Jean-Paul Sartre MUŞTELE CU UŞILE ÎNCHISE MORŢI FĂRĂ ÎNGROPĂCIUNE DIAVOLUL ŞI BUNUL DUMNEZEU SECHESTRAŢII DIN ALTONA

OPERE XX RAO International Publishing Company Grupul Editorial RAO P.O. Box 2-l24 Bucureşti, ROMĂNIA JEAN-PAUL SARTRE LesMouches (1947); Huis dos (1947); Moits sans sepulture (1947); Le Diable etle bon Djeu (1951); Leş s6questr6s d'Altona (1960) Copyright © Editions Gallimard Tous droits reservăs Traducere din limba franceză NICOLAE MINEI şi ANY FLOREA, MIHAI SORA, MARGARETA BĂRBUŢĂ, GEORGE VRACA şi ANCA GONŢESCU Coperta colecţiei DONE STAN, CRISTIAN BĂDESCU Pe copertă GRUNEWALD, Tentaţia Sfîntului Anton (detaliu) © RAO International Publishing Company 1998 pentru versiunea în limba romăna Tiparul executat de ALFOLDINYOMDA AG Debrecen, Ungaria Octombrie 1998 ISBN 973-576-l87-4 CUPRINS MUŞTELE /7 Traducere de Nicolae Minei şi Any Florea CU UŞILE ÎNCHISE 791 Traducere de Mihai Sora MORŢI FĂRĂ ÎNGROPĂCIUNE / 135 Traducere de Margareta Bărbuţă DIAVOLUL ŞI BUNUL DUMNEZEU /203 Traducere de Mihai Sora SECHESTRAŢII DIN ALTONA / 349 Traducere de George Vraca şi Anca Gonţescu

MUŞTELE

Dramă în trei acte Lui Charles Dullin,

în semn de recunoştinţă şi prietenie. PERSONAJELE JUPITER ORESTE EGIST PEDAGOGUL ELECTRA CLITEMNESTRA OERINIE O FEMEIE TÎNĂRĂ O FEMEIE BĂTRÎNĂ PRIMA STRAJĂ A DOUA STRAJĂ MARELE PREOT BĂRBAŢI ŞI FEMEI DIN POPOR ERINU, SLUJITORI STRĂJILE PALATULUI Actul întîi O piaţă în Argos. O statuie a lui Jupiter, zeul muştelor şi al morţii. Are ochii albi şi faţa mînjită cu sînge. Scena I Femei bătrîne înveşmîntate în negru intra în procesiune şi fac libaţiuni în faţa statuii, în fund, aşezat jos, un idiot. Intră ORESTE şi PEDAGOGUL" apoi, JUPITER. ORESTE: Ei, femeilor! Se întorc toate, scoţînd un ţipăt. PEDAGOGUL: Ia spuneţi-ne... (Ele se dau un pas îndărăt, scuipînd pe jos.) Ei, voi de colo, ascultaţi, sîntem nişte călători rătăciţi. Nu vă cer decît o lămurire. (Bătrînele fug, scăpînd din mani urnele.) Hoituri bătrîne! Ai zice că mi-au căzut cu tronc! Ah! stăpîne, ce călătorie plăcută. Straşnică idee ai avut să vii aici, cînd în Grecia şi în Italia sînt mai bine de cinci sute de capitale, cu vinuri bune, hanuri primitoare şi străzi pline de lume! Ăştia de la munte parcă n-au văzut niciodată turişti. De o sută de ori am întrebat de drum în tîrguşorul ăsta afurisit, care se prăjeşte la soare. Pretutindeni aceleaşi strigăte de spaimă şi aceeaşi harababură, aceeaşi goană neagră şi greoaie pe străzile unde lumina îţi ia ochii, pfiu! Străzile astea pustii, aerul care tremură şi soarele ăsta... Există ceva mai sinistru ca soarele? 14 4 Jean-Paul Sartre ORESTE: Aici m-am născut...

PEDAGOGUL: Aşa se pare. Dar în locul tău nu m-aş lăuda cu asta. ORESTE: Aici m-am născut, dar trebuie sa întreb de drum ca un străin. Bate la uşa asta! PEDAGOGUL: Ce speri? C-o să-ţi răspundă careva? Uită-te niţel la casele astea şi vezi cum arată. Unde le sînt ferestrele? Bănuiesc că dau spre nişte curţi bine ferecate şi întunecoase şi stau cu dosul la stradă... (Oreste face un gest.) Bine. Bat, dar n-am nici o speranţă. Bate. Tăcere. Bate din nou, poarta se întredeschide. O VOCE: Ce doreşti? PEDAGOGUL: Doar o întrebare. Nu ştii unde locuieşte... (Uşa se închide brusc.) Lua-te-ar naiba! Eşti. mulţumit, stăpîne Oreste, ti-a fost de ajuns? Dacă vrei, pot să bat la toate uşile. ORESTE: Nu, lasă. PEDAGOGUL: Ia te uită! E cineva aici. (Se apropie de idiot.) Mărite doamne! IDIOTUL: Hî PEDAGOGUL (salutînd din nou): Mărite doamne! IDIOTUL: Hî! PEDAGOGUL: Binevoieşte să ne arăţi casa lui Egist. IDIOTUL: Hî! PEDAGOGUL: A lui Egist, regele Argosului. IDIOTUL: Hî! Hî! Jupiter trece prin fundul scenei. PEDAGOGUL: Ce ghinion. Primul care n-o rupe la fuga e idiot. (Jupiter trece din nou.) Ce zici! Ne-a urmărit pînă aici. ORESTE: Cine? PEDAGOGUL: Bărbosul. ORESTE: Ţi se pare. PEDAGOGUL: L-am văzut trecînd adineauri. ORESTE: Ţi s-a năzărit. PEDAGOGUL: Cu neputinţă, în viaţa mea n-am mai văzut o asemenea barbă; în afară de una, de bronz, care împodobeşte MUŞTELE 4 15 chipul lui Jupiter Ahenobarbus din Palermo. Uite-l, trece din nou. Ce-o fi vrînd de la noi? ORESTE: Călătoreşte ca şi noi. PEDAGOGUL: Zău! L-am întîlnit pe drumul spre Delfi. Şi cînd ne-am îmbarcat la Iţea, el îşi plimba barba pe vas. La Nau-plia nu puteam face un pas fără să ne împiedicăm de el, şi acum, iată-l aici. Găseşti că toate astea nu sînt decît nişte simple coincidenţe? (Alungă muştele cu mîna.) Ah! muştele din Argos mi se par mult mai ospitaliere decît oamenii. Uită-te la alea, uită-te bine la ele! (Arată cu degetul spre ochiul idiotului.) Stau grămadă pe ochiul lui ca pe-o felie de pîine cu unt, dar el

am fost martor la înapoierea regelui Agamemnon. fără pupături! De undeor fi venind? Fac mai mult zgomot decît hîrîitoarele şi sînt mai mari ca libelulele. Dar n-au spus nimic. Pari obosit. gata. PEDAGOGUL: Vai! Povestea asta nu-mi sună a bine. ORESTE: Cred că te-am văzut pe vapor acum două săptămîni. în zilele următoare m-am urcat împreună cu ceilalţi pe drumul de pază şi-am privit îndelung cortegiul regal care înainta pe cîmpie. cînd flota victorioasă a grecilor a ancorat în rada Naupliei. de parcă te-ar recunoaşte. ORESTE: Pari bine informat în ceea ce priveşte Argosul. De pe metereze se puteau vedea pînzele albe. Vin din Atena.) Ei. era înclinat spre melancolie. încă de pe atunci. Şi. după cum ştii. iese din ei o scursoare albă. Strigăte groaznice în palat. JUPITER: Vin pe-aici adesea. Egist. şi sînt de părere. JUPITER: Şi eu te-am văzut. (Le alungă. că cel mai nimerit lucru ar fi să plecăm. Locuitorii Argosului le-au văzut chipurile înroşite de soarele care asfinţea. (Le alungă. era j amantul reginei Clitemnestra.) Gata. Peste cincisprezece ani vor ajunge de mărimea unor broscuţe. 16 * Jean-Paul Sartre JUPITER: N-aveţi de ce vă teme. i-au văzut aplecîndu-se peste creneluri şi privind îndelung spre mare. ORESTE: Am mers mult pe jos şi e o căldură cumplită. Ştiţi. ajungă-vă odată! lata. poţi să te simţi la largul tău: te plîngeai atîta că eşti străin în propria ta ţară. JUPITER (care s-a apropiat): Nu sînt decît nişte muşte de carne. Acum cincisprezece ani. stăpîne.) Pe atunci însă nu erau muşte. un miros puternic de cadavru le-a atras deasupra oraşului. au năvălit asupra ta. Dar sînt . în seara zilei a doua. Şi de atunci se tot îngraşă. (Alungă muştele. cam grase. Un desfrănat care.) Ei. (Alungă muştele.zîmbeşte fericit. şi s-au gîndit: „Iese bucluc". care seamănă cu laptele covăsit. PEDAGOGUL: Cu cine avem onoarea? JUPITER: Numele meu este Demetrios. Iar strigătele acestea arăta c-a început ceremonia. Tăcere. Argosul nu era decît un orăşel de provincie. de parcă-i face plăcere să-i sugă ochii. regele de-acum. Azi e sărbătoarea morţilor. gata. întradevăr. care se plictisea leneş sub soare. şi uite că jivinele astea mici te întîmpină sărbătoreşte. ORESTE: Taci din gură. regina Clitemnestra a apărut pe metereze însoţita de Egist.

judecaţi singuri: uitaţi-vă la gîngania aia bătrînă. care lipăie cu picioruşele ei negre pe lîngă ziduri: e un exemplar frumos al acestei faune negre şi plate. cînd l-au auzit MUŞTELE * 17 a doua zi pe regele lor urlînd de durere în palat. asta dovedeşte că ai sentimente nobile. tinere? îmi pare bine. în provincie. Cei de-aici n-au spus nimic pentru că se plictiseau şi doreau să vadă o moarte violentă. şi întregul oraş era ca o femeie în călduri. Mă reped asupra gînganiei. Cît despre cei din Argos. sînteţi obişnuiţi cu paloşele încinse ale soarelui. cu faţa sfărîmată. un singur cuvînt. o spînzurătoăre frumoasă e o distracţie şi îi mai obişnuieşte niţeluş pe oameni cu moartea. şi poate c-o să-ţi dau drumul. A trăit cincisprezece ani fericiţi. tot n-au spus nimic. dar a făcut o mare greşeală. (Se repede spreBătrină şi o tîrăşte în avanscenă. în imaginaţie. Păcat. n-am vorbit: eu nu sînt de pe aici şi nu era treaba mea. un cadavru imens. Ce grozăvie! Ha! Clipeşte din ochi şi totuşi voi. N-a îngăduit ca execuţiile capitale să aibă loc în public. Hai. ORESTE: Nici tu n-ai spus nimic? JUPITER: Te supără. ORESTE: Şi ucigaşul domneşte. au lăsat pleoapele pe ochii lor daţi peste cap de voluptate.curios să aud mai departe. Ei n-au spus nimic cînd l-au văzut pe regele lor apărînd la porţile oraşului.) Iată ce-am pescuit. JUPITER: Ei! Nu arunca atît de repede vina pe zei! Trebuie oare să pedepseşti întotdeauna? Nu era mai bine ca de pe urma acestui scandal să profite ordinea morală? ORESTE: Asta au făcut zeii? JUPITER: Au trimis muştele. care colcăie prin crăpături. babo. După cine porţi doliu? BĂTRÎNĂ: Aşa e portul în Argos. tot n-au spus nimic. Ei bine. JUPITER: Portul în Argos? A! înţeleg. vorbeşte. Credeam că zeii sînt drepţi. Ia zi. înţelegi. Cît despre ce-au făcut. pun mîna pe ea şi v-o aduc. Uitaţi-vă cum se zbate ca un peşte prins în undiţă. dar ei au tăcut şi fiecare vedea. ăştia. JUPITER: Agamemnon era om de treabă. Eşti în doliu după regele . Şi atunci cînd au văzut-o pe Clitemnestra întinzîndu-i braţele ei frumoase şi parfumate. sînt un simbol. PEDAGOGUL: Ce caută muştele în treaba asta? JUPITER: A. în clipa aceea ar fi fost de ajuns un cuvînt. ai pierdut pesemne zeci de feciori: eşti neagră din cap pînă-n picioare.

Egist se căieşte oare? JUPITER: Egist? Mira-m-aş. taci! JUPITER: Pentru ca eşti destul de bătrînă că să fi auzit strigătele alea puternice care s-au învîrtit pe străzile oraşului o dimineaţă întreagă. nu sînt de pe aici. ce zici. mai bine ai grijă de tine şi vezi de capătă iertarea cerului prin căinţa. BĂTRÎNA: Ah! mă căiesc. ales pentru . dacă ai şti cum mă căiesc. a fost. (Se aud strigăte îngrozitoare în palat. un văcar.. iar pe nepoţelul meu. l-am crescut în căinţă: e cuminte ca o icoană.) Ascultaţi! Ca să nu uite niciodată strigătele regelui lor în agonie.) Dragii mei prieteni. trebuiau să-l trăsnească pe Egist? ORESTE: Trebuiau. Ei. Era sărbătoare.. JUPITER: O sărbătoare sîngeroasă. Ah! Nu ştiu şi puţin îmi pasă. BĂTRÎNĂ: Taci! 18 * Jean-Paul Sartre JUPITER: în noaptea aceea trebuie sa fi făcut dragoste c-o poftă nebună. tîrîtură bătrină. BĂTRÎNĂ: Taci! Pentru numele lui Dumnezeu. Dar ce importanţă are? Un oraş întreg se căieşte pentru el. JUPITER: Bine. nebuno! Sa nu-ţi pese cine sînt.. bălai şi pătruns de pe acum de sentimentul păcatului săvîrşit înainte de-a se naşte. ori mă înşel. Căinţa se măsoară la cîntar. întemeiată solid pe teroare. şi ai stat la pîndă după perdele. ce puteam să fac? Am tras zăvorul la uşă. care merge pe şapte ani. BĂTRÎNA: Stăpîne! Eşti un mort? JUPITER: Un mort! Du-te. du-te. cu răsuflarea tăiată şi cu furnicături pe şiră spinării.. a cărei amintire n-aţi pututo îngropa. Ce-ai făcut? BĂTRÎNĂ: Bărbatul meu era la cîmp. şi fiică-mea se căieşte. o sărbătoare groaznică. stăpîne. nu? BĂTRÎNA: Ah. şi ăi întredeschis fereastră ca să auzi mai bine. JUPITER: Da. ori aveam de-a face cu o credinţă frumoasa.tău. du-te. (Bătrina fuge. de modă veche. ORESTE: Ce fel de om eşti? JUPITER: Cine se sinchiseşte de mine? Vorbeam despre zei. şi ginerele meu jertfeşte în fiecare an o vacă. şi caută să crapi pocăită. E singura ta cale de izbăvire. după regele care-a fost ucis. stăpîne.

au taine dureroase. mă rog? JUPITER: închipuieşte-ţi că într-o zi se înfăţişează la porţile acestui oraş. i-aş spune tinere pentru că e cam de vîrsta ta. Dinspre partea mea.". ORESTE: Ei şi? JUPITER: Daca l-aş întîlni atunci. mai bine ar fi murit. tinere.. Cei din Nauplia ne-au povestit că Egist a dat poruncă să fie ucis puţin după moartea lui Agamemnon. lasă.vocea lui puternică. Se spune c-a murit. tinere. i-aş spune. ORESTE: Şi de ce. JUPITER: Da. Ah. Tăcere. stăpîne. urlă aşa. ORESTE: A! E palatul lui Egist? Şi ce părere are Electra de toate astea? JUPITER: O! E o copilă. Agamemnon avea o fiică. Agamemnon mai avea şi un băiat. ORESTE: Aşa să fie? Ziduri mînjite cu sînge. strigătele astea insuportabile: aşa ceva îi place lui Jupiter? JUPITER: Nu-i judeca pe zei. Călătoresc pentru a mă cultiva împreună cu un sclav care a fost pre- . străzile pustii.) Ei! asta nu-i nimic.. Cuprinşi de milă. i-aş spune aşa: „Tinere.şi strigătele. cei însărcinaţi să-l omoare l-au părăsit în pădure. ORESTE: A murit! Pe naiba. JUPITER: Unii pretind că trăieşte. pot să aflu numele tău? 20 + Jean-Paul Sartre ORESTE: Mă numesc Fileb şi sînt de fel din Corint. Ar fi trebuit să spun: aproape de inima zeilor. milioane de muşte. PEDAGOGUL: Ba da. ce-o să spuneţi însă cînd or să dea drumul morţilor? Astăzi se împlinesc exact cincisprezece ani de cînd a fost asasinat Agamemnon. o căldură de iad.. doar ştii foarte bine c-a murit. o duhoare de abator. daca trăieşte... un zeu cu chip de om ucis. (Oreste face un gest de dezgust. Locuieşte aici. ORESTE: După cîte ştiu.. Pentru că veni vorba. la fiecare aniversare în sala cea mare a palatului. Vorbeam cu mine însumi. cît s-a schimbat de atunci uşuraticul popor al Argosului şi cît de aproape e acum de inima mea! ORESTE: De inima ta? MUŞTELE * 19 JUPITER: Lasă. în acest palat al lui Egist. un anume Oreste. stăpîne.. nişte larve îngrozite care se bat cu pumnii în piept în casele lor . O fiică pe care o chema Electra. Se spune c-ar fi fost luat şi crescut de nişte bogătaşi din Atena..

tinere. un gest cu braţul şi spun: „Abraxas. căci n-ai luat parte la crima lor. pleacă! Ce cauţi aici? Vrei să-ţi revendici drepturile? Eşti înflăcărat şi puternic. trebuie să-mi văd de treburi. Poate că ai dreptate.) O groaznică nenorocire care va cădea asupra ta.dar teama. JUPJTER: Perfect. Şi iată-le cum cad şi încep să se tîrască pe jos. Ne mai întîlnim noi. drum bun. Vrei să le răpeşti bunăvoinţa divină? Ce-o să le dai în schimb? O digestie liniştită. Au cugetul încărcat. pentru că altfel ai să-i duci la pierzanie: dacă-i opreşti din drum. ah! plictiseala zilnică a fericirii. Ziua bună. lasă-i. zeilor le plac aceste suflete jalnice. asta nu mă priveşte. Scena II ORESTE. Pacea fie cu voi.) Ei. Dacă ţii cît de cît la ei. MUŞTELE 4 21 gala. Oamenii de aici sînt nişte mari păcătoşi. te. şi dacă vă sîcîie muştele. Lasă-i. şi-apoi. tinere. Drum bun.. ORESTE: Pe Jupiter! JUPITER: Nu-i mare scofală. nu ştiu ce ţi-aş răspunde. dacă-i abaţi fie şi numai o clipă de la remuşcările pe care le au. şi nevinovăţia ta impertinentă te desparte de ei ca un şanţ adînc. PEDAGOGUL . gala. în timpul liber sînt dresor de muşte. toate greşelile făptuite se vor împietri peste ei ca untura sleită. Bine ar fi ca Oreste să fie la fel de cuminte. ai ceva mai bun de făcut decît să domneşti peste un oraş pe jumătate mort. iată cum vă puteţi descotorosi de ele: vedeţi roiul ăsta care zumzăie în jurul vostru? Fac o mişcare cu mîna. ca omizile. Aşadar i-aş spune: „Tinere.ceptorul meu. peste un stîrv de oraş chinuit de muşte. Da. cugetul încărcat sînt o mireasmă plăcută pentru nările zeilor. (Privindu-l în ochi. provoci o catastrofă. Un mic talent de scamator. ORESTE: Pacea fie cu tine. pleacă. tihna morocănoasă a provinciei şi plictiseala. JUPITER: Aşa da. Pleacă. ai fi un căpitan viteaz într-o armată pusă pe luptă. ţi-aş răspunde. le e teamă . Iese. dacă aş fi eu tînărul acela." ORESTE: Adevărat? Aşa i-ai spune? Ei bine.. (Se măsoară din priviri: Pedagogul tuşeşte. îndepărtează-te de ei în vîrful picioarelor. dar iată c-au pornit pe calea răscumpărării. JUPITER: O. rînduiala dintr-un oraş şi rînduiala din suflete sînt şubrede: dacă te atingi de ele. respectă-le dureroasa lor trudă. te". N-ai cum să le împărtăşeşti căinţa.

