R O M AN I A

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA A II-A CIVILA
Decizia nr. 302/2014

Dosar nr. 60584/3/2011

Sedinta publica de la 30 ianuarie 2014

Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrarilor dosarului constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 8486 din 14 iunie 2012, Tribunalul Bucuresti, sectia a Vl-a civila, a
admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in privinta capetelor de cerere avand ca obiect
restituirea sumei percepute cu titlu de comision de administrare si a dobanzii percepute
incepand cu luna mai 2009.
A admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta B. (fosta F.) R.N. in
contradictoriu cu parata SC C.E.I. I.F.N. SA Bucuresti si a constatat nulitatea absoluta a
clauzelor cuprinse in art. 5 pct. 5.1 lit. c) (referitoare la comisionul de administrare) si pct. 5.2
(referitoare la posibilitatea revizuirii cuantumului comisioanelor) din contractul de facilitate
de credit si de garantie din 20 octombrie 2008.
A respins capetele de cerere avand ca obiect restituirea sumei percepute cu titlu de comision
de administrare si a dobanzii percepute incepand cu luna mai 2009, ca fiind formulate
impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, precum si celelalte capete de cerere ca
neintemeiate, luandu-se act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Ca la 20 octombrie 2008, s-a incheiat intre reclamanta B. in calitate de imprumutat si parata
SC C.E.I. I.F.N. SA Bucuresti, in calitate de imprumutator (creditor ipotecar), contractul de
credit si de garantie, avand ca obiect suma de 90.250 euro, perioada de creditare fiind de 360
de luni.
Sintetizand solicitarile reclamantei, astfel cum au fost formulate prin cererea introductiva si
cererile precizatoare ulterioare, instanta a constatat ca este investita cu urmatoarele capete de
cerere:
- anularea clauzelor 8.14, 5.1.lit. c)si d) si 5.2;
- modificarea clauzelor 4.3 si 4.1;
- restituirea sumelor in cuantum de 3.775,16 euro reprezentand contravaloarea comisioanelor
abuziv percepute incepand cu 30 noiembrie 2009 si pana la solutionarea cauzei si in cuantum
de 239,08 euro, reprezentand suma care rezulta din calculul dobanzii aplicata de parata la o
perioada de 365/366 de zile, in loc de 360 de zile, conform contractului de credit.

Reclamanta si-a intemeiat solicitarile pe caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate in

conventia de credit, invocand in principal dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele
abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
In raport de dispozitiile legale citate, instanta a retinut ca pentru a se constata existenta unei
clauze, este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor cerinte: clauza contractuala in
litigiu sa nu fi fost negociata; prin ea insasi o astfel de clauza sa creeze un dezechilibru
semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; dezechilibrul creat sa fie in detrimentul
consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei credinte.
- In ceea ce priveste clauza 5.1 lit. c), referitoare la comisionul de administrare, cu privire la
care in contract s-a prevazut ca acest comision este lunar, fiind in cuantum de 0,15%, instanta
a retinut ca aceasta e o clauza abuziva in raport de prevederile art. 4 alin. (1) si alin. (2) Legii
nr. 193/2000, ceea ce determina aplicarea sanctiunii nulitatii absolute, deoarece nu a fost
negociata, ca aceasta clauza, prin ea insasi, creeaza un dezechilibru semnificativ intre
drepturile si obligatiile partilor, nefiind indicate in contract toate elementele necesare pentru
perceperea acestui comision, ca in cuprinsul conventiei de credit nu exista o definire a
activitatilor pe care parata le presteaza in schimbul comisionului de administrare, precum si
faptul ca nu respecta exigentele bunei-credinte, inserarea comisionului de administrare
vatamand interesele patrimoniale ale reclamantei, urmarindu-se in realitate obtinerea unui
avantaj disproportionat fata de prestatia efectuata de parata, stabilirea comisionului in discutie
reprezentand o modalitate de percepere a unei dobanzi mai mari decat cea mentionata cu acest
titlu in contract in detrimentul reclamantei.
- Si cu privire la clauza inserata in art. 5.2 din contract, prin care s-a prevazut ca creditorul va
putea sa revizuiasca cuantumul comisioanelor pe parcursul derularii creditului in functie de
politica sa de creditare, acestea urmand a fi aduse la cunostinta imprumutatului prin
modalitatile prevazute la art. 4.3, s-a retinut ca este abuziva intrucat este preformulata, ca ea
da dreptul comerciantului sa modifice unilateral, fara acordul consumatorului, clauzele
privind caracteristicile produselor si serviciilor care urmeaza sa fie furnizate sau termenul de
livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu, ca nu s-a probat de catre
parata existenta unei negocieri, ca ea creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si
obligatiile partilor, deoarece nu este precizat nici un criteriu obiectiv in raport de care
imprumutatorul are dreptul de a revizui nivelul comisioanelor, fiind indeplinita si cerinta
nerespectarii exigentelor bunei-credinte, din moment ce parata a stipulat in favoarea sa dreptul
de a revizui cuantumul comisioanelor in lipsa oricarui criteriu obiectiv care sa poata justifica
in mod rezonabil o eventuala crestere a valorii lor cu influente asupra costului total al
creditului.
- Referitor la clauza art. 4.1 din conventia de credit, instanta a retinut ca, potrivit acestei
prevederi, dobanda anuala a creditului este de 5,50% pe an si se va aplica la soldul creditului
de la prima tragere din credit, calculandu-se la un numar de 360 de zile pe an, dupa formula
mentionata si ca aceasta prevedere contractuala stabileste in mod clar si fara echivoc modul
de calcul al dobanzii, formula nefiind susceptibila de vreo modificare din partea paratei, ca
aceasta clauza nu este abuziva, intrucat prin inserarea ei in contract nu se creeaza vreun

dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in conditiile in care dobanda se

determina in baza unor coordonate clar exprimate, reclamanta avand posibilitatea reala sa
previzioneze pretul creditului la incheierea contractului.
- Instanta a constatat ca, clauza art. 4.3 din conventia de credit care prevede ca, creditorul va
avea dreptul, fara a fi insa obligat in acest sens, sa revizuiasca nivelul dobanzii curente, dupa
12 luni de la prima utilizare a creditului, in functie de indicele Euribor, nu este o clauza
abuziva prin ea insasi, intrucat nu creeaza in detrimentul reclamantei si contrar cerintelor
bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, ea permitand
paratei sa modifice rata dobanzii fara acordul reclamantei in raport de indicele de referinta
Euribor, la care se adauga un procent de 4,25% pe an, astfel ca, o astfel de clauza este permisa
de art. 1 lit. a) alin. (2) din anexa Legii nr. 193/2000, institutia financiara fiind insa obligata sa
aiba o motivatie intemeiata si sa informeze corespunzator consumatorul, acesta din urma
avand libertatea de a rezilia contractul.
S-a mai retinut ca in speta nu s-a solicitat anularea acestei clauze, ci modificarea in sensul ca
pe intreaga durata a creditului, atunci cand valoarea indicelui Euribor se va modifica, calculul
dobanzii creditului sa se faca in raport de indicele mentionat si ca aceasta formula a fost deja
aplicata de catre parata, sumele astfel calculate fiind mentionate in graficele de rambursare,
din care rezulta o scadere a dobanzii.
- Cu privire la clauza mentionata in art. 8.14, instanta a constatat ca posibilitatea institutiei de
credit de a declara anticipat creditul in vederea recuperarii datoriilor imprumutatului fata de
banca, in caz de neindeplinire de catre acesta a obligatiilor din contract, alaturi si de
posibilitatea de a debita conturile imprumutatului si de a executa garantiile, nu reprezinta o
clauza abuziva.
S-a avut in vedere faptul ca institutia de credit trebuie sa detina parghii eficiente de control in
vederea asigurarii rambursarii creditului, pentru a se actiona eficient in cazul nerespectarii de
catre reclamanta a obligatiilor stipulate in contract, punandu-se astfel la adapost de o
eventuala insolvabilitate a imprumutatului. Clauza nu creeaza in detrimentul reclamantei un
dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, deoarece neindeplinirea
obligatiilor de catre imprumutat nu poate ramane fara sanctiune, cu consecinta pagubirii
patrimoniului imprumutatorului, suma imprumutata fiind considerabila. Institutia de credit are
dreptul de a-si recupera prejudiciul creat prin neindeplinirea obligatiilor contractuale de catre
imprumutat, inclusiv prin executarea garantiilor, echilibrul contractual sub acest aspect fiind
pe deplin respectat.
In ceea ce priveste comisionul de rambursare anticipata, stipulat in art. 5.1 lit. d) din contract,
instanta a retinut ca, potrivit art. 66 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de
credit pentru consumatori (modificata prin Legea nr. 288/2010), consumatorul are dreptul, in
orice moment, sa se libereze in tot sau in parte de obligatiile sale care decurg dintr-un contract
de credit, beneficiind de o reducere a costului total al creditului, astfel ca, nu este necesara in
speta constatarea caracterului abuziv al clauzei.
In ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva, instanta a retinut urmatoarele:

