Iolanda Lemke Jurnal de calatorie 2018 Gran Canaria

1 Zbor peste Atlantic

Intr-un sigur loc poti sa visezi in Gran Canaria – la dunele din Maspalomas. Atat a
mai ramas din farmecul acestei insule atlantice, restul peisajelor de coasta au fost
furate de comercializarea intensiva si de dorinta de imbogatire cu orice pret.
Peisajele montane ale insulei se impiedica de sutele de turbine de vant. Putine sunt
locurile unde stanci colturoase, imprastiate acum cateva milioane de ani de eruptii
vulcanice, se mai inalta cu demnitate in peisaj, strajuind oceanul. Majoritatea au fost
dinamitate pentru construirea de sosele. Insula mai e si gaurita ca un svaiter de tunele
duble de cate 3-5 si chiar 7 km. Casutele, vilele si hotelurile mult prea inalte
tapeteaza ca niste pixeli (cubulete colorate) coastele insulei.

Vegetatia endemica de coasta, acolo unde mai este, se sufoca in gazele de

esapament. Totusi in centrul insulei, foarte departe de resorturile turistice, in regiunile
muntoase mai greu accesibile, paduri de pini, dealuri stratificate, roci pitoresti si
chiar lacuri naturale aflate in vai in care natura a reusit sa supravietuiasca, se
ingramadesc in rezervatii naturale - asa zise parcuri ocrotite de lege si recunoscute
de Unesco ca intangibile si unice biosfere ale planetei.

Zborul cu compania Ryan Air ne-a spulberat orice iluzie de comfort ori respect din
partea angajatilor. Pornind de la dificila rezervare online a locurilor, cei cativa
kilometri prin aeroport pana la terminalul respectiv, tratamentul insolent pe care ni l-
au aplicat atat personalul de la sol cat si stewardesele din avion, ne-au convins sa
nu mai punem vreodata piciorul in avioanele companiei irlandeze.

Canarele sunt mai ieftine ca Balearele si insulele grecesti tocmai din cauza ca se
afla mai departe de continent. Lumea prefera sa ajunga intr-o ora in Baleare ori in 2
ore in Thessaloniki si doar dupa 3 ore in Rhodos ori Cipru decat sa zboare 5 ore
pana in Atlantic. Dar clima Canarelor e cu mult mai atragatoare – aici gasesti chiar
si in mijlocul iernii europene, primavara vesnica, in arhipelag e mereu ceva inflorit.
Sigur ca depinde mult ce vrei sa vezi in concediu, natura, plaja, ruine, in general
eu vreau sa vad tot!!!

Am aterizat in aeroportul Sao Bartolomeo pe o arsita insuportabila. Din autocarul de

