Roanoke, colonia pierduta

Judiciaristii sau criminalistii stiu ca oamenii nu dispar pur si simplu. Cel putin nu fara a lasa in urma indicii, semne ale trecerii lor printr-un anumit loc. Tocmai de aceea disparitia unei intregi colonii, cu peste 150 de oameni, la inceputurile colonizarii Americii, a ramas un mister pe care si azi arheologi si istorici de renume incearca sa-l rezolve. Pana acum nu s-a gasit o explicatie rationala pentru felul in care o localitate a fost, pur si simplu, stearsa de pe fata pamantului, cu tot cu locuitorii ei, ca si cum nu ar fi existat niciodata.

Speranta unui nou inceput In secolul al XVI-lea in Anglia circulau tot felul de povesti si legende fabuloase despre bogatiile "Noului Continent" : recolte bogate, zacaminte neexploatate si localnici gata sa schimbe kilograme de aur pur pentru un ciob de oglinda sau un sirag de margele colorate, din sticla. Aceste povesti au determinat-o pe regina Elisabeta I sa-i incredinteze unui explorator celebru al vremii, sir Walter Raleigh, misiunea de a pune bazele unei colonii englezesti in America de Nord. Exploratorul avea zece ani la dispozitie, dupa care isi pierdea dreptul de colonizare. Elisabeta I spera ca noua colonie va reumple vistieriile destul de goale ale monarhiei engleze si va fi si o baza militara din care sa se poata coordona atacurile impotriva Spaniei, cea de-a doua mare putere coloniala a vremii. In 1584, cu banii primiti de la regina, sir Walter Raleigh a finantat o prima expeditie, cu doua corabii care, dupa o calatorie plina de peripetii, au reusit sa acosteze intr-un golf linistit, in Carolina de Nord. Au fost trimisi pe tarm exploratori, care au evaluat oportunitatile zonei si au realizat primele contacte cu populatia bastinasa. Dupa mai multe "prospectii" de acest fel, englezii s-au hotarat sa puna bazele coloniei Roanoke, pe insula cu acelasi nume – un petec de pamant impadurit, de 12 kilometri patrati, care era usor de aparat, fiind inconjurat din toate partile de apa. Avand lemn suficient la dispozitie, englezii si-au construit un fort, temandu-se de atacuri din partea populatiei indigene, ca si din partea corsarilor spanioli, care si ei urmareau sa-si intemeieze o colonie in zona. Inca din primele zile de existenta ale coloniei Roanoke au inceput problemele. In primul rand, nava in care erau depozitate proviziile de hrana s-a scufundat, in conditii misterioase. Din provizii nu s-a mai putut recupera nimic. Colonistii s-au descurcat insa, facand schimburi cu indienii bastinasi. Dar, la un moment dat, unul dintre marinari a pretins ca indienii i-au furat un vas de argint. Fara sa stea prea mult pe ganduri, colonistii au facut un "raid de razbunare", atacand un sat de indieni si ucigand de-a valma barbati, femei, copii si batrani. Dupa o zi de la acest atac, marinarul si-a gasit printre bagaje cana de argint, pe care o ratacise. Colonistii au incercat in zadar sa se impace cu indienii, care le devenisera dusmani de moarte.

Prima disparitie Inconjurati de populatia indigena ostila si in criza de alimente, colonistii voiau sa se intoarca in Anglia. Administratorul coloniei, sir Richard Grenville, si-a luat insa cu el doar 20 de marinari si a plecat in Anglia cu singura corabie ramasa intreaga, promitandu-le colonistilor ca se va intoarce in aprilie 1586 cu mai multi oameni si rezerve de hrana. Au ramas in colonie 75 de barbati, care au incercat sa reziste cat mai mult, micsorand treptat ratiile de hrana. Intre timp relatiile cu triburile vecine se inrautatisera atat de mult, incat orice colonist care parasea singur insula risca sa fie ars pe rug sau scalpat. Luna aprilie a anului 1586 – data in care Grenville promisese ca se va intoarce a trecut, fara vreun semn ca mult-asteptatele provizii ar putea sa apara. In disperare de cauza, colonistii ajunsesera sa manance scoarta de copac si moluste crude.