PEDAGOGUL: Bagă de seamă! Omul ăsta ştie cine eşti. asemenea geografului Pausa-nias. Acolo a fost ucis de o tîrfă şi de peştele ei. Dar mie.) Iată palatul meu. ORESTE: Palate! Adevărat. Mi se pare că a şaptezecea era stricată. şi e destul şi-atît. pe lumea asta nu există decît oameni. ORESTE: Lasă filozofia! Prea mult rău mi-a pricinuit. şi ţi-am adunat-o cu dragoste. ca pe un buchet.. ai fi putut scrie un ghid al Greciei.. ghemuit. îmbinînd fructele înţelepciunii mele cu comorile experienţei pe . Bărbosul ăsta e un om. Ah! pînă şi un cîine.. un cîine bătrin care se încălzeşte. aveam ochii larg deschişi şi fără îndoială că plîngeam. Şi eu mam născut tot acolo. stăpîne ingrat? Şi eu care mi-am cheltuit zece ani din viaţă ca să ţi le dau! Dar toate călători22 4 Jean-Paul Sartre ile pe care le-am făcut? Dar oraşele pe care le-am vizitat? Dar cursul de arheologie pe care l-am ţinut numai pentru tine? N-ai amintiri? Existau înainte atîtea palate. lîngă foc şi se ridică puţin cînd intră stăpînul şi schia-ună încetişor în chip de salut. (Se apropie de palat. ORESTE: O fi oare om? PEDAGOGUL: Ah! stăpîne. statui! De ce nu sînt mai greu. şi îmi amintesc de toate. n-am nici cea mai palidă amintire. Stăpînul lui. îngîmfată în solemnitatea ei provincială. stăpîne? Cultura ta îţi aparţine.. cît de mult te-ai schimbat! Odinioară citeam în tine. Acolo s-a născut tatăl meu. care am în mintea mea atîtea pietre? Despre cele trei sute optzeci şi şapte de trepte ale templului din Efes nu-mi vorbeşti? Le-am urcat. pînă şi un cîine are mai multe amintiri decît mine: el îşi recunoaşte stăpînul. Vad o mare clădire mută. O văd pentru prima dată. mie ce-mi aparţine? PEDAGOGUL: Şi cu cultura cum rămîne. Ah. Aveam aproape trei ani cînd soldăţeii lui Egist m-au luat cu ei. unul dintre ei mă ducea în braţe. PEDAGOGUL: Rău! Dacă dai oamenilor libertatea spiritului înseamnă oare să le faci rău? Ah. eu. taci din gură. Cu siguranţă c-am trecut pe poarta asta. ai de gînd să-mi spui odată la ce te gîndeşti? De ce m-ai tîrît pînă aici? Şi ce vrei să faci? ORESTE: Ţi-am spus eu că am ceva de făcut aici? Hai. PEDAGOGUL: N-ai amintiri. încît. coloane. una cîte una. sanctuare şi temple în mintea ta. vreun spion de-al lui Egist. ce tare mă necăjeşti! Ce-a mai rămas din lecţiile mele şi din scepticismul surîzător pe care ţi lam predat? „O fi oare om?" La naiba. Palate.

Oh. pe ascuns. în copilărie m-aş fi jucat cu canaturile ei. Bătrîna mea poartă de lemn! Aş fi ştiut . tremurul luminii . şi braţele mele s-ar fi deprins cu rezistenţa lor. arătîndu-ţi de fiecare dată cît de diferite sînt apucăturile oamenilor? Acum. şi că din ele nu voi putea face niciodată amintirile mele. ăştia nu sînt nişte oameni superiori. Nu ţi-am dat încă din fragedă vîrstă să citeşti toate cărţile. nu te-am pus să străbaţi o sută de state. Dar aş fi intrat şi ieşit pe poarta asta de zece mii de ori. eu nu atîm mai greu decît un fir şi trăiesc în văzduh. nu mă plîng. Nu pot să mă plîng: mi-ai lăsat libertatea firelor pe care le smulge vîntul din pînzele de păianjen şi care plutesc la zece picioare deasupra pămîntu-lui. într-un cuvînt. au fost aruncaţi pe un drum.) Există oameni care se nasc angajaţi: ei nu au putinţa să aleagă. cei care în fundul sufletului simt greutatea unor imagini tulburi şi pămîntene. în ziua cînd aş fi ajuns major. de cinci ani. de şapte ani. eliberat de orice servitute şi de orice credinţă. Sigur. cînd erau copii. ei merg. Ţie ţi se pare vulgară bucuria de a merge undeva? Şi mai sînt alţii. Şi încă şi mai tîrziu. le-aş fi împins noaptea. iată-te tînăr şi frumos. slavă Domnului. Căci amintirile sînt o hrană îmbelşugată pentru cei care stăpînesc case. slujitori. liber să slujeşti orice cauză şi ştiind că nu trebuie niciodată să slujeşti nici o cauză. ca să te familiarizezi cu diversitatea părerilor omeneşti..care o am.. învăţat ca un moşneag. (Pauză. Şi te mai plîngi! ORESTE: Ba nu. cei tăcuţi. pămînturi. N-aş fi citit nici una dintre cărţile tale. fără familie. Dar eu. ştiam că ele sînt ale altora. fapta lor. mirosurile şi sunetele. fără religie. ce minunată absenţă e! (Se apropie de palat. pe deasupra. La şapte ani eu ştiam deja că sînt exilat. Ştiu că e un noroc şi-l apreciez aşa cum se cuvine. un om superior. zgomotul ploii pe acoperiş. dobitoace. ca să mă duc la fete. fără meserie. Eu sînt liber. sclavii ar fi deschis larg poarta şi eu aş fi trecut pragul ei călare. fără patrie.) Aş fi locuit aici. şi picioarele lor desculţe apasă cu putere pămîntul şi se zgîrie de pietriş. Mai tîrziu. poate că nici n-aş fi ştiut să citesc: e lucru rar un prinţ care ştie să citească.le lăsam să-mi alunece de-a lungul trupului şi să cadă în jurul meu. în stare.. şi la capătul drumului îi MUŞTELE 4 23 aşteaptă o faptă. cît de liber sînt! Şi sufletul meu.. viaţa li s-a schimbat pentru că. să predea filozofia sau arhitectura într-un mare oraş universitar. m-aş fi proptit în ele şi ele ar fi scîrţîit fără să se deschidă. într-o zi.

n-am fost oaspete la nunţile fiicelor lor. Cu ochii închişi. Mi-era teamă. fie şi printr-o crimă. frăţioare. Să mergem. Vorbeşte. • frăţioare.) Fii pe pace. acolo jos. în prima zi în care mi s-ar fi încredinţat o suliţă. nu împărtăşesc mustrările lor de cuget şi nu cunosc nici măcar un nume de pe aici. e prea tîrziu. Să mergem. dacă aş putea să-mi însuşesc. de cînd ţi-am dezvăluit din ce neam te tragi vedeam cum te schimbi de la o zi la alta. uneori îţi trec prin cap nişte idei prosteşti mă întebam dacă n-ai de gînd să-l izgoneşti pe Egist şi să-i iei locul. îmi vine inima la loc. aş sta gol într-o încăpere întunecoasă a palatului. Ah! dac-ar exista o faptă. PEDAGOGUL: Acum eşti rezonabil. peda-gogule. Dar ce? Ce am eu de împărţit cu oamenii ăştia? Năm văzut cum se naşte nici unul dintre copiii lor. şi totuşi mereu proaspătă.. aş aştepta ca soarele să asfinţească şi să se înalţe din pămînt. Ei. m-aş uita prin crăpătura unei jaluzele la culoarea roşie a luminii. ORESTE (izbucnind): Ar fi cel puţin a mea. nici poarta mea. Să-i lăsăm în plata Domnului. Şi zgîrietura aceea. umbra reavănă a unei seri din Argos. Şi n-avem nici o treabă pe-aici. PEDAGOGUL: Mi-era teamă — oricît te-ai deprinde din tinereţe cu ironia sceptică. ORESTE: De ce? PEDAGOGUL: Ai să te superi. din neîndemînare. ORESTE (încet): Să-l izgonesc pe Egist? (Pauza.. Al meu ar fi şi bîzîitul 24 * Jean-Paul Sartre cmuştelor. uite că-ţi fac pe plac: nu-i palatul meu. în clipa asta.) Stil doric. nu-ţi dai seama că sîntem gata să ne împuţim la căldura altora? PEDAGOGUL: Ah! stăpîne. aidoma altor zeci de mii de seri. în vîrful picioarelor. şi nu mai puteam dormi. Nu că n-aş avea chef să-l apuc pe destrăbălatul ăsta de barbă şi să-l iau pe sus de pe tronul tatălui meu. poate că eu ţi-aş fi făcut-o. Cu ce-ai fi fost mai cîştigat dacă ai fi locuit aici? în clipa de faţă sufletul tău ar fi terorizat de-o căinţă abjectă. nu-i aşa? Şi ce părere ai de incrustaţiile în aur? La Dodona am văzut ceva asemănător: frumos lucrate. groaza şi . în ultimele luni . umbra unei seri ale mele. (Se îndepărtează. o faptă care să-mi dea dreptul să mă socotesc de-al lor.mai precis. ORESTE: Nu.să-ţi găsesc broasca. că o mireasmă. amintirile lor. Şi căldura asta caremi pîrleşte părul ar fi fost a mea. Bărbosul are dreptate: un rege trebuie să aibă aceleaşi amintiri ca şi supuşii lui.

cu ochii tăi rotunzi de pe chipul mînjit cu zeamă de zmeură. se apropie de statuia lui Jupiter): Lepădătură! N-ai decît să mă priveşti. E ziua ta şi fi-au vărsat la picioare vinurile cele mai de preţ. cu mîinile în şolduri şi lăsat pe spate. Intră Electra. asta-i tot ce sînt în stare. Am venit şi eu să-ţi aduc ofrande. Poftim: coji şi toată cenuşa din vatră şi nişte ciozvîrte de carne care colcăie de viermi şi un codru de pîine putredă. acum.speranţele lor. şi toată lumea va vedea că e făcut din lemn alb. Dar va veni cel pe care-l aştept. ştii că o lovitură de sabie te va despica şi că nu vei putea nici măcar să sîngerezi. acum. (îl vede pe Oreste. cealaltă la dreapta. cu atît îţi plac mai mult. petrecere bună şi să sperăm că pentru ultima oară. Va să zică. fără să-i vadă. cu siguranţă că ţi-e scîrbă de mine. (Frecîndu-se de el. sînt vie. S-au foit în jurul tău. nu-i aşa? Tu ştii bine că eşti alb pe dinăuntru. alb ca un trup de prunc.. au venit azi-dimineaţă sfintele alea. simte mireasma mea de came proaspătă. Şi pe urmă va scoate sabia din teacă şi te va despica. Scena III ACEIAŞI. Vezi dacă putem căpăta nişte cai. Ăstea-s năluciri.) A! . cu cît seamănă mai mult cu leşurile. de care nici porcii noştri n-au vrut să se atingă. Eu sînt tînără. PEDAGOGUL: Stăpîne! MUŞTELE 4 25 ORESTE: Da. aşa. Zeul morţilor e făcut din lemn alb. Spaima şi sîngele de pe obraz şi verdele închis al ochilor. Petrecere bună de ziua ta. ELECTRA ELECTRA (duce o ladă şi. Să plecăm. Lemn alb! Lemn alb. chiar de-ar fi să-mi ucid mama. Te va provoca batjocoritor. ca să ajungem pînă în Sparta. Erai mulţumit. şi mireasma asta delicioasă îţi mai gîdilă nările şi-acuma. nu mi-e frică de tine. acolo am prieteni. muştelor tale o să le placă toate astea. uite aşa. bătrînele curve în rochii negre. îţi plac băbătiile. de sus pînă jos! Atunci cele două jumătăţi ale lui Jupiter se vor rosto26 4 Jean-Paul Sartre goli. scîrţîind din încălţările lor butucănoase. care arde bine. cu sabia lui uriaşă. Pot doar să scuip pe tine. Nu sînt destul de voinică şi nu pot să te dărîm.. miroase-mă pe mine. una la stingă.) Ei. cînd tot oraşul e cufundat în rugăciune. totul nu-i decît vopsea. gogoriţă ce eşti. şi de sub fustele lor se ridica la nasul tău o duhoare de mucegai. pentru a-mi umple golul din suflet.

Nu mi-e teamă deloc. Căci nu vor să ştiu. nu-s decît o slujnică. Nu arată ca nişte mîini de prinţesă. o să mă dai de gol? ORESTE: Nu. ELECTRA: Fii bine venit. Caraghiosul ăsta de lemn. ELECTRA: Aici nimeni nu-mi spune aşa ceva. primesc şi răsplata: sînt nevoită să stau lîngă o femeie mare şi . Spăl şi vasele. ELECTRA ELECTRA: De ce te uiţi aşa la mine? ORESTE: Eşti frumoasă. Pline de bătături şi rosături. Cum te numeşti? ORESTE: Mă numesc Fileb şi sînt din Corint. Marele Preot.ORESTE: Nu-ţi fie teamă. Sînt rufe tare murdare şi pline de scîrboşenii. Credeam că-şi iese din minţi.. Deunăzi. ORESTE: Electra. Spune mai departe. Nu mă crezi? Uită-te la mîinile mele. nu le-aş mai vedea mutrele. (Către Pedagog. închid ochii şi frec din răsputeri. Scena IV ORESTE. Pedagogul iese. Toate albiturile lor. pe nişte scoici. acest Jupiter. ELECTRA: Nu mi-e teamă. Ei. Să mă închidă într-un turn. zeul morţii şi-al muştelor. a călcat pe nişte cotoare de varză şi de napi. nici nu-mi pasă. Nu semeni cu cei de pe aici. Mi-e drag oricine e străin de acest oraş. cea pe care o poartă Clitemnestra atunci cînd MUŞTELE 4 27 regele-i împarte culcuşul: eu sînt nevoită să spăl toate astea. De altfel la ce-mi foloseşte. Ce-ar putea să-mi mai facă? Să mă bată? M-au bătut şi pînă acum. Ce privire ciudată ai! Arată oare ca nişte mîini de prinţesă? ORESTE: Sărmane mîini! Nu. Spăl rufele regelui şi ale reginei. închipuie-ţi. cămăşile care au înfăşurat trupurile lor putregăite. Cine eşti tu? ORESTE: Un străin. acolo sus? N-ar fi rău. O tirăsc afară din palat şi pe urmă. Ce te mai silesc să faci? ELECTRA: în fiecare dimineaţă trebuie să golesc lada de gunoi. ELECTRA: Frumoasă? Eşti sigur că sînt frumoasă? La fel de frumoasă ca fetele din Corint? ORESTE: Da. seara. după ce-am isprăvit cu munca. ELECTRA: N-ai decît să mă pîrăşti.) Du-te.. ELECTRA: A! Din Corint? Pe mine mă cheamă Electra. ORESTE: Slujnică? Tu? ELECTRA: Cea mai umilă slujnică. care venise să-i facă temenele. ai văzut ce fac cu gunoaiele.

28 * Jean-Paul Sartre ORESTE: Şi-o să rămîi aici toată viaţa? ELECTRA (strigînd): A! Nu toată viaţa! Nu. nu-i aşa? Pentru că mi-e atît de greu să-mi închipui plimbări. ELECTRA: Ce caraghios mi s-ar părea să fiu mîndră de oraşul meu natal. cu părul vopsit. rîzînd împreună? ORESTE: Da.grasă. Are buze unsuroase şi mîini foarte albe. zîmbete. Şi ce fac fetele din Corint cît e ziua de . ELECTRA: Par o proastă. ORESTE: Nu ţi-a trecut niciodată prin minte să fugi? ELECTRA: N-am curajul: mi-ar fi teamă. N-am prietene. pe drumuri. o ciumată.) E adevărat că în Corint sînt locuri umbrite? Locuri pe unde te plimbi seara? ORESTE: E adevărat. ORESTE: Tu? ELECTRA: Eu de ură. în fiecare seară. Mai bine vorbeşte tu. aştept ceva. Oamenii de aici sînt măcinaţi de frică. îşi pune mîinile pe umerii mei. ELECTRA: Nu poţi? (Pauză. Nu pot să-ţi spun. Nu ştiu. Dar acum. Dar mă ţin bine. ORESTE: Cum. Electra!" în fiecare seară. simt cum mi se lipeşte de piele carnea asta caldă şi hulpavă.. Sînt o rîioasă. ELECTRA: Acum? ORESTE: Nu mai ştiu. aşa-ţi vor spune cei de pe-aici. ORESTE: Nai vreo prietenă care-ar putea să te însoţească? ELECTRA: Nu. nu mă am decît pe mine. ELECTRA: Ţi-e drag? Eşti mîndru de el? ORESTE: Da. cum vine asta? ORESTE: Uite. nici măcar o doică.. singură. Rămîi multă vreme aici? ORESTE: Chiar azi trebuia sa plec. înţelegi? Dacă aş fi în turn nu m-ar mai săruta... E mama mea. ELECTRA: Şi toată lumea iese din casă? Toată lumea se plimbă? ORESTE: Toată lumea. n-am căzut din picioare niciodată. seara tîrziu. ELECTRA: Corintul e un oraş frumos? ORESTE: Foarte frumos. Spune-mi. mîini de regină.. ascultă. întreab-o pe mama: aş scoate din sărite pînă şi-un înger. care miros a miere.. Pe cînd eu. o bătrină care-a văzut cînd ai venit pe lume şi care te iubeşte cît de cît? ELECTRA: Nici măcar. ORESTE: Ceva sau pe cineva? ELECTRA: Nu-ţi spun. ELECTRA: Băieţii cu fetele? ORESTE: Băieţii cu fetele. cîntece. îşi lipeşte buzele de fruntea mea şi-mi spune: „Noapte bună. Şi tu eşti frumos. ELECTRA: Şi au întotdeauna să-şi spună ceva? Şi se simt bine laolaltă? Şi-i auzi.

Fileb? Te temi de ea? ORESTE: De o sută de ori am încercat să-mi închipui cum arată chipul acesta şi în cele din urmă am izbutit să-l văd. apoi se duc în vizită pe la prietene. Uită-te la mine! . apoi cîntă din gură sau din lăută.. mergînd de-a-ndăratelea şi făcînd plecăciuni..mare? ORESTE: Se gătesc.. ELECTRA: Da? Ascultă! Cei din Corint au mustrări de cuget? ORESTE: Uneori. Adineauri am văzut pe fereastră o altă Electra. regina Clitemnestra. Dar nu mă aşteptam la ochii ăştia morţi. pînă ce iar sfărîma capul?. Scena V ORESTE. trebuie să ştiu asta din pricina cuiva. Ce-ar face flăcăul din Corint... ELECTRA. cu ochii plini de foc.. ELECTRA: Cum? Nu ştii? VOCEA CLITEMNESTREI: Electra! ELECTRA: Ssst! ORESTE: Ce-i? ELECTRA: E mama. regele îţi porunceşte să te pregăteşti de ceremonie. te încurcă trupul pe care-l ai. ca să-şi caute alinare la vreuna dintre prietenele lui? sau ar trage sabia din teacă şi ar izbi cu ea în ucigaş. mama în patul ucigaşului şi sora în robie. Aşa eşti adesea cînd sînt şi eu de faţă.) Şi mai spune-mi ceva. CLITEMNESTRA: Electra. dar nu mă mai las păcălită de maimuţărelile tale. Ai să-ţi pui rochia neagră şi giuvaierurile. A cuiva pe care-l aştept: să zicem ca un flăcău din Corint. ELECTRA: Ce ciudat! (Pauză. ar şterge-o pe furiş. Ce 30 + Jean-Paul Sartre e? Ce înseamnă privirea asta lăsată în jos? îţi lipeşti coatele de şoldurile tale slabe. unul dintre cei care rîd seara cu fetele. ELECTRA: Şi n-au nici o grijă? MUŞTELE * 29 ORESTE: Au griji mărunte. Nu-mi răspunzi? ORESTE: Nu ştiu.. ELECTRA: Adică fac ceea ce doresc şi după aceea nu le mai pasă? ORESTE: întocmai. ostenit şi molatic sub strălucirea fardurilor. se înapoiază dintr-o călătorie şi îşi găseşte tatăl asasinat.. CLITEMNESTRA ELECTRA: Ce. cu gesturi largi. iar seara merg la bal. Destul de rar.

ELECTRA: Zău. Electra. Da. ca în fiecare an. nu-i aşa că nu-i adevărat. De mult am renunţat să-ţi mai dau porunci în numele meu. cine eşti? Lasă-mă să te privesc şi eu. dar ceea ce mă sperie mai mult este cămi semeni: şi eu am avut chipul ăsta ascuţit. Ţi le-am transmis pe cele ale regelui. Ca şi anul trecut. Fileb. Face o călătorie. nu al meu. CLITEMNESTRA: Eu n-am ce să-ţi spun. sîngele ăsta neliniştit. CLITEMNESTRA: Şi tu? Tu care te uiţi aşa la oameni. cea care mi-am nimicit viaţa într-o singură dimineaţă? Mă urăşti. Ce cauţi aici? ELECTRA (repede): E corintian şi-l cheamă Fileb. are sînge închegat sub unghii. Dar pe al tău se vede un fel de prevestire a furtunii ce va să vie: într-o zi pasiunea îl va arde pînă la os. şi pe noi. îmi va zîmbi lipindu-şi obrazul de ' al meu şi îmi va şopti la ureche cuvinte de ameninţare? CLITEMNESTRA: De tine depinde ca să nu mai fie aşa. că nu semăn cu ea? MUŞTELE+3 ORESTE: Ce să spun? Chipul ei seamănă cu un cîmp răscolit de trăsnete şi grindină. ochii ăştia prefăcuţi . preascumpul tău soţ. tu care ne vezi pe amîndouă. dacă sărut mîna lui Egist şi îi spun tată. Ptiu. De s-ar împlini cele spuse de tine. Egist îşi va petrece braţul peste umerii mei. ELECTRA: Ce-mi pasă mie de poruncile lui Egist? E soţul tău. şi poporul te aşteaptă. dacă mă las molipsita de remuşcările voastre şi dacă implor iertarea zeilor pentru o crimă pe care n-am făptuito. una lîngă cealaltă. CLITEMNESTRA: Fă cum crezi.şi numai bine n-a ieşit din toate astea.Răspunde-mi odată! ELECTRA: Ce nevoie aveţi de o slujnică pentru a da mai multă strălucire sărbătorii voastre? CLITEMNESTRA: Lasă prostiile! Eşti prinţesă. . Dar cum să-ţi dau sfaturi eu. ELECTRA: Prevestirea furtunii? Fie! O asemănare de felul acesta primesc. ELECTRA: Da. mamă. Văd că te strădui să te pierzi şi pe tine. Electra. copila mea. cînd poporul cere un tablou al vieţii noastre de familie pentru a-şi înălţa sufletul? Halal prinţesă care spală vasele şi păzeşte porcii. sînt prinţesă? Şi vă aduceţi aminte de asta o dată pe an. ELECTRA: Nu vreau să semăn cu tine! Spune.

