loan Slavici - pg 1 of 6

loan Slavici-

Moara cu noroc

Este o nuvela tragica: e povestirea unor fapte dramatice, plasate la sfarsitul secolului al XIX-lea, in preajma
unui orasel din Ardeal (Ineu). Personajele, caractere tari, oameni primitivi, se ciocnesc violent intr-o atmosfera tragica,
impresionanta. Autorul ne surprinde prin patrundere psihologica.
Intriga e alcatuita pe schema antibasmului: invinge raul, prin deznodamant tragic si polemic moralizator.
Tema este dezumanizarea individului stapanit de patima banului, este de fapt doar o componenta a conflictului
(care este apropiat de cel al unei tragedii antice), intrucat nu patima pentru bani il pierde pe Ghita, ci tensiunea de
nedepasit dintre aceasta si un orgoliu exacerbat (el va fi pedepsit de destin pentru a nu fi cunoscut masura).
Nuvela, scrisa in 1880, reprodusa in volumul "Novele din popor", aduce in prim plan o problematica morala.
Conflictul se afla in germene in norma etica pe care o enunta batrana - vocea intelepciunii traditionale, un alter ego al
lui Slavici - inca din primele cuvinte ale nuvelei: ,,- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia,
ci linistea colibei tale te face fericit". Incalcarea acestei norme va genera intriga aprofundata pe plan psihologic,
intrucat universul rural (din creatia lui Slavici) este prin excelenta dominat de randuiala traditionala, de norme de
comportament trasmise din generatie in generatie, al caror pastrator este colectivitatea si care se exprima adesea
prin"gura satului".
Titlul denumeste locul in care se vor petrece schimbarile sau se vor consuma nelinisti1e lui Ghita. Finalul insa
inverseaza sensurile titlului (Moara cu noroc este de fapt Moara fara noroc, moara nefericirii si a dramelor sufletesti).
Moara cu noroc, situata intr-un tinut nelocuit, se afla intr-un spatiu al nelegiuirii, unde domneste legea celui mai tare.
Cel care iese din norma moralei sprijina raul si, pentru aceasta, va fi pedepsit.
Actiunea se desfasoara cronologic de la Sfantul Gheorghe si pana la Pastele urmator (nuvela are 17 capitole) si
este situata intr-o perioada istorica de tranzitie si mari prefaceri sociale determinate de patrunderea tot mai accentuata a
relatiilor capitaliste la sate.
Subiectul urmareste destinul lui Ghita - cizmar sarac dintr-un umil sat transilvanean - care incearca sa-si
depaseasca modesta conditie sociala (dorea sa-si stranga bani pentru a se intoarce in sat sa-si deschida un atelier de
cizmarie cu zece-douasprezece calfe).In acest scop arendeaza carciuma si hanul din locul numit "Moara cu noroc",
asezata intr-o vale situata la rascruce de drumuri, in apropiere de Ineu. Aici se va muta impreuna cu Ana (sotia),
batrana (mama Anei) si cu copilul (un altul se va naste la Moara cn noroc). Ei vor incepe sa munceasca schimband
infatisarea locului. Catva timp lucrurile merg bine. In fiecare sambata seara, toti trei numarau banii si atunci el privea
la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la cei doi copilasi... "iara batrana privea la catesipatru si se simtea intinerita
(...) iara sporul era dat de la Dumnezeu dintr-un castig facut cu bine". Relatiile dintre Ana si Ghita sunt acum pure,
calde, induiosatoare.
Dar, in curand, isi face aparitia la han Lica Samadaul, figura impozanta, personaj demonic, hot si ucigas, om
aspru si neindurat care-i impune carciumarului Ghita sa-i devina complice: "eu voiesc sa stiu intotdeauna cine umbla
pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am
inteles?".
Fire slaba si oscilanta, Ghita va fi repede dominat de forta malefica a Samadaului: primeste de la Lica sase
porci (despre care stia ca sunt furati), 'Ii "imprumuta" bani, il gazduieste intr-o noapte cand este pradat arendasul (si
cand Lica pleaca si se intoarce la han imbracat femeieste); la judecata se trezeste spunand ceea ce vroia Lica sa spuna
si, in loc sa-l infunde, il salveaza.
