Sunteți pe pagina 1din 7

ROLUL FAMILIEI IN EDUCATIA TINERILOR

Aspecte introductive Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influenteaza si modeleaza persoana umana. Unii merg chiar mai departe si sustin ca actiunea ei asupra persoanei e atat de mare , incat ea egaleaza actiunea celorlalte grupuri sociale. Aceasta este cu deosebire cazul cercetarilor care vin dinspre psihanaliza, psihologia sociala si sociologie sustinand ca familia este : adevaratul laborator de formare a persoanei. Transformarea individului in persoana adica in individ cu status social este intai de toate opera familiei.Sunt doua cauze care explica aceasta influenta a familiei asupra persoanei; una este legata de faptul ca actiunea familiei se exercita mai de timpuriu, iar a doua de acela ca multa vreme familia este calea prin care se canalizeaza oricare alta actiune de socializare , ea fiind identica cu intreaga lume sociala a copilului. Una dintre caracteristicile fundamentale ale curbelor de invatare este ca toate urca foarte repede la inceput si apoi tot mai incet, mai tarziu,avand deci o accelerare negativa. Aceasta inseamna ca eficacitatea actiunii mediului e foarte mare in primii ani, mica mai tarziu si foarte mica dupa 25-30 ani cand totul devine fix si imuabil; deci familiei ii revine astfel privilegiul de a-si exercita influenta de la inceput. Acest privilegiu este dublat de un al doilea; actiunea familiei nu e numai cea mai timpurie dar multa vreme e si singura avand pe deplin monopolul fiind singurul factor de socializare a copilului din perioada prescolara. Procesul de devenire a personalitatii morale implica integrarea in plan intelectual, afectiv-motivational si volitiv a valorilor, principiilor si normelor morale ale grupurilor mai mari sau mai mici in care individul traieste. Acest proces se realizeaza atat in mod direct, prin participarea afectiva a individului la viata grupului, prin asumarea de roluri, cat si indirect prin intermediul modelelor oferite de scoala. nc Platon n "Protagor" i Aristotel n "Politica", iar mai trziu Jan Amos Comenius menionau c actul educaional va fi eficient doar atunci cnd familia, coala i societatea i vor unifica eforturile. Chiar i n cadrul unui parteneriat educaional eficient familiei i revin, totui, cele mai relevante funcii: Asigurarea condiiilor favorabile pentru securitatea i dezvoltarea psihofizic a copilului; Crearea mediului relaional care ar influena direct socializarea copilului; Crearea unui climat psihologic favorabil pentru satisfacerea trebuinei de respect de sine a copilului i a condiiilor oportune pentru explorarea sinelui/autocunoatere; ncurajarea tentaiei copilului pentru autoeducaie; Oferirea unor modele relaionale i comportamentale. Familia ocup locul central n viaa copilului: aici el i triete primii ani, afl informaiile iniiale, nsuete valorile, ncepe s descopere lumea i pe sine, acumuleaz i simuleaz modele de comportament, care i determin ulterior personalitatea.

