Sunteți pe pagina 1din 42

TEMĂ DE PROIECTARE

Să se proiecteze coloana de rafinare care intră în componenţa instalaţiei din figură, utilizată pentru rafinarea spirtului brut cu un conţinut de 70% alcool etilic, obţinându-se o cantitate totală de alcool etilic sub formă de vapori de 3400+150n [Kg/h], cu concentraţie in alcool etilic 98%.

iar densitatea vaporilor rezultaţi,

2 . Viteza de

circulaţie a vaporilor se va calcula pentru cazul în care înălţimea lichidului deasupra fantei clopotului este 25 mm, iar distanţa între talere este de 300mm. Coloana de rafinare este cu talere cu clopote şi se va adopta un număr de 40 talere.

Densitatea lichidului cu concentraţie de 70%,

ρ =

v

1,8[

Kg

3

ρ= 750[Kg / m ]

l

/

m

3

]

. Încălzirea se va face cu serpentină cu abur la presiune de

1,2 10

5

N/m

cu serpentin ă cu abur la presiune de 1,2 ⋅ 10 5 N/m Fig.1. Instala ţ

Fig.1. Instalaţie de rafinare discontinuă

Instalaţia din fig.1 este alcătuită din:

1.

Blază

4.Condensator răcitor

8.Barbotor de abur

12. Manometru

2.Coloană de rafinare

5. Felinar de control

9. Oala de condensare

13. Sticla de nivel

3.

Deflegmator

6. Filtru

10. Racord de umplere

14. Regulator de abur

 

7. Serpentină de încălzire

11. Racord de evacuare

 

cu abur

a apei de luter

1

Cuprinsul proiectului

1. Descrierea instalaţiei de rafinare şi principiul de funcţionare.

2. Proces de rafinare. Descriere proces, substanţe care rezultă din procesul de rafinare.

3. Proiectarea coloanei de rafinare.

3.1 Generalităti privind coloanele de rafinare cu talere: descriere, funcţionare, procese.

3.2 Diametrul interior al coloanei.

3.3 Dimensionarea talerului cu clopote.

3.3.1 Determinarea numărului total de clopote.

3.3.2 Dimensionarea clopotelor si racordurilor.

3.3.3 Determinarea dimensiunilor caracteristice talerului cu clopote.

3.3.4 Dimensionarea talerului.

3.3.5 Determinarea căderilor de presiune.

4. Elemente constructive ale corpului coloanei.

4.1 Determinarea dimensiunilor caracteristice ale corpului coloanei.

4.2 Dimensionarea fundurilor şi capacelor.

4.3 Dimensionarea flanşelor de legătură a tronsoanelor.

4.4 Suporţi de sprijin

4.5 Bosaje si racorduri

4.6 Guri de vizitare.

5. Tehnica securităţii muncii privind instalaţiile mecanice sub presiune.

BIBLIOGRAFIE

1. Hopulele Traian – Tehnologia berii, spirtului şi a drojdiei; Litografia Universităţii Galaţi 1980

2. Petculescu Elena – Maşini, utilaje şi instalaţii din industria alimentară. Intreţinere şi reparaţii; Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1977

3. Tudose R.Z., Vasiliu M., Cristian Ghe., Ivănescu I., ş.a. – Procese, operaţii, utilaje în industria chimică; Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1977

4. Macovei Maria Viorica – Culegere de caracteristici fizice pentru biotehnologie şi industria alimentară; Editura Alma Galaţi 2000.

5. Palade V., Panţuru D. – Recipiente cu dispozitive de amestecare; Editura pentru Ştiinte Naţionale, 2002.

6. Jinescu V.V. – Aparate tip coloană, Editura Tehnică Bucureşti 1978

7. Jinescu V.V. – Utilaj tehnologic pentru industria de proces, vol III – Aparate şi maşini pentru industria de proces, Editura Tehnică Bucureşti 1988.

8. Pavel A., Voicu I., ş.a. – Aparate tip coloană. Indrumar de proiectare; Institutul Petrol şi Gaze Ploieşti 1980.

9. Crudu I., Panţuru D. – Recipiente aparate tubulare. Atlas date de proiectare; Litografia Universităţii Galaţi 1983.

10. Pavlov C.F., ş.a. – Procese şi operaţii în industria chimica, exercitii şi probleme; Editura Tehnică Bucureşti 1981.

2

CAPITOLUL 1 Descrierea instalaţiei de rafinare şi principiul de funcţionare.

Instalaţia prezentată în figura 1 face parte din categoria instalaţiilor cu funcţionare discontinuă (sau periodică).

