CUPRINS:

I. ARGUMENT........................................................................................................................2 II. PARTEA TEORETIC......................................................................................................4 Cap 1. Relaiile interpersonale.................................................................................................4 I.1. Afilierea nevoia de contact social............................................................................13

I. ARGUMENT

Lucrarea de fa abordeaz tema similaritii atitudinale n atracia interpersonal. n contextul social actual importana similaritii atitudinale are o importan covritoare datorit impactului pe termen lung pe care l au alegerile partenerilor n viaa de cuplu. Statisticile recente demonstreaz c tot mai multe cupluri se destram invocnd cauze care pornesc de la neconcordane, nenelegeri, conflicte, n ceea ce privete atitudinile fa de anumite aspecte importante ale vieii n comun. Pe de alt parte, exist adevrate dileme privind alegerile partenerilor de cuplu, n ceea ce privete nevoile de afiliere. Cine se aseamn se adun, este proverb care nglobez un adevr empiric verificat i elaborat la nivel pretiinific, popular, care, dei pare naiv, face parte din constiina popular ghideaz i influeneaz viaa a numeroi oameni, trezind interesul cercetrilor tiinifice de pretutindeni. De aceea am considerat c un demers investigativ de tip constatativ corelaional va reui s identifice fundamentul real al acestei afirmaii. Asemnarea, similaritatea n atracia interpersonal este analizat din punctul de vedere al psihologiei sociale. Psihologii sociali consider c similaritatea afecteaz relaiile, dar realizeaz acest lucru n mai multe moduri. n primul rnd, similaritatea ntr-o anumit problem, mrete nelegerea i capacitatea de comprehensiune i comunicare cu alii n mod direct n ceea ce privete acea problem. n al doilea rnd, ea ofer simultan o baz pentru deduciile cu privire la cealalt persoan i un fundament viabil pentru ca dou persoane s se poat acomoda una cu alta, folosind tocmai acea similaritate (similitudine) drept cadru de negociere - de aceea negociatorii i intermediatorii ncep, de obicei, prin a cuta puncte comune. Am pornit aceast cercetare stabilind ca ipotez general afirmaia portrivit creia indivizii prefer ca parteneri n relaiile de cuplu personae similare atitudinal. Ipoteza s-a

confirmat parial existnd diferene la nivelul grupelor experimentale pe anumite dimensiuni investigate. S-au identificat diferene semnificative ntre grupurile de biei i cel de fete n sensul c att bieii ct i fetele prefer parteneri similari pe anumite teme ale vieii de cuplu, dar i parteneri disimilari, complementari din perspective altor aspecte ale vieii de cuplu. Datorit rezultatelor limitate, aceast lucrare este o bun baz de pornire pentru noi cercetri viitoare n aceast direcie, realitatea social oferind prin vasta ei complexitate multiple oportuniti de dezvoltare i analiza complementar a unor studii interdisciplinare.

II. PARTEA TEORETIC Cap 1. Relaiile interpersonale

De la apariia sa, omul a fost o fiin eminamente social. Homo erectus habilis este prima fiin care, cu certitudine, tria n grup i vna animale mari. Dar dei erau fiine ce semnau mult mai mult ntre ele dect oamenii contemporani, existau deosebiri cel puin de ordin temperamental i aptitudinal. Astfel nct fiecare trebuia s se adapteze ct de ct felului de a reaciona al celuilalt, ceea ce presupune o contiin implicit a ceea ce poi pretinde de la el. E vorba de o reacie la psihologia celuilalt. Treptat, o dat cu dezvoltarea inteligenei i complicarea raporturilor interumane, n lumea antic au aprut idei i credine cu privire la felul de a fi al oamenilor, n mare parte implicite, incontiente, dar i explicite n vocabular, n sfaturile i discursurile nelepilor, n proverbe i poveti. n opinia lui S. Moscovici cea mai important invenie a timpurilor moderne e individul. El argumenteaz aceast afirmaie preciznd c de la apariia speciei noastre pn la Renatere, omul a avut drept orizont pe noi, grupul sau familia de care l legau obligaii foarte puternice. ncepnd ns cu momentul marilor cltorii, comerul i tiina au degajat acest atom al umanitii, aceast monad dotat cu gnduri i sentimente proprii, avnd drepturi i judeci, omul s-a plasat n perspectiva lui eu sau eu nsumi.1. Un individ demn de acest nume trebuie s se conduc dup raiune, s judece fiinele i lucrurile fr pasiune i s acioneze n deplin contiin de cauz. Nu trebuie s accepte opiniile altuia dect cu bun tiin, dup ce le-a examinat, cntrind pro i contra n mod imparial ca un savant, fr a se supune verdictului autoritii sau al numrului. De la fiecare se ateapt s acioneze n mod contient, ghidat de inteligena i interesul su, att cnd este singur, ct i n societatea semenilor.

