8.

Retele
8.0 Introducere Acest capitol ofera o privire de ansamblu asupra principiilor, standardelor si scopurilor unei retele. Urmatoarele tipuri de retele vor fi discutate in acest capitol: Retea locala (LAN) Retea de mare intindere (WAN) Retea fara fir (WLAN)

Diferitele tipuri de topologii, protocoale si modele logice, cat si hardware-ul necesar pentru a crea o retea vor fi expuse in acest capitol. Vor fi acoperite subiecte de configurare, depanare si intretinere preventiva. De asemenea veti invata despre software-ul folosit in retea, metode de comunicare si relatii hardware. Dupa parcurgerea acestui capitol, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Explicarea principiilor retelisticii. Descrierea tipurilor de retele. Descrierea conceptelor si a tehnologiilor de baza in retelistica. Descrierea componentelor fizice ale unei retele. Descrierea topologiilor si a arhitecturilor folosite in retelele locale de calculatoare. Identificarea organizatiilor de standardizare. Identificarea standardelor Ethernet. Explicarea modelelor de date OSI si TCP/IP. Descrierea modului de configurare a unei placi de retea si a unui modem. Identificarea numelor, scopurilor si caracteristicilor altor tehnologii folosite pentru stabilirea conectivitatii. Identificarea si aplicarea tehnicilor obisnuite de intretinere preventiva pentru retele. Depanarea unei retele.

8.1 Explicarea principiilor retelisticii Retelele sunt sisteme constituite din legaturi. Site-urile web care permit indivizilor sa se conecteze la paginile altor utilizatori se numesc site-uri de retele sociale. Un set de idei inrudite poate fi numit o retea conceptuala. Conexiunile pe care dumneavoastra le aveti cu toti prietenii dumneavoastra pot fi numite reteaua dumneavoastra personala. Urmatoarele retele sunt folosite zilnic: Sistemul postal Sistemul telefonic Sistemul de transport public Reteaua de calculatoare a unei companii Internetul

Calculatoarele pot fi conectate in retele pentru a partaja date si resurse. O retea poate fi foarte simpla, formata din doua calculatoare conectate printr-un singur cablu sau poate fi complexa, formata din sute de calculatoare conectate la echipamente care controleaza fluxul informatiei. Retelele de date convergente pot include calculatoare obisnuite, cum ar fi PC-urile si serverele, precum si echipamente cu functii mai specifice, incluzand imprimante, telefoane, televizoare si console de jocuri. Toate retelele de date, voce, video si cele convergente partajeaza informatii si folosesc diferite metode pentru a directiona fluxul acestora. Informatia dintr-o retea se deplaseaza

dintr-un loc in altul, uneori urmand cai diferite pentru a ajunge la destinatia dorita. Sistemul de transport public este similar unei retele de date. Masinile, camioanele si alte vehicule reprezinta mesajele care circula prin retea. Fiecare sofer defineste un punct de plecare (sursa) si un punct de sosire (destinatie). In interiorul sistemului exista reguli, cum ar fi indicatoarele stop si semafoarele care controleaza fluxul de la sursa la destinatie. Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Definirea retelelor de calculatoare. Explicarea beneficiilor retelisticii.

Definirea retelelor de calculatoare 8.1.1 O retea de calculatoare este o colectie de statii conectate prin echipamente de retea. O statie este orice echipament care trimite sau primeste informatii intr-o retea. Perifericele sunt echipamentele care sunt conectate la statii. Unele echipamente pot avea rol de statii sau de periferice. De exemplu, o imprimanta conectata la laptopul dumneavoastra care este in retea are rol de periferic. Daca imprimanta este conectata direct la un echipament de retea, de exemplu un hub, switch sau router, are rolul unei statii. Retelele de calculatoare sunt folosite la nivel global in companii, acasa, in scoli si agentii guvernamentale. Multe din aceste retele sunt interconectate prin Internet. Mai multe tipuri de echipamente diferite se pot conecta la o retea: Calculatoare desktop Laptop-uri Imprimante Scannere PDA-uri Smartphone-uri Servere de fisiere/imprimare

O retea poate partaja diverse tipuri de resurse: Servicii, cum ar fi printarea sau scanarea Spatiu de stocare pe echipamente externe, cum ar fi hard disk-uri sau discuri optice. Aplicatii, cum ar fi bazele de date

Puteti folosi retelele pentru a accesa informatii stocate pe alte calculatoare, pentru a imprima documente folosind imprimante partajate sau pentru a sincroniza calendarul intre calculatorul si Smartphone-ul dumneavoastra. Echipamentele de retea sunt interconectate folosind o varietate de conexiuni: Conexiune prin cupru Foloseste semnale electrice pentru a transmite date intre echipamente Conexiune prin fibra optica Foloseste fire din sticla sau plastic, denumite si fibre, pentru a transporta informatie sub forma de impulsuri luminoase

Conexiune fara fir (Wireless) Foloseste semnale radio, tehnologie infrarosu (laser) sau transmisii prin satelit Explicarea beneficiilor retelisticii

8.1.2 Beneficiile calculatoarelor si ale altor echipamente aflate intr-o retea includ costuri reduse si productivitate sporita. In cadrul retelelor, resursele pot fi partajate, ceea ce implica reducerea duplicarii si a coruptiei datelor. Este nevoie de mai putine echipamente periferice Figura 1 prezinta faptul ca multe echipamente pot fi conectate la o retea. Nu este nevoie de cate o imprimanta, scanner sau echipament de backup pentru fiecare calculator din retea. Mai multe imprimante pot fi plasate intr-o locatie centrala si apoi partajate intre utilizatorii retelei. Toti utilizatorii trimit documente de imprimat catre serverul central de imprimare care administreaza cererile. Serverul de imprimare poate distribui cererile catre mai multe imprimante sau le poate pastra intr-o coada pe cele care au nevoie de o anumita imprimanta. Posibilitati sporite de comunicare Retelele ofera diverse unelte de colaborare care pot fi folosite de diferiti utilizatori pentru a comunica unii cu altii. Uneltele de colaborare online includ e-mail, forumuri si chaturi, voce si video, mesagerie instanta. Folosind aceste instrumente, utilizatorii pot comunica cu prietenii, familia si colegii. Evitarea duplicarii si coruperii fisierelor Un server administreaza resursele din retea. Serverele stocheaza date si le partajeaza cu utilizatorii dintr-o retea. Datele confidentiale pot fi protejate si partajate numai cu utilizatorii care au permisiunea de a accesa acele date. Software pentru urmarirea documentelor poate fi folosit pentru a preveni suprascrierea sau modificarea fisierelor care sunt accesate si de mai multi utilizatori simultan. Costuri mai mici de licentiere Licentele pentru aplicatii pot avea costuri ridicate pentru calculatoare individuale. Multi producatori software ofera licente pentru retele, care pot reduce dramatic costurile. Aceasta licenta de retea permite unui grup de persoane sau unei intregi organizatii sa foloseasca aplicatia platind o singura taxa. Administrare centralizata Administrarea centralizata reduce numarul de persoane de care este nevoie pentru a administra echipamentele si datele din retea, reducand timpul si costurile companiei. Nu este nevoie ca utilizatorii individuali ai retelei sa isi administreze datele si echipamentele. Un administrator poate controla datele, echipamentele si permisiunile utilizatorilor din retea. Realizarea backup-ului datelor este mai usorara deoarece acestea sunt stocate intro locatie centrala. Conservarea resurselor Procesarea datelor poate fi distribuita pe mai multe calculatoare pentru a evita cazul in care un calculator este supraaglomerat cu taskurile de procesare. 8.2 Descrierea tipurilor de retele Retelele de date evolueaza continuu in ceea ce priveste complexitatea, gradul de utilizare si proiectarea. Pentru a discuta despre retele, diferitelor tipuri de retele li se asociaza nume diferite. O retea de calculatoare este identificata prin urmatoarele caracteristici specifice: Raza de acoperire Modul de stocare a datelor Modul de administrare a resursele Modul de organizare a retelei Tipul de echipamente de retea folosite Mediul folosit pentru conectarea echipamentelor

Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Descrierea unei retele locale (LAN). Descrierea unei retele de mare intindere (WAN). Descrierea unei retele fara fir (WLAN). Explicarea conceptului de retele peer-to-peer (P2P). Explicarea conceptului de retele client/server.

Descrierea unei retele locale (LAN) 8.2.1 O retea locala (LAN) se refera la un grup de echipamente interconectate care se afla sub o administrare comuna. In trecut, retelele locale erau considerate retele mici care existau intr-o singura locatie fizica. Desi retelele locale pot fi mici, de exemplu o retea instalata acasa sau intr-un birou mic, in timp definitia unui LAN a evoluat pentru a include si retelele locale interconectate formate din sute de dispozitive instalate in mai multe cladiri si locatii. Lucrul important ce trebuie retinut este ca toate retelele locale dintr-un LAN se afla sub aceeasi administrare care controleaza securitatea si politicile de control al accesului care sunt aplicate in acea retea. In acest context, cuvantul "local" din "retea locala" se refera mai degraba la controlul local consecvent decat la apropierea fizica intre echipamente. Echipamentele dintr-o retea locala pot fi apropiate fizic dar acest lucru nu este o cerinta efectiva. Descrierea unei retele de mare intindere (WAN) 8.2.2 Retelele de mare intindere (WAN-uri) conecteaza retele locale (LAN-uri) aflate in locatii geografice separate. Cel mai simplu exemplu de WAN este Internetul. Internetul este o retea WAN de mari dimensiuni care este formata din milioane de retele locale interconectate. Furnizorii de servicii de telecomunicatii (Telecommunications service providers - TSP) sunt utilizati pentru a interconecta aceste retele aflate in locuri diferite. Descrierea unei retele fara fir (WLAN) 8.2.3 Intr-o retea locala traditionala, echipamentele sunt conectate folosind cablu de cupru. In unele medii, e posibil ca instalarea cablurilor de cupru sa nu fie practica sau sa fie chiar imposibila. In aceste situatii, sunt utilizate dispozitive wireless pentru a transmite si a primi date folosind unde radio. Aceste retele se numesc retele fara fir (Wireless LANs - WLANs). Ca si intr-o retea locala, intr-un WLAN se pot partaja resurse cum ar fi fisiere si imprimante si se poate accesa Internetul. Intr-un WLAN, echipamentele wireless se conecteaza la puncte de acces din zona lor. Punctele de acces sunt de obicei conectate la retea folosind cabluri de cupru. In loc sa fie nevoie de cabluri de cupru pentru toate statiile din retea, doar punctul de acces wireless este conectat la reteaua cu cablare de cupru. Raza de acoperire pentru un WLAN poate fi mica si limitata la o camera sau poate fi mai mare. Explicarea retelelor de tip peer-to-peer (P2P) 8.2.4 Intr-o retea peer-to-peer, echipamentele sunt conectate direct unele la altele fara alte dispozitive de retea intre ele. In acest tip de retea, fiecare echipament are capabilitati si responsabilitati. Utilizatorii individuali sunt responsabili de resursele personale si pot decide ce date si echipamente partajeaza. Deoarece utilizatorii individuali sunt responsabili cu resursele calculatoarelor lor, nu exista un punct central de control si administrare in retea. Retelele peer-to-peer functioneaza cel mai bine in medii care au pana la zece calculatoare. Deoarece utilizatorii individuali isi controleaza calculatoarele, nu este necesara angajarea unui administrator de retea.

Retelele peer-to-peer au mai multe dezavantaje: Nu exista o administrare centralizata a retelei ceea ce ingreuneaza determinarea persoanei care controleaza resursele din retea. Nu exista securitate centralizata. Fiecare calculator trebuie sa foloseasca masuri de securitate pentru protectia datelor. Cu cat numarul de calculatoare conectate creste, devine din ce in ce mai dificila si complexa administrarea retelei. Nu exista stocare centralizata a datelor. Trebuie mentinute backup-uri separate ale datelor. Responsabilitatea cade in sarcina utilizatorilor individuali.