Blaza de distilare 1 este un schimbător de căldură care este prevăzut cu racordul 10 pentru alimentare cuspirt brut, un racord 11 pentru evacuarea produsului rămas după distilare în blază. Spaţiul de încălzire este prevăzut cu racordul de alimentare a agenţilor de încălzire şi de evacuare a condensului. In blază amestecul este încălzit şi menţinut la o anumită temperatură pentru vaporizarea componentului uşor volatil. Deflegmatorul 3 este un schimbător de căldură în care se realizează condensarea parţială a vaporilor formaţi. Condensatorul răcitor 4 are rolul de a condensa vaporii bogaţi în compus uşor volatil rămaşi necondensaţi în deflegmator. Coloana de rafinare 2 este formată dintr-un număr de talere care permite obţinerea spirtului rafinat cu o puritate de minim 96°. Regulatorul de abur 14 are rolul de a menţine în coloana de rectificare o presiune constantă de care depinde înălţimea stratului de lichid pe talere, acest lucru determinând eficienţa procesului de rafinare (rectificare). Procesul de rafinare de realizează astfel:

1. Se introduce în blază o cantitate măsurată de spirt brut şi se diluiază cu apă de luter până

la 40-50° alcoolice.

2. Se face încălzirea spirtului brut mai întâi cu abur direct timp de 10-20 min. şi apoi cu

abur indirect timp de 30-60 min. până ce se încălzeşte mai mult de două treimi din coloană. In acest timp vaporii alcoolici nu au ajuns în deflegmator.

3. Se dă drumul la debitul maxim de apă de răcire în condesator şi deflegmator realizându-

se o condensare totală a vaporilor alcoolici ce intră în deflegmator. Condensatul se întoarce în

coloana sub formă de reflux extern. Prin această frânare a distilării care durează 1-3 ore se realizează

o mărire a concentraţiei alcoolice spre vârful coloanei împiedicând ridicarea impurităţilor grele, frunţile concentrându-se în vârful coloanei.

4. Se micşorează apoi debitul apei de răcire şi se începe colectarea spirtului frunţi timp de

2-3 ore, care are la început o concentraţie alcoolică de 92-94% vol. şi o culoare verzuie, spre sfârşit devenind incolor cu o concentraţie crescută la 95-96% alcool vol.

5. Se distilă în continuare spirtul rafinat care trebuie să aibă concentraţie alcoolică de

minim 96% vol. La început se lucrează la capacitatea maximă a coloanei apoi pe măsură ce se

micşorează conţinutul blazei în alcool se măreşte treptat debitul de apă de răcire astfel încât să nu se producă o scădere a concentraţiei alcoolice pe talere; ca urmare productivitatea coloanei scade la 60- 70% la sfârşitul colectării spirtului rafinat. Distilarea spirtului rafinat durează aproximativ 40 ore.

6. Când concentraţia alcoolică la felinarul de control scade şi se constată apariţia cozilor

începe colectarea acestora, operaţia durând 1-2 ore.

7. Când la felinarul de control spirtul devine tulbure datorită prezenţei uleiului de fuzel

care în soluţie alcoolică diluată emulsionează, se poate colecta şi acesta trimiţându-se direct într-un

rezervor separat fără a mai trece în aparatul de control. Uleiul de fuzel poate fi purificat în

3

continuare cu ajutorul separatorului de ulei de fuzel sau prin tratare cu o soluţie de clorură de sodiu astfel încât concentraţia sa în ulei de fuzel să fie de minim 85%.

8. La sfârşitul rafinării când concentraţia lichidului de la felinarul de control scade sub 2%

alcool vol. se goleşte apa de luter din blază şi se începe o nouă şarjă. Durata totală a unei şarje este de aproximativ 48 ore. Spirtul frunţi si cozile sunt trecute prin aceleaşi aparate de control şi

depozitate într-un rezervor comun formând împreună spirtul tehnic. In vederea realizării unui coeficient de extracţie normat a spirtului rafinat de 92,5% din alcoolul absolut a spirtului brut amestecul de frunţi şi cozi poate fi supus rerafinării. In final se ajunge la un procent de spirt frunţi de circa 4,1%, iar de cozi circa 2% din alcoolul absolut. Consumul de abur pentru rafinarea discontinuă este de 350-400 Kg / 100 l spirt rafinat, iar cel de apă la 10°C de circa 3m 3 per 100 l spirt rafinat în funcţie de procedeul folosit. Procedee de rafinare discontinuă:

a) Procedeul încărcării simple cu spirt diluat

b) Procedeul încărcării simple cu spirt nediluat

c) Procedeul încărcării repetate cu spirt nediluat

Instalaţia prezentată în figura 1 conform datelor temei de proiectare utilizează procedeul încărcării simple cu spirt nediluat. Acest procedeu se caracterizează prin rafinarea spirtului brut fără o diluare în prealabil cu apă. Se economiseşte astfel abur şi apă de răcire realizându-se o creştere a productivităţii instalaţiei de rafinare.

CAPITOLUL 2 Proces de rafinare. Descriere proces, substanţe care rezultă din procesul de rafinare.

