Sunteți pe pagina 1din 7

I. L.

Caragiale
O scrisoare pierduta
A treia din seria comediilor lui 1. L. Caragiale (dupa ,,O noapte furtunoasa", "Conul Leonida faa
cu reactiunea" i inainte de "D-ale carnavalului"), ,,O scrisoare pierduta" - capodopera a dramaturgiei
romaneti - a vazut lumina rampei pentru prima oara in 1884 la Teatrul National din Bucureti. Eugen
Ionesco avea sa recunoasca in dramaturgul nostru clasic - realist pe cel mai mare comediograf al lumii, iar
Edgar Papu in vol. "Clasicii notri" afirma ca ,,o scrisoare pierduta este singura comedie a lumii care se
ridica la valoarea epopeica a unui epos eroi-comic".
Tema comediei urmarete lupta dintre "doua tabere desigur groteti" (E. Papu) pentru cucerirea
puterii politice intr-un ora-capitala de judet de munte, in care urmeaza sa se desfaoare alegerile pentru
desemnarea unui deputat in Colegiul al II-lea. Scriitorul realizeaza in opera o sinteza superioara intre
satirizarea moravurilor din epoca respectiva i surprinderea unor caractere umane cu semnificatii de
generalitate. Cu alte cuvinte, scriitorul realist, i clasic in acelai timp, pune in evidenta partea comica din
zbuciumul celor care doresc sa se imbogateasca din politica; el ii bate joc de fraza lor demagogica sau
reactionara.
Titlul ar putea sugera neglijenta ce poate pune in pericol linitea unui ora (a unei tari, daca avem in
vedere ca in comedie se vehiculeaza ca mijloc de antaj politic doua scrisori: una in capitala de judet,alta in
capitala tarii). Grotescul este cu atat mar eruptiv cu cat scrisoarea e un banal bilet de amor i nu o scrisoare
diplomatic a sau oficial-administrativa. Deducem ca sistemul electoral este atat de precar incat un banal
bilet amoros peate sa-l bulverseze, sa-i ameninte principiile. Asemenea viziune asupra continutului de idei
al piesei atrage atentia asupra laturii grave a situatiei reale, iar rasul se transforma in plans cand
descoperim ca intr-un judet sau, mai grav, cand in intreaga tara, in lupta politica sunt aruncate ca moneda
de schimb antajul, minciuna, falsul, amenintarea, promisiuni ca va iei invingator cel care este
moralmente mai necinstit. i fiindca rezultatul este i comic (cele mai inverunate canalii se umilesc in
final- contient sau incontient) i tragic (catiga cel mai murdar, mai prost, mai canalie) se poate spune
ca ,,O scrisoare pierduta" e o tragicomedie.
Din didascalii aflam ca febra pregatirii alegerilor este surprinsa "in capitala unui judet de munte".
Lipsa localizarii geografice precum i personajele tipice (demagogul politic - Catavencu; vicleanul bonom
- Trahanache; canalia senila - Dandanache; prostul fudul- Farfuridi, servilul descurcaret - Pristanda, femeia
adultera - Zoe )confera candidatilor (Tipatescu - prefectul judetului, Agamemnon Dandanache - vechi
luptator de la '48) i intamplarilor prezentate caracter universal. De altfel i timpul actiunii, care este
sugerat vag: "in zilele noastre" (noteaza autorul in didascalii) completeaza aceasta impresie. Doar
Catavencu intrerupand, in actul III, discursullui Fafuridi, precizeaza timpul: "... suntem in anul de gratie
1883..."
Evolutia conflictului (subiectului) exceleaza prin simplitate (marca a talentului desavarit) i
prin concizie (observam capacitatea lui Caragiale de a selecta esentialul. Simplitatea i concizia constituie
trasaturi ale clasicismului i asigura ritmul alert in succesiunea scenelor, orientarea precisa i imperativa a
evenimentelor spre telul propus): Ne aflam in capitala unui judet de munte, in preajma alegerilor. Seful
gruparii de opozitie, avocatul Nae Catavencu, director-proprictar al ziarului "Racnetul Carpatilor", are
norocul i dibacia de a intra in posesia unei scrisori compromitatoare pentru prefect i pentru sotia
fruntaului organizatiei locale a partidului aflat la putere. Santajati, cei dot amanti se vad constrani sa
convina a sprijini candidatura adversarului politic. Pana la urma, antajistul e dezarmat i silit sa toasteze
pentru candidatul guvemamental ales de Bucureti.
Subiectul are, aparent, o linie simpla: o scrisoare de amor ajunge - din cauza unei neglijente obiect
de antaj in mana reprezentantului partidelor de opozitie, care dorete sa obtina mandatul de deputat.
