuri umbrite? Locuri pe unde te plimbi seara? ORESTE: E adevărat. cum vine asta? ORESTE: Uite. ORESTE: Nu ţi-a trecut niciodată prin minte să fugi? ELECTRA: N-am curajul: mi-ar fi teamă.. Electra!" în fiecare seară. n-am căzut din picioare niciodată. E mama mea. ELECTRA: Şi toată lumea iese din casă? Toată lumea se plimbă? ORESTE: Toată lumea. N-am prietene. Rămîi multă vreme aici? ORESTE: Chiar azi trebuia sa plec. nu mă am decît pe mine. înţelegi? Dacă aş fi în turn nu m-ar mai săruta.. nu-i aşa? Pentru că mi-e atît de greu să-mi închipui plimbări.. Mai bine vorbeşte tu. Spune-mi. Şi ce fac fetele din Corint cît e ziua de . o bătrină care-a văzut cînd ai venit pe lume şi care te iubeşte cît de cît? ELECTRA: Nici măcar. aştept ceva.. Dar mă ţin bine. întreab-o pe mama: aş scoate din sărite pînă şi-un înger.. Nu ştiu. ELECTRA: Acum? ORESTE: Nu mai ştiu. în fiecare seară. Nu pot să-ţi spun. mîini de regină. Oamenii de aici sînt măcinaţi de frică. Dar acum. ELECTRA: Ce caraghios mi s-ar părea să fiu mîndră de oraşul meu natal. simt cum mi se lipeşte de piele carnea asta caldă şi hulpavă. Sînt o rîioasă.. o ciumată. 28 * Jean-Paul Sartre ORESTE: Şi-o să rămîi aici toată viaţa? ELECTRA (strigînd): A! Nu toată viaţa! Nu. Şi tu eşti frumos. nici măcar o doică. ELECTRA: Ţi-e drag? Eşti mîndru de el? ORESTE: Da. ELECTRA: Băieţii cu fetele? ORESTE: Băieţii cu fetele. aşa-ţi vor spune cei de pe-aici. singură. ORESTE: Nai vreo prietenă care-ar putea să te însoţească? ELECTRA: Nu.grasă.

unul dintre cei care rîd seara cu fetele.) Şi mai spune-mi ceva. cu ochii plini de foc. CLITEMNESTRA: Electra. ELECTRA. apoi se duc în vizită pe la prietene. mama în patul ucigaşului şi sora în robie. trebuie să ştiu asta din pricina cuiva.. ostenit şi molatic sub strălucirea fardurilor. apoi cîntă din gură sau din lăută. CLITEMNESTRA ELECTRA: Ce. Adineauri am văzut pe fereastră o altă Electra. Ai să-ţi pui rochia neagră şi giuvaierurile. ar şterge-o pe furiş. ELECTRA: Adică fac ceea ce doresc şi după aceea nu le mai pasă? ORESTE: întocmai. Dar nu mă aşteptam la ochii ăştia morţi. pînă ce iar sfărîma capul?. Ce 30 + Jean-Paul Sartre e? Ce înseamnă privirea asta lăsată în jos? îţi lipeşti coatele de şoldurile tale slabe. ELECTRA: Şi n-au nici o grijă? MUŞTELE * 29 ORESTE: Au griji mărunte. ELECTRA: Ce ciudat! (Pauză.. mergînd de-a-ndăratelea şi făcînd plecăciuni... A cuiva pe care-l aştept: să zicem ca un flăcău din Corint. Scena V ORESTE. ca să-şi caute alinare la vreuna dintre prietenele lui? sau ar trage sabia din teacă şi ar izbi cu ea în ucigaş.. Nu-mi răspunzi? ORESTE: Nu ştiu. cu gesturi largi. te încurcă trupul pe care-l ai. dar nu mă mai las păcălită de maimuţărelile tale. Destul de rar. Fileb? Te temi de ea? ORESTE: De o sută de ori am încercat să-mi închipui cum arată chipul acesta şi în cele din urmă am izbutit să-l văd.. ELECTRA: Da? Ascultă! Cei din Corint au mustrări de cuget? ORESTE: Uneori.mare? ORESTE: Se gătesc. ELECTRA: Cum? Nu ştii? VOCEA CLITEMNESTREI: Electra! ELECTRA: Ssst! ORESTE: Ce-i? ELECTRA: E mama. Aşa eşti adesea cînd sînt şi eu de faţă. Uită-te la mine! .. regina Clitemnestra.. Ce-ar face flăcăul din Corint. regele îţi porunceşte să te pregăteşti de ceremonie. se înapoiază dintr-o călătorie şi îşi găseşte tatăl asasinat. iar seara merg la bal.

De s-ar împlini cele spuse de tine. Fileb. are sînge închegat sub unghii. Ca şi anul trecut. ELECTRA: Prevestirea furtunii? Fie! O asemănare de felul acesta primesc.şi numai bine n-a ieşit din toate astea. şi pe noi.Răspunde-mi odată! ELECTRA: Ce nevoie aveţi de o slujnică pentru a da mai multă strălucire sărbătorii voastre? CLITEMNESTRA: Lasă prostiile! Eşti prinţesă. Face o călătorie. De mult am renunţat să-ţi mai dau porunci în numele meu. sîngele ăsta neliniştit. Electra. sînt prinţesă? Şi vă aduceţi aminte de asta o dată pe an. Dar cum să-ţi dau sfaturi eu. Ptiu. nu al meu. că nu semăn cu ea? MUŞTELE+3 ORESTE: Ce să spun? Chipul ei seamănă cu un cîmp răscolit de trăsnete şi grindină. dacă sărut mîna lui Egist şi îi spun tată. Văd că te strădui să te pierzi şi pe tine. tu care ne vezi pe amîndouă. Ţi le-am transmis pe cele ale regelui. CLITEMNESTRA: Fă cum crezi. Egist îşi va petrece braţul peste umerii mei. copila mea. mamă. ELECTRA: Da. CLITEMNESTRA: Eu n-am ce să-ţi spun. ochii ăştia prefăcuţi . . CLITEMNESTRA: Şi tu? Tu care te uiţi aşa la oameni. cine eşti? Lasă-mă să te privesc şi eu. dacă mă las molipsita de remuşcările voastre şi dacă implor iertarea zeilor pentru o crimă pe care n-am făptuito. preascumpul tău soţ. ELECTRA: Ce-mi pasă mie de poruncile lui Egist? E soţul tău. Da. cea care mi-am nimicit viaţa într-o singură dimineaţă? Mă urăşti. îmi va zîmbi lipindu-şi obrazul de ' al meu şi îmi va şopti la ureche cuvinte de ameninţare? CLITEMNESTRA: De tine depinde ca să nu mai fie aşa. ELECTRA: Nu vreau să semăn cu tine! Spune. Ce cauţi aici? ELECTRA (repede): E corintian şi-l cheamă Fileb. ELECTRA: Zău. Dar pe al tău se vede un fel de prevestire a furtunii ce va să vie: într-o zi pasiunea îl va arde pînă la os. una lîngă cealaltă. ca în fiecare an. şi poporul te aşteaptă. Electra. cînd poporul cere un tablou al vieţii noastre de familie pentru a-şi înălţa sufletul? Halal prinţesă care spală vasele şi păzeşte porcii. nu-i aşa că nu-i adevărat. dar ceea ce mă sperie mai mult este cămi semeni: şi eu am avut chipul ăsta ascuţit.

regina se distrează cu jocul nostru naţional: jocul de-a spovedania în public. care stau la temelie. CLITEMNESTRA: Să mă tem? Singurul lucru pe care l-am dobîndit. Nu spui nimic? Pesemne că ţi se părea mai ţînără ca mine. să mă înrolez în trupele de mercenari. Dar cei din Argos încep să se plictisească: fiecare ştie pe de rost crimele celorlalţi. neştiind nici măcar cum o cheamă. ele sînt crime oficiale. Fileb. cum se tîrăşte în genunchi pe stradă. ca să zic aşa. numai ca să nu treacă prin oraşul nostru. CLITEMNESTRA: Nu ţi-au spus că ne striveşte povara unei crime de neiertat. CLITEMNESTRA: Şi mama? Trebuie să aibă vîrsta mea. Nu ţi-a dat nimeni de ştire? Cei de la şes nu vor să ştie de noi: căinţa noastră o socotesc drept ciumă şi se tem să nu se molipsească. făptuită în urmă cu cincisprezece ani? ORESTE: Mi-au spus.CLITEMNESTRA: Fileb? A! ELECTRA: Parcă te-ai fi temut de alt nume. CLITEMNESTRA: Părinţii tăi mai trăiesc? ORESTE: Tata a murit. Apropie-te. este că acum nu mai am nimic de care să mă tem. CLITEMNESTRA: De obicei călătorii fac un ocol de douăzeci de leghe. şi nu arareori. vezi pe cîte un negustor. tînăr-tinerel. CLITEMNESTRA: Că regina Clitemnestra e cea mai vinovată? Că numele ei e cel mai blestemat dintre toate? ORESTE: Mi-au spus. pferzîndu-mă. orice om îşi strigă păcatele în faţa tuturor. Ce tînăr eşti! Cîţi ani ai? ORESTE: Optsprezece. în zilele de sărbătoare. 32 * Jean-Paul Sartre CLITEMNESTRA: Şi totuşi ai venit? Străine. tumîndu-şi cenuşă pe cap şi urlînd că-i ucigaş. după ce trage oblonul la dugheană. Ce prilej fără seamăn! Are impresia că se spovedeşte . ORESTE: Ştiu. străine. ea mai e încă în stare să rîdă şi să cînte de faţă cu tine. şi fii binevenit. soţ necredincios sau şperţar. eu sînt regina' Clitemnestra. îţi închipui ce bucurie pe ea cînd te-a văzut. O iubeşti? Răspunde odată! De ce-ai plecat de lîngă ea? ORESTE: Mă duc la Sparta. Aci. ELECTRA: Nu te lăsa înduioşat. nou-nouţ. mai cu seamă cele ale reginei nu mai distrează pe nimeni.

Pînă şi azi. hai. Şi îţi vei da în sfîrşit seama că ţi-ai chezăşuit viaţa pe o singură aruncătură de zaruri. şi dreaptă şi nedreaptă. Ai făcut din ea spălătoreasă de vase. mă urăşti încă şi mai mult pentru tinereţea decît pentru nevinovăţia mea. cînd au j trecut cincisprezece ani de atunci. Celor tineri lesne le vine să osîndească. spunîndu-mi că sînt o ucigaşă şi o tîrfă. Electra.pentru prima oară. ELECTRA: Mamă. Nu tinereţea ta. ELECTRA: Iar eu. Dar ia seama să nu-i judeci decît j pentru greşelile pe care ţi le mărturisesc: celelalte nu privesc J pe nimeni şi ar fi supăraţi pe tine dacă le-ai descoperi. ELECTRA: Vezi. care } trebuie să fie de vîrsta ta. nu. Dar nimeni i nare dreptul să-mi judece remuşcările. CLITEMNESTRA: Pe mine însămi mă urăsc în tine. CLITEMNESTRA: Acum cincisprezece ani. Te vei întoarce şi o vei vedea în urma ta. am cîntat şi am jucat de bucurie.. Dar aveam un fiu. Oamenii o să te l implore să-i condamni. Aşa cere legea. CLITEMNESTRA: Taci din gură! oricine poate să mă scuipe în l obraz. şi că nu mai ăi nimic de făcut decît să tîrăşti după tine crima pînă la moarte. îţi pare încă şi mai rău de tinereţea ta decît de crima pe care ai săvîrşit-o. ei n-au avut încă răgaz să facă rău. eu. pe a mea o urăsc. vei spune: „Nu eu. eram cea mai fru. Dar ai MUŞTELE 4 33 / răbdare. într-o zi vei duce după tine o crimă de neiertat. ca un cristal negru. odată pentru totdeauna. Şi nici măcar nu o vei mai înţelege. trăgîndu-te înapoi. Cu fiecare pas ţi se va părea că te depărtezi de ea. CLITEMNESTRA: Ruşine! Ne ocărim . Să vedem arunci ce se va alege din tînăra ta trufie. Cînd Egist l-a dat pe mîna mercenarilor. chiar pe tine. Fileb: asta e regula jocului. întunecată şi limpede. Uită-te la chipul meu şi dă-ţi j seama cît am suferit. mai am o tresărire de plăcere. îţi spun cinstit: nu de moartea ţapului j ăluia bătrîn îmi pare rău! Cînd l-am văzut cum sîngerează în ] baie. Electra. a căinţei.. CLITEMNESTRA: Eşti tînără.j moaşă femeie din Grecia. ELECTRA: Tînăra mea trufie? Hai. dar mereu acolo. şi totuşi îţi va fi la fel de greu de dus. de o sută de ori tăgăduită. inaccesibilă. eu te urăsc pe tine. dacă nu mă înşel aveai şi o fiică. nu eu am făcut-o!" Totuşi va fi acolo. Dar greşeala asta nu prea te • chinuie. de cîte ori mă gîndesc la j asta.

CLITEMNESTRA: Dacă nu te supui de bunăvoie. mă duc să mă gătesc. Morţii sînt ai lor.ca două femei de aceeaşi vîrsta. şi Marele Preot a pus să fie astupată cu o lespede. Fileb? Pe o înălţime deasupra oraşului se află o peşteră. Şi n-o să-ţi vie să crezi. Vreme de cincisprezece ani am tăcut amîndouă. oglinda mea preacredincioasă. lumea se strînge în faţa acestei peşteri. nu-lj voi dezamăgi. te rog să-l asiguri pe rege că-i voi da ascultare. ial parte la serbarea noastră. lespedea e rostogolită la intrarea în grotă. Morţii umblă de colo-colo. La mese li se pun tacîmuri. şi. totu-i la dispoziţia lor. iar oamenii se înghesuie puţin ca să le facă loc la priveghi. Iţi închipui cum se vaicără cei vii: i „Micul meu mort. Cît despre tine. Nu ştiu cine eşti. dar nu-ţi ascund că aş dori să pleci. se spune că dă în iad. Crede-mă. 34 + Jean-Paul Sartre ELECTRA: Poţi să-i spui regelui că nu voi veni la serbare. e adevărat. Ai venit tu. dar la fiecare aniversare. te rog să-ţi amîni plecarea. Nu vreau să iau parte la mascarada asta. După legile cetăţii. dar prezenţa ta e nefastă. ai vorbit cu noi şi iată. la cîntatul cocoşilor. li se dau scaune şi paturi. Electra nu poate să mă sufere şi eu ştiu asta. pe care le-a învrăjbit o rivalitate amoroasă. numai privirile ne trădau. Buna mea mamă. . soldaţii dau la o parte lespedea care-i astupă intrarea şi. Poate că vei găsi prilej de rîs. ne arătăm colţii şi mîrîim ca nişte căţele. regele a poruncit să fii adusă cu de-a sila. ei se j întorc din nou sub pămînt. Voi veni la serbare. Dar mi-aş tăia mai curînd dreapta. sîntem datori să-ţi oferim ospitalitate. ELECTRA: Cu de-a sila? Ha! Ha! Cu de-a sila? Bine. nu te iubesc. Pe curînd. Pe tine. tinere. micul meu mort. şi nici ce cauţi printre noi. decît să-ţi fac vreun rău. copila mea. zice-se. Fileb. căreia flăcăii noştri nu i-au dat niciodată de capăt. n-am vrut sa te jignesc!" A doua zi dimineaţă. morţii noştri se ridică din iad şi se împrăştie prin oraş. Dar te sfătuiesc să nu ridici împotriva lui Egist căpşorul tău veninos: el ştie să fringă spinarea viperelor dintr-o singură lovitură de ciomag. Şi totuşi sînt mama ta. iartă-mă. Ştii ce fac ei. şi pînă la anul nu mai e nimic de făcut. Iese. altfel o păţeşti. deoarece poporul vrea să mă vadă. nu ai mei. Ştii prea bine că aşa e şi abuzezi de slăbiciunea mea. îndeplineşte-i porunca.