Fileb. ele sînt crime oficiale. ea mai e încă în stare să rîdă şi să cînte de faţă cu tine. CLITEMNESTRA: De obicei călătorii fac un ocol de douăzeci de leghe. orice om îşi strigă păcatele în faţa tuturor. neştiind nici măcar cum o cheamă. pferzîndu-mă. numai ca să nu treacă prin oraşul nostru. cum se tîrăşte în genunchi pe stradă. Ce prilej fără seamăn! Are impresia că se spovedeşte . Ce tînăr eşti! Cîţi ani ai? ORESTE: Optsprezece. eu sînt regina' Clitemnestra. să mă înrolez în trupele de mercenari. tumîndu-şi cenuşă pe cap şi urlînd că-i ucigaş. CLITEMNESTRA: Nu ţi-au spus că ne striveşte povara unei crime de neiertat. şi nu arareori. ca să zic aşa. 32 * Jean-Paul Sartre CLITEMNESTRA: Şi totuşi ai venit? Străine.CLITEMNESTRA: Fileb? A! ELECTRA: Parcă te-ai fi temut de alt nume. soţ necredincios sau şperţar. făptuită în urmă cu cincisprezece ani? ORESTE: Mi-au spus. îţi închipui ce bucurie pe ea cînd te-a văzut. O iubeşti? Răspunde odată! De ce-ai plecat de lîngă ea? ORESTE: Mă duc la Sparta. Apropie-te. CLITEMNESTRA: Să mă tem? Singurul lucru pe care l-am dobîndit. după ce trage oblonul la dugheană. Nu ţi-a dat nimeni de ştire? Cei de la şes nu vor să ştie de noi: căinţa noastră o socotesc drept ciumă şi se tem să nu se molipsească. Dar cei din Argos încep să se plictisească: fiecare ştie pe de rost crimele celorlalţi. ORESTE: Ştiu. este că acum nu mai am nimic de care să mă tem. mai cu seamă cele ale reginei nu mai distrează pe nimeni. vezi pe cîte un negustor. Aci. care stau la temelie. nou-nouţ. regina se distrează cu jocul nostru naţional: jocul de-a spovedania în public. Nu spui nimic? Pesemne că ţi se părea mai ţînără ca mine. tînăr-tinerel. CLITEMNESTRA: Şi mama? Trebuie să aibă vîrsta mea. CLITEMNESTRA: Părinţii tăi mai trăiesc? ORESTE: Tata a murit. în zilele de sărbătoare. şi fii binevenit. CLITEMNESTRA: Că regina Clitemnestra e cea mai vinovată? Că numele ei e cel mai blestemat dintre toate? ORESTE: Mi-au spus. străine. ELECTRA: Nu te lăsa înduioşat.

Dar greşeala asta nu prea te • chinuie. Pînă şi azi. vei spune: „Nu eu. ELECTRA: Iar eu. odată pentru totdeauna. Să vedem arunci ce se va alege din tînăra ta trufie. eu. nu eu am făcut-o!" Totuşi va fi acolo. şi că nu mai ăi nimic de făcut decît să tîrăşti după tine crima pînă la moarte. chiar pe tine. CLITEMNESTRA: Pe mine însămi mă urăsc în tine. Te vei întoarce şi o vei vedea în urma ta. care } trebuie să fie de vîrsta ta. Electra. ELECTRA: Tînăra mea trufie? Hai. CLITEMNESTRA: Acum cincisprezece ani. inaccesibilă. îţi spun cinstit: nu de moartea ţapului j ăluia bătrîn îmi pare rău! Cînd l-am văzut cum sîngerează în ] baie. eram cea mai fru. Dar nimeni i nare dreptul să-mi judece remuşcările. cînd au j trecut cincisprezece ani de atunci.. Dar ai MUŞTELE 4 33 / răbdare. Şi nici măcar nu o vei mai înţelege. şi dreaptă şi nedreaptă. Aşa cere legea. eu te urăsc pe tine. într-o zi vei duce după tine o crimă de neiertat. CLITEMNESTRA: Eşti tînără. Dar ia seama să nu-i judeci decît j pentru greşelile pe care ţi le mărturisesc: celelalte nu privesc J pe nimeni şi ar fi supăraţi pe tine dacă le-ai descoperi. ei n-au avut încă răgaz să facă rău. ELECTRA: Vezi. Şi îţi vei da în sfîrşit seama că ţi-ai chezăşuit viaţa pe o singură aruncătură de zaruri. Uită-te la chipul meu şi dă-ţi j seama cît am suferit. pe a mea o urăsc. şi totuşi îţi va fi la fel de greu de dus. dar mereu acolo. Cu fiecare pas ţi se va părea că te depărtezi de ea. îţi pare încă şi mai rău de tinereţea ta decît de crima pe care ai săvîrşit-o. spunîndu-mi că sînt o ucigaşă şi o tîrfă. Fileb: asta e regula jocului. mai am o tresărire de plăcere. de o sută de ori tăgăduită. am cîntat şi am jucat de bucurie. CLITEMNESTRA: Ruşine! Ne ocărim . mă urăşti încă şi mai mult pentru tinereţea decît pentru nevinovăţia mea. întunecată şi limpede. Electra. Dar aveam un fiu. Nu tinereţea ta. trăgîndu-te înapoi. ca un cristal negru. Celor tineri lesne le vine să osîndească.j moaşă femeie din Grecia. dacă nu mă înşel aveai şi o fiică. Cînd Egist l-a dat pe mîna mercenarilor.pentru prima oară. ELECTRA: Mamă.. a căinţei. nu. de cîte ori mă gîndesc la j asta. CLITEMNESTRA: Taci din gură! oricine poate să mă scuipe în l obraz. Oamenii o să te l implore să-i condamni. hai. Ai făcut din ea spălătoreasă de vase.

dar la fiecare aniversare. li se dau scaune şi paturi. Cît despre tine. deoarece poporul vrea să mă vadă. copila mea. CLITEMNESTRA: Dacă nu te supui de bunăvoie. lespedea e rostogolită la intrarea în grotă. Electra nu poate să mă sufere şi eu ştiu asta. Pe tine. Morţii sînt ai lor. n-am vrut sa te jignesc!" A doua zi dimineaţă. Ştii ce fac ei. nu-lj voi dezamăgi. Şi totuşi sînt mama ta. Nu ştiu cine eşti. La mese li se pun tacîmuri. Pe curînd. soldaţii dau la o parte lespedea care-i astupă intrarea şi. ei se j întorc din nou sub pămînt. regele a poruncit să fii adusă cu de-a sila. Iese. iar oamenii se înghesuie puţin ca să le facă loc la priveghi. se spune că dă în iad. totu-i la dispoziţia lor. Vreme de cincisprezece ani am tăcut amîndouă. Fileb. te rog să-ţi amîni plecarea. altfel o păţeşti. mă duc să mă gătesc. Fileb? Pe o înălţime deasupra oraşului se află o peşteră. După legile cetăţii. e adevărat. Morţii umblă de colo-colo. oglinda mea preacredincioasă. Crede-mă. şi. decît să-ţi fac vreun rău. Dar mi-aş tăia mai curînd dreapta. numai privirile ne trădau. Ştii prea bine că aşa e şi abuzezi de slăbiciunea mea. tinere. îndeplineşte-i porunca. zice-se. ai vorbit cu noi şi iată. dar prezenţa ta e nefastă. Buna mea mamă. Ai venit tu. şi nici ce cauţi printre noi. Poate că vei găsi prilej de rîs. şi pînă la anul nu mai e nimic de făcut. lumea se strînge în faţa acestei peşteri. Iţi închipui cum se vaicără cei vii: i „Micul meu mort. nu ai mei. micul meu mort. ELECTRA: Cu de-a sila? Ha! Ha! Cu de-a sila? Bine. 34 + Jean-Paul Sartre ELECTRA: Poţi să-i spui regelui că nu voi veni la serbare. pe care le-a învrăjbit o rivalitate amoroasă. ne arătăm colţii şi mîrîim ca nişte căţele. nu te iubesc. sîntem datori să-ţi oferim ospitalitate. Şi n-o să-ţi vie să crezi. . Dar te sfătuiesc să nu ridici împotriva lui Egist căpşorul tău veninos: el ştie să fringă spinarea viperelor dintr-o singură lovitură de ciomag. dar nu-ţi ascund că aş dori să pleci. căreia flăcăii noştri nu i-au dat niciodată de capăt. iartă-mă. Voi veni la serbare. şi Marele Preot a pus să fie astupată cu o lespede. ial parte la serbarea noastră.ca două femei de aceeaşi vîrsta. Nu vreau să iau parte la mascarada asta. la cîntatul cocoşilor. morţii noştri se ridică din iad şi se împrăştie prin oraş. te rog să-l asiguri pe rege că-i voi da ascultare.

nu ţi-am făcut nimic. galla. în stingă. COPILUL: Pe aici vin? FEMEIA: Da. JUPITER JUPITER: Slujitorul tău mi-a spus că vă pregătiţi de plecare. pleacă. MUŞTELE t 35 Scena VI ORESTE. Hai. Mai întîi — abraxas. pe nume Mentor. Intră Jupiter. COPILUL: Mi-e frică. lasă pe mine. apoi JUPITER. nu mă mai despart de tine.) Atunci. . întilniri ca astea sînt cîteodată mai folositoare decît îţi închipui la început. Iese ORESTE: în numele mamei mele. MUŞTELE + 37 Actul al doilea TABLOULI O terasă pe an munte. Sînt sigura ca ne vei aduce nenorocire. un om de vîrsta mea e în stare uneori să-ţi dea un sfat bun: aş putea să-ţi fiu tată. în partea de jos a oraşului e un han destul de bun. N-o să-ti para rău că m-ai luat tovarăş. te — te scap de muşte. te implor. ştii. fiul lui Ulise. Caută cai prin t6t oraşul. ORESTE: Nu mai plec. Să fii cuminte şi să plîngi [ împreună cu ceilalţi. Intrarea ei este astupată de o lespede mare si neagră. ştii cine era acest Mentor? Vorbindu-i. galla. Şi apoi.. Eu aş putea să-ţi fac rost de două iepe înşeuate. cînd o să ţi se spună. FEMEIA: Trebuie să-ţi fie frică. Scena I MULŢIMEA. UN ALTUL: Ce bine! Cred că le place şi-acuma căldura soarelui. o sămi spui povestea ta. care şi-a legat soarta de a lui şi l-a urmat pretutindeni. Repede. La.CLITEMNESTRA (către Oreste): Pleacă. Tare frică. Ia pildă de la Telemac.. eşti oaspetele meu. nişte trepte care duc spre un templu. îl ia cu el şi cortina cade. Numai aşa ajungi om de treabă. unde putem trage împreună. (îl scutura de praf cu mîna. ORESTE si PEDAGOGUL O FEMEIE (lăsîndu-se în genunchi în faţa băieţelului ei): Cravata! De trei ori ţi-am făcut nodul pînă acum. In numele mamei tale. tinere. Pleacă. UN BĂRBAT: Azi o să aibă vreme frumoasă. N-ai de ce să ne urăşti. Ei bine. într-o zi a întîlnit un domn bătrîn. peştera. JUPITER: Nu mai pleci? (Pauză. te. dar degeaba. dreapta. drăguţule.) Aşa! Eşti curat. ieftin de tot.

. TÎNĂRĂ FEMEIE: Ei da.. O BĂTRÎNĂ: Lasă. AL DOILEA BĂRBAT: Vai nouă! AL TREILEA BĂRBAT: După ce se vor înapoia în văgăuna lor şi ne vor lăsa singuri. Ce face Egist? ce are de gînd? Nu mai am răbdare să aştept atîta.. O să-l duc acasă.Anul trecut ploua şi-au fost. Dar nimic nu-i va domoli ura. dar ţineam la el şi-i făceam viaţa frumoasă. şi la noapte. o să mă uit la piatra asta şi o să-mi spun: „Acum putem răsufla un an de zile". Bărbatu-său a murit primăvara trecută. Pentru mine lucrul cel mai greu este aşteptarea: stai aici. nenorocitule. de cîine recunoscător. AL DOILEA BĂRBAT: Taci din gură. Dacă vreunul dintre ei s-a strecurat cumva printr-o crăpătură de-a stîncii şi ne dă tîrcoale. suferă. Se privesc neliniştiţi. numai între noi. Acum ştie totul. n-a bănuit niciodată nimic şi a murit aruncîndu-mi o privire drăgăstoasă. băuturică cum îi plăcea lui. desfrînato! Ştim noi de ce i-e frică ăsteia. Ha! Sînt acolo în dosul pietrei. O TÎNĂRĂ FEMEIE: De-ar putea începe numaidecît! Ce tot fac cei de la palat? Nu se grăbesc. pe mine asta nu mă mîngîie. mărturisesc. o să urc pînă aici.. şi ea îi punea coarne de zece ani. I-am pregătit bucate bune. i-au stricat toată bucuria. ca o blană. trupul lui de fum o să se lipească de al meu mai tare decît s-a lipit vreodată un om viu. înfăşurat în jurul gîtului. groaznică aşteptare. bucurîndu-se la gîndul c-o să ne facă rău. UN ALTUL: Tu vorbeşti? crezi că Egist se teme mai puţin decît noi? ce.. baţi pasul pe loc sub un cer arzător. îngrozitori. AL PATRULEA BĂRBAT: Da? Ei bine. De mîine o să încep să-mi spun: „Cum se vor purta la anul?" Pe an ce trece se fac tot mai răi. UN BĂRBAT: Are dreptate. prăjituri de făină. aşteaptă ca şi noi. Parcă v-aţi . Şi acuşi-acuşi o să fie alături de mine. zău aşa. ai vrea să fii în locul lui şi să petreci douăzeci şi patru de ore între patru ochi cu Agamemnon? 38 -Paul Sartre TÎNĂRA FEMEIE: Groaznică. la noapte va fi în patul meu. l-am înşelat cît am putut.. PRIMUL BĂRBAT: îngrozitori. Există morţi care vin la întîlnire mai devreme. fără să-ţi iei ochii de la lespedea asta neagră. mă urăşte.

îndepărtat cu toţii, încet-încet, de mine. Piatra nici n-a fost data la o parte, dar de pe acum fiecare dintre noi este pradă morţilor lui, singur ca o picătură de ploaie. Intră Jupiter, Oreste, Pedagogul. JUPITER: Vino pe aici, o să stăm mai bine. ORESTE: lată-i, aşadar, pe locuitorii Argosului, pe supuşii preacredincioşi ai regelui Agamemnon. PEDAGOGUL: Ce urîţi sînt! Uită-te, stăpîne, la pielea lor ca de ceară, la ochii lor duşi în fundul capului. Oamenii aceştia sînt pe cale să moară de frică. Iată ce efect au superstiţiile. Uită-te la ei, uită-te la ei. Şi dacă mai ai nevoie de o dovadă a superiorităţii filozofiei mele, uită-te la faţa mea rumenă. JUPITER: Mare scofală, o faţă rumenă. Cîţiva bujori în obraji, fîrtate, nu-s de ajuns să te facă, în ochii lui Jupiter, altceva decît un gunoi, asemenea tuturor celor de aici. Miroşi urît şi nici nu-ţi dai seama. Ei, însă, au nările pline de propriile lor mirosuri, ei se cunosc măi bine decît tine. Mulţimea se agită. UN BĂRBAT (urcîndu-se pe treptele templului, se adresează mulţimii): Vor să ne scoată din minţi? Să ne unim glasurile, j prieteni, şi să4 chemăm pe Egist, nu putem îngădui să mai i întîrzie ceremonia. MULŢIMEA: Egist! Egist! Fie-ţi milă! O FEMEIE: Da! Milă! Milă! De mine nu-i e milă nimănui? O să vină cu beregata tăiată, bărbatul pe care l-am urît atîta, o să mă cuprindă în braţele lui nevăzute şi lipicioase, o să facă i dragoste cu mine toată noaptea, toată noaptea. Aoleu! Leşină. MUŞTELE * 39 ORESTE: Ce nebunie! Ar trebui să le spunem oamenilor ăstora... JUPITER: Ce-i, tinere, atîta zbucium pentru o femeie care dă ochii peste cap? Ai să mai vezi şi altele. UN BĂRBAT (aruncîndu-se în genunchi): Put! Put! sînt un stîrv dezgustător. Uite, muştele stau pe mine ca nişte croncăni! înţepaţi, săpaţi, găuriţi, muşte răzbunătoare, scormoniţi-mi carnea pînă la inima mea murdară. Am păcătuit, am păcătuit de o sută de mii de ori, sînt o hazna, o groapă de lături... JUPITER: Ce om de treabă! BĂRBAŢI (ridicîndu-l): Lasă, lasă. O să povesteşti mai tîrziu,

cînd vor fi aici. Bărbatul rămîne năuc si gîfîie, rostogolindu-şi ochii. MULŢIMEA: Egist, Egist! Fie-ţi milă, dă poruncă să înceapă. Nu mai putem. Egist apare pe treptele templului, în spatele lui, Clitemnestra şi Mare]e Preot, Străji. Scena II ACEIAŞI, EGIST, CLITEMNESTRA, MARELE PREOT, STRĂJI EGIST: Cîini ce sînteţi! Cutezaţi să vă plîngeţi? Aţi pierdut amintirea mîrşăviei voastre? Pe Jupiter, vă împrospătez eu amintirile. (Se întoarce spre Clitemnestra.) N-avem ce face. Trebuie să începem fără ea. Dar să ia seama. Pedeapsa mea va fi exemplară. CLITEMNESTRA: Mi-a făgăduit că se supune. Sînt convinsă că se găteşte; pesemne că întîrzie în faţă oglinzii. EGIST (către straji): Mergeţi la palat după Electra şi ăduceţi-o aici, cu voie sau fără voie. (Străjile ies. Către mulţime.) La 40 + Jean-Pau] Sartre locurile voastre. Bărbaţii în dreapta mea. La stingă, femeile şi copiii. Bine. Linişte. Egist aşteaptă. MARELE PREOT: Oamenii ăştia nu mai pot. EGIST: Ştiu. Dacă străjile mele... Străjile se înapoiază. UN STRĂJER: Stăpîne, am căutat-o pe prinţesă peste tot. dar j palatul e pustiu. EGIST: Bine. ne socotim noi mîine. (Către Marele Preot.) \ începe. MARELE PREOT: Daţi lespedea la o parte. MULŢIMEA: Ha! Străjile dau la o parte lespedea. Marele Preot înaintează pînă la j intrarea în peşteră. MARELE PREOT: Voi, cei uitaţi, cei părăsiţi, cei dezamăgiţi, j voi care vă tîrîţi pe pămînt, în întuneric, ca fumul vulcanilor, voi cărora nu v-a mai rămas nimic decît marea voastră ciudă, ' voi, cei morţi, ridicaţi-vă, e sărbătoarea voastră! Veniţi, înălţaţi-vă din pamînt ca un uriaş abur de pucioasă mînat de vînt; înălţaţivă din măruntaiele lumii, o, morţi de o sută de j ori morţi, voi, pe care fiecare bătaie a inimilor noastre vă j face să muriţi din nou, vă chem în numele mîniei, al obidei şi al dorului de răzbunare, veniţi să vă revărsaţi ura asupra ] celor vii! Veniţi, răspîndiţi-vă ca o pîclă deasa pe străzile noastre, strecuraţi-vă