Conflictul crete in intensitate, prin incercarea de a recupera scrisoarea sau de a o publica pentru a se obtine
compromiterea partidului de guvemamant. Acesta culmineaza in momentul incaierarii din actul III-lea,
pentru ca in ultimul act sa se stinga in cantecul fanfarei, care va acoperi ridicolul luptei politice i va
proclama victoria antajului ramolismentului i a prostiei fudule.
Astfel, Zoe Trahanache (sotia "venerabilului" Zaharia Trahanache -:- unul dintre "stalpii
judetului") pierde o scrisoare de dragoste adresata ei de catre Stefan Tipatescu - prefectul judelului.
Scrisoarea este gasita de un cetatean turmentat de la care este furata, prin viclenie, de Nae Catavencu (eful

gruparii independente din opozitie). Acesta ameninta cu publicarea misivei, cerand in schimb locul de
deputat. Zoe i Tipatescu au intrat in panica i incearca prin promisiuni (bani, functii administrative in
ora,chiar moia "Zavoiul")i amenintari (Tipatescu trimite acasa la Catavencu pe Pristanda, politaiul
oraului, ca sa-l aresteze i sa-i rascoleasca toata casa) sa obtina scrisoarea. Catavencu refuza orice oferta
cerand cu insistenta mandatul de deputat, considerand ca-l merita pentru ca este "in oraul acesta de
gogomani... cel dintai intre fruntaii politici". Zoe l convinge pe Tipatescu sa spirijine candidatura lui Nae
Catavencu.
La adunarea electorala din actul al III-lea, dupa ce Farfuridi i Catavencu ii tin discursurile
(subliniate cu aplauze ori fluieraturi de cele doua grupari ale publicului), se anunta numele candidatului
propus de "centru": Agamemnon Dandanache. Cele doua grupari (de opozanti i de guvernanti) ii declara
nemultumirea, incaierandu-se. In incaierare, Catavencu ii pierde palaria, in captueala careia era ascunsa
scrisoarea cu pricina. Cetateanul turmentat, crezand ca-i potrivete propria palarie pe cap, ii smulge
captueala, i astfel gasete scrisoarea, pe care o duce "andrisantului".
Subiectul impletete doua intrigi: una politica i alta sentimentala (prima prezinta unele
similitudini cu ,,O noapte furtunoasa" - prima comedie a lur Caragiale). Adulterul se situeaza pe un plan
secundar care se interfereaza firesc cu cel politic i-i releva insemnatatea in raport cu acesta: intriga
sentimentala potenteaza satira antipoliticianista: batalia se duce pentru fixarea candidatului i nu pentru
popularizarea programului politic al acestuia. Santajul lui Catavencu intregete atat fia caracteriologica a
personajului (se dovedete a fi demagogul fanfaron, canalia, de o ruinoasa laitate), cat i rechizitoriul
impotriva regimului, aa-zis constitutional. Lui Tipatescu pierderea scrisorii (episod din sfera vietii lui
personale) ii prilejuiete manifestarea fara nicio retinere a autoritatii sale de satrap local atotputemic.
Prefectul se targuiete cu Nae Catavencu oferindu-i functii publice (membru in "Comitetul permanent",
"postul de advocat al statului i primar al oraului", "epitrop-efor la Sf. Nicolae", "moia Zavoiul") i alte
avantaje materiale, ca i cand ar distribui bunuri proprii. Catavencu ii cere fati: "Nu ma combate...
Sustine-ma... Alege-ma". Ezitarile prefectului sunt spulberate de Zoe Trahanache, persoana cea mai
afectata de pierderea scrisorii (in ciuda faptului ca ea nu are nici un rol oficial in treburile publice, ba mai
mult, nici nu are drept de vot; i cu toate acestea ea il asigura pe Catavencu: "Ei! eu te aleg, eu i cu
barbatul meu; mie sa-mi dai scrisoarea"). Pentru ca n-are alta ieire, Tipatescu accepta compromisul: in
schimbul scrisorii, mandatul de deputat: "Intample-se orice s-ar intampla... (cu hotarare). Domnule
Catavencu eti candidatul Zoii, eti candidatul lui nenea Zaharia... prin urmare i al men! Poimaine eti
deputat!..." Chiar atunci cand de la Bucureti sosete "depea fe-fe urgenta!" in care se impune "Cu orice
pret, dar cu orice pret... sa aleaga pe d. Agamemnon Dandanache", Zoe nu cedeaza. Dimpotriva, se
inveruneaza: "A! nu se poate! Vom lupta contra oricui... Vom lupta contra guvemului!.."'. i Tipatescu o
sustine repetand: "Da, vom lupta contra guvemului!".
