90

III. MAREA SCHIMBARE: MICAREA MODERNA

A. Despre schimbri majore n arhitectur
1. Ce ntelegem prin schimbari majore n arhitectura
2. Ce le determina
3. Secolul al XIX-lea, secol de mutatii n istoria omenirii

B. Arhitectura modern, rspuns la mutatiile secolului al XIX-lea
1. Conditii n fata arhitectului
2. Criza arhitectului
3. Dileme privind definirea arhitecturii moderne
4. O posibila definitie
5. Termeni asociati

C. Micarea Modern, moment de fractur
1. Definirea MM
2. Programul de avangarda al MM
3. Programul estetic
4. Designul industrial
5. Orasul functional/urbanismul liber
6. Locuinta
7. Nuclee ale MM
8. Pretentia demiurgica si universala a MM

D. Realitatea i reflectarea ei n istorie



A. DESPRE SCHIMBRI MAJORE N ARHITECTUR
1.
Ce ntelegem prin schimbri majore n arhitectur:
Forme i expresii plastice noi: Aparitia unor noi tipuri de forme;
cautarea si folosirea altor mijloace expresive (care pot fi
total noi sau pot fi preluate din alte arhitecturi, dar cu
rezultate diferite).
V reamintim c prin form arhitectural nu ne referim numai la obiect ci
si la spatiul urban, nu numai la anvelopa exterioar ci si la spatiul
interior cu toate caracteristicile lui, precum si la ideea/conceptul care le
produce pe ambele.

Noi fundamente teoretice: noi abordari ale proiectului, noi
concepte care subntind formele finale (lucru care totdeauna
presupune ca avem de a face cu o noua arhitectura).
n multe cazuri, formele si mijloacele expresive nu snt inventate,
nu snt total noi, ci preluate, reluate etc., dar filozofia care le
fundamenteaza poate fi diferita, noua sau nnoita. Aceasta duce
totdeauna la o alta arhitectura, desi - n unele cazuri - noutatea
este mai ascunsa, mai putin evidenta.

De exemplu, Renasterea italian va relua formele (limbajul si
sintaxa) antichittii romane, care - la rndul ei - le-a
preluat pe cele ale clasicittii grecesti. Cu toate acestea,
arhitectura Renasterii reprezint o arhitectur nou fat de
cea a antichittii, creaz tipuri noi de constructii (deci noi

91
forme), corespunztoare noilor necesitti si aspiratii
spirituale ale unui alt tip de societate, mbogteste
vocabularul arhitectural preluat cu noi mijloace expresive, i
d noi semnificatii, legate de o nou atitudine filozofic fat
de lume. Pentru umanistii Rnasterii, rentoarcerea la
Antichitate si la principiile arhitecturii recomandate de
Vitruviu capt importanta pe care filozofia platonician o
detine n gndire.
La fel, si n perioada contemporan se folosesc adesea forme
preluate din arhitecturi anterioare, mai vechi sau mai noi.
Aceste forme snt folosite potrivit spiritului contemporan, n
formule care le fac deosebite de cele anterioare, cu
semnificatii diferite, subntinse de alte intentii, de alte
filozofii ale formei, etc.
Exemplele snt multiple, iar aceste chestiuni vor fi detaliate
de-a lungul scolii la cursurile de istoria si teoria
arhitecturii.

n general, diversele forme si mijloace expresive carora arhitectura
unor zone geo-culturale li s-a supus pentru o anumita perioada, au
fost sistematizate n istoria arhitecturii (si artei) sub denumirea
de stiluri (clasic, baroc, romanic, gotic, neo-clasic, etc.).
Prin STIL (de la latinescul stylus = condei) se ntelege n mod
curent maniera particular (personal sau colectiv) de a trata
materiile si formele n vederea realizrii unei opere de art:
ansamblul de caractere ale unei opere care permit clasarea ei
mpreun cu altele ntr-un ansamblu constituind un tip estetic.
Nu ne referim aici la stil ca rezultat al unei judecti de
valoare, n sensul n care am spune c o cas - sau o persoan -
are stil, deci n sensul de ,calitate superioar a operei cea
care i permite s scape timpului" (H. Focillon)

Din Dictionar de estetic general (Ed. Politica, 1972):
Stil = modalitate particulara a comunicarii, care comporta un mare numar de sensuri
interesnd estetica. Retinnd [aceste sensuri], se pot distinge cele referitoare la
agent (dupa formularea lui T. Vianu): stil individual, al unei epoci, al unui curent
artistic, al unui gen... Din punctul de vedere al obiectului, stilul se poate referi
la particularitatile manipularii unui mijloc de expresie propriu artei respective.
Combinarea celor doua criterii, agentul si obiectul, multiplica sensurile interesnd
estetica (stil ca o particularizare individuala a unor anumite mijloace de expresie
artistica, sau stil caracteriznd un curent ntr-o epoca anume etc.)...Factorul comun
al tuturor sensurilor poate fi considerat drept structurarea particularitatilor de
comunicare lingvistica sau nonlingvistica, n care se rasfrnge unitatea agentului,
fie acesta un individ, o epoca, un curent, un gen.

Critica contemporana fata de sistematizarea evolutiei arhitecturii
(artei) din perspectiva categoriei de stil consta n principal n
doua aspecte:

92
Stilul trimite n prima instanta la chestiunea strict formala,
ramne la suprafata, riscnd astfel sa lase n afara discutiei si
ntelegerii ratiunile care subntind, fundamenteaza formele.
Productia arhitecturala a unei perioade sau chiar a unui creator
nu ncape totdeauna n stilurile cu care opereaza istoria
arhitecturii (artei), ceea ce lasa n afara discutiei o buna parte
a acestei productii.
Este cazul operei multor arhitecti, din opera crora este artat si
cunoscut numai partea care corespunde trsturilor generale care
caracterizeaz `stilul", trecndu-se sub tcere bogtia mai mare a
creatiei lor. De exemplu, pentru o vreme, arhitectura lui Alvar Aalto
a fost prezentat selectiv, din perspectiva similitudinilor ei cu
`main stream-ul" Miscrii Moderne, ceea ce reprezenta numai o parte a
creatiei sale arhitecturale, cu mult mai variat si mai interesant
pentru evolutia arhitecturii. Acest fenomen a fost, de altfel,
caracteristic pentru ntreaga cultur modern a trilor nordice,
foarte bogat, dar foarte putin cunoscut.
n aceeasi ordine de idei, este n general cazul culturilor `minore",
de periferie (precum cea romn, dar nu numai), care rmn astfel n
afara dezvoltrii arhitecturale si culturale europene, dezvoltare
care, la rndul ei, este astfel perceput mai schematic si mai srac
dect este n realitate.

2.
Ce determin mari schimbri n arhitectur?
Marile schimbari din arhitectura, care devin vizibile/snt
recognoscibile la nivelul formelor, pot fi generate de urmatoarele
chestiuni majore, actionnd separat sau combinate ntre ele:
Schimbari la nivelul materialelor si tehnologiilor constructive:
Cazul aparitiei tehnologiilor de constructii cu ajutorul betonului armat
si a metalului ca elemente structurale (nlocuind piatra, crmida,
lemnul) este fundamental pentru aparitia formelor moderne n arhitectur.
Aparitia de noi functiuni/programe/tipuri de cladiri:
Pe tot parcursul istoriei, nevoile societtii umane devin tot mai
complexe, se schimb, apar unele noi, dispar unele vechi. Ca urmare, ele
duc la schimbri la nivelul `anvelopantei" lor, deci a formelor
arhitecturale.
Schimbari la nivelul aspiratiilor spirituale (de la credinta la
cunoasterea stiintifica): noi directii n mersul gndirii n
general, noi ideologii, etc.

93
Cazul Renasterii, descris anterior, este foarte semnificativ ca exemplu,
pentru c tipurile de constructii din acea perioad ar fi putut foarte
bine s fie fcute continund traditia arhitecturii gotice.

