Probleme de bază ale organizării contabilităţii financiare

CURSUL NR. 1+2

1.1. Definiţia contabilităţii financiare

Contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care măsoară, stochează, prelucrează şi transmite informaţii
despre o entitate identificabilă.
Forma organizatorică şi de funcţionare a întreprinderii se diferenţiază în raport de cultura contabilă adoptată. În
acest sens, cele mai influente culturi contabile din lume sunt: europeană şi anglo-saxonă.
În raport de acestea se pot utiliza două concepte:
monist
dualist
Monist în cazul în care la nivel de întreprindere se organizează un singur circuit contabil : capital – aprovizionare –
fabricaţie – vânzare – realizare, atât pentru operaţiile care privesc relaţiile sale cu terţii (funcţii externe) cât şi pe
cele ale gestiunii interne (funcţii interne).
Dualist când se organizează conturile în aşa fel încât delimitează în circuite distincte pe cele care au ca obiect
înregistrarea elementelor patrimoniale legate de schimburile şi relaţiile cu terţii, precum şi rezultatele financiare, şi
într-un alt circuit conturile ce organizează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor obţinute, lucrărilor
executate, serviciilor prestate. Se formează astfel:
circuitul contabilităţii financiare sau generale, şi
circuitul contabilităţii interne de gestiune, sau analitică.

1.2 Obiectul contabilităţii financiare

Contabilitatea financiară are ca obiect înregistrarea tuturor operaţiilor ce afectează patrimoniul, calcularea
rezultatelor financiare şi întocmirea situaţiilor financiare pentru furnizarea de informaţii contabile.
1.3. Obiectul contabilităţii de gestiune:
evidenţa, calculul, analiza şi controlul costurilor şi rezultatelor analitice pe feluri de produse, lucrări, servicii,
precum şi pe subdiviziuni organizatorice interne ale unităţii şi are ca scop principal controlul factorilor de
producţie.
Organizarea şi funcţionarea contabilităţii de gestiune se bazează pe concepte şi principii pur interne.
Scopul contabilităţii de gestiune constă în a furniza informaţii contabile ce sunt destinate utilizării interne de către
management.

1.4 Cadrul contabil general IASB. Definiţie

Cadrul general contabil este format din conceptele şi principiile teoretice care stau la baza întocmirii şi prezentării
situaţiilor financiare.
Cadrul general contabil IASB abordează obiectivele situaţiilor financiare, definirea, recunoaşterea şi evaluarea
elementelor reprezentate în situaţiile financiare,caracteristicile calitative ale informaţiilor din situaţiile financiare
care determină utilitatea lor; conceptele de capital şi menţinere a capitalului.
Normalizarea contabilităţii se identifica cu:
definirea de concepte, principii şi norme contabile bazate pe o terminologie precisă şi identică pentru toţi
producătorii şi utilizatorii de informaţii contabile şi aplicarea lor în practică în vederea asigurării comparabilităţii în
timp şi spaţiu, relevanţei şi credibilităţii informaţiilor contabile

1.5 Sfera de aplicare o constituie întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare care trebuie să ofere informaţii
pentru a: hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie de capital;
evalua răspunderea sau gestionarea managerială;
evalua capacitatea întreprinderii de a plăti şi a oferi alte beneficii angajaţilor săi;
evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii;
determina politicile de impozitare;
 determina profitul şi dividendele ce se pot distribui;
elabora şi utiliza date statistice despre venitul naţional;
reglementa activitatea întreprinderilor.

I.6. Utilizatorii de informaţii financiare sunt:

Investitorii de capital consumă informaţii cu privire la performanţa capitalului investit pentru a decide
dacă trebuie să vândă sau să cumpere.
Bancherii (creditorii financiari) sunt băncile şi alte instituţii similare interesate de lichiditatea şi solvabilitatea
pe termen lung a întreprinderii, de capacitatea de a rambursa la termen creditele contractate împreună cu
dobânzile aferente.
Furnizorii şi alţi creditori comerciali prezintă interes pentru informaţiile care dezvăluie lichiditatea pe termen
scurt.
Clienţii au nevoie de informaţii care să evidenţieze continuitatea activităţii întreprinderii
Salariaţii (angajaţii) solicită informaţii care să dezvăluie stabilitatea locurilor de muncă, dar şi capacitatea
întreprinderii de a acorda salarii, precum şi despre gradul în care li se repartizează cota din profit
Managerii (conducerea întreprinderii) utilizează informaţiile furnizate de contabilitatea de gestiune pentru
îndeplinirea funcţiilor: planificare, control, evaluare pentru întocmirea sistemului de bugete (vinarilor, producţiei,
costurilor, aprovizionării, etc.)
Guvernul şi instituţiile sale consumă informaţiile necesare pentru fundamentarea deciziilor de alocare a resurselor
bugetare, de formulare a politicilor fiscale şi de constituire a structurilor informaţionale macroeconomice.
Publicul este utilizator de informaţii în calitatea sa de potenţial investitor, furnizor, client sau angajat.

