JUNIMEA SI JUNIMISMUL

Junimea este o grupare culturala, initiate de tineri intelectuali entuziasti ca Petre Carp, Vasile Pogor,
Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, avand ca mentor pe Titu Maiorescu.
Societatea culturala Junimea a luat fiinta la Iasi in 1863 si a avut doau directii principale: una
literara si alta culturala. Pentru a promova ideile Junimii, se infiinteaza, tot la Iasi, la 1 martie 1867,
revista Convorbiri literare, in care se vor publica si principalele opere ale scriitorilor de valoare ai
epocii.
Curentul literar promovat de acestia este cunoscut sub numele de junimism.
Junimea a avut mai multe etape:
1. 1863-1874 activitatea s-a desfasurat la Iasi si a fost importanta mai ales prin caracterul ei
polemic in domeniul limbii, al literaturii si al culturii. Se promoveaza in aceasta perioada
principii estetice si sociale
2. 1874-1885 se consolideaza o noua directie in literature romana, prin aparitia operelor de
maturitate ale lui Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici
3. Dupa 1885 societatea Junimea si revista Convorbiri literare se muta la Bucuresti.
Activitatea junimistilor se canalizeaza in aceasta perioada catre preocupari
universitare, capatand un character academic. In aceasta etapa, junimistii se intreseaza de
dezvoltarea unor domenii ale vietii culturale, neabordate pana acum si anume filozofia, istoria,
geografia.
Obiectivele gruparii culturale:

raspandirea spiritului critic;

incurajarea literaturii nationale;
neatarnarea intelectuala a poporului roman;
originalitatea culturii si a literaturii romane;
crearea si impunerea valorilor nationale;
educarea oamenilor prin cultura;
unificarea limbii romane literare;

Mentorul Junimii, Titu Maiorescu, se detaeaz prin publicarea mai multor studii i cercetri, pe
baza crora se structureaz principiile filozofice i estetice ale culturii romne. Dintre acestea
amintim:Despre scrierea limbii romne,O cercetare critic asupra prozei romne de la 1867,Direcia
nou n poezia i proza romn,Neologismele,Comediile d-lui I.L. Caragiale.
n prima lucrare, Maiorescu pledeaz pentru scrierea fonetic, susinnd ideea, novatoare pentru
vremea aceea, c scrierea trebuie s reflecte schimbrile survenite n evoluia sunetelor limbii.
Respinge alfabetul chirilic, susinnd folosirea literelor latine. Argumenteaz i probeaz necesitatea
mbogirii limbii, pe ci externe, prin introducerea neologismelor, combtnd, n acelai timp,
calcul lingvistic i tendinele de stricare a limbii.
Junimea i Convorbiri literare au avut un rol decisiv n cultura i literatura romn. Dup cum este
unanim recunoscut i dup cum au subliniat cei mai reprezentativi monografi i exegei ai
activitii Junimii, trebuie s recunoatem c, spiritul junimist a fcut s triumfe ideea conform

creia, n evaluarea operei de art, este imperios necesar s primeze valoarea estetic, indiferent de
ideea tematic.
EMINESCU SI POEZIILE LUI
Eminescu si poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat n anul 1889, anul mortii lui
Eminescu, si este prima lucrare de exegeza a operei eminesciene. Asadar, Maiorescu devine primul
eminescolog.
n partea nti, criticul fixeaza sumar cteva date din biografia lui Eminescu, aratnd ca acesta s-a
nascut la Botosani, a studiat la Cernauti, Viena si Berlin, a fost inspector scolar, bibliotecar; a murit n
1889.
Maiorescu ncearca sa dezlege misterul bolii lui Eminescu. El nu admite ideea potrivit careia boala de
care a suferit Eminescu ar fi fost declansata de saracie si arata ca ea a fost mostenita ereditar.
Considera ca viata sa plina de excese (abuz de tutun, cafea; lecturile excesive) a fost o consecinta a
acestei boli si nu factorul care a cauzat-o.
Face un portret spiritual al lui Eminescu, evidentiindu-i ca trasaturi definitorii inteligenta, memoria
extraordinara (capacitatea de a retine un volum imens de cunostinte), cultura exceptionala (cunoscator
al filosofiei, al credintelor religioase; pasionat de marile scrieri ale lumii), setea de cunoastere
(interesul constant pentru nou, pentru teoriile stiintifice, economice, filosofice etc.), modestia.
Pune n discutie pesimismul eminescian si arata ca acesta a fost unul nativ ( tine deci de structura
interioara a poetului), nu unul dobndit ca urmare a saraciei n care a trait, a mizeriei si a lipsurilor cu
care s-a confruntat. Dupa ce exclude factorul material ca generator al pesimismului, arata ca, oricnd
si oriunde ar fi trait Eminescu, din opera sa ar fi razbit acelasi pesimism, aceeasi dezamagire.
In partea a doua, criticul supune analizei cteva dintre poeziile eminesciene reprezentative care-i pun
n valoare genialitatea, comentndu-le sub aspectul limbajului si al continutului de idei, socotit novator
n literatura romna a momentului. Maiorescu afirma ca ceea ce individualizeaza opera lui Eminescu
n raport cu opera scriitorilor dinaintea sa si o face inconfundabila este bogatia ideilor filosofice si
frumusetea limbajului.
Analizeaza poezia de dragoste a lui Eminescu, afirmnd ca poetul a vazut n femeie doar copia
imperfecta a unui prototip irealizabil. n mod gresit, arata ca erotica eminesciana are o dimensiune pur
instinctuala, refuzndu-i deci platonismul.
Remarca bogatia si varietatea rimelor din lirica eminesciana. Potrivit criticului, originalitatea acestor
rime este indiscutabila. El nsusi identifica trei tipurti de rime.
n finalul studiului, Maiorescu se lanseaza ntr-o profetie care a fost confirmata mai trziu, aratnd ca
"pe ct se poate omeneste prevedea", literatura (poezia) romnesca din secolul al XX-lea, va ncepe
sub auspiciile geniului eminescian.