Greseala carciumarului isi are izvorul in permanenta oscilare intre bine si rau: Ghita ar dori sa-l dea pe Lica
pe mana jandarmului Pintea, dar nu poate renunta la mirajul castigului: "Dar Ghita nu voia sa plece; nu-lasa inima sa
paraseasca locul in care in scurt timp putea sa se faca om cu stare". Asa se face ca, primind de la Lica bani furati spre
a-i schimba, Ghita duce lui Pintea, dar nu-i spune ca jumatate din ei sunt ai sai
Pe masura ce:trece timpul, iar banii se inmultesc, Ghita este tot mai dornic de imbogatire. Amana. aducerea
dovezilor in mana jandarmului (asa cum promisese), ba chiar se gandeste sa fuga in lume ca sa-si salveze aceasta
neasteptata avutie. In .acelasi timp este inspaimantat la gandul ca Lica ar putea veni sa-l prade (o mai facuse o data,
sub forma de "imprumut"), cat si de imaginea femeii si a copilului ei ucisi de Lica, crima care ii sfasie inima lui Ghita.
De Paste, cand jocul destinului face ca Ana,sa nu plece la rude (cum planuisera), Ghita se hotaraste sa-l
anunte pe Pintea, lasandu-si sotia ca momeala pentru a-l prinde si a-l preda pe Lica.
La intoarcerea la han, nesuportand ideea adulterului savarsit de Ana, Ghita o ucide (pe Ana), iar el este
impuscat de Raut, din ordinul lui Lica. Hanul este incendiat.Urmarit de Pintea, Samadaul isi zdrobeste capul de un
copac. Pintea impinge cadavrul lui Lica in apa pentru ca nimeni sa nu afle de sinuciderea Samadaului.
Nuvela este construita pe conceptul "carpe diem". Drama lui este asemanatoare cu drama lui Faust, eroul lui
Goethe, care este ispitit de Mefistofel spre a-si trai clipa. La inceput, Ghita face optiunea pentru Moara cu noroc din
dragoste pentru familie. Visul lui de a avea atelier cu zece-douasprezece calfe este tot pentru prosperitatea acesteia.
Dar locul nobilului simtamant il ia setea de castig cat mai mare si mai rapid "Ghita intaia oara in viata lui ar fi voit sa

loan Slavici - pg 2 of 6

n-aiba nevasta si copii pentru ca sa poata zice Prea putin imi pasa. Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in
tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii: de dragul acestui castig ar fi fost
gata sa-si puna pe un an, doi capul in primejdie. Avea insa nevasta si copii si nu putea sa faca ce-i placea".
Constient ca sederea la carciuma depinde de Lica, Ghita se hotaraste sa "se puna bine" cu dansul, pentru a
ramane aici macar trei ani. Fire slaba, Ghita ii face tot mai mult dupa voie lui Lica si, cand se simte la stramtoare, da
vina pe destin: "Asa m-a lasat Durnnezeu. Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul
nu e vinovat ca are o cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa o aiba".
Tragismul existentei lui Ghita este amplificat de aspiratiile nelamurite ale Anei catre farmecul barbatesc al lui
Lica: "Tu esti om Lica, iar Ghita nu este decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar si mai rau decat asa".
Trecerea lui Ghita de la ipostaza de om cinstit la cea de ucigas se realizeaza prin interventia de modelare
malefica pe care o potenteaza Lica. Ghita insusi ii declara: "Tu nu esti om Lica, ci diavol", iar Lica recunoaste cu
cinism: "Tu esti om cinstit Ghita si am facut din tine om vinovat". Demonii lui Lica trezesc germenii demoniei latente
in fiecare dintre cei doi sari. Lica ii va conduce asa cum va dori.
Lica Samadaul este asasin fara patima, pentru care "sangele cald e un fel de boala" care-l apuca "din cand in
cand". Istet, abil, rafinat, indraznet si hotrat, Lica Samadaul incheie, prin sinuciderea barbara la care ajunge fortat de
imprejurari (pentru ca nu voia sa fie prins viu de Pintea care dorea sa-i plateasca o polita a tradarii), o existenta
demonica. o singura data in viata Lica se lasa impresionat de cele sfinte. Este momentul din noaptea anterioara mortii
sale. Dupa ce o parasise pe Ana la Moara cu noroc, pornise "ca si cand s-ar fi stiut gonit de moarte spre Fundureni".
Imaginea calaretului, aplecat peste gatul calului si trecand "ca blestemul pamantului printre tunete si siroaie de apa", se
profileaza pe fundalul noptii de Paste.
Ud pana la piele si ametit de bautura, Lica se adaposteste in biserica din Fundureni. Aici scriitorul pune fata-n
fata sacrul si demonicul: Lica isi leaga calul de strana din dreapta si il acopera cu fata de masa din altar. Incearca apoi
sa rupa perdeaua de la usa altarului spre a se inveli, dar panza nu cedeaza.In aceste clipe, mirosul de tamaie si
zgomotul de copite (amplificat de ecoul boltilor) ii trezesc spaima, "ca multe facuse in viata sa, dar de cele sfinte inca
nu se atinsese". Acest "inca" este sugestie pentru moartea apropiata a lui Lica.