La 31 martie 2009 s-a incheiat intre parata SC C.E.I. I.F.N. SA Bucuresti, in calitate de cedent
si C.E.B. N.V., in calitate de cesionar, un contract de cesiune de creanta, inclusiv pentru
creanta izvorata din contractul de credit incheiat de cedent cu reclamanta, ca ulterior, aceeasi
creanta a facut obiectul contractului de cesiune de creanta din 05 octombrie 2011 incheiat
intre C.E.B. N.V., in calitate de cedent si C.E.B.R. SA, in calitate de cesionar.
Instanta a retinut, contrar afirmatiilor reclamantei, ca cele doua cesiuni i-au devenit opozabile
prin notificare, conform adreselor din 08 aprilie 2009 si din 31 mai 2010, transmise conform
borderourilor de prezentare la oficiul postal a trimiterilor prioripost din 19 aprilie 2009 si 14
octombrie 2011. inscrisurile depuse de parata nu au fost combatute in nici un mod de catre
reclamanta, iar faptul ca aceasta a cunoscut intervenirea primei cesiuni rezulta si din faptul
depunerii, odata cu cererea de chemare in judecata (introdusa la data de 26 septembrie 2011),
a graficelor de rambursare in cuprinsul carora a fost mentionata in calitate de creditor E.B.
N.V.
Instanta a apreciat ca in privinta cererilor intemeiate pe caracterul abuziv al clauzelor
contractuale, cu consecinta anularii/modificarii acestora, are calitate procesuala pasiva partea
contractanta, respectiv parata C.I. I.F.N. SA, chiar in conditiile in care cesiunea de creanta a
devenit opozabila debitorului cedat.
Insa, cu privire la solicitarile avand ca obiect restituirea sumelor de bani ca o consecinta a
nulitatii, instanta a apreciat ca are calitate procesuala pasiva cesionarul, in patrimoniul caruia
au intrat sumele de bani obiect al obligatiei, insa numai de la data indeplinirii formalitatilor de
opozabilitate a cesiunii. Avand in vedere adresele din 08 aprilie 2009 si din 31 mai 2010,
transmise conform borderourilor de prezentare la oficiul postal a trimiterilor Prioripost din 19
aprilie 2009 si 14 octombrie 2011, instanta a retinut in speta ca prima cesiune a devenit
opozabila reclamantei incepand cu luna mai 2009. De la aceasta data, reclamanta a devenit
debitorul cesionarului C.E. N.V., iar sumele astfel platite nu pot fi restituite de catre parata
C.I. I.F.N. SA din moment ce nu au intrat in patrimoniul sau. De altfel, rezulta atat din
cuprinsul notificarilor, cat si din cuprinsul graficelor de rambursare ulterioare cesiunii ca
reclamantei i-au fost aduse la cunostinta inclusiv informatiile privind conturile bancare pentru
efectuarea platilor.
Instanta a mai retinut ca in sedinta publica din 07 iunie 2012, reclamanta a renuntat la cererea
prin care solicitase anterior completarea cererii de chemare in judecata in privinta cadrului
procesual pasiv (cu refere la C.E.B.), intelegand astfel sa-si valorifice pretentiile doar in
contradictoriu cu parata C.I. I.F.N. SA.
Pentru considerentele expuse, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in
privinta capetelor de cerere avand ca obiect restituirea sumei percepute cu titlu de comision de
administrare, comision ce s-a perceput conform contractului incepand cu scadenta a 13-a,
respectiv luna noiembrie 2009 si a dobanzii percepute incepand cu luna mai 2009, data
notificarii cesiunii de creanta catre reclamanta. Drept consecinta, s-au respins aceste capete ca
fiind formulate impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Constandu-se caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in art. 5 pct. 5.1 lit. c), referitoare la
comisionul de administrare si pct. 5.2, referitoare la posibilitatea revizuirii cuantumului
comisioanelor, cererea de chemare in judecata a fost admisa in parte, constatandu-se nulitatea
absoluta a clauzelor mentionate; celelalte capete de cerere referitoare la clauzele cuprinse in
art. 8.14, 5.1.lit. d), 4.3 si 4.1, precum si capatul de cerere avand ca obiect restituirea sumei
platite cu titlu de dobanda anterior lunii mai 2009, cerere accesorie capatului privind clauza
4.1, au fost respinse ca neintemeiate.
Impotriva sentintei instantei de fond au formulat apel reclamanta B.R.N. si parata C.E.I. I.F.N.
SA Bucuresti.
Prin incheierea de sedinta din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila,
a luat act de renuntarea reclamantei B.R.N., la judecata apelului declarat in cauza.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, prin Decizia civila nr. 26 din 24 ianuarie 2013 a
respins ca nefondat apelul declarat de parata C.E.I. I.F.N. SA Bucuresti, impotriva sentintei
civile nr. 8486 din 14 iunie 2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a Vl-a civila, in
contradictoriu cu reclamanta B.R.N.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:
- A respins exceptia necompetentei materiale invocata, retinand ca Tribunalului Bucuresti este
instanta competenta material sa solutioneze litigiul pe fond, in raport de cererea cu care
reclamanta a investit instanta de fond, respectiv primele doua capete de cerere, avand ca
obiect obligatii de a face, respectiv de obligare a paratei sa elimine din contract clauzele
abuzive si sa aplice o anumita formula de calcul a ratei lunare, precum si capatul trei de
cerere, evaluabil in bani, si de prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., in vigoare la data
sesizarii instantei de fond, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, care
stabileau competenta tribunalului in prima instanta in legatura cu procesele si cererile in
materie comerciala al caror obiect are o valoare peste 100.000 lei, precum si cu procesele si
cererile in aceeasi materie al caror obiect era neevaluabil in bani, avandu-se in vedere si
natura comerciala a litigiului, prin raportare la calitatea de comerciant a paratei si la natura
contractului incheiat, fiind incidente si prevederile art. 4 si 56 C. com., in vigoare la acea data.
- Instanta a respins critica paratei de excludere a reclamantei din categoria consumatorilor,
astfel cum este definita de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, retinand ca fiind irelevant
faptul ca aceasta este absolventa a unei facultati de drept si ca in acest context nu se poate
pretinde ca reclamanta, la debutul carierei sale intr-o profesie juridica, se situa pe o pozitie de
egalitate cu reprezentantii bancii, cu atat mai mult cu cat nicio dovada din cele administrate in
cauza nu a condus la concluzia ca la data incheierii contractului de credit, aceasta era
practician al dreptului in domeniul bancar, astfel ca este evident ca incheierea contractului de
credit a fost facuta in scop personal (pentru dobandirea unei locuinte), fara legatura cu
activitatea sa liberala.
- Critica apelantei prin care a sustinut ca instanta de fond a interpretat si aplicat in mod gresit
prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, in sensul ca in mod nelegal a retinut faptul