Scena I MULŢIMEA.. care şi-a legat soarta de a lui şi l-a urmat pretutindeni. pleacă. Caută cai prin t6t oraşul. îl ia cu el şi cortina cade. peştera. apoi JUPITER. ORESTE si PEDAGOGUL O FEMEIE (lăsîndu-se în genunchi în faţa băieţelului ei): Cravata! De trei ori ţi-am făcut nodul pînă acum. In numele mamei tale. Ia pildă de la Telemac.. ORESTE: Nu mai plec. dreapta. întilniri ca astea sînt cîteodată mai folositoare decît îţi închipui la început. cînd o să ţi se spună. Hai. fiul lui Ulise. pe nume Mentor. COPILUL: Pe aici vin? FEMEIA: Da. MUŞTELE + 37 Actul al doilea TABLOULI O terasă pe an munte. drăguţule. Numai aşa ajungi om de treabă. Intrarea ei este astupată de o lespede mare si neagră. Să fii cuminte şi să plîngi [ împreună cu ceilalţi.) Atunci. nu ţi-am făcut nimic. Iese ORESTE: în numele mamei mele. La. COPILUL: Mi-e frică. ştii cine era acest Mentor? Vorbindu-i. (îl scutura de praf cu mîna. UN ALTUL: Ce bine! Cred că le place şi-acuma căldura soarelui. N-o să-ti para rău că m-ai luat tovarăş. ieftin de tot. JUPITER JUPITER: Slujitorul tău mi-a spus că vă pregătiţi de plecare. FEMEIA: Trebuie să-ţi fie frică. galla. MUŞTELE t 35 Scena VI ORESTE. Sînt sigura ca ne vei aduce nenorocire. o sămi spui povestea ta. Eu aş putea să-ţi fac rost de două iepe înşeuate. într-o zi a întîlnit un domn bătrîn. Mai întîi — abraxas. eşti oaspetele meu.) Aşa! Eşti curat. nu mă mai despart de tine. Şi apoi. UN BĂRBAT: Azi o să aibă vreme frumoasă. în stingă.CLITEMNESTRA (către Oreste): Pleacă. Intră Jupiter. ştii. te implor. un om de vîrsta mea e în stare uneori să-ţi dea un sfat bun: aş putea să-ţi fiu tată. unde putem trage împreună. te — te scap de muşte. N-ai de ce să ne urăşti. dar degeaba. Ei bine. Pleacă. galla. lasă pe mine. tinere. nişte trepte care duc spre un templu. în partea de jos a oraşului e un han destul de bun. JUPITER: Nu mai pleci? (Pauză. te. Repede. Tare frică. .

Există morţi care vin la întîlnire mai devreme. l-am înşelat cît am putut. baţi pasul pe loc sub un cer arzător. mă urăşte. AL DOILEA BĂRBAT: Vai nouă! AL TREILEA BĂRBAT: După ce se vor înapoia în văgăuna lor şi ne vor lăsa singuri. Acum ştie totul.. Parcă v-aţi . UN ALTUL: Tu vorbeşti? crezi că Egist se teme mai puţin decît noi? ce. numai între noi. Bărbatu-său a murit primăvara trecută. De mîine o să încep să-mi spun: „Cum se vor purta la anul?" Pe an ce trece se fac tot mai răi. suferă.Anul trecut ploua şi-au fost. O să-l duc acasă. AL PATRULEA BĂRBAT: Da? Ei bine. înfăşurat în jurul gîtului. şi la noapte. Se privesc neliniştiţi. zău aşa. i-au stricat toată bucuria. băuturică cum îi plăcea lui. pe mine asta nu mă mîngîie. I-am pregătit bucate bune. prăjituri de făină. dar ţineam la el şi-i făceam viaţa frumoasă. Ce face Egist? ce are de gînd? Nu mai am răbdare să aştept atîta. nenorocitule.. fără să-ţi iei ochii de la lespedea asta neagră. Şi acuşi-acuşi o să fie alături de mine. UN BĂRBAT: Are dreptate.. TÎNĂRĂ FEMEIE: Ei da. desfrînato! Ştim noi de ce i-e frică ăsteia. trupul lui de fum o să se lipească de al meu mai tare decît s-a lipit vreodată un om viu. Ha! Sînt acolo în dosul pietrei.. de cîine recunoscător. AL DOILEA BĂRBAT: Taci din gură. şi ea îi punea coarne de zece ani. Dacă vreunul dintre ei s-a strecurat cumva printr-o crăpătură de-a stîncii şi ne dă tîrcoale. ai vrea să fii în locul lui şi să petreci douăzeci şi patru de ore între patru ochi cu Agamemnon? 38 -Paul Sartre TÎNĂRA FEMEIE: Groaznică. ca o blană. îngrozitori. o să mă uit la piatra asta şi o să-mi spun: „Acum putem răsufla un an de zile".. PRIMUL BĂRBAT: îngrozitori. O BĂTRÎNĂ: Lasă.. Pentru mine lucrul cel mai greu este aşteptarea: stai aici. o să urc pînă aici. aşteaptă ca şi noi. Dar nimic nu-i va domoli ura. n-a bănuit niciodată nimic şi a murit aruncîndu-mi o privire drăgăstoasă. O TÎNĂRĂ FEMEIE: De-ar putea începe numaidecît! Ce tot fac cei de la palat? Nu se grăbesc. la noapte va fi în patul meu. bucurîndu-se la gîndul c-o să ne facă rău. mărturisesc. groaznică aşteptare.

îndepărtat cu toţii, încet-încet, de mine. Piatra nici n-a fost data la o parte, dar de pe acum fiecare dintre noi este pradă morţilor lui, singur ca o picătură de ploaie. Intră Jupiter, Oreste, Pedagogul. JUPITER: Vino pe aici, o să stăm mai bine. ORESTE: lată-i, aşadar, pe locuitorii Argosului, pe supuşii preacredincioşi ai regelui Agamemnon. PEDAGOGUL: Ce urîţi sînt! Uită-te, stăpîne, la pielea lor ca de ceară, la ochii lor duşi în fundul capului. Oamenii aceştia sînt pe cale să moară de frică. Iată ce efect au superstiţiile. Uită-te la ei, uită-te la ei. Şi dacă mai ai nevoie de o dovadă a superiorităţii filozofiei mele, uită-te la faţa mea rumenă. JUPITER: Mare scofală, o faţă rumenă. Cîţiva bujori în obraji, fîrtate, nu-s de ajuns să te facă, în ochii lui Jupiter, altceva decît un gunoi, asemenea tuturor celor de aici. Miroşi urît şi nici nu-ţi dai seama. Ei, însă, au nările pline de propriile lor mirosuri, ei se cunosc măi bine decît tine. Mulţimea se agită. UN BĂRBAT (urcîndu-se pe treptele templului, se adresează mulţimii): Vor să ne scoată din minţi? Să ne unim glasurile, j prieteni, şi să4 chemăm pe Egist, nu putem îngădui să mai i întîrzie ceremonia. MULŢIMEA: Egist! Egist! Fie-ţi milă! O FEMEIE: Da! Milă! Milă! De mine nu-i e milă nimănui? O să vină cu beregata tăiată, bărbatul pe care l-am urît atîta, o să mă cuprindă în braţele lui nevăzute şi lipicioase, o să facă i dragoste cu mine toată noaptea, toată noaptea. Aoleu! Leşină. MUŞTELE * 39 ORESTE: Ce nebunie! Ar trebui să le spunem oamenilor ăstora... JUPITER: Ce-i, tinere, atîta zbucium pentru o femeie care dă ochii peste cap? Ai să mai vezi şi altele. UN BĂRBAT (aruncîndu-se în genunchi): Put! Put! sînt un stîrv dezgustător. Uite, muştele stau pe mine ca nişte croncăni! înţepaţi, săpaţi, găuriţi, muşte răzbunătoare, scormoniţi-mi carnea pînă la inima mea murdară. Am păcătuit, am păcătuit de o sută de mii de ori, sînt o hazna, o groapă de lături... JUPITER: Ce om de treabă! BĂRBAŢI (ridicîndu-l): Lasă, lasă. O să povesteşti mai tîrziu,

cînd vor fi aici. Bărbatul rămîne năuc si gîfîie, rostogolindu-şi ochii. MULŢIMEA: Egist, Egist! Fie-ţi milă, dă poruncă să înceapă. Nu mai putem. Egist apare pe treptele templului, în spatele lui, Clitemnestra şi Mare]e Preot, Străji. Scena II ACEIAŞI, EGIST, CLITEMNESTRA, MARELE PREOT, STRĂJI EGIST: Cîini ce sînteţi! Cutezaţi să vă plîngeţi? Aţi pierdut amintirea mîrşăviei voastre? Pe Jupiter, vă împrospătez eu amintirile. (Se întoarce spre Clitemnestra.) N-avem ce face. Trebuie să începem fără ea. Dar să ia seama. Pedeapsa mea va fi exemplară. CLITEMNESTRA: Mi-a făgăduit că se supune. Sînt convinsă că se găteşte; pesemne că întîrzie în faţă oglinzii. EGIST (către straji): Mergeţi la palat după Electra şi ăduceţi-o aici, cu voie sau fără voie. (Străjile ies. Către mulţime.) La 40 + Jean-Pau] Sartre locurile voastre. Bărbaţii în dreapta mea. La stingă, femeile şi copiii. Bine. Linişte. Egist aşteaptă. MARELE PREOT: Oamenii ăştia nu mai pot. EGIST: Ştiu. Dacă străjile mele... Străjile se înapoiază. UN STRĂJER: Stăpîne, am căutat-o pe prinţesă peste tot. dar j palatul e pustiu. EGIST: Bine. ne socotim noi mîine. (Către Marele Preot.) \ începe. MARELE PREOT: Daţi lespedea la o parte. MULŢIMEA: Ha! Străjile dau la o parte lespedea. Marele Preot înaintează pînă la j intrarea în peşteră. MARELE PREOT: Voi, cei uitaţi, cei părăsiţi, cei dezamăgiţi, j voi care vă tîrîţi pe pămînt, în întuneric, ca fumul vulcanilor, voi cărora nu v-a mai rămas nimic decît marea voastră ciudă, ' voi, cei morţi, ridicaţi-vă, e sărbătoarea voastră! Veniţi, înălţaţi-vă din pamînt ca un uriaş abur de pucioasă mînat de vînt; înălţaţivă din măruntaiele lumii, o, morţi de o sută de j ori morţi, voi, pe care fiecare bătaie a inimilor noastre vă j face să muriţi din nou, vă chem în numele mîniei, al obidei şi al dorului de răzbunare, veniţi să vă revărsaţi ura asupra ] celor vii! Veniţi, răspîndiţi-vă ca o pîclă deasa pe străzile noastre, strecuraţi-vă

în rînduri strînse între mamă şi copil, între iubit şi iubită, faceţi aşa fel ca să ne pară rău că n-am murit. Ridicaţi-vă, vampiri, larve, strigoi, scorpii, spaime ale j nopţii noastre. Ridicaţi-vă, ostaşi care aţi murit cîrtind] împotriva zeilor, ridicaţi-vă, voi, cei nenorocoşi, umiliţi, ridicaţi-vă, voi, cei morţi de foame, al căror strigăt de ago-j nie a fost un blestem. Iată, cei vii sînt aici, prăzi vii şi grase!.] MUŞTELE t 41 Ridicaţi-vă, năpustiţi-vă asupra lor ca un vîrtej şi roadeţi-i pînă la oase! Ridicaţi-vă! Ridicaţi-vă! Ridicaţi-vă!.., Tam-tam. Preotul dansează în faţa intrării în peşteră, întîi încet, apoi din ce în ce mai repede pînă cade istovit. EGIST: Au venit! MULŢIMEA: Groaznic! ORESTE: E prea de tot, am să... JUPITER: Uitare la mine, tinere, uită-te bine la mine. Aşa! Aşa! Ai înţeles. Acum taci! ORESTE: Cine eşti tu? JUPITER: Ai să afli mai tîrziu. Egist coboară încet treptele palatului. EGIST: Au venit. (Pauză.) A venit soţul de care ţi-ai bătut joc, Aricia. E aici lîngă tine, te sărută. Cum te mai strînge în braţe, cum te mai iubeşte, cum te mai urăşte! Iată, Nicias, a venit mama ta, care a murit pentru că n-ai avut grijă de ea. Şi tu, Segeste, cămătar infam, au venit toţi nefericiţii tai datornici, toţi cei care au murit în nevoie, toţi cei care s-au spînzurat pentru ca i-ai adus la sapă de lemn. Au venit, şi astăzi ei sînt creditorii tăi. Şi voi, părinţi, părinţi iubitori, lăsăţi-vă privirea în jos, uitaţi-vă în jos, spre pămînt, au venit copiii voştri morţi, îşi întind minutele, şi toate bucuriile de care n-aţi vrut să aibă parte, toate chinurile la care i-aţi supus, apasă ca plumbul de greu inimioarele lor neiertătoare şi mîhnite. MULŢIMEA: îndurare! EGIST: Da! îndurare! N-aţi aflat oare că morţii nu ştiu ce-i îndurarea? Durerile lor sînt de neîmpăcat pentru că şi-au încheiat socotelile cu viaţa. Cu binefaceri vrei, Nicias, să ştergi răul pe care i l-ai pricinuit mamei tale? Ce binefacere ar putea ajunge vreodată pînă la ea? Sufletul ei este ca vipia amiezii, fără o pală de vînt, nimic nu se clinteşte, nimic nu se schimbă, un uriaş soare descărnat, un soare nemişcat o mistuie în vecii vecilor. Morţii nu mai fiinţează — înţelegeţi 42 * Jean-Paul Sartre

dacă asta poate să ogoiăscă inimile voastre întărîtate. Agamemnon. dragii noştri răposaţi.aceste cuvinte neîndurătoare? — ei nu mai fiinţează şi de aceea au devenit paznicii incoruptibili ai crimelor voastre. Ha! Ha! Ce stîngaci sînteţi acum. lunecăm fără ca aerul din jurul nostru să tremure măcar. Dar oricît ne străduim. Cu ce-am putut să vă jignim? Uitaţi-vă. îngrozitor de teamă. BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim în vreme ce voi îţi murit. cu fiece zi care trece ea păleşte tot mai mult şi noi sîntem tot mai vinovate. ce înseamnă veşmintele astea? ELECTRA: Mi-am pus cea mai frumoasă rochie. jalnici măscărici. ne părăsiţi. EGIST: Tăcere! Tăcere! Dacă voi va jeluiţi atit. MULŢIMEA: îndurare! BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim. sîntem goi în faţa adunării morţilor. în vreme ce voi aţi murit. ce sa mai spun eu. opreşte-te! EGIST (întorcîndu-se): Cine cutează? (în rochie albă. ca ne-aţi distrus viaţa. se iveşte cel mai mare dintre morţi. regele vostru? Căci caznele mele au început: pămîntul se cutremură şi văzduhul s-a întunecat. Electra a apărut pe treptele templului. ne văd. amintirea voastră se destramă şi ne lunecă printre degete. Egist o zăreşte. să ştiţi. nu facem gălăgie. tinere. Şi ne e teamă de voi. răspunde. COPIII: îndurare! Noi n-am vrut cu tot dinadinsul să ne naştem şi ne e ruşine că creştem. deabia ne tragem sufletul. MULŢIMEA: îndurare! EGIST: îndurare? A. cel pe care l-am ucis cu mîinile mele. FEMEILE: îndurare! sîntem înconjurate de chipurile voastre şi de lucrurile care v-au aparţinut. Nu-i zi de . ELECTRA EGIST: Electra. astăzi aveţi spectatori. Vă arde privirea lor invizibila şi curata. Simţiţi cum apasă pe chipurile şi mîinile voastre privirile acestor milioane de ochi nemişcaţi şi fără speranţă? Ei ne văd.) Electra! MULŢIMEA: Electra! Scena III ACEIAŞI. galbeni la faţa şi sfrijiţi. Ne părăsiţi. vă purtam un doliu veşnic şi plîngem din zori pînă-n noapte şi din noapte pînă-n zori. o. vă scurgeţi din nou ca o sîngerare şi totuşi. mai neschimbată decît amintirea unei priviri. BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim în vreme ce voi aţi murit. sîntem slabi. ORESTE (trăgîndu-şi sabia din teacă): Desfrînatule! Nu-ţi îngădui să foloseşti numele tatălui meu în maimuţărelile tale! MUŞTELE * 43 JUPITER (reţinîndii-l): Opreşte-te.

