Draga Vicky,

Se intampla ca exact acum am o faringita care ma zgaraie in gat asa ca neputand sa

vagabondez cu trenul, stau acasa si …scriu scrisori. De Gottfried ti-am spus ca a facut
de doua ori vinul de mere. La inceputul lui august o creanga uriasa de mar s-a desprins
cu un scrasnet de trunchiului pomului si s-a prabusit cu tot cu mere in iarba, marul fusese
plantat de tatal lui Gottfried si merele erau de soiul Gravenstein. Gottfried a adunat cel
putin 400 kg de mere de pe creanga aia groasa cat jumatate de pom.
La scurt timp am avut aventuri si cu un cires batran care trebuia de mult taiat, aproape
ca nu mai avea scoarta iar trunchiul era crapat prin toate partile, ma temeam sa nu cada
pe mine. Era frate bun cu marul, adica fusese plantat tot de tatal lui Gottfried acum mai
mult de 60 de ani. Da ce cirese faine facea!! A venit un individ sa-l taie si sa ia si
crengile dupa el. Cand a bagat drujba in cires, o armata de furnici negre de cca 3 cm s-a
imprastiat prin iarba arsa de seceta care a fost la noi in iulie si august, m-am temut ca
erau termite pentru ca in interiorul trunchiului se aflau adevarate galerii. Ma rog,
forestierul ne-a zis ca furnicile astea ataca doar copacii bolnavi, cu scorburi si intre timp au
murit saracele, fie de caldura ca n-au avut unde sa se ascunda, fie ca le-au inmormantat
cu cinste toate pasarelele cantatoare de la noi din curte….
Gottfried a terminat de facut vinul de mere, o data din cele 400 kg de mere cazute cu tot
cu creanga si a doua oara vreo 300 ce a mai scuturat din pom si din marul din fata casei.
Fara cidru nu poate trai, mai mult de traditie cat de baut, ca eu de exemplu nu pun gura!!
Dar a ramas mult suc de mere pe care nu l-a mai pus la fermentat, l-am fiert eu si l-am
tras in sticle, e tare bun – dulce – dar sanatos. Am mai facut anul asta doar marmelada
de visine - desi ma intreb ce o sa fac cu ea ca am diabet… O vecina m-a ademenit cu
prune, o alta cu corcoduse – n-am luat nimic, cine sa le manance???
Da, si ce mai fac - merci bine. Adica daca nu m-ar deranja fariginta… Gottfried nu vrea
de loc sa mai auda de doctori si eu sunt cu sufletul la gura ca nu stiu ce are acolo la burta,
daca nu e hernie. Iti dai seama ce ganduri imi fac dar nu-l pot forta sa mearga la doctor
ca nu e copil.
Mi-am scos un dinte si la sfarsitul lunii am programare la dentist sa-mi repare ce mai am.
Moni a fost alaltaieri la dentist ca o durea o masea si ce crezi, dentistul i-a scos maseaua
ca era infectata – trebuia neaparat sa rezolve cu dentistul pentru ca duminica pleaca
pentru 3 saptamani in Rhodos cu Frank. Hanni pleaca in octombrie pentru doua
saptamani in Kos, e un resort de odihna unde a mai fost acum doi ani, mi-a spus ca le-a
placut mult si de aia vor sa mearga din nou.

Juli si-a terminat turul european cu o zi inainte de inceperea scolii (in 6 august) si duminica
vine cu baietii si sotul la noi la Lehnheim.
