Comunicarea este o componenta esentiala a vietii, componenta care trebuie sa fie nteleasa ct mai

corect pentru a-si atinge scopurile. Pentru a stapni comunicarea trebuie sa o ntelegem, sa ntelegem
elementele ei de baza.
n esenta, comunicarea reprezinta schimbul unei particule dintr-o parte a spatiului n alta parte a
spatiului, particula reprezentnd subiectul comunicat: un obiect, un mesaj scris, o idee. Acest mod
simplu de ntelegere a esentei comunicarii conduce la urmatoarea definitie: Comunicarea reprezinta
considerarea si actiunea de a deplasa un impuls sau particula de la un punct sursa, pe o anumita
distanta, cu intentia de a reconstitui la un punct de receptie, un duplicat/copie si o ntelegere a ceea ce a
emanat de la punctul sursa.
Daca am face o asemanare cu chimia, am putea spune ca formula comunicarii este: cauza, distanta,
efect, combinate cu intentie, atentie si reproducere/duplicare/copiere, toate combinate cu ntelegere.
Aceasta formula magica deschide portile catre ntelegerea partilor componente, putem vizualiza functiile
fiecareia, putem ntelege mai clar ntregul.
FACTORII COMUNICARII
Se pot defini doua unitati nsufletite A si B considerate ca terminale. Prin terminal se ntelege un
punct care primeste, retransmite si emite comunicatii. n functie de aceste doua unitati si de relatiile care
se stabilesc ntre ele, pot fi enumerati urmatorii factori ai comunicarii:
Pentru a exista o comunicare este necesar ca in A sa existe o intentie care se va transforma la B in
atentie, iar pentru a se realiza o comunicare este necesar ca in B sa apara o duplicare a ceea ce s-a
intamplat in A.
Importanta factorului duplicare poate fi exprimata si prin faptul ca intre A(cauza) si B (efect) trebuie
sa existe o intelegere. Gradul de intelegere defineste premiza ca aceasta comunicare bilaterala exista,
fapt realizat concret prin duplicare;
Este randul ca in A(efect) sa se realizeze duplicarea a ceea ce a fost emis in B(cauza). In acest mod
comunicarea este infaptuita, nu exista elemente care sa fi avut efecte negative.
Daca duplicarea nu se realizeaza corect, fie in A, fie in B, ciclul nu se inchide, exista o serie intreaga
de explicatii necesar a fi furnizate pentru a se realiza intelegerea mesajului emis in A. Va fi necesara o
etapa ulterioara in care atat A cat si B vor dori sa incheie ciclul comunicarii. Aceasta comunicare
neterminata va genera in ambele parti o dorinta de raspuns,
Saracia de mesaje receptionate va genera o serie de intrebari generate de perturbarea atentiei si
intentiei.

 A are intentia sa-l intereseze pe B, iar B devine interesat de ceea ce doreste A. In mod similar
fenomenul se repeta in B
Intentia de a fi receptionat genereaza in A necesitatea de a fi mesajul sau sa fie copiat/duplicat. Daca
mesajul din A nu poate fi duplicat in nici un fel sigur in B mesajul nu va fi receptionat. Este ca si cum
A vorbeste romaneste iar B intelege doar englezeste. In acest caz, poate cei doi sa se inteleaga prin
gestica comuna care sa genereze cauze, efecte si duplicari. Mimica si gestica poate sa comunice adesea
foarte mult. Pentru a comunica trebuie sa luam in considerare diferite modalitati prin care putem atrage
atentia celui caruia dorim sa-i comunicam ceva interesant pentru noi, ceva ce prin duplicare si intelegere
sa devina interesant pentru el.
A si B doresc sa comunice, fiecare are dorinta de a fi reprodus si de a reproduce mejajul
existenta distantei nu trebuie impieteze asupra comunicarii
ALTE DEFINITII ALE COMUNICARII
comunicare: actiunea de a comunica si rezultatul ei (DEX)
Cercetatorii americani Frank E.X. Dance si Carl E. Larson, n urma cu aproape douazeci de ani, au adunat
ntr-o carte cele mai reprezentative definitii ale comunicarii, propuse de diferiti autori: 126 de formulari.
n ciuda numarului mare de definitii, s-a evidentiat ca, n functie de domeniu, termenul este utilizat ntr-o
acceptiune particulara, specializata, deseori n divergenta cu sensul ncetatenit n alte domenii.
Astfel de exemple sunt urmatoarele:
Edward O. Wilson biolog Comunicarea este o actiune a unui organism sau unei celule care altereaza
modelele probabile de comportament ale altui organism sau altei celule, ntr-o maniera adaptativa pentru
unul sau mai multi participanti.
Carl I. Hovland, Irving I. Janis si Harold H. Kelley: Comunicarea este un proces prin care un individ
(comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi
(auditoriul).
Charles Morris: punerea in comun, mpartasirea, transmiterea unor proprietati unui numar de lucruri;
orice mediu care serveste acestui proces de punere n comun e un mijloc de comunicare: aerul, drumul,
telefonul, limbajul.
Collin Cherry: Comunicarea este ceea ce leaga organismele ntre ele.
Waren Weaver: comunicarea reprezinta totalitatea proceselor prin care o minte poate sa o afecteze pe
alta.

Louis Forsdale: Comunicarea e procesul prin care un sistem este stabilit, mentinut si modificat prin
intermediul unor semnale comune (mpartasite) care actioneaza potrivit unor reguli.
Jose Aranguren: Comunicarea este o transmitere de informatie la care se asteapta raspuns.
Definitiile prezentate sunt rezultatele evolutiei istorice a cercetarilor n domeniul stiintelor comunicarii,
momentele cele mai semnificative ale acestei istorii, scurte dar foarte dense, fiind redate n continuare.
MOMENTE SEMNIFICATIVE N ISTORIA TEORIILOR COMUNICARII
n veacul al XIX-lea s-au inventat sistemele tehnice de baza n comunicare si s-a definit principiul
liberului schimb. Comunicarea a devenit un factor de integrare a societatii, un ansamblu ce ndeplinea
functii precise inspirnd primele concepte despre o stiinta a comunicarii.
n acest context, diviziunea muncii a reprezentat primul pas teoretic pentru formarea noilor idei.
Comunicarea contribuia esential la organizarea muncii colective n cadrul ntreprinderilor si structura
spatiile economice. Cosmopolis-ul comercial al conceptiei liberale de tip laissez faire se bazeaza pe
diviziunea muncii si mijloacele de comunicare, cai fluviale, maritime si terestre, asociindu-i-se bogatia si
cresterea economica. Distanta dintre realitate si teoretizarea voluntarista a domesticirii miscarii a
caracterizat multa vreme viziunile asupra comunicarii ca factor de progres si mplinire a ratiunii. Expresia
acestei stari de fapt o reprezinta maxima definita de Franois Quesnay laissez faire, laissez passer
Quesnay, atent la ansamblul circuitelor lumii economice, pe care ncerca sa le nteleaga ca sistem si ca
unitate, imagineaza o reprezentare grafica a circulatiei bogatiilor ntr-un asa zis Tablou economic, din
care se desprinde o viziune macroscopica a unei economii a fluxurilor.
n 1793 se inaugureaza primul telegraf optic al lui Claude Chappe, sistem de comunicare la distanta
utilizat n scopuri militare.
Scoala economiei clasice engleze utilizeaza conceptul de diviziune a muncii si modelul fluxurilor
materiale, prefigurnd un model cibernetic al fluxurilor materiale cu fluxuri feedback ale banilor ca
informatie (John Stuart Mill). Conceptul de diviziune a muncii stimuleaza reflectii despre diviziunea
muncii mentale care conduc la elaborarea unor proiecte de mecanizare a operatiunilor inteligente:
masina cu diferente si masina analitica, stramosii calculatoarelor electronice.
Claude Henri de Saint-Simon nnoieste lectura socialului pornind de la metafora fiintei vii definind
conceptul de retea. Saint-Simon n Filozofia sociala defineste o stiinta a reorganizarii sociale, care
sa asigure trecerea ntre guvernarea oamenilor si administrarea lucrurilor, societatea fiind conceputa
ca un sistem organic tesatura de retele dar si ca un sistem industrial administrat de o industrie si
condus ca o industrie. Filozofia industrialismului grabeste mplinirea erei pozitive, definita ca fiind
functia organizatoare a producerii retelelor artificiale, a retelelor de comunicare-transport (retele
materiale) si a celor financiare (retele spirituale).

Herbert Spencer face sa nainteze cunoasterea n domeniul comunicarii ca sistem organic enuntnd n
lucrarea sa Fiziologia sociala cu mult nainte de publicarea operei majore a lui Darwin Originea speciilor
ipoteza continuitatii dintre originea biologica si ordinea biologica. Diviziunea fiziologica a muncii si
progresul organismului se afla pe acelasi nivel, de la omogen la eterogen, de la simplu la complex, de
la concentrare la diferentiere conduc la ideea ca societatea industriala ntruchipeaza societatea
organica. n acest sistem comunicarea este o componenta de baza a celor doua aparate de organe, cel
distribuitor si cel regulator, facnd posibila gestionarea relatiilor complexe dintre centrul dominant si
periferie. Prin informatii si prin ansamblul mijloacelor de comunicare centrul poate sa-si propage
influenta.
O notiune de baza n analiza sistemelor de comunicare este notiunea de dezvoltare. Auguste Comte
mbina conceptul de diviziune a muncii cu notiunile de dezvoltare, crestere, perfectionare, omogenitate,
diferentiere si eterogenitate (idei mprumutate din embriologie teoria dezvoltarii organismului viu).
Organismul colectiv se supune unei legi fiziologice a dezvoltarii progresive, istoria fiind conceputa ca
succesiune a trei stari/vrste: teologica sau fictiva, metafizica sau abstracta si n fine, pozitiva sau
stiintifica.
Modelul de biologizare a socialului se transforma n norma atunci cnd este vorba de caracterizarea
sistemelor de comunicare ca agenti ai dezvoltarii si civilizatiei, mediile de comunicare n masa ocupnd
un rol strategic.
n 1897, Friedrich Ratzel pune bazele geografiei politice sau geopoliticii, stiinta spatiului si a controlului
lui. In viziunea lui Ratzel statul devenind un organism ancorat de pamnt. Retelele si circuitele,
schimbarile, interactiunile, mobilitatea sunt diferite forme de manifestare a energiei vitale. n acest
context al dimensiunii spatiale a puterii, spatiul devine spatiu vital
n ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea, se definesc problematicile societatii de masa si
mijloacele de difuzare n masa. Masa se infatiseaza ca o amenintare reala pentru ntreaga societate,
justificndu-se un control statistic al fluxurilor judiciare si demografice. n 1835, Adolphe Quetelet
ntemeiaza o noua stiinta a masurarii sociale, fizica sociala, o stiinta a carei unitate de baza este omul
mediu. Tehnologia riscului si ratiunea probabilistica se transforma n cmpul /domeniul/ politic, devenind
o unealta de administrare a indivizilor luati n masa.
Antropomertia lui Bertillon, biometria si eugenia lui Galton, ca si antropologia criminala a lui Lombroso
contribuie la identificarea individului si stabilirea unor profile. Scipio Sighele (Gloata criminala) si
Gustave Le Bon (Psihologia multimilor) descriu viziuni manipulatoare a societatii, care se deschid asupra
naturii politice a opiniei publice (conceptele de sufletul rasei, popoare inferioare) eliberate de
constrngerile impuse libertatii de presa si de adunare. Cei doi autori determina aparitia
ideii/conceptului de psihologia multimilor.
Invers fata de multime care este un concept de contagiune psihica produs n mod esential de
contacte fizice publicul sau publicurile din era publicului produs al lungii istorii a mijloacelor de