Educaia n familie const dintr-un ansamblu de aciuni sistematice orientate spre formarea i dezvoltarea calitilor intelectuale, morale i fizice ale copilului, aciuni care ncep s fie realizate odat sau chiar nainte de conceperea lui. Pentru orice persoan (copil, adolescent, tnr, adult) familia este mediul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea i afirmarea lui, asigurnd condiii de securitate i protecie, att fizic ct i psihic, n orice perioad a vieii. Aici se contureaz concepia despre via i conceptul de sine. Cei "apte ani de acas", ca i lipsa lor, marcheaz destinul fiecrui om. Dac n familie nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre adevr, bine, frumos, dragoste, respect, toleran, ci copilul a i simit cum e s fii iubit, a fost obinuit s manifeste dragoste fa de cei dragi, s-i respecte pe cei mai n vrst, s spun adevrul, tiind c va fi tratat cu ngduin, s aprecieze binele i frumosul, s se ngrijeasc de cele sacre, acest copil va crete iubitor, politicos, tolerant, responsabil. Dac copilul va participa la elaborarea bugetului familiei, mpreun cu prinii va determina prioritile, va distribui respectiv veniturile, le va completa, n msura posibilitilor sale, acesta va ti s-i gestioneze cu mai mult succes n viitor propriile afaceri. Astfel, rolul familiei n formarea omului este unul primordial. n familie copilul va fi nvat i deprins: s iubeasc, s comptimeasc, s uite de orgoliu i s se druiasc celor apropiai; s pstreze anumite tradiii; s neleag corect i s respecte autoritatea prinilor, care servesc drept model comportamental, respectnd anumite reguli, manifestnd autodisciplin, responsabilitate; s-i formeze un sim sntos al proprietii private, punnd pre pe munc n calitate de izvor al tuturor bunurilor. Retrospectiva n istoria familiei denot un raport de intercondiionare ntre calitatea relaiilor familiale i gradul de organizare i funcionare a societii. Familia este considerat nu drept un grup independent, ci un subsistem al societii - "celula ei de baz". De la nceputuri i pn n prezent familia rmne a fi dependent de societate n virtutea principiului conexiunii dintre sistem i macrosistem. Prin familie indivizii se integreaz n societate, familia constituind, n esen, temelia acesteia. Calitatea familiei asigur progresul durabil al unei civilizaii. Aceast concluzie este confirmat de studiul realizat de antropologul britanic John D.Unwin, care a cercetat peste 80 de civilizaii disprute pe parcursul a 4 mii de ani, fiecare dintre acestea afirmndu-se printr-un ansamblu de reguli conservatoare, celor cu referire la familie revenindu-le rolul de baz. Pe msur ce familia era afectat de liberalizarea valorilor, ea pierdea statutul su de odinioar. Concomitent civilizaia intra ntr-un declin ce i accelera dispariia. Fiecare dintre noi ajunge s fie membru al unei familii prin natere, adopie etc. In funcie de circumstane familia noastr poate fi una permanent sau temporar, mare sau mai mic, ntrunind o singur sau mai multe generaii, cu un singur sau cu ambii prini, locuind mpreun sau separat, cu sau fr bunici etc. Fiecare familie motenete o zestre material i spiritual pe care o pstreaz, o consolideaz i o transmite generaiilor descendente. Virtuile i viciile membrilor unei familii creeaz imaginea acesteia. Familiile cu tot ce le caracterizeaz formeaz comunitatea, i ofer un colorit specific. Bunstarea familiilor formeaz bunstarea societii.

Deci, comunitatea unor familii sntoase ne poate salva de srcie i injustiie, asigurnd perpetuarea civilizaiei umane. 1.Interactiunea dintre frati si ordinea nasterii Faptul de a fi nascut primul sau ultimul ,precum si acela de a fi copii multi sau putini , are importante repercursiuni asupra dezvoltarii persoanei. Voi lua cazul primului copil; multa vreme-un an cel putin el e singurul copil, in consecinta dragostea mamei si a celorlalti membri ai familiei este concentrata asupra lui,fiind centrul de interes al tuturor. Cand este certat de tata e rasfatat de mama si bunici sau invers ,in asa fel incat copilul unic e de obicei un copil rasfatat,constiinta de sine pe care o dezvolta este eminamente egoista egocentrica. Pentru copil parintii si cei din jur sunt niste instrumente si tentacole de care el se serveste pentru satisfacerea trebuintelor.Astfel copilul ajunge sa fie un mic tiran,care stapaneste pe toti ceilalti,aservindu-i printr-o metoda sau alta printre care plansul. La inceput plansul este expresia unei dureri cu cauza interna sau externa.Parintii alertati de planset cauta sa faca copilului in voie pentru a inceta, fapt care dupa 10-20 de repetari copilul ajunge sa invete legatura dintre plans si sosirea parintilor in consecinta el nu va plange numai la durere ci si atunci cand doreste pur si simplu prezenta parintilor;in acest mod plansul ajunge sa fie primul act de interactiune orala cu cei din jur,a carui functie e cea de comanda catre cei apropiati pt a-i face pe plac. Daca primul copil nu este urmat de un altul,din copil prim devine copil unic,atunci atentia parintilor fata de el va si mai mult crescuta,. indeplinandu-i orice capriciu. Prin urmare copilul nu e numai rasfatat,dar e si mai cocolosit cu fel de fel de griji exagerate pentru a-l feri de boli ,uitandu-se faptul ca aceasta grija e cea mai sigura cale de a reduce rezistenta organismului .. Urmatorul caz- cand primul copil este urmat de al doilea. Din unicul copil el ajunge cel mai mare si astfel trebuie sa fie cel mai cuminte renuntand la orice conflict in favoarea celui mic.Atentia parintilor trece dintr-o data asupra copilului mic,copilul prim trecand pe un plan secundar facandu-l sa sufere un fel de detronare. In diferitele conflicte dintre cei doi victoria poate fi de paretea celui mai mare dar de obicei lucrurile se intampla invers, parintii se amesteca in conflict luand partea celui mai mic. Datorita acestor renuntari pe care copilul mare e silit sa le faca in favoarea, celui mic ,precum si lipsa de afectiune, copilul mare va dezvolta o personalitate de invins ajungand o persoana supusa si introverta.In cazul cand acest complex al detronarii ia forme mai grave ,copilul mare ajunge la o serie de acte bolnaviciaose cu care reactioneaza fata de parinti in sens de razbunare;urinatul in pat e una din aceste reactii. Copilul mic datorita faptului ca se bucura de afectiunea si concursul parintilor reuseste cu ajutorul lor sa iasa invingator in cele mai multe conflicte,el va dezvolta o personalitate agresiva si combativa,va fi o persoana cu o mare putere de initiativa si o fire extroverta.