transfer am urmarit discul soarelui disparand undeva in vest, in partea opusa a
orasului Las Palmas. Sere parasite cu aspect derizoriu – investitii paguboase - ne-
au insotit kilometri intregi, atunci cand au fost construite, localnicii nu stiau ca turismul
aduce venituri de zeci de ori mai mari decat agricultura. De asemenea, am observat
imediat ca circulam printre paduri de turbine de vant de toate formele, energia
eoliana fiind aici exploatata la maximum. Insula are o forma aproximativ rotunda,
autostrada a mers paralel cu coasta pana in sudul insulei, la Playa del Ingles.
Hotelul Atlantico ne-a impresionat prin marimea pe orizontala a aripilor sale de forma
literei X si mai ales prin venerabila lui varsta. Atlantico a fost ridicat in anii 70 la
cateva sute de metri de faleza abrupta de deasupra oceanului, pe vremea cand
peisajele cu case ascunse de arborii dragon, jacaranda inflorita violet si gardurile
inabusite de bougainvilliae ii atrageau mai ales pe cetatenii din insulele britanice in
lunile de iarna.
O veche scara de piatra cu nu mai putin de 143 de trepte duce de la nivelul foarte
inalt al falezei, spre plaja destul de ingusta dar cu nisip auriu. Plaja a ramas pentru
mine terra incognita, nu am incercat sa cobor treptele, era mult prea riscant. Intr-o
perioada de aproximativ 45 de ani, hotelul Atlantico a avut sansa sa vada crescand
in jurul lui alte hoteluri, supermarketuri, shopuri de suvenire, restaurante si puburi
irlandeze care au luat locul frumusetilor naturale ale acestui colt canarian, lasand in
umbra - la propriu - arhitectura traditionala si transformand statiunea de vacanta
Playa del Ingles intr-un fel de halta impersonala. Doar scara spre plaja,
nementionata de nici una din agentiile de voiaj care mediatizeaza aerul bland si luxul
hotelurilor, a ramas aceeasi, astfel Playa del Ingles e aproape inaccesibila
pensionarilor ori persoanelor care au probleme locomotorii.
De-a lungul falezei se intind vile frumoase, impodobite cu vegetatie
subtropicala. Flora salbatica vizibila pe insula, e aproape 90 la suta artificiala,
adica eucaliptii de toate felurile, care chiar si dupa incendii forestiere, renasc, au fost
importati din Australia. E vorba si de eucaliptii decorativi – Jacaranda,
Poinciana, Tabebuia ori Bottle Brush-tree dar si din aceia a caror coaja multicolora
se desprinde fasii de trunchiul foarte gros din care se produce lemnul de
palisandru. Creste un singur soi de palmier endemic, l-am gasit si in Teneriffa, in
rest leandri si bougainvillia marocana impodobesc toate gardurile, revarsandu-se in
valuri ondulate iar curmalii africani si-au gasit o noua patrie. Adevarul este insa ca
insula a fost despadurita intentionat pentru a face loc resorturilor turistice. Au
ramas foarte putine zone cu paduri, de exemplu pe culmile varfului Pico de las
Nieves (varful zapezilor de cca 1900 m inaltime) au fost plantati in ultimii ani pinii
canarieni.
Ca si celelalte trei insule din arhipelagul Canare pe care le-am vizitat deja, Teneriffa,
Lanzarote si Fuerteventura, insula Gran Canaria a fost vizitata de fenicieni acum
aproximativ 1000 de ani. Plinius Major a notat printre primii ca insula a fost numita
Grand Canaria dupa cainii (canis) foarte mari gasiti acolo. Dar de fapt tot arhipelagul
a fost numit Canare si dupa cum se vede, in ciuda numelor latinesti ori indigene date
de antici si respectiv de locuitori, asa a ramas. Bizantinii si romanii au descoperit
insula dar au parasit-o, astfel ca din anul 400 dupa Christos pana putin inainte
de 1300, Gran Canaria si locuitorii ei au ramas in uitare daca nu punem la socoteala
piratii arabi ori navigatorii care se opreau pentru a-si improspata proviziile de apa
potabila si a jefui asezarile bastinasilor.
Intre anii 1402-1496 dupa ce au cucerit arhipelagul, spaniolii au gasit in Canare
indigeni de origine berbera care se deosebeau intre ei de la insula la insula. In
Fuerteventura si Lanzarote traiau Maxos ori Majos, in Teneriffa traiau Guanchii, o
populatie de rasa alba si de statura mai inalta decat europenii iar in Gran Canaria
traiau Canarii, un popor mai inchis la culoare, asemanator berberilor oarecum superior
guanchilor ca nivel de civilizatie daca ne luam dupa spiralele si labirinturile
preistorice de pe asa numitele petroglyphe dezgropate de arheologi. Numele de
Guanche deriva din guan care insemna barbat ori fiinta si anchinch care insemna
muntele alb.
Unii istorici care il citeaza pe Pliniu cel Batran, sunt de parere ca Gran Canaria n-a
fost locuita in antichitate. Carthaginezul Hanno Navigatorul care in anul 600 inainte de
Christos a intreprins o calatorie in jurul Africii, a mentionat ca n-a vazut locuitori pe
Gran Canaria, eventual doar niste ziduri preistorice (sanctuare?) aflate in ruina. Si
totusi spaniolii au dat peste numerosi locuitori in toate insulele. Este de presupus ca
bastinasii gasiti de conchistadori, ar fi putut fi urmasii fenicienilor care trecand prin
stramtoarea Gibraltar, au debarcat pe insula acum 3000 de ani in cautarea vopselelor
lor purpurii. In sprijinul acestei teorii stau ruinele sanctuarelor ca si fragmente de
metal, olarie, cioburi de lut – ostraka – si sticla, identificate a fi de origine punica. In
afara de asta, regii (berberi) nord africani obisnuiau sa-si abandoneze pe insulele
Canare prizonierii de razboi – nu este exclus ca pe fiecare dintre insule sa se fi
format un popor de sine statator, aproape mediteraneean, cu ritualuri religioase mai
mult sau mai putin punice.
Localnicii au importat din Africa cand au avut ocazia, animale domestice - capre oi
porci caini, chiar si camile, care s-au inmultit in insule, ca si plante de cultura - griu
ovaz, linte, asigurandu-si un trai cat de cat decent. Insularii au avut o singura
problema, cu toate ca fenicienii erau cei mai mari navigatori ai timpurilor iar romanii
aveau vase rapide cu care traversau Mediterana pana in Atlantic, cand au fost
redescoperiti de spanioli, bastinasii din Canare nu cunosteau navigatia si nu s-au
putut deplasa pe ocean. Inainte de venirea spaniolilor, populatia a avut de suferit din
partea piratilor arabi care luau pe corabiile lor sclavi din randul bastinasilor. Mai tarziu
cucerirea spaniola a insemnat decimarea sistematica a indigenilor, cei ramasi fiind
pana la urma asimilati. In prezent in insule se afla o populatie cosmopolita,
europeni, sud americani, chinezi si negri africani care convietuiesc pasnic impreuna
cu turistii.

2 Playa del Ingles

Hotelul nostru era locuit de grupuri de englezi in etate, tineri olandezi si multe perechi
germane. Cladirea impunatoare de 6 etaje avea aproximativ 70 de camere duble
pe fiecare etaj. E vorba de fapt de niste apartamente de doua camere, mari si
luminoase prevazute initial ca suite, utilate cu nise complete de bucatarie si balcoane
mari cu vedere spre mare. Curtea acoperita de un gazon proaspat tuns si curmali
decorativi era prevazuta cu patru piscine mari si frumoase, vegheate de baruri
speciale si inconjurate de vegetatie umbroasa si de pisici! Noaptea vedeam de la
balcon printre frunzele unui palmier inalt, luna si planeta Venus mai stralucitoare
ca oricand. Jos se plimbau pisicile, ghiftuite bine cu resturile de la bucatarie.

Concurenta turistica locala a facut ca un mare numar de apartamente din cadrul

hotelului Atlantico sa fie vandute destul de ieftin unor persoane particulare. Prea
multe hoteluri s-au ridicat in centrul asezarii Playa de Palma, cladiri moderne si
frumoase si mai ales ieftine, dat fiind pozitia nefavorabila fata de plaja, departarea
de capitala Las Palmas si de dunele de nisip din Maspalomas. De altfel stiam ca
exista o piata de vanzare cumparare si inchiriere a imobilelor din Gran Canaria.
Niste vecini din sat care au casa in spatele gradinii noastre, au inchiriat in
Maspalomas un bungalow in care locuiesc de mai multe ori pe an cate 4-6
saptamani. Acum dupa ce am fost acolo, perspectiva de a face un concediu de lunga
durata in Gran Canaria s-a spulberat definitiv. Nici macar cartierul Catalina, cel mai
elegant district din Las Palmas, cu plaja lui splendida, nu ma atrage, eventual m-as
mai duce odata in Lanzarote unde grotele, peisajul vulcanic si sculpturile lui Manrique
mi-au lasat o impresie de neuitat.