In cazul în care este necesar să se obţină componente de puritate cât mai mare, se aplică distilarea repetată prin vaporizarea componentului uşor volatil şi condensarea acestuia în mai multe trepte, numite trepte de concentrare. Pe fiecare treaptă de concentrare (formată din lichidul în care condensează de fiecare dată, numai componentul volatil) se separă componentul uşor volatil, la ultima treaptă obţinându-se componentul aproape pur. Spirtul brut se obţine ca produs intermediar în urma distilării, având o concentraţie alcoolică de 80-85 % vol. El conţine o serie de impurităţi mai mult sau mai puţin volatile (aldehide, esteri ai alcoolului etilic şi ai altor alcooli sau acizi volatili, alcooli superiori etc.), fie provenite din plămada fermentată, fie formate chiar în cursul procesului de distilare. Deşi impurităţile reprezintă doar 0,5 – 1 % din alcoolul etilic, datorită acestora spirtul brut are un gust şi miros neplăcut, opalescenţă şi sunt dăunătoare sănătăţii. Aceste impurităţi se pot elimina din spirtul brut prin operaţia de rafinare. Deoarece această operaţie este legată de un proces de creştere a concentraţiei spirtului prin distilare repetată se numeşte rafinare (rectificare). Rafinarea determină obţinerea unui produs cu puritate superioară denumit spirt rafinat sau alcool etilic rafinat. Prin rafinare spirtul se concentrează, devine limpede fără gust şi miros neplăcut, cu excepţia unor sortimente de spirt, obţinut din cereale, care nu trebuie să-şi piardă aroma caracteristică a materiei prime. El trebuie să aibă o concentraţiei alcoolică de min. 96 % vol., nu trebuie să conţină alcool metilic şi furfurol, iar conţinutul în acizi, esteri, aldehide şi

4

alcooli superiori trebuie să fie foarte scăzut. Impurităţile mai volatile (aldehida acetică, acetatul de metil, acetatul de etil) vor fi ridicate de către vaporii alcoolici care se concentrează în vârful coloanei de rafinare de unde vor fi evacuate în stare de vapori sub formă de frunţi. Impurităţile cu volatilate mai redusă (grele), odată cu creşterea concentraţiei alcoolice nu se vor ridica în coloană sub formă de vapori ci vor fi retrogradate spre partea inferioară formând cozile. In concluzie prin rafinarea spirtului brut se obţin trei fracţiuni: frunţile, spirtul rafinat, cozile.

CAPITOLUL 3 Proiectarea coloanei de rectificare 3.1 Generalităti privind coloanele de rafinare cu talere: descriere, funcţionare, procese.

Coloana de rafinare este un recipient cilindric executat în construcţie sudată, format din mai multe tronsoane, fiecare tronson fiind executat prin sudarea unor profile laminate, fabricate din oţeluri cu caracteristici mecanice superioare, coeficientul de siguranţă rezultat este în funcţie de importanta utilajului. Coloana este caracterizată prin diametrul interior D i şi înălţimea H şi este prevăzută cu talere cu clopote. Procesul de rafinare se realizează ca urmare a trecerii alcoolului brut introdus în coloană pe un număr de talere, curgerea lichidului fiind de la partea superioară la partea inferioară a coloanei. In sens invers circulă abur supraîncălzit care ajută la atingerea temperaturii de fiebere a alcoolului urmând a se separa mai întâi fracţiunile cele mai volatile. Transferul de substanţă la aceste coloane are loc în zona de spumare sau pulverizare ce se obţine ca urmare a barbotării vaporilor sau gazului prin lichidul de pe taler. Dispersarea fazelor pe taler este uniformă. In cazul talerelor cu deversoare, pe fiecare taler se află unul sau mai multe deversoare, prin care se scurge pe talerul inferior, lichidul obţinut prin condensarea fracţiunilor grele, în momentul în care depăşeşte nivelul superior al deversorului. Deversoarele se montează alternând, astfel încât lichidul care vine de pe un taler superior să se poată amesteca cu cel de pe talerul inferior. In coloana din figura 3.9 lichidul curge de pe talerul superior prin

poat ă amesteca cu cel de pe talerul inferior. In coloana din figura 3.9 lichidul curge

