Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mihai Caraman, fiul lui Nicolae si al Sevastei, s-a nascut in 11 noiembrie 1928, in
comuna Oancea din judetul Galati. A absolvit, la numai 22 de ani, Scoala de Ofiteri a
Ministerului de Interne, promotia 1950. Prezentabil, bun vorbitor de franceza, s-a luat decizia
pregatirii sale suplimentare, pentru a fi trimis cu misiuni in strainatate - ceea ce s-a si
intamplat in 14 octombrie 1958, cand a fost trimis la "post" la Paris, sub acoperirea de
functionar al Ministerului Comertului Exterior, fiind insa de fapt seful rezidentei de spionaj
de aici. Thierry Wolton, un reputat specialist care a analizat penetrarea retelelor KGB in
Franta afirma raspicat ca, de la bun inceput, Caraman a lucrat si pentru spionajul sovietic - de
altfel, in perioada respectiva, chiar daca unii dintre consilierii KGB din Securitate au fost
retrasi, actiunile spionajului romanesc continuau sa fie supervizate de sovietici. Mai mult, in
fisa lui Caraman exista o mentiune: "Cursuri speciale de informatii externe, Moscova
(septembrie-decembrie 1950)", care intaresc ideea legaturilor sale cu serviciile de informatii
sovietice. In 1950, cand Caraman a fost scolit in tehnicile spionajului la Moscova, sef al
spionajului Securitatii era fostul agent NKVD Serghei Nikonov, alias Nicolau, iar trimitea sa
in 1958 ca spion s-a facut cu avizul conducerii Directiei I-A de Informatii Externe din
Securitate, condusa atunci de Mihai Gavriliuc, ofiter acoperit al KGB in Securitate. Ce a
urmat, se stie - "reteaua Caraman" a adus, pana in 1968, cand unii dintre agentii recrutati de
spionul roman au fost depistati (ofiterul fiind, ca urmare, retras in tara un an mai tarziu), cele
mai mari daune NATO, prin obtinerea de documente ultrasecrete de la Cartierul general al
Aliantei Nord-Atlantice. Unele dintre acestea purtau chiar calificativul "cosmic" (secret
desavarsit) si priveau dezvoltarea punctelor defensive si ofensive din Europa pana in 1975.
Costurile pentru refacerea acestor structuri, pentru stramutarea unor baze militare si
regandirea strategiilor NATO ca urmare a copierii si sustragerii unei mari cantitati de
documente operative ale Aliantei prin reteaua de spionaj pe care Caraman si-a creat-o sunt
imposibil de cuantificat. Documentele au fost livrate de catre Ceausescu sovieticilor, care
realizau astfel, prin intermediul unui agent al Securitatii, cea mai spectaculoasa penetrare a
secretelor NATO. In mod paradoxal, Mihai Caraman si-a aflat deplina rasplata pentru
actiunile sale care au adus mari servicii Moscovei nu de la regimul Ceausescu, ci de la
regimul Iliescu. Prezentam, in al doilea episod al "Armaghedonului spionilor", modul in care
a renascut "reteaua Caraman" dupa 1989, sub umbrela Serviciului de Informatii Externe.
Nevoit sa se intoarca in tara pe 16 august 1969, ca urmare a destramarii retelei sale de catre
contraspionajul francez, Caraman a fost inaintat in grad, la data de 1 aprilie 1973 si a fost
numit in functia de adjunct de sef de brigada la "unitatea speciala" (precursoarea UM 0195,
serviciul de contrainformatii din spionaj) si ulterior sef al acestei brigazi din fosta UM 0626
(Directia Generala de Informatii Externe). La data de 1 octombrie 1978, a fost eliberat din
functie si numit loctiitor sef la scoala de Ofiteri in Rezerva - Gradistea, un fel de "cimitir al
elefantilor" din Securitate, iar in 17 decembrie 1979 a fost trecut in rezerva, cu drept de
pensie. Destituirea sa din functie coincide, pe de o parte, cu fuga lui Pacepa, care a provocat
un cutremur in toate structurile de comanda din Securitate, dar si cu cresterea fobiilor
antisovietice ale lui Ceausescu (care nu uitase ca Mihai Caraman primise distinctii militare
sovietice si gradul onorific de capitan KGB, in urma reusitei "operatiunilor" sale in Franta).
