FACULTATEA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

MANAGEMENT – ADMINISTRATIE PUBLICA

FISCALITATEA

Motto: "Impozitarea este mai mult decât jumulirea unei gaşte.

Adică este arta de a obţine cel mai mare număr de pene cu cel
mai mic număr de ţipete".
Robert Dole

STUDENT: MIHAI GABRIELA

SERIA B
GRUPA 208

1
 Cuprins:

1.Introducere……………………………….…….………………2

2.Abordări privind fiscalitatea………………………………….2

3.Principiile fiscale.............................................................................4

4.Sistemul fiscal al Romaniei........................................................6

5.Sistemul fiscal al Italiei………….........………………………11

6.Sistemul fiscal al Frantei……………………………………..12

7.Concluzii....................................................................................15

8.Bibliografie……..……………………………………………..18

2
 1.Introducere

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte fiscalitatea astfel ; ,,Sistem de

percepere a impozitelor şi taxelor prin fisc. Totalitatea obligaţiunilor fiscale ale cuiva.”
Pentru alţi autori, "fiscalitatea este totalitatea impozitelor în care componentele sunt în
strânsă legătură între ele, ca şi cu sistemul politic şi aparatul socio-politic", unii autori
consideră că sistemul fiscal „cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode,
procese, cu privire la o mulţime de elemente(materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali)
între care se manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi
perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul
realizării obiectivelor sistemului".
Fiscalitatea este, în mod normal, voinţei politice a unei comunităţi umane
organizate, fixată pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă
pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o întreagă
serie de reguli juridice şi în special, fiscale.

2.Abordări privind fiscalitatea

Există cel puţin două abordări ale conceptului.

*Fiscalitatea este văzută ca totalitatea impozitelor şi taxelor dintr-un stat.
*Se pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului fiscal în general, îl
defineşte prin prisma relaţiilor dintre elementele care formează acest sistem.
Prima abordare se bucură de concizie şi expresivitate, permiţând o analiză
pragmatică mai uşoară şi mai eficientă a modului în care este constituită şi funcţionează.
Astfel, o primă definiţie în cadrul acestei abordări consideră fiscalitatea "totalitatea
impozitelor şi taxelor provenite de la persoane fizice şi juridice care alimentează bugetele
publice".
O altă definiţie vede fiscalitatea ca fiind "totalitatea impozitelor instituite într-un
stat, care-i procură acestuia o parte covârşitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit
având contribuţie specifică şi un anumit rol regulator în economie”.

Prezintă următoarele două caracteristici:

1. exclusivitatea aplicării, care presupune faptul se aplică într-un teritoriu geografic

determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau un sistem de
bugete (central sau local).
2. autonomie tehnică, adică un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic
dacă este un sistem fiscal complet, ceea ce înseamnă că acesta conţine toate regulile de
aşezare, lichidare şi încasare a impozitelor necesare pentru punerea în aplicare.

3
 Dacă un sistem fiscal, prezentând cele două caracteristici de mai sus, a fost
elaborat de organele proprii ale teritoriului în care se aplică, se va putea vorbi de
autonomie fiscală completă sau de suveranitate fiscală.
Statul suveran din punct de vedere politic şi fiscal poate deci să exercite o putere fiscală
absolută în cadrul teritoriului său. De asemenea, în situaţii speciale, un stat poate să
decidă ca pe teritoriul său să existe două sau mai multe sisteme fiscale care să se bucure
de o autonomie mai mult sau mai puţin extinsă şi întreţinând între ele relaţii definite, dacă
este cazul, prin convenţii sau acorduri de drept intern (cazul statelor federale). În schimb,
statul nu poate să exercite nici o putere fiscală în exteriorul teritoriului său.
Suveranitatea fiscală implică faptul că nu există reglementări cu putere de
obligativitate ca alte state, organizaţii sau organisme internaţionale să fie abilitate să
instituie impozite la scară internaţională şi nici să emită reglementări cu caracter fiscal
obligatoriu pentru toate statele lumii.
Suveranitatea fiscală mai presupune şi faptul că fiecare stat suveran ar libertatea
deplină în alegerea sistemului fiscal pe care să-1 promoveze, în definirea impozitelor care
îl compun, în stabilirea contribuabililor, în definirea ariei masei impozabile, în
dimensionarea cotei de impunere, în fixarea termenelor de plată, în acordarea de facilităţi
fiscale, în sancţionarea abaterilor de la prevederile legilor fiscale, în soluţionarea litigiilor
dintre administraţia fiscală şi contribuabil etc.
În condiţiile integrării economice şi ale mondializării schimburilor economice
care au loc astăzi, impozitul nu poate rămâne insensibil la aceste fenomene. Din contră,
fiscalitatea unui stat acţionează asupra altora şi viceversa, iar măsurile luate de un stat sau
altul de a modifica sau a păstra dreptul fiscal existent nu sunt neutre în ceea ce priveşte
economiile altor state. Se vorbeşte de necesitatea adoptării unei apropieri globale a
politicilor fiscale care, cel mai adesea, se exprimă prin necesitatea armonizării sistemelor
fiscale în diferite ţări. O astfel de evoluţie riscă să bulverseze fiscalităţile naţionale, iar,
pe termen lung, chiar autonomia şi suveranitatea politică a statelor.
Fiscalitatea este unul dintre domeniile care a trecut prin cele mai importante
transformări în decursul ultimilor zece ani; din păcate, aceste modificări au avut loc fie
prea lent, fie prea brusc, astfel încât mediul fiscal s-a întipărit de multe ori în conştiinţa
contribuabililor ca fiind un factor de instabilitate în dezvoltarea sistemului economic
românesc.
Mediul de afaceri recunoaşte progresele în materie legislativă, precum
armonizarea cu cadrul de reglementare european sau introducerea cotei unice de
impozitare. Totuşi, capacitatea administrativă deficitară rămâne veriga slabă a sistemului
fiscal românesc
Evoluţia remarcabilă în ceea ce priveşte legislaţia fiscală care a început în anul
2004 prin unificarea reglementărilor fiscale într-un singur Cod a fost, din nefericire,
umbrită uneori de incapacitatea statului de a-şi respecta principiile fundamentale
asumate. Eficienţa şi certitudinea impunerii, stabilitatea şi predictibilitatea sistemului
fiscal reprezintă principii esenţiale pentru o economie viabilă.
Vărsămintele cuprind trei mari categorii:
• impozitele;
• taxele;
• contribuţii sociale.