ca clauza inscrisa la art. 5 lit. c) din Conditiile speciale ale conventiei de credit, referitoare la
comisionul de administrare, a fost respinsa, instanta de apel retinand ca aceasta se incadreaza
in categoria clauzelor care pot face obiectul cererii sub aspectul caracterului abuziv al
clauzelor referitoare la obiectul principal al contractului prin raportare la pret ca parte a
obiectului contractului, avandu-se in vedere ca aceasta nu e suficient de clara, nu este
exprimata intr-un limbaj inteligibil, si da posibilitatea bancii sa o interpreteze in interes
propriu, creand un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.
- Curtea a constatat ca, clauza inscrisa la 5 lit. c) privind perceperea comisionului de
administrare din Conditiile speciale ale conventiei de credit, se incadreaza in categoria
clauzelor care pot face obiectul cererii sub aspectul caracterului abuziv si ca instanta de fond
era in drept sa faca aceasta analiza prin raportare la dispozitiile art. 4 alin. (5) lit. b) din Legea
nr. 193/2000, intrucat a retinut ca respectiva clauza nu este exprimata intr-un limbaj usor
inteligibil, in conditiile in care din contract nu au reiesit activitatile prestate in schimbul
perceperii acestui comision de administrate, iar acesta nu a fost adus la cunostinta reclamantei
la momentul incheierii contractului, nefiind nici negociata, fiind evidenta starea de
constrangere in care se afla aceasta, determinata de termenul pentru perfectarea actelor si de
sanctiunea pierderii avansului platit in caz de depasire a acestui termen si dezechilibrul
semnificativ pe care il produce aceasta clauza in detrimentul reclamantei, prin raportare la
prima parte a perioadei de creditare, in care comisionul nu are o valoare neglijabila ci
dimpotriva, este superioara ratei de credit.
Referitor la neindeplinirea conditiei de buna-credinta, curtea a apreciat ca aceasta decurge
firesc din stipularea unei clauze pentru o prestatie inexistenta sau injusta, fiind infrant astfel
principiul consacrat de art. 969 970 C. civ.
Sub aspectul dezechilibrului semnificativ in detrimentul reclamantei, s-a retinut ca acesta nu
se examineaza exclusiv prin prisma consecintelor produse pe parcursul executarii
contractului, ci si prin prisma consecintelor potentiale, viitoare, parata nefurnizand nicio
garantie ca pe parcursul derularii contractului nu va pune in aplicare aceasta clauza si ca nu va
revizui in folosul sau comisioanele din contract.
De asemenea s-a retinut ca, si clauzele inscrise la art. 5.2 si art. 8.16 din contract sunt clauze
abuzive in intelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Impotriva Deciziei civile nr. 26 din 24 ianuarie 2013, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti,
sectia a V-a civila, a declarat recurs parata SC C.E.I. I.F.N. SA Bucuresti, intemeiat pe art. 304
pct. 9 C. proc. civ. criticand-o pentru nelegalitate, solicitand in concluzie admiterea recursului,
modificarea deciziei, admiterea apelului sau, schimbarea in parte a sentintei, in sensul
respingerii actiunii reclamantei.
In criticile formulate, recurenta parata, dupa o prezentare a situatiei de fapt a sustinut in esenta
urmatoarele:
1. Ca hotararea recurata este nelegala, fiind data cu gresita aplicare a prevederilor art. 1
si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, avandu-se in vedere faptul ca intimata