Pretextul a fost averea pe care fostul spion o acumulase si nu o putea justifica, in
conformitate cu celebra Lege 18 a ilicitului. "Marginalizarea" lui Caraman, care si-a petrecut
ultimul deceniu al regimului comunist intr-un lung "concediu" in solitudinea vilei sale de la
Cheia, din judetul Prahova, a incetat dupa 1989. "Revolutia" avea nevoie de "cadre de
incredere", iar Caraman, prin serviciile aduse in trecut Moscovei era, in mod firesc, printre
Franta a izbucnit un scandal serios. Jaques Fournet, fost director al DST, care primise in 1992
aceste documente, facuse confidente fata de doi ziaristi de la "L'Express", cu privire la
activitatea de spion a lui Hernu, informatii care fusesera clasate ca secrete de stat la
solicitarea presedintelui Mitterand. Nu intram acum in culisele scandalului francez. Ceea ce
este de notat este ca dupa publicarea acestor dovezi provenite din arhivele SIE in prestigiosul
saptamanal francez la 31 octombrie 1996, a inceput o adevarata furtuna diplomatica,
napustita asupra Bucurestiului. Iar la Bucuresti a inceput, cum se intampla deseori, cautarea
"acarului Paun". Generalul Mihai Caraman, care era trecut in rezerva din aprilie 1992, a
mentionat, la solicitarea lui Silinescu, ca "materialul i-a fost predat inaintea plecarii in Franta,
de catre generalul de divizie Tanasescu Alexandru, pentru a-i consolida lui cartea de vizita" in ciuda faptului ca la acea data Caraman era trecut in rezerva, si nu mai avea acces la date
secrete, iar vizita sa nu era una oficiala, ci in scop personal. Fapta era una de natura penala:
printr-un ordin pe unitate din iulie 1992, pentru a impiedica orice scurgere de informatii, din
arhivele SIE nu se putea scoate vreun dosar fara "acordul si informarea sefului statului" adica a lui Ion Iliescu. Simtind pericolul unei eventuale incriminari penale, mai ales in
conditiile de dizgratie in care se afla fostul sau protector politic Roman, la inceputul lunii
noiembrie a anului 1996, Mihai Caraman "a rugat ca generalul Talpes Ioan sa-l primeasca,
pentru a detalia cazul, deja facut public" si "a relata unele aspecte deosebite legate de
mediatizarea cazului Hernu" - am citat dintr-un raport al unui ofiter superior SIE. Problema
era una extrem de delicata: cel care fotocopiase si furnizase fara aprobare spionului pensionar
Caraman acel dosar incendiar era generalul Alexandru (Bebe) Tanasescu, mana dreapta si
bunul prieten al directorului SIE Ioan Talpes. Asa ca nu s-a intamplat mare lucru: acarul Paun
a scapat, de asta data, cu fata curata: "atat fata de generalul Constantin Silinescu, cat si in
discutia purtata ulterior cu Mihai Caraman, generalul Talpes Ioan si-a manifestat surprinderea
fata de actiunea generalului Tanasescu Alexandru, angajandu-se sa ia masurile cuvenite
impotriva celor vinovati, ceea ce nu s-a intimplat, desi gravitatea actiunii era evidenta.