A fost extrem de cald dar ne-a facut bine, Gottfried m-a tras cu forta la piscina plina
de englezi. Unsi cu toate alifiile, britanicii se prajeau la soare ca sopirlele si se
amuzau ca noi ne ascundeam sub umbrela…. In fata hotelului nostru se aflau pub-
uri irlandeze zgomotoase cu denumiri relevant O`Flannagan, Patrick, O´ Mulligan,
de a caror existenta fusesem avertizata in numeroase evaluari, astfel ca am cerut
la venire un suite departe de toata galagia, nu era doar muzica dar irre Iren se cam
imbata - in germana Iren inseamna irlandezi iar irre se traduce cu nebun…. Datorita
prezentei irlandezilor si spaniolilor catolici, a englezilor protestanti dar si a altor
credinciosi de diferite religii, se afla in Playa del Ingles un Templo Egumenico San
Salvador - o frumoasa biserica egumenica unde slujbele religioase se tin pe rand
in diferite zile din saptamana.

Am fost multumita de marele hotel, mesele au fost multumitoare dar nu se poate

spune ca am mancat la restaurant, semäna mai mult cu o cantina populara… La
bar, unde in fiecare seara era animatie - circ, seri de flamenco, spectacole de
cabaret cu transvestiti, monologuri comice - n-am avut onoarea, dar Gottfried a zis
ca i-au placut numerele. Am preferat sa citesc pe balcon unde auzeam com
fosnesc frunezele palmierilor si sa respir briza care venea dinspre mare

3 Las Palmas de Gran Canaria

Am facut mai multe excursii, prima in Las Palmas. Am vazut cu ocazia

asta 4 platforme petroliere marine foarte aproape de coasta si o uzina
de desalinizare a apei, enorma in comparatie cu ce vazusem in celelalte trei insule –
din cauza consumului marit de apa menajera. E adevarat ca pietrisul si nisipul
vulcanic au proprietatea de a inmagazina apa de ploaie insa pe insula ploua destul
de rar. Iar turismul are nevoie de multa apa, hotelurile consuma 90 la suta din apa
existenta pe insula.

Drumul de la Playa del Ingles pana la Las Palmas nu dureaza mai mult de 40
minute, autostrada (autostopista) pe langa coasta abrupta, de-a lungul oceanului
pana in capitala si chiar mai departe. Zona veche a orasului, numita Vegueta, e
un fel de centru istoric liliputan cu cladiri de cateva sute de ani in care am avut onoarea
sa vedem casa in care a fost gazduit Cristofor Columb cand a traversat oceanul.
Navigatorul s-a oprit de mai multe ori pe aceasta insula in drumul sau spre Lumea
Noua. Casa este astazi Museo de Colon, insa acum 500 de ani micul palat
constituia resedinta guvernatorilor insulei. In interiorul muzeului se poate vedea o
copie a cabinei de pe La Nina, una din cele trei caravele ale flotei lui Columb ca si
instrumente de navigatie si diferite harti si inscrisuri despre calatoriile marelui
navigator.

In cartierul Vegueta a trebuit sa calcam pe un pavaj secular din pietre asezate in

mozaic alb-negru. In centrul squarului din fata casei lui Columb, am descoperit in
pavaj o roza a vanturilor metalica, fixata in onoarea scriitorului si dramaturgului
spaniol Benito Perez Galdos care s-a nascut aici in Gran Canaria. Mai multe case
spaniole cu balcoane de lemn (mediteraneene) se ingramadeau pe stradutele din jur
- exista chiar si Calle de Los Balcones!! Spaniolii iubesc arta, am trecut pe langa
un teatru traditional si pe langa multe statui ale artistilor locali. O esplanada mare
despartea primaria de marea catedrala din Las Palmas.
Pazita de statuile a opt caini, catedrala Sfanta Anna lasä in urma arhitectura
caselor cu balcoane si ornamente spaniole, inaltandu-se cenusie si impunatoare
drept in mijlocul orasului. In curtea bisericii ascunsa de o vegetatie bogata, se afla
si o fosta manastire in care acum e organizat un muzeu. Interiorul catedralei mi-a
facut o impresie covarsitoare, stalpii ori coloanele de sustinere isi prelungeau
nervurile inchipuind pe tavanul boltit, crengi lungi de palmieri.
Tezaurul catedralei alcatuit din relicve si alte obiecte din metale pretioase, se afla
intr-o alta aripa a fostei manastiri impreuna cu tablourile in ulei ale fostilor episcopi
ai catedralei. Un lift prozaic te ajuta sa ajungi pe acoperisul catedralei de unde se
poate vedea o panorama de 360 grade adica dealurile indepartate cu casute
patratoase colorate viu, platformele marine aflate nu departe de tarmul insulei, cateva
culmi muntoase si orasul zumzaind de autoturisme si autocare cu turisti.
De pe acoperisul bisericii turistii au acces la porticul din mijloc si la cele doua
turnuri cu clopote – campanile. Constructia catedralei a inceput prin secolul al 16 -
lea sub obladuirea episcopului de Santiago si imbina trei stiluri arhitectonice,
corintian, gotic si baroc. Manastirea cu patio-ul descoperit, aproape sufocat de
vegetatia luxurianta, s-a adaugat mai tarziu. Intrarea oficiala in catedrala este prin
curtea vechii manastiri, vizita in interior se plateste ca si escaladarea cu liftul – banii
servesc la intretinerea si renovarea bisericii Sf. Ana.

