Reteaua Caraman

Mihai Caraman, fiul lui Nicolae si al Sevastei, s-a nascut in 11 noiembrie 1928, in
comuna Oancea din judetul Galati. A absolvit, la numai 22 de ani, Scoala de Ofiteri a
Ministerului de Interne, promotia 1950. Prezentabil, bun vorbitor de franceza, s-a luat decizia
pregatirii sale suplimentare, pentru a fi trimis cu misiuni in strainatate - ceea ce s-a si
intamplat in 14 octombrie 1958, cand a fost trimis la "post" la Paris, sub acoperirea de
functionar al Ministerului Comertului Exterior, fiind insa de fapt seful rezidentei de spionaj
de aici. Thierry Wolton, un reputat specialist care a analizat penetrarea retelelor KGB in
Franta afirma raspicat ca, de la bun inceput, Caraman a lucrat si pentru spionajul sovietic - de
altfel, in perioada respectiva, chiar daca unii dintre consilierii KGB din Securitate au fost
retrasi, actiunile spionajului romanesc continuau sa fie supervizate de sovietici. Mai mult, in
fisa lui Caraman exista o mentiune: "Cursuri speciale de informatii externe, Moscova
(septembrie-decembrie 1950)", care intaresc ideea legaturilor sale cu serviciile de informatii
sovietice. In 1950, cand Caraman a fost scolit in tehnicile spionajului la Moscova, sef al
spionajului Securitatii era fostul agent NKVD Serghei Nikonov, alias Nicolau, iar trimitea sa
in 1958 ca spion s-a facut cu avizul conducerii Directiei I-A de Informatii Externe din
Securitate, condusa atunci de Mihai Gavriliuc, ofiter acoperit al KGB in Securitate. Ce a
urmat, se stie - "reteaua Caraman" a adus, pana in 1968, cand unii dintre agentii recrutati de
spionul roman au fost depistati (ofiterul fiind, ca urmare, retras in tara un an mai tarziu), cele
mai mari daune NATO, prin obtinerea de documente ultrasecrete de la Cartierul general al
Aliantei Nord-Atlantice. Unele dintre acestea purtau chiar calificativul "cosmic" (secret
desavarsit) si priveau dezvoltarea punctelor defensive si ofensive din Europa pana in 1975.
Costurile pentru refacerea acestor structuri, pentru stramutarea unor baze militare si
regandirea strategiilor NATO ca urmare a copierii si sustragerii unei mari cantitati de
documente operative ale Aliantei prin reteaua de spionaj pe care Caraman si-a creat-o sunt
imposibil de cuantificat. Documentele au fost livrate de catre Ceausescu sovieticilor, care
realizau astfel, prin intermediul unui agent al Securitatii, cea mai spectaculoasa penetrare a
secretelor NATO. In mod paradoxal, Mihai Caraman si-a aflat deplina rasplata pentru
actiunile sale care au adus mari servicii Moscovei nu de la regimul Ceausescu, ci de la
regimul Iliescu. Prezentam, in al doilea episod al "Armaghedonului spionilor", modul in care
a renascut "reteaua Caraman" dupa 1989, sub umbrela Serviciului de Informatii Externe.
Nevoit sa se intoarca in tara pe 16 august 1969, ca urmare a destramarii retelei sale de catre
contraspionajul francez, Caraman a fost inaintat in grad, la data de 1 aprilie 1973 si a fost
numit in functia de adjunct de sef de brigada la "unitatea speciala" (precursoarea UM 0195,
serviciul de contrainformatii din spionaj) si ulterior sef al acestei brigazi din fosta UM 0626
(Directia Generala de Informatii Externe). La data de 1 octombrie 1978, a fost eliberat din
functie si numit loctiitor sef la scoala de Ofiteri in Rezerva - Gradistea, un fel de "cimitir al
elefantilor" din Securitate, iar in 17 decembrie 1979 a fost trecut in rezerva, cu drept de
pensie. Destituirea sa din functie coincide, pe de o parte, cu fuga lui Pacepa, care a provocat
un cutremur in toate structurile de comanda din Securitate, dar si cu cresterea fobiilor
antisovietice ale lui Ceausescu (care nu uitase ca Mihai Caraman primise distinctii militare
sovietice si gradul onorific de capitan KGB, in urma reusitei "operatiunilor" sale in Franta).
Pretextul a fost averea pe care fostul spion o acumulase si nu o putea justifica, in
conformitate cu celebra Lege 18 a ilicitului. "Marginalizarea" lui Caraman, care si-a petrecut
ultimul deceniu al regimului comunist intr-un lung "concediu" in solitudinea vilei sale de la
Cheia, din judetul Prahova, a incetat dupa 1989. "Revolutia" avea nevoie de "cadre de
incredere", iar Caraman, prin serviciile aduse in trecut Moscovei era, in mod firesc, printre

