Jean-Paul Sartre MUŞTELE CU UŞILE ÎNCHISE MORŢI FĂRĂ ÎNGROPĂCIUNE DIAVOLUL ŞI BUNUL DUMNEZEU SECHESTRAŢII DIN ALTONA

OPERE XX RAO International Publishing Company Grupul Editorial RAO P.O. Box 2-l24 Bucureşti, ROMĂNIA JEAN-PAUL SARTRE LesMouches (1947); Huis dos (1947); Moits sans sepulture (1947); Le Diable etle bon Djeu (1951); Leş s6questr6s d'Altona (1960) Copyright © Editions Gallimard Tous droits reservăs Traducere din limba franceză NICOLAE MINEI şi ANY FLOREA, MIHAI SORA, MARGARETA BĂRBUŢĂ, GEORGE VRACA şi ANCA GONŢESCU Coperta colecţiei DONE STAN, CRISTIAN BĂDESCU Pe copertă GRUNEWALD, Tentaţia Sfîntului Anton (detaliu) © RAO International Publishing Company 1998 pentru versiunea în limba romăna Tiparul executat de ALFOLDINYOMDA AG Debrecen, Ungaria Octombrie 1998 ISBN 973-576-l87-4 CUPRINS MUŞTELE /7 Traducere de Nicolae Minei şi Any Florea CU UŞILE ÎNCHISE 791 Traducere de Mihai Sora MORŢI FĂRĂ ÎNGROPĂCIUNE / 135 Traducere de Margareta Bărbuţă DIAVOLUL ŞI BUNUL DUMNEZEU /203 Traducere de Mihai Sora SECHESTRAŢII DIN ALTONA / 349 Traducere de George Vraca şi Anca Gonţescu

MUŞTELE

Dramă în trei acte Lui Charles Dullin,

în semn de recunoştinţă şi prietenie. PERSONAJELE JUPITER ORESTE EGIST PEDAGOGUL ELECTRA CLITEMNESTRA OERINIE O FEMEIE TÎNĂRĂ O FEMEIE BĂTRÎNĂ PRIMA STRAJĂ A DOUA STRAJĂ MARELE PREOT BĂRBAŢI ŞI FEMEI DIN POPOR ERINU, SLUJITORI STRĂJILE PALATULUI Actul întîi O piaţă în Argos. O statuie a lui Jupiter, zeul muştelor şi al morţii. Are ochii albi şi faţa mînjită cu sînge. Scena I Femei bătrîne înveşmîntate în negru intra în procesiune şi fac libaţiuni în faţa statuii, în fund, aşezat jos, un idiot. Intră ORESTE şi PEDAGOGUL" apoi, JUPITER. ORESTE: Ei, femeilor! Se întorc toate, scoţînd un ţipăt. PEDAGOGUL: Ia spuneţi-ne... (Ele se dau un pas îndărăt, scuipînd pe jos.) Ei, voi de colo, ascultaţi, sîntem nişte călători rătăciţi. Nu vă cer decît o lămurire. (Bătrînele fug, scăpînd din mani urnele.) Hoituri bătrîne! Ai zice că mi-au căzut cu tronc! Ah! stăpîne, ce călătorie plăcută. Straşnică idee ai avut să vii aici, cînd în Grecia şi în Italia sînt mai bine de cinci sute de capitale, cu vinuri bune, hanuri primitoare şi străzi pline de lume! Ăştia de la munte parcă n-au văzut niciodată turişti. De o sută de ori am întrebat de drum în tîrguşorul ăsta afurisit, care se prăjeşte la soare. Pretutindeni aceleaşi strigăte de spaimă şi aceeaşi harababură, aceeaşi goană neagră şi greoaie pe străzile unde lumina îţi ia ochii, pfiu! Străzile astea pustii, aerul care tremură şi soarele ăsta... Există ceva mai sinistru ca soarele? 14 4 Jean-Paul Sartre ORESTE: Aici m-am născut...

PEDAGOGUL: Aşa se pare. Dar în locul tău nu m-aş lăuda cu asta. ORESTE: Aici m-am născut, dar trebuie sa întreb de drum ca un străin. Bate la uşa asta! PEDAGOGUL: Ce speri? C-o să-ţi răspundă careva? Uită-te niţel la casele astea şi vezi cum arată. Unde le sînt ferestrele? Bănuiesc că dau spre nişte curţi bine ferecate şi întunecoase şi stau cu dosul la stradă... (Oreste face un gest.) Bine. Bat, dar n-am nici o speranţă. Bate. Tăcere. Bate din nou, poarta se întredeschide. O VOCE: Ce doreşti? PEDAGOGUL: Doar o întrebare. Nu ştii unde locuieşte... (Uşa se închide brusc.) Lua-te-ar naiba! Eşti. mulţumit, stăpîne Oreste, ti-a fost de ajuns? Dacă vrei, pot să bat la toate uşile. ORESTE: Nu, lasă. PEDAGOGUL: Ia te uită! E cineva aici. (Se apropie de idiot.) Mărite doamne! IDIOTUL: Hî PEDAGOGUL (salutînd din nou): Mărite doamne! IDIOTUL: Hî! PEDAGOGUL: Binevoieşte să ne arăţi casa lui Egist. IDIOTUL: Hî! PEDAGOGUL: A lui Egist, regele Argosului. IDIOTUL: Hî! Hî! Jupiter trece prin fundul scenei. PEDAGOGUL: Ce ghinion. Primul care n-o rupe la fuga e idiot. (Jupiter trece din nou.) Ce zici! Ne-a urmărit pînă aici. ORESTE: Cine? PEDAGOGUL: Bărbosul. ORESTE: Ţi se pare. PEDAGOGUL: L-am văzut trecînd adineauri. ORESTE: Ţi s-a năzărit. PEDAGOGUL: Cu neputinţă, în viaţa mea n-am mai văzut o asemenea barbă; în afară de una, de bronz, care împodobeşte MUŞTELE 4 15 chipul lui Jupiter Ahenobarbus din Palermo. Uite-l, trece din nou. Ce-o fi vrînd de la noi? ORESTE: Călătoreşte ca şi noi. PEDAGOGUL: Zău! L-am întîlnit pe drumul spre Delfi. Şi cînd ne-am îmbarcat la Iţea, el îşi plimba barba pe vas. La Nau-plia nu puteam face un pas fără să ne împiedicăm de el, şi acum, iată-l aici. Găseşti că toate astea nu sînt decît nişte simple coincidenţe? (Alungă muştele cu mîna.) Ah! muştele din Argos mi se par mult mai ospitaliere decît oamenii. Uită-te la alea, uită-te bine la ele! (Arată cu degetul spre ochiul idiotului.) Stau grămadă pe ochiul lui ca pe-o felie de pîine cu unt, dar el

am fost martor la înapoierea regelui Agamemnon. (Alungă muştele. Dar n-au spus nimic. regele de-acum. cînd flota victorioasă a grecilor a ancorat în rada Naupliei. în seara zilei a doua. PEDAGOGUL: Cu cine avem onoarea? JUPITER: Numele meu este Demetrios. Argosul nu era decît un orăşel de provincie. Egist. Dar sînt . şi s-au gîndit: „Iese bucluc". Ştiţi. şi uite că jivinele astea mici te întîmpină sărbătoreşte.) Gata. era j amantul reginei Clitemnestra. JUPITER (care s-a apropiat): Nu sînt decît nişte muşte de carne. poţi să te simţi la largul tău: te plîngeai atîta că eşti străin în propria ta ţară. de parcă te-ar recunoaşte. Locuitorii Argosului le-au văzut chipurile înroşite de soarele care asfinţea. ORESTE: Cred că te-am văzut pe vapor acum două săptămîni. JUPITER: Şi eu te-am văzut.) Ei. 16 * Jean-Paul Sartre JUPITER: N-aveţi de ce vă teme. un miros puternic de cadavru le-a atras deasupra oraşului. ajungă-vă odată! lata. Şi de atunci se tot îngraşă. gata. gata. (Le alungă. (Alungă muştele. era înclinat spre melancolie. după cum ştii. care seamănă cu laptele covăsit. iese din ei o scursoare albă. ORESTE: Pari bine informat în ceea ce priveşte Argosul. Acum cincisprezece ani.) Pe atunci însă nu erau muşte. fără pupături! De undeor fi venind? Fac mai mult zgomot decît hîrîitoarele şi sînt mai mari ca libelulele. şi sînt de părere.) Ei. care se plictisea leneş sub soare. încă de pe atunci. Peste cincisprezece ani vor ajunge de mărimea unor broscuţe. cam grase. au năvălit asupra ta. (Le alungă. Tăcere. regina Clitemnestra a apărut pe metereze însoţita de Egist. că cel mai nimerit lucru ar fi să plecăm. ORESTE: Am mers mult pe jos şi e o căldură cumplită.zîmbeşte fericit. De pe metereze se puteau vedea pînzele albe. i-au văzut aplecîndu-se peste creneluri şi privind îndelung spre mare. ORESTE: Taci din gură. PEDAGOGUL: Vai! Povestea asta nu-mi sună a bine. în zilele următoare m-am urcat împreună cu ceilalţi pe drumul de pază şi-am privit îndelung cortegiul regal care înainta pe cîmpie. Vin din Atena. Strigăte groaznice în palat. Pari obosit. Azi e sărbătoarea morţilor. JUPITER: Vin pe-aici adesea. Iar strigătele acestea arăta c-a început ceremonia. de parcă-i face plăcere să-i sugă ochii. Un desfrănat care. stăpîne. Şi. întradevăr.

JUPITER: Agamemnon era om de treabă. Cît despre ce-au făcut. N-a îngăduit ca execuţiile capitale să aibă loc în public. După cine porţi doliu? BĂTRÎNĂ: Aşa e portul în Argos. tot n-au spus nimic. tot n-au spus nimic. asta dovedeşte că ai sentimente nobile. şi poate c-o să-ţi dau drumul. JUPITER: Portul în Argos? A! înţeleg. Mă reped asupra gînganiei. n-am vorbit: eu nu sînt de pe aici şi nu era treaba mea. care colcăie prin crăpături. ORESTE: Şi ucigaşul domneşte. Şi atunci cînd au văzut-o pe Clitemnestra întinzîndu-i braţele ei frumoase şi parfumate. cînd l-au auzit MUŞTELE * 17 a doua zi pe regele lor urlînd de durere în palat. în imaginaţie. Credeam că zeii sînt drepţi. şi întregul oraş era ca o femeie în călduri. o spînzurătoăre frumoasă e o distracţie şi îi mai obişnuieşte niţeluş pe oameni cu moartea. ORESTE: Nici tu n-ai spus nimic? JUPITER: Te supără. judecaţi singuri: uitaţi-vă la gîngania aia bătrînă. tinere? îmi pare bine.curios să aud mai departe. (Se repede spreBătrină şi o tîrăşte în avanscenă. Hai. Cei de-aici n-au spus nimic pentru că se plictiseau şi doreau să vadă o moarte violentă. înţelegi. Ia zi. Ei n-au spus nimic cînd l-au văzut pe regele lor apărînd la porţile oraşului. un singur cuvînt. în clipa aceea ar fi fost de ajuns un cuvînt. Păcat. Uitaţi-vă cum se zbate ca un peşte prins în undiţă. sînt un simbol. Ei bine. care lipăie cu picioruşele ei negre pe lîngă ziduri: e un exemplar frumos al acestei faune negre şi plate. în provincie. A trăit cincisprezece ani fericiţi. ai pierdut pesemne zeci de feciori: eşti neagră din cap pînă-n picioare. PEDAGOGUL: Ce caută muştele în treaba asta? JUPITER: A. babo. cu faţa sfărîmată. un cadavru imens. vorbeşte. dar a făcut o mare greşeală. JUPITER: Ei! Nu arunca atît de repede vina pe zei! Trebuie oare să pedepseşti întotdeauna? Nu era mai bine ca de pe urma acestui scandal să profite ordinea morală? ORESTE: Asta au făcut zeii? JUPITER: Au trimis muştele. sînteţi obişnuiţi cu paloşele încinse ale soarelui. au lăsat pleoapele pe ochii lor daţi peste cap de voluptate. Cît despre cei din Argos. pun mîna pe ea şi v-o aduc. ăştia.) Iată ce-am pescuit. Eşti în doliu după regele . dar ei au tăcut şi fiecare vedea. Ce grozăvie! Ha! Clipeşte din ochi şi totuşi voi.

şi fiică-mea se căieşte. ori mă înşel.. nebuno! Sa nu-ţi pese cine sînt.. (Se aud strigăte îngrozitoare în palat. de modă veche. după regele care-a fost ucis. a fost. stăpîne.. BĂTRÎNĂ: Taci! Pentru numele lui Dumnezeu. şi ăi întredeschis fereastră ca să auzi mai bine. stăpîne. E singura ta cale de izbăvire.) Dragii mei prieteni. BĂTRÎNĂ: Taci! 18 * Jean-Paul Sartre JUPITER: în noaptea aceea trebuie sa fi făcut dragoste c-o poftă nebună. l-am crescut în căinţă: e cuminte ca o icoană. (Bătrina fuge. a cărei amintire n-aţi pututo îngropa. şi ai stat la pîndă după perdele. Ce-ai făcut? BĂTRÎNĂ: Bărbatul meu era la cîmp. care merge pe şapte ani. JUPITER: Bine. Dar ce importanţă are? Un oraş întreg se căieşte pentru el. şi caută să crapi pocăită. JUPITER: Da. nu? BĂTRÎNA: Ah. dacă ai şti cum mă căiesc. Căinţa se măsoară la cîntar. du-te.. nu sînt de pe aici. JUPITER: O sărbătoare sîngeroasă. Era sărbătoare. mai bine ai grijă de tine şi vezi de capătă iertarea cerului prin căinţa. şi ginerele meu jertfeşte în fiecare an o vacă. ori aveam de-a face cu o credinţă frumoasa.tău. Ah! Nu ştiu şi puţin îmi pasă. taci! JUPITER: Pentru ca eşti destul de bătrînă că să fi auzit strigătele alea puternice care s-au învîrtit pe străzile oraşului o dimineaţă întreagă. un văcar. du-te. BĂTRÎNA: Stăpîne! Eşti un mort? JUPITER: Un mort! Du-te. ales pentru . tîrîtură bătrină. întemeiată solid pe teroare. ce zici. trebuiau să-l trăsnească pe Egist? ORESTE: Trebuiau.) Ascultaţi! Ca să nu uite niciodată strigătele regelui lor în agonie. Egist se căieşte oare? JUPITER: Egist? Mira-m-aş. ce puteam să fac? Am tras zăvorul la uşă. ORESTE: Ce fel de om eşti? JUPITER: Cine se sinchiseşte de mine? Vorbeam despre zei. cu răsuflarea tăiată şi cu furnicături pe şiră spinării. iar pe nepoţelul meu. BĂTRÎNA: Ah! mă căiesc. bălai şi pătruns de pe acum de sentimentul păcatului săvîrşit înainte de-a se naşte. Ei. o sărbătoare groaznică.

ORESTE: Şi de ce. i-aş spune. tinere. la fiecare aniversare în sala cea mare a palatului. ORESTE: A murit! Pe naiba. stăpîne. ORESTE: Aşa să fie? Ziduri mînjite cu sînge. Se spune c-ar fi fost luat şi crescut de nişte bogătaşi din Atena..vocea lui puternică. (Oreste face un gest de dezgust.. au taine dureroase. JUPITER: Da. un zeu cu chip de om ucis.. o căldură de iad. ORESTE: A! E palatul lui Egist? Şi ce părere are Electra de toate astea? JUPITER: O! E o copilă. i-aş spune aşa: „Tinere. strigătele astea insuportabile: aşa ceva îi place lui Jupiter? JUPITER: Nu-i judeca pe zei. Agamemnon avea o fiică. doar ştii foarte bine c-a murit. stăpîne. i-aş spune tinere pentru că e cam de vîrsta ta.". Pentru că veni vorba.. milioane de muşte. mai bine ar fi murit.şi strigătele. în acest palat al lui Egist. cît s-a schimbat de atunci uşuraticul popor al Argosului şi cît de aproape e acum de inima mea! ORESTE: De inima ta? MUŞTELE * 19 JUPITER: Lasă... Cuprinşi de milă. Ah. pot să aflu numele tău? 20 + Jean-Paul Sartre ORESTE: Mă numesc Fileb şi sînt de fel din Corint. ORESTE: Ei şi? JUPITER: Daca l-aş întîlni atunci. străzile pustii. Călătoresc pentru a mă cultiva împreună cu un sclav care a fost pre- . urlă aşa. o duhoare de abator. lasă. Tăcere. cei însărcinaţi să-l omoare l-au părăsit în pădure. tinere. daca trăieşte. Cei din Nauplia ne-au povestit că Egist a dat poruncă să fie ucis puţin după moartea lui Agamemnon. O fiică pe care o chema Electra.) Ei! asta nu-i nimic.. nişte larve îngrozite care se bat cu pumnii în piept în casele lor . ORESTE: După cîte ştiu. Vorbeam cu mine însumi. Ar fi trebuit să spun: aproape de inima zeilor. mă rog? JUPITER: închipuieşte-ţi că într-o zi se înfăţişează la porţile acestui oraş. Dinspre partea mea. ce-o să spuneţi însă cînd or să dea drumul morţilor? Astăzi se împlinesc exact cincisprezece ani de cînd a fost asasinat Agamemnon. JUPITER: Unii pretind că trăieşte.. Se spune c-a murit. un anume Oreste. Agamemnon mai avea şi un băiat. PEDAGOGUL: Ba da. Locuieşte aici.

JUPJTER: Perfect. JUPITER: O. dar iată c-au pornit pe calea răscumpărării. ţi-aş răspunde. ORESTE: Pe Jupiter! JUPITER: Nu-i mare scofală. Un mic talent de scamator. căci n-ai luat parte la crima lor. Şi iată-le cum cad şi încep să se tîrască pe jos. peste un stîrv de oraş chinuit de muşte. Poate că ai dreptate. Au cugetul încărcat.) Ei. şi-apoi. ORESTE: Pacea fie cu tine. Drum bun. Oamenii de aici sînt nişte mari păcătoşi. tihna morocănoasă a provinciei şi plictiseala. Da.. ai fi un căpitan viteaz într-o armată pusă pe luptă. nu ştiu ce ţi-aş răspunde. JUPITER: Aşa da." ORESTE: Adevărat? Aşa i-ai spune? Ei bine. Pacea fie cu voi. rînduiala dintr-un oraş şi rînduiala din suflete sînt şubrede: dacă te atingi de ele. Bine ar fi ca Oreste să fie la fel de cuminte.) O groaznică nenorocire care va cădea asupra ta. N-ai cum să le împărtăşeşti căinţa. Aşadar i-aş spune: „Tinere. şi dacă vă sîcîie muştele. pleacă. tinere. Iese. pleacă! Ce cauţi aici? Vrei să-ţi revendici drepturile? Eşti înflăcărat şi puternic.. un gest cu braţul şi spun: „Abraxas. Scena II ORESTE. Pleacă. PEDAGOGUL . Lasă-i. Vrei să le răpeşti bunăvoinţa divină? Ce-o să le dai în schimb? O digestie liniştită. dacă-i abaţi fie şi numai o clipă de la remuşcările pe care le au. drum bun. lasă-i. dacă aş fi eu tînărul acela. te. respectă-le dureroasa lor trudă. MUŞTELE 4 21 gala. cugetul încărcat sînt o mireasmă plăcută pentru nările zeilor. tinere. ai ceva mai bun de făcut decît să domneşti peste un oraş pe jumătate mort.dar teama. în timpul liber sînt dresor de muşte. îndepărtează-te de ei în vîrful picioarelor. ah! plictiseala zilnică a fericirii. pentru că altfel ai să-i duci la pierzanie: dacă-i opreşti din drum. te". zeilor le plac aceste suflete jalnice. le e teamă . provoci o catastrofă. Ne mai întîlnim noi. Dacă ţii cît de cît la ei. gala. Ziua bună. iată cum vă puteţi descotorosi de ele: vedeţi roiul ăsta care zumzăie în jurul vostru? Fac o mişcare cu mîna. şi nevinovăţia ta impertinentă te desparte de ei ca un şanţ adînc.ceptorul meu. trebuie să-mi văd de treburi. ca omizile. (Privindu-l în ochi. (Se măsoară din priviri: Pedagogul tuşeşte. toate greşelile făptuite se vor împietri peste ei ca untura sleită. asta nu mă priveşte.

