UNIVERSITATEA „A. I.

CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SILVIA PETRESCU

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ II

Concepte – metode – studii de caz

Anul IV Contabilitate şi Informatică de Gestiun

Iaşi – 2006

CUPRINS

Cuprins.......................................................................................5
PARTEA A III-A: ANALIZA FINANCIARĂ.................................5
CAPITOLUL1: BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE
......................................................................................................5
1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare.......................5
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară..................9
1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare. 11
1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare.........15
1.5. Metodele şi procedeele analizei financiare.......................19
1.6. Etapele analizei financiare................................................23
CAPITOLUL 2: ANALIZA RENTABILITĂŢII..............................24
2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă...........................24
2.2. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune.....................27
2.2.1. Solduri intermediare de gestiune – activitate.............28
2.2.2. Solduri intermediare de gestiune - rentabilitate.........28
2.3. Analiza marjelor de rentabilitate.......................................31
2.4. Analiza rezultatului din exploatare...................................33
2.5. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri.....................37
2.5.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute.........37
2.5.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri
39
2.6. Analiza capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării.....41
2.7. Analiza ratei rentabilităţii..................................................45
2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate........46
2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute......46
2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale. . .49
2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor...................51
2.8.1. Modalităţi de evaluare a riscurilor..............................58
2.8.1.1. Evaluarea riscului de exploatare..........................58
2.8.1.2. Evalurea riscului financiar....................................61
2.8.1.3. Evaluarea riscului total (global)............................63
2.8.2. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare. .64
CAPITOLUL 3: ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE PE BAZA
BILANŢULUI...............................................................................65
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare..................65
3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară...................66
3.3. Analiza echilibrelor financiare...........................................74
3.3.1. Analiza situaţiei nete..................................................75
3.3.2. Analiza fondului de rulment........................................78
3.3.3. Analiza necesarului de fond de rulment.....................82
3.3.4. Analiza trezoreriei.......................................................84
3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională. . .86
 3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios)..................90
3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului.....................90
3.4.2. Analiza ratelor de finanţare; structura finanţării.........94
3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ..........97
3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate; riscul financiar........100
3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii....................................110
3.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante..............118
3.6.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante....118
3.6.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante
...........................................................................................120
3.7. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie125
3.7.1. Analiza tabloului de finanţare...................................125
3.7.2. Analiza tabloului fluxurilor de numerar.....................129
3.8. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)...................132
3.9. Analiza bursieră a întreprinderii cotate...........................142

BIBLIOGRAFIE.........................................................................147

ANALIZA FINANCIARĂ

CAPITOLUL 1

BAZELE ZEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE

1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare

Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991
defineşte Analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi
evoluţiei unei întreprinderi privind structura sa financiară şi
rentabilitatea, pornind de la bilanţ, contul de rezultat şi de la toate
celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi obţinute
referitor la întreprindere şi viitorul său.
Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza
financiară este inclusă în categoria analizelor cu scop special, care a
apărut şi s-a dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani şi se află într-o
evoluţie permanentă. Printre factorii care au impus şi stimulat
dezvoltarea şi perfecţionarea analizei financiare pot fi amintiţi:
dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni; creşterea rolului băncilor şi
instituţiilor financiare în economie.
Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii
societăţilor anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre
financiare suficiente pentru asigurarea rambursării împrumuturilor
acordate de bănci, indiferent de evoluţia situaţiei financiare a
întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor rămânea doar
situaţia patrimonială a întreprinderii. Analiza financiară se limita doar
la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii.
În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau
beneficiilor nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele
economic şi contabil pentru profit erau foarte diferite, iar metodele
contabile conduceau la rezultate variabile în funcţie de metodele de
evaluare sau de amortizare folosite.
Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o
abordare modernă a analizei financiare, care tinde să devină un sistem
de tratare a informaţiei apt să ofere managerului datele necesare
adoptării deciziilor financiare. Rolul acestei discipline a crescut, în
sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează
date economice şi bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în
modele financiare necesare elaborării previziunilor. Evoluţia analizei
financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:
1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea
investiţiilor de talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi
ani, ceea ce a impus băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi
folosirea unor metode de analiză mai perfecţionate în vederea
acordării sau refuzului unor credite.
2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul
de non-plată le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic
şi financiar, deoarece noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă
pentru angajamentele pe termen lung.
3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea
studiului echilibrelor financiare şi a costului capitalului, indiferent de
provenienţa lui.
4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia,
variaţiile cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale
întreprinderii.
5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor
tehnici adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile
financiare şi contabile ale diferitelor ţări.
Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale
cerinţelor diverşilor utilizatori în funcţie de aspectele specifice
domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt:
gestionarii, acţionarii actuali si potenţiali, creditorii, personalul
întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari. Aceste categorii de
utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii,
cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit,
achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli
financiar, parte distinctă a diagnosticului economico-financiar,
orientată în special spre funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii.
Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza internă – sau din exterior
de către organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti
independenţi (analişti financiari) - analiza externă – conduce la
diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice
diverşilor utilizatori.
1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în
interiorul întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză
internă care vizează aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi
rezultatul. Ea are la bază date care permit efectuarea unor studii de
fineţe, având mai multe obiective:
a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin
urmărirea echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului
financiar.
b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare,
de distribuire a dividendelor, elaborându-se previziuni financiare
privind investiţiile, cheltuielile financiare, trezoreria în pregătirea
viitorului întreprinderii.
c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne.
d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este
fundamental pentru gestionari (manageri), clarificând nu numai
politica financiară, ci şi politica economică generală a întreprinderii
care motivează comportamentul actualilor şi potenţialilor parteneri sau
concurenţi.
2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii – particulari sau
întreprinderi – sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii,
deoarece ei investesc capitaluri supuse la riscuri. Remunerarea
acţionarilor este constituită prin dividende şi plus-valoarea aşteptată
de întreprindere. În concepţia unor autori (F. Modigliani şi M.H.Miller),
valoarea acţiunilor este dependentă de profit, independent de
dividende, în timp ce alţi autori (M.Gordon, E.Shapiro) consideră că
aceasta este egală cu valoarea actuală a fluxurilor dividendelor
estimate.
În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii
sperate de întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor
viitoare (beneficiul pe acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în
rentabilitatea imediată prin studiul politicii dividendelor şi al riscului în
vederea orientării spre titlurile avantajoase.
Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate
al întreprinderii şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în
îndatorarea acesteia, capacitatea de autofinanţare şi rentabilitatea
investiţiilor.
3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat
rapid în bănci interesate în capacitatea de rambursare a
împrumuturilor acordate clienţilor lor, aceasta se utilizează şi de către
întreprinderile care consimt să ofere împrumuturi sau avansuri altor
întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza diferă după cum este
vorba de împrumuturi pe termen scurt sau pe termen lung.
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea
întreprinderii, adică de capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor
pe termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la echilibrul financiar pe
termen lung, fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment şi a
necesarului de fond de rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele
specializate, băncile) trebuie să se asigure de solvabilitatea şi
rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata dobânzilor şi
rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor,
posibilitatea de rambursare, capacitatea de autofinanţare a
întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea împrumutului
acordat.
c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de
structura financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin
levierul financiar (raportul datorii-capitaluri proprii).
4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori
comerciali, interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi
acordarea de facilităţi, vizează solvabilitatea întreprinderii, clienţii
interesaţi în colaborarea pe termen lung vizează evaluarea continuităţii
întreprinderii.
5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite
întreprinderea constituie uneori unica sursă de venit a personalului
angajat. Mai mult, regimul de participare a salariaţilor la profit permite
acestuia perspectiva de a participa la beneficii în condiţiile legislaţiei în
vigoare. Aceasta creează interesul salariaţilor privind rentabilitatea pe
termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de muncă prin echilibrul
financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea întreprinderii şi
evitarea riscului de faliment.
6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală
trebuie să se asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite
şi de conformitatea anumitor operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar
fi de exemplu politica în domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai
marilor întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti
financiari – care studiază informaţiile economice şi financiare, ţin
legătura cu serviciile financiare ale întreprinderilor pentru a descoperi
perspectivele de dezvoltare şi a le evalua acţiunile pe piaţa financiară.
Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele,
punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe
care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de
rentabilitate şi riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru
financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor
pentru relaţii comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.

1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară

Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez,
Gestiunea financiară a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi)
constituie ansamblul de decizii şi activităţi care asigură reglarea
fluxurilor financiare ale întreprinderii, ceea ce implică: procurarea
fondurilor necesare activităţii la cel mai mic cost fără a-i afecta
echilibrul financiar şi asigurarea unui control constant al utilizării
corecte şi eficiente a fondurilor, ca principala restricţie a rentabilităţii.
Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în
fiecare moment a resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de
funcţiunea industrială şi comercială a întreprinderii, de situaţia sa
particulară şi de evoluţia conjuncturii economice.
Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi
vizează mai ales operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de
trezorerie, procurarea creditelor pe termen scurt, gestiunea încasărilor
la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării.
Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe
primul loc securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv,
capacitatea de a face faţă scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o
structură financiară care să lase suficientă supleţe gestiunii,
furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu riscurile
aferente.
Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin
reducerea dobânzilor şi a altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea
utilizării capitalurilor proprii. Aceste obiective la fel de prioritare trebuie
analizate în vederea găsirii unui compromis optim în fiecare moment
corespunzător strategiei generale a întreprinderii.
Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi
mijloace specifice entru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii
în vederea adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmăreşte
diagnosticarea situaţiei financiare pentru fundamentarea politicii
economico-financiare şi a strategiei întreprinderii. Astfel, analiza
financiară poate fi considerată ca prima fază a gestiunii financiare,
fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor
întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul fluxurilor
financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea
prognozelor.
Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii
financiare, atât în cadrul gestiunii financiare pe termen lung (deciziile
privind investiţiile, finanţarea şi repartizarea profitului), cât şi în cadrul
gestiunii financiare pe termen scurt (deciziile de trezorerie, gestiunea
trezoreriei şi a ciclului de exploatare).
 Primatul analizei financiare în gestiunea financiară şi exercitarea
controlului de gestiune poate fi ilustrat prin relaţia de feed-back în
triada:

Analiză financiară Decizii financiare Control de gestiune

În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins

considerabil, aceasta integrând studiul mediului întreprinderii, prin
analiza tendinţelor evoluţiei sectorului şi a domeniului concurenţial.
Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară
serveşte la evaluarea întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale,
pe baza capitalizării bursiere, ceea ce presupune acordarea unei valori
întreprinderii, care va servi gestionarilor de portofolii fiind obligatorie în
cazul întreprinderilor cotate la bursă.
În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza
financiară este tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului
global strategic, în care trebuie să se introducă elemente suplimentare
privind mediul economic şi social, precum şi elemente de ecologie.

1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare

Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice
adaptate scopului urmărit şi conduce la diagnosticul financiar; parte a
diagnosticului economico-financiar, alături de diagnosticul contabil,
fiind orientat în special spre rentabilitatea şi riscurile întreprinderii.
Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt
de a cunoaşte) şi împrumutat din practica medicinei, este un demers
care vizează recunoaşterea anumitor boli după simptomele lor, în
vederea descoperirii cauzelor şi instituirii terapiei necesare vindecării.
În acest scop se parcurg trei etape:
I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de
investigare.
II. Identificarea unei afecţiuni , ceea ce corespunde diagnosticului
propriu zis.
III. Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici
adecvate.
Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare,
procedează în acelaşi mod, având câteva obiective generale:
1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în
situaţia financiară şi a performanţelor întreprinderii;
2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale
întreprinderii;
3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea
unor acţiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.
Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra
sănătăţii financiare a întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale
gestiunii financiare, prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente
şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile pentru
diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor
utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic.
Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de
vedere al acţionarilor şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi
şi manageri). Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului
întreprinderii vizează răspunsul la patru întrebări esenţiale privind:
1) Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada
examinată şi care a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul
sectorului.
2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor
folosite şi dacă creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă.
3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă
aceasta este echilibrată, în contextul raportului între masele de
capitaluri pentru un suport financiar convenabil.
4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de
vulnerabilitate şi dacă există un risc de faliment crescut sau nu.
Dacă se urmăreşte creşterea se verifică dacă întreprinderea are
suficiente resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment
pentru activitatea curentă fără riscul de a dezechilibra structurile
financiare. De asemenea, se verifică dacă întreprinderea are o
rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce impune
compararea rezultatelor obţinute cu mijloacele folosite.
Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi
repartizat ele între partenerii interni şi externi ai întreprinderii permite
evaluarea performanţelor întreprinderii, care se reflectă în echilibrul
financiar. Aici se urmăreşte în primul rând dacă structurile financiare
ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul aptitudinii întreprinderii de
a face faţă angajamentelor pe termen scurt şi lung, ceea ce impune
examinarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii.
În al doilea rând, interesează modul în care este finanţată
întreprinderea, ceea ce impune cunoaşterea structurii capitalului prin
ponderea capitalului propriu şi a datoriilor. Din compararea rezultatelor
obţinute cu capitalurile utilizate apare rentabilitatea economică
rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile.
În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale
întreprinderea a ştiut să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune
studierea fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciţii.
Aici interesează care au fost în această perioadă utilizările noi ale
întreprinderii (investiţii corporale, necorporale, financiare, rambursarea
împrumuturilor) şi de ce noi resurse a dispus întreprinderea în aceeaşi
perioadă (autofnanţare sau credite).
Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în
finanţarea creşterii este necesar să se stabilească tablouri plurianuale
de fluxuri financiare, continuând cu introducerea elementelor de
analiză strategică, pentru a prevedea evoluţia structurilor financiare.
Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului
financiar exterior necesar diverşilor utilizatori se prezintă astfel:

Obiectivul Utilizator Analiza vizează Executantul

ul
Credite Banca Solvabilitatea Specialiştii băncii
bancare creditoare
Credit inter Furnizoru Echilibrul financiar Departamentul
- l pe termen scurt specializat al
- furnizorului.
întreprinder
i
Descoperire Banca Echilibrul financiar Serviciile specializate
bancară creditoar pe termen scurt ale băncii creditoare.
e
Împrumut Banca Echilibrul financiar Serviciile specializate
pe termen creditoar pe term. scurt + ale băncii sau
lung e Planul de creditorului.
finanţare
previzional.
Introducer Acţionar Rentabilitatea Servciile specializate
 e la bursă ii poten -ţială ale băncilor; Analiştii
pentru acţionari financiari.
Privatizarea Statul; Situaţia Cabinetele de audit şi
întreprinder Investitor financiară de comisari de conturi;
ii ii actuală; Serviciile specializate
Rentabilitate ale băncilor; Specialiştii
evaluatori.
potenţială pt.
studiul de
evaluare.

Analiza financiară condusă în vederea diagnosticului financiar

parcurge mai multe etape succesive complementare:
I. Prima etapă: Analiza creşterii întreprinderii
În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de
exploatare a întreprinderii, independent de funcţiunea financiară, în
trei timpi succesivi:
1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea
adăugată, marja comercială şi a elementelor componente, cu
următoarele precizări:
a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de
afaceri reflectă un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare
(stocuri costisitoare şi generatoare de depreciere);
b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-
evaluarea ei dă o imagine eronată asupra rezultatului.
2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic.
3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul
exploatării, rezultatul curent, rezultatul brut şi net al exerciţiului.
Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor
funcţiuni (financiară, comercială).
II. Etapa a doua: Analiza rentabilităţii
Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din
confruntarea rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea
pe baza căreia se poate aprecia eficienţa şi competitivitatea exploatării
şi a altor funcţiuni:
1) Marjele brute şi nete de rentabilitate;
2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară.
III. Etapa a treia: Echilibrul structurilor şi strategia financiară
Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se
vor acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viaţa
întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau
mai puţin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului
financiar:
1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier;
2) Determinarea independenţei financiare;
3) Acoperirea capitalurilor investite;
4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea
investiţiilor
IV. Etapa a patra: Aprecierea şi evaluarea riscurilor
Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele
acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă
falimentul iar altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune
următoarele:
1) Analiza riscului economic;
2) Analiza riscului financiar;
3) Analiza riscului de faliment.
Sinteza diagnosticului financiar vizează: punctele forte şi
punctele slabe.
În concluzie, diagnosticul financiar este orientat spre utilizatori şi
vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a riscurilor,
condiţiile de realizare a echilibrelor financiare şi autonomia, urmând
decizii majore: întreprinderea îşi întrerupe activitatea, îşi redefineşte
strategia sau politica pe termen scurt.
Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a
resurselor, pe baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un
credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare
sau de vânzare a acţiunilor.

1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare

O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic
financiar, care să permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor
previziuni financiare se bazează în primul rând pe de date şi informaţii
provenite din situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate
limita doar la acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor
informaţii:
a) Informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar;
b) Informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea;
c) Informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii.
Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia
generală a economiei la un moment dat, ştiut fiind că rezultatele
întreprinderii sunt influenţate de conjunctura favorabilă sau
nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală pot
determina creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului şi a cursului
acţiunilor la bursă.
Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă
la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de
producţie, care au incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor,
mijloacelor de finanţare.
Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt
obligatorii şi publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor
interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere.
Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele
reprezentative ale imaginii fidele a întreprinderii prezentată
partenerilor interni şi externi:
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor
investite şi a perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea
mijloacelor de producţie.
b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii
întreprinderii, sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea
întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi
minimizeze riscurile şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în
evaluarea corelaţiei risc-beneficiu. Cunoştinţele de care dispun aceştia
depind de poziţia lor faţă de întreprindere: dacă ei lucrează în
întreprindere sau deţin o participare însemnată, diagnosticul va fi mai
bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.
b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare,
doresc să-şi recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au
încredinţat întreprinderii, fiind interesaţi de indicatorii de performanţă,
de riscurile financiare şi de capacitatea de rambursare a acesteia.
c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea
solvabilităţii pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.
d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii
întreprinderii pentru colaborări pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat pentru prezentarea fidelă a patrimoniului,
a rezultatului şi a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie
să opereze prelevări şi să verse printr-un fel de impozit negativ
subvenţii şi ajutoare sociale sau fiscale directe, care sunt considerate
drept surse de finanţare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată
de contabilitatea generală, care oferă informaţiile necesare analizei
financiare prin documente de sinteză (conturi anuale) – Situaţiile
financiare anuale - ce se bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor
reglementărilor româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS 1), O.M.F.P.
1752/2005, care cuprinde următoarele documente egale ca importnţă:
1) Bilanţul;
2) Contul de profit şi pierdere;
3) Situaţia modificării capitalurilor proprii;
4) Situaţia fluxurilor de trezorerie (numerar);
5) Politici contabile şi note explicative.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii
despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei
financiare a întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat şi se prezintă
în raportul anual, alături de raportul administratorilor şi raportul
auditorilor financiari (cenzorilor).
Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată
şi prelucrată în cadrul analizei financiare în funcţie de obiectivele
vizate, trebuind să fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile,
complete şi să asigure eficienţa necesară printr-un raport cost-
beneficiu optim utilizatorilor.
• Bilanţul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la
un moment dat, situaţia patrimonială şi financiară a unei
întreprinderi. El redă, sub formă de tabel sau în listă, ansamblul
resurselor de care dispune întreprinderea la o anumită dată, ca şi
utilizările acestora la aceeaşi dată, indicând rezultatul pe care l-a
obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului financiar.
Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care
dispune întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile
proprii (ce aparţin acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri
şi cheltuieli) şi datoriile (de exploatare, financiare) şi sunt cuprinse în
pasivul bilanţului.
Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu
durabil sau activ imobilizat, şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau
activ circulant, sunt prezentate în activul bilanţului.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv
capacitatea acesteia de a se adapta schimbărilor mediului, oferind
informaţii esenţiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri
viitoare de numerar şi echivalente de numerar şi despre necesităţile
viitoare de resurse.
• Spre deosebire de bilanţ care înregistrează stocurile în sens larg,
respectiv, cantităţile acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii
la un moment dat, contul de profit şi pierdere traduce activitatea
întreprinderii în termeni de flux.
El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă
care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile,
moneda care ies ca şi cheltuieli (fluxul de ieşiri).
Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau în listă,
cheltuielile şi veniturile exerciţiului structurate pe categorii
(exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite
determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de
activităţi.
Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa
întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se
exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de
numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale
perioadei), permiţând să se stabilească gradul de eficienţă în utilizarea
de noi resurse.
În scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub
formă de tabel sau în listă a contului de rezultat ca şi a bilanţului
trebuie să fie identică de la un exerciţiu la altul. Formatul obligatoriu
de prezentare a conturile anuale cerut de reglementările contabile
româneşti armonizate prevede structura verticală a bilanţului şi a
contului de profit şi pierderi după natură, fără să fie însă restrictivă.
Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai
importante documente de raportare financiară, bilanţul ocupând locul
central în economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul
de rezultat fiind preferat în economiile finanţate prin contribuţia
capitalului privat.
• Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate
variaţiile pe care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de
început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar, permiţând analiza
capacităţii de menţinere a capitalului şi a rezultatului final (profitul
sau pierderea).
• Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea
întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar din
activitatea de exploatare şi din activitatea investiţională şi modul de
utilizare a acestora.
• Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre
bazele de întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile
adoptate, completează şi detaliază toate informaţiile prezentate în
celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ sau
prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate
în altă parte.
Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate
sistematic, trebuind să cuprindă informaţii detaliate care să servescă
analizei ulterioare, şi împreună cu celelalte documente de sinteză să
ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a
patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii în
exerciţiul financiar încheiat.
Situaţiile financiare anuale utilizate în diagnosticul financiar oferă
date şi informaţii pentru două abordări specifice:
1) Analiza-diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de
rezultat;
2) Analiza-diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.

1.5. Metodele şi procedeele analizei financiare

Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor
contabile şi financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte
situaţia financiară şi a-i înţelege evoluţia, foloseşte, în cadrul
metodologiei generale prezentate în capitolul I, o serie de instrumente
şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau
extern al diagnosticului financiar.
 Dacă, iniţial, analiza financiară desemna doar metodele de
examinare a documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor
de reclasament a contului de rezultate şi a bilanţului, în prezent cîmpul
de studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus
diversificarea metodelor şi procedeelor utilizate în scopul atingerii
obiectivelor.
Deosebirea dintre diferite tipuri de necesităţi financiare ale
întreprinderii a favorizat progresul metodelor de analiză financiară. În
acest sens, noţiunea de echilibru financiar nu are acelaşi conţinut în
analiza tradiţională bazată pe bilanţul financiar, în analiza funcţională
bazată pe bilanţul funcţional, sau în analiza prin fluxuri, care
completează metodele tradiţionale, fără însă a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare tradiţionale amintim:
• Compararea situaţiilor financiare
Compararea constituie prima treaptă a metodei a analizei
economice, frecvent aplicată în analiza financiară care permite
utilizatorilor să compare informaţiile din conturile anuale în timp pentru
a extrage tendinţa privind poziţia financiară şi performanţele
întreprinderii, precum şi în spaţiu cu unităţi similare.
Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început
de periodă permite determinarea modificării poziţiei financiare a
întreprinderii în cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi
ani permit evidenţierea trendului indicatorilor şi stau la baza
previziunilor financiare, ceea ce necesită date şi informaţii provenite
din 3 - 5 conturi anuale succesive.
Comparaţiile în spaţiu, între întreprinderi din acelaşi sector
permit întreprinderii de a se situa mai bine în cadrul sectorului şi de a-
şi cunoaşte forţele şi slăbiciunile în raport cu concurenţii.
Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea
indicatorilor faţă de un criteriu de referinţă, ale căror cauze trebuie
cunoscute, ceea ce impune efecturea unor analize factoriale şi
structurale. În acest scop, se utilizeză procedee de cuantificare a
influenţei factorilor (substituţia în lanţ, metoda balanţieră, metoda
soldului, ş.a), prezentate detaliat în capitolul I.
• Metoda de analiză prin rate (Ratios)
În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină
(Ratus = calculat, socotit), este sinonim cu: coeficient, raport, procent,
rată şi desemnează un raport economic sau financiar semnificativ între
două mărimi absolute care reprezintă două posturi sau grupe de
posturi din bilanţ, din contul de rezultat, sau din bilanţ şi din contul de
rezultat.
Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani,
sau sub formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor
informaţii mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale
mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi
raportate decât mărimi ce au relaţii între ele pentru a obţine o rată
semnificativă.
După elementele care se compară, aceste rate pot informa
analistul financiar asupra a numeroase aspecte ale întreprinderii pe
care doreşte să le evidenţieze: rentabilitatea, independenţa financiară,
rotaţia activelor, ş.a.
Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de
peste 20 de ani şi ea prezintă avantajul că permite analistului financiar
să urmărească progresul întreprinderii şi să prezinte imaginea acesteia
utilizatorilor. Este însă vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a
avea rate bune la închiderea exerciţiului nu implică neapărat un viitor
favorabil pentru întreprindere.
Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta
oferind de multe ori doar un fragment al unor informaţii necesare
pentru o decizie financiară. Rareori o rată luată izolat este
semnificativă prin ea însăşi, nefiind suficientă pentru a caracteriza o
întreprindere. Numai o baterie de rate urmărite în dinamică pe mai
mulţi ani şi comparate cu întreprinderi similare, sau cu valori standard
pot îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor financiare.
Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea
cât mai bună a întreprinderii şi evaluarea cât mai reală a
performanţelor şi dificultăţilor sale, utilizarea corectă a acesteia
impune respectarea câtorva cerinţe de bază:
1) Asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor
în aceleaşi unităţi.
2) Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între
care trebuie să existe relaţii directe;
3) Compararea ratelor în timp, spaţiu, sau cu valori standard.
Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul
financiar, dar este frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial,
fiscal) şi vizează în general dinamica indicatorilor (prin indici cu bază
fixă sau cu bază în lanţ) sau structura lor, alături de ratele financiare
de rotaţie, rentabilitate, finanţare, ş.a.
Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de
organismul specializat care le elaborează, dar acestea vizează în
general: activitatea şi randamentul întreprinderii, marjele şi
rentabilitatea, investiţiile şi finanţarea; structura financiară şi riscurile.
Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme
cuprinzând baterii care cuprind următoarele rate:
1) Rate de analiză a factorilor de producţie;
2) Rate de gestiune şi de rentabilitate;
3) Rate de exploatare;
4) Rate financiare.
Potrivit reglementărilor contabile româneşti armonizate
întreprinderile trebuie să raporteze în Nota explicativă 9 Principalii
indicatori economico-financiari următorii indicatori sub forma unei
baterii de rate:
I. Indicatori de lichiditate:
1) Lichiditatea generală (Lg);
2) Lichiditatea imediată (Li).
II. Indicatori de risc:
1) Gradul de îndatorare (Gd);
2) Acoperirea dobânzilor (Ad).
III. Indicatori de activitate:
1) Viteza de rotaţie a stocurilor (Ns);
2) Număr de zile de stocare (Ds);
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi (Dc);
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori (Df);
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate (Nai);
6) Viteza de rotaţie a activelor totale (Na).
IV. Indicatori de profitabilitate:
1) Rentabilitatea capitalului angajat (Re);
2) Marja brută din vânzări (Rv).
Bateria de rate de mai sus cuprinde indicatori reprezentativi ce
servesc în următoarele scopuri:
1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele),
consecinţele deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura
financiară;
2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei
financiare;
3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea
propriilor rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare.
• Metoda analizelor specifice
În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o
serie de metode specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-
solvabilităţii, analiza rentabilităţii şi riscului, analiza activităţii
(gestiunii) întreprinderii, analiza structurii financiare (calculul
levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri, analiza discriminantă,
scoringul (riscul de faliment) ş.a.
• Utilizarea instrumentului informatic
Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de
accesul şi utilizarea instrumentului informatic în mai multe direcţii:
1) Stocarea datelor;
2) Calculul ratelor;
3) Determinarea echilibrelor financiare;
4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;
5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.
Atingerea obiectivelor analizei financiare în vederea elaborării
diagnosticului financiar care vizează în special performanţele
(rentabilitatea) şi riscurile impune efectuarea unor analize complexe –
structurale şi factoriale- prin utilizarea combinată a mai multor
procedee şi tehnici de analiză multicriterială şi multifactorială.

