1.

CONCEPTUL I CAUZELE APARIIEI SEP

De cele mai multe ori se consider c sectorul public este acela care depinde de bugetul hotrt de un anumit organism legislativ. Accentul cade pe politica bugetar, pe resursele care sunt mobilizate i care se afl la dispoziia adunrilor legislative de la diferite niveluri ale guvernrii. ns o astfel de definiie este doar una ntre mai multe posibiliti. O astfel de definiie nu recunoate o alt posibilitate important prin care guvernarea poate avea impact asupra societii, i anume legislaia. Totui, i acest aspect, al legislaiei, este dificil de determinat: legislaia poate avea ca efect reducerea libertii cetenilor de a aciona ntr-un anumit domeniu sau, aa cum spunea Hayek, poate fi doar recunoaterea unei ordini spontane. Cea mai general definiie a sectorului public poate fi prezentat n mod formal astfel: Definiia 1:Sectorul public reprezint activitatea guvernamental i consecinele ei. Conceptul de sector public din aceast definiie corespunde perspectivei tradiionale, sectorul public fiind vzut ca administaie public sau ca autoritate public. Definiia 1 poate fi nlocuit cu Definiia 1. Definiia 1: Sectorul public reprezint activitatea de luare a deciziilor de ctre stat i rezultatele acesteia. Definiia 1 se concentreaz asupra legislaiei i a autoritii mai mult dect asupra bugetului i a alocrii acestuia. Definiia 1 i Definiia 1 pot fi calificate ca interpretri ale conceptului de sector public din perspectiva autoritii. Dac accentul se pune ns pe buget, atunci vom avea Definiia 2: Sectorul public reprezint consumul, investiiile i transferurile realizate de ctre guvern. Definiia 2 poate fi o definiie rezonabil ns destul de amorf, pentru c cele trei elemente pot varia destul de mult n raport unul cu cellalt, funcie de sistemul politic. Distincia dintre consumul public i investiii, pe de o parte, i transferuruile publice, pe de alt parte, este esenial pentru problema mrimii sectorului public. Se poate susine o anumit dimensiune, o anumit proporie a consumului guvernamental i a investiiilor pornind de la principiul alegerii fcute de ctre consumator i se

poate susine o alt dimensiune a transferului dac se pleac de la considerente de justiie social i egalitate. Definiia 2 poate fi nlocuit cu una mai precis: Definiia 3:Sectorul public reprezint consumul i investiiile guvernamentale. Definiia 3 reprezint interpretarea conceptului de sector public din perspectiva alocrii. Argumentele despre dimensiunea optim a sectorului public trebuie s fie suplimentate cu cele referitoare la dimensiunea optim a transferurilor. Definiia 3 minus Definiia 2 va reprezenta interpretarea sectorului public din punct de vedere al distribuiei. n continuare se poate ine cont de faptul c guvernul aloc bunuri i servicii pe care trebuie s le i produc. Astfel rezult o a patra definiie. Definiia 4:Sectorul public reprezint producia guvernamental. Definiia 4 necesit la rndul ei clarificri, pentru c se poate referi la dou situaii distincte: aprovizionarea de ctre guvern cu bunuri i servicii sau deinerea de ctre guvern a mijloacelor de producie. Trebuie fcut aces distincie pentru c aprovizionarea poate exista i n absena proprietii publice. Mai mult, poate s apar i o interpretare din perspectiva angajrii de personal: guvernul poate asigura multe servicii fr a avea muli funcionari guvernamentali, dup cum poate angaja muli oameni fr a fi posesorul unei pri substaniale din capital. De aceea Definiia 4 este ambigu, ea putndu-se referi la aprovizionarea fcut de ctre guvern (Definiia 4), la proprietatea guvernamental (Definiia 5) sau la angajaii guvernamentali (Definiia 6). Tipic pentru expansiunea statului n democraiile occidentale este/a fost accentul czut pe aprovizionarea public cu bunuri i servicii i asigurarea de locuri de munc n sectorul public.

2.CONSTITUIREA I EVOLUIA SECTORULUI PUBLIC N REPUBLICA MOLDOVA. Originea i cauzele dezvoltrii sectorului public. Economia contemporan este o economie de pia mixt.n componena ei funcioneaz i se influeneaz reciproc dou sectoare economice principale: unul public i altul privat. In cadrul acestei forme de activitate economic piaa determin alocarea resurselor materiale i financiare, volumul produciei, nivelul preurilor, satisfacerea cererii consumatorilor .a. Statul, la rndul su, coordoneaz ntreaga activitate economic prin elaborarea i aplicarea legislaiei necesare, a programelor privind domeniul fiscalitii, cheltuielilor bugetare, reglementrilor monetare, msurilor de asigurare social .a. O astfel de situaie ns, este caracteristic rilor cu economie de pia doar la etapa contemporan. De-a lungul timpului activitatea economic s-a aflat, pe de o parte, sub tutela i n serviciul monarhilor, pe de alta, adepii liberalismului economic clasic negau implicarea puterii publice n probleme de ordin economic. n asemenea condiii lipsea pluralismul formelor de proprietate, i respectiv, a celor de activitate economic. Datorit acestui fapt, sectorul public a aprut i s-a afirmat n rile cu economie de pia relativ trziu, la sfritul secolului al XIX-lea nceputul seco lului XX. n aceste ri el s-a dezvoltat puternic dup criza economic dintre anii 1929-1933 i sfritul celui de-al doilea rzboi mondial. In accepiunea specialitilor din domeniu, sectorul public reprezint totalitatea ntreprinderilor productoare de bunuri materiale i organizaiilor prestatoare de servicii populaiei care activeaz n baza proprietii de stat. Extinderea sectorului public a fost cauzat de numeroi factori printre care: remedierea eecurilor pieii i realizarea msurilor de stabilizare macroeconomic; implementarea descoperirilor progresului tehnico-tiinific n practica ntregii economii naionale; redistribuirea venitului naional n favoarea unor categorii de indivizi cu nivel de trai sczut; crearea locurilor de munc n scopul reducerii omajului; creterea cheltuielilor statului, legate de satisfacerea nevoilor colectivitii n ansamblu. Ca urmare, rolul sectorului public sporete n continuu. n rile industrial avansate ponderea cheltuielilor publice n produsul intern brut constituie n prezent 40-50 la sut. Particularitile constituirii secto-rului public n Republica Moldova. Sectorul public al rii noastre are o vrst de circa 16 ani. O astfel de situaie se explic prin faptul c, peste 60 de ani, ct Republica Moldova s-a aflat n componena fostei URSS, aici au funcionat dou

sectoare economice: sectorul de stat cu o pondere de 80-90 la sut i sectorul cooperatist-colhoznic, cruia i reveneau 10-20 la sut. ntruct sectorul cooperatist-colhoznic era supus unui strict control centralizat din partea statului, se poate afirma c ntreaga economie naional era o economie totalitar, dirijat centralizat prin metode administrative. ntreprinderile din ambele sectoare nu dispuneau de proprie iniiativ, iar elementele de democraie, declarate n statuturile colhozurilor, aveau un caracter formal. Odat cu destrmarea Uniunii Sovietice, a proclamrii independenei i suveranitii Republicii Moldova, situaia s-a schimbat radical. Au fost iniiate i realizate treptat transformri cu caracter de tranziie la o alt form de organizare i activitate economic cea bazat pe principiile economiei de pia. Se tie c problema-cheie a tuturor transformrilor economice i sociale o constituie nlocuirea sistemului relaiilor de producie existent cu unul adecvat noilor cerine. Aceast problem-cheie urma s fie rezolvat i n Republica Moldova. n sistemul relaiilor de producie locul central l ocup relaiile de proprietate. innd cont de aceasta, conducerea tnrului stat moldovenesc a pus chiar de la bun nceput pe prim plan problema reformrii proprietii, care a fost i continu s fie soluionat prin deetatizarea i privatizarea mijloacelor de producie. ns, lipsa pe moment a unei programe strategice de reformare a economiei naionale, a codului de legi riguros i bine precizat, precum i a unei guvernri care ar distribui echitabil averea, acumulat prin munca mai multor generaii, ntre ceteni a provocat consecine negative. Deetatizarea i privatizarea n multe cazuri, au parcurs haotic, cu tot felul de greeli i neajunsuri, uneori intenionate. O bun parte a patrimoniului rii, creat prin munc de generaii, a fost furat, distrus sau irosit. Majoritatea bonurilor patrimoniale, transformate ulterior n aciuni, i-au pierdut valoarea iniial. Cotele de pmnt a multor rani au fost din start divizate n 3-4 parcele, plasate la mari distane una de alta, ceea ce mpiedic consolidarea terenurilor agricole pentru prelucrarea lor mecanizat. Oricum ar fi proprietatea socialist a fost nlocuit cu proprietatea privat i cea public. Majoritatea cetenilor Republicii Moldova a devenit proprietari reali, fie prin destatalizarea ntreprinderilor industriale, de construcii, transport, comer i constituire a diverselor societi pe aciuni, fie prin privatizarea fondului locativ de stat n contul bonurilor patrimoniale sau cu plat, fie prin atribuirea ranilor a sectoarelor de pmnt n contul cotelor de teren echivalent i cotelor valorice. Ca urmare, n industrie numrul societilor pe aciuni a crescut n 1997 de la 1266 la 2567 sau de 2 ori, iar numrul acionarilor n 2004 a alctuit 126 de mii. Numrul locuinelor privatizate s-a mrit de la 90 de mii n anul 1995 la 248 mii n anul 2000; numrul persoanelor crora li s-au atribuit cote de teren a sporit de la 36 mii n 1995 la 655,7 mii n 2005. Suprafaa terenurilor atribuit n proprietate

privat s-a mrit corespunztor de la 224,9 mii ha la 862,6 mii ha, n mediu revenind 1,32 ha de persoan.1 E de notat n confirmare ca proprietatea public se subdivizeaz n proprietate de stat i proprietate municipal. Din proprietatea de stat fac parte bunurile ce aparin Republicii Moldova ca stat, cu drept de posesie, de folosin i de administrare. Proprietatea municipal se constituie din averea organelor puterii i administrrii formaiunii administrativ-teritoriale, din mijloacele bugetului local, fondul locativ, ncperile cu alt destinaie dect cea de locuit, obiectele infrastructurii i alte obiecte ce realizeaz nemijlocit servicii comunale ctre consumatori. Concomitent cu constituirea formelor de proprietate, au avut loc schimbri i n structura populaiei, ocupate n diferite sectoare de activitate economic Cu toate c ponderea volumului total al investiiilor n capitalul fix, Administrarea raportat la produsul naional net (valoarea adugat) a sporit de la 15,6% n 1997 la 18,1% n 2004, ea este nc departe de cea optim (25-30 la sut). Consecinele acestei situaii se reflect n nivelul insuficient al bazei tehnico-materiale de producie, lipsei de tehnologii performante i, ca rezultat, a volumului i calitii nesatisfctoare a bunurilor economice nou create. Totui, sectorul public al rii noastre contribuie, pe ct este posibil, la soluionarea problemelor economice i sociale. n prezent, concomitent cu rezolvarea altor probleme, sectorul public este implicat n realizarea Programei Naionale Satul moldovenesc, care dup coninut i dimensiuni are un caracter cu adevrat revoluionar. Este n plin desfurare procesul de gazificare a satelor i orelelor, asigurarea populaiei cu ap potabil, renovarea spitalelor i altor obiecte de asisten medical, renaterea caselor de cultur, grdinielor de copii, bibliotecilor steti .a. Un capitol aparte l constituie consolidarea terenurilor agricole i crearea staiilor tehnologice de maini pentru prelucrarea mecanizat a pmntului. Aadar, sectorul public al Republicii Moldova i extinde activitatea economic i social, care se manifest prin producerea anual a diverselor bunuri materiale i prestare de servicii populaiei cu plat i nonplat n valoare de circa 5 miliarde lei. Rolul sectorului public al rii noastre, ca i al altor ri, sporete datorit creterii cererii la bunurile i serviciile prestate. Aceasta se manifest, n mare msur, prin sporirea cheltuielilor publice, care s-au majorat n anul 2004 fa de anul 1997 de 2,5 ori. Raportate la produsul intern brut ele au constituit n anul 2004 circa 27 la sut. n acelai an, ponderea cheltuielilor publice pentru aciuni socialculturale, a constituit n totalul cheltuielilor 50,3 la sut, nvmnt 23,4 la sut, ocrotirea sntii 11,7 la sut, asisten social 12,3 la sut, aprarea naional 10 la sut..

3.CARACTERUL MIXT AL ECONOMIEI CONTEMPORANE DE PIA. In principiu, economia de piata este considerata o forma evoluata a economiei de schimb.Ea este opusul economiei centralizate, asa cum economia de schimb este opusul celei naturale .Economia de piata se poate definii- ca un mecanism complex de coordonare a oamenilor, activitatiilor si firmelor printr-un sistem de piete si preturi. Faptul ca vreme de 50 de ani lupta s-a dus intre doua sisteme diametral opuse comunism si capitalism a dus la neglijarea diferentelor existente intre tarile cu economie dezvoltata.Procesul de transformare prin care trec economiile nationale si economia in ansamblul ei, arata ca nu doar economiile foste socialiste se afla in prezent in plin proces de tranzitie. Daca ne gandim la geneza protectionismului si a liberului schimb, observam caci comertul international nu a avut in antichitate caracterul general pe care la dobandit in zilele noastre.El se afla in mana catorva popoare mici care, favorizate de situatia lor maritima isi constituisera monopolul comertului si al transportului respectiv. Practic, de la mercantilisti incoace dreptul de vama a inceput sa fie folosit pentru a indepartaconcurenta strainasi a dezvolta industria nationala . Acest drept isi pierde in acest fel caracterul sau fiscal devenind de acum protector. Se respinge, prin taxele protectoare, importul produselor fabricate. Dimpotriva, se favorizeaza importul produselor alimentare, al materiilor prime si a tot ce servea fabricilor, stimulandu-se in acest fel exportul produselor tarii respective, in plus se acorda de catre stat prime si avantaje substantiale in acest sens. Putem spune ca domnia presupusa a liberului schimb a aparat intr-un fel sau altul,explicit sau implicit, interesele nationale, care n-au tinut mult pana la urma, datorandu-se in primul rand Statelor Unite, care ramasesera in afara miscarii liber-schimbiste , de altfel Statele Unite au fost intotdeauna protectioniste pentru ca una din cauzele principale ale revolutiei lor contra patriei-mama a fost ca aceasta nu le ingaduia sa fabrice nici macar o potcoava. . Majoritatea tarilor in tranzitie, se afla in perioada de trecere de la etapa a doua la cea de-a treia , etapa care in pofida asteptarilor, va fi cea mai indelungata si mai anevoioasa, din cauza imposibilitatii crearii rapide a unui sistem de protectie sociala eficient si viabil, schimbare care urmeaza sa asigure o stabilitate in societate, absolut necesara ca economia de piata sa-si demonstreze superioritatea sa fata de socialism. Elementele specifice care conditioneaza necesitatea unei teorii a perioadei de tranzitie, din acest punct de vedere, sunt: -caracterul mixt al tuturor formelor , metodelor si mecanismelor de functionare a economiei in aceasta perioada ; -rolul deosebit al statului care demult infaptuieste reformele, dar care mai ramane inca o perioada indelungata intreprinzatorul principal ; -componentul ilogic al intreprinderilor, atat al celor private, cat si al celor de stat, modul cum se rezolva dilema eficienta economica- echitate sociala . Economia de pia este o modalitate eficient i complex, restructurat i dezvoltat demai bine de dou secole, prin care se realizeaz activitatea economic. Economia de piaeste forma economiei de schimb care are la baz mecanismul generalizat al pieei. n contextul acestuia, raportul dintre cerere i ofert determin principiile de prioritate n alocarea i utilizarea resurselor, iar accesul diferitelor categorii de persoane la bunurile economice este reglat prin pre. n plan istoric, aciunile oamenilor pentru acoperirea cerinelor de via au creat diferiteforme de realizare a activitilor economice. Astfel, de la

economia natural caracterizat prinautosatisfacerea nevoilor personale ale productorilor i ale familiilor lor s-a trecut la economiade schimb, n care crearea i adncirea diviziunii sociale a muncii a transformat produsele inmrfuri, adic destinate pieei. Aceast transformare a favorizat evoluia economiei de la formade schimb nonmonetar (marf contra marf) ctre economia modern de schimb monetar.n esen, aceasta reprezint economia de pia actual, unde se realizeaz produsedestinate pieei i moneda are funciile de mijloc de schimb, de plat i de evaluare arezultatelor.nelegerea esenei i trsturilor economiei de pia, ca i cunoaterea ei att teoretic,ct i prin prisma unor experiene naionale, sunt nendoielnic necesare i utile ntr-o perioadn care se caut modaliti i soluii adecvate pentru transformarea economiei romneti ntr-oeconomie capabil s rspund unor exigene deopotriv economice i social-umane.Se tie c statele occidentale
avansate se bazeaz pe o economie de pia concureniali de aceea dezvoltarea unei societi civilizate i democratice este tot mai frecvent legat deexistena acestui sistem economic.Realitile contemporane demonstreaz ns c economiile occidentale nu pot fiapreciate ca economii de pia pure i c mecanismele pieei nu sunt ntotdeauna i n modabsolut benefice, costurile sociale putnd contrazice chiar i cele mai generoase structuri istrategii. O abordare lucid i ptrunztoare a realului, a concretului, fa n fa cuidealul, cu modelul teoreticapare oportun. Trsturile economiei de pia ncercnd s definim economia de pia contemporan am putea s o considerm caoeconomie a crei organizare i funcionare se realizeaz prin mecanismele pieei n cadrul unui regim liberal (legislativ, instituional, politic, etc.) bazat pe proprietatea privat i fraciuni restrictive ale statului. Ca urmare, producia, repartiia, schimbul, consumul se pot realiza pe baza libereiiniiative. Fiecare individ/persoan este liber: s ntreprind, organizeze, gestioneze i s conduc o activitate economic; s produc i s obin un venit pe care s-l cheltuiasc dup propria voin / dorin; s economiseasc o parte din disponibilitile de venit; s-i urmreasc propriile interese economice innd ns cont de necesitatea armonizriiacestora cu interesele generale ale societii. Desigur exist anumite limitri din punct de vedere legislativ, dar acestea reprezintmai degrab reguli generale, organizaional-funcionale, de respectare a ordinii publice, normesanitare etc. Folosindo definiie mai restrns: economia de pia desemneaz sistemul economic n care piaa reprezint dimensiunea cardinal a acestuia, cantitile produse i preurile depinznd de confruntarea dintre cerere i ofert i nu de o planificarecentralizat. Ca sintez a ceea ce exist n prezent n rile occidentale, economia de pia sedefinete prin urmtoareletrsturi : 1. Esteo economie multipolar, n sensul c este constituit din numeroase centredistincte de iniiativ, decizie, organizare, gestiune i conducere a unei activiti economice.Aceste centre reprezint ageni de producie, de ofert de factori, de consum, legai ntre ei prinnumeroase reele de schimb, respectiv operaiuni de vnzarecumprare. Fiecare agenteconomic are un comportament propriu, difereniindu-se de ceilali prin raionalitate, orizont,for i influen economic. 2. Esteo economie descentralizat ntruct deciziile sunt luate de ctre ageniieconomici independeni, aciunile acestora fiind coordonate prin intermediul pieei, alfluxurilor monetare, unitile din economie fiind legate ntre ele, prin schimburile de activiti,respectiv bunuri i servicii. Dei fiecare agent economic are autonomie n domeniul su,funcionarea economiei descentralizate nu este consecina doar a iniiativelor i aciunilor micro, ci i a unor macrodecizii referitoare la legturile dintre agenii economici, a cadrului juridic i instituional al activitii economice i a cerinelor de vocaie naional i global caredepesc orizontul i posibilitile fiecrei uniti. Din acest punct de vedere economia de piaeste opus economiei centralizate care este organizat, gestionat i condus de stat.i n economia de pia se iau decizii la nivelul economiei naionale, dar acestea nulezeaz, anuleaz i nu introduc restricii, ci reprezint aciuni de importan naional. 3. Esteo economie de ntreprindere deoarece spaiul micro-economic estefundamental pentru desfurarea activitii, ntreprinderea asigurnd legtura ntre diferitelecategorii de piee, ntre oferta i cererea final. De aici, rezult rolul central al ntreprinztoruluicare, prin intermediul mecanismului de pia combin factorii de producie separai din punctde vedere juridic i economic i compar preurile acestora, ghidndu-se n activitatea sa deraportul dintre cost i pre de vnzare.

Esteo economie de calcul n expresia monetar cci moneda, numitor comun alactivitii agenilor economici, satisface cerina de estimare i cuantificare a costurilor i arezultatelor. Prin intermediul monedei, agenii economici au posibilitatea s efectueze multiplei diverse calcule economice, ealonate n timp, care stau la baza propriilor strategii,raionaliti, decizii i comportamente. Preurile, ca expresii monetare ale relaiilor dintre bunuri indic i msoar resursele i necesitile economice ntre care se tinde s instaureze unechilibru. Esteo economie n care profitul este mobilul agenilor economici i obiectivul central la ntreprinderii, motivaia ntregii activiti la nivel microeconomic. Pentrurealizarea lui, agenii economici nu sunt limitai dect de propriile lor capaciti i competenei de respectarea drepturilor celorlali ageni. Exprimnd diferena dintre ncasri i cheltuieli, profitul depinde esenial de condiiile de pia. Justificat adesea ca fiind remunerarea spirituluide iniiativ i de inovaie, a capacitii de ntreprindere i de risc, profitul apare ca un venitrezidual al ntreprinztorului, ce ndeplinete un rol de recompens i sanciune a acestuia pentru calitile activitii sale. ntruct profitul ocup locul central n raionamentul ntreprinztorului , concret obiectivul de maximizare a acestuia este permanent i pe termenlung, alte obiective putnd avea prioritate pe termen scurt. Esteo economie n care rolul statului ca agent distinct cu funcii specifice semanifest indirect i global,adic statul prin aciunile sale nu se substituie mecanismelor pieei, nu ndeplinete funciile acesteia i intervine pentru a susine, completa i nlturaconsecinele negative ale funcionrii ei. Intervenia statului este indirect, ntruct respectlibertatea agenilor economici i cea de formare a preurilor, dar orienteaz totui economia,influennd-o prin politica financiar, monetar sau social; acioneaz asupra direciilor majore ale activitii economice ca repartiia veniturilor, nivelul cererii globale, ocupareaforei de munc, regulile concurenei .a. Respectnd logica intern a pieei i a micriiagenilor economici, intervenia statului vine deci, n sprijinul economiei de pia private i nu poate subzista dect prin ea Aceste trsturi ale economiei de piaderiv i i gsesc suportul n predominana proprietii private(asupra bunurilor, factorilor de producie .a.) i nrespectarea drepturilor de proprietate. Aceasta trasatur fiind esenialn existena unui sistembazat pe mecanismul pieei. Inviolabilitatea proprietii private i respectarea libertiiindividului sunt consfinite prin lege, proprietatea privat fiind recunoscut drept sacrosant. n pofida unor mutaii privind formele de proprietate i funcionarea mecanismului economic,economia de pia a fost i rmne n fond o economie a intereselor private. Iar faptul c proprietatea privat este dominant nu exclude existena proprietii publice, neleas iacceptat ca o proprietate n interesul tuturor. Evident exist io proprietate mixtrezultatdin combinarea celor dou tipuri de proprietate care rmn fundamentale din punct de vedereeconomic. Definind astfel economia de pia trebuie ns s avem n vedere irelaia dintrestructurile economice i cele sociale, mentale, politice, culturale,ntruct economia de pia se integreaz ntr-un sistem(respectiv ntr-un ansamblu coerent i specific)relativstabil , de diverse componente ce formeaz societatea modern. Este evident csupremaia nacest sistem revine structurilor economice. De aceea sistemul economiei de pia care se bazeaz i genereaz libertatea economic a individului favorizeaz libertatea politic iimplic separarea relativ a puterii economice de puterea politic. Dup opiniile multor economiti, economia de pia s-a dezvoltat n strns legtur cu instituiile politicedemocratice, reflectnd modalitatea de a gndi prin prisma valorii i independenei fiecruiindivid. Economia de pia difuzeaz puterea economic, dei aceast difuziune a puterii nueste egalitar, concentrarea bogiilor conferind o anumit influen politic i social. Deci,dei se separ puterea economic de puterea politic i de alte forme de putere, aceast separarenu este complet. Sistemul de pia rmne ns cel ce fundamenteaz sistemul politic democratici pentru realizarea unor corective economice la injustiiile din societate. Frndoial c relaiile de determinare dintre liberalismul economic i cel politic au un caracter relativ, dovedit i de faptul c au existat i mai exist, ndeosebi n rile lumii a treia, situaii ncare economia de pia subzist n regimuri mai puin democratice

4.FACTORII ACTIVITII ECONOMICE COMBINAREA I SUBSTITUIREA LOR

1.<<munca>> - orice activitate este de neconceput fara prezenta si interventia omului care este purtator al unor nevoi de consum tot mai complexe dar si posesor al unor abilitati ce-i permit sa actioneze n scopul satisfacerii acelor nevoi. Munca-factor originar, primar, de productie reprezinta activitatea specific umana desfasurata n scopul obtinerii de bunuri economice mbraca o forma procesuala, si nu forma unei resurse stocabile, este un factor de productie n stare activa. Resursa care genereaza acest flux se refera la ansamblul de abilitati fizice si intelectuale care fac posibila prestarea unei anumite munci. Este un factor de productie originar, este intrinsec asociata personalitatii prestatorului ei, neputnd fi creata sau reprodusa artificial si nici disociata de persoana prestatorului. Reprezinta un factor de productie activ si dinamizator, detine n mod exclusiv capacitatea de a pune n functiune ceilalti factori de productie si de a determina transformarea lor n bunuri economice. Dimensiunea cantitativa a factorului "munca" se refera la volumul de munca de o anumita natura prestat ntr-un proces de productie dat. Dimensiunea calitativa a factorului "munca" abordata la nivel individual, se refera la specializarea profesionala proprie a fiecarui prestator de munca, la gradul de calificare si de experienta de productie.. . la niv. sau de W(productivitate). Progresul calitativ al factorului munca se caracterizeaza, n principal prin : -cresterea proportiei abilitatilor intelectuale n raport cu cele fizice; -tendinta de crestere continua a W , pe baza careia are loc reducerea treptata a timpului de lucru si cresterea timpului liber; -cresterea duratei de pregatire scolara si profesionala institutionalizata, a nivelului si complexitatii acesteia. -amplificarea dimensiunii creative a proceselor de munca. 2.<<natura>> al doilea factor de productie originar (primar) care se refera la toate resursele brute din natura care sunt folosite la producerea bunurilor economice; Factorul natural este regasibil preponderent n sfera sectorului primar al economiei: minerit, agricultura, silvicultura, piscicultura, economia apelor etc. Are un caracter primar, originar, sunt nereproductibile n mod artificial, dar intrate n sfera productiva se transforma Forma de existenta a factorului natural al productiei este una materiala, de tipul substantei si al energiei (are o anumita disponibilitate) Factorul natural necesar productiei este cel mai pregnant pus n evidenta de raritatea resurselor, care n cea mai mare parte sunt epuizabile sau foarte greu regenerabile. Dimensiunea cantitativa a factorului natural al productiei se refera, n general, la volumul n care o resursa este atrasa efectiv n circuitul economic (suprafata cultivata, cantitatea, substanta utila extrasa, debitul captat etc. ) Dimensiunea calitativa a factorului natatural vizeaza atributele intrinseci ale unei resurse primare: recolta la ha., productia pe cap de animal, puterea calorica/t..etc.) 3.< capitalul> reprezinta categoria de bunuri si produse utilizate n scopul producerii altor bunuri economice.