In cazul cand copilul mare este fetita iar cel mic este baiat, aceasta orientare a firi si personalitatii celor doi, copii are efecte bune cu conditia sa nu se faca exagerari. Aceasta deoarece firea agresiva si puterea de initiativa se potrivesc foarte bine vietii pe care baiatul e chemat sa o duca,tot asa precum supusenia fetitei e o trasatura foarte potrivita pentru viata pe care ea e chemata sa o traiasca. Lucrurile stau mai putin norocos in cazul invers,cand copilul mai mare este baiat si cel mic fetita, aceasta deoarece dezvoltarea personalitatii lor se va face in contradictie cu firea si rostul lor. Fetita care e mai mica vs dezvolta mai multe insusiri masculine de agresivitate si initiativa iar baiatul va avea trasaturi feminine adica supusenie si lipsa de initiativa. In cazul cu trei copii,copilul mare isi pastreaza aceleasi caractere dar putin atenuate,deoarece el gaseste o anumita consolare in faptul ca rivalul sau ,copilul al doilea, ajunge sa fie mijlociu si sa sufere si el pe urma copilului mai mic, atunci copilul mijlociu avand un frate mare si unul mic el va ajunge sa aiba dezvoltarea cea mai echilibrata avand o justa balanta intre agresivitate si supusenie,retragere in sine si spirit de initiativa.Copilul ultim dezvolta caractere specifice copilului mic,intucat insa dragostea parintilor s-a mai racit intre timp,concursul si afectiunea pe care el le va primi din partea parintilor vor fi mai reduse.In acest mod trasaturile de agresivitate caracteristice copilului celui mai mic vor fi atenuate,De asemenea se constata o atenuare si la copilul mai mare el dandu-si seama de detronarea celui de-al doilea care a fost dusmanul sau,prinde sentimente mai bune fata de el si de parinti si mai ales de copilul cel mai mic D.p d v psihologic situatia cu trei copii este situatia cea mai fericita ,capabila sa dea cele mai normale si sanatoase rezultate. Lucrurile iau o trasatura cu totul diferita la aparitia celui de al 4-lea sau al 5-lea copil.Acest copil nu este asteptat cu dragostea si infrigurarea cu care a fost primul si al doilea el este privit cu o oarecare nemultumire ,astfel devenind cazul copilului nedorit,socotit ca o sarcina pentru familie atat d.p.d.v familial, social cat si economic.Daca copilul prim era imbuibat cu prea multa dragoste ,ultimul fiind nedorit este tratat cu raceala.Urmarea poate fi un sentiment de culpabilitate neexplicata ptr,copil care ii va sapa vointa si increderea in cei din jur,ii va inchide firea sau eventual o revolta contra familiei urmata mai tarziu de o revolta contra oricarei ordini sociale si foarte curios o cautare si sete de dragoste,pe care cu greu o va gasi din cauza lipsei de incredere in oameni.Copilul nedorit are sentimentul de a fi fost frustrat de ceva ce i se datora, anume de dreptul de a iubi si de a fi iubit,in sensul cel mai larg al cuvantului.Tot aici in acest grup al celornedoriti trebuie grupati si copii din flori . 2.Relatiile dintre copii si parinti Relatiile dintre frati si suror nu depind insa numai de ordinea nasterii ci de atitudinea parintilor.E in afara de orice indoiala ca educatia unui copil ,judecand dupa toata experienta pedagogica de veacuri,precum si dupa rezultatele obtinute de nesfarsitul sir al cercetarilor experimentale si statistice ,de laborator.,nu se poate obtine numai prin pedeapsa ,nici numai prin recompensa ,ci prin o justa combinare a lor.Aceasta combinare variaza de la individ la individ ,dupa cum natura sa este mai recalcitranta sau nu si dupa imprejurari ,dependente de situatia sociala si economica a familiei si bunatatea sufleteasca a parintilor; uneori balanta e pastrata alteori nu, pedeapsa sau recompensa tragand mai greu in cumpana.Sa luam cazul cand balanta e in favoarea.metodelor