reclamanta nu are calitatea de consumator si care tocmai in considerarea acestei

calitati se bucura de protectia instituita de Legea nr. 193/2000.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, consumatorul este acea persoana fizica care
actioneaza in afara activitatii sale comerciale, industriale, de productie sau liberale, ori
reclamanta avand calitatea de avocat nu poate sustine ca s-au impus anumite clauze
contractuale sau ca este o persoana care nu are cunostinte de specialitate si care nu intelege
continutul actelor pe care le semneaza. Mai mult decat atat, definitia consumatorului trebuie
interpretata din perspectiva considerentului nr. 5 al Directivei nr. 93/13, care stabileste cauza
pentru care s-au instituit normele de protectie a consumatorului.
2. Instanta de apel a interpretat si aplicat in mod gresit prevederile art. 4 alin. (6) din
Legea nr. 193/2000, in sensul ca in mod nelegal a retinut faptul ca, clauza inscrisa la 5
lit. c privind perceperea comisionului de administrare din Conditiile speciale ale
conventiei de credit, nu se incadreaza in categoria clauzelor care pot face obiectul
cererii sub aspectul caracterului abuziv.
Recurenta a sustinut ca dobanda si comisionul de risc fac parte din pretul contractului, pretul
contractului fiind o componenta a obiectului contractului, astfel ca, clauzele cuprinse in
conventia de credit incheiata de parti, art. 5 lit. c), este exprimata clar si inteligibil astfel ca nu
poate face obiectul controlului instantei de judecata cu privire la caracterul abuziv.
Prin urmare, clauzele referitoare la comisionul de administrare, la dobanda sau alte costuri,
sunt elemente ce formeaza costul total al creditului.
Acest cost impreuna cu masa de profit a bancii, formeaza pretul contractului de credit, acesta
din urma reprezentand componenta esentiala a contractului creditului de consum.
Clauzele reglementate la art. 5 lit. c) din Conditiile speciale ale conventiei de credit au fost
negociate, sustinand in acest sens, ca la incheierea conventiei de credit, clientilor bancii li se
comunica Conditiile generale si se discuta si negociaza Conditiile speciale, care contin si
obligatiile cele mai importante ale acestora, fapt confirmat prin semnatura lor, clauze ce sunt
obligatorii pentru parti.
Continutul acestor conditii standard este elaborat de banca, clientul putand sa le accepte si sa
intre intr-un raport juridic contractual cu institutia de credit sau sa le refuze si sa nu incheie
contractul.
Recurenta a sustinut, ca numai conditiile generale din conventie ridica din perspectiva
dreptului consumatorului, problema clauzelor abuzive, justificat de caracterul nenegociabil al
acestora, legata practic de imposibilitatea obiectiva a clientului de a influenta continutul
acestora. Prin urmare, legislatia retine prezumtia inexistentei negocierii clauzelor numai in
ceea ce priveste conditiile standard preformulate, nu si in cazul conditiilor speciale, fata de
care eventuala proba a inexistentei negocierii cade in sarcina consumatorului.
3. Clauza contractuala prin care s-a reglementat modalitatea de calcul/de percepere a
comisionului de administrare si conditiile modificarii unilaterale a acesteia, respectiv

art. 5 lit. c) din Conditiile speciale, nu este o clauza abuziva in intelesul art. 4 din
Legea nr. 193/2000.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1 si art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauza sa fie
considerata abuziva trebuie sa indeplineasca unele conditii: a) sa nu fi fost negociata; b) sa
creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor
bunei credinte; c) sa nu se refere la obiectul principal al contractului.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantei de constatare a caracterului abuziv al clauzei 5 lit.
c) din Conditiile speciale ale conventiei de credit, arata ca, aceasta din urma a semnat
conventia de credit mentionata, iar, partile, prin semnarea acesteia, au declarat in mod expres
ca i) sunt de acord cu costurile contractului si ii) cunosc si accepta drepturile si obligatiile ce
le revin conform clauzelor contractuale.
Instanta de apel a analizat in mod incomplet si superficial indeplinirea cumulativa a acestor
conditii.
Clauza continuta in art. 5 lit. c) din contract nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre
drepturile si obligatiile partilor, cat timp, potrivit pct. 1 lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000,
este permisa cuprinderea in contracte a unor clauze in temeiul carora un furnizor de servicii
financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori
datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare
prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care comerciantul este obligat sa
informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din
urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prin urmare, a subliniat recurenta, ca dreptul lor de a modifica unilateral comisionul de
administrare, era legat de stabilirea a doua conditii, anume existenta unei motivatii intemeiate
si informarea corespunzatoare a imprumutatilor, or, potrivit clauzelor de la art. 5 lit. c), banca
avea posibilitatea de a modifica aceasta clauza numai in cazul aparitiei unor schimbari
semnificative a situatiei de pe piata monetara, iar banca era obligata sa informeze
consumatorul despre acest lucru, conform art. 7 alin. (2) lit. c) din Conditiile generale, astfel
ca nu se poate retine existenta vreunui abuz caracterizat de insasi existenta clauzei.
De asemenea, s-a sustinut de recurenta ca imprumutata, in situatia in care nu era de acord cu
modificarea comisionului de administrare ar fi avut posibilitatea de a solicita rezilierea
contractului si ca instanta de apel a apreciat, in mod neintemeiat, existenta unui dezechilibru
semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
In opinia recurentei, instanta de apel nu a analizat in ce consta dezechilibrul semnificativ si nu
a motivat de ce a retinut ca respectiva clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre
obligatiile partilor, fara sa analizeze in ce consta acesta si sa motiveze acest aspect.
Instanta de apel nu a tinut cont de faptul ca partile au negociat clauza continuta la art. 5 lit. c)
din contract.