în rînduri strînse între mamă şi copil, între iubit şi iubită, faceţi aşa fel ca să ne pară rău că n-am murit. Ridicaţi-vă, vampiri, larve, strigoi, scorpii, spaime ale j nopţii noastre. Ridicaţi-vă, ostaşi care aţi murit cîrtind] împotriva zeilor, ridicaţi-vă, voi, cei nenorocoşi, umiliţi, ridicaţi-vă, voi, cei morţi de foame, al căror strigăt de ago-j nie a fost un blestem. Iată, cei vii sînt aici, prăzi vii şi grase!.] MUŞTELE t 41 Ridicaţi-vă, năpustiţi-vă asupra lor ca un vîrtej şi roadeţi-i pînă la oase! Ridicaţi-vă! Ridicaţi-vă! Ridicaţi-vă!.., Tam-tam. Preotul dansează în faţa intrării în peşteră, întîi încet, apoi din ce în ce mai repede pînă cade istovit. EGIST: Au venit! MULŢIMEA: Groaznic! ORESTE: E prea de tot, am să... JUPITER: Uitare la mine, tinere, uită-te bine la mine. Aşa! Aşa! Ai înţeles. Acum taci! ORESTE: Cine eşti tu? JUPITER: Ai să afli mai tîrziu. Egist coboară încet treptele palatului. EGIST: Au venit. (Pauză.) A venit soţul de care ţi-ai bătut joc, Aricia. E aici lîngă tine, te sărută. Cum te mai strînge în braţe, cum te mai iubeşte, cum te mai urăşte! Iată, Nicias, a venit mama ta, care a murit pentru că n-ai avut grijă de ea. Şi tu, Segeste, cămătar infam, au venit toţi nefericiţii tai datornici, toţi cei care au murit în nevoie, toţi cei care s-au spînzurat pentru ca i-ai adus la sapă de lemn. Au venit, şi astăzi ei sînt creditorii tăi. Şi voi, părinţi, părinţi iubitori, lăsăţi-vă privirea în jos, uitaţi-vă în jos, spre pămînt, au venit copiii voştri morţi, îşi întind minutele, şi toate bucuriile de care n-aţi vrut să aibă parte, toate chinurile la care i-aţi supus, apasă ca plumbul de greu inimioarele lor neiertătoare şi mîhnite. MULŢIMEA: îndurare! EGIST: Da! îndurare! N-aţi aflat oare că morţii nu ştiu ce-i îndurarea? Durerile lor sînt de neîmpăcat pentru că şi-au încheiat socotelile cu viaţa. Cu binefaceri vrei, Nicias, să ştergi răul pe care i l-ai pricinuit mamei tale? Ce binefacere ar putea ajunge vreodată pînă la ea? Sufletul ei este ca vipia amiezii, fără o pală de vînt, nimic nu se clinteşte, nimic nu se schimbă, un uriaş soare descărnat, un soare nemişcat o mistuie în vecii vecilor. Morţii nu mai fiinţează — înţelegeţi 42 * Jean-Paul Sartre

se iveşte cel mai mare dintre morţi. MULŢIMEA: îndurare! BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim. vă scurgeţi din nou ca o sîngerare şi totuşi. Ha! Ha! Ce stîngaci sînteţi acum. astăzi aveţi spectatori. Electra a apărut pe treptele templului. o. ca ne-aţi distrus viaţa. ORESTE (trăgîndu-şi sabia din teacă): Desfrînatule! Nu-ţi îngădui să foloseşti numele tatălui meu în maimuţărelile tale! MUŞTELE * 43 JUPITER (reţinîndii-l): Opreşte-te. răspunde. ce sa mai spun eu. ne văd. MULŢIMEA: îndurare! EGIST: îndurare? A. regele vostru? Căci caznele mele au început: pămîntul se cutremură şi văzduhul s-a întunecat. cel pe care l-am ucis cu mîinile mele. Vă arde privirea lor invizibila şi curata. ELECTRA EGIST: Electra. Dar oricît ne străduim. jalnici măscărici. Egist o zăreşte.) Electra! MULŢIMEA: Electra! Scena III ACEIAŞI. mai neschimbată decît amintirea unei priviri. sîntem goi în faţa adunării morţilor. lunecăm fără ca aerul din jurul nostru să tremure măcar. COPIII: îndurare! Noi n-am vrut cu tot dinadinsul să ne naştem şi ne e ruşine că creştem. tinere. ce înseamnă veşmintele astea? ELECTRA: Mi-am pus cea mai frumoasă rochie. opreşte-te! EGIST (întorcîndu-se): Cine cutează? (în rochie albă. Şi ne e teamă de voi. galbeni la faţa şi sfrijiţi. nu facem gălăgie. dacă asta poate să ogoiăscă inimile voastre întărîtate. dragii noştri răposaţi. vă purtam un doliu veşnic şi plîngem din zori pînă-n noapte şi din noapte pînă-n zori. Cu ce-am putut să vă jignim? Uitaţi-vă.aceste cuvinte neîndurătoare? — ei nu mai fiinţează şi de aceea au devenit paznicii incoruptibili ai crimelor voastre. BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim în vreme ce voi aţi murit. ne părăsiţi. FEMEILE: îndurare! sîntem înconjurate de chipurile voastre şi de lucrurile care v-au aparţinut. îngrozitor de teamă. cu fiece zi care trece ea păleşte tot mai mult şi noi sîntem tot mai vinovate. sîntem slabi. Agamemnon. Simţiţi cum apasă pe chipurile şi mîinile voastre privirile acestor milioane de ochi nemişcaţi şi fără speranţă? Ei ne văd. deabia ne tragem sufletul. în vreme ce voi aţi murit. BĂRBAŢII: Iertaţi-ne că trăim în vreme ce voi îţi murit. Ne părăsiţi. să ştiţi. amintirea voastră se destramă şi ne lunecă printre degete. EGIST: Tăcere! Tăcere! Dacă voi va jeluiţi atit. Nu-i zi de .

te-ar sfîşia pe loc. morţii tăi nu sînt ai noştri. ELECTRA: Cum îndrăzneşti să vorbeşti de Agamemnon? De unde ştii că nu vine noaptea să-mi vorbească la ureche? De unde ştii că vocea lui răguşită şi spartă nu-mi şopteşte 44 4 Jean-Paul Sartre cuvinte de dragoste şi de păreri de rău? E adevărat. Pretinzi că inima tatălui meu nu se bucură de fericirea mea? Dacă e aici. un lucru pe care j poate că voi nici nu-l ştiţi: în Grecia există oraşe fericite. pleacă. a lui Atreu care şi-a răpus mişeleşte nepoţii. sînt fericită. o ştii prea bine. şi-o să vezi cum ştiu eu să pedepsesc. ochii îi strălucesc pe chipul lui chinuit. şi trebuia sa vii îmbrăcată în doliu. Nu eşti decît ultimul vlăstar al unui neam blestemat! Te-am îngăduit în palatul meu din mila. Mai rabdă puţin. dacă vede că ea merge cu fruntea sus şi că nenorocirea nu i-a doborît mîndria. cu sîngele închegat pe obraji. auzi numele pe care ţi-l dă? Dacă n-aş fi eu aici. pentru a pune frîu mîniei lui. j Oraşe albe şi . MULŢIMEA: Nelegiuite! EGIST: Auzi. în rochia ei alba de tîrfă. întîia oară în viaţa mea rîd. fiica pe care voi aţi adus-o în stare de netrebnică robie. cum murmură poporul pe care l-ai jignit. dacă n-aş pune eu rînduială. dacă îşi vede fiica în rochie albă. căci în vinele tale curge sîngele putred al Atrizilor şi ne-ai molipsi pe toţi. ELECTRA: De ce vă temeţi oare? Privesc în jurul vostru şi nu văd decît umbrele. pe nepoata lui Atreu. Electra. păcătoase. iar buzele însîngerate se străduiesc să zîmbească. sînt sigură că nici nu-i trece prin minte să mă afurisească. minte. te rugăm. Au să-ţi sece ochii plîngînd. TÎNĂRA FEMEIE: Şi dacă-i adevărat ce grăieşte? VOCI: Ba nu..sărbătoare astăzi? MARELE PREOT: Vrei să-ţi baţi joc de morţi? E sărbătoarea lor. rîd. altfel nelegiuirea ta va cădea asupra capetelor noastre. Priviţi-o. MULŢIMEA: Nelegiuita! ELECTRA: Este oare o nelegiuire să fii vesel? De ce nu sînt veseli şi ei? Cine-i împiedică? EGIST: Rîde. iar de ai voştri nu-mi pasă! EGIST: Adevărat ai vorbit. căţea. şi tatăl ei mort e aici. ELECTRA: în doliu? Pentru ce în doliu? De morţii mei nu mi-e teamă.. dar azi îmi recunosc greşeala. Auziţi însă ce-am aflat. e nebună.

copiii se joacă. Chiar în această clipă. ascultaţi-mi ruga. şi voi aţi rămas stane de piatră. Oare se prăbuşeşte cerul asupră-mi? Dansez. nu-i aşa. de frică să nu-i îmbrînciţi la cea mai mică mişcare.JEu sînt aceea care j l-am purtat în pîntec"? EGIST: Taci sau te fac să-ţi înghiţi cuvintele! VOCI ÎN MULŢIME: Da.tihnite care se încălzesc la soare ca nişte j şopîrle. sufletul tatălui sau al străbunului vostru? Dar priviţi-mă pe mine: desfac braţele. pentru pacea oamenilor. Voi. Ci îi privesc surîzînd şi sînt mîndre de ei. Ar fi îngrozitor. atunci tăceţi. nici un zgomot să nu tulbure dansul meu sfînt. uite. soră mai mare. lăsaţi-o să vorbească! Lăsaţi-o să vorbească! Agamemnon o inspiră. faceţi un semn. moaşă"? Staţi cu mîinile în jos. morţii mei. îmi ocup locul sub soare. cu capul plecat. tot locul meu. mă întind ca un om care MUŞTELE * 45 se trezeşte din somn. dacă jignesc cu ceva duhurile voastre îndurerate. Dansează. Dacă sînt nelegiuită. destul! ALTE VOCI: Nu. dacă mîinile voastre ar străbate un mic abur jilav. pentru ca oamenii din jurul meu să ştie că sufletul vostru este alături de mine. abia! răsuflînd. şi Agamemnon. Nenorocire ei şi celor care-i dau ascultare. VOCI ÎN MULŢIME: Dansează? Uitaţi-vă la ea. O. vă cer să tăceţi. dragii mei. tatăl şi singurul meu rege. Unde sînt morţii? Credeţi că dansează cu mine în tact? MARELE PREOT: Locuitori ai Argosului. Destul. la şes. ca să ştiu. Morţii voştri se lipesc de voi. dansez pentru fericire. faceţi-mi repede un semn. vă rog. uşoară ca o . să nu se clintească nici o frunză. dansez şi nu simt decît adierea vîntului prin păr. da! Să tacă. Dar dacă-mi daţi dreptate. în pieţele Corin. Mamele lor nu cer iertare pentru că i-au i zămislit. uitaţi oare această umilă mulţumire \ a ţăranului care merge pe ogorul lui şi spune: „E vreme fru-. înţelegeţi? Mai puteţi înţelege oare mîndria unei femei care îşi priveşte copilul şi gîndeşte: .3 tului. oamenii! înalţă capul şi spun: „E vreme frumoasă!" şi sînt mulţumiţi. mame j din Argos. sub acest cer. ELECTRA: O dragii mei morţi. căci dansez pentru bucurie. vă spun că această femeie este o nelegiuită. Ifigenia. ELECTRA: E vreme frumoasă. pentru viaţă. călăi cu voi înşivă. O. nici un fir de iarbă. Pretutindeni.

dar e o greşeală care se poate îndrepta. EGIST (care şi-a venit în fire): Tăcere. smulgeţi-i veşmintele. întoarceţi-vă j la locurile voastre şi lăsaţi pedeapsa pe seama mea. ca pînza fluturîndă a unui stindard . cîini ce sînteţi. Egist. am s-o fac una cu pămîntul.) l Ei? Aţi văzut ce păţesc cei care nu mă ascultă? Vă mai j îndoiţi acum de conducătorul vostru? înapoiaţi-vă acasă. vor fi oaspeţii voştri toată ziua şi toata] noaptea. şi se pare că morţii o apără. lulabi.j bea cuvintele de parcă ar fi fost miere. Egist! Nu spui nimic. la rîu! Pe rug! O BĂTRINĂ (arătînd spre tînăra femeie): Şi ăsteia. MARELE PREOT: O. morţii vă însoţesc. care astupa intrarea în peşteră. (Pauză. ea ne-a ademenit cu vorbele ei veninoase. care-i sor. de ce nu răspunzi? EGIST: Cine stă de vorbă cu dobitoacele puturoase? Ele trebuie nimicite. şi neamul ei va pieri o dată cu dînsa. e fericită.şi morţii tac! TÎNĂRA FEMEIE: Uitaţi-vă la înfăţişarea ei plină de extaz nu. dansează în soare. Egist. în culcuşul vostru . se rostogoleşte cu zgomot pe treptele templului. La rîu cui vrăjitoarea. nu-i vina noastră. Am greşit odinioară cînd am cruţat-o. (întinde mina. îmi desfac şi eu braţele şi îmi ofer soarelui grumazul! 46 * Jean-Paul Sartre VOCI ÎN MULŢIME: Morţii tac. MULŢIMEA: Grozăvie! Tăcere prelungită. ea a venit. caribu. acesta nu-i chipul unei nelegiuite. MULŢIMEA: Ameninţarea nu-i un răspuns. Faceţi-le loc la masa voastră. Egist! Altceva n-ai să ne spui? TÎNĂRA FEMEIE: Dansează. caribu. Fiţi pe pace. Lespedea cea mare. Electra! Iată.) Posidon. Ei. Ah! eşti de jinduit. Electra se opreşte din dans. morţii se j răzbună! Iată că muştele se năpustesc asupra noastră în roiuri j dese! Aţi ascultat o voce nelegiuită şi sîntem blestemaţi! MULŢIMEA: N-am făcut nimic. ne-ai minţit! ORESTE: Draga mea Electra! JUPITER: La naiba. Tînăra femeie e înşfăcată.flacără. j despuiaţi-o şi biciuiţi-o pînă la sînge. cîţiva bărbaţi urcă pe trepte si se reped la Electra. popor mişel şi uşuratic. îi închid eu gura puştoaicei ăsteia.

cu . ce? Nu mi-a mers.. n-o faci înadins. Ce să caut eu la Corint? Trebuie să fii cuminte. nu poţi să mai rămîi în oraşul acesta.. ca pe o răufăcătoare. dar nu-ţi port pică. ORESTE: Dar ce-am făcut? ELECTRA: M-ai înşelat. cu toate că bănuielile voastre m-au îndurerat. Ştiai şi te-ai folosit de asta. vă iert. Mîine în zori.. Legile cetăţii nu-mi îngăduie să pedepsesc în această zi de sărbătoare. ELECTRA: Ei.. tu erai. urmat de străji.) Lasă-mă să-ţi privesc chipul. m-am lăsat amăgită de ochii tăi.. să-i faceţi să uite de tot ce s-a întîmplat. apoi înalţă din umeri): Cum doreşti! Iese. ORESTE: Femeia asta e sora mea! Pleacă. urmat de Pedagog. Fileb? ORESTE: Electra. Data viitoare o s-o scot mai bine la capăt. o istorioară morală: cei răi au fost pedepsiţi şi cei buni au fost răsplătiţi. Scena IV ELECTRA. Cineva o să-mi facă rost de nişte cai. ELECTRA (rîzînd): Corint. 48 * Jean-Paul Sartre ORESTE: Timpul ne goneşte din urmă. dacă mai eşti între zidurile oraşului.. Vei pleca. Iese. ameninţînd-o cu pumnul.) Femeia asta. ELECTRA: Nu. Ascultă: o să fugim împreună. Dar tu. Eşti în primejdie.şi] străduiţi-vă. ORESTE: Nu vrei să fugi cu mine? ELECTRA: Nu vreau să fug. pe treptele templului. Electra. poruncesc ca oricine te întîlneşte să te ucidă. JUPITER (către Oreste): Ei. Dar nu mai poţi rămîne în cetate. JUPITER (îl priveşte o clipă. Ieri încă mai aveam dorinţe atît de modeste: cînd dădeam la masă. adevărat! Ai văzut cum am dat greş? E niţeluş şi din vina ta.. desculţă şi fără să iei nimic. (Arătînd-o pe Electra. MUŞTELE 4 47 EGIST: N-am să-ţi dau prilejul. (Coboară spre el. ştii. te izgonesc. Electra. ORESTE ORESTE: Electra! ELECTRA (înalţă capul şi-l priveşte): Ah. vreau să-i vorbesc. cu rochia asta ticăloasă pe trup. Vezi. Da. printr-o purtare vrednică. ORESTE: Te duc în Corint. în ce mă priveşte. Mulţimea trece prin faţa Electrei. dar iar mă înşeli. ELECTRA: în primejdie? A. dacă nu mă înşel. stăpîne? Te-ai lămurit? Iată. te iau în şa.

ORESTE: De ce nu vrei să primeşti ajutorul meu? ELECTRA: Nu tu eşti cel care mă va ajuta.ochii plecaţi. care să se înalţe din pîntecele lor despicate. ELECTRA: Există un sanctuar aici. iar acum. înţelegi. Altcineva va veni să mă izbăvească. Am să mă ascund şi eu acolo. poartă în sîngele lui crima şi nenorocirea. îl aştept. ELECTRA: Nu mai vreau să te ascult. ştiu asta. pe care o întreţin cu grijă. ţi-o jur. trebuie să-şi smulgă măruntaiele. Ce vrei. şi voiam să văd într-o zi un fum. Trebuie să fie un ostaş înalt. lasă-mă visurilor mele rele. sînt sigură că oraşul ăsta îl atrage. la frumoasa bătrînă cu chipul mort. ORESTE: Te vor ucide. aici poate să-şi facă lui însuşi cel mai mare rău. . gras şi gălbejit. care se întinde de la o ureche la cealaltă. priveam printre gene la perechea regală. au nevoie de o rana familiara. ca şi mine.) Fratele meu n-a murit. uneori se refugiază în el criminalii. ORESTE: Şi dacă nu vine? ELECTRA: O să vină. templul lui Apolo. pe un chip blînd de fata şi m-aij făcut să-mi uit ura. cu ochii mari şi roşii. Trebuie vindecaţi cu de-a sila. O să vină. Ai văzut ce s-aj întîmplat: oamenii îşi iubesc suferinţa. ca un regiment de păianjeni. Ştii ce credeam înainte de-a te cunoaşte? Că înţeleptul nu-şi j poate dori nimic altceva de la viaţă decît să se răzbune j într-o zi pentru răul ce i s-a făcut. Rămas bunr Fileb. pot să-i vindec pe cei de-aici prin cuvinte. şi atîta vreme cît rămîn acolo MUŞTELE * 49 nimeni nu se poate atinge nici măcar de un fir de păr din capul lor. am desfăcut pumnii şi am lăsat să-mij cadă la picioare singura mea comoară. Fileb. ca ai tatălui nostru. nu ştiu. clocotind mereu de mînie. căci suferinţa nu poate fi biruită decît printr-o altă suferinţa. mi-ai făcut mult rău. ca răsuflarea într-o dimineaţă friguroasă. aşa cum caii cu pîntecele spintecate îşi încurcă picioarele în maţe. pătimeşte şi s-a încurcat în propriu-i destin. Aii venit cu ochii tăi flămînzi. ORESTE: Electra. E din neamul nostru. dacă vii cu mine. cu gura fără vlagă şi barba neagră. un fum mic şi drept. du-te. zgîndărind-o cu unghiile lor murdare. ai să vezi că-ţi poţi dori multe altele. orice mişcare ar face. Asta era tot ce doream. Am vrut să cred ca. la el. (Pauză. fără să încetezi de-a fi înţeleaptă. O să vină. dar nu trebuie să te cred: n-ai ochi smeriţi. nu se poate să nu vină. pentru că aici poate să facă cel mai mult rău.