ELECTRA: în doliu? Pentru ce în doliu? De morţii mei nu mi-e teamă.. MULŢIMEA: Nelegiuite! EGIST: Auzi. a lui Atreu care şi-a răpus mişeleşte nepoţii. rîd. Priviţi-o. ochii îi strălucesc pe chipul lui chinuit. altfel nelegiuirea ta va cădea asupra capetelor noastre. o ştii prea bine. pe nepoata lui Atreu. căţea.. fiica pe care voi aţi adus-o în stare de netrebnică robie. Auziţi însă ce-am aflat. cu sîngele închegat pe obraji. dacă vede că ea merge cu fruntea sus şi că nenorocirea nu i-a doborît mîndria. dacă n-aş pune eu rînduială. te rugăm. sînt sigură că nici nu-i trece prin minte să mă afurisească. pleacă. ELECTRA: Cum îndrăzneşti să vorbeşti de Agamemnon? De unde ştii că nu vine noaptea să-mi vorbească la ureche? De unde ştii că vocea lui răguşită şi spartă nu-mi şopteşte 44 4 Jean-Paul Sartre cuvinte de dragoste şi de păreri de rău? E adevărat. şi trebuia sa vii îmbrăcată în doliu. păcătoase. Au să-ţi sece ochii plîngînd. morţii tăi nu sînt ai noştri. te-ar sfîşia pe loc. TÎNĂRA FEMEIE: Şi dacă-i adevărat ce grăieşte? VOCI: Ba nu. iar buzele însîngerate se străduiesc să zîmbească. un lucru pe care j poate că voi nici nu-l ştiţi: în Grecia există oraşe fericite. pentru a pune frîu mîniei lui. în rochia ei alba de tîrfă. întîia oară în viaţa mea rîd. căci în vinele tale curge sîngele putred al Atrizilor şi ne-ai molipsi pe toţi. cum murmură poporul pe care l-ai jignit. auzi numele pe care ţi-l dă? Dacă n-aş fi eu aici. minte. sînt fericită. dar azi îmi recunosc greşeala. e nebună. şi tatăl ei mort e aici. şi-o să vezi cum ştiu eu să pedepsesc. j Oraşe albe şi . Electra. MULŢIMEA: Nelegiuita! ELECTRA: Este oare o nelegiuire să fii vesel? De ce nu sînt veseli şi ei? Cine-i împiedică? EGIST: Rîde. Nu eşti decît ultimul vlăstar al unui neam blestemat! Te-am îngăduit în palatul meu din mila. dacă îşi vede fiica în rochie albă. ELECTRA: De ce vă temeţi oare? Privesc în jurul vostru şi nu văd decît umbrele. iar de ai voştri nu-mi pasă! EGIST: Adevărat ai vorbit.sărbătoare astăzi? MARELE PREOT: Vrei să-ţi baţi joc de morţi? E sărbătoarea lor. Mai rabdă puţin. Pretinzi că inima tatălui meu nu se bucură de fericirea mea? Dacă e aici.

faceţi-mi repede un semn. pentru ca oamenii din jurul meu să ştie că sufletul vostru este alături de mine. faceţi un semn. Dansează. O. şi voi aţi rămas stane de piatră. de frică să nu-i îmbrînciţi la cea mai mică mişcare. sufletul tatălui sau al străbunului vostru? Dar priviţi-mă pe mine: desfac braţele. vă cer să tăceţi. copiii se joacă. Morţii voştri se lipesc de voi. VOCI ÎN MULŢIME: Dansează? Uitaţi-vă la ea. înţelegeţi? Mai puteţi înţelege oare mîndria unei femei care îşi priveşte copilul şi gîndeşte: . ascultaţi-mi ruga. dacă jignesc cu ceva duhurile voastre îndurerate. O. uitaţi oare această umilă mulţumire \ a ţăranului care merge pe ogorul lui şi spune: „E vreme fru-. la şes. lăsaţi-o să vorbească! Lăsaţi-o să vorbească! Agamemnon o inspiră. dragii mei. da! Să tacă. călăi cu voi înşivă. Oare se prăbuşeşte cerul asupră-mi? Dansez. Nenorocire ei şi celor care-i dau ascultare. dansez şi nu simt decît adierea vîntului prin păr. Unde sînt morţii? Credeţi că dansează cu mine în tact? MARELE PREOT: Locuitori ai Argosului. atunci tăceţi. tot locul meu. în pieţele Corin. oamenii! înalţă capul şi spun: „E vreme frumoasă!" şi sînt mulţumiţi. Ifigenia. îmi ocup locul sub soare. nici un zgomot să nu tulbure dansul meu sfînt. pentru pacea oamenilor. sub acest cer. dansez pentru fericire. Mamele lor nu cer iertare pentru că i-au i zămislit. şi Agamemnon. vă rog. Dacă sînt nelegiuită. dacă mîinile voastre ar străbate un mic abur jilav. tatăl şi singurul meu rege. să nu se clintească nici o frunză. ca să ştiu. Pretutindeni. abia! răsuflînd. Ar fi îngrozitor. nici un fir de iarbă. morţii mei. Chiar în această clipă. moaşă"? Staţi cu mîinile în jos.tihnite care se încălzesc la soare ca nişte j şopîrle. destul! ALTE VOCI: Nu. Ci îi privesc surîzînd şi sînt mîndre de ei. nu-i aşa. Voi. uşoară ca o . pentru viaţă. mă întind ca un om care MUŞTELE * 45 se trezeşte din somn.JEu sînt aceea care j l-am purtat în pîntec"? EGIST: Taci sau te fac să-ţi înghiţi cuvintele! VOCI ÎN MULŢIME: Da. ELECTRA: O dragii mei morţi. căci dansez pentru bucurie. mame j din Argos. soră mai mare. vă spun că această femeie este o nelegiuită. cu capul plecat.3 tului. Dar dacă-mi daţi dreptate. Destul. uite. ELECTRA: E vreme frumoasă.

Electra! Iată. şi se pare că morţii o apără. Ah! eşti de jinduit. caribu. în culcuşul vostru . dansează în soare. caribu. Am greşit odinioară cînd am cruţat-o. morţii vă însoţesc. e fericită. şi neamul ei va pieri o dată cu dînsa. ca pînza fluturîndă a unui stindard . popor mişel şi uşuratic. am s-o fac una cu pămîntul. Fiţi pe pace. lulabi. Egist.) l Ei? Aţi văzut ce păţesc cei care nu mă ascultă? Vă mai j îndoiţi acum de conducătorul vostru? înapoiaţi-vă acasă.şi morţii tac! TÎNĂRA FEMEIE: Uitaţi-vă la înfăţişarea ei plină de extaz nu. de ce nu răspunzi? EGIST: Cine stă de vorbă cu dobitoacele puturoase? Ele trebuie nimicite.) Posidon. (întinde mina. MARELE PREOT: O. îmi desfac şi eu braţele şi îmi ofer soarelui grumazul! 46 * Jean-Paul Sartre VOCI ÎN MULŢIME: Morţii tac. (Pauză. Ei. MULŢIMEA: Ameninţarea nu-i un răspuns. Electra se opreşte din dans. Tînăra femeie e înşfăcată. La rîu cui vrăjitoarea. ne-ai minţit! ORESTE: Draga mea Electra! JUPITER: La naiba. care-i sor. care astupa intrarea în peşteră. vor fi oaspeţii voştri toată ziua şi toata] noaptea. îi închid eu gura puştoaicei ăsteia.flacără. smulgeţi-i veşmintele. cîini ce sînteţi. Egist! Nu spui nimic. Faceţi-le loc la masa voastră. întoarceţi-vă j la locurile voastre şi lăsaţi pedeapsa pe seama mea. se rostogoleşte cu zgomot pe treptele templului. dar e o greşeală care se poate îndrepta. Egist! Altceva n-ai să ne spui? TÎNĂRA FEMEIE: Dansează. EGIST (care şi-a venit în fire): Tăcere. Egist. MULŢIMEA: Grozăvie! Tăcere prelungită. Lespedea cea mare. j despuiaţi-o şi biciuiţi-o pînă la sînge. ea ne-a ademenit cu vorbele ei veninoase. acesta nu-i chipul unei nelegiuite.j bea cuvintele de parcă ar fi fost miere. morţii se j răzbună! Iată că muştele se năpustesc asupra noastră în roiuri j dese! Aţi ascultat o voce nelegiuită şi sîntem blestemaţi! MULŢIMEA: N-am făcut nimic. la rîu! Pe rug! O BĂTRINĂ (arătînd spre tînăra femeie): Şi ăsteia. cîţiva bărbaţi urcă pe trepte si se reped la Electra. nu-i vina noastră. ea a venit.

să-i faceţi să uite de tot ce s-a întîmplat. ORESTE: Te duc în Corint. dacă nu mă înşel. ameninţînd-o cu pumnul. n-o faci înadins. poruncesc ca oricine te întîlneşte să te ucidă.) Lasă-mă să-ţi privesc chipul. te iau în şa. ELECTRA (rîzînd): Corint. m-am lăsat amăgită de ochii tăi. Electra. ORESTE: Dar ce-am făcut? ELECTRA: M-ai înşelat. Data viitoare o s-o scot mai bine la capăt. Mulţimea trece prin faţa Electrei. urmat de străji.. ştii.. (Coboară spre el. dacă mai eşti între zidurile oraşului. Fileb? ORESTE: Electra. ce? Nu mi-a mers. 48 * Jean-Paul Sartre ORESTE: Timpul ne goneşte din urmă.. JUPITER (îl priveşte o clipă. printr-o purtare vrednică. stăpîne? Te-ai lămurit? Iată. ORESTE ORESTE: Electra! ELECTRA (înalţă capul şi-l priveşte): Ah. MUŞTELE 4 47 EGIST: N-am să-ţi dau prilejul. cu . desculţă şi fără să iei nimic. (Arătînd-o pe Electra. JUPITER (către Oreste): Ei. ORESTE: Nu vrei să fugi cu mine? ELECTRA: Nu vreau să fug. urmat de Pedagog. vă iert. în ce mă priveşte. Scena IV ELECTRA. apoi înalţă din umeri): Cum doreşti! Iese. Eşti în primejdie. Electra. cu rochia asta ticăloasă pe trup. Dar nu mai poţi rămîne în cetate. dar iar mă înşeli. ORESTE: Femeia asta e sora mea! Pleacă. Ieri încă mai aveam dorinţe atît de modeste: cînd dădeam la masă. Legile cetăţii nu-mi îngăduie să pedepsesc în această zi de sărbătoare. tu erai. Vezi. Ascultă: o să fugim împreună. Da. Ştiai şi te-ai folosit de asta. Vei pleca.) Femeia asta. nu poţi să mai rămîi în oraşul acesta. Dar tu. ELECTRA: în primejdie? A. ca pe o răufăcătoare. o istorioară morală: cei răi au fost pedepsiţi şi cei buni au fost răsplătiţi. pe treptele templului... ELECTRA: Ei. cu toate că bănuielile voastre m-au îndurerat. te izgonesc. Mîine în zori. ELECTRA: Nu.şi] străduiţi-vă. adevărat! Ai văzut cum am dat greş? E niţeluş şi din vina ta. dar nu-ţi port pică. Cineva o să-mi facă rost de nişte cai. Ce să caut eu la Corint? Trebuie să fii cuminte.. vreau să-i vorbesc. Iese..

la el. căci suferinţa nu poate fi biruită decît printr-o altă suferinţa. poartă în sîngele lui crima şi nenorocirea. clocotind mereu de mînie. cu ochii mari şi roşii. Trebuie să fie un ostaş înalt. ORESTE: De ce nu vrei să primeşti ajutorul meu? ELECTRA: Nu tu eşti cel care mă va ajuta. pe care o întreţin cu grijă. gras şi gălbejit. pot să-i vindec pe cei de-aici prin cuvinte. ştiu asta. uneori se refugiază în el criminalii. ţi-o jur. Trebuie vindecaţi cu de-a sila. Rămas bunr Fileb. nu se poate să nu vină. fără să încetezi de-a fi înţeleaptă. cu gura fără vlagă şi barba neagră. ORESTE: Electra. trebuie să-şi smulgă măruntaiele. (Pauză. dacă vii cu mine. ORESTE: Te vor ucide. ai să vezi că-ţi poţi dori multe altele. . Aii venit cu ochii tăi flămînzi. la frumoasa bătrînă cu chipul mort. ORESTE: Şi dacă nu vine? ELECTRA: O să vină. ca un regiment de păianjeni. Am să mă ascund şi eu acolo. şi atîta vreme cît rămîn acolo MUŞTELE * 49 nimeni nu se poate atinge nici măcar de un fir de păr din capul lor. sînt sigură că oraşul ăsta îl atrage. Asta era tot ce doream. îl aştept. pătimeşte şi s-a încurcat în propriu-i destin. ELECTRA: Există un sanctuar aici. E din neamul nostru. Ce vrei.ochii plecaţi. ca şi mine. O să vină. ca răsuflarea într-o dimineaţă friguroasă. O să vină. lasă-mă visurilor mele rele. au nevoie de o rana familiara. Am vrut să cred ca. ca ai tatălui nostru. aşa cum caii cu pîntecele spintecate îşi încurcă picioarele în maţe. pe un chip blînd de fata şi m-aij făcut să-mi uit ura.) Fratele meu n-a murit. mi-ai făcut mult rău. care se întinde de la o ureche la cealaltă. Ştii ce credeam înainte de-a te cunoaşte? Că înţeleptul nu-şi j poate dori nimic altceva de la viaţă decît să se răzbune j într-o zi pentru răul ce i s-a făcut. pentru că aici poate să facă cel mai mult rău. Ai văzut ce s-aj întîmplat: oamenii îşi iubesc suferinţa. am desfăcut pumnii şi am lăsat să-mij cadă la picioare singura mea comoară. zgîndărind-o cu unghiile lor murdare. orice mişcare ar face. înţelegi. Fileb. care să se înalţe din pîntecele lor despicate. priveam printre gene la perechea regală. un fum mic şi drept. iar acum. Altcineva va veni să mă izbăvească. nu ştiu. templul lui Apolo. ELECTRA: Nu mai vreau să te ascult. du-te. aici poate să-şi facă lui însuşi cel mai mare rău. dar nu trebuie să te cred: n-ai ochi smeriţi. şi voiam să văd într-o zi un fum.

trebuie sa rămîn aici. Ah! mai bine ai fi rămas Fileb şi fratele meu ar fi murit.să-i arăt cu degetul pe vinovaţi şi să-i spun: „Izbeşte. te iubesc. suferind şi trepidînd. (Pauză. Ochii aceştia strălucitori sînt ochii fratelui meu. Oreste. eu sînt Oreste. ca să-i călăuzesc mînia — căci mie nu-mi lipseşte mintea . deoarece a crescut într-un oraş fericit? ELECTRA: Atunci l-aş scuipa în obraz şi i-aş spune: „Du-te. M-au crescut nişte atenieni. Oreste: iată-i!" ORESTE: Şi dacă nu arată aşa cum ţi-l închipui tu? ELECTRA: Cum vrei să arate fiul lui Agamemnon şi al Clitemnestrei? ORESTE: Dacă i-ar fi lehamite de atîta sînge. vino.) Dar ştii. căci nu eşti decît o femeie. . Nu-ţi cer nimic. Nu mă gîndeam decît la puterea lui. Să fugim împreună. Dar ursita va veni să te caute în pat: mai întîi vei avea parte de ruşine şi apoi vei făptui şi crima. iar eu sînt Atridă.) Ei? Ce mai aştepţi! De ce nu mă scuipi în obraz? ELECTRA: Cum aş putea? (îl priveşte. Nu vreau să mai i cer nimic de la Fileb. Te privesc şi văd că sîntem doi orfani. (Sffoasă. ELECTRA: Sa fugim? Cu tine? Nu. în ciuda voinţei tale!" ORESTE: Electra. Mi-e teamă de el: în fiecare noapte îl visez şi mă trezesc tipînd. iată-te: tu eşti Oreste.. Dar îl aştept şi îl iubesc.) Fruntea aceasta frumoasă este fruntea fratelui meu. cîine. ELECTRA: Pe vremea cînd încă nu te cunoşteam. niciodată la slăbiciunea mea. îl aşteptam pe celălalt. Mai mult decît l-aş fi iubit pe el. ELECTRA: Ce tînăr pari! Te-ai luptat vreodată? Te-ai folosit vreodată de sabia pe care o porţi la şold? ORESTE: Niciodată. ORESTE: Dacă mă iubeşti. mă simţeam mai puţin singură. Şi acum. Dar îţi faci prost socotelile: eşti nepotul lui Atreu şi n-o sa scapi de ursita Atrizilor. Dar eu rămîn aici.) E adevărat că ai trăit în Corint? ORESTE: Nu. (Pauză. ELECTRA (strignd): Minţi! 50 f Jean-Paul Sartre ORESTE: Ţi-o jur pe umbra tatălui meu..cu capul plecat. Aici se hotărăşte soarta Atrizilor. du-te la femei. Jupiter apare în fundul scenei şi se ascunde ca să-i asculte. N-ai decît sa alegi ruşinea în locul crimei. Agamemnon: eu sînt Oreste..

n-aş fi în stare să încarc cu o asemenea povară inima ta fără ură. la şase ani eram slujnică şi nu aveam încredere în nimic. sînt Oreste.) Pleacă. Dar tu. Aş fi putut. aveai încredere în viaţă pentru că erai bogat şi aveai multe jucării. ca să urăşti. •ELECTRA: Nu. Şi eu sînt Atrid. şovăielnice şi risipite ca fumul. N-am ce face cu sufletele neprihănite..j şti umbra lui. Fileb! ORESTE: Mă goneşti? (Face cîţiva paşi şi se opreşte. Tu nu eşti fratele meu şi eu nu te cunosc. care într-o bună zi se dăruieşte dragostei.) Ruşine! M-am înapoiat în oraşul meu de baştiină şi sora mea nu vrea să mă recunoască.) Ce vină am eu că nu semăn cu soldăţoiul ăla furios pe care-l aşteptai? L-ai fi luat de mînă şi i-ai fi spus: „Izbeşte!" Mie nu mi-ai cerut nimic. trebuie să te dărui.. cu siguranţă că uneori îţi spuneau că lumea nu e chiar atît de rău făurită şi că e o plăcere te cufunzi în ea.. Am cunoscut iubiri fantomatice. în treptele scărilor. Oreste a murit. (Pauză. că pînă şi propria mea soră mă alungă. cu ochii strălucind de încredere. pentru că sînt slujitorii MUŞTELE 4 51 credincioşi ai omului. Doamne. urii. fără să mă fi pus la încercare? ELECTRA: Ah! Fileb. aveai încredere în i mese. Dar ca să iubeşti.. şi care o dată cu el îţi dă pămîntul. şi locul tău e alături de mine. Şi fără dragoste. suflet neprihănit. Eu. în paturi. bine înfipt în mijlocul averilor sale. ORESTE: Crezi c-o să te las singură? După ce ţi-ai pierdut ultima ta speranţă ce mai cauţi aici? ELECTRA: Mă priveşte. cu o j înfăţişare blîndă şi gînditoare. dar nu cunosc pasiunile dense ale celor vii.ORESTE: Electra. împreună cu cele ale tatălui şi surorii mele. casa. Rămas bun. de un complice aveam eu nevoie. fără ură. cine eşti tu ca să te. de acum înainte voi cin. Ce minunat e omul cu sînge fierbinte. un j copil bine spălat. Pe tine te-aş fi putut iubi. socoteşti de-ai noştri? Ţi-ai petrecut oare viaţa la umbra unei crime? Cu siguranţă că ai fost un copil cuminte. mîndria tatălui tău adoptiv. amintirile! Cine sînt eu şi ce am eu de dat? Abia dacă exist: din toate stafiile care vagabondează azi prin oraş. tu care vii să ceri numele de Atrid. oftînd de mulţumire. (Pauza. ORESTE (copleşit): Bine zici. nici una nu e mai stafie decît mine. Cine sînt eu. cu atît mai bine pentru el. Unde să mă duc acum? Prin ce cetate să hălăduiesc? . Aveaij încredere în oameni pentru că-ţi zîmbeau. ca într-o baie bună şi călduţă. fratele tău.