Marea cladire a pietei de alimente din cartierul Vegueta, aflata pe stanga unei strazi
ori bulevard foarte mare, ne-a atras si din cauza arhitecturii. In interior, mici nise cu
magazine de fructe si legume, cu macelarii particulare, cu tarabe cu peste si fructe
de mare, o cofetarie, o cafenea, suveniruri si alte multe standuri cu tot felul de
maruntisuri. Hala pietii din Las Palma semana si pe dinauntru si pe dinafara cu
piata Obor din Bucuresti….. Adica de forma dreptunghiulara cu mai multe porti de
intrare. Tarabele chioscurile standurile ocupä fiecare cate un spatiu. Dintr-o vitrina
frigorifica ne zambea un cap de porc cu ochelari de soare. Frutas e Verduras se
lauda cu ciorchini grei de banane si multe portocale – toate de o mie de ori mai dulci
decat toate portocalele pe care le primim acasa…

Vis a vis de Hale, pe marele bulevard care strabate capitala de la un capat la

celalalt, am vazut cladirea teatrului municipal Perez Galdos si Plaza del Espiritu
Santu cu o fantana de piatra si o capela mica care mi-a atras atentia prin frumusetea
ei. Magazinele se insirau in lant in down town pe o sumedenie de stradute aflate pe
partea dreapta a bulevardului impreuna cu vile vechi ori foste hoteluri. In piata
Caraisco am admirat parcul cu eucalipti seculari aflat vis a vis de Il Gabinete
Literario, o institutie de cultura, de fapt un palat, la parterul careia se afla si un local
de lux. La doi pasi de palat, am dat de hotelul Madrid – ghidul nu uita sa ne precizeze
ca in 1936 aici isi gasise adapost generalul spaniol Franco despre care se spune ca
nu si-a achitat nota de plata la plecare…

Am plecat din centrul capitalei spre port - vase de croaziera care intreceau cu mult
in inaltime casele din port, asteptau in rade. Chiar pe mal am vazut Muzeul Stiintelor
si al Tehnologiei iar undeva in stanga se afla un urias acvariu oceanic pe care insa
nu l-am vizitat din lipsa de timp. Trotoarele si pietele erau pavate cu pietre gravate
cu pesti ori cu frunze de palmier – o idee originala.

Cartierul Santa Catalina ni s-a infatisat cu case vesel colorate si multe localuri,
shopuri, biserici si un parc tropical inflorit. O sumedenie de palmieri si alti arbori
exotici isi impleteau coroanele deasupra rondourilor cu flori. Un sculptor a donat
parcului Catalina statuia Lolitei, o batrana protectoare a pisicilor. Am luat-o pe jos
pana la ocean – strada a fost mai lunga de 2 km – unde ni s-a deschis Playa de
la Canteras, fierbinte, cu nisip auriu si o faleza foarte lunga. Briza usoara potolea
fierbinteala soarelui – cautam incontinuu umbra si adapostul pravaliilor de suveniruri.
Cum era ora pranzului iar restaurantele se insirau de-a lungul falezei ca margelele
pe o ata, ne-am asezat la o masa sub o umbrela si am mancat direct in peisajul
marin.

4 Bandama si Jardin Botanico

Ne-am hotarit sa vedem si fata ascunsa a insulei, astfel am vizitat rezervatia naturala
Bandama aflata in imediata apropiere a orasului Las Palmas. Bandama este de fapt
un crater vulcanic, o Caldeira uriasa cu un diametru de 1000 de metri si adanca de
200 de metri care s-a format ceva mai recent decat alti vulcani din Canare, adica
acum aproximativ 2000 de ani. Am inconjurat cäldarea pe serpentine destul de
indraznete pana sus la Pico de Bandama, 569 metri altitudine – cea mai mare
inaltime atinsa de marginile craterului. Stancile si rocile vulcanice sunt in majoritate
ascunse de vegetatia abundenta si de culturile agricole. Pe alocuri la stanga si la
dreapta Calderei, se intind mici asezari de la care pornesc drumuri ce le leaga intre
ele dar si de soseaua principala.

Cat despre agriculturä, solul vulcanic a favorizat cresterea vitei de vie, ea creste pe
terase direct in mijlocul si pe coastele interioare ale craterului. Acum patru sute de
ani a existat un negustor de vinuri care si-a creat propria podgorie aici, e vorba de
un personaj flamand ori olandez, Daniel Van Damme pe care localnicii l-au
numit/rebotezat Bandama. Terasele cu podgorii dar si cu alte plante de cultura, ca
porumbul, trestia de zahar ori maslini, impodobesc ca niste trepte peretii Calderei,
trebuie sa fie destul de dificil sa urci si sa cobori cu cosurile pline cu struguri ori alte
legume.

Ghidul ne-a facut atenti si la cateva grote naturale ori sapate in stanca muntelui -
Cuevas de Bandama – foste locuinte ale ocupantilor pre-hispanici ai insulei in
care s-au descoperit pietroglyfele. Insa am aflat si alte amanunte despre locuitorii
canarieni, ei se aflau in epoca de piatra, traiau intr-un sistem de matriarhat si aveau
ritualuri de inmormantare aproape egiptene daca ne gandim ca-si mumificau (la
soare) mortii. Ceramica lor avea multe asemanari cu ceramica berbera. Din pacate
arealul respectiv era inchis pentru turisti.

De la punctul de panorama (Mirador) al varfului Pico de Bandama am privit in jos

spre Las Palmas pana la ocean spre portul Las Iletas. Puteam vedea clar cateva
din platformele petroliere, mai multe vapoare-cargouri care asteptau sa intre in port,
cateva cartiere ale capitalei cu turle de biserici ori furnale, si o intindere verde -
formata din paduri si rezervatii naturale. Drumurile dintre asezari serpuiau in raze
printre paduri de agave spre soseaua principala care ducea spre varful Calderei.
Hoteluri construite pe inaltimi invitau turistii spre locuri pitoresti si izolate in mijlocul
florei exotice.

Tot pentru vegetatia insulei ne-am indreptat cu autocarul spre marele parc botanic
Viera y Clavijo din apropierea capitalei Las Palmas, mai pe scurt ori mai simplu,
Jardin Botanico care cuprinde cateva plante de prin toata lumea si foarte multe
plante endemice din arhipelag, vreo 500 de soiuri. Strajuit de stanci si paduri din
trei parti, strabatut de un fir de apa care curge la umbra unei vegetatii bogate si
suculente, parcul cu mici cascade si grote naturale a fost o delectare pentru ochi
si suflet. Copacii dragon alcatuiau un fel de chiosc in care ingrijitorii parcului postasera
cateva statui si chiar un lac mititel. Cacteele cresteau enorme ca in pampasul
mexican, tajinastele pe care le cunosteam din Teneriffa isi desfasurau moturile
colorate in rosu dar si in galben in diferite colturi ale parcului.