4
 Impozitele sunt definite ca fiind „prelevări pecuniare impuse persoanelor fizice şi
juridice, pe cale de autoritate, cu titlu definitiv şi fără contrapartidă directă în vederea
acoperirii cheltuielilor publice şi realizării intervenţiei economice şi sociale a puterii
publice.”
Taxele reprezintă plăţi efectuate de către persoane fizice şi juridice pentru serviciile
prestate de organele de stat sau instituţiile publice, cu ocazia primirii, întocmirii,
eliberării unor acte ori a rezolvării unor interese legitime ale părţilor.
Contribuţiile reprezintă alături de impozite şi taxe, mecanisme de constituire a
resurselor financiare publice, care reflectă sumele ce se plătesc, în mod obligatoriu sau
facultativ de către persoanele fizice şi juridice în vederea constituirii unor resurse
financiare publice din care se acoperă cerinţe sau acţiuni din domeniul public.

3.Principiile fiscale

Precizarea funcţiilor şi obiectivelor sistemului fiscal ne permite şi punerea în evidenţă

a principiilor care ar trebui să se manifeste în acest domeniu. În funcţie de respectarea
lor se poate obţine o eficienţa şi echitatea a politicii fiscale:

 Principiul randamentului.

Impozitul este apreciat în funcţie de randamentul său bugetar. Obiectivul ar fi

maximizarea randamentului impozitului pentru un cost dat sau diminuarea costului
gestiunii sale pentru un randament dat.

 Principiul simplicităţii. (al lipsei de arbitrariu).

Impozitul trebuie să fie uşor de administrat, uşor de înţeles de către contribuabil, să fie
prelevat potrivit unor reguli simple, clare şi care să nu dea naştere la nici un arbitrariu.

 Principiul flexibilităţii.
Impozitul flexibil se adaptează rapid la necesităţile politicii conjuncturale. În acest
context, flexibilitatea poate fi apreciată ca sensibilitatea bazei de impozitare la evoluţia
activităţii economice şi se apreciază că, de exemplu, tehnica stopajului la sursă permite o
adaptare mai rapidă a veniturilor fiscale ale statului la conjunctură.

 Principiul stabilităţii.
Prin acesta se ilustrează regula potrivit căreia "un impozit bun este un impozit vechi".
Modificările frecvente ale legislaţiei fiscale sunt sursă de ineficacitate şi, în plus, un
impozit vechi este mai uşor acceptat de către contribuabili. Chiar dacă acest este aparent
contradictoriu cu cel precedent, este mereu de dorit o anumită stabilitate a impozitului

5
pentru a-i asigura pe contribuabili împotriva arbitrariului, a le menţine încrederea în
sistem şi a permite ca deciziile lor să fie luate în condiţiile unei cât mai mari certitudini.

 Principiul echivalenţei.
Sarcina fiscală suportată de contribuabil trebuie să fie corelată cu avantajele pe care le
procură cheltuielile publice, prin accesul la bunurile şi serviciile publice. Dacă acceptăm
existenţa unei echivalenţe certe între impozitul plătit şi bunurile şi serviciile publice de
care beneficiază contribuabilii, atunci impozitul este din punct de vedere contabil, o
cheltuială. Dacă, dimpotrivă, nu acceptăm decât într-o mică măsură teoria echivalenţei
sau dacă suntem în situaţia de a considera că sarcina fiscală suportată de contribuabil
depăşeşte valoarea bunurilor şi serviciilor furnizate de stat, atunci impozitul reprezintă
mai degrabă o participare la profit a statului şi mai puţin o cheltuială.