unul dintre ei mă ducea în braţe. ce tare mă necăjeşti! Ce-a mai rămas din lecţiile mele şi din scepticismul surîzător pe care ţi lam predat? „O fi oare om?" La naiba. Aveam aproape trei ani cînd soldăţeii lui Egist m-au luat cu ei. taci din gură. ORESTE: Lasă filozofia! Prea mult rău mi-a pricinuit. una cîte una. Palate. aveam ochii larg deschişi şi fără îndoială că plîngeam. stăpîne ingrat? Şi eu care mi-am cheltuit zece ani din viaţă ca să ţi le dau! Dar toate călători22 4 Jean-Paul Sartre ile pe care le-am făcut? Dar oraşele pe care le-am vizitat? Dar cursul de arheologie pe care l-am ţinut numai pentru tine? N-ai amintiri? Existau înainte atîtea palate. ai de gînd să-mi spui odată la ce te gîndeşti? De ce m-ai tîrît pînă aici? Şi ce vrei să faci? ORESTE: Ţi-am spus eu că am ceva de făcut aici? Hai. Dar mie. PEDAGOGUL: N-ai amintiri.PEDAGOGUL: Bagă de seamă! Omul ăsta ştie cine eşti. statui! De ce nu sînt mai greu. vreun spion de-al lui Egist. şi îmi amintesc de toate. care am în mintea mea atîtea pietre? Despre cele trei sute optzeci şi şapte de trepte ale templului din Efes nu-mi vorbeşti? Le-am urcat. Acolo a fost ucis de o tîrfă şi de peştele ei. lîngă foc şi se ridică puţin cînd intră stăpînul şi schia-ună încetişor în chip de salut. pe lumea asta nu există decît oameni. cît de mult te-ai schimbat! Odinioară citeam în tine. Acolo s-a născut tatăl meu. Ah! pînă şi un cîine.) Iată palatul meu. Vad o mare clădire mută. Mi se pare că a şaptezecea era stricată. Ah. O văd pentru prima dată. îngîmfată în solemnitatea ei provincială. asemenea geografului Pausa-nias.. ORESTE: Palate! Adevărat. stăpîne? Cultura ta îţi aparţine. Şi eu mam născut tot acolo. şi ţi-am adunat-o cu dragoste. un cîine bătrin care se încălzeşte. sanctuare şi temple în mintea ta. n-am nici cea mai palidă amintire. ca pe un buchet. (Se apropie de palat. ai fi putut scrie un ghid al Greciei. Cu siguranţă c-am trecut pe poarta asta.. încît. şi e destul şi-atît. mie ce-mi aparţine? PEDAGOGUL: Şi cu cultura cum rămîne. coloane. Stăpînul lui. ghemuit. pînă şi un cîine are mai multe amintiri decît mine: el îşi recunoaşte stăpînul. Bărbosul ăsta e un om. eu. ORESTE: O fi oare om? PEDAGOGUL: Ah! stăpîne.. îmbinînd fructele înţelepciunii mele cu comorile experienţei pe .. PEDAGOGUL: Rău! Dacă dai oamenilor libertatea spiritului înseamnă oare să le faci rău? Ah.

ca să te familiarizezi cu diversitatea părerilor omeneşti. Eu sînt liber. Bătrîna mea poartă de lemn! Aş fi ştiut . pămînturi. arătîndu-ţi de fiecare dată cît de diferite sînt apucăturile oamenilor? Acum. nu te-am pus să străbaţi o sută de state. fără patrie.) Există oameni care se nasc angajaţi: ei nu au putinţa să aleagă. într-un cuvînt. Dar aş fi intrat şi ieşit pe poarta asta de zece mii de ori. cei tăcuţi. şi braţele mele s-ar fi deprins cu rezistenţa lor. zgomotul ploii pe acoperiş. ştiam că ele sînt ale altora. Nu pot să mă plîng: mi-ai lăsat libertatea firelor pe care le smulge vîntul din pînzele de păianjen şi care plutesc la zece picioare deasupra pămîntu-lui. Oh. dobitoace. Şi încă şi mai tîrziu. le-aş fi împins noaptea.le lăsam să-mi alunece de-a lungul trupului şi să cadă în jurul meu. mirosurile şi sunetele. învăţat ca un moşneag. nu mă plîng. fără religie. La şapte ani eu ştiam deja că sînt exilat. cînd erau copii. în copilărie m-aş fi jucat cu canaturile ei. poate că nici n-aş fi ştiut să citesc: e lucru rar un prinţ care ştie să citească. Ştiu că e un noroc şi-l apreciez aşa cum se cuvine. fără familie. tremurul luminii . Ţie ţi se pare vulgară bucuria de a merge undeva? Şi mai sînt alţii. slavă Domnului. şi picioarele lor desculţe apasă cu putere pămîntul şi se zgîrie de pietriş. într-o zi.. viaţa li s-a schimbat pentru că. eu nu atîm mai greu decît un fir şi trăiesc în văzduh. ce minunată absenţă e! (Se apropie de palat. au fost aruncaţi pe un drum.) Aş fi locuit aici. un om superior. de şapte ani. Nu ţi-am dat încă din fragedă vîrstă să citeşti toate cărţile. şi că din ele nu voi putea face niciodată amintirile mele. pe ascuns. şi la capătul drumului îi MUŞTELE 4 23 aşteaptă o faptă.. sclavii ar fi deschis larg poarta şi eu aş fi trecut pragul ei călare. m-aş fi proptit în ele şi ele ar fi scîrţîit fără să se deschidă. ăştia nu sînt nişte oameni superiori.. Dar eu. ei merg. ca să mă duc la fete. N-aş fi citit nici una dintre cărţile tale. iată-te tînăr şi frumos. (Pauză. liber să slujeşti orice cauză şi ştiind că nu trebuie niciodată să slujeşti nici o cauză. Mai tîrziu. Şi te mai plîngi! ORESTE: Ba nu. de cinci ani. în ziua cînd aş fi ajuns major. pe deasupra. Sigur. Căci amintirile sînt o hrană îmbelşugată pentru cei care stăpînesc case. cît de liber sînt! Şi sufletul meu. fapta lor. cei care în fundul sufletului simt greutatea unor imagini tulburi şi pămîntene.. să predea filozofia sau arhitectura într-un mare oraş universitar.care o am. slujitori. fără meserie. în stare. eliberat de orice servitute şi de orice credinţă.

ORESTE: Nu. că o mireasmă. Ah! dac-ar exista o faptă.mai precis. m-aş uita prin crăpătura unei jaluzele la culoarea roşie a luminii. acolo jos. Şi zgîrietura aceea. Al meu ar fi şi bîzîitul 24 * Jean-Paul Sartre cmuştelor. poate că eu ţi-aş fi făcut-o. ORESTE (încet): Să-l izgonesc pe Egist? (Pauza. nu împărtăşesc mustrările lor de cuget şi nu cunosc nici măcar un nume de pe aici. aidoma altor zeci de mii de seri. e prea tîrziu. în ultimele luni . Nu că n-aş avea chef să-l apuc pe destrăbălatul ăsta de barbă şi să-l iau pe sus de pe tronul tatălui meu. în clipa asta. n-am fost oaspete la nunţile fiicelor lor. fie şi printr-o crimă. uneori îţi trec prin cap nişte idei prosteşti mă întebam dacă n-ai de gînd să-l izgoneşti pe Egist şi să-i iei locul. Şi n-avem nici o treabă pe-aici. Mi-era teamă. o faptă care să-mi dea dreptul să mă socotesc de-al lor. Bărbosul are dreptate: un rege trebuie să aibă aceleaşi amintiri ca şi supuşii lui. PEDAGOGUL: Mi-era teamă — oricît te-ai deprinde din tinereţe cu ironia sceptică. Să mergem. aş aştepta ca soarele să asfinţească şi să se înalţe din pămînt.să-ţi găsesc broasca. umbra reavănă a unei seri din Argos. în vîrful picioarelor. Cu ochii închişi. amintirile lor. Ei. nu-i aşa? Şi ce părere ai de incrustaţiile în aur? La Dodona am văzut ceva asemănător: frumos lucrate. umbra unei seri ale mele. Cu ce-ai fi fost mai cîştigat dacă ai fi locuit aici? în clipa de faţă sufletul tău ar fi terorizat de-o căinţă abjectă. dacă aş putea să-mi însuşesc. din neîndemînare. aş sta gol într-o încăpere întunecoasă a palatului. Vorbeşte. peda-gogule.) Stil doric. PEDAGOGUL: Acum eşti rezonabil. şi totuşi mereu proaspătă. • frăţioare. îmi vine inima la loc. nici poarta mea. şi nu mai puteam dormi. Să mergem. în prima zi în care mi s-ar fi încredinţat o suliţă. ORESTE: De ce? PEDAGOGUL: Ai să te superi.. Dar ce? Ce am eu de împărţit cu oamenii ăştia? Năm văzut cum se naşte nici unul dintre copiii lor. (Se îndepărtează.. nu-ţi dai seama că sîntem gata să ne împuţim la căldura altora? PEDAGOGUL: Ah! stăpîne. groaza şi . frăţioare. Şi căldura asta caremi pîrleşte părul ar fi fost a mea. uite că-ţi fac pe plac: nu-i palatul meu.) Fii pe pace. de cînd ţi-am dezvăluit din ce neam te tragi vedeam cum te schimbi de la o zi la alta. Să-i lăsăm în plata Domnului. ORESTE (izbucnind): Ar fi cel puţin a mea.

nu mi-e frică de tine. (Frecîndu-se de el. Intră Electra. Ăstea-s năluciri. alb ca un trup de prunc. Erai mulţumit. ştii că o lovitură de sabie te va despica şi că nu vei putea nici măcar să sîngerezi. bătrînele curve în rochii negre. se apropie de statuia lui Jupiter): Lepădătură! N-ai decît să mă priveşti. Scena III ACEIAŞI. petrecere bună şi să sperăm că pentru ultima oară. şi toată lumea va vedea că e făcut din lemn alb. acum. miroase-mă pe mine. scîrţîind din încălţările lor butucănoase. cu ochii tăi rotunzi de pe chipul mînjit cu zeamă de zmeură. Pot doar să scuip pe tine. şi de sub fustele lor se ridica la nasul tău o duhoare de mucegai.. şi mireasma asta delicioasă îţi mai gîdilă nările şi-acuma. sînt vie. cu mîinile în şolduri şi lăsat pe spate. cu sabia lui uriaşă. Zeul morţilor e făcut din lemn alb. una la stingă.) Ei. nu-i aşa? Tu ştii bine că eşti alb pe dinăuntru. Lemn alb! Lemn alb. Poftim: coji şi toată cenuşa din vatră şi nişte ciozvîrte de carne care colcăie de viermi şi un codru de pîine putredă. uite aşa. cînd tot oraşul e cufundat în rugăciune. ELECTRA ELECTRA (duce o ladă şi. (îl vede pe Oreste. Dar va veni cel pe care-l aştept. acum. îţi plac băbătiile. cealaltă la dreapta. Spaima şi sîngele de pe obraz şi verdele închis al ochilor.) A! . Vezi dacă putem căpăta nişte cai. cu cît seamănă mai mult cu leşurile. de care nici porcii noştri n-au vrut să se atingă. cu atît îţi plac mai mult. totul nu-i decît vopsea. au venit azi-dimineaţă sfintele alea. Şi pe urmă va scoate sabia din teacă şi te va despica. Te va provoca batjocoritor. asta-i tot ce sînt în stare. Va să zică. cu siguranţă că ţi-e scîrbă de mine. E ziua ta şi fi-au vărsat la picioare vinurile cele mai de preţ. pentru a-mi umple golul din suflet. gogoriţă ce eşti. Am venit şi eu să-ţi aduc ofrande. aşa. Petrecere bună de ziua ta. acolo am prieteni.speranţele lor. muştelor tale o să le placă toate astea. fără să-i vadă. care arde bine. ca să ajungem pînă în Sparta. chiar de-ar fi să-mi ucid mama. Nu sînt destul de voinică şi nu pot să te dărîm. Să plecăm. de sus pînă jos! Atunci cele două jumătăţi ale lui Jupiter se vor rosto26 4 Jean-Paul Sartre goli.. Eu sînt tînără. simte mireasma mea de came proaspătă. PEDAGOGUL: Stăpîne! MUŞTELE 4 25 ORESTE: Da. S-au foit în jurul tău.

Mi-e drag oricine e străin de acest oraş. nici nu-mi pasă. ORESTE: Slujnică? Tu? ELECTRA: Cea mai umilă slujnică. Nu semeni cu cei de pe aici. Toate albiturile lor. Spăl şi vasele. închid ochii şi frec din răsputeri. ELECTRA: Fii bine venit. zeul morţii şi-al muştelor. seara. Caraghiosul ăsta de lemn. Căci nu vor să ştiu. ELECTRA: Aici nimeni nu-mi spune aşa ceva. Scena IV ORESTE. Ei. Pline de bătături şi rosături. Spune mai departe. Ce te mai silesc să faci? ELECTRA: în fiecare dimineaţă trebuie să golesc lada de gunoi. ORESTE: Electra. ELECTRA: A! Din Corint? Pe mine mă cheamă Electra. Să mă închidă într-un turn. Ce-ar putea să-mi mai facă? Să mă bată? M-au bătut şi pînă acum. a călcat pe nişte cotoare de varză şi de napi. care venise să-i facă temenele. Nu mă crezi? Uită-te la mîinile mele. după ce-am isprăvit cu munca. cea pe care o poartă Clitemnestra atunci cînd MUŞTELE 4 27 regele-i împarte culcuşul: eu sînt nevoită să spăl toate astea. ELECTRA ELECTRA: De ce te uiţi aşa la mine? ORESTE: Eşti frumoasă. nu le-aş mai vedea mutrele. ELECTRA: Frumoasă? Eşti sigur că sînt frumoasă? La fel de frumoasă ca fetele din Corint? ORESTE: Da. închipuie-ţi.. cămăşile care au înfăşurat trupurile lor putregăite. Cum te numeşti? ORESTE: Mă numesc Fileb şi sînt din Corint. (Către Pedagog. Ce privire ciudată ai! Arată oare ca nişte mîini de prinţesă? ORESTE: Sărmane mîini! Nu. ELECTRA: Nu mi-e teamă. o să mă dai de gol? ORESTE: Nu. acest Jupiter.ORESTE: Nu-ţi fie teamă. pe nişte scoici. Nu arată ca nişte mîini de prinţesă. Sînt rufe tare murdare şi pline de scîrboşenii. acolo sus? N-ar fi rău.. Pedagogul iese. O tirăsc afară din palat şi pe urmă. Cine eşti tu? ORESTE: Un străin. nu-s decît o slujnică. Nu mi-e teamă deloc. Spăl rufele regelui şi ale reginei. ai văzut ce fac cu gunoaiele. primesc şi răsplata: sînt nevoită să stau lîngă o femeie mare şi .) Du-te. De altfel la ce-mi foloseşte. Deunăzi. Marele Preot. ELECTRA: N-ai decît să mă pîrăşti. Credeam că-şi iese din minţi.

nu mă am decît pe mine. care miros a miere. Şi ce fac fetele din Corint cît e ziua de . Electra!" în fiecare seară. ORESTE: Nu ţi-a trecut niciodată prin minte să fugi? ELECTRA: N-am curajul: mi-ar fi teamă. ELECTRA: Băieţii cu fetele? ORESTE: Băieţii cu fetele. nu-i aşa? Pentru că mi-e atît de greu să-mi închipui plimbări.. Spune-mi. cîntece. Şi tu eşti frumos. ORESTE: Nai vreo prietenă care-ar putea să te însoţească? ELECTRA: Nu. ELECTRA: Şi toată lumea iese din casă? Toată lumea se plimbă? ORESTE: Toată lumea. Oamenii de aici sînt măcinaţi de frică. ELECTRA: Şi au întotdeauna să-şi spună ceva? Şi se simt bine laolaltă? Şi-i auzi.. rîzînd împreună? ORESTE: Da. ELECTRA: Par o proastă. pe drumuri. aşa-ţi vor spune cei de pe-aici.. Rămîi multă vreme aici? ORESTE: Chiar azi trebuia sa plec. Dar acum. Sînt o rîioasă. Nu ştiu.. ascultă. în fiecare seară.) E adevărat că în Corint sînt locuri umbrite? Locuri pe unde te plimbi seara? ORESTE: E adevărat. E mama mea. ORESTE: Tu? ELECTRA: Eu de ură. o ciumată. cum vine asta? ORESTE: Uite. Nu pot să-ţi spun. Dar mă ţin bine. o bătrină care-a văzut cînd ai venit pe lume şi care te iubeşte cît de cît? ELECTRA: Nici măcar. n-am căzut din picioare niciodată. Are buze unsuroase şi mîini foarte albe.. Mai bine vorbeşte tu. 28 * Jean-Paul Sartre ORESTE: Şi-o să rămîi aici toată viaţa? ELECTRA (strigînd): A! Nu toată viaţa! Nu. aştept ceva. N-am prietene. ELECTRA: Nu poţi? (Pauză. zîmbete. seara tîrziu. cu părul vopsit. îşi lipeşte buzele de fruntea mea şi-mi spune: „Noapte bună. îşi pune mîinile pe umerii mei. înţelegi? Dacă aş fi în turn nu m-ar mai săruta.. Pe cînd eu. mîini de regină. nici măcar o doică. ELECTRA: Corintul e un oraş frumos? ORESTE: Foarte frumos. ELECTRA: Ţi-e drag? Eşti mîndru de el? ORESTE: Da. întreab-o pe mama: aş scoate din sărite pînă şi-un înger. ORESTE: Ceva sau pe cineva? ELECTRA: Nu-ţi spun. ELECTRA: Acum? ORESTE: Nu mai ştiu. ELECTRA: Ce caraghios mi s-ar părea să fiu mîndră de oraşul meu natal. ORESTE: Cum.grasă. simt cum mi se lipeşte de piele carnea asta caldă şi hulpavă. singură.

CLITEMNESTRA ELECTRA: Ce.. CLITEMNESTRA: Electra. regele îţi porunceşte să te pregăteşti de ceremonie. iar seara merg la bal. se înapoiază dintr-o călătorie şi îşi găseşte tatăl asasinat. ELECTRA. mama în patul ucigaşului şi sora în robie. Dar nu mă aşteptam la ochii ăştia morţi.. Ai să-ţi pui rochia neagră şi giuvaierurile. Fileb? Te temi de ea? ORESTE: De o sută de ori am încercat să-mi închipui cum arată chipul acesta şi în cele din urmă am izbutit să-l văd. ostenit şi molatic sub strălucirea fardurilor.. pînă ce iar sfărîma capul?. ELECTRA: Cum? Nu ştii? VOCEA CLITEMNESTREI: Electra! ELECTRA: Ssst! ORESTE: Ce-i? ELECTRA: E mama.) Şi mai spune-mi ceva.. regina Clitemnestra. Destul de rar. Ce-ar face flăcăul din Corint.. ELECTRA: Şi n-au nici o grijă? MUŞTELE * 29 ORESTE: Au griji mărunte..mare? ORESTE: Se gătesc. cu ochii plini de foc. ELECTRA: Adică fac ceea ce doresc şi după aceea nu le mai pasă? ORESTE: întocmai. unul dintre cei care rîd seara cu fetele. Adineauri am văzut pe fereastră o altă Electra. te încurcă trupul pe care-l ai. ar şterge-o pe furiş. apoi cîntă din gură sau din lăută. dar nu mă mai las păcălită de maimuţărelile tale. A cuiva pe care-l aştept: să zicem ca un flăcău din Corint. Nu-mi răspunzi? ORESTE: Nu ştiu. Aşa eşti adesea cînd sînt şi eu de faţă. ca să-şi caute alinare la vreuna dintre prietenele lui? sau ar trage sabia din teacă şi ar izbi cu ea în ucigaş. ELECTRA: Da? Ascultă! Cei din Corint au mustrări de cuget? ORESTE: Uneori. apoi se duc în vizită pe la prietene. Ce 30 + Jean-Paul Sartre e? Ce înseamnă privirea asta lăsată în jos? îţi lipeşti coatele de şoldurile tale slabe. cu gesturi largi. trebuie să ştiu asta din pricina cuiva. Uită-te la mine! .. mergînd de-a-ndăratelea şi făcînd plecăciuni.. Scena V ORESTE. ELECTRA: Ce ciudat! (Pauză.

cînd poporul cere un tablou al vieţii noastre de familie pentru a-şi înălţa sufletul? Halal prinţesă care spală vasele şi păzeşte porcii. CLITEMNESTRA: Şi tu? Tu care te uiţi aşa la oameni. sîngele ăsta neliniştit. mamă. dacă sărut mîna lui Egist şi îi spun tată. Electra. ELECTRA: Nu vreau să semăn cu tine! Spune. Ca şi anul trecut. Ptiu. ELECTRA: Zău. Dar pe al tău se vede un fel de prevestire a furtunii ce va să vie: într-o zi pasiunea îl va arde pînă la os. nu-i aşa că nu-i adevărat. Da. ELECTRA: Da.Răspunde-mi odată! ELECTRA: Ce nevoie aveţi de o slujnică pentru a da mai multă strălucire sărbătorii voastre? CLITEMNESTRA: Lasă prostiile! Eşti prinţesă. Fileb. ochii ăştia prefăcuţi . cea care mi-am nimicit viaţa într-o singură dimineaţă? Mă urăşti. cine eşti? Lasă-mă să te privesc şi eu. îmi va zîmbi lipindu-şi obrazul de ' al meu şi îmi va şopti la ureche cuvinte de ameninţare? CLITEMNESTRA: De tine depinde ca să nu mai fie aşa. nu al meu. are sînge închegat sub unghii. Ţi le-am transmis pe cele ale regelui.şi numai bine n-a ieşit din toate astea. CLITEMNESTRA: Eu n-am ce să-ţi spun. dar ceea ce mă sperie mai mult este cămi semeni: şi eu am avut chipul ăsta ascuţit. De s-ar împlini cele spuse de tine. ELECTRA: Ce-mi pasă mie de poruncile lui Egist? E soţul tău. şi poporul te aşteaptă. preascumpul tău soţ. Văd că te strădui să te pierzi şi pe tine. De mult am renunţat să-ţi mai dau porunci în numele meu. ca în fiecare an. una lîngă cealaltă. dacă mă las molipsita de remuşcările voastre şi dacă implor iertarea zeilor pentru o crimă pe care n-am făptuito. Ce cauţi aici? ELECTRA (repede): E corintian şi-l cheamă Fileb. Egist îşi va petrece braţul peste umerii mei. Dar cum să-ţi dau sfaturi eu. şi pe noi. Face o călătorie. . tu care ne vezi pe amîndouă. sînt prinţesă? Şi vă aduceţi aminte de asta o dată pe an. că nu semăn cu ea? MUŞTELE+3 ORESTE: Ce să spun? Chipul ei seamănă cu un cîmp răscolit de trăsnete şi grindină. copila mea. Electra. ELECTRA: Prevestirea furtunii? Fie! O asemănare de felul acesta primesc. CLITEMNESTRA: Fă cum crezi.