1.7 Obiectivul situaţiilor financiare

Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară a firmei, rezultatele şi modificările
poziţiei financiare.
Poziţia financiară a întreprinderii este definită de resursele economice pe care le controlează, datoriile şi capitalul propriu,
de lichiditatea şi solvabilitatea valorilor economice.
Ecuaţia fundamentală a poziţiei financiare este:

CAPITAL PROPRIU (ACTIV NET) = ACTIV – DATORII

Lichiditatea se referă la disponibilităţile de numerar în viitorul apropiat după luarea în calcul a obligaţiilor financiare
aferente acelei perioade.
Solvabilitatea se referă la disponibilităţile de numerar pe o perioadă mai lungă ce urmează să onoreze angajamentele
financiare scadente.
Rezultatul este definit ca diferenţă între venituri şi cheltuieli conform relaţiei:
Rezultatul exerciţiului = Venituri – Cheltuieli

1.8 Caracteristici calitative ale situaţiilor financiare.

Relevanţa. Informaţiile sunt relevante atunci când influenţează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe
aceştia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, confruntând sau corelând evaluările lor ulterioare.
Inteligibilitatea este dată de uşoara înţelegere de către utilizatori a situaţiilor financiare. În acest scop, se presupune că
utilizatorii dispun de cunoştinţe suficiente privind desfăşurarea activităţilor economice de noţiuni de contabilitate şi au
dorinţa de a studia informaţiile.
Credibilitatea. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie credibilă. Informaţia are calitatea de a fi credibilă atunci când
nu conţine erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere în aceasta
Comparabilitatea. Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale unei întreprinderi în timp şi spaţiu pentru a
identifica tendinţele în poziţia financiară şi performanţele sale. Nevoia de comparabilitate nu trebuie confundată cu
simpla uniformitate şi nu trebuie să devină un impediment în introducerea standardelor.

1.9 Limite ce privesc informaţia relevanta şi credibilă.

Oportunitatea vizează raportarea la timp a informaţiei pentru a-şi realiza utilitatea sa în deciziile economice, orice
întârziere exagerată în raportarea informaţiei conduce la pierderea relevanţei acesteia.
Raportul cost – beneficiu este mai degrabă o constrângere generală: beneficiile de pe urma informaţiei ar trebui să
depăşească costul furnizării ei. Este o formulă generală având în vedere că evaluarea beneficiilor şi costurilor
reprezintă un proces de raţionalism profesional. În plus, costurile nu sunt suportate neapărat de acei utilizatori care
se bucură şi de beneficii, după cum de beneficii se pot bucura şi alţi utilizatori decât cei pentru care informaţia este
pregătită.

I.10.Imagine fidelă. Prezentarea reală corectă.

Situaţiile financiare sunt frecvent descrise ca prezentând o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei
şi a modificărilor poziţiei financiare a unei întreprinderi. Deşi acest „cadru general” nu abordează direct astfel de
concepte, aplicarea caracteristicilor calitative şi a standardelor de contabilitate adecvate are în mod normal ca
rezultat întocmirea unor situaţii financiare care reflectă în general o imagine fidelă a situaţiei întreprinderii.

I.11 Elemente modelate prin situaţii financiare.

În România, ca şi în Europa, contabilitatea financiară are o fundamentare patrimonială. În aceste condiţii,
elementele contabile descrise de situaţiile financiare se bazează pe categoria juridică de patrimoniu.
Patrimoniul exprimă totalitatea bunurilor economice acumulate de o persoană fizică sau juridică (averea,
utilizarea resurselor), cât şi drepturile şi obligaţiile subiectului de drept (capital ca relaţie de proprietate sau
resursele).
Structurile calitative (resurse controlate de întreprindere) reprezentate în situaţii financiare sunt cele de
activ , de capital propriu şi datorii. La acestea se adaugă cele de cheltuieli şi venituri, asociate proceselor
interne care modifică cantitativ şi calitativ masa patrimoniului.
A) ACTIVUL
Reprezintă bunurile economice ca elemente ale patrimoniului cu valoare pozitivă pentru întreprindere.
Conform IFRS , este o resursă controlată de întreprindere, provenită din evenimente trecute, de la care se aşteaptă
beneficii viitoare pentru entitate (avantaje economice sub forma: bunuri şi/sau servicii, schimbul activelor existente
cu alte active, utilizarea pentru stingerea unei datorii, distribuţia proprietarului întreprinderii).
B) CAPITALUL PROPRIU
Capitalul propriu reprezintă interesele reziduale ale proprietarilor (investitorilor) în activele întreprinderii, după
deducerea tuturor datoriilor sale. Deci, dacă din total activ scădem toate datoriile ne rămâne activul net contabil ,
adică situaţia financiară a întreprinderii. Este cunoscut sub numele de fondurile acţionarilor şi este dat de diferenţa
dintre active şi datorii .
C) DATORIILE
Datoriile se definesc ca obligaţii prezente ale unei entităţi provenite din evenimente trecute şi prin decontarea
cărora se aşteaptă sa rezulte o ieşire de beneficii economice din entitate. Stingerea obligaţiei se poate realiza sub
forma: plata în numerar, transfer de active, prestări de servicii, înlocuirea obligaţiei cu alta, conversia obligaţiei in
capital propriu, etc.
Datoriile se împart după gradul lor de exigibilitate în datorii pe termen lung şi datorii pe termen scurt.
D) CHELTUIELILE
Cheltuielile constituie utilizarea sau consumul de bogăţie pe perioada exerciţiului care are ca efect diminuarea
situaţiei nete a patrimoniului, alta decât cea legată de rambursarea capitalului propriu.
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiului economic înregistrate în exerciţiu financiar curent sub formă de
ieşiri (scăderi) de active sau creşteri de datorii care au ca rezultat diminuări ale capitalului propriu, altele decât
cele legate de sumele distribuite proprietarilor.
D) VENITURILE, Conform IFRS :
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în exerciţiul financiar sub forma intrărilor sau
creşterilor de active sau a reducerilor de datorii, care au ca rezultat creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele
legate de contribuţiile participanţilor la capitalul propriu.
Veniturile desemnează în expresie monetară crearea sau obţinerea de bogăţie pe perioada exerciţiului care are ca
efect creşterea situaţiei nete a patrimoniului, alta decât contribuţia proprietarului la capitalul propriu.