Serge Moscovici, Psihologie social sau maina de fabricat zei,1999, Iai, Ed. Polirom, , p. 61;

Ori, observaiile arat c nimic din toate acestea nu este valabil. ntr-un moment sau altul, orice individ se supune deciziilor prinilor, prietenilor, efilor si. Accept fr discernmnt opiniile prietenilor, vecinilor sau ale partidului din care face parte. Adopt atitudinile, stilul conversaional i gusturile anturajului. Fapt i mai grav, de ndat ce o persoan se ncadreaz ntr-un grup, ea este nghiit de o mas, devine capabil de exces de violen sau de panic, de entuziasm sau de cruzime. Comite acte pe care propria contiin le respinge i care i contrazic interesele. Iat deci enigma de care ne lovim permanent i n-a ncetat s ne uimeasc. Psihologul englez Bartlett citeaz ntr-o lucrare clasic numele unui om de stat care formuleaz cu claritate: Marele mister al oricrei conduite este conduita social. A trebuit s o studiez de-a lungul ntregii mele viei, dar nu a putea pretinde c o neleg. Am pretenia c a cunoate un om dintr-un capt n cellalt i totui n-a ndrzni s afirm ctui de puin ce va face n cadrul unui grup.2 Rndurile de mai sus ne duc automat cu gndul la conformism, definit ca fiind un comportament desfurat cu intenia de a ndeplini expectanele normative ale grupului aa cum sunt ele percepute de ctre individ.3 Acest tip de influen trebuie vzut ca un produs al interaciunilor sociale. Expectanele membrilor contureaz uniformitatea de comportament i atitudini caracteristic grupului. Totui simplul fapt de a face acelai lucru pe care l fac i ceilali nu reprezint un comportament conformist. Multe conduite care par conformiste sunt n realitate manifestri ale unor uniformiti naturale, determinate de multe ori de stimuli fizici. De pild, tendina oamenilor de a utiliza mijloace de transport n comun cnd merg la coal sau la serviciu nu trebuie identificat cu un comportament conformist. Simpla uniformitate de comportament nu nseamn dect c persoanele rspund n mod independent acelorai stimuli n absena presiunii grupului. Se poate uor constata rolul funciar al termenuluii de presiune de grup n delimitarea celui de conformism. Potrivit lui Kiesler presiunea de grup este fora psihologic ce opereaz asupra unei persoane, determinnd-o s confirme expectanele celorlali, mai cu seam acele expectane legate de rolul persoanei i de comportamentele specificate de normele grupului cruia ea i aparine.
2

F. Bartlett, Remembering , apud. S. Moscovici Psihologia social sau maina de fabricat zei, 1999, Iai, Ed. Polirom, p. 38 3 E. P. Hollander, R.H. Willis, Some Current Issues in the Psychology of Conformity and Nonconformity, Psichology Bulletin, no. 68, 1967, pp. 62 76;

n cadrul grupurilor sociale se pot identifica o palet larg de sarcini surse i forme de influen. Fenomenul de influen conine procesele prin care indivizii i grupurile configureaz, menin, difuzeaz i modific modurile lor de a gndi i de a aciona n contextul interaciunilor lor sociale directe sau simbolice (G. Mugny). De procesul de influen depinde nsi funcionarea societii. Cercetrile din psihologia social european din anii 80 au vizat mecanismele de confirmare i obedien ale majoritii, funcionarea controlului social i posibilitile schimbrii atitudinilor prin interaciune social. Cum se transform normele sociale, ce reacii induce presiunea pentru uniformitate, ce atitudini au minoritile fa de normele universale i cum induc ele inovaia, sunt ntrebri la care echipa de la Geneva a ncercat s rspund n numeroase cercetri experimentale. Mai bine de 20 de ani acetia au realizat studii n legtur cu influena minoritar, studii ce au progresat treptat pn la abordrile recente. De la cercetrile despre puterea minoritii de a schimba opiniile majoritarilor, trecnd prin cercetrile care au definit influena ca identificare social i prin asimilarea acesteia cu conflictul (ruptur cu normele i valorile dominante), aceste cercetri au evideniat modul n care minoritatea poate avea un impact social. Chiar judecat defavorabil, minoritatea poate fi cunoscut n specificitatea ei i poate conduce la noi construcii mentale. Viaa n comun are la baz un subiect simplu i fundamental: consensul, a crui necesitate se manifest atunci cnd oamenii doresc s se asocieze, s acioneze unitar, s ia decizii. Un fapt care este totui greu de neles prin chiar banalitatea lui, ca i cea a procedeelor de care oamenii se servesc pentru a-l realiza: discuii i vot. Desigur, auzim frecvent discuii la adresa volatilitii opiniilor, a tiraniei majoritii, a manevrelor massmedia care pregtesc consensul. Din toate prile se protesteaz mpotriva lipsei informaiilor a srciei dezbaterilor i a apatiei publicului fa de acestea. Se ajunge s se cread c pn la un punct, mijloacele de comunicare n mas fabric consensul prin artificii retorice care dau mult greutate argumentelor unor anumite grupuri i fabric opiunile. Cu toate acestea, orict de justificate ar fi criticile, societile moderne caut din ce n ce mai mult consensul. Motivul este evident. Se spune c exist numai trei instane n msur s traneze dezacordurile, s pun capt disensiunilor dintre noi printr-o alegere la care s putem adera cu toii. Una este tradiia , care condenseaz i acumuleaz