Retele peer-to-peer exista in cadrul retelelor actuale de dimensiuni mai mari. Chiar si intr-o retea mai mare, utilizatorii pot partaja resurse direct cu alti utilizatori fara a folosi un server dedicat. Acasa, puteti organiza o retea peer-to-peer daca aveti mai multe calculatoare. Puteti partaja fisiera cu alte calculatoare, puteti trimite mesaje intre calculatoare si puteti imprima documente folosind o imprimanta partajata. Explicarea retelelor de tip client/server 8.2.5 Intr-o retea client/server, clientul cere informatii si servicii din partea serverului. Serverul ofera clientului informatiile sau serviciile solicitate. Serverele dintr-o astfel de retea realizeaza de obicei diverse procesari pentru masinile client - de exemplu, cautarea intr-o baza de date inainte de a trimite clientului inregistrarile cerute. Un exemplu de retea client/server il constituie mediul corporatist in care angajatii folosesc serverul de e-mail al companiei pentru a trimite, primi si stoca e-mailuri. Clientul de e-mail de pe calculatorul unui angajat trimite o cerere catre server pentru a descarca eventualele e-mailuri necitite. Serverul raspunde trimitand e-mailurile solicitate catre client. Intr-un model client/server, serverele sunt intretinute de catre administratori de retea. Backup-urile de date si masurile de securitate sunt implementate de administratorul de retea. Administratorul de retea controleaza de asemenea accesul utilizatorilor la resursele din retea. Toate datele dintr-o retea sunt stocate pe un server centralizat de fisiere. Imprimantele partajate din retea sunt de asemenea administrate de un server centralizat de imprimare. Utilizatorii retelei care detin drepturile de acces necesare pot accesa atat datele cat si imprimantele partajate. Fiecare utilizator trebuie sa aiba un nume si o parola autorizate pentru a avea acces la resursele retelei pe care au permisiunea sa le foloseasca. Pentru protectia datelor, administratorul trebuie sa realizeze un backup de rutina al tuturor fisierelor de pe servere. Astfel, daca unul din calculatoare se strica sau datele sunt pierdute, administratorul poate cu usurinta sa recupereze datele pe baza unui backup recent. 8.3 Descrierea conceptelor si a tehnologiilor de baza in retelistica Ca tehnician va trebui sa configurati si sa depanati calculatoarele dintr-o retea. Pentru a configura eficient un calculator din retea, trebuie sa intelegeti adresarea IP, protocoalele si alte concepte de retelistica. Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Explicarea conceptelor de latime de banda si transmisie de date. Descrierea adresarii IP. Definirea DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol). Descrierea protocoalelor si a aplicatiilor folosite pe Internet. Definirea ICMP.

Explicarea conceptelor de latime de banda si transmisie de date 8.3.1 Latimea de banda (bandwidth) reprezinta cantitatea de date care poate fi transmisa intr-o perioada fixa de timp. Cand datele sunt transmise intr-o retea de calculatoare, acestea sunt impartite in bucati mai mici numite pachete. Fiecare pachet contine un header. Headerul reprezinta informatii adaugate la fiecare pachet, incluzand sursa si destinatia pachetului. De asemenea contine informatii care descriu modul in care vor fi rearanjate pachetele la destinatie. Latimea de banda determina cantitatea de informatie care poate fi transmisa. Latimea de banda este masurata in biti pe secunda si foloseste de obicei urmatoarele unitati de masura: bps biti pe secunda Kbps kilobiti pe secunda Mbps megabiti pe secunda

NOTA: Un byte contine 8 biti si se noteaza cu un B mare. Un MBps are aproximativ 8 Mbps. Figura 1 prezinta o analogie intre latimea de banda si o autostrada. In cazul autostrazii, masinile si camioanele reprezinta date. Numarul de benzi ale autostrazii reprezinta numarul de masini care pot circula simultan pe autostrada. O autostrada cu opt benzi poate suporta de patru ori mai multe masini decat o autostrada cu doua benzi. O retea suporta trei moduri de transmisie a datelor: simplex, half-duplex sau full-duplex. Simplex Simplex, intalnit si sub numele de transmisie unidirectionala, este o singura transmisie intrun singur sens. Un exemplu de transmisie simplex este semnalul care este transmis de catre o statie TV catre televizorul dumneavoastra. Half-Duplex Cand datele circula pe rand intr-o anumita directie tipul de transmisie folosit este halfduplex. Folosind transmisie half-duplex, canalul de comunicatie permite alternarea conexiunii in doua directii, dar nu simultan. Statiile radio de emisie-receptie, cum ar fi cele ale politiei sau ale ambulantelor, functioneaza folosind transmisii half-duplex. Cand apasati butonul microfonului pentru a transmite, nu auziti persoana de la celalalt capat. Daca ambele persoane incearca sa vorbeasca in acelasi timp, nici o transmisie nu va ajunge la destinatie. Full-Duplex Cand datele pot circula simultan in ambele directii, inseamna ca este folosita o transmisie full-duplex. Desi datele circula in ambele directii, latimea de banda este masurata numai intr-o directie. Un cablu de retea care functioneaza in mod full-duplex la o viteza de 100 Mbps are o latime de banda de 100 Mbps. O conversatie telefonica este un exemplu de comunicatie full-duplex. Ambele persoane pot vorbi si pot asculta in acelasi timp. Tehnologiile full-duplex folosite in retelistica cresc performanta retelei deoarece datele pot fi trimise si primite in acelasi timp. Tehnologiile broadband permit transmisia simultanta pe acelasi cablu a mai multor semnale. Tehnologiile broadband ca linia digitala de conexiune (DSL) si cablu folosesc modul full-duplex. Folosind o conexiune DSL, de exemplu, utilizatorii pot descarca date pe calculator si pot purta o convorbire telefonica in acelasi timp. 8.3.2 Descrierea adresarii IP

O adresa IP este un numar folosit pentru a identifica un echipament intr-o retea. Fiecare echipament dintr-o retea trebuie sa aiba o adresa IP unica pentru a putea comunica cu celelalte echipamente. Dupa cum am notat in prealabil, o statie este un echipament care trimite sau primeste informatii in retea. Echipamentele de retea sunt dispozitive care transporta datele in retea si pot fi huburi, switchuri sau routere. Intr-un LAN, fiecare statie si echipament de retea trebuie sa aiba o adresa IP din cadrul aceleiasi retele pentru a putea comunica intre ele. Numele si amprentele unei persoane nu se schimba de obicei. Acestea ofera o eticheta sau adresa pentru aspectul fizic al persoanei - corpul. Adresa unei persoane, pe de alta parte, este strans legata de domiciliul sau. Aceasta adresa se poate schimba. Pe o statie, adresa Media Access Control (MAC- explicata mai jos) este atribuita placii de retea si este denumita adresa fizica. Adresa fizica nu se schimba, indiferent de locul in care statia este plasata in cadrul retelei asa cum amprentele raman neschimbate indiferent de unde se duce persoana respectiva. Adresa IP este asemanatoare cu adresa postala a unei persoane. Ea este cunoscuta sub numele de adresa logica deoarece este atribuita pe baza locatiei statiei. Adresa IP, sau adresa de retea, depinde de reteaua locala si este atribuita fiecarei statii de catre administratorul de retea. Procesul este similar cu atribuirea de catre autoritatile locale a adreselor de strazi pe baza descrierii logice a orasului sau satului si a cartierului. Adresa IP este formata din 32 de cifre binare (unu si zero) sau biti. Este dificil pentru oamenii sa citeasca o adresa IP in forma binara asa ca cei 32 de biti sunt grupati in bucati de 8 biti, numite octeti. O adresa IP, chiar si in acest format grupat, este greu de citit, scris si tinut minte; astfel, fiecare octet este reprezentat ca valoarea sa zecimala, separat de ceilalti octeti printr-un punct. Acest format se numeste notatie zecimala cu punct. Cand unei statii i se configureaza adresa IP, aceasta adresa este scrisa in notatie zecimala, de exemplu 192.168.1.5. Imaginati-va ca ar trebui sa scrieti echivalentul binar pe 32 de biti: 11000000101010000000000100000101. Daca un singur bit este gresit, adresa va fi diferita si statia nu va putea comunica in retea. Adresa IP logica de 32 de biti este un tip de adresare ierahica si este compusa din doua parti. Prima parte identifica reteaua si a doua parte identifica statia din retea. Ambele parti sunt necesare pentru a obtine o adresa IP valida. De exemplu, daca o statie are adresa IP 192.168.18.57, primii trei octeti, 192.168.18, reprezinta partea de retea a adresei si ultimul octet, 57, identifica statia. Acest tip de adresare este cunoscut drept adresare ierarhica, deoarece partea de retea indica reteaua in care se afla fiecare statie. Routerele au nevoie sa cunoasca doar calea spre fiecare retea, nu locatia fiecarei statii in parte. Adresele IP sunt impartite in urmatoarele cinci clase: Clasa A Retele mari, folosite de companii mari si unele tari Clasa B Retele de dimensiuni medii, folosite de universitati Clasa C Retele mici, folosite de ISP pentru clientii lor Clasa D Folosita pentru multicast Clasa E Folosita pentru testare

Masca de subretea Masca de subretea este utilizata pentru a indica partea de retea a unei adrese IP. Ca si adresa IP, masca de subretea este un numar in format zecimal cu punct. De obicei, statiile dintr-o retea locala folosesc aceeasi masca de subretea. Figura 1 prezinta mastile de subretea implicite pentru adresele IP ce corespund primelor trei clase: 255.0.0.0 Clasa A, indica faptul ca primul octet al adresei IP este partea de retea 255.255.0.0 Clasa B, indica faptul ca primii doi octeti ai adresei IP reprezinta partea de retea 255.255.255.0 Clasa C, indica faptul ca primii trei octeti ai adresei IP reprezinta