1.6. Etapele analizei financiare

Efecturea unei analize financiare ample care să conducă la un
diagnostic financiar complet presupune parcurgerea mai multor etape:
1) Etapa preliminară
Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii
se vor prezenta informaţii privind: sectorul de activitate; evoluţia cifrei
de afaceri în ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creşterii beneficiului
brut şi net, rata rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor
proprii) riscurile, îndatorarea totală şi datoriilor pe termen scurt în
pasivul bilanţului, ş.a.
2) Examinarea situaţiei financiare
Aceasta presupune următoarele:
a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă solduri
semnificative privind activitatea economică şi rentabilitatea (Cascada
SIG).
Pornind de la aceste solduri se poate examina structura
costurilor şi evoluţia lor, cu reflectarea în costuri a consumului de
resurse.
b) Analiza bilanţului financiar şi funcţional, care vizează evoluţia
structurii financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii
capitalurilor.
c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar
(trezorerie).
Acesta constituie un examen al politicii de investiţii, de finanţare
şi de distribuire a profitului net, care permite o analiza dinamică a
fluxurilor financiare şi a fluxurilor de trezorerie.
3) Formularea diagnosticului financiar
În sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe, aşa
cum au rezultat din analiza efectuată.
Rezultatele analizei financiare vor fi valorificate diferit, în funcţie
de utilizator, dar în general, se va căuta răspuns la întrebări de natură
financiară, economică, fiscală, juridică. O atenţie specială se va acorda
aspectelor de natură financiară, cum ar fi cererea de credite pe termen
scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi acţiuni, noi investiţii,
sau din contra, dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de
ipoteze care trebuie să se bazeze pe informaţii economice, financiare,
monetare diverse
 CAPITOLUL 2

ANALIZA RENTABILITĂŢII

PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE

2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă

Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă
capacitatea întreprinderii de a obţine profit, ceea ce reflectă
performanţa acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât
mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii (acţionari, salariaţi,
creditori, stat), cât şi creşterea valorii sale, pentru asigurarea propriei
dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiţionată de
desfăşurarea unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea
factorilor de producţie şi a capitalurilor utilizate, indiferent de
provenienţă.
Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă
rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare,
cu atât se pot forma noi surse disponibile pentru alte investiţii în
diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări,
crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din
comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse
reflectate în cheltuielile aferente.
După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi
eforturi în analiza rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de
evaluare: în mărimi absolute şi în mărimi relative. Indicatorii în mărimi
absolute se obţin ca marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar
indicatorii în mărimi relative se obţin ca rate (rapoarte) între rezultate
şi cheltuieli sau capitaluri utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de
rentabilitate al întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte
rentabile cu marje mici şi invers, rentabilităţi slabe cu marje mari.
Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în
modul cel mai sintetic eficienţa utilizării capitalurilor.
 Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de
rezultat Profit şi pierdere, situaţie financiară anuală redactată în
termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce
permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă
performanţa întreprinderii, respectiv capacitatea de a genera fluxuri
viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată după natură şi
după funcţii (destinaţie), fiind redat tabelar sau în listă.
Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară
permite determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri:
Debit Contul de profit şi pierdere Credit
Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
(+) A. Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)

Reglementările contabile româneşti armonizate preferă formatul

contului de profit şi pierdere după natură în listă, dar Nota explicativă 4
Analiza rezultatului din exploatare cere detalierea rezultatului şi după
destinaţie.

De exemplu, Contul de profit şi pierdere al întreprinderii luate în

studiu, conform formatului de prezentare în listă este redat în Tabelul
1:

Aplicaţia 1: Contul de profit şi pierdere în listă

Tabelul 1
Nr Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul Abateri Indic
. financiar i
rd (milioane lei) Preced Curent (± Δ) (%)
. ent
1. Cifra de afaceri netă 53501 78351 +2485 146,
6 8 02 4
Producţia vândută (Pv) 530551 777384 +2468 146,
33 5
Venituri din vânzarea mărfurilor 4465 6134 + 1669 137,
4
2. Variaţia stocurilor (ct. 711) - 4924 - - 182
a. - Sold C 50069 89949 85025 6
b. - Sold D 54993 29637 - 20432 60,2
119586 + 217,
64593 4
3. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,
8
4. Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,
2
VENITURI DIN EXPLOATARE 53510 70042 +1653 130,
-TOTAL(1 + 2a - 2b + 3 + 4) 8 5 17 9
5. Chelt.cu mat.prime + mater. 219897 296076 + 134,
a. consumabile 76179 6
Alte cheltuieli materiale 4894 2879 - 2015 58,1
b. Alte chelt, din afară (cu energie 49306 48420 - 886 98,2
+ apă)
Cheltuieli privind mărfurile(ct. 4158 5350 + 1192 128,
607) 7
6. Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 135,
39840 5
a. Salarii 77140 197482 +1203 256,
42 0
b. Cheltuieli cu asigurările şi prot. 35125 44623 + 9498 127,
socială 0
7. Ajustarea val. imobiliz.corp.+ 10000 50445 + 504,
a. necorporale 40445 4
a. Cheltuieli 10000 50445 + 504,
1. 40445 4
7. Ajustarea valorii activelor 653 876 + 223 134,
b. circulante 1
b. Cheltuieli (+) 653 2218 + 1565 233,
1. 7
b. Venituri (-) - 1342 + 1342 -
2.
8. Alte cheltuieli de exploatare 33929 49667 + 146,
15738 4
8. Cheltuieli privind prestaţiile 21449 32692 + 152,
1 externe 11243 4
8. Chelt.cu alte impozite, taxe, 5555 8441 + 2886 151,
2 vărsăminte 9
8. Chelt. despăgubiri, donaţii, 6924 8534 + 1610 123,
3 active cedate 2
CHELTUIELI DE EXPLOATARE 43210 60581 +1737 140,
-TOTAL 0 7 17 2
 REZULTATUL DIN 10300 94608 - 8400 90,9
EXPLOATARE 8
9. Venituri din interese de - - - -
participaţie
1 Venituri din dobânzi 298 751
+ 453 252,
0. 0
1 Alte venituri financiare 2739 4890 + 2151 178,
1. 5
VENITURI FINANCIARE-TOTAL 3097 5641 + 182,
2544 1
1 Ajustarea valorii imobiliz. 30886 - - 30886 -
2. financiare
1 Cheltuieli privind dobânzile 4525 7008 + 154,
3 2483 8
1 Alte cheltuieli financiare 19898 23952 + 120,
4 4054 3
.
1 REZULTATUL CURENT 50796 69289 + 136,
5 18493 4
.
1 REZULTATUL - - - -
6 EXTRAORDINAR
.
1 VENITURI TOTALE 53820 70606 +167 131,
7 4 6 862 2
.
1 CHELTUIELI TOTALE 48740 63677 +149 130,
8 8 7 369 6
.
1 REZULTATUL BRUT 50796 69289 + 136,
9 18493 4
.
2 Impozitul pe profit 10128 17905 + 176,
0 7777 8
.
2 REZULTATUL NET AL 40668 51384 + 126,
1 EXERCIŢIULUI FINANCIAR 10716 3
.
2 REZULTATUL PE ACŢIUNE
2 - de bază 0,137 0,174 + 200,
. - diluat 0,137 0,174 0,137 0
+0,13 200,
7 0

Din analiza datelor Tabelului 1 se constată că indicatorii de

performanţă ai întreprinderii au cunoscut dinamici ascendente,
rezultatul net al exerciţiului înregistrând o creştere de 26,3 %.
Creşterea rezultatului brut al exerciţiului a fost consecinţa
creşterii veniturilor totale cu 31,2 %, iar a cheltuielilor totale cu 30,6 %.
Studiul modului de determinare a rezultatului constituie
preambulul analizei rentabilităţii, al analizei financiare, al
diagnosticului financiar şi al evaluării întreprinderii. Pornind de la
rezultat se defineşte capacitatea de autofinanţare a întreprinderii,
autofinanţarea şi conceptul de cash-flow, care sunt la originea
conceptului de flux de trezorerie.

2.2. Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi
analizate pentru a obţine indicatori necesari gestiunii, prin amenajarea
Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune (Cascada SIG).
Soldurile în “Cascadă” permit evidenţierea legăturii dintre
funcţiunea de exploatare şi funcţiunea financiară a întreprinderii şi pot
fi împărţite în două categorii: SIG – activitate şi SIG – rentabilitate.
În partea finală a Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune
se determină două solduri reziduale de flux (Capacitatea de
Autofinanţare şi Autofinanţarea), indicatori de interes în analiza
financiară prin semnificaţia şi utilitatea lor în aprecirea performanţelor
financiare şi în calculul unor rate financiare semnificative.

2.2.1. Solduri Intermediare de Gestiune – activitate

Din punctul de vedere al analizei economice, soldurile
intermediare de gestiune caracteristice exploatării sunt indicatorii
valorici ai producţiei şi comercializării prezentaţi pe larg şi analizaţi
detaliat în capitolul II:
1) Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu
ocazia activităţii curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul
relaţiei:
CA =Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)
(Vmf)+
+ Producţia vândută (activitatea industrială) (Pv).
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de
întreprindere prin activitatea de comercializare (produse şi mărfuri
cumpărate şi revândute), este un element al valorii adăugate şi se
determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).
3) Producţia exerciţiului (Pex) cuprinde bunurile şi serviciile produse de
întreprindere în cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egal
cu suma:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (±ΔS) +
Producţia
imobilizată (Pi).
4) Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la
circuitul economic prin propria activitate şi se calculează cu relaţia:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) –
– Consumurile intermediare (Ci).

2.2.2. Solduri Intermediare de Gestiune – rentabilitate

Contul de profit şi pierdere permite evaluarea performanţelor
întreprinderii, prin stabilirea conexiunii între soldurile intermediare de
activitate economică şi fluxul de rezultate, având ca punct de plecare
valoarea adăugată.
1) Excedentul brut (Insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul
realizat din activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se
măsoare capacitatea de a genera şi conserva fonduri în condiţii de
funcţionare, fiind independent de politica financiară, fiscală şi în
domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relaţiei:
EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenţii de exploatare (Sbv)
-
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul
(Chp).
2) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa comercială şi
industrială a întreprinderii, fiind independent de politica financiară şi
fiscală, dar ţine cont de amortizare şi provizioane; se determină cu
relaţia:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare
(Ave) –
– Amortizări şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa:
Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
3) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară,
cuprinde elemente de fluxuri financiare şi elemente ce corespund
riscurilor ataşate, fiind intermediar între rezultatul de exploatare şi
rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
4) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a
întreprinderii, nu este influenţat de elemente extraordinare sau fiscale
pure şi este egal cu suma:
Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli
financiare).
5) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită a
întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă şi se determină ca
diferenţă:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.
6) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) constituie soldul rezidual între
veniturile totale şi cheltuielile totale şi se determină ca diferenţă:
Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) constituie soldul final după
aplicarea cotei procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut,
conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 - i).
Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial
distribuit (participare salariaţi la profit, dividende acţionari) sau
reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii prin autofinanţare)
De exemplu, Soldurile Intermediare de Gestiune calculate pe
baza contului de profit şi pierdere (Tabelul 1) sunt prezentate în
Tabelul 2, din care se desprind următoarele concluzii:
1. Creşterea marjei comerciale cu 55 % s-a datorat creşterii mai rapide
a veniturilor din vânzarea mărfurilor faţă de costul de cumpărare
(137,4 > 128,7%).

Aplicaţia 2: Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Tabelul 2
Nr Solduri intermediare de Exerciţiul financiar Abateri Indici
. gestiune
cr (milioane lei) Precede Curent (± Δ) (%)
t. nt
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 4465 6134 + 1669 137,
4
2. Costul mfurilor vândute 4158 5350 + 1192 128,
(Chmf) 7
3. Marja comercială (Mc)(1-2) 307 784 + 477 155,
 0
4. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 + 146,
246833 5
5. Cifra de afaceri netă (CA) 535016 783518 + 146,
(1+4) 248502 4
6. Variaţia stocurilor (±ΔS) - 4924 - 89949 - 85025 1826
7. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,
8
8. Producţia exerciţiului(Pex) 526225 689688 + 131,
(4+6+7) 163463 0
9. Consumuri intermediare (Ci) 292546 380067 + 129,
87521 9
1 Valoarea adăugată (Vad) 233987 310405 + 132,
0. (3+8-9) 76418 6
1 + Subvenţii de exploatare - - - -
1.
1 - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,
2. 9
1 - Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 135,
3. 39840 5
1 = Excedent brut de 116167 149859 + 129,
4. exploatare(EBE) 33692 0
1 + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,
5. 2
1 - Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 504
6. 40445
1 - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,
7. 2
1 = Rezultatul din exploatare 103008 94608 - 8400 91,8
8. (Rexp)
1 Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,
9. 1
2 - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 55,9
0.
2 = Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 48,5
1. 26893
2 Rezultatul curent (Rcrt)(18 + 50796 69289 + 136,
2. 21) 18493 4
2 Rezultatul extraordinar - - - -
3. (Rextr)
2 Rezultatul brut (Rbr)(22 +23) 50796 69289 + 136,
4. 18493 4
3 - Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,
0. 8
3 = Rezultatul net (Rnet)(24 - 40668 51384 + 126,
1. 30) 10716 3

2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 46,4 % s-a datorat atât creşterii

producţiei vândute, cât şi a vânzărilor de mărfuri.
3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 31 % s-a datorat atât creşterii
destocajului cât şi creşterii producţiei imobilizate.
4. Creşterea valorii adăugate cu 32,6 % a fost consecinţa creşterii mai
rapide a producţiei exerciţiului în raport cu consumurile
intermediare(131 > 129,9 %).
5. Creşterea Excedentului Brut din Exploatare cu 29 % s-a datorat
creşterii valorii adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor
impozite şi taxe.
6. Reducerea Rezultatului din Exploatare cu 8,2 % s-a datorat creşterii
mai lente a sumei dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri

 149859 + 4604 154463 

 = = 128 % 
din exploatare  116167 + 4418 120585  comparativ cu suma
dintre amortizare şi alte cheltuieli de exploatare

 50445 + 9410 59855 

 = = 340 ,5 % 
 10000 + 7577 17577 .
7. Reducerea pierderii financiare cu 45,8 % a fost consecinţa creşterii
veniturilor financiare şi a reducerii cheltuielilor financiare.
8. Creşterea Rezultatului Curent cu 36,4 % a fost consecinţa reducerii
în proporţie mai mare a pierderii financiare (54,2 %) comparativ cu
scăderea rezultatului din exploatare (8,2 %).
9. Lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului
curent cu rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 % ca urmare a
creşterii mai rapide a veniturilor totale (31,2 %) comparativ cu
cheltuielile totale (0,6 %).
10. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3 % într-un
ritm inferior creşterii rezultatului brut (36,4 %) datorită creşterii mai
rapide a impozitului pe profit (36,4 %).

2.3. Analiza marjelor de rentabilitate

Contul de rezultat este un document care preia ansamblul
cheltuielilor şi veniturilor exerciţiului pe trei niveluri de activitate:
exploatare, financiar, extraordinar, de unde rezultă profitul (+) sau
pierderea (-) pentru fiecare nivel.
Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate,
rezultatul pe tipuri de activităţi fiind determinat sub forma marjelor:
A. Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de
exploatare;
B. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (±);
C. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare(A) + Rezultatul
financiar(B);
D. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli
extraordinare;
E. Rezultatul brut = Venituri totale - Cheltuieli totale;
F. Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit.
În partea finală a contului de profit şi pierdere se determină:
G. Rezultatul/acţiune = Rezultatul brut (net)/Număr acţiuni.
Pe baza analizei datelor Tabloului SIG (Tabelul 2) privind marjele
de rentabilitate ce caracterizează fluxul de rezultate din contul de
profit şi pierdere se obţin datele din Tabelul 3:

Aplicaţia 3: Fluxul de rezultate ale contului de profit şi

pierdere
Tabelul 3
Nr Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
.
crt (milioane lei) Preceden Curent (± Δ) (%)
. t
1. Rezultatul din exploatare + + - 8400 91,8
(Rexp) 103008 94608
2. Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 48,5
26893
3. Rezultatul curent (Rcrt) 50796 69289 + 136,
18493 4
4. Rezultatul extraordinar - - - -
(Rextr)
5. Rezultatul brut (Rbr) 50796 69289 + 136,
18493 4
6. Rezultatul net (Rnet) 40668 51384 + 126,
10716 3
7. Numărul de acţiuni (mii) 59200 295996 + 500,
236796 0
8. Rezultatul net/acţiune
- de bază 0,687 0,174 - 0,513 25,3
- diluat 0,687 0,174 - 0,513 2
25,3
2

Din analiza datelor Tabelului 3 se constată următoarele:

1. Rezultatul din exploatare s-a redus cu 8,2 %, ca urmare a decalajului
nefavorabil între dinamica veniturilor şi a cheltuielilor de exploatare:
IVexp < IChexp (130,9 < 140,2).
2. Rezultatul financiar constituie o pierdere, care s-a redus cu 45%
datorită creşterii veniturilor financiare cu 82% şi reducerii cheltuielilor
aferente cu 44%.
3. Rezultatul curent a crescut cu 36,4 % datorită decalajului indicilor de
dinamică: IRexp > IRfin (91,8 > 45,8 %).
4. Inexistenţa rezultatului extraordinar antrenează egalitatea
rezultatului brut cu rezultatul curent.
5. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3%, datorită
creşterii mai rapide a rezultatului brut, ceea ce a majorat rezultatul pe
acţiune cu 27 %.
Pornind de la veniturile din producţia exerciţiului, analiza
cheltuielilor prin funcţii permite determinarea mai multor marje de
rentabilitate:
1) Marja industrială = Producţia exerciţiului – Costul aprovizionărilor;
2) Marja costurilor de producţie = Marja industrială – Alte cheltuieli
de producţie.
Aceste marje sunt caracteristice activităţii industriale a
întreprinderii şi trebuie raportate la marja comercială specifică
activităţii de comerţ. Ele pun în evidenţă faptul că producţia stocată şi
cea imobilizată nu reprezintă decât venituri calculate (transferuri de
cheltuieli) şi că numai producţia vândută şi vânzările de mărfuri
generează rezultat.
3) Marja costului de cumpărare = Cifra de afaceri – Costul de
cumpărare;
4) Marja comercială = Vânzări de mărfuri – Costul de cumpărare a
mărfurilor;
5) Marja costurilor variabile = Cifra de afaceri – Cheltuieli variabile.
Aceste marje se analizează la nivelul rezultatului curent,
deoarece elementele extaordinare nu sunt dependente de vânzări,
ceea ce poate fi ilustrat pe baza datelor Tabelului 4:

Aplicaţia 4: Marje de rentabilitate aferente cheltuielilor prin

funcţii
Tabelul 4
Nr Venituri şi cheltuieli prin Exerciţiul financiar Abateri Indici
 . funcţii
crt (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
.
1. Producţia exerciţiului 526225 689688 + 131,
163463 0
2. Costul aprovizionărilor 292546 380067 + 129,
87521 9
3. Marja industrială (1 – 2) 233679 309621 + 132,
75942 5
4. Alte cheltuieli de producţie 37885 55015 + 145,
17130 2
5. Marja costurilor de producţie 195794 254606 + 130,
(3 - 4) 58812 0
6. Cifra de afaceri 535016 783518 + 146,
248502 4
7. Costul de cumpărare 344015 482320 + 140,
138305 2
8. Marja costului de cumpărare 191001 301198 + 157,
(6 - 7) 110197 7
9. Cheltuieli variabile 383562 49481 + 130,
115919 2
1 Marja costurilor variabile (6 - 151454 284037 + 187,
0. 9) 132583 5
1 Vânzări de mărfuri 4465 6134 + 1669 137,
1. 4
1 Costul de cumpărare a 4158 5350 + 1192 128,
2. mărfurilor 7
1 Marja comercială (11 – 12) 307 784 + 477 155,
3. 0

Din analiza datelor Tabelului 4 se constată următoarele:

1. Prin producţia exerciţiului, marja industrială a crescut cu 32,5 % ca
urmare a creşterii mai rapide a producţiei exerciţiului faţă de costul
aprovizionărilor.
2. Marja costurilor de producţie a crescut cu 30 % în condiţiile creşterii
marjei industriale şi a altior cheltuieli de producţie cu 45,2 %.
3. Prin cifra de afaceri, marja costului de cumpărare a crescut cu 57,7
%, în condiţiile creşterii cifrei de afaceri cu 46.4 % şi a costului de
cumpărare cu 40,2 %, în timp ce marja costurilor variabile a crescut cu
87,5 %.
4. Marja comercială a crescut cu 55 % ca urmare a creşterii vânzărilor
de mărfuri cu 37,4 % şi a costului mărfurilor vândute cu 28,7 %.

2.4. Analiza rezultatului din exploatare

Rezultatul din exploatare este dominant în rezultatul brut al
exerciţiului, caracterizează în mărime absolută rentabilitatea activităţii
curente a întreprinderii şi este calculat cu ajutorul relaţiei:
 Chexp 
R exp = Vexp − Chexp = V exp 1 −  = Vexp ⋅ R,
 Vexp 
în care:
R = 1 – I = Rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare.
De exemplu, preluând date din Tabelul 1 rezultă datele din
Tabelul 5:

Aplicaţia 5: Calculul rezultatului din exploatare

Tabelul 5
Nr Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
.
cr (milioane lei) Precede Curent (± Δ) (%)
t. nt
1. Venituri din exploatare - total 535108 700425 + 130,
165317 9
2. Cheltuieli de exploatare - 432100 605817 + 140,
total 173717 2
3. Rezultatul din exploatare 103008 94608 - 8400 91,8
(Rexp)
4. I = Ch exp /Vexp 0,808 0,865 + 0,057 107,
2
5. R = 1 - I 0,192 0,135 - 0,057 69,9
6. Rexp = Vexp · R 103008 94608 - 8400 91,8

Din analiza datelor Tabelului 5 rezultă următoarele:

Modificarea rezultatului din exploatare este egală cu diferenţa:
∆ = Vexp1 ∙ R1 – Vexp0 ∙ R0 = 94608 – 103008 = - 8400 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆Vexp + ∆R,
în care:
∆Vexp = (Vexp1 - Vexp0) ∙ R0 = 165317 · 0,192 = + 31741 mil. lei;
∆R = Vexp1 ∙ (R1 - R0) = 700425 · (- 0,057) = - 40141 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Vexp + ∆R = + 31741 – 40141 = - 8400 mil. lei = ∆.
În concluzie:
1. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei (8,2%) s-
a realizat în condiţiile creşterii veniturilor din exploatare, datorită
reducerii ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare 0,057 lei (30,1
%).
2. Reducerea ratei de eficienţă (R) s-a datorat creşterii cheltuielilor de
exploatare la 1 leu venituri aferente cu 0,057 lei (7,2 %), ceea ce
echivalează cu creşterea indicatorului Cheltuieli la 1000 lei venituri.
Aprofundarea analizei rezultatului din exploatare (Nota
explicativă 4) implică abordarea structurii cheltuielilor de exploatare
după destinaţie şi calculul rezultatului din exploatare conform relaţiei:
Rexp = Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (RCA) –
Cheltuieli de desfacere (Chd) - Cheltuieli generale de administraţie
(Chad) + Alte venituri din exploatare (Ave),
în care:
RCA = Cifra de afaceri netă (CA) – Costul bunurilor vândute şi al
serviciilor prestate (Cv), unde:
Cv = Cheltuielile activităţii de bază (Chab) + Cheltuielile activităţilor
auxiliare (Chaa) + Cheltuielile indirecte de producţie (Chi).

De exemplu, aprofundăm analiza Rezultatului din Exploatare

conform Notei Explicative 4, pe baza datelor Tabelului 6, din care se
desprind:următoarele:
Modificarea rezultatului din exploatare este egală cu diferenţa:
Δ = Rexp1 – Rexp0 = 94608 - 103008 = - 8400 mil. lei;
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔRCA + ΔChd + ΔChad + ΔAve,
în care:

Aplicaţia 6: Analiza rezultatului din exploatare

Tabelul 6
Nr Indicatorul Exerciţiul financiar Abateri Indici
.
crt (milioane lei) Precede Curent (± Δ) (%)
. nt
1. Cifra de afaceri netă (CA) 535016 783518 + 146,
248502 4
2. Cost bunuri vând. şi 344015 482320 + 140,
serv.prest.(Cv) 138305 2
3. Cheltuielile activit. de bază 239083 335202 + 140,
(Chab) 96119 2
4. Cheltuielile activit. auxiliare 43364 60798 + 140,
 (Chaa) 17434 2
5. Cheltuielile indirecte de prod. 61568 86320 + 140,
(Chi) 24752 2
6. Rezultat brut aferent CA nete 191001 301198 + 157,
(1-2) 110197 7
7. Cheltuielile de desfacere 10251 16373 + 6122 159,
(Chd) 7
8. Cheltuieli grale de administr. 82160 194821 +11266 137,
(Chad) 1 1
9. Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,
(Ave) 2
10 Rezultatul din exploatare (6-7- 103008 94608 - 8400 91,8
. 8+9)

a) Pe prima treaptă de diviziune:

ΔRCA = RCA1 – RCA0 = 301198 – 191001 = + 110197 mil. lei;
ΔChd = Chd0 – Chd1 = 10251 – 16373 = - 6122 mil. lei;
ΔChad = Chad0 – Chad1 = 82160 – 194821 = - 112161 mil. lei;
ΔAve = Ave1 – Ave0 = 4604 - 4418 = + 186 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔRCA+ ΔChd +ΔChad +ΔAve =110197- 6122-112661+186= + 8400
mil.lei = Δ.
b) Pe treapta a doua de diviziune: Δ RCA = ΔCA + ΔCv,
în care:
ΔCA = CA1 – CA0 = 783518 – 535016 = + 248502 mil. lei;
ΔCv = Cv0 – Cv1 = 344015 – 482320 = - 138305 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔCA + ΔCv = 248502 – 138305 = + 110197 mil. lei = ΔRCA.
În concluzie:
1. Reducerea rezultatului din exploatare a fost consecinţa creşterii mai
rapide a sumei cheltuielilor de desfacere şi de administraţie
comparativ cu suma rezultatului brut aferent cifrei de afaceri şi altor
venituri din exploatare:
16373 + 194821 301198 + 4604
= 228,5 〉 156 ,5 =
10251 + 82160 191001 + 4418 .
2. Creşterea rezultatului brut aferent cifrei de afaceri nete s-a datorat
creşterii mai rapide a cifrei de afaceri faţă de costul bunurilor vândute
(146,4 > 140,2 %).
 2.5. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri
După provenienţă rezultatul aferent cifrei de afaceri (RCA)
cuprinde două componente, corespunzător modului de calcul al cifrei
de afaceri: rezultatul (beneficiul) din producţia vândută (B) şi rezultatul
(beneficiul) din vânzările de mărfuri (Bmf):
RCA = B + Bmf

2.5.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

Beneficiul (B) aferent producţiei vândute se determină cu relaţia:
B = ∑q(S)p - ∑q(S)c,
în care:
q = Volumul fizic al produselor vândute;
S = Structura sortimentală a producţiei vândute;
p = Preţul mediu de vânzare al produselor;
c = Costul complet unitar al produselor.
De exemplu, efectuăm analiza factorială a beneficiului aferent
producţiei vândute folosind datele din Tabelul 7:

Aplicaţia 7: Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

Tabelul 7
Produse Valoarea vânzărilor la Valoarea vânzărilor la cost
convenţion preţ (milioane lei)
ale (milioane lei)
q0 . p0 q1 . p1 q1 . p0 q0 . c 0 q1 . c 1 q1 . c 0
A – to 21222 32650 32028 186990 318240 281520
1 1 0
B – buc. 18569 28763 25380 156826 265080 214320
2 2 0
C – buc. 13263 16325 15746 117936 147744 139968
8 1 4
Total 53055 77738 73154 461752 731064 635808
1 4 4

Pe baza datelor Tabelului 7 se obţin următoarele rezultate:

B0 =∑ q ( S ) ⋅ p − ∑ q S ⋅ c = 530551 − 461752 = 68799 mil. lei;
0 0 0

0 


0

0

B = ∑ q ( S ) ⋅ p − ∑ q S ⋅ c = 777384 − 731064 = 46320

1 1 1 1

1

1 1
  mil. lei.
Modificarea beneficiului este egală cu diferenţa:
∆ = B1 – B0 = 46320 – 68799 = - 22479 mil. lei.
 Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆q + ∆S + ∆c + ∆ p ,
în care:
∆q = [ ∑ q1( S0 ) ⋅ p0 − ∑ q1( S0 ) ⋅ c0 ] − B0 = B0 ⋅ Iq − B0 = B′0 − B0 =
731544
= 68799 ⋅ − 68799 = 94863 − 68799 = + 26064 mil. lei
530551
∆S = [ ∑ q1( S1) ⋅ p0 − ∑ q1( S1) ⋅ c0 ] − B′0 = ( 731544 − 635808) − 98463 = + 873 mil.
∆c = [ ∑ q1( S1) ⋅ p0 − ∑ q1( S1) ⋅ c1] − B′′0 = ( 731544 − 731064 ) − 95736 = − 95256 mil.
∆p = B1 − B′1 = 46320 − 480 = + 45840 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆q + ∆S + ∆c + ∆p = 26064 + 873 − 95256 + 45840 = − 22479 mil. lei = Δ.