experienele trecute, motenire de reguli i exemple indicnd n orice mprejurare drumul de urmat. Cealalt este tiina a crei judecat fondat pe observaie i calcul, recunoate soluia care corespunde cel mai bine datelor obiective. n fine, consensul care exploreaz diferitele puncte de vedere i posibiliti aflate n litigiu, le reunete i le direcioneaz ctre o nelegere unanim recunoscut. Ori, tradiia i-a pierdut ascendentul secular asupra oamenilor, a credinelor i modurilor de via. n ceea ce privete tiina, ea i vede de ctva timp autoritatea subminat, principiile absolute de progres sau adevr nu mai impun respectul, nu mai traseaz calea ce trebuie urmat. n felul acesta, dintre cele trei instane, ultima care rezist dar i care rspunde nevoilor indivizilor i grupurilor de a decide, de ai concluziona discuiile, de a delimita ceea ce este permis de ceea ce este interzis, rmne consensul. Rolul su crete n detrimentul celorlalte dou, determinnd atitudini opuse i voine rivale s descopere esena unei trsturi unificatoare. Nu numai c el se bazeaz finalmente pe raiune, ci, mai mult el se elaboreaz n cursul unui schimb, al unei deliberri. Ceea ce instituie consensul i l face convingtor nu este acordul ci, participarea celor care l-au realizat. El nu-i constrnge aadar i nici nu are legitimitate dect n msura n care fiecare ia parte la el. Conceptul de relatii umane ocupa un loc privilegiat in psihologia sociala. Din chiar definitia acestei discipline rezulta ca principala sa preocupare este interactiunea intre actorii sociali, relatiile intre personalitati intr-un camp social (grup, organizatie). Relatia sau legatura este insasi modalitatea de a se exprima a individului uman, plasat intr-un context. Prin interactiune se dezvolta, cum am vazut, inteligenta umana, se valorizeaza competentele, se exercita influente sau se realizeaza socializarea umana. Relatia cu altul (altii), fie acestia parinti, frati, grupuri de prieteni, institutii si organizatii, angajeaza pe fiecare individ intr-o retea de legaturi, il insereaza, il solicita si-l stimuleaza sa-si dezvolte competentele. Avem nevoie de altul pentru a ne confirma identitatea sau pentru a evalua critic atitudinile si comportamentele noastre. Prin altul ajungem sa ne cunoastem mai bine; altul este imaginea noastra in oglinda, un Alter-Ego. In acelasi timp altul reprezinta un suport pentru fiecare dintre noi: ne influenteaza nivelul de aspiratii si ne imbogateste prin cunostintele sale si cultura sa, prin comportamentele si atitudinile sale intelectuale; ne ajuta sa depasim situatiile critice, ne impune idei prin autoritatea sa sau prin opozitia fata de unele dintre atitudinile si gesturile noastre inadecvate. Relatiile interpersonale se pot infatisa ca simpla afiliere, exprimata prin cooperare sau sociabilitate, prin atractia fata de altul (iubire, atasament afectiv), prin ura, datorita unor sentimente de inferioritate si de culpabilitate, dar si prin solidaritate umana si angajament. Studiul relatiilor interpersonale poate fi abordat din doua perspective: teoria armoniei cognitive si teoriile intaririi. Prima teorie sustine ca oamenii incearca sa-si mentina o

oarecare armonie cu ceilalti datorita fricii ca, in lipsa acesteia, s-ar instaura o stare de indispozitie, inconfort, rau. De aceea indivizii incearca sa stabileasca relatii de comunicare pozitive (echilibru, simetrie, armonie) si sa evite pe cele negative. Aceasta teorie a fost influentata de studiile lui Heider (1958) asupra echilibrului, de teoria simetriei a lui Newcomb (1961) si de teoria disonantei cognitive (Festinger, 1957). Conform acestor teorii, pentru a ne mentine armonia interioara avem nevoie de cei cu care ne asemanam si-i pretuim pe cei ce ne impartasesc acest sentiment (principiul reciprocitatii). Teoriile intaririi isi extrag substanta din studiul perceptiei reciproce a partenerilor. Intarirea poate veni din exterior, din partea mediului social sau a acelorlalti cu care venim in contact; (teoriile cognitive pun accentul pe rolul individului si a rolului sau in armonizare. Relatiile intepersonale se pot desfasura la diferite nivele si pot lua diferite forme. Astfel se poate identifica contactul zero, cand individul suporta prezenta altuia dar nu cauta sa intre in relatie cu acesta; relatia superficiala presupune existenta unor centre de interes comune (cinema, muzica, fotbal) dar intr-o maniera neangajanta. Acestea sunt relatiile noastre cotidiene cu colegii, vecinii, cunoscutii. Nivelul reciprocitatii inseamna impartasirea in comun a unor credinte, valori sau sentimente, atasamentul unuia fata de altul sau chiar iubirea. Teoriile prezentate mai sus ne sugereaza si formele in care relatiile interpersonale se manifesta. Relatiile interpersonale in care ma aflu sunt: - relatie de afiliere: zilnic simt nevoia de a discuta cu persoanele din jurul meu, fie ele de la servici, sau chiar persoane necunoscute cum ar fi parteneri de autobuz, vanzatori, functionari publici, etc. - Relatii de atasament: ma simt atasata de anumite persoane de la servici, cu care nu am o relatie de prietenie ci pur si simplu, un atasament reciproc, o buna dispozitie in preajma lor, o nevoie de a discuta cu ele zilnic. - Relatii de prietenie: la acest capitol sunt mai saraca intrucat nu am foarte multi prieteni, insa ma multumesc cu cei putini care indeplinesc toate conditiile unei relatii de prietenieimpartasirea reciproca a unor opinii, valori sau trasaturi de personalitate; satisfacerea unor nevoi sociale sau personale;sentiment de fericire, o stare de bine, pretuirea reciproca, acordarea increderii si a sentimentului de siguranta. Conceptul de relatii umane ocupa un loc privilegiat in psihologia sociala. Din chiar definitia acestei discipline rezulta ca principala sa preocupare este interactiunea intre actorii sociali, relatiile intre personalitati intr-un camp social (grup, organizatie). Relatia sau legatura este insasi modalitatea de a se exprima a individului uman, plasat intr-un context. Prin interactiune se dezvolta, cum am vazut, inteligenta umana, se valorizeaza competentele, se exercita influente sau se realizeaza socializarea umana. Relatia cu altul

