Sunteți pe pagina 1din 65

Rezumat Astrologie

Astrologia utilizeaz, in primul rnd, poziia astrelor (planetelor) din sistemul nostru solar n raport cu poziia Pmntului, n ziua de natere a individului respectiv. Aceasta reprezint poziia celest. n al doilea rnd, astrologia relev poziia precis a nativului pe Pmnt n momentul naterii sale (latitudinea i longitudinea locului naterii). Aceasta reprezint poziia terestr. Micarea Soarelui mpreun cu planetele, n cosmos, se face dintr-un punct de referin pmntean, pe o band de circa 17 lrgime, un fel de autostrad celest: zodiacul, zodiac (gr. zoidion-/zoe= via), ceea ce, n traducere ar nsemna calea vieii. Aceast cale a vieii este un cerc de 360. Acest cerc a fost mprit n 12 pri egalede cte 30 fiecare, corespunztor ciclului naturii (ritmul anotimpurilor). Fiecare dintre cele 12 pri poart un nume. Cele patru semne de pe axe corespund nceputului fiecrui anotimp: Berbecul - nceputului de primvara; Cancerul - (Racul), nceputului de var; Balana - nceputului de toamn; Capricornul - nceputului de iarn. Alte patru semne, urmnd pe ct e unul din cele patru precedente, arat concentrarea influxurilor fiecrui anotimp: Taurul - concentreaz influxurile primverii; Leul - concentreaz influxurile verii; Scorpionul - concentreaz influxurile toamnei; Vrstorul - concentreaz influxurile iernii. n sfrit, ultimele patru semne indic dispersia influxurilor fiecrui anotimp. Gemenii - disperseaz influxurile primverii; Fecioara - disperseaz influxurile verii; Sgettorul - disperseaz influxurile toamnei; Petii - disperseaz influxurile iernii. Astrologia se bazeaz pe aceste principii de evoluie a naturii, n analogie cu evoluia omului, cci fiecare semn reprezint o anumit experien de trit. Zodiacul semnelor este n analogie cu ritmul anotimpurilor i nu cu constelaiile (grup de stele reprezentnd o figur convenional), dei semnele poart acelai nume cu acestea. Ciclul naturii, binecunoscut, care se reproduce n fiecare an la aceleai date, a fost proiectat n cosmos pe acest parcurs al Soarelui i al planetelor sale, parcurs ce poart numele de zodiac. Zodiacul semnelor poart numele de zodiac sideral. Unii astrologi utilizeaz zodiacul sideral, fiind obligai s ia n considerare micarea de precesie a echinociilor (constelaiile parcurg n sens retrograd circa 50 de arc pe an). Astfel, 0 Berbec al constelaiilor nu mai corespunde cu 0 Berbec al semnelor. Diferena se numete ayanamsa fiind indicat n efemeride.

Astrologii siderali consider constelaiile egale, de cte 30 fiecare. n realitate,acestea au mrimi diferite. Astfel, cercetrile lor au baze nesigure i aproximative, iar rezultatele lor de asemenea. Zodiacul tropical, utilizat de majoritatea astrologilor, rmne fix i ncepe ntotdeauna la naterea primverii, care corespunde cu 0 Berbec (atunci cnd Soarele trece n declinaie Nord, iar zilele ncep s se mreasc). Acest fapt este imuabil, i verificabil de ctre oricine. Acestea reprezint bazele reale ale astrologiei, fiind n acord deplin cu viaa omului n mediul su natural. Tema astral a individului este o fotografie a cerului n momentul naterii sale, vzut fiind din locul su de natere, deci de pe Pmnt. De altfel, nici Soarele nu este centrul universului. Astrologul utilizeaz un sistem de referin ce convine observaiilor sale, innd cont de micrile aparente vzute de pe Pmnt. In astrologie, Soarele i Luna au aceeai importan: Soarele reprezint principiul masculin, Yang (spiritul), iar Luna principiul feminin, Yin (sufletul). Astrologia se exprim printr-un limbaj simbolic ce are sursa in mitologie. Simbolismul este o form de limbaj esoteric (att de bine utilizat, n special, de ctre vechii egipteni), termenul esoteric (gr. esoterikos) fiind utilizat n dou sensuri: Venind din interior, subnelegnd o achiziie spiritual; Cunotin rezervat iniiailor. Limbajul simbolic i are sursa n mitologie. Mitul nu este cobort din cer pe Pmnt, adic, n antichitate omul nu a fabricat legendele examinnd cerul i raportndu-se la astre. Dimpotriv, faptele i rezultanta unor experiene intelectuale i, mai ales, spirituale, ale oamenilor sunt acelea care au fost atribuite astrelor. Dac simbolismul semnelor zodiacului s-a nscut din ciclul naturii (zodiacul tropical), cel al astrelor a dat natere zeitilor mitologiei greceti. Orice studiu serios al astrologiei trebuie s debuteze printr-o lectur a miturilorastrale. Ele ajut la o nelegere mai bun a simbolisticii planetare. Interpretarea se va realiza printr-un raionament analogic. De exemplu: cuvntului vacane i asociem n mod cert cuvintele repaos, destindere, cltorie, mare, munte, soare, plaj, jocuri etc. Aceste cuvinte nu sunt identice, soarele nu se aseamn cu marea. n schimb, ambele sunt n raport cu cuvntul vacane, cci vacanele se pot petrece pe malul mrii, sub un soare cald. Analogia este deci o identitate de raporturi, fr s existe n mod obligatoriu o asemnare. In astrologie, o hart a cerului se interpreteaz pe baza acestui principiu, semnele, planetele i casele fiind n analogie cu trsturi de caracter, cu evenimente etc. Semnele sunt ele nsele n analogie cu casele i cu astrele (pentru c avem dousprezece semne si dousprezece case, iar fiecrui semn i corespunde o planet denumit guvernator, care este n analogie cu fiecare semn). Tabelul de analogie intre case, semne si planete: Casa I- Berbec- Marte Casa VII- Balanta- Venus Casa II- Taur- Venus Casa VIII- Scorpion- Pluto Casa III- Gemeni- Mercur Casa IX- Sagetator- Jupiter Casa IV- Rac- Luna Casa X- Capricorn- Saturn Casa V- Leu- Soare Casa XI- Varsator- Uranus Casa VI- Fecioara- Mercur Casa XII- Pesti- Neptun

Semnele zodiacului.

Berbec
Longitudine Perioada Semn 0-30 21 martie - 20 aprilie masculin, de foc, cardinal, violent, dinamic si pozitiv

Fraza favorita: primul! Berbecul nu stie niciodata ce va face. De asta, atunci cand merge, merge cu capul inainte. Astfel, daca ajunge la linia de finish in acelasi timp cu altcineva, va putea spune: Primul!. Atunci cand trebuie sa treaca la actiune, nu sta prea mult pe ganduri. Se arunca de la trambulina si, pe la jumatate, descopera ca in piscina nu mai e apa. Cuvantul esec nu exista insa in vocabularul sau si va incerca sa-si dreaga imaginea prin cinism. Va spune: Poate acum schimbati apa! Ca e mizerie in piscina!. Sintagma-SUNT PE FUGA Cum e zodia asta? Sincer, dinamic si direct, Berbecul nu e genul de om care sa se cantoneze in sabloane. Ce "PASARELE" are? Are, insa, doua-trei fixuri. Unul e legat de timp: traieste cu senzatia ca lucrurile nu merg suficient de repede si ca nu-i ajunge timpul. Efectele? De la mania vitezei si graba cu care se repede cu capul inainte, ignorand pericolele, pana la noptile cand n-are chef sa se culce, spunandu-si ca somnul ar fi o pierdere de vreme. Alt fix este cel conform caruia el stie intotdeauna ce e mai bine pentru ceilalti. Poate deveni enervant cu "directivele" , dar trebuie inteles ca e sincer si manat de cele mai bune intentii - e genul cavalerului sau eroinei care lupta pentru un scop nobil, care se simte dator sa puna umarul la bunul mers al planetei. Cand face urat? Berbecul e spaima chelnerilor, a mecanicilor, a croitoreselor. .. ce mai! - a tuturor celor ce lucreaza in servicii, fiindca e obsedat de faptul ca trebuie sa fie servit pe loc si impecabil. Generalitati: Berbecul marcheaza solstitiul de primavara, adica o rascruce a anotimpurilor si de aceea este un semn cardinal. Reprezinta focul in plina activitate si indica insusiri care fierb: dorinta puternica, spirit de pionier, forta de comanda, ambitie, combativitate, independenta si o dorinta de a fi pe primul plan. Pentru a se manifesta, are nevoie de un stimulent. Adeseori, se angajeaza in intreprinderi care sunt prea vaste pentru posibilitatile sale proprii. Cu o aspectare

armonica Berbecul este leal, brav si invicibil. Cu o aspectare dezarmonica va fi las, neloial si supus naprasnelor. Caracterul este bun, altruist, dand concurs aproapelui, dar complacandu-se intr-o atitudine oarecum semeata. Adeseori din cauza obiectivelor des schimbate, nu-si desavarsesc operele incepute. Pe plan psihologic, acest tip e caracterizat printr-o mare combativitate, o capacitate de a intreprinde, a face proiecte, a lua initiative, a se angaja, a se pune in miscare. Disparitia unui asemenea avant, a acestui spirit de actiune sau de cucerire, constituie adesea la un astfel de subiect primul semn de depresie si trebuie luat in consideratie cu multa seriozitate. In caz de disonanta, acest dinamism se poate exprima prin graba, iritabilitate, cutezanta sau brutalitate. Din punct de vedere sentimental, barbatii vor fi intreprinzatori, inflacarati, insa schimbatori. Femeile sunt foarte aprinse si isi aleg barbatul cu grija. De multe ori au o atitudine materna si suporta riscul tuturor greutatilor, atunci cand sunt sotii. Chiar se complac in rolul de a-si asuma toate greutatile casniciei, fiind tot o reflectare a dorintei de a iesi in relief si de a fi la comanda. Destinul este framantat de trepidanta lor activitate si de intamplari inedite. Situatiile se dobandesc numai prin lupta si se mentin tot astfel. Rarele bucurii sunt scump platite. In general o succesiune de situatii stralucite, putin stabile, rar durabile, dar niciodata o stare de inactiune. Din punct de vedere medical: Fiind primul semn zodiacal, stapaneste fata, capul, urechile, sistemul muscular, craniul si creierul. Se inregistreaza predispozitii maladive pentru o nervozitate excesiva, meningita, apoplexie, calvitie, febre, eruptii, migrene rebele, acnee si loviri la cap. De asemenea, pot suferi de maladii infectioase si contagioase (scarlatina, erizipel, variola, varsat de vant), polipi si intoxicatii alimentare. Din punct de vedere glandular, sunt sub influenta unei supraactivitati a glandelor suprarenale. Apartin temperamentului bilioso-nervos. Verbul caracteristic: a fi. Ideograma: Sugernd cele dou coarne ale berbecului, ideograma semnului simbolizeaz, prin cele dou semiluni incomplete, apele contiinei nind cu putere nafar. Incepe cu o gndire neemoional (linia dreapt), dar continu printr-o aciune extravertit emoional (spre dreapta), gata s ncerce orice, miznd totul pe o mn, dar i amintete apoi viaa de introvertit (Petii spre stnga). Astfel, mult din obrznicia i bravura Berbecului este doar pentru a acoperi aceast insecuritate intern. Anotimp: nceputul primverii, momentul n care zilele ncep s devin mai mari dect nopile. Reprezint primul impuls al anului. In mitologie: Dionysos, zeul vinului i al extazului, urmrea un berbec, cnd acesta dispru, n locul lui nind un izvor. Dionysos plas, pe acest loc, oracolul su i fcu, din acest animal, constelaia Berbecului. n cutarea Lnii de Aur de ctre Argo apare iari Berbecul. In tema natal: semnul Berbecului relev n ce direcie se vor ndrepta eforturile native. Berbecul reprezint iniiativa, el este pionierul, cel ce preia conducerea unei micri, dar i acela ce acioneaz printr-o lovitur de cap. El reprezint pe liderul nnscut, dar i pe individul ncpnat. Cuvinte-cheie: impuls, aciune, ntreprindere, direcie, precipitare, contiin, energie, trezire, elan, entuziasm, ardoare, genez, curaj, combativitate, generozitate, nerbdare, autoritate, impulsivitate. Culoare: rou, Anatomie: cap; Element: Foc, Metal: fier. Berbecul: aduce elanul, entuziasmul i aciunea. El are gustul riscului. Este dinamic; este un pionier, un cuceritor. Berbecul este un semn de impuls, de generare, de excitare, de ardoare i de ndrzneal.

El reprezint pe cel ce ncepe i pe cel ce preia conducerea n fruntea unei micri. Berbecul se nflcreaz, are iniiativ i energie. Berbecul este puternic, grav i caut succesul. Este ambiios i imprudent. El vrea s fie primul.

Taur
Longitudine Perioada Semn 30-60 21 aprilie - 21 mai feminin, de pamant, fix, moderat

Fraza favorita: gandesc, deci insist. Taurul, atunci cand merge, nu ridica un picior daca celelalt este asezat ferm pe pamant. Din aceasta cauza, mai mult decat sa mearga, el face istorie. Daca Berbecul sare de la trambulina inainte sa se uite, Taurul va sti numele constructorului, materialele folosite, volumul apei si temperatura. Berbecul actioneaza cu hotarare, Taurul cu obstinatie. Berbecul vrea ca toata lumea sa-l asculte, Taurul are o rabdare fara limite incercand sa-i faca pe ceilalti sa-si schimbe parerea. In concluzie, relatia lor s-ar putea desfasura asa: Berbecul ii spune Taurului, aflat la 10 metri distanta: - Vino aici! (asta e hotarare). Taurul: - Nu! (asta e obstinatie). Berbec: - Vino aici! Taurul (fara sa se miste): - Nu! Berbecul (facand doi pasi): - Vino aici! Taurul (fara sa se miste): - Nu! Berbecul (avansand doi pasi): - Vino aici! Taurul (fara sa se miste): - Nu! Berbecul (facand doi pasi, se trezeste fata in fata cu Taurul): - Vezi? Asa imi place! Sa vii unde-ti spun EU!
Sintagma-CE-I AL MEU, E-AL MEU

Cum e zodia asta? Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii. Ce "PASARELE" are? Obsedat de stabilitate si siguranta, are impresia ca este la adapost doar daca acumuleaza. De aici vine atat lacomia lui proverbiala, cat si simtul de posesiune exagerat. Majoritatea Taurilor nu gandesc decat in termeni ca bani, case, masini, haine si bijuterii. Atasamentul fata de oameni (familie, partener de cuplu, prieteni, colegi) e la fel de puternic si de obsesiv, si are la baza aceeasi teama de schimbare. Prejudecatile si ideile fixe au un mecanism putin diferit: Taurul gandeste practic si temeinic, dar cam incet - si odata ce si-a format o parere (fie ea buna sau rea) nimeni nu i-o mai poate schimba.

Nu are flexibilitate si nici capacitatea de a nuanta. Cand face urat? Taurul poate deveni periculos daca isi canalizeaza forta pe fagasul fanatismului (exemple - Hitler si Marx). Generalitati: Indica fiintele cu ritmul regulat, sfortarile, incapatanarea si staruirea, prudenta, rabdarea si taria de caracter. Este in corespondenta cu casa II a horoscopului. Ideea precumpanitoare a acestui semn este "a poseda", conjugata cu aceea de munca. Taurul lucreaza pentru a dobandi. Pentru a intelege bine semnul, trebuie sa ne raportam la simbolul sau. Taurul este greoi dar puternic, linistit cand e lasat in voia lui, dar furios cand il intarati. Aflat pe un drum, isi va urma un mers incet si sigur, iar energia lui se va desfasura in bine. Persoanele influentate de acest semn vor fi foarte grijulii pentru dobandirea unei stari materiale, care sa le faca o viata placuta. Isi vor indeplini cu mare silinta, dar cu o anumita rutina, misiunile ce li s-au incredintat, fara a schimba metoda. Adeseori, le lipseste initiativa si sunt foarte conservatori. Au inclinare pentru socoteli si cifre. Un mare defect il poate constitui incapatanarea. Cateodata depun o activitate prea intensa pentru dobandirea bunurilor materiale, ceea ce le pericliteaza sanatatea. La o aspectare armonica, cel insemnat de zodia Taurului este placut, serviabil, un om de cuvant, muncitor, artist si rafinat, caci asa hotaraste Venus, care este planeta semnului. La o aspectare dezarmonica vom avea contrariul: egoism, incapatanare, lenevie, desfrau si un gust indoielnic in chestiuni de arta si de muzica. Din punct de vedere psihologic, este un instinctiv, dotat cu un bunsimt "taranesc", apropiat de natura, indragostit de pamant, fidel ideilor sale, angajamentelor sale si prietenilor sai. Este greu sa-l faci sa devieze de la drumul pe care si l-a fixat. In caz de disonanta, acest dinamism se poate transforma in placiditate, nemiscare, incapacitatea de a se apuca de treaba, sau intr-o senzualitate debordanta care este greu de potolit. Din punct de vedere sentimental, barbatii la o aspectare buna a semnului sunt fideli si conservatori. Iubirea lor este calma si detesta geloziile si scandalurile. La o aspectare dezarmonica, sunt foarte gelosi si infideli. Femeile au aceleasi caracteristici. Destinul va fi orientat catre dobandirea bunastarii materiale, conjugata cu ideea unui trai bun, comod. Cei nascuti sub influenta acestui moment se bucura adeseori de o protectie minunata, care apare in ultimul moment si-i ajuta sa scape din imprejurarile cele mai grele ale vietii. Preocuparea neintrerupta pantru dobandirea averii trebuie oarecum infranata, fiindca este de natura sa compromita sanatatea. Din punct de vedere medical: Taurul guverneaza gatul, zona cervicala a coloanei vertebrale, muschiul trapez, vertebrele gatului, ceafa, umerii, faringele, laringele, gura, corzile vocale, maxilarul inferior, glanda tiroida. Bolile la care aceste regiuni sunt predispuse sunt gusa, difteria, laringita difterica, apoplexia. Ori, cum fiecare zodie actioneaza intotdeauna asupra zodiei opuse, afectiunile in Taur pot da nastere si bolilor venerice, constipatiei si la femei, maladii ovariene, iregularitatea menstruatiei. Din punct de vedere glandular, lucreaza fie lobul anterior, fie cel posterior al hipofizei. Cand lucreaza lobul anterior, osatura este puternica si ceafa groasa. Cand activeaza lobul posterior, talia este mai mica, trasaturile mai dulci si membrele mai fine. Verbul caracteristic: a avea. Ideograma: Sugernd un cap de taur, ideograma semnului sugereaz cercul spiritului ce susine i ilumineaz semiluna sufletului. Ideograma nu conine linii drepte; simbolul este numai sentimental.

Anotimp: Reprezint consolidarea naturii n deplina sa putere, acolo unde energia primverii este concentrat. Primele flori apar. Este Pmntul hrnitor. n mitologie: Zeus se ndrgostete de Io, iar Hera, geloas, o transform ntr-o junc. n mitul Europei, o ncnttoare tnr de care Zeus (tot el)se ndrgostete, i pentru a o seduce, se transform ntr-un superb taur alb. El o va lua i o va duce n Creta. Europa va da numele su continentului, iar Taurul va fi imortalizat, devenind constelaia Taurului. l regsim, de asemenea, n legenda Minotaurului (taurul lui Minos), fiul lui Pasife i al unui taur. Regele Minos va cere lui Dedal s construiasc un labirint la Cnosos, n care Minotaurul s fie nchis. n tema natal: Taurul arat latura materialist a individului, aprecierea sa concret asupra realitii, tenacitatea, fixitatea i nevoia sa de a-i pstra picioarele pe Pmnt. Cuvinte-cheie: achiziie, posesiune, tenacitate, materialism, stabilitate, realism, confort, gestiune, materie, aviditate, fertilitate, interes, securitate, bani, ncpnare, gelozie, fidelitate, plcere, finane, lcomie. Culoare: verde; Anatomie: gt; Element: Pmnt; Metal: cupru. Taurul: terestru, materialist. Aduce stabilitatea, realismul i tenacitatea. ncpnat, posesiv, gelos, atractiv i seductor. Reprezint rbdarea, perseverena, fertilitatea, achiziia (bani sau hran). Este conservator, fidel i are nevoie de confort i de securitate. El exprim ndrtnicia, interesul, senzualitatea, posesiunea, plcerea. El reprezint pmntul, terenul solid. |

Gemeni
Longitudine Perioada Semn 60-90 22 mai - 21 iunie masculin, de aer, mutabil, dublu, steril

Fraza favorita:Adevarul e ca totul e minciuna. Gemenii sunt ca o rafala cu corp uman: nu-i vezi sosind, nu-i vezi nici plecand. Toti avem un eu care ne conduce, dar gemenii au doua, uneori mai multe. Unul dintre ele este dulce si tolerant, celalalt este critic si uracios. De-asta, gemenii nu cunosc drumul de mijloc: ori iti vad defectele, ori calitatile, depinde de geamanul care te priveste. Daca acesta este cel dulce, iti va spune: arati mai bine ca niciodata! Daca dai peste cel uracios: Cand o sa mai slabesti si tu?
Sintagma-"NU TE ENERVA"

Cum e zodia asta? Cei mai vioi si mai adaptabili copii ai Zodiacului, Gemenii, sunt si cei mai lipsiti de obsesii si de manii. Ce "PASARELE" are? Daca dragostea pentru informatie, comunicare si miscare ar putea fi catalogata drept "fixatie", atunci cam asta ar fi meteahna lor. Si inca ceva: se feresc de oamenii prosti, neindemanatici si inceti. Dar, de-aici si pana la obsesii, e cale lunga. De ce sa te consumi in incordari psihoemotionale, cand pe lume sunt atatea lucruri interesante? Tiparele rigide nu sunt de ei. Spirite

libere si democrate, li se pare absolut aberant sa le impui celorlalti gusturile sau ideile tale. Nu merge ceva? Nici o problema, se reorienteaza cat ai clipi. Bineinteles ca au si ei micile lor ciudatenii, dar, in general, nu sunt deranjante. Se mai supara uneori, insa le trece repede. Cand face urat? Cu ei, nimic nu e batut in cuie. Atragatori ca niste fluturi si la fel de greu de prins, Gemenii deranjeaza adesea tocmai prin lipsa reperelor fixe. Generalitati: Indica lucrurile, fiintele si evenimentele duale, actele scrise, vorbele, relatiile curente, voiajurile scurte, pana la trei zile, fratii, surorile si vecinii. Este in corespondenta cu casa III a horoscopului. Ideea precumpanitoare a acestui semn este "expresia orala sau scrisa" , legata de o activitate febrila. Activitatea semnului este intens mentala si acest material mental este utilizat in doua chipuri: o categorie de nativi isi obosesc mintea creand si gandind, iar altii repeta si utilizeaza ideile altora. Semnul trezeste si pune in valoare curiozitatea mentala, dar este asa de frenetic in expresia sa incat arareori poate fi disciplinat sa reprezinte vreo valoare practica. Adeseori se traduce intr-o agitatie sterila si dezordonata, imbratisand mai multe activitati deodata, care nu-si ating telul. Cei nascuti sub acest semn sunt abili si adaptabili, dibaci, dar nestatornici, simpatici prin excelenta, gata sa-ti faca un serviciu si sa schiteze un semn de amabilitate. Au un spirit fin, patrunzator si sunt atrasi de lucrurile frumoase. Antrenati de frumusetea ideii si de speculatia abstracta, dialectica, isi uita interesul propriu si pot fi usor pacaliti. Au inventivitate, facultatea de a asimila rapid, maniere delicate si un gust rafinat. Mare mobilitate a fetei si o abilitate remarcabila a mainilor. Ca si miscarile, ideile se succed cu rapiditate, fara sa fie aprofundate cu adevarat. El surprinde prin simtul lui ascutit de comunicare si schimburi. Este un viclean, un comediant, un superficial, o persoana care-si baga nasul peste tot. In caz de disonanta, acest dinamism se transforma cu usurinta in superficialitate, instabilitate, nestatornicie, o incapacitate de a aprofunda un rationament sau de a-si duce pana la capat angajamentele si proiectele. Din punct de vedere sentimental, obiectivele sunt des schimbate atat de barbat cat si de femeie. Partea de atractie sau mai bine zis poarta prin care se strecoara afectiunea este pretuirea intelectuala si sufleteasca, mai mult decat erotismul. Din punct de vedere medical: Zodia Gemenilor guverneaza bratele, umerii, partea de sus a pieptului, sistemul respirator, arterele si venele pulmonare, bronhiile, traheele. Se inregistreaza predispozitii pentru urmatoarele boli: afectiuni nervoase, astm, tuberculoza pulmonara, pneumonie, pleurezie, pojar, tulburarile sistemului simpatic, bronsita, fracturi ale oaselor, mai ales ale degetelor, si afectiuni biliare. La femei, tendinte catre isterie. Din punct de vedere glandular, Gemenii stau sub influenta a doua feluri de glande si anume suprarenalele si lobul anterior al hipofizei. Da un temperament bilioso-sanguin la unii si bilioso-nervos la altii. Constitutia nu este puternica si obosesc foarte repede. Verbul caracteristic: a gndi. Ideograma: Sugernd cele dou fee ale unui individ, ce-l mping uneori pe om s se autodepeasc pentru a realiza unitatea n sine. Simbolizeaz cele dou linii ale destinului unite prin dou orizontale ale fizicului: nivelul de jos, fizicul, t cel de sus metafizicul. Semnul nu conine curbe. Simbolul este detaat i cerebral. Anotimp: n aceast faz, planta i ndreapt tulpina ctre soare pentru a respira aerul de care are nevoie. Influxurile primverii se disperseaz.

n mitologie: (gemenii celeti Castor i Pollux); Atunci cnd era pe patul de moarte, Castor l chem pe fratele su, Pollux. Acesta din urm i ceru lui Zeus s mpart cu fratele su nemurirea sa. Zeus accept i apoi i plas pe cer, constituind astfel constelaia Gemenilor. De reinut c cei doi gemeni erau sub protecia lui Hermes (Mercur). n tema natal: semnul Gemenilor exprim dualitatea, dubla personalitate(Dr. Jekyll i Mr. Hyde, Binele i Rul), binarul. Gemenii arat modul n care individul comunic cu anturajul. Cuvinte-cheie: comunicare, gnd, adolescen, vivacitate, mobilitate, superficialitate, adaptabilitate, nmulire, adunare, respiraie, revelaie, vibraie, informaie, difuzie, dualiti, scriere, alfabet, numr, studiu, versatilitate, inconstan, mprtiere, risipire, convingere, animaie, curiozitate, intelectualitate, elocven, ingeniozitate. Culoare: policromie; Anatomie: brae; Element: aer; Metal: mercur. Gemenii: reprezint difuzia, comunicarea, micarea, deplasarea i curiozitatea. Exprim dualitatea, chir i inteligena. Gemenii reprezint semnul cifrelor i ai literelor, al adunrii i nmulirii. El are idei, dar adesea este angoasat i complexat. Reprezint adolescena i studiile ce se deruleaz n aceast perioad. Reprezint discuia, dezbaterea, curierul, scrierea, cartea i presa. Este semnul comerului i al schimburilor. El reprezint fraii i surorile, precum i anturajul individului.