În concluzie:
1. Reducerea beneficiului din vânzarea producţiei cu 32,6 % a fost
consecinţa creşterii costului unitar al produselor, care a diminuat
beneficiul cu 138,4 %.
2. Beneficiul a evoluat echiproporţional cu gradul de realizare a
vânzărilor, a căror creştere cu 37,9 % a condus la majorarea
beneficiului cu acelaşi procent.
3. Modificarea structurii sortimentale a determinat creşterea
beneficiului cu 1,27 % prin creşterea ponderii produselor cu ratele de
rentabilitate superioare ratei medii a rentabilităţii producţiei.
4. Creşterea preţului mediu a majorat beneficiul cu 66,63 %, ceea ce
poate fi consecinţa influenţei a doi factori:
a) îmbunătăţirea calităţii produselor prin creşterea ponderii claselor
superioare de calitate, factor care reflectă efortul propriu al
întreprinderii;
b) creşterea preţului pe clase de calitate, factor independent de efortul
propriu.

2.5.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri caracterizeză
performanţa activităţii comerciale şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
R
Bmf =Mc - Ch.circ = ( A - N)
100
în care:
Mc = Marja comercială;
Ch circ = Cheltuieli de circulaţie;
R = Volumul desfacerilor (rulajul) de mărfuri;
A = Cota procentuală medie de adaos comercial;
N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Datele necesare analizei se extrag din Tabloul soldurilor
intermediare de gestiune (Cascada SIG) elaborat pe baza contului de
profit şi pierdere.
De exemplu, din Tabloul SIG (Tabelul 2) extragem datele din
Tabelul 8:

Aplicaţia 8: Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Tabelul 8
Nr Indicatori Exerciţiul Abateri Indici
. financiar
cr (milioane lei) Preced Curent (± Δ) (%)
t. ent
1. Desfaceri de mărfuri (R) 1024 2376 +1352 232,
0
2. Cota medie de adaos ( A ) (%) 30,0 33,0 + 3,0 110,
0
3. Marja comercială (Mc)(1*2) 307 784 + 477 155,
0
4. Nivelul relativ al chelt. de circ ( 23,55 25,62 + 2,07 108,
N ) (%) 8
5. Cheltuielile de circulaţie (1*6) 242 609 +367 251,
0
6. Beneficiul aferent vânz. de 65 175 + 110 269,
mărfuri (5 -7) 2

Din datele Tabelului 8 rezultă următoarele:

R0
Bmf0 = ( A0 N 0) = 1024 ( 30 23,55) = 65
100 100 mil. lei;
R1 2376
Bmf1 = (A 1 N1) = ( 33 25,62) = 175
100 100 mil. lei.
Modificarea beneficiului este diferenţa:
∆ = Bmf1 – Bmf0 = 175 – 65 = + 110 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆R + ∆ A + ∆ N ,
în care:
R1 - R0 1352
∆R = (A 0 - N 0) = ( 30 - 23,55) =+ 87
100 100 mil. lei;
R1 2376
∆A = (A 1 - A0 ) = ( 33 - 30) =+72
100 100 mil. lei;
R1 2376
∆N =
100
(N 0 - N 1) =
100
( 23,55 )
25,62 = 49
mil. lei
În concluzie:
1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 169,2% a fost
consecinţa creşterii volumului desfacerilor cu 132 %, care a majorat
beneficiul cu 133,8 % şi a creşterii cotei medii de adaos cu 3%, care l-a
majorat cu 110,8 %.
2. Creşterea nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 2,07
procente (8,8 %) a diminuat beneficiul cu 75,4 %.

Pe o treaptă superioară de analiză factorială, cota medie de

adaos şi nivelul mediu al cheltuielilor de circulaţie depind de structura
desfacerilor pe grupe de mărfuri (S), cotele de adaos (A) şi nivelul
cheltuielilor pe grupe de mărfuri (N):

A=
∑ S⋅ A N=
∑ S⋅ N
100 ; 100

2.6. Analiza Capacităţii de Autofinanţare şi a Autofinanţării

Capacitatea de autofinanţare (CAF), numită şi marjă brută de
autofinanţare, este un sold rezidual de flux semnificativ pentru
întreprindere, care se obţine ca o diferenţă între fluxurile de intrare şi
fluxurile de ieşire generate de operaţiunile curente de gestiune care
lasă la dispoziţia întreprinderii resurse proprii ce rămân disponibile
pentru finanţarea diverselor necesităţi: rezultatul exerciţiului după
impozitare şi cheltuielile care nu au antrenat plăţi (amortizări,
provizioane), după deducerea sumelor corespunzătoare participării
salariaţilor la profit acordate în condiţiile legii.
Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două
metode:
1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării
(EBE):
CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de
exploatare (Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii, activele cedate) +
Venituri financiare –
- Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli
extraordinare –
– Impozitul pe profit.
Această metodă pune în evidenţă originea capacităţii de
autofinanţare, corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile şi
cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de trezorerie.
2) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exerciţiului
(Rnet):
CAF = Rnet + Amortizări şi provizioane pt. deprecierea
imobilizărilor corporale şi necorporale + Ajustarea valorii activelor
circulante + Ajustări privind provizioanele
Această metodă simplă şi rapidă nu explică originea capacităţii
de autofinanţare şi ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naşte
operaţiuni, ci informează asupra utilizării acesteia în mai multe scopuri:
acoperirea pierderilor probabile şi a riscurilor (provizioanelor);
finanţarea creşterii (rezultatul pus în rezervă); remunerarea capitalului
propriu (dividende) şi rambursarea împrumuturilor.
În esenţă, capacitatea de autofinanţare poate fi caracterizată ca
fiind un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operaţiunilor
de gestiune (exploatare, financiare) şi de unele operaţiuni
extraordinare.
Ea are caracterul unei resurse degajate în cursul exerciţiului,
putându-se calcula ca diferenţă între intrări şi ieşiri de fonduri din care
nu se deduce nici un element contabil calculat (amortizări,
provizioane):
CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile.
Capacitatea de autofinanţare prezintă câteva caracteristici cum
ar fi:
a) Este un flux de trezorerie efectivă sau potenţială care cuprinde
inexactităţi şi este eterogenă, deoarece include mai multe feluri de
resurse: resurse ce rămân timp scurt în întreprindere; resurse
disponibile durabile pentru a asigura finanţări structurale; operaţiuni
(cheltuieli şi venituri) extraordinare.
b) Trebuie să concure la menţinerea valorii întreprinderii, fiind un
factor de creştere a acesteia prin propriile mijloace putând să dispună
de capitaluri suplimentare, prin apelarea la împrumut.
c) Utilitatea CAF vizează: finanţarea (totală sau parţială) a noilor
investiţii; întărirea fondului de rulment; rambursarea împrumutului la
termen pentru completarea mijloacelor de finanţare a programului de
investiţii; rambursarea datoriilor bancare de finanţare a investiţiilor;
distribuirea de dividende.
În final, capacitatea de autofinanţare serveşte la determinarea
unor rate financiare de performanţă şi pentru calculul unui alt sold
rezidual important pentru întreprindere: autofinanţarea.
Autofinanţarea (AF) constituie partea din capacitatea de
autofinanţare care rămâne la dispoziţia întreprinderii după deducerea
dividendelor distribuite:
AF = CAF – Dividende distribuite
Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un
mijloc de finanţare pe care aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi
va întări structura financiară, mărind fondul de rulment. Ea constituie o
resursă proprie de care dispune întreprinderea prin prezenţa
capitalurilor proprii, a căror absenţă conduce la dezechilibrarea
structurii bilanţului.
Există situaţii în care întreprinderea are capacitate de
autofinanţare, în schimb nu are o autofinanţare suficientă care se
traduce prin apelarea la împrumuturi de toate felurile, ceea ce are ca
efect prezenţa datoriilor în totalul capitalurilor din bilanţ.
Creşterea autofinanţării presupune reducerea dividendelor
distribuite, ceea ce nemulţumeşte acţionarii, care doresc remunerarea
capitalurilor investite.
Nivelul ideal de autofinanţare este dificil de apreciat, dar pot
exista cel puţin următoarele trei situaţii:
1) Autofinanţarea minimă care cuprinde numai amortismentele, când
întreprinderea doreşte să se retragă de pe o piaţă în regres, urmând
să-şi producă numai sumele necesare reînnoirii mijloacelor de
producţie.
2) Autofinaţarea de menţinere este necesară pentru păstrarea nivelului
producţiei, fără dezvoltarea lui. Pe lângă amortismente, autofinanţarea
trebuie să cuprindă compensarea creşterii preţurilor. Mijloacele de
producţie pot fi reînnoite.
3) Autofinanţarea de dezvoltare este cerută în cazul în care se doreşte
creşterea producţiei. Este o autofinanţare de menţinere plus un
supliment pentru a pune în operă mijloace mai performante şi poate fi
însoţită de alte surse de finanţare (noi aporturi ale acţionarilor).

Atât capacitatea de autofinanţare cât şi autofinanţarea sunt

utilizate în analiză pentru determinarea unor indicatori de rentabilitate
cu semnificaţie în evaluarea performanţelor întreprinderii, cum ar fi:
CAF CAF
R1 = ⋅ 100 R2 = ⋅ 100;
a) Pr od. exerciţiul
ui , sau: Cifradeafaceri
AF AF
R3 = ⋅ 100 R4 = ⋅ 100
b) Pr od. exerciţiul
ui , sau: Cifra deafaceri ;
CAF AF
R5 = R6 =
c) Datorii, sau: Datorii

Aceste rate trebuie urmărite în timp, pe o perioadă de mai mulţi

ani, pentru a pune în evidenţă evoluţia sănătăţii şi independenţei
financiare a întreprinderii.

Exemplificăm calculul Capacităţii de Autofinanţare şi

Autofinanţării pe baza datelor contului de profit şi pierdere al
întreprinderii analizate, din care se extrag datele prezentate în Tabelul
9:

Aplicaţia 9: Calculul CAF şi AF

Tabelul 9
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
.
c (milioane lei) Precede Curent (± Δ) (%)
rt. nt
1. Metoda fluxurilor
1. Excedent brut de exploatare 116167 149859 + 129,
(EBE) 33692 0
2. + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,
2
3. - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,
2
4. + Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,
1
 5. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 56,0
6. + Venituri extraordinare - - - -
7. - Cheltuieli extraordinare - - - -
8. - Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,
8
9. Capacitatea de autofinanţare 50668 101829 +50409 205,
(CAF) 4
1 - Dividende distribuite 14356 18139 + 3783 126,
0. 3
1 Autofinanţarea (AF) 36312 83690 + 230,
1. 47378 47
2. Metoda aditivă
1. Rezultatul net (Rnet) 40668 51384 + 126,
10716 3
2. + Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 504
40445
3. Capacitatea de 50668 101829 +50409 205,
autofinanţare(CAF) 4
4. - Dividende distribuite 14356 18139 + 3783 126,
3
5. Autofinanţarea (AF) 36312 83690 + 230,
47378 47

Din datele Tabelului 9 se desprind următoarele concluzii:

1. Ambele metode utilizate pentru calculul Capacităţii de Autofinanţare
arată creşterea acestui sold rezidual de flux cu 105,4 %.
2. Metoda fluxurilor reflectă faptul că la originea creşterii acesteia a
stat majorarea excedentului brut de exploatare şi diminuarea pierderii
financiare.
3. Alte rezultate din exploatare au redus Capacitatea de Autofinanţare,
ca urmare a depăşirii altor venituri din exploatare de către cheltuielile
aferente.
4. Metoda aditivă arată că această majorare s-a datorat atât creşterii
rezultatului net, cât şi creşterii amortizării şi provizioanelor (ajustările
imobilizărilor).
5. Autofinanţarea s-a majorat cu 139,3 %, într-un procent mai mare
decât capacitatea de autofinanţare, ca urmare a creşterii într-o
proporţie mai mică a dividendelor distribuite acţionarilor comparativ cu
Capacitatea de Autofinanţare.

2.7. Analiza ratei rentabilităţii

Rata rentabilităţii caracterizează gradul de rentabilitate, singurul
care diferenţiază întreprinderi cu acelaşi beneficiu dar cu rentabilităţi
diferite, ca urmare a costurilor diferite. Numai raportând beneficiul la
costuri se poate stabili gradul de rentabilitate al fiecărei întreprinderi şi
eficienţa activităţii desfăşurate.
Inclusă în bateria indicatorilor de eficienţă, rata rentabilităţii se
determină pe baza datelor din contul de rezultat sau din bilanţ, prin
raportarea unui rezultat (excedentul brut al exploatării, rezultatul din
exploatare, rezultatul exerciţiului) la un indicator de efort (costuri, cifră
de afaceri, capital investit, capital propriu).
Calculate în mai multe variante în funcţie de factorii raportului
efect-efort, ratele de rentabilitate servesc la efectuarea comparaţiilor
în timp, spaţiu sau cu valori standard acceptate sau elaborate de
organisme de specialitate şi pot fi exprimate în următoarele forme:
Beneficiu
Rc = ⋅ 100
1) Rata rentabilităţii resurselor consumate: Costuri (%);
Beneficiu
Rv = ⋅ 100
2) Rata rentabilităţii veniturilor: Cifradeafaceri (%);
Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc) compară beneficiul
(efectul) cu efortul propriu reflectat în costuri, iar rata rentabilităţii
veniturilor (Rv), care compară beneficiul cu un factor parţial dependent
de efortul propriu (CA), dă expresie politicii comerciale a întreprinderii,
indicând profitabilitatea cifrei de afaceri, impropriu denumit Rata
rentabilităţii comerciale.
ExcedentBrut de Exploatare
RMBE = 100
3) Rata marjei brute: Cifra deafaceri (%);
Execedentul Brut de Exploatare, rezultat independent de politica
de finanţare şi reglementările fiscale, permite o mai bună măsurare a
performanţelor industriale şi comerciale ale întreprinderii.
Marjacomercială
Rrc = ⋅ 100
4) Rata rentabilităţii comerciale pure: Vânzăridemărfuri (%).
Indicatorul reflectă eficienţa activităţii comerciale, marja
comercială fiind primul indicator de performanţă în activitatea de
vânzare a mărfurilor.

2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate caracterizează gradul de
eficienţă al consumului de factori de producţie şi se determină prin
raportarea beneficiului aferent cifrei de afaceri la costurile acesteia. În
funcţie de componenţa cifrei de afaceri, analiza vizează atât factorii
specifici rentabilităţii producţiei vândute cât şi cei specifici vânzărilor
de mărfuri (din activitatea comercială).

2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute

Rata rentabilităţii producţiei vândute poate fi calculată în două
moduri:

Rc =
B
⋅ 100 =
∑ q( S) ⋅ p − ∑ q( S) ⋅ c ⋅100
1) Pe total producţie:
Ct ∑ q( S) ⋅ c (%);
p− c
∑ S ⋅ rc ∑ S⋅ c
⋅ 100
Rc = =
2) Prin calculul pe produs: 100 100 (%).
în care:
S = Structura sortimentală a vânzărilor;
rc = Rata rentabilităţii produselor;
p = Preţul mediu unitar al produselor;
c = Costul unitar al produselor.
Efectuăm analiza a ratei rentabilităţii resurselor consumate prin
calculul pe total producţie vândută folosind datele Tabelului 10:

Aplicaţia 10: Analiza ratei rentabilităţii pe total producţie

vândută
Tabelul 10
N Exerciţiul
r. financiar Δ
c
rt
.
Preced Curent
ent
1 Valoarea producţiei la cost 46175 73106 + 158,3
. 2 4 269312
2 Val. producţiei ef. recalculate x 63580 - -
. la cost 8
3 Valoarea producţiei la preţ 53055 77738 + 146,5
. 1 4 246833
4 Val. producţiei ef. recalculate x 73154 - -
. la preţ 4
 5 Beneficiul aferent producţiei 68799 46320 - 22479 67,4
. vândute
5 Rata medie a rentabilităţii 14,9 6,3 - 8,6 42,3
. (Rc) - %
Pe baza datelor Tabelzului 10 se obţin următoarele rezultate:
B0 68799
Rc0 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 14 ,9
Ct0 461752 %;
B1 46320
Rc1 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 6 ,3
Ct1 731064 %.
Modificarea ratei rentabilităţii este egală cu diferenţa:
Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔCt + ΔB,
în care:
B0 68799
∆Ct = ⋅ 100 − Rc0 = ⋅ 100 − 14,9 =
Ct1 731064 - 5,5 %;
∆B = Rc1 − R ′c0 = 6,3 − 9,4 = − 3,1 % .
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔCt + ΔB = - 5,5 – 3,1 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii aferente producţiei vândute cu 8,6 % a
fost consecinţa reducerii beneficiului cu 32,6 % şi a creşterii costurilor
aferente producţiei vândute cu 58,3 %.
2. Detalierea pe o treaptă superioară a factorilor conduce la
următoarele influenţe:
∆ = ∆S + ∆c + ∆p ,
în care:

∆S =
∑q(S ) ⋅ p − ∑q(S ) ⋅c
1 1 0 1 1 0
⋅ 100 − Rc0 =
731544 − 635808
⋅ 100 − 14 ,9 = 0 ,1%
∑q(S ) ⋅c 1 1 0 635808

∆c =
∑ q ( S ) ⋅ p − ∑ q ( S ) ⋅ c ⋅ 100 − R′c
1 1 0 1 1 1
=
731544 − 731064
⋅ 100 − 15 = −14 ,9%
∑q(S ) ⋅c
0
1 1 1 731044
∆p = Rc1 − R ′c1 = 6,3 − 0,1 = + 6,2 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆S + ∆c + ∆p = 0,1 − 14,9 + 6,2 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii producţiei vândute a fost exclusiv
consecinţa creşterii costului unitar al producţiei.
2. Creşterea preţului mediu a majorat rata rentabilităţii, fie ca efect al
ridicării calităţii produselor, fie datorită creşterii preţului pe clase de
calitate.
3. Modificarea structurii producţiei a influenţat în mică măsură
creşterea ratei rentabilităţii producţiei, ceea ce poate fi pus în evidenţă
prin calculul pe produs:
De exemplu, analiza ratei medii a rentabilităţii prin calculul pe
produs, se bazează pe datele din Tabelul11:

Aplicaţia 11: Analiza ratei rentabilităţii pe produs

Tabelul 11
Produse Structura Preţul Costul Rata rentabilităţii
convenţ vânzărilor unitar unitar produselor (rc)
io- (%) (mii lei/to) (mii lei/to) (%)
nale S0 S1 p0 p1 c0 c1 rc0 rc1 r΄c1
A – to 40 42 785 800 690 780 13,6 2,5 0,7
B – buc. 35 37 45 51 38 47 18,3 8,4 -
4,2
C – buc. 25 21 81 84 72 76 12,3 10,5 6,6
Total 100 100 236 373 x x 14,9 6,30 0,1
0

Pe baza datelor Tabelului 11 se obţin următoarele rezultate:

Rc0 =
∑ S ⋅ rc0 0
=
( 40 ⋅ 13,6 ) + ( 35 ⋅ 18,3 ) + ( 25 ⋅ 12 ,3 )
= 14 ,9
100 100 %;

Rc1 =
∑ S ⋅ rc
1 ( 42 ⋅ 2 ,5 ) + ( 37 ⋅ 8,4 ) + ( 21 ⋅ 10,5 )
1
= = 6 ,3
100 100 %.
Modificarea ratei rentabilităţii este egală cu diferenţa:
Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔS + Δrc,
în care:

∆S =
∑ S ⋅ rc
1 0 ( 42 ⋅ 13,7 ) + ( 37 ⋅ 18,4 ) + ( 21 ⋅ 12 ,5 )
− Rc0 = − 14 ,9 = + 0 ,1
100 100 %;
∆rc = Rc1 − R ′c0 = 6,3 − 15 = − 8,7 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δrc = 0,1 – 8,7 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Creşterea ratei medii a rentabilităţii datorită modificării structurii
producţiei fost rezultatul creşterii ponderii produsului B care are rata
(18,3 %) superioară ratei medii (14,9 %).
2. Prin intermediul ratei rentabilităţii produselor, analiza impune
separarea influenţelor pe treapta a doua de diviziune: ∆rc = ∆c + ∆p ,
în care:
p0 − c1
∑S ⋅ 1
c
⋅ 100
( 42 ⋅ 0 ,7 ) − ( 37 ⋅ 4,2 ) + ( 21 ⋅ 6 ,6 )
∆c = 1
− R′c0 = − 15 = − 14 ,9
100 100 %
∆p = Rc1 − R ′c1 = 6,3 − 0,1 = + 6,2 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆c + ∆p = −14,9 + 6,2 = − 8,7 % = ∆rc.
În concluzie:
1. Ratele rentabilităţii produselor au diminuat rata medie pe total
producţie vândută prin reducerea lor, ca urmare a creşterii costului
unitar al acestora.
2. Creşterea preţului unitar al produselor a majorat ratele rentabilităţii
produselor şi prin acestea au influenţat favorabil rata medie a
rentabilităţii producţiei vândute.

2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale

Rata rentabilităţii activităţii comerciale vizează eficienţa
vânzărilor de mărfuri şi se bazează pe următorul model de calcul:
B R( A − N )
Rrc = ⋅ 100 = ⋅ 100 = A − N
R R (%),
în care:
R = Desfacerile (rulajul) de mărfuri;
A = Cota procentuală medie de adaos comercial;
N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
De exemplu, efectuăm analiza ratei rentabilităţii comerciale pure
pe baza datelor Tabelului 8, din care se obţin următoarele rezultate:

Aplicaţia 12: Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Calculul ratei rentabilităţii comerciale conduce la următoarele
rezultate:
Rrc0 = A 0 − N0 = 30 − 23,55 = 6,45 %

Rrc1 = A 1 − N1 = 33 − 25,62 = 7,38 %.

Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:
Δ = Rrc1 – Rrc0 = 7,38 – 6,45 = + 0,93 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆A + ∆N ,
în care:
∆A = A 1 − A 0 = 33 − 30 = + 3 %;

∆N = N0 − N1 = 23,55 − 25,62 = −2,07 %.

Prin însumare se verifică egalitatea:
∆A + ∆N = + 3 − 2,07 = + 0,93 % = ∆
În concluzie:
Creşterea ratei rentabilităţii comerciale cu 0,93 % a fost
consecinţa creşterii cotei medii adaosului comercial cu 3 %, în
condiţiile creşterii nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu numai
2,07 %, la care a contribuit atât modificarea structurii desfacerilor cât
şi modificarea cotelor pe grupe de mărfuri.

2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor

Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului
financiar, există o bază comună a relaţiei rentabilitate - risc, în sensul
că rentabilitatea este un indicator de performanţă al întreprinderii,
indiferent de natura acesteia.
Rentabilitatea este privită şi determinată în mod diferit în funcţie
de participanţii la viaţa întreprinderii: gestionari, acţionari, bancheri,
salariaţi.
Orice activitate implică un consum de capital care este supus
unor riscuri ce însoţesc rentabilitatea. Când creează sau dezvoltă o
întreprindere aducându-i capitaluri, proprietarii săi anticipează un
anumit nivel de rentabilitate previzională pentru un anumit nivel de
activitate dat. În cazul variaţiei acestui nivel, rentabilitatea financiară
va suferi modificări care vor exprima riscul capitalului.
Un capital investit va fi cu atât mai riscant cu cât sensibilitatea
ratei rentabilităţii la modificarea volumului de activitate este mai mare,
după cum şi rentabilitatea aşteptată este cu atât mai mare, cu cât
riscul asumat este mai mare.
Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin
studiul performanţelor exploatării înscrise în contul de rezultat, cât şi
impactul resurselor de finanţare utilizate în raport cu mijloacele
folosite.
Rentabilitatea exploatării, însoţită de riscul de exploatare
condiţionează nivelul celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente:
financiar, total, de faliment.
Riscul economic este legat de structura costurilor de exploatare
(în fixe şi variabile) şi depinde în mod direct de ponderea mai mare sau
mai mică a cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare care
remunerează capitalurile împrumutate (dobânzile la credite).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se
prezintă viitorul şi se încearcă estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii
în elaborarea de previziuni.
Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar,
practica afacerilor utilizează un instrument de analiză cunoscut sub
denumirea de: pragul de rentabilitate (Analyse coűt – volume - profit),
(Breakeven Point Analysis), o metodă de analiză previzională care
permite stabilirea condiţiilor necesare realizării echilibrului
microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).
Este o metodă grafică de reprezentare a elementelor care prin
diferenţă dau beneficiul: pe abscisă se reprezintă volumul producţiei
vândute (q), iar pe ordonată, cifra de afaceri (CA), costurile totale (CT),
fixe (Cf) şi variabile (Cv).
Metoda este aplicabilă în cazul unei producţii omogene sau pe
produs, după repartizarea cheltuielilor şi pleacă de la ipoteza liniarităţii
costurilor şi cifrei de afaceri (Figura 1).