Turul Julietei a inceput cu vizitarea Berlinului, chiar ca era cazul, numai eu din toata
familia vazusem capitala germana impreuna cu Gottfried in 2009 cand ne-am intors din
insula Rügen – am taiat Germania de la nord la sud!!. Din Berlin au zburat spre Lisabona
unde au vazut unul dintre palatele regale. Oare mai stii ca Adrian Nastase a aflat prin
intermediul unui interviu luat lui Vartan Arachelian (ce frumos se leaga sirul vietii noastre cu
aceste repere culturale si nume rezonante) ca intr-o manastire portugheza se afla
ramasitele pamantesti ale lui Carol al II lea??? Iti inserez interviul, l-am pastrat la mine pe
computer:
„totodata am fost primul care a avertizat de starea jalnica in care se afla ramasitele fostului
suveran Carol al 2 lea pe care in 1998 le-am vazut intr-o manastire aflata in partea veche a
orasului Lisabona. Acolo erau expusi unii dintre regii Portugaliei iar paracliserul care ne-a
condus ne-a spus ca pana la Revolutia romana Carol al 2 lea era expus in aceeasi sala
cu ceilalti regi dar pentru ca nimeni din Romania n-a venit sa se intereseze de soarta
ramasitelor pamantesti, le-au pus intr-o debara. Erau doua cosciuge, al Sau si al Elenei
Lupescu, asezate unul peste celalalt, invelite intr-un tricolor decolorat patat… Nimeni nu
era interesat de repatrierea lor dupa 89“
Stii tu ca ma omor dupa istorie, mai ales cea europeana, Portugalia nu mai e regat din
1910, adica dinaintea primului razboi mondial cand armata a preluat conducerea si regele
Manuel al doilea a fost exilat. Apoi au urmat o gramada de dictaturi militare pana in 1974
cand a avut loc revolutzia garoafelor de care noi n-am aflat niciodata. Portugalia este
pentru mine tara care l-a dat pe Magellan si pe Vasco da Gama. Portughezii l-au
impresionat intr-atat pe papa Borgia incat acesta a stabilit, daca-ti mai aduci aminte, printr-
o oficiala Bula de aur, ca jumatate din America de sud sa vorbeasca spaniola si
jumatate, portugheza.
Imi place limba portugheza la nebunie, in Madeira mi-am cumparat un dictionar englez-
portughez dar am constatat ca intelegeam mai mult de trei sferturi, era ca lb romana! In
afara de asta portugheza e si foarte simpatica, ei nu spun ca noi luni marti miercuri joi etc
(adica zilele saptamanii denumite dupa mitologia greaca ) ci secunda terta quarta quinta,
raman totusi domingo si sabado din Biblie iar vinerea este dia festiva ori ziua libera - ia
vezi, Friday in engleza ori Freitag in germana.
Sunt convinsa ca Julieta n-a avut astfel de trairi in Lisabona, ea era ocupata cu baieteii
si cu sotul si incercau sa vada cat mai mult si sa fotografieze cat mai mult. Fiica-mea a
mai fost de trei ori in Portugalia, a vazut sudul ( Faro) si zona Algarve, cea mai frumoasa
mai pitoreasca coasta a Portugaliei. Calatoria a fost ocazionata de o propunere care a
venit de la compania Lufthansa unde lucreaza ea, adica biletele de avion au fost gratis
pentru ea si familie plus o jumatate din costul hotelurilor si a masinilor de inchiriat. Am fost
uimita cat de bine a fost organizata toata actiunea, am regretat numai ca temperaturile au
fost cam ridicate. Spania nu a fost ignorata dar nu era pe program insa ei fusesera de
doua ori acolo, odata in Barcelona in 2007 si odata in Madrid.
A urmat Parisul, masina inchiriata li s-a oferit direct la aeroport, hotelul a fost confortabil – 2
camere - si au putut vedea cam tot ce e interesant ( Sacre Coeur, Obeliscul, Tour Eiffel –
sigur ca s-a sarit peste Louvre, un bebe de 9 luni si un copil de 9 ani nu prea aveau ce sa
inteleaga acolo..) pana in ziua de 7 iulie, care e ziua de nastere a lui Adisor cand au
pornit spre Disneyland. Asta a fost cadoul pentru el, au vazut tot si au petrecut toata
ziua acolo cu picnicuri si cu masinute si cu tot felul de distractii.