 Principiul neutralităţii.
Impozitul nu trebuie să contravină unei mai bune administrări în economie, el trebuie
să incite la o gestiune mai bună la nivelul contribuabilului. Se poate adăuga şi necesitatea
ca impozitul să se stabilească după reguli unitare pentru toţi, fără discriminări directe sau
indirecte.

 Principiul echităţii.
Contribuţia fiecăruia la acoperirea cheltuielilor publice trebuie să se facă în funcţie
de capacităţile contributive. O problemă o reprezintă determinarea şi măsurarea acestor
capacităţi contributive care depind de considerente politice, economice, sociale, morale,
filosofice.

 Principiul legalităţii.
Impozitul trebuie să aibă mereu la bază o reglementare legală. Acest principiu trebuie
corelat cu stabilitatea, cu simplicitatea şi lipsa de arbitrariu astfel încât contribuabilul să
fie întotdeauna sigur că găseşte în normele legale toate elementele de care are nevoie
pentru a determina corect obligaţiile de plată faţă de buget.

4.Sistemul fiscal al Romaniei

În România se află elaborat un sistem fiscal care se doreşte performant. În ceea ce

priveşte impunerea agenţilor economici, s-au propus şi s-au realizat sau sunt în curs de
realizare mecanisme care să asigure:
• tratamentul nediferenţiat al agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate;
• stimularea agenţilor economici prin scutiri totale, parţiale sau reduceri de impozite;
• evitarea impunerii de două sau mai multe ori a aceleaşi baze impozabile;
• încercarea de diminuare a sarcinii fiscale şi, acolo unde este posibil micşorarea gradului

6
 de percepere de către contribuabil a sarcinii fiscale;
• stabilirea unei sarcini fiscale "reale", prin actualizarea la inflaţie a elementelor luate în
calculul profitului impozabil;
• descurajarea unor activităţi sau consumuri;
• aducerea la un nivel cât mai redus a evaziunii fiscale.

Ceea ce reprezinta, de asemenea, un dezavantaj pentru deschiderea unor afaceri

in Romania consta si in instabilitatea accentuata a sistemului fiscal, in sensul ca legislatia
fiscala se schimba de la o zi la alta, ceea ce creeaza mari probleme oamenilor de afaceri,
care nu-si pot creea astfel o strategie coerenta de afaceri si un buget stabil.

Impozitul pe profit.
In tara noastra, sistemul de impozitare a profitului (ca, de altfel, intregul sistem
fiscal se afla intr-un proces continuu de perfectionare, fapt care determina evidentierea unui
traseu (adeseori sinuos si inconstant)pe care l-a urmat reglementarea legala din domeniu.
Baza de impunere, adica suma careia urmeaza a se aplica cota legala in vederea
stabilirii impozitului datorat de contribuabili o reprezinta profitul anual impozabil.
Profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile obtinute din orice
sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii veniturilor, dintr-un an fiscal, din care se
scad veniturile neimpozabile si la care se aduga cheltuielile nedeductibile.
In conformitate cu reglementarea actuala, in Romania, subiectele de drept
debitoare al impozitului pe priofit – generic denumite “contribuabili” – sunt grupate in cinci
categorii si anume:
- persoanele juridice romane, pentru profitul impozabil obtinut din orice sursa, atat
in Romania, cat si in strainatate;
- persoanele juridice straine, caredesfasoara activitati printr-un sediu permanent in
Romania, pentru profitul impozabil afferent acelui sediu;
- persoanele juridice straine si persoanele fizice nerezidente care desfasoara
activitati in Romania, in baza unei asocieri, pentru partea din profitul impozabil al asocierii
atribuibila fiecarei persoane;
- persoanele juridice straine care realizeaza venituri din proprietati imobiliare
situate in Romania ori din ori din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la o
persoana juridical romana, pentru profitul impozabil afferent acestor venituri;
- persoanele fizice rezidente associate cu persoane juridice romane, pentru
veniturile realizate atat in Romania cat si din strainatatedin asocieri care dau nastere unei noi
persoane juridice.
Sunt scutiti, potrivit legii, de la plata impozitului pe profit urmatorii contribuabili:
Banca Nationala a Romaniei, trezoreria statului; institutiile publice pentru fondurile publice
constituite in conformitate cu prevederile legilor privind finantele publice; persoanele juridice
romane care platesc impozit pe veniturile microintreprinderilor; fundatiile romane constituite
ca urmare a unui legat; cultele religioase; institutiile de invatamant particular acreditate sua
autorizate; asociatiile de proprietar ori asociatiile de locatari legal constituite, pentru
veniturile obtinute si folosite in scopul repararii, imbunatatirii sau repararii proprietatii