partea de retea Daca o organizatie detine o retea de Clasa B dar are nevoie de adrese IP pentru patru LAN-uri, organizatia va trebui sa imparta Clasa B in patru parti mai mici. Subnetarea reprezinta impartirea logica a unei retele. Ea ofera mijloacele necesare pentru a imparti o retea, masca de subretea specificand modul de impartire. Un administrator de retea cu experienta efectueaza in mod obisnuit subnetarea. Dupa ce schema de subnetare a fost creata, adresele IP si mastile de subretea corespunzatoare pot fi configurate pe statiile din cele patru LAN-uri. Aceste abilitati sunt invatate in cursurile Cisco Networking Academy la nivel de CCNA. Configurare manuala Intr-o retea cu un numar redus de statii, configurarea manuala a adresei IP a fiecarui echipament nu este dificila. Un administrator de retea care intelege adresarea IP trebuie sa aloce adresele si trebuie sa stie cum sa aleaga o adresa valida pentru o anumita retea. Adresa IP configurata este unica pentru fiecare statie dintr-o retea sau subretea. Pentru a configura manual o adresa IP pentru a statie, selectati setarile TCP/IP din fereastra Properties a placii de retea (NIC). Placa de retea este componenta hardware care permite unui calculator sa se conecteze la retea. Aceasta are o adresa numita adresa Media Access Control (MAC). In timp ce adresa IP este o adresa logica ce poate fi configurata de administratorul de retea, adresa MAC este "arsa" sau programata permanent pe placa de retea la fabricare. Adresa IP a placii de retea poate fi schimbata dar adresa MAC nu se modifica niciodata. Principala diferenta intre o adresa IP si o adresa MAC este ca adresa MAC este folosita pentru a transmite cadre in reteaua locala, in timp ce adresa IP este folosita pentru a transmite cadre in afara retelei locale. Un cadru este un pachet de date, impreuna cu informatiile de adresa adaugate la inceputul si sfarsitul pachetului inainte de a fi transmis in retea. Dupa ce un cadru a ajuns in reteaua destinatie, adresa MAC este folosita pentru a transmite cadrul la statia corespunzatoare din reteaua locala respectiva. Daca reteaua locala este formata din mai multe calculatoare, configurarea manuala a adreselor IP pentru fiecare statie din retea poate dura foarte mult si este expusa la erori. In acest caz, se poate folosi un server Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP) pentru atribuirea automata a adreselor, simplificand procesul de adresare. Definirea DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) 8.3.3 Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP) este un utilitar software folosit pentru atribuirea dinamica de adrese IP echipamentelor de retea. Acest proces dinamic elimina nevoia de atribuire manuala a adreselor IP. Un server DHCP poate fi instalat si statiile pot fi configurate sa obtina in mod automat o adresa IP. Cand un calculator este configurat sa obtina o adresa IP in mod automat, toate celelalte casute de configuratie pentru adresarea IP sunt estompate, dupa cum este prezentat in Figura 1. Serverul mentine o lista de adrese IP pe care le poate atribui si administreaza procesul in asa fel incat fiecare echipament din retea sa primeasca o adresa unica. Fiecare adresa este pastrata pentru o perioada predeterminata. Cand aceasta perioada expira, serverul DHCP poate folosi respectiva adresa pentru orice alt calculator care intra in retea. Acestea sunt informatiile pe care un server DHCP le poate atribui statiilor: Adresa IP Masca de subretea Default gateway Valori optionale, cum ar fi adresa serverului Domain Name System (DNS)

Serverul DHCP primeste o cerere de la o statie. Serverul selecteaza o adresa IP si un set de informatii asociate dintr-o multime de adrese predefinite care sunt pastrate intr-o baza

de date. Odata ce adresa IP este selectata, serverul DHCP ofera aceste valori statiei care a efectuat cererea. Daca statia accepta oferta, serverul DHCP ii imprumuta adresa IP pentru o anumita perioada. Folosirea unui server DHCP simplifica administrarea unei retele pentru ca software-ul tine evidenta adreselor IP. Configurarea automata a stivei TCP/IP reduce de asemenea posibilitatea de a atribui adrese IP invalide sau duplicate. Inainte ca un calculator din retea sa se bucure de avantajele serviciului DHCP, calculatorul trebuie sa poate sa gaseasca un astfel de server in reteaua locala. Un calculator poate fi configurat sa accepte o adresa IP de la un server DHCP selectand optiunea "Obtain an IP address automatically" in fereastra de configurare a placii de retea, dupa cum puteti vedea in Figura 2. Daca un calculator nu poate comunica cu serverul DHCP pentru a obtine o adresa IP, sistemul de operare Windows va configura automat o adresa IP privata. In cazul in care calculatorul primeste o adresa IP din plaja 169.254.0.0 169.254.255.255, calculatorul va putea comunica doar cu alte calculatoare care au adrese din aceeasi clasa. O situatie in care aceste adrese private sunt utile o reprezinta un laborator unde vreti sa preveniti accesul in exteriorul retelei. Aceasta optiune a sistemului de operare se numeste adresare automata cu IP-uri private (Automatic Private IP Addressing - APIPA). APIPA va cere in mod continuu o adresa IP de la un server DHCP din retea. Descrierea protocoalelor si a aplicatiilor folosite in Internet 8.3.4 Un protocol reprezinta un set de reguli. Protocoalele folosite in Internet sunt seturi de reguli care guverneaza comunicatiile din interiorul si intre calculatoarele unei retele. Specificatiile protocoalelor definesc formatul mesajelor care sunt trimise si primite. O scrisoare trimisa prin sistemul postal foloseste de asemenea protocoale. O parte a protocolului specifica pozitia de pe plic unde trebuie scrisa adresa destinatarului. Daca aceasta adresa este scrisa in alt loc, scrisoarea nu poate fi livrata. Sincronizarea este cruciala pentru functionarea unei retele. Protocoalele au nevoie ca mesajele sa fie livrate in anumite intervale de timp, astfel incat calculatoarele sa nu astepte nedefinit sosirea unor mesaje care e posibil sa fie pierdute. Astfel, sistemele mentin unul sau mai multe timere in timpul transmisiei de date. Protocoalele initiaza de asemenea actiuni alternative daca reteaua nu indeplineste regulile de sincronizare. Multe protocoale reprezinta de fapt o serie de alte protocoale organizate pe mai multe niveluri. Aceste niveluri depind de actiunea celorlalte niveluri din serie pentru a functiona corect. Principalele functii ale protocoalelor sunt urmatoarele: Identificarea erorilor Comprimarea datelor Definirea modului de transmitere a datelor Adresarea datelor Deciderea modului de anuntare a trimiterii si primirii datelor

Desi exista multe alte protocoale, Figura 1 prezinta un sumar al celor mai comune protocoale folosite in diverse retele si in Internet. Pentru a intelege cum functioneaza retelele si Internetul, trebuie sa fiti familiarizati cu cele mai des folosite protocoale. Aceste protocoale sunt folosite pentru a naviga pe web, pentru a trimite si primi e-mailuri si pentru a transfera fisiere de date. Veti intalni si alte protocoale in timp ce veti capata mai multa experienta in IT, dar acestea nu sunt la fel de frecvent folosite ca protocoalele descrise aici. In Figura 2, dati click pe numele protocoalelor pentru a afla mai multe detalii despre fiecare.

Cu cat intelegeti mai bine fiecare dintre aceste protocoale, cu atat veti intelege mai bine cum functioneaza retelele si Internetul. Definirea ICMP 8.3.5 Internet Control Message Protocol (ICMP) este folosit de echipamentele dintr-o retea pentru a trimite mesaje de control si eroare catre calculatoare si servere. Exista mai multe utilizari pentru ICMP, cum ar fi anuntarea erorilor de retea, anuntarea congestiei din retea si depanarea. Packet internet groper (ping) este folosit pentru a testa conectivitatea intre calculatoare. Ping este un utilitar in linia de comanda simplu dar foarte folositor utilizat pentru a determina daca o anumita adresa IP este accesibila. Puteti da ping catre o adresa IP pentru a testa concectivitatea IP. Pingul functioneaza prin trimiterea unui mesaj ICMP echo request catre calculatorul destinatar sau catre un echipament din retea. Destinatarul trimite inapoi un mesaj ICMP echo reply pentru a confirma conectivitatea. Ping este o unealta de depanare folosita pentru testarea conectivitatii de baza. Parametrii care pot schimba comportamentul comenzii ping sunt prezentati in Figura 1. Patru mesaje ICMP echo request (ping) sunt trimise catre calculatorul destinatie. Daca acesta este accesibil, va raspunde cu patru mesaje ICMP echo reply. Procentul de raspunsuri primite cu succes va pot ajuta sa va dati seama cat de sigura si accesibila este conexiunea catre calculatorul destinatie. De asemenea puteti folosi comanda ping pentru a afla adresa IP a unei statii cand numele este cunoscut. Daca dati ping catre un website, de exemplu www.cisco.com, dupa cum este prezentat in Figura 2, este afisata adresa IP a serverului. Alte mesaje ICMP sunt folosite pentru a anunta pachetele netransmise, date despre o retea IP care includ adresele IP ale sursei si destinatiei precum si daca un echipament este prea ocupat ca sa trimita un pachet. Datele, sub forma de pachet, ajung la un router, un echipament de retea care transmite pachete de date intre retele catre destinatie. Daca routerul nu stie unde sa trimita pachetul, il va sterge. In acest caz routerul trimite un mesaj ICMP inapoi la calculatorul sursa pentru a-l informa ca datele au fost sterse. Cand un router devine foarte ocupat, poate trimite un tip particular de mesaj ICMP catre calculatorul sursa pentru a-i indica faptul ca ar trebui sa incetineasca transmisia pentru ca reteaua este aglomerata. 8.4 Descrierea componentelor fizice ale unei retele Exista multe echipamente care pot fi folosite intr-o retea pentru a oferi conectivitate. Echipamentul folosit depinde de cat de multe dispozitive vor fi conectate, de tipul de conexiune utilizat de acestea si de viteza de operare a lor. Acestea sunt cele mai comune echipamente intr-o retea: Calculatoare Hub-uri Switch-uri Rutere Puncte de acces wireless

Componentele fizice ale unei retele sunt necesare pentru a transporta datele intre aceste echipamente. Caracteristicile mediului determina unde si cum sunt utilizate componentele. Acestea sunt cele mai utilizate medii de transmisie folosite intr-o retea: Cablu torsadat Fibra optica Unde radio

Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor echipamentelor de retea. Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor cablurilor de retea frecvent utilizate.

Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor echipamentelor de retea 8.4.1 Pentru a face transmisia de date mai scalabila si eficienta decat intr-o retea peer-to-peer, proiectantii folosesc echipamente de retea specializate cum ar fi hub-uri, switch-uri, rutere si puncte de acces wireless, pentru a transmite date intre echipamente. Hub-uri Hub-urile, prezentate in Figura 1, sunt echipamente care extind raza unei retele, primind date pe un port, regenerand semnalul si apoi trimitand datele pe toate celelalte porturi. Acest proces inseamna ca tot traficul generat de un echipament conectat la hub este trimis catre toate celelalte echipamente conectate la hub de fiecare data cand hub-ul transmite date. Astfel se genereaza o cantitate mare de trafic in retea. Hub-urile mai sunt denumite si concentratoare, deoarece au rolul unui punct central de conectare pentru un LAN. Bridge-uri si switch-uri Fisierele sunt impartite in bucati de dimensiuni mici numite pachete, inainte de a fi transmise in retea. Acest proces permite detectarea erorilor si o retransmisie mai simpla daca un pachet este pierdut sau corupt. Informatiile de adresare sunt adaugate la inceputul si sfarsitul pachetelor inainte de a fi transmise. Pachetul, impreuna cu informatiile de adresare, se numeste cadru. Retelele locale sunt de obicei impartite in sectiuni numite segmente, similar cu modul in care o companie este impartita pe departamente. Granitele dintre segmente pot fi definite folosind un bridge. Un bridge este un echipament folosit pentru a filtra traficul de retea intre segmentele unui LAN. Bridge-urile pastreaza in memorie informatii despre toate echipamentele de pe fiecare segment la care sunt conectate. Cand un bridge primeste un cadru, adresa destinatie este examinata de acesta pentru a determina daca respectivul cadru ar trebui trimis catre un alt segment sau aruncat. Un bridge mai ajuta si la imbunatatirea fluxului de date prin limitarea cadrelor numai la segmentul de care apartin. Switchurile, prezentate in Figura 2, sunt uneori denumite bridge-uri multiport. De obicei, un bridge poate avea doar doua porturi, conectand doua segmente ale aceleiasi retele. Un switch are mai multe porturi, depinzand de cat de multe segmente de retea trebuie conectate. Un switch este un echipament mai complex decat un bridge. Un switch mentine o tabela cu adresele MAC pentru calculatoarele care sunt conectate la fiecare port. Cand un cadru este primit pe un port, switch-ul compara informatiile de adresa din cadru cu tabela sa de adrese MAC. Switch-ul determina ce port sa foloseasca pentru a trimite cadrul. Rutere In timp ce un switch conecteaza segmente ale unei retele, ruterele, prezentate in Figura 3, sunt echipamente care interconecteaza mai multe retele. Switch-urile folosesc adresele MAC pentru a transmite un cadru in interiorul unei retele. Ruterele folosesc adrese IP pentru a transmite cadrele catre alte retele. Un ruter poate fi un calculator care are instalat un software special sau poate fi un echipament special conceput de producatorii de echipamente de retea. Ruterele contin tabele cu adrese IP impreuna cu caile optime catre alte retele destinatie. Puncte de acces wireless Punctele de acces wireless, prezentate in Figura 4, ofera acces la retea pentru dispozitive wireless cum ar fi laptopuri si PDA-uri. Punctul de acces wireless foloseste unde radio