3.
Secolul al XIX-lea, secol de mutatii n istoria omenirii
Fata de istoria omenirii de pna atunci, ceea ce se va ntmpla (n
mod special n zona Europei si Statelor Unite) odata cu sfrsitul
secolului al XVIII-lea, va capata caracterul unor mutatii, cu
importante urmari n evolutia arhitecturii. Acestea pot fi
schematizate dupa cum urmeaza:
Saltul demografic fara precedent si schimbarea repartitiei
demografice rural-urban (a se vedea, ca lectura suplimentara,
BRAUDEL, Fernand, Structurile cotidianului, Ed. Meridiane,
1984)
Revolutia industriala = trecerea pe scara larga de la productia
mecanica la cea industriala (cuprinde doua faze: prima, de la
sfrsitul secolului al XVIII-lea la nceputul secolului al XIX-
lea, manifestata mai ales n agricultura, exploatarea
carbonifera, metalurgica, etc; a doua, cea propriu zis
industriala, n cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea);

94
Liberalismul = pandantul n gndirea social-politica a revolutiei
industriale; apoi gndirea socialista, ca reactie la problemele
sociale ale societatii industriale si liberale;
Ideologiile nationale si formarea statelor nationale aproximativ
n formula actuala;
Democratizarea generala a societatii;
ncrederea n gndirea pozitivista si n progresul stiintific ca
modalitate de rezolvare a problemelor societatii umane.

95
n art i gndirea despre art:

n decursul secolului al XIX-lea, filozofi si istorici de arta
(G.W.F. Hegel, Jakob Burckhardt) au dezvoltat puncte de vedere care
sustineau ca istoria evolueaza ca rezultat al unor necesitati
spirituale, si ca fiecare epoca este conformata de spiritul unic al
acelei perioade. Heinrich Wlfflin, extinznd ideea la arhitectura,
scrie n 1888 ca ,arhitectura exprima atitudinea fata de viata a unei
epoci.

Rmnea n sarcina arhitectilor s exprime caracterul timpului lor,
dar care era acest caracter se dovedea dificil de definit.
n acelasi timp, n art, ncepuse deja cutarea altor forme de
expresie, care caracterizeaz procesul de trecere de la arta
figurativ la cea abstract (impresionismul, fauvismul,
expresionismul etc. vor deschide calea curentelor de avandard ale
secolului al XX-lea). Bibliografie obligatorie: Istoria artei (Xavier Barral i
Altet, Ed. Meridiane, 2002)

96
B. ARHITECTURA MODERNA, RASPUNS LA MUTATIILE SECOLULUI XIX

1.Conditii n fata arhitecturii
Ca rezultat al conlucrarii aspectelor mentionate anterior, secolul al
XIX-lea situeaza arhitectura ntr-un nou context, cu noi conditii,
necesitati si probleme:
- Dezvoltarea urbana fara precedent induce o noua problematica
cantitativa si calitativa n termeni de circulatie, gestiunea
terenurilor, echipamente urbane, locuinte pentru o patura
sociala deprivilegiata etc.
- Nu numai noutatea este coplesitoare, dar si anvergura
problemelor, n general, depaseste cu mult scara la care
acestea se pusesera pna atunci.
- Apar noi tipuri de cladiri (fabrici, gari, hale alimentare,
alte tipuri de cladiri administrative, etc.). Gasirea formelor
adecvate noilor necesitati (functiuni, programe) urbane, cu o
noua simbolica/semnificatie devine terenul unor preocupari
foarte diversificate.

- La fel si cautarea modalitatilor de folosire expresiva si
constructiva a noilor materiale si tehnologii de constructie
(metalul si betonul armat), cautari care trebuie puse n
legatura si cu dezvoltarea stiintelor ingineresti.
- Arhitectura cauta programatic sa exprime spiritul noii epoci.
Toate acestea converg catre cautarea de noi limbaje expresive care sa
raspunda acestor probleme si care sa le nlocuiasca pe cele
anterioare considerate depasite. Aceasta cautare este substantiata de
o efervescenta teoretica menita sa fundamenteze noile directii
expresive.
Bibliografie: Functiune si Form (Nicolae Lascu, Ed. Meridiane, 1989)

97
2. Criza arhitectului:
Formatia arhitectului nu era de natura sa raspunda acestor mari
schimbari urbane, sociale, tehnice. Arhitectul era educat n spiritul
proiectarii cu ajutorul vocabulurului si sintaxei derivate din
ordinele clasice, aplicate pe tipuri de cladiri cu scheme
distributive relativ codificate, iar nvatamntului de arhitectura
era orientat de problemele estetice legate de acest mod de a face
arhitectura/ de a proiecta (bazat pe traditia clasica).
Arhitectul nu numai c nu este pregtit s fac fat noilor
probleme urbane, dar nici nu le consider demne de atentia lui.
Problemele sociale, economice, cantitative, nu intr n
preocuprile lui. De aceea nici nu consider c trebuie s se
apocupe de o serie de noi programe, cum ar fi cele industriale
sau locuinta economic (pentru noua ptur social urban
foarte srac, dar foarte numeroas). De aceea si pierde teren
n fata unor alte tipuri de specialisti care preiau aceste
probleme: administratori urbani (cazul cel mai spectaculos este
cel al baronului Haussmann, prefectul Parisului, care initiaz
si pune n practic marile transformri ale Parisului si i d
nftisarea actual), ingineri, antreprenori, economisti etc.


Problema care l framnta pe arhitect este cea stilistica: n ce stil
sa proiecteze n conditiile aparitiei noilor materiale, noilor

98
tehnici de calcul structural, tehnici constructive etc. Acestora li
se adauga si noi directii de gndire, care i deschid alte
posibilitati, dar el ramne (pentru o vreme) cantonat n cautari
plastice/stilistice mai degraba orientate spre trecut, spre traditie.
Nu este mai putin adevarat ca recursul la traditie intra n criza.
Trecutul se diversifica : descoperirile arheologice dezvaluie
folosiri ale ordinelor clasice care ieseau din ,regulile care se
teoretizasera si se nvatau pna atunci; revalorizarea goticului duce
la aplicarea lui sub forma neo-goticului; spiritul romantic si
ideologia nationala mping catre cautari n traditiile regionale,
etc. Dar, n contextul bulversat al secolului al XIX-lea, greu de
nteles n complexitatea lui, arhitectii percep aceasta iesire din
,tiparele clasice (puse n criza) mai ales n termeni stilistici
(legate de repertoriul formal).
Exist o literatur copioas n acest sens, dar urmtorul citat
ironic din pamfletul arhitectului Kerr intitulat ,The Gentlemans
House or How to Plan English Residence from the Personage to the
Palace", din 1864, este suficient de semnificativ:
n ce stil arhitectural trebuie construita o casa? Arhitectul pune aceasta
ntrebare clientului nca de la primele contacte. Si daca acest client nu se
pricepe de loc n domeniu, s-ar putea chiar sa fie mirat vaznd ce este invitat
sa faca. Urmndu-si intuitia sau capriciul trebuie sa aleaga ntre vreo
jumatate de duzina de stiluri principale, toate mai mult sau mai putin
antagoniste ntre ele, cu partizanii si cu opozantii lor, si cu att mai
incomprehensibile cu ct le examinezi mai atent, deci le scoti n evidenta
contradictiile. Clientul, perplex, ndrazneste sa sugereze ca el ar vrea o casa
simpla si confortabila, fara nici un stil sau ntr-un stil confortabil,
presupunnd ca exista vreunul. Arhitectul cade imediat de acord cu el: dar
exista mai multe stiluri confortabile, de fapt, toate snt confortabile...
Trebuie sa-ti alegi stilul casei cum ti alegi o palarie. Puteti avea stil
clasic, cu sau fara coloane, cu arce sau travei, rural sau citadin, sau chiar
,de reprezentare; puteti avea stil elisabethan, cu aceleasi varietati, sau
stil Renastere, sau sa enumeram stilurile minore: stil medieval, goticul, care
este la ora actuala foarte n voga, n fiecare dintre variantele sale din
secolele XI, XII, XIII sau XIV, dupa moda feudala, monastica, eclesiaslica,
arheologica, eclesiologica etc.
Nu, totusi as prefera o casa simpla, solida, confortabila, pentru un gentleman
si, ma iertati ca ma repet, nu vreau nici un stil. N-as vrea de loc, ma gndesc
ca aceasta ar costa bani multi si ca nici nu cred ca mi-ar placea. Priviti-ma,
snt un om cu gusturi simple: nu snt nici clasic, nici elisabethan, nu cred ca
apartin Renasterii si nu snt de loc sigur ca as fi medieval - nici de secol
XI, XII, XIII sau XIV, nici feudal, nici monastic,...
Snt dezolat, dar trebuie sa ma acceptati asa cum snt si sa-mi faceti o casa
pe stilul meu. De ce englezul normal nu poate obtine o casa normala, construita
pentru exigente engleze normale?