pferzîndu-mă. îţi închipui ce bucurie pe ea cînd te-a văzut. regina se distrează cu jocul nostru naţional: jocul de-a spovedania în public. după ce trage oblonul la dugheană. O iubeşti? Răspunde odată! De ce-ai plecat de lîngă ea? ORESTE: Mă duc la Sparta. străine. 32 * Jean-Paul Sartre CLITEMNESTRA: Şi totuşi ai venit? Străine. nou-nouţ. şi nu arareori. ca să zic aşa. ELECTRA: Nu te lăsa înduioşat. ele sînt crime oficiale. Nu ţi-a dat nimeni de ştire? Cei de la şes nu vor să ştie de noi: căinţa noastră o socotesc drept ciumă şi se tem să nu se molipsească. să mă înrolez în trupele de mercenari. neştiind nici măcar cum o cheamă. cum se tîrăşte în genunchi pe stradă. în zilele de sărbătoare. Dar cei din Argos încep să se plictisească: fiecare ştie pe de rost crimele celorlalţi. CLITEMNESTRA: Părinţii tăi mai trăiesc? ORESTE: Tata a murit. făptuită în urmă cu cincisprezece ani? ORESTE: Mi-au spus.CLITEMNESTRA: Fileb? A! ELECTRA: Parcă te-ai fi temut de alt nume. şi fii binevenit. vezi pe cîte un negustor. Aci. Nu spui nimic? Pesemne că ţi se părea mai ţînără ca mine. ORESTE: Ştiu. Apropie-te. care stau la temelie. CLITEMNESTRA: De obicei călătorii fac un ocol de douăzeci de leghe. CLITEMNESTRA: Să mă tem? Singurul lucru pe care l-am dobîndit. tumîndu-şi cenuşă pe cap şi urlînd că-i ucigaş. numai ca să nu treacă prin oraşul nostru. CLITEMNESTRA: Şi mama? Trebuie să aibă vîrsta mea. eu sînt regina' Clitemnestra. Fileb. mai cu seamă cele ale reginei nu mai distrează pe nimeni. ea mai e încă în stare să rîdă şi să cînte de faţă cu tine. orice om îşi strigă păcatele în faţa tuturor. CLITEMNESTRA: Nu ţi-au spus că ne striveşte povara unei crime de neiertat. soţ necredincios sau şperţar. tînăr-tinerel. este că acum nu mai am nimic de care să mă tem. CLITEMNESTRA: Că regina Clitemnestra e cea mai vinovată? Că numele ei e cel mai blestemat dintre toate? ORESTE: Mi-au spus. Ce prilej fără seamăn! Are impresia că se spovedeşte . Ce tînăr eşti! Cîţi ani ai? ORESTE: Optsprezece.

de cîte ori mă gîndesc la j asta. a căinţei. Dar ia seama să nu-i judeci decît j pentru greşelile pe care ţi le mărturisesc: celelalte nu privesc J pe nimeni şi ar fi supăraţi pe tine dacă le-ai descoperi. Dar ai MUŞTELE 4 33 / răbdare. într-o zi vei duce după tine o crimă de neiertat. dacă nu mă înşel aveai şi o fiică. ELECTRA: Iar eu. Cînd Egist l-a dat pe mîna mercenarilor. cînd au j trecut cincisprezece ani de atunci. Uită-te la chipul meu şi dă-ţi j seama cît am suferit. şi că nu mai ăi nimic de făcut decît să tîrăşti după tine crima pînă la moarte. eu te urăsc pe tine. Te vei întoarce şi o vei vedea în urma ta. CLITEMNESTRA: Eşti tînără. ELECTRA: Tînăra mea trufie? Hai. Electra. CLITEMNESTRA: Acum cincisprezece ani. am cîntat şi am jucat de bucurie. vei spune: „Nu eu. nu. Să vedem arunci ce se va alege din tînăra ta trufie.j moaşă femeie din Grecia. Dar nimeni i nare dreptul să-mi judece remuşcările. de o sută de ori tăgăduită. îţi spun cinstit: nu de moartea ţapului j ăluia bătrîn îmi pare rău! Cînd l-am văzut cum sîngerează în ] baie. mă urăşti încă şi mai mult pentru tinereţea decît pentru nevinovăţia mea. nu eu am făcut-o!" Totuşi va fi acolo. Electra. Pînă şi azi. Fileb: asta e regula jocului. ELECTRA: Mamă. îţi pare încă şi mai rău de tinereţea ta decît de crima pe care ai săvîrşit-o. Şi nici măcar nu o vei mai înţelege. Dar aveam un fiu. ELECTRA: Vezi. Ai făcut din ea spălătoreasă de vase. spunîndu-mi că sînt o ucigaşă şi o tîrfă. care } trebuie să fie de vîrsta ta. hai. şi totuşi îţi va fi la fel de greu de dus. odată pentru totdeauna. pe a mea o urăsc. Oamenii o să te l implore să-i condamni. CLITEMNESTRA: Pe mine însămi mă urăsc în tine. CLITEMNESTRA: Taci din gură! oricine poate să mă scuipe în l obraz.pentru prima oară. trăgîndu-te înapoi. CLITEMNESTRA: Ruşine! Ne ocărim . dar mereu acolo. ca un cristal negru. Celor tineri lesne le vine să osîndească. chiar pe tine. eram cea mai fru.. întunecată şi limpede. Aşa cere legea.. inaccesibilă. Şi îţi vei da în sfîrşit seama că ţi-ai chezăşuit viaţa pe o singură aruncătură de zaruri. Nu tinereţea ta. mai am o tresărire de plăcere. eu. ei n-au avut încă răgaz să facă rău. Dar greşeala asta nu prea te • chinuie. şi dreaptă şi nedreaptă. Cu fiecare pas ţi se va părea că te depărtezi de ea.

ne arătăm colţii şi mîrîim ca nişte căţele. dar la fiecare aniversare.ca două femei de aceeaşi vîrsta. iartă-mă. ai vorbit cu noi şi iată. la cîntatul cocoşilor. Pe tine. micul meu mort. Pe curînd. soldaţii dau la o parte lespedea care-i astupă intrarea şi. decît să-ţi fac vreun rău. Ştii prea bine că aşa e şi abuzezi de slăbiciunea mea. Şi totuşi sînt mama ta. şi. lespedea e rostogolită la intrarea în grotă. Iţi închipui cum se vaicără cei vii: i „Micul meu mort. nu ai mei. copila mea. Fileb? Pe o înălţime deasupra oraşului se află o peşteră. Şi n-o să-ţi vie să crezi. Ştii ce fac ei. Buna mea mamă. şi Marele Preot a pus să fie astupată cu o lespede. căreia flăcăii noştri nu i-au dat niciodată de capăt. te rog să-l asiguri pe rege că-i voi da ascultare. oglinda mea preacredincioasă. ei se j întorc din nou sub pămînt. ELECTRA: Cu de-a sila? Ha! Ha! Cu de-a sila? Bine. îndeplineşte-i porunca. numai privirile ne trădau. n-am vrut sa te jignesc!" A doua zi dimineaţă. Nu vreau să iau parte la mascarada asta. La mese li se pun tacîmuri. Fileb. morţii noştri se ridică din iad şi se împrăştie prin oraş. Voi veni la serbare. nu te iubesc. Dar te sfătuiesc să nu ridici împotriva lui Egist căpşorul tău veninos: el ştie să fringă spinarea viperelor dintr-o singură lovitură de ciomag. pe care le-a învrăjbit o rivalitate amoroasă. Vreme de cincisprezece ani am tăcut amîndouă. e adevărat. ial parte la serbarea noastră. dar prezenţa ta e nefastă. Morţii umblă de colo-colo. sîntem datori să-ţi oferim ospitalitate. Cît despre tine. Nu ştiu cine eşti. iar oamenii se înghesuie puţin ca să le facă loc la priveghi. Electra nu poate să mă sufere şi eu ştiu asta. zice-se. mă duc să mă gătesc. nu-lj voi dezamăgi. Dar mi-aş tăia mai curînd dreapta. Iese. Morţii sînt ai lor. După legile cetăţii. şi nici ce cauţi printre noi. Crede-mă. Ai venit tu. se spune că dă în iad. tinere. te rog să-ţi amîni plecarea. deoarece poporul vrea să mă vadă. regele a poruncit să fii adusă cu de-a sila. dar nu-ţi ascund că aş dori să pleci. li se dau scaune şi paturi. CLITEMNESTRA: Dacă nu te supui de bunăvoie. şi pînă la anul nu mai e nimic de făcut. 34 + Jean-Paul Sartre ELECTRA: Poţi să-i spui regelui că nu voi veni la serbare. Poate că vei găsi prilej de rîs. . lumea se strînge în faţa acestei peşteri. altfel o păţeşti. totu-i la dispoziţia lor.

Repede. Să fii cuminte şi să plîngi [ împreună cu ceilalţi. N-ai de ce să ne urăşti. Mai întîi — abraxas. Iese ORESTE: în numele mamei mele. pe nume Mentor. ORESTE: Nu mai plec. în partea de jos a oraşului e un han destul de bun. ieftin de tot. MUŞTELE + 37 Actul al doilea TABLOULI O terasă pe an munte. JUPITER: Nu mai pleci? (Pauză. Intrarea ei este astupată de o lespede mare si neagră. Tare frică. Eu aş putea să-ţi fac rost de două iepe înşeuate. cînd o să ţi se spună.CLITEMNESTRA (către Oreste): Pleacă. MUŞTELE t 35 Scena VI ORESTE. galla. UN ALTUL: Ce bine! Cred că le place şi-acuma căldura soarelui.) Atunci. galla. tinere.. Intră Jupiter. N-o să-ti para rău că m-ai luat tovarăş. fiul lui Ulise. Sînt sigura ca ne vei aduce nenorocire. Scena I MULŢIMEA.) Aşa! Eşti curat. unde putem trage împreună. ştii cine era acest Mentor? Vorbindu-i. ORESTE si PEDAGOGUL O FEMEIE (lăsîndu-se în genunchi în faţa băieţelului ei): Cravata! De trei ori ţi-am făcut nodul pînă acum. îl ia cu el şi cortina cade. ştii. un om de vîrsta mea e în stare uneori să-ţi dea un sfat bun: aş putea să-ţi fiu tată. dar degeaba. într-o zi a întîlnit un domn bătrîn. FEMEIA: Trebuie să-ţi fie frică. . te. nu mă mai despart de tine. Ei bine. (îl scutura de praf cu mîna. peştera. dreapta. te implor. Ia pildă de la Telemac. eşti oaspetele meu. Şi apoi. care şi-a legat soarta de a lui şi l-a urmat pretutindeni. COPILUL: Mi-e frică. Pleacă. în stingă. nişte trepte care duc spre un templu. te — te scap de muşte. JUPITER JUPITER: Slujitorul tău mi-a spus că vă pregătiţi de plecare. UN BĂRBAT: Azi o să aibă vreme frumoasă. pleacă. o sămi spui povestea ta. Numai aşa ajungi om de treabă.. drăguţule. La. lasă pe mine. Caută cai prin t6t oraşul. COPILUL: Pe aici vin? FEMEIA: Da. nu ţi-am făcut nimic. Hai. întilniri ca astea sînt cîteodată mai folositoare decît îţi închipui la început. In numele mamei tale. apoi JUPITER.

fără să-ţi iei ochii de la lespedea asta neagră. la noapte va fi în patul meu. l-am înşelat cît am putut. desfrînato! Ştim noi de ce i-e frică ăsteia. şi la noapte. groaznică aşteptare. I-am pregătit bucate bune. Şi acuşi-acuşi o să fie alături de mine. AL DOILEA BĂRBAT: Taci din gură. Dar nimic nu-i va domoli ura. bucurîndu-se la gîndul c-o să ne facă rău. AL DOILEA BĂRBAT: Vai nouă! AL TREILEA BĂRBAT: După ce se vor înapoia în văgăuna lor şi ne vor lăsa singuri. o să urc pînă aici. de cîine recunoscător. TÎNĂRĂ FEMEIE: Ei da. Se privesc neliniştiţi. De mîine o să încep să-mi spun: „Cum se vor purta la anul?" Pe an ce trece se fac tot mai răi. numai între noi. nenorocitule. zău aşa... Ha! Sînt acolo în dosul pietrei. Ce face Egist? ce are de gînd? Nu mai am răbdare să aştept atîta. AL PATRULEA BĂRBAT: Da? Ei bine. ca o blană. UN ALTUL: Tu vorbeşti? crezi că Egist se teme mai puţin decît noi? ce. mă urăşte. pe mine asta nu mă mîngîie. băuturică cum îi plăcea lui. suferă.Anul trecut ploua şi-au fost. Există morţi care vin la întîlnire mai devreme.. Pentru mine lucrul cel mai greu este aşteptarea: stai aici. UN BĂRBAT: Are dreptate. O să-l duc acasă. i-au stricat toată bucuria. baţi pasul pe loc sub un cer arzător. Acum ştie totul. dar ţineam la el şi-i făceam viaţa frumoasă. şi ea îi punea coarne de zece ani. o să mă uit la piatra asta şi o să-mi spun: „Acum putem răsufla un an de zile". O BĂTRÎNĂ: Lasă. îngrozitori.. înfăşurat în jurul gîtului. aşteaptă ca şi noi. Bărbatu-său a murit primăvara trecută. PRIMUL BĂRBAT: îngrozitori. prăjituri de făină. Parcă v-aţi . trupul lui de fum o să se lipească de al meu mai tare decît s-a lipit vreodată un om viu. Dacă vreunul dintre ei s-a strecurat cumva printr-o crăpătură de-a stîncii şi ne dă tîrcoale. mărturisesc. O TÎNĂRĂ FEMEIE: De-ar putea începe numaidecît! Ce tot fac cei de la palat? Nu se grăbesc.. n-a bănuit niciodată nimic şi a murit aruncîndu-mi o privire drăgăstoasă. ai vrea să fii în locul lui şi să petreci douăzeci şi patru de ore între patru ochi cu Agamemnon? 38 -Paul Sartre TÎNĂRA FEMEIE: Groaznică..

îndepărtat cu toţii, încet-încet, de mine. Piatra nici n-a fost data la o parte, dar de pe acum fiecare dintre noi este pradă morţilor lui, singur ca o picătură de ploaie. Intră Jupiter, Oreste, Pedagogul. JUPITER: Vino pe aici, o să stăm mai bine. ORESTE: lată-i, aşadar, pe locuitorii Argosului, pe supuşii preacredincioşi ai regelui Agamemnon. PEDAGOGUL: Ce urîţi sînt! Uită-te, stăpîne, la pielea lor ca de ceară, la ochii lor duşi în fundul capului. Oamenii aceştia sînt pe cale să moară de frică. Iată ce efect au superstiţiile. Uită-te la ei, uită-te la ei. Şi dacă mai ai nevoie de o dovadă a superiorităţii filozofiei mele, uită-te la faţa mea rumenă. JUPITER: Mare scofală, o faţă rumenă. Cîţiva bujori în obraji, fîrtate, nu-s de ajuns să te facă, în ochii lui Jupiter, altceva decît un gunoi, asemenea tuturor celor de aici. Miroşi urît şi nici nu-ţi dai seama. Ei, însă, au nările pline de propriile lor mirosuri, ei se cunosc măi bine decît tine. Mulţimea se agită. UN BĂRBAT (urcîndu-se pe treptele templului, se adresează mulţimii): Vor să ne scoată din minţi? Să ne unim glasurile, j prieteni, şi să4 chemăm pe Egist, nu putem îngădui să mai i întîrzie ceremonia. MULŢIMEA: Egist! Egist! Fie-ţi milă! O FEMEIE: Da! Milă! Milă! De mine nu-i e milă nimănui? O să vină cu beregata tăiată, bărbatul pe care l-am urît atîta, o să mă cuprindă în braţele lui nevăzute şi lipicioase, o să facă i dragoste cu mine toată noaptea, toată noaptea. Aoleu! Leşină. MUŞTELE * 39 ORESTE: Ce nebunie! Ar trebui să le spunem oamenilor ăstora... JUPITER: Ce-i, tinere, atîta zbucium pentru o femeie care dă ochii peste cap? Ai să mai vezi şi altele. UN BĂRBAT (aruncîndu-se în genunchi): Put! Put! sînt un stîrv dezgustător. Uite, muştele stau pe mine ca nişte croncăni! înţepaţi, săpaţi, găuriţi, muşte răzbunătoare, scormoniţi-mi carnea pînă la inima mea murdară. Am păcătuit, am păcătuit de o sută de mii de ori, sînt o hazna, o groapă de lături... JUPITER: Ce om de treabă! BĂRBAŢI (ridicîndu-l): Lasă, lasă. O să povesteşti mai tîrziu,

cînd vor fi aici. Bărbatul rămîne năuc si gîfîie, rostogolindu-şi ochii. MULŢIMEA: Egist, Egist! Fie-ţi milă, dă poruncă să înceapă. Nu mai putem. Egist apare pe treptele templului, în spatele lui, Clitemnestra şi Mare]e Preot, Străji. Scena II ACEIAŞI, EGIST, CLITEMNESTRA, MARELE PREOT, STRĂJI EGIST: Cîini ce sînteţi! Cutezaţi să vă plîngeţi? Aţi pierdut amintirea mîrşăviei voastre? Pe Jupiter, vă împrospătez eu amintirile. (Se întoarce spre Clitemnestra.) N-avem ce face. Trebuie să începem fără ea. Dar să ia seama. Pedeapsa mea va fi exemplară. CLITEMNESTRA: Mi-a făgăduit că se supune. Sînt convinsă că se găteşte; pesemne că întîrzie în faţă oglinzii. EGIST (către straji): Mergeţi la palat după Electra şi ăduceţi-o aici, cu voie sau fără voie. (Străjile ies. Către mulţime.) La 40 + Jean-Pau] Sartre locurile voastre. Bărbaţii în dreapta mea. La stingă, femeile şi copiii. Bine. Linişte. Egist aşteaptă. MARELE PREOT: Oamenii ăştia nu mai pot. EGIST: Ştiu. Dacă străjile mele... Străjile se înapoiază. UN STRĂJER: Stăpîne, am căutat-o pe prinţesă peste tot. dar j palatul e pustiu. EGIST: Bine. ne socotim noi mîine. (Către Marele Preot.) \ începe. MARELE PREOT: Daţi lespedea la o parte. MULŢIMEA: Ha! Străjile dau la o parte lespedea. Marele Preot înaintează pînă la j intrarea în peşteră. MARELE PREOT: Voi, cei uitaţi, cei părăsiţi, cei dezamăgiţi, j voi care vă tîrîţi pe pămînt, în întuneric, ca fumul vulcanilor, voi cărora nu v-a mai rămas nimic decît marea voastră ciudă, ' voi, cei morţi, ridicaţi-vă, e sărbătoarea voastră! Veniţi, înălţaţi-vă din pamînt ca un uriaş abur de pucioasă mînat de vînt; înălţaţivă din măruntaiele lumii, o, morţi de o sută de j ori morţi, voi, pe care fiecare bătaie a inimilor noastre vă j face să muriţi din nou, vă chem în numele mîniei, al obidei şi al dorului de răzbunare, veniţi să vă revărsaţi ura asupra ] celor vii! Veniţi, răspîndiţi-vă ca o pîclă deasa pe străzile noastre, strecuraţi-vă