pentru a realiza comunicatia cu calculatoare, PDA-uri si alte puncte de acces wireless. Un punct de acces are o raza de acoperire limitata. Retelele mari au nevoie de mai multe puncte de acces pentru a asigura o acoperire adecvata. Echipamente multifunctionale Exista echipamente de retea care au mai multe functii. Este mult mai convenabil sa cumparati si sa configurati un singur echipament care deserveste mai multe scopuri decat sa cumparati un echipament separat pentru fiecare functie. Acest lucru este adevarat mai ales pentru utilizatorii individuali. Acasa, este de preferat sa cumparati un echipament multifunctional decat sa cumparati un switch, un ruter si un punct de acces wireless. Linksys 300N, prezentat in Figura 5, este un exemplu de echipament multifunctional. Identificarea denumirilor, scopurilor si caracteristicilor cablurilor de retea frecvent 8.4.2 utilizate Pana de curand, cablurile erau singurul mediu utilizat pentru a conecta echipamentele intro retea. Exista multe tipuri de cabluri de retea. Cablurile coaxiale sau torsadate folosesc cupru pentru a transmite date. Cablurile din fibra optica folosesc sticla sau plastic pentru transmisia datelor. Aceste cabluri difera in ceea ce priveste latimea de banda, dimensiunea si costul. Trebuie sa stiti ce tip de cablu sa folositi in diferite situatii astfel incat sa puteti instala tipul de cablu cel mai potrivit. De asemenea va trebui sa puteti depana si repara problemele care pot sa apara. Cablul torsadat Cablul torsadat este un tip de cablu de cupru folosit in retelele telefonice si in majoritatea retelelor Ethernet. O pereche de fire formeaza un circuit care poate transmite date. Aceasta pereche este torsadata pentru a oferi protectie impotriva interferentelor cauzate de celelalte perechi de fire din cablu. Perechile de fire de cupru sunt acoperite intr-o izolatie de plastic codificata pe culori si sunt torsadate impreuna. O izolatie exterioara protejeaza fasciculul de perechi torsadate. La trecerea curentului printr-un fir de cupru, un camp magnetic este creat in jurul firului. Un circuit are doua fire, iar intr-un circuit cele doua fire au campuri magnetice de semn opus. Cand cele doua fire se afla unul langa celalalt, campurile magnetice se anuleaza reciproc. Acest efect se numeste efectul de anulare (cancellation effect). Fara aceasta proprietate, reteaua ar fi foarte lenta din cauza interferentelor cauzate de campurile magnetice. Exista doua tipuri de cablu torsadat: Cablul torsadat neecranat (Unshielded twisted-pair - UTP) Cablu care are doua sau patru perechi de fire. Acest tip de cablu se bazeaza numai pe efectul de anulare obtinut prin torsadarea perechilor de fire care limiteaza degradarea semnalului cauzata de interferente electromagnetice (EMI) si interferente in frecventa radio (RFI). UTP este cel mai folosit tip de cablu in retele. Se poate intinde pe maxim 100 m (328 feet). Cablul torsadat ecranat (Shielded twisted-pair - STP) Fiecare pereche de fire este acoperita de o folie metalica pentru a ecrana si mai bine zgomotul. Patru perechi de fire sunt ulterior invelite intr-o alta folie metalica. STP reduce zgomotele electrice din interiorul cablului. De asemenea reduce EMI si RFI din exterior.

Desi cablul STP reduce interferentele mai bine decat UTP, este mai scump din cauza ecranarii suplimentare si este mai greu de instalat din cauza grosimii. In plus, folia metalica trebuie impamantata la ambele capete. Daca impamantarea nu se face corect, ecranarea va actiona ca o antena, receptionand semnale nedorite. STP este folosit mai ales in afara Americii de Nord. Categoriile de cabluri

Cablul UTP poate fi separat in mai multe categorii in functie de urmatorii factori: Numarul de fire din cablu Numarul de torsadari ale firelor

Categoria 3 este folosita pentru sistemele telefonice si pentru Ethernet in retele locale care functioneaza la viteze de 10 Mbps. Categoria 3 are 4 perechi de fire. Categoriile 5 si 5e au patru perechi de fire cu o rata de transmisie de 100 Mbps. Acestea sunt cele mai frecvent folosite. Cablul UTP de categoria 5e are mai multe torsadari pe metru decat cel de categoria 5. Aceste torsadari suplimentare previn interferentele din surse exterioare cablului sau cele datorate celorlalte perechi din cablu. Unele cabluri de Categoria 6 folosesc un perete despartitor de plastic pentru a separa perechile de fire, fapt care impiedica interferentele. Perechile au de asemenea mai multe torsadari decat Categoria 5e. Figura 1 prezinta un cablu torsadat. Cablu coaxial Cablul coaxial are un miez de cupru puternic ecranat. Acest tip de cablu este folosit pentru conectarea calculatoarelor dintr-o retea. Exista mai multe tipuri de cablu coaxial: Thicknet sau 10BASE5 Cablu coaxial care a fost folosit in retelistica si functiona la viteze de 10 megabiti pe secunda pana la o distanta maxima de 500 de metri. Thinnet 10Base2 Cablu coaxial care a fost folosit in retelistica si functiona la viteze de 10 megabiti pe secunda pana la o distanta maxima de 185 de metri. RG-59 Folosit mai ales pentru cablul de televiziune in Statele Unite. RG-6 Cablu de o calitate mai buna decat RG-59, cu o latime de banda mai mare si mai putin susceptibil la interferente.

Figura 2 prezinta un cablu coaxial. Cablul cu fibra optica Fibra optica este un conductor din sticla sau plastic care transmite informatii folosind lumina. Un cablu cu fibra optica, prezentat in Figura 3, contine una sau mai multe fibre optice acoperite de o teaca sau camasa. Datorita faptului ca este confectionat din sticla, cablul cu fibra optica nu este afectat de interferentele electromagnetice sau interferentele cu frecventele radio. Toate semnalele sunt convertite in impulsuri de lumina pentru a intra in cablu, si convertite inapoi in semnale electrice cand parasesc cablul. Aceasta inseamna ca un cablu cu fibra optica poate transmite semnale care sunt mai clare, ajung mai departe si au o latime de banda mai mare decat cablurile de cupru sau alte metale. Cablurile cu fibra optica pot atinge distante de mai multe mile sau kilometri inainte de a fi nevoie ca semnalul sa fie regenerat. Totusi cablul cu fibra optica are un pret mai mare decat cablul de cupru si conectorii sunt de asemenea mai costisitori si mai greu de instalat. Conectorii pentru fibra optica sunt SC, ST si LC. Aceste trei tipuri de conectori pentru fibra optica sunt half-duplex, ceea ce permite datelor sa circule intr-o singura directie. Astfel, pentru comunicatie este nevoie de doua cabluri. Exista doua tipuri de cabluri cu fibra optica: Multimode Cablul are un miez mai gros decat cablul single-mode. Este mai usor de fabricat, poate folosi surse de lumina mai simple (LED-uri) si functioneaza bine pe distante de cativa kilometri sau mai putin. Single-mode Cablul are un miez foarte subtire. Este mai greu de fabricat, foloseste laser pentru semnalizare si poate transmite semnale la distante de zeci

de kilometri cu usurinta. Un cablu cu fibra optica, prezentat in Figura 3, este format dintr-una sau mai multe fibre optice invelite intr-o teaca sau camasa. 8.5 Descrierea topologiilor si a arhitecturilor folosite in retelele locale de calculatoare Majoritatea calculatoarelor pe care lucrati vor face la un moment dat parte dintr-o retea. Topologiile si arhitecturile sunt parti fundamentale pentru proiectarea unei retele de calculatoare. Desi este probabil sa nu fie nevoie sa construiti de la zero o retea de calculatoare, trebuie sa intelegeti cum sunt proiectate pentru a lucra cu calculatoare care fac parte dintr-o retea. Exista doua categorii de topologii LAN: topologii fizice si topologii logice. O topologie fizica, prezentata in Figura 1, este o aranjare fizica a componentelor unei retele. O topologie logica, prezentata in Figura 2, determina modul de comunicatie a statiilor in mediul de transmisie, de exemplu cablu sau aer. Topologiile sunt reprezentate de obicei ca diagrame de retea. Arhitectura unei retele locale este construita pe baza unei topologii. Arhitectura LAN include toate componentele care formeaza structura unui sistem de comunicatie. Aceste componente includ hardware-ul , software-ul, protocoalele si secventa de operatii. Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Descrierea topologiilor pentru LAN. Descrierea arhitecturilor pentru LAN.

Descrierea topologiilor pentru LAN 8.5.1 Topologia fizica defineste modul in care calculatoarele, imprimantele si celelalte echipamente se conecteaza la retea. Topologia logica descrie modul in care statiile acceseaza mediul si comunica in retea. Tipul de topologie determina capabilitatile retelei, cum ar fi usurinta instalarii, viteza, lungimea maxima a cablului. Topologii fizice Figura 1 prezinta tipuri de topologii fizice uzuale pentru LAN Magistrala Inel Stea Stea ierarhica sau extinsa Mesh

Topologie magistrala In topologia magistrala, fiecare calculator se conecteaza la un cablu comun. Cablul conecteaza fiecare calculator la urmatorul ca o linie de autobuz care traverseaza un oras. Cablul are un capac instalat la capat, numit terminator. Terminatorul previne reflexia semnalelor, fenomen care poate produce erori la transmisia datelor. Topologie inel Intr-o topologie inel, statiile sunt conectate in inel sau cerc. Deoarece topologia inel nu are un punct de inceput sau sfarsit, cablul nu are nevoie de terminatori. Un cadru cu un format special, numit jeton (token), parcurge inelul, oprindu-se pe rand la fiecare statie. Daca o statie vrea sa transmita date, adauga datele si adresa destinatie la cadru. Acesta traverseaza in continuare inelul pana cand ajunge la statia care are adresa destinatie. Statia destinatia preia datele din cadru. Topologie stea