Prin interventia ferma a Zoei Trahanache, conflictul pare a se precipita spre deznodamant. Dar in
actul III, dupa ce Farfuridi i Catavencu ii incheie discursul in timpul caruia i-au etalat prostia,
infatuarea, urmeaza lovitura de teatru: anuntarea candidaturii lui Agamita Dandanache. Urmeaza
incaierarea, asaltul lui Pristanda i al oamenilor sai, al carei comic ne poarta cu gandul spre "Tiganiada" lui
I. Budai-Deleanu.
..
Finalul actului III putea fi i finalul comediei. Candidatul e cunoscut, aadar, i alesul. Dar piesa
continua. A fost rezolvat numai conflictul politic. Acum interesul este reactivizat prin intriga sentimentala.
Invins in competitia politica, Nae Catavencu a ramas primejdios.
Cu temerea torturanta pentru Zoe Trahanache ca arma prin care Catavencu n-a putut cuceri un loc
in Camera poate deveni o arma a razbunarii, se deschide ultimul act al comediei. Urmeaza iar o lovitura de
teatru, de data aceasta o interventie a hazardului: Catavencu, care ii pierduse palaria in incaierarea din
timpul adunarii electorale i odata cu ea obiectul de anjului, e obligat sa cedeze propunerilor Zoei de a-i fi
zelos. Prin reintrarea scrisorii in posesia celei ce-o pierduse, actul IV aduce i dezlegarea celui de-al doilea
nod al conflictului. Aparitia lui Agamemnon Dandanache (in actul IV) intregete galeria personajelor cu un
tip pitoresc i reprezentativ, dar largete considerabil semnificatia episoadelor scrisorii pierdute. Si acest
"politician" i-a obtinut investitura de candidat printr-un antaj identic celui incercat de Catavencu. Astfel,
dramaturgul atrage atentia ca la centru functioneaza aceleai resorturi ca i intr-o oarecare capitala de judet,
ca moravurile i practicile venale (lipsite de scrupule se preteaza la mituire) sunt aceleai de jos i pana sus.
Ba mai mult, Catavencu, pierzand orice ansa (caci Zoe Trahanache cerandu-i sa fie zelos il asigura ca
"asta nu-i cea din urma Camera!") i cu deosebire amenintat cu descoperirea unei polite falsificate (prin
care ridicase fraudulos nite bani), accepta rolul (umilitor) de organizator al manifestatiei finale, in cinstea

noului ales. Catavencu recurge in acest moment la retorismul ce-i e propriu, facand o incursiune in istorie
i - pe fondul unei muzici de circ - el exclama cu convingere: "Iata avantajele progresului! Iata binefacerile
unui sistem constitutional!". Replica lui Pristanda "Curat constitutional" cade ca o sentinta de un umor
neintentionat, dar sarcastica i concluziva pentru intreaga comedie.
Astfel, contrastul dintre risipa de mijloace (furt, minciuna, fals, amenintari, antaj) i rezultatul
obtinut (numirea de la Centru a candidatului) este comic i tragic in acelai timp prin victoria coruptiei.
Prin tema i subiect, prin structura personajului, I. L. Caragiale demonstreaza ca vede "enorm" i
simte "monstruos" (Rasul din comedie ascunde o amaraciune nascuta din intelegerea unei lumi care ar fi
putut fi mai buna. Comicul lui Caragiale se convertete astfel sub ochii notri in tragic). Personajele sunt in
acelai limp tipuri sociale (caracteristice unei epoci) i caractere general-umane (tipuri), iar relatiile dintre
ele se inscriu intr-o structura perfect construita (clasicista).