(altii), fie acestia parinti, frati, grupuri de prieteni, institutii si organizatii, angajeaza pe fiecare individ intr-o retea de legaturi, il insereaza, il solicita si-l stimuleaza sa-si dezvolte competentele. Avem nevoie de altul pentru a ne confirma identitatea sau pentru a evalua critic atitudinile si comportamentele noastre. Prin altul ajungem sa ne cunoastem mai bine; altul este imaginea noastra in oglinda, un Alter-Ego. In acelasi timp altul reprezinta un suport pentru fiecare dintre noi: ne influenteaza nivelul de aspiratii si ne imbogateste prin cunostintele sale si cultura sa, prin comportamentele si atitudinile sale intelectuale; ne ajuta sa depasim situatiile critice, ne impune idei prin autoritatea sa sau prin opozitia fata de unele dintre atitudinile si gesturile noastre inadecvate. Relatiile interpersonale se pot infatisa ca simpla afiliere, exprimata prin cooperare sau sociabilitate, prin atractia fata de altul (iubire, atasament afectiv), prin ura, datorita unor sentimente de inferioritate si de culpabilitate, dar si prin solidaritate umana si angajament. Studiul relatiilor interpersonale poate fi abordat din doua perspective: teoria armoniei cognitive si teoriile intaririi. Prima teorie sustine ca oamenii incearca sa-si mentina o oarecare armonie cu ceilalti datorita fricii ca, in lipsa acesteia, s-ar instaura o stare de indispozitie, inconfort, rau. De aceea indivizii incearca sa stabileasca relatii de comunicare pozitive (echilibru, simetrie, armonie) si sa evite pe cele negative. Aceasta teorie a fost influentata de studiile lui Heider (1958) asupra echilibrului, de teoria simetriei a lui Newcomb (1961) si de teoria disonantei cognitive (Festinger, 1957). Conform acestor teorii, pentru a ne mentine armonia interioara avem nevoie de cei cu care ne asemanam si-i pretuim pe cei ce ne impartasesc acest sentiment (principiul reciprocitatii). Teoriile intaririi isi extrag substanta din studiul perceptiei reciproce a partenerilor. Intarirea poate veni din exterior, din partea mediului social sau a acelorlalti cu care venim in contact; (teoriile cognitive pun accentul pe rolul individului si a rolului sau in "armonizare". Postulatele teoriilor intaririi sunt urmatoarele: a) existenta umana este hedonista, ceea ce inseamna ca scopul vietii este de a cauta si obtine placerea, binele propriu, respingand greutatile si durerile si reducand cat mai mult costurile; b) existenta umana este rationala, adica capabila sa selecteze informatiile, sa evalueze probabilitatile si sa ajunga la decizii bune. Efortul individului este acela de a maximiza aceasta competenta, reducand costurile. Potrivit acestei ultime teorii relatia interpersonala este un schimb social (Homans, 1961). Interactiunile umane ar semana deci cu niste tranzactii economice. Pentru a ajunge la resursele pe care le considera valoroase, individul incearca sa obtina aprobarea celorlalti, afectiunea lor. Daca resursele sunt rare sau dificil de atins, el va intreprinde numeroase schimburi sociale pentru a ajunge la sentimentul de "satietate", de satisfactie a implinirii personale. Dupa Homans oamenii sunt recompensati, in efortul lor, in functie de "investitiile" sociale. Exista deci o justitie distributiva in functie de costuri si profit.

Teoria interdependentei sociale (Thibaut si Kelley, 1959) postuleaza interdependenta intre indivizi: fiecare depinde de ceilalti; individul se compara continuu cu altii pentru a obtine noi informatii privind standardele de comportament ale grupului. In functie de aceste informatii obtinute prin comparare isi augmenteaza oferta si isi poate dezvolta un sentiment pozitiv.