acestea. La 18 ianuarie 1990 a fost reincadrat ca ofiter activ, in functia de adjunct al

ministrului Apararii Nationale (generalul Militaru, care a si recunoscut public colaborarea sa
anterioara cu sovieticii) si numit comandant al Centrului de Informatii Externe. A devenit
ulterior director al Serviciului de Informatii Externe, cu rang de ministru, functie indeplinita
pana la data de 9 aprilie 1992, cand a fost eliberat de la comanda, solicitand pensionarea.
Cererea sa era strans legata de doua intamplari. In ordine cronologica, este vorba mai intai de
"debarcarea" in forta a lui Petre Roman din functia de prim ministru. Intr-o nota a SIE,
nedatata, se arata: "Despre generalul (r) Caraman Mihai exista urmatoarele semnalari: in
prezent este consilier special al liderului PD Petre Roman in probleme SIE si alte componente
din sistemul sigurantei nationale. Se afla in relatii foarte bune cu Petre Roman, relatii care
constituie o continuare a legaturilor pe care le-au avut in perioada in care ambii erau in
Franta". Petre Roman a negat ulterior, probandu-si punctul de vedere in fata comisiei
parlamentare abilitate, orice relatie cu serviciile de spionaj ale Securitatii - aceasta, cu ocazia
scandalului provocat de dezvaluiri ale generalului Grigoras, facute publice in august 1998
(asupra carierei acestui personaj vom reveni pe larg, in curand). Al doilea moment priveste
vizita secretarului general NATO la Bucuresti, din vara anului 1992 - se pare ca demiterea lui
Caraman a figurat pe agenda pregatirii acestei importante vizite a oficialului Aliantei nordatlantice in Romania, ca o solicitare adresata regimului Iliescu. Trecerea in rezerva a lui
Caraman nu a insemnat incetarea totala a activitatii sale. In fisa personala mai apare
mentiunea unei ultime misiuni peste hotare, fara sa i se precizeze natura: "1992-1994,
Iugoslavia". Ce cauta fostul spion comunist la curtea lui Milosevici, de cine a fost trimis si cu
ce sarcini, nu se stie. Dar se poate banui... De asemenea, in septembrie 1992, Caraman avea
sa provoace un ultim scandal international, care a compromis grav imaginea Romaniei si a
Frantei in raport cu NATO. Compromitere care servea de minune intereselor Rusiei, de a
pastra - in raport cu implozia politico-sociala din acel an - un minim echilibru de forte in
raport cu inamicul sau istoric. Numirea lui Mihai Caraman in fruntea spionajului roman
starnise la momentul la care s-a produs, fara indoiala, nemultumirile - sau cel putin
nedumerirea cancelariilor occidentale. A pune intr-o asemenea functie pe acela care a adus,
prin actiunle sale de spionaj, cele mai mari daune NATO si o serioasa stirbire a pretigiului
contraspionajului francez, crease Romaniei imaginea unei tari care se arata mai degraba
orientata spre vechii aliati din Pactul de la Varsovia, decat spre Occident. Aceasta, cu atat mai
mult cu cat in aprilie 1991, Ion Iliescu avea sa semneze la Moscova un rusinos tratat cu
URSS-ul. Din 1992, prabusirea colosului sovietic a ridicat problema unei reorientari in
politica de aliante a Romaniei: comunistii reformisti de la Bucuresti descopereau, in sfarsit,
ca nu poti "construi capitalismul" avand ca model tocmai Moscova. Ca urmare, Serviciul de
Informatii Externe a lansat o serie de operatiuni in Occident, pentru "recastigarea" terenului
pierdut prin orientarea pro-sovietica a spionajului romanesc dupa 1989.
Afacerea "Hernu"
Prima operatiune a insemnat si prima gafa de proportii. Cu aprobarea generalului Ioan
Talpes, generalul Constantin Silinescu a realizat in toamna anului 1996 o intalnire cu Mihai
Caraman, prilej cu care acesta a informat ca "un extras al dosarului Hernu a fost predat de
acesta catre DST si Directia Supravegherii Teritoriului, (contraspionajul francez - n.n.) in
luna septembrie 1992". Charles Hernu, fost ministru al apararii intre 1981 si 1985 era
dovedit, prin aceste documente, drept spion al Securitatii romane, intre 1953 si 1963.
Urmarea acestei "cooperari" initiate cu francezii, facuta "dupa ureche" si cu mentalitatea
operatiunilor comuniste de compromitere, a avut un efect invers. Ceea ce denota
"profesionalismul" unor cadre de comanda din SIE, provenite in majoritate din fosta
Securitate sau - odata cu venirea lui Ioan Talpes - din struncturile de informatii ale armatei,
care puteau fi lesne depistati: si in civil fiind, salutau cu "sa traiti". E drept, fara sa bata din
calcaie si sa-si lungeasca palma pe o vipusca inexistenta. Au trecut patru ani pana cand in