Autorul da personajelor relief, intregind dimensiunea lor psihologica cu cea sociala. Viziunea sa
asupra realitatii e una social-istorica. Personajele sunt complexe, angajate in relatii concomitent afective i
sociale, pe cele doua planuri interferente ale subiectului.Stefan Tipatescu e tipul efului atotputemie al
administratiei locale, slujitor plin de zel al autoritatii centrale abuzive. Are prestatia unui important
domnitor local i e unul din personajele "serioase" ale piesei. Este cel mai putin marcat comic dar se
numete totui Tipatescu, i nuanta comica razbate. "S-a strecurat tiptilctipa-tipa spre varful piramidei
sociale, dar ramane, cu toata puterea lui tot un escu" (G. Ibraileanu). Marca personajului o constituie
setea de putere. Betia puterii il face sa creada ca totul ii e permis, ca poate jigni, apostrofa, umili sau
batjocori - in functie de toanele momentului. Catavencu vede in el "vointa care ordona" sau chiar pe
"prefectul asasin". Are multa luciditate, cantarete just situatiile i oamenii. Autocaracterizarea ne dezvaluie
un prefect care tie sa discearna adevarul dintre tiradele "pretioase" ale lui Catavencu atunci cand acesta
cere mandatul de deputat, i tie ca avand puterea de partea lui, poate fi vehement in amenintari: "uiti ca nu
e bine sa te joci cu un om ca mine astfel" ii spune lui Catavencu. Dar cand rasturnarile spectaculoase l
aduc pe Agamemnon Dandanache, Tipatescu are revelatia, inca o data, a descoperirii unei lumi pe care o
detesta, i acum Catavencu nu i se mai pare odios: ,,i-l aleg pe d. Agamita Dandanache. Iaca pentru cine
sacrific de atata vreme linitea femeii pe care o iubesc. Unde eti Catavencule, sa te vezi razbunat. Unde
eti sa-ti cer iertare ca ti-am preferat pe onestul d. Agamemnon, pe admirabilul, pe sublimul, pe iscusitul,
pe puicusorul Dandanache. .. Ce lume! ce lume! ce lume!". Cu Tipatescu, scriitorul realizeaza clasicul
triunghi familial (sot - sotie - amant). In problemele intime se arata ezitant. Sinceritatea dragostei sale e
indoielniea, dei el este acela care-i propune iubitei sa fuga din ora. Pare gata a se dezice de femeia ce-l
iubete (oare?), inelandu-i ateptarile, aa cum de atatia ani il inala pe Trahanache in casa caruia e primit
ca prieten. Nu este mai putin imoral, daca exclama "A, ce lume! ce lume!" revoltat pe manevrele josnice
ale lui Catavencu. In acest caz aroganta de judecator al moralei altora nu se justifica. E tot atat de josnic, i
ca oficial, i ca om.
Zoe Trahanache (tipul femeii adulterine, energica, vioaie, voluntara)- singurul personaj feminin al
piesei - sta mereu in centrul conflictului. Dupa G. Ibraileanu ar fi al doilea personaj "serios". Dragostea ei
pentru Tipatescu pare sincera; nu e o pasiune, ci un sentiment domolit prin obinuinta. Ceea ce o ingrozete
i o chinuie - cand scrisoarea se afla in mainile lui Catavencu - nu e teama ca ar trebuie sa se desparta de
omul drag, ci ca va intra in gura lumii, iar numele ei va fi pangarit cu barfe. Zbuciumul ei, scenele pe care i
le face prefectului, amenintarea cu sinuciderea au ceva de parodie, de iubire de mahala. De aceea nimeni
nu o poate compatimi. Starea ei sufleteasca este contrastanta: din lacrimi i disperare, ii arata brusc chipul
de femeie energica, in stare sa se apere singura, impotriva tuturor (chiar i impotriva "guvernului").
Zmulgandu-se din sfera dramei sentimentale, ea paete in arena politicii, unde vointa ei este porunca
pentru sot i amant i chezaie, pentru Cafavencu. AfIand ca onorabilul avocat pierduse scrisoarea, ea
izbucnete: "Cand te-a arestat Fnica, te-am scapat eu. .. acum te arestez eu i n-ai sa mai scapi decat atunci
cand mi-oi gasi scrisoarea". In relatiile cu Tipatescu, ea mimeaza mai mult sentimentul- cand el ii propune
sa fuga impreuna, ea renunta categoric, dovedind un spirit practie. Lustrul de moralitate este o trasatura
esentiala. Zbuciumul ei pentru obtinerea scrisorii compromitatoare ar putea imprima piesei nota specifica
dramei. Prin toate aceste trasaturi, eroina comediei de moravuri se integreaza in satira politiea.
Intre Zoe i prefect, Zaharia Trahanache este, sau vrea sa para, sotul credul i prietenul netulburat
de nicio banuiala. Om cu tabieturi, greoi, purtand semnele decrepitudinii (ale ramolirii), are aparentele unui
om uor de influentat i un invins. Bonomia lui neputincioasa se dezminte indata ce "prezidentul"
("comitetului electoral, comitetului colar, comitetului agricol i al altor comitete i comitii") trebuie sa
pareze o lovitura ori sa apere "enteresurile" partidului. Cei care-l cunosc bine il trateaza cu condescendenta

(atitudine care presupune bunavointa, amabilitate, de pe o pozitie de superioritate, chiar uor


dispretuitoare), ca pe un adevarat strop al puterii. EI este "unul pe care conteaza bampirul (...) ca pe
dumnezeu" i, catigandu-l pe el, Catavencu e sigur ca ii va avea pe toti ai lui. Farfuridi i Branzovenescu il
considera "tare... tare de tot... Solid barbat!" i el se dovedete astfel dejucand manevrele lui Catavencu
prin descoperirea politelor plastografiate de acesta. La fel ca Tipatescu, Trahanache se lamenteaza i el: "A!