Singura masura intreprinsa a fost intilnirea cu seful DST, la Paris, in cursul lunii decembrie
1996, stabilindu-se modalitatea de aplanare a cazului. Pe plan intern, la nivel SIE, dosarul a
mai fost fotocopiat din nou la 8 ianuarie 1997, din ordinul generalului Tanasescu Alexandru,
fara aprobarea consilului de conducere a SIE si fara a se cunoaste in ce scop". Nici nu s-a
aflat pana astazi, iar generalul Tanasescu, despre ale caror afaceri facute sub umbrela
generoasa de spion am mai scris, a dus in mormint cu el acest secret, in noaptea de 19
ianuarie a anului 2003, la varsta de 58 de ani. Cert e un singur lucru, consemnat in rapoartele
SIE: Caraman se retragea in glorie, dand o ultima lovitura "dusmanului". Dupa cum
consemna un raport intern, "afacerea Hernu" si implicarea spionajului romanesc de dupa
1989 in acest caz "a starnit intreaga campanie de presa cu repercusiuni negative asupra starii
psihologice a cadrelor SIE si a dezvoltarii relatiilor de parteneriat cu serviciile similare din
tarile NATO". Dar, pe langa aceasta actiune directa, Mihai Caraman a mai lasat o mostenire
importanta pentru SIE: reteaua sa.
"Cvartetul de coarde"
Odata cu reactivarea sa si numirea in fruntea spionajului romanesc in 1990, Mihai
Caraman si-a promovat vechi apropiati, din structurile de protectie contrainformativa pe care
le comandase pina in 1979, carora le-a adaugat alti ofiteri din fosta UM 0195 a generalului
Ioan Mot, infiintata dupa fuga lui Pacepa in Occident, unitate care avea sarcina sa controleze
"loialitatea" cadrelor. Caraman s-a inconjurat de o echipa de adjuncti pe a caror fidelitate
miza: Victor Nanescu, Alexandru Tanasescu, Vasile Angelescu si Constantin Silinescu. Dintre
acestia, doar generalul Angelescu nu a faut obiectul scandalurilor, dintre care unele au
rabufnit chiar in presa, sau a contestarilor interne. Dar reactivarea lui Vasile Angelescu de
catre Caraman a fost, pentru omologii din serviciile secrete occidentale, o noua proba de
ostilitate aratata de nou-creatul SIE, care se arata astfel un continuator fidel al practicilor
vechii Securitati. Aceasta, dintr-un motiv evident: generalul Angelescu comandase, in cadrul
vechilor structuri ale Directiei de Informatii Externe, unitatea speciala "Z". Aceasta unitate
era omologul celebrei si temutei brigazi speciale din cadrul KGB, care se ocupa de "afaceri
umede" - adica de lichidarea fizica a defectorilor din serviciile secrete, ca si a "emigrantilor"
deosebit de incomozi pentru regim. Iar unitatea "Z" avea treaba indestul cu identificarea si
aducerea la indeplinire a celor aproape 30 de sentinte de condamnare la moarte pronuntate in
contumacie in cazul a tot atatia "tradatori" din Securitate care, de-a lungul timpului, "au ales
libertatea". Lista incepea, lesne de inteles, cu generalul Ion Mihai Pacepa. Angelescu nu a stat
prea mult in cadrul SIE, pensionandu-se pe motive de varsta - dar nu inainte de a-si promova
in serviciu un om de incredere: colonelul Biris, promovat in functia de sef al unitatilor
speciale tehnico-stiintifice. Despre activitatea succesorului lui Angelescu se stie ca a fost
implicat, alaturi de Victor Nanescu, intr-o afacere dubioasa privind achizitionarea de
automobile Mercedes pentru dotarea parcului de masini al SIE: spionul "subtire" cu cheltuiala
se tine... Revenind la Angelescu, dupa pensionare acesta a fost vazut deseori in compania
altor pensionari din spionajul fostei Securitati, unii cu scurte stagii in SIE, precum generalii