Apoi au zburat spre sud indreptandu-se spre Coasta de Azur. Mi-a placut grozav ca s-au
oprit la Saint Tropez exact in fata jandarmeriei - ce amintiri frumoase cu Louis de
Funes mi-a trezit aceasta fotografie, mai Vicky, ce filme dragute se faceau inainte si ce
filme de groaza si horror se fac acum. Apoi la Cannes - s-au pozat in fata marii Sali de
spectacole unde se confera premiile cinematografice. Si pe urma - Nisa!!! Au facut o
poza toti in fata hotelului Negresco de care stia nu numai din ghidurile turistice ci si din
articolul meu despre frumosul palat transformat in hotel de lux (ramele ferestrelor au fost
proiectate de Gustave Eiffel) si preluat in 2002 de catre un ministru francez in patrimoniul
national cultural al Frantei. Articolul meu aparut prin2008 in doua publicatii americane si
canadiene ( si preluat in Internet pe un website romanesc cu sonor) preciza ca palatul ii
apartine fiicei naturale a lui Henri Negresco, pe atunci nonagenara. Intre timp ea a
depasit varsta de 100 de ani, se afla intr-o resedinta pentru seniori si afacerile lantului
hotelier Negresco sunt conduse de un grup de avocati care-i apara interesele si
mostenirea – nu are urmasi si averea va intra tot in patrimoniul francez.
Coasta de Azur se continua abrupt spre Italia, dar ei n-au mai mers cu masina ci au
zburat pana la Pisa unde Adrian si mama lui au gasit o solutie sa sprijine turnul sa nu
cada!!! ca in figura alaturata! In toate locurile unde au fost, s-au cazat in hoteluri cu piscine
si cu facilitati pentru copii. Dupa Pisa au taiat cizma italiana in doua si au aterizat la
Venetia unde au probat mästile alea speciale de carnaval ( cu nas ori cioc) si s-au plimbat
de-a lungul canalelor. Interesanta poza de la podul Rialto dar au poze suvenir si de la
palatul Dogilor si din piata San Marco. Cu o masina inchiriata au pornit spre nordul
Adriaticii la Riccione, o statiune de vacanta italiana aflata aproape de granita cu Slovenia.
De acolo au ajuns foarte repede la Viena unde la recomandarea mea a vizitat casa
memoriala si muzeul marelui artist arhitect pictor om de geniu care a fost Friedenreich
Hundertwasser si pe care l-am admirat teribil.
Din aceeasi scoala cu Gaudi, arhitectul spaniol la fel de renumit, Hundertwasser a
revolutionat arta europeana, eu am pasit in muzeu in 2004 cand ma aflam la Viena
impreuna cu Hanni, invitate de prietena ei, o baroneasa si mare pianista. Nu vreau sa
ma repet dar sunt totusi 14 ani de atunci, Hanni m-a convins sa merg cu ea si bine am facut,
ca am vazut o gramada de lucruri interesante in capitala austriaca si am putut face
comparatie intre mentalitatea germana si cea a fostului imperiu austro-ungar cu care noi
romanii (mai ales cei din Banat) avem oarecare asemanari. In Austria faci cunostinta cu cei
trei mari artisti: Schiele, obsedatul sexual autor al unor acuarele si nuduri celebre,
Klimt, pictorul care umplea cu aur tot ceea ce picta si Hundertwasser. Dintr-un alt curent
artistic austriac, ceva mai naiv dar totusi de aur, face parte Rosina Wachtmeister,
pictorita pisicilor care desi e considerata pictorita nationala austriaca, traieste de 30 de ani
in laguna venetiana.
Viena are multe locuri memorabile, palatul regal Shonbrun unde se tin concertele lui Andre
Rieu, parcul Prado, biserica Sfantul Stefan chiar in centrul orasului, pensiunea muzeu in
care a locuit Mozart etc etc. Din Viena au ajuns la München la niste prieteni – fosti
colegi de scoala ai Julietei, resiteni stabiliti acolo, ca si niste rude de-ale lui gineri-miu cu
care au petrecut cateva zile. Din München au plecat spre Frankfurt unde au ajuns cu toate
emotiile mele, exact in ultima zi de vacanta! O sa-ti mai povestesc amanunte dupa ce vine
ea aici si imi mai spune.