5

tubul deversor, parcurge suprafaţa talerului, trece peste un prag deversor 5, care fixează nivelul lichidului pe taler şi curge prin spaţiul dintre coloană şi placa 4, pe talerul inferior. Tubul deversor se afundă în lichidul de pe talerul inferior formând împreună cu placa de preaplin 6, o închidere hidraulică, care împiedică trecerea vaporilor prin zona deversorului, de la talerul inferior la cel superior. Eficacitatea talerului este influenţată de circulaţia lichidului pe taler. La coloanele cu diametru mare şi debite mari de lichid, stratul de lichid care curge pe taler nu este orizontal, având o grosime mai mare la intrarea pe taler, şi mai mică în dreptul pragului de deversare. Se va avea în vedere că debitul de vapori este mai mare în zona în care rezistenţa este mai mică. La coloanele cu talere cu un singur curent de lichid (fig.3.9) deoarece drumul parcurs de lichid este lung, concentraţia lichidului variază în direcţia curentului. Circulaţia celor două faze este în contracurent. Procesul de transfer de substanţă între cele două faze: lichid şi vapori sau gaz, se produce în lichidul de pe taler. Concentraţia fazelor variază în trepte pe înălţimea coloanei iar numărul treptelor de variaţie este egal cu cel al talerelor. Vaporii se îmbogăţesc în fracţiunea volatilă pe măsură ce se apropie de vârful coloanei, iar lichidul se îmbogăţeşte în fracţiunea grea (cu punct de fierbere mai ridicat) pe măsura apropierii de blaza coloanei. Deasupra stratului de lichid de pe taler se formează o spumă. Formarea spumei şi a picăturilor măresc eficacitatea talerului. Nu se admite trecerea picăturilor de la un taler inferior la unul superior, deoarece acest lucru reduce eficacitatea coloanei. Evitarea antrenării picăturilor se realizează prin montarea separatoarelor de picături, sub fiecare taler.

3.2 Diametrul interior al coloanei.

Diametrul interioral coloanei se calculează in funcţie de debitul vaporilor distilaţi:

D

i

4 V D π w 0
4 V
D
π w
0

[m]

unde:

V

D – debitul volumic al distilatului (alcool etilic 98%)[m 3 /s]

V

D

=

π

2

D

i

4

w [m

0

3 /s]

w

o – viteza liberă a vaporilor prin secţiunea coloanei [m/s], şi se poate calcula cu relaţia:

ρ −ρ l v w = k [ m / s ] 0 ρ v
ρ −ρ
l
v
w
= k
[
m
/
s
]
0
ρ
v

unde:

k – coeficient ce depinde de distanţa dintre două talere consecutive(H) şi înălţimea lichidului

deasupra deschiderii clopotului. Se adoptă din tabelul 1 (Petculescu Elena – Maşini, utilaje şi instalaţii din industria alimentară); ρ l - densitatea lichidului cu concentraţia de 70%; ρ l =750 [Kg/m 3 ] ρ v – densitatea vaporilor de distilat cu concentraţie în alcool etilic 98%; ρ v =1.8 [Kg/m 3 ]

6

Valori aproximative pentru constanta k

Tabelul 1

Distanţa

Inălţimea lichidului deasupra deschiderii clopotului

dintre talere

12 mm

25 mm

50 mm

mm

150

0,006-0,012

-

-

300

0,027-0,033

0,021-0,027

0,015-0,021

450

0,045

0,043

0,037

600

0,056

0,053

0,049

750

0,060

0,056

0,055

3.3. Dimensionarea talerului cu clopote

Deoarece talerul are rolul de a schimba componenţa vaporilor care intră şi a lichidului care părăseşte talerul, elementele sale componente trebuie să asigure un contact cât mai bun intre faze. Varianta constructivă de talere cu clopote este frecvent utilizată datorită eficacităţii lor în funcţionare. Talerele cu clopote au o construcţie asemănătoare celei din figura 3.14. Talerul este

prevăzut cu canale deversoare de primire a lichidului de pe talerul superior respectiv de golire pe cel inferior. Cele mai utilizate clopote sunt cele rotunde şi cele tunel. Diametrul clopotelor rotunde

mm, iar lungimea clopotelor tunel este de peste 300 mm. Clopotele dreptunghiulare se

aşează paralel între ele, iar cele rotunde, se aşază în general în centrele unei reţele hexagonale. Capacele clopotelor sunt de formă circulară, dreptunghiulară, sau de tunel. Clopotele se aşează în şiruri perpendiculare pe direcţia curentului de lichid (fig. 3.1), după o reţea triunghiulară (fig. 3.16) Perimetrul inferior al capacului se prevede fie cu dinţi triunghiulari sau dreptunghiulari, fie cu fante dreptunghiulare care divizează curentul de vapori. Existenţa dinţilor este mai avantajoasă, deoarece aceştia micşorează pericolul ieşirii unilaterale a vaporilor de sub clopot, în cazul în care clopotul este înclinat faţă de verticală. Se recomandă ca la debite mici de vapori, crestăturile să fie înguste, încât divizarea curentului să se facă în jeturi subţiri, îmbunătăţindu-se astfel condiţiile de contact între faze. Distanţa dintre clopote (l c ) se stabileşte ca un compromis între necesitatea de a avea o turbulenţă cât mai mare a lichidului (deci clopote cât mai apropiate) şi necesitatea de a evita stropiri si antrenări exagerate. Se recomandă să se lase o distantă mai mare decât (l c ) între clopotele periferice şi peretele coloanei şi între ultimul rând de clopote şi pragul deversor. Talerele se execută, de cele mai multe ori din acelaşi material cu cel al corpului coloanei. Clopotele se execută fie din acelaşi material cu talerul (oţel fontă, cupru, etc.) fie din materiale ceramice sau materiale plastice (polipropilenă, poliamidă, polietilenă, etc.) Alegerea materialului pentru construcţia talerului depinde de presiunea şi temperatura de lucru a coloanei. Presiunile pot varia de la vid înaintat până la peste 4 MN/m 2 şi temperaturi de la –250 o C la +250 o C şi mai mult.

d

2 =50

150

7

3.3.1 Determinarea num ă rului total de clopote Dimensiunile clopotelor se determin ă pe de

3.3.1 Determinarea numărului total de clopote

Dimensiunile clopotelor se determină pe de o parte din condiţia repartiţiei lor pe suprafaţa talerului şi pe de altă parte din considerente economice.

