Iolanda Lemke Jurnal de calatorie in Spania 2013

Sitges-Barcelona

1.Terramar
Fascinata de legendele antice si atrasa de civilizatia feniciana, m-am hotarit sa vad anul
acesta oraselul spaniol Tarragona, fosta colonie cartagineza aflata cam la o ora de Barcelona,
direct pe litoralul Marii Mediterane, pe asa numita Coasta de Aur Costa Dorada. Asa ca
iata, plecam spre Barcelona!! Prima surpriza, pierdem in Giessen trenul spre aeroport - il
asteptam pe urmatorul citind de voie de nevoie Paris-Match si Spiegel dar si ziare si reviste
germane din alea gratuite in care de obicei nu scrie nimic! Si m-a apucat si o durere de cap.
Urmeaza a doua aventura, in aeroport check-in-ul nu se mai face de catre functionarii de la
Lufthansa ci personal. Te duci bine merci la automat, citesti toate instructiunile si daca
intelegi ceva, poti sa scoti board-cards-urile. Daca nu..
Cineva ne intreaba de ce ne uitam la automatele de board cards ca pisica-n calendar si eu
zic ca am ameteli si mi-e putin rau ca sufar cu inima si uite-asa nimerim la un birou pentru
handicapati! Ni se serveste imediat apa si suntem rugati sa asteptam pe scaune ergonomice
moi si comfortabile. Bagajele sunt imediat preluate si duse cu o masinuta- minicar spre
banda rulanta. Domnul de la ghiseul pentru handicapati ne imbie si cu cafea dar eu am deja
dureri de cap si nu-mi mai trebuie nimic. Amabil, el ne inmaneaza in cateva minute bordcards-urile, asigurandu-ne ca pentru ca sa ajungem la poarta de unde isi ia zborul avionul
catre Barcelona, ni se pune si noua la dispozitie un minicar special, altfel ar trebui sa
mergem pe jos cca 2 km astea sunt distantele dintre terminalele celui mai mare aeroport din
Germania.
Intr-adevar luam loc in masinuta aia de golf, condusa de o doamna insotitoare imbracata in
culorile Lufthansei. Trecem cu prioritate prin toate punctele de control pana la Gate 36.
Gottfried bea pana la urma o cafea, eu raman nemiscata cu durerile mele de cap la o masa si
ma uit pe fereastra. Langa mine se aseaza o doamna cu bebelus. Avionul companiei
Lufthansa are o mica intarziere. Nu ma simt extraordinar dar sper ca in Spania sa fie alta
presiune atmosferica decat aici.
Destinatia noastra e Sitges, un orasel de pe Costa Dorada aflat aproape de anticul Tarragona.
Se spune ca e una din cele mai faine plaje de pe litoralul mediteraneean. Doamna cu
bebelusul are nevoie de asistenta o ajut sa impacheteze copilul! Baietelul e cuminte si
satul, gangureste multumit. O pereche tanara cu doi copii de varsta scolara caut automate de
schimbat banii vin din Australia si nu au eurocenti pentru automatele cu apa - le ofer cu
draga inima australienilor monedele europene. In drum spre Barcelona, australienii fac o
escala in Frankfurt unde schimba si avionul. Copiii mi s-au parut extraordinar de cuminti
ori poate doar molesiti de zborul cel lung.
In sfarsit, suntem invitati sa intram in burduful-tunel avionul e curat dar nu prea aerisit. Nu
am fost niciodata in Spania continentala, sunt nerabdatoare sa cunosc tara lui Salvador Dali.
Dupa decolarea foarte rapida, echipa de la bord se prezinta, comandantul navei - un tinerel
inalt, slab, cu parul blond-scandinav se numeste Danielovschi, este acelasi care tocmai se
intorsese de la Barcelona cu intarziere de o ora. Stewardessele de la Lufthansa sunt si ele
foarte tinere si slabute cat sa incapa pe culoarul dintre scaune. Din cauza durerilor de cap
ma feresc cat pot de suflul rece al aerului conditionat. Ii ofer lui Gottfried si portia mea

liliputana masa de seara servita de compania aviatica, inclusa in biletul de zbor. Nu se vede
mai nimic prin hublouri, s-a zburat tot timpul cu mult deasupra norilor cam la zece mii de
metri altitudine.
Cerul Barcelonei ne intampina rosu-liliachiu, norii par violeti in lumina apusului prevad
deja o ploicica pentru a doua zi!
E trecut de ora sase seara cand aterizam pe marele
aeroport catalan. Jocurile de perspicacitate impuse de agentia de voiaj care nu ne-a oferit si
transfer inclusiv, continu. Cautam un shuttle-bus care ne duce intr-un fel de autogara de
unde ne imbarcam intr-un autocar Monbus. Acesta ne transfera in cam 20 de minute in Sitges.
Nu vedem decat vile, tuneluri, culmi de deal si in departare marea zbuciumata. Din statia de
autobuz fac semn unui taxi, al carui sofer vrea sa ne ia si pielea de pe noi - imi pastrez
sangele rece si negociez. In sfarsit intram la sapte seara pe usile hotelului Terramar, cel mai
mare din localitate . Primul lucru pe care il observa Gottfried in baia camerei de hotel este
ca a doua toaleta nu are capac a trebuit sa-i explic ce este un bideu ca in filmul Crocodile
Dundee!!!
Camera are vedere spre mare dar hotelul se afla in apropierea unei mari sosele si a unui tunel
de cai ferate asa ca auzim minunata muzica a marii acompaniata de tobele de esapament de
pe autostrada si fluieratul trenului cand intra in tunel! Iar spre dimineata ne trezeste rapaitul
ploii!! Dar sunt pozitiva pentru ca mi-a trecut definitiv durerea de cap.
Bufetul de la micul dejun e apetisant si dupa prima noapte nu mai suntem de loc obositi.
Chelnerii nu vorbesc in spaniola ci in catalana, inteleg aproape 90 la suta ce spun, catalana
vine din latina vulgara si e sora buna cu limba romana! Catalonia ori Catalunya este una din
cele saptesprezece provincii ale Spaniei, se afla in nord-estul peninsulei Iberice langa Pirineii
francezi si principatul Andorra. Capitala Cataloniei este Barcelona iar provinciile mai mari
sunt Girona unde se afla muzeul lui Salvador Dali, Lleida in nord si mult-visata Tarragona,
fosta colonie feniciana si ulterior provincie si urbe romana. La ferestrele tuturor ferestrelor
din Sitges se afla arborate drapelele echipei de fotbal FC Barcelona in culorile catalane.

2. Sitges

Prima zi a fost pentru plaja si informatii. Am iesit din hotel - peisajul care se asterne in fata
ochilor de pe treptele inalte alte Terramarului este superb. Ploaia nocturna abia a reusit sa
racoreasca faleza incinsa. Aici ploua noaptea iar ziua se limpezeste cerul si e o caldura torida.
Privim cerul perfect senin, marea ce vine in valurele mici pana aproape de plaja, faleza lunga
si circulata, palmieri, barci de pescari si mici veliere de agrement plus canoe de inchiriat. In
stanga departare se vede centrul orasului cu un turn de biserica si multe vile si hoteluri.
Dupa cum aveam sa ne convingem, Sitges ofera locuri de munca in constructii si renovari
astfel ca in dreapta falezei de la biserica Sfintilor Bartolomeu si Tecla si pana la hotelul
nostru Terramar, se intind niste vile de nu-ti crezi ochilor, renovate de romanasi. Vilele
particulare albe roz si cu ornamente arhitectonice, pierdute in vegetatie si foarte elegante miau placut foarte mult.
Dar si hotelul nostru e fain, locuim in aripa renovata de curand adica modernizata. Baia cu
usi de sticla e formata din doua incaperi, cabinetul de toaleta si baia propriu-zisa, dulapurile
sunt ingropate in pereti iar televizorul cu plasma sta fixat intr-un corp inalt care serveste si de