n aceasta categorie intra capitalul <real>, denumit si <tehnic>, n unele lucrari: bunuri de capital sau bunuri-capital, bunuri-instrumentale, echipament capital. Capitalul real nu se confunda cu capitalul banesc si nici cu cel fictiv (titluri de valoare) si cuprinde: ntreaga varietate de bunuri reproductibile; instalatiile si infrastructura firmelor din industrie, agricultura, transporturi, comunicatii si comert, stocurile de materii prime, materiale, combustibili, semifabricate, productie neterminata. Neofactorii de productie "Tehnologiile" reprezinta, n esenta, cunoastere aplicabila n mod curent n activitatea de productie. Tehnologiile ca factori de productie definesc, n mod riguros si explicit, natura si succesiunea fazelor a caror parcurgere asigura transformarea elementelor de intrare n elemente de iesire ale proceselor de productie. Tehnologiile disponibile la un moment dat formeaza "stocul de tehnologii", concretizat n brevete de inventii, licente, atestnd dreptul de a aplica anumite tehnologii, proiecte de produse si instalatii, machete si prototipuri, diagrame de flux, specificatii de executie a unor operatii, sisteme de asigurare a calitatii, programe informatice pentru asistarea productiei pe calculator etc. Tehnologiile sunt procedee de combinare si transformare a factorilor de productie n rezultate ale productiei, prin aplicarea unor reguli riguros definite. Progresul tehnologic are drept esenta ameliorarea performantelor proceselor de productie, prin gestionarea cu eficienta sporita a factorilor de productie, paralel cu mbunatatirea caracteristicilor functionale si calitative ale bunurilor obtinute. "Informatia" este un semnal rezultat din reprezentarea realitatii prin cunoastere si caruia att emitentul, ct si destinatarul i asociaza aceeasi semnificatie. Face parte din categoria activelor intangibile ale firmelor, cu roluri multiple n functionarea acestora. Calitatea de factor de productie revine informatiei faptice sau documentare stocate pe suporti materiali (hrtie, film, discuri, benzi magnetice, diskete, circuite integrate etc.) si introduse ca atare n procesul de productie. Structura informatiei care intra n procesul de productie: fise tehnice, desene de executie, standarde, norme de consum si de productie, instructiuni de lucru si de protectie a muncii, documentatii de inventii, inovatii si rationalizari, proiecte de sisteme de organizare si managenent, know-how. Trecerea de la societatea industiala la societatea informationala evidentiaza recunoasterea informatiei ca suport al rationalitatii superioare a actiunii umane, ntemeiata pe primatul efortului de conceptie si al creativitatii. (J. Naisbit, Megatendinte, E.P.`89) Abilitatea ntreprinzatorului" Este un nou factor de productie propriu sistemelor economice bazate pe concurenta si libera initiativa. Abilitatea de a crea produse si procese si de a organiza crearea de produse si servicii ntreprinzatorul potrivit abilitatii sale gestioneaza ansamblul sistemelor de factori de productie; efectueaza alegerea factorilor n raport cu scopul pe care si-l propune; atrage acesti factori si i aduce n stare activa, pentru a-i utiliza si combina n procesul de productie aflat sub controlul sau. Reprezinta un element decisiv de progres, n masura n care economia contemporana este bazata prin excelenta pe inovarea tehnologica si pe dinamica schimbarilor calitative. Combinarea factorilor de productie.

Reprezinta un mod specific de unire a factorilor de productie att sub aspect cantitativ ct si din punct de vedere structural-calitativ. Combinarea factorilor de productie are o determinare multipla, ea fiind influentata n mod semnificativ de caracterul relativ limitat al resurselor productive; Criteriul esential de apreciere a rationalitatii si eficientei combinarii este nsasi <natura activitatii economice> rezulta ca se adopta acea combinare care asigura eficienta economica maxim posibila, n conditiile date.( Gilbert AbrahamFrois, Economie politique. Paris, 1988, p.104-111) Combinarea factorilor de productie este expresia a doua laturi, proprii oricarei activitati: una tehnica si alta economica. Din punct de vedere tehnic, combinarea factorilor de productie este specifica fiecarui proces de productie; realizarea oricarui bun economic presupune unirea resurselor de munca (de o anumita structura si calificare) cu elementele de capital tehnic (masini, instalatii, materii prime, materiale) specifice domeniului respectiv; Din punct de vedere economic, combinarea factorilor de productie presupune minimizarea costurilor de productie si, respectiv, maximizarea profitului. Combinarea este posibila ca urmare a proprietatilor de <divizibilitate si adaptabilitate> ale factorilor de productie. <Divizibilitatea unui factor de productie reflecta posibilitatea acestuia de a se mparti n unitati simple, n subunitati omogene fara a fi afectata calitatea factorului respectiv.> <Adaptabilitatea reprezinta capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un factor de productie cu mai multe unitati din alt factor de productie> Aceste caracteristici ale factorilor de productie dau nastere la doua procese organic legate ntre ele: <complementaritatea si substituibilitatea> Complementaritatea reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative ale factorilor de productie care participa la producerea unui anumit bun economic. Se afla n permanent sub influenta progresului stiintific si tehnic, care determina modificari profunde n calitatea factorilor de productie si binenteles si n procesul combinarii lor. Substituibilitatea este definita ca posibilitatea de a nlocui o cantitate data dintr-un factor de productie printr-o cantitate data dintr-un alt factor de productie, n conditiile mentinerii aceluiasi nivel al productiei. Substituirea poate avea loc ntre factorul munca si factorul capital, ntre factorul natural si capital, ntre diferitele elemente componente ale factorilor de productie (nlocuirea materiilor prime naturale cu cele sintetice). Pentru aprecierea combinarilor facute se vor folosi indicatorii: - nivelul W marginale a muncii si a capitalurilor (compararea lor) - rata marginala de substitutie (a muncii cu capitalul sau a capitalului cu munca); - elasticitatea substituirii. <Elasticitatea substituirii> exprima masura n care poate fi mentinuta productia cnd un factor este nlocuit cu altul sau cresterea (descresterea) utilizarii unui factor n comparatie cu altul. Se masoara cu ajutorul coeficientului elasticitatii substituirii unui factor A cu un factor B. Aceasta arata cu cte procente trebuie sa creasca valoarea raportului dintre nivelul factorului A si cel al factorului B [ Xa/Xb ], atunci cnd raportul dintre productivitatea marginala a factorului B (Wmb) si cea a factorului A (Wma) creste cu un procent, astfel nct productia sa ramna constanta.

5.NTREPRINDEREA I ROLUL EI N ECONOMIA DE PIA.

Intreprinderile sunt entitati economice de baza ale economiei nationale, raspandite in teritoriu datorita raspandirii resurselor materiale, in special a resurselor primare limitate sau a accesului la acestea, a resurselor de munca, a consumatorilor. Datorita variatelor alternative de utilizare a resurselor (factorilor) de productie in profil teritorial si a necesitatii utilizarii lor eficiente in procesele economice, initiativa agentilor economici se diversifica pe masura adancirii procesuluide diviziune sociala a muncii. Notiunea de intreprindere are la origine cuvantul francez "entreprise", iar in terminologia anglosaxona se utilizeaza cu acelasi sens. De multe ori se utilizeaza cu acelasi sens si notiunea de unitate economica sau firma. Ca unitate economica, intreprinderea are rolul de a administra cu eficienta maxima resursele de care dispune in vederea realizarii obiectivelor stabilite de managementul individual sau de grup si de proprietari . In intreprinderi se desfasoara activitati economice si sociale, prin urmare ele functioneaza ca organisme economico-sociale care produc bunuri si servicii in scop de profit. In cazul unor entitati de tip familial scopul prioritar al activitatii economice este obtinerea unor venituri necesare familiei. Conceptul de intreprindere a cunoscut o lunga evolutie istorica in procesul de formare si consolidare a economiei moderne. Intreprinderea de azi este esential diferita de cea care a aparut la inceputul dezvoltarii capitalismului. Henri Fayol considera ca intreprinderea este un ansamblu tehnic si economicosocial, care are functii specifice si este condusa dupa principii de piata. Preocuparile pentru definirea intreprinderii au dat nastere la opinii diferite8, dar nu s-a conturat un concept coerent si complet care sa exprime continutul intreprinderii in conditii de piata, intrucat nu erau intrunite conditiile formarii unui astfel de concept. Desi de multa vreme, pe plan mondial, intreprinderea a ocupat un loc important in analiza microeconomica traditionala, tratarea conceptului de intreprindere s-a facut de o maniera mecanica, abordandu-se legaturile sale cu mediul in principal prin sistemul de preturi si in scopul maximizarii profitului, pe baza unui calcul economic rational. Intreprinderea nu este numai o realitate economica care are o functiune de productie, cu o relatie stabila intre volumul de munca, de capital si de productie, ci este de asemenea o organizatie in care actioneaza importante mecanisme de coordonare si de luare a deciziei . Teoriile moderne despre intreprindere pun accent pe existenta acesteia legata de munca in echipa care conduce la cresterea productivitatii muncii9,10. Munca in echipa este rezultatul necesitatii combinarii factorilor de productie care permite o mai buna diviziune a muncii si astfel fiecare individ se specializeaza in activitati pentru care el este cel mai competent si participa in grup la obtinerea produselor finale. Finalitatea specializarii si a combinarii factorilor de productie este eficienta. Munca in echipa in cadrul unei intreprinderi asigura costuri mai rationale si controlul capacitatii muncii si a rezultatelor obtinute. Caracteristicile si definirea intreprinderii in economia de piata Intreprinderile sunt organisme vii care au un rol fundamental in economia de piata, intrucat produc bunuri si servicii si pe aceasta baza distribuie veniturile din activitatea lor si creeaza locuri de munca. Intreprinderea are trei caracteristici principale: este o unitate economica si de productie, este o celula a societatii, este un centru de decizie economica. Rolul major al intreprinderii consta in faptul ca este un agent economic care exista prin angajatii sai si datorita bunurilor si servi ciilor oferite pe piata consumatorilor sai. 1. Intreprinderea este o unitate economica si de productie, un agent economic a carui functie principala este producerea de bunuri si servicii destinate vanzarii. Intreprinderea are o forma juridica, deci este o persoana juridica, care poate fi intreprinzatorul individual sau societatea. In aceasta calitate intreprinderea are un patrimoniu, cont la banca, contabilitate proprie si incheie bilant contabil. Intreprinderea este o entitate juridica ce nu trebuie confundata cu forma sub care functioneaza la un moment dat. In decursul existentei sale, intreprinderea poate cunoaste mai multe forme juridice (societate cu raspundere limitata, societate pe actiuni etc.). Productia intreprinderii este destinata vanzarii pe piata, deci este comercializabila. Prin aceasta caracteristica, intreprinderea se delimiteaza de alti agenti, cum ar fi administratiile publice (ministere, organisme neguvernamentale, colectivitati locale etc.) care efectueaza servicii nemarfare. Pentru a putea produce, intreprinderea are nevoie de diferiti factori de productie (munca, materii prime, semifabricate, energie, utilaje si echipamente de productie etc.) care-i servesc sa obtina bunuri sau sa efectueze servicii destinate clientilor sai. In acelasi timp, intreprinderea are nevoie de informatii, de resurse financiare, derezultatele cercetarii stiintifice etc., toate aceste inputuri procurandu-le de pe diferite piete ale factorilor de

productie, din sectorul financiar-bancar etc. Fiind o unitate producatoare de marfuri, intreprinderea este si un agent de repartitie a veniturilor. Din valoarea produsa de intreprindere se scade valoarea consumurilor intermediare (materii prime, materiale, energie etc.) si rezulta valoarea adaugata. O mare parte din valoarea adaugata a intreprinderii revine altor agenti economici (impozite, cotizatii la asigurari sociale si fondul de somaj, dobanzi, dividende etc.) si salariatilor sub forma salariilor si participarea la profit. Din valoarea adaugata revine intreprinderii partea destinata fondului de amortizare siprovizioanelor, ca si cea destinata constituirii fondurilor de investitii si de rezerva. 2. Intreprinderea este o celula de baza a societatii, avand o importanta functiesociala. Functia sociala a intreprinderii rezida in faptul ca angajeaza personal si satisface un anumit numar de nevoi ale angajatilor sai. Aceste nevoi vizeaza stabilitatea angajatilor, nivelul remunerarii, promovarea, formarea profesionala etc. Intreprinderea este totodata o organizatie autonoma, o celula sociala a carei functionare depinde de toate grupurile sociale participante la viata acesteia (actionari,manageri, personal de executie). Intreprinderea trebuie inteleasa ca o organizatie care raspunde urmatoarelorcriterii: . este un grup social ce reuneste indivizii in scopul realizarii aceluiasi obiectiv; . este un grup rational organizat, in care exercitarea puterii este bine definita, curesponsabilitati precizate prin diviziunea muncii si a functiilor sale; . este un grup durabil, structurat si organizat in vederea atingerii obiectivelorstabilite. Intreprinderea fiind o organizatie asigura coordonarea rationala a activitatilor unui anumit grup de persoane in vederea atingerii unui scop comun. 3. Intreprinderea este un centru de decizie economica si ca urmare joaca un rol important in economia de piata, intrucat ea hotaraste natura produselor si serviciilor pe care le va obtine, combinatia factorilor, tehnologiile practicate, preturile in relatie cu cererea si oferta de pe piata etc. Intreprinderea nu este numai locul unde se desfasoara productia, ci este un centru de decizie, condus de intreprinzatori si are ca scop obtinerea de profit. Pentru a putea sa produca si sa obtina profit, intreprinderea consuma resurse materiale, financiare si umane. Ea produce si distribuie cumparatorilor bunuri si servicii la preturi mai mari decat costul lor. Fiind o unitate multifunctionala si desfasurandu-si activitatea intr-un mediu complex si riscant, intreprinderea trebuie sa-si asigure coerenta deciziilor privitoare la organizarea interna, la tranzactiile incheiate, sa aleaga deciziile cele mai eficace pentru a-si atinge obiectivele. In acest scop, intreprinderea trebuie sa-si bazeze deciziile pe calcule economice, sa utilizeze metode statisticoeconomice de fundamentare. Intreprinderea este subiect al gestiunii economice, este organizatie economica autonoma, indeplinind cumulativ urmatoarele conditii: * are un patrimoniu propriu, pe care il valorifica si il dezvolta; * are autonomie decizionala cu scop lucrativ, de productie si executie de lucrari; * dispune de o relativa independenta in gestiune si de autonomie in luarea deciziilor; * isi organizeaza sistemul informational astfel incat sa poata masura veniturile, cheltuielile si rezultatele obtinute din gestionarea patrimoniului; * isi achita impozitele si taxele la bugetul statului, bugetele locale si fondurile speciale. Autonomia decizionala exprima puterea intreprinderii de libera dispozitie privind patrimoniul, adica dreptul proprietarilor de a dispune de activele productive si financiare necesare exploatarii. Intreprinderile au autonomie si independenta functionala. Autonomia functionala reprezinta totalitatea drepturilor, atributiilor si responsabilitatilor organelor de conducere in gospodarirea eficienta a patrimoniului. Autonomia se manifesta prin dreptul intreprinderii de a lua decizii in toate domeniile. Autonomia este principala trasatura a gestiunii economico-financiare, de care depinde autofinantarea, cointeresarea salariatilor, raspunderea materiala si controlul activitatii desfasurate. Autonomia functionala genereaza legaturi economice directe cu alte unitati, relatii financiare cu bugetul statului etc. Intreprinderea este titulara de conturi la banci, contracteaza credite si alte imprumuturi. Relatiile cu agentii economici se deruleaza pe baza de contracte. Prin onorarea contractelor si incasarea valorii produselor vandute, intreprinderile pot sa-si recupereze costurile, sa obtina profit din care, dupa achitarea obligatiilor fiscale, o parte este distribuita actionarilor ca dividende. Autonomia functionala a intreprinderilor se manifesta in toate etapele procesului economic: procurarea resurselor, producerea bunurilor, vanzarea acestora si repartizarea rezultatelor obtinute. Eforturile intreprinderii trebuie canalizate spre maximizarea rezultatelor financiare nete pentru a putea realiza o latura importanta a gestiunii, autofinantarea. Esential pentru intreprindere in conditiile economiei de piata este faptul ca isi poate stabili singura planul economic pe baza situatiei date a pietei , statul intervenind, prin

intermediul institutiilor sale doar in cazul obligatiilor acesteia fata de buget, in elaborarea legislatiei, in protectia concurentei. Doua principii fundamentale stau la baza intreprinderii economice libere: a) principiul autonomiei economice si functionale; b) principiul maximizarii profitului. In perioada de tranzitie la economia de piata, intreprinderile nu constituie inca entitati independente, ca in cazul existentei si predominarii proprietatii private, intrucat, in relatia furnizori-beneficiari nu exista un conflict real de interese. Atat debitorii, cat si creditorii intreprinderilor se afla in multe cazuri in proprietatea statului. Fiind o entitate juridica, intreprinderea incheie contracte cu furnizorii si clientii. Ca entitate administrativa este administrata si indrumata de manageri (individuali sau de grup). Intreprinderea gestioneaza un ansamblu de resurse fizice si financiare si are ca obiectiv principal obtinerea profitului . De aceea, in definirea intreprinderii trebuie facute precizari in legatura cu etapele dezvoltarii social-economice ale unei tari si cu gradul de realizare a privatizarii. Rolul primordial al intreprinderii private in economie este o caracteristica a economiei de piata. Stabilitatea si calitatea economiei nationale depind in masura decisiva de functionarea unui numar cat mai mare de intreprinderi, care sa produca mari cantitati de bunuri si servicii, la costuri si preturi reduse, in concordanta cu cerintele pietei interne si externe. Intreprinderea este un organism economic autonom, dispunand de mijloace umane si materiale pe care le combina in vederea producerii de bunuri si servicii destinate vanzarii. In abordarea conceptului de intreprindere in conditiile economiei de piata se regasesc caracteristicile, scopul si obiectivele acesteia. Bressy Gilles si Cristian Konkuyt considera intreprinderea un organism economic autonom, dispunand de mijloace umane si materiale pe care le combina in vederea producerii de bunuri si servicii destinate vanzarii11. Ov. Nicolescu si colaboratorii12 definesc intreprinderea sau firma, astfel: ". un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice, care concep si desfasoara un complex de procese de munca, folosind cel mai adesea si anumite mijloace de munca, concretizate in produse si servicii, in vederea obtinerii unui venit net sau profit, de regula cat mai mare". Legea 133/1999 precizeaza ca prin intreprinderea se intelege orice forma de organizare a unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca acte si fapte de comert, in scopul obtinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestari de servicii, din vanzarea acestora pe piata, in conditii de concurenta 13. Analizand diferite abordari concluzionam ca intreprinderea in economia de piata este o unitate economica si de productie, un organism viu, autonom; este o entitate juridica care dispune de un patrimoniu; are contabilitate proprie si cont la banca; este un centru de decizie economica care dispune de mijloace umane si materiale pe care la combina in vederea producerii de bunuri si servicii destinate vanzarii pe piata; isi gestioneaza astfel resursele si produsele incat sa obtina profit maxim, dar cu respectarea cerintelor dezvoltarii durabile care impunerestrictii de natura ecologica. Intrucat in conditiile economiei de piata o mare parte din intreprinderi au angajati, inclusiv manageri, in special in cazul intreprinderilor organizate ca societati are loc o anumita delimitare a proprietatii de organizarea si conducerea economica. Pentru activitatile de conducere este necesara o inalta calificare si specializare a angajatilor manageri. Controlul activitatii intreprinderilor organizate ca societati a cunoscut in ultimul deceniu abordari noi (guvernarea societara, cap.V). Dupa unii autori, o uniune de intreprinderi, constituita sub o singura conducere si gestiune financiara, este denumita firma comerciala.10 Firma comerciala poate sa cuprinda mai multe unitati (sucursale, filiale) care presteaza activitati identice, localizate in diverse zone geografice sau filiale care fac afaceri de genuri diferite in cadrul aceleasi zone. Activitatea intreprinderiigenereaza doua categorii de fluxuri. a) intrari de factori de productie, al caror cost determina fluxurile de cheltuieli ale intreprinderii catre agentii economici care furnizeaza acesti factori; b) iesiri de bunuri, servicii etc., produse care sunt puse la dispozitia celorlalti agenti economici care, la randul lor, genereaza fluxuri de venituri obtinute in urma comercializarii bunurilor respective. Fluxurile de venituri si cheltuieli (cash-flow) trebuie sa fie intotdeauna pozitive pentru ca intreprinderea sa poata supravietui si/sau sa-si extinda activitatea pe piata.

6.TIPURI DE NTREPRINDERI PUBLICE I PARTICULARITILE LOR.

Noiunea general a unitii economice prestatoare de servicii publice i/sau productoare de bunuri publice este NTREPRINDEREA PUBLIC. Ea este unitatea cu personalitate juridic care nu este constituit exclusiv pe baza capitalului privat i care se raporteaz la autoritatea statului. Personalul ntreprinderilor este compus din salariai supui dreptului muncii. Activitatea ntreprinderii (relaiile cu furnizorii, clienii, terii, participrile n cadrul altor societi romneti sau strine) se exercit conform prevederilor dreptului comercial i eventual conform normelor de drept civil. Regimul financiar iese n ntregime de sub tutela regulilor contabilitii publice: ntreprinderea nu are buget, ci stri de previziune; rezultatele gestiunii sunt nregistrate n bilanul contabil anual; procedeele de finanare fac apel la tehnicile de credit comercial. Caracterul public al ntreprinderilor. Acesta antreneaz anumite excepii n aplicarea dreptului privat: 1) Anumii conductori sunt numii i revocai prin decizie administrativ. 2) ntreprinderii i pot fi atribuite prerogative de putere public 3) ntreprinderea public este supus, pe de alt parte, unor reguli care-i limiteaz libertatea de aciune. 4) Problema proprietii asupra bunurilor ntreprinderii nu se pune n aceeai termeni ca n cazul ntreprinderii private 5) ntreprinderea public este supus unor numeroase controale administrative i financiare. Clasificarea ntreprinderilor publice A. Dup gradul de implicare n gestionarea serviciilor publice distingem: ntreprinderi care nu asigur gestionarea unui serviciu public. B. Dup regimul juridic al ntreprinderii distingem dou tipuri de ntreprinderi publice derivate: societatea anonim de drept privat (bnci i companii de asigurri, ntreprinderi naionalizate, ntreprinderi constituite n societi de stat sau societi naionale); instituia public. B.1. Regiile autonome

Regiile autonome au personalitatea juridic i, ca atare, funcioneaz pe baz de gestiune economic i autonomie financiar, dar sub autoritatea consiliilor locale. Aceast particularitate determin o serie de consecine juridice pe care orice consiliu local ar trebui s le aib n vedere, i anume: Prin actul de nfiinare se va stabili denumirea, sediul, obiectul de activitatea (potrivit legii) i patrimoniul regiei; Patrimoniul, trebuie apreciat c bunurile domeniului public nu sunt alienabile i, ca atare, trebuie evideniate separat de bunurile proprietate proprie. n cazul n care regiile autonome se reorganizeaz n societi comerciale, aceste bunuri din domeniul public NU pot constitui aport la capitalul social; Regiile autonome particip la circuitul civil ca subiect de drepturi i obligaii, dei se afl sub autoritatea consiliilor locale. Trebuie precizat ns c, n ceea ce privete capacitatea de folosin a regiei autonome, aceasta este limitat prin actul de nfiinare care a stabilit scopul activitii. n legtur cu capacitatea de exerciiu, menionm c regia autonom are aptitudinile de a-i exercita drepturile i de a-i asuma obligaii prin acte juridice proprii; B2. Societile comerciale (pe aciuni S.A sau societi cu rspundere limitat S.R.L. ). Particularitile societilor comerciale: Se nfiineaz prin hotrri ale consiliilor locale (n care se precizeaz: forma juridic, denumirea, sediul principal, capitalul social subscris, structura acestuia); Se aprob statutul de organizare i funcionare a societii comerciale; Capacitatea de folosin a societii comerciale este circumscris obiectului de activitate aprobat; Consiliul de administraie este numit de ctre autoritatea administraiei publice care a nfiinat societatea comercial; Scopul principal al societii comerciale prestatoare de servicii nu este obinerea de profit ci dezvoltarea calitii i cantitii serviciilor prestate cetenilor. B3. Instituiile publice dispun de patrimoniu propriu, au buget, pot ncheia contracte n nume propriu. Caracteristici: Instituia public este persoan juridic; Instituia public dispune de patrimoniu propriu;

i asum gestiunea unui serviciu public.

7.CONCEPTUL I TIPOLOGIA BUNURILOR

PUBLICE.

