Sunteți pe pagina 1din 2

IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI PRODUS DE AMENAJARILE HIDROENERGETICE DE MICA PUTERE

Impactul produs de amenajarea micropotentialului hidroenergetic asupra mediului inconjurator se incadreaza in aria impactului general produs de amenajarile hidroenergetice asupra acestuia. Atat efectele pozitive, cat si cele negative, existente in fiecare caz in parte, au o amploare mai mica. In conformitate cu declaratia Conferintei Natiunilor Unite, din iunie 1972 de la Stockholm, prin impactul asupra mediului inconjurator (IMI) se intelege orice efect al unei activitati produs asupra mediului si anume: asupra sanatatii si securitatii faunei, florei, solului, aerului, apei, climei, peisajului si monumentelor istorice sau altor constructii, asupra interactiunii dintre acesti factori, efectele asupra patrimoniului cultural sau conditiile socioeconomice care rezulta din modificarea acestor factori. Constructiile hidrotehnice au un caracter nepoluant deoarece, desi pot afecta in sens negativ mediul inconjurator, nu actioneaza asupra acestuia prin poluare; din contra unele constructii hidrotehnice sunt destinate depoluarii apei, altele maresc capacitatea de autoepurare naturala, iar unele servesc in mod direct la depozitarea, diluarea ori anihilarea unor substante si materii poluante. De asemenea, avand in vedere faptul ca una din principalele metode de combatere a poluarii este gasirea unor procedee si tehnologii noi, mai putin sau deloc poluante, prin care sa se obtina produse si servicii similare, trebuie aratat ca constructiile hidrotehnice constituie suportul unor procedee ecologice curate, pentru obtinerea energiei si a produselor agricole: energia hidroelectrica in locul energiei obtinute in termocentrale, respectiv sporul de productie agricola prin irigatii in locul folosirii ingrasamintelor chimice. Amenajarile hidroenergetice, dar si cele legate de resursele de apa, formate dintr-un ansamblu de constructii hidrotehnice, produc asupra mediului inconjurator atat o influenta benefica, cat si una nefavorabila. Diferitele solutii constructive exercita un impact asupra mediului inconjurator semnificativ diferit. Prin urmare avantajele si dezavantajele fiecarei solutii trebuie bine cantarite si hotararea de a concretiza una sau alta dintre ele serios argumentate. Conceptia generala a schemei si amplasarea obiectelor principale trebuie sa aiba in vedere, din faza incipienta, unele criterii restrictive sau de protejare a mediului inconjurator, precum:

evitarea zonelor ce constituie rezervatii sau parcuri naturale; evitarea zonelor cu monumente ale naturii, istorice, arheologice, culturale, etnografice; interdictia executarii lucrarilor in zone care ar periclita existenta unor specii endemice sau rare; evitarea sectionarii arealelor naturale de dezvoltare a faunei acvatice interesante; protejarea zonelor cu un potential biologic foarte ridicat, chiar daca se refera la specii banale.

In acest sens sunt necesare informatii generale de specialitate chiar in fazele primare de proiectare. In cazul obisnuit al amenajarilor hidroelectrice in cascada, apare o problema delicata care poate da nastere si unui impact asupra mediului inconjurator extrem de nefavorabil: necorelarea claselor de importanta ale amenajarilor din aval cu cele din amonte. Stabilirea cotei de amplasare a captarii pentru amenajarile hidroelectrice din zona de munte este recomandabil sa se faca in raport cu arealul de raspandire al unor specii de pesti valorosi sau rari cum sunt pastravul, lipanul, lostrita. Debitele turbinate la debusarea din ultima centrala trebuie sa fie modulate in limite acceptabile pentru impactul asupra mediului inconjurator. Un regim de debusare in salturi duce la distrugerea albiilor, la erodarea

malurilor si chiar la ruperea drumurilor si podurilor. De asemenea astfel de debite au un efect stresant asupra pestilor si pot provoca si accidente oamenilor sau animalelor surprinse in albie. La stabilirea parametrilor amenajarii este important sa se considere variante diferite semnificativ, din punct de vedre al impactului asupra mediului inconjurator, pentru:

debitul de servitute; debitul de spalare al albiei in aval; regimul de exploatare la ape mari, pentru evitarea depunerilor si pentru obtinerea unei cantitati maxime de energie; regimul nivelurilor in lacuri, care trebuie sa fie pline in sezon pentru atragerea turistilor si sa aiba nivel constant in perioada de eclozare a icrelor la specii de pesti valorosi (cu consecinte energetice); regimul defluerii debitelor in aval de ultima centrala din cascada.

Cheltuielile speciale de ameliorare a impactului asupra mediului inconjurator pot varia, conform uzantelor internationale, intre 3 10 % din costul investitiilor de baza.

S-ar putea să vă placă și