în rînduri strînse între mamă şi copil, între iubit şi iubită, faceţi aşa fel ca să ne pară rău că n-am murit. Ridicaţi-vă, vampiri, larve, strigoi, scorpii, spaime ale j nopţii noastre. Ridicaţi-vă, ostaşi care aţi murit cîrtind] împotriva zeilor, ridicaţi-vă, voi, cei nenorocoşi, umiliţi, ridicaţi-vă, voi, cei morţi de foame, al căror strigăt de ago-j nie a fost un blestem. Iată, cei vii sînt aici, prăzi vii şi grase!.] MUŞTELE t 41 Ridicaţi-vă, năpustiţi-vă asupra lor ca un vîrtej şi roadeţi-i pînă la oase! Ridicaţi-vă! Ridicaţi-vă! Ridicaţi-vă!.., Tam-tam. Preotul dansează în faţa intrării în peşteră, întîi încet, apoi din ce în ce mai repede pînă cade istovit. EGIST: Au venit! MULŢIMEA: Groaznic! ORESTE: E prea de tot, am să... JUPITER: Uitare la mine, tinere, uită-te bine la mine. Aşa! Aşa! Ai înţeles. Acum taci! ORESTE: Cine eşti tu? JUPITER: Ai să afli mai tîrziu. Egist coboară încet treptele palatului. EGIST: Au venit. (Pauză.) A venit soţul de care ţi-ai bătut joc, Aricia. E aici lîngă tine, te sărută. Cum te mai strînge în braţe, cum te mai iubeşte, cum te mai urăşte! Iată, Nicias, a venit mama ta, care a murit pentru că n-ai avut grijă de ea. Şi tu, Segeste, cămătar infam, au venit toţi nefericiţii tai datornici, toţi cei care au murit în nevoie, toţi cei care s-au spînzurat pentru ca i-ai adus la sapă de lemn. Au venit, şi astăzi ei sînt creditorii tăi. Şi voi, părinţi, părinţi iubitori, lăsăţi-vă privirea în jos, uitaţi-vă în jos, spre pămînt, au venit copiii voştri morţi, îşi întind minutele, şi toate bucuriile de care n-aţi vrut să aibă parte, toate chinurile la care i-aţi supus, apasă ca plumbul de greu inimioarele lor neiertătoare şi mîhnite. MULŢIMEA: îndurare! EGIST: Da! îndurare! N-aţi aflat oare că morţii nu ştiu ce-i îndurarea? Durerile lor sînt de neîmpăcat pentru că şi-au încheiat socotelile cu viaţa. Cu binefaceri vrei, Nicias, să ştergi răul pe care i l-ai pricinuit mamei tale? Ce binefacere ar putea ajunge vreodată pînă la ea? Sufletul ei este ca vipia amiezii, fără o pală de vînt, nimic nu se clinteşte, nimic nu se schimbă, un uriaş soare descărnat, un soare nemişcat o mistuie în vecii vecilor. Morţii nu mai fiinţează — înţelegeţi 42 * Jean-Paul Sartre

astăzi aveţi spectatori. tinere. îngrozitor de teamă. Agamemnon. MULŢIMEA: îndurare! BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim. Ha! Ha! Ce stîngaci sînteţi acum. lunecăm fără ca aerul din jurul nostru să tremure măcar. BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim în vreme ce voi îţi murit. Simţiţi cum apasă pe chipurile şi mîinile voastre privirile acestor milioane de ochi nemişcaţi şi fără speranţă? Ei ne văd. se iveşte cel mai mare dintre morţi. dragii noştri răposaţi. o. ne părăsiţi. cel pe care l-am ucis cu mîinile mele.) Electra! MULŢIMEA: Electra! Scena III ACEIAŞI. nu facem gălăgie. ORESTE (trăgîndu-şi sabia din teacă): Desfrînatule! Nu-ţi îngădui să foloseşti numele tatălui meu în maimuţărelile tale! MUŞTELE * 43 JUPITER (reţinîndii-l): Opreşte-te. vă scurgeţi din nou ca o sîngerare şi totuşi. Cu ce-am putut să vă jignim? Uitaţi-vă. FEMEILE: îndurare! sîntem înconjurate de chipurile voastre şi de lucrurile care v-au aparţinut. cu fiece zi care trece ea păleşte tot mai mult şi noi sîntem tot mai vinovate. ELECTRA EGIST: Electra. ne văd. ce sa mai spun eu. ce înseamnă veşmintele astea? ELECTRA: Mi-am pus cea mai frumoasă rochie. să ştiţi. sîntem goi în faţa adunării morţilor. regele vostru? Căci caznele mele au început: pămîntul se cutremură şi văzduhul s-a întunecat. MULŢIMEA: îndurare! EGIST: îndurare? A. BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim în vreme ce voi aţi murit. dacă asta poate să ogoiăscă inimile voastre întărîtate. Nu-i zi de . COPIII: îndurare! Noi n-am vrut cu tot dinadinsul să ne naştem şi ne e ruşine că creştem. jalnici măscărici. în vreme ce voi aţi murit. deabia ne tragem sufletul. Ne părăsiţi. ca ne-aţi distrus viaţa. opreşte-te! EGIST (întorcîndu-se): Cine cutează? (în rochie albă. mai neschimbată decît amintirea unei priviri. Dar oricît ne străduim. amintirea voastră se destramă şi ne lunecă printre degete. Vă arde privirea lor invizibila şi curata.aceste cuvinte neîndurătoare? — ei nu mai fiinţează şi de aceea au devenit paznicii incoruptibili ai crimelor voastre. răspunde. Electra a apărut pe treptele templului. Egist o zăreşte. vă purtam un doliu veşnic şi plîngem din zori pînă-n noapte şi din noapte pînă-n zori. Şi ne e teamă de voi. EGIST: Tăcere! Tăcere! Dacă voi va jeluiţi atit. galbeni la faţa şi sfrijiţi. sîntem slabi.

Pretinzi că inima tatălui meu nu se bucură de fericirea mea? Dacă e aici. şi-o să vezi cum ştiu eu să pedepsesc. căci în vinele tale curge sîngele putred al Atrizilor şi ne-ai molipsi pe toţi. minte. o ştii prea bine. pleacă. cu sîngele închegat pe obraji. morţii tăi nu sînt ai noştri. MULŢIMEA: Nelegiuite! EGIST: Auzi. un lucru pe care j poate că voi nici nu-l ştiţi: în Grecia există oraşe fericite. fiica pe care voi aţi adus-o în stare de netrebnică robie. iar de ai voştri nu-mi pasă! EGIST: Adevărat ai vorbit. Mai rabdă puţin. Auziţi însă ce-am aflat. în rochia ei alba de tîrfă. întîia oară în viaţa mea rîd. şi tatăl ei mort e aici. pe nepoata lui Atreu. Au să-ţi sece ochii plîngînd. ELECTRA: De ce vă temeţi oare? Privesc în jurul vostru şi nu văd decît umbrele. te-ar sfîşia pe loc. ochii îi strălucesc pe chipul lui chinuit. păcătoase. Electra. altfel nelegiuirea ta va cădea asupra capetelor noastre. Nu eşti decît ultimul vlăstar al unui neam blestemat! Te-am îngăduit în palatul meu din mila.. Priviţi-o. dacă îşi vede fiica în rochie albă. MULŢIMEA: Nelegiuita! ELECTRA: Este oare o nelegiuire să fii vesel? De ce nu sînt veseli şi ei? Cine-i împiedică? EGIST: Rîde. şi trebuia sa vii îmbrăcată în doliu. ELECTRA: Cum îndrăzneşti să vorbeşti de Agamemnon? De unde ştii că nu vine noaptea să-mi vorbească la ureche? De unde ştii că vocea lui răguşită şi spartă nu-mi şopteşte 44 4 Jean-Paul Sartre cuvinte de dragoste şi de păreri de rău? E adevărat. auzi numele pe care ţi-l dă? Dacă n-aş fi eu aici. sînt sigură că nici nu-i trece prin minte să mă afurisească. căţea. e nebună. te rugăm.sărbătoare astăzi? MARELE PREOT: Vrei să-ţi baţi joc de morţi? E sărbătoarea lor. dar azi îmi recunosc greşeala. j Oraşe albe şi . dacă n-aş pune eu rînduială. sînt fericită. iar buzele însîngerate se străduiesc să zîmbească. pentru a pune frîu mîniei lui. ELECTRA: în doliu? Pentru ce în doliu? De morţii mei nu mi-e teamă. cum murmură poporul pe care l-ai jignit. dacă vede că ea merge cu fruntea sus şi că nenorocirea nu i-a doborît mîndria. rîd. TÎNĂRA FEMEIE: Şi dacă-i adevărat ce grăieşte? VOCI: Ba nu.. a lui Atreu care şi-a răpus mişeleşte nepoţii.

şi voi aţi rămas stane de piatră. vă spun că această femeie este o nelegiuită. Pretutindeni. morţii mei.3 tului. Dar dacă-mi daţi dreptate. la şes. atunci tăceţi. cu capul plecat. Destul. pentru ca oamenii din jurul meu să ştie că sufletul vostru este alături de mine. Dansează. Ifigenia. nici un fir de iarbă.JEu sînt aceea care j l-am purtat în pîntec"? EGIST: Taci sau te fac să-ţi înghiţi cuvintele! VOCI ÎN MULŢIME: Da. dacă mîinile voastre ar străbate un mic abur jilav. de frică să nu-i îmbrînciţi la cea mai mică mişcare. Unde sînt morţii? Credeţi că dansează cu mine în tact? MARELE PREOT: Locuitori ai Argosului. Dacă sînt nelegiuită. destul! ALTE VOCI: Nu. copiii se joacă. Oare se prăbuşeşte cerul asupră-mi? Dansez. sub acest cer. vă rog. da! Să tacă. soră mai mare. înţelegeţi? Mai puteţi înţelege oare mîndria unei femei care îşi priveşte copilul şi gîndeşte: . uşoară ca o . pentru viaţă. VOCI ÎN MULŢIME: Dansează? Uitaţi-vă la ea. mame j din Argos. şi Agamemnon. nu-i aşa. ELECTRA: O dragii mei morţi. O. să nu se clintească nici o frunză. nici un zgomot să nu tulbure dansul meu sfînt. moaşă"? Staţi cu mîinile în jos. ascultaţi-mi ruga. tot locul meu. oamenii! înalţă capul şi spun: „E vreme frumoasă!" şi sînt mulţumiţi. Nenorocire ei şi celor care-i dau ascultare. pentru pacea oamenilor. Morţii voştri se lipesc de voi. O. dacă jignesc cu ceva duhurile voastre îndurerate. Ar fi îngrozitor. dansez pentru fericire. faceţi-mi repede un semn. mă întind ca un om care MUŞTELE * 45 se trezeşte din somn. ELECTRA: E vreme frumoasă. vă cer să tăceţi. sufletul tatălui sau al străbunului vostru? Dar priviţi-mă pe mine: desfac braţele. îmi ocup locul sub soare. tatăl şi singurul meu rege. călăi cu voi înşivă. în pieţele Corin. Voi. Mamele lor nu cer iertare pentru că i-au i zămislit. ca să ştiu. dragii mei. uitaţi oare această umilă mulţumire \ a ţăranului care merge pe ogorul lui şi spune: „E vreme fru-. lăsaţi-o să vorbească! Lăsaţi-o să vorbească! Agamemnon o inspiră. faceţi un semn. abia! răsuflînd. Chiar în această clipă. Ci îi privesc surîzînd şi sînt mîndre de ei. uite.tihnite care se încălzesc la soare ca nişte j şopîrle. dansez şi nu simt decît adierea vîntului prin păr. căci dansez pentru bucurie.

MULŢIMEA: Grozăvie! Tăcere prelungită. j despuiaţi-o şi biciuiţi-o pînă la sînge. şi neamul ei va pieri o dată cu dînsa. Egist. (întinde mina. Electra se opreşte din dans. Egist. morţii vă însoţesc. Am greşit odinioară cînd am cruţat-o. ne-ai minţit! ORESTE: Draga mea Electra! JUPITER: La naiba. popor mişel şi uşuratic. Lespedea cea mare. La rîu cui vrăjitoarea. ea ne-a ademenit cu vorbele ei veninoase. la rîu! Pe rug! O BĂTRINĂ (arătînd spre tînăra femeie): Şi ăsteia. în culcuşul vostru . morţii se j răzbună! Iată că muştele se năpustesc asupra noastră în roiuri j dese! Aţi ascultat o voce nelegiuită şi sîntem blestemaţi! MULŢIMEA: N-am făcut nimic. caribu. acesta nu-i chipul unei nelegiuite. Ei. dar e o greşeală care se poate îndrepta. cîţiva bărbaţi urcă pe trepte si se reped la Electra. întoarceţi-vă j la locurile voastre şi lăsaţi pedeapsa pe seama mea.) Posidon. e fericită. am s-o fac una cu pămîntul.) l Ei? Aţi văzut ce păţesc cei care nu mă ascultă? Vă mai j îndoiţi acum de conducătorul vostru? înapoiaţi-vă acasă. Tînăra femeie e înşfăcată. EGIST (care şi-a venit în fire): Tăcere. Electra! Iată. se rostogoleşte cu zgomot pe treptele templului. vor fi oaspeţii voştri toată ziua şi toata] noaptea. îi închid eu gura puştoaicei ăsteia. smulgeţi-i veşmintele. Egist! Nu spui nimic. Faceţi-le loc la masa voastră.j bea cuvintele de parcă ar fi fost miere. ca pînza fluturîndă a unui stindard . care astupa intrarea în peşteră. dansează în soare.flacără. MARELE PREOT: O. nu-i vina noastră. îmi desfac şi eu braţele şi îmi ofer soarelui grumazul! 46 * Jean-Paul Sartre VOCI ÎN MULŢIME: Morţii tac. MULŢIMEA: Ameninţarea nu-i un răspuns. şi se pare că morţii o apără. lulabi.şi morţii tac! TÎNĂRA FEMEIE: Uitaţi-vă la înfăţişarea ei plină de extaz nu. de ce nu răspunzi? EGIST: Cine stă de vorbă cu dobitoacele puturoase? Ele trebuie nimicite. caribu. ea a venit. care-i sor. (Pauză. Egist! Altceva n-ai să ne spui? TÎNĂRA FEMEIE: Dansează. Ah! eşti de jinduit. cîini ce sînteţi. Fiţi pe pace.

ce? Nu mi-a mers. să-i faceţi să uite de tot ce s-a întîmplat. dar iar mă înşeli. Data viitoare o s-o scot mai bine la capăt.. Cineva o să-mi facă rost de nişte cai. Vezi. nu poţi să mai rămîi în oraşul acesta. vă iert. ca pe o răufăcătoare. dar nu-ţi port pică. Electra. ORESTE ORESTE: Electra! ELECTRA (înalţă capul şi-l priveşte): Ah. ştii. ORESTE: Femeia asta e sora mea! Pleacă. (Coboară spre el. urmat de Pedagog. ORESTE: Dar ce-am făcut? ELECTRA: M-ai înşelat.. ELECTRA: Ei. desculţă şi fără să iei nimic. tu erai. te iau în şa. m-am lăsat amăgită de ochii tăi. adevărat! Ai văzut cum am dat greş? E niţeluş şi din vina ta. n-o faci înadins. cu . dacă mai eşti între zidurile oraşului. stăpîne? Te-ai lămurit? Iată.. Legile cetăţii nu-mi îngăduie să pedepsesc în această zi de sărbătoare. pe treptele templului. (Arătînd-o pe Electra. MUŞTELE 4 47 EGIST: N-am să-ţi dau prilejul. ELECTRA (rîzînd): Corint.) Femeia asta. Ieri încă mai aveam dorinţe atît de modeste: cînd dădeam la masă. ELECTRA: Nu.) Lasă-mă să-ţi privesc chipul. dacă nu mă înşel. te izgonesc. Dar nu mai poţi rămîne în cetate. ameninţînd-o cu pumnul. în ce mă priveşte. Eşti în primejdie. ORESTE: Te duc în Corint. Mîine în zori. urmat de străji. Scena IV ELECTRA. JUPITER (îl priveşte o clipă. Vei pleca. Electra. printr-o purtare vrednică. Da..şi] străduiţi-vă. poruncesc ca oricine te întîlneşte să te ucidă. cu rochia asta ticăloasă pe trup... o istorioară morală: cei răi au fost pedepsiţi şi cei buni au fost răsplătiţi. Ascultă: o să fugim împreună. ELECTRA: în primejdie? A. apoi înalţă din umeri): Cum doreşti! Iese. JUPITER (către Oreste): Ei. ORESTE: Nu vrei să fugi cu mine? ELECTRA: Nu vreau să fug. vreau să-i vorbesc. Iese.. Ştiai şi te-ai folosit de asta. Fileb? ORESTE: Electra. Mulţimea trece prin faţa Electrei. Ce să caut eu la Corint? Trebuie să fii cuminte. cu toate că bănuielile voastre m-au îndurerat. Dar tu. 48 * Jean-Paul Sartre ORESTE: Timpul ne goneşte din urmă.

am desfăcut pumnii şi am lăsat să-mij cadă la picioare singura mea comoară. ca răsuflarea într-o dimineaţă friguroasă. Trebuie să fie un ostaş înalt. fără să încetezi de-a fi înţeleaptă. dacă vii cu mine. zgîndărind-o cu unghiile lor murdare. orice mişcare ar face. ORESTE: De ce nu vrei să primeşti ajutorul meu? ELECTRA: Nu tu eşti cel care mă va ajuta. Aii venit cu ochii tăi flămînzi. nu ştiu. uneori se refugiază în el criminalii. Trebuie vindecaţi cu de-a sila. Ştii ce credeam înainte de-a te cunoaşte? Că înţeleptul nu-şi j poate dori nimic altceva de la viaţă decît să se răzbune j într-o zi pentru răul ce i s-a făcut. clocotind mereu de mînie. lasă-mă visurilor mele rele. ORESTE: Şi dacă nu vine? ELECTRA: O să vină. Rămas bunr Fileb. ca un regiment de păianjeni. ELECTRA: Nu mai vreau să te ascult. gras şi gălbejit. du-te. . Am să mă ascund şi eu acolo. ORESTE: Te vor ucide. au nevoie de o rana familiara. ai să vezi că-ţi poţi dori multe altele. E din neamul nostru. cu gura fără vlagă şi barba neagră. căci suferinţa nu poate fi biruită decît printr-o altă suferinţa. şi voiam să văd într-o zi un fum. pe care o întreţin cu grijă. Fileb.ochii plecaţi. ORESTE: Electra. care se întinde de la o ureche la cealaltă. dar nu trebuie să te cred: n-ai ochi smeriţi. cu ochii mari şi roşii. iar acum. O să vină. (Pauză. ca şi mine. ştiu asta. care să se înalţe din pîntecele lor despicate. înţelegi. aşa cum caii cu pîntecele spintecate îşi încurcă picioarele în maţe. poartă în sîngele lui crima şi nenorocirea. ca ai tatălui nostru. Am vrut să cred ca. Ce vrei. un fum mic şi drept. Ai văzut ce s-aj întîmplat: oamenii îşi iubesc suferinţa. nu se poate să nu vină. ţi-o jur. la el. Asta era tot ce doream. pentru că aici poate să facă cel mai mult rău.) Fratele meu n-a murit. priveam printre gene la perechea regală. templul lui Apolo. şi atîta vreme cît rămîn acolo MUŞTELE * 49 nimeni nu se poate atinge nici măcar de un fir de păr din capul lor. Altcineva va veni să mă izbăvească. la frumoasa bătrînă cu chipul mort. pot să-i vindec pe cei de-aici prin cuvinte. îl aştept. O să vină. pe un chip blînd de fata şi m-aij făcut să-mi uit ura. pătimeşte şi s-a încurcat în propriu-i destin. sînt sigură că oraşul ăsta îl atrage. ELECTRA: Există un sanctuar aici. mi-ai făcut mult rău. trebuie să-şi smulgă măruntaiele. aici poate să-şi facă lui însuşi cel mai mare rău.

) E adevărat că ai trăit în Corint? ORESTE: Nu. Mai mult decît l-aş fi iubit pe el. Aici se hotărăşte soarta Atrizilor.să-i arăt cu degetul pe vinovaţi şi să-i spun: „Izbeşte. iar eu sînt Atridă. deoarece a crescut într-un oraş fericit? ELECTRA: Atunci l-aş scuipa în obraz şi i-aş spune: „Du-te. Nu mă gîndeam decît la puterea lui. Şi acum. M-au crescut nişte atenieni.) Fruntea aceasta frumoasă este fruntea fratelui meu. Dar îţi faci prost socotelile: eşti nepotul lui Atreu şi n-o sa scapi de ursita Atrizilor. Dar ursita va veni să te caute în pat: mai întîi vei avea parte de ruşine şi apoi vei făptui şi crima. Să fugim împreună. Mi-e teamă de el: în fiecare noapte îl visez şi mă trezesc tipînd. niciodată la slăbiciunea mea. ELECTRA (strignd): Minţi! 50 f Jean-Paul Sartre ORESTE: Ţi-o jur pe umbra tatălui meu. Nu vreau să mai i cer nimic de la Fileb. Nu-ţi cer nimic.. (Pauză.) Dar ştii. . N-ai decît sa alegi ruşinea în locul crimei. ca să-i călăuzesc mînia — căci mie nu-mi lipseşte mintea .cu capul plecat. Jupiter apare în fundul scenei şi se ascunde ca să-i asculte. Ochii aceştia strălucitori sînt ochii fratelui meu. Oreste. Agamemnon: eu sînt Oreste. Ah! mai bine ai fi rămas Fileb şi fratele meu ar fi murit. Te privesc şi văd că sîntem doi orfani. trebuie sa rămîn aici. mă simţeam mai puţin singură. ELECTRA: Pe vremea cînd încă nu te cunoşteam. du-te la femei. Dar eu rămîn aici. eu sînt Oreste. suferind şi trepidînd. (Sffoasă. ELECTRA: Ce tînăr pari! Te-ai luptat vreodată? Te-ai folosit vreodată de sabia pe care o porţi la şold? ORESTE: Niciodată. Oreste: iată-i!" ORESTE: Şi dacă nu arată aşa cum ţi-l închipui tu? ELECTRA: Cum vrei să arate fiul lui Agamemnon şi al Clitemnestrei? ORESTE: Dacă i-ar fi lehamite de atîta sînge.. ORESTE: Dacă mă iubeşti.) Ei? Ce mai aştepţi! De ce nu mă scuipi în obraz? ELECTRA: Cum aş putea? (îl priveşte. iată-te: tu eşti Oreste. în ciuda voinţei tale!" ORESTE: Electra. îl aşteptam pe celălalt. vino. te iubesc. Dar îl aştept şi îl iubesc.. ELECTRA: Sa fugim? Cu tine? Nu. (Pauză. cîine. căci nu eşti decît o femeie.