Fosnetul ascutit al perdelei rupte brutal (care ,,il taie ca un junghi prin creier"), chipurile sfintilor care pareau
sa-l priveasca si tunetele tot mai dese ii amplificau teama de moarte (echivalenta, in sufletul lui negru, cu teama de
pedeapsa): "ar fi voit sa traiasca mult si lung, cat tine lumea, ca sa scape de viata cealalta" (s.n.). Cautandu-si cutitul la
brau, isi dadea seama,stupefiat, ca si-a uitat chimirul (plin cu bani furati) in patul Anei. .
Inainte de a iesi din biserica, Lica face un legamant satanic jurand sa-i ucida pe toti cei care l-ar putea duce la
moarte.
Intors la han, dupa ce porunceste moartea lui Ghita, Lica se apleaca asupra Anei, dar aceasta "isi infipse
ghearele in obrajii lui apoi cazu moarta langa sotul ei". Cu sangele curgandu-i siroaie pe fata si sleit de puteri, Lica
incearca zadarnic sa-si determine murgul sa-l salveze. Dupa o goana incordata, dar scurta, calul moare, iar Samadaul,
ramas singur in fata primejdiei de a fi prins de Pintea, se sinucide, alegandu-si o moarte tot atit de brutala cum a fost
viata lui.
Deznodamantul este pregatit de momentul in care batrana pleaca la rude, "singura cu copiii, singura si mahnita
pana in adancul inirnii". Ardoarea cu care o saruta repetat pe Ana "ca si cand s-ar desparti pe veci de dansa", ca si
imaginea carciumii care i se pare a fi intunecata si pustie prevesteste finalul tragic.
La modul simbolic,in "Moara cu noroc" raul invinge factorul pozitiv; deznodamantul este al antibasmului.
Cuvintele din final ale batranei - care spune ca asa le-a fost scris lui Ghita si Anei - arunca, peste aceasta tragedie
existentiala, sentinta de fier a Destinului.
Cu "Moara cu noroc", Slavici marcheaza etapa dramatica, tragica a nuvelisticii sale {spre deosebire de cea
idilica, pronuntat fo1clorica din "Popa Tanda", "Budulea Taichii"). Scenele idilice de la tara cedeaza loc zugravirii
realiste de moravuri care se dezvaluie prin dramatice inclestari de caracter dominate de viforul tragic al pasiunilor. lar
perspectiva asupra vietii, care este critic moralizatoare, face ca nuvela sa se inscrie astfel in clasicism.
Referindu-se la subiectul complex mult mai complicat decat al nuvelelor obisnuite, George Calinescu califica
"Moara cu noroc" ca fiind ,,o nuvela solida, cu subiect de roman", iar Pompiliu Marcea il completeaza: "nu-i numai o
nuvela bogata, e in acelasi timp un mic roman de moravuri... ", trimitandu-ne la definitia romanului ca instrument de
cunoastere cu actiune desfasurata in cel putin doua planuri. Pe primul plan al nuvelei se deruleaza filmul tragic al
relatiei Ghita - Lica, iar in planul al doilea evolueaza personaje ca Ana, batrana, Pintea, Raut si ar mai putea exista un
al treilea plan in care apar: femeia in negru cu copilul si slujitorii acesteia, arendasul, Dl. Vermesy, cat si lumea
porcarilor, despre care G. Calinescu consemna: "Marile crescatorii de porci din pusta aradeana si moravurile salbatice
ale porcarilor au ceva din grandoarea istoriilor americane cu imense preerii si cete de bizoni".
Slavici descrie aceasta zona ca pe o "imparatie" a porcilor: "Cat tin luncile, ele sunt pline de turme de porci,

loan Slavici - pg 3 of 6

iara unde sunt multe turme, trebuie sa fie si multi pastori (...) E dar pe lunci un intreg neam de porcari, oameni care sau trezit in padure la turma de grasuni, ai caror parinti, buni si strabuni, tot pastori au fost, oameni cari au obiceiurile
lor si limba lor pastoreasca pe care numai ei o inteleg".