Franta a izbucnit un scandal serios. Jaques Fournet, fost director al DST, care primise in 1992
aceste documente, facuse confidente fata de doi ziaristi de la "L'Express", cu privire la
activitatea de spion a lui Hernu, informatii care fusesera clasate ca secrete de stat la
solicitarea presedintelui Mitterand. Nu intram acum in culisele scandalului francez. Ceea ce
este de notat este ca dupa publicarea acestor dovezi provenite din arhivele SIE in prestigiosul
saptamanal francez la 31 octombrie 1996, a inceput o adevarata furtuna diplomatica,
napustita asupra Bucurestiului. Iar la Bucuresti a inceput, cum se intampla deseori, cautarea
"acarului Paun". Generalul Mihai Caraman, care era trecut in rezerva din aprilie 1992, a
mentionat, la solicitarea lui Silinescu, ca "materialul i-a fost predat inaintea plecarii in Franta,
de catre generalul de divizie Tanasescu Alexandru, pentru a-i consolida lui cartea de vizita" in ciuda faptului ca la acea data Caraman era trecut in rezerva, si nu mai avea acces la date
secrete, iar vizita sa nu era una oficiala, ci in scop personal. Fapta era una de natura penala:
printr-un ordin pe unitate din iulie 1992, pentru a impiedica orice scurgere de informatii, din
arhivele SIE nu se putea scoate vreun dosar fara "acordul si informarea sefului statului" adica a lui Ion Iliescu. Simtind pericolul unei eventuale incriminari penale, mai ales in
conditiile de dizgratie in care se afla fostul sau protector politic Roman, la inceputul lunii
noiembrie a anului 1996, Mihai Caraman "a rugat ca generalul Talpes Ioan sa-l primeasca,
pentru a detalia cazul, deja facut public" si "a relata unele aspecte deosebite legate de
mediatizarea cazului Hernu" - am citat dintr-un raport al unui ofiter superior SIE. Problema
era una extrem de delicata: cel care fotocopiase si furnizase fara aprobare spionului pensionar
Caraman acel dosar incendiar era generalul Alexandru (Bebe) Tanasescu, mana dreapta si
bunul prieten al directorului SIE Ioan Talpes. Asa ca nu s-a intamplat mare lucru: acarul Paun
a scapat, de asta data, cu fata curata: "atat fata de generalul Constantin Silinescu, cat si in
discutia purtata ulterior cu Mihai Caraman, generalul Talpes Ioan si-a manifestat surprinderea
fata de actiunea generalului Tanasescu Alexandru, angajandu-se sa ia masurile cuvenite
impotriva celor vinovati, ceea ce nu s-a intimplat, desi gravitatea actiunii era evidenta.
Singura masura intreprinsa a fost intilnirea cu seful DST, la Paris, in cursul lunii decembrie
1996, stabilindu-se modalitatea de aplanare a cazului. Pe plan intern, la nivel SIE, dosarul a
mai fost fotocopiat din nou la 8 ianuarie 1997, din ordinul generalului Tanasescu Alexandru,
fara aprobarea consilului de conducere a SIE si fara a se cunoaste in ce scop". Nici nu s-a
aflat pana astazi, iar generalul Tanasescu, despre ale caror afaceri facute sub umbrela
generoasa de spion am mai scris, a dus in mormint cu el acest secret, in noaptea de 19
ianuarie a anului 2003, la varsta de 58 de ani. Cert e un singur lucru, consemnat in rapoartele
SIE: Caraman se retragea in glorie, dand o ultima lovitura "dusmanului". Dupa cum
consemna un raport intern, "afacerea Hernu" si implicarea spionajului romanesc de dupa
1989 in acest caz "a starnit intreaga campanie de presa cu repercusiuni negative asupra starii
psihologice a cadrelor SIE si a dezvoltarii relatiilor de parteneriat cu serviciile similare din
tarile NATO". Dar, pe langa aceasta actiune directa, Mihai Caraman a mai lasat o mostenire
importanta pentru SIE: reteaua sa.