Clauza in discutie este prevazuta in Conditiile speciale ale conventiei de credit care nu au
caracterul unui contract de adeziune, aceasta clauza fiind discutata si negociata cu reclamanta,
adeziunea vizand doar Conditiile generale ale contractului de credit.
Avand in vedere ca reclamanta a semnat contractul de credit, inclusiv Conditiile speciale
aferente, nu se poate considera ca aceasta clauza nu a fost negociata, fiind obligatorii pentru
parti, potrivit art. 969 C. civ.
4. In ceea ce priveste clauzele prevazute in art. 5.2 si art. 8.16 din contract, privind
posibilitatea paratei de a revizui cuantumul comisioanelor pe parcursul derularii
contractului de credit in functie de politica sa de creditare, in mod gresit a retinut
instanta ca acestea sunt abuzive, in conditiile in care au fost negociate, nu au creat
dezechilibru in detrimentul reclamantei, iar comisionul de administrare nu a fost
modificat.
Particularizand, in ce priveste caracterul negociat al clauzei prevazute la art. 5 acesta, a aratat
ca acesta rezulta pe de-o parte din faptul ca este inserata in conditiile speciale ale contractului,
in care partile individualizeaza toate aspectele legate de acordarea creditului si pe de alta parte
din dispozitiile art. 8.16 din contract, conform cu care .imprumutatul/codebitorul declara ca au
citit, inteles si acceptat clauzele prezentului contract si ca acestea au fost negociate cu C.E.I.
in conformitate cu prevederile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
incheiate intre comercianti si consumatori, cu modificarile ulterioare.
Faptul ca aceasta clauza a fost conceputa doar pentru situatii de exceptie rezulta si din faptul
ca ea nu a fost aplicata pana in prezent, valoarea comisionului de administrare ramanand
neschimbata.
Analizand legalitatea Deciziei civile nr. 26 din 24 ianuarie 2013, pronuntata de Curtea de Apel
Bucuresti, sectia a V-a civila, din perspectiva criticilor formulate de parata si a temeiurilor de
drept invocate, se apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
1. Recurenta a sustinut sub un prim aspect nelegalitatea deciziei din perspectiva
aprecierii gresite a instantei de apel asupra calitatii de consumator a reclamantei,
critica care este nefondata.
In ceea ce priveste notiunea de consumator se constata ca art. 2 din Legea nr. 193/2000, astfel
cum a fost modificata, a preluat definitia data de art. 2 alin. (1) lit. b) din Directiva nr. 93/13/
CEE, atribuind aceasta calitate oricarei persoane fizice sau grup de persoane fizice care, prin
incheierea contractului de consum, actioneaza in afara activitatii sale comerciale, industriale
sau de productie, artizanale sau liberale.
Se retine astfel ca protectia consumatorului este asigurata atat de norma interna, cat si de cea
comunitara, prin consumator fiind vizata direct persoana fizica sau grupul de persoane fizice
care, actioneaza in afara activitatii sale profesionale si care nu urmaresc obtinerea unui profit,
urmarindu-se protejarea consumatorului ce se afla intr-o situatie de inferioritate fata de
profesionist atat in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si nivelul de informare.