Realizarea echilibrului în aceste condiţii presupune egalitatea:

B = CA – CT = q ∙ p – (Cf + q ∙ v) = q(p – v) – Cf,
care poate fi restrânsă la egalitatea:
B + Cf = Mcv,
în care:
q = Volumul fizic al vânzărilor;
p = Preţul de vânzare;
v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs;
p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;
q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile;
Cf = Costurile fixe.
Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul
fizic al vânzărilor sau volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri)
echilibrează cheltuielile, rezultatul fiind egal cu zero (B = 0) numit şi
punctul mort.
În grafic, punctul E de intersecţie a dreptei veniturilor (CA) cu
dreapta costurilor (Ct) are aceeaşi ordonată, ceea ce analitic înseamnă
egalitatea:
CA = Cf + Cv = Cf + q ∙ v,
sau factorial:
qcritic ∙ p = Cf + qcritic ∙v.
Începând de la acest punct, întreprinderea, având acoperit
ansamblul cheltuielilor fixe şi variabile, intră în zona de beneficii.
Diagrama pragului de rentabilitate în condiţii de liniaritate a cifrei
de afaceri şi a costurilor variabile, este utilizată în următoarele scopuri:
1) Stabilirea condiţiilor necesare recuperării cheltuielilor din venituri
fără profit, la punctul mort (B = 0), când din egalitatea:
qcritic (p – v) = Cf, rezultă următoarele valori critice:
Cf Cf
qcritic = =
a) Volumul critic al vânzărilor: p − v mcv (unităţi fizice);
Cf
CAcritică= qcritic ⋅ p =
b) Cifra de afaceri critică: 1 − v / p (unittăţi monetare).
Din grafic se constată că punctul E, de echilibru (numit şi prag de
rentabilitate sau punctul mort) delimitează două zone:
a) Zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E >
OE), ca urmare a unor vânzări inferioare volumului critic (qv < qcritic);
b) Zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA >
ECT) datorită uinor vânzări superioare volumului critic (qv > qcritic).
2) Determinarea condiţiilor necesare realizării unui beneficiu (B0), când
din ecuaţia de echilibru: CA = Cf + Cv + B0 rezultă următoarele valori:

Cf + B0 Cf + B0
qB0 = =
a) Volumul vânzărilor: p− v mcv (unităţi fizice);
Cf + B0
CAB0 = qB0 ⋅ p =
b) Cifra de afaceri: 1 − v / p (unităţi monetare);
3) Determinarea marjei de securitate (Ms), care să permită
desfăşurarea unei activităţi în condiţii de siguranţă, în două variante:
a) Ms = qv – qcritic (unităţi fizice);
b) Ms = CA – CAcritică (unităţi monetare).
4) Determinarea intervalului de siguranţă (Is) oferit de vânzările
efectuate în două variante:
qv − qcritic
IS = ⋅ 100
a) q critic
(%);
CA - CAcritică
Is = 100
b) CA critică
(%)
5) Calculul indicelui de rentabilitate care măsoară marja de securitate
în procente din cifra de afaceri, sau sporul de eficienţă (Se), în două
variante:
qv − q critic
Se= ⋅ 100
a) q v
(%);
CA - CAcritică
Se= 100
b) CA (%).
Pentru evitarea riscului de exploatare maxim în zona punctului
mort, se consideră necesară o marjă de securitate de 10 - 20 % peste
cifra de afaceri critică.
Exemplificăm analiza pragului de rentabilitate pentru produsul A,
pe baza datelor Tabelului12, din care se desprind urmîtoarele concluzii:
1. Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate,
volumul fizic al vânzărilor şi cifra de afaceri, superioare valorilor critice,
au asigurat marje de securitate, intervale de siguranţă şi sporuri de
eficienţă pozitive.
2. În exerciţiul financiar curent, performanţele au cunoscut dinamici
nefavorabile comparativ cu exerciţiul precedent, care reflectă o
degradare a rentabilităţii, confirmată de creşterea mai rapidă a
cheltuielilor fixe (78 %) comparativ cu creşterea cifrei de afaceri (53,8
%), ceea ce a majorat valorile pragului de rentabilitate (volumul şi cifra
de afaceri critice), în vederea limtării riscului economic şi financiar.

Aplicaţia 13: Pragul de rentabilitate al produsului A

Tabelul 12
Nr Indicatori Exerciţiul Abateri Indic
financiar i
cr Precede Curent (± Δ) (%)
t. nt
1. Volum vânzări (q v) - tone 271 408 +137 150,
5
2. Preţ unitar (p) - mii lei/t 785 800 + 15 102,
0
3. Cifra de afaceri (CA) – milioane 212221 326501 +1142 153,
lei 80 8
4. Cheltuieli fixe (Cf) - mil.lei 121544 216403 + 178,
94859 0
5. Cheltuieli variabile (Cv) - mil.lei 65446 101837 + 155,
36391 6
6. Cheltuieli variabile unitare(v) - 242 250 + 8 103,
mii lei/t 3
7. Volum critic (qcritic) - to 224 394 + 170 176,
0
8. CAcritică – milioane lei 175840 315200 + 179,
139360 2
9. Marja de securitate (Ms) - to + 47 + 14 - 33 29,8
1 Marja de securitate (Ms) – mil. + 36381 + - 25080 31,0
0. lei 11301
1 Intervalul de siguranţă (Is) - % 20,70 3,60 - 17,1 17,3
1. 2
1 Sporul de eficienţă (Se) - % 17,11 3,46 - 13,65 20,2
2.

Analiza pragului de rentabilitate în activitatea comercială pură pe

baza diagramei punctului mort prezintă factori specifici acestei
activităţi, pornind de la modul de calcul al beneficiului:
R⋅ A  R ⋅ Nv 
B = CA − Chcirc= −  Cf + 
100  100 
La punctul mort (B = 0), acoperirea cheltuielilor de cisrculaţie din
cifra de afaceri presupune egalitatea CA = Chcirc, corespunzătoare
punctului de echilibru E, care conduce la următoarea ecuaţie de
echilibru:
  A − Nv 
R critic  = Cf
 100 
Din egalitate rezultă valorile critice specifice activităţii
comerciale pure: desfacerile (R critic) şi cifra de afaceri (CA critică):

Cf
Rcritic = ⋅ 100
a) A − Nv (unităţi monetare);
Cf
CAcritică= Rcritic⋅ A =
b) 1 − Nv / A (unităţi monetare).
Valorile astfel determinate trebuie luate în calcule în gestiunea
curentă şi previzională a întreprinderii.
Cu toate avantajele metodei ce stă la baza analizei cost-volum-
profit în stabilirea echilibrului microeconomic pe baza pragului de
rentabilitate, această metodă prezintă unele limite de care trebuie să
se ţină seama din mai multe considerente, dintre care amintim:
1) Analiza presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, la care se
înregistrează o elasticitate cerere-preţ ce tinde spre infinit, fie o piaţă
concurenţială perfectă care justifică liniaritatea cifrei de afaceri, care
depinde de volumul vânzărilor, ca singura variabilă asupra căreia
poate acţiona producătorul în condiţiile unui preţ de echilibru al pieţii
ce nu depinde de acesta.
Costurile variabile liniare corespund situaţiei particulare ce
caracterizează randamentele factoriale constante, de obicei variabile.
2) În condiţiile unei pieţe concurenţiale imperfecte şi randamentelor
factoriale
variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile sunt neliniare (Figura 2).
În realitate atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile
evoluează neliniar, ceea ce schimbă condiţiile de echilibru: intersecţia
curbelor ce le reprezintă în două puncte (E1, E2) atestă existenţa a
două praguri de rentabilitate (qcritic 1, qcritic 2), care delimitează zona
optimă de creştere a volumului producţiei.
3) Metoda nu poate fi aplicată prin extindere la nivelul unei producţii
neomogene, ci reclamă o producţie omogenă sau individualizare la
nivel de produs.
4) Orizontul de timp este pe termen scurt, când nu au loc modificări
structurale ale producţiei.
Cu toate aceste limite, analiza punctului mort este folosită în
gestiunea întreprinderii deoarece oferă unele informaţii utile în
următoarele direcţii:
1) Oferă o indicaţie asupra nivelului minimal de activitate pentru ca
întreprinderea să realizeze beneficii.
2) Este un instrument de ajutor deciziei în privinţa alegerii unei
investiţii într-un nou produs, a investiţiei de extindere sau investiţiei de
modernizare.
3) Permite anticiparea profiturilor în diferite ipoteze de lucru, având în
vedere costurile fixe şi variabile, precum şi diferite variante de preţuri.
4) Explică diferenţele între previziuni şi realizări, indicând în ce măsură
o scădere a beneficiilor este datorată unei scăderi a vânzărilor, unei
creşteri a costurilor fixe sau costurilor variabile.
5) Permite aprecierea gradului de risc economic şi financiar al
activităţii, pe baza coeficientului de levier economic şi financiar.
6) Permite estimarea condiţiilor de maximizare a beneficiului în raport
cu piaţa concurenţială, în cazul relaţiei dintre beneficiu şi volumul
vânzărilor prin funcţia:
B = f (q), care implică anularea derivatei (beneficiului marginal):
dB d
= BM = [ q( p − v) − Cf ] = 0
dq dq ,
de unde rezultă: p = v, respectiv mcv = 0.
d
BM = ( CA − Ct) = CAM − CM = 0
b) dq , de unde rezultă: CAM = CM.
Egalitatea capătă expresii care permit determinarea preţului
optim în funcţie de piaţa concurenţială (pură sau imperfectă):
1) Cifra de afaceri liniară: CAM = p, deci: poptim = CM;

2) Cifra de afaceri parabolică: CAM = p(1 + Ep/ q) , deci: poptim = CM/

(1+Ep/q).

2.8.1. Modalităţi de evaluare a riscurilor

Cea mai importantă utilizare a analizei cost-volum-profit decurge
din relaţia pragului de rentabilitate cu riscurile ce însoţesc activitatea
curentă: riscul de exploatare (economic), riscul financiar (de
îndatorare), riscul total (global).
2.8.1.1. Evaluarea riscului de exploatare
Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuaţiile
rezultatului exploatării în funcţie de poziţia faţă de pragul de
rentabilitate (punctul mort) şi de structura costurilor de exploatare (în
fixe şi variabile).
a) O primă modalitate de apreciere a riscului de exploatare are la bază
marja de securitate şi intervalul de siguranţă, care reflectă poziţia cifrei
de afaceri faţă de pragul de rentabilitate. Studii statistice arată că un
interval de siguranţă de până la 10 % arată o situaţie instabilă, unul de
20 % caracterizează situaţia relativ stabilă, iar peste 20 % arată o
situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.
Intervalul de siguranţă, denumit şi indicator de poziţie
(flexibilitate) exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi modifica
producţia şi de a se adapta la cerinţele pieţii. Cu cât valoarea lui este
mai mare, cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai ridicată şi, prin
urmare, riscul economic este mai redus.
b) Aprecierea şi evaluarea riscului economic se poate realiza pe baza
coeficientului levierului de exploatare (CLE) sau gradul de echilibrare a
funcţionării întreprinderii - Degree Operating Leverage (DOL).
Acest coeficient exprimă sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului
din exploatare la variaţiile vânzărilor, care măsoară creşterea
procentuală a acestuia, ca răspuns la creşterea cu un procent a
vânzărilor (volum fizic, cifră de afaceri):
∆R exp / R exp
CLE =
∆q(CA) / q(CA) ,
calculat în două variante:
∆rR exp I R exp − 100
CLE = =
1) ∆rq(CA) I q( CA) − 100 ;
∆R exp / ∆q( CA)
CLE =
2) R exp / q( CA)
.
Dacă analiza punctului mort indică grafic efectele unei schimbări
a vânzărilor asupra profitului, coeficientul levierului de exploatare
măsoară algebric mărimea acestei schimbări şi exprimă direct gradul
de risc economic (exploatare).
Având în vedere că rezultatul din exploatare provine în cea mai
mare parte din vânzarea producţiei, factorial CLE este egal cu raportul:
 d [ q( p − v) − Cf ] q q ( p− v) Mcv
CLE = ER exp/ q = × = =
dq q( p− v) − Cf q( p− v) − Cf R exp,
în care:
Mcv = CA – Cv = Rexp + Cf = Marja costurilor variabile.
Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit
riscul de exploatare, este cu atât mai mare cu cât cheltuielile fixe sunt
mai mari:
R exp + Cf
CLE =
R exp
Pe plan financiar rezultă că, dacă o întreprindere are un
coeficient al levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale
vânzărilor vor avea consecinţe majore asupra rezultatului exploatării:
acesta creşte mult la creşterea vânzărilor, dar scade la fel de mult la
reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare asumat de
întreprindere, care depinde de cuantumul cheltuielilor fixe.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare
ridicat, întreprinderea trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe,
recurgând la reducerea stocurilor şi la dezinvestire. În acelaţi timp, ea
trebuie să-şi asigure o marjă de securitate suficientă prin evitarea
zonei punctului mort, unde riscul de exploatare este maxim, fiind
caracterizat de un coeficient de levier cu valori ce tind la infinit:
Mcv Mcv
CLE = =
a) R exp 0 → ∞.
În concluzie, la punctul mort (Rexp = 0), cheltuielile fixe deosebit
de mari, absorb în întregime marja costurilor variabile [Mcv = q(p - v)
= Cf.], riscul economic fiind maxim, prin imposibilitatea acoperirii
cheltuielilor fixe din marja costurilor variabile.
Întreprinderea poate fi ferită de riscul de exploatare, cvasi-
inexistent, în cazul în care CLE este egal cu zero:
Mcv
CLE = =0
b) R exp , ceea ce corespunde cazului în care:
Mcv = q(p-v) = 0, de unde rezultă egalitatea: p = v.
Această egalitate corespunde cazului în care Rexp = maxim,
deoarece:
dRexp d
= [ q( p − v) − Cf ] = RM exp = 0
dq dq ,
ceea ce confirmă maximul rezultatului exploatării (Rexp = maxim).
Riscul de exploatare este minor în cazul unor cheltuieli fixe
relativ reduse (Cf→ 0) neglijabile în raport cu cheltuielile variabile, CLE
fiind egal cu 1:
q ( p − v)
CLE = =1
c) q ( p − v) − Cf .
În acest caz rezultatul din exploarare evoluează echiproporţional
cu volumul vânzărilor (IRexp = Iq).
Acest risc este caracteristic întreprinderilor cu muncă
predominant manuală, sau celor care au un utilaj învechit, complet
amortizat, la care cheltuielile fixe legate de amortizare sunt relativ mici
sau inexistente.
Evaluarea riscului economic poate fi realizată şi prin intermediul
coeficientului levierului de exploatare calculat în funcţie de cifra de
afaceri:
∆R exp / R exp ∆R exp CA
CLE = ER exp/ CA = ×
∆CA / CA = ∆CA Re xp,
în care:
∆R exp d ( CA− CT )
= =1
∆CA d CA
Factorial, valoarea CLE creşte cu costurile totale (CT):
CA CA
CLE = 1 × =
Re xp CA − CT .
Riscul de exploatare în raport cu cifra de afaceri este cu atât mai
mare cu cât costurile aferente sunt mai mari, având valoarea maximă
la punctul mort, la care costurile egalează cifra de afaceri (CA = C T) şi
Rexp = 0.
Fluctuaţiile rezultatului exploatării care traduc riscul economic
depind de: cifra de afaceri, ponderea cheltuielilor fixe şi proximitatea
de punctul mort.

2.8.1.2. Evalurea riscului financiar

Riscul financiar, sau de capital, priveşte structura financiară şi
depinde de modul de finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată
exclusiv din capitaluri proprii, nu comportă nici un risc financiar. Riscul
financiar apare în cazul finanţării din surse împrumutate care implică
cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi) care
influenţează rentabilitatea întreprinderii.
Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la
variaţiile rezultatului exploatării şi se estimează prin elasticitatea ERnet/
Rexp cunoscută sub denumirea de coeficient de levier financiar (CLF):
∆Rnet/ Rnet
CLF = ER net/ R exp =
∆R exp/ R exp ,
Calculul coeficientului levierului financiar poate fi efectuat în
două variante şi reflectă faptul că el exprimă modificarea procentuală
a rezultatului net ca răspuns la modificarea cu un procent a rezultatului
exploatării:
∆rRnet I R net− 100
CLF = =
1) ∆ rR exp I R exp − 100 ;
∆Rnet R exp dRnet Re xp
CLF = × = ×
2) ∆R exp R net d Re xp Rnet.
Mărimea coeficientului astfel calculat este direct proporţională
cu gradul de risc financiar, care, factorial se determină pe baza
contului de profit şi pierdere, în care rezultatul net impune deducerea
impozitului pe profit din rezultatul brut:
Rnet= Rbrut(1−i ) = [ R exp − Chfin + ( Vfin + R extr)] ⋅ (1 − i )
Cum veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr)
nu sunt legate de activitatea curentă, CLF capătă expresia:
d R exp R exp
CLF = [ ( R exp − Chfin)(1−i )] × ( =
dRexp R exp − Chfin) (1−i ) R exp − Chfin.
Valoarea CLF creşte odată cu majorarea cheltuielilor financiare şi
reflectă gradul de risc financiar asumat de întreprinderea care recurge
la îndatorare, valorile pe care le poate avea coeficientul levierului
financiar fiind dependente de structura financiară a întreprinderii, care
expune întreprinderea la un risc de îndatorare mai mare sau mai mic,
după cum urmează:
1) Riscul financiar este inexistent sau nesemnificativ în următoarele
situaţii:
 Re xp
CLF = =0
a) R exp − Chfin , la punctul mort (Rexp = 0);
dRnet
=0
În acest caz rezutatul net atinge maximul, deoarece d Re xp .
R exp
CLF = =1
b) R exp − 0 , la finanţarea din capitaluri proprii (Chfin = 0):
În acest caz, rezultatul net evoluează echiproporţional cu
rezultatul din exploatare (IRnet = IRexp).
2) Riscul financiar maxim (ce tinde la infinit):
R exp
CLF =
Re xp− Chfin→ ∞, în cazul finanţării din împrumuturi însemnate
purtătoare de dobânzi care pot absorbi rezultatul din exploatare (Ch fin
→ Rexp).
În cazul unor cheltuieli financiare echivalente dobânzilor la
împrumuturi la care se adaugă ratele scadente pentru rambursarea
împrumuturilor coeficientul levierului financiar poate lua valori
negative ce prefigurează riscul de insolvabilitate (faliment).
Pentru limitarea efectului cheltuielilor financiare prin intermediul
coeficientului de levier financiar se are în vedere restabilirea unui
echilibru microeconomic care să permită acoperirea cheltuielilor
financiare pe lîngă cheltuielile fixe, ceea ce impune majorarea pragului
de rentabilitate (valori critice) prin determinarea unui prag de
rentabilitate global mai mare:
Cf + Chfin Cf + Chfin
qcritic = CAcritică=
p− v ; 1 − v/ p .
În concluzie, importanţa coeficientului de levier financiar în
gestiunea financiară curentă şi previzională decurge din faptul că
rezultatul net este sensibil la gradul de îndatorare şi el condiţionează
mărimea beneficiului şi dividendelor pe acţiune, interesante pentru
acţionari precum şi autofinanţarea întreprinderii, care îi potenţează
capitalurile proprii.

2.8.1.3. Evaluarea riscului total (global)

Riscul total (economic- financiar) cumulează riscul economic cu
riscul financiar, caracterizează riscul activităţii economice şi financiare
şi se evaluează cu ajutorul coeficientului levierului total (CLT), fiind
calculat prin produsul:
CLT = CLE · CLF.
Factorial, coeficientul levierului total poate fi exprimat astfel:
q( p − v) q ( p − v) − Cf q ( p − v)
CLT = × =
q( p − v) − Cf q ( p − v) − Cf − Chfin R exp − Chfin
CLT, calculat în final ca raport între marja costurilor variabile şi
rezultatul exploatării diminuat cu cheltuielile financiare, exprimă
sensibilitatea rezultatului net la variaţiile vânzărilor:
∆R exp/Rexp ∆Rnet/ Rnet ∆Rnet/ Rnet ∆rRnet
CLT = × = =
∆q/ q ∆R exp/ R exp ∆q/ q ∆rq
Riscul total este inexistent când rezultatul exploatării este
maxim (p = v) şi maxim în cazul cheltuielilor financiare care îl anulează
(Rexp = Chfin).
Exemplificăm analiza riscurilor folosind datele Tabelului 13:

Aplicaţia 14: Calculul coeficienţilor de levier economic,

financiar, total
Tabelul 13
Nr Indicatori Exerciţiul Abateri Indici
financiar
crt (milioane lei) Precede Curent (± Δ) (%)
. nt
1. Cifra de afaceri (CA) 535016 783518 + 146,5
248502
2. Cheltuieli variabile (Cv) 383562 499481 +1159 130,2
19
3. Marja costurilor variabile 151454 284037 +1325 187,5
(Mcv) 83
4. Rezultatul din exploatare 103008 94608 - 8400 91,8
(Rexp)
5. CLE = Mcv/Rexp 1,47 3,00 + 1,53 204,2
6. Cheltuieli fixe (Cf) 48446 189429 +1409 390,9
83
7. CLE = (Rexp + Cf)/Rexp 1,47 3,00 +1,53 204,2
8. Cheltuieli financiare (Chfin) 55309 30960 - 24349 55,9
9. CLF = Rexp/(Rexp – Chfin) 2,16 1,49 - 0,67 68,5
1 CLT = CLE * CLF 3,17 4,46 + 1,29 140,1
0.
1 CLT = Mcv/(Rexp – Chfin) 3,17 4,46 + 1,29 140,1
1.
Din datele Tabelului 13 se desprind următoarele concluzii:
1. Coeficientul levierului financiar, în creştere de la 1,47 la 3, arată
majorarea dependenţei rezultatului din exploatare de cifra de afaceri şi
accentuarea riscului economic determinată de creşterea cheltuielilor
fixe cu 290,9 %.
2. Reducerea coeficientului levierului financiar de la 2,16 la 1,49 arată
diminuarea dependenţei rezultatului net de rezultatul exploatrării şi
reducerea riscului financiar prin diminuarea cheltuielilor financiare cu
45,1 %.
3. Creşterea coeficientului levierului total de la 3,17 la 4,46 arată
creşterea dependenţei rezultatului net de dinamica cifrei de afaceri şi a
riscului total (economic financiar) prin majorarea cheltuielilor fixe.

2.8.2. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare

Analiza financiară, orientată spre viitor, urmăreşte cuantificarea
efectelor în lanţ ale coeficienţilor de levier în elaborarea de previziuni
privind rezultatele:
1) Efectul levierului de exploatare (ELE) reprezintă modificarea
rezultatului din exploatare (∆rRexp) sub impactul creşterii ∆r a
vânzărilor (cifrei de afaceri):
ELE = CLE ∙ ∆rq(CA) = ∆rRexp (%).
2) Efectul levierului financiar (ELF) constituie modificarea rezultatului
net (∆rRnet), ca urmare a creşterii estimate a rezultatului din
exploatare (∆rRexp):
ELF = CLF ∙ ∆rRexp = ∆rRnet (%)
3) Efectul levierului total (ELT) constă în modificarea rezultatului net
(∆rRnet), ca efect al creşterii vânzărilor (∆rq(CA)):
ELT = CLT ∙ ∆rq(CA) = ∆rRnet (%).
De exemplu, creşterea cifrei de afaceri cu 12 % în perioada
următoare va avea următoarele efecte în lanţ:
1) ELE = CLE ∙ ∆rCA = 3 ∙12 = 36 % = ∆rRexp şi deci:
Rexp = 1,36 ∙ 94608 = 128858 mil. lei;
2) ELF = CLF ∙ ∆rRexp = 1,49 ∙ 36 = 53,64 % = ∆rRnet şi deci:
Rnet = 1,5364 ∙ 63648 = 97789 mil. lei;
3) ELT = CLT ∙ ∆rCA = 4,46 ∙ 12 = 53,52 % = ∆rRnet şi deci:
Rnet = 1,5352 ∙ 63648 = 97713 mil. lei.
Creşterea vânzărilor are efecte favorabile asupra tuturor
rezultatelor.
 CAPITOLUL 3

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE

PE BAZA BILANŢULUI

3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare

În vederea elaborării diagnosticului financiar care să permită
măsurarea rentabilităţii economice a capitalurilor investite, a
rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii, aprecierea condiţiilor în
care sunt realizate echilibrele financiare, deducerea gradului de
autonomie al întreprinderii, analiza financiară parcurge mai multe
etape, care presupun cercetarea unor informaţii necesare în vederea
detectării simptomelor ce prefigurează fenomene care impiedică
continuitatea activităţii întreprinderii. Scopul principal îl constituie
adoptarea unor decizii corective în gestiunea pe termen scurt, mediu şi
lung.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ şi de pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea
exerciţiului şi în alte situaţii prevăzute de lege, grupate după natură,
destinaţie şi lichiditate, respectiv, după natură, provenienţă şi
exigibilitate. Elementele de pasiv vizează fondurile de care a beneficiat
întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţilor, provizioanele,
datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările acestor
fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic
(active circulante).
Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma
mijloacelor de finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea
ce impune echilibrul permanent între activele şi pasivele bilanţului,
indiferent de forma de prezentare a acestuia (tabelară sau în listă).
Conform IAS 1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, bilanţul
prezentat în listă (Tabelul 14) are drept scop de a prezenta fidel
informaţii despre poziţia financiară a întreprinderii, respectiv,
capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu ajutorul
resurselor economice controlate (activele), structurii de finanţare
(datorii şi capitaluri proprii), precum şi cu ajutorul unor indicatori
economico-financiari specifici (lichiditatea şi solvabilitatea).

