JUDICIARĂ 29.10.

2003
curs 4

În penitenciarul Codrea, mai mulţi psihologi au efectuat un studiu privind deţinuţii condamnaţi pentru furt , în urma căruia s-au
obţinut următoarele date (idei): se poate adapta o mică schemă din “Psihologia cognitivă” de Miclea, la problematica psihologiei
judiciare, şi anume: există trei tipuri de stări:
1. starea iniţială, care se referă la starea de suflet a individului
2. starea finală, care vizează obiectul de furat
3. starea intermediară între iniţială şi finală (operatori, constrângeri). Exemplu: deţinuţii au vrut să fure pentru nevoi
personale. După fixarea acestui gând (de a fura) au apărut anumite constrângeri: ruşine, teamă, etc.

Protocoale: (aceste situaţii au fost expuse deţinuţilor)

1. Andrei, (un tânăr), observă un domn cu un diplomat în mână stând în parc pe o bancă în faţa lui. A doua zi, aceştia se
întâlnesc în tren, în acelaşi compartiment. Domnul ţine diplomatul în braţe, dar la un moment dat adoarme iar diplomatul îi
cade din braţe. Ce va face Andrei?
2. Sorin, (un tânăr ambiţios), întâlneşte pe drum un om beat care duce o geantă – diplomat în mână. Acesta îl roagă pe Sorin să-l
ajute să ajungă acasă. La un moment dat, bărbatul cade, iar diplomatul alunecă departe de el. Ce va face Sorin? Dacă I-a
diplomatul, riscă închisoarea, provoacă dezamăgire în rândul prietenilor, a familiei şi plus de asta, el are puterea să-şi câştige
singur banii de care are nevoie.

Răspunsuri:
1. factori favorizanţi (indicaţi de deţinuţi)
- 80% au spus că dacă eşti singur, te mai gândeşti, iar dacă eşti într-un grup, faci ce zice grupul.
- Dacă ai consumat alcool înainte, eşti dispus să comiţi infracţiunea.
- Dacă victima este imprudentă, atunci merită să I se dea o lecţie (să fie furată).
- Dacă eu (infractorul) sunt sărac şi altul are, de ce să nu fur.
2. factori inhibitori
- teama de a fi prins
- ruşinea faţă de mamă
- insatisfacţia în caz de nereuşită

Cum au trecut peste conştiinţă: sunt sărac şi merit să trăiesc mai bine, îmi iau mai multe măsuri de siguranţă (pentru a nu fi prins),
fie ce-o fi.
Corelaţii (făcute de psihologi):
1. cu cât tentaţia este mai mare, cu atât teama de a fi prins este mai mică.
2. Cu cât anturajul este mai implicat, cu atât nevoia de a fi “valorizat” este mai mare.
3. Cu cât subiectul are un spirit imaginativ mai bogat, cu atât îşi aminteşte mai mult de sărăcie, şi este împins spre infracţiune.
4. Cu cât individul este mai impulsiv, cu atât tentaţia îl paralizează şi nu rezistă comiterii faptei.
5. Cu cât individul este mai inteligent, cu atât teama este mai mare (riscul este foarte mare în ceea ce-l priveşte, şi astfel renunţă).
6. Când consideră că riscul este foarte mic, atunci comite infracţiunea.
7. Cu cât imprudenţa victimei este mai mare, cu atât consideră că riscul este mai mic.

CONCLUZIE: deţinuţii cu furturi, care nu au asimilat valori spirituale şi au un nivel al intelogenţei mai ridicat, sunt mai frecvenţi
decât cei cu IQ.
Furtul este operaţia menită să transforme o stare iniţială într-o stare finală cu ajutorul operatorilor intermediari.

Violenţa
În anul 2000, s-au înregistrat: morţi violente: 520.000, sinucideri: 815.000, morţi în războaie: 310.000, total: 1.700.000, dintre care
1.500.000 s-au înregistrat în ţările sărace, iar restul în ţările bogate.
Omorurile şi sinuciderile pe grupe de vârstă:
Omucideri: 19% bărbaţi, 15 – 29 ani. Omoruri: cele mai multe în
18% bărbaţi, 30 – 44 ani. Africa şi America.
14% bărbaţi, 45 – 59 ani.
Sinucideri: 45% - peste 60 de ani Cele mai frecvente sinucideri
28% - între 45 – 59 ani sunt în Pacificul Oriental,
21% - între 30 – 44 ani Mediterana Orientală, Europa şi Asia.
Sinucideri:
I. Lituania – 51 sinucideri/100.000 locuitori.
II. Rusia – 43 sinucideri/100.000 locuitori
III. Belarus – 41 sinucideri/100.000 locuitori.
IV. Ungaria – 36 sinucideri/100.000 locuitori