transport si difuzare progreseaza odata cu sociabilitatea. Nu apartii dect unei singure multimi ntr-un
anumit moment, dar poti face parte din mai multe publicuri n acelasi timp tinde sa defineasca
lamentarea revarsarii apocaliptice a multimii-gloata. Sigmund Freud, n 1921, contesta axiomele
psihologiei multimilor: exaltarea afectelor si inhibitia gndirii de masa, recurgnd la conceptul de
libido. Daca individul izolat n multime si paraseste singularitatea si se lasa sugestionat de ceilalti, o
face pentru ca simte nevoia sa fie mai degraba n acord cu ei dect n opozitie si, poate, la urma urmei,
s-o faca de dragul lor.
La sfrsitul secolului al XIX-lea abunda discursurile utopice, capata contur imaginarul unei tehnici
mntuitoare.Aceasta era neotehnica, ce a urmat erei paleotehnice, mecanice si imperiale, trebuind sa
nsemne afirmarea unei societati orizontale si transparente. Se schiteaza etapele viitoarei societati a
abundentei comuniste ntr-o natura regasita datorita revolutiei si unde ratiunea este suverana, o
societate n care marile industrii au fost nationalizate iar radioul, acest telefon colectiv este pus n
slujba mobilizarii tuturor n armata industriala care va conduce la societatea de abundenta comunitara.
n Statele Unite comunicarea este legata de proiectul de elaborare a unei noi stiinte sociale, pe baze
empirice. Orasul, ca laborator social cu semnele lui de dezorganizare, de marginalitate, de aculturatie,
de asimilare, devine terenul privilegiat de observatie pentru definirea conceptului de ecologie umana
aplicarea sistematica a schemei teoretice a ecologiei vegetale si animale la studierea comunitatilor
omenesti.
O comunitate se defineste prin urmatoarele elemente (Park,1936):
o populatie organizata pe un teritoriu, mai mult sau mai putin nradacinata n aceasta si ai carei
membri traiesc ntr-o relatie de interdependenta cu natura simbiotica
n aceasta economie biologica relatiile inter-individuale sunt dominate de lupta pentru spatiu,
competitia fiind un principiu de organizare definind nivelul subsocial comunitatea organica.
o suprastructura naltata pe substuctura biotica si care i se impune acesteia ca instrument de
conducere si control
n acest mod se defineste nivelul social si cultural, acest nivel fiind asumat de comunicare si consens
(adica ordinea morala), care au rolul de a regla competitia facilitnd indivizilor participanti la aceeasi
experienta sa se incadreze in societate. Cultura este n acelasi timp un corpus de obiceiuri si credinte si
un ansamblu de artefacte si unelte sau dispozitive tehnologice.
Charles S. Peirce utilizeaza pragmatismul ca pe o metoda de clarificare conceptuala, punnd bazele
teoriei semnelor semiotica.
Un semn sau representatem este ceva ce reprezinta ceve pentru cineva, sub un raport oarecare sau
ntr-o privinta oarecare.

Totul este semn, Universul este un imens representamen, orice gndire este n semne; a gndi
nseamna a manipula semne, pragmatismul nu este nimic mai mult dect o regula care stabileste sensul
cuvintelor
Orice proces semiotic (semiosis) este o relatie ntre trei componente:
Semnul nsusi;
Obiectul reprezentat;
Interpretantul;
Aceasta relatie este numita triadica. O semnificatie nu este niciodata o relatie ntre un semn si ceea ce
nseamna semnul (obiectul lui). Semnificatia rezulta din relatia triadica, interpretantul avnd rol de
mediator, de informare, de interpretare sau chiar de traducere a unui semn printr-un alt semn.
Rounded Rectangular Callout: Semnul nsui
Rounded Rectangular Callout: Interpretantul
Rounded Rectangular Callout: Obiectul reprezentat
Se definesc trei tipuri de semne:
Iconul seamana cu obiectul lui, are caracterul de a-l face semnificant, chiar daca obiectul lui nu exista.
Indicele sau indexul este un semn care si-ar pierde caracterul care face din el un semn daca obiectul lui
ar fi nimicit, dar care nu si-ar pierde acest caracter daca n-ar exista nici un interpretant.
Simbolul este un semn asociat n mod conventional obiectului sau asa cum sunt cuvintele sau semnele
de circulatie; daca n-ar exista interpretant, si-ar pierde caracterul care-l face sa fie semn.
Daca n-ar exista interpretant, si-ar pierde caracterul care-l face sa fie semn. n aceasta perspectiva,
gndirea sau cunoasterea este o retea de semne capabile sa se autoreproduca ad infinitum.
Ferdinand de Saussure defineste, n cele trei cursuri de lingvistica (1906 1911) (Cursul de lingvistica
generala), limba ca institutie sociala, sistem organizat de semne ce exprima idei, ea reprezinta aspectul
codificat al limbajului.
Rounded Rectangular Callout: NIMIC NU ESTE UN SEMN DECT DAC ESTE INTERPRETAT CA UN SEMN
Saussure viseaza o stiinta generala a tuturor limbajelor, a tuturor semnelor sociale: Se poate concepe o
stiinta care studiaza viata semnelor n snul vietii sociale o vom numi semiologie. Ea ne va nvata n ce
constau semnele si ce legi le conduc.

In 1964, Roland Barthes defineste semiologia: Semiologia are ca obiect orice sistem de semne, oricare
ar fi substanta acestuia si limitele lui: imagini, gesturi, sunete melodice, obiecte, iar complexele acestor
substante, care se regasesc n rituri, protocoale sau spectacole, constituie, daca nu limbaje cel putin
sisteme de semnificatie. Barthes ordoneaza elementele fundamentale n patru rubrici:
limba si vorbire;
semnificant si semnificat;
sistem si sintagma;
denotatie si conotatie;
Binoamele semnificant semnificat si denotatie conotatie sunt importante pentru studiul discursului
mijloacelor de comunicare de masa. Fiecare semn are un aspect dublu, unul perceptibil si audibil:
semnificantul; celalalt, continut n cel dinti si purtat de el: semnificatul. ntre aceste doua elemente
exista un raport de semnificare. n lucrarea Mitologii (Mythologies, 1957) Barthes defineste importanta
dezvoltarii publicitatii, a marii prese, a radioului, a ilustratiei, fara sa mai vorbim de supravietuirea unei
multimi de rituri de comunicare, rituri ale aparentei sociale.
Dupa primul razboi mondial (1914 1918), mijloacele de difuzare au devenit instrumente de
gestionarea opiniilor de catre guvern, tehnicile de comunicare au facut un salt nainte.
Pentru Harold D. Lasswell (Tehnici de propaganda n razboiul mondial) propaganda nseamna
democratie, propaganda constituind singurul mijloc de a asigura adeziunea maselor, mijloc mai economic
decat violenta, coruptia ori alte tehnici de guvernare.
Aceasta viziune instrumentala consacra o reprezentare a atotputerniciei mass-media, considerata
instrument de circulatie a simbolurilor eficiente. Se presupune ca mass-media actioneaza dupa modelul
acului de seringa hipodermica desemnnd efectul sau impactul direct si nediferentiat asupra indivizilor
atomizati.
Lasswell n lucrarile sale: Psihologie si politica, 1930, Politica mondiala si insecuritate personala, 1935
este interesat de problemele propagandei, ale opiniei publice, propunnd studierea sistematica a
continutului mijloacelor de comunicare n masa si elaborarea unor indicatori pentru identificarea
tendintelor (trends) asa-numitei World Attention, elementele care modeleaza mediul simbolic mondial
conducnd la construirea politicilor (policy-making).
Cine ce spune, prin ce canal, cui si cu ce efect? este formula consacrata de catre Lasswell n 1948
pentru a nzestra cu un cadru conceptual sociologia functionalista a mass-media, avnd ca rezultat:
analiza controlului;
analiza continutului;

 analiza mijloacelor de comunicare sau a suporturilor;

analiza audientei;
analiza efectelor.
Dupa Lasswell (1948), procesul de comunicare ndeplineste trei functii n societate:
supravegherea mediului, dezvaluind tot ceea ce ar putea ameninta si afecta sistemul de valori al unei
comunitati sau a partilor ce o compun;
punerea n relatie a componentelor societatii, pentru a produce un raspuns fata de mediu;
transmiterea mostenirii sociale;
Paul F. Lazarsfeld si Robert K. Merton adauga la aceste trei functii si o a patra:
distractie (entertainment).
Cei doi autori definesc disfunctia narcotizanta a mijloacelor de comunicare, disfunctie care genereaza
apatia politica a marii mase a populatiei, functiile mpiedica disfunctiile sa grabeasca criza sistemului. n
acest joc al functiilor si disfunctiilor sistemul social este perceput n termeni de echilibru si dezechilibru,
stabilitate si instabilitate.
Colaborarea dintre cei doi are ca rezultat punerea la punct a analizorului de programe (program
analyser) si a masinii de profiluri (profile machine) care are ca rol nregistrarea reactiilor auditoriului n
termeni de placere, neplacere sau indiferenta. Dorinta de formalizare a faptelor sociale va fi dominata de
anchete privitoare la mass-media, repetate pe un esantion de persoane (panels).
n anii 40 50, istoria sociologiei functionaliste a mijloacelor de comunicare n masa nregistreaza
descoperirea unui element intermediar ntre punctul initial si punctul final al procesului de comunicare.
Studiile conduse de Lazarsfeld Optiunea oamenilor (The Peoples Choice, 1944) si Influenta personala:
Rolul oamenilor n fluxul comunicarii de masa (The Part Played by People in the Flow of Mass
Communication, 1955) descopera influenta grupului primar, definind fluxul comunicarii ca pe un
proces n doua etape, n care rolul liderilor de opinie se dovedeste decisiv. Teoria poarta numele de
fluxul n doi timpi (two-step flow):
la primul nivel exista persoane relativ bine informate deoarece sunt expuse mass-media;
la al doilea nivel se afla cei care consulta mai putin mijloacele de informare si care depind de ceilalti
pentru a obtine informatii.