"Cvartetul de coarde"
Odata cu reactivarea sa si numirea in fruntea spionajului romanesc in 1990, Mihai
Caraman si-a promovat vechi apropiati, din structurile de protectie contrainformativa pe care
le comandase pina in 1979, carora le-a adaugat alti ofiteri din fosta UM 0195 a generalului
Ioan Mot, infiintata dupa fuga lui Pacepa in Occident, unitate care avea sarcina sa controleze
"loialitatea" cadrelor. Caraman s-a inconjurat de o echipa de adjuncti pe a caror fidelitate
miza: Victor Nanescu, Alexandru Tanasescu, Vasile Angelescu si Constantin Silinescu. Dintre
acestia, doar generalul Angelescu nu a faut obiectul scandalurilor, dintre care unele au
rabufnit chiar in presa, sau a contestarilor interne. Dar reactivarea lui Vasile Angelescu de

catre Caraman a fost, pentru omologii din serviciile secrete occidentale, o noua proba de
ostilitate aratata de nou-creatul SIE, care se arata astfel un continuator fidel al practicilor
vechii Securitati. Aceasta, dintr-un motiv evident: generalul Angelescu comandase, in cadrul
vechilor structuri ale Directiei de Informatii Externe, unitatea speciala "Z". Aceasta unitate
era omologul celebrei si temutei brigazi speciale din cadrul KGB, care se ocupa de "afaceri
umede" - adica de lichidarea fizica a defectorilor din serviciile secrete, ca si a "emigrantilor"
deosebit de incomozi pentru regim. Iar unitatea "Z" avea treaba indestul cu identificarea si
aducerea la indeplinire a celor aproape 30 de sentinte de condamnare la moarte pronuntate in
contumacie in cazul a tot atatia "tradatori" din Securitate care, de-a lungul timpului, "au ales
libertatea". Lista incepea, lesne de inteles, cu generalul Ion Mihai Pacepa. Angelescu nu a stat
prea mult in cadrul SIE, pensionandu-se pe motive de varsta - dar nu inainte de a-si promova
in serviciu un om de incredere: colonelul Biris, promovat in functia de sef al unitatilor
speciale tehnico-stiintifice. Despre activitatea succesorului lui Angelescu se stie ca a fost
implicat, alaturi de Victor Nanescu, intr-o afacere dubioasa privind achizitionarea de
automobile Mercedes pentru dotarea parcului de masini al SIE: spionul "subtire" cu cheltuiala
se tine... Revenind la Angelescu, dupa pensionare acesta a fost vazut deseori in compania
altor pensionari din spionajul fostei Securitati, unii cu scurte stagii in SIE, precum generalii
Domitian Baltei, Dragu Haralambie, Ion Moraru si Nicolae Irinoiu. Despre unii dintre acestia
vom mai scrie, in curand. In ordinea varstei, al doilea personaj din "cvartetul de coarde" al lui
Caraman a fost generalul de divizie Victor Nanescu (alias Banu - numele sau conspirativ),
readus in functia de loctiitor al directorului, desi trecuse bine de 60 de ani, era considerat inca
"de neinlocuit", dupa opinia lui Tanasescu (insusita, dupa surse interne, si de Talpes,
succesorul lui Caraman). Acesta mai indeplinise functia de loctiitor si inainte de functia lui
Pacepa (intre 1974 si 1979 a fost sef de directie in CIE). Cand Caraman a construit structurile
de comanda ale SIE in perioada 21 ianuarie 1990 - 20 august 1990, reactivandu-si apropiatii,
a fost printre primii avuti in vedere. Venerabilul spion a iesit din serviciu la 68 de ani, in
octombrie 1995, nu inainte de a "trage" cateva "tunuri". Mai intai, in buna traditie a spionilor
in tranzitie, si-a insusit o casa conspirativa a Securitatii din strada Miciurin, fosta proprietate
a Securitatii, pe nume "legendat" ("Popescu Alexandru"). Cand a fost pus sa o returneze, a
amenintat ca daca nu ii este lasata, poate castiga alta rapid, vanzand informatiile la care a avut
acces de-a lungul timpului. Jocul "tare" al batranului spion a tinut, probabil si datorita relatiei
sale apropiate cu Vasile Ionel, omul de incredere al lui Ion Iliescu. Se numara printre generalii
SIE care "s-au bucurat" de imprumuturile preferentiale de la Bancorex. Nanescu este cel care
a servit drept "profesor" cadrelor din SIE in privinta propriei chiverniseli, pe banii institutiei mai intai, pentru subalternul si succesorul sau intr-ale "logisticii", colonelul Nicolae Gafita.
Dar despre afacerile spionilor romani, ca si despre "faptele de arme" ale pleiadei de generali
si colonei din structurile Serviciului de Informatii Externe, vom mai vorbi in episoadele
urmatoare.

