Sunteți pe pagina 1din 7

DORSALA PIRINEO-CANTABRICA Intre Cap Finistere, in Galicia si Cap Creus in Catalonia, muntii Cantabrici si muntii Pirinei formeaza o unitate

geografica cu o lungime de peste 1000km, care delimiteaza in nord Iberia mediteraneeana. Prin flora si fauna lor aceste lanturi se ataseaza in mod evident (indiscutabil) muntilor din Europa Mijlocie. In detaliu insa lucrurile stau putin diferit. Aceasta dorsala se afla situata intre un pol oceanic (vest) aflat sub influenta directa a Atlanticului si un pol mediteraneean, cu cnditii climatice diferite. De asemenea nu lipsesc contrastele intre versantul septentrional care are atit caracter atlantic cit si continental si, versantul meridional de tip mediteraneean. In acelasi timp insa, aceste diferentieri se atenueaza in altitudine, in special in masivele inalte, mediile naturale prezentind similitudini cu cele din Alpi. Rolul tectonicii si al proceselor de modelare In axul lantului pirinean, rocile vechi sunt martorele existentei in paleozoic a unui masiv montan. Situat intr-un sector foarte instabil el a sufeirt scufundari si a fost afectat de eroziune inca de acum 200 milioane de ani. La nord si sud au luat nastere fose in care s/au acumulat sedimente in Mezozoic si pina la inceputul Tertiarului.. Mai catre vest, un alt masiv vechi, masivul Hesperic, a ramas inaltat dar a pierdut altitudine ca urmare a eroziunii. In Tertiar deplsarea continentului african catre nord a provocat aparitia unor tensiuni foarte mari. Pe toata lungimea marginii nordice a masivului Hesperic, acestea au dat nastere lantului cantabric. Regiunea pirineeana inserata intre blocurile peninsulei iberice si Masivului Central Francez, a suferit inaltari, masivul vechi aflindu-se intre cele doua fose (mase de roci sedimentare) de acumulare. Inaltate, catenele montane au intrat in jocul inexorabil al proceselor erozive. Modelarea actuala este rezultatul unei istorii de milioane de ani in timpul careia aceste fenomene au actionat diferit asupra rocilor. Asupra sisturilor si ardeziilor (rocile cele mai putin coezive) alternanta inghet-dezghet si transportul debris-ului de catre ape a creat forme rotunjite. Pe granite apar reliefuri greoaie cu pante accentuate, rezultate din apa care s-a infiltrat pe fisuri, a inghetat determinind in final dezagregarea rocii in loc. Zona axiala ofera exemple foarte bune pentru formele rezultate din acest tip de eroziune. Rocile sedimentare, in special calcarele, care incadreaza axa granitica a Pirineilor si care sunt asemanatoare calcarelor paleozoice ce formeaza masivul Picos de Europa din muntii Cantabrici, dau nastere unor sisteme carstice de o amploare considerabila. Apa dizolva calcarele dind nastere unor forme spectaculoase sau se infiltreaza generind aparitia unor retele de origine subterana; iau nastere astfel grote, avene precum Araonera din apropierea masivului Perdido, despre care se crede ca este cel mai adinc din Europa avindu-se in vedere ca nu a fost explorat decit pina la 1200m adincime. Apele subterane in momentul in care au intilnit un pat impermeabil argilos reapar la suprafata sub forma unor izvoare cu debit, de cele mai multe ori intermitent (vocluziene). Directiile de curgere din adincime le face sa-si schimbe bazinul (versantul). Este cazul apelor ghetarului dAneto care dispar in regiunea Forat des Aigualluts, pentru ca apoi sa apara in partea opusa in valea Aran sau in partea superioara a riului Garonne.

Depozite de calcare incadreaza axul cristalin al Pirineilor. Eroziunea carstica a dat nastere unui relief spectaculos, cum a r fi cimpurile cu lapiezuri

Modelul carstic este caracterizat de asemenea de existenta canioanelor care decupeaza masivele in blocuri la care accesul este extrem de dificil. Geneza acestor vai ai caror pereti sunt aproape verticali este extrem de complexa, in unele cazuri fiind posibil sa fie vorba de existenta unor cursuri subterane, ale caror tavane s-au surpat.