7
commune; organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si patronale, pentru anumite
categorii de venituri.
Tariful de impunere este alcatuit in prezent dintr-o cota procentuala proportionala
de 16%, care reprezinta regula, si de la care sunt limitative reglementate urmatoarele exceptii:
- contribuabili care desfasoara activitati specifice barurilor si cluburilor de noapte,
discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive;
- unele categorii de persoane juridice (care au investit in zone defavorizate ori au
desfasurat activitati in zone libere, au fost implicate in productii de filme cinematografice.
Impozitul pe veniturile microintreprinderilor.
Microintreprinderile sunt acele persoane juridice romane care indeplinesc
cumulative – la sfarsitu anului fiscal precedent- urmatoarele conditii:
a) au ca obiect de activitate productia de bunuri materiale, prestarea de servicii si /
sau comertul;
b) au de la з pana la 9 salariati inclusiv;
c) au realizat venituri catre nu au depasit intr-un an fiscal 100.000 € inclusive;
d) capitalul lor social este detinut de persoane, altele decat statul, autoritatile locale
sau institutiile publice.
Baza de impunere, adica suma veniturilor asupr acarora urmeaza a se aplica cota
legala in vederea stabilirii impozitului determinat de contribuabili este venitul brut annual,
format din totalitatea veniturilor care sun inscrise in contul de profit si pierderi.
Perioada impozabila este de un ana si coincide cu anul calendaristic, dar impozitul
se stabileste si se palteste trimestrial.
Cota de impunere este de 3% si se aplica asupra tuturor veniturilor realizate la
nivelul fiecarui trimestru.
Impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice.
Au calitatea de contribuabili si deci datoreaza impozit pe venit:
- persoanele fizice rezidente – care sunt impuse in mod diferentiat:
a) persoanele fizice rezidente romane, cu domiciliul in Romania, pentru veniturile
obtinute din orice sursa atat din Romania cat si din strainatate;
b) celalalte persoane fizice rezidente, pentru veniturile obtinute din Romania.
- persoanele fizice nerezidente care desfasoara o activitate independenta prin
intermediu unui sediu permanent in Romania;
- persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitati dependente in Romania;
- persoanele fizice nerezidente care obtin alte venituri.
Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt: venituri din
activitati dependente; venituri din salarii; venituri din cedarea folosintei bunurilor; venituri
din investitii; venituri realizate din transferal proprietatilor imobiliare din patrimonial
personal; venituri din pensii; venituri din activitati agricole; venture din premii si din jocuri
de noroc; venituri din alte surse.
Veniturile obtinute din orice surse de catre persoanele fizice sunt supuse cotei de
impozitare de 16% - cota unica aplicata asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei
surse de venit.

8
 Exista si exceptii de la cota unica. Astfel veniturile obtinute din transferal dreptului
de proprietate asupra titlulurilor de valoare se impoziteaza cu o cota de 1%; venitul realizat
din transferul proprietatilor imobiliare din patrimonial personal se impoziteaza cu o cota de
2% aplicabila la valoarea tranzactiei.

Taxele si impozitele sunt cuprinse in mai multe legi, insa cele mai importante sunt
in Codul Fiscal , care prevede urmatoarele tipuri de taxe si impozite :

• Impozitul pe profit.

Impozitul pe profit in Romania este de 16 % si se aplica diferentei pozitive dintre

veniturile obtinute de o societate comerciala in Romania si cheltuielile aferente acestor
venituri.

• Impozitul pe veniturile microintreprinderilor.

Este un impozit care se aplica societatilor comerciale care indeplinesc anumite

conditii . Este cea mai avantajoasa forma de impozitare, intrucat impozitul este de doar 3
% insa se aplica asupra venitului si nu profitului (ca in cazul impozitului pe profit).

• Impozitul pe venit.

Sunt supuse acestui impozit urmatoarele venituri:

a) venituri din activitati independente;

b) venituri din salarii;

c) venituri din cedarea folosintei bunurilor;

d) venituri din investitii;

e) venituri din pensii;

f) venituri din activitati agricole;

g) venituri din premii si din jocuri de noroc;

h) venituri din transferul proprietatilor imobiliare;

i) venituri din alte surse.

Cota de impunere la impozitul pe venit este de 16 %, cu exceptia:

9
> veniturilor din premii si jocuri de noroc – impozitul este cuprins intre 16 si 25 %;

> veniturilor din investitii – impozitul este de 10 %;

• Taxa pe valoare adaugata (TVA).

In Romania, taxa pe valoare adaugata este de 19 % si se aplica tuturor livrarilor de

bunuri si prestarilor de servicii. Mai exista si cota redusa de 9 % care se aplica in anumite
situatii prevazute de lege.

• Accize

Accizele sunt taxe speciale de consum care se datoreaza bugetului de stat, pentru
urmatoarele produse provenite din productia interna sau din import: bere; vinuri; bauturi
fermentate, altele decat bere sau vinuri, produse intermediare; alcool etilic; produse din
tutun; uleiuri minerale si electricitate

• Impozitul pe dividende

Este impozit care se aplica asupra veniturilor obtinute din beneficiile obtinute din
participarea la societatile comerciale.Impozitul se face prin stopaj la sursa si este de 16%
pentru anul 2006.

• Contributiile la asigurarile sociale

Contributiile la asigurari sociale sunt impozite calculate asupra veniturilor

salariale ale angajatilor. Aceste impozite se platesc de catre angajator si pot reprezenta
intre 30 si 60 % din fondul de salarii.