Vreau amintirile mele. Face cîtiva paşi cu capul plecat. Nu plec. Electra. Vreau] sa fiu un astfel de sclav.ELECTRA: Nu există nici una în care să te aştepte o fată cu chip frumos? ORESTE: Nu mă aşteaptă nimeni. j n-ai dreptul să mi-o refuzi. ORESTE: E oare atît de greu să vă fiu de folos? Braţul meu poate apăra oraşul. ORESTE: Puţin îmi pasă de fericire. vor coborî glasul.. şi ori de cîte orii vei trece pe lîngă ei.) Electra. (Tăcere. mi-e milă de tine. ELECTRA: Fileb. dar martor mi-eşti că n-am dorit niciodată . te implor. ELECTRA: Nu ducem lipsă nici de căpitani. şi J neprihănirea ta îmi va da peste cap toate planurile. pleacă. ce va rămîne din trecerea i mea pe aici. greu şi cald. tîrîndu-şi piciorul şi j uitîndu-se în jos. jude aspru şi mut al faptelor mele? De ce te j încăpăţînezi? Aici nu te vrea nimeni. nici de suflete cucernice care să facă bine. Electra. străin celorlalţi şi mie însumi. Uite. un sclav care trece. ca un copac în pădure. Ah! Zeus. ELECTRA: Şi crezi că te voi lăsa aşa. este în oraşul lui. un om printre oameni. ELECTRA: Chiar de-ai rămîne o sută de ani printre noi. ca să nu se poticnească. Jupiter apare şi îl priveşte. ca o frunză în frunziş. ORESTE: E singura posibilitatea care-mi mai rămîne. j pămîntul meu în rîndul celor din Argos. nu vei fi niciodată decît un străin.. mai singur decît pe drumul mare. în stînjenitoarea ta nevinovăţie. în afară de amara dezamăgire din sufletul tău? ELECTRA: Mi-ai vorbit despre oraşe fericite. j nu plec de aici. j trudit şi ursuz. l frecîndu-şi mîinile. j Oamenii te vor privi chiorîş.. plin de el însuşi. Umblu din oraş în oraş. şi am aur cu care să-i ajut pe cei nevoiaşi. arareori m-am îndreptat către tine şi nu mi-ai fost prielnic. înţelege-mă: vreau să fiu un om j de undeva. j Argosul e în jurul lui. rege al cerului. MUŞTELE + 53 ORESTE (înălţînd capul): Dacă măcar aş vedea limpede. vreau să trag oraşul peste mine şi să mă înfăşor în el ca într-o pătură. ORESTE: Nu plec. Dacă plec din Argos.. ducînd o povară grea. numai în jos. aici n-o să ai parte decît de rău. printre gene.. ORESTE: Atunci. şi în urma mea oraşele se închid ca 52 * Jean-Paul Sartre o apă stătătoare. pleacă. J dacă-ţi sînt dragă.

.. care se pleacă asupra ta din înaltul Olimpului..) Binele. şi nimeni nu mai poate să-mi dea acum porunci. da. ELECTRA (izbucnind în ris): Ha! Ha! Astăzi plouă cu minuni! Vezi.. Zeus.... Fileb.. ţe-ţe! Lumina ţîşneşte în jurul pietrei. trebuie oare neapărat ca un fiu de rege.. ce-o fi murit oare? ELECTRA: Fileb. S-a făcut ' frig. pentru că nu mai văd deloc limpede. (Face cîţivapaşi. . cucernicul Fileb: „Dă-mi un semn. Zeus: dacă legile pe care mi le impui tu sînt resemnarea şi mîrşava umilinţă. iată cu ce te alegi cînd ceri sfatul zeilor! (Pufneşte într-un rîsnestăpînit.. în jurul meu era ceva viu şi cald. asta înseamnă Binele? (Pauza.) Ce-i cu tine? ORESTE (cu vocea schimbată): Mai e şi un alt drum..) Ce tînăr cumsecade. la dispoziţia ta! Abraxas.. A. în care timp priveşte mai departe piatra. totuşi ai oprit vărsarea de sînge. Binele lor. asta e? (Pauză.. cum sau schimbat toate.. pleacă. ca un cîine bătut? Asta e voia ta? Nu-mi vine să cred... Acum am ostenit. Ceva care adineauri a murit. Zeus. cît j vezi cu ochii. nu mai deosebesc Binele de Rău şi am nevoie să mi se arate drumul. Ai cerut poruncile zeilor: acum le cunoşti. lumina aia.. să se resemneze ca un sfînt cu surghiunul şi să plece. JUPITER (lui însuşi): Cum să nu. Să spui mereu „Iertaţi-mă" şi „Mulţumesc".) Electra! ELECTRA: Pleacă.decît Binele. cu capul în jos. uimită.. dovedeşte-mi voinţa ta printr-un semn.. nu mai ştiu ce spun.. ELECTRA (speriată): Nu face pe neascultătorul. Cît mai pe furiş. din jurul pietroiului? Nu-i pentru mine. Ah! ce gol uriaş. ELECTRA: Nu înţeleg ce vrei să spui.) Se lasă noaptea. Ah! dar cine vorbeşte de vărsare de sînge... abraxas. Ce goale sînt toate. 54 + Jean-Paul Sartre ORESTE: Porunci?. alungat din oraşul în care s-a născut. cucernice Fileb. nu ti se pare şi ţie?. Vrei să spui: lumina de acolo..) Să pleci pe furiş.. dintr-o dată. Te implor. ORESTE: Ce departe eşti de mine şi aşa... (Pauza...... continuă să privească piatra. N-o dezamăgi pe dădaca asta înţeleaptă.. Pleacă! în Corint! în Corint! Pleacă! ORESTE (privind piatra): Atunci.. Şi totuşi. (Se opreşte. Dar ce. dă-mi un semn!" Şi iată că ţîşneşte lumină în jurul pietrei sfinţite.

să zicem că iau asupră-mi toate crimele acestor oameni.. ELECTRA: Ce ai de gînd să faci? ORESTE: Aşteaptă. să cobor pînă la voi. pînă în fundul Argosului. zumzăind de oameni şi muşte.. înconjuraţi de scumpii lor răposaţi.. ELECTRA: Lasă-mă! Mă doare.. îmi vorbeşti aşa cum îmi vorbea în vis celălalt. Lasă-mă să-mi iau rămas bun de la tinereţea mea. Şi dimineţi pline de speranţă..) Hai. care să mă tragă în jos. rămas bun! (Se apropie de Electra.) Electra. Electra. tu eşti i sora mea şi oraşul ăsta e oraşul meu. seri în Corint sau în Atena. Fileb. priveşte oraşul nostru. de toate remuşcările oraşului. mi-e frică. ELECTRA: Ce mult te-ai schimbat: ochii nu-ţi mai strălucesc. rămas j bun. (înaintează spre Electra. înţelegi. mă voi preface în topor şi mă voi înfige în inima oraşului.ORESTE: îţi spun că mai e şi un alt drum.. încă nu eşti a mea. Electra. pe cele ale neguţătorului care şi-a lăsat mama să moară. sînt stinşi şi întunecaţi. Nu-l vezi? Porneşte de aici şi coboară spre oraş. din toate porţile lui ferecate. şi tu poţi | fi cucerită. aşa cum se înfige toporul în inima unui stejar. Mă voi preface în secure şi voii crăpa în două zidurile astea încăpăţînate. sînt prea uşor. simt asta de azi-dimineaţă. Vai! Erai atît de blînd. prin rănile lor deschise vor duhni MUŞTELE + 55 mirosuri de crăpelniţă şi de tămîie. din toate i acoperişurile lui. tocmai la fund. Şi tu. Trebuie să atîrn de mine o fărădelege grea. Sînt seri. Şi dacă vreau să merit porecla de „hoţ de remuşcări" şi să-mi însuşesc toate mustrările lor de cuget: pe cele ale femeii care şi-a înşelat bărbatul. Trebuie să cobor. ORESTE: Ştiu. Lasă-mă să-mi iau rămas bun de la acea uşurinţă neîntinată pe care am avut-o. în ziua în care voi fi hăituit de remuşcări mai numeroase decît muştele Argosului. nu-mi voi fi cîştigat oare atunci dreptul de-a trăi printre voi? Nu voi fi . drumul meu. Ei. Sora mea! O ia de braţ. care tremură în încăperi întunecoase. Şi totuşi poate fi cucerit. în amorţeala unei după-a-mieze de vară: mă respinge din toate zidurile lui. Şi iată. ORESTE: Ascultă. şi eu nu sînt a ta. sînteţi în fundul unei văgăuni. Vă voi cuceri. pe cele ale cămătarului care şi-a jecmănit pînă la moarte datornicii? Ia spune. pline de cîntece şi de miresme care nu vor mai fi ale mele niciodată. E acolo. roşu sub lumina soarelui. voi spinteca pînte-* cele acestor case bigote.

în pragul unei fapte ce nu mai suferă îndreptare.. Cît sînge! Şi tu vei fi cel care îl vei vărsa. Jupiteriese din ascunzătoarea lui şi pleacă pe furiş. căci mergem în} întîmpinarea unor crîncene suferinţe. şi ai luat hotărărea.. regele şi regina. şi iată-mă că în visele mele. O. nu voi mai vedea niciodată blîndeţea aceea. nu-l voi mai veda niciodată pe Fileb. ELECTRA: Eşti prea tînăr.! ORESTE: Zeii mi-s martori că nu voiam să vărs sîngele lor. ORESTE: Acum dai înapoi? Ascunde-mă în palat. eşti fratele meu mai mare şi capul familiei noastre. şi mi-e teamă — ca în vis. şi nu vom mai avea tihnă pînă cînd nu vom zăcea amîndoi pe spate. Oreste. tu. Oreste o stringe în braţe. prea slab. Eşti cu adevărat tu. ia-mă în braţe. Ai venit aşadar. Nu te recunosc pentru că nu mă aşteptam să fii aşa. dar n-am spus ce voi face cu orătăniile astea zgomotoase: poate că le voi suci gîtul.oare ca la mine acasă. ELECTRA: Da. Dar gustul acesta amar în gură.. care aveai ochii atît de blînzi. Tăcere îndelungată. Oreste. printre vitele sîngerînde pe care abia le-a jupuit? ELECTRA: Vrei să ispăşeşti pentru noi? ORESTE: Să ispăşesc? Am spus numai că vreau să iau asuprămi remuşcările voastre. între zidurile voastre însîngerate. MUŞTELE * 57 ORESTE: Vine cineva! TABLOUL II . l-am simţit de o mie de ori în visele mele şi îl recunosc. Vai.. Cortina. ocroteşte-mă. ELECTRA: Fileb. Eşti Oreste. cu chipurile asemenea dudelor zdrobite. aşa cum măcelarul cu şorţ roşu e la el acasă în dugheana lui. ELECTRA: Şi cum ai putea să te încarci cu relele noastre? ORESTE: Singurul lucru pe care-l doriţi e să vă descotorosiţi de ele. ELECTRA: Oreste! 56 * Jean-Paul Sattre ORESTE: Electra! Mi-ai spus pentru prima oară Oreste. Numai regele şi regina le ţin cu de-a sila în sufletele voastre. clipă atît de aşteptată şi atît de temută! Acum clipele se vor înlănţui ca roţile unei maşinării. condu-mă deseară pînă la patul regal şi vei vedea dacă sînt prea slab. gustul acesta de arşiţă.

(Electra se arată o clipă. Nici nu mai îndrăznesc să casc. AL DOILEA SOLDAT: Atunci. apoi se ascunde. AL DOILEA SOLDAT: Spui asta pentru că trăieşti. uită-te. fără să fac rău nimănui. (Primul soldat îi dă o palmă. Mi-s mîinile pline de sînge. Dar el. crezi că-i aici? PRIMUL SOLDAT: Unde vrei să fie? Eu. în sala tronului... DOI SOLDAŢI PRIMUL SOLDAT: Nu ştiu ce-i cu muştele azi. a trosnit ceva. cumplită şi însîngerată. morţii nu trag la cîntar. AL DOILEA SOLDAT: Şi bucile lui mari fac să trosnească scîndurile scaunului? Cu neputinţă. au înnebunit. un roi întreg. se poartă ] în aşa fel ca să nu tulbure pe nimeni. La fel ar fi şi muştele l dacar crăpa. Scena II ACEIAŞI (ascunşi). PRIMUL SOLDAT: Numai sărăntocii nu trag la cîntar. PRIMUL SOLDAT: E Agamemnon. îi vezi \ pe toţi morţii ăştia care sînt aici? Nu spun nici pîs. dacă aş fi un rege mort şi aş căpăta în fiecare an o învoire de douăzeci şi patru de ore. prietene.în palat. Se lasă seara. AL DOILEA SOLDAT: Sînt morţii şi se bucura. Urmează-măascundem aici. de muşte.) I-auzi. AL DOILEA SOLDAT: Dare-ar să se nască toate moarte. ai avea tot atîtea păcate ca şi ceilalţi. Se ascund în spatele tronului. Scena I ELECTRA intră cea dinţii şi-i face semn lui ORESTE să intrei ne Ia sabia în mină. AL DOILEA SOLDAT: De morţi? PRIMUL SOLDAT: Nu. aş veni să mă aşez pe tronul meu şi mi-aş trece ziua cu amintirile frumoase de odinioară. ELECTRA: Stat soldaţii care-ţi fac rondul.) Hei! Hei! 58 * Jean-Paul Sartre PRIMUL SOLDAT: E spre binele tău. se aşază pe tron. înainte de-a fi un mort regal. a fost un rege căruia-i plăcea să trăiască bine şi care cîntărea. O statuie a lui Jupiter. am ucis şapte dintr-o lovitură. una peste alta. Mira-m-aş să nu-i mai fi rămas cîteva ocale. (Se şterge de nădragi. Dar dacă ai fi mort. PRIMUL SOLDAT: Taci din gură! Dacă după toate alea . vreo sută douăzeci şi cinci de kile.) Muşte scîrboase. de frică să nu-mi intre pe gură şi să joace pe urmă tontoroiul în gîtlejul meu.