6
V. România – 14 sinucideri/100.000 locuitori
Problematica psihosocială a violenţei:
Discursul contemporan este catastrofic: se vorbeşte despre contagiunea răului, pericolul concentrărilor umane, imposibilitatea de a
scăpa, infiltrarea violenţei în toate sferele sociale.
Cauze:
Eşecul dialogului, anturajul care admite forţa, conferirea de legitimitate, gelozia (eşecul alegerii partenerului deseori se transformă
în eşecul vieţii). Efectele violenţei individuale – stigmatizează pe cel care o foloseşte, determină ură şo repulsie, dezumanizează,
primele succese seduc, violenţa cheamă violenţă ceea ce duce la o explozie de brutalitate.

CLASIFICĂRI ALE VIOLENŢEI

I. VIOLENŢA PRIVATĂ
Criminală Noncriminală
Mortală Corporală Sexuală Suicid Accidente
Omor Asasinat Execuţie Lovituri Răniri Violul
capitală voluntare
II. VIOLENŢA COLECTIVĂ
Violenţa cetăţenilor contra puterii Violenţa puterii contra cetăţenilor
Terorism Greve Revoluţii Terorism de stat Violenţă industrială
III. VIOLENŢA PAROXISTICĂ
Războiul

• Istoria violenţei, Paris, 1981, Jean Claude Chesnais.

Experiment:
1. Violenţa şi supraaglomerarea:
Într-o cuşcă metalică foarte mare era pus pe rând câte un singur şobolan. Acestora li se aplica un şoc electric. Şobolanii aveau
doar două reacţiii: ori încremeneau, ori începeau să fugă. Ulterior, în cutie au fost introduşi mai mulţi şobolani (aglomerare).
După şocul electric, aceştia se năpusteau unul asupra celuilalt. Concluzie: durerea naşte violenţă.
2. Influenţa mulţimii asupra agresivităţii:
Într-un loc viran cu mulţi şobolani, s-a dat un şoc electric: cei din centru au devenit agresivi, au violat femelele, cei din
margine, unde populaţia era mai puţin densă – s-au dus la cei din centru pentru a-şi testa puterea. Concluzie: mulţimea dă mai
mult “curaj”, îndeamnă la fapte de agresivitate.
3. Comportamentul de învăţare şi agresitate: (Brazilia)
O maimuţă, în vârstă, puternică şi foarte rea, când se dădea de mâncare, fura mâncarea celorlalte maimuţe din cuşcă cu ea.
Psihologii au învăţat o maimuţă mai tânără să deschidă o cutie în care se afla o banană. Maimuţa a fost introdusă în cuşcă cu
celelalte maimuţe, iar când îngrijitorii au aruncat cutiile cu banane, maimuţa bătrână a sărit prima să le deschidă, dar evident,
n-a reuşit. Apoi a venit cea tânără şi a deschis cutiile. Nici una dintre ele nu a învăţat algoritmul de deschidere a cutiei.
Psihologii au învăţat apoi maimuţa bătrână să deschidă cutia. Toate celelalte au fost cu ochii pe ea şi au reuşit apoi să dechidă
cutiile. Concluzie: dincolo de frica pe care “mamaia” o surescita, totuşi rolul de model de imitat, nu-l aveau maimuţele tinere
ci doar ea. (membrii unui grup învaţă mai rapid anumite comportamente de la liderul care s-a impus prin agresivitate).

• Agresivitatea copilului este explicabilă când aceştia sunt conduşi de adulţi agresivi.

Factorul de vârstă:
În două camere s-au introdus mai multe persoane astfel: într-una din camere, existau mai mulţe persoane în vârstă decât tineri,
iar în cealaltă, existau mai mulţi tineri decât vârstnici. Numărul de persoane este egal în ambele camere. Celor două “grupuri”
le-a fost indusă ideea că se află în pericol. Persoanele din camera cu mai multe persoane în vârstă, aproape că nici nu sau
impacientat, pe când tinerii din cealaltă cameră au intrat în panică.
Efectele violenţei televizate:
1. Copii consideră comportamentul agresiv ca un lucru obişnuit şi un mijloc potrivit pentru rezolvarea conflictelor.
2. Procentul celor care consideră violenţa ca o soluţie potrivită, creşte cu vârsta.
3. Se reduce intervenţia între două persoane agresive.
4. Creşte justificarea folosirii forţei de către autorităţi.
5. Credinţele morale devin mai slabe pentru că mediul social nu prezintă reacţii prosociale.
Conflictul:
Este formă de socializare pentru că:
a) instituie identitatea partenerilor;
b) conştientizează partenerul neprevilegiat.
• Dreptul de a ne răzvrăti împotriva tiraniei, arbitralului, toanelor, lipsei de tact, etc., face viaţa suportabilă alături de persoane
insuportabile.