Racul
Longitudine Perioada Semn 90-120 22 iunie - 22 iulie feminin, de apa, cardinal, fecund si instabil

Fraza favorita: Simt, deci exist. La inceput, nu-ti acorda cine stie ce incredere. Trebuie sa ti-o castigi singur, fiind afectuos si tandru. Si sa le spui de o mie de ori ca-i iubesti caci Racii sunt adevarati vampiri sentimentali si tot timpul se plang ca nu primesc suficienta dragoste. Tu-i spui: -Te iubesc. Si Racul intreaba: Cat?
Sintagma- "O REZOLVAM NOI"

Cum e zodia asta? Racul fiind un diplomat, este dificil sa-ti dai seama cat de greu poate fi scos dintr-ale lui. Ce "PASARELE" are? Nevoia de securitate ii determina aproape toate actiunile. Motivatia e de natura emotionala: ii trebuie parametri cunoscuti, verificati si siguri. Asa ajunge sa faca fixatii pentru traditii, amintiri sau obiecte vechi. Asa ia nastere obsesia pentru casa, familie si copii. Femeia-Rac, desi foarte romantica si sensibila, se aciuiaza adesea pe langa un barbat, doar pentru ca acesta ii poate asigura protectie si confort. Fiindca nu rareori partenerul respectiv e mai in

varsta, este posibil ca la mijloc sa fie si o fixatie paterna. De fapt, barbat sau femeie, Racul face frecvent o fixatie pentru unul sau altul dintre parinti. Cand face urat? Racul are toane si schimbari de dispozitie si poate fi superstitios, sensibil la fazele Lunii, etc. Dar, fiindca este discret si abil, obsesiile lui sunt rareori suparatoare pentru cei din jur. Generalitati: Indica lucrurile, fiintele, stiintele in legatura cu trecutul, cu familia. Este in corespondenta cu casa IV a Cerului. Imprima un caracter calm, flegmatic, indulgent si imaginativ, instabilitate, sensibilitate fata de societate si sentimentalism. Ideea precumpanitoare a acestui semn este "a simti ". Persoanele influentate sunt lipsite de curaj si de combativitate fizica, dar sunt capabile de a-si apara convingerile cu o rara incapatanare, ca si Racul care se agata cu indarjire de stanca. Semnul Racului este un semn de asimilare si de reflectare a ideilor si conditiilor ambientale, care sunt insusite si repede puse in serviciul propriu. Pe plan interior, nativii inregistreaza ca pe un film toate imaginile care le trec inaintea ochilor. Ei sunt visatori, contemplativi si conservatori prin excelenta, avand o profunda atractie catre trecut. Cea mai mare calitate a lor este tenacitatea, iar cel mai mare defect susceptibilitatea. Cliseele mentale se indreapta mereu catre trecut, de aici tendinta catre studiul istoriei, a antichitatilor de tot felul si a timpului trecut. Sunt foarte tenaci in urmarirea planurilor propuse. La o aspectare armonica, cel insemnat de Rac este simtitor la durerea aproapelui, foarte atasat si serviabil. Mintea inaripata il duce catre poezie sau speculatie abstracta, ori religioasa. La o aspectare dezarmonica, nativul este lenes, fantastic in ganduri si actiuni, fara cuvant, vagabond, sau vicios. Individul marcat de Rac se distinge mai ales printr-un temperament temator, o capacitate de a reactiona cu forta stimulilor exteriori, indeosebi cand acestia sunt perceputi ca amenintatori. Aceasta reactivitate contrasteaza cu o aparenta calma si un spirit intors spre interior. Imaginatia este rodnica si tinde uneori sa depaseasca realitatea. Intoarcerile spre trecut si visarile sunt obisnuite. In caz de disonanta, acest dinamism poate tinde spre o repliere in sine, spre pasivitate, imobilism, sau hiperemotivitate, instabilitate si capricii. Din punct de vedere sentimental, pentru ambele sexe, fidelitate si drag de camin (cauta stabilitatea in relatie), gelosi, posesivi uneori. Marile satisfactii, sau marile neplaceri (dupa tonul armonic sau dezarmonic al semnului zodiacal) se vor culege din cercul familiei, care este adevaratul salas de trai al celor insemnati de Rac. Viata plina de simtire si visare da satisfactie de ordin sentimental, in care adeseori cel nascut se refugiaza. Din punct de vedere medical: Racul guverneaza pieptul, stomacul, bronhiile si sanii. Se inregistreaza predispozitii pentru digestii grele, astm, tuberculoza, tuse rebela, apa la plamani, abcese canceroase, mastoidite, ulcer la stomac, gastrita, anemie, scrofuloza, temperatura subnormala a sangelui, boli ale sistemului limfatic, alcoolism si ipohondrie. Din punct de vedere glandular, tipul zodiacal este sub influenta alternata a lobului anterior sau a lobului posterior al hipofizei. Lobul anterior da o tenacitate placida, iar cel posterior o mare mobilitate emotiva. Tulburarile glandulare ale hipofizei se pot traduce printr-o tendinta prematura spre obezitate, sau spre instabilitate mentala. Verbul caracteristic: a simi. Ideograma: Sugernd cletii unui crab, ideograma semnului simbolizeaz uniunea cercului spiritual cu semiluna sufletului, a spermei masculine cu ovulul feminin (fertilitatea), ntr-un act de a da i a lua printr-un gest de rotecie;

Semnul este sensibil, emotiv, nelegtor si comptimitor (fr linii drepte). Esoteric, Cancerul reprezint poarta de intrare a sufletului n lumea manifestat. Reprezint potenialul incontient al individului i sensibilitatea sa la lumea exterioar. Anotimp: Cancerul este semnul debutului de var. Este anotimpul florilor. Seva urc n vegetaie. Cancerul Corespunde perioadei din an cnd zilele sunt cele mai lungi (solstiiul de var): este deci triumful luminii, dar acest semn semnific o lumin netradiional, esoteric. n mitologie: Hera o pune pe Hidra din Leme n calea lui Hercule, pentru cea de-a zecea prob. In cadrul acestei ncercri, Hercule strivete un crab cu clciul. Astfel fcu Hera constelaia Cancerului. Cancerul mai este i simbolul ieslei unde s-a nscut Iisus si de asemenea, Arca lui Noe, cminul pe ape. n tema natal: semnul Cancerului arat rdcinile individului, bazele sale, ereditatea i locul unde el se simte ca acas, domiciliul su. Este semnul fecunditii i al creterii. Cuvinte-cheie: sensibilitate, fecunditate, copilrie, sentiment, ataament, cmin, ereditate, influena-bilitate, rdcini, gestaie, trecut, plasticitate, patriotism, romantism, multitudine, alimentaie, mam. incontien, origine, baz, reproducie, imaginaie, intuiie, instabilitate, capriciu. Culoare: alb; Anatomie: piept; Element: ap; Metal: argint. Cancerul: Racul este semnul familiei, al prinilor (n special mama), al cminului, al domiciliului. El aduce imaginaia, sensibilitatea, romantismul i mitologia. Ambiana reprezint mult pentru acesta. Este semnul fecunditii i al gestaiei. Reprezint matricea i oceanul primordial. EI este nelinitit, senzitiv, intuitiv i vulnerabil. Este semnul incontientului, al copilriei, al trecutului, al mulimii i al publicului (al demonstraiei). El aduce inconstana, memoria, fantezia, comedia, capriciul, fluctuaiile i schimbrile de stare. Are nevoie de securitate, de visare, de poezie. Reprezint petera, cavernele, grotele.

Leul
Longitudine Perioada Semn 120-150 23 iulie - 22 august masculin, de foc, fix, violent, steril Fraza favorita: Sunt rege /regina. Leul este steaua zodiacului, cea mai stralucitoare. Sunt usor de recunoscut: sunt aceia care, privind un reflector, exclama: - Trebuie sa vedeti cata stralucire ii confer! Leul are o foarte buna parere despre sine. Daca iti este prezentat unul si tu ii spui: -Imi pare bine sa te cunosc. El va raspunde:

-Te inteleg. Leii nu merg pe strada, ci defileaza. Daca strada este plina de magazine, Leul priveste vitrinele. Dar nu pentru a vedea ce este expus in ele, ci pentru a se privi pe sine. Moment in care va exclama: -M-as cumpara daca n-as fi atat de scump! Sintagma- "NU-S FRUMOS?" Cum e zodia asta? Leul are, intr-adevar, o mare fixatie: propria-i persoana. Dac-ar fi dupa el, chiar si Soarele ar trebui sa se invarta in jurul lui! Ce "PASARELE" are? Obsedat sa placa, sa fie remarcat, admirat, apreciat sau laudat, Leul sufera de "obsesia scenei". De-aia se si comporta atat de teatral, de-acolo vin gesturile largi si dramatice, pozitiile si "pozele" lui studiate. Are nevoie de aplauze si de complimente, vrea pozitie sociala, renume, diplome si decoratii. In fond, Leii sunt niste oameni deosebiti, plini de vitalitate si resurse, optimisti, nobili, loiali si generosi. Nu le cade bine cand sunt tradati sau subapreciati si sunt foarte posesivi. Analizand lucrurile mai atent, iti dai seama ca in adancul lor sunt terorizati de gandul ratarii, singuratatii sau al lipsei de afectiune. Numai ca sunt atat de mandri, incat nu si-ar recunoaste niciodata temerile. Iar atunci pareaza. Cand face urat? Reactioneaza foarte prompt si violent cand sunt jigniti, inselati sau subapreciati. Generalitati: Indica lucrurile stralucitoare, arta, luxul, oamenii celebri sau bine situati, pasiunile, dragostea si copiii. Este in corespondenta cu casa V a Cerului. persoanele nascute in Leu sunt simpatice, calde, sincere, hotarate, le plac onorurile si podoabele, autoritatea si situatiile de vaza. Sunt tot atat de active ca cele insemnate de Berbec, insa tin sa stapaneasca mai mult prin convingere, decat printr-o activitate infrigurata. Dusmani generosi si amici fideli, avand ideile pecetluite de o rara maretie departe de micimile vietii. Ideea precumpanitoare a acestui semn este " a voi". Insusirea de capetenie este bunatatea, iar ca defect, spiritul absolut de dominare. Nativul nu se simte bine intr-un rol de subaltern, acesta va fi pentru el un izvor de tortura. El va fi energic, stapan pe sine si indreptandu-se catre telul propus fara ca nimic sa-l poata opri. Va uri lingusirea, iar mania ii va trece repede, ca ploaia de vara. La o aspectare armonica, nativul are toate calitatile enuntate mai sus, iar la o aspectare dezarmonica, cel nascut va fi despot, brutal, fanfaron, risipitor cu ostentatie si inchipuit. Pe plan psihologic, notiunea "Eu", a ego-ului este exacerbata. Leul este un ambitios care simte nevoia sa domine, sa conduca, sa domneasca, sa fie in centrul atentiei, sa straluceasca. Generozitatea sau idealurile cavaleresti pot da acestui semn o anumita elevatie, dar subiectul are in mod firesc tendinta de a-si pastra un rol central sau principal. In caz de disonanta, acest dinamism se poate transforma in orgoliu, egoism, despotism sau megalomanie. Din punct de vedere sentimental, atat barbatii cat si femeile sunt foarte aprinsi in dragoste, ei cauta placerea sub toate formele si unesc dragostea cu fastul. Dragostea de copii este proprie tuturor celor nascuti in Leu. Din punct de vedere medical: Leul guverneaza inima, spatele, coloana vertebrala dorsala, vasele si muschii spatelui, plexul solar, ochiul drept, circulatia sangelui, timusul si pancreasul. Se inregistreaza predispozitii pentru sincope cardiace, in general boli ale inimii si ale coloanei

vertebrale: aortita, circulatie insuficienta a sangelui, palpitatii cardiace, boli de ochi si icter. Din punct de vedere glandular, Leul este sub influenta glandei tiroide si a lobului anterior al hipofizei. Ambele dau energie stimulativa tradusa intr-o activitate continua. Verbul caracteristic: a voi. Ideograma: Sugernd capul i coama unui Leu, ideograma semnului arat cputerea i iubirea divin au fost aduse pe Pmnt (cercul mic al spiritului ncepe pe linia Pmntului, apoi se ridic i coboar dedesubtul liniei fizicului). Simbol emoional, alctuit numai din curbe, poate indica i sistemul circulator: vena (cercul mic) conducnd sngele ctre camera coronarian (curba larg) i artera care pompeaz sngele prin sistem (curba larg). Anotimp: Leul reprezint cldura estival i timpul maturizrii fructului. Reprezint punctul culminant al vegetaiei, al plenitudinii vieii, acolo unde Soarele (stpnul semnului) pare a fi cel mai puternic. n mitologie: Hercule se lupt cu Leul din Nemeea i apoi se mbrac cu pielea acestuia. Zeus pune Leul pe firmament pentru a-l face al cincilea semn al zodiacului. Mitul se traduce prin posibilitatea omului de a surmonta orice fel de obstacol, gsind, n sine. un potenial infinit pe care trebuie s-l utilizeze. n tema natal: Leul arat expresia personal a Individului. El subliniaz capacitile sale de a crea i/sau procrea reprezint semnul luminii spirituale, al luminii divine. reprezint de asemenea, punctul n care omul orgolios lupt pentru un ideal. Este n sfrit, cldura i generozitatea. Cuvinte-cheie: strlucire, voin, dragoste, ncredere, siguran, creaie, autoritate, generozitate, orgoliu, mndrie, decizie, cldur, egocentrism, teatral, dominare, putere, glorie, lumin, fidelitate, lider, aparen, susceptibilitate, curaj, vanitate, arogan, franchee. Culoare: galben; Anatomie: Inim; Element: foc; Metal: aur. Leul: este semnul puterii, al regalitii, al strlucirii. Este semnul divinitii (Soarele). El aduce generozitate, orgoliu, glorie, noblee, idealism, strlucire, arivism, vedetism. Reprezint dragostea, inima, creaia (creaia artistic cu copii). Are gustul luxului. Are nevoie de a fi centrul de interes. Iubete plcerile, srbtorile, distraciile, jocurile, speculaia. El este cldura i seceta. El reprezint educaia calitile artistice i n special cele de actor. Reprezint ambiia, autoritatea, francheea, ncrederea, pasiunea, vanitatea i tirania.

Fecioara
Longitudine Perioada Semn 150-180 23 august - 22 septembrie feminin, de pamant, mutabil, dublu, steril Fraza favorita: Permite-mi sa te contrazic. Fecioara este o lupa cu picioare. Ajunge in casa ta si primul lucru pe care-l face este sa treaca cu degetul pe televizor pentru a vedea daca este prafuit. Si, cum are un umor sarcastic, iti va spune: - Televizorul asta are un mileu foarte frumos pe el! Nu-i scapa nimic! Sa fie ingrijorata este starea naturala a Fecioarei. Se va plange mereu: -Sunt ingrijorat, sunt ingrijorat.

Si daca-i spune cineva: -Dar nu se intampla nimic. Fecioara va raspunde: -Asta ma ingrijoreaza cel mai mult. Sintagma- "SA ANALIZAM" Cum e zodia asta? La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si "zodia micilor maniaci". Ce "PASARELE" are? Totul izvoraste din atributele semnului: spirit de observatie (care detecteaza chiar si cele mai marunte defecte), simtul amanuntului, puternice tendinte critice, gandire analitica, dragoste pentru ordine, punctualitate si curatenie, tentatia de a clasifica si cataloga. Toate astea sunt bune in munca, dar in relatii devin destul de enervante. Experta in despicatul firului in patru, Fecioara mai sufera de ceea ce am putea numi "obsesia perfectiunii" , "fixatia restului" si "sindromul furnicii". Pe rand, ar veni cam asa: vrea ca totul sa fie perfect si iti scoate ochii pentru orice fleac, cat de mic. Apoi, econoama, tine socoteala pana la ultimul sfant. In plus, aduna mereu, colectioneaza, stocheaza. Cand face urat? Cu cat imbatraneste, cu atat devine mai tipicara si mai pisaloaga. I se iarta insa multe, fiindca e inteligenta, practica, harnica si devotata. Generalitati: Corespondenta cu casa VI a Cerului. Fecioara apartine elementului pamant si este prin urmare un semn practic, de munca si chibzuinta. Fiind un semn feminin, nativul va prefera mai degraba o intelegere, decat un diferend. Semnul inconjoara obstacolele, nu le va infrunta niciodata pieptis. Nativul va poseda o mare putere de discernamant si va sti ce sa elimine si ce sa retina. Va fi foarte activ, insa activitatea nu va fi de natura febrila, ci practica. Guvernat de Mercur, va avea o inteligenta practica si nu aceea nedisciplinata si speculativa a Gemenilor, care este un semn de aer risipit. Persoana are o optica speciala analitica privind lucrurile sub un unghi critic si practic. Poseda perceptia paranormalului, insa vrea sa-l masoare, ceea ce duce la o traire dureroasa si la nesiguranta. Nativii au o mare tragere de inima catre fapt si nu catre teorie, le plac statisticile si categorisirile. Iubesc colectiile. Sunt excelente persoane in subordine si foarte serviabile. Ideea precumpanitoare a acestui semn este "a analiza", eventual "a critica". Nativii sunt citeodata foarte pendanti. La o aspectare armonica vom avea de a face cu o persoana de cuvant si nadejde. Tactul si discretia nu vor lipsi. La o aspectare dezarmonica, vom avea de a face cu un adevarat maniac. Este pudic, timid, putin intreprinzator, cautand siguranta si temanduse de necunoscut si de lipsuri. Foarte focalizat asupra sanatatii sale, poate deveni cu usurinta ipohondru si sa sufere de boli psihofunctionale. In caz de disonanta, acest dinamism poate evolua spre un rationament prea subtil sau spre o critica sistematica. Subiectul devine cicalitor, maniac, temator si inhibat la extrem. Din punct de vedere sentimental, barbatii sunt foarte susceptibili, dar cu apetituri sexuale moderate si intodeauna infrante de teama bolilor venerice. Femeile sunt placute, moderate, vesele si mereu in asteptarea unei fericiri pe care o viseaza. Din punct de vedere medical: Fecioara guverneaza intestinele, partea inferioara a coloanei, splina si lobii inferiori ai ficatului. Se inregistreaza predispozitii pentru tulburari ale

digestiei, icter, diaree, peritonita, dizenterie, enterita, tifos, balonari, colici, constipatii, cancer intestinal, viermi intestinali, apa la pantece, abcese intestinale, afectiunile testiculelor, boli de ficat, atrofia ficatului, hepatita, bolile plexului solar si absortie sau asimilare defectuoasa a alimentelor. Din punct de vedere glandular, cei nascuti in Fecioara sunt sub influenta lobului anterior sl hipofizei si a tiroidei. Aceste glande lucreaza ciclic, corespunzand cu o supraactivitate cerebrala si fizica, alternata de o oboseala vecina cu neurastenia. In general, nativii din Fecioara au o grija excesiva de sanatatea lor, cazand adesea in exagerari. Maniile dietetice sau medicamentoase nu sunt rare. Verbul caracteristic: a analiza, a servi. Ideograma: Sugernd centura de castitate a fecioarei pure ideograma conine trei linii drepte, cele trei nivele ale contiinei (contient, subcontient, supracontient); apoi ea se curbeaz uor n sus, fiind reinut de ultima linie, sfrsindu-se sub linia orizontului. Astfel, n ciuda celor trei nivele ale contiinei, fecioara devine introvertit i materialist. Spiralele energiei sunt inute pentru a fi eliberate printr-o ultim lovitur, ceea ce denot o u blocat. Aceasta poate s explice de ce fecioara este implicat att de mult n munc grea i n serviciu: este efortul ei constant pentru a deschide aceast u nchis. Anotimp: Fecioara desemneaz timpul recoltelor i al culesului unor fructe, timpul cnd influxurile verii se disperseaz. n mitologie: existau zeiele fecioare, ca Atena, al crei celebru sanctuar era Panteonul Atenei (gr.panthenos= fecioara); sau Hestia, zeia fecioar a cminului sau, n fine, Artemis, fecioara cinegetica, uneori guvernnd Luna. Important este de asemenea, mitul zeiei fecioar Demeter (Ceres), marea zei mam a pmntului, divinitate a fertilitii i zei a griului. Ea este sora lui Zeus i mitul su povestete rpirea fiicei sale Persefona de ctre Hades, suveranul morilor, constrns fiind de ctre acesta la cstorie i la via n regatul morilor. La intervenia mamei sale, Demeter, Zeus permite Persefonei s regseasc lumina zilei i pe mama sa timp de dou treimi din an, dar impunndu-i s petreac treimea din an rmas, cu Hades, soul ei, sub Pmnt. Fecioara este legat i de mitul lui Asclepios (Esculap), zeul medicinei. Centaurul Chiron l-a nvat pe acesta arta medicinii. arpele fu consacrat lui Asclepios care se ncoronase sub aceast form, constituind constelaia arpelui. arpele aparine miturilor Scorpionului, dar aici se leag de cel al fecioarei. De altfel, ambele semne au glifele foarte asemntoare In tema natal: Fecioara simbolizeaz capacitatea de a analiza toat experiena trit. Semnific aspiraia spre purificare. Cuvinte-cheie: purificare, castitate, analiz, critic, ordine, raiune, mprire. ndoial, scdere, limitare, rezerv, medicin, virginitate, manie, precizie. Culoare: gri; Anatomie: abdomen (intestine); Element: Pmnt; Metal: mercur. Fecioara: este semnul analizei, al metodei, al organizrii, al clasificrii i al msurii. Este logic, timid, perfecionist, maniac, muncitor, practic, serviabil, raional, critic i egoist. Are grija celui mai mic i mai nensemnat detaliu. Angoasat. Refuz ori ce penetrare, fecundare sau violare Misterios i virginal. Reprezint medicina, dietetica, sntatea, bolile benigne i/sau sihosomatice Reprezint igiena, sarcinile cotidiene i repetitive n cmin. Este semnul animalelor. Este un semn tehnic i ingenios. Reprezint mprirea i scderea. El,are teama de necunoscut, de surprize i se simte limitat. Semn al serviciului.

Balanta
Longitudine Perioada Semn 180-210 23 septembrie - 22 octombrie masculin, de aer, cardinal Fraza favorita: cateodata da, cateodata nu. Gandeste rapid. Singurul inconvenient este ca, atunci cand ii vine o idee, odata cu ea, vine si indoiala.: -Da, da, am hotarat, anul asta ma casatoresc... si daca nu anul asta, atunci anul viitor... sau in trei ani, n-am de ce sa ma grabesc. Cantecele lui Julio Iglesias, reprezentant faimos al zodiei, sunt un tratat asupra indoielii: nici nu te iubesc, nici nu te uit, cateodata da, cateodata nu, nici pisica perfida, nici caine fidel. Niciodata nativii acestei zodii nu sunt siguri de nimic si asta ii transforma in niste certareti aproape profesionisti, dar nu vor recunoaste niciodata acest lucru. Din aceasta cauza, trebuie sa-i prinzi in capcana. Tu spui: - Iti place sa te contrazici! Si Balanta va raspunde: - Nu-i adevarat! Si te pot contrazice cat vrei tu! Sintagma- "NU SUNT SIGUR..." Cum e zodia asta? Balanta e un semn profund relational - pentru ea conteaza enorm sa fie placuta si acceptata de ceilalti. Ce "PASARELE" are? Din acest motiv, chiar daca are fixatiile ei, e suficient de diplomata ca sa nu-i agaseze pe cei din jur cu ele. Totusi, se intampla adesea sa te nedumereasca prin nehotararea ei. La origine se afla "mania echitatii" - incearca intotdeauna sa analizeze diferitele aspecte ale unei situatii pentru a fi sigura ca face alegerea justa. Te mai poate sacai cu sintagme de genul "nu e drept", "pe de alta parte", sau "stiu ca ai dreptate, dar si el (ea)...". Uneori e cuprinsa de o ciudata manie a contradictiei, sustinand o opinie adversa, numai de dragul de a... echilibra balanta discutiei! Cand face urat? Maniile ei cele mai frecvente tin de nevoia de armonie: "face urat" daca-i e tulburata pacea interioara, daca ii strici ambianta sau daca o agresezi cu zgomote disonante, culori tipatoare ori cu manifestari de prost-gust. Generalitati: Indica angajamentele, promisiunile, semnaturile, uniunile, legaturile, intelegerile, procesele si in general, afacerile in legatura cu legile. Este in legatura cu casa VII a Cerului. Ideea precumpanitoare a acestui semn este "a echilibra". Nativul se va stradui sa ajunga

la aceasta idee, statornicind intre semenii sai reguli si legi. Persoana va fi in cautarea armoniei si a fortelor opuse, pe care se va stradui sa le impace. Isi va executa planul prin persuasiune si diplomatie. Nativul va fi sensibil, rafinat, simpatic, artist si delicat. Adeseori, se va afla intre cel mai viu entuziasm si descurajarea cea mai adanca. Adeseori este nehotarat, tocmai fiindca ii este teama sa nu faca vreo greseala. Ii place tot ce este frumos si armonic. Este sovaitor si adeseori nu poti conta pe el. La o aspectare armonica, cei insemnati de Balanta au toate calitatile mentionate mai sus, iar la o aspectare dezarmonica vor arata usuratate si o lipsa totala de simt moral, unite cu un gust extravagant si o purtare imorala. Este o fiinta rafinata care cauta mai degraba esteticul decat competitia, nuanta si compromisul mai degraba decat afirmatia transanta. In caz de disonanta, acest dinamism se poate transforma in nehotarare, imobilism sau lipsa de vlaga. Din punct de vedere sentimental, atat barbatii cat si femeile sunt indragostiti innascuti, si tind sa se comporte ca atare. Femeile sunt gratioase, au un gust si o curiozitate insinuanta. Sunt foarte cochete. Din punct de vedere medical: Balanta guveneaza rinichii, ureterele, glandele suprarenale si coloana lombara. Se inregistreaza predispozitii pentru afectiuni ale cailor urinare, ale rinichilor si ale fierii. In plus, lumbago, uremie, eczeme, diabet, infectii de tract urinar, spasmele vezicii, afectiuni ale sistemului vasomotor, ulcere si abcese ale rinichilor, sifilis. Din punct de vedere glandular, lucreaza lobul posterior al hipofizei, iar la unii nativi mai persista actiunea timusului care ar fi trebuit sa dispara la varsta pubertatii. In acest din urma caz, va predomina in nativ un complex infantil. Verbul caracteristic: a echilibra. Ideograma: Sugernd o balan cu cele dou brae ale sale, ideograma semnului simbolizeaz prin linia de jos, fizicul, iar prin cea de deasupra metafizicul. Semiluna metafizicului este ndreptat n sus, simboliznd justiia pur i divin. Natura nalt a Balanei este obiectiv i intangibil pentru materie. Cele dou linii nu se ating niciodat (detaare), dar ideograma nu este alctuit numai din linii drepte. Ideograma sugereaz i apusul soarelui, astrul zilei scurgndu-se dup orizont: noaptea va domina n curnd, astfel Balana arat echilibrul ntre zi i noapte. Anotimp: Balana este semnul nceputului toamnei, n momentul cnd zilele sunt egale eu nopile (echinociul de toamn). Este timpul culesului viilor. n mitologie: este reprezentat de Hermes, sinonim justiiei (justiia divin, n timp ce Dike reprezint justiia oamenilor), legii i ordinii. Balana este pus n analogie i cu mitul zeiei Hera (Junon), protectoarea cstoriei i a femeilor mritate. Simbolic, Balana arat (desemneaz) pe omul judecat pentru actele sale (judecata de apoi). Omul, ca i balana, are dou talere, dou tendine: unul se apleac spre tendine materiale i sexuale (semnul Scorpionului), altul spre lumea spiritual, spre evoluie i purificare (semnul Fecioarei). Omul va trebui s se foloseasc de propriul su liber arbitru pentru a obine echilibrul ntre cele dou tendine, cele dou talere ale propriei sale balane. n tema natal: Balana reprezint semnul armoniei n relaiile umane; semnific sectorul unde sunt alegeri de fcut Cuvinte-cheie: echilibru, justiie, armonie, alegere, sociabilitate, diplomaie,arbitraj, conciliere, ezitare, uniune, cstorie, opoziie, estetism, pace, seducie, complementaritate, colaborare, echitate, convenional, snob, artistic, gust, plcere, inconstan, prevenire. Culoare: bleu-verde; Anatomie: urechi, rinichi, uter; Element: aer; Metal: cupru.

Balana: semn al echilibrului, al armoniei, al justiiei, al pcii. El reprezint pe cellalt, de vis-avis, comparaia, opoziia, complementaritatea. Este semnul uniunii, al cstoriei, al asociaiilor i al contractelor. Este graios, elegant, are teama de singurtate, cu caliti pentru dans. Este dulce, avnd nevoia s fie iubit, avnd gustul frumosului i al adevrului. Arat interes pentru viaa social, reuniuni, ntlniri i mondeniti. EI reprezint alegerea, ezitrile, aduce arbitrajul, concilierea, dreptatea sau nedreptatea. Este un semn artistic, rafinat dar snob. Iubete flatarea, moda, estetismul, frumuseea, facilitatea, diplomaia i conveniile.