Forme de relatii interpersonale Relatiile intepersonale se pot desfasura la diferite nivele si pot lua diferite forme. Astfel se poate identifica contactul zero, cand individul suporta prezenta altuia dar nu cauta sa intre in relatie cu acesta; relatia superficiala presupune existenta unor centre de interes comune (cinema, muzica, fotbal) dar intr-o maniera neangajanta. Acestea sunt relatiile noastre cotidiene cu colegii, vecinii, cunoscutii. Nivelul reciprocitatii inseamna impartasirea in comun a unor credinte, valori sau sentimente, atasamentul unuia fata de altul sau chiar iubirea. Teoriile prezentate mai sus ne sugereaza si formele in care relatiile interpersonale se manifesta. Afilierea exprima natura sociala a existentei umane, aceea de a fi cu ceilalti, nevoia de a conta pe suportul colectiv. Individul uman este obligat sa coopereze pentru a putea trai intre ceilalti; obtinerea resurselor existentei, in atingerea unor scopuri este imposibila in afara acestor orientari atitudinale. Omul este deci dependent de altii, iar aceasta interdependenta se manifesta prin nevoia de afiliere cu grupuri, structuri sociale sau indivizi care ne pot sustine. Contactele sociale ne ajuta sa depasim incertitudinea sau stresul, sa controlam o situatie care provoaca anxietate, sa inlaturam frica. Atasamentul poate fi definit ca o relatie afectiva intre doua persoane. De exemplu, relatia mama-copil se sprijina pe contactul fizic si expresia faciala (plans sau suras). Au fost identificate trei tipuri de atasament mama-copil: a) relatia de securizare, cand mama este atenta, disponibila, capabila sa raspunda nevoilor copilului. Prin mama copilul exploreaza si descopera apoi mediul inconjurator; b) relatia de evitare cand mama respinge copilul in cautarea de contacte fizice si afective. In acest caz copilul se detaseaza de mama, o evita; c) relatia anxios-ambivalenta apare atunci cand mama este lenta in raspunsurile sale la nevoile copilului sau cand raspunsul sau e imprevizibil. O mama nedispusa sau chiar inaccesibila trezeste protestele copilului, anxietatea sa in final. Teoria atasamentului cuprinde doua mari tendinte: una care considera relatia de atasament ca fiind instinctuala, alta care o defineste ca o relatie sociala invatata, achizitionata. In ambele cazuri conduita celor doi parteneri este interactiva, incurajand explorarea anturajului, sustinerea prin numeroase semne exterioare a acestui comportament. Atasamentul comporta deci un raspuns activ la solicitudinea celuilalt si creeaza legaturi afective: grija fizica fata de copil si asigurarea securitatii sale afective.

Prietenia. Aterizat pe Pamant, Micul Print, ciudatul si neprihanitul erou al lui Antoine de Saint-Exupry, il intalneste pe Sarpe. "De ce e atat de pustiu aici? Il intreaba. Tare sunt singur. Unde sunt oamenii?" Iar Sarpele, cu intelepciunea sa, ii raspunde: "Singur te simti si printre oameni". Daca nu stii sa-i descoperi, daca nu vrei sa-i cunosti, sa comunici cu ei, ramai singur. Si un alt personaj il indruma pe Micul Print sa-i descopere pe oameni. E Vulpea, care-l invata "imblanzitul", adica valoarea relatiilor umane, a prieteniei care-i leaga si-i transfigureaza. "Caut prieteni", zice Micul Print, care nu stie ce inseamna "a imblanzi". Atunci Vulpea ii spune: "E un lucru care prea mult e dat uitarii. Inseamna a-ti crea legaturi. Tu nu esti pentru mine decat un baietas, aidoma cu altii, iar pentru tine eu nu sunt decat o vulpe, ca alte multe vulpi. Dar daca ma imblanzesti, tu vei fi pentru mine fara seaman pe lume, viata mi se va insenina. Atunci pasul tau ma va chema din vizuina ca o melodie . Va fi minunat cand ma vei fi imblanzit". Si-l indeamna: "Te rog, imblanzeste-ma. Daca vrei sa ai prieteni, imblanzeste-ma. Nu cunoastem decat ceea ce am imblanzit". La ora despartirii de Micul Print, Vulpea ii descopera "taina" sa: ". limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda in miezul lucrurilor. Numai timpul cheltuit cu un prieten face ca el sa fie atat de pretios. Devii raspunzator pentru tot ceea ce ai imblanzit". Legatura de prietenie, deci, il transforma pe om, il inalta, exprima adevarata masura a aspiratiei omenesti spre perfectiune si implinire. Relatia de prietenie presupune deci: a) impartasirea reciproca a unor opinii, valori sau trasaturi de personalitate; b) satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit); c) inseamna adesea si o atractie fizica; d) dezvolta un sentiment de placere, fericire, o stare de bine; e) semnalizeaza atractia reciproca, pretuirea la celalalt a unor calitati intelectuale, fizice, morale etc.; f) se manifesta prin nevoia de apropiere fizica de celalalt (prin acordarea increderii si sentimentul de siguranta ce-l incearca in apropierea sa). Prietenia inseamna ajutor reciproc, sprijin afectiv, sustinere in procesul de integrare sociala. Relatia de prietenie se sprijina pe trairea sentimentului similaritatii in idei, credinte, apartenenta sociala. Ea apare si se dezvolta in timp, prin cunoastere reciproca, prin parcurgerea impreuna a unor evenimente deosebite, prin probe care trebuie mereu reintarite. Relatiile intime presupun interiorizarea unor legaturi, cunoasterea profunda a celuilalt. Unii autori inteleg prin relatii intime numai iubirea, altii includ aici si prietenia sau relatiile de rudenie intre membrii aceleiasi familii. Cerandu-le unor adulti sa defineasca intimitatea, Waring (1980) a obtinut urmatoarele teme: impartasirea in comun a visurilor si gandurilor private; sexualitate; afectiunea pentru o alta persoana si angajamentul vis--vis de aceasta; absenta resentimentelor; posesiunea unei identitati personale stabile (stima de sine, cunoasterea exacta a nevoilor). R.J. Vallerand (1994) regrupeaza astfel "temele" principale ale intimitatii: a) este o nevoie