ş i pe de alt ă parte din considerente economice. Fig . 3.1 Elemente de calcul

Fig. 3.1 Elemente de calcul ale talerului cu clopote

Fig . 3.1 Elemente de calcul ale talerului cu clo pote Aria ocupat ă efectiv de

Aria ocupată efectiv de clopotele unei coloane de diametru dat, S e se micşorează cu mărirea

, în cazul aşezării clopotelor rotunde după

diametrului clopotului. Aria neocupată de clopote

o reţea triunghiulară, în cazul aceluiaşi raport d

S

a

S

e

'

2

'

/ t , creşte cu mărirea lui . Se recomandă ca

d

2

8

S

a

S

e

= (

0,05 0,1)S

a

. Pentru ca

S

a

S

e

să fie acelaşi la coloane cu diametre diferite este necesară

corelarea diametrului coloanei cu diametrul clopotelor (tabelul 2).

Diametrul clopotelor

Tabelul 2

D i

[m]

0,8-1,4

1,4-3

3

 

'

80

100

150

d

2

[mm]

Pasul clopotelor, t se adoptă conform recomandărilor:

t / d

'

2

=1,3 pentru coloanele care funcţioneaza sub vid, când sunt necesare rezistenţe

hidraulice mici ale talerului;

mici;

 

'

t

/ d

2

=1,6 pentru coloanele care funcţionează la presiune atmosferică şi în general la presiuni

 

'

t

/ d

2

= 1,9 pentru coloanele care funcţioneaza la presiuni mari, pentru absorbere şi desorbere.

 

'

Pentru diametrul

d

2

ales, numărul posibil de clopote în lungul diametrului D i al talerului este:

 

m

c

=

D

i

2

δ

'

+ 1

 

l

c

+ d

2

sau:

 

m

=

D

i

2

δ

+ 1

 

c

t

Se recomandă ca distanţa

δ

1

40

mm;

δ=δ

1

+

d

'

2

2

;

l

t

c = −

d

'

2

Se rotunjeşte valoarea calculată la un număr întreg. Se reprezintă talerul la scară şi se distribuie clopote de acelaşi diametru şi cu acelaşi pas, pe toată suprafaţa după modelul din figura 3.16,

cu condiţia ca de la deversor şi până la ultimul şir de clopote sa rămână o distanţa care să fie minim

δ

1

.

3.3.2 Dimensionarea clopotelor şi a racordurilor.

Capacul clopotului se asamblează pe taler demontabil şi corespunde variantei din figura 3.2a. In funcţie de diametrul clopotului se adoptă celelalte dimensiuni din figură, conform recomandărilor din tabelul 3. Secţiunile succesive pe traseul vaporilor în clopot se deduc din condiţia de menţinere constantă a vitezei vaporilor în racord, sub clopot şi în fantele acestuia. Se poate scrie :

de unde:

π d

2

1

4

a

=

=

z

b

z

π d

4

2

1

b

9

a

Fig. 3.2 Clopote. Elemente constructive. 1- capac; 2-racord; 3-piulit ă profilat ă ; 4- ş

Fig. 3.2 Clopote. Elemente constructive. 1- capac; 2-racord; 3-piulită profilată; 4-şaibă; 5-piuliţă.

Dimensiuni pentru clopote şi racorduri din oţel

Tabelul 3

 

Capacul

 

Racordul

 
 

'

h

 

Fantele

 

d

2

s

             

mm

mm

mm

z

b [mm]

d

1 [mm]

s

1 [mm]

h

r [mm]

h

'

[mm]

r

80

80

2,0

30

20

57

 

3,5

 

70

 

60

1,5

30

 

3,0

   

20

 

30

100

90

2,0

36

20

70

 

3,5

 

75

 

65

1,5

30

 

3

   

20

 

30

150

100

2,0

56

20

95

 

4,0

 

80

 

70

30

     

20

96

 

5,0

30

 

3.3.3 Determinarea dimensiunilor caracteristice talerului cu clopote

Se vor determina dimensiunile corespunzatoare cotelor înscrise pe desenul din figura 3.3

10

Se pune condi ţ ia de men ţ inere constant ă a vitezei vaporilor în

Se pune condiţia de menţinere constantă a vitezei vaporilor în racord sub clopot şi în fantele acestuia (fig.3.3)