Bunurile publice reprezint o marf sau un serviciu care oferit unui individ rmne disponibil i altor persoane, fr cheltuieli suplimentare. Caracteristicile eseniale ale bunurilor publice pure sunt: non-rivalitatea consumului. Aceasta nseamn c n situaia consumului unui individ din acest bun, nu se diminueaz disponibilitatea acestuia pentru ali poteniali consumatori. Altfel spus, este posibil un consum simultan din acest bun. non-excludere. Aceasta se refer la imposibilitatea frnrii consumului prin excluderea unor consumatori de la utilizarea sau consumul su. Dac un bun este asigurat n condiii de excludere sau consumul su nu este complet non-rival, acesta se numete bun mixt sau bun public impur, adic imperfect.Bunurile publice se regsesc n orice economie de pia. Ele nu sunt oferite n mod obligatoriu numai de sectorul public, fiind i piaa privat implicat n asigurarea lor. Atunci cnd consumul unui bun este non-rival, dar permite excluderea n sensul c exist un pre care permite accesul la el, consumul bunului public poate fi considerat ineficient. Aceasta, deoarece consumul suplimentar gratuit genereaz satisfacie consumatorului, dar cel pentru care trebuie suportat un pre este generator de insatisfacie i chiar reducere de utilitate. n acest fel, bunul public asigurat de ctre o pia privat nu permite atingerea nivelului optim al produciei, respectiv consumului din acel bun.

Legturile, respectiv ntreptrunderile i concurena dintre sectorul public i cel privat n domeniul bunurilor publice sunt evidente: un bun poate fi produs att de sectorul public ct i de cel privat, situaie n care acestea se afl n concuren. Un exemplu n acest sens este nvmntul public i privat care ofer servicii similare, dar de calitate i cu preuri diferite. un bun poate fi produs numai de sectorul privat i atunci acesta nu prezint caracteristicile bunurilor publice de consum non-rival i non-exclusiv. Este situaia bunurilor rivale i cu excludere: hran, mbrcminte, locuine etc. n aceste domenii, consumul dintr-un bun diminueaz oferta, i astfel consumul pentru ali indivizi. n plus, productorul impune excluderea unor indivizi de la consumul de bunuri prin preul solicitat. un bun poate fi produs numai de sectorul public i acesta este un bun public pur, cum ar fi aprarea naional, strzile curate, legea etc. de care beneficiaz toi consumatorii n acelai fel, fr discriminare i restricii de nici un fel.

rivalitat e

excludere Bunuri private: hran, mbrcminte, locuine Bunuri mixte: parcuri sau poduri neaglomerate, locurile vacante la meciurile de sport sau concerte, circuitele nchise de televiziune

non-excludere Bunuri mixte: strzi aglomerate, plaje publice aglomerate Bunuri publice pure: aprarea naional, strzile curate, legea i ordinea dintr-o zon

nonrivalitat e

O combinaie a caracteristicilor bunurilor care pot face obiectul produciei publice sau private este prezentat n figura de mai jos Bunurile mixte prezint caracteristici att ale bunurilor publice, ct i private; ele pot fi cu nonexcludere dar rivale atunci cnd sunt oferite tuturor consumatorilor n aceleai condiii, fr costuri, dar excesul de cerere le supra solicit i le face inaccesibile pentru ali consumatori. Mai exist i bunuri mixte cu excludere dar non-rivale, atunci cnd accesul consumatorilor este frnat, prin practicarea unor restricii, de pre sau de natur tehnic i astfel, oferta nu este total satisfcut de cerere i bunurile mai pot fi consumate de ali indivizi. n aceast clasificare, includerea bunurilor mixte nu este rigid n timp. Aceasta nseamn c unele bunuri non-rivale pot deveni rivale sau pot exista transformri privind caracteristica de excludere. De exemplu, un stadion cu locuri neocupate la un meci care este un bun mixt care accept excluderea i este non-rival poate deveni rival, adic bun privat dac tarifele se diminueaz i crete cererea. De asemenea, o strad aglomerat care este un bun mixt cu non-excludere i rival poate deveni nonrival, adic bun public dac se produce o descongestionare a traficului i accesul consumatorilor nu mai este frnat, eventual prin intrarea n folosin a unui alt traseu. Un bun public pur poate deveni impur dac se pierde una din cele dou condiii specifice. De exemplu, accesul gratuit la un traseu rutier l face s fie un bun public. Dar perceperea unui tarif pentru utilizarea lui reprezint o restricie prin care se pierde non-excluderea, iar bunul devine mixt; la fel, n situaia aglomerrii sale, bunul pierznd caracteristica de non-rivalitate. Uneori, chiar i un bun privat poate s devin bun mixt.

De exemplu, un produs privat oferit gratuit la nceput primilor consumatori printr-o politic promoional se caracterizeaz n aceast perioad prin non-excludere (preul fiind zero) i rivalitate (consumul unor indivizi reducnd oferta disponibil pentru ceilali indivizi). Exemplificrile pot continua n sensul transformrilor caracteristicilor bunurilor, n timp.
8.CIRCUITUL ECONOMIEI I FAZELE LUI.
Elementele care definesc circuitul economic Elementele care definesc circuitul economic sunt: 1. activitatile economice; 2. subiectii economici; 3. tranzactiile; 4. obiectul acestora. 1. Activitatile economice constituie cauza tranzactiilor, deci se refera la totalitatea operatiilor care urmaresc satisfacerea trebuintelor cu bunuri economice. Exista trei mari categorii de operatii: a) operatii cu bunuri si servicii, care privesc productia, schimbul si consumul; b) operatii de repartitie, prin care se efectueaza formarea si distribuirea veniturilor legate de productie; c) operatii financiare, care privesc modificarea volumului activelor sau pasivelor. (a) n cadrul operatiilor cu bunuri si servicii se disting: I. Productia - este acea activitate economica a carei functie esentiala consta n combinarea si utilizarea factorilor de productie materiali si umani n vederea obtinerii de noi bunuri economice sau pentru sporirea utilitatii acestora. n functie de caracterul rezultatelor finale vorbim despre: - productie materiala; - prestari de servicii, care satisfac nevoi umane, dar care nu sunt n forma obiectuala. - producere de informatii. Productia transforma intrarile (inputurile) n iesiri (outputuri) n scopul obtinerii de profit sau al realizarii oricarui alt avantaj de catre firme. II. Circulatia sau schimbul este un domeniu distinct al activitatii economice. El cuprinde acele activitati care asigura deplasarea bunurilor economice ntre vnzatori si cumparatori . Aici sunt incluse: sfera circulatiei marfurilor si a serviciilor. III. Consumul reprezinta scopul ultim al productiei. Este actul care consta din folosirea efectiva a bunurilor si serviciilor si prin acest act se verifica utilitatea si concordanta acestora cu dorintele oamenilor. Consumul poate fi de doua feluri: consum intermediar si consum final. Consumul intermediar se refera la folosirea unor bunuri economice pentru producerea altor bunuri pierzndu-si caracteristicile initiale si dobndind altele noi. Consumul final se refera la utilizarea bunurilor de consum n mod personal sau colectiv pentru satisfacerea nevoilor directe. (b) Repartitia cuprinde operatiuni care concura la formarea veniturilor. Se disting operatiuni de repartitie primara, legate de activitatea productiva (salarii, cotizatii sociale, impozite indirecte) si operatiuni de repartitie secundara, legate de redistribuirea veniturilor primare (impozite directe, subventii, prestatii sociale).

2. Subiectii tranzactiei, adica agentii economici grupati dupa criteriul institutional. 3. Tranzactiile, care pot fi diferentiate dupa modalitatile de realizare: a) unilaterale - n care nu se primeste nimic n schimb, putnd fi transferuri curente (impozite, contributii pentru asigurari sociale, subventii). b) bilaterale - cnd oricarei transmitere a unui bun, serviciu, i corespunde o contrapartida. 4. Obiectul tranzactiilor economice l reprezinta bunurile produse, serviciile factorilor de productie (respectiv munca, natura, capitalul) si moneda. 3. Agentii economici Termenul de "agent economic" este folosit n literatura economica sinonim cu termenul de "subiect economic" avnd sensul de participant la viata economica. Pentru caracterizarea fluxului economic agentii economici pot fi grupati dupa mai multe criterii: 1.Criteriul de ramura (pe tipuri de activitati) - pune n evidenta relatiile de ordin tehnico-economic n productie si de echilibrare a resurselor. Acest criteriu sta la baza elaborarii balantelor folosite n evidentierea si analiza fluxurilor ntre ramuri sau n cadrul ramurilor. 2. Criteriul institutional care vizeaza cunoasterea comportamentului agentilor economici. Potrivit acestui criteriu avem urmatorii agenti: - ntreprinderile sau firmele nefinanciare; - gospodariile sau menajele; - institutiile financiare si de credit; - societatile de asigurari; - administratiile: a) publice; b) private; - strainatatea. ntreprinderile sau firmelecuprind toate unitatile institutionale a caror functie consta din producerea si vnzarea de bunuri comerciale si servicii nefinanciare destinate pietei. Ele alcatuiesc sectorul productiv al economiei. Veniturile lor provin din vnzarea productiei iar scopul activitatii l constituie obtinerea de profit. Din acest motiv formeaza asa numitul sector al afacerilor sau "business". Caracteristici: - sunt principalele producatoare de bunuri si servicii; - deciziile lor urmaresc maximizarea profitului; - sunt principalele cumparatoare si consumatoare de factori de productie. Gospodariile sau menajelereprezinta agentul economic care exprima calitatea de consumatori de bunuri personale. Ele realiznd venituri, le folosesc pentru a cumpara bunurile de care au nevoie. Sursa veniturilor este din salarii, titluri de proprietate sau rente. Din acest punct de vedere gospodariile se prezinta n functie de activitatea sefului de familie, adica se mpart n categorii socio-profesionale (salariati, liberi profesionisti, proprietari de valori mobiliare sau imobiliare, proprietari funciari, mici ntreprinzatori, manageri, pensionari, etc.).Caracteristici: - gospodaria este principala consumatoare de bunuri si servicii, fiind cea mai importanta unitate de decizie n domeniul cererii; - deciziile ei urmaresc maximul de satisfacere a nevoilor prin folosirea de bunuri si servicii; - este principala proprietara de factori de productie, deciznd cui sa vnda serviciile lor. Institutiile de credit sunt acele unitati publice, private sau mixte a caror functie principala consta din a fi intermediari financiari ntre ceilalti agenti economici. Aceste unitati colecteaza si redistribuie disponibilitatile financiare. Din aceasta grupa fac parte toate bancile. Resursele lor provin din angajamente contractate (depozite la vedere sau la termen, obligatiuni) din dobnzi. Societatile de asigurari realizeaza despagubiri n cazuri de risc, n schimbul unor prime de asigurare.

Administratiile publice exprima denumirea generica pentru oficialitatile publice la nivel national si local. Ele au n principal functia de redistribuire a venitului efectund servicii nonmarfare: asigurarea securitatii, nvatamntului public, justitiei, infrastructurii rutiere, portuare. Sursa veniturilor este din varsaminte obligatorii efectuate de unitatile care apartin altor sectoare. Administratiile private reprezinta acel agent economic care grupeaza organizatiile private fara scop lucrativ - asociatii, fundatii, organizatii, avnd ca functie prestarea de servicii nonmarfare pentru anumite colectivitati specifice. Resursele lor financiare provin din contributii voluntare, cotizatii, venituri pe proprietati, sponsorizari. Strainatatea desemneaza toate celelalte economii nationale si unitatile lor autonome. Tot aici intra si administratiile straine aflate pe teritoriul tarii de referinta. Acesti agenti economici specifici nu sunt caracterizati prin nici o functie sau sursa de venit. Cu acestia agentii economici interni realizeaza actiuni de import-export. Constatam ca exista doua sensuri ale termenului agent eco-nomic: - cel restrns, care lasa n afara consumatorii; - cel larg, care ncorporeaza agentii economici cumparatori. 4. Fluxurile economice reale si monetare Ideea fluxului economic se bazeaza pe imaginea unui circuit nchis n care marimile intrate sunt egale cu marimile iesite. (Se face abstractie de modificarea stocurilor n perioada economica analizata.) Totalitatea fluxurilor economice genereaza circuitul economic Raportul dintre sferele celor doua concepte este de la parte la ntreg. Tranzactiile bilaterale sunt marcate de fluxuri n sens contrar. Fiecarei tranzactii bilaterale i corespund n prezent doua categorii de fluxuri: - fluxuri reale - de bunuri si servicii; - fluxuri monetare - vin n directia opusa. Fluxurile reale constituie esenta circuitului economic. Ele se desfasoara n principal ntre doi agenti (ntreprinderi si gospodarii). Menajele pun la dispozitia firmelor serviciile factorilor de productie. Firmele furnizeaza menajelor bunuri de consum.

Schema generala a unui circuit economic n desfasurarea activitatilor economice nsa intervine si administratia publica sau sectorul public, care redistribuie veniturile. Fluxurile economice catre acest agent economic au ca sursa impozitele si taxele, iar iesirile sunt cheltuieli care constau n transfer si subventii catre celelalte sectoare.

Locul administratiei publice n circuitul economic

n schema generala a circuitului economic intervin si agenti economici financiari, prin fluxuri monetare. Desfasurarea activitatilor economice se realizeaza si prin tranzactii cu strainatatea, cele tipice fiind exportul si importul de bunuri, activitati pentru care se realizeaza venituri din export (VEX), respectiv cheltuieli pentru import (CIM).

9.SERVICIILE PUBLICE I CARACTERISTICILE DEFINITORII. In sens economic serviciile reprezinta bunuri economice imateriale si se cararcterizeaza prin prestatii utile pentru consumatori.In aceasta categorie se pot include si unele drepturi care concretizeaza un avantaj economic, cum ar fi: prprietatea comerciala sau informatiile. In sens administrativ, prin serviciu public se intelege activitatea pe care guvernantii sunt obligati sa o presteze in interesul celor guvernati. O abordare complexa a serviciilor publice, din punct de vedere juridico-administrativ, este aceea ca serviciile publice sunt ansambluri de personae si obiecte create in vederea satisfacerii unei nevoi publice de catre o colectivitate publica, supuse autoritatii si controlului acesteia Literatura de specialitate distinge conceptele de serviciu public si serviciu de utilitate (interes) public.Deosebirea consta in aceea ca, serviciul public este realizat de o institutie statala, iar serviciul de utilitate publica este realizat de o organizatie nestatala. Serviciile publice au la baza asa principia ca: Continuitatea Egalitatea Mutabilitatea Aceste principii reflecta recunoasterea activitatilor serviciilor publice , realizate de o institutie statala sau nestatala. Serviciile publice sunt activitati de interes general si individual prestate de o institutie publica sau de organisme ce fac parte dintr-un ansamblu administrative, cu scopul satisfacerii nevoilor publice.In cea mai mare parte, activitatile publice sunt servicii non-marfare. Caracteristicile serviciilor publice pot fi evidentiate , pe de o parte, din interpretarea serviciului public ca fiind o institutie a administratiei, iar pe de alta parte din perspectiva stiintei economice ca fiind o utilitate destinata satisfacerii unei nevoi personale sau sociale.

Din interpretarea definitiei serviciului public ca institutie a administratiei prin care se presteaza servicii de interes general, distingem urmatoarele caracteristici: Satisfacerea nevoilor publice raspunde interesului general; Infiintarea serviciului public este atributul exclusive al autoritatilor publice; Autorizarea organizarii si functionarii serviciului de catre o autoritate executive a administratiei publice corespunzatoare; supunerea unui regim jurirdic reglementat de principiile dreptului public. Din interpretarea definitiei serviciului ca fiind o utilitate distigem urmatoerele caracteristici: Intangibilitatea serviciilor care exprima faptul ca ele nu pot fi vazute, prestate, simtite, auzite sau mirosite inainte de a fi cumparate.Daca bunul public este un produs, serviciul public este o activitate; Insepaarabilitatea serviciilor care consta in aceea ca prestarea si consumul au loc simultan, prestatorul fiind paret component a serviciului respective.In cazul serviciilor publice(educatie, sanatae , cultura)simultaneitatea prestarii si consumului serviciului presupune si participarea consumatorului la prestarea serviciului respective;
Variabilitatea serviciilor care semnifica imposibilitatea repetarii acestora in mod identic, de la o prestatie la alta, ele depinzind de factorul uman prestator si de variabila timp; Standardizarea prestarii serviciilor publice nu poate fi asigurata, intilnind situatia personalizarii serviciilor .Aceasta impune institutiilor publice sau private infaptuirea controlului calitatii serviciului public

Orice serviciu public satisface nevoile populatiei care tin de competent lui fara ca sa apeleze la initiative particulara. Nevoile a caror satisfacere este asigurata prin interventia serviciului public sau direct de catre acest serviciu, sunt determinate in functie de situatia economica si sociala, posibilitatile financiare tehnice ale locului si timpului dat. Cheltuielile serviciilor publice sunt in principiu suportate de catre colectivitatea care a instituit si organizat serviciu.Ele pot fi acoperite total sau partial din veniturile provenite din functionarea serviciului sau cu concursul particularilor si sunt totdeauna sub control si sub dependent colectivitatii care le-au creat.

Perisabilitatea serviciilor publice care reprezinta capacitatea acestora de a nu fi stocate sau inventariate. In economia de piata sistemul de prestare a serviciilor publice este influentat, pe de o parte, de mecanismele pietei, iar, pe de alta parte, de sectorul economic public. Serviciile publice pot fi organizate fie la nivel national, pentru intreaga socitate(serviciul public al transportului aerian), fie la nivel local (transportul public in cadrul unei localitati) Pentru existenta si functionarea unui serviciu public este nevoie de urmatoarele conditii: Satisfacerea necesitatilor membrilor societatii; Crearea lui sa fie efectuata prin acte de autoritate.Astfel ministerele se infiinteaza prin lege, diviziunile de specialitate din subordonarea ministerelor, prin ordin al ministrului; Activitatea lui se desfasoara in numele autoritatii de stat; Este persoana juridical Mijloacele lui materiale sunt asigurate fie prin subvetii bugetare, fie din venituri proprii. Serviciile publice poarta denumiri diferite , ca de exemplu, secretariat, agentii, institute, administratii, sectii, oficii, spitale, scoli, regii autonome s.a.

bun oarecare exista egalitate intre oferta si cerer de piata, atunci pretul bunului respective este un prt de echilibru, rezultat la intersectia dintre curba rererii si curba ofertei. 3. Functia de informare . Pretul transmite, rapid si fara dificultati , tuturor agentilor economici, informatii privind raportul cerere-oferta, presiunile care exist ape piata, raritatea

4.

10.FORMAREA PREURILOR LA BUNURILE I SERVICIILE PUBLICE.

Pretul constituie una dintre cele mai importante pirghii ale activitatii economice.El influenteaza in mod direct distribuirea, comercializarea si consumul bunurilor nou create/ Pretul este expresia baneasca a valorii bunurilor si serviciilor prestate, indifferent de forma de proprietate in care acestea au fost create.Altfel spus, pretul reprezinta suma de bani pe care cumparatorul este dispus sa o ofere vinzatorului in schimbul unui bun prezentat pe piata sau unui serviciu. Prin urmare, pretul poate fi definit ca instrument de masura a cantitatii de munca cheltuita pentru producerea unui bun sau serviciu in expresia baneasca. Pretul unui bun exista numai in masura in care se face un schimb intre vinzator si comparator.Totodata, el este veriga principal a relatiilor dintre producatori si consumatori. Cu ajutorul pretului se estimeaza cheltuielile si rezultatele activitatii agentilor economici.Prin nivelul pretului, fiecare producator urmareste sa-si asigure valorificarea resurselor, sa-si recupereze cheltuielile sis a obtina profit. De aceea, stabilirea pretului de vinzare al bunurilor si serviciilor constituie una din cele mai delicate decizii ale agentilor economici, deoarece acesta influenteaza direct interesele producatorilor si consumatorilor, oferta si cererea.Modificarea preturilor duce la modoficarea cererii si ofertei. Continutul si rolul pe care il are pretul in economia contemporana se manifesta prin functiile lui. 1. Functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor. Prin intermediul pretului capata expresie baneasca atit cheltuielile, cit si veniturile agentilor economici.Din acest punct de vedere , pretul apare ca element de fundamentare a tuturor a tuturor deciziilor care intr-un fel sau altul, afecteaza cheltuielile si veniturile producatorilor. 2. Functia de corelare .Pretul nu poate fi izolat, el este in strinsa iterdependenta cu cererea si oferta. Daca pentru un

Functia de stimulare a producatorilor.Nivelul pretului constituie un element motivational asupra producatorilor, actionind in mai multe dirctii : a)orientarea interesului acestora privind producerea unui anumit gen de bunuri; b)incurajarea producatorilor pe linia perfectionarii conditiilor de productie, a produselor, a calitatii acestora; c)orientarea optiunilor consumatorilor si , prin aceasta, dirijarea presiunii

5.
Functia de redistribuire. Prin intermediul acestei fuctii se asigura redistribuirea veniturilor intre diferite sectoare ale economiei nationale, diferite categorii de agenti economici si diferite paturi sociale. Se realizeaza prin includerea in preturi a impozitului pe valoarea adaugata, a accizelor, prin stabilirea Dupa modul in care se formeaza, preturile pot fi libere si preturi administrate. Preturile libere sunt caracteristice economiei de piata cu concurenta perfecta. Aceste preturi se formeaza pe piata, prin mecanismul cererii si ofertei, nefiind supuse nici unei reglementari. Preturile administrate se stabilesc de catre firmele ce controleaza piata si de catre stat pentru bunurile care intra in sfera de interventie lui.In present, in tarile cu economie de piata, preturile administrate sunt predominate. Toate preturile dintr-o economie nationala formeaza un anumit sistem care , sub influenta diversilor factori, se afla in permanenta modificare.Sistemul preturilor economiei nationale, rspectiv si a Republicii Moldova, include: *Preturile cu ridicate; *Preturile de achizitie a produselor agricole *Preturi cu amanuntul *Tarife de transport *Tarifele serviciilor *Preturile de export *Preturile de import *Preturile productiei de constructive si altele Preturile cu ridicata sunt preturile stabilite de firmele care vind produse cu ridicata altor firme sau firmelor intermediare.

Pretul cu ridicata trebuie sa acopere cheltuielile de productie ale firmelor si sa se dezvolte in continuare in conditiile pietei. Prin urmare , preturile cu ridicata include impozitul pe valoarea adaugata si accizele in conformitate cu legislatia in vigoare. Preturile de achizitie a productiei agricole de asemenea trebuie sa acopere cheltuielile de productie ale producatorilor sis a le asigure otinerea unui profit. Preturile cu amanuntul sunt preturile marfurilor care se vind cu amanuntul in sistemul de comert. Tarifele de transport reprezinta costul transportarii marfurilor si pasagerilor.Aceste tarife includ , de asemenea, cheltuielile firmelor de transport, profitul lor si impozitul pe valoarea adaugata. Aceeasi structura o au si tarifele serviciilor. Preturile de export sunt preturile comercializate pe piata mondiala. Se formeaza ca si preturile cu ridicata.Dar conform legislatiei in vigoare, in aceste preturi nu se include tax ape valoare adugata. Preturile de import se stabilesc la valoarea lor vamala, care include valoarea marfurilor procurate , cheltuielile de transport si de asigurare, taxele vamale, acciezele si taxa pe valoare adaugata. Preturile productiei de constructie reprezinta devizele de cheltuieli ale lucrarilor de constructive si ale obiectelor construite, calculate in conformitate cu cataloagele preturilor in vigoare ori preturile contractual. Tipurile de preturi mentionate se afla intr-o interdependenta reciproca : modificarea unui tip de preturi cauzeaza modificarea celorlalte.

11.CEREREA I OFERTA DE BUNURI I SERVICII PUBLICE.