99
E drept ca exista si teoreticieni de arhitectura care ncearca sa
cuprinda cu mai mare larghete noua problematica si sa gaseasca
solutii care sa raspunda crizei, dar rezultatele ramn partiale
(cautarea unor alte reguli care sa le nlocuiasca pe cele vechi),
chiar daca anunta dezvoltarea viitoare a unei noi arhitecturi.
Probabil cel mai important si complex teoretician al secolului
al XIX-lea este Eugne-Emanuel Viollet-le-Duc (l8l4-l879), care este
,marele rationalist" al perioadei si a crui oper teoretic are un
impact hotrtor asupra cutrilor arhitecturale care vor urma.
Printre altele, Viollet-le-Duc este cel care ,reabiliteaz goticul"
printr-o `metod rational": explic stiintific determinarea stilului
prin rspunsul la exigentele constructive si tehnice, de unde si
expresivitatea lui structural, si astfel elimin din testura
neogoticului referirile romantice si sentimentale. El nlocieste
astfel regulile academice, cu altele, mai putin ambitioase dar mai
aderente n concret, cum ar fi folosirea potrivit a materialelor si
supunerea la necesittile functionale.
Un alt mare teoretician rationalist foarte influent este
germanul Gottfried Semper (l803-l897), mai putin cunoscut publicului
romn de specialitate, format n traditia Ecole des Beaux-Arts din
Paris (la momentul respectiv, cea mai influent scoal de arhitectur
din lume). El formuleaz o teorie determinist care este considerat
ca prima tentativ modern de analiz a transformrilor stilistice
din diversele perioade, bazat pe ideea c principiul fundamental al
actului de a edifica este conformarea la scop. Spre deosebire de
rationalismul neo-gotic al lui Viollet-le-Duc, Semper consider
arhitectura renascentist italian ca fiind cea mai potrivit
spiritului epocii contemporane.
O mare influent asupra dezvoltrii ulterioare a arhitecturii
si urbanismului o au si ideile gnditorului englez John Ruskin (l8l9-
l900). De pe o pozitie romantic, el caut solutia la decadenta
artistic si arhitectural a societtii capitaliste contemporane n
identificarea n istoria umanittii a rarelor momente de armonie
dintre productia artistic si mediul care i d nastere. Astfel, Evul
Mediu si arhitectura gotic si bizantin reprezint o lume estetic
si etic recuperatoare si exemplificatoare pentru practic.
Toate aceste directii de cautare, care reprezinta si ilustreaza n
diverse masuri dezvoltarea moderna a arhitecturii, se vor detalia n
anii urmatori la diferite cursuri de istoria arhitecturii.

100
3. Dileme privind definirea arhitecturii moderne
Denumirea de arhitectur modern prezinta o anumita imprecizie,
ambiguitate chiar; oricum variabila n timp, n chiar procesul de
auto-definire, sintagma este supusa interpretarii diversilor autori.
n plus i snt asociate, adesea i snt chiar susbtituite,
alte multe expresii, de tipul Miscare Modern, arhitectur
functionalist, arhitectur rationalist, stil international,
modernism sau, n cazul literaturii romnesti, arhitectur
cubist, ceea ce aduce un plus de confuzie.
Arhitectura moderna este uzual nteleasa prin caracterizari simple si
usor vizualizabile, de tipul:
Exist un accept relativ unanim c arhitectur modern nseamn
acea form de cldire identificabil prin folosirea de
materiale industriale neornamentate (mai ales otel, sticl si
beton), prin volume geometrice simple, stnd liber n spatiu.
Astfel de cldiri, care au nceput s apar n jurul anilor
1922 n Germania, Olanda, URSS, Franta, au fost pentru prima
oar grupate sub o singur etichet stilistic n expozitia
,Arhitectura modern", organizat n 1932 la Museum of Modern
Art (MoMA) din New York (VAN ZANTEN, David si Ann, Grolier
Encyclopedia, Grolier Electronic Publishing, 1996).
O astfel de definitie, dealtminteri usor accesibila si desigur foarte
frecventata (se gaseste sub forma digitala si pe internet), se
situeaza evident numai la suprafata unui mod de face arhitectura si
sugereaza ca este vorba de un stil.
La acelasi nivel s-au situat nsa si specialisti de mare renume, cum
ar fi criticul Henry-Russel Hitchcock si arhitectul Philip Johnson,
organizatorii expozitiei citate, care au detectat n varietatea
edificiilor construite dupa primul razboi mondial n diverse tari, o
seama de trasaturi comune, cum ar fi: predominanta volumului asupra
masei, a unui echilibru nesimetric asupra simetriei, a perfectiunii
tehnice asupra ornamentatiei, preferinta pentru materiale elegante,
printre care si cele produse de tehnologia industriala, etc.
Desi era evident o ncercare de a pune ordine n varietatea
greu de nteles de manifestari formale contemporane - ncercare
reductiva, dupa cum s-a vazut mai trziu - denumirea de stil
international pe care organizatorii au dat-o acestei
arhitecturi s-a suprapus abuziv peste cea de arhitectura
moderna. Ca si definitia populara anterioara, ea ramne tot la
suprafata vizibila, pe care nici macar nu o acopera n
totalitate, ceea ce Hitchcock intuieste de altfel si ncearca
sa nuanteze (HITCHCOCK, Henry-Russel, Architecture: Nineteenth
and twentieth centuries, Penguin Books, 1958). El distinge

101
ntre ,noii traditionalisti", adic acei arhitecti care
simplific ornamentul, folosind totusi principiile traditionale
de compozitie si ,pionieri", aceia care, respingnd referintele
istorice si ornamentul, se concentreaz numai asupra lucrului
cu planurile si cu spatiile. (GIRARDO, Diane, Modern
Architecture n Microsoft Encarta Encyclopedia 2001, Microsoft
Corporation, 1993-2000).
Asemenea definitii se refera evident numai la niste caracteristici
ale aparentei, la o recognoscibilitate imediata prin elemente de
vocabular formal, ncercnd sa defineasca ca ,stil o miscare mult
mai larga si cu radacini mult mai adnci.
Totusi aceste formule au mare rezistent si se folosesc mai
frecvent dect ar trebui, ceea ce duce la persistenta
confuziei. De exemplu, congresul international de la Tel
Aviv/1984 - dealtminteri remarcabil ca tinut cultural - si
care a constat ntr-o privire critic foarte ampl asupra
Miscrii Moderne si a avatarurilor ei, s-a intitulat
`International Style".
n acelasi tip de abordare, chiar mai superficiala, se nscrie si
caracterizarea de arhitectur cubist, raspndita n literatura
romna din perioada interbelica si intrata n limbajul curent,
caracterizare care este nselatoare si fara legatura cu miscarea de
avangarda cu acelasi nume, deci fara alt substrat cubist n afara
formelor rectangulare si simple folosite.
Nu exist nici o legtur ntre aceast expresie si miscarea de
avangarda numit Cubism, asa cum nu exist nici o similitudine
cu Cubismul ceh, o miscare de cutare formal de la nceputul
secolului al XX-lea, cu program ideologic bine conturat (n
special P. Janak si V. Hofman), care traduce specificitatea
problematicii nationale si moderne n acelasi timp. (Pentru
detalii, KUBOVA, Alena, Lavangarde architecturale en
Tchcoslovaquie, Mardaga, 1992) Expresia este folosit n
literatura interbelic romneasc, utilizare mai scuzabil prin
lipsa perspectivei, dar si n cea contemporan, cnd apruse
deja perspectiva critic asupra fenomenului.
Lasnd la o parte faptul ca formularile n termeni stilistici nu
surprind n totalitate esenta si taria fenomenului, ele exclud
numeroase tipuri de cautari expresive care s-au petrecut n
arhitectura ncepnd din secolul al XIX-lea si care nu apartin nici
stilurilor istorice anterioare. Ba chiar si unele dintre realizarile
marilor promotori ai Miscarii Moderne nu pot fi ncadrate n aceasta
formula prea reductiva. n plus, ele nu acopera complexitatea
discursului modern.