Armaghedonul spionilor
de Marius Oprea Ziua
Luni, 31 ianuarie 2005, 0:00
Un raport al unitatii de contrainformatii din SIE scotea la iveala, la finele anului 1997,
in desavarsita limba de lemn securistica, urmatoarele "aspecte": "In activitatea Serviciului de
Informatii Externe se manifesta o serie de disfunctii majore, care afecteaza, sub raportul
finalitatii, indeplinirea misiunilor si activitatilor in exterior, determinate si favorizate de o

conceptie de munca deficitara din punct de vedere al selectarii directiilor prioritare de

actiune, adaptarea intr-un ritm prea lent la mutatiile operativ-informative survenite pe
principalele spatii de actiune si nu in ultimul rand, de scaderea, cel putin aparent, a nivelului
profesional al demersurilor specifice. A avut loc o scadere semnificativa a volumului si
calitatii dispozitivelor informative externe, ceea ce s-a reflectat in diminuarea, de ansamblu, a
potentialului informativ al Serviciului de Informatii Externe (...). Deteriorarea continua a
climatului general de munca a fost favorizata si de atentia formala acordata de catre seful
Serviciului de Informatii Externe problemelor de protectie contrainformativa specifica a
activitatii si personalului. Semnalarilor ce i s-au facut nu le-a dat curs si nici nu a actionat
pentru introducerea unui sistem corespunzator de teste si verificare a loialitatii cadrelor".
De ce nu "dadea curs" generalul Ioan Talpes sesizarilor ofiterilor de contrainformatii? Ce
anume ascundea lipsa sa de "fermitate"? O serie de rapoarte, ca si surse de presa ne-au oferit
ocazia sa aruncam o privire in culisele celui mai discret serviciu secret din Romania Serviciul de Informatii Externe. Astfel, incepem in paginile ziarului Ziua un "Armaghedon"
al SIE - si o facem, nu intamplator, cu un personaj care nu a aparut pana acum mentionat in
presa, desi Aurel Ceciu a stat, la propriu, in "spatele" activitatii Serviciului de Informatii
Externe, fiind sef cu logistica al acestui serviciu secret. Ziua si spionul - astazi, Aurel Ceciu
Aurel Florin Dan Ceciu s-a nascut in 4 mai 1948 in Busteni - Prahova, unde dupa 1989 si-a
deschis un magazin si un restaurant. Pana in 1979, a functionat ca ofiter inginer in cadrul
Directiei de inzestrare a Ministerului de Interne.
Se zvonea in cadrul Securitatii, pana la fuga lui Ion Mihai Pacepa, ca ar urma sa se
casatoreasca cu fiica acestuia; fireste ca planurile de mariaj au fost parasite de Ceciu, o data
cu decizia luata de generalul Pacepa de a alege libertatea.
Cu toate acestea, a fost mutat, departe de munca operativa, la scoala de Securitate de la
Baneasa (intre 1980 si 1984) - ceea ce, unii dintre cei care l-au cunoscut, au socotit a fi o
mare greseala facuta de regimul comunist, pentru ca in noul post a avut posibilitatea ca astfel
sa cunoasca generatii intregi de ofiteri de informatii si contrainformatii, precum si posturile
pe care acestia vor lucra. Dar cei ce il suspicionau de o eventuala tradare au gresit - pe Ceciu
l-au interesat doar banii.
Din noua sa pozitie de la scoala de Securitate, si-a ales viitoarea "tinta" spre a-i
consolida ascensiunea in "aparat": datorita faptului ca Richard Winter era seful de cadre in
CC al PCR si venea la unele activitati ale scolii de la Baneasa, a cunoscut-o cu astfel de
prilejuri pe fiica acestuia, care pe atunci (in 1983) era proaspat divortata de baiatul fostului
prim secretar de la Arad. Fosta domnisoara Winter avea cu acesta si o fetita, ceea ce strica
dosarul ambilor. Pana la urma, toate s-au reparat. Domnisoara Winter a avut o ascensiune
fulminanta ca doamna Cociu, iar primul ei sot, poate nu intamplator, a ajuns dupa 1989 ofiter
in SIE, ca sef de serviciu in subordinea generalului Dumitru Ciobanu.
Dar sa revenim la personajul nostru. Nu a durat mult pana la casatorie, Adrian Ceciu fiind
apoi (si nu intamplator) imediat promovat de Andruta Ceausescu, comandantul scolii de
Securitate, in functia de loctiitor la comanda, responsabil cu probleme logistice si de
transmisiuni - desi, din cauza pregatirii, acesta nu putuse urca, pana atunci, decat pana la
gradul de capitan.
De aici, a trecut in 1985 pe o functie similara (sef cu "spatele", adica problemele de
administratie) la scoala de Militie, unde "l-a gasit" Revolutia.

