Sunteți pe pagina 1din 8

PARTEA I

Tendinţe actuale în economia mondială


Capitolul I
FUNDAMENTELE ECONOMIEI MONDIALE

Introducere
Acest capitol abordează aspectele conceptuale ale economiei mondiale
pentru înţelegerea tendinţelor pe plan mondial a fenomenelor şi proceselor
economice.

Activitatea la nivel microeconomic este condiţionată de fenomene şi


procese ce au loc la nivel mondoeconomic. Cunoaşterea caracteristicilor mediului
economic internaţional, a principalelor tendinţe ale pieţei mondiale reprezintă
condiţia sine qua non a succesului în afaceri.

Obiective operaţionale
După parcurgerea acestui capitol veti putea să:
- definiţi şi să înţelegeţi conceptul de „economie mondială”;
- analizaţi componentele economiei mondiale;
- înţelegeţi interdependenţele între statele lumii;
- identificaţi tendinţe ale economiei mondiale;

Cuvinte cheie
Principalele cuvinte cheie ale acestui capitol sunt: microeconomie,
macroeconomie, mondoeconomie, diviziunea internaţională a muncii, piaţa
mondială, fluxuri economice, circuit economic mondial, scenariu.

Economia de piaţă (naţională) a unei ţări nu poate fi viabilă, nu poate


exista decât în legătură cu economia de piaţă a altor ţări.
Orice ţară, oricât de dezvoltata ar fi ea, nu se poate izola de restul lumii
rezolvându-şi singura problemele cu care se confruntă şi refuzând să ia în calcul
contextul internaţional.
Conceptul de “economie mondiala” - desemnează ansamblul economiilor
naţionale ale statelor lumii privite în interdependenţa complexă şi contradictorie a
legăturilor economice 1 dintre ele (legături stabilite pe planul comerţului exterior,
cooperării în producţie, prestărilor de servicii, a relaţiilor valutar-financiare, în
ştiinţă şi tehnologie etc).
Economia mondială este o ramură relativ nouă a ştiinţei economice ce
studiază legităţile schimbului reciproc de activităţi la scară mondoeconomică şi
condiţiile internaţionale ale reproducţiei.
Primele studii cu caracter mondoeconomic aparţin reprezentanţilor scolii
clasice burgheze, David Ricardo şi Adam Smith – teoreticieni ai problemelor
precum: comerţul internaţional, formarea preturilor externe, diviziunea
internaţională a muncii. Mai apoi, John Stuart Mill (1844) dezvoltă teorii cu
privire la preţurile internaţionale şi schimburile între ţări.
Marx şi Engels vorbesc despre “interdependenţa universală a naţiunilor”,
dezvoltând teorii asupra legii valorii pe piaţa mondială şi diviziunii internaţionale
a muncii.

1
I. Bari – “Economia mondială” Editura Didactică şi Pedagogica R.A. Bucureşti, 1997
Economia mondială este determinată de procesele care au loc pe plan
intern şi de gradul în care fiecare economie naţională participă la ansamblul
relaţiilor internaţionale prin specializare în cadrul diviziunii internaţionale a
muncii.
Elementul cheie al economiei mondiale rămâne aşadar economia
naţională. Economiile naţionale sunt agenţi ai vieţii economice internaţionale
alături de organismele şi societăţile transnaţionale, agenţi ce se manifestă prin
intermediul fluxurilor comerciale, tehnologice, financiare alături de instituţiile ce
asigură ordinea internaţională.
La formarea şi consolidarea economiei mondiale au contribuit o serie de
factori economici şi politici impulsionaţi de marile descoperiri geografice (sec.
XV–XVI).
Cei mai mulţi teoreticieni susţin ca economia mondiala s-a conturat la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea ca urmare a formarii
statelor independente şi generalizării primei revoluţii industriale.
La o economie mondială unitară s-a ajuns printr-un proces îndelungat, dar
accelerat în perioada postbelică de rolul instituţiilor şi organismelor internaţionale
în negocierea problemelor de natură economică şi politică şi în stabilirea
principiilor ce trebuie să guverneze legăturile dintre statele lumii.
Aşadar, principalele componente ale economiei mondiale sunt:
- diviziunea internaţională a muncii;
- economiile naţionale;
- piaţa mondială;
- relaţiile economice internaţionale;
- organismele şi societăţile transnaţionale.
Economia mondială se bazează pe un sistem amplu de interdependenţe
economice internaţionale în cadrul căruia interesele şi problemele economiilor
naţionale se întrepătrund.
Interdependenţele economice internaţionale reprezintă, de fapt, relaţiile
de cooperare reciproc avantajoase între state suverane, bazate pe principiile
dreptului internaţional, pentru progresul fiecărei economii naţionale.
Un aspect esenţial al situaţiei specifice în care se află economia mondială
contemporană îl constituie asimetria profundă dintre nivelurile de dezvoltare ale
statelor, ceea ce influenţează în mare măsură interdependenţele economice
internaţionale. Astfel se obţin decalaje adânci între ţări atât în ceea ce priveşte
PNB pe locuitor, cât şi între nivelurile de productivitate a muncii sociale.
In ultimele decenii au avut loc schimbări şi în ceea ce priveşte centrele de
putere economică. Au dispărut sau şi-au pierdut din importanţă, unele dintre
acestea, în schimb, au apărut şi au tendinţa să se dezvolte altele ca urmare a
evoluţiei PIB/locuitor şi a productivităţii muncii, a evoluţiei preţurilor la sursele
de energie primară, în special la petrol, a creşterii sau scăderii dobânzilor la
creditele acordate diferitelor ţări, etc.