Na acum ca te-am plictisit destul (si te-ai plimbat cu degetul pe harta Europei!) revenons a
nos moutons. Iti povesteam ca am doua pen-pals de varsta noastra in Australia, e o
placere sa le citesc scrisorile, una e foarte cultivata si bine crescuta, educata aproape
englezeste, maritata cu un tip care se trage dintr-o familie germana. A avut o bunica
filipineza si ce crezi, mi-a trimis un pachetel cu suveniruri australiene chiar de ziua mea, nu
m-am asteptat. Desi corespondam exclusiv pe e-mail, ea mi-a cerut sa-i trimit vederi de
pe unde cutreier si eu le-am pus cate 3-4 in plic si am trecut si adresa mea….
Cealalta australianca e foarte naturala, casatorita a doua oara cu un tip mai tanar ca ea,
nu lucreaza, in schimb e o vagaboanda ca si mine, colinda toata ziua cu masina ori cu
trenul. Mi-a spus ca in tinerete a fost casatorita cu un cautator de pietre scumpe (opaluri) si
a locuit mai multi ani intr-o rulota!! Amandoua imi scriu, prima de orasul ei Melbourne si
chiar de Cairns ( provincia Queensland) unde si-a facut concediul (la Marea Bariera de
Corali) , cealalta de Tasmania si orasul Adelaide care este capitala regiunii South
Australia unde locuieste. Dat fiind ca amandoua imi scriu ( si nu stiu una de alta) am in
fiecare zi placerea sa citesc si sa scriu cate un cearceaf in englezeste si mai invat
cuvinte noi si ma mai corectez cu ocazia asta. Am sa te tin la curent cu vestile din
Australia, pentru moment iti pun un suport ptr pahare trimis de fata din Melbourne sa ai si
tu.
Iti recomand sa citesti literatura moderna australiana, am citit doua carti exceptionale, e
vorba de Kate Morton cu romanele Forgotten Garden si Secret Keeper amandoua cartile
traduse in romaneste si gasite de mine gratis in Internet ( traduse cu Gradina uitata si
Pazitoarea Tainei). Prima e fantastica, cuprinde mai multe epoci si modalitatea autoarei de
a sari de la o epoca la alta, e extrem de placuta – gandeste-te la „Wuthering hights“
Am mai avut si alte activitati placute, am fost la un concurs de calarie prezidat chiar de
doctorita mea de casa ( la care sunt de un an si de care sunt foarte multumita) si am admirat
animalele astea atat de sensibile. Doctorita mea are ea insasi 3 cai si calareste, asta
primavara a cazut de pe cal (nu mai nici tanara si nici subtire!) si a umblat cu piciorul in
ghips…. Ca toata lumea de pe aici, e inscrisa la mai multe cluburi (si comitete..). Concurs
de calarie se numeste aici Turnir. Am fost doua zile la rand pentru ca a fost si un concurs
de dresaj la sala.
Acolo am avut si o surpriza, langa padocuri s-au inaltat vreo 7-8 case suedeze ori
scandinave. E vorba de baronul von Solms und Laubach, proprietar de castele si paduri
care s-a gandit sa nu mai vanda lemnul pentru foc ori mobila ci sa construiasca cu el case
din lemn ( ca in Scandinavia) pe care sa le vanda ori inchirieze, obtinand in acest fel
castiguri de cateva milioane. Casele cu 2 etaje valoreaza mai mult de 2 milioane de euro,
am pasit intr-una din ele, nu sunt finisate in interior, totul e din lemn in afara tevilor de apa si
de incalzire. Peretii sunt tripli, adica trei pereti din lemn intre care se afla fasii foarte late
de vata termoizolanta. Cartierul cu case scandinave nu e departe de Grünberg, se afla
intr-o vale pitoreasca – un curs de apa mic si un fel de rezervatie naturala.
Pe drum spre concursul hipic am vazut doua cadavre de ursi spalatori – raccoon in
engleza, raton in franceza) semn ca banditii astia se apropie tot mai mult de satul nostru si
(Gottfried spune) de strugurii lui… Intr-adevar, cred ca ti-am mai scris si in alta scrisoare,
ursii spalatori au manute cu degetele cu care deschid containerele de gunoi ori gemuletele
de la pod si chiar custile cu oratanii neincuiate cu lacat. Anul trecut s-a dat o lege ca
trebuie vinati intrucat s-au inmultit nepermis de mult neavand in Germania nici un dusman
natural. Cand i-a adus din America, cancelarul Bismarck nu a prevazut aceasta inmultire, s-
a intamplat la fel cu iepurii pe care europenii i-au adus in Australia – au trebuit sa-i
extermine.