3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară

Criteriile de clasament al activelor şi pasivelor bilanţului diferă în
funcţie de scopul urmărit în analiză şi de utilizator, ceea ce a condus la
amenajarea mai multor tipuri (modele) de bilanţ cu prezentare
tabelară cum ar fi: bilanţul financiar, bilanţul funcţional, bilanţul “pool
de fonds”(ansamblul resurselor) ş.a.
Studiul bilanţului trebuie efectuat după repartizarea rezultatului
şi trebuie să înceapă cu examinarea structurii pasivului şi a structurii
activului.
Bilanţul contabil elaborat în optica patrimonial-juridică utilizat
până la adoptarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a
IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate s-a
dovededit insuficient adaptat analizei financiare orientate spre
gestiune, ceea ce a impune utilizarea unui bilanţ mai operaţional,
pentru a evidenţia relaţia dintre resursele disponibile şi nevoile de
finanţare ale întreprinderii, ştiut fiind că orice nevoie de finanţare
trebuie acoperită din resurse financiare.
În acest scop se dovedeşte deosebit de util bilanţul financiar,
elaborat în optică patrimonială, care constituie suportul analizei
financiare tradiţionale ce are ca finalitate descrierea patrimoniului
întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa
atât proprietarii, cât şi creditorii. În măsura în care creditorii utilizează
un asemenea studiu, se procedează la o analiză financiară externă, ce
vizează recuperarea capitalurilor investite mai ales în cazul lichidării
întreprinderii.
Logica bilanţului financiar, numit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate,
se bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare a activului şi al
exigibilităţii crescătoare a pasivului, ceea ce implică separarea
elementelor de activ în funcţie de gradul de lichiditate şi a elementelor
de pasiv în funcţie de scadenţă.
De exemplu, bilanţul contabil armonizat este apropiat logicii
financiare, având prezentarea în listă (Tasbelul 14):
Bilanţ Contabil armonizat restâns
 Tabelul 14
Denumirea indicatorului (mii lei) Nr. Exerciţiul financiar
râ Preceden Curent
nd t
A. Active imobilizate - total 01 334134 442396
112 673
I. Imobilizări necorporale 02 112827 761587
II. Imobilizări corporale - total 03 3339601 4415739
71 72
III. Imobilizări financiare 04 61114 61114
B. Active circulante - total 05 330562 515792
056 600
I: Stocuri - total 06 1419531 1220679
83 58
II. Creanţe - total 07 1802001 3908403
43 45
III: Investiţii financiare pe termen scurt 08 - -
IV. Casa şi conturi la bănci 09 8408730 2884297
C. Cheltuieli în avans 10 190296 148907
6 5
D. Datorii ce trebuie plătite până la 11 227834 186432
1 an 680 713
E. Active circulante nete, respectiv 12 100194 325651
datorii curente nete (05 + 10 – 11 – 521 589
16)
F. Total active minus datorii 13 434328 768048
curente(01 + 12) 633 262
G. Datorii ce trebuie plătite peste 1 14 849332 127907
an 8 177
H. Provizioane pentru riscuri şi 15 - -
cheltuieli
I. Venituri în avans 16 443582 519737
1 3
J. Capital şi rezerve 17 448290 634448
076 682
I. Capital (subscris vărsat) 18 5919922 2959961
6 31
II. Prime de capital 19 - -
III. Rezerve din reevaluare 20 2454822 9516455
20 1
IV. Rezerve 21 1436086 2432880
30 00
V. Rezultatul reportat – Sold C 22 - 2814717
4
- Sold D 23 2245477 2245477
 1 1
VI. Rezultatul exerciţiului – Sold C 24 4066769 5138404
7 9
Repartizarea profitului 25 406676 513840
97 49
Total capitaluri proprii (18 + 20 + 21 26 425835 640141
+ 22 – 23) 305 085
Patrimoniul public 27 - -
Capitaluri – total (26 + 27) 28 425835 640141
305 085

Lichiditatea crescătoare a posturilor de activ este

disponibilitatea din ce în ce mai mare a acestora de a deveni “lichide”
şi de a acoperi nevoile întreprinderii; în fruntea activului se află valorile
imobilizate, cele mai puţin “lichide”, iar la sfârşit disponibilităţile, cele
mai “lichide”.
Clasarea posturilor de pasiv în ordinea exigibilităţii crescătoare
semnifică faptul că exigibilitatea unei surse de finanţare este legată de
scadenţa sa, primele posturi fiind cele mai lent exigibile, (capitalurile
proprii), iar ultimele cele mai rapid exigibile (datoriile pe termen scurt).
Construcţia bilanţului financiar implică respectarea unor principii
şi reguli care permit ordonarea posturilor de bilanţ după criteriul pe
termen scurt şi pe termen lung. Printre elementele constitutive ale
bilanţului se face distincţie între cele care rămân la dispoziţia
întreprinderii pe termen lung (peste 1 an) şi cele care nu îi aparţin
decât pe termen scurt (sub 1 an).
Amenajarea posturilor de activ conduce la existenţa a două
ansambluri: activul imobilizat care reprezintă elementele pe termen
lung cu trei categorii de valori imobilizate (necorporale, corporale,
financiare), la care se adaugă partea de activ circulant cu scadenţa
mai mare de 1 an (creanţe - clienţi, cheltuieli efectuate în avans). În
schimb, în activul circulant se includ imobilizările cu scadenţă scurtă
(imobilizările financiare ce ajung la scadenţă sub 1 an).
Amenajarea posturilor de pasiv structurează pasivul bilanţului în
grupa capitalurilor permanente, formată din capitalurile proprii şi
datoriile pe termen mediu şi lung (cu scadenţa peste 1 an) şi grupa
datoriilor pe termen scurt (cu scadenţa sub 1 an), indiferent de natura
lor (datorii de exploatare, credite bancare curente, venituri realizate în
avans cu scadenţă scurtă şi datoriile pe termen lung ajunse la
scadenţă).
Dacă o parte a datoriilor pe termen lung ajung la scadenţă mai
repede de 1 an, ele vor fi trecute la datorii pe termen scurt. Veniturile
realizate în avans cu scadenţa peste 1 an sunt incluse în datoriile pe
termen mediu şi lung.
Obţinerea bilanţului financiar implică efectuarea unor corecţii ale
activului şi pasivului pe baza informaţiilor din anexă, prin respecarea
unor principii de evaluare şi regrupare a posturilor după criteriul
vechimii (peste sau sub 1 an).
Schematic, bilanţul financiar se prezintă astfel:
Bilanţ financiar
Activ = Necesar Pasiv = Resurse
Necesar permanent Capitaluri permanente (Cp)
Activ imobilizat net > 1 an 1. Capitaluri proprii (C)
Necesar temporar 2. Datorii cu scadenţe > 1 an
1. Activ circulant net < 1 an Resurse temporare
2. Imobilizări financiare < 1 an 1. Datorii cu scadenţe < 1 an
3. Disponibilităţi (Trezorerie 2. Credite bancare
activă) (Trezorerie pasivă
Total Activ Total Pasiv

Prezentarea bilanţului financiar (Tabelul 15) pune în evidenţă

două părţi distincte pe orizontală: partea superioară care reflectă
structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun
(necesarul de finanţat şi resursele de finanţare permanente) şi partea
inferioară care reflectă finanţarea ciclului de activitate (necesarul de
finanţat pe termen scurt şi resursele temporare de finanţare).
Clasamentul activelor şi pasivelor după criteriul vechimii pune în
evidenţă, printr-o simplă lectură orizontală, echilibrele sau
dezechilibrele structurale ale bilanţului, conform Normei 13 din IASC şi
în cazul conturilor consolidate.
Importanţa bilanţului financiar în analiza financiară decurge din
faptul că el serveşte la determinarea marjei de securitate financiară
prin intermediul fondului de rulment, care permite întreprinderii să
facă faţă riscurilor pe termen scurt, garantând solvabilitatea acesteia.
Conform Reglementărilor româneşti, bilanţul în listă (Tabelul 14)
este apropiat modelului de bilanţ financiar (Tabelul 15), cu excepţia
resurselor care sunt prezentate în ordine inversă scadenţei, capitalurile
proprii fiind situate în partea finală a listei.
Abandonarea principiului de clasament al posturilor în bilanţul
financiar a condus la apariţia bilanţului funcţional, care regrupează
posturile de bilanţ pe marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii,
exploatare, finanţare, trezorerie), fiind un bilanţ economic, construit de
Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei în scopul explicării funcţionării
economice a întreprinderii de către bancheri.
Construcţia bilanţului funcţional are la bază un set de principii şi
reguli menite să pună în evidenţă utilizările şi resursele
corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare a întreprinderii, gruparea
posturilor fiind legată de operaţiile realizate în raport cu natura,
destinaţia sau funcţia lor. În această prezentare, bilanţul este destinat
analizei funcţionale, care poate fi şi o analiză externă.
Un principiu de elaborare a bilanţului funcţional se referă la
exprimarea posturilor de bilanţ la valoarea brută, (valoarea de origine
a acestora), ceea ce impune includerea amortismentelor şi
provizioanelor în capitalurile proprii, bilanţul funcţional constituind un
punct de plecare ideal pentru o analiză de flux, deoarece permite
determinarea variaţiilor de stocuri.
Un alt principiu al bilanţului funcţional se referă la conceptul de
stabilitate, care are în vedere durata posturilor în patrimoniu; acesta
diferă de conceptul permanenţei al bilanţului financiar, în sensul că un
împrumut pe termen lung va rămâne în imobilizările financiare,
indiferent de scadenţa sa, iar datoriile pe termen lung nu vor fi trecute
la datorii pe termen scurt, indiferent de scadenţă.
Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea
posturilor permite descrierea ciclurilor care compun viaţa întreprinderii
şi a echilibrelor financiare ce decurg din ele.
Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel:
Bilanţ funcţional
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile brute Resurse stabile (durabile)
II. Funcţia de exploatare 1. Capitaluri proprii:
1. Activ circulant de exploatare 2. Datorii financiare stabile
2. Activ circulant înafara II. Funcţia de exploatare
exploatării
III. Funcţia de trezorerie 1. Datorii de exploatare
Activ circulant financiar 2. Datorii în afara exploatării
(Disponibilităţi)
Total Activ Total Pasiv

Bilanţul financiar (lichiditate – exigibilitate)

Tabelul 15
Active = Necesaruri Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul f
nete
(mii lei) Preceden Curent (mii lei) Preceden
t t
Mijloace cu durata > 1 an 3341341 4423966 Resurse cu scadenţa 4343286
12 73 >1an 33
A. Active imobilizate 334134 442396 J. Capital şi rezerve 425835
112 673 305
I. Imobilizări necorporale 112827 761587 I. Capital 5919922
6
II. Imobilizări corporale 3339601 4415739 II. Prime de capital -
71 72
III. Imobilizări financiare 61114 61114 III. Rezerve din reevaluare 2454822
20
Mijloace cu durata < 1 an 3305620 5157926 IV. Rezerve - total 1436086
56 00 30
B. Active circulante 330562 515792 V. Rezultatul reportat - -
056 600 Sold C
I. Stocuri - total 1419531 1220679 - 2245477
83 58 Sold D 1
II. Creanţe - total 1802001 3908403 VI.Rezultatul exerciţiului - 4066769
43 45 Sold C 7
III: Invest. - - Repartizarea profitului 4066769
financiare/termen scurt 7
IV: Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297 Total capitaluri proprii 425835
305
C. Cheltuieli în avans 190296 148907 H.Provizioane pt.riscuri- -
6 5 cheltuieli
G. Datorii pe o perioadă > 8493328
1 an
D. Datorii pe o perioadă de 2278346
1 an 80
Total datorii 236328
008
I. Venituri în avans 443582
1
Total Active Nete 666599 959678 Total Capitaluri 666599
134 348 134

Bilanţul funcţional (economic)

Tabelul 16
Active = Utilizări Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul f
(valoare brută)(mii lei)- Preceden Curent (mii lei) Preceden
t t
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile Resurse stabile 608138
189
A. Active imobilizate 507943 685507 1. Capitaluri proprii 4258353
brute 668 354 05
1. Imobilizări necorporale 177647 916041 - Capital 5919922
6
2. Imobilizări corporale 5077049 6845301 - Rezerve - total 3890908
07 99 50
3. Imobilizări financiare 61114 61114 - Rezultatul reportat -
2245477
1
II. Funcţia de exploatare - Rezultatul -
exerciţiului(nerepartiz)
B.Active circulante de 316198 502973 2. Amortismente şi 1738095
exploatare 333 608 provizioane 56
1. Stocuri - total 1419531 1220679 3. Datorii financiare stabile 8493328
83 58 (>1 an)
2. Creanţe comerciale 1742451 3809056 II. Funcţia de exploatare
50 50
Active circ. în afara 595499 993469 1. Datorii de exploatare 1325505
exploatării 3 5 59
Alte creanţe 5954993 9934695 2. Datorii înafara 9528412
exploatării 1
C. Cheltuieli în avans 190296 148907 3. Credite bancare curente -
6 5
III: Funcţia de trezorerie I. Venituri în avans 443582
1
Activ circulant financiar 845144 292700
0 7
Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297
Total Active valoare 840408 120278 Total Resurse 840408
brută 690 9029 690
6)
 Structurarea bilanţului funcţional (Tabelul 16) permite
evidenţierea a două categorii de utilizări în activ: una legată efectiv de
exploatare şi alta independentă de ciclul de producţie, iar în pasiv
două categorii de resurse: unele generate de exploatare şi altele fără
legătură cu aceasta.
Importanţa bilanţului funcţional în analiza financiară decurge din
faptul că el permite aprecierea stabilităţii structurii financiare a
întreprinderii prin intermediul trezoreriei nete şi astfel exprimă
interdependenţa dintre structura financiară şi natura activităţii sale.
Comparaţia între bilanţul financiar şi bilanţui funcţional pune în
evidenţă două deosebiri esenţiale între acestea, şi anume:
7) în timp ce bilanţul financiar permite o analiză externă a situaţiei
financiare a întreprinderii interesantă pentru creditori, bilanţul
funcţional permite în primul rând o analiză internă realizată în
principal de managerii întreprinderii;
8) bilanţul funcţional se stabileşte din perspectiva continuităţii
activităţii, în timp ce bilanţul financiar este realizat din perspectiva
încetării activităţii.
Ca răspuns adus criticilor bilanţului financiar şi bilanţului
funcţional, adepţii conceptelor mai recente ale teoriei financiare
neoclasice au conceput modelul de bilanţ “pool de fonds” sau
ansamblul de fonduri.
Teoria financiară neoclasică avansează un criteriu care priveşte
costul capitalului compus din diferitele resurse folosite, în funcţie de
care se judecă oportunitatea diverselor utilizări cărora le-au fost
afectate.
În consecinţă, bilanţul trebuie privit ca un ansamblu de resurse şi
de utilizări, care oferă indicii asupra deciziilor strategice în materie de
investiţii şi de finanţare, fără a exista o afectare a unei resurse unui
anumit tip de utilizare.
Acest tip de bilanţ se apropie de bilanţul funcţional prin prezenţa
amortismentelor şi provizioanelor în fondurile proprii, în pasiv. În activ
posturile sunt grupate în două părţi distincte pentru a evidenţia
impactul strategiilor întreprinderii: industrială şi comercială, pe de o
parte, căreia îi corespund imobilizările brute non financiare şi activele
circulante de exploatare (inclusiv lichidităţile necesare pentru
exploatare) şi strategia financiară, inclusiv lichidităţile, care serveşte
obiectivelor de tip financiar.
 Schematic, bilanţul ansamblului de fonduri se prezintă astfel:
Bilanţ “Pool de fonds”
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
Portofoliu de active Portofoliu de resurse
I. Utilizări industriale şi I. Fonduri proprii
comerciale
1. Imobilizări brute 1. Fonduri proprii externe
2. Active circulante de 2. Fonduri proprii interne
exploatare
3. Active circulante înafara II. Datorii
exploatării
II. Utilizări financiare 1. Resurse financiare
1. Imobilizări financiare 2. Datorii de exploatare
2. Active circulante -
(Disponibilităţi)
Total Activ Total Pasiv

Indiferent de modul de structurare a elementelor patrimoniale,

bilanţul serveşte ca document esenţial în analiza modificărilor poziţiei
financiare a întreprinderii ca răspuns la cerinţele mediului economic în
care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

3.3. Analiza echilibrelor financiare

Bilanţul este “fotografia” întreprinderii, care, indiferent de forma
de prezentare, trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice
celui care efectuează analiza. Aceste întrebări decurg din modul în
care se realizează egalitatea între activul şi pasivul bilanţului, egalitate
care transpune o identitate fundamentală între două reprezentări
diferite ale aceleiaşi mărimi economice, sursele fondurilor (originea
lor), trebuind să corespundă cu utilizările (necesităţile) cărora le-au
fost afectate.
Studiul bilanţului implică analiza acestuia în două direcţii:
orizontală şi verticală, fiecare punînd în evidenţă anumite corelaţii cu
semnificaţii deosebite în aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii.
Analiza pe orizontală a bilanţului pune în evidenţă modul în care
se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt şi pe
termen lung ale întreprinderii sau grupului de întreprinderi, prin
intermediul unor mărimi cum ar fi: situaţia netă, fondul de rulment,
necesarul de fond de rulment, trezoreria.
 3.3.1. Analiza Situaţiei Nete
Pe baza abordării juridice a bilanţului, analiştii financiari
determină Situaţia Netă (SN) a întreprinderii cu ajutorul relaţiei:
SN = Active – Datorii totale
Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le
posedă proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi
trebuind să fie suficientă pentru a asigura funcţionarea şi
independenţa financiară a întreprinderii.
Comparativ cu capitalurile proprii, situaţia netă este mai
restrictivă, deoarece exclude subvenţiile şi provizioanele reglementate.
De aceea, situaţia netă este un indicator mai relevant, ce exprimă
valoarea activului realizabil la un moment dat, care interesează
proprietarii, acţionarii, cât şi creditorii întreprinderii, mai ales în cazul
lichidării acesteia. Ea se calculează punând faţă în faţă bunurile şi
datoriile de aceeaşi scadenţă.
Pe baza bilanţului financiar Situaţia Netă se determină ca
diferenţă:
a) SN = Total active – Datorii totale - Venituri în avans = Capitaluri
proprii.
Pe baza bilanţului contabil armonizat Situaţia Netă este
diferenţa:
b) SN = (Total active – Datorii curente) – Datorii peste 1 an = F – G.
De exemplu, Situaţia Netă în cele două variante de calcul este
prezentată în Tabelul 17:

Aplicaţia 15: Calculul şi analiza situaţiei nete (capitalurilor

proprii)
Tabelul 17
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
cr (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
t
1. Total active 66659913 9596783 2930792 143,9
4 48 14 6
2. Datorii totale 23632800 3143398 7801188 133,0
8 90 2 1
3. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 171,6
8
4. Situaţia netă (SN)(a) 4258353 640141 2143057 105,0
05 085 8 3
5. Total active – Datorii 43432863 7680482 3337196 176,8
 curente (F) 3 62 29 3
6. Datorii curente (G) 8453328 1279071 1194538 1513
77 49
7. Capitaluri proprii (F – G)(b) 4258353 640141 2143057 105,0
05 085 8 3

Din datele Tabelului 17 se constată o situaţie netă pozitivă şi

crescătoare care reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce
maximizează valoarea întreprinderii, prin potenţarea capitalurilor
proprii.
O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind
consecinţa încheierii cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care
au epuizat integral capitalurile proprii. Partea neacoperită rămâne
exclusiv în sarcina creditorilor, acesta fiind riscul de insolvabilitate al
întreprinderii.
Creşterea situaţiei nete (activului net) are ca efect creşterea
rentabilităţii şi a independenţei financiare, pe baza ei putându-se
determina riscul global sau lichidativ, prin raportul:
SN - Activ fărăvaloare
Activ < 0,3.
Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial
care dă dimensiunea gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la
menţinerea capitalului fizic sau financiar, mai ales în condiţiile inflaţiei
care îl erodează.
Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut
numai prin creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei,
iar menţinerea capitalului financiar presupune obţinerea profitului prin
creşterea valorii financiare (monetare) a activelor nete.
Performanţele întreprinderii fiind direct legate de menţinerea
capitalului fizic sau financiar, “Situaţia modificării capitalurilor proprii”
este un alt document al situaţiilor financiare anuale prevăzut de
Ordinul M.F.P. 94/2001, inspirat din cerinţele IAS 1, prin care se
prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-a suferit în cursul
exerciţiului financiar fiecare element al activului net (capitalurile
proprii).
Din situaţia modificării capitalurilor proprii rezultă capacitatea de
menţinere (erodare) a capitalului, precum şi profitul (pierderea)
întreprinderii în cursul exerciţiului, prin intermediul următoarelor
elemente de conţinut:
- profitul net (pierderea netă) al perioadei;
- fiecare element de venit şi cheltuială recunoscute direct în
capitalurile proprii;
- efectul cumulat al modificării politicilor contabile şi corecţia erorilor;
- tranzacţiile de capital cu şi distribuirile către proprietari;
- soldul profitului (pierderii) cumulate la începutul perioadei şi la data
bilanţului şi modificările aferente;
- o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capitaluri
proprii la începutul şi sfârşitul perioadei, cu prezentarea distinctă a
fiecărei modificări.
Situaţia modificării capitalurilor proprii cuprinde date referitoare
la: soldul la 1 1anuarie, creşterile(+), reducerile (-) şi soldul la 31
decembrie, aşa cum rezultă din datele Tabelului 18:

Aplicaţia 16: Situaţia modificării capitalurilor proprii (mii lei)

Tabelul 18
Elemente ale Sold la Creşteri Reducer Sold la
capitalului propriu 1 (+) i 31
ianuarie (-) decembri
e
Capital subscris 5919922 23679690 - 2959961
6 5 31
Rezerve din reevaluare 2454822 86479236 236796 9516455
20 905 1
Rezerve legale 8973772 3464468 - 1243824
0
Alte rezerve 1346348 97584582 136968 2308497
58 0 60
Rezultat reportat
- Profit nerepartizat 0 21771189 - 2177118
9
- Pierdere neacoperită - - - -
Rezultat reportat din 2245477 - - 2245477
adoptarea pt. prima 1 1
dată a IAS mai puţin (pierdere (pierdere
IAS 29 – Sold D (ct ) )
1172)
Rezultat reportat din 6375985 - - 6375985
corectarea (profit) (profit)
erorilor fundamentale –
Sold C (ct.1174)
Rezultat reportat din - - - -
surplusul din rezerva
de evaluare
Rezultatul exerciţiului - - - -
financiar
Total 4258353 45247236 238166 6401410
05 5 585 85

Din analiza datelor Tabelului 18 se desprind următoarele

concluzii:
1. Soldul final al capitalurilor proprii este calculat cu relaţia:
Sf = Si + Creşteri – Reduceri,
2. Modficarea capitalurile proprii este egală cu diferenţa:
∆ = Sf – Si = 640141085 – 425835305 = + 214305780 mii lei.
3. Majorarea capitalurilor proprii a fost consecinţa unor solduri iniţiale
şi a creşterii mai accentuate a capitalului subscris, a rezervelor şi a
existenţei profitului nerepartizat, aceasta fiind diminuată de reducerea
unor rezerve şi de soldul debitor al contului 1172, o pierdere reportată
rezultată din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29,
privind retratarea informaţiei financiare necesare înlăturării efectelor
inflaţiei.

3.3.2. Analiza Fondului de Rulment

Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea
maselor mari ale bilanţului: Fondul de Rulment (FR) cu Necesarul de
Fond de Rulment (NFR), din care rezultă Trezoreria (T). Acest echilibru
este determinat conform concepţiilor de prezentare a bilanţului: optica
financiară şi optica funcţională.
Pe baza bilanţului financiar care grupează posturile după criteriul
permanenţei, echilibrul financiar presupune finanţarea activului cu
durata mai mare de 1 an din resurse cu scadenţa peste 1 an, iar
finanţarea activelor sub 1 an din resurse scadente sub 1 an.
Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen
lung (capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul
imobilizat), aşa cum rezultă din analiza părţii superioare a bilanţului
financiar:
 FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe
termen lung şi mediu) + Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli –
Necesar permanent (Active imobilizate nete).
Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen
lung, fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile
permanente rămasă după finanţarea imobilizărilor, pe care
întreprinderea o consacră finanţării activelor circulante. Este partea din
capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveşte finanţării
elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.
Metoda insistă asupra originii Fondului deRulment şi permite
înţelegerea cauzelor variaţiei sale, creşterea lui fiind determinată de
creşterea capitalurilor permanente (emisii de noi acţiuni, obligaţiuni,
noi împrumuturi pe termen lung) şi de reducerea imobilizărilor nete
(vânzări de titluri, dezinvestire, cesiuni de imobilizări). Odată cu Fondul
de Rulment, marja de securitate a întreprinderii creşte, ceea ce arată
că o parte mai însemnată din activele circulante este finanţată din
capitaluri permanente.
Scăderea Fondului de Rulment este cauzată de scăderea
capitalurilor permanente (rambursări de împrumuturi pe termen lung
sau de obligaţiuni) şi de creşterea imobilizărilor nete (investiţii).
Un Fond de Rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii,
care poate fi temporară sau de durată, având diferite cauze.
Partea inferioară a bilanţului financiar permite determinarea
Fondului de Rulment Financiar ca diferenţă:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe
termen scurt + Venituri în avans).
Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea Fondului de
Rulment care este finanţat din activul circulant. În această ipostază,
fondul de rulment Financiar arată surplusul activelor circulante nete
nefinanţate din datoriile temporare, evidenţiind excedentul de
lichiditate potenţială, ca o marjă de securitate privind solvabilitatea
întreprinderii.
Bilanţul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a
Fondului de Rulment în două moduri:
a) FRF = (Total active – Datorii sub 1 an) – Active imobilizate = F – A;
b) FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E).
Teoretic, Fondul de Rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu
înseamnă că în anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment
negativ fără a compromite buna funcţionare a întreprinderii.
Un Fond de Rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări
nete) constituie marja de securitate a întreprinderii pentru exploatarea
sa cotidiană, permiţându-i să-şi asigure un nivel minim al unor active
circulante strict necesare funcţionării (stocuri minime, fond de casă
minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt (Activ
circulant net > Datorii sub 1 an).
Un Fond de Rulment negativ constituie un semnal de alarmă
pentru întreprindere, care va fi lipsită de capitaluri permanente
suficiente să-i asigure finanţarea imobilizărilor (Capitaluri permanente
< Imobilizări nete), sau care are active circulante inferioare datoriilor
scadente pe termen scurt, pe care nu le va putea achita (Activ
circulant net < Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte mai
frecvent în sectorul de distribuţie, unde viteza de rotaţie a stocurilor
este foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-furnizori
însemnate.
De exemplu, calculul Fondului de Rrulment în cele trei variante
conduce la rezultatele din Tabelul 19:

Aplicaţia 17: Calculul şi analiza Fondului de Rulment

Tabelul 19
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri( Indici
. ±)
cr (mii lei) Precede Curent (Δ) (%)
t. nt
1. Capitaluri proprii 4258353 6401410 2143057 105,0
05 85 8 3
2. Datorii cu scadenţa peste 1 8493328 1279071 1194138 1505
an 77 49
3. Provizioane pt. riscuri - - - - -
cheltuieli
4. Capitaluri permanente 4343286 7680482 3337196 176,8
(Cp) 33 62 29 3
5. Active imobilizate (Ai) 3341341 4423966 1082625 132,4
12 73 61 0
6. Fond de Rulment Financiar 1001945 3256515 2254570 325,0
(FRF) 21 89 68 2
7. Active circulante 3305620 5157926 1852305 156,0
56 00 44 3
8. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
 9. Datorii pe termen scurt 2278346 1864327 - 81,83
80 13 4140196
7
1 Venituri în avans 4435821 5197373 761552 117,1
0. 7
1 Fond de Rulment Financiar 1001945 3256515 2254570 325,0
1. (FRF) 21 89 68 2
1 Total active - Datorii 4343286 7680482 3337196 176,8
2. curente (F) 33 62 29 3
1 Active imobilizate (A) 3341341 4423966 1082625 132,4
3. 12 73 61 0
1 Fond de Rulment 1001945 3256515 2254570 325,0
4. Financiar(F – A) 21 89 68 2
1 Active circ,resp.datorii 1001945 3256515 2254570 325,0
5. curente (E) 21 89 68 2

Din datele Tabelului 19 se constată că Fondul de Rulment pozitiv

şi în creştere confirmă o dinamică favorabilă a marjei de securitate a
întreprinderii.
În practică, se consideră că Fondul de Rulment al întreprinderii
industriale trebuie să reprezinte valoarea a 1÷3 cifre de afaceri lunare.
În interiorul capitalurilor permanente, ponderea capitalurilor
împrumutate nu trebuie să fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor
proprii (să nu depăşească 50 %), ceea ce impune determinarea
Fondului de Rulment propriu (FRp) şi a Fondului de Rulment străin
(FRs):
FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete;
FRs = Împrumuturi pe termen lung şi mediu – Imobilizări nete.
Fondul de Rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii
de finanţare asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul
financiar se asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de
autonomie financiară.
Fondul de Rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de
îndatorare pe termen lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt.
De exemplu, calculul Fondului de Rulment propriu şi străin pe
baza datelor din Tabelul 19 conduce la rezultatele din Tabelul 20:

Aplicaţia 18: Calculul şi analiza fondului de rulment

Tabelul 20
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
 .
cr (mii lei) Precede Curent (±Δ) (%)
t. nt
1. Capitaluri proprii 4258353 6401410 2143057 105,0
05 85 8 3
2. Datorii cu scadenţa peste 1 8493328 1279071 1194138 1505
an 77 49
3. Active imobilizate (Ai) 3341341 4423966 1082625 132,4
12 73 61 0
5. Fond Rulment propriu (FRp) 9170119 1977444 +10604 215,5
(1-3) 3 12 3219
6. Fond de Rulment străin - - +11151 96,5
(FRs) (2-3) 3256407 3144894 288
84 96

Din datele Tabelului 20 se constată următoarele:

1. Fondul de Rulment propriu este pozitiv şi în creştere cu 115,5 %,
ceea ce confirmă că întreprinderea dispune de o autonomie financiară
care îi permite finanţarea imobilizărilor nete din capitaluri proprii.
2. Fondul de Rulment străin este negativ şi în scădere cu 3,5 %, ceea
ce arată că nevoile pe termen scurt nu pot fi finanţate prin îndatorare
pe termen lung, deşi gradul de îndatorare la termen (raportul Datorii
peste 1 an/Capitaluri proprii) a crescut de la 1,994 % la 19,98 %.
3. Echilibrul financiar pe termen lung şi pe termen scurt este asigurat
ca urmare a unei marje de securitate pe care o conferă Fondul de
Rulment Financiar pozitiv.
4. Independenţa financiară a întreprinderii se dovedeşte a fi
satisfăcătoare, chiar dacă ponderea capitalurilor proprii în capitalurile
permanente s-a redus de la 98 % la 83,3 %.