Topologia stea are un punct de conectare central, care este de obicei un echipament de retea, precum un hub, switch sau router. Fiecare statie din retea are un segment de cablu care o conecteaza la punctul central. Avantajul topologiei stea consta in usurinta depanarii. Fiecare statie este conectata la punctul central cu un cablu propriu. Daca este o problema cu acel cablu, numai statia respectiva este afectata. Restul retelei ramane operational. Topologie stea ierarhica sau extinsa Topologia stea extinsa sau ierarhica este o retea de tip stea care are un echipament de retea suplimentar conectat la punctul central. De obicei, un cablu de retea se conecteaza la un singur hub si apoi mai multe hub-uri se conecteaza la primul hub. Retelele mai mari, ca cele ale corporatiilor sau ale universitatilor, folosesc o topologie stea ierarhica. Topologie mesh Intr-o topologie mesh fiecare echipament are conexiune directa cu toate celelalte. In acest caz, o problema care afecteaza unul din cabluri nu va afecta reteaua. Topologia mesh se foloseste in cadrul retelelor WAN care interconecteaza LAN-uri. Topologii logice Cele mai comune doua tipuri de topologii logice sunt broadcast si pasarea jetonului (token passing). Intr-o topologie broadcast, fiecare statie trimite datele catre o anumita statie sau catre toate statiile conectate la retea. Nu exista o anumita ordine in care statiile vor folosi reteaua - se aplica o politica de tipul primul venit primul servit pentru a transmite datele in retea. Pasarea jetonului controleaza accesul la retea prin pasarea unui jeton digital secvential de la o statie la alta. Cand o statie primeste jetonul, poate trimite date in retea. Daca statia nu are date de trimis, paseaza mai departe jetonul urmatoarei statii si procesul se repeta. Descrierea arhitecturilor pentru LAN 8.5.2 Arhitecturile pentru LAN descriu atat topologiile fizice cat si cele logice folosite intr-o retea. Figura 1 prezinta cele mai comune trei arhitecturi LAN. Ethernet Arhitectura Ethernet se bazeaza pe standardul IEEE 802.3. Standardul IEEE 802.3 specifica faptul ca o retea foloseste metoda de control a accesului Carrier Sense Multiple Access with Collision Detection (CSMA/CD). Folosind CSMA/CD, statiile acceseaza reteaua folosind metoda broadcast primul venit, primul servit pentru a transmite datele. Ethernet foloseste o topologie logica de tip magistrala sau broadcast si o topologie fizica de tip magistrala sau stea. Pe masura ce retelele se extind, majoritatea retelelor Ethernet sunt implementate folosind o topologie stea extinsa sau stea ierarhica, prezentate in Figura 1. Vitezele de transfer standard sunt de 10 Mbps si 100 Mbps, dar noile standarde specifica si Gigabit Ethernet care este capabil sa obtina viteze de pana la 1000 Mbps (1 Gbps). Token Ring Initial IBM a dezvoltat Token Ring ca o arhitectura sigura bazata pe metoda de control a accesului token-passing (pasarea unui jeton). Token Ring este deseori integrata in sistemele mainframe IBM. Token Ring este folosita de calculatoare si mainframe-uri. Token Ring este un exemplu de arhitectura in care topologia fizica este diferita de cea logica. Topologia Token Ring este denumita topologie stea-cablata inel deoarece vazuta din exterior reteaua pare a fi proiectata ca o stea. Calculatoarele sunt conectate la un hub central, numit multistation access unit (MSAU). Totusi, in interiorul echipamentului, cablajul formeaza o cale de date circulara, creand un inel logic. Inelul logic este creat de jetonul (token) care se deplaseaza printr-un port al MSAU catre un calculator. Daca respectivul

calculator nu are date de transmis, jetonul este trimis inapoi catre MSAU si apoi pe urmatorul port catre urmatorul calculator. Acest proces continua pentru toate calculatoarele, dand astfel impresia unui inel fizic. FDDI FDDI este un tip de retea Token Ring. Implementarea si topologia FDDI difera de arhitectura LAN Token Ring de la IBM. FDDI este de cele mai multe ori folosit pentru a conecta mai multe cladiri intr-un complex de birouri sau intr-un campus universitar. FDDI foloseste fibra optica. FDDI combina performanta la viteze mari cu avantajele unei topologii inel de tip token-passing. FDDI functioneaza la viteze de 100 Mbps pe o topologie de tip inel dublu. Inelul exterior este denumit inel primar si inelul interior este denumit inel secundar. In mod normal, traficul foloseste doar inelul primar. In cazul in care acesta se defecteaza, datele o sa circule in mod automat pe inelul secundar in directie opusa. Un inel dublu FDDI suporta maxim 500 de calculatoare pe inel. Distanta totala a fiecarul inel este de 100km. Un repetor, echipament care regenereaza semnalele, este necesar la fiecare 2 km. In ultimii ani, multe retele de tip token ring au fost inlocuite de retele Ethernet mai rapide. 8.6 Identificarea organizatiilor de standardizare Exista numeroase organizatii de standardizare care sunt responsabile de crearea de standarde pentru retelele de calculatoare. Aceste standarde sunt folosite de producatori pentru a dezvolta tehnologii, in special in domeniul comunicatiilor si al retelelor. Standardizarea tehnologiilor asigura compatibilitatea echipamentelor care folosesc aceeasi tehnologie. Grupurile de standardizare creeaza, examineaza si actualizeaza standarde. Aceste standarde sunt aplicate in dezvoltarea tehnologiilor pentru a face fata cererilor de marire a latimii de banda, comunicare eficienta si servicii de incredere. Dati click pe fiecare dintre standardele prezentate in Figura 1 pentru a afla mai multe informatii. 8.7 Identificarea standardelor Ethernet Protocoalele Ethernet descriu regulile care controleaza modul de comunicare intr-o retea Ethernet. Pentru a se asigura ca echipamentele Ethernet sunt compatibile, IEEE a dezvoltat o serie de standarde pentru producatorii si programatorii de echipamente Ethernet. Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Explicarea standardelor Ethernet pentru retele cu cabluri. Explicarea standardelor Ethernet pentru retele fara fir.

Explicarea standardelor Ethernet pentru retele cu cabluri 8.7.1 IEEE 802.3 Arhitectura Ethernet este bazata pe standardul IEEE 802.3. Standardul 802.3 specifica implementarea metodei de control a accesului CSMA/CD. Folosind CSMA/CD, toate statiile din retea "asculta" mediul de transmisie pentru a se asigura ca este liber pentru a transmite date. Acest proces este similar cu a astepta tonul inainte de a forma un numar pe o linie telefonica. Cand o statie nu detecteaza nici o alta transmisie, aceasta poate trimite date. Daca nici o alta statie nu transmite in acelasi timp, datele transmise initial vor ajunge la calculatorul destinatie fara nici o problema. Daca un alt calculator observa in acelasi timp cu primul ca mediul este liber si transmite in acelasi

timp, va avea loc o coliziune. Prima statie care detecteaza coliziunea, sau dublarea voltajului de pe fir, trimite un semnal de jam care avertizeaza toate statiile sa opreasca transmisia si sa execute un algoritm de incetare a comunicatiei pentru un timp (backoff algorithm). Acest algoritm calcuneaza un timp aleator in functie de care statiile vor reincerca transmisia. Acest timp aleator este in general de una sau doua milisecunde (ms), sau o miime de secunda. Acest algoritm este repetat de cate ori apare o coliziune in retea si poate reduce rata de transmisie cu pana la 40%. Tehnologii Ethernet Standardul IEEE 802.3 defineste cateva implementari de nivel fizic pentru Ethernet. In continuare sunt descrise unele dintre cele mai comune implementari Ethernet 10BASE-T este o tehnologie Ethernet care foloseste o topologie de tip stea. 10BASE-T este o arhitectura Ethernet populara ale carei caracteristici sunt indicate de numele ei: Zece (10) reprezinta viteza de 10 Mbps. BASE semnifica faptul ca transmisia este baseband. In transmisia baseband, intreaga latime de banda a cablului este folosita pentru un singur tip de semnal. T-ul reprezinta cablarea folosind cablu torsadat de cupru.

Avantajele 10BASE-T: Costurile de instalare sunt foarte mici in comparatie cu fibra optica. Cablurile sunt subtiri, flexibile si mai usor de instalat decat cablul coaxial. Echipamentul si cablurile sunt usor de imbunatatit.

Dezavantajele 10BASE-T: Lungimea maxima al unui segment de cablu 10BASE-T este de doar 100 m. Cablurile sunt susceptibile la interferente electromagnetice (EMI).

Fast Ethernet Cererile mari de latime de banda ale aplicatiilor moderne, cum ar fi conferinte video si streaming audio, au creat nevoia de viteze de transfer crescute. Multe retele au nevoie de o latime de banda mai mare decat cea oferita de Ethernet-ul de 10 Mbps. 100BASE-TX este mult mai rapid decat 10BASE-T si are o latime de banda teoretica de 100 Mbps. Avantajele 100BASE-TX La 100 Mbps, rata de transfer a 100BASE-TX este de 10 ori mai mare decat cea a 10BASE-T. 100BASE-TX foloseste cablu torsadat care este ieftin si usor de instalat.

Dezavantajele 100BASE-TX: Lungimea maxima a unui segment 100BASE-TX este de doar 100m. Cablurile sunt susceptibile la interferente electromagnetice (EMI).

1000BASE-T este cunoscut sub numele de Gigabit Ethernet. Gigabit Ethernet este o

arhitectura LAN. Avantajele 1000BASE-T: Arhitectura 1000BASE-T ofera suport pentru transfer de date la viteze de 1 Gbps. La 1 Gbps, este de 10 ori mai rapid decat Fast Ethernet si de 100 de ori mai rapid decat Ethernet. Aceasta viteza sporita face posibila implementarea aplicatiilor ce au nevoie de latime de banda mare, cum ar fi video live. Arhitectura 1000BASE-T suporta interoperabilitatea cu 10BASE-T si 100BASE-TX.

Dezavantajele 1000BASE-T: Lungimea maxima a unui segment 1000BASE-T este de doar 100m. Este susceptibil la interferente. Placile de retea Gigabit si switchurile Gigabit sunt scumpe. Este de asemenea nevoie de echipament suplimentar.

10BASE-FL, 100BASE-FX, 1000BASE-SX si LX sunt tehnologii Ethernet care folosesc fibra-optica. Explicarea standardelor Ethernet pentru retele fara fir 8.7.2 Standardul IEEE 802.11 specifica modul de conectare pentru retelele wireless. Standardul IEEE 802.11, sau Wi-Fi, se refera la un grup de standarde - 802.11a, 802.11b, 802.11g si 802.11n. Aceste protocoale specifica frecventele, vitezele si alte capabilitati ale diferitelor standarde Wi-Fi. 802.11a Echipamentele 802.11a ofera retelelor wireless rate de transfer de date de pana la 54 Mbps. Echipamentele 802.11a functioneaza in banda de frecventa radio de 5 GHz avand o raza maxima de 45.7 m (150 feet). 802.11b Standardul 802.11b functioneaza in banda de frecvente de 2.4 GHz oferind rate de transmisie teoretice de pana la 11 Mbps. Aceste echipamente pot avea o raza maxima de 91 m (300 feet). 802.11g Standardul 802.11 g ofera aceeasi viteza teoretica maxima ca si 802.11a, adica 54 Mbps, dar functioneaza in banda de frecventa de 2.4 GHz ca si 802.11b. Spre deosebire de 802.11a, 802.11g este compatibil cu 802.11b. 802.11g are de asemenea o raza maxima de acoperire de 91 m (300 feet). 802.11n 802.11n este un standard wireles nou care are o latime de banda teoretica de 540 Mbps si opereaza fie in banda de 2.4 GHz fie in banda de 5 GHz cu o raza maxima de acoperire de 250 m (984 feet). 8.8 Explicarea modelelor de date OSI si TCP/IP Un model arhitectural este un cadru de referinta pentru explicarea comunicatiilor in Internet si pentru dezvoltarea protocoalelor de comunicatie. Rolul lui este de a separa functiile protocoalelor in niveluri usor de administrat si inteles. Fiecare nivel realizeaza o functie specifica in procesul de comunicatie in retea. Modelul TCP/IP a fost creat de cercetatorii din U.S. Department of Defense (DoD). Modelul TCP/IP este folosit pentru a explica suita de protocoale TCP/IP, care este standardul dominant pentru transportul datelor intr-o retea. Acest model are patru niveluri, ca in Figura

1. La inceputul anilor 1980, Organizatia Internationala de Standardizare (International Standards Organization - ISO) a dezvoltat modelul Open Systems Interconnect (OSI), definit in standardul ISO 7498-1 pentru a standardiza modul in care echipamentele comunica in retea. Acest model are sapte niveluri, dupa cum este prezentat in Figura 1. Acest model a fost un pas important catre asigurarea interoperabilitatii intre echipamentele de retea. Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Definirea modelului TCP/IP. Definirea modelului OSI. Compararea modelului OSI cu modelul TCP/IP