Ca toate mediile pastorale, ordinea sociala se separa de civilizatia de stat si se bizuie pe acte proprii. In aceasta
"imparatie", Samadaul, acoperit de persoane "sus puse" ale statului interesate sa aiba un om cu experienta, face si
desface dupa bunul plac. Sirul interventiilor, pentru a-l absolvi pe Lica de pedeapsa (binemeritata) pentru furt, jaf sau
crima, aminteste de "Lantul slabiciunilor" a lui I. L. Caragiale: "Dl. Vermesy Arpad... sa intre la comisar cu vorbele
pe raspunderea mea sa-i dai drumul sa caute porcii", "iar raspunderea d-lui Vermesy mergea foarte departe, caci el e
prieten cu judecatorii, din care unul avea si el o turma sub paza lui Lica si avea mare trecere la Dl. Fispan, care putea
sa-l sufle pe comisar ca sa se trezeasca tocmai la trei poste. Daca Lica e vinovat oricum, asta nu prea era vorba: la
urma urmelor parca toti ucigasii se pedepsesc?".
Carciumarul Ghita se afla intre ordinea juridica a statului si legislatia mutuala a hotilor. El are doua
"slabiciuni": bucuria imensa in fata gramezii de bani si "slabiciunea de o singura femeie". Din acest conflict nu va
putea iesi invingator si va esua lamentabil.
O data cazut in mrejele patimei de imbogatire, omul se neaga pe sine, devine de nerecunoscut. Chiar soarta asa
de sfasietoare a Anei - a carei vina poate fi considerata indoielnica - este meritata, caci n-a facut nimic sa scape de
ispita, dimpotriva, se lasa in voia ei, la inceput cu anumite cochetarii, apoi cu vadita placere a simturilor. Anei ii
lipseste, ca si lui Ghita, stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul. Ambii nestiind unde sa se opreasca, ajung pe
marginea prapastiei si in moarte. Manata de aceeasi goana nebuna dupa castig, doamna in doliu, insotita de copilul ei si
de servitori, vinde lucrurile furate de Lica si, pentru ca il inselase retinand pentru ea obiecte si bani, va avea acelasi
sfarsit.
Chiar si Pintea ("fost hot de cai si puscarias", acum jandarm - care si-a jurat ca se va spanzura daca nu-l va
pedepsi pe Lica pentru tradare - cu Lica fura cai) isi face un scop din razbunarea promisa. De aceea il hartuieste pe
Lica urmarindu-i fiecare miscare pana cand acesta se va sinucide. Gasindu-l cu capul sfaramat la tulpina stejarului,
Pintea "ramase neclintit si cuprins de fior in loc". si, pentru ca orgoliul lui de jandarm sa nu sufere, Pintea ascunde
(autoritatilor) moartea lui Lica aruncandu-i trupul in valurile unui raulet, zicandu-si: "a scapat. Dar asta nu are s-o afle
nimeni in lume". Replica (si atitudinea) lui Pintea ramane incarcata de mister si ar putea constitui o poarta deschisa
unor noi aventuri, dar care, de data aceasta, sa aiba un alt protagonist (posibil pe Pintea, frustratul).
Moartea prea spectaculoasa din final nu ne socheaza. Ea se armonizeaza perfect eu principiile morale ale
scriitorului, dar si cu manifestarile naturii devastatoare: "Ploaia incepu sa cada in stropi mari, tunetele incepura sa
rasune de-a lungul vaii cu niste zguduituri puternice si tot mai puternice; fulgerele sfasiau mai in lung, pentrecute si tot
mai pentrecute, noaptea cazuta in pripa, iara Lica gonea cu fraul slobod si plecat spre gatul calului incat trecea ca
blestemul pamantului printre siroaiele indesate, printre tunete si fulgere".
Natura este un cadru armonios pentru celelalte planuri ale nuvelei: este tragica, prevestitoare a unui sfasietor
destin. Chiar locul numit la moara cu noroc este straniu: "Cinci cruci de piatra si trei altele cioplite din lemn de stejar
(...) iar la vale, de-a lungul rauletului cat strabate ochiul pana la campia nesfarsita. .. nu zareai decat iarba si maracini;
de-a lungul rauletului se intind dona siruri de salcii si de rachite care se indeasa mereu, pana ce se pierd in crangul din
fundul vaii (...) despre Ineu, se iveste pe ici pe colo marginea unei paduri de stejar, iara pe dealul de la dreapta stau
razlete ramasitele inca nestarpite ale unei alte paduri, cioate, radacini iesite din pamant si tocmai sus pe culme un
trunchi inalt, pe jumatate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasa croncanind". Toate imaginile
aeestui vast tablou de natura sunt prevestitoare de moarte, iar locul numit "Moara cu noroc" te sfideaza daca nu intelegi
ca titlul nuvelei este o capcana: Moara cu noroc este de fapt Moara fara noroc, moara in care se macina vieti,
nefericire si drame sufletesti.