102
4. O definitie mai comprehensiv
Conceptul mai cuprinzator si mai adecvat fenomenului se elaboreaza n
timp, prin interpretarile marilor istorici contemporani ai
arhitecturii, care nu numai ca se adreseaza esentei fenomenului, dar
se si elibereaza de formularile adesea confuze din prima jumatate a
secolului al XX-lea.
De referinta:
PEVSNER, Nikolaus, Pioneers of Modern Movement from W. Morris to
W.Gropius, London, 1930;
TAFURI, Manfredo & DAL CO, Francesco, Modern Architecture,
Electa/Rizzoli, NY, 1976;
BENEVOLO, Leonardo, Histoire de larchitecture moderne, Mardaga,;
FRAMPTON, LArchitecture moderne-Une histoire critique;
ZEVI, Bruno, Storia dellarchitettura moderna etc.
Simplificnd ntr-o oarecare masura si fara a intra n ambiguitatile
definirii modernitatii nsasi (pentru amanunte n acest sens va
recomandam sa recurgeti la CALINESCU, Matei, Cele cinci fete ale
modernittii, Ed. Univers, Bucuresti, 1995), putem afirma ca termenul
de modern este asociat n general
vointei de a abandona o ,traditie" pentru a reconstrui o lume
al crui model este diferit de cele istorice. (...) n
arhitectur, termenul nu subntinde nici un cod lingvistic
determinat care s poat fi asimilat unui ,stil" n acceptiunea
traditional; prin modern ntelegem mai degrab acel produs
arhitectural conceput cu vointa de a fi contemporan cu
tendintele unei societti sfsiate de profunde transformri
structurale si cu determinarea care constituie cmpul de
ntlnire dintre forte ,revolutionare" si forte conservatoare.
Refuzul valorii autonome a artei, acel concept institutional
produs de traditia precedent, antreneaz o astfel de
semnificatie a arhitecturii si promoveaz cutarea unui nou
raport ntre societate si artisti. Aceste cutri se
configureaz n dou operatii distincte: una care distruge
orice ereditate cultural si formal [traditia
clasicista/academica] si una care propune tehnici, functii si
semnificatii care s poat promova o nou organizare a
spatiului si, de aici, a vietii individuale si sociale.

(CASTELNUOVO, Giuseppe, Moderno, n PORTOGHESI, Paolo, Dizionario
Enciclopedico di Architettura e Urbanistica, Istituto Editoriale
Romano, 1969, Vol. IV, pp. 66-113)
De aceea, originea arhitecturii moderne trebuie cautata la
nceputurile revolutiei industriale, cnd variatele schimbari din
civilizatia apuseana, cum ar fi aparitia de noi materiale si
tehnologii, necesitatea noilor tipuri de echipamente urbane - noi

103
programe de arhitectura - si noul ethos, si gasesc reflectarea n
noi moduri de a face si gndi arhitectura si orasul n general.
Astfel, ,arhitectii revolutionari de la sfrsitul secolului al
XVIII -lea (Ledoux, Boulle, Lequeux), ,arhitectura
inginerilor, miscarile reformatoare de tip Arts & Crafts si
cele secesioniste din jurul anilor 1900, constructia zgrie-
norilor americani, cautarile regionale, viziunile profund
originale ale unor mari arhitecti (cum ar fi Frank Lloyd
Wright), iar apoi - n secolul al XX-lea - ism-ele artistice
de avangarda, devin parte din arhitectura moderna si
construiesc n timp ceea ce se va numi Miscarea Moderna.

5. Termeni asociati - uneori confuzii terminologice

Denumirile de arhitectur functionalist si arhitectur rationalist,
au fost folosite n epoca (si au ramas n limbajul curent de mai
trziu) pentru a defini noua arhitectura, dar ele reprezinta abordari
teoretice care, desi subntind arhitectura moderna, nu au aparut
odata cu ea si nu snt caracteristice numai ei.

Functionalism/Arhitectur functionalist
Functionalismul este un principiu arhitectural n concordanta cu care
forma unei cladiri trebuie sa derive din functiunea careia i este
destinata. Uzual, el este nteles ca fiind aspectul schematic si
tehnologic al modernismului arhitectural, dar cuprinderea lui este
mult mai larga, presupunnd chestiuni filozofice, politice, sociale,
economice, stilistice si simbolice.
Parintele functionalismului modern este considerat Louis
Sullivan, care n 1896 a pus pe hrtie celebra formula ,Form
follows function. Totusi, modul n care Sullivan si explica
n continuare formula si o pune n practica, este departe de
interpretarea care i-a fost data mai trziu si arata ca
arhitectul ncearca sa fundamenteze teoretic estetica unui nou
tip de cladire, careia limbajul clasic nu i se mai potriveste
n totalitate.
Din Leland M. Roth, Understanding Architecture, Harper Collins Publishers,
1993: Louis Sullivan proiecteaz ctiva dintre primii zgrie-nori de birouri
ctre sfrsitul secolului al XIX-lea, de aceea a fost primul care a examinat
teoretic ce ar putea s nsemne acest nou tip de cldire. El evidentiaz

104
patru zone distincte, dintre care cea mai dosnic este subsolul adpostind
diferitele echipamente, depozite, si alte spatii strict utilitare. Peste
acesta se afl cele trei zone functionale vizibile: parterul (continnd
intrarea, holul lifturilor, magazine si perimetrul care se ofer strzii),
zona central (etaje peste etaje de ncperi de birouri grupate n jurul
lifturilor) si zona terminal, ultimul etaj (cu camera liftului, rezervorul
de ap, depozite si alte utilitti). Deoarece noua cldire de birouri urma s
fie o form decis vertical, Sullivan sustine faptul c responsabilitatea
arhitectului este aceea de a sublinia verticalitatea si de a exprima clar
cele trei zone functionale vizibile, asa cum a fcut el n imobilul Guaranty,
Buffalo, NY, 1895 [exprimarea zonelor functionale/ registre se face prin
intermediul tratrii diferite a registrelor si decoratiei; N.N.].