Cred ca ti-am scris cam tot ce voiam sa-ti mai spun la telefon. De Nil si de Nico nu stiu
absolut nimic, i-am promis lui Nil ca o sa-i scriu cand o sa stiu ceva de problema lui
Gottfried dar cum barbatul meu se incapataneaza sa nu se duca la doctor, n-am cu ce
sa-l tin la curent pe Nil. In afara de asta sunt cam invidioasa ca el e in Tunisia si noi nu
mai putem pleca in concediu din cauza renovarii… Sper ca se distreaza bine cu nevasta-
sa si cu fiica-sa si mai sper ca fiica-sa sa primeasca din nou viza germana care-i este
necesara pentru a se duce la nunta unei cunostinte foarte apropiate. Programul lui Nil este
desigur Romania si de acolo inca un concediu intr-o tara straina (parca Georgia??) nu stiu
inca.
Ah, nu cred ca ti-am scris despre noua mea pasiune – colectionez pietre semipretioase
(minerale cristalizate) pe care le achizitionez foarte ieftin din India ori China ori de pe
unde le mai gasesc. Am margele, medalion si inel din cornalina (carnelian) de culoarea
mierii pe care mi le-a expediat un indian din Jaipur, cornalina imi place la nebunie, este
piatra mea preferata. Apoi, bratara cercei si inel din olivin ( ori peridot) verde, e vorba de
cristalul vazut prima oara de mine in Lanzarote si in prezent, descoperit de hawaiieni dupa
eruptia lui Maona Loa unde a plouat pur si simplu cu cenusa vulcanica si boabe verzi. Am
cumparat din Hong Kong agate rosii transparente, din pacate prea putine pentru un colier
lung de cel putin 1,20 m cum imi place mie sa port. Si de la un chinez din Frankfurt (are un
chiosc cu cristale in Central Station ) am achizitionat agate sferice portocalii-rosietice cu
dungi albe, foarte interesante, de diferite marimi. Dar am din destul turcoaze (pe care le
colectionez de 10 ani) de toate formele si provenientele, cateva sunt din pacate imitatii si
totusi mi-am facut vreo 5-6 coliere si bratarici dragute combinate cu bobitze argintii ori
margelute mici (rocailles) negre de sticla.
Confectionarea de obiecte de podoaba este un hobby preferat, inca imi mai amintesc de
un chiosc micut de pe Calea Victoriei vis a vis de Palatul Telefoanelor la care ma
opream, un mic mestesugar confectiona acolo tot felul de margele cercei din lemn scoici
plastic sticla, chioscul lui mirosea a lipici si a fier topit si eu visam sa ma stabilesc pe o
insula si sa fac podoabe din corali si sidef, ceea ce insa dupa vezi, n-a fost sa fie….. Oare
mai exista cinematograful Union???
Mai am si un medalion de jad verde translucid pe care l-am achizitionat anul asta din
Gran Canaria, e un cristal de suvenir cu puteri asa zis magice – in care eu nu cred. Dar
jadul e pentru mine piatra lui Montezuma si a aztecilor asa ca port medalionul cu placere.
Mai Vicky, ce sa-ti spun, daca nu mergeam in 2007 in Maroc, n-as fi avut habar de toate
aceste frumuseti – adica teoretic cunosteam cristalele dar nu stiam ca sunt atat de placute –
pur si simplu imi creaza buna dispozitie. Nu stiu daca tu mai pastrezi jurnalul meu de
calatorie in Maroc, acolo il pomeneam pe negustorul de pietre pretioase cu care am facut
cunostinta in avion – avea o valijoara cu toate mostrele posibile, era un negru nascut in
Madagascar, inteligent si cu facultate, vindea si cumpara pietre si-ii placea grozav sa
vorbeasca despre ele. Purta pe deget un ghiul cu lapis lazuli si un ac de cravata tot din aur
impodobit cu o lamela de lapis lazuli. Piatra asta (de fapt un conglomerat) caracteristica
pentru spatiul arab, are uneori incrustatii sub forma de stropi, din calcit ori pirita aurie,
faraonii egipteni se dadeau in vant dupa ea. Negustorul din Madagascar mi-a deschis ochii
asupra unor lucruri la care nici nu ma gandisem inainte. Iar in Maroc, unde puteai sa aduni
ametistul de pe jos cu lopata – ca si fosilele de amoniti – m-am pomenit deodata atrasa de
stralucirea cristalelor.