loan Slavici - pg 4 of 6

Mara
Morala banului, goana dupa inavutire cu urmarile ei nefaste, "sfanta foame de aur" au fost dezvaluite in nuvele ca
"Moara cu noroe", "Comoara" s.a. cat si in romanul "Mara".
Tema romanului "Mara" urmareste procesul de dezvoltare a burgheziei in targurile ardelene, din mici negoturi si meserii,
cu primele forme capitaliste. Conflictul dintre generatii si dragostea fara prejudecati constituie aspecte ale vietii sociale ce se
complica prin constrangerile impuse de convenientele care stau la baza relatiilor dintre nationalitatile conlocuitoare din Ardeal.
Mara si Hubar sunt exponenti ai proaspetei burghezii din Radna, locul in care se petrece actiunea romanului. Ei fac
impreuna afaceri, se insala la socoteli unul pe altul, se suspecteaza si se cearta in cele din urma de la castigul rezultat dintr-o
afacere cu paduri, insa nu acceepta in ruptul capului sa se inrudeasca prin casatoria copiilor lor: Natl si Persida.
Pe una dintre liniile principale ale actiunii, romanul urmareste desfasurarea povestii de dragoste dintre Natl si Persida.
Atunci cand Persida isi marturiseste sentimentele mamei ei, Mara se impotriveste cu hotarare afirmand "neam de neamul men nu
si-a spurcat sangele", continuand sa respinga cu indarjire casatoria, desi vede ca fata ei sufera si se zbuciuma. Aceeasi atitudine o
au si parintii lui Natl, din care cauza tanarul spune cuvinte grele: "un singur lucru stie: ca e o grozava nenorocire pentru dansul de
a fi fost nascut din parintii lui si lucru inspaimantator e ca el nu ar putea sa fie fericit decat dupa ce ar muri tatal si mama lui".
Mara - "saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei" - apare de la primele pagini o femeie darza, perseverenta in
interesele ei, dura si lipsita de scrupule. ca "vinde ce poate si cumpara ce gaseste; duce de la Radna ceea ce nu gasesti la Lipova
ori la Arad si aduce de la Arad ceea ce nu gasesti la Radna ori la Lipova" si pune cu grija castigul la ciorap, vaitandu-se in fata
lumii de saracie, cu gandul mereu la viitorul copiilor, dar si sub presiunea unei puternice vointe de imbogatire. Are un simt practic
foarte dezvoltat. Problematica romanului "Mara" este complexa si ea vine din opere create anterior "Nuvele" cu deosebire):
denuntarea goanei dupa avere, condamnarea nationalismului, a prejudecatilor rasiale prezentate pe fundalul amplu al epocii
ascensiunii capitalismului romanesc din Ardeal. Acestea se impletesc in romanul "Mara" cu pledoaria calda pentru respectul fata
de iubire - conditie sine-qua-non a fericirii conjugale. Infatisand dragostea dintre doi tineri de nationalitate diferita - Persida si Natl
- Slavici se dovedeste un fin psiholog care realizeaza printr-o gradatie izbutita evolutia sentimentelor iubirii neacceptate de
societate. Analiza minutioasa si subtila surprinde nuantat avanturile si indoielile, daruirile si reticentele, scrupulele si justificarile
indragostitilor.Dragostea lui Natl izbucneste violent si creste tumultuos. Persida este observata de scriitor in evolutie de la
nelinistea adolescentei ce se simte pentru prima oara observata si cocheteaza cu inocenta de la fereastra manastirii, la iubirea care
castiga progresiv in intensitate si se intregeste prin intelegerea responsabilitatii sale fata de Natl. Cand Natl se cearta cu tatal sau,
Persida isi exprima sentimentul direct: ".. .ce ademenitor e gandul ca am sa te scot din intunericul in care ai cazut, sa-ti luminez
viata, sa te vd. .. iarasi voios ca odinioara". Cu un lirism discret, Slavici convinge ca dragostea curata, dezinteresata invinge in
ciuda oricaror piedici. Cei doi indragostiti vor gasi resursele sufletesti de a nesocoti prejudecatile si a-si injgheba un camin Exista
insa in acest plan erotic al romanului un conflict dramatic care creste pe masura ce presiunile determinate de concepte obtuze
despre drepturi si libertati nationale si sociale actioneaza asupra cuplului. Cei mai inversunati dusmani se vor dovedi insisi parintii
tinerilor. La propunerea lui Trica, fratele Persidei, de a legaliza casatoria Persidei, Mara Ii va raspunde: "Nu, miselia aceasta n-am
s-o fac C. ..). S-a dus, dusa sa fie, cu cat mai rau s-a dus, cu atit mai curand are sa-si vie in fire si cu atit mai caita se va intoarce".