în paturi.. Aveaij încredere în oameni pentru că-ţi zîmbeau. cu atît mai bine pentru el.) Pleacă. de un complice aveam eu nevoie. Unde să mă duc acum? Prin ce cetate să hălăduiesc? . aveai încredere în i mese. dar nu cunosc pasiunile dense ale celor vii. urii.) Ruşine! M-am înapoiat în oraşul meu de baştiină şi sora mea nu vrea să mă recunoască. fără ură. de acum înainte voi cin. şovăielnice şi risipite ca fumul. că pînă şi propria mea soră mă alungă. (Pauză. tu care vii să ceri numele de Atrid. socoteşti de-ai noştri? Ţi-ai petrecut oare viaţa la umbra unei crime? Cu siguranţă că ai fost un copil cuminte. Cine sînt eu. cu ochii strălucind de încredere. Am cunoscut iubiri fantomatice. Dar tu. cine eşti tu ca să te.. Şi eu sînt Atrid. (Pauza. Tu nu eşti fratele meu şi eu nu te cunosc. împreună cu cele ale tatălui şi surorii mele. trebuie să te dărui.) Ce vină am eu că nu semăn cu soldăţoiul ăla furios pe care-l aşteptai? L-ai fi luat de mînă şi i-ai fi spus: „Izbeşte!" Mie nu mi-ai cerut nimic. cu siguranţă că uneori îţi spuneau că lumea nu e chiar atît de rău făurită şi că e o plăcere te cufunzi în ea. Fileb! ORESTE: Mă goneşti? (Face cîţiva paşi şi se opreşte. Aş fi putut. ORESTE: Crezi c-o să te las singură? După ce ţi-ai pierdut ultima ta speranţă ce mai cauţi aici? ELECTRA: Mă priveşte. şi care o dată cu el îţi dă pămîntul. fără să mă fi pus la încercare? ELECTRA: Ah! Fileb. un j copil bine spălat. ORESTE (copleşit): Bine zici. fratele tău. Dar ca să iubeşti. Rămas bun. bine înfipt în mijlocul averilor sale. amintirile! Cine sînt eu şi ce am eu de dat? Abia dacă exist: din toate stafiile care vagabondează azi prin oraş.. aveai încredere în viaţă pentru că erai bogat şi aveai multe jucării. Doamne. sînt Oreste.. Şi fără dragoste.ORESTE: Electra.j şti umbra lui. n-aş fi în stare să încarc cu o asemenea povară inima ta fără ură. Ce minunat e omul cu sînge fierbinte. Oreste a murit. oftînd de mulţumire. care într-o bună zi se dăruieşte dragostei. suflet neprihănit. casa. pentru că sînt slujitorii MUŞTELE 4 51 credincioşi ai omului. mîndria tatălui tău adoptiv. la şase ani eram slujnică şi nu aveam încredere în nimic. şi locul tău e alături de mine. în treptele scărilor. N-am ce face cu sufletele neprihănite. cu o j înfăţişare blîndă şi gînditoare. ca într-o baie bună şi călduţă. nici una nu e mai stafie decît mine. •ELECTRA: Nu. ca să urăşti. Eu. Pe tine te-aş fi putut iubi.

Nu plec. ca o frunză în frunziş. este în oraşul lui. MUŞTELE + 53 ORESTE (înălţînd capul): Dacă măcar aş vedea limpede. şi J neprihănirea ta îmi va da peste cap toate planurile. mai singur decît pe drumul mare. un om printre oameni. J dacă-ţi sînt dragă. ELECTRA: Nu ducem lipsă nici de căpitani. j Oamenii te vor privi chiorîş. rege al cerului. Face cîtiva paşi cu capul plecat. ducînd o povară grea. j n-ai dreptul să mi-o refuzi. Electra. numai în jos. un sclav care trece. Vreau] sa fiu un astfel de sclav. ca un copac în pădure. ORESTE: Nu plec. jude aspru şi mut al faptelor mele? De ce te j încăpăţînezi? Aici nu te vrea nimeni. ELECTRA: Fileb. Umblu din oraş în oraş. te implor.... nu vei fi niciodată decît un străin. mi-e milă de tine. Dacă plec din Argos. ce va rămîne din trecerea i mea pe aici. şi am aur cu care să-i ajut pe cei nevoiaşi. tîrîndu-şi piciorul şi j uitîndu-se în jos. şi în urma mea oraşele se închid ca 52 * Jean-Paul Sartre o apă stătătoare. pleacă. l frecîndu-şi mîinile. în afară de amara dezamăgire din sufletul tău? ELECTRA: Mi-ai vorbit despre oraşe fericite.. înţelege-mă: vreau să fiu un om j de undeva. ca să nu se poticnească. vor coborî glasul.. şi ori de cîte orii vei trece pe lîngă ei. greu şi cald. Uite. ORESTE: E oare atît de greu să vă fiu de folos? Braţul meu poate apăra oraşul. (Tăcere. dar martor mi-eşti că n-am dorit niciodată . Ah! Zeus. aici n-o să ai parte decît de rău. arareori m-am îndreptat către tine şi nu mi-ai fost prielnic. j nu plec de aici. ORESTE: Puţin îmi pasă de fericire. printre gene. ORESTE: E singura posibilitatea care-mi mai rămîne. j pămîntul meu în rîndul celor din Argos.ELECTRA: Nu există nici una în care să te aştepte o fată cu chip frumos? ORESTE: Nu mă aşteaptă nimeni. vreau să trag oraşul peste mine şi să mă înfăşor în el ca într-o pătură. j Argosul e în jurul lui. Electra. Vreau amintirile mele. plin de el însuşi. străin celorlalţi şi mie însumi.) Electra. j trudit şi ursuz. ORESTE: Atunci. în stînjenitoarea ta nevinovăţie. nici de suflete cucernice care să facă bine. Jupiter apare şi îl priveşte. ELECTRA: Chiar de-ai rămîne o sută de ani printre noi. pleacă. ELECTRA: Şi crezi că te voi lăsa aşa.

. dovedeşte-mi voinţa ta printr-un semn. nu mai ştiu ce spun.) Ce tînăr cumsecade. asta e? (Pauză... Ce goale sînt toate. din jurul pietroiului? Nu-i pentru mine. (Se opreşte. ELECTRA (izbucnind în ris): Ha! Ha! Astăzi plouă cu minuni! Vezi. dintr-o dată. în jurul meu era ceva viu şi cald. Ai cerut poruncile zeilor: acum le cunoşti.) Electra! ELECTRA: Pleacă. (Pauza.) Se lasă noaptea. Zeus: dacă legile pe care mi le impui tu sînt resemnarea şi mîrşava umilinţă...) Ce-i cu tine? ORESTE (cu vocea schimbată): Mai e şi un alt drum. dă-mi un semn!" Şi iată că ţîşneşte lumină în jurul pietrei sfinţite.. să se resemneze ca un sfînt cu surghiunul şi să plece..) Binele. alungat din oraşul în care s-a născut. ca un cîine bătut? Asta e voia ta? Nu-mi vine să cred.. 54 + Jean-Paul Sartre ORESTE: Porunci?. abraxas.. S-a făcut ' frig.decît Binele.. da.. iată cu ce te alegi cînd ceri sfatul zeilor! (Pufneşte într-un rîsnestăpînit. ţe-ţe! Lumina ţîşneşte în jurul pietrei. la dispoziţia ta! Abraxas. în care timp priveşte mai departe piatra. care se pleacă asupra ta din înaltul Olimpului. Dar ce. ORESTE: Ce departe eşti de mine şi aşa. Zeus. N-o dezamăgi pe dădaca asta înţeleaptă. Pleacă! în Corint! în Corint! Pleacă! ORESTE (privind piatra): Atunci. nu ti se pare şi ţie?.. JUPITER (lui însuşi): Cum să nu.. totuşi ai oprit vărsarea de sînge. pleacă. Acum am ostenit. Ah! ce gol uriaş. Te implor.. şi nimeni nu mai poate să-mi dea acum porunci. (Face cîţivapaşi.. cum sau schimbat toate. uimită.. pentru că nu mai văd deloc limpede. Ceva care adineauri a murit. Cît mai pe furiş. . lumina aia. Zeus.. nu mai deosebesc Binele de Rău şi am nevoie să mi se arate drumul. asta înseamnă Binele? (Pauza. cucernicul Fileb: „Dă-mi un semn.. cu capul în jos. continuă să privească piatra... Să spui mereu „Iertaţi-mă" şi „Mulţumesc". ELECTRA (speriată): Nu face pe neascultătorul... Şi totuşi.) Să pleci pe furiş.... ELECTRA: Nu înţeleg ce vrei să spui. Fileb. A. Vrei să spui: lumina de acolo..... Ah! dar cine vorbeşte de vărsare de sînge... Binele lor. cît j vezi cu ochii... trebuie oare neapărat ca un fiu de rege. ce-o fi murit oare? ELECTRA: Fileb. cucernice Fileb.

îmi vorbeşti aşa cum îmi vorbea în vis celălalt. tu eşti i sora mea şi oraşul ăsta e oraşul meu. nu-mi voi fi cîştigat oare atunci dreptul de-a trăi printre voi? Nu voi fi . (înaintează spre Electra. din toate porţile lui ferecate. Sînt seri.) Hai. sînteţi în fundul unei văgăuni. ORESTE: Ştiu. Şi totuşi poate fi cucerit. ORESTE: Ascultă. Vai! Erai atît de blînd. simt asta de azi-dimineaţă. care tremură în încăperi întunecoase. rămas bun! (Se apropie de Electra. pînă în fundul Argosului. Şi iată. înconjuraţi de scumpii lor răposaţi. sînt prea uşor.) Electra. în amorţeala unei după-a-mieze de vară: mă respinge din toate zidurile lui. aşa cum se înfige toporul în inima unui stejar. prin rănile lor deschise vor duhni MUŞTELE + 55 mirosuri de crăpelniţă şi de tămîie. mi-e frică. Lasă-mă să-mi iau rămas bun de la tinereţea mea. să zicem că iau asupră-mi toate crimele acestor oameni. tocmai la fund. în ziua în care voi fi hăituit de remuşcări mai numeroase decît muştele Argosului.. zumzăind de oameni şi muşte. Trebuie să cobor. Lasă-mă să-mi iau rămas bun de la acea uşurinţă neîntinată pe care am avut-o. ELECTRA: Ce ai de gînd să faci? ORESTE: Aşteaptă. roşu sub lumina soarelui. sînt stinşi şi întunecaţi. care să mă tragă în jos. ELECTRA: Ce mult te-ai schimbat: ochii nu-ţi mai strălucesc. drumul meu.ORESTE: îţi spun că mai e şi un alt drum. de toate remuşcările oraşului. priveşte oraşul nostru. Mă voi preface în secure şi voii crăpa în două zidurile astea încăpăţînate. şi eu nu sînt a ta. Electra. Vă voi cuceri. Şi dacă vreau să merit porecla de „hoţ de remuşcări" şi să-mi însuşesc toate mustrările lor de cuget: pe cele ale femeii care şi-a înşelat bărbatul. Şi tu. să cobor pînă la voi. seri în Corint sau în Atena. ELECTRA: Lasă-mă! Mă doare.. Sora mea! O ia de braţ.. voi spinteca pînte-* cele acestor case bigote. înţelegi. pe cele ale cămătarului care şi-a jecmănit pînă la moarte datornicii? Ia spune. Şi dimineţi pline de speranţă... încă nu eşti a mea. Ei. pe cele ale neguţătorului care şi-a lăsat mama să moară. Fileb. şi tu poţi | fi cucerită. pline de cîntece şi de miresme care nu vor mai fi ale mele niciodată. din toate i acoperişurile lui. Trebuie să atîrn de mine o fărădelege grea. mă voi preface în topor şi mă voi înfige în inima oraşului.. Nu-l vezi? Porneşte de aici şi coboară spre oraş. E acolo. Electra. rămas j bun.

care aveai ochii atît de blînzi.oare ca la mine acasă. Jupiteriese din ascunzătoarea lui şi pleacă pe furiş. dar n-am spus ce voi face cu orătăniile astea zgomotoase: poate că le voi suci gîtul. Nu te recunosc pentru că nu mă aşteptam să fii aşa. O. în pragul unei fapte ce nu mai suferă îndreptare. ELECTRA: Oreste! 56 * Jean-Paul Sattre ORESTE: Electra! Mi-ai spus pentru prima oară Oreste. l-am simţit de o mie de ori în visele mele şi îl recunosc. ORESTE: Acum dai înapoi? Ascunde-mă în palat.! ORESTE: Zeii mi-s martori că nu voiam să vărs sîngele lor. regele şi regina. Dar gustul acesta amar în gură. nu-l voi mai veda niciodată pe Fileb.. Oreste o stringe în braţe. Vai. Eşti Oreste. gustul acesta de arşiţă. condu-mă deseară pînă la patul regal şi vei vedea dacă sînt prea slab. cu chipurile asemenea dudelor zdrobite. Cortina. Tăcere îndelungată. şi mi-e teamă — ca în vis. eşti fratele meu mai mare şi capul familiei noastre. ELECTRA: Fileb. Oreste. ELECTRA: Da. prea slab. Ai venit aşadar.. şi ai luat hotărărea. ia-mă în braţe. tu. printre vitele sîngerînde pe care abia le-a jupuit? ELECTRA: Vrei să ispăşeşti pentru noi? ORESTE: Să ispăşesc? Am spus numai că vreau să iau asuprămi remuşcările voastre. MUŞTELE * 57 ORESTE: Vine cineva! TABLOUL II .. ELECTRA: Şi cum ai putea să te încarci cu relele noastre? ORESTE: Singurul lucru pe care-l doriţi e să vă descotorosiţi de ele. şi iată-mă că în visele mele. aşa cum măcelarul cu şorţ roşu e la el acasă în dugheana lui. ocroteşte-mă. ELECTRA: Eşti prea tînăr. între zidurile voastre însîngerate. Cît sînge! Şi tu vei fi cel care îl vei vărsa. clipă atît de aşteptată şi atît de temută! Acum clipele se vor înlănţui ca roţile unei maşinării. Eşti cu adevărat tu. Numai regele şi regina le ţin cu de-a sila în sufletele voastre. şi nu vom mai avea tihnă pînă cînd nu vom zăcea amîndoi pe spate. căci mergem în} întîmpinarea unor crîncene suferinţe. Oreste. nu voi mai vedea niciodată blîndeţea aceea..

a trosnit ceva.) Muşte scîrboase. Nici nu mai îndrăznesc să casc. se poartă ] în aşa fel ca să nu tulbure pe nimeni. apoi se ascunde. se aşază pe tron. fără să fac rău nimănui.. AL DOILEA SOLDAT: Sînt morţii şi se bucura. vreo sută douăzeci şi cinci de kile.) I-auzi. a fost un rege căruia-i plăcea să trăiască bine şi care cîntărea. (Primul soldat îi dă o palmă. aş veni să mă aşez pe tronul meu şi mi-aş trece ziua cu amintirile frumoase de odinioară. crezi că-i aici? PRIMUL SOLDAT: Unde vrei să fie? Eu. în sala tronului. un roi întreg.în palat.) Hei! Hei! 58 * Jean-Paul Sartre PRIMUL SOLDAT: E spre binele tău. uită-te. dacă aş fi un rege mort şi aş căpăta în fiecare an o învoire de douăzeci şi patru de ore. Dar dacă ai fi mort. am ucis şapte dintr-o lovitură. PRIMUL SOLDAT: Taci din gură! Dacă după toate alea . PRIMUL SOLDAT: Numai sărăntocii nu trag la cîntar. Se ascund în spatele tronului. Urmează-măascundem aici. de frică să nu-mi intre pe gură şi să joace pe urmă tontoroiul în gîtlejul meu. Se lasă seara. AL DOILEA SOLDAT: Şi bucile lui mari fac să trosnească scîndurile scaunului? Cu neputinţă. cumplită şi însîngerată. Mi-s mîinile pline de sînge. La fel ar fi şi muştele l dacar crăpa. Mira-m-aş să nu-i mai fi rămas cîteva ocale. ai avea tot atîtea păcate ca şi ceilalţi. Scena I ELECTRA intră cea dinţii şi-i face semn lui ORESTE să intrei ne Ia sabia în mină. îi vezi \ pe toţi morţii ăştia care sînt aici? Nu spun nici pîs.. (Electra se arată o clipă. ELECTRA: Stat soldaţii care-ţi fac rondul. AL DOILEA SOLDAT: Dare-ar să se nască toate moarte. DOI SOLDAŢI PRIMUL SOLDAT: Nu ştiu ce-i cu muştele azi. morţii nu trag la cîntar. au înnebunit. AL DOILEA SOLDAT: Atunci. prietene. PRIMUL SOLDAT: E Agamemnon. Dar el. O statuie a lui Jupiter. înainte de-a fi un mort regal. de muşte. AL DOILEA SOLDAT: De morţi? PRIMUL SOLDAT: Nu. AL DOILEA SOLDAT: Spui asta pentru că trăieşti. Scena II ACEIAŞI (ascunşi). (Se şterge de nădragi. una peste alta.

EGIST: Se poate. CLITEMNESTRA. i poate că de-ăia plutesc aici mirosuri atît de ciudate. j Se duc să se uite în spatele tronului prin dreapta.. AL DOILEA SOLDAT: Aş! într-o sală ca asta. Dacă li s-ar da drumul în oraş j tuturor celor care au murit din vara trecută. PRIMUL SOLDAT: Mai bine-aş fi la cazarmă.. ORESTE şi ELECTRA (ascunşi) CLITEMNESTRA: Ce-i cu tine? EGIST: Ai văzut? Dacă nu i-aş fi înspăimîntat. CLITEMNESTRA: Numai asta te nelinişteşte? Vei şti întotdeauna să le sugrumi îndrăzneala.. Se zice că morţilor noştri le miroase urît gura. Clitemnestra.. Intră Egist. Ptiu. ori de cîte ori vei găsi de cuviinţă.j sură vîscoasă în plămînii şi-n maţele noastre. ca atunci cînd ne face inspecţie generalul. Dacă-ţi spun că-i Agamemnon. Mă pricep chiar prea bine la asemenea . Dar cînd mă gîndesc că răposatul rege e aici şi numără nasturii care-mi lipsesc de la tunică. în jurul nostru ar j roi cîte trei sute şaizeci şi cinci de muşte moarte pentru i fiecare muscă vie. mă simt nu ştiu cum. să joc zaruri. ducînd lămpi..aş mai crede că sînt pe-aici şi stafii de muşte. PRIMUL SOLDAT: Vezi bine că nu-i nimeni. ai j mîncă muşte. de o mie de j picioare pătrate. PRIMUL SOLDAT: Ascultă! Oamenii ăştia se chinuie. s-ar fi lepădat cît ai clipi de mustrările lor de cuget. sînt de ajuns cîteva leşuri omeneşti ca s-o j impută. AL DOILEA SOLDAT: De ce nu? PRIMUL SOLDAT: Nu-ţi dai seama? Gîngăniile astea crapă cu j milioanele. Scena III EGIST. văzduhul ar fi înţesat de muşte. ai respiră muşte. morţii care se întorc sînt de-ai noştri. Acolo.. EGIST: Să fim lăsaţi singuri. nişte pîrliţi de soldaţi ca şi noi. Oreste şi Electra ies prin stingă. AL DOILEA SOLDAT: îţi spun eu că e ceva: trosneşte podeaua. fir-ar el să fie! Pesemne că s-a aşezat pe pernele astea: drept ca un băţ şi se uită la noi: tot n-are ce face decît să se uite la noi. trec prin faţa treptelor tronului şi revin în ascunzătoarea lor prin dreapta. în clipa în care soldaţii ies prin stingă. în fiecare zi. AL DOILEA SOLDAT: Atunci mai bine să stăm smirnă. muştele ar cobori că o scur. chiar dacă ne gîdilă muştele pe la nas. Cine ştie. slujitori.