Definirea modelului TCP/IP 8.8.1 Modelul de referinta TCP/IP ofera un cadru de referinta pentru dezvoltarea protocoalelor folosite in Internet. Este format din niveluri care realizeaza functiile necesare pentru a pregati datele inainte de a fi trimise pe retea. Schema din Figura 1 prezinta cele patru niveluri ale modelului TCP/IP. Un mesaj porneste de la nivelul superior, nivelul Aplicatie si traverseaza de sus in jos nivelurile TCP/IP pana la nivelul inferior, nivelul de Acces la retea. Informatiile din header sunt adaugate la mesaj in timp ce acesta parcurge fiecare nivel, apoi mesajul este transmis. Dupa ce ajunge la destinatie, mesajul traverseaza din nou, de data aceasta de jos in sus fiecare nivel al modelului TCP/IP. Informatiile din header care au fost adaugate mesajului sunt inlaturate in timp ce acesta traverseaza nivelurile la destinatie. Protocoalele de nivel Aplicatie Protocoalele de nivel aplicatie ofera servicii de retea aplicatiilor utilizator cum ar fi browserele web si programele de e-mail. Explorati cateva dintre protocoalele uzuale folosite in Internet in Figura 2, nivelul Aplicatie, pentru a afla mai multe informatii despre protocoalele care opereaza la acest nivel. Protocoalele de nivel Transport Protocoalele de nivel transport ofera administrarea de la un capat la altul a transmisiei de date. Una dintre functiile acestor protocoale este de a imparti datele in segmente mai mici pentru a fi transportate usor peste retea. Explorati fiecare dintre protocoalele din Figura 3, nivelul Transport, pentru a afla mai multe despre protocoalele care opereaza la acest nivel. Protocoalele de nivel Internet Protocoalel de nivel Internet opereaza la nivelul trei (incepand de sus) al modelului TCP/IP. Aceste protocoale sunt folosite pentru a oferi conectivitate intre statiile din retea. Explorati fiecare dintre protocoalele din Figura 3, nivelul Internet, pentru a afla mai multe despre protocoalele care opereaza la acest nivel. Protocoalele de nivel Acces retea Protocoalele de nivel acces retea descriu standardele pe care statiile le folosesc pentru a accesa mediul fizic. Standardele si tehnologiile Ethernet IEEE 802.3, precum CSMA/CD si 10BASE-T sunt definite pe acest nivel. Definirea modelului OSI 8.8.2 Modelul OSI este un framework standard in industrie care este folosit pentru a imparti retelele de comunicatie pe sapte niveluri distincte. Desi exista si alte modele, majoritatea producatorilor de echipamente de retea isi construiesc produsele folosind acest framework.

Un sistem care implementeaza comportamentul unui protocol format dintr-o serie de astfel de niveluri este numit stiva de protocoale. Stivele de protocoale pot fi implementate atat in hardware cat si in software, sau o combinatie a celor doua. In general, doar nivelurile inferioare sunt implementate in hardware, cele superioare fiind implementate in software. Fiecare nivel este responsabil de o parte din procesarile efectuate pentru a pregati transmisia de date in retea. Figura 1 prezinta actiunile efectuate de fiecare nivel din modelul OSI. In modelul OSI, la transferul datelor, se considera ca acestea traverseaza virtual de sus in jos nivelurile modelului OSI al calculatorului sursa si de jos in sus nivelurile modelului OSI al calculatorului destinatie. Cand un utilizator vrea sa transmita date, de exemplu un e-mail, incepe procesul de incapsulare la nivelul Aplicatie. Nivelul Aplicatie ofera acces la retea catre aplicatii. Informatia traverseaza primele trei niveluri si este considerata a fi date cand ajunge la nivelul Transport. La nivelul Transport, datele sunt impartite in segmente mai usor de administrat, numite si unitati de date de nivel Transport (Transport layer protocol data units - PDUs) pentru a facilita transportul ordonat prin retea. Un PDU descrie datele care se deplaseaza de la un nivel la altul in modelul OSI. PDU-ul de nivel Transport contine de asemenea informatii cum ar fi numere de port, numere de secventa si numere de acknowledgement care sunt folosite pentru transportul sigur al datelor. La nivelul Retea, fiecare segment de la nivelul Transport devine un pachet. Un pachet contine adresele logice si alte informatii de control de nivel trei. La nivelul Legatura de Date, fiecare pachet de la nivelul Retea devine un cadru. Un cadru contine adresele fizice si informatii pentru corectarea erorilor. La nivelul Fizic, cadrul este transformat in biti. Acesti biti sunt transmisi pe rand prin mediul de transmisie. La destinatie, se face decapsularea datelor care este inversul procesului de incapuslare. Bitii ajung la nivelul Fizic din modelul OSI al calculatorului destinatie. Procesul de traversare virtuala de jos in sus a modelului OSI al calculatorului destinatie va conduce datele la nivelul Aplicatie unde un program de citire a e-mailurilor va afisa e-mailul. NOTA: Diverse mnemonici va pot ajuta sa retineti numele celor sapte niveluri ale modelului OSI. De exemplu: "Foarte lungi rauri trec spre plaiurile apusene". Compararea modelului OSI cu modelul TCP/IP 8.8.3 Modelul OSI si modelul TCP/IP sunt ambele modele de referinta folosite pentru a descrie procesul de comunicatie a datelor. Modelul TCP/IP este folosit pentru suita de protocoale TCP/IP iar modelul OSI este folosit pentru dezvoltarea standardelor de comunicatie pentru echipamente si aplicatii ale diferitilor producatori. Modelul TCP/IP executa acelasi proces ca si modelul OSI, dar foloseste patru niveluri in loc de sapte. In Figura 1 puteti vedea o comparatie a nivelurilor celor doua modele 8.9 Descrierea modului de configurare a unei placi de retea si a unui modem Pentru a va conecta la Internet aveti nevoie de o placa de retea . O placa de retea poate fi preinstalata in sistem sau este posibil sa fie nevoie sa o cumparati dumneavoastra. In cazuri rare poate fi necesar sa actualizati driverul. Puteti folosi discul de instalare care insoteste placa de baza sau placa de retea, sau puteti sa folositi un driver pe care l-ati

descarcat de pe website-ul producatorului. Dupa ce placa de retea si driverul au fost instalate, puteti sa va conectati calculatorul in retea. In plus fata de instalarea placii de retea, puteti de asemenea sa instalati un modem pentru a va conecta la Internet. Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Instalarea sau actualizarea driver-ului unei placi de retea. Conectarea unui calculator la o retea existenta. Descrierea instalarii unui modem.

Instalarea sau actualizarea driver-ului unei placi de retea 8.9.1 Cateodata, un producator va publica noi drivere software pentru o placa de retea. Un driver nou poate sa sporeasca functionalitatea unei placi de retea sau poate fi necesar pentru compatibilitate cu un sistem de operare. Cand instalati un nou driver, asigurati-va ca ati oprit software-ul antivirus astfel incat fisierele sa fie instalate corect. Unele scannere antivirus pot detecta actualizarile de drivere ca fiind un posibil atac. De asemenea, doar un driver ar trebui instalat la un moment dat, altfel un proces de actualizare poate sa intre in conflict cu altele. Este recomandata inchiderea tuturor aplicatiilor care se executa astfel incat fisierele asociate cu actualizarea driverului sa nu fie accesate de alte procese. Inainte de actualizarea unui driver, ar trebui sa vizitati site-ul producatorului. In multe cazuri, puteti sa descarcati un executabil care va instala sau va actualiza automat driverul. Alternativ, puteti da click pe butonul Update Driver pe care il gasiti in Device Manager. Semnul "+" care apare langa categoria Network adapters va permite sa expandati aceasta categorie si afiseaza o lista cu placile de retea instalate in sistem. Pentru a vizualiza si modifica proprietatile placii de retea, sau pentru a actualiza driverul, dati dublu click pe aceasta. In fereastra in care sunt prezentate proprietatile placii de retea selectati meniul Driver. Dupa ce actualizarea a fost efectuata, este recomandat sa reporniti calculatorul chiar daca nu primiti un mesaj de avertizare care sa va ceara explicit acest lucru. Repornirea calculatorului asigura faptul ca instalarea s-a incheiat cu succes si ca noul driver functioneaza corect. Cand instalati mai multe drivere, reporniti calculatorul dupa fiecare update pentru a va asigura ca nu exista conflicte. Acest pas dureaza mai mult dar asigura o instalare corecta a driverului. Dezinstalarea unui driver pentru placa de retea Daca un driver de placa de retea nu functioneaza asa cum va asteptati dupa ce a fost instalat, driverul poate fi dezinstalat sau se poate trece la versiunea precedenta. Dati dublu click pe echipament in Device Manager. In fereastra Adapter Properties, selectati meniul Driver si dati click pe butonul Roll Back Driver. Daca nu a fost instalat nici un driver inainte de actualizare, aceasta optiune nu va fi accesibila. In acest caz, va trebui sa gasiti un driver pentru echipament si sa il instalati manual daca sistemul de operare nu gaseste un driver potrivit pentru placa de retea. Conectarea unui calculator la o retea existenta 8.9.2 Dupa instalarea driverului placii de retea, sunteti gata pentru conectare. Conectati cablul de retea, numit si patch Ethernet sau cablu straight-through, la portul de retea al calculatorului. Conectati celalalt capat al cablului la un echipament de retea sau la o priza

de perete. Dupa conectarea cablului de retea, verificati LED-urile sau indicatoarele de legatura, de langa portul Ethernet de pe placa de retea, pentru a va asigura ca exista activitate. Figura 1 prezinta o legatura activa. Daca legatura nu este activa, este posibil sa fie din cauza cablului, a portului din hub sau chiar din cauza unei placi de retea stricate. Este posibil sa fie nevoie sa inlocuiti unul sau chiar mai multe dintre aceste dispozitive pentru a elimina problema. Dupa ce ati confirmat conectarea calculatorului la retea si LED-urile de pe placa de retea indica o legatura activa, calculatorul are nevoie de o adresa IP. Majoritatea retelelor sunt configurate astfel incat calculatorul sa primeasca automat o adresa IP de la un server DHCP local. In cazul in care calculatorul nu are o adresa IP, va trebui sa introduceti o adresa IP unica in fereastra de proprietati TCP/IP a placii de retea. Pentru a functiona, fiecare placa de retea trebuie sa aiba urmatoarele informatii: Protocoale Acelasi protocol trebuie implementat intre oricare doua calculatoare care comunica in aceeasi retea. Adresa IP Aceasta adresa este configurabila si trebuie sa fie unica pentru fiecare echipament. Adresa IP poate fi configurata manual sau primita automat prin DHCP. Adresa MAC Fiecare echipament are o adresa MAC unica. Adresa MAC este alocata de catre producator si nu poate fi modificata.