muştele ar cobori că o scur. fir-ar el să fie! Pesemne că s-a aşezat pe pernele astea: drept ca un băţ şi se uită la noi: tot n-are ce face decît să se uite la noi. ca atunci cînd ne face inspecţie generalul. Dacă-ţi spun că-i Agamemnon. trec prin faţa treptelor tronului şi revin în ascunzătoarea lor prin dreapta. i poate că de-ăia plutesc aici mirosuri atît de ciudate. Scena III EGIST. chiar dacă ne gîdilă muştele pe la nas. Dacă li s-ar da drumul în oraş j tuturor celor care au murit din vara trecută. CLITEMNESTRA: Numai asta te nelinişteşte? Vei şti întotdeauna să le sugrumi îndrăzneala. sînt de ajuns cîteva leşuri omeneşti ca s-o j impută. EGIST: Se poate. Oreste şi Electra ies prin stingă. să joc zaruri. PRIMUL SOLDAT: Ascultă! Oamenii ăştia se chinuie. Intră Egist. s-ar fi lepădat cît ai clipi de mustrările lor de cuget. ai respiră muşte.. AL DOILEA SOLDAT: Atunci mai bine să stăm smirnă. Clitemnestra. în clipa în care soldaţii ies prin stingă. ai j mîncă muşte.. ori de cîte ori vei găsi de cuviinţă.. ORESTE şi ELECTRA (ascunşi) CLITEMNESTRA: Ce-i cu tine? EGIST: Ai văzut? Dacă nu i-aş fi înspăimîntat.aş mai crede că sînt pe-aici şi stafii de muşte. CLITEMNESTRA. AL DOILEA SOLDAT: Aş! într-o sală ca asta. nişte pîrliţi de soldaţi ca şi noi. PRIMUL SOLDAT: Vezi bine că nu-i nimeni. în fiecare zi. Acolo.. EGIST: Să fim lăsaţi singuri. Dar cînd mă gîndesc că răposatul rege e aici şi numără nasturii care-mi lipsesc de la tunică. Se zice că morţilor noştri le miroase urît gura. morţii care se întorc sînt de-ai noştri. Cine ştie. AL DOILEA SOLDAT: De ce nu? PRIMUL SOLDAT: Nu-ţi dai seama? Gîngăniile astea crapă cu j milioanele.. ducînd lămpi. Mă pricep chiar prea bine la asemenea . Ptiu. AL DOILEA SOLDAT: îţi spun eu că e ceva: trosneşte podeaua. în jurul nostru ar j roi cîte trei sute şaizeci şi cinci de muşte moarte pentru i fiecare muscă vie. văzduhul ar fi înţesat de muşte. mă simt nu ştiu cum. j Se duc să se uite în spatele tronului prin dreapta.j sură vîscoasă în plămînii şi-n maţele noastre. PRIMUL SOLDAT: Mai bine-aş fi la cazarmă. de o mie de j picioare pătrate.. slujitori.

nemărginita nimic-| nicie de nisip sub nimicnicia limpede a cerului e înfiorătoarej Ah! Mi-aş da regatul ca să pot vărsa o lacrimă! Intră Jupiter. îmi plimb pretutindeni măreaţa şi înspăimîntătoarea mea făptură.. îţi umplu viaţa. sub ochii lui? CLITEMNESTRA: Sub ochii lui? Dar cine ne vede? EGIST: Păi. 60 * Jean-Paul Satire EGIST: Ştiu. MUŞTELE + 61 Scena V ACEIAŞI. Morţii sînt îngropaţi şi n-au să ne stînjenească cu una. (Pauză.. Dar sînt o coajă goală: o fiară mi-a mîncat miezul. nici vesel. iar cei ce mă văd se simt vinovaţi pînă-n măduva oaselor. Jupiter? Umblu încolo şi încoace. te rog. dar nimeni din Argos nu-i atît de trist ca mine. Ei. regele.) îmi pare rău c-a trebuit s-o pedepsesc pe Electra.. şi pentru mine tot ce faci e bine. Ai uitat că tu însuţi ai născocit poveştile astea pentru popor? EGIST: Ai dreptate.. Am spus că sînt trist? Amj minţit. vreau să mă reculeg. De cincisprezece ani tin atîrnată de degetele mele remuşcarea unui popor întreg. Să ştii că te pizmuiesc pentru ele. Acum privesc în mine însumi şi văd ca sînt mai mort decît Agamemnon. CLITEMNESTRA: Stăpîne. CLITEMNESTRA: Dar eu însămi. CLITEMNESTRA: Pentru c-am zămislit-o eu? Aşa ţi-a fost voia. EGIST: Nu pentru tine îmi pare rău. Clitemnestra iese. De cincisprezece ani mă îmbrac ca o sperietoare: toate veşmintele astea negre au ajuns să-mi păteze sufletul. CLITEMNESTRA: Atunci pentru ce? Electra nu ti-era dragă. EGIST: Lasă-mă.. stăpîne. ştiu să strig cu glas puternic. ştiu: o să-mi vorbeşti de remuşcările tale.caraghioslîcuri. fără ca eu să-mi dau seama. Scena IV EGIST. ORESTE şi ELECTRA (ascunşi) EGIST: Aşa arată regie de care aveai nevoie în Argos. cu două. Eu nu am mustrări de cuget. JUPITER . femeie.. CLITEMNESTRA: Dragul meu stăpîn. femeie. EGIST: Am obosit. Azi-dimineaţă au fost sloboziţi morţii. Pustiul nu e nici trist. Se apropie de el. femeie. tîrfo! Nu ţi-e ruşine. vezi cît sînt de ostenit? Lasă-mă.

vei căpăta o pedeapsă care să fie pildă pentru toti: vei rămîne în vecii vecilor rege în Tartar. EGIST: A! (Pauză. JUPITER: Nu exagera! Arăti destul de bine. JUPITER: Dacă ar veni cineva aici cu sabia trasă. eşti gras. JUPITER: De ce te uiţi în jos? întoarce-ţi spre mine ochii tăi . se apropie de statuie. (Tunete.) Porunceşte pe data sa fie prins un tînăr străin care-şi zice Fileb.JUPITER: De ce te plîngi? Eşti un rege ca toţi regii. JUPITER: Nu mă recunoşti? Şi totuti m-ai văzut. ce mai aştepţi? Cheamă-ţi strajile. ce pot sa fac? JUPITER: „Ce pot să fac?" (Schimbînd tonul. e nevoie de ea. EGIST: Se tem de tine. E o grăsime bună. ţi-ai întinde pieptul spre această sabie? EGIST: Nu ştiu. Eşti făcut să mai trăieşti încă douăzeci de ani! EGIST: încă douăzeci de ani! JUPITER: Ai vrea să mori? EGIST: Da. JUPITER: Ascultă-mă cu luare-aminte: dacă te laşi căsăpit ca un viţel. EGIST: Umblă cineva să mă ucidă? m0rT ^l:Asasepare. EGIST: Cine eşti tu? Ce cauţi aici? JUPITER: Nu mă recunoşti? EGIST: Pleacă de-aici sau pun străjile să te snopească în bătăi. regească. împreună cu Electra. Asta am venit să-ţi spun. EGIST: Cine? JUPITER: Creste. aşa cere rînduiala. JUPITER: Minunat! Cu dragostea lor n-am ce face. De altfel nu-ţi fac vreo vină dintr-asta. Tu mă iubeşti? EGIST: Ce vrei de la mine? N-am plătit de-ajuns? JUPITER: Niciodată nu-i de-ajuns! EGIST: Muncesc de mă rup. într-un fund de temniţă — şi-ţi dau voie să-i uiţi acolo. JUPITER: îmi faci hatîrul să-mi spui pe ce temeiuri nu vrei? EGIST: Am obosit. galbenă ca seul de lumînare. în vis. 62 * Jean-Paul Sartre EGIST: Electra? JUPITER: Şi altcineva. Ei. Să fie aruncat.) Ăsta sînt eu? Aşa mă văd cei din Argos cînd se roagă? Pe legea mea. E drept că aveam o înfăţişare mai cruntă.) Ce urît sînt! Se vede că nu prea mă iubesc. (Pauză. Jupiter ia un aer crunt.) Dar aşa? EGIST: Jupiter! JUPITER: în sfîrşit! (Redevine surîzător. EGIST: Nu. fulgere. rareori îi e dat unui zeu să-şi privească chipul faţă în faţă.) Ei.

Dar crima ta mi-era de folos. JUPITER: O. ucigaşii? Să pricinuiţi moartea victimelor voastre? O purtau în ele. m-ai lăsat să alerg drept spre baia] regelui. Ai îngăduit să mă pierd. la pieptul unei frumoase sclave. Şi totuşi. Lasă. făcîndu-i pe oameni muritori.mari şi însîngeraţi. o. cu el ai alte planuri. regii. căluţ rău ce eşti. nimic mai firesc: vreau să îndepărtez primejdia de tine. în cele din urmă îmi vei da ascultare. Fii pe pace: nu-l iubesc mai mult decît pe tine. cap sec. fire nerecunoscătoare. EGIST: Cine te-a rugat? Pe Agamemnon l-ai prevenit oare? Şi totuşi el voia să trăiască. Nu iubesc pe nimeni. Şi răspunde: dacă împiedici astăzi crima pe care-o pregăteşte Oreste. că plec din Olimp fără rost? Am vrut să te previn de această j crimă. EGIST: Să mă previi!. gîndindu-te cît de gustoasă e inima păcătosului. mă alegi să opresc braţul fiului. inima ta mi-a spus de mult da. caracter nefericit: îţi' dovedesc că mi-eşti mai drag decît Agamemnon şi tu te plîngL] EGIST: Mai drag decît Agamemnon? Eu? Oreste ţi-e drag. Şi aşa am făcut prea multe. zeu nedrept. Dar el. Ce ciudat.. după ce m-ai împins să-l omor pe părinte. EGIST: Ţi-am spus că nu mai vreau să iau parte la împlinirea planurilor tale. JUPITER: Curaj! îndură! îndură! A. Ochi-ţi aruncă fulgere.. cu securea în mînă — şi fără îndoială că. sîntem între noi. pentru ce-ai îngăduit-o pe a mea? JUPITER: Nu toate crimele îmi displac în aceeaşi măsură. ce mai puteaţi face voi. Eu nu eram vrednic decît să ajung un ucigaş. Aşa. strîngi pumnii şi azvîrli în faţă lui Jupiter refuzul tău. JUPITER: Ce gelozie ciudată. mă rog. Egist. aşa! Eşti nobil şi prost ca un cal. ai sa mă asculţi.^ MUŞTELE * 63 îţi lingeai buzele. Dar împotrivirea ta nu e din cele care mă supără: e sarea. Astăzi însă îl ocroteşti pe Oreste de el însuşi — iar pe mine. Ştii ce s-ar fi întîmplat cu Agamemnon dacă nu l-ai fi omorît tu? Peste trei luni ar fi murit de dambla. şi am să-ţi vorbesc pe şleau: cea dinţii crimă eu am săvîrşit-o. care j peste puţin va face şi mai gustoasă supunerea ta. EGIST: Priveşte atunci ce-ai făcut din mine. JUPITER: Dimpotrivă. acolo sus. După aceea. . pentru că dorinţa mea e s-o împiedic. ce poftă mi-e de suflete ca al tău. voi nu făceaţi decît cel mult să-i grăbiţi puţin împlinirea. Căci ştiu că . Crezi.

îmi plac crimele care rentează. EGIST: Ţi-am spus că nu. EGIST: Cumplit? Tu? JUPITER: Priveşte-mă. Tu ştii asta. în locul tău. Hai. cu judecata limpede. după ce ţi-a trecut fierbinţeala. ce? Mi-e de folos tocmai pentru c-o ispăşeşti. şi pe urmă. îşi întocmeşte planurile grijuliu. necunoscîndu-se pe sine însuşi. acesta e bilanţul. EGIST: Văd eu ce ascunde toată vorbăria asta: Oreste nu va avea remuşcări. Aceeaşi ca şi mine. Prea îţi displace crima care se pregăteşte ca mie să nu-mi placă.EGIST: Ţi-era de folos? Eu o ispăşesc de cincisprezece ani şi ţie ţi-era de folos? Nenorocire! JUPITER: Ei.) Ţi-am spus că eşti croit după chipul meu. Mi-a plăcut crima ta pentru c-a fost un omor orb şi surd. Amîndoi facem să domnească buna rînduială. ai privit fapta ta cu groază şi n-ai vrut s-o recunoşti. mai asemănător cu un prăpăd decît cu o faptă omenească. şi? JUPITER: Mă urăşti. cu o crimă obraznică. m-aş simţi umilit. 'UPITER: Nici urmă de ele. Tînărul ăsta blînd o să te omoare ca pe un pui de găină şi-o să plece. eşti rege şi mă adresez conştiinţei tale de rege. JUPITER: Ba da. EGIST: Eu n-am nici o taină. N-am făcut o afacere proastă. Dureroasa taină a zeilor şi a regilor: oamenii sînt liberi. De . EGIST: Ei. tu în Argos. cu mîinile roşii şi cugetul curat. eu în lume. EGIST: Pe legea mea. Nici o clipă nu m-ai înfruntat: ai lovit mînat de furie şi teamă. Sînt liberi. JUPITER (schimbînd tonul): Egist. Eu te-am croit după chipul meu: regele este un zeu pe pămînt. Ce să fac cu 64 4 Jean-Paul Sartre o crimă fără remuşcări. douăzeci de mii de alţi oameni cufundaţi în căinţă. cheamă-ţi străjile. dacă ar şti. cumpătat. nu pot să sufăr crimele tinerei generaţii: sînt nerecunoscătoare şi sterpe ca neghina. ar da foc la tot palatul. Ce mult am cîştigat eu totuşi dintr-asta! Pentru un singur om mort. Egist. antic. o crimă paşnică. în clipa de faţă. uşoară ca fumul în sufletul ucigaşului? Am să împiedic aşa ceva! A. dar sîntem înrudiţi. aceeaşi taină apasă din greu asupra inimilor noastre. nobil şi cumplit ca un zeu. dar ei nu ştiu. (Pauză îndelungată. căci îţi place să domneşti.

Crezi că nu mă apuca ameţeala uitîndu-mă la ea? De o sută de mii de ani dansez în faţa oamenilor. dacă i-aş lăsa să-şi întoarcă privirile. aveam aceeaşi patimă. Dacă mi-aş uita datoria o singură clipă. Egist. EGIST: Vai nouă! Dar cine ne-a osîndit? JUPTIER: Nimeni altul decît noi înşine. Eu nu. în numele rînduielii pe care o slujim amîndoi. EGIST: Aidoma? Prin ce batjocură se asemuieşte un zeu cu mine? De cînd domnesc. ce altceva sînt eu decît teama pe care o simt ceilalţi faţă de mine? JUPITER: Şi eu ce crezi că sînt? (Arătînd statuia.) Şi eu am o icoană. Cîtă vreme vor fi oameni pe pămînt. mă umple de scîrbă şi mă farmecă. JUPITER: Vezi deci că sîntem aidoma. Atunci nu-i de ajuns să-l arunc în temniţă. EGIST: Ce s-ar întîmpla? JUPITER: Lasă. Aşa e.. EGIST (cu vioiciune): Ştie că e liber. O. Dar eu sînt prima mea victimă: nu mă mai văd decît aşa cum mă văd ei. pînă şi atunci cînd e singur. EGIST: Rînduială. Asta nu mă priveşte decît pe mine. groaznică şi dumnezeiască patimă! JUPITER: Nici n-am fi în stare să avem alta: eu sînt zeu şi tu eşti născut să fii rege. vreau ca fiecare dintre supuşii mei s-o poarte într-însul şi să simtă. Zeule atotputernic. fără dragoste. eu sînt osîndit să dansez în faţa lor.cincisprezece ani joc teatru ca ei să nu afle ce putere au. mă aplec peste hăul din sufletele lor şi icoana mea e acolo. în străfunMUŞTELE 4 65 duri. am vrut să domnească rînduială şi să domnească prin mine. dar de ce te plîngi? Tu vei muri. Trebuie ca ei să mă privească: atîta timp cît au ochii aţintiţi asupra mea. EGIST: Din păcate. ai observat. Egist. îţi poruncesc: pune mîna pe Oreste şi pe sora lui. fără speranţă: am făcut rînduială. de dragul rînduielii am sedus-o pe Clitemnestra. cum apasă privirea mea aspră asupra gîndurilor lui celor mai ascunse. Un dans lent şi posomorit. EGIST: Sînt chiar atît de primejdioşi? JUPITER: Oreste ştie că e liber. uită să privească în ei înşişi. Un om liber într-un oraş e ca o oaie rîioasă într-o turmă. toate faptele şi toate vorbele mele nu urmăresc decît să alcătuiască icoana mea.. Am trăit fără dorinţe. de dragul rînduielii mi-am ucis regele. O să-mi molipsească tot regatul şi o să nimi- . făptură a mea şi frate al meu muritor. JUPITER: Egist. îţi place rînduială.

au căderea săl lase în libertate sau să-l strîngă de gît. şi n-am nevoie de un zeu ca să-mi dea lecţii în privinţa asta. Erai ascuns aici şi l-ai auzit. Asta-i o treabă omenească.. căci nu mai pot răbda.numai ei . EGIST: Fiţi blestemaţi amîndoi! ORESTE: Nai de gînd să mori odată? . Puţin îmi pasă de mijloace. Oreste? ORESTE: Apără-te! EGIST: N-am să mă apăr. Bine.) Egist. EGIST (privindu-l): Să-l strîngă de gît?. zeu atotputernic.. Jupiteriese. Dar n-am să mă apăr: vreau ] să mă ucizi. Vai! îngrozitor de urît e un om care moare. Scena VI EGIST. ticălos mîrşav.cească tot ce-am făcut. şi să se termine astfel cu puterea ta asupra celor din Argos. Ce mai aştepţi. e drept ca ei să-şi recapete sentimentul demnităţii. ELECTRA: Se clatină şi e galben la faţă. zeii nu mai pot nimic împotriva lui. apoi ELECTRA şi ORESTE ELECTRA (repezindu-se spre uşă): Loveşte-l! Nu-i da răgaz sal strige: eu baricadez uşa. fără doar şi poate. j îl loveşte cu sabia. ORESTE: Bine. Voi fi deci ucigaş.. rămas singur o clipă. EGIST: Ceea ce-i drept e ceea ce vrea Jupiter. Dar nu mai spune nimic şi nu mai rămîne pe-aici. E drept să te strivesc. E prea tîrziu ca să chem după ajutori şi-mi pare bine că-i prea tîrziu. EGIST (clătinmdu-se): N-ai dat greş. (Se agaţă de OresteM Lasă-mă să te privesc. şi numai ceilalţi oameni . MUŞTELE f 67 ORESTE: Ce-mi pasă mie de Jupiter? Dreptatea e o treabă care-i priveşte pe oameni. de ce nu-l trăsneşti? 66 4 Jean-Paul Sar/re JUPITER (rar): Să-l trăsnesc? (Pauză. EGIST: Mă doare. EGIST: Ce-ai să-mi mai spui? JUPITER: Din clipa în care libertatea a făcut explozie în sufletul unui om. ORESTE: Taci! Să nu ia cu el în monnînt altă amintire decît cea a bucuriei noastre. E adevărat că n-ai remuşcări? ORESTE: Remuşcări? pentru ce? Fac ceea ce-i drept să fac. EGIST: Tu eşti. // împinge. Am să te ascult.. Obosit şi gîibovit. zeii mai au o taină.