pe care o manifesta un individ fata de altul, intarita prin caldura, schimburi reciproce, efort comun pentru integrare sociala; b) intimitatea poate fi definita ca o capacitate personala, relatia stabila care presupune angajament, sacrificiu, compromisuri; c) apare ca un proces de apropiere intre doua persoane, in incercarea lor de a se cunoaste profund si a-si satisface nevoile si aspiratiile personale; d) intimitatea este factorul favorizant, adesea hotarator al relatiilor intime. Cum evolueaza relatiile intime? Cand se transforma intr-o relatie interpersonala intima? Lavinger (1988) a identificat trei stadii de dezvoltare: a) un stadiu de atentie (deschidere catre celalalt, acordarea reciproca a atentiei pentru gesturile celuilalt, expresie corporala, contacte fizice); un stadiu de contact superficial, in cadrul unor norme de participare, atasate unor roluri sociale; stadiul mutualitatii presupune o cunoastere profunda a celuilalt, intensitatea sentimentelor. Relatiile intime nu sunt oarbe, irationale sau doar romantice, pasionale. Ele presupun existenta unor norme sau reguli, in functie de cultura comunitatii si de epoca sau context social-ideologic. Exista chiar un vocabular normativ pentru a descrie emotiile prilejuite de prezenta celuilalt. Pentru a evalua si descrie gradul de indentitate, diferite culturi folosesc expresii specifice, potrivit unor coduri acceptate si utilizate de catre grupuri sau colectivitati mai largi. Relatiile intime presupun o comunicare continua intre cei doi parteneri, gasirea unor forme specifice de a comunica. Deficitul de comunicare separa cuplurile maritale. Formularea si transmiterea de mesaje hraneste relatia, o intareste continuu. Determinantii psihosociali ai relatiei Relatia interpersonala este favorizata de urmatorii trei factori: a) proximitate sau apropierea fizica, ca si distanta geografica diminuata ne apare ca un incitator al relatiei. Cercetarile lui Festinger, Schachter si Back (1950) au dovedit ca locuirea in apartamente vecine faciliteaza contactele. Aceasta situatie creeaza familiaritate, multiplica ocaziile de intalniri. Dupa stabilirea relatiei, partenerii isi delimiteaza frontierele si - de regula - rezista "invaziei" unui strain in acest spatiu intim. b) Factorul similitudine-complementaritate actioneaza ca o reciprocitate de interese, opinii, gusturi, mod de comunicare. Indivizii care au mai multe in comun (sunt similari) sunt adesea legati si manifesta impreuna predilectii pentru cei ce le impartasesc preferintele. Similitudinile pot imbraca diferite forme: imbracaminte, emotii, statut social. Similitudinea poate dezvolta, celor doi parteneri, stima de sine si crea sentimente pozitive.

Complementaritatea, la randul sau, poate si aceasta constitui un factor de relationare. Diferenta intareste adesea relatia, complementaritatea ne apare ca un mecanism compensatoriu. c) Atractia fizica constituie un alt factor al relatiilor intime. Aparenta fizica influenteaza evaluarea altuia si demonstreaza totodata caracterul irational al unui mare numar de judecati pe care le intreprindem. Persoanele fizice agreabile au mai mari sanse sa fie cautate, apreciate, evaluate pozitiv. Aceasta atractie este favorizata de urmatorul mecanism: oamenii care au o perceptie de sine pozitiva se identifica cu cei care, cred ei, le seamana. I.1. Afilierea nevoia de contact social Oamenii sunt fiine sociale. Ei caut compania altora ntr-o varietate larg de situaii, se mprietenesc cu ali oameni i se pare c i gsesc fericirea deplin i satisfascia n relaiile lor intime. Dar ce anume ne determin s ne angajm n contacte cu alii? Ce anume ne determin s-i considerm pe unii semeni mai atrgtori dect alii? De ce ne ndrgostim de o persoan anume? De ce anumite relaii se sfresc destul de rapid i de ce alii rmn mpreun o via ntreag? n cele ce urmeaz vom ncerca s aducem o serie de rspunsuri la aceste ntrebri. a. Situaii care duc la afiliere: cnd se afiliaz oamenii? Dei oamenii au nclinaii naturale de a relaiona cu alii, exist cu siguran circumstane care fac ca aceast nclinaie s fie salient. De exemplu, Fox (n 1980) a cerut subiecilor si s indice, pentru un numr de situaii, cnd prefer s fie singuri sau n compania altor oameni. Dorina pentru companie a fost mai mare dect dorina de a rmne singuri n condiiile (situaiile) plcute (de exemplu cnd bucuria, angajamentul n activiti de divertisment fac parte din activitile zilnice) i n situaiile de criz (ca n situaiile periculoase, nsoite de panic sau fric). Oricum, dorina de a rmne singur a fost mai mare n circumstanele neplcute (n situaii de nervozitate, tensiune, dup nepromovarea unui test la coal sau serviciu, de pild) i n condiiile care cer concentrare (ca atunci cnd se ncearc rezolvarea unei probleme dificile sau atunci cnd se ia o hotrre important). Hill (n 1987) a sugerat c oamenii se asociaz din patru motive:

pentru a reduce incertitudinile comparndu-se cu alii; pentru a obine stimulare pozitiv n timpul unor contacte plcute i interesante cu alii; pentru a obine premii i atenie; pentru a obine suport emoional.