π d

2

1

π

=

4

4

d

2

2

(d )

'

1

2

=

'

d h

π

1

0

=

zba

Cu notaţiile din figura 3.2 se calculează:

'

[mm]

- s

-

d

1

= d + 2

1

d 2 = d

'

2

1

2s [mm];

-

h 0 =

d

2

1

4

d

'

1

[mm]

;

h

H

1

r

10

= h

mm;

h

2

'

r

[mm];

= h

3

+ b

[mm];

h

3

= 25

mm; c

=

s

c

=

s [mm]

Dimensionarea deversorului. Viteza medie a lichidului în buzunarul deversorului este 0,15-0,2 m/s în industria alcoolilor. Timpul cât lichidul se află în buzunarul de deversare este în medie 7-10 secunde şi depinde de

diferenţa

. In cazul buzunarelor de deversare (fig. 3.9) lichidul deverseaza peste o placă

ρ

l

ρ

v

deversoare. Cel mai utilizat este deversorul cu plăci drepte. Pentru lăţimea relativă

l

d

D

i

a

deversorului placă care asigură condiţiile optime de lucru se recomandă în cazul funcţionării cu un

singur curent de lichid, la presiune atmosferică sau apropiată de aceasta

l

d

D

i

= 0,75

, de unde:

l

d

= 0,75 D

i

11

Inălţimea deversorului placă sau a preaplinului se calculează cu relaţia:

sau:

h

z

= h

1

+ b + h

3

h

d

h z = h s +b+h 1

Marginea superioară a racordului trebuie sa se afle cu 10-15mm deasupra nivelului lichidului. Referitor la figura 3.3:

H

r

h 1

h

3

= h

z

+ h

2

= h

d

h

d

z

+

= h

+ h

s

+ 15

+ h

d

Inălţimea deversorului

h

z

se corelează cu dimensiunile clopotului astfel ca

aibă orientativ următoarele valori:

h

- Pentru coloane care funcţioneaza la presiune atmosferică

-

-

Deasemenea se va respecta condiţia

Adâncimea de barbotare a vaporilor:

h

1

10

h

b

mm.

=

h

d

+

h

s

+

b

2

Înălţimea clopotului deasupra talerului

H

clopot

= H

r

+ h

o

+ s

c

h

s

+ h

d

= 25-50 mm, iar

s

h

+ h

d

şi

h

s

să

s

=15-30 mm.

-

Aria secţiunii transversale a coloanei

S

=

D

π

2

1

S d – aria ocupată de deversor. In general

4

S d

S

=

S

a

+

2

S

d

= 0,05 0,2

. Poate fi exprimat pe baza debitului

de lichid care trece de pe un taler pe altul pe baza relaţiei:

S

d

=

1

πα

2

π

180

sin

α

S

- α - unghiul corespunzător deschiderii deversorului;

- Aria activă:

S a = (1,1 - 1,2)S e, unde S e - aria efectivă ocupată de clopote:

S

e

=

(

m

c

)

t

π

(

d

'

2

2

)

4

unde: (m c ) t - numărul total de clopote.

-

Debitul de vapori care circulă prin deschiderile unui clopot

V

vcl

=

11,4 10

2

za

⎛ ρ ⎞ ⎜ l 3 2g − 1 ⎟ h ⎜ ⎟ v ρ
⎛ ρ
l
3
2g
1 ⎟ h
v
ρ
v

z

a

– numărul de fante

– lăţimea ferestrelor în [m]

12

[m

3 /s]

g – acceleraţia gravitaţională ; g = 9,81 [m/s 2 ] ρ l – densitatea lichidului [kg/m 3 ] ρ v – densitatea vaporilor [kg/m 3 ]

h v – înălţimea liberă a fantelor (porţiunea liberă prin care trec vaporii) în [m];

h v =

b

2

3.3.4 Dimensionarea talerului. Diametrul talerului este acelaşi cu diametrul interior al coloanei.

- Grosimea talerului

s

s

t =

s

+

=

KR

c + c 1 2 q ϕσ ai
c
+
c
1
2
q
ϕσ
ai

s- grosimea teoretică a talerului; c 1 , c 2 - adaosul de coroziune pe cele doua fete ale talerului;

K – coeficient care depinde de rezemarea talerului şi de încărcarea sa :

c

1

+ c = 1

2

-1,5 [mm]

K =

6 3 +µ ( ) 16
6 3 +µ
(
)
16

- taler placă rezemată

µ - coeficientul lui Poisson; µ = 0.28

σ ai = 150·10 6 [N/m 2 ]

– sarcina uniform distribuită pe suprafaţa talerului determinată de greutatea lichidului şi a talerului. [N/m 2 ]; R- raza talerului, R = D i /2 [m] φ – coeficient de stabilire a talerului datorită găurilor cu diametrul d 1

q

ϕ=

t

d

'

1

t

t – pasul clopotelor;

-

d

'