In primavara asta am primit boabe de chryssocolla, un mineral asemanator cu malachitul.
Pietrele semipretioase de chryssocolla sunt verzui cu pete turcoaz si verde-phtalo,
nuantele depind de cantitatea de cupru din ele. Sunt obsedata de culoarea verde!! Am pus
ochii acum pe larimar, un conglomerat bleu care s-a cristalizat in Republica Dominicana,
nu exista decat pe insula asta, larimarul e singura lor bogatie si din el se fac suveniruri
foarte scumpe.
Regret grozav scumpirea chihlimbarului, am avut un inel cumparat de mine personal in
Kiev pe care l-am oferit cadou unei persoane care nu l-a meritat, era de un galben laptos
(nuanta se mai numeste Butterscotch) si e cu mult mai valoros decat cel straveziu cu sau
fara insecte. Si mai am si niste perle albe ovale (de o forma si marime asemanatoare
bobului de orez) absolut naturale dar de cultura, le-am combinat cu cristale transparente
(imitatii de cuart) si am reusit sa fac un sirag de 1,40 cm. Daca tot am ajuns la cuart, am un
sirag de cuart roz si o bratara, margelele nu au forma regulata dar sunt slefuite foarte fin,
tipul ala din Madagascar spunea ca face bine cardiacilor!
Am copiat pentru tine explicatia formarii agatelor: Agates form in many varieties oft he host
rock. They are secondary deposits that are housed in hollow gas cavities. The formation of
hollows and cavities can be traced back to the formation of the continents. Layers of molten
lava containing trapped gases are forced towards the surface of the Earth. As the igneous
rocks cooled and hardened the gases escaped through cracks, leaving behind hollows.
The empty cavities are gradually filled with fluid rich in suspended or dissolved minerals
such as quartz (silica), calcite etc to form amygdules and geodes ( bolovani). Super
saturation of silica creates an active crystallization front due to the formation of a gelatin
like consistency. As time progresses, tiny fibrous microcrystals attach themselves to the
sides of the seam…..etc
Sa trecem la alte teme mai pamantesti…. Suntem in asteptarea targului sfantului Gallus, in
fiecare an avem onoarea, multa marfa de duzina, street food si intalniri cu persoane pe
care nu le-am mai vazut de un an… Se organizeaza cu aceasta ocazie si expozitia anuala
a pictorilor din landul Hessen dar nu am reusit sa pregatesc lucrari de expus, am avut
prea multe pe cap. Regret enorm ca nu particip pentru ca anul asta as fi avut sanse de
un premiu intrucat afiseaza doar pictorii amatori, nu e nici un profesionist iar eu care am
studiat 4 ani la scoala aia de pictura, am o mana ceva mai buna ca altii. Ma rog, nici n-as
fi putut picta cu temperaturile alea urite de 57 de grade si cu umiditatea atat de ridicata.
21 septembrie
Azi am putut in sfarsit sa continui epistola - s-a terminat cu renovarea intr-o camera, inca
mai am de spalat geamurile si pe jos, e groaznic ce de mizerie s-a facut.
Am fost putin raciti, Gottfried inca mai tuseste – s-a schimbat brusc vremea – iar Hanni cu
Sven sunt bolnavi copti, Vero s-a facut bine. Le-am zis ca mai bine ca au racit acum si nu
cand pleaca in Grecia.
Ei vor veni in 29 la mine ca sa mergem sa vizitam un targ medieval de care o sa-ti mai
scriu, acum suntem in pregatiri, coasem un costum medieval pentru Veronika dar in
Germania nu se mai gasesc materiale naturale – in, catifea pe bumbac - ci doar sintetice.