Ne-am odihnit pe aleile umbroase si am admirat plantele si arbustii ornamentali cu

frunze colorate. Gottfried a intrat in doua grote naturale amenajate cu scari pentru
turisti iar eu am cascat gura la toata gama de eucalipti ornamentali, in special
jacaranda impodobita cu ciorchini violeti. Ca peste tot in zonele tropicale, in cadrul
parcului cresteau bananieri, curmali si pini din aceia uriasi cu scoarta rosietica care
pareau pitici pe langa Phoenix Canariensis – palmierul endemic canarian. Flora
tropicala era pe primul loc dar pe malul abrupt al piriului cresteau si salcii ca la noi
acasa…

Pe o intindere umbrita, protejata de eucalipti inalti, se afla padurea ascunsa, de fapt

Laurisilva – constituita din arbusti de laur pe care noi il cunoastem ca dafin. Copaceii
acestia aromati au nevoie de umbra ca sa existe, pentru ca altfel, soarele i-ar ucide.

5 Maspalomas

In apropierea hotelului nostru din Playa del Ingles se aflau cateva pravalii chinezesti
de unde ne-am cumparat printre altele palarii de soare. Nu-mi place sa port palarie
dar soarele este extrem de puternic in Gran Canaria. Voiam de fapt sa vizitam Farul
din Maspalomas ca si capatul vestic al dunelor de nisip. Am cautat sa avem tot
ce ne trebuia la noi – in primul rand apa, un sal impotriva aerului conditionat, ochelarii
de soare si palaria! In cele doua saptamani cat am stat in Gran Canaria, temperatura
nu a scazut sub 35 de grade, soarele ne-a prajit fara mila si fara intrerupere.

Insula se poate strabate fara probleme si cu autobuzele de transport in comun,

pana in Maspalomas ne-au trebuit 25 de minute. Marginile orasului sunt intzesate
de resorturile de bungalouri de care am pomenit mai sus. Autobuzul serpuia printre
aceste complexe de locuinte si oprea din cand in cand, foarte des, in statii. Turistii
care prefera bungalourile, locuiesc relativ confortabil in casute mici cu doua camere
si bucatarie si doi metri patrati de gradinita cu tufe mari de dafin si arbori de
frangipani care-si desfac in raze buchete de frunze ce ascund flori gingase. Am
observat din autobuz ca bungalourile sunt protejate de un zid inalt de piatra, intrarea
si iesirea fiind bine supravegheate. In general resorturile de bungalouri se afla foarte
aproape de plaja lunga a orasului. Deasemenea in apropiere sunt supermarketuri
pentru aprovizionarea cu apa si cu alimente si mici localuri-cantine in care se poate
lua masa.

Am coborit in Autogara Maspalomas si am contemplat peisajul inflorit: rondouri

cu palmieri, pergole cu leandri de multe culori, cascade de bouganvilia si agave
uriase. In fata autogarii se intindea orasul Maspalomas cu hoteluri foarte moderne
si fantani arteziene. Arhitectii de peisaj locali folosisera elemente japoneze ori
asiatice in gradinile si parcurile hotelurilor, zgomotul micilor caderi de apa si felinarele
din granit te duceau cu gandul la gradinile Zen. In afara de asta in umbra palmierilor
printre copacei infloriti de frangipani, bottle brush trees si tufe de agave, erau postate
mici statui ale lui Buda.

Am trecut in pas alergator pe langa restaurante, cofetarii baruri terase si magazine

de suvenire… In spatele autogarii se afla o cladire circulara asemanatoare salilor
polivalente care adaposteste expozitii si concerte iar ceva mai departe am gasit
rezervatia naturala oficiala de dune propriu zisa, o zona inchisa, protejata.

In stanga autogarii - autobuzele se numesc si aici Guaguas ca peste tot in Canare -

direct la ocean, se ridica Farul Maspalomas construit acum 150 de ani si cu o inaltime
de aproximativ 60 de metri. E asezat direct pe malul pietros al insulei in mijlocul unei
promenade foarte frumoase, napadita de turisti si negustori de suvenire. Cativa
artisti isi expusesera la marginea falezei sculpturile in nisip ca si palariile in care
turistii aruncau monede.

Acum o suta de ani, in 1906, farul care functionase aproape o jumatate de secol
ca o uriasa lampa de petrol, a fost electrificat, lentila actuala avand un diametru de
aproximativ 4 metri. Merita de notat ca in epoca GPS-urilor, a radarelor si in general
a tehnicii moderne, Faro de Maspalomas lumineaza in continuare Atlanticul pe timp
de noapte.

Pentru vizitarea dunelor care se intind pe o distanta de 6 km intre Playa del Ingles
pana la Maspalomas pe coasta atlantica, am luat un Guagua in directia Meloneras
si am coborit la a treia statie.. Am trecut pe langa Cita, un fel de galerie imensa de
magazine, restaurante, discoteci, cafenele internationale. Tocmai de aceea, pe
zidurile Citei se aflau copiile la scara mica a unor foarte cunoscute cladiri ori
constructii din intreaga lume cum ar fi Turnul din Pisa, poarta cu doua turnuri din
Lübeck, Germania, Tower Bridge, Big Ben-ul ori Brandemburger Tor din Berlin,
Micuta Sirena din Copenhaga, castelul Neuschwanstein din Algäu, Germania,
minaretul din Maraquech si multe altele – artistii s-au intrecut in a reprezenta cat
mai colorat si interesant, natiunile care isi desfasoara diferite activitati in interiorul
Citei.
 Orientarea pe o insula este extrem de usoara, toate drumurile duc spre…ocean.
Iar acolo ne astepta, aurie in lumina soarelui, o uriasa mare de nisip. De data asta
nu era vorba de cenusa vulcanica neagra care se gaseste pe mai toate insulele
arhipelagului, ci de nisipul cel mai fin si mai galben caracteristic pustiurilor arse de
Soare. Spre deosebire de dunele din estul Fuerteventurei si chiar cele din sudul
Lanzarotei, formate din nisipul saharian adus de Passat si alte vanturi care bat
dinspre Africa spre Canare, dunele din Gran Canaria s-au format in ultima perioada
glaciara acum vreo zece mii de ani direct din sedimentele marine.