Dar ursita va veni să te caute în pat: mai întîi vei avea parte de ruşine şi apoi vei făptui şi crima. ELECTRA: Pe vremea cînd încă nu te cunoşteam..) E adevărat că ai trăit în Corint? ORESTE: Nu. te iubesc. Nu vreau să mai i cer nimic de la Fileb. Agamemnon: eu sînt Oreste. Ochii aceştia strălucitori sînt ochii fratelui meu. ca să-i călăuzesc mînia — căci mie nu-mi lipseşte mintea .) Dar ştii. . căci nu eşti decît o femeie. Dar îl aştept şi îl iubesc. Mai mult decît l-aş fi iubit pe el. Ah! mai bine ai fi rămas Fileb şi fratele meu ar fi murit. vino. Dar îţi faci prost socotelile: eşti nepotul lui Atreu şi n-o sa scapi de ursita Atrizilor. ORESTE: Dacă mă iubeşti. iar eu sînt Atridă. Jupiter apare în fundul scenei şi se ascunde ca să-i asculte.să-i arăt cu degetul pe vinovaţi şi să-i spun: „Izbeşte. (Pauză. iată-te: tu eşti Oreste. Aici se hotărăşte soarta Atrizilor. îl aşteptam pe celălalt. suferind şi trepidînd. Şi acum. du-te la femei. Oreste: iată-i!" ORESTE: Şi dacă nu arată aşa cum ţi-l închipui tu? ELECTRA: Cum vrei să arate fiul lui Agamemnon şi al Clitemnestrei? ORESTE: Dacă i-ar fi lehamite de atîta sînge. ELECTRA: Ce tînăr pari! Te-ai luptat vreodată? Te-ai folosit vreodată de sabia pe care o porţi la şold? ORESTE: Niciodată. Nu-ţi cer nimic. Dar eu rămîn aici. deoarece a crescut într-un oraş fericit? ELECTRA: Atunci l-aş scuipa în obraz şi i-aş spune: „Du-te. N-ai decît sa alegi ruşinea în locul crimei.. Să fugim împreună. ELECTRA: Sa fugim? Cu tine? Nu. mă simţeam mai puţin singură. cîine. eu sînt Oreste. Mi-e teamă de el: în fiecare noapte îl visez şi mă trezesc tipînd.) Ei? Ce mai aştepţi! De ce nu mă scuipi în obraz? ELECTRA: Cum aş putea? (îl priveşte. în ciuda voinţei tale!" ORESTE: Electra. trebuie sa rămîn aici. Oreste. (Pauză.cu capul plecat. Te privesc şi văd că sîntem doi orfani. ELECTRA (strignd): Minţi! 50 f Jean-Paul Sartre ORESTE: Ţi-o jur pe umbra tatălui meu..) Fruntea aceasta frumoasă este fruntea fratelui meu. Nu mă gîndeam decît la puterea lui. M-au crescut nişte atenieni. (Sffoasă. niciodată la slăbiciunea mea.

aveai încredere în i mese. ca să urăşti.) Ce vină am eu că nu semăn cu soldăţoiul ăla furios pe care-l aşteptai? L-ai fi luat de mînă şi i-ai fi spus: „Izbeşte!" Mie nu mi-ai cerut nimic. cu atît mai bine pentru el. tu care vii să ceri numele de Atrid. N-am ce face cu sufletele neprihănite. casa. Ce minunat e omul cu sînge fierbinte. Aş fi putut. aveai încredere în viaţă pentru că erai bogat şi aveai multe jucării. Eu.) Ruşine! M-am înapoiat în oraşul meu de baştiină şi sora mea nu vrea să mă recunoască. împreună cu cele ale tatălui şi surorii mele. ca într-o baie bună şi călduţă. mîndria tatălui tău adoptiv.) Pleacă. amintirile! Cine sînt eu şi ce am eu de dat? Abia dacă exist: din toate stafiile care vagabondează azi prin oraş. dar nu cunosc pasiunile dense ale celor vii. Doamne. la şase ani eram slujnică şi nu aveam încredere în nimic. Aveaij încredere în oameni pentru că-ţi zîmbeau. suflet neprihănit. (Pauza. (Pauză. Unde să mă duc acum? Prin ce cetate să hălăduiesc? .. fără să mă fi pus la încercare? ELECTRA: Ah! Fileb.ORESTE: Electra. Dar tu. în paturi.. Cine sînt eu.. cu ochii strălucind de încredere. de un complice aveam eu nevoie. •ELECTRA: Nu. că pînă şi propria mea soră mă alungă.j şti umbra lui. Am cunoscut iubiri fantomatice. fără ură. Şi fără dragoste. cu o j înfăţişare blîndă şi gînditoare. urii. Şi eu sînt Atrid. şi locul tău e alături de mine. Tu nu eşti fratele meu şi eu nu te cunosc. Oreste a murit. bine înfipt în mijlocul averilor sale. Dar ca să iubeşti. de acum înainte voi cin. un j copil bine spălat. şovăielnice şi risipite ca fumul. ORESTE: Crezi c-o să te las singură? După ce ţi-ai pierdut ultima ta speranţă ce mai cauţi aici? ELECTRA: Mă priveşte. cu siguranţă că uneori îţi spuneau că lumea nu e chiar atît de rău făurită şi că e o plăcere te cufunzi în ea. n-aş fi în stare să încarc cu o asemenea povară inima ta fără ură. în treptele scărilor. cine eşti tu ca să te. oftînd de mulţumire. Rămas bun. nici una nu e mai stafie decît mine. şi care o dată cu el îţi dă pămîntul. pentru că sînt slujitorii MUŞTELE 4 51 credincioşi ai omului. fratele tău. trebuie să te dărui. sînt Oreste. care într-o bună zi se dăruieşte dragostei. ORESTE (copleşit): Bine zici. socoteşti de-ai noştri? Ţi-ai petrecut oare viaţa la umbra unei crime? Cu siguranţă că ai fost un copil cuminte. Fileb! ORESTE: Mă goneşti? (Face cîţiva paşi şi se opreşte. Pe tine te-aş fi putut iubi..

vor coborî glasul. nu vei fi niciodată decît un străin.. tîrîndu-şi piciorul şi j uitîndu-se în jos.) Electra. j n-ai dreptul să mi-o refuzi. greu şi cald. Vreau amintirile mele. şi am aur cu care să-i ajut pe cei nevoiaşi. pleacă. străin celorlalţi şi mie însumi. te implor. l frecîndu-şi mîinile. ELECTRA: Fileb. Jupiter apare şi îl priveşte. ce va rămîne din trecerea i mea pe aici. ORESTE: Puţin îmi pasă de fericire. ELECTRA: Chiar de-ai rămîne o sută de ani printre noi. arareori m-am îndreptat către tine şi nu mi-ai fost prielnic.ELECTRA: Nu există nici una în care să te aştepte o fată cu chip frumos? ORESTE: Nu mă aşteaptă nimeni. este în oraşul lui. MUŞTELE + 53 ORESTE (înălţînd capul): Dacă măcar aş vedea limpede. ORESTE: E oare atît de greu să vă fiu de folos? Braţul meu poate apăra oraşul. ORESTE: Nu plec. aici n-o să ai parte decît de rău. şi J neprihănirea ta îmi va da peste cap toate planurile. plin de el însuşi. j nu plec de aici. (Tăcere. şi în urma mea oraşele se închid ca 52 * Jean-Paul Sartre o apă stătătoare. înţelege-mă: vreau să fiu un om j de undeva. Uite.. j Oamenii te vor privi chiorîş. J dacă-ţi sînt dragă. rege al cerului. j trudit şi ursuz. un om printre oameni. ca un copac în pădure. pleacă. şi ori de cîte orii vei trece pe lîngă ei. în afară de amara dezamăgire din sufletul tău? ELECTRA: Mi-ai vorbit despre oraşe fericite. printre gene. ca să nu se poticnească. j Argosul e în jurul lui. dar martor mi-eşti că n-am dorit niciodată . jude aspru şi mut al faptelor mele? De ce te j încăpăţînezi? Aici nu te vrea nimeni.. Electra. ORESTE: E singura posibilitatea care-mi mai rămîne. nici de suflete cucernice care să facă bine. Ah! Zeus. ORESTE: Atunci. un sclav care trece. ca o frunză în frunziş. Umblu din oraş în oraş. Vreau] sa fiu un astfel de sclav.. ducînd o povară grea. mai singur decît pe drumul mare. Nu plec. Electra. vreau să trag oraşul peste mine şi să mă înfăşor în el ca într-o pătură. j pămîntul meu în rîndul celor din Argos. Dacă plec din Argos. Face cîtiva paşi cu capul plecat. ELECTRA: Nu ducem lipsă nici de căpitani. numai în jos. mi-e milă de tine.. în stînjenitoarea ta nevinovăţie. ELECTRA: Şi crezi că te voi lăsa aşa.

să se resemneze ca un sfînt cu surghiunul şi să plece. Cît mai pe furiş. ELECTRA: Nu înţeleg ce vrei să spui. A... pentru că nu mai văd deloc limpede. uimită. cucernicul Fileb: „Dă-mi un semn. Dar ce. asta înseamnă Binele? (Pauza. la dispoziţia ta! Abraxas. Zeus.. cum sau schimbat toate.. .. S-a făcut ' frig. ORESTE: Ce departe eşti de mine şi aşa. Binele lor. totuşi ai oprit vărsarea de sînge. pleacă. ca un cîine bătut? Asta e voia ta? Nu-mi vine să cred. Ai cerut poruncile zeilor: acum le cunoşti. cucernice Fileb. Te implor. dă-mi un semn!" Şi iată că ţîşneşte lumină în jurul pietrei sfinţite. ce-o fi murit oare? ELECTRA: Fileb...) Binele. continuă să privească piatra.. JUPITER (lui însuşi): Cum să nu. da.... (Face cîţivapaşi.. N-o dezamăgi pe dădaca asta înţeleaptă.. asta e? (Pauză. nu ti se pare şi ţie?.. dintr-o dată. 54 + Jean-Paul Sartre ORESTE: Porunci?. lumina aia. iată cu ce te alegi cînd ceri sfatul zeilor! (Pufneşte într-un rîsnestăpînit..) Ce-i cu tine? ORESTE (cu vocea schimbată): Mai e şi un alt drum. din jurul pietroiului? Nu-i pentru mine. nu mai ştiu ce spun. Şi totuşi. Acum am ostenit. care se pleacă asupra ta din înaltul Olimpului. trebuie oare neapărat ca un fiu de rege.) Se lasă noaptea. ţe-ţe! Lumina ţîşneşte în jurul pietrei...) Să pleci pe furiş.. abraxas. dovedeşte-mi voinţa ta printr-un semn.. şi nimeni nu mai poate să-mi dea acum porunci. cît j vezi cu ochii.. alungat din oraşul în care s-a născut. Zeus.. Ceva care adineauri a murit..decît Binele. Pleacă! în Corint! în Corint! Pleacă! ORESTE (privind piatra): Atunci. Zeus: dacă legile pe care mi le impui tu sînt resemnarea şi mîrşava umilinţă. Ce goale sînt toate. Vrei să spui: lumina de acolo. (Se opreşte...) Electra! ELECTRA: Pleacă. Fileb.. Ah! ce gol uriaş.. în care timp priveşte mai departe piatra. în jurul meu era ceva viu şi cald... ELECTRA (izbucnind în ris): Ha! Ha! Astăzi plouă cu minuni! Vezi... Să spui mereu „Iertaţi-mă" şi „Mulţumesc". nu mai deosebesc Binele de Rău şi am nevoie să mi se arate drumul. ELECTRA (speriată): Nu face pe neascultătorul. cu capul în jos. (Pauza.... Ah! dar cine vorbeşte de vărsare de sînge.) Ce tînăr cumsecade.

înconjuraţi de scumpii lor răposaţi. înţelegi..ORESTE: îţi spun că mai e şi un alt drum. E acolo. simt asta de azi-dimineaţă. Sora mea! O ia de braţ. voi spinteca pînte-* cele acestor case bigote. ELECTRA: Ce mult te-ai schimbat: ochii nu-ţi mai strălucesc. Şi tu. să zicem că iau asupră-mi toate crimele acestor oameni. ELECTRA: Lasă-mă! Mă doare. Mă voi preface în secure şi voii crăpa în două zidurile astea încăpăţînate. Electra. nu-mi voi fi cîştigat oare atunci dreptul de-a trăi printre voi? Nu voi fi .. să cobor pînă la voi. Trebuie să cobor. Vă voi cuceri. care să mă tragă în jos. Lasă-mă să-mi iau rămas bun de la tinereţea mea. şi eu nu sînt a ta. Fileb. rămas bun! (Se apropie de Electra. Electra. Sînt seri.. şi tu poţi | fi cucerită. încă nu eşti a mea. în amorţeala unei după-a-mieze de vară: mă respinge din toate zidurile lui... roşu sub lumina soarelui.) Hai. ORESTE: Ascultă.. mi-e frică. ORESTE: Ştiu. sînt stinşi şi întunecaţi. Nu-l vezi? Porneşte de aici şi coboară spre oraş. de toate remuşcările oraşului. Lasă-mă să-mi iau rămas bun de la acea uşurinţă neîntinată pe care am avut-o. sînt prea uşor. Trebuie să atîrn de mine o fărădelege grea. ELECTRA: Ce ai de gînd să faci? ORESTE: Aşteaptă. sînteţi în fundul unei văgăuni. rămas j bun. pe cele ale cămătarului care şi-a jecmănit pînă la moarte datornicii? Ia spune. Şi iată. Şi totuşi poate fi cucerit. pînă în fundul Argosului. tu eşti i sora mea şi oraşul ăsta e oraşul meu. Şi dacă vreau să merit porecla de „hoţ de remuşcări" şi să-mi însuşesc toate mustrările lor de cuget: pe cele ale femeii care şi-a înşelat bărbatul. în ziua în care voi fi hăituit de remuşcări mai numeroase decît muştele Argosului. din toate porţile lui ferecate. din toate i acoperişurile lui. seri în Corint sau în Atena. priveşte oraşul nostru. Vai! Erai atît de blînd. care tremură în încăperi întunecoase. zumzăind de oameni şi muşte.) Electra. tocmai la fund. Ei. îmi vorbeşti aşa cum îmi vorbea în vis celălalt. prin rănile lor deschise vor duhni MUŞTELE + 55 mirosuri de crăpelniţă şi de tămîie. pe cele ale neguţătorului care şi-a lăsat mama să moară. Şi dimineţi pline de speranţă. aşa cum se înfige toporul în inima unui stejar. mă voi preface în topor şi mă voi înfige în inima oraşului. (înaintează spre Electra. drumul meu. pline de cîntece şi de miresme care nu vor mai fi ale mele niciodată.

Ai venit aşadar. condu-mă deseară pînă la patul regal şi vei vedea dacă sînt prea slab. care aveai ochii atît de blînzi. clipă atît de aşteptată şi atît de temută! Acum clipele se vor înlănţui ca roţile unei maşinării. şi mi-e teamă — ca în vis. Numai regele şi regina le ţin cu de-a sila în sufletele voastre. ia-mă în braţe. nu voi mai vedea niciodată blîndeţea aceea. în pragul unei fapte ce nu mai suferă îndreptare. Tăcere îndelungată. Jupiteriese din ascunzătoarea lui şi pleacă pe furiş. Dar gustul acesta amar în gură. l-am simţit de o mie de ori în visele mele şi îl recunosc. tu. O. Eşti Oreste. Cortina. Cît sînge! Şi tu vei fi cel care îl vei vărsa. MUŞTELE * 57 ORESTE: Vine cineva! TABLOUL II . între zidurile voastre însîngerate. Eşti cu adevărat tu.. prea slab. ELECTRA: Şi cum ai putea să te încarci cu relele noastre? ORESTE: Singurul lucru pe care-l doriţi e să vă descotorosiţi de ele.. ELECTRA: Eşti prea tînăr. ELECTRA: Fileb. ocroteşte-mă. Oreste.! ORESTE: Zeii mi-s martori că nu voiam să vărs sîngele lor. Nu te recunosc pentru că nu mă aşteptam să fii aşa. Vai. ELECTRA: Da. şi nu vom mai avea tihnă pînă cînd nu vom zăcea amîndoi pe spate. aşa cum măcelarul cu şorţ roşu e la el acasă în dugheana lui. nu-l voi mai veda niciodată pe Fileb.. căci mergem în} întîmpinarea unor crîncene suferinţe. dar n-am spus ce voi face cu orătăniile astea zgomotoase: poate că le voi suci gîtul. Oreste. cu chipurile asemenea dudelor zdrobite.oare ca la mine acasă.. ORESTE: Acum dai înapoi? Ascunde-mă în palat. Oreste o stringe în braţe. şi ai luat hotărărea. regele şi regina. printre vitele sîngerînde pe care abia le-a jupuit? ELECTRA: Vrei să ispăşeşti pentru noi? ORESTE: Să ispăşesc? Am spus numai că vreau să iau asuprămi remuşcările voastre. eşti fratele meu mai mare şi capul familiei noastre. gustul acesta de arşiţă. ELECTRA: Oreste! 56 * Jean-Paul Sattre ORESTE: Electra! Mi-ai spus pentru prima oară Oreste. şi iată-mă că în visele mele.

de muşte. fără să fac rău nimănui. (Electra se arată o clipă.. Scena II ACEIAŞI (ascunşi). AL DOILEA SOLDAT: Dare-ar să se nască toate moarte. în sala tronului. un roi întreg. cumplită şi însîngerată. am ucis şapte dintr-o lovitură. (Se şterge de nădragi. PRIMUL SOLDAT: Numai sărăntocii nu trag la cîntar. AL DOILEA SOLDAT: Sînt morţii şi se bucura. O statuie a lui Jupiter. Mi-s mîinile pline de sînge. morţii nu trag la cîntar.) I-auzi. Dar el. uită-te. se aşază pe tron. Se lasă seara. (Primul soldat îi dă o palmă. de frică să nu-mi intre pe gură şi să joace pe urmă tontoroiul în gîtlejul meu. ai avea tot atîtea păcate ca şi ceilalţi.. La fel ar fi şi muştele l dacar crăpa. AL DOILEA SOLDAT: De morţi? PRIMUL SOLDAT: Nu. Scena I ELECTRA intră cea dinţii şi-i face semn lui ORESTE să intrei ne Ia sabia în mină.) Hei! Hei! 58 * Jean-Paul Sartre PRIMUL SOLDAT: E spre binele tău.) Muşte scîrboase. a trosnit ceva.în palat. a fost un rege căruia-i plăcea să trăiască bine şi care cîntărea. AL DOILEA SOLDAT: Şi bucile lui mari fac să trosnească scîndurile scaunului? Cu neputinţă. Dar dacă ai fi mort. DOI SOLDAŢI PRIMUL SOLDAT: Nu ştiu ce-i cu muştele azi. aş veni să mă aşez pe tronul meu şi mi-aş trece ziua cu amintirile frumoase de odinioară. Mira-m-aş să nu-i mai fi rămas cîteva ocale. PRIMUL SOLDAT: Taci din gură! Dacă după toate alea . crezi că-i aici? PRIMUL SOLDAT: Unde vrei să fie? Eu. Urmează-măascundem aici. au înnebunit. Nici nu mai îndrăznesc să casc. apoi se ascunde. prietene. înainte de-a fi un mort regal. Se ascund în spatele tronului. AL DOILEA SOLDAT: Spui asta pentru că trăieşti. îi vezi \ pe toţi morţii ăştia care sînt aici? Nu spun nici pîs. AL DOILEA SOLDAT: Atunci. vreo sută douăzeci şi cinci de kile. se poartă ] în aşa fel ca să nu tulbure pe nimeni. dacă aş fi un rege mort şi aş căpăta în fiecare an o învoire de douăzeci şi patru de ore. PRIMUL SOLDAT: E Agamemnon. una peste alta. ELECTRA: Stat soldaţii care-ţi fac rondul.

muştele ar cobori că o scur. ca atunci cînd ne face inspecţie generalul. PRIMUL SOLDAT: Mai bine-aş fi la cazarmă. Scena III EGIST. ori de cîte ori vei găsi de cuviinţă. Ptiu. AL DOILEA SOLDAT: Aş! într-o sală ca asta. slujitori.. mă simt nu ştiu cum. Dacă li s-ar da drumul în oraş j tuturor celor care au murit din vara trecută. j Se duc să se uite în spatele tronului prin dreapta.aş mai crede că sînt pe-aici şi stafii de muşte. Cine ştie. AL DOILEA SOLDAT: Atunci mai bine să stăm smirnă. fir-ar el să fie! Pesemne că s-a aşezat pe pernele astea: drept ca un băţ şi se uită la noi: tot n-are ce face decît să se uite la noi. în jurul nostru ar j roi cîte trei sute şaizeci şi cinci de muşte moarte pentru i fiecare muscă vie. sînt de ajuns cîteva leşuri omeneşti ca s-o j impută. Clitemnestra. chiar dacă ne gîdilă muştele pe la nas. Oreste şi Electra ies prin stingă. Dacă-ţi spun că-i Agamemnon. CLITEMNESTRA: Numai asta te nelinişteşte? Vei şti întotdeauna să le sugrumi îndrăzneala. i poate că de-ăia plutesc aici mirosuri atît de ciudate. EGIST: Să fim lăsaţi singuri. AL DOILEA SOLDAT: îţi spun eu că e ceva: trosneşte podeaua. să joc zaruri. AL DOILEA SOLDAT: De ce nu? PRIMUL SOLDAT: Nu-ţi dai seama? Gîngăniile astea crapă cu j milioanele. în clipa în care soldaţii ies prin stingă. EGIST: Se poate. de o mie de j picioare pătrate... s-ar fi lepădat cît ai clipi de mustrările lor de cuget. ORESTE şi ELECTRA (ascunşi) CLITEMNESTRA: Ce-i cu tine? EGIST: Ai văzut? Dacă nu i-aş fi înspăimîntat. Se zice că morţilor noştri le miroase urît gura. ai j mîncă muşte.. Mă pricep chiar prea bine la asemenea . în fiecare zi. Acolo. ai respiră muşte.. PRIMUL SOLDAT: Vezi bine că nu-i nimeni. văzduhul ar fi înţesat de muşte. morţii care se întorc sînt de-ai noştri.j sură vîscoasă în plămînii şi-n maţele noastre. nişte pîrliţi de soldaţi ca şi noi. Dar cînd mă gîndesc că răposatul rege e aici şi numără nasturii care-mi lipsesc de la tunică. CLITEMNESTRA. ducînd lămpi. Intră Egist. trec prin faţa treptelor tronului şi revin în ascunzătoarea lor prin dreapta.. PRIMUL SOLDAT: Ascultă! Oamenii ăştia se chinuie.