Pe masura dezvoltarii sectorului public, sporeste si diversitatea bunurilor produse in acest subsustem al economiei nationale. In present este destul de usor sa gasim exemple de bunuri publice. De exemplu, pentru o tara privita in ansamblu, apararea nationala este un bun public prin excelenta.Deservirea drumurilor si podurilor neaglomerate poate constitui un alt exemplu de bun public important Cetateanul isi exprima dorinta pentru bunurile publice in coditii si in moduri diferite fata de cele private, si anume: in campanile electorale, la intilnirile cu deputatii alesi, prin presiuni ale unor grupuri de interes.Insa prezentarea acestor dorinte producatorului are loc prin intermediul guvernului reprezentativ ales prin vot.Deciziile asupra cererii si ofertei de bunuri publice sunt facute de consumatorul votant prin institutiile politice si nu prin cele de piata. Din cauza deprinderii consumatorului-votant de a lua in considerare doar beneficial si de a neglija costul bunurilor publice, precum si a existetntei unei unanimitati privind dorinta de procurare a bunurilor publice, se ajunge, pe de o parte, - la o supradimensionare a cererii, iar pe de alta parte, la o extindere a preferintei in termeni politici.In aceste conditii se pune intrebarea daca unei asemenea cereri I se poate da o forma analitica. Raspunzind afirmativ la aceasta intrebare si cautind sa asigure o anumita asemenare cu forma analitica a cererii bunurilor private, P. Samuelson a redat curba cererii bunurilor publice sub forma unei asa-numite pseudocurbe. Pentru trasarea acesteia , el presupune ca fiecare persoana isi manifesta cu grija bunavointa de a plati pentru bunul public. Pseudocurba cererii bunului public, trasata in graficul de mai jos reprezinta bunavointa marginala a consumatoruluivotant de a plati cantitatile de bunuri utilizate

Cererea reprezentind bunavointa marginala de a plati Costul marginal real care asigura optimul paretianC sau oferta Costul marginal recunoscut de consumatoriivotanti si de guvern Costul marginal zero

P P

Q* Qpol In graficul care descrie aceasta pseudocurba au fost notate: -pe abcisa cantitatea de bunuri publiceQ; -pe ordonata- pretul bunului public public P. In graphic se descriu trei situatii ipotetice a) Cind se iau in considerare curba bunavointei marginale a individului de a plati si curba costului marginal real. La intersectia acestor doua curbe, indicind calitatea celor doua valori, se realizeaza cererea optima paretiana notate cu Q. Ele reprezinta conditiile pe care le ofera concurenta perfecta; b) Cind se ia in considerare doar o parte din p-ret P restul fiind suportat de stat prin subventii S, adica P= P-S. In acest caz, cererea de bunuri publice Q pol are un character politic, din cauza interventiei statului prin acordarea de subventii. c) Cind pretul este egal cu zero: cererea cantitatii de bunuri are un character pe deplin politic Qpol Din reprezentarea grafica rezulta ca in aceasta faza cerintele politice sunt mai mari decit cererea optima de tip paretan Qpol>Qpol>Q* Aceasta apare ca o tendinta generala, stimulate de mecanismele politice de formare a cererii pentru burile publice

Exista mai multi factori care determina extinderea nejustificata a volumului cererii de bunuiri si servicii publice peste posibilitatile reale de ale satisface prin crestrea ofertei 1.In cadrul procesului politic, actorii politici, pentru a fi rasplatiti cu un numar maxim de voturi, fac multe promisiuni privind remedierea neajunsurilor pietei.In felul acvvesta este stimulate sporirea volumului cererilor de bunuri politice.Politicienii, insa, de regula, nu isi asuma responsabilitatea solutionarii acestor propuneri, ceea ce creaza inca din aceasta faza premisele unei supradiminsionari a cererii si un decalaj dintre cerer si oferta 2.In activitatea politica apare o necorespundere intre interesele pe termen scurt ale celor care doresc sa fie alesi la guverbare si interesele socilae pe termen lung, legate de solutionarea practica a promisiunilor. 3.Cheltuielile pentru producerea si desfacerea bunurilor publice sunt suportate de la bugetul de stat prin imozite sit axe, iar consumul lor devine gratuity sau la preturi diminuate de la costul real.Teoretic consumul bunurilor publice se extinde la toti membrii societatii, insa multe dintre acestea , avind character limitat nu pot satisface toate cererile. In cele mai multe cazuri benefeciarii reali devin persoanele privelegiate.Are loc in felul acesta disocierrea dintre activitatea de crere a bunurilor publice si cei ce le consuma 4. Excesul de cerer pentru bunurile publice si principal sursa a inefecientei economice deriva, in mare parte, si din divergent dintre interesele majoritatii si cele ale minoritatii.Cucerirea puterii este strins legata de otinerea majoritatii de voturi in alegeri, iar o majoritate electoral, mai ales acolo unde grupurile sarace sunt foarte numeroase, inseamna , in esenta o cerere exagerata de bunuri publice care sa le avantajeze mai ales pe linia redistribuirii veniturilor. Aceasta cerer se formuleaza in detrimental minoritatii formate din paturile care au un rol important in economie, in luarea deciziilor economice si care contribuie substantial la sustinerea cheltuielilor bugetare prin imozite sit axe. 5. Printre fact5orii care determina o cerer exagerata pentru bunuri publice se afla si aparatul administratiei de stat central si local, care este puternic interest in sporirea cheltuielilor bugetare. Fata de cerea exagerat de bunuri publice , prevazuta in planurile si programele guvernamentale initiale, oferta reala apare mult diminuata. Aceasta se datoreaza pe de o parte , costurilor de creare a bunurilor, iar pe de alta parte, insuficientei resurselor finaciare pentru acoperierea acestor costuri.Astfel , apare ca o tendinta cronica a cererii fata de

oferta reala atit in plan general cit si la nivelul unor categorii de bunuri publice.Deseori , pentru amelioarrea acestei situatii, guvernele recurg la imprumuturi publice pe termen lung, care, in esenta, fac ca decalajul sa se mareasca 12.CONCEPTUL, FUNCIILE I FORMELE PIEEI. Piata si procesele pe piata se vor sfirsi odata cu sfirsitul omenirii. Zic astfel din motivul ca atit stramosii cit si noi, contemoranii sintem preocupati de o mare problema. O problema ce vizeaza viitorul pietei, proceselor pe piata. Desi s-ar parea ca tema, pe care ne-am propus-o spre cercetare, ar fi un subiect destul studiat, nu tocmai astfel stau lucrurile. Pentru ca o problema nu poate fi considerata solutionala atit timp cit mai exista contradictii, atit timp cit mai exista economisti. Asadar in lucrarea de fata am avut drept scop sa demonstrez marea importanta a pietei. Lucrarea contine trei capitole, iar fiecare capitol este divizat in paragrafe. Primul capitol contine trei paragrafe. Al doilea capitol contine doua paragrafe. Si al treilea capitol nu am gasit de cuviinta ca sa-l divizez in paragrafe. In capitolul I vom incerca sa determinam cele mai principale tipuri de piete si respectiv sa vedem functiile lor. La fel un paragraf aparte am dedicat cererii si ofertei ca categorii definitorii ale pietei. In cel de alII-lea capitol voi incerca sa difinesc principalele forme de piete contemporane Piata bunurilor de consum. Bursele de marfuri ti cel de al II-lea capitol Piata capitalului. Bursa de valori si mecanizmul functionarii ei. Un capitol aparte voi incerca sa dedic Pietei hirtiilor de valori din Republica Moldova, deoarece dupa parerea mea cele mai mari probleme se intilnesc anume la acest tip de piata. Dupa parerea mea aceste tipuri de pieti necesita cea mai mare atentie. Tema acestei lucrari este destul de actuala, interesanta, si sper ca continutul acestei lucrari sa fie la un nivel cit mai inalt. Esenta si functiile pietei. In mecanizmul de functionare a unei economii moderne piata ocupa un loc esential determinind intr-o proportie insemnata deciziile si comportamentele agentilor economici. Categorie a economiei de schimb, in acceptiunea cea mai frecventa, piata desemneaza un ansamblu coerent, un sistem sau o retea de relatii de vinzare cumparare intre parti contractante care sint pe de o parte, unite prin legaturi de interdependenta si, pe de alta parte se afla in rapoturi de opozitie. Participantii la aceste relatii sint producatorii de bunuri si servicii, ofertantii de factori de productie si consumatorii, care reprezinta asa cum aprecia J.K.Galbraith

si W.Salinger, Centri distincti de decizie, care se opun unul altuia prin urmarirea propriului interes, dar sint legati in acelasi timp printr-o solidaritate functionala. In acelasi timp, piata este privita de multi economisti drept un mecanizm complex care cuprinde, in principal, cererea si oferta, concurenta, preturile, si altele, care reglementeaza economica, care actioneaza asupra diviziunii muncii si la schimbul de activitati, dupa cum arata F.von Hayek piata apare pentru agentii participanti la schimb ca o amenintare, ca o forta arbitrara care le determina pretul si implica venitul si pe care ei cauta sa o influenteze sau sa o controleze. Situatia lor economica si nu numai aceasta depinde de piata si in primul rind de ceea ce se petrece pe piata. Piata afirma economistul francez M.Dider-apare ca un ansamblu de mijloace de comunicatii prin care vinzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce acestea au nevoie, despre preturile pe care le cer si pe care le propun pentru ca tranzitiile dintre ei sa se incheie. Deci, piata este inainte de toate un contract social, mai mult sau mai putin spontan, care difineste locul economic in ansamblul vietii sociale. Importanta pietei, intr-un asemenea mecanizm economic deriva din functiile pe care ea le indeplineste in economie, cu abateri mai mari sau mai mici ca urmare a conditiilor concrete ce exista in timp sau spatiu. In primul rind, piata este cea care realizeaza contactul permanent dintre productie, respectiv dintre producatorii de bunuri si servicii, pe de o parte si consum, respectiv consumatorii, nevoile si gusturile acestora, pe de alta parte. Prin acest fapt piata asigura alocarea si utilizarea eficienta a resurselor economico-materiale, umane si financiare, determinind deciziile agentilor economici cu privire la productie, repartitie, schimb si consum. In al doilea rind prin piata economica se autoregleaza, isi stabileste independent proportiile si echilibrele necesare propriei reproduceri. In acest scop in decursul veacurilor de constituire si maturizare ea si-a format numeroase pirghii ce actioneaza intr-o complexa angrenare(pret, cerere, profit, concurenta, ect.). In al treilea rind, piata asigura echilibrul economic pe termen lung, in principal, echilibrul dintre oferta(productie) si cerere(consum), realizind ceea ce preconizau inca economistii clasici- transformarea intereselor proprii ale indivizlor in cea mai buna optiune pentru societate- cu privire la utilizarea resurselor disponibile la un

moment dat.Pentru ca piata sa indeplineasca asemenea functii se impune sa existe o serie de premize necesare. In primul rind, conditia fundamentala pentru existenta si functionarea pietii este aceea a autonomiei de decizie a agentilor economici care apar pe piata, autonomiei care trebuie privita sub toate cele trei laturi ale ei: autonomie in ceea ce priveste dreptul de decizie in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare, autonomia organizarii si conducerii procesului economic si autonomia in ceea ce priveste modul de valorificare a rezultatelor activitatilor economice. In al doilea rind, reglementarea de catre stat a economiei prin pirghii economice, care isi gasesc expresia imtr-o actiune indirecta asupra activitatii economice, prin bugetul de stat, impozite, taxe si tarife, credite, investitii de stat, ect. Deasemenea si statul trebuie in acelasi timp sa asigure orientarea sociala a economiei, aplicind in acest scop sistemul garantiilor sociale, care asigura tuturor cetitenelor posibilitati egale de munca, de realizare a veniturilor, de asigurari sociale, de ocrotirea sanatatii, invatamint, cultura, conditii sanatoase de munca si de mediu de viata. In fapt, nicaieri in lume piata nu mai este cu adevarat si in intregime libera. In toate tarile sint anumite regule de functionare a pietei, care de obicei cad in competenta statului. Iata ce spune, in legatura cu aceasta B.Reich, profesor al universitatii Harvard:In lumea moderna este imposibil ca statul sa nu ea decizii, privind modul in care trebuie organizata concurenta economica in cadrul pietei, iar institutiile de stat ar trebui sasi concetreze atentia asupra elaborarii unor reguli privind concurenta in conformitate cu telurile de ansamblu ale societatii. .Principalele tipuri de piata. Economia de schimb, n care piata are un rol hotartor n alocarea si utilizarea resurselor ca si n organizarea, gestionarea si reglarea economiei nationale presupune existenta si respectiv functionarea simultana a mai multor tipuri de piata. n consecinta piata trebuie privita prin prisma elementelor sale componente, deoarece n realitate ea reprezinta un sistem de piete, fiind formata din mai multe segmente ntre care exista relatii de interconditionare, de dependenta reciproca. Din punct de vedere al obiectului tranzitiei de vnzare si cumparare se disting urmatoarele tipuri de piete: -piata bunurilor si serviciilor; -piata factorilor de productie- formata la rndul sau din: -piata resurselor naturale(inclusiv pamntul),

piata capitalului si titlurilor de valori, piata fortei de munca;piata monetara, financiara, ect. Aceste piete nu reprezinta n sine piete unice, ci snt constituite la rndul lor din alte piete. De exemplu: piata bunurilor si serviciilor cuprinde mai multe piete sectoriale ce corespund bunurilor si serviciilor produse si cumparate.
13CICLICITATEA ACTIVITII ECONOMICE I FORMELE DE MANIFESTARE. CICLUL ECONOMIC I FAZELE LUI. Evoluia principalei laturi a activitii economice dintr-o ntreprindere, ramur i chiar pe ntreaga economie naional, relevate de venitul naional, desfacerii investiiei, consum, permite constatarea c n unele perioade se nregistreaz creteri, n altele stagnri sau chiar reduceri. Periodic, activitatea economic poate cunoate chiar stri de criz. Aceasta nseamn c n timp, activitatea economic nu are o evoluie uniform liniar de cretere continu ci este fluctuant. Unele fluctuaii ale activitii economice sunt sezoniere, fiind n general explicabile i previzibile ca urmare a influenei unor factori naturali sau sociali. Altele sunt ntmpltoare i de o durat mai scurt. Pe lng acestea, mai exist i fluctuaii economice de mai lung amplitudine care se reproduc cu o anumit regularitate. Ele s-au manifestat pregnant de la nceputul secolului XIX, iar prin cercetarea lor s-a desprins concluzia c alternana perioadelor de expansiune i de contracie a afacerilor se efectueaz cu o anumit regularitate, lund o form pe care economia politic o va denumi ciclul economic, iar micarea respectiv ciclicitate. Potrivit literaturii economice, cele mai reprezentative oscilaii cu caracter de criz se situeaz cele din Anglia, i unele ri occidentale, ncepnd cu 18251836, 1847, 1857, 1866, 1873, 1882, 1890, 1900, 1913, 1929, 1933. Acestea sunt considerate crize economice de supraproducie din perioada industrialismului. Desigur, n economia preindustrial au fost unele crize de subproducie, datorate rzboaielor, calamitilor naturale, inundaii (1770, 1789), recolte slabe n Frana datorate secetei. Aprecierea se poate face prin faptul c principalele fenomene economic se deruleaz sub form ondulatorie. Au un caracter ciclic. Ciclicitatea n economie caracterizeaz acea form de micare a activitii economice dintr-o ar n care se succed alternativ fazele de avnt cu cele de descretere i stagnare. mprejurrile care genereaz ciclicitatea economic sunt foarte numeroase, dar rolul determinant l are modul specific de evoluie a eficienei utilizrii factorilor de producie. Prin urmare, ciclicitatea desemneaz un mod specific de evoluie a fenomenelor economice care se manifest n mod ondulatoriu sub form de ciclu. Ciclul economic este perioada de la nceputul unei crize economice pn la nceputul crizei urmtoare. Un ciclu cuprinde mai multe faze cu denumiri diferite n literatura de specialitate. Specialitii n economie au identificat mai multe tipuri de cicluri economice care se suprapun i se ntreptrund. Se cunosc 3 asemenea cicluri: 1) lungi (seculare) studiate de N. Kondratieff

2)

decenale (medii) analizate de economistul francez Clement Juglar 3) scurte (6 luni 3 ani Activitatea economica este supusa permanent unor fluctuatii, concretizate prin perioade de prosperitate si crestere economica succedate de alte perioade de cadere a productiei, crestere a somajului si accentuare a dezechilibrelor economice. Prezenta sectiune a cursului isi propune sa defineasca conceptul de fluctuatii economice, sa delimiteze principalele tipuri de fluctuatii, etapele saufazele acestora si sa abordeze cauzele principale ale fluctuatiilor activitatii economice.

Fluctuatiile activitatii economice sunt opuse dezvoltarii uniforme a economiei si au fost prezente in permanenta de-a lungul timpului, ele fiind impartite, dupa caracterul lor, in: fluctuatii sezoniere, intamplatoare si ciclice. Fluctuatiile sezoniere se manifesta mai ales datorita modificarii conditiilor climaterice, a existentei unor traditii sezoniere specifice unei tari. Fluctuatiile intamplatoare sunt generate de unele cataclisme naturale, evenimente politice, de decizii economice ale guvernantilor, sau ale unor firme foarte puternice etc. Fluctuatiile ciclice sunt produse de specificul unor conditii interne economiei tarii respective, au tendinta de revenire periodica, de-a lungul unor intervale de timp, mai scurte sau mai indelungate. Acest tip de fluctuatii implica alternanta unor etape structurale: etapa de expansiune si cea de contractie a activitatilor economice, fiecare cu trasaturile sale specifice si cu implicatiile caracteristice. Unitatea de masura a fluctuatiilor ciclice este ciclul economic, definit ca succesiunea in timp a fazelor ce marcheaza schimbarea periodica a conditiilor si rezultatelor cresterii si dezvoltarii economice, in respectiva tara. Avand drept criteriu de clasificare durata lor in timp, ciclurile economice se impart in mai multe tipuri: - cicluri comerciale clasice, pe termen mediu (de tip Juglar), cu o durata de 8 10 ani, marcate, de regula, de crize de o anumita natura; - cicluri seculare (de tip Kondratieff), cu o periodicitate de 50 60 de ani, caracteristice evolutiei pe termen lung a vietii economice; - cicluri pe termen scurt, mai putin importante ca amplitudine (4 5 ani); - ;cicluri cauzate de unele fluctuatii ale activitatii industriale (2 4 ani). Ciclurile pe termen lung (Kondratieff) sunt dependente in principal de nivelul eficientei unor factori de productie, fiind suprapuse peste perioada in care economia este dominata de un anumit mod tehnic de productie. Etapa ascendenta a unui astfel de ciclu (20 30 de ani) se suprapune practic peste perioada cat modul tehnic de productie dominant genereaza progres tehnic, anii de prosperitate fiind dominanti, iar venitul national crescand in ritm alert. Treptat, modul tehnic de productie intra in conflict cu caracterul limitat al resurselor economice eficient a fi utilizate, marcand astfel o scadere a eficientei economice si cresterea accelerata a costurilor. Se intra astfel in etapa descendenta, marcata de o criza structurala a economiei, care determina schimbari majore ale structurii pe ramuri si subramuri. Prin aceste din urma modificari, se intra treptat in faza de inlocuire a vechiului mod de productie cu altul nou, care utilizeaza factori de productie superiori calitativ. Ciclul secular are drept cauze: evolutia ciclica a cercetarii stiintifice, a inovatiilor din domeniul tehnologiilor. Ciclurile de afaceri (Juglar) se manifesta prin fluctuatii ale nivelului rezultatelor activitatii economice, ale veniturilor, ale ocuparii fortei de munca si inflatiei, marcate de fenomene de expansiune si contractie in diferite sectoare economice, sau ale economiei nationale in ansamblu. Fluctuatiile de aceasta natura pot fi masurate prin oscilatiile marimii produsului intern brut, sau prin alti indicatori macroeconomici. Punctul de cotitura superior reprezinta cel mai inalt nivel atins de rezultatele reale ale activitatilor economice, in cadrul fiecarui ciclu de afaceri, iar punctul de cotitura inferior corespunde celui mai coborat nivel al acestora. Durata totala a unui ciclu propriu-zis este reprezentata de intervalul de timp cuprins intre doua puncte de cotitura (inferioare sau superioare) si este compusa, de regula, din urmatoarea succesiune: criza, depresiune (punct de cotitura inferior), inviorare, avant (punct de cotitura superior). In practica, intervalele de expansiune sunt de obicei mai lungi decat cele de contractie a activitatii economice, deoarece, in medie, este nevoie de perioade ceva mai lungi pentru ca rezultatele activitatii economice sa ajunga la valori superioare celor aferente unui ciclu anterior.
In faza de criza, puterea de cumparare a populatiei scade drastic, influentand cresterea stocurilor de bunuri materiale. In consecinta, pe masura diminuarii productiei de catre

agentii economici, produsul intern brut real manifesta tendinta de descrestere, la fel ca si investitiile in alte obiective economice. Somajul creste, profiturile se diminueaza, iar incertitudinea in perspectiva unor afaceri viitoare creste. Rata dobanzilor scade, iar agentii economici sunt obligati sa opereze reduceri masive ale costurilor, prin reinnoirea capitalului fix. Activitatea de inovare inregistreaza o intensificare. Depresiunea este perioada in cadrul careia activitatile economice cunosc cele mai scazute cote, iar performantele economice de ansamblu se pot mentine la valori coborate uneori pe perioade relativ indelungate. Inviorarea este perioada de reluare treptata a cresterii economice, reinnoirea capitalului fix conduce la cresterea cererii de prodfactori, la un grad sporit de ocupare in sectoarele producatoare de bunuri investitionale. Prin cresterea treptata a veniturilor aici ajunge sa se manifeste un efect de antrenare, manifestat prin sporirea cererii de satisfactori, care, la randul ei, conduce la cresterea productiei in sectoarele care produc bunuri de consum si de investitii. Surplusurile relative de resurse financiare sunt oferite pe piata de bancile comerciale, la dobanzi reduse. Expansiunea reprezinta intervalul in cadrul caruia tendintele favorabile din faza anterioara a ciclului se generalizeaza in intreaga economie, cererea agregata este stimulata in continuare, rezultand crestere economica. Preturile cresc, iar rata somajului se diminueaza, sporesc investitiile si salariile. Tehnologiile noi, care sunt rezultatul cercetarilor din faze anterioare, sunt utilizate pentru imbunatatirea factorilor de productie. Increderea in progresul economic continuu este insa umbrita de limitele resurselor si al capacitatilor de productie existente, iar astfel, se atinge punctul de cotitura superior, sau faza de supraincalzire a economiei (boom economic). Aceasta marcheaza inversarea conjuncturii economiei. Cele mai importante cauze ale ciclurilor de afaceri sunt fie interne, fie externe sistemului economic. Dintre factorii exteriori sistemului economic amintim: ritmul inovatiilor tehnologice, evenimente politice, ritmul descoperirii de noi resurse de materii prime si energie, cresterea sau descresterea populatiei etc. Factorii interni sistemului economic sunt numerosi si se materializeaza in diferite fenomene si procese care se produc in interiorul mecanismului de desfasurare a vietii economice, prin actiunea lor declansand lanturi repetitive de cresteri si scaderi ale intensitatii activitatilor economice. Cauzele reale ale ciclicitatii vietii economice sunt mai complexe si trebuie abordate prin combinarea argumentelor economice cu cele non economice. Principalele abordari teoretice ale ciclurilor economice sunt urmatoarele: a) Teoria monetarista explica ciclurile economice pe baza expansiunii sau a contractiei ofertei de bani si de credite din economie; b) Modelul axat pe relatia dintre multiplicator si accelerator conform caruia succesiunea fazelor ciclului economic este in directa legatura cu evolutia eficientei marginale a capitalului si cu dinamica ratei dobanzii; c) Modelul axat pe modificarea cererii agregate scaderea acesteia face ca economia sa intre in faza de criza, iar cresterea cererii agregate determina intrarea in fazele de inviorare si expansiune; d) Teoria ciclului real de afaceri considera ca adevarata cauza a fluctuatiilor economice rezida din modificarile inregistrate de oferta agregata, adica prin modificarea tehnologiilor de fabricatie, a preturilor la diferite materii prime, sau prin diferite interventii ale statului in economie; e) Teoria ce atribuie ciclicitatii cauze preponderent politice succesiunea diferitelor partide politice si a perioadelor preelectorale, cu masurile lor specifice de politica economica. Politicile economice anticiclice se grupeaza in doua mari categorii, dupa caracterul lor si anume: 1) politici cu influenta asupra nivelului si evolutiei cererii agregate si 2) politici ce urmaresc influentarea ofertei agregate. In prima categorie se incadreaza cateva instrumente specifice si anume: - Politica cheltuielilor publice urmareste majorarea cheltuielilor bugetului administratiei publice centrale in faza de criza, pentru a impulsiona cererea agregata; - Politica monetara urmareste sa regleze marimea ratei dobanzilor, creditul si masa monetara din economie, pentru a evita manifestarea unor dezechilibre; - Politica fiscala reducerea fiscalitatii in perioadele de criza, pentru a incuraja cererea de bunuri de consum si investitionale. In cea de a doua categorie intra masurile de politica economica ce urmaresc ameliorarea stimulentelor, pentru incurajarea ofertei agregate, extinderea concurentei, asigurarea bunei functionari a pietei.

14.PLANIFICAREA I PROGRAMAREA CRETERII I DEZVOLTRII ECONOMICE CONTEMPORANE.

Strategia dezvoltrii durabile i propune sgseasccriteriile cele maiadecvate de optimizare a raportului nevoie-resurse, obiective de atins, mijloacenecesare, pe baza compatibilitii lor reciproce, n timpi spaiu. Este vorba de aconcepei realiza un asemenea mediu economic care, prin intr rilei ieirile sale,sse afle ntr-o compatibilitate direct, dinamic, cu mediul natural, dar i cu nevoilei cu interesele prezentei viitoare ale generaiilor care coexisti sesucced la dezvoltare.De aici decurge cdezvoltarea durabileste definitde odimensiunenatural(n sensul cexistnumai atta vreme ct mediul creat de om estecompatibil cu mediul natural); de odimensiunesocial-uman(n sensul ctoateieirile din mediul creat de om trebuie sr spunsdirect nevoilor i intereselor prezentei viitoare ale generaiilor care coexisti se succed); dedimensiuneanaional-statal, regionali mondial(n sensul compatibilitii criteriilor deoptimizare, att pe plan naional, cti la nivel regional sau global, mondial). Aadar, conceptual de dezvoltare durabil, cai strategia sa de realizare, pun problemaomuluii, n general, a colectivitii umane din perspectivele timpuluii spaiului; de aceea,apreciem ceste mai potrivit si se spundezvoltare uman -durabil. Asemenea perspective, pe care trebuie sle integreze dezvoltarea uman-durabil, depind: de cultura omului, de experiena sa din trecut, de actualitateaidificultatea problemelor cu care se confruntla fiecare nivel, de gradul dedezvoltarei ncorporare a cuceririlor tiineii tehnicii, de strategiile naionaleiinternaionale de dezvoltare, de responsabilitatea cu care i asumlibertilenatural-umanei sociale. Frsneglijeze aspectele concrete ale vieii de zi cu zi,dezvoltarea umandurabil, prin abordarea interdependent a celor cinci problemecu care se confruntactualele strategii de dezvoltare, ncearcsconceapscenariide viitor, n cadrul crora prezentul s-i gseascun loc din ce n ce mai bunimai sigur. Comparativ cu dezvoltarea de pnacum, viziunea dezvoltrii umane-durabile integreazurmtoarele exigene majore, la nivelul tuturor economiilor naionalei ale sistemului global al economiei mondiale: a)un comportament fundamental, revizuit esenial, ca modalitatedirectde luptcu restriciile obiectivei subiective ale dezvoltriii decolaborare cu mediul natural; b) mbuntirea substanial, n termeni absoluii relativi,adezvoltrii dinrile n curs de dezvoltare,n raport cu stateledezvoltate economic ale lumii; c)planificarea strategic, cu elemente specificei comune, aflate ncompatibilitate direct, att n plan naional, cti internaional; d)atingerea unei stri raionalei durabile de echilibruprinschimbarea fundamentala valorilor i obiectivelor, la nivel individual,naionali mondial; e)trecerea la realizarea unei dezvoltri durabile, n condiiiletradiiilor, educaieii activitilor curente, ale intereselor imediate,ceea ce face transformarea (tranziia) disputat i lent, succesul fiindasigurat de reala nelegere a condiiei umane, n acest context deschimbri radicale;f) prin trecerea la dezvoltarea uman-durabilnoi sper m srealizm, nudacvrem, ci, cum putem crea prin acest proces complexi de durat unprezent pentru un viitor din ce n ce mai sigur; g) n acest proces fundamental este esenial catiina sajute omul ssecerceteze pe sine sun aspectul obiectivelor i valorilor sale tot la fel pe ct dorete scerceteze lumea pe care vrea so schimbe; h) n acest proces complex, de mare ntinderei dificultate, cheia problemei dezvolt

rii umane-durabile nu este numai pentru asupravieui specia uman, ci chiar mai mult,dacpoate supravieuif ra cdea ntr-o stare de exigenlipsitde valoare. Rezultcdezvoltarea uman-durabil(sustainable development) este un gen noude strategie umance r spunde necesitilor prezentului, fra compromite posibilitilede satisfacere a trebuinelor generaiilor viitoare. n esen, dezvoltarea uman-durabileste definitde urmtoareleelemente mai importante:- compatibilitatea permanent i sigur a mediului creat de om cu mediulnatural; - egalitateaanselor generaiilor care coexisti se succed n timpispaiu; -interpretarea prezentului prin prisma viitorului, sub forma introducerii,ca scop al dezvoltrii durabile, a securitii ecologice n locul maximizrii profitului; -mutarea centrului de greutate n asigurarea bunstrii generale, caurmare a interdependen ei tot mai puternice, n plan geoeconomici ecologic; -capitalul ecologic (natural) se afln interdependeni se integreazorganic cu capitalul uman (cultural), n cadrul unei strategii globale ce iredefinete obiectivele economicei socialei i extinde orizontul de cuprindere ntimpi spaiu; - pornind de la necesitatea realizrii acestor componente, noua strategie adezvoltrii durabile i propune ssurprind: schimbarea tipului de cretereeconomic; controlul polurii; crearea unui cadru instituionali legislativ adecvatlor i eficace; sistemul educaional n msursanticipezeisaprofundezecunoaterea instrumentelor economice care sprevin, sprotejezei sasigureresursele rare; sistemul de indicatori specifici dupcare se apreciaznecesitateadezvoltriii vieii oamenilor. Dezvoltarea durabilnecesitstrategii pe orizonturi scurtei medii,glisante nspe termen lung, n perspectiva a 20-25 de ani. n acest sens, suntnecesare politici la nivel regional, internaionali planetar, la nivel de stati lanivel de firm, cu obiective comparabile n timpi spaiu, pe baza unor criterii cedecurg din mbuntirea condiiilor de vianormala oamenilor. Concomitent cufundamentarea acestor politici, este esenial ca, la fiecare nivel, sfuncioneze osumde mijloace de reglementare, cu caracter economic, juridici informaional,care sasigure nf ptuirea obiectivelor propuse. n vederea evalurii mijloacelor de aciune, sunt necesare criterii deeficieneconomici social, ecologic, echitate, fezabilitate, acceptabilitateicompatibilitate instituional. Problema strategica dezvoltrii umane-durabile se pune la orice nivel alsocietii, cu obiective clare de atins, cu criterii de aprecierei indicatori demsur , cu mecanisme de susinere juridice, economicei spiritualeculturale cu managementul ecologic al proceselor, pe fiecare ciclu de via, cai cu auditulecologic necesar, cu dezvoltarea unor tehnologii curate care satingzero defecteetc.Att teoria, cti practica dezvoltrii umane-durabile trebuie sse bazeze pe compatibilitatea politicilor de asigurare a calitii rezultatelor activitii umanecu politicile de protejare a mediului nconjurtor, pe evitarea unor riscuri majore ndesf urarea activitilor umane, pe elaborarea unei carte a afacerilor n aceast viziune. Carta afacerilor n viziunea dezvoltrii umane-durabiletrebuie s coninprincipii de urmat, de la costurile produciei pnla veniturile obinute,mpreuncu managementul educaional necesar, att pentru cei ce produc, cti pentru cei ce distribuiei utilizeazproduselei serviciile necesare vieiioamenilor.Trecerea la dezvoltarea uman-durabilmarcheazintrarea omenirii n eramediului nconjur tor, n care riscurile dezvoltrii trebuie diminuate tot mai puternic sauchiar nlturate. Aceaster va fi sau nu va fi, era responsabilitii practice pentru viaanatural-uman, privitca ntreg funcional.