Scorpion
Longitudine Perioada Semn 210-240 23 octombrie - 21 noiembrie feminin, de apa, fix, violent, fecund Fraza favorita: te doresc. Sunt usor de recunoscuti dupa ochii misteriosi. Scorpionul nu priveste, ci fixeaza direct. Ochii scorpionilor sunt ca niste ace fine care te impung atunci cand isi atintesc privirea. Pot fi hipnotizanti si pasionali, exagerat de pasionali. Cand te iubesc, te iubesc mai mult decat toti ceilalti. Daca te urasc, proportia se pastreza. Daca tu le faci cadou o carte, ei iti vor face cadou o enciclopedie. In ceea ce priveste viata amoroasa, situatia sta la fel. Tu le dai un sarut, ei vor face dragoste cu tine de trei ori la rand. Sau, daca ti i-ai facut dusmani, pazeste-te. Tu le spargi geamul la masina, el iti dau foc la casa. Sigur vor spune dupa aceea: - Nu am inceput eu. Sintagma- "MA TEM DE TRADARE" Cum e zodia asta? La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac. Ce "PASARELE" are? Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele. Vesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv. Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda "umbrelor" sale. Cand face urat? Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga.

Generalitati: Indica moartea, doliul, transformarile, mostenirile, amenintarile si dusmaniile. Imprima un caracter calm, flegmatic si imaginativ, instabilitate, prefacatorie, predominanta instinctelor, gustul placerilor si o mare intelegere pentru nenorocirea altora. Este legat de casa VIII a Cerului. Ideea precumpanitoare a acestui semn este"a dori". Scorpionul este dominat de o vie emotie, care exercita asupra celui nascut o presiune considerabila, o apa care fierbe si care isi cauta un drum violent pe calea aburilor. Firea omului nascut in Scorpion poate sa fie de doua feluri: o categorie este de o inalta noblete sufleteasca, plina de renuntare si intelegere supra-umana a mizeriei altuia. Insul va fi atunci de mare nadejde, nobil, dezinteresat si ajutator. O alta categorie va trai intr-o lume restransa si intr-o micime sufleteasca detestabila. Persoana va fi josnica, invidioasa si razbunatoare. Va jigni necontenit, insa nu va suporta jignirea altora. Va fi fara tact si brutala, actionand necontenit, influentata de sentimentul de invidie. Sexualitatea este puternica. Nativii sunt de o susceptibilitate bolnava fata de prieteni, si, citeodata, de o violenta extrema. Depun in activitatea lor un dinamism extraordinar si sunt gata sa inceapa lucrul de la capat, daca nu a avut reusita dorita. La o aspectare armonica, semnul da mari chirurgi si binefacatori ai omenirii. La o aspectare dezarmonica, vom avea de a face cu niste adevarati scelerati, criminali de drept comun sau sadici. Puterea interioara se poate exterioriza intr-o activitate sexuala intensa, uneori pervertita; ea poate fi de asemeni, pusa in serviciul unui scop anume, a unei ambitii pentru care subiectul va consimti la orice sacrificii, chiar la orice uneltiri. Miscarile emotionale interioare sunt puternice dar ascunse. Este o fiinta greu de inteles sau de sondat. Capacitatile sale de a-i influenta si a-i folosi pe altii sunt marcante. In caz de disonanta, subiectul poate tinde spre fobie, perversitate, tulburare interioara, autodistrugere sau revolta. Din punct de vedere sentimental, barbatii sunt excesiv de senzuali si nesatiosi. Femeile (cu rare exceptii) sunt batjocoritoare, foarte erotice, inventive, citeodata sadice si purtatoare de intrigi. Se dedau adesea la practici vrajitoresti. Cand semnul este bun, atunci vor iubi cu pasiune pe barbat si nu-l vor insela. Din punct de vedere medical: Scorpionul guverneaza vezica, uretra si organele genitale in general, rectul si partea descendenta a colonului, valvulele sigmoide, glanda prostata si oasele nasului. Se inregistreaza predispozitii pentru catara nasului, polipi, adenoidite, afectiuni ale matricei si ovarelor, boli venerice, strangularea si dilatarea prostatei, iregularitatea menstruatiei, leucoree, caliculi, pietre la rinichi, hernii. Din punct de vedere glandular, nativii sunt sub influenta tiroidei a carei secretie, tiroidina, este hormonul sfortarii puternice si continue. Verbul caracteristic: a dori. Ideograma: semnului conine acelai M ca la Fecioar (materia primitiv), dar aici se termin cu o coad cu ac n vrf (coada Scorpionului). Din nou cele trei nivele ale contiinei, ca la Fecioar, dar ele lucrnd diferit: nivelul prim, cel mai de jos, mbibat de dorin animal, nivelul al doilea cu tendina de a se dezvolta, nivelul al treilea, ncorpornd abilitatea regenerrii (Phoenix). Ultima trstur a simbolului este curbat n sus, terminndu-se cu o sgeat, umplnd ntreg simbolul cu o dorin pmnteasc. Simbolul arpelui este mai spiritual i esoteric, cci el ucide prin veninul ce se gsete n gura sa (n dini). arpele este un simbol de nelepciune, iniiativ i mister. Forma cea mai evoluat a semnului Scorpionului este Vulturul ce l imobilizeaz pe arpe, regsindu-i aripile de spiritualitate. Anotimp: Semnul desemneaz timpul morii naturii (vegetaia dispare) i al supravieuirii sale n smn.

n mitologie: ntlnim mitul lui Orion, un vntor uria ce cuta s o violeze pe Artemis, vntoarea (Fecioara). Un scorpion l muc de clci, provocndu-i moartea. De asemenea, putem asocia acest semn cu mitul uriaului arpe femel Python din Delfi. Mai putem face analogie i cu Thanatos, geniul naripat al morii sau cu Eros, zeul iubirii carnale. n tema natal: semnul Scorpionului reprezint sexualitatea moartea i renaterea. Simbolul Scorpionului este mai curnd materialist i sexual, cci acest animal ucide prin acul ascuit i veninos ce se afl n vrful cozii sale. Cuvinte-cheie: transformare, unitate, regenerare, exigen, angoas, distrugere, reconstrucie, moarte, renatere, rencarnare, sexualitate, pasiune, magnetism, detecie, ranchiun, rzbunare, secret, ocult, esoterism, iniiere, instinct, autoanaliz, repunere n discuie, dorin, tentaie, penetraie, posesiune, insecuritate, pulsiune, disecare, ambiie, reformulare. Culoare: rou, negru; Anatomie: sex; Element: ap; Metal: plutoniu. Scorpionul: reprezint moartea i sexualitatea. Este semnul instinctelor, al dorinei sexuale, al posesiunii distructive. Aduce misterul, secretul, tenebrele, dar i regenerarea, mutaia, transformarea i ncarnarea. Reprezint puterile ascunse, magia neagr i spionajul. Iubete drama (uneori sadic). Distruge pentru a reconstrui. Extremist, tiranic, concentrat, pstrnd ranchiuna, gelos, posesiv, invidios, rzbuntor, dumnos. Este semnul erotismului i al pornografiei. Semnul bogiei, al comorilor ascunse i al talentelor ascunse, ca magnetismul. Iubete puterea. Spiritul su este penetrant i hipereritic. Exigent cu el nsui i cu altul. Semn al motenirilor.

Segetatorul
Longitudine Perioada Semn 240-270 22 noiembrie - 21 decembrie masculin, de foc, mutabil, dublu Fraza favorita: iti spun sincer... Vitalitatea sa e epuizanta si intampina orice cu un suras. Sunt posesorii unui spirit delicat si a unor gafe imense. Ii recunosti cu usurinta in metrou sau in autobuz: cineva te calca de vreo 10 minute si inca nu-si da seama pentru ca te priveste si zambeste: - Salut, salut! Si, bineinteles, cand cineva iti surade asa, ce-i mai poti spune? Ce te calca pe picior? Nici sa nu-ti treaca prin cap! Daca o vei face, Sagetatorul iti va purta pica, va ridica piciorul si iti va da o lovitura in fluierul piciorului. Sagetatorul este sincer, dar nu este subtil. Se incapataneaza sa spuna mereu adevarul verde-n fata; mai devreme sau mai tarziu, spune mereu ceea ce gandeste. De asta, iti sugeram ca daca vreun nativ al acestei zodii se apropie de tine si-ti spune: - Iti voi spune adevarul... Tu sa-i raspunzi: -Dar ce ti-am facut eu?!

Sintagma-"CU MINE VORBESTI?" Cum e zodia asta? Entuziast si optimist, Sagetatorul e un adaptabil care nu prea face fixatii. Ce "PASARELE" are? Are, totusi, unele sensibilitati care pot duce la suparari si complicatii. Mai intai, e snob si oportunist - nu pierde nici o ocazie sa aminteasca de relatiile lui cu "lumea buna" si sta cu ochii roata dupa evenimentele mondene de pe urma carora ar putea profita. In fapt, este foarte conventional si pune mare pret pe ce spune lumea despre el. Sufera de "sindromul supraevaluarii" , care ii poate strica planurile de "respectabilitate" . Ii este greu sa-si recunoasca limitele si se baga in situatii care-i depasesc posibilitatile. De aici actiunile iresponsabile, promisiunile neonorate, incurcaturile financiare sau chiar legale. Fiind cel mai norocos din zodiac, pana la urma scapa cu bine din toate. Iar apropiatii il iarta, fiindca e vesel, simpatic si "baiat bun". Cand face urat? Daca-i spui ca e snob, se supara, pretinzand ca e doar modern si sociabil. Generalitati: Indica voiajurile, locurile indepartate, religia si filozofia. Este in legatura cu casa IX a Cerului. Sagetatorul este un semn de foc, dar un semn de foc cumpatat, fiind guvernat de Jupiter si avand ca simbol Centaurul, fiinta pe jumatate om si pe jumatate cal, reprezentand o natura dubla. Partea animala a semnului va impinge pe nativ catre petreceri, curse de cai, joc si pariuri. Gustul de viata este foarte puternic, iar dorinta de miscare atat de mare inat va stanjeni pe cei de aproape. Partea umana a semnului, va indica cealalta tendinta a firii, care cauta sa se inalte catre regiunile inalte ale spiritului, simbolizand sageata aspiratiilor, aruncata departe, in infinit. Ideea precumpanitoare a semnului va fi "a intelege". Cea mai frumoasa calitate va fi sinceritatea si cel mai mare defect superficialitatea. Mare pasiune pentru cai. Sagetatorul este profetic, din cauza marii sale posibilitati instinctive. El este indraznet, dar indrazneala sa este purtata catre nobile aspiratii. Actiunea se indreapta catre dificultatile ivite in cale, dar niciodata catre concurenta. Mintea este purtata catre filosofie si religie. La o aspectare armonica, cel insemnat de sagetator va fi nobil, leal si pe planul social va putea ajunge la mari demnitati administrative sau bisericesti. Tipul dizarmonic indica aventurierul si amatorul de jocuri de noroc, care poate atrage ruina. Din punct de vedere psihologic, este un idealist dotat cu un optimism robust. Bine adaptat la mediul sau, nu va ezita totusi sa se opuna ordinii stabilite daca el considera ca este in contradictie cu idealurile sale. Are un gust deosebit pentru aventura, fie in lumea exterioara (calatorii, descoperiri, raiduri etc.), fie in lumea interioara (cautari spirituale sau morale). In caz de disonanta, aceasta energie se poate transforma in revolta, in pasiuni necontrolate sau bulimie. Din punct de vedere sentimental, atat barbatii cat si femeile, desi sunt plini de temperament, totusi isi infraneaza pornirile extraconjugale, printr-un scrupul legal. Formeaza categoria persoanelor celor mai corecte in mariaj. Din punct de vedere medical: Sagetatorul guverneaza soldurile si coapsele, femurul, osul iliac, osul sacru si coccisul, artera si venele iliace, nervul sciatic. Se inregistreaza predispozitii pentru guta, reumatism, sciatica, nevralgii, lovituri ale femurului, raniri prin arme de foc, fracturile coapselor, accidente sportive, sarcom, boli ale ficatului. Intre altele, dupa cum fiecare zodie exercita o influenta asupra zodiei opuse, aceste afectiuni pot cauza si tulburari pulmonare.

Din punct de vedere glandular, se observa o predominare sensibila a lobului anterior hipofizei, care acorda adeseori o statura foarte inalta. Verbul caracteristic: a nelege. Ideograma: Sugernd sgeata arcaului, ideograma semnului simbolizeaz dualitatea omului, jumtate animal (materialitatea) - jumtate om (aspiraiile eliberate ale sufletului tinznd spre infinit). Anotimp: Semnul desemneaz perioada n care natura hiberneaz. Influxurile toamnei se disperseaz, i frigul i face simit prezena. In mitologie: regsim Centaurul Chiron, nelept i binefctor, cunosctorul medicinii i al tuturor artelor (muzica, n special). Apollo i transmite talentul tirului cu arcul. Fiu al lui Saturn (Cronos), primete de la acesta nemurirea. n mitologie: ntlnim i ali (Centauri ce se pot asocia Sgettorului, cum ar fi Nessos, care va cauza pierderea lui Hercule. Partea de cal a Centaurului reprezint latura material a omului ce nu poate s se detaeze total de animalitate. Partea de om a Centaurului corespunde aspiraiilor spirituale, iar sgeata ideogramei marcheaz gndurile elevate acionnd pozitiv ctre un scop de evoluie. n tema natal: Sgettorul indic gndul ce caut s se nale (i n ce domeniu). Reprezint semnul ghidului, al protectorului i al tatlui care altdat pleca narmat cu arcul, pentru a aduce hran familiei sale. Indic, de asemenea, cltoriile i tot ceea ce este legat de strintate. Cuvinte-cheie: evoluie, credin, expansiune, lege, stpnire, aspiraie, vntoare, spiritualitate, spaiu, aventur, idealism, jovialitate, optimism, nvmntul profesie, filosofie strintate, cltorii, religie reprezentare, ghid, protector, franchee, instinctiv, sinceritate, nenduplecare. Culoare: bleu-regal; Anatomie: coapse; Element: foc; Metal: staniu. Sgettorul: marcheaz evoluia intelectual sau spiritual i studiile superioare. Reprezint filosofia,- esoterismul, teologia, religia i legea. Este semnul marilor cltorii, ai strintii Sgettorul este eternul copil, optimist i ntotdeauna cu un bun umor. Posed gustul vntorii, ai curselor de cai i al sportului (via n aer liber, camping) Semnul l desemneaz pe profet, guru explorator, liderul spiritual. Este semnul viselor (n special al celor profetice). Independent, adaptabil, juctor, aventurier, imprudent, jovial, entuziast, tonic. Posed o bun min. Este semnul maturitii i, ntr-un mi urne sens, al tatlui care ghideaz i protejeaz.

Capricornul
Longitudine Perioada Semn 270-300 22 decembrie - 20 ianuarie feminin, de pamant, cardinal, steril si violent Fraza favorita: ce te-ai face fara mine? Capricornul este o capra si caprele se lupta cu muntele si-l domina. Daca vezi un Capricorn care se arunca de la etajul zece, urmeaza-l, caci sigur o va lua in sus. Mai mult decat in noroc, crede in efortul propriu. Capricornul, pentru a fi fericit, trebuie sa detina controlul asupra tuturor lucrurilor. Daca acest

lucru nu este posibil, se enerveaza. Cam ca un preot Capricorn care, aflat pe patul de moarte, le spune calugaritelor care-l ingrijeau: - Vai! Ce o sa se aleaga de voi, cand eu nu voi mai fi, cine o sa aiba grija de voi, cine o sa va ghideze pasii? Si una dintre calugarite, cel mai probabil o leoaica, i-a raspuns: - Nu va faceti griji, Parinte, ca si Isus a murit si ne-am descurcat si fara El. Sintagma- " ASCULTA-MA PE MINE" Cum e zodia asta? Introvertit, incapatanat si suspicios, Capricornul are multe complexe, dar le ascunde cu diplomatie. Ce "PASARELE" are? Obsesia lui primordiala este aceea de a detine controlul. De-asta e mereu in garda si se straduieste continuu, incarcandu-se cu atatea responsabilitati. Toate actiunile lui au un scop. Iar scopul, oricare ar fi, e menit sa-i asigure controlul asupra oamenilor si situatiilor. Convins ca are mereu dreptate, se considera dator sa dea sfaturi si indrumari. Daca nu e ascultat, poate recurge la strategii subtile si chiar la manipulare pentru a te aduce acolo unde vrea. Mult-trambitata lui modestie e o baliverna - in realitate, Capricornul este extrem de ambitios si de orgolios. Totusi, alaturi de Scorpion, este una din "piesele de rezistenta" care misca lumea inainte si care merita atentie si consideratie. Cand face urat? Daca il jignesti sau ii strici planurile nu uita si nu iarta. Nu are simtul umorului si nu e maleabil. Generalitati: Capricornul este in corespondenta cu casa X a Cerului. Ideea precumpanitoare a semnului va fi "a organiza", "a folosi". Ca semn de pamant si cardinal, el este activ, meserias, bucuros de castig, foarte staruitor si ambitios, destoinic sa atinga in cel mai inalt grad perfectiunea materiala. Ca si mantia de zapada care acopera in decembrie pamantul, Capricornul isi invaluie obiectul cu dorintele sale si se adapteaza la orice imprejurari ca sa-si atinga scopul. Strange, curata si organizeaza terenul. Aceasta cu diplomatie, fiindca este un semn feminin. Ambitios si independent, spre deosebire de celelalte semne zodiacale pamantene Taurul si Fecioara, Capricornul tinde mereu in sus. El are o ambitie si independenta nemasurate. Nu se simte bine intr-o pozitie de subaltern, dar isi ascunde cu grija ambitiile de teama sa nu se compromita. Prin reflexie, devine melancolic si foarte grijuliu de viitorul sau. Indura totul si arareori devine agresiv. In clipele lui bune si, prin contrast, cand este usurat de sarcina responsabilitatilor asumate, cade pe ganduri, timid si rezervat. El este ambitios, independent, si nepermitand nimanui sa i-o ia inainte, va fi cuprins de gelozie si de neincredere. Nu uita ofensa, dar nu se razbuna. Are o putere de neinchipuit pentru cercetarea amanuntului, pe care il diseca pana la cauza cauzelor. Este profund meditativ si creatia sa reflecta manifestarea in toata splendoarea ei. Capricornul este singuratic, se ataseaza cu greu, insa atunci cind se alatura de cineva, o va face definitiv si fara rezerva. Este prieten bun dar si dusman neimpacat. Sub aparenta rezervata si glaciala, se ascunde, ca in sanul pamantului acoperit de zapada in toiul iernii, o mare sensibilitate. Manifesta o retinere aristocratica in gesturile pe care le face. Aceasta sensibilitate se introverteste si da nastere la o traire dureroasa, care face tipul zodiacal sa se izoleze si mai mult de elementul exterior care l-a contrariat. O lume proprie de ganduri il va purta intodeauna catre

partea filosofica a existentei, al carui rost il va intui si-l va putea demonstra. Deseori, tipul capricornian exagereaza raul si are o aprehensiune a unei mizerii care este numai mentala si care nu se traduce decat rareori in fapt. De cele mai multe ori, nativii acestui semn se straduiesc sa-si realizeze scopurile cu un zel atat de mare, incat le ramane foarte putin loc pentru o traire in sfera vietii lor particulare, de aici neintelegeri familiale, izolari de camin si divorturi frecvente. La o aspectare armonica, cel insemnat de Capricorn va constitui tipul reusit al ascetului, al savantului si in general al cercetatorului tainelor firii. Tipul dezarmonic va descrie pe omul egoist, practic, evoluand pe un plan minor, material, si putand fi afectat de grave anomalii psihice: sadism, ambitie scelerata sau materialism. Din punct de vedere psihologic, aceasta rigiditate se poate aplica si mentalului, subiectul cantonandu-se cu usurinta in dogme sau in fanatism, si este foarte greu de influentat. Emotia este adesea refulata pentru a lasa loc cu prioritate rationamentului. Ca si cristalul, personalitatea este formata din fermitate si aplomb. Capricornul este tenace, si cardinalitatea sa se exprima mai mult in lumea ideilor sau a muncii decat in domenii emotionale cum ar fi arta sau sexualitatea. In caz de disonanta, acest dinamism se poate exprima printr-un exces de ascetism, de inchidere in sine, sau printr-o ambitie inversunata, o aviditate de nestapanit sau un fanatism exacerbat. Din punct de vedere sentimental, trairea sufleteasca si erotica vor fi divergente: ori calme, ori profund zbuciumate. Tipul zodiacal are tendinta de a fi frigid, lipsit de apetit sexual ori inzestrat cu grave anomalii, intre care sadismul si gelozia vor fi frecvente. Din punct de vedere medical: Capricornul guverneaza genunchii, pielea si sistemul osos, si are o actiune reflexa asupra stomacului pe care il guverneaza zodia opusa a Racului. Se inregistreaza predispozitii pentru eczeme, periostita cronica, psoriazis, artrita, urticarie, scleroza, degeraturi, guta, reumatism articular, coxalgie, afectiuni ale genunchiului, fractura oaselor, arterioscleroza, piatra la vezica urinara sau la rinichi, scranteli, carie dentara si pioree alveolara. Acest semn favorizeaza starile de auto-intoxicatie cronica, tulburari digestive. Verbul caracteristic: a folosi Ideograma: (Capra; Capra-Pete). Sugernd capul i coarnele Caprei, ideograma semnului este cea mai complex dintre toate (cuprinznd toate elementele: cercul, semiluna i linia), Ea indic linia intelectului ce coboar n realism i materialitate, apoi crete la cel mai nalt nivel formnd cercul spiritului, dar semiluna contiinei coboar sub nivelul pmntului, terminndu-se ntr-un balans interior, n autocontiin. Esoteric, Capricornul reprezint poarta de ieire a sufletelor din lumea manifestat. Anotimp: marcheaz de butul iernii, n momentul cnd zilele sunt cele mai scurte din ntreg anul. Natura hiberneaz, prnd mpietrit n timp i ger. n mitologie: l ntlnim pe zeul Pan, fiul lui Hermes (Mercur), zeu al pstorilor, jumtate om, jumtate capr, lene, dar excelent muzician. De asemenea ntlnim pe Algipan, fiu al lui Zeus i al unei nimfe numite Aix (gr. capra). Acesta l ajut pe Hermes s regseasc tendoanele lui Zeus pe care Tifon le furase i le ascunsese. Pentru a scpa de Tifon, Algipan se transform ntr-o fiin jumtate capr, jumtate pete; sub aceast form, Zeus l transform n constelaia Capricornului. Mai poate fi amintit is toria caprei Almateea, cea care 1-a hrnit pe Zeus. Unul din coarnele sale se rupse i nimfele l umplur cu fructe pentru Zeus (nc copil); de unde expresia cornul abundenei. Capra Almateea deveni steaua Capei la (Cpria) sau constelaia Capricornului (Cornul Caprei)

n tema natal: Capricornul reprezint simbolul muntelui pe care Capra se car i arat c omul trebuie n mod constant s caute s se nale (s evolueze) n existen. n tema natal, Capricornul arat locul de detaare, de sintez, de solitudine, de elevare i de ambiie. Cuvinte-cheie: rbdare, detaare, nelepciune, elevare, concentrare, rezisten, obiectivitate, perseveren, pruden, organizare, solitudine, administraie, ambiie, opinie, meditaie, experien, avariie, frugalitate, realizare, reflexie, munte, oprire, ntrziere, seriozitate, arivism, rceal, suspiciune, bnuial. Culoare: negru; Anatomie: schelet; Element: pmnt; Metal: plumb. Capricornul: este semnul muntelui, al vrfului de atins sau al ambiiei, al ascensiunii sociale, lente dar sigure. Reprezint avariia, frugalitatea, btrneea, singurtatea, despuierea, realizarea, economia, rbdarea, perseverena. Indic posturile elevate, ncrederea, responsabilitile dar i datoria, metoda, organizarea; integritatea, sngele rece, prudena, pesimismul, rceala ranchiuna, rezerva, egoismul, interiorizarea, ntrzierile, experiena, rigoarea, detaarea, reculegerea nelepciunea i frustrarea. n general, el are sim practic i este un bun sftuitor. Semn al admiraiilor i al cunotinelor.