In fine, o sa croim impreuna. Hanni e singura dintre fetele mele care se relaxeaza cu
masina de cusut ca si mine. De fapt lucrul de mana e grozav, mai stii cand reginele
medievale coseau carpete de perete, isi faceau tipare singure pentru rochii ample,
faceau goblenuri si tot felul de cusaturi - femeile au cusut de cand lumea.
A fost Juli cu familionul duminica, ala micu e un gras si un dulce, inca mai suge de la
mamica lui, mi-au aratat ilustrate din strainatate si erau bine sanatosi. Am facut sarmale si
snitzele si cartofi la cuptor plus salata iar pentru baieti am facut o supa cu galuste. Si o
prajitura Mere pe Canapea daca stii, cu zahar caramelizat. Mi-au adus poze si iti trimit si tie.
Ne-a facut praf ala micu, voia sa ne capteze toata atentia, Adisor era mai rusinos si mai
retras cand era bebelus – Sebastian face valuri, e buricul pamantului…
Gottfried a terminat azi de facut mustul – si vinul de struguri. S-au copt strugurii – dulci si
tamaiosi, o minune, ce pacat ca face vin, ar fi fost buni de mancat. Mustul a fost grozav la
gust - acum ne cam nelinisteste….
Imi amintesc de mustaria de la Hala Traian, eu acolo am copilarit pana la 8 ani si jumatate
cand m-am mutat pe soseaua fosta Catzelu. Tata manca pastrama, eu doar mititei, beam
must dar mama si tata se serveau si cu tzuica, ne simteam bine mai ales daca veneau
surorile mamei si bunica, era ca o petrecere de familie afara pe strada - de fapt ne
placea fumul de pe gratar, lumea multa, vorbaria bucurestenilor. Vis a vis de mustarie era o
simigerie, iesea aburul vanilat si nu puteai sa treci pe acolo fara sa iei o gogoasa ori o
sarailie. Bunica cumpara din pensia ei saraca cateva prajituri (cremschnitt) si le aducea la
noi acasa.
Mi-a scris Moni din Rhodos - si a pus si poze. S-au plimbat cu o salupa prin portul venetian
si au vizitat fortul Nikolaos (daca mai ai jurnalul meu din Rhodos, scrie acolo de fort). Cred
ca le place concediul, e exact cum a visat Frank care se omoara dupa cavalerii medievali.
Primul lucru care l-au facut - au vizitat palatul marelui magister, seful cavalerilor Ioaniti.
Abia astept sa vina sa-mi povesteasca impresiile.
Am facut o criza de inima saptamana trecuta – m-am axfixiat, ma rog, am supravietuit, asta e
boala mea. Imediat dupa aia m-am gandit ca mi-ar face si mie bine o deplasare asa ca am
rezervat pentru a treia oara un concediu in Tunisia. De data asta mergem mai in sud, in
Sousse, hotelul e cu wellness si toate facilitatile pentru o adevarata cura, e direct la
plaja si la marea Mediterana - am rezervat cu all inclusive ca m-a inebunit Gottfried. M-
am gandit ca merit un concediu si voiam initial in Grecia, in apropierea Atenei in
Pelopones. Dar prietena mea din Grecia care locuieste exact la Istmul Corinth, pe
autostrada care duce la Atena (60km) a zis ca pleaca in Romania ca mama ei de 85 de
ani, e bolnava, asa ca nu am mai rezervat nici la Atena nici in Creta, o las pentru alta
data.
Inca slabita de criza de axfixie care l-a speriat grozav pe Gottfried, i-am zis ca o calatorie
mi-ar face bine si ce-ar fi sa mergem in sudul Tunisiei, acolo sunt ca la mine acasa,
cunosc transportul si lb franceza si e soare si cald – stiu ele ce stiu berzele si cocorii
care zboara din nordul Germaniei si-si fac vacanta in Tunisia. Si ce sa vezi, am reusit sa-l
conving. Asa ca Vicky, desi nu mai credeam, o sa plecam la inceputul lui octombrie, in
aceeasi zi cu Hanni, dar ei zboara in Kos si noi in Tunisia, ne intoarcem toti in 18
octombrie, la timp sa prindem si Tirgul sfantului Gallus de care ti-am vorbit mai sus.