corective de pedeapsa. Este cazul parintilor rai la inima de la natura sau inraiti de pe urma imprejurarilor prea vitrege in care au trait. La fel e cazul parintilor mult prea moralisti, preocupati intr-o masura excesiva de desavarsire morala a odraslelorlor. In toate aceste cazuri copiii sunt pedepsiti si adeseori in modul cel mai brutal pentru cele mai mici transgresiuni ale codului familial si social.Uneori acea pedeapsa le e aplicata chiar din senin pentru simplu fapt ca parintii au un necaz care nu priveste cu nimic copiii; in alte cazuri pedeapsa e aplicata deoarece parintilor li se pare ca progresul copiilor merge prea incet,iar alteori fiindca sotii sunt certati sau eventual barbatul a suferit o admonestare sau pedeapsa la slujba. Rezultatele in toate aceste cazuri pot lua 2 cai;supunerea copiilor sau revolta lor. In cazul supunerii,- copilul dezvolta o personalitate foarte supusa care nu are nici o parere si nici o initiativa ajungand personalitati invinse,cu vointe frante ,cu mentalitate de sclav ,incapabili de a da ordine;,in societate sunt considerati copii cuminti si buni dati drept model. Situatia lor devine neplacuta atunci cand ei parasesc familiei si intra intr-o lupta apriga a vietii;de data aceasta ei se dovedesc niste invinsi,pentru ca sunt lipsiti de initiativa si curaj,nu stiu sa mearga pe propriile picioare si ajung sa fie repede dezarmati. In celalt caz de revolta- copilul va ajunge sa dezvolte o personalitate de revoltat in care dorul razbunarii clocoteste continuu si care asteapta prima ocazie de manifestare a rebeliunii sale iar cu timpul va ajunge un revolutionar pornit contra oricarei ordine si disciplinei ,cautand sa rastoarne totul.

Concluzie Omul este o fiin social, care nainte de a fi beneficiarul i creatorul culturii, relaioneaz cu ceilali, creeaz i beneficiaz de bunuri materiale realizate de el i ceilalti, desfoar o activitate util lui i celorlali, respect valorile societii care devin propriile valori. O societate dinamic, cu transformri interne n domeniul tiinelor, al profesiunilor, al politicului are nevoie pentru continuarea evoluiei, de oameni inteligeni, de oameni creatori i, mai ales, de pstrtori ai valorilor morale. Precolarul nu nelege i nu poate explica ce nseamn Adevrul, Binele, Cinstea, Altruismul, dar se comport n raport cu Adevrul, Binele, Cinstea, Altruismul i percepe conduitele celorlali. Pentru a putea delimita notele iniiale ale acestor situaii morale n care este antrenat n vederea nsuirii noiunilor morale, copilul trebuie s-i formeze capacitatea de aprecia moral. Pentru aceasta trebuie s-i dm precolarului criterii obiective de apreciere a faptelor morale. Imaginile sunt intuitive cu privire la conduit, trebuie s conin o not apreciativ "aa e bine, "aa e corect", "aa nu e corect" i o not imperativ: "aa trebuie s te compori, "aa nu trebuie s te compori". Regulile impuse verbal sau material de ctre adult constituie, nainte de a fi interiorizate, obligaii categorice, ndeplinesc valoarea unor necesiti virtuale. Atmosfera afectiva din familie are o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii psihice in mica copilarie. In primii ani de viata copilul raspunde la tot ce se intampla in

