Sonetul XVII

Va crede cineva prin vreme-un vers

Ce-l scriu despre-nsuirile-i divine?
Chiar de-i mormnt n care i s-a ters
Pe jumtate tot ce-aveai n tine?
Dar ochii ti superbi, chiar de-a putea
S i descriu, sau nsuiri cereti,
Urmaii-or zice: bardul ne minea,
Pe chip de muritor nu le gseti.
Hrtia s-o decolora prin ani
Dispreuit mo senil i trist Virtutea ta: vers chiop i de doi bani,
Ieit din delirul de artist.
Dar un copil dac-ai avea, mereu
Ai dinui: n el i-n versul meu.