EGIST: Nu pentru tine îmi pare rău. Ai uitat că tu însuţi ai născocit poveştile astea pentru popor? EGIST: Ai dreptate. Se apropie de el. nici vesel. Clitemnestra iese. femeie. nemărginita nimic-| nicie de nisip sub nimicnicia limpede a cerului e înfiorătoarej Ah! Mi-aş da regatul ca să pot vărsa o lacrimă! Intră Jupiter. Acum privesc în mine însumi şi văd ca sînt mai mort decît Agamemnon. Ei. te rog. Să ştii că te pizmuiesc pentru ele. Jupiter? Umblu încolo şi încoace.. îmi plimb pretutindeni măreaţa şi înspăimîntătoarea mea făptură. femeie. EGIST: Lasă-mă. şi pentru mine tot ce faci e bine.) îmi pare rău c-a trebuit s-o pedepsesc pe Electra.caraghioslîcuri.. CLITEMNESTRA: Dragul meu stăpîn. Pustiul nu e nici trist. CLITEMNESTRA: Dar eu însămi. EGIST: Am obosit. Am spus că sînt trist? Amj minţit. De cincisprezece ani mă îmbrac ca o sperietoare: toate veşmintele astea negre au ajuns să-mi păteze sufletul. ştiu: o să-mi vorbeşti de remuşcările tale.. dar nimeni din Argos nu-i atît de trist ca mine. cu două. îţi umplu viaţa. ştiu să strig cu glas puternic. tîrfo! Nu ţi-e ruşine. Azi-dimineaţă au fost sloboziţi morţii. iar cei ce mă văd se simt vinovaţi pînă-n măduva oaselor. vreau să mă reculeg. Scena IV EGIST. ORESTE şi ELECTRA (ascunşi) EGIST: Aşa arată regie de care aveai nevoie în Argos. vezi cît sînt de ostenit? Lasă-mă. regele. De cincisprezece ani tin atîrnată de degetele mele remuşcarea unui popor întreg. 60 * Jean-Paul Satire EGIST: Ştiu. MUŞTELE + 61 Scena V ACEIAŞI. Eu nu am mustrări de cuget. Morţii sînt îngropaţi şi n-au să ne stînjenească cu una. CLITEMNESTRA: Stăpîne. femeie... (Pauză. JUPITER . CLITEMNESTRA: Atunci pentru ce? Electra nu ti-era dragă. Dar sînt o coajă goală: o fiară mi-a mîncat miezul. stăpîne.. sub ochii lui? CLITEMNESTRA: Sub ochii lui? Dar cine ne vede? EGIST: Păi. CLITEMNESTRA: Pentru c-am zămislit-o eu? Aşa ţi-a fost voia. fără ca eu să-mi dau seama.

EGIST: Nu. vei căpăta o pedeapsă care să fie pildă pentru toti: vei rămîne în vecii vecilor rege în Tartar.) Porunceşte pe data sa fie prins un tînăr străin care-şi zice Fileb. aşa cere rînduiala. 62 * Jean-Paul Sartre EGIST: Electra? JUPITER: Şi altcineva. EGIST: A! (Pauză. Eşti făcut să mai trăieşti încă douăzeci de ani! EGIST: încă douăzeci de ani! JUPITER: Ai vrea să mori? EGIST: Da. într-un fund de temniţă — şi-ţi dau voie să-i uiţi acolo. EGIST: Cine eşti tu? Ce cauţi aici? JUPITER: Nu mă recunoşti? EGIST: Pleacă de-aici sau pun străjile să te snopească în bătăi.) Ei. în vis.) Ce urît sînt! Se vede că nu prea mă iubesc. EGIST: Umblă cineva să mă ucidă? m0rT ^l:Asasepare. JUPITER: Nu mă recunoşti? Şi totuti m-ai văzut. JUPITER: Ascultă-mă cu luare-aminte: dacă te laşi căsăpit ca un viţel. Tu mă iubeşti? EGIST: Ce vrei de la mine? N-am plătit de-ajuns? JUPITER: Niciodată nu-i de-ajuns! EGIST: Muncesc de mă rup. se apropie de statuie. rareori îi e dat unui zeu să-şi privească chipul faţă în faţă. eşti gras. JUPITER: De ce te uiţi în jos? întoarce-ţi spre mine ochii tăi . ce pot sa fac? JUPITER: „Ce pot să fac?" (Schimbînd tonul. (Tunete. JUPITER: Nu exagera! Arăti destul de bine. regească. galbenă ca seul de lumînare. Să fie aruncat. E o grăsime bună. ce mai aştepţi? Cheamă-ţi strajile. fulgere. EGIST: Cine? JUPITER: Creste. Ei.) Ăsta sînt eu? Aşa mă văd cei din Argos cînd se roagă? Pe legea mea. împreună cu Electra. Jupiter ia un aer crunt. (Pauză. Asta am venit să-ţi spun. JUPITER: îmi faci hatîrul să-mi spui pe ce temeiuri nu vrei? EGIST: Am obosit. JUPITER: Dacă ar veni cineva aici cu sabia trasă. E drept că aveam o înfăţişare mai cruntă. ţi-ai întinde pieptul spre această sabie? EGIST: Nu ştiu. e nevoie de ea. JUPITER: Minunat! Cu dragostea lor n-am ce face. De altfel nu-ţi fac vreo vină dintr-asta.) Dar aşa? EGIST: Jupiter! JUPITER: în sfîrşit! (Redevine surîzător. EGIST: Se tem de tine.JUPITER: De ce te plîngi? Eşti un rege ca toţi regii.

. voi nu făceaţi decît cel mult să-i grăbiţi puţin împlinirea. fire nerecunoscătoare. EGIST: Să mă previi!. strîngi pumnii şi azvîrli în faţă lui Jupiter refuzul tău.. Dar el. că plec din Olimp fără rost? Am vrut să te previn de această j crimă. EGIST: Cine te-a rugat? Pe Agamemnon l-ai prevenit oare? Şi totuşi el voia să trăiască. Crezi. zeu nedrept. după ce m-ai împins să-l omor pe părinte. ce mai puteaţi face voi. Eu nu eram vrednic decît să ajung un ucigaş. m-ai lăsat să alerg drept spre baia] regelui. Dar crima ta mi-era de folos. Ce ciudat. aşa! Eşti nobil şi prost ca un cal. EGIST: Priveşte atunci ce-ai făcut din mine. După aceea. Nu iubesc pe nimeni. cu securea în mînă — şi fără îndoială că. regii. caracter nefericit: îţi' dovedesc că mi-eşti mai drag decît Agamemnon şi tu te plîngL] EGIST: Mai drag decît Agamemnon? Eu? Oreste ţi-e drag. Aşa. ce poftă mi-e de suflete ca al tău. mă rog. căluţ rău ce eşti. Şi totuşi. Egist. nimic mai firesc: vreau să îndepărtez primejdia de tine. pentru că dorinţa mea e s-o împiedic. Ştii ce s-ar fi întîmplat cu Agamemnon dacă nu l-ai fi omorît tu? Peste trei luni ar fi murit de dambla. şi am să-ţi vorbesc pe şleau: cea dinţii crimă eu am săvîrşit-o. gîndindu-te cît de gustoasă e inima păcătosului. JUPITER: O. acolo sus. care j peste puţin va face şi mai gustoasă supunerea ta. JUPITER: Ce gelozie ciudată.^ MUŞTELE * 63 îţi lingeai buzele. EGIST: Ţi-am spus că nu mai vreau să iau parte la împlinirea planurilor tale. Astăzi însă îl ocroteşti pe Oreste de el însuşi — iar pe mine. inima ta mi-a spus de mult da. făcîndu-i pe oameni muritori. Ochi-ţi aruncă fulgere. cap sec. Şi răspunde: dacă împiedici astăzi crima pe care-o pregăteşte Oreste. JUPITER: Curaj! îndură! îndură! A.mari şi însîngeraţi. sîntem între noi. Dar împotrivirea ta nu e din cele care mă supără: e sarea. cu el ai alte planuri. ucigaşii? Să pricinuiţi moartea victimelor voastre? O purtau în ele. în cele din urmă îmi vei da ascultare. o. pentru ce-ai îngăduit-o pe a mea? JUPITER: Nu toate crimele îmi displac în aceeaşi măsură. la pieptul unei frumoase sclave. Lasă. Şi aşa am făcut prea multe. mă alegi să opresc braţul fiului. Ai îngăduit să mă pierd. Fii pe pace: nu-l iubesc mai mult decît pe tine. JUPITER: Dimpotrivă. . ai sa mă asculţi. Căci ştiu că .

Tînărul ăsta blînd o să te omoare ca pe un pui de găină şi-o să plece. eşti rege şi mă adresez conştiinţei tale de rege. 'UPITER: Nici urmă de ele. nu pot să sufăr crimele tinerei generaţii: sînt nerecunoscătoare şi sterpe ca neghina. uşoară ca fumul în sufletul ucigaşului? Am să împiedic aşa ceva! A. douăzeci de mii de alţi oameni cufundaţi în căinţă. o crimă paşnică. dar sîntem înrudiţi. cheamă-ţi străjile.EGIST: Ţi-era de folos? Eu o ispăşesc de cincisprezece ani şi ţie ţi-era de folos? Nenorocire! JUPITER: Ei. Eu te-am croit după chipul meu: regele este un zeu pe pămînt. aceeaşi taină apasă din greu asupra inimilor noastre. Ce să fac cu 64 4 Jean-Paul Sartre o crimă fără remuşcări. cumpătat. mai asemănător cu un prăpăd decît cu o faptă omenească. Aceeaşi ca şi mine. cu mîinile roşii şi cugetul curat. şi? JUPITER: Mă urăşti. De . Tu ştii asta. JUPITER (schimbînd tonul): Egist. acesta e bilanţul. EGIST: Ei. Ce mult am cîştigat eu totuşi dintr-asta! Pentru un singur om mort. EGIST: Cumplit? Tu? JUPITER: Priveşte-mă. Nici o clipă nu m-ai înfruntat: ai lovit mînat de furie şi teamă. nobil şi cumplit ca un zeu. cu judecata limpede. îmi plac crimele care rentează. Prea îţi displace crima care se pregăteşte ca mie să nu-mi placă. în locul tău.) Ţi-am spus că eşti croit după chipul meu. îşi întocmeşte planurile grijuliu. ce? Mi-e de folos tocmai pentru c-o ispăşeşti. ar da foc la tot palatul. Hai. Dureroasa taină a zeilor şi a regilor: oamenii sînt liberi. m-aş simţi umilit. (Pauză îndelungată. Amîndoi facem să domnească buna rînduială. dar ei nu ştiu. ai privit fapta ta cu groază şi n-ai vrut s-o recunoşti. JUPITER: Ba da. EGIST: Pe legea mea. tu în Argos. EGIST: Eu n-am nici o taină. Egist. şi pe urmă. EGIST: Văd eu ce ascunde toată vorbăria asta: Oreste nu va avea remuşcări. Sînt liberi. după ce ţi-a trecut fierbinţeala. căci îţi place să domneşti. antic. dacă ar şti. cu o crimă obraznică. N-am făcut o afacere proastă. în clipa de faţă. EGIST: Ţi-am spus că nu. necunoscîndu-se pe sine însuşi. eu în lume. Mi-a plăcut crima ta pentru c-a fost un omor orb şi surd.

EGIST: Ce s-ar întîmpla? JUPITER: Lasă. EGIST: Aidoma? Prin ce batjocură se asemuieşte un zeu cu mine? De cînd domnesc.) Şi eu am o icoană. Crezi că nu mă apuca ameţeala uitîndu-mă la ea? De o sută de mii de ani dansez în faţa oamenilor. îţi place rînduială. eu sînt osîndit să dansez în faţa lor. O să-mi molipsească tot regatul şi o să nimi- . fără speranţă: am făcut rînduială. EGIST: Din păcate. EGIST: Vai nouă! Dar cine ne-a osîndit? JUPTIER: Nimeni altul decît noi înşine. fără dragoste. Un dans lent şi posomorit. dar de ce te plîngi? Tu vei muri. EGIST: Sînt chiar atît de primejdioşi? JUPITER: Oreste ştie că e liber. Atunci nu-i de ajuns să-l arunc în temniţă. Dar eu sînt prima mea victimă: nu mă mai văd decît aşa cum mă văd ei. toate faptele şi toate vorbele mele nu urmăresc decît să alcătuiască icoana mea. dacă i-aş lăsa să-şi întoarcă privirile. EGIST: Rînduială. pînă şi atunci cînd e singur. în străfunMUŞTELE 4 65 duri. JUPITER: Egist. cum apasă privirea mea aspră asupra gîndurilor lui celor mai ascunse. îţi poruncesc: pune mîna pe Oreste şi pe sora lui. Aşa e. Asta nu mă priveşte decît pe mine. O. Am trăit fără dorinţe. uită să privească în ei înşişi. Un om liber într-un oraş e ca o oaie rîioasă într-o turmă. Egist. făptură a mea şi frate al meu muritor.cincisprezece ani joc teatru ca ei să nu afle ce putere au. aveam aceeaşi patimă. în numele rînduielii pe care o slujim amîndoi. groaznică şi dumnezeiască patimă! JUPITER: Nici n-am fi în stare să avem alta: eu sînt zeu şi tu eşti născut să fii rege. Dacă mi-aş uita datoria o singură clipă. mă umple de scîrbă şi mă farmecă. Egist. de dragul rînduielii mi-am ucis regele.. JUPITER: Vezi deci că sîntem aidoma.. de dragul rînduielii am sedus-o pe Clitemnestra. EGIST (cu vioiciune): Ştie că e liber. ai observat. Zeule atotputernic. vreau ca fiecare dintre supuşii mei s-o poarte într-însul şi să simtă. Eu nu. am vrut să domnească rînduială şi să domnească prin mine. ce altceva sînt eu decît teama pe care o simt ceilalţi faţă de mine? JUPITER: Şi eu ce crezi că sînt? (Arătînd statuia. Trebuie ca ei să mă privească: atîta timp cît au ochii aţintiţi asupra mea. Cîtă vreme vor fi oameni pe pămînt. mă aplec peste hăul din sufletele lor şi icoana mea e acolo.

. zeii mai au o taină. Puţin îmi pasă de mijloace. şi n-am nevoie de un zeu ca să-mi dea lecţii în privinţa asta. ORESTE: Taci! Să nu ia cu el în monnînt altă amintire decît cea a bucuriei noastre. de ce nu-l trăsneşti? 66 4 Jean-Paul Sar/re JUPITER (rar): Să-l trăsnesc? (Pauză. Ce mai aştepţi.. Bine. ELECTRA: Se clatină şi e galben la faţă. fără doar şi poate. EGIST (privindu-l): Să-l strîngă de gît?. ORESTE: Bine. EGIST: Tu eşti. EGIST: Fiţi blestemaţi amîndoi! ORESTE: Nai de gînd să mori odată? . e drept ca ei să-şi recapete sentimentul demnităţii. Scena VI EGIST. EGIST: Mă doare. şi numai ceilalţi oameni . E adevărat că n-ai remuşcări? ORESTE: Remuşcări? pentru ce? Fac ceea ce-i drept să fac. Vai! îngrozitor de urît e un om care moare. MUŞTELE f 67 ORESTE: Ce-mi pasă mie de Jupiter? Dreptatea e o treabă care-i priveşte pe oameni. Obosit şi gîibovit. E drept să te strivesc. apoi ELECTRA şi ORESTE ELECTRA (repezindu-se spre uşă): Loveşte-l! Nu-i da răgaz sal strige: eu baricadez uşa. Am să te ascult.. rămas singur o clipă.cească tot ce-am făcut. EGIST (clătinmdu-se): N-ai dat greş.) Egist. şi să se termine astfel cu puterea ta asupra celor din Argos. Dar n-am să mă apăr: vreau ] să mă ucizi. Voi fi deci ucigaş. Jupiteriese.au căderea săl lase în libertate sau să-l strîngă de gît. (Se agaţă de OresteM Lasă-mă să te privesc. Oreste? ORESTE: Apără-te! EGIST: N-am să mă apăr. ticălos mîrşav. Erai ascuns aici şi l-ai auzit. EGIST: Ceea ce-i drept e ceea ce vrea Jupiter. // împinge. E prea tîrziu ca să chem după ajutori şi-mi pare bine că-i prea tîrziu.numai ei . Dar nu mai spune nimic şi nu mai rămîne pe-aici. Asta-i o treabă omenească. zeii nu mai pot nimic împotriva lui. j îl loveşte cu sabia. zeu atotputernic. căci nu mai pot răbda. EGIST: Ce-ai să-mi mai spui? JUPITER: Din clipa în care libertatea a făcut explozie în sufletul unui om..

EGIST: Fereşte-te de muşte.) Ce bucurie! Ce bucurie! Plîng de] . ORESTE: Bine. Ah! nu mai pot să îndur privirea asta.. întins chiar aici.i dul iatacului şi numaidecît o să urle. ELECTRA: Oreste. şi aştept.. nici eu nu te mai recunosc. şi?. (Smulge pelerina. şi ochii îi sînt j deschişi. mă priveşte.. (Se apropie de el. în fun.) Ce voiam oare? (Tăcere. Trage cu urechea. şi ura mea a murit o dată cu j el. ORESTE (împingîndu-l cu piciorul): Oricum o fi. (îngenunchează şi aruncă j o pelerină peste chipul lui Egist.. încă nu s-a sfîrşit totul. îi erau închişi. O să urle ca o fiară. vrăjmaşii mei au murit. nu sînt laşă! Clipa aceasta am dorit-o ] şi o mai doresc încă. Iese.) Ăsta a murit.. îndrumă-mă pînă la iatacul reginei. ORESTE: Ei. ELECTRA: Oreste. ORESTE: Ce-i? ELECTRA: Ea nu ne mai poate face nici un rău. Ah! Aşa j am vrut eu! Aşa vreau.) Să ţipe! j Să ţipe! Doresc ţipetele ei de spaimă. pentru el s-a sfîrşit totul. 68 * Jean-Paul Sartre Scena VII ELECTRA. Ani de-a rîndul m-am bucurat dinainte de această moarte şi acum j inima mi-e strînsă ca într-o menghină. Adineaori nu vorbeai astfel. Era mama noastră şi a lovit-o. prin urmare. cu sabia înfiptă în inimă. (Se ridică.) De o sută de ori l-am j văzut în vis. Oreste.. Egist cade. A murit. Cînd va deschide cea de-a patra uşă. mă duc singur. Şi eu sînt aici. Cît îl uram. Am vrut să-l văd la picioarele mele pe j porcul ăsta scîrnav. Nu te mai recunosc. Ochii . doresc suferinţele ei. Asta voiam.) A lovit-o. iar cealaltă este încă vie. Moare.) Iată.îl loveşte.. cît eram de j fericită că-l urăsc. j Apoi strigătele Clitemnestrei. (Ţipetele încetează. Nu pare să doarmă.) Ce-mi pasă de privirea ta de peşte mort? Am dorit această privire şi mă bucur de ea.. fereşte-te de muşte.) Merge j pe coridor. (Strigăte mai slabe ale Clitemnestrei. de parcă ar fi dormit. aşa trebuie să mai vreau! (îl priveşte j pe Egist. Oare m-am minţit vreme de cincisprezece ani? Nu-i adevărat! Nu-i adevărat! ] Nu poate fi adevărat.. Nu-mi j dădeam seama.. singură ELECTRA: O să ţipe oare? (Pauză.

ELECTRA: la-mă în braţe. ELECTRA: Blestemîndu-ne? Spune-mi numai atît: bleste-mîndune? ORESTE: Da.) Degetele tale sînt scurte şi late. Ieri abia eram singur şi astăzi te am pe tine. Electra. Sînt amintiri pe care nu le împărtăşeşti.) Trebuie să-ţi luminez obrazul. ORESTE ELECTRA: Oreste! ORESTE: De ce ţi-e teamă? ELECTRA: Nu mi-e teamă. Parcă te-aş fi născut eu. sînt beată. Ce-a spus? te-a rugat îndelung s-o ierţi? ORESTE: Electra. căci sîntem de acelaşi sînge şi am vărsat sînge. şi parcă m-aş fi născut o dată cu tine: te iubesc şi eşti a mea. căci noaptea se lasă şi nu te mai văd bine. Electra aleargă spre el. cu sabia însîngerată în mină. Ce înfăţişare ciudată ai! ORESTE: Sînt liber. (îi ia rnîna si o sărută. ELECTRA: Liber? Eu nu mă simt liberă. Oreste revine. Trebuie să mă gîndesc că te iubesc. şi stringe-mă din răsputeri. Beată de bucurie. nu mă căiesc pentru ceea ce am făcut. Află doar c-a murit.bucurie: vrăjmaşii mei au murit şi tatăl meu e răzbunat. Blestemîndu-ne. dar nu găsesc de cuviinţă să vorbesc despre asta. Electra. ELECTRA: Aruncă sabia. Simt nevoia să te văd: cînd nu te mai văd mi se face frică de tine. Cît de grea s-a făcut ca să-i lovească pe ucigaşii părintelui nostru! Aşteaptă! (Se duce să ia o făclie şi o apropie de Oreste. Sînt făcute ca să apuce şi să ţină. Ce întunecoasă e noaptea şi ce greu o străpung făcliile! Mă iubeşti? ORESTE: Nu e noapte: mijeşte de ziua. De două ori ne uneşte sîngele. MUŞTELE 4 69 Scena VIII ELECTRA. Mînă dragă! E mai albă ca a mea. Electra. Poţi să ne împiedici tu să fim pentru totdeauna ucigaşii mamei noastre? ORESTE: Crezi că aş vrea să te împiedic? Am dus la capăt fapta mea. Te iubesc. iubitul meu. Poţi face tu ca toate astea să nu se fi întîmplat? S-a petrecut ceva şi noi nu mai ' IH 70 4 Jean-Pavl Sarfre sîntem liberi să desfacem cele făcute. sîntem liberi. Dă-mi mîna. Libertatea a căzut asupra mea ca trăsnetul. . nu trebuie să te pierd din ochi.