birou. Paturile sunt excelente - adica dormi bine in ele - si cu parchet pe jos e o placere sa
mergi descult.
Pe terasa se simte deja briza marea e la nici cincizeci de metri departare de hotel, ne
bucuram ochii de frumoasa priveliste. Ne cucereste eleganta restaurantului, pardoseala e
alcatuita din placi groase de sticla fixata pe niste grinzi de lemn iar sub sticla vezi nisip,
scoici si stele de mare de decor. Perdelele imita panze de corabie subtiri ca voalul si
navoade - o atmosfera marina si totusi eleganta intrucat fetele de masa sunt perfect scrobite
iar servirea pare selecta.
Facem un tur de recunoastere prin Sitges si gasim un supermarket Mercadona chiar
langa gara, cumparam apa si ne uitam la vinurile spaniole, Torres si La Rioja. Gara pare
veche dar e renovata si arata romantic. Aici liniile de cale ferata sunt inchise pe lateral,
nimeni nu poate intra in gara fara bilet de calatorie, cat vezi cu ochii de-a lungul caii ferate se
inalta garduri inalte care impiedica orice amator sa ajunga in apropierea trenului ori a
sinelor de cale ferata altfel decat pe usile din gara. Dar cred ca este si mai sigur asa, adica se
pot preveni accidentele. Biroul de informatii turistice este tot in gara, functionarii de acolo,
foarte tineri si saritori, sunt gata sa te ajute cu sugestii si informatii despre mijloacele de
transport si obiectivele turistice spre Barcelona. Inima mea ma trage insa in directie opusa,
spre Tarragona si pietrele ei vechi
Dupa masa mergem la mare, plaja orasului Sitges e aurie, seamana cumva cu cea de la
Neptun. Doar soseaua ne desparte de hotelul Terramar. Pe digurile consolidate din bucati de
stanca sunt montate dusuri, coborirea de pe faleza pe plaja se face pe niste trepte albe curate,
sub ele - robinete si bazinase pentru spalatul picioarelor. Facem o incercare si intram in
Mediterana apa-i destul de calduta pentru octombrie. Ne asezam pe nisip in apropierea cafe
barului Kansas. Ceva mai tarziu luam o gustare apoi cafea, Gottfried cere o bere - cervesa, e
primul cuvant spaniol pe care l-a invatat!! E deja foarte cald si plaja e cam aglomerata iar
cainii nu lipsesc. Alearga printre turisti, intra in apa si latra, in viata mea n-am vazut atatia
caini la plaja. Si ceea ce n-am mai vazut niciodata, perechile de gay care se afiseaza cu
ostentatie fie in hotel, fie pe faleza. Nu m-am intrebat niciodata daca homosexualii se nasc asa
ori devin pe parcurs, ceea ce stiu sigur este ca au existat homosexuali de cand lumea.
Langa noi se aseaza o grupa de francezi in costume negre si cu genti diplomat, dupa ce se
dezbraca, barbatii se intind direct pe nisip, femeile fara sutien beau cocktailuri din niste
pahare inalte cu pai. Comand si eu suc de portocale proaspat stors, pe toate plajele sunt
masini de stors portocalele cu coaja cu tot. Frantuzoaicele discuta animat despre problemele
lor de serviciu aflu cu aceasta ocazie ca sunt stewardese iar colegii lor sunt piloti, au tras o
fuga de la aeroport pana aici pentru o zi de plaja si relaxare.
Scoicile sunt frumoase, Gottfried culege cateva pe sub apa, geamandurile sunt foarte
aproape de mal, semn ca apa e adanca. O briza placuta ne mangaie cand iesim din apa, azi
ma bronzez precis, am prins o vreme de plaja grozava. Ne hotarim sa ne schimbam locul din
pricina aglomeratiei de la Kansas. Gottfried se avanta curajos pe un dig spart de furia
oceanului. Eu ma asez comod pe o scobitura a digului si-mi scot revistele. Citesc un reportaj
interesant in Paris Match - e vorba de povestea tragica a unei doamne body-guard de la
ambasada franceza din Barcelona o femeie deosebit de frumoasa cu o meserie periculoasa
dar cu o familie obisnuita, barbat si doi copii. Casatorita de la optsprezece ani, frantuzoaica
ramane un sfert de secol fidela sotului. Ajunsa insa la o varsta coapta, traieste o neasteptata
aventura de dragoste cu un individ maniaco depresiv, comandantul garnizoanei Legiunii

Franceze, stationate in Barcelona. Acesta isi ucide premeditat propria sotie si fiica, le ascunde
intr-o lada frigorifica apoi ros de remuscari se sinucide. In urma anchetei efectuate de politia
spaniola, frantuzoaica isi pierde serviciul si familia sotul isi ia copiii si se intoarce in
Franta. Ma uimeste duritatea vietii occidentale, capitalistii nu gasesc cale de mijloc, pentru ei
ori totul, ori nimic.
Stam pe plaja pana pe la sase seara cand apar primele picaturi de ploaie. E o ploaie de vara
care se evapora imediat de caldura. Bine ca avem haine subtiri, temperaturile sunt foarte
ridicate, la fel si umiditatea aerului. Hotarim sa vizitam portul si biserica cu turn in alta zi, azi
respiram aerosolii!!! Ne plimbam de-a lungul falezei, trecem indiferenti pe langa chioscurile
cu suveniruri si ignoram bodegile. Pe faleza foarte lata ne depasesc in viteza patinatori pe
rotile si biciclisti. Homosexualii se plimba tinandu-se de mana. Printre cele saptesprezece
mici plaje din Sitges, exista o plaja speciala pentru gay: Platja de la Bassa Rodona dar ei se
plimba, se pipaie si se pupa, aici sub nasul nostru. In larg se vad barci ori salupe care aduna
surferii-parasutisti. Sportivi inhamati in parasute reglabile amerizeaza pe surf-boards.
Sportul e extrem dar lor le face placere.
Masa la restaurant este la ora noua seara, sunt foarte dezamagita, eu nu sunt obisnuita sa
mananc atat de tarziu. Aspectul de lux al restaurantului are doar rol terapeutic, in realitate nu
poti sa mananci nimic. Ca atare renunt la masa de seara asa ca Gottfried trebuie sa cineze
singur. Si culmea, cand sa bem apa de la Mercadona, observam ca in loc de apa minerala am
cumparat limonada, va trebui sa mai mergem o data cu rucsacele dupa apa si sa invatam
spaniola!!!

3. Sagrada Familia

Sistemul de cai ferate este cel mai bine pus la punct din toate felurile de transport, ori cel
putin asa mi se pare mie. Iubesc calatoriile cu trenul si pentru peisaje si pentru comfort. In
Romania am circulat cu trenul in lung si-n lat, faceam noua ore pana la Bucuresti ori
patrusprezece pana la Marea Neagra. Dar am fost si in Franta cu trenul de noapte, n-am sa uit
niciodata calatoria pana la Paris. In 2009 am luat cu incredere trenul expres de zi de la
Luxor la Cairo, am mers o mie de kilometri infratiti cu Nilul, desertul si palmierii. Sunt o
romantica nevindecabila si mi se potriveste cu mult mai bine trenul decat autoturismele Ca
atare dupa micul dejun ne indreptam in pas alergator spre gara Sitges. Trenul regional ne
poarta pe un drum paralel cu litoralul, prin nu mai putin de 14 tunele care strabat culmile
unui munte stancos. De aici provin uriasii bolovani care tin furia valurilor departe de tarmul
Sitges-ului.
Calea ferata are in jur de 200 de ani, trenul a fost timp de doua secole salvarea micilor
agricultori catalani. Tunelele nu sunt tencuite, nici faiantate pe interior, spaniolii au sapat,
sculptat roca transformand-o intr-un coridor cu bolta naturala. Peretii din piatra bruta a
muntelui au din loc niste gauri scobite prin care intra pentru fractiuni de secunda lumina
soarelui. Din intunericul tunelului iesim periodic brusc afara, clipind din ochi din cauza
soarelui. Trenul duduie sprinten pe sine in vaile insorite dintre culmile muntelui ori peste
mare pe scurte viaducte suspendate.
Statiile de cale ferata au denumiri bilingve, in spaniola si in catalana, le urmarim pe monitor
pentru ca trebuie sa coborim la o statie centrala Estacion Sants de unde va incepe prima