. Oreste.. Ah! nu mai pot să îndur privirea asta. nu sînt laşă! Clipa aceasta am dorit-o ] şi o mai doresc încă. (îngenunchează şi aruncă j o pelerină peste chipul lui Egist. Am vrut să-l văd la picioarele mele pe j porcul ăsta scîrnav... Oare m-am minţit vreme de cincisprezece ani? Nu-i adevărat! Nu-i adevărat! ] Nu poate fi adevărat. Adineaori nu vorbeai astfel. Nu pare să doarmă.) Ce bucurie! Ce bucurie! Plîng de] . Egist cade. şi aştept. doresc suferinţele ei. j Apoi strigătele Clitemnestrei. ORESTE: Bine. cu sabia înfiptă în inimă.) Ce voiam oare? (Tăcere. fereşte-te de muşte. mă priveşte. şi ura mea a murit o dată cu j el. încă nu s-a sfîrşit totul.) Iată. şi ochii îi sînt j deschişi. Moare.) Merge j pe coridor.. EGIST: Fereşte-te de muşte. O să urle ca o fiară.) Să ţipe! j Să ţipe! Doresc ţipetele ei de spaimă. (Smulge pelerina. (Se ridică. iar cealaltă este încă vie. Era mama noastră şi a lovit-o.. de parcă ar fi dormit. şi?. ORESTE: Ei. pentru el s-a sfîrşit totul.) Ce-mi pasă de privirea ta de peşte mort? Am dorit această privire şi mă bucur de ea. nici eu nu te mai recunosc. 68 * Jean-Paul Sartre Scena VII ELECTRA. în fun. Trage cu urechea.. A murit. Ah! Aşa j am vrut eu! Aşa vreau. (Ţipetele încetează. aşa trebuie să mai vreau! (îl priveşte j pe Egist. Şi eu sînt aici. Cînd va deschide cea de-a patra uşă. ORESTE: Ce-i? ELECTRA: Ea nu ne mai poate face nici un rău. prin urmare. Iese.) A lovit-o. cît eram de j fericită că-l urăsc. Ochii . (Se apropie de el. ORESTE (împingîndu-l cu piciorul): Oricum o fi.) De o sută de ori l-am j văzut în vis. Asta voiam. mă duc singur.. ELECTRA: Oreste..) Ăsta a murit.i dul iatacului şi numaidecît o să urle. îndrumă-mă pînă la iatacul reginei. ELECTRA: Oreste.îl loveşte. Cît îl uram. Ani de-a rîndul m-am bucurat dinainte de această moarte şi acum j inima mi-e strînsă ca într-o menghină. îi erau închişi. întins chiar aici. Nu te mai recunosc. Nu-mi j dădeam seama. singură ELECTRA: O să ţipe oare? (Pauză.. (Strigăte mai slabe ale Clitemnestrei. vrăjmaşii mei au murit.

Beată de bucurie. (îi ia rnîna si o sărută.) Degetele tale sînt scurte şi late. Ce înfăţişare ciudată ai! ORESTE: Sînt liber. Poţi să ne împiedici tu să fim pentru totdeauna ucigaşii mamei noastre? ORESTE: Crezi că aş vrea să te împiedic? Am dus la capăt fapta mea. Mînă dragă! E mai albă ca a mea. Electra. cu sabia însîngerată în mină. Parcă te-aş fi născut eu. Cît de grea s-a făcut ca să-i lovească pe ucigaşii părintelui nostru! Aşteaptă! (Se duce să ia o făclie şi o apropie de Oreste. ELECTRA: Blestemîndu-ne? Spune-mi numai atît: bleste-mîndune? ORESTE: Da. ELECTRA: Liber? Eu nu mă simt liberă. De două ori ne uneşte sîngele. Dă-mi mîna.) Trebuie să-ţi luminez obrazul. sînt beată. Sînt făcute ca să apuce şi să ţină. Blestemîndu-ne. Simt nevoia să te văd: cînd nu te mai văd mi se face frică de tine. sîntem liberi. Sînt amintiri pe care nu le împărtăşeşti. şi parcă m-aş fi născut o dată cu tine: te iubesc şi eşti a mea. Ce-a spus? te-a rugat îndelung s-o ierţi? ORESTE: Electra. căci noaptea se lasă şi nu te mai văd bine. ELECTRA: Aruncă sabia. şi stringe-mă din răsputeri. Electra. Poţi face tu ca toate astea să nu se fi întîmplat? S-a petrecut ceva şi noi nu mai ' IH 70 4 Jean-Pavl Sarfre sîntem liberi să desfacem cele făcute.bucurie: vrăjmaşii mei au murit şi tatăl meu e răzbunat. căci sîntem de acelaşi sînge şi am vărsat sînge. Te iubesc. Ce întunecoasă e noaptea şi ce greu o străpung făcliile! Mă iubeşti? ORESTE: Nu e noapte: mijeşte de ziua. MUŞTELE 4 69 Scena VIII ELECTRA. Ieri abia eram singur şi astăzi te am pe tine. Oreste revine. Află doar c-a murit. ORESTE ELECTRA: Oreste! ORESTE: De ce ţi-e teamă? ELECTRA: Nu mi-e teamă. nu mă căiesc pentru ceea ce am făcut. Trebuie să mă gîndesc că te iubesc. iubitul meu. Electra. Electra aleargă spre el. ELECTRA: la-mă în braţe. dar nu găsesc de cuviinţă să vorbesc despre asta. Libertatea a căzut asupra mea ca trăsnetul. . nu trebuie să te pierd din ochi.

Oreste? Se umflă. l dar e drumul meu.şi această faptă era bună. zeiţele remuşcării. şi pe cărarea . catîrgiului... Lovituri surde în u$ă. Oreste. O voi purta pe umeri j aşa cum îşi poartă călătorii în cîrcă cel care-i trage prin vadul apei.: milioanele lor de ochi care ne privesc. umbrele lor îmi ascund chipul tău.j chini de struguri negri şi înnegresc pereţii. iată. feriţi de oameni şi de muşte. j căci erau ale altora. mii de drumuri alergau pe sub picioarele mele. pe cel al edecarilor. şi pe şoseaua pietruită a conducătorilor de care. VOCI DE DINCOLO DE UŞĂ: Deschideţi! Deschideţi! dacă nu deschid. care se strecoară de-a lungul rîului.. ne vor urmări pretutindeni în roiuri dese. ne vom petrece acolo noaptea. mă taie ca un cutiL Totdeauna va fi oare atît de întuneric. în jurul lor Eriniile. Cortina Actul al treilea Scena I Templul M Apolo. Ne pîndesc. se umflă. Vino! Du-mă la sanctuarul lui Apolo. şi numai Dumnezeu ştie unde duce. Astăzi n-a mai rămas decît unul singur. trebuie să spargem uşa. Ascultă zgomotul aripilor lor. stat mari cît nişte albine. în mijlocul scenei. Ieri abia cutreierăm pămîntul la întîmplare. asemenea sforăitului unor foaie.. peste puţin se vor năpusti asupra naostră şi voi simţi pe trupul meu mii de labe lipicioase. MUŞTELE 4 71 ORESTE: Strigătele Clitemnestrei au atras străjile. Mîine voi vorbi poporului meu. Groaznic! Le văd ochii. o voi trece pe malul celălalt şi voi da socoteală de ea. Electra şi Oreste la picioarele statuii. pînă şi ziua? Oreste! lată-le! ORESTE: Pe cine? ELECTRA: lată-le! De unde vin? Atîrnă de tavan ca nişte cior. dar nici unul dintre drumuri nu era al meu. pe care o înconjoară cu braţele. Ne înconjoară. Cu cît va fi mai greu de dus. Unde să fugim. dar îmi Tace rău. îţi aud vocea. Pe fiecare dintre ele am mers. o statuie a M Apolo. Oreste. ELECTRA: Ascultă!. se furişează între lumină şi ochii mei. Ce-i cu tine? ELECTRA: Nu mai pot să te văd! Lămpile astea nu luminează. ORESTE: Muştele. cu atît mă voi bucura mai mult. j căci ea e libertatea mea. ORESTE: Ce ne pasă nouă de muşte? ELECTRA: Sînt Eriniile. Penumbră. care-i .

o voi toci pînă la os. e dimineaţă! A DOUA ERINIE: Visam că muşc. iar eu o să rămîn tînără. mai frumoasă decît mine. în fund o poartă grea de bronz. dimineaţă j curată de ură! Ce minunată deşteptare: ei dorm. j pline de întărîtare. ca un torent peste pietre. dar o să vezi cum tftl MUŞTELE * 73 îmbătrănesc sărutările mele. O. ce plăcere să trăieşti o dimineaţă a urii.! Electra. PRIMA ERINIE (întinzîndu-se): Aaah! Am dormit de-a-mpi. în mai puţin de şase luni o să fac din tine o babă. surioarelor. şi . O ERINIE: Ce tineri sînt! O ALTĂ ERINIE: Ce frumoşi sînt! PRIMA ERINIE: Bucuraţi-vă: prea adesea ucigaşii sînt bătrîni şi urîţi. deşteptaţi-vă. dormind în picioare ca nişte cocostîrci. îmi năvăleşte în piept ca laptele. eu sînt trează.) Ce frumoase prazi. PRIMA ERINIE: Aşteaptă puţin: în curînd unghiile tale de fier vor lăsa mii de dîre roşii în carnea vinovaţilor. Ce albi sînt. (Dă tîrcoale lui Oreste şi Elec-trei. ţeapănă de mînie. O. (Se apleacă deasupra lor.) Dorm. Atunci o să poţi să-i muşti cît îţi pofteşte inima. Ura mea va avea pentru el gingăşii de mamă. au asudat. îi voi mîngîia părul. PRIMA ERINIE: Şi pe urmă? . veniţi să-i vedeţi. ERINIILE: Eia! Eia! A TREIA ERINIE: Oreste e aproape un copil. simt că sînt sfîntă. proaspătă şi aspră. o voi i răzui. o voi freca. surioarelor. îi voi pune pe genunchi capul lui palid. le respir răsuflarea şi furia mă îneacă. ce plăcere să te simţi numai gheare şi fălci. căci tu eşti soţia] mea şi vei simţi apăsarea dragostei mele. (Face cîţiva paşi. PRIMA ERINIE: Răbdare. A TREIA ERINIE: Aaah! Vreau să zgîrii.i cioarelea. tocmai bune de mîncat! Le privesc. Voi pătrunde în tine precum bărbatul în femeie. Ura mă cotropeşte şi mă înăbuşă. ELECTRA (adormită): Vai mie! PRIMA ERINIE: Geme: Răbdare. inima] mea e de aramă. dar curînd foamea şi setea îi vor goni din acest adăpost. şi prea rară e delicioasa voluptate de-a nimici ceea ce-i frumos. frumoasă floare a furiei. | miros a fierbinţeală. te vom face să urli sub mîngîierile noastre. ce drăgălaşi sînt! Mă voi rostogoli j pe pîntecele şi pe pieptul lor.) O. Apropiaţivă. Voi] lustrui cu răbdare această carne gingaşă. Astăzi îi ocroteşte un zeu. în curînd ne vei cunoaşM muşcăturile. frumoasă l floare roşie din inima mea. Deşteptaţi-vă. Eşti frumoasă. cu foc în vine.încercuiesc.am avut nişte vise uriaşe.

lasă-mă. bzz! Noi vom fi ochii aţintiţi ai caselor. Noi sîntem muştele. nu mi atinge. bzz.A TREIA ERINIE: Pe urmă îi voi înfige dintr-o dată în ochi astea două degete. A sîngerat mult? ORESTE: Taci din gură. Ne vom căuta hrana în gura ta şi raza de lumină în fundul ochilor tăi. Vom împărţi totul cu tine. bzz. Am visat că mama noastră zăcea cu] faţa-n sus şi sîngera. bzz! Ne vom lăsa pe inima ta putredă. inimă sîngerîndă. Nu. şuierăturile. o frumoasă miere verde. Bzz. hai să-i trezim pe vinovaţi cu cîntul nostru. Ce dragoste ne-ar aduce atîta împlinire ca ura? Bzz. surioarelor. bzz. Va să zică. Bzz. Izbucnesc în tis toate trei. bzz. PRIMA ERINIE: Suspină. Fluierăturile. Noaptea întunecoasă din sufletul tău. Zgomotele pădurii. Mîrîitul dulăului care-şi va arăta colţii cînd vei trece tu. Eia! Eia! Eia-a! Bzz. bzz. o să ve/i. CORUL ERINIILOR: Bzz. Noi vom fi noaptea. cele care sug puroiul. deşteptarea se apropie. iar sîngele ei curgea şiroaie pe sub toatej porţile palatului. se foiesc. trosniturile. 74 + Jean-Paul Sartre Inimă putredă. bzz! Dansează. ca muştele pe o felie de pîine. vaierele. bzz. ELECTRA (începe să se trezească): Cine vorbeşte? Cine sînteţi voi? ERINIILE: Bzz. bzz. ORESTE: Ce-i cu tine? ELECTRA: Mă îngrozeşti. surioarelor-muştelor. Pleacă. bzz. bzz. Şi din el vom face miere. bzz. Haideţi. i-am ucis cu adevărat? ORESTE (trezindu-se): Electra! ELECTRA: Tu cine eşti? A. Vom culege ca albinele puroiul care zemuieşte din inima ta. Te vom însoţi pînă în mormînt Şi nu vom lăsa locul decît viermilor. inimă gustoasă. Uite ce mîini reci am. bzz. bzz. bzz. Zumzetul care va pluti în văzduh deasupra capului tău. bzz! ELECTRA: Ah! lată-vă. MUŞTELE * 75 . eşti Oreste.