Pentru aceasta, viziunea dezvoltrii umane-durabile i propune, mai nti,smodifice modul n care oamenii percep o serie de elemente ale vieii pe care otr iesc. Prin educaie, cultur itiin, oamenii pot depi un prag perceptual carei determinsobserve, sjudecei sacioneze pe termen lung. n felul acesta,omenirea se poate ndrepta spre o noufrontier moral, care demonstreazc problema dezvoltrii trebuie privitn interdependenn spaiui timp.Depirea unui prag perceptual are ca premisindispensabilinformarea,astfel nct comunitile umane s-i dea seama de ameninrile care planeaz asupra lor, nainte ca astfel de catastrofe sse produc.Dezvoltarea uman-durabilimplicorganic ameliorarea mediuluinconjurtor. Indexul de prosperitate economicviabil(ISEW) se consider a fi celmai cuprinztor indicator al mediului de trai la ora actual, deoarece el msoar att consumul mediu, cti distribuia degradrii mediului ambiant. Folosireaacestui indicator presupune informaii ct mai exactei cuprinztoare cu privire lacalitatea mediului natural. Consumul de cereale pe locuitoreste un indicator relevant pentru nivelulde trai nrile cu venituri mici, deoarece producia de cereale este un barometrumai sensibil la degradarea mediului natural dect este venitul.Era pe care a parcurso omenirea pnn prezent este aceea a uneieconomii mondiale neviabile din punctul de vedere al mediului ambiant, bazatpefenomenele de cretere nelimitat.Noua ern care va trebui sintre omenirea vaavea ca numitor comun o singur idee fundamental: satisfacerea nevoilor generaiei actuale, f r a compromite potenialul viitoarelor generaii de a-isatisface nevoile. Era ecologic, care va trebui sse instaleze n evoluia lumii, va trebui s nceapcu proiectarea unui sistem energetic viabil, care sapeleze laenergiasolar ca o sursregenerabilcare, probabil, i va pune amprenta asupramodelului economic al viitorului, aceasta fiind dupunii specialiti,economiasolar.Trecerea la era ecologica dezvoltrii durabile va nsemnai reciclareamaterialelor, reducerea drastica deeurilor, schimbarea produselor i reacieioamenilor, renunarea la risip ca elemente componente alestrategiei uoare apropiindu-se astfel de scopul final al asigur rii vieii, dupcum afirmaE.F. Schumacher,maximum de bunstare cu minimum de consum.n viziunea dezvoltrii durabile se integreazorganici strategia regndiriitransportului urban,innd seama ctehnologia poate deveni un bun servitor, dar un r u st pn, dacnu este conceputntr-o compatibilitate directcu nevoile deviaale oamenilor, ntr-un mediu natural sntos.Plasnd fiina umann cadrul prioritilor, dezvoltarea durabilnuconstituie un scop n sine, ci un mijloc pentru a umaniza progresul economicisocial, pentru a-i distribui ct mai echitabil efectele asupra generaiilor carecoexisti se succed la via.Strategia dezvoltrii umane-durabile trebuie abordat innd seamade marile decalaje existente astzi n lume, de mprirea nri dezvoltateiri slab dezvoltate,ri bogateiri srace,ri productoare de armenucleare antiecologice i antiumaneiri f rnici o capacitate de aprareetc.Obiectivul final al strategiei dezvoltrii durabile este acelai pentru toaterile,dar problemele concrete difer de la oar la alta.n cadrul acestui proces, relativ ndelungat, vor aprea, pe lngfactoriifavorabili naionalii internaionali ifactori frenatori, att nriledezvoltate, cti nrile slab dezvoltate; esenial este nssexiste o voin comuni puternicpentru realizarea unicului obiectiv final, n faa cruia toioamenii sunt egali de la natur .Aprutiniial ca un concept global, dezvoltarea uman-durabili-aamplificat aria de cuprindere asupra unei mari varieti de domenii, orientate pe problemei politici macroi mezoeconomice, cum ar fi cele referitoare ladezvoltarea durabila industriei, agriculturii, turismului, transporturilor, aezrilor umane etc

15.RAPORTURILE STATULUI CU ECONOMIA NAIONAL. Este recunoscut ca actele de guvernare nu sunt golite de continutul politic propriu-zis. Totusi guvernarea, de regula, genereaza politici proprii. Ea nu face altce decat sa preia

filosofia politica formulata in cadrul doctrinei partidului caruia ii apartine guvernul, sa o codifice intr-un limbaj politic actionai si sa gaseasca solutiile tehnice, la toate problemele pe care le pune practica economica si sociala, prin formularea obiectivelor si instrumentelor de politica economica. In conditiile regimului democrat modern, unde partidele se afla intr-o competitie libera pentru castigarea unui numar maxim de voturi in scopul obtinerii puterii in stat, apar diferente noile intre rolul si trasaturile esentiale ale statelor datorate, in special, unor imprejurari specifice in care se silesc relatiile dintre partidele ajunse la putere si administratiile de stat. Astfel, in unele tari, datorita mentinerii unei puternice competitii dintre partide si a unei anumite insilitati a coalitinlor politice, are loc o schimbare relativ frecventa a acestora la guvernare. intrucat nici administratiile de stat nu sunt suficient de puternice se creaza conditiile favorabile pentru perpetuarea unei anumite dualitati a puterii, astfel incat: pe de o parte, la esaloanele superioare ale administratiei de stat se produc schimbari ori de cate ori partidele din opozitie au castigat majoritatea voturilor, pe de alta parte, la esaloanele de baza ale administratiei personalul ramane sil, acesta asigurand continuitatea in politica economica dar si motiv pentru aparitia unor asperitati in relatiile cu noii politicieni veniti la putere care, in mod firesc, doresc adaptarea politicii administratiei la obiectivele politice care deri din doctrina propriului partid.In alte tari, unde administratia de stat, fiind foarte sila - (Olanda, Anglia) sau relativ centralizata (Franta) -, este destul de viguroasa, ea este aceea care, adeseori, joaca un rol activ in alegerea obiectivelor fundamentale mai mult pe ratiuni stiintifice si mai putin pe ideologii sau doctrine politice. Tocmai din aceste motive apar divergente de opinii in raporturile sale cu politicienii veniti la putere care doresc sa-si impuna in practica doctrinele propriilor partide. in urma numeroaselor dispute, adeseori, personalul administratiei este acela care isi impune punctele de vedere, mai ales din cauza pregatirii sale superioare, a experientei capatate in decursul timpului, precum si datorita faptului ca ea isi intemeiaza deciziile fie pe rezultatele cercetarii fenomenelor sociale, economice si politice, fie pe interesele de grup si pe traditie si inertie. Tipuri de stat dupa functiile si rolul lor in economie Tipurile reale de stat isi capata identitatea prin prezenta elementelor predominante, la care se mai adauga prezenta, in diferite proportii, a unor fragmente de elemente ale celorlalte tipuri de stat. in cele ce urmeaza vom ana liza elementele predominante ale celor patru tipuri ideale de stat. Statul protector In aproape toate studiile care abordeaza tema privind raportul dintre piata si interventia statului se ia ca punct de reper bine-cunoscutul model concu-rential al lui Adam Smith care se caracterizeaza prin urmatoarele postulate fundamentale: 1.Motivatia principala a actiunii individului este interesul sau propriu; 2. concurenta, numita mana invizibila, dirijeaza intreaga economie, aloAcand resursele in mod optim prin mecanismele pietei si transformand interesul propriu al fiecaruia intrun bun comun prin intermediul schimbului; 3. interventia guvernamentala minima reprezinta cea mai buna politica pentru crearea avutiei unei natiuni si ea este facuta cu precadere in scopul protejarii institutiilor de piata. Ideile lui Adam Smith deriu din necesitatea dezvoltarii industriale si comerciale a Imperiului britanic de la sfarsitul secolului al 18-lea si, totodata, ele erau folosite ca argumente impotri mercantilistilor care, asa cum se stie, promou o interventie guvernamentala deosebit de acti in economie, interventie care deranja pana la sufocare initiati prita. Modelul lui Smith a fost dezvoltat de John Stuart Mill si de Nassau Senior si transformat intr-un concept fundamental al politicii economice cunoscut sub denumirea de laissez-faire si folosit pentru a argumenta si fundamenta minimizarea interventiei guvernamentale in activitatea agentilor economici priti. Statul intervenea doar pentru a crea cadrul necesar al unor relatii libere de piata si lipsite de risc La o functionare a pietei dupa modelul concurentei perfecte, descris de economistii clasici si neoclasici timpurii, statului nu-i revine decat rolul de a sili asa-numitele reguli de baza ale jocului sau cadrul legal necesar in care sa se desfasoare toate tranzactiile economice in conformitate cu regulile concurentei si cooperarii in economie. Acest rol decurge din contractul social fie impus prin forta, fie obtinut prin consens social de definire, de consfintire si de aparare a firmelor si dreptului de proprietate, de aparare a dreptului si libertatii individuale. Deci, in calitatea sa de protector, statul are ca functii de baza producerea de reguli sau de reglementari legale, de aparare a legilor si a ordinii in care se desfasoara viata economica si sociala. Statul productiv Acest tip de stat este adect mai cu seama cerintelor doctrinelor neolibe-rale deoarece el isi propune sa adopte acel set de politici economice care sa realizeze cele trei scopuri politice esentiale: libertatea individuala, eficienta economica si echitatea sau justitia

sociala. Statul productiv se centreaza pe urmatoarele trei categorii mari de actiuni care privesc economia: a. reconstructia si consolidarea institutiilor de piata in cadrul carora un loc aparte il are dreptul de proprietate; b. asigurarea funcAtionarii mecanismelor de piata pe baze concurentiale si inlaturarea neajunAsurilor si obstacolelor intampinate; c. aplicarea unei politici de redistribuire a venitului dupa principiul echitatii si a egalitatin de sanse insa in conditiile unei constrangeri impusa de asigurarea eficientei si a dezvoltarii economice si sociale durabile. Toate acestea necesita actiuni politice guvernamentale active si de o anuAmita amploare. Modul defectuos in care functioneaza mecanismele de piata cere implicarea statului in economie, intr-o mare rietate de forme si de intensitati2. In cele ce urmeaza ne vom referi la cate cazuri mai semnificative care sa puna in evidenta necesitatea interventiei statului, mai ales pe linia comApensarii rezultate din functionarea defectuoasa a pietei, precum si pe linia realizarii echitatii. a. Monopolul. Economiile de scara inseamna costuri unitare ale productiei diminuate pe masura ce outputul firmei individuale creste. Aceasta inseamna: cu cat o firma este mai mare, cu atat ea realizeaza costuri mai scazute, ceea ce are ca efect eliminarea din ramura a tuturor firmelor mai mici si cu costuri mai ridicate. Firma ramasa in activitate, in calitate de monopol, odata ajunsa sa dicteze piata, fixa pretul pietei nu la nivelul costului marginal, ci deasupra acestuia, iar pentru a realiza supraprofitul, ea diminua productia (oferta) pentru a crea echilibrul cu cererea. Statul trebuie sa intervina, in acest caz, prin legislatia antitrust, fie prin provocarea concurentei externe sau a celei interne prin mentinerea altor firme in ramura, fie chiar prin controlul pretului b. Externalitatile. Multe firme si anumite ramuri, prin activitatile defasurate, provoaca efecte negative sau pozitive1 nu numai in interiorul, ci si in exteriorul firmelor si ramurilor respective ce afecteaza costurile si beneficiile altor agenti economici, precum si ale populatiei. In cazul efectelor negative seImpune ca statul sa intervina prin reglementari legale si prin controale, obligand firmele producatoare de efecte sa ia masuri pentru reducerea sau eliminarea acestora si/sau pentru suportarea daunelor produse de ele prin plata unor taxe compensatoare. c. Bunurile si serviciile publice. in economie nu se produc anumite bunuri si servicii din cauza ca pretul concurential nu poate acoperi costul in totalitatea sa. Pentru asigurarea producerii lor, statul intervine fie prin crearea si administrarea sectorului public, fie prin acordarea de subventii sau prin efectuarea de plati de la buget in favoarea producatorilor d. Informatiile si tranzactiile. Sistemul relatiilor de piata nu poata asigura un sistem de informatie si de tranzactie eficient si cat mai complex pentru a mijloci schimburile de bunuri si servicii. Multe schimburi, desi necesare,nu au loc, tocmai din cauza lipsei de informatii si a costurilor ridicate de tranzactie. Interventia puterii publice reprezinta o posibilitate de a solutiona asemenea probleme prin contributia sa la organizarea si subventionarea unor retele de institutii si unitati specializate, cum sunt burse de marfuri si de lori, agentii de informatii, expozitii, reglementarea reclamelor comerciale e. Redistribuirea veniturilor. Puterea publica isi propune sa atenueze inechitatile prin aplicarea unor politici de redistribuire a veniturilor folosind sisteme de taxe si impozite progresive pe venit, precum si prin aplicarea unor politici de subventii,reduceri de taxe, acordari de burse, aplicarea unor masuri de asistenta si securitate sociala, prin acordari de pensii si ajutoare banesti sau/si in natura. f. Dezechilibrele macroeconomice. Economiile de piata, in mod periodic, sunt supuse unor seisme de proportii mai mari sau mai mici datorita acumularii treptate a unor dezechilibre si tensiuni in cadrul sistemului economic,manifestate prin subutilizarea fortei de munca si a capitalului, inflatie, penurie de resurse, dezechilibrul balantei de plati, stagnarea economica. Statul negociator Acest tip de stat este adect mai cu seama doctrinelor socialiste democrate - inclusiv social-democrate - care au ca scopuri politice fundamentale realizarea justitiei si a pacii sociale in cadrul sistemului capitalist. Pentru aceste doctrine, masurile intreprinse pentru remedierea efectelor defavorabile generate de relatiile de piata, desi sunt necesare, devin insa insuficiente in perspecti necesitatii realizarii scopurilor politice mentionate. De aceea, preluand principalele obiective economice neoliberale descrise mai sus, doctrinele socialiste democrate pun un anumit accent pe dezvoltarea sectorului public in vederea sporirii productiei si distributiei bunurilor supuse controlului de catre stat,

precum si sporirea volumului redistribuirii veniturilor si dezvoltarea retelelor de institutii pentru protectia sociala. In analiza participarii statului la solutionarea conflictelor prin negocieri se au in vedere: *nivelul la care se realizeaza - central, ramura si local (centralizat si descentralizat); * tipul organizatiilor in conflict - intre sindicate si patronat, intre unitati economice si diferite organizatii si asociatii sociale, profesionale si culturale; *problemele aflate in conflict - salarizare, conditii de munca, conditii de viata s.a. Ceea ce apare astazi tot mai clar in relatiile statului cu grupurile de inteAres si alte organizatii prite este faptul ca nu mai poate fi vorba de limitari ale actiunilor statului sau tentative de izolare a sa in numele unor principii liberale dogmatice, ci este vorba de abilitatea acestuia de a realiza o multituAdine de relatii; statul trebuie sa fie privit, in toate cele trei ipostaze mentioAnate mai sus, in legaturile sale cu organizatiile economice si cu grupurile de interes organizate (sindicate, patronate, reprezentantii consumatorilor, ai managerilor, ai pensionarilor, ai proprietarilor de imobile si ai chiriasilor, ai agricultorilor s.a.)2. Politica economica urmata de stat prin aceste legaturi are in vedere, in final, extinderea suportului sau acceptului acestor grupuri de interes fata de actiunile pe care el (statul) le intreprinde sau ar trebui sa le intreprinda pentru a realiza anumite obiective pe termen lung care, insa, pe de o parte, cer costuri (eforturi) suplimentare pe termen scurt pe seama unor grupuri de interes, iar pe de alta parte, asigura antaje suplimentare fie altor grupuri de interes, fie societatii in ansamblu. Relatiile statului cu organizatiile economice si cu grupurile de interes pot fi analizate sub doua aspecte. Primul se refera la mecanismul politic al grupurilor de interes. Grupurile semnificative, organizate pot incuraja sau pot frana si chiar bloca incercarile de a coordona actiunile de apropiere ori de aderare la prioritatile guvernamentale: 1. pe calea exercitarii unor presiuni deschise; 2. pe calea exercitarii unor influente date de pozitia pe care o au decidentii in economie, de tipul managerilor, oamenilor de afaceri, proprietaArilor sau patronilor (chiar fara ca acestia sa fie constituiti in organizatii care sa-i reprezinte1). Al doilea aspect se refera la concertarea grupurilor de interes penAtru a le inscrie pe linia prioritatilor guvernamentale. Aceasta inseamna ca grupurile de interes (sindicatele) sa accepte sacrificii pe termen scurt si locale, in schimbul unor antaje amanate (pe termen lung) si la nivel national (de exemplu, sindicatele, in baza rezultatelor negocierii cu guvernul la nivel macroeconomic, sa cheme la moderatie sindicatele locale in revendicarile efectuate la nivel microeconomic, moderatie ce are ca scop reducerea inflatiei prin inghetarea salariilor si cresterea investitiilor, iar, prin aceasta, reducerea somajului). Cu cat grupurile de interes reusesc sa concerteze revendicarile lor sectoriale in acord cu prioritatile guvernamentale, cu atat nivelul de concertare este mai inalt. In cazul in care se realizeaza o combinatie intre un mecanism politic inalt al grupurilor de interes si o concertare (coordonare) cu un grad redus, apare un tip de model cu trasaturi clasice, bazat pe oportunitati multiple ale grupurilor de interes puse pe un fond cuncurential. Este un model pluralist de tip englezesc si american unde grupurile de interes sunt divizate, iar coeziunea lor scazuta, ceea ce nu permite realizarea unor relatii cu statul, bazate pe negocieri Statul birocratic Acest arhetip de stat apare in conditiile aplicarii doctrinei socialiste marxiste care, preocupata in mod unilateral de justitia sociala si de egalitate, pledeaza pentru sporirea la maxim a interventiei statului in economie, pentru generalizarea proprietatii de stat asupra mijloacelor de productie prin desfiintarea celei prite, pentru organizarea conducerii economiei dupa principiui piramidal si, in fine, pentru introducerea ificarii directi in economia nationala. Aplicata in mai multe tari, aceasta doctrina a reusit ca in numele justitiei sociale - libertate, egalitate, fraternitate, - ca si al altor scopuri politice, sa aseze intregul sistem institutional, intregul mecanism economic, precum si sistemul comportamental al personalului pe un mod de organizare si de functionare bazat pe principii administrative birocratice. Birocratia reprezinta un mod de organizare ierarhizata si un mecanism de functionare a unor organizatii cu sarcini complexe pe baza regulilor administrative folosind ca instrumente operationale: comenzi, dispozitii, instruc- tiuni date de verigile superioare celor inferioare, acestea din urma fiind obligate sa le execute. In cele ce urmeaza este descries pe scurt caile si cauzele amplificarii alternativei sistemului birocratic care schimba insasi natura statului: din producti si negociatoare in cea birocratica. 1. Expansiunea sectorului public productiv si cerintele coordonarii acestuia. Acest sector cuprinde intreprinderile de stat (cu capital de stat) care produc: - bunuri publice care nu sunt destinate vinzarii catre populatie. Din aceasta categorie de

bunuri fac parte, de exemplu, apararea nationala, apararea proprietatii, administrarea aplicarii legilor si programelor publice; - bunuri private a caror productie fie are caracter de monopol natural, fie prezinta importanta politica sau strategica si care sunt cumparate de populatie: serviciile postale, telecomunicatiile, electricitatea, caile ferate, asigurarile, serviciile bancare si de credit, administrarea unor resurse naturale ale solului si subsolului. In sectorul de stat mai sunt cuprinse si acele intreprinderi care procura bunuri pentru nevoile publice produse de sectorul prit - furnituri pentru armata, alimente pentru cantine si spitale etc. Ceea ce face sa se deosebeasca insa sectorul public de cel privat in ce priveste extinderea sistemului birocratic se refera la ceea ce se intampla dincolo de intreprindere, in afara ei. in cazul intreprinderilor private sistemul ierarhic este limitat la nivelul unitatii, dincolo de aceasta, ea treacand la relatii libere contractuale cu alte unitati fara coordonare administrati.In cazul sectorului public insa forma ierarhica de organizare, de regula, nu se opreste la gardul intreprinderii. Relatiile ierarhice se extind pe verticala -la ramura si la economia nationala - extindere motita de necesitatea atingerii scopurilor politice doctrinare. Formele si necesitatea pe care le imbraca relatiile ierarhice sunt foarte diferite de la un sistem doctrinar la altul. De exemplu, in economiile socialiste cu comanda centralizata se creaza sisteme ierarhice de conducere administrati la nivelul ramurilor prin ministere, iar la nivelul macroeconomic prin comisie de ificare, minister de aprovizionare si desfacere s.a. in felul acesta se multiplica verigile de supraordonare in cadrul lantului ierarhic formal. Consecinta principala este mutarea deciziilor si functiilor de comanda de la periferie la nivelul superior al ierarhiei si, prin aceasta, centralizarea autoritatii administrative in cadrul sistemului economic de ansamblu. O organizatie in care deciziile sunt centralizate necesita un flux informational, de asemenea, centralizat, fapt ce contribuie la sporirea autoritatii centrului dar si a costurilor informatiei, precum si a altor costuri de tranzactie, sporire provocata in special de cresterea rigiditatii sistemului caracterizata prin reactia cu mare intarziere si adeseori deformata a executiei fata de comanda din cauza multitudinii verigilor intermediare, disparitia credibilitatii si initiativei la verigile inferioare, sporirea volumului evidentei si a instructiunilor. 2. Implicarea directa a statului in procesele economico-sociale. In statul socialist marxist intreaga viata economico-sociala poate fi reprezentata ca o enorma piramida sau ca o serie de piramide cu o culme comuna care le leaga2. Sistemul piramidal de organizare a economiei, utilizat in Romania pana in 1989, poate fi considerat ca fiind tipic marxismului fundamentalist cu implicarea directa a statuluipartid in conducerea economiei. Prin generalizaArea proprietatii socialiste (de stat si de grup), prin extinderea la limita a sisteAmului de ificare si a celui de raportare statistica, prin contopirea multor functii de conducere din aparatul administratiei de stat cu cele de partid, prin controlul exercitat de catre partidul unic al tuturor institutiilor si organizatiiAlor, practic, nici un segment al vietii sociale si economice nu a mai ramas in afara comenzii centrale. Nu numai armata, politia, sanatatea si asistenta sociala ci si justitia, intamantul, toate ramurile productiei materiale si serAviciilor, inventiile, cultura, artele, cultele, statistica, activitatea editoriala, presa chiar si fenomenele demografice, toate acestea erau ificate si controlate la nivel central. Deciziile semnificative care priveau asemenea domenii erau luate la rf de catre seful statului prin emiterea de decrete si prin indicatii iar masurile de zi cu zi erau luate de catre guvern si de catre ministere si transmise unitatilor prin hotarari, dispozitii si instructiuni. Schimburile dintre unitatile economice cu materii prime, energie, materiale, furnituri si utilaje nu se faceau direct ci erau dirijate de la nivel central prin sistemul balantelor si repartitiilor. Planificarea unui numar mare de indicatori economici de la nivel central, instructiunile si dispozitiile administrative, controlul financiar si bancar constituiau principalele instrumente cu care se asigura legatura dintre comanda la rf si executia la baza piramidei. In cadrul sistemului piramidal comunicarea se facea aproape in exclusivitate pe linie verticala si foarte rar pe cea orizontala, fapt ce crea mari dificultati desfasurarii unei vieti economice si sociale normale si provoca lipsa de cooperare intre unitatile economice la nivel local.

