Referat DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI Dimensiunea Religioasa a Existentei Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale

din ra saritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. Ince pand cu secolul al XVII-lea, limba slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana. In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti credincio sii. Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzand invataturi mora le dezvoltate pe marginea textuluui biblic) si pravilele(corpuri de legi). Actel e de cultura din cele 3 tari romane demonstreaza ca mentalitatea religioasa, car acteristica Evului Mediu este dominanta. Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia si Vasile Lupu, in Moldova, au marcat inceputul unei epoci de inviorare cultura la. Pin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod mo ldovean ajuns mitropolit al Kievului, cartile religioase se raspandesc si contri buie la unificarea limbii romane literare. Zorii literaturii religioase poata as tfel amprenta cartilor religioase care au iesit din aceste tipografii. Religia e ste o componenta importanta a culturii unui popor. Sentimentul religios se manif esta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei. In biserica, legat ura cu Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o anumita rand uiala. Insa credinta se oglindeste si in afara institutiei ecleziale, in modul d e a gandi al oamenilor, in comportament, in modul de a se exprima, in obiceiuril e lor, in ceea ce creeaza: in arhitectura,in arte plastice, in muzica, in litera tura. Componenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premod erna. In Evul Mediu, crestinismul, care fusese adoptat timpuriu de stramosii rom anilor, devine o religie bazata pe carte. Cuvantul scris-mai intai, manuscris, a poi tiparit- circula prin intermediul cartilor de cult in limba slavona. De ce n u in romana? Pentru ca traducerea cartilor de cult grecesti a fost determinata d e nevoia Bizantului de a crestina popoarele slave. In acest scop, Chiril si Meto diu au trades Biblia si cartile liturgice in slavona si le-au facut sa circule i n tot spatial sud-est european. Religia si literatura dezvolta, incepand cu seco lul al XVI-lea, un palier comun, in care prelati si carturari contribuie la mode larea limbii romane in dorinta de a da glas credintei. La acest palier participa si cultura populara, prin componenta religioasa, crestinismul popular, si prin creatia folclorica. Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII poate fi abordata la nivelul culturii carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literat urea) si la nivelul culturii populare (crestinism popular si folclor). Inceputur ile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om sim plu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel di ntai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cul t in limba romana. Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitat ii prin cuvant in limba noastra, chiar daca timida, aproape insesizabila la ince put. Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filtre a dogmei cresti ne si a cartilor sfinte; unul este cel al identitatii si al culturii colective, altul al identitatii si al culturii individuale. Dimensiunea religioasa a existe ntei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii , apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura r eligioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. Cultura roma neasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric. Intre cele 3 zone de cultura si cei care participala la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari, determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. Primele forme de manifestare ale culturii roma nesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de nece sitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta. Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exp rimarea sentimentului religios. Biblioteca crestinismului contine doua compartim ente: cel destinat spatiului eclezial (literatura patristica, liturgica, apologe tica, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca) si cel destinat spatiului e xtraeclezial (pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine si edific

arii duhovnicesti a bunului crestin , legata de religia traita- Biblia, rugaciun i zilnice, cantari bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltirea, cat ehismul; pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, scrieri apoc rife, creatii hagiografice, literatura mistico-ascetica, calendare, literatura m oral-edificatoare, literatura culta de inspiratie religioasa). Mentalitatea medi evala: homo religious Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, trai nd in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus , care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte. Omul medieval vede lumea ca pe o c reatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razbo aiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori c a interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupun e recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si peoti, astro logii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca unsul lui Du mnezeu pe pamant . Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciu ma, catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de seceta si foam ete, razboaie ce dureaza uneori zeci de ani. Toate genereaza sentimentul de inst abilitate a lumii si nesiguranta a vietii. Religia oficiala si autoritatea biser icii coexista cu crestinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat super stitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturii. Emanc iparea limbii romane: mitropolitul Varlaam Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de in troducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mit ropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a lim bii romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje rema rcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta: Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pen tru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos aceste cuvin te, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lu crul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi s a auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se sim ta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor rataciti sa se intoar ca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele , cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; stri ga tuturor de toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, sarac ilor; striga sa-si aduca aminte de moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata, odihna, veselia intr u imparatia cea de sus a ceriului. Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagin i cu valente literare din cultura noastra, un exemplu elocvent constituindu-l ac est pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase: Cand petreace omul in fum, atunci-i lacrameaza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa iz voara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatat e dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pac atelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atu nce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai i spravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste fumuroase si inselatoare lucruri, aceluia-i ias te mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor trupului.. Primul nos trum poet: mitropolitul Dosoftei Continuator al lui Varlaam este mitopolitul Dos oftei, inscaunat la numai cativa ani dupa retragerea din functie a predecesorulu

i sau. Cunoscator al mai multor limbi, Dosoftei a tiparit numeroase traduceri, i mbogatind literatura religioasa nu numai cu cele mai populare carti de lectura i n acest domeniu (Psaltirea in versuri, Vietile sfintilor), dar si cu texte de ri tual, de slujba bisericeasca (Liturghia, Molitvenicul, Octoihul), pe care le-a p ublicat, pentru prima oara, in limba romana. A fost unul dintre cei mai mari car turari din trecutul nostru, fiind primul poet national, primul versificator al P saltirii n tot Rasaritul ortodox, primul traducator din literatura dramatica uni versala si din cea istorica n romaneste, primul traducator al cartilor de sltijb a n romaeste n Moldova, primul carturar roman care a copiat documente si inscrip tii, unul dintre primii cunoscatori si traducatori din literatura patristica si post patristica la noi si care a contribuit la formarea limbii literare romanest i. Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oara n romaneste, Istoriile lui H erodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mantuirea paca tosiior a lui Agapie Landos si fragmente din Viata si minunule Sf. Vasile cel No u. Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament facuta de Nicola e Milescu, care s-a tiparit la Bucuresti, n 1688. n timp ce se afla n exil n Pol onia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisa de poetul cretan G heorghe Hortatzis (nceputul sec. XVII), inspirata, la randul ei, din piesa Orbec che a italianului Giraldi, pastrta fragmentar (154 de versuri); ncepe acum si tr aducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se pastreaza 4 capitole din cartea I). La rugamintea patriarhului loachim al Moscovei si a mitropolitului Varlaam lasi nski al Kievului, a tradus din greceste n slavo-rusa mai multe lucrari teologice : Scrisorile Sfantului Ignatie Teoforul, Constitutiile Sfintilor Apostoli, Istor ia bisericeasca si privire mistica a patriarhului Gherman I al Constantinopolulu i (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog mpotriva ereziilor, si despre credinte n oastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvantari (Margaritare) ale unor Sfi nti Parinti (34 ale Sf. loan Gura de Aur). Tot acum a alcatuit, n slavo-rusa, o culegere de texte patristice si liturgice despre prefacerea Sfantelor Daruri. Ta lmacind Psalmii lui David, Dosoftei realizeaza nu doar o simpla traducere, ci si o prelucrare a lor, desi s-a izbit de insuficientele mijloace de expresie liter ara pe care le putea oferi atunci limba romana. Cu toate ca versul sau