Domitian Baltei, Dragu Haralambie, Ion Moraru si Nicolae Irinoiu. Despre unii dintre acestia
vom mai scrie, in curand. In ordinea varstei, al doilea personaj din "cvartetul de coarde" al lui
Caraman a fost generalul de divizie Victor Nanescu (alias Banu - numele sau conspirativ),
readus in functia de loctiitor al directorului, desi trecuse bine de 60 de ani, era considerat inca
"de neinlocuit", dupa opinia lui Tanasescu (insusita, dupa surse interne, si de Talpes,
succesorul lui Caraman). Acesta mai indeplinise functia de loctiitor si inainte de functia lui
Pacepa (intre 1974 si 1979 a fost sef de directie in CIE). Cand Caraman a construit structurile
de comanda ale SIE in perioada 21 ianuarie 1990 - 20 august 1990, reactivandu-si apropiatii,
a fost printre primii avuti in vedere. Venerabilul spion a iesit din serviciu la 68 de ani, in
octombrie 1995, nu inainte de a "trage" cateva "tunuri". Mai intai, in buna traditie a spionilor
in tranzitie, si-a insusit o casa conspirativa a Securitatii din strada Miciurin, fosta proprietate
a Securitatii, pe nume "legendat" ("Popescu Alexandru"). Cand a fost pus sa o returneze, a
amenintat ca daca nu ii este lasata, poate castiga alta rapid, vanzand informatiile la care a avut
acces de-a lungul timpului. Jocul "tare" al batranului spion a tinut, probabil si datorita relatiei
sale apropiate cu Vasile Ionel, omul de incredere al lui Ion Iliescu. Se numara printre generalii
SIE care "s-au bucurat" de imprumuturile preferentiale de la Bancorex. Nanescu este cel care
a servit drept "profesor" cadrelor din SIE in privinta propriei chiverniseli, pe banii institutiei mai intai, pentru subalternul si succesorul sau intr-ale "logisticii", colonelul Nicolae Gafita.
Dar despre afacerile spionilor romani, ca si despre "faptele de arme" ale pleiadei de generali
si colonei din structurile Serviciului de Informatii Externe, vom mai vorbi in episoadele
urmatoare.
Armaghedonul spionilor
de Marius Oprea Ziua
Luni, 31 ianuarie 2005, 0:00
Un raport al unitatii de contrainformatii din SIE scotea la iveala, la finele anului 1997,
in desavarsita limba de lemn securistica, urmatoarele "aspecte": "In activitatea Serviciului de
Informatii Externe se manifesta o serie de disfunctii majore, care afecteaza, sub raportul
finalitatii, indeplinirea misiunilor si activitatilor in exterior, determinate si favorizate de o
"Revolutionarul" Ceciu
In cursul evenimentelor din decembrie 1989, Ceciu a fugit de la "locul de munca" si sa numarat printre primii "defectori" din Ministerul de Interne: s-a prezentat la o unitate
militara, unde, dupa cum sustin colegi ai sai din Securitate, "a tradat locul de asa-zisa
retragere a conducerii - baza Petrachioaia, unde apoi s-a dus cu doua automobile sa-l
captureze pe Andruta Ceausescu". Dar fostul sau protector nu era insa acolo, asa ca a
indreptat "patrula" de militari si revolutionari spre domiciliul acestuia, unde pana in 1989
umblase cu "atentii" si "sarumana". L-a gasit aici si l-a arestat, "in numele Revolutiei".
Andruta Ceausescu locuia pe atunci nu departe de unul dintre cele mai conspirate sedii ale
Securitatii - este vorba de sediul unitatii Actiuni Valutare Speciale, condusa de colonelul
Anghelache, care strangea cotele de participare la contracte comerciale ale ofiterilor din ICE
Dunarea, Romtehnica, Romcereal, Rompetrol, ARCOM, TERRA etc. si le varsa la BRCE.
Sediul era in strada Roma 48. Poate nu intamplator, casa din strada Roma a ajuns, dupa 1989,
sediul oficiosului FSN "Dimineata". Ceciu i-a condus deci in strada Roma 48 pe militari.