3.3.3. Analiza Necesarului de Fond de Rulment

Necesarul de Fond de Rulment desemnează nevoile financiare
generate de executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul
de exploatare curentă (cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total
trebuie acoperit cel puţin parţial de resurse stabile (Fondul de Rulment
Net). El reprezintă banii ce trebuie rulaţi în întreprindere pentru a-i
asigura funcţionarea (după finanţarea imobilizărilor), care reclamă
cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienţi.
Structura Necesarului de Fond de Rulment cuprinde, pe de o
parte, stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a căror
valoare încorporează cheltuielile de fabricaţie şi, pe de altă parte,
creanţele. Din suma acestor componente se scad datoriile (de
exploatare şi în afara exploatării), care corespund decalajelor între
încasări şi plăţi:
NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice,
în care:
Necesităţi ciclice = Necesar temporar – Disponibilităţi;
Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie.
Pe baza bilanţului necesarul de fond de rulment se determină ca
diferenţă:
NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans– Casa şi conturi la
bănci) - (Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare +
Venituri în avans).
De exemplu, calculul Necesarului de Fond de Rulment pe baza
datelor din bilanţul contabil armonizat (Tabelul 14) conduce la
rezultatele din Tabelul 21, din care rezultă următoarele concluzii:
1. Necesarul de fond de rulment pozitiv şi în creştere confirmă
dinamica ascendentă a surplusului de necesităţi temporare faţă de
resursele temporar disponibile.
2. Creşterea necesarului de fond de rulment a fost consecinţa creşterii
necesităţilor ciclice cu 58,72 %, ca urmare a creşterii activelor
circulante cu 56,03 %, a reducerii cheltuielilor în avans şi a
disponibilităţilor băneşti, în condiţiile în care resursele ciclice s-au
redus cu 17,49 %, prin reducerea datoriilor sub 1 an şi a veniturilor în
avans.

Aplicaţia 19: Calculul şi analiza necesarului de fond de rulment

Tabelul 21
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
cr (mii lei) Precede Curent (± Δ) (%)
t nt
1. Active circulante 3305620 5157926 1852305 156,0
56 00 44 3
2. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
3. Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297 - 34,31
5524433
4. Total I (1 + 2 – 3) 3240562 5143573 190301 158,7
92 78 086 2
5. Datorii cu scadenţa de până 2278346 1864327 - 81,83
la 1 an 80 13 4140196
 7
6. Credite bancare de - - - -
trezorerie
7. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 117,1
7
8. Total II (5 + 6 + 7) 2322705 1916300 - 82,51
01 86 4064041
5
9. Nec de fd de rulment (NFR) 9178579 3227672 2309815 351,6
(4 – 8) 1 92 01 5

Pornind de la relaţia care trebuie să existe între necesarul

temporar şi resursele temporare, NFR constituie un indicator de
echilibru financiar, care poate fi pozitiv sau negativ, după cum
urmează:
a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de
resursele temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă
este consecinţa unor investiţii privind creşterea necesarului de
finanţare a ciclului de exploatare.
În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între
lichidarea stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de
exploatare, în sensul încetinirii încasărilor şi accelerării plăţilor.
b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de
capitalurile circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât
resursele temporare ce pot fi mobilizate. Această situaţie este
favorabilă dacă este consecinţa accelerării rotaţiei activelor circulante,
a urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor.
Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al
întreprinderii, este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment
şi depinde de cifra de afaceri), durata de rotaţie a stocurilor, decalajul
dintre termenul de recuperare a creanţelor şi termenul de plată a
furnizorilor.
El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de
rotaţie (NFRz = NFR·360/ CA) care reflectă acest decalaj.

3.3.4. Analiza Trezoreriei

Trezoreria Netă (TN) poate fi determinată pornind de la
egalitatea de bilanţ Activ = Pasiv care conduce la confruntarea
fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din
care rezultă echilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al
operaţiunilor ce afectează toate posturile de bilanţ şi rezultând din
lectura pe orizontală a bilanţului financiar, respectiv:
a) a părţii superioare: TN = FR – NFR;
b) a părţii inferioare: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie sau:
TN = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă.
Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de
funcţionarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele
rambursabile în orice moment (valori mobiliare de plasament).
Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare
curente, soldurile creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara
bilanţului).
c) Pe baza bilanţului contabil armonizat, trezoreria este dată de
diferenţa:
TN = Active circulante respectiv datorii curente nete (E) – NFR.
De exemplu, calculul Trezoreriei Nete pe baza bilanţului conduce
la rezultatele din Tabelul 22:

Aplicaţia 20: Calculul şi analiza Trezoreriei Nete

Tabelul 22
Nr Indicatori (mii lei) Exerciţiul financiar Abateri Indici
.
cr Precede Curent (± Δ) (%)
t. nt
1. Fondul de rulment1001945 3256515 2254570 325,0
financiar(FRF) 21 89 68 2
2. Necesarul de fd. de rulment 9178579 3227672 2309815 351,6
(NFR) 1 92 01 5
3. Trezoreria netă (TN) (1 – 2) 8408730 2884297 - 34,31
(a) 5524433
4. Disponibilităţi băneşti 8408730 2884297 - 34,31
5524433
5. Credite bancare de - - - -
trezorerie
6. Trezoreria netă (TN) (4 – 5) 8408730 2884297 - 34,31
(b) 5524433
7. Active circ., resp. dat.crte 1001945 3256515 2254570 325,0
nete (E) 21 89 68 2
8. Trezoreria netă (TN) (7 – 2) 8408730 2884297 - 34,31
(c) 5524433
 Se constată că Trezoreria Netă este pozitivă şi în scădere, ceea
ce reflectă decalajul dintre ritmul superior de creştere a necesarului de
fond de rulment comparativ cu creşterea fondului de rulment financiar
(351,65 > 325,02 %).
Trezoreria Netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează
capitalurile permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care
privesc activele circulante şi datoriile pe termen scurt.
Creşterea Trezoreriei Nete poate fi realizată prin creşterea
fondului de rulment şi prin scăderea necesarului de fond de rulment,
sau prin creşterea disponibilităţilor şi reducerea creditelor bancare de
trezorerie.
Valoarea pozitivă sau negativă a Trezoreriei Nete este consecinţa
unor inegalităţi între Fondul de Rulment şi Necesarul (resursa) de Fond
de Rulment:

1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR şi respectiv,

Disponibilităţi > Credite trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat în întregime din resurse
permanente (FR > 0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-
utlizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0)
se adaugă la un excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a
degaja un excedent mare de lichidităţi, care pot ascunde sub-utilizări
de capitaluri;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă
un excedent crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat
( FR < 0).
Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din
datorii pe termen scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune
creşterea capitalurilor permanente (resurselor stabile).

2. Trezorerie negtivă (TN < 0), când FR < NFR şi respectiv,

Disponibilităţi < Credite trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat parţial din capitaluri
permanente (FR> 0) şi parţial din credite bancare curente care sunt
mai mari decât disponibilităţile, ceea ce impune aprecierea riscului
bancar curent;
b) FR < 0 şi NFR > 0, când creditele bancare pe termen lung şi mediu
acoperă o parte din imobilizări (FR < 0), NFR şi disponibilităţile
(inferioare creditelor de trezorerie), ceea ce impune reconsiderarea
structurii de finanţare;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o
parte a activului imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe
termen scurt (furnizori, avansuri clienţi) şi din credite bancare curente,
ceea ce impune revederea structurii finanţării, fiind crescut riscul
dependenţei de exterior.

3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională

Echilibrele financiare pot fi analizate şi prin prisma prezentării
bilanţului conform opticii funcţionale, care structurează posturile de
bilanţ în strânsă legătură cu ciclurile economice care caracterizeză
viaţa întreprinderii: investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie. Analiza
efectuată pe baza bilanţului funcţional (economic) este o analiză
funcţională, mai bine adaptată unei gestiuni previzionale, care situiază
în centrul atenţiei ciclul de exploatare. Ea completează analiza
financiară statică prin intermediul Tabloului de Finanţare, principalul
instrument al analizei dinamice a echilibrului financiar funcţional.
Echilibrul financiar funcţional impune ca utilizările stabile să fie
finanţate din resurse durabile, surplusul resurselor durabile faţă de
imobilizările brute reprezentând fondul de rulment net global (FRNG):
FRNG = Resurse durabile – Utilizări stabile brute.
Un FRNG pozitiv arată excedentul de resurse stabile după
finanţarea utilizărilor stabile, destinat finanţării ciclului de exploatare,
fiind şi diferenţa:
FRNG = Activ circulant – (Datorii diverse + Credite bancare de
trezorerie)
Pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 16) rezultă datele din
Tabelul 23:

Aplicaţia 21: Calculul fondului de rulment net global

Tabelul 23
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
.
cr (mii lei) Precede Curent (± Δ) (%)
t. nt
1. Resurse stabile (durabile) 6081381 1011158 4030207 166,2
 89 943 54 7
2. Utilizări stabile brute 5079436 68550731775636 134,9
68 54 86 5
3. Fond rulment net global 1001945 32565152254570 325,0
(FRNG)(a) 21 89 68 2
4. Activ circulant 3324650 51728161848166 155,5
22 75 53 9
5. Datorii diverse + credite 2322705 1916300 - 82,51
bancare 01 86 4064041
5
6. Fond rulment net global 1001945 3256515 2254570 325,0
(FRNG)(b) 21 89 68 2
Se constată un Fond de Rulment Net Global pozitiv şi în creştere,
ca urmare a creşterii mai rapide a resurselor stabile faţă de utilizările
stabile (166,27 > 134,9) şi a activului circulant comparativ cu datoriile
(155,59 > 82,5).
Această valoare a FRNG arată mărimea necesarului ciclic şi de
trezorerie rămasă nefinanţată de resursele ciclice şi de trezorerie, ceea
ce arată că întreprinderea are lichidităţi pentru a-şi finanţa necesarul
de exploatare.
Necesarul de fond de rulment (NFR) decurge din confruntarea
nevoilor de finanţare cu resursele de finanţare a operaţiilor repetitive:
NFR = Utilizări ciclice – Resurse ciclice
Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor
impusă de ciclul de exploatare, surplusul nevoilor ciclice neacoperit
financiar de resursele ciclice de capital devine un necesar de finanţare
permanent reînnoibil. Acest necesar este finanţat din Fondul de
Rulment Funcţional, care la rândul său apare ca un surplus de resurse
stabile, fiind un Necesar de Fond de Rulment Total (NFRT), cu două
componente legate de: activitatea de exploatare şi din afara
exploatării:
NFRT = NFRE + NFRAE.
Calculul Necesarului de Fond de Rulment Total este redat în
Tabelul 24:

Aplicaţia 22: Calculul Necesarului de Fond de Rulment Total

Tabelul 24
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
.
cr (mii lei) Precede Curent (± Δ) (%)
 t. nt
1. Utilizări ciclice totale, din 3240562 5143973 1903410 158,7
care: 92 78 86 3
2. Active circulante de 3181012 5044626 1863613 158,5
exploatare 99 83 84 9
3. Alte active circulante 5954993 9934695 3979702 166,8
2
4. Resurse ciclice totale, din 2322705 1916300 - 82,51
care: 01 86 4064041
5
5. Datorii de exploatare 1369863 8221837 - 60,02
80 3 5476800
7
6. Datorii înafara exploatării 9528412 1094117 1412759 114,8
1 13 2 2
7. Nec. fd rulment total(NFRT) 9178579 3227672 2309815 351,6
(1- 4) 1 92 01 5
8. NFRE (2 – 5) 1811149 4222443 2411293 233,1
19 10 91 3
9. NFRAE (3 – 6) - - - 111,3
8932912 9947701 1014789 6
8 8 0

Din datele Tabelului 24 se constată că Necesarul de Fond de

Rulment Total este pozitiv şi în creştere, ceea ce arată un necesar de
finanţare permanent reînnoibil pentru ciclul de exploatare, surplusul de
nevoi ciclice fiind neacoperit financiar de resurse ciclice de capital.
Resursa netă în afara exploatării (NFRAE < 0) este în creştere,
datoriile fiind superioare activelor circulante din afara exploatării.
La originea NFRE se află ciclul de exploatare (cumpărare –
producţie - vânzare), cu o durată variabilă. Acest necesar corespunde
unor alocări de fonduri pentru constituirea stocurilor şi creanţelor,
reflectă decalajele între vânzări şi încasări, respectiv, între cumpărări şi
plăţi şi se calculează prin diferenţa:
NFRE = Active circulante de exploatare – Datorii de exploatare.
Plăţile îl măresc, iar încasările îl reduc.
NFRAE este mai mic faţă de NFRE şi se obţine prin diferenţa:
NFRAE = Alte active circulante – Datorii în afara exploatării,
în care:
9) Alte active circulante cuprind: creanţe diverse, capital subscris
 nevărsat;
Datoriile în afara exploatării cuprind: datorii fiscale, alte datorii.
Necesarul de Fond de Rulment astfel determinat mai poartă
numele de necesar net când este pozitiv, sau resursă netă când este
negativ.
Din confruntarea Fondului de Rulment Net Global cu Necesarul
de Fond de Rulment (necesarul net) rezultă Trezoreria Netă (TN):
TN = FRNG – (NFRE + NFRAE)
Trezoreria Netă este legată de operaţiile financiare pe termen
scurt care sunt evidenţiate în partea inferioară a bilanţului funcţional,
ea fiind şi diferenţa:
TN = Necesar de trezorerie – Resurse de trezorerie sau:
TN = Activ circulant financiar – Credite bancare curente.
Trezoreria Netă poate fi pozitivă sau negativă, după cum
urmează:
a) TN > 0, cînd FRNG > NFRT, sau Necesar trezorerie > Resurse
trezorerie;
b) TN < 0, când FRNG < NFRT, sau Necesar trezorerie < Resurse
trezorerie.
De exemplu, pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 16), rezultă
Trezoreria netă (Tabelul 25) determinată ca diferenţă:
TN = Trezoreria activă(Disponibilităţi) – Trezoreria pasivă(Creditede
trezorerie):

Aplicaţia 23: Calculul şi analiza Trezoreriei Nete

Tabelul 25
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
cr (mii lei) Precede Curent (± Δ) (%)
t. nt
1. Fond rulment net global 1001945 3256515 2254570 325,0
(FRNG) 21 89 68 2
2. Necesar fond rulment total 9178579 3227672 2309815 351,6
(NFRT) 1 92 01 5
3. Trezoreria netă (TN)(1 – 2) 8408730 2884297 - 34,31
5524433
4. Activ circulant financ. 8408730 2884297 - 34,31
(Trez.activă) 5524433
5. Credite bancare crte(Trez. - - - -
pasivă)
6. Trezoreria netă (TN)(4 – 5) 8408730 2884297 - 34,31
 5524433

10) Din datele Tabelului 25 se constată că Fondul de Rulment Net

Global este superior Necesarului de Fond de Rulment Total, ceea ce
a condus la o Trezorerie Netă pozitivă, dar în scădere, ca urmare a
decalajului între indicii Fondului de Rulment şi Necesarului de Fond
de Rulment(351,65 > 325,02 %).
11) Reducerea Trezoreriei Nete reflectă reducerea cu aceeaşi
valoare a activului circulant financiar, respectiv a Trezoreriei active
în condiţiile absenţei creditelor de trezorerie (Trezoreria pasivă).
12)
O Trezorerie Netă pozitivă reflectă un excedent de trezorerie în
raport cu obligaţiile financiare pe termen scurt, ceea ce asigură
întreprinderii posibilitatea de face plasamente pe piaţa de capital.
Spre deosebire de resursele ciclice obţinute în activitatea
curentă şi reflectate de un Necesar de Fond de Rulment negativ, o
Trezorerie Netă negativă reflectă resurse de trezorerie furnizate de
parteneri financiari (bănci) şi sunt legate de gestiunea financiară pe
termen scurt.
 3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios)
Aprofundarea analizei situaţiei financiare pe baza bilanţului
impune recurgerea la un procedeu frecvent utilizat în analiza financiară
- metoda “ratios”.
Ratio este un raport între două posturi de bilanţ, din contul de
rezultat, sau din bilanţ şi contul de rezultat, echivalent cu termenul de
rată, coeficient, indice, procent. Între elementele raportului trebuie să
existe omogenitate din punct de vedere al modului de evaluare şi
relaţii directe între mărimile ce se compară.
Metoda ratelor completează analiza indicatorilor în mărimi
absolute şi prezintă avantajul că permite efectuarea de comparaţii
pentru a situa mai corect întreprinderea în mediul său concurenţial sau
pentru a-i aprecia evoluţia.

3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului

Ratele de structură a bilanţului reflectă structura financiară (de
finanţare) a întreprinderii şi se defineşte prin proporţiile posturilor din
activul şi pasivul bilanţului în raport cu totalul acestuia.
Ratele de structură se obţin în urma analizei pe verticală a
bilanţului financiar şi pun în evidenţă caracteristici financiare ale
întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în
lichidităţi, autonomia şi independenţa financiară a întreprinderii,
calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ş.a.
Structura activului caracterizează compoziţia patrimoniului
economic al întreprinderii, în concordanţă cu caracterul mai mult sau
mai puţin “capitalistic” al acesteia ca şi vulnerabilitatea sa la evoluţiile
inflaţioniste.
Ratele de structură a activului reflectă apartenenţa sectorială şi
depind de natura activităţii întreprinderii, astfel:
Activimobilizat
Si = 100
1) Ponderea imobilizărilor: Activ (%) reflectă indirect
intensitatea capitalistică (prin ponderea imobilizărilor corporale) şi a
relaţiilor financiare cu alte unităţi (prin ponderea imobilizărilor
financiare).
Activcirculant
Sa= 100
2) Ponderea activului circulant: Activ (%) depinde de
sectorul de activitate şi durata ciclului de producţie (prin ponderea
stocurilor), de durata termenelor de plată convenite cu clientela (prin
ponderea creanţelor) şi reflectă esenţa trezoreriei (prin ponderea
lichidităţilor în patrimoniu).
Structura pasivului degajă politica de finanţare a întreprinderii,
evidenţiind gradul de stabilitate a finanţării şi autonomia financiară pe
care le asigură combinaţia de resurse cu maturităţi şi origini diverse.
Ratele de structură a pasivului reflectă autonomia financiară şi
gradul de îndatorare a întreprinderii, astfel:
Capitaluripermanente
Scp= 100
1) Ponderea capitalurilor permanente: Pasiv (%)
reflectă autonomia financiară globală (prin ponderea capitalurilor
proprii), autonomia la termen a întreprinderii (prin ponderea datoriilor
pe termen lung).
Datorii/termen
scurt
Sdts= 100
2) Ponderea datoriilor pe termen scurt: Pasiv
(%) se corelează cu trezoreria întreprinderii.
Cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii în totalul
pasivului, cu atât este mai mare autonomi şi independenţa financiară a
întreprinderii.
De exemplu, pe baza datelor din bilanţul financiar (Tabelul 15)
structura activului şi pasivului se prezintă în Tabelul 26:

Aplicaţia 24: Ratele de structură a bilanţului financiar

Tabelul 26
Structura activului Exerciţiul Structura Exerciţiul
financiar pasivului financiar
(%) Preced Cur (%) Preced Cur
ent ent ent ent
Active imobilizate 50,12 46,1 Capital 65,15 80,0
0 permanent(Cp) 8
Imobilizări 0,017 0,07 Capitaluri proprii 63,88 66,7
necorporale 9 (C) 0
Imobilizări 50,10 46, Datorii peste 1 1,27 13,3
corporale 01 an(D/tl) 8
Imobilizări 0,003 0,01 Datorii sub 1 an 34,85 19,9
financiare 1 (D/t.s) 2
Active circulante 49,88 53,9 Total datorii (D) 36,12 33,3
0 0
Stocuri - total 21,59 12,8 Total capitaluri 100 100
 8 (C+ D)
Creanţe - total 27,03 40,7 Total capital 100 100
2 (Cp+D/ts)
Disponibilităţi 1,26 0,30 Levier financ. 0,565 0,4
(LF=D/C) 99
Total Active Nete 100 100 Capacit.îndatorare 0,98 0,83
(C/Cp)

Din datele Tabelului 26 se constată următoarele:

1. Structura activului reflectă ponderea de peste 50 % a imobilizărilor
corporale în totalul activului, care este în reducere până la 46 % în
favoarea activelor circulante, care depăşesc activele imobilizate,
ajungând de la 49,88 % la 53,90 %.
2. Imobilizările corporale deţin ponderea dominantă în totalul activelor
imobilizate, în consens cu activitatea predominant industrială a
întreprinderii.
3. Structura pasivului arată creşterea capitalurilor permanente de la
65,15 la peste 80 %, în care capitalurile proprii deţin ponderea cea mai
mare şi în creştere la peste 66 %, în defavoarea datoriilor totale, care
au scăzut de la 36 la 33 %.
3. Structura datoriilor s-a modificat prin creşterea datoriilor cu
scadenţa peste 1 an şi a reducerii datoriilor curente, cu scadenţa până
la 1 an.

Analiza pe verticală a bilanţului vizează corelaţiile dintre

posturile din activ şi din pasiv, structura pasivului trebuind să fie
adecvată structurii activului: o întreprindere industrială foarte
“capitalistică” are capitaluri permanente mai importante faţă de una
mai puţin “capitalistică” din sectorul de distribuţie, ceea ce
se reflectă prin rate de sinteză referitoare la condiţiile de ajustare între
utilizările şi resursele puse în operă de întreprindere.
Ratele de sinteză reflectă echilibrul financiar în mărimi relative:
Capitaluripermanente
Rfi =
1) Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor: Activimobilizat
net ≥
1
măsoară stabilitatea resurselor afectate finanţării activelor durabile,
din care:
 Capitaluriproprii
Rfp=
a) Rata de finanţare din resurse proprii: Activimobilizat
net ≥1
exprimă autonomia financiară de care dispune întreprinderea;
Datorii/termen
lung+mediu
Rfs=
b) Rata de finanţare din resurse străine: Activimobilizat
net
exprimă gradul de insecuritate financiară a întreprinderii.
Activcirculant
R lg =
2) Rata de lichiditate generală: Datorii/termenscurt ≥1 exprimă
gradul de lichiditate potenţială(echilibrul financiar pe termen scurt),
din care:
Activcirculant Stocuri
Rlr =
a) Rata de lichiditate relativă (Testul acid)): Datorii/termenscurt
≥1 exprimă capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe
termen scurt;
Disponibilităţi
Rli =
b) Rata de lichiditate imediată (Testul acid): Datorii/termenscurt
exprimă aptitudinea întreprinderii de rambursare a datoriilor cu
scadenţa sub 1 an.
Ratele de sinteză se corelează cu ratele de finanţare şi reflectă
indirect structura financiară a întreprinderii.
De exemplu, ratele de sinteză ale bilanţului sunt expuse în
Tabelul 27:

Aplicaţia 25: Ratele de sinteză pe baza bilanţului

Tabelul 27
Nr Rate de echilibru financiar Exerciţiul Abateri Indic
. financiar i
cr Preced Curent (± Δ) (%)
t. ent
1. Rata de finanţare stabilă a 1,30 1,74 + 0,44 133,
imobiliz. (Rfi) 8
2. Rata de finanţare din resurse 1,27 1,44 + 0,17 113,
proprii (Rfp) 4
3. Rata de finanţare din resurse 0,03 0,30 + 0,27 100
străine (Rfs) 0
4. Rata de lichiditate generală (Rlg) 1,43 2,70 + 1,27 188,
8
5. Rata de lichiditate rapidă 0,836 2,120 + 253,
 (redusă) (Rlr) 1,284 6
6. Rata de lichiditate imediată (Rli) 0,037 0,015 - 0,022 40,5

Din datele Tabelului 27, se constată următoarele:

1. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare stabilă a
imobilizărilor confirmă marja de securitate consecutivă fondului de
rulment pozitiv crescător.
2. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a
imobilizărilor din resurse proprii confirmă existenţa fondului de rulment
propriu pozitiv şi crescător.
3. Valorile subunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a
imobilizărilor din resurse străine arată existenţa unui fond de rulment
străin negativ.
4. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratelor de lichiditate generală
şi de lichiditate redusă confirmă echilibrul financiar pe termen scurt,
fondul de rulment pozitiv, respectiv capacitatea de a face faţă
obligaţiilor pe termen scurt, ceea ce nu se confirmă prin valoarea
subunitară şi în scădere a ratei de lichiditate (trezorerie) imediată,
disponibilităţile băneşti nu permit acoperirea datoriilor pe termen
scurt.