7
• Sentimentul de opresiune creşte dacă este suferit în tăcere, pe când protestul deschis oferă satisfacţie interioară, eliberare, bună
dispoziţie.
• “Supape de siguranţă”: bancurile politice (pe vremea comunistă erau în vogă, acum nu se mai fabrică), vrăjitoria, duelul (pe
vremuri), serialele TV (pentru că oferă şansa de a plânge). Aceste supape de siguranţă sunt necesare în structurile sociale
rigide pentru indivizii nevrotici şi în situaţia când se acumulează frustrări în familie, reale sau ireale.
• Absenţa conflictului într-o relaţie nu poate servi ca indicator pentru stabilitatea acesteia.
• În relaţiile în care participanţii sunt profund implicaţi (cu întreaga lor pesonalitate), vor apărea atât sentimente de dragoste cât
şi de ură, atât de atracţie cât şi de ostilitate.
• Cu cât relaţia este mai apropiată, cu atât mai crescută este investiţia afectivă şi cu atât mai mare tendinţa de a suprima şi de a
exprima sentimentele ostile.
• În relaţiile secundare (ex..: de afaceri), ostilitatea poate fi exprimată liber, dar în relaţiile primare există pericolul destrămării
relaţiei pentru că sentimentele ostile se acumulează şi se intensifică.
• Conflictele care interesează baza unei relaţii sunt mai intense decât cele care privesc problemele periferice.
• Cooperarea produce dependenţă, fapt ce oferă fiecărei părţi un mijloc de coerciţie şi opoziţie împotriva celeilalte.

Ucigaşii în serie - ucigaşii în masă (distincţie):

1. ucigaşii în masă – omoară mai multe persone printr-un singur act sau prin acte repetate la intervale scurte.
2. Ucigaşii în serie: nu sunt din anturajul victimei, pot avea o poziţie de nebănuit (mdic, şofer, vecin, prieten de familie), au o
motivaţie lipsită de logică, iar doctrina criminologică recunoaşte un individ ca ucigaş în serie plecând de la trei omoruri în sus.
Motivaţie:
1. căutarea senzaţiilor extreme este determinată de fantasme cu caracter pervers; aspiră la mai mult decât este permis sau posibil,
caută senzaţii intense pe care consideră că-I sunt rezervate doar lui; caută un complex de senzaţii şi nu doar juisarea sexuală.
2. Neagă aplicabilitatea legilor în ceea ce-l priveşte; are narcisism patologic; orgoliu nemăsurat iar suferinţele victimei îl amuză.
3. Caută senzaţii extreme de dominare, manipulare, conttrol, aspiră să aibă o putere din ce în ce mai mare, să aibă drept de viaţă
asupra victimei.
4. Revitalizarea: prin vampirism şi antropofagie, pentr a-şi ameliora sănătatea sau pentru a se regenera.
5. Căutarea celebrităţii mediatice.
6. Orgoliu patologic: se consideră artişti ai crimei, se admiră pentru calităţi extraordinare, comunică presei sau autorităţilor
mesaje megalomaniace.

Trecerea la act: (8 faze ale mediului de operare)

1. pregătiri organizate sistemic (arma, deghizări, …) în vederea asasinatului.

2. Pânda – de obicei într-un loc frecvent alege victima după criterii personale.
3. Abordarea – care să inspire simpatia şi încrederea.
4. Tortura – tratează victima ca pe un obiect pentru a-şi satisface impulsurile
5. Uciderea – deseori rituală sau chiar filmată.
6. Prelevarea trofeelor şi a părţilor de corp pentru a retrăi senzaţiile perverse sau pentru colecţie.
7. Organizarea scenei crimei.
8. Comportamentul în timpul anchetei – se interesează de anchetă, participă la chemări.

CONCLUZIE: modelul de operarea rămâne neschimbat, iar unii asasini se consideră simple instrumente supuse unor “forţe
superioare” desemnaţi pentru a lupta contra unui flagel social sau se consideră misionari cu puteri mistice.
Deseori au pasiuni macrofile, ritualuri antropofage şi licantropie (se poartă ca un lup)