noastra aventura in Barcelona. Sants este una din statiile cheie ale capitalei Cataloniei, de
aici pleaca trenuri rapide de distanta lunga dar si trenuri pe distante medii cum sunt
regionalele ori expresurile (metrourile) spre Coasta de Aur. Trenurile nu apartin insa unei
singure companii feroviare, tot asa si autobuzele, din aceasta cauza biletele nu sunt valabile pe
mai multe mijloace de transport ci doar pana la coborire. Totusi sunt ieftine. In subsolul statiei
dam peste reclame in limba romana - comunitatea romana a depasit deja 1 milion de suflete,
in Spania politistii invata si limba romana pentru a se intelege cu delicventii.
Direct la Estacion Sants incepe Parque de l`Espanya Industrial, un complex de odihna si
liniste construit in 1985 dar modernizat de atunci cu sculpturi un dragon urias din fonta, cu
creste si bot urias, apoi monumente, lacuri artificiale si foisoare moderne pe post de lampi de
iluminat. Automatele de bilete Renfe functioneaza poliglot, reusim sa ne descurcam fara
probleme, luam bus-ul 24 pana la Sagrada Familia marea catedrala a arhitectului Gaudi
si ni se pare ca facem o calatorie in jurul lumii, intr-atat de lung e drumul. Deja regret ca n-am
luat un taxi. Barcelona e uriasa, arhitectura cladirilor e dinainte de razboi, seamana cumva cu
centrul Bucurestiului, aglomeratia latina palpita aici in toata splendoarea ei, zeci de autocare
cu turisti impiedica circulatia rutiera totusi bus-ul are prioritate.
Antoni Gaudi a inceput constructia catedralei Sfanta Familie cam prin anul 1890. Pana atunci
se remarcase ca arhitect talentat, lucrand mai intai in birouri de arhitectura ca desenator apoi
independent, pentru nobilul industrias spaniol Eusebio Gell care ii comandase constructia
unui palat, al unui parc, a unei biserici originale etc. Prea putin ma pricep la stilurile
arhitectonice, pot insa sa spun despre ornamentele cu care Gaudi si-a impodobit operele de
arta (mozaicuri, stilpi rotunjiti, vitralii) ca sunt foarte frumoase chiar daca nu tin nici de
romantism nici de modernism. Stilul lui, pe care compatriotii sai l-au numit stil catalan
modern, era atat de liber ca in loc de placutze din ceramica a folosit pentru mozaicarea
tavanelor cioburi din farfurii sparte, stralucit imbinate si ca forma si mai ales culoare. Dar
ca de obicei ne asteapta surprize - Sagrada Familia este la exterior in constructie intrucat
celebrul arhitect a murit inainte ca ea sa fie terminata. Cearceafuri lungi si plase o acopera
de jur imprejur iar turnurile sunt invelite in navoade verzi. Se asteapta ca lucrarile de finisare
sa se termine in 2026 cand se vor implini o suta de ani de la moartea artistului. Cu riscul sa
repet ceea ce au zis altii, Antoni Gaudi insusi nu-si facea griji pentru cat de mult vor dura
lucrarile la catedrala lui, obisnuind sa spuna : seful meu nu se grabeste Si desigur arhitectii
care i-au continuat munca la Sagrada Familia nu au mai respectat liniile curbe naturale si nici
formele organice.
Cozile la casele de bilete sunt lungi si inconjoara catedrala pe mai multe randuri, avem insa
noroc, intram cu un grup. Interiorul e asa cum m-am asteptat doar ca la scara cu mult mai
mare. Dantelarie de piatra, coloane din marmura cu aspect de radacini aeriene, flori din
ghips in forma de clopot sus pe tavan, pardoseala din marmura ca o sala de dans, sistem de
iluminare original - mici ochiuri de vitralii la imbinarea arcurilor, si nu in ultimul rand un fel
de candelabru ca o parasuta cu inscrisuri din Scriptura mai inainte sa fie o biserica
inchinata Sfintei Familii, constructia este capodopera unui vizionar al artei viitorului.
Facem o pauza in parcul din fata bisericii lui Gaudi - arborii sunt plantati de-a lungul aleilor
in forma de cruce, stoluri de papagali si alte pasari ce se inghesuie pe crengile palmierilor fac
o galagie de nedescris. Ne sfatuim apoi ne urcam intr-un City-Tour Bus si, dupa ce platim o
taxa care ne usuca, gasim locuri doar pe platforma unde bate strasnic vantul. Cum nu sunt
obisnuita cu decapotabilele, imi confectionez un turban din salul de la gat si incep sa-mi scot
hainele de rezerva din rucsac. Suntem conectati prin casti la ghizi poligloti care ne explica

ce se afla in dreapta si in stanga noastra. Fotografiez cu greu din cauza barelor, cablurilor si
ale altor accesorii ale platformei autobuzului.
Peste tot vedem monumente, poduri uimitoare - auzim de un alt arhitect celebru, Santiago
Calatrava, autor a mai multor constructii arhitectonice, apoi complexe sportive si bulevarde
frumoase si curate. Felinarele stradale sunt inalte, din fier forjat si au la baza banci mozaicate
artistic. La Passeig de Gracia trecem pe langa Casa Mila si Casa Batillo ridicate tot de
Antonio Gaudi, casele seamana oarecum cu cele ale arhitectului si pictorului austriac
Hunderwasser, adica nu respecta linia dreapta, imbinarile dintre elemente fiind rotunjite iar
ornamentele arhitectonice lacuite ori aurite.
In apropiere de satul olimpic, la picioarele hotelului Arts, vedem un monument de forma unui
peste cu solzi aurii, auzim ca autorul este Frank Gehry, un artist german. Ne aflam in
cartierul Barcelonetta, in anul 1992 cu ocazia celei de-a 25-a Olimpiada de vara de la
Barcelona aici s-a construit satul olimpic. La deschiderea Jocurilor Olimpice soprana
catalana Montserrat Caballe a interpretat hitul Barcelona compus in 1987 de celebrul
Freddy Mercury.
Trecem pe langa Torre Agbar, o cladire stralucitoare ce se vede de departe, are 34 de etaje
si a fost construita de un arhitect francez. Turnul are forma unui ou urias, acoperit cu un
strat de plasa de aluminiu; pe dedesupt se mai afla inca un strat de sticla. Vedem o strada
care urca un deal, duce catre parcul Gell - il lasam pe alta data.
Orasul vechi - cartierul gotic ne fascineaza prin ornamentele gotice dar si maure ale
catedralei Sfanta Eulalia. Coborim din City Bus si parcurgem per pedes stradutele stramte si
umbrite de zidurile inalte ale caselor. Pana la casa memoriala Picasso, tot o cladire gotica,
strabatem centrul vechi si romantic ticsit de pravalii, bacanii cu sunci si cepe uriase, localuri
de toate felurile, cofetarii ori restaurante traditionale care servesc tapas si paella. Aflam ca
Picasso desi nascut in Malaga a trait aproape zece ani in Barcelona impreuna cu parintii, aici
avand loc prima lui expozitie. Ni se spune ca lucrarile lui Picasso expuse in micul muzeu sunt
asezate in ordine cronologica pentru a se putea vedea mai bine evolutia creativitatii lui. Desi
nu ma prea inebunesc dupa desenele si picturile lui, am inteles de mult ca inainte de valoarea
unui obiect de arta, omul care l-a creat e cu mult mai important, el reprezentand o epoca si de
multe ori o natiune iar in cazul lui Picasso un curent in arta mondiala. Muzeul Picasso are
putine exponate, grupuri compacte de turisti blocheaza intrarea, nu ne-am asteptat de loc la o
asemenea aglomeratie asa ca stam la coada.
Luam masa in apropierea muzeului, in restaurantul La Catalana si cu forte sporite pornim
mai departe. Gottfried isi cumpara dintr-un boutique o palarie de soare pe care scrie clar
Barcelona!! Din vitrinele pravaliilor ne privesc cascavaluri si carnati afumati, jamboane si
sticle de vin sunt produse de lux foarte cautate de cunoscatori. Magazinele de suveniruri de
arta ofera ceramica pictata cu motive din Picasso si Joan Miro. Ne indreptam spre port,
trecem pe langa cladirea vamei si pe langa academia de marina. Vedem si un palat, sediul
unui minister si un parc inverzit si umbrit de platani foarte batrani. Acolo la umbra, printre
tufele de trandafiri si leandri s-a asezat o satra de tigani romani. Ii aud cum se cearta, bulibasa
e batran si are doar un singur dinte, doi tigani mai tineri cu palarii negre, ca bozgorii, isi
ascund privirile, vinovati - cine stie cu ce l-au suparat pe mos.
Nici nu stim ce sa mai privim, iata teatrul vechi o cladire in stil hispano-maur apoi o
universitate, cladiri baroc si in zare, portul Vell cu complexul Maremagnum, acvariul si
iahturile de lux. Timpul a trecut repede din cauza distantelor foarte lungi, asa ca trebuie sa ne

grabim daca vrem sa ne intoarcem la Sitges pe lumina. City Tour bus-ul stationeaza langa o
agentie de detectivi particulari. Coborim la Passeig de Gracia si cautam linia verde care ne
duce pana la metrou. E o dunga pictata cu vopsea pe trotoare pentru straini, ca sa le faca
deplasarea mai usoara!!! De acolo luam metroul pana la Estacion Sants apoi trenul pana in
Sitges!! Nu uitam sa cumparam agua mineral de la Mercadona din gara desi suntem peste
masura de obositi de drumul cel lung. Autobuzul cu nr 2 ne duce in cateva minute la hotel,
cu tolba plina de povesti si ilustrate!