Inedita pentru analiza functionala a mijloacelor de comunicare n masa, grupul primar si esantionul
intermediar, conduc pe Kurt Lewin n lucrarea O teorie dinamica asupra personalitatii (A Dynamic Theory
of Personality, 1935) sa studieze decizia de grup, fenomenul leadership-ului, reactiile fiecarui membru
din cadrul acestuia la un mesaj comunicat pe cai diferite. n cursul experientelor defineste notiunea de
gatekeeper sau de controlor al fluxului de informatie, functie asigurata de liderul de opinie.
Lewin introduce conceptele de topologie si de vectori pentru a desemna sau reprezenta teoria cmpului/
domeniului de experienta.
n anii 40, teoria matematica a comunicarii ncepe sa joace un rol n dinamica transferului si transpunerii
modelelor proprii stiintelor exacte, notiunea de informatie dobndeste definitiv un statut de simbol
calculabil.
n 1948, Claude Elwood Shannon publica Teoria matematica a comunicarii (The Mathematical Theory of
Communication). Shannon propune o schema a sistemului general de comunicare, problema
comunicarii fiind de a reproduce ntr-un punct dat, n mod exact sau aproximativ, un mesaj selectionat
ntr-alt punct.
Shannon propune o schema liniara n care defineste o origine si semnaleaza un sfrsit, comunicarea se
bazeaza pe lantul urmatorilor constituienti:
sursa de informatie care produce un mesaj;
encoder-ul sau emitatorul care transforma mesajul n semnale n scopul de a-l face transmisibil;
canalul care este mijlocul utilizat pentru transportarea semnalelor;
decoder-ul sau receptorul ce reconstruieste mesajul pornind de la semnale;
destinatia, persoana sau lucrul caruia i se transmite mesajul.
Shannon cuantifica costul unui mesaj al unei comunicari ntre doi poli n prezenta unor perturbatii
aleatorii, numite zgomot, perturbatii indezirabile? nedorite, deoarece mpiedica izomorfismul, adica
deplina corespondenta ntre cei doi poli. Minimizarea cheltuielilor totale va conduce la o comunicare cu
semnale convenite si la costuri minime.
Indiferent daca se refera la relatii care implica masini, fiinte biologice sau organizatii sociale, procesul de
comunicare raspunde schemei liniare, care face din comunicare un proces stohastic, adica afectat de
fenomene aleatorii (Andrei A. Markov, Teoria lanturilor de simboluri n literatura), ntre un emitator, liber
sa aleaga mesajul pe care l trimite, si un destinatar, care primeste aceasta informatie mpreuna cu toate
constrngerile ei.

Cercetarile biologilor au condus la aparitia notiunii de informatie, notiune utilizata de Erwin Schrodinger
pentru a explica modelele de dezvoltare a individului continute n cromozomi. Puterea de organizare a
analogiei informationale nsoteste toate marile descoperiri din stiintele vietii.
n 1933, Ludwig von Bertalanffy, n lucrarea Teorii moderne ale dezvoltarii (Modern Theories of
Development) pune bazele teoriei sistemelor. Stiintele politice vor constitui unul dintre primele domenii
de aplicare a sistemismului n problemele de comunicare n masa, viata politica fiind considerata ca un
sistem de comportament , capacitatea sistemului de a domina tensiunile depinznd de prezenta si
natura informatiei care se ntoarce (feedback) la cei care iau decizii.
n 1965, David Easton, n lucrarea Un cadru pentru analiza politica (A Framework for Political Analysis)
defineste politica ca un sistem de intrari si iesiri (input output) modelat pe interactiunile sale cu mediul
si care raspunde adaptndu-se mediului. Raspunsul sistemului depinde de rapiditatea si de exactitatea
culegerii si prelucrarii informatiei.
Norbert Wiener, n 1948, publica lucrarea Cibernetica sau controlul comunicarii la animal si la masina
(Cybernetics or Control Communication in the Animal and Machine) definind informatia ca materia
prima a societatii viitoare, societate utopica a informatiei. Norbert Wiener ne averizeaza asupra tendintei
naturii de a distruge ceea ce e ordonat si de a accelera degradarea biologica si dezordinea sociala,
tendinta spre entropie.
Suma informatiei dintr-un sistem este masura gradului sau de organizare; entropia este masura
gradului de dezorganizare, una fiind negativul celeilalte. Informatia trebuie sa poata circula. Societatea
informatiei nu poate exista dect cu conditia unui schimb fara piedici. Este incompatibila prin definitie cu
embargoul sau practica secretului, cu inegalitatea accesului la informatie si transformarea acesteia din
urma n marfa.
n Cuvintele si lucrurile (Les Mots et les Choses, 1966) Michael Foucault propune o arheologie a stiintelor
umane, o istorie a conditiilor de existenta a cunostintelor, dezvaluind epistemele succesive si delimitate
care definesc sistemele de gndire n formarea culturii occidentale din epoca clasica pna n cea
moderna.
Foucault defineste doua forme de control social:
disciplina bloc formata din tabuuri, interdictii, bariere, ierarhii si despartiri, rupturi de comunicare;
disciplina mecanism formata din tehnici de supraveghere multiple si ncrucisate, din procedee de
control suple, functionale, dispozitive care-si exercita supravegherea prin interiorizarea de catre individ a
expunerii sale constante la privirea de control.
Puterea nu se detine si nu se transfera ca un obiect, ea nu se aplica pur si simplu ca o obligatie sau ca o
interdictie celor care n-o au, ci i investeste, se exercita prin intermediul lor si trece prin ei, se sprijina pe

ei, tot asa cum mpotriva puterii ei nsisi se sprijina, la rndul lor, pe punctele de ancorare ale puterii
nsasi.
De fapt, puterea produce realitate; ea produce domeniile obiectelor si ritualurilor de adevar.
Traim ntr-o civilizatie a imaginii, explozia mediatica defineste concepte derivate, cum este cel de
societate a spectacolului. Pentru a putea ntelege aceste noi concepte trebuie discutate din punct de
vedere politic si sociologic imaginile si sunetele ca si raporturile dintre ele.
Platon, n Republica, asociaza termenul de imagine unor notiuni vagi si contradictorii: Numesc imagini
mai nti umbrele, apoi reflexele care se vad n ape sau la suprafata corpurilor opace, lustruite si
stralucitoare, si toate reprezentarile de acest fel. nca de la nceputurile gndirii sistematice imaginea
este asociata cu reprezentarea: Apoi Dumnezeu a zis: Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa
asemanarea Noastra Geneza (1, 26).
Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau Geneza (1, 27); Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo nfatisare
a lucrurilor cari sunt sus pe ceruri, sau jos pe pamnt, sau n apele mai de jos dect pamntul Geneza
(20, 4); Sa nu te nchini naintea lor, si sa nu le slujesti Geneza (20, 5).
Caracterul echivoc si confuz al oricarei imagini este subliniat de Fulchignoni n lucrarea Civilizatia imaginii
(La civilisation de limage, 1969), cteva din acceptiuni fiind:
ipostaza exemplului concret, a modelului, a ilustrarii tipice sau simbolice;
tot ceea ce este n limbaj artistic metofora, simbol, expresie concreta;
fenomenul fiziologic de persistenta senzoriala, imagini pe retina;
imagini intuitive ca fapte intermediare ntre imagine si perceptie, reprezentari mentale spontane fara
nici o legatura directa cu realitatea, fantasmele, ecoul mental.
Fulchignoni propune stabilirea unei distinctii ntre cele doua ordine ale realitatii:
imagini obiective ce provin din date senzoriale ale organului vizual n urma peceptiei directe a lumii
exterioare;
imagini subiective, adica acele reprezentari subiective ale lumii provenite dintr-un proces de imaginare
creatoare.
Si n acest caz, pentru a iesi din labirintul definitiilor functionale, se apeleaza la teoria semiotica si
semiologica care defineste statutul ontologic al imaginii ca producator de sens. Peirce considera ca
icoana corespunde clasei semnelor n care semnificantul este ntr-o relatie analogica cu ceea ce
reprezinta.

Peirce defineste imaginea ca subcategorie a icoanei n relatie de analogie:

imaginea propriu-zisa care traduce o analogie calitativa ntre semnificant si referent prin
preluarea unor calitati formale ale referentului: forme, culori, proportii;
diagrama care se bazeaza pe o analogie functionala reproducnd organizari interne;
metofora care este o figura retorica pornita de la un paralelism calitativ realizat printr-un transfer de
semnificatie.
Trebuie sa subliniem faptul ca, imaginile vehiculeaza mesaje vizuale stabilind o relatie de sinonimie ntre
imagine si reprezentarea vizuala, imaginea fiind o analogie indiferent ca este obiectiva sau subiectiva,
vizuala sau virtuala. n cazul imaginilor virtuale realitatea se imita pna la confuzie.
Daca imaginea contine semne, atunci imaginea publicitara contine cu siguranta o intentie si cu
certitudine aceste semne sunt semne pline care sunt produse de conjunctia a trei tipuri de semnificanti:
semnificanti iconici reprezentnd un inventar de obiecte determinate socio-cultural;
semnificanti lingvistici reprezentati prin sonoritate;
semnificanti plastici reprezentati de culori.
Barthes, n lucrarea Retorica imaginii, 1964, demonstreaza ca retorica publicitara este un sistem
compus din doua subsisteme percepute simultan:
nivelul denotatiei care furnizeaza nivelul necodificat nregistrnd elementele de referinta, caracteristicile
obiectului prezentat. La acest nivel nu exista o transformare ntre semnificant si semnificat. Pentru
descifrare avem nevoie de o experienta perceptiva si culturala minima, fotografia reprezentnd gradul
zero al inteligibilitatii .
nivelul conotatiei defineste un cod impregnat cu semnificatii socio-culturale.
Denotatia sufera de handicapul naturii, n timp ce conotatia beneficiaza de privilegiul culturii.
Umbero Eco considera ca simbolurile vizuale fac parte dintr-un limbaj cultural codificat, transcriind, dupa
un cod, anumite conditii ale experientei. Eco, n Tratatul de semiotica generala, defineste patru tipuri de
coduri legate de baza fizica a comunicarii iconice, ce structureaza procesul de comunicare vizuala:
coduri iconice propriu-zise:
.. figuri, elemente cu grad mic de structurare, aporturi geometrice, contraste luminoase;
.. semne, dificil de analizat si care definesc unitati de identificare izolate ale imaginii;