ce corupta sotietate.. Nu mai e moral, nu mai sunt printipuri..." i totui chiar el gasete o justificare
pana i "machiavelicurilor" avocatului plastograf: ".. - unde e in joc enteresul tarii, ca orice roman, a
incercat omul, ca sa te forteze adica . . "
Sub aparenta moliciunii, Trahanache ascunde o mare viclenie. El tie bine ca publicarea scrisorii
este un dezastru atat pentru Zoe, dar mai ales pentru el. Aceasta ar fi insemnat recunoaterea publica a
impotentei lui fizice i psihice, in tot ceea ce inseamna viata de familie, zdruncinarea pozitiei sociale i
politice, divortul de Zoe i clatinarea prestigiului onorabilului i venerabilului neica Zaharia. De aceea l
i va anihila pe Catavencu in mod spectaculos: "Ei, aveti putintica rabdare (scoate o hartie din buzunar i o
desface - o polita). Asta tot pentru politica e? Girurile astea doua cu care onorabilul d. Catavencu a ridicat
cinci mii de lei, de la societate, sunt tot pentru enteresul tarii?" El se incapataneaza sa reziste oricarei
schimbari i se calauzete in toate de "ai putintica rabdare". Formula reprezinta factor strategic
deteminant pentru a solicita timp adversarului sau interlocutorului pentru a catiga timpul necesar actiunii
favorabile lui, pentru ca pozitia lui trebuie aparata cu inverunare cu atat mai mult cu cat "unde nu e moral,
acolo e coruptie i o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are". Aparent personajul condamna
imoralitatea. In realitate, e odios, venal (lipsit de scrupule) pentru ca o folosete pe Zoe drept suport pentru
siguranta lui sociala. In scena dintre prefect i Trahanache, in care Tipatescu se tradeaza din naivitate,
devenind agitat, simtindu-se incoltit, Zaharia Trahanache ii ofera chiar el portita de salvare i exclama:
"Intr-o sotietate fara moral i fara printipuri... trebuie sa ai putintica diplomatie".
Toti i se adreseaza cu o respectuoasa familiaritate: Zoe, singura lui slabiciune, ii spune cu afectiune
filiala "nene". Pentru Tipatescu este "neica Zaharia", pentru Pristanda "conu Zaharia", pentru Farfuridi este
"venerabilul neica Zaharia".
In umbra celor trei "mari" (Trahanache - Zoe - Tipatescu), Farfuridi i Branzovenescu indeplinesc
in piesa oficiul unor comentatori ( in felul corului in teatrul antic). Prezenta lor este numai pentru ridicolul
in care-i tine prostia lor. Farfuridi are o fire mai aprinsa, Branzovenescu e mai retinut i, la tot pasul, pune o
surdina izbucnirilor celuilalt. Branzovenescu nu e altceva decat umbra celuilalt. Cum Trahanache admite
antajul, Farfuridi accepta tradarea, bineinteles tot pentru interesul partidului. Virtual candidat, Farfuridi nu
vrea sa se puna rau cu nimeni - de aceea e mereu prudent. Pentru el ideea tradarii nu e josnica, tainuirea ei
e mult mai de condamnat: "tradare sa fie, daca o cer interesele partidului, dar s-o tim i noi..". Sau, cu alt
prilej afirma "iubesc tradarea dar urasc pe tradatori". Cand banuiesc ca sunt tradati de Tipatescu i
Trahanache hotarasc pe loc sa anunte printr-o telegram a Comitetul central, la Bucureti. Telegrama va fi
iscalita "anonima". Teama de a i se recunoate "slova la telegraf' e i ea inlaturata cand Farfuridi are o idee
geniala: "punem pe altcineva s-o scrie".
In cazul cuplului Farfuridi - Branzovenescu, prostia are camp larg de desfaurare i ea se manifesta
din plin in discursurile ininteligibile in care, din lipsa de argumente, Farfuridi face apel la date istorice pe
care le incurca repetandu-le (ca Pristanda, cu steagurile) i sarind peste "anul de gratie 1883": "dati-mi voie
(oo.) la '48, la '34, la '54, precum i la '64, '74 asemenea i la '84 i '94, i etcetera, intrucat ne privete. . .
pentru ca sa dam exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine insa. . . .. i logoreea politicianista triumfa
cu nonsensul: "ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca,
primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, i anume in punctele esentiale. .. Din aceasta dilema nu
puteti iei... Am zis". Cuplul frizeaza comicul, traind sub impulsul unor acte stereotipe: "la zece fix ma duc
la targ"; "eu am n-am clienti acasa la unsprezece fix ma duc la tribunal".
