Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” CONSTANTA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE SOCIALA

AN III

REFERAT

TEMA : FORME SPECIFICE DE ABUZ SI NEGLIJARE A


COPILULUI

INDRUMATOR STUDENT

ASIST. UNIV. DR. STANESCU NINA FITA VIOLETA

2010-2011
FORME SPECIFICE DE ABUZ SI NEGLIJARE A COPILULUI

1. Abuzul fizic

Pentru profesionistii implicati in acordarea unor diverse forme de asistenta a copiilor (medici,
surori medicale, educatori, asistenti sociali, psihologi), nivelul de sanatate fizica a unui copil
constituie principalul criteriu de apreciere a ingrijirii acordate copilului de catre persoanele care
au aceasta indatorire. Sanatatea fizica este un standard central al calitatii vietii copilulu1.
Criteriul grijii fata de sanatatea copilului si al cautarii surselor de vatamare fizica este central in
protectia copilului.
Abuzul fizic se identifica printr-o ranire fizica ca rezultat al lovirii, al inteparii, muscaturilor,
lovirii cu picioarele, arderii sau prin orice alta forma de maltratare a copilului. Aceste rani nu
sunt accidentale, dar nu sunt in mod obligatoriu premeditate.
Daca o ranire se defineste ca abuz ,nu are importanta daca faptasul a intentionat sa produca
vatamare. Ranile fizice pot fi un rezultat al unei discipline exagerate sau a unei discipline
inadecvate pentru varsta unui copil.
Analiza acestu1 tip de abuz a scos in evidenta urmatoarele forme de rele tratamente aplicate
minorulu1 de catre parinti:
- Lovituri cu palma;
- Lovituri cu cureaua, biciul, intepaturi;
- Tras de par;
- Azvarlire, trantire;
- Lovituri cu pumnii. - atunci cand copilul este apucat de maini de trunchi si este scuturat in mod
repetat intr-o maniera severa. O evaluare medicala va identifica aceasta ranire;
In plan comportamental, copiii abuzati fizic, pot avea urmatoarele manifestari:
- neliniste cand alti copii plang;
- comportamente extreme: agresivitate sau retragere;
- frica de parinti;
- frica de a merge acasa.
"Bataia este rupta din rai" - spune un vechi proverb romanesc. Bataia aplicata copiilor a
reprezentat, de-a lungul timpului, unul din actele cele mai obisnuite, in concordanta cu vechile
principii pedagogice conform carora orice sanctiune fizica reprezinta unul din mijloace!e
principale de realizare a conformitatii si obedientei fata de parinti. Bataia este o pedeapsa
fizica pe care unii parinti o folosesc atunci cand nu percep posibilitatile de Intelegere a!e unu1
copil la o anumita varsta. Adultul se enerveaza si se descarca producand groaza si durere
copilului. Copilul, mai ales cel mic, nu poate intelege de ce adultul, care este intr-adevar mai
puternic fizic, dar care a dovedit dovezi de dragoste anterior, il ataca asa violent.
Permanentizarea bataii nu are efect dorit asupra copilului, In sensul educarii acestuia. Bataia la
randul ei devine o sursa de frustrare pentru parinti, care, in timp, vor fi lipsiti de dragostea din
partea copilului. Bataia are un efect temporar si In nici un caz nu poate inlocui educatia pe care
parintii trebuie sa o acorde copiilor.
Pedepsele fizice impotriva copiilor pot lua forme extreme, culminand cu infanticidul sau
pruncuciderea. Desi societatea moderna condamna vehement si pedepseste foarte aspru parintii
care savarsesc aceste delicte, in trecut infanticidul a fost o practica tolerata si chiar recomandata
din motive demografice, religioase 1.
Pedepsele minore aplicate in mod obisnuit nu dauneaza sanatatii si integritatii corporale a
copilului. Nici ele nu sunt insa total lipsite de pericol pentru sanatatea sa mentala. Folosite in
mod repetat, impropriu sau in neconcordanta cu faptele comise ele pot sa conduca la traume
psihice, deoarece transmit copilului mesajul violentei fizice. Ele pot fi considerate abuzive si in
cazurile cand, fara sa fie iesite din comun, sunt aplicate foarte des copiilor, dar si atunci cand
pedepsele nu corespund greselilor comise de copil sau cand ele sunt menite sa aduca satisfactii
adultului nu sa corecteze comportamentul copilului.

1
Roth-Szamoskozi M, 1999, “Protectia copilului- dileme, conceptii si metode", Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj
2. Abuzul psihologic

Abuzul psihologic sau emotional este cel mai greu de definit dintre toate formele de
maltratare si poate sa apara in situatii foarte diferite. Pe scurt poate fi definit ca o atitudine sau o
actiune cronica a parintilor care dauneaza sau impiedica dezvoltarea unei imagini de sine
pozitive a copilului.
Abuzul emotional nu are de-a face cu intamplarile izolate de respingere care pot fi intalnite in
majoritatea familiilor, ci implica un model de comportament continuu si stabii fata de copil,
comportament ce devine o trasatura dominanta a vietii acestuia.
Raul facut poate trece neobservat. Cicatricele sunt interne, dar pot ref1ecta daune mai mari decat
orice alta forma de abuz.
In literatura de specialitate privind maltratarea copilului, se considera ca abuzul emotional
este prezent in aproape toate cazurile de abuz fizic si sexual si acest tip de abuz este cel care a
cauzat cele mai mare daune dezvoltarii copilului.
Categorizarea diferitelor forme de abuz psihologic poate fi facuta pe baza tipului de situatie
la care copilul este expus. Formele de abuz emotional cel mai des
intalnite sunt cele la care recurg parintii sub forma de diverse pedepse: respingerea, izo1area,
terorizarea, ignorarea, coruperea, deprivarea copilului de demnitat Atitudinea de respingere
intentionata, repetata a copilului, manifestata prin nerecunoasterea sistematica a nevoilor si
meritelor sale constituie o forma specifica de abuz psihologic. Respingerea se manifesta in doua
moduri principale: pe de o parte prin indiferenta si neglijare, pe de alta parte. Ea exprima negarea
legitimitatii dorintelor copilului si transmite acestuia ideea ca el e lipsit de speranta de a fi
acceptat. Respingerea, ca forma de abuz psihologic, se manifesta prin urmatoarele acte:
- ridiculizarea cronica, minimalizarea si umilirea copilului;
- pedepsirea copilului pentru activitati de joc specifice varstei sau pentru gesturi si
comportamente normale (curiozitatea, manipularea unor obiecte, zambetul, plansul, etc.);
- transformarea copilului in "tap ispasitor" al familiei;
- refuzul cronic al gesturilor de afectiune;
- tratarea unui copil mai mare ca unul de varsta mai mica (infantilizarea unui adolescent);
- afisarea unei preferinte evidente pentru unul din copiii din familie, in defavoarea altora;
- etichetarea negativa a comportamentului unui copil in mod cronic;
- refuzu1 permanent al parintelui de a recunoaste sau de a remarca realizarile copilului.
Izolarea copilului de experientele sociale normale ale varstei sale, il rupe de mediul social care ii
poate asigura acestuia relatiile sociale necesare dezvoltarii competente1or sociale si formarii
identitatii sale. Interzicerea sistematica a jocului cu alti copii, a distractiilor cu cei de aceeasi
varsta, impiedica copilul sa lege prietenii si sa-si formeze puncte de reper in mediul social
exterior familiei. Aceasta il va face sa se simta singur pe lume si lipsit de speranta de a primi
ajutor de la altcineva izolarea copilului in formele sale grave se asociaza cu forme de abuz fizic
si/sau sexual.
Izolarea mai are ca efect inocularea ideii ca ceea ce se intampla in familie este normal, este ceea
ce trebuie sa se intample in toate familiile, in cazul tuturor copiilor.
Incercarea copilului de a parasi izolarea este considerata de parintele abuziv ca tradare si este
pedepsita. Izolarea poate lua forma interdictiei aderarii copilului sau a adolescentului la activitati
de club, antrenamente sportive sau serbari, iar in anumite cazuri, a retragerii copilului de la
gradinita sau scoala.

Terorizarea copilului pe cale verbala prin amenintari cu pedeapsa, parasirea, alungarea, creeaza
acestuia imaginea unei lumi terifiante, ostile. Amenintarile adultului se pot referi la pedepse
neprecizate, dar infricosatoare si constau in punerea in pericol a copilului insusi sau a unei
persoane iubite, a unui animal sau obiect indragit. Aceasta atitudine este si ea frecventa in cazul
abuzului sexual, in care adultul abuziv foloseste o gama larga de amenintari, destinate sa
impiedice copilul de a dezvalui secretul relatiei sexuale.
Efectul psihic traumatizant al terorizarii se datoreaza, in parte, caracterului sau imprevizibil:
descarcarile frecvente de manie ale adultului pot alterna cu perioade in care acesta produce
dovezi de atasament fata de copil. Prin specificul ei, terorizarea afecteaza bazele increderii
copilului in adulti, in lumea incurajatoare in general.
3. Abuzul sexual

Copiii sunt dependenti de cei care ii ingrijesc pentru satisfacerea nevoilor fizice si
emotionale. Din acest motiv abuzul sexual asupra copiilor poate fi savarsit de parinti, bunici si
alte rude apropriate. Abuzul sexual cuprinde: atragerea, convingerea, folosirea, coruperea,
fortarea si obligarea minorului sa participe la activitati de natura sexuala sau asistarea unei alte
persoane in timpul unor activitati care servesc la obtinerea placerii adultului.
„Abuzul sexual impotriva copilului este obligarea sau indemnarea acestuia, de catre o persoana
adulta, sa participe la activitati sexuale care servesc placerii adultului” 2.
In cadrul familiei, abuzul sexual asupra minoru1ui se concretizeaza in agresiuni incestuale.
"Incestul este comportamentul agresiv sexual care se manifesta intre membrii familiei, avand ca
autor pe unul din parinti" Exploatarea sexuala a minorului se refera Ia supunerea copilului la
activitati sexuale prin forta sau contra unor sume de bani, sau alte avantaje. Prostitutia, care
afecteaza majoritatea statelor lumii, nu este un fenomen recent. in unele regiuni ea este
considerata a fi cea mai veche "meserie". Ea se practica inca din antichitate, in
Roma, Atena, Bizant. Daca femei care se prostitueaza au existat dintotdeauna, fenomenul
copiilor care practica aceasta munca este de data mai recenta.

4. Neglijarea copilului

Formele de rele tratamente prin care se omite asigurarea nevoilor biologice, emotionale,
educationale ale copiilor, punand astfel in pericol dezvoltarea lor fizica, emotionala, cognitiva si
sociala, intra in categoria neglijarii.
1) Neglijarea fizica si a sigurantei fizice a copilului care se refera la:
- neglijarea alimentatiei copilului;
- insuficienta ingrijirii, care conduce la nedezvoltarea copiilor, la o stare de malnutritie si
nedezvoltare psihica;
- neg1ijarea imbracamintei adecvate;

2
Roth-Szamoskozi M, 1999, Sociologia si istoria comportamentului sexual deviant", Ed. Nemira, Bucuresti.118).
- lipsa asigurarii unei locuinte adecvate, neglijarea unor amenajari pentru siguranta conditiilor de
locuit;
- neglijarea asigurarii masurilor de protectie si supraveghere;
- neglijarea medicala (refuzul ingrijirii sanatatii copilului, intarziere in cererea de ingrijire a
sanatatii, omiterea tratarii copilului bolnav acut sau cronic, neglijarea imunizarilor, neglijarea
igienei);
2) Neglijarea educatiei copilului si deprivarea lui culturala:
- neincadrarea copilului intr-o forma adecvata de invatamant;
- neglijarea nevoilor speciale de educare a copilului;
- orientarea copilului spre alte activitati (ingrijirea fratilor mai mici);
- neocrotirea copilului de influente negative.
3) Neglijarea emotionala a copilului.
4) Abandonul temporar sau definitiv al copilului:
- expulzarea din camin pe timpul zilei sau al noptii sau neinteresul fata de lipsa de acasa a
copilului;
- lasarea copilului timp indelungat nesupravegheat;
- abandonarea copilului la o persoana, intr-un spital sau intr-o institutie de ocrotire si
neinteresarea fata de copil.
Din cercetarea efectuata la noi in tara, la Cluj3, a rezultat un procent de 9,4% de copii neglijati
intr-un lot de 488 de familii.
Intr-un alt studiu realizat de fundatia "Salvati Copiii" (2000, 18-24), pe un lot de 233 de copii, s-
au obtinut urmatoarele date referitoare la neglijarea copilului in familie:
- 17% cazuri de neglijare alimentara; ,
- 13,5% cazuri de neglijare a imbracamintei copilului;
- 33% dintre copii sunt obligati sa-si imparta cu altcineva camera;
- 2% dintre copii prezinta riscuri mari de a fi neglijati din punct de vedere medical;
-19% cazuri de neglijare educationala; acest procent ajunge pana la 40% in randul familiilor
sarace;
-16% copii neglijati afectiv .

3
Rotariu R , Traian A , (1996), „Expunerea minorilor la abuz si neglijare in judetul Cluj”, Ed. Comprex, Cluj.
Dintre formele de neglijare, personalul medical se confrunta adesea cu "nedezvoltarea fizica a
copilului". Acest sindrom se refera la intarzierea evidenta ale dezvoltarii in greutate si in inaltime
a copilului sugar sau ante-prescolar, care ramane astfel sub standardele varstei. Criteriul
diagnosticului de neglijare il reprezinta absenta cauzelor organice ale vreunei boli care sa
conduca la nedezvoltarea si urmarirea ritmulu1 de crestere in conditii de spitalizare si ingrijire
adecvata. Copiii mici neglijati fizic vor incepe sa castige rapid in greutate in urma internarii in
spital.
Tot neglijat este considerat si copilul caruia i se ingaduie practici contrare interesului sau, ca de
exemplu privitul indelungat la televizor (6-8 ore/zi), acceptarea frecventa a scuzelor copilului
pentru nefrecventarea scolii sau permiterea unei alimentatii nesanatoase, bazate preponderent pe
du1ciuri.
O forma de neglijare care afecteaza in mod serios sansele copilului de a se integra in viata
sociala este "neglijarea educationala si deprivarea sa culturala". Acest tip de neglijare se
manifesta prin: neglijarea scolarizarii copilului, prin omiterea urmaririi frecventei copilului la
scoala, omiterea inscrierii la o forma de educatie adecvata nivelului copilului pentru indeplinirea
sarcinilor scolare, neasigurarea rechizitelor scolare si a imbracamintei adecvate pentru scoala,
neparticiparea la activitatile organizate de scoala pentru parinti, neobservarea succeselor scolare
ale copilului, in atentia la nevoile educationale specifice ale copilului.
BIBLIOGRAFIE

1. Roth-Szamoskozi M, 1999, “Protectia copilului- dileme, conceptii si metode", Ed.


Presa Universitara Clujeana, Cluj
2. (Chesnais, 1981, 107, apud Radu1escu S , 1998, Sociologia si istoria
comportamentului sexual deviant", Ed. Nemira, Bucuresti.118).
3. Rotariu R , Traian A , (1996), „Expunerea minorilor la abuz si neglijare in judetul
Cluj”, Ed. Comprex, Cluj.