Valea Anisclo, din Parcul National Ordesa. Profilul transversal rezulta din efectele aditionale ale eroziunii carstice si eroziunii glaciare In Cuaternar eroziunea glaciara a modificat in parte formele care s-au dezvoltat in faza de inaltare. In acelasi timp insa ghetarii prezenti aici nu au avut forta celor din Alpi. Chiar daca au dat nastere unor creste si circuri, acestia nu au afectat decit in parte suprafetele de eroziune formate inainte de Cuaternar. In Pirinei, activitatea glaciara a fost mai accentuata pe versantul nordic, unde limbile glaciare au atins zona piemontana, martore fiind morenele terminale situate la 500m altitudine. Pe versantul meridional insa, ghetarii s-au oprit citeva sute de metri mai sus. Aproape 1100 de lacuri sunt de origine glaciara; in zona montana inalta este vorba de lacuri instalate in circuri glaciare, pe un substrat silicios, in timp ce pe calcare Picos de Europa spre exemplu apa dispare in retelele carstice subterane. In majoritate lacurile de circ se situeaza intre 2000-2500m. Sunt rare cele care depasesc 2600m, acestea fiind constant inghetate la suprafata. Celelalte situate la altitudini mai mici ocupa cuvete care au luat nastere in patul limbilor glaciare sau s-au format in

spatele depozitelor morenaice. Aceste lacuri de vale sunt in general tarversate de cursuri de apa care formeaza delte si care treptat-treptat contribuie la colmatarea acestora. Nu putem intelege in totalitate peisajul pirenean fara a tine cont de influenta structurii spatiului, asupra organizarii activitatilor si asupra raporturilor dintre comnuitatile vailor.

Pic du Midi dOssau, din muntii Bearn (2884m), este situat in partea vestica a Parcului National al Pirineilor. La origine reprezinta un vechi vulcan puternic erodat Aluviunile si materia organica contribuie desori la colmatarea lacurilor de origine glaciara

In cadrul riurilor eroziunea glaciara a creat funduri plate dar cu pereti abrupti in timp ce eroziunea fluviatila a dat nastere unor vai inguste insa cu versanti ai caror pante sunt domoale. Aceasta morfologie complexa a influentat fara doar si poate activitatile umane: culturile au foat repartizate atit pe fundul vailor glaciare cit si pe terasele versantilor favorabili (in cazul vailor fluviatile). Acestea din urma au influentat de asemenea accesul catre pasunile alpine. In general perpendiculare pe axul central, in special in Pirinei, nu au favorizat conexiunile laterale, in schimb insa permiteau o comunicare facila in perioada verii, intre versantul nordic si cel sudic. Conflictele aparute cu privire la utilizarea pasunilor si izvoarelor au fost treptat reglementate pein asa numitele aliante de creasta, care au creat cadrul relatiilor intre populatiile celor doi versanti.

Parcul National Covadonga, din cadrul masivului Picos de Europa este situat in partea centrala a muntilor Cantabrici. Avem de-a face cu o eroziune tipic carstica peste care s-a suprapus cea glaciara. Lacuri precum dEnol sau Ercina de orgine glaciara sa fla cantonate in cadrul unor doline. La altitudini ce depasesc 1700m se intilneste o asociatie de mattoral in alcatuirea careia intra specii precum Juniperus sabina, Arctistaphylos uva-ursi, care alterneaza cu suprafete acoperite de pasuni. Parcul mai adaposteste specii de mamifere precum Rupicapra rupicapra, sau de pasari rapitoare Gyps fulvus.

Etajarea vegetatiei In linii mari repartitia si fizionomia etajelor sunt conforme cu modelul alpin. In Pirinei, diferentele sunt date de extensi redusa a etajului nival, deoarece crestele nu ajung la 3500m, lipsind astfel esente precum Pinus cembra, Picea abies si Larix decidua. Diferentele se accentueaza in muntii Cantabrici unde lipseste Pinus uncinata (pinul cu cirlig) si Abies alba in timp ce in vest in Pirinei acestea nu depasesc decit rareori Pic dAnie. In functie de regiuni sau de expozitii, limitele etajelor variaza; in general acestea se situeaza la altitudini mai mari pe versantii nordici. Datorita reducerii altitudinii, padurile lasa locul pasunilor, oamenii contribuind si ei in mod decisiv la coborirea limitei inferioare a etajului alpin. In Pirineii Centrali aceasta se situeaza la 2300m pe versantul nordic si 2500m pe versantul sudic; etajul subalpin caracterizat de Pinus uncinata descreste altitudinal pina la 1600m respectiv 1800m. Mai jos imediat ca parasim zona montana inalta, contrastele devin considerabile intre versanti: la nord, intre 900-1600m etajul montan este caracterizat prin fagete si bradete ce includ in special Fagus sylvatica si Abies alba; la sud intre 1200-1800m domina pinetele cu Pinus sylvestris. Mai jos exista de-o parte un etaj colinar tipic Europei temperate cu stejar si, de cealalta parte etaje de tip mediteraneean cu stejar semperviriscent (Quercus rotundifolia). In muntii Cantabrici, vegetatia etajului alpin este analoaga celei din Pirinei. Etajul subalpin este insa diferit. Lipseste pinul (Pinus uncinata) si rhododendronul (Rhododendron ferugineum). Pe substrat acid se dezvolta o vegetatie arbustiva cu ienupar (Juniperus nana), Cotoneaster intergerrimus si Vaccinium sp., inlocuita de o