Chestiunile de drept avocatul Farfuridi le discuta cu "competenta": ,,tii ca i mine principiu de
drept, fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale... oneste bibere" (in loc de "oneste vivere").
Tot atat de absurde sunt i unele afirmatii ale lui Catavencu pentru care "Industria romana e
sublima putem zice, dar lipsete cu desavarire". El aclama "... munca, travaliul, care nu se face deloc in
tara noastra" i socotete ca existenta falitilor este o dovada a progresului economic. Ca i cuplul Farfuridi
i Branzovenescu, Nae Catavencu ("avocat, director-proprictar fondator al societatii enciclopedice cooperative "Aurora economica romana") aluneca - prin tot ce face i ce spune - in grotesc. El dorete sa
parvina cu orice prct i e capabil sa se adapteze la orice imprejurare invocand dictonul "scopul scuza
mijloacele, a zis nemuritorul Gambeta" (in realitate acest dicton apartine ordinului calugaresc al iezuitilor

i apoi adaptat de Niccolo Machiavelli - 1469 - 1527, istoric i om politic italian).


Catavencu este omul fara trecut. Din istorie invata doar ca "un popor care nu merge inainte, sta pe
loc". E disponibil, pragmatic, deschis oricarei noutati, "ultraprogresist", "liberschimbist", "liberpansist".
Folosind antajul ca sa parvina, el ,joaca tare", e indraznet, dar devine umil atunci cand nu mai este stapan
pe situatie. Interesele sale sunt legate de chiverniseala personala, nu de o ambitie politica. Nu are principii
politice. Deosebita sa mobilitate ii permite lui Catavencu sa treaca foarte repede i uor (ca i Zoe) de la
aroganta la umilinta, de la fraza sforaitoare stropita cu lacrimi false la intriga marunta.
Pe ultima treapta ierarhica i sociala, Pristanda e i el un cel de ef, ocupand functia de politai al
oraului i avandu-i subalternii. Impovarat de o "famelie greacu apte copii, se ploconete in fata maimarilor cu umilinta de servitor: "Sarut mana, coane Fanica", "sarut mana, coane Zaharia". El este pasiv i
ambiguu "supus" de factura orientala.
Pristanda se afla - ca i ceilalti - integral intr-un torent de imbecilitate i coruptie. E lipsit complet
de personalitate, dar este oportunist, urmarind "capatuiala" chiar i prin micile furtiaguri pentru ca "daca
nu curge, pica". El este doar un brat executor: este totdeauna "scrofulos la datorie". Relatiile lui cu
superiorii sunt de inferioritate, de un servilism care marcheaza propriile interese. Este omul tuturor: "Omul
dumneavoastm, coane Fanica i al coanei Joitica i a lui Conul Zaharia". In serviciul comandat, politaiul
procedeaza cu brutalitatea proprie aparatului represiv al unei administratiii care nu respecta legile:
aresteaza i perchezitioneaza fara mandat judecatoresc; celor cu care s-a dus sa-l ridice pe Catavencu la
ordinul prefectului, el le striga: "Curat violare de domitiliu! da umflati-l". o data ordinul executat,
prevederea il sfatuiete sa se scuze, ploconindu-se in faa lui Catavencu care in viitor ar putea fi deputat sau
chiar prefect.
Deznodamantul surpriza il prezinta pe candidatul guvernului, desemnat de la centru (capitala tarii)
- Agamita Dandanache al treilea candidat "mai prost ca Farfuridi i mai canalie decat Catavencu". Prin
prezenta lui, satira se adancete, iar comedia evidentiaza, o data mai mull, ca alegerile erau o simpla
mascarada. Este introdus in ultimul act, dei sosirea ii este anuntata inca din actul al doilea. El este in
planul farsei agentul rasturnarii de situatie. Prin el se realizeaza momentul-oc (= lovitura de teatru). El
proiecteaza intriga piesei la un alt nivel (ceea ce s-a petrecut in oraul de provincie se petrece i in capitala
tarii, demonstrandu-se repetabilitatea situatiei, dar cu un grotesc mult ingroat). Este ridicol prin viclenia
lui; nu intelege sa restituie scrisoarea dupa ce a fost ales deputat pentru ca aceasta sa-i serveasca i in alte
alegeri. Dei ramolit, Dandanache este iret i total lipsit de scrupule. A facut parte din toate partidele: ,,i
el, in toate Camerele, cu toate partidele, ca romanul impartial".
Exista in ,,o scrisoare pierduta" i un personaj onest: Cetateanul turmentat. E un emisar al maselor
de alegatori, toti "apropitari". Cand Tipatescu il repede: "Voteaza pentru cine pofteti..." el raspunde intre
doua sughituri: "Eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta".