1

– diametrul racordului clopotului

Săgeata maximă a talerului

f

max

=

5

+

µ

q R

4

1

+

µ

64

D

ϕ

în care:

D =

E s

2

12(1

µ

2

)

q – sarcina uniform distribuită pe suprafaţa talerului;

R- raza talerului, R = D i /2 [m]

µ

E

s

-

q =

(

h

1

+ h

2

)

ρ

l

g 10

3

[N/m 2 ]

- coeficientul lui Poisson; µ = 0.28

– modulul de elasticitate a oţelului ; E = 2,1· 10 5 [N/mm 2 ];E=2,1 ·10 11 [N/m 2 ]

– grosimea talerului [m]

Se verifică condiţia:

f max

1

R 500

13

Daca condiţia nu este verificată se calculează grosimea “s” a talerului din condiţia:

f

1

max =

R 500

3.3.5. Căderile de presiune în zona talerelor

Căderea de presiune totală la trecerea vaporilor , se calculează cu relaţia :

-

unde:

p

p

=

p

u

+

p

l

+

u -căderea de presiune a talerului neudat

p

σ

p

p

l - căderea de presiune în stratul de lichid;

σ - căderea de presiune corespunzătoare forţelor de tensiune superficială în

stratul de separaţie vapori-lichid, care în cazul talerului cu clopote este neglijabil.

- Căderea de presiune a talerelor uscate

=ξ

p

u

2

1

w

2

ρ

v

[

N

/

2

m

]

ξ – coeficientul de rezistenţă hidraulică a clopotului (tabel 8 Jinescu V.V. – Aparate tip coloană ) – ξ = 4-5 (taler cu clopote rotunde) ρ v – densitatea vaporilor [Kg/m 3 ]

w 1 = 7-8 [m/s]- viteza vaporilor în racorduri; se poate calcula cu relaţia:

w

o

D

π

2

i

d

π

2

1

4

1

4

=

w

(

m

c

)

t

- Căderea de presiune în stratul de lichid în zona în care lichidul părăseşte talerul:

(

p g h + h + h

l

l

s

d

fa

)

h s - înălţimea h d - înălţimea

h fa – înălţimea lichidului corespunzătoare pierderii de presiune la trecerea prin fantele clopotului;

închiderii hidraulice statice; închiderii hidraulice dinamice;

h fa

= 0,756

ρ

v

ρ ρ

l

v

2 2

3

⎛ ⎜ V ⎞ ⎟

a

3

[mm]

în care: V – debitul vaporilor printr-o singură fantă a clopotului [m 3 /s]; a – lăţimea fantei în [m].

Sau cu aproximaţie:

-

-

(

p =ρ g h + h

l

l

s

d

)

ρ

l

ρ

v

- densitatea spirtului brut (70%)=750 Kg/m 3 ; densitatea vaporilor de spirt rafinat (98%)=1,8 Kg/m 3

h

d -înălţimea închiderii hidraulice dinamice:

h

d

=

k

1

k

2

L

l

d

2/3

unde: L- debitul volumic de lichid care se scurge pe taler [m 3 /h];

14

k 1 -=1,1-1,15; depinde de raportul l d /D i şi de raportul L/(l d ) 2,5 (fig.3.4), k 2 =2,8-3,2 pentru placă deversoare plană; în general se adoptă k 2 =2,84;

L =

M

D

ρ

l

[m 3 /h]; M D - debitul masic de distilat [Kg/h].

l [m 3 /h]; M D - debitul masic de distilat [Kg/h]. 4. Elemente constructive ale

4. Elemente constructive ale corpului coloanei. Generalităţi Corpul coloanei se poate obţine din virole sudate între ele, din tronsoane sudate sau turnate prevăzute cu flanşe şi asamblate cu şuruburi sau prezoane. Se va adopta varianta constructivă asemănătoare celei prezentate în figura 4.1. Corpul 1 al coloanei este executat în construcţie sudată, din tronsoane prevăzute cu flanşe pentru asamblare cu prezoane. El se sprijină pe suportul cilindric de rezemare 2 şi este prevăzut cu dispozitivul de ridicat 3, urechea de prindere 4, racordul 5 pentru ieşirea reziduului, racordul 6 pentru golire, precum şi gurile de vizitare 7 şi 8, cu racorduri tehnologice, racord pentru aerisire şi racorduri pentru termometru. Refluxul este introdus în coloană pe primul taler de la vârful coloanei, prin racordul 9.