"Revolutionarul" Ceciu
In cursul evenimentelor din decembrie 1989, Ceciu a fugit de la "locul de munca" si sa numarat printre primii "defectori" din Ministerul de Interne: s-a prezentat la o unitate
militara, unde, dupa cum sustin colegi ai sai din Securitate, "a tradat locul de asa-zisa
retragere a conducerii - baza Petrachioaia, unde apoi s-a dus cu doua automobile sa-l
captureze pe Andruta Ceausescu". Dar fostul sau protector nu era insa acolo, asa ca a
indreptat "patrula" de militari si revolutionari spre domiciliul acestuia, unde pana in 1989
umblase cu "atentii" si "sarumana". L-a gasit aici si l-a arestat, "in numele Revolutiei".
Andruta Ceausescu locuia pe atunci nu departe de unul dintre cele mai conspirate sedii ale
Securitatii - este vorba de sediul unitatii Actiuni Valutare Speciale, condusa de colonelul
Anghelache, care strangea cotele de participare la contracte comerciale ale ofiterilor din ICE
Dunarea, Romtehnica, Romcereal, Rompetrol, ARCOM, TERRA etc. si le varsa la BRCE.
Sediul era in strada Roma 48. Poate nu intamplator, casa din strada Roma a ajuns, dupa 1989,
sediul oficiosului FSN "Dimineata". Ceciu i-a condus deci in strada Roma 48 pe militari.
Aici se aflau retrasi ofiterii AVS, care nu erau inarmati si numai prezenta de spirit a
comandantului patrulei militare a dus la evitarea unui macel: din 19 decembrie 1989,
generalul Aristotel Stamatoiu ordonase depunerea armamentului ofiterilor DIE intr-un depozit
de pe strada Batistei. "Baietii" isi pregateau "gulerele albe". "Academia de Politie" - varianta
romaneasca
Iata-l deci pe capitanul de militie Ceciu ajuns "combatant" al Revolutiei. Din aceasta
postura, fostul capitan de securitate l-a cultivat intens pe seful Academiei de Politie (fosta
scoala de Militie), generalul Vasile Dobrinoiu, ca sa o angajeze pe sotia lui ca profesoara de
engleza (cu gradul de capitan). De aici, doamna capitan Ceciu, fosta tovarasa Winter, a ajuns
apoi sa lucreze la Pasapoarte, de unde s-a transferat la o firma turco-romana (care numara
printre actionari pe nepoata generalului Dobrinoiu, casatorita cu patronul turc). In lumea
afacerilor era insa mai greu: asa ca s-a intors la Directia Protocol a Academiei de Politie, cu
gradul de maior. Doamna "profesoara" Ceciu, cum i-a placut sa i se spuna, se ocupa de
intrarea pe "usa din dos" la scoala de politisti a unor fii si fiice de ofiteri MI, din serviciile
secrete, justitie sau ai unor potentati oameni de afaceri.
Un asemenea ofiter superior a platit admiterea fiului sau in 1996 cu doua tablouri, dar
nu a putut face vreo sesizare: el insusi le-a sustras in decembrie 1989 aceste tablouri din
sediul Comitetului Central. Filiera functiona eficient, simplu si fara gres, toata lumea iesea
castigata: doamna maior Ceciu-Winter medita la engleza "candidati" pe care dupa o selectie
"materiala" severa ii "pasa" colonelului Ticlea (pe atunci prorector, fost coleg de facultate cu
Doru Ioan Taracila, ministru de interne, caruia se pare ca ii datora ascensiunea).
Din filiera mai facea parte si un anume Nistoreanu, persoana cu "relatii", care le aranja, in
"contrapartida", profesorilor din Academia de Politie cursuri bine platite la facultati
particulare.
Conform unor rapoarte ale unui ofiter de contrainformatii din SIE care a analizat dosarul
"Ceciu", s-a practicat frecvent "admiterea" la Academia de Politie pe aceasta retea, aceasta
fiind utilizata in cadrul a multi studenti, fii de personalitati, oameni de afaceri etc. Cu un efect
dublu: familia Ceciu castiga si bani, si influenta.
Astfel, ca sef al logisticii din Academia de Politie, Aurel Ceciu a stiut sa se "descurce"
mai mult decat bine. Iar o intamplare i-a deschis portile catre "dragostea" sa dintai, serviciile
secrete, unde, datorita "tradarii" sale din decembrie 1989, care nu a fost uitata de fostii
camarazi din Securitate, ajunsi intre timp in functii inalte, nu cuteza sa spere ca se poate
intoarce.