Explicatia mbratisarii acestei formule de catre exponentii
avangardei arhitecturale a secolului al XX-lea, care o si transforma
ntr-un fel de lozinca de lupta, sta n faptul ca era evident nevoie
de o motivatie noua si solida pentru cautarea unor noi forme,
diferite de cele cu care vehicula arhitectura de traditie istorica si
adecvate noilor programe/functiuni si tehnologii. De fapt, este
ncercarea de a nlocui teoria estetica (veche de peste doua milenii)
care motiva repertoriul formal ,clasic prin frumosul rezultat din
proportiile ordinelor clasice (principalul limbaj al arhitecturii).
Astfel, aceasta formula noua, aparent eminamente obiectiva, sta la
baza unui nou program estetic, dar fara sa-l explice n totalitate.
Formula nu este nsa nici att de noua si nici att de
obiectiva. n privinta noutatii, ea este - n teorie - la fel
de veche ca si teoria arhitecturii (Vitruviu insista asupra
faptului ca forma unei cladiri trebuie sa reiasa din scopul
careia i este destinata si din modul n care poate fi
folosita), iar - n practica - la fel de veche precum
arhitectura nsasi (se poate demonstra ca orice cladire, orict

105
de veche, este determinata n parte de functiunea ei
specifica).
n plus, toate tratatele rationaliste din secolele al XVII-lea
(Carlo Lodoli, Marc-Antoine Laugier, Francesco Milizia) si al
XIX-lea (Viollet-le-Duc, Gottfried Semper, Henri Labrouste,
Julien Guadet, etc.) sustin necesitatea unei strnse legaturi
dintre forma si functiunea cladirii.
n lipsa unei alte teorii care sa sustina cautarea de forme n afara
repertoriului traditional, ideea functionalista devine suportul noii
estetici arhitecturale, bazata si pe aparenta obiectivitate a
conceptului de functiune.
Dar, asa cum s-a mentionat anterior, functiunea reprezinta mult
mai mult dect simplul scop pragmatic (exista si o functiune
simbolica), ceea ce marii arhitecti au stiut totdeauna sa
interpreteze si sa transpuna n forme (exemplul de la curs: Le
Corbusier, vila Savoye).
De asemenea, faptul ca aceeasi functiune poate mbraca forme
expresive diverse este o evidenta usor demonstrabila, ceea ce
se si ntmpla n arhitectura moderna.
Desi restrictionata sub forma de slogan programatic, ideea
functionalista a fost folosita de variatele directii de cautare
formala ale arhitecturii moderne si ale avandardei arhitecturale a
secolului al XX-lea.
De aceea, arhitectura secolului al XX-lea s-a autointitulat
chiar arhitectura functionalista, ceea ce i-a facut mai degraba
deservicii si a dus la o ntelegere foarte reductiva, saraca a
fenomenului.

106
Arhitectura organica a lui Frank Lloyd Wright, expresionismul lui
Erich Mendelsohn, rationalismul clasicist al lui Mies van der Rohe,
monumentalismul rationalist al lui Giuseppe Terragni, jocul formal al
lui Hugo Haring, geometria libera a lui Le Corbusier etc., toate se
revendica din functionalism. Diferentele expresive dintre
arhitecturile acestora arata ct de nepotrivita este nlocuirea
termenului de arhitectura moderna prin arhitectura functionalista.

n plus, termenul se suprapune peste cel de rationalism, iar
arhitectura functionalist cu cel de arhitectur rationalist, desi
lucrurile nu se suprapun dect partial si lamuresc numai partial
complexitatea si valoarea arhitecturii moderne.

Rationalism/Arhitectur rationalist

Din Microsoft Encarta Encyclopedia, 2001: Rationalismul este o teorie general care
sustine c cunoasterea se bazeaz pe ratiune si c adevrul se gseste prin analiza
rational a ideilor, independent de datele empirice, atitudinile emotive sau
declaratiile de autoritate. Esentialmente filozofic, aceast credint n ratiune a
influentat n mod semnificativ att stiintele ct si celelalte domenii de activitate
uman. Rationalistii moderni ai ai secolului al XVII-lea (printre care Baruch Spinoza,
Rene Descartes, Gottfried Wilhelm von Leibniz) au gndit dezvoltarea stiintei n
termenii unor concepte de baz si ai relatiilor matematice dintre ele, acceptnd
informatiile empirice numai n msura n care puteau sugera anumite idei, si au
ncercat s elimine conceptele care nu puteau fi exprimate matematic (cum ar, de
exemplu, cel de scop).

n cultura arhitecturala, termenul are doua acceptiuni distincte:
Curent, se indica prin aceasta filonul principal al Miscarii
Moderne, legat mai ales de nasterea scolii lui Walter Gropius
(scoala Bauhaus). Pentru Gropius, ratiunea este fundamentul
metodologic al scolii, desi rationalismul lui Gropius este
masurat cu realitatea sociala n care actioneaza, si prin
aceasta, prezinta multe similitudini cu pragmatismul.

107

n termeni mai generali, rationalismul este o atitudine cognitiva,
al carei caracter distinct fata de conceptia romantica despre
arta, face parte din patrimoniul ntregii culturi moderne, nu
numai al arhitecturii.
Se poate spune, ca nca de la nceputurile ei, teoria arhitecturii s-
a asezat pe baze aproape exclusiv rationaliste, n care frumosul
arhitectural - si calitatea arhitecturala n general - este exprimat
prin rapoarte si proportii matematice si ,obiective.
Multi istorici (cum ar fi Siegfried Giedion) considera ca
rationaliste abia cuceririle fundamentale ale culturii constructive
din perioada revolutiilor industriale (sfrsitul secolului al XVIII-
lea, secolul al XIX-lea), ceea ce muta n cultura Luminilor
nceputurile arhitecturii rationaliste.
Marii rationalisti ai secolului al XIX-lea, au legat
arhitectura si expresia arhitecturala de rationalitatea
structurala si functionala si, plecnd de aici, au dezvoltat
teorii arhitecturale complexe, care au fost preluate de
arhitectura moderna si de exponentii avandardei.

De aici decurge si suprapunerea dintre arhitectura rationalista si
cea functionalista. Dezbaterea arhitecturala din anii '20 s-a axat
mult pe disputarea rationalismului si functionalismului, att ca
semnificatie ct si ca relatii.
Cnd, n 1932, Alberto Sartoris a publicat prima ,istorie a
arhitecturii moderne, el a fost convins de Le Corbusier sa
schimbe titlul original de ,Architettura razionale n ,Gli
Elementi di architettura funzionale, ceea ce a facut ca
termenul sa fie cel mai folosit n limbajul curent.
De aceea, a nlocui sintagma arhitectur modern cu cele de
arhitectur rationalist sau arhitectur functionalist, nu este cu
adevarat corect si nici mai lamuritor.

108

C. Micarea Modern, moment de fractur

1. Definitie
Pe fondul schimbarilor majore/mutatiilor pe care le aduce n
istoria omenirii secolul al XIX-lea, n primele decenii ale
secolului al XX-lea, se nasc concomitent n mai multe nuclee
geo-culturale puternice miscari de avangarda. Ele reprezinta
corespondentul n arhitectura a avangardei artistice si snt n
general circumscrise de sintagma Miscare Moderna sau modernism.

Miscarea Moderna (prescurtata MM) se prezinta mai degraba ca o
operatie cultural cu o semnificatie precis: tentativa de a
gsi - sau a ,regsi" - un raport imediat, direct si violent
ntre lucrul cu spatiul si asupra spatiului si conditiile
existentiale si etice ale societtii moderne.
(PORTOGHESI, Paolo, Dizionario Enciclopedico di Architettura e
Urbanistica, Istituto Editoriale Romano, 1969)

Ca si arhitectura moderna, nici Miscarea Moderna nu se prezinta
ca un monolit ideologic si formal; asa cum are radacini
multiple (cuprinse n ceea ce numim arhitectura moderna),
miscarea are si nuclee generatoare multiple (constructivismul
rus, neoplasticismul olandez, Le Corbusier, scoala Bauhaus,
etc.), de unde si arhitecturi diverse, cu scopuri expresive
diferite, nu totdeauna convergente.

De aceea termenul de modernism, cu care MM este uneori
nlocuit, este ntr-o anume msur specios, trimitnd prea cu
usurint la aceeasi categorie de stil, ceea ce - conform
aceluiasi tip de argumentatie folosit anterior pentru cazul
arhitecturii moderne - reprezint o interpretare foarte
reductiv si - ca atare - pgubeste bogtia ideilor si a
rspunsurilor expresive.

Mergnd mna n mna cu ideologia avangardelor artistice ale
secolului al XX-lea, MM reprezinta corespondentul acestora n
arhitectura si este la fel de diversa.