.. enunturi, coduri ce caracterizeaza unitati iconice, cuplate asociativ sau opuse contextual;
coduri iconografice, configuratii sintagmatice conotate cultural (nvierea, Botezul, Judecata de Apoi,
Rastignirea etc.);
coduri stilistice, creatii originale legate de nevoia autonomiei sau de un ideal estetic particular;
codurile inconstientului, determina identificari si proiectii psihice, suscitate de semne vizuale.
n lucrarea Tratat de semiotica generala, Eco considera ca ntre cuvnt si continut exista o corelatie
culturala. Pentru a analiza pertinent corelatia culturala n cazul imaginii se recomanda abandonarea
modalitatilor nave privind iconul:
semnele iconice au aceleasi proprietati cu obiectul;
semnele iconice sunt asemanatoare cu obiectul;
semnele iconice sunt analoage obiectului;
semnele iconice sunt motivate de obiect;
semnele iconice sunt codificate cultural, analizabile prin descompunere n unitati pertinente.
Eco trage concluzia ca semnele iconice sunt codificate cultural fara a implica n mod necesar faptul ca
acestea sunt corelate arbitrar cu continutul. Eco izoleaza trei niveluri axate pe imaginea propriu-zisa:
nivelul iconic, care nregistreaza datele concrete ale imaginii;
nivelul iconografic, constituit din doua tipuri de codificari:
.. istorice, semnificanti constitutivi culturali;
.. publicitare, specifice procesului de simbolizare;
nivelul tropologic, echivalent vizual pentru figurile retorice (metafora, hiperbola etc.) si pentru tropii
vizuali, realizati prin procesul de creatie.
Dincolo de aceste niveluri de analiza a imaginii, Eco mai introduce doua categorii de analiza aplicate
domeniului argumentarii:
nivelul topicii, al cadrelor generale de argumentare;
nivelul entimemei, ce dezvolta rationamente declansate prin imagine.
FUNCTIILE COMUNICARII

Functii ale comunicarii amintite pe scurt si anterior au fost stabilite, pe masura evolutiei opiniilor si
cercetarilor n acest domeniu, ncepnd cu antichitatea. n retorica clasica, comunicarea publica
oratoria era mpartita dupa cum urmeaza:
judiciara (sau forensica);
deliberativa (sau legislativa);
epideictica (ceremonialasau demonstrativa).
Aristotel a asociat fiecarui tip de oratorie un aspect de timp (trecut, prezent, viitor) si a stabilit functiile
si temele potrivite fiecareia.
Secolul al XX-lea si dezvoltarea stiintei si tehnicii au condus la noi definiri si n cazul comunicarii, analogia
cu transmisiile radiofonice determinndu-l pe Karl Bhler n 1934 Teoria limbii sa foloseasca pentru
prima data termenii azi deja consacrati de: emitator, mesaj si receptor legati de actul comunicarii
lingvistice. n consecinta, n raport cu fiecare din acesti termeni, se disting urmatoarele functii ale
comunicarii:
expresiva n raport cu emitatorul;
reprezentativa n raport cu mesajul;
apelativa n raport cu destinatarul (receptorul).
Roman Jakobson, dupa cel de-al doilea razboi mondial, clasifica functiile comunicarii, n:
emotiva, de evidentiere a starilor interne ale emitatorului;
conativa, persuasiva sau retorica, prin care se solicita obtinerea unui raspuns din partea destinatarului;
poetica, centrata pe mesaj;
referentiala, care acopera att referinta mesajului ct si cadrul situational n care are loc transmiterea
acestuia.
Dell Hymes, considerand incompleta aceasta functie n viziunea lui Jakobson, a mai definit si functia:
contextuala sau situationala, orientata asupra cadrului n care se desfasoara procesul de comunicare;
metalingvistica, manifestata n cazul n care apare necesitatea atragerii atentiei asupra codului utilizat
n comunicare;
fatica, avnd n vedere caracteristicile canalului de comunicare si controlul bunei sale functionari.

TIPURI DE COMUNICARE SOCIALA

Comunicarea este fundamentala att pentru existenta individuala ct si pentru stabilirea raporturilor
individului cu ceilalti, cu societatea. A comunica este esential att n viata personala ct si n cea
profesionala, n acest ultim caz, raporturile ierarhice ridicnd uneori bariere greu de depasit; pe aceeasi
treapta ierarhica comunicarea se desfasoara mai usor, ncrederea interlocutorilor este mai mare.
n functie de numarul participantilor si tipul de relatie dintre ei, exista cinci tipuri de comunicare:
Comunicarea intrapersonala, n care emitatorul si receptorul sunt identici, este dialogul interior purtat
cu sinele.
Comunicarea interpersonala diadica presupune strict doi participanti si are urmatoarele obiective:
convingerea interlocutorului;
autocunoasterea;
descoperirea lumii exterioare;
stabilirea si mentinerea de relatii semnificative cu alte fiinte umane; William
Schutz, defineste nevoile interpersonale: nevoia de incluziune, nevoia de control si nevoia de afectiune.
ajutorarea semenilor;
jocul si distractia.
doua ipostaze ale unei comunicari diadice:
ciclul simplu sau mono-sens;
ciclul dublu-sens.
Comunicarea de grup ipostaza a comunicarii interpersonale presupune mai mult de doi participanti.
Formarea grupurilor este determinata de existenta unui obiectiv comun si a avut ca trasatura definitorie,
pna nu demult, apropierea fizica a participantilor. Acest obstacol este depasit n momentul de fata prin
dezvoltarea continua a mijloacelor tehnice: telefon (teleconferinte), calculator (Internet) etc.
Conversatia n doi sau ntr-un cerc de persoane cunoscute sau mai putin cunoscute reprezinta cea mai
nengradita forma de manifestare publica.
n secolele trecute, cnd comportarea n societate se supunea unor reguli protocolare, manualele de
buna purtare cuprindeau capitole speciale despre conversatie.

Epoca moderna s-a eliberat de asemenea conveniente rigide dar manuale ale manierelor elegante, care
sa cuprinda si astfel de reguli, continua sa apara si n prezent, deoarece ntre oameni tacerea prelungita
devine suparatoare iar monopolizarea discutiei nu este o solutie; ntre necunoscuti dar si ntre prieteni,
exprimarea trebuie sa fie corecta si controlata.
Comunicarea publica: presupune prezenta unui singur emitator si a unei multitudini de receptori. Exista
trei conceptii teorii care, din punct de vedere cronologic, au dominat succesiv abordarea teoretica a
stiintelor comunicarii:
Teoria actionala teoria tintei prima, din punct de vedere cronologic supradimensioneaza rolul
oratorului in detrimentul auditoriului (publicului).
Conform acestei teorii, calitatile oratorului naturale si/sau exersate sunt suficiente pentru ca acesta
sa fie nteles de orice auditoriu, considerat un receptor pasiv. Discursul filozofic care prefera orientarea
spre adevar dect spre un public mai mult sau mai putin avizat privit din perspectiva teoreticienilor
ulteriori, exemplifica foarte bine aceasta teorie.
Teoria interactionala teoria ping-pong-ului aparuta ulterior prin recunoasterea rolului
interlocutorului a dat nastere unei noi conceptii despre comunicare, bazata pe observarea caracterului
cooperativ al acesteia.
Existenta unui raspuns feed-back alternarea replicilor presupun schimbarea succesiva a rolului de
receptor n emitator, comunicarea amintind n acest caz de jocul de tenis, de unde si numele.
Teoria tranzactionala teoria spiralei cea mai moderna dintre abordari a aparut ca urmare a
dezvoltarii cercetarilor asupra comunicarii non-verbale si recunoasterii valorii comunicative a
comportamentului.
Denumiti generic paloaltisti de la localitatea Palo Alto, din apropiere de San Francisco cercetatorii
de la Institute of Mental Research au demonstrat imposibilitatea separarii obiective n cauze si efecte in
comunicarea interpersonala; ca urmare, nu exista acumulari discrete ci un continuu n care contributia
fiecarui participant nu este clar recunoscuta, o spirala a comunicarii.
Comunicarea de masa: presupune prezenta obligatorie a uneia din institutiile comunicarii de masa,
presa scrisa si audiovizuala si poate avea una din urmatoarele forme: productie de carte, presa scrisa,
transmisii de radio sau televiziune. Functiile comunicarii de masa (Mihai Coman: Functiile socio-culturale
ale mass-media) pot fi sintetizate n urmatoarele:
functia de informare;
functia de interpretare;
functia instructiv-culturalizatoare;

 functia de liant;
functia de divertisment.

Comunicarea public.
Comunicarea public este o comunicare formal i este legat de punerea n
aciune a
regulilor pe care i le stabilete societatea organizat de legile care instituie
raporturi
echitabile ntre indivizi, grupuri i colectiviti sociale constituite formal.
Domeniul comunicrii publice se definete prin legitimitatea interesului
general.
Luat n sensul strict juridic, interesul public trece cu mult dincolo de domeniul
public.
Atribuiile puterilor publice i misiunile serviciilor publice relev dispoziii
constituionale, legale i regulamentare proprii oricrui stat de drept.
Comunicarea
public nsoete orice aplicare a regulii, desfurarea oricrei proceduri,
luarea oricrei
hotrri publice. Mesajele sunt, n mod teoretic, emise, primite, tratate de
ctre instituiile
publice n numele poporului, aa cum sunt votate legile sau pronunate
hotrrile
judectoreti. n consecin, acest de comunicare se situeaz n mod necesar
n zona public, sub
privirile ceteanului. Informaiile sale, cu rare excepii, sunt de domeniul
public:
interesul general implic transparena. Comunicare public ocup deci, n
comunicarea
natural a societii, un loc privilegiat, legat de rolurile de regalare,de
protecie sau de
anticipare ale serviciului public.
Dac finalitile comunicrii publice nu sunt n mod real desprite de cele ale
instituiilor publice, funciile sale sunt de a informa (a aduce la cunotin, a
da seama i
a pune in valoare), de a asculta (ateptrile, ntrebrile i dezbaterea public),
de a
contribui la asigurarea relaionrii sociale (sentimentul de apartenen
colectiv, luarea
n considerare a ceteanului n calitate de actor) i de a nsoi schimbrile
comportamentelor i pe cele ale organizrii sociale.
Astfel, comunicarea public se instituie ca o comunicare formal, care
tinde ctre
schimbul i mprtirea de informaii de utilitate public i spre meninerea
liantului
social, a cror responsabilitate revine instituiilor publice.
Dezvoltarea comunicrii, ndeosebi cea ntreprins de ctre serviciul public,
este
rspunsul la complexitatea crescnd a societii noastre. Cu siguran,
comunicarea