Diviziunea internaţională a muncii

Baza obiectivă a interdependenţelor o reprezintă diviziunea internaţională


a muncii. Aceasta determină relaţiile care se stabilesc între statele lumii în
procesul dezvoltării producţiei şi comerţului mondial, precum şi locul şi rolul
fiecărui stat în circuitul mondial al valorilor materiale.
Intr-o accepţiune generală, specializarea internaţională a unei ţări
reprezintă procesul de adaptare a potenţialului economic naţional al economiei
sale de piaţă la cerinţele pieţei mondiale.
Principalii factori care determină specializarea internaţională a unei
economii naţionale sunt:
• condiţiile naturale care pot favoriza un anumit gen de activitate;
• mărimea teritoriului şi a populaţiei, fiecare ţară având un anumit
potenţial de resurse naturale şi umane şi, implicit, posibilităţi
diferite de specializare a producţiei;
• nivelul aparatului de producţie şi gradul său de diversificare care
se referă la calificarea forţei de muncă, disponibilităţile de capital,
organizarea activităţilor productive, etc;
• tradiţiile economice care pot favoriza sau defavoriza specializarea
în producţia de un anumit fel;
• factorii extraeconomici cum sunt: războaiele, asuprirea colonială,
menţinerea unor puternice rămăşiţe feudale sau a unor mentalităţi
anacronice, etc.

Perioada actuală este marcată de o tendinţă generală de creştere a


dependentei statelor de piaţa externă, de accentuare a interdependenţelor între
ţările lumii, reflectată în creşterea ponderii exportului în producţia mondială,
datorită:
a) existentei unei tendinţe de restructurare a diviziunii internaţionale a
muncii, de afirmare a ţărilor în curs de dezvoltare pe piaţa produselor
manufacturate;
b) apariţiei unei noi structuri în diviziunea internaţională a muncii, tarile
dezvoltate specializându-se în domeniile tehnicii moderne şi
ultramoderne, în timp ce ţările în curs de dezvoltare devin producătoare
şi furnizoare de produse industriale de bază şi clasice;
c) reorientării tarilor dezvoltate spre produsele de bază, pentru stabilirea
corelaţiei între industria prelucrătoare şi cea extractivă;
d) regrupării ţărilor în curs de dezvoltare, ceea ce va duce la apariţia unei
noi structuri a diviziunii internaţionale a muncii;
e) conturării unui proces complex şi contradictoriu de adaptare a diviziunii
mondiale a muncii la noile condiţii de acces la resursele naturale, în
deosebi la combustibili, la modificarea radicala a raportului de schimb
intre principalele categorii de produse care fac obiectul comerţului
internaţional.