3.4.2. Analiza ratelor de finanţare. Structura finanţării

Analiza ratelor de structură a bilanţului permite studiul structurii
financiare a întreprinderii, respectiv examinarea modului în care sunt
repartizate sursele de finanţare a activelor între capitalurile proprii şi
aporturile externe, de unde rezultă autonomia (independenţa)
financiară a întreprinderii.
Structura financiară este un concept fundamental în gestiunea
financiară a întreprinderii, deoarece determină costul capitalului şi are
influenţă asupra politicii de investiţii, afectându-i rentabilitatea.
Sursele de finanţare trebuie adaptate naturii activelor pe care le
finanţează: resursele utilizate pentru finanţarea unui activ imobilizat
trebuie să poată rămâne investite în întreprindere o durată cel puţin
egală cu durata de viaţă a acestuia. Exigibilitatea capitalurilor trebuie
armonizată cu lichiditatea activelor finanţate, adică imobilizările
trebuie finanţate din capitaluri stabile (permanente), iar activul
circulant trebuie finanţat din datoriile de exploatare. Numai în aceste
condiţii poate fi vorba de o structură financiară echilibrată care poate
asigura independenţa financiară a întreprinderii.
În gestiunea financiară se utilizează atât noţiunea de structură
financiară cât şi cea de structură a capitalului, cu precizarea că
structura financiară desemnează compoziţia pasivului bilanţului
financiar, în timp ce structura capitalului arată compoziţia finanţării
întreprinderii pe termen lung: acţiuni (ordinare, privilegiate),
obligaţiuni (ordinare, convertibile), împrumuturi bancare.
În privinţa unor structuri financiare ideale sau acceptabile există
câteva principii esenţiale de care trebuie să se ţină seama în gestiunea
financiară, printre care amintim:
1) Activele stabile (ciclice sau aciclice) nu trebuie să fie finanţate din
datorii pe termen scurt (de trezorerie); numai activele ocazionale
(nestabile) pot fi finanţate tranzitoriu din asemenea datorii.
2) Finanţarea activelor stabile prin îndatorarea pe termen mediu şi
lung este admisă cu condiţia ca aceasta să nu reprezinte mai mult de
50% din capitalurile permanente şi să poată fi rambursată progresiv
prin autofinanţare, până întreprinderea ajunge la autonomie financiară
(finanţarea din capitaluri proprii).
Structura finanţării reflectată prin ratele de structură a pasivului,
care în optica bilanţului financiar grupează posturile după criteriul
scadenţei, vizează raportul între capitalurile proprii (C) şi datorii (D),
pasivul fiind egal cu suma:
Pasiv = Capitaluri proprii (C) + Datorii (D),
în care:
D = Datorii pe termen lung (durata peste 1 an) + Datorii termen scurt
(sub 1 an):
Pasiv = Capital permanent (Cp) + Datorii pe termen scurt.
Raportul dintre datoriile totale (D) şi capitalurile proprii (C)
exprimă rata îndatorării globale, fiind cunoscut sub denumirea de
levier financiar şi prezintă importanţă atât pentru manageri cât şi
pentru creditori, deoarece reflectă, pe de o parte, gradul de
independenţă financiară şi, pe de altă parte, posibilitatea întreprinderii
de a recurge la capitaluri externe (noi împrumuturi).
Definirea structurii financiare implică şi determinarea raportului
între fondurile pe termen lung (capitalurile permanente) şi fondurile pe
termen scurt (datoriile sub 1 an), care depinde de natura activelor
întreprinderii, sursele permanente de finanţare trebuind astfel
structurate încât să maximizeze valoarea întreprinderii (capitalurile
proprii).
Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a
face faţă angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul
unor rate care exprimă gradul de îndatorare şi gradul de lichiditate-
solvabilitate. Acestă autonomie este ameninţată de existenţa unei
structuri financiare inadecvate, prin raportul Datorii/Capitaluri proprii,
care poate conduce la încetarea de plăţi sau la pierderea controlului de
către acţionari.
Autonomia financiară poate fi estimată prin intermediul mai
multor rate:
Datoriitotale
1) Rata îndatorării globale: Rîg = Pasiv ≤ 0,5 exprimă
dependenţa întreprinderii de diverşi creditori, precum şi şansele de
rambursare a datoriilor.
Datoriitotale
LF=
a) Levierul financiar: Capitaluriproprii depinde de structura
finanţării, cu efecte asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii, fiind
un indicator de risc financiar în corelaţie cu randamentul activelor şi
rata dobânzii.
Capitaluriproprii
b) Rata autonomiei financiare: Raf = Datoriitotale >1, fiind în relaţie
inversă cu levierul financiar (Raf = 1/LF).
Datorii/termenlung
Rît =
c) Rata îndatorării la termen: Capitaluriproprii >1 exprimă
dependenţa faţă de creditori şi este afectată de inflaţie.
Capitaluriproprii
Cî =
2) Capacitatea de îndatorare: Capitalpermanent ≥ 0,5 exprimă
posibilităţile de îndatorare ale întreprinderii.
CAF
Cr =
3) Capacitatea de rambursare: Datoriitotale≥ 0,25 exprimă
capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.
De exemplu, ratele de autonomie financiară calculate pe baza
bilanţului sunt prezentate în Tabelul 28:
Aplicaţia 26: Ratele de finanţare (autonomia financiară)
Tabelul 28
Nr Rate de finanţare Exerciţiul Abateri Indic
. financiar i
cr Preced Curen (± Δ) (%)
t. ent t
1. Rata îndatorării globale (Rîg = 0,354 0,327 - 0,027 92,3
D/Pasiv) 7
2. Levierul financiar (LF = D/C) 0,5492 0,487 -0,0621 88,7
1 0
3. Rata autonomiei financiare (Raf 1,82 2,05 + 0,23 112,
= C/D) 6
4. Rata îndatorării la termen (Rît 0,02 0,20 + 0,18 100
=Dt.lg/C) 0
5. Capacitatea de îndatorare (Cî = 0,98 0,83 - 0,15 84,7
C/Cp)
6. Capacitatea de rambursare (Cr = 0,160 0,152 - 0,08 95,0
CAF/D)

Din datele Tabelului 28 se constată următoarele:

1. Rata îndatorării globale sub 0,5 şi în scădere arată reducerea
ponderii datoriilor şi creşterea ponderii capitalurilor proprii în structura
finanţării.
2. Reducerea levierului financiar reflectă scăderea gradului de
îndatorare ca urmare a creşterii ponderii capitalurilor proprii, avînd ca
efect creşterea gradului de autonomie financiară la valori supraunitare.
3. Creşterea ratei de îndatorare la termen de peste 10 ori a fost
consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor cu scadenţa peste 1 an
comparativ cu capitalurile proprii.
4. Reducerea capacităţii de îndatorare, care se menţine superioară
valorii de 0,5, arată tendinţa de reducere a ponderii capitalurilor proprii
în capitalul permanent.
5. Reducerea capacităţii de rambursare a datoriilor din capacitatea de
autofinanţare este consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor
comparativ cu CAF.

3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ

În măsura în care ratele de structură şi de sinteză ale bilanţului
vizează posturile la un moment dat, acestea au un caracter static. Însă
gestiunea financiară pe termen scurt necesită informaţii pentru
aprecierea echilibrului financiar şi a lichidităţii întreprinderii în
dinamică, ceea ce impune determinarea unor rate de rotaţie a
posturilor de bilanţ.
Ratele de rotaţie furnizează indicaţii dinamice deoarece permit
să se introducă o dimensiune temporală în analiza bilanţului, prin
evidenţierea ritmului de reînnoire a unor componente ale acestuia.
În acest scop, se compară elemente statice de patrimoniu din
bilanţ cu indicatori din contul de rezultat care exprimă fluxuri
caracteristice ale activităţii de exploatare cum ar fi cifra de afaceri
(CA), din care rezultă ritmul de reînnoire a postului din activul sau
pasivului bilanţului financiar.
Ratele astfel determinate caracterizează unul dintre cei mai
sintetici indicatori de eficienţă, viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ,
prin intermediul numărului de rotaţii (N) şi al duratei unei rotaţii (D).
Între aceste rate există o relaţie inversă: creşterea numărului de rotaţii
antrenează reducerea duratei unei rotaţii, ceea ce reflectă acelaşi
lucru: accelerarea vitezei de rotaţie.
Principalele rate de rotaţie a posturilor de bilanţ sunt
următoarele:
CA
Na=
1) Numărul de rotaţii ale activelor: Activ (rotaţii) şi, respectiv:
T Activ
Da = = 360
Durata unei rotaţii: Na CA (zile/rotaţie);
CA
Nc =
2) Numărul de rotaţii ale capitalurilor proprii: C (rotaţii) şi,
respectiv:
T C
Dc = = 360
Durata unei rotaţii: Nc CA (zile/rotaţie);
CA Activ Na
Nac= × =
3) Numărul de rotaţii ale activelor circulante: Activ Ac Sac,
în care:
Ac
=Sac=
Activ Ponderea activelor circulante în activ (gradul de
lichiditate);
T Ac
Dac= = 360
Durata unei rotaţii: Nac CA (zile/rotaţie);
 CA
Ns=
4) Numărul de rotaţii ale stocurilor: Sm (rotaţii),
în care:
Si+Sf
Sm = Stocul mediu = 2 ;
T Sm
Ds = = 360
Durata unei rotaţii: Ns CA (zile/rotaţie);
CA
Ncr =
5) Numărul de rotaţii ale creanţelor: Smcr(rotaţii);
T Smcr
Dcr = = ⋅ 360
Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Nc CA (zile);
Cumpărări (Aprovizionări)
Nf =
6) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Smf
(rotaţii);
T Smf
Df = = 360
Durata (termenul) de plată a furnizorilor: Smf Cumpărări (zile).
Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de
activitate (vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu
(activul total, activul circulant, capitalul total, capitalul propriu)
încredinţate întreprinderii, indicând intensitatea cu care este valorificat
patrimoniul întreprinderii.
Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu
numărul de rotaţii, reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj
între termenul de recuperare a creanţelor şi termenul de plată a
furnizorilor poate fi benefic pe termen scurt, crescând lichidităţile
întreprinderii.
Calculul ratelor de rotaţie pe baza bilanţului (Tabelul 14) şi a
contului de rezultat (Tabelul 1) conduce la rezultatele din Tabelul 29:

Aplicaţia 27: Ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ

Tabelul 29
Numărul de rotaţii Exerciţiul Durata unei rotaţii Exerciţiul
financiar financiar
Prece Cure (zile) Prece Cure
d. nt d. nt
1.Nr.rotaţii active 0,802 0,816 Durata unei rotaţii 448,8 441,1
(Na) (Da) 7 7
 2.Nr.rot. 1,256 1,224 Durata unei rotaţii 286,6 294,1
cap.proprii (Nc) (Dc) 2 2
3.Nr.rot. active 1,618 1,51 Durata unei rotaţii 222,4 236,9
circ(Nac) 9 (Dac) 9 9
44.Nr.rotaţii stocuri 3,769 6,418 Durata unei rotaţii 95,51 56,09
(Ns) (Ds)
5.Nr.rotaţii 2,969 2,004 Term.recup.creanţ 121,2 179,6
creanţe (Ncr) e (Dcr) 5 4
6.Nr.rotaţii 4,519 4,149 Term.plată 79,65 86,75
furnizori (Nf) furnizori (Df)

Din datele Tabelului 29 se constată următoarele:

1. Numărul de rotaţii ale posturilor de bilanţ au cunoscut modificări,
având valori supraunitare, cu excepţia activelor totale, la care se
înregistrează şi durate de rotaţie ce depăşesc 1 an.
13)2. Viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ înregistrează o încetinire,
cu excepţia stocurilor, la care numărul de rotaţii a crescut şi durata
unei rotaţii a scăzut.
14)3. Termenul de recuperare a creanţelor este superior termenului de
plată a furnizorilor , ambele durate înregistrând creşteri diferite,
care au majorat decalajul între încasări şi plăţi de la 42 zile la 93
zile.
Factorii care contribuie la modificarea vitezei de rotaţie trebuie
identificaţi pe faze ale exploatării: aprovizionare, producţie, desfacere
şi vizează diminuarea stocurilor, accelerarea vitezei de rotaţie a
acestor stocuri, scurtarea duratei ciclului de producţie, reducerea
termenului de recuperare a creanţelor, ş.a.

3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate. Riscul financiar

Ratele de structură a activului şi pasivului bilanţului, ratele de
finanţare şi de structură a finanţării, precum şi ratele de rotaţie
determinate prin analiza internă a bilanţului în direcţie verticală,
orizontală şi combinată cu elemente ale contului de rezultat permit să
se calculeze o “baterie “de rate de rentabilitate, care servesc la
evaluarea performanţelor întreprinderii într-o viziune dinamică.
Aprecierea performanţelor implică luarea în considerare a unor
aspecte ale activităţii întreprinderii în strânsă legătură cu rezultatele
globale şi parţiale.
 Diagnosticul financiar permite aprecierea performanţelor
dezvoltând trei puncte de vedere caracteristice:
1) El impune o viziune parţială a performanţelor. Eficacitatea
întreprinderii poate fi apreciată diferit prin criterii analitice.
2) Analiza financiară abordează performanţele pe baza unor criterii
monetare de măsurare şi evaluare.
3) Aprecierea financiară a performanţelor se realizează din punct de
vedere sintetic şi global, printr- o viziune de ansamblu a rezultatelor.
În final, diagnosticul financiar va permite evaluarea întreprinderii
în funcţie de rentabilitate şi de gradul de risc aferent.
Rentabilitatea constituie capacitatea unui capital investit sau
plasat de a asigura venituri exprimate în termeni financiari, aceasta
fiind evaluată în mărimi absolute (prin marje) şi în mărimi relative (prin
rate).
Ratele de rentabilitate rezultă din confruntarea unui indicator de
rezultat (EBE, Rexp, Rbrut, Rnet), cu un indicator referitor la fluxul
global de activitate (CA), sau la mijloacele utilizate pentru obţinerea
rezultatului considerat (capital economic, capital propriu, costuri). De
aici rezultă gruparea uzuală a ratelor de rentabilitae în două categorii:
rate de marjă şi rate de randament şi rentabilitate.
A. Ratele de marjă permit aprecierea “eficacităţii” întreprinderii în
activitatea comercială, exprimând profitabilitatea acesteia în raport cu:
1) Exploatarea, prin intermediul rapoartelor:
Marjacomercială EBE R exp
R1 = R2 = R3 =
CA ; CA ; CA .
2) Activitatea globală, prin intermediul rapoartelor:
CAF R net
R4 = R5 =
CA ; CA (rata marjei nete).
B. Ratele de randament şi de rentabilitate se pot grupa în două
categorii:
1) Rate de randament care raportează un indicator de rezultat la o
evaluare a capitalului economic pus în operă de întreprindere. Apare
astfel noţiunea de rentabilitate economică, care exprimă capacitatea
activului economic (activ imobilizat brut + NFRE) de a degaja un
surplus şi de a asigura remunerarea aportorilor de fonduri – acţionari şi
creditori – care asigură finanţarea.
 EBE
Re1 =
a) O primă variantă: Activimobilizat
brut+NFRE ,
care este o rată de rentabilitate economică brută ce permite
aprecierea performanţei exploatării (industrială şi comercială) şi
facilitează comparaţii intrasectoriale.
Evoluţia în timp a acestei rate arată creşterea, stagnarea sau
scăderea eficacităţii întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate,
amortizare şi provizioane.
b) În lipsa unor date suficient de precise se poate utiliza:
EBE
Re2 =
Activtotal.
Acest raport poate fi introdus într-un lanţ de rate echivalent cu
noţiunea de ROA (return on assets), care este o rată a rentabilităţii
investiţiilor:
Rexp EBE R exp
Re3 = ×
c) Activtotal = Activtotal EBE = Re ∙ S ,
2 Rex,

în care:
Rexp
=S R exp
EBE = Ponderea rezultatului exploatării în excedentul brut.
Randamentul economic al activelor (Re3) poate fi exprimat prin
lanţul:
R exp R exp CA R exp CA Ac
Re3 = = × = Rv×Na = × × = Rv Nac Sac
Activ CA Activ CA Ac Activ ,
în care:
Rexp
=
CA Rv = Rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea cifrei de
afaceri);
CA
=
Activ Na = Numărul de rotaţii ale activului bilanţului;
CA
=
Ac Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante;
Ac
=
Activ Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanţului.
De exemplu, ratele de rentabilitate economică se prezintă în
Tabelul 30:

Aplicaţia 28: Ratele de rentabilitate economică

Tabelul 30
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indic
. i
cr (mii lei) Precede Curent (± Δ) (%)
t. nt
1. Marja comercială (Mc) 307279 783650 47637 155,
1 0
2. Cifra de afaceri (CA) 5350160 7835173 248501 146,
30 54 324 4
3. R1 = Mc/CA (1/2) (%) 0,0574 0,100 0,0426 174,
2
4. Excedentul brut din exploatare 1161668 1498591 336923 129,
(EBE) 18 65 47 0
5. R2 = EBE/CA (4/2) (%) 21,71 19,12 - 2,59 88,0
8
6. Rezultatul din exploatare 1030075 9460816 - 91,8
(Rexp) 88 2 839942
6
7. R3 = Rexp/CA (7/2) (%) 19,25 12,07 - 7,18 62,7
1
8. Capacitatea de autofinanţare 3781445 4777894 996449 126,
(CAF) 1 4 3 3
9. R4 = CAF/CA (8/2) (%) 7,06 6,10 - 0,96 86,4
1 Rezultatul net (Rnet) 4066769 5138404 107163 126,
0. 7 9 52 3
1 R5 = Rnet/CA (10/2) (%) 7,60 6,56 - 1,04 86,3
1. 1
1 Activ imobilizat brut (Aibr) 5079436 6855073 177563 134,
2. 68 54 686 9
1 Necesar fond rulment de expl. 1811149 4222443 241129 233,
3. (NFRE) 19 10 391 1
1 Re1 = EBE/(Ai br+NFRE)[4/ 16,86 13,53 - 3,33 80,2
4. (12+13)] 5
1 Total activ brut (Abr) 8404086 1202789 362380 143,
5. 90 029 339 1
1 Re2 = EBE/Abr(4/15) (%) 13,82 12,46 - 1,36 90,1
6. 6
1 Re3 = Rexp/Abr (6/15) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,1
7. 6
1 Ponderea rez. expl.în EBE (SRexp 0,8867 0,6313 - 71,1
8. = 6/4) 0,2554 9
1 Re3 = Re2 * SRexp (16*18) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,1
9. 6
2 Rata rentabilităţii veniturilor: 19,25 12,07 - 7,18 62,7
0. Rv = 6/2 1
2 Nr. rotaţii active: Na = 2/15 0,6366 0,6514 0,0148 102,
 1. 3
2 Active circulante (Ac) 3324650 5172816 184816 155,
2. 22 75 653 6
2 Nr. rotaţii active circulante: 1,6092 1,5147 - 94,1
3. Nac = 2/21 0,0945 2
2 Pondere active circulante: Sac 0,3956 0,4300 0,0344 108,
4. = 21/15 7
2 Re3 = Rv * Na (20*21) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,1
5. 6
2 Re3 = Rv* Nac* Sac 12,25 7,86 - 4,39 64,1
6. (20*23*24) (%) 6

Din datele Tabelului 30 se desprind următoarele concluzii:

1. Ratele de marjă privind exploatarea (R1 – R3) au cunoscut reduceri,
cu excepţia ratei marjei comerciale (R1), care a crescut cu 74,2 %, ca
urmare a decalajelor dintre ritmurile de creştere a factorilor ce
determină rapoartele respective.
2. Ratele de marjă privind activitatea globală (R4 – R5) s-au redus
corespunzător dinamicii factorilor de influenţă luaţi în calcul.
3. Ratele de randament economic al activelor s-au redus toate, în
proporţii diferite, după cum urmează:
4. Re1(EBE/Ai brut + NFRE) cu valoarea cea mai mare, a scăzut cu
19,75 %, creşterea EBE fiind inferioară creşterii activului economic.
5. Re2 (EBE/Activ brut) a scăzut cu 9,84 % datorită creşterii mai lente a
EBE în raport cu activul brut (29 < 43,1 %).
6. Re3 (Rexp/Abrut) s-a redus cu 35,84 % datorită reducerii rezultatului
din exploatare cu 8,2 %, în condiţiile creşterii activului brut cu 43 %.
Aceste evoluţii individuale ale ratelor de marjă şi de randament
se reflectă în continuare în evoluţia indicilor agregaţi ce caracterizează
eficienţa generală a utilizării activelor prin ratele de rentabilitate şi
ratele de randament determinate pe baza lanţului de rate:
Reducerea randamentului economic al activelor (Re3) s-a
datorat reducerii ponderii rezultatului din exploatare în excedentul brut
(SRexp), scăderii rentabilităţii veniturilor (Rv), reducerii vitezei de rotaţie
a activelor circulante (Nac) în condiţiile creşterii ponderii activelor
circulante în activ (Sac).
În urma analizei ratelor de rentabilitate economică prin ratele de
marjă şi de randament se pot desprindse factorii care au efect
favorabil asupra acestora, din care pot rezulta politici comerciale cu
efect favorabil asupra randamentului economic, cum ar fi: politica
privind calitatea produselor cu profitabilitate mare, ca urmare a unor
preţuri mari, dar cu o viteză de rotaţie mică, sau politica unor preţuri
mici, cu profitabilitate redusă, dar cu o viteză de rotaţie accelerată.
La acestea se poate adăuga efectul benefic al creşterii ponderii
activelor circulante în activul bilanţului, care reflectă aportul favorabil
al creşterii gradului de lichiditate al activelor asuzpra creşterii
randamentului economoc al activelor, respectiv asupra ratei
rentabilităţii economice..
2) Ratele de rentabilitate financiară exprimă capacitatea capitalurilor
proprii de a crea un surplus, după remunerarea capitalurilor
împrumutate, care va permite remunerarea capitalurilor acţionarilor
(dividende) şi autofinanţarea întreprinderii.
Indicatorul cel mai sintetic al ratei rentabilităţii financiare (Rf)
rezultă din raportul dintre rezultatul exerciţiului şi capitalurile proprii:
Rezultatulexerciţiul
ui
Rf = 100
Capitaluriproprii (%)
Raportul oferă o informaţie privind rata de remunerare a
investiţiilor realizate de acţionarii care au constituit iniţial capitalul
întreprinderii sau au lăsat în rezervă o parte din beneficii.
Rezultatul exerciţiului brut sau net permite determinarea ratei
rentabilităţii financiare nete (Rfn) în funcţie de rata rentabilităţii brute
(Rfbr):
Rezultatulnet Rezultatulbrut(1 - i )
Rfn= =
Capitalulpropriu Capitalulpropriu = Rfbr (1 – i),
în care:
i = cota de impozit.
Rata rentabilităţii financiare nete corespunde noţiunii de ROE.
(return on equity) utilizată în terminologia anglo-saxonă.
Un nivel ridicat al rentabilităţii capitalurilor proprii îi permite
înteprinderii să găsească noi capitaluri pe piaţa financiară pentru a-şi
finanţa creşterea. Dacă această rată este mică şi inferioară ratelor
pieţei, întreprinderea va avea dificultăţi în atragerea de capitaluri.
Un nivel ridicat al ratei rentabilităţii financiare nu este totdeauna
favorabil, deoarece el poate fi consecinţa unor capitaluri proprii prea
slabe şi a unui nivel de risc ridicat, ceea ce poate fi pus în evidenţă
prin calculul ratei rentabilităţii capitalurilor permanente (durabile)
(Rcp):
Rezultatulexerciţ
iului Rezultatulexerciţ
iului
Rcp= =
Capitalulpermanent Cpropriu+Datorii/term .lg şi mediu
Rezultatul care permite remunerarea capitalurilor permanente
cuprinde cel puţin rezultatul net şi dobânzile după impozit, cheltuielile
financiare fiind deductibile din rezultatul brut, rata capitalurilor
permanente (Rcp) fiind egală cu:
Rezultatul
net+Dobânzi
Rcp=
Cpropriu+Datoriifinanciare
Pentru stabilirea factorilor de creştere a ratei rentabilităţii
financiare (a capitalurilor proprii), se recurge la următorul lanţ de rate:
R ex R ex CA Ac Pasiv C +D
Rf = = × × × = Rv×Nac×Sac×
C CA Ac Activ C C ,
în care:
Rex
=
CA Rv = Profitabilitatea cifrei de afaceri (marja netă sau rata
rentabilităţii veniturilor);
CA
=
Ac Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante;
Ac
=
Activ Sac = Ponderea activelor circulante în activul total.
Pasiv C +D D
= =1 + =1 +LF
C C C
în care:
D
=LF
C = Levierul financiar (rata îndatorării).
În final, rata rentabilităţii financiare devine egală cu produsul:
Rf = Rv ∙ Nac ∙ Sac(1 + LF).
Aşa se explică de ce o marjă netă (Rv) mică, cum este în cazul
marilor unităţi, poate conduce la o rentabilitate financiară bună, dacă
activele circulante se “rotesc“ rapid (stocuri mici, fără creanţe), dacă
creşte gradul de lichiditate al activului (Sac) şi dacă capitalurile proprii
sunt relativ slabe (folosesc investiţii prin leasing şi au credite-furnizori
mari). Aceasta are ca efect creşterea ratei îndatorării, respectiv a
levierului financiar (LF), ceea ce poate orienta întreprinderea în
deciziile strategice de finanţare referitoare la raportul capitaluri
proprii/datorii, în funcţie de randamentul economic al activelor şi de
rata dobânzii.
Efectul creşterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi
favorabil dar şi riscant, în egală măsură, de acest efect fiind legat
riscul financiar ce decurge din costul capitalului (propriu sau
împrumutat) care asigură finanţarea.
Diferenţa dintre costul capitalurilor proprii şi costul capitalurilor
împrumutate constă în faptul că primele sunt remunerate numai dacă
întreprinderea realizează un beneficiu net contabil, în timp ce
capitalurile împrumutate trebuie remunerate indiferent de situaţie
(beneficiu sau pierdere). În acest caz, cheltuielile financiare ce includ
dobânzile la imprumuturi pot diminua capacitatea de autofinanţare
până la insolvabilitate, acesta fiind riscul financiar.
Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier,
care rezultă din diferenţa dintre rata rentabilităţii economice (Re) şi
rata rentabilităţii financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii.
R exp R exp Rexp
Re= = =
Din relaţia: Activ Pasiv C +D ,
se deduce:
Rexp = Re·(C+D), care se introduce în relaţia de calcul a rentabilităţii
financiare:
R ex R exp- Ch fin+Vfin+R extr
Rf = =
C C ,
în care, veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr)
nefiind legate de exploatare, se pot exclude din calcul, rentabilitatea
financiară fiind egală cu:
R exp- Ch fin R e ( C +D ) - D . d D
Rf = = = Re + (Re - d)
C C C ,
în care:
d = Rata dobânzii;
D
= LF
C = levierul financiar
În final, rezultă rata rentabilităţii financiare din egalitatea:
Rf = Re + LF·(Re – d),
 Din relaţia de mai sus poate fi dedusă egalitatea:
Rf – Re = LF·(Re – d) = ELF
în care:
LF·(Re – d) = ELF = Efectul de levier financiar
Efectul de levier financiar astfel calculat, trebuie verificat de
egalităţile:
ELF = Rf – Re = (Re – d) · LF
Se constată că efectul de levier financiar este cu atât mai mare,
cu cât diferenţa dintre rentabilitatea economică (randamentul
activelor) şi rata de îndatorare (levierul financiar) este mai mare. În
privinţa efectului îndatorării prin mecanismul efectului levierului
financiar pot fi menţionate următoarele cazuri:
a) Îndatorarea nu are nici un efect (ELF = 0), în cazul în care
rentabilitatea economică este egală cu rata dobânzii (Re = d) şi, în
consecinţă, rentabilitatea financiară este egală cu rentabilitatea
economică (Rf = Re).
b) Recurgerea la îndatorare permite amelioararea rentabilităţii
financiare printr-un efect de levier pozitiv (ELF > 0) în măsura în care
rentabilitatea economică este superioară ratei dobânzii (Re > d) şi, în
consecinţă, rentabilitatea financiară este superioară rentabilităţii
economice (Rf > Re).
c) Efectul de levier devine negativ (ELF < 0) sau de “măciucă” în cazul
în care rentabilitatea economică este inferioară ratei dobânzii (Re < d),
ceea ce reduce rentabilitatea financiară faţă de cea economică (Rf <
Re).
În consens cu valorile pozitive sau negative ale efectului
levierului financiar, se determină indicele levierului financiar ( ILF = Rf /Re
) ale cărui valori indică următoarele situaţii privind recurgerea la
îndatorare:
a) Întreprinderea se poate îndatora dacă ILF > 1, deoarece îndatorarea
îi potenţează gradul de rentabilitate a capitalurilor proprii.
Utilizarea îndatorării trebuie totuşi făcută cu prudenţă, deoarece
aceasta limitează independenţa financiară a întreprinderii, îi reduce
posibilităţile suplimentare de îndatorare în perioada de criză şi îi creşte
volatilitatea rezultatelor şi a rentabilităţii capitalurilor proprii la
variaţiile volumului de activitate în raport cu valorile critice (pragul de
rentabilitate).
b) Întreprinderea este supusă riscului de insolvabilitate dacă ILF < 1,
efectul negativ al îndatorării fiind consecinţa unui randament economic
al activelor insuficient pentru acoperirea ratei dobânzii.
c) Absenţa îndatorării prin finanţarea exclusivă din capitaluri proprii,
când ILF = 1, are ca efect egalitatea dintre rentabilitatea financiară şi
rentabilitatea economică, ceea ce elimină riscul financiar.
În legătură cu efectul de levier se impun următoarele precizări de
care trebuie să se ţină seama în calculele analitice:
a) Efectul de levier trebuie să se exprime mai frecvent după
impozitare, ratele nete de rentabilitate (economică, financiară)
trebuind calculate după deducerea impozitului pe profit, în cotă i:
D
Rfn= Rebr + ( Rebr - d) × ( 1 - i)
C
Efectul de levier net trebuie determinat pe baza efectului de
levier brut corectat cu cota de impozit (i):
ELFnet = ELFbr(1 - i) = Rfn – Ren
De exemplu,din bilanţul şi contul de profit şi pierderi rezultă
ratele de rentabilitate financiară din Tabelul 31:

Aplicaţia 29: Ratele de rentabilitate financiară – efectul de

levier
Tabelul 31
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indic
. i
cr (mii lei) Precede Curent (± Δ) (%)
t. nt
1. Rezultatul din 1030075 9460816 - 91,8
exploatare(Rexp) 88 2 839942 5
6
2. Cheltuielile financiare (Chfin) 5530869 3095959 - 56,0
6 6 243491
00
3. Capitalul propriu (C)(Activ – 4302711 6453384 215067 150,
Datorii) 26 58 332 0
4. Rata rentab.fin.brute(Rfbr)[(1- 11,08 9,86 - 1,22 88,9
2)/3] -%
5. Rezultatul brut al exerciţiului 5079577 6928939 18493 136,
(Rexbr) 4 8 624 4
6. Capitalurile permanente (Cp) 4343286 7680482 333719 176,
33 62 629 8
7. Rata rentab.cap.perm. (Rcp) 11,70 9,02 - 2,68 77,1
 (5/6) - %
8. Activul total net (A) 6665991 9596783 293079 143,
34 48 214 9
9. Rata rentabilit. econ.(Rebr) 15,45 9,86 - 5,59 63,8
(1/8) - %
1 Datoriile totale (D) 2363280 3143398 780118 133,
0. 08 90 82 0
1 Levierul financiar (LF) (10/3) 0,5492 0,4871 - 88,7
1. 0,0621
1 Rata dobânzii (d) (2/10) 23,40 9,86 - 13,54 42,1
2.
1 Impozitul pe profit (I) 1012807 1790534 777727 176,
3. 7 9 2 8
1 Cota procentuală (i) (13/5) - % 19,94 25,84 + 5,90 129,
4. 6
1 Efect levier financ.br(ELFbr)(4 - 4,37 0 + 4,37 -
5. – 9)-%
1 Efect levier fin.br. ELFbr = - 4,37 0 + 4,37 -
6. LF(Re – d)
1 Rata rentab.fin.nete (Rfn) 8,87 7,31 -1,56 82,4
7. [4*(1-i)] - %
1 Rata rentab.econ.nete(Ren) 12,37 7,31 - 5,06 59,1
8. [9*(1-i)]-%
1 Efect levier financ.net(ELFn) - 3,50 0 + 3,50 -
9. (17–18)%
2 Efect levier fin.net (ELFn) - 3,50 0 + 3,50 -
0. [16*(1-i)]- %
Din datele Tabelului 31 se desprind următoarele concluzii:
1. Rata rentabilităţii financiare (atît a capitalurilor proprii cât şi a
capitalurilor permanente) s-a redus, ca urmare a dinamicii inferioare a
rezultatului din exploatare şi, respectiv, a rezultatului brut comparativ
cu capitalurile proprii şi capitalurile permanente.
2. Reducerea randamentului economic al activelor s-a datorat reducerii
rezultatului din exploatare în condiţiile creşterii activului net total.
3. Rata rentabilităţii financiare a fost inferioară randamentului activelor
în exerciţiul precedent, efectul de măciucă al îndatorării, diminuând-o
corespunzător diferenţei dintre randamentul economic şi rata dobânzii
(cheltuielilor financiare).
4. Reducerea levierului financiar concomitent cu reducerea ratei
cheltuielilor financiare până la nivelul randamentului economic (9,86%)
în exerciţiul curent a redus la zero efectul levierului financiar; ca
urmare, rata rentabilităţii financiare a ajuns egală cu randamentul
activelor.
 Recurgerea la efectul de levier este o practică încurajată de
tratamentul fiscal, mult mai sever faţă de beneficiile conservate şi de
dividende (puţin sau deloc deductibile din impozitul întreprinderii)
decât faţă de dobânzile la datorii (totdeauna deductibile din impozit).
În concluzie, riscul financiar decurge din utilizarea îndatorării,
fiind legat de structura financiară (a pasivului) şi creşte odată cu
gradul de îndatorare. De aceea, studiul riscului legat de îndatorare
trebuie aprofundat prin analiza solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii,
direct afectate de prezenţa datoriilor în cadrul resurselor de finanţare a
activităţii curente.

3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii

Efectul de levier financiar (ELF) exprimă efectul îndatorării
asupra rentabilităţii capitalurilor proprii, care poate însemna şi riscul
întreprinderii îndatorate de a nu putea face faţă angajamentelor,
afectându-i solvabilitatea.
Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă
scadenţelor pe termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor
cu asemenea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării).
Solvabilitatea reprezintă un obiectiv prioritar al
întreprinzătorului care doreşte să-şi păstreze autonomia financiară şi
flexibilitatea gestiunii şi ea rezultă din echilibrul dintre fluxurile de
încasări şi fluxurile de plăţi, dar şi dintr-un fond de rulment net pozitiv,
ceea ce rezultă dintr-o bună adecvare între necesarul de finanţare pe
termen lung (în active corporale şi financiare) şi resursele de finanţare
cu caracter permanent (capitalurile proprii şi îndatorarea la termen).
Solvabilitatea se defineşte mai ales în perspectiva unei lichidări a
întreprinderii, dacă se află în încetare de plată ca urmare a lipsei de
lichiditate a bilanţului. În acest sens, întreprinderea este solvabilă în
măsura în care activul real este suficient pentru a-i permite plata
tuturor datoriilor.
Menţinerea solvabilităţii este condiţionată de sincronizarea
ritmului încasărilor de fonduri legate de transformarea în monedă a
activelor ajunse la maturitate şi ritmul plăţilor imperative legate de
lichidarea datoriilor ajunse la scadenţă. În acest sens, o primă
apreciere a solvabilităţii se realizează prin compararea între
lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului, respectiv a activelor
totale cu datoriile totale, din care rezultă:
1) Activul net contabil: ANC = Activ total – Datorii totale, care exprimă
mărimea capitalurilor proprii.
În aprecierea solvabilităţii se mai utilizează o serie de rate din
structura pasivului ce caracterizează îndatorarea şi autonomia
financiară a întreprinderii:
Capitalulpropriu
Rsp=
2) Rata solvabilităţii patrimoniale: Pasiv , care exprimă
ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie să
se situeze între 0,3 - 0,5. Valorile mai mari de 0,5 reflectă o situaţie
normală.
Activtotal C +D C 1
Rsg= = = +1 = +1
3) Rata solvabilităţii generale: Datoriitotale D D LF ,
în care:
C 1
=
D LF = Gradul de autonomie financiară (inversul levierului financiar,
LF).
Creditorii sunt interesaţi într-o valoare cât mai mare a raportului,
garanţia lor fiind constituită din activul întreprinderii, în condiţiile unui
activ net pozitiv.
4) Există şi alte variante de calcul privind rata solvabilităţii generale:
Capitalulpropriu( C )
Rsg1 = 1
a) Datoriipetermenlung ;
Capacitate
a deautofinanţ
are( CAF )
Rsg2 =
b) Datoriipetermen lung .
Datoriitotale
(D)
Rd=
5) Rata îndatorării totale: Capitalulpropriu( C ) = LF

Datorii 1 an
Rdtl=
6) Rata îndatorării pe termen lung: Capitalulpropriu
Această rată exprimă dependenţa de creditorii pe termen lung,
este majorată de inflaţie, fiind un indicator de risc direct proporţional
cu valoarea ei şi cu gradul de variabilitate beneficiilor. Variază de la un
sector de activitate la altul.
 Capitalulpropriu( C )
Cd =
7) Capacitatea de îndatorare: Capitalulpermanent ( Cp ) , care depinde
de structura financiară şi arată posibilităţi de îndatorare crescute
pentru valori ≥ 0,5.
CAF
Cr =
8) Capacitatea de rambursare: Datoriitotale, care exprimă
capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale şi
completează rata de îndatorare, valoarea minimă de 0,25 fiind
acceptabilă.
Cheltuielifinanciare
( Chfin)
Rcf =
9) Rata cheltuielilor financiare: Rezultatuldinexploatare(Rexp) , care
exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor financiare în
rezultatul exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita riscul
de non-plată.
O variantă a acestei rate se obţine prin raportul:
Cheltuielifinanciare
( Chfin)
Rcf1 =
10) Cifra de afaceri(Pr od.exerciţ
iului) ,
care nu trebuie să
depăşească 3 %, ceea ce face întreprinderea vulnerabilă şi o expune
riscului de insolvabilitate.
Pentru ca întreprinderea să fie într-o situaţie satisfăcătoare, nu
este suficient ca ea să-şi poată achita datoriile (să fie solvabilă), ci
trebuie să le poată achita la scadenţa convenită.
Întreprinderea poate fi solvabilă, având un activ total superior
datoriilor (situaţie netă pozitivă), dar să nu posede suficiente lichidităţi
pentru a respecta scadenţele, ceea ce impune analiza separată a
lichidităţii sale.
Dacă solvabilitatea vizează aptitudinea întreprinderii de a-şi
regla datoriile pe termen mediu şi lung şi oferă o informaţie parţială
asupra lichidităţii pe termen scurt, gradul de lichiditate exprimă
calitatea echilibrului financiar al întreprinderii pe termen scurt.
Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă
obligaţiilor pe termen scurt şi reflectă capacitatea de a transforma
rapid activele circulante în disponibilităţi (bani). O întreprindere este
“lichidă” când resursele degajate de operaţiunile curente ale
exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a face faţă
scadenţelor pe termen scurt.
Noţiunea de lichiditate poate viza bilanţul şi activele acestuia:
lichiditatea bilanţului se referă la faptul că activele sub 1 an sunt
superioare datoriilor sub 1 an, ceea ce fereşte întreprinderea de
faliment pe termen scurt. Ea rezultă din comparaţia între activele
“lichide” şi pasivul exigibil, ceea ce se reflectă în:
1) Fondul de rulment financiar: FRF = Active circulante – Datorii
curente(< 1 an).
Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba
rapid contra monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin:
Activecirculante
R lg =
2) Rata lichidităţii generale: Datoriicurente, care exprimă gradul
de lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt) şi variază
după sectorul economic: este subunitar în sectorul de distribuţie şi
aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung.
Valoarea acestei rate trebuie comparată cu întreprinderi
similare şi ea depinde de viteza de rotaţie a stocurilor şi a datoriilor pe
termen scurt.
Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare,
în caz contrar, lipsa de lichidităţi, ca urmare a unui fond de rulment
negativ, poate conduce la încetare de plăţi, ceea ce echivalează cu
riscul de faliment sau de insolvabilitate.
Insuficienţa de lichidităţi are consecinţe atât pentru întreprindere
(limitarea dezvoltării), cât şi pentru creditori (întârzieri de plată a
dobânzilor, de rambursări, pierderi de creanţe), precum şi pentru
clienţi (modificarea condiţiilor de credit).
Noţiunea de lichiditate comportă mai multe grade, după cum
urmează:
Activecirculant- Stocuri
Rlr =
3) Rata lichidităţii reduse: Datoriipetermen scurt , care reflectă
capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, valoarea
optimă peste 0,5 confirmă o lichiditate normală.
Disponibil
ităţi
Rli =
4) Rata lichidităţii immediate (rapide): Datoriipetermenscurt, numită
rată de trezorerie, sau Testul acid, a cărei valoare minimă de 0,2 - 0,3
reflectă o garanţie de lichiditate satisfăcătoare.
 De exemplu, ratele de solvabilitate – lichiditate calculate pe baza
datelor din bilanţ sunt expuse în Tabelul 32, din care se desprind
următoarele concluzii:
1. Activul net contabil pozitiv (ANC) şi în creştere arată existenţa
solvabilităţii necesare acoperirii datoriilor din activele nete, ceea ce
confirmă creşterea capitalurilor proprii cu 50 %.
2. Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) şi generală (Rsg) confirmă
acelaşi lucru, având valori peste limitele admisibile, ceea ce reflectă un
bun echilibru financiar pe termen lung.
3. Fac excepţie capacitatea de rambursare a datoriilor (Cr) şi rata
cheltuielilor financiare (Rcf1) în perioada precedentă, care nu sunt
situate în limite normale.
4. Urmare unui fond de rulment financiar pozitiv, ratele de lichiditate
generală (Rlg) şi redusă (Rlr) - în perioada curentă - sunt supraunitare,
în timp ce ratele de lichiditate rapidă (Rli) sunt subunitare şi în
scădere, ceea ce reflectă dificultăţi în trezoreria imediată.

Aplicaţia 30: Calculul ratelor de solvabilitate - lichiditate

Tabelul 32
Nr Rate de solvabilitate - Exerciţiul financiar Abateri Indic
. lichiditate i
cr Preceden Curent (± Δ) %
t. t
I. Ratele de solvabilitate
1. ANC = Activ – Datorii (> 0) 4302711 6453384 2150673 150,
26 58 32 0
2. Rsp = Capital propriu/Pasiv 0,64 0,67 + 0,03 104,
(> 0,5) 7
3 Rsg = Activ/Datorii totale (> 2,82 3,05 + 0,23 108,
1) 2
4. Rsg1 = C/D pe termen lung 50,13 5,00 - 45,13 9,98
(> 1)
5. Rsg2 = CAF/D pe termen lung 4,45 3,74 - 0,71 84,0
5
6. Rd = D/C (LF) 0,5492 0,4871 - 0,0621 88,7
7. Rdtl = Datorii pe term.lg /C 0,02 0,20 + 0,18 100
0
8. Cd = C/Cpermanent (> 0,5) 0,98 0,83 - 0,15 84,7
9. Cr = CAF/D (> 0,25) 0,160 0,152 - 0,008 93,7
5
1 Rcf = Chfin/Rexp 0,54 0,32 - 0,22 59,2
0. 6
1 Rcf1 = Chfin/CA (< 0,03) 0,10 0,04 - 0,06 40,0
 1.
II. Ratele de lichiditate
1. FRF = Acirc – D pe term.sc. 1001945 3256515 2254570 325,
(> 0) 21 89 68 02
2. Rlg = Acirc/D pe term.scurt 1,43 2,70 + 1,27 188,
(> 1) 81
3. Rlr = (Acirc - Stocuri)/D pe 0,83 2,12 + 1,29 255,
term sc. 42
4. Rli = Disponib./D term scurt 0,037 0,015 - 0,022 40,5
(> 0,2) 5

Reglementările româneşti impun întocmirea Notei Explicative 9

“Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-
financiari”, document prezentat sistematic în cadrul situaţiilor
financiare anuale, care cuprinde o sinteză a ratelor de bilanţ cu
următoarea baterie de indicatori:
I. Indicatori de lichiditate:
Activecurente
Lg =
1) Lichiditatea generală: Datoriicurente
Activecirculante
- Stocuri
Li =
2) Lichiditatea imediată: Datoriicurente
II. Indicatori de risc:
Capitalîmprumutat
Gd = ×100
1) Gradul de îndatorare: Capitalpropriu

Pr ofitînainte dedobândă şi impozitpe profit

2) Acoperirea dobânzilor: Cheltuielicu dobânda
III. Indicatori de activitate:
Costulvânzărilor
Vrs =
1) Viteza de rotaţie a stocurilor: Stoculmediu

Stoculmediu
365
2) Numărul de zile de stocare = Costulvânză
rilor ;
Soldulmediuclienţi
365
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi = Cifradeafaceri ;
Soldulmediufurnizori
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori = Achiziţ
ii debunuri ;
 Cifradeafaceri
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate = Activeimobilizat
e;

Cifradeafaceri
6) Viteza de rotaţie a activelor totale = Totalactive .
IV. Indicatori de profitabilitate:
1) Rentabilitatea capitalului angaja =
Pr ofitulînaintededobândă şiimpozit
×100
= Capitalulangajat ( Capitalpermanent
)
Pr ofitulbrutdin vânză
ri
×100
2) Marja brută din vânzări = Cifra deafaceri .
De exemplu, calculul indicatorilor din Nota explicativă 9 ataşată
situaţiilor financiare anuale ale întreprinderii analizate conduce la
rezultatele din Tabelul 33, din care se desprind următoarele concluzii
privind sinteza ratelor de solvabilitate-lichiditate pe baza bilanţului:
1. Indicatorii de lichiditate generală şi imediată, cu valori supraunitare,
au crescut, primul cu 88,8 % şi al doilea cu 162,5 %.

Aplicaţia 31: Principalii indicatori economico-financiari

Tabelul 33
Nr Rate de solvabilitate - lichiditate Exerciţiulfina Abate Indic
. nciar ri i
cr Preced Curen (± Δ) %
t. ent t
I. Indicatori de lichiditate
 Activecurente 
1.   1,43 2,70 + 1,27 188,
 Datorii
curente 
Lichiditatea generală 8
 Activecirc. − Stocuri
2.   0,83 2,12 + 1,29 262,
 Datoriicurente 
Lichiditatea imediată 5
II. Indicatori de risc
 Capitalîmprumutat 
1.   54,92 48,71 - 6,21 88,7
 Capital propriu 
Gradul de îndatorare
-%
 Pr ofitbrut 
2.   12,2 10,8 - 1,4 88,5
 Chelt. cu dobânzile
Acoperirea dobânzilor ori ori
III. Indicatori de activitate
Viteza de rotaţie a stocurilor
1.  Costvânzări 3,8 ori 3,4 ori - 0,4 89,5
  ori
 Stocmediu
  Stocmediu 
2.  ⋅ 365  97 zile 108 +11 111,
Costvânzări
Numărul de zile stocare   zile zile 3
Vit. de rotaţie debite - clienţi
3.  Sold mediuclienţi 90 zile 122 +32 135,
  zile zile 5
 Cifra deafaceri
Vit. de rotaţie credite - furniz.
4.  Soldmediufurniz.  57 zile 56 zile - 1 zi 98,2
 
 Achiziţiibunuri
Vit. de rotaţie active imobiliz.
5.  Cifra de afaceri 1,6 ori 1,8 ori + 0,2 112,
  ori 5
e
 Activeimobilizat
Viteza de rotaţie active totale
6.  Cifradeafaceri 0,8 ori 0,8 ori - 100
 
 Activetotale 
IV. Indicatori de profitabilitate
Rentabilit. capitalului angajat
1.  Pr ofit brut  12,73 9,93 % - 2,8 78,0
  % %
 Capitalpermanent
Marja brută din vânzări
2.  Pr ofit brutdin vânzări
 19,3 % 11,9 % - 7,4 61,6
  %
 Cifradeafaceri 

2. Indicatorii de risc au evoluat în acelaşi sens: gradul de îndatorare s-a

redus, concomitent cu gradul de acoperire a dobânzilor din profitul brut
cu peste 11 %, ceea ce poate fi consecinţa reducerii profitului brut, dar
şi a creşterii cheltuielilor cu dobânzile.
3. Indicatorii de activitate au evoluat diferit, după cum urmează:
a) Viteza de rotaţie a stocurilor s-a redus, ceea ce a însemnat
reducerea numărului de rotaţii cu 10,5 % şi creşterea numărului de zile
de stocare cu 11,3 %.
b) Durata de recuperare a creanţelor-clienţi a crescut cu 35,5 %,
concomitent cu reducerea termenului de plată a furnizorilor cu 1,8 %,
ceea ce a mărit decalajul dintre încasări şi plăţi de la 33 zile la 66 zile.
c) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate a crescut cu 12,5 %, iar a
ctivelor totale a rămas neschimbată.
d) Indicatorii de profitabilitate s-au redus astfel: rentabilitatea
capitalului angajat s-a redus cu 22 %, iar marja brută din vânzări cu
38,4 %.
 Ratele de rentabilitate-profitabilitate şi de risc au un aspect static şi
punctual şi ele trebuie coroborate cu ratele de gestiune privind rotaţia
posturilor de bilanţ. Lor li se poate adăuga analiza în dinamică prin
intermediul fluxurilor de lichidităţi pe perioade mai scurte, ceea ce
vizează excedentele de trezorerie, ceea ce implică determinarea unor
fluxuri de mijloace şi resurse pe baza unor bilanţuri succesive.3.6.
Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante
Interpretarea indicatorilor de bilanţ trebuie realizată numai în
legătură cu datele privind activitatea economică desfăşurată de
întreprindere în cursul anului. Modificarea valorii unui indicator de
bilanţ trebuie apreciată numai după confruntarea acesteia cu sumele
înregistrate în rulajele conturilor, dat fiind că tocmai rulajele
caracterizează acţiunea utilă a mijloacelor avansate în diferite faze ale
circuitului economic al întreprinderii (aprovizionare – producţie –
desfacere).
Pentru evaluarea completă a gradului de utilizare a activelor
circulante, bilanţul singur nu este suficient, el trebuie completat cu
datele analitice referitoare la rulajele diferitelor conturi care se
regăsesc în indicatorii de bilanţ, folosindu-se balanţa de verificare pe
rulaj a conturilor. În acest sens, se impune efectuarea unei analize
externe a bilanţului, care vizează unul din cei mai importanţi indicatori
sintetici calitativi – viteza de rotaţie a activelor circulante – care are
efecte directe asupra indicatorilor de performanţă (beneficiul şi rata
rentabilităţii).

3.6.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante

Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator sintetic
ce caracterizează eficienţa cu care sunt folosite activele circulante ale
întreprinderii. Cu cât viteza de rotaţie este mai mare, cu atât volumul
de active circulante necesare pentru obţinerea unei anumite producţii
este mai mic sau, producţia obţinută într-o anumită perioadă de timp
cu acelaşi volum de active circulante este mai mare. De aici decurge
importanţa accelerării vitezei de rotaţie în vederea creşterii eficienţei
generale a activităţii economice a întreprinderii.
Evaluarea vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează
prin intermediul următorilor indicatori:
 CA
N=
1) Numărul de rotaţii: Sm (rotaţii),
în care:
CA = Cifra de afaceri;
Sm = Soldul mediu al activelor circulante, calculat ca medie între
Si +Sf
Sm=
soldul iniţial (Si) şi soldul final (Sf): 2 .
T T ×Sm
Dz = =
2) Durata unei rotaţii: N CA (zile / rotaţie),
15)în care:
T = durata perioadei financiare de referinţă (360, 180, 90, 30 zile).
16)3) Active circulante la 1000 lei cifră de afaceri:
Sm 1
Ac = ×1000 = ×1000
CA N .
Analiza indicatorilor ce caracterizeză viteza de rotaţie vizează
factorii de accelerare (încetinire) atât pe total cât şi din punct de
vedere al structurii activelor circulante aferente celor trei stadii ale
circuitului economic (aprovizionare – producţie – desfacere), precum şi
pe fiecare element al activelor circulante în parte: stocuri (materii
prime şi materiale consumabile, produse finite şi mărfuri, producţie în
curs de execuţie, avansuri pentru cumpărări de stocuri), creanţe,
investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci.
Totodată analiza urmăreşte efectele accelerării (încetinirii)
vitezei de rotaţie a activelor circulante asupra performanţelor
financiare, accelerarea fiind caracterizată prin creşterea numărului de
rotaţii care antrenează reducerea duratei de rotaţie şi respectiv,
reducerea activelor circulante la 1000 lei cifră de afaceri.
De exemplu, pe baza datelor Tabloului SIG (Tabelul 2) şi
bilanţului armonizat (Tabelul 14) se determină indicatorii vitezei de
rotaţie din Tabelul 34:

Aplicaţia 32: Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante

Tabelul 34
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
.
c Precede Curent (± Δ) (%)
rt. nt
 1. Active circulante – total(Sm) - 330562 515793 + 156,
mil.lei 185231 1
2. Cifra de afaceri (CA) – mil. lei 535016 783518 +24850 146,
2 4
3. Numărul de rotaţii (N) (2/1) 1,62 1,52 - 0,10 94,3
5
4. Durata anului financiar (T) - 360 360 - 100
zile
5. Durata unei rotaţii (Dz)– 222,2 236,8 + 14,6 106,
zile/rot (4/3) 6
6. Active circ la 1000 CA (Ac)- 617,3 657,9 + 40,6 106,
(1000/N) 6

Din datele Tabelului 34 se desprind următoarele concluzii:

1. Toţi indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante au cunoscut
dinamici nefavorabile, ceea ce exprimă degradarea eficienţei utilizării
acestora.
17)2. Reducerea numărului de rotaţii cu 0,1 a antrenat creşterea
duratei unei rotaţii cu 14,6 zile şi ca urmare, majorarea activelor
circulante la 1000 lei CA cu 40,6 lei.

3.6.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor

circulante
În general, viteza de rotaţie a activelor circulante influenţează
cei mai importanţi indicatori de performanţă ai întreprinderii. Orice
accelerare a vitezei de rotaţie va determina o evoluţie favorabilă a
acestor indicatori, după cum orice încetinire va avea efecte negative
asupra lor.
Accelerarea vitezei de rotaţie se exprimă, fie prin creşterea
numărului de rotaţii a activelor circulante în cursul unei perioade, fie
prin reducerea duratei unei rotaţii, ceea ce antrenează în final
reducerea activelor circulante ce revin la 1000 lei cifră de afaceri.
Viteza de rotaţie a activelor circulante stă în legătură directă cu
mai mulţi indicatori, pe care îi influenţează favorabil, prin accelerare,
sau nefavorabil, prin încetinire:
1) Eliberări (E) (-) sau imobilizări (I) (+) de active circulante:
CA1
E( I ) = ( Dz1 - Dz0 ) ×
360 (mii lei),
18)în care:
19)D1(0) = durata unei rotaţii în cele două perioade;
2) Beneficiul din activitatea de bază:
Sm×T
- Ct
20) B = CA – Ct = Dz (mii lei).
3) Rata rentabilităţii economice prin lanţul de rate:
Rexp Rexp CA Ac
Re= = × × = Rv×N ×Sac
Activ CA Ac Activ ,
în care:
Rexp = Rezultatul din exploatare;
Rv = Rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea cifrei de afaceri);
N =Numărul de rotaţii;
Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanţului (lichiditatea
activului).
4) Rata rentabilităţii financiare – calculată prin lanţul de rate:
Rex Rex CA Ac Pasiv
Rf = = × × × = Re×(1 +LF )
C CA Ac Activ C = Rv