09.06.2012...

...nu se mai aud tipete,plansete...linistea invaluie scena si actorii cad

rand pe rand,unul dupa altul...

Eu nu sunt o scriitoare.Eu sunt doar o amprenta a tacerii,o urma a

gandurilor,ideilor,sentimentelor lasate pe foaie.
Ochii mei par a ascunde ceea ce mana scrie necontenit,neconditionat,asa cum
valurile agitate ale marii isi scriu povestile printre firele de nisip fierbinte...
Vino cu mine la gara,in locul meu pustiu,sa stam ore in sir sa urmarim trenuri
ce pleaca...nu vin...
Nu e nevoie de cuvinte,pur si simplu ne putem privi ca doi orbi,pentru ca
dragostea ta ma orbeste,ma slabeste si pentru prima oara in viata sufletul meu
este viu.
Nu mai simt ca paradisul nostru se duce de rapa,simt doar ca mintea mea o
ia razna,ca aceasta lume pe care am cladit-o cu indiferenta se prabuseste cu
fiecare zi si nu mai e cale de intoarcere.
Nu pot pricepe de unde vine aceasta convergenta absurda care-mi lumineaza
zilele dar mi le umple de paradoxuri,caci inocenta asta e
patrunzatoare,draga...un dulce parazit care ma devoreaza din interior spre
exterior provocandu-mi cea mai dureroasa placere.
Ador nebunia asta pe care unii o numesc dragoste.Ma inalta,ma face sa
plutesc deasupra tuturor caci acest sentiment nobil,divin te transforma in
stapanul universului.
Fiecare zambet are o poveste,draga,sa nu uiti asta.Fiecare adiere de vant
isi are dragostea sa.Fiecare frunza cazuta isi poarta durerea...
Nu stiu de voi izbuti a-mi controla soaptele imprudente.Iti multumesc pentru
ca mi-ai colorat cerul gri cu al tau albatru de metil...
Mi-e dor de prima zi si de banca pe care mi-ai cantat pentru prima oara la

chitara...paream atat de trista...nu-ti puteam spune ca raiul este voalat in

ochii tai si ca soarele si stelele iti sclipesc pe frunte...
Continui sa iti ascult muzica sufletului ca un admirator profan,caci nu am mai
simtit asa ceva pana acum...
Dragul meu,esti cel mai dulce si placut infern...