Darul lui Jonasereferinte( RECENZIE)

Strugariu Alexandra

Oamenii se tem si da, se tem din toata fiinta de orice lucru,obicei sau
fiinta ce le modifica comportamentul. Dar pana la urma de ce am fi oameni
daca nu ne-am teme? Cred ca teama subliniaza umanitatea.
Oamenii isi creeaza lumi proprii , pline de vanitate si origolii, pline de
ipocrizie si maretie, si uita cu desavarsire ca adevarata bogatie o gasesti in
interiorul sufletului . Si totusi, de teama ca ar putea esua in drumul lor spre
glorie isi scot armele si arunca peste tot.
Ne-am creeat cu totii lumi bolnave, ne masuram bogatia in petrol si
fericirea in aur, am uitat de mult ca vedem prin curcubeu, fabricile au umbrit
cerul. Intr-o lume incolora, lipsita de sentimente pure tot ce a mai putut
ramane este echilibrul relatiilor subordonale. Daca inima nu mai ghizeada
dupa sentimente, atunci creierul ghideaza dupa reguli. Asta e sclavie, uitam
sa fim oameni, am uitat cu desavarsire sa pictam, caci o face asa de bine si
technologia, am uitat sa cantam, am uitat sa dansam, dar toate acestea de
invata, se simt, dar ce faci cand uiti sa traiesti?
De teama sa nu suferim, ne-am blocat orice portita de sentimente
colorate. Am sters culorile si am facut reguli atat de bine definite de parca
ne-am autoprogramat. Am uitat sa radem sau sa plangem din suflet , doar
pentru ca ne-a fost frica. Care ar fi scopul vietii daca am fi fericiti mereu?
Muncesti, inveti, mananci, dormi, toate acestea pentru a fi fericit. Uneori iti
fructifici fericirea rodind un suflet nou. Si apoi dintr-o data iti fructifici
fericirea pentru el si il inveti semnificatia ei. Clar!, dar daca suferinta nu ar
fi, nici fericirea nu ar mai exista.