4.1 Determinarea dimensiunilor caracteristice ale corpului coloanei

Corpul coloanei este caracterizat prin următoarele dimensiuni:

- Diametrul interior al coloanei D i [m], calculat la paragraful 3.2

- Diametrul exterior al coloanei D e [m]

D

e

= D

i

+ 2s

ct

s ct – grosimea peretelui corpului coloanei; Înălţimea coloanei este o sumă de termeni:

15

H

t

H

a

+

H

v

+

H

b

+

H [m]

s

unde:

H a – înălţimea zonei active care este determinată de distanţa dintre talere

active care este determinat ă de distan ţ a dintre talere H a unde: ( n

H

a

unde:

(

n

r

)

1 H + n s

r

t

=

n r – numărul real de talere; H – distanţa dintre două talere consecutive;

s t – grosimea unui taler, calculată la paragraful 3.3.4;

H v – înăltimea corespunzătoare deasupra talerului superior;

H b – înălţimea corespunzătoare de dedesubtul talerului inferior;

H s – distanţa de la partea inferioară a coloanei până la sol;

Recomandări : Se adoptă: H

v

2H ;

H

b

3H

Grosimea peretelui corpului coloanei

Grosimea calculează cu relaţia:

peretelui

s

ct

= s + s

c

a

corpului

coloanei

(4.1)

unde:

s c – grosimea teoretică; s a – grosimea de adaos; Grosimea teoretică se calculează cu relaţia:

s

c

p

i

p

i

D

i

= 2

ϕσ

a

- presiunea interioară;

p

i

=

1, 2 10

5

(4.2)

N/m 2 ;

se

D i – diametrul interior al coloanei [m]; φ - coeficient de rezistenţă a cordonului de sudură; φ = 0,75 σ a – rezistenţa admisibilă a materialului corpului. Conform recomandărilor I.S.C.I.R. σ a se adoptă ca minimum intre:

σ

a

=

min

R

t

c

;

R

20

c

s 1

c

s 2

unde:

R

R

t

c

- limita de curgere la temperatura de calcul, MPa, (tabelul 4.3);

20 - rezistenţa la rupere la tracţiune la temperatura de 20 o C,

MPa, (tabelul 4.2);

c

s1

=1,5 şi

c

s2

=2,4 - coeficienţi de siguranţă, pentru oţeluri (cu excepţia celor turnate);

Se adoptă din tabelele următoare un oţel care să corespunda temperaturii de lucru de minim 100 o C

– Grosimea de adaos

s a = s c1 +s t

s

a se calculează cu relaţia:

16

(4.3)

s c1 – adaos de coroziune ;

s

w

c

1

= w τ

c

s

[mm]

c – viteza de coroziune ce depinde de mediul de lucru şi de materialul peretelui;

w

c = 0,1-0,15 [mm/an]

τ - durata de servici a utilajului ;

s

τ = 18-20 ani

s

s t – adaos tehnologic stabilit in funcţie de toleranţa negativă de fabricaţie la grosimea tablei peretelui conform STAS 437-80, tabelul 4.1

Tabelul 4.1

Grosimea

 

Lăţimea tablelor, mm

 

tablei,

1500

> 1500

> 2000

> 2500

mm

2000

2500

3000

 

Abaterea limită la grosime, mm

 

De la 3 la 5

+0,25

-

-

-

-0,60

De la 5 la 8

+0,25

+0,30

+0,35

+0,40

-0,60

-0,70

-0,80

-0,90

De la 8 la 12

+0,30

+0,35

+0,50

+0,60

-0,80

-0,80

-0,80

-0,90

De la 12 la 25

 

- +0,40

+0,50

+0,60

-0,90

-1,10

-1,40

De la 25 la 40

 

- +0,60

+0,80

+0,85

-1,20

-1,30

-1,55

Lungimile tablelor se livrează în trepte de 1000 mm în funcţie de grosime, între 2 şi 12 m.

Se ţine seama de solicitările eoliene, seismice şi gravitaţionale, iar grosimea de perete astfel determinată (s ct ) se majorează cu 20-30% şi apoi se standardizează la valori imediat superioare care

se corelează cu grosimea tablei, conform şirului de valori exprimate în mm: 4; 5; 6; 7; 8; 9; 10; 12; 14; 15; 16; 18; 20; 22; 25; 28; 30; 32; 35; 38; 40.

Se verifică relaţia:

s

ct

s

c

1 0,1

D

i

Alegerea materialului In instalaţiile ce lucrează sub presiune trebuie evitat pericolul de rupere. Din acest motiv oţelurile utilizate la construcţia acestora trebuie să aibă limita de curgere şi rezistenţa la rupere la tracţiune mari pentru a satisface parametrii din ce în ce mai ridicaţi ai instalaţiilor, cu grosimi cât mai reduse ale pereţilor elementelor sub presiune. Pentru recipiente sub presiune ce lucrează la temperaturi ridicate este necesar să fie garantate proprietăţile mecanice la aceste temperaturi. In cazul temperaturilor de lucru scăzute ( mai mici de -5 o C) este necesară garantarea limitei de curgere şi a tenacităţii la aceste temperaturi.

17

Principalele grupe de oţeluri utilizate în acest domeniu sunt oţelurile destinate tablelor de cazane şi recipiente sub presiune pentru temperaturi ambiantă şi ridicată (STAS 2883/3-88), respectiv pentru temperatură ambiantă şi scăzut