109

2. Programul de avangard al MM
Dupa cum s-a vazut, arhitectura moderna cuprinde mult mai mult
dect MM, si anume toate cautarile care o premerg si o anunta.
De aceea, MM nu trebuie confundata cu arhitectura moderna, ea
este numai nucleul tare, de avangarda al acesteia, caracterizat
prin:
- respingerea vehementa a traditiei n general (a
nvatamntului de arhitectura, a limbajului arhitectural, a
vechii estetici, a societatii traditionale, etc.);
- un nou program estetic: refuzul formelor si limbajelor
traditionale si cautarea de noi limbaje plastice corespondente
celor din celelalte arte;
- ncercarea de gasi noi motivatii si scopuri teoretice pentru
arhitectura: spiritul noii epoci, ,forma urmeaza functiunea,
rationalitatea structurala, frumosul rational derivat din
rationalitatea functiunii, a structurii si a materialelor,
,descoperirea spatiului etc.;
- implicarea arhitectului n social: arhitectura este vazuta ca
o modalitate de rezolvare a problemelor sociale;
- ncercarea de a gasi un nou tip de oras, care sa rezolve
problemele urbane si sociale care urmeaza revolutiei
industriale si cresterii demografice;
- credinta n valabilitatea universala a acestor idei bazate pe
ratiune si pe spiritul noii epoci.
Din Walter Gropius, The New Architecture and the Bauhaus, 1935:
Ne-a fost de ajuns si trebuie s renuntm la reproducerea
stilurilor istorice. n procesul depsirii capriciilor
arhitecturale prin dictatul logicii structurale, am nvtat s
cutm expesia concret a vietii epocii noastre n forme clare
si simplificate cu precizie.
ncepnd din 1928, MM si are si propriul organ de difuzare
prin Congresele Internationale de Arhitectura Moderna (CIAM),
n cadrul carora studiaza si sistematizeaza principalele idei
legate de arhitectura si oras, cele care vor administra
constructia de masa/predominanta de dupa cel de al doilea
razboi mondial.

110
3. Programul estetic
Programul estetic al MM, cel care da nota generala distinctiva
a esteticii moderne, este produsul cautarilor focalizate de
respingerea formelor si mijloacelor expresive folosite n
architecturile anterioare, adecvarea la noile
materiale/tehnologii si la arta abstracta. Noul repertoriu
formal care sa se potriveasca att cu automobilul - considerat
simbolul estetic al noii era tehnologice, al progresului
general, se dovedeste greu de teoretizat, ceea ce face ca el sa
nu fie formulat n literatura de specialitate dect partial. n
principiu, consta n:
1. Folosirea altor elemente de vocabular si de sintax
arhitectural (compozitie) care s le nlocuiasc pe cele
`academice", cum ar fi:
- Elemente de vocabular:
volume geometrice simple, intersectii de volume simple,
planuri simple (neornamentate), stlpi (nu coloane),
scheme de culoare dupa principiile artei moderne, detalii
produse industrial etc.;
- Elemente de sintaxa:
* Nu au fost niciodata formulate n maniera coerenta n care s-
a teoretizat sintaxa ordinelor clasice. Nici nu ar fi fost
posibil sa se formuleze reguli similare, desi diversi arhitecti
au ncercat s-o faca (n virtutea ideii de a le nlocui pe cele
clasice). De aceea, exista mai ales reflexii sporadice,
incomplete asupra subiectului.
* Ele se contureaza mai degraba n opozitie cu sintaxa clasica:
de exemplu, evitarea simetriei este cea mai frecventa si mai
usor de evidentiat, dar ideea lui Frank Lloyd Wright de
,spargere a cutiei (deconstructia geometriei traditionale a
ncaperii), precum si alte principii ale arhitecturii organice
(apartinnd aceluiasi autor) au probabil acelasi punct de
pornire.
Fiecare dintre nucleele generatoare ale MM si formuleaza propria
sintaxa, n concordanta cu principiile care le caracterizeaza si cu
tipul de expresivitate arhitecturala pe care l cauta. De exemplu,
neoplasticistii olandezi nu accepta formele curbe, iar cnd J.J.P.
Oud (unul dintre arhitectii de seama ai MM olandeze) foloseste forme
curbe, aceasta provoaca un fel de excomunicare.

111
* Cele cinci principii ale arhitecturii moderne
reprezinta formularea cea mai coerenta si mediatizata:
cladirea ridicata pe stlpi (pilotis), planul liber,
fatada libera, fereastra n banda, acoperisul-gradina.

Planul liber, n mod special, poate fi considerat ca un principiu
sintactic total nou (care explica multe aspecte ale noii estetici) si
care se traduce prin faptul ca organizarea/ ordinea structurala este
n relativa independenta fata de organizarea/ ordinea spatiala, n
opozitie cu planul-structura (n care cele doua tipuri de
organizare/ ordine, cea structurala si cea spatiala, coincid),
caracteristic arhitecturii traditionale. El devine posibil datorita
folosirii noilor materiale si tehnici constructive. Dar aceasta nu
nseamna ca este folosit permanent si n toate tipurile de cladiri.
Planul liber, desi formulat explicit de Le Corbusier, este anticipat
de cautarile formale ale multor alti arhitecti: de exemplu, multe
dintre ideile arhitecturii organice formulate de Frank Lloyd Wright,
ideea de ,spargere a cutiei, dusa mai departe de neoplasticistii
olandezi etc.

* n general, articulari libere ale volumelor simple care
compun cladirile.
Acest principiu se dovedeste greu de aplicat pe orice tip de cladire.
De aceea, primele tipuri pe care a fost folosit snt cladirile
industriale (care nu se constituisera ca tipuri n perioadele
anterioare), scolile (unde noi principii educationale iau locul celor
traditionale) si vilele de lux (program privilegiat, care totdeauna a
scapat constrngerilor si a constituit terenul de exercitiu al
noilor tendinte expresive).

112
2. Refuzul ornamentului, desi decurge din negarea
repertoriului traditional, capt o exprimare explicit mai
timpurie si o valoare de manifest deosebit.

Adolf Loos (1870-1933) este principalul initiator al acestei
dezbateri polemice, n mod special n articolul ,Ornament si
Crima.




3. Cutarea unor motivatii teoretice ale noului repertoriu:
* prin functiune (Form follows function s-a discutat
anterior) si prin gasirea de noi forme care sa exprime
noile functiuni/programe.
De fapt, motivarea formei prin functiune se dovedeste adeseori
nselatoare n arhitectura moderna. De exemplu, folosirea
acoperisului terasa (acoperis plat, n opozitie cu acoperisul
traditional n panta), care duce la o expresie foarte diferita
a cladirilor s-a dovedit deosebit de nefunctional pentru
climate umede si reci. Ceea ce nseamna ca motorul principal
era mai degraba nevoia de eliberare de vechiul repertoriu
formal si cautarea unei expresii arhitecturale noi, potrivita
cautarilor din artele plastice si noilor materiale si
tehnologii.
* pe calea traditionala: prin gasirea unor scheme de
rapoarte si proportii cu sustinere ntr-o matematica
transcendenta (cazul neoplasticstilor olandezi, ori al
lui Le Corbusier n modulor, etc.)
* prin rationalitatea si expresivitatea constructiva,
economicitate, etc.

113
La o analiza mai atenta a discursului, multe dintre aceste
teoretizari se dovedesc a fi, n fapt, interpretari n limbaj
incisiv si auto-afirmat ca total nou, al unor teme teoretice
deja existente n teoria arhitecturii. Niciunul nu acopera cu
adevarat o teorie estetica n adevaratul sens al cuvntului.
Ceea ce nu nseamna ca rezultatele nu snt perfect coerente si
realmente inovatoare.