Varsatorul
Longitudine Perioada Semn 300-330 21 ianuarie - 19 februarie masculin, de aer, fix si violent Fraza favorita: i-am zis eu? Este o fiinta a viitorului care traieste in prezent ca si cum acesta ar fi trecutul. De-asta ne saluta ca si cum am fi prototipuri preistorice: - Buna, Jurasicule. Cum iti duci existenta primitiva? Le place sa surprinda cu jocuri de cuvinte si glume: - Aseara, cand nu erai langa mine, imi lipseai. Acum imi prisosesti. Nu te ingrijora, sunt doar incercarile lor de a parea originali. Au cate o idee pe secunda; singurul inconvenient este ca atunci cand urmeaza sa o puna in aplicare, le vine alta, si alta, si alta. Dar, pana la urma, un Varsator se misca mai putin decat un arbitru de tenis. Ca acest nativ al zodiei care spunea: - Mi s-au intamplat atatea lucruri de dimineata... ca nu numai ca nu am avut timp sa ma ocup de ele, dar mai sunt si epuizat... Sintagma-"ITI SPUN DREPT..." Cum e zodia asta? Originalul" zodiacului, Varsatorul, e plin de contradictii si paradoxuri. Ce "PASARELE" are? E un revolutionar cu ciudate tendinte tiranice, un liberal capabil de uimitoare idei fixe, un nonsalant cu surprinzatoare accese paranoice, un singuratic cu nevoi sociale foarte marcate. Este vizionar si utopic, altruist si egoist deopotriva. Cu toate ca nu ezita sa spuna exact ce gandeste,

fara sa-i pese de consecinte, se intampla deseori sa faca tocmai pe dos fata de ceea ce le predica altora. Inzestrat cu multa vitalitate si cu o personalitate distincta, indiferent ca e tipul savantului distrat sau al razvratitului agitat, te surprinde cu cele mai neasteptate manifestari. Cand face urat? Independent si incapatanat, se enerveaza instantaneu cand e contrazis sau nu e lasat sa faca ce vrea. Din fericire, ii trece repede. Iar oamenii il iubesc, fiindca e prietenos, saritor, optimist si ii contamineaza cu entuziasmul lui uneori atat de copilaros. Generalitati: Indica prietenii, protectiile utile, sprijinul, favorurile, serviciile facute si primite, spiritualitatea, spontaneitatea, adaptabilitatea, usurinta, spiritul de dreptate si asociatie, prietenia si instabilitatea. Este semnul cel mai uman al Zodiacului, reprezentat printr-un batran care varsa dintr-un vas apa peste intreg pamantul. Spre deosebire de celelalte semne de aer, Gemenii si Balanta, sovaitoare si schimbatoare, Varsatorul de apa are mai multa uniformitate si continuitate, fiind un semn fix si afirmativ. Vom avea in primul rand o stare spirituala de intelegere adanca a mizeriei omenesti, unita cu un simt altruist foarte dezvoltat. Omul va fi in stare sa-si iubeasca dusmanii, sa rasplateasca raul cu binele si sa lucreze intr-un scop constructiv, de avangarda. Caracterul nativului va fi prietenos, linistit, rabdator, hotarat, fidel, bine dispus, sincer, artist si rafinat. Mare atractie catre prietenie, in jurul careia i se va misca toata existenta. De altfel, prietenii ii vor da un ajutor hotarator in viata. Are idei avansate si intuieste noile formule sociale. De aceea, semnul va da de cele mai multe ori pe pionierii vremurilor noi si pe cei care vor propovadui ideile de avangarda. Este in corespondenta cu casa XI a Cerului. Ideea precumpanitoare a semnului va fi "a intelege". Tipul armonic va da pe marele reformator si pe omul zilei de maine. Tipul dezarmonic, pe demagog. Toti nativii au dispozitii marcante pentru stiinte oculte si in special pentru astrologie. Daca Saturn predomina, fizicul este apropiat de cel al saturnianului, dar cu un psihism mai detasat de lume si de pasiunile sale. Daca Uranus este cel ce domina, subiectul, plin de vioiciune si miscare, este cu siguranta un nonconformist sau un inovator. El cauta neobisnuitul, aventura. Este intotdeauna in avangarda, in afara drumurilor batatorite. La ambele tipuri, notam valori de altruism si o greutate in a-si asuma sarcinile zilnice. In caz de disonanta, dinamismul acesta poate evolua spre o detasare excesiva fata de bunurile materiale si spre o inadaptare la normele sociale, spre un comportament excentric sau revoltat. Din punct de vedere sentimental, cei nascuti in Varsator schimba des obiectivul, iar in afectiunile lor nutresc un sentiment idealist si dezinteresat. Din punct de vedere medical: Varsatorul de apa guverneaza fluierele picioarelor si pulpele, de la genunchi la glezna inclusiv, si are si o actiune reflexa asupra zodiei opuse, Leul. Se inregistreaza predispozitii pentru varice, cloroza, intoxicari ale sangelui, afectiuni nervoase, rani la tibie si peroneu, fracturile calcaiului, flebite, anemie, leucemie, epilepsie, paralizie convulsiva, tetanos, catalepsie, boli ale ochilor prin afectiunea nervului optic si scrantituri, tulburari de ritm cardiac. Predispozitii pentru electrocutare, sau moarte prin fulger. Verbul caracteristic: a cunoate. Ideograma: Sugernd valurile pe care le formeaz apa vrsat din ulciorul omului, ideograma semnului simbolizeaz undele electrice i magnetice (aerul, nu apa). Cele dou linii, ale metafizicului i fizicului nu se ating niciodat, indicnd totala detaare a semnului; de asemenea, simbolizeaz cele patru ci de comunicaie: piciorul, animalul, locomoia mecanic i telepatia sau unda creierului (neterminat, fiind imperfect). In mod simbolic, apa vrsat de ctre

Vrstor este cea a cunoaterii, care trebuie s se rspndeasc pe Pmnt ntr-un viitor cnd fiul omului va fi prezent (adic n cursul erei Vrstorului); conform textelor biblice. Anotimp: Este timpul cnd iarna atinge maximul ei de for, cnd energia sa se concentreaz. Smna se pregtete pentru germinare n mitologie: Ganimede, un troian de o mare frumusee, a fost nlturat de ctre Zeus prin intermediul unui vultur (se vede aici intervenia simbolic a semnului Scorpionului). Zeus i-a fixat pe cer, sub forma constelaiei Vrstorului. In tema natal: semnul Vrstorului arat n ce domeniu individul va cuta libertatea. Vrstorul este, de asemenea, simbolul prieteniei, al fraternitii i altruismului. El desemneaz, n mod egal, tot ceea ce este modern i de avangard. Cuvinte-cheie: revoluie, altruism, prietenie, fraternitate, cunoatere, cunotin, observare, oportunism, contradicie, serviabilitate, rezisten, libertate, viitor, modern, mod, independen, originalitate, cosmos, univers, invenie, ritm, viteza, toleran, simpatie, utopie, egoism, intuiie, ingeniozitate, cinema, televiziune, extravagan, electricitate, spaiu Culoare: cerului; Anatomie: gambe; Element: aer; Metal: uraniu. Vrstorul: reprezint viitorul. Este avangardist, modern, umanist, individualist, altruist independent, simpatic i revoltat. Are idei i umor. Simbolizeaz tiina viitorul, prospecia spaiul, comunicaiile modeme (TV, cinema video, satelit, calculator). Este semnul prieteniei, inveniei, al originalitii, al utopiei, al exploziei. Posed un deosebit spirit de contradicie. Reprezint asociaiile i toate organizaiile internaionale. Este un semn intuitiv ce simbolizeaz astrologia i parapsihologia. Reprezint mijloacele modeme de transport (tren, avion, rachete) Semn al fraternitii, al libertii, al politicii, al excentricitii i al cutrii unei cunoateri.

Pesti
Longitudine Perioada Semn 330-360 20 februarie - 20 martie feminin, de apa, mutabil, dublu Fraza favorita: nu stii ce-am patit? Este semnul cel mai sensibil al zodiacului. Sunt atat de schimbatori incat par ca ar avea centrul rasului si al plansului intersanjabile. Pestii plang pentru ca le-a murit matusa si, in urmatoarea secunda, se prapadesc de ras pentru ca aceasta, biata de ea, este atat de grasa incat nu incape in sicriu. Pestii, mai mult decat a trai, stiu a exista. Daca cineva se apropie de un nativ al acestei zodii in timp ce acesta priveste apusul si-l intreaba: - Ce faci? Pestii raspund, fara sa inceteze sa priveasca cerul: - Nimic. Celalalt intreaba: - Si nu te plictisesti? Pestii vor raspunde: - Daca nu sunt intrerupt, nu.

Sintagma-"DEPINDE..." Cum e zodia asta? Enigmatici, evazivi, irationali si impredictibili, Pestii sunt cei mai derutanti produsi ai zodiacului. Ce "PASARELE" are? "Functioneaza" numai pe baza de emotii, perceptii, impresii si intuitii. Majoritatea sunt atinsi de "sidromul relativitatii" (Einstein a fost Peste!). Ei stiu ca realitatea nu e niciodata una singura, ci ca are foarte multe fatete. Sunt maestri in "arta aburirii". Pentru unii alunecosi, pentru altii fascinanti, Pestii sunt plini de toane si de mici manii inofensive. Au fixurile lor legate de lumea misticului, fantasticului, superstitiei si magiei. Cu toate astea, sunt persoane maleabile, compasive si ingaduitoare, care mai degraba incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, decat sa-i judece. Chiar daca sufera, sunt gata sa ierte si au o imensa capacitate de iubire si devotament. Cand face urat? Avand o viziune global-intuitiva a lucrurilor, se enerveaza sau se inchid in sine cand li se cer explicatii si argumente logice. Generalitati: Este un semn feminin, de apa, care reflecta ceea ce este in jur. Spre deosebire de celelalte semne de apa, Racul si Scorpionul, acest semn desi va fi afectat de insultele primite mai mult decat celelalte doua, totusi nu va reactiona la fel, fiindca poseda un sentiment de mila si iertare, de o natura aparte. Firea nativului va fi dubla ca si simbolul sau, care reprezinta doi pesti legati de o panglica, fiecare avand o alta directie de miscare. Semnul acesta da o puternica tendinta de detasare fata de lucrurile pamantesti, astfel ca adeseori se va intampla ca nativul sa simta nevoia acestei desprinderi prin narcoza, stupefiante sau bautura. Planeta Neptun exalta firea celor nascuti si ii predispune la vis si mediumnitate. Ideea precumpanitoare va fi "mila". Semnul este foarte influentabil. Tipul armonic poate crea pe omul inarmat cu sentimente umanitare care va lucra spre binele social, fie pe terenul bisericesc, fie pe cel filantropic. Tipul dezarmonic va insemna pe cel ratat, in toata puterea cuvantului. Predispozitia la mediumnitate a nativilor din Pesti este puternica, insa ea nu trebuie sa fie pusa la incercare prin practici spiritiste, caci acestea pot sa afecteze in mod serios sistemul nervos. Aceasta lipsa de concentrare se regaseste adesea la nivelul mentalului, individul putand sa se piarda intr-o reverie incetosata si astfel sa se indeparteze sau sa fuga de realitate, indeosebi de problemele si obligatiile materiale, considerate prea pamantesti. Impresionabil, subiectul este foarte sensibil la ambianta si se orienteaza in viata mai degraba in functie de simtirile sale decat de gandire. Disonantele intaresc tendintele la visare si la dizolvare in ceturile psihice, precum si spre incapacitatea de a judeca limpede si precis. Din punct de vedere sentimental atat barbatii cat si femeile sunt visatori, delicati si dezinteresati in dragoste. Femeile sunt devotate dar foarte susceptibile si se considera adeseori neintelese de sexul tare. Din punct de vedere medical: Pestii guverneaza talpile picioarelor si sangele in general, inclusiv sistemul limfatic. Aceasta zodie are si o actiune reflexa asupra regiunii abdominale guvernata de zodia opusa a Fecioarei. Se inregistreaza predispozitii pentru hidropizie, scrofuloza, sifilis, tuberculoza, maladii ale sistemului limfatic, reumatism, diareee, deformatii ale degetelor picioarelor, alcoolism, patima stupefiantelor si psihopatii. Verbul caracteristic: a crede.

Ideograma: Sugernd doi peti trgnd n direcii opuse, semnul sugereaz sfritul unui ciclu i nceputul altuia, cele dou cicluri fiind unite. Ideograma semnului, alctuit din dou semiluni opuse, simbolizeaz fuziunea total a tuturor tendinelor n toate planurile (exterior i interior). Anotimp: Petii indic sfritul iernii, cnd influxurile sale se disperseaz. Este dezgheul smna fiind gata s neasc din pmnt. In mitologie, Ocheanos i fiicele sale Oceanidele (nimfele mrii) sunt n corelaie cu simbolul Petilor. Ocheanos era un Titan din care Homer a fcut tatl tuturor zeilor. n mitologie: Afrodita i fiul su Eros, au fost urmrii de ctre monstrul Tifon, ei aruncnduse n mare pentru a scpa. Poseidon (Neptun) i oferi Afroditei i lui Eros doi delfini pentru a-i conduce spre un Ioc sigur Pentru a-i recompensa pe cei doi delfini, Zeus i imortalizeaz n constelaia Petilor. n tema natal: Petii arat un domeniu fragil, sensibil, vistor, confuz unde ezitarea i aspectul neclar aduc dificulti n rezolvarea problemelor. Reprezint un loc de mister, de secret, de farmec. Cuvinte-cheie: compasiune, mister, sugestibilitate, receptivitate, intuiie, sacrificiu, senzaie, indecizie, reverie, iluzie, devotament, interiorizare, impresionabilitate. inspiraie, misticism, suferin, credin, disoluie, trdare, fug, nepsare, superstiie, imagine, dedublare, clarviziune, evanghelizare, imaginaie, sensibilitate Culoare: bleumarin, Anatomie: picioare; Element: ap; Metal: mangan Petii: este semnul infinitului, a ceea ce este nelimitat, al credinei i al misticii. El aduce caliti artistice (muzic, dans, pictur). Simbolizeaz inspiraia creatoare, imaginaia, imaginea, intuiia i clarviziunea. El aduce sacrificiul, misterul, secretul, dramatizarea, visarea, povestea, ezitarea, resemnarea, nonalanii. Poate s se arate uneori slab, lene, superstiios Reprezint domeniul imaginii, al iluziei, al trdrii dar i al blndeii i al devotamentului. Fuge, el noat n dou ape; este tcut, discret, uneori disimulam. Semn filantropic, senzitiv, romantic, receptiv, empatic. Sentimental, impresionabil, sensibil i influenabil. Semn al fotografiei, al somnului, al relaxrii, al sofrologiei, al drogurilor. Naiv dar protejat.

Cheile zodiacului
Anterior, am vzut simbolismul zodiacului. Acum, vom ncerca s mergem mai departe n cunoaterea zodiacului ce reprezint claviatura de baz a astrologiei. Misterul omului terestru este misterul omului celest. i la fel cum noi vedem pe firmamentul care acoper totul, diferite semne formate din stele i planete, care conin lucruri secrete i mistere profunde studiate de ctre savanii i experii n aceste semne, la fel exist n pielea noastr, n acopermntul fiului omului, aidoma cerului care acoper totul, semne, figuri care reprezint stelele i planetele din piele; ele indic lucruri secrete i mistere profunde. n acest pasaj din Zohar. aceast oper monu mental, stlp al Kabbalei. Desluim legtura ntre Cer i Pmnt, ntre omul terestru (dvs., noi) i omul celest sau omul zodiac. Precum n Cer aa i pe Pmnt (Biblia). n mitologie, numim om celest, un om al crui corp formeaz un cerc, atingndu-i cu capul picioarele. Fiecrei pri a corpului i corespunde o parte (un semn) a Zodiacului,astfel:

Berbec: cap, creier, maxilar superior; Taur: maxil ar inferior, gt, laringe, limb, gur, amigdale, vertebre cervicale, voce; Gemeni: plmni, cavitate toracic, diafragm, brae, mini, sistem osos, trahee;

Cancer: piept, sni, stomac, esofag, suc gastric; Leu: spate, inim, vertebre dorsale, aorta; Fecioar: abdomen, intestine, pancreas, vezic biliar, splin; Balan: rinichi, olduri, vertebre lombare, glande suprarenale; Scorpion: organe sexuale, prostat, rect, anus, vezic, nas; Sgettor: fese, coapse, ficat, nerv sciatic, sacrum, coccis; Capricorn: genunchi, schelet, piele, dini, unghii, pr; Vrstor: gambe, tendonul lui Achile, glezne; Peti: picioare, sistem limfatic. Astfel, omul este, pe Pmnt, o imagine, o reprezentare a zodiacului. Acesta poate fi alturat mitului lui Ixion care, pentru faptul c a dorit-o pe Hera, soia lui Zeus, a fost condamnat de ctre acesta din urm s fie legat de o roat aprins i naripat, cu patru raze rotindu-se fr ncetare. Uneori, n loc de flcri, se spune c roata lui Ixion era nconjurat de erpi. Omul (Ixion), femeia (Hera), Dumnezeu (Zeus) i erpii, toate acestea amintesc n mod straniu de Biblie. n mitul grecesc al lui Ixion, omul este condamnat s fie nlnuit la Roata Vieii i antrenat n multiple experiene. Mitul reprezint multiplele experiene pe care le relev zodiacul i n care omul va trebui s reueasc pentru a-i urma evoluia sa spiritual. Zodiacul poate fi interpretat la toate nivelurile. El reprezint viaa i manifestarea sa. Lectura zodiacului este inepuizabil Putem gsi explicaii pentru orice domeniu prin nelegerea simbolismului zodiacal i a legii analogiei ce decurge din acesta. Exist un zodiac arhetipal? Acest model primitiv al zodiacului, pentru civilizaia noastr, se orienteaz n aa fel, nct s se afle la baza sa, respectiv la stnga i la dreapta sa, semnele. Racului i Leului care sunt semnele Lunii i Soarelui. Acestea mpart zodiacul n dou; la stnga partea pasiv, feminin, Yin i la dreapta, partea activ, masculin, Yang. Intr-un sistem de referin rectangular, ataat zodiacului, gsim, pe cele patru direcii, semnele fixe: Taur, Leu, Scorpion i Vrstor (crucea fix a zodiacului).

Clasificarea semnelor zodiacului


Foc: Berbec, Leu i Sgettor; Pmnt: Taur, Fecioar, Capricorn; Aer: Gemeni, Balan i Vrstor; Ap: Cancer,Scorpion i Peti

Semnele de foc: Berbec, Leu, Sgettor. Sunt semne energetice i energice, explozive, vulcanice. Sunt entuziaste, ncreztoare n viitor. Nativii acestor semne sunt aventurieri, efi sau inventatori. Au tendina d e a-i tri viaa ntr-o ardere continu i de a-i neglija sntatea sau securitatea. Sunt arztori i necrutori. Obstacolele i ntrzierile i nfurie. Lipsa lor de sim practic i face dependeni de semnele de pmnt n ceea ce privete necesitile vieii cotidiene.

Semnele de pmnt: Taur, Fecioara, Capricorn. Sunt semnele cele mai ataate de material. Dezvolt un nalt sim practic. Sunt prudeni i se poate conta total pe ei, n schimb le lipsete imaginaia. Ei tiu s aplice ordinele semnelor de foc, s pun n practic ideile semnelor de aer i s realizeze visele semnelor de ap. Semnele de aer: Gemeni, Balana, Vrstor. Sunt semne iile intelectului, ale gndirii i comunicaiei. Fr acestea, nici o aplicare a facultilor mentale nu cir fi posibil, nici discurs, nici memorie, nici chiar posibilitatea de a critica diferitele categorii. Ca i semnele de foc i de ap, semnele de aer au nevoia semnelor de Pmnt pentru a-i realiza proiectele. Semnele de ap: Rac, Scorpion, Peti. Sunt semne emoionale, capabile de dragoste, de compasiune sau de ur cu o egal intensitate. Sensibilitatea lor poate interveni pentru a modera ideile ndrznee ale semnelor de aer, simul practic exagerat al semnelor de pmnt i entuziasmul nemsurat al semnelor de foc. Graie capacitilor imaginative i onirice, semnele de ap alimenteaz omenirea, n poezie, n misticism, i n noi caliti pentru incontientul colectiv. Combinatiile intre elemente: Vom gsi rar fiine ale cror poziii planetare s corespund reprezentrii unui singur principiu sau element n general, planetele se repartizeaz astfel n zodiac, nct s combine cea mai mare parte a elementelor. Astfel, vom avea combinaiile de elemente: Foc Aer: rezultnd un amestec deosebit de schimbtor i exploziv. Mare cheltuial de energie i epuizare. Entuziasmri brute. Foc Pmnt: imens putere, energie i stabilitate, voin i rezisten. Dar dac principiul pmntului comprim prea mult pe cel al focului, sunt de ateptat explozii distructive. Foc Ap: intuiia susine imaginaia. Dar spiritul risc s se piard n ceaa opac a delirului. Necesitatea unei bune canalizri de ctre cteva aspecte Pmnt (sau de ctre un Saturn puternic), inspiraia creatoare care poate atunci efectua veritabile performante. De asemenea, pericol din cauza emoiilor puternice care pot veni s submineze sursa de vitalitate. Aer - Pmnt: aceste elemente nu se conjug dect foarte dificil. Combinaie delicat, care, n cele mai bune situaii, poate duce la o solid realizare a idealurilor individului. Aer - Ap: atmosfer de cea. Individul are capul n nori. Poezie i onirism. Pmnt - Ap: rezultatul este noroiul. Scopurile nu sunt nici elevate, nici uor de atins, dar de anvergur modest, ele pot fi numeroase.

Semnele fixe sunt: taur, scorpion, varsator, leu => faza de asezare, de stabilizare, de delurare de consecventa spre implinire, concretizare (incapatanat, consecvent, de nadejde) in mijlocul fiecarui anotimp, sunt conservatoare, persoane care pastreaza lucrurile asa cum sunt. Semnele cardinale sunt: capricorn, rac, berbec, balanta => faza de initiere, de inceput, de declansare a energiilor (indepcendent, nerabdator, intreprinzator) Semnele mobile sunt: gemeni, sagetatori, pesti, fecioara => faza de oscilatie, de schimbare, de transformare a energiilor, pregatind trecerea la un proces nou (adaptabili, flexibili, lipsa perserverenta din cauza adaptabilitatii, naivi, apar la schimbarea anotimpurilor si sunt asociate cu tranzitele)

1. Semnele masculine (pozitive) sunt: Berbec, Gemeni, Leu, Balan, Sgettor i Vrstor. 2. Semnele feminine (negative) sunt: Taur, Rac, Fecioar, Scorpion, Capricorn i Peti.

Semnele umane sunt: Gemenii, care sunt reprezentai prin doi adolesceni.
Fecioara, care este reprezentat printr-o tnr fa. Balana, poate fi reprezentat i printr-o persoan aducnd justiia (arcana VIII dinTarotul de Marsilia) Sgettor, prima jumatate. Centaurul, jumtate om, jumtate cal. Vrstorul, cci el este un vrstor de ap.

Semnele animale sunt:


Berbecul, Taurul, Leul i Scorpionul sunt animale binecunoscute. A doua jumtate a semnului Sgettorului, partea jumtate cal. Capricornul, care este o capr sau o capr-pete. Si, evident Petii.

Semnele fecunde sunt: Taurul, Cancerul, Scorpionul i Petii. Semnele sterile sunt: Gemenii, Leul, Fecioara, Capricornul i Vrstorul. Intuiia: este responsabil de ideile noi i de potenialurile care se nasc pornind de la situaiile
existente. Corespunde semnelor de foc. Senzaia: d contiin corpului i a problemelor concrete, corespunde semnelor de pmnt. Gndirea: este reprezentat prin intelect i spirit critic, caracteristice semnelor de aer. Sentimentul: este specific lumii emoiilor, categorie privilegiat a semnelor de ap. Aceste funcii de baz ale contiinei i ale comportamentului, sunt mijloacele de baz de care dispune fiina uman pentru a percepe i a se adapta la realitate. Berbecul este preocupat de interesele personale; Balana dorete s mpart centrele sale de interes, Taurul caut securitatea material. Scorpionul lucreaz pentru a-i gsi securitatea emoional; Gemenii sunt n cutare de cunotine; Sgettorul aspir la nelepciune; Racul structureaz emoiile sale; Capricornul reface lumea; Leul nu crede dect n valorile individuale; Vrstorul lucreaz pentru colectivitate; Fecioara tie s-i sacrifice persoana proprie; Petii sunt gata s sufere un martiraj sentimental.

Planetele, simbolul lor astral


Soarele
Ideograma sa este o form perfect, fr sfrit i nceput, simboliznd infinitul. Punctul interior poate fi interpretat ca o lumin intern, dar i ca punctul originar din care manifestarea sa nscut. Punctul este protejat de cercul spiritual al eternitii. n mitologie: Soarele era asociat mitului lui Hercule (cele 12 munci). De asemenea, l regsim n persoana lui Apollon, fratele geamn al Dianei (Luna), numit i Phoebus (Strlucitorul) n calitate de zeu - soare. Printre altele, el era i zeul muzicii i al vindecrii. n tema natal: Soarele simbolizeaz spiritul individului, personalitatea sa de baz (latura care trebuie s se dezvolte n aceast existen fiind reprezentat prin ascendent), calitile masculine, voina, vitalitatea, dragostea i creaia Simbolul tatlui. Reprezint ziua i contientul. Cuvinte-cheie: via, dragoste, creaie, energie vital, brbatul, voin, pozitiv, plus, tatl, toc. cldur, spirit, ego, egoism, egocentrism, orgoliu, glorie, strlucitor, zeu, mndrie, lumin, exhibiionism, radiaie, strlucire. Culoare: galben; metal: aur; anatomie: inim; guvernatorul semnului: Leu; guvernatorul casei: V. Calitati Defecte Spiritul de sinteza si organizare, darul conducerii, vointa de a actiona, generozitatea, entuziasmul Orgoliul, mandria, furia, vanitatea, tirania, egoismul

Soarele arata energia de care dispunem si in ce directie o indreptam. Reprezinta imaginea complexa a personalitatii noastre, ceea ce oferim semenilor si noua insine (energia pe care o investim pentru a ne cunoaste adevarata noastra natura). Soarele arata ce vrem sa dezvoltam in interiorul si exteriorul nostru, directia spre care ne indreptam, resursele si potentialurile mostenite (calitatile, aptitudinile, dar si diferite defecte) si cum ne comportam in momentul in care ne impunem. Asa cum Soarele pe cer ofera lumina si caldura tuturor, tot astfel Soarele intern ofera lumina constiintei si caldura dragostei fiintei umane. In consecinta, Soarele simbolizeaza spiritul individului, personalitatea sa de baza, calitatile masculine, vitalitatea, vointa, dragostea, creatia, generozitatea, increderea in sine, dar si egoismul, mandria, teatralitatea, atitudinea de superioritate. Dorinta de a straluci, de a conduce, de a domni, este pe primul plan, ajutata de un magnetism, de o aura care-i indeamna pe cei ce inconjoara subiectul sa i se alature si sa-l serveasca. Acest tip, daca este armonic, este adesea dotat cu generozitate si o mare noblete sufleteasca Puternic si bine aspectat: ambitie, curaj, organizare, dorinta de putere Puternic si prost aspectat: sete de putere, laudarosenie, spirit dominator, grandomanie, pripire si violenta Slab si prost aspectat: lipsa de energie, frica, nehotarare, complexe de inferioritate; vitalitate scazuta. Semnul in care este plasat Soarele indica modul de expresie a individualitatii, a egoului nativului. Casa in care este plasat Soarele reprezinta domeniul vietii in care se exprima cel mai bine potentialul individual de putere si creatie. Adesea, acesta este domeniul in jurul caruia nativul isi va organiza viata.