4. Maricel Palace

In Sitges in apropiere de hotelul Terramar circula un trenulet-minicar pentru turisti. Soferul

spaniol se piaptana ca japonezii medievali, doarme si mananca in cabina minicarului si
circula numai cand vrea el si pe unde vrea el. Minicarul motorizat se numeste La Barqueta
intrucat inainte cabina soferului avea forma unei barci, intre timp mijlocul de transport s-a
modernizat ori s-a actualizat, e la fel ca toate trenuletele pentru turisti de pe litoral.
Intamplator azi a oprit in fata hotelului si ne-a dus pana la biserica Sfintilor Bartolomeu si
Tecla aflata in celalalt capat al orasului, pe fundamentul foarte inalt al unui vechi bastion
prevazut cu metereze si tunuri grele.
In fata bisericii la nivelul marii pe o parte se afla portul cu iahturi iar pe cealalta parte
ingropate in ficusi uriasi si eucalipti, se afla un rand de hoteluri si vile vechi si inalte
modernizate insa la standard actual si foarte multe restaurante. Biserica Sfintilor Bartolomeu
si Tecla poate fi vizitata, slujbele se tin insa doar duminica in mai multe limbi de circulatie
internationala. Pe crenelurile bastionului citim povestea unei batalii in care tunurile au aparat
Sitgesul impotriva piratilor. In anul 1797 doua corabii de pirati englezi s-au avantat sa
abordeze si sa jefuiasca patru vase comerciale spaniole ancorate in rada portului. Cele sase
tunuri ale Bateriei Sitges au trimis timp de mai multe ore ghiulele spre vasele britanice
facandu-le sa se retraga fara sa-si atinga scopul. Marea izbeste puternic in zidul bastionului,
incerc sa filmez zbuciumul valurilor, intotdeauna mi-a placut muzica lor si se mai potriveste si
cu povestea tunurilor.
Inconjuram biserica de-a lungul meterezelor si ajungem la Palatul Maricel, o vila interesanta
transformata in muzeu de arta. Vila nu e foarte veche, a fost construita acum o suta de ani, in
1910 de miliardarul american Charles Deering care hotarand sa locuiasca in Spania, si-a
adus si colectiile de arta. Zece ani mai tarziu miliardarul s-a reintors in USA impreuna cu
toate operele de arta, palatul ramanand gol pentru o lunga perioada de timp. Abia in 1969 un
particular a cumparat palatul concepand noi decoratiuni interioare si aducand si imbunatatiri
intregii vile. Muzeul contine picturi, tapiterii si sculpturi de arta, camerele sunt foarte frumos
mobilate, lemnul miroase a lac. Vila are un patio in interior, coridoare cu arcade in stil gotic,
Sala de Aur - o camera foarte mare care serveste acum ca sala de concerte ori conferinte,
apoi o capela proprie cu un altar datand din secolul 16 precum si Sala Albastra cu decoratiuni
maure: azulejos, havuzuri si cismele mozaicate.
Proprietarul actual a inchiriat terasa in aer liber de la etaj, unui restaurant, de acolo se poate
vedea marea prin niste hublouri sapate artistic in zidul alb. Ghida ne povesteste despre
artistul si arhitectul casei Maricel, pe numele lui Utrillo. La cererea patronului sau american,
el a colindat Spania in cautarea unor obiecte originale si antice religioase ori de arta pe care

le-a integrat in peretii palatului. Coborand de pe bastion pe scarile cu balustrade de marmura,

ne oprim in fata statuii unei sirene , opera sculptorului catalan Pere Jou, si el unul din
decoratorii palatului Maricel. El a executat pentru Deering cincisprezece coloane din
marmura cu care au fost decorate usile si ferestrele palatului. Imediat ne tragem in poza cu
sirena, asa, de suvenir!
Piata de legume a orasului Sitges se organizeaza saptamanal in aer liber
la poalele
bastionului pe o platforma care se numeste Plaza de la Fragata, chiar sub catedrala gotica.
Galagia care vine de jos din piata precum si corturile albe, masinile parcate pana aproape de
plaja, ne fac atenti peste tot sunt butoaie pe post de mese, chioscuri unde se vinde vin rosu
la pahar, si tarabe cu branza, carnati afumati si struguri, ca sa mearga degustarea!! O
gramada de chelneri se strecoara prin multime purtand tavi cu pahare, pe o scena ridicata adhoc se desfasoara o intrecere televizata de stoarcere a strugurilor cu picioarele in niste vadre
uriase. Echipa care reuseste cel mai repede sa produca must prin cepul butoiului, primeste un
premiu. Aflam din reclame ca este vorba de Festivalul Vinului de Torres care are loc in La
Fragata in fiecare an in luna octombrie. Televiziunea locala antreneaza spectatorii,
sustinatorii concurentilor striga atat de tare ca nu mai putem sta locului!!
In spatele catedralei si a palatului Maricel, la umbra unui palmier foarte inalt si inclinat ca un
lampadar, se afla primaria orasului ridicata in 1889 pe cel mai inalt punct al orasului - o cruce
malteza impodobeste inscrisul de pe frontispiciu. Dar mai gasesc si o placuta comemorativa
alcatuita din faiante pictate. Pe un fel de cadru sunt pictati localnicii mestesugari, agricultori
si pescari, apoi plaja, barcile de pescuit si textul unui Madrigal inchinat de un poet local,
fostului sat de vacanta Sitges. Continuam plimbarea pe faleza si gasim un monument
intunecat reprezentand doi pictori unul dintre ei este Santiago Rusinol care a locuit si
creat in Sitges, chemandu-si si prietenii. La initiativa lui s-a ridicat in Sitges statuia alba a
pictorului renascentist El Greco. De Sitges mai este legat si numele inventatorului
cognacului Bacardi don Facundo Bacardi Masso, nascut aici si emigrat prin 1890 in Cuba.
Ne fotografiem langa palmierii care strajuiesc centrul bulevardului, avand marea ca fundal
peisaje pe care nu le avem acasa. Intram apoi pe stradutele cu magazine pline de marfa,
sunt foarte pitoresti. Strazile au denumiri bilingve, calle si carrera - ne-am obisnuit deja. Pe
Calle San Isidre se afla o sala de concerte care serveste si de cinematograf, zidul exterior e
impodobit cu mozaicuri inspirate din tragediile grecesti. Ne-am obisnuit greu cu siesta
iberica, toate shopurile, standurile de pe faleza ori localurile inchid intre orele 12 si 15 te
obliga sa faci siesta ca ei, totusi noi ori eram plecati, ori mergeam la plaja, ca de dormit avem
vreme la noi acasa.

5. Barcelona
Sambata 12 octombrie ne-am hotarit sa cucerim Barcelona, ori cel putin o parte mica din ea,
singuri, fara ajutorul City-Tour-ului. Fata de la informatii turistice din Sitges ne face planuri si
trasee, asteptam cuminti sub ceasul din gara sosirea regionalului Renfe, ne urcam in tren si
urmarim statiile pe panourile digitale proxima parada ( urmatoarea oprire) Barcelona,
Passeig de Gracia. Schimbam trenul spre Marina Barcelona si iesim din subsol pe La
Rambla, marele bulevard ce duce spre Portul Vell. E o zi frumoasa si aerul e minunat.
Ne gasim in fata unei coloane pe varful careia se afla
statuia marelui navigator si
descoperitor geografic Christofor Columb caruia catalanii ii spun Colon. Uriasa coloana e