6CONCEPTUL I TIPOLOGIA POLITICILOR ECONOMICE PUBLICE.

In sens restrins, politica economica poate fi definite ca un ansamblu de masuri, mijloace si tehnici pe care statul le aplica pentru a influenta sau dirija economia. Intr-o anordare mai larga, politica economica este definite ca actiunea constienta a autoritatii publice, dintr-o tara data, intr-o anumita perioada de timp, care se traduce prin determinarea obiectivelor economice si sociale urmarite si utilizarea unor mijloace si tehnici adecvate atingerii acestor obiective Fara a tine cont de obiectivele prevazute sa de mijloacele folosite, punctele de plecare, dar sic el final al politicii economice publice trebuie sa fie interesul general al natiunii Masurile de politica economica recunoscute de doctrinele economice anterioare secolului XX, indifferent de formele de implicare a statului in economie, au avut in general un character fragmentar si necoordonat.Revolutia keynesista in gindirea economica a marcat revizuirea rolului statului in economia de piata si revolutionarea conceptiei despre politica economica.De la importantele masuri de stimulare a consumului, productiei si investitiilor propuse de fondatorul dirijismului economic, sfera politicii economice s-a imbogatit continuu.Responsabilitatea puterii publice privind fundamentarea si realizarea diferitelor politicieconomice a crescut pe masura constituirii si dezvoltarii economiei mixte In present statul economiei mixte este chemat sa promoveze politici economice care respecta mecanismele pietei, alegind dintre alternativele posibile pe acelea care implica cele mai putine sau cele mai mici necorespunderi. Implicarea statului in activitatea economica contemporana se face, de regula , nemijlocit de catre organelle executive, evident cu aprobarea de principiu a celor legislative. Find elaborate si aplicate de catre organelle executive, politicile economice publice poarta denumirea generic de politici guvernamentale .Acestea pot fi grupate astfel: a) Din punct de vedere a orizontului de timp a obiectivelor urmarite se deosebesc: *politici economice conjuncturale *politici economice structural Politicile economice conjuncturale pot fi politici anticiclice, antisomaj, antiinflationiste, de relansare economica.Cele structural cuprind politica industrial, politica agrara, politica energetic s.a. Politicile economice conjuncturale cuprind perioade scurte de timp, iar cele structural vizeaza perioade mai lungi. De aceea , acetse doua tipuri de politici economice mai sunt numite si politici economice pe termen scurt, respective pe termen lung b) Din punct de vedere al sferei de cuprindere , se disting: *politici economice generale *politici economici departamentale, sectoriale sau locale Politica economica generala este elaborate si promovata de autoritatea publica central si traseaza obiectivele generale ale statului in dezvoltrea economica si sociala.Politicile economice departamentele,

sectoriale sau locale sunt pregatite si infaptuite de autoritatea publica departamentala sau locala si sunt subordinate politicii generale, dar urmaresc obiective specific. c) In functie de amplasarea domeniului afectat, politicile economice pot fi grupate in: *politici economice globale *politici economice selective Politica economica globala cuprinde economia nationala in integritatea sa, pe cind cea selective doar unele sectoare sau actori economici spre care se considera necesar a fi indreptat efortul executivului.Mai mult, politica de redistribuire a veniturilor poate imbraca si forma globala sic ea selective d) Din punct de veder al orientarii doctrinaire, politicile economice contemporane pot fi *politici economice de orientare liberal *politici economice de orientare dirijista *politici economice de orientare social-democrata Politicile economice liberale urmaresc favorizarea mecanismului pietei libere.Politicile economice dirijiste, denumite si politici economice ale cererii, urmaresc aplicarea unor masuri de stimulare din partea statului a agentilor economiciin vederea corectarii esecurilor pietei.Politicile economice social-democrate vizeaza diminuarea inegalitatilor sociale prin redistribuirea veniturilor si protectiei sociale Orice politica economica este corelata cu mijloace corespunzatoare. Descrierea a citorva politici economice POLITICA MONETARA SI DE CREDIT foloseste ca instrumente: rata dobinzii, conditiile de creditare si masa monetara in circulatie. Tinind cont de faptul ca , prin aceste instrumente, se urmareste, in primul rind, mentinerea sau restabilirea echilibrului economic, aceasta politica se promoveaza in functie de situatia in care se afla economia nationalain evolutia ei ciclica. POLITICILE DE CHELTUIELI PUBLICE folosesc drept instrumente achizitiile, comenzile de stat si investitiile publice, in mod diferentiat, tinind cont de desfasurarea activitatii economice pe domenii si ramuri Achizitiile si comenzile sunt necesare, in mod sunbstantial in fazele de depresiune economica, initiind astfel o cere, care se realizeaza prin efectul ei asupra tuturor agentilor economici, ceea ce sporeste veniturile si astfel cererea globala POLITICILE FISCALE utiliozeaza drept instrumente impozitele si taxele.Paralel cu rolul de redistribuire a veniturilor si de formare a resurselor financiare necesare efectuarii cheltuielilor publice, politica fiscal asigura posibilitatea de a influenta activittea economica, fie in sens pozitiv sau negativ.

17.CONCEPII PRIVIND IMPLICAREA STATULUI N ECONOMIE. Prezenta statului in viata societatii umane s-a aflat si se aftla in central atentiei analistilor. De la Platon si Aristotel la Hobbes, de la Rousseau la Hegel, de la Marx la Keynes si de aici la adeptii sustinerii teoriei prea mult stat sauprea putin stat, aproape ca nu au existat filozofi, sociologi, politologi si economist care sa nu-si fi spus parerea despre natura, rolul si limitele interventiti statului in activitatea economica. Datorita acestui fapt, in gindirea economica s-au conturat doua conceptii opuse: una , care sa sustina amestecul masiv al statului in activitatea economica si alta , care neaga sau admite o interventie limitata a statului in economie. Prima conceptie. Inca in Arthasastra, un tratat despre arta conducerii statale, scris intre secolele IV-III i.e.n., este promovata ideea despre rolul active al statului in organizarea vietii economice.Statul in viziunea autorului tratatului din India antica, avea misiunea nu numai sa colecteze impozite. El urma sa construiasca si sa mentina in stare buna sistemele de irigatie , drumurile si podurile, sa reglementeze pretrurile, sa aloce mijloacele necesare pentru dezvoltarea comertului si mestesugaritului, sa-si organizeze astfel activitatea, incit veniturile sa fie mai mari decit cheltuielile Partizani ai interventiei massive a statului in economie au fost ginditorii din Grecia antica, Platon si Aristotel. In viziunea lui Platon, statul trebuie sa tina sub control setae de imbogatire. Dupa parerea fondatorului doctrine justitiei sociale, Thomas dAquino, statul trebuie sa se sprijine pe ordinea moral pentru a-si indeplini functiile sale: mentinerea pacii, a ordinii, realizarea binelui comun. Detinatorii puterii trebuie alesi de porpor, iar duarat exercitarii puterii depinde de suportul poporului, de dragostea supusilor. Statul nu are dreptul sa restring libertatile catatenilor peste o anumita limita, nu se poate substitui individului in ceea ce priveste interesele personale. Mercantelistii, Jean Bodin, Thomas Mun si altii, sustineau ideea existentei si functionarii unui stat puternic, autonom si nesubordonat bisericii, un stat condus de suveran. In viziunea lor, prezenta statului constituie o garantie a intereselor individuale, a pacii civile si a functionarii eficiente a prprietatii private asupra mijloacelor de productie.Interventionismul statal viza ordinea publica, cadrul juridico-legislativ, garanatrea bunei desfasurari a comertyului exterior, protejarea investitiilor, asiguarea ocuparii fortei de munca.

Fondatorul doctrineinationalismului economic, Fr. List, considera ca existenta unui stat puternic si implicarea sa in economie constituie factorul-cheie al dezvoltarii economice si sociale. Statul este compus din oameni care s-au nascut liberi, dar care nu este destul sa-i lasi sa actioneze anarchic, ci trebuie si sa-i sprijini pentru ca activitatea lor sa nu fie tulburata. Puterea statului consta din suma puterii indivizilor bine organizati si instruiti. Pentru implicarea masiva a statului in viata economica au pledat institutionalistii Thorstien Veblen, J.MKlarc si altii. Dupa parerea lor, statul trebuie sa intervina in activitatea economic apentru a lichida neajunsurile pietei, a lupta cu jaful, cotcariile, cu veniturile provenite din specula dar si pentru a limita dominatia monopolurilor de tot soiul. Keynes, in scopul depasirii criezei economice mondiale din anii 1929-1933, a inaintat ideea completarii mecanismului pietei cu implicarea statului in vederrea corectarii dezechilibrelor ciclice si evitarii intensificarii acestora Totodata, interventia statului in activitatea economica trebuie sa fie realizata doar cu metode economice: reglarea ratei dobinzii, politicii fiscal, majorarea volumului investitiilor publice, comenzilor de stat etc. Masurile de politica economica si sociala propuse de catre Keynes, sustinute si promovate de neokeynesistii, Harrod, Robinson si altii, au contribuit considerabil la ameliorarea functionariieconomiei de piata in perioada postbelica A doua de conceptie se caracterizeaza prin ideea neamestecului statului in viata economica.Adeptii acestei conceptii au fost reprezentantii doctrine fiziocrate si cei ai doctrine liberalismului economic classic. Fiziocratii, Quesnay, Turgot si altii, convinsi de existent unei ordini natural, care , daca este cunoscuta si respectata, asigura buna functionare a economiei nationale. Ei au supus unei critici aspre ideea mercantelista privind implicarea masiva a statului in economie, promovind astfel o conceptie liberal. Esenta acestei conceptii este exprimata prin lozinca : Laisser faire, laisser passer, le monde va de lui-meme! (nu va amestecati, lasati lumea sa-si urmeze calea ei fireasca) Cu alte cuvinte, in activitatea lor economica, oamenii trebuie sa fie lasati sa procedeze asa cum le convine lor, fara a fi strimtorati de catre stat. Rolul statului este de a servi ca instrument legilor natural, asupra carora el nu are nici o putere. Ideile fiziocratilor au fost sustinute si dezvoltate de fondatorii doctrinei liberalismului economic classic. In viziunea lui Smoth, statul nu trebuie sa indeplineasca nici un rol economic deoarece:

a) Orice interventie statala indeparteaza pe proprietarul privat de obiectul proprietatii sale b) Statul nu este un gospodar grijuliu c) intarirea pozitiei statului in viata economica si sociala submineaza democratia si libera initiative Dupa parerea lui Smith, exista o mina invizibila care ii determina pe producatori sa promoveze interese, satisface si interesele societatii. Ca urmare, cea mai buna politica economica este cea a laisser- faire-ului Smith admitea interventia statului numai in cazurile in care actiunea individuala nu era in stare sa rezolve anumite problem de interes comun. Insa , aceasta interventie sa fie cu character limitat. El atribuia statului numai patru functii de mare importanta: *colectarea impozitelor si taxelor pentru acoperirea cheltuielilor statului; *apararea tarii de orice atac sau navalire din partea popoarelor straine *elaborarea si realizarea cadrului legislative *infaptuirea si intretinerea anumitor lucrari publice si anumitor institutii publice In viziunea neoclasicilor, implicarea statului in economie este necesara doar in acele domenii, in care piata se dovedeste a fi neputincioasa si in cazul efectelor exterioare. Spre deosebire de liberalii clasici si neoclasici, care negau interventia statului in activitatea economica si sociala, neoliberalii, Hayek, Erhard, Eucken sustin ideea statului de drept, corelata cu sociattatea civila a economiei de piata. Statul de drept poate oferi un cadru democratic, prielnic si necesar functionarii aconomiei sociale de piata, cu urmatoarele conditii: *aparatul , structura si legile sa functioneze pentru cetatean si nu cetateanul pentru ele *legile sa fie democratice prin continut si modalitati de aplicare , iar toti cetatenii sa fie egali in fata legilor *libertatea economica individuala sa fie conceputa si realizata in cadrul societatii civile si nu in afra ei. Interventia statului sa fie limitata, dar aceasta nu inseamna ca statul trebuie sa fie slab. Un stat slab, care nu se poate opune samavolniciei unor personae sau grupuri de interese, este tot atit de periculos ca si unul care promoveaza el insusi samovalnicia si asuprirea. La etapa actual, mai ales dupa izbucnirea, in 2008, a crizei financiare si economice mondiale, tot mai multi neoliberali se conving, ca fara implicarea masiva a statului in activitatea economica si sociala, orice actiune este sortita la insucces.

18.Politica comercial i direciile prioritare n Republica Moldova.

In ansamblul politicilor economice guvernamentale un loc deosebit il ocupa politica schimburilor comerciale cu strainatatea. Politica comerciala de export-import se defineste ca fiind totalitatea masurilor si mijloacelor promovate de catre stat in domeniul relatiilor economice externe. Scopul politicii comerciale externe consta fie in largirea si liberalizarea fluxurilor de export-import, fie in protejarea pietei interne de avalansa marfurilor straine.Teoria si practica economica cunosc doua tipuri de politica economica in sfera comertului exterior: politica liberului schimb si politica protectionista .Politica liberului schimb presupune o circulatie libera a marfurilor intre tari fara drept de vama si constringere, fara alte restrictii si reglementari. Suportul theoretic acestei politici il constituie : teoria avantajelor absolute obtinute de tarile participante la diviziunea international a muncii si la comertul exterior, elaborate de Adam Smith, teoria costurilor comparative si a avantajelor relative fondata de David Ricardo si Legea tendintei de egalizare a avantajelor tarilor in conditiile desfasurarii libere a schimburilor economice dintre ele si a orientarii lor in specializare dupa avantajele ce le si ofera, luind in considerare posibilitatile si disponibilitatile de factori de productie interni, formulate de John Stuart Mill. Punctul de plecare a politicii liberului schimb l-a constituit: diviziunea sociala a muncii si specializarii productiei pentru export; libertatea de actiune si initiative a agentilor economic; concurenta perfecta(fara monopol) Politica liberului schimb a fost aplicata, mai intii, de cele mai avansate tari de la rascrucea secolelorXVIII si XIX Anglia si Franta , urmate apoi de alte tari europene. Politica comerciala protectionista a aparut ca o reactive nationala fara de politica liberului schimb promovata de liberalismul economic classic.Esenta ei consta in protejarea pietei interne prin intermediul restrictiilor vamale care limiteaza accesul pe teritoriul national al marfurilor straine .Suportul theoretic al politicii protectioniste il constituie teoria protectionismului elaborate de economistul german Friedrich List.Necesitatea elaborarii unei astfel de teorii si politici economice a fost cauzata de anumite imprejurari.In primul rind, Germania patria nationalismului economic in acele timpuri manifesta ritmuri mult mai lente de dezvoltare, comparative cu celelalte puteri europene.In al doilea rind, Germania pierduse pozitiile de mare centru commercial din bazinul Marii Baltice. In urma marilor descoperiri geografice

, caile comerciale au ocolit Germania, deplasindu-se spre Oceanul Atlantic. In al treilea rind, cautarea altor izvoare externe de acumulare primitiva a capitalului si cotropirile colonial s-au ciocnit de factorul dezintegrarii teritoriale.In secolul al XVIII-lea * inceputul secolului al XIX-lea, Germania era divizata in peste 360 de statulete isolate intre ele prin diferite taxe si alte bariere vamale. In al patrulea rind, in lipsa statului unitar hotarele exterioare ale Germeniei erau deschise marfurilor straine. Cind in anul 1815, dupa batalia de la Waterloo, a fost anulata blocada continental a Angliei, stocurile ei de marfuri s-au indreptat in Europa. Respinse din Franta, unde Restauratia stabilize un regim prohibitive, ele sau indreptat spre Germania, care s-a pomenit inundata de marfurile industrial engleze, mai ieftine si mai calitative. Industria germane slab dezvoltata a devenit totalmente necompetitiva. Astfel, s-a impus protectia urgenta a pietei interne, argumentarea si justificarea acestei protectii revenindu-I lui Friedrich List.Politica protectionalismului vamal a lui Fr. List include trei elemente de baza: caracterul selective; caracterul temporar; caracterul educative. Caracterul selective consta in faptul ca tarifele vamale nu erau prevazute a fi aplicate la toate marfurile starine, cid oar de la cele care erau mai competitive, comparative cu marfurile nationale. Caracterul temporar se refera la aceea ca tipul politicii comerciale trebuie sa depinda de nivelul de dezvoltare a aconomiei nationale, ea trebuie sa fie liber schimbista pentru tarile agrare si agroindustriale. Pe masura ce produsele nationale devin competitive fata de cele straine, protectia statului devine inutila , politica comerciala fiind din nou orientate spre liber-schimbism. Caracterul educativ consta in faptul ca pentru a stimula producatorii autohtoni, populatia trebuie sa fie educate in spirit patriotic, cererea ei fiind indreptata la marfurile autohtone si nu la cele straine, chiar daca aceste sunt mai ieftine. Prin aceasta, tara se va dezvolta in baza fortelor sale interne, asigurindu-si securitatea economica a Germaiei in cadrul Uniunii Europene. Politica comerciala protectionista a avut cea mai larga aplicare in SUA, Japonia si multe alte tari. In present, in cele mai dee cazuri, are loc o imbinare a elementelor liberschimbismului cu cele de protectionism, adica se promoveaza o politica comerciala mixta. In primi ani de suveranitate statala, Republica Moldova a aplicat o politica comerciala preponderent protectionista, spre

sfrirsitul anului 1993, s-a produs, insa, o cotitura radical in acest domeniu, tara noastra devenind una din cele mai deschise, un model classic de liberalism economic. Se exporta tot ce exista si era intrebat peste hotarele tarii: bunuri material, sisteme de irigare , deseuri de metal. Ulterior, a fost elaborate in linii mari cadrul institutional si legislative de inspiratie liberala.. Ca urmare, nu existau nici cote, nici alte restrictii vamale.Erau supuse licentierii doar medicamentele, substantele chimice, materialele explosive, armamentul si echipamentul military etc. Procedura obtinerii licentelor este si ea una simpla. In astfel de conditii este nesrios sa vorbesti de securitatea economica nationala, de viata si sanatatea oamenilor animaleleor si plantelor. O asemenea politica comerciala nu corespundea nicidecum intereselor nationale. Cu atit mai mult, cu cit, de pe urma acestor tranzactii se imbogateste un numar neinsemnatde afaceristi, in esenta straini, care prea putin sunt dispusi sa-si reinvesteasca profiturile in modernizarea economiei Republicii Moldova. In scopul depasirii consecintelor liberalismului fara masura , Republica Moldova trebuie, sa elaboreze sis a realizeze o politica comerciala mixta care sa imbine elemente de liber schimb cu elemente de protejare legala a pietei interne si a producatarilor autohtoni. Ar fi bine ca accentual sa se pun ape urmatoarele directii principale: 1. Valorificarea tuturoro posibilitatilor de aprofundare a relatiilor aconomice, respective cele comerciale cu Uniunea Europeana, care trebuie sa devina trebuie sa devina treptat una dintre principalelel piete de desfacere a produselor moldovenestei. 2. Elaborarea si punerea in aplicare a unui program de incurajare a exporturilor, fara care este imposibil de a depasi actual criza financiara si economica si a reduce soldul negative atit de pronuntat in present al balantei comerciale.Nucleul unui astfel de program trebuie sa-l constituie restructurarea, specializarea si retehnologizarea in ansamblu. Ramurile, cu a caror produse republica poate iesi pe pietele externe, trebuie modernizate prin sprijinul financiar al sattului si al investitorilor straini. In lumea contemporana pietele externe de desfacere pot devein accesibile marfurilor moldovenesti doar prin interventia masiva a statului , si nu doar a agentilor economici private 3. Crearea unui climat cu adevarat favorabil pentru atragerea investitiilor capiatele starine directe. 4. Asigurarea securitatii economicea tarii.

19.PRINCIPALII INDICATORI SINTETICI DE EVALUARE A ACTIVITII ECONOMIEI NAIONALE. Sistemul de conturi naionale (SCN) i indicatorii macroeconomici Rezultatele activitiii la nivel macroeconomic ntr-o perioad de timp determinat, de regul un an, obinute de toi agenii din economia naional, se reflect cifric, cantitativ, complet i coerent prin indicatori sintetici. Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale i servicii materiale ori nematriale) i fluxurilor din economia naional, aceti indicatori se calculeaz numai n expresie valoric, prin intermediul preurilor i tarifelor. Ei pot fi calculai n preuri curente i preuri comparabile (1. p.152). Sistemul de conturi naionale (S.C.N.) sau contabilitatea naional descrie i evalueaz n cifre activitatea economic, fluxurile de bunuri materale i de servicii, fluxurile de cheltuieli i venituri, stocurile de bunuri materiale i valori financiare existente la un moment dat. Principalii indicatori de rezultate macroeconomice, calculai n S.C.N., sunt: produsul global brut (P.G.B.), produsul intern brut (P.I.B.), produsul intern net (P.I.N.), produsul naional brut (P.N.B.), produsul naional net (P.N.N.) i venitul naional (V.N.) n consecin, indicatorii ce reflect rezultate macroeconomice n S.C.N. pot fi calculai prin una din urmtoarele trei metode (1. p.157-158). a) Metoda de producie prin care are loc agregarea fluxurilor produselor i serviciilor finale obinute de agenii economici n perioada de calcul, de regul un an, evideniind contribuia fiecruia la producerea bunurilor materiale i serviciilor finale respective. Practic, prin aceast metod din valoarea total a produciei se elimin consumul intermediar, iar n cazul indicatorilor n expresie net, se elimin i consumul de capital fix (amortizarea). b) Metoda utilizrii produciei finale const din agregarea cheltuielilor totale ale agenilor economici cu bunurile materiale i serviciile ce compun producia final. n mod concret, prin aceast metod se nsumeaz cheltuielile gospodriilor (menajelor) pentru produse i servicii de consum, cheltuielile Guvernului (instituiilor), pentru bunurile materiale i servicii, cheltuielile pentru bunuri de investiii, exportul net. c) Metoda costurilor sau valorii adugate brute const n asumarea elementelor ce reflect compensarea factorilor de producie, concretizate n veniturile ncasate de proprietarii acestor factori (salariu, profit, dobnd, rent, excedent de exploatare), n alocaiile pentru consumul de capital fix i n impozitele indirecte. Dac n agregarea elementelor respective se utilizeaz numai preul factorilor, rezult venitul naional. n practic, pentru calcularea indicatorilor sintetici ai rezultatelor macroeconomice, se mbin cele trei metode. Astfel, pentru determinarea produciei pe ramuri ale economiei, se utilizeaz metoda de producie, pentru domeniul serviciilor nemateriale se aplic metoda costurilor etc. 2.2. Calcularea indicatorilor macroeconomici Calcularea principalilor indicatori macroeconomici poate fi efectuat n modul urmtor (1. p.158-160). Produsul global brut (P.G.B.) nsumeaz valoarea total a bunurilor materiale i serviciilor, cu caracter marfar i nemarfar, meninute ntr-o perioad de timp, de regul un an, n cadrul subsistemelor economice naionale. El se calculeaz ca sum a produciei brute de bunuri materiale i servicii din toate sectoatrele.