Circuitul economic mondial si formarea pieţei mondiale

Toate tipurile de legături economice între state poartă denumirea de


fluxuri economice internaţionale. In literatura de specialitate, prin flux
economic internaţional se defineşte mişcarea unor valori materiale, băneşti sau
spirituale de la o ţară la alta. În fiecare etapă de dezvoltare, fluxurile internaţionale
au trăsături specifice deoarece sunt influenţate de factori tehnico-economici şi
extraeconomici, a căror acţiune se exercită imediat sau în perspectivă.
Totalitatea fluxurilor economice internaţionale, privite în strânsa lor
interdependenţă, formează circuitul economic mondial care exprimă legăturile
existente între anumite forme ale schimbului reciproc de activităţi dintre diverse
economii naţionale. Circuitul economic mondial include pe lângă sfera circulaţiei
şi sfera producţiei, cercetării ştiinţifice, cooperării tehnico-ştiinţifice, etc.
Evoluţia şi formele de manifestare ale circuitului economic internaţional
depind, în principal, de trei factori, şi anume:
- gradul de dezvoltare a economiilor naţionale;
- gradul de adâncire a diviziunii mondiale a muncii;
- stadiul în care se află şi direcţiile în care evoluează relaţiile politice
internaţionale care pot stimula sau frâna diferitele fluxuri economice
internaţionale.
Analiza evoluţiei circuitului economic mondial releva faptul ca rolul
principal în fluxurile internaţionale de capital l-a jucat economia reală adică
fluxurile de mărfuri şi servicii.
O problemă deosebită a racordării economiilor naţionale la fluxurile
economice mondiale o constituie migraţia internaţională a forţei de muncă, adică
trecerea forţei de munca dintr-o ţară în alta în vederea desfăşurării unor activităţi
economice în urma cărora indivizii-participanţi sunt redistribuiţi de persoane
fizice, juridice sau de organisme internaţionale. Migraţia internaţională a forţei de
muncă este strâns legată de fluxurile internaţionale de capital, de tendinţa de
concentrare a acesteia în tarile dezvoltate.
Formarea economiei mondiale s-a datorat în mare măsură dezvoltării pieţei
mondiale. Piaţa mondială reprezintă cadrul de desfăşurare al relaţiilor de
schimb intre diferite state, firme naţionale şi/sau multinaţionale.
Pe piaţa mondială, în funcţie de tipul de mărfuri, se stabilesc mai multe
categorii de preţuri, astfel:
• Preţul producătorului – fixat de principalii producători la care
se aliniază şi ceilalţi;
• Preţurile de negociere – sunt cele fixate pentru produsele care
nu sunt standardizate, iar numărul producătorilor şi
consumatorilor este redus;
• Preţurile antecalculate şi preţurile din contractele pe termen
– sunt determinate în funcţie de ritmul livrării mărfii;
• Preţurile pentru vânzările la licitaţie – sunt cele stabilite în
funcţie de calitatea mărfurilor;
• Preţurile practicate pe pieţele neorganizate – sunt, în general,
cele pentru materiile prime agricole şi pentru anumite resurse
secundare refolosibile.
Interdependenţele dintre economiile naţionale în sfera circulaţiei
mărfurilor, serviciilor, capitalului, forţei de muncă sunt reflectate de relaţiile
economice internaţionale. Acestea (REI) se desfăşoară într-un cadru economic şi
juridic bine determinat.
Istoria omenirii cunoaşte relaţii internaţionale caracterizate fie:
a) prin dependenţa unor state de altele;
b) prin respect reciproc şi colaborare.
In ultimele decenii, deşi diferenţiat de la o zonă la alta, de la o ţară la alta,
asistăm la tendinţa de accentuare a interdependenţelor internaţionale, la creşterea
rolului REI în dezvoltarea sau înfrânarea dezvoltării economiilor naţionale şi
implicit a celei mondiale.
Tendinţe ale economiei mondiale

Economia mondială este neomogenă. Statele-naţiuni diferă nu numai ca


mărime şi potenţial economic, ci şi ca nivel de dezvoltare. Asistam aşadar la o
“unitate în diversitate”. In calitate de sistem, economia mondială presupune un
echilibru, o stare de stabilitate. Dificultăţile unei anumite zone a globului se resimt
asupra tuturor statelor lumii (ex. crizele energetice, alimentare etc).
O serie de factori acţionează în sensul dezechilibrului şi al dezordinii în
economia mondială. Aceşti factori sunt:
• dezvoltarea inegală a economiilor naţionale şi adâncirea decalajelor
între ţările bogate şi cele sărace;
• masurile luate de unele monopoluri sau state dezvoltate în dorinţa de
a domina piaţa mondială;
• datoria externă a ţărilor în curs de dezvoltare;
• creşterea protecţionismului ce va agrava problema datoriilor externe;
• transnaţionalitatea şi integrarea economică interstatală.
Echilibrul economic mondial are un caracter relativ. El se manifestă ca o
tendinţă de concordanţă între elementele sistemului, reprezentând o stare ideală 2 .
Echilibrul economic mondial are un caracter dinamic şi fiecare nouă stare de
echilibru reprezintă o calitate superioară în raport cu cea precedentă.
Un concept modern este “noua ordine economică mondială” (OEM) ce
semnifică modul de dispunere în timp şi spaţiu a elementelor economiei mondiale.
Această nouă ordine este determinată de raportul de forţe existent pe plan
mondial, fiind o emanaţie a modului în care se dezvoltă economiile naţionale.
OEM este un model neformalizat al economiei mondiale şi este concret istorică.
Economia mondială este aşadar un sistem închegat, interdependent ale
cărui componente (economiile naţionale, organismele internaţionale, societatile
transnaţionale) se manifestă prin intermediul fluxurilor comerciale, financiare,
tehnologice, investiţionale.
În accepţiunea profesorului Ioan Bari (ASE) principalele trăsături şi
tendinţe ale economiei mondiale la început de mileniu III sunt:
• Ţările avansate trec din sfera geopolitică în era geoeconomică.
Aceasta presupune: gradul de dezvoltare şi nivelul de trai depind de
gradul de stăpânire a noilor tehnologii (cunoştinţe) şi nu mai depind
de abundenţa resurselor de materii prime şi energie;
• Era capitalistă a intrat în alt stadiu al evoluţiei sale, bazat pe
prelucrarea şi transmiterea datelor. În triada Japonia – SUA – UE
procesul de trecere la economia informaţională se află într-un stadiu
avansat;
• Componenta ecologică a dezvoltării capătă o importanţă din ce în ce
mai mare. Economia ecologică presupune echilibru între creşterea
populaţiei şi resursele disponibile, protejând condiţiile de mediu;
• Transnationalitatea este pe cale de a deveni vectorul major al
integrării economiei mondiale;
• Intrarea în etapa producţiei de masă executate la comanda clientului.

2
S. Dumitrescu, A. Bal – “Economie mondiala” Editura Economica, Bucureşti, 1999
Instituţii privind cercetarea economiei mondiale

Clubul de la Roma – apărut în 1968 reuneşte 100 de specialişti în analize


macroeconomice din 53 de ţări. Membrii săi sunt reprezentanţi ai unei mari
diversităţi de culturi, ideologii, profesii şi sunt uniţi de grija comună pentru
viitorul omenirii. Deşi este organizaţie guvernamentală, se distinge printr-o
absenţă aproape totală de formalism. Nu are practic sediu, buget sau structură. Din
1972 Clubul a publicat 18 3 rapoarte referitoare la subiecte foarte variate ale căror
concluzii au adus o contribuţie utilă la cercetarea pe termen lung a perspectivelor
economiei mondiale.
Clubul şi-a ales drept primă temă “Impasul omenirii”. De la început,
gândirea Clubului a fost condusă de trei scheme conceptuale legate între ele:
- Prima constă în adoptarea unei abordări globale a marilor şi
complexelor probleme ale lumii;
- A doua constă în concentrarea de probleme, politici şi opţiuni într-o
perspectivă pe termen lung;
- A treia constă în a încerca o mai profundă înţelegere a interacţiunilor
care apar în mulţimea problemelor contemporane: politice, economice,
sociale, culturale, psihologice, tehnologice, ecologice, pentru care
Clubul de la Roma a adoptat termenul de “problematică mondială”.
Problematica mondială a devenit oarecum emblema Clubului, fiind
definită ca mulţimea dezordonată de dificultăţi şi probleme care, împletindu-se şi
interacţionând, formează impasul în care se găseşte omenirea.
Prima carte, “Limitele creşterii”, a apărut în 1972 ca un raport către Clubul
de la Roma. Studiul, solicitat de către Club, a fost întreprins de o echipă
internaţională de profesori şi cercetători folosind metodologia dinamicii
sistemelor a lui Jay Forrester. Raportul şi controversa pe care el a generat-o
imediat au dat Clubului de la Roma o notorietate mondială. Raportul s-a vândut în
circa zece milioane de exemplare, în peste treizeci de limbi şi a avut un impact
politic considerabil.
Această lucrare a avut ca scop principal stimularea unei mari dezbateri, în
întreaga lume, asupra creşterii şi a societăţii, precum şi conştientizarea
înteracţiunilor dintre elementele problematicii. Autorii au avertizat asupra
consecinţelor continuării orbeşti a creşterii în toate direcţiile în ţările
industrializate, a epuizării bazei mondiale de resurse, a deteriorării mediului şi a
predominării valorilor materiale în societate.
Al doilea raport, “Omenirea la răspântie”, al profesorilor Pestel şi
Masarovic a reprezentat şi un model pe computer al creşterii, însă aplicat la
situaţii regionale. Cuprindea şi un serios avertisment în legătură cu preţul ridicat,
în bani şi suferinţă umană, care ar trebui plătit în cazul în care s-ar amâna măsurile
necesare.
În 1992 Clubul editează nu un raport ci o lucrare adresată cititorilor din
diferite ţări, lucrare care se vrea un tablou al problematicii mondiale
contemporane. Ea se intitulează “Prima revoluţie globală – o strategie pentru
supravieţuirea lumii” şi este semnata de Alexander King şi Bertrand Schneider.
Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma, înfiinţată în 1993, a sprijinit
apariţia acestei lucrări în ţara noastră.
Aşa cum ştim, lumea de azi este ameninţată de: conflicte militare,
distrugerea resurselor naturale ale planetei, sărăcie, foamete. Toate aceste

3
Primul raport s-a intitulat “Limitele creşterii”, al doilea “Omenirea la răspântie”, urmând apoi –
“Refacerea ordinii internaţionale”, “Orizontul fără limite ale învăţării”, “Revoluţia desculţilor” etc.
ameninţări de dimensiuni globale depăşesc capacitatea de acţiune a guvernelor
luate separat. Este necesar “sa gândim global şi să acţionăm local” – se exprimă
reprezentanţii Clubului de la Roma. Întruniţi în 1991 la Punta del Este (Uruguay),
în 1992 la Kuala Lumpur (Malayezia) şi în 1993 la Hanovra, membrii Clubului au
expus problemele specifice şi evoluţia situaţiei politico-economice din America
Latină, Asia şi Europa.
La Paris a fost creat “Institutul pentru problemele unei noi ordini
economice internaţionale” sub egida căruia au apărut lucrările: “Sfidarea
americană” şi “Sfidarea mondială”.
ONU prin ECOSOC examinează în fiecare an situaţia economiei mondiale
publicând o serie de lucrări fundamentate pe o analiză statistică riguroasă, cum ar
fi de exemplu “Conjunctura economiei mondiale”.

Metodologia de studiu a economiei mondiale

Cercetarea economiei mondiale presupune în primul rând o evaluare a


eforturilor naţionale de dezvoltare (valorificarea resurselor naturale, forţa de
muncă, înzestrarea tehnico-ştiinţifică, aportul la circuitul economic mondial etc).
O alta metodă este cea a comparaţiilor internaţionale.
O a treia metodă o reprezintă cercetarea viitorului utilizând “modelele
globale”. Acestea oferă un răspuns la multiplele probleme ce frământă azi
omenirea şi cum trebuie acţionat pentru a îndepărta unele dezechilibre cu urmări
nefaste pentru bunul mers al societăţii umane.
De asemenea scenariile ∗ ce cuprind un anumit număr de ipoteze pe baza
cărora se formulează alternativa de dezvoltare constituie metode des utilizate de
către grupările de analişti.
În investigarea conjuncturii pieţelor externe pot fi folosite următoarele
metode:
• ancheta de conjunctură;
• testul conjunctural;
• metoda balanţelor;
• corelarea indicatorilor.
Ca tipuri de indicatori pot fi utilizaţi:
- indicatorii de dinamică (ritmuri de creştere);
- indicatorii de nivel economic (PNB, consum/locuitor, producţie,
etc);
- indicatorii de structură (ponderea diferitelor ramuri în PIB);
- indicatorii de potenţial economic (volumul investiţiilor, populaţia
activă, etc);
- indicatorii tehnico-calitativi şi de eficienţă (eficienţa comerţului
exterior, cheltuieli materiale pe unitatea de produs).

Teme de reflecţie
1) Influenţa unor fenomene şi procese ce au loc la nivel mondoeconomic
asupra activităţii la nivel microeconomic;
2) Specializarea internaţională a unei economii naţionale – exemplificare
pe domenii de activitate;
3) Tendinţe ale economiei mondiale.


scenariu – o succesiune de evenimente posibile şi de opţiuni socio-politice
Întrebări de autoevaluare
1) Care sunt principalele componente ale economiei mondiale?
2) Ce este diviziunea internaţională a muncii?
3) Ce este circuitul economic mondial?
4) Care este rolul Clubului de la Roma?

Bibliografie selectivă

Ioan Bari Economia mondială, Ed. Didactică şi Pedagogică


RA, Bucureşti, 1997

Sterian Dumitrescu, Economie Mondială, Ed. Economică,


Ana Bal Bucureşti, 1999

Alexander King, Prima revoluţie globală. O strategie pentru


Bertrand Schneider supravieţuirea lumii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1993

Jan Tinbergen Restructurarea ordinii internaţionale, Raport către


Clubul de la Roma, Ed. Politică, 1978