Cetateanul turmentat are o dubla existenta: in planul simplu al farsei el este agentul hazardului
(gasete scrisoarea, o pierde i o regasete), cel care aduce majoritatea rasturnarilor de situatie din piesa.
Sub aparenta sa stare de ebrietate i nehotarare, Cetateanul turmentat tine intreaga actiune dramatica. El
este orb ca i destinul: nimic nu-l poate impiedica sa aduca destinatarului scrisoarea, mai ales daca
"andrisantul" este cunoscut. El reprezinta opinia publica. Nehotararea lui ("Eu cu cine votez?"), care
ascunde de fapt dezinteresul fata de treburile politice, general de o experienta negativa, este a masei de
alegatori. Este considerat de Tipatescu drept vinovat de toate pacatele celor puternici: "Pentru ca eti (...)
betiv... vitios... pacatos (...) pentru toate astea trebuie sa-i dai votul lui onorabilul d. Catavencu. Pentru aa
alegator mai bun ales, nici ca se putea".
Prin cetateanul turmentat scriitorul critica dispretul beneficiarilor sistemului "curat constitutional"
faa de alegatorii de rand. Actul II se incheie sugestiv cu "eu nu lupt contra guvernului!"
Prin obiectul criticii i prin severitatea sentintelor, comedia ,,O scrisoare pierduta" este o piesa
care se bizuie pe o ironie taioasa ca imprecatia. Personajele, odioase prin ceea ce sunt, se acopera de
ridicol, prin ceea ce vor sa para.
Comicul in ,,o scrisoare pierduta" se manifesta in moravuri, in caractere, in situatii, intrigii,
limbaj, in care contrastul dintre aparenta pozitiva i realitatea negativa staruie pe toate aceste planuri.
Toate personajele (cu exceptia Cetateanului turmentat) par a fi convinse de integritatea lor
morala,ii motiveaza actiunile prin respectul faa de principii, afieaza morga unor oameni manierati i
cultivati.
Situatiile comice pe care lcreeaza Agamemnon Dandanache, prin lipsa (lui) de memorie i de
atentie, efecte ale senilitatii, contribuie la accentuarea ridicolului acestei figuri.

Cetateanul turmentat este prins in valtoarea luptei politice, fara macar sa banuiasca ce rol
insemnat joaca. EI starnete hohote de ras prin calmul lui, opus agitatiei celorlalte personaje. Intre
sinceritatea lui i ipocrizia celorlalti, intre simplitatea lui i ingamfarea celorlalte personaje, intre actiunea
lui dezinteresata i actiunile interesate ale tuturor, se stabilesc opozitii generatoare de comic, de moravuri,
caracter i situatii care starnesc rasul.
Numele personajelor constituie in ,,O scrisoare pierduta" mijloc de caracterizare i de ridiculizare a
personajelor; este, de fapt, (ca i la Alecsandri, I. H. Radulescu, N. Filimon i inaintea lor la I. B. Deleanu)
o sursa de comic. Garabct Ibraileanu observa ca, spre deosebire de inaintaul sau, I. L. Caragiale "se
multumete sa sugereze: ,,Zaharia Trahanache i prin nume i, mai ales, prin prenume i... prin
combinarea numelui cu prenumele, sugereaza batranetea i chiar decrepitudinea i tot ce are greoi i ticait
venerabilul preedinte (. . .) Farfuridi i Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelui lor, sugereaza,
cred, inferioritate, vulgaritate i lichelism (. . .) Catavencu, cu silabele lui stridente i cu conturul ridicol,
reda pe demagogul latrans. Agamita Dandanache rimeaza, cred, cu ramolismentul comic, prin
diminutivul caraghios al stranicului nume Agamemnon, pe care Trahanache. . . il pronunta Gagamita,
ingroand comicul prin sugestia caderii in copilarie a acestui ramolit;prin continutul notional al cuvantului
Dandanache i prin sonoritatea acestui cuvant; prin sufixul ache, comun i numelui Trahanache, cat i
prin suma tuturor acestora. lar cuvantul dandana se potrivte cu rolul lui in piesa: schimbarea
intempestiva (produs pe nteptate, la timp nepotrivit, inoportun) a candidatului la deputatie, spre disperarea
Zoei, plus dandanaua cu pac! la Razboiul; dar mai ales folosirea pentru revendicarea de privilegii,
calitati reale sau fictive, de participant la revolutia de la 1848...".