Peisajul este magnific, batute de vant dar si de pasii turistilor, dunele de nisip isi
schimba incontinuu forma, astfel sunt formatiuni ca niste coame inalte care arunca
umbre lungi in hauri adanci, ori conuri in varful carora cresc plante din acelea care
se tirasc, se mai pot deosebi valurele mici ca fundul oceanului, dune inalte si serpuite
ca cele din Sahara, iar cand bate vantul se ridica perdele stravezii de nisip care te
inteapa peste tot cu ace ascutite. In afara de asta, dunele care in unele locuri ating
20 metri in inaltime, inainteaza ori migreaza in adancul insulei cu cate 2 – 5 metri
anual, schimband incontinuu peisajul.

Dupa cum am spus mai sus, o parte a dunelor se constituie intr-o rezervatie naturala
in care fauna, alcatuita mai mult din insecte, ca si flora destul de saracacioasa, sunt
protejate. Intregul complex de dune face parte dintr-o rezervatie a biosferei aflata
pe lista UNESCO. Insa cum dunele se intind intre hoteluri si ocean, turistii, in special
amatorii de nudism si surferii, traverseaza pur si simplu cei 2 km care-i despart de
Atlantic, direct printre haurile si colinele dunelor fara sa se gandeasca la distrugerea
rezervatiei. In afara de asta am considerat organizarea de caravane cu camile
printre dunele din Maspalomas ca un abuz ori un atac la legile biosferei.

Ajunsi la un punct special de vizitare a dunelor, am coborit pe un podet de lemn lung

si ocolit care ducea in final la baza unor dune fierbinti. Mersul ne-a fost ingreunat
de pantofii care se scufundau in nisip la fiecare pas. In timp ce pe faleza ori printre
vile si hoteluri protejate de palmieri, eucalipti si alti arbori tropicali mai gasesti un
pic de umbra ori o adiere de vant, in mijlocul acestei mici Sahare, soarele arde atat
de puternic ca nici palaria nu te mai ajuta…

6 Puerto Rico si Puerto de Mogan

Printre ofertele agentiilor de voiaj locale se afla si micul orasel Puerto de Mogan,
supranumit Mica Venetie a Canarelor din cauza casutelor mici cu ferestre venetiene
si a podurilor arcuite de peste canale. Pentru vizitarea targului de artizanat din
Mogan, am plecat mai intai de dimineata cu un autocar spre Puerto Rico, un port
aflat intr-o zona muntoasa frumoasa dar cum am mai spus, sufocata de hoteluri
bungalowuri vile de vacanta. De acolo urma sa ne continuam drumul pe mare.

Muntele era ciuruit de tuneluri, am strabatut mai multe pana am iesit la o rascruce
de drumuri unde se afla statuia lui Cristofor Columb. Am recunoscut imediat copia
statuii navigatorului aflata pe Rambla la Barcelona :Columb arata cu degetul in
directia Indiilor occidentale. Noi insa voiam sa ajungem la Porto Rico. Soseaua care
ducea spre sud, a traversat cu noi mai multe poduri peste albii secate (barrancos)
conducandu-ne printre culoare de piatra asemanatoare Cheilor Bicazului, spre
Puerto Rico care e asezat pe… verticala.

Astfel bungalowurile se ridicau treptat pe culmile dealurilor pe terase insorite, la fel

si hotelurile erau construite in trepte in timp ce strazile ori drumurile de acces erau
foarte dificil de urcat si coborit. Portul era cateva zeci de metri mai jos la ocean.
Exista si o plaja mica si niste scari cu un coeficient de periculozitate märit, care
coborau spre ocean. Autoritatile locale din Puerto Rico au imprumutat tone de
nisip din Maspalomas si au improvizat pentru turisti aceasta plaja ingusta dar
cocheta intr-un golfulet linistit. Portul propriu zis e foarte larg si frumos, corabii de
pirati ori caravele spaniole asteptau clienti pentru scurte croaziere de-a lungul
coastei, la fel si feriboturile firmei Blue Bird. Aici ne-am imbarcat fara probleme pe
un vas cu fundul de sticla - Gottfried a avut la el pastilele contra raului de mare - si
am navigat destul de aproape de cateva colturi de stanca ce ieseau amenintator
din mare.

Rocile sunt in general de origine vulcanica, colorate magnific in brun, roscat ori
negru, fiind total lipsite de vegetatie. Am putut zari de pe vas un sirag de borne albe
apartinand soselei care inconjura culmile colturoase. Capitanul vasului si-a permis
cu noi gluma pe care probabil o serveste tuturor grupurilor si anume daca coborim
in interior pentru a viziona fundul oceanului, sa nu deschidem ferestrele…. Pe langa
noi treceau nu numai iahturi ci si delfini si chiar pesti zburatori, stropi de apa sareau
pana sus pe coverta. Am avut o zi insorita dar pe mare bate intotdeauna briza. In
stanga aveam imensitatea oceanului, in dreapta coasta insulei cu tot felul de ismuri
ori golfulete naturale. Am admirat de la distanta intr-un golf aproape microscopic
playa de Amadores - aurie si plina de turisti si am asteptat nerabdatori sa ajungem
in sud-vestul insulei, la Puerto de Mogan, centru turistic si artizanal.