public faciliteaz cutarea interesului general care rezult din dificilele

arbitraje ntre
interesele individuale si cele categoriale. Dar ea rspunde, de asemenea,
cutrii de
semnificaie i nevoii de relaie.
A da sens este un atribut al puterii. Aici este miza cuvntului public. Spaiul
public,
prin definiie deschis tuturor, fr a fi opresorul libertilor, este ameninat
fr
ntrerupere de manipularea fcut de ctre orice actor sau de ctre mass
media, de
ndat ce sunt pierdute din vedere interesul general sau drepturile omului.
Aa s-a desprins, puin cte puin, necesitatea de a distinge n abundena
actual de
comunicare, comunicarea public, care are puin de a face cu practicile
marketingului
produselor de consum sau cele ale comunicrii ntre ntreprinderile
concurente n
msura n care ceteanul unei democraii, n acelai timp utilizator i
decident legitim n
privina serviciilor publice, nu poate s se mulumeasc cu practicile univoce
ale
informrii.
n ciuda tuturor deficienelor, se structureaz o practic a comunicrii
publice ce la
care ne ateptm s contribuie, instituional: la identificarea utilitii publice,
la
alimentarea cunoaterii civice, la facilitarea aciunii publice i la garantarea
dezbaterii
publice.
Ca elementele componente ale comunicrii publice pot fi enumerate:
- instituiile publice emitoare;
- ceteanul receptor;
- mesajele puterilor i serviciilor publice;
- feedback ul;
- canalele de comunicare;
- condiiile comunicrii publice.
Instituiile publice emitoare. Sunt persoane juridice, autorizate de ctre
o autoritate
public s realizeze un serviciu public de interes general. Instituiile publice i
autoritile
publice sunt investite cu putere executiv (administrativ) al crei obiect l
reprezint
organizarea aplicrii i aplicarea n concret a legilor, asigurarea bunei
funcionri a
serviciilor publice instituite n acest scop, precum i emiterea de acte
normative i individuale sau efectuarea de operaii materiale, prin care, pe
baza legii, se intervine n
viaa particularilor pentru a le dirija activitatea sau a le face anumite
prestaii.(Drgan
Tudor, 1998, pg.214)

Ceteanul receptor. n cadrul comunicrii publice, ceteanul este un

interlocutor
ambivalent. Prin tradiie, el a respectat sau a suportat autoritatea instituiilor
publice. n
acelai timp, el a protestat constant contra mueniei sau contra mesajelor
confuze ale
acestora.
Ceteanul dorete s fie informat, s fie luat n considerare, ascultat, asociat.
Criticile
sale au , nu de puine ori, un caracter protestatar fa de modul n care
autoritile publice
i deservesc i fa de politica public nsi. Tendina sa critic se justific
prin sperana
de a vedea modificate, simplificate procedurile birocratice.
Ceteanul nu poate fi beneficiarul serviciului public fr a renuna la rolul de
decident, aa limitat, fr putere pe termen scurt, cum este. Sunt situaii n
care ceteanul
cere autoritilor i serviciilor publice s acioneze, precum i proceduri care
s rspund
cerinelor sale. O administraie public naional sau local este bine
apreciat numai
atunci cnd tratarea ceteanului este personalizat, serviciul fiind ajustat,
aplicarea
regulilor adaptat interlocutorului, procedurile mbuntite n toate detaliile
lor.
Mesajele puterilor i serviciilor publice. A fi purttorul interesului general
este un
fapt ce marcheaz n profunzime natura mesajelor comunicrii.
Informaiile de utilitate public sunt adesea complexe i schimburile de
informaie
dificile. Mai nti, pentru c interesul general rezult dintr-un compromis al
intereselor
indivizilor i grupurilor societii, care consimt existena contractului social
n cadrul
cruia e vorba de legi, reglementri, de jurispruden. Un compromis reieit
din
dezbatere, din negociere, n general, din raportul de fore ntre interesele n
prezen, care
poate fi la un moment dat consfinit prin drept, prin legi scrise, dar care nu
este niciodat
definitiv. Interesul general rmne ntotdeauna deschis controverselor i
recursului fcut
de indivizi sau minoriti frustrate de o decizie public.
Fiind vorba de comunicare, trebuie s facem o remarc i anume, acceptarea
de ctre
ceteni, cu mai mult sau mai puin uurin, a regulii sau a deciziei
publice.
Mesajele publice sunt complexe pentru c au ca obiectiv contribuia la
activitile: de
reglementare, de protecie sau de anticipare ce revin puterilor publice.
Reglementarea constituie o bun parte a coninutului mesajelor publice. Ea
const n

asigurarea funcionrii i a meninerii echilibrului sistemului complex pe care

l
constituie o ar modern. Nu numai c acest rol trebuie cunoscut, dar trebuie
informare
n privina regulilor corespunztoare i a necesitii de a le aplica: reguli care
fac ca
legile pieei s fi respectate i uneori ajustate; reguli care fac ca iniiativele
agenilor
economici s fi nfrnate pentru a asculta de orientrile naionale, pentru a
ine cont de
cotele agricole, sau, invers, s fie incitate de anumite ajutoare locale; reguli
ce stabilesc
plata alocaiilor, a pensiilor, rambursarea ngrijirilor medicale, perceperea
taxelor i
impozitelor; reguli care fac s fie autorizate sau interzise lucrri, s fie tratate
deeurile i
protejate resursele naturale, s fie acordate subvenii asociaiilor culturale
sau sportive, sa
fie ameliorat sau interzis circulaia vehiculelor, s fie eliberate diplomele,
atestatele,
actele justificativ etc.
n toate cazurile, mesajul public se refer la legalitate i informeaz despre
oportunitatea unui demers, despre o procedur de urmat, despre informaiile
de furnizat,
despre documentele de ntocmit; uneori el amintete de interesul colectiv
realizat n acest
fel sau despre neajunsurile i sanciunile n cazul n care interesul colectiv e
uitat.
Protecia, privete aplicarea legii, a reglementrii i recomandrii n domeniile
de
interes public ce privesc: securitatea persoanelor i a bunurilor, prevenia sau
reprimarea,
socialul sau sntatea, repartiia ori echilibrarea cheltuielilor cu ncasrile etc.
n general, ntr-o democraie, mesajele publice vehiculeaz drepturile i
obligaiile
cetenilor i ale instituiilor publice: drepturile omului, dreptul la locuin,
dreptul la
munc etc., n condiiile extremei dificulti practice de a ajusta oferta i
cererea unor
astfel de drepturi, i nu aa cum se ajusteaz ele pe o pia teoretic a
bunurilor.
Puterea public sub toate formele sale, trebuie s anticipeze, s pregteasc
viitorul.
Serviciului public i revin sarcinile cercetrii fundamentale, ale educaiei
generale, ale
proteciei mediului, ca i cele privind investiiile pe termen lung n resursele
funciare, n
amenajarea teritoriului, n infrastructur, echipamente etc., a cror
rentabilitate nu este
perceptibil la nivelul iniiativei individuale.
Comunicare public pe astfel de teme are inconvenientul de a nsoi politici i

strategii ale cror rezultate nu vor fi obinute i nu vor fi vizibile dect trziu,
peste unul
sau nai multe decenii. Mesajul nu poate fi, fr iluzia unor promisiuni,
concrete. El se
sprijin pe scheme generale, pe planuri, pe previziuni bugetare, pe studii
socio
economice i juridice.
Dificultii inerente naturii absconse i abstracte a informaiilor privind
procedurile i
proiectele, i se adaug halourile i distorsiunile de comunicare datorate
confuziei
procedurilor, perceperii rolurilor i suprapunerii pariale a responsabilitilor
publice.
Feedback-ului (retroaciunea).Comunicarea realizat de ctre instituia
public
presupune un schimb cu receptorul, care este, mai mult sau mai puin, i
emitor. Tocmai
caracterul activ al receptorului stabilete comunicarea. Pasivitatea
receptorului dezvluie
tergerea sau fascinaia sa n faa autoritii emitorului public. Absena
influenei
imediate a receptorului asupra mesajului limiteaz modalitile de
comunicare la tratarea,
util dar limitat, a informaiei publice.
Canalele de comunicare. Alturi de cile, demersurile i suporturile proprii
comunicrii publice folosirea mass media se dovedete esenial pentru
legitimitatea
public.
Condiiile comunicrii publice. Din moment ce-i datoreaz legitimitatea
receptorului, comunicarea public este o adevrat comunicare, pe de o
parte, fiindc e
practicat n ambele sensuri cu ceteanul activ, iar pe de alt parte, c este
autentic.
Satisfacerea acestor dou condiii se bazeaz pe existena unei bune relaii
ntre
instituiile publice i utilizatorii lor. Afirmndu-i cu claritate identitatea,
acetia i
asum mpreun responsabilitatea calitii relaiei. Factorii de decizie public
le revine
iniiativa informrii i ei trebuie s fac astfel nct comunicarea s jaloneze
procesul
decizional. Stabilirea relaiei depinde, de asemenea, de luarea n seam a
interlocutorilor
serviciilor publice: mai exact, de primirea lor, de ascultarea problemelor
efective pe care le ridic, de tratarea lor difereniat sau segmentat, de
facilitarea schimbului, de
acceptarea discuiei etc.
O dat stabilite condiiile comunicrii ntre agentul serviciului public sau
emitorul
instituional i cetean, limbajul sau codul mesajului, ca i coninutul, pot fi
adaptate,

procedurile pot fi simplificate, prezentarea poate fi limitat la cazul tratat, iar

dreptul la
cuvnt s aib i specialiti i actorii care dein puterea de decizie.
Aceste condiii practice de acces la informaie rspund exigenei de
transparen a
actelor publice. Nu numai c datele publice trebuie puse la dispoziia
ceteanului, dar
deciziile trebuie motivate iar cetenii consultai asupra tuturor proiectelor.
Registrele de comunicare public pot fi:
- de informare i de explicare, inerent legitimitii mesajului public, fi c este
vorba
de informaii privind funcionarea practic a instituiilor, de informaii pe care
serviciile
publice sunt datoare s le furnizeze cetenilor, fie c este vorba de reguli ale
jocului
civic, care trebuie reamintite n permanen:
- de promovare sau de valorizare att a instituiilor publice i a serviciilor pe
care la
ofer publicului, ct i a temelor sau recomandrilor care dezvluie ceea ce sa convenit
s fie considerate mari cauze sociale:
- de discutare sau de propunere spre dezbatere a proiectelor de schimbare
instituional, de alegere de societi i de oferte politice.
4.2.2. Formele comunicrii publice.
Comunicarea public mbrac, n practic, forme diferite, legate de misiunile
pe care
i le precizeaz, deoarece acestea implic n anumite grade nevoia de
comunicare. Se pot
reine cinci categorii de misiuni ale comunicrii publice, dup modul n care
rspund
obligaiei pe care o au instituiile publice:
- de a pune informaia la dispoziia publicului;
- de a stabili relaii i de a dialoga pentru a ndeplini rolul ce revine puterilor
publice,
de a oferi cu precizie serviciul ateptat;
- de a prezenta i de a promova fiecare din serviciile oferite de ctre
administraie
colectivitilor teritoriale i aezmintelor publice;
- de a face cunoscute instituiile i prin modul n care realizeaz comunicarea
intern
ct i cea cu exteriorul;
- de a duce campanii, chiar activiti de informare n sprijinul interesului
general.
La acestea ar putea s fie adugate pe cea al comunicrii dezbaterilor publice
care
nsoesc lurile de decizie, precum i pe cea care decurge din practica
politic.
Conform acestor misiuni, comunicarea public se poate realiza prin forme ca:
- punerea la dispoziie a datelor publice;
- relaiile serviciilor publice cu utilizatorii;
- promovarea serviciilor oferite publicului;
- campanii de informare de interes general;

- valorizarea instituiilor publice (comunicarea instituional).