• Impozite si taxe locale.

In aceasta categorie intra: impozitul pe cladiri; impozitul pe teren; taxa asupra

mijloacelor de transport; taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor;
taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate; impozitul pe spectacole; taxa
hoteliera; taxe speciale; alte taxe locale stabilite de consilile locale.

Important: cotele de impunere pentru taxele si impozitele din Romania se pot

modifica.

Pentru a fi la curent cu sistemul fiscal din Romania, va sfatuim sa contactati

societatea noastra intr-una din modalitatile aratate la sectiunea contact. Specialistii nostri
se vor ocupa de afacerile dvs. in Romania.

10
 5.Sistemul fiscal al Italiei

Italia are o economie industriala diversificata, cu un venit pe cap de locuitor

apropiat unor tari ca Franta si Regatul Unit. Din punct de vedere economic, se poate
spune despre Italia ca este impartita într-un nord industrial bine dezvoltat, dominat de
companii private si un sud agricultural, cu o rata a somajului de 20%.
Majoritatea materiilor prime necesare industriei si mai mult decât 75% din
necesarul de energie este acoperit prin importuri. În deceniul trecut, Italia a urmarit o
politica fiscala strânsa pentru a îndeplini criteriile Uniunilor economice si monetare,
beneficiind de o rata a inflatiei scazuta care i-a permis alaturarea la Euro de la conceperea
sa în 1999. La un moment dat, aparusera discutii referitoare la o eventuala iesire din zona
euro, desi in anii '90 italienii erau considerati cei mai eurofili de pe continent. Italia se
afla in fata unui pericol iminent. Lipsita de abilitatea de a lasa lira sa se devalorizeze
pentru a masca lipsa de competitivitate, ea si-a diminuat in schimb ritmul de crestere
economica. In conditiile in care salariile au continuat sa creasca, multe firme au devenit
tot mai putin competitive pe pietele mondiale.
Guvernul actual a initiat o serie de reforme pe termen scurt destinate îmbunatatirii
competivitatii si a cresterii economice pe termen lung, intrucat performanta economica
italiana a ramas în urma partenerilor sai europeni; cu toate acestea, implementarea
reformelor s-a dovedit a fi lenta. Primul-ministru in exercitiu, Silvio Berlusconi,
considera ca Noul Guvern va trebui sa munceasca dur pentru a infaptui aceste reforme,
care sunt cu adevarat ambitioase, incepandu-se chiar cu politica fiscala. Recuperarea a
"cel putin doua treimi din cele 200 de miliarde de euro" sustrase de la plata taxelor
urmand sa fie comandamentul viitorului prim-ministru.
Impozitul pe profit.
Toate societăţile şi asociaţiile de orice fel, care au fost legal
constituite şi care au un birou înregistrat, un sediu administrativ sau care
îşi desfăşoară principala activitate în Italia datorează impozit pe profit. Totalul
beneficiiior impozabile ale acestor entităţi cuprinde doar profitul realizat în
Italia, împreună cu veniturile din capital referitoare la bunuri folosite sau
legate de desfăşurarea unei activităţi comerciale în Italia, chiar dacă
asemenea activităţi nu sunt desfăşurate prin intermediul unui sediu
permanent.
Raportat la entităţile care sunt supuse impozitului pe profit, trebuie să facem
următoarele distincţii:
a) Societăţile şi organismele comerciale - cele care desfăşoară activităţi
comerciale, industriale, de transport, bancare, de asigurări, activităţile conexe agriculturii
şi orice activitate de exploatare:
- Societăţile de capital datorează atât impozitul pe profit (Imposta sul
reddito delle societa - IRES), cât şi impozitul regional asupra activităţilor
productive (Imposta regionale sulle attivita produttive-1 RAP).
- Societăţile de persoane sunt supuse impozitului regional asupra
activităţilor productive (IRAP), iar beneficiul sau deficitul global al societăţii,