Or, raportat la conventia de credit incheiata de parti, reclamanta are calitatea de consumator,
fiind persoana fizica ce are un contract de credit pentru nevoi personale.
2. Inalta Curte nu poate retine nici critica privind aplicarea gresita in cauza a dispozitiilor
art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
Astfel art. 4 alin. (6) din lege transpune art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13 si prevede ca,
evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza cu definirea obiectului principal al
contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu
produsele si serviciile oferite in schimb pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt
exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Sub rezerva analizarii acestei prevederi in cadrul fiecarei clauze a conventiei de credit se
poate constata ca nici legea interna si nici Directiva nr. 93/13 nu exclud clauzele referitoare la
obiectul contractului de la controlul caracterului abuziv, fiind reglementata, cu titlu de
exceptie, posibilitatea analizarii acestora, numai in situatia in care aceste clauze nu sunt
exprimate in mod clar si inteligibil.
Or, instanta nu poate retine critica recurentei sub acest aspect, prin care exclude orice
interventie a instantei de judecata in analizareacaracterului abuziv al clauzelor ce fac obiectul
conventiei, fara nici o circumstantiere.
Este de observat ca art. 3 din Directiva nr. 93/13, atribuie notiunii de clauza abuziva, clauzelor
contractuale care nu s-au negociat individual si, in contradictie cu exigenta de buna credinta,
atunci cand provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ce
decurg din contract, in defavoarea consumatorului.
Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevede ca sunt abuzive acele clauze care nu au fost
negociate direct cu consumatorul si care prin ele insele sau impreuna cu alte prevederi
contractuale creeaza in detrimentul consumatorului si contrar bunei credinte un dezechilibru
semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Rezulta astfel ca din cele doua reglementari, din dreptul intern si din dreptul comunitar, se
desprind aceleasi conditii care imprima unei clauze contractuale caracter abuziv, respectiv,
clauza sa nu fie negociata individual si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile
si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor.
Prin art. 4 alin. (3) din Lege, se instituie o prezumtie relativa a caracterului abuziv al clauzelor
in cazul contractelor prestabilite ce contin clauze standard, preformulate, prezumtie ce poate fi
inlaturata numai prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al
contractului ori a unor clauze ale acestuia.
In cauza, cum banca nu a probat ca a negociat efectiv si direct cu reclamanta clauzele a caror
nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incuba conform art. 4 alin. (3) din Lege, prezumtia
relativa instituita de lege nu a fost rasturnata, astfel ca in mod corect s-a retinut ca, contractul
de credit este unul preformulat de banca, standardizat, in care consumatorul nu poate sa
intervina, putand doar sa adere sau nu la el.

Faptul ca, clauza contestata a putut fi cunoscuta de catre reclamanta de la momentul incheierii
contractului nu este suficient pentru a inlatura lipsa negocierii, in conditiile in care acestia nu
au posibilitatea de a influenta continutul respectivei clauze, putand doar sa refuze incheierea
contractului.
Or, tocmai aceasta situatie, de abuz de putere dominanta si de necesitate pentru consumator de
a accepta conditiile impuse de profesionistul institutie de credit, este cea care a impus
adoptarea legislatiei in materia protectiei consumatorului, cu scopul declarat comunitar si
national, de a proteja categoria consumatorilor de practicile profesionistilor.
Mai mult decat atat, art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, prevede ca se considera intotdeauna
ca o clauza nu s-a negociat individual atunci cand a fost redactata in prealabil, iar
consumatorul nu a putut sa influenteze continutul clauzei, cum este si contractul de credit in
cauza.
In ceea ce priveste a doua conditie ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, crearea unui
dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului, aprecierea indeplinirii ei se va face
in cadrul fiecarei clauze, in raport de criticile recurentei pe acest aspect.
Instanta va retine ca principiu general, prevederile art. 4 alin. (1) teza II din lege potrivit cu
care, o clauza este abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract,
creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul
consumatorilor.
Astfel, pentru a se stabili daca aceasta conditie este indeplinita, instanta trebuie sa se raporteze
la natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a incheiat contractul, la circumstantele
existente la momentul incheierii contractului, lucru pe care instanta de apel l-a facut.
Referitor la aprecierea bunei credinte, care desi nu constituie o conditie in sine a stabilirii
caracterului abuziv a unor clauze, urmeaza a fi analizata pozitia de negociere a partilor in
vederea constatarii, daca profesionistul a actionat corect si echitabil fata de consumator, de ale
carui interese legitime trebuie sa tina cont.
In cauza, fata de cele de mai sus, nu se poate retine ca interesele legitime ale consumatorilor
au fost luate in considerare, in conditiile in care acestia se afla intr-o pozitie de inferioritate
fata de profesionist atat in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si nivelul de informare, in
conditiile unui contract de adeziune.
Si daca ar exista diferente intre textul normativ comunitar si cel al actului normativ intern, se
observa ca in principiu cele doua texte reglementeaza aceeasi situatie si ca nu poate fi retinuta
o prioritate de aplicare a legislatiei comunitare fata de legislatia interna, in conditiile in care
ambele acte normative reglementeaza aceeasi situatie, excluzand de la analiza caracterului
abuziv doar acele clauze care sunt exprimate intr-un limbaj clar si inteligibil.
In consecinta, atat sub imperiul legislatiei comunitare, cat si al celei nationale, nu se regaseste
o excludere de plano de la controlul caracterului abuziv al unor clauze ce vizeaza definirea