Luna
Dou semiluni ale contiinei sau ale forei sufletului sunt legate la nivelul material i la nivelul spiritual. Ideograma este format numai din linii curbe, foarte emoional, fiind alctuit in semicercuri, ea triete ca o reflectare a Soarelui n infinit Simbolul este ntors ctre napoi, cutnd spre trecut. In mitologie: o regsim n mitul Selenei. zeia Lunii, care-i druie lui Zeus dou fiice: pe Hersa i Pandia. Pan a sedus-o, oferindu-i ulterior o frumoas blan alb. Mai adesea, o asociem mitului lunar pe Artemis (Diana), zei a vntorilor i arcailor, ea pare a se asocia n mod particular I .unii aliat n semnul Sgettorului. Luna poate fi asociat i semnului fecioarei, cci ea este o zei virgin care asigur subzistena hrana. n tema natal: Luna simbolizeaz sufletul individului i parte feminin a acestuia (n opoziie cu Soarele ce reprezint partea masculin). Luna reprezint naterea i incontientul. Este simbolul mamei. Ea simbolizeaz toate calitile feminine. Cuvinte-cheie: cmin, origine, trecut, negativ, minus, femeie, ap, umiditate, mama, pasivitate, romantism, mobilitate, schimbare, ciclu, zei, popularitate, mod, instabilitate, cotidian, obinuin, obicei, emoie, noapte, lichid, alergie, incontient, memorie. Culoare: alb; metal: argint; anatomie: stomac; guvernatorul semnului: Rac; guvernatorul casei:IV Calitati: Imaginatia, memoria, talentul lingvistic, aptitudinile literare, comerciale, diplomatice, turistice, putere de adaptare Defecte: Inconstanta, capriciile, lenea, tabieturile Pozitia Lunii arata ce fel de atitudini i-au fost impregnate unei fiinte in copilarie de catre familie si maniera in care experientele din primii ani ai vietii i-au "colorat" natura emotionala. De aceea, acest astru va demasca modul cel mai probabil in care nativul va reactiona la influentele exterioare si la actiunile celorlalti. Luna este importanta pentru a determina modul in care fiinta isi duce viata in cadrul familiei si peste tot unde cenzura constientului are valoare mica. Luna indica felul relatiei pe care o intretinem cu cei apropiati, aratand tipul de persoane pe care ni le dorim alaturi. Luna este corelata cu principiul matricei materne, receptive, plastice, materiale, de fecundatie, de gestatie, de reproducere si dezvoltare progresiva, simbolizand forta de vegetatie si fertilitate a naturii. In fiinta umana, Luna este puterea ce aduce aproape tot ceea ce este departe, atat de aproape incat devine natura proprie. Orice energie exterioara pe care Luna o receptioneaza devine traire si se transforma in senzatii si stari neintelese, misterioase ce apoi devin parte integranta din om, devin trecutul sau, care il sustin sau il limiteaza. Luna reprezinta ceea ce in termeni moderni se numeste subconstient. De asemenea, Luna arata atat locul cel mai receptiv al temei cat si zona cea mai sensibila a corpului nostru Luna dirijeaza ritmul si fixarea functiilor inconstiente sufletesti. Mai dirijeaza simtul formelor si al memoriei, precum si principiul maternitatii. Psihologia lunara este de interioritate, de pasivitate sau de reactivitate. Vorbind despre Luna, abordam polul instinctiv, primitiv al psihicului, acolo unde abunda inconstientul si visul. Lunarul are tendinta sa se inchida in sine, mai preocupat de imaginarul sau decat de lumea exterioara. Poate de asemeni sa traiasca si in trecut. O alta caracteristica a sa este marea lui instabilitate (caracter lunatic). Actioneaza mai ales prin reactii la stimulii exteriori si ii este greu sa anticipeze, sa prevada sau sa ia initiative. Puternic si bine aspectata: memorie, simtul formelor, mobilitate, spirit matern si dragostea de mama

Puternic si slab aspecatata: fixare inutila in materie, manie, ura de mama si un spirit exagerat de maternitate Slab si prost aspectata: memorie slaba, lipsa simtului formelor, depresie, o lipsa de retinere, indiferenta pentru mama si un spirit absent al maternitatii Luna in semnele zodiacului indica tipul de raspuns emotional al persoanei la situatiile vietii. Pozitia Lunii mai arata tipul de atitudine ce a fost transmis prin educatie in copilarie, in ce mod experientele din primii ani de viata au marcat aparenta emotionala. Plasarea Lunii in semne este importanta pentru a stabili cum isi organizeaza subiectul viata acasa si tipul de relatie pe care il are cu mama sa si cu femeile in general. Luna in case indica in ce domeniu viata cotidiana solicita nativul. Pozitia in case a Lunii este legata de influentarea vietii de catre obiceiurile inconstiente, de catre reactii emotionale la stimuli exteriori adanc incrustate in structura psihica

Mercur
Cercul spiritului rsare deasupra crucii materiei, terminndu-se cu semiluna contiinei. Linia destinului sau btlia intelectual cere a fi manifestat ntr-o afirmare spiritual. Afirmarea sa ine de semnul n care Mercur se afl: n emoionalul Cancer. Mercur poate intra pe calea spiritualitii prin Bhakti Yoga, calea iubirii, n timp ce Mercur n gemeni poate intra n spiritualitate prin Jnana Yoga, calea intelectului. n mitologie: el este reprezentat de ctre Hermes, fiul Iui Zeus i al Maiei, fiind mesagerul zeilor, zeu al cltorilor, al comercianilor i al hoilor Nscut n zorii zilei, la amiaz el era suficient de mare pentru a prsi grota sa natal. Apollon (Soarele) l fcu protectorul pstorilor i l nv arta de a prezice viitorul cu ajutorul pietricelelor (fr ndoial, geomania), dndu-i un baston (lat. caduceu) ca semn al puterilor sale. n tema natal: reprezint facultile intelectuale, expresia personal a individului i contactele sale. Locul lui Mercur n tem indic ceea ce v intereseaz cel mai mult i n cemanier comunicai. Cuvinte-cheie: comunicaie, contact, ntlnire, deplasare, intelect, mental, liter, mesager, cunotin, dexteritate, cuvnt, percepie, opinie, superficial, multiplicare, scriere, transport frate, comer, carte, vecin, secretariat. Culoare: policromie; metal: mercur; anatomie: sistem nervos; guvernatorul semnului: Gemeni i Fecioara; guvernatorul casei: III i VI. Calitati: Inteligenta, elocventa, diplomatia, talentul oratoric, abilitatea, ingeniozitatea, spiritul stiintific, cercetator Defecte: Instabilitatea, agitatia, siretenia, minciuna si hotia, superficialitatea si teoretizarea in abstract In fiinta umana Mercur reprezinta intelectul, mentalul, gandirea, comunicarea. Mercur este cel care concretizeaza o idee, prinde, cauta, e curios, inseala, fura, dar si cel care este in stare sa perceapa o realitate rationala externa sau interna. Mercur reprezinta in primul rand procesul tainic al gandirii, al schimbarilor inefabile, al fuziunii, al miscarii si al adaptarii, puterea de dirijare transformatoare a energiei declansate prin fuziunea celor doua polaritati: masculin (solar) si feminin (lunar), fara de care nu poate exista nici o forma de manifestare. Aceasta imbinare rapida si armonioasa constituie conditia initiala a dezvoltarii inteligentei. Este liantul de legatura dintre perceptia si constientizarea obiectiva a Soarelui si simtirea, aprofundarea si creativitatea subiectiva a Lunii. Astfel, Mercur este asociat cu capacitatile mentale, cu abilitatea de a

intermedia, de a face corelatii, asocieri sau de a comunica. Omul gandeste si comunica in functie de ce simte (prin energia Lunii) si de ce vrea (prin energia Soarelui). Guverneaza in fiinta calitatile de expresie si perceptie, arta de a intelege repede, puterea de a influenta, de a manipula, de a convinge. In astrograma natala indica modul prin care nativul comunica cu ceilalti, cum receptioneaza informatiile. Arata modul prin care suntem capabili de a ne face intelesi si de a intelege cel mai usor ceva. Datorita faptului ca este o planeta neutra, Mercur realizeaza legatura dintre interior si exterior, dintre trairile interioare si actiunile exterioare. Semnul zodiacal in care se afla Mercur dezvaluie natura psihologica a nativului, hotararea, aptitudinile acestuia de a lua decizii si de a transmite celorlalti propriile idei. Plasat nefavorabil in tema natala va conduce fiinta la actiuni necontrolate si la un mod de viata in care predomina indrazneala insolenta si instabilitatea psihica. Indiferent de drumul ales in viata, existenta omului este caracterizata prin mobilitate, varietate, nevoia de a lua decizii, iar Mercur faciliteaza legatura dintre om ca individualitate si om ca fiinta sociala, care traieste in relatii de interdependenta cu ceilalti oameni. Dirijeaza inteligenta, puterea de exprimare si ordinea intelectuala. Mercur este legat de mental; totul se face in detrimentul sentimentului. Dar rapiditatea acestei energii, daca ea nu este temperata sau canalizata, nu va permite o gandire in profunzime si aduce dupa sine o tendinta la superficialitate. Puternic si bine aspectat: echilibru intelectual, sesizare rapida si exprimare usoara Puternic si prost aspectat: risipa intelectuala, sofisticare, palavrageala si mania scrisului Slab si prost aspectat: intelect slab, sesizare lenta, lipsa de logica, exprimare dificila si scris greoi

Venus
Cercul spiritual al infinitului deasupra crucii materiei, ncercnd s ajung la infinit. Dar Venus are i o alt fa: ideograma reprezentnd, de asemenea oglinda zeiei Venus, n care se reflect atitudinile i valorile noastre. Iui poate fi oglinda vanitii i a plcerii, sau a iubirii i afeciunii, depinznd de poziia particular a lui Venus n tem. n mitologie: Afrodita, zeia iubirii, este cea care atribuie frumuseea i atracia sexual indivizilor Cronos (Saturn) retez organele sexuale ale tatlui su Ouranos (Uranus), acesta cznd n mare; spuma se strnse n jurul acestora i o femeie de o mare frumusee fu zmislit; era Afrodita/Venus (gr. aphros= spuma). Fa i va nela soul, pe Hefaistos, cu Ares (Mane). n tema natal: Venus arat ceea ce ne place mai mult i tipul de persoan ce ne atrage. Cuvinte-cheie: atracie, sentiment, frumusee, afeciune, senzualitate, sim estetic, art, farmec, metres, gust, sentimentalitate, carne, dulcea, zahr, armonie, emoie, tandree, dragoste, plcere, lux, uniune, sociabilitate. Culoare: verde; metal: cupru; anatomie: gt; guvernatorul semnului: Taur i Balana, guvernatorul casei: II i VII. Calitati: Amabilitatea, sociabilitatea, blandetea, talentul artistic, rafinamentul, bunul gust, armonia, cultura, atractia fizica Defecte: Gelozia, usurinta, nepasarea, moralitatea indoielnica In astrograma natala,Venus ofera informatii despre placerile senzoriale, despre relatiile spre care aspiram si modul in care ne manifestam afectivitatea. Semnul in care se afla Venus ne arata modul in care nativul traieste sentimentele, mai ales in dragoste, in casatorie, atitudinea fata de bani, valori sociale, estetice. In astrologia veche, Venus era considerata micul benefic si era un

simbol al vietii sentimentale, al dragostei, al artei. Venus in aspect negativ, exprima de asemenea pasiunile neinfranate, vanitatea, depravarea si dezordinea. Deci, intr-o tema natala arata ceea ce ne place mai mult si ce fel de persoana ne atrage, ne fascineaza. In fiinta umana simbolizeaza potentialul afectiv, modul in care reusim sa ne exteriorizam sentimentele si sa ne satisfacem placerile. Venus reprezenta sentimentele, senzualitatea rafinata, iubirea, simpatia, armonia formelor si blandetea. Mercur poate sa observe, sa cuantifice, sa insoteasca de cuvinte orice stare, dar realitatea lor nu poate fi in intregime prinsa si imobilizata, decat atunci cand trecem dincolo de cuvinte, dincolo de ratiune. Perceptia mentala mercuriana aduce informatii despre forma, pe cand emotiile venusiene aduc informatii despre continutul acestei forme. In consecinta, Venus ne reveleaza un mod de a cunoaste si de a comunica cu realitatea pe baza criteriilor estetice, a sentimentelor si trairilor sufletesti. Venus aduce oamenilor stiinta cerului si spiritul de justitie prin cunoasterea inimii si a dragostei. Venus reprezinta erotismul, calitatile artistice, culoarea si tonul. Pe planul inferior da sexualitatea, iar pe cel superior simtul estetic, productia artistica, muzicala si teatrala. Puteric si bine aspectat: sexualitate armonioasa, sensibilitate, simt estetic si dragoste de viata Puternic si prost aspectat: hipersexualitate, sentimentalism, viciu, frivolitate si perversiune Slab si prost aspectat: frigiditate, o absenta de sentiment si de orientare estetica, precum si lipsa dragostei de viata

Marte
Cercul spiritualitii se afl la nivelul de jos al ideogramei, iar linia dreapt se ambiioneaz n sus, sfrindu-se ntr-un semn al dorinei. Linia dreapt ascendent simbolizeaz energia sexual concentrat a penisului. Altfel spus, Marte pornete din spirit i ncearc s ias i s se nale, dar adesea este oprit de instinctele animalice ale dorinei i penetrrii. n mitologie: Ares (Marte), era zeul rzboiului, singurul fiu legitim al lui Zeus i al Herei. Era unul din cei doisprezece mari zei ai Olimpului, fanfaron i violent. n tema natal: Marte arat ceea ce ne dorim cel mai mult, i indic n ce domeniu cheltuim cea mai mare energie. Cuvinte-cheie: aciune, energie, dorin, for, spirit, muchi, cap, agresivitate, iniiativ, impuls, impulsivitate, lupt, instinct, arm, operaie, accident, spad Culoare: rou; metal: fier; anatomie: sistem muscular; guvernatorul semnului: Berbec i Scorpion, guvernatorul casei: I i VIII Calitati: Franchetea, curajul, dinamismul, spiritul intreprinzator, simt strategic, practic, capacitatea de a instrui oamenii Defecte: Imprudenta, impulsivitatea, furia, brutalitatea, gelozia, razbunarea In astrograma arata calitatea si cantitatea energiei manifestatoare, ceea ce ne dorim cel mai mult, in ce domeniu cheltuim aceasta energie si cum o directionam. Arata cum este abordata confruntarea cu lumea, cu exteriorul, confruntare ce provine din tensiuni, pasiuni, repulsii si manifestari concrete. Simbolizeaza modul si actiunile prin care nativul cauta sa se impuna si sa manifeste caracteristicile solare si lunare. Exprima initiativele dar si maniile si brutalitatea, actiunile voluntare, energice in care loialitatea joaca un rol important (nu intamplator a fost considerat zeul razboiului in mitologia greaca). Marte ne pune fata in fata cu ceea ce este rau in noi si ne apare de cele mai multe ori sub forma celor mai grele teste fizice din viata. Semnul zodiacal al lui Marte arata unde exista cele mai mari sanse de a ne descoperi partile negative, dar

este si locul ce ne da energia cea mai mare pentru a putea sa luptam cu limitarile noastre. Intr-un fel Marte ne forteaza sa ne rezolvam greselile, punandu-ne de multe ori in fata faptei implinite. In aceste situatii, omul intr-un mod instinctiv descopera adevaratele lui valori si le canalizeaza spre a castiga lupta impotriva propriilor neajunsuri. Deci, Marte arata atat calitatile noastre fizice, cat si modalitatile de a le valorifica, maniera in care actionam si luptam pentru a ajunge la perfectionare. Spiritul competitional este in rezonanta cu sfera de forta a acestei planete, deci Marte simbolizeaza si riscurile si dorinta de a demonstra celorlalti ca suntem in stare a ne depasi. Partea fizica a vietii nativului si partea activa a personalitatii, este un index al energiei fiintei, al capacitatii de a finaliza proiectele. Tot Marte este responsabil de energia sexuala, directie in care coopereaza cu Venus, Marte fiind activ, iar Venus fiind pasiva. Uneori apare o lipsa de rafinament in semnul in care Marte este pozitionat. In fiinta umana Marte reprezinta trezirea, capacitatea de a manifesta sau distruge prin activitate concreta, directa, care necesita punerea in valoare a energiei, disponibila dar latenta. Fara acest aspect detonator omul nu ar putea realiza nici o actiune, ramanand doar la faza de vointa si ambitie interioara fara a reusi sa-si materializeze scopurile. Marte este puterea alchimica ce transforma materia in energie, este focul si explozia interioara. Marte este responsabil si de procesul de trasmutare energetica, insa sublimarea energetica, adica puterea de ridica la un nivel superior energia transmutata, face parte din sfera de forta a planetei Pluton. Motivatia actiunilor martiene tine insa de Soare, Luna, Mercur si Venus. Fara colaborarea cu aceste planete, actiunile noastre devin seci, fara un scop clar le vom abandona repede, deoarece din cauza incapatanarii nu va exista nici constanta, nici perseverenta. Este o minune pentru multi oameni cum devine posibila trecerea de la idee, de la vointa sau de la instinct la actiune. Aceasta minune este implinita de puterea curajului si initiativei martiene. Il regasim in planul social prin activitatile sportive, meseria de politist, de ofiter dar si in aspecte rafinate precum chirurgia si misionarismul. Precum Ares in mitologie, care a fost instruit prin exercitiu, tot asa Marte in fiinta umana poate fi instruit astfel incat omul sa dobandeasca dibacie in actiune si pricepere in transmutare si sublimare. Nu intamplator se spune ca pe maestru il face exercitiul si ca repetitia (constanta si perseverenta) este mama invataturii. Marte determina energia, forta spontana si aptitudinea de a se descurca. Senzatia de miscare trebuie realizata, chiar daca aceasta se face pe calea mainilor (spre exemplu sculptura). Actiunea primeaza asupra gandirii. Este flacara care impinge spre actiune, spre indrazneala, spre pasiune, este cea care aprinde subiectul si-l propulseaza spre aventura sau spre lupta, cea care favorizeaza initiativa si angajamentul. In mod negativ, aceasta energie se exprima printr-o indrazneala frizand inconstienta, prin agresivitate si furie. Puternic si bine aspectat: energie, curaj, tarie, decizie si spirit combativ Puternic si prost aspectat: cheltuire de forta, bravada, brutalitate, pripire si agresivitate Slab si prost aspectat: pierdere de forta, frica, lipsa de combativitate, lipsa de hotarare si moliciune

Jupiter
Semiluna contiinei este deasupra crucii materiei; ideograma pornete n planul material i lupt pentru a dobndi o nou contiin, dar semiluna este orientat nspre napoi i nuntru i, depinznd de coninutul su, ea poate deveni fie luminoas i strlucitoare, fie orientat spre sine i autoindulgen.

n mitologie: Zeus (Jupiter), era stpnul Olimpului; la origine, numele su nsemna probabil lumina cerului. Se numea tatl zeilor i al oamenilor; dar era considerat mai ales cap (ef) de familie i protector al oraului (deoarece Jupiter este n exaltare n Cancer) n tema natal: Jupiter simbolizeaz posibilitile de expansiune ale individului att Ia nivel inferior (timp liber, distracii), ct i la nivel superior (evoluia sa). Cuvinte-cheie: expansiune, extrovertire, entuziasm, optimism, bucurie, jovialitate, protecie, ghid, guru, religie, medicin, spiritualitate, cretere, distracii, moralitate, ans, evoluie, aspiraie, cltorie, strintate, filosofic, esoterism, educaie, vntoare, vocaie, lege, justiie. Culoare: bleu; metal: staniu; anatomie: ficat; guvernatorul semnului: Sgettor; guvernatorul casei: IX. Calitati: Intelepciunea, moralitatea, corectitudinea, bunul simt, echitatea, respectul pentru autoritate, umanismul, sacrificiul Defecte: Lacomia, partinirea, vanitatea, estetismul si idealismul Jupiter intr-o tema natala evidentiaza manifestarea personalitatii profunde a omului, posibilitatile de expansiune atat la nivel inferior (legate de societatea in care traieste), cat si la nivel superior (in evolutia sa spirituala). Jupiter indica modalitatile fiintei de a se integra in lume, legile morale si etice din societate, regulile, principiile si modul in care fiecare le percepe si le foloseste. Semnul zodiacal al lui Jupiter ne da informatii cu privire la modul in care percepem dreptatea, cum aplicam legile, cum ne rezolvam problemele. Intrand in legatura cu potentialul jupiterian din astrograma noastra, avem cele mai mari sanse sa ducem o viata plina de frumusete, in armonie cu legile naturii, o viata caracterizata in primul rand de usurinta de a intelege lucrurile, de discernamantul de a decide si de intelepciunea de a fi fericiti. Jupiter este in legatura cu abundenta, generozitatea, bunatatea si ne arata cum putem sa devenim mai buni, atat cu ceilalti cat si cu noi insine. Jupiter este planeta norocului, datorita faptului ca pozitia lui dintr-o tema natala indica modalitatile prin care nativul va manifesta capacitatea de a detecta momentele si situatiile favorabile din mediul in care traieste. In fiinta umana reprezinta forta benefica ce cauta fericirea in orice, stiind sa se bucure de fiecare dar pe care viata i l-a oferit. Jupiter trezeste dorinta de a cunoaste adevarul, de a aduce armonie si pace in mediul in care traim. Aceasta cunoastere nu trebuie sa fie neaparat exprimata, ea se impregneaza in fiinta umana sub forma unei conceptii de viata, a unei filosofii, a unei morale, deoarece provine dintr-un proces de interactiune dintre mediu si propria fiinta. Jupiter indica echilibrul, integritatea si atitudinea sociala. Indruma spre religia unita cu gandirea imaginativa si aspiratiile nobile. Predomina extravertirea, caldura si generozitatea fata de ceilalti. Acest personaj este fireste simpatic si iubit de toti. El inspira incredere. In paralel, subiectul poate dezvolta redutabile pofte personale privind mancarea buna (carnea) si puterea. Buna lui dispozitie este comunicativa. Este perfect integrat in comunitate si tinde in mod firesc sa-si asume un rol politic sau social. Este un optimist luand latura buna a vietii si risipindu-se fara masura in proiectele si cauzele in care s-a angajat. Puternic si bine aspectat: dreptate, simt social, moralitate, dorinta de expansiune Puternic si prost aspectat: fanatism legat de propriile conceptii, legatura stransa si exagerata cu prejudecatile si ipocrizia Slab si prost aspectat: nedreptate, nesociabilitate, imoralitate si lipsa de expansiune

Saturn
Crucea materiei este cea mai ridicat parte a ideogramei, Saturn reprezentnd materia in cei mai pur sens. Semiluna curbei contiinei coboar mai nti n interior, dar sfrete ntr-o proiecie exterioar; chiar i Ia cel mai concret nivel al materiei trebuie mai nti s privim n noi, nainte de aciona. liste important partea final a semnului, deoarece prin aceasta, Saturn l reprezint pe profesorul pozitiv; dac ea se sfrete n interior. Saturn poate simboliza limitrile impuse In mitologie: l regsim pe Cronos (Saturn), fiul lui Ouranos (Uranus - Cerul) i al Gaiei (Pmntul). Numele de Cronos vine de la chronos (timpul) i el a domnii, n timpul epocii de aur, pe o insul a Preafericiilor, la Vest, n Atlantic (Atlantida, probabil). De notat c Cronos i castra tatl, pe Ouranos, i i mnc pe copii acestuia, n afar de Zeus (pentru c mama sa l nlocui cu o piatr) In tema natal: Saturn reprezint valorile timpului, ale rbdrii, ale rezistenei i ale elevrii sigure i lente. Simbolizeaz de asemenea, locul unde e nevoie de siguran i unde se caut o anumit rezerv. Cuvinte-cheie: timp, rbdare, siguran, nelepciune, minte, elevare, administrare, lentoare, ntrziere, zid, obstacol, responsabilitate, limit, vrf, ambiie, btrnee, despuiere, adevr, detaare, ermit, organizare, efort, pesimism, retracie, introvertire, rceal, linite, imobilitate, solidificare, piatr, datorie, sarcin. Culoare: negru; metal: plumb; anatomie: schelet; guvernatorul semnului: Capricorn; guvernatorul casei: X Calitati: Spiritul practic, siguranta, stabilitatea, spiritul de organizare, perseverenta, tenacitatea, rabdarea, economia, seriozitatea, spiritul analitic, diplomatia, bunele maniere Defecte: Incapatanarea, pesimismul, firea ursuza si razbunatoare, complexul de superioritate In astrograma natala, Saturn evidentiaza cele mai importante, dar in acelasi timp si cele mai grele teste ale acestei vieti. Saturn ne face sa ne confruntam cu multele blocaje pricinuite de greselile din vietile trecute si care in aceasta viata ne sunt puse in evidenta tocmai de incercarile cele mai crancene. Pe de alta parte, Saturn determina fiinta umana sa se confrunte cu propriile greseli si limitari, dar ii confera si modalitatea cea mai eficienta de ardere karmica. In fiinta umana, Saturn aduce maturitate, responsabilitate, disciplineaza omul punandu-l in situatii in care este nevoit sa utilizeze adevaratele lui potentialitati. Simbolizeaza curajul nebunesc, rabdarea, perseverenta, tenacitatea care ne fac luptatori fermi si plini de indrazneala. In aceasta directie scriitorul american Carlos Castaneda spunea: "Alegem o singura data, alegem intre a fi, fie luptatori, fie oameni obisnuiti. O a doua ocazie nu exista. Nu pe acest pamant." Folosind aceste calitati, Saturn rasplateste omul cu o forta spirituala capabila sa confere succes deplin in toate activitatile lumii materiale, pamantene. Saturn pune in evidenta toate limitarile, blocajele, piedicile ce au determinat si mai determina inca o stare de complacere si astfel forteaza omul sa se depaseasca continuu. Intr-un mod direct si uneori foarte dur, ii spulbera individului himerele ajutandu-l sa vada lucrurile asa cum sunt. Astrologia esoterica spune ca planeta cu inele staruie asupra individului pana la plata tuturor datoriilor karmice. Saturn reprezinta acea etapa din evolutia omului, in care doar printr-un efort personal deosebit, prin intermediul practicilor spirituale intense, prin rabdare si responsabilitate se pot depasi incercarile destinului. Saturn este considerat a fi stapanul timpului si tocmai de aceea, doar cei care reusesc sa fie cu adevarat disciplinati, cei care niciodata nu se plang ca nu le ajunge timpul, vor putea trezi in fiinta lor magica putere a lui Saturn. Saturn indruma la concentrare, statornicie si orientare dupa experienta

dobandita. Simtul timpului si intamplarile inregistrate de memorie tin de principiul saturnian. Atitudinea sufleteasca e determinata de tendinta de concentrare, silinta, perseverenta, rabdare, de un fel simplu de viata si de suflet inchis. La o aspectare armonica, vom avea tipul linistit, serios, adanc, rezervat, stabil, iar in cazul dizarmonic, duritate, invidie, zgarcenie, neincredere si murdarie. Spre deosebire de jupiterian, saturnianul este un introvertit, frustrat ca nu poate participa la lume si raspunzand acestei frustrari conform a doua tendinte: aviditate, care naste ambitie, gelozie, posesivitate etc, sau detasare, care-l impinge la renuntare, la sublimarea sentimentelor si la asceza. Puternic si bine aspectat: tarie, perseverenta, seriozitate, economie, prudenta, rezerva si profunzime Puternic si prost aspectat: melancolie, incapatanare, izolare, fire inchisa si incremenire Slab si prost aspectat: neseriozitate, imprudenta, superficialitate si slabiciune de caracter

Uranus
Crucea materiei n centru rsare din cercul infinitului, deasupra liniei Pmntului din subcontientul nostru cel mai adnc, flancat fiind de o parte i de alta de ctre liniile destinului su ale intelectului abstract. Simbolul este abstract, format numai din linii drepte; neemoional. n mitologie: era Cronos, despre care deja am vorbit n legtura sa cu Saturn, Uranus este n mod egal legat de una dintre muze (fiicele lui Zeus i ale titaniei Mnemosina: memoria), numit Urania (celesta) ce se ocupa de astronomie i astrologie (trebuie tiut c la origine astronomia era unul din domeniile de cercetare ale astrologiei). n tema natal: Uranus reprezint valorile de surpriz, de schimbare brusc, de accident i deteptare. liste locul cel mai original al temei, sectorul unde va li nevoie de libertate, de aciune Reprezint octava superioar a lui Mercur Cuvinte-cheie: libertate, invenie, intuiie, prietenie, fraternitate, spaiu, cer, tiin ficiune, viitor, prospeciune, astronomie, informatic, avion, bomb, tren, supercontient, originalitate, electricitate, psihologie, umanism, excentricitate, altruism, utopie, egoism, revoluie, ingeniozitate, rebeliune, noutate, flash, tehnic Culoare: bleu-ciel; metal: uranium; anatomie: magnetism uman; guvernatorul semnului: Vrstor; guvernatorul casei: XI. Calitati: Imaginatia creatoare, spiritul stiintific, originalitatea, intuitia, inventivitatea, sentimentele umanitare, talentul pentru psihosociologie, metafizica, ocultism, astrologie si pentru orice domeniu nou si neconformist, electronica, astronautica Defecte: Idealismul si utopia, anarhismul, revolta permanenta, dezordinea, egoismul In tema natala, Uranus reprezinta valorile de surpriza, de schimbare brusca, initiativele, intuitiile geniale. Semnul zodiacal al lui Uranus desemneaza cel mai original sector al temei si indica modul in care se manifesta aspiratia unei persoane catre libertate si individualitate. Stiind ca Saturn este in corespondenta cu puterea timpului, Uranus, dincolo de frontiera traditionala a Sistemului nostru Solar, reprezinta puterea spatiului. Uranus evidentiaza modul in care un om poate stabili o legatura intuitiva cu Mentalul Universal si in ce masura poate avea idei originale si inspiratie in a intelege viata si a rezolva problemele. De asemena, indica tipul de prieteni pe care o persoana ii cauta, precum si scopul si tipul actiunilor desfasurate de grupurile (sociale sau spirituale) din care face parte. Pozitia in semne a lui Uranus este importanta pentru a preciza diferentele dintre generatii, destinul comun al unui grup de oameni nascuti in aceeasi perioada de

timp. Pozitia in semne are mai mult o importanta istorica (sociala) decat individuala. Ea mentioneaza mijloacele prin care unei fiinte i se ofera oportunitate si libertate fata de limitarile karmice ale trecutului, astfel incat sa se poata exprima intr-un mod creator. Psihologic vorbind, Uranus confera posibilitatea de unificare a extremelor si il face pe omul obisnuit sa fie indragostit de recorduri, de bravura sau de orice alt element care il poate duce peste limita extrema a puterilor sale. De aceea pentru a beneficia din plin de influxul uranian trebuie ca fiinta sa-si poata controla deja agresivitatea si violenta sau altfel spus sa posede un ferm echilibru launtric. Uranus este in stransa legatura cu starile de intuitie geniala, cu capacitatile paranormale si cu modul in care isi foloseste omul liberul sau arbitru. Folosirea corecta a libertatii, respectul libertatii individuale precum si respectul libertatii celorlalti este evidentiat de modul in care noi rezonam cu sfera de forta a lui Uranus. Principiul uranian da multa impresionabilitate. In domeniul constientului, corespunde ritmului impartirii timpului. In domeniul intelectual va acorda intuitia si sesizarea fulgeratoare, care nu este precedata de gandirea logica. In consecinta, vor reusi vederi generale stiintifice, tehnice, psihologice si oculte indicand viitorul, sub formele sale intuitive. Individualismul este impins la extrem. Ne aflam in fata unui original care nu pierde nici o ocazie de a iesi de pe potecile batatorite, cu un aventurier preocupat de depasirea propriilor limite, de descoperirea unor noi senzatii, oricare ar fi riscul. Acest anticonformism poate de asemenea, sa se traduca printr-un temperament anarhist, un refuz al oricarei autoritati, a oricarei norme si a oricarei datorii, sfarsind prin violenta fata de tot ceea ce reprezinta autoritate. La un nivel mai inalt, acest individualism lasa locul unui altruism, indeamna constiinta sa apartina unui tot universal. Aspiratiile umanitariste si ecologiste sunt o ilustrare actuala a acestei stari de spirit. Puternic si bine aspectat: mobilitate, impuls, placerea de reforma, intuitie, independenta, evenimente vii si interesante Puternic si prost aspectat: neastampar, iritabilitate, nervozitate, dorinta de nou, aiureala intelectuala, lipsa de convergenta in gandire si sete de senzatii Slab si prost aspectat: imobilitate, apatie, plictiseala, dependenta de altul si indiferenta

Neptun
Amintind tridentul lui Neptun, ideograma sugereaz semiluna forei sufletului ce a biruit materia (crucea), fiecare dinte al tridentului denot un aspect al contiinei umane, toate fiind purificate prin apele divine ale lui Neptun. Semiluna emoional a sufletului este divizat de aspectele fizice ale vieii, simboliznd nc odat lupta dintre trup i suflet. n mitologie: l regsim pe Poseidon (Neptun), principalul zeu al mrii i al cursurilor de ap, dotat fiind cu faimosul trident. Animalele consacrate sunt taurul i calul. Este responsabil de cutremurele de pmnt. Se plimb n carul su, deasupra valurilor, n mare vitez. La nceputul timpurilor, cnd se mpri planeta ntre zei, lui Poseidon i reveni insula Atlantidei. n tema natal: Neptun reprezint locul de cutare maxim a unui ideal cu tot ceea ce comport acesta ca iluzii. De asemenea, exist riscul de decepii sau trdri. Neptun simbolizeaz ns i Dharma sau datoria spiritual i reprezint octava superioar a lui Venus. Cuvinte-cheie: imagine, imaginaie, spiritualitate, dharma, misticism, clarviziune, incontient, stri alterate ale contiinei, imagine mental, evanghelizare, iluminare, impregnare, trdare, ideal, iluzie, vag, neclar, fotografie, intuiie, fug, abandon, mare, muzic, vis, cea, petrol, mister, poezie, drog, hipnoz, relaxare, sofrologie, compasiune, disoluie, evaziune, imaterial, lichid, vraj.