ea îmi rupe pleoapele: mi se pare că ochii şi dinţii îmi sînt dezgoliţi. Şi iat-o. de fiecare dată. Eşti aici. nimic nu se poate citi pe chipul tău. Ea îmi smulge carnea obrajilor. PRIMA ERINIE: Pentru că Electrei îi e groază de tine. ORESTE: Linişte. Şi astea? Cine sînt? ORESTE: Nici să nu-ţi pese de ele. dar. mă cuprinde groaza. Nu pot să-ţi facă nimic. aducînd cu tine măcelul şi sacrilegiul.. Să ştii că ieri a ucis foarte urît. ELECTRA: O fiară? Crima ta.) E cu putinţă oare ca tu să fii cea care dănţuiai ieri în rochie albă? ELECTRA: Am îmbătrînit. ORESTE: N-o lua în seamă! PRIMA ERINIE: înapoi! înapoi! AlungăJ. şi mai ales nuj le pune întrebări. şi pînă acum ai dormit. Merita oare osteneala s-o ucid? Cînd îmi văd crima în ochii aceştia. E un casap! Duce cu el mirosul searbăd de sînge proaspăt. PRIMA ERINIE: Dacă îndrăzneşte. nu-l lăsa să te atingă.) Şi tu mă îngrozeşti. bîzîind în jurul lor. 76 4 Jean-Paul Sartre ELECTRA: A suferit mult? N-a murit pe loc? ORESTE: Nu te mai uita la ele. eram acolo. Ieri erai atît de frumoasă. semeni cu ea. şi el i-a crestat mîinile. eşti pierdută dacă le pui întrebări. PRIMA . i-am ucis! (Pauză. Ca şi cum o fiară ţi-ar fi răvăşit obrazul cu ghearele. ORESTE: E adevărat? E adevărat că ţi-e groază de mine? ELECTRA: Lasămă. şi? Da.ELECTRA (trezindu-se de-a binelea): Lasă-mă să te privesc: i-ai ucis. singura bucăţică de pămînt care i-a mai rămas. Electra. semeni cu Clitemnestra. SLECTRA: Şi a lovit de cîteva ori? PRIMA ERINIE: De cel putin zece ori. şi ai venit tu. ORESTE: Eşti încă frumoasă. ORESTE: Ei. într-o noapte. lovind de cîteva ori. şi totuşi tu i-ai ucis. sabia făcea „crîc" în rană. Şi.. îţi împărtăşeşte greşelile ţintuită pe acest piedestal. ELECTRA: Nu minţi? PRLMA ERINIE: Crede-mă. să vină în mijlocul nostru şi vei vedea dacă nu puteam să-i facem nimic. căţelelor! Marş! (Eriniile murmură. Unde-oi fi văzut eu ochii ăştia morti? Electra. astupă-ţi urechile. Tu i-ai ucis. Ea-şi apăra cu mîinile chipul şi pînte-e. PRIMA ERINIE: Ei? Ţi-a mai rămas vreo urmă de îndoială? Cum să nu te urască? Trăia liniştită cu visele ei.

două oceane în viitoare — pe un obraz ca de cretă. vom umbla pe drumurile însorite. tu nu vei mai vedea niciodată soarele.. Ne vom strînge grămadă între tine şi el. PRIMA ERINIE: Vezi! Vezi. Ascultă: o spaimă crîncenă s-il lăsat asupra ta şi<ne desparte. Mai presus de nelinişte şi d| amintiri.ERINIE: A suferit îngrozitor. acest omor l-am hotărît împreună şi urmările lui l trebuie să le îndurăm tot împreună. Eu am visat acest omor. Afară. Bagă de seamă: cînd vei fi singura. Dă-mi mîna. ai nevoie de colţii noştri ca să-ţi muşte pieptul. soarele se înalţă deasupra drumurilor. Uite: mie nu cutează să-mi spună nimic. păpuşo. ba da! Ah! Nu mai ştiu i nici eu. prin tot ce-ai trecut] tu am trecut şi eu. dincolo de această uşă se află lumea. tu eşti copilul nostru... Lumea şi dimineaţa. ai nevoie de dragostea noastră canibală ca să te îndepărteze de ura pe care ti-o porti. Crezi că gemetele mamei vor înceta vreodată să-mi răsune în urechi? Şi ochii ei uriaşi . şi aceste fiice ale nopţii îşi vor pierde puterea: razele zilei le vor străpunge ca nişte săbii. sînt liber. nu-i aşa că noi te înspăimîntăm mai puţin decît el? Electra. se vor năpusti asupra l ta. cu j desăvîrşire singură. crezi că ochii mei vor înceta vreodată să-i vadă? Şi neliniştea care te mistuie. şi pretutindeni vei duce cu tine noaptea deasupra capului. MUŞTELE + 77 ELECTRA: Dă-mi drumul! Căţelele astea negre din jurul meu mă înspăimîntă. j ELECTRA: Lăsaţi-mă! Nu mă mai chinuiţi! ORESTE: Din slăbiciunea ta îşi trag ele tăria. Electra.. Şi împăcat cu mine. înalţă în jurul tău zidul j singurătăţii. ERINIILE (rîzînd şi tipînd): Gîde! Gîde! Casap! ORESTE: Electra.. Şi totuşi. ELECTRA: Soarele. ai nevoie de noi. nu trebuie sa W urăşti pe tine însăţi. Vino! Vino! N-ai decît . Liber. n-am să te părăsesc. nu-i adevărat. crezi că va înceta vreodată să mă macine şi pe mine? Dar ce-mi pasă. ELECTRA: Pretinzi că am vrut eu aşa ceva? ORESTE: Cum. gîde al propriei tale mame.. ca un nor de lăcuste. Stai. nu-i adevărat? ELECTRA: Nu. fără nici un sprijin. în curînd vom ieşi. dar nu aşa de tare ca tine. ai nevoie de chinuri trupeşti ca să-ti uiţi chinurile sufleteşti. Ai nevoie de ghearele noastre ca să-ti scormonească prin carne. ELECTRA (ascunzîndu-şi faţa în palme): Ah! ORESTE: Vrea să ne despartă. tu l-ai făptuit. PRIMA ERINIE: Electra. Electra. Dar tu.

JUPITER: Electra. Scena II ACEIAŞI. JUPITER: Nici măcar de nefericirea în care ţi-ai aruncat soi din vina ta? ORESTE: Nici măcar. lăsînd-o pe Electra întinsă pe jos. căţelele mele nu-ţi vor face nici un rău. sărutările noastre vor sfîşia carnea ta gingaşă şi va veni uitarea. (O ajută să se ridice. ORESTE: O iubesc mai mult decît pe mine însumi. ERINIILE: Vino! Vino! Dansează foarte încet. Ah! tineri nebuni şi plini de trufie. splina. plămînii. dar răbdare: n-am să te las mult vreme să te înşeli. (Coboară treptele.) Ajutor! Intră Jupiter. nu te duce. aşadar. ELECTRA (smulgîndu-şi braţul cu violenţă): Ah! Te urăsc.) Iată. mergi la pierzanie. (Se îndreaptă spre Electra. ce mult rău v-aţi făcut! ORESTE: Nu mai vorbi pe tonul ăsta blajin. unde ati ajuns. ORESTE: N-ai decît să mă chinui cît pofteşti. O singură noapte! O singură noapte! Unde-i prospeţimea ta de ţărancă? într-o singura noapte ţi s-au măcinat ficatul. Eriniile se aruncă asupra ei. în inima mea se ceartă mînia şi mila. de parcă ar vrea s-o fascineze. Electra se ridică. JUPITER y JUPITER: Marş! PRIMA ERINIE: Stăpînul! Eriniile se dau la o parte cu părere de rău. ORESTE: Nu sînt un vinovat şi n-ai cum să mă faci să ispăşesc ceea ce eu nu recunosc a fi o crimă. te vom întămpina cu braţele deschise. JUPITER: Poate că greşeşti.) Ce chip îngrozitor. trupul ţi s-a ticăloşit de tot. nu se potriveşte cu regele zeilor. nu-mi pare rău nimic. suferinţele i . JUPITER: Iar tu nu mai vorbi pe tonul ăsta mîndru: nu sade de loc bine unui vinovat pe cale să-şi ispăşească fărădelegea. 78 4 Jean-Paul Sartre Ridică-te. uitarea în marele foc purificator al durerii.două trepte de coborît. îl auzi? Iată-l pe cel care pretindea că iubeşte. ORESTE (luînd-o de braţ): Te implor. Electra: atît timp cît voi fi aici. •UPITER: Sărmani copii.

ORESTE: Electra! Vrei să te lepezi de cincisprezece ani de ură şi speranţă? JUPITER: Cine spune să se lepede? Ea n-a dorit niciodată o asemenea faptă nelegiuită. zeu slăvit? JUPITER: Sau aproape nimic. ghemuit la picioarele unui zeu milos. JUPITER: Şi tu? Nu cumva şi tu eşti liber? ORESTE: Ştii foarte bine că da. ELECTRA: Să ne scapi? Nu-ţi mai bate joc de noi. Mai bine răspunde-mi: de ce n-ai primi să osîndeşti această crimă: altcineva a făptuit-o. ORESTE: Şi de ce nu? JUPITER: Bagă de seamă: faci pe grozavul pentru că Apolc ocroteşte. Oare nu citesc eu în suflete? ELECTRA (neîncrezătoare): Şi citeşti în al meu că n-am dorit acest omor? Cînd cincisprezece ani am visat numai asasinat şi răzbunare? JUPITER: Aş! Visele acelea sîngeroase care te . JUPITER: într-un sfert de ceas ai putea fi afară. MUŞTELE + 79 JUPITER: La ce bun? Nu ţi-am spus că mi-e silă să pedepsesc? Am venit să vă mîntuiesc. ridică toată mîna. Daca-îndrăzneşti să pretinzi că eşti liber. Nimicul ăsta o să apese ca un munte peste sufletul tău. zeu bun. Ceva ce-mi poţi da foarte uşor: un strop de căinţă. ELECTRA: Şi ce-mi vei cere în schimb? JUPITER: Nu-ţi cer nimic. ELECTRA: Teafără şi nevătămată? JUPITER: îţi dau cuvîntul meu. Dar Apolo este preasupusul meu slujitor. n-am ce spune. atunci ar trebui sa proslăveşti libertatea ostaticului ferecat în lanţuri şi aruncat în temniţă său libertatea sclavului ţintuit pe cruce. ELECTRA: Vai! JUPITER: Hai. Cel mult se poate spune că i-ai fost părtaşă. făptură neruşinată şi proastă: grozav mai eşti. ORESTE: Ei. şi? Ridică degetul. căci nici măcar unui zeu nu-i e îngăduit să dea o speranţă deşartă celor în suferinţă. copila mea. înconjurat de căţelele astea flămînde. JUPITER (către Electra): Nu-l asculta. poţi să ai încredere în mine. Electra. ORESTE: Bagă de seamă. stăpîne al răzbunării şi al morţii.se trag chiar de la ea. JUPITER: Uită-te la tine. E de1 să ridic un deget şi te părăseşte. ELECTRA: Nimic? te-am auzit bine. numai ea e în stare scape de ele: e liberă.

Celelalte fetiţe năzuiesc să ajungă cele mai bogate sau cele mai frumoase femei din lume. Şi supuşii mei. zeul meu iubit. uitasem.ce-ai dorit? Laşi pe altcineva sal hotărască în privinţa asta? De ce schilodeşti un trecut care] nu se mai poate apăra? De ce nu mai vrei să recunoşti acea . căci ai . toată lumea va crede că are de-a face cu mama ta. Iluzia va fl desăvîrşită. vi trebui să-i îmbrac şi pe ei în negru? JUPITER: Sînt gata îmbrăcaţi. La vîrsta ta. N-am dreptate? ELECTRA: Ah! Zeul meu. vrăjită de crîncena soartă a neamului tău. ORESTE: Adevărat. ce tare aş vrea să ai dreptate! JUPITER: Nu eşti decît o fetiţă. fără jucării şi fără pri-| eteni. pe care le-ai spălat vreme de cincisprezece ani cu mîinile tale. capeţi în dar fustele şi cămăşile Clitemnestrei -j cămăşile ei puturoase şi scîrnave.legănau aveau un fel de nevinovăţie. Tu. nu vei avea altceva de făcut decît să-l reiei. Ei? Ai înţeles. pentru că e un joc care se jj poate juca de unul singur. ELECTRA: Vai mie! Vai mie! Te ascult şi văd limpede în minei ORESTE: Electra! Electra! Abia acum eşti vinovata. Cine poate şti mai bine decît tine. copiii se mai joacă cu păpuşile sau j joacă şotron. ORESTE: Da. n-are nici o însemnătate. acea tînără zeiţă a urii pe care am 1 iubit-o atît? Nu vezi cum îşi bate joc de tine zeul acesta crud? | JUPITER: Să-mi bat joc de voi? Ascultaţi ce vă propun: dacă văl lepădaţi de crimă. numai negre să fie. îţi oblojeau rănile mîndriei. te făceau să uiţi robia. sărmană fetită. Dar tu.' Electra plină de mînie. ai năzuit 80 * Jean-Paul Sartre să ajungi femeia cea mai îndurerată şi mai criminală. l ORESTE: în locul victimelor noastre? JUPITER: Aşa se cuvine. nu-i aşa? JUPITER: Nu eşti în doliu? ORESTE: în doliu după mama. Electra? Dacă verşi cîteva lacrimi. Te aşteaptă şi rolul ei. N-ai i vrut niciodată să faci rău. Dar nu ţi-a trecut niciodată prin minte să le înfăptuieşti. Să le dăm răgaz să-şi prăpădească veşmintele vechi. ORESTE: Şi voi pune pe mine veşmintele calde încă ale regelui mort? JUPITER: Pe acelea sau altele. n-ai dorit altceva decît propria ta l nenorocire. da. te-ai jucat de-a omorul. Electra. vă urc pe amîndoi pe tronul Argosului.

ORESTE: Cel mai mişel dintre ucigaşi este acela care are mustrări de cuget! JUPITER: Oreste! Eu te-am făurit şi eu am făurit totul. acest uriaş imn de slavă sideral.) Priveşte aceste planete. hai.) Prin mine se perpetuează speciile. Eşti singur ca un lepros. tu ai făcut răul şi lucrurile te învinuiesc cu vocea lor împietrită. care se împrăştie în cele patru colţuri ale cerului. Apare cerul. JUPIER: Hai. furci şi bîte. am poruncit ca omul să zămislească întotdeauna un om şi ca puiul de cîine să fie cîine. punctat de stele care se rotesc.început să semeni cu ea. luptînd de unul singur împotriva a treizeci. şi răsuflarea mea călăuzeşte în jurul pămîntului norii galbeni de polen. pentru că ascultă de . îşi aşteaptă mîntuitorul cu pietroaie. prin mine limba dulce a mareelor vine să lingă nisipul şi se retrage la un anume ceas. miezul cremenei. Dar tu. prospeţimea izvorului. Tu eşti în lume ca aşchia în carne sau ca braconierul în pădurea stăpînului. Jupiter e în fundul scenei. Oamenii te-au aruncat în singurătatea dispreţului şi a groazei. fără să se ciocnească niciodată: eu le-am hotărît drumul. (Melodramatic. îl poti găsi pînă şi în făptura focului şi a luminii. JUPITER: Tu? Ştii tu cine se află în spatele acestei porţi? Locuitorii Argosului. Binele se află pretutindeni. dar dacă te-ar auzi vorbind cineva care nu te cunoaşte şi-ar putea închipui că ai scăpai MUŞTELE* 81 de la pieire oraşul în care te-ai născut. JUPITER: Te tii tare semeţ: ai lovit un bărbat care nu se apăra şi o bătrînă care cerea îndurare. eu n-o să îmbrac nădragii măscăriciului pe care l-am ucis. într-adevăr. eu fac să crească plantele. veneticule. am scăpat de la pieire oraşul în care m-am născut. Nu eşti la tine acasă. ca pe cel mai mişel dintre ucigaşi. priveşte! (Se deschid zidurile templului. Mie mi-e mai scîrbă. ca să-i dovedească recunoştinţa lor. el e măduva socului. chiar şi trupul te trădează. greutatea pietrei. toţi locuitorii Argosului. care se învîrtesc după o anume rinduială. am făurit-o după vrerea mea şi eu sînt Binele. ORESTE: Poate că. Ascultă muzica aştrilor. nu mai fi aşa mîndru de asta. Vocea lui a devenit tunătoare . după dreptate. pentru că lumea este buna.dar el nu poate fi zărit decît cu greu.microfon . ORESTE: Da.