4.
Designul industrial

n directa legatura cu aspectul anterior si odata cu invadarea
pietei cu obiecte produse industrial, exista si preocuparea de
a introduce n produsul industrial calitatile estetice pe care
oamenii le atribuiau produsului artizanal, produs care, odata
cu aparitia industriei, intra n criza.
ncercarea de a salva productia artizanala si de a o
organiza pe baza unei noi estetici dateaza de la miscarea
Arts&Crafts (Marea Britanie, jumatatea secolului al XIX-
lea), este preluata de miscarea germana Werkbund (1907),
pentru a-si gasi sensul actual abia n scoala Bauhaus
(1919), care a fost initial un nou tip de scoala de arte
si meserii si abia apoi a nglobat arhitectura n
programa scolara.
Practic, scoala Bauhaus reuneste n jurul personalitatii lui
Walter Gropius arhitecti si diversi alti artisti de avangarda
si creaza ceea ce astazi numim design industrial, ca si un nou
tip de nvatamnt de arhitectura.

114
5. Oraul functionalist/Urbanismul liber
Orasul functionalist lanseaza o alta idee despre oras, cea mai
radicala, ca raspuns la problematica orasului industrial al secolului
al XIX-lea. Ideea se bazeaza pe:
1. Negarea tesutului urban traditional (sistemul strada, piata,
insula) si nlocuirea lui cu o alta formula de oras, o inventie
fara precedent n cultura europeana.
2. Segregarea functionala stricta, urmarind cele patru functiuni
majore:
- locuire
- munca
- loisir (distractie/relaxare de orice fel)
- circulatie
3. Spatiul urban ,explodat nlocuieste spatiul urban traditional
(bine definit formal), propunnd obiecte de sine statatoare (mari
volume construite), care plutesc ntr-un spatiu verde, liber,
relativ nedefinit formal. Acest mod de compunere a orasului este
cunoscut si sub numele de urbanism liber.

Ideile orasului functionalist si ale urbanismului liber au fost puse
sub forma unor principii n urma CIAM-ului din 1933, al carui raport
este cunoscut sub numele de Carta de la Athena si care a devenit
,biblia arhitectilor de dupa cel de al doilea razboi mondial.

115
6. Locuinta
Tema locuintei economice, care sa rezolve gravele probleme sociale
ale orasului industrial si liberal, constituie una dintre problemele
cheie ale cautarilor MM. Este n directa relatie cu tema orasului
functionalist, adica a noului tip de expresie urbana. Toti arhitectii
modernisti au facut studii de tipuri (studii tipologice), au
teoretizat, au inventat, au adus mbunatatiri locuintei ieftine,
pentru marea masa lipsita de mijloace.
Se poate spune ca marele progres al acestui tip de locuinta -
ceea ce se numeste cultura actuala a locuintei - s-a produs
prin aportul lor, ceea ce a reprezentat un mare progres n
cultura arhitecturala si pe care ne bazam nca, chiar daca n
mod critic, selectiv.
Principalele teme legate de acest subiect (cautarea tipologica,
masina de locuit, tipizarea si productia de serie, implicarea
industriei, etc.) vor fi discutate la cursul de anul III, Locuirea
ntre arhitectur si oras).


n concluzie, MM este mai degraba o colectie relativ unitara dect o
reala sinteza a teoriilor si expresiilor arhitecturale novatoare cele
mai radicale, avnd ca numitor comun cteva directii:
un program estetic al carui vocabular se doreste ,revolutionar,
opus oricarei traditii academice;
un program urban reformator, cu o puternica componenta sociala, n
centrul caruia se gaseste locuinta economica/populara, ceea ce l
orienteaza foarte pragmatic - n pofida dimensiunii utopice;
consensul ambelor programe att cu industria moderna (masina), ct
si cu arta de avangarda.

116
7.
Nuclee ale MM
Dupa cum s-a mai spus si veti studia pe parcursul facultatii, n
pofida perceptiei curente, MM nu este nici ea un monobloc ideologic
si formal (asa cum nu este nici arhitectura moderna). Ea este
produsul unor nuclee generatoare, grupuri si/sau personalitati
puternice, care au cautat raspunsuri noi
la problemele pe care epoca le punea n
fata arhitectilor. Dintre aceste grupari
si personalitati evidentiem:

Futuristii italieni (1909,
Manifestul fondator scris de
pictorul Marinetti; arhitecti:
Antonio Sant'Elia)
Neoplasticistii olandezi (1917,
grupul De Stijl: pictorul Piet
Mondrian, arhitectii Theo van
Doesburg si Cornelius van Eesteren,
ebenistul Gerrit Rietveld)
Constructivistii rusi (mai multe
grupuri de avangarda cu
personalitati ca Vladimir Tatline,
Konstantine Melnikov, El Lissitsky; dupa 1925, mai multe grupuri
de avangarda, printre care ASNOVA i grupeaza pe
functionalisti - Ladovsky, Dokoutchaev, Krinsky si El
Lissitsky - iar OSA pe
constructivisti - Moissei
Guinzburg, Alexander Vesnine, Ilia
Golossov, Andrei Bourov, Ivan
Leonidov)
Scoala Bauhaus (Germania,
Dessau/Weimar; mari personalitati:
Walter Gropius, Mies van der Rohe,
Hannes Mayer, Ernst May, fratii
Taut, etc.)
Le Corbusier (1887-1965)

117
MM s-a manifestat prin teorii de tip manifest, incitante si
incitatoare, prin noi teorii despre oras, prin crearea culturii
arhitecturale a locuintei urbane de masa, prin constructii care au
devenit n timp modele (unele tot cu caracter de manifest, cum ar fi
Weissenhof Siedlung, 1927).



n toate aceste domenii - atinse teoretic si practic de
MM - pozitiile de avangard, radicale/revolutionare au
existat n paralel cu pozitiile mai blnd-reformatoare.
De exemplu, n privinta orasului, teoria orasului functionalist
evolueaza n paralel cu teoria engleza a orasului-gradina (care
capata forma si teoretizare mai devreme), cu care - n diverse
cazuri, fuzioneaza. Despre acest subiect se poate consulta HALL,
Peter, Orasele de mine, All, 1999. Oricum, despre toate aceste
aspecte se va mai discuta la diferitele cursuri de istorie si teorie
pe parcursul facultatii.
Chiar si diversii reprezentanti emblematici ai MM au
trecut prin faze diferite, revenind asupra unora dintre
punctele de vedere radicale pe care le-au sustinut la un
moment dat.
Exemplele care se pot da snt multiple. De exemplu, arhitectul Ludwig
Hilbersheimer (urbanist la Bauhaus, unde fondeaza departamentul de
urbanism, apoi la Chicago) este, la nceput adeptul orasului
functionalist desfasurat pe naltime, la care renunta apoi pentru
dezvoltari pe mai mica naltime.
MM cuprinde n general ceea ce reprezint pozitiile cele
mai reformatoare, dar chestiunea nu trebuie privit ca o
schem nediscutabil.
Dar, n ceea ce priveste valabilitatea diferitelor teorii si
cautari, ntre cele doua razboaie mondiale nu a fost timp ca
ideile sa fie verificate cu adevarat.

118
8.
Pretentia demiurgic i universal a MM

Pe de o parte, ideile MM au eliberat gndirea si creatia de
arhitectura de obisnintele profesionale care devenisera
incapabile sa raspunda cerintelor epocii moderne.
Repertoriul formal s-a eliberat de constrngerile
traditionale si agasit noi formule de expresie.
Arhitectura a intrat ntr-o comunicare de alt tip cu
tehnologicul, stimulndu-se reciproc.
S-au gasit formule de locuinta ieftina acceptabile, mult
superioare celor de pna atunci si cu realizare rapida.
S-a creat o retea de transporturi functionala, adaptata
noilor mijloace.