Ceciu intoarce spatele Politiei si intra in SIE

In perioada 1992 - 1994, dupa cum sustine o sursa care ii cunoaste bine biografia,
Aurel Ceciu a reusit sa intre in gratiile sefului SIE, Ioan Talpes. La Academia de Politie, prin
campul sau larg de relatii, seful logisticii s-a ocupat personal de "soarta" lui Codru Talpes,
student al acestei institutii, la specialitatea Politia pentru Controlul Trecerii Frontierei.
Codru Talpes era singurul student "decazarmat", deci nu statea la un loc cu ceilalti in
caminele Academiei; Codru nu venea decat la examenele de sesiune; iar aceste examene ii
erau "aranjate" lui Codru de comandantul Dobrinoiu sau de adjunctul sau cu "spatele", Aurel
Ceciu.
De fapt, la admiterea lui in 1992, cand dadea a doua oara acest examen, Codru a avut noroc
si cu "tata Talpes": se afirma ca ar fi cunoscut dinainte subiectul la istorie, subiect scris
tocmai de catre generalul Talpes, in seara dinaintea examenului, la o vila a SIE din Mangalia,
unde se afla in concediu. Astfel, calea lui Ceciu spre o cariera in spionajul romanesc era
deschisa.
Dar intra aici ca sef cu "spatele", adica loctiitor cu problemele logistice - un sector de
activitate pe care il stia deja foarte bine. Iar domnul Dobrinoiu avea, la randul sau, sa-si
primeasca si el recompensa, ceva mai tarziu: un credit preferential de 10.700 USD de la
Bancorex.
Uitase, probabil, cum se numea prima sa lucrare, publicata inca in 1983: "Traficarea
functiei si a influentei in dreptul penal". Dar, dupa ce a ajuns sef la Academia de Politie, mai
avea nevoie de o carte, spre a deveni profesor universitar - a scos-o in 1995 la o editura
privata, nu stim daca cu "sponsorizari".
Titlul este, la fel, pe masura celor ce se petreceau pe atunci in Academia de Politie:
"Coruptia in dreptul penal romanesc". Sau, mai bine spus, dupa cum zice un proverb
romanesc, "pestele de la cap se-mpute".
Om gospodar, la plecarea din Academia de Politie, Aurel Ceciu a luat pana si
candelabrul din Sala Oglinzilor (sala festiva), punand in loc "elegante" lampi de neon, dupa
cum declara ulterior un colonel, sef al Directiei inzestrarii, ca si un alt fost cadru al
Academiei, detasat ulterior intr-o alta unitate. Si pentru ca si parchetul din sala de festivitati
era unul din esente rare, l-a schimbat si pe acela.
Culmea este ca la momentul angajarii acestui intreprinzator ofiter in SIE, colonelul
Grigoras, pe atunci fost sef al Contrainformatiilor, a ordonat investigatii din care au reiesit
multe dintre faptele istorisite mai sus, ca si altele, chiar mai grave, dar care pot fi socotite inca
secrete de interes operativ.
Dar orice sef care doreste o curatire serioasa a spionajului romanesc si o clarificare a
trecutului tulbure a acestui serviciu secret in tranzitie le poate gasi in dosarul sau de cadre.
Revenim insa la momentul incadrarii in SIE, cand Talpes a citit materialele furnizate de
colonelul Grigoras si a replicat ca "nu poate face nimic, Ceciu trebuie angajat" - incercand
astfel sa camufleze relatia sa aparte cu fostul sef al logisticii de la Academia de Politie.
Aceasta relatie nu privea doar faptul ca Aurel Ceciu ii daduse o mana de ajutor fiului lui
Talpes. Ea privea si afacerile.
In cadrul Academiei de Politie lucra o antrepriza de constructii, condusa de Lucian
Popescu, fratele vitreg al lui Andrei Hododi, patronul celebrei firme DUREF, care a
prejudiciat statul cu sute de milioane de lei, imprumutati de la BANCOREX, pentru asazisele "inventii" ale lui Hododi, care promitea sa produca materiale de constructie din...
gunoaie.
Cu toata aberatia, escrocul a reusit: dupa cum declara un ofiter de informatii, Ceciu a
facilitat o legatura intre Talpes si Hododi, acesta din urma obtinand, gratie inaltei protectii

(poate si a unui comision), imprumuturi masive de la BANCOREX, garantate guvernamental,

de care s-a ales gunoiul. De Hododi si caramizile sale maronii astazi nu mai stie nimic, iar
domnul Talpes are imunitate parlamentara.