I.12 Recunoaşterea structurilor calitative în situaţiile financiare

Conform cadrului general IASB, recunoaşterea este procesul de încorporare în bilanţ sau în contul de
rezultate a unui element care satisface definiţia unui post.
Pentru aceasta s-au adoptat criteriile:
probabilitatea beneficiului economic viitor şi
credibilitatea evaluării.
 Definiţiile criteriilor de recunoaştere
Probabilitatea reprezintă gradul de incertitudine cu care beneficiile economice viitoare asociate unui element se
vor constitui într-un flux către sau dinspre întreprindere (de exemplu, o creanţă este probabil a se încasa când nu
există probă contrarie).
Credibilitatea evaluării presupune că elementul recunoscut posedă o valoare sau cost ce pot fi evaluate cu
credibilitate, adică sunt libere de eroare şi deformare.
Recunoaşterea elementelor patrimoniale
Un activ este recunoscut în bilanţ atunci când este probabil ca beneficiile economice viitoare să se constituie în
fluxuri către întreprindere, şi activul are o valoare sau cost care pot fi credibil evaluate.
Un pasiv este recunoscut în bilanţ atunci când este probabil ca o ieşire de resurse generatoare de beneficii
economice, să rezulte din stingerea unei datorii prezente, iar valoarea la care aceasta va avea loc să fie credibil
determinată.
Veniturile sunt recunoscute în contul de rezultate atunci când are loc o creştere a beneficiilor economice viitoare,
în perioada exerciţiului, asociată unei creşteri de active sau reduceri de pasive, sau, pe baza dublei reprezentări,
orice venit este recunoscut conform relaţiei:
Creşteri de Active = Venituri
Scăderi de Pasive = Venituri
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierderi atunci când are loc o diminuare a beneficiilor
economice viitoare asociate unei reduceri de activ (de exemplu, consumurile stocate), sau creşteri de pasiv (de
exemplu, datorii privind serviciile de la terţi) şi aceasta poate fi credibil evaluată. Conform dublei reprezentări,
recunoaşterea cheltuielilor este făcută prin relaţiile:
Cheltuieli = Scăderi de Active
Cheltuieli = Creşteri de Pasive

I.13. Evaluarea posturilor din situaţiile financiare.

Evaluarea este procesul prin care se determină valoarea la care posturile din situaţiile financiare vor fi
recunoscute în bilanţ şi contul de profit şi pierderi. Acesta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare:
costul istoric,
costul curent,
valoare realizabilă (de decontare a obligaţiei),
valoare actualizată.
Cel mai frecvent folosită bază de evaluare este costul istoric, combinat adesea cu alte baze.

I.14 Conceptul de capital şi menţinere a capitalului

Capitalul financiar este un concept propriu opticii financiare şi patrimoniale. Capitalul este sinonim cu capitalul
propriu sau cu activul net al întreprinderii.
Menţinerea capitalului financiar presupune că profitul este obţinut numai dacă valoarea financiară (sau monetară)
a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la
începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din partea
proprietarilor în timpul perioadei analizate.
Conceptul de capital şi menţinere a capitalului
Capitalul fizic este format din capital propriu + datorii pe termen lung, deci sinonim cu capitalul permanent, şi are
în vedere recunoaşterea în plan fizic a capacităţii de exploatare a capitalului
Menţinerea capitalului fizic presupune că profitul se obţine doar atunci când capacitatea fizică productivă
(capacitatea de exploatare) la sfârşitul perioadei în costuri curente depăşeşte pe cel de la începutul perioadei în
aceleaşi costuri curente, după excluderea distribuirilor şi a contribuţiilor către şi, respectiv, de la proprietari în
cursul perioadei.
În termeni generali, o întreprindere şi-a menţinut capitalul dacă la sfârşitul perioadei are un capital egal cu
cel de la începutul perioadei. Orice valoare în plus faţă de cea necesară pentru menţinerea capitalului este
considerată profit.