Punerea la dispoziie a datelor publice.
nc din antichitate, fiecare putere public civilizat acumuleaz date pe
msura
construciei identitii i a dezvoltrii sale: stare civil, recensminte,
cadastru, cartografi,
coduri, tratate, indici asupra situaiei economice, sociale i militare, decizii
publice.
Serviciul public i revine obligaia de a face cunoscute aceste informaii, n tot
cazul,
de a furniza n permanen regulile jocului social (cadrul legal i procedurile),
de a da
seama de actele de utilitate public.
Realizarea acestei forme impune respectare urmtoarelor activiti:
1) obligaia de a comunica i difuzarea informaiei canalele prin care se
realizeaz
comunicarea i difuzarea informaiei sunt: afiajul, Monitorul Oficial, buletinele
oficiale
ale autoritilor publice central, culegerile de acte administrative difuzate de
puteri
publice teritoriale (prefecturi, Consiliul General al Municipiului Bucureti etc.),
anuare
statistice, publicaii ale aezmintelor publice specializate n msura n care
trateaz date
publice, analize, monografi, bilanuri, etc. care contribuie la informarea
elaborat i
documentat a publicului.
Toate acestea constituie o mas considerabil de informaii destinate
publicului.
innd cont de volumul i n acelai timp de tehnicitatea lor, ele sunt puse la
dispoziia
cetenilor, ca s fie utile, sub form de informaii practice, limitate la
ntrebuinrile cele
mai frecvente de ctre gospodrii i ntreprinderi. Informaiile despre
procedurile i
formalitile administrative au rolul s uureze exercitarea drepturilor i
ndatoririlor de
ctre persoanele fizice i de ctre persoanele morale. n fiecare caz, cel puin
o instituie
public (un serviciu al unui oarecare minister, un serviciu municipal sau o
agenie
potal, cas de asigurri sociale, camer de comer din industrie sau
agricultur, o
asociaie etc.) dispune de date publice care i permit s rspund acestor
cereri practice i
pe care se strduie s le fac (re)cunoscute, pe de o parte, iar pe de alt
parte, s faciliteze
accesul la ele.
Instituiile publice au obligaia de a oferi date publice ceteanului, dar ele
trebuie i s
dea socoteal de activitile desfurate n numele interesului general.
Articolul 15 din

Declaraia Drepturilor Omului stipuleaz, de altfel, c societatea are dreptul

s cear
socoteal oricrui agent public n privina activitii sale administrative.
2) accesul la informaie accesul la informaia public este nainte de toate
un drept.
Legislatorul a estimat c accesul liber la informaia public, la documentele
administrative cu caracter non nominativ, transparena acestora, s fie
cuprinse n
prevederile constituionale i n legi cu caracter speciale. Orice document este
deci
comunicabil, consultabil gratuit sau copiabil la un pre stabilit.
3) comercializarea datelor publice obligaia de a comunica i de a pune la
dispoziia
ceteanului i instituiilor date adunate i analizate de ctre instituiile
publice nu este
lipsit de consecine economice.
Informaia public este gratuit, adic are costuri de constituire i distribuie
suportate
de finanele publice, dar ea poate deveni pltibil dac se apeleaz la un
serviciu on
line, de exemplu. Este vorba, desigur, de preul unui serviciu suplimentar pus
la
dispoziie la domiciliu, dac este cerut. n felul acesta, se deschide problema
comercializrii datelor publice i deci inevitabila concuren ce rezult ntre
ageniile de
pres, mai ales.
Valorificarea rezervelor publice de informaii att de costisitor de constituit,
este
legitim. Nici o dispoziie nu se opune ca instituiile publice s obin un venit
din
comercializarea informaiilor i s adune sume pentru a aduga valoare
informaiei brute Relaia serviciilor publice cu utilizatorii.
Punerea la dispoziie a informaiei sau accesul la informaie nu sunt remedii
suficiente
pentru complexitatea textelor i a procedurilor, nici pentru frecventele situaii
dificile n
care se afl cetenii. Adesea se impune dialogul i, chiar asistena, pentru a
stabilirea
unei relaii ntre serviciul public i utilizator (cetean, ntreprinderi,
organizaii, instituii
etc.).
Pentru a se putea vorbi de o relaie ntre un serviciu public i un utilizator,
trebuie s se
realizeze:
- primirea i orientarea utilizatorului ( existena cutiilor de scrisori i a
localurilor, ca i
rspunsurile n scris sau telefonice);
- ascultarea (ascultarea individual i colectiv, practica sondajelor,
anchetele,
convorbirile etc. );
- dialogul (dialogul instituiilor publice cu beneficiarii lor. n form
instituionalizat i

neinstituionalizat este o cale esenial de evaluare a serviciilor publice);

- comunicarea relaiei.
Pentru ca relaia serviciilor publice cu utilizatorii ce st la originea unei forme
eficiente
de comunicare s funcioneze corect, cu succes, este necesar ca serviciul
public s
rspund la urmtoarele exigene:
- de a informa din datorie, cel mai adesea chiar n absena dorinei sau a
motivaiei de a
primi informaia;
- de a asigura pedagogia indispensabil transmiterii unui mesaj complex;
- de a include comunicarea n procesul de identificare i de precizare a
serviciului;
- de a contribui la restituirea sensului vieii colective.
Promovarea serviciilor oferite publicului.
Promovarea serviciilor oferite, ca i punerea n valoare a instituiilor publice,
provin
din comunicare sau din punerea n valoare.
Promovarea este un exerciiu clasic, mai bine stpnit de ctre profesioniti,
n special
de ctre cei care lucreaz n relaii public sau n publicitate i care sunt tentai
s
ngrdeasc alte practici ale comunicrii.
Serviciile oferite publicului, ca orice produs sau serviciu, aspr la notorietate
i la o
imagine de bun calitate. Piaa potenial a utilizatorilor interesai este
adesea foarte
larg, ceea ce justific apelul la tehnicile de informare n mas, care nu sunt
adecvate
comunicrii relaiei n situaiile n care utilizatorul merge la ghiele unor
servicii publice.
Pentru a scoate n eviden, pentru a face cunoscut sau folositoare o ofert
public se
poate folosi metode de informare ale publicitii, cu cteva precaui n privina
limbajului
a exprimrii publicitare sau n privina suporturilor i a mijloacelor.
Eficacitatea, dar i
bunul sim cer de fiecare dat s se fac referiri la un obiectiv particular al
promovrii,
potrivit grupului int de ceteni, bine identificat.
Finalitatea cea mai frecvent a publicitii este de a face s se tie. Astfel,
pentru a
pune la dispoziie datele publice, instituiile trebuie mai nti s informeze
despre
existena lor i a serviciilor care informeaz, care dau informaii. Se face
publicitate publicaiilor oficiale, ghidurilor i rapoartelor, accesului la
documentele publice sau la
baze de date.
Publicitatea d un plus de explicaii atunci cnd este cazul, de exemplu,
atunci cnd se
aduce la cunotina publicului modificarea traseelor unor mijloace de
transport n comun,

atunci cnd are loc o ntrerupere a furnizrii apei , a energiei electrice, a

gazelor naturale
pentru reparaii etc.
Alturi de publicitate s-a dezvoltat o anumit form de comunicare, numit
evenimenial (comunicarea prin eveniment) fie pe baz de publicitate, fie pe
baz de
relaii publice.
Ea se sprijin pe momentele unice ale vieii unei instituii ca i pe valoarea
serviciilor
oferite. Colectivitile teritoriale sunt avide de inaugurri i comemorri. Chiar
i
serviciile cele mai nchise se ntrec n a nmuli operaiile ui deschise (pori
deschise,
zilele,etc.) pentru a se face (re)cunoscute. Se suscit chiar anumite
evenimente, dac
momentele remarcabile din devenirea lor nu sunt relevante pentru a atrage
atenia. Aceste
resorturi publicitare sunt i mai necesare atunci cnd finalitatea nu este
numai de a aduce
la cunotin, ci de a scoate n eviden sau de a face s fie folosite.
O dat cu emulaia competitiv, publicitatea apare ca o arm esenial n
btlia
concurenial. Atunci cnd dincolo de serviciile publice pe care trebuie s le
fac
cetenilor, colectivitile teritoriale rivalizeaz pentru a atrage investitori,
creatori de
locuri de munc, promovarea prin publicitate are un rol important bine jucat.
Negocierea form instrumental de comunicare.
Negocierea reprezint cel mai eficient mijloc de comunicare, respectiv, acela
care
realizeaz n cel mai scurt timp efectul scontat. n cadrul negocierii,
comunicarea, ca
instrument, i manifest toate avantajele sale. n acest cadru, negocierea ca
form
instrumental de comunicare, l aeaz pe om ntr-o balan a unui echilibru
n care se vrea optim, l oblig s ia decizii, s acorde prioritate intereselor lui,
contiinei sale sau
ambelor.
Negocierea poate fi privit: ca form de comunicare al crui scop const n
rezolvarea unor probleme cu caracter strict comercial; un proces n care
toi cei
implicai vor fi ctigtori, o tranzacie ale crei condiii nu au fost fixate;
un amplu
proces cooperant etc. Din punctul de vedere al sociologiei negocierea, este
privit ca
un proces interacional care implic dou sau mai multe entiti sociale
(persoane,
grupuri, organizaii, instituii, colectiviti), cu interese neomogene ca
intensitate i
orientare, n schimburi reciproce de informaii, schimburi reglementate de
reguli