La fel gandeste Hubaroaia care doreste sa-i desparta pe tineri. Natl cedeaza presiunii din afara caminului. Simtind ca Persida e prea
grea sarcina pentru el, intentioneaza s-o paraseasca, dar gandeste ca e mai bine s-o chinuiasca pentru ca ca sa-si gaseasca forta de
a-l parasi. La randul ei, Persida renunta la idealul primei tinereti. Capata si ea gustul banului, gasind astfel o consolare pentru
dezamagirile dragostei. Fata supla de altadata e acum o femeie aproape ofilita, gingasia s-a transformat in asprime, urechea, ce se
rusina de vorbele grele, ramane nepasatoare, sensibilitatea a cedat locul impasibilitatii: "Lua lumea cum o gasea si vorbea iute,
scurt si 'aspru, ba era in stare sa traga si palmi, ori sa dea branci cand era vorba sa faca liniste si buna randuiala in casa ei",
dovedindu-se copie fidela a mamei ei, Mara.
Persida reface in mare destinul Marei, integrandu-se pe alte cai in mediul din care incercase sa evadeze... Oaza puritatii si
generozitatii create de iubirea celor doi va fi ingropata definitiv intr-un trecut impasibil.
Persidei, intruchipand puritatea in dragoste, Slavici ii opune figura adulterinei Marta Bocioaca. In numele ipocritului
"bun-simt", Marta o judeca, aspru pe Persida pentru indrazneala de a dispretui convenientele. Fire patimasa, Marta cauta sa creeze

loan Slavici - pg 5 of 6

intimitati cu Trica, sugerand celor din jur interesul de a-l avea ca ginere. Trica, de o puritate morala neindoielnica, dezvaluie Marei
intreaga situatie imorala in care e atras de Marta. Dar spre stupefactia lui Trica, Mara 'accepta si chiar il invata sa profite de situatie
"Nu este ea singura mama, care-si marita fata dup baiatul ce-i place ei. Tine-o cu vorba pana ce-ti da fata, apoi scuip-o in fata ,
fata e buna, frumoasa si cu avere..:'. Trica va returna targul venal prin inscrierea in verbonc (armata).
Romanul "Mara" este insa si o ampla fresca, reconstituind cadrul istoric de la mijlocul veacului al XIX-lea din
Transilvania. Viata sociala care pulseaza in roman interfereaza elemente ale oranduirii feudale in destramare cu ale lumii burgheze
in plina prosperitate. Viata economica a targusorului Radna, nu s-a debarasat inca de forma de organizare a breslelor, specifica
Evului Mediu. Fundalul social-istoric, culoarea epocii si culoarea locala sunt create prin date interesante despre organizarea
meseriasilor in bresle care au in fruntea lor cafe un staroste cu drept de a hotari asupra mersului treburilor obstesti, ajutat de sfatul
breslei, ce se aduna la date fixe si vegheaza cu strasnicie ca regulile breslei sa nu fie nesocotite. Cel ce doreste sa fie primit in
randul breslei trebuie sa respecte prevederile acesteia. Calfa trebuia sa calatoreasca timp de doi ani, slujind la diversi mesteri care
isi pun iscalitura in caietul viitorului breslas. La expirarea celor doi ani, calfa trece examenul de maistru fiind primit cu cinste in
breasla. Pentru Natl, examenul de maistru consta din injunghierea unui juncan "ca pana ce numeri zece sa nu se mai miste, si sa-l
jupoaie iute si curat, apoi sa-i scoata maruntaiele calde inca, toate acestea fara ca panglicile si carpele sa se pateze de sange".
Trebuia sa sorteze carnea in saisprezece feluri fara sa-si murdareasca sortul si sa o cintareasca din ochi fara gres.
Lumea aceasta de mestesugari si negustori actioneaza in spiritul noii morale - amestec de adevar si falsitate, de
demnitate si marsavie, bazata pe respectul conventiilor si cultul aparentelor.