impodobita cu simboluri, sculpturi cu Isabella de Castilla, regina mea preferata, tot felul de
misionari si amerindieni, zeitati romane si regi spanioli, iar sus de tot, Columb aratand cu
degetul catre mare. Emotionant, de aici a inceput cucerirea Lumii Noi de dincolo de Atlantic.
Pe bulevardul La Rambla Gottfried s-a lasat pur si simplu pacalit de mimii care stateau
nemiscati de o parte si de alta a culoarului pentru turisti, asteptand un banut pentru efortul lor.
El n-a mai vazut mimi profesionisti pana acum si s-a speriat grozav cand mimul s-a miscat!
Nu stiam ca Barcelona e cel mai mare port la Mediterana, eu credeam ca Marseille - totusi am
vazut ca de aici pleaca vapoare de croaziera si ferryboat-uri in toate directiile, Africa,
America Latina si desigur spre Mediterana, prima oprire fiind insula balearica Majorca. Portul
e magnific, exista mai multe rade, de iahturi particulare, de salupte, de ambarcatiuni de
croaziera scurta, de vapoare. Traversam esplanada dintre statuia lui Columb si golf si asistam
la deschiderea unui pod special dintre Marina de iahturi si ambarcatiuni cu panze, si mare. E
un pod care basculeaza ori se roteste pe un ax si lasa vasele sa iasa din rada - in cazul nostru o
corabioara cu vreo 5-6 panze stranse pe doua catarge si-un bompres, a pornit curajoasa spre
largul marii, propulsata de un motor. Presupun ca proprietarul era si capitanul velierului, arata
bronzat, fericit si foarte atent in manevrarea vasului. Noi am ramas pe pod la semaforul rosu
cuminti pana cand podul miscator a revenit la locul lui. Cele doua parti ale podului de lemn
si-au imbinat zimtii si podul ne-a condus catre
galeria cu magazine si localuri
Maremagnum, despre care am auzit ca e deschisa si duminica.
Dar nu intram in shopuri ci in Acvariul care se afla tot acolo.Totul e conceput la scara
naturala si spre deosebire de Ozeanarium de la Stralsund, Germania unde ne-au pacalit, aici
sunt cu adevarat pesti de toate speciile si marimile dar si alte animale carora le place
apropierea marii si a riurilor. Tunelul cu rechini este circular, acest lucru face ca lumea tacerii
sa para o insula in jurul careia spectatorii plutesc. La aceasta idee contribuie si banda rulanta
care te transporta fara sa te misti in jurul insulei. Rechini, pisici de mare si pesti hidosi inoata
deasupra noastra. Remarc un peste plat care pare ca n-are decat un cap cu ochii asezati de o
parte si de alta apoi direct o inotatoare codala fara a mai avea si un corp clasic intre cele
doua! Este pestele-luna. Mrenele isi inalta capetele din grote, toni grasi inoata fara frica pe
langa rechinii albi.
Iesim din tunel si vizionam acvariile tropicale cu pesti mici colorati din aceia care traiesc pe
langa recifi, apoi caluti de mare, ace de mare, meduze si alti pestisori simpatici pe care i-am
mai vazut si la Constanta. Sunt pesti din toate zonele Terrei, din Japonia ori Canada, din
Madagascar ori Hawai. Doar balenele si delfinii lipsesc, marile mamifere marine se afla la
Zoo in bazine speciale. Intr-unul din acvarii descoperim sepii sfioase la Mercadona din
Sitges le vazusem pe cateva din surorile lor mai putin norocoase, jupuite de pielea pestrita si
oferite pentru vanzare amatorilor de fructe de mare. Gasim un pinguinarium cu cativa
pinguini din Australia. Vizitam zona amazoniana ori ecuatoriala cu pesti ciudati, mari si
grei dar si cu Pyranha, apoi o diorama cu fauna acvatica a unui atol din Pacific. Pe marginea
bazinelor cu pesti sunt terarii pentru cateva iguane lenese ce zac sub lampi cu infrarosii. La
iesirea din Acvariu copiilor li se ofera o vizita intr-un submarin galben unde sunt incurajati
sa sprijine cercetarea subacvatica si curatenia mediului marin.
Noi ne-am oferit o masa pe cinste la un local din apropiere de unde aveam vedere catre port si
catre pictorii spanioli care pictau si totodata expuneau spre vanzare peisaje cu Barcelona.
Priveam iahturile de lux si corabioarele cu panze dar si cu motor ce pluteau de colo colo
trebuie sa fie foarte interesant sa locuiesti pe o barca. Scaunele localului erau foarte
moderne comode si colorate, servirea selecta si localul era climatizat.

Nu ne-am permis sa intarziem in magazinele moderne din Maremagnum. Insa inainte de a ne

sui in taxi pentru parcul Gell, am intrat in magazinul de suveniruri al Acvariului si am
cumparat ilustrate cu pestisori in timp ce Gottfried a gasit o sepcuta cu cozoroc pe care scrie
Aquarium el face colectie!! Taxiul ne transporta pe strazi aglomerate si in pante ca in San
Francisco, pana sus pe dealul inalt pe care se afla parcul Gell ce domina capitala catalana.
De fapt e vorba de Monte Carmelo, cel mai inalt loc din Barcelona.
In stanga si in dreapta portii de intrare a parcului proiectat si construit de Antoni Gaudi, se
afla casute, goale pe dinauntru ca niste case de papusi, avand turnulete, scari si ferestruici
cum doar in basme citesti, de exemplu Hnsel si Gretel. Urcam pe scarile parcului admirand
salamandra mozaicata ce a devenit de mult simbolul Barcelonei, ea pazeste intrarea in sala
hipostila ca un dragon in fata palatului unei printese Nu ne putem apropia de salamandra
din cauza zecilor de turisti care doresc sa se fotografieze cu uimitoarea reptila. Admiram cele
86 de coloane ale salii hipostile, fiecare din ele avand un diametru de peste un metru si o
inaltime de 6 metri, mai ceva ca la Karnak!! Tavanul e deasemeni impodobit cu mozaicuri.
Din laterale se deschid alei, cea din stanga catre grote ori zona Lavandera, cea din dreapta
catre punctul central al parcului si anume piata. Avand o forma de balcon cu balustrade zidite
si ondulate de care sunt fixate banci, piata ofera o magnifica panorama a Barcelonei; nici
acolo nu ne-am putut aseza din cauza aglomeratiei, fiecare dorea sa stea pe bancile faiantate
artistic in culori vesele, cu borduri-lanturi impodobite cu sculpturi, ori sa priveasca peisajul
marelui oras, savurand in acelasi timp racoarea arborilor exotici. Intr-adevar, parcul este o
adevarata gradina botanica, adapostind specii de arbori de pe toate continentele si din toate
zonele climatice: pini, palmieri, arbori de Tuja, eucalipti, tufe de lavanda si rosmarin, iedera,
pruni si piersici, ficusi, arbusti de magnolii etc.
Piata parcului Gell e pietruita tot in forma de mozaic, totul poarta amprenta geniului lui
Gaudi, chiar daca asemenea catedralei, el nu a reusit sa-si finiseze lucrarile, acestea fiind
continuate de alti arhitecti in momentul cand parcul a devenit proprietatea oficiala a orasului
Barcelona. Nu departe de piata se vede iesind roz din vegetatia luxurianta casa-muzeu a lui
Gaudi pe care o vizitam cu placere inca o data constat ca artistii-arhitecti nu au nevoie sa
locuiasca in lux ca sa creeze, bogatia se afla in sufletul si mintea lor. Gaudi a murit stupid nu
departe de Sagrada Familia, calcat de un tramvai.
La etajul superior al parcului se afla Viaductul lui Gaudi pe care Gottfried doreste sa-l viziteze
eu raman la umbra langa muzeu si mananc o inghetata, e cald si din cauza alergaturii am
obosit teribil, ce sa mai urc trei randuri de scari!! Inainte de a parasi parcul, Gottfried bea o
cafea in cofetaria aflata la intrarea oficiala in timp ce eu, ca de obicei, rascolesc un shop de
suveniruriDar nu-mi place nimic asa ca fiind trecut de ora cinci dupa masa, ne suim in taxi
si pornim veseli catre Estacion Sants. Intoarcerea e rapida, luam bilete, ne suim in tren,
cunoastem drumul pe dinafara, nu mai numaram tunelele, ne dor picioarele si ne bucuram ca
stam pe scaunele tapitate. Ele sunt asezate cate trei pe fiecare parte a vagoanelor, ca in avion
la Economy Class!!! Deodata suntem constienti ca in tren cineva canta tigani cersetori dau
glas unor slagare romanesti.. Pirandele canta si mustaciosii ne pun servetele langa scaune ca
noi sa le cumparam un cersit asa mai select Surpriza e ca toata satra se coboara in Sitges.
O alta supriza ne asteapta la hotel, in loc de masa de seara in restaurantul hotelului, suntem
trimisi alaturi la La Marisqueria del Terramar unde se organizeaza un gratar de porc cu
portii imense in paralel cu bufet rece alcatuit din jambon, pateuri de ficat, carnati cu boia si
alte condimente, caltabosi si paine de casa. Intru in panica in fata acestor orori si renunt din

nou la masa de seara. Intimidat de prezenta masiva a homosexualilor flamanzi, Gottfried se

solidarizeaza cu mine e aproape zece seara- si intra si el in greva!!