Lovituri surde în u$ă. ORESTE: Muştele. Vino! Du-mă la sanctuarul lui Apolo. Ieri abia cutreierăm pămîntul la întîmplare.şi această faptă era bună. Cortina Actul al treilea Scena I Templul M Apolo. trebuie să spargem uşa. Astăzi n-a mai rămas decît unul singur. cu atît mă voi bucura mai mult. pînă şi ziua? Oreste! lată-le! ORESTE: Pe cine? ELECTRA: lată-le! De unde vin? Atîrnă de tavan ca nişte cior.j chini de struguri negri şi înnegresc pereţii. Ce-i cu tine? ELECTRA: Nu mai pot să te văd! Lămpile astea nu luminează.. Pe fiecare dintre ele am mers. ne vom petrece acolo noaptea.. pe care o înconjoară cu braţele. peste puţin se vor năpusti asupra naostră şi voi simţi pe trupul meu mii de labe lipicioase. se furişează între lumină şi ochii mei. şi numai Dumnezeu ştie unde duce. Groaznic! Le văd ochii. Unde să fugim. Oreste. iată.: milioanele lor de ochi care ne privesc.. stat mari cît nişte albine. în mijlocul scenei. Electra şi Oreste la picioarele statuii. Penumbră. MUŞTELE 4 71 ORESTE: Strigătele Clitemnestrei au atras străjile. Ascultă zgomotul aripilor lor. l dar e drumul meu. ORESTE: Ce ne pasă nouă de muşte? ELECTRA: Sînt Eriniile. se umflă. şi pe şoseaua pietruită a conducătorilor de care. ELECTRA: Ascultă!. în jurul lor Eriniile. mă taie ca un cutiL Totdeauna va fi oare atît de întuneric. dar nici unul dintre drumuri nu era al meu. zeiţele remuşcării. Oreste. pe cel al edecarilor. care se strecoară de-a lungul rîului. feriţi de oameni şi de muşte. O voi purta pe umeri j aşa cum îşi poartă călătorii în cîrcă cel care-i trage prin vadul apei. o statuie a M Apolo. asemenea sforăitului unor foaie. Cu cît va fi mai greu de dus. VOCI DE DINCOLO DE UŞĂ: Deschideţi! Deschideţi! dacă nu deschid. Ne pîndesc. Oreste? Se umflă. Mîine voi vorbi poporului meu. şi pe cărarea . umbrele lor îmi ascund chipul tău. mii de drumuri alergau pe sub picioarele mele. j căci erau ale altora. o voi trece pe malul celălalt şi voi da socoteală de ea. j căci ea e libertatea mea. Ne înconjoară. îţi aud vocea. care-i .. dar îmi Tace rău. catîrgiului. ne vor urmări pretutindeni în roiuri dese.

O. A TREIA ERINIE: Aaah! Vreau să zgîrii. le respir răsuflarea şi furia mă îneacă. ERINIILE: Eia! Eia! A TREIA ERINIE: Oreste e aproape un copil. (Face cîţiva paşi. ce plăcere să te simţi numai gheare şi fălci. şi . PRIMA ERINIE: Aşteaptă puţin: în curînd unghiile tale de fier vor lăsa mii de dîre roşii în carnea vinovaţilor.am avut nişte vise uriaşe. ţeapănă de mînie. o voi freca. dimineaţă j curată de ură! Ce minunată deşteptare: ei dorm.) O. Apropiaţivă. tocmai bune de mîncat! Le privesc. în curînd ne vei cunoaşM muşcăturile. ce plăcere să trăieşti o dimineaţă a urii. O. şi prea rară e delicioasa voluptate de-a nimici ceea ce-i frumos. Voi] lustrui cu răbdare această carne gingaşă.) Ce frumoase prazi. (Se apleacă deasupra lor.încercuiesc. j pline de întărîtare. dormind în picioare ca nişte cocostîrci. îi voi pune pe genunchi capul lui palid. dar o să vezi cum tftl MUŞTELE * 73 îmbătrănesc sărutările mele. (Dă tîrcoale lui Oreste şi Elec-trei. o voi i răzui. PRIMA ERINIE (întinzîndu-se): Aaah! Am dormit de-a-mpi. în fund o poartă grea de bronz. Ura mea va avea pentru el gingăşii de mamă. te vom face să urli sub mîngîierile noastre. Ce albi sînt. în mai puţin de şase luni o să fac din tine o babă. | miros a fierbinţeală. Ura mă cotropeşte şi mă înăbuşă. PRIMA ERINIE: Şi pe urmă? . Eşti frumoasă. dar curînd foamea şi setea îi vor goni din acest adăpost. surioarelor. frumoasă floare a furiei.i cioarelea. O ERINIE: Ce tineri sînt! O ALTĂ ERINIE: Ce frumoşi sînt! PRIMA ERINIE: Bucuraţi-vă: prea adesea ucigaşii sînt bătrîni şi urîţi. o voi toci pînă la os. ELECTRA (adormită): Vai mie! PRIMA ERINIE: Geme: Răbdare. ca un torent peste pietre. proaspătă şi aspră.! Electra. PRIMA ERINIE: Răbdare. Deşteptaţi-vă. veniţi să-i vedeţi. Astăzi îi ocroteşte un zeu. Atunci o să poţi să-i muşti cît îţi pofteşte inima. Voi pătrunde în tine precum bărbatul în femeie. iar eu o să rămîn tînără. îmi năvăleşte în piept ca laptele.) Dorm. au asudat. inima] mea e de aramă. eu sînt trează. simt că sînt sfîntă. frumoasă l floare roşie din inima mea. mai frumoasă decît mine. cu foc în vine. deşteptaţi-vă. îi voi mîngîia părul. e dimineaţă! A DOUA ERINIE: Visam că muşc. ce drăgălaşi sînt! Mă voi rostogoli j pe pîntecele şi pe pieptul lor. surioarelor. căci tu eşti soţia] mea şi vei simţi apăsarea dragostei mele.

vaierele.A TREIA ERINIE: Pe urmă îi voi înfige dintr-o dată în ochi astea două degete. cele care sug puroiul. o frumoasă miere verde. Noi vom fi noaptea. şuierăturile. Haideţi. inimă sîngerîndă. bzz. Mîrîitul dulăului care-şi va arăta colţii cînd vei trece tu. bzz. Vom culege ca albinele puroiul care zemuieşte din inima ta. Nu. inimă gustoasă. iar sîngele ei curgea şiroaie pe sub toatej porţile palatului. bzz! Dansează. Ce dragoste ne-ar aduce atîta împlinire ca ura? Bzz. Bzz. trosniturile. Va să zică. Am visat că mama noastră zăcea cu] faţa-n sus şi sîngera. Zgomotele pădurii. Eia! Eia! Eia-a! Bzz. ORESTE: Ce-i cu tine? ELECTRA: Mă îngrozeşti. 74 + Jean-Paul Sartre Inimă putredă. MUŞTELE * 75 . PRIMA ERINIE: Suspină. se foiesc. bzz. surioarelor. hai să-i trezim pe vinovaţi cu cîntul nostru. bzz! Noi vom fi ochii aţintiţi ai caselor. o să ve/i. bzz. bzz! Ne vom lăsa pe inima ta putredă. bzz. Fluierăturile. bzz. i-am ucis cu adevărat? ORESTE (trezindu-se): Electra! ELECTRA: Tu cine eşti? A. bzz! ELECTRA: Ah! lată-vă. bzz. CORUL ERINIILOR: Bzz. Noaptea întunecoasă din sufletul tău. Vom împărţi totul cu tine. Zumzetul care va pluti în văzduh deasupra capului tău. Noi sîntem muştele. deşteptarea se apropie. surioarelor-muştelor. bzz. bzz. bzz. Bzz. Şi din el vom face miere. Pleacă. nu mi atinge. eşti Oreste. bzz. ELECTRA (începe să se trezească): Cine vorbeşte? Cine sînteţi voi? ERINIILE: Bzz. bzz. lasă-mă. Ne vom căuta hrana în gura ta şi raza de lumină în fundul ochilor tăi. Uite ce mîini reci am. A sîngerat mult? ORESTE: Taci din gură. ca muştele pe o felie de pîine. Te vom însoţi pînă în mormînt Şi nu vom lăsa locul decît viermilor. bzz. Izbucnesc în tis toate trei.

şi el i-a crestat mîinile. de fiecare dată. Şi iat-o. Eşti aici. Tu i-ai ucis. PRIMA ERINIE: Pentru că Electrei îi e groază de tine. şi? Da. eram acolo. să vină în mijlocul nostru şi vei vedea dacă nu puteam să-i facem nimic. într-o noapte. Şi. PRIMA ERINIE: Dacă îndrăzneşte. Ca şi cum o fiară ţi-ar fi răvăşit obrazul cu ghearele. îţi împărtăşeşte greşelile ţintuită pe acest piedestal. ELECTRA: O fiară? Crima ta.) E cu putinţă oare ca tu să fii cea care dănţuiai ieri în rochie albă? ELECTRA: Am îmbătrînit. ORESTE: N-o lua în seamă! PRIMA ERINIE: înapoi! înapoi! AlungăJ. SLECTRA: Şi a lovit de cîteva ori? PRIMA ERINIE: De cel putin zece ori. semeni cu Clitemnestra. sabia făcea „crîc" în rană. şi mai ales nuj le pune întrebări. aducînd cu tine măcelul şi sacrilegiul. 76 4 Jean-Paul Sartre ELECTRA: A suferit mult? N-a murit pe loc? ORESTE: Nu te mai uita la ele. Ieri erai atît de frumoasă. ea îmi rupe pleoapele: mi se pare că ochii şi dinţii îmi sînt dezgoliţi. PRIMA ERINIE: Ei? Ţi-a mai rămas vreo urmă de îndoială? Cum să nu te urască? Trăia liniştită cu visele ei. ORESTE: Linişte. Electra.ELECTRA (trezindu-se de-a binelea): Lasă-mă să te privesc: i-ai ucis. Să ştii că ieri a ucis foarte urît. lovind de cîteva ori. semeni cu ea. E un casap! Duce cu el mirosul searbăd de sînge proaspăt. singura bucăţică de pămînt care i-a mai rămas. ORESTE: Ei. eşti pierdută dacă le pui întrebări. Unde-oi fi văzut eu ochii ăştia morti? Electra.. nimic nu se poate citi pe chipul tău.) Şi tu mă îngrozeşti. căţelelor! Marş! (Eriniile murmură. Ea-şi apăra cu mîinile chipul şi pînte-e. ORESTE: Eşti încă frumoasă. ELECTRA: Nu minţi? PRLMA ERINIE: Crede-mă. Merita oare osteneala s-o ucid? Cînd îmi văd crima în ochii aceştia. PRIMA . Şi astea? Cine sînt? ORESTE: Nici să nu-ţi pese de ele. ORESTE: E adevărat? E adevărat că ţi-e groază de mine? ELECTRA: Lasămă. şi totuşi tu i-ai ucis. dar. mă cuprinde groaza. astupă-ţi urechile. şi pînă acum ai dormit. Ea îmi smulge carnea obrajilor. nu-l lăsa să te atingă. şi ai venit tu.. Nu pot să-ţi facă nimic. i-am ucis! (Pauză. bîzîind în jurul lor.

nu-i adevărat? ELECTRA: Nu. ai nevoie de chinuri trupeşti ca să-ti uiţi chinurile sufleteşti. Crezi că gemetele mamei vor înceta vreodată să-mi răsune în urechi? Şi ochii ei uriaşi . dar nu aşa de tare ca tine. prin tot ce-ai trecut] tu am trecut şi eu. ca un nor de lăcuste. Liber. ELECTRA: Pretinzi că am vrut eu aşa ceva? ORESTE: Cum. gîde al propriei tale mame. Dă-mi mîna. PRIMA ERINIE: Electra. nu trebuie sa W urăşti pe tine însăţi. Şi împăcat cu mine. nu-i aşa că noi te înspăimîntăm mai puţin decît el? Electra. ERINIILE (rîzînd şi tipînd): Gîde! Gîde! Casap! ORESTE: Electra. tu eşti copilul nostru. Vino! Vino! N-ai decît . crezi că ochii mei vor înceta vreodată să-i vadă? Şi neliniştea care te mistuie. dincolo de această uşă se află lumea. j ELECTRA: Lăsaţi-mă! Nu mă mai chinuiţi! ORESTE: Din slăbiciunea ta îşi trag ele tăria. se vor năpusti asupra l ta. în curînd vom ieşi. Uite: mie nu cutează să-mi spună nimic.. Lumea şi dimineaţa. ELECTRA (ascunzîndu-şi faţa în palme): Ah! ORESTE: Vrea să ne despartă. Bagă de seamă: cînd vei fi singura. ELECTRA: Soarele.. MUŞTELE + 77 ELECTRA: Dă-mi drumul! Căţelele astea negre din jurul meu mă înspăimîntă. Electra. şi pretutindeni vei duce cu tine noaptea deasupra capului. nu-i adevărat. sînt liber. ai nevoie de noi. Şi totuşi. PRIMA ERINIE: Vezi! Vezi.două oceane în viitoare — pe un obraz ca de cretă. Ascultă: o spaimă crîncenă s-il lăsat asupra ta şi<ne desparte. Ai nevoie de ghearele noastre ca să-ti scormonească prin carne. acest omor l-am hotărît împreună şi urmările lui l trebuie să le îndurăm tot împreună. păpuşo. Afară.. n-am să te părăsesc.. tu nu vei mai vedea niciodată soarele. cu j desăvîrşire singură. Dar tu. Mai presus de nelinişte şi d| amintiri. şi aceste fiice ale nopţii îşi vor pierde puterea: razele zilei le vor străpunge ca nişte săbii. înalţă în jurul tău zidul j singurătăţii. ai nevoie de dragostea noastră canibală ca să te îndepărteze de ura pe care ti-o porti. tu l-ai făptuit. soarele se înalţă deasupra drumurilor. Ne vom strînge grămadă între tine şi el. vom umbla pe drumurile însorite. fără nici un sprijin. ba da! Ah! Nu mai ştiu i nici eu.. Stai. Eu am visat acest omor. ai nevoie de colţii noştri ca să-ţi muşte pieptul.. crezi că va înceta vreodată să mă macine şi pe mine? Dar ce-mi pasă. Electra.ERINIE: A suferit îngrozitor.

JUPITER: Poate că greşeşti. plămînii. ORESTE (luînd-o de braţ): Te implor. Electra: atît timp cît voi fi aici. te vom întămpina cu braţele deschise. căţelele mele nu-ţi vor face nici un rău. O singură noapte! O singură noapte! Unde-i prospeţimea ta de ţărancă? într-o singura noapte ţi s-au măcinat ficatul. mergi la pierzanie. Electra se ridică. splina. nu-mi pare rău nimic. ORESTE: Nu sînt un vinovat şi n-ai cum să mă faci să ispăşesc ceea ce eu nu recunosc a fi o crimă.) Ce chip îngrozitor. Eriniile se aruncă asupra ei. Ah! tineri nebuni şi plini de trufie. JUPITER: Iar tu nu mai vorbi pe tonul ăsta mîndru: nu sade de loc bine unui vinovat pe cale să-şi ispăşească fărădelegea. sărutările noastre vor sfîşia carnea ta gingaşă şi va veni uitarea. aşadar. nu se potriveşte cu regele zeilor. JUPITER: Electra. îl auzi? Iată-l pe cel care pretindea că iubeşte. în inima mea se ceartă mînia şi mila. ELECTRA (smulgîndu-şi braţul cu violenţă): Ah! Te urăsc. Scena II ACEIAŞI. nu te duce.) Iată. unde ati ajuns. suferinţele i . ORESTE: O iubesc mai mult decît pe mine însumi. lăsînd-o pe Electra întinsă pe jos. ORESTE: N-ai decît să mă chinui cît pofteşti. ce mult rău v-aţi făcut! ORESTE: Nu mai vorbi pe tonul ăsta blajin. 78 4 Jean-Paul Sartre Ridică-te. (Coboară treptele. (Se îndreaptă spre Electra. dar răbdare: n-am să te las mult vreme să te înşeli. uitarea în marele foc purificator al durerii. trupul ţi s-a ticăloşit de tot. (O ajută să se ridice. JUPITER y JUPITER: Marş! PRIMA ERINIE: Stăpînul! Eriniile se dau la o parte cu părere de rău.) Ajutor! Intră Jupiter. •UPITER: Sărmani copii. ERINIILE: Vino! Vino! Dansează foarte încet.două trepte de coborît. de parcă ar vrea s-o fascineze. JUPITER: Nici măcar de nefericirea în care ţi-ai aruncat soi din vina ta? ORESTE: Nici măcar.

ghemuit la picioarele unui zeu milos. ORESTE: Bagă de seamă. poţi să ai încredere în mine. şi? Ridică degetul. numai ea e în stare scape de ele: e liberă. Daca-îndrăzneşti să pretinzi că eşti liber. copila mea. zeu bun. JUPITER: într-un sfert de ceas ai putea fi afară. căci nici măcar unui zeu nu-i e îngăduit să dea o speranţă deşartă celor în suferinţă. JUPITER: Uită-te la tine. JUPITER (către Electra): Nu-l asculta. Cel mult se poate spune că i-ai fost părtaşă. atunci ar trebui sa proslăveşti libertatea ostaticului ferecat în lanţuri şi aruncat în temniţă său libertatea sclavului ţintuit pe cruce. stăpîne al răzbunării şi al morţii. Mai bine răspunde-mi: de ce n-ai primi să osîndeşti această crimă: altcineva a făptuit-o. zeu slăvit? JUPITER: Sau aproape nimic. ELECTRA: Vai! JUPITER: Hai. MUŞTELE + 79 JUPITER: La ce bun? Nu ţi-am spus că mi-e silă să pedepsesc? Am venit să vă mîntuiesc. JUPITER: Şi tu? Nu cumva şi tu eşti liber? ORESTE: Ştii foarte bine că da.se trag chiar de la ea. ORESTE: Şi de ce nu? JUPITER: Bagă de seamă: faci pe grozavul pentru că Apolc ocroteşte. E de1 să ridic un deget şi te părăseşte. ORESTE: Ei. ELECTRA: Şi ce-mi vei cere în schimb? JUPITER: Nu-ţi cer nimic. ELECTRA: Teafără şi nevătămată? JUPITER: îţi dau cuvîntul meu. făptură neruşinată şi proastă: grozav mai eşti. ELECTRA: Să ne scapi? Nu-ţi mai bate joc de noi. Ceva ce-mi poţi da foarte uşor: un strop de căinţă. ELECTRA: Nimic? te-am auzit bine. înconjurat de căţelele astea flămînde. n-am ce spune. ridică toată mîna. Electra. ORESTE: Electra! Vrei să te lepezi de cincisprezece ani de ură şi speranţă? JUPITER: Cine spune să se lepede? Ea n-a dorit niciodată o asemenea faptă nelegiuită. Dar Apolo este preasupusul meu slujitor. Oare nu citesc eu în suflete? ELECTRA (neîncrezătoare): Şi citeşti în al meu că n-am dorit acest omor? Cînd cincisprezece ani am visat numai asasinat şi răzbunare? JUPITER: Aş! Visele acelea sîngeroase care te . Nimicul ăsta o să apese ca un munte peste sufletul tău.

te-ai jucat de-a omorul. n-ai dorit altceva decît propria ta l nenorocire.' Electra plină de mînie. Electra. Cine poate şti mai bine decît tine. sărmană fetită. Iluzia va fl desăvîrşită. îţi oblojeau rănile mîndriei. l ORESTE: în locul victimelor noastre? JUPITER: Aşa se cuvine. vă urc pe amîndoi pe tronul Argosului. N-ai i vrut niciodată să faci rău. n-are nici o însemnătate. nu vei avea altceva de făcut decît să-l reiei. La vîrsta ta. fără jucării şi fără pri-| eteni. Şi supuşii mei. Te aşteaptă şi rolul ei. te făceau să uiţi robia. uitasem. N-am dreptate? ELECTRA: Ah! Zeul meu. căci ai . ORESTE: Adevărat. da. Tu. ai năzuit 80 * Jean-Paul Sartre să ajungi femeia cea mai îndurerată şi mai criminală. Dar tu. Electra? Dacă verşi cîteva lacrimi. numai negre să fie. pe care le-ai spălat vreme de cincisprezece ani cu mîinile tale.ce-ai dorit? Laşi pe altcineva sal hotărască în privinţa asta? De ce schilodeşti un trecut care] nu se mai poate apăra? De ce nu mai vrei să recunoşti acea . capeţi în dar fustele şi cămăşile Clitemnestrei -j cămăşile ei puturoase şi scîrnave. ce tare aş vrea să ai dreptate! JUPITER: Nu eşti decît o fetiţă. nu-i aşa? JUPITER: Nu eşti în doliu? ORESTE: în doliu după mama. toată lumea va crede că are de-a face cu mama ta. Ei? Ai înţeles. ELECTRA: Vai mie! Vai mie! Te ascult şi văd limpede în minei ORESTE: Electra! Electra! Abia acum eşti vinovata. acea tînără zeiţă a urii pe care am 1 iubit-o atît? Nu vezi cum îşi bate joc de tine zeul acesta crud? | JUPITER: Să-mi bat joc de voi? Ascultaţi ce vă propun: dacă văl lepădaţi de crimă. Să le dăm răgaz să-şi prăpădească veşmintele vechi. ORESTE: Şi voi pune pe mine veşmintele calde încă ale regelui mort? JUPITER: Pe acelea sau altele. ORESTE: Da. vi trebui să-i îmbrac şi pe ei în negru? JUPITER: Sînt gata îmbrăcaţi.legănau aveau un fel de nevinovăţie. pentru că e un joc care se jj poate juca de unul singur. Dar nu ţi-a trecut niciodată prin minte să le înfăptuieşti. vrăjită de crîncena soartă a neamului tău. zeul meu iubit. Celelalte fetiţe năzuiesc să ajungă cele mai bogate sau cele mai frumoase femei din lume. copiii se mai joacă cu păpuşile sau j joacă şotron.