Dupa ce calculatorul este conectat in retea, ar trebui sa testati conectivitatea cu comanda ping. Folositi comanda ipconfig, prezentata in Figura 2, pentru a va afla adresa IP. Dati ping la adresa dumneavoastra IP pentru a va asigura ca placa de retea functioneaza corect. Dupa ce v-ati asigurat ca placa de retea este functionala, dati ping la default gateway sau alt calculator din retea, dupa cum este prezentat in Figura 3. Un default gateway permite unei statii sa comunice in afara retelei. Daca aveti conexiune la internet, dati ping unui site cunoscut, cum ar fi www.cisco.com. Daca puteti da ping unui site de pe internet sau altui calculator din reteaua locala cu succes, inseamna ca aveti o conexiune care functioneaza corect. Daca nu puteti da ping uneia dintre aceste destinatii, va trebui sa incepeti procesul de depanare a conexiunii. Descrierea instalarii unui modem 8.9.3 Un modem este un echipament electronic folosit pentru a transfera date intre doua calculatoare folosind semnale analogice peste o linie telefonica. Figura 1 prezinta exemple de modem-uri. Modemul converteste datele digitale in semnale analogice pentru transmisie. Modemul de la destinatie reconverteste semnalele analogice inapoi in date digitale pentru a fi interpretate de calculator. Procesul de convertire a semnalelor analogice in semnale digitale si invers se numeste modulare/demodulare. Transmisiile de date prin modem au o acuratete foarte mare, in ciuda faptului ca liniile telefonice au un zgomot foarte puternic din cauza click-urilor, electricitatii statice si a altor probleme. Un modem intern se conecteaza intr-un slot de extensie de pe placa de baza. Pentru a configura un modem, este posibil sa fie necesara setarea jumper-ilor pentru a selecta adresele IRQ si adresele I/O (intrare/iesire). Nu este nevoie de nici un fel de configuratie pentru un modem plug-and-play, care poate fi instalat doar pe o placa de baza ce suporta acest tip de conectare. Un modem care foloseste un port serial nefolosit trebuie sa fie configurat. In plus, driverele software care insotesc modemul trebuie instalate pentru ca modemul sa functioneze corect. Driverele pentru modemuri sunt instalate in acelasi mod in care se instaleaza cele pentru placile de retea. Modemurile externe se conecteaza la un calculator prin portul serial sau portul USB. Folosirea sistemul public de telefonie de catre calculatoare pentru a comunica se numeste

retea dial-up (dial-up network - DUN). Modemurile comunica intre ele folosind semnale audio. Acest lucru inseamna ca modem-urile au aceleasi caracteristici de apelare a numerelor ca si un telefon obisnuit. Dial-up creeaza o conexiune Point-to-Point Protocol (PPP) intre doua calculatoare folosind o linie telefonica. Dupa ce conexiunea a fost stabilita, urmeaza o secventa de negociere intre cele doua modemuri si calculatoare. Secventa de negociere este o serie de comunicatii scurte intre cele doua sisteme. Acest lucru se face pentru a stabili daca ambele modemuri si calculatoare sunt pregatite pentru a schimba date. Modemurile dial-up trimit datele serial folosind linia telefonica sub forma de semnale analogice. Deoarece semnalele analogice se schimba gradual si continuu, pot fi desenate ca unde. Semnalele digitale sunt reprezentate de o succesiune de 1 si 0. Astfel, semnalele digitale trebuie sa convertite in unde pentru a putea fi transmise pe liniile telefonice. Semnalele sunt convertite inapoi in forma digitala, 1 si 0, de catre modemul de la destinatie astfel incat calculatorul destinatie sa poata procesa datele. Comenzile AT Toate modemurile au nevoie de un software care sa controleze sesiunea de comunicare. Majoritatea aplicatiilor software folosesc un set de comenzi compatibil Hayes. Setul de comenzi Hayes se bazeaza pe un grup de instructiuni care incepe tot timpul cu un set de caractere de atentionare (AT), urmate de caracterele comenzii. Aceste comenzi sunt denumite comenzi AT. Setul de comenzi AT este prezentat in Figura 2. Comenzile AT sunt comenzile de control pentru modem. Setul de comenzi AT este folosit pentru a transmite comenzi de apelare, inchidere, resetare catre modem. Majoritatea manualelor de utilizare care insostesc un modem contin o lista completa cu setul de comenzi AT. Codul standard compatibil Hayes pentru apelare este ATDxxxxxxx. De obicei nu exista spatii intr-un sir AT. Daca totusi exista un spatiu, acesta va fi ignorat. "x" semnifica numarul format. Sunt sapte cifre pentru un apel local si 11 cifre pentru un apel la distanta. Un W indica faptul ca modemul va atepta ca o linie externa sa fixeze tonul, daca este necesar, inainte sa inceapa. Cateodata, un T este adaugat semnificand tonul sau un P specificand pulsul. Identificarea numelor, scopurilor si caracteristicilor altor tehnologii folosite pentru 8.10 stabilirea conectivitatii Exista mai multe metode de conectare la Internet. Companiile de telefonie, cablu, satelit sau telecomunicatii ofera conexiuni la Internet pentru acasa sau pentru mediul business. In anii 1990, Internetul era folosit de obicei pentru transfer de date. Vitezele de transmisie erau mici in comparatie cu conexiunile de mare viteza din prezent. Majoritatea conexiunilor la Internet se faceau prin intermediul unui modem analogic care folosea sistemul obisnuit de telefonie ("plain old telephone system" - POTS) pentru a transmite si primi date. In ultimul timp, multi utilizatori particulari sau din mediul de afaceri au facut pasul spre conexiuni de mare viteza la Internet . Latimea de banda suplimentara permite transmisii de voce si video in afara de cele de date. Trebuie sa intelegeti modul de conectare la Internet al utilizatorilor si avantajele si dezavantajele fiecarui tip de conexiune. Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Descrierea tehnologiei de telefonie. Definirea comunicatiei peste infrastructura de electricitate (power line communication). Definirea termenului broadband.

Definirea VoIP (Voice over IP).

Descrierea tehnologiei telefonice 8.10.1 Exista mai multe tipuri de solutii WAN disponibile pentru conectarea intre diferite locatii sau conectarea la Internet. Serviciile de conectare WAN ofera diverse viteze si niveluri de servicii. Inainte de a va decide pentru un tip de conectare la Internet, documentati-va in ceea ce priveste toate serviciile pentru a stabili cea mai buna solutie care raspunde nevoilor clientilor dumneavoastra. Telefonia analogica Aceasta tehnologie foloseste liniile telefonice standard. Acest tip de serviciu foloseste un modem pentru a incepe o legatura telefonica cu alt modem aflat la distanta, cum ar fi de exemplu un Internet Service Provider. Exista doua dezavantaje majore in cazul folosirii unei linii telefonice cu un modem analogic. Primul este ca acea linie telefonica nu mai poate fi folosita pentru transfer de voce in timp ce este folosit modemul. Al doilea este limitarea latimii de banda furnizata de serviciul telefonic analogic. Latimea de banda maxima la folosirea unui modem analogic este 56 Kbps, dar, in realitate, este mult mai mica de atat. Un modem analogic nu este o solutie buna pentru cerintele unei retele incarcate. Integrated services digital network Urmatorul pas in tehnologiile WAN il reprezinta ISDN. ISDN este un standard pentru transferuri de voce, video si date printr-o linie telefonica obisnuita. Tehnologia ISDN foloseste firele telefonice in acelasi mod ca si serviciul de telefonie analogica. Totusi, ISDN foloseste tehnologie digitala pentru transferul datelor. Datorita faptului ca folosese tehnologie digitala, ISDN ofera transferuri de date la viteze mai mari si transferuri de voce de o calitate superioara fata de serviciul traditional de telefonie analogica. Exista trei servicii oferite de conexiunile digitale ISDN: Basic Rate Interface (BRI), Primary Rate Interface (PRI)si Broadband ISDN (BISDN). ISDN foloseste doua tipuri diferite de canale de comunicatie. Canalul de tip "B" este folosit pentru transferul de informatie - date, voce sau video - iar canalul de tip "D" este de obicei folosit pentru control si semnalizare, dar poate fi folosit si pentru date. Dati click pe tipurile de servicii ISDN din Figura 1 pentru a afla mai multe detalii. Digital Subscriber Line (DSL) DSL este o tehnologie "mereu conectata". "Mereu conectata" inseamna ca nu este nevoie sa fie apelat un numar la fiecare conectare la Internet. DSL foloseste liniile telefonice de cupru existente oferind comunicatie de date digitala de viteza mare intre utilizatori si companiile telefonice. Spre deosebire de ISDN, unde comunicatia digitala de date inlocuieste comunicatia analogica de voce, DSL partajeaza linia telefonica avand semnale analogice. Compania telefonica limiteaza latimea de banda pentru transferurile de voce de pe cablu. Aceasta limitare permite tehnologiei DSL sa transmita date digitale pe linia telefonica folosind portiunea nefolosita de banda. Aceasta partajare a liniei telefonice permite realizarea transferului de voce in timp ce DSL este conectat la Internet. Exista doua aspecte importante care trebuie luate in considerare la selectarea DSL. DSL are limitari de distanta. Liniile telefonice folosite de DSL au fost proiectate pentru a transporta informatii analogice. Asadar, distanta pe care poate fi transmis semnalul digital este limitata si nu poate trece prin orice tip de multiplexor folosit de liniile telefonice analogice. Un al doilea aspect important este ca informatiile de voce si date transmise prin DSL trebuie separate la client. Un echipament numit splitter separa conexiunea catre linia telefonica si conexiunea catre echipamentele de retea ale clientului.

Asymmetric Digital Subscriber Line (ADSL) ADSL este in momentul actual cea mai folosita tehnologie DSL. ADSL are latimi de banda diferite in fiecare directie. ADSL are o viteza downstream mare - de obicei 1.5 Mbps. Downstream este procesul de transfer al datelor de la server la utilizator. Acest aspect este avantajos pentru utilizatorii care descarca o cantitate mare de date. Viteza de upload pentru ADSL este mai mica. ADSL nu are performante bune in cazul gazduirii unui server web sau FTP, pentru ca in ambele cazuri se desfasoara o activitate mai intensa de upload pe Internet. Dati click pe tipurile de conexiuni DSL din Figura 2 pentru a afla mai multe detalii. Definirea comunicatiei peste infrastructura de electricitate 8.10.2 Comunicatia peste infrastructura de electricitate (Power line communication - PLC) este o metoda de comunicatie care foloseste reteaua de distributie a energiei electrice pentru a trimite si primi date. PLC este cunoscuta si sub alte nume: Power Line Networking (PLN) Mains Communication Power Line Telecoms (PLT)

Folosind PLC, o companie electrica poate suprapune un semnal analogic peste curentul alternativ standard de 50 sau 60 de Hz care circula prin reteaua electrica. Semnalul analogic poate transporta semnale de date si voce. PLC poate fi disponibil in zone in care nu sunt accesibile alte conexiuni de viteza mare. PLC este mai rapida decat o conexiune printr-un modem analogic, si poate avea costuri mult mai reduse decat oricare alt tip de conexiune de mare viteza. Odata cu maturizarea tehnologiei, va deveni din ce in ce mai utilizata si e posibil sa se obtina o crestere de viteza. Puteti folosi o conexiune PLC pentru a conecta calculatoarele dumneavoastra de acasa in retea ca alternativa la o retea cablata sau wireless. Conexiunile PLC pot fi folosite oriunde exista o priza electrica. Puteti controla iluminarea si aparatele electrocasnice folosind PLC fara a instala alte echipamente de control. Definirea termenului broadband 8.10.3 Broadband este o tehnica utilizata in transmisia si receptia semnalelor multiple care utilizeaza mai multe frecvente pe un singur cablu. De exemplu, cablul folosit pentru transmisia tv poate sa transmita simultan date specifice retelelor de calculatoare. Datorita faptului ca cele doua tipuri de transmisii folosesc frecvente diferite, nu exista interferente intre ele. Broadband este o metoda de semnalizare care foloseste o plaja mare de frecvente care pot fi impartite la randul lor in canale. In retelistica, termenul de broadband descrie metodele de comunicatie prin care sunt transmise doua sau mai multe semnale in acelasi timp. Acest mod de transmisie simultan creste rata de transmisie. Printre conexiunile de retea broadband utilizate cel mai frecvent se numara cablul, DSL, ISDN si satelit. Cablul Un modem de cablu conecteaza calculatorul dumneavoastra cu compania de cablu folosind acelasi cablu coaxial prin care se face si transmisia semnalului TV. In Figura 1 este prezentat un modem de cablu. Puteti conecta calculatorul direct la modem sau puteti conecta un ruter, switch, hub sau echipament de retea multifunctional astfel incat mai multe calculatoare sa partajeze aceeasi conexiune la Internet.