11
repartizat asociaţilor pe baza cotelor de participare la capitalul social, impune
aplicarea regulilor privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice (IRPEF).
b) Societăţile şi organismele care nu au caracter comercial datorează impozit pentru
veniturile bunurilor imobile sau pentru activităţile comerciale pe care le exercită cu caracter
ocazional.
Baza de impunere este reprezentată de profitul net, aşa cum rezultă el din
evidenţele contabile şi din declaraţia de impunere depusă de societate. Beneficiile care au fost
deja impozitate prin stopaj la sursă nu mai sunt incluse în baza de calcul. Societăţile rezidente
care nu desfăşoară o activitate comercială şi societăţile străine care deţin un sediu permanent în
Italia şi desfăşoară activităţi distincte sunt autorizate de lege să ţină o contabilitate în partidă
simplă, în anumite condiţii.
Cota de impunere aplicabilă este de 33% din profitul impozabil.
Impozitul pe venit.
Sunt considerate rezidente şi impozitate pentru venitul din orice
sursă (internă sau externă) persoanele fizice care în cea mai mare parte a
anului fiscal sunt înscrise în registrul de stare civilă italian sau care au pe
teritoriul italian domiciliul sau reşedinţa (în condiţiile în care acestea sunt
determinate de Codul civil italian).
Pentru nerezidenţi, legea fiscală include în baza de impunere anumite categorii de
venituri: veniturile obţinute din deţinerea unor terenuri/imobile pe teritoriul italian; distribuţiile
de profit provenite de la un contribuabil italian sau de la o societate care are un sediu permanent
în Peninsula; veniturile de natură salarială acordate pentru o activitate desfăşurată în acest stat
etc.
Categoriile de venituri pentru care se datorează impozit în Italia
sunt în principal următoarele, fiecare cu propriile ei reguli de determinare a
venitului impozabil: venituri funciare; venituri din capital (dobanzi, dividende); venituri de
natura salariala; venituri din exercitarea unei activităţi independente; venituri din exercitarea
unei activităţi industriale sau comerciale; venituri provenind din depunerea unor titluri de
participare la societăţile de persoane; venituri diverse.
Baza de impunere este diminuată cu anumite categorii de cheltuieli deductible.
Cotele de impunere reglementate de lege oscileaza intre 0% pentru venituri mai
mici de 3000/7500 € si 45% pentru venituri mai mari de 70.001€.
Alături de impozitul pe venit datorat statului, contribuabilii mai datorează un impozit
regional pe venit (cuprins între 0,9 şi 1,4%) şi un impozit comunal pe venit (al cărui
cuantum nu poate să exceadă un total de 0,5% într-un interval de trei ani).

Politica fiscala la nivelul UE. Obiective.

In perspectiva europeana, Comisia Barosso si-a stabilit ca obiective strategice

prosperitatea, solidaritatea si securitatea continentului. In aceasta directie, un rol esential
pentru realizarea obiectivelor il joaca politica fiscala si vamala. Prioritatile pentru a
asigura buna functionare a acestei uriase piete competitive sunt eliminarea birocratiei,
reducerea costurilor de conformitate, precum si eliminarea dublei impozitari . Este nevoie

12
sa se asigure o serie de reguli simple, transparente si previzibile pentru companiile care
opereaza in mai multe state membre. Un set unic de reguli privind impozitarea
companiilor, valabil in toata Uniunea Europeana, ar elimina majoritatea obstacolelor
fiscale intampinate in cazul investitiilor transfrontaliere. Aceasta initiativa s-a bucurat de
un sprijin considerabil din partea mediului de afaceri. Pe termen scurt, Comisia are in
vedere o recomandare, pentru ca acele state membre doritoare, sa permita, pentru o
perioada experimentala de 5 ani, intreprinderilor mici si mijlocii sa aplice regulile fiscale
valabile in tara de resedinta si filialelor din alte state membre participante. Primele reactii
ale statelor membre la aceasta idee nu au fost, insa, favorabile.

6.Sistemul fiscal al Frantei

Republica Franceza, stat in Europa de Vest; denumire nationala: République

Française. Franţa atrage prin dimensiunea si dinamismul pe termen lung al pieţei sale,
prin calitatea şi productivitatea forţei de munca, prin densitatea şi eficienţa infrastructurii.
În schimb, punctele slabe sunt determinate de constrângerile administrative şi costurile
sociale şi fiscale ridicate. În ceea ce priveşte volumul investiţiilor directe străine atrase,
Franţa se situează în partea superioară a clasamentului ce grupează cele mai puternice ţări
industrializate. Produsul Intern Brut în Franţa, se plasează în urma celui din Statele Unite
ale Americii, Japoniei si Germaniei, fiind cvasi echivalent cu cel al Marii Britanii. Franţa
constituie o bună trambulina către pieţele europene şi internaţionale, după cum o atesta
locul 2 în ce priveşte exporturile de servicii şi produse agricole şi locul 4 în privinţa
exporturilor de mărfuri. Fiscalitatea franceză este favorabilă salariaţilor căsătoriţi cu
copii. In schimb, ea este mai puţin avantajoasă celibatarilor fără copii şi celor care au
venituri foarte înalte (cadrelor de conducere din întreprinderi). În ce priveşte fiscalitatea
întreprinderilor, Franţa este una din ţările cu o rată nominală de impozitare a beneficiilor
cea mai ridicată (locul 7, cu un procent de 34,7%). Sistemul francez se mai distinge prin
cotizaţii sociale foarte ridicate, acestea atingând 38% din costurile pentru forţa de muncă.