Din fericire pentru ei, prin zona au trecut corabiile unui alt explorator britanic celebru al vremii, sir Francisc Drake, care se intorceau dintr-o expeditie de succes, in zona Caraibe. Drake s-a oferit sa-i ajute pe colonisti sa se intoarca in Anglia. Majoritatea au acceptat oferta. Au ramas insa in urma aproximativ 30 de oameni, care se temeau ca, daca se vor intoarce in Anglia, isi vor pierde privilegiile de "intai-statatori" ai coloniei. Dupa aproximativ o luna, corabiile cu provizii ale lui Grenville au reusit sa ajunga la colonie. Aici insa, nici urma de colonisti. Cei 30 de oameni disparusera ca prin farmec. Nu au ramas in urma nici ramasite umane, nici semne ca s-ar fi purtat vreo lupta cu localnicii. Casele erau neatinse, unele cu mese intinse, cu mancarea uscata pusa pe farfurii. Ca si cum, la un moment dat, toti localnicii ar fi decis sa iasa din fort si sa plece spre nicaieri. Fara sa i se para ceva ciudat, Grenville a lasat 15 oameni in colonie, cu scopul de a o pazi, si s-a reintors in Anglia, pentru a recruta noi colonisti. A reusit sa stranga 121 de oameni care au ajuns la Roanoke in vara anului 1587, constatand ca toti cei 15 oameni lasati sa pazeasca colonia disparusera si ei fara urma.

Blestemul pamantului Deja o parte dintre femeile noilor colonisti incepusera sa se teama, spunand ca locul e blestemat, ca aud si vad prezente stranii noaptea, in padurile care inconjoara fortul. Totusi, avand doar alternativa de a se intoarce in Londra mizera si suprapopulata, colonistii au decis sa ramana. Noul guvernator al coloniei, John White, a restabilit vechile legaturi de prietenie cu indienii din zona, care insa, spunea mai tirziu White, l-au avertizat sa paraseasca insula, "cat mai poate sa o faca", refuzand sa dea alte explicatii. Pe 18 august colonia sarbatorea nasterea primului copil "nativ" – fiica lui White, Virginia. Lucrurile pareau sa se indrepte intr-o directie buna cand, la un moment dat, prin septembrie, aproape toate proviziile coloniei au disparut brusc, peste noapte, neexistand urme ale trecerii vreunor hoti prin zona. Vanatul a disparut cu desavarsire din padurile insulei, unde femeile spuneau ca aud tot mai des vaiete si rasete, in timpul noptii. Colonistii au constatat ca, de fapt, in respectivele paduri nu mai traia niciun animal viu, nicio pasare, nicio taratoare. La sfarsitul lui septembrie, cu putin inainte de a fi recoltate, lanurile cu porumb cultivate de bastinasi s-au uscat, fiind napadite de o ciuperca otravitoare. Colonia, in prag de iarna, era amenintata de spectrul foametei. Singura solutie era ca guvernatorul White sa se intoarca in Anglia, pentru a face rost de noi provizii. Cu doar trei marinari si o corabie destul de subreda, White si-a asumat o misiune aproape sinucigasa – traversarea Atlanticului pe vreme de iarna. De zeci de ori vasul a fost la un pas de scufundare, fiind prins in mijlocul unor furtuni violente. Ajuns cu greu in Anglia, desi avea suficienti bani, White nu a mai gasit niciun marinar suficient de nebun sa faca o calatorie spre "lumea noua" in timpul iernii. Deci a trebuit sa astepte pana in primavara lui 1588, cand a angajat un corsar britanic, cu doua veliere de mici dimensiuni. Acesta insa nu a facut din ajungerea la Roanoke o prioritate, preferand sa captureze toate navele spaniole intalnite pe drum, jefuindu-le si omorandu-le echipajul. Pana cand corsarul angajat de White a avut ghinionul sa dea peste o mini-flota spaniola. Majoritatea corsarilor britanici au murit in timpul bataliei navale, "patronul" expeditiei scapand ca prin minune cu viata. Ramas cu cele doua corabii, pradate de spanioli, White s-a intors in Anglia, pentru ca nu mai avea proviziile pe care le promisese colonistilor. Si cum nu mai avea nici bani, a reusit sa stranga fonduri pentru o viitoare expeditie abia dupa doi ani, in 1590. Pe 18 august 1590 velierele lui White au reusit sa ajunga pe tarmurile insulei Roanoke. Insula parea insa "teritoriu virgin", nemaiexistand nicio urma a trecerii omului prin aceasta zona. Cei 115 colonisti lasati aici de White disparusera fara urma. Nu s-a gasit nici macar un schelet, un singur fragment de os uman. De fapt disparuse cu totul si colonia – vechiul loc unde se ridicase fortul era acum acoperit de o vegetatie abundenta. Nu se mai vedea nimic, nici macar din fundatia cladirilor. In trei ani o localitate, impreuna cu locuitorii sai, a disparut ca si cum nu ar fi existat niciodata.

De mai bine de 500 de ani, istoricii si arheologii americani incearca, fara succes, sa lamureasca misterele "coloniei pierdute" Roanoke. Si in afara de teorii S.F. – care pleaca de la un virus care ar fi cauzat o sinucidere in masa, pana la existenta unor spirite malefice care bantuie padurile de pe insula – o explicatie stiintifica, solida, care sa stea in picioare nu a fost inca gasita.