Culoare: bleumarin; metal: neptunium; anatomie: picioare; guvernatorul semnului: Peti. Guvernatorul casei: XII. Calitati: Receptivitatea, sensibilitatea, intuitia, premonitia, clarviziunea, o imaginatie foarte bogata, sacrificiul, idealismul Defecte: Influentabilitatea, naivitatea, nehotararea, oscilatia, obsesia, toxicomania, autodistrugerea, confuzia si haosul, lipsa de simt practic In tema natala Neptun simbolizeaza cautarea celui mai inalt ideal, dorinta ceea mai profunda ce este ascunsa in adancurile sufletului. Nu intamplator, Venus este octava inferioara a lui Neptun, caci astfel putem spune ca doar daca invatam sa iubim, sa daruim si sa primim iubire ni se va revela adevaratul drum al vietii, menirea noastra spirituala. Doar dupa ce trecem peste multele incercari afective si vom sti sa ne iubim aproapele ca noi insine vom avea acces la starea de compasiune si iertare divina. Pozitia in semne a lui Neptun indica felul manifestarilor culturale generate de facultatile creatoare si imaginative ale umanitatii intr-o perioada de 14 ani (timp in care parcurge un semn). Generatia care are Neptun in acelasi semn impartaseste un destin spiritual comun. Intr-o tema astrologica, un Neptun puternic aspectat acorda o imaginatie foarte vie, o fire artistica atrasa de muzica si literatura. Influenta neptuniana benefica confera fiintei puterea de a constientiza profund si armonios viata la toate nivelele ei, precum si o mare acuratete a perceptiilor sale spirituale. In lipsa rezonantelor cu Neptun credinta este afectata si omul nu-si poate folosi vointa si inspiratiile sufletesti. Astfel, sunt posibile starile de mediumitate, hiperreceptivitatea, contactul entitatilor subtile, etc. In fiinta umana Neptun este in stransa legatura cu aspiratiile spirituale profunde si cu initierea. Este in legatura cu cercetarea idealului si gasirea sensului vietii. Este insarcinat sa rascoleasca in adancurile fiintei, pentru a ne invata lectia totala a compasiunii. Ii face pe oameni meditativi, compasivi si ii elibereaza de limitarile rationale si intelectuale, stimuland perceptiile extarsenzoriale. Intrand in rezonanta cu energia lui Neptun ne putem bransa la sfera de manifestare a iubirii cristice. De asemena, Neptun este cel care pregateste fiinta pentru o initiere spirituala majora si simbolizeaza Dharma, sau datoria spirituala. Neptun este in legatura cu inspiratia si puterea de transpunere. Avem aici si o puternica legatura cu mediumnitatea si misticismul, unde trairea materiala este dificila. Fantezia determinata de Neptun este de natura transcendentala. Caracterul este asemanator cu cel al Pestilor. Functionarea organismului trece prin sensibilitate, receptivitate, intuitie, capacitatea de a se contopi cu mediul, de a percepe ambiantele, atmosfera, de a aprecia lucrurile in globalitatea lor, a le resimti mai mult decat a le analiza. Puternic si bine aspectat: transpunere, fantezie, inspiratie mistica si mediumnitate Puternic si prost aspectat: sentiment excesiv, misticism tenebros, autoiluzionare, inselatorie si nevroza Slab si prost aspectat: prozaism

Pluton
Ideograma ncepe prin linia fizic a materiei, urmnd apoi linia destinului i la vrf ntlnete semiluna contiinei, ntoars nspre aceasta, privind nuntru adnc i validnd abisurile sale ntunecoase. Reprezint misterul sublim al vieii ce arat armonia ascuns a omului cu universul. In mitologie: Pluton era reprezentat de Hades (invizibil),, zeul morilor i suveran

al lumii subterane. Era fiul Iui Cronos i al Rheei, fiind frate al lui Zeus i al lui Poseidon. Avea un car tras de armsari de un albastru sumbru. Pluton era, de asemenea un supranume al lui Hades ce semnifica bogatul, l regsim i ca Dis, zeu roman al Infernului (dis= bogat). n tema natal: Pluton arat valorile de transformare i regenerare ale individului. El subliniaz ceea ce trebuie distrus pentru a fi reconstruit. Reprezint un loc al temei foarte complex i angoasant, unde individul se regsete singur, fa n fa cu problemele sale. Reprezint octava superioar a lui Marte i subliniaz renaterea. Cuvinte-cheie: transformare, regenerare, dram, angoas, ocultism, atom, crim, putere, moarte, rencarnare, karma, justiiar, exterminator, obsesie, fobie, comoar, mutaie, secret, investigaie, analiz, psihanaliz, iniiere, rebel, tiran, extrem, fatalitate, sexualitate, reacie, magie neagr, sim al rspunderii, profund, complex. Culoare: rou i negru; metal: plutonium; anatomie: organele de reproducere; guvernatorul semnului: Scorpion; guvernatorul casei: VIII. Calitati: Capacitatea de autoregenerare psihica si fizica, inspiratie creatoare, inteligenta practica, forta de previziune, aptitudinile de lider, caracterul ferm, puternic, puterile subtile si magnetismul Defecte: Intransigenta, intoleranta, extremismul, cruzimea, tendinta spre inselatorie si minciuna, simularea In tema natala, Pluton reprezinta valorile de transformare si regenerare ale individului. El subliniaza ceea ce trebuie distrus pentru a fi reconstruit. Reprezinta uneori misterele de neinteles si face ca omul sa se regaseasca singur fata in fata cu problemele sale existentiale. Pozitia in semne are o mare importanta istorico-sociala, deoarece ea aduce refaceri fundamentale si transformari profunde in sferele vietii umane. Aceste transformari pot fi regeneratoare sau degenerative, dar de obicei ambele efecte sunt resimtite pana la extreme de bine si de rau, deorece Pluton indica intotdeuna o schimbare permanenta. Valoarea spirituala a acestor transformari este deosebita deoarece scopul lor este intotdeauna acela de a distruge ceva rau pentru a crea ceva bun si eficient. In fiinta umana, Pluton este intim legat de puterea de constientizare, facand sa apara starea de comuniune cu constiinta cosmica. Psihologic vorbind, Pluton ii face pe oameni sa traiasca la modul real cele mai profunde aspecte ale sufletului lor prin raportarea continua la valorile arhetipale. Nimeni nu se poate ascunde atat timp cat propriile sentimente subconstiente prind viata si devin reale si provocatoare. Acceptarea schimbarilor de orice fel, purificarea si autocontrolul sunt cerinte importante in astfel de situatii. Marea dificultate in folosirea energiilor plutoniene este aceea ca fiecare om trebuie sa-si depaseasca limitele de unul singur. Nativul trebuie sa fie mai interesat de transformarile interioare decat de incercarile de a schimba lumea exterioara (adica trebuie sa observam prima data barna din ochii nostri si apoi paiul din ochii celorlalti). Aceasta si pentru ca nativul resimte problemele sociale ca si cum ar fi ale sale si vrea sa le rezolve, sa schimbe lumea. In manifestarea sa spirituala Pluton reprezinta Vointa Divina care aduce pe Pamant manifestarea cea mai pura a energiei cosmice. Pluton indica pasiunea si legatura cu energiile abisale ale fiintei. El simbolizeaza adancimile de nepatruns ale psihicului, de unde poate emana binele (creativitatea, fecunditatea, autoritatea si puterea asupra ta insuti si asupra altora, capacitatile de transformare si de metamorfoza) dar si raul (angoasa, sadismul, violenta, autodistrugerea). Functionarea unui astfel de individ este de tip pulsional. Rabufnirile emotionale (pulsiunile) care emana din adancul fiintei au adesea un caracter irezistibil. Subiectul functioneaza cu "maruntaiele". El este manat de o forta a carei putere si metamorfoze sunt de nebanuit.

Puternic si bine aspectat: mare putere de regenerare psihica, pasiuni inaltatoare Puternic si prost aspectat: despotism, cruzime, sadism Slab si prost aspectat: lipsa de viata, frici exagerate

Zodia
Berbec Taur Gemeni Rac Leu Fecioara Balanta Scorpion Sagetator Capricorn Varsator Pesti

Domiciliu
Marte Venus Mercur Luna Soarele Mercur Venus Pluto, Marte Jupiter Saturn Uranus, Saturn Neptun, Jupiter

Exaltare
Soarele Luna Uranus Jupiter Neptun Mercur Saturn Uranus Pluto Marte Mercur Venus

Exil
Venus Pluto, Marte Jupiter Saturn Uranus, Saturn Neptun, Jupiter Marte Venus Mercur Luna Soarele Mercur

Cadere
Saturn Uranus Pluto Marte Mercur Venus Soarele Luna Uranus Jupiter Neptun Mercur

Fiecare zodie este guvernata de o anumita planeta. Acea planeta mai este numita si guvernatorul sau stapinul zodiei respective. Cind o planeta se afla in semnul pe care il guverneaza, se mai spune ca ea este "la ea acasa" sau in Domiciliu, si aceasta pozitie este cea mai puternica si benefica pozitie a unei planete pe cer. De pilda, la ora actuala Uranus este in Varsator, deci in Domiciliu, si vibratia sa cunoaste o manifestare intensa prin revolutia tehnologica din domeniul informaticii si Internetului, dar si prin revenirea in actualitate, in toata lumea, a Astrologiei - domenii care sunt asociate cu Uranus. Dar o planeta mai poate avea o pozitie puternica si in alte semne, unde vibratia sa cunoaste o intensificare deosebita, si aceasta pozitie se mai numeste Exaltare. In tabelul de mai sus sunt indicate si planetele care sunt in Exaltare in fiecare semn. Exaltarea implica o exacerbare a calitatilor planetei si semnului, care poate conduce uneori spre extreme, si in general pozitia este vazuta ca una constructiva. Exista inca unele dispute asupra pozitiilor de Exaltare pentru Neptun si Pluto, de pilda (fata de tabel) Pluto e vazut de unii autori ca Exaltat in Berbec sau Balanta, iar Neptun ca Exaltat in Rac, dar am lasat deoparte pozitiile discutabile, iar tabelul prezentat ofera o imagine completa a pozitiilor acceptate larg. Domiciliul si Exaltarea sunt asa-numitele Demnitati ale planetelor, pozitii in care planetele sunt generoase iar vibratia lor este foarte constructiva si benefica. In schimb, asa numitele Detrimente ale planetelor indica exact pozitiile opuse pe zodiac fata de Demnitati. Astfel, cind o planeta este in semnul opus propriului sau Domiciliu, se spune ca ea este in Exil. Vibratia sa acolo este considerata mai slaba, dar nu neaparat ca intensitate, ci mai ales ca orientare. In Domiciliu, o planeta construieste pentru subiectul studiului astrologic, in vreme ce in Exil, planeta respectiva isi trimite energia catre mediul in care se manifesta subiectul, catre cei din jurul sau si situatiile din lumea sa. De aceea, subiectul insusi poate beneficia de aceasta vibratia numai prin intermediul celorlalti si prin colaborarea armonioasa cu tot ce-l inconjoara. Iar cind o planeta este in semnul opus celui de Exaltare, atunci ea se spune ca este in Cadere, si aceasta este pozitia ei cea mai defectuoasa, caci se manifesta, din vibratia sa, componentele cele

mai obscure si nedorite, in general. O situatie mai rar luata in seama este asa-numita Triplicitate, atunci cind o planeta este intr-un semn in care ea nu este nici in Demnitate, nici in Detriment, dar este in trigon cu semnul sau de Domiciliu. Triplicitatea este o pozitie constructiva, in general, dar nu la fel de influenta ca Domiciliul sau Exaltarea. Soarele este simbolul Luminii si sursa Vietii si, la modul mai general, a tuturor lucrurilor care permit vizualizarea formei in care se manifesta Spiritul in viata terestra, precum si a resurselor vitale folosite pentru aceasta manifestare. De aceea, in astrologia natala Soarele reprezinta imaginea publica a nativului, ce vad ceilalti in el, rolul sau spiritual in lume. De asemenea, Soarele este simbolul cel mai puternic al vitalitatii si sanatatii nativului. Rolul Soarelui este fundamental si cel mai usor de perceput intuitiv. Prin urmare, nu este de mirare ca exista o intreaga astrologie bazata numai pe semnificatia semnului in care se afla Soarele la nastere. Soarele guverneaza Leul, semnul caracterizat prin verbul Eu Voiesc, deci este un simbol al Vointei in exprimarea sa lumeasca. Leul este situat in emisfera Vestica a Zodiacului, in zona relatiei cu ceilalti, dar si in emisfera Nordica, a expresiei individuale, confirmind ideea de imagine publica. Leul este semnul care atrage admiratia pentru ca Vointa Divina creeaza prin el un pol magnetic pentru pentru mase, pentru cei din jurul sau, pentru a promova idealurile nobile pe care el le percepe si le manifesta cel mai bine. Soarele este Exaltat in Berbec, semn de Foc ca si Leul, dar in care expresia Soarelui devine intensa si arzatoare, pasionata si energica pina la extreme. Luna reprezinta inconstientul, impulsurile launtrice care ne conduc, adesea fara sa ne dam seama, catre ceea ce avem de indeplinit in viata, prin intermediul trairilor si reactiilor noastre psihice. Luna guverneaza viata emotionala si sufleteasca si reprezinta tot ce ne hraneste radacinile, incluzind ereditatea, maternitatea, mediul de origine si comunitatea in care traim. Miscarea Lunii pe zodiac este cea mai rapida, ceea ce face ca amprenta ei intr-o astrograma sa para adesea nesemnificativa. Totusi este planeta care creeaza diferentele cele mai clare intre momentele aceleiasi zile - si la fel intre oameni. Simbolistica Lunii este atit variata, cit si subtila, iar ca sa pot da o interpretare a ei in cele 12 semne, trebuie sa ma limitez la semnificatia ei cea mai cuprinzatoare, aceea de guvernator al vietii psihice si al impulsurilor launtrice, neconstientizate. Domiciliul Lunii este in Rac, semnul sentimentului si emotiei, al trecutului si amintirilor, dar si al familiei si patriei. Verbul Racului este Eu Simt si, astfel, Luna guverneaza un instrument launtric care in general este ignorat de omul rational de azi. Observindu-si emotiile si urmindu-si sentimentele, omul se apropie de telurile sale pe cai subtile, adesea ilogice, totusi firesti fiindca pornesc din insasi natura sa sufleteasca. Luna este in Exaltare in semnul Taurului, unde duce emotiile pe culmile romantismului - care nu trebuie confundat cu atitudini si trairi siropoase, ci trebuie inteles in sensul sau clasic, de atractie launtrica pentru bine si frumos, capabila sa declanseze momente emotionante si inaltatoare in relatiile interumane. Mercur este "mesagerul zeilor", fiind asociat simbolic cu comunicarea si gindirea, cu procesele intelectuale, cu calatoriile si mobilitatea, cu vestile si informatiile, cu simturile si perceptiile, cu schimburile de orice fel intre oameni si in societate. Miscarea lui Mercur pe zodiacul tropic este strins legata de cea a Soarelui, de care nu se

departeaza la mai mult de 28 de grade, astfel ca il putem gasi fie in acelasi semn cu Soarele, fie intr-un semn invecinat. Pe baza combinatiei semnelor pentru Soare si Mercur se pot descrie 36 de tipologii umane distincte, impletind personalitatea vizibila conferita de Soare, cu tipul de gindire si de perceptie a lumii. Mercur este considerat a fi o planeta neutra in astrologie (spre deosebire de celelalte planete, care sunt fie feminine, fie masculine) si are doua Domicilii pe zodiac: unul este in Gemeni, semn masculin, iar celalalt este in Fecioara, semn feminin. Ambele semne sunt mutabile, in acord cu vibratia dinamica, flexibila, uneori oscilanta, alteori polivalenta, a lui Mercur. Vibratia Gemenilor este activa, inclinata spre vehicularea informatiei si spre cautarea ei cu curiozitate si interes, in general fara prelucrarea ei. Vibratia Fecioarei este pasiva, inclinata spre receptionarea si clasificarea informatiei, dar intr-un mod mai responsabil, selectind informatiile utile si refuzindule pe cele inutile. Tot in Fecioara, prin traditie Mercur este considerat a fi si inExaltare, caz unic - fiind singura planeta cu Domiciliul si Exaltarea in acelasi semn. Dar un al doilea semn de Exaltare al lui Mercur este in Varsator, semnul unde inteligenta este impinsa la extreme de originalitatea si libertatea vibratiei uraniene. Venus este o planeta feminina, benefica in general, din categoria planetelor cu influenta directa asupra vietii individuale. Vibratia sa inspira romantismul, simtul frumosului si inclinatia spre relatii sociale, cu alti indivizi, atasamentul fata de altii sau fata de lucruri si conditii, iar de aici viata sentimentala in general, in masura in care este legata de relatia cu altii si cu mediul. Miscarea lui Venus pe zodiacul tropic este strins legata de cea a Soarelui, de care nu se departeaza la mai mult de 48 de grade, astfel ca o putem gasi pe Venus fie in acelasi semn cu Soarele, fie intr-un semn invecinat, fie - mult mai rar - la 2 semne distanta. De aceea sunt posibile 60 de combinatii Soare-Venus, dar frecventa cea mai mare o au combinatiile in care Venus este in acelasi semn cu Soarele sau intr-un semn vecin. Din cauza caracteristiciilor sale relational-afective, fiind legata si de sexualitate, Venus este adesea un semnificator important al disponibilitatilor relationale si sexuale. Ea poate fi vazuta diferit in tema unui barbat si in tema unei femei. Intr-o tema masculina, Venus reprezinta genul de femeie de care va fi el atras, in timp ce in tema unei femei, Venus reprezinta nevoile si reactiile ei afective si sexuale. Cele doua Domicilii ale lui Venus sunt Taurul si Balanta. Taurul, domiciliul feminin al lui Venus, este semnul de Pamint in care se reflecta atasamentul fata de lucruri concrete, fata de mediul natural si fata de aspectul fizic al existentei. Este semnul romantismului profund, bazat pe emotii ancestrale si pe senzualitate bruta. Balanta, domiciliul masculin al lui Venus, este semnul de Aer in care se manifesta disponibilitatea sociala, simtul estetic, relatiile rafinate prin simt estetic si spirit de dreptate. Pe de alta parte, Venus isi are Exaltarea in Pesti, un semn al emotiilor profunde dar si contradictorii. In Pesti, Venus isi pune o puternica amprenta asupra spiritualitatii si trairilor mistice, prin crearea de relatii fata de entitati si principii de dincolo de granitele acestei lumi. Marte, planeta masculinitatii prin excelenta, din categoria planetelor cu influenta directa asupra vietii individuale, este considerata a fi un simbol al energiei, pasiunii si actiunii si un factor adesea perturbator, mai ales in pozitii sau aspecte tensionate, din cauza ca multi oameni prefera pasivitatea si comoditatea in locul actiunii indraznete si al asumarii de riscuri in viata. Vibratia lui Marte indeamna la activitate, la eforturi intense, mai ales de scurta durata, la initiative si confruntari cu situatii si persoane, care in general tulbura viata si ii deschid

perspective noi. Marte este singura dintre planetele individuale (celelalte fiind Mercur si Venus) cu o orbita aflata, fata de Soare, dincolo de orbita terestra. De aceea, lui Marte ii trebuie circa 2 ani si 4 luni pentru a face un tur complet al zodiacului. Conjunctiile Soarelui cu Marte au loc cu regularitate la circa 2 ani si o luna, datorita combinarii ciclurilor zodiacale ale celor doua planete. In acest interval, Soarele parcurge de doua ori zodiacul, n timp ce Marte abia il parcurge o data. In general, daca intr-un an avem o opozitie Soare-Marte, in anul urmator va avea loc o conjunctie Soare-Marte. Aceasta face ca dinamica imprimata de Marte vietii terestre sa se resimta si la un nivel cvasi-anual, asa cum e cazul si pentru celelalte planete de Foc (Soarele, cu ciclul revolutiei solare, si Jupiter, care sta un an intr-un semn zodiacal). Marte are doua domicilii. Cel feminin este in Scorpion, unde vibratia lui Marte se manifesta discret si profund, el fiind prin aceasta planeta dorintelor, a impulsurilor subconstiente care se dezvolta tainic in pasiuni si porniri disimulate, dar care pun in miscare o mare energie psihica. Domiciliul masculin al lui Marte este in Berbec, semnul autoafirmarii, unde vibratia lui Marte este cea care indeamna la actiune individuala, la initiativa independenta si la porniri energice mai degraba din pasiune decit din ratiune. Energiile necesare actiunii sunt transpuse de Marte in forme concrete, sub forma de acte, gesturi si fapte energice, curajoase, care stirnesc tensiuni in mediu si tind adesea sa distruga ceea ce nu este necesar sau sa impuna cu forta noi solutii si atitudini. In aceasta vibratie, creativitatea alimentata de Marte poate fi adesea gresit inteleasa, temuta si evitata, sau poate stirni opozitii aprige. Ca si Venus - ca o contraparte feminina -, si Marte este un semnificator important al disponibilitatilor relationale si sexuale, de data aceasta cu sensuri inversate. Intr-o tema feminina, Marte reprezinta genul de barbat de care va fi ea atrasa, in timp ce in tema unui barbat, Marte reprezinta nevoile si reactiile lui afective si sexuale. Exaltarea lui Marte este in Capricorn, semnul organizarii si al autoritatii. Aici, actiunea energica imbraca o forma extrema a sa, prin faptul ca este promovata sau impusa "de sus", de catre factori de autoritate si se propaga in societate sau in grupuri prin cei care sunt suficient de loiali sistemului din care face parte acea autoritate. Planeta Jupiter este considerata una dintre planetele care reprezinta viata sociala si posibilitatile de integrare in mediu prin felul in care sunt tratate diverse oportunitati si experiente intilnite in viata. Jupiter simbolizeaza procesele de crestere, de expansiune si de progres, adesea sustinute de sansa si de protectori de diverse feluri. De aceea mai este vazuta ca o planeta foarte benefica, a sansei si bunului-simt, a bunastarii si expansivitatii. Vibratia lui Jupiter indeamna la largirea orizontului intelectual, la extinderea ariei de actiune, la dobindirea unei viziuni mai cuprinzatoare, la cautarea unei noi trepte de expresie, superioare sau la scara mai larga. Natura lui Jupiter indeamna la aprofundarea cautarilor, la abordarea intelectuala si spirituala a problemelor sociale si adesea confera inclinatii catre filosfie, religie sau studii superioare, sau catre calatorii in tari straine si relatii cu strainatatea. Cele doua Domicilii ale lui Jupiter sunt Sagetatorul si Pestii, care sunt exact semnele de Exil ale lui Mercur. In vreme ce Mercur guverneaza ratiunea simpla, vehicularea ideilor primare, Jupiter extinde aria de preocupari intelectuale dincolo de limitele simple ale logicii concrete, patrunzind in domeniul gindirii abstracte si al generalizarilor integratoare. Sagetatorul, ca semn masculin si de Foc, pune in evidenta pasiunea jupiteriana pentru obiective inalte si de anvergura, pentru progres si aventura sociala, pentru explorarea unor perspective noi, cu optimism si incredere, totodata intr-o cautare foarte activa a adevarului.

In semnul feminin si de Apa al Pestilor, Jupiter a fost detronat de Neptun din pozitia de prim guvernator, dar vibratia sa lucreaza inca intens aici in sensul compasiunii, religiozitatii si credintei manifestate in planul social prin umanitarism, gesturi caritabile, ajutor dezinteresat, ca si prin extinderea cunoasterii ezoterice si spirituale. Cele doua semne ale lui Jupiter - Sagetatorul si Pestii - sunt in cuadratura, ambele fiind mutabile, astfel ca "binele" oferit de Jupiter este in general unul de tranzitie, temporar, instabil, o bogata dar simpla resursa pentru saltul pe o noua treapta de traire sau pentru trecerea la o noua etapa in evolutie. Din aceasta cauza, valorificarea lui in prezent, atunci cind apare, este foarte importanta. Dar aceeasi caracteristica face si ca vibratiile pline de sansa ale lui Jupiter sa fie relativ frecvente, cu toata miscarea sa aparent lenta, de un semn pe an. De fapt, durata de aproape un an a tranzitului lui Jupiter printr-un semn zodiacal face ca influenta lui sa marcheze cite o intreaga generatie anuala, ceea ce genereaza o interesanta corespondenta si cu zodiacul chinezesc (in care fiecare an zodiacal - incepind de la prima Luna Noua din Varsator - este guvernat de un anumit animal din cele 12). Este ca si cum Jupiter guverneaza cite o generatie anuala, aducind in societatea umana, in fiecare an, o vibratie noua in sprijinul expansiunii viziunii si constiintei globale. Semnul traditional de Exaltare al lui Jupiter este un alt semn de Apa, Racul, locul unde vibratia jupiteriana antreneaza cele mai profunde si tulburatoare emotii, in general pozitive, menite sa trezeasca siguranta oferita de o viziune mai ampla si de protectorii subtili sau concreti si sa furnizeze un interes constant pentru protejarea caminului si traditiilor, ca baza permanenta pentru viata de zi cu zi. Saturn este o planeta adesea temuta pentru faptul ca actioneaza intr-un sens destul de neplacut pentru oameni: ea tinde sa aduca limitari, restrictii si obstacole de tot felul, inhibitii si intirzieri, dar acestea sunt doar citeva efecte mai vizibile pentru naturile prea pesimiste. Deoarece oamenii prefera influenta progresista si protectoare a lui Jupiter, Saturn este vazut, prin contrast, ca un judecator sever si nemilos. Dar influenta lui Saturn este mai degraba de tipul concentrarii atentiei si energiilor asupra acelor experiente din care omul trebuie sa traga concluzii importante si pe baza carora trebuie sa ia decizii cruciale pentru evolutia sa generala. Saturn aduce in manifestare consecintele faptelor fiecaruia si obliga la intelegerea cauzelor lor si la luarea de decizii pe baza acestei intelegeri. De aceea lui Saturn i se acorda si o mare importanta karmica. Miscarea lui Saturn prin semne face sa se deplaseze ciclic domeniul vibrational in care au loc procesele de concentrare, astfel ca Saturn face un tur complet de zodiac in circa 28 de ani. De aceea, pozitia lui Saturn in semne la nastere delimiteaza generatii nascute in acelasi interval de circa 2 ani si 4 luni, care trec printr-un anumit gen de procese de concentrare si de evidentiere a relatiilor cauza-efect. Saturn este planeta care are doua Domicilii invecinate, in semnele de iarna ale Capricornului si Varsatorului. In Capricorn, semn feminin si de Pamint, Saturn confera pragmatism si simt organizatoric, reprimarea emotiilor si cumpatare pina la renuntari, in beneficiul ambitiilor sociale si profesionale. Este semnul marilor ascensiuni, de durata, al realizarilor dobindite prin munca tenace de fiecare zi, al obiectivelor atinse prin multi pasi marunti. In semnul masculin si de Aer al Varsatorului, Saturn era guvernator traditional, dar mai nou a fost detronat de Uranus. Chiar si asa, Saturn isi arata aici latura inclinata spre cunoastere si umanism, prin rigoare stiintifica, atitudini moralizatoare, revolutii in stilul de viata impuse prin ratiune si cumpatare.