Spiritul activ al acestor categorii sociale, care au evoluat in perioada acumularii primitive de capital, este exprimat prin
intermediul Marei, femeie ambitioasa, pornita pe inavutire, renuntand la orice scrupul daca poate astfel avea un profit. In prima
etapa a parvenirii, Mara este construita dintr-o succesiune de timbre si lumini, de dragoste pentru copii si de neloialitate pentru
tovarasul de afaceri. Obisnuita sa insele pe altii, Mara se autolinisteste cu ideea ca e ,,o vaduva saraca" ce trebuie "sa intretina doi
copii".
Etapele parvenirii Marei sunt prezentate gradat. La inceput ca se multumeste sa vanda la Lipova sau la Arad produse mai scumpe
(pe care le achizitionase mai ieftin).Pe Persida, fiica ei, Mara doreste s-o vada preoteasa, cu cativa ani petrecuti la maicile de la
manastirea catolica (desi este ortodoxa), iar pe baiat, starostele cojocarilor, asa cum era -Bocioaca(acesta lucra vara cu patru si
iarna cu zece calfe).
Tenace, Mara arendeaza, dupa abile manevre, podul plutitor de pe Mures, adunand creitar dupa creitar: "Stetea si
numara in gandul ei banii: cate doi creitari de om si cate zece de pereche de cai ori de boi; numara mereu si aduna de se faceau
multi, incat ochii i se umpleau de lacrami". Banii si-i impartea in trei ciorapi, unul pentru Persida, altul pentru Trica si al treilea
pentru zile negre adica pentru batranetile ei. Pe masura ce ciorapii se ingreuneaza, Mara devine mai stapana pe sine, face si desface
cu siretenie asociata de negustorie, cantareste cu bucurie banii castigati. Initiaza o afacere sigura cu padurea, in combinatie cu
macelarul Hubar de care curand scapa.
Pe copii ii iubeste, dar in felul ei. Nu e in stare sa sacrifice banii pentru ei. Se zbate ca Persida sa fie primita sa studieze
la calugarite dar fara sa plateasca, speculand sentimentele maicii Aegidia pentru fiica ei Persida. si acum se autolinisteste ca banii
ii va investi pentru invatatura lui Trica, la scoa1a din Arad. Dar Trica va fi ucenic la un cojocar iar banii vor ramane la ciorap. si pe
masura ce patima castigului o va inrobi tot mai mult, dezumanizarea Marei va fi tot mai accentuata. Afland ca Persida este in
chinurile facerii, sentimentele de mama vibreaza dar cu slaba intensitate caci in momentul cand isi aminteste ca a lasat casa
descuiata si banii ei ar putea fi furati, pleaca imediat din casa fiicei ei aflata in chinuri groaznice: "Deodata ca se opri, ramase cu
ochii stic1osi, ca iesita din fire.
- Vai de mine! Vai de mine! Usile casei au ramas deschise si tainita din perete nu-i acoperita! striga ca si iesi ca dusa
de frica mortii".
Personajul va oscila intre sentimentul de dragoste pentru fiica ei, de duiosie pentru cea care va deveni mama si
orgoliul de a-si etala avutiile care au facut din vaduva saraca de altadata un om important:
"Alergand spre casa, ea era tare hotarata sa-i dea Persidei zestrea", (30.000 fiorini). Dar suma i se pare prea mare si o reduce la
10.000. In momentul in care trebuia sa-i dea banii lui Natl micsoreaza suma la 8.000 de fiorini. Uluiala ginerelui ei de a se vedea
posesorul unei sume atat de mari este speculata de Mara care-i ia banii inapoi sub pretext ca acestia stau mai bine la ea: "Atat voia
Mara, ca lumea sa stie, si de aceea nu se putea stapani, trebuia neaparat sa le spuna tuturora, fiecaruia in taina, ca n-are nimeni
ginere ca al ei, care n-a voit sa primeasca opt mii de fiorini, o parte din zestrea sotiei sale".
"Mara" nu este numai povestea dragostei lui Natl si a Persidei, nu numai un roman al formarii caracterelor (un
bildungsroman) ci si o ampla fresca sociala construita pe coordonatele precise ale locului (Transilvania de vest) si epocii (secolul
XIX).
Cunoastem in lumea romanului tipuri reprezentative ale Transilvaniei din a doua jumatate a secolului al XIX-lea - un
amestec de nationalitati: Bocioaca - roman, cojocar, starostele cojocarilor... scotea in toate targurile cele mai frumoase cojoace,
tinea taierea carnii in arenda; macelarul Anton Hubar- neamt, economul orasenesc de la Lipova; cojocarul sarb Claici din Arad,
Andrei Corbu - nobil din Carpenis care umbla cu patru cai si fusese inchis in timpul revolutiei". Aceasta lume traieste dupa
normele feudale de convietuire: cu randuieli ale breslelor - cu cei doi ani de ucenicie, alti doi ani de calfa si alti doi ani de calatorie

loan Slavici - pg 6 of 6

- ani ce se incheie cu "Sfantul Ilie patronul cojocarilor cand au ei praznic mare, merg cu muzica la biserica si joaca pana in zorile
zilei urmatoare sub cortul de verdeata".