6. Tarragona
Soarele arde deja dupa micul dejun. Azi calatorim la Tarragona sa vedem ruinele. E in directie
inversa fata de Barcelona. Ne imbarcam in tren Rodalies de Catalunya si calatorim tot
prin tuneluri si peisaje marine pana la Villanova i Geltru. Acolo schimbam trenul adica ne
suim in expresul de Tarragona. Oraselul este capitala provinciei catalane cu acelasi nume si
desi se stie ca este fondat de cartaginezi, el apare oficial sub numele de Tarraco abia in
timpul ocupatiei romane in secolul unu al erei noastre. Gara se afla nu departe de portul
Aventura si inainte de a ne indrepta spre dealul inalt cat un munte, intrebam la Tourist
Information unde gasim cele mai vechi pietre din localitate?
Cateva urme ale cartaginezilor dar si ale grecilor care au batut Mediterana in lung si-n lat se
afla la muzeul de arheologie din localitate. Este vorba de celebrul mosaic al Medusei din
mitologia greaca.
Capul Medusei facea parte din pardoseala unui dom ori a unei biserici ridicate in timpuri
stravechi in apropierea portului tarragonez Aventura. Arheologii care au descoperit mozaicul
Medusei l-au transferat la muzeul national de arheologie din Tarragona unde poate fi vazut
o capodopera de finete. Gorgona Medusa care ar fi trebuit sa aiba un chip infiorator, cu care
conform legendei transforma in stane de piatra pe oricine ar fi indraznit sa o priveasca in fata,
apare in mozaicul respectiv idealizata, cu trasaturi de fecioara cu pletele in vant. Parul ii
fusese de fapt schimbat in manunchiuri de serpi de catre zeita Atena. Prinsa in flagrant delict
cu Poseidon, singura muritoare dintre cele trei gorgone mitologice, a fost izgonita si
blestemata sa traiasca in niste grote indepartate. Dupa ce a ucis-o, Perseu eroul grec i-a dus
Atenei capul ca dovada.
Legendele sunt uneori sangeroase, la fel ca si timpurile acelea in care oamenii luptau crancen
pentru supravietuire. Romanii au transformat modesta colonie feniciana de pe tarmul Marii
Mediterane intr-o adevarata metropola. Acest lucru s-a intamplat in anul 218 inainte de
Christos, in timpul celui de-al doilea razboi punic. In Tarragona si-au avut sediul legiunile
romane si de aici a plecat Scipio Africanul impotriva cartaginezilor. Aici a locuit imparatul
roman Octavian Augustus in timpul campaniei militare impotriva triburilor din nordul
Spaniei, Tarragona fiind pentru scurt timp o adevarata capitala a imperiului roman. Ea a
devenit ulterior capitala provinciei romane Hispania Tarraconensis. Romanii au construit in
Tarragona ziduri de aparare care mai exista si acum, palate si temple, amfiteatre, circuri, un
arc de triumf si un urias apeduct pe 2-3 etaje. Deasemenea pentru legiunile romane s-a
construit un castru roman cu turnuri (Praetorium) in care se spune ca s-a nascut insusi Pilat
din Pont.
Iata-ne deci burdusiti de informatii istorice si tocmai de aceea hotariti sa nu pierdem vremea
cu mersul pe jos ori cu autobuzul. Ne-am suit asadar intr-un taxi care a urcat usor Acropolea
ori muntele botezat printre altele balconul Mediteranei, lasandu-ne langa catedrala gotica de
care nu stiam aproape nimic. Taximetristul ne asigura ca daca coborim treptele catedralei
pana jos de tot, dam peste toate ruinele care ne trebuie
Catedrala insa merita putina atentie din partea noastra. Ea se afla sub patronajul Sfintei
Maria, are venerabila varsta de o mie de ani si este sediul episcopatului de Tarragona.

Ridicata de vizigoti pe ruinele unui lacas de cult roman, catedrala a avut de suferit din cauza
maurilor inca se mai afla o inscriptie araba care consfinteste faptul ca in acest loc a existat o
moschee. Piata catedralei este pavata cu pietricele ori cioburi albe si negre care la poarta
principala sunt combinate in frumoase mozaicuri. Catedrala e pe dinauntru ca toate
catedralele gotice, are numeroase mici capele inchise cu portite din fier forjat si o orga
minunat sculptata datand din secolul al 16-lea.
Nu am ratat ocazia sa vizitam si manastirea alipita bisericii. Datand din secolul 13,
manastirea din spatele catedralei are o curte interioara cu fantana si arcade triple
impodobite cu ocnite oarbe, arcade ce se sprijina pe cate patru coloane. Pasim si in capela
manastirii unde o turla romantica ne atrage atentia, gasim si o incapere speciala cu un sistem
de clopote care chema calugarii la slujba ori la masa. Manastirea a apartinut ordinului
monahal catolic cistercian, calugarii cistercieni fiind o ramura mai sobra a calugarilor
francezi benedictini. In cadrul catedralei se afla si un muzeu diocezan in care admiram
colectii de tapiterii uriase, vitrine securizate cu relicvarii din aur si argint ( relicvele erau mai
pretioase decat piesele din aur) statui de marmura (Sfantul Gheorghe omorand balauruldiavol ori Fecioara Maria) si mobila bine pastrata muzeul contine cateva mii de exponate,
dupa cum citim pe pliantul ajutator primit la intrare. Din loc in loc in ziduri descoperim mici
nise cat sa intre o persoana sunt refugii monahale pentru claustrare, cistercienii avand
astfel de canoane.
Cel mai mult mi-a placut una din incaperile tezaurului diocezan al carui tavan era alcatuit din
casete de lemn pictate extraordinar de fin cu modele geometrice. Ce nu ne-a placut biserica
nu e renovata si cu exceptia orgii suspendate din lemn sculptat, a intrarii principale foarte
bine conservata si a unui vitraliu-rozeta, arata saracacios. Pai Domul din Kln e o bijuterie
pe langa aceasta biserica spaniola pustie si aproape parasita. Banuim ca pentru renovare sunt
necesare fonduri pe care Tarragona nu le are desi e maturata zilnic de valuri de turisti din toata
lumea.
Iesim prin spatele catedralei chiar langa Botiga de la Catedral, adica pravalia cu suveniruri
religioase. Iconite, pandative, mici blazoane si talismane cu litera T de la Tarragona scrisa cu
caligrafie gotica , ilustrate cu interioare din biserica si din manastire, picturi mici etc.
Banuind ca incasarile se constituie intr-un fond de renovare a catedralei, ne dam si noi obolul,
cumparand cateva nimicuri. In tot acest timp vanzatorul canta netulburat psalmi in limba
latina! Apoi ajungem din nou in piata mozaicata din fata catedralei unde conform pliantului
primit la intrare, se organizeaza anual procesiuni religioase si jocuri ori intreceri traditionale
pastrate inca din evul mediu.
De aici din piata pornesc in jos trepte interminabile le urmam si ajungem pe bulevardul La
Rambla de Tarragona ce inainteaza printr-un cartier modern. Vedem de la departare un
monument de bronz ce reprezinta o piramida umana. Cateva personaje sprijina baza
piramidei, mai sus se catara altii care-i sustin pe urmatorii, si tot asa pana cat se poate de sus.
Piramida umana este o traditie catalana, localnicii organizeaza anual adevarate concursuri,
pentru copii e o mare onoare sa participe, ei fiind mai usori, se afla intotdeauna in varful
piramidei. Citim constiinciosi din ghidul turistic: monumentul de bronz este opera artistului
Francesc Angles care s-a straduit sa strecoare printre personajele sculptate, catalani celebri
cum ar fi pictorii Joan Miro si Pablo Picasso, fostul presedinte al JO Joan Antoni
Samaranch ori dirijorul Pau Casals.