Aici se aflau retrasi ofiterii AVS, care nu erau inarmati si numai prezenta de spirit a
comandantului patrulei militare a dus la evitarea unui macel: din 19 decembrie 1989,
generalul Aristotel Stamatoiu ordonase depunerea armamentului ofiterilor DIE intr-un depozit
de pe strada Batistei. "Baietii" isi pregateau "gulerele albe". "Academia de Politie" - varianta
romaneasca
Iata-l deci pe capitanul de militie Ceciu ajuns "combatant" al Revolutiei. Din aceasta
postura, fostul capitan de securitate l-a cultivat intens pe seful Academiei de Politie (fosta
scoala de Militie), generalul Vasile Dobrinoiu, ca sa o angajeze pe sotia lui ca profesoara de
engleza (cu gradul de capitan). De aici, doamna capitan Ceciu, fosta tovarasa Winter, a ajuns
apoi sa lucreze la Pasapoarte, de unde s-a transferat la o firma turco-romana (care numara
printre actionari pe nepoata generalului Dobrinoiu, casatorita cu patronul turc). In lumea
afacerilor era insa mai greu: asa ca s-a intors la Directia Protocol a Academiei de Politie, cu
gradul de maior. Doamna "profesoara" Ceciu, cum i-a placut sa i se spuna, se ocupa de
intrarea pe "usa din dos" la scoala de politisti a unor fii si fiice de ofiteri MI, din serviciile
secrete, justitie sau ai unor potentati oameni de afaceri.
Un asemenea ofiter superior a platit admiterea fiului sau in 1996 cu doua tablouri, dar
nu a putut face vreo sesizare: el insusi le-a sustras in decembrie 1989 aceste tablouri din
sediul Comitetului Central. Filiera functiona eficient, simplu si fara gres, toata lumea iesea
castigata: doamna maior Ceciu-Winter medita la engleza "candidati" pe care dupa o selectie
"materiala" severa ii "pasa" colonelului Ticlea (pe atunci prorector, fost coleg de facultate cu
Doru Ioan Taracila, ministru de interne, caruia se pare ca ii datora ascensiunea).
Din filiera mai facea parte si un anume Nistoreanu, persoana cu "relatii", care le aranja, in
"contrapartida", profesorilor din Academia de Politie cursuri bine platite la facultati
particulare.
Conform unor rapoarte ale unui ofiter de contrainformatii din SIE care a analizat dosarul
"Ceciu", s-a practicat frecvent "admiterea" la Academia de Politie pe aceasta retea, aceasta
fiind utilizata in cadrul a multi studenti, fii de personalitati, oameni de afaceri etc. Cu un efect
dublu: familia Ceciu castiga si bani, si influenta.
Astfel, ca sef al logisticii din Academia de Politie, Aurel Ceciu a stiut sa se "descurce"
mai mult decat bine. Iar o intamplare i-a deschis portile catre "dragostea" sa dintai, serviciile
secrete, unde, datorita "tradarii" sale din decembrie 1989, care nu a fost uitata de fostii
camarazi din Securitate, ajunsi intre timp in functii inalte, nu cuteza sa spere ca se poate
intoarce.
Cifrului Diplomatic si de generalul Alexandru (Bebe) Tanasescu, mana dreapta a lui Talpes,
despre care am scris nu demult in paginile ziarului Ziua, Ceciu a achizitionat utilaje despre
care ofiterii care le-au preluat au sustinut ca sunt invechite moral, de generatie 1990. Miza a
fost mai subtila: aceste aparate radiau un camp magnetic de mare intensitate.
Conform unor estimari facute in 1997, datorita aparaturii cumparate atunci, erau necesare
cheltueli de peste 25 milioane dolari, pentru ca la MAE si la ambasade sa se construiasca
camere de plumb pentru transmisionisti, ca sa impiedice interceptarea discutiilor si sa
fereasca personalul de iradiere.
Cheltuieli imense, care ar fi putut da o paine de mancat colonelului Ceciu, seful logisticii
din Serviciul de Informatii Externe. Daca PDSR castiga alegerile. Dar le-a pierdut.
Nota autorului: In decembrie 1997, Aurel Ceciu raspundea inca de "logistica SIE. A fost
trecut in rezerva la inceputul anului 1998, nu mult dupa numirea la comanda SIE a lui Catalin
Harnagea. Dupa cate stim, nu a fost "reactivat", ca atatia alti "afaceristi cu epoleti", chiar la
vechiul loc de munca, dupa alegerile din 2000.
Sa se fi intors la Academia de Politie? O fi cu "spatele" prin SRI sau la vreo ambasada? Imi
e greu sa cred ca doamna si domnul Ceciu, acum, cand se afla la maturitatea "combinatiilor"
lor, s-ar multumi doar sa se uite la telenovele.