îţi umplu viaţa. Azi-dimineaţă au fost sloboziţi morţii. vreau să mă reculeg. ştiu: o să-mi vorbeşti de remuşcările tale. CLITEMNESTRA: Dar eu însămi. Acum privesc în mine însumi şi văd ca sînt mai mort decît Agamemnon. CLITEMNESTRA: Pentru c-am zămislit-o eu? Aşa ţi-a fost voia.. ORESTE şi ELECTRA (ascunşi) EGIST: Aşa arată regie de care aveai nevoie în Argos. Eu nu am mustrări de cuget. Ai uitat că tu însuţi ai născocit poveştile astea pentru popor? EGIST: Ai dreptate. Ei. JUPITER . De cincisprezece ani mă îmbrac ca o sperietoare: toate veşmintele astea negre au ajuns să-mi păteze sufletul. iar cei ce mă văd se simt vinovaţi pînă-n măduva oaselor.. vezi cît sînt de ostenit? Lasă-mă. regele. Morţii sînt îngropaţi şi n-au să ne stînjenească cu una.. femeie. Se apropie de el. CLITEMNESTRA: Atunci pentru ce? Electra nu ti-era dragă.. femeie. Clitemnestra iese. MUŞTELE + 61 Scena V ACEIAŞI. fără ca eu să-mi dau seama. nemărginita nimic-| nicie de nisip sub nimicnicia limpede a cerului e înfiorătoarej Ah! Mi-aş da regatul ca să pot vărsa o lacrimă! Intră Jupiter. tîrfo! Nu ţi-e ruşine. şi pentru mine tot ce faci e bine. sub ochii lui? CLITEMNESTRA: Sub ochii lui? Dar cine ne vede? EGIST: Păi.. EGIST: Nu pentru tine îmi pare rău. te rog. De cincisprezece ani tin atîrnată de degetele mele remuşcarea unui popor întreg. stăpîne. Am spus că sînt trist? Amj minţit. CLITEMNESTRA: Stăpîne.. nici vesel. 60 * Jean-Paul Satire EGIST: Ştiu.) îmi pare rău c-a trebuit s-o pedepsesc pe Electra. (Pauză. CLITEMNESTRA: Dragul meu stăpîn.caraghioslîcuri. EGIST: Lasă-mă. Jupiter? Umblu încolo şi încoace. EGIST: Am obosit. dar nimeni din Argos nu-i atît de trist ca mine. Dar sînt o coajă goală: o fiară mi-a mîncat miezul. Pustiul nu e nici trist. îmi plimb pretutindeni măreaţa şi înspăimîntătoarea mea făptură. Să ştii că te pizmuiesc pentru ele. Scena IV EGIST. femeie. cu două. ştiu să strig cu glas puternic.

se apropie de statuie. (Tunete.) Ei. regească. EGIST: Se tem de tine. ţi-ai întinde pieptul spre această sabie? EGIST: Nu ştiu. JUPITER: Minunat! Cu dragostea lor n-am ce face. ce pot sa fac? JUPITER: „Ce pot să fac?" (Schimbînd tonul.) Ăsta sînt eu? Aşa mă văd cei din Argos cînd se roagă? Pe legea mea. JUPITER: Nu exagera! Arăti destul de bine. Ei. fulgere.) Ce urît sînt! Se vede că nu prea mă iubesc.JUPITER: De ce te plîngi? Eşti un rege ca toţi regii. Jupiter ia un aer crunt. ce mai aştepţi? Cheamă-ţi strajile. E o grăsime bună. JUPITER: îmi faci hatîrul să-mi spui pe ce temeiuri nu vrei? EGIST: Am obosit. JUPITER: De ce te uiţi în jos? întoarce-ţi spre mine ochii tăi . aşa cere rînduiala. Tu mă iubeşti? EGIST: Ce vrei de la mine? N-am plătit de-ajuns? JUPITER: Niciodată nu-i de-ajuns! EGIST: Muncesc de mă rup. EGIST: Nu. Eşti făcut să mai trăieşti încă douăzeci de ani! EGIST: încă douăzeci de ani! JUPITER: Ai vrea să mori? EGIST: Da. (Pauză. în vis. într-un fund de temniţă — şi-ţi dau voie să-i uiţi acolo. EGIST: A! (Pauză. EGIST: Umblă cineva să mă ucidă? m0rT ^l:Asasepare. Să fie aruncat. JUPITER: Nu mă recunoşti? Şi totuti m-ai văzut. eşti gras. JUPITER: Ascultă-mă cu luare-aminte: dacă te laşi căsăpit ca un viţel. 62 * Jean-Paul Sartre EGIST: Electra? JUPITER: Şi altcineva. vei căpăta o pedeapsă care să fie pildă pentru toti: vei rămîne în vecii vecilor rege în Tartar. E drept că aveam o înfăţişare mai cruntă.) Dar aşa? EGIST: Jupiter! JUPITER: în sfîrşit! (Redevine surîzător. EGIST: Cine? JUPITER: Creste. e nevoie de ea. rareori îi e dat unui zeu să-şi privească chipul faţă în faţă. galbenă ca seul de lumînare. EGIST: Cine eşti tu? Ce cauţi aici? JUPITER: Nu mă recunoşti? EGIST: Pleacă de-aici sau pun străjile să te snopească în bătăi.) Porunceşte pe data sa fie prins un tînăr străin care-şi zice Fileb. JUPITER: Dacă ar veni cineva aici cu sabia trasă. împreună cu Electra. Asta am venit să-ţi spun. De altfel nu-ţi fac vreo vină dintr-asta.

pentru ce-ai îngăduit-o pe a mea? JUPITER: Nu toate crimele îmi displac în aceeaşi măsură.. caracter nefericit: îţi' dovedesc că mi-eşti mai drag decît Agamemnon şi tu te plîngL] EGIST: Mai drag decît Agamemnon? Eu? Oreste ţi-e drag. voi nu făceaţi decît cel mult să-i grăbiţi puţin împlinirea. . Ce ciudat. căluţ rău ce eşti. mă rog. mă alegi să opresc braţul fiului. JUPITER: Ce gelozie ciudată. Egist. Nu iubesc pe nimeni. Dar crima ta mi-era de folos. nimic mai firesc: vreau să îndepărtez primejdia de tine. Ştii ce s-ar fi întîmplat cu Agamemnon dacă nu l-ai fi omorît tu? Peste trei luni ar fi murit de dambla. în cele din urmă îmi vei da ascultare. Şi aşa am făcut prea multe. Şi totuşi. Lasă. la pieptul unei frumoase sclave. ce poftă mi-e de suflete ca al tău. JUPITER: Dimpotrivă. EGIST: Să mă previi!. sîntem între noi. cap sec. făcîndu-i pe oameni muritori. cu el ai alte planuri. că plec din Olimp fără rost? Am vrut să te previn de această j crimă. şi am să-ţi vorbesc pe şleau: cea dinţii crimă eu am săvîrşit-o. După aceea. Dar el. Astăzi însă îl ocroteşti pe Oreste de el însuşi — iar pe mine. ai sa mă asculţi. gîndindu-te cît de gustoasă e inima păcătosului. inima ta mi-a spus de mult da. Dar împotrivirea ta nu e din cele care mă supără: e sarea. pentru că dorinţa mea e s-o împiedic. regii. Crezi. aşa! Eşti nobil şi prost ca un cal. JUPITER: Curaj! îndură! îndură! A. EGIST: Cine te-a rugat? Pe Agamemnon l-ai prevenit oare? Şi totuşi el voia să trăiască. strîngi pumnii şi azvîrli în faţă lui Jupiter refuzul tău. fire nerecunoscătoare. ucigaşii? Să pricinuiţi moartea victimelor voastre? O purtau în ele. Ochi-ţi aruncă fulgere. EGIST: Priveşte atunci ce-ai făcut din mine. Ai îngăduit să mă pierd.mari şi însîngeraţi. JUPITER: O.^ MUŞTELE * 63 îţi lingeai buzele. Eu nu eram vrednic decît să ajung un ucigaş.. Şi răspunde: dacă împiedici astăzi crima pe care-o pregăteşte Oreste. EGIST: Ţi-am spus că nu mai vreau să iau parte la împlinirea planurilor tale. acolo sus. Fii pe pace: nu-l iubesc mai mult decît pe tine. după ce m-ai împins să-l omor pe părinte. cu securea în mînă — şi fără îndoială că. ce mai puteaţi face voi. zeu nedrept. Aşa. Căci ştiu că . m-ai lăsat să alerg drept spre baia] regelui. care j peste puţin va face şi mai gustoasă supunerea ta. o.

EGIST: Cumplit? Tu? JUPITER: Priveşte-mă. EGIST: Ţi-am spus că nu. Ce mult am cîştigat eu totuşi dintr-asta! Pentru un singur om mort. nu pot să sufăr crimele tinerei generaţii: sînt nerecunoscătoare şi sterpe ca neghina. tu în Argos. eşti rege şi mă adresez conştiinţei tale de rege. antic. JUPITER (schimbînd tonul): Egist. cu o crimă obraznică. eu în lume. Ce să fac cu 64 4 Jean-Paul Sartre o crimă fără remuşcări. Amîndoi facem să domnească buna rînduială. JUPITER: Ba da. o crimă paşnică. îşi întocmeşte planurile grijuliu. Aceeaşi ca şi mine. dar ei nu ştiu. îmi plac crimele care rentează. EGIST: Văd eu ce ascunde toată vorbăria asta: Oreste nu va avea remuşcări. cu judecata limpede. N-am făcut o afacere proastă. m-aş simţi umilit. De .EGIST: Ţi-era de folos? Eu o ispăşesc de cincisprezece ani şi ţie ţi-era de folos? Nenorocire! JUPITER: Ei. cheamă-ţi străjile. Sînt liberi. Mi-a plăcut crima ta pentru c-a fost un omor orb şi surd. Tînărul ăsta blînd o să te omoare ca pe un pui de găină şi-o să plece. EGIST: Ei. şi pe urmă. dacă ar şti. nobil şi cumplit ca un zeu. ce? Mi-e de folos tocmai pentru c-o ispăşeşti. Nici o clipă nu m-ai înfruntat: ai lovit mînat de furie şi teamă. mai asemănător cu un prăpăd decît cu o faptă omenească. EGIST: Pe legea mea. aceeaşi taină apasă din greu asupra inimilor noastre. Hai. căci îţi place să domneşti. cu mîinile roşii şi cugetul curat. (Pauză îndelungată. Egist. acesta e bilanţul. dar sîntem înrudiţi. Tu ştii asta.) Ţi-am spus că eşti croit după chipul meu. ar da foc la tot palatul. în clipa de faţă. uşoară ca fumul în sufletul ucigaşului? Am să împiedic aşa ceva! A. 'UPITER: Nici urmă de ele. necunoscîndu-se pe sine însuşi. şi? JUPITER: Mă urăşti. Prea îţi displace crima care se pregăteşte ca mie să nu-mi placă. Eu te-am croit după chipul meu: regele este un zeu pe pămînt. Dureroasa taină a zeilor şi a regilor: oamenii sînt liberi. în locul tău. EGIST: Eu n-am nici o taină. ai privit fapta ta cu groază şi n-ai vrut s-o recunoşti. cumpătat. după ce ţi-a trecut fierbinţeala. douăzeci de mii de alţi oameni cufundaţi în căinţă.

EGIST: Din păcate. am vrut să domnească rînduială şi să domnească prin mine. groaznică şi dumnezeiască patimă! JUPITER: Nici n-am fi în stare să avem alta: eu sînt zeu şi tu eşti născut să fii rege. făptură a mea şi frate al meu muritor. Trebuie ca ei să mă privească: atîta timp cît au ochii aţintiţi asupra mea. vreau ca fiecare dintre supuşii mei s-o poarte într-însul şi să simtă.) Şi eu am o icoană. Egist. dacă i-aş lăsa să-şi întoarcă privirile. EGIST: Rînduială. EGIST: Sînt chiar atît de primejdioşi? JUPITER: Oreste ştie că e liber. Egist. Atunci nu-i de ajuns să-l arunc în temniţă. Un dans lent şi posomorit. Am trăit fără dorinţe. Un om liber într-un oraş e ca o oaie rîioasă într-o turmă. Cîtă vreme vor fi oameni pe pămînt. mă umple de scîrbă şi mă farmecă. în numele rînduielii pe care o slujim amîndoi. fără speranţă: am făcut rînduială. O să-mi molipsească tot regatul şi o să nimi- .. Aşa e.. pînă şi atunci cînd e singur. de dragul rînduielii am sedus-o pe Clitemnestra. îţi poruncesc: pune mîna pe Oreste şi pe sora lui. Zeule atotputernic. EGIST (cu vioiciune): Ştie că e liber. Crezi că nu mă apuca ameţeala uitîndu-mă la ea? De o sută de mii de ani dansez în faţa oamenilor. fără dragoste. JUPITER: Vezi deci că sîntem aidoma. JUPITER: Egist. ai observat. în străfunMUŞTELE 4 65 duri. uită să privească în ei înşişi. EGIST: Vai nouă! Dar cine ne-a osîndit? JUPTIER: Nimeni altul decît noi înşine. dar de ce te plîngi? Tu vei muri. toate faptele şi toate vorbele mele nu urmăresc decît să alcătuiască icoana mea. Dar eu sînt prima mea victimă: nu mă mai văd decît aşa cum mă văd ei.cincisprezece ani joc teatru ca ei să nu afle ce putere au. O. Asta nu mă priveşte decît pe mine. eu sînt osîndit să dansez în faţa lor. Eu nu. Dacă mi-aş uita datoria o singură clipă. EGIST: Ce s-ar întîmpla? JUPITER: Lasă. îţi place rînduială. ce altceva sînt eu decît teama pe care o simt ceilalţi faţă de mine? JUPITER: Şi eu ce crezi că sînt? (Arătînd statuia. mă aplec peste hăul din sufletele lor şi icoana mea e acolo. de dragul rînduielii mi-am ucis regele. cum apasă privirea mea aspră asupra gîndurilor lui celor mai ascunse. EGIST: Aidoma? Prin ce batjocură se asemuieşte un zeu cu mine? De cînd domnesc. aveam aceeaşi patimă.

Am să te ascult. // împinge. EGIST: Tu eşti. EGIST (privindu-l): Să-l strîngă de gît?. fără doar şi poate. Vai! îngrozitor de urît e un om care moare.au căderea săl lase în libertate sau să-l strîngă de gît. j îl loveşte cu sabia. Dar nu mai spune nimic şi nu mai rămîne pe-aici. căci nu mai pot răbda. E drept să te strivesc. EGIST (clătinmdu-se): N-ai dat greş. Ce mai aştepţi. ELECTRA: Se clatină şi e galben la faţă.. Dar n-am să mă apăr: vreau ] să mă ucizi. de ce nu-l trăsneşti? 66 4 Jean-Paul Sar/re JUPITER (rar): Să-l trăsnesc? (Pauză. ORESTE: Bine. EGIST: Ce-ai să-mi mai spui? JUPITER: Din clipa în care libertatea a făcut explozie în sufletul unui om.) Egist.cească tot ce-am făcut. Voi fi deci ucigaş. Erai ascuns aici şi l-ai auzit. zeii mai au o taină.numai ei . ORESTE: Taci! Să nu ia cu el în monnînt altă amintire decît cea a bucuriei noastre.. EGIST: Mă doare. EGIST: Ceea ce-i drept e ceea ce vrea Jupiter. Bine. zeu atotputernic. EGIST: Fiţi blestemaţi amîndoi! ORESTE: Nai de gînd să mori odată? . e drept ca ei să-şi recapete sentimentul demnităţii. Scena VI EGIST. şi n-am nevoie de un zeu ca să-mi dea lecţii în privinţa asta. Obosit şi gîibovit. şi să se termine astfel cu puterea ta asupra celor din Argos. Asta-i o treabă omenească.. zeii nu mai pot nimic împotriva lui. Puţin îmi pasă de mijloace. Oreste? ORESTE: Apără-te! EGIST: N-am să mă apăr. apoi ELECTRA şi ORESTE ELECTRA (repezindu-se spre uşă): Loveşte-l! Nu-i da răgaz sal strige: eu baricadez uşa. MUŞTELE f 67 ORESTE: Ce-mi pasă mie de Jupiter? Dreptatea e o treabă care-i priveşte pe oameni. ticălos mîrşav. rămas singur o clipă. E prea tîrziu ca să chem după ajutori şi-mi pare bine că-i prea tîrziu. E adevărat că n-ai remuşcări? ORESTE: Remuşcări? pentru ce? Fac ceea ce-i drept să fac. Jupiteriese. şi numai ceilalţi oameni . (Se agaţă de OresteM Lasă-mă să te privesc..

Trage cu urechea.. ELECTRA: Oreste.. îi erau închişi.) Ce-mi pasă de privirea ta de peşte mort? Am dorit această privire şi mă bucur de ea. (Se ridică.) Ce voiam oare? (Tăcere. EGIST: Fereşte-te de muşte. Adineaori nu vorbeai astfel. îndrumă-mă pînă la iatacul reginei.) De o sută de ori l-am j văzut în vis. Şi eu sînt aici. vrăjmaşii mei au murit. Era mama noastră şi a lovit-o. nici eu nu te mai recunosc. întins chiar aici. ELECTRA: Oreste. iar cealaltă este încă vie. Nu-mi j dădeam seama. cît eram de j fericită că-l urăsc. doresc suferinţele ei. mă duc singur.. A murit. aşa trebuie să mai vreau! (îl priveşte j pe Egist.) Ce bucurie! Ce bucurie! Plîng de] . ORESTE: Bine. (Se apropie de el.) Merge j pe coridor. (Smulge pelerina. şi ochii îi sînt j deschişi. O să urle ca o fiară. ORESTE: Ce-i? ELECTRA: Ea nu ne mai poate face nici un rău. Iese. Cît îl uram. fereşte-te de muşte. mă priveşte. Egist cade. ORESTE (împingîndu-l cu piciorul): Oricum o fi.. 68 * Jean-Paul Sartre Scena VII ELECTRA.) Să ţipe! j Să ţipe! Doresc ţipetele ei de spaimă..îl loveşte. pentru el s-a sfîrşit totul. Oare m-am minţit vreme de cincisprezece ani? Nu-i adevărat! Nu-i adevărat! ] Nu poate fi adevărat. Moare. încă nu s-a sfîrşit totul.. singură ELECTRA: O să ţipe oare? (Pauză. şi aştept. (Ţipetele încetează. (îngenunchează şi aruncă j o pelerină peste chipul lui Egist.. şi ura mea a murit o dată cu j el.) A lovit-o. (Strigăte mai slabe ale Clitemnestrei.) Iată. şi?. Ochii . Ah! Aşa j am vrut eu! Aşa vreau. Ani de-a rîndul m-am bucurat dinainte de această moarte şi acum j inima mi-e strînsă ca într-o menghină. cu sabia înfiptă în inimă. Oreste. Nu te mai recunosc. în fun. Cînd va deschide cea de-a patra uşă.. j Apoi strigătele Clitemnestrei. Am vrut să-l văd la picioarele mele pe j porcul ăsta scîrnav.. prin urmare. ORESTE: Ei.i dul iatacului şi numaidecît o să urle. Ah! nu mai pot să îndur privirea asta. Nu pare să doarmă. Asta voiam. nu sînt laşă! Clipa aceasta am dorit-o ] şi o mai doresc încă.. de parcă ar fi dormit.) Ăsta a murit.

căci sîntem de acelaşi sînge şi am vărsat sînge. Ieri abia eram singur şi astăzi te am pe tine. ELECTRA: Blestemîndu-ne? Spune-mi numai atît: bleste-mîndune? ORESTE: Da. ORESTE ELECTRA: Oreste! ORESTE: De ce ţi-e teamă? ELECTRA: Nu mi-e teamă. Dă-mi mîna. Blestemîndu-ne. Ce întunecoasă e noaptea şi ce greu o străpung făcliile! Mă iubeşti? ORESTE: Nu e noapte: mijeşte de ziua. Simt nevoia să te văd: cînd nu te mai văd mi se face frică de tine. ELECTRA: la-mă în braţe. nu trebuie să te pierd din ochi. MUŞTELE 4 69 Scena VIII ELECTRA. iubitul meu.) Degetele tale sînt scurte şi late. Ce înfăţişare ciudată ai! ORESTE: Sînt liber. şi stringe-mă din răsputeri. Trebuie să mă gîndesc că te iubesc. sînt beată. ELECTRA: Liber? Eu nu mă simt liberă.) Trebuie să-ţi luminez obrazul. dar nu găsesc de cuviinţă să vorbesc despre asta. Sînt amintiri pe care nu le împărtăşeşti. Electra. Poţi face tu ca toate astea să nu se fi întîmplat? S-a petrecut ceva şi noi nu mai ' IH 70 4 Jean-Pavl Sarfre sîntem liberi să desfacem cele făcute. Te iubesc. nu mă căiesc pentru ceea ce am făcut. Mînă dragă! E mai albă ca a mea. Parcă te-aş fi născut eu. Libertatea a căzut asupra mea ca trăsnetul.bucurie: vrăjmaşii mei au murit şi tatăl meu e răzbunat. cu sabia însîngerată în mină. şi parcă m-aş fi născut o dată cu tine: te iubesc şi eşti a mea. Poţi să ne împiedici tu să fim pentru totdeauna ucigaşii mamei noastre? ORESTE: Crezi că aş vrea să te împiedic? Am dus la capăt fapta mea. (îi ia rnîna si o sărută. Oreste revine. Ce-a spus? te-a rugat îndelung s-o ierţi? ORESTE: Electra. ELECTRA: Aruncă sabia. Electra. căci noaptea se lasă şi nu te mai văd bine. Beată de bucurie. . sîntem liberi. Electra aleargă spre el. Electra. De două ori ne uneşte sîngele. Cît de grea s-a făcut ca să-i lovească pe ucigaşii părintelui nostru! Aşteaptă! (Se duce să ia o făclie şi o apropie de Oreste. Află doar c-a murit. Sînt făcute ca să apuce şi să ţină.

catîrgiului. se furişează între lumină şi ochii mei. l dar e drumul meu. Oreste. Electra şi Oreste la picioarele statuii. peste puţin se vor năpusti asupra naostră şi voi simţi pe trupul meu mii de labe lipicioase. VOCI DE DINCOLO DE UŞĂ: Deschideţi! Deschideţi! dacă nu deschid. mă taie ca un cutiL Totdeauna va fi oare atît de întuneric.. îţi aud vocea. care se strecoară de-a lungul rîului. şi pe cărarea . Ascultă zgomotul aripilor lor.şi această faptă era bună. Mîine voi vorbi poporului meu. Pe fiecare dintre ele am mers. în jurul lor Eriniile. asemenea sforăitului unor foaie. o statuie a M Apolo. Cortina Actul al treilea Scena I Templul M Apolo. se umflă. stat mari cît nişte albine. j căci ea e libertatea mea. Ce-i cu tine? ELECTRA: Nu mai pot să te văd! Lămpile astea nu luminează. Oreste? Se umflă. trebuie să spargem uşa. cu atît mă voi bucura mai mult. Ne înconjoară. pe cel al edecarilor. şi pe şoseaua pietruită a conducătorilor de care. pe care o înconjoară cu braţele. ne vom petrece acolo noaptea. pînă şi ziua? Oreste! lată-le! ORESTE: Pe cine? ELECTRA: lată-le! De unde vin? Atîrnă de tavan ca nişte cior. Groaznic! Le văd ochii. mii de drumuri alergau pe sub picioarele mele. Ne pîndesc. ORESTE: Ce ne pasă nouă de muşte? ELECTRA: Sînt Eriniile. Penumbră.j chini de struguri negri şi înnegresc pereţii. Vino! Du-mă la sanctuarul lui Apolo. în mijlocul scenei. ELECTRA: Ascultă!.. şi numai Dumnezeu ştie unde duce. O voi purta pe umeri j aşa cum îşi poartă călătorii în cîrcă cel care-i trage prin vadul apei. ORESTE: Muştele. Oreste. iată. Ieri abia cutreierăm pămîntul la întîmplare. Unde să fugim. j căci erau ale altora. dar îmi Tace rău. umbrele lor îmi ascund chipul tău. care-i . Lovituri surde în u$ă. dar nici unul dintre drumuri nu era al meu.. Cu cît va fi mai greu de dus. MUŞTELE 4 71 ORESTE: Strigătele Clitemnestrei au atras străjile. o voi trece pe malul celălalt şi voi da socoteală de ea. ne vor urmări pretutindeni în roiuri dese. feriţi de oameni şi de muşte.. zeiţele remuşcării. Astăzi n-a mai rămas decît unul singur.: milioanele lor de ochi care ne privesc.

