Sunteți pe pagina 1din 1

Lucrare semestrială scrisă la limba şi literatura română pe semstrul al II-lea

Citeşte cu atenţie textul dat:

“Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă,
bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul
grădinii avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere
coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura,
tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese
împăratul ca să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi. În cele de pe urmă, veni fiul cel mai mare al
împăratului şi-i zise:
- Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori şi am văzut roade foarte
frumoase în pomul din fundul grădinii, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum a dat în copt, dă-mi
voie ca nopţile astea să păzesc însumi, şi mă prinz că voi pune mâna pe acel tâlhar care ne jefuieşte.
- Dragul meu, zise tată-său, atâţia oameni voinici au păzit şi n-au făcut nici o ispravă. Doresc prea mult
să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m-a ţinut atâta sumă de bani şi de aceea, iată, mă
înduplec şi te las ca să pândeşti, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbuteşti.”

1. Identifică în text un substantiv, un adjectiv, un verb, un pronume, o prepoziţie şi un adverb. 6p


2. Precizează funcţiile sintactice ale cuvintelor subliniate. 10p
3. Precizează motivul pentru care împăratul nu poate gusta din merele de aur. 6p
4. Demonstrează în 3-4 rânduri că textul de mai sus este o naraţiune 6p
5. Identifică în text 2 cuvinte derivate. 6p
6.Scrie un sinonim pentru cuvintele: odată, mare, palat. 6p

Alcătuieşte o compunere de 10-15 rânduri cu titlul “Vara ca un colţ de rai” 30 p

Atenţie!!! -să foloseşti doar descrierea ca mod de expunere.


- să utilizezi figurile de stil învăţate
- să te încadrezi în limita minimă cerută.

S-ar putea să vă placă și

  • Test 98
    Test 98
    Document1 pagină
    Test 98
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Comunicarea În Organizaţia Şcolară
    Comunicarea În Organizaţia Şcolară
    Document6 pagini
    Comunicarea În Organizaţia Şcolară
    Nicoleta Mazâlu
    100% (1)
  • Test 93
    Test 93
    Document2 pagini
    Test 93
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 94
    Test 94
    Document2 pagini
    Test 94
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 96
    Test 96
    Document2 pagini
    Test 96
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 95
    Test 95
    Document1 pagină
    Test 95
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 88
    Test 88
    Document1 pagină
    Test 88
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 87
    Test 87
    Document2 pagini
    Test 87
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 97
    Test 97
    Document3 pagini
    Test 97
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 86
    Test 86
    Document2 pagini
    Test 86
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 85
    Test 85
    Document2 pagini
    Test 85
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 71
    Test 71
    Document2 pagini
    Test 71
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 84
    Test 84
    Document3 pagini
    Test 84
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 89
    Test 89
    Document2 pagini
    Test 89
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 81
    Test 81
    Document1 pagină
    Test 81
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 92
    Test 92
    Document2 pagini
    Test 92
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 90
    Test 90
    Document2 pagini
    Test 90
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 83
    Test 83
    Document3 pagini
    Test 83
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 78
    Test 78
    Document2 pagini
    Test 78
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 79
    Test 79
    Document4 pagini
    Test 79
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 77
    Test 77
    Document2 pagini
    Test 77
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 80
    Test 80
    Document2 pagini
    Test 80
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 75
    Test 75
    Document2 pagini
    Test 75
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 91
    Test 91
    Document2 pagini
    Test 91
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 82
    Test 82
    Document2 pagini
    Test 82
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 76
    Test 76
    Document2 pagini
    Test 76
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 69
    Test 69
    Document2 pagini
    Test 69
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 66
    Test 66
    Document2 pagini
    Test 66
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • Test 73
    Test 73
    Document4 pagini
    Test 73
    Onel Sergiu
    Încă nu există evaluări
  • 0 Test65
    0 Test65
    Document2 pagini
    0 Test65
    Emilia Aceeași
    Încă nu există evaluări