Pe de alt parte, propunndu-si un scop reformator att de
ambitios, cautnd sa gaseasca o noua arhitectura (cladiri si
oras) care sa rezolve att problemele sociale ct si
chestiunile artistice, MM si-a depasit posibilitatile.
Problema principala si viciul de fond al ideilor MM au
constat n pretentia ca ele pot reprezenta solutii cu
caracter general, valori universale, panacee ale
racilelor urbane si sociale. Aceasta nseamna - n final
- un carcter unificator al arhitecturii, care nu tinea
cont de varietatea locala, de modurile de viata diverse
ale comunitatilor cu traditii culturale diferite, de
aspiratiile diferite ale oamenilor.
n mod special negarea vehementa a traditiei istorice si
ideile orasului functionalist, ale urbanismului liber,
mpingeau (direct sau numai n substrat) catre a face
tabula rasa cu tot ceea ce reprezenta acumularea
culturala a omenirii, ceea ce a provocat n timp mari
distrugeri ale fondului construit valoros.
Arhitectul a recuperat situatia de criza n care l
plasase secolul al XIX-lea, dar a sarit n extrema opusa:
s-a crezut un demiurg, care poate organiza, dicta modul
de viata al oamenilor (indivizi si comunitati).

119
Att calitatile ct si viciile noii arhitecturii au iesit n
evidenta abia dupa ce ea s-a generalizat, la scara planetara
chiar, n anii de dupa cel de al doilea razboi mondial.
Arhitectura contemporan este n mare msur cutarea
unor rspunsuri mai adecvate la ceea ce ideile MM nu au
stiut s rspund sau au distrus.
Aceste rspunsuri, care s-au materializat n tendinte
critice diverse - teoretice si practice - se vor studia
n detaliu la cursurile de Perspective teoretice n
arhitectura, Ideologie,teorie, arhitectura, la diferite
cursuri optionale, precum si la atelier n anii care
urmeaz.


D. REALITATEA I REFLECTAREA EI N ISTORIA ARHITECTURII

Incisivitatea si puterea reformatoare a MM a facut ca, n
istoriile arhitecturii, ea sa confiste cumva, sa ocupe abuziv
ntreg teritoriul arhitecturii moderne si sa-i umbreasca
celelalte tipuri de manifestari.
Aceasta se ntmpla si datorita faptului ca primii
istorici ai fenomenului snt oameni implicati n MM, ca
Siegfried Giedion ori Alberto Sartoris, sau foarte
captivati de forta si complexitatea miscarii, ca Bruno
Zevi.
Unele dintre acestea ramn sa fie mentionate ca niste cautari
stilistice de sine statatoare (ca scoala de la Chicago, Arts &
Crafts, Art Nouveau etc.), eventual ca precursoare ale MM.
Altele, cautari si expresii mai moderate, prudent reformatoare,
,evolutioniste sau chiar critice, desi contemporane cu nucleul
tare, revolutionar, de avangarda, au fost multa vreme ocultate.
Cazul arhitectului sloven Josef Plecnic este unul dintre cele
mai flagrante; nici cel al englezului Edward Lutyens nu e
departe, ori arhitectura Art Deco, la care se pot aduga multe
alte exemple.
Cercetarea contemporan nu pridideste s le descopre, s le
pun n lumin calittile, mbogtind si nuantnd astfel
peisajul arhitectural general si aducndu-l mai aproape de o
imagine onest a realittii.

120
Lucrurile snt chiar si mai complicate. Asa cum au fost
definite anterior, arhitectura moderna n general si Miscarea
Moderna ca formula de avangarda a ei, snt fenomene generate de
cultura occidentala si a caror logica constitutiva se gaseste
n dezvoltarea civilizatiei occidentale moderne. Desi au un
continut general care nu poate fi negat, ele raspund unei
problematici care acolo se naste.
Aceasta ar putea explica, de pilda, de ce Constructivismul rus
a avut o mult mai mare portanta n Germania si n vestul
Europei n general, dect n locul genezei sale sau n Romnia,
de care era mai aproape.
Dar chiar si n cadrul societatilor occidentale moderne, nu
toate culturile au reactionat la fel. n cultura engleza, de
pilda, MM prezinta o foarte slaba aderenta; att n plastica
arhitecturala, ct si n proiectarea urbana, ideile acesteia
intra trziu si ntlnesc o puternica reactie critica.
Un alt exemplu: Bauhaus-ul este unul din marile nuclee de
generare si difuzare a MM. n vreme ce cultura arhitecturala
ceha se comporta aproape ca si cum s-ar gasi n focarul german,
aceasta nu se ntmpla de loc cu marea cultura vieneza, care
respinge radicalismul MM, n timp ce promoveaza idei si cautari
arhitecturale proprii (plastica arhitecturala si solutii
urbanistice originale), a caror modernitate si forta snt de
necontestat. Aceasta chestiune este n mod special valabila
pentru fenomenul dintre cele doua razboaie mondiale, deoarece
dupa cel de al doilea razboi mondial lucrurile vor fi mult mai
uniforme peste tot.
n urma cu cincizeci de ani, nici Marea Britanie, nici Austria,
dar nici Cehia nu prea figurau pe ,harta arhitecturii moderne.
n afara faptului ca exprima incapacitatea istoriei
arhitecturii (asa cum s-a scris pna acum) de a urmari o
realitate care este totdeauna mai complexa dect
sistematizarile cu care opereaza uzual istoricul, exemplele
date (doar cteva dintr-o mult mai lunga lista) ne trimit si
catre o alta problema a cercetarii istorice actuale. Problema
este legata de chestiunea culturilor ,minore, adica acele
culturi (printre care si cea romneasca) care nu au participat
cu rol conducator/original sau macar foarte activ la ceea ce
uzual numim evolutia arhitecturii universale. Aceste culturi

121
urmeaza - daca se dovedesc capabile - sa-si gaseasca singure
modalitatea de a-si descrie si explica dezvoltarea
arhitecturala n relatie cu contextul lor istoric specific.
Cum, n mare parte a cazurilor, aceste culturi -
marginale fata de focarele culturale/arhitecturale
europene - au mprumutat din evolutia arhitecturala
occidentala, ele sufera de un complex de inferioritate
care trebuie depasit: urmeaza ca ele sa-si exprime
originalitatea si sa completeze astfel ,marea istorie.
Citatul care urmeaza demonstreaza, pentru arta plastica,
faptul ca aceasta originalitate exista si ca trebuie sa
fie descoperita. Chestiunea este valabila si pentru
arhitectura.
Din Stephan Mansbach, Methodology and Meaning in the Modern Art of
Eastern Europe, conferinta tinuta anul trecut n Bucuresti la
Colegiul Noua Europa:
Numai n ultimii ani cercettorii au nceput s recunoasc sau s
descopere c productia estetic din Europa de est a fost la fel de
crucial pentru evolutia artei moderne din Vest pe ct a fost de
esential pentru nasterea culturilor moderne din est. Totusi, pentru
mai mult de o jumtate de secol, istoria artei moderne a fost
prezentat n Vest - si n linii mari acceptat n Est - ca si cum
cultura avansat a secolului al XX-lea ar fi fost exclusiv definit
de o succesiune de stiluri create la Paris, Munchen, New York ori
Berlin. Discursul care rezult dintr-o astfel de perspectiv devenit
canonic a constrns practica istoriei artei si a restrictionat
aprecierea scopului artei moderne. Prin aceast focalizare ngust
asupra centrelor vestice de creativitate estetic se nchide o
perceptie cu mai mare acuratete istoric asupra bogtiei,
diversittii si complexittii artei moderne clasice create de-a
lungul ntregii Europe (si mai departe). (...) Aceast apreciere
limitat a complexittii creatoare a artei moderne a fost nsotit n
Vest de insistenta dominatoare asupra universalittii modernismului.
Insistenta asupra faptului c stilurile avansate pot fi ntelese n
absolut, fr cunoasterea factorilor determinanti proveniti din
traditiile locale, referintele indigene si semnificatiile contingente
nseamn a izola arta de rezonanta ei mai profund si a o lipsi de
semnificatiile ei mai putin evidente. ntr-adevr, mare parte din
aparatul critic dezvoltat n Vest - care s evalueze arta creat
acolo - a fost incapabil s vad caracterul cel mai distinctiv al
artei moderne din Europa de est si anume, felul eficient n care a
stiut s negocieze ntre universal si particular, ntre local si
transnational.