Semnul de Exaltare al lui Saturn este Balanta, unde rigoarea si autoritatea saturniana imbraca nuante sociale in demersul pentru justitie si pentru confruntari din care ambele parti au de invatat lectii importante. De aici rezulta ca lectiile cele mai importante din viata ne parvin cel mai adesea prin intermediul celor din jurul nostru. De altfel, daca observam ca Saturn este singura planeta care are toate cele 3 demnitati (Domicilii si Exaltare) in emisfera sudica, cea a impartasirii experientei proprii, atunci intelegem de ce mai este numit si Invatatorul Spiritual. Uranus este prima dintre planetele descoperite in ultimele 3 secole in urma progreselor matematicii si ale tehnologiilor optice. Astfel, este prima reprezentanta a unui curent nou in cunoasterea umana, declansat inca din perioada iluminismului. Uranus a fost descoperita in 1781, imediat dupa ce SUA obtineau independenta si cu putin inaintea Revolutiei din Franta. De aceea, ea a fost imediat asimilata cu un simbol al libertatii, dar in timp semnificatia ei astrologica s-a imbogatit considerabil. Astazi, planeta Uranus este asociata, la nivel psihologic, cu manifestarile independente, originale, nonconformiste si neprevazute, iar la nivel social cu miscarile pentru independenta, cu revolutiile sociale si tehnologice, cu electricitatea. De aici, Uranus este asociata cu orice atitudine excentrica si neconventionala si cu orice tehnologie de ultima ora, de inalt nivel - dar asta numai atita vreme cit acea tehnologie nu intra in viata cotidiana. De pilda, planeta Uranus era asociata cu automobilele si aviatia la inceputul secolului XX, fiindca atunci aceasta reprezenta o tehnologie inovatoare, dar la ora actuala este asociata tot mai intens cu tehnologia informatica. Tot Uranus este si planeta care sugereaza cel mai intens interesul si abilitatile pentru astrologie si, in general, pentru tehnologiile si stiintele oculte. Prin miscarea sa lenta (sta cite 7 ani intr-un semn), Uranus defineste cite o generatie mare prin felul in care aceasta isi manifesta independenta si spiritul inovator sau revolutionar. Domiciliul lui Uranus este in Varsator, unde Uranus l-a detronat pe Saturn, guvernatorul traditional, pentru a sustine revolutiile tehnologice, informationale si umaniste din epoca moderna. Varsatorul este un semn uman, al cunoasterii, si guvernarea lui Uranus sugereaza ca progresul omenirii prin cunoastere trebuie sa implice cai noi, nonconformiste, inlocuind multe din traditiile si prejudecatile curente. Dar si la nivel personal Uranus isi pune amprenta prin impulsul catre individualizare in actiunea sociala, care tine cont de interesele tuturor, pentru evolutia societatii. De aceea, Uranus poate genera mari ginditori sociali, uneori foarte altruisti si mari umanisti, alteori mari dictatori, toti bazati pe teorii sociale inovatoare. Uranus are doua semne de Exaltare (ca toate planetele trans-saturniene, de fapt). Prima sa Exaltare este in semnul masculin al Gemenilor, un semn de Aer ca si Varsatorul. Uranus este vazut, in general, ca o planeta a intelectului superior, a inteligentei creative, o octava superioara a lui Mercur - planeta ratiunii si a intelectului comun. In Gemeni, Uranus poate amplifica vibratia mercuriana pina la o cota de genialitate, cu manifestare in special in literatura si tehnica telecomunicatiilor si cu efect la nivel electric si nervos superior. Cealalta Exaltare uraniana este in semnul feminin al Scorpionului, unde el colaboreaza cu vibratia profunda a lui Pluton si cu puterea subtila a lui Marte, generind atractia pentru ocultism si abilitatea interioara de a depasi prejudecatile si limitarile cunoasterii comune. Neptun -semnificatia sa a imbracat multe nuante diferite, fiind vazuta in general ca o planeta a confuziei, a iluziilor si a deceptiilor cauzate de iluzii, a valurilor care ascund realitatea, a lucrurilor care tind sa altereze adevarul si starile naturale. De aici, planeta Neptun a fost mai concret asociata cu scena, mastile si teatrul, sau cu otravurile si intoxicatiile, sau cu evadarea din realitate si bolile psihice. La nivel spiritual, ea este

privita ca planeta misticismului si a experientelor psihice, launtrice, nereproductibile dar cu efecte de iluminare si transcendenta. Mai este numita si planeta Iubirii Divine, spiritualizate si neconditionate, ca octava superioara a lui Venus, planeta a iubirii comune, fizice si emotionale, lumesti. Dar semnificatia cea mai generala a lui Neptun este legata de procesele de purificare a manifestarii idealurilor celor mai inalte ale fiintei. Deoarece Neptun sta, in medie, cite 14 ani intrun semn, el caracterizeaza generatii foarte largi, care actioneaza ca sa limpezeasca idealurile complexe cu care vin in contact, in tendinta generala de unificare spirituala. Trebuie observat ca rolul social al generatiilor se manifesta mai tirziu, dupa ce ele ajung la maturitate, deci cind indivizii au virste de 20-40 de ani. Domiciliul lui Neptun a fost stabilit in Pesti, semn de apa, poate si fiindca Neptun este zeul care guverna, in mitologie, marile si oceanele. Ca si celelalte planete trans-saturniene, Neptun isi are aici un domiciliu unic, unde a "detronat" o alta planeta, pe Jupiter, care guverna acest semn in mod traditional. Neptun aduce in Pesti o vibratie cu profunde rezonante psihice si mistice. Si Jupiter ilustra, din vibratia Pestilor, aspiratia religioasa, dar Neptun duce acest lucru pe culmile imaginatiei prin trairi mistice si experiente stranii, pe care mintea umana de azi adesea uita sa le mai coreleze cu aspecte spirituale. De aici, vibratia contradictorie a Pestilor devine confuzie interioara, generatoare de emotii intense si greu de impartasit. Omul are nevoie sa-si limpezeasca idealurile si viziunea, iar la aceasta il indeamna Neptun, stapinul valurilor care ascund taine in adincurile lor, dar si al valurilor care spala si limpezesc. Cele doua Exaltari ale lui Neptun sunt chiar in semnele Luminariilor - Soarele si Luna - adica in Rac si Leu. Este o dovada a inaltei incarcaturi spirituale purtate de Neptun, dar manifestarile sunt diferite dupa natura semnului. In Rac, tot semn de Apa ca si Pestii, Neptun se exprima emotional, pune in miscare amintiri karmice si emotii ancestrale, pentru a ajuta la purificarea trairilor prezente prin intelegerea lucrurilor mostenite din trecut. In Leu, semn complet diferit de celelalte demnitati ale sale, Neptun trezeste calitatile divine menite sa imprime noblete idealurilor spirituale. Pluton (recent descoperita) este vazuta ca o planeta a Destinului si a Vointei Divine, a lucrurilor inevitabile, impuse cumva dinafara, de situatiile sociale si naturale sau de evenimente personale aparent "predestinate" care aduc crize profunde si transformari radicale. Omul trebuie sa invete sa le accepte si sa treaca prin aceste crize pentru a progresa catre un nivel superior de constiinta. Aceste crize adesea nu sunt placute, fiindca omul tinde sa prefere lucrurile deja stabilite, dar in final ele se pot dovedi foarte utile pentru cei care stiu sa le parcurga fara sa se opuna schimbarilor si fara sa se incrinceneze in pastrarea cu orice chip a mostenirii sau a situatiei din trecut. Din fericire, miscarea lui Pluton este lenta si crizele respective afecteaza, de regula, un anumit domeniu din viata cuiva intr-un interval de multi ani (12-28), astfel ca ele nu se compara cu socurile bruste uraniene, fiindca omul are la dispozitie un interval destul de lung de adaptare la aceste schimbari. Pozitiile lui Pluton in semne afecteaza generatii de amploare variata, dind impulsuri catre un anumit efect inevitabil pe care fiecare generatie il imprima societatii sau il traieste la vremea sa.

Nodurile Lunare

Nodul Nord al Lunii se numete Capul Dragonului. Nodul Sud al Lunii se numete Coada Dragonului. Ideogramele lor sunt opuse (ca i poziiile lor n zodiac). Ideograma nodului Nord simbolizeaz muntele pe care trebuie s ne ridicm, adic principiul evoluiei nsi, n timp ce aceea a nodului Sud simbolizeaz vasul receptacul al tuturor achiziiilor noastre, al potenialului nostru de baz rezultat din multiplele noastre experiene din alte existene. In tema natal, nodurile lunare constituie axa evoluiei. Nodul Nord este de esen dharmic (scop). Nodul Sud este de esen karmic (cauz). Aceasta nseamn c: Nodul Sud rspunde la ntrebarea: Din ce cauz sunt aici, jos ?, Nodul Nord rspunde la ntrebarea: Cu ce scop acionez ?. Nodul Sud este trecutul i Nodul Nord este devenirea; Nodul Sud, n analogie cu Saturn i cu Pluton, reveleaz trecutul karmic al fiinei (ansamblul actelor trecute i cauza lor); Nodul nord, n analogie cu Jupiter i Neptun, relev dharma fiinei pentru aceast existen (ceea ce trebuie s reueasc n aceast via, pentru a urmri evoluia sa spiritual i efectul cauzelor karmice). Dac nodul Nord ar trebui s aib un domiciliu, acesta ar trebui s fie Petii sau Sgettorul. Analog, nodul Sud ar avea domiciliul n Capricorn sau Scorpion. n harta cerului, locul nodului Sud indic punctul de concentrare al celui mai mare determinism. Locul nodului Nord indic punctul n care liberul arbitru poate atinge maximul su de intensitate (sectorul sau casa, n care el se exprim cel mai bine, cu singura condiie ca experiena determinist a nodului Sud s fie neleas i asimilat de ctre individ). Axa dragonului sau axa evoluiei reprezint propria spiral evolutiv ascensional a individului. Acest ax de evoluie aspir fiina n sus, spre spiritual, spre divin, contrar axei Lilith, Priap care atrage fiina n jos, spre materialitate (exceptnd cazurile de transcendere). Cu ct individul evolueaz, cu att el se detaeaz fa de materie i se nal spre universul spiritual (el prsete nodul su Sud realizat i se car spre nodul Nord, pentru a-l atinge). Cu ct se detaeaz fa de materie (nodul Sud), cu att este mai liber (cu ct se ndeprteaz de Pmnt, cu att atracia masei terestre este mai mic) i se apropie de domeniul spiritual, ctignd n liber arbitru. Nodurile lunare nu se opun, ci se completeaz, cci trebuie s nvee lecia NS (fiind detaat,s neleag mesajul NS) pentru a realiza nodul Nord (pentru a reui experienele pe care el le conine n potenial). Nodul Sud arata bazele noastre, rdcinile noastre, ceea ce noi cunoatem deja, obiceiurile noastre. Noi suntem pe un teren cunoscut i dorim s pstram comportamentul sugerat de NS (el reprezint facilitatea, dar i riscurile de involuie i de regresie). Nodul Nord indic progresul nostru spiritual i maniera n care eforturile noastre, pe deplincontiente, pot s ne conduc ctre aceast progresie. Nu reprezint o soluie bun a te focaliza, n exclusivitate, pe sectorul unde se gsete nodul Nord, abandonnd total sectorul opus, unde se gsete nodul Sud. Cu nodul Sud se regleaz mai nti conturile individului cu trecutul, dar cu nodul Nord se construiete viitorul. Nodul Nord reprezint obiectivul de atins n aceast existent, creterea noastr spiritual. Vei nelege c nu exist o poziie mai bun sau mai rea n semne i case pentru nodul Nord. Poziia nodului Nord al dumneavoastr este cea mai bun pe care o putei avea n evoluia dumneavoastr spiritual actual. Stpnirea nodului Sud i realizarea nodului Nord permit gsirea unui echilibru interior i atingerea unui palier

(ceea ce esotericii numesc: accesul la un regat superior). Dac rmnei pe nodul Sud, toat existena dumneavoastr (ceea ce este posibil, pentru c stpnirea axei nodurilor lunare se realizeaz graie propriului nostru liber arbitru), vei regresa, cci imobilitatea, stagnarea nu exist n mod real; numai micarea exist. Nodul Nord simbolizeaz noile cunotine, noile achiziii pe care ni le rezerv existena noastr. El permite dobndirea ncrederii n sine pe msur ce se progreseaz spre realizarea sa. Cele mai nalte posibiliti de realizare i securitate interioar sunt incluse n nodul Nord. Planetele n conjuncie cu nodul Sud relev leciile karmice (leciile de nvat n raport cu trecutul fiinei, cu ncarnrile sale precedente) indicnd frecvent rentlniri (fie cu persoane cunoscute anterior, fie cu acelai tip de experien). Aceste conjuncii subliniaz uneori o continuitate n nvare, apoi stpnirea unei arte, unei caliti particulare, unui dar. Planetele n conjuncie cu nodul Nord mping, imperativ, individul ntr-o direcie precis, somndu-l s-i stpneasc nodul Sud ct mai repede pentru a crete rapid spre nodul Nord al su. n cazul n care individul se aga prea mult de nodul Sud, unele ncercri delicate i amintesc de ordinul de a-i relua calea spre nodul Nord. Cnd o planet guvernatoare a unui nod lunar se gsete n conjuncie cu cellalt nod lunar, trecutul fiinei i viaa sa prezent sunt strns legate.

Sectoarele de influenta: casele


Termenul de Casa este folosit mult mai frecvent in legatura cu cele 12 Case ale Pamintului, Casele Terestre sau Casele Zilei. Spre deosebire de Casele Cerului, care sunt chiar cele 12 semne zodiacale, Casele Pamintului reprezinta 12 sectoare ale astrogramei care se raporteaza la coordonatele terestre ale punctului din care este vazut cerul si sunt definite cel mai clar de linia orizontului si de meridianul locului. Casele astrologice, in numar de 12, sunt sectoare de cerc ale cercului zodiacal, intr-o continua miscare strict legata de miscarea de rotatie a Pamantului in jurul axei sale. Ele depind foarte mult de locul in care se afla in momentul respectiv subiectul. Dac planetele n semne rspund la ntrebarea Cine eti?, planetele n case daunrspuns la ntrebarea Ce eti?. Cea mai mare influenta o are Ascendentul. In 24 de ore Pamantul efectueaza o rotatie completa in jurul axei sale. La un moment determinat, o zodie va aparea la orizont (la rasarit) si in acest fel ea va exercita brusc o influenta foarte mare asupra noastra. In acest fel "amprenta" sa este deosebit de puternica. Acesta este Ascendentul zodiacal, zodia ce rasare in momentul nasterii. Ascendentul joaca rol de cuspida (momentul de inceput) al Casei I. Opusul Ascendentului este Descendentul (apusul) ce joaca rol de cuspida a Casei VII. Zenitul, punctul de pe ecliptica aflat deasupra capului se numeste Mijlocul Cerului si joaca rol de cuspida Casei X, iar opusul sau este Fundul Cerului si joaca rol de cuspida Casei IV. Cele patru directii(ele sunt punctele cardinale pe harta natala), sub forma de cruce, care apar in astrograma ca fiind deosebit de importante, sustinand parca prin "tesatura plasei lor" intreaga tema natala este crucea pe care o duce fiecare in aceasta viata. "Ia-ti crucea ta si poart-o", este indemnul dat de Hristos celor incarnati in planul fizic sub destinul ce-l meritam, pe care singuri l-am faurit si care ne va ajuta cel mai bine in evolutie daca va fi realizat asa cum se cuvine. Astfel, daca ne uitam pe o astrograma, observam o linie orizontala mai evidenta care imparte cercul in doua jumatati. La capatul ei din dreapta scrie AS sau ASC (notatia pentru Ascendent, punctul de la rasarit). Aceasta este linia orizontului. Incepind de la Ascendent si mergind in sens zodiacal (invers acelor de ceas), cercul este impartit in 12 sectoare numeroatate

de la 1 la 12, adesea cu cifre romane, deci de la I la XII. Aceste sectoare pot fi inegale ca marime, dar cele opuse sunt egale intre ele. Sunt cele 12 Case ale Pamintului, sau ale Zilei Casele se mpart n trei categorii de influen: casele unghiulare (sau cardinale) (I, IV, VII i X corespunztoare AS, FC, DS, MC); casele succesoare (sau fixe), (II, V, VIII i XI); casele cadente (sau mutabile), (III, VI, IX, i XII). Dup analogia lor cu semnele, casele se mpart, de asemenea, n alte patru categorii care sunt: foc casele vieii I, V, IX pmnt casele de aciune II, VI, X aer casele de relaie III, VII, XI ap casele de finalitate IV, VIII, XII Casele se opun dou cte dou, dar se completeaz, de asemenea dou cte dou, fiecare cas completnd-o pe cea din faa sa. Astfel: Casa I vorbete despre personalitatea individului i despre centrele sale de interes; Casa VII arat capacitile i dorinele nativului de a mpri, nva sau afla. Casa I este eu; casa VII este tu. Casa II reprezint stabilitatea, posibilitatea de a rezista; casa VIII reprezint schimbarea, riscurile, a da drumul la strnsoare, Banii mei fa cu Banii ti, ai altuia. Casa III prezint achiziia cunotinelor, informaiilor i faptelor; casa IX aduce nelepciunea care singur, permite o bun utilizare a tiinei. Casa IV guverneaz creaia personalitii profunde; casa X, cea a fundamentelor societii; Casa V comenteaz posibilitile de creativitate individual; casa XI descrie raporturile de cooperare i procesele de contientizare ale colectivului; Casa VI exprim spiritul de serviciu sau de sacrificiu; casa XII pe cel de serviciu esenial spiritual. Fiecare cas reprezint un cmp de activitate(domeniul de manifestare), a crei energie este mai mult sau mai puin activ n funcie de ocuparea sa de ctre una sau mai multe planete. O cas se exprim ntotdeauna de ctre planeta care i este guvernator. Astfel, o cas ce nu conine nici o planet nu va fi inactiv. Va trebui s se fac diferena ntre modurile de aciune ale planetei, ale semnelor i caselor). Planetele sunt actorii, factori acionnd i exprimndu-se dup valorile lor proprii; semnele arat cum se pot exprima planetele, de ce manier se pot utiliza planetele i posibilitile lor; Semnele reprezint rolurile distribuite actorilor (planetele), n timp ce casele reprezint sectoarele de existen n care planetele se vor exprima (scena). O planet are ntotdeauna un acelai simbolism de baz, dar ea se va exprima n mod diferit dup cum se va gsi n Berbec sau n Gemeni i aciunea sa se va realiza n sectorul din via corespunztor casei pe care planeta o ocup. Dac semnele reprezint un zodiac celest, casele reprezint un fel de zodiac terestru i, n timp ce semnele reprezint cele dousprezece faze ale naturii pe durata celor dousprezece luni ale anului, cele dousprezece case simbolizeaz cele dousprezece sectoare ale vieii individului.

Casa I (AS) analogie: Semn Berbec / Guvernator Marte

Cas unghiular. Cas de via. cuvinte-cheie: eu - identitate - corp fizic. Casa Vietii si Personalitatii - viata in ansamblu, dar in special personalitatea, individualitatea, ego-ul, lectia de viata. Casa I este casa lui Eu sunt i se refer la identitatea i modul n care ceilali ne vd, cum vrem s prem c suntem, Aceast casa reprezint personalitatea, atitudinea, modul n care vedem lumea, felul cum artm, aspectul fizic. Casa I, i n particular ascendentul, arat prin ce caliti trebuie s se evalueze individul. Ascendentul indic tendinele personalitii exterioare i calitile de dobndit n cursul acestei existene. Casa I subliniaz maniera n care v comportai, aparena, nfiarea i atitudinea n faa vieii. Ea arata cum ncepei fiecare lucru pe care-l ntreprindei. Reprezint corpul fizic i poziia fizic. Ea poate s indice o slbiciune fiziologic ereditar. V arat potenialul de care dispunei i liberul arbitru pe care-l utilizai. V indic imaginea pe care o avei despre dumneavoastr. Pune n eviden temperamentul, sntatea i potenialul de energie vital. Este casa cea mai individuala. Ea subliniaza energia pe care subiectul o intruchipeaza cel mai bine, pe care o exprima in mod firesc. Ne putem intreba de ce o casa situate sub linia orizontului are o importanta atat de mare. De fapt, varful acestei case, Ascendentul, este cel care are o importanta majora in calitatea sa de zona in care apar zorile, si elementele temei situata in apropierea acestui punct, atat din casa I cat si din casa a XII-a, sunt valorizate. Aceasta zona natala sintetizeaza pe de alta parte potentialitatile individului, caracteristicile aflate inca in germene, putin sau deloc manifeste, dar care vor insufleti si modela subiectul, atat din punct de vedere fizic cat si psihologic. Aceasta explica de ce casa I tine inca de zona nemanifestata, chiar daca potentialitatea individului abia asteapta sa se exprime si vor marca subiectul cu o amprenta de nesters si de nestavilit. O planet n casa I i n conjuncie cu AS va indica prin ce modalitate vei stpni calitile semnului ascendent. Acesta va fi astrul purttor de elevaie i de evoluie. Stpnul (guvernatorul) AS relev modalitatea n care se va exprima individul (dup semn) i n ce sector favorit (dup casa ce-l conine), cum se vor concretiza calitile incluse n casa I. Casa II analogie: Semn: Taur / Guvernator: Venus. Cas succesoare. Cas de aciune. Cuvinte-cheie: posesiuni - valori - achiziii. Casa Valorilor si Resurselor - sistemul de valori, resursele personale (aptitudini, talente), veniturile materiale obtinute din munca proprie, banii, averea. Casa a II-a este casa lui Eu am i se refer la resursele proprii, posesiunile fizice, banii notrii, dar i stima de sine i talentele personale. Aceast casa guverneaz, de asemenea, ctigurile personale, resursele materiale, sistemul de valori. Reprezint casa ctigurilor (sau pierderilor) rezultate din eforturile noastre. Ea relev simul valorilor i arat comportamentul nostru fa de bani i fa de tot ceea ce este material. Ea simbolizeaz nevoile individului i mijloacele prin care el poate s le satisfac. Aceste nevoi nseamn bani i hran. Ceea ce ne place s mncm aparine acestei case. Ea simbolizeaz simurile i, evident senzualitatea. Ea relev ceea ce aduce individul ntro legtur amoroas. Ea arat facultile de asimilare, darurile, achiziiile (nu numai materiale), dar i talentele noastre, resursele, nevoia noastr de securitate.

Casa II a cerului caracterizeaza prin semnele si planetele cuprinse in ea felul si pntensitatea activitatii de creare si castigare a banilor si bunurilor materiale, precum si consecintele acestora asupra destinului: castigul, alcatuirea averii si profesiunea, atitudinea personala fata de aceste obiecte cu consecintele respective, precum si eventualele castiguri sau pierderi, cu cauzele lor mai adanci. Pentru toate aceste raporturi, prima jumatate a casei este caracteristica, deoarece in ultima treime a acestei case se vor evidentia adesea trecerile la semnificatia casei urmatoare, care este casa III a cerului. Aceasta deoarece casa III a cerului reprezinta pe plan psihic mentalul concret, aplicat, al inteligentei care cauta sa se desavarseasca in materie. Planetele in acea casa vor arata rezultatul practic al gandirii, care se va tarmuri in diferite domenii, pornind de la munca manuala bruta, la munca manuala stilizata si ajungand la idei spirituale, intodeauna de ordin practic, material. Planeta care s-ar indrepta in ultima treime a casei II spre pragul casei III va arata ca impulsurile de castig intra intr-o legatura mai curand mentala si teoretica, cu valoarea si posesiunea. Aceasta casa o vom gasi ocupata intodeauna la nativii care au preocupari financiare intense si care au miscarea averii foarte puternica. Ocuparea masiva a acestui domeniu horoscopic va rapi temei calitatea de spiritualizare, transformand adesea pe nativi in persoane cu un orizont material care prea adeseori exclud preocuparile nobile, spirituale. Casa III analogie: Semn: Gemenii / Guvernator: Mercur. Cas cadent. Cas de relaie. cuvinte-cheie: mediul nconjurtor (anturaj) - comunicare cunoatere Casa Comunicarii si Fratilor - studiile elementare, scoala generala, invatarea superficiala, fratii si surorile, micile calatorii (pina la 3 zile). Casa a III-a este casa lui Eu tiu i se refer la tot ceea ce are legtur cu comunicarea. Aceast casa guverneaz, de asemenea, fraii, surorile, vecinii i relaia noastr cu acetia, abilitile mentale, cltoriile scurte, transportul local. Ea reprezint anturajul dumneavoastr: frai i surori, veri i verioare, vecini. Ea indic micile cltorii (n ara natal) i deplasrile, semnificnd vehiculele pe dou roi. Ea reprezint comunicaia (oral sau scris) sub numeroasele sale forme: scrisoare, carte, ziar, revist. Ea relev facultile mentale, relaiile cu cei apropiai, ntlnirile i legturile adulterine. Ea arat intelectul concret i practic. Ea indic studiile primare i secundare subliniind ceea ce intereseaz n mod particular. Ea relev ceea ce gndim, prerea noastr. Reprezint casa libertii de expresie. Ea indic i micarea, piaa, respiraia, plmnii, conferinele, dualitatea, reproducia. La conjugarea armonica cu ocuparea planetara a casei IX, popularea casei III poate sa ne infatiseze si preocupari mai inalte, de exemplu: cercetarile stiintifice, laboratoarele, poezia, literatura. Casa IV (FC) analogie: Semn: Cancer / Guvernator: Luna. Cas unghiular. Cas a finalitilor. cuvinte-cheie: familie - securitate - via privat. Casa a IV-a, a Inceputului si Sfirsitului - familia, caminul parintesc, originile, patria, locul de unde vii (inainte de incarnare) dar si cel catre care te indrepti (dupa moarte), inceputul si sfirsitul.