"Mara" este si un roman de atmosfera patriarhala cu specific ardelenesc. Iata imaginea targului de toamna din Arad
"unde s-aduna care cu poame de pe Crisuri si din valea Muresului, cu lemnarie din muntii Abrudului si cu bucate de pe campia
manoasa, se'nsira butoaiele cu vin din podgorie ori cu rachiu de pe Mures, si se ingramadesc turme de oi venite din Ardeal, ciurde
de porci adusi de pe lunci, herghelii de cai crescuti pe poienele muntilor, cirezi de vite manate de telegari umblati prin lume" si a
spectacolului pitoresc al culesului viilor din acee asi regiune: "vezi in fata ta parca un alt cer, un fel de negreata intinsa in fata ta si
nenumarate lumini risipite pe ea, focurile ce ard la crame, prin paghine si pe fanetele acum cosite si lasate de psune!".
Desi actiunea se petrece intr-un mic targusor, intr-un colt departat de provincie, razbat pana acolo ecoul indepartat al
evenimentelor istorice. Razboiul dezlantuit intre Italia si Austria provoaca framantari si comentarii pasionate intre "Beamterii"
(functionari) care beau pe datorie si joaca carti in carciuma Persidei. Aflam de la ei despre "un general Garibaldi", participam la
agitatia populatiei maghiare care tine cu italienii, si care spera sa vina iarasi "vremea ungureasca" de la 1848...
Tabloul vietii sociale ardelene din prima jumatate a sec. al XIX-lea este completat de Slavici prin relevarea - cu tendinta
moralizatoare - in epilogul romanuIui, a vietii duble a tatalui lui Natl. Macelarul neamt Hubar, intransigent fata de casatoria
"imorala" a fiului sau, in tinerete sedusese o femeie pe care o paraseste pentru a salva aparentele de sot model, lasand-o pe
drumuri impreuna cu copilul nascut din aceasta legatura ascunsa. Atitudinea batranului Hubar fata de Persida il acuza si mai greu
cu cat cauta sa-si ascunda trecutul. Scriitorul isi va inzestra insa personajul cu remuscari pentru a sublinia morala cartii: dupa cum
timpul este ireversibil, nelegiuirile nu se pot rascumpara prin tardive procese de constiinta. si autorul ii pregateste un deznodamant
pe masura faptelor sale: Hubar devine victima propriului sau pacat - este ucis de Bandi, fiul nelegitim, care afla cine a distrus viata
mamei lui.
"Mara" este un roman care exceleaza prin arta portretului. Scriitorul creeaza ca un moralist, construind caractere cu
trasaturi dominante dupa modelul clasicelor fizionomii. Numele protagonistului este imprumutat titlului ( ca in nuvelele :
"Padureanca", "Popa Tanda"), "Mara". In romanul "Mara" personajele principale sunt Mara si fiica sa Persida, care este o Mara in
devenire. Ca si Mara, Persida este energica iar dificultatile prin care trece o calesc si nu o istovesc.
Preocupat sa dezvaluie universul psihologic al eroilor sai, Slavici realizeaza schite sumare de portrete fizice: Mara este
"Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant. Mara sta toata ziua sub satra, in dosul mesei pline
de poame si de turta dulce...)". Accentul cade pe liniile morale ale caracterului. "Nu e chip sa treaca zi fara ca ca sa puna fie si
macar numai cate un creitar in fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se imprumuta pentru ziua de maine. Cand poate sa puna
florinul, ea-l saruta, apoi ramane asa singura cu banii intinsi pe masa, sta pe ganduri si incepe in cele din urma sa planga".
Ca sa nu lase dubii in mintea cititorilor sai cu privire la caracterul unui personaj, scriitorul recurge la comparatii
definitorii si mai ales la comentarii explicative, proprii unui moralist: "Asa si era in adevar" - si sintagma este completata cu alte
descrieri prin care se incheaga un portret sau o situatie in care un personaj sau altul evolueaza in mediul sau natural.
"Mara" ramane o fresca, de o vadita complexitate, a unei lumi apuse pentru a carei intelegere aduce o valoroasa
contributie. Scriitorul I. Slavici se dovedeste un realist de necontestata originalitate.