jur prin reactii emotive care vor determina directionarea activitatii si atitudinilor de mai tarziu. Nazuintele copilului se formeaza in mica copilarie prin exemplul celor din jur. In familie copilul invata limbajul si comportamentul social, isi formeaza aspiratii si idealuri, convingeri si aptitudini, sentimente, trasaturi de vointa si caracter. Intotdeauna ambianta, climatul din familie influenteaza, in raport cu natura sa, personalitatea copilului. Marele pedagog John Locke, convins de puterea exemlului in familie, afirma: "Nu trebuie sa faceti in fata copilului nimic din ceea ce nu vreti sa imite." Zestrea de echilibru relaional i adaptativ pe care copilul o motenete din tiparul reprezentat de familia sa este cea mai sigur investiie pe terenul viitoarei lui personaliti asigurndu-i detenta realizrii de sine i a succesului n general. Din contr, dac este crescut ntr-un climat tensionat, conflictual, instabil, copilul se poate inhiba ba chiar se poate maturiza afectiv i conjunctiv. Urmarea este, fie o puternic motivaie prosocial de evitare a tot ce se aseamn cu cele trite acas, fie ntr-o motivaie antisocial ca expresie a nevoii de pedepsire a celor din jur, de rzbunare permanent, de ur, rezultat al frustrrilor afective acumulate n primii ani de via. nc de cnd copilul formuleaz primele propoziii simte nevoia s transmit prinilor "evenimentele" din viaa sa. Dac printele va fi mereu ocupat, neatent, obosit, neavnd dispoziia sufleteasc nici timpul necesar s l asculte pe copil, firul comunicrii se rupe iar copilul se va simi neglijat, respins n ateptrile sale. Va cuta rspunsuri n alt parte sau nu va mai cuta deloc. Numai fiind aproape de sufletul copilului, ptrunznd n gnd i lund parte la preocuprile acestuia, printele devine confidentul, sftuitorul, punctul de rezisten i ncredere al copilului sporind ansele unei iubiri reciproce i unui respect necondiionat. Iubirea unui printe, adesea n exces i inexplicabil nu poate justifica erorile de comportament i de atitudine n raport cu copilul, mai ales c ele decurg din impasul relaiilor printe-copil, printe cu el nsui, printe cu partenerul de via. Daca intr-o familie se cultiva nesabuit dorintele, pretentiile copilului, dar se neglijeaza dezvoltarea initiativei, implicarii personale in activitate, echilibrul, apar grave disfunctionalitati in relatiile copiilor cu cei din jurul sau, instalandu-se unele trasaturi de caracter, precum: egoism, lipsa de sensibilitate si atentie fata de altii. Rolul parintelui in existenta copilului este fundamental, dar numai in masura in care el gaseste forta si secretul de a lansa pe traiectoria vietii un individ rezistent, puternic, adaptabil, echilibrat, bun si, prin aceasta, predispus la o anume fericire. Parintele nu are dreptul si nu poate sa se substituie copilului sau, pe care trebuie sa-l perceapa de la bun inceput ca pe o fiinta autonoma, rolul sau fiind acela de a-i facilita, stimula si consolida manifestarea autonomiei si eficientei sale umane. Se spune c "profesia" de printe este una din cele mai vechi profesii care se practic de ctre toi membrii comunitii, ns puini sunt cei care se strduiesc s-o nvee sistematic, s-i pun probleme i s ncerce s le rezolve la nivelul perioadei actuale. Pentru o buna educatie a copilului este necesara conlucrarea familiei cu gradinita, iar apoi cu scoala.Unitatea de aciune a celor doi factori (grdini familie) n opera de formare pentru via a copilului este condiionat de unitatea de vederi, de un mod comun de lucru i de o bun cunoatere reciproc. Premisa de la care trebuie s porneasc aceast colaborare este unitatea, comunicarea, continuitatea i competena n munca educativ. O cunoatere suficient a

ambelor pri este dat de o apropiere cu dublu sens familie-grdini, grdini-familie, apropiere care s corespund interesului celor dou instituii: educaia timpurie pentru via a copiilor. Stabilirea unui program comun de educatie in gradinita si in familie, fixarea unor sarcini ale educatiei in familie care sa susutina, sa intareasca si sa intregeasca munca educativa din gradinita sunt conditii de asigurare a unei unitati de vederi a gradinitei si familiei. Trebuie retinut ca: faptele de astzi ale copiilor reprezint o prefigurare cert a celor de mine; deprinderile i convingerile "creionate" acum constituie baza modului de aciune n viitor; atitudinile i comportamentele adulilor cu care vin n contact (ndeosebi ale prinilor) vor fi primele modele copiate cu fidelitate de ctre copii. Prin pregtirea i educarea copilului pentru via, facem posibil ca orizontul specific de nzuine s devin cotidian posibil.