implicite i sau explicite, avnd menirea de a conduce la stabilirea unui

acord, la
transferul unor bunuri echivalente sau, n general, la adoptarea unei soluii
reciproc
acceptabile pentru o persoan care le afecteaz interesul.
Procesul de negociere este opus utilizrii forei, violenei sau constrngerii
pentru
impunerea de norme, soluii sau puncte de vedere prestabilite. De fapt,
acestea puterea,
violena, poziia ierarhic, ameninarea, antajul, minciuna, manipularea,
seducia,
arbitrajul, renunarea, cedarea i multe alte forme de dominare pentru a
decide cine i ct
ia sau cine i ct primete se constituie n alternative la negociere.
Negocierea pornete de la faptul c fiecare parte are nevoi directe i indirecte
pe care
vrea s i le satisfac. Atunci cnd partenerii au avut n vedere n mod tacit
dorinele
reciproce, negocierea s-a ncheiat cu succes i contactele au putut continua;
atunci cnd
nevoile unei pri au fost ignorate i negocierea a reprezentat un simplu joc
cu nvingtori
i nvini, rezultatele acesteia n special cele de perspectiv au fost
dezastruoase.
Pentru ca negocierea s se poat desfura trebuie satisfcute o serie de
condiii:
interaciunea ntre dou entiti sociale (persoane, grupuri, organizaii,
instituii); interese
neomogene ca intensitate i orientare ale prilor n procesul de negociere;
negocierea s
ia forma unei tranzacii ale crei condiii i reguli nu au fost fixate dinainte;
toi cei
implicai s fie ctigtori reali; asigurarea corectitudini propunerilor proprii i
capacitatea de a anticipa ct mai corect propunerile partenerilor; informaii
anterioare
despre scopul i obiectivele cu care partenerii vin la negocieri; informaii
despre profilul
psihosocial a celor participani la negocieri etc. n cadrul acestor condiii
cunoaterea
comportamentului uman devine esenial.
Comportamentul uman, mai ales perceperea acestuia, poate determina
evoluia
negocierii prin alterarea relaiei de cooperare sau prin conflictul produs pe
parcursul
acestui proces. Negocierea presupune concesii reciproce repetate pn la
atingerea
echilibrului, pe care fiecare l apreciaz n funcie de informaiile de care
dispune i de
nevoile sale.
Negocierea poart amprenta distinct a comportamentului uman, datorit, pe
de o

parte, ea este un proces realizat de oameni, iar pe de alt parte, negocierea

cont n faptul
c scopul principal const n satisfacerea unor necesiti umane.
Negocierea are drept obiectiv principal realizarea unui acord de
voin, a unui
consens i nu a unei victorii. Realizarea obiectivului principal, impune
respectarea
urmtoarelor cerine:
- ambii parteneri trebuie s ncheie procesul de negociere cu sentimentul c
au realizat
maximum posibil din ce iau propus;
- negociatorii trebuie s ncerce permanent s transforme interesele
divergente n
scopuri comune; realizarea, chiar n condiii de dificultate, a consensului. n
acest caz se nate ideea c deznodmntul a fost gndit de comun acord,
fiecare considerndu-se
autorul acestuia;
- niciodat, n procesul negocierii, nu trebuie forat nota pentru realizarea
unui succes
deosebit, beneficiindu-se de o slbiciune de conjunctur a partenerilor;
- negocierea trebuie considerat ca proces unic; nici o negociere nu va fi
identic cu
alta;
- realizarea unui cadru cooperant n desfurarea procesului de negociere;
cooperarea
const, printre altele i n talentul de a accepta compromisurile i de a te
acomoda cu
situaiile noi aprute;
- funcionare pe tot parcursul procesului de negociere a prghiilor de auto
control;
problema este ct de departe trebuie s mearg forarea notei; un aspect
elementar este
acela de a ti cnd trebuie s te opreti. n toate negocierile exist un aanumit punct
critic, dup care relaiile pot deveni necontrolabile i distructive. Un bun
negociator va
sesiza n cadrul procesului cooperant apropierea punctului critic i va ti s se
opreasc
naintea atingerii acestuia. n cadrul procesului de negociere exist i un
punct critic
teatral, care const n ncercarea unui partener de a-l convinge pe cellalt c
este
aproape de atingerea punctului critic i aceasta n scopul de a-l determina pe
cel din urm
s-i schimbe atitudinea,
- n procesul de negociere omul este totul; reuita unei negocieri const n
cunoaterea
omului partenerului - pentru a putea negocia cu el. Nu o cunoatere fizic
sau
birocratic, ci o cunoatere dinamic a omului, n aciune, n ipostaze diferite;
este

necesar cunoaterea naturii reaciilor sale cele instinctive i cele raionale , n special
a celor instinctive, pentru c cele raionale sunt n general previzibile.
Funciile negocierii.
Funciile negocierii se desprind din rspunsurile la ntrebarea De ce
negociaz
oamenii?. Pentru oameni negocierea are o valoare intrinsec ceea ce i
motiveaz s
aleag o asemenea atitudine. Ca funcii se pot enumera:
a) negocierea ca modalitate de rezolvare a conflictelor n viaa cotidian
(familie,
vecintate), politic, social, internaional, ca i conflictele din cadrul
grupurilor sociale,
din organizaii: Datorit costurilor i efectelor negative ale conflictelor a sporit
preocuparea
specialitilor pentru aceste probleme. Implicai ntr-un conflict oameni au mai
multe
rspunsuri posibile. n raport cu celelalte modaliti de rspuns la conflict
abandonarea
confruntrii, reprimarea i confruntarea real - , negocierea reprezint o
modalitate
creativ de tratarea conflictului. Negocierea implic conlucrarea prilor aflate
n conflict
pentru depirea divergenelor dintre ele, pe baza identificrii unor soluii
comune, care
s fie reciproc acceptabil.
b) negocierea ca modalitate de adoptarea deciziilor:
Negocierea reprezint o modalitate civilizat prin care oamenii iau decizii
atunci
cnd acestea (deciziile) se refer la probleme n care apar interese sau puncte
de vedere
diferite ale prilor implicate. Avantajul deciziei negociate este c, fiind
rezultatul
confruntrii punctelor de vedere i al intereselor divergente, va fi neleas
mai bine i
acceptat mai uor de toate prile implicate. O distincie important trebuie
fcut ntre
negociere, ca proces de schimb i pseudo-negocierea, ca proces de dominare.
Pseudonegocierea
mbrac forma unei negocieri dar n care prile urmresc cu totul alte scopuri
dect ajungerea la un acord reciproc avantajos i, ca urmare, recurg la
confruntare i
manipulare.
c) negocierea ca modalitate de introducerea schimbrii n organizaie:
Schimbrii n organizaie sunt nsoite de regul, de apariia i reactivarea
unor fore
de rezisten sau de afectare intereselor unor persoane sau grupuri, astfel c,
negocierea
devine necesar pentru armonizarea unor interese.
d) negocierea ca modalitate de realizare a schimburilor economice.
Bunurile i serviciile necesare traiului sunt dobndite de ctre oameni att din

producie proprie ct i prin schimb. Schimbul de bunuri i servicii conduc la

ncheierea
unor tranzacii. n acest caz oameni recurg la vnzare i negociere. n
domeniul comercial
negocierea are multe din caracterizrile vnzri, dar are i anumite deosebiri
notabile.
2.4.4. Domeniile de aplicare a negocierii.
Procesul de negociere se regsete n toate domeniile vieii sociale:
- n activitatea cotidian;
- n domeniul politic;
- n domeniul economic;
- n domeniul social;
- n domeniul relaiilor internaionale. Premisele unei bune negocieri.
- s obii ce vrei, fr a-mi face ru;
- s obinem ceea ce vrem amndoi;
- s ajungem la o nelegere pe care amndoi vrem s o respectm i s o
aprm;
- s facem economie de timp, nevoi i energie pe durata negocierilor;
2.4.6. Componentele procesului de negociere.
Indiferent de domeniul n care se desfoar, de coninutul concret la care se
refer sau
de rezultatul la care se ajunge negocierea implic un anumit numr de
componente aflate
n interaciune care dezvolt anumite reguli, un anumit ritual specific felurilor
de
negocieri.
Analiza procesului de negociere pune n eviden acele componente care se
regsesc
pe tot parcursul negocierii indiferent de domeniul n care ea se desfoar
intervin cinci
elemente necesare i suficiente: obiectul, contextul obiectului, mizele,
asimetriile de
putere sau preferabil, raportul de fore, negociatorii.
- obiectul negocierii: cel mai adesea obiectul negocierii l constituie resursele
de
orice gen necesare existenei individuale sau colective. Controlul asupra lor,
distribuirea
i modul n care acesta se face sunt obiect de negociere, de la viaa de familie
la cea ntr-o
comunitate, de la un grup social la altul, de la un popor la altul, n viaa
internaional.
Obiectul negocierii pentru a-i preciza identitatea,pentru a fi descris cantitativ
i calitativ
(pentru a putea fi privit n prile lui, n proprietile ce-l caracterizeaz)
trebuie decupat
din ansamblul structural n care el se afl i al interdependenelor n care este
prins . n
viaa grupurilor umane tot mai mari, a popoarelor, a naiunilor exist valori
nalte, eterne,
ce jaloneaz conduita oamenilor i care nu se negociaz, dar sunt baza
oricrui proces de

negociere. Nu orice coninut de via se poate pune n discuie. Ca de

exemplu:
identitatea unui popor, trsturile sale fundamentale, valorile sale etc. un pot
fi negociate
ci ele se afirm.
- contextul obiectului: reprezint ansamblul interaciunilor cauzale i
funcionale
ale obiectului negocierii cu celelalte elemente din sistemul respectiv privit n
dinamic ( n evoluia obiectului i a contextului s). Obiectul negocierii nu
poate
fi corect neles dect prin reintroducerea lui n relaiile din care a fost scos
pentru
un moment.
- miza negocierii: n sens larg, reprezint ceea ce angajeaz un juctor mai
ales sub
raport subiectiv, ntr-o relaie, cu sperana c va ctiga. Ea se definete n
mod diferit de
la un autor la altul.
Specialistul francez n materie de negociere Christophe Dupont consider c
exist
patru modaliti de a nelege miza (Dupont Chritophe apud Zpran LiviuPetru, 2007,
p.41-42):
- n sens material, miza este ceea ce posed juctorul, angajeaz n joc i nu
dorete s
piard;
- n aceiai ordine de idei, miza apare drept preul jocului, ceea ce ofer
jocul fiecrui
partener, indiferent de aspiraiile lui de ctig;
- n sens relaional, miza este expresia importanei pe care juctorul o acord
preului;
- n sens sintetic, miza este ceea ce se ctig la pre.
Analogia pe care specialistul francez o realizeaz cu jocul, constat Liviu-Petru
Zpran, este expresia pentru nelegerea faptului c miza exprim
angajarea n relaie a
cel puin doi subieci, voina lor de a-i raporta contribuia la un raport de
schimb, n
urma cruia s-i satisfac o trebuin material sau simbolic.
A miza pe un anumit rezultat nseamn asumarea unui risc deoarece n urma
jocului
miza poate fi confirmat sau infirmat, satisfacia subiectiv ndeplinit sau
nendeplinit.
De aceea, este pertinent s distingem rezultatul jocului ca fiind o distribuire
msurabil a
obiectului negocierii ntre juctori fa de miza pe care a investit-o fiecare.
Dupont, arat
Liviu-Petru Zpran, noteaz cu justificare c miza nu este obiectul
negociatorului; s-ar putea spune mai degrab c obiectul const n a obine
satisfacerea mizei; obiectul este
vizat, este el, este inta de atins, miza este greutatea, valoarea, cuprinderea
unui coninut