Impozitul pe profit.
Impozitul pe profit constituie venit la bugetul statului. Subiectii impozabili sunt
societatile de capital si societatile assimilate celor de capital, anumite stabilimente
publice care desfasoara o activitate industriala si comerciala, colectivitatile teritoriale si
asociatiile care nu sunt in mod expres exonerate. Societatile de persoane pot opta sa fie
supuse impozitului pe profit.
Baza de impunere se constituie din profitul realizat in urma activitatilor
desfasurate in Franta. Acest profit este determinat ca diferenta dintre valoarea activului
net la inchiderea si deschiderea exercitului financiar, diminuata cu eventualele majorari
de capital, majorata cu eventualele distribuiri catre actionari.
In practica, profitul impozabil este determinat pe baza rezultatelor contabile
anuale, carora li se pot adduce rectificari prin deduceri si reintegrari extracontabile care
trebuie sa tina seama de regulile fiscale specifice.
Printer entitatile care beneficieaza de scutiri de la plata impozitului se numara
regiunile, departamentele, municipalitatile, comunele, cooperativele, asociatiile

13
fermierilor, societatile de investitii, asociatiile al caror scop este de a pune anumite bunuri
la dispozitia membrilor lor.
Cota standard de impozitare este de 33,33%. De asemenea exista si o serie de
cote reduse:
- o cota redusa de 19% se aplica pentru veniturile din capitalpe termen lung (cu
exceptia anumitor castiguri din capital care au o natura financiara);
- cota de 19% se aplica si pentru fractiunea de profit incorporate in capitalul
social de catre societatile a caraor cifra de afaceri nu depaseste 7.630.000 € si nu sunt
societati mama in cadrul unui grup de societati; aceasta fractiune nu poate depasi 25% din
profitul anual contabil, fara a depasi plafonul de 30.000 €;
- o cota de 24% sau 10% se aplica pentru veniturile funciare si agricole sau
pentru anumite venituri mobiliare obtiunte de stabilimentele publice care exercita o
activitate administrativa, de anumite asociatii civice sau organizatii non-profit;
- creditul fiscal obtinut prin aplicarea sistemului de “avoir fiscal” atasat
veniturilor mobiliare incasate de societati se imputa in intregime asupra impozitului, darn
u este in principiu rambursabil.
Impozitul pe venit.
Pentru determinarea subiectilor rezidenti impozabili, legislatia fiscala franceza
intrebuinteaza trei criterii alternative:
- criteriul de ordin personal: resedinta permanenta in Franta;
- criteriul de ordin professional: exercitarea in Franta a unei activitati
profesionale (salariata sau nu), care nu reprezinta o activitate accesorie;
- criteriul de ordin economic: situarea in Hexagon a centrului de interes
economic.
In principiu, rezidentii datoreaza impozit pentru toate veniturile lor (din tara si
din strainatate), in timp ce nerezidentii datoreaza impozit doar pentru beneficiile de sursa
franceza.
Baza de impozitare cuprinde noua categorii de venituri: indemnizatii, salarii,
pensii, si rente viagere; beneficii agricole; beneficii industriale si comerciale; venituri
necomerciale; venituri din capitaluiri de natura mobiliara; venituri funciare; remuneratiile
administratorilor societatilor comerciale; castiguri profesionale; casiguri obtinute de
particulari.
Determinarea venitului impozabil se face la nivelul fiecarei categorii de venit,
urmand reguli proprii
Cota de impunere varieaza intre 0% pentru venituri mai mici de 4.262 € si 48%
pentru venituri mai mari de 47.932 €.
Franta acorda o atentie sporita impozitarii plus-valorilor din diverse tranzactii
sau din detinerea unor active de natura mobiliara sau imobiliara. Practic, exista doua mari
categorii de operatiuni impozabile:
- castigurile mobiliare realizate prin cesiunea de valori mobiliare sau de obiecte
pretioase;
- castigurile imobiliare realizate prin cesionarea unor immobile sau a unor
drepturi asupra imobilelor.
Cotele de imounere sunt variabile:
- venituri din cesiunea valorilor mobiliare mai mari de 15.000 € se impoziteaza
cu 16, la care se aduga o contributie sociala obligatory de 10%;

14
 - castigarea din cesionarea unor obiecte de valoare: metale pretioase – 8% din
pretul de vanzare; bijuterii, obiecte de arta sau de colectie – 5% pentru ceea ce depaseste
3050 €;
- venituri de natura imobiliara – aplicarea baremului general de impunere, cu
anumite corrective care sa atenueze progresia impunerii.

FISCALITATEA ÎNTREPRINDERILOR ÎN FRANŢA

Impozitarea în Franţa a unei societăţi străine

Din momentul în care o societate străină exersează în Franţa o activitate care

produce beneficii, aceste beneficii sunt impozitate. Regulă se aplică indiferent care este
forma de exploatare a societăţii: filială, sucursală, sediul permanent.
Determinarea sumei de impozitat
Sunt supuse impozitului pe societate veniturile din care se scad elementele
deductibile. Veniturile sunt constituite din rezultatele în urma activităţii, vânzările sau
prestările de servicii.
Costurile deductibile sunt cele legate de activitatea exersată, fiind vorba în
principal de : amortizări; provizioane; chirii ale imobilelor şi materialelor; salarii; taxe
sociale; cumpărarea de materiale; costurile cu energia; cheltuieli de publicitate;
comisioane financiare, etc.