Calatoria a fost destul de scurta, in aproximativ o ora am debarcat chiar langa

capitania portului Mogan, nu foarte departe de un far mititel. Nu e vorba de un port
mare ci de unul de dimensiuni mai reduse, un port de iahturi care inainte servise ca
port de pescari. Apoi am traversat primul pod – Moganul are multe poduri boltite ca
in Venetia – si am intrat in oras. Totul in Mogan e la scara mica, casute mici cu cel
mult un etaj, stradute inguste, localuri mici dar multe, doua bisericute si chiar o
manastire, o plaja mica arcuita intre doua diguri ce inaintau in mare ca doua brate
protectoare, hoteluri mici inconjurate de parcuri tropicale de dimensiuni reduse - toate
aflate pe o fasie stramta de uscat traversata de numeroase canale. Canalele si
podurile te duc cu gandul la Venetia, doar gondolele lipsesc.

Ne-am amestecat printre turistii care s-au grabit spre tarabele cu suveniruri asa zis
artizanale dar nu am gasit aproape nimic original ori interesant. Olaria artizanala
m-a dezamagit, nici un artist nu a expus in cadrul targului, la tarabe erau doar simpli
vanzatori (de mai multe nationalitati, in general chinezi) grabiti sa vanda cat mai multa
marfa.

Desi oraselul surpavietuieste din turism, mai exista inca multe casute de pescari iar
printre iahturi vezi si vase de pescari. Sunt si turisti care pescuiesc de pe iahturile
lor cu undita ori cu alte instrumente ceva mai stabile intrucat in Atlantic e vorba de
pesti rapitori grei, cum ar fi pestele-spada ori merlinul albastru care e si el un fel de
peste-spada este, dar are spada mai mica. Merlinul poate atinge 5-800 kg si 5 metri
lungime, se hraneste cu pestii mai mici care traiesc pe fundul oceanului si in grotele
subacvatice de pe langa Gran Canaria, este un peste endemic in arhipelag iar
carnea destul de bogata in grasime, e apreciata in restaurante. Cand am vazut o
fotografie a pestelui albastru, mi-am amintit de romanul Batranul si marea al lui
Hemingway dar si de filmul cu acelasi nume cu Spencer Tracy. Dupa o lupta pe
viata si pe moarte cu un merlin albastru mult prea mare, batranul s-a intors in port
cu uriasul peste pe jumatate devorat de rechini..

Din cate ne-am dat seama, portul Mogan e foarte linistit si pitoresc. In general
Canarele sunt cautate de europeni, in special pensionari, carora le plac
temperaturile ridicate ( media pe timp de iarna este 20 grade Celsius) si valurile
oceanului. Puerto de Mogan nu e contaminat de comercializarea fortata din Playa
del Ingles ori Puerto Rico, casutele lui albe – de fapt vile - cu ferestre in arcade, sunt
impodobite cu bougainvillia roz si albe si flori parfumate de leandru care la
temperatura de aici banuiesc ca infloresc tot anul.

Micile pravalii ii dau un aer de sat aflat departe de lumea dezlantuita. Dupa ce am
traversat un pod peste un canal cu apa limpede, am intrat intr-un magazin cu pantofi,
posete si podoabe-accesorii, atrasi de o violonista pasionata care canta o piesa de
Mozart la intrare. Era singurul magazin mare din port si avea ca emblema un elefant
galben. Langa shop se mai afla o Banca, un oficiu de stare civila, o agentie imobiliara
– si cam atat. Dar restaurantele se tineau lant, pizzeriile deschise spre plaja si
cafenele cu pereti de sticla si aroma de cafea italiana Lavazza, te invitau sa le treci
pragul. Ne-am hotarit pentru localul La Cicala - Greierele si am facut o pauza. Am
comandat ceva simplu iar Gottfried si-a baut berea binemeritata..

Lumea venea si pleca in liniste din micul local, chelnerii se miscau invizibil printre
mese, puteam sa aruncam un ochi si in localul de alaturi si spre bazarul colorat care-
si intindea tarabele pana la plaja. Desi umbrelele de soare colorate fosforescent ne
acopereau vederea, totusi puteam zari golful cu ape de culoarea turcoazelor pe care
pluteau barcute mici de agrement.

Puerto de Mogan s-a dovedit a fi de o frumusete nebanuita cu parcurile lui inverzite,

cu arborii de Poinciana infloriti rosu aprins ori cei numiti Araucaria, uriasi,mandri si
vesnic verzi, sa nu mai vorbesc de palisandrii cu scoarta multicolora plantati de-a
lungul vechilor drumuri, atat de batrani si masivi ca nici 3 oameni nu le-ar fi putut
inconjura trunchiurile.

As mai putea adauga aici ca pitorescul si culorile insulei l-au inspirat pe Churchil sa
picteze faimoasele lui acuarele de vacanta. In afara de asta, in arhivele insulei se
afla o precizare din 1930 datorata scriitoarei Agatha Christie. Venita aici pentru a se
arunca in valuri (surfspot), ea a declarat ca s-a indragostit pur si simplu de Gran
Canaria, dar, la fel ca in toate povestile de dragoste, o revedere ar insemna o mare
dezamagire asa ca n-a mai revenit pe insula. Inca o personalitate isi leaga numele de
Gran Canaria, e vorba de actorul spaniol Javier Bardem care s-a nascut pe insula intr-
o familie de artisti.

Spre seara am parasit fara pareri de rau din micul port, ne-am adunat intr-o parcare
pentru autocare turistice aflata la mare departare de elefantul galben si ne-am urcat
in autocar in care spre surpriza mea am auzit niste tineri vorbind romaneste - doua
perechi din Bucuresti, se aflau in vacanta ca si noi. Inca nu mi s-a intamplat sa fiu
undeva si sa nu ma intalnesc cu romani….

7. O insula ca un continent

Insula pe care indigenii au numit-o in perioada prehispanica Tamaran, adica tara

palmierilor, are o forma rotunda ca o frunza de fag, e strabatuta de multe barrancos
mai mult sau mai putin pline cu apa provenita din ploi si se lauda cu un relief foarte
variat, de la caldarile vulcanice ori varful Pico de las Nieves de 1949 metri
altitudine, pana la canioanele greu accesibile care se indreapta abrupt catre mare.