Pristanda - in unele zone ale tarii este numele unui joc popular, asemanator cu "braul", o batuta
marunta. Devenit numele politaiului, acesta ar putea sugera ca personajul cu pricina "joaca" dupa cum i se
canta: ii aproba superiorul (folosind cunoscutul tic verbal - "curat"), il aproba servil pe Tipatescu in
aprecierea unor personaje, sau situatii care devin "curat murdar!" sau "curat constitutional" (acasa,
Pristanda joaca dupa cum ii canta nevasta: "Ghita, Ghita, pupa-l in bot i papa-i tot"), iar in forumul sau
interior "joaca" dupa interesul propriu ("famelie mare, renumeratie mica" devine motivatia furtiagurilor
din bugetul statului). Tipologic, Pristanda este omul slugarnic care intuiete viitorul lui Catavencu, pe carel trateaza cu umilinta (ca acesta sa-l aiba in vedere.. .): "poftiti, coane Nicule, poftiti i zau, sa pardonati in
consideratia misiei mele, care ordona sa fim scrofuloi la datorie", "Pristanda exprima lipsa demnitatii
profesionale" (P. Constantinescu). Limbajul sau tradeazii incultura, iretenia primitiva, servilismul.
Catavencu este caracterizat prin sonoritatea numelui sau. Esenta sa demagogica este subliniata chiar prin
titlul ziarului pe care-l conduce ("Racnctul Carpatilor"), titlu care-l exprima pe galagiosul i "combatantul"
lui proprietar. Numele bombastic al "sotietatii" pe care a infiintat-o subliniaza lipsa de continut i de obiect
a acesteia ("intr-o tara in care industria e sublima dar lipsete cu desavire", dupa opinia chiar a lui
Catavencu), iar nepotrivirea flagranta dintre termenii "enciclopedica" i "cooperativa" este de un comic
irezistibil.
Caracterizarea prin limbaj a demagogului politic sau a prostului fudul (Farfuridi) este, de
asemenea, sursa de comic. Astfel, in actul III, scena V, Catavencu, cu emotia simulata, cu "plansul"
mincinos, frazeologia patriotarda ("ma gandesc... la tarioara mea") ascunde dorinta candidatului de a
catiga capital politic. Din discurs se releva precaritatea culturii personajului, care se manifesta print-un
delir verbal "Pana cand sa n-avem i noi falitii notri?". Gandirea lui Catavencu ete lipsita de logica:
industria este "sublima", dar nu exista, noi "aclamam travaliu, munca", dar i aceasta "nu se face deloc in
tara noastra". Cand Tipatescu ii propune o seama de favoruri in schimbul scrisorii, avocatul refuza
motivand: "Vreau ceea ce mi se covine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in oraul acesta de
gogomani, unde soot cel dintai. .. intre fruntaii politici."
Comicul de limbaj este realizat din nonsensurile din exprimarea unor personaje, care vadesc o
gandire incalcita (Catavencu, Farfuridi) din automatismele verbale care reflecta caracterul personajelor:
"curat" al lui Pristanda, "Aveti putintica rabdare" al lui Trahanache, sau "Da-i inainte, stimabile, aveti
cuvantul" (Trahanache). Este o imbinare a stilului retoric cu cel familiar de tipul: "Unde nu e moral, acolo e
coruptie" (Trahanache); asociatiile de termeni incompatibili: "Dupa lupte seculare care au durat 3o de ani. .
." da natere la nonsens; introducerea vorbirii de mahala: "chestie de treaba, onorabile, daraveri de
clopotnita, stimabile" sau "sa ma-ngropi, suflctul meu", folosirea stilului retoric: "Tradare, tradare, tradare,
de trei ori tradare" sau "Cum ar fi posibil martiriul daca n-ar exista calaul" completeaza posibilitatile
comicului de limbaj caragialesc.
Prostia, suficienta personala sunt sugerate cu deosebire prin incarcatura de neologisme ce sunt

rostite i intelese greit: "bampir", "catindrala", "nifilist'\ "plebicist", "ciocplopedica", "renumeratie".


Convins ca nimic nu arde mai mult pe ticaloi ca rasul, Caragiale a biciuit polemic, in
,,Oscrisoarea pierduta", nesinceritatea, necinstea, imoralitatea i prostia politicienilor contemporani lui.
,,O scrisoare pierduta", agitatia uriaa in jurul unui scop obinuit, victoria nonvalorii, senzatia
ca lumea este pe dos, toate amintesc de faptul ca autorul este precursor\al absurdului (reprezentat in
secolul XX de Eugen lonesco).Pornind de la o situatie de farsa, ,,O scrisoare pierduta" se ridica prin
acuitatea observatiei, prin limbaj, la un plan superior, care ii da deosebita valoare ce o inscrie printre
capodoperele teatrului romanesc i universal.