P. G . B. =G Pi
i= 1

sau

P. G. B.= CIi + PFi , unde

PGi - producia global realizat n toate sectoarele; CIi - consumul intermediar; PFi - producia finit.

i =1

i =1

Deci, P.G.B. include nregistrri repetate, fapt pentru care el are o utilizare redus. Cu toate acestea, indicatorul respectiv rspunde unor cerine reale de cunoatere macroeconomic privind, mai ales, corelaiile ce se formeaz ntre diferite ramuri, subramuri i activiti. Produsul intern brut (P.I.B.) reflect valoric producia final de bunuri i servicii obinute de toi agenii economici (autohtoni i strini) care i desfoar activitatea n intermediul rii. Este vorba, deci, de produsele i serviciile ajunse n decursul unui an, n ultimul stadiu al circuitului economic. Ca urmare, acest indicator sintetic nu include consumul intermediar, determinndu-se ca diferena dintre produsul global brut i consumul intermediar. P.I.B. = P.G.B. - C.I. Rezult c P.I.B. reflect valoarea adugat brut, ce a fost obinut n decursul unui an, de ctre toi agenii economici care i desfoar activitatea n interiorul rii. Acest indicator se situeaz la baza estimrii rezultatelor macroeconomice n S.C.N. i se calculeaz n practic prin combinarea metodelor expuse mai sus. Produsul naional brut (P.N.B.) se definete ca reprezentnd valoarea de pia a tuturor bunurilor materiale i serviciilor finale obinute de ctre agenii economici autohtoni care acioneaz att n intermediul rii, ct i n afara teritoriului naional, ntr-o perioad de timp determinat. El poate fi mai mare sau mai mic dect P.I.B., n funcie de soldul pozitiv sau negativ ( M) dintre P.I.B. obinut de ctre agenii economici autohtoni n strintate ( M) i PIB obinut de ctre agenii economici strini n intermediul unei ri (-M). P.N.B. = P.I.B. M Dac acest indicator este evaluat pe baza preurilor de pia, denumit i P.N.B. nominal, el reflect oferta naional, iar dac se calculeaz pe baza fluxurilor de cheltuieli ale naiunii, apare i ca indicator al cererii agregate. Att P.I.B., ct i P.N.B., cu toat nsemntatea lor pentru reflectatrea rezultatelor macroeconomice, nu ofer, totui, imaginea produciei finale nete, deoarece includ i alocaia pentru consumul de capital fix, respectiv amortizrile (Akf). Produsul intern net (P.I.N.) sintetizeaz valoarea adugat net a bunurilor materiale i serviciilor finale produse de ctre toi agenii economici (autohtoni i strini) care acioneaz n interiorul rii, ntr-o anumit perioad de timp, de regul un an. P.I.N. = P.I.B. - Akf Dac este calculat pe baza fluxurilor reale, el cuprinde numai bunurile materiale i serviciile de consum i bunurile de investiii ce asigur creterea avuiei, iar dac este calculat pe baza fluxurilor de venituri, reflect valoarea adugat net obinut de ctre toi agenii economici ce acioneaz n interiorul rii. Produsul naional net (P.N.N.) reflect n form bneasc valoarea adugat net a bunurilor materiale i serviciilor finale obinute de ctre toi agenii economici autohtoni, ntr-o perioad de timp determinat, care i desfoar activitatea att pe teritoriul naional, ct i n afara acestuia. P.N.N. = P.N.B. - Akf sau P.N.N. = P.I.N. M Dac P.N.N. este determinat prin utilizarea preurilor factorilor, atunci el reflect venitul naional. Venitul naional (V.N.) sintetizeaz veniturile obinute de ctre proprietarii factorilor de producie, prin care se recompenseaz aportul acestor factori la producerea bunurilor materiale i serviciilor. Venitul naional poate fi considerat i ca indicator ce exprim veniturile din munc i din proprietate ce decurg din producia bunurilor economice. De asemenea, el reflect i utilizarea veniturilor pentru cumprarea de produse i servicii de consum i pentru economisire. Determinarea mrimii venitului naional, inndu-se cont de cheltuielile agenilor economici, pornete de la P.N.B. evaluat la preurile pieei (P.N.B. pr.p.), din care se scad alocaiile pentru consumul de capital fix (Akf), precum

i impozitele indirecte (I ind) i se adaug subveniile de exploatare (Se). La acelai rezultat se ajunge i prin scderea din P.N.B., exprimat la preurile factorilor (P.N.B.pr.f.) a alocaiilor pentru consumul de capital fix. V.N. = P.N.B.pr.p.- Akf -Iind + Se sau V.N. = P.N.B.pr.f. - Akf Venitul naional este un indicator fundamental ce reflect rezultatele macroeconomice. De mrimea i dinamica lui depinde volumul i dinamica venitului personal, capacitatea de acumulare, volumul i dinamica cererii finale de produse i servicii de consum, precum i de bunuri de investiii. Dinamica volumului total al vanitului naional este studiat cu ajutorul indicelui volumului fizic al venitului naional. Acest indice se calculeaz ca raport dintre venitul naional creat n perioada curent, exprimat n preuri comparabile, i venitul naional realizat n perioada de baz, exprimat, de asemenea, n preuri comparabile. Calculul venitului naional n preuri comparabile se face prin raportarea produsului social i a cheltuielilor materiale de producie la indicele general al preurilor. Prin raportarea produsului social i a cheltuielilor de producie, exprimate n preuri curente, la indicele general al preurilor se obine produsul social i respectiv cheltuielile materiale de producie n preuri comparabile. Avnd aceste dou elemente, se poate determina venitul naional n preuri constante, fcnd diferen ntre produsul social n preuri constante i cheltuielile materiale de producie, calculate n preuri constante. Formula de calculare a indicelui volumului fizic al venitului naional se prezint astfel (7. p.78): q1 p Ig = q0 p n care: q1p i q0p - reprezint venitul naional n preuri comparabile creat n perioada curent i respectiv n perioada de baz Creterea venitului naional de la o perioad la alta se poate obine pe dou ci: a) creterea productivitii muncii pe cap de locuitor n sfera produciei materiale, calculat ca raport dintre venitul naional n preuri comparabile i numrul mediu de lucrtori din sfera produciei materiale; b) creterea numrului mediu de lucrtori din sfera produciei materiale. ntre volumul total al venitului naional i cei doi factori ce l determin exist urmtoarea relaie: Q = T W, n care: Q este volumul total al venitului naional; T - numrul mediu al lucrtorilor din sfera produciei materiale; W - nivelul productivitii muncii (venitul naional, n preuri comparabile, pe cap de lucrtor n sfera produciei materiale). Presupunem pentru explificare c dispunem de urmtoarele date; T- 3 000 mii i W - 120 mii lei. n acest caz, venitul naional este egal cu: 3 000 mii x 120 mii = 360 000 mii lei Venitul personal, n mrime absolut, se determin pornind de la venitul naional din care se elimin veniturile ce nu revin menajelor (impozitele pentru asigurri sociale, profiturile nedistribuite ale societilor comerciale) i adugndu-se veniturile de la guvern i de la ntreprinderi i care, deci, nu provin din participarea la activitatea economic (transferuri sub forma compensrii neocuprii, pensii, ajutoare, burse etc., dobnzi nete pltite de guvern i de consumatori). Venitul personal disponibil rezult prin eliminarea impozitelor personale din venirul personal; reflect veniturile menajelor care pot fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor personale.

21.CLASIFICAREA SERVICIILOR PUBLICE DUP NATURA I MODUL DE PRESTARE.

Dup natura lor, serviciile publice pot fi mprtite n trei categorii: tehnico-administrative, economice (industriale si comerciale) si socio-culturale Astfel, n funcie denatura relaiilor de pia, distingem dou mari categorii: A. Serviciile comerciale(market). Sunt acele activiti care pot face obiectul vnzrii-cumprrii pe pia i care sunt produse de uniti ale cror venituri provin n cea mai mare parte din vnzarea produciei proprii de servicii, indiferent de denumirea preurilor practicate(pre de vnzare, tarif); B. Serviciile necomerciale sau nedestinate pieei (non-market). Sunt distribuite prin mecanisme din afara pieei i sunt considerate drept servicii rezistente la comparare.Cauzele acestui fapt pot fi identificate n: problemele conceptuale (spre exemplu preul acestora nu poate fi definit); organizarea instituional n legtur cu prestarea acestor servicii.n categoria serviciilor non-market intr serviciile colective furnizate populaiei sauunor grupe particulare de gospodrii cu titlu gratuit sau cvasigratuit de ctre administraia public i instituiile nonprofit, cum sunt serviciile de sntate, nvmnt, asisten social iconsumul colectiv guvernamental

22.TRSTURILE COMUNE I DEOSEBIRILE DINTRE LEGILE ECONOMICE OBIECTIVE I LEGILE ECONOMICE JURIDICE. Conceptul, caracteristicile i clasificarea legilor economice. Economia politic nelege prin legile economice legturile eseniale, necesare, generale,

trainice i stabile ce sunt imanente fenomenelor i proceselor economice sau ce se statornicesc ntre acestea. O lege economic poate fi definit i ca o expresie a unor raporturi eseniale, necesare, stabile i repetabile ntre fenomenele i procesele economice ce ne nconjoar. Legile economice constituie o parte integrant a obiectului de studiu al tiinei economice i reflect relaiile de producie, repartiie, schimb i consum al bunurilor materiale pe diferite trepte de avansare a civilizaiei umane. Pornind de la caracteristicile realitii pe care o guverneaz, adic de la economie, mai exact spus, de la viata economic, aciunea legilor economice se nfptuiete prin intermediul activitii oamenilor. Aceasta nu neag caracterul lor obiectiv pentru c, nici modul de participare a oamenilor la viaa economic nu este ntru totul arbitrar. Pna la urm i subiectivitatea oamenilor este rezultatul activitii unui ir ntreg de generaii care de-a lungul timpului, au acumulat un mare volum de observaii, o bogat experien de via. n realitate, fiecare generaie nou, acioneaz n cadrul anumitor fore productive pe care le preia la un anumit nivel de dezvoltare, ca rezultat al activitii generaiilor anterioare. innd seama de aceste aspecte, putem spune c legile economice, spre deosebire de legile naturii, au un pronunat caracter istoric. Aceasta nseamn c legile economice ncep s acioneze din momentul n care sunt create condiiile materiale obiective necesare i nceteaz s acioneze atunci cnd aceste condiii dispar. Pe parcurs, una i aceeai lege poate suferi numeroase modificri, n timp i spaiu, sub influena schimbrilor intervenite n coninutul complex i dinamic al vieii economice. Formele de manifestare diferite pe care le-ar putea mbrca legile economice n spaiu trebuie puse pe seama faptului c aciunea lor concret-istoric se deruleaz n cadrul unor mecanisme economice diferite i n cadrul unor mari deosebiri n ceea ce privete nivelul dezvoltrii economice a statelor. Legile juridice n economie, alturi de legile economice ce determin ordinea natural, acioneaz i norme legislative, standarde, elaborate, aprobate i realizate de oameni. La ele se refer: legile juridice (legislaia), regulamentele, actele normative, ce reglementeaz activitatea economic. n condiiile economiei de pia o importan primordial au legile ce reglementeaz drepturile de proprietate, activitatea ntreprinderilor, sistemul fiscal, circulaia hrtiilor de valoare etc. Toate legile respective sunt subiective i rezult din contiina, voina i deciziile oamenilor. Ele pot fi rapid elaborate (compuse) i schimbate. Nu este ntmpltor faptul c, n rile postsocialiste, se observ boomul legislativ: odat cu tranziia la noile principii de activitate, n condiiile economiei de pia, este necesar un mediu legislativ adecvat. Legile contribuie la reducerea costurilor de tranzacie, nltur barierele n cadrul schimbului i contribuie la utilizarea optimal a resurselor economice. Pentru diminuarea costurilor de tranzacie i crearea unui cadru juridic eficient al activitii economice sunt necesare legi juridice rezonabile, raionale i mecanisme reale pentru implementarea lor. Legile acceptate trebuie s se bazeze pe procesele obiective ce au loc n economia naional i s fie adecvate intereselor sociale. Aadar, legile eficiente din punct de vedere social (care asigur optimul lui Pareto) trebuie s contribuie la creterea maximal a bunstrii societii. Legile economice au un caracter obiectiv. Ele se caracterizeaz prin trsturi comune tuturor legilor obiective care acioneaz n universul natural i social, precum i prin trsturi specifice. Trsturile comune sunt: 1. Legea ntruchipeaz o legtur esenial dintre esenele fenomenelor i proceselor ce se desfoar n natur i societate sau nsi esena acestor fenomene i procese. Aceste legturi au caracter cauzal, cauza-efect i/sau

caracter mutual (influenare reciproca, interdependen), de exemplu trebuinele i interesele economice constituie cauzele principale interne care pun n micare oamenii i i determin s produc bunuri economice utile pentru satisfacerea trebuinelor respective, etc. 2. Legea constituie o legtur necesar, o relaie. Aceasta nseamn c legile apar, acioneaz i se manifest n mod obiectiv de exemplu - pmntul se nvrte n jurul soarelui, ct i n jurul axei sale. Caracterul obiectiv al acestor legi i gsete expresia n urmtoarele: a) Originea lor se afl n afara contiinei oamenilor. Apariia lor nu poate fi produsul gndirii oamenilor; b) Ele acioneaz i se manifest independent de voina i contiina oamenilor, ceea ce nseamn ca: - ele acioneaz indiferent dac oamenii le cunosc sau nu; - indiferent dac ei doresc sau nu; - c oamenii nu pot s distrug sau s creeze legi obiective; c) Legile obiective determin n general voina, contiina, inteniile i activitatea omului; 3. Legea ntruchipeaz o legtur general esenial, necesar i nu una singular, izolat. Ea este manifestarea generalului n universul natural i social, de exemplu - toi productorii de mrfuri, produc pentru a vinde i pentru a obine un ctig etc. 4. Legea este o legtur trainic, stabil. n ansamblul micrilor care se produc n lumea nconjurtoare exist i se menin anumite raporturi care se dovedesc a fi stabile, trainice, durabile, care se repet att timp ct se menin condiiile n care au aprut. 5. Legea este o trstur, o relaie probabilist. Mult timp s-a susinut i muli specialiti susin, i n prezent, c legea obiectiv este o relaie necesar absolut i nu ntmpltoare. Trsturile menionate sunt proprii tuturor legilor obiective, ele definesc i caracterizeaz numai n parte legile economice. Pentru ntregirea caracterizrii legilor economice este necesar prezentarea trsturilor specifice lor: 1) Cmpul specific de aciune al acestor legi este economia, viaa economic, fenomenele, procesele i relaiile economice dintre oameni. 2) Fiind legi care guverneaz economia, ntruchipeaz legturi eseniale, necesare, generale, stabile, trainice i probabile economice, esene i necesiti economice. 3) Modul specific de aciune - n universul natural, n msura n care se face abstracie de intervenia omului, acioneaz ageni incontieni, orbi, unii asupra altora, n al cror joc reciproc se manifest legile obiective. n societate, deci i n economie, legile se manifest prin activitatea oamenilor. Legile economice sunt legile activitii economice, ele guverneaz aceast activitate i acioneaz (se manifest) prin intermediul ei. 4)Legileeconomice imodific forma iconinutulmairepede, nperioademaiscurtedetimpdectlegilenaturii. Realitatea atest c forma se modific adesea mai repede dect coninutul. 5) Caracterul tendenial mai accentuat dect al legilor naturii. Legile economice sunt legi probabiliste ale unor fenomene, procese i relaii cu caracter probabil i nu legi ale relaiilor pure, riguros determinate. Ele se nfptuiesc numai cu o anumit aproximaie, numai ca o tendin dominant.

24.ECONOMIA DE PIA: CONINUT, FUNDAMENTE I

TIPURI (MODELE Economia de piata este o economie de schimb in care proprietatea privata este dominanta, raportul dintre cerere si oferta determina principiile de stabilire a prioritatilor economice si a metodelor de organizare si produce, iar pretul este cel mai important instrument de reglare a accesului la bunurile economice. Economiile de piata au urmatoarele trasaturi fundamentale:

1. pluralismul formelor de proprietate in care domina proprietatea privata. 2. piata este cadrul general prin care se stabileste ce, cat si pentru cine sa se produca in conditiile libertatii de actiune a agentilor economici. 3. concurenta sau competitia dintre agentii economici constituie factorul principal al progresului. 4. motivatia participarii la actiunile economice o reprezinta realizarea intereselor agentilor economici respectiv pentru producatori maximizarea profitului, iar pentru consumatori maximizarea utilitatii. 5. formarea libera a pretului pe baza cererii si ofertei. 6. existenta statului democratic care are rolul de a asigura cadrul institutional al economiei de piata si a supraveghea functionarea narmala a acesteia. PROPRIETATEA reprezinta o relatie intre oameni, un contract social cu privire la bunurile materiale, spirituale si de alta natura existente in societate sau obtinute din activitatea economica. Atributele proprietatii sunt: - dreptul de posesiune - dreptul de utilizare - dreptul de dispozitie - dreptul de usufruct Atributele proprietatii pot fi instrainate in totalitate cu contraechivalent, fara echivalent(donatie,mostenire) si partial (inchiriere, arendare). Proprietatea este uniunea a doua elemente, obiectul proprietatii si subiectul proprietatii (agentii economici) Formele de proprietate In raport de titularul subiectului proprietatii distingem: - proprietate privata care poate fi individuala sau asociativa - proprietate publica - proprietate mixta care apartine proprietarilor privati individuali sau in asociatie cat si statului. Prin pluralismul formelor de proprietate se intelege coexistenta in cadrul unei tari a pricipalelor forme de proprietate aflate in interdependenta si intr-o permanenta evolutie Pluralismul genereaza competitia intre formele de proprietate. Consecintele pluralismului care in cele din urma avantajeaza consumatorul sunt: - reducerea cheltuielilor de productie - ridicarea calitatii produselor - cresterea volumului productiei - progresul ethnic Libera initiativa constituie expresia calitatii agentului economic de a poseda bunuri, de a le utilizasi de a dispune de ele si de uzufructul lor. Libera initiativa exprima dreptul egentilor economici de a actiona pentru realizarea propriilor interse dar in asa fel incat sa nu afecteze cu numic libertatea celorlalti. Tipul neoamerican de economie de pia( economie de pia de tip liberal) Putem considera ca Statele Unite constituie un model economic n sine. Pentru a nelege esena capitalismului american trebiue s inem seama i de durata lung, de evoluiile de profunzime , adesea neglijate. Exist cteva date de baz ce se afl la originea att a puterii, ct i a slbiciunii americane de astzi. In America, echipa Reagan i ridic in slvi pe ntreprinztori, denun risipa statului feudal i mai ales impozitul, acel impozit catastrofal ce descurajeaz iniiativle i frneaz energiile Americii. Sunt ntreprinse mai multe reforme spectaculoase. Cel mai important element al acestei politici l constituie ERA (Economic Recovery Act). El cuprinde trei direcii principale :prima : dereglementarea n sectorul petrolier, n cel al telecomunicaiilor, al bncilor i al concurenei. Ce-a de-a doua direcie o constituie sistemul fiscal.

A treia direcie : lupta mpotriva inflaiei printr-un control sever al masei monetare. Statele Unite se bucur de un activ far echivalent, de o bogat motenire economic, financiar, tehnologic : Stocul de capital. In interiorul rii se gsesc imense infrastructuri, in mare parte dintre cele mai moderne, iar n afare granielor multinaionalele americane controleaz active uriae. Resursele naturale de care dispune America sunt printre cele mai importante de pe globn materie de tehnologie, America beneficiaz de un avantaj superior datorit faptului c cei mai mari cercettori , cei mai buni ingineri vin s lucreze in statele Unite. Privilegiul monetar. Incepnd din 1945 dolarul servete drept moned de referin in tranzaciile internaionale, fiind i principala moned de rezerv pe care o nmagazineaz bncile centrale din majoritatea rilor America domnete asupra banilor, ai ei i ai celorlali. Dolarul este in acelai timp semnul i instrumentul acestei puteri. Cel mai important rezultat al liberalismului reaganian a fost, probabil, accentuarea distanei dintre bogai i sraci. S-a pretins c acesta ar reprezenta preul pe care america trebuie s-l plteasc pentru a-i reface forele. n cadrul modelului noeamerican sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil i are tendin de reducere. Cteva trsturi ale tipului neoamerican: piaa are rolul determinant n circulaia bunurilor de la productor la consumator, majoritatea schimburilor desfaurndu-se dup criteriile pieei ; baza politicii economice o constituie stimularea ofertei ; preurile bunurilor economice depind n msur determinant de condiiile aleatorii ale pieei ; fiscaliatate redus, iar implicarea direct a statului in economie este neglijabil( cel puin in ceea ce privete administraia central) ; mobilitate ridicat i n timp scurt n ierarhia economico-social ; clas mijlocie relativ redus ; politici economice i sistem de valori care ncurajeaz consumul ; grad redus de securitate economic fa de riscuri. Sistemul social al modelului neoamerican este insuficient i lacunar, o mare parte a populaiei americane nebeneficiind de o protecie social. In modelul neoamerican, spre deosebire ce cel renan, piaa financiar, i in primul rnd bursa, are rolul decisiv de barometru al activitii economice n raport cu alte forme de pia Tipul renan de economie de pia (economie de pia de tip social)german Termenul renan concentreaz trsturile caracteristice noii Germanii, care nu este de inspiraie prusian ci chiar renan. In cursul congresului din 1959, de pe malul Rinului, n Bad-Godesberg, socialdemocraia german a decis s adere la capitalism. Acest congres sublinia necesitatea de a proteja i de a ncuraja proprietatea privat asupra mijloacelor de producie i preconiza libertatea concurenei i liberatea intreprinderii. Acest tip renan prezint numeroase asemanri cu cel din Japonia, si pune accent pe reuita colectiv, pe consens, pe preocuparea pentru termenul lung. Istoria ultimului deceniu ne arat c modelul renan, model secund, care nu avusese pn acum drept de identitate , este mai echitabil si mai eficient dect cel neoamerican. Dintre toate rile industrializate, RFG este singura cu programele de lucru cele mai scurte si cu salariile cele mai ridicate. Ceea ce nu o mpiedic s nregistreze un excedent n schimburile cu strintatea. Tipul renan de economie , este un model indicutabil capitalist : economia de pia, proprietatea privat i libera iniiativ constituie, in cadrul lui, regula. Modelul renan corespunde unei cu totul alte viziuni asupra organizrii economice, altor structuri financiare i unui alt mod de reglare social.

Trsturile care-l caracterizeaz i confer o stabilitate, un dinamism i o putere din ce in ce mai mari. ntr-o serie de puncte eseniale, modelul renan se deosebete n chip radical de modelul american. Cele dou modele se deosebesc considerabil prin locul pe care fiecare l atribuie bunurilor comerciale, pe de o parte, i bunurilor mixte pe de alt parte. In modelul renan friele capitalismului se afl, in cea mai mare parte in minile bncilor, iar soarta lui nu se joac la burs. In acest model, bncile sunt cele care joac, ntr-o proporie mare rolul ncredinat n modelul anglosaxon, pieei financiare i bursei. In general, pieele financiare germane sunt nguste i puin activ. n RFG ntreprinderile ii caut finanrile de care au nevoie nu la burs ci la propriul lor bancher. Activitatea bncilor germane nu este ngrdit de nici o reglementare, bancile germane sunt, nainte de toate, finanatorii ntreprinderilor. Modelul renan continu s fie, din punct de vedere financiar, nchis, dar solid. Modelul suedez, numit uneori n glum cel deal doilea model socialist ( dup cel sovietic), se definete prin accentul pus pe politica social care urmrete scopul reducerii inegalitii de avere. Acest obiectiv se realizeaz printr-un mecanism special de redistribuire a veniturilor n folosul pturilor nevoiae. Stabilind o rat nalt a impozitelor statul acumuleaz n minile sale pn la 60 70 % din tot PIB, mai bine de jumtate din care este utilizat apoi n scopuri sociale. Sectorul de stat joac un rol nsemnat. Cea mai mare parte a serviciilor sunt gratuite,. Spre deosebire de alte ri n Suedia este puternic dezvoltat sectorul cooperatist. Modelul japonez (paternalist) sa format dup cel deal doilea rzboi mondial n condiiile cnd statul nipon avnd nite cheltuieli militare nensemnate, n cutarea cilor de valorificare a avantajelor sale corporative, a purces la procurarea masiv a patentelor i licenelor noilor descoperiri i tehnologii americane i europene. Statul a iniiat, apoi a susinut pe toate cile producerea automobilelor, a produselor electronice i a computerilor. O trstur deosebit a modelului japonez const n faptul c nivelul salariului rmne mereu n urma creterii productivitii muncii. Acest fapt permite reducerea permanent a costurilor i ca urmare o competitivitate sporit a mrfurilor japoneze pe pieele internaionale. Modelul francez Franta, Italia. Sectorul privat se imbina cu un puternic sector public, aparut in cea mai mare masura in urma mai multor valuri de nationalizare a #rilor private. Imbinarea mecanismelor pietei cu un sistem special de planificare indicativa, ca forma principala a implicarii statului in activitatea economica.

25.NEVOILE UMANE: CONCEPT, TIPOLOGIE, CARACTER. Nevoile ca punct de pornire al tuturor activitilor umane Omul, ca produs al naturii i al societii, reprezint o fiin tridimensional: biologic, social i raional. Existena i dezvoltarea omului au presupus i presupun satisfacerea unor multiple nevoi. Nevoile apar ca cerine ale vieii umane, ale existenei i dezvoltrii purttorilor lor: oameni, grupuri sociale, naiuni. Ele apar sub form de dorine, ateptri, aspiraii ale oamenilor (latura subiectiv a nevoilor umane). Fixate n contiina oamenilor i intrate n obiceiurile lor, nevoile capt un caracter obiectiv.

Nevoia apare ca element esenial al motivaiei i reprezint un motor al oricrui mecanism economic. Multitudinea lor nu poate fi satisfcut cu bunuri luate din natur, dect ntr-o msur foarte mic. Majoritatea lor trebuie creat prin munc, activitate prin care i n care oamenii, pornind de la necesitile lor, i determin interesele, caut i creeaz mijloace corespunztoare pentru atingerea scopurilor propuse. Prin nevoi umane nelegem un ansamblu de cerine ale oamenilor de a avea, de a fi, de a ti, de a-i nsui bunuri materiale i servicii, care devin efective, n funcie de condiiile de producie existente la momentul dat, precum i de nivelul de cultur i civilizaie al popoarelor i indivizilor. Ele apar ca nevoi sociale, ntruct cerinele izvorsc din condiiile de via ale oamenilor, respectiv din necesitile de consum ale acestora. Economia politic cerceteaz, n primul rnd, nevoile economice. Pentru ca nevoile s devin economice, e necesar s se respecte trei condiii: 1) s existe bunuri disponibile i accesibile; 2) bunurile s fie relativ rare; 3) existena unei piee (de confruntare a cererii i ofertei). Modificarea nevoilor: legi: 1) interaciunea trebuinelor expresia vieii; 2) elasticitatea trebuinelor forma evoluiei trebuinelor n raport de factorii determinani; 3) substituirea trebuinelor o nevoie poate suprima manifestarea alteia; 4) creterea i diversificarea trebuinelor tendina major a sistemului de nevoi motorul creterii economico-sociale. Trsturi: 1. nelimitate ca numr, se multiplic pe msura evoluiei societii; 2. limitate ca volum, adic p-u satisfacerea unei nevoi de o cantitate limitat de bunul respectiv; 3. sunt substituite, adic una i aceeai nevoie se satisface prin intermediul diferitor bunuri i productorii acestor bunuri concureaz ntre ei; 4. complementare evolueaz n sensuri identice, se condiioneaz una pe alte, adic p-u a satisface o nevoie de un ir de alte nevoi. Caracteristicile nevoilor economice: - Multiplicitatea i diversitatea. Cantitatea lor este nelimitat. Expansiunea lor are drept condiie i cauz dezvoltarea economiei. Nevoile sunt reproductibile. Satisfacerea uneia d natere altora. - Intensitatea i ierarhia. Nevoile nu au toate aceeai intensitate, Ierarhia oscileaz de la un individ la altul i de la o perioad la alta la acelai individ. - Stabilitatea sau limitarea n capacitate. Intensitatea unor cerine descrete pe msur ce sunt satisfcute (de exemplu, cele fiziologice), altele nu descresc (cele estetice literatur, muzic etc.). Exist dorine sau aspiraii ale unor indivizi pentru a cror satisfacii nu sunt create, n momentul respectiv, condiii necesare (de exemplu, de a zbura pe Lun).