Mai avem ceva in plan, maine sambata vizitam o expozitie cu vanzare de ceramica de
arta – am mai fost si acum doi ani, sunt oale, ulcele, farfurii, mici statuete si alte obiecte
decorative dar si faiante de pus pe pereti, executate de artisti academici olari.
Am uitat sa-ti spun ca mi-a scris Gabi din USA, terifiata de uraganul Florence. Ea a locuit
pana acum cativa ani in Charlotte, Carolina de Nord, provincia cel mai greu atinsa acum
de uragan. Orasul a fost inundat, blocul in care ei mai au o garsoniera inchiriata (intrucat
sotul ei mai lucreaza in Charlotte si nu vrea sa piarda postul) a fost avariat. De asemenea
unul din apartamentele de la ocean a fost un pic avariat dar nu prea mult pentru ca acolo
toate locuintele se construiesc pe piloni iar marea, daca vine cu furie, trece pe dedesupt
si se scurge pe strazi si nu ajunge in balcoane ori in case. N-am stiut chestia asta, eu
credeam ca doar triburile din selva braziliana si filipinezii saraci isi construiesc case pe
piloni – acum stiu si de ce, din cauza ploilor aduse de musoni. Gabi a reusit sa vanda unul
din apartamente (nici unul nu era achitat in intregime) si sa mai reduca din marea datorie,
adica nu s-a imbogatit cu nimic dar a scapat de o rata lunara de 2000 de dolari. Doamne
mai Vicky, fata asta n-o sa reuseasca niciodata sa-si achite creditele.
Ce am mai facut, pai cu tricotatul, dar asta stii - am facut 2 bluze si doua jachete subtiri
din fire de bumbac, cu modele cu gauri, de vara. Pai daca nu pot picta din cauza
santierului, trebuie sa fac totusi ceva. Regret teribil ca nu stiu sa lucrez macrame, nici nu
stiu sa crosetez, mie dupa cum ti-am spus si mai sus, imi place teribil lucrul de mana.
Chiar, ce faceti voi daca nu coaseti ori nu tricotati????? Cititi – ok, pai si eu citesc, mi-am
pus tableta la incarcat si maine plec cu trenul ( o ora si jumatate) pana la Fulda si citesc
Pazitoarea Tainei pana la sfarsit.
Draga, aici inchei, cred ca ti-am scris destul ca sa ai la ce sa te gandesti. Sper ca va
descurcati bine cu banii adica ma gandesc 2 pensii plus chiria de la apartamentul ala.
Banuiesc ca va cumparati si medicamente desi nu stiu precis ca tu nu te vaiti niciodata si
nici nu povestesti cu amanunte ca mine…. Dar sper sa va ajunga banii.
Sa nu uit sa-ti multumesc pentru revistele pe care mi le-ai trimis odata cu poza de la
absolvirea liceului, te rog totusi nu mai da banii eu am asa o strangere de inima pentru ca
stiu ca viata in Romania nu e de loc usoara. In afara de asta eu citesc multa istorie
universala - oare cand o sa vina si ziua aia cand o sa te sui in avion si o sa ma
vizitezi???? Pentru mine nu exista altceva mai frumos decat istoria cand e vorba de
cultura generala. Stai sa vezi dupa ce vizitam Tunisia – e acolo langa Sousse o localitate
milenara romana, Leptis minor ( mai e si una Major dar e in Libia) – cu ce trofee imi
umplu tolba…. Mi-am facut deja planul calatoriei, stam 2 saptamani deci o sa avem destul
timp si pentru jacuzzi si baie in bazinul acoperit (29-30 grade) si poate si in mare ca in
octombrie apa e calda.
Va salut pe amandoua si astept vesti despre ce activitati sportive aveti – te-am rugat sa
mergi la bazin macar sa te scalzi daca nu inoti – ori la gimnastica pentru seniori.
Sanatate,
Iolanda 21 septembrie 2018