Jupiter e în fundul scenei. prin mine limba dulce a mareelor vine să lingă nisipul şi se retrage la un anume ceas. (Melodramatic. JUPIER: Hai. am făurit-o după vrerea mea şi eu sînt Binele. Tu eşti în lume ca aşchia în carne sau ca braconierul în pădurea stăpînului.microfon .) Priveşte aceste planete. Eşti singur ca un lepros. care se învîrtesc după o anume rinduială. acest uriaş imn de slavă sideral. eu n-o să îmbrac nădragii măscăriciului pe care l-am ucis. îşi aşteaptă mîntuitorul cu pietroaie. fără să se ciocnească niciodată: eu le-am hotărît drumul. am poruncit ca omul să zămislească întotdeauna un om şi ca puiul de cîine să fie cîine. tu ai făcut răul şi lucrurile te învinuiesc cu vocea lor împietrită. veneticule. ORESTE: Poate că. Oamenii te-au aruncat în singurătatea dispreţului şi a groazei. ORESTE: Da. punctat de stele care se rotesc. eu fac să crească plantele. priveşte! (Se deschid zidurile templului. hai. JUPITER: Tu? Ştii tu cine se află în spatele acestei porţi? Locuitorii Argosului.) Prin mine se perpetuează speciile. JUPITER: Te tii tare semeţ: ai lovit un bărbat care nu se apăra şi o bătrînă care cerea îndurare. ca să-i dovedească recunoştinţa lor. care se împrăştie în cele patru colţuri ale cerului.început să semeni cu ea. Dar tu. pentru că ascultă de . el e măduva socului. toţi locuitorii Argosului. dar dacă te-ar auzi vorbind cineva care nu te cunoaşte şi-ar putea închipui că ai scăpai MUŞTELE* 81 de la pieire oraşul în care te-ai născut. nu mai fi aşa mîndru de asta.dar el nu poate fi zărit decît cu greu. am scăpat de la pieire oraşul în care m-am născut. Binele se află pretutindeni. greutatea pietrei. Ascultă muzica aştrilor. chiar şi trupul te trădează. într-adevăr. ORESTE: Cel mai mişel dintre ucigaşi este acela care are mustrări de cuget! JUPITER: Oreste! Eu te-am făurit şi eu am făurit totul. Vocea lui a devenit tunătoare . Nu eşti la tine acasă. după dreptate. şi răsuflarea mea călăuzeşte în jurul pămîntului norii galbeni de polen. pentru că lumea este buna. ca pe cel mai mişel dintre ucigaşi. Apare cerul. îl poti găsi pînă şi în făptura focului şi a luminii. prospeţimea izvorului. miezul cremenei. luptînd de unul singur împotriva a treizeci. Mie mi-e mai scîrbă. furci şi bîte.

ORESTE: Nu mă dezvinovăţesc. Jupiter. acest fel de a vorbi pare destul de nou pentru urechile ei . şi pentru limba mea. prin care trece răsuflarea cuvintelor. smulge-o din tine ca pe un dinte stricat şi urît mirositor. un tertip. j iar plantele să se veştejească în calea mea. Reîntoarce-te în natură. căci el a fost lucirea luminărilor. ORESTE: Şi pentru ale mele. universul te socoteşte vinovat şi tu nu eşti decît o muşiţă în univers. tăria săbiei. ce altceva e decît o oglindă a fiinţei. ORESTE: N-are decît să se sfarme! Stîncile să mă osîndească. Jupiter. j Eşti regele zeilor. Jupiter. Şi pentru gîtiejul meu. Altminteri teme-te că marea se va înapoia din faţa ta. Oreste. 82 * Jean-fam sartre te duce-n cîrcă şi te leagănă ca o mare. datorită lui a izbîndit fapta ta rea. nici eu. obosit şi gîrbov. că pietrele şi j stîneile'-se vor rostogoli din calea ta şi că pămîntul se va • sfărîma sub paşii tăi. larvă neruşinată! Cine te-a zămislit? ORESTE: Tu. te rog din suflet. care . JUPITER: Nu sînt regele tău. Eu sînt libertatea mea! De îndată ce m-ai zămislit. fie-ţi groază de ea. Şi Răul acesta de care te mîndreşti atîta. • al cărui făuritor zici că eşti. Dar nu eşti regele oamenilor. al cărei rob spui să eştfl seamănă leit cu o dezvinovăţire? ORESTE: Nu sînt nici stăpîn. ORESTE: Se prea poate. Retrage-te în natura ta. MUŞTELE * 83 JUPITER: Auzi-o! Şi ia-ţi nădejdea c-o vei aduce lîngă tine cu argumentele tale. am încetat să mai fiu al tău. JUPITER: Ţi-am dat libertatea ca să mă slujeşti. Zidurile se apropie din nou şi Jupiter reapare. regele l valurilor mării. nici rob. nu adăuga la crimă şi hula.şi destul de supărător. nici tu. în afara ta.| ELECTRA: în numele tatălui nostru. fiu denaturat: recunoaşte-ţi greşeala. Oreste. el te străpunge ca o coasă. întreg universul j tău nu va fi de ajuns pentru a mă face să mă simt vinovat. că izvoarele vor seca în drumu-ţi.poruncile mele. puterea braţului tău. a cărui existenţă însăşi se reazemă pe Bine.m Şi-a recăpătat vocea obişnuită. Dar nu trebuia să mă zămisleşti liber. regele pietrelor şi al stelelor. Binele este în tine. JUPITER: Zău? Ştii că această libertate. dar ea s-a întors împotriva ta şi n-avecM ce face. un chip amăgitor. te striveşte că un munte. JUPITER: In sfirşit! lata şi dezvinovăţirea.

şi m-am simţit singur la sînul lumii tale mici şi blajine.:B de neiertat. Ascultîndu-ţi poruncile. Eu sînt uitarea. ORESTE: Adevăr grăieşti: un surghiun. nimeni care să dea porunci. căci mă aduseseşi pe lume ca să-ţi îndeplinesc ţelurile. tu. Nu mă voi întoarce la natura ta: în ea sînt croite mii de l drumuri care duc la tine. fiecare om tre. fierbinţeala zilei se potolea aşa cum se împăienjeneşte o privire. Dar. ca un dop de ceară în urechi. iar lumea era o codoaşă bătrînă care îmi vorbea fără încetare de tine. s-a năpustit asupra-mi libertatea. eu sînt odihna. nici tu nu poţi să-i suferi pe l oameni. nu-i decît un surghiun. în afara firii. Oreste: ai făcut parte din turma mea. şi îmi dădea sfaturi cu nemiluita. nici Binele. în mijlocul oilor mele. cerul se făcuse blajin ca iertarea. 84 4 Jean-Paul Sartre ORESTE: Străin mie însumi. mi-e greu să mă înţeleg pe mine însumi. împotriva firii. dar eu nu pot să merg decît pe dru. întoarce-te printre noi. Intoarce-te. străină naturii mele. Ca să mă împingă spre blîndeţe. Ieri încă mi-erai ca un zăbranic pe ochi. . JUPITER: Ei. Libertatea ta nu-i decît o rîie care te mănîncă. asemenea cuiva care şi-a pierdut umbra. pentru a-mi propovădui uitarea jignirilor. îmi vedeam tinereţea pentru ultima oară. Ieri mă puteam dezvinovăţi. natura s-a dat îndărăt şi n-am mai avut vîrstă. suveran al zeilor. Ea cînta Binele tău ca o sirenă. Eşti galben la faţă şi spaima îţi măreşte ochii.j buie să-şi născocească drumul. JUPITER: Răul nu-i atît de adînc: a început de ieri. şi în cer nu mai era nimic. iar tu. prin tine mă dezvinovăţeam că exist. păşteai iarba cîmpurilor mele. şi? Trebuie să admir oaia pe care rîia o rupe de turmă sau pe leprosul închis în spital? Aminteşte-ţi. nici Răul. străină ţie însuţi. toată natura ta se îngrămădea în jurul meu.le plăsmuieşte. pe neaşteptate. Natura nu-l poate suferi pe l om. tinereţea mea se ridicase şi-mi stătea în faţa ochilor rugătoare ca o logodnică pe cale de-a fi părăsită. fireşte. pînă şi sora ta te părăseşte. fără alt sprijin decît în mine.j mul meu. ştiu. JUPITER: Eu să te părăsesc? ORESTE: Ieri eram aproape de Electra. Şi pe urmă m-ai părăsit. Vezi cît eşti de singur. m-a covîrşit. întoarce-te. Jupiter şi. Speri că vei trăi? lată-te măcinat de o suferinţă neomenească. Pentru că sînt om. Dar nu mă voi • întoarce sub legea ta: sînt osîndit să nu am altă lege decît a l mea.

) Cît despre tine. toate astea au fost prevăzute. tu eşi SD acela? Cine-ăr fi crezut una ca asta ieri. ca două corăbii.JUPITER: Nu spui minciuni. Pauza. Ce este din tine în mine? Vom aluneca unul pe lîngă \ celălalt. fără JUPITER Electra se ridică încet. Tu eşti un zeu. Adio! ORESTE: Adio! Jupiteriese. De unde ştii că n-am căutat remuşcarea. şi viaţa omenească începe de partea cealaltă a disperării. JUPITER: Adio. soarta pe care o duc în spinare e prea grea pentru tinereţea mea şi mi-a frînt-o. JUPITER: Ei bine. Şi nici să dorm. ORESTE: Unde te duci? ELECTRA: Lasă-mă. gîndeşte-te că domnia mea nu s-a încheiat încă . JUPITER: Sărmanii de ei! Le vei dărui singurătatea şi ruşinea. Dar nu l mai pot să am remuşcări. dacă aşa li se cuvine? JUPITER: Ce să facă ei cu disperarea? ORESTE: Ce vor. Somnul. Aşadar. Cînd seamănă cu tine. îi urăsc. Vezi dacă eşti cu mine sau împotriva mea. văzînd chipul tău feciorelnic? ORESTE: Parcă eu aş fi crezut? Cuvintele pe care le rostesc sînt prea mari pentru gura mea şi o sfîşie. l iar eu sînt liber. Sîntem aidoma de singuri şi neliniştea noastră este aidoma. Oreste. ORESTE: Şi eu te plîng pe tine. Trebuie să lei deschid ochii. ORESTE: Bagă de seamă: ti-ai mărturisit slăbiciunea. traiul lor şters şi obscen.şi că nu vreau să mă dau bătut. Pauză. fără să ne atingem. Eu nu te l urăsc. N-am nimic să-ţi spun. . pe care-l capătă de pomană. Electra. ORESTE: De ce să nu le dau disperarea care-i în mine. JUPITER: Nu mi-eşti drag şi totuşi te plîng. le vei smulge pînzele cu care i-am învelit şi le vei arăta dintr-o j dată traiul. Oreste! (Face cîţiva paşi. Sînt liberi. 1 în timpul acestei nopţi lungi? Remuşcarea. Trebuia să vină un om care să vestească amurgul meu.departe de asta . Scena III ACEIAŞI. JUPITER: Ce ai de gînd să faci acum? ORESTE: Oamenii din Argos sînt oamenii mei.

şi cred că pentru o lungă bucată de vreme. ea nu mai e a noastră. doar un pic de linişte şi cîteva visuri. ELECTRA: încotro? ORESTE: Nu ştiu. ERINIILE Eriniile schiţează o mişcare pentru a o urmări pe Electra. regele meu. Va suferi pentru amîndoi. surioarelor. nu mă lăsa singur. (Se năpusteşte pe scenă. ţi-am luat totul şi n-am nimic să-ţi dau — în afară de crima mea. singura mîngîiere a vieţii mele.. draga mea Electra! Singura mea iubire. o să plecăm şi vom umbla j cu paşi grei. nu mă lăsa singură. . spre noi înşine. hulpavele. e adevărat. căci inimioara lui e dîrză. Electra: acum picioarele ni se înfundă în ţărînă. E însă un dar uriaş. ELECTRA: Nu vreau să te mai ascult. sînt roşie ca o vită jupuită. îmi vei j da mîna şi vom merge. Mă căiesc.ORESTE: Tu. îţi voi săruta picioarele şi] genunchii. Dar ăsta ne-a rămas. Eriniile încep să bîzîie şi se apropie de Oreste. ca i roţile carului într-un făgaş.. cea pe care te cunosc de ieri. Scena IV ORESTE. PRIMA ERINIE: Lăsaţi-o. încovoiaţi. Nu-mi oferi decît nefericire şi silă. Jupiter. rege al zeilor şi al oamenilor. trebuie oare să te pierd pentru totdeauna? ELECTRA: Dacă ar fi vrut zeii să nu te fi cunoscut niciodată! ORESTE: Electra! Sora mea. ia-mă în braţele tale. Apără-mă de muşte. Erai fratele meu. rămîi cu mine. capul familiei noastre. dar tu m-ăi cufundat în sînge. Eriniile se apropie încet. îmi voi închina toată viaţa ispăşirii. lucrul tău. ocroteşte-mă.) Ajutor! Jupiter. ELECTRA: Hoţule! Aproape nimic nu era al meu. j Va trebui să-i căutăm cu răbdare. voi fi roaba ta. prima Erinie le opreşte. de fratele meu. sub povara noastră de preţ. mă căiesc! Iese în fugă. trebuia să mă ocroteşti. 86 + Jean-Paul Sartre Crezi că pe inima mea nu apasă ca plumbul? Eram prea j uşori. de mine însămi. ia-mă. Ai jefuit o sărăntoacă. Mi-ai luat totul. Vino. şi inima mea e un stup îngrozitor! ORESTE: Dragostea mea. De partea cealaltă a nurilor şi a munţilor se află un Oreste şi o Electra care ne aşteaptă. îţi voi urma legea. Toate muştele se ţin după mine.

ERINIILE. se pierde cu firea. ORESTE: Zici că cei din Argos stau grămadă în faţa templului? PEDAGOGUL: Da! Şi n-aş putea să-ţi spun cine-i mai ticălos şi mai pornit să-ţi facă rău .) O. Poftim. luaţi carnea şi fructele astea. Pedagogul întredeschide uşa. frumoaselor. surioarelor. PEDAGOGUL: Uşurel. ORESTE: Bine. tu cel mai drăgălaş dintre asasini ţi-am rămas eu: ai să vezi ce jocuri vom născoci ca să te. PRIMA ERINIE: Ba nu.) Deschide uşa. PEDAGOGUL PEDAGOGUL: Ei. înarmaţi. te-ar sfîşia de viu. PEDAGOGUL: Ai înnebunit? Sînt aici. Ce dor îmi e după dulcea ţară a Aticii. unde dreptatea mea avea dreptate. Scena V ORESTE. îţi aduc ceva de-ale gurii: cei din Argos asediază templul şi nici prin minte să nu-ţi treacă să ieşi din el.. dar astea cine mai sînt? Alte superstiţii. Te vor ucide cu pietre. unde eşti? Nu se vede nimic. şi-ţi poruncesc să deschizi această uşă. ORESTE: Sărmana Electra! Intră Pedagogul. (Eriniile îi taie calea. La noapte vom încerca să fugim. ORESTE: Fă aşa cum îţi spun. mănîncă. în spatele ei. ORESTE: Pînă la moarte voi fi singur. MULŢIMEA . stăpîne. (Pauză. o. Pe urmă. ochii i se măresc. dacă prinosul meu e în stare să vă potolească. moşnege. Mulţimea împinge uşa cu violenţă şi se opreşte buimacă în prag. Scena VI ACEIAŞI. distrezi. Uitati-vă.. în curînd nervii lui vor răsuna asemenea corzilor unei harpe sub gingaşele arpegii ale groazei. PEDAGOGUL: De data asta îmi vei îngădui să nu-ţi dau ascultare. oo v jcaii-mui jaiuc PEDAGOGUL: Aoleu! Aoleu! ORESTE: Amîndouă canaturile! Pedagogul întredeschide uşa şi se ascunde in spatele unui canat. ORESTE: Nu căuta să vii lîngă mine. Pînă atunci.ORESTE: Sînt cu desăvîrşire singur.fetiţele astea frumoase de aici sau scumpii tăi supuşi. PRIMA ERINIE: Curaj. crede-mă! ORESTE: Sînt stăpînul tău. A DOUA ERINIE: în curînd foamea îl va alunga din bîrlog: pînă deseară vom şti ce gust are sîngele lui. Lumină puternică.

oameni ăi mei. aţi înţeles că omorul meu e în-j tr-adevăr al meu: îl iau asupră-mi în faţa soarelui. crima lui Egist. Am venit să-mi cer înapoi regatul. totul trebuie luat de la capăt. sînt morţii mei.) Nu mai strigaţi? (Mulţimea tace. iar vechea crima a. aţi citit în j ochii lui că era de-ai voştri şi că nu avea curajul faptelor sale. locuitori ai Argosului: nu mă voi aşeza. Un zeu mi l-a oferit şi eu am spus nu. pe tronul celui răpus de mine. le iau pe toate asupra mea. UN BĂRBAT: Eu îţi voi mînca ficatul. Pentru voi. descumpănită. e temeiul meu de viaţă şi mîndria mea. Sfîşiaţi-l! La moarte! ORESTE (fără să-i audă): Soarele! MULŢIMEA: Nelegiuitule! Ucigaşule! Casapule! Te vom rupe în bucăţi. nu-i aşa? E aproape un accident. Şi pentru mine începe viaţa. eu vă iubesc. deci. şiroind de sînge. pedepsiţi. oameni ai mei.) Ştiu. o. mănuşi de sînge. Era o molimă groaznică . L-aţi întîmpinat pe ucigaş ca pe regele vostru. Greşelile şi mustrările voastre de cuget. Vom turna plumb topit pe rănile tale. iar ziuaj aceasta este ziua încoronării mele. Şi totuşi.| început să dea tîrcoale printre zidurile oraşului. Totul este nou aici. gemînd încetişor. avea mănuşi roşii pînă la coate. O viaţă ciudată. supuşii mei.lighioanele rodeau totul şi locuitorii oraşului . o. dar vouă nu v-a fost teamă de el. fiul lui Agamemnon.STRIGĂTE DIN MULŢIME: La moarte! La moarte! Ucideţi-l cu pietre. voi nu puteţi nici să fflă. şi voi rnaţi respins pentru că nu eram de-al vostru. vă e teamă de mine. Vă uitaţi la j mine. O crimă pe care cel ce-o săvîrşeşte n-o poate îndura nu mai e crima nimănui. Acum sînt de-al vostru. şi din pricina asta vă e teamă!? de mine. Acum cincisprezece ani. O FEMEIE: Eu îţi voi scoate ochii. regele vostru. Vreau să fiu un rege fără ţară şi fără supuşi. locuitori ai Argosului. dar nu vă fie frică. un alt ucigaş s-ăj ridicat în faţa voastră. Scyros a fost năpădit de şobolani. încercaţi să trăiţi. Nu vă mai temeţi de morţii voştri. spaimele voastre din timpul nopţii. Ascultaţi încă ceva: într-o vară. nici să mă plîngeţi. toate sînt ale mele. preacredincioşii mei supuşi! Eu sînt Oreste. Adio. sîntem legaţi prin sînge şi sînt îndrituit să fiu regele vostru. Şi iată. pentru voi| MUŞTELE t 89 ani ucis. muştele voastre credincioase vau părăsit pentru mine. ca un cîine care şi-a pierdut stăpînul. ORESTE (s-a ridicat): lată-vă. (Mulţimea murmură.

Dar într-o zi a venit un cîntăreţ din fluier. El s-a ridicat în mijlocul oraşului . Cortina . Eriniile se năpustesc urlînd după el.) Şi toţi şobolanii au înălţat capetele.credeau că le-a sosit ceasul din urmă. strigîndu-le celor din Scyros: „Daţi-vă la o parte!" (Mulţimea se dă la o parte. Priviţi! Priviţi muştele! Apoi. Iar cîntăreţul din fluier şi şobolanii lui au'pierit pentru totdeauna. au dat năvală pe urmele sale. Aşa! Iese. Apoi a pornit-o la drum. şovăitori . dintr-o dată. aşa (coboară de pe piedestal).aşa cum fac muştele.aşa (se ridică în picioare). cu paşi mari. A început să cînte din fluier şi toţi şobolanii s-au îmbulzit în jurul lui.