- Interdependenta nevoilor. Unele nevoi sunt complementare, adic evalueaz n sensuri identice, altele sunt substituibile, adic pot finlocuite cu satisfacerea altora. - Stingerea prin satisfacere. Nevoile satisfcute nu ntrzie s renasc, din nou ele se fixeaz n obiceiuri i tradiii de consum. Nevoile umane snt nelimitate ca numr; snt concurente, n sensul c unele nevoi apar i se dezvolt n detrimentul altora, pe care le nlocuiesc; snt complementare, adic satisfacerea unei nevoi genereaz necesitatea satisfacerii altor nevoi. Trstura principal a nevoilor const n caracterul lor nelimitat, numrul lor crescnd fr ncetare o dat cu dezvoltarea societii. n aceast ordine de idei, este suficient s comparm nevoile unui om contemporan (calculator, main, telefon mobil, vil, mare, televizor, ziare, cri etc.) cu nevoile unui individ din Antichitate sau chiardin Evul Mediu. Tipologia nevoilor: a) nevoi fiziologice (sau natural-biologice) - de hran, de mbrcminte, de locuin etc. b) nevoi sociale, cele resimite de oameni, ca membri ai diferitelor socio grupuri, i care pot fi satisfcute prin aciunea lor comun, prin comunicare, prin participarea la viaa social; c) nevoi raionale, spiritual-psihologice - acestea in de trsturile oamenilor i devin deosebit de importante pe msura progresului, ele presupunnd raionalitate, gndire elevat (nevoia de a se instrui, a se autodesvri, nevoia de dragoste, nevoia de a se informa). Nevoile mai pot fi clasificate ca: * zilnice, sptmnale, lunare, trimestriale ; * ale produciei i ale populaiei; * solvabile i nesolvabile; * nevoi-obligaii i nevoi-aspiraii; * n funcie de gradul de dezvoltare: - de baz (inferioare); - complexe (superioare). * individuale, de grup, ale societii. Sociologul american A. Maslow propune ca nevoile umane s fie sistematizate i ierarhizate sub forma unei piramide. Drept criteriu al ierarhizrii este luat principiul calitii nevoilor. Astfel, n partea de jos a piramidei snt situate nevoile cele mai elementare, nevoile fiziologice, iar n vrful acesteia - nevoile spirituale, aspiraiile oamenilor, cum ar fi nevoia de a crea, de a se manifesta ca personalitate. Piramida lui Maslow are i misiunea de a reconstitui, n form grafic, evoluia nevoilor, de la simplu la compus. Piramida nevoilor lui Maslow:

Sporirea necontenit a numrului i calitii nevoilor umane i preocuparea permanent a omului de a le satisface constituie motivaia principal a oricrei activiti umane, a oricrui progres. ntruct numrul nevoilor crete ntruna o dat cu dezvoltarea societii, acest proces obiectiv constituie coninutul unei legi speciale, numit legea creterii nevoilor umane. Sistemul nevoilor are un caracter dinamic i nelimitat, constituind motorul i scopul activitii social-economice. Transformarea nevoilor n mobiluri, scopuri, ale activitii sociale face ca nevoile s devin interese. Interesele economice reprezint, aadar, nevoile umane contientizate, denumite scopuri sau mobiluri ale aciunii oamenilor, n vederea dobndirii bunurilor i serviciilor necesare satisfacerii respectivelor trebuine. n funcie de nivelul la care ele se manifest i de modul lor de exprimare interesele economice pot fi clasificate n: * personale, de grup, * curente si de perspectiv, * generale, private i publice, * permanente i accidentale etc. Interesele economice, personale, colective i cele ale societii (generale), luate n ansamblu i considerate n interdependena lor formeaz un sistem complex i dinamic. Aceasta se concretizeaz, n toate aciunile tipice ale subieciiloir economici, pe relaia trebuinescopuri-interese-aciuni, formnd comportamentul economic al acestora. Sistemul nevoilor economice se cere corelat cantitativ, calitativ i structural cu cel al resurselor econ. Tot mai mult se contureaz faptul c ntre tendina de cretere nelimitat a trebuinelor i limitelor fireti ale resurselor apare i se adncete o contradicie, care se manifest n planul raritii resurselor economice.

N.de autorealizri N.de a fi respectat, N.sociale, de afirmare comunicare N.de securitate N.fiziologice: hran, adpost

26.CONCURENTA: CONCEPTUL I FORMELE DE MANIFESTARE Desi in acceptiunea ei spatiala si economica piata este locul de intalnire a agentilor economici, vanzatori si cumparatori, care schimba intre ei bunuri sau servicii, piata mai poate fi inteleasa ca fiind locul de intalnire a ofertei cu cererea, prima reprezentand forma sub care se infatiseaza rezultatele finale ale productiei in conditiile economiei de schimb, cea de-a doua exprimand nevoile umane solvabile. Regulatorul pietei este concurenta, astfel ca fiecare isi urmareste propriul interes, satisfacerea cat mai avantajoasa a necesitatilor de

productie sau de consum si obtinerea de castig. Cunoasterea pietei presupune cunoasterea cererii, ofertei, pretului si concurentei Concurenta desemneaza relatiile de competitie, de rivalitate dintre agentii economici in calitate de producatori sau cumparatori, relatii specifice economiei de piata. In conditiile concurentei creste eficienta economica a producatorului (maximizarea profitului) si a consumatorului (maximizarea satisfactiei). Ca orice competitie, concurenta se soldeaza cu invingatori si invinsi. Invingatori sunt agentii economici care produc bunuri la costuri joase, sau bunuri de calitate superioara. Capacitatea de a produce mai ieftin si de a vinde mai ieftin pentru a invinge concurenta stimuleaza inovatia, conduce la realizarea de noi produse, la folosirea de noi tehnici de fabricatie, la ridicarea nivelului general de calificare a personalului, la mai buna organizare a productiei si muncii. Aceste mijloace, utilizate la inceput de putini agenti, se extind treptat, datorita constrangerii materiale exercitate de pretul mai redus, sau de calitatea superioara a produselor asupra unitatilor ramase in urma, care risca astfel sa iasa chiar din piata. Astfel concurenta transforma progresul intr-o conditie de existenta. Concurenta realizeaza deasemeni o selectie a producatorilor, avand in vedere inegalitatea dintre intreprinderi in ceea ce priveste eficacitatea. Astfel agentii economici slabi sunt eliminati. Ca urmare, resursele se vor concentra la dispozitia unitatilor capabile sa le gospodareasca si sa le utilizeze rational. Concurenta tinde sa aseze in echilibru ramurile de productie, cererea si oferta, sa transmita de la producatori la consumatori o parte din valoarea suplimentara creata prin cresterea productivitatii muncii. Fara aceasta transmitere care implica reducerea preturilor nu s-ar putea vinde cantitatile tot mai mari de bunuri, iar productia s-ar sufoca. Concurenta asigura consumatorilor libertatea de a alege bunurile si serviciile si de a-si satisface la un nivel superior nevoile. Concurenta are insa si unele consecinte negative, atragand dupa sine si efecte secundare nedorite, ca de exemplu incercarea unor intreprinderi de a reduce costurile prin micsorarea salariilor, prin reducerea unor cheltuieli necesare protejarii mediului, sau prin crearea unor bunuri de slaba calitate. Pentru ca efectele concurentei sa fie predominant benefice este necesara eliminarea atat a surplusului de concurenta, cat si a insuficientei acesteia. Existena mai multor tipuri de concuren este condioonat de un ir ntref de factori cum este: numrul i puterea economic a vnztorilor i cumprtorilor participani la schimb, gradul de mobilitate al factorilor de producie i de transparen al pieii, dinamismul sau rigiditatea preurilor, nivelul general de dezvoltare a rii precum i de funcionalitate a pieii, presiunea exercitat de agenii economici asupra cererii i ofertei cererii i ofertei. n funcie de factorii enumerai, exist dou tipuri de concuren -Concuren perfect pur -Concuren imperfect n funcie de forma concurenei, se disting dou tipuri de piee concureniale -Pia cu concuren perfect -Pia cu concuren imperfect

Concuren a perfect. Concurena perfect , denumit i pur , exist pe o pia care reunete simultan urmtoarele cinci trsturi: Atomicitatea pieii sau atomicitatea participanilor la actul de vnzare-cumprare. Aceast condiie presupune existena unui numr mare de vnztori i cumprtori pe pia , astfel nct nici unul din ei, n mod individual nu dispune de puterea de a exercita o oarecare influen asupra preului. Omogenitatea bunurilor.Aceast condiie presupune faptul c ntreprinderile livreaz produse pe care cumprtorii le consider relativ identice, standardizate si substituibile. n acest caz cumprtotul nu este motivat s prefere acelaii produs de la un alt vnztor. Libera intrare pe pia sau fluiditatea pieii, care presupune c piaa este liber i oricine poate s intre i s ias de pe ea fr nici un fel de restricii, fie acetia cumprtori sau productori. Mobilitatea factorilor de producie, prin care se nelege posibilitatea acestora de a se deplasa liber i n orice moment de pe piaa unui produs pe piaa altuia , iar productorii pot gsi liber i nelimitat capital i for de munc pentru a efectua aceast trecere. Transparena pieei , care presupune c att productorii , ct i consumatorii dispun de toat de toat informaia cu privire la cerere, ofert i preuri. Numai n asemenea caz cumpratorul poate obine cel mai bun produs la cel mai bun pre. Piaa cu o concuren perfect are o sumedenie de prioriti fa de alte piee. De exemplu, ea asigur n permanen o reducere a preurilor i o sporirea calitii produselor. n mare msur , anume din aceste considerente pieele cu concuren perfectsunt pretutindeni n lume aprate de ctre stat. ns n pofida acestui fapt, n realitate domin concurena imperfect . Concurena perfect este doar un model teoretic. Concuren a imperfect. Modelul concurenei perfecte, dei se pare c ar asigura cea mai bun funcionare a economiei de pia, rmne a fi un model teoretic. n viaa real ns domin concurena imperfect.Ea exist atunci cnd activitii antreprenoriale i sunt impuse anumite limite i restricii, cnd lipsete cel puin una din trrsturile concurenei perfecte. Astfel, pentru concurena imperfect este caracteristic existena unui numr mai redus de firme fapt care permite unui ntreprinztor sau unui grup de ntreprinztori s influeneze cererea, oferta i nivelul preurilor i s obin un profit mai mare. Cele mai rspndite situaii de concuren imperfect sint, monopolul, concurena oligopolistic i concurena monopolistic. Monopolul este o situaie de concuren imperfect ce se distinge prin existena unui singur productor, care domin piaa, impune unui numr mare de cumprtori nu numai preul i calitatea, ci i cantitatea de produse. Monopolul elimin orice tip de concuren, mai mult el este considerat principalul inamic al concurenei. n unele condiii, un singur pruducator ntlnete pe pia un singur consumator. O asemenea pia presupune att existena unui

monopol(unui singur vinzator) cit si unui monopson(a unui singur cumparator). Aceasta situatie, numita si monopol bilateral se intilneste de obicei in domeniul producerii armamentului , cind un singur producator are in fata statul in calitate d eunic cumparator.Monopolul bilateral se intilneste si pe piata muncii atunci cind un singur sindicat se confrunta cu un singur patron. Concurenta oligopolistica se caractrerizeaza prin existenta unui numar redus de intreprinderi care au posibilitatea sa domine piata prin calitatea si preturile le produsele ce le ofera. Patrunderea altor firme pe aceasta piata este limitata .Trasatura definitorie a concurentei oligopolice este interdependenta actiunilor diferitilor producatori, in sensul ca fiecare din ei este obligat sa tina cont de comportamentul rivalilor pentru a promova o politica proprie in domeniul preturilor. Concurenta monopolistica se caracterizeaza prin confruntarea pe piata a unui numar insemnat de intreprinderi care si-au diferentiat produsele si au creat o clientela fidela , dispusa sa accepte o anumita sporire a preturilor. Pe o piata cu concurenta monopolistica , cel mai insemnat instrument al luptei de concurenta este produsul si nu pretul. In aceasta ordine de idei, edte demnificativa piata automobilelor unde fiecare producator(Ford, Mercedes) este obligat sa infrunte o concurenta acerba din partea altor rivali, in acelasi timp, diferintiind modelele de automobile, producatorul si-a cucerit un numar de cumparatori fideli, ceea ce i-a permis o anumita marja de manevra in privinta fixarii preturilor.

27.TRSTURILE PRINCIPALE ALE CRIZEI ACTUALE N REPUBLICA MOLDOVA. Din punct de vedere macroeconomic, economia Republicii Moldova este direct dependent de doi factori: importuri i remitenele emigranilor. Aceti factori, la rndul lor, sunt i ei interdependeni. Creterea volumului remitenelor stimuleaz consumul i n consecin se soldeaz cu creterea importurilor. Fiind la nivel de 36 la sut din PIB n 2007, dependena Moldovei de fluxurile transferurilor valutare provenite din activitatea cetenilor de peste hotare este printre cele mai mari din lume. Moldova se afl, alturi de Tadjikistan, printre primele ri din lume dup ponderea remitenelor n PIB, potrivit raportului Bncii Mondiale. La momentul de fa, impactul crizei internaionale, prin prisma remitenelor, ncepe a fi resimit. Astfel, efectele se manifest prin

scderea, ncepnd cu luna octombrie a anului 2008, a volumului de remitene. Acestea au suferit schimbri ca volum, ceea ce ne face s constatm c anume 2008 a fost anul cu cel mai nalt nivel de remitene n Republica Moldova - de circa 1,8 miliarde USD. Iar n 2009, dup cum consider experii, ne-am putea atepta, n cel mai bun caz, la 1,5 miliarde USD. Ca urmare a scderii volumului de remitene se va diminua consumul, respectiv se va reduce i volumul importurilor, ceea ce va provoca, fr ndoiala, o scdere imediat a veniturilor bugetare, dependente n proporie de circa 90 la sut de consum, situaie care a i nceput a fi simit urmrind ncasrile bugetului public n luna ianuarie 2009. Diminuarea remitenelor afecteaz deja n mod direct ramurile economiei naionale, n special cea a construciilor. Observm c banii cetenilor moldoveni care muncesc peste hotare s-au retras de pe piaa apartamentelor, n anul 2008 atestndu-se o descretere a volumul de vnzri n acest domeniu cu cca. 60 la sut, ceea ce a dus la stagnarea sectorului de construcie a locuinelor, prin diminuarea preurilor pe 1 m. ptrat. Totodat, aceasta i afecteaz att pe productorii de materiale de construcii, ct i pe cei ce acord credite pentru procurarea imobilelor. Un alt aspect esenial reprezint inflaia, care n mod direct duce la scumpirea produselor moldoveneti att pe pieele internaionale, ct i pe cele interne, n urma diminurii volumului produciei fabricate i scderii cererii produselor autohtone pe alte piee, cauzat de criza mondial. Totodat, aceasta ar putea avea n 2009 consecine grave asupra pieei forei de munc, cnd migranii sunt pui n faa condiiei de a reveni n ar i cnd statul prin politicile sale creeaz bariere n calea exporturilor prin aprecierea monedei naionale. n primul rnd, acest lucru se ntmpl din motivul reducerii activitilor n sectorul real al economiei, n special n industrie, unde creterea salariilor de mai muli ani este mai joas dect creterea productivitii, ceea ce s-a manifestat prin reducerea ofertelor de munc. n general, situaia se agraveaz din cauza scderii cererii, att pe pieele externe, ct i pe piaa local, la principalele bunuri industriale, aprecierii leului, ceea ce face marfa autohton s devin necompetitiv sub aspectul preului, precum i accesul foarte limitat la credite i preul nalt al acestora. n asemenea condiii, populaia va ncepe fie s-i consume treptat rezervele pe care le ine sub form de depozite n bnci, fie s-i vnd activele sub diferite forme. n al doilea rnd, va crete presiunea pe piaa forei de munc din partea emigranilor, care vor reveni la batin n urma pierderii locurilor de munc peste hotare. Competitivitatea produselor autohtone, fiind artificial diminuat prin politicile aplicate de ctre stat, scade substanial capacitatea agenilor economici de a reinvesti. n aceast situaie, n anul 2009 Republica Moldova va nregistra o descretere considerabil a produciei industriale, nu n ultimul rnd cauzat de reducerea creditelor acordate n economie care, n ultima perioad, s-au
micorat i au dus la creterea ratei dobnzii. Totodat, diminuarea activitilor n sectorul real va diminua, n mod automat, i consumul de prestri servicii, cum ar fi transportul etc. n ianuarie 2009, ntreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producie n valoare de 1607,9 mil. lei n preuri curente, ceea ce a constituit 74,9 la sut n preuri comparabile fa de ianuarie 2008. Descreterea volumului produciei industriale a fost determinat de reducerea produciei n ntreprinderile din industria extractiv cu 62,1 la sut, industria alimentar i a buturilor - cu 20,0 la sut, sectorul energetic - cu 16,4 la sut, ceea ce a cauzat micorarea volumului total de producie, respectiv, cu 0,6 procente, 20,2 procente i 4,3 procente. n acest context putem spune c sectorul real al economiei, i anume cel industrial i de exportimport, este afectat de criz. Efectele crizei pentru Republica Moldova ar putea fi generalizate n urmtoarele:

3. 4.

reducerea remitenelor;

1.

deprecierea leului. Nivelul investiiilor strine directe n economia Republicii Moldova n perioada anului 2008 a crescut, atingnd nivelul similar al unor state la nceputul procesului de tranziie spre UE. n nou luni ale anului 2008, Republica Moldova a atras investiii strine directe n sum de 489 milioane de USD, ceea ce reprezint cu cca. 68 la sut mai mult dect n perioada respectiv a anului precedent. Acest fapt reflect credibilitatea pe termen lung a afacerilor care sunt dezvoltate n Moldova. n paralel, a crescut i numrul companiilor cu capital strin, astfel conform datelor Camerei nregistrrii de Stat, la nceputul anului 2008, n Republica Moldova numrul lor era de 6300. Totodat, pe parcursul ultimilor ani numrul ntreprinderilor strine i mixte industriale se menine la 15 procente din totalul ntreprinderilor industriale. Poate fi remarcat i faptul c, dac n anul 2007, un procent al creterii numrului angajailor n companiile strine i mixte ducea la o majorare a ponderii produselor fabricate n PIB cu 2,25 la sut, atunci n anul 2008, creterea cu un procent al numrului angajailor ducea la sporirea cu 3,15 la sut a produciei industriale. Aceasta se datoreaz ridicrii productivitii muncii n firmele cu capital strin i mixte. n ceea ce privete sectorul de activitate, investitorii strini prefer s investeasc n sectoarele cu ritm rapid de recuperare. n plus, un aspect esenial este c Republica Moldova, fiind o ar preponderent agricol, cu avantaje competitive fa de alte state, a primit cele mai puine fluxuri de capital n acest sector. Fenomenul dat se explic prin dou aspecte: sau c politica promovat de Republica Moldova privind atragerea investiiilor directe n agricultur este precar, sau c investitorii strini nu vd sectorul agrar drept unul care ar crea o valoare adugat esenial. Dat fiind importana agriculturii n economia global i ponderea populaiei srace din spaiul rural, mbuntirea performanei sectorului respectiv constituie o condiie primordial pentru accelerarea creterii economice i reducerea srciei pe termen mediu. Prin aceasta, creterea exporturilor moldoveneti va rmne o problem de lung durat. n ceea ce privete agricultura, anul 2008 este caracterizat de ritmuri avansate de cretere. Exist ns un decalaj considerabil ntre sectorul vegetal i cel animalier, ultimul fiind n decdere. Eecurile anului 2008 se explic prin declinul pronunat nregistrat n sectorul animalier, prbuirea preurilor pe piaa cerealelor i n sectorul viticol. Principalele riscuri pentru agricultur n anul 2009 vor fi diminuarea produciilor globale n sectorul vegetal, creterea preurilor la materia prim pentru agricultur, meninerea stagnrii n sectorul animalier, finanarea mai rigid a agriculturii, ncetinirea exporturilor de produse agroalimentare. Prin urmare, una din soluii ar fi ca remitenele emigranilor s fie mobilizate direct drept investiii n business, n sectorul real al economiei sau, indirect, printr-o intermediere sporit n sistemul financiar formal. Probele internaionale dovedesc faptul c politicile i aspiraiile de canalizare" a transferurilor valutare din ar n investiii i economii au avut, n cel mai bun caz, un succes aleator. Totui, este clar c politicile economice trebuie s favorizeze economiile i investiiile pentru utilizarea marginal mai productiv a unora dintre aceste fluxuri. Bncile pot fi ncurajate s extind ofertele de produse i s creeze noi instrumente pentru economii n vederea atragerii transferurilor provenite din activitatea cetenilor peste hotare. Expansiunea instrumentelor desemnate n moneda strin pot ajuta la sporirea intermedierii financiare a fluxurilor de transferuri valutare din ar prin atragerea economiilor n sistemul bancar formal. Statul poate profita de aceste fluxuri prin emiterea obligaiunilor denominate n moned strin. O mobilizare financiar ulterioar poate fi realizat prin micorarea costurilor de transfer al banilor prin canalele formale. Sporirea competiiei pe aceast pia se poate obine prin permisiunea oferit instituiilor financiare nebancare de a presta astfel de servicii. Totodat, politica de depreciere lent a valutei naionale ar permite minimizarea riscurilor de ncasare a veniturilor bugetare. Iar, pentru a spori spaiul de manevr a guvernului, este necesar de majorat deficitul bugetarpn la 2 procente din PIB. Lucrul acesta poate fi realizat prin vnzarea bunurilor publice i prin creterea semnificativ a hrtiilor de valoare de stat. Aceste dou instrumente reprezint practic unica soluie de cretere a veniturilor bugetare pentru aceast etap de dezvoltare, suficiente pentru a face fa provocrilor anului 2009. omajul printre tineri in Republica Moldova Dei rata omajului printre tineri in Moldova este comparabil cu media din rile Uniunii Europene (care a fost, in octombrie 2008, de asemenea, de 16 la sut), tinerii din Moldovasuport in mod evident consecinele unor dezavantaje pe piaa forei de

munc. Exist o corelaie negativ intre varst i riscul de a fi omer, astfel incat persoanele din grupul devarst intre 15 i 24 de ani se confrunt cu un risc de dou ori mai mare de a fi omeri decat segmentul urmtor de varst (25-34 de ani). In primul trimestru al anului 2009, majoritatea tinerilor omeri posedau doar educaie liceal sau mai joas, ceea ce-i plaseaz intr-o situaie dezavantajat in ar. Actuala criz economic i-a afectat in mod puternic pe tinerii omeri. In primul trimestru din 2009, rata omajului printre tineri (de exemplu, printre cei care fac parte din grupul de varst de 15-24 de ani) s-a majorat pan la 16 la sut (in comparaie cu tendinele precedente ce au indicat o descretere a omajului tinerilor de la 17 la sut in 2006 pan la 14 la sut in 2007). Rata omajului printre brbaii tineri (de aproximativ 18 la sut) este mai inalt decat printer femei (14 la sut), chiar dac rata de ocupare a forei de munc printre brbaii tineri este, de asemenea, mai ridicat (17 la sut pentru brbai, 15 la sut pentru femei). Rata de omaj a tinerilor este mai inalt in regiunile rurale (17 la sut, in primul trimestru 2009; in mediul urban, 15 la sut). Din aceast perspectiv, nu este surprinztor faptul c migraia din Moldova provine in principal din spaiul rural i cuprinde in mod esenial persoane tinere. Astfel, in timp ce varsta medie a migranilor in 2006 a fost de aproape 35 de ani, peste 37 la sut aveau pan la 30 de ani. Chiar dac tendinele de revenire a migranilor in ar nu sunt deocamdat clare (din cauza unui posibil rspuns slab la criz), avand in vedere prezena semnificativ a tinerilor in comunitatea de migrani, precum i datorit faptului c migranii provin mai ales din mediul rural, revenirea migranilor va avea probabil efecte duntoare asupra omajului printre tineri. In plus, dac migranii care se intorc din strintate revin in regiunile in care au locuit inainte de plecare, aceste consecine vor afecta in primul rand mediul rural i vor conduce la o aprofundare in continuare a srciei rurale. Dezavantajele cu care se confrunt tinerii pe piaa forei de munc din Moldova ar putea s se inmuleasc odat cu extinderea crizei. Tinerii vor continua s suporte handicapul normal de pe piaa muncii (asociat cu lipsa de experien i cu neincrederea potenialilor angajatori), fiind obligai, in acelai timp, s concureze cu migranii mai experimentai, care revin in ar. Dei intoarcerea migranilor in ar se produce intr-o proporie nesemnificativ i, prin urmare, extinderea competiiei pentru angajare in munc nu se datoreaz acestui fenomen, tinerii vor trebui, totui, s-i caute un loc de munc pe piaa intern intr-un moment de cretere a omajului (7,7 la sut in primul trimestru al anului 2009, in comparaie cu 5 la sut in 2007). In aceste condiii, ar fi surprinztor s nu se inregistreze o extindere a omajului printre tineri, mai ales dac oportunitile de migraiune se vor restrange. Solicitrile pentru fora de munc par, de asemenea, s se fi micorat datorit scderii remitenelor. Este recunoscut faptul c tendinele de revenire a migranilor7 in Moldova nu sunt, deocamdat, clare, ins, dac va fi inregistrat o revenire semnificativ, i efectele se vor contura. i, chiar dac migranii vor reui s evite revenirea acas, reducerea remitenelor va determina, posibil, o restrangere a oportunitilor de angajare in rile de destinaie. Intradevr, estimrile sugereaz c in timp ce, pe plan mondial, remitenele se vor micora de la 5 la sut pan la 8 la sut in 2009, Europa i Asia

23.EVOLUIA DINAMICII I STRUCTURII PRODUSULUI INTERN BRUT (PIB) PE FORME DE PROPRIETATE N REPUBLICA MOLDOVA.

I. Evolutia Produsului Intern Brut intre 1990 si 2010 La inceputul anilor '90, economia Moldovei s-a prabusit, PIB-ul per capita scazand de la 909 dolari in 1990, la doar $402 in 1994, si $282 in 1999, inregistrandu-se astfel o scadere de 69% in primii

afectarea sectorului real al economiei, i n special creterea vulnerabilitii sectorului agrar;

2.

scderea puterii de cumprare a populaiei, a importurilor, a veniturilor la buget, creterea omajului;

10 ani de democratie. Pentru comparatie, in Romania, in 1999, PIB per capita avea o valoare similara celei din 1990, respectiv in jurul a 1.600 de dolari. Dupa cum se poate observa in grafic, economia Moldovei a scazut cu 17,5% in 1991, cu 29% in 1992 si cu 30,9% in 1994, evolutie care a determinat o scadere a PIB-ului de la 4 miliarde dolari in 1990, la $1,75 miliarde in 1994, pentru ca minimul sa fie atins in 1999 $1,17 miliarde. In 2010, PIB-ul Republicii Moldova a avut o valoare de 6,2 miliarde dolari, cu 55% mai mare decat in 1990, insa calculat la valori constante (dolari 2005), Produsul Intern Brut a fost in 2010 cu 50% mai mic decat in 1990. Intre 1990 si 2010, Romania a inregistrat o crestere reala de aproximativ 26%. Din punctul de vedere al structurii economiei, in Moldova, sectorul agricol are o pondere mai mare decat in Romania, in timp ce ponderea industriei este mult mai mica,