sau a unui eveniment. Obiectul este materia negocierii pe cnd miza este
expresia
raportului dintre juctori, care pot acorda mize diferite acestui obiect.
Chelcea Septimiu, Opinia public. Strategii de persuasiune i manipulare,
Editura
Economic, Bucureti, 2006.
Deac Aron Liviu, Comunicarea n administraia public, Curs, Universitatea
Athenaeum,
Bucureti, 2010.
Mielu Zlate, Tratat de psihologie organizaional managerial, volumul 1, Iai,
Polirom, 2004, p.493542.
Popescu Luminia Gabriela, Comunicarea n administraia public, Ediia a 2-a,
rev.,
Bucureti, Editura Economic, 2007, p.47 141, 177 329.
Prutianu tefan, Manual de comunicare i negociere n afaceri, 2 vol. Iai,
Polirom,
2000, vol.1, p.26 443, 156 186, 235253, vol.2, p.11 33, 125 141, 161
183.
erb Stancu, Relaiile publice i comunicarea, Teora, Bucureti, 2000, p.
Zemor P., Comunicarea public, Editura Institutul European, Iai, 2003
Voiculescu Dan, Negocierea form de comunicare n relaiile interuman,
Editura
tiinific, Bucureti, 1991.
Efectele comunicrii la nivel individual i organizaional
Climatul de comunicare este atmosfera general n care are loc comunicarea organizaional.
Climatul influeneaz att procesul comunicrii, ct i efectele sale asupra performanei
individuale i de grup i a satisfaciei. Climatul de cooperare este caracterizat prin
flexibilitate, spontaneitate, respect, empatie, ncredere reciproc, centrare pe sarcin.
Participanii sunt preocupai de rezolvarea problemelor de serviciu, se apreciaz i se respect
reciproc, nu acioneaz pe baza unor agende ascunse. Climatul defensiv este generat de
lipsa de ncredere reciproc ntre angajai, suspiciune, tendin de a-i domina i controla pe
ceilali, tendin de securizare prin recurgere la agenda ascuns (una spun i alta gndesc i
fac). Participanii sunt preocupai mai mult de conflicte i tensiuni dect de activitatea
propriu-zis, sunt manipulativi, blocheaz i filtreaz informaia i ncearc s dobndeasc
prin aceasta mai mult putere personal. Climatul de comunicare depinde nu numai de natura
organizaiei, ci i de valorile i tradiiile sale, de grupurile de putere existente i de relaiile
dintre ele, de politicile manageriale, de gradul de rigiditate al reelelor de comunicare.
Performana n munc poate fi abordat la mai multe niveluri: individual, grupal,
organizaional. Pe lng variabilele individuale care influeneaz performana (aptitudini,
competene, motivaie, trsturi de personalitate, stare de sntate) i alte variabile
organizaionale, de natur tehnic, tehnologic i de organizare a activitii (echipamente,
spaiu i orar de munc, tehnologii, management, sisteme de stimulare etc.), comunicarea
interpersonal i organizaional este considerat ca un factor important. Cercetrile au artat
c feedback-ul - cunoaterea rezultatelor imediate i finale ale activitii proprii - are o
influen pozitiv indiferent de sursa de la care provine (organizaie, efi, colegi, sarcina n
sine). Comunicarea rezultatelor are un rol informaional i totodat motivaional: centreaz
atenia pe aspectele relevante ale sarcinii, orienteaz spre comportamente dezirabile i
adecvate performanei; excesul de feedback poate deteriora performana n timp ce deficitul
poate duce la un comportament aleator i ineficient.

Pentru a evita deteriorarea performanei la nivel organizaional prin integrarea lent a

noilor angajai, unele firme au conceput programe speciale de familiarizare rapid prin
furnizarea informaiilor eseniale despre norme, reglementri, canale de comunicare, etc.
Un experiment de laborator realizat de Zand1 a demonstrat c grupurile cu
niveluri ridicate de ncredere interpersonal i cu o mai mare deschidere sunt mai
eficiente n rezolvarea problemelor i n soluionarea conflictelor. Rezultatele au fost
confirmate i de un alt studiu al lui OReilly i Roberts realizat pe 43 de echipe ale
Marinei SUA i pe trupele speciale de asalt ale poliiei, au artat c cele mai eficiente
aveau i comunicarea cea mai deschis i mai fidel (nedistorsionat).
Nu toate aspectele comunicrii contribuie egal la performan, aceleiai frecvene a
comunicrii ascendente a doi angajai fiindu-le asociate coninuturi diferite: unul furnizeaz
informaii utile deciziei, cellalt cere permanent ndrumri.
Satisfacia n munc este influenat i ea de comunicare, aa cum am artat n
paragrafele precedente: cei care au acces la mai mult informaie sunt mai mulumii, dei au
performane mai slabe, deficitul de informaie i distorsiunea creeaz insatisfacie, mai ales
atunci cnd este vorba de informaie util pentru munc. Excluderea de la comunicare creeaz
nu numai insatisfacie ci i nesiguran i tensiune emoional.
Eficiena activitii la nivel grupal depinde de natura reelei (formal / informal) i
de structura ei (restrictiv / flexibil). Reelele formale sunt destinate circuitului informaiilor
necesare bunei desfurri a activitii i, din acest motiv sunt i restrictive: participanii au
acces numai la acele informaii care le sunt indispensabile activitii proprii i colaborrilor
implicate. Cu ct organizaia este mai ierarhizat, cu att controlul fuxului informaional
crete. Reele restrictive, prin faptul c au circuite informaionale i reguli de comunicare bine
definite, au avantajul c permit o execuie rapid (principala raiune a unitii de comand) i
nu las loc pentru deliberri, interpretri individuale. Dezavantajul lor este legat de faptul c
nu permit dect n mic msur realizarea funciei expresive a comunicrii, au tendina de a
genera stri de insatisfacie, tensiuni, opoziie, filtrri i blocaje.
Funcionalitatea reelelor nerestrictive, fie ele formale sau informale este afectat de
lentoarea difuzrii mesajelor, de dependena transmiterii de caracteristicile individuale ale
participanilor (motivaie, interese etc) i de tendina spre exces de informaie. Avantajul lor
const n faptul c satisfacia generat de accesul la informaie mrete coeziunea grupurilor i
loialitatea fa de organizaie.
Existena reelelor de comunicare informal nu are numai efecte negative asupra
eficienei activitii. Rezistena la schimbare poate fi contracarat promovnd elemente ale
schimbrii prin aceste reele: credibilitatea informaiilor va fi crescut de asocierea lor cu
sursele informale, iar angajaii vor accepta mai uor persuasiunea i vor adera la schimbrile
propuse.
3.4. Strategii de comunicare organizaional
Sisteme de comunicare
Sistemele de comunicare organizaional iau natere, odat cu organizaia, att la nivel
formal, ct i la nivel informal. Un sistem de comunicare organizaional presupune existena
unor principii i norme formale (reglementri legale, regulamente interne, proceduri), tradiii,
principii, proceduri etc., de natur informal, care guverneaz procesul i rezultatele
comunicrii. La cestea se adaug reele de comunicare, mijloace i tehnici de comunicare,
1

Apud Muchinsky (1987), pp. 569-570.

roluri comunicaionale ndeplinite de actorii procesului (indivizii i compartimentele),

responsabiliti.
Un bun sistem de comunicare organizaional scris trebuie s se bazeze pe
urmtoarele principii:
Eficien: documentele trebuie s rspund nevoilor de comunicare rezultate din
activitatea practic a organizaiei; ele trebuie concepute ntr-o form simpl i clar
(acuratee), trebuie sa fie complete i ntocmite / procesate la timp. Reelele de
comunicare trebuie, la rndul lor, s fie explicit stabilite ca structur i direcie de
circulaie a informaiei. Procedurile de procesare trebuie s cuprind termene i
responsabiliti de procesare.
Transparen: toi participanii la sistemul de comunicare scris trebuie s cunoasc
coninutul i forma documentelor standardizate, coninutul i forma orientative ale
celor nestandardizate, reelele (circuitul) i procedurile de procesare pentru fiecare
document cu care lucreaz.
Responsabilitate: fiecare participant la sistemul de comunicare organizaional
trebuie s fie contient de importana asumrii responsabilitii pentru emiterea,
recepia i procesarea documentelor legate de sarcinile sale de serviciu. Stabilirea unor
proceduri standard de participare la sistemul de comunicare organizaional fixeaz n
mod clar responsabilitile i previne orice ambiguitate i pasare a responsabilitii.
Programe de comunicare
Comunicarea organizaional eficient presupune existena unor principii clare,
utilizarea unor mijloace i asigurarea bunei funcionri a reelelor de comunicare existente.
Principii
un bun program de comunicare trebuie s aib dou sensuri (asigurarea
feedback-ului);
subiectele comunicrilor trebuie s aparin sferei de interes a lucrtorilor;
comunicrile sunt eficiente cnd au ca obiect fapte i ineficiente cnd constau n
discursuri sau teorii;
stilul comunicrilor trebuie s fie obiectiv (nici condescendent, nici paternalist,
nici cald, emoional sau dimpotriv, vexatoriu).
Mijloace
vizite neoficiale ale conducerii la locurile de munc au un efect de calm,
satisfacie i stimulare, conducerea invizibil are efecte proaste;
discuii directe ef / subaltern;
edine scurte, n grupuri mici;
anihilarea zvonurilor prin discutarea deschis n grup.
Simptome patologice de evitat
refuzul efului de a comunica clar obiectivul de atins;
teama efului c subalternul s cunoasc obiectivele superioare;
refuzul efului de a comunica subalternilor informaiile necesare pentru a-i
ndeplini munca.