PRIMA ERINIE: Aşteaptă puţin: în curînd unghiile tale de fier vor lăsa mii de dîre roşii în carnea vinovaţilor. Astăzi îi ocroteşte un zeu.) Ce frumoase prazi. mai frumoasă decît mine. îmi năvăleşte în piept ca laptele. surioarelor. O. ELECTRA (adormită): Vai mie! PRIMA ERINIE: Geme: Răbdare. o voi toci pînă la os. dormind în picioare ca nişte cocostîrci. o voi freca. surioarelor. în curînd ne vei cunoaşM muşcăturile. PRIMA ERINIE: Şi pe urmă? . te vom face să urli sub mîngîierile noastre. Apropiaţivă. veniţi să-i vedeţi. Ce albi sînt. le respir răsuflarea şi furia mă îneacă. (Face cîţiva paşi. (Se apleacă deasupra lor. frumoasă floare a furiei. Voi] lustrui cu răbdare această carne gingaşă. | miros a fierbinţeală. Voi pătrunde în tine precum bărbatul în femeie. dar curînd foamea şi setea îi vor goni din acest adăpost. căci tu eşti soţia] mea şi vei simţi apăsarea dragostei mele. în mai puţin de şase luni o să fac din tine o babă. inima] mea e de aramă. şi . O ERINIE: Ce tineri sînt! O ALTĂ ERINIE: Ce frumoşi sînt! PRIMA ERINIE: Bucuraţi-vă: prea adesea ucigaşii sînt bătrîni şi urîţi.) O.! Electra. O. ERINIILE: Eia! Eia! A TREIA ERINIE: Oreste e aproape un copil. dar o să vezi cum tftl MUŞTELE * 73 îmbătrănesc sărutările mele. e dimineaţă! A DOUA ERINIE: Visam că muşc. ce plăcere să te simţi numai gheare şi fălci. proaspătă şi aspră. au asudat. şi prea rară e delicioasa voluptate de-a nimici ceea ce-i frumos.am avut nişte vise uriaşe. j pline de întărîtare. Ura mea va avea pentru el gingăşii de mamă. PRIMA ERINIE: Răbdare. ca un torent peste pietre. cu foc în vine. Atunci o să poţi să-i muşti cît îţi pofteşte inima. o voi i răzui. ce plăcere să trăieşti o dimineaţă a urii. ce drăgălaşi sînt! Mă voi rostogoli j pe pîntecele şi pe pieptul lor. iar eu o să rămîn tînără. Ura mă cotropeşte şi mă înăbuşă. Deşteptaţi-vă.) Dorm. A TREIA ERINIE: Aaah! Vreau să zgîrii. îi voi mîngîia părul. dimineaţă j curată de ură! Ce minunată deşteptare: ei dorm. Eşti frumoasă. eu sînt trează.i cioarelea. tocmai bune de mîncat! Le privesc. simt că sînt sfîntă. ţeapănă de mînie. frumoasă l floare roşie din inima mea. îi voi pune pe genunchi capul lui palid. în fund o poartă grea de bronz. PRIMA ERINIE (întinzîndu-se): Aaah! Am dormit de-a-mpi. (Dă tîrcoale lui Oreste şi Elec-trei.încercuiesc. deşteptaţi-vă.

Bzz. bzz! Noi vom fi ochii aţintiţi ai caselor. cele care sug puroiul. se foiesc. bzz! Dansează. bzz. Nu. deşteptarea se apropie. Noaptea întunecoasă din sufletul tău. hai să-i trezim pe vinovaţi cu cîntul nostru. Bzz. 74 + Jean-Paul Sartre Inimă putredă. Ne vom căuta hrana în gura ta şi raza de lumină în fundul ochilor tăi. bzz.A TREIA ERINIE: Pe urmă îi voi înfige dintr-o dată în ochi astea două degete. PRIMA ERINIE: Suspină. o frumoasă miere verde. Eia! Eia! Eia-a! Bzz. inimă sîngerîndă. Izbucnesc în tis toate trei. Mîrîitul dulăului care-şi va arăta colţii cînd vei trece tu. bzz. Noi sîntem muştele. şuierăturile. Pleacă. iar sîngele ei curgea şiroaie pe sub toatej porţile palatului. lasă-mă. MUŞTELE * 75 . bzz. Uite ce mîini reci am. bzz. trosniturile. Fluierăturile. Zgomotele pădurii. bzz. i-am ucis cu adevărat? ORESTE (trezindu-se): Electra! ELECTRA: Tu cine eşti? A. Vom culege ca albinele puroiul care zemuieşte din inima ta. Te vom însoţi pînă în mormînt Şi nu vom lăsa locul decît viermilor. vaierele. Şi din el vom face miere. eşti Oreste. bzz. nu mi atinge. A sîngerat mult? ORESTE: Taci din gură. bzz! Ne vom lăsa pe inima ta putredă. bzz. Ce dragoste ne-ar aduce atîta împlinire ca ura? Bzz. Zumzetul care va pluti în văzduh deasupra capului tău. CORUL ERINIILOR: Bzz. ORESTE: Ce-i cu tine? ELECTRA: Mă îngrozeşti. Am visat că mama noastră zăcea cu] faţa-n sus şi sîngera. Haideţi. surioarelor-muştelor. Vom împărţi totul cu tine. ELECTRA (începe să se trezească): Cine vorbeşte? Cine sînteţi voi? ERINIILE: Bzz. ca muştele pe o felie de pîine. bzz. inimă gustoasă. bzz! ELECTRA: Ah! lată-vă. surioarelor. Va să zică. bzz. bzz. bzz. Noi vom fi noaptea. bzz. o să ve/i.

ORESTE: E adevărat? E adevărat că ţi-e groază de mine? ELECTRA: Lasămă.) Şi tu mă îngrozeşti. eram acolo. i-am ucis! (Pauză. aducînd cu tine măcelul şi sacrilegiul. Ieri erai atît de frumoasă. eşti pierdută dacă le pui întrebări. şi? Da. semeni cu ea. ELECTRA: Nu minţi? PRLMA ERINIE: Crede-mă. şi totuşi tu i-ai ucis. Ca şi cum o fiară ţi-ar fi răvăşit obrazul cu ghearele. şi el i-a crestat mîinile. Ea îmi smulge carnea obrajilor. sabia făcea „crîc" în rană. astupă-ţi urechile. ORESTE: Ei. PRIMA ERINIE: Pentru că Electrei îi e groază de tine. dar. PRIMA ERINIE: Ei? Ţi-a mai rămas vreo urmă de îndoială? Cum să nu te urască? Trăia liniştită cu visele ei. SLECTRA: Şi a lovit de cîteva ori? PRIMA ERINIE: De cel putin zece ori. 76 4 Jean-Paul Sartre ELECTRA: A suferit mult? N-a murit pe loc? ORESTE: Nu te mai uita la ele. semeni cu Clitemnestra. lovind de cîteva ori. ELECTRA: O fiară? Crima ta. PRIMA . Tu i-ai ucis. Eşti aici.) E cu putinţă oare ca tu să fii cea care dănţuiai ieri în rochie albă? ELECTRA: Am îmbătrînit. Unde-oi fi văzut eu ochii ăştia morti? Electra.ELECTRA (trezindu-se de-a binelea): Lasă-mă să te privesc: i-ai ucis. căţelelor! Marş! (Eriniile murmură. ORESTE: Eşti încă frumoasă. Şi iat-o. nu-l lăsa să te atingă. PRIMA ERINIE: Dacă îndrăzneşte. Electra. Merita oare osteneala s-o ucid? Cînd îmi văd crima în ochii aceştia. Să ştii că ieri a ucis foarte urît. ORESTE: Linişte. Nu pot să-ţi facă nimic. şi ai venit tu. bîzîind în jurul lor. îţi împărtăşeşte greşelile ţintuită pe acest piedestal. ORESTE: N-o lua în seamă! PRIMA ERINIE: înapoi! înapoi! AlungăJ. nimic nu se poate citi pe chipul tău. şi mai ales nuj le pune întrebări. mă cuprinde groaza. singura bucăţică de pămînt care i-a mai rămas. de fiecare dată. într-o noapte... E un casap! Duce cu el mirosul searbăd de sînge proaspăt. şi pînă acum ai dormit. Şi astea? Cine sînt? ORESTE: Nici să nu-ţi pese de ele. Ea-şi apăra cu mîinile chipul şi pînte-e. să vină în mijlocul nostru şi vei vedea dacă nu puteam să-i facem nimic. Şi. ea îmi rupe pleoapele: mi se pare că ochii şi dinţii îmi sînt dezgoliţi.

MUŞTELE + 77 ELECTRA: Dă-mi drumul! Căţelele astea negre din jurul meu mă înspăimîntă. Electra. ai nevoie de dragostea noastră canibală ca să te îndepărteze de ura pe care ti-o porti. ca un nor de lăcuste..două oceane în viitoare — pe un obraz ca de cretă. sînt liber.. Şi împăcat cu mine. Lumea şi dimineaţa. Dar tu. se vor năpusti asupra l ta. ai nevoie de colţii noştri ca să-ţi muşte pieptul. vom umbla pe drumurile însorite. Ne vom strînge grămadă între tine şi el. păpuşo. Ascultă: o spaimă crîncenă s-il lăsat asupra ta şi<ne desparte. cu j desăvîrşire singură. ELECTRA: Pretinzi că am vrut eu aşa ceva? ORESTE: Cum. tu eşti copilul nostru. ba da! Ah! Nu mai ştiu i nici eu. acest omor l-am hotărît împreună şi urmările lui l trebuie să le îndurăm tot împreună. fără nici un sprijin. Electra. j ELECTRA: Lăsaţi-mă! Nu mă mai chinuiţi! ORESTE: Din slăbiciunea ta îşi trag ele tăria. Mai presus de nelinişte şi d| amintiri. şi aceste fiice ale nopţii îşi vor pierde puterea: razele zilei le vor străpunge ca nişte săbii.. şi pretutindeni vei duce cu tine noaptea deasupra capului. nu-i adevărat. gîde al propriei tale mame. dar nu aşa de tare ca tine. nu trebuie sa W urăşti pe tine însăţi. Ai nevoie de ghearele noastre ca să-ti scormonească prin carne. Stai. prin tot ce-ai trecut] tu am trecut şi eu.. ai nevoie de chinuri trupeşti ca să-ti uiţi chinurile sufleteşti. Bagă de seamă: cînd vei fi singura. ERINIILE (rîzînd şi tipînd): Gîde! Gîde! Casap! ORESTE: Electra. tu nu vei mai vedea niciodată soarele. ai nevoie de noi. Uite: mie nu cutează să-mi spună nimic. Dă-mi mîna. PRIMA ERINIE: Electra. crezi că ochii mei vor înceta vreodată să-i vadă? Şi neliniştea care te mistuie. înalţă în jurul tău zidul j singurătăţii. crezi că va înceta vreodată să mă macine şi pe mine? Dar ce-mi pasă. dincolo de această uşă se află lumea. Afară. Şi totuşi. tu l-ai făptuit. nu-i aşa că noi te înspăimîntăm mai puţin decît el? Electra. ELECTRA (ascunzîndu-şi faţa în palme): Ah! ORESTE: Vrea să ne despartă. Eu am visat acest omor. în curînd vom ieşi. Crezi că gemetele mamei vor înceta vreodată să-mi răsune în urechi? Şi ochii ei uriaşi .. n-am să te părăsesc. ELECTRA: Soarele. Vino! Vino! N-ai decît . nu-i adevărat? ELECTRA: Nu. PRIMA ERINIE: Vezi! Vezi.ERINIE: A suferit îngrozitor.. Liber. soarele se înalţă deasupra drumurilor.

Ah! tineri nebuni şi plini de trufie. ORESTE: Nu sînt un vinovat şi n-ai cum să mă faci să ispăşesc ceea ce eu nu recunosc a fi o crimă. Eriniile se aruncă asupra ei. JUPITER: Electra. •UPITER: Sărmani copii. (O ajută să se ridice. nu te duce. ORESTE: N-ai decît să mă chinui cît pofteşti. te vom întămpina cu braţele deschise. lăsînd-o pe Electra întinsă pe jos. Electra: atît timp cît voi fi aici.) Ce chip îngrozitor. ELECTRA (smulgîndu-şi braţul cu violenţă): Ah! Te urăsc. JUPITER y JUPITER: Marş! PRIMA ERINIE: Stăpînul! Eriniile se dau la o parte cu părere de rău. unde ati ajuns. (Se îndreaptă spre Electra. O singură noapte! O singură noapte! Unde-i prospeţimea ta de ţărancă? într-o singura noapte ţi s-au măcinat ficatul. (Coboară treptele. în inima mea se ceartă mînia şi mila. plămînii. Electra se ridică. îl auzi? Iată-l pe cel care pretindea că iubeşte. nu-mi pare rău nimic. uitarea în marele foc purificator al durerii. aşadar. trupul ţi s-a ticăloşit de tot. JUPITER: Poate că greşeşti. mergi la pierzanie. de parcă ar vrea s-o fascineze. JUPITER: Nici măcar de nefericirea în care ţi-ai aruncat soi din vina ta? ORESTE: Nici măcar. căţelele mele nu-ţi vor face nici un rău. nu se potriveşte cu regele zeilor. JUPITER: Iar tu nu mai vorbi pe tonul ăsta mîndru: nu sade de loc bine unui vinovat pe cale să-şi ispăşească fărădelegea. dar răbdare: n-am să te las mult vreme să te înşeli. ORESTE: O iubesc mai mult decît pe mine însumi.) Iată. ERINIILE: Vino! Vino! Dansează foarte încet.două trepte de coborît. suferinţele i . sărutările noastre vor sfîşia carnea ta gingaşă şi va veni uitarea. splina.) Ajutor! Intră Jupiter. Scena II ACEIAŞI. 78 4 Jean-Paul Sartre Ridică-te. ORESTE (luînd-o de braţ): Te implor. ce mult rău v-aţi făcut! ORESTE: Nu mai vorbi pe tonul ăsta blajin.

JUPITER: Şi tu? Nu cumva şi tu eşti liber? ORESTE: Ştii foarte bine că da. E de1 să ridic un deget şi te părăseşte. ORESTE: Şi de ce nu? JUPITER: Bagă de seamă: faci pe grozavul pentru că Apolc ocroteşte. JUPITER (către Electra): Nu-l asculta. Nimicul ăsta o să apese ca un munte peste sufletul tău. Ceva ce-mi poţi da foarte uşor: un strop de căinţă. ridică toată mîna.se trag chiar de la ea. ORESTE: Bagă de seamă. zeu bun. stăpîne al răzbunării şi al morţii. ghemuit la picioarele unui zeu milos. MUŞTELE + 79 JUPITER: La ce bun? Nu ţi-am spus că mi-e silă să pedepsesc? Am venit să vă mîntuiesc. făptură neruşinată şi proastă: grozav mai eşti. Mai bine răspunde-mi: de ce n-ai primi să osîndeşti această crimă: altcineva a făptuit-o. căci nici măcar unui zeu nu-i e îngăduit să dea o speranţă deşartă celor în suferinţă. Electra. JUPITER: Uită-te la tine. ELECTRA: Şi ce-mi vei cere în schimb? JUPITER: Nu-ţi cer nimic. şi? Ridică degetul. copila mea. Dar Apolo este preasupusul meu slujitor. ORESTE: Electra! Vrei să te lepezi de cincisprezece ani de ură şi speranţă? JUPITER: Cine spune să se lepede? Ea n-a dorit niciodată o asemenea faptă nelegiuită. n-am ce spune. înconjurat de căţelele astea flămînde. ORESTE: Ei. atunci ar trebui sa proslăveşti libertatea ostaticului ferecat în lanţuri şi aruncat în temniţă său libertatea sclavului ţintuit pe cruce. ELECTRA: Vai! JUPITER: Hai. poţi să ai încredere în mine. JUPITER: într-un sfert de ceas ai putea fi afară. Oare nu citesc eu în suflete? ELECTRA (neîncrezătoare): Şi citeşti în al meu că n-am dorit acest omor? Cînd cincisprezece ani am visat numai asasinat şi răzbunare? JUPITER: Aş! Visele acelea sîngeroase care te . ELECTRA: Nimic? te-am auzit bine. zeu slăvit? JUPITER: Sau aproape nimic. Daca-îndrăzneşti să pretinzi că eşti liber. Cel mult se poate spune că i-ai fost părtaşă. ELECTRA: Să ne scapi? Nu-ţi mai bate joc de noi. numai ea e în stare scape de ele: e liberă. ELECTRA: Teafără şi nevătămată? JUPITER: îţi dau cuvîntul meu.

vi trebui să-i îmbrac şi pe ei în negru? JUPITER: Sînt gata îmbrăcaţi. ORESTE: Adevărat. Tu. fără jucării şi fără pri-| eteni. Celelalte fetiţe năzuiesc să ajungă cele mai bogate sau cele mai frumoase femei din lume. te făceau să uiţi robia. pe care le-ai spălat vreme de cincisprezece ani cu mîinile tale. n-are nici o însemnătate.' Electra plină de mînie. Dar nu ţi-a trecut niciodată prin minte să le înfăptuieşti. ELECTRA: Vai mie! Vai mie! Te ascult şi văd limpede în minei ORESTE: Electra! Electra! Abia acum eşti vinovata. vă urc pe amîndoi pe tronul Argosului. Electra. capeţi în dar fustele şi cămăşile Clitemnestrei -j cămăşile ei puturoase şi scîrnave. toată lumea va crede că are de-a face cu mama ta. Să le dăm răgaz să-şi prăpădească veşmintele vechi. l ORESTE: în locul victimelor noastre? JUPITER: Aşa se cuvine. zeul meu iubit.legănau aveau un fel de nevinovăţie. ce tare aş vrea să ai dreptate! JUPITER: Nu eşti decît o fetiţă. La vîrsta ta. copiii se mai joacă cu păpuşile sau j joacă şotron. căci ai . Dar tu. îţi oblojeau rănile mîndriei. Iluzia va fl desăvîrşită. Electra? Dacă verşi cîteva lacrimi. N-am dreptate? ELECTRA: Ah! Zeul meu. ORESTE: Da. ORESTE: Şi voi pune pe mine veşmintele calde încă ale regelui mort? JUPITER: Pe acelea sau altele. da.ce-ai dorit? Laşi pe altcineva sal hotărască în privinţa asta? De ce schilodeşti un trecut care] nu se mai poate apăra? De ce nu mai vrei să recunoşti acea . N-ai i vrut niciodată să faci rău. pentru că e un joc care se jj poate juca de unul singur. numai negre să fie. Ei? Ai înţeles. Te aşteaptă şi rolul ei. vrăjită de crîncena soartă a neamului tău. uitasem. sărmană fetită. ai năzuit 80 * Jean-Paul Sartre să ajungi femeia cea mai îndurerată şi mai criminală. n-ai dorit altceva decît propria ta l nenorocire. Cine poate şti mai bine decît tine. acea tînără zeiţă a urii pe care am 1 iubit-o atît? Nu vezi cum îşi bate joc de tine zeul acesta crud? | JUPITER: Să-mi bat joc de voi? Ascultaţi ce vă propun: dacă văl lepădaţi de crimă. te-ai jucat de-a omorul. Şi supuşii mei. nu-i aşa? JUPITER: Nu eşti în doliu? ORESTE: în doliu după mama. nu vei avea altceva de făcut decît să-l reiei.