formatiune cu Juniperus sabina pe calcare. O fisie cu mesteacan (Betula celtiberica) se interpune intre aceasta vegetatie de tufisuri si fagetele montane care urca pina la 1800m. In etajul alpin al Pirineilor dintre 101 specii de plante, 79 le intilnim si in Alpi, 1 se poatea gasi in masivele asiatice si 21 sunt endemice. Nu exista insa nici o specie apartinind masivelor mediteraneene. Prin flora sa lantul pireneean se racordeaza masivelor inalte. Acelasi lucru se intimpla si in cazul etajului alpin al muntilor Cantabrici. In etajul subalpin proportia de specii endemice este putin mai ridicata (29%). Ramin insa 61% specii comune Alpilor, dar speciile montane mediteraneene sunt prezente intr-o proportie semnificativa (10%). Speciile endemice precum Borderea pyrenaica si Ramonda mycon apartin speciilor tropicale fiind fara indoiala relicte tertiare. Glaciatiile au bulversat profund flora, lasind numeroase relicte glaciare, dintre care multe exista in Alpi (Dryas octopetala). Phylodoce coeruluea, comuna Scandinaviei nu o intilnim decit in Pirinei intre 2000-2600m. Recolonizarea dupa fiecare glaciatie a fost extrem de complexa. Ea a putut beneficia de aportul refugiilor iberice, dar nu a influentat in mod considerabil compozitia florei de mare altitudine, majoritar medio-europeana. Citeva linii s-au diversificat in loc, exemplu fiind Saxifraga, din care a rezultat endemismul Saxifraga longifolia (coroana regelui). Saxifraga longifolia (coroana regelui)

Pe rocile dezgolite ale etajului alpin se dezvolta licheni, alge microscopice si plante precum Androsace vandelli si Androsace helvetica, care ating 2800m in masivul Maladetta. Covorul ierbaceu este alctauit din diverse graminee, in particular genul Festuca (Festuca gautieri pe calcare si Festuca eskia pe substrat silicios). Pe pantele afectate de alternanta inghet-dezghet si eroziune apar din nou specii de Festuca la care se adauga endemismul Borderea pyrenaica, Ranunculus parnassifolius sau Crepis pygmaea. Pasunile sunt caracterizate de prezenta crinului (Lilium martagon, L. Pyrenaicum), gentianei galbene (Gentiana lutea, G. Burseri), anemonei (Pulsatila alpina), arnica (Arnica montana) si trolle (Trollius europaeus). Cu o flora particulara, mediile umede tind sa intrerupa monotonia pasunilor. La marginea izvoarelor, pe substrat silicios apare Saxifraga stellaris, Primula farina si Pinguicula vulgaris, o planta carnivora care cu ajutorul bacteriilor digera insectele atrase de mucusul sau. Genul Caltha palustris reprezinta un indicator pentru prezenta

mlastinilor. De asemenea frecvente sau cu aparitie frecventa sunt turbariile cu specii de Sphagnum si Drepanocladus. Acestea contribuie la colmatarea lacurilor, adunind sedimentele aduse de afluenti.

Parcul National al Pirineilor Occidentali Rezervatia Naturala Neouvielle. Lacuri laquettes, situate in fata masivului Neouvielle (3091m)

Parcul National dOrdesa si al muntelui Perdito. Depozitele calcaroase au permis dezvoltarea unui sistem carstic, care include si o retea subterana. Au luat nastere canioane precum Ordesa, Anisclo, Escuain, Pineta. Eroziunea glaciara a accentuat verticalitatea versantilor vailor. Pe versantii spaniol si francez, Pinus uncinata da nastere unor asociatii de tip taiga amestecate cu foioase, in special pe versantul nordic: salcia (Salix caprea), sorbul (Sorbus aria, S. Aucuparia) si mesteacanul (Betula pubescens).

Masivul Canigou (2784m) este considerat un masiv montan tipic sectorului mediteraneean al Pirineilor. La 1700m insa regasim aspectele apartinind Pirineilor occidentali Pirineii spanioli poalele masivului Vignemale (3298m)

Pe versantul nordic etajul superior padurii este dominat de rhododendron (Rhododendron ferugineum) si de afin (Vaccinium myrtillus) in timp ce strugurele ursului (Arctostaphylos uvaursi) domina versantul nordic.

Parcul National Aigues Tortes y Lac de Sant Maurici acopera o suprafata de 20000 ha, intr-o regiunea montana inalta, granitica, tipica zonei axiale a Pirineilor. Sunt prezente numeroase circuri unde se gasesc ghetari de pietre.