De fapt fiecare insula din arhipelag are cate o trasatura specifica, Tenerife e insula
parcului vulcanic Teide, de fapt o rezervatie naturala, Lanzarote e insula ecologica
presarata cu peste 100 de cratere vulcanice, Fuerteventura uscata are plaje fine si
dune sahariene iar despre insula La Palma, aflata in nord, se spune ca in mijlocul
unei vegetatii fascinante ascunde un crater de vulcan. Gran Canaria a imprumutat
cate ceva din fiecare insula-sora, astfel ca datorita reliefului, a diversivitatii florei si
faunei si a numeroaselor zone de clima, insula e considerata un fel de continent
in miniatura.

Nu a mai fost posibil sa vedem Pico de las Nieves si nici Roca del Nublo, agentiile
de voiaj erau suprasaturate iar cu autobuzele de transport in comun era mult prea
complicat, circulau doar o data pe zi!! Am ratat de asemenea inca doua obiective,
catedrala gotica din Arucas si bastionul Castillio de la Luz care a rezistat atacului
englezilor in anul 1595.

Dupa cum am amintit mai sus, Castillio se afla in dreptul asezarii Santa Catalina, unul
din frumoasele cartiere ale capitalei Las Palmas. Fortareata de la Luz a fost martora
esecului flotei engleze conduse de sir Francis Drake. Impreuna cu mai multe corabii
britanice, capitanul Drake se indrepta in vara anului 1595 spre Caraibe sa jefuiasca
insula Porto Rico unde se aflau caravele spaniole incarcate cu aur. Piratii englezi
aveau permisiunea reginei Elisabeta de a ataca flota spaniola, de aceea Drake,
care naviga spre Lumea Noua cu mai multe corabii si aproape 250 de soldati, a
ordonat o oprire in Gran Canaria pentru a se aproviziona cu apa si alimente. El a
atacat cu scopul de a jefui, portul Calleta de Las Palmas apärat de o garnizoana
mica dar viteaza din fortareata Castillio de la Luz, si de flota spaniola.

Cu numai sase tunuri, spaniolii condusi de guvernatorul Alonso de Alvarado au reusit

intr-o saptamana sa-i alunge pe englezi din port, Drake fiind obligat sa se refugieze
in larg. Pentru ca sa inchei episodul cu marele pirat britanic: ajuns in marea
Caraibilor la Porto Rico, nici el nici ceilalti capitani de vase nu au reusit sa puna mana
pe corabiile cu aurul aztec, in ajutorul carora sosise o flota spaniola de doua ori
mai mare decat cea britanica. Spaniolii au scufundat 4 vase de razboi engleze iar
sir Francis Drake s-a imbolnavit de ciuda apoi de dizenterie murind trei luni mai
tarziu, in ianuarie 1596 in Panama. Corpul sau pus in sicriu a fost aruncat in mare asa
cum se cuvenea unui marinar.
 Nu numai Canarele spaniole au avut parte de astfel de atacuri din partea britanicilor
ci si alte insule atlantice care apartin Portugaliei. Insa spaniolii au fost mai viteji si
mai norocosi. Cu toate astea majoritatea turistilor din arhipelag, sunt englezi infrigurati
care cauta caldura si soarele Insulelor primaverii vesnice, de aici si numele plajei
din sudul insulei, Playa del Ingles.

Amintesc aici ca arhipelagul a fost considerat mai multe secole ca fiind o ramasita
din Atlantida lui Platon desi, teze moderne arata ca filosoful grec a cautat doar un
model pentru Academia sa antica. El sustinea ca oamenii Atlantidei traiau fericiti si
multumiti, aerul benefic si bogatia insulelor dezvoltandu-le si niste virtuti placute
zeilor. Deasemenea longevitatea locuitorilor s-ar fi datorat climei, florei si bazinelor
ce daruiau tineretea vesinica…Inspirandu-se din Dialogurile lui Platon, scriitorul
englez A.J.Cronin isi plaseaza actiunea romanului sau Gran Canaria intr-una din
insulele atlantice. Eroul sau, un medic marcat de nereusite profesionale, alcoolic si
dezamagit de el insusi, traieste in mijlocul naturii dezlantuite o experienta
purificatoare care-l impaca definitiv cu semenii lui.

Am ajuns la sfarsitul calatoriei. In ultima zi autocarul de transfer ne-a luat de la

Atlantico si ne-a dus la aeroportul insulei. Am vizitat shopurile cu artizanat din
marele aeroport fara mare succes in timp ce Gottfried a intrat in gura rechinului -
un magazin de suveniruri si-a ales gura unui rechin ca poarta de intrare pentru
cumparatori…. In avionul companiei Ryan Air am avut locuri departate unul de altul,
el mai in spate, pe dreapta avionului, eu mai in fatza, pe stanga. Nu ne-a deranjat
intrucat avionul nu era de loc plin, ba mai mult, Gottfried si-a citit romanul nederanjat
iar eu am putut vorbi in liniste cu doi tineri romani stabiliti in Germania la Alzey,
langa Mainz. Ei au avut cazare chiar langa dune si au parcurs cei 6 km de coasta
de-a lungul dunelor, de mai multe ori, ca un fel de exercitiu fizic…

La aeroportul din Frankfurt – rutina obisnuita, bagajele si coborirea la metrou. Am

prins o legatura rapida catre gara centrala din Frankfurt apoi ne-am suit in expresul
de Giessen. Aflat sub impresia noilor locuri vizitate, Gottfried n-a lasat nici o clipa
din mana telefonul mobil, nedeosebindu-se de ceilalti pasageri, toti cu nasurile in
celulare…. A fost o zi racoroasa dar insorita si am ajuns acasa la vremea potrivita
pentru a bea o cafea. Gradina ne-a asteptat verde si fosnitoare, nu asa de
parfumata ca flora canariana dar totusi primitoare, verde, inflorita.

Sfarsit