şi pentru limba mea. ORESTE: Şi pentru ale mele. JUPITER: In sfirşit! lata şi dezvinovăţirea. JUPITER: Zău? Ştii că această libertate. nu adăuga la crimă şi hula. am încetat să mai fiu al tău. Jupiter. j iar plantele să se veştejească în calea mea. Jupiter. prin care trece răsuflarea cuvintelor. el te străpunge ca o coasă. j Eşti regele zeilor. JUPITER: Nu sînt regele tău. a cărui existenţă însăşi se reazemă pe Bine. universul te socoteşte vinovat şi tu nu eşti decît o muşiţă în univers. întreg universul j tău nu va fi de ajuns pentru a mă face să mă simt vinovat. în afara ta. te striveşte că un munte. regele l valurilor mării. care . Dar nu eşti regele oamenilor. fiu denaturat: recunoaşte-ţi greşeala. 82 * Jean-fam sartre te duce-n cîrcă şi te leagănă ca o mare. că izvoarele vor seca în drumu-ţi. Jupiter.şi destul de supărător. nici tu. dar ea s-a întors împotriva ta şi n-avecM ce face. ORESTE: N-are decît să se sfarme! Stîncile să mă osîndească. JUPITER: Ţi-am dat libertatea ca să mă slujeşti. un tertip. Oreste. obosit şi gîrbov. Oreste. Altminteri teme-te că marea se va înapoia din faţa ta. nici rob. Reîntoarce-te în natură. smulge-o din tine ca pe un dinte stricat şi urît mirositor. Şi pentru gîtiejul meu. ORESTE: Se prea poate. regele pietrelor şi al stelelor. ce altceva e decît o oglindă a fiinţei. larvă neruşinată! Cine te-a zămislit? ORESTE: Tu. Zidurile se apropie din nou şi Jupiter reapare. MUŞTELE * 83 JUPITER: Auzi-o! Şi ia-ţi nădejdea c-o vei aduce lîngă tine cu argumentele tale. fie-ţi groază de ea. Dar nu trebuia să mă zămisleşti liber. ORESTE: Nu mă dezvinovăţesc. că pietrele şi j stîneile'-se vor rostogoli din calea ta şi că pămîntul se va • sfărîma sub paşii tăi. nici eu. te rog din suflet.poruncile mele. acest fel de a vorbi pare destul de nou pentru urechile ei . Eu sînt libertatea mea! De îndată ce m-ai zămislit. un chip amăgitor. al cărei rob spui să eştfl seamănă leit cu o dezvinovăţire? ORESTE: Nu sînt nici stăpîn. datorită lui a izbîndit fapta ta rea. puterea braţului tău. Binele este în tine. Retrage-te în natura ta. • al cărui făuritor zici că eşti. Şi Răul acesta de care te mîndreşti atîta. tăria săbiei.m Şi-a recăpătat vocea obişnuită.| ELECTRA: în numele tatălui nostru. căci el a fost lucirea luminărilor.

Pentru că sînt om. străină naturii mele. ştiu. întoarce-te printre noi. JUPITER: Ei. dar eu nu pot să merg decît pe dru. pentru a-mi propovădui uitarea jignirilor. fără alt sprijin decît în mine. pe neaşteptate.j mul meu. îmi vedeam tinereţea pentru ultima oară. Ea cînta Binele tău ca o sirenă. străină ţie însuţi. prin tine mă dezvinovăţeam că exist. în mijlocul oilor mele. nici tu nu poţi să-i suferi pe l oameni. şi? Trebuie să admir oaia pe care rîia o rupe de turmă sau pe leprosul închis în spital? Aminteşte-ţi. toată natura ta se îngrămădea în jurul meu. JUPITER: Eu să te părăsesc? ORESTE: Ieri eram aproape de Electra. cerul se făcuse blajin ca iertarea. Ascultîndu-ţi poruncile. Oreste: ai făcut parte din turma mea.j buie să-şi născocească drumul. Speri că vei trăi? lată-te măcinat de o suferinţă neomenească. . nici Răul. fierbinţeala zilei se potolea aşa cum se împăienjeneşte o privire. şi m-am simţit singur la sînul lumii tale mici şi blajine. nici Binele. şi în cer nu mai era nimic.:B de neiertat. nu-i decît un surghiun. Ca să mă împingă spre blîndeţe. fireşte. m-a covîrşit. căci mă aduseseşi pe lume ca să-ţi îndeplinesc ţelurile. tinereţea mea se ridicase şi-mi stătea în faţa ochilor rugătoare ca o logodnică pe cale de-a fi părăsită. Libertatea ta nu-i decît o rîie care te mănîncă. în afara firii. tu. mi-e greu să mă înţeleg pe mine însumi. Eşti galben la faţă şi spaima îţi măreşte ochii. împotriva firii. iar tu. Natura nu-l poate suferi pe l om. fiecare om tre. pînă şi sora ta te părăseşte. ca un dop de ceară în urechi. JUPITER: Răul nu-i atît de adînc: a început de ieri. eu sînt odihna. natura s-a dat îndărăt şi n-am mai avut vîrstă. Dar nu mă voi • întoarce sub legea ta: sînt osîndit să nu am altă lege decît a l mea. 84 4 Jean-Paul Sartre ORESTE: Străin mie însumi. iar lumea era o codoaşă bătrînă care îmi vorbea fără încetare de tine. întoarce-te. Vezi cît eşti de singur. s-a năpustit asupra-mi libertatea. ORESTE: Adevăr grăieşti: un surghiun. asemenea cuiva care şi-a pierdut umbra. Dar. suveran al zeilor. Şi pe urmă m-ai părăsit. Jupiter şi. şi îmi dădea sfaturi cu nemiluita.le plăsmuieşte. Intoarce-te. Ieri încă mi-erai ca un zăbranic pe ochi. Eu sînt uitarea. Ieri mă puteam dezvinovăţi. Nu mă voi întoarce la natura ta: în ea sînt croite mii de l drumuri care duc la tine. nimeni care să dea porunci. păşteai iarba cîmpurilor mele.

JUPITER: Ei bine. JUPITER: Ce ai de gînd să faci acum? ORESTE: Oamenii din Argos sînt oamenii mei. Tu eşti un zeu. 1 în timpul acestei nopţi lungi? Remuşcarea. ORESTE: Şi eu te plîng pe tine. De unde ştii că n-am căutat remuşcarea. Scena III ACEIAŞI. tu eşi SD acela? Cine-ăr fi crezut una ca asta ieri. Dar nu l mai pot să am remuşcări. JUPITER: Adio. Sîntem aidoma de singuri şi neliniştea noastră este aidoma. Eu nu te l urăsc.JUPITER: Nu spui minciuni. ORESTE: De ce să nu le dau disperarea care-i în mine. JUPITER: Nu mi-eşti drag şi totuşi te plîng. JUPITER: Sărmanii de ei! Le vei dărui singurătatea şi ruşinea. Trebuia să vină un om care să vestească amurgul meu. ORESTE: Unde te duci? ELECTRA: Lasă-mă. Oreste. Cînd seamănă cu tine.şi că nu vreau să mă dau bătut. . Trebuie să lei deschid ochii. Adio! ORESTE: Adio! Jupiteriese. ORESTE: Bagă de seamă: ti-ai mărturisit slăbiciunea. şi viaţa omenească începe de partea cealaltă a disperării. soarta pe care o duc în spinare e prea grea pentru tinereţea mea şi mi-a frînt-o. gîndeşte-te că domnia mea nu s-a încheiat încă . Ce este din tine în mine? Vom aluneca unul pe lîngă \ celălalt. fără JUPITER Electra se ridică încet. Pauza. îi urăsc. l iar eu sînt liber. Şi nici să dorm. Aşadar. văzînd chipul tău feciorelnic? ORESTE: Parcă eu aş fi crezut? Cuvintele pe care le rostesc sînt prea mari pentru gura mea şi o sfîşie. Vezi dacă eşti cu mine sau împotriva mea. fără să ne atingem.) Cît despre tine. N-am nimic să-ţi spun. Electra. dacă aşa li se cuvine? JUPITER: Ce să facă ei cu disperarea? ORESTE: Ce vor. toate astea au fost prevăzute.departe de asta . ca două corăbii. le vei smulge pînzele cu care i-am învelit şi le vei arăta dintr-o j dată traiul. Oreste! (Face cîţiva paşi. Sînt liberi. Pauză. pe care-l capătă de pomană. traiul lor şters şi obscen. Somnul.

sub povara noastră de preţ.. ca i roţile carului într-un făgaş. ia-mă. Apără-mă de muşte. Toate muştele se ţin după mine. E însă un dar uriaş. Dar ăsta ne-a rămas.. ţi-am luat totul şi n-am nimic să-ţi dau — în afară de crima mea.ORESTE: Tu. îţi voi săruta picioarele şi] genunchii. ELECTRA: Nu vreau să te mai ascult. o să plecăm şi vom umbla j cu paşi grei. sînt roşie ca o vită jupuită. dar tu m-ăi cufundat în sînge. îmi vei j da mîna şi vom merge. Scena IV ORESTE. ELECTRA: încotro? ORESTE: Nu ştiu. de fratele meu. ELECTRA: Hoţule! Aproape nimic nu era al meu. Mi-ai luat totul. 86 + Jean-Paul Sartre Crezi că pe inima mea nu apasă ca plumbul? Eram prea j uşori. hulpavele. Eriniile încep să bîzîie şi se apropie de Oreste. de mine însămi. surioarelor. j Va trebui să-i căutăm cu răbdare. Electra: acum picioarele ni se înfundă în ţărînă. Erai fratele meu. ERINIILE Eriniile schiţează o mişcare pentru a o urmări pe Electra. rege al zeilor şi al oamenilor. ea nu mai e a noastră. mă căiesc! Iese în fugă. nu mă lăsa singură. ia-mă în braţele tale. De partea cealaltă a nurilor şi a munţilor se află un Oreste şi o Electra care ne aşteaptă. şi inima mea e un stup îngrozitor! ORESTE: Dragostea mea. (Se năpusteşte pe scenă. căci inimioara lui e dîrză. draga mea Electra! Singura mea iubire. şi cred că pentru o lungă bucată de vreme. Ai jefuit o sărăntoacă. Va suferi pentru amîndoi. nu mă lăsa singur. cea pe care te cunosc de ieri. Mă căiesc. ocroteşte-mă. Vino. Nu-mi oferi decît nefericire şi silă. încovoiaţi. prima Erinie le opreşte. doar un pic de linişte şi cîteva visuri. regele meu. voi fi roaba ta. îmi voi închina toată viaţa ispăşirii. singura mîngîiere a vieţii mele. . rămîi cu mine. capul familiei noastre. PRIMA ERINIE: Lăsaţi-o. Eriniile se apropie încet. spre noi înşine.) Ajutor! Jupiter. lucrul tău. trebuie oare să te pierd pentru totdeauna? ELECTRA: Dacă ar fi vrut zeii să nu te fi cunoscut niciodată! ORESTE: Electra! Sora mea. îţi voi urma legea. e adevărat. Jupiter. trebuia să mă ocroteşti.

(Pauză. ORESTE: Fă aşa cum îţi spun. în curînd nervii lui vor răsuna asemenea corzilor unei harpe sub gingaşele arpegii ale groazei. Pe urmă. A DOUA ERINIE: în curînd foamea îl va alunga din bîrlog: pînă deseară vom şti ce gust are sîngele lui. Scena V ORESTE. ORESTE: Nu căuta să vii lîngă mine. ERINIILE. frumoaselor. te-ar sfîşia de viu. o. (Eriniile îi taie calea.fetiţele astea frumoase de aici sau scumpii tăi supuşi. PEDAGOGUL: Ai înnebunit? Sînt aici. în spatele ei. Ce dor îmi e după dulcea ţară a Aticii. crede-mă! ORESTE: Sînt stăpînul tău. ORESTE: Pînă la moarte voi fi singur.) O. ORESTE: Bine. PEDAGOGUL: De data asta îmi vei îngădui să nu-ţi dau ascultare. unde dreptatea mea avea dreptate. ochii i se măresc. Pedagogul întredeschide uşa. PEDAGOGUL PEDAGOGUL: Ei. ORESTE: Zici că cei din Argos stau grămadă în faţa templului? PEDAGOGUL: Da! Şi n-aş putea să-ţi spun cine-i mai ticălos şi mai pornit să-ţi facă rău . PRIMA ERINIE: Ba nu. ORESTE: Sărmana Electra! Intră Pedagogul. Uitati-vă. PEDAGOGUL: Uşurel. MULŢIMEA . distrezi. moşnege. mănîncă. tu cel mai drăgălaş dintre asasini ţi-am rămas eu: ai să vezi ce jocuri vom născoci ca să te. La noapte vom încerca să fugim. Mulţimea împinge uşa cu violenţă şi se opreşte buimacă în prag. Poftim. PRIMA ERINIE: Curaj. luaţi carnea şi fructele astea.. surioarelor.. şi-ţi poruncesc să deschizi această uşă. oo v jcaii-mui jaiuc PEDAGOGUL: Aoleu! Aoleu! ORESTE: Amîndouă canaturile! Pedagogul întredeschide uşa şi se ascunde in spatele unui canat. înarmaţi. Scena VI ACEIAŞI. stăpîne. Te vor ucide cu pietre. se pierde cu firea.) Deschide uşa. îţi aduc ceva de-ale gurii: cei din Argos asediază templul şi nici prin minte să nu-ţi treacă să ieşi din el. Lumină puternică. unde eşti? Nu se vede nimic. dacă prinosul meu e în stare să vă potolească. Pînă atunci. dar astea cine mai sînt? Alte superstiţii.ORESTE: Sînt cu desăvîrşire singur.

locuitori ai Argosului. iar ziuaj aceasta este ziua încoronării mele. preacredincioşii mei supuşi! Eu sînt Oreste. Şi pentru mine începe viaţa. iar vechea crima a. Nu vă mai temeţi de morţii voştri. oameni ăi mei. eu vă iubesc. muştele voastre credincioase vau părăsit pentru mine. oameni ai mei. o. gemînd încetişor.) Nu mai strigaţi? (Mulţimea tace.| început să dea tîrcoale printre zidurile oraşului. regele vostru. Greşelile şi mustrările voastre de cuget. O FEMEIE: Eu îţi voi scoate ochii. ORESTE (s-a ridicat): lată-vă.STRIGĂTE DIN MULŢIME: La moarte! La moarte! Ucideţi-l cu pietre. pedepsiţi. deci. Sfîşiaţi-l! La moarte! ORESTE (fără să-i audă): Soarele! MULŢIMEA: Nelegiuitule! Ucigaşule! Casapule! Te vom rupe în bucăţi. sînt morţii mei. şi voi rnaţi respins pentru că nu eram de-al vostru. Un zeu mi l-a oferit şi eu am spus nu. şi din pricina asta vă e teamă!? de mine. Şi iată. dar nu vă fie frică. aţi citit în j ochii lui că era de-ai voştri şi că nu avea curajul faptelor sale. un alt ucigaş s-ăj ridicat în faţa voastră. voi nu puteţi nici să fflă.lighioanele rodeau totul şi locuitorii oraşului . (Mulţimea murmură. descumpănită. pentru voi| MUŞTELE t 89 ani ucis. nici să mă plîngeţi. Acum sînt de-al vostru. le iau pe toate asupra mea. L-aţi întîmpinat pe ucigaş ca pe regele vostru. O crimă pe care cel ce-o săvîrşeşte n-o poate îndura nu mai e crima nimănui. Totul este nou aici. e temeiul meu de viaţă şi mîndria mea. aţi înţeles că omorul meu e în-j tr-adevăr al meu: îl iau asupră-mi în faţa soarelui. toate sînt ale mele. totul trebuie luat de la capăt. şiroind de sînge. încercaţi să trăiţi. nu-i aşa? E aproape un accident. ca un cîine care şi-a pierdut stăpînul. Şi totuşi. mănuşi de sînge. UN BĂRBAT: Eu îţi voi mînca ficatul. supuşii mei. Vă uitaţi la j mine. O viaţă ciudată. crima lui Egist. dar vouă nu v-a fost teamă de el. Scyros a fost năpădit de şobolani. Vom turna plumb topit pe rănile tale.) Ştiu. sîntem legaţi prin sînge şi sînt îndrituit să fiu regele vostru. fiul lui Agamemnon. Vreau să fiu un rege fără ţară şi fără supuşi. Ascultaţi încă ceva: într-o vară. spaimele voastre din timpul nopţii. Acum cincisprezece ani. Am venit să-mi cer înapoi regatul. pe tronul celui răpus de mine. Pentru voi. Era o molimă groaznică . Adio. locuitori ai Argosului: nu mă voi aşeza. vă e teamă de mine. o. avea mănuşi roşii pînă la coate.

A început să cînte din fluier şi toţi şobolanii s-au îmbulzit în jurul lui. au dat năvală pe urmele sale. strigîndu-le celor din Scyros: „Daţi-vă la o parte!" (Mulţimea se dă la o parte. cu paşi mari. Cortina . Eriniile se năpustesc urlînd după el. Apoi a pornit-o la drum. aşa (coboară de pe piedestal). Dar într-o zi a venit un cîntăreţ din fluier.aşa cum fac muştele. Iar cîntăreţul din fluier şi şobolanii lui au'pierit pentru totdeauna. dintr-o dată. Priviţi! Priviţi muştele! Apoi.) Şi toţi şobolanii au înălţat capetele.aşa (se ridică în picioare). Aşa! Iese.credeau că le-a sosit ceasul din urmă. şovăitori . El s-a ridicat în mijlocul oraşului .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful