Facultatea de Teologie Ortodoxă „D.

Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011

Reprezentari ale Maicii Domnului in arta occidentala

Biserica romano-catolică a prezentat unele fluctuaţii cu privire la cultul sfintelor

icoane.Unii au văzut această rezervă a romano-catolicismului în faptul că, atunci când s-
au tradus hotărârile Sinodului VII Ecumenic cu privire la cinstirea sfintelor icoane,
cuvântul „venerare” s-a tradus prin „adorare”. Urmarea a fost că, la insistenţa lui Carol
cel Mare, papa Adrian I a convocat Conciliul de la Frankfurt, adoptând o cale de mijloc
între hotărârile Sinodului VII Ecumenic şi teoriile iconoclaste, reducând icoanele la un fel
de tablouri religioase, din care nu iradiază taina,ele având un simplu rol didactic şi
pedagogic. Însă cauzele sunt mai multe şi de alt ordin.
Deosebirea care există între învăţătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane
şi cea romano-catolică,aceasta manifestând predilecţie pentru statui, se brodează pe
deosebirea mărturisirii de credinţă.Există însă posibilitatea unei mai mari apropieri şi în
această privinţă datorită faptului că pictura romană traduce vizibil acelaşi sens sacral al
imaginii sfinte care impresionează în întreaga iconografie creştină.
În creştinismul protestant, icoana este asimilată termenului „idol”,vehiculându-se
în legătură cu aceasta tot felul de interpretări raţionale.Din acest motiv, protestanţii,
neagă cultul sfintelor icoane. Acest lucru pare firesc, dacă ne gândim la felul în care
concep ei prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în sânul comunităţii. Afirmând că Sfântul
Duh este prezent în viaţa credincioşilor,dar nu lucrează îmcă de aici şi acum. Icoana ar fi
un idol, afirmă ei.
Denominaţiunile neoprotestante,deşi resping cultul sfintelor icoane,folosesc
unele reprezentări „care le sugerează pe vestite prin cuvânt. Acest fapt dovedeşte nevoia
omului de instruire prin imagine, estompată de mişcările sectare, iar imaginile
caricaturale şi de prost-gust ale materialelor propagandistice sectare dovedesc…
predispoziţia omului de a vedea chipul celui căruia i se adresează”.
Biserica Romană, primind dogma cinstirii icoanelor, nu a păstrat vechea tradiţie
de scriere a icoanei, ci a deschis larg uşile bisericilor sale pentru pictorii laici, care ţineau
de diferite şcoli. Astfel icoana a devenit un tablou cu tematică religioasă.

1
Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011

Aşadar Maica Domnului este reprezentată în diferite ipostaze şi în arta creştină

occidentală.Foarte mulţi pictori, sculptori, miniaturişti au redat în operele lor scene din
viaţa Sfintei Fecioare.
În ţările nordice, din cauza suprafeţelor restrânse ale zidurilor din bisericile
gotice, pictura a avut în această perioadă un câmp limitat de activitate. Începând cu
secolul al XIV-lea, pictura religioasă cunoaşte în Italia un avânt admirabil. Preocuparea
pentru idealizare nu dispare, dar e temperată de un realism care depune eforturi tot mai
mari pentru a ajunge la asemănarea cu natura.
Pictorul florentin Cimabue-Cenni di Pepo (1240-1302), profesorul lui Giotto, care
pictează prin 1272 la Roma, iar prin 1301 la Pisa, este primul care se eliberază de
modelele convenţionale bizantine, dănd figurilor sale mai mult suflet şi mişcare.
Giotto di Bondone (1266-1337), pictor şi arhitect, autor al multor fresce din
Bazilica Superioară a Sfântului Francisc din Assisi, prin amploarea viziunii sale asupra
lumii, prin atenţia acordată volumului şi spaţiului, poate fi considerat ca unul din creatorii
picturii moderne. În pictura sa întâlnim numeroase scene din viaţa Maicii Domnului. O
lucrare deosebită este Jeluirea morţii lui Hristos, frescă din capela Santa Maria
dell’Arena, Padova.
Acest tablou de altar ce ilustrează o Bună Vestire este opera a doi maeştri Simone
Martini şi Filippo Memmi, din şcoala celui mai mare pictor sienez,Duccio.
Îngerul Gavriil coboară din cer să-i aducă vestea cea bună Fecioarei, şi putem citi
cuvintele care ies din gura lui: Ave Maria, gratia plena. În mâna stângă,îngerul ţine o
ramură de măslin, simbolul păcii, şi ridică mâna dreaptă ca şi cum ar urma să vorbească.
Fecioara şi-a întrerupt lectura. Nu se aştepta la apariţia arhanghelului.Se trage înapoi cu o
mişcare umilă şi temătoare totodata, privindu-1 pe mesagerul ceresc.Între cele două
personaje, o vază cu crini albi simbolizează pururi fecioria Maicii, şi, sus de tot, în vârful
arcului frânt, se zăreşte porumbelul, emblema Sfântului Duh, înconjurat de heruvimi
înaripaţi. Autorii acestei picturi împartaşeau gustul artiştilor francezi pentru expresia
lirică.
Curbele veşmintelor suple, graţia subtilă a corpurilor zvelte constituiau pentru ei o
delectare. Şi într-adevăr, această pictură seamană cu o lucrare pretioasă de orfevrărie, cu

2
Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011

figurile care se detaşează pe un fond auriu şi ritmul delicat al compoziţiei savante.

Nu putem să nu admirăm măiestria cu care figurile se înscriu în forma complicată a
panoului: aripile îngerului încadrate de arcul frânt din stânga şi figura Fecioarei, care se
trage la adăpostul arcului din dreapta, în timp ce golul dintre figuri este umplut de crini şi
de porumbelul care planează deasupra. Tradiţia medievală îi învăţase pe aceşti pictori arta
de a îmbina figurile într-un motiv compus,adică să combine simbolurile istoriei sfinte în
vederea obţinerii unei compoziţii satisfăcătoare.
Leonardo da Vinci a fost una dintre cele mai strălucitoare şi complexe
personalităţi ale tuturor timpurilor. El a fost un desenator excelent, un artist desăvârşit, un
tehnician ingenios şi un inventator plin de imaginaţie. De aceea îl putem numi „omul
universal” al Renaşterii. Deşi a dus puţine picturi la bun sfârşit, Leonardo a lăsat o
puternică amprentă asupra contemporanilor săi, care i-au copiat şi adaptat lucrările la
nesfârşit.
În timpurile lui Da Vinci cea mai populară temă pentru pictură era Madona
(Sfânta Fecioară) şi Pruncul, şi la acest subiect artistul a revenit de mai multe ori,
incluzând-o uneori în pictură şi pe Sfânta Ana şi pe Sfântul Ioan Botezătorul precum şi
alte figuri. Modul în care o picta pe Sfânta Fecioară s-a schimbat mult odată cu
maturizarea lui Leonardo. În primele sale picturi, ca de exemplu „Adoraţia magilor” şi
„Fecioara cu flori” ,artistul o prezintă ca pe o femeie foare tânără, emanând nevinovăţie
şi prospeţime.
Cu trecerea timpului şi dezvoltarea artei sale, a
pictat-o ca pe o femeie mai în vârstă şi mai distantă, mai
mult ca o Regină a Paradisului decât ca o tânără mamă.
Totuşi, în cele mai maiestuoase portretizări ale Fecioarei
Maria, Leonardo i-a păstrat gingăşia umană.
Studiul „Sfănta Ana cu Ioan Botezătorul şi
Fecioara cu Pruncul”, în mărime naturală urma să
reprezinte baza unei picturi, care însă nu a fost niciodată
realizată. Lucrarea nu a putut fi datată şi nu se ştie care ar

3
Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011

fi fost destinaţia ei. Leonardo a făcut mai multe studii cu Sfânta Ana, cu sau fără
Ioan Botezătorul, şi Fecioara Maria cu Pruncul Iisus.
Acest studiu în cărbune este alcătuit din opt coli de hârtie lipite împreună. Pruncul
se întinde din braţele mamei sale, într-un gest de binecuvântare a vărului său, Sfăntul
Ioan Botezătorul. Chipul Maicii Domnului este extrem de blând şi de matern, dar are şi o
frumuseţe maiestuoasă şi supraomenească. Sfânta Ana, arătând cu degetul întins spre cer,
trimite spre emoţii şi gânduri înalte, dincolo de înţelegerea omenească şi în acelaşi timp
priveşte spre Fecioară cu o expresie neobişnuită şi grăitoare, de parcă ar cunoaşte deja
viitoarele patimi ale lui Hristos. Peisajul din fundal este abia schiţat, dar straniu şi
nepământean, tipic pentru Leonardo.
Madona din grota cu stânci a ridicat cele mai multe semne de întrebare din
istoria artei. Unele porţiuni din lucrare
au fost probabil pictate de ucenici, însă
altele, spre exemplu capul Fecioarei şi
îngerul, sunt atât de superbe, încât cu
siguranţă îi aparţin lui Leonardo.
Contrastul puternic ce marchează ochii,
nasul, gura şi obrazul stâng al Madonei
accentuează tridimensionalitatea
lucrării. Ciudatele stânci creează
atmosfera sumbră şi misterioasă pe care
Leonardo o prefera. Conturul întunecat
al stâncilor prăpăstioase din fundal
contrastează cu munţii înceţoşaţi, ce se
pierd în depărtare, iar buclele superbe
ale îngerului, care strălucesc aurii în
soare, subliniază tehnica desăvârşită a
marelui artist.

4
Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011

În 1504, în timp ce Michelangelo şi Leonardo se aflau în competiţie pentru

decorarea Palatului Comunal, un tânăr artist sosea la Florenţa, venit din oraşelul Urbino,
din Umbria. Numele lui era Raffaello Sanzio, zis Rafael (1483-1520),care-şi făcuse
ucenicia în atelierul lui Pietro Vannucci (Perugino), şeful şcolii umbriene (1446-1523).
Subiectul care apare cel mai des în lucrările lui Rafael este Fecioara cu Pruncul.
Nu este un lucru surprinzător, deoarece era tema cea mai comună din arta creştină. Rafael
a fost unul dintre puţinii pictori care a pictat acest subiect în repetate rânduri, fără a
deveni un stereotip. A găsit în mod constant noi moduri de a aborda această temă şi
compoziţiile sale sunt atât de armonioase şi graţioase, încât au un aer de inevitabilitate-
niciodată nu a părut că încearcă să găsească noutatea doar de dragul noului. Aceste opere
diferă mult prin dimensiune şi atmosferă, de la picturi micuţe pentru colecţionarii
particulari, la piese de altar grandioase cum ar fi: Madona cu Pruncul şi San Giovannino
din anul 1507, sau Madona cu baldachin, în care Sfânta Familie face parte dintr-o lucrare
mai mare, cu alte personaje, precum Ioan Botezătorul.1
Logodna Fecioarei este prima lucrare
datată cu certitudine şi realizată de Rafael, care
a supravieţuit intactă. Tema este preluată dintr-
o legendă medievală, conform căreia, Fecioara
Maria a avut căţiva peţitori, dintre care, Sfântul
Iosif a fost ales printr-un semn miraculos-
toiagul pe care îl avea a înmugurit. În dreapta
picturii se află peţitorii dezamăgiţi, fiecare
având câte un toiag, iar unul dintre ei îl rupe cu
genunchiul;şi numai toiagul lui Iosif are un
mugur, arătând că el este cel ales. La stânga
este un grup de femei care au fost însoţitoarele
Mariei în tipul şederii sale în Templul din
Ierusalim reprezentat aici prin frumoasa clădire
din fundal. Logodna Fecioarei, Rafael

1
Revista Art Gallery, nr.13, Editura De Agostini, pag.25

5
Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011

.În centrul imaginii, se află Marele Preot-personaj lui Fidias sau Praxitele. Nu are
nevoie de comentarii şi, în această privinţă, este într-adevăr ,,facilă". Dar, dacă o
comparăm cu nenumăratele reprezentări anterioare ale aceleiaşi teme, ne dăm seama că
toţi aceşti maeştri au căutat zadarnic simplitatea la care a ajuns Rafael. Evident,
descoperim tot ceea ce Rafael datorează frumuseţii blânde a modelelor lui Perugino, dar e
o diferenţă uriaşă între regularitatea puţin cam goală a maestrului şi plenitudinea vieţii în
cazul elevului.
Reliefarea feţei Fecioarei şi umbrele delicate care o învăluie,volumul corpului
acoperit de o mantie suplă, gestul tandru şi ferm al braţelor care îl susţin pe pruncul Iisus,
totul contribuie la o impresie de echilibru perfect. Avem sentimentul că cea mai mică
schimbare ar distruge această armonie, şi totuşi compoziţia nu are nimic forţat, nici
artificial.2
Madona Sixtină este cea mai cunoscută pictură
a lui Rafael, care are ca subiect principal Fecioara şi
Pruncul şi cândva, probabil că a fost considerată cea
mai renumită pictură din lume - nu numai datorită
frumuseţii sale, ci şi datorită preţului imens pe care
Regele Frideric August al III-lea al Saxoniei l-a plătit
când a cumpărat pictura din biserica San Sisto
Piacenza, în anul 1754. Denumirea picturii „Madona
Sixtină” provine de la numele acestei biserici;titlul
oficial al tabloului fiind Fecioara cu Pruncul, cu
Sfântul Sixtus şi Sfânta Barbara.3
Imaginea Fecioarei din acest tablou, este cea
mai maiestuoasă din toate reprezentările Maicii
Madona Sixtină, Rafael
Domnului realizate de Rafael. Este singura reprezentare
în picioare, realizată aproape în mărime naturală.

2
E.H.Gombrich, op.cit.,pag.216
3
Revista Art Gallery, nr. 13, Editura De Agostini, pag.32

6
Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011
În stănga Sfântul Sixtus îngenunchează pe nor şi priveşte cu respect spre Maică şi
Prunc; Sixtus a fost unul din primii episcopi ai Romei şi a fost martirizat în anul 258 al
erei noastre. În dreapta, Sfânta Varvara îngenunchează cu eleganţă în faţa lui Hristos şi a
Maicii Sale, dar privirea sa se îndreaptă spre îngeraşi. Ea a fost martirizată în anul 300 al
erei noastre. Îngeraşii conferă o notă de familiaritate picturii; iar obiectul din lemn pe
care se sprijină a fost interpretat ca o referire la sicriul papei Iulian al II-lea.
Sandro Botticelli este recunoscut pentru tablourile sale spectaculoase
reprezentănd subiecte mitologice, însă interesul său a fost stărnit, de asemenea de
povestirile din Biblie şi literatură; oricare a fost tema abordată, a surprins esenţa sensului
şi drama acestuia. Pe bună dreptate este numit maestru al mitului şi alegoriei.
Dar picturile cu Fecioara şi Pruncul au fost produsul principal al atelierului lui
Botticelli. În general, el şi-a păstrat talentul pentru formatul tablourilor circulare, care
erau deosebit de populare, deşi era destul de dificil să redai personajele care se aplecau
spre interior, fără ca pictura să pară forţată. Cel mai renumit tablou circular al lui
Botticelli este Madona Magnificat , asfel denumit, deoarece Maica Domnului este
prezentată scriind acest verset din Sfânta Scriptură:”Măreşte sufletul meu pe Domnul”.
Originalul pictat de maestru se află în Uffizi, dar au supravieţuit şi trei copii realizate în
atelier.
Cele mai reuşite picturi religioase ale lui Botticelli sunt cele din altarele Bardi şi
Sfântul Barnaba, care prazintă imaginea Fecioarei înscăunate. Altarul Sfăntul Barnava
reprezintă imaginea Maicii Domnului cu Pruncul pe tron, cu patru îngeri şi şase sfinţi.
Deşi nu reprezentau un subiect strict biblic, astfel de reprezentări ale Fecioarei erau
deosebit de populare, deoarece era posibilă introducerea patronilor în imaginile sfinţilor
ale căror nume le purtau, în scenele respective. De aceea în altarul comandat de Giovanni
de Bardi, Fecioara este flancată de Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul.
Pieta, această lucrare profund religioasă a fost probabil realizată pentru a fi
atârnată pe unul dintre stâlpii din biserica Santa Maria Maggiore, acest lucru explicând
formatul vertical neobişnuit. Comprimarea personajelor şi cursivitatea ritmică a gesturilor
lor face ca aceasta să fie una din cele mai delicate şi emoţionante picturi ale lui Botticelli.

7
Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011
Personajele stau în picioare la intrarea în mormânt, dar referinţele la crucificare
abundă.Forma crucii este redată prin capetele şi mâinile celor două femei şi a Maicii în
durerate, care formează o linie orizontală, iar braţele Fecioarei şi Sfântului Ioan
Evanghelistul formează o linie verticală puternică. Aceste două linii se întâlnesc deasupra
capului Mariei, conferind
unitate picturii. Mâinile
sfintei din partea stângă
formează o linie orizontală şi
imită mâinile care susţin
capul şi picioarele lui
Hristos.Sfânta Maria
Magdalena, care cândva a
miruit picioarele
Mântuitorului, este
reprezentată acum, ţinându-le
în braţele sale. Iar Sfântul
Iosif din Arimateea, în partea
superioară a picturii, ţine în
sus instrumentele Patimii:
coroana de spini şi cuiele de
pe cruce.4

4
Revista Art Gallery, nr. 6, Editura De Agostini, pag.38

8
Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” – Iaşi
Masterand: Camelia Horga
Master – Patrimoniu Cultural, an II, 2010- 2011

Bibliografie

1. Adrian Dinu, Fecioara Maria prototip al vieţii duhovniceşti, Editura Trinitas, Iasi
2008

2. Michel Quenot, Icoana fereastră spre absolut, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993

3. Revista Art Gallery, nr. 2, Editura De Agostini 2008

4. Revista Art Gallery, nr,6, Ed. De Agostini, 2008

5. Revista Art Gallery, nr,13 Ed. De Agostini, 2008

6. Nikolai Gusev, Mihail Dunaev, Rafail Karelin, Îndrumar iconografic, vol. 1, Editura
Sophia, Bucureşti, 2007