este inca stangaci, cand ia ca model versul popular, limba stihurilor lui devine imediat curgatoare, muzicala si ritmica. Unii din psalmii tradusi in versuri de Dosoftei au devenit, prin larga lor circulatie, colinde religioase sau cantece de stea, ca Psalmul 46: Limbile sa salte/Cu cantece nalte/ Sa strige-n tarie/ Glas de buc urie./ Laudand pre Domnul,/ Sa cante tot omul./Domnul este tare,/ Este-mparat ma re/Preste tot pamantul /Si-s tane cuvantul./Supusu-ne-au gloate/ Si limbile toat e,/ De ni-s supt picioare/ Limbi de pre supt soare./Alesu-s-au sie/ Parte de mos ie/ Tara cea dorita./ Carea-i giuruita/ Lui Iacov iubitul, /Ce-i tane cuvantul./ Mila sa-s arate/ Cea de bunatate/ Spre noi, ticalosii,/ Precum ne spun mosii./ P re varvuri de munte/ S-aud glasuri multe/ De bucine mare,/ Cu nalta strigare,/ C a s-au suit Domnul./ Sa-l vaza tot omul./ Cantat n laute,/ n zacaturi multe,/ Ca ntat pre-mparatul,/ Ca nu-i ca dans altul./ Sa domneasca-n lume,/ Cu svantul sau nume./ Dosoftei apeleaza la modelul poeziei populare, astfel incat psalmii sa f ie accesibili ascultatorilor, usor de inteles, de cantat in biserica si de memor at. Psaltirea cuprinde toata gama trairilor umane indreptate spre planul transce ndent si, totodata, recupereaza realitatea romaneasca asemanatoare celei biblice . Biserica devine o institutie eficienta de raspandire a limbii romane, de la sl ujitorii cultului pana la cel din urma credincios. Tipariturile religioase au co ntribuit, in primul rand, la introducerea limbii romane in biserica, inlocuind l imba slavona in care se oficia serviciul divin. Marile reforme in acest domeniu le-au infaptuit Dosoftei, in Moldova si Antim Ivireanul in Muntenia. In al doile a rand, cartile religioase au influentat fomarea limbii romane literare. De la d iaconul Coresi, cel care a ridicat dialectul muntean la rangul de limba literara , pana la mitropolitii Varlaam, Simion Stefan, Dosoftei si Antim Ivireanul, toti s-au staduit sa caute forma cea mai limpede si mai armonioasa a limbii, care sa fie inteleasa in toate tinuturile romanesti. Nota de religiozitate, prezenta pr etutindenti in cartile bisericesti, se regaseste si in filele letopisetelor reda ctate de boierii moldoveni. Astfel, cronicarul Grigore Ureche, relatand despre o lupta, scrie: Zic unii sa se fi aratat lui Stefan Voda sfantul mucenic Procopie

, imbland deasupra razboiului calare si intr-armat, ca un viteaz fiind intr-ajut oriu lui Stefan Voda si dand valva ostirii lui. Miron Costin: Mentalitatea relig ioasa a avut influenta si asupra umanistului Miron Costin, continuatorul lui Gig ore Ureche. Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-o perioada cand poe zia nu era deloc o indeletnicire obisnuita. Poemul filosofic Viata Lumii a fost scris cand Miron Costin avea 40 de ani. Poezia are un moto extras din Ecleziast: vanitas vanitatum et omnia vanitas (desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte) care concentreaza tema poemului larg raspandita in literatura universa la, aceea a sortii alunecoase (Fortuna labilis) care nu poate fi stapanita. Viat a omului este comparata cu o ata subtire care se poate rupe oricanna filosofica: existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune pentru ca binele este telul suprem al omului. Creatie de inspiratie religioasa, Viata lumi i exprima un pesimism fara leac, prevazand surparea inevitabila a intregii omeni ri. Arta oratoriei religioase: mitropolitul Antim Ivireanul Prin predicile sale ( Didahiile ) rostite de la inaltimea amvonului Mitropoliei din Bucuresti, unde erau ascultate cu mare interes, Antim Ivireanul se apropie sensibil de literatur a. Desi imitau stralucitele omilii (cuvantari religioase) ale bisericii, predici le mitropolitului au multe parti originale. Preocupat de viata morala a credinci osilor, el surprinde slabiciunile si excesele contemporanilor pe care, dupa mode lul Sf. Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), se simte dator sa le indrepte. Antim nu este prin Didahii numai un teolog, ci si un indrumator care prin mijloacele arte i oratorice incearca sa patrunda in inima celor rataciti si sa-i aduca pe calea cea dreapta. El afirma cu hotarare deptul pastorului de a veghea asupra credinci osilor sai, ale caror suflete ii sunt date in paza de Dumnezeu. Predicile mitrop olitului (in numar de 28, la care se mai adauga 7, ocazionale) sunt construite d upa un plan riguos. Ele se deschid cu o introducere in subiect, care se continua cu un exordiu (enuntarea sumara a continutului), urmat de o tratare (plina de t alcuri alegorice) si finalizat printr-o incheiere. Procedeele artei oratorice a lui Antim sunt cele ale retoricii clasice: comparatia, antiteza, interogatia ret orica. Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia cel or care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant est e hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pun e omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintot deaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evol utiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credin ta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.