Afilierea a beneficiat de atenie special din partea psihologilor sociali ncepnd cu lucrrile de pionierat ale lui Schachter (1959), care a studiat importana afilierii prin confruntarea subiecilor cu situaii noi i de criz, oferindu-le apoi oportunitatea de a fi mpreun cu ali oameni. n experimentele acestuia subiecii, care erau studente, au fost n tmpinai de cineva care s-a recomandat ca fiind un doctor de la departamentul de neuropsihiatrie al unei coli de medicin. Acesta avea un halat alb i un stetoscop, iar n spatele lui era amplasat un impresionant echipament electric. Acest presupus doctor a explicat importana cercetrilor privind utilizarea terapiei cu electroocuri i le-a spus subiecilor c li se vor aplica o serie de ocuri electrice dureroase, dei acestea nu vor provoca tulburri permanente. n condiia de control, acelai experimentator se prezenta, dar fr echipamentul electric, iar subiecilor li se spunea c li se vor aplica o serie de ocuri de mic intensitate, care nu vor fi deloc dureroase. n continuare, tuturor subiecilor li se spunea c vor trebui s atepte 10 minute apoi li s-a cerut s indice dac prefer s atepte singuri sau n compania altora. Aa cum s-a prezis, rezultatele au artat c de dou ori mai muli subieci prefer s fie n compania altora n condiii de anxietate crescut (63% din subieci), fa de condiiile de anxietate sczut (33% din subieci). Rezultatele acestei cercetri de nceput au fost urmate de studii realizate n condiii mai naturale. De exemplu, ntr-un studiu despre asistentele olandeze, Buunk i Schaufeli (1993) au artat c acele asistente care s-au simit nedreptite la un test privind comunicarea emoional cu pacienii, au avut o dorin mai mare de a ntlni pe alii pentru a discuta problemele lor de la serviciu. Pe de alt parte putem meniona c relaiile sunt formate din dou sau mai multe persoane care au , fiecare, un anumit bagaj lingvistic, cultural, uman-individual, dar care pot proceda, prin interaciune, la crearea unei nelegeri substanial comune asupra lumii nconjurtoare, pe care o formuleaz n discuiile pe care le poart i pe care o aplic n

comportamentul lor relaional zilnic. Fiecare partener ntr-o relaie are un sistem propriu de semnificaie (o personalitate, valori, opinii, atitudini) i o cunoatere organizat (despre trecut, ntmplri, scopuri) pe care cellalt nu le dobndete niciodat pe deplin. Relaiile umanitare se bazeaz pe gradul n care cei doi parteneri reuesc s fac fa acestei realiti. Relaiile reprezint procese n care partenerii se strduiesc s i neleag reciproc sistemele evolutive de semnificaii personale, ncercnd s neleag cealalt pesoan utiliznd propriile resurse adic s acceseze sistemul de semnificaii personale specific celeilalte persoane. n relaiile interpersonale apropiate i consolidate, individul i va construi o cunoatere enciclopedic organizat n ceea ce privete pattern-urile de gndire specific, de comportament i de vorbire ale prietenilor si apropiai, ale prinilor, colegilor, tovarilor de joac, colegilor de clas, etc. chiar i ale dumanilor i rivalilor si (Steve W. Duck, 1994). Planalp i GarvinDoxas (1994) descriu aceast stare de lucruri drept procesul prin care partenerii devin experi n cunoaterea reciproc. Cunoaterea organizeaz diferitele fragmente de informaie dintr-un sistem, astfel nct eu pot deine numeroase informaii despre tine care mi se par mie relevante (adic te privesc din exterior). Ca s te neleg ns, merg un pas mai departe, mi organizez cunotinele despre tine ntr-un mod care include cunotine despre modul tu de gndire (adic te privesc din interior). ntr-o relaie, pasul de la cunoaterea cuiva pn la nelegerea acelei persoane reprezint un pas foarte important. Relatiile interpersonale si rolul lor in dezvoltarea personalitatii Prin grup social intelegem un ansamblu uman structurat, ale carui elemente se influenteaza reciproc. Exista un numar mare de varietati de grupuri: colecivul de elevi, echipa sportive,cancelaria de profesori. Suntem la scoala intre colegi, ne straduim sa respectam regulamentul de ordine interioara, impartasim probleme similar 18518q1624s e, legate sau nu de invatatura. Suntem cu prietenii in discteca sau in excursie, suntem la antrenament cu echipa clasei, respectam regulile jocului si ceea ce are fiecare de facut pe "locul" sau in cadrul echipei. Respectam tot ceea ce ne cere antrenorul. Semnificatia lui suntem din toate aceste situatii consta in faptul ca exprima lingvistic situatii conform carora fiecare dintre noi face parte din diferite grupuri, intra in relatii, respecta reguli si comunica cu ceilalti.