Parasim bulevardul cautand siturile arheologice. Gasim o straduta care ne duce direct spre
zidurile castrului roman lipite de casa pe care artistul pictor muralist, Carles Arola, tot
catalan, a pictat artistic peretii cu personaje celebre. Oriunde te intorci esti inconjurat de arta
plastica. Turnul castrului si o parte din zid sunt inca in picioare, de acolo vine un miros de
pivnita. Grupuri de japonezi filmeaza ruinele vechi de mai mult de doua mii de ani, ei nu prea
au pietre vechi in Japonia.
Sistemul de semafoare din Tarragona e interesant, pe langa mana care iti face semn sa
traversezi mai este si un ceas digital care ti-arata secundele pe care le ai la dispozitie sa treci
strada. Ca atare traversam in viteza pana la circul roman pe jumatate renovat, o adevarata
splendoare. In jurul circului se afla coridoare deschise ori subterane pe care intrau de obicei
animalele caii de cvadriga. Circus Maximus a fost ridicat pe vremea imparatului Domitian
si servea ca loc de desfasurare a intrecerilor cu care de lupta la care se inhamau patru cai unul
langa altul. In spatele circului se inalta de doua mii de ani turnul Pretoriei care este aproape
intact, aici se presupune ca s-ar fi nascut Pilat din Pont. Inclin sa cred ca este doar un zvon
publicitar, Pontul se situa in antichitate in sudul Marii Negre, in Asia Mica.
Circus Maximus se continua cu fostul Forum Roman, construit in timpul imparatului roman
Vespasian, pardosit cu placi mari de marmura ori gresie si bine intretinut de municipalitate,
apoi cu inca un turn/foisor si cu ziduri romane la capatul carora dam peste Museo Nacional
de Arheologia Tarragona exponatele sunt pe masura asteptarilor dar timpul nostru e limitat.
Muzeul se mai numeste si Tarraco Scipionum Opus.
In interior si intr-o viteza de nedescris desi muzeul nu are decat cateva camere, vedem vase
si amfore punice si grecesti, in general ceramica antica obisnuita dar si chiupuri uriase de
transportat uleiul de masline in care as fi intrat si eu! Apoi basoreliefuri, statui romane din
marmura reprezentand personaje mitologice dar si imparati romani, din care Claudius pe
care l-am indragit citind romanele istorice ale lui Robert Graves. Exponatele pastreaza o
ordine cronologica insa majioritatea sunt din epoca romana. Intr-o sala mare e expusa o
catapulta de lupta precum si alte unelte ori instrumente si bijuterii. Urmeaza sala
sarcofagelor din piatra, romane si gotice, colectii numismatice antice, mozaicul de care am
mai vorbit cu capul Medusei precum si altele atarnate pe pereti mozaicul cu pesti, etc.
Obiectele din muzeu au fost dezgropate de arheologi ori scoase din apa marii de scafandri dar
multe dintre ele au fost descoperite si donate de localnici. Medusa e probabil cel mai pretios
exponat al muzeului, fiind de mult considerata simbolul istoric al Tarragonei
Ne intoarcem pe strada in panta si coborim tot mai jos cu ochii atintiti spre mare unde se afla
marele amfiteatru roman pe care-l vazusem din taxi la urcarea pe deal. Incet s-a facut ora de
masa dar nu ne induram sa mergem la restaurant pentru ca mai avem atatea de vazut... Oricat
ar parea de ciudat, in timp ce admiram palatul impunator al primariei locale, dam peste un
portofel burdusit cu bani!!! Cui sa-l inapoiezi, in marea piata se aflau o multime de turisti
din care majoritatea erau asezati la mesele localurilor. Pe stanga si pe dreapta pietei erau
plantati arbori decorativi care la ora aia in octombrie infloreau parfumat si gingas in galben
auriu. Ne hotarim sa luam si noi masa punand la bataie banii picati din cer. Studiind
localurile care se insirau ca margelele pe o ata, ne-am decis pentru pizzeria Mistral aflata la
doi pasi de primaria impunatoare si la umbra eucaliptilor. Ma intreb daca oare pe acest loc vor
fi fost inainte taverne romane??? Ca doar soldatii romani n-ar fi rezistat fara paine si circ si
fara taverne. Comandam pizza, bere pentru Gottfried si cola pentru mine, obisnuim sa
transformam fiecare masa la restaurant intr-un prilej de sarbatoare dar chiar si avem ce
sarbatori, anul acesta am implinit 60 de ani!!!

Profitand ca ne odihnim picioarele, citesc in ghid ca peste drum, pe niste stradele boltite si cu
casute mici (Carrer Talavera si Plaza des Angels) a existat si un cartier evreiesc, e vorba de
evreii sepharzi, aceia cu ochii negri pe care i-a persecutat Isabella de Castilla. Calugarul
dominican care a facut cariera negativa pe langa Isabella, organizand progoame impotriva
evreilor convertiti, se numea Tomas de Torquemada. Regina a fost un instrument in mainile
Inchizitiei Spaniole care ii urmarea pe evreii convertiti la crestinism, banuindu-i ca de fapt
continuau sa practice pe ascuns cultul mozaic. In paralel Inchizitia Spaniola ii obliga si pe
maurii-musulmani sa se converteasca trecand la catolicism ori sa paraseasca Spania. Motivul
acestei duble persecutii nu era insa apararea unitatii credintei crestine ci insusirea averilor
acestor doua grupe de emigranti. Lion Feuchtwanger scrie un roman emotionant Balada
Spaniola pe aceasta tema. Insusi Gabriel Sanchez, bancherul care l-a finantat pe Christofor
Columb, era evreu convertit. Cu mult mai sangeroase au fost luptele Inchizitiei impotriva
musulmanilor care pana la urma au fost izgoniti din peninsula Iberica.
Plenus venter non studet libenter am plecat pana la urma dar nu cu aceeasi viteza ca de
dimineata, spre marele Amfiteatru Roman aflat pe asa zisul balcon mediteranean. Aflam ca
aici aveau loc executii ori martirizari ale crestinilor si a altor dusmani ai Imperiului. In arena
se mai desfasurau si lupte sangeroase intre gladiatori, ori pe viata si pe moarte cu mari feline
africane. Amfiteatrul a fost construit in secolul I al erei noastre dar trei secole mai tarziu
dupa crestinarea imperiului roman au incetat torturile si executiile. Este foarte bine conservat
si ingrijit, protejat cu garduri si bariere, turistii neputand sa patrunda in incinta decat insotiti
de ghizi speciali.
Arena se afla langa un parc botanic deschis publicului, parc in care primeaza maslinii - exista
un maslin batran caruia i se atribuie varsta de 1700 de ani! O fi var cu maslinul de 660 de ani
pe care l-am gasit in anul 2003 in insula Majorca?! Printre maslini, curmali, pini si agave se
vad mici furtune de apa cu care oficialitatile iriga zonele verzi aici ploua foarte rar. Ne
consolam reciproc, din cauza orei inaintate nu mai putem calatori pana la apeductul Ponta del
Diable si nu mai putem vedea nici Arcul de triumf. Facem fotografii cu marea in larg sunt
ancorate vase de marfa foarte mari, o priveliste superba in nuante de albastru-mediteranean
care-l face pe Gottfried sa viseze - de la noi din sat cat vezi cu ochii se intind culmile
muntelui Vogelsberg, cu paduri dese de brazi si turbine de vant.
Aventura cu Tarragona s-a terminat - sigur ca n-am putut vedea totul, insa cel putin ne-am
facut o idee de cum arata orasul inainte si dupa cucerirea romana. Ne-am limitat sa vedem
doar pietrele vechi si n-am patruns in zonele modernizate ale orasului mediteranean.
Tarragona este totusi al doilea oras catalan ca marime dupa Barcelona si atestat documentar
inaintea capitalei catalane. Citim pe afise ca aici vor avea loc jocurile sportive
mediteraneene (Mediterranean Games) de care noi habar n-am avut ca exista. Ele se tin ca si
olimpiadele din patru in patru ani, intotdeauna in anul urmator olimpiadelor de vara, au fost
fondate de un om politic egiptean, fost sportiv. In anul 2017 sportivii tarilor participante la
cea de-a 18-a editie a Juegos Mediterraneos se vor intalni pe arenele moderne ale
Tarragonei!! Spre deosebire de cele cinci cercuri olimpice, emblema Jocurilor Mediterane
este formata doar din 3 cercuri ( trei continente) imperfecte pe un fond albastrumediteranean.
Coborim panta spre gara, avand in stanga marea si liniile de cale ferata iar in dreapta zidul
inalt care consolideaza muntele pe care se afla orasul. Drumul de intoarcere pare mai scurt
facem din nou escala la Mercadona din Sitges pentru apa, cateva mostre cu vin de La Rioja si

Torres si alte maruntisuri intrucat in Spania preturile sunt mai scazute la toate produsele
apoi ne indreptam spre hotel.