obiectul contractului, caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, ci se impune o analiza a

acestor tipuri de clauze prin raportare la modul de redactare clar si inteligibil.
3. Inalta Curte, constata ca este nefondata si critica prin care recurenta considera ca,
clauza contractului ce reglementeaza dreptul bancii de a percepe comisionul de
administrare nu este abuziva.
Pct. 3.5 din Sectiunea 3 Costuri, din conditiile generale ale Conventiei de credit prevede ca,
pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de
administrare, aplicat la soldul creditului, pe toata perioada creditarii si ca modul de calcul si
scadenta acestuia se stabilesc in Conditiile speciale.
In ceea ce priveste criticile recurentei cu privire la art. 5 lit. c) din Conditiile speciale ale
conventiei de credit incheiate intre parti, clauza ce prevede obligatia reclamantilor de a achita
un comisionul de administrare stabilit aplicabil la soldul creditului, platibil lunar in ziua de
scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit, acestea nu pot fi primite.
Asa cum s-a retinut in partea de inceput a considerentelor, atat legea nationala cat si Directiva
nr. 93/13/ CEE exclud din sfera controlului caracterului abuziv elementele obiectului principal
al contractului, justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau
bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, insa cu conditia ca aceste clauze sa
fie clare, neechivoce si exprimate intr-un limbaj inteligibil, iar sub acest aspect, instanta de
apel a facut o delimitare clara intre clauzele ce nu pot forma obiect al controlului, apreciind in
mod corect ca, in situatia in care clauza nu este definita, neclara, echivoca ori exprimata
printr-un limbaj neinteligibil poate fi supusa analizei din perspectiva caracterului abuziv.
In mod corect a retinut instanta de apel ca, clauza referitoare la comisionul de administrare nu
poate fi considerata ca fiind negociata direct cu reclamanta, deoarece contractul incheiat cu
aceasta a fost unul tip, preformulat cu clauze nenegociabile.
Potrivit recurentei, comisionul de administrare prevazut de art. 5 lit. c) din Conditiile speciale
ale conventiei de credit reprezinta costul perceput de banca si datorat de client in legatura cu
administrarea riscurilor asumate de banca prin punerea la dispozitie a creditului, intrucat pe
parcursul derularii conventiei exista posibilitatea ca banca sa sufere o pierdere ca urmare a
producerii unui eveniment nesigur si viitor, constand in materializarea riscului de credit sau a
riscului de piata.
Inalta Curte constata ca, comisionul de administrare este perceput pentru punerea la dispozitie
a creditului, fara a exista precizari in cuprinsul contractului cu privire la fundamentul
perceperii acestui comision ori destinatiei acestuia si cum clauza referitoare la comisionul de
administrare nu este exprimata in mod clar si inteligibil, in mod corect instanta de apel a
procedat la analizarea caracterului abuziv al acestei clauze prin prisma dispozitiilor Legii nr.
193/2000.
Astfel, clauza privind comisionul de administrare este abuziva in sensul art. 4 alin. (1) si (6)
din Legea nr. 193/2000 republicata, deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se
percep doua costuri (fara ca distinctia dintre acestea sa fie exprimata in mod clar si

inteligibil), iar, pe de alta parte, fata de valoarea comisionului de administrare pe toata durata
contractului, s-a creat in detrimentul intimatilor-consumatori si contrar cerintelor buneicredinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
4. Si in ceea ce priveste clauzele prevazute in art. 5.2 si art. 8.16 din contract, privind
posibilitatea paratei de a revizui cuantumul comisioanelor pe parcursul derularii
contractului de credit in functie de politica sa de creditare, se constata ca in mod corect
a retinut instanta ca acestea sunt abuzive, in conditiile in care acestea sunt
preformulate si nu au fost negociate cu reclamanta, iar sub aspectul dezechilibrului
produs in detrimentul reclamantei, acesta se examineaza atat prin prisma consecintelor
produse pe parcursul executarii contractului, cat si prin prisma consecintelor viitoare,
parata nefacand dovada ca pe parcursul derularii contractului nu va pune in aplicare
aceste clauze si ca nu va revizui in folosul sau aceste clauze.
In consecinta, pentru considerentele expuse, cum instanta de apel a pronuntat o decizie
conforma cu textele de lege incidente in cauza, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., va respinge recursul paratei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de parata SC C.E.I. I.F.N. SA Bucuresti impotriva
Deciziei civile nr. 26 din 24 ianuarie 2013, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a Va civila.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 30 ianuarie 2014.