Afacerile lui Ceciu

Nici domnul Ceciu nu a ramas departe de afaceri, luand exemplul sotiei. Ajuns deci
responsabil cu logistica Serviciului de Informatii Externe si aflat sub protectia lui Talpes, a
descoperit ca aici este un vad numai bun pentru facut bani. Si "sub acoperire", cum s-ar
spune. Inceputul a fost unul timid. Prin firma unui cunoscut, fostul fotbalist "stelist" Boc,
despre care ofiteri ai Securitatii aveau inainte de 1989 informatii ca face bani din inchirierea
cartii lui Pacepa "Orizonturi Rosii" - dar sub controlul serviciilor de contrainformatii militare
- a adus si "dotat" Serviciul de Informatii Externe cu peste 50 de aparate de aer conditionat.
Din comisionul obtinut (in 1994, cind s-a perfectat "afacerea", aceste aparate nu erau deloc
ieftine), dar si din "comisioanele" ulterioare, Aurel Ceciu, ajuns intre timp din capitan de
securitate, apoi de Militie, apoi de Politie un ditamai locotenent-colonelul in SIE, si-a
cumparat doua DAEWOO, un "Tico" si un "Espero" si a reusit sa-si termine o casa in
constructie la Busteni.
Ceciu avea experienta afacerilor imediat dupa Revolutie, cand a deschis pe numele sotiei
doua firme:
- WON TEHNIC SRL, cu sediul declarat pe Dionisie Lupu 65, Ap. 25. De fapt, aceasta firma
nu avea nimic tehnic. Aici, fratele sotiei sale, Gerhard Winter, coordona prepararea de
bauturi racoritoare intr-un garaj, inchiriat de Victor Nanescu (general SIE, despre care vom
scrie in curand), de la ICRAL.
- WINTER INDUSTRIAL SRL, cea de-a doua firma, se ocupa, potrivit Registrului
Comertului, cu prelucrari de metale si galvanizare.
Imediat dupa venirea lui Ceciu in SIE, s-au "dinamizat" insa relatiile cu BANCOREX-ul, cu
care spionii romani aveau o lunga traditie de colaborare (din vremea in care banca se numea
BRCE - Banca Romana de Comert Exterior - si ea gestiona, practic, toate afacerile si
conturile Securitatii). "S-a format o adevarata echipa, cu Talpes, Tanasescu, Silinescu adjunctii lui Talpes, n.n.
- si Ceciu, care au penetrat puternic activitatea acestei banci, prin relatiile cultivate cu
Hrebenciuc si Temesan", dupa cum sustine un fost ofiter de contrainformatii. Cadrele SIE au
obtinut autoturisme Grand Cherokee, "imprumutate" din parcul de masini al BANCOREX.
Unul a fost facut praf in timpul unei misiuni. Alte limuzine, Mercedes, Peugeot, au fost
destinate sefilor.
BANCOREX a "sponsorizat" inclusiv constructia noului sediu din padurea Baneasa, in
contrapartida oferind sediul din Batistei. De aici, Ceciu si-a tras "grosul" banilor - si anume
din contractarea lucrarilor de constructie si finisaje.
Comisioanele i-au facut sa paleasca de invidie pe multi dintre vechii spioni proveniti din
Securitate, care aveau si ei exercitiul "smenului", dar nu la o asemenea anvergura.
Dupa socul alegerilor din 1996, Ceciu a inceput sa stearga urmele legaturilor cu
BANCOREX. El a vandut autoturismele obtinute de SIE de la banca unor particulari.
Incepuse aceasta operatiune mai devreme, din 1995, cand a "casat" si a vandut 35
autoturisme, 2 microbuze si 1 autobuz (acesta din urma il achizitionase mai intai el, impreuna
cu un fost coleg maior de la Academia de Politie).
O alta afacere, cea mai dubioasa pe care Aurel Ceciu a inceput-o ca sef al logisticii SIE sub
Talpes, se refera la o frauda majora, de peste 1,5 milioane dolari. Ceciu nu credea ca PDSR
va pierde alegerile. Asa ca, cu ocazia achizitionarii in 1996 de echipamente electronice pentru
reutilarea transmisiunilor radio ale ambasadelor, fiind acoperit de colonelul Maeran, seful

Cifrului Diplomatic si de generalul Alexandru (Bebe) Tanasescu, mana dreapta a lui Talpes,
despre care am scris nu demult in paginile ziarului Ziua, Ceciu a achizitionat utilaje despre
care ofiterii care le-au preluat au sustinut ca sunt invechite moral, de generatie 1990. Miza a
fost mai subtila: aceste aparate radiau un camp magnetic de mare intensitate.
Conform unor estimari facute in 1997, datorita aparaturii cumparate atunci, erau necesare
cheltueli de peste 25 milioane dolari, pentru ca la MAE si la ambasade sa se construiasca
camere de plumb pentru transmisionisti, ca sa impiedice interceptarea discutiilor si sa
fereasca personalul de iradiere.
Cheltuieli imense, care ar fi putut da o paine de mancat colonelului Ceciu, seful logisticii
din Serviciul de Informatii Externe. Daca PDSR castiga alegerile. Dar le-a pierdut.
Nota autorului: In decembrie 1997, Aurel Ceciu raspundea inca de "logistica SIE. A fost
trecut in rezerva la inceputul anului 1998, nu mult dupa numirea la comanda SIE a lui Catalin
Harnagea. Dupa cate stim, nu a fost "reactivat", ca atatia alti "afaceristi cu epoleti", chiar la
vechiul loc de munca, dupa alegerile din 2000.
Sa se fi intors la Academia de Politie? O fi cu "spatele" prin SRI sau la vreo ambasada? Imi
e greu sa cred ca doamna si domnul Ceciu, acum, cand se afla la maturitatea "combinatiilor"
lor, s-ar multumi doar sa se uite la telenovele.