7. Bilant

Catalanii sunt oameni ca mine si ca tine. Fostii pescari s-au facut domni, turismul le-a
transformat felul de viata dar obiceiurile, traditiile, credinta, au ramas aceleasi. Sunt oameni
rabdatori pentru ca au avut de a face cu fel de fel de turisti veniti de prin multe colturi ale
lumii. Si sunt amabili si saritori. Majoritatea vorbesc pe langa catalana si castiliana ( limba
oficiala spaniola) si alte limbi, engleza dar si franceza daca ne gandim ca granita cu Franta
era foarte aproape. Am auzit ca in urma cu o suta de ani catalanii au emigrat in America
Centrala, pe atunci cam toti europenii traversau oceanul spre Lumea Noua sperand sa se
imbogateasca peste noapte. Unii s-au intors si au contribuit la bunastarea provinciei.
Catalanii sunt foarte mandri si daca ar fi dupa ei si-ar proclama independenta cat a-i clipi din
ochi. Dar asta ar insemna sa devina republica, sa se desprinda de monarhie si acest lucru pare
destul de complicat. Pentru moment le ajunge autonomia economica si portuara. Nu am auzit
cat am stat acolo nici o plangere privitoare la Uniunea Europeana nu stiu cum se descurca
celelalte provincii spaniole dar catalanilor le merge foarte bine.
In urma cu vreo cativa ani am urmarit un documentar despre tinerii spanioli care nu gasesc
locuri de munca in Spania si doresc sa emigreze in Germania. Acum ma mir, pentru ca
nicaieri pe unde am fost n-am vazut oameni mai ocupati ca spaniolii. Libera initiativa si
comertul liberal creeaza nu numai locuri de munca dar si conditii foarte bune de viata.
Probabil ca monarhia le da sentimentul sigurantei, asa cum se intampla in Olanda ori Marea
Britanie. Cand ai ceva solid de care sa te agati, ramai optimist, ori casa regala spaniola,
indiferent de publicitatea negativa din revistele de scandal, e mai solida decat o stanca.
Catalanii au o echipa de fotbal celebra, F.C. Barcelona, cu fotbalisti si mai celebri. Aproape ca
nu exista fotbalist de prima mana sa nu fi jucat si la FC Barcelona, l-am avut si noi pe Hagi
acolo. A fi patriot inseamna in Catalonia sa devii fan al echipei de fotbal! Mai ales de cand
s-au interzis corridele. La inceput, fanii luptelor cu tauri au sustinut ca interzicerea corridelor
e o crima pentru cultura spaniola, intre timp catalanii s-au obisnuit cu ideea. Iar cultura
spaniola prospera ceva de speriat. Persoane cu rezerve nelimitate, milionari straini sau
localnici, incurajeaza artistii spanioli - prin fereastra taximetrelor ori de pe platforma Citybus-ului am vazut in Barcelona numeroase galerii de pictura. Afise mari invitau la
vernisajuri de carte ori expozitii de sculptura. Intr-adevar un nou gen de pictura si sculptura
abunda in marele oras, artistii vor sa ajunga tot atat de cunoscuti ca Picasso ori Gaudi. Cat
despre arhitecti, Barcelona e o explozie de poduri, zgarie nori, vile frumoase si multe, foarte
multe parcuri si gradini care pentru un oras atat de mare si de circulat, sunt ca a doua
pereche de plamani.
Tot de cultura tine si arta cinematografica. Timp de trei zile s-a desfasurat la Sitges
festivalul international al filmelor din Catalunya sub titlul Horror and Fantesy Film Festival ,
timp in care toate magazinele din oras, chiar si cele alimentare, au fost inchise catastrofa
pentru noi ca n-aveam de unde cumpara apa! Dat fiind ca spectacolele se tineau dupa apusul
soarelui, nu ne-am dus, eram obositi de expeditiile din timpul zilei. In afara de asta filmele
horror nu erau de loc pe gustul meu. Dupa inmanarea premiilor Maria, oficialitatile au

organizat Open Air Party invitand spectatorii si la un Zombie Walk, un fel de mars al
mastilor macabre a doua zi strazile si plajele Sitgesului erau pline de gunoaie si sticle!!
M-a impresionat in mod foarte placut felul cum spaniolii se imbraca. Hainele de dama sunt
foarte feminine, cele de barbati sunt modeste si functionale. Nici vorba de haine cu aspect
sifonat, pantaloni neseriosi gauriti cu franjuri, bluze transparente ori mult prea decoltate ori
pantofi cu fetze textile, in schimb o vestimentatie cuminte si pantofi din piele. M-am uitat
dupa aceste lucruri ca toate femeile. Sigur ca exista si aici magazine care prezinta haine de
gata dar acesti catalani culti si creativi se imbraca chic din boutiques-uri, poate chiar dupa
propriul lor design. Hainele cusute in Thailanda ori pantofii din China sunt pentru romanii
veniti aici la munca.
Capitolul despre romani l-am lasat mai la urma. Unii vin aici sa munceasca si sa se intoarca
cu bani in tara. La inceput romanii au muncit din greu in zonele urbane, barbatii in constructii
iar femeile la curatenie Odata cu invatarea limbii spaniole si cu intrarea Romaniei in Uniunea
Europeana ei si-au largit orizontul, barbatii gasind locuri de munca mai usoare, doamnele
obtinand posturi bine platite de infirmiere la sat. Se intampla si aici ca peste tot, tinerii
parasesc satele si batranii raman singuri si neputinciosi. Am o gramada de cunostinte din
Romania care au avut curajul sa lucreze pentru batrani ca infirmiere, menajere si ingrijitoare
pentru sume de loc neglijabile. Un anumit procent din muncitorii romani din Spania s-au
hotarit sa ramana acolo, sunt multumiti ca viata lor a luat o intorsatura decenta. Le merge bine
si nu vor sa se mai intoarca dar au ramas romani in suflet. Se intalnesc deseori cu alti romani,
inca trimit bani in tara, sarbatoresc ziua nationala a Romaniei, voteaza la birourile de votare
din strainatate si sustin Romania la concursul Eurovision. In Barcelona nu sunt numai tigani
romani - am auzit vorbindu-se romaneste peste tot. Procentul de delicventi romani e mai
scazut decat cel al catalanilor certati cu legea, am tras uneori cu ochiul la telejurnalele
spaniole. E adevarat ca spaniolii sunt cu mult mai temperamentali decat romanii, in zonele
rurale sunt chiar violenti. Din cauza numarului in continua crestere de emigranti romani, in
Barcelona in apropiere de parcul Gell s-a deschis dupa anul 2000 un consulat general
roman.
Rasfoind pliantele vad ca va trebui sa ne intoarcem la un moment dat in Catalunya pentru
muzeul lui Salvador Dali din Girona pe care n-am reusit sa-l vedem, pentru manastirea
Montserrat unde se afla si colonia Gell si pentru Barcelona pe care n-am vizitat-o in
intregime.
Intre timp am ajuns cu bine acasa, in Germania e o toamna blanda. Unul din scopurile acestui
jurnal este pentru a servi ca ghid altor calatori ca noi. Nu recomand nimanui statiunea de
odihna pentru homosexuali Sitges. Nu ne-au deranjat cu nimic, de cand locuiesc in Germania
am devenit toleranta, doar ostentatia lor a zgariat simtul meu ortodox.
Iar data viitoare vom cauta un hotel direct in Barcelona ca sa nu mai trebuiasca sa facem
naveta zilnic cu trenul. A fost placut dar obositor si am pierdut foarte mult timp cu transportul.
Exista in capitala catalana chiar langa pestele auriu al arhitectului german, o plaja foarte
frumoasa, desi pentru plimbareti ca noi plaja nu prea e importanta. De la Estacion Sants
pornesc trenuri si autocare spre locuri interesante pentru turisti, de exemplu spre Andorra,
cel mai mare dintre statele europene pitice, al carui drapel national are culorile romanesti!
Daca locuiesti in capitala, poti intreprinde cu mult mai multe - din portul Barcelona pleaca
feriboturi rapide spre Baleare in croaziere scurte si foarte placute de care n-am putut sa ne
bucuram intrucat in Sitges nu sunt nici macar barcute de agrement, doar particularii isi tin

ambarcatiunile in rada. Si nu in ultimul rand, restaurantele din Barcelona care sunt cu mult
mai variate si desigur in numar infinit mai mare decat cele din Sitges unde n-am fost de loc
multumiti cu ceea ce am primit. Nu ajunge sa rezervi, trebuie si sa ti se ofere ceea ce ai
platit.
Ultima observatie e legata de transferul de la aeroport la hotel, inexistent in cazul nostru. E
adevarat ca majoritatea turistilor care vin la odihna pe Costa Dorada inchiriaza direct de la
aeroport autoturisme eu insa nu doresc sa imi fac concediul in masina, imi place sa colind
clasic per pedes cu rucsacul in spate. Agentiile de voiaj care nu ofera transferul complet sunt
neserioase. Intoarcerea a trebuit sa ne-o organizam tot singuri, noaptea pe la ora doua, cu un
taxi pana la statia de autobuz, apoi cu Monbus-ul pana la un terminal, cu inca un Shuttle-bus
pana la alt terminal, un efort care putea fi evitat daca am fi cascat ochii la vreme. Oricat de
multe compromisuri faci cand rezervi last-minute, trebuie totusi sa ti se garanteze un anume
comfort. Am sa continui sa citesc cu placere legende si povesti antice scrise de Herodot,
Pliniu cel batran, Diodor prietenii mei de o viata, si din cand in cand sa ma deplasez in
locurile despre care ei au scris, doar ca o sa fiu mai atenta
Cand am ajuns acasa Gottfried a profitat de cele cateva zile de vacanta care-i mai ramasesera
pentru ca sa culeaga mere face si anul acesta cidru. Pentru mere ne-am dus la Queckborn
in livada primariei aflata la 5 kilometri de satul nostru. Inconjurata de palcuri de stejarei si
fagi, livada are meri de mai multe soiuri, tineri si mai batrani care se scot anual la licitatie.
Imbracati de scandal, cu cizme de cauciuc, palarii de soare din paie si manusi de salahori, neam apucat sa strangem merele in cosuri apoi in saci de iuta. Un caprior si trei caprioare au
trecut in salturi inalte de gazela din padurea dinspre sat in livada apoi, speriate de prezenta
noastra aratam ca niste sperietori de ciori - s-au facut nevazuti printre fagii de pe deal.
Soarele ardea ca in Spania dar parca mai frumos.
Sfarsit