Casa a IV-a este casa lui Eu simt i se refer la casa i familie. Aceast casa descrie rdcinile noastre, patria, motenirea genetic i viaa privat. Guverneaz, de asemenea, terenurile, proprietile, locuinele, mama. Este casa originii, bazelor, ereditii i a familiei. Reprezint, mai precis, casa mantei, a cminului i a domiciliului. Aceast cas reprezint intimitatea noastr, viaa noastr privat, trecutul nostru, amintirile noastre, nostalgia. Este casa maternitii, a gestaiei. Ea d indicaii asupra sfritului de via i asupra ultimei ncercri. Ea subliniaz sentimentul nostru de securitate interioar. Reprezint un loc de tradiie (ceea ce se conserv din cele mai vechi timpuri). Este casa nutriiei, stomacului, digestiei i buctriei. Ea reprezint proprieti, imobile, casa familial, pmntul. Ea indic, de asemenea, ceea ce este secret i ceea ce este incontient. Reprezint casa oceanului, a tuturor lichidelor, a peterii, a pivniei. Ea reprezint subteranul, metro-ul etc. Casa IV se refera la origine, familie si influentele acestora: patrimoniul familial, camin, casnicie, domeniile imobiliare, familia proprie intemeiata iar in sens indepartat, patria. Aceste elemente de destin pot si vor influenta cu siguranta finele vietii, astfel incat domeniul acesta lamureste si modul cum se va sfarsi existenta pamanteana. In privinta psihicului, reies din casa IV insusirile care s-au dezvoltat constient sau inconstient in functie de zestrea ereditara, si de legaturile familiale, in principal cu tatal. De altfel, in combinatie cu Soarele si Saturn, aceasta casa caracterizeaza in mod sigur raportul cu ascendenta paterna si influenta sa, directa ori indirecta, asupra formarii personalitatii nativului. In formatii mai putin complicate, constelatiile casei IV indica relatiile nativului cu tatal si destinul acestuia, in masura in care influenteaza pe posesorul astrogramei. Casa V analogie: Semn: Leul / Guvernator: Soarele. Cas succesoare. Cas de via. cuvinte-cheie: joc - creaie - iubire druit. Casa Creatiei si Dragostei - pasiunile creatoare, creativitatea, procreatia, copiii, fertilitatea, dragostea, contributia la universul concret. Casa a V-a este casa lui Eu vreau i se refer la creativitatea noastr. Copiii notri, iubire, speculaii i riscuri, jocuri de noroc (Loto, pariuri). Este, de asemenea, casa preocuprilor artistice, a hobby-urilor i recreerii. Este iubirea ca joc sau plcere: flirt, distracii, legturi, dar i vacanele. Reprezint creaiile artistice i teatrul sau copiii (mai precis primul copil; al doilea copil corespunde casei VII iar ceilali urmresc casele din dou n dou). Reprezint deci casa descendenei i a capacitii de dragoste fa de altul. Reprezint casa inimii, speculaiilor i tuturor jocurilor. Ea reprezint darurile, cadourile i norocul. Este casa educaiei i a nvmntului. Este casa sportului i a tot ce reprezint srbtoare. Indic coafura, machiajul, aurul, mtile, luxul, frumuseea, gloria, strlucirea, recompensele etc. Energia de care dispunem. In casa V a cerului se oglindesc instinctele, mai eles cele erotice, precum si consecintele lor in destin. Celelalte aspecte: speculatia, jocul de noroc, placerile de tot felul si prezentarea vesela in societate se incadreaza in acest domeniu. In aproape toate cazurile, casa indica raporturile interioare sufletesti.

Casa VI analogie: Semn: Fecioara / Guvernator: Mercur. Cas cadent. Cas de aciune. cuvinte-cheie: datorie - munc - sntate fizic. Casa Serviciului si Sanatatii - serviciul prestat de buna voie, locul de munca, colegii, mediul profesional, sanatatea, terapiile. Casa a VI-a este casa lui Eu analizez i se refer la rutina de zi cu zi, la locul de munc, la sntate, micile probleme de sntate, igien, alimente, la munc, angajai, servicii, abiliti, slujitori. Aceast cas reprezint munca obligatorie contractat pentru a tri, pentru a mnca. Nu este o munc liber aleas, aa cum o reprezint casa X. Reprezint casa bolilor fizice, a maladiilor benigne i uneori ciclice. Maladiile: boli psihosomatice. Reprezint obiceiurile alimentare i condiiile n care se mnnc. Este n analogie cu intestinele. Aceast cas este cea a limitrilor i a tot ceea ce este cotidian, repetitiv, monoton. Este casa igienei i a dieteticii. Este casa funcionarilor, a servitorilor, a casnicilor; deci casa sarcinilor domestice i a serviciului (pentru altul). n mod analog, casa agriculturii, a recoltelor, a micilor animale familiare. Mai reprezint: plantele, farmacia, regimul, dieta comerul, serviciul public, tot ceea ce este msurat, analiza i calculul, unchii i mtuile, examenele, clasificrile, precizia, curenia etc. Relaiile profesionale. Casa VII (DS) analogie: Semn: Balana / Guvernator: Venus. Cas unghiular. Cas de relaie. cuvinte-cheie: altul - cooperare - uniune. Casa Colaborarii si Asocierii - colaboratorii, asociatii, partenerul de viata, sotul sau sotia, casatoria, confruntarea, competitia. Casa a VII-a este casa lui Eu armonizez i se refer la cstorie i parteneriate. Aceast casa guverneaz, de asemenea, colaboratorii, procesele, contractele, acordurile i dumanii notrii. Casa altuia adic atuturor celor pe care i ntlnim i mpreun cu care parcurgem o parte a drumului nostru: n primul rnd, soul/soia, partenerul, din i prietenul sau dumanul, asociatul sau adversarul, pacientul, dac noi suntem medicul i medicul, dac noi suntem clientul, etc. Este casa ce ne arat faa, imaginea (look) pe care ne place s o prezentm altuia i, dac reuim aceasta casa VII ne arat cum ne vd alii. Casa proceselor. Aceast cas reprezint echilibrul pe care-l cutm. Casa bunicilor. Este n analogie cu rinichii. Casa cstoriei i a contractelor. Aceast cas indic ceea ce ni se opune i ceea ce trebuie s ne completeze. Casa justiiei, a armoniei, a vieii mondene, a egalitii, a dansului, a frumuseii, a clientelei (mpreun cu casa XI), a publicului, a schimburilor, a expoziiilor, a conferinelor etc. Casa oglindeste raportul personal cu lumea inconjuratoare, cu acea lume cu care se stabilesc relatiile vitale reciproce. In functie de situatia casei VII cel nascut isi va cauta tipul de reintregire, intr-un mod constient ori inconstient, sub forma camaradului, colaboratorului, asociatului sau a sotului. Constelatiile marcante in casa VII vor arata intodeauna ca accentul straduintelor personale cade asupra cultivarii relatiilor cu cei din jur, inclusiv oficialitatea. Aspectarea armonica sau dezarmonica a planetelor aflate in aceasta casa va arata caracterul placut sau neplacut al trairilor din acest domeniu si destinele persoanelor respective. Acolo unde constelatiile vor vadi o atitudine de

lupta, urmarea va fi o relatie combativa cu lumea inconjuratoare, exprimata in mediul nostru social prin eventuale procese sau conflicte. Rezonanta lor in destin se va arata in bine sau in rau dupa aspectele planetare si alte elemente de judecata astrologica. Casa VIII analogie: Semn: Scorpion / Guvernator: Pluton. Cas succesoare. Cas afinalitii. cuvinte-cheie: regenerare - sexualitate. Se opune casei II i arat banii ce provin de la altul sau de la so/soie, prin opoziie cu banii ctigai de sine (casa II). Tot n opoziie cu casa II care indic stadiul oral, casa VIII indic stadiul anal (se absoarbe hrana n casa II i se elimin n casa VIII). Casa Mortii si Regenerarii - moartea, mostenirile, transformarile profunde, regenerarea, distrugerea si reconstructia, revitalizarea, sexul Casa a VIII-a este casa lui Eu doresc i se refer la sprijinul care l primim de la alte persoane. Aceast casa reprezint averea soului/soiei/partenerului, asigurrile, motenirile, banii altor oameni, aciunile, obligaiunile, taxele, testamentele. Este casa regenerrii i transformrii i se refer la moarte, sex, probleme juridice, distrugerea si reconstructia Ea arat ceea ce se ateapt de la partenerul sexual, complementar cu casa II. Casa eliminrii deeurilor, a bolilor grave i amorii. Este n analogie cu aparatul genito-urinar, anusul, rectul, prostata i intestinul gros. Este casa transformrilor (moartea fiind transformarea final i incheierea unei existene materiale, dar i naterea n lumea spiritual). Aceast cas exprim regenerarea, mutaia lumea de dincolo, planul astral, pulsiunile, rezervarea, instinctele, magia, accidentele, ncercrile Karmice. Ea marcheaz pierderile, crizele, angoasele, despuierea, capitalul, motenirea. Reprezint lumea invizibilului, esoterismul i ocultismul, tot ceea ce este misterios, criminologia, detectivul, antichitile, arheologia, speologia rentele, alocaiile, banii altora. Reprezint i: renaterea, nvierea, rencarnarea, distrugerea, vrjitoarele, comarurile, fantasmele, tenebrele, fantasticul, hormonii, erotismul, magnetismul, iniierea linitea, criptele, otrava, descompunerea, vulcanii, puterile secrete, atomul, vrjitoria, explozia, haosul etc. Procesele de contientizare. Casa I X analogie: Semn: Sgettor / Guvernator: Jupiter. Cas cadent. Cas avieii. cuvinte-cheie: cltorie - evoluie - mental superior. Casa Intelepciunii si Filosofiei - studiile superioare, calatoriile lungi, relatiile cu strainatatea, intelepciunea, filosofia, religia. Casa a IX-a este casa lui Eu neleg i guverneaz nvmntul superior, facultatea, religia, colegiul, filosofia, profeia, filantropia, strinii i relaia cu strintatea, cltoriile n strintate, limbile strine, cltoriile pe distane lungi, spiritualitate. Ea reprezint cltoriile n strintate. Complementar cu casa III, indic studiile superioare. Casa III indic intelectul, mentalul practic, inferior, n timp ce IX indic mentalul superior, facultile elevate ale spiritului i supercontientului. Este casa ghidului i a protectorului. Casa inspiraiei, spiritualitii, religiei i misticismului. Dac n casa III,

comunicarea se prezint simpl i superficial, ea se aprofundeaz n IX. Este casa evoluiei spirituale i a dharmei (datoria noastr spiritual, ceea ce trebuie s realizm n aceast via). Ea reprezint filosoful, esoterismul, legea, idealul, aspiraiile elevate, visurile, maestrul spiritual, cltoria n astral, vocaia. Ea arat creterea i maturizarea, comunicaiile cu strintatea. Ea este n analogie cu fesele i coapsele. Reprezint i: nelepciunea, universitile, pelerinajele, nvmntul superior sau spiritual, limbile strine, geografia, caii, mitologia tirul cu arcul, vntoarea. ficatul, templele, bisericile, profeiile, judecile, dogma, rugciunea, gandirea abstracta. Casa IX reprezinta impulsul sufletesc spre cast si departare, spre marile aspecte universale, religioase, ideologice si de natura spirituala. In acelasi timp, va deslusi dorul nativului de a cunoaste lumea, reprezinta pelerinajul spre cunoasterea de sine. Semnele zodiacale: Berbec, Taur, Leu si Capricorn vor releva in general latura materiala a efectului casei. Ocuparea acestui sector de catre semnele: Gemeni, Rac, Fecioara, Balanta, Sagetator si Varsator cu prezenta planetara adecvata va da de inteles o semnificatie spiritual sufleteasca a preocuparilor si profesiunii. Casa X ( MC ) analogie: Semn: Capricorn / Guvernator: Saturn. Cas unghiular. Cas de aciune. cuvinte-cheie: actele - cariera - viaa public. Ea se opune casei IV (viaa privat), indicnd viaa public. Casa Realizarilor si Carierei - realizarea profesionala si sociala, liderii, autoritatile, cariera, succesul, popularitatea. Casa a X-a este casa lui Eu folosesc i se refer la viaa noastr public. Aceasta este casa carierei, a regulilor, a faimei, a notorietii, a recunoaterii publice, este casa ce l reprezint pe tatl nostru, statutul social, poziia n societate. Ea completeaz pe IV care este interioar, subiectiv, pe cnd X este exterioar i obiectiv. Ea este viaa social, pe cnd IV reprezint viaa n cmin. Este casa responsabilitilor, a elevrii, a reuitei sociale, a carierei liber alese, a onorurilor, administraiei, puterii, nlnuirea actelor cu ceea ce acestea presupun ca efecte (karma), contiina de sine i propria expresie. Ea reprezint maturitatea i reputaia. Este scopul pe care ncercm s-l atingem i recunoaterea individului de ctre altul. n analogie cu scheletul, genunchii i pielea. Ea semnific i: muntele, ambiia, cderea, durata, piatra, ermitul, detaarea, timpul, mineralele, ierarhia, comandamentul, patronul, liderul. Constelatiile acestei case vor caracteriza intodeauna situatia exterioara a destinului si vocatia profesionala. Casa XI analogie: Semn: Vrstor / Guvernator: Uranus. Cas succesoare. Cas de relaie. cuvinte-cheie: prieteni - sperane - dragoste primit. Ea se completeaz cu V care este dragostea dat. Subliniaz de asemenea, speranele ce vin din creativitatea noastr (casa V). Casa Prieteniei si Idealurilor - idealurile sociale si spirituale, organizatii si grupuri, miscari de masa, prieteni, cauze comune. Casa a XI-a este casa lui Eu cunosc i se refer la prietenie i relaia cu grupuri de oameni, la protectorii notrii, la organizaii i aliane, la membrii, la speranele, idealurile i obiectivele noastre de viitor.

Casa prietenilor i a relaiilor, a celor care ne aduc ajutorul lor pentru realizarea scopurilor i dorinelor noastre. Casa comunicaiilor internaionale i a mijloacelor de transport moderne ca: avion,tren i casa comunicaiilor parapsihice, reprezint aciunea social n grup (n-interiorul cluburilor, asociaiilor i a organismelor internaionale). In analogie cu gambele. Casa distracii lor moderne ca cinema televizor sau video. Ea guverneaz informatica i toate inveniile de azi. Este casa altruismului, umorului, intuiiei, astrologiei, consilierilor, proiectelor. Este i: publicitatea clientela fidelitatea, sprijinul, ritmul, vibraiile, electricitatea,magnetismul, surpriza spaiul, iluminarea, flash-ul, libertatea revoluia, fraternitatea, miturile, partidele politice. Ea indic banul obinut printr-o profesiune liber aleas. Indic copiii adoptivi i umanitatea.Aceasta casa, prin anumitele pozitii planetare pe care le poate prezenta, denota si posibilitatile de realizare sociala, oglindindu-se insa in principal tendintele umane in domeniul prieteniei si al relatiilor sociale Casa XII analogie: Semn: Peti /Guvernator: Neptun. Cas cadent. Cas afidelitilor. cuvinte-cheie: integrare - inferioritate - sntate mental Casa Sacrificiilor si Izolarii - izolarea impusa, exilul, prizonieratul, suferintele cronice, crizele morale si fizice, sacrificiile fortate, vicisitudinile vietii. Casa a XII-a este casa lui Eu cred i se refer la subcontientul colectiv, spiritualitate, sacrificiu, dumanii ascuni, cum ne facem ru fr s ne dm seama, ce nu dorim ca alte persoane s vad sau s tie despre noi, problemele grave de sntate. Se completeaz cu casa VI. Reprezint sntatea mental i bolile cronice, dar i evoluia spiritual ce conduce la integrarea n univers, n contiina cosmic. Este casa locurilor nchise ca: spitale, aziluri, nchisori, case de pensionari sau de odihn (sanatorii). Ea indic schema existenei precedente. Reprezint casa inspiraiei, a clarviziunii, a evoluiei printr-o cercetare interioar i intuitiv. Ea arat forele noastre ascunse, contiina noastr interioar, datoriile noastre Karmice (erorile comise anterior ce se rezolv prin ncercri purttoare de evoluie i de experien). Durerea i suferina coninute n aceast cas permit o regenerare de sine, o revelaie i apoi o eliberare. In analogie cu sistemul limfatic i cu picioarele. Casa sacrificiului, a achiziiilor, graie serviciilor pe care alii ni le aduc i care ne dau o protecie. O cas ce aduce ncercri, datorii, instabilitate, trdri, exil, abandon, nelciune, adulter, frustrare, complex de culpabilitate. Este i casa limitrilor, a secretului, a inhibiiilor, a legturilor secrete, a obscuritii, a misterului, a viciilor, a drogului, alcoolului, reprezint detaarea, renunarea eliberarea extazul, meditaia esoterismul, misticismul, imaginea, ceea ce este vag, confuz, fotografia, ceata, gazul, privaiunile, marile animale, naterea (actul). n sfrit: somnul, visele, relaxarea, sofrologia, tranchilizantele, anestezicele, oglinzile, criptografia, frauda, furtul, muzica, inspiraia, poezia, marea, nataia, bolile mentale, psihanaliza (cu VIII i VI), infinitul, evanghelizarea, petrolul, triarea, suferina, fa de VI care este purificarea; iluzia i religia. Casa aceasta exprima indeosebi tendintele care duc usor la inhibitii in afara si la o izolare launtrica. La inclinatia catre o activitate exterioara se alatura o rezerva psihica, o indepartare de lume si in unele cazuri, chiar insusiri si tendinte criminale (eventual anti-sociale). Motivul suferintei este de obicei precizat, deoarece casa XII arata imbolnavirile trupesti si sufletesti.

Primul cadran (casele I - III) este pasiv i centripet. Al doilea cadran (casele IV - VI) este activ i centrifug. Al treilea cadran (casele VII - IX) este pasiv i centripet, ca i primul cadran. Al patrulea (casele X - XII) este activ i centrifug, ca i cadranul al doilea. O majoritate de planete situate n cadranele active (2 i 4) aduc dinamism, nevoia de a se impune i de a-i stpni destinul. Individul ncearc s dirijeze i s ghideze pe altul. El exteriorizeaz i reacioneaz activ la evenimentele vieii. Este mai extravertit. O majoritate de planete situate n cadranele pasive (1 i 3) determin pe individ s fie mai introvertit i s acorde mai mult importan vieii sale interioare El va fi mai sensibil i receptiv. Ei va avea tendina de a se abate de la destinul su i de a se lsa influenat de ctre altul. Accentuarea n casele de via (I, V, IX) aduce entuziasm, motivaie, dinamism creativ, energie Nativul este inspirat i dorete expansiunea. Va cuta s-i exprime personalitatea. Contiina de sine (I) se exprim (V) i apoi se transform n concepii filosofice i spirituale. Accentuarea caselor de aciune (II-VI-X) indivizii se ataeaz mai curnd posesiunilor, substanei lucrurilor Acetia sunt persoane concrete, metodice i practice care se intereseaz de aspectul material al lucrurilor Ei caut recunoaterea social i doresc s fie centrul de atenie al unei familii sau al unei comuniti. Individul caut identitatea social, prestigiul i dispune de o putere obiectiv. EI caut s ctige bani (II) prin munc (VI) ceea ce-i va permite o recunoatere social (X). Accentuarea caselor de relaie (II, VII i XI) arat c individul are nevoie de alii pentru a reui n existena sa. Viaa sa este bazat pe schimbul cu altul, pe mprire, pe echilibrul relaiilor, pe acordul mutual, pe cooperare i complementaritate. Calitatea relaiilor (cu anturajulIII cu partenerul-VII sau cu prietenii-XI) condiioneaz bunul mers al existenei sale. El are nevoie de altul pentru a progresa, de aceea el nva toate valorile comunicaiei i respectul mutual (dai i pe cele ale libertii). Accentuarea caselor de finalitate (IV, VIII, XII) arat c individul este mai subtil i mai sentimental. Foarte interiorizat, dispune de un incontient puternic i de o mare putere de regenerare. El apreciaz viaa sa privat. Resursele sale spirituale sunt importante. El regsete aici, la sfritul vieii i al corpului su (IV), moartea i eliberarea sufletului (VIII) i eliberarea final de materie (XII), graie ndeplinirii dharmei sale (casa XII fiind a patra plecnd de la IX = sfritul dharmei). Accentuarea caselor unghiulare (I-V-VII i X - mai mult de cinci planete). Astrele n aceast poziie aduc un mai mare potenial dect n alte categorii; ele sunt mai dinamice i ajut la obinerea reuitei. Ele reprezint aciunea aici, n prezent i faciliteaz orice nceput, orice lansare ntr-o activitate sau o profesiune. n I se acioneaz, n IV se concretizeaz, n VII se leag, iar n X se realizeaz social. Accentuarea n case succesoare (II-V-VIII i XI) semnific stabilitatea, soliditatea scopurilor de atins. Reprezint, de asemenea, locul n care se dezvolt talentele i capacitile de creaie, ca i banii care se ctig prin munc sau prin ans. Aici, se exprim i se construiete pentru viitor. Uneori, apare ineria i este detestat schimbarea. Relev importana ce se acord plcerilor i distraciilor. Accentuarea caselor cadente (III-VI-IX i XII) acord mari faculti de adaptare la orice situaie, se creeaz uor relaii i se apreciaz micarea sub toate formele. Sunt case unde nelegerea este maxim. Sunt case de evoluie prin experien, prin nvarea vieii i prin relaii intelectuale.

Aspecte
Conjuncie: Aspect major de fuziune. Acest aspect este conciliator cnd astrele angajate sunt puternice (domiciliu, exaltare sau trigonocraie. Va fi dinamic, disonant cnd astrele respective vor fi debile (n cdere sau exil). Acest aspect acioneaz puternic asupra individului i el constituie imperativul actualei existene. Acest aspect d importan semnului i casei pe care el le ocup. Cuvinte-cheie: fuziune, amestecul a dou energii, experiena propus, asocierea pricipiilor, accentuare, ntlnire, interaciunea a dou energii vitale, aciune, proiecie de sine. Cele mai importante conjuncii sunt acelea ce se stabilesc ntre planetele personale: Soarele. Luna, Mercur, Venus. Marte, pe de o parte, i guvernatorul ascendentului pe de alta. Dodectil / semisextil: Aspect minor dinamic i semnific experiena material a vieii cotidiene cu latura sa practic, liste aspectul ce permite obinerea de rezultate concrete printr-o utilizare a capacitii sale constructive. Cuvinte-cheie: concretizare, material, realizare, activitate funcional. Novil Aspect minor conciliator, aspect vrstor; de altfel ei divizeaz cercul n nou pri 360 : 9 = 40, n numerologie. 9 este n analogie cu Uranus, stpnul Vrstorului. Reprezint un aspect de creaie i de intuiie. El acioneaz la nivel spiritual i de o manier incontient. El permite a se realiza i a se elibera de structura materialist. Reprezint un aspect de pregtire pentru o nou er, pentru o nou transformare a individului i care subnelege o deplin nflorire, accesul la supercontient. Cuvinte-cheie: creaie, eliberare, mntuire, realizare spiritual Octil / semicareu Aspect minor dinamic ce acioneaz oarecum ca dodectilul, dar mai dinamic i uneori mai distructiv. Reprezint un aspect de eliminare, de epurare, de predare. Reprezint, de asemenea, un act de contientizare n cadrul unei ncercri sau a unei experiene deosebite. Este un aspect de transformare n care se surmonteaz fobiile i n care se decide s se mearg nainte. Cuvinte-cheie: victorie asupra ineriei, contientizare, mutaie, distrugere n vederea unei reconstrucii, a unei noi organizri, a unui nou echilibru. Sextil Aspect major conciliator. Plecnd de la 0; Berbec i numrnd 60; , n ambele sensuri,. ntlnim cte un semn de aer: Gemeni, respectiv Vrstor. Astfel, sexului se interpreteaz mai ales ca un aspect de comunicare i de schimb, de micare. El dispune de un material de nelegere, fiind un aspect intelectual liste obiectiv si poate conduce spre o cutare a libertii. Exist un schimb de informaie ntre astrele n cauz. Este un aspect de susinere care ajut la amestecul celor dou energii planetare. Cuvinte-cheie: expresie de sine. oportunitate, comunicaie, schimb, atracie, curiozitate, vibraie, pasivitate, susinere, flexibilitate, cooperare.

Quintil Aspect minor conciliator. Reprezint un aspect de evoluie. El relev, de asemenea, caliti artistice, talent, este un aspect ce aduce o mare senzitivitate i faciliti n exprimare. El divizeaz cercul n 5 i l simbolizeaz pe omul creator, liste un aspect spiritual, permind realizarea potenialului nostru printr-o important ridicare a nivelului de contiin, pe care puini oameni o pot realiza. Cuvinte-cheie: creaie, spiritualitate, sim artistic, senzitiv psihic, expresie de sine, inspiraie, talent, supercontient, evoluie. Careu / cuadratur Aspect major dinamic. Trasnd acest aspect, n cele dou sensuri ale zodiacului, putem descoperi Racul i Capricornul. Este un aspect ce aduce schimbri forate i adesea radicale. Acest aspect l pune pe individ n faa a ceea ce trebuie depit pentru a merge mai departe, pentru a obine ceea ce el dorete. Reprezint un aspect de tensiune, de lupt, de obstacol ntlnit n cale i care trebuie nvins Cuadratur este prezent pentru a ne obliga s ne reformulm, s ne analizm ideile, pentru a nelege experienele pe care le trim. Aspectul este necesar evoluiei armonioase a fiecrui individ este un aspect constructiv. Ea ne arat c o anumit energie poate fi descrcat ntr-un fel anume, pentru a construi o nou structur. O cuadratur ntre semne cardinale va indica o aciune mai rapid dect n semne fixe. n timp ce, dac apare n semne mutabile, nseamn c aciunea noastr depinde de altul. Cuvinte-cheie: tensiune, conflict, construcie, efort, dinamism, hotrre. Punct turnant, mplinire, aciune. Trigon / triunghi Aspect major conciliant. Trasnd acest aspect pe zodiac, n cele dou sensuri, gsim Leul i Sgettorul. Este un aspect al expresiei de sine, de creaie i de evoluie. El simbolizeaz caliti acumulate n potenialul individual. El reprezint ceea ce este uor pentru individ, o energie creatoare de disciplinat pentru a-i extrage cea mai bun parte. Energia curge n mod armonios ntre cele dou astre, dar calitile i posibilitile incluse n acest aspect pot rmne pasive dac individul nu le utilizeaz Un trigon poate s arate un individ care caut facilitatea i care din acest motiv nu progreseaz. El reprezint o sum a expresiei unor talente i faculti. Trebuie s ne sprijinim pe trigon pentru a continua progresul. El reprezint inteligena ce trebuie s fie activ, utiliznd ideile i cunotinele acumulate de-a lungul mai multor existene Reprezint caliti, talente, acumulate n existenele anterioare. Cuvinte-cheie: realizare, creaie, evoluie, faculti de viziune i de nelegere, talent, capacitate de expresie, inspiraie, idealism, pasivitate, armonie, facilitate, achiziie, potenial, bucuria de a tri. Inconjuncie In ordinea semnelor zodiacului, inconjuncia corespunde Fecioarei. Acest aspect indic dou energii ce depind una de alta. Acest aspect cere reale eforturi pentru a asocia dou energii ce se exprim foarte diferit. El acioneaz adesea incontient; este un aspect ..ntre dou (ntre trigon

i opoziie basculnd ntr-un sens sau altul); el ne indic unele probleme de rezolvat, inhibiii de anihilat, o karm de transformat pentru a face creativ acest tip de aspect. Cuvinte-cheie: serviciu, interdicie, fobie, karm, repunerea ordinii, analiz, inhibiie, creaie ajustare, reorganizare. Opoziie Aspect major dinamic. Acest aspect, n concepia simbolic, corespunde Balanei. La nivel inferior, el vorbete de opoziie, de dualitate, de echilibru instabil, chiar de dezechilibru. La nivel superior, el indic complementaritate, armonic i echilibru, liste un aspect de conflict, dar i de reconciliere. El reprezint un obstacol de surmontat n raport cu o ntlnire. n raport cu relaiile noastre personale, n general, aceasta arat c individul proiecteaz, asupra altuia, diferite aspecte ale personalitii proprii (neputnd face deosebirea ntre ceea ce vine de la el i ceea ce vine de altul). Aspectul cere nelegere, obiectivitate si cunoatere, pentru a se realiza). Reprezint contiina lui eu n faa lui tu. Cuvinte-cheie: opoziie, complementaritate, echilibru, dezechilibru, dualitate, instabilitate, cooperare, conflict, fa n fa, uniune, cuplu, limite, lips, separare,diviziune, asociere, nelegere, diferen.

S-ar putea să vă placă și