) Priveşte aceste planete. ORESTE: Poate că. pentru că ascultă de . chiar şi trupul te trădează. Mie mi-e mai scîrbă. ca pe cel mai mişel dintre ucigaşi. punctat de stele care se rotesc. Nu eşti la tine acasă. şi răsuflarea mea călăuzeşte în jurul pămîntului norii galbeni de polen.dar el nu poate fi zărit decît cu greu. veneticule. după dreptate. Ascultă muzica aştrilor. îşi aşteaptă mîntuitorul cu pietroaie. ca să-i dovedească recunoştinţa lor. îl poti găsi pînă şi în făptura focului şi a luminii. hai. eu n-o să îmbrac nădragii măscăriciului pe care l-am ucis. luptînd de unul singur împotriva a treizeci. am poruncit ca omul să zămislească întotdeauna un om şi ca puiul de cîine să fie cîine. nu mai fi aşa mîndru de asta. ORESTE: Cel mai mişel dintre ucigaşi este acela care are mustrări de cuget! JUPITER: Oreste! Eu te-am făurit şi eu am făurit totul. Apare cerul. Binele se află pretutindeni. prospeţimea izvorului. (Melodramatic. pentru că lumea este buna. eu fac să crească plantele. Vocea lui a devenit tunătoare .) Prin mine se perpetuează speciile. toţi locuitorii Argosului. prin mine limba dulce a mareelor vine să lingă nisipul şi se retrage la un anume ceas. Tu eşti în lume ca aşchia în carne sau ca braconierul în pădurea stăpînului. priveşte! (Se deschid zidurile templului. el e măduva socului. Dar tu. ORESTE: Da. am scăpat de la pieire oraşul în care m-am născut. tu ai făcut răul şi lucrurile te învinuiesc cu vocea lor împietrită. miezul cremenei. Jupiter e în fundul scenei. care se învîrtesc după o anume rinduială.început să semeni cu ea. greutatea pietrei. într-adevăr. Eşti singur ca un lepros. JUPITER: Tu? Ştii tu cine se află în spatele acestei porţi? Locuitorii Argosului. furci şi bîte. JUPIER: Hai. fără să se ciocnească niciodată: eu le-am hotărît drumul. JUPITER: Te tii tare semeţ: ai lovit un bărbat care nu se apăra şi o bătrînă care cerea îndurare. Oamenii te-au aruncat în singurătatea dispreţului şi a groazei.microfon . am făurit-o după vrerea mea şi eu sînt Binele. dar dacă te-ar auzi vorbind cineva care nu te cunoaşte şi-ar putea închipui că ai scăpai MUŞTELE* 81 de la pieire oraşul în care te-ai născut. care se împrăştie în cele patru colţuri ale cerului. acest uriaş imn de slavă sideral.

larvă neruşinată! Cine te-a zămislit? ORESTE: Tu. te striveşte că un munte. regele l valurilor mării. şi pentru limba mea. Oreste. j iar plantele să se veştejească în calea mea.| ELECTRA: în numele tatălui nostru. că izvoarele vor seca în drumu-ţi.poruncile mele. un chip amăgitor. • al cărui făuritor zici că eşti. întreg universul j tău nu va fi de ajuns pentru a mă face să mă simt vinovat. Dar nu trebuia să mă zămisleşti liber. JUPITER: Zău? Ştii că această libertate. Oreste. MUŞTELE * 83 JUPITER: Auzi-o! Şi ia-ţi nădejdea c-o vei aduce lîngă tine cu argumentele tale. Jupiter. Reîntoarce-te în natură. puterea braţului tău. acest fel de a vorbi pare destul de nou pentru urechile ei . te rog din suflet. Eu sînt libertatea mea! De îndată ce m-ai zămislit. datorită lui a izbîndit fapta ta rea. ORESTE: N-are decît să se sfarme! Stîncile să mă osîndească. Zidurile se apropie din nou şi Jupiter reapare. ORESTE: Se prea poate. regele pietrelor şi al stelelor. ORESTE: Nu mă dezvinovăţesc. al cărei rob spui să eştfl seamănă leit cu o dezvinovăţire? ORESTE: Nu sînt nici stăpîn. 82 * Jean-fam sartre te duce-n cîrcă şi te leagănă ca o mare. care . nici tu. Jupiter. Retrage-te în natura ta. dar ea s-a întors împotriva ta şi n-avecM ce face. am încetat să mai fiu al tău. un tertip. căci el a fost lucirea luminărilor. Jupiter. Şi pentru gîtiejul meu. Dar nu eşti regele oamenilor. JUPITER: Nu sînt regele tău. nici rob. universul te socoteşte vinovat şi tu nu eşti decît o muşiţă în univers. JUPITER: Ţi-am dat libertatea ca să mă slujeşti. nici eu. a cărui existenţă însăşi se reazemă pe Bine. el te străpunge ca o coasă. fiu denaturat: recunoaşte-ţi greşeala.şi destul de supărător. Şi Răul acesta de care te mîndreşti atîta. tăria săbiei. JUPITER: In sfirşit! lata şi dezvinovăţirea. Altminteri teme-te că marea se va înapoia din faţa ta. că pietrele şi j stîneile'-se vor rostogoli din calea ta şi că pămîntul se va • sfărîma sub paşii tăi. fie-ţi groază de ea.m Şi-a recăpătat vocea obişnuită. nu adăuga la crimă şi hula. ORESTE: Şi pentru ale mele. smulge-o din tine ca pe un dinte stricat şi urît mirositor. Binele este în tine. j Eşti regele zeilor. ce altceva e decît o oglindă a fiinţei. obosit şi gîrbov. în afara ta. prin care trece răsuflarea cuvintelor.

străină ţie însuţi.j mul meu. Ieri mă puteam dezvinovăţi. Pentru că sînt om.le plăsmuieşte. nu-i decît un surghiun. nici tu nu poţi să-i suferi pe l oameni. JUPITER: Eu să te părăsesc? ORESTE: Ieri eram aproape de Electra. şi îmi dădea sfaturi cu nemiluita. s-a năpustit asupra-mi libertatea. pînă şi sora ta te părăseşte. Eu sînt uitarea. Şi pe urmă m-ai părăsit.j buie să-şi născocească drumul. îmi vedeam tinereţea pentru ultima oară. şi? Trebuie să admir oaia pe care rîia o rupe de turmă sau pe leprosul închis în spital? Aminteşte-ţi. Ascultîndu-ţi poruncile. şi în cer nu mai era nimic. întoarce-te printre noi. păşteai iarba cîmpurilor mele. . iar tu. prin tine mă dezvinovăţeam că exist. Speri că vei trăi? lată-te măcinat de o suferinţă neomenească. Jupiter şi. cerul se făcuse blajin ca iertarea. împotriva firii. pe neaşteptate. Dar. fiecare om tre. ca un dop de ceară în urechi. tinereţea mea se ridicase şi-mi stătea în faţa ochilor rugătoare ca o logodnică pe cale de-a fi părăsită. întoarce-te. fireşte. Ea cînta Binele tău ca o sirenă. Libertatea ta nu-i decît o rîie care te mănîncă. Vezi cît eşti de singur. nici Binele. şi m-am simţit singur la sînul lumii tale mici şi blajine. m-a covîrşit. JUPITER: Ei. dar eu nu pot să merg decît pe dru. nici Răul. Eşti galben la faţă şi spaima îţi măreşte ochii. Natura nu-l poate suferi pe l om. Nu mă voi întoarce la natura ta: în ea sînt croite mii de l drumuri care duc la tine. în afara firii. Dar nu mă voi • întoarce sub legea ta: sînt osîndit să nu am altă lege decît a l mea. Ca să mă împingă spre blîndeţe. nimeni care să dea porunci. toată natura ta se îngrămădea în jurul meu. Ieri încă mi-erai ca un zăbranic pe ochi. Intoarce-te. 84 4 Jean-Paul Sartre ORESTE: Străin mie însumi. natura s-a dat îndărăt şi n-am mai avut vîrstă. ORESTE: Adevăr grăieşti: un surghiun. mi-e greu să mă înţeleg pe mine însumi. Oreste: ai făcut parte din turma mea. străină naturii mele. asemenea cuiva care şi-a pierdut umbra. iar lumea era o codoaşă bătrînă care îmi vorbea fără încetare de tine.:B de neiertat. pentru a-mi propovădui uitarea jignirilor. în mijlocul oilor mele. fierbinţeala zilei se potolea aşa cum se împăienjeneşte o privire. ştiu. fără alt sprijin decît în mine. suveran al zeilor. eu sînt odihna. tu. JUPITER: Răul nu-i atît de adînc: a început de ieri. căci mă aduseseşi pe lume ca să-ţi îndeplinesc ţelurile.

N-am nimic să-ţi spun. Scena III ACEIAŞI. tu eşi SD acela? Cine-ăr fi crezut una ca asta ieri. Trebuie să lei deschid ochii. Pauza. Cînd seamănă cu tine. traiul lor şters şi obscen.şi că nu vreau să mă dau bătut. Oreste! (Face cîţiva paşi. dacă aşa li se cuvine? JUPITER: Ce să facă ei cu disperarea? ORESTE: Ce vor. JUPITER: Sărmanii de ei! Le vei dărui singurătatea şi ruşinea. ORESTE: De ce să nu le dau disperarea care-i în mine. Vezi dacă eşti cu mine sau împotriva mea. Trebuia să vină un om care să vestească amurgul meu. Sîntem aidoma de singuri şi neliniştea noastră este aidoma. văzînd chipul tău feciorelnic? ORESTE: Parcă eu aş fi crezut? Cuvintele pe care le rostesc sînt prea mari pentru gura mea şi o sfîşie. îi urăsc. Tu eşti un zeu. Dar nu l mai pot să am remuşcări. Şi nici să dorm. Eu nu te l urăsc. toate astea au fost prevăzute. fără să ne atingem. Ce este din tine în mine? Vom aluneca unul pe lîngă \ celălalt. l iar eu sînt liber. Adio! ORESTE: Adio! Jupiteriese. Aşadar. JUPITER: Ei bine. JUPITER: Nu mi-eşti drag şi totuşi te plîng. ORESTE: Şi eu te plîng pe tine.) Cît despre tine. JUPITER: Adio. Pauză. ca două corăbii. Somnul.JUPITER: Nu spui minciuni. pe care-l capătă de pomană. soarta pe care o duc în spinare e prea grea pentru tinereţea mea şi mi-a frînt-o. Sînt liberi. ORESTE: Unde te duci? ELECTRA: Lasă-mă. gîndeşte-te că domnia mea nu s-a încheiat încă . 1 în timpul acestei nopţi lungi? Remuşcarea. şi viaţa omenească începe de partea cealaltă a disperării. De unde ştii că n-am căutat remuşcarea. Oreste. Electra. JUPITER: Ce ai de gînd să faci acum? ORESTE: Oamenii din Argos sînt oamenii mei. . ORESTE: Bagă de seamă: ti-ai mărturisit slăbiciunea. le vei smulge pînzele cu care i-am învelit şi le vei arăta dintr-o j dată traiul.departe de asta . fără JUPITER Electra se ridică încet.

de fratele meu. mă căiesc! Iese în fugă. Scena IV ORESTE. Jupiter. de mine însămi. spre noi înşine. nu mă lăsa singură. îţi voi săruta picioarele şi] genunchii.ORESTE: Tu.. E însă un dar uriaş. ia-mă. Vino. ERINIILE Eriniile schiţează o mişcare pentru a o urmări pe Electra. Nu-mi oferi decît nefericire şi silă. . Dar ăsta ne-a rămas. PRIMA ERINIE: Lăsaţi-o. draga mea Electra! Singura mea iubire. sînt roşie ca o vită jupuită. ELECTRA: Nu vreau să te mai ascult. cea pe care te cunosc de ieri. hulpavele. Eriniile încep să bîzîie şi se apropie de Oreste. surioarelor. Va suferi pentru amîndoi. singura mîngîiere a vieţii mele. 86 + Jean-Paul Sartre Crezi că pe inima mea nu apasă ca plumbul? Eram prea j uşori. Ai jefuit o sărăntoacă.. Eriniile se apropie încet. trebuie oare să te pierd pentru totdeauna? ELECTRA: Dacă ar fi vrut zeii să nu te fi cunoscut niciodată! ORESTE: Electra! Sora mea. Electra: acum picioarele ni se înfundă în ţărînă. sub povara noastră de preţ. doar un pic de linişte şi cîteva visuri. ELECTRA: încotro? ORESTE: Nu ştiu. Mă căiesc. prima Erinie le opreşte. lucrul tău. Mi-ai luat totul. îmi voi închina toată viaţa ispăşirii.) Ajutor! Jupiter. îmi vei j da mîna şi vom merge. e adevărat. ţi-am luat totul şi n-am nimic să-ţi dau — în afară de crima mea. nu mă lăsa singur. (Se năpusteşte pe scenă. încovoiaţi. voi fi roaba ta. De partea cealaltă a nurilor şi a munţilor se află un Oreste şi o Electra care ne aşteaptă. trebuia să mă ocroteşti. ELECTRA: Hoţule! Aproape nimic nu era al meu. Apără-mă de muşte. rămîi cu mine. ia-mă în braţele tale. Erai fratele meu. capul familiei noastre. Toate muştele se ţin după mine. şi inima mea e un stup îngrozitor! ORESTE: Dragostea mea. ocroteşte-mă. dar tu m-ăi cufundat în sînge. rege al zeilor şi al oamenilor. căci inimioara lui e dîrză. j Va trebui să-i căutăm cu răbdare. şi cred că pentru o lungă bucată de vreme. îţi voi urma legea. o să plecăm şi vom umbla j cu paşi grei. regele meu. ca i roţile carului într-un făgaş. ea nu mai e a noastră.

PEDAGOGUL: Uşurel. luaţi carnea şi fructele astea. şi-ţi poruncesc să deschizi această uşă. Te vor ucide cu pietre. ochii i se măresc. Pedagogul întredeschide uşa.. unde dreptatea mea avea dreptate. oo v jcaii-mui jaiuc PEDAGOGUL: Aoleu! Aoleu! ORESTE: Amîndouă canaturile! Pedagogul întredeschide uşa şi se ascunde in spatele unui canat.fetiţele astea frumoase de aici sau scumpii tăi supuşi. în spatele ei. dar astea cine mai sînt? Alte superstiţii. MULŢIMEA . distrezi. Lumină puternică. Ce dor îmi e după dulcea ţară a Aticii. (Pauză. La noapte vom încerca să fugim. Pînă atunci. surioarelor. Scena V ORESTE. crede-mă! ORESTE: Sînt stăpînul tău. Uitati-vă. (Eriniile îi taie calea. PEDAGOGUL PEDAGOGUL: Ei. ERINIILE. îţi aduc ceva de-ale gurii: cei din Argos asediază templul şi nici prin minte să nu-ţi treacă să ieşi din el. moşnege.) Deschide uşa. ORESTE: Pînă la moarte voi fi singur. înarmaţi. PEDAGOGUL: De data asta îmi vei îngădui să nu-ţi dau ascultare. PRIMA ERINIE: Curaj. A DOUA ERINIE: în curînd foamea îl va alunga din bîrlog: pînă deseară vom şti ce gust are sîngele lui. ORESTE: Nu căuta să vii lîngă mine. tu cel mai drăgălaş dintre asasini ţi-am rămas eu: ai să vezi ce jocuri vom născoci ca să te. mănîncă. stăpîne. PEDAGOGUL: Ai înnebunit? Sînt aici. se pierde cu firea. Pe urmă.ORESTE: Sînt cu desăvîrşire singur. ORESTE: Bine. PRIMA ERINIE: Ba nu. ORESTE: Sărmana Electra! Intră Pedagogul. ORESTE: Fă aşa cum îţi spun.. frumoaselor. dacă prinosul meu e în stare să vă potolească.) O. o. Scena VI ACEIAŞI. unde eşti? Nu se vede nimic. Poftim. te-ar sfîşia de viu. în curînd nervii lui vor răsuna asemenea corzilor unei harpe sub gingaşele arpegii ale groazei. ORESTE: Zici că cei din Argos stau grămadă în faţa templului? PEDAGOGUL: Da! Şi n-aş putea să-ţi spun cine-i mai ticălos şi mai pornit să-ţi facă rău . Mulţimea împinge uşa cu violenţă şi se opreşte buimacă în prag.

ca un cîine care şi-a pierdut stăpînul. totul trebuie luat de la capăt. nici să mă plîngeţi. UN BĂRBAT: Eu îţi voi mînca ficatul. deci.| început să dea tîrcoale printre zidurile oraşului. supuşii mei. Şi totuşi. o. şi din pricina asta vă e teamă!? de mine. fiul lui Agamemnon. Totul este nou aici. Era o molimă groaznică . L-aţi întîmpinat pe ucigaş ca pe regele vostru. şi voi rnaţi respins pentru că nu eram de-al vostru. Pentru voi. aţi citit în j ochii lui că era de-ai voştri şi că nu avea curajul faptelor sale. avea mănuşi roşii pînă la coate.STRIGĂTE DIN MULŢIME: La moarte! La moarte! Ucideţi-l cu pietre. dar nu vă fie frică. oameni ai mei. aţi înţeles că omorul meu e în-j tr-adevăr al meu: îl iau asupră-mi în faţa soarelui. (Mulţimea murmură. Şi pentru mine începe viaţa. pentru voi| MUŞTELE t 89 ani ucis. toate sînt ale mele. vă e teamă de mine. oameni ăi mei. sînt morţii mei. Acum cincisprezece ani. încercaţi să trăiţi. pe tronul celui răpus de mine. preacredincioşii mei supuşi! Eu sînt Oreste.) Nu mai strigaţi? (Mulţimea tace. ORESTE (s-a ridicat): lată-vă. iar vechea crima a. Am venit să-mi cer înapoi regatul. O crimă pe care cel ce-o săvîrşeşte n-o poate îndura nu mai e crima nimănui. O FEMEIE: Eu îţi voi scoate ochii. gemînd încetişor. Vom turna plumb topit pe rănile tale.) Ştiu. Sfîşiaţi-l! La moarte! ORESTE (fără să-i audă): Soarele! MULŢIMEA: Nelegiuitule! Ucigaşule! Casapule! Te vom rupe în bucăţi. muştele voastre credincioase vau părăsit pentru mine. locuitori ai Argosului: nu mă voi aşeza. Adio. Scyros a fost năpădit de şobolani. Vă uitaţi la j mine. nu-i aşa? E aproape un accident. un alt ucigaş s-ăj ridicat în faţa voastră. Nu vă mai temeţi de morţii voştri. Vreau să fiu un rege fără ţară şi fără supuşi. iar ziuaj aceasta este ziua încoronării mele. regele vostru. Un zeu mi l-a oferit şi eu am spus nu. şiroind de sînge. locuitori ai Argosului. crima lui Egist.lighioanele rodeau totul şi locuitorii oraşului . e temeiul meu de viaţă şi mîndria mea. le iau pe toate asupra mea. dar vouă nu v-a fost teamă de el. Ascultaţi încă ceva: într-o vară. descumpănită. O viaţă ciudată. mănuşi de sînge. eu vă iubesc. Acum sînt de-al vostru. Şi iată. Greşelile şi mustrările voastre de cuget. voi nu puteţi nici să fflă. o. sîntem legaţi prin sînge şi sînt îndrituit să fiu regele vostru. pedepsiţi. spaimele voastre din timpul nopţii.

şovăitori . strigîndu-le celor din Scyros: „Daţi-vă la o parte!" (Mulţimea se dă la o parte. Iar cîntăreţul din fluier şi şobolanii lui au'pierit pentru totdeauna. cu paşi mari. Aşa! Iese. Eriniile se năpustesc urlînd după el. Priviţi! Priviţi muştele! Apoi. dintr-o dată. Cortina . El s-a ridicat în mijlocul oraşului .) Şi toţi şobolanii au înălţat capetele. Apoi a pornit-o la drum. au dat năvală pe urmele sale.aşa (se ridică în picioare). Dar într-o zi a venit un cîntăreţ din fluier.aşa cum fac muştele. aşa (coboară de pe piedestal).credeau că le-a sosit ceasul din urmă. A început să cînte din fluier şi toţi şobolanii s-au îmbulzit în jurul lui.