DSL Prin DSL, semnalele de voce si date sunt transmise la frecvente diferite pe firele de cupru folosite in telefonia traditionala. Un filtru este folosit pentru a impiedica semnalele DSL sa interfereze cu semnalele telefonice. Un filtru DSL este prezentat in Figura 2. Conectati filtrul la o mufa telefonica si apoi conectati telefonul la filtru. Un modem DSL nu are nevoie de un filtru. Acesta nu este afectat de frecventele transmisiei telefonice. La fel ca un modem de cablu, un modem DSL se poate conecta direct la un calculator sau se poate conecta la un echipament de retea pentru a partaja conexiunea intre mai multe calculatoare. ISDN ISDN este un alt exemplu de tehnologie broadband. ISDN foloseste mai multe canale pentru a transmite diferite tipuri de servicii, deci este considerat un tip de tehnologie broadband. Poate transmite voce, video si date. Satelit Satelit broadband este o alternativa pentru clientii care nu pot avea o conexiune prin cablu sau DSL. Acest tip de conexiune nu are nevoie de o linie telefonica sau cablu dar foloseste o antena de satelit pentru o comunicatie duplex. Viteza de descarcare este de obicei de pana la 500 Kbps; viteza de upload este de aproape 56 Kbps. Dureaza foarte mult pentru ca semnalul de la antena de satelit sa fie transmisa la Internet Service Provider (ISP) prin intermediul satelitului care orbiteaza in jurul Pamantului. Locuitorii din mediul rural folosesc deseori conexiuni broadband prin satelit deoarece au nevoie de o conexiune mai rapida decat dial-up si nici un alt tip de conexiune broadband nu este disponibila. Definirea VoIP (Voice over IP) 8.10.4 Voice over IP (VoIP) este o metoda de a transporta convorbiri telefonice peste o retea de date si Internet. VoIP transforma semnalele analogice ale vocii in informatie digitala care este transportata in cadrul unor pachete IP. VoIP poate de asemenea sa foloseasca o retea IP existenta pentru a oferi acces la reteaua comutata de telefonie publica (public switched telephone network - PSTN). Cand folositi VoIP, depindeti de o conexiune la Internet. Acest lucru poate fi dezavantajos daca aceasta conexiune la Internet functioneaza intermitent. Cand are loc o intrerupere a serviciului, utilizatorul nu poate sa initieze convorbiri telefonice. 8.11 Identificarea si aplicarea tehnicilor obisnuite de intretinere preventiva pentru retele Exista tehnici de intretinere preventiva care ar trebui sa fie executate periodic pentru ca o retea sa opereze corect. Intr-o organizatie, daca exista un calculator defect, in general numai un utilizator este afectat. Dar daca reteaua nu functioneaza corect, mai multi sau chiar nici unul dintre utilizatori nu vor putea lucra. Una dintre cele mai mari probleme cu echipamentele de retea, mai ales in camera serverelor, este caldura. Echipamentele de retea cum ar fi calculatoarele, huburile si switchurile nu au o functionare optima cand se supraincalzesc. Deseori, caldura in exces este generata de praful acumulat sau de filtrele de aer murdare. Cand praful se acumuleaza in si pe echipamentele de retea, impiedica circulatia corecta a aerului si cateodata infunda ventilatoarele. Este important ca incaperile cu echipamentele de retea sa fie curate si filtrele de aer sa fie schimbate des. Este de asemenea o idee buna sa aveti filtre de rezerva pentru o intretinere rapida. Intretinerea preventiva implica verificarea uzurii diferitelor componente ale retelei. Verificati starea cablurilor de retea deoarece acestea sunt deseori mutate, scoase sau lovite. Multe probleme isi au originea intr-un cablu de retea defect. Ar trebui sa inlocuiti orice cabluri

care au fire la vedere sau care sunt indoite puternic. Etichetati-va cablurile. Acest mod de intretinere va reduce timpul de depanare mai tarziu. Verificati diagramele de cablare si urmati in permanenta regulile de etichetare a cablurilor folosite de compania dumneavoastra. 8.12 Depanarea unei retele Problemele unei retele pot fi simple sau complexe. Pentru a aprecia cat de complicata este o problema, trebuie sa determinati cat de multe calculatoare din retea au acea problema. Daca este o problema care afecteaza un singur calculator, incepeti procesul de depanare de la acel calculator. Daca este o problema cu toate calculatoarele din retea, incepeti procesul de depanare din punctul in care sunt conectate toate calculatoarele Ca tehnician, trebuie sa va dezvoltati o metoda logica si consecventa de a diagnostica problemele retelei eliminand pe rand problemele. Urmariti etapele descrise in aceasta sectiune pentru a identifica, repara si documenta in mod corespunzator o problema. Procesul de depanare este prezentat in Figura 1. Dupa parcurgerea acestei sectiuni, veti putea indeplini urmatoarele sarcini: Trecerea in revista a procesului de depanare. Identificarea problemelor uzuale si a solutiilor acestora in retelele de calculatoare.

Trecerea in revista a procesului de depanare 8.12.1 Problemele retelelor pot rezulta dintr-o combinatie de probleme hardware, software si de conectivitate. Un tehnician trebuie sa poata analiza problema si sa determine cauza erorii pentru a putea rezolva situatia. Acest proces se numeste depanare. Primul pas in procesul de depanare il reprezinta adunarea datelor de la client. Figurile 1 si 2 contin o lista de intrebari cu raspuns deschis si cu variante limitate de raspuns. Imediat ce ati discutat cu clientul ar trebui sa verificati problemele evidente. Ficura 3 contine o lista a problemelor care pot afecta reteaua. Dupa ce problemele evidente au fost verificate, incercati cateva solutii rapide. Figura 4 prezinta cateva solutii rapide pentru retea. Daca solutiile rapide aplicate nu au rezolvat problema este timpul sa se adune date din calculator. Figura 5 prezinta diferite moduri de a aduna informatii despre problema din retea. Dupa acest pas, veti avea destule informatii pentru a evalua problema, pentru a cerceta si implementa posibile solutii. Figura 6 prezinta resurse pentru solutiile posibile. Dupa ce veti rezolva problema, veti prezenta solutia clientului. Figura 7 prezinta o lista de sarcini necesare pentru a efectua acest pas. Identificarea problemelor uzuale si a solutiilor in retelele de calculatoare 8.12.2 Problemele de retea pot fi atribuite componentelor hardware, software, conectivitatii sau unei combinatii intre acesti trei factori. Puteti rezolva anumite tipuri de probleme legate de retea mai repede decat altele. Figura 1 prezinta o diagrama a celor mai frecvente probleme de retea si solutile acestora. 8.13 Rezumat Acest capitol v-a prezentat notiunile fundamentale de retelistica, beneficiile unei retele si

modurile de conectare la retea ale unui calculator. Au fost discutate diferitele aspecte ale depanarii unei retele exemplificand modul de analiza si implementare a solutiilor simple. Este important sa retineti urmatoarele concepte din acest capitol: O retea de calculatoare este formata din doua sau mai multe calculatoare care partejeaza date sau resurse. O retea locala (LAN) se refera la un grup de calculatoare interconectate care se afla sub o administrare comuna. O retea WAN (Wide Area Network) este o retea care conecteaza mai multe LANuri care se afla in locuri diferite din punct de vedere geografic. Intr-o retea peer-to-peer echipamentele sunt conectate direct unul la celalalt. O retea peer-to-peer este usor de instalat si nu este necesar echipament aditional sau administrare dedicata. Utilizatorii controleaza propriile resurse si acest tip de retea functioneaza cel mai bine cu un numar mic de calculatoare. O retea client/server foloseste un sistem dedicat care functioneaza ca server. Serverul raspunde la cereri primite de la utilizatorii sau clientii conectati la retea. O retea locala foloseste o conexiune directa intre calculatoare. Este potrivita pentru o zona restransa, precum o casa, cladire sau scoala. O retea WAN foloseste legaturi punct la punct (point-to-point) sau punct la multipunct (point-tomultipoint), linii de comunicatie seriale pentru a comunica pe distante mai mari. Un WLAN foloseste tehnologie wireless pentru a conecta echipamentele. Topologia retelei defineste modul in care calculatoarele, imprimantele si alte echipamente sunt conectate. Topologia fizica descrie asezarea cablurilor si a echipamentelor, precum si caile urmate pentru transmisia datelor. Topologia logica reprezinta calea pe care semnalele o parcurg dintr-un punct in altul. Tipurile de topologii includ magistrala, stea, inel si mesh. Echipamentele de retea sunt folosite pentru a conecta calculatoarele si echipamentele periferice pentru a comunica. Acestea pot fi hub-uri, switch-uri, routere si echipamente multifunctionale. Tipurile de echipament folosit depind de tipul de retea. Mediul de transmisie este definit ca mijlocul prin care semnalele sau datele sunt transmise de un calculator la altul. Semnalele pot fi transmise fie prin cablu fie wireless. Tipurile de medii discutate au fost coaxial, cablu torsadat, fibra optica si frecvente radio. Arhitectura Ethernet este in prezent cea mai populara pentru LAN. Arhitectura se refera la structura generala a unui sistem de comunicatie sau de calculatoare. Ea determina capabilitatile si limitarile sistemului. Arhitectura Ethernet se bazeaza pe standardul IEEE 802.3. Standardul 802.3 specifica implementarea metodei de control a accesului CSMA/CD. Modelul OSI este un framework standard in industrie care este folosit pentru a imparti retelele de comunicatie pe sapte niveluri distincte. Aceste niveluri sunt Aplicatie, Prezentare, Sesiune, Transport, Retea, Legatura de date si Fizic. Este important sa intelegeti scopul fiecarui nivel. Suita de protocoale TCP/IP a devenit standardul dominant pentru Internet. TCP/IP reprezinta un set de standarde publice care specifica modul in care pachetele de date sunt schimbate intre calculatoare in una sau mai multe retele. O placa de retea este un echipament care se instaleaza pe placa de baza si ofera porturi pentru conexiunile de retea. Este interfata calculatorului cu LAN-ul. Un modem este un echipament electronic care este folosit de un calculator pentru a comunica peste liniile telefonice. Permite transferul datelor intre doua calculatoare. Modemul coverteste datele intr-un flux serial de biti. Toate modemurile au nevoie de un software care sa controleze sesiunea de comunicare. Setul de comenzi folosit de majoritatea modemurilor este cunoscut sub numele de setul de comenzi compatibil Hayes. Cele trei metode de trasmisie a semnalelor peste canalele de date sunt simplex, half-duplex si full-duplex. Tehnologiile full-duplex folosite in retelistica cresc performanta retelei deoarece datele pot fi trimise si primite in acelasi timp. DSL, modemul de cablu bidirectional si alte tehnologii broadband opereaza in mod fullduplex.

Echipamentele de retea si mediile de transmisie trebuie sa fie intretinute. Este important sa curatati in mod regulat echipamentul si sa folositi o abordare proactiva pentru a preveni problemele. Reparati sau inlocuiti echipamentele stricate pentru a preveni timpii morti (downtime). Cand depanati problemele de retea ascultati cu atentie ceea ce va spune clientul pentru a putea formula intrebari cu raspuns deschis si cu variante limitate de raspuns care va vor ajuta sa determinati punctul de plecare pentru rezolvarea problemei. Verificati problemele evidente si invercati solutiile rapide inainte de a complica procesul de depanare.