DEFINIREA GRUPURILOR SOCIALE Unele grupuri sociale se formeaza spontan (calatorii intr-un autobus in cazul unui accident), altele sunt institutionalizate (se manifesta constant intr-un cadru organizatoric dat). Distingem intre tipurile de grupuri, mai intai, grupul de apartenenta. Este acel grup in care subiectul este implicat efectiv in calitate de membru solidar al unui ansamblu de relatii, de activitati si de valori care modeleaza conduitele sale sociale.Rolurile indeplinite de acest tip de grup satisfac trebuintele de afiliere si de recunoastere ale membrilor sai, contribuie la definirea identitatii lor sociale. Asociat grupului de apartenenta este grupul de referinta.Acesta este grupul din care am dori sa facem parte, dar nu putem,cel putin pentru moment.Grupul de referinta ne serveste drept model, ne influenteaza formarea imaginii de sine.El procura motive de aspiratie care permit schimbarea conduitelor,orientand astfel atitudinile sociale conform unei ierarhii de valori. Un tip aparte de grup de apartenenta este grupul de varsta, intalnit atat in comunitatile traditionale, cat si in cele moderne.Incepand cu gradinita unde copii fac parte din grupa maica, mare, mijlocie, continuand cu scoala unde apartin ciclului primar, gimnazial, liceal, facem parte dintr-un gup de varsta. Apartenenta la un astfel de grup atrage dupa sine drepturi dar si obligatii ce se modifica odata cu schimbarea categoriei de varsta, si dupa cum bine stim,in timp, obligatiile sunt tot mai puternic afirmate ca cerinte ce trebuie asumate. Grupul de presiune este un alt tip de grup,organizat in scopul apararii unor obiective collective, exercitand in mod direct sau indirect presiuni in acest sens. Indiferent carui tip de grup ii apartinem, importanta ramane relatia umana ce nu poate exista in afara acestuia. Nevoile umane individuale de apartenenta, de realizare, de respect de sine pot fi satisfacute numai in cadrul anumitor grupuri. Realizarea lor este esentiala pentru manifestarea si implinirea personalitatii noastre. RELATIILE INTERPERSONALE instituie valori, norme de conduita, modele de comportare, stiluri de interactiune. Trairea impreuna a evenimentelor joaca un rol important in dezvoltarea relatiilor umane, are un character "contagios", sistematic cultivat si canalizat de practicile sociale. a) Nevoia de afiliere Oamenii nu pot trai izolati unul de altul. Nevoia de afiliere se refera la nevoia oamenilor de a avea contacte relative frecvente cu ceilalti. Ea sta la baza formarii relatiilor interpersonale. b) Nevoia de intimidate

O distinctie utila pentru studiul relatiilor interpersonale este aceea dintre nevoia de afiliere si nevoia de intimidate. Prima se refera la dorinta de a stabili cat mai multe contacte sociale, iar cea de-a doua la preferinta pentru relatiile calde si apropiate. c) Singuratatea In viata de zi cu zi suntem inclinati sa consideram ca singuratatea inseamna lipsa relatiilor sociale. Suntem singuri atunci cand relatiile noastre cu ceilalti sunt foarte putin numeroase si inadecvate. Indivizii singuri sunt de obicei timizi si au o stima de sine scazuta. Ei sunt, foarte adesea, depresivi, au opinii negative despre ceilalti si sunt prudenti din punct de vedere social: evita situatiile interpersonale in care ar putea fi respinsi de ceilalti. d) Atractia interpersonala Termenul de atractie se refera la o stare motivationala: dorinta de a interactiona, de a avea relatii cu o anumita persoana. Este opusul termenului de respingere (dorinta de a nu initia o relatie sau dea a pune capat unei relatii) si diferit de indiferenta. TIPURI DE RELATII INTERPERSONALE PRIETENIA Psihologii considera ca relatiile interpersonale se afla in stransa legatura cu fericire, cu sanatatea fzica si mentala. Relatiile sunt foarte importante pentru oricare din activitatile noastre zilnice, putand fi insa si o sursa de tensiune psihica si de nefericire atunci cand sunt conflictuale. PRIETENIA, DRAGOSTEA SI CASATORIA, RELATIILE CU PARINTI SI COPII sunt principalele tipuri de relatii interpersonale. De ce avem nevoie de prietenie? Legatura de prietenie il transform ape om, il ilnalta, exprima adevarata masura a aspiratiei omenesti spre perfectiune si implinire. "Prietenia cutreiera in ritm de dans pamantul si ne invita pe toti sa ne redesteptam pentru preamarirea fericirii." Prietenul este o persoana cu care avem o relatie de admiratie si simpatie reciproca. Un coleg de clasa, de exemplu, poate fi prieten, dar nu avem relatii de prietenie cu toti colegii. Prietenia este specific umana,fapt semnalat inca de Aristotel,care considera ca "nimeni nu poate trai fara prieteni,chiar daca stapaneste toate bunurile lumii."

Insa, un vechi proverb zice: "A avea un prieten e greu, iar a avea 2 e imposibil." Prietenia se dezvolta in timp. Putem sa simpatizam pe cineva imediat, dar nu ne vom imprieteni cu el decat pe masura ce il vom cunoaste si vom descoperi la el interese similare cu ale noastre. Multe relatii de prietenie nu dureaza toata viata, ci dispar treptat. Prieteniile intre adolescenti sunt adesea foarte puternice. Pentru adolescent prietenia este uneori cea mai importanta relatie. Adolescentii se imprietenesc de obicei pentru a petrece timpul impreuna si mai putin pentru a se bucura de sprijinul material si emotional al celuilalt. In cadrul grupurilor se creaza anumite relatii. Spunem ca suntem in bune relatii cu colegii de clasa sau, dimpotriva, ca nu ne intelegem intre noi, suntem in conflict cu privire la mai multe probleme. "In natura omului gasim trei cauze principale de cearta: concurenta, neincrederea, gloria." (Thomas Hobbes)

In clasa noastra, relatiile intercolegiale au fost si sunt in continuare destul de bune. Desi la inceputul clasei a-IX-a se formasera anumite grupulete, treptat treptat sau destramat intrucat am inceput sa ne cunoastem mai bine. In prezent ne intelegem bine unii cu ceilalti, certurile sunt foarte rare si minore, iar noi suntem destul de uniti.