Rata de impozitare

Rata standard este de 33,33 %. Întreprinderile mici (sunt întreprinderile în care cel
puţin 75% din acţiuni sunt deţinute direct sau indirect de persoane fizice sau societăţi care
declară o cifră de afaceri mai mică de 7 730 000 de euro) sunt impozitate cu 15% pentru
partea de beneficii inferioară baremului de 38 112 euro sau la taxa standard pentru
beneficiile care depăşesc acest plafon.
Taxă redusă de 15% pentru plus valoarea obţinută din redevenţele de proprietate
industrială. O cotizaţie socială de 3,3% se aplică întreprinderilor ale căror beneficii
impozabile la taxa normală sunt superioare sumei de 2 289 000 euro.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA)

Taxa standard la vînzarea de bunuri şi servicii este de 19%. Mai sunt taxe reduse
de 5,5% care se aplică produselor alimentare, anumitor produse agricole, medicamentelor
(5,5 % sau 2,1%), cărţilor, renovarea clădirilor, serviciilor hoteliere, transportului public,
anumitor activităţi de distracţie.

Taxe vamale

Bunurile circulă liber în interiorul UE, taxele vamale nu sunt facturate decât o
singură dată la importurile extra-comunitare, chiar dacă ele sunt expediate de la un stat

15
membru la altul. Bunurile care intră în Franţa pot fi reexportate către un alt stat
membru UE fără a plăti taxe vamale.

7.Concluzii

După intensitatea presiunii fiscale, sistemele fiscale au fost grupate astfel sisteme
fiscale cu o presiune mare (rata presiunii ajungând la 40-48% din PIB), proprii ţărilor
dezvoltate: Franţa (43,7%) şi Italia (42,4%),sub 28% în România, dovedind diferenţe
semnificative între între statele Uniunii în ceea ce priveşte rolul statului în economie.

Diferenta intre cotele de impozitare intre Italia, Romania si Franta sunt:

Italia – 37,3%

Romania –16%

Franta 34,4%
Cota impozit pe profit in Franta este de 33,33% , in Italia 33% iar in Romania este
de 16%,de aici observam ca intre Franta si Italia nu este o diferenta mare insa intre
acestea doua si Romania se observa o diferenta considerabila.
Aceste diferente de impozitare explica in parte fenomenele de delocalizare ale
multor unitati de productie inspre tarile cu fiscalitate redusa. Atat fluxuri in interiorul UE,
dar si investitii straine directe din afara UE.

In concluzie, se poate observa ca exista o legatura de cauzalitate intre fiscalitate si

ritmul cresterii economice. Cu cat impozitarea este mai mica, creste mai repede o
economie. In Romania introducerea cotei unice de impozitare a avut efecte benefice:
atragerea de investitii straine, reducerea evaziunii fiscale, cresterea veniturilor la bugetul
de stat si la bugetele locale, cresterea veniturilor angajatilor, capitalizarea intreprinderilor

Menţionez că sistemele fiscale sunt un factor-cheie pentru influenţarea eficienţei

de ansamblu a economiei. Ele determină mărimea înclinaţiei de a economisi, investi şi
munci, influenţând creşterea producţiei şi ocuparea forţei de muncă, ceea ce reprezintă un
element esenţial al strategiei economice.Astfel, se constată o tendinţă de diminuare, în
general, a impozitelor în Europa, fapt ce poate fi interpretat ca o uşoară slăbire a
modelului social european, a modelului bunăstării bazat pe taxe înalte. Reforme fiscale
multiple au caracterizat şi sistemul de impozitare a României. Problema principală a
politicii fiscale a României este identificarea echilibrului între necesitatea majorării
veniturilor ca sursă principală a cheltuielilor, direcţionate spre reducerea sărăciei,
precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri, care este factorul principal de
creştere economică.. În acest sens, pentru România ar fi oportună ajustarea presiunii
fiscale la nivelul, care ar favoriza dezvoltarea mediului de afaceri şi investiţiiReforma
fiscală a fost generoasă cu mediul de afaceri românesc prin introducerea cotei unice de
impozitare de 16%. Presiuni semnificative se exercită acum asupra contribuţiilor la

16
asigurările sociale, care ar putea avea veritabile efecte de flexibilizare a pieţei muncii şi
de creştere a puterii de absorbţie a economiei româneşti în termeni de investiţii interne şi
investiţii străine directe, dar şi de economie şi consum. Stimularea muncii şi stoparea
fluxului forţei de muncă înalt calificate spre exterior ar fi un veritabil pilon de efecte
stimulative. Concluzia generalizatoare este că reforma fiscală desfăşurată în România nu
se va opri la cele realizate până în prezent, urmând o reaşezare a sistemului fiscal naţional
în vederea constituirii unei noi structuri calitative şi cantitative a acestuia.

17
 8.Bibliografie:

1. Fiscalitatea in Europa la inceputul mileniului III – Minea

Mircea Stefan, Costas Cosmin Flavius, Editura Rosetti,
Bucuresti 2006;

2. Politici fiscale si bugetare in Romania - Iulian Vacarel

3 . Finante publice - Iulian Vacarel , Editura didactica si

pedagogica, Bucuresti, 2006

4. Fiscalitatea in Romania – Florescu Dumitru, Coman Paul,

Balasa Gabriel, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2005

5.www